CAPITOLUL XX PESERCU IA - grele أ®nchisori comuniste ale vremii, la Gherla, Sighetu Marmaإ£iei,...

download CAPITOLUL XX PESERCU IA - grele أ®nchisori comuniste ale vremii, la Gherla, Sighetu Marmaإ£iei, Aiud,

of 70

  • date post

    17-Jan-2020
  • Category

    Documents

  • view

    2
  • download

    1

Embed Size (px)

Transcript of CAPITOLUL XX PESERCU IA - grele أ®nchisori comuniste ale vremii, la Gherla, Sighetu Marmaإ£iei,...

  • [ 128 ]

    CAPITOLUL XX PESERCUŢIA E dureros, dar trebuie să arătăm că Ortodoxia românească a continuat colaborarea cu stăpânirea fără de Dumnezeu, participând activ la persecuţia declanşată împotriva Bisericii Române Unite. Aşa cum a vizitat patriarhul Justinian Marina pe episcopii uniţi la Dragoslavele, la întemniţaţii de la Mănăstirea Neamţ a fost trimis de oficialităţi vicarul patriarhal Teoctist Arăpaş, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, "însoţit de agenţi ai securităţii, bine îmbrăcat şi mirosind a parfum şi a pudră". S-a prezentat ca inspector al mănăstirilor din zonă şi trimis al patriahului, pentru a le oferi libertatea în schimbul trecerii la Ortodoxie. În acest sens a purtat discuţii cu preoţii deţinuţi. Tot la Neamţ a fost trimis un protopop ortodox din Bârlad, părintele Baltazar. Acesta a stat în mănăstire cinci zile, iar la plecare le-a spus cu "simpatie şi admiraţie": "M-am rugat mai mult în aceste cinci zile decât am făcut-o douăzeci de ani fiind preot. Voi, preoţii credincioşi, reprezentaţi speranţa spirituală şi tăria morală a poporului român. Dumnezeu vă va pedepsi dacă vă veţi renega credinţa convertindu-vă la Ortodoxie".262) La 27 februarie 1949, atât episcopii de la Dragoslavele, cât şi preoţii de la Mănăstirea Neamţ au fost mutaţi la Mănăstirea Căldăruşani, în apropiere de Bucureşti, transformată în lagăr. Înconjurată cu un gard de sârmă ghimpată, i se instituise şi o pază permanentă de 50 de ostaşi, sub comanda unui ofiţer. Iarna a fost foarte grea, iar lipsa de lemne şi înfometarea i-a făcut să sufere mult. Însă moralul prizonierilor n-a scăzut cu nimic. Dimpotrivă. O dovadă: "În 25 august 1949 au fost arestaţi cinci preoţi din Lugoj. Când a auzit episcopul Ioan Bălan la Căldăruşani le-a adus celorlalţi preoţi la cunoştinţă: «Încă cinci decoraţi din dieceza de Lugoj»".263) În faţa persecuţiei, Biserica Catolică fiind o instituţie divină care-şi durează viaţa "sub specie aeternitatis", pentru a se asigura neştirbită continuitatea Bisericii Române Unite, au fost numiţi şi consacraţi în clandestinitate episcopi tineri, câte unul pentru fiecare eparhie, inclusiv vicariatul Vechiului Regat, cu reşedinţa la Bucureşti. Astfel au fost numiţi şi hirotoniţi şase noi episcopi dintre cei mai distinşi preoţi cu studii superioare, auxiliari, dar formal titulari la numele unor vechi episcopii dispărute, păstrate nominal în catalogul pontifical. 1. Pentru Arhidieceza de Alba Iulia şi Făgăraş, cu reşedinţa la Blaj, dr. Alexandru Todea, protopop la Reghin, în anul 1950; 2. Pentru dieceza de Cluj-Gherla, dr. Ioan Chertes, canonic, provicar general episcopesc şi profesor de Teologie, în 1949; 3. Pentru dieceza de Oradea, dr. Iuliu Hirţea, canonic, în 1949; 4. Pentru dieceza de Lugoj, Ioan Ploscaru, canonic, în 1948; 5. Pentru dieceza Maramureşului, cu reşedinţa la Baia Mare, dr. Ioan Dragomir, protopop districtual în Satu Mare, în 1950; 6. Pentru Vicariatul arhidiecezan al Vechiului Regat, cu reşedinţa în Bucureşti, Dr. Tit Liviu Chinezu, fost rector al Academiei de teologie din Blaj şi protopop districtual al Bucureştilor. "Din fericire pentru ţara noastră, pentru Biserica noastră şi pentru întreaga Biserică Catolică, nici din garda întâi, nici din garda a doua nu s-a găsit nici un (episcop) trădător".264) La 24 mai 1950, episcopii şi preoţii întemniţaţi la Căldăruşani au fost încărcaţi în două dube şi transferaţi la penitenciarul din Sighetu Marmaţiei. Înainte cu un an, la 10 mai 1949, fuseseră ridicaţi din lagărul de la Căldăruşani episcopii Ioan Suciu şi Vasile Aftenie şi transferaţi la Ministerul de Interne unde au fost anchetaţi în beciurile ministerului sub o indescriptibilă teroare, pentru învinuriea imaginară şi gratuită de a fi ajutat pe partizanii anticomunişti din munţi şi pentru legăturile cu tineretul catolic. În urma torturilor la care au fost supuşi, episcopul Vasile Aftenie, transferat la închisoarea Văcăreşti, a încetat din viaţă la 10 mai 1950. Pr. Alexandru Raţiu susţine că a aflat mai târziu "că a fost împuşcat de un ofiţer de securitate".265) Episcopul Ioan Suciu a fost transferat şi el, în septembrie 1950, la penitenciarul din Sighetu Marmaţiei. La Sighet, în vara anului 1950, autorităţile au încercat să formeze o Biserică Catolică naţională, fără papa, putând fi pomenit doar în taină sau în secret, care să poată fi controlată de comunişti. În

