CARTE LICENŢĂ kineto

54
BIBLIOGRAFIE: 1) Tudor Sbenghe: Editura Medicală, Bucureşti, 1987. Kinetologia profilactică, terapeutică şi de recuperare. 2) Elena Sârbu Editura Eurobit, Timişoara 2007. Kinetoterapia în afecţiunile reumatologice. 3) C.F.M. Borcea Stoian Tiberia: Editura medicală 1981. Kinetoterapia în recuperarea afecţiunilor aparatului locomotor. Editura medicală 1981. PERIARTRITA SCAPULOHUMERALĂ. Este un sindrom clinic caracterizat prin dureri ale umărului şi prin redoare, determinat prin leziuni degenerative şi inflamatorii ale tendoanelor şi burselor articulaţiei gleno- humerale. ANATOMIA FUNCŢIONALĂ ŞI BIOMECANICA UMĂRULUI ARTICULAŢIILE implicate în alcătuirea centurii scapulare (glenohumerală), acromio-claviculară, sterno-claviculară, scapulo-toracică) acţionează simultan în producerea unui anumit tip de mişcare. Ele sunt consolidate de un puternic sistem de muşchi, tendoane şi ligamente. ARTICULAŢIA STERNOCLAVICULARĂ permite două grade de libertate şi patru sensuri de mişcare: ridicarea şi coborârea claviculei, proiecţia înainte şi înapoi, circumducţia (rezultanta lor). Mişcările se fac în jurul unui ax care trece printr-un punc situat puţin în afara articulaţiei sternoclaviculare, în apropiere de inserţia costală a ligamentului costoclavicular. În cursul diverselor mişcări, capetele claviculei se deplasează totdeauna concomitent, dar în sensuri contrare,

description

licenta

Transcript of CARTE LICENŢĂ kineto

BIBLIOGRAFIE:

1) Tudor Sbenghe: Editura Medicală, Bucureşti, 1987.Kinetologia profilactică, terapeutică şi de recuperare.

2) Elena Sârbu Editura Eurobit, Timişoara 2007.Kinetoterapia în afecţiunile reumatologice.

3) C.F.M. Borcea Stoian Tiberia: Editura medicală 1981. Kinetoterapia în recuperarea afecţiunilor aparatului locomotor. Editura medicală 1981.

PERIARTRITA SCAPULOHUMERALĂ.

Este un sindrom clinic caracterizat prin dureri ale umărului şi prin redoare, determinat prin leziuni degenerative şi inflamatorii ale tendoanelor şi burselor articulaţiei gleno-humerale.

ANATOMIA FUNCŢIONALĂ ŞI BIOMECANICA UMĂRULUI

ARTICULAŢIILE implicate în alcătuirea centurii scapulare (glenohumerală), acromio-claviculară, sterno-claviculară, scapulo-toracică) acţionează simultan în producerea unui anumit tip de mişcare. Ele sunt consolidate de un puternic sistem de muşchi, tendoane şi ligamente.

ARTICULAŢIA STERNOCLAVICULARĂ permite două grade de libertate şi patru sensuri de mişcare: ridicarea şi coborârea claviculei, proiecţia înainte şi înapoi, circumducţia (rezultanta lor).

Mişcările se fac în jurul unui ax care trece printr-un punc situat puţin în afara articulaţiei sternoclaviculare, în apropiere de inserţia costală a ligamentului costoclavicular.

În cursul diverselor mişcări, capetele claviculei se deplasează totdeauna concomitent, dar în sensuri contrare, respectiv, când capătul lateral se înalţă, cel median coboară. Când cel lateral face proiecţie înainte, cel medial se deplasează înapoi.

Muşchii care realizează mişcările în această articulaţie sunt:

Trapezul şi capătul clavicular al sternocleidomastoi-dianului. Acesta realizează ridicarea claviculei.

Marele pectoral, deltoidul şi subclavicularul, care rea-lizează coborârea claviculei. Marele pectoral, deltoidul şi subclavicularul, care realizează proiecţia înainte. Trapezul şi capătul clavicular al sternocleidomastoidia-nului, ce realizează proiecţia

înapoi.

ARTICULAŢIA ACROMIOCLAVICULARĂ ajută scapula să urmărească, în mişcarea ei, deplasările claviculei, nedis-tanşţndu-se de torace.

Axul biomecanic al deplasărilor suprafeţelor articulare este reprezentat de ligamentele coraco-claviculare extrinsece, care au un rol important în limitarea deplasărilor celor două oase ale centurii scapulare unul faţă de celălalt.

Mişcările pe care le permite această articulaţie se realizează cu ajutorul aceloraşi muşchi ce mobilizează clavicula şi scapula.

ARTICULAŢIA SCAPULOTORACICĂ permite următoarele mişcări: ridicare, coborâre, adducţie, abdducţie.

Se poate vorbi chiar şi de mişcări de rotaţie/basculare. Dacă se urmăreşte drumul parcurs de unghiurile scapulei, se constată că atunci când unghiul superior se ridică, unghiul lateral coboară, iar cel inferior se apropie de coloana vertebrală.

Unghiul inferior al scapulei, în mişcare de basculă a ei, poate realiza o amplitudine pe un arc de cerc de aproximativ de 45 de grade, oferind mişcărilor braţului, dublarea amplitudinilor, mai ales în flexie şi abducţie.

La mişcările omoplatului ar mai trebui menţionat şi faptul că alunecarea sa se poate realiza nu numai strict în plan frontal, ci şi uşor oblic, dinspre înapoi spre înainte, deci într-un al doilea plan de mişcare, plan care poate fi denumit şi „planul omoplatului”.

Muşchii care realizează mişcările omoplatului sunt:

Trapezul superior şi unghiularul, pentru ridicare. Trapezul inferior şi micul pectoral, pentru coborâre. Marele dinţat, pentru abducţie. Trapezul mijlociu şi romboizii, pentru abducţie.

ARTICULAŢIA GLENOHUMERALĂ este cea mai complexă şi cea mai mobilă dintre articulaţiile umărului. Din punct de vedere al clasificării articulaţiilor, aceasta este o enartroză cu trei grade de libertate în trei planuri: sagital, frontal şi trasversal.

Mişcările din această articulaţie sunt: abducţia, adduc-ţia,flexia, rotaţia internă, rotaţia externă şi circumducţia.

1) ABDUCŢIA reprezintă ridicarea laterală a braţului, pornind din poţiţia 0, până când braţulatinge urechea de partea respectivă.

Mişcarea se execută în plan frontal în jurul unui ax anteroposterior care trece prin partea inferoexternă a capului humeral. Amplitudinea totală a mişcarii este de 180 de grade, din care 90 sunt realizate de articulaţia glenohumerală, iar celelalte 90 de grade sunt realizate de articulaţia scapulotoracică, ajutată de articulaţiile acromioviculară şi sternoclaviculară.

Muşchii abductori sunt: supraspinosul, deltoidul, lunga porţiune a bicepsului brahial.

2) ADDUCŢIA este mişcarea în care braţul, pornind de la poziţia 0, se deplasează, în asociere cu flexia, spre planul sagital al corpului, intersectându-l şi realizând o amplitudine de aproximativ 60 de grade. Mişcarea de adducţie se poate asocia şi cu extensia. Amplitudinea fiind mult mai mică de 20-30 de grade.Mişcarea de aducţie pură, fără a se asocia cu flexia sau extensia, nu există.

Este considerată ca mişcarea de adducţie şi aceea de revenire din abducţie, deoarece este realizată de muşchii aductori ( ade-vărata mişcare de adducţie este însă aceea care porneşte din poziţia 0.)

Muşchii aductori sunt: pectoralul mare, dorsalul mare, rotondul mare, rotondul mic, subscapularul şi coracobrahialul. Mai contribuie la mişcare de adducţie şi bicepsul brahial cu lunga porţiune şi tricepsul.

3)FLEXIA reprezintă proiecţia înainte, sau antepulsia braţului, pornind din poziţia anatomică 0, până când braţul ajunge la ureche, totalizând 180 de grade.

Mişcările se execută în jurul unui ax transversal, care trece prin centrul cavităţii glenoide. În mişcarea de flexie capul humeral basculează înapoi.

Muşchii care realizează mişcarea de flexie sunt: deltoidul anterior şi coracobrahialul.

4) Extensia reprezintă mişcarea înapoi, sau retropulsia braţului, pornind dinpoziţia 0, până când braţul realizează o amplitudine de 50-60 de grade activ şi de 80-90 de grade pasiv.Mişcarea se realizează în jurul aceluiaşi ax ca la flexie, ea fiind ajutată şi de mişcarea de basculare a scapulei spre coloana vertebrală.

Muşchii extensori sunt: marele dorsal, rotundul mare, deltoidul posterior.

4) ROTAŢIA INTERNĂ, se desfăşoară în jurul unui ax vertical care trece prin capul humeral şi prin mijlocul diafizei humerale.

În mişcările de rotaţie internă capul humeral alunecă în glenă dinspre înapoi spre înainte, realizând o amplitudine de 90 de grade. Testarea amplitudinii nu se face din poziţia 0 a braţului, ci din decubit dorsal, cu braţul abdus la 90 de grade, cu cotul flectat la 90 de grade şi cu antebraţul la verticală.

Muşchii care realizează rotaţia internă sunt: supraspi-nosul,rotundul mare şi subspinosul.

6) Rotaţia externă este mişcarea inversă rotaţiei interne, se execută în acelaşi ax şi se testează asemănător cu rotaţia internă, mişcarea antebraţului fiind spre înapoi până atinge planul mesei. Amplitudinea este de 0-85 de grade.

Muşchii care realizează rotaţia externă sunt: supraspi-nosul,subspinosul,rotundul mic.

7) Circumdicţia este mişcarea care rezultă din însumarea apmlitudinii tuturor mişcărilor din articulaţia glenohumerală şi din celelalte articulaţii ale umărului. Capul humeral descriind un mic cerc în glenă, iar extremitatea inferioară a humerusului descriind un alt cerc mult mai larg.

