Casa Callimachi

24
1 Principala mot ivaţie pentru reali zarea acestui studiu a fost una personală: faptul că am lucrat timp de opt ani (2000-2008) în Casa Callimachi, ca cercetător la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană, care aparţinea Academiei Române, Filiala Iaşi. 2 Gh. Sibechi,  „Otelul” Sant Petersburg din Iaşi  , în „Cercetări istorice”, Iaşi, XI, 1980, p. 397-402. 3 I. Mitican, Din Târgul Cucului în Piaţa Unirii  , Iaşi, 2003, p. 160-163. Casa Callimachi din Iaşi (str. Cuza Vodă nr. 41) Sorin Iftimi Casa Ghica-Callimachi se află strada Cuza Vodă (vechea uliţă a Goliei), la întâlnirea cu străzile Armenească, „George Enescu” „Vovidenie”, în ime- diata vecinătate a mănăstirii Golia. Clădirea are o istorie despre care s-au făcut multe afirmaţii, dar despre care se cunosc puţine lucruri sigure. Imobilul figurează în Lista Monumentelor Istorice la poziţia 1006, având indicativul IS-II-m-B-03849, şi denumirea de „Casa Calimah-Ghika, azi Academia Română municipiul IAŞI” 1  , str. Cuza Vodă nr. 41, fiind datată în „sec. XIX”. De-a lungul vremii adresa imobilului a mai fost strada Golia nr. 18. Cel mai docu- mentat studiu asupra acestei chestiuni este cel publicat de Gh. Sibechi, care este şi principalul nostru sprijin în reconstituirea de faţă 2 . Într-o lucrare recentă, Ion Mitican, unul dintre cunoscătorii istoriei clădirilor ieşene, considera, –  bazându-se pe informaţiile oferite de Alecu Beldiman în poemul Tragedia  Moldovei – că, la 1821, aici şi-ar fi stabilit cartierul general eteriştii de la Iaşi, înainte de a se muta în afara oraşului, la Mănăstirea Galata. De aceea clădirea ar fi fost distrusă de turci în vara aceluiaşi an. Terenul pe care se află blocul alăturat (nr. 33) a făcut parte din incinta a cestei clădiri. Reconstruit după acest episod dramatic, palatul a trecut generalului Iorgu Ghica, iar mai târziu Eca- terinei Lepădatu (soţia maiorului Lăpedatu), iar în urmă bancherul Juster. Prin 1837 aici a funcţionat „Otelul Petersburg”, venit din Casele Voinescu, care fuseseră cumpărate de Epitropia Şcoalelor Moldovei pentru Internatul  Academiei Mihăilene (deschisă la 16 iunie 1834) 3 . Nu am găsit suficiente temeiuri care să suţină toate cele spuse mai sus, aşa încât am decis desfăşu- rarea unei investigaţii proprii asupra acestui monument, pentru a-i recon- stitui, pe cât posibil, întreaga istorie.

description

istorie

Transcript of Casa Callimachi

  • 1 Principala motivaie pentru realizarea acestui studiu a fost una personal: faptul cam lucrat timp de opt ani (2000-2008) n Casa Callimachi, ca cercettor la Centrul de Istoriei Civilizaie European, care aparinea Academiei Romne, Filiala Iai.

    2 Gh. Sibechi, Otelul Sant Petersburg din Iai, n Cercetri istorice, Iai, XI, 1980,p. 397-402.

    3 I. Mitican, Din Trgul Cucului n Piaa Unirii, Iai, 2003, p. 160-163.

    Casa Callimachi din Iai (str. Cuza Vod nr. 41)

    Sorin Iftimi

    Casa Ghica-Callimachi se afl strada Cuza Vod (vechea uli a Goliei),la ntlnirea cu strzile Armeneasc, George Enescu Vovidenie, n ime-diata vecintate a mnstirii Golia. Cldirea are o istorie despre care s-aufcut multe afirmaii, dar despre care se cunosc puine lucruri sigure. Imobilulfigureaz n Lista Monumentelor Istorice la poziia 1006, avnd indicativulIS-II-m-B-03849, i denumirea de Casa Calimah-Ghika, azi Academia Romnmunicipiul IAI1, str. Cuza Vod nr. 41, fiind datat n sec. XIX. De-alungul vremii adresa imobilului a mai fost strada Golia nr. 18. Cel mai docu-mentat studiu asupra acestei chestiuni este cel publicat de Gh. Sibechi, careeste i principalul nostru sprijin n reconstituirea de fa2. ntr-o lucrare recent,Ion Mitican, unul dintre cunosctorii istoriei cldirilor ieene, considera, bazndu-se pe informaiile oferite de Alecu Beldiman n poemul TragediaMoldovei c, la 1821, aici i-ar fi stabilit cartierul general eteritii de la Iai,nainte de a se muta n afara oraului, la Mnstirea Galata. De aceea cldireaar fi fost distrus de turci n vara aceluiai an. Terenul pe care se afl bloculalturat (nr. 33) a fcut parte din incinta acestei cldiri. Reconstruit dup acestepisod dramatic, palatul a trecut generalului Iorgu Ghica, iar mai trziu Eca -terinei Lepdatu (soia maiorului Lpedatu), iar n urm bancherul Juster.

    Prin 1837 aici a funcionat Otelul Petersburg, venit din Casele Voinescu,care fuseser cumprate de Epitropia coalelor Moldovei pentru InternatulAcademiei Mihilene (deschis la 16 iunie 1834)3. Nu am gsit suficientetemeiuri care s suin toate cele spuse mai sus, aa nct am decis desfu-rarea unei investigaii proprii asupra acestui monument, pentru a-i recon-stitui, pe ct posibil, ntreaga istorie.

  • Semnatar articol

    4 Anastasie Iordache, Principii Ghica. O familie domnitoare din istoria Romniei, Bucureti,1991, p. 179. Marele logoft Alexandru Ghica a fost i unul din protectorii teatrului dinMoldova, la nceputurile sale, n salonul su jucndu-se, la 1816, primul spectacol n limbaromn, Mirtil i Hloe, printer actorii de ocazie aflndu-se i fiul logoftului, Grigore, vii-torul domn al Moldovei, i o sor sa.

    S-a spus c aceast cas ar fi aparinut marelui logoft Alexandru Ghica,de unde i denumirea de Casa Ghica din Lista Monumentelor. Logoftulera fiul lui Costache Sulgearoglu, deci, nepot de sor a lui Grigore III Ghica,cel decapitat n Beilic, la 1777 (i care a fcut frumoasa cimea de la 1776, delng poarta Goliei). El i fratele su Iordache, au motenit apoi numele deGhica. Cei doi erau frai cu doamna lui Costandin vod Moruzi. n domniaacestuia Costache Ghica s-a cstorit cu tnra vduv Maria Cantacuzino-Deleanu. Cu acest prilej a obinut rangul de hatman, dar avea s urce apoipn la mare logoft. Acetia sunt prinii lui Alexandru Ghica. El a fost cs-torit cu Elena, sora lui Mihail vod Sturdza. Au avut doar doi copii: viitoruldomn Grigore Al. Ghica i Elena, cstorit cu colonelul rus Pavel ubin.

