Capitolul v Leg+Fructe

CAPITOLUL V

FILIERA LEGUMELOR ŞI FRUCTELOR

5.1. Etapele filierei legumelor și fructelor

Legumele şi fructele sunt surse importante de săruri minerale şi vitamine esenţiale. Fiind numeroase ca sortimente, ele acoperă o parte importantă a nevoilor de proteine şi glucide sub aspecte variate, conferind diversitate şi savoare meniului zilnic.

În figura nr.5.1 sunt identificate 22 de componente ale filierei legumelor şi fructelor începând cu preproducţia şi terminând cu marketingul produsului care are rolul de a veni în întâmpinarea cerinţelor de fructe şi legume ale consumatorilor cu preţuri accesibile şi cu o calitate cât mai înaltă. Ideea de a reda componentele filierei sub forma unui cerc doreşte să reprezinte perfecţiunea şi reluarea ciclului, fiecare componentă depinde de cea anterioară şi o influenţează pe următoarea.

Prerecoltare

Postrecoltare

Preproducţie Producţie

PrelucrareDistribuţie

Importanţa legumelor şi fructelor

Politicile serctorului public

Intituţii importante

Servicii

Factorii de mediu

Materialul săditor

Tehnlogia de producţie

Combaterea bolilor şi a dăunătorilor

Operaţiile prerecoltare

Costurile de producţie

Recoltarea

Achiziție, transport, sortare, calibrare

Tratamentele postrecoltare

Depozitarea

Prelucrarea

Trasportul Comerţul intern

Cererea și oferta de legume şi fructe

Consumul de legume şi fructe

Comerţul exterior

Costuri postrecoltare

Figura nr.5.1 Componentele filierei legumelor şi fructelor

Ambalarea

5.1.1. ETAPA PREPRODUCȚIE

Principalii operatori ai filierei sunt: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, institutele de cercetare, producătorii agricoli, procesatorii, distribuitorii, unitățile de creditare. Activitățile aferente acestei etape sunt: cercetarea pieței, cercetări asupra soiurilor de legume și fructe, creditarea, asigurarea cu resurse materiale etc.

IMPORTANŢA LEGUMELOR ŞI FRUCTELORÎn cadrul agriculturii, horticultura constituie unul din cele mai intensive sectoare,

iar gradul de intensificare a acesteia se accentuează pe măsura schimbării sistemului de cultură, a speciilor şi a soiurilor, precum şi a sporiri dimensiunilor investiţiilor suplimentare în acest domeniu. Acest proces de intensificare a producţiei horticole vizează una sau mai multe specii, în dependenţă de utilizarea unor soiuri mai productive şi calitativ superioare, de folosire optimă a dozelor de fertilizanţi şi pesticide, de utilizarea lor prin respectarea tuturor regulilor agrotehnice privind culturile legumicole şi pomicole.

Această caracteristică, specifică pomiculturii şi legumiculturii, ca ramură de înaltă intensivitate, producătoare de produse solicitate în consumul alimentar şi aducătoare de venituri însemnate pentru cei care o practică, în conformitate cu principiile managementului şi ale marketingului, a impulsionat extinderea ei în ţările care dispun de condiţii naturale şi climaterice corespunzătoare.

Legumele şi fructele sunt produse alimentare de origine vegetală cu rol important în alimentaţie, datorită însuşirilor lor senzoriale şi a substanţelor nutritive preţioase pe care le conţin, sub formă de glucide, vitamine, acizi organici, săruri minerale etc. Dacă în trecut acestea erau consumate mai mult dintr-un instinct de conservare, în prezent ştiinţa alimentaţiei consideră legumele şi fructele drept un mijloc de îmbunătăţi a hranei, un bun indispensabil în alcătuirea unei raţii echilibrate, datorită bogăţiei de substanţe nutritive şi a rolului lor benefic pe care îl au asupra desfăşurării normale a funcţiilor organismului uman şi menţinerii stării de sănătate.

Producţia de legume şi fructe aduce o contribuţie relevantă la formarea PIB. În anul 2006 legumele au adus o contribuţie de 1,96% în PIB, iar fructele de 1,13%.

Sintetizând multitudinea de opinii existente în literatura de specialitate, principalele funcţii ale sectorului legume-fructe sunt următoarele: alimentară, economică, energetică, ecologică, social-culturală, psihosenzorială şi estetică.

Exprimaţi-vă opinia în legătură cu conținutul funcțiilor filierei legumelor și

fructelor: alimentară, economică, energetică, ecologică, social-culturală, psihosenzorială şi estetică.

Suprafaţa cultivată cu legume în România a avut o evoluţie oscilantă, identificându-se un trend crescător din anul 2001 până în anul 2004, perioadă în care suprafaţa a crescut de la 269900 ha la 308200 hectare, şi un trend descrescător între anii 2004 şi 2006, perioadă în care suprafaţa a scăzut de la 308200 ha la 280100 ha. Suprafaţa cultivată cu legume a atins nivelul maxim în perioada analizată în anul 2004, pe seama

creşterii suprafeţei cultivate cu tomate, deoarece, suprafeţele celorlalte specii legumicole s-au redus în anul 2004 faţă de anul 2003 (tabelul 5.1).

Tabelul 5.1Suprafaţa cultivată cu legume în România, în perioada 2001-2006

- mii ha - Specificare 2001 2002 2003 2004 2005 2006Legume total, din care: 269,9 282,0 286,9 308,2 266,7 280,1Tomate 46,1 48,4 49,5 58,5 47,1 50,7Ceapă uscată 37,1 38,0 36,9 28,3 35,7 33,8Usturoi uscat 14,7 15,0 14,8 8,7 12,4 13,1Varză 39,9 40,5 42,2 42,1 54,8 45,7Ardei 17,9 19,2 20,0 18,1 19,0 23,0Peneni verzi şi galbeni 38,9 43,8 42,2 37,8 37,2 34,7

Sursa: Anuarul Statistic al României 2007, INS 2008

În anul 2006, ponderile cele mai ridicate în suprafaţa cultivată cu legume reveneau culturilor de tomate (25%), varză (23%), ceapă (17%) şi pepeni (17%).

Suprafaţa medie cultivată pe locuitor era în anul 2006 de 0,013 ha, mult peste media Uniunii Europene, de cca. 0,005 hectare.

Din informaţii existente la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale rezultă că suprafaţa totală cultivată cu speciile principale de legume în seră (tomate, castraveţi, ciuperci şi paprika) este de 1788 ha, reprezentând 0,63% din totalul de 280000 ha cultivate cu legume în anul 2006 (tabelul 5.2).

Tabelul 5.2Suprafaţele cultivate cu legume în sere şi producţiile de legume de seră

Specia de legume

2004 2005 2006Suprafaţa

(ha)Producţia

(tone)Suprafaţa

(ha)Producţia

(tone)Suprafaţa

(ha)Producţia

(tone)Tomate 256 29796 158 14021 1070 68457Castraveţi 360 33189 275 16017 546 19702Ciuperci na 7019 na 563 na naPaprika 49 1236 17 374 172 4294Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, mai 2008

Principalele unităţi producătoare de legume de seră, în sere calde, sunt1:- SC Leoser SA- SC Berser SA- SC Codlea SA - SC Orser SA - SC Agroser SA- SC Leader International SA

În România, suprafaţa ocupată cu livezi şi pepiniere pomicole este de 213400 ha, reprezentând 1,5% din suprafaţa agricolă, în anul 20062.

Structura speciilor pomicole se caracterizează prin predominarea culturilor de pruni şi meri care ocupă în prezent 64% din suprafaţa pomicolă a ţării. Prunii deţin 36,8% în suprafaţa pomicolă, iar merii deţin 27,7%.

1 Date MADR, www.maap.ro, accesat în mai, 2008.2 Anuarul Statistic al României, INS, Bucureşti

http://www.maap.ro/

În perioada 2001-2006, suprafaţa cultivată cu pruni a crescut de la 96018 ha în anul 2001 la 96996 ha în anul 2004, după care s-a redus la 78940 ha în anul 2006. Trenduri asemănătoare au avut şi celelalte plantaţii pomicole. Plantaţiile cu meri au crescut de la 73011 ha în anul 2001 la 81672 ha în anul 2005, după care s-au redus la 59298 ha în anul 2006. Plantaţiile de peri au avut o evoluţie oscilantă, atingând două puncte de maxim, în anul 2002 – 6101 ha, respectiv în anul 2005 – 6067 ha, pentru ca, la sfârşitul perioadei să scadă la 4421 ha. Planţaiile de piersic s-au înjumătăţit, de la 3687 ha în anul 2001, la 1973 ha în anul 2006. Plantaţiile de nuci s-au redus de la 2079 ha în anul 2001 la 1693 ha în anul 2006, după ce au atins un nivel maxim de 2095 ha în anul 2005 (tabelul 5.3).

Tabelul 5.3Suprafaţa cu plantaţii pomicole în România, în perioada 2001-2006 - ha -

Specificare 2001 2002 2003 2004 2005 2006Pruni 96018 87771 94489 96996 93866 78940Meri 73011 72430 71589 73377 81672 59298Peri 5853 6101 5895 5316 6067 4421Piersici 3687 3273 2892 3126 2689 1973Nuci 2079 2084 2041 1878 2095 1693

Sursa: FAOSTAT, 2008

Tendinţa suprafeţelor pomicole este de reducere la toate speciile pomicole. După anul 1990, plantaţiile în masiv s-au deteriorat accentuat, în special plantaţiile intensive de piersici, iar terenurile respective au fost scoase din circuitul agricol, cum este cazul plantaţiilor din jud. Constanţa.

Întrucât în jurul marilor oraşe erau amplasate plantaţii pomicole intensive, interesul investitorilor imobiliari pentru aceste terenuri a determinat diferite modalităţi de defrişare (vânzări de terenuri, puneri în posesie abusive, etc). Pe aceste terenuri s-au făcut construcţii sau se află în diferite stadii ale tranzacţiilor imobiliare. Este cazul Capitalei, care în urma unor acte abusive a rămas fără mari suprafeţe cultivate cu specii pomicole valoroase. În acest caz importurile de piersici, pere, cireşe din zone îndepărtate ale lumii determină creşterea preţurilor la niveluri excesive.

România are condiţii favorabile creşterii suprafeţelor de legume şi fructe cultivate în sistem ecologic.

Tabelul 5.4Evoluţia suprafeţelor cultivate cu legume și plantații pomicole în sistem ecologic

- ha -Specificare 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Suprafaţa totală cultivată cu culturi în sistem ecologic, din care:

17438 28800 43850 57200 73800 110400 143000

Legume 38 100 700 200 300 440 720Fructe (vişine, cireşe, mere)

- - 50 100 200 432 292

Sursa: MADR Comunicări ale organismelor de inspecţie şi certificare

Din surse ale Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale rezultă că suprafaţa cultivată cu diverse culturi în sistem ecologic a fost de 143000 ha în anul 2006, de 8 ori

mai mare decât suprafaţa cultivată în anul 2000. Suprafaţa cultivată cu legume în sistem ecologic a crescut de la 38 ha în anul 2000 la 720 ha în anul 2006, adică de 19 ori. Aceasta reprezintă 0,5% din suprafaţa totală cultivată cu culturi în sistem ecologic şi 0,25% din suprafaţa totală cultivată cu legume în România, în anul 2006. Suprafaţa cu plantaţii pomicole în sistem ecologic reprezintă 0,2% din suprafaţa totală cultivată cu culturi în sistem ecologic şi 0,13% din suprafaţa ocupată cu livezi în România, în anul 2006 (tabelul 5.4).