Muşchii care realizează circumducţia sunt cei menţionaţi la mişcările analitice ale umărului.

MUŞCHII MANŞETEI ROTATORILOR. Sunt reprezentaţi de un grup de muşchi cu origine scapulară, ale căror tendoane se inseră pe tuberităţile humerale. Astfel: muşchiul supraspinos (abducţie), muşchiul infraspinos (rotaţie externă) şi rotundul mic (adducţie şi rotaţie externă) se găsesc pe faţa anterioară a scapulei şi se inseră pe marea tuberozitate humerală, spre deosebire de muşchiul subscapular (aducţie şi rotaţie internă), care se gseşte pe faţa posterioară a scapulei şi se inseră pe mica tuberozitate.

Muşchiul biceps are două capete de inserţie: capătul scurt al bicepsului se inseră pe procesul coracoid, iar capătul lung al bicepsului are iniţial un traiect extracapsular prin gaura bicipitală şi apoi un traiect intracapsular, inserându-se pe marginea superioară a cavităţii glenoide la nivelul tuberculului supraglenoid. El produce flexia şi abducţia umărului.

ETIOPATOGENIE

Periartrita scapulohumerală/PSH este o boală frecvent întâlnită, mai ales la indivizii de peste 40 de ani, repartiţia pe sexe fiind egală.

În această afecţiune are loc un proces de uzură a celei de-a doua articulaţii a umărului, astfel încât au fost frecvent găsite „leziuni” degenerative ale tendonului supraspinosului.

În accelerarea leziunilor degenerative şi producerea inflamaţiei au fost incriminate:

Traumatisme, microtraumatisme. Expunerea la frig. Factorii nervoşi.

Factorii nervoşi:

Afecţiuni ale sistemului nervos (nevralgia cervicobrahială, zona Zoster). Afecţiuni ale SNC (hemiplagie, boala Parkinson, traumatisme cerebrale, sindroame

talamice). Afecţiuni ale organelor intratoracice, pe cale reflexă (anghină pectorală, infarct miocardic,

tuberculoză pulmonară, intervenţii chirurgicale pe plămân).

EXAMEN CLINIC

Din punct de vedere clinic, deosebim patru tablouri: umărul dureros simplu, umărul dureros acut, umărul blocat şi umărul pseudoparalitic.

UMĂRUL DUREROS SIMPLU

Umărul dureros simplu este cosecinţa leziunilor degenerative ale tendoanelor celei de-a doua articulaţii, mai ales ale supraspinosului şi ale bicepsului.

CLINIC:

Apar dureri moderate în umăr, mai ales cu ocazia unor mişcări (când se îmbracă, când se piaptănă), sau când solicită membrul superior, respectiv purtarea unor greutăţi.

Mişcările umărului nu sunt limitate. Rareori există o uşoară impotenţă funcţională. La examenul obiectiv apreciem mobilitatea activă şi pasivă a articulaţiei umărului şi localizăm zonele sau punctele dureroase. Mişcările de abducţie, de rotaţie externă şi internă sunt posibile, dar sunt efectuate cu o oarecare reţinere din partea bolnavului, datorită durerilor. Cerem bolnavului să efectueze o abducţie a braţului,iar cu antebraţul flectat în unghi drept, să ducă mâna la ceafă şi la spate. Uneori mişcarea de abducţie, se face iniţial cu uşurinţă, dar când se ajunge la un unghi de 45 de grade, bolnavul se opreşte din cauza durerii. Susţinănd membrul superior, mişcarea poate fi continuată. Este un semn al resortului ce traduce existenţa unei leziuni a tendonului supra-spinosului. La palpare găsim:a) Un punct subacromial (zona antero-externă) foarte sensibil, la inserţia supraspinosului

pe marea tube-rozitate humerală.b) Zona dureroasă pe faţă anterioară a umărului, corespunzătoare tendonului bicepsului.

Durerea se intensifică prin rotaţia externă forţată a mâinii, braţul atârnând pe lîgă corp (în aceste leziuni ale tendonului bicepsului sunt limitate nu numai rotaţia externă, ci şi abducţia).

UMĂRUL DUREROS ACUT (HIPERALGIC)

Tablou clinic:

a) Este consecinţa fie unei tendinţe acute, în jurul unei calcifieri tendinoase, fie a unei bursite sub acromio-deltoidiană.

b) Debutează brutal, cu o durere atroce şi impotenţă func-ţională a membrului superior, sau poate fi consecinţa unui umăr dureros simplu.

c) Durerile sunt violente, se exacerbează în timpul nopţii, impiedicând bolnavul să doarmă.

d) Durerea iradiază către ceafă sau către fosa supraclaviculară şi mai des, pe marginea radială a membrului superior, către mână.

La examenul obiectiv se constată o creştere a temperaturii locale, la nivelul umărului, uneori cu o uşoară tumefacţie pe faţa antero-externă a umărului.

Orice mişcare activă este practic imposibilă, datorită durerii şi contracturii musculare. Se constată o oarecare mobilitate pasi-vă, dar de foarte mică amplitudine.

Mişcarea cea mai dureroasă şi în acelaşi timp, cea mai limitată este abducţia, care nu depăşeşte adesea 30-40 de grade. Abducţia combinată cu retropulsia şi cu rotaţia internă sau externă este şi mai greu de realizat.

„Evoluţia” este uneori trenantă, durerile violente durând mai multe luni şi nevrozând bolnavul. După câteva săptămâni durerile diminuează treptat în intensitate, până ce dispar complet.

UMĂRUL BLOCAT

Umărul blocat este o suferinţă caracterizată prin dureri moderate ale umărului cu exarcerbări nocturne, cu evoluţie lentă către o limitare progresivă a mişcărilor. Cu timpul durerea dispare total, dar mobilitatea articulaţiei scapulohumerale este complet sau aproape complet abolită, realizându-se aspectul de umăr blocat. Bolnavul are dificultăţi mari în efectuarea unor gesturi cotidiene (îmbrăcatul, pieptănatul).

„La examenul obiectiv” se constată că atât mişcările active, cît şi cele pasive sunt mult reduse. Este vorba de o limitare a mişcărilor, nu prin durere, ci prin leziuni ale capsulei, care limitează în special abducţia şi rotaţia externă.

UMĂRUL PSEUDOPARALITIC

Umărul pseudoparalitic este consecinţa rupturii întinse, spontane sau traumatice a tendoanelor muşchilor rotatori.

Clinic: Se constată impotenţa funcţională. Ridicarea activă la verticală a braţului este imposibilă, în contrast cu păstrarea mişcărilor pasive. Această impotenţă funcţională persistă şi după durere, intensă iniţial, ce s-a diminuat spontan sau în urma tratamentului analgezic şi antiinflamator.

EXAMENUL RADIOLOGIC

Examenul radiologic, pune în evidenţă următoarele caracteristici:

Calcifieri periarticulare. Mai frecvent întâlnită este calci-fierea tendonului supraspinosului, ce se observă imediat deasupra marii tuberozităţi humerale. Se mai pot observa calcefieri ale bursei subacromiodeltoidiene, a cărei inflamaţie acută constitue deseori substratul morfologic al umărului dureros.

Osteoporoza extremităţii superioare a humerusului. Geode- în zona din vecinătatea marii tuberozităţi.

„Artrografia”. Se constată o capacitate articulară mult scăzută (pot fi injectaţi numai câţiva ml. de substanţă de contrast şi nu 15-20 ml, ca într-o articulaţie normală) şi o reducere a imaginii artrografice.

Artrografia este utilă şi pentru diagnosicul de ruptură a calotei rotatorilor. Prezenţa substanţei de contrast (injectat intrarticular) în ţesuturile moi periarticular, mai ales în bursa subacromiodeltoidiană, are semnificaţia unei soluţii de continuitate în capsulă şi în calota rotatorilor.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAT

Diagnosticul diferenţiat are în vedere mai multe afecţiuni: artrita septică, nevralgia cervicobrahială, artrita tuberculoasă, monoartrita reumatismală, procese neoplazice.

1) Artrita septică. Poate fi uneori etichetată periartrită scapulohumerală acută, deşi, bolnavul are febră şi starea generală alterată, iar tabloul de „ umăr acut” persistă mai mult de 2-3 zile (faza acută a PSH se prelungeşte numai excepţional peste 2-3 zile). Efectuarea unei leucograme şi a unei puncţii articulare, cu examen citobacteriologic al lichidului recoltat, permite precizarea diagnosticului şi alegerea antibioticului pentru tratamentul general şi local.

2) În nevralgia cervicobrahială. Bolnavul acuză durerile ale umărului, dar el are, în acelaşi timp, dureri în regiunea cervicală. Durerea iradiază spre umăr, dar şi mai departe pe braţ, ajungând la nivelul antebraţului şi mâinii.

Examenul clinic arată că umărul este nedureros, dar există în schimb o redoare cervicală şi semne neurologice la nivelul membrului superior: scăderea reflexelor, hipoestezie, deficit motor.

Examenul radiologic obiectivează artroza C5-C6 sau C6-C7.

3) Artrita tuberculoasă. Durerile sunt intense, se remarcă o impotenţă funcţională importantă şi amiotrafia.

Pe radiografia umărului observăm: geode profunde ale capului humeral, distrucţia parţială a glenei. În formele incipiente modificările radiologice sunt discrete: eroziuni osoase super-ficiale, mici geode, lărgirea interlinului. În această situaţie sunt necesare alte informaţii: antecedente tuberculoase, adenopatii satelite, VSH accelerată, intradermoreacţii la tuberculină pozi-tive.

4) O monoartrită reumatismală. Modalitate de debut a PR şi a SA, se însoţeşte de obicei, de un sindrom inflamator clinic şi biologic, care lipseşte în PSH.

5) Un proces neoplazic primitiv sau secundar poate determina dureri similare celor de PSH.

TRATAMENTUL KINETIC ŞI DE RECUPERARE

Tratamentul kinetic al PSH are următoarele obiective:

Calmarea durerii. Refacerea mobilităţii în articulaţia centurii scapulare. Refacerea forţei musculare. Refacerea abilităţii, a mişcărilor controlate şi a stabilităţii umărului.a) Calmarea durerii. Se face în mod eficient prin tratament medicamentos sau fizical, dar

din punct de vedere kineto-terapeutic, se va face în mod deosebit prin imobilizare şi posturi.