    Alexandru Ghica era un personaj important n epoc. La 1834, cnd sepunea problema numirii primului domn regulamentar al Moldovei, el afost candidatul susinut de Austria4. Un anume Anghel Valli, spion rus i finpsiholog, a alctuit, n amintita mprejurare, pentru folosul guvernului arist,o serie de 15 portrete ale marilor boieri care ar fi putut deveni, la acea dat,candidai la tronul Moldovei. Spre deosebire de fratele su, marele vistiernicDumitrache Ghica, portretizat drept un uuratic, caracterizarea marelui hatmanAlexandru Ghica era una foarte favorabil: cinstit, corect, echitabil din firei din principiu i ludndu-se a fi astfel. Singurul care poate fi calificat de

    426

    Fig. 1 Casa Callimachi cu bustul lui Corneliu Coposu (astzi mutat)

  • Titlu articol 427

    5 N. A. Bogdan, Oraul Iai. Monografie ilustrat, Iai, 1913; Eugen Punel, OtelulSt. Petersburg din Iai, n revista Din trecutul nostru, VII, 1939, nr. 5-7, p. 38-39.

    incoruptibil n ara sa; cu destul bun-sim, cu cunotine mrunte la nevoie,dar fr spirit de ordine, fr activitate, fiindu-i lesne sil de lucrurile care certrud sau atenie susinut; nclinat la bine i dornic s-l fac fiecruia, fr sse osteneasc sau s se deranjeze totui prea mult. Un fel de buntate apa-tic, indolent, dac m pot exprima astfel, este una din trsturile caracte-ristice ale familiei creia aparine.

    Nu am reuit, ns, stabilirea unei legturi documentate ntre logoftulAlecu Ghica i imobilul care face obiectul acestui studiu. Nu este exclus oconfuzie cu faptul c pe aceeai strad, chiar vizavi, se afl o alt reedin Ghica,ce a aparinut incontestabil marelui logoft. Este vorba despre cldireaInstitutului Gregorian, corpul vechi al actualei Materniti Cuza Vod carea aparinut n mod sigur marelui logoft Alecu Ghica. De asemenea, nu amputut identifica o legtur genealogic pentru o eventual trecere, prin mo-tenire sau zestre, a acestui imobil, de la familia Ghica la familia Callimachi.

    Hotelul Petersburg. Una din destinaiile vechii cldiri de pe acest loca fost aceea de a adposti, la un moment dat, vestitul Hotelul Petersburg.Scrierile referitoare la Hotelul Petersburg, cldire n care s-a aprins flacrarevoluiei de la 1848 prin citirea Petiiunii-proclamaie a boierilor i notabililordin Moldova, fac uneori referiri i la acest edificiu. Se arat c dificultatealocalizrii Hotelului Petersburg n acea epoc se datoreaz faptului c acesta afuncionat, cu chirie, succesiv, n mai multe locaii.

    Iat cteva din acestea: Ion Ghica situa hotelul St. Petersburg, nainte de1848, n casele beizadelei Petre Mavrogheni de la Copou (unde aveau s fiearestai revoluionarii de la 1848; astzi locul e semnalat de o inscripie, nComplexul studenesc T. Maiorescu); Radu Rosetti, n Amintirile sale, laeza n cldirea hotelului Binder de mai trziu (pstrat i astzi); Th.Rcanu stabilete, n urma unor investigaii personale, c la 1848 hotelul St.Petersburg se afla ntr-o cldire de pe strada Lozonschi, n apropierea celein care funcioneaz astzi Facultatea de Teologie Ortodox (fosta CurteDomneasc a lui Mihail Sturdza) .a.

    Autori precum N. A. Bogdan (1913) sau Eugen Punel (1939) au loca-lizat acest hotel ca funcionnd n casele Lapedat, pe strada Golia, lngmnstirea Golia5. Mai recent, C. Ostap, un pasionat al istoriei vechilor cl-diri ieene, a reluat subiectul amplasrii hotelului, observnd c n planuldat de C.G. Bedreag, hotelul Petersburg, devenit apoi Regensburg (unde s-au inut banchetele Junimii) este figurat n strada Cuza Vod (fost Golia),

  • Semnatar articol

    6 C. Ostap, I. Mitican, Iaii ntre legend i adevr, vol. I, Iai, 2000, p. 52. Studiul luiC.G. Bedreag, intitulat Quelques aspects de Junimea de Jassy, 1863-1872, 1885 (Cernui, 1937)este publicat i o hart a oraului (Plan soumaire de Jassy entre 1863-1885, du temps deJunimea, pe care sunt localizate cldirile n care au locuit personalitile legate de activi-tatea faimoasei societi literare. Pe aceast baz, C. Ostap se ntreab chiar, retoric, dacnu ar fi cazul ca inscripia din faa Palatului Culturii, care localizeaz Hotelul St. Petersburgi evenimentele de la 1848 s fie mutat la noua adres, din Cuza Vod nr. 41. Credem caceast translaie nu ar fi justificat.

    7 V. Panopol, Pe uliele Iaului, Bucureti, 2000, p. 59.8 Gh. Sibechi, op. cit., p. 401. 9 Vezi textul la Gh. Ungureanu, Familia Sion. Studiu i documente, Iai, 1936, p. 52.10 Gh. Sibechi, op. cit., p. 401. Grigore Ghica, cel care a construit aceste case, este diferit

    de Grigore Ghica vod, fiul logoftului Alecu Ghica. Domnul amintit, dei cu o descendennumeroas, nu a avut nici un fiu cu numele de Vasile.

    col cu strada Vovideniei6. Acelai autor i sprijin cutrile i pe scrierea luiV. Panopol, Pe uliele Iaului, o preioas restituire memorialistic, rmasmult vreme inedit i ieit de sub tipar n acelai an. Acest fiul natural al luiVasile Pogor scria c gsim n capitala Moldovei, tot la acea epoc (primajumtate a secolului XIX), un Otel Petersburg din colul uliei Vovodenia cuulia Goliei, unde fur gzduii prinul Anatole de Demidoff i tovarul su,celebrul pictor Raffet7.

    S-a stabilit c n primvara anului 1848 firma se instalase n casele ban-cherului Michael Daniel din apropierea Palatului Administrativ, n baza unuicontract ncheiat pe trei ani8. Locul este marcat i astzi de o inscripie come-morativ. Contractul poart ns data de 21 aprilie, iar evenimentele au avutloc cu patru zile mai devreme, pe 27 martie. Aceast nepotrivire cronologicpune sub semnul ntrebrii varianta cea mai acceptat pn acum de locali-zare a scenei pe care au debutat evenimentele de la 1848, de la Iai.

    Atragem atenia asupra unei mrturii nefolosite pn acum, scris de unmartor ocular. Este vorba de Costache Sion, fratele omonim al paharniculuiCostandin Sion (autorul Arhondologiei), care a lsat nite nsemnri pe fileleunui ceaslov, fr a fi destinate, deci, publicrii. El arta c la mart s-au adunatndestui boieri n capitalie; s-au adunat mai nti la otelul Peterburschi, ce eran casle rposatului vornic Grigore Ghica, unde m-am dus i eu de am privitmileasca adunare a noblei9. Confuzia ntre cele dou locaii a fost favori-zat att de faptul c la ambele adrese a fost, succesiv, sediul Hotelului Petersburg,ct i de acela c ambele case au fost ale familiei Ghica. Casele din Ulia Mare,de pe locul aflat astzi n faa Palatului Culturii, fuseser construite de GrigoreGhica. La 1847, fiul acestuia, vornicul Vasile Ghica, le-a vndut bancheruluiStrul Heim Daniel, care le-a nchiriat, din anul urmtor, Hotelului Petersburg10.

    428

  • Titlu articol 429

    11Eugen I. Punel, Trecerea prin Moldova i Bucovina a diplomatului prusian C.O.L. von Arnim,acum o sut de ani, n Codrul Cosminului, an X, 1936-1939, Cernui, 1940, p. 391-412.

