carte de legumicultura

55
INTRODUCERE Agricultura ecologică este o metodă de producţie care ţine cont de cunoştinţele tradiţionale ale ţăranilor şi care integrează progresele ştiinţifice în toate disciplinele agronomice, răspunzând preocupărilor sociale fi ale mediului înconjurător, fumizăndu-se consumatorilor produse de calitate chiar şi în ţările mai sărace. Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera şi resursele naturale aie planetei, excluzând utilizarea îngrăşămintelor chimice, pesticidelor de sinteză şi a erbicideior, metodeie de prevenire jucând un rol primordial în lupta împotriva dăunătorilor, boliior şi a buruienilor. Pentru a practica o agricultură în armonie cu natura trebuie să se ţină seama de tehnicile biologice utilizate şi de condiţiile locale, adaptându-se la realităţile socio-economice dar şi la metodele tradiţionale, prin utilizarea optimă a resurselor din agroecosisteme, fiind un factor esenţial pentru obţinerea unor rezultate optime şi de lungă durată. Principiile pe care este fondată agricultura ecologică sunt universale, dar tehnicile utilizate sunt adaptate în funcţie de condiţiile pedoclimatice, de resurse şi de tradiţiile locale. Agricultura ecologică este o metodă care necesită capacitate de observare şi de reflexie. Foloseşte un potenţial ridicat de mână de lucru, necesitând deci locuri noi de muncă, şi menţine ţăranii la munca câmpului, aspect important într-o perioadă de şomaj, pe de o parte şi exod masiv din zonele rurale către aglomerările urbane, pe de altă parte. Cerinţele minime pentru realizarea dezvoltării durabile: Distribuirea echilibrată şi echitabilă a resurselor şi accentuarea laturii calitative a producţiei ca atribute ale unei noi concepţii despre redimensionarea creşterii economice. Perfecţionarea, reorientarea sau chiar schimbarea tehnologiilor, punerea lor sub control şi monitorizarea riscurilor acestora. Descentralizarea formelor de guvernare, creşterea gradului de participare la luarea deciziilor privind ecologia şi mediu; Asigurarea unui potenţial dezvoltat din punct de vedere financiar, economic, uman, tehnologic; • - * Mediul şi resursele naturale trebuie să fie recunoscute ca fundament al tuturor activităţilor umane, iar protejarea lor trebuie să reprezinte o condiţie obligatorie pentru dezvoltare. Conceptul de dezvoltare durabilă se bazează pe drepturi, obligaţii şi justiţie, presupunând: necesitatea de menţinere a integrităţii mediului {Enviromental integrity): - promovarea eficienţei economice (Economic efficiency); - menţinerea echităţii (Equity). Dezvoltarea durabilă a ecosistemelor agricole şi posibilitatea de a produce alimente de cea mai bună calitate, poate fi considerată cea mai însemnată contribuţie a agriculturii în asigurarea viitorului omenirii. Agricultura durabilă (sustenabilă) este în primul rând viabilă din punct de vedere economic, răspunde exigenţei cererii de alimente sănătoase şi de calitate superioară, este o agricultură care garantează protecţia şi ameliorarea resurselor naturale pe termen lung şi le transmite nealterate generaţiilor viitoare. O astfel de agricultură determină şi diversifică activităţi economice deoarece materiile prime

description

legumicultura

Transcript of carte de legumicultura

Page 1: carte de legumicultura

INTRODUCERE

Agricultura ecologică este o metodă de producţie care ţine cont de cunoştinţele tradiţionale ale ţăranilor şi care integrează progresele ştiinţifice în toate disciplinele agronomice, răspunzând preocupărilor sociale fi ale mediului înconjurător, fumizăndu-se consumatorilor produse de calitate chiar şi în ţările mai sărace.

Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera şi resursele naturale aie planetei, excluzând utilizarea îngrăşămintelor chimice, pesticidelor de sinteză şi a erbicideior, metodeie de prevenire jucând un rol primordial în lupta împotriva dăunătorilor, boliior şi a buruienilor.Pentru a practica o agricultură în armonie cu natura trebuie să se ţină seama de tehnicile

biologice utilizate şi de condiţiile locale, adaptându-se la realităţile socio-economice dar şi la metodele tradiţionale, prin utilizarea optimă a resurselor din agroecosisteme, fiind un factor esenţial pentru obţinerea unor rezultate optime şi de lungă durată.Principiile pe care este fondată agricultura ecologică sunt universale, dar tehnicile utilizate

sunt adaptate în funcţie de condiţiile pedoclimatice, de resurse şi de tradiţiile locale.Agricultura ecologică este o metodă care necesită capacitate de observare şi de reflexie.Foloseşte un potenţial ridicat de mână de lucru, necesitând deci locuri noi de muncă, şi

menţine ţăranii la munca câmpului, aspect important într-o perioadă de şomaj, pe de o parte şi exod masiv din zonele rurale către aglomerările urbane, pe de altă parte.

Cerinţele minime pentru realizarea dezvoltării durabile: • Distribuirea echilibrată şi echitabilă a resurselor şi accentuarea laturii calitative a

producţiei ca atribute ale unei noi concepţii despre redimensionarea creşterii economice. Perfecţionarea, reorientarea sau chiar schimbarea tehnologiilor, punerea lor sub control

şi monitorizarea riscurilor acestora. Descentralizarea formelor de guvernare, creşterea gradului de participare la luarea

deciziilor privind ecologia şi mediu;Asigurarea unui potenţial dezvoltat din punct de vedere financiar, economic, uman,

tehnologic; • - * Mediul şi resursele naturale trebuie să fie recunoscute ca fundament al tuturor activităţilor umane, iar protejarea lor trebuie să reprezinte o condiţie obligatorie pentru dezvoltare.Conceptul de dezvoltare durabilă se bazează pe drepturi, obligaţii şi justiţie, presupunând:

necesitatea de menţinere a integrităţii mediului {Enviromental integrity):-promovarea eficienţei economice (Economic efficiency);-menţinerea echităţii (Equity).

Dezvoltarea durabilă a ecosistemelor agricole şi posibilitatea de a produce alimente de cea mai bună calitate, poate fi considerată cea mai însemnată contribuţie a agriculturii în asigurarea viitorului omenirii.Agricultura durabilă (sustenabilă) este în primul rând viabilă din punct de vedere economic,

răspunde exigenţei cererii de alimente sănătoase şi de calitate superioară, este o agricultură care garantează protecţia şi ameliorarea resurselor naturale pe termen lung şi le transmite nealterate generaţiilor viitoare.O astfel de agricultură determină şi diversifică activităţi economice deoarece materiile prime

Page 2: carte de legumicultura

apar şi se prelucrează prioritar în zonele rurale, dezvoltă infrastructura şi creşterea potenţialului economic al satelor.Deci, agricultura durabilă trebuie să fie:-productivă;-profitabilă;-ecologică;-să conserve resursele:- echilibrată social şi uman

CAPITOLUL 1

AGRICULTURA ECOLOGICĂ. ISTORIC ŞI EVOLUŢIE

Agricultura durabilă este şi o problemă de educaţie, în spiritul respectării naturii şi a cunoaşterii tradiţiilor. în condiţiile acestor moşteniri de cunoştinţe teoretice şi practice, agricultura ecologică, în toate curentele sale, propune actualizarea metodelor tradiţionale verificate timp de secole şi îmbinarea lor cu metodele moderne. în scopul menţinerii şi creşterii potenţialului productiv natural al solului.Au existat trei mari curente care şi-au lăsat amprenta în agricultura ecologică de azi:

A "Rudoif Steiner şi agricultura biodinarnică"In anul 1924 filozoful austriac Rudoif Steiner, elev ai lui Goethe, lansează principiile

'"agriculturii biodinamice"Spre sfârşitul vieţii, Rudoif Steiner îşi exprimă conceptele şi orientările despre şi pentru

agricultură, propunând o agricultură "subtilă'' care ţine cont de diversitatea "comunităţilor vegetale" şi de ciclurile de viaţă ale acestora.Este primul om care a intuit noţiunea de "ecosistem". Sistemul preconizat de el a fost perfecţionat

şi completat de un discipol al său Dr. Pfeiffer. Datorită activităţii acestuia agricultura biodinarnică este bine reprezentată în Germania, Elveţia, Austria, Franţa, Italia, Marea Britanie, S.U.A., în ţările nordice precum şi in unele ţări din lumea a treia.

B. "Sir A. Howard şi agricultura organică"Sir A. Howard a lucrat timp de 40 ani în India, în direcţia rezolvării problemei alimentare.

El a . reevaluat sistemele agricole tradiţionale şi a pus la punct tehnologii mai puţin costisitoare dar cu exigenţe în muncă. Howard a încercat să generalizeze agricultura taraneasca în Anglia, începând încă din anii 1940-1945, iar în concepţia sa fertilizarea organică a solului, puţin costisitoare, este singura capabilă să întreţină capacitatile de productie ale solului.A. Howard este la originea mişcării anglo-saxone de agricultură organică şi a "ASOCIAŢIEI

SOLULUI”. El a preconizat compostarea materiei organice pe platforme, procedeul ÎNDORE - descris în lucrarea sa "Testament agricol", şi care influenţează creşterea rezistenţei culturilor la paraziţi numai fertilizând solul cu acest compost.

C."RUSH-MULLER şi agricultura biologica"în plină expansiune industrială, profesorul elveţian Rush, evaluează caracterul limitat al

resurselor omenirii. A căutat şi a găsit bazele ştiinţifice ale unei noi agriculturi care să asigure subzistenţa populaţie: fără a afecta potenţialul productiv al agriculturii şi care se bazează

Page 3: carte de legumicultura

exclusiv pe resurse reciclabile.Pentru a menţine humusul, care este principala bogăţie agricolă, el propune un compostaj de

materie organică proaspătă la suprafaţa solului care nu trebuie încorporată decât după fermentare.în 1932 dr. Muller (biolog) pune la punct o metodă de agricultură biologică după teoriile lui

Rush, astfel încât în 1948 metoda Rush-Muller a fost extinsă în agricultură şi se creează "Cooperativa Muller"'. Această metodă este practicată şi astăzi mai ales în Elveţia şi Austria.Anterior au fost prezentate trei curente privitoare la un alt fel de agricultură decât cea

intensiv industrializată practicată curent pe suprafeţele cele mai mari.Din cele prezentate s-au desprins trei noţiuni, ca denumiri, respectiv:•agricultura biodinarnică - (R. Steiner) - ce presupune înlocuirea îngrăşămintelor minerale

cu compostul de gunoi de grajd, produs pe cale aerobă, şi propune tratamente cu preparare biodina-mizatoare care ridică nivelul fertilităţii solului, asigură recolte agricole corelate cu starea soiului şi cuclimatul, măreşte rezistenţa plantelor la boli şi dăunători şi nu strică echilibrul ecologic;•agricultura organică (sir A. Howard) - practicată in Anglia şi S.U.A.- se bazează pe

fertilizarea solului cu composturi organice, inclusiv cu dejecţii animaliere sau reziduuri urbane;•agricultura biologică - (Rush-Muller) - presupune păstrarea materiei organice la suprafaţa

solului,care nu trebuie încorporată decât după fermentare, iar cu ajutorul microorganismelor se menţine un nivel corespunzător de humus.Cele trei denumiri se raportează Ia o agricultură alternativă, care refuză în esenţă chimizarea,

fiind opusă agriculturii intensiv-industrială.

Existenţa numeroaselor concepte privitoare la denumirea agriculturii alternative au dus la unele controverse şi în final nu s-a stabilit încă o denumire acceptată de specialiştii în domeniu, pentru condiţiile din ţara noastră.Measnicov M. (1999) încearcă să prezinte semnificaţia corectă a termenilor utilizaţi, conform

Micului Dicţionar Enciclopedic (1972) şi din Dicţionarul Limbii Române Contemporane (1980).Lucrarea încearcă să înscrie tendinţele actuale şi necesitatea obţinerii unor produse agricole

curate de poluanţi, fără manipulări genetice etc, sub denumirea generală de „agricultură ecologica".Autorul caută să stabilească termenii corecţi pentru:-denumirea produsului agricol curat;-denumirea şi tendinţele tipului de cultură;-tipurile de exploataţii agricole.

Explicaţia termenilor se raportează la:-organic - care ţine de structura, esenţa, de funcţiile unui organ sau ale unui organism, care

este alcătuit din C şi H uneori şi din alte elemente (O, N etc);-biologic - care aparţin vieţii sau biologiei şi se raportează la viaţă sau biologie.Pentru produsele agricole obţinute prin tehnologii strict controlate sau prin noi tehnologii se

folosesc termenii:-naturale - opusul fiind artificiale, dar termenul nu este corect deoarece indiferent de

tehnologie produsele sunt „naturale";-organice — opusul fiind anorganice, termenul este de neconceput deoarece toate produsele

agricole, chiar şi resturile sunt organice, adică produse de către organisme;

Page 4: carte de legumicultura

-biologice - opusul fiind nebiologice sau minerale, dar care produse obţinute de la microorganisme, plante sau animale nu sunt biologice?;-ecologice . opusul fiind neecoiogice, deci curate în sensul actual al noţiunii de ecologic,

neîngrăşate chimic, nepesticidate, nemanipulate genetic, fără surplus de radiaţii etc..

Pe baza acestor explicaţii Measnicov M. a ajuns la concluzia că este logic să se folosească noţiunea de "ecologic"'care pare cea mai potrivită cu realitatea înţelesului acestei noţiuni. însă termenul se referă ia calitatea produselor agricole obţinute în urma proceselor tehnologice de cultură.Grupările respective se raportează ia suprafeţele agricole în general, respectiv la sectoarele

agricol şi horticol.în privinţa sectorului legumicol, suprafeţele sunt în general de 2-5 ori mai mici (în funcţie de

situaţie).în final se consideră că produsele agricole vor fi „ecologice" iar sistemul de cultură

''durabil ", cu o tentă majoră de protecţie a mediului înconjurător, folosind tehnologii verificate, seminţe selecţionate, fără manipulări genetice, încercându-se păstrarea diversităţii vegetale.Tipul de exploataţie va fi stabilit corect ca suprafaţă, regim şi proprietate, conducere. Acest

lucru este necesar pentru următorii ani, până când vor evolua concepţiile agronomice, putând fi ajustat şi modificat în funcţie de noile realităţi.Agricultura ecologică se impune astăzi ca o practică modernă, cu rezultate care au la bază

date ştiinţifice ce creează o nouă concepţie despre viaţă, muncă şi agricultură, cu eficienţă sporită şi care poate asigura produse în concordanţă cu cerinţele exigente ale consumatorilor.Relaţia AGRICULTURĂ - ALIMENTAŢIE - SĂNĂTATE este din ce în ce mai evidentă,

deoarece în mare parte „bolile civilizaţiei" sunt puse pe seama unei alimentaţii necorespunzătoare calitativ, urmare a exceselor de utilizare a chimizării în cadrul tehnologiilor intensive şi ca atare piaţa produselor ,bio" este din ce mai căutată şi mai apreciată.Agricultura ecologică este considerată ca ...singura alternativă" pentru mileniul trei. Europa

şi în special statele occidentale, au început sâ-şi organizeze această activitate încă din anii 1935-1940, dar primele semne de recunoaştere a activităţii productive şi comerciale datează din anu! 1980, când agricultura ecologică este recunoscută atât de piaţă, cât şi de către guverne, organisme naţionale şi internaţionale. După anu! 1990 dezvoltarea devine spectaculoasă, astfel ca la nivelul anului 1997 agricultura ecologică în Europa occidentală va deţine o pondere de 0,44% din suprafaţa agricolă, respectiv 1.995.435 ha, iar în anul 1999 să ajungă la 2,1% din total, respectiv 2.858.339 ha. Se evidenţiază în acest sens ţări ca Italia, Australia. Spania. Marea Britanie. Germania. Franţa etc.Statistici recente publicate de SOEL - SURVEY (2004), INFOAM, EUROSTAT, şi USDA

arată că agricultura ecologică este în plină ascensiune, practicându-se în peste 100 de ţări din 5 continente, dar inclus-iv reuşite şi preocupări în multe alte ţări.In majoritatea ţărilor producătoare există organisme naţionale care protejează şi controlează

producţia „ecologică".în 1972 s-a constituit Federaţia Internaţională a Mişcărilor de Agricultură Organică

(I.F.O.A.M.-înternational Federation of Organic Agriculture Movements) cu sediul în Germania care grupează peste 500 de organizaţii de agricultură ecologică şi peste 80 de ţări.

Page 5: carte de legumicultura

I.F.O.A.M. organizează manifestări ştiinţifice, simpozioane, congrese mondiale, editează lucrări ştiinţifice şi de popularizare, adoptă la Congresele mondiale ..Caietul de sarcini cadru" important în unificarea mişcărilor de agricultură biologică, unde orice ţară poate interveni, corecta sau substitui unele prevederi.Principiul de bază al agriculturii ecologice este ,,de a dezvolta agricultura ca un organism şi

a o considera ca un ecosistem care se modelează în natură şi constituie o alternativă la intensivizare la specializare şi la dependenţă faţă de utilizarea produs Hor chimici".

Principalele obiective ale agriculturii ecologice sunt:-să realizeze produse agricole de înaltă calitate nutritivă şi în condiţii eficiente;-să dezvolte şi să întărească sistemele vii pe parcursul ciclurilor de producţie;-să menţină şi să amelioreze fertilitatea solului pe termen lung;-să evite toate formele de poluare care pot rezulta din practica agricolă;-să permită agricultorilor o remunerare justă ca satisfacţie a muncii lor şi un mediu de lucru

sigur şi sănătos.

I.F.O.A.M.- înglobând toate cele trei curente ale agriculturii ecologice prezintă în caietul de sarcini elemente specifice tuturor. Ele nu se contrazic ci se completează având la bază aceleaşi principii, dar mai ales aceleaşi obiective nobile ale „menţinerii sănătăţii pământului, plantelor, animalelor şi omului".

Bazele ştiinţifice ale agriculturii ecologiceAgricultura ecologică are la bază preocuparea conştientă de a urmări descoperirile ştiinţelor

biologice.Agricultura ecologică este ştiinţifică, ea integrând progresele ştiinţei vieţii, dar se sprijină şi

pe „respectul faptelor" care obligă să se reţină practicile ale căror efecte sunt bune. chiar dacă explicaţia corelaţiilor acestora se face încă defectuos, datorită insuficienţei sau lipsei de cercetări aplicative.Principalele elemente practice la care se raportează agricultura ecologică se referă la:- menţinerea unor proporţii convenabile la nivelul exploataţiei agricole între diferitele

grupe mari deplante, precum şi realizareaunor asolamente cât mai variate şi de lungă durată:-efectuarea de asociaţii de culturi respectând principii ecologice;-fertilizarea la suprafaţa solului, fără încorporare de materie organică proaspătă;-lucrări moderate asupra solului;-alegerea celor mai rezistente cultivare;-prevenirea atacurilor de boli şi dăunători, folosindu-se mijloace fizice, tehnologice şi

fitoterapeutice;- extinderea lucrărilor manuale şi reducerea celor mecanice specifice în agricultură clasică.

CAPITOLUL 2

LEGUMICULTURA CA ŞTIINŢĂ ŞI CA PARTE A AGROECOSISTEMELOR HORTICOLE

Legumicultura este o ştiinţă care se ocupă cu studiul plantelor legumicole, în sensul în care prezintă importanţă pentru practica producerii „legumelor".Ca sector de producţie, se ocupă cu cultivarea plantelor legumicole, urmărind aplicarea în

Page 6: carte de legumicultura

producţie a celor mai noi şi mai moderne tehnologii, cu scopul de a se obţine producţii superioare calitativ şi cantitativ, eşalonat pe parcursul întregului an şi cu o eficienţă economică sporită.2.1. Importanţa cultivării plantelor legumicoleAcest aspect se defineşte prin însemnătatea pe care o prezintă „legumele" pentru om, din

punct de vedere alimentar şi economic, acestea fiind reprezentate de rădăcini, bulbi, tuberculi, lăstari, frunze, peţioli, muguri, primordii şi părţi de inflorescenţe, fructe, seminţe etc.2.1.1. Importanţa alimentara a legumelorîn ţara noastră se cultivă aproximativ 60 de specii legumicole cu tendinţă vădită de a fi

introduse şi altele noi, pe măsura cunoaşterii şi aprecierii valorii lor alimentare şi economice.Efectele favorabile asupra organismului uman sunt datorate conţinutului chimic al

legumelor,pe langa continutul in apa de 74-96% , acestea conţin cantităţi apreciabile de vitamine, elemente minerale, substanţe organice etc şi au o valoare energetică deosebită.Conţinutul legumelor în vitamine este foarte bogat şi variat, atingând valorile optime la

maturitatea de recoltare a organelor lor comestibile.■ Legumele asigură o gamă largă de săruri minerale, predominând elementele cu caracter

bazic - Ca, K, Na, Mg, Fe etc, astfel încât, prin efectul lor alcalinizant neutralizează aciditatea provocată de consumul de alimente bogate în proteine (carne, pâine, ouă, lapte etc).Necesarul zilnic privind principalele elemente minerale este de: 2,16 g K; 1 ,04 g Ca; 0,43 g

Mg; 0,06 g Fe; 1, 13 g P; 12 mg Na etc.Prin conţinutul ridicat în vitamine şi elemente minerale legumele au un important rol

antianemic.Acţiunea energetică este dată de conţinutul apreciabil al legumelor în lipide şi glucide

digerabile (celuloză, hemiceluloză şi pectină) ce îmbunătăţesc procesul de digestie. Valoarea energetică a legumelor este în general de 10-35 cal./ 100 g.s.p., cu mici excepţii când se înregistrează depăşiri (ceapă, usturoi, păstârnac, mazăre), situându-se însă mult sub cea a ouălor (162 cal.) sau a cărnii (182 cal.).Unele legume au un conţinut mare de substanţe proteice, cu rol plastic şi regenerator pentru

organism, cuprins între 2-8 %, remarcându-se valorile cele mai ridicate la ciuperci, mazăre, bob,usturoi, pătrunjel, varză roşie, conopidă etc.Glucidele sub diferitele forme, se găsesc în legume în cantităţi apreciabile, între 2-18 %,

evidenţiindu-se sub acest aspect: mazărea boabe, păstârnacul, usturoiul, ceapa, morcovul, pătrunjelul, sfecla roşie, pepenii etc.Legumele asigură organismului fibrele celulozice necesare bunei funcţionări a tubului digestiv.Lipidele se găsesc în legume în cantităţi mai reduse, un aspect foarte important, deoarece

acestea pot fi utilizate în păstrarea stării fizice a organismului şi în regimul de slăbire.Legumele oferă o gamă largă de excitanţi vizuali (pigmentaţie, formă), olfactivi (mirosul

datorat uleiurilor eterice) şi gustativi (aromă, gust) ce stimulează pofta de mâncare.Valoarea terapeutică şi proprietăţile antibiotice sunt deosebite fiind date de conţinutul în

fitoncide. 2.1.2. Importanţa economică a legumelorImportanţa economică a legumelor rezidă din caracteristicile specifice sectoiului legumicol,

prin posibilitatea efectuării de culturi în sisteme multiple: câmp, sere, solarii, adăposturi şi forme I specifice de cuîturălh funcţie de scopul urmărit.Plantele legumicole realizează, în general, cele mai mari producţii la unitatea de suprafaţă, atât