POLITICILE SECTORULUI PUBLICPolitica agricolă în sectorul legume-fructe are ca obiective principale:- concentrarea ofertei în vederea realizării de partizi mari de produse destinate

comercializării;- îmbunătăţirea sistemului de colectare a materiilor prime în vederea creşterii

producţiei şi a calităţii în sectoarele de prelucrare;- organizarea comercializării legumelor şi fructelor prin formarea filierelor, atât

prin crearea grupurilor de producători, a asociaţiilor şi unităţilor de tip cooperatist de colectare şi desfacere, cât şi prin funcţionarea pieţelor de gros şi a reţelelor de comercializare ale societăţilor comerciale.

Sprijinirea producătorilor de legume şi fructe prin mecanisme de politică agricolă comună şi finanţarea de la bugetul UE, ca şi măsurile specifice acestui sector în plan naţional şi respectiv finanţarea de la bugetul naţional, urmăresc realizarea acestor obiective, concomitent cu modernizarea procesării şi comercializării şi protecţiei mediului.

Mecanismele de politică agricolă care se aplică din 2007 în sectorul legume-fructe şi finanţarea măsurilor se realizează conform schemelor stabilite în Pilonul I al PAC pentru reglarea pieţei şi stabilizarea veniturilor producătorilor, dar şi prin alocările financiare pentru investiţii şi alte forme de sprijin pe baza prevederilor din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală – 2007-2013.

Din anul 2007 sectorul legume-fructe beneficiază de următoarele forme de sprijin sub forma plăţilor directe, de unele măsuri de piaţă, susţinerea grupurilor de producători, susţinerea exploataţiilor de semisubzistenţă, investiţii pentru dezvoltarea şi modernizarea plantaţiilor, a procesării şi comercializării producţiei. Sprijinul financiar se alocă astfel:

A. Plăţi directe de care beneficiază producătorii agricoli în cadrul „schemei de plăţi pe suprafaţă” (SAPS), sub forma:

a) plăţilor directe la hectar decuplate de producţie, finanţate de Comunitate din Fondul European Agricol de Garantare. Sumele alocate anual respectă mecanismul şi nivelul convenit între România şi Comisia Europeană, astfel:

I. în anul 2007, producătorii agricoli care cultivă un hectar teren, cu parcele de minim 0,3 ha şi îndeplinesc ansamblul condiţiilor de eligibilitate, valabile pentru toate culturile, inclusiv pentru legume şi suprafeţele pomicole, beneficiază de o plată unică la hectar de 50,55 Euro, respectiv 169,05 lei/ha.

II. în anul 2008, plata unică pe unitatea de suprafaţă provenită de la Comunitate este de 60,88 Euro, respectiv 222,22 lei/ha.

b) plăţilor complementare la hectar decuplate total sau parţial de producţie, care provin de la bugetul de stat al României, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, astfel:

I. în anul 2007, plata complementară la hectar a fost stabilită la nivel de 157,8 lei, respectiv 47,00 Euro/ha.

II. în anul 2008, plata complementară la hectar s-a stabilit la un nivel de 178,85 lei, respectiv 49,00 Euro/ha.

Suprafeţele eligibile şi sumele totale estimate de MADR pentru fundamentarea aplicării schemelor de plăţi directe la hectar sunt următoarele (tabelul 5.5).

Tabelul 5.5Sprijinul estimat pentru producătorii de legume şi fructe în anii 2007 şi 2008

SpecificareAnul 2007 Anul 2008

ha mii lei mii euro ha mii lei mii euroLegume de câmp şi solarii

191000 62309,09 18632,54 191000 76605,11 20987,70

Legume de seră 35000 11417,90 3414,34 35000 14037,59 3845,91Pepeni verzi şi galbeni

30000 9786,77 2926,58 30000 12032,22 3296,50

Plantaţii de pomi şi pepiniere pomicole

109200 18460,58 5220,34 109200 24266,85 6648,45

Sursa: MADR

Suma totală a plăţii directe la un hectar eligibil (finanţată de Comunitate şi de la bugetul naţional) este de:

- 326,85 lei/ha în anul 2007- 401,87 lei/ha în anul 2008B. Măsuri de piaţă – intervenţie. Aceste măsuri au rolul de stabilizare a pieţei prin

controlul ofertei, asigurarea securităţii alimentare în caz de crize pentru anumite produse sensibile, cazuri de supraproducţie, protecţie la frontiere (taxe vamale), restituiri la export etc.

C. Alte forme de sprijinSectorul legume-fructe beneficiază în prezent şi de alte forme de sprijin comunitar

şi din bugetul naţional, astfel:a) sprijin comunitar:

- sprijinirea organizaţiilor de producători recunoscute, în condiţiile stabilite de Comisia Europeană, cu finanţare pe baza Planului Naţional de Dezvoltare Rurală;

- investiţii în ferme în vederea creşterii competitivităţii, investiţii pentru restructurarea şi modernizarea sectorului de procesare a fructelor şi legumelor etc.;

- susţinerea fermelor de semisubzistenţă, pe baza prevederilor PNDR.b) sprijin de la bugetul de stat:

- sprijin pentru funcţionarea grupurilor de producători recunoscute, în sumă fixă de 40000 lei/grup şi a unui plafon valoric de 840000 lei;

- sprijin pentru obţinerea de credit agricol de producţie, cu dobândă subvenţionată;

- sprijin pentru despăgubiri în urma calamităţilor naturale;

- subvenţii de 1 leu/litrul de motorină pentru înfiinţarea culturilor în anul agricol 2007-2008;

- sprijin pentru implementarea Sistemului European de Bune Practici Agricole (EUREPGAP);

- sprijin financiar pentru legume produse în serele încălzite şi pentru ciupercile de cultură produse în spaţii climatizate;

- sprijin financiar pentru legume şi fructe destinate prelucrării industriale (pentru tomate, mazăre boabe, fasole păstăi, ardei, castraveţi de tip cornişon, mere, prune, cireşe, vişine, piersici, struguri de masă) etc.

INSTITUŢII IMPORTANTEAgenţii economici, publici şi privaţi, care acţionează în diferite faze ale filierei,

sunt prezentaţi în tabelul nr.5.6.Tabelul 5.6

Agenţii economici şi instituţiile filierei legumelor şi fructelorFAZA AGENŢII ECONOMICI / INSTITUŢII

Planificarea producţiei

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Societatea Română a Horticultorilor, Inspecţia de Stat Pentru Control

Tehnic în Producerea și Valorificarea Legumelor și Fructelor, APIA, APDRP, producătorii, institutele de cercetare

Asigurarea cu resurse

materiale

Producătorii, unităţile de comercializare a substanţelor chimice, irigaţii, utilaje agricole etc.

Producţia Gospodăriile ţărăneşti, asociaţii şi societăţi comerciale agricole, grupuri de producători, organizații ale producătorilor

Transportul şi depozitarea

Producătorii agricoli, procesatorii, firmele de transport, angrosiştii, detailiştii, cooperativele de marketing

Prelucrarea Societăţile comerciale pe acţiuniSocietaţile comerciale de tip SRL

Întreprinzătorii persoane fiziceDistribuţia Angrosiştii, detailiştii, procesatorii, cooperativele de marketing,

exportatoriiConsumul Menajele, restaurantele, Asociaţia pentru Protecția Consumatorilor

din România, Autoritatea Națională pentru Protecţia Consumatorilor

SERVICIIServiciile furnizate fermelor de legume şi fructe sunt aprovizionarea cu resurse

materiale, asistenţa tehnică, informarea, creditarea, colectarea, controlul calitativ, transportul şi depozitarea produselor.

Aprovizionarea cu resurse materiale a fermelor de legume şi fructe reprezintă unul dintre cele mai eficiente servicii furnizate producătorilor. Distribuţia materialului săditor legumicol şi pomicol, substanţelor fertilizante, substanţelor chimice pentru combaterea bolilor şi a dăunătorilor, maşinilor, utilajelor, echipamentelor şi pieselor de schimb este realizată direct de producătorii de astfel de resurse sau de reţeaua specializată reprezentată de societăţi comerciale precum UNISEM, UNICEREAL, FARMAVET, AGROVET etc.

Problemele evidenţiate la această componentă a filierei se referă la greutatea cu care se desfăşoară activitatea de colectare a legumelor şi fructelor. Cauza principală este fragmentarea suprafeţelor de teren care a determinat apariţia exploataţiilor agricole de dimensiuni mici. Aceste entităţi economice obţin şi livrează legume şi fructe în loturi mici şi neomogene din punct de vedere calitativ şi cantitativ.

FACTORII DE MEDIUProducătorii sunt interesaţi ca legumele şi fructele care ajung pe piaţă să fie de cea

mai bună calitate. Întrucât calitatea produselor horticole nu poate fi îmbunătăţită după recoltare, trebuie cunoscute şi controlate condiţiile mediului de viaţă, în timpul vegetaţiei.

Studiile privind cunoaşterea condiţiilor optime de cultivare a legumelor şi fructelor va analiza fiecare factor climatic – solul, apa, temperatura, umiditatea, lumina – pentru fiecare soi de legume şi pentru fiecare specie de pomi fructiferi. Sintetic, condiţiile optime de mediu şi influenţele principalilor factori climatici asupra producţiei de legume sunt prezentate în tabelele nr.5.7 şi 5.8.

Tabelul 5.7

Conditiile optime de cultivare a legumelor

SOLULTip Soluri uşoare, nisipoase cu conţinut 10-

30% argilă, 10-35% praf, 40-45% nisippH 6,3-7,2Panta Cel mult 14%

Cerinţele de APĂ Pentru germinarea şi încolţirea seminţelorSe consumă de 3-4 ori mai multă apă la legumele cultivate în sere decât la cele în câmp

TEMPERATURARezistente la temp.scăzute

Ceapă, usturoi, mazăre, pătrunjel, conopidă, salată

Pretenţioase la căldură

Tomate, fasole, ardei, vinete, dovlecel, castravete, pepene

LUMINAF. pretenţioase Tomate, castravete, ardei etc.Pretenţioase Salata, ridichi, mărar, ceapă

SUBSTANŢE NUTRITIVE

Azot În exces: stimulează creşterea vegetativă, măreşte sensibilitatea la boli

Insuficient: reduce creşterea şi numărul de flori şi se obţin fructe mici

Fosfor Stimulează fructificarea, măreşte rezistenţa la secetă şi la temperaturi scăzute

Potasiu Stimulează germinaţia seminţelor şi micşorează transpiraţia

Efectele negative ale factorilor nefavorabili de mediu asupra producţiei de legume sunt prezentate în tabelul nr.5.8.