    12 Conrad Regensburg se nscuse la Bamberg, n 1779. A fost nrolat ntr-o unitate debavarezi n timpul campaniei lui Napoleon n Rusia (1812). ntors n localitatea natal, dupncheierea pcii, i ncearc iari norocul n Rusia. Neavnd parte de succes, s-a retras laIai, pe la 1824, unde i ncepe afacerile hoteliere, care i-au adus o oarecare nflorire. A muritn 1851, n vrst de 72 de ani, fiind nmormntat n cimitirul bisericii protestante din Iai.Soia sa, Barbare (1796-1840), originar din Baiern, a fost o cofetar foarte priceput (Gh. Sibechi,op. cit., p. 399-400).

    13 O cltorie n Rusia de Miazzi i Crimeea, prin Ungaria, Valachia i Moldova, trad. deV. Ghibaldan, Bucureti, f.a., p. 86-87, 89 (apud Gh. Sibechi, p. 398-399).

    Faima Hotelului Petersburg a trecut graniele Moldovei datorit unorstrini care au poposit n odile sale i care i-au publicat memoriile de cl-torie. Cel dinti a fost diplomatul prusac Carl Otto von Arnim, care a trecutprin Iai n anul 183611. Acesta arta c proprietarul hotelului St. Petersburgera unicul care s fi aezat n Iai un hotel destul de suportabil, ceea ce nuexistase pn atunci. Interesant este i fia proprietarului acestei firme,Conrad Regensburg, un personaj foarte pitoresc al epocii12.

    O relatare mult mai amnunit este cea oferit de prinul Anatole deDemidoff, care a locuit n acest stabiliment mai mult timp, n cursul anului1837. El scria urmtoarele: Hotelul n care am fost gzduii era cldit cu omreie mult mai mare dect cea trebuitoare pentru menirea sa. Afar demrimea i faimoasa aezare a saloanelor i, de asemenea, afar de picturilecare mbodobesc din belug apartamentele, nu se mai gsea aici nimic dinceea ce stinge oboseala i zpceala produs de o cltorie lung. Aceste camerefrumoase nu ne ddeau alt culcu dect un biliard, care nu reui s primeascdect patru dintre noi. Restul trebuir s se mulumeasc cu cteva salteleumplute cu puine paie. Dealtfel, nimic altceva, orice ar fi, nu ncrca luxulacestei gzduiri cu totul spartane. La vederea uniformelor frumoase ale nume -rosului personal din salon, crezi c ai de-a face cu un palat i nu bnuietinicidecum c oaspeii acestei frumoase cldiri ofteaz zadarnic dup lucru-rile pe care cltorul cel mai srac le gsete n cel mai prost han de ar. Cutoate acestea primir-m n locuina noastr () persoane cu cele mai nalteocupaii i ranguri din Iai, printre care i ministrul de interne Suu13.

    n suita prinului Demidoff se afla i pictorul francez Auguste Raffet,care ne-a lsat i o cromolitografie ce ilustreaz panorama oraului, vzutde pe balconul hotelului Petersburg(1837). Imaginea respectiv, pe a cruifundal se pot identifica monumente precum bisericile Sf. Sava, Sf. NicolaeDomnesc, biserica Trei Ierarhi, cu turnul su, susin o asemenea localizare a

  • Semnatar articol

    14 Litografia are ca indicaie: Vue de Iassy prise du balcon de lhtel de St. Petersburg(Moldavie) 19 Juillet 1837.

    15 A. Lapedatu, Doi misionari scoieni n rile Romne acum o sut de ani, n ARMSI,seria III, tom XV, 1934, p. 187.

    cldirii de pe al crui balcon a fost luat imaginea14. Ograda stabilimentului,mprejmuit de un gard fcut, se pare, din mpletitur de nuiele, seamnmai curnd cu aceea a unui han dect cu curtea unui hotel modern. Se poatevedea o cru dezhmat, avnd caii lsai liberi pe lng ea. n col, ieireaspre ulia Goliei, este strjuit de un fel de gheret, construit din paiant.Aceasta nu este o construcie destinat portarului, ci corespunde, ca locaie,cu una dintre cimelele de distribuie a apei indicate pe planul lui Mihalik deHodocin. Este adevrat ns c, aceast gheret nu seamn, ca arhitec-tur, cu cimeaua din curtea mnstirii Brboi, construit n ceeai perioad,n cadrul proiectului de distribuie a apei a inginerului Hodocin. Catarguldin imagine indic locul unde funciona, la acea dat, Consulatul Elen din Iai.

    Doi ani mai trziu, n 1839, prin intervenia consulului englez Gardner,la Hotelul St. Petereburg au fost gzduii doi misionari scoieni aflai n trecereprin Moldova: Andrew A. Bonar i Robert Mc Cheyne15.

    n vara anului 1840, la acelai hotel a poposit i doctorul Ignatie Weinberg,venit cu treburi n capitala Moldovei. Acesta nota c citise n memoriile decltorie ale lui Arnim despre stabiliment i a inut s cunoasc personallocalul i pe originalul su patron. El ofer detalii mai ales despre personajulamintit, reinnd fantezistele povestiri ale acestuia despre rzboiul luiNapoleon din Rusia i pasiunea pentru discuiile politice, temele favorite alediscuiilor din salonul hotelului. De aceea aici era locul preferat de diplomaii personalitile politice, care dezbteau n salon chestiuni de politic

    430

    Fig. 2 Auguste Raffet, Panorama oraului Iai, vzut de pe balconul Hotelului St. Petersburg, 1837

  • Titlu articol 431

    16 Georgeta Crciun i Adrian Pricop, Uliele, casele i dughenele capitalei Iai. 1853,Iai, 2000, p. 16. Proprietatea Callimachi era ncadrat, la nr. 74, de cea a logoftului AlecuBal (Filarmonica de astzi), iar la nr. 76 de Mnstirea Goliei.

    17 A.D. Xenopol, Istoria i genealogia casei Callimachi, Bucureti, 1897, p. 178-180. Pentruarborele genealogic al acestei familii vezi anexa de la p. 156-157, precum i Mihai Sorin Rrdu -lescu, Spia familiei Callimachi, anex la Istoria Romnilor, vol. VI, Bucureti, 2002 (cu bibliografie).

    18 Pentru biografia soiei lui Scarlat Callimachi, mama lui Alexandru, vezi articolul nostru,Doamna Smaragda Mavroyeni, soia lui Scarlat Callimachi vod (c. 1773-1837), n Interfereneromno-elene (secolele XV-XX), volum editat de Leonidas Rados, Iai, 2003, pp. 87-97;textul a fost reluat sub titlul Doamna Smaranda Callimachi i mormntul ei de la Golia, nCercetri privitoare la istoria bisericilor ieene, Iai, 2008, p. 198-208.

    intern i extern. Regensburg obi-nuia s-i prezinte cu emfaz strinilorbinefacerile fcute de el ieenilor: tirle-am fcut, casino le-am fcut, balurile-am fcut!.

    Casa Callimachi. La anul 1853cldirea este amintit ca fiind proprie-tatea familiei Callimachi. Aa apare ean Desprirea a IV-a a oraului, peUlia Goliei, la nr. 75, ntr-o sam pri-vitoare la uliele, casele i dughenelecapitalei, n care imobilele sunt mpr-ite dup starea proprietarilor, nvederea taxei pentru nfrumuseareacapitalei Moldovei. Fiind ncadrat lacategoria I de case, proprietarul tre-buia s contribuie la acest fond cu n -semnata sum de 1200 lei n trei ani.Se arat c, la acea dat, proprietarulcldirii era prinul Alecu Callimachi16.Probabil c i n perioada n care aici afuncionat Hotelul Petersburg, casa eraproprietatea aceleiai familii Callimachi.