Pentru păstrarea mobilităţii se pot adopta posturi alternate, urmărind desciderea unghiului dintre trunchi şi braţ, braţ şi antebraţ, începând cu 30-120 de grade. Trecerea de la o postură cu deschidere mică la alta cu dechidere mai mare se va face lent, prin mişcări pasive, autopasive sau active, iar timpul posturării poate să dureze de la câteva zeci de minutee până la o 1-2 ore ziua şi 2-3 ore noaptea, urmând a se schimba fie la un unghi mai larg, fie la altul mai închis.

Postura cu articulaţia scapulohumerală închisă sub 30 de grade, nu se face pentru a se preîntâmpina blocarea umărului datorită tendinţei de supraspinos.

În general posturarea în poziţii funcţionale corespunde peri-oadei acute şi subacute.

În umărul dureros, repausul umărului cu sprijinul în eşarfă al antebraţului, se face în uşoară abducţie. Abducţia se menţine cu ajutorul unei perini insinuate între braţ şi peretele toracic, sau cu ajutorul unei atele metalice maleabile (care permite creşterea aplitudinii de abducţie în funcţie de progresul obţinut de bolnav). În cursul nopţii se păstrează aceeaşi postură de repaus în abducţie (sprijinul în eşarfă nu mai este necesar), o pernă mică introdusă sub omoplat fiind favorabilă scăderii durerilor.

b) Refacerea durerilor articulare. Mobilitatea umărului este imposibilă fără ca laxitatea capsuloligamentară să permită mişcarea braţului prin alunecarea capului humeral în glenă.

În abducţie capul humeral alunecă în jos, flexia este însoţită de o translatare în jos şi posterior, iar în extensie capul humeral alunecă în jos şi înainte.

TEHNICILE MANEVRELOR DE ÎNTINDERE CAPSULOLIGA-MENTARE.Sunt cele mai indicate pentru a remobiliza capul humeral în glenă.Toate acste tehnici se execută în doi timpi: iniţial se pune în tensiune ţesutul prin manevra respectivă, apoi se accentuează tracţiunea câteva secunde. Aceste manevre sunt următoarele: tracţiunea axială, decoaptarea glenohumerală, alunecarea posterioară a capului humeral, tracţiunea în afară a capului humeral, abducţia cu coborârea capului humeral.

a) TRACŢIUNEA AXIALĂ. Pacientul se găseşte în decubit dorsal. Se execută o priză deasupra cotului, prin care se trage braţul în jos.Cealaltă mână a asistentului ţine rezistenţa axială. Mâna asistentului se prinde de toracele asistentului, care în punctul maxim de tensiune îşi roteşte trunchiul în afară, în acelaşi timp trăgându-l înapoi. Rezultatul este întinderea capsulei superioare şi a ligamentelor glenohumeral, lărgire spaţiului subacromial prin coborârea capului humeral.

b) DECOPTAREA GLENOHUMERALĂ.*Pacientul este în poziţie şezândă. Terapeutul introduce un antebraţ sub axilă, împingând în sus. Cealaltă mână face priză deasupra cotului, făcând o adducţie forţată.*Pacientul este în decubit dorsal cu cotul flexat. Poziţia mâinilor kinetoterapeutului este aceeaşi. Mâna din axilă apasă braţul spre exterior, în timp ce de la cot se încearcă adducţia. Fig. 1a.

c) ALUNECAREA POSTERIOARĂ A CAPULUI HUMERAL.

*Pacientul este în poziţie şezândă, cu cotul mult flectat şi cu braţul flectat la 90 de grade. Din spatele pacientului asistentul apasă cu sternul pe scapulă. Mâinile reunite fac priză pe cot şi humerusul, în ax de la cot spre umăr.

*Pacientul este în decubit dorsal, cu membrul superior în aceeaşi poziţie ca mai sus. Asistentul, cu o mână sub scapulă, împinge cu cealaltă mână de la cot braţul în axul diafizei. Fig. 1b.

Rezultatul este întinderea puternică puternică a ligamentului coracohumeral.

d)TRACŢIUNEA ÎN AFARĂ A CAPULUI HUMERAL.

Pacientul este în decubit dorsal cu braţul elevat la 90 de grade. Asistentul cu mâinile reunite în priză strînsă pe braţ în 1/3 superioară, trage în afară, în timp ce cu umărul împinge înăuntru 1/3 inferioară a braşului. Fig. 1c.

Rezultatul este întinderea puternică a ligamentului coraco-humeral.

e)COBORÂREA CAPULUI HUMERAL.

Pacientul este în decubit dorsal, cu braţul elevat la 90 de grade. Asistentul, cu mâinile în priză, la fel ca mai sus, împinge cu umărul în sens de antepulsie, în timp ce mâinile lui trag de braţ în jos, servind ca pivot.

Rezultat: coborârea capului humeral şi întinderea capsulei superioare şi a ligamentului coracohumeral.

f)ABDUCŢIE CU COBORÂREA CAPULUI HUMERAL.

Pacientul este în poziţia şezând, cu braţul abdus şi antebraţul sprijinit pe antebraţul pacientului. Acesta face priză cu ambele mâini deasupra a 1/3 superioare a humerului, împingând în jos şi în lungul axului braţului. Fig 1d.

Rezultat: coborârea capului humeral cu întinderea capsulei inferioare.

Aceste manevre sunt contraindicate în:

- Fazele dureroase ale sechelei.

- În reatracţiile capsulare şi în sechelele umărului luxat.

- În fracturile capului şi 1/3 superioare ale diafizei humerale.

- În sindroamele umăr-mână, în fazele iniţiale cu hipersesibilitate.

MOBILIZĂRI PASIVE.- Articulaţia sternoclaviculară. Pacientul este în decubit dorsal, cu umărul de mobilizat la

marginea patului, braţul abdus la 90 de grade, antebraţul abdus la verticală, este sprijinit de kinetoterapeut, care se află lateral faţă de pacient.

Kinetoterapeutul apucă între mâini umărul pacientului, cu o mână sub axilă, cu cealaltă deasupra umărului, şi mobilizează umărul ridicându-l în sus (capătul distal al claviculei este proiectat înainte), în jos (capătul distal al claviculei este proiectat înapoi), spre ureche (capătul distal al claviculei se ridică), spre torace (capătul claviculei coboară).

- Articulaţia acromioclaviculară.Pacientul este în decubit dorsal,cu braţul uşor abdus, cu cotul flectat, şi cu ante-braţul pe abdomen şi cu antebraţul pe abdomen. Kinetoterapeutul apucă cu o mână capătul distal al claviculei, iar cu cealaltă apucă acromionul. În timp ce mobilizează acromionul în jos, cu cealaltă mână mobilizează capătul distal al claviculei în sus sau invers. Manevrele de mobilizare în această articulaţie sunt blânde, deoarece mobilitatea este redusă şi nu permite decât mişcări de alunecare de câţiva centimetri.

- Articulaţia scapulo-toracică. Pacientul este în decubit lateral, cu umărul de mobilizat în sus. Kinetoterapeutul aflându-se în faţa pacientului, aplică o mână pe epolet (partea superioară a umărului), iar cealaltă o introduce pe sub braţul pacientului (în axilă şi apucă

cu mâna vârful şi marginea medială a omoplatului. Cu o astfel de priză, kinetoterapeutul efectuează manevre de mobilizare a scapulei spre în afară (rotaţia externă a scapulei),spre înăuntru (rotaţia internă), în jos (coborârea scapulei), în sus (ridicarea scapulei).

Abducţia scapulei se asociază întotdeauna cu rotaţia externă (marginea medială a scapulei se îndepărtează de coloana vertebrală), iar adducţia scapulei se asociază cu rotaţia internă (marginea medială a scapulei se apropie de coloana vertebrală).

Şi în cazul mobilizării scapulei manevrle sunt blânde, iar mişcările scapulei nu urmăresc depărtarea scapulei de torace.

MOBILIZĂRILE AUTOPASIVE

Ex.1 Pacientul în poziţie şezând mobilizează cu mâna sănătoasă membrul superior afectat. Se execută autoflexia, autoadducţia, autoabducţia.

Ex.2 Subiectul este în ortostatism, lângă o masă, pe care se sprijină cu trunchiul sau cu mâna sănătoasă. Membrul superior afectat, perpendicular spre podea, făcând un unghi de 90 de grade cu trunchiul, atârnă cu o greutate în mână. Se execută un balans de flexie-extensie şi circumdicţii, imitând mişcările oscilatorii ale unui pendul ( automişcări pendulare-exerciţiul Codman). Fig. 2a

Fig. 1a Fig. 1b

Fig 1c Fig.1d

Fig. 2a Fig. 2b

Ex.3 Automişcările umărului se pot realiza prin montaje diferite (scripeţi), care să permită mobilizarea în diferite direcţii ale braţului lezat cu ajutorul membrului superior opus. Acest gen de exerciţii este apreciat de pacient, fiindcă îşi poate grada singur mobilizarea pasivă, îl relaxează,îi dispare teama de durere, excutând cu amplitudine crescută mobilizările.

c) REFACEREA FORŢEI MUSCULARE.

Exerciţiile active, pentru creşterea mobilităţii realizează acelaşi obiectiv:întinderea capsuloligamentare, dar sunt executate numai de pacient.

Exemple de exerciţii:

Ex.1 Din decubit dorsal se fac mobilizări pe o planşetă talcată sau având în mână o patină cu rotile. Abducţia se execută cu cotul flectat şi cu rotaţia externă a braţului. Este exerciţiu activ cel mai menajat. Din decubit lateral se poate utiliza placa talcată pentru ante- şi retroducţie.

Ex.2 Mâinile sunt reunite la ceafă. Se încearcă ridicarea coatelor până în dreptul feţei. Se apropie coatele ( tracţiune capsulară posterioară), se depărtează coatele (tracţiune pe capsula anterioară şi ligamentul coracohumeral).

