Universitatea de arte „George Enescu” Iaşi Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design Secţia Conservare- Restaurare a picturilor murale

Catedrala Romano-Catolică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” Iaşi

Student: Jufă Izabela

CUPRINS

1. Localizare regiune

2. Istoricul bisericii

3. Planul construcţiei

4. Lucrări de amenajare a interiorului bisericii

5. Stilul arhitectural şi decoraţia murală (pictura)

6. Morminte din incinta catedralei

7. Cercetări arheologice

8. Degradări

9. Bibliografie

2

1. Localizare regiune

Catedrala Romano-Catolică veche, din Iaşi, este localizată pe Bulevardul Ştefan Cel Mare şi Sfânt, nr.26.

2. Istoricul bisericii„Încă de la mijlocul secolului al XVIII-lea în actele emise de domnii moldovei sau de

cărturari străini se consemnează tradiţia referitoare la vechimea lăcaşului catolic ieşean.”1 „Cu privire la vechimea bisericii catolice din Iaşi, există şi un act din 18 septembrie 1753, în care Divanul Domnesc face cunoscut lui Matei Ghica-Vodă(1753-1756), că, catolicii au avut biserică în Iaşi încă din descălicătoarea ţării” (N. A. Bogdan, 1997)2

Sunt documente care atestă existenţa unei comunităţi creştine la Iaşi şi a unor lăcaşuri de rugăciune precum şi faptul că, de-a lungul timpului, aceste lăcaşuri au fost distruse şi refăcute din scăndură, nuiele şi piatră, cu toate acestea între documentele care s-au păstrat nu există continuitate, întâlnindu-se lacune de zeci sau sute de ani.

Au fost domnitori care erau împotriva catolicilor. Ion Vodă Cel Cumplit se numără printre aceştia, astfel într-un act din 1752 se scrie Catolicii din Iaşi, voind să clădească o biserică de peatră, după cum a fost cea veche biserică, au adunat materialul trebuincios şi au pus temelia; dar, după ce s’a pus temelia, Ioan Vodă a dărâmat tot ce s’a fost clădit. (N. A.

1 Dănuţ Doboş, Stela Cheptea, Anton Despinescu, Fabian Doboş, Tereza Sinigalia, Gheorghe Hereş, Cornel Cadar, Catedrala Romano- Catolică Iaşi, Editura Presa Bună, Iaşi, 2008 – p. 142 Victor Erhan, Mănăstiri şi biserici din oraşul Iaşi şi împrejurimi, Editura Tehnopres, Iaşi, 2003 – p. 300

3

Bogdan, 1997) Astfel că în memoriul asupra iezuiţilor, publicat de V. A. Urechia, în Codex Bandinus scrie că la 1653, biserica a fost arsă de tătari fiind refăcută mai apoi din nuiele.Episcopul catolic din Bacău, Stanislău Raimund Jezirski, scria în 1944 că biserica catolică din Iaşi e mică, de lemn şi pe cale de a se prăbuşi astfel datorită faptului că aceasta era acum prea mică pentru comunitatea catolică din Iaşi, se construieşte mai apoi o nouă biserică, din zid, începută înainte de anul 1748. Din cauză că la vremea aceea numai ortodocşii aveau voie să aibe biserică de zid, domnitorul a poruncit dărâmarea acestei biserici catolice.

Aprobarea pentu o nouă construcţie a fost dată la 18 septembrie 1753, de domnitorul Matei Ghica care oferă preoţilor Franciscani ce se află se află şezători aici pe pământul Moldovei..., să se apuce să-şi facă o altă biserică nouă pe locul lor, alătiri de biserica veche ce s-a stricat. La 1763 ea a fost terminată, domnitor fiind Grigore Calimachi,a fost descrisă această biserică era din lemn şi cea mai frumoasă din Moldova. Biserica aceasta a - funcţionat doar trei ani datorit incendiului din 1766 care a distrus-o. Zece ani mai tărziu Voievodul Constantin Moruzi, permite catolicilor să-şi construiască o biserică din piatră în Iaşi. Construcţia acesteia a început în martie 1782 şi terminată la 15 august 1789, moment în care a fost sfinţită. Această catedrală a fost avariată de-a lungul timpului din cauza cutremurelor, a focului şi a altor intamperii naturale, de fiecare dată fiind renovată, mărită şi înfrumuseţată.

Împreună cu o mare parte din bisericile ortodoxe din Iaşi, această biserică a avut statut de mănăstire între 1623-1818, fiind şi centrul misiunii franciscane.2

3. Planul construcţieiPlanul iniţial al bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost executată de

arhitectul Gruber, în anul 1860.Biserica are o structură aparent cruciformă, dar este lipsită de transeptul tradiţional, braţele crucii fiind sugerate de abside semicirculare la interior, fapt ce o apropie de tradiţia bisericilor ortodoxe ale locului.