    Un medalion biografic al acestuipersonaj ne-a lsat A.D. Xenopol17.Prinul Alexandru (c. 1802-1879) erafiul lui Scarlat vod Callimachi i aldoamnei Smaranda, fiica lui NicolaeMavrogheni, care a domnit n Muntenia18.

    Fig. 3 Piatra de mormnt a Doamnei Smarandei Callimachi,

    din Biserica Golia (1837)

  • Semnatar articol

    Aceasta a fost nmormntat n inte-riorul bisericii Golia, la 1837. Pn laacea dat, probabil c Smaranda,vduva domnitorului Scarlat Callimachi,a stpnit casa ce face obiectul studiuluide fa, imobilul fiind motenit apoide fiul su.

    Alexandru era urmaul a trei ge -neraii de domni ai Moldovei dai defamilia Callimachi (Ioan Teodor vod,Alexandru vod i Scarlat vod), elnsui fiind pregtit pentru a devenidomn. Prin mama sa, descindea dinspia adevrailor Ghiculeti, fiinddescendent din Grigore III Ghica,decapitat de turci la 1777, n legturcu cedarea Bucovinei ctre austrieci.Doar acceptnd aceast filier casa depe strada Cuza vod, aparinnd Sma -randei, nscut Ghica i cstorit Callimachi, putem accepta denumirea dinLista Monumentelor Istorice, de Cas Ghica-Callimachi.

    Pe la 1814, n domnia lui Scarlat Callimachi, beizadea Alexandru aurmat cursurile publice inute de Gheorghe Asachi la coala Vasilian de laTrei Ierarhi. Dup mazilirea i uciderea tatlui su, el i-a urmat familia, exi-lat n Asia Mic, la Brussa i apoi la Boli. Din anturaj fceau parte i ctevapersoane foarte nvate, cu care a studiat limbile vechi i moderne (ntrecare arab, persan, turc), precum i istoria, matematicile, filosofia, economiapolitic. Dup revenirea din surghiun i-a continuat studiile n Rusia, laUniversitatea din Kiev (fondat de mitropolitul Petru Movil). n anii urm-tori a fcut diverse cltorii prin Europa. La revenirea n capitala ImperiuluiOtoman, a reuit s obin de la sultanul Mahmud restituirea bunurilor i tit-lurilor familiei sale. Dup nlturarea domniilor fanariote, la 1822, AlexandruCallimachi s-a aflat printre candidaii la tronul Moldovei. Pe la 1830, ncdepunea strduine n acest sens, la Constantinopol, dar fr succes.

    Alexandru Callimachi a fcut apoi o distins carier de diplomat n ser-viciul Imperiului Otoman. Pentru nceput a funcionat n calitate de consi-lier la ambasada otoman de la Paris, condus de Rechid-Paa. n 1836 s-acstorit cu Eufrosina, fiica lui Constantin Cantacuzino-Pacanu. A fostapoi, succesiv, ambasador la Londra (1848) i Paris (1849), unde a negociat

    432

    Fig. 4 Portretul doamnei Smaranda,soia lui Scarlat Callimachi vod

  • Titlu articol 433

    19 Despre fiul lor, Scarlat, se tie c a murit la Iai, n casa Constantin Cantacuzino-Pacanu, din strada Alecsandri, n anul 1838, la vrsta de 17 luni i e ngropat la bisericaGolia. Faptul este consemnat i pe piatra de mormnt a doamnei Smaranda a lui ScarlatCallimachi, unde la inscripia iniial s-a adugat: Aici odihnete lng fiul ei i princesaEufrosina Callimachi, nscut Cantacuzino, svrit la Paris, la 15 august 1875, de ani 58.

    20 Vezi Mihai Dim. Sturdza, Tudor-Radu Tiron, Bourul Moldovei pe un monument funerarde la Paris (stema i decoraiile principelui Alexandru Callimachi), n volumul de fa, p. 7-15.

    21 Didia Mavrocordat, la Rudolf Suu, Iaii de odinioar, vol. II, 1929, p. 6-13 (cu foto-grafiile celor doi soi). Familia Mavrocordat a avut o singur fiic, pe Natalia Suu, decedatprematur (depre care autorul vorbete la p. 102-105; cu 3 foto). Suu mai evoc figurasurorii mai mici a Didiei, Eugenia Conduratu, cea care a nzestrat, pe cheltuiala proprie, oambulan n rzboiul de independen (1877-78), ce a funcionat la Nicopole (p. 96-98,cu foto). De asemenea sunt nfiate portretele fiului acesteia, Bombonel Aslan (1900),nepot al Didiei Mavrocordat (p. 63-66), precum i cel al coanei Anua, fiica hatmanuluiTeodor Bal, cea de-a doua soie a hatmanului Iordachi Lescu (p. 79-82).

    primul mprumut extern otoman. n ianuarie 1853 a fost fcut principe deSamos, dar s-a retras, la scurt vreme, n Frana, la Versailles. La 1855 a fostnumit ambasador al Porii la Viena, post pe care l-a prsit peste civa ani,pentru a reintra n viaa privat. A continuat s locuiasc n Frana, unde eraproprietarul a mai multe imobile. A. D. Xenopol nota c Alexandru Callimachiera proprietar pe casa cea frumoas, cu teras, care se afl n colul pieiiConcordiei i al strzii Boissy dAnglas, astzi (la 1897, n. ns.) ocupat de CerculUniunii Artistice. Primirile, dup jurnalele de atunci, care se ddeau n PalatulCallimachi, erau ntruniri strlucite, de tot ce se era mai distins n Paris. Elmai poseda Castelul de Mennecy (depart. Seine-et-Oise) i o vil la Nisa.

    Soia prinului Alexandru, Eufrosina, nscut n 1817-1875, a murit laParis, la 15 august 1875, dar trupul su a fost adus n Moldova, nhumat ninteriorul mnstirii Golia din Iai, unde odihnesc mai muli Cantacuzini,strmoi de-ai si. Alexandru Callimachi a murit n anul 1879, la Castelul sude la Menency de lng Paris. Cei doi nu au avut urmai, deci nici moteni-tori direci19. Domnul Mihail Dim. Sturdza a descoperit mormntul prinuluiAlexandru Callimachi n cimitirul Pre Lachaise din Paris20.

    Alte destinaii ale cldirii Casa din strada Cuza Vod nr. 41 a avut, n secolul al XIX-lea diverse

    destinaii, schimbnd mai muli chiriai i proprietari, care au marcat, fiecaren parte, istoria cldirii.

    Generalul Nicolae Mavrocordat. Acesta era fratele mai mare al luiAlexandru Mavrocordat, fost mareal al Palatului Regal de la Bucureti subCarol I. Nicolae era cstorit cu Didia (Esmeralda), fiica din prima cs-torie a hatmanului Iordache Boldur-Lescu21. Rudolf Suu arat c, atta

  • Semnatar articol

    22 Dup retragerea din armat, Generalul Nicolae Mavrocordat a luat AntreprizaPotelor din capital Moldovei. Familia sa s-a mutat la o alt adres din Iai, pe stradaSulescu, n casele cumprate de la defunctul Spiru Pavlu, pe care le-a prefcut dup gustulsu. La aceast nou reedin familia Mavrocordat avea s primieasc, n mai multe rn-duri, vizitele regelui Carol I, care poposea aici cu plcere, de cte ori avea prilejul (RudolfSuu, p. 6-7). Rudolf Suu ofer multe detalii despre viaa acestei case, legat i de trecutulfamiliei sale, dar care puteau fi valabile i pentru vechea locuin, de pe strada Cuza Vod.El arat c au concertat n casa Didiei muli artiti celebri, precum Fr. Liszt, Wieniavschi,pianistul Rosenthal, flautistul Terceak i alii, iar dintre localnici, nu a lipsit Barbu Lutaru.Familia Mavrocordat avea ca moie Trgul tefneti, de pe malul Prutului, la Botoani.