Ex.3 Se fac mişcări libere ale braţului în toate direcţiile (abducţie-adducţie-anteducţie-retroducţie-rotaţii) sau combinări ale acestor mişcări ( abducţie cu flexie, adducţie cu flexie şi rotaţie externă, retroducţie cu abducţie şi rotaţie internă, etc.).

S-a indicat întotdeauna că, pentru a realiza realmente o mobilizare a articulaţiei scapulohumerale, trebuie blocată bascularea scapulei. Aceasta se execută de o altă persoană, care prinde între degete, vârful scapulei,imobilizându-l sau apăsând epoletul.

Ex.4 Cu faţa la perete se „păşeşte” cu degetele în sus pe perete, membrul superior fiind întins.Pe măsură ce se urcă mai sus pe perete, bolnavul se apropie.

Ex.5 Pacientul este în ortostatism în faţa spalierului. El execută flectări din cot, cu basculare înainte a trunchiului între braţe. Totul se repetă,mâinile luând prize pe scara fixă, tot mai sus. Exerciţiul este destul de dur pentru întinderea capsulei. El cere şi o anumită forţă musculară, de aceea se încearcă mai târziu. Fig.2b

Ex.6 Mâinile prind în faţă o bară de spalier. Se fac genuflexii. Corpul, coborând, va întinde capsula inferioară. Este acelaşi principiu de mişcare, dar stând cu spatele la o masă pe care se sprijină, mâinile fiind în retroducţie, se face genoflexie. Se întin-de mult capsula anteroinferioară. Fig. 2c

Fig. 2c

Ex.7 Exerciţii cu baston, în care braţul sănătos are rol de ghidaj şi ajutor. Se lucrează cu bastonul în faţa corpului, ridicându-l cât mai sus deasupra capului. În această poziţie, capul şi gâtul sunt împinse înainte în aşa fel încât braţele ridicate rămân poste-rioare (întindere puternică a capsulei anterioare).

Tot cu bastonul se execută abducţii, adducţii, circumdicţii.

Ex.8 Exerciţii aproximativ similare cu cele precedente, dar cu utilizarea mingii medicinale.

Ex.9 Circumdiţii ale braţului, la roată, din poziţii variate: stând cu faţa, din3/4 din lateral. Roata, este o roată de bicicletă sau un fel de elice cu mâner, ori alte instalaţii asemănătoare, rotindu-se pe unax prins de perete.

MEMBRUL SUPERIOR (MS)

UMĂRUL.

Umărul este cea mai mobilă articulaţie a corpului, având poate cea mai imperfectă coaptare a suprafeţelor articulare. Acest neajuns morfologic este suplinit printr-un sistem de struc-turi capsulolendinoase de mare eficienţă morfologică, care în majoritatea cazurilor stau la baza disfuncţionalităţii umărului.

Clasic umărului i se descriu 5 articulaţii dintre care 3 reale (scapulohumerale, acromioclaviculară şi sternoclaviculară) şi 2 false, numite şi „suprafeţe de alunecare”( scapulo toracică şi bursa seroasă subacromiodeltoidiană). Conceptul de „centură scapulară” înglobează articulaţiile sternoclaviculară, acromio-claviculară şi scapulotoracică.

a) Articulaţia sternoclaviculară (o diartroză) permite urmă-toarele mişcări: ridicarea, coborârea claviculei ( trapez sternocloidomastoidian, capul clavicular şi respectiv mare-le pectoral, deltoid, subclavicular) proiecţia înainte şi înapoi a claviculei ( marele pectoral, deltoid, subclavicular), respectiv trapez şi sternocleidomastoidian şi circumducţia.

b) Articulaţia acromioclaviculară ( o artrodie) permite mişcari de alunecare de mică amplitudine

c) Articulaţia scapulotoracică ( o sissartroză) face joncţiunea între faţa anterioară a scapulei şi muşchiul subscapular şi între faţa externă a coastelor şi muşchiul subscapular şi între faţa externă a coastelor şi muşchii intercostali. Între cele două feţe se întinde marele dinţat care delimitează spaţiul interscratosubscapular şi spaţiul interseratotoracic. Mişcarea pe care o permite această articulaţie este o basculare de 45 grade a scapulei: ridicarea scapulei ( în-depărtarea de coloana vertebrală)-prin trapez, romboid angular-şi coborârea scapulei (adducţia)- prin trapez, din-ţatul mare, dorsalul mare.

d) Articulaţia scapulohumerală (o enartroză) în care sunt posibile toate mişcările cu mare aplitudine. Dinamica acestei articulaţii este asigurată de un mare număr de muşchi, grupaţi de unii autori (destul de criticabil) în trei categorii:

Muşchi posteriori ai coloanei vertebrale ( trapezul, marele dorsal, romboizii,angularul). Muşchii toracobrahiali ( marele pectoral, micul pectoral, marele dinţat.) Muşchii scapulobranhiali (deltoidul,coracobrahianul, supraspinosul, micul rotund, marele

rotund). Cavitatea glenoidă este mărită de un burete glenoidian, dar nici aşa nu acoperă capul humeral. Capsula cu întări-turile ei ligamentare (ligamentul coracohumeral, cele 3 ligamente glenohumerale), ca şi tendoanele fuzionate ale subscapularului, supraspinosului şi rotundului mic creează un puternic aparat de suspensie pentru membrul superior. Mobilitatea glenohumerală, deşi importantă, nu este responsabilă de toată amplitudinea de mişcare a braţului, la care contribuie şi celelalte articulaţii şi în primul rând scapulotoracica.

1) Flexia glenohumerală este de 60 de grade.Adică aproape o treime din totalitatea acestei mişcări.Există o flexie „anatomică”, ce se realizează în plan sagital şi o flexie funcţională realizată într-un plan perpendicular pe planul scapular, adică o flexie combinată cu o adducţie de 30 de grade.

2) Extensia se realizează prin trecerea braţului posterior de planul frontal al corpului. Şi aici se diferenţiază o extensie „anatomică” şi una funcţională care continuă planurile de mişcare ale flexei.

3) Abducţia se realizează în plan frontal („anatomică”) prin îndepărtarea braţului de corp atingând aproape 90 de grade. Diferenţa până la 90 de grade, se face prin celelalte articulaţii. Există şi o abducţie „funcţională” care face un unghi de 30 de grade cu planul frontal şi se realizează în planul scapulei. Abducţia „orizontală” sau „transversală” se execută în plan perpendicular pe planul frontal.

4) Adducţia este de acelaşi tip ca şi abducţia, mişcarea executându-se în aceleaşi planuri, dar în sens invers.

5) Rotaţia internă şi cea externă au o singură componentă discutată la bilanţul articular.e) Articulaţia subacromiodeltoidiană (o sissartroză) este formată din spaţiul de alunecare

între capul humeral şi deltoid (în lateral) şi acromion (superior), spaţiu în care se află bursa subdeltoidiană. Existenţa acestui spaţiu contribuie aproape 50% la amplitudinea mişcării humerusului. Organizarea musculaturii umărului este destul de complicată, iar modalităţile de acţiune a diferiţilor muşchi în diferite situaţii sunt încă departe de a fi cunoscute perfect. În continuare, vor fi prezentate câteva aspecte ale activităţilor unora dintre muşchi.

Trapezul are un rol considerabil în ridicarea umărului şi în coborârea lui în flexia şi în abducţia braţului pe toată cursa de 180 de grade a acestuia.

Pectoralul mare prin capul clavicular, realizează flexia având un maxim de activitate la 115 grade. Capul sternocostal nu participă la flexie, dar este esenţial în adducţie.

Deltoidul, nu participă la rotaţia internă şi nici la cea externă. Fascicolul inferior realizează flexia. Participă la ridicarea braţului, peste 90 de grade. Fasciculul mijlociu realizează abducţia şi ridicarea braţului, participă la flexie şi extensie. Fascicolul posterior realizează extensia şi participă inconstant la abducţia şi ridicarea braţului.

Bicepsul brahial participă la flexia braţului cu rezis-tenţă, cotul întins. Abducţia cu rezistenţă activează ambele capete ale bicepsului (FURLANI). Acţionează şi în abducţia cu rezistenţă, dar numai capul scurt. Nu are rol în rotaţie. Bicepsul menţine braţul în abducţie, dacă acesta este rotat extern, iar antebraţul supinat. Dacă braţul este rotit intern, iar antebraţul pronat, bicepsul nu poate participa la abducţie.

Rotundul mare, participă la mişcările libere, când braţul este în hiperextensie (în spatele corpului) pen-tru abducţie. Dacă opune rezistenţă mişcărilor, rotundul mare intră în acţiune pentru rotaţia internă, abducţie şi extensie.

Marele dorsal. Este un extensor puternic şi un adductor al braţului. Rolul lui în mişcarea cu rezistenţa, este extensor, adductor şi rotator intern. Participă şi la coborârea humerusului

Supraspinosul. Face parte dintre rotatori. Are acţiune cantitativă, nu calitativă. Adică măreşte forţa mişcării de abducţie. Absenţa lui slăbeşte abducţia, dar nu o suprimă.

Subscapularul, subspinosul, rotundul mic. Sunt muşchi depresori ai humerusului. Este un terţ funcţional. Eliberează forţe de abducţie şi flexie. În aceste mişcări funcţionează continuu. Subspinosul şi micul rotund îşi cresc activitatea liniar cu progresia abducţiei.

Supraspinosul, subscapularul şi rotundul mic formează muşchii”manşonului rotatorilor”. Alături de deltoid, pectorali, marele dorsal şi rotundul mare, alcătuiesc musculatura articulaţiei scapulohumerale.

Rotaţia scapulei este o importantă funcţie realizată de un grup distinct de muşchi organizaţi întru-un cuplu de forţe. Componenta superioară (partea superioară a trapezului, ridicătorul scapulei, digitaţiile superioare ale dinţatului anterior), menţine pasiv scapula printr-o continua activitate. Ridică scapula crescându-şi activitatea. Participă la rotarea ei. Componenta inferioară ( partea inferioară a trapezului, digi-taţiile inferioare ale dinţatului anterior) participă la rotaţia scapulei. Activitatea acestei componente creşte în timpul ridicării braţului.