Page 7: carte de legumicultura

datorită potenţialului lor biologic ridicat cât şi posibilităţilor de efectuare a culturilor succesive, asociate, anticipat-asociate sau duble.Producerea eşalonată a legumelor determină posibilitatea aprovizionării ritmice a populaţiei cu

produse proaspete pe o perioadă cât mai mare din timpul anului.Cultura plantelor legumicole constituie o sursă importantă şi permanentă de venituri pentru

producători, indiferent de forma de proprietate.Printre elementele determinante ale importanţei economice a cultivării plantelor legumicole se

încadrează şi posibilitatea folosirii raţionale şi aproape permanentă a forţei de muncă.2.2. Particularităţile legumicultura ecologiceDin punct de vedere al importanţei alimentare a legumelor obţinute în „sistem de cultură

ecologie", se poate menţiona faptul că valoarea nutritivă este dată de aceleaşi componente menţionate anterior, dar calitatea este superioară datorită modului lor „ecologic" de a fi fost obţinute.Din punct de vedere economic raportându-ne la cele menţionate anterior, există deosebiri

esenţiale foarte importante:- legumicultura reprezintă sectorul cel mai afectat de poluare, datorită caracterului intensiv,

reprezentat prin: multitudinea de specii, soiuri, hibrizi etc, efectuarea de culturi succesive şi asociate, precum şi obţinerea producţiilor ridicate obţinute la unitatea de suprafaţă, iar pentru toate acestea necesitând utilizarea de insecto-fungicide, stimulatori, erbicide şi îngrăşăminte chimice:-potenţialul productiv al speciilor şi soiurilor trebuie menţinut prin alte procedee tehnologice

care să înlocuiască în principal utilizarea de produse de sinteză (menţionate anterior) sau diminuate foarte mult şi numai cele admise de legislaţia din domeniu;- în asemenea condiţii producţiile „ecologice" au valori mai ridicate în raport cu cele obţinute în

sistem clasic;-este necesară şi obligatorie folosirea asolamentelor şi rotaţiei culturilor - cel mai important

aspect tehnologic într-o legumi-cultura „ecologică";-culturile ce definesc intensivitatea (asociate şi succesive) se practică ţinând seama de

principiile şi regulile producţiei ecologice;- legumicultura „ecologică" se practică pe suprafeţe mai restrânse, în ferme cu suprafeţe mici în

special de „tip familial";- lucrările de pregătire a terenului cât şi cele de întreţinere trebuie să respecte regulile impuse,

reducându-se cele mecanice şi utilizând mult mai mult forţa de muncă manuală;-se utilizează cu precădere soiuri şi hibrizi cu rezistenţe la atacuri de agenţi patogeni şi chiar

populaţiile locale mai adaptate Ia condiţiile de mediu din zonă;-producţiile obţinute sunt mai mici pentru acelaşi cuitivar dar obţinut în cuitură clasică, însă

veniturile vor fi mai mari deoarece produsele „ecologice" se valorifică la preţuri mult mai mari;-este considerată agricultura viitorului, pentru a păstra sănătatea „solului" şi a „omului"

respectiv a „planetei".Fiecare activitate umană atât în domeniul agriculturii cât şi în afara ei, trebuie să ţină seama" de

„legile naturii" şi cel puţin de acum înainte sâ fie „respectate”.2,4. Situaţia agriculturii ecologice în Româniaîn anul 1997 apar în România primele asociaţii care promovează agricultura ecologică printre

care se remarcă „Bioterra" şi „Agroecologica". începând din anul 2000 agricultura ecologică devine unul dintre cele mai dinamice sectoare, punctat separat în capitolul 7 „Agricultura" în

Page 8: carte de legumicultura

negocierile de aderare la U.E.Interesul ridicat al agricultorilor români, gradul ridicat de informare şi sub influenţa

legislaţiei elaborată de Ministerul Agriculturii, s-a asigurat un salt calitativ ridicat al agriculturii şi zootehniei ecologice reflectat prin elemente de suprafeţe şi producţii, care se raportează la sectorul agricol, în general, în care intră şi cel legumicol care ne interesează în mod special.Creşterea suprafeţelor agricole cultivate în sistem ecologic precum şi diversificarea lor este

prezentată în cadrul tabelului 2.1.Evoluţia suprafeţelor certificate în agricultura ecologică din România

Specificaţii UM Realizat Estimat2000 2001 2002 2003 2004

1. Suprafaţa totală, din care:

ha 17438 28800 43850 57200 75500

Cereale ha 4000 8000 12000 16000 24500Culturi furajere şi pajişti ha 9300 14000 20000 24000 27000Oleaginoase şi proteice ha 4000 6300 10000 15600 22000

Legume ha 38 100 700 200 300Fructe (vişine, cireşe) ha - - 50 100 200Fructe de pădure ha 50 100 300 400 500

Alte culturi inclusiv plante medicinale

ha 50 300 800 900 900

în tabelul 2.2. sunt prezentate valorile producţiilor certificate ecologic.

Evoluţia producţiilor certificate ecologic (în producţia vegetală)

Specificaţii UM Realizat Estimat2000 2011 2002 2003 2004

1. Cantitate totala vegetal, din care:

t 13502 24400 32300 30400 55590

Cereale t 7200 12500 15000 14400 30500Oleaginoase şi proteice t 5500 7200 9000 12480 19890Legume t 600 4000 7000 2000 3000Fructe (vişine, cireşe) t . - 200 300 800Fructe de pădure şi

ciupercit 200 400 300 320 500

Alte culturi t 300 800 900 900

CAPITOLUL 3

GENERALITĂŢI PRIVIND CLASIFICAREA PLANTELOR LEGUMICOLE ŞI

Page 9: carte de legumicultura

IMPLICAREA ÎN TEHNOLOGIA DE CULTIVARE

Posibilităţi de clasificare a plantelor legumicole sunt multiple, dar vor fi prezentate numai cele care prin importanţa lor ştiinţifică influenţează aspectele practice.

3.1. Clasificarea plantelor legumicole 3.1.1. Clasificarea botanică a plantelor legumicole

Este o clasificare ştiinţifică a plantelor legumicole, deoarece în general speciile din aceeaşi familie botanică prezintă unele caracteristici biologice comune, existând însă şi unele excepţii (tabelul 3.1.).Cunoaşterea caracteristicilor botanice sub aspect morfologic şi structural au implicaţii

practice deosebite:-au rol important în stabilirea asolamentului, rotaţiei, succesiunii şi asocierii culturilor;-habitusul plantelor participă la stabilirea schemelor şi distanţelor de înfiinţare a culturilor,

precum şi a'unor lucrăfi de întreţinere (susţinerea plantelor, lucrări în verde etc); - cunoaşterea modului de dezvoltare a sistemului radicular implică aplicarea corectă a

irigării, fertilizării şi a unor lucrări de întreţinere la nivelul solului (praşile);-cunoaşterea caracteristicilor frunzelor plantelor, în special a suprafeţei limbului foliar

(pubescentă sau glabră) influenţează stabilirea metodei de udare, a regimului de umiditate precum şi aplicarea corectă a tratamentelor foliare (cu sau fără adeziv);plantele legumicole din aceeaşi familie botanică au boli şi dăunători comuni, aspect foarte

important privind stabilirea şi executarea unor secvenţe tehnologice;organul vegetativ până la formarea noului organ vegetativ destinat înmulţirii, la speciile ce

nu formează seminţe în condiţiile din ţara noastră.Plantele legumicole se grupează în:

-anuale - cuprinzând speciile ce au un număr mic de elemente în seria morfologică a lăstarului şi care parcurg creşterea vegetativă şi generativă într-un singur an (Solanaceae, Cucurbitaceae, Papilionaceae, ridichile de lună, salata, spanacul, conopida, loboda, mărarul, bârnele, pătrunjelul pentru frunze etc);

-bienale - sunt speciile al căror ciclu de viaţă se desfăşoară pe parcursul a doi ani. In primul an se formează organele vegetative în care se dapozitează substanţele hrănitoare de rezervă, organele comestibile, î«r în al doilea an se formează tulpinile florale, florile, fructele şi seminţele (organele generative). Din această grupă fac p^rte: plantele din grupa verzei (fără conopidă), rădăcinoasele (fără ridichea de lună), ceapa, prazul etc. Ceapa este specie bienală (biologic) dar în cultură ceapa cultivată prin arpagic este tratată ca plantă trienală.

- multiehale (perene) - specii ce se comportară începutul vegetaţiei ca plante bienale, după care cresc şi fructifică anual, timp de mai mulţi ani (4-15), în funcţie de specie şi modul de dirijare a tehnologiilor. Iarna organele vegetative aeriene pier, perpetuarea speciei se realizează prin organele vegetative subterane în care s-audepozitat substanţe de rezervă: bulbi, tuberculi, rizomi, stoloni sau rădăcini (sparanghelul, reventul, hreanul, anghinarea, cardonul, măcrişul, ştevia, tarhonul, leuşteanul, ceapa de Egipt, ceapa de tuns, urzica etc).Importanţa practică a grupării plantelor legumicole după acest criteriu se manifestă în

cazurile:stabilirii structurii asolamentelor legumicole;stabilirii graficelor de obţinere şi valorificare a

Page 10: carte de legumicultura

producţiei marfa şi a seminţelor;stabilirii unor verigi tehnologice specifice de cultivare şide producere a seminţelor.în legumicultura se mai folosesc în mod curent încă doi termeni, care trebuie bine definiţi:Perioada de vegetaţie - prin care se înţelege intervarttl de timp de la răsărirea plantelor şi

până la prima recoltare şi prezintă importanţă în gruparea soiurilor şi hibrizilor: timpurii, semitimpurii, semitârzii, târzii.Durata de vegetaţie - reprezintă intervalul de timp cuprins între momentul răsăririi plantelor

şi până la încheierea vegetaţiei (recoltare).

3.1.3 Clasificarea plantelor legumicole după organele comestibileAceastă clasificare grupează plantele legumicole în funcţie de organele comestibile (legume)

pentru care se cultivă şi respectiv maturitatea de recoltare şi consum a acestora.în cadrul fiecărei grupe întâlnim specii de plante cu durata de vegetaţie diferită şi din familii

botanice diferite (tabelul 3.2.).Clasificarea speciilor de plante legumicole după organele comestibile

Speci-ficare

Organele comestibile

Specii legumicole

1 2 3

Pla

nte

legu

mic

ole

de la

car

e se

co

nsum

ă ,

orga

ne v

eget

ativ

e Rădăcini îngroşate Morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, [elina, sfecla roşie, ridichea, hreanul,

scorţonera, barba caprei, brojba, Rădăcini tuberizate Batalul (cartoful dulce)

Tuberculi Cartoful timpuriu şi de vară

Bulbi Ceapa, usturoiul, prazul, ceapa eşalotăTulpini false şi

frunze verziPrazul, ceapa verde, ceapa de iaîfl^,

ceapa ; eşalotă, ceapa de Egipt, ceapa d#?iAs, usturoiul verdeTulpina îngroşată Gulia

Lăstari verzi sau etiolaţi

Sparanghelul

Page 11: carte de legumicultura

Organele comestibile reprezintă scopul în sine al cultivării plantelor, importanţă prezentând în mod deosebit maturitatea de consum, pentru a stabili momentul recoltării în funcţie de destinaţia pe care acestea o au.

CAPITOLUL 4

RELAŢIILE PLANTELOR LEGUMICOLE CU FACTORII DE VEGETATIE-ELEMENTE ECOLOGICE DE BAZĂ ÎN STABILIREA ZONĂRII ŞI A TEHNOLOGIILOR DE CULTIVARE

4.1. Repartizarea teritorială a plantelor legumicole (zonarea legumiculturii)

Criteriul de bază pentru repartizarea teritorială a producţiei legumicole este cadrul ecologic.

Zona legumicolă — este considerată ca un teritoriu cu condiţii omogene, în limitele caruia factorii naturali sunt asemănători, iar mijloacele de producţie locale echivalente.La stabilirea zonei şi gradului de favorabilitate al fiecărei culturi trebuie sa se tina seama de

intregul complex de factori.La ora actuală în legumicultura ţării noastre sunt conturate trei zone de cultura, caracteristice

prin condiţiile pedoclimatice în general şi social-economice în particular.•Zona I legumicolă cuprinde judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Ialomita, Ilfov,

Teleorman, Olt, Dolj, Timiş, Arad, Bihor, şi se caracterizează prin temperatura medie anuala de 10-11ºC, precipitaţii 400-500 mm anual, umiditatea.relaţi-vă a aerului de 30-60%.Tipurile de sol sunt brun de stepa, cernoziom castaniu şi ciocolatiu.•Zona a II-a legumicolă cuprinde judeţele Prahova, Dîmboviţa, Argeş, Vîlcea, Gorj,

Mehedinti, Severin, Satu-Mare, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galati care prezinta temperaturi medii anuale de 9- 10° C, precipitaţii de 550-650 mm anual, umiditatea relativă a aerului de 65-70% cu tipurile de sol cernoziom ciocolatiu şi degradat, brun de pădure, lăcoviste soluri de luncă unisipuri solificate" iar in unele zone chiar soluri podzolice.

Schema factorilor ce determină zona de cultură! Zona aIll-a legumicolă cuprinde Câmpia Transilvaniei, cu lunca Mureşului Arieşului, cursul

inferior al Târnavelor etc. şi se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 6-8° C, precipitaţii de 600-650 mm anual, umiditatea relativă a aerului 65-70%, tipurile de sol variind de la cernoziom la soluri (brune de pădure, slab sau mediu podzolite şi soluri aluvionare.4.2. Mediul de viaţă al plantelor

Page 12: carte de legumicultura

Mediul de viaţă al plantelor îl formează întregul ansamblu de condiţii abiotice si biotice denumite in sens general „ factori ecologici".Fiecare plantă are un anumit potenţial biologic care este pus în evidenţă atunci cand mediul

ofera conditiile de viaţă cerute de către plantă.Factorii lumină, căldură, apă, hrană, aer sunt cei care, alături de clorofila plantelor influenţează

direct procesul de acumulare în fotosinteză, prezentând o importanţă egală pentru viaţa plantelor, între ei' existând o legătură strânsă şi permanentă.După modul cum intervin în viaţa plantelor factorii ecologici se împart în:

Factorii direcţi - reprezintă condiţiile de existenţă ale plantelor, putând determina'modificarea celorlalţi factori, când acţiunea lor devine indirecta şi sunt reprezentaţi de:* factori climatici - lumina temperatura, apa (din toate sursele), aerul;* factori edafici - textura şi structura solului, chimismul şi troficitatea sa, apa freatică etc;* factori biotici - omul şi alte organisme vii.

Factori indirecţi - acţionează în sensul modificării factorilor direcţi şi anume sunt reprezentaţi de:* altitudine;* latitudine;* expoziţia şi înclinarea terenului etc.Interacţiunile dintre producţie şi factorii de vegetaţie au fost mult studiate, stabilindu-se legi ce

guvernează procesul de producţie agricolă (legea minimului, maximului, optimului), cunoaşterea acestora serveşte la elaborarea complexului de măsuri necesare progresului.

Legea nesubstituirii şi egalităţii factorilor de vegetaţie.Factorii de vegetaţie sunt egali ca importanţă şi nu pot fi substituiţi unul cu altul, iar egalizarea

trebuie înţeleasă sub aspect calitativ (fiziologic) deoarece din punct de vedere cantitativ nu sunt egali.Legea acţiunii în complex a factorilor de vegetaţieFactorii menţionaţi anterior acţionează în complex asupra plantelor într-un raport direct

proporţional şi laniveluri optime.Legea factorului limitativ al producţiei - fiecare factor de vegetaţie are cea mai

favorabilă influenţă asupra plantelor atunci când el este cerut de acestea, interval care depinde de specie şi culţivar, dar variază pe parcursul duratei de vegetaţie pentru obţinerea producţiilor pentru consum sau a duratei vieţii pentru obţinerea materialului biologic de înmulţire.Sub şi peste limitele intervalului optim, ploantele sufera si in fina productiile scad, pana la

compromiterea totală.Plantele au un minjm şi un maxim ecologic, intervalul dintre ele reprezintă „limitele de

toleranţă" care trebuie respectate.■ Măsurile agrotehnice ce trebuie alese, în condiţiile date, trebuie aplicate în funcţie de

cerinţele plantelor cultivate şi de cele concrete ale mediului zonei de cultură.Cerintele plantelor faţă de factorii de vegetaţie s-au format ereditar, de-a lungul evoluţiei

speciilor sau au fost selectionate de om in procesul de creare de noi cultivare (soiuri sau hibrizi).4.3. Cerinţele plantelor legumicole faţă de factorii de vegetaţie şi însemnătatea

acestora pentru tehnologiile de cultivare

4.3.1. CălduraCăldura, ca factor stimulativ şi limitativ pentru viaţa plantelor, este unul dintre cei mai

importanţi care participă direct în procesele metabolice.Importanţa temperaturii pentru plantele legumicole rezidă din relaţia care există între cele două

procese antagonice - asimilaţia, ce se realizează în fotosinteză şi dezasimilaţia, ce se realizează în respiraţie.In privinţa,gradului de temperatură fiecare specie legumicolă prezintă trei praguri sau niveluri

biologice:

Page 13: carte de legumicultura

-pragul minim - la care raportul fotosinteză / respiraţie este egal- F/R = 1. Cele două procese sunt mult încetinite, nu are loc acumulare, plantele nu mai cresc, iar prelungirea duratei de temperaturi scăzute duce la debilitarea, până la moartea acestora;-pragul optim- când se înregistrează cel mai mare raport între fotosinteză si respiraţie, F/R >1

ducând la cel mai intens ritm de creştere sau/şi depozitare a rezervelor de hrană în plante şi organele lor de consum;- pragul maxim- când intensitatea celor două procese este mare, raportul între ele fiind egal, F/R

= 1, dar prin depăşirea temperaturii maxime dezasimilaţia creşte în detrimentul asimilaţiei, plantele se epuizează, raportul F/R<1, ducând la coagularea coloizilor protoplasma-tici şi la moartea plantelor.Nivelul temperaturiij în cadrul celor trei situaţii, are valori diferite în funcţie de: particularităţile

biologice 'ale fiecărei specii sau chiar soi; vârsta plantelor legumicole; lumină; umiditate; concentraţie de dioxid de carbon în atmosferă; mediul în care se află diferitele organe comestibile ale plantelor etc.® Cerinţele plantelor faţă de căldură în funcţie de specificul lor biologic imparte plantele

legumicole în cinci grupe şi anume:

- plante legumicole foarte rezistente la temperaturi scăzute, specii perene cal sparanghelul, reventul,tarhonul, cardonul, anghinarea, ce suportă foarte bine temperaturi de - 10° C, iar o perioadă mai scurtă de timp suportă temperaturi de - 20° C şi chiar - 27° C. Ele pot rămâne peste iarnă în câmp, rehistând datorită organelor lor subterane;

- plante legumicole rezistente la frig ca: morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina, sfecla roşie, ceapa, usturoiul, varza albă, varza roşie, varza creaţă, mazărea, salata, spanacul etc, ce suportă temperaturi de 0° C şi chiar mai scăzute, pentru scurtă durată de -4° C, -5° C sau şi mai scăzute în cazul Unor'specii, chiar în faza tânără, dar cu o bună înrădăcinare. Temperaturile optime de creştere şi dezvoltare sunt cuprinse între 16-20° C, peste sau sub aceste limite procesele biotice sunt încetinite.

- plante legumicole semirezistente la frig - cartoful, care nu suportă temperaturi şub 0°C. La - 0,5° C îngheaţă frunzele după răsărire, iar la -1° C; -2° C îngheaţă tuberculii şi părţile aeriene. Temperatura minimă de încolţire este de 6-7° C, temperatura de 17-18° C este optimă pentru formarea şi cresterea tuberculiIor, iar la peste 25° C tuberculii nu mai cresc;- plante legumicole pretenţioase la căldură - tomatele, ardeii, vinetele, fasolea, dovleceii,

castraveţii,pepenii verzi, pepenii galbeni, specii ce suportă temperaturi minime de 10-15° C, însă temperatura de 10° C pentru o durată mai lungă de timp poate deveni letală în special la cucurbitaceae, iar la 3-5° C plantele din această grupă pier. Temperatura optimă de creştere şi dezvoltare este de 22-28° C, iar maxima până la 35° C. înfiinţarea acestor culturi în câmp se realizează după trecerea pericolului brumelor tâtzi i de primăvară său se iau măsuri de protejare a lor;

-plante legumicole foarte pretenţioase la căldură (rezistente la căldură) - bamele, pepenii galbeni, pepenii verzi - ce au în general pretenţiile grupei anterioare, dar pot suporta temperaturi maxime de până la 35-40° C. Din punct de vedere practic această grupare prezintă importanţă pentru stabilirea momentului înfiinţării culturilor legumicole în câmp, repartizarea teritorială a speciilor, aplicarea lucrărilor de îngrijire e i

înfiinţarea culturilor legumicole prin semănat direct în câmp se va face în funcţii: de temperatura din sol şi aer, care va trebui să fie superioară temperaturii minime de germinaţie a speciei.

Posibilităţi practice de asigurare şi dirijare a factorului căldură

Page 14: carte de legumicultura

Posibilităţile de dirijare se referă atât la excesul.cât şi la deficitul de temperatura, precum si la inlaturarea efectelor negative.

Excesul de căldură se poate înlătura prin:-zonarea şi amplasarea plantelor pe teritoriul ţării în funcţie de cerinţele faţă de temperatură,

o asemenea zonare reprezintă un element important pentru practică;- folosirea raţională a terenului — alegerea terenului cu expoziţie nordică, cu apa freatică mai

la suprafaţă; modelarea terenului pe direcţia est-vest, cu taluzări inegale; plantarea răsadurilor pe versantul nordic;- lucrări tehnologice - irigarea ori de câte ori este nevoie pentru răcirea solului şi a plantelor;

aerisirea liberă şi forţată; irigarea prin aspersiune pentru răcirea plantelor; reducerea excesulu de lumină prin umbrire; menţinerea foliajului plantelor pentru umbrirea părţilor comestibile; mulcirea solului oii produse reflectorizante; răcirea aerului cu instalaţii speciale;-stabilirea momentului optim pentru înfiinţarea culturilor - în funcţie'de zona ecologică şi de

cerinţele speciilor faţă de căldură; programarea culturilor din spaţii protejate în funcţie de evoluţia temperaturii.

Deficitul de căldură se înlătură prin prevenire:- utilizarea raţională a radiaţiilor calorice naturale - folosirea perdelelor de protecţie

pentru diminuarea curenţilor reci; protejarea terenului pentru reţinerea radiaţiilor solare înmagazinate; mulcirea solului cu mase plastice transparente;-alegerea şi folosirea raţională a terenului - cultivarea plantelor legumicole pe terenuri cu

adăpostire naturală; alegerea expoziţiei sudice; evitarea terenurilor reci, cu apă freatică la suprafaţă;-aplicarea măsurilor tehnice - aerisirea solului prin lucrări profunde şi superficiale;

modelarea terenului pentru încălzirea şi evacuarea apei în exces; modelarea cu taluzuri inegale'şi plantarea pe taluzurile mai late şi cu expoziţie sudică; mulcirea cu gunoi de grajd semifermentat; protejarea plantelor; cu folie; fertilizarea cu îngrăşăminte organice;-suplimentarea căldurii pe cale artificială - încălzirea terenului neprotejat prin mijloace

termice sau cu ape termale; efectuarea culturilor pe substrat biologic nedescompus; cultivarea plantelor în solarii, sere şi diferite tipuri de adăposturi mai mici;-stabilirea momentului optim pentru înfiinţarea culturilor; înfiinţarea culturilor după trecerea

pericolului brumelor şi îngheţurilor; respectarea adâncimii de semănat în funcţie de epocă; protejarea provizorie în momentele critice etc;-măsuri de tehnică legumicolă - combaterea brumelor şi îngheţurilor prin perdele de fum;

încălzirea aerului; omogenizarea mecanică a aerului; irigarea de protecţie; evitarea răcirii aerului prin irigarea excesivă şi cu apă rece şi utilizarea metodelor de udare prin brazde sau picurare; alegerea judicioasă a speciilor şi soiurilor;-crearea de soiuri şi hibrizi cu rezistenţă genetică ridicată la temperaturi scăzute. ,'ftSSSub aspect general, cât şi în condiţiile naturale din ţara noastră, factorul cel mai important în

funcţie de care se stabileşte eşalonarea culturilor, spre a satisface cerinţele aprovizionării cât mai îndelungate în timpul unui an cu legume proaspete produse în câmp, îl constituie căldura, respectiv variaţia ei naturală.4.3.2. Lumina este un factor extrem de important în desfăşurarea procesului de ^fotosinteză,

cel mai important proces din biosferă. în prezenţa sa se formează clorofila şi are loc sinteza materiei organice. Prin procesul de fotosinteză, energia solară este acumulată în substanţele organice vegetale.Humusul, componentă esenţială a solului, conţine energie solară acumulată şi reprezintă sursa

principală de energie pentru procesejecomplexe care se petrec în sol şi care condiţionează fertilitatea acestuia.După cantitatea totală de energie care vine de la soare plantele folosesc numai 1-3%.

Page 15: carte de legumicultura

Lumina are un caracter „limitativ şi determinant", influenţând valoarea celorlalţi factori, raportul între factorii de mediu fiind întotdeauna direct proporţional.Folosirea intensivă a terenului în legumicultura, în special prin sporirea desimii şi efectuarea de

culturi asociate, atrage după sine o reducere a luminii pentru plante. Ca atare trebuie acordată o mare atenţie acestui factor, atât pentru cultivarea plantelor legumicole în câmp, cât mai aleg în cadrul culturilor protejate şt forţate. Cerinţele plantelor legumicole fata de lumina

Faţă de lumină plantele legumicole au cerinte diferite in functie de:-perioadele şi fazele de vegetatie-particularităţile biologice ale fiecărei specii şi fiecărui soi.

In funcţie de perioadele şi fazele de vegetaţie, cele mai mari cerinţe le au plantele legumicole în faza de răsad şi în special în etapa imediat după răsărire, când insuficienţa luminii duce la alungirea exagerată şi chiar pieirea lor. Acest aspect este şi mai accentuat dacă umiditatea şi temperatura au valori ridicate. După formarea frunzelor adevărate, capabile de sinteză, valoarea factorului lumină trebuie

menţinută în limite corespunzătoare şi corelate direct cu ceilalţi factori de vegetaţie. ,Insuficienţa luminii pentru plantele legumicole are repercusiuni negative ca: etiolarea şi alungirea

plantelor, sensibilizarea lor, reducerea ritmului de creştere şi cel de acumulare a substanţelor hrănitoare de rezervă; avortarea florilor şi chiar căderea fructelor; stagnarea procesului de maturizare a fructelor chiar dacă acestea au ajuns la dimensiuni norm'ale, reluându-se însă când lumina devine favorabilă.•In funcţie de particularităţile biologice ale plantelor legumicole, cerinţele lor se referă la :-intensitatea luminii;-durata perioadei de iluminare;-calitatea luminii., După intensitatea luminoasă, plantele legumicole se grupează astfel:

- pretenţioase faţă de lumină: bârnele, tomatele, ardeii, vinetele, castraveţii, dovleceii, pepenii verzi, pepenii galbeni, fasolea, batatul,,spanacul de Noua Zeelandă, porumbul zaharat etc, care pentru o creştere şi dezvoltare normală necesită în medie o intensitate de 8000-12000 lucşi şi se cultivă în cele mai favorabile zone;-mai puţin pretenţioase faţă de lumină: morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina, sfecla roşie

de masă, ridichile; salata, spanacul, ceapa, usturoiul, prazul, plantele din grupa verzei, mazărea, mărarul, plantele perene etc, care vegetează bineila 4000-6000 lucşi, se pot cultiva şi în regiuni cu neboluzitate mai ridicată, înfiinţarea culturilor având loc primăvara devreme, iar unele dintre acestea ca salata, gulioarele, varza albă se pot cultiva şi în sere, în lunile de iarna- primăvara;-nepretentioase fata de lumina: ceapa verde, sfecla pentru frunze, mazarea, etc, care vegeteaza

la o intensitate luminoasa de 1000 – 2000 lucsi , cultivandu-se primavara devreme;-plante care au nevoie delumina in anumite perioade de obtinere a organelor lor comestibile

la parametrii de calitate corespunzători, conopida, andivele, ciupercile, sparanghelul, ţelina de petiol, reventul etc.

După durata perioadei de iluminare - speciile de plante legumicole se grupează- plante de zi lungă, care provin din zone mai nordice şi necesită o durată de iluminate de 15-18 ore zilnic, dar cu o intensitate luminoasă mai scăzută ca: plantele din grupa verzei, rădăcinoasele, bulboasele, frunzoasele, plantele perene;-plante de zi scurtă - ce provin din regiuni mai sudice, tropicale şi subtropicale şi oare

necesită în medie 12 ore de iluminare zilnică, dar cu o intensitate luminoasă ridicată ca: solanaceele, cucurbitaceeie, fabaceele etc;-plante indiferente la durata de iluminare - unele soiuri de salată, spanacul, feniculul şi

tomatele, având un areal de răspândire mare.

Page 16: carte de legumicultura

Speciile legumicole cultivate în alte condiţii decât cele cerute, îşi schimbă mjoduljde manifestare, îşi întârzie vegetaţia, înfloresc târziu sau deloc, iar la altele apar mai repede tulpini florifere.Calitatea luminii- determină procesul de acumulare în fotosinteză.Procesele fotochimlce depind de absorbţia fluxului radiant, pigmenţii absorbind numai unele

radiatii ale spectrului luminos.Absorbţia luminii de către pigmenţii clorofilieni se face în două moduri: absorbţia directă a

luminii şi absorbţia indirectă prin transfer de energie luminoasă absorbită de către alţi pigmenţi, printr-un proces de fluorescentă.După Hoover şi Gwpelsen, eficacitate maximă prezintă lumina cu o lungime de undă de 660

nm şi în mai mică măsură radiaţia de 440 nm.Kleisnin clasifică r&diaţiile luminoase din punct de vedere al importanţei pentru plante în 4

grupe: ultraviolete 40-200 nm — dăunătoare plantelor; violete 250-500 nm - cu rol important în sinteza proteinei; oranj-roşu 500-700 nm cu rol important în procesele fotochimice şi infraroşii - mai mari de 700 nm - care sunt dăunătoare.Fotosinteză se desfăşoară la intensitate mai mare în prezenţa radiaţiilor rosii şi portocalii.

Radiaţiile invizibile, infraroşii (calorice) şi cele ultraviolete, îmbunătăţesc condiţiile pentru efectuarea de către plante a fotosintezei, sporind ritmul- de creştere şi îmbogăţind conţinutul legumelor în vitamine.Gradul de utilizare a luminii este dependent de specie, respectiv de culoarea frunzelor şi în

special de conţinutul lor în pigmenţi clorofilieni.

▲ Posibilităţi practice de asigurare şi dirijare a factorului lumină

Mărirea intensităţii luminoase la plantele legumicole se poate realiza prin:-alegerea celor mai favorabile zone de amplasare a culturilor legumicole, în special a

construcţiilor pentru culturile protejate şi forţată, în aceste situaţii lumina este factor de bază;-expoziţia terenurilor, pentru culturile din câmp neprotejat cât şi pentru culturile forţate,

trebuie să fie sudică, sud-estică sau sud-vestică;-orientarea corespunzătoare a construcţiilor, cele cu o pantă se orientează cu latura lungă în

direcţia est-vest, iar cele cu două pante în direcţia nord-sud, pentru a primi cât mai multă lumină;-elementele constryfţive trebuie să fie lucrate în pro file reduse şi să aibă culoare deschisă;-dimensionarea şi si amplasarea corespunzătoare a instalaţiilor din cadrul construcţiilor

folosite, pentru a nu împiedica pătrunderea luminii;-sticla folosită pentru acoperirea serelor să fie de bună calitate şi cu un grad mare de

transparenţă; -folosirea foliei „lonf life” (lungă durată);-curăţirea permanenta a sticlei şi foliei;- înclinarea acoperişului cu 30-40° pentru construcţiile cu o pantă, 20-30° pentru cele cu două

pante şi 5-12° pentru răsadniţe;-repicatul la timp a răsadurilor, respectarea mărimii ghivecelor şi rărirea acestora în funcţie

de specie şi forma de cultură;-alegerea perioadei 6ptime pentru producerea răsadurilor şi pentru înfiinţarea culturilor;-alegerea speciilor şi|Cultivarelor cele mai corespunzătoare condiţiilor locale şi tipurilor de

culturi, create anume pentru condiţiile de lumină mai scăzute;-orientarea rândurilor de plante în direcţia N-S încât dimineaţa şi seara razele sojare cad

relativ perpendicular pe rânduri şi luminează bine plantele, iar la mijlocul zilei plantele de pe acelaşi rând se'umbresc unele pe altele, fiind ferite de excesul de căldură;-respectarea distanţelor de înfiinţare a culturilor, asigurându-se cele mai corespunzătoare

desimi în funcţie de specie, soi şi forma de cultură, precum şi răritul lâ speciile semănate des;

Page 17: carte de legumicultura

-modelarea terenului în biloane cu taluzuri inegale, cu pantă mai lină spre sud şi plantarea pe taluzul sudic a culturilor timpurii şipe cel nordic a culturilor mai târzii;- lucrările de îngrijire aplicate plantelor legumicole, ca: susţinerea acestora, copilitul, cârnitul,

defolierea, suplimentează cantitatea de lumină;-distrugerea buruienilor din spaţiile de producere a răsadurilor şi din culturi care, datorită

ritmului lor mai accentuat de creştere, umbresc plantele în special în primele faze;-îndepărtarea la timp a materialelor de acoperire puse peste noapte, în special la răsadniţe, în

acelaşi timp şi spălarea geamurilor serelor după cretizare, când aceasta nu mai este necesară;-evitarea formării Condensului în cadrul culturilor protejate;- iluminarea suplimentară a răsadurilor cu lămpi de diferite tipuri (mai rar).

Diminuarea intensităţii luminoase se foloseşte la culturile protejate şi în special îa cele forţate, când aceasta provoacă o creştere exagerată a temperaturilor din interiorul construcţiilor, în anumite perioade ale anului,mai ales vara.Ca măsuri de reducere a intensităţii luminoase, se practică umbrirea prin:-cretizarea sau opacizarea moderată a sticlei, folosindu-se praf de cretă, humă, reziduuri de

calciu de la industria zahărului, respectiv emulsiile, pulverizându-se fin pe suprafaţa sticlei de la acoperiş şi de la pereţii laterali.- folosirea unor materiale aşezate în exteriorul sau interiorul serelor, ca şipci de lemn, lamele

de metal, textilă colorată, folie de culoare mai închisă, jaluzele de-pânză, care pot fi acţionatemanual sau automat sub comanda celulei fotoelectrice. Aceste metode se folosesc pe suprafeţe mici, fiind foarte costisitoare.- se poate folosi sticla Thermex, o sticlă specială fotosensibilă, dublă, în interior cu un

strat subţire de gelatină, a cărei culoare'devine reversibilă la schimbarea intensităţii luminii, respectiv mai închisă la mărirea intensităţii luminoase şi mai transparentă la scăderea acesteia;-se utilizează pelicule de apă colorată sau cu coloraţie variabilă, care circulă într-un sistem de

recuperare, prin instalaţii speciale;-prin folosirea de apă pulverizată foarte fin în interiorul serelor, se poate realiza în afară de

răcire şi o umbrire a plantelor, cu.rezultate bune şi mai uşor de aplicat, comparativ cu celelalte metode. 4.3.3. Aerul şi gazele

Pentru desfăşurarea normală a proceselor vitale ale plantelor, legumicole cât şi în vederea păstrării şi maturizării artificiale a organelor comestibile, aerul prezintă o deosebită importanţă atât prin prezenţa cât şi prin compoziţia sa.

Oxigenul

Cerintele plantelor faţă de oxigen sunt deosebite, fiind absolut necesar în procesul de respiraţie, iar cantitatea de oxigen ce se foloseşte de către plante este proporţională cu intensitatea acestui proces fiziologic, care se desfăşoară continuu, spre deosebire de cel de fotosinteză, care se desfăşoară numai în timpul zilei, în prezenţa luminii.In aerul atmosferic oxigenul se află în cantitate suficientă (21%), corespunzătoare cerinţelor

plantelor. în spaţii protejate uşoara scăiere a proporţiei de oxigen se poate remedia prin aerisire.In sol conţinutul d; oxigen poate scădea foarte mult, scădere determinată de anumiţi factori,

cum ar fi: folosirea lui de către microorganisme; împiedicarea prezenţei lui prin formarea crustei; cultivarea plantelor legumicole pe soluri prea grele şi tasate şi în acelaşi timp prezenţa excesului de umiditate.Pentru menţinereahjnui regîm de aer corespunzător în sol este necesară înlăturarea cauzelor

care determină diminuarea, respectiv: îfllgerea solurilor cu textură mijlocie sau uşoară; afânarea corespunză-toare a solurilor; distrugerea crustei; irigarea raţională şi eliminarea

Page 18: carte de legumicultura

excesului de umiditate.Lipsa de oxigen, lajnivelul sistemului radicular al plantelor, împiedică formarea de noi

perişori absorbanţi şi rădăcini tinere, aspect foarte important pentru practica legumicolă.Oxigenul prezintă b deosebită importanţă şi în faza de repaus a plantelor legumicole,

indiferent dacă acestea se află sub forma de seminţe sau de organe vegetative precum şi în timpul păstrării plantelor mamă (pentru producerea seminţelor) sau a organelor vegetative în vederea consumului îndelungat. Dioxidul de carbon. Este folosit în procesul de fotosinteză, substanţa uscată ai plantelor este

formată înproporţie de 50 % din carbon.Pentru a sintetiza 1 g de glucoza frunza trebuie să absoarbă dioxidul de carbon conţinut în

2500 1 aer, iar într-o zi plantele cultivate pe 1 ha pot asimila între 250-1000 kg C02, în funcţie de specie şi ceilalţi factori.O sporire cantitativă şi calitativă a producţiei şi în acelaşi timp o grăbire a maturării

tehnologice pentru consum, se poate obţine prin creşterea concentraţiei de C02 de la 0,03% până la 0,2-0,6%. în condiţiile unei intensităţi luminoase ridicate şi Ia o temperatură optimă de 25-27° C se realizează o transpiraţie intensă, iar aceasta la rândul eî fevorizează pătrunderea de C02 în plantă.O sursă permanentă de C02 pentru plantele legumicole o constituie şi solul care în timp de o

oră degajă pe hectar o cantitate diferită, în funcţie de natura sa: 2 kg/ha/oră- sol nisipos; 4 kg'/ha/oră -sol nisipo-lutos sau luto-nisipos; 10-25 kg/hs/oră sol tip cernoziom.

Gunoiul de grajd degajă cantităţi considerabile de dioxid de carbon, în funcţie de vechimea şi provenienţa lui, ca atare folosirea îngrăşămintelor organice pentru fertilizarea de bază are şi rol de, C02. Fertilizarea fazială şi mulcirea solului pot spori deasemenea concentraţia de C02. Alte gaze care se pot afla în preajma plantelor cum ar fi: dioxidul de sulf, azotul, formaldehida etc, sunt dăunătoare. Acestea pot avea diferite surse.în spaţiile încălzite biologic, prin descompunerea gunoiului de grajd se degaja amoniacul care

este dăunător în concentraţie'de0,l% şi nociv la 3-4%.Se poate acumula şi dioxid de sulf care este dăunător în concentraţii foarte mici de 0,001-

0,002% în special în condiţii de umiditate ridicată. Aceste gaze produc cloroze caracteristice pe frunze, arsuri sau pete necrotice. Literatura de specialitate menţionează aşa numitele ploi acide, foarte dăunătoare.

Reziduurile gazoase care provin de la unităţile industriale, mai ales dacă acestea conţin fluor, clor, oxid de carbon, pot provoca daune deosebit de mari la culturile legumicole.

Azotul este necesar pentru sinteza materiei proteice. In atmosferă, deasupra fiecărui hectar din suprafaţa pământului se găsesc aproximativ 300.000 t azot. în atmosferă azotul este un gaz inert. Plantele nu asimilează azotul elementar gazos, dar acesta este sursa principală de compuşi cu azot care ajung plantelor.-

Poluanţi fotochimici oxidanţiPrincipala sursă de poluare a atmosferei o formează produsele de combustie: oxizii sulfului,

azotului, CO, hidrocarburile gazoase şi particulele solide, pulberile rezultate din arderi. La aceasta se adaugă: compuşii fluorului.-deşeurile radioactive, pulberile metalice etc, ca şi cenuşa vulcanilor, polenul plantelor, praful etc.Poluanţii oxidanţi reduc activitatea fotosintetică a plantelor, degradează pigmenţii,

diminuează ritmul de creştere şi întârzie vegetaţia.Prin astfel de poluare frunzele plantelor se decolorează treptat şi mai târziu cad.Plantele legumicole manifestă grade de sensibilitate diferite faţă de diferiţii poluanţi.Valorile nocive diferite pentru diferiţi poluanţi depind de sensibilitatea speciei şi! durata de

acţiune. Se potconsidera ca limite maxime, la o expunere, următoarelf valori: 0,05-0,12 mg/m3

în sol şi pot fi accesibili

Page 19: carte de legumicultura

pentrujS02; 0,001-0,003 mg/m3 pentru fluor; 0,10-0,15 mg/m3 pentru clor; 0,05'mg/m3 pentru ozon (Krug, 1986).A. Substanţele radioactive se acumulează uneori în atmosferă ca urmare a exploziilor

nucleare, a eliminării deşeurilor radioactive sau a avariilor la reactoarele nucleare şi reprezintă poluanţii cei mai periculoşi pentru plante şi om. Pulberile radioactive se depun liber sau prin precipitaţii pe plante şi sol şi uneori sunt încorporate în plante prin absorbţie, apoi sunt consumate de om şi animale.Radioactivitatea naturală a atmosferei este de 100-200 miliremi/an, dar uneori creşte la valori

de 5-10 ori mai mari. Cele mai întâlnite elemente radioactive şi timpul lor de înjumătăţire sunt: iod 131-8 zile, ruteniu 103-40 zile; stronţiu 89-51 zile; ruteniu 106-1 ani; caesiu 134-2 ani; stronţiu 90-28 ani; caesiu 137-30 ani.Spălarea produselor determină reducerea gradului de conta-minare deoarece se înlătură

pulberile radioactive. Prin prelucrare sau păstrare îndelungată se reduce gradul de contaminare dacă elementul radioactiv are o durată scurtă de acţiune. (Indrea, D.,1992).

Efectul poluării atmosferei asupra plantelor legumicole■ Poluarea aerului se datorează: - degajării de către întreprinderile industriale a diferitelor substanţe poluante;-eliminarea gazelor din diferite motoare;acumularea deşeurilor industriale;- arderea combustibililor casnici.Protecţia culturilor legumicole împotriva efectelor nefaste ale poluării atmosferei se poate

realiza prin:-supravegherea gradului de poluare;-măsuri de micşorare a emanaţiilor de agenţi patogeni;-crearea de perdele de protecţie şi zone verzi între sursele de poluare şi plantele legumicole;- irigarea prin aspersiune a culturilor în aceste zone;-organizarea combaterii poluării în zonele respective;- evitarea amplasării în aceste zone a suprafeţelor de culturi legumicole, iar în cele cu

poluanţi sub formă de praf, fum (solizi) nu se cultivă specii cu organe comestibile muguri (varza, salata şi frunzoase în general).

A Curenţii de aer - sub forma unui vânt de intensitate medie sunt utili creşterii şi dezvoltării plantelor,prin :-evaporarea excesului de apă din sol, contribuind la buna aeraţie superficială a acestuia, cu

efecte favorabile asupra creşterii rădăcinilor;-efect de răcorire, reducând temperatura frunzelor;-influenţează polenizarea a numeroase specii;-asigură permanentizarea unei cantităţi de COi necesară sintezei organice.

Vânturile puternice sunt dăunătoare pentru producţia legumicolă prin acţiuni:- mecanice - erodează solurile uşoare în perioadele secetoase, perturbă irigarea prin

aspersiune dacă viteza este mai mare de 3-4 m/sec; împiedică polenizarea, scutură florile, rup frunzele, lăstarii şi fructele; favorizează diseminarea agenţilor patogeni şi a seminţelor de buruieni; deteriorează construcţiile legumicole;

:- termice - influenţează răcirea solului şi prelungirea vegetaţiei dacă vânturile sunt reci;- fiziologice: provoacă uscarea excesivă a aerului care determină creşterea evapotranspiraţiei,

blocând fotosinteza şi ducând la întârzierea creşterii.Pentru evitarea acestor neajunsuri trebuie luate măsuri de protejare a terenurilor cultivate,

prin perdele de protecţie bine proiectate şi organizate.4.3.4. Factorii cosmici

Page 20: carte de legumicultura

Ştiinţa modernă redescoperă astăzi cunoştinţe foarte avansate privind influenţa astrelor asupra mediului biologic, aspecte care au fost sesizate de către vechile civilizaţii: egiptene, mesopotamiene, chinezeşti şi aztece şi care au fost folosite în scopuri practice de mare utilitate pentru organismele animale şi vegetale. In acelaşi timp aceste cunoştinţe s-au transmis, respectat, aplicat şi chiar verificat de-a lungul generaţiilor cu precădere în mediul rural, unde forma orală de transmitere a fost cea mai utilizată.Astfel se ştie faptul că.stabilirea zilelor mai favorabile pentru efectuarea lucrărilor solului, a

înfiinţării culturilor, a aplicării lucrărilor de întreţinere, aplicarea tratamentelor fitosanitare, tăierile la pomi şi viţa de vie, monta animalelor etc, sunt respectate cu stricteţe de către oamenii din mediul rural.Ritmurile cosmice anuale şi diurne legate de activitatea solară şi de evoluţia aştrilor pe bolta

cerească, au o influenţă marcantă în fiziologia tuturor fiinţelor vii, determinând bioritmuri specifice (Ruxandra Ciofu, 1995).Cantitatea de lumină şi căldură solară influenţează ciclul sezonier anual, care este împărţit în

două jumătăţi de către cele două solstiţii (iarnă şi vară). Prima pfcioadă este considerată de expiraţie, iar cea de a doua de inspiraţie a forţelor terestre.Acest proces are o corespondenţă diurnă, în perioada de expansiune între orele 3 şi 15, când

este accentuată evapotranspiraţia şi respectiv tendinţa sevei brute din sol de a urca în plante ca apoi în perioada de contracţie, între orele 15 şi 3, acest proces să fie descendent.Asupra lumii vegetale, influenţa acestor ritmuri se manifestă în declanşarea şi accelerarea

proceselor vitale după depăşirea solstiţiului de iarnă şi prin încetinirea lor după solstiţiul de vară.Efectul activităţii solare asupra creşterii plantelor este susţinut şi de influenţa Lunii, precum şi

a planetelor Mercur şi ^epus, în timp ce înflorirea, maturarea şi depozitarea materiei organice în seminţe sunt influenţate de planeteleR|arte, Jupiter şi Saturn.Din combinaţiile efectelor mişcării Lunii şi a Pământului prin raportare la Soare şi la benda

de constelaţii zodiacale, rezultă mai multe tipuri de ritmuri ale mişcării Lunii cu influenţe diferite asupra vegetaţiei.

4.3.5.ApaFactorul apă prezintă mare importanţă pentru viaţa plantelor condiţionând, alături de ceilalţi

factori, procesele vitale. Rolul apei in viaţa plantelor

Rolul apei efte deosebit, constituind: mediul de reacţie; dizolvant şi vehiculant pentru substanţele nutritive în soluţie; participă la procesele fiziologice şi biochimice; intră în proporţie de 65-95% în componenţa materiei organice ce alcătuieşte organismul plantelor; determină concen-traţia soluţiei solului şi serveşte ca regulator al temperaturii ţesuturilor plantelor.Conţinutul de apă diferă chiar în cadrul aceleiaşi specii în funcţie de organele fiecărui

organism, astfel tulpinile conţin 40 - 45% apă, frunzele mature 60 - 65% , cele tinere 80 - 85%, organele de reproducere şi vârfurile de creştere 98 - 99%>, iar cel mai scăzut conţinut în apă îl au seminţele 12 -14%.Intensitatea fotosintezei este condiţionată in mare măsură de aprovizionarea plantelor cu apă,

desfăşurându-se normal când conţinutul este corespunzător.La o scădere sub 75% din rezerva de apă a frunzelor, fotosinteza este blocată, în schimb se

intensifică respiraţia.Pentru practica legumicolă interesează pretenţiile plantelor faţă de apă, care sunt constituite

din cerinţe şi nevoi, cerinţele reprezentând cantitatea de apă ce trebuie să fie prezentă în sol pentru ca plantele să-şi satisfacă nevoile.Toate plantele legumicole, când sunt tinere şi de dimensiuni mici, au cerinţe mari faţă de apă,

Page 21: carte de legumicultura

dar nevoie mică, deoarece având sistemul radicular slab dezvoltat nu se pot aproviziona în mod corespunzător.De asemenea, de mari cantităţi de apă au nevoie plantele legumicole în timpul sintetizării şi

depozitării substanţelor de rezervă.Pentru fiecare unitate de substanţă uscată plantele legumicole consumă 300-800 unităţi de

apă.Pentru practica cultivării plantelor legumicole prezintă importanţă cunoaşterea pretenţiilor

faţă de apă, efectele excesului sau deficitului şi modul cum se poate asigura şi*menţine regimul corespunzător de umiditate.

Cerinţele plantelor legumicole faţă de apă

Plantele legumicole manifestă cerinţe faţă de: - umiditatea solului;•umiditatea atmosferică.■ Umiditatea solului se dirijează în funcţie de:-specificul biologic al plantelor;-faza de vegetaţie-sistemul radicular (structură, dimensiuni şi mod de repartizare);-tipul de sol, cantitatea de îngrăşăminte folosite şi naturaacestora. Apa trebuie dirijată în aşa fel încât să asigure posibilităţile de aprovizionare ale

fiecărei specii de plante legumicole, corespunzător cerinţelor şi nevoilor.•Umiditatea atmosferică optimă variaza in funcţie de specificul biologic al plantelor şi faza

de vegetaţie. Plantele legumicole se pot aproviziona, cu apă şi din atmosferă, prin frunze. Speciile care au frunzeleacoperite cu perişori (tomate) au o capacitate mare de absorbţie a apei din precipitaţii, rouă

sau irigare prin aspersiune în comparaţie cu speciile cu frunze lucioase (varza).

Gruparea speciilor de plante legumicole după pretenţiile lor faţă de apă se face ţinând cont de modul lor de manifestare în culturi:

•foarte pretenţioase: spanacul, salata, toate speciile legumicole din grupa verzei^lina, ridichile de lună,prazul, usturoiul, ceapa, mărarul şi altele;

•pretenţioase: castraveţii, tomatele, ardeii, vinetele, bamele, cartoful, morcovii, pătrunjelul, fasolea, mazărea şi altele;

•moderat de pretenţioase: speciile perene (sparanghelul, reventul, hreanul, leuşteanul, anghinarea etc);

•puţin pretenţioase: pepenii verzi, pepenii galbeni, dovleacul, dovlecelul, porumbul zaharat.

• Posibilităţi de satisfacere a pretenţiilor plantelor legumicol faţă de apăîn legumicultura trebuie satisfăcute pretenţiile plantelor faţă de apă, luându-se măsuri de

evitare atât a deficitului cât şi a excesului de umiditate, deoarece devin dăunătoare.•Excesul de umiditate (când valoarea bilanţului hidric este mai mic de 1):

- în sol - înrăutăţeşte regimul de aeraţie, asfixiind rădăcinile plantelor; scade temperatura solului special în perioadele reci); stânjeneşte viaţa microorganismelor; micşorează posibilitatea aprovizio-nării plante cu elemente nutritive din sol; sporeşte aciditatea solului;-în aer - creează condiţii pentru dezvoltarea microflorei dăunătoare, sporind pericolul

îmbolnăvi plantelor cu ciuperci sau bacterii; împiedică polenizarea, fecundarea, florile avortează şi fructele cad.Sub aspect general excesul de umiditate determină prelungirea perioadei de vegetaţie,

scădei conţinutului în substanţă* uscată a produselor, deci determină întârzierea recoltatului şi scăderea rezistent : produselor la păstrare.

Page 22: carte de legumicultura

Alternanţa perioadelor de secetă cu perioade de umiditate excesivă are ca rezultat crăparea fructelor şi altor organe comestibile (tomate, gulii, morcov, varză efc).Prevenirea excesului de umiditate:-alegerea terenului pentru cultură, ferit de exces de umiditate;-cultivarea plantelor pe terenuri mijlocii şi uşoare, cu drenaj bun;-modelarea terenului pentru preluarea de către rigole a excesului de apă;-distrugerea „hardpanului";-nivelarea terenului pentru a evita băltirea apei de irigaţii şi din precipitaţii;-irigarea raţională alegând cea mai bună metodă.• Deficitul de umiditate (când valoarea bilanţului hidric este mai mare de 1) din sol şi aer

provoacă de asemenea efecte nedorite:-favorizează apariţia atacului unor dăunători;-întârzie creşterea frunzelor;-reduce intensitatea fotosintezei şi creşte respiraţia;-provoacă ofilirea plantelor;-reduce numărul de perişori absorbanţi de pe rădăcini;-grăbeşte apariţia tulpinilor florifere la spanac, salată, ridichi de lună, conopidă;-favorizează lemnificarea organelor comestibile (rădăcinoase, gulii etc);-înrăutăţeşte gustul organelor comestibile (iute la ardei şi ridichi, amar la castraveţi);-deterrnină scaderea florilor la castraveţi, tomate, ardei, vinete;-determină scaqerea cantităţii şi calităţii producţiilor. O importanţă deosebită pentru practică

o prezintă asigurarea necesarului de apă prin acumularea şi păstrarea ei în sol, înlăturând la timp pierderile, prin efectuarea lucrărilor de:-alegerea judicioasa a zonei şi a terenului de cultură, avându-se în vedere regimul de

precipitaţii, nivelul apei freatice şi proprietăţile fizico-chimice ale solului, privind capacitatea de reţinere a apei;-protejarea terenului prin perdelele de protecţie şi culise care îmbunătăţesc regimul umidităţii

relative a aerului şi micşorează pierderile de apă prin-evaporare;-reţinerea zăpezii in timpul iernii-pregătirea corespunzătoare a solului;-distrugerea crustei-distrugerea buruienilor;-asigurarea unei desimi corespunzătoare;-mulcirea solului;-drenarea solului;-asigurarea apei prin udări.

Prin irigare sporeşte conţinutul de apă a solului, dar se realizează şi o mărire substanţială a schimbului de aer din sol cu cel din atmosferă.

4.3.6. Solul şi hrana■Cultivare speciilor de plante legumicole în câmp şi spaţii protejate, asigură o folosire

intensivă a terenului, planificate este posibilă numai printr-o aprovizionare corespunzătoare a plantelor cu elemente minerale în special din sol şi asigurarea unor corelări optime între toţi factorii de mediu. Cerinţele plantelor legumicole faţă de sol.

Solul reprezintă principalul mijloc de producţie, constituie mediul natural de nutriţie al plantelor, iar cantitatea şi calitatea produc-ţiilor depind nemijlocit de fertilitatea solului fi modalitatea folosirii lui.Alcătuirea generală a solului este reprezentată de: faza solidă (constituenţii minerali şi

Page 23: carte de legumicultura

organici); faza lichidă (soluţia solului );faza gazoasă (aer şi CO2). Prin acţiunea reciprocă dintre aceste trei componente rezultă un mediu care favorizează creşterea plantelor, reprezintă sursa de elemente nutritive, faza lichidă un mijloc de transport şi principala sursă din care plantele îşi iau ionii nutritivi, iar faza gazoasă permite aprovizionarea cu oxigen a rădăcinilor, cu azot molecular a unor microorganisrne, ca şi un mediu de eliminare a C02.Solul, serveşte ca suport mecanic şi mediu pentru rădăcinile plantelor ce absorb; apa şi

sărurile minerale, raportându-se în principal la^stratul arabil care este un rezervor de substanţe minerale.în cazul cultivării plantelor în spaţii protejate, prin măsurile de ameliorare şi îmbunătăţire,

folosind cantităţi însemnate de îngrăşăminte organice, se produce o modificare esenţială a însuşirilor solului zonal, caz în care se foloseşte noţiunea ţie s u b s t r a t de c u l t u r ă .Solul prezintă importanţă pentru practica legumicolă prin însuşirile sale: textură, structură,

soluţia solului, reacţia solului şi capacitatea tampon.

• Textura - sau compoziţia granulometrică, ca însuşire fizică a solului, se defineşte în principal prin proporţia în care intră în alcătuirea sa particulele elementare de diferite dimensiuni (tabelul 4.1.).

Proporţiile între argilă, praf şi nisip definesc tipurile de sol: j- nisipoase- care au o capacitate de absorbţie şi o permeabilitate mare pentru apă, capacitate

mică de reţinere a apei, sunt bine aerate, se încălzesc uşor şi se răcesc repede. Sunt sărace în elemente nutritive şi au o capacitate redusă de reţinere a acestora. In sudul Olteniei, vestul Crişanei şi în Deltă se găsesc suprafeţe apreciabile de soluri nisipoase care se utilizează pentru obţinerea de producţii extratimpurii şi timpurii;-argiloase - care au o capacitate de absorbţie şi permeabilitate mică pentru apă, dar o

capacitate mare de înmagazinare a acesteia. Sunt soluri neaerate, plastice şi aderente, iar prin uscare formează crăpături mari şi adânci. Sunt reci şi se lucrează bine numai într-un interval mic de umiditate. Deşi bogate în elemente nutritive nu sunt indicate pentru cultivarea plantelor legumicole decât în foarte mică măsură;- lutoase - sunt soluri cu proprietăţi intermediare, cu permeabilitate bună pentrujapă şi un

raport favorabil între fazele: lichidă, solidă şi gazoasă. Sunt cele mai indicate pentru cultura plantelor legumicole.

Clasificarea texturală a solurilor

Textura solului Argilă (%) Praf(%) Nisip (%)

Nisipoasă 0-5 0-10 peste 90

Nisipoasă coezivă 5-10 5-15 80-90

Nisipo-lutoasă 10-20 10-20 60-80Luto-nisipoasă 15-30 10-35 40-70

Lutoasă 25-35 15-40 30-55Luto-argiloasă 35-45 20-45 20-45

Argilo-lutoasă 40-50 20-50 . 10-30

Arguiloasă peste 50 20-45 5-30

Structura solului - este o însuşire foarte importantă a fertilităţii lui, care influenţează schimbul de gaze, regimul termic şi circulaţia apei şi este dată de modul de grupare a particulelor elementare in agregate structurale

Soluţia solului - reprezintă sursa directă de aprovizionare a plantelor cu elemente nutritive, iar cu cât conţine o gamă mai largă şi o cantitate de substanţe nutritive mai

Page 24: carte de legumicultura

apropiate de cerinţele speciilor legumicole, cu atât solul este considerat mai fertil.Poate deveni dăunătoare dacă are un conţinut excesiv de săruri solubile cu caracter foarte

acid sau foarte alcalin.Gradul de aprovizionare a solurilor cu materie organică şi substanţe nutritive este hotărâtor

pentru stabilirea dozelor de îngrăşăminte, în toate formele de cultură legumicolă, iar aplicarea lor se face numai pe baza rezultatelor cartării agrochimice, ce se execută odată pe an la culturile din câmp şi în fiecare ciclu de cultură la cele din sere, completată cu „diagnoza foliară" sau „diagnoza peţiolară".

• Reacţia solului (pH) - este determinată de proporţia dintre ionii de H+ şi cei de OHˉ din soluţia solului, pe deoparte şi proporţia dintre coloizii cu caracter acid şi cei cu caracter bazic, pe de altă parte.Speciile de plante legumicole necesită o anumită valoare a pH-ului, considerată optimă,

dar diferită pentru fiecare în parte. Majoritatea plantelor legumicole necesită o reacţie neutră (pH = 7), uşor alcalină (pH > 7) sau uşor acidă (pH < 7).

Capacitatea tampon. Pe parcursul duratei de vegetaţie a plantelor, reacţia solului (pH-ul) nu rămâne neschimbată datorită respiraţiei rădăcinilor, a activităţii microorganismelor, a secreţiei rădă-cinilor sau a ingrăşămintelor folosite. Amplitudinea de schimbare a reacţiei poate fi destul de mare, ceea ce ar putea dăuna plantelor.Solul are însă în mod natural însuşirea de a se opune oricărei tendinţe de modificare a

reacţiei, atunci când se introduc îngrăşăminte sau la apariţia unor substanţe cu reacţie acidă sau bazică, însuşire ce poartă numele de „ putere de tamponare ".Cerinţele plantelor legumicole faţă de hrană

Elementele nutritive ce alcătuiesc factorul hrană, prin prezenţa lor în cantităţi suficiente şi forme uşor asimilabile influenţează o bună creştere şi dezvoltare a plantelor legumicole, iar sub aspect practic se materializează prin:-sporirea cantitativă şi calitativă a producţiei;-scurtarea perioadei de vegetaţie.în comparaţie cu alte plante de cultură, cele legumicole au pretenţii mai ridicate faţă de

elementele nutritive, acest aspect fiind determinat de faptul că:-sistemul radicular, la multe specii legumicole, este slab dezvoltat, răspândit în stratul

superficial de sol unde şi umiditatea oscilează foarte mult, în acelaşi timp are şi o capacitate mai redusă de absorbţie (ceapă, usturoi, praz, castraveţi, ardei, vinete, tomate şi altele);-plantele legumicole, prin producţiile mari realizate la unitatea de suprafaţă şi prin

caracterul lor pronunţat intensiv, sărăcesc repede solul în elemente nutritive.

Posibilităţi ale plantelor legumicole de aprovizionare cu elemente nutritiveElementele necesare creşterii şi dezvoltării plantelor legumicole sunt grupate după mai

multe criterii.Căile de pătrundere în plante sunt diferite, prin rădăcini - cele extrase din sol şi prin frunze

cele din atmosferă precum şi cele administrate sub formă de soluţie - extraradicular.Aprovizionarea plantelor legumicole cu elemente nutritive este în strânsă corelaţie cu:

prezenţa acestora în mediul înconjurător, căldura, umiditatea din sol şi aer, fotosinteza, respiraţia, reacţia solului şi mediul soluţiei nutritive. Pretenţiile plantelorlegumicole fata de elementele nutritiveNevoia plantelor legumicole fata de elementele nutritive este direct proportionala cu

specificul biologic, perioada de vegetatie si productia planificata.

• Specificul biologic al plantelor legumicole trebuie considerat ca aspect general, corelat cu structura morfologică a plantelor, cu perioadele de vegetaţie şi formele de cultură ale

Page 25: carte de legumicultura

acestora şi cu producţiile planificate.

In functie de faza de vegetaţie - cele mai mari cerinţe şi nevoi le au plantele în perioada formării jentru sintetizarea în vederea depozitării a substanţelor de rezervă, precum şi în faza' ), când cerinţele sunt mari, deşi nevoile sunt mici, datorită sistemului radicular slab use de aprovizionare din straturile mai adânci ale solului.

Posibilităţi practice de satisfacere a pretenţiilor plantelor legumicole faţă de elementele nutritive; Pentru practica bgumicolă interesează sursa de satisfacere a necesarului de elemente nutritive modul, momentul, forma şi cantitatea necesară.

• Sursele de asigurare a plantelor legumicole cu elemente nutritive sunt îngraşâmintele, care se grupează în: îngrăşăminte organica; îngrăşăminte organice verzi; îngrăşăminte chimice - simple şi complexe; îngrăşăminte organo-minerale (ionitice); îngrăşăminte bacteriene - pentru legumicultura intensivă,pentru legumicultura ecologică sunt eliminate\din reţelele de fertilizare produsele de sinteză.

' Modul, momentul, cantitatea şi forma de administrare se stabileşte pentru fiecare specie, în funcţie de sistemul de cultură şi pretenţiile plantelor.

•Dozele de îngrăşăminte ce se aplică la plante, se stabilesc prin calcule, ţinându-se seama de tipul de sol, gradul de aprovizionare! cu elemente nutritive, rezerva soiului, producţia planificată, consumul specific de elemente minerale din sol, gradul de utilizare a substanţei active din îngrăşăminte, legat de particularităţile biologice şi factorii de vegetaţie.Ca moment de'aplicare a îngrăşămintelor la culturile legumicole, se consideră că cea mai

avantajoasă posibilitate este ca fertilizarea de bază să se facă odată/cu pregătirea de toamnă a terenului, fertilizarea locală odată cu plantatul sau semănatul iar fertilizarea fazială în mai multe etape.Forma de administrare este dată de însăşi starea lor fizică naturală. Administrarea la

fertilizarea de bază şi locală este în formă solidă, iar în vegetaţie - solidă şi lichidă - pentru culturile în câmp, protejate şi forţate.în legumicultura intensivă, cele mai bune rezultate se obţin prin folosirea combinată a

îngrăşămintelor organice cu cele minerale, îngrăşămintele organice putând fi înlocuite şi cu cele verzi, iar cantităţile trebuie bine stabilite, evitându-se atât excesul cât şi deficitul, ambele fiind dăunătoare. în legumicultura ecologică se utilizează n" mai forma naturală a îngrăşării cu îngrăşăminte organice şi organice verzi.

Rolul elementelor nutritive în viaţa plantelor

Elementele nutritive sunt folosite de către plantele legumicole în proporţii diferite, dar fiecare dintre ele joacă un rol important în procesele metabolice.Rolul macroelementelor: N, P, K, Ca, Mg, S se manifestă pe plan mai larg, iar cel al

microelementelor B, Cu, Mu, Mo, Zn, Fe, Al ele., într-un mod mai restrâns, nici unul dintre ele nu poate lipsi din cadrul complexului nutritiv, dar nici nu trebuie să se afle în exces, în ambele cazuri provocând modificări nedorite.Ultramicroelementele (actiniul, radiul, uraniul etc.) - determină accelerarea proceselor

metabolice din plante prin radiaţiile alfa, beta, gamma, constituind izvoare de energie cinetică alături de razele solare. Contribuie la creşterea potenţialului oxido-reducător, provoacă disocierea apei, iar radiaţiile emise de către aceste elemente, străbătând moleculele organice, le ionizează şi intră mai uşor în reacţiile biochimice.Burzo I. şi colab. ,1996, bazându-se pe studii amănunţite de fiziologie (Lauchli şi Beleski,

1983,Wilkins, 1985, Salisbury şi Ross, 1991, Sebanek, 1992 etc), subliniază rolul fiziologic al

Page 26: carte de legumicultura

substanţelor minerale,cu efecte favorabile asupra organismului vegetal:-participă la alcătuirea moleculelor unor substanţe organice cu rol plastic protide (fitina),

fosfolipide etc;-intră în compoziţia unor substanţe active (enzime, vitamine, pigmenţi etc); intră în

compoziţia substanţelor ce alcătuiesc lanţul transportor de electroni: fierul în citocromi, cuprul în plastocianină etc;-participă la procesele de oxido-reducere, prin modificările de valenţă ale fierului, cuprului

etc; reprezintă transportori pentru energia biochimică care se stochează în legăturile macroergice ale acidului adenozin trifosforic;- stimulează său inhibă activitatea enzimelor, intensitatea proceselor de fotosinteză, respiraţie, creştere etc;-reglează potenţialul bioeleclric, potenţialul osmotic, turgescenţa şi hidratarea celulelor,

permeabilitatea membranelor plasmatice, imbibiţia etc; participă la unele mişcări specifice ale plantelor şi la deschiderea stomatelorAprovizionarea necorespunzătoare cu elemente minerale determină apariţia unor

simptome caracteristice care const'tuie indicatori pentru identificarea acestora.

CAPITOLUL 6

ASIGURAREA MATERIALULUI BIOLOGICPENTRU CULTIVAREA PLANTELOR LEGUMICOLE ÎN SISTEM INTEGRAT

6. 1. înmulţirea plantelor legumicole

înmulţirea reprezintă proprietatea plantelor de a se multiplica, respectiv de a-şi spori numărul de indivizi.

6.1.1. înmulţirea sexuată (reproducerea sexuată).

Reprezintă proprietatea plantelor de a lăsa urmaşi prin intermediul unor gârneţi sexuali, care în dezvoltarea lor repetă aproape în întregime stadiile, transformările şi modificările petrecute dea lungul filogenezei şi ontogenezeiplantelor.Pentru înmulţire se folosesc seminţe la: tomate, ardei, vinete, castraveţi, dovlecei, pepeni,

dovleac, varză, conopidă, gulie, ceapă, praz, bame, frunzoase ctc, sau fructe uscate indehiscente, impropriu denumite "seminţe" (termenul este acceptat în practică) la: morcov, pătrunjel, păstârnac, ţelină, sfeclă roşie, spanac, salată, cicoare, anghinare etc.Avantaje:-coeficient mare de multiplicare, de la o singură plantă obţinându-se un număr mare şi

foarte mare de seminţe;-capacitatea bună de păstrare a seminţelor timp de 2-7 ani^ datorită conţinutul redus de

apă, compoziţiei chimice şi condiţiilor de temperatură şi umiditate cerute în spaţiile de depozitare;-au un volum mic, se pot manevra uşor şi ocupă un spaţiu de' păstrare redus;-operaţiunile de ambalare se pot face mecanizat;-se pot crea rezerve de seminţe, pentru situaţiile critice;-asigură semănatul mecanizat şi chiar de precizie, dacă se folosesc maşini speciale,

utilizându-se o cantitate mai mică de seminţe în comparaţie cu folosirea metodei vegetative de înmulţire;-seminţele permit introducerea în practică a hibrizilor valoroşi, care manifestă fenomenul

heterozis.

Page 27: carte de legumicultura

dezavantaje:impurificarea soiurilor în condiţiile nerespectării unor cerinţe tehnologice impuse

culturilor semincere;- sămânţa hibridă se obţine cu cheltuieli mari, dar cu toate acestea hibrizii îşi fac din ce în

ce mai mult prezenţa în cadrul culturilor legumicole, fiind foarte valoroşi, având imprimate caracteristici genetice de rezistenţă la atacuri şi alţi factori adverşi.

• însuşirile cantitative şi calitative ale seminţelor de plante legumicolePentru practica legumicolă o importanţă deosebită o prezintă ansamblul însuşirilor

cantitative şi calitative ale seminţelor, care se pot grupa astfel:- însuşiri morfologice (fizice) - care reprezintă un grad de specificitate în funcţie de specie

şi cultivar, având un caracter stabil (conturul, forma, aspectul suprafeţei) sau variabil (mărimea, culoarea, luciul, aroma);

- însuşiri biologice - ce reflectă aspectul calitativ al zestrei ereditare şi al potenţialului vital în ansamblu: ereditatea, autenticitatea, provenienţa, însuşiri ce trebuie asigurate şi menţinute prin lucrările specifice care se aplică culturilor semincere;

însuşiri fiziologice ~ care asigură şi arată potenţialul vital al seminţelor şi sunt reprezentate de: viabilitate, facultatea germinativă şi energia germinativă, însuşiri ale căror valori trebuie să se păstreze în limitele standardelor stabilite, în funcţie de specie şi clasa de calitate, valori ce sunt atestate prin certificatele de puritate biologică şi buletinele de analiză, elaborate de laboratoare de specialitate judeţene;

- însuşiri tehnologice - ce reprezintă o consecinţă a atenţiei .acordate tehnologiilor aplicate în culturile semincere, prin lucrările specifice efectuate, în scopul obţinerii de seminţe viguroase, sănătoase şi lipsite de impurităţi, precum şi a momentului şi modului de extragere, uscare, condiţionare şi păstrare a seminţelor. Sunt reprezentate de: puritatea fizică, umiditate, starea sanitară, puterea de străbatere, masa medie a 1000 de boabe (MMB) şi valoarea culturală.Puritatea fizică (P%) - reprezintă însuşirea seminţelor de a fi' lipsite de corpuri străine,

impurităţi, reprezentând cantitatea de seminţe întregi, normal dezvoltate care aparţin speciei sau probei analizate şi se exprimă procentual din greutate.

Se stabileşte cu ajutorul formulei:

P= greutatea seminţelor curate (pure) (supra) greutatea totală a probei analizate Facultatea germinativă sau germinaţia totală (Fg %) reprezintă

însuşirea seminţelor de a produce germeni normali într-un anumitinterval de timp, bine stabilit, în condiţiile de germinare specifice pentrufiecare specie legumicolă, exprimarea făcându-se procentual din|numărultotal de seminţe pure, din proba supusă analizei.Facultatea germinativă este influenţată de factorii interni: specia,perioada de postniaturaţie, structura tegumentului seminal] vârsta,compoziţia chimică etc şi externi: apa, oxigenul, căldura etc. De aceeatrebuie luate măsuri speciale, corespunzătoare producerii şi păstrăriiseminţelor.Energia germinativă este o noţiune mai complexă decâtfacultatea germinativă, ilustrând faptul că un lot de seminţe poate genuina mai rapid şi mai

uniform decât altul, practic fiind necesar ca germinaţia să fie cât mai rapidă şi grupată. Se stabileşte odată cu facultatea germinativă dar într-un interval de timp de î/3 sau 1/2 din durata de determinare a acesteia.Valoarea culturală (Vc) sau sămânţa utilă reprezintă un indiciu tehnologic, care se

Page 28: carte de legumicultura

stabileşte pe baza facultăţii germinative şi a purităţii seminţelor, reprezentând procentul de seminţe pe care se contează că ar da plante viabile, în anul de folosire.

6.1.2. înmulţirea asexuată (vegetativă).

Este cea mai veche şi mai simplă metodă de înmulţire şi se foloseşte la speciile de plante legumicole care în condiţiile din ţara noastră nu formează seminţe (hreanul, batatul, cartoful, usturoiul, ceapa de Egipt etc.) sau chiar dacă formează seminţe înmulţirea vegetativă este mai avantajoasă (leuşteanul, tarhonul, cardonul etc.) transmiţând la descendenţi însuşirile valoroase pe care le au plantele mamă şi obţinând producţii chiar în primul an de cultură.în practică se utilizează mai multe metode de înmulţire vegetativă.

înmulţirea prin bulbi şi bulbili. Se aplică la ceapa eşalotă (Vlaşiţa-bulbi), usturoi şi ceapa de Egipt (bulbili) recurgându-se la detaşarea bulbililor şi plantarea lor în câmp toamna (septembrie) sau primăvara devreme (martie), manual sau mecanizat.

înmulţirea prin tuberculi se utilizează la cartof. Se folosesc tuberculi din fracţiunile mici cu diametrul de 30-45 mm, sau mijlocii cu diametrul de 45-60 mm, care se plantează întregi, mecanizat sau manual şi uneori tuberculi mari, peste 60 mm diametru, care se secţionează longitudinal pentru o echilibrare mai bună a mugurilor pentru fiecare porţiune. Se plantează manual primăvara sau vara.înmulţirea prin rizomi se practică la măcriş, ştevie, revent, folosindu-se porţiuni de rizomi

care prezintă câţiva muguri vegetativi. Plantara se face primăvara devreme.înmulţirea prin rădăcini tuberizate se practică la hrean şi batat. La hrean se folosesc rădăcini cu lungimi de 5-15 cm şi grosimi de 0,5-2 cm având muguri la ambele extremităţi, iar cei de pe porţiunea intermediară trebuie înlăturaţi prin frecare cu o cârpă aspră sau prin răzuire. Pentru păstrarea polarităţii la plantare, rădăcinile se secţionează la o extremitate, orizontal, iar la cealaltă oblic.

La batat se folosesc rădăcini de dimensiuni mici sau mari secţionate, care se pot planta direct în câmp.

înmulţirea prin drajoni se aplică la plantele care ;prezintă rădăcini trasante şi au capacitatea de a emite lăstari (drajoni - lăstari de rădăcină), ca la: anghinare, cardon şi tarhon. Lăstarii se detaşează cu o porţiune de rădăcină şi se plantează apoi direct sau se transplantează în ghivece. Plantarea se face manual, primăvara devreme.

înmulţirea prin butaşi se practică la speciile de plante legumicole care au însuşirea de a emite rădăcini adventive din lăstari vegetativi. Se utilizează frecvent la tarhon şi batat. Se detaşează butaşii de pe plantă, apoi se fragmentează sau se lasă întregi, având o lungime de aproximativ 10 cm şi un număr de 3-5 frunze. Frunzele de la baza butaşului se înlătură, iar cele de la partea superioară se fasonează. La partea inferioară butaşii se secţionează sub un nod, deoarece la acest nivel stratul rizogen este mai activ, după care se pun la înrădăcinat.înmulţirea prin marcotaj se practică la tarhon şi cardon, plante ce au capacitatea de a

emite rădăcini adventive când vin în contact cu solul. La baza plantei se execută un muşuroi, iar după emiterea de rădăcini adventive lăstarul se detaşează de planta mamă şi se plantează la loc definitiv, toamna sau primăvara.

înmulţirea prin despărţirea tufelor se practică la specii perene, care formează tufe bogate: tarhon, revent, anghinare, leuştean, mâcriş, ştevie, ceapa de tuns, cimbrişor etc, în special pentru reîntinerirea culturilor şi completarea golurilor. Tufele se despart prin trierea cu cuţitul sau cu cazmaua şi se plantează manual, în special primă\ara după pornirea în vegetaţie.

înmulţirea prin altoire se practică la plante legumicole cu scopul

Page 29: carte de legumicultura

creşterii rezistenţei acestora la atacul ciupercii Fusarium oxisporum şi la nematozi. Metoda este mult practicată pe plan mondial (Olanda, Japonia, Rusia, Belgia, Germania etc.), încercări fiind făcute şi în România. Se practică la castraveţi, pepeni galbeni şi verzi, tomate, vinete, batat etc.Altoirea speciilor şi soiurilor valoroase se face pe portaltoi rezistenţi.La castraveţi se foloseşte altoirea pe. Cucarbita ficifolia, la pepenele verde în special tigva

- Lagenaria vulgaris var. longissima, tâlvul - Lagenaria vulgaris var. siceraria şi var. gaurda; Bak; Zucca fetidissima, Benincasa cerifera, iar la pepenele galben se practică altoirea pe Cucurbita moschata, Cucurbita maxima, Cucurbita maxima ssp. turbanimaxima,La pătlăgelele vinete altoirea se face pe Solanum integrifolium, iar tomatele se pot altoi pe

Lycopersicon hirsutum.Deşi cheltuielile de producţie sunt mai mari cu 30 %, valoarea producţiilor acoperă

cheltuielile, iar plantele obţinute sunt rezistente la fusarium, nematozi şi diferite ciuperci fiind utilizate în special în cadrul culturilor din sere şi solarii, dar în limita posibilităţilor şi la culturile timpurii rJin câmp.La ora actuală este instituit un program naţional de imprimare a rezistenţei plantelor la

atacuri prin utilizarea metodei de altoire. Este o posibilitate practică de realizare a materialului săditor legumicol în concept ecologic.

6.1.3. înmulţirea prin culturi de celule şi ţesuturi "in vitro"

Este cea mai modernă metodă de înmulţire vegetativă, anual producâmdu-se pe plan mondial milioane de plante, la cartof, conopidă, tomate, pepeni galbeni etc, dar cu posibilităţi de extindere la majoritatea Speciilor

1.4. înmulţirea asexuată în sens strictiste specifică pentru ciupercile comestibile.6.2. Asigurarea materialului biologic în vederea înfiinţării culturilor

legumicole

Materialul biologic este materializat prin seminţele sau organele vegetative folosite pentru înmulţirea plantelor şi respectiv cultivarea lor prin semănat sau plantare.

Cele mai importante secvenţe tehnologice sunt legate de:• alegerea şi pregătirea seminţelor pentru semănat direct cât şi pentru producerea

răsadurilor;•obţinerea răsadurilor şi pregătirea lor ca şi a materialului vegetativ pentru

înfiinţarea culturilor.

6.2.1. Pregătirea seminţelor în vederea semănatului

In general lucrările de pregătire a seminţelor sunt asemărâtoare pentru ambele forme de cultură-convenţională şi ecologică, diferenţele constau în faptul că pentru unele secvenţe se vor utiliza în măsură limitată substanţele chimice de sinteză (pesticidele) sau vor fi eliminate.

Sortarea şi calibrarea seminţelor - are drept scop separarea seminţelor întregi, sănătoase, viabile, cu însuşiri calitative superioare de alte impurităţi-asigurând rezerva de hrană care să influenţeze o; bună germinare si creşterea plantelor până la apariţia primelor frunze adevărate, când planta are posibilitatea de a-şi sintetiza singură hrana.

Amestecarea seminţelor plantelor de cultură, greu germinabile, cu seminţe ce germinează uşor, care au rolul de a indica rândurile de plante, în astfel de situaţie putându-se lua măsuri de îndepărtare a îmburuienării (plivit, prăşit). în acest fel plantele de cultură nujvor fi

Page 30: carte de legumicultura

invadate şi asfixiate de către buruieni care au un ritm mai accentuat de creştere.j

Umectarea - se aplică seminţelor care germinează greu din cauza tegumentului tare şi are drept rol facilitarea acestui proces, astfel germinarea şi străbaterea stratului de sol acoperitor să se desfăşoare mai rapid încât planta să lupte cu buruienile şi cu alţi factori din sol care i nfluenţează negativ răsărirea, iar desimea plantelor ar fi mult diminuata.

Stratificarea - este folosită în cazul seminţelor cu maturare eşalonată (mărar, ceapă, crucifere) pentru uniformizarea germinării, asigurând o cultură în care plantele să aibă acelaşi stadiu de creştere.

Călirea - se practică la seminţele destinate înfiinţării culturilor timpurii cu scopul de a spori vitalitatea, precocitatea şi rezistenţa la frig a plantelor. Seminţele umectate şi în curs de încolţire se ţin alternativ la temperaturi scăzute (0°) şi ridicate (20-22° C) pe o durată de timp în funcţie de specie.Drajarea seminţelor (granularea) are drept scop "mărirea volumului seminţelor mici, prin

înglobarea lor în amestecuri organice, la care se poate adăuga un extract biologic stimulator sau chiar cu efect dezinfectant. Scopul principal este de a repartiza uniform seminţele pe suprafeţele de semănat şi la adâncime corespunzătoare, iar acestea vor germina şi plantele vor creşte mai repede, asigurând culturilor o bună uniformitate.Se reduce de asemenea cantitatea de seminţe necesare pentru unitatea de suprafaţă şi se

elimină pierderile, din cultură, elemente foarte importante în cazul utilizării seminţelor hibride, acestea având un preţ foarte mare.Încastrarea seminţelor - este o variantă a granulării şi constă în introducerea unei seminţe

într-o tabletă de Vermiculit. Se seamănă la suprafaţi solului fiind favorizate germinaţia şi creşterea plantelor. Stimularea ~ are drept scop scoaterea din repaos a seminţelor în vederea grăbirii

germinaţiei, cu influenţe favorabile asupra celorlalte procese şi cu acţiune directă asupra cantităţii şi calităţii producţiilor. Se poate realiza prin procedee fizice, biologice şi chimice, în agricultura biologica fiind admise numai primele două şi într-o oarecare măsură şi treilea procedeu.Metode fizice prin utilizarea de: radiaţii electromagnetice, izotopi radioactivi, neutroni

rapizi, laser, curent electric, radiaţii vizibile ale spectrului solar, ultrasunete, aeroioni artificiali, efect de piramidă sau cu alternanţe de temperaturi ridicate şi coborâte (Nicolae, L., 2004).Metode biologice prin folosirea de: biopreparate cu extracte din diferite plante cu acţiuni

specifice, respectiv infuzii, decocturi, plămădeli etc.Metode chimice prin utilizarea de produse chimice "bLinde": acizi (succinic nicotinic,

giberelic), folcisteină, cropmax, prccaină, rezorcină etc.Dezinfecţia - lucrare obligatorie care are drept scop diminuarea sau înlăturarea transmiterii

prin seminţe a germenilor de boli şi dăunători sau instalarea acestora de la semănat la răsărire.Metoda folosită se stabileşte în funcţie de specie, provenienţa seminţelor, agentul patogen,

pe baza controlului fitosanitar. în ultimul timp sunt utilizate în cultura legumicolă "cultivare" cu rezistenţe naturale la principali agenţi patogeni. Hibrizii, de obicei din import, au în totalitate rezistenţe genetice, dar sunt creaţi şi în ţara noastră astfel de hibrizi sau soiuri.

6.2.2. Producerea răsadurilor de plante legumicole

Reprezintă o altă secvenţă a producerii şi pregătirii materialului biologic necesar cultivării plantelor legumicole,Seminţele speciilor legumicole semănate în condiţii specifice conduc la obţinerea de

Page 31: carte de legumicultura

"răsaduri" care reprezintă prima fază a perioadei de creştere vegetativă a plantelor legumicole şi care se defineşte prin: etapa parcursă de la apariţia primei frunze adevărate până la începerea depunerii substanţelor de rezervă.în această fază asimilatele sunt folosite în întregime pentru formarea rădăcinilor, tulpinilor

şi frunzelor, nu are loc acumularea substanţelor de rezervă. Vigoarea plantelor în finalul acestei faze influenţează mult celelalte perioade şi faze, inclusiv producţia.într-un sens restrâns răsadurile sunt plante tinere, la începutul vegetaţiei, obţinute în

condiţii organizatorice şi tehnice specifice şi care prin transplantare servesc la înfiinţarea unei mari proporţii dintre culturile de plante legumicole.Cultura plantelor legumicole prin răsaduri prezintă avantaje şi dezavantaje care sunt tot

aşa de importante pentru legumicultura clasică cât şi pentru cea ecologică.Elementele cu cea mai mare importanţă în legumicultura ecologică sunt:- înfiinţarea culturilor cu material biologic sănătos, uniform, viguros- asigurarea de culturi uniforme şi bine încheiate, fără goluri etc; - reducerea necesarului de seminţe dând posibilitatea introducerii de hibrizi cu

mare rezistenţă şi productivitate, chiar dacă sămânţa este destul de scumpă.Producerea răsadurilor este o etapă tehnologică complexă care solicită utilizarea de spaţii

amenajate, un volum mare de muncă, cu cost ridicat care impun organizarea raţională şi eficientă a acestui proces.Este însă obligatorie producerea de răsaduri pentru speciile ce nu se pot cultiva decât prin

această metodă (vărzoase, ardei, vinete, ţelină, ceapă, praz etc.) şi pentru toate culturile forţate, protejate şi timpurii din câmp unde este obligatorie această tehnologie dacă este şi posibilă (tomate, castraveţi, pepeni, salată etc.

Semănatul în vederea producerii răsadurilor de plante legumicoleîn spaţiile de producere răsadurile pregătite în prealabil se execută semănatul care trebuie

efectuat corect şi la momentul optim pentru a obţine un răsad viguros, sănătos, imprimându-se calităţi tehnologice deosebite şi respectiv capacitatea de a rezista mai bine condiţii or de cultură;Etapele tehnologice:- pregătirea seminţelor (vezi subcapitolul 6.2.1.); elemente tehnologice legate de lucrarea

de semănat.Epoca de semănat - se stabileşte în funcţie de momentul plantării în sistemul de cultură

stabilit, forma de cultură, ţinând cont de vârsta răsadurilor, care este în generai de 25-90 zile (tabelul 6.1.);

Tabelul 6.1.

Date tehnice pnvind seinănatui în vederea producerii răsadurilor de plante legumicole

Specia Epoca de semănat

Cantitatea de sămânţă (Q)

Nr.de răsaduri/m2

g/ha g/m2 semănăturăTomate sere CI 1-10.X 200 4-5 800-1000

Tomate sere C.II 10-20. VI 200 4-5 800-1000Tomate sere ciclul

intermediareşalonat 200 4-5 800 -1000

Tomate solarii 20.1-10.11 300-350 6-8 800- 1000Tomate timpurii în câmp 25.II-5.III 300-350 6-8 800-1000

Page 32: carte de legumicultura

Tomate vară-toamnă 10-20.111 300-350 3-4 400-500*Ardei seră CI 15.IX-20.X1 500-600 10-12 800-1000Ardei solarii 1-10.II 800-1 000 10-12 1000-1200Ardei câmp 1-10.III 800-1 000 10-12 1000-1200

Vinete solarii 20-30.1 600-800 7-8 800-1000

Vinete câmp 25II-10.III 600-800 7-8 800-1000

Castraveţi seră CI 10-15.XII 700-800 7-8 200-250Castraveţi seră C.II 15-20.VI 700-800 7-8 200-250Castraveţi solarii 1-5. III 800-1 000 25-30 400-500

Castraveţi timpurii în câmp 20.III-1.IV 800-1 000 25-30 400-500

Varză şi conopidă solarii 1-10.1 250-300 7-8 1 000-1200

Varză şi conopidă timpurie 25I -5.II 300-350 7-8 1 000-l 200

Varză vară 1-10.III 300-350 4-5 600-700'Varză toamnă 15-20.V 300-350 4-5 600-700*

Salată anticipată-asociată 10.1X-30.X 200-250 3-4 1 200-1 500

Ceapă apă şi praz 25.III-10.IV 3 000-4 000

12-15 1 200-1 500*Ţelină 25.III-10.IV 150-200 1-2 800-1 000*

Notă: Pentru culturile din sere semănatul se execută în funcţie de gradul deîncălzire a acestora (calde, semicalde sau reci).Semănatul propriu-zis se execută:-;manual sau mecanizat;-în rânduri sau prin împrăştiere;-eşalonat în 2-3 reprize;-suprafaţa pentru semănat este de 40-50 m2 - când este urmat de repicat, sau de 150-200

m" când se seamănă mai rar fără repicare (pentru culturi de vară şi toamnă din câmp);-semănatul se face în lădiţe, palete alveolare sau ghivece;-cantitatea de seminţe pentru 1 ha cultură, diferită în funcţie de specie, sistem şi formă de

cultură, calitatea seminţelor prin valoarea lor culturală, modul de semănat etc. (tabelul 6.5);-semănăturile se acoperă cu amestecuri de pământuri, se tasează uşor şi se acoperă cu folie

de polietilenă pentru a păstra umiditatea şi temperatura necesare până la apariţia primelor plantule după care obligatoriu se îndepărtează, favorizând pătrunderea luminii.

■ Lucrările de îngrijire aplicate răsadurilor de plante legumicolePentru a obţine răsaduri de bună calitate, absolut obligatoriu înlegumicultura ecologică dar şi în cea clasică, cu o capacitate bună deadaptare la condiţiile de cultură, "luptându-se" în principal cu "factoriiadverşi" este necesară respectarea tuturor secvenţelor tehnologice,respectiv cele prezentate anterior la care se adaugă lucrările de îngrijire. I Lucrările de

îngrijire sunt:- repicatul;- dirijarea factorilor de vegetaţie.

Repicatul reprezintă lucrarea de transplantare provizorie a răsadurilor din semănături

Page 33: carte de legumicultura

dese la distanţe mai mari, cu scopul asigurării spaţiului de nutriţie corespunzător şi a unui regim de lumină mai bunaMomentul repicatului - în faza "cotiledonală" sau la "primele frunze adevărate".Repicatul se aplică obligatoriu pentru culturile forţate, protejate şi timpurii din câmp şi

mai rar pentru unele culturi de vară.în vederea repicatului răsadul se udă cu 24 ore mai devreme, se dislocă din semănătura

deasă, se fasonează la nivelul rădăcinilor şi se repică cu un plantator mic sau "cu degetul" .Repicatul se poate efectua în cuburi nutritive, ghivece nutritive, ghivece din turbă, ghivece

din hârtie, palete alveolare.

Lucrările de dirijare a factorilor de vegetaţieLumina - se dirijează în funcţie de specie şi faza de vegetaţie.De la semănat la răsărire nu este necesară lumina. Imediat după răsărire trebuie asigurată

cât mai multă lumină posibilă până în momentul plantării, în corelaţie directă cu ceilalţi factori. In sere, pentru ciclul de cultură de iarnă se recurge la rărirea ghivecelor.Temperatura - se dirijează în corelaţie cu ceilalţi factori şi în special cu lumina.In general este bine ca regimul de căldură să se menţină spre limitele inferioare ale

cerinţelor speciilor, obţinându-se răsaduri ide cea mai bună calitate. Se dirijează acţionând asupra surselor de căldura.Regimul de nutriţie - se asigură prin echilibrarea componentelor organice din amestecuri,

stabilindu-li-se o bună proporţionalitate în funcţie de cerinţele de bază.Suplimentarea hranei în vegetaţie se poate asiguri prin fertilizanţi organici (must de gunoi,

fertilizanţi organici lichizi siu fito-preparate cu rol de fertilizanţi sau stimulatori de creştere).Soluţiile se administrează foliar, iar în cazurile în care este nevoie se impune spălarea

frunzelor.Distrugerea buruienilor - se face curativ prin dezinfecţia :ermică a amestecurilor

nutritive, prin lucrarea de plivit manual când plantele sunt mici pentru a nu concura răsadurile în privinţa hranei şi a luminii.Combaterea bolilor şi dăunătorilorPreventiv se asigură prin măsuri de igienă culturală, dezinfecţia termică a seminţelor şi

substratului, asigurarea în optim a factorilor de vegetaţie, folosirea seminţelor hibrizilor rezistenţi, iar curativ prin folosirea de produse ecologice admise şi în special de biopreparate fitotehnice.

Călirea răsadurilor - este reprezentată de totalitatea operaţiilor şi lucrărilor ce se aplică în procesul de producere a răsadurilor, pornindu-se de la calitatea seminţelor şi până la încheierea fazei de răsad, terminată cu definitivarea acestui proces prin obişnuirea treptată a acestuia cu condiţiile noi în care va continua vegetaţia. Este procesul cel mai important în a obţine răsaduri de bună calitate cu capacităţi tehnologice şi biologice optime.

■ Calitatea răsadurilor la plantare

în vederea plantării trebuie obţinute răsaduri de foarte bună calitate, materializată prin:-plante viguroase, sănătoase, bine dezvoltate;-plante capabile să se adapteze la noile condiţii de viaţă la loculde plantare, cu pierderi minime.6.3. Alegerea sortimentului de specii şi cultivare deplante legumicole

O decizie corectă în privinţa stabilirii sortimentului de specii şi cultivare în legumicultura se ia de către producător în urma cunoaşterii cerinţelor şi particularităţilor de cultură a acestora precum şi a modului de valorificare a producţiilor.Cultivarul înglobează două noţiuni taxonomice cunoscute în producţia agricolă respectiv

Page 34: carte de legumicultura

soiul şi hibridul.

Soiul este definit ca un ansamblu de indivizi cultivaţi care au proprii un număr de caractere şi însuşiri (morfologice, fiziologice, biochimice, citologice etc) importante pentru practică şi care după înmulţire îşi menţin caracteristicile distinctive.Hibridul rezultă în urma încrucişărilor dirijate între doi sau mai mulţi genitori cu

valoare culturală deosebită denumiţi şi '(hibrizi comerciali" sau "sămânţă hibridă".în ultimul timp, pe plan mondial şi în ţara noastră s-a extins utilizarea hibrizilor datorită

avantajelor ce le prezintă, dar samânţa hibridă se produce în fiecare an deoarece în generaţia a-II-a (F2) are loc fenomenul segregării, pierzându-se manifestarea fenomenului heterozis.In alegerea celui mai potrivit cultivar, pentru practica legumicolă în general se ţine seama

de:-condiţiile de climă, sol şi gradul de favorabilitate ale zonei -destinaţia producţiei: consum proaspăt, industrializare (conservare, congelare,

deshidratare)-sistemul de cultură (câmp, sere, solarii, etc);-momentul de înfiinţare a culturii şi modul de înfiinţare (semănat direct, plantare)-perioada de vegetaţie şi durata de vegetaţie, durata de vegetatie, durata de esalonare a recoltărilor;-rezistenţa sau toleranţa la atacuri;-rezistenţa la manipulare, transport, păstrare etc;-preferinţele consumatorilor privind aspectul, gustul etc.

Alegerea corectă a unui cultivar determină în proporţie de 80-90% reuşita unei culturi în agricultura ecologică.Cel mai important criteriu la ora actuală, este rezistenţa, respectiv toleranţa la boli şi

dăunători precum şi la alţi factori de stres.Seminţele hibride cu astfel de rezistenţă sunt obţinute la principalele specii de cultură

legumicolă: tomate, ardei, vinete, castraveţi, varză, conopidă, salată etc.Alegerea varietăţilor depinde de buna lor adaptare la: tipul de sol şi calitatea dorită;

rezistenţa la boli şi la reacţia solului; la fertilizarea organică; la aptitudinile de a concura buruienile etc.La ora actuală există cercetări privitoare la alegerea si selecţionarea cultivarurilor

adaptate la legumicultura ecologica dar acestea nu intrunesc toate calitatile amintite. Incercari in acest sens sunt realizate în multe ţări care acceptă sau practică agricultura ecologică dar cele mai avansate sunt în Germania, Franţa, Elveţia.în agricultura ecologică se pot utiliza cu succes populaţiile locale care reprezintă un grup

de indivizi înrudiţi, dar diferiţi din punct de vedere genotipic, aparţinând unei specii şi care ocupă un anumit areal, se reproduc în acelaşi mod, au aceleaşi variaţii ereditare şi au suferit aceleaşi acţiuni ale selecţiei.Populaţiile locale sunt surse valoroase de genitori pentru ameliorare dar şi de înmulţire a

speciilor legumicole.Populaţiile locale au apărut într-o foarte lungă perioadă de timp în diferite areale

geografice ca rezultat al selecţiei naturale.Fiind supuse presiunii selecţiei naturale şi artificiale în perioade lungi de timp, acestea şi-

au format o serie de însuşiri notabile şi anume:-adaptabilitatea ridicată la condiţiile de mediu;-poliformism accentuat;- pretenţii reduse faţă de condiţiile de sol şi climă.

în contextul agriculturii ecologice speciilor sălbatice şi populaţiilor locale capătă

Page 35: carte de legumicultura

importanţa cuvenită.Pe plan mondial s-au identificat numeroase populaţii locale de plante legumicole ca sursă

de germoplasmă, prin rezistenţele specifice la vestejirea frunzelor, mană, antracnoză, bacterioză etc, rezistenţe ce au fost considerate la nivelul cel mai înalt în activitatea de cercetare.Conservarea resurselor genetice se face „in situ" (habitate naturale) şi „ex situ" (bănci de

gene şi grădini botanice).Importante şi numeroase surse de germoplasmă se găsesc la specii ca: tomate, fasole de

grădină, salată, mazăre, varză, ceapă, usturoi etc.

5.4. Sămânţa în agricultura ecologică

Seminţele folosite în agricultura ecologică trebuie să fie adaptate la condi iile de producţie ecologică.Procesul de producere a seminţelor ecologice este obligatoriu controlai: în toate etapele

tehnologice de către organismele de drept care in final le atestă.In agricultura ecologică nu este admis a se folosi următoarele categorii de seminţe:-cele create prin modificare genetică (O.M.G.);

- obţinute prin hibridare cu androsterilitate citoplasmatică fărăgene restauratoare;-obţinute prin fuziune de protoplaşti;-obţinute prin iradiere în ameliorare; Tehnicile autorizate pentru selecţia soiurilor

ecologice sunt:-hibridare;-selecţia asistată de markeri ADN;-culturi meristematice;-culturi de antere şi microspori;-prin tratarea termică a polenului (se admite chiar iradierea acestuia).Soiul biologic trebuie obţinut prin metodele de ameliorare în acord cu conceptele enunţate,

în cadrul unui program certificat de selecţia ecologică.Seminţele sau plantele ecologice se vor înmulţi numai după cel puţin o generaţie de

cultivare în condiţii ecologice (M. Duda 2004)Pentru inducerea variaţiilor sunt compatibile şi autorizate procedeele:-combinaţiile genetice;-selecţia în masă;-selecţia genealogică;-divizarea tuberculilor biologici;-reîncrucişarea hibrizilor selecţionaţi;-tratamente termice locale;-grefare (altoire);-butăşire;metode de diagnoză prin marcaj A.D.N.O verigă tehnologică de mare importanţă este aceea de a proteja culturile semincere şi

respectiv seminţele de atacul potenţialelor boli şi dăunători din sol sau din exterior, în special datorită cadrului legislativ care diminuează sau reduce măsurile curative de combatere.Reţeaua de producere a seminţelor ecologice a început a se dezvolta pe plan mondial de

către unele întreprinderi care aparţin federaţiilor naţionale ale agricultorilor producători de seminţe".în raport cu cerinţele din caietul de sarcini pentru agricultura ecologică, trebuie găsite

metode specifice de dezinfectie a seminţelor înainte de a fi semănate.

Page 36: carte de legumicultura

Printre metodele încercate se numără termoterapia şi folosirea unor microorganisme - dar rezultatele sunt încă necompetitive.Reglementarea 1935/95 a CEE conţine noutăţi privitoare la materialele destinate

reproducţiei (seminţe, material săditor vegetativ etc.) în agricultura ecologică.Conform acestei reglementări seminţele şi materialul de reproducere vegetativ utilizate în

agricultura ecologică trebuie să provină din plante mamă care au fost cultivate după metode ecologice cel puţin o generaţie pentru culturile anuale şi bienale şi doi ani pentru cele perene.Seminţele sunt comercializate în ţările Europei Comunitare sub denumirea de SEMNŢE

ECOLOGICE'.In ţara noastră primele încercări de a obţine „seminţe ecologice" de plante legumicole s-au

realizat la S.C.L. Bacău în 1997, iar primele seminţe certificate oficial s-au obţinut în anul 1999, la mai multe specii ca: ardeiul gras, lung (kapia) si gogoşar; tomate (3 soiuri); fasole de grădină/ pitică şi urcătoare; dovleac; dovlecei; ţelină; cimbru, salată; ştevie, revent etcSeminţele ecologice se comercializează în ambalaje speciale marcate distinct: „SEMINŢE

ECOLOGICE' produse în conformitate cu reglementările C.E.E. 2092/91. Se notează de asemenea: numărul de lot; organul de control; producătorul; specia; soiul şi categoria biologică.Recoltarea se face manual pentru a se putea alege plantele şi fructele ce corespund

normelor stabilite.

CAPITOLUL 7

TEHNOLOGII GENERALE DE CULTIVAREA PLANTELOR LEGUMICOLE ÎN SISTEM INTEGRAT

7.1. Tehnologia generală de cultivare a plantelor legumicole în câmp neprotejat

Etapele tehnologice principale se raportează la:

- pregătirea terenului şi a solului; -înfiinţarea culturilor;

-lucrările de întreţinere: - generale;

- speciale;

- recoltarea şi valorificarea producţiilor.

Pregătirea terenului şi a soluluiPresupune efectuarea tuturor lucrărilor ce au drept scop pregătirea solului în aşa fel încât

să asigure cele mai bune condiţii pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor care depind de textura şi structura acestuia.înainte de înfiinţarea culturilor lucrările de pregătire a solului sunt reprezentate de:

- desfiinţarea culturilor anterioare;- nivelarea de exploatare;- fertilizarea de bază;- subsolajul;- arătura de toamnă;- grăparea;- combaterea buruienilor;- nivelarea solului;- modelarea solului.

Page 37: carte de legumicultura

înfiinţarea culturilor în câmp neprotejat

în legumicultura înfiinţarea culturilor se asigură prin:-semănat direct;plantare de răsaduri;- plantare de organe vegetative.

Semănatul se practică la specii care:-suportă această metodă de cultură;-au desimi mari la unitatea de suprafaţă.

Semănatul are drept scop:-scăderea cheltuielilor de producţie prin semănat direct mecanizat care este mai uşor de

efectuat şi mai puţin costisitor;-semănatul prin folosirea seminţelor granulate (drajate) reduce castitatea de seminţe la ha;-folosirea de semănători de precizie determină deasemenea scăderea cantităţii de seminţe

la unitatea de suprafaţă pentru aceeaşi specie.

Se practică semănatul direct la:a) specii care se cultivă exclusiv prin acest procedeu: morcovul, pătrunjelul,

păstâmac:, ridichile, ceapa ceaclama, spanacul, loboda, fenicuîul de Florenţa, spanacul de Noua Zeelandă, cresonul, mazărea de grădină, fasolea de grădină, bobul, bârnele, dovleacul pentru plăcinta, mărarul, cimbrul, cimbrişorul etc;b) specii care se pot cultiva prin semănat direct şi prin plantare de răsaduri:

tomatele de vară-toamnă, castraveţii, dovleceii, pepenii verzi, pepenii galbeni, cicoarea, salata, sfecla de masă etc;c) alte specii care prin perfecţionarea tehnologiilor şi semănatul bob cu bob pot

reduce substanţial cantitatea de seminţe ia unitatea de suprafaţă devenind rentabile (vărzoase, ceapă etc);d) specii care se pot cultiva atât prin semănat cât şi prin plantare de organe

vegetative: leuşteanul, tarhonul, reventul, ştevia, măcrişul, anghinarea, cardonul.Plantarea se practică la speciile la care se pot produce răsaduri şi în cazul utilizării pentru înmulţire a organelor vegetative:-specii care prin tehnologie necesită modalitatea de cultură prin răsad ( vărzoasele,

ardeii, vinetele, tomatele, ceapa de apă, prazul, ţelina);pentru culturile forţate, protejate şi timpurii în câmp, la speciile care suportă producerea răsadurilor, este obligatorie obţinerea acestora: tomatele, ardeii, vinetele, castraveţii, pepenii galbeni, pepenii verzi, vărzoasele etc;- prin organe vegetative sau părţi de organe vegetative, la speciile care nu suportă altă

posibilitate de cultură (cartoful timpuriu, hreanul, ceapa din arpagic,, ceapa eşalotă, ceapa de Egipt, usturoiul ds Egipt, usturoiul comun, puieţîi de sparanghel etc);

Elementele tehnologice de bază specifice culturilor suntprezentate în tabelele 7.1. şi 7.2.

Epoca de semănat şi plantat se stabileşte în funcţie de:-particularităţile agrobioîogice ale speciilor (temperatura de germinare, reacţia tenno şi

fotoperiodică);-zona de cultură;-durata de vegetaţie a speciei;-modul de eşalonare a producţiei.

In funcţie de specificul biologic se înfiinţează în mai multe etape.

ToamnaToamna devreme (septembrie-octombrie):

Page 38: carte de legumicultura

-se seamănă: spanacul, salata pentru consum de primăvară;-se plantează ceapa verde, usturoiul verde, salata.Toamna târziu (octombrie-noiembrie):-se seamănă: salata, spanacul, unele soiuri de mazăre.

Primăvara

Primăvara devreme (martie - aprilie)-se seamănă: morcovul, pătrunjelul, păstâraacul, ridichile de lună, ceapa ceaclama, salata,

spanacul, mărarul, pătrunjelul de frunze, mazărea, bobul etc;-se plantează răsaduri: varza timpurie, conopida, gulioarele, salata etc;-se plantează organe vegetative: ceapa din arpagic, usturoiul, cartoful, hreanul, tarhonul,

ceapa Eşalotă, ceapa de Egipt, usturoiul de Egipt etc, lăstarii de sparanghel, ştevia, măcrişul, buşteanul etc.-se seamănă: fasolea, tomatele, de vară şi vară-toamnă, castraveţii, dovleceii, dovleacul

pentru plăcintă, pepenii verzi, pepenii galbeni, spanacul de Noua Zeelandă, bamele etc.-Se planteaza: tomatele timpurii, ardeii, vinetele, pepenii verzi, pepenii galbeni,

castravetii, varza de vara.Primăvara târziu - specii pretenţioase la căldură (aprilie-mai).

Page 39: carte de legumicultura

Date tehnice specifice înfiinţării culturilor legumicole,prin plantarea in camp neprotejat

Cultura Epoca de înfiinţare

Necesai de materia! de plantat {." ii fire/ha răsad

+ rezervă)

Schema de plantare* (cm)

Desimea(mii

pi. /na)

Tomate timpurii 25. IV- IV 63-71 80+70x20-23 55-65

Tomate vară toamnă (nepalisate)

1-15.V 65 60+90x22 60

Tomate vara-toamnă(palisaie)

1-15. V 50-60 l00x18-20 nemodelat

50-55

Ardei gras 25IV-20.V 105-130 80+70x11-14 94-120

Ardei gogoşar şi lung 1-20.V 105-130 80+70x11-14 95-120

Arde: pentru boia 25.IV-5.V 120-140 80+70x10-12 110-150Pătlăgele vinete 25.IV-20.V 52-63 80+70x23-28 47-57

Ceapă de apă 10-30.V 600-710 20+ 40+70x4-5 550-600Praz 10.V-10.VI 300-360 20+40+20+70x10 265-330

Ţelină 15.V-10.VI 70-80 80+70x18-20 65-75 Varză timpurie 5.III-5.IV 70-80 80+70x18-20 65-75Varză de vara 25IV-15.V 55-60 80+70x22-24 55-60

Varză de toamnă 15.VI-15.VII 55-60 80+70x26-30 45-50Varză roşie 20.VI -10.VII 65-70 80+70x22-24 55-60

Gulioare 10-30.III 120-130 28 +28+28+66x22-24 110-120

Gulii 20.VI-10.VII 75-80 40+40+70x28-32 65-70Conopidă timpuite 15- 30.III 70-80 80+70x18-20 65-75

Conopidă de toamnă 20-30.VI 55-60 80+70x26-30 45-50Salată de ogor 1-15.IÎI 200-220 28+40120+70x13-18 150-200

Hrean 1-20.I.X 50-60*** 70x40-45 28-36Ceapă dir; arpagic

(toamnă)1 X-1.XI 800-3300** 28+28+28+66x3-3,5 800-850

Ceapă din arpagic (primăvara)

20-30.III 5 00-1300** 28+28+28+66x3-3,5 800-850

Usturoi pentru bulbi (toamnă)

10.IX-30X 800-1000** 28+28+28+66x3- 4 700-900

Usturoi pentru bulbi (primăvară)

1 – 30XI 800-1000** 28+28+28+66x3-4 700-900

• plantare pe schema de nodeiare cu coronament de 104m;

Page 40: carte de legumicultura

** kg bulbi/ha;*** mii butaşi realizaţi din 500-1800 kg rădăcini, în funcţie de tipul de butaşi şi materialul din care

provin.Vara - pentru culturile de succesiune (iunie-iule):-se seamănă castraveţii de toamnă, fasolea verde, morcovul, dovleceii;-se plantează: varza albă de toamnă, varza roşie, varza creaţă, varza de Bruxelles, conopida de

toamnă, broccoli, gulia;-în luna august: se seamănă spanacul de toamnă, salata, ridichile de

lună etc.In funcţie de zona ds cultură pentru aceeaşi specie, în zonele mai reci, înfiinţarea culm or se

face cu 2-3 săptămâni mai târziu faţă de zonele mai calde.Durata de vegetaţie şi eşalonarea producţiei sunt deasemenea elemente ce influenţează epoca

de semănat.

Adâncimea de semănat şl plantat.

La semănat se ţine cont de:-mărimea seminţei, adâncimea fiind de 8-10 ori diametrul sau latura îngustă a seminţelor (între

1 -5 cm);- tipul de sol - pe solurile uşoare, uscate se seamănă la adâncime mai mare decât pe soiurile

mijlocii;-epoca de semănat - pentru aceeaşi specie - toamna se seamănă mai adânc decât primăvara.

La plantare:-răsadurile de regulă se plantează la adâncimea la care acestea au fost în spaţiile de producere,

uneori mai adânc (tomate);-organele vegetative se plantează la adâncimi determinate de dimensiunile lor.

NormeCantităţile de seminţe sunt diferite în funcţie de:-desimea ce trebuie asigurară;-valoarea cultu ală a seminţelor;-masa a 1000 de boabe;-epoca de semănat (toamna se seamănă o cantitate mai mare de

seminţe decâ în alte epoci.Plantarea asigură desimea optimă la unitatea de suprafaţă prin numărul de plante stabilit pe

baza schemelor şi distanţelor de plantare.Scheme şi distanţe Se stabilesc în funcţie de:-specificul botanic al plantelor (habitusul);-metoda de irigare;-modul de efectuare al lucrărilor de întreţinere şi sistema de maşini folosită;-asigurarea desimii optime la unitate? de suprafaţă.în legumicultura se înfiinţează 1; 2; 3; 4; 6; 12 rânduri pe stratul înălţat, cu disitnţeie între

plante pe rând în aşa fel încât să asigure desimea optimă,tehnici de înfiinţare a culturilor;-prin semănat direct:-manual;

Page 41: carte de legumicultura

-mecanizat,-prin plantare-manual;-semimecanizat;-mecanizat.

7.2. Tehnologia generală de cultivare a plantelor legumicole în sere

Pentru eşalonarea producţiei legumicole, în sensul aprovizionării populaţiei cu legume proaspete o perioadă îndelungată, în extrasezon, se practică culturi în :sere pe suprafeţe apreciabile.în sere calde, semicalde sau reci se practică cicluri de cultură adecvate Tabelul 7.3.Date tehnice specifice ciclurilor de cultură rn sere, pestni principalele specii legumicole

Ciclul de cultura Specia Intervalul desemănat în

funcţiede condiţiile de

temperatură

Vârstarăsadului

(zile)

Durata ciclului

Plantat Defrisat

Ciclul 1 iamă-vară sere încălzite

Tomate 28.IX-14.X 75-80 5-10.I 10-20.VIArdei 15.IX-13.X 80-90 10.XII-20.I 10-15.VIIVinete 1-10.XI 90-100 20-30.I 15-20. VII

Castraveţi * 22X-26XI 45-50 15.XII-15.I 10-20. VI

Ciclul Iprimăvarâ-vară sere încălzite

Tomate 10-20.X 75-80 5-15.II 10-15 VIIArdei 17.X-7.XI 80-90 1-20. Il 10-15.VII

Castraveţi ■

20-28.XII 40-45 5-10. Il 20-30.VIFasole păstăi 5-10.I 20-25 1-10.II 25-30.VI

Ciciui 1primăvara-vară

sere semiincalzite

Tomata 7.XII-6.I 70-75 1-20.III 31 .VIIIArdei 10-20.XI 80-90 1.II-5.III 15-30.X

Castraveţi *** 26-31.I 40-45 1-15.III 10-20. VIIPepeni galbeni 10.XII-20.I 40-45 10.11-25III 20 30.VII

Ciclul 1 intermediar primăvară

toamnă sere neîncălzite

Tomate 25.l-10.ll 65-70 15-20.IV 30.IXArdei 1-10.II 70-75 20-25.IV 1-10.X

Vinete .1-10.II 70-75 20-25. IV 1-10.XCastraveţi *** 25.30.III 30-35 1-20.IV 30. VII

Pepeni galbeni 20-25.III 25-35 15-25. IV 30.VIIFasole verde 25-30.1III 20-25 20-25.IV 25-30.VI

Ciclul lI vară - iarnă sere încălzite

Tomate 10-25.V 35-40 10-25.VII 30.XIA rde i 16-21 .IV 55-60 25.VI-10.VII 20-30.XI

Castraveţi * 25.VI-8.VII 25-30 25.VII-5.VIII 15-20.XI

Page 42: carte de legumicultura

Ciciui II vară - toamnă sere neîncălzite

Castraveţi *** 28.V-20.VI 20-25 25.VI-15.VII 1-15.X

Fasole păstăi 20-25.VII 10-15 1-10.VIII 1-15.X

* Castraveţi cu fructe lungi;** Castraveţi cu fructe semilungi;*** Castraveţi cu fructe mici. tip comichon In cadrul acestui tabel sunt prezentate principalele specii cultivate, precum şi elemente

tehnologice specifice ciclurilor.Pregătirea serelor şi a solului pentru înfiinţarea căiturilor Secvenţele tehnologice sunt asemănătoare în cele două sisteme de cultură (clasic şi ecologic),

cu unele elemente do particularitate.

Cartarea fitosanitara; element foarte important de tehnologie se practică cu regularitate în sere sau este chiar obligatorie.Are drept scop preîntâmpinarea rraăsmiteîii bolilor şi dăunătorilor de la ciclul anterior şi se

materializează prin consemnarea în registrele de sere a atacurilor, pentru a se lua măsuri corespunzătoare.Suprafeţele afectate se marchează practic şi pe teren.

Evacuarea resturilor vegetale ale culturii anterioare este de asemenea obligatorie la sfârşitul fiecărui ciclu de cultură.în acest sens se stropesc plantele cu. formalină 1%, în cantitate de 2000 I/ha (produs admis în

această fază deoarece resturile se scot din sere). Se taie apoi sforile la nivelul sârmelor, iar la partea, inferioară tulpina se taie la 20-25 cm de nivelul solului, în sol rămânând rădăcinile iar la suprafaţă o mirişte din tulpini.Tulpinile se scot la capetele traveelor, se încarcă în remorci căptuşite şi se transportă la

platforme unde după uscare se ard.Rădăcinile plantelor se scot cu porţiunile de tulpini, fiecare în parte, urmărindu-se atacuri, în

special de nematozi, iar dacă acestea se constată se trec în registrele de seră, luai du-se măsuri speciale în această zonă.Rădăcinile afectate se încarcă în saci şi se aşează în platforme speciale arzându-se obligatoriu.In ultimul timp în culturile din sere se folosesc hibrizi cu numeroase rezistenţe genetice la

principalii agenţi patogeni, încât, la sfârşitul ciclului, plantele sunt sănătoase, caz în care resturile vegetale pot fi tocate şi încorporate în sol sau duse în platforme, în afara serei, pentru compostare, obţinându-se material organic semifermentat sau fermentat, utilizat la fertilizarea organicăFertilizarea de bază - se asigură în legumicultura clasică înaintea fiecărui ciclu de cultură,

organic şi chimic.în agricultura ecologică se fertilizează numai organic cu gunoi de grajd sau compost matur,

dezinfectat termic în prealabil dacă este posibil.Fertilizarea organică este bine să se facă odată pe an, de preferat înaintea ciclului II (vara),

când gunoiul şi solul serei se poate dezinfecta mai uşor cu abur sau prin soîarizare.

Mobilizarea solului - reprezintă un ansamblu de lucrări ce au drept scop pregătirea corespunzătoare a acestuia în vederea înfiinţării culturilor.Lucrarea este asemănătoare pentru ambele sisteme de cultură şi are caracter ecologic deoarece

Page 43: carte de legumicultura

se lucrează soit! pe principiul rolo fără răsturnarea brazdei, mijloacele mecarii. e utilizate permiţând acest lucru.*Săparea manuală - se efectuează cu cazmale, sub registrele de

încălzire şi la capetele traveelor, unde nu pot lucra mijloacele mecanice.Subsolajul - este lucrarea de afânare adâncă a solului (40-50 cm), fără întoarcerea stratului de

sol. nemodificând viaţa microbiană a acestuia şi se face cu scopul principal de a distruge platforma luto-argiîoasă ce se formează datorită mobilizărilor de bază mereu ia aceeaşi adâncime şi a folosirii cantităţilor mari de materiale organice sub diferite forme.

*Mobilizarea de bază a solului se face înaintea fiecărui ciclu de cultură, la adâncimea de 28-30 cm sau chiar mai superficial, folosind sape rotative Vicon, Falk sau MSS 1,4 în agregat cu V 445.în serele mici lucrarea se execută cu cazmaua sau cu motocultorul.*Mărunţirea solului urmăreşte realizarea unui strat nutritiv cât mai afânat în vederea plantării.

Lucrarea se execută F.V.l - 1,5; FPP-1,3 + V445, la adâncimea de 15-17 cm, iar în zonele inaccesibile lucrarea se face manual.Mărunţirea are şi rolul de a încorpora în sol materialul organic administrat şi de a-1 aerisi şi a-

1 nivela.Lucrările care asigură pregătirea solului au un rol important în menţinerea unui raport optim

între fazele solidă (25%), lichidă (42%) şi gazoasă (33%).Dezinfecţia solului - se asigură în scopul preîntâmpinării transmiterii agenţilor patogeni şi a

dăunătorilor fo'osindu-se mai ales procedee fizice:dezinfecţia cu abur solarizarea.Dezinfecţia scheletului serelor - în condiţiile culturilor ecologice se realizează termic, prin

utilizarea arzătorului cu flacără ce se 'trece peste părţile metalice ale scheletului serei, urmărindu-se distrugerea formelor ele rezistenţă ale agenţilor patogeni.Concomitent cu dezinfecţia scheletului şi a .solului serei SR execută şi dezinfecţia inventarului

şi uneltelor de lucru, a hainelor de protecţie, care sunt folosite în procesul de producţie.La intrările în sere, se pun dezinfectoare unde, peste un strat de paie sau rumeguş, se

pulverizează soluţii pe bază de formol în principal, fiind şi admis, pentru dezinfecţia încălţămintei şi roţilor maşinilor şi mijloacelor mecanice care circulă prin seră.Modelarea solului şi marcarea rândurilor - se fac diferenţiat în funcţie de numărul de rânduri

pe travee, determinat de specie, hibrid şi sistemul de cultură.Lucrarea de modelare se realizează mecanizat cu corpuri de cultivator sau manual. în paralel se

asigură şi marcarea rândurilor în vederea plantării.înfiinţarea culturilorReprezintă o etapă tehnologică de mare importanţă şi se asigură prin utilizarea răsadurilor

produse după tehnologia gene-ală.Plantarea se face manual, cu lingura de plantat, deschizându-se gropi în care se aşează răsadul

cu balul de pământ, având mare grijă încât coletul să rămână mai sus cu 1-2 cm faţă de nivelul soiului.După plantare răsadurile se udă cu mare grijă în funcţie de ciclul de cultură şi condiţiile

climatice.Datele tehnice privitoare la înfiinţarea culturilor pentru principalele specii de plante legumicole

în sere, în cadrul ciclurilor clasice precum şi a celor decalate, determinate de posibilităţile precare de încălzire a. serelor sunt orientative şi prezentate îa tabelul 7.4.

Page 44: carte de legumicultura

în vederea plantării, solul trebuie să fie reavăn, efectuându-se o udare de aprovizionare prin aspersiune sau prin picurare. Tabelul 7.4. Scheme şi distanţe de plantare pentru principalele specii legumicole în sere

S pecia Ciclul de cultură

Nr. rânduri pe travee

Scheme şi distanţe (cm) Nr. plante/ ha (mii)

Tomate Ciclul 1 4 40+80+80+80+40x4045 sau 35+90+70+90+35x40-45

28-31

3 40+120120+40x35-40 24-27

Ciciul II 4Ardei Toate ciclurile 3 60+100+100+60x40 sau

50+110+110+S0x4024

4 40+80+80+80+40x40-50 25-31

Vinete Toate ciclurile 3 50+110+110+50x40-50 18-24Castraveţi Cu fructe

lungi2 60+200+60x40-50 sau

80+160+80x40-5012,5 16

Cu fructe semilungi

2 60+200+60x40-50 12,5-16

3 50+110+110+50x40 24

Cu fructe mici 3 50+110+110+50x40 242 (mai rar) 60+200+60x40 16

Pepeni galbeni

Ciciul 1 2 60+200+60x40 16

Fasole verde

Ciclul 1 4 40+80+80+80+40x3040 sau40+30+180+30+40x25-30

31-42 31-50

Ciclul IISalată Ciclul 1

(anticipat)10-12 40+5(25)+40+5(25)+40x20 156-185

Cultură pură 40+6(20)+40+6(20)+40x20

Lucrări de întreţinere a culturilorPentru asigurarea condiţiilor necesare creşterii şi dezvoltării plantelor Ia culturile efectuate în

sere se execută o serie de lucrări de întreţinere care trebuie aplicate la timp şi corect (şi sunt prezentate în cadrul subcapitolului 7.5.). 7.3. Tehnologia generală de cultivare a plantelor legumicole in spatii protejate

cu mase plastice

Realizarea de culturi în cadrul acestui sector prezintă următoarele avantaje:-obţinerea de legume timpurii şi extratimpurii; -prelungirea vegetaţiei culturilor în toamnă;-siguranţa realizării producţiei prin evitarea pericolelor prezentate de grindină, ploi torenţiale,

îngheţuri, brume tâ zii de primăvară şi timpurii de toamnă:-o mai bună eşalonare a recoltărilor.

Page 45: carte de legumicultura

Cultivarea speciilor de plante legumicole îa solarii

* Lucrări executate toamna:-strângerea şi evacuarea resturilor vegetale, ale culturii anterioare;-verificarea scheletului solariilor şi remedierea defecţiunilor apărute;-discuirea în vederea afânării solului, pentru a se putea executa o bună nivelare de întreţineri,

lucrarea efectuându-se cu grapa cu discuri modificată:-nivelarea de întreţinere, lucrare obligatorie, datorită faptului că în solarii, culturile se

înfiinţează numai pe teren modelat, irigarea efectuându-se în principal pe brazde, care determină apariţia unor denivelări uşoare ce trebuie remediate;-fertilizarea de bază, se face cu îngrăşăminte organice, în medie 60-70 t/ha;-mobilizarea solului - se execută toamna, fără răsturnarea brazdei, până la 10-15 octombrie, la

adâncimea de 28-30 cm, foîosindu-se maşina de săpat soiul M.S.S- 1,4 sau plugul cultivator de vie P.C.V- 1,8, care lucrează în agregat cu V- 445;-o dată la 3-4 ani este necesară mobilizarea straturilor adânci ale solului, lucrare ce se execută

cu subsolierul S.D.V- 45 în agregat cu V-445, la adâncimea de 40-50 cm, cu 10-15 cm sub talpa arăturii, realizând condiţii adecvate pentru infiltrarea apei şi activitatea microorganismelor din sol.Aceste lucrări sunt obligatorii a se executa toamna, iar în continuare, în funcţie de momentul

înfiinţării culturilor se efectuează celelalte lucrări, toamna sau primăvara.In cazul în care cultura se înfiinţează din toamnă, de obicei ca succesiune anterioară (salată,

spanac, ceapă şi usturoi verde), arătura se grăpează şi solul se modelează în straturi nălţate şi brazde.

•Lucrările executate primăvara:in vederea înfiinţării culturilor se execută următoarele lucrări:-grăparea solului imediat ce acesta s-a zvântat, folosindu-se grapa cu cadru flexibil, în agregat

cu V- 445 sau freza FP-1,4;-acoperirea solarului, prin rnontaîea foliei de polietilenă cu circa S-ÎO zi!e înainte de plantare,

în vederea încălzirii solului şi aerului. în ultimul timp se folosesc folii, „long life", care au o durată de utilizare de 3-5 ani. rămânând în tot acest timp peste scheletul solarului. Utilizarea acestora permite efectuarea de culturi în succesiuni, pe o durată cât mai mare din timpul anului;-mobilizarea solului cu freza, la adâncimea de 15-18 cm, imediat după înveiirea solarului;-modelarea solului, care se execută prin deschiderea brazdelor de udare, fie cu cultivatorul

prevăzut cu corpuri de rariţă şi perfectarea lor, fie cu M.M.S - modificată sau manual.

♦Producerea răsadurilor este o etapă tehnologică de mare importanţă., culturile protejate efectuându-se prin răsad care se obţine corespunzător tehnologiei clasice.înfiinţarea culturilor în solarii se referă la epoci, scheme şi distanţe, mijloace şi metode, care

în general se stabilesc după aceleaşi principii ca şi la culturile timpurii din câmp, cu unele particularităţi determinate de însuşi sistemul de cultură (tabelul 7.5. şi figura 7.3 ).Epocile de înfiinţare a culturilor de bază sunt în general cu 2-4 săptămâni mai devreme decât

pentru culturile similare timpurii din câmp.Schemele de înfiinţare a culturilor se stabilesc în aşa fel încât să se asigure desimea optimă la

unitatea de suprafaţă.Plantarea răsadurilor se execută manual, în gropi deschise cu sapa sau lingura de plantat, sau

semimecanizal, prin deschiderea rigolelor mecanizat şi plantarea manuală a acestora şi chiar

Page 46: carte de legumicultura

mecanizată cu maşina de plantat răsad - modificată.Adâncimea de plantare a răsadurilor este în general cu 2-3 cm mai adânc faţă de nivelul

solului, comparativ cu adâncimea specifică producerii răsadurilor.După plantare răsadurile se udă la .cuib cu 1,5 litri de apă sau prin brazde, cu o normă de 200 m3 apă la-hectar sau udare prin picurare.Date tehnice privind înfiinţarea culturilor legumicole îa solari! tip tunel înalt şi în adăposturi

joaseTipul

spatiilorCultura Epoca de

înfiinţareNecesar răsaduri

mii fire/na*

Nr. rânduri

Distanţa (cm) Desimea pl./ha**între

rânduriîntre

plantepe

rândSolarii

tiptunelînalt

Tomate ciclu scurt

20.II I-5.IV 63 8 70 24 62 000

Tomate ciclu prelungit

25.III-5.IV 54 6 130+70 22 50 000

Ardei gras 1-15.IV 68 10 40-56 30 62 000

Vinete 1-10.IV 39 6 130+70 32 35 000Castraveţi 5-15.1V 22 4 185 35 21000

Varză 1-10.III 68 10 40+56 30 62 000

Salată - anticipat 20.IX-10.X

163 16 6 rânduri pe strat

20 148 000

Fasole păstăi VI; VIII 24 6 130+62 50 22 000

Adăposturi joase

Tomate- tunel 15-20.IV 63-70 2 70+80 22-25 57 000 -65 000

Castraveţi - tunel 20-30.IV 16-20 1 150 40-50 14 000 -18 000

Varză timpurie-tunel

1-10.III 63 2 85+65 25 57 000

• inclusiv rezerva de 10%.

• ** desimea se poate, modifica în funcţie de hibrid.

Page 47: carte de legumicultura

7.3. Schema de înfiinţare a culturii de tomate în solar tip tunel înalt.

Cultivarea speciilor de plante legumicole în adăposturi joase

Este o formă de cultură care se practică la tomate, ardei, vinete, castraveţi, salată, varză timpurie, cartofi timpurii etc, în vederea obţinerii de producţii mai timpurii cu 10-12 zile faţă. de aceeaşi cultură efectuată în câmp neprotejat.Tehnologia generală de cultură are secvenţe foarte asemănătoare celor timpurii din câmp

neprotejal, deosebirea constând în epoca de înfiinţare a culturilor şi de producere a răsadurilor, care este în medie cu 10-15 zile mai devreme (tabelul 7.5).Pregătirea terenului, producerea răsadurilor şi înfiinţarea culturilor sunt asemănătoare celor din

câmp.

7.4. Tehnologia generală de cultivare a plantelor legumicole în răsadniţePentru sistemul gospodăresc, cultura plantelor legumicole în răsadniţe este mai extinsă datorită

posibilităţilor mai uşoare de procurare a materialului biologic ternaogen (biocombustibil), asigurat prin resursele locale, din gunoiul de grajd existent în gospodării şi îmbunătăţit şi sporit ca volum prin adaosuri de alte materiale: paie de cereale, tulpini grosiere de porumb, tulpini de fân, frunze etc. Lucrări de întreţinere aplicate culturilor legumicole

Lucrările de îngrijire aplicate plantelor legumicole 'in sistemele de culturi practicate, cu mici excepţii, sunt asemănătoare atât în metoda ecologică cât şi în cea convenţională.Elementele de particularitate se raportează Ia acele secvenţe caic sunt interzise prin utilizarea

de produse chimice de sinteză sau diminuate ca intervenţii-ce!e ce se raportează la lucrările de întreţinere aplicate solului.In legumicultura se efectuează trei grupe de lucrări:-cu caracter general, ce se aplică la toate speciile;-cu caracter special, particular, ce se aplică numai la unele specii.-de dirijare a factorilor de mediu

♦ Lucrările cu caracter general:-afânarea solului şi combaterea crustei;-prevenirea apariţiei şi combaterea buruienilor;-verificarea şi completarea golurilor;-preveuirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor;-îngrăşarea fazială;-irigarea culturilor.

Page 48: carte de legumicultura

Afânarea solului şi combaterea crustei are drept scop asigurarea celor mai bune condiţii pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor legumicole, dirijând:-regimul de umiditate, favorizând înmagazinarea unei cantităţi mai mari de apă în sol şi

reducerea pierderilor de apă;-regimul de aer, la nivelul sistemului radicular, necesar proceselor de absorbţie şi desfăşurării

normale a activităţii microbiene;-regimul de temperatură- solurile afânate se încălzesc mai uşor, permiţând înfiinţarea culturilor

mai devreme;-răsărirea plantelor şi evitarea pierderilor datorate formării crustei;-favorizarea activităţii microorganismelor.Praşilele se execută fie înainte de răsărirea plantelor (pentru speciile ale căror seminţe

germinează greu), când pentru observarea rândurilor se folosesc seminţe de plante indicator (salată,.spanac, ridichi de lună) şi se numeşte praşilă oarbă, fie după răsărirea plantelor sau după plantare, considerându-ge/wayi/e normale.Lucrarea se efectuează mecanic, folosindu-se grape uşoare, freze sau cultivatoare, la

adâncimea-la care să nu deranjeze activitatea microorganismelor şi sistemul radicular al plantelor, iar numărul prasilelor depinde de durata de vegetaţie a speciei, tipul de sol şi metoda de udare, dinamica îmburuienării, lucrarea efectuându-se printre rândurile de plante.Praşilele manuale se execută cu sapa şi unelte tip Wolff sau Gardena, pe rândul de plante sau

între rânduri, pe suprafeţe mici, având acelaşi scop de afânare a solului, şi de distrugere a buruienilor; se.' efectuează într-un număr diferit şi depind de aceiaşi factori, dar şi de forţa' de muncă manuală disponibilă.în sere şi solarii afânarea solului se face manual folosind furca cu colţi scurţi, alaiuri de unelte

tip Wolff, Gardena iar mecanizat cu. motofreze cu organe rotative de 6-9 CP., sau cu motocultoare de mică putere (M6) echipate cu freze (Alexandru T., 1999).In răsadniţe lucrarea se execută numai manual cu uneltele; menţionate anterior.In general, hi plantele legumicole se execută 1-4 praşile mecanice, şi 1 -3 praşile manuale.

Combaterea crustei se realizează în principal prin praşile şi mulcirea solului, dar şi prin alte mijloace preventive, respectiv prin folosirea îngrăşămintelor organice; folosirea unor materiale „anticrustă,, , sau „condiţionatoare de sol " sub formă de particule cu diametrul de 0,2.-1,5 nun (Geofloc, spumă de polistirol, Encap etc); încorporarea în sol a. unor materiale inerte (granule de mase plastice) sau de materiale expandate speciale (Styromull, Hygromull etc) care influenţează structura şi textura solului.

Prin utilizarea polimerului ecologic Ponilit GT-1 la culturile de sfecla şi morcov, sub formă de suspensii în stratul superficial al solului, numărul plantelor răsărite a crescut cu 33%, iar producţia de rădăcini cu 30-34%.Le pot folosi emulsii de bitum care prin introducerea în sol formează cu acesta granule poroase, printr-un proces de agregare sub formă de glomerule şi care au capacitatea de a menţine umiditatea din sol la un nivel mai ridicat, încât evaporarea apei în lunile ele primăvară şi vară este încetinită considerabil, evitându-se astfel formarea crustei.

* Prevenirea apariţiei şi combaterea buruienilor este o lucrare de mare complexitate, fiind tratată corespunzător în cadrul capitolului 12. In figura 7.6. este prezentat mecanismul combaterii integrate în legumicultura prin metodele specificate, combinându-se secvenţele tehnologice ale ciclului vegetativ la plante.

Page 49: carte de legumicultura

Figura 7.6. Combatere integrată (după Chirilă, C, 1990)

• Verificarea şi completarea golurilor, are drept scop optimizarea numărului de plante la unitatea de suprafaţă, asigurând o cultură „încheiată". Lucrarea este obligatorie la toate culturile, asigurându-se prin acelaşi material biologic folosit la înfiinţarea culturii.Lucrarea trebuie efectuată la limp (în câteva zile de la răsărire sau de la plantarea răsadurilor),

atunci când se observă goluri în cultură, pentru a nu apărea decalaje în ritmul de creştere şi dezvoltare a plantelor.Pentru înlocuirea golurilor, solul trebuie să fie reavăn şi cu posibilităţi de udare în continuare,

pentru ca lucrarea să fie eficientă.

Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor este o lucrare de mare importanţă, deoarece după buruieni, bolile şi dăunătorii provoacă mari pagube culturilor legumicole.Se folosesc atât măsuri preventive, cât şi curative, care trebuie aplicate corespunzător normelor

tehnologice şi ecologice de protecţie a muncii.

Fertilizarea fazială este o lucrare de mare importanţă pentru menţinerea fertilităţii solului şi pune la dispoziţia plantelor elementele necesare creşterii şi dezvoltării pe faze de vegetaţie, dar cu restricţiile de rigoare, fiind un element tehnologic specific pentru agricultura ecologică.Fertilizarea fazială se practică la scară redusă în agricultura ecologică, iar rolul hotărâtor în

stimularea creşterii şi dezvoltării plantelor îl au „biopreparatele?* obţinute din infuzii, decocturi, macerate, plămădeli etc.Este totuşi necesar a se ţine evidenţa nivelului de fertilizare a solului, evidenţiată prin

„buletinele de analiză'' şi cel de fertilitate a plantelor prin „diagnoza fo!iară" sau „diagnozapeţiolară",

Irigarea culturilor este de asemenea o lucrare de mare importanţă, izm de care nu se pot efectua culturi legumicole şi nu se pot obţine producţii ia nivelul potenţialului soiului, în cazul în care nu este aplicată şi dirijată corespunzător.

* Lucrările cu caracter specia! (particular):

Page 50: carte de legumicultura

-răritul-bilonatul şi muşuroitui; roulcirea; - înălbirca (etiolarea) organelor comestibile;- protejarea culturilor împotriva brumelor; -protejarea culturilor împotriva grindinei; -susţinerea plantelor (palisarea); -copilitul-înlăturarea vârfurilor de creştere (cârâit şi ciupit); -tratarea cu biopreparate; -defolierea; -stimularea legării fructelor. Raritul - lucrarea ce se aplică culturilor legumteole înfiinţate prm semănat direct în câmp,

unde, pentru asigurarea desimii corespunzătoare s-a folosit o cantitate de seminţe mai mare faţă de cea necesară. în cazul în care condiţiile de germinare ş' răsărire au fost favorabile, desimea plantelor este prea mare şi ca atare surplusul trebuie înlăturat prin această lucrare.Lucrarea fiind costisitoare, în ultimul timp se utilizează oentru semănat seminţe drajate,

semănători de precizie sau benzi preînsă-mânţate, reducând substanţial cantitatea de seminţe la ha.Cu plantele obţinute din răritură se pot completa goluri la speciile care suportă producerea

răsadurilor (tomate, salată, sfeclă).Bliontîlî şi muşuroitul - sunt lucrări în cadrul cărora, cu ajutorul solului, se favorizează:

emiterea de rădăcini adventive (tomate,castraveţi); tuberizarea (cartof); rezistenţă mai mare a plantelor la acţiunea vântului (inclusiv plantele semincere) şi înălbirea părţilor comestibile (sparanghel, cicoare, praz etc).

Bilonatul se execută, mecanizat cu ajutorul cultivatorului prevăzut cu corpuri de rariţe, aducându-se pământ de o parte şi de alta a rândurilor ' de plante, dar şi manual, cu sapa.

Muşuroitul se execută manual cu sapa, aducându-se pământ în jurul plantei.Deşi prin aceste lucrări se pierde apă mai multă din sol şi se deranjează activitatea

microorganismelor aerobe, trebuie totuşi aplicate numai acolo unde sunt absolut necesare, pentru rezolvarea obiectivelor menţionate.

• MulcireaEste o operaţie de acoperire a solului cu diferite materiale având scopuri multiple.,în acelaşi timp are şi multe alte efecte pozitive:-limitează levigarea azotului datorită utilizării obligatorie a udării prin picurare, la culturile

mulcite; - reglează umiditatea şi îmbunătăţeşte regimul de irigare;-limitează evapotranspiraţia, respectiv diminuează dezvoltarea bolilor prin reducerea umidităţii

atmosferice şi a contactului frunzelor cu solul umed;

Page 51: carte de legumicultura

- reglează regimul de gaze;- stimulează prinderea plantelor datorită menţinerii unui conţinut mai ridicat al umidităţii în sol;-creşte temperatura solului în timpul nopţii datorită transferului ient de gradient termic;- protejează structura solului împotriva erectelor negative induse de ploi şi de irigarea prin

brazde sau aspersiune;-creşte eficacitatea fotosintezci datorită reflecţiei luminii pe partea inferioară a frunzelor

(muloiul roşu):-se obţin legume curate datorită evitării contactului acestora cu solul;-in combaterea buruienilor şi reducerea numărului acestora în culturi.

Materialele folosite pot fi (Fiţiu A., 2003; Felaghia Chilom, 2002, 2003): materiale organice (carton, special, frunze, paie, pleavă, rumeguş, compost, turba, mraniţă, material celulozic de ia ciupercări, hârtie specială eîc);-materiale plastice nedegradabile P.E. sau P.V.C. (folie neagră,

roşie, albă, verde etc);alte materiale: substanţe petroliere (bitum), folii de aluminiu.Materialele organic se aştern pe stratul înălţat, de o parte şi de alta a rândului de plante, iar

hârtia şi folia se demlează cu dispozitive speciale pe suprafaţa de teron, în lungul rândurilor de plante, marginile fiind acoperite şi fixate cu pământ, iar cu ajutorul unor dispozitive se deschid (taie) lăcaşuri pentru plantarea răsadurilor.Cel mai utilizat muici în legumicultura este polietilena cu grosimi de 17-40 microni (muici

anual) sau 5C-80 microni (muici multianual).Prin comportamentul diferit faţă de radiaţia solară şi terestră se pot utiliza folii de culori

diferite:- polietilenă transparentă transmite bine radiaţia solară dar are efect scăzut asupra

buruienilor prin mulcire directă, însă are efect foarte bun în cazul utilizării pentru solarizare;-polietilenă neagră - absoarbe complet radiaţia solară şi terestră, fiind foarte eficientă în combaterea buruienilor, asigurând şi o uşoară creştere a încălzirii solului;-polietilena opacă termic, de culoare roşie, cărămizie sau verde, absoarbe o bună parte din radiaţia solară utilă în fotosinteză; - polietilenă albă - efect ban împotriva buruienilor, bună reflecţie a radiaţiei solare şi

limitează creşterea temperaturii la nivelul solului. Atenţia trebuie îndreptată asupra unor modificări ale solului;•mulcirea cu folie de polietilenă determină creşterea valorii pH-ului solului faţă de martor

şi o scădere faţă de muîcirea cu mraniţă;• folia metalizată argintie are influent: favorabilă asupra reducerii conţinutului

în nitraţi (la salată);• activitatea bacteriană a solului este cel mai bine păstrată şi diversificată prin

utilizarea mraniţei şi a foliilor de pol etilena argintie şi de culoare verde, dar mai slabă prin folosirea foliei negre (Matei Gabi Mireia şi coîab. 2001);•mulcirea cu folie are o bună eficacitate împotriva buruienilor, transmiţând foarte bine

radiaţia înfraroşie ce încălzeşte solul, efectul termic este intermediar între negru şi transparent (plus 4° C faţă de un sol neacoperit);

Muiciul din plastic trebuie îndepărtat la sfârşitul fiecărui ciclu de cultură.

Page 52: carte de legumicultura

Materialele menţionate prezintă avantaje dar şi multe dezavantaje.Pentru evitarea neajunsurilor în ultimul timp şi mai aîes în legumicultura ecologică se

folosesc:•folii biodegradabile - care nu mai necesită îndepărtarea lordin cultură; -mulciul din hârtie - cunoscându-se 6 feluri de muici degra-dabil.* înălbirea sau etiolarea este lucrarea prin care, folosind mai multe posibilităţi se

realizează un singur scop, acela de a obţine organe comestibile în lipsă de lumină (etiolate), care devin mai fragede, mai suculente şi cu un gust mai plăcut.Ca mijloace se folosesc: solul prin bilonare sau muşuroire la sparanghel, cicoare, praz,

ţelină peţiol; legarea frunzelor peste organele ce trebuie etiolate la conopida, cicoarea de grădină etc; acoperirea sau înfăşurarea organelor ce trebuie etiolate cu diferite materiale la cardonul,ţelina de petioli etc.

Susţinerea plantelor lucrarea se aplică ia:

-La speciile legumicole cu ţesuturile mecanice slab dezvoltate şi care nu se pot menţine singure în poziţie verticală, având port înalt (tomate, fasole urcătoare, castraveţi unii serainceri de plante legumicole etc);-la soiurile viguroase de ardei vinete în condiţiile de cultură din sere şi solarii.Susţinerea se asigură prin: -arăcire (tutorare) folosindu- se araci din lemn, aşezaţi individual sau în piramidă (câmp); - prin spalieri joşi (paîisat) alcătuiţi din ţăruşi de lemn prevăzuţi cu sârme spalier;-prin sfori legate de sistemele de susţinere ale construcţiilor (sere, solarii) câte o sfoară !a

tomate, castraveţi, pepeni galbeni, fasole urcătoare şi 2-4 sfori la ardei şi vinete.Plantele de castraveţi şi pepeni galbeni se dirijează în seră sub formă de pergoîă sau în „V".

• Coborârea sau prăbuşirea plantelorCoborârea sau "prăbuşirea" plantelor se aplică la specii cu tulpini volubile (tomate,

castraveţi cu fruct scurt), în specia! în cadrul culturilor fără sol, compietând lucrarea de susţinere şi palisare. Metoda se practică în Olanda, Belgia, etc, ţări ce dispun de sere ce au înălţimi mai mari (figura 7.7.).

Figura 7.7. Conducerea tomatelor în sere, prin coborârea plantelor

3 m

Page 53: carte de legumicultura

-în ciclul anual de producţie Dirijarea creşterii şi fructificării prin tăieri aplicate plantelor

(lucrări în verde). Lucrările au drept scop dirijarea creşterii şi fructificării plantelor asigurându-îe condiţii de vegetaţie mai bune.Se urmăreşte limitarea creşterilor vegetative pentru a favoriza apariţia raai timpurie a fructelor şi

grăbirea maturării lor, sau a favorizării calităţii şi maturării seminţelor - la culturile somincere.

Copilitul - este lucrarea prin care se îndepărtează copilii (lăstarii) ce se formează pe plantă şi suni mari consumatori de substanţe nutritive, întârziind creşterei t, fructificarea şi chiar maturarea fructelor.Plantele copilite ajung mai repede la formarea fructelor, calitatea acestora este mai bună, iar

seminţele au o valoare culturală mai ridicată. Lucrarea se execută când lăstarii sunt mici, până la cei mult 10 cm, eliminându-se consumul inutil de hrană.

Modul de efectuare:

- la culturile de tomate din sere, solarii şi timpurii din câmp se practică copilitul radical, la cele de vară copilit parţial (lăsând 1-2 copiii +• tulpina);- la ardei şi vinete (când se aplică) se efectuează copilitul parţial, iăsându-se pe plantă 2-4 lăstari principali (braţe) îrdepărtându-se cei ce cresc spre interiorul tufei, favorizând şi o mai bună iluminare.- la semincerii de plante legumicole (conopidă, varză) se înlătură o parte din ramificaţiile tulpinilor, iar la umbelifere - din inflorescenţe;- la semincerii de ceapă se îndepărtează o parte din tulpinile florifere - când acestea sunt mai

multe de două pe o plantă.

Cârnitul - constă în îndepărtarea vârfului de creştere al plantelor cu scopul de:sistarea creşterii în înălţime a plantelor în favoareafructificării prin creşterea numărului de fructe legate îninflorescenţe (tomate);pentru a obţine producţii mai timpurii (tomate, ardei,vinete);-a favoriza creşterea fructelor (tomate, ardei, vinete);-la cucurbitacee (castraveţi) favorizează lăstărirea şi respectiv echilibrarea fructificării:-la varza de Bruxelles favorizează creşterea verzişcarelor; -la serainceri se limitează numărul de ramificaţii iar fructificarea şi maturarea simultană a

seminţelor asigură o bursă recoltare. Nivelul la oare se efectuează lucrarea este diferit în funcţie de specie, soi, sistemul şi forma de

cultură, scop etc.

Ciupitul - este lucrarea prin care se dirijează fructificarea la castraveţii monoici şi pepenii galbeni, favorizând apariţia lăstarilor de ordin superior (3 - 4) pe care se echilibrează raportul de fructificare (de la 10/1 flori mascule/flori femele pe tulpina principală la 1/1 pe ramificaţiile de ordinul 3 - 4) . Se rupe în mod repetat vârful lăstarilor -in medie după 3 - 4 frunze.

Defolierea - se aplică în special în culturile forţate, îndepărtând frunzele de la baza plantelor care:-îmbătrânite fiind, împiedică aerisirea, contactează mai uşor agenţi patogeni şi dăunători,

consumă hrană;-la vinete se îndepărtează şi frunzele din dreptul fiorilor pentru a nu împiedica iluminarea lor;-frunzele îmbătrânite nu mai sintetizează;- la ardei şi vinete odată cu defolierea se îndepărtează şi lăstarii sterili;-frunzele cotiledonaie la castraveţi şi pepeni galbeni nu se îndepărtează, ele sunt sintetizatoare

de substanţe stimula toare (auxinice).Defolierea trebuie, efectuată echilibrat, iar resturile se scot în afara spaţiului de cultură şi se

compostează sau se ard.

• Asigurarea fructificării - se realizează prin mijloace fizice (polenizarea) sau chimice (stimidarea) dar numai cu biopreparate sau produse ecologice omologate.

Page 54: carte de legumicultura

Polenizarea suplimentară - este o măsură fizică prin care se urmăreşte punerea în mişcare a unei cantităţi mai mari de polen pe plantă, în condiţii de umiditate ridicată şi o aerisire mai lentă în sere. Se aplică la tomate, ardei, vinete şi pepeni.galbeni, în lunile de iarnă. în practică, se utilizează: baterea sârmelor; scuturarea plantelor; vibrarea inflorescenţelor cu vibratoare electromagnetice ("albină vibratoare"); crearea unor curenţi de aer cu ajutorul atomizoralui; folosirea bondarilor; folosirea albinelor din stupii amplasaţi în sere.Polenizarea suplimentară se practică şi la culturile legumicole semincere ale speciilor alogame

entomofile (vărzoase, ceapă, morcov) prin utilizarea stupilor de albine în mijlocul culturilor semincere, asigurând o bună polenizare şi respectiv o creştere a producţiei de seminţe.

Stimularea legării fructelor - se realizează pe cale chimică, dar numai cu biopreparate sau produse ecologice admise.

îndepărtarea de butoni florali şi fructe - se practică pentru:

-favorizarea creşterii vegetative ia ardei - îndepărtând primul buton floral sau fruct format;-în vegetaţie, îndepărtând fructele tarate (tomate, ardei, vinete, castraveţi, pepeni) se elimină

consumul inutil de hrană;- la tomate, „cizelarea ciorchinilor" are efect favorabil asupra. maturării fructelor şi elimină

parţial sau total presortarea la culturile forţate şi timpurii din câmp.

Prevenirea şi combaterea daunelor provocate de accidente climaticeîn cadrul culturilor extratimpurii şi timpurii precum şi a celor ce îşi prelungesc vegetaţia sau se

înfiinţează toamna, în câmp neprotejat pot apărea unele daune provocate de acţiunea unor factori climatici (vânturi, brume, genuri). Vara există pericolul supraîncălzirii plantelor datorită temperaturilor excesive.Protejarea culturilor împotriva brumelor - lucrarea se aplică speciilor cu sensibilitate la frig,

respectiv celor din grupa plantelor( pretenţioase la căldură, pentru a le feri de brumele târzii din primăvară, ce pot apărea până la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai (în sudul ţării) şi până la mijlocul lunii mai (în zone ceva mai nordice) şi de cele timpurii din toamnă, ce pot apărea începând din mijlocul lunii septembrie (în nord) şi după 5 octombrie (în sud).Prevenirea brumelor în legumicultura ecologică se poate face prin:-irigarea culturilor prin aspersiune, lucrare care se efectuează începând din momentul când

temperatura aerului la 10 cm deasupra nivelului solului este de 0 L'C dar înainte de apariţia şi ridicarea soarelui pe boltă, spre a le feri de "opărite";-acoperirea plantelor cu folii de polietilenă, direct sari prin instalarea de adăposturi tip tunel, iar

în situaţiile când se anunţă pericolul brumelor şi nu se dispune de mijloacele de protecţie corespunzătoare, se recurge-la acoperirea plantelor cu pământ, putând rămâne acoperite 3-4 zile (atenţie mare la descoperirea lor. deoarece se rup). Pe suprafeţe mici se pot utiliza metode individuale de protecţie (clopote, coifuri etc).-producerea unor curenţi de aer prin instalarea din loc în ioc de ventilatoare puternice.

Combaterea grindinei - cuprinde un complex de lucrări ce au drept scop atât protejarea plantelor, cât şi împiedicarea căderii grindinei, astfel:-prin plase din material plastic (antigrindină) cu ochiuri mici, ce se întind peste culturi;-lansarea de proiectile sau rachete mici, încărcate cu anumite substanţe chimice care explodează

în zona norilor. împiedicând formarea grindinei;-protejarea culturilor cu tunele acoperite cu materiale plastice.

Refacerea culturilor după grindină prezintă o deosebită importanţă şi se realizează astfel:-strângerea şi înlăturarea din cultură a tuturor părţilor de plante (frunze şi tulpini) ce au fost

rupte sau rănite în proporţie mare;-stropirea culturilor cu zeamă bordeleză, în concentraţie de 1% sau cu alt fungicid ecologic pe

bază de cupru.-stropirea cu biopreparate din plante care au rol în stimularea creşterilor vegetative;-stropirea plantelor cu must de gunoi de grajd, în diluţie de 1/5-1/10, pentru aport de azot care

favorizează creşterea.

Page 55: carte de legumicultura

Măsurile menţionate trebuie aplicate în aceeaşi zi sau într-un interval cât mai scurt.

Protejarea culturilor contra vânturilor reci - se asigură prin:-prezenţa perdelelor de protecţie forestiere; ;-instalarea de paravane de protecţie folosind rogojini, panouri da nuiele sau ds material plastic;-efectuarea culturilor la speciile sensibile (cucurbitacee) în culise de plante cu port înalt

(porumb, sorg).

Protejarea culturilor împotriva excesului de căldură - se asigură în perioada de vara prin:-irigarea plantelor prin aspersiune cu efect de răcorire a aerului şi solului;-mulcirea cu materiale reflectorizante;-paravane din foîii cu perfbiaţii foarte fine şi colorate în special în verde şi albastru;-acoperirea serelor şi solariilor cu sticlă sau plăci din P.V.C. ce au pereţi dubli între care se află

o peliculă de gelatină (tip Thermex);-folosirea de apă colorată dirijata pe pereţii construcţiei printr-un sistem special, cu reciclarea ei.Cretizarea — prin stropirea acoperişului serelor şi a pereţilor laterali cu soluţie de humă, praf

de cretă, spumă reziduală de la fabricii? de zahăr.Toate acestea au drept scop scăderea intensităţii luminoase, respectiv a valorii termice.

• Dirijarea factorilor de mediuReprezintă o grupă de lucrări de întreţinere specifice plantelor legumicole cultivate în sere şi au

o importanţă deosebită în a asigura creşterea şi dezvoltarea normală a acestora.Asigurarea nivelului optim al factorilor de vegetaţie se face prin măsuri directe sau indirecte

menţionate în capitolul 4, reprezentând grupa de lucrări de cea mai mare importanţă pentru toate sistemele de cultură.