  • [ 129 ]

    acest scop a fost chemat episcopul Iuliu Hossu la securistul şef al închisorii, care i-a făcut propunerea să înfiinţeze această Biserică naţională. Episcopul, refuzând să accepte o discuţie în acest sens fără aprobarea papei, teroarea asupra celor internaţi la Sighetu Marmaţiei s-a înteţit. Datorită regimului extrem de greu şi corvezilor umilitoare la care erau supuşi, au încetat din viaţă episcopii: Valeriu Traian Frenţiu la 11 iulie 1952, Ioan Suciu la 27 iunie 1953 şi Tit Liviu Chinezu la 15 ianuarie 1955. Nu mult după moartea episcopului Tit Liviu Chinezu, în cursul lunii ianuarie 1955, în al 7-lea an al privaţiunii lor de libertate fără a fi judecaţi, au fost scoşi din penitenciarul de la Sighetu Marmaţiei episcopii supravieţuitori din prima generaţie (din prima gardă), Iuliu Hossu de la Cluj-Gherla, Ioan Bălan al Lugojului şi Alexandru Rusu al Maramureşului şi duşi la Bucureşti pentru a fi primiţi de preşedintele dr. Petru Groza. Înainte de primirea la preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale, au fost internaţi toţi trei la spitalul "Gerota" din Bucureşti pentru refacere, îndeosebi pentru remedierea danturilor distruse. Cu ocazia vizitei la Prezidiu, preşedintele dr. Petru Groza i-a oferit episcopului dr. Iuliu Hossu Mitropolia ortodoxă a Moldovei, cu reşedinţa la Iaşi, la care episcopul a răspuns: "Nu pot fi făcut mitropolit de Iaşi pentru că acolo este mitropolie ortodoxă, iar eu sunt greco- catolic"... - "Nu are nici o importanţă, a replicat preşedintele, aranjăm noi chestiunea, numai Dvs. să fiţi de acord". - "Nici prin gând nu mi-a venit să trec la Biserica Ortodoxă, aşa m-a păzit Dumnezeu, încât nici ca ispită nu mi-a trecut prin gând apostazia", mărturisea ulterior episcopul. Începând cu luna mai 1955, cei trei episcopi au fost aşezaţi la Mănăstirea Curtea de Argeş, în fostul palat regal, fiecăruia repartizându-i-se câte o cameră mică din fostele locuinţe ale servitorilor regali. Aici li s-a îngăduit un regim de semi-libertate, cu domiciliul obligatoriu pentru a nu părăsi localitatea, dar cu dreptul de a ieşi în oraş şi a primi vizite. Datorită mai multor memorii redactate la Curtea de Argeş, trimise Stăpânirii, dar şi difuzate printre preoţi şi unele trimise şi peste frontiere, episcopii au fost transferaţi, toţi trei la Mănăstirea de Maici Ciorogârla, de lângă Bucureşti. Aici se găseau toţi trei, când la 12 august 1956, doi preoţi uniţi, Vasile Chindriş, fondatorul