http://www.turismland.ro

Carpatii Meridionali

Carpatii Meridionali, alaturi de Carpatii Orientali si Carpatii Occidentali reprezinta cele trei mari grupe muntoase ale Romaniei. Denumirea lor este data referitor la pozitia lor geografica (la sud, deci meridionali ca pozitie) fata de Depresiunea Colinara a Transilvaniei, care reprezinta simultan si limita lor nordica. Carpatii Meridionali reprezinta cea mai masiva, tipica si spectaculoasa regiune montana a tarii, avand unele similitudini cu Alpii. Parte distincta a Carpatilor Meridionali, Muntii Fagaras, cei mai spectaculosi, inalti si salbatici munti ai Romaniei, i-au inspirat pe

geograful francez Emmanuel de Martonne sa-i denumeasca si Alpii Transilvaniei, conform lucrarii sale Recherches sur l’Evolution morphologique des Alpes de Transylvanie (Karpates meridionales), publicata la Paris, Editura Delagrave, 1906. Limita lor vestica, spre Carpatii Occidentali, este culoarul depresionar Cerna – Timis – Bistra – Hateg – Stei – Orastie, iar limita lor estica (spre Carpatii Curburii) o reprezinta Valea Prahovei. Principalele caracteristici are reliefului Carpatilor Meridionali sunt: au cele mai mari altitudini din sectorul romanesc al Carpatilor, culminand in multe locuri la inaltimi ce depasesc 2500m (cele mai inalte varfuri sunt Moldoveanu – 2544m, si Negoiu – 2535m); in alcatuirea Carpatilor

Meridionali predomina rocile dure (sisturi cristaline, in principal), care dau reliefului un aspect masiv; pe crestele cele mai inalte ale muntilor exista un relief care a rezultat in urma actiunii de eroziune a ghetarilor din timpul erei glaciare – formele de relief principale sunt circurile si vaile glaciare; masivitatea remarcabila

si fragmentarea redusa sunt puse in evidenta si de numarul mic de depresiuni; de asemenea, exista doar doua vai transversale care segmenteaza sectorul meridional al Carpatilor (Jiu si Olt). Limita sudica a Carpatilor Meridionali o reprezinta un abrupt major (pe alocuri avand o diferenta de nivel pana la 1000m) format din trei grupe: Subcarpatii Curburii (intre Prahova si Dambovita), Subcarpatii Getici (intre Dambovita si Motru) si Podisul Mehedinti (intre Motru si Dunare). In Carpatii Meridionali se disting patru grupe majore de munti: Grupa montana Bucegi – Leaota – Piatra Craiului, sau grupa extrem estica; Grupa montana Iezer – Papusa – Fagaras, sau grupa estica; Grupa montana Sureanu – Parang – Lotrului, sau grupa centrala si Grupa montana Retezat – Godeanu, sau

grupa vestica, respectiv 23 de sub-grupe montane in total.Grupa Bucegi este cuprinsa intre vaile superioare ale Dambovitei si Prahovei, se deosebeste de celelalte sectoare prin existenta pe intinderi mai mari a stratelor sedimentare (calcare si conglomerate). Aceasta grupa este formata din trei masive muntoase – Bucegi, Piatra Craiului si Leaota – si un culoar transversal (Culoarul Bran – Rucar). Muntii Bucegi, foarte cunoscuti datorita importantei lor turistice, se remarca prin prezenta unor strate groase de conglomerate, care determina aparitia pe margini a unor abrupturi, forme de relief specifice (cum ar fi Babele si Sfinxul), si, la mari inaltimi, a unui platou intins (Platoul Bucegilor). In jurul Varfului Omu (2505 m), cel mai inalt din

acest masiv, exista urme ale reliefului glaciar. Muntii Piatra Craiului, alcatuiti in mare parte din calcare, au aspectul unei creste foarte ascutite si abrupte.Grupa Fagaras, situata intre Dambovita si Olt, este cea mai inalta grupa montana din

Carpatii Meridionali, avand, pe langa cele doua varfuri (Moldoveanu si Negoiu), mai multe inaltimi peste 2500m. Din aceasta grupa fac parte Muntii Fagaras, in nord, si o serie de culmi mai joase, situate in sud – dintre care Muntii Iezer sunt cei mai inalti si masivi. Muntii Fagaras au o creasta centrala, orientata est-vest, unde inaltimile se mentin peste 2000m, accesul este foarte dificil si relieful este foarte accidentat. Creasta Muntilor Fagaras si zona inalta a Muntilor Iezer au un relief glaciar foarte dezvoltat. Intre muntii Fagaras, Cozia si Lotrului, pe Valea Oltului, se afla Depresiunea Lovistei.Grupa Parang, cuprinsa intre Olt, Jiu si Strei, se remarca prin intinderea mai mare si existenta unor intinse suprafete netede. Culmile muntoase pornesc din Muntii Parang (Vf. Parangul Mare, 2519m) spre nord (muntii Sureanului si Candrelului) si spre est (Lotrului si Capatanii). Relieful glaciar este prezent in

jurul varfurilor inalte, dar mai putin dezvoltat decat in Muntii Fagaras.Grupa Retezat – Godeanu este cuprinsa intre Jiu si Culoarul Timis – Cerna. Desi cele mai mari inaltimi se afla in Muntii Retezat (Vf. Peleaga, 2509m), masivele muntoase pornesc din Muntii Godeanu, care sunt amplasati in centrul acestei grupe. Muntii Retezat au un relief glaciar foarte expresiv si dezvoltat, care intrece in dimensiuni si varietate formele de relief similare din Muntii Fagaras. Pe marginile acestei grupe, in zonele cu roci calcaroase, apar chei si formatiuni carstice. In partea de est se afla Depresiunea

Petrosani (intinsa si alungita pe cursul superior al Jiului), iar in nord, Depresiunea Hateg pe raul Strei.

Muntii Capatanii – Carpatii Meridionali in Munti & Dealuri din Oltenia Oltenia de Hai Hui — 24 May 2010 at 22:54 | 6 comentarii

 

Muntii Capatanii sunt o grupa muntoasa a Muntilor Sureanu – Parang – Lotrului, apartinand de lantul muntos al Carpatilor Meridionali, iar cel mai inalt pisc este Varful Nedeia, avand 2.130m. Ei sunt constituiti dintr-o culme inalta, prelunga de cca 50 km, orientata vest-est, pe care se randuiesc, perpendicular, ramificatii nordice mai scurte, mai povarnite, si ramificatii sudice mai lungi, mai putin inclinate. In majoritatea lor, culmile sunt puternic impadurite. Exista insa suprafete apreciabile de goluri de munte, care au favorizat viata pastorala si aparitia unei retele dese de poteci.

Album foto Muntii Capatanii

Harta zonala Muntii Capatanii – Carpatii Meridionali

Terms of UseMap

SatelliteHybrid

2 mi5 km

Descriere Muntii Capatanii

Muntii Capatanii se afla inconjurati pe trei laturi de importante drumuri si localitati, care inlesnesc accesul spre culmile muntilor. In contrast cu aspectul culmilor rotunjite se ridica doua cetati dolomitice, Tarnovul si Buila, prima la nord de culmea principala, ultima la sud, ele insele izvoare nesecate de frumuseti naturale. La aceste zone se mai adauga cordonul de stancarii si de chei de la poalele sudice (Polovragi, Bistrita, Arnota, Buila, Stogsoare etc.), ca si ruinele “cetatii” de gnaise Naratu, ale carei contraforturi strajuie defileul Oltului. Culmea principala a Muntilor Capatanii se inalta brusc deasupra “Carligului Mare” al Oltului prin varful Foarfeca Naratului (831 m) si se continua foarte accidentata peste varful Naratu (1.509 m)  pina in saua impadurita “La Mocirle” (1.045 m). Dupa ce inconjoara izvorul Vaii lui Stan, creasta recapata inaltime spre vest: varful lui Stan (1.491 m), Folea (1.647 m), Zmeuretu (1.979 m), Valeanu (1.847 m), Ursu (2.124 m), Capatana (2.094 m), Beleoaia (2.039 m), Nedeia (2.130 m), Negovanu (2.064 m), Bou (1.908 m). De aici ea coboara in curmatura Oltetului la 1.615m.O parte din apele curgatoare care strabat Muntii Capatanii formeaza cascade, repezisuri, taie chei, fenomene deosebit de atragatoare pentru iubitorii drumetiei. Unul din cazurile aparte il constituie cascadele care marcheaza afluentii paraului Lotrisor. Paraul Cheia prezinta curiozitati cu totul exceptionale. Izvorul acestui parau curge molcom intre muntii

impaduriti, in zona de sisturi cristaline. Valea se largeste putin in dreptul varfului Stogu strabatand lunca larga de la gura paraului Comarnice. Imediat ce se apropie insa de Stogsoare, paraul intra in zona calcaroasa si valea isi schimba radical infatisarea. Apele patrund prin “Poarta Stogsoarelor” in Cheile Recea (Cheile Cheii), una din cele mai dificile chei din Carpati. Dupa un sir de cascade paraul este “inghitit” de pestera de la “Sorbul Mare”. El iese la lumina doar jos, aproape de baza peretilor, “La Izbuc”. Dupa formatiunile care predomina, Muntii Capatanii pot fi impartiti in mai multe sectoare distincte: in sectorul vestic (Oltet – Horezu) si in zona alpina predomina formatiuni ale cristalinului autohton, peste care s-a suprapus cristalinul panzei getice. In afara de granite, grandiorite si de roci eruptive de adancime, se mai intalnesc sisturi sericitoase, cloritoase, argile cu grafit, calcare cristaline si, mai rar, cuartite. In sectorul mijlociu si rasaritean predomina rocile panzei getice, reprezentate prin gnaise micacee cu intercalatii de amfibolite in benzi, micasisturi ce formeaza cristalinul seriei de Lotru. Blocul stancos al Naratului, ca si vecinul sau de dincolo de Olt, Cozia, este constituit in mare parte din gnaisul ocular de Cozia (gnais biotic si amfibolitic, cu injectii lenticulare de gnais ocular). In zona sudica, culmea Arnota – Buila – Vanturarita – Stogu, alcatuita din calcare jurasice, formeaza o creasta aproape neantrerupta de peste 14 km, ce se impune in relief prin formele variate si deosebit de pitoresti pe care le prezinta. In partea cea mai inalta a Muntilor Capatanii (Negovanu, Nedeia, Capatana, Ursu) se pastreaza urme slabe ale activitatii nivale. O zanoaga bine conturata, cu aspect de circ, poate fi observata pe latura estica a varfului Ursu, iar o alta asemanatoare langa Turcinu Negovanului. Influenta climei mai blande din Oltenia se rasfrange simtitor asupra Muntilor Capatanii, mai ales asupra versantilor sudici. Vantul dominant bate din nord-vest, uneori canalizandu-se in lungul vaii Lotrului sau a Oltului. Precipitatiile anuale medii ating 1.200 mm la o altitudine de cca 1.400m. In zona de munte numarul zilelor ploioase este de 150—160 pe an. Temperatura medie, in ianuarie, este de -7°C, iar in iulie de 12°C, la aceeasi altitudine medie. Muntii Capatanii au 6 luni reci (noiembrie-aprilie) si 6 luni temperate (mai-octombrie). In zonele aflate la peste 1.500m primele zapezi cad pe la sfarsitul lui octombrie si se topesc in luna mai. Uneori petice de zapada zabovesc in vai pana spre mijlocul verii. Sezonul estival favorabil ascensiunilor este iulie-septembrie. Se recomanda pentru schi lunile februarie si martie. Muntii Capatanii prezinta o vegetatie asemanatoare Carpatilor Meridionali, si se caracterizeaza prin intinse poieni si goluri de munte care confera terenuri exceptionale de pasunat. In etajul alpin, pe pajisti creste pairusca, rogozul alpin si alte ierburi. Nu lipsesc tufe de smirdar, afin (Nedeia, Funicel, Ursu, Valeami etc.). In etajul subalpin, in spatiile ierboase, se dezvolta taposica etc., tufarisurile sunt dominate de jneapan, anin verde si ienupar. Pe versantii sudici molidisul reprezinta de regula un brau subtire la limita superioara a padurii (1.700-1.800 m alt). Acest brau este mai consistent pe versantii nordici, avand o dezvoltare si mai mare spre obarsiile vailor Repedea, Malaia si pe muntii Zmeuretu, Tarnovu, Negovanu etc. In etajul inferior, fagetul amestecat cu rasinoase sau fagetul pur ocupa suprafete importante. Alaturi de fag, care aici prezinta exemplare falnice (Stogu, Buila, Tarnovu, Romanu etc.), speciile care populeaza padurile sunt reprezentate prin ulmul de munte, frasin si carpen. In Muntii Capatanii fauna este comuna Carpatilor Meridionali, ursul, uriasul patruped carpatin, se intalneste in toate padurile. Capra neagra a fost colonizata pe muntii Vanturarita si Naratu. Exemplare de cerbi, caprioare gasesc teren propice, mai ales in bazinele paraielor Oltet, Roman, Olanesti si Latorita. Mai pot fi intalnite si alte animale

ca mistreti, lupi, rasi, jderi, iepuri, veverite s.a. Dintre pasari semnalam gainuse de munte, corbi, stancute, codobature, acvile etc.Reptilele sunt destul de raspandite in acesti munti: vipera comuna, mai putin cea cu corn, este prezenta in locurile ferite, in Buila – Vanturarita, Stogsoare, Stogu, Naratu ea poate fi intalnita mai des. Apele curgatoare sunt populate cu peste si, deseori, iubitorii muntelui poarta pe umar undita. Pastravul isi cauta salas in apele limpezi ale Latoritei, Oltetului, Romanilor si chiar in noile lacuri de captare. In cursul mijlociu si inferior al paraielor se pot pescui exemplare de zglavoc, scobar, clean etc. In defileul Oltului, se poate prinde la undita crap, somn, stiuca si mreana. Peisajul cu totul exceptional si salbatic, varietatea speciilor de plante si animale, unele foarte interesante din punct de vedere stiintific, pun din ce in ce mai acut problema ocrotirii lor. Muntii Naratu, Pietrele Goale, Foarfeca Naratului se prezinta ca cetati de stanci, turnuri, jgheaburi cu mici pajisti florale, inconjurate de padure cu abrupturi ce cad cu peste 1.000m spre valea Lotrului si valea Oltului. In viitorul cel mai apropiat, zona Cozia – Naratu va fi inclusa intr-un parc national, unde toate speciile de plante si animale, precum si peisajul inconjurator, vor beneficia de o ocrotire legala.

Cascada Lotrisor – Parcul National Cozia in Atractii naturale din Oltenia Oltenia de Magic Land — 24 May 2010 at 8:44 | 0 comentarii

 

Cascada Lotrisor se afla in Parcul National Cozia, in partea central sudica a Carpatilor Meridionali (Muntii Capatanii), pe Valea Lotrisor, la o altitudine de 485 – 515 m.

Album foto Cascada Lotrisor – Parcul National Cozia

Harta zonala Cascada Lotrisor – Parcul National Cozia

Imagery ©2011 DigitalGlobe, Cnes/Spot Image, GeoEye - Terms of UseMap

SatelliteHybrid

1 mi1 km

Descriere Cascada Lotrisor – Parcul National Cozia

Din Statiunea Caciulata se merge prin defileul Oltului aproximativ 5 km, imediat dupa motelul Lotrisor undeva pe stanga, se zareste panoul ce anunta cascada Lotrisor, de aici sunt aproximativ 2 km de drum forestier, care poate fi parcurs si cu masina.

Pesajul superb este intregit de caderea ametioare a apei de la aproximativ 30 m si de stancile golase printre care apa si-a stabilit propriul traseu.

Cascada Lotrisorului este realizata de mana omului, prin anii ‘70-‘71 si a fost necesara datorita necesitatii construirii drumului forestier de pe valea Lotrisorului. Apa paraului a fost deviata cu circa 5-600m mai sus, printr-un tunel sapat in stinca.  Se poate ajunge chiar langa cascada, urcand o poteca. La ape scazute se poate merge in amonte, chiar prin tunel, de unde se coboara la nivelul drumului forestier.

Parcul National Muntii Macinului in Atractii naturale din Dobrogea Dobrogea de Hai Hui — 18 June 2010 at 11:34 | 0 comentarii

 

Parcul National Muntii Macinului este localizat in Podisul Dobrogean, reprezentand singura zona din Europa in care ecosistemele caracteristice stepei pontico-balcanice, padurilor submediteraneene si balcanice, impreuna cu numeroase specii amenintate cu disparitia, se dezvolta pe cei mai vechi munti din Romania – munti hercinici si unii dintre primii formati pe continent. Muntii Macinului sunt cei mai vechi din Romania formati in timpul orogenezei hercinice, care a avut loc in urma cu 300-400 milioane de ani. Relieful este foarte accidentat in partea de nord-vest a muntelui, remarcandu-se Culmea Macinului si Culmea Pricopanului.

Album foto Parcul National Muntii Macinului

Harta zonala Parcul National Muntii Macinului – Dobrogea

Map data ©2011 Transnavicom - Terms of UseMap

SatelliteHybrid

2 mi2 km

Descriere Parcul National Muntii Macinului

Parcul National Muntii Macinului a fost format datorita existentei in acest areal a unui numar foarte mare de plante si animale protejate si aflate in pericol de disparitie. Aici exista in jur de 1.900 specii de plante in cadrul unei impresionante vegetatii naturale de stepa neexistente in alta zona a Romaniei, 27 dintre acestea fiind declarate specii endemice. In Muntii Macinului se intalnesc in jur de 2.000 specii de nevertebrate, 7 specii amfibieni, 11 specii reptile, 187 specii pasari si 40 specii de mamifere. Parcul National Muntii Macinului are o suprafata de 11.140,2 ha, din care 11.110,2 ha fond forestier (99,7%) si 30 ha pasuni(0,3%). Caracteristica pentru parc este predominarea ecosistemelor forestiere, care asigura stabilitatea ecologica si habitatul optim pentru speciile erbacee deosebite din acest teritoriu.In padurile din nordul Dobrogei se regaseste o biodiversitate bogata si unica in lume, in care se includ ecosisteme complexe forestiere, de stepa si de silvostepa. Padurile sunt constituite majoritar din arborete de foioase de amestec, in care specia de baza este gorunul in nord si stejarul brumariu sau stejarul pufos in sudul parcului. Pe langa o mare diversitate de specii de flora si fauna, dintre care multe sunt rare pentru tara si pe plan mondial, parcul National Muntii Macinului detine si protejeaza o serie de habitate prioritare: stepe vest-pontice de colilie, stepe vest pontice cu Thymus zigioides, paduri

moesice de stejar pufos cu Paeonia peregrina (bujorul), paduri de stejar brumariu, tei, carpinita din Dobrogea. Unele specii se afla aici la limita extrema a arealului lor mondial: militeaua dobrogeana (Silene compacta) este la limita nordica, coada racului de stanca (Potentilla bifurca) este la limita vestica. Valoarea internationala este subliniata prin prezenta a 6 specii incluse in Lista rosie europeana in categoria “vulnerabil” dintre care mentionam: clopotelul dobrogean (Campanula romanica), merinana (Moehringia grisebachi), ghiocelul cu frunze indoite (Galanthus plicatus), garofita pitica de stanca (Dianthus nardiformis). Fauna Muntilor Macinului, mai putin studiata, se caracterizeaza printr-o mare diversitate si importanta deosebita datorita prezentei unor specii rare si protejate. O importanta deosebita pentru stiinta si pentru biodiversitatea Muntilor Macin o reprezinta speciile rare si pe cale de disparitie: broasca testoasa (monument al naturii), balaurul dobrogean, vipera cu corn, vulturul plesuv, ciocanitoarea neagra, dumbraveanca (specii protejate pe plan international). Printre fluturi se gasesc: Polia cherrug, Chersotis laeta macini, Chersotis fimbriola niculescul, reptilele sunt: testoasa de uscat (Testudo graeca ibera), balaurul dobrogean (Elaphe quatorlineata), vipera cu corn (Vipera ammodytes), pasarile sunt reprezentate de: dumbraveanca (Coracias garrulus), soimul dunarean (Falco cherrug), iar mamiferele de: popandaul (Citellus citellus), dihorul patat (Vormela peregusna), pisica salbatica (Felis silvestris), Jderul de piatra (Martes foina), cerbul carpatin (Cervus elaphus), prezent in Dobrogea numai in Muntii Macinului, capriorul (Capreolus capreolus), mistretul (Sus scrofa), iepurele (Lepus europaeus), fazanul (Phasianus colchicus), vulpea (Vulpes vulpes). Accesul in parc este facil, se face mai usor cu autoturismul. Neexistenta unei retele de unitati de cazare bine dezvoltata duce la practicarea in aceasta zona mai mult a unui turism de tranzit. Se recomanda deasemeni excursia cu cortul, cu campare in cele mai pitoresti locuri ale acestor munti (creasta principala, culmea Pricopanului, rezervatia Valea Fagilor, Valea Luncavita).Unitati de cazare se pot gasi totusi in orasul Macin si pe soselele nationale de la poalele muntilor. Atractiile si obiectivele turistice: zona dispune de numeroase elemente care pot duce la dezvoltarea activitatii turistice in zona, in acest moment slab dezvoltata. Diferenta de nivel dintre Muntii Macinului si Dunare este de aproximativ 450m, crestele stancoase ale acestor munti semanand, in scara mai mica, cu impresionantele creste ale Carpatilor Meridionali. Principalele atractii si obiective ale Parcului National Macin sunt: varfurile Tutuiatu (467 m), Capusa (433 m), Moroianu (434 m), Priopcea (410 m); Rezervatia Geologica Dealul Bujoarele; Padurea Valea Fagilor; Lacul Sarat; castrul roman Arrubium de langa Macin; cetatea romano-bizantina Dinogetia de langa Garvan; ruinele cetatii romane de la Troesmis, langa Turcoaia.

Parcul National Domogled – Valea Cernei in Atractii naturale din Banat Banat de Hai Hui — 21 June 2010 at 19:52 | 0 comentarii

 

Infiintat in anul 1990, Parcul National Domogled – Valea Cernei este situat in sud-vestul Romaniei si se intinde pe suprafata a 3 judete: Caras-Severin, Mehedinti si Gorj. Din punct de vedere geografic, Parcul se intinde peste bazinul raului Cerna, de la obarsie pana la confluenta cu raul Belareca, peste masivul Muntilor Godeanu si al Muntilor Cernei (pe versantul drept) si respectiv Muntilor Valcanului si Muntilor Mehedinti pe versantul stang, avand o suprafata de 61.211 ha.

Album foto Parcul National Domogled – Valea Cernei

Harta zonala Parcul National Domogled – Valea Cernei

Terms of UseMap

SatelliteHybrid

2 mi2 km

Descriere Parcul National Domogled – Valea Cernei

Parcul Natural Domogled – Valea Cernei este din totalul parcurilor nationale din Romania al doilea ca marime si singurul care cuprinde un bazin hidrografic. Parcul este delimitat pe o suprafata de peste 60.000 ha, din care rezervatiile naturale insumeaza peste 24.000 ha. Administrativ, partea inferioara a vaii si in special versantul drept apartine de ocolul silvic Herculane – jud. Caras-Severin. Partea superioara se include in ocolul silvic Baia de Arama, ce tine de filiala Romsilva  Mehedinti. O ultima parte, mai redusa, respectiv masivul Piatra Closanilor, din bazinul invecinat al Motrului, apartine de ocolul silvic Pades, judetul Gorj. Se poate spune despre Valea Cernei ca alcatuieste o gradina botanica naturala. Acest fapt se datoreaza atat asezarii sale geografice, la un punct de interferenta a diferitelor influente climatice si a cailor de migrare a anumitor elemente floristice.Rezervația este un sanctuar al unei flore si faune de o deosebita varietate, foarte bogata in elemente rare, endemice sau cu raspandire meridionala (balcanica etc.). Pe tancurile greu accesibile si stancariile calcaroase, pe grohotisuri, in pajistile si poienile puternic insorite si batute de vant, in vaiugile adanc taiate in stanca sau umezite de apa izvoarelor si ogaselor, s-a stabilit o flora exceptionala ce alcatuieste asociatii variate; daca multe din elementele acesteia le vom putea reintalni si in muntii ce continua Domogledul pe Valea

Cernei spre nord, sau chiar si in alte zone ale Munților Banatului, concentrarea lor nu-i nicaieri atat de izbitoare ca aici. Zona este in mare parte tipic forestiera, intalnindu-se aici fagul autohton, fagul oriental, gorunul in partea inferioara, bradul in partea superioara, molidul foarte putin prezent spre golurile alpine. Exista o specie endemica de pin, pinul negru de Banat, o mare originalitate pentru Valea Cernei. Dintre plantele mai marunte, dar in cea mai mare parte endemice, caracteristice si cu flori frumoase: specii de garofita (Dianthus banaticus, D. kitaibelii), o ciubotica-cucului (Primula auricula), o campanula (Campanula crassipes), o albastrita (Centaurea triniaefolia), o brandusa (Colchicum haynaldi), cele doua specii de ghimpe (Ruscus aculeatus si R. hypoglossum), un stanjenel (Iris reichenbachii). Fauna Vaii Cernei este reprezentata in special de mamifere (ursul, cerbul, capriorul, mistretul, rasul, vulpea, jderul, bursucul, pisica salbatica, vidra, veverita). Specii de animale interesante intalnim si printre nevertebratele terestre (scorpioni, coleoptere), si printre cele de apa (in izvoare traiesc cateva specii de insecte raspandite in Balcani dar la noi rare sau rarisime), si printre vertebrate (serpi de pilda). Dar gloria de necontestat a Domogledului o reprezinta fauna sa de fluturi, muntele acesta fiind unanim recunoscut drept una dintre zonele Europei cu cea mai bogata si remarcabila fauna de lepidoptere.Isi da seama de aceasta si drumetul care colinda poienile Domogledului intr-o zi frumoasa de vara sau care innopteaza acolo cu un felinar aprins. Uluitoarea revarsare de “petale zburatoare” s-ar putea concretiza in modul stiintific, astfel: in rezervatia Domogled au fost semnalate pana in prezent cca 1.500 specii de lepidoptre, adica aproximativ 45% din numarul total al speciilor cunoscute pe intreaga tara; se considera ca cifra totala trebuie sa fie insa in jur de 2.000 de specii (adica 60-65% din totalul faunei noastre de fluturi). Din punct de vedere biogeografic, centrul de greutate cade pe elementele “euro-siberiene”, caracteristice pentru Europa Centrala, dar la acestea se adauga procente insemnate de specii pontice, est-mediteraneene-balcanice, sau caracteristice Carpatilor Meridionali. Dintre reptile, de retinut este prezenta viperei cu corn (Vipera amodytes) precum si prezenta unei specii rare de serpi, sarpele sfant sau sarpele lui Esculap. Viata mai este prezenta aici si in intunecimea pesterilor, cu numeroase specii, unele endemice altele descoperite aici pentru prima data. Accesul principal in parc este prin statiunea Herculane, unde se afla si sediul ocolului silvic Herculane.

Muntii Iezer – Papusa in Munti & Dealuri din Transilvania Transilvania de Hai Hui — 30 May 2010 at 13:55 | 1 comentariu

 

Muntii Iezer-Papusa sunt munti in lantul Carpati, grupa majora sudica, Carpatii Meridionali. Cel mai inalt punct al sau este Varful Rosu din centrul masivului, avand o altitudine de 2.470m. Imaginea de ansamblu a masivului Iezer-Papusa se reduce schematic la un larg amfiteatru de creste deschis catre miaza-zi, de o parte si alta a Raului Targului si a micii depresiuni Campulung, intreg acest arc de culmi se prezinta puternic inclinat pe flancurile sale exterioare dinspre vest, nord si est (adica spre Raul Doamnei si Dambovita) in timp ce, spre sud, descresterea lina a pantelor sale construieste un larg spatiu central, grupat aproape in intregime in jurul unui singur rau colector: Raul Targului.

Album foto Muntii Iezer – Papusa

Harta zonala Muntii Iezer – Papusa – Carpatii Meridionali

Terms of UseMap

SatelliteHybrid

2 mi5 km

Descriere Muntii Iezer – Papusa

O masivitate neobisnuita caracterizeaza in ansamblu acest grup muntos, deosebit de omogen si aproape imposibil de fragmentat in volume cat de cat independente. Vaile care il strabat in aproape toate directiile sunt fie prea putin adancite (Argeselul, de exemplu), fie – aproape toate — deosebit de inguste si nereusind in acest fel sa rupa pronuntata continuitate a reliefului in ansamblu. Insesi culmile puternice si numeroase ce se rasfira din arcul crestei principale catre sud sunt atat de apropiate una de cealalta si atat de asemanatoare ca forma si directie generala, incat — nici in cazul acestora – nu se poate vorbi cu usurinta de o compartimentare cat de cat vizibila a terenului. In ciuda acestei alcatuiri foarte unitare, o anumita subampartire poate fi intreprinsa pe intregul desfasurarii marelui arc de creste. Astfel, in ondularea inalta a cumpenei dintre Raul Doamnei-Dambovita si Raul Targului (la a carei linie simplificata vom reduce in cele ce urmeaza intregul masiv), doua inseuari definesc — cu prea putina vigoare de altfel — trei grupuri de munti: Papau (vest), Iezeru (nord) si Papusa (nord si est). Prima dintre cele trei grupe amintite cuprinde muntii Groapele — Papau — Jupaneasa, el reprezentand in acelasi timp capatul de sud-vest al intregului arc al crestei principale a masivului.El este despartit de grupul Iezerului (care ii urmeaza la nord si est) prin adanca lasare a Curmaturii Groapelor (2.037 m), cumpana intre valea glaciara cu acelasi nume (nord-est,

spre Raul Doamnei) si valea Bratiei, spre sud-est. Acest sector muntos se prezinta sub forma unei culmi puternice, foarte uniforma ca directie (N-E si S-V), neaccidentata si lipsita de denivelari pronuntate. Grupul de inaltimi Obarsia — Iezer — Varfu Rosu — Batrana, reprezinta osatura principala a intregului sistem muntos. El depaseste grupul precedent prin suprafata si altitudine absoluta, fiind, sub acest din urma aspect, superior si grupului urmator al Papusii. Pe intregul masiv, Iezerul constituie masa cea mai compacta si inalta, fapt ce se face imediat simtit in extinderea sporita a golului alpin si a suprafetei ocupate de vaile glaciare. Mai mult decat Papaul — insa mai putin decat Papusa —, Iezerul prezinta numeroase ramificatii de creste, ce constituie, in cateva cazuri, separari de importante bazine hidrografice. Cea de a treia si extrem estica subdiviziune a masivului se afla puternic adunata in jurul unui singur mare varf: Papusa (2.391 m). Contrastand vizibil cu grupele precedente, Papusa strange – pe o distanta de mai putin de 1 km in linie dreapta — punctele de desprindere a patru creste foarte mari: Barbu, spre nord si Calu, Mara si Boteanu, in balanta, spre sud si sud-vest. Aceasta desfasurare in doua manunchiuri de culmi cu infatisare foarte diferita (inguste, scurte si inclinate, spre nord; largi si prelungi, ca niste valuri paralele si aproape nediferentiate intre ele, spre sud), cu pornire aproape dintr-un singur punct, inaintand in directii total opuse — ca un jug de culmi asezat in curmezisul crestei ce vine dinspre Iezer si Batrana -, reprezinta trasatura caracteristica pentru intregul grup muntos al Papusii. Pe distanta primilor cativa kilometri, acest jug formeaza — impreuna cu Boteanu si cu creasta principala Iezer — Batrana — o neobisnuita intersectie in cruce, surprinzatoare in acest masiv unde ramificatiile in unghi drept sunt rare si de mica anvergura. Majoritatea rocilor aflate in compunerea masivului sunt de formatie foarte veche, unele dintre ele urcand — cum este cazul gnaiselor de injectie — pana in Proterozoicul superior. In Iezer-Papusa, aceasta din urma roca – formata prin intruziuni magmatice locale si apartinand seriei de Cumpana – Holbav – prezinta o fasie relativ ingusta si care, venind dinspre vest, se apropie oblic de masiv acoperind intregul curs mijlociu al Raului Doamnei. Continuand spre nord-est, aceeasi fasie cladeste turnurile puternic dezgolite ale Coltilor Cremenei si, in parte, ale Coltilor lui Andrei; compune partial culmea de legatura Mezea – Otic, si traversand Dambovita si creasta principala a muntilor Fagaras, se afunda sub depozitele sedimentare din imprejurimile orasului Codlea. Predominanta si caracteristica insa pentru masiv este seria petrografica “de Iezer-Leaota”, de varsta mult mai recenta si reprezentand zona de tranzitie catre cristalinul Carpatilor Rasariteni. Compusa din roci mai slab metamorfozate – in principal sisturi sericitoase si cloritoase — precum si din unele roci rezultate dintr-un metamorfism mai intens (micasisturi muscovitice si micasisturi cu granati), aceasta serie constituie totodata materialul alcatuitor al crestei Tamasului precum si soclul, numai in parte vizibil, al impresionantului recif mezozoic ce este Piatra Craiului. Trasaturile climatice, ce caracterizeaza masivul Iezer-Papusa, repeta in linii mari, toate trasaturile tabloului climatic general al Carpatilor Meridionali si, in mod deosebit, al muntilor Fagaras. In zona golului alpin inalt al masivului (2.000-2.400 m), media anuala a temperaturii aerului este negativa (0-2°C); cu mici diferentieri tinand de altitudine (zonele inalte fiind cele mai reci), de orientare (temperaturile fiind mai scazute pe versantii nordici si estici) si de deplasarea gravitationala a aerului ce determina, mai ales iarna, surprinzatoare inversiuni de temperatura. Diferentele de insorire – si deci de incalzire — ale versantilor se resfrang izbitor in peisaj, mai ales prin distribuirea vegetatiei si prin modelarea glaciara – mult mai puternic dezvoltata pe

aceleasi directii de nord si est. Prin izolarea sa de insula inalta si detasata, masivul Iezer-Papusa se afla permanent in calea principalelor miscari ale aerului. Deasupra altitudinii de 1.800-2.000m, zapezile acopera masivul aproape neantrerupt din noiembrie pana in aprilie, ele pastrandu-se mai indelungat in colturile adapostite si de orientare nordica si nord-estica. In caldarile inalte ale Rosului si Boarcasului, cateva petice de zapada innegrita si intarita “prind” cu regularitate, de la un an la altul, prima zapada a sezonului urmator. Covorul vegetal ce imbraca masivul Iezer-Papusa nu este notabil diferit de acela al altor masivi cristalini aflati in compunerea Carpatilor Meridionali.In cuprinsul zonei forestiere, primul etaj il prezinta padurea de fag (Fagus sylvatica), inaltata pana la 1.400—1.500m altitudine si care adaposteste, ca principale specii insotitoare, carpenul (Carpinus betulus), paltinul de munte (Acer pseudo-platanus) si mesteacanul (Betula pendula). Tot in cuprinsul acestui etaj, in zone mai adapostite, apare bradul (Abies alba) si – mai rar – silueta si frunzisul straveziu al Zadelor (Larix decidua). Numerosi arbusti vegeteaza in cuprinsul fagetelor, mai raspanditi fiind socul de munte (Sambucus racemosa); cununita (Spiraea ulmifolia), iar in taieturile insorite, zmeurul (Rubus idaeus) si rugul de mure (R. hirtus) — ambele invadante si cu o mare capacitate de regenerare. In etajul alpin inferior (1.800-2.200 m) – intre zona molidului si pana la limita superioara a jneapanului, dominante sunt tufarisurile de smirdar (ruja sau bujor de munte: Rhododendron Kotschy), intretesute cu specii de Vaccinium si cu graminee, ca teposica (Nardus stricta). Des intalnit este omagul (Aconitum tauricum – otravitoare), cu inflorescenta in spic inalt, de culoare violet intens si cu fiecare floare de forma caracteristica a unei casti cu viziera ridicata. Aproape toate speciile de animale raspandite in regiunea de munte a tarii noastre sunt prezente si in cuprinsul masivului Iezer-Papusa. Mamiferele cuprind in prima marime ursul (Ursus arctos), prezent in jnepenisuri batrane sau in Zmeuretul taieturilor de padure, apoi lupul (Canis lupus); vulpea (Vulpes vulpes); rasul (Lynx lynx), destul de rar, in padurile inalte de pe Raul Doamnei si Dambovita, jderul (Martes martes); apoi, dintre capitate, mistretul (Sus scrofa) — coborand adesea pana in zona culturilor de langa sate; cerbul (Cervus elaphus); capriorul (Capreolus capreolus) si – in numar destul de mare, in stancariile ferite de la golul alpin — capra neagra (Rupicapra rupicapra). Dintre rozatoare, mai des pot fi intalnite veverita (Sciurus vulgaris), parsul obisnuit (Glis glis) si cateva specii de soareci de padure.

Muntii Lotrului – Carpatii Meridionali in Munti & Dealuri din Oltenia Oltenia de Hai Hui — 21 May 2010 at 15:56 | 5 comentarii

 

Muntii Lotrului sunt o grupa muntoasa a Muntilor Sureanu – Parang – Lotrului, apartinand de lantul muntos al Carpatilor Meridionali. Cel mai inalt pisc este Varful Steflesti, avand 2.242m. Patrunzand in teritoriul administrativ al judetului Sibiu, dinspre sud–vest, cu extremitatea lor nordica, Muntii Lotrului sunt marginiti, in est, de proeminentul Defileu al Oltului, la sud de Valea Lotrului, la nord de Valea Sadului, la Vest de paraiele Pravat – afluent al Lotrului, si Salanele tributar Frumoasei. Singura urma marcanta a glaciatiunilor din acest masiv se afla sub Varful Steflesti, pe latura sa estica. Culmea Steflesti se desfasoara pe 12–15 Km spre sud pana spre Pasul Tartarau, iar spre est cca. 25–30 km, pana la Defileul Oltului.

Album foto Muntii Lotrului

Harta zonala Muntii Lotrului – Carpatii Meridionali

Terms of UseMap

SatelliteHybrid

2 mi5 km

Descriere Muntii Lotrului

Muntii Lotrului fac parte din grupa centrala a Carpatilor Meridionali (extinsa intre valea Oltului la est si vaile Strei – Jiu la vest), in cadrul carora ocupa o pozitie axiala, orientata E-V si se desfasoara pe o suprafata de circa  1.120 Km2. Prin schematizare, au forma unui triunghi cu baza pe Olt, orientata N-S si varful in curmatura Salanelor. Ei se invecineaza cu Muntii Cindrel (N), Muntii Capatanii si Latoritei (S), Muntii Fagaras (E) si Muntii Sureanu (V), fata de care limitele sunt clare, fiind formate de vai, depresiuni, bazinete depresionare si sei adanci. Limita estica, intre Boita si gura Lotrului, este formata de jralea transversala a Oltului, peste care, de la Caineni spre sud, se suprapune Tara Lovistei. La vest, fata de Muntii Sureanu si Parang, limita este formata de vaile Pravatului si Salanele, intre obarsiile carora se interpune curmatura Salanele (1.615 m), ceva mai coborata decat curmatura Tartarau (1.665 m), peste care trece DN 67C – Transfagarasan. La nord, limita fata de Muntii Cindrel este data de un culoar adanc sculptat de raurile Frumoasa si Sadului, segmentat prin inseuarea larga, dispusa intre varfurile Cindrel si Steflesti. La vestul acestei inseuari, valea larga a Frumoasei constituie nu numai o limita ci si un compartiment al depresiunii intramontane Oasa. Limita de sud a Muntilor Lotrului o constituie valea Lotrului, intre gura Pravatului (Obarsia Lotrului) si varsarea in Olt.

Muntii Lotrului sunt alcatuiti dintr-o mare varietate de sisturi cristaline care formeaza panza getica, individualizata ca unitate structurata in timpul diastrofismului laramic. Sisturile cristaline au rezultat printr-un proces de metamorfozare regionala, adica o transformare a unor roci sedimentare si magmatice in conditii de presiuni si temperaturi inalte, dar si de circulatie a solutiilor chimice active. Relieful actual este sinteza unui complex de factori modelatori care au actionat initial sub un climat cald si uscat, urmat de unul umed, apoi de cel glaciar si periglaciar, succedat la randul sau de climatul actual. Rocile metamorfice dure au conservat destul de bine formele vechi ale reliefului major, dar nu si pe cele ale reliefului minor (derivat). Muntii Lotrului sunt formati dintr-o cuhne principala orientata V-E, cu o lungime de circa 60 km intre curmatura Salanelor si valea Oltului la Rau Vadului. Pe aceasta culme, cu aspect ondulat in profil longitudinal, se intalnesc mai multe varfuri cu rol de noduri orografice: Tampele (1.838 m), Larga (1.936 m), Balu (2.028 m) Piatra Alba (2.178 m), Cristesti (2.233 m), Lotrului (2.242 m) etc. Relieful glaciar este putin dezvoltat, dar aduce o nota aparte in ansamblul peisajului. El este reprezentat prin cateva circuri glaciare de tip pirinean, formate la obarsia unor vai preexistente, concentrate in zona varfurilor Piatra Alba – Contu Mare. In cadrul acestor circuri se pot identifica praguri glaciare si acumulari morenice (acoperite de jnepeni) care se succed din avale in amonte. Absenta vailor glaciare bine conturate in prelungirea circurilor pledeaza in favoarea unor ghetari de tip cuib. In schimb, prezenta morenelor frontale, laterale sau mediane la distante de 0,5-2 km in avalul circurilor, largimea mare a vailor si un usor profil transversal in ”U” sunt argumente in favoarea unor limbi de gheata, de grosimi reduse, care au inaintat pana la actuala limita superioara a padurii si chiar mai jos de ea. Muntii Lotrului constituie o unitate morfologica bine conturata si individuaiizata, in cadrul careia se pot distinge trei subdiviziuni: Masivul Negovanu – Lotrului – Tampele, intre cele mai adanci curmaturi de pe cuhnea principala: Poiana Tiganului (1.573 m) si Salanele (1.615 m), caracterizat prin culmi secundare orientate N-S si prin dezvoltarea exclusiva a suprafetelor de eroziune medii si superioare. Partial, aceasta subunitate este cuprinsa intre doua depresiuni intramontane: Oasa (N) si Vidra (S); Masivul Sterpu, situat intre Poiana Tiganului (V), valea Oltului (E), valea Lotrioarei (N) si a Lotrului (S), prezinta cele mai lungi culmi desfasurate radiar spre vaile Olt si Lotru. Aici se surprind toate cele trei suprafete de eroziune precum si forme structurale pe depozite sedimentare senoniene si eocene (in partea sud-estica); Masivul Prejba, situat intre valea Lotrioarei (S), valea Sadului (N), si valea Oltului (V), formeaza cea mai scunda subunitate, cu inaltimi sub 1.800 m (Vf. Prejba, 1.744m cu intinse pajisti secundare pe locul padurilor de conifere si foioase), utilizate ca pasuni si fanete. In cadrul acestei subunitati se evidentiaza numai suprafetele Rau Ses si Gornovita.Clima Muntilor Lotrului este similara celorlalte masive din lantul Carpatilor Meridionali, dar cu particularitatile conditionate de pozitia pe care o ocupa in ansamblul acestora. Pendularea maselor de aer genereaza aspecte deosebite de timp dintr-o parte in alta a masivului, iar altitudinea se reflecta in etajarea parametrilor climatici, implicit a vegetatiei, solurilor si altor aspecte fizico-geografice. Temperatura medie anuala scade altitudinal, de la 10°C  la poalele estice ale masivului, pana la 1°C pe culmile de peste 2.000m, cu un gradient mediu de 0,5°C/100m. Iarna, in ianuarie, temperaturile medii se dispun in intervalul -3…-9°C, iar vara, in iulie, intre 18…8°C pentru acelasi ecart de altitudine. Scaderea treptata a temperaturii aerului cu inaltimea este legata de variatia bilantului radiativ-caloric. Reteaua de rauri constituie un element major in peisajul

Muntilor Lotrului si un factor care, in timp, a dus la infatisarea actuala a reliefului. Ea este tributara, direct sau indirect, Oltului sau Muresului. Cumpana de ape intre bazinele acestor doi mari colectori se inscrie pe cele mai mari inaltimi intre curmaturile Steflesti si Salanele. Raurile tributare Oltului dreneaza cea mai mare suprafata a acestor munti (94%), in timp ce Muresul – prin afluentul sau Sebes, format din Frumoasa si Salanele – dreneaza o suprafata mult mai mica (6%). Din insasi pozitia Muntilor Lotrului in cadrul grupei Carpatilor Meridionali Centrali, rezulta prezenta raurilor autohtone alaturi de rauri marginale, semiautohtone (Salane, Frumoasa, Sadu, Lotru, Pravat) si chiar alohtone (Oltul). Raurile proprii acestor munti prezinta o orientare meridiana la vest de Vf. Sterpu si o desfasurare in evantai la estul acestuia. Apele lor sunt colectate de raurile marginale. Solurile din Muntii Lotrului au caracter zonal si s-au format pe un material parental rezultat din dezagregarea si alterarea rocilor metamorfice. Trecerea de la un tip de sol la altul se face paralel cu cresterea altitudinii si implicit cu schimbarile care survin in caracteristicile climatice si de vegetatie care influenteaza procesele de podzolic humico-feriiluviale. Succesiunea de soluri reinterpretata dupa nomenclatura actuala este urmatoarea: soluri brune acide – formate la altitudini de 300-1.200m, sub paduri de fag si pajisti secundare; soluri brune feriiluviale – situate la altitudini de 1.200-1.600m, sub paduri de amestec (fag cu rasinoase) si de molid. Capacitatea de schimb cationic este mai mica, in general, decat a solurilor brune acide, datorita continutului mai scazut in argila. Prezenta humusului influenteaza capacitatea de schimb cationic. Fauna din Muntii Lotrului, in general putin studiata, se caracterizeaza printr-un mare numar de specii, raspandite in variatele biotipuri.Dintre mamifere, retin atentia speciile de interes cinegetic, cum este ursul (Ursus arctos), stapan al padurilor de molid, care urca vara pana la golul de munte, pentru ca toamna sa se apropie de satele de pe vai, ademenit de dulceata fructelor; cerbul (Cervus elaphus), o adevarata podoaba a padurilor din Balindru, Hanesu, Goata, Saracinu Mare, Contu, Toamna, la vremea brumelor ne incanta cu sunetele guturale in care resimtim toata puterea si vigoarea Carpatilor nostri, capriorul (Capreolus capreolus) se intalneste mai cu seama in padurile de foioase si raristile de pe Dobrun, Poiana Arsa, Soci, Turnurele, Poiana Sulitei etc., capra neagra (Rupicapra rupicapra) ocupa biotipurile stancoase din caldarile Steaja, Zanoaga Cristestilor si Balindru, iar cand sunt urmarite de rapitori se retrag in stancariile din Cataractele Lotrului.Muntii Lotrului prezinta cateva rezervatii naturale a caror existenta este deja legiferata si noi areale sunt in studiu pentru a fi propuse protejarii:Rezervatia naturala Valea Calinesti (365 ha) se situeaza pe valea Calinesti, in etajul goruneto-fagetelor de deal cuprinzand arbori cu varste de peste 100 de ani; este instalata pe terenuri cu panta accentuata si cu stancarii formate din conglomerate si gresii.Rezervatia naturala Valea Urii se afla pe valea Urii, tot in etajul goruneto-fagetelor cu arbori seculari care cresc pe terenuri puternic inclinate, cu stancarie. In cadrul rezervatiei se conserva si asociatia dintre firuta (Poa nemoralis) si o specie de soparlita (Veronica bachofenii).Rezervatia Valea Doabra are un caracter complex ce cuprinde teritoriul dispus intre izvoarele vaii Doabra, afluent de stanga al Lotrului, in apropiere de confluenta acestuia cu Oltul. Pe conglomeratele si gresiile senoniene, care sub actiunea factorilor climatici au dat nastere unor interesante forme de eroziune diferentiala, s-au dezvoltat elemente de flora termofila ca scumpia (Cotynus coggygria), tulichina mica (Daphne cneorum), iedera

aiba (D. blagayana) s.a.Rezervatia Varful si Zanoaga Cristesti se afla in jurul Vf. Cristesti (2.233 m) si mai cu seama versantul sudic acoperit inca de palcuri sanatoase de jnepeni (mari suprafete au fost distruse prin recoltarea varfurilor vegetative), ca si caldarea glaciara ce adaposteste lacul glaciar Zanoaga Cristestilor, inconjurat de asemenea de jnepeni. Rezervatia are caracter complex (floristic, peisagistic, geomorfologic) si este menita sa ocroteasca o pante din sectorul inalt al Muntilor Lotrului, de o reala frumusete.Rezervatia Muntele Stricatu cuprinde jnepenisuri compacte, care inca nu au fost supuse exploatarii omului. In aceste locuri traiesc si exemplare deosebite de urs carpatin, capre negre si cerbi.Rezervatia Sterpu – Dealu Negru, cantonata pe culmea ce porneste din Vf. Sterpu (2.142 m), spre sud, pana la Dealu Negru, adaposteste suprafete intinse de jnepenisuri amenintate cu defrisarea. Culoarea inchisa a jnepenisurilor a sugerat si denumirea de Dealu Negru. Si aici se intalnesc elemente faunistice de interes cinegetic (ursi, cerbi, capre negre) ce necesita ocrotire.

Muntii Cozia – Carpatii Meridionali in Munti & Dealuri din Oltenia Oltenia de Hoinara — 27 April 2010 at 20:16 | 3 comentarii

 

Masivul Cozia se inalta pe stanga raului Olt, in dreptul statiunii balneoclimaterice Calimanesti si reprezinta o asociere de culmi aproape radiale ce se desprind din varful Cozia (1668 m) alcatuind un masiv unitar, un monolit stancos, in partea central – sudica a Carpatilor Meridionali. La poalele Muntilor Cozia se afla Manastirea Turnu. Traseul propriu – zis si si escaladarea Masivului Cozia se face incepand din spatele Manastirii Stanisoara.

Album Foto Muntii Cozia

Harta zonala Muntii Cozia

Terms of UseMap

SatelliteHybrid

2 mi2 km

Descriere Muntii CoziaMasivul face parte din prelungirile sudice ale Muntilor Fagaras, alaturi de masivele Fruntii si Ghitu. Suprafata sa este de cca 77 km². Masivul Cozia este marginit spre nord de depresiunea intracarpatica tara Lovistei, care il separa de creasta principala a Muntilor Fagaras, spre nord-est de paraul Baiasul, spre vest de ultimul defileu al Oltului, iar spre sud si sud-est de dealurile subcarpatice ale depresiunii Jiblea-Calimanesti.

Masivul Cozia se incadreaza in muntii cu altitudine mijlocie din Romania. Altitudinile cele mai mari se gasesc in partea centrala:

Vf. Cozia (Ciuha Mare) 1668 mCiuha Mica 1629 mDurducul (Crucea Ciobanului) 1568 mBulzu 1560 m.Din punct de vedere al constitutiei geologice masivul Cozia este alcatuit din roci cristaline (gnaisuri oculare de Cozia) si din roci sedimentare (calcare, conglomerate si gresii).

Transalpina – Muntii Parang in Obiective diverse din Oltenia Oltenia de Hoinara — 6 February 2010 at 22:31 | 12 comentarii

 

Transalpina (DN 67C) este o sosea din Muntii Parang, in Carpatii Meridionali. Este cea mai inalta sosea din Romania, avand punctul cel mai inalt in Pasul Urdele (la 2.145 m). Acest traseu a mai fost cunoscut si sub denumirea de „Drumul Regelui“, pentru ca, in perioada interbelica, regele Carol al II-lea l-a reconstruit. Drumul face legatura intre orasele Novaci din judetul Gorj si Sebes din judetul Alba. Fiind un drum alpin, este inchis pe perioada iernii. Drumul dinspre Novaci este asfaltat doar pana la Ranca (1.600 m). In continuare, drumul este cu bolovani si grohotis, fiind nerecomandat pentru autoturismele cu garda la sol joasa, precum si pentru cele cu resurse de putere reduse, avand in vedere pantele destul de abrupte care urmeaza.

Album foto Transalpina

Harta Zonala Transalpina

Imagery ©2011 DigitalGlobe, Cnes/Spot Image, GeoEye - Terms of UseMap

SatelliteHybrid

2000 ft500 m

Descriere Soseaua TransalpinaTransalpina inseamna „tara de dincolo de munti“, vechea denumire a tarii Romanesti si este mai putin cunoscut decat un alt drum care strabate muntii: Transfagarasanul. „Botezata DN 67C, aceasta sosea face legatura intre Novaci si Sebes. Este un traseu foarte putin cunoscut, care pe alocuri urca la peste 2.000 m – Pasul Urdele 2.145 m -, insa este frumos si salbatic. Daca Transfagarasanul este dupa parerea mea de nota 9, Transalpina merita 10 pentru peisaje, aventura si mister. soseaua a fost construita si pietruita de nemti in timpul primului razboi mondial, din ratiuni militare, insa a fost foarte putin folosita. De atunci, drumul a fost foarte putin intretinut, iar pavajul si podurile s-au degradat. Azi, soseaua mai este asfaltata in proportie de 25%. Accesul se poate face fie din Novaci sau Sebes, fie prin Valea Oltului – Brezoi – Voineasa – Vidra – Obarsiile Lotrului“, povesteste Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.Inceputurile acestui drum sunt neclare. Unele surse sustin ca a fost construit prima data de legiunile romane in timpul razboaielor cu dacii, motiv pentru care pe hartile de istorie este trecut sub denumirea de “coridorul IV strategic roman”.Exista si o legenda locala, care spune ca, la sfarsitul secolului XVIII si la inceputul secolului XIX, fiecare familie a participat la construirea unei portiuni din acest drum, in functie de posibilitatile fizice si financiare ale sale.Potrivit altor surse, soseaua a fost construita si pietruita de nemti in timpul primului

razboi mondial, din ratiuni militare, insa a fost foarte putin folosita.Transalpina a fost reconstruita in perioada interbelica si data in folosinta in 1935, cand a fost inaugurata de regele Carol al II-lea.Drumul a mai fost reabilitat in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand nemtii aveau nevoie de aceasta cale de acces din motive militare. De atunci a fost foarte putin intretinut.Este prevazuta modernizarea acestui drum pe o distanta de 148 de kilometri, intre Sebes, judetul Alba si Bengesti, judetul Gorj.In fiecare an in luna septembrie pe o portiune de serpentine a DN67c intre Novaci si Ranca se desfasoara Campionatul National de Viteza in Coasta, etapa Ranca.

Muntii Parang – Carpatii Meridionali in Munti & Dealuri din Oltenia Oltenia de Hoinara — 25 April 2010 at 15:58 | 6 comentarii

 

Muntii Parang fac parte din Carpatii Meridionali, grupa muntoasa Parang – Sureanu – Lotrului, fiind cea mai mare ca suprafata dintre masivele muntoase ale Romaniei. De la est la vest masoara aproximativ 50 de km iar de la nord la sud circa 25 km.Muntii Parang sunt delimitati la vest de Valea Jiului, iar la est de raul Oltet si raul Lotru. La nord sunt delimitati de Muntii Sureanu, prin valea raului Jiul de Est Spre sud, delimitarea este facuta de sirul depresiunilor Novaci si Baia de Fier.

Album Foto Muntii Parang

Harta Zonala Muntii Parang

Terms of UseMap

SatelliteHybrid

2 mi5 km

Descriere Muntii ParangSunt strabatuti de cea mai inalta sosea de la noi din tara, Transalpina, care ajunge pana la altitudinea de 2.200 m, oferind imagini rar intalnite.Pe cuprinsul intinderii muntilor Parang se gasesc un varf muntos de peste 2.500 de metri, si anume varful Parangul Mare, cu 2.518 m si trei varfuri de peste 2.400 de metri: Gemanarea, cu 2.426 m, Stoinita, cu 2.421 m si Carja cu 2.405 m si aproximativ 15 varfuri de peste 2.300 m.Muntii Parang se remarca prin masivitatea lor, care ii fac a fi asemanatori cu Muntii Fagaras si multitudinea de lacuri glaciare (Mija, Galcescu, Rosiile, Iezerul inghetat) care ii aseamana cu Muntii Retezat. Faptul ca pe traseele sale sunt putine cabane si refugii montane il face sa fie unul dintre cele mai salbatice masive muntoase din Romania.Partea sa sudica se remarca prin existenta unor formatiuni calcaroase, care au dat nastere unor pesteri, cum ar fi: Pestera Muierilor, aflata pe valea Raului Galbena si Pestera Polovragi, aflata pe valea raului Oltet. Aici se afla cel mai lung telescaun din Romania.

Babele – Muntii Bucegi in Atractii naturale din Muntenia Muntenia de Magic Land — 13 January 2011 at 12:19 | 7 comentarii

 

Babele sunt formatiuni stancoase situate in apropiere de varful Baba Mare (altitudine 2292 m), in partea central-nordica a masivul Bucegi din Carpatii Meridionali. Orientarea Babelor este nord-sud, marginite la est de Valea Jepilor si la vest de Valea Sugarilor.

Album foto Babele – Muntii Bucegi

Harta zonala Babele – Muntii Bucegi

Imagery ©2011 DigitalGlobe, Cnes/Spot Image, GeoEye - Terms of UseMap

SatelliteHybrid

1000 ft200 m

Descriere Babele – Muntii Bucegi

Babele sunt compuse din calcare si gresii si sunt martori de eroziune, formate prin erodarea eoliana diferentiata a diferitelor strate geologice in care sunt sculptate (process denumit coraziune). In geografie, aceste roci cu forme ciudate sunt numite “ciuperci”.

Istoric, se spune ca “Babele”au fost pentru romani simulacrele unor divinitati montane nimite “Deae Veteres”.

Pentru a ajunge la “Babe” puteti lua telecabina din Busteni sau pe jos din Busteni pe Valea Jepilor sau de la Cabana Piatra Arsa pe creasta Bucegilor.

De la “Babe” se poate ajunge la Varful Omu (2.505 m), la Crucea Eroilor Neamului de pe masivul Caraiman, spre cabana Piatra Arsa sau Varful cu Dor, spre izvorele si Pestera Ialomitei.

Muntii Fagaras – Carpatii Meridionali in Muntenia Munti & Dealuri din Muntenia de Hai Hui — 23 May 2010 at 17:55 | 28 comentarii

 

Muntii Fagaras reprezinta un masiv muntos care face parte din Carpatii Meridionali, si in care se afla cel mai inalt varf montan din Romania, varful Moldoveanu. Masivul Fagaras, de la est la vest masoara in linie dreapta, aproximativ 70 de km iar de la nord la sud circa 45 km. Muntii Fagaras seamana cu o imensa coloana vertebrala orientata de la est la vest avand ”coastele” (culmile) orientate catre nord si respectiv, sud. Culmile din partea nordica sunt cu mult mai scurte si mai abrupte decat cele din partea sudica, care sunt foarte lungi si domoale. Muntii Fagaras sunt delimitati la vest de Valea Oltului, iar la est de Barsa Grosetului si Raul Dambovita. La nord sunt delimitati, printr-un mare abrupt tectonic, de Depresiunea Fagarasului, cunoscuta si sub denumirea de Tara Oltului.

Album foto Muntii Fagaras

Harta zonala Muntii Fagaras – Carpatii Meridionali

Terms of UseMap

SatelliteHybrid

2 mi5 km

Descriere Muntii Fagaras

Inspre nord, pe o distanta de doar 8–10 km, diferenta de nivel atinge peste 2.000 de metri. Spre sud, delimitarea este mult mai putin accentuata, fiind facuta, dupa culmi lungi 30–40 km (Olanului, Robita, Scarisoara, Nisipuri, Zarna, etc.), de sirul depresiunilor Campulung, Bradetu, Arefu si Jiblea. Suprafata totala acoperita de muntii Fagaras este peste 2.400 km², fiind, spre comparatie, de circa 7,5 ori mai mare decat a muntilor Bucegi. Pe cuprinsul intinderii masivului Fagaras se gasesc 8 varfuri de peste 2.500 de metri: Moldoveanu cu 2.544m, Negoiu cu 2.535m, Vistea Mare cu 2.527m, Caltun-Lespezi cu 2.522m, Vanatoarea lui Buteanu cu 2.507m, Cornu Caltunului cu 2.510m, Hartopu cu 2.506m, Dara cu 2.501m etc. Exista, de asemenea, 42 de varfuri avand peste 2.400m si mai mult de 150 de varfuri de peste 2.300m. Aceste varfuri sunt separate intre ele prin sei adanci, unele coborand pana sub 2.000m altitudine (Curmatura Zarnei, 1.932m).Aceasta densitate de culmi, abrupturi, varfuri si inaltimi, i-au atras masivului si denumirea de Alpii Transilvaniei, expresie atribuita savantului francez Emmanuel de Martonne. Din creasta masivului se desprind catre nord si sud, ca niste puternice contraforturi de piatra, un mare numar de spinari prelungi (picioare de munte) dispuse aproape perpendicular pe creasta. Ele au lungimi si mai ales infatisari diferite, dupa cum

sunt orientate spre nord sau spre sud. Ramificatiile nordice sunt in mare parte abrupte si stancoase in apropierea crestei, domolindu-se numai sub mantia padurilor de conifere, care apar imediat ce inaltimea scade sub 1.700m. O alta caracteristica a acestor ramificatii consta in aspectul lor de muchie foarte ingusta si pe alocuri zimtata (de exemplu Muchia Albota). In contrast izbitor cu ramificatiile nordice, spinarile ce se desfac din creasta spre sud (Muntenia) sunt mai lungi si mai domoale, in parte acoperite de pasuni intinse. Portiunile cele mai dificile de strabatut ale crestei fagarasene le constituie unele sei ce despart vaile sau caldarile glaciare nordice de cele sudice. Creasta principala si ramificatiile nordice ale Fagarasului supuse actiunii curentilor, precum si dezagregarilor produse de inghet si dezghet, formeaza in unele locuri custuri foarte inguste, sei crenelate, cum sunt: Portita Arpasului cu Fereastra Zmeilor, seile dintre vaile Serbotei (nord), izvoarele Scara si Negoiu (sud). O alta caracteristica a acestor munti o constituie numeroasele circuri glaciare, precum si lacurile alpine situate la mari altitudini. Unele din aceste lacuri sunt alimentate de izvoare subterane. Vaile care coboara catre nord (Transilvania), urmeaza in marea lor majoritate o directie aproape perpendiculara fata de linia crestei, iar apele lor sunt silite – din cauza pantei foarte inclinate – sa coboare in salturi, formand numeroase cascade. Printre vaile cele mai pitoresti se numara: vaile Moasei, Serbotei, Balei, Brezcioarei, Ucei Mari si Ucisoarei, Sambetei. Numerosi munti din lantul masivului Fagaras poarta doua denumiri: una pentru versantul nordic si alta pentru versantul sudic. Astfel: Muntele Buda (sud) este acelasi cu Muntele Arpasul Mic (nord); Muntele Cocoriciu (sud) cu Muntele Moasa (nord); Muntele Moldoveanu (sud) cu Muntele Vistea (nord); versantul sudic al Muntelui Arpasul Mare sau Vartopul poarta denumirea de Muntele Varful Mircii; Muntele Ciortea este cunoscut in satele ardelene si sub numele de Muchea Avrigului. Muntii Fagaras sunt traversati de cea mai inalta sosea din Romania, Transfagarasanul.Masivul are o clima aspra, cu caracteristici subpolare, temperatura scazand odata cu cresterea altitudinii. Valoarea medie anuala a crestei atinge -2 grade Celsius. Temperatura variaza intre 20 si -38 grade Celsius. Sunt rare zilele cand deasupra Fagarasului cerul este complet senin. Masivul isi formeaza si nori proprii. Aici sunt inregistrate cele mai mari valori ale precipitatiei, ajungand la 1.400 mm/an. Iarna se produc multe avalanse, care fac imposibila inclusiv circulatia pe drumul alpin, transfagarasanul, care din 1974 traverseaza masivul. Muntii Fagaras sunt constituiti in totalitatea lor din roci metamorfice, denumite sisturi cristaline. Distributia generala a diferitelor varietati de roci este in fasi orientate de la est la vest. Aceste gnaisuri se pot urmari din Valea Oltului, la Robesti, prin localitatea Cumpana pe Arges (de unde isi trag si numele de “gnaisuri de Cumpana”), ajungand apoi sa taie Creasta Muntelui Oticu (care uneste Varful Bratilei cu Muntele Iezer), in locul numit Coltii Cremenii. Mai departe, spre est, ele urmeaza versantul sudic al Dambovitei, apoi o traverseaza si, prin Muntele Lerescu, ajung in Valea Barsei la Rudarita, de unde se indreapta spre nord-est, catre localitatea Holbav. La nord de aceasta fasie a gnaisurilor de Cumpana-Holbav urmeaza o a doua, formata din roci puternic sistoase si lucioase, ce se gasesc alaturi de cuart: sunt micasisturile, in constitutia carora intra uneori si nodule roscate-inchis de granati. Alternand cu aceste micasisturi, care ocupa toata creasta principala, apar, in special, in partea de vest a Fagarasului, amfibolite (roci de culoare inchisa datorita predominantei unui mineral negru-verzui din grupa amfibolilor) si calcare cristaline albe (de exemplu: marmurele din Fereastra Zmeilor, din Valea Moasa Sebesului, Piatra Alba, Muntele Albota, Valea Brezcioarei). Ultima zona, cea mai dinspre

nord, formeaza o parte din versantul nordic al masivului muntos. Sunt roci mai slab metamorfozate decat cele amintite si anume sisturi argintii sau verzui, cu luciu mai putin pronuntat. Intercalatiile de calcare sunt in aceasta zona mai rare. Toate rocile enumerate, care formeaza Muntii Fagaras, nu apar la lumina decat in anumite puncte, acolo unde ele nu sunt ascunse de solul vegetal. Blocul cristalin al Muntiilor Fagaras a inceput sa se ridice fata de relieful inconjurator la inceputul erei tertiare. Ca si intregul lant al Carpatilor Meridionali, ridicarea a avut loc in trei etape succesive (in Eocen, in Miocen si in Pliocen). In fiecare din aceste etape s-au creat platforme de eroziune, ce se mai recunosc astazi pe creste sub forma unor suprafete aproape plane, fractionate de vai (de exemplu: creasta principala in Varful Bratilei si in Varful Comisul). Haina vegetala a Masivului Fagaras este foarte bogata si variata. Paduri compacte acopera pantele muntilor pana la o inaltime de aproape 1.700m, iar intinse fanete si poieni – impodobite cu tot felul de flori – impanzesc malurile vailor, luminisurile padurilor sau plaiurile ondulate de sub centura impadurita a masivului. Dincolo de regiunea fanetelor incepe padurea de fag, care acopera in mare parte poalele masivului. Fagul se dezvolta aici puternic, inalt si drept, alcatuind codrii cu adevarat mareti. Pentru frumusetea padurilor de fagi argintii de pe Valea Balei ca si pentru celelalte valori turistice ce se gasesc de-a lungul ei (stancarii, lacuri si cascade), aceasta vale a fost declarata de Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii rezervatie naturala. In luminisurile padurilor de fag ca si pe malurile apelor se intalneste salcia capreasca, mesteacanul, plopul tremurator, aninul, zmeura, mure etc. In partea superioara a padurii, fagul se amesteca cu bradul, ce apare destul de rar. In schimb, locul sau este luat de molid, care ocupa toata regiunea paduroasa, de la 1.100m pana la aproape 1.700m altitudine. In afara de acesti doi reprezentanti ai coniferelor, in Fagaras se mai intalnesc si alte esente rasinoase. Astfel, zada sau laricele (pe Valea Brezcioarei), pinul (pe Valea Caselor, pe Muntele Clabucet), tisa (in numar mai mare pe Muchia Moasei), rare exemplare de zambru, si destul de des jneapanul (pe Muchia Mosului). Dintre acestea, zada, tisa si zambrul sunt specii ocrotite prin lege. Deasupra molidisului incepe golul alpin, deseori intrerupt de aglomerari numeroase de jnepeni, ienuperi, afine si merisor. Golul alpin este in mare parte acoperit cu pasuni (in special pe versantul sudic al masivului) oferind o hrana abundenta numeroaselor turme de oi. Tot in aceasta zona se intalnesc felurite specii de flori, unele mai frumoase si mai interesante ca altele: smirdar, campanule (clopotei pitici), gentiene, nu-ma-uita, panseaua de munte (trei-frati-patati), rusulita, garofita de munte, omagul. Dintre florile ocrotite prin lege mentionam: floarea de colt, sangele voinicului, iedera alba. La jumatate lunii iunie sus in golul alpin infloreste Bujorul de munte, care se prezinta sub forma unei inflorescente parfumate, de un rosu aprins, care imbraca muntele precum o patura ce se vede la mare distanta, iar cand adie vantul da senzatia ca arde muntele. Localnicii, in ultima sambata din luna iunie obisnuiesc sa urce cu mic cu mare la sarbatoarea bujorului.Lantul Muntiilor Fagaras adaposteste o fauna bogata, atat in zonele subalpine, acoperite de cele mai multe ori de paduri intinse, cat si in zonele golului alpin. Dintre mamifere ursul carpatic (ocrotit de lege) este cel mai reprezentativ, mentinandu-si adaposturile in numeroase regiuni de la limita superioara a padurilor de conifere. In padurile de altitudine mai joasa, mistretii ofera inca un vanat pretios, atat in tinuturile nordice ale masivului, cat si in cele sudice. Jderul si rasul se intalnesc mai rar, in schimb, veverita apare mai pretutindeni in calea drumetului, in regiunile forestiere, unde nelipsita este si vulpea, iar cerbii si caprioarele dau farmec padurilor de la poale, lupul este prezent si el in aceste

locuri. Multe pasari infrumuseteza viata padurii: se intalnesc forfecute, cintezoi, cojoaice de munte, ciocanitoare, sturzi, codobaturi de padure, mierle. Cocosi de munte si ierunci se adapostesc prin desisuri. Dintre pasarile rapitoare traiesc in masiv: ulii, soimi, acvile de padure sau pajure, vanturei, si mai rar vulturi de stanca. Numeroase reptile, unele inofensive ca soparlele de munte, gusterii precum si batracienii, cum sunt salamandrele, misuna prin covoarele de frunzis mort. In unele locuri, pe versantii orientati spre soare, vietuiesc si vipere. Multe din paraiele de munte si lacurile alpine sunt astazi repopulate cu pastravi. Pe culmi traieste capra neagra, ocrotita prin lege. Deasupra crestelor si pasunilor alpine, se intinde spatiul larg al vulturilor plesuvi sau bruni si al acvilelor de munte. Serpii sunt slab reprezentati in masivul Fagaras; amintim doar vipera comuna, care poate aparea uneori pe stanci sau trunchiuri de copaci, in locuri insorite, din etajul fagului, si chiar dincolo de acesta, pana la peste 2.000m altitudine. Pestii sunt reprezentati in primul rand prin pastrav, prezent in cursurile superioare ale tuturor raurilor si in lacul Balea. Mai jos, in zona padurilor, se mai intalnesc: scobarul, mreana, boisteanul si zglavocul. Interesant este in apele din bazinul Argesului un endemism carpatic: aspretele, sforetele sau popretele (Romanichtys valsanicola).