Schiţa bisericii pe exterior, înainte de a fi mărită (1860)

4

Planul bisericii înainte de restaurare Schiţa bisericii înainte de a fi mărită(detalii)

„Acest lăcaş de cult este construit din piatră peste fundaţiile din secolul al XVI-lea, acest fapt fiind surprins şi pe cale arheologică. Astfel, peste elevaţia ridicată la sfârşitul veacului al XVII-lea, pentru egalizarea zidăriei, a fost aşezat un rând sau două de cărămidă, peste care s-au ridicat zidurile actuale. Aceste lucrări sunt vizibile şi în stratigrafie prin nivel de pământ amestecat cu mortar, fragmente de piatră şi cărămidă.”3

Veacul al şaselea debutează cu un cutremur la data de 14 octomprie 1802,care face puţine stricăciuni bisericii. Totuşi se reface bolta şi se adaugă turnul cloptniţă de la intrare, fiind adăugat mai di-nainte pronaosului, un pridvor. Datorită faptului că numărul enoriaşilor catolici s-a mărit, a fost luată decizia de mărire a altarului.Cercetările arheologice au permis surprinderea soluţiei tehnice adoptate la supralungirea altarului, „care s-a făcut nu numai printr-o adosare la absida centrală a noilor ziduri, ca în cazul pridvorului, ci temeliile vechi au fost încorporate printr-o cămăşuială foarte solidă, şi mai adâncă cu peste un metru faţă de fundaţiile pronaosului şi naosului, adică de circa 4,50 m.”4

Planul interior de extindere al bisericii Planul exterior de extindere a bisericii

4. Lucrări de amenajare a interiorului bisericiiCele trei altare, construite din marmură de diverse culori dispuse în forme geometrice,

reprezintă una din valorile de artă ale catedralei romano-catolice vechi cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi.

3 Dănuţ Doboş, Stela Cheptea, Anton Despinescu, Fabian Doboş, Tereza Sinigalia, Gheorghe Hereş, Cornel Cadar, Catedrala Romano- Catolică Iaşi, Editura Presa Bună, Iaşi, 2008 – p. 374 Idem – p. 45

5

Altarul mare este dedicat „Adormirii Maicii Domnului” şi a fost comandat de episcopul Salandari în primăvara anului 1873 la firma arhitectului Luca Carimini din Roma. Preotul Antonio Bonelli, parohul şi procurorul general al bazilicii „XII Apostoli” din Roma, relatează într-o scrisoare a sa despre vizita pe care i-o făcuse arhitectului Carmini, unde a putut admira altarul terminat „preţoiasa marmură şi arta admirabilă cu care a fost lucrat altarul”. Acest altar principal are la bază trei medalioane mari. În cele două laterale sunt basoreliefiri ce reprezintă doi îngeri în rugăciune, iar în medalionul central este aplicată o cruce metalică poleită, înconjurată de multe raze.

Altarul mare, executat în anii 1873-1874 Tabernacolul altarului mare

Altarele laterale mai mici decât altarul principal, cel din dreapta, dedicat Sfinţilor Bonaventura, Iosif de Copertino şi Anton de Padova; şi cel din stânga, dedicat Sfântului Francisc din Assisi, deasemenea fiind comandate, în 1873, tot de către episcopul G. Salandari, dar datorită problemelor financiare acesta a abandonat lucrările. Episcopul Graselli reia ideea celor două altare laterale pe care le comandă la un atelier din nordul Italiei adică la Veneţia.

Unul dintre altarele laterale În 1868, la 13 iunie, a fost instalat amvonul, în 1872 a fost amenajat tronul episcopal, iar doi ani mai târziu au fost montate icoanele Via crucis . În 1864 a fost achiziţionată şi crucea mare a bisericii.

6

Amvonul cu baldachin Schiţa amvonului executată de M. Nitchmann în anul 1868

Icoane de la Via crucis

Alte achiziţii făcute ar mai fi în 1880 - marele sfeşnic, în 1889 a fost adusă statuia prea sfintei inimi a lui Isus, aşezată deasupra altarului mic din stânga iar în 1905 au fost cumpărate trei candelabre din bronz. La 7 mai 1918 a fost adusă statuia Sfântului Anton de Padova apoi târziu, în 1924 a fost aduse, tot din Italia, o iesle precum şi statuia Christo morto per sepolcro. În 1929 a fost instalată în biserică statuia Sfântului Iosif realizată din lemn şi, cea mai nouă statuie este cea a Fecioarei Maria care a fost amplasată în biserică după anul 1989.

7

Statuile: Preasfintei inimi a lui Isus, Sfântului Iosif, Fecioarei Maria de la Fatima, Sfântului Anton de Padova

„La intrarea în biserică, în partea dreaptă, a fost amenajat baptisteriul cu bazin de marmură, închis cu grilaj. Aici se păstrau vasele pentru uleiurile sfinte, precum şi o cutie cu inscripţia Relique sanctorum, conţinând mai multe relicve.”5

Pe peretele sudic al bisericii se află un ceasornic solar cu inscripţia „Anno 1813”.

Orga catedraleiBiserica Adormirea Maicii Domnului din Iaşi a avut, de-a lungul istoriei, trei orgi. De la

data sfinţirii acestui lăcaş, la15 august 1789, biserica dispunea de o orgă. Orga aceasta a trecut prin mâinile multor organişti,dar cei mai importanţi ar fi: Celestino Gollini, Giuseppe Pareo, Petru Viper. Această orgă veche a fost reparată ultima dată de un meşter tâmplar din Iaşi, în decembrie 1855.

5 Idem – p. 97

8

Orga poloneză, a doua orgă a bisericii, a fost comandată la Lvov, în Galiţia Poloneză, aceasta aparţinea Provinciei Franciscane Galiţiene. Orga nu era nouă ci fusese folosită un timp la unul dintre conventurile din Lvov. Faptul acesta a început să se observe câţiva ani mai târziu când orga poloneză a început să se defecteze tot mai des. Ea a fost achiziţionată în anul 1861 la 28 august şi a fost inaugurată în luna octombrie al aceleiaş an. Această orgă a fost reparată în octombrie anul 1863 şi în aprilie 1870, când a fost reparată şi reacordată din nou. Ultimele intervenţii de acest tip s-au efectuat în anul 1886 şi 1895.