Tabelul 5.8Efectele negative ale factorilor de mediu asupra producţiei de legume

Factori restrictivi de mediu Efecte asupra producţiei

APA Lipsa apei Răsărirea neuniformă a plantelor, prinderea slabă a răsadului, creşterea redusă a rădăcinilor – diminuarea recoltei

TEMPERATURA Pozitive f.ridicate

Oprirea creşterii, diminuarea polenizării şi fecundării, fructificare slabă

LUMINA Lipsa luminii

Căderea bobocilor florali la primele 2 inflorescenţe, frânează creşterea frunzelor, întârzie înfloritul.

În mod asemănător se studiază efectele factorilor de mediu şi asupra producţiei de fructe, condiţiile optime de mediu şi influenţele negative ale factorilor nefavorabili fiind prezentate în tabelele nr. 5.9 şi 5.10.

Tabelul 5.9Condiţiile optime pentru producţia de fructe

SOLULTip

Toate tipurile de sol cu exceptia celor saraturoase si a celor pe care balteste apa.

pH Slab acidPantă Cel mult 24%

Cerinţele de APĂ In cursul fazelor de crestere activa a lastarilor si fructelor

TEMPERATURARezistenţa la temperature scăzute

Măr,vişin, prun, păr, nuc, cireş

Pretenţioase la căldură Cais, piersic, migdal, smochinLUMINA Influenţează creşterea pomilor, formarea mugurilor

floriferi, fecundarea florilor etc.

În situaţia în care condiţiile de mediu nu sunt cele optime au loc reduceri cantitative şi calitative ale producţiei de fructe (tabelul 5.10).

Tabelul 5.10Efectele negative ale factorilor de mediu asupra productiei de fructe

Factori restrictivi de mediu Efecte asupra productieiAPA Lipsa apei Creşterea redusă a rădăcinilorTEMPERATURA Pozitive

foarte ridicate

Oprirea creşterii, diminuarea polenizării şi fecundării, fructificare slabă

LUMINA Lipsa luminii

Căderea bobocilor florali la primele 2 inflorescenţe, frânează creşterea frunzelor, întârzie înfloritul.

SUBSTANTELE NUTRITIVE

Azot În exces: creştere puternică a lăstarilor, fructe mari dar lipsite de aromăInsuficient: lăstari slabi, frunze îngălbenite, fructe puţine

Fosfor Insuficient: lăstari cu creştere redusă, căderea masivă a fructelor după legare

Potasiu Insuficient: tulpină subţire, lăstari strâmbi, fructe mărunte

Condiţiile ecologice din ţara noastră oferă un cadru bun pentru cultura legumelor şi fructelor. Începând cu piersicul şi caisul din zona de câmpie şi Dobrogea şi continuând cu prunii, cireşii, gutuii din dealurile Subcarpaţilor, merii, perii, vişinii şi nucii ajung până în depresiunile munţilor la 800 de metri altitudine. Cât despre legume, acestea se cultivă începând de la micile gospodării ţărăneşti care plantează în grădină ceapă, usturoi, tomate, verdeţuri, meri, peri, pruni pentru consumul familial, până la marile unităţi producătoare de legume, răspândite în întreaga ţară.

MATERIALUL SĂDITORAccesibilitatea fermierilor la materialul biologic performant este redusă,

majoritatea covârşitoare a legumicultorilor utilizând materialul săditor obţinut în răsadniţe proprii, deoarece este mai ieftin. Răsadurile sunt plante tinere, de o anumită vârstă folosite pentru unele culturi de legume în câmp descoperit şi protejat, precum şi în sere, în scopul obţinerii unor producţii timpurii şi ridicate, de calitate superioară.

Spre deosebire de legume, la pomi, la înfiinţarea unei livezi se achizitionează pomi altoiţi de la staţiunile de cercetări sau de la fermele specializate. Situaţia este specifică chiar şi în cazul gospodăriilor familiale. Materialul săditor pomicol cuprinde pomi altoiţi, butaşi înrădăcinaţi, marcote, stoloni de căpsuni. Acesta se produce în ferme specializate numite pepiniere, autorizate potrivit legii şi controlate de MADR. Pepinierele produc un material de calitate superioară, liber de viroze, boli şi dăunători, asigurând autenticitatea speciilor şi soiurilor.

Decizia de achiziţionare a unui material săditor performant este o decizie cu repercusiuni pe termen lung în cazul plantaţiilor pomicole, multe specii fiind pe rod o perioadă de 20-30 de ani, în gospodăriile ţărăneşti acest termen fiind cu mult depăşit, chiar dublat.

5.1.2. ETAPA PRODUCȚIEProducătorii agricoli sunt cei mai importanţi operatori în faza “producție”,

deoarece desfăşoară principala activitate a acestei faze: obținerea legumelor şi fructelor. Principalii producători sunt3:

- gospodăriile individuale. Obţinerea legumelor şi fructelor în aceste gospodării se completează cu alte activitaţi agricole şi neagricole. Se cultivă diverse specii de legume şi fructe, în principal pentru consumul în familie, iar surplusul este destinat pieţei. Există însă şi gospodării specializate în cultura legumelor, mai ales în zonele preorăşeneşti şi în zonele consacrate;

- producători amatori, care cultivă pentru consumul familial;- producători specializaţi, care cultivă o gamă mai restrînsa de specii, producţia

fiind destinată prioritar pieţei;- asociaţii de legumicultori şi pomicultori, specializate în producerea legumelor

sau fructelor care se comercializează în stare proaspătă şi pentru prelucrare industrială;

- ferme proprii ale fabricilor de conserve;- ferme ale societaţilor comerciale agricole pe acţiuni;

3 Zahiu, Letiţia (coord) şi colab, Analiza filierei legumelor, publicat în volumul Politici şi pieţe agricole – reformă şi integrare europeană. Editura CERES, Bucureşti, 2005

- ferme ale unitaţilor de cercetare care produc în special seminţe de legume şi material de plantat pentru legumicultură şi pomicultură.

TEHNOLOGIA DE PRODUCŢIESistemele de producţie diferă de la o unitate economică la alta în funcţie de

dimensiunea acesteia. Astfel, în unităţile de dimensiuni mari sistemul de cultură este intensiv, specializat pe specii legumicole şi pomicole, iar în unităţile de dimensiuni mici sistemul de cultură utilizat este cel extensiv, cu structură de producţie diversificată (pluricultura).

În continuare vor fi prezentate cele mai importante activităţi componente ale tehnologiei de producţie.

LEGUME- Pentru înfiinţarea culturii, o activitate de o importanţă deosebită este alegerea

terenului lângă o sursă de apă, atât pentru realizarea cu uşurinţă a irigaţiilor, cât şi deoarece, în apropierea apei, solul este nisipos şi permite dezvoltarea sistemului radicular pentru plantele la care se valorifică rădăcinile. Se organizează terenul pe sole şi se pregăteste solul prin mobilizarea acestuia, distrugerea buruienilor, modelarea terenului, controlul fito-sanitar şi înlăturarea resturilor vegetale. Solul este arat cu animalele (în gospodăriile familiale) şi cu tractorul cu plug în fermele mari. Groapa de plantare este săpată manual la prima frunză pentru tomate şi castraveti. Răsadurile de vinete şi ardei şi cele cu tulpina scurtă (ţelina, varza, salata) se îngroapă la aceeaşi adâncime la care au stat în răsadniţă, sub rozeta de frunze.

- In timpul vegetaţiei legumele se prăsesc de 3-4 ori sau chiar mai des în funcţie de numărul de udări sau de precipitaţiile căzute. Acoperirea temporară a solului (mulcirea) este un procedeu agrotehnic de mare importanţă în obţinerea producţiei timpurii, folosind pentru acoperire paie, frunze, polietilenă. Urmează operaţiile de fertilizare şi irigare a solului şi alte practici de îngrijire a culturilor: susţinerea plantelor, completarea golurilor, rărit, combaterea de boli şi dăunători etc.

Principala sursă a forţei de muncă în micile gospodării o reprezintă familia şi angajatii temporari. Legumele sunt recoltate manual. Acest sistem de producţie trebuie îmbunătăţit pentru a conduce la creşterea calităţii şi cantităţii legumelor recoltate şi la descreşterea costurilor de producţie. Astfel, mecanizarea proceselor de muncă, tratamentele eficiente împotriva bolilor şi dăunătorilor pot preveni pierderile de recoltă.

FRUCTE- Pentru înfiinţarea culturii se parcelează terenul în unităţi teritoriale specifice

pomiculturii: masiv, trup, tarla, parcelă, se mobilizează solul la adâncimea de 60-70cm şi se plantează pomii. Plantarea constituie unul dintre momentele hotărâtoare de care depinde viaţa unei livezi. Eventualele greseli care se fac în ceea ce priveşte epoca şi tehnica de plantat se reflectă asupra prinderii pomilor nu numai în primul an după plantare, dar în tot cursul ciclului biologic. Groapa de plantare se sapă la 30-35 m adâncime, având un diametru de 45-50 cm.

O condiţie obligatorie ce trebuie respectată la înfiinţarea unei plantaţii pomicole este aceea că materialul săditor să provină din pepiniere apropiate, cu

condiţii climatice asemănătoare localităţii în care se face plantarea.

- În timpul vegetaţiei, în plantaţia tânără se efectuează lucrări de fertilizări, irigări, susţinerea pomilor pe tutori sau spalier, protejarea contra rozătoarelor prin învelirea tulpinei cu material plastic, combaterea bolilor şi dăunătorilor, tăierea şi dirijarea coroanei. Lucrările în plantaţia pe rod se referă la fertilizare şi irigare, combaterea bolilor şi dăunătorilor prin stropiri regulate şi tăierea pomilor. Prin tăierea ramurilor uscate la pomii aflaţi în declin, aceştia pot fi redaţi producţiei timp de încă 6-8 ani.

Sursa de forţă de muncă în micile gospodării o reprezintă familia şi angajaţii temporari. În marile exploataţii pomicole se utilizează munca salariată, iar în campania de recoltare angajaţii sezonieri care, de multe ori sunt recompensaţi pentru munca depusă, alături de bani, cu produse.

O greşeală frecventă este aceea de a nu respecta regulile de rotaţie a asolamentului în gradina legumicolă. Cele mai multe gospodării au ca structură sortimentală următoarele legume: ceapă, tomate, ardei, vinete şi cartofi. În gospodăriile de la munte, ardeii şi vinetele, de cele mai multe ori, lipsesc. În aceste condiţii, rotaţia celor trei culturi rămase – tomatele, ceapa şi cartofii – se face astfel încât este imposibil de a nu cultiva cartoful după tomate sau ceapă. Se încalcă, astfel, regula şi producţiile de cartofi sunt reduse sau de calitate scăzută, fiind atacate de boli. Diversificarea culturilor de legume în grădina familială poate fi o soluţie a acestei probleme.

COMBATEREA BOLILOR ŞI A DĂUNĂTORILORÎn cultura legumelor şi fructelor au fost identificate numeroase boli şi mulţi

dăunători. Cele mai importante, din punct de vedere al efectelor asupra calităţii mai ales, sunt prezentate în tabelul 5.11.