Prevenirea dislocării în jos a humerusului este o problemă importantă de mecanică a umărului. Şi gravitaţia tinde la această dislocare.

Dislocarea în jos este împiedicată de înclinarea glenei. Când capul humeral coboară, el izbeşte în glenă. Există un mecanism de „ înlăcătare” a scapulei, pentru a nu permite scăparea din glenă, a capului humeral. Se pierde în paralizia supraspinosului şi în poziţia de abducţie a braţului care , după cum se ştie este favorabilă subluxaţiilor. În poziţia de abducţie dislocarea mai este prevenită doar de „manşonul rotatorilor” şi de rotundul mare.

REFACEREA MOBILITĂŢII

Fiind articulaţia cea mai mobilă, care are rolul să poziţioneze mâna, orice limitare a mişcărilor este greu suportată de bolnav. Îl va împiedica în exercitarea activităţilor profesionale şi chiar în activităţile zilnice. De aceea refacerea mobilităţii este primul obiectiv recuperator pentru umăr. La fel pentru toate articulaţiile MS.

Limitarea mişcărilor umărului este determinată în majoritatea cazurilor de afectare a aparatului capsulo- tendo- ligamentar, dotat cu mari posibilităţi de reeducare funcţională.

Complexitatea mişcărilor articulaţiilor MS:

Adoptarea unor posturi:

a) În flexie. Exerciţiu1.-Practicantul în decubit dorsal, cu braţul ridicat în flexie maximă ( pe lângă urechi). Genunchii flexaţi. Un sac de nisip aşezat pe braţ, îl menţine în această postură., cotul întins.Exerciţiul 2.-În ortostatism, cu faţa la spalier, la distanţa de o lungime a MS/membre superioare, mîinile apucă bara la nivelul umerilor, se duc fesele îndărăt, în timp ce trunchiul se înclină în faţă, între braţe.

b) În extensie.Exerciţiul 3.- Subiectul în decubit dorsal, cu MS respectiv în afara mesei, atârnând în jos. Un sac de nisip poate fi prins pe braţ(nu pe antebraţ). Un alt sac pe faţa anterioară a umărului.Exerciţiu 4.- Şezând pe sol, cu MI/membrele inferioare intinse,MS îndărătul feselor,se sprijină pe sol cu vârful degetelor înapoi. Trunchiul se înclină oblic prin alunecare înainte a feselor sau înapoi a mâinilor.

c) În abducţie.Exerciţiu 5.-Şezând pe un taburet, lângă o masă, sau pe sol lângă un scaun reglabil. Se aşează braţul pe scaun sau pe masă. Cotul este flectat la 90 de grade. Braţul abdus.Exerciţiu 6.- Şezând pe un taburet, lângă o masă, sau pe sol lângă un scaun reglabil. Se aşează braţul pe scaun sau pe masă. Cotul este flectat la 90 de grade. Braţul este susţinut de o chingă şi o contra greutate montată la un scripete.

d) În rotaţie.Exerciţiu 7.- Subiectul în decubit dorsal, cu braţul în abducţie la 90 de grade, cotul flectat la 90 de grade, este lăsat să cadă pe masă, fiind menţinut de un sac de nisip (rotaţie externă).Exerciţiu 8.- În decubit dorsal, cu mâinile sub cap, pacietul caută să-şi coboare cotul pe planul patului (rotaţie externă).Exerciţiul 9.- Subiectul şezând pe un taburet, caută să-şi ducă antebraţul la spate (rotaţie internă).

Prin mobilizări pasive.

a) Mobilizarea articulaţiei sternocostoclaviculare:Exerciţiul 1.- Pacientul în decubit dorsal, cu braţele pe lângă corp. Kitetoterapeutul face priză cu pulpa degetelor pe claviculă, imprimând o mişcare în jos capătului intern.

Idem kinetoterapeutul acroşează cu patru degete clavicula, trăgând în jos. Cu cealaltă mână pusă pe umăr, coboară umărul.Exerciţiul 2.- Subiectul în decubit dorsal, cu cotul la 90 de grade şi antebraţul pe abdomen. Kinetoterapeutul face priză pe treimea mediană a claviculei (policele inferior) şi împinge cranial. Idem, dar o mână este pusă în axilă, împingând concomitent umărul.Exerciţiu 3.-Aceeaşi poziţie ca la exerciţiul anterior, se aplică pe treimea internă a claviculei o presiune antero-posterioară. Idem, cealaltă mână plasată sub umăr, împingându-l în sus.

b) Mobilizarea articulaţiei acromioclaviculare.Exerciţiu 4.- Subiectul în decubit dorsal, cu antebraţul pe abdomen. Priza şi contrapriza kinetoterapeutului ca în figura 1. Mobilizarea în sus şi în jos o face mâna de pe claviculă.Exerciţiu 5.- Subiectul în decubit contra lateral, priza cu palma pe pectoral şi claviculă, contra priză pe scapulă. Se comprimă umărul mai ales cu mâna situată anterior.Exerciţiu 6.-Decubit contra lateral. Priză pe faţa ante-ro-externă a umărului. Con-trapriza sub marginea spi-nală a scapulei. Se decolea-ză scapula, în timp ce umă-rul este împins îndărăt.

Fig. 1c) Mobilizarea articulaţiei scapulotoracice.

Exerciţiu 7.-Rotaţia externă a scapulei.. Decubit contra-lateral. Asistentul în faţa pacientului, aplică o mână pe epolet, iar cu cealaltă trecută pe sub braţul pacientului, apucă vârful şi marginea spinală a scapulei, trăgând-o în lateral/extern.Eerciţiu 8.- Rotaţia internă a scapulei. La fel ca la exerciţiul anterior, dar sensul diferă. Mâna de pe scapulă împinge cu eminenţa hipoternară marginea axială a scapulei.Exerciţiul 9.- Ridicarea scapulei. Idem, dar mâna împinge în sus scapula, prin priză, pe vârful ei. Variantă. Se împinge mîna în axilă/spaţiu dintre police şi index, cât mai deschis. Palma pe torace, policele în şanţul deltopectoral- se împinge în sus umărul.Exerciţiu 10.- Coborârea scapulei.La fel ca în exercişiul 9: mâna de pe umăr apasă în jos.( Exercişiile 9 şi 10 se execută alternativ).Exerrciţiul 11.-Abducţia scapulei. Se asociază întotdeauna cu rotaţia externă, ca fiind de fapt o translatare laterală totală a scapulei, nu numai o basculare. Subiectul în decubit dorsal, asistentul se aplecă şi cu propriul piept/stern, fixează umărul. Ambele mâini apucă prin marginile cubitale, latura spinală a omoplatului., trăgând spre înafară.

Exerciţiul 12.- Adducţia scapulei, se asociază cu rotaţia internă. Idem ca la exerciţiul 8, dar mobilizând toată scapula.Exerciţiu 13.- Adducţia bilaterală a scapulei + rotaţia externă glonuhumerală. Pacientul în şezând, cu mâinile la ceafă. Asistentul trage posterior de coatele bolnavului.Exerciţiu 14.- Adducţia bilaterală a scapulei+ rotaţia internă glenohumerală. În decubit ventral, cu mâinile la spate la nivelul joncţiunii lombosacrate: coatele flectate sunt trase îndărăt.

d) Mobilizarea articulaţiei glenohumerale. În vederea acestui scop există două tehnici de bază: alunecarea şi tracţiunea. În funcţie de caz se pot combina/ alunecare-tracţiune. Mai întâi căteva exerciţii exemplifica-toare. Apoi voi prezenta câteva exerciţii analitice de mobi-lizare pentru fiecare tip de mişcare.

TEHNICI DE ALUNECARE/GLISARE.

Exerciţiu 15.- Alunecare caudală. Subiectul în poziţia şezând, cu cotul şi cele 2/3 distale ale braţului pe o mână/braţul abdus: o priză pe capul humerusului, cealaltă mână dedesubt în axilă, se apasă în jos.

Fig. 2 Fig. 3

Exerciţiul 16. Alunecare caudală. În decubit contralateral, palmele şi mişcarea ca în fig.2.

Exerciţiul 17. Alunecare caudală. Subiectul în decubit dorsal. Abducţie şi rotaţie maximă ca în fig. 3 . Se poae executa şi în poziţii intermediare. Rotaţie externă.

Exerciţiu 18. Alunecare cranială. Poziţia pacientului este în decubit dorsal. În fig.4, după cum se vede, alunecarea se face prin împingere în sus a braţului. În fig. 5, se prezintă o variantă în care glisarea este realizată de hemibazinul asistentului.

Exerciţiu 19. Alunecarea cranială cu întiderea ligamentului coracohumeral. Subiectul este aşezat pe masă cu cotul flectat şi mâna pe umăr. Kinetoterapeutul în spatele pacientului, apucă

Fig.4 Fig. 5

cotul cu ambele mîini şi împinge în sus braţul.Cu pieptul ţine contra priza pe scapula pacientului.

Exerciţiu 20. Alunecarea dorsală. Pacientul în decubit dorsal cu cotul flectat şi antebraţul pe abdomen. Sub scapulă se pune un sac de nisip, degajând astfel capul humeral.. Cu o mână priză pe antebraţ, în treimea inferioară, iar cu cealaltă pe capul hume-ral, apăsând în jos.

Variantă. În decubit dorsal, la marginea mesei, cu umărul în afara mesei şi braţul abdus la 90 de grade/prizele ca mai sus.

Exerciţiu 21. Alunecarea dorsală. Subiectul în decubit con-tralateral,cu braţul pe lângă corp. Asistentul face priză „ în hamac” cu ambele mâini deasupra umărului.Cu dosul mâinii împinge dorsal capul humeral.

Exerciţiu 22. Alunecarea ventrală. Idem, dar se împinge ventral.