Orga Rieger a fost comandată de parohul Iulius Weber la 8 decembrie 1903. În anul 1911, I. Smolinski lăuda corul catedralei din Iaşi „acompaniat de acordurile armonice şi impresionante ale unei orgi măreţe şi sonore”. La 12 aprilie 1904, orga a fost adusă în ţară iar ceremonia de instalare şi binecuvântare a avut loc la 30 aprilie acelaşi an. În 1924 orga a fost supusă unor reparaţii majore executate în Timişoara. Tot acolo s-au mai făcut reparaţii în anul 1927, când a fost montat un „swaeler”.

Schiţa orgii Rieger, executată de firma Orga Rieger Rieger din Jagerndorf în 1903

Candelabrul „Geriani” „Cu ocazia introducerii pentru prima dată a electricităţii în biserica Adormirea Maicii

Domnului, în iunie 1904, parohul Iulius Weber a instalat un frumos candelabru din bronz poleit, care producea un efect surprinzător asupra celor care îl vedeau pentru întâia oară iluminând. Candelabrul a fost executat la firma de ornamente bisericeşti Besnard et Comp. din Paris.”6

6 Idem – p. 115

9

Schiţa candelabrului Geriani Candelabrul Geriani (1904)

5. Stilul arhitectural şi decoraţia murală (pictura)Din punct de vedere arhitectural, biserica reprezintă un exemplu unic de artă barocă în

Moldova,deşi elemente baroce se întâlnesc şi la câteva biserici ortodoxe din Iaşi, în special la biserica mănăstirii Golia.

Cel care a avut ideea de a picta biserica a fost episcopul G. Salandari. Această pictură a

fost realizată de călugărul franciscan Giuseppe Carta din Palermo, în 1869. Acest pictor „a dat viaţă pereţilor şi bolţilor catedralei, turnând în culori acele chipuri pline de farmec, caracteristice picturii apusene, care răpesc şi desfată ochiul privitorului” scria I. Smolinski în 1913. Despre acest artist nu se cunoşteau prea multe la acea vreme, dar acum se pot găsi mai multe informaţii despre acesta. Spre exemplu, apare, însoţit de o schiţă biografică succintă, în cel mai recent şi mai complex Lexicon al artiştilor universali: Saur Allegemeines Künstler Lexikon. G. Carta nu a frecventat vre-o academie de artă dar s-a format într-unul din numeroasele ateliere de artişti în care marii maeştrii ai Renaşterii şi ai Barocului erau studiaţi după preceptele academismului

10

extrem de cultivat atât în Italia cât şi în restul Europei. Atelierele acestea ofereau o instrucţie serioasă, fapt dovedit de picturile de la Iaşi. Acestui pictor i s-a cerut să realizeze un ansamblu mural amplu şi panouri de altar, care erau unice la acea dată nu numai în bisericile catolice din Moldova cât şi în celelalte din România. La 15 ani după ce a fost pictată, această biserică a fost ridicată la rangul de catedrală.Nu se ştie cu exaccitate cine a gândit programul pictural al spaţiilor bisericii însă, datorită tematicii este bănuit G. Salandari.

Tabloul imens, care o înfăţişează pe Sfânta Fecioară ridicată la cer în prezenţa apostolilor, aflat în zona altarului principal, este cel care atrage prima dată privirile atunci când intrii în biserică. Această temă este mult mai frecventă în bisericile Răsăritului decât în Apus, dar în Europa catolică a Renaşterii târzii şi a începuturilor Barocului a beneficiat de câteva realizări importante, spre exemplu „Assunta” din biserica Mănăstirii Franciscane, „Santa Maria Gloriosa dei Frari” din Veneţia, pictată de Tiziano Vecellio în 1517. Această ultimă lucrare indică inspiraţia lui Carta care probabil s-a inspirat dintr.una din gravurile de interpretare a lucrării. „Registrul superior al picturii de deasupra altarului principal din catedrala din Iaşi este destul de îndatorat marelui veneţian: aceeaşi perspectivă montată în care este văzută Fecioara, plutind printre nori şi îngeraşi diafani, acelaşi racourci care indică nivelul terestru de la care trebuie privită imaginea, cea a credinciosului aflat în faţa unui altar, atât la Frari cât şi la Iaşi, o cromatică mai vie cu mai multe transparenţe la Carta.”7 Figura lui Dumnezeu Tatăl care o primeşte pe Maria în ceruri, lipseşte din acest registru, la Iaşi. Mult mai diferit decât la Veneţia, este registrul inferior unde grupul apostolilor, care asistă la scenă, este marcat de neobişnuita întâmplare, poziţiile lor fiind variate şi mişcate, gestica şi culoarea dând dinamism operei. Cele trei cupole care acoperă fiecare din cele trei spaţii principale ale bisericii au ca temă, în picturile reprezentate, Apoteoza Mariei. În cazul acesta este vorba despre picturi murale pictate probabil a secco sau întro tehnică mixtă.