Tabelul 5.11Boli şi dăunători ai legumelor şi fructelor

Cultura Boala/dăunătorul Efecte

Tomate

Pătarea frunzelor şi băşicarea fructelor

Ofilirea frunzelor, boabele rămân mici, deformate, pulpa este galbenă, seminţele sunt negre

Mana tomatelorFrunzele se usucă şi se răsucesc, pe fruct apar pete de culoare închisă. Este posibil ca fructul să nu se mai formeze

Ardei

Pătarea frunzelor şi băşicarea fructelor

Ofilirea frunzelor, boabele rămân mici, deformate, pulpa este galbenă, seminţele sunt negre

Putregaiul cenuşiu Fructul se transformă într-o masă apoasă

VinetePutrezirea fructelor Pe fructe apar pete negre, se vor înmuia şi vor cadeaPutregaiul cenusiu Fructul se transformă într-o masă apoasă

Ceapă Mana Frunzele putrezesc, ceapa se înmoaie în zona gâtului bulbului şi are foile cenuşii cu aspect de ceapă fiartă

MărPătarea cafenie Pete pe ramuri, frunze, flori si fructe.Omizi defoliatoareViermi

Frunzele atacate se usucă. Omizile pot roade coaja fructelor

Păr Pătarea cafenie Pete pe ramuri, frunze, flori şi fructePrun Monilioza Apar pete brune pe fructele coapte. Fructele putrezite cadCartof Gândacul de Colorado Atacă frunzele şi, în final, usucă vrejulSursa: adaptare după Mateescu, F.Livada, grădina şi via–Boli, dăunători şi tratamente împotriva acestora, Ed. MATS, 1996

OPERAŢII PRERECOLTARE

Combaterile bolilor şi dăunătorilor nu sunt singurele lucrări de îngrijire a legumelor şi fructelor pentru a obţine producţii mari și de calitate. Fermierii efectuează operaţiuni specifice ce au ca scop final creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei, pentru a extinde viaţa pe perioada de depozitare sau pentru intensificarea comercializării.

LEGUME- Copilitul este operaţia de eliminare cu mâna a lăstarilor (copililor) care pornesc de la

subţioara frunzelor. Se aplică, de regulă, la tomate cu scopul de a grăbi coacerea şi a dirija planta la un anumit număr de inflorescenţe. Întrucât tomatele emit prea mulţi copili care cresc rapid şi consumă din substanţele nutritive ale plantei aceştia trebuie rupţi sau tăiaţi când au 5-6 cm lungime, pe măsură ce se formează. Lucrarea se repetă de câteva ori.

- Cârnitul constă în ruperea vârfurilor de creştere ale plantelor în scopul grăbirii formării depline a fructelor şi a desăvârşirii coacerii acestora prin oprirea creşterii vegetative. Se execută la tomate, ardei, vinete şi se efectuează după ce plantele au format un anumit număr de formaţiuni fructifere în funcţie de sistemul de cultură.

- Ciupitul constă în înlăturarea vârfului vegetativ al tulpinei principale sau al lăstarilor la castravete, când plantele au format 4-5 frunze cu scopul de a grăbi dezvoltarea ramificaţiilor şi fructelor la dimensiuni mari.

- Copcitul se aplică la ţelină şi hrean. Rădăcinile îngroşate ale telinei se dezgroapă puţin, se taie “mustăţile” laterale după care se reînvelesc cu pământ.

- Inălbirea (etiolarea) organelor comestibile ale unor plante se bazează pe oprirea luminii de a pătrunde la acestea. Lucrarea se practică la ţelină, cicoare şi sparanghel.

- Culegerea frunzelor de conopidă în jurul căpăţânii înainte de recoltare pentru prevenirea îngălbenirii.

- Răsucirea verzei la 90o înainte de recoltare etc.

COSTURI DE PRODUCŢIEO activitate economică este eficientă atunci când efectele obţinute depăşesc

eforturile depuse pentru realizarea acestor efecte. Cuantificarea tuturor cheltuielilor este o activitate pur economică de defalcare a acestora pe tipuri de activităţi. Cultura legumelor necesită cheltuieli de producţie mari, indiferent de sistemul practicat (cultura în câmp sau în sere şi solarii). Acestea sunt consecinţa nivelului ridicat al costurilor variabile generate de consumurile de sămânţă, răsad, îngrăşăminte chimice şi organice, lucrări mecanice, irigaţii şi de cheltuielile cu forţa de muncă (tabelul 5.12).

Cheltuielile materiale, iar în cadrul acestora cele aferente consumului de seminţe sau răsad, au ponderea cea mai ridicată (66,5%, respectiv 43,1%, la tomate, 65,9%, respectiv 42,7% la varză şi 65,9%, respectiv 42,8% la ardei).

La culturile pomicole, cheltuielile de producţie sunt formate din cheltuieli cu materialul săditor (la înfiinţarea culturii), cheltuieli cu substanţele fertilizante şi cu pesticidele şi cheltuieli cu forţa de muncă (Tabelul nr.5.13).

Tabelul 5.12Cheltuielile de producţie la hectar, la unele specii legumicole

Nr.crt. SpecificareCultura

Tomate Varză ArdeiMii lei % Mii lei % Mii lei %

1. Cheltuieli materiale, din care:

118464,6 66,5 82104,2 65,9 131536,2 65,9

1.1. Sămânţă/Răsad 77000,0 43,1 53367,7 42,7 85498,5 42,8

1.2. Îngrăşăminte chimice 2191,9 1,2 1477,8 1,1 2367,6 1,1

1.3. Lucrări mecanizate 13072,0 7,3 9031,0 7,1 14468,9 7,2

1.4. Irigaţii 2070,0 1,1 1395,7 1,0 2236,1 1,1

1.5. Alte cheltuileli materiale

24130,7 13,4 17058,5 13,6 26965,1 13,5

2. Cheltuieli cu forţa de muncă

34080,7 19,0 18942,2 15,2 39859,4 19,9

3. Alte cheltuileli 26533,9 14,8 21464,6 17,2 27901,8 14,0

4. Total cheltuieli (rd. 1+2+3)

179079,2 100 124400,4 100 199297,4 100

5. Cost de producţie (lei/kg)

5969 4146 9964

Sursa: Zahiu, Letiţia, colaboratori, Politici şi pieţe agricole. Reformă şi integrare europeană, Editura CERES, Bucureşti, 2005

Tabelul 5.13Cheltuielile de producţie la hectar, la mere, prune şi struguri

Nr.crt. SpecificareCultura

Mere Prune StruguriMii lei % Mii lei % Mii lei %

1. Cheltuieli materiale, din care:

29300 29,4 14500 35,8 22010 30,56

1.1. Sămânţă/Răsad 0 0 0 0 0 0

1.2. Îngrăşăminte chimice 9200 31,4 4000 27,6 12410 56,38

1.3. Lucrări mecanizate 8500 29 5500 38 5300 24,07

1.4. Protecţia plantelor 11600 39,6 5000 34,4 4300 19,53

2. Cheltuieli cu forţa de muncă

25000 25,1 14000 34,5 33000 45,82

3. Alte cheltuileli 16000 16 12000 29,7 17000 23,6

4. Total cheltuieli (rd. 1+2+3)

99600 100 40500 100 72010 100

5. Producţia medie la hectar (kg)

15000 - 7000 - 12000 -

6. Cost de producţie (lei/kg)

6.640 5.786 6.000

Sursa: ANCA (2001), MAPDR

Ponderea cheltuielilor materiale este mai mare la măr şi prun, faţă de struguri, la care predomină cheltuielile cu forţa de muncă. În cadrul cheltuielilor materiale, ponderea cea mai mare o deţin protecţia plantelor la măr, lucrările mecanizate la prun şi îngrăşămintele chimice la struguri.

În gospodăriile individuale nu există o evidenţă a costurilor efectuate cu producţia de legume şi fructe, lipsa informaţiilor statistice şi contabile fiind un impediment în gestionarea eficientă a sectorului legumicol.

În formele asociative (asociaţii familiale şi societăţi cu personalitate juridică) există informaţii privind costurile, preţurile şi rentabilitatea legumelor.

RECOLTAREAMomentul optim de recoltare este condiţionat de specia şi soiul cultivat, precum şi

de gradul de coacere. În funcţie de acest ultim element, legumele se grupează în trei categorii, conform tabelului 5.14.

Tabelul 5.14Momentul optim de recoltare a legumelor

Grupa Gradul de coacere Exemple de legumeI Coacere fiziologică Tomatele, pepenele, ardeiul gogoşarII Maturitate de consum Ardeiul gras şi iute, vinetele, castravetele,

dovlecelul, fasolea, mazărea păstăi, bameleIII Formarea deplină a

organului comestibilSalata, spanacul, varza, conopida, gulia, ceapa,

usturoiul, toate rădăcinoasele

Recoltarea legumelor din grupele I şi a-II-a se face eşalonat, la intervale mici, pentru a prinde momentul optim. Fructele neculese la timp se depreciază, fie din cauza îmbătrânirii (castraveţi, fasolea, mazărea, vinetele), fie deoarece la supracoacere se înmoaie (tomatele, pepenii galbeni), iar inflorescenţa de conopidă se desface. În general, legumele din grupele I şi a-II-a au un grad mare de perisabilitate şi implică o manipulare atentă şi cât mai redusă.

Epoca de recoltare şi intervalele dintre recoltări diferă mult de la specie la specie şi în funcţie de destinaţie. Astfel, tomatele pentru export şi castraveţii se recoltează zilnic. Tomatele pentru consumul curent se recoltează la 2-3 zile, iar pentru industrializare, în funcţie de soi. Ardeii şi vinetele se recoltează la 5-7 zile, iar castraveţii, dovleceii, fasolea şi mazarea la 2-3 zile.

Tomatele pentru export, care sunt trimise la distanţe mai mari, se recoltează în faza de pârg (roz), când fructul a atins dimensiunile maxime. Aceste fructe îşi desăvârşesc coacerea în timpul transportului, ajungând la consumator la culoarea corespunzătoare.

În exploataţiile individuale recoltarea se face manual, folosind forţa de muncă a membrilor familiei şi, ocazional, zilieri. Legumele destinate industrializării, cultivate în societăţile comerciale, sunt recoltate mecanizat, cu ajutorul combinelor. Pentru recoltarea morcovilor, pătrunjelului, ţelinei, sfeclei şi cepei se folosesc dislocatoare.

Producțiile medii și totale de legumeRandamentele la hectar au avut oscilaţii în perioada 2001-2006, atingând niveluri

maxime în anul 2004 pentru toate speciile analizate, mai puţin pentru varză. Pentru majoritatea speciilor luate în studiu, producţiile medii au crescut în anul 2006 faţă de 2001 cu cca. 16% la tomate, 8% la ceapă, 17% la varză, 17% la ardei şi 30% la pepeni. Producţia medie de usturoi a scăzut cu 13% din 2001 până în 2006 (tabelul 5.15).

Caracteristic randamentelor la hectar este nivelul scăzut al acestora, într-o perioadă lungă de timp, ceea ce reflectă slaba valorificare a condiţiilor naturale. Variaţiile mari ale producţiilor de legume determină instabilitatea ofertei, cu efecte negative asupra preţurilor, a căror creştere anuală afectează consumatorii.