    23 Rudolf Suu, Iaii de odinioar, vol. II, 1928, p. 104-5.24 Ibidem, p. 37-38 (cu u portret la p. 39).

    vreme ct soul ei servea nc n armat, Didia locuia n strada Cuza Vod,fost Golia, n casele de atunci Lepdatu. Aici au avut loc cele mai frumoasepetreceri, la care luau parete i i ddeau ntlnire tot Iaul. Potrivit LucieiBor, n salonul Didiei Mavrocordat l-ar fi cunoscut Elena Rosetti (viitoareaDoamna Elena) pe Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii de la 1859, vii-torul ei so.

    Didia Mavrocordat, femeie superioar, cult i cu o educaie aleas sedovedise a fi o gazd excelent. La adresa artat, locuia mpreun cu mamasa Eufrosina Rosetti, care avea o mare slbiciune pentru unica sa fiic, nctnu s-a desprit niciodat de dnsa22.

    Cu ocazia vizitei domnitorului Carol I la Iai, prin 1869, generalul Mavro -cordat a organizat o strlucit petrecere n onoarea distinsului oaspete. Recepiaa avut loc n fostele case Lepadatu din strada Cuza Vod, astzi (1928, n. ns.)ocupate de ctre domnul general dr. Sava Goiu. Viitorul rege a deschis balul,dansnd cu fiica gazdei, domnioara Natalia (cstorit ulterior Suu)23. Fiicageneralului Mavrocordat este prezentat ca fiind o pasionat amazoan, mareamatoare de curse de cai, pe aleea de la Copou, precum i ca pe iniiatoareateatrului de societate, ea jucnd piese franuzeti i romneti, alturi de per-sonaje distinse din lumea ieean, pe scena vechiului teatru de la Copou.

    Eufrosina Rosetti (1806-1883), soacra generalului Mavrocordat, era fiicamijlocie a lui Vasile Rosetti (Cilibiul) i a Smarandei N. Dimachi. Casa ncare a crescut este actualul Muzeu al Unirii, din strada Lpuneanu. Celelaltedou surori, figuri marcante n viaa monden a Iailor, erau Sftia Pallady(prima soie a viitorului principe Mihail Sturdza) i Agripina Sturdza. RudolfSuu considera c aceste trei surori, fiicele boierului Rosetti, au fost o podoaba societii ieene de pe vremuri. n tineree, Eufrosina a stat mult vremen Italia, alturi de sora ei mai mare, Safta, cea care a avut curajul s coboare ncraterul vulcanului Vezuviu. A beneficiat de o educaie aleas, fiind cunoscut

    434

  • Titlu articol 435

    25 Gen. R. Rosetti, Familia Rosetti, vol. I, Bucureti, 1938, p. 112 (cu un portret al acesteia,dup stampele din colecia Academiei).

    26 Arhivele Naionale Iai, Fond Primria, dosar 327/18, f. 1, 27, 31.27 Ibidem, f. 148. Vecintile ce apar pe acest plan indic, pe locul actualului bloc de

    locuine, chiar la strad, proprietatea dr. Ciurea, iar n spatele ei pe aceea a lui tefan Emilian.28 Ibidem, f. 2. n cele din urm proprietarul a intrat n conflict cu Primria, care, n

    august 1903, l-a reclamat la Judectoria Ocolului II, deoarece a efectuat reparaii de simplntreinere fr a fi obinut autoriaia necesar (loc. cit., f. 8, 9).

    29 Ibidem, f. 12.30 Ibidem, f. 17, 18.31 Ibidem, f. 66. Planul pentru amenajarea latirnei, cu schie de starea locului (strada i

    cldirera) f. 68; o alt schi, pe calc, reprezint un col din faada cldirii, vzut dinsprestrada Vovidenia, pe acea poriune.

    drept o femeie foarte informat. Pe masa ei de lucru se aflau zilnic teancuride ziare strine. A cltorit mult n Europa, la Geneva poposind chiar, vremede doi ani. i plcea s petreac iernile la moia surorii mai mari, Cilibiul.Dup moartea acesteia, i-a cumprat o cas la mnstirea Agapia, pe care areamenajat-o. transformnd-o ntr-o vil frumoas, unde-i petrecea zilele devar, primind numeroi musafiri24. Eufrosina era cunoscut ca o sprijinitoarea vieii culturale, ajutnd att Asociaiunea Literar din Bucureti, ct iSocietatea Studenilor Romni din Paris (1846-1847). Ea s-a ocupat i de alteactiviti filantropice, cum ar fi strngerea de donaii pentru armat25.

    Colonel Lepdatu. Pe la anul 1897, succesorii colonelului au nstrinatimobilul care face obiectul acestui studiu. i dup ce a ieit din patrimoniulfamiliei, imobilul era numit, chiar i n acte casa Colonel Lepdatu (1905)26.Un extras din Planul oraului Iai din anul 1896-1897, privitor la limita alinieriicldirilor, arat proprietatea din strada Golia nr. 18 ca fiind a succesorilordoamnei colonel Lepdatu27. Probabil c actuala nfiare exterioar a cl-dirii se datoreaz colonelului Lepdatu.

    A. Spiridonescu. Nu tim dac acesta intrat n posesia casei prin cumpraresau prin motenire. La 18 marite 1903 fcea demersuri ctre Primrie pentrua i se permite efectuare unor lucrri de ntreinere, att la casa principal, cuetaj, ct i la atenanse i la grilajul curii. N. Cugler, arhitectul ef al oraului,admite c la casa mare se vor repara n mic tencuielile pereilor, a parapetelorferestrelor i la socluri, lefuind restul i vruind peste tot cu lapte de var n culoare28.

    Berman Juster (Iuster) apare n acte ca proprietar al casei din martie 190529.Acesta era artat, n aprilie, acelai an, ca domiciliind n comuna Bdeni,plasa Ceplenia, din judeul Iai30 (cel puin pe perioada verii). n 1906, el cereaaprobare pentru a aduga casei principale unui balcon pe ine de fier, cubeton armat i a o baie, pe partea din spate, spre strada Vovidenia31.

  • Semnatar articol

    32 Ibidem, dosar 327/71, f. 74.33 Ibidem, dosar 327/18, f. 75, 76.34 Ibidem, dosar 327/1, f. 75.35 Ibidem, dosar 327/18, f. 81, 83. Arhitectul care semneaz schiele este tot Ion I. Tutu.36 Ibidem, f. 82. Este anexat i planul latrinei i a camerei portarului, n ozalit, semnate

    de Ion I. Tutu.37 Ibidem, f. 115, 116. Numele strzii Golia a fost schimpat n Cuza Vod n 1910-12,

    odat cu amenajarea pieei cu acelai nume, aflat la caaptul acestei artere, i n care urmas fie instalat o statuie a domnitorului Unirii de la 1859.

    n februarie 1910, proprietarul cerea acordul Primriei pentru reamena-jarea faadei casei din strada Golia nr. 18. Exist chiar i un proiect: Planulfaadei caselor D-lui B. Iuster, isclit de Ion I. Tutu32; nfiarea proiec-tului este ns diferit de aspectul actual al cldirii, ceea ce ar putea nsemnac nu a fost transpus n oper pn la urm. Acordul arhitectului ef permitearefacerea tencuielilor la exterior i la interior, i nlocuirea unui numr deferestre i ui; a se vedea, prin sondaje, care este cauza fisurilor existente nperetele de apus al imobilului, consolidndu-se prin subzidire sau descrcarepe traverse din fier; a se repara i vopsi acoperiul, iar apoi a pereilor cldirii,att la exterior ct i la interior.