„Lectura firească ar fi cea de la vest spre est, în sensul înaintării credinciosului de la uşă către altarul de abia menţionat. Succesiunea celor trei cupole, fiecare de altă formă în funcţie de spaţiul ce trebuie acoperit, urmăreşte cronologia vieţii Mariei, cu marcarea a trei momentente alese cu siguranţă de episcopul Salandari în acord cu pictorul invitat de la Palermo.”8

7 Idem – p. 2298 Idem – p. 231

11

Logodna Fecioarei cu Iosif, celebrată de marele preot în prezenţa însoţitoarelor Mariei

şi a tinerilor care aspiraseră la mâna ei, este prima scenă. Personajele principale sunt Sf. Iosif şi Fecioara Maria care întinde mâna să primească inelul de la Iosif.”Ochii lor sunt aplecaţi şi nu văd ce se întâmplă în jurul lor, sufletele lor fiind stăpânite de mister şi emoţie. Figura centrală aste aceea a preotului, care învinge ezitarea soţilor sfinţi, apropiind mâna lui Iosif.”9 În partea stângă a compoziţiei se află grupul femeilor, pe chipul cărora se vede zădărnicia acestei reuniuni iar în partea dreaptă sunt reprezentaţi bărbaţii care aspiraseră la mâna Mariei, pe chipul cărora se pot observa expresii care denotă amărăciunea pentru o iluzie care se destramă. Unul dintre bărbaţi se distanţează cu câţiva paşi de grupul din care făcea parte, şi printr-un gest de violenţă, se apleacă şi rupe beţişorul care nu a înflorit, acesta fiind reprezentat într-o atitudine tinerească impulsivă.

Pictura omonimă a lui Rafael Sanzio, din 1504, a reprezentat inspiraţia pentru această scenă. Pictura lui Rafael este realizată pe panou plat, în ulei. G. Carta a transpus-o pe curbura intradosului unei bolţi „fapt ce îl obligă să adopte o perspectivă plafonată şi să plaseze grupul central şi fundalul arhitectonic din spate într-un peisaj mai bogat , ca o culisă care dă compoziţiei mai multă profunzime. Simetria compoziţiei dominată ca şi la Rafael de construcţia centrală cu cupolă şi colonadă, inspirată de Tempietto-ul lui Bramante de la „San Pietro in Montorio” din Roma, traduce sensul teologic al scenei: Fecioara care-şi petrecuse până atunci viaţa în templu se logodeşte cu Iosif, cel ales, pentru a împlini voia divină transmisă de profeţi.

Prezenţa profeţilor în colţurile bolţii subliniază această idee. Fiecare este plasat într-un context simbolic care trimite la esenţa profeţiei sau menirii sale: David, strămoşul regesc, autorul acceptat al Psalmilor, este figurat cântând la harpă, Isaia are viziunea Fecioarei care v-a naşte un prunc, Ieremia plânge pe zidurile dărâmate ale Ierusalimului, iar Ezechel are viziunea Porţii

9 Idem- p. 103

12

închise, simbol marian frecvent utilizat în iconografia catolică.”10 Semnătura pictorului este aşezată la baza acestei scene.

David Isaia

Ieremia Ezechel

Buna-Vestire este plasată pe cupola spaţiului central al bisericii. Aceasta este o compoziţie tipic barocă. Aici, scena care se cunoaşte că s-a petrecut la Nazaret, are loc pe fundalul unui cer adânc, răsturnat parcă peste privitor. Ea este alcătuită din două zone concentrice: În prma-învolburată de nori roz-cenuşii, în care, la baza compoziţiei evoluează numai cele două personaje principale: arhanghelul grăbit parcă să îşi transmită mesajul şi Fecioara, îngenuncheată. Centrul este un cer galben, mai uniform, din centrul căruia coboară porumbelul Sfăntului Duh. Pentru a sugera spaţiul ceresc şi cu rolul lor practic decorativ, între cele două zone plutesc îngeraşii. Parţial, aceast tip de compoziţie este o invenţie a lui Carta.

10 Idem- p. 231

13

Buna-Vestire

Încoronarea Fecioarei în ceruri de către Sfânta treime este reprezentată pe cea de-a treia boltă , de structură a vela ovală, plasată în sens orizontal deasupra spaţiului prezbiteriului. Această compoziţie pare mai săracă şi mai stângace decât celelalte cu o cromatică mai stinsă. Aceasta este o temă favorită a sanctuarelor mariane încă de la începutul Goticului, puţin frecventă în Renaştere, „dar revenind în perioada barocă atât datorită revigorării cultului marian cât şi, pe plan plastic, datorită posibilităţilor extraordinare pe care le oferea pictorilor în desfăşurarea de ample compoziţii care urmăreau în mod deliberat să spargă spaţiul fizic, sugerând prin perspectivă, desen, culoare şi mişcare, lumea cerească plutind deasupra celei pământeşti.”11 Lucrarea o reprezintă pe Fecioara Maria îngenuncheată primind coroana din mâna Fiului care poartă şi stindardul Învierii, alături de Tatăl, bătrân şi foarte uman, şi de Duhul Sfânt reprezentat în chip de porumbel, care îşi reia plutirea din scena precedentă. Mulţimea de îngeri este aşezată astfel încât creează o mişcare circulară ce sporeşte iluzia unei rotiri a sferelor în jurul Fecioarei. Scena aceasta se desfăşoară într-un cer învolburat de nori diafani, rafinat coloraţi în albastru deschis şi roz.