Cauzele randamentelor reduse se datorează potenţialului genetic slab al materialului săditor, nivelurile sub optim al utilizării inputurilor, în special al produselor destinate protecţiei plantelor şi îngrăşămintelor, deficienţe în tehnicile de cultivare (numărul mic de replantări), lipsa mijlocelor de mecanizare care constituie un impediment pentru majoritatea producătorilor.

Tabelul 5.15Producţiile medii la unele specii de legume în România, în perioada 2001-2006

- kg/ha -

Specificare 2001 2002 2003 2004 2005 2006Diferenţe

2006 faţă de 2001 (%)

Tomate 14141 13599 16535 22743 13302 16468 16,4Ceapă uscată 10686 8979 9495 11771 10198 11554 8,1Usturoi uscat 5658 4824 5172 7532 5506 4893 -13,5Varză 20550 20303 24130 21831 18406 24227 17,8Ardei 10318 10264 12426 13106 10736 12135 17,6Peneni verzi şi galbeni

14150 14870 18120 20240 18602 1851930,8

Sursa: Anuarul Statistic al României 2007, INS

Urmărind evoluţiile suprafeţelor şi producţiilor medii, se poate analiza producţia totală de legume, pe specii legumicole, în România (tabelul 5.16).

Tabelul 5.16Producţia de legume în România, în perioada 2001-2006

- mii tone - Specificare 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Legume total, din care:

3848,3 3973,4 4684,5 4773,9 3624,6 4138,9

Tomate 651,7 658,8 818,9 1330,1 627,0 835,0Ceapă uscată 396,5 340,8 350,4 332,8 363,6 390,7Usturoi uscat 82,9 72,4 76,5 65,9 68,4 64,2Varză 819,2 821,4 1019,2 919,1 1009,4 1106,0Ardei 184,8 197,4 249,1 237,2 203,8 279,1Peneni verzi şi galbeni

550,6 651,3 764,6 765,1 691,8 641,8

Sursa: Anuarul Statistic al României 2007, INS

Producţia de legume a crescut de la 3848300 tone în anul 2001 la 4773900 tone în anul 2004, apoi s-a diminuat în anul următor, ajungând la 3624600 tone, pentru ca în anul 2006, să ajungă la nivelul de 4138900 tone. Structura producţiei pentru anul 2006 evidenţiază ponderi ridicate ale producţiei de varză (34%), tomate (25%) şi pepeni (19%).

Variaţiile producţiilor de legume, chiar şi în cadrul aceleaşi specii, se datorează acţiunii factorilor climatici care, în unii ani, afectează obţinerea unor randamente ridicate la hectar, iar în alţi ani sunt prielnici obţinerii unor producţii ridicate. Aceste variaţii afectează nu numai structura, dar şi nivelul total al producţiei de legume, concretizată în ofertă pe piaţă. Pe fondul unei cereri relativ constante, variaţiile ofertei de legume conduc la oscilaţii ale preţurilor produselor, care conduc la contracţia cererii.

Producţia de legume de seră

În anul 2004, din producţia totală de legume de 4773900 tone, doar o cantitate de 60500 tone este obţinută în sere, adică 1,26%. În tabelul 5.17 se poate observa trendul puternic descrescător al producţiei de legume de seră în perioada 1991-2000, de la 203500 tone la 48400 tone. Din anul 2001 până în anul 2004, producţia de legume de seră a crescut de la 49400 tone la 60500 tone, pe seama creşterii investiţiilor.

Tabelul 5.17Producţia de legume de seră în România, în perioada 1991-2004

- mii tone -Anul 1991 1994 1997 1999 2000 2001 2002 2003 2004

Legume de sera

203,5 92,7 72,7 53,4 48,4 49,4 56,9 57,6 60,5

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, www.maap.ro accesat în mai 2008.

Producțiile medii și totale de fructeProducţiile medii de fructe au avut evoluţii oscilante în perioada 2001-2006 şi

niveluri scăzute (tabelul 5.18). Tabelul 5.18

Producţia medie la unele specii pomicole în România, în perioada 2001-2006- kg/ha -

Specificare 2001 2002 2003 2004 2005 2006Prune 5803,08 2513,79 9627,03 4905,02 6630,27 7584,91Mere 6950,19 6785,86 11329,95 14961,60 7811,48 9956,71Pere 12233,04 11162,11 17601,02 8640,14 14651,39 14120,11Piersici şi nectarine 4529,43 3971,89 6224,07 6279,27 11081,07 8823,11Nuci 16357,38 18036,47 24930,92 8344,52 22858,71 22744,24Sursa: FAOSTAT, 2008

Producţia medie de prune a crescut de la 5,8 tone/ha (2001) la 7,5 tone/ha (2006), atingând nivelul maxim de 9,6 tone/ha în anul 2003 şi nivelul minim de 2,5 tone/ha în anul 2002. Producţia medie de mere a crescut de la 6,9 tone/ha (2001) la 9,9 tone/ha (2006), atingând nivelul maxim de aproximativ 14,9 tone/ha în anul 2004 şi nivelul minim de 6,7 tone/ha în anul 2002. Producţia medie de pere a crescut de la 12,2 tone/ha (2001) la 14 tone/ha (2006), atingând nivelul maxim de 17,6 tone/ha în anul 2003 şi nivelul minim de 8,6 tone/ha în anul 2004. Producţia medie de piersici şi nectarine a crescut de la 4,5 tone/ha (2001) la 8,8 tone/ha (2006), atingând nivelul maxim de 11 tone/ha în anul 2005 şi nivelul minim de 3,9 tone/ha în anul 2002. Producţia medie de nuci a crescut de la 16 tone/ha (2001) la 22,7 tone/ha (2006), atingând nivelul maxim de aproximativ 25 tone/ha în anul 2003 şi nivelul minim de 8,3 în anul 2004.

Randamentele reduse la hectar se datorează sistemului extensiv de cultură şi practicării unor tehnologii învechite. Există suprafeţe întinse cu pomi răzleţi în gospodăriile producătorilor agricoli, pentru care obţinerea fructelor nu implică respectarea tehnologiilor performante.

Parcelarea suprafeţelor pomicole în procesul de decolectivizare şi reintrarea în posesie a micilor agricultori a determinat deteriorarea patrimoniului pomicol şi defrişarea unor importante suprafeţe cultivate în sistem intensiv. Ca urmare, randamentele la hectar reprezintă circa jumătate din media UE25, cu excepţia prunelor.

Producţia totală de fructe a României este puternic influenţată de condiţiile climatice şi de randamentele la hectar. In perioada 2001-2006, evoluţia producţiei de fructe a fost variabilă anual datorită unor perioade de îngheţ, ploi şi secetă excesivă.

http://www.maap.ro/

Nivelul scăzut al randamentelor se datorează faptului că nu s-au efectuat tratamente la timp şi din lipsa inputurilor necesare practicării tehnologiilor recomandate de staţiunile de cercetare ştiinţifică (tabelul 5.19).

Producţia totală de fructe a crescut de la 1352800 tone în anul 2001 la 1486900 tone în anul 2006 (cu 9,9%) pe seama speciilor pomicole de grădină şi a arbuştilor fructiferi.

Tabelul 5.19Producţia de fructe în România, în perioada 2001-2006

- mii tone -

Specificare 2001 2002 2003 2004 2005 2006Diferenţe 2006/2001

(%)Fructe total, din care: 1352,8 952 2088,5 1744,4 1647 1486,9 9,9Prune 557,2 220,6 909,6 475,8 622,3 598,8 7,5Mere 507,4 491,5 811,1 1097,9 638 590,4 16,4Pere 71,6 68,1 103,8 45,9 88,9 62,4 -12,8Piersici şi nectarine 16,7 13 18 19,6 29,8 17,4 4,2Nuci 33,9 37,5 50,8 15,6 47,8 38,5 13,6Sursa: Anuarul Statistic al României 2007, INS

Producţia de legume și fructe ecologiceTendinţa de creştere a consumului de produse ecologice în Uniunea Europeană

este accentuată la legume şi fructe. În strategia de dezvoltare a agriculturii la nivelul UE şi statelor membre se specifică sporirea considerabilă a suprafeţelor cultivate în sistem ecologic în viitor în scopul creşterii producţiei şi a consumului durabil.

Producţia de legume ecologice a crescut de la 600 tone în anul 2000, la 8708 tone în anul 2006. Producţia de conserve de legume şi fructe este de 42 tone în anul 2006. Producţia de legume ecologice reprezintă 5,2% din producţia ecologică de origine vegetală şi 0,21% din producţia totală de legume (Tabelul 5.20).

Tabelul 5.20Evoluţia producţiilor de legume și fructe în agricultura ecologică

- to -Specificare 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Cantitate totală în sectorul vegetal, din care:

13502 24400 32300 30400 87200 131898 166574

Legume 600 4.000 4.000 2000 3.000 7.200 8.708Conserve de legume şi fructe

- - - - 35 50 42

Fructe (vişine, cireşe) - - 200 300 500 1.000 340Conserve de legume şi fructe

- - - - 35 50 42

Sursa: MADR Comunicări ale organismelor de inspecţie si certificare

Producţia de fructe ecologice a crescut de la 200 tone în anul 2002 la 340 tone în anul 2006. Producţia de conserve de legume şi fructe este de 42 tone în anul 2006. Producţia de fructe ecologice reprezintă 0,2% din producţia ecologică de origine vegetală şi 0,02% din producţia totală de fructe, în România, în anul 2006.

Casetele 5.1-5.2 prezintă studii de caz la o societate agricolă producătoare de legume în câmp din județul Brăila şi o staţiune de cercetare horticolă în domeniul pomiculturii din județul Gorj4.

Caseta 5.1Societate comercială producătoare de legume în câmp, judeţul Brăila

Societatea a fost înfiinţată în 1996 având permanent acelaşi obiect de activitate: cultivarea legumelor şi desfacerea de produse alimentare.

Este situată în apropierea oraşului Brăila, are o suprafaţă de 500 ha teren arabil pe care cultivă legume în câmp. Principalele specii de legume cultivate sunt: tomate, ardei gras, ceapă, vinete, mazăre şi fasole verde şi rădăcinoase (tabelul 1).

Tabelul 1Structura culturilor în perioada 2005-2007

Specificare2005 2006 2007

ha % ha % ha %Total culturi, din care: 340 100,00 439 100,00 310,0 100,00Tomate 25 7,35 18 4,10 10 3,22Ardei gras 40 11,76 42 9,56 60 19,35Ceapă - - 20 4,55 20 6,45Rădăcinoase (morcov) 15 4,41 20 4,55 25 8,06Vinete 8 2,35 38 8,65 15 4,83Mazăre verde 200 58,82 201 45,78 180 58,06Fasole verde 50 14,70 100 2,27 - -Conopidă 2 0,58 - - - -

Dacă în anul 2005 şi 2006 producţia medie a fost in limitele mediilor naţionale la majoritatea culturilor, în anul 2007 producţiile medii şi totale au fost deosebit de reduse la culturile de tomate, ardei, vinete, morcov care au fost calamitate de grindină într-o proporţie mare (tabelul 2).