    Cel puin n anii 1911-1912, casa era nchiriat, servind de locuin avo-catului Dabija33. Proprietarul Berman Iuster i exprima ns hotrrea de anu mai prelungi acest contract, i de a demola cldirea, pentru a construi nloc alta mai solid, tot cu etaj, drept pentru care i retrage inteniile anunateanterior, privitoare la unele adaosuri i modificri la cldirea veche34. n anul1912, proprietarul revine asupra planurilor sale radicale, solicitnd aprobarepentru a aduga vechii cldiri, o buctrie, o camer rece (gheghirul, de laetaj?) i un turn rotund, cu aspect pitoresc (ce urma s includ baia), n colulstrzii Vovidenia, anexnd i o schi de arhitect a acestuia35. Autorizaiaobinut i permitea lui Berman Juster s construiasc o camer cu antretpentru portar, din zidrie, pe fundaie de piatr, acoperit cu tabl; con-struirea turnului rotund a se face un cerc n zidrie, conform planului, ncolul cldirii, din zidrie; va deschide ui i ferestre pentru noua amenajare,dup necesitate; va face un mic vitraj la intrarea din dos, acoperit cu tablde fier; va repara pereii la tencuieli i i va vopsi cu var36.

    Banca Romn de Comer i Industrie, avnd sediul n Bucureti(str. Academiei, nr. 6) este artat ca fiind proprietara imobilului din Iai,strada Cuza Vod, nr. 18, cu ocazia instalrii unui contor pentru ap, nvederea conectrii la reeaua public de ap37.

    436

  • Titlu articol 437

    38 Ibidem, f. 147, coal de hrtie cu antetul Emanoil Marcovici i adresa menionat,din anul 1929. Adresa din strada tefan cel Mare apare i la f. 152.

    39 Ibidem, f. 77.40 Ibidem, f. 125.41 Ibidem, f. 127.

    Bancherul Emanoil Marcovici i soia sa eina sunt cunoscui ca locuindpe strada tefan cel Mare, nr. 438. Ei apar ca noii proprietari ai cldirii dinstrada Cuza Vod nr. 18, la 30 martie 1922, cnd cerea acordul primrieipentru a putea face mai multe lucrri de reamenajare a cldirii: refacereaplaneului dintre parter i etaj; s astupe toate crpturile din perei, s reparetencuielile pe unde vor fi czute i s schimbe crmizile putrede39.

    n 1928 cerea iari autorizaie pentru a vrui imobilul, att la interior,ct i la exterior, precum i construirea unei verande, conform planului anexat40.S-a pstrat i o schi pe ozalit, reprezentnd planul pentru construirea unuibalcon pe stlpi de beton armat. Autorizaia prevedea i ea construirea uneiverande, anex la imobilul existent, susinut pe stlpi de zidrie sau beton,iar planeul s fie realizat din beton armat41. n perioada urmtoare s-a rea-lizat i racordarea cldirii la conducta public a instalaiei de ap existente.

    Fig. 5 Loggia din spatele casei Callimachi, spre str. Vovidenia

  • Semnatar articol

    42 Ibidem, f. 129-134.43 N. A. Bogdan, C.I. Irimia, Cel mai nou ghid al Iaului, Iai, 1932, p. 190, 193. Peste doar

    civa ani cei doi medici nu mai figureaz deloc pe listele acestei profesii, din Primul anuar-ghidal municipiului Iai (1935-1936), autori Henry Burileanu, B. Cauanscky, Gh. Berghiner,Paul Lazr, p. 267-268.

    44 Vezi ANI, Situaia imobilelor naionalizate n baza decretului Nr. 92/1950 din razaOraului Iai, p. 6, nr. 275 (Adresa era Cuza Vod nr. 12).

    45 N. A. Bogdan, C. I. Irimia, op. cit., p. 174.

    438

    La dosarul imobilului s-a pstrar att devizul de cheltuieli, ct i planulacestei lucrri42.

    Casa a fost nchiriat pentru a servi ca sediu pentru Banca Marmorosh-Blanc, filiala din Iai. n acei ani, Banca Marmorosch Blank era cea maiputernic banc comercial din Romnia, avnd 25 de sucursale n ntreagaar i patru n strintate (Paris, Istanbul, Viena i New York). Banca acunoscut falimentul n 1931, n urma crizei mondiale, prin mprumuturileacordate pentru exportul de cereale, prin porturile Galai i Brila, care aucunoscut un blocaj fr precedent. La 1932, la adresa Cuza Vod nr. 18 iaveau cabinetele medicul A. Dulbergher, precum i medicul I. M. Haras43.

    S-a spus c generalul Sava-Goiu medic oculist, a fost un alt locatar alacestei case, dar documentele vremii ar indica faptul c acest a locuit pe stradaCuzaVod nr. 1244. Se cunoate o alt reedin ieean a medicului, con-struit n 1928, n stil neoromnesc: cldirea Parchetului, aflat lng actualaCas a Studenilor (Piaa Mihai Eminescu). Vila Sava-Goiu era lucrareafirmei inginerului Arthur Kepller, fiind considerat o elegant realizare aarhitecturii din acea epoc45.

    Arhitectura cldiriiActuala cldire nu mai are, la exterior, nimic din aspectul casei Callimachi,

    din prima jumtate a secolului al XIX-lea. Privind imobilul, cu greu ne putemimagina cum arta Hotelul Petersburg de odinioar.

    Potrivit unei mai vechi ncadrri tipologice a palatelor din vechea capitala Moldovei din veacul XIX ce are n vedere gradul de renunare la modelultradiional i de adaptare a modelelor arhitecturii occidentale casa Ghica-Callimachi ar fi reprezentativ pentru cea de-a treia grup tipologic. Cl -dirile din aceast categorie se caracterizeaz prin faptul c elementul tradi-ional este nc prezent n tratarea planului, dar se face puternic simit pre-zena arhitecturii eclectice n domeniul decoraiunilor. Faadele cldiriisunt tratate n stil neoclasic, fiind prezente ns i numeroase elemente deco-rative de inspiraie baroc. Cea mai apropiat analogie este cu casa Dr. Possade pe strada Lascr Catargiu, dei aceasta este lipsit de etaj; n schimb, casa

  • Titlu articol 439

    Possa mai pstreaz ceva din decoraiunile interioare contemporane cu faadaoriginal a cldirii

    Faada casei Callimachi este dominat, la etaj, de ordonana de coloanecompozite ale balconului, pe care se sprijin frontonul triunghiular clasic,ncrcat cu un cartu decorativ, pseudo-heraldic. Un bandou mparte faada,pe ntreg perimetru, n dou registre orizontale, cel superior fiind mai bogatdecorat.

    Planul cldirii respect regulile simetriei, n jurul unei axe mediane, iarncperile sunt dispuse identic la cele dou caturi. Unul din elementele deoriginalitate ale cldirii este modul n care a fost conceput vestibul: o saloval, hipostil, avnd coloane de tip toscan. n afara efectului monumentaloferit de coloane, acestea au i un rol de rezisten, deasupra holului aflndu-se un spaios salon oval, destinat petrecerilor cu participare numeroas. nvechea capital a Moldovei mai exist exemplu de vestibul hipostil, de efectmai modest, i anume la palatul Rosetti-Roznovanu (actualul sediu al Primriei).Un asemenea peristil mai este ntlnit n holul de la parterul casei Sturdza-Rosetti de pe Bd. Copou (aa zisa cas Conachi, cu gang deasupra troruarului).