11 Idem- p. 236-237

14

Încoronarea Fecioarei

În cei patru pandantivi din colţurile cupolei prezbiteriului sunt reprezentaţi cei patru evanghelişti, fiecare fiind reprezentat împreună cu simbolul său pe fond de peisaj. „Aşezaţi, cu figuri destul de aspre, ei par să fi fost restauraţi la un moment dat, întrucât figurile lor sunt lipsite de o anume sensibilitate pe care o au celelalte compoziţii ale pictorului din Palermo.”12

Evanghelistul Matei Evanghelistul Luca

Evanghelistul Marcu Evanghelistul Ioan

12 Idem – p. 237

15

Axul longitudinal al bisericii este marian iar în fiecare dintre cele două abside, deasupra actualelor altare laterale, cu mensa tratată cu intarsii de marmură de model veneţian, se află câte un tablou de inspiraţie franciscană. Alegerea temelor este foarte sugestivă, ele fiind legate de două idei fundamentale ale ordinului franciscan.

La nord, Sfântul Francisc primind stigmatele, un moment mistic-pământesc al existenţei sale. La sud, Sfinţi franciscani glorificând-o pe Sfânta Fecioară. Aceştia sunt: Sfântul Anton de Padova, purtând în mână floarea de crin specifică acestuia, Sfântul Bonaventura, învăţător al bisericii, citind, cu rasă franciscană, a cărui pălărie de cardinal o ţine un înger, şi Sfântul Iosif din Copertino, cunoscut prin levitaţiile sale. Fecioara ”Maria este figurată în dublă ipostază de Fecioară a Apocalipsului şi de imaculată, ca o aluzie la recent declarata, la acea dată (1857), a dogmei Neprihănitei zămisliri.”13 Lucrările acestea se înrudesc cu Ridicarea la cer de pe altarul principal. Din punct de vedere plastic, cea mai interesantă dintre cele două este Sfântul Francisc primind stigmatele. Tratarea subiectului este puţin obişnuit datorită teatralismului personajului principal, care, aproape leşinat, susţinut de doi îngeri şi asistat de alţii, primeşte stigmatele de la un heruvim. Ceea ce accentuează dramatismul scenei este contrastul dintre mişcarea violentă din zona principală cu liniştea fratelui oprit la intrarea în peşteră.

La celălalt tablou a avut drept sursă de inspiraţie pe Madona Sixtină a lui Rafael. Dar Carta, datorită faptului că lucrează în spiritul barocului, „renunţă la simetria modelului, introduce un al treilea personaj şi animă întregul cu o gradaţie a dinamismului, de la conţinut la contraposturile Sfinţilor Anton şi Bonaventura, până la plutirea deasupra unui sol imaginar a Sfântului Din Copertino.”14 pictura atrage privirea prin calitatea culorii, mai ales albastrul rochiei Mariei care împreună cu tonurile întunecate ale raselor călugăreşti formează un cerc compoziţional contrastant cu fondul. O aură suplimentară de lumină şi mişcare o crează mulţimea îngeraşilor. Viziunea pictorului este una scenografică. Acest fapt se explică prin „gustul baroc al perspectivei ascensionale, al culiselor, al planurilor multiple dezvoltate în profunzime, sau pe înălţime, în preferinţa fie pentru fundalul arhitectural, fie pentru un spaţiu nedefinit ca un loc al cerului populat de câteva fiinţe-putti.

13 Idem- p. 24114 Idem- p. 241

16

Sfinţi franciscani glorificând-o pe Sfântul Francisc primind stigmatele Sf. Fecioară

Tabloul de deasupra altarului mare reprezintă Ridicarea Sfintei Fecioare la cer, fiind elementul central al compoziţiilor picturale. Posibila sursă de inspiraţie a lui Carta este din opera lui Tiziano-Assunta. „Lucrarea, concepută ca tablou de altar, se apropie de monumentalitate. Ca şi Tiziano, Carta a prevăzut că tabloul va fi privit de jos de la o anumită distanţă. Datorită scurtării perspectivei, îl integrează pe spectator în vecinătatea evenimentelor.”15 Apostolii împreună cu Maica Domnului îşi exprimă extazul şi nerăbdarea de a se întâlni cu Dumnezeu prin braţele întinse spre cer. Datorită mişcării din planul superior, întregul tablou pare să vibreze. Realitatea terestră este sugerată de către apostoli care nefiind înzestraţi cu atributele sacralităţii sunt la fel ca oamenii obişnuiţi care îşi exprimă surprinderea cu ajutorul gesturilor. Deasupra lor se poate observa cerul natural pe când Fecioara Maria este reprezentată într-un spaţiu mistic, sacru, impregnat de lumina tainică, al cărui sursă este însuşi Dumnezeu.

15 Idem- p. 102

17

Ridicarea Sf. Fecioare la cer

Pictorul Giusepe Carta introduce în biserica din Iaşi un tip de decor care îi era familiar din zona natală. Astfel că renunţă la decorarea pereţilor cu scene şi preferă pentru ei panourile ornamentale inspirate din celebrele „grotteschi” renascentiste, al căror gust a fost revigorat de epoca antichizantă a începutului de secol XIX. Elementul dominant este vegetalul dar sunt, în compoziţiile florale, măşti antropomorfe şi sugestii animaliere. În final, arcadele care susţin bolta principală sunt acoperite cu medalioane reprezentând sfinţi, încadraţi în ornamentaţii de culori diferite iar pe pereţii bisericii au fost realizate ornamentaţii cu figuri mitologice. Nenumăratele caiete de modele tipărite care circulau în epocă, folosite atât de arhitecţi cât şi de pictori au fost drept surse de inspiraţie pentru Carta. „Doar trei compoziţii de tip tondo (circulare)fac excepţie. Combinate cu cartuşe florale, ele sunt inspirate din Vechiul Testament (Iudita cu capul lui Holofern şi o scenă din Viaţa lui Solomon) sau din antichitate şi sunt tratate ca imitaţii în tehnica grisaille, pentru care pictorul nu foloseşte griul care i-a dat numele, ci degradeuri de brun-roşcat.”16