Variantă. Ca la exerciţiul 20, dar presiune se exercită spre ventral, cu braţul la 90 de grade.

Exerciţiul 23. Alunecarea circumferenţială. Subiectul şezând pe un taburet, cu antebraţul pe o masă, cotul flectat la 90 de grade şi braţul adus la 50 de grade.. Priză dublă pe braţ, executându-se circumducţii orare şi antiorare.

Exerciţiul 24. Alunecare circumferenţială. Pacientul în decubit conlateral, cu cotul flectat şi şi braţul abdus, priză cu o mână pe treimea interioară a braţului şi pe cot, trăgând uşor în ax, iar cu

cealaltă priză, pe treimea superioară a braţului, prin care se fac alunecările în cerc, manevră în pilon.

TEHNICI de TRACŢIONARE.

Se urmăreşte decoptarea suprafeţelor articulare şi se execută în axul colului humerusului.

Exerciţiu 25. Subiectul în decubit dorsal. Asistentul face o priză pe treimea superioară a braţului, în axilă şi o priză distală pe humerus. Se execută tracţiunea în ax.

Exerciţiul 26. În decubitul dorsal, ca în figura 6, se observă contrasprijinul, pe care îl ia cotul pe hemibazinul asistentului.

Exerciţiu 27. Pacientul în decubit dorsal, cu braţul flectat spre 90 de grade. Cotul de asemenea flectat. Priza ca în figura 7. Se observă contrasprijinul pe pieptul kinetoterapeutului.

Exerciţiu 28. Subiectul şezând pe un taburet, asistentul în picioare, în faţa pacientului. Acesta înconjoară cu antebraţul şi braţul talia asistentului, apucând cu mâna centura.Priza pe umăr şi cot, asistentul pivotează lent, ceea ce va determina tracţionarea MS.

Fig. 6 Fig. 7

MODIFICĂRILE ANALITICE GLENOHUMERALE.

Reprezintă mobilizările pasive,executate în fiecare plan de mişcare a braţului.

1) FLEXIA.

Exerciţiul 29. Din poziţia şezând a pacientului, cu o mînă asistentul fixează umărul/unghiul scapuloclavicular, iar cu cealaltă face priză pe treimea inferioară a braţului. Se execută flexia „anatomică”ca şi cea „funcţională”/asocierea unei adduc-ţii de 30 de grade.

Variante: Din decubit dorsal sau din contralateral.

2) EXTENSIA.

Exerciţiu 30. Din poziţia şezând a subiectului, kinetoterapeutul face o contrapriză suprascapulară şi o alta pe braţ pe care o împinge posterior/extensie „anatomică”, după care asociază o deviere spre abducţie de 30 de grade/extensie „funcţională”.

Exerciţiu 31. Subiectul în decubit dorsal, cu umărul respectiv în afara mesei. Asistentul blochează scapuloclaviculara şi execută extensiile „ anatomică” şi „funcţională”.

Variantă din decubit contralateral.

3) ABDUCŢIA.

Exerciţiul 32. Subiectul în poziţia şezând.Contra priză pe umăr şi priză pe braţ în treimea distală. (Înainte de a executa abducţia se recomandă ca braţul să fie pus în rotaţie externă.)

Variantă: Din decubit dorsal, cu umărul la marginea mesei.

Exerciţiul 33. Pacientul în poziţia şezând. Asistentul la spatele pacientului, fixează cu flancul său scapula pentru a evita retro pulsia scapulară. Se execută abducţia orizontală. Braţul este flexat la 90 de grade

Variantă: Din decubit ventral, MS respeccctiv atârnă la marginea mesei. Sub umăr se pune un prosop îndoit. Asistentul fixează umărul şi execută mişcarea de abducţie în plan transversal. Braţul este în poziţie intermediară de rotaţie.

4) ADDUCŢIA.

Exerciţiul 34. Reprezintă mişcarea la revenirea de la exerciţiul 32.

Exerciţiul 35. Ca la exerciţiu 33, dar în sens contrar, braţul şi antebraţul(flectat) ducându-se peste toracele anterior.

5) ROTAŢIA INTERNĂ.

Exerciţiul 36. Subiectul în decubit dorsal pe o masă, cu braţul la 45 de grade. Se fixează umărul şi se duce antebraţul pe masă cu mâna sub cap.

O primă variantă: Dacă este la marginea mesei, se poate forţa coborârea antebraţului sub nivelul corpului

A doua variantă: Tot din decubit dorsal, cu cotul flectat la 90 de grade şi braţul abdus la 90 de grade. De aici, antebraţul ca un levier este coborât pe planul mesei.

Exerciţiu 37. Din poziţia şezând pe un taburet a pacientului, asistentul fixează cu o mână umărul, iar cu cealaltă apucă braţul, în treimea inferioară. Duce antebraţul pacientului la spate.

6) ROTAŢIA EXTERNĂ.

Exerciţiu 38. Executarea în sens invers a exerciţiului 36, în toate cele trei alternative ale lui.

Exerciţiu 39. Subiectul este în decubit ventral, cu braţul abdus la 90 de grade şi antebraţul atârnând la marginea mesei. Fixând umărul bolnavului cu o mână, asistentul execută rotaţia externă.

7) MOBILIZĂRI COMBINATE ALE UMĂRULUI.

În mod obişnuit spontan din umăr se execută mişcări combinate, nu simple pe o singură direcţie. Există mişcări dublu-combinate (abducţie-rotaţie externă,adducţie rotaţie internă, flexie-rotaţie externă, extensie-rotaţie internă), precum şi mişcări triplu- combinate ( flexie-abducţie-rotaţie externă, flexie-adducţie-rotaţie externă, extensie-abducţie-rotaţie inter-nă, extesie-adducţie-rotaţie intrnă). Mişcările dublu- combinate se pot executa doar din glonohumerală, dar pot să participe şi alte articulaţii. La mişcările triplu-combinate, obligatoriu intră în acţiune toate artculaţiile.

Exerciţiu 40. Flexie-abducţie-rotaţie externă. Subiectul este în decubit dorsal: cu dublă priză. Kinetoterapeutul prinde braţul dirijindu-l într-o mişcare diagonală până la 180 de grade şi accentuând treptat rotaţia externă.

Variantă: La fel din poziţia şezând.

Exerciţiul 41. Flexie-adducţie-rotaţie externă. Pacientul în decubit dorsal la marginea mesei: dublă priză brahială, dupî care se conduce braţul la urechea opusă. Scapula va glisa puternic în abducţie.

Variante: Din şezând, asistentul, plasat spre umărul opus, execută ,işcarea cu priza pe braţ-din decubit contralateral.

Exerciţiu 43. Extensie-adducţie-rotaţie internă. Subiectul în decubit ventral: asistentul , cu o mână făcând priza pe umăr, iar cu cealaltă pe braţ-sprijinind antebraţul flectat uşor-execută mişcarea

Variantă:La fel din şezând pe un taburet: asistentul plasat în spatele pacientului, îi flexează cotul la 90 de grade.

Exerciţiul 43. Extensie-abducţie-rotaţie internă. În decubit ventral, asistentul duce MS în diagonală prin priza brahială cealaltă stabilizând umărul. Concomitent se recomandă o uşoară tracţionare longitudinală.

Variantă: În decubit contralateral.

Exerciţii combinate cu alunecarea capului humeral, în scopul întinderii capsuloligamentare.

Fig.8 Fig. 9

Exerciţiul 44. Pentru abducţie cu

coborârea capului, după tehica

din fig.8.

Exerciţiul 45.Pentru flexie ad-

ducţie, cu abducţia capului

humeral ( de coaptare gleno-

humerală), ca în fig.9. Fig. 10

Exerciţiu 46. Pentru alunecare în afară şi posterior a capului humeral, cu adducţia braţului, forţele ca în fig.10.

PRIN MOBILIZĂRI AUTOPASIVE

În general, în aceste mobilizări nu mai putem controla în ce a-

rticulaţie se execută mişcarea.Uneori putem trece o chingă pes-

te umăr, cu care blocăm mişcarea scapulei.

Din genunchi: se trag fesele înapoi, până ajung la taloane. Dacă se schimbă poziţia corpului ( cu spatele la spalier), va fi exersată autoextensia. Pentru autoabducţie, subiectul se plasează lateral de spalier la distanţă de un membru superior: apucă bara (abducţie 90 de grade, sau aproape) şi face genuflexiune, pentru abducţia traversală, pacientul se aşează pe un taburet rotativ, cu faţa la spalier: apucă bara ( cu mâna în pronaţie) şi rotează trunchiul pe scaun, mâna rămânând fixă, pentru autoaducţie: corpul în lateral, lipit de spalier (inclusiv picioa-rele), mâna contralaterală, prinde prin faţă trunchi-abdomenului o bară. Se lasă corpul să cadă în afară având sprijin în mâna de pe bară. Un exerciţiu similar,prinzând cu mâna lateral, bara spătarului, lăsând să „cadă” corpul , se realizează autoaducţie.

Exerciţiul 4. Automişcări pendulare.Exerciţiul Codman.Subiectul în ortostatism, lângă o masă pe care se sprijină cu trunchiul sau cu mâna sănătoasă. MS purtând o greutate în mână, atârnă perpendicular spre podea., făcând 90 de grade. Cu trunchiul, fig.12, se execută un balans de flexie-extensie şi circumdicţii, imitând mişcările oscilatorii ale unui pendul. Pacientul trebuie să fie relaxat. Autoabducţia-adducţia se realizează din decubit ventral pe masă, cu MS respectiv în afară.. În mână atârnând o greutate.. Se imprimă mişcări circulare de adducţie.

Exerciţiul 5. Din ortostatism, cu un baston prins cu ambele mâini, se execută flexii-extensii-abducţii-adducţii. Ajutorul este primit de la MS. Pentru autoflexie: se prind, în faţa corpului bastonul cu ambele mâini şi se ridică în flexie cât mai mult. Pentru autoextensie, bastonul se ţine la spate şi se face extensia. Pentru autoabducţie şi autoadducţie, capetele basto-

nului sunt prinse în podul palmelor, în plan anterior corpului, moilizându-se într-o parte şi-n alta.