Tabelul 2Producţiile medii şi totale de legume în perioada 2005-2007


tone/ha tone tone/ha tone tone/ha toneTomate 22 550 12,5 225 8 80Ardei gras 15 600 5,9 247,8 2,3 138Ceapă - - 8,2 164 8,2 164Rădăcinoase (morcov) 41,3 619,5 35 700 10 250Vinete 20 160 17,2 653,6 8 120Mazăre verde 3,1 620 3,0 603 2,0 360Fasole verde 7,4 370 6,0 600 - -Conopidă 9 18 - - - -

Pentru obţinerea producţiei de legume sunt utilizate mijloacele fixe de care dispune agentul economic şi forţă de muncă angajată. Dotarea tehnică a unităţii a fost la început una de subzistenţă, care treptat a fost modernizată sau înlocuită, din fonduri proprii sau de la UE. În prezent societatea dispune de 6 tractoare de puteri diferite, cultivator, maşină de erbicidat, maşină de administrat îngrăşăminte chimice, plug, grapă etc., iar personalul este format din 25 de salariaţi angajaţi permanent (20 de muncitori şi 5 angajaţi TESA) şi 14 zilieri.

Societatea nu stochează sau depozitează producţia, ci este livrată direct clienţilor săi tradiţionali pentru comercializare pe piaţă sau procesare, pe baza contractelor încheiate anterior.

4 Turek Rahoveanu A. Coord., Analiza filierei sectorului legume-fructe în România, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2008

Pentru a-şi asigura creşterea performanţelor, administratorul societăţii consideră că ar trebui:- ca subvenţiile să se acorde nu numai pentru produsele livrate pentru industrializare, ci şi

pentru cele livrate în stare proaspătă spre comercializare5;- organizarea unei mai bune cooperări cu ceilalţi fermieri din zonă, ceea ce ar facilita

dezvoltarea infrastructurii şi al posibilităţii de a asigura apa de irigaţii la capătul solelor.

Pentru viitor administratorul societăţii doreşte să înfiinţeze în zonă un grup de producători, care să beneficieze de servicile de extensie ale institutelor de cercetare în domeniu, de servicii de informare şi consultanţă pentru toate aspectele legate de cultivarea legumelor pentru creşterea randamentelor şi a ofertei de produse pe o perioadă mai mare de timp pentru a putea încheia contracte ferme cu beneficiari şi astfel să se asigure rezultate financiare pozitive producătorilor agricoli.

Caseta 5.2Staţiune de Cercetare Dezvoltare Horticolă Tg. Jiu, judeţul Gorj

Această staţiune a fost înfiinţată în 1959 ca staţiune de cercetare horticolă pentru zona colinară a Olteniei având ca obiectiv de principal cercetări în domeniul pomiculturii şi viticulturii. Conform Legii 290/2002 a fost reorganizată primid denumirea de Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Horticolă Tg. Jiu.

Staţiunea are 250 ha în concesiune, din următoarele categorii de folosintă: 93 ha arabil, 5 ha vii, 94 ha livezi şi 58 ha păşuni.

Staţiunea dispune de utilaje agricole specifice şi de personal de specialitate angajat permanent (10 TESA, 7 cu studii superioare, 6 cu studii medii, 5 mecanizatori) şi 15 muncitori zilieri.

Speciile cultivate în cadrul staţiunii sunt: meri (3 ha), pruni (51 ha), nuci (24 ha) şi gutui (8 ha).

Producţiile medii şi totale obţinute în perioada analizată au variat de la an la an şi au fost sub mediile naţionale (tabelul 1).

Tabelul 1Producţiile medii şi totale de fructe în perioada 2005-2007


kg/ha tone kg/ha tone kg/ha toneMere 8333 25 3333 10 4000 12Prune 118 6 1275 65 314 16Nuci 63 1,5 104 2,5 42 1,0Gutui 1000 7 0 0 18571 130

Cauzele declinului producţiei de fructe se datorează:- lipsei fondurilor necesare pentru achiziţia de inputuri (motorină, îngrăşăminte chimice,

pesticide) care a dus la aplicarea unor tehnologii incomplete;- depozitarea nu se mai face în condiţii de calitate şi siguranţă datorită instalaţiilor uzate fizic şi

moral;- lipsa unei pieţe organizate de preluare a fructelor.

Potrivit reprezentanţilor staţiunii pentru creşterea performanţelor în sectorul pomicol sunt necesare:- subvenţii şi credite cu termen de graţie până la intrarea pe rod pentru înfiinţarea de plantaţii

noi, cele existente fiind în declin;- acordarea de subvenţii la nivel european;- înfiinţarea de plantaţii noi cu suprafeţe în loturi mari şi uniforme, care să aibă posibilităţi de

mecanizare a lucrărilor;- dotarea cu utilaje performante;- efectuarea la timp a tratamentelor contra bolilor şi dăunătorilor;- aplicarea unor tehnologii de producţie moderne adecvate fiecărei specii şi zone de cultură;

5 după aderarea României la UE, mecanismele de sprijin s-au schimbat, nemaifiind subvenbţionată producţia marfă

- crearea organizaţiilor şi asociaţiilor de producători şi organizarea economică de diferite tipuri: societăţi sau cooperative de colectare, depozitare, procesare şi comercializare;

- asigurarea culturilor pentru a fi protejaţi de intemperiile şi calamităţile naturale.

5.1.3. ETAPA PRELUCRARE

Principalii operatori ai filierei identificaţi în această fază sunt: producătorii de legume şi fructe, centrele de colectare, agenţii care prestează servicii pe piaţa de gros, comercianţii angrosişti şi detailişti care dispun de infrastructură adecvată pentru depozitarea legumelor şi fructelor și întreprinderile de prelucrare a legumelor și fructelor, regăsite, în general, sub forma juridică de societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată.

În această fază a filierei, principalele activităţi desfăşurate sunt: transportul, colectarea şi depozitarea legumelor şi fructelor, transformarea legumelor şi fructelor proaspete în conserve de legume şi fructe. În plus, în depozite se realizează operaţii logistice specifice, cum ar fi: sortarea, alcătuirea de loturi omogene, condiţionarea şi ambalarea legumelor şi fructelor.

ACHIZIȚIE, TRANSPORT, SORTARE, CALIBRARETransportul este un factor important, chiar determinant, al distribuţiei legumelor

şi fructelor în stare proaspătă. Pentru a ajunge în condiţii optime la beneficiari, este necesar să fie transportate de la producător la unităţile de comerţ cu amănuntul în cea mai bună stare posibilă şi în timpul cel mai scurt. Pentru aceasta, trebuie ca legumele şi fructele să fie ambalate corespunzător şi optim încărcate în vehicule dotate cu instalaţii speciale pentru a putea fi prevenite pierderile mecanice şi cele datorate încingerii produselor. Dacă transportul nu este efectuat în condiţii corespunzătoare, pierderile datorate transportului pot fi foarte mari.

Colectarea legumelor şi fructelor de la producători reprezintă principala problemă a filierei acestor produse şi punctul în care se întrerupe fluxul tranzacţiilor şi al informaţiilor. În demersul documentării asupra colectării, transportului şi depozitării legumelor şi fructelor, atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic, informaţiile lipsesc. La nivel central nu există o situaţie centralizată a datelor privind colectarea şi depozitarea legumelor şi fructelor, iar la nivelul micilor producători s-au realizat documentări din care rezultă că aceştia nu realizează depozitarea legumelor, deoarece nu dispun de spaţii adecvate, ci recoltează producţia eşalonat pe care o livrează în timp scurt de la recoltare. Fructele se depozitează la producător, în spaţii special amenajate.

Dezorganizarea comercializării legumelor şi fructelor creează dificultăţi producătorilor individuali şi consumatorilor care cumpără legume şi fructe româneşti la preţuri ridicate de la diferiţi intermediari sau legume şi fructe din import. Implicaţiile economice şi sociale ale inexistenţei sistemului stabil de colectare a legumelor şi fructelor fac necesară organizarea producătorilor în asociaţii de marketing. Astfel se creează condiţiile pentru cultivarea soiurilor de mare productivitate, obţinerea unor producţii cu aceleaşi calităţi (mărime, culoare), folosirea unor tehnologii performante etc.

Transportul legumelor şi fructelor din câmp se realizează cu camioane sau tractoare cu remorci, iar în complexele de sere cu electrostivuitoare şi remorci pe care se

aşează paletele cu lădiţe. Legumele sunt produse foarte perisabile, de aceea drumurile agricole trebuie să fie bine întreţinute, deoarece transportul pe drumuri proaste, în vehicule neadaptate, poate determina importante pierderi de recoltă.

Transportul legumelor şi fructelor se face în mod diferit în funcţie de tipul de producător şi de destinaţia produselor. Transportul are loc între următoarele puncte ale filierei (tabelul 5.21).

Tabelul 5.21Sursele, modalităţile şi destinaţiile de transport ale legumelor şi fructelor

Sursa Modalitatea de tansport şi ambalarea produselor

Destinaţia

Producătorii agricoli(Societăţile comerciale)

- transport cu remorci la tractoare, camioane;- legumele şi fructele sunt transportate în vrac sau ambalate;- ambalaje: lădiţe din lemn, plastic sau carton, ambalaje din plastic, coşuleţe acoperite cu plastic

Fabricile de conserve

Piaţa de Gros

Producătorii agricoli(Gospodăriile ţărăneşti)

- transport cu autoturisme sau cu mijloacele de transport în comun;- ambalaje: lădiţe de lemn sau plastic, saci.

Piaţa ţărănească

În România, o pondere covârşitoare o deţine, pentru sectorul legume-fructe, transportul rutier, deoarece este cel mai ieftin şi cel mai rapid pe distanţe relativ mici. Se practică şi transportul fluvial, în special în zonele limitrofe Dunării, datorită nepretabilităţii mijloacelor de transport rutiere. Celelalte două modalităţi de transport (aerian şi maritim) sunt utilizate pentru importurile de produse exotice şi alte produse.

Sortarea legumelor şi fructelor este necesară pentru a prezenta produsele cât mai uniform ca dimensiuni, sănătoase, fără urme de boli sau dăunători, atrăgătoare pentru consumatori. Sortarea se execută în plantaţiile de legume sau în livezi, sau în halele de sortare. Unele specii necesită operaţii speciale efectuate odată cu sortarea:- ceruirea merelor;- curăţirea pufului de pe fructele de piersici;- spălarea merelor;- lustruirea fructelor de piersică.

Calibrarea, sau aşezarea legumelor şi fructelor pe unităţi omogene de dimensiune, se execută manual, mai ales în câmp, şi mecanizat la serele de legume.

TRATAMENTELE POSTRECOLTARECaracterul sezonier al legumelor şi fructelor poate fi atenuat prin operaţiuni de

conservare a acestora. În acest scop, produsele horticole se tratează fizic şi/sau chimic pe durata stocării pentru a extinde perioada de consum a acestora (de exemplu, carbonatul de calciu se aplică pe tulpina verzei pentru a nu putrezi rădăcina).

Aceste tratamente pot fi aplicate înaintea, în timpul sau după ambalare şi sunt complementare măsurilor obişnuite de reglare a temperaturii şi umiditătii, măsuri destinate reducerii pierderilor pentru toate produsele proaspete.