Tot ansamblul pictat este completat cu decorul intradosurilor celor patru arce mari pe care se sprijină cupola din zona centrală. Decorul acesta este de două tipuri: medalioane figurative şi medalioane florale, toate înscrise în pătrat şi prezentate alternativ.În medalioanele figurative se pot vedea portrete de sfinţi realizate stângaci, posibil de către un ucenic. Acestora le lipsesc inscripţiile, cu excepţia Sf. Ioan Botezătorul care ţine în mână o banderolă pe care scrie Ecce Agnus [Dei] ceilalţi sfinţi bărbaţi fiind greu de identificat.

16 Idem- p. 243

18

Sfântul Ioan Botezătorul, cupola centrală, intradosul arcului de vest

Panouri şi frize decorative

Este posibil ca personajele să fi fost grupate după afinităţi istorice sau sunt legate prin apartenenţă la regula unui ordin. Pe acelaşi arc cu Ioan sunt doi preoţi din Vechiul Testament, posibil Aaron şi Melchisedec şi două femei în vârstă, capetele lor fiind acoperite cu văluri. Sfintele de pe arcul vestic poartă fiecare un atribut, astfel că putem presupune cine ar fi ele: Margareta din Cortona (cu un câine), Agnes sau Coletta (cu un miel), Barbara sau Clara (cu o monstranţă), Elisabeta de Turingia (cu o coroană), Ecaterina din Siena sau Clara (cu un crucifix în faţă).

Cupola centrală, intradosul arcului de est

19

Probabil că sfinţii de pe arcul nordic sunt iezuiţi, unul din ei fiind Ignaţio de Loyola sau Ioan Nepomuk,iar cei de pe arcul sudic sunt sigur franciscani.

Medalioanele nonfigurative sunt copiate după modelele utilizate în epocă, realizate de Carta sau de alţi artişti, la biserici din Palermo sau din împrejurimile oraşului, dar nu pictate ci în stuc colorat. Stucul decorativ aurit este prezent numai la ornamentele chenarelor marilor compoziţii de pe boltă şi la capitelurile pilaştrilor din navă.

Mesajul pe care episcopul Giuseppe Salandari, în 1869, a dorit să îl transmită tuturor credincioşilor, în momentul renaşterii cultului marian după proclamarea dogmei neprihănitei zămisliri, era că „Biserica Catolică din Moldova era pusă sub scutul Sf. Fecioare, care domină prin chipul său întregul, iar ordinul căruia îi aparţinea episcopul, ca succesor al unui şir întins pe secole al fraţilor Sf. Francisc, şi-a îndeplinit misiunea lăudându-l pe Isus şi prin Maria.”17 Acest mesaj a putut fi transmis prin intermediul lucrărilor create de pictorul Guseppe Carta din Palermo.

Semnătura pictorului, pe cupola vestică

6. MorminteleÎn anul 1891, parohul de atunci, pr. Iosif Malinowski, a realizat o schiţă a locurior din

biserica Adormirea Maicii Domnului din Iaşi, unde prin tradiţie se făceau rugăciuni pentru preoţi şi episcopi răposaţi. Conform acestei schiţe, în prezbiter se făceau rugăciuni pentru episcopii Iosif Bonaventura Berardi, decedat la Iaşi, la 20 aprilie 1818, şi Bonaventura Zabberoni, decedat tot la Iaşi, la 30 iulie 1826.

Ultimul episcop de Bacău, Iosif Berardi s-a remarcat prin zelul său apostolic dovedit încă de când a venit ca misionar în Moldova în anul 1791. acesta a murit la 20 aprilie 1818, de febră tifoidă iar pe patul de moarte , episcopul a pronunţat cuvintele: Iaşi, Iaşi, mai văzut! Dar ultimele cuvinte ale sale au fost: In manus tuas Domine, commendo spirium meum.

Conform opiniei pr. I. Gabor, episcopul Zabberoni se află înmormântat în catedrală, sub banca de împărtăşanie a bisericii actuale. Acesta a activat, începând cu 1795, ca misionar la Constantinopol întorcându-se la Iaşi în aprilie 1826. după câteva luni acesta s-a îmbolnăvit grav, în cele din urmă murind de febră hepatică, la 30 iulie 1826.

În nava principală, pe partea dreaptă, se făceau rugăciuni pentru episcopul Paul Sardi şi preoţii Rochus şi Alois Landi.

Misionarul Paul Sardi, prefect al Misiunii Franciscane de la Constantinopol, a fost numit în 1843 de papa Grigore al XVI-lea episcop titular de Vera (Bulgaria). Acesta s-a remarcat în scurt timp, prin implicarea sa în organizarea unor noi parohii, reorganizarea Misiunii în patru districte protopopiale – Iaşi, Siret, Bistriţa şi Trotuş – dar şi prin înfiinţarea la Iaşi a micului seminar, care a funcţionat între anii 1845 şi 1847. Episcopul Sardi a murit, din cauza holerei, la 9 noiembrie 1848, la vârsta de 51 de ani.

17 Idem- p. 245

20

Preotul Alois Landi a venit ca misionar în Moldova în1793, dovedindu-se un bun constructor de biserici şi case parohiale. La Iaşi s-a remarcat , printre altele, prin construirea capelei „Sf.Iosif” pe terenul cimitirului din Păcurari, cumpărat în 1810. A murit la Iaşi, la 22 ianuarie 1829, de febră malignă, la vârsta de 60 de ani.