Fig. 12 Fig. 13 Fig.14

Fig . 10

Exerciţiu 7. Subiectul în şezând pe un taburet rotativ, cu antebraţul şi mâna în prijin pe o masă sau la bară: prin rotaţia corpului cu taburet se execută abducţia sau adduc-ţia braţului. Variantă. Din ortostatism, cu faţa spre spalier ( picioarele la 40-50 de cm de spalier), mâna apucă o bară, cotul fiind flectat: pivotarea corpului întreg determină o rotaţie inter-nă sau una externă.

REFACEREA FORŢEI MUSCULARE

Tonificarea musculaturii scapulare.a) Bascularea anterioară a umărului este mişcarea de antepulsie, cu o uşoară ridicare a

umărului realizată de micul pectoral, care tracţionând în jos de coracoidă, realizează o basculare a scapulei în jurul unei axe orizontale aşezate în plan frontal. Micul pectoral fiind singurul muşchi care execută această mişcare.Prezentăm exerciţii selective pentru acest muşchi.

Exerciţiul 1. Subiectul şezând cu MS de-a lungul corpului, în rotaţie externă şi antebraţul supinat. Asistentul face priză pe faţa anterioară a umărului şi pe faţa dorsală a mâinii, executând contrarezistenţe. Pacientul în ordine, execută extensia pum-nului, extensia MS şi antepulsia umărului, fig. 15 (ilustrează momentul final). Extensia braţului se asociază pentru a bloca scapula tradiţională posterior de deltoid şi lunga porţiune a tricepsului. În acest timp, micul pectoral se contractă (izometric), pentru a menţine apofiza coracoidă. Împingerea înainte a umărului realizează contracţia concentrică a micului pectoral. Forţa lui va depinde de acţiunea extensorilor umărului.

Fig. 15 Fig. 16

Exerciţiul 2. Subiectul în poziţia şezând cu braţul pe lângă corp, antebraţul flectat la 40 de grade şi mîna suplinată. Asistentul ca în fig. 16, cu mâna stângă acroşează umărul pacientului, iar propriul antebraţ este în contact cu faţa posterioară a braţului subiectului. Cealaltă mână prinde palma bolnavului. Kinetoterapeutul contrează ateducţia umărului, extensia concomitentă a braţului şi încercarea de flexie a cotului.

Exerciţiul 3. Decubit heterolateral cu braţul alungit şi cotul flectat. Asistentul prinde între mâini umărul pacientului (anteroposterior), executând o presiune spre posterior, la care acesta se opune împingând înainte umărul.

Exerciţiul 4. Subiectul în decubit lateral, cu braţul abdus la 90 de grade ( la verticală), cotul flectat la 9o de grade şi mâna în pronaţie. Asistentul face prizele ca în fig.17, pacientul executând rotaţia internă, această rotaţie e dată de marele pectoral şi de marele dorsal. Când rotaţia internă este ter-minată, în glenohumerală se produce o basculare anterioară a omoplatului. Din acest moment cei doi muşchi devin sinergici cu micul pectoral, ajutându-i în antepulsia umărului. Acest exerciţiu se recomandă când micul pectoral este slab.

Exercitiu 5. Pacientul în decubit ventral, cu braţul în abducţie, cotul flectat, antebraţul atârnând la marginea mesei. Ţine în mâini o ganteră, pe care o poartă dorsal, rotind intern şi basculând scapula.

b) Bascularea posterioară a umărului. Este mişcarea de retroducţie cu uşoară coborâre a umărului, realizată de fascicolul inferior al trapezului ( deci antagonist la micul pectoral)Exerciţiu 6. Pacientul în decubit ventral, cu braşul întins pe lângă cap, cotul extins,mâna cu palma în jos pe masă. Asistentul execută prizele ca în fig.18, opunîndu-se extensiei pumnului şi ridicării mâinii şi antebraţului de pe

Fig. 17 Fig. 18

planul mesei, ca şi retroducţiei cu coborârea umărului. Din flexia maximă glenohumerală în care este MS, încercarea de ridicare a mâinii, cere bascularea posterioară scapulară, cu deplasarea

posterioară a acronimului. Trapezul (fasc. inferior) intră în acţiune, mişcare contrată de mâna asistentului.

Exerciţiul 7. Este inversul exerciţiului 3.

Exerciţiu 8. Subiectul în decubit dorsal, cu braţul în flexie maximă şi uşoară abducţie, cotul semiflectat şi mâna pronată. Asistentul plasat ca în fig.19, se opune cu o mână flexiei simultane a pumnului şi cotului, iar cu cealaltă, retroducţiei umărului.

Fig. 19 Fig. 20

Exerciţiu 9. Subiectul în decubit ventral, cu MS pe lângă corp, în mână cu o ganteră, pe care o ridică de pe planul mesei.

Exerciţiul 10. În decubit dorsal, cu braţul în abducţie, cotul flectal şi antebraţul în pronaţie (vertical). Asistentul face prizele ca în fig. 20, imprimând o mişcare de rotaţie internă şi o ridicare a umărului, pacientul opunându-se prin rotaţia externă şi retropulsia umărului.

Exerciţiu 11. Pacientul în decubit ventral, cu braţul în abducţie, flectat la 90 de grade, cu mâna în pronaţie ţinând o ganteră şi antebraţul în poziţie verticală, se execută rotaţia externă a humerusului.

c) Bascularea scapulară internă. Este mişcarea de rotaţie internă în care vârful scapulei, basculează într-un plan vertical. Mişcarea este realizată de două grupe musculare:- muşchii axioscapulari: micul şi marele romboid, muschiul scapulei şi micul pectoral.- muşchii axiohumerali. Aceşti muşchi actionează indirect. Exerci’iu 14. În decubit lateral, cu braţul pe lângă corp şi cotul flectat, cu omână împinge de la cot braţul în sus, iar cu cealaltă masează scapula pe marginea ei internă, trăgând-o în rotaţie externă. Pacientul se opune, coborând umărul şi rotindmedial scapula ca în fig 22.22.Exerciţiul 15. Pacientul în şezând, cu braţul în abducţie mijlocie şi cotul pe masă. Asistentul introduce subaxilar primul spaţiu interdigital dintre police şi index, împingând

în sus umărul, ceea ce ar produce bascularea externă, dar pacientul se opune, coborând umărul şi împingând cotul în lateral.

d) Bascularea scapulară externă. Reprezintă mişcarea de rotaţie externă, bascularea laterală a vârfului scapulei, cu ridicarea acromionului. Mişcarea este realizată de trapez (spre interior)- şi anume de toate componentele sale- ca şi de marele dinţat, prin porţiunea sa interioară.Exerciţiul 16. În şezând, cu braţul în abdducţie de 90 grade şi în uşoară flexie: la acest nivel asistentul aplică prizele ca în fig. 23. Pacientul execută ridicarea braţului peste planul

Fig. 21 Fig. 22 Fig. 23

orizontal. În această mişcare intră în funcţiune abductorii braţului, iar muşchii basculării externe intră în joc pentru ca să stabilizeze omoplatul, contractându-se izometric.

Exerciţiu 17. Subiectul în decubit lateral, cu o mână asistentul este pe faţa superioară a umărului, iar cealaltă pe marginea axilară a scapulei, executând un cuplu de forţe în încercarea de a duce scapula în jos şi spre coloană, pacientul se opune.

Exerciţiul 18. Pacientul din şezând, cu antebraţul în flexie şi pronaţie, braţul pe lângă corp, caută să execute o flexie a cotului cu o uşoară extensie a braţului ( ca şi cum şi-ar duce mâna în axilă), precum şi o ridicare a umărului, asistentul opunându-se acestor încercări prin prizele aplicate ca în fig.24.

Variantă. Cu încărcare directă, de antebraţ, la 90 de grade şi pronat se atârnă o greutate. Pacientul trebuie să ridice cât mai sus această greutate, flectând mult cotul şi ridicând acromionul, ceea ce actvează trapezul şi marele dinţat.

Fig. 24 Fig. 25 Fig. 26

Exerciţiu 19. Exerciţiu selectiv, destinat doar fascicolului superior al trapezului. Din şezând, pacientul încearcă să ridice umărul, fără să încline lateral capul, asistentul opunîndu-se acestei încercări ca în figura 25.

e) Aducţia scapulară. Este mişcarea ce apropie scapula de coloană printr-o translatare, marginea axială posterio-rizându-se. EA face să intre în acţiune tapezul, angularul şi romboizii, într-o contracţie simultană.

Exerciţiul 20. Pacientul în decubit ventral, cu braţul abdus la 90 de grade şi antebraţul în poziţie neutră de pronosupinaţie. Asistentul, cu o mână pe antebraţ, îl împinge în jos, iar cu cealaltă, aplicată pe marginea internă a scapulei, o împinge spre lateral, fig. 26. Pacientul se opune acestor forţe. Deltoidul care face abducţia orizontală a braţului se contractă, ca opozant faţă de presiunea aplicată de asistent pe antebraţ. Această contracţie tinde să deplaseze în lateral omoplatul, dar musculatura adductoare îl stabilizează (contracţie izometrică).Cea de a doua presiune a asistentului solicită, în plus, musculatura adductoare scapulară.

KINETOTERAPIA ÎN RECUPERAREA FUNCŢIONALĂ A

PERIARTRITEI SCAPULO-HUMERALE

În abordarea recuperării funcţionale a umărului trebuie să avem în vedere întreaga centuro

scapulo-humerală, care este regiunea anatomică ce leagă partea superioară a trunchiului de

membrul superior. La alcătuirea centurii scapulare participă 5, iar după alţi autori 7, articulaţii

legate biomecanic între ele. Întersectarea uneia dintre ele poate fi responsabilă de o patologie

funcţională globală.

Aceste articulaţii sunt:

Gleno-humerală

Subdeltoidiană

Acromio-claviculară

Scapulo-toracică

Sterno-claviculară

Sterno-costală

Costo-vertebrală.