Uscarea rădăcinoaselor şi a cartofilor permite înlocuirea şi întărirea părţilor lezate ale cojii, protejarea împotriva pierderii apei şi infecţiilor datorate microorganismelor. Ceapa este, de asemenea, supusă unui proces de uscare completă imediat după recoltare. Dacă nu plouă şi temperatura este ridicată, ceapa recoltată se lasă în câmp câteva zile. Dacă umiditatea în aer este ridicată şi plouă, ceapa se usucă în spaţii acoperite, special

amenajate. Ceapa este supusă procesului de uscare deoarece bulbul este foarte sensibil şi se descompune dacă rămâne umed, iar prin uscarea foilor externe ale bulbului se limitează descompunerea şi pierderea apei. Pentru micile gospodării nu este recomandabil a rupe tijele verzi ale cepei deoarece creşte riscul descompunerii bulbului dacă acesta nu este imediat uscat, iar pentru marile exploataţii unde, prin recoltarea mecanizată, se secţionează şi tijele verzi, se recomandă uscarea cu ajutorul căldurii artificiale şi ventilaţiei forţate. Ceapa odată uscată nu trebuie să intre în contact cu solul umed.

Inhibarea germinării. Germinarea cartofilor şi a cepei ridică numeroase probleme. Există două metode utilizate pentru a împiedica germinarea: selectarea soiurilor cu perioadă lungă de stocare (furnizorii de material săditor pot da informaţii asupra caracteristicilor de stocaj ale diferitelor soiuri) şi utilizarea de inhibitori chimici. Ultima metodă este mai puţin utilizată, aplicându-se doar în marile exploataţii legumicole. Unele tratamente chimice se pot face înainte de recoltat, iar altele în timpul depozitării.

Aplicarea de antifungice se utilizează pentru a lupta contra descompunerii cauzată de ciuperci asupra legumelor şi fructelor supuse depozitării sau celor care vor fi transportate pe distanţe lungi. Antifungicidele se pot aplica în mai multe moduri: prin pulverizare, stropire, imersie, afumare.

AMBALAREAAceasta componentă a filierei este specifică oricărui tip de produs. Ca reguli

generale: cu cât marfa este mai perisabilă, cu atât este mai importantă operaţia de ambalare şi cu cât este mai sofisticată piaţa, cu atât este mai importantă prezentarea produsului ambalat. În cazul legumelor şi fructelor este vorba despre produse foarte perisabile, datorită conţinutului ridicat în apă.

Tipurile de ambalaje în care se aşează legumele sunt numeroase. Astfel, se utilizează lădiţele din lemn cu folosinţă universală. Pentru export se utilizează lădiţe din lemn, carton sau plastic. În ultimul timp s-au extins din ce în ce mai mult ambalajele din plastic pentru tomate, castraveţi, rădăcinoase şi verdeţuri. Legumele cu frunze se vând în vrac, fără un ambalaj special. Ciupercile se ambalează în pungi de polietilenă sau în coşulete speciale.

Pentru fructe se pot utiliza următoarele tipuri de ambalaje (Tabelul 5.22).Tabelul 5.22

Tipuri de ambalaje pentru fructeFructul Destinaţia Tipul de ambalajMerele şi perele Consum intern Lăzi cu capacitate de 30-40 kg din lemn sau plastic Piersic Export Lădiţe cu capacitate 8-12 kg din lemn sau plasticCireşele şi vişinele Consum intern În vracCăpşunile şi zmeura Consum intern Lădiţe sau coşuleţe de 2-4 kg sau ambalaje de

capacitate mică ½-1 kg din material plastic, unde fructele se aşează pe calităţi.

Produsele în partizi mari destinate comerţului de gros trebuie să fie ambalate în recipiente de capacitate uniformă pentru a utiliza eficient mijlocul de transport şi a limita pierderile în timpul manipulării, transportului şi depozitării.

DEPOZITAREA

Având în vedere caracterul sezonier şi perisabil al producţiilor de legume şi fructe, pentru a putea să se comercializeze produse de calitate superioară pe întreaga perioadă a anului, în vederea acoperirii necesarului de consum, este necesară, pe de o parte, existenţa unor specii şi soiuri cu coacere eşalonată, iar pe de altă parte existenţa unei baze tehnico-materiale, pentru stocare şi depozitare, care să asigure condiţiile de menţinere a calităţii lor timp cât mai îndelungat, fără pierderi în greutate şi cu deprecieri minime.

Termenul de depozitare se aplică produselor proaspete (foarte perisabile) şi înseamnă conservarea fructelor şi legumelor proaspete într-o atmosferă controlată. Scopul este acela de a răspunde unei cereri continue a consumatorilor cu o ofertă la fel de continuă. În absenţa depozitării şi condiţionării legumelor şi fructelor, oferta acestor produse ar fi concentrată într-un interval scurt din timpul anului. Produsele sezoniere sunt păstrate în depozite şi sunt comercializate progresiv pe piaţă.

Depozitele sunt spaţii, respectiv, puncte de stocare, care sunt implantate în drumul fizic al unui produs de la producător la beneficiar. În funcţie de forma de proprietate, depozitele pot fi: ale producătorului, ale comerciantului de gros sau ale comercianţilor cu amănuntul.

În cazul legumelor şi fructelor proaspete, conţinutul de apă este ridicat (70-90%), procesele de respiraţie sunt intense şi ca atare deprecierea lor se produce în scurt timp. În consecință, acestea reclamă condiţii speciale de păstrare care se pot realiza numai în depozite dotate cu instalaţii ce permit dirijarea temperaturii, umidităţii relative şi aerisirea, potrivit cerinţelor produselor.

Instalaţiile de depozitare folosite sunt: depozite ventilate, silozuri, depozite frigorifice (depozite în atmosfere controlate) etc.

Depozitele ventilate cu instalaţii naturale de ventilaţie pot servi pentru păstrarea produselor pe perioade lungi de viaţă, cum sunt: rădăcinoasele, tuberculi, dovleac, varză albă, ceapa, mere. Esenţial nu este tipul construcţiei, ci condiţiile care permit libera circulaţie a aerului în întreaga clădire. Aceste depozite ventilate natural asigură costuri reduse, chiar dacă sunt mai puţin perfecţionate.

Silozurile reprezintă amenajări simple şi puţin costisitoare care servesc la stocarea produselor agricole, în special a tuberculilor.

Depozitele în atmosfere controlate sunt specifice marilor unităţi comerciale, unde se recurge la depozite frigorifice de tip camere frigorifice, care asigură alimentarea regulată a pieţei cu legume şi fructe. Deoarece, sunt necesare operaţii destul de complexe, gestionarea şi organizarea acestor depozite este efctuată de experţi în domeniu. Aceste depozite pot fi utlizate pentru stocarea pe perioade lungi a legumelor şi fructelor cum ar fi: merele, ceapa etc. Durata de conservare a produselor în astfel de depozite poate fi prelungită în condiţii de refrigerare, cu temperaturi controlate, constante. Aceste depozite necesită operaţiuni costisitoare pentru menţinerea şi funcţionarea instalaţiilor frigorifice, de aceea nu sunt accesibile micilor centre producătoare şi de distribuţie.

Activitatea de stocare şi/sau depozitare este mai puţin pretabilă pentru legume (în special) şi fructe, deoarece acestea, în cele mai multe cazuri sunt perisabile, ceea ce face ca imediat după recoltare ele să fie destinate consumului intermediar sau final.

În ţara noastră, depozitarea legumelor şi fructelor în regim controlat se realizează pentru o mică parte a producţiei, principalele cauze fiind lipsa infrastructurii şi a

personalului calificat, costurile ridicate cu întreţinerea acestora în depozite la anumiţi parametrii de temperatură, umiditate etc.

Condiţiile optime de depozitare diferă de la specie la specie, astfel:- ceapa şi morcovii nu necesită condiţii deosebite de depozitare;- anumite fructe, mazărea şi fasolea au o durată de depozitare redusă pe care

nici refrigerarea nu o poate prelungi. Acestea pot fi supuse unui proces de uscare, obţinând aşa numitele fructe şi legume uscate care au o perioadă mai lungă de depozitare dacă sunt ţinute într-un loc fără umiditate;

- legumele verzi cu foi şi fructele au o durată foarte redusă de depozitare la temperatura ambiantă, se deteriorează rapid datorită activităţii respiratorii (proces prin care se pierd rezerve importante de apă).

Cea mai mare parte a legumelor şi fructelor nu se conservă decât pentru câteva zile, chiar dacă se asigură un regim controlat al factorilor de mediu.

În România, activitatea de depozitare se efectuează cu dificultate, principala problemă fiind lipsa unei infrastructuri, în principal a spaţiilor de depozitare. Schimbarea destinaţiei vechilor depozite de legume necesare pentru perioada de iarnă, amplasate în marile oraşe, a perturbat puternic aprovizionarea ritmică a populaţiei şi a permis pătrunderea legumelor şi fructelor de import, care concurează produsele româneşti.

Depozitele amplasate în oraşele mari joacă un rol important pentru aprovizionarea ritmică cu legume din producţia internă. Concomitent trebuie organizat sistemul de contracte care să asigure preluarea la timp a producţiei de legume de la producători şi să stabilizeze piaţa. Organizarea depozitelor prin asocierea producătorilor agricoli, precum şi dezvoltarea pieţelor de gros, sunt compatibile cu structurile de marketing din ţările membre ale Uniunii Europene, care asigură funcţionarea pieţei legumelor.

Situaţia infrastructurii Pieţei de Gros este următoarea6:- Piaţă centrală situată în Bucureşti, care dispune de 4 hale destinate desfăşurării

tranzacţiilor comerciale, în interiorul cărora sunt amenajate 40 de standuri de vânzare a câte 60 mp şi care în prezent nu mai funcţionează la întreaga lor capacitate;

hala nr. 1 este închiriată la capacitatea sa şi dispune de 8 celule cu un total de 2200 mp destinată desfacerii de legume, cartofi, fructe şi struguri, cinci celule de maturare a bananelor, cu o capacitate de 20 t pe ciclu;

hala nr. 2 este închiriată de o firmă de profil Cash&Carry şi comercializează produse de băcănie;

hala nr. 3, este închiriată în totalitate unei firme de distribuţie şi de logistică;

hala nr. 4 păstrează produse refrigerate şi congelate. Hala RBS este utilizată ca depozit de păstrare.

Aceste patru depozite nu funcţionează în prezent în scopul pentru care au fost înfiinţate, cauzele nereuşitei proiectului fiind diverse: gradul redus de organizare a producătorilor agricoli, Piaţa de Gros – Bucureşti nu a beneficiat de o campanie de informare intensă a potenţialilor factori interesaţi (producători, consumatori, intermediari), astfel încât să contribuie la o creştere semnificativă a volumului de vânzări

6 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, 2008.

al pieţei, iar managementul entităţii nu a identificat toate modalităţile de cointeresare atât a factorilor de decizie cât şi a producătorilor agricoli.