„Preotul Rochus nu a fost încă identificat de cercetarea istorică, iar lucrarea Necrolog nu cinţine fişa sa biografică.”18

În partea stângă a navei principale se făceau rugăciuni pentru preoţii Dominic şi M. Rasdilovich. În partea dreaptă, spre altarul mic dedicat sfinţilor Bonaventura, Iosif de Copertino şi Anton de Padova, se făceau rugăciuni pentru preotul Dominic Bartozzetti şi episcopul Nicolae Iosif Camilli. Acesta din urmă a murit la 30 decembrie1915În partea dinspre altarul mic, dedicat Sf.Francisc din Assisi, se făceau rugăciuni pentru episcopul Giuseppe Salandari. Acesta a murit la 29 decembrie în 1873, la vârsta de 51 de ani.Trupul acestuia a fost mutat în noul mormânt din catedrală , de cître episcopul N. I. Camili, punând cu acel prilej şi epitaful ce se vede şi astăzi.În partea opusă altarului se află mormântul episcopului Mihai Robu, decedat la Beiuş în ziua de 27 decembrie 1944.

La intrarea în biserică se făceau rugăciuni pentru preotul Fidelis Rocchi, ctitorul catedralei Adormirea Maicii Domnului, decedat la 8 septembrie 1795. Moartea sa a fost cauzată de ciumă care a făcut ravagii printre locuitorii Moldovei, la acea vrame.

Preotul Francisc Anton Tasso din Savona,a decedat la Răchiteni, în anul 1765 şi a fost reînhumat la Iaşi, la 30 iunie 1813. Osemintele acestuia au fost depuse de episcopul Iosif Berardi în locul unde se afla banca de împărtăşanie în biserica dinaintea extinderii ecesteia din 1864-1869. Istoricul Iosif Pal scria despre acest preot: A făcut mult bine prin viaţa sfântă pe care a dus-o, fiind smerit, răbdător, iubitor de sărăcie şi castitate, plin de dragoste pentru cei săraci şi bolnavi, dând pilde de fapte bune. Memoria vieţii şi sfinţeniei preotului F. A. Tasso s-a pierdut, iar mormântul acestuia din catedrală continuă să rămână necunoscut.

Sub prezbiter se află o criptă conţinând mai multe morminte, rămase neidentificate.

18 Idem- p. 123

21

Plăci funerare ale episcopilor: Mihai Robu, Iosif Salandari, Nicolae Iosif Camilli

7. Cercetări arheologice (descoperiri)„Cercetarea arheologică în situl romano-catolic s-a desfăşurat pe două coordonate. În anii

1990-1992 s-a lucrat în partea de sud a incintei actuale a episcopiei în vederea descărcării de sarcina istorică a terenului unde urma să se construiască noua catedrală, iar, în anii 2000-2003, s-au făcut lucrări în exteriorul incintei iniţiale. Cel de-al doilea obiectiv l-a constituit biserica Adormirea Maicii Domnului, în preajma monumentului făcându-se cercetări în cursul anilor 1993-1999, cu unele întreruperi.”19

Un prim rezultat al investigaţiilor arheologice ar fi faptul că s-a constatat că pe întreaga suprafaţă a sitului există un strat de cultură datând din ultimele decenii ale secolului al XIV-lea şi din veacul următor, căruia îi corespund şi locuinţe cu inventar specific urban. Un al doilea ar fi faptul că s-a reuşit a se delimita cimitirul bisericii de gospodăria Misiunii şi de locuinţele orăşenilor. Astfel, cele mai vechi locuinţe s-au descoperit pe laturile de sud şi de est ale bisericii. Ca oriunde în oraşele Moldovei medievale, acestea erau construite solid, din bârne de stejar, fiind adâncite în sol. Pe lîngă fundaţii şi rămăşiţe de pereţi, s-au mai găsit fragmente de cahle cu faţa deschisă şi olanul închis, precum şi ceramică de uz comun specifică sfârşitului secolului al XIV-lea şi începutul veacului următor. Datarea a fost confirmată şi de descoperirea unei monede emisă de Vladislav Iagello (1386-1434). O altă construcţie a fost datată cu ajutorul unui gros de bronz emis de Petru al II-lea (1448-1449)

19 Idem- p.15

22

Cahle fragmentare din secolul XVII Ceramică ce uz comun din secolele XV, XVI, XVII

Stratul de cultură care păstrează urmele materialelor specifice primelor decenii ale vieţii urbane ieşene a fost datat şi cu ajutorul unui urmaş al lui Alexandru cel Bun.