    Salonul oval amintit este ncperea principal a cldirii. Cu toate acestea,el nu pare s fi fcut parte din formula iniial a cldirii aflate acum n picioare,

    Fig. 6 Faada Casei Callimachi (2008)

  • Semnatar articol

    46 Prin aceasta s-a pierdut mult spaiu; colurile rmase din vechiul salon dreptun-ghiular au dat natere unor debarale, existente i astzi, dar cu acces din camerele nvecinate.

    ci este rodul unei remodelri mai trzii, care au produs i alte modificri narhitectura imobilului. Salonul are un tavan boltit, confecionat din materialuoare, a crui sistem de realizare este vizibil n podul cldirii. Impresia esteaceea a unui adaos realizat trziu i nu cu un foarte mare meteug. Atuncicnd a aprut n Moldova, la sfritul secolului al XVIII-lea i prima jumtatea secolului al XIX-lea, salonul oval (conceput ca sal pentru dans i concertede camer, n acord cu stilul de via al elitei epocii respective) era subliniatn pereii exterior ai cldirii, prin absidele rezultate. n cazul acestei case ns,nu avem un rezalit sau o absid care, prin proeminien, s sublinieze exis-tena salonului. Observm c dimensiunile salonului oval se nscriu n aceleaale unei camera dreptunghiulare existente anterior, fr a depi cu ceva planuldreptunghiular al cldirii. Mai mult, peretele oval este chiar puin retras spreinterior, permind i amenajarea unui balcon, pe jumtate loj (cu balus-trade de feronerie n stil art-deco)46. Acest balcon nu este realizat, cu price-pere inginerasc, pe console, i nu genereaz nici o bolt de trsuri, la parter.Ceea ce a rezultat este o form intermediar, un pseudo-rezalit format dintrei arce de zidrie; n cele dou arce laterale ntlnim cte un grdu metalicdecorativ, realizat n stil art-deco. Aceast zidrie a arcelor de sub balcon esteastzi tencuit n calico-vecchio, nepotrivit cu arhitectura cldirii, aceast

    440

    Fig. 7 Peristilul holului de la parter Fig. 8 Pivnia de pe latura de est

  • Titlu articol 441

    47 Ioan Sasu, Case i palate boiereti din Iai (1791-1859), n Monumentul, I, Iai,2000, p. 117-120. n privina datrii cldirii, autorul d ca reper doar ante 1859.

    tehnic face parte din arsenalul stiluluiblock-hause, bine reprezentat n arhi-tectura ieean, dar aparinnd uneiperioade mai trzii. O eventual res-taurare ar trebui s nlture acest adaosinadecvat. ntr-un tabel alctuit dearhitectul Ioan Sasu, n care sunt cu -prinse 27 asemenea monumente, cl-direa apare pe ultimul loc47. Se aratc aceasta figureaz pe Lista Monu -men telor Istorice la categoria B, caobiectiv de importan local. Cldirea(metraj Ac m2 81 900; Ad m2 163 000)este clasificat n categoria caselor avndlatura lung a salonului principal pefaada cldirii, alturi de alte ase mo -numente ieene.

    n tabel, casa figureaz fr pivnie, dei ea are un asemenea subsol, alc-tuit chiar din dou beciuri distincte, dar care nu acoper ntreaga suprafa acldirii actuale. Unul dintre beciuri este amplasat pe latura de E, pe lungime,de-a lungul strzii George Enescu, avnd grliciul n captul din N, n spa-tele actualei cldiri. Cellalt beci are grliciul spre E, cobornd dintr-un coridorsecundar aflat de-a lungul primului beci. Acest al doilea beci, acoper suprafaadin spate a cldirii, spre strada Vovidenia. n schimb, sub actualul hol principalal casei i sub camera de SV nu exist nici o pivni.

    Camerele de la parter, din partea de E au tavanele boltite, o not devechime, ceea ce indic, probabil, c ele au fcut parte dintr-o form maiveche a cldirii aflat acum n picioare. Gherghirul de la etajul I, prin func-ionalitatea sa, pare s aparin aceleiai etape vechi, din vreme n care imobilulaparinea familiei Callimachi, sau de cnd funciona aici Hotelul Petersburg.Acest aa numit gherghir (ceea ce presupunea un spaiu de depozitare)amplasat n mijlocul cldirii, corespunde unei scri de serviciu, care porneade la nivelul beciului i ajungea pn n pod (cu o u de acces i a etajul I).

    Pe latura de nord, spre strada Vovidenie, cldirea a fost extins, dup 1928,de Emanoil Marcovici, printr-un corp trapezoidal, avnd la etaj o loggie, ele-ment considerat a fi de influen munteneasc, ceea ce, pentru aceast epoc,ni se pare a fi o exagerare. Probabil c, la momentul construirii ei, loggia se

    Fig. 9 Pivnia de pe latura de est

  • Semnatar articol

    48 Florin Buimestruc, op. cit., p. 89 (autorul ofer i o reproducere foto, la p. 88). 49 Vezi Aurica Ichim, Smaranda Glea, Titel Sinescu, Decoraiuni interioare ale caselor

    i palatelor boiereti din secolul al XIX-lea n oraul Iai, n Monumentul, III, 2002, Iai,p. 82. Diagnosticul strii de conservare a decoraiunilor interioare ale acestui imobil estedestul de aspru: Acelai lucru s-a ntmplat i la Casa Ghica Callimachi, astzi sediul PNCD.Aici reparaiile au fost fcute fr profesionalism, distrugnd ambiana holului i a scriiinterioare. La acest moment se pstreaz scara principal, de onoare, ce debueaz dintr-unhol cvasi-ptrat, la parter, n salonul rotund de la nivelul I. Se pstreaz urme ale decoraieiinterioare: balustrada decorativ, oglinzi de cristal cu rame florale din ipsos, profile decorativeale decorurilor de la etaj, coloanele decorative din holul parterului. Dar vopsitoria strident,adaosurile de grilaje gen cazemat, distrugerea parial a balustradei decorative a scrii,sunt unele rezultate ale reparaiilor la acest imobil monument istoric. Descrierea de maisus este ns excesiv, pentru oricine cunoate imobilul. Elementele decorative se pstreaz

    deschidea spre o anumit perspectiv peisagistic (cel puin urban, dac nunatural), care s-i justifice existena. Se puteau vedea de aici mnstireaGolia, biserica Vovideniei i poate Sf. Teodori (spre Bolta Rece i Vila Sonet;n deprtare dealurile Ciric i orogari)48.

    Decoraiunile interioare. Dincolo de trsturile neoclasice ale arhitec-turii acestei cldiri, atrag atenia, mai ales la interior, elemente reprezentativepentru stilul art-nouveau, rspndit dup 1900. Este una dintre puinele cldiridin vechea capital a Moldovei care mai conserv decoraiuni n acest stil49.

    442

    Fig. 10 Tavan boltit de la parter (latura de est)

  • Titlu articol 443

    aproape intacte, stucaturile fiind acoperite cu vopsea n ulei, n culori deloc stridente, ce res-pect, se pare, tonurile pastelate iniiale. Doar pictura pereilor a disprut, probabil, iremediabil(mici fragmente se mai pstreaz, sub stratul de var).

    Astfel, chiar feroneria uii de laintrare se supune liniilor specifice aleacestui stil. Ua de metal a fost reali-zat de Fabrica J. Marek din Iai,potrivit inscripiei de pe ea. n prezentaceast u nu mai exist, ea fiind eli-minat la ultima restaurare, cnd nus-a remarcat faptul c aceasta aparineaceluiai stil ca i decoraiunile inte-rioare. A fost nlocuit cu o tmplriemodern, lipsit de valoare artistic iistoric. n spatele uii metalice se maipstreaz nc uile de lemn, n doucaturi, pe a crei tblie figureaz literaM, de la Marcovici, proprietaruln timpul cruia s-au realizat acestedecoraiuni.

    Stlpii balustradei de lemn, de laetaj, care marcheaz scara, sunt deco-rai potrivit aceluiai gust, cu cte unlujer floral; att lemnul ct i manoperasunt de foarte bun calitate. Acelaimodel, dar realizat cu mai puin rafi-nament, este ntlnit i la stlpii scriiinterioare din Casa George Gh. Mr -zescu de pe Copou (Serviciul de Con -tabilitate al Universitii).

    Surpriza cea mai interesant esteoferit de decoraiunea holului de laetaj. Acesta este mprit n dou com -partimente, delimitate de trei arcadesprijinite pe doi pilatri. Capitelurileacestora, marcate printr-o aglonerarede flori, ceea ce pare a le disimula ma -si vitatea. Primul compartiment, mai luminos, (cu deschiderea spre loggie) estempodobit cu o bogat friz cu amorai (putti), earfe i ghirlande vegetale,

    Fig. 11 Ua metalic stil art-nouveau(Fabrica J. Marek Iai)

    Fig. 12 Tbile de u cu monogramaM (Marcovici)

  • Semnatar articol

    50 Florin Buimestruc, op. cit., p. 88 (o reproducere foto a acestei frize).

    lucrare realizat n stucatur50. Esteregretabil doar stratul grosolan de vopsea,care acoper ntreaga stucatur, dimi-nundu-i rafinamentul. Totui, putemobserva c nuanele pastelate ale vop-selelor olive, crem, culoarea untului fac parte din cromatica specific stiluluiart-nouveau. La ultima restaurare, n2008, s-a renunat cu totul la culori,stucaturile fiind acoperit cu var alb, ceeace nu reprezint cea mai bun soluieestetic, fiind ignorat nc o data spe-cificul art nouveau-ului, printr-o tratareminimalist, potrivit cu gustul ulti-mului comanditar.

    Cel de-al doilea compartimenteste dominat de dou oglinzi de maridimensiuni i de foarte bun calitate, care flancheaz intrarea n salonul oval.Acestea sunt nrmate ntr-o stucatur exuberant, n care sunt mpletite florilecele mai diverse, pstrnd culoarea aurie. Forma rotunjit, de la partea supe-rioar a oglinzilor, precum i dimensiunile acestora, par s fac pandant cucele trei arce de zidrie de pe hol, prin care se asigur accesul, precum i cu

    444

    Fig. 13 Pseudo-capitel floral, art-nouveau

    Fig. 14 Friza decorat cu putti

  • Titlu articol 445

    cele trei ferestre luminoase ale salonului. Friza de stucatur are ca decorprincipal un ir de rndunele. n fiecare col al tavanului ntlnim cte unmedalion cu cte un chip feminin, reprezentnd Ziua i Noaptea, precum ipersonificarea celor patru anotimpuri (Primvara, Vara, Toamna i Iarna).Litera M (deghizat discret ntr-un W), nsoete cele patru medalioane,ceea ce arat c decoraiunea n stil art-nouveau a fost comandat deEmanoil Marcovici, proprietar la cldirii dup 1922. n mijlocul tavanului,candelabrul este prins ntr-o scoic marin, susinut de dou nimfe, reali-zate de asemenea n stucatur.

    Salonul oval, dispus n lungul faadei, are un frumos tavan boltit, a cruidetalii de realizare tehnic sunt vizibile n podul cldirii. Sub actual vruial,se pstrau nc urme fragmentare de pictur. Decoraiunea ncperii a rmasfidel unei epoci mai vechi, pstrnd linia neoclasic. Astfel, 12 pseudo-pilatri ritmeaz peretele ncperii. Capitelurile lor, concepute n stil eclectic(corintic mbinat cu ionic) sprijin o elegant friz care pstreaz ns omare sobrietate.

    n perioada regimului comunist, dup 1945, cldirea din strada CuzaVod nr. 41 a fost Sediul Partidului Muncitoresc din Romnia, RegionalaMoldova. Prin 1947 era aici Consiliul Sindical Regional. n aceeai cldire

    Fig. 15 Friza decorat cu rndunele

  • Semnatar articol

    a funcionat Direcia pentru Cultur a P.C.R. Iai, cu Oficiul Patrimoniupentru Judeul Iai. Pe la 1965 n cldire funciona o Grdini de copii, iarmai trziu a aparinut Conservatorului, care avea n aceast cldire sli des-tinate repetiiilor.

    Dup revoluia din decembrie 1989 a nceput o nou etap n existenaCasei Callimachi, odat cu dispariia unor instituii ale vechiului regim, carefuncionau aici. n luna august 1992 Comisia Monumentelor, Ansam blu -rilor i Siturilor Istorice a adresat Primriei oraului Iai rugmintea de aemite o decizie prin care imobilul din strada Cuza Vod nr. 41 s fie transferat

    446

    Fig. 16 Medalion Primvara Fig. 17 Medalion Vara

    Fig. 18 Medalion Toamna Fig. 19 Medalion Iarna

  • Titlu articol 447

    51 Mona Dru, Casa Kallimah din str. Cuza Vod nr. 41 se afl ntr-o avansat stare dedegradare, n Monitorul, Iai, 18 august 1992.

    n administrarea Direciei Monumentelor, Ansamblurilor i Siturilor IstoriceBucureti n vederea urgentrii aciunilor de restaurare i conservare.Solicitarea era fcut n baza decretului 409/1955 i a aprobrii CNMASIBucureti. Se arta c aceast cldire fusese preluat fr plat, n martie 1990,de Locuina RA, de la Ministerul Culturii, care o avusese n administrare. Seevidenia faptul c regia autonom artat nu a fcut n ultimii doi ani nici olucrare de restaurare sau de conservare a imobilului, considerat ca aflndu-sentr-un proces avansat de degradare, care se accentueaz tot mai mult51.

    La acea dat, n cldire funcionau, n calitate de chiriai, urmtoareleinstituii: Comisia Monumentelor, Ansamblurilor i Siturilor IstoriceMoldova (semnatara petiiei), Centrul de Istorie i Civilizaie European alAcademiei Romne, Uniunea Artitilor Plastici Iai, Asociaia Fotilor DeinuiPolitici i Partidul Naional rnesc, Cretin i Democrat.

    n cele din urm, imobilul a fost retrocedat, n anul 2008, urmailor fo-tilor proprietari, fiicele lui Emanoil Marcovici, reprezentate de o cas de avo-catur. Acestea au vndut imediat cldirea, neavnd intenia de a reveni nar. Dup sumare lucrri de renovare la interior, s-a ncercat vinderea saunchirierea cldirii, n sperana unor ctiguri materiale semnificative i ime-diate. Au trecut trei ani i Casa Callimachi nu i-a gsit un nou rost n viaaoraului, zcnd cu lactul pe u, nelocuit, nefolosit i fr un beneficiarcu adevrat interesat ntr-o restaurare adevrat a acestui valoros monumentistoric, att de bogat n amintiri.

    Fig. 20 Medalion Ziua Fig. 21 Medalion Moartea