- Cele şase centre de colectare, în judeţele limitrofe Capitalei sunt: Centrul Vidra (Ilfov), închiriat din luna noiembrie 2007 de către

Cooperativa Agricolă “Agroecologica 2002”; Centrul Moviliţa (Ialomiţa) care a funcţionat până în anul 2000, în

prezent spaţiul fiind utilizat pentru activităţi comerciale în domeniul confecţiilor;

Centrul Cuza-Vodă (Călăraşi) nu funcţionează; Centrul Brezoaiele (Dâmboviţa), care funcţionează parţial, o parte a

spaţiului fiind închiriată pentru alte activităţi ce nu au nici o legătură cu obiectul de activitate al centrului;

Centrul Mihăileşti (Argeş) nu funcţionează; Centrul Giurgiu, care funcţionează parţial, spaţiile fiind închiriate

pentru depozitarea en gros a produselor agroalimentare.S-a constatat că nici unul din cele 6 centre de colectare nu şi-au atins scopul

constituirii lor sub aspectul destinaţiei şi al rolului pe care trebuiau sa-l aibă în sistemul de marketing integrat, iar veniturile obţinute nu acoperă costurile aferente.

Deşi cadrul legal şi instituţional de funcţionare a Pieţei de Gros există, în prezent comercializarea produselor româneşti prin Piaţa de Gros, deşi puternic dezvoltată în alte ţări, prezintă unele deficienţe, printre care enumerăm:

- lipsa centrelor de colectare a legumelor la nivel local;- lipsa unor loturi mari şi omogene din punct de vedere al sortimentului şi al

calităţii;- imposibilitatea efectuării depozitării pe termen lung;- campanie de informare a potenţialilor factori interesaţi (producători,

consumatori, intermediari) nemediatizată corespunzător, astfel încât să contribuie la o creştere semnificativă a volumului de vânzări al pieţei. Managementul entităţii nu a identificat toate modalităţile de cointeresare atât a factorilor de decizie cât şi a producătorilor agricoli;

- lipsa pârghiilor de cointeresare a producătorilor de legume şi fructe pentru livrarea producţiei obţinute.

În urma studiilor realizate, specialiştii consideră că, în prezent, centrele de colectare nu numai că nu contribuie la realizarea de venituri în vederea rambursării împrumutului extern contractat la înfiinţarea pieţei de gros şi a dobânzilor aferente, dar înregistrează constant pierderi, care trebuie acoperite din veniturile pieţei centrale. Aplicarea unei strategii de concesionare neatractive (2 euro/mp/lună) face ca cea mai mare parte din suprafaţa disponibilă colectării şi condiţionării fructelor şi legumelor să nu fie utilizată de către producătorii agricoli din zonele limitrofe centrelor de colectare7.

TRANSPORTULDe la centrul de colectare, sortare, depozitare, produsele sunt cerute pe pieţe în

diferite puncte geografice. Astfel, ele se deplasează în cadrul filierei de la ferme la punctele de colectare, de la acestea direct la piaţă sau în depozite, iar de la depozite la piaţă. La fiecare transport fructele şi legumele sunt manevrate, vibrate, întârziate, supuse

7 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

unor şocuri mecanice care afectează negativ calitatea acestora. De aceea, numărul deplasărilor unui produs trebuie să fie cât mai redus. Produsele trebuie ambalate corespunzător şi încărcate corect într-un mijloc de transport adecvat.

Principalele pierderi înregistrate în timpul transportului se datorează factorilor mecanici şi factorilor de mediu. Factorii mecanici se referă la:- nerespectarea procedurilor de manevrare în timpul încărcării/descărcării;- vibraţiile vehiculului, mai ales pe drumuri necorespunzătoare;- viteza excesivă şi starea defectuoasă a autovehiculului;

Factorii de mediu, în special căldura, afectează starea produselor transportate. Este vorba atât despre căldura exterioară, cât şi despre căldura generată de produs în interiorul ambalajului său.

Reducerea pierderilor se poate realiza prin:- utilizarea celui mai adecvat mijloc de transport care să asigure o ventilaţie bună; - protejarea produselor ambalate de soare şi de ploaie;- supravegherea încărcării/descărcării, astfel încât să se evite mânuirea

necorespunzătoare a produselor ambalate.

PRELUCRAREALegumele şi fructele proaspete se supun procesului de prelucrare din mai multe

considerente: cererea consumatorilor de legume şi fructe procesate, sezonalitatea şi perisabilitatea legumelor şi fructelor.

Această componentă a filierei se studiază din punct de vedere tehnic şi din punct de vedere economic.

Din punct de vedere tehnic, se analizează tehnologiile de prelucrare a legumelor şi fructelor. Procesarea produselor proaspete trebuie efectuată astfel încât să distrugă agenţii ce determină descompunerea fără a afecta valoarea nutriţională şi savoarea fructelor şi legumelor. Acestea din urmă sunt singurele surse naturale de vitamina C, care poate fi distrusă, însă, prin procedee care reclamă folosirea căldurii.

Principalele metode de transformare a legumelor si fructelor sunt: deshidratarea, conservarea chimică şi tratamentele termice.

Deshidratarea. Legumele şi fructele proaspete conţin până la 90% apă, adică au suficientă umiditate astfel încât să întreţină activitatea enzimatică şi înmulţirea microorganismelor. Produsele pot fi deshidratate la soare sau la căldura artificială. Deshidratarea la soare prezintă următoarele inconveniente: expunerea produselor la praf şi la contaminările atmosferice, intervenţia animalelor, atacurile de insecte şi absenţa controlului condiţiilor ambientale. Deshidratarea la căldura artificială are avantajul unei bune dirijări a factorilor de mediu şi dezavantajul unui cost superior.

Conservarea chimică. Substanţele chimice utilizate sunt: sarea, zahărul, oţetul, uleiul, iar principalele produse care se pot obţine sunt: dulceaţă, marmeladă şi gem de fructe, concentrat de suc de fructe, conserve de legume în oţet şi în saramură.

Tratamente termice. Produsele se încălzesc la temperaturi înalte pentru distrugerea enzimelor şi microorganismelor, procedeu urmat de închiderea ermetică a conservelor metalice sau de sticlă pentru a împiedica contaminarea produsului sterilizat.

Din punct de vedere economic, se analizează agenţii economici care acţionează la acest nivel al filierei şi performanţele economice înregistrate de industria de procesare a legumelor şi fructelor.

Sectorul de procesare a legumelor şi fructelor necesită măsuri de consolidare şi de creştere a puterii concurenţiale. În anul 2004, în sectorul prelucrării legumelor şi fructelor existau 287 de întreprinderi, din care 7 cu capital de stat şi 280 cu capital privat.

Principalele întreprinderi, în anul 2004, după cifra de afaceri, sunt:- SC STARFOODS E.M. SRL- SC INTERSNACK ROMÂNIA SRL- SC CONTEC FOODS SRL- SC FLIPPER COMIMPEX SRL- SC SAHPROD METEOR SRL

Din produsele realizate prin conservare, dominante sunt cele pe bază de legume: roşii în bulion, mazăre, amestecuri de legume, fasole păstăi şi conserve în oţet. Murăturile şi legumele fermentate lactic sunt în plină ascensiune pe piaţă în special în vechile state comunitare. Principalele produse pe bază de fructe rezultate în urma procesării în România sunt: compotul, dulceaţa, sucurile naturale, fructele uscate şi magiunul.

Producţia de fructe şi legume procesate reprezintă cca. 11% din totalul producţiei horticole. Materia primă este asigurată în proporţie de 95% din producţia internă8.

Producţiile de legume şi fructe conservate, roşii pastă, suc de fructe şi fructe depozitate s-au redus în anul 2006, faţă de anul 1989. Cauzele sunt legate de privatizarea fabricilor de conserve de legume şi fructe, instabilitatea ofertei de legume şi fructe proaspete, instabilitatea preţurilor acestor produse, contracţia cererii pentru conservele de legume şi fructe româneşti şi orientarea consumatorilor către produsele de import, care au preţuri mai reduse (tabelul 5.23).

Tabelul 5.23Producţia de legume şi fructe procesate

Nr. crt. Produsul UM 1989 1995 2000 2003 20061. Legume conservate Mii tone 257 131 32 81,8 60,72. Roşii pastă Mii tone 31 7 2 11,2 12,43. Fructe conservate Mii tone 117 48 10 19,5 75,44. Concentrat de mere Tone 400 900 1600 1800 17005. Suc de fructe Mii hl 20 18 16 15 176. Fructe depozitate Mii tone 175 120 32 20 247. Total fructe procesate Mii tone 611 115 144 100,2 80

Sursa: MADR

România are o capacitate de prelucrare industrială pentru legume şi fructe de 300000 tone. 80% din capacităţile actuale de produsţie au fost modernizate atât prin fonduri proprii, cât şi prin SAPARD. Valoarea investiţiilor făcute în fabricile de procesare în ultimii doi ani este de peste 40 milioane euro. Mare parte din unităţile de procesare au implementat sistemul HACCP (Certificarea Sistemelor de Management pentru Siguranţă Alimentară) permiţând plasarea producţiei pe piaţa comunitară şi internaţională. În acest moment cca. 60% din producţia de conserve are ca destinaţie principală lanţurile de supermarketuri din România şi Uniunea Europeană, dar producţia românească ajunge şi în state ca Israel, Canada, SUA9.

Unităţile de prelucrare a legumelor şi fructelor nu lucrează la capacitatea de producţie la care au fost proiectate, fenomen ce se datorează, pe de o parte,

8 MADR9 Ştefan Drăgan, Poate România absorbi plafonul naţional alocat pentru tomatele destinate procesării? – Revista Profitul Agricol, nr. 11/2008

neconcordanţei între gradul de dispersie a producţiei horticole şi a capacităţii proiectate ale acestor unităţi, iar pe de altă parte, pătrunderii pe piaţa internă a unor cantităţi semnificative de produse din import (doar 10-15% din conservele de legume şi fructe existente pe piaţa românească sunt din producţie autohtonă).

Utilizarea parţială a capacităţilor de producţie conduce la obţinerea de pierderi în sectorul de prelucrare sau, în cele mai fericite cazuri, la obţinerea de profituri nesemnificative, ceea ce face imposibilă utilizarea unor practici de susţinere a producătorilor horticoli de către unităţile de prelucrare. In mod normal, pentru a depăşi acest moment critic prin care trece industria de prelucrare a legumelor şi fructelor, trebuie să se caute forme eficiente de asigurare cu materia primă principală (legume şi fructe) în cantităţile şi calităţile corespunzătoare pentru a concura, din punctul de vedere al preţului, produsele importate. În acest sens contractele de colaborare încheiate cu producătorii horticoli pentru preluarea producţiei ar putea avea efectul scontat, însă producţia trebuie susţinută în vederea realizării de producţii ridicate şi de calitate.

5.1.4. ETAPA DISTRIBUȚIE

Agenţii economici identificaţi în această fază a filierei sunt producătorii agricoli, întreprinderile de industrie alimentară care deţin magazine proprii de desfacere, angrosiştii, detailiştii, speculanţii din pieţe. Un rol din ce în ce mai important revine marilor suprafeţe de vânzare cu amănuntul, datorită modelului de cumpărare actual în care consumatorii din marile oraşe preferă să-şi facă cumpărăturile o singură dată pe săptămână la hypermarket, unde găsesc toate produsele într-un singur loc. Detailiştii se află într-o poziţie strategică de a cunoaşte cererea, de aceea ei controlează activitatea întregii filiere, impunând preţurile şi condiţiile de vânzare producătorilor şi importatorilor de produse agricole şi alimentare