În secţiunile şi casetele practicate pe laturile de sud şi vest ale monumentului, s-au descoperit morminte care făceau parte din cimitirul adiacent primei biserici. „Ca argumente de necontestat pot fi aduse, deocamdată, două schelete, dezvelite în două secţiuni diferite, tăiate de fundaţiile bisericii actuale, care din păcate nu aveau inventar.[...] De cel mai mare interes însă, în susţinerea ipotezei conform căreia primele înhumări în cimitirul bisericii datează încă din secolul al XV-lea, îl reprezintă materialul numismatic descoperit în inventarul mormintelor. Pînă în prezent, cele mai vechi monede identificate deocamdată reprezintă exemplare emise de Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Matei Corvin, Wladislav al II-lea, etc.”17

Monede descoperite în morminte Cahle de sobă din sec. XVI-XVII

23

Pe baza datelor stratigrafice, se poate presupune că acea primă biserică a dispărut, foarte probabil, în primii ani ai secolului al XVI-lea, deoarece fundaţia aflată sub actualul monument taie un strat de incendiu, care căpăcuieşte şi gropile celor mai vechi morminte.O altă descoperire interesantă a fost făcută pe latura de sud a bisericii, unde au fost găsite resturile unei locuinţe din secolul al XVII-lea, care păstra în chirpicul ars mult material ceramic. În apropierea locuinţei a fost găsită o cantitate mare de lupe şi zgură provenite din prelucrarea metalelor. Sunt unele locuinţe dispărute în gropi de mari dimensiuni în umplutura cărora s-au păstrat materiale arheologice datând din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. Acestea sunt reprezentate de obiecte de uz comun din ceramică, sfeşnice, pipe, ceramică de import din Imperiul Otoman, ceramică ornamentală de interior, fragmente de pahare, căni şi flacoane din sticlă, precum şi obiecte de metal ce reprezintă unelte (foarfeci, degetar, ace, topoare, cuţite, etc) şi accesorii de îmbrăcăminte (plăcuţe ornamentale, nasturi globulari, catarame, etc). Toate aceste descoperiri dovedesc o locuire intensă în zonă.

Fig 1: Degetar, topor, pipe, corn semiprelucrat, cană cu gură trilobată-obiecte descoperite în morminte şi aşezăriFig 2: Crucifix, inel de argint, inel de aramă cu piatră verde, pieptene din os-obiecte descoperite în anul 1995 în morminte

„Urmele incendiilor, distrugerilor, dar şi ale reparaţiilor, amintite şi în documentele scrise, s-au păstrat în prajma lăcaşului sfânt sub forma unor lentile de pământ cu urme puternice de incendiu, care conţineau mult cărbune şi cenuşă, şi care alternau cu niveluri ce conţineau multă cărămidă fragmentară, mortar şi pietre de carieră, indicând fazele de reparaţii.”20 datorită faptului că cercetarea este încă insuficientă, datarea acestor depuneri arheologice este imposibilă.Mormântul dezvelit cel mai recent, din cadrul fundaţiilor descoperite ale vechii biserici, are o piesă numismatică emisă în anil 1579 de regele Ungariei Rudolf al II-lea, deci data la care a fost construită biserica este ulterioară anului inscripţionat pe monedă.

20 Idem- p. 27

24

Informaţiile acumulate până acum nu pot spune cu exaccitate de câte ori lăcaşul a fost ars şi refăcut dar pe baza nivelurilor arheologice nederanjate s-au observat două lentile cu urme de incendiu, iar piatra din parament este înroşită de foc. Descoperirea, printre pietrele fundaţiei, a unei monede de aur emisă în anul 1762, indică o dată posibilă a dezafectării lăcaşului.În stadiul actual al cercetărilor, se poate afirma că biserica romano-catolică Adormirea Maicii Domnului a existat la Iaşi încă din primele decenii ale vieţii urbane.

„[...]atât lăcaşul cât şi locul ce-i aparţine păstrează încă multe taine care aşteaptă să fie dezlegate.”21

Img 1. Fundaţia zidului construit după deschiderea Uliţei Trei Ierarhi; Fundaţia bisericii şi a absidei noi; Morminte din S.IIIImg 2. Fundaţiile de pe latura de est a sacristiei; Pragul vechii intrări în sacristie

21 Idem- p. 51

25

Img 1. Fundaţiile bisericii din hotarul cu Mănăstirea Trei Ierarhi: fundaţia bisericii tăiată de fundaţiile clădirii de pe Ştefan cel Mare; morminta tăiate de fundaţiile bisericiiImg 2. Morminte şi piatră funerară

8. DegradăriCatedrala romano-catolică veche din Iaşi, prezintă pe exterior, urme vizibile a faptului că

această construcţie este afectată de umiditate. Posibile cauze ar putea fi ploaia, lipsa canalizărilor corespunzătoare sau lipsa sistemelor de scurgere a apei.

Umiditatea afectează structura zidăriei, făcând-o mai sensibilă la factorii de mediu şi nu numai. Aceasta favorizează apariţia mucegaiurilor şi a altor feluri de fungi şi bacterii care deasemenea amplifică procesul de degradare a clădirii.

Se mai pot observa fisuri la nivelul superior al construcţiei care, este posibil să fi apărut din cauza trepidaţiilor continue provocate de maşini dar şi din cauza trecerii timpului.

O altă cauză a apariţiei fisurii şi a umezelei ar putea fi schimbările geografice (a plăcilor tectonice), pânza freatică s-a putut destabiliza în timp.

26

Umezeală la nivelul fundaţiei Posibil a fi o specie de fungi

Capitel afectat de facorii de mediu Fisură apărută la nivelul superior al construcţiei

9. BibliografieDănuţ Doboş, Stela Cheptea, Anton Despinescu, Fabian Doboş, Tereza Sinigalia,

Gheorghe Hereş, Cornel Cadar – Catedrala romano-catolică Iaşi - Editura Presa Bună, Iaşi – 2008

Viorel Erhan – Mănăstiri şi biserici din oraşul Iaşi şi împrejurimi – Editura Tehnopres, Iaşi – 2003

Broşură de prezentare a Catedralei romano-catolice Adormirea Maicii Domnului, Iaşi – Editura Presa Bună, Iaşi – 2008

27

28