Introducere

În ţara noastră creşterea suinelor este o tradiţie, românii fiind mari consumatori de carne

de porc. Creşterea suinelor este o afacere rentabilă în momentul în care este făcută

corespunzător, porcul furnizând 47-48% din totalul producţiei de carne.

Ca importanţă zootehnică, porcul se situează pe locul 2 după taurine. Pe lângă carnea de

porc, se obţin şi alte produse care sunt foarte valoroase cum ar fi grăsimea,piele, părul, gunoiul

de grajd.

Pe piaţă este o cerere din ce în ce mai mare de proteină de origine animală şi implicit de

carne de porc. Din aceasta cauză a trebuit să se realizeze o creştere a efectivelor de animale,

diversificând în acelaşi timp rasele de porci.

În ultimii ani, consumatorii au optat pentru o carne de porc din ce în ce mai slabă (fără

grăsime). Pentru a satisface cererea consumatorilor, rasele de porcii au trebuit sa fie

perfecţionate, implicit cu aceasta a trebuit să se perfecţioneze şi tehnologia de creştere sau

producție.

Datorită însuşirilor sale, suinele prezintă foarte multe avantaje, atât economice cât şi

sociale:

se adaptează foarte bine la toate condiţiile de mediu, nefiind pretenţioase nici la hrană nici la

climă. Din această cauză porcii pot fi crescuţi în toate zonele ţării;

Suinele, fiind o specie omnivoră, ele valorifică foarte bine o gamă mare de furaje(cereale,

leguminoase, bostănoase, rădăcinoase, resturi din industria alimentară), toate acestea fiind

valorificate cu maximul de eficienţă economică;

au o precocitate ridicată, atât la producţia de carne cât şi la reproducţie;

prolificitatea este deosebită la această specie (8-12 produşi, chiar şi mai mult la rasele

specializate);

gestaţia are o durată foarte mică, 114-115 zile;

suinele au o fecunditate ridicată, diferenţele făcându-se doar în sistemul de exploatare;

suinele valorifică hrana mai economic decât alte specii, au un randament la sacrificare ridicat,

între 72-82%, valoarea energetică a cărnii este foarte ridicată;

din carcasa unui porc se folosesc atât produsele secundare, cât şi subprodusele.

Studierea filierelor agroalimentare prezintă un interes deosebit, datorită preocupărilor oamenilor

de a cunoaşte ce se întâmplă cu produsele obţinute de fermieri şi cum ajung la consumator, cine

sunt intermediarii şi ce rol au, ce transformări suferă produsele. Aceste preocupări se referă la

competiţie, performanţă şi utilizarea cât mai eficientă a resurselor.

Porcul este un mamifer ce face parte din familia Suinelor. Rasele actuale de porci provin din

mistreţul asiatic şi din mistreţul european. Din domesticirea mistreţului au rezultat rasele de porci

primitive (Mangalita, Stocli, Bazna), astăzi pe cale de dispariţie, iar din acestea, prin încrucişări

nedirijate cu unele rase importante sau format rasele : Negru de Shei şi Alb de Banat. Din rasele

importante fac parte Marele Alb, Landrace, Duroc, Hampshire, Yorkshire.

Produsul principal care se obţine de la porcine este carnea, iar produsele secundare sunt piei,

oase, copite, păr, gunoi, etc.Prin conţinutul său superior de proteine şi grăsimi, valoarea sa

energetică este superioară celorlalte specii: 2700 Kcal.– la carnea de porc; 1600 Kcal. – la carnea

de taurine; 1400 Kcal. – la carnea de ovine; 1050 Kcal. – la carnea de pasăre.

Din punct de vedere social, creşterea porcinelor este o activitate tradiţională care contribuie la

dezvoltarea întregului sector agricol.Nu trebuie uitat faptul că agricultura este o ramură vitală

pentru dezvoltarea economică, de evoluţia acesteia depinzând dezvoltarea industriei şi ridicarea

nivelului de trai al populaţiei.

Începând cu anul 1984, noţiunea de filieră agroalimentară se regăseşte în toate documentele

Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie - FAO.

În anul 1986, Malassis defineşte filiera ca fiind itinerariul parcurs de un produs (sau un grup de

produse) în interiorul sistemului agroalimentar. Ea presupune ansamblul agenţilor (întreprinderi

şi administraţii) şi operaţiilor (producţie, repartiţie şi finanţare) care concură la formarea şi la

transferul produselor până în stadiul final de utilizare, şi mecanismele de ajustare a fluxurilor

factorilor şi produselor de-a lungul filierei şi în stadiul final.

Filiera se defineşte în raport cu piaţa de consum şi cu ansamblul canalelor de distribuţie şi

aprovizionare utilizate de toţi producătorii care intervin pe piaţă.

Obiectivele principale ale filierei sunt:

asigurarea securităţii alimentelor;

utilizarea raţională a resurselor agricole;

creşterea productivităţii muncii;

creşterea valorii adăugate;

reducerea costurilor pe unitatea de produs şi a altor costuri la nivel de fermă;

creşterea profitului şi a rentabilităţii;

promovarea realizărilor ştiinţei şi tehnologiilor moderne, mici consumatoare de energie şi curate

în vederea asigurării sănătăţii oamenilor şi animalelor şi a protecţiei mediului.

creşterea calităţii producţiei şi a produselor;

Cărnea de porc: Etapele filierei

Figura 1. Etapele filierei cărnii de porc

Figura 2. Schema filierei cărnii de porc

Filiera cărnii ilustrată în fig. 2 abordează diferit cele două subsisteme ale sistemului

agroalimentar: subsistemul tradiţional sau artizanal, care grupează exploataţiile şi fermele

familiale şi subsistemul modern, care grupează fermele comerciale şi întreprinderile industriale

de prelucrare a produselor agricole, cooperativele şi formele moderne de distribuţie a produselor.

1.Etapa de pre-producție

Între ramurile zootehnice, creşterea porcinelor ocupă locul al doilea după specia bovine.

Produsul principal care se obţine de la porcine este carnea, mult solicitată şi apreciată de

consumatori, datorită valorii ei hrănitoare, suculenţei şi frăgezimii, uşurinţei cu care se prepară

într-un bogat sortiment de preparate culinare,posibilităţii de conservare sub diferite forme şi pe

timp îndelungat etc. De la porcine se mai obţine şi grăsimea animală, precum şi o serie de

produse secundare, cum ar fi:piei, oase, copite, păr, gunoi etc. Nu trebuie subapreciată nici

valoarea bălegarului de porc ca îngrăşământ organic şi mai ales faptul că cca. 10% din

cheltuielile făcute cu hrănirea porcilor se recuperează prin valoarea bălegarului produs.