şi editorul, din 1939, a revistei clujene "Viaţa Creştină" şi Izidor Ghiurco pentru a dovedi autorităţilor de stat inexactitatea informaţiilor date de Biserica Ortodoxă care susţinea că Biserica Română Unită, după desfiinţarea oficială, nu mai există, au oficiat o Sf. Liturghie în strada Universităţii din Cluj, în aer liber, în faţa bisericii "Piariştilor" (sau a Universităţii), la care au asistat câteva mii de credincioşi. Iniţial au încercat să liturghisească în biserică, pe baza dreptului acordat de Sfântul Scaun, în virtutea căruia, începând din 20 mai 1932 - drept nerevocat de Sfântul Scaun până la trecerea în afara legii a Bisericii Române Unite -, în biserica "Piariştilor" greco-catolicii celebrau în fiecare duminică şi sărbătoare câte o Sf. Liturghie, alternativ cu romano-catolicii. Acum nu li s-a îngăduit intrarea în biserică, ci dimpotrivă, li s-a încuiat uşa, aşa că au improvizat o masă de altar şi au liturghisit în stradă, în faţa bisericii. Din mulţimea de credincioşi sosiţi spontan la faţa locului, foarte mulţi s-au mărturisit şi împărtăşit. Urmarea acestei manifestări de credinţă, precum şi difuzării printre preoţii şi credincioşii Bisericii Române Unite a memoriilor înaintate Stăpânirii, prin care s-a cerut libertatea Bisericii, cei trei episcopi au fost mutaţi de la Ciorogârla, dispersaţi şi fixaţi cu domiciliul obligatoriu, numai câte unul la o mănăstire: Iuliu Hossu a fost readus la Mănăstirea Căldăruşani, localitatea Moara Săracă, judeţul Ilfov, Alexandru Rusu la Mănăstirea Cocoş, judeţul Tulcea, iar Ioan Bălan a rămas la Ciorogârla, aproape de Bucureşti. Acesta din urmă, la 4 august 1959, a încetat din viaţă, iar Alexandru Rusu a fost ridicat de la Mănăstirea Cocoş, trimis în judecată şi condamnat de Tribunalul militar din Cluj la 25 ani de închisoare pentru "agitaţie contra statului" şi întemniţat la penitenciarul Gherla, unde a încetat din viaţă la 9 mai 1963. Episcopul Iuliu Hossu a rămas cu "domiciliu obligatoriu", D.O., la Căldăruşani, până la 20 aprilie 1968, Sâmbăta Mare, când autorităţile i- au comunicat că i-au ridicat restricţia "D.O." (domiciliu obligatoriu). Dar nu i s-a respectat dorinţa de a i se îngădui să se întoarcă la Cluj, unde a avut domiciliul înainte de 1948 când a fost arestat. Noul buletin de identitate ce i s-a adus a fost tot cu domiciliul la Mănăstirea Căldăruşani - Moara Săracă, dar fără menţiunea "D.O.". A încetat din viaţă la spitalul "Colentina" din Bucur