Dat fiind faptul că patologia dureroasă şi invalidantă netraumatică a umărului este

dominată de periartrita scapulo-humerală, ne vom ocupa de cele două articulaţii care sunt

implicate în această afecţiune. Mai concret în paginile următoare se va trata despre articulaţia

gleno-humerală şi articulaţia subdeltoidiană.

Articulaţia gleno-humerală este o enartroză la formarea căreia participă omoplatul prin

cavitatea glenoidă, bureletul glenoidian, capul humeral, capsula articulară cu lunga porţiune a

bicepsului,care are un traiect intrascapular, dar extrasinovial şi ligamentul glenohumeral cu cele 3

fascicule: superior, mijlociu şi inferior.

Articulaţia subdeltoidiană nu este o articulaţie în sens anatomic, ci numai în sens

funcţional. Este de fapt o bursă care are rolul de a proteja capul femural împotriva largului

ligament ce se întinde de la apofiza coracoidă la acromion.

Umărul este cea mai mobilă enartroză având 3 grade de libertate. Mişcările posibile sunt:

abducţia-adducţia, antepulsie-retropulsie, rotaţie externă-internă.

Abducţia-amplitudine activă şi pasivă 180 de grade. Muşchii care participă în realizarea

acestei mişcări sunt: muşchiul supraspinos, ca „starter al abducţiei” răspunzător de primele 10

grade de amplitudine după care acţiunea este preluată şi continuată de deltoid.

Adducţia, ca mişcare izolată nu se poate realiza. O asociaţie cu antepulsia şi retropulsia este

posibilă, deoarece nu mai întâlneşte obstacolul creat de trunchi. Amplitudinea este mai mare în

asociaţie cu antepulsia. Muşchii care participă la realizarea acestei mişcări sunt: pectoralul mare,

dorsalul mare,rotundul mare şi mic, scapularul şi coracobrahialul ca muşchi principal, iar

secundar lunga porţiune a bicepsului şi tricepsului brahial.

Antepulsia-amplitudine pasivă şi activă de 180 de grade. Muşchii: deltoid (prin fascicul

clavicular), marele pectoral şi coracobrahial.

Retropulsia-amplitudine 50-60 de grade. Muşchi motori: marele dorsal şi fasciculele

spinale ale deltoidului.

Rotaţia internă-amplitudine 95 de grade. Muşchi motori: muşchiul subscapular.

Rotaţia externă-amplitudine 80 de grade. Muşchi motori: subspinos şi mic rotund.

Circumdicţia-este mişcarea care înglobează toate cele 6 mişcări elementare enumerate

mai sus.

Poziţia de funcţionare a umărului: flexie 10-45 de grade, abducţie 60 de grade, rotaţie 0

grade.

P.S.H. UMĂR DUREROS SIMPLU

Substrat: bursita subacromiodeltoidiană (de obicei) sau tendinita calcifiantă a supraspinosului.

1.FAZA SUPRAACUTĂ (2-3 ZILE)

-Repaus în eşarfă a membrului superior cu sprijinirea cotului. Braţul în uşoară abducţie 30 de grade.

2.FAZA ACUTĂ

Exerciţiile lui Codman, exerciţii de pendulare:

- Din stând, trunchiul aplecat şi sprijinit, braţul sănătos pe o masă. În mână se ţine o greutate. Prin mişcări de pendulare a trunchiului, membrul superior afectat, efectuează mişcări de anteretropulsie, abducţie-adducţie şi circumdicţie. Se vor încerca aceleaţi mişcări şi activităţi. Efecte: Prevenirea redorii.

Fig. 1

- Evitarea comprimării tendonului supraspinosului.

Crearea de tensiune în muşculatura stabilizatoare a articulaţiei şi relaxarea scapulei articulare

3.Faza postacută.

Scop:

a) Realizarea de mişcări indolore.b) Prevenirea instalării redorii articulare.

Mod de realizare:

a) Pentru realizarea de mişcări indolore:1) Evitarea strivirii tendonului între cap humeral (sau doar trohiter) şi acromiom sau

ligament acromiocoracoid. Metodă:

- Tracţiune în jos a braţului de la cot.

- - Punerea în rotaţie externă.

- Evitarea abducţiei (la început) sau doar în poziţia de rotaţie externă.2) Evitarea strivirii bursei subdeltoidiene.

Metodă:- Tracţiune în jos a braţului de la cot.

- Punerea în rotaţie externă.

- Evitarea abducţiei (la început) sau doar din poziţie de rotaţie externă.

- Nici o mişcare cu rezistenţă (iniţial mişcările sunt) pasive şi pasivoactive.b) Prevenirea instalării redorii articulare:- Realizarea alunecării planurilor tendino-ligamentare.

- Deplisarea completă a recesurilor sinoviale.

- Întinderea capsulei articulare.

EXERCIŢIILE FAZEI POSTACUTE.

Reguli generale

- Număr redus de exerciţii într-o şedinţă. Se repetă des.

- Ordinea: pasiv, pasiv-activ, activ.

- Indoloritatea: dictează timpul, frecvenţa, amplitudinea exerciţiilor.

Exemplul 1. Din decubit dorsal, pe scaun şezând, sau stând cu spatele la perete:

-Cot la 90 de grade cu rotaţie externă a braţului, se încearcă abducţii succesive de amplitudine tot mai mare.

Exemplu 2. Din poziţie stând:

- Anteducţie-retroducţie-adducţie.

- Exerciţii pasive, active ajutate.

- Autoajutate: De mâna sănătoasă, de baston. De kinetoterapeut.

La scripete.

EXERCIŢIILE AJUTĂTOARE DE BASTON

Bastonul apucat, distanţa dintre mâini = distanţa dintre umeri.

Din poziţia decubit dorsal:

a) Ducerea bastonului deasupra capului cu coatele flexate (pe lângă corp) coborârea bastonului cu coatele întinse.

b) Ducerea bastonului deasupra capului cu coatele întinse deasupra capului, coborâre bastonului cu coatele îndoite. (pe lângă corp).

c) Ducera bastonului deasupra capului, cu coatele întinse cu şi fără arcuiri.d) Prinderea bastonului deasupra capului, cu coatele întinse. Se execută rotaţii interne şi

externe.e) Aceeaşi priză. Împingerea braţului (cu ajutorul bastonului) în abducţie şi revenire. Se

execută în ambele sensuri.f) Aceleaşi exerciţii se pot executa cu ajutorul mâinii sănătoase.g) Prinderea degetelor cu scoaterea palmei în afară, coatele întinse. Mişcări de circumdicţie

în ambele sensuri.

EXERCIŢII AJUTĂTOARE DE KINEZITERAPIE

-Se pot efectua exerciţiile anterioare numai cu mâna bolnavă susţinută de kinetoterapeut.

- Totodată se mai pot efectua exerciţii cu uşoară rezistenţă opusă de kinetoterapeut oprind braţul bolnavului pe traseul mişcării şi susţinându-l.

EXERCIŢII LIBERE-active

Din dorsal:

a) Braţele pe lângă corp, coatele la 90 de grade,proiecţia membrului superior înainte sus şi revenirea în sprijin pe braţ.

b) Braţele pe lângă corp, coatele flectate 90 de grade. Rotaţia externă din umăr cu întinderea cotului şi proiectarea palmei în suplinaţie şi revenire.

c) Membrele superioare pe lângă, cu ajutorul degetelor alunecarea în abducţie şi revenire.

Din decubit lateral:

d) Alunecarea membrului superior bolnav (întins pe podea) spre cap şi revenire.e) Membrul superior bolnav sprijinit pe corp, abducţie şi revenire.f) Alunecarea membrului superior înainte şi înapoia trunchiului.

3. RELAXAREA MUSCULARĂ

a) În decubit dorsal cu membrele superioare uşor depărtate de trunchi cu palmele în pronaţie şi membrele inferioare uşor depărtate.

b) În decubit ventral pe o banchetă de gimnastică (lăţimea 40-60 cm) cu membrele superioare atârnând pe lângă banchetă (mişcările uşoare de pendulare).

c) Din stând în aplecat 30-40 de grade, membrele superioare lăsate libere, depărtat pe lângă corp, scuturarea mem-brelor.

Exemplu 4. Din ortostatism-cu bastonul în mâini(coatele întinse) ridicarea bastonului deasupra capului. În poziţie de elevaţie maximă posibilă a bastonului se împinge înainte capul şi gâtul (planul umerilor şi al bastonului va fi deci posterior faţă de cap-gât).

Exemplu 5. Din ortostatism cu faţa spre şpalier se prinde o bară fixă la nivelul feţei sau ceva mai sus, coatele flectate. Din această poziţie se flectează genunchii.Greutatea corpului întinzând umerii.

PERIARTRITA SCAPULO-HUMERALĂ, UMĂR BLOCAT

Substrat:

- Retracţie capsulară.

- Calcifieri ale bursei cu aderenţă fermă între fascii şi bursa subdeltoidiană.

- (mai rar)retracţia tendonului subscapularului şi bicepsului.

SCOP:

- Deblocarea articulaţiei scapulo-humerală.

- Recâştigarea mişcărilor uzuale ale membrelor superioare.

- Recâştigarea forţei musculare.1. Pentru deblocarea articulaţiei scapulare humerale se face totul cu blocarea basculării

scapulei, respectiv se evită ridicarea umărului prin:- Presiunea pe umăr făcută de kinoterapeut.

- Autopresiunea făcută cu cealaltă mână cu control în oglindă.

- Chingă fixată peste umăr şi trunchi şi prinsă în cârlige (în cuşcă de kineto, când se lucrează la scripetoterapie).

Exemplu. La scripetoterapie cu priză deasupra cotului(1/3 inferioară braţ) şi eventual inferioară braţ. Se tracţionează cu mâna sănătoasă.

Aranjamentul scripeţilor- punctelor fixe şi contragreutăţilor variază în funcţie de mişcările umărite.

Gama exerciţiilor de recuperare variază în funcţie de:

- Manevrele de întindere capsuloligamentare.

- Manevre de întindere musculară

- Manevre pentru recâştigarea mişcărilor uzuale cu membrul superior.