Porcul este un mamifer ce face parte din familia Suinelor. Rasele actuale de porci provin din

mistreţul asiatic şi din mistreţul european. Din domesticirea mistreţului au rezultat rasele de porci

primitive (Mangalita, Stocli, Bazna), astăzi pe cale de dispariţie, iar din acestea, prin încrucişări

nedirijate cu unele rase importante sau format rasele Negru de Shei şi Alb de Banat. Din rasele

importante fac parte Marele Alb, Landrace, Duroc, Hampshire, Yorkshire.5

Prin conţinutul său superior de proteine şi grăsimi, valoarea sa energetică(exprimată în Kcal./kg)

este superioară celorlalte specii: 2700 Kcal. – la carnea de porc; 1600 Kcal. – la carnea de

taurine; 1400 Kcal. – la carnea de ovine; 1050 Kcal. –la carnea de pasăre; 750 Kcal. – la un ou

de 50 grame etc.

Carnea de porc în stare naturală este săracă în clorură de sodiu şi are un conţinut bogat de

proteine ( 20%). Carnea conţine o cantitate mică de glucide,îndeosebi cea a animalelor tinere,

este bogată în substanţe extractive (purine, creatină,creatinină), substanţe minerale (fosfor şi

fier). Viscerele (ficatul, rinichii, inima) conţin cantităţi sporite de fier, în ele se găsesc cupru şi

cobalt. Celelalte substanţe minerale (calciu, sodiu, clor, sulf, magneziu) se găsesc în carne în

cantităţi mici.

Carnea este bogată în vitamine hidrosolubile, complexul B. Dintre vitaminele liposolubile

întâlnim vitamina A şi vitamina D, ca şi vitamina K, toate acestea se găsesc în cantităţi foarte

mari în ficat, plămâni şi rinichi.

Proteinele furnizate de carnea de porc de calitate au o valoare biologic ridicată, conţinând toţi

aminoacizii esenţiali într-o proporţie optimă. O carne foarte grasă va avea mai puţine proteine

decât o carne extrem de slabă. În afară de proteinele de clasa întâi, în came mai avem şi proteine

specifice ţesuturilor conjunctive, dintre care singura digerabilă de către om (după o fierbere

prelungită) este colagenul. Aceasta este o proteină de clasa a treia, cu valoare biologică redusă.

Colagenul se găseşte în cantitate mare în carnea animalelor tinere.

Lipidele din carnea de porc (reprezentând în medie circa 7,5 g/100 g carne),sunt o sursă

importantă de acid linoleic conjugat, care în lumina celor mai recente studii poate furniza

protecţie împotriva unor forme de cancer, precum şi a unor afecţiuni cardiace datorită

proprietăţilor sale antioxidante.Glucidele constituie componenta minoră a cărnii deoarece

proporţia iniţiala a lor (în momentul tăierii animalului) este în mod obişnuit sub 1%.

Valori nutritive 100 de grame

Energie 1,013 kJ (242 kcal)

Grăsimi 13.92 g

Grăsimi saturate 5.230 g

Grăsimi monosaturate 6.190 g

Grăsimi polisaturate 1.200 g

Proteine 27.32 g

Acid aspartic 2.512 g

Acid glutamic 4.215 g

Apă 57.87 g

Vitamina A 2 μg (0%)

Vitamina B6 0.464 mg (36%)

Vitamina B12 0.70 μg (29%)

Vitamina C 0.6 mg (1%)

Calciu 19 mg (2%)

Fier 0.87 mg (7%)

Sodiu 62 mg ( 3 %)

Zinc 2.39 mg (24%)

Magneziu 28 mg (8%)

Fosfor 246 mg (35%)

Potasiu 423 mg(9 %)

Tabel nr.1: Valori nutritive la 100 grame de carne de porc

Creşterea porcilor prezintă foarte multe avantaje, atât economice cât şi sociale,dintre care

enumerăm:

prolificitate şi precocitate ridicată (anual de la o scroafă se pot obţine peste 20 purcei, iar după

circa 9 luni scrofiţele se pot folosi la reproducţie), gestaţia are o durată foarte mică, 114-115 zile;

productivitatea pe animal matcă superioară;

randament la sacrificare ridicat (70-75 %);

adaptabilitate ridicată la condiţiile de mediu şi la condiţiil creşterii intensive;

suinele fiind o specie omnivoră, ele valorifică foarte bine o gamă mare de furaje (cereale,

leguminoase, bostănoase, rădăcinoase, resturi din industria alimentară), toate acestea fiind

valorificate cu maximul de eficienţă economică;

din carcasa unui porc se folosesc atât produsele secundare, cât şi subprodusele.

asigură industriei alimentare o valoroasă materie primă (carnea).

este o activitate tradiţională;

produs de mare importanţă pentru consumul întregii populaţii;

sursă pentru schimburile comerciale;

asigură stabilitatea forţei de muncă în zona rurală.

Programul pentru susţinerea producţiei cărnii de porc cuprinde:

ameliorarea efectivelor de porcine pentru îmbunătăţiri calitative a carcasei de porc,

stimularea organizării de exploataţii competitive şi eficiente în zona rurală,

îmbunătăţirea structurii dimensionale a exploataţilor zootehnice,

sporirea veniturilor proprii ale crescătorilor de porcine,

trecerea de la producţia destinată autoconsumului la producţia comercială.

Sprijinul producătorilor se concretizează prin:

alocarea de fonduri de la bugetul de stat pentru activităţi de întreţinere,conservare şi perpetuare a

patrimoniului genetic al animalelor (Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului 33/2000).

pentru următoarea perioadă se urmăreşte acordarea de la bugetul de stat, a unui sprijin financiar,

sub formă de subvenţii pe produs pentru:

stimularea activităţii de creştere a efectivelor de animale şi anume pentru scrofiţe de reproducţie

la prima fătare diferenţiat în funcţie de valoarea biologică şi tipul biotehnologiei de reproducţie

folosit (montă naturală sau însămânţare artificială);

pentru porcii livraţi la abatoare autorizate în greutate de 95 - 110 kg, pe baza unor contracte

ferme încheiate între producătorii agricoli şi procesator;

folosirea integrală a capacităţilor de producţie existente şi în acest sens punerea în funcţiune a

construcţiilor zootehnice dezafectate, prin asigurarea cadrului legal pentru vânzarea acestora în

condiţii avantajoase.

Mediul înconjurător

Există o serie de factori care influenţează creşterea porcilor, aceştia sunt:

factorii exogeni se referă la: cantitatea, calitatea şi modul de administrare a hranei,condiţiile de

îngrijire, tehnologia de creştere şi îngrăşare, modul de efectuare a transportului,

factorii endogeni sunt: rasa, nivelul de ameliorare al animalelor, sexul,prolificitatea, capacitatea

de alăptare, numărul şi greutatea purceilor înţărcaţi,precocitatea şi valorificare furajelor,

sănătatea şi rezistenţa organismului,randamentul la sacrificare şi calitatea carcasei.

Îngrăşarea porcilor este mai rentabilă la vârstă tânără; îngrăşarea la vârstă mijlocie începe la 6

luni iar la cea adultă după 12 luni sau după ce animalul a fost scos de la reproducţie. Furajele

care intră zilnic în hrana porcilor trebuie să fie uşor digestibile, cu alte cuvinte acestea să poată fi

uşor transformate de către stomacul porcului în substanţe ce pot fi asimilate în organism si apoi

să fie transformate în carne.

Prolificitatea este exprimată prin numărul de purcei vii şi morţi, obţinuţi la o fătare.Numărul

purceilor obţinuţi la o fătare este influenţat de condiţiile de furajare a scroafelor gestante, de

condiţiile de creştere şi adăpostire, din care cauză la alegerea scroafelor pentru reproducţie se

reţin exemplarele la care prolificitatea ridicată este determinată genetic.

Precocitatea este exprimată prin vârsta scroafei la prima fătare şi este dependentă de substratul

ereditar şi influenţată de condiţiile de mediu. În funcţie de precocitate suinele se împart în 2

tipuri: tipul precoce, cu trei subtipuri (foarte precoce, precoce şi semiprecoce) şi tipul tardiv.

Reguli de amplasare a adăposturilor de porci:

interiorul adăpostului se compune din boxe, alei de circulaţie, canale pentru colectarea

dejecţiilor;

boxele au spaţiul împărţit în zonă de odihnă (aşternut de paie); zonă de hrănire şi adăpare; zonă

de defecare şi urină ( are un grătar cu diametrul 10).

Dintre componentele microclimatului, temperatura este aceea care influenţează cel mai mult

producţia, deoarece animalele consumă suplimentar din energia furajelor sau din energia proprie

atunci când este prea frig sau prea cald.

Temperatura şi umiditatea pot fi menţinute în limite normale prin construirea unor adăposturi din

materiale izolante, prevăzute cu tavane, prin aplicarea unor sisteme de aerisire dirijată şi prin

utilizarea aşternutului din paie. Temperatura optimă de confort este de 18-23 oC, umiditatea de

60 – 80 % şi viteza maximă a aerului de 0,15-0,20 m/sec.

Material biologic

Scrofiţele trebuie introduse prima dată la montă după ce ating greutatea corporal de 95 - 100 kg,

respectiv la vârsta de circa 8 luni, cele din rasele perfecţionate şi la vârsta de circa 9 - 10 luni,

cele din rasele mai tardive. O scroafă sănătoasa, dată la montă la vârsta şi greutatea corporală

optime, întreţinută şi hrănită corespunzător, poate produce purcei până la vârsta de 6 - 7 ani, timp

în care fată de circa 8 - 10 ori.

Rasele care deţin recordul la prolificitate (10-12 purcei) sunt Marele Alb şi Landrace. Şi în ceea

ce priveşte precocitatea se remarcă aceleaşi două rease împreună cu rasa Bazna, purceii cântărind

la naştere 1,2-1,3 kg, iar randamentul la tăiere pentru acestea este de 80-85%. Astfel pentru

calităţile sale Marele Alb va rămâne o rasă de viitor pentru ţara noastră.

În tabelul de mai jos am prezentat precocitatea, prolificitatea şi randamentul la principalele rase

de suine din România.

Rasă Precocitate Prolificitate Randament

Marele Alb Purceii cantăresc în

medie la naștere 1,2

kg,la 2 luni 20 k,la 4

Scroafele dau 10-12

purcei sau chiar 30

purcei la o fătare

80-85 %

luni 45 kg,la 6 luni 70

kg,la vârsta

reproducției de 10

luni ,110 kg

Landrace purceii ating la

naştere în medie

1,300kg, la întărcare

15kg, la 6 luni

65-70kg, la 7 luni

90kg, iar la 12

luni 140-150kg

scroafele dau 10-12

purcei

80-85%

Mangalița purceii ating la

naştere 1kg, la 2

luni 12kg, la 6 luni

45kg, la 1 an

80-100kg

scroafele dau 4-6

purcei

80 %

Stodi purceii ating la

naştere 900-1000g,

la 2 ani atinge

greutatea de 150-180

kg

Femelă 7-9 purcei 70 %

Strei purceii cântăresc la

naştere 1kg, la

6 luni 50kg, iar la 2

ani 150kg

Scroafele dau 10

purcei

70-75%

Bazna puceii cântăresc la

naştere 1-1,2kg,

la 6luni 50- 60kg, la

1an 80-100kg

Scroafele dau 8-10

purcei

80-85%

Tabel nr.2: Precocitatea, prolificitatea şi randamentul la principalele rase de suine

2.Etapa de producție

Sisteme de creștere a suinelor

În complexele industriale de creștere a suinelor în circuit închis și flux continuu,în care se aplică

sistemul intensiv, procesele de creștere și îngrășare necesită un ansamblu de construcții și utilaje

care să permită mecanizarea, automatizarea și electrificarea tuturor lucrărilor zootehnice,

începând de la transportul, pregătirea și servirea hranei, adăparea, evacuarea dejecțiilor și până la

asigurarea automată a condițiilor de microclimat (temperatură, umiditate, ventilație).

Creșterea suinelor în aceste condiții contribuie la:

reducerea efectivului animalelor de reproducție și folosirea intensă a acestora;

sporirea numărului de fătări anuale ale scroafelor și, implicit, a numărului de purcei

scurtarea cu 50-60% a timpului de lactație față de sistemul tradițional și la creșterea indicelui de

utilizare a scroafelor și a boxei de fătare, indicator ce asigură eficiența fermei zootehnice.

Indicii tehnico-economici de producție din complexele industriale sunt mai mari decât cei din

sistemul extensiv, în sensul că ciclul de reproducție a scroafelor se reduce de la 215 zile la 150

de zile. Indicele de utilizare a scroafei crește de la 1,7 la 2,4 fătări.Durata îngrășării scade de la

280 de zile la 180 de zile.

Sistemul extensiv de creștere

Sistemul extensiv se practică în gospodăria familială în care se cresc 1-5 capete porcine, pentru

consum propriu și numai o cantitate redusă de carne se valorifică pe piața organizată.

Porcinele sunt crescute în adăposturi simple, fără dotare tehnică deosebită și cu practicarea

furajării în mare măsură din resturi menajere, la care se adaugă tărâțe,porumb, orz, ovăz,

rădăcinoase, bostănoase, cartofi, lucernă masă verde.

Animalele de prașilă sunt procurate din târguri sau de la fermele din apropiere, cu matcă luată în

control sau cu matcă necunoscută. Achiziționarea de vieri nu este economică pentru acest sistem

de creștere. Monta scroafelor se face cu vieri de la fermele din apropiere sau de la depozitul

comunal.În ultima vreme au crescut cererile crescătorilor pentru însămânțarea artificială a

scroafelor.În acest sistem creșterea performanțelor zootehnice nu sunt deosebite, producția de

carne avînd un pronunțat caracter sezonier, mai ales pentru acoperirea necesarului pentru

sărbătorile de iarnă.

Scroafa face o singură dată pe an purcei. Mai rar intalnim 3 fătări la doi ani,producând 8-10

purcei la fătare, din care sunt reținuți 1-5 grăsuni,iar restul sunt vânduți în oborul de animale.

Sporul mediu de creștere este de 330-380 g și cu un consum de 5-7 UN/kg de spor.Procentul de

carne în carcasă este sub 50% iar stratul de grasime depăseste 30 mm, întrucât animalele sunt

sacrificate la 120-180 kg.

Sistemul semiintensiv de creștere

Sistemul semiintensiv, definește exploatația familială cu un efectiv de 10-25 capete scroafe

și/sau 100-500 capete porci la îngrășat în care activitatea este asigurată de membrii familiei.

Acceptarea acestui sistem de creștere a porcilor necesită adăposturi modernizate și o dotare

corespunzătoare cu echipamente de furajare , adăpare și asigurarea condițiilor de microclimat.

Animalele de prasilă sunt procurate din unități aflate în control (ferme de selecție, ferme de elita

și ferme de înmulțire) din rasele și hibrizi (scrofițe F1 provenite din Marele Alb x Landrace)

capabile să realizeze performanțe de producție și economice superioare.

Vierii trebuie să provină din fermele de selecție și testare sau din fermele de elită specializate

pentru carne (Duroc, Hampshire, Petrain, etc.). Pentru însămânțarea scroafelor se va apela la

centrele și punctele comunale de însâmânțări. Dacă ferma are un punct propriu de însămânțări

artificiale este necesar ca fermierul sau un membru a familiei să fie instruit la un centru de profil.

Scroafele în aceste condiții, pot realiza 1,8-2 fătări anual cu o producție de 16-18 purcei fătați

anual. Dintre aceștia 14-16 porci grași sunt livrați anual/cap de scroafă (1400- 1600 kg carne).

Sporul mediu de creștere este de 480 - 500 g și cu un consum de 4,5 - 5 UN/kg de spor. Porcii

grași sunt sacrificați la 200-220 de zile când ajung la 105 kg.Calitatea carcasei este superioară

față de cea provenită de la porcii realizați în sistemul extensiv.

Sistemul este semintensiv pentru că verigile tehnologice nu sunt strict delimitate,iar furajarea se

face cu adausuri de furaje suculente vara (lucernă) și iarna cu rădăcinoase,bostănoase,

cartofi.Furajarea poate fi uscată, lichidă sau mixtă.

Sistemul intensiv de creștere

Sistemul intensiv este specific complexelor industriale de creștere și îngrășare a porcilor cu

efective mari. Majoritatea unităților au FNC-uri, ferme de înmulțire pentru producerea scrofițelor

F1 (Marele Alb x Landrace), sectoare stric delimitate, adăpost pentru vieri, adăpost pentru

scroafe în pregătire pentru montă, sector de gestație, maternități, sector de tineret și sector de

îngrășare. Toate adăposturile sunt astfel compartimentate pentru a asigurarea principiului "totul

plin - totul gol", în vederea executării, după depopulare, a curățirii, spălării, dezinfecției și

văruirii compartimentelor care urmează să fie populate. Maternitățile și adăposturile pentru

tineret sunt încălzite iarna și chiar la sfarșitul toamnei sau începutul primăverii.

Efectivele de reproducție provin din fermele de selecție și testare,fermele de elită sau din fermele

proprii de creștere în rasa curată.

Totodată exploatațiile au achiziționat vieri terminali din rasele specializate pentru carne (Duroc,

Linia sintetică 345 Peris, Hampshire,etc.) în scopul realizării hibrizilor trirasiali și tetrarasiali

pentru sacrificare.

După felul circuitului de producție cunoaștem sistemul de creștere cu circuit închis, sistemul de

creștere în ferme specializate și sistemul de creștere Holding.În sistemul de creștere cu circuit

închis întâlnim următorul flux de producție: reproducție; maternitate; creștere tineret și îngrășare

porci.În sistemul de creștere în ferme specializate, unele ferme produc grăsuni și alte ferme fac

numai îngrășarea acestora.

Sistemul Holding integrat pe verticală, cuprinde: asociații sau cooperative de terenuri arabile,

care produc sursele necesare de furaje; FNC-ul; fermele de producere a purceilor înțărcați; ferme

de creștere a tineretului; ferme de îngrășare; abator; rețeaua de supermarket. În Holding fiecare

subunitate este proprietate privată, asamblarea lor făcându-se la nivelul serviciilor de

aprovizionare, transport, desfacere și operațiuni financiare.

Alimentaţia vierilor de reproducţie

În ceea ce priveşte alimentaţia la această categorie trebuie avut în vedere să se menţină un

echilibru între condiţia de reproducător şi producţia caracteristică, reprezentată de cantitatea şi

calitatea materialului seminal.

La vierii tineri cerinţele sunt atât pentru definitivarea creşterii cât şi pentru producţia spermatică,

iar la vierii adulţi trebuie să se asigure un material seminal de bună calitate, evitându-se variaţiile

de greutate ale masei corporale şi în special îngrăşarea peste măsură.

Dacă se utilizează nutreţuri combinate, ţinând cont de regimul de folosire la montă şi greutate

corporală, se recomandă un consum zilnic de 2,5-3,5 kg nutreţ combinat. Astfel pentru un vier cu

masa corporală de 180-220 kg şi în perioadă intensă de utilizare, raţia trebuie să asigure: 5,4

U.N.(unități nutriționale); circa 720 g protein digestibilă; 8000-9400 kcal. Desigur că aceste cifre

sunt orientative ,calitatea furajul fiind influenţată de calitatea componentelor sale. Administrarea

ovăzului în hrana vierilor îmbunătăţeşte valoarea biologică prin raporturile între aminoacizii

esenţiali , creşterea nivelului fosforului şi vitamina E.

Este extrem de important ca la vieri să se acorde o atenţie deosebită furajării, deoarece

alimentaţia neraţională sau insuficientă poate provoca tulburări de comportament sexual şi

modificări ale calităţii spermei, ce se traduc prin indici de fertilitate reduşi, care perturbă grav

fluxul tehnologic şi determină pagube economice însemnate.

Alimentaţia scroafelor de reproducţie

Aceasta reprezintă o problemă complex, deoarece într-o perioadă de timp relative scurtă scroafa

trece prin diferite stadii fiziologice în care metabolismul său este modificat profund.

Ţinând cont de aceste considerente pentru scroafele lactante se recomandă o furajare “ad-

libitum” (la discreţie), care depăşeşte uneori 6-7 kg de nutreţ combinat pe zi (până la 20000 kcal

energie metabolizabilă pe zi). Tot la discreţie trebuie asigurat şi consumul zilnic de apă , necesar

metabolismului crescut precum şi în procesul de producere a laptelui.

În momentul înţărcării se recomandă dietă absolută (inclusiv hidrică) , minim 24 de ore, pentru a

stopa producţia de lapte şi a preveni apariţia mamitelor.

La scroafele în aşteptare trebuie să se facă o hrănire stimulativă, atât în ceea ce priveşte refacerea

organismelor epuizate în perioada de lactaţie cât şi pentru dezvoltarea foliculilor ovarieni. Astfel,

începând cu ziua a 3-a după înţărcare scroafele trebuie să primească cca. 3-3,5 kg de nutreţ

combinat din reţeta 0–5 , cu un nivel de 14,5 % protein brută. În primele 30 de zile de la montă

se recomandă menţinerea aceleiaşi raţii deoarece aceasta corespunde cu perioada de

organogeneză şi dezvoltare embrionară,după care ţinând cont de componenta de asimilaţie a

metabolismului scroafei gestante, se recomandă reducerea raţiei (2 kg nutreţ combinat) pentru

următoarele două luni,asigurând circa 6600 kcal energie metabolizabilă zilnic. În ultima perioadă

de gestaţie (ultimele trei săptămâni) când fetuşii au o creştere mai rapidă în greutate, este necesar

să se suplimenteze din nou raţia la nivelul normal.

Furajarea necorespunzătoare în perioada de gestaţie se traduce prin obţinerea unorloturi de fătare

mai mici, purcei subponderali sau neviabili.

Alimentaţia porcilor la îngrăşat

Deşi din punct de vedere tehnologic activitatea în îngrăşătorie este mai puţin pretenţioasă decât

în celelalte sectoare, este necesară aplicarea cu atenţie a tehnologiilor de furajare în vederea

realizării unui maximum de spor în greutate, cu un consum minim de furaje.

Cantitatea şi calitatea hranei influenţează atât evoluţia procesului îngrăşării cât şi calitatea

produselor obţinute.Raţia porcinelor puse la îngrăşat trebuie să aibă un grad înalt de

digestibilitate, să conţină cel mult 6-7 % celuloză, necesarul de unităţi nutritive, de proteină

digestibilă şi de aminoacizi indispensabili. Pentru a asigura consumul raţiei în totalitate, furajele

se vor asocia în aşa fel încât să prezinte un gust plăcut.

Îngrăşarea pentru carne este cea mai eficientă din punct de vedere economic şi urmăreşte

valorificarea potenţialului de creştere a animalelor tinere care consumă cantitatea cea mai mică

de hrană pentru 1 kg spor în greutate. Ea începe când purceii au 25-40 kg greutate vie şi ţine

până ajung la 100-110 kg.

Furajarea porcilor destinaţi pentru carne se face, cu un nutreţ care să asigure 15,7% P.B. până la

atingerea unei mase corporale de 60 kg şi în continuare 13,7 % P.B. până la 100 kg.

Pentru porcul de carne cerinţele sunt să asigure o carcasă cu peste 56 % ţesut muscular şi un strat

de grăsime sub 15 mm precum şi calităţi gustative deosebite ale cărnii.

Reproducție și ameliorare

Introducerea la reproducție a scrofițelor depinde, de asemenea, de vârsta optimă pentru montă,

dar și de dezvoltarea lor corporală.Primele călduri apar la scrofițe încă de la vârsta de 4 – 5 luni.

Dacă scrofițele sunt vierite la această vârstă, pot rămâne gestante,dar vor făta purcei puțini și

debili, nu se mai dezvoltă așa cum trebuie și nu vor mai deveni bune de prașilă.

De aceea nu se recomandă monta sau însămânțarea scrofițelor la apariția primului estru (primele

calduri), ci la al doilea sau chiar la al treilea estru. În general, scrofițele trebuie introduse prima

dată la montă după ce ating greutatea corporală de 95 – 100 kg,respectiv la vârsta de circa 8 luni,

cele din rasele perfecționate, și la vârsta de circa 9 – 10 luni, cele din rasele mai tardive.

O scroafa sanatoasa, data la monta la varsta si greutatea corporala optime,intretinuta si hranita

corespunzator, poate produce purcei pana la varsta de 6 – 7 ani, timp in care fata de circa 8 – 10

ori.De obicei, scroafele sunt folosite mai frecvent pentru 4 – 8 fatari.

In situatia in care tineretul de reproductie este corespunzator dezvoltat,introducerea la monta se

poate face chiar ceva mai timpuriu, respectiv cu 2 – 4 saptamani mai devreme.

Introducerea la reproductie a vierusilor si a scrofitelor la o varsta prea inaintata este, de

asemenea, daunatoare.Depasirea varstei si a greutatii optime pentru introducerea la monta are

drept consecinta ingrasarea tineretului de prasila, manifestarea mai slaba a caldurilor, fecunditate

si prolificitate scazute.

Îmbunătăţirea continuă a caracterelor productive a speciilor de plante şi de animale exploatate în

ferme, în scop alimentar, reprezintă dintotdeauna, obiectul muncii geneticienilor,acţiunea fiind

denumită generic - ameliorare.

3.Etapa de prelucrare

Transport, sortare, condiționare, depozitare

Creșterea animalelor este strâns legată de producția vegetală, de industriile din amonte (care

asigură o parte din inputurile necesare) și de industriile din aval (care prelucrează materiile

prime).

Filiera cărnii de porc are numeroase caracteristici, în toate etapele acesteia:

agricultura (creșterea animalelor), achiziții și transport, abatorizare, prepararea produselor din

carne, comercializarea.Crescătorii de animale sunt micii agricultori,asociațiile zootehnice,

fermele specializate ale societăților comerciale, societățile agricole.

Preluarea sau achiziția animalelor se va face la domiciliul crescătorului de animale sau în

târgurile de animale.La recepția animalelor se are în vedere calitatea animalului și în mod special

starea de sănătate, atestata de documente oficiale vizate;

Transportul animalelor de la locul de recepție la abator interesează atât din punct de vedere

igienico- sanitar, cât și economic.Din punct de vedere igienico-sanitar,transportul trebuie să evite

boli infecto- contagioase, iar din punct de vedere economic, se urmărește limitarea la minimum a

pierderilor în greutate, cât și o scădere a calității cărnii produsă de fenomenul de a ‘’stres”asupra

animalului;

Calitatea animalelor este determinată, în primul rând, de gradul de dezvoltare a cărnii și țesutului

gras în raport cu rasă, vârstă și sexul. Calitatea unui animal pentru carne respectiv a carcasei pe

care o furnizează, se apreciază în funcție de preferințele cumpărătorului, fapt pentrru care această

devine astfel obiectivul principal urmărit de unitățile zootehnice.

Abatorizarea se realizează în unități specializate care constituie prima etapă a

procesării.Produsele rezultate la abator se clasifică în: produse principale, subproduse de

abator,deșeuri de abator.

Formele de valorificare a animalelor, a cărnii și produselor prelucrate pot fi încadrate în

următoarele piețe specifice:

piață liberă a producătorilor agricolispecializatiin creșterea animalelor;

piața întreprinderilor integrate care preiau animale vii, industrializează și comercializează

producția animală;

piața producătorilor de animale pentru selecție și reproductive.

Etapele prelucrării animalelor în abator sunt următoarele:

pregătirea animalului pentru tăiere:

examen sanitar-veterinar;

cântărire;

odihnă;

toaletare;

primarea vieţii animalului:

asomare;

sângerare

prelucrarea iniţială:

jupuirea;

opărirea ;

depilare;

deplumare (păsări);

îndepărtare extremităţi;

prelucrare subproduse;

prelucrarea carcasei:

control sanitar-veterinar;

eviscerare;

prelucrare maţe, organe, glande şi grăsimi;

despicare;

toaletare uscată şi umedă

marcarea carcasei;

zvântarea carcasei;

prelucrare frigorifică.

Recepţia calitativă şi cantitativă a animalelor

Recepţia calitativă se face pe platforme amenajate special de către personal specializat şi

autorizat de Inspecţia Sanitar-Veterinară.

Recepţia cantitativă se efectuează prin cântărire înainte/după scurta cazare în ţarcuri sau

padocuri.

Pregătirea animalelor pentru tăiere constă în :

- examen sanitar-veterinar (se execută cu 3 ore înainte de sacrificare) şi are rol de a dirija

animalele către abatorizare sau către ţarcuri sau către sacrificare şi incinerare;

- cântărire (se realizează pe cântare–basculă, deservite de culoare de aducţie şi evacuare);

- odihnă (minimum 6 ore iarna şi 12 ore vara), fără alimentaţie, doar cu adăpare şi cu un regim

satisfăcător de temperatură şi ventilaţie;

- toaletare (constă în duşarea cu apă a porcinelor şi în duşare şi periere a bovinelor).

Asomarea este operaţia de scoatere din funcţiune a sistemului nervos central (care dirijează

senzaţia de durere şi care declanşează reacţia de apărare) şi păstrarea sistemului nervos vegetativ

în funcţiune (care dirijează organele interne: inima şi plămânii).

Asomarea se poate realiza:

mecanic cu ajutorul - unui ciocan;

merlinei;

unui pistol cu arc, cu capse sau cu acţionare pneumatică.

electric (cu ajutorul a doi electrozi);

prin scăderea presiunii atmosferice;

chimic (folosind amestecuri de gaze: CO 2 şi N 2 O,în locul oxigenului atmosferic)

Sângerarea este operaţia prin care se suprimă efectiv viaţa animalelor şi se realizează cu ajutorul:

unui cuţit simplu (când sângele urmează să fie trimis către secţia de făină

furajeră)

unui cuţit tubular (când sângele va fi folosit pentru alimentaţia umană);

Jupuirea este operaţia de separare a pielii de carcasă, prin distrugerea elementelor de legătură

între dermă şi stratul subcutanat (cel din urmă trebuie sa rămână la carne). Pielea cuprinde în

structura sa 3 straturi: epidermă, dermă şi hipodermă (ţesut subcutanat).

Jupuirea se realizează: - manual (în zonele cu aderenţă maximă a pielii)- cap, picioare,coada;

mecanizat (în zonele cu aderenţă moderată a pielii) – restul corpului .

Opărirea este operaţia de pregătire a smulgerii părului (depilare). Bulbul pilos se află la limita

dintre dermă şi stratul subcutanat, rădăcina firului de pătrunde în piele sub un unghi mare

(depilarea nu se poate face fără opărire)

Parametrii operaţiei: temperatura 63-65˚C şi durata 3-5 minute sau temperature 58- 59˚C şi

durata 6-8 minute.

Opărirea se poate face:

parţial (cap, picioare, abdomen, părţi laterale);

total (când nu se jupoaie pielea)

Opărirea se execută prin:

imersia animalului (porcine) în bazine cu apă

tropirea animalului cu apă în tunele prevăzute cu duze laterale

Depilarea este operaţia de indepărtare a părului de pe corpul animalelor.

Depilarea se realizează după operaţia de opărire şi se poate executa manual sau mecanic.

Depilarea manuală se realizează cu ajutorul cuţitelor sau conurilor metalice(clopote), iar cea

mecanică se execută cu ajutorul mmaşinilor de depilat, cu deplasarea porcinelor prin maşină, în

poziţie orizontală sau verticală. Smulgerea părului în maşinile de depilat se face cu ajutorul unor

racle din oţel cadmiat care sunt montate la capătul liber al unor palete de cauciuc, care sunt

prinse pe două tambure cu diametre, turaţii şi sensuri de mişcare diferite.

Pârlirea se realizează într-un cuptor cu funcţionarediscontinuă, format din doi semicilindri

deplasabili, căptuşiţi cu cărămidă refractară.

Flacăra în cuptor se obţine cu ajutorul unor arzătoare cu gaz metan. Temperatura flăcării

poate ajunge la 1000˚C, iar durata pârlirii este de 12-15 secunde.

Pentru îndepărtarea scrumului format la pârlire se face răzuirea acestuia manual

sau cu ajutorul maşinilor de răzuit scrum.

Eviscerarea este operaţia de scoatere a viscerelor (organelor) din cavitatea abdominală şi cea

toracică a animalului.

Despicarea carcaselor are rolul de a uşura manipularea ulterioară a cărnii

rezultate şi de a grăbi procesul de răcire a cărnii. Operaţia începe cu despicarea sternului,

după care se execută desprinderea muşchiului spinal pe o parte de apofizele spinale ale

coloanei vertebrale, iar apoi se secţionează longitudinal coloana vertebrală (pe lângă

canalul medular). Se obţin astfel două jumătăţi de carcasă. În cazul semicarcaselor de bovine,

pentru uşurarea manipulării acestora se taie fiecare semicarcasă în două şi se obţin astfel 4

sferturi.

Toaletarea uscată a carcasei constă în curăţarea exteriorului acesteia de diferite

aderenţe, cheaguri de sânge şi îndepărtarea eventualelor murdării. În final se taie iaframa,

coada, se scot măduva spinării şi glandele care nu au fost recoltate la eviscerare. Se scot

rinicii şi seul aderent ( la bovine), respectiv rinichii şi osânza (la porcine).

Toaletarea umedă constă în spălarea carcaselor cu jet de apă(la temperatura de 30-32˚C) de sus

în jos. Spălarea se poate realiza cu ajutorul unui furtun sau prin trecerea carcaselor conveierizat

preintre panouri din oţel inoxidabil pe care sunt plasate duze fixe sau rotative.

Marcarea. Cărnurile şi organele controlate sanitar-veterinar şi care au fost

admise pentru consum se marchează cu o ştampilă rotundă, pe care este înscrisă

denumirea abatorului.

Cărnurile de porc controlate trichineloscopic se marchează cu o ştampilă

dreptunghiulară pe care scrie” fără trichină”.

Cărnurile destinate exportului se marchează cu o ştampilă rombică pe care scrie Roumanie

Service Veterinaire d΄Etat.

Cerneala trebuie sa adere bine la carne, să fie uşor vizibilă, să nu fie toxică să se

usuce repede şi să nu se şteargă.

Cântărirea carcaselor marcate este necesară pentru evidenţa producției realizate la scarificare.

Prelucrarea frigorifică constă în răcirea semicarcaselor la temperaturi de 0-4˚C în centrul termic

(prin refrigerare) sau la -18˚C ( prin congelare).

Carnea care rezultă din abator se poate comercializa astfel:

carcase, semicarcase, sferturi refrigerată sau congelată;

carne tranşată;

carne tocată;

organe.

CONSERVAREA CĂRNII PRIN FRIG. Utilizarea frigului pentru conservarea cărnii implică

două procedee:

refrigerarea

congelarea.

Refrigerarea cărnii până la temperatură de 0 4oC produce:

încetinirea dezvoltării microflorei provenită din contaminări interne și externe

reducerea vitezei reacțiilor hidrolitice i oxidative ș catalizate de enzime;

diminuarea unor procese fizice.

Congelarea cărnii până la temperatură de -25 și -18oC produce:

blocarea multiplicării microorganismelor și distrugerea unor germeni sensibili (criosterilizare);

oprirea celor mai multe dintre reacțiile biochimice care au loc în carnea postsacrificare.

De remarcat că prin frig nu se pot controla reacțiile chimice care au loc că urmare a atacului

oxigenului (deoarece autooxidarea implică un lanț de reacții a căror energie de activare este

mică, ele fiind mai puțin sensibile la acțiunea frigului).

Condiționarea și depozitarea

Carcasele și semicarcasele de carne refrigerată se depozitează o durată relativ

scurtă, 1-3 săptămâni, la temperaturi în jur de 0°C și umidităti relative în jur de 95°C.

Menținerea cărnii în stare refrigerată timp de 8-14 zile se justifică prin necesitatea

maturării, prin acest proces carnea devenind mai fragedă, cu consistenţă mai fină,

suculentă, asigurând astfel gustul și aroma.

Depozitarea se face minim 2-3 zile tinând cont că perioada de rigiditate la 0°C

durează între 3 și 5g. Un grad de contaminare inițial ridicat poate favoriza dezvoltarea

microorganismelor aerobe, favorizat de umiditatea relativ ridicată a aerului. În acest caz,carnea

se acoperă cu un strat de mâzgă si își schimbă consistența, culoarea și mirosul.

Pentru durate mari de depozitare carcasele se stropesc în prealabil cu soluții slabe

și se protejeazä cu tifon steril. Depozitarea se face în camere frigorifice izolate termic,

echipate cu baterii de perete și eventual räcitoare de tavan, cu o circulație slabä a aerului,

preväzute cu linii aeriene de suspendare.

Capacitatea de depozitare la abatoare trebuie sä corespundä producției pe 2-3 zile, iar circulația

moderatä a aerului, corespunzätor unui debit al ventilatoarelor de 5-10 ori volumul camerei pe

oră.

Depozitarea produselor se realizează în spații frigorifice, dotate cu instalații frigorifice care

permit menținerea unei temperaturi constante și pot fi reglate în funcție de

cantitatea introdusă.

Recepționarea și depozitarea materiilor prime reprezintä primul punct de control

deoarece:

Materiile prime sunt recepționate în stare congelatä și refrigerate iar recepția

acestora se face formalä, cantitativä și calitativä.

Condițiile obligatorii pe care trebuie sä le îndeplineascä la recepția materiilor prime sunt stabilite

și sunt aplicate conform enumerärii de mai jos:

să corespundä stärii termice (congelate, temperatură maxim ( -180C);

să fie transportatä în condiții igienice (optic curăț mijlocul auto care efectuează transportul)

4.Etapa de distributie

Distribuția este următoarea fază a filierei cărnii de porc în care se desfășoară operațiile de

condiționare, depozitare, transport și comercializare a cărnii și preparatelor din carne de porc.

Produsele aferente acestei faze a filierei sunt: carnea (carcasă) proaspătă, refrigerată sau

congelată, preparatele din carne și organele comestibile.

Agenții economici implicați pe filiera sunt procesatorii,depozitele din zonele de producție sau de

consum, angrosiști și detailiști. Organismele profesionale și socioprofesionale și instituțiile

abilitate sunt Asociația Romană a Cărnii, Agenția Națională Sanitar-Veterinară, Direcții sanitar-

veterinare centrale și teritoriale, Direcția Agricolă Județeană, Agenția Națională de Consultanță

Agricolă.

Comerțul intern

Valorificarea producției animale, potrivit cerințelor pieții, este asigurată prin diferite sisteme

specifice fiecărui produs sau grupe de produse. Există multe puncte comune ale piețelor

diferitelor specii animaliere, însă piață cărnii de porc reprezintă cel mai semnificativ segment al

producției de carne, amplificată fiind de tradiția în consumul și creșterea acestei specii. Astfel,

producția cărnii de porc reprezintă cel mai important tip de carne existențe în cadrul piețelor din

România., adică peste 50% din totalul producției de carne. În mod tradițional, România a fost un

exportator net de carne de porc, dar începând din anul 1998 a intrat într-un deficit comercial,

determinat de un declin însemnat al efectivelor de porcine.Printre cauzele care au determiat

această scădere se regăsesc:

concurența neloială determinată de importurile masive de porci vii și carne de porc subvenționată

lipsa surselor de finanțare pentru continuarea procesului de producție,determinată de conjunctură

de piață nefavorabilă

lipsa cerealelor pentru furajare și a nutrețurilor proteice din producția internă.

In functie de directia de valorificare a porcinelor dupa sacrificare, aproape in toate tarile cu

efective mari de porcine si cu zootehnie avansata, s-au conturat doua directiiprincipale de

exploatare, si anume: una pentru productia de carne si alta pentru productia de carne si grasime.

- Valorificarea porcinelor pentru carne are la baza existenta unor rase specializate în productia de

carne, conform cererii consumatorilor. La cresterea în sistem intensivegreutatea economica de

valorificare este de 110-120 kg. Abatorizarea porcinelor si procesarea carnii de porc a

reprezentat cca 25% din valoarea adaugata bruta în industria alimentara din România.

- Valorificarea porcinelor îngrasate pentru bacon se refera la carnea valorificata de la porcii

tineri, în vârsta de 6-7 luni, care au fost supusi unui anumit regim de hranire pâna la greutatea de

85-95 kg.

-Valorificarea porcinelor pentru îngrasare mixta de carne si grasime , se refera la acea forma de

crestere la care prin sacrificare se obtine o carne care se preteaza foarte bine pentru consumul în

stare proaspata sau în industria alimentara. Greutatea la care ajung animalele este de 130-140 kg.

- Valorificarea porcinelor pentru grasime se refera la îngrasarea porcilor adulti sacrificati,

mentinuți în îngrasatorii pâna la greutati de 150-180 kg.

Oferta în cadrul pieţei de carne este asigurată de la următoarele categorii de animale: adulte,

semiadulte şi de tineret.

a) Animalele adulte, cota cu care această categorie participă pe piaţă la fondul de carne al

fiecărei specii reprezintă 30-35%.

b) Animalele semiadulte , cota de carne a speciei respective de cca. 50-55%.

c) Animalele tinere (tineret), cota cu care această categorie participă pe piaţa

producţiei de carne a speciilor de bază producătoare carne este de 10-15%.

Carnea se prelucrează ca atare, se asociază cu alte materii, mai ales pentru a câştiga valori

senzoriale noi, şi se foloseşte ca adaos la fabricarea unui număr foarte mare de produse cum sunt:

-carne proaspătă, refrigerată şi congelată, care este apoi pregătită în alte produse:

- semiconserve din carne; conserve de carne (marinate şi sterilizate);preparate culinare de tip

catering (ca de exemplu carne friptă şi prăjită); salamuri şi rulade; untură şi seu; produse de

triperie (produse şi subproduse comercializate în măcelărie) şi altele. Din productia

comercializata de carne se estimeaza ca cca.83% este comercializată, iar din aceasta 37% ete

destinata procesării.

Oferta în valorificarea porcinelor pentru carne in Romania.

Datorită însuşirilor calitative superioare pe care le prezintă, carnea de porcine corespunde

integral cerinţelor actuale ale consumatorilor, fiind solicitată în tot cursulanului.

Factorii care influenţează specificitatea cererii în cadrul pieţei la carnea de porc pot fi consideraţi

următorii:

factori sociologici şi demografici(cu referire la structura de vârstă şi ocupaţia consumatorilor);

factorii psihologici ( privind recomandările nutriţionale );

influenţa preţului asupra cărnii;

modificări ale formelor de consum pentru carnea de bovine;

segmentarea pieţei ( proces materializat mai ales prin semnele de calitate).

Cererea consumatorilor pentru produsul carne este considerat un rezultat al combinaţiei

diferiţilor factori de ordin economic (legaţi de veniturile consumatorilor şi nivelul preţurilor), de

ordin politic, tehnic şi alţi factori socio-culturali (în special credinţele religioase şi de alimentaţie

dietetică), precum şi influenţa pe care o exercită oferta asupra cererii de carne. Efectiv în cadrul

pieţei nivelul cererii globale de carne este determinată de următorii factori: procentul creşterii

anuale a populaţiei şi modificările structurale pe categorii de vârstă, reacţia consumatorilor la

variaţia preţului (sensibilitatea cererii la modificarea preţului), reacţia consumatorilor la variaţia

venitului propriu (elasticitate-venit). Cantitatile de carne comercializate sunt inca mici in

comparatie cu productia totala de carne.

Comertul la nivelul Romaniei este inca nedezvoltat, fiind dominat de un numar mare de

piete de desfacere a produselor alimentare si de supermarketuri la scara mica.

În perspectivă, conform cerinţelor consumatorilor şi perfecţionării tehnologiilor

de creştere a animalelor, se prevede ca oferta producţiei de carne obţinută de la animalele

semiadulte să înregistreze o descreştere în favoarea celor furnizate de tineret.Factorii care

influenţează oferta sunt legaţi de numărul de animale şi sistemele de producţie practicate

(specializate sau mixte).

Punctele tari si punctele slabe ale filierei carnii de porc

Punctele tari sunt determinate de factori interni care favorizează competitivitatea în cadrul filierei

cărnii de porcine în România:

pentru etapa de pre-producţie

specializarea producţiei;

consum crescut de carne de porc;

subvenţiile acordate fermierilor

pentru etapa de producţie

volumul extins al pieţei interne;

marile unităţi de producţie/ procesare a cărnii care furnizează cea mai mare cantitate din oferta

de piaţă;

disponibilitatea materialului genetic de înaltă calitate pentru producătorii de scară mare

producători integrali de scară mare.

pentru etapa de procesare

forma integrată a procesatorilor cu producătorii.

pentru etapa de comercializare-

desfacerea cu amănuntul în supermarketurile mari se desfăşoara într-un mediu igienic de o

calitate ridicată;

segmentul de piaţă este în creştere;

piaţa stradală, realizată de ţărani, asigură plata imediată şi sigură;

pieţele de desfacere cu amănuntul sunt reprezentate printr-o reţea de magazine mici care asigură

un bun acces consumatorilor.

Punctele slabe, sunt legate în principal de neajunsurile tehnico-economice:

în sectorul de pre-producţie

politica fiscală în continuă schimbare.

în sectorul de producţie

eficienţa tehnică scăzută;

calitatea slabă a furajelor;

nivelul calitativ scăzut al materialului genetic produs în ţară pentru micii producători,

preţul materialului genetic provenit din import lipsa capitalului de investiţii în infrastructura

necesară producţiei;

nivelul redus al instruirii lucrătorilor în agricultură.

în sectorul de procesare

lipsa unor pieţe alternative

lipsa investiţiilor în menţinerea şi modernizarea infrastructurii, cu alte cuvinte lipsa capitalului,

dobânzile ridicate pentru credite.

in comercializare

desfacerea in supermarketuri pentru care termenii şi condiţiile impuse sunt inca foarte dificile;

pieţele stradale in cadrul cărora cantitatea şi calitatea produselor de la gospodăriile producătoare

este incertă.

Ca principale etape în cadrul filierei sunt creşterea porcinelor pentru carne,procesarea cărnii şi

distribuţia cărnii, iar considerate ameninţări în aceste etape sunt:

dezvoltarea pieţelor de desfacere cu amănuntul care duce la o scădere a preţului

introducerea standardelor uniunii care au necesitat investiţii majore;

bio-securitatea compromisă în rândul efectivelor gospodăriilor care ameninţă efectivele

naţionale;

volum încă mare al importurilor la preţuri reduse;

posibilităţi de creştere a taxelor pe care le percepe statul pentru activităţile de comercializare a

produselor din carne;

Concluzii

Concluzii Cauze Soluții

Numărul scăzut de

efective de suine şi de

ferme specializate

lipsa capitalului,

- dobânzile ridicate pentru

credite

- neacordarea subvenţiilor

- nivelul redus al instruirii

lucrătorilor în agricultură

- volum încă mare al

importurilor la preţuri

- realizarea cotelor de

producţie negociate;

- înfiinţarea de exploataţii

noi,durabile şi competitive

cu circuit închis sau

specializate precum şi

retehnologizarea celor

existente;

reduse;

- posibilităţi de creştere a

taxelor pe care le percepe

statul pentru activităţile de

comercializare a produselor

din carne;

- imposibilitatea obţinerii de

credite la niveluri

acceptabile

de dobânzi bancare;

- condiţiile climatului

politic;

- continuarea crizei

- creşterea performanţelor

de producţie la toate speciile

de animale, cu referire

speciala la adoptarea

tehnologiilor

performante de creştere şi

exploatare;

- crearea condiţiilor pentru

atragerea capitalului străin

în domeniul creşterii

animalelor;

- reducerea birocraţiei;

- accesarea, într-un grad mai

ridicat, a fondurilor

Nivelul calitativ scăzut al

materialului genetic

produs în ţară pentru

micii producători

preţul materialului genetic

provenit din import

- îmbunătăţirea calităţii

genetice a efectivelor de

animale prin extinderea

tehnologiilor moderne

de producţie;

- extinderea şi generalizarea

însămânţărilor artificiale

Bibliografie

Adrian Turek (2009), Competitivitatea pe filiera produselor agroalimentare,Editura Ars

Academica, Bucureşti

Bogdan Câmpeanu (2011), Importanţa creşterii suinelor, www.rodulpamantului.ro

Gazeta de agricultură, www.gazetadeagricultură.ro

Turek Rahoveanu (2009), Analiza filierei sectorului carne in Romania, Editura Ars Academica,

Bucureşti

http://www.sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa/carnea-de-porc-beneficii-siriscuri_

5854

www.madr.ro

ANEXE

Schema tehnologica de abatorizare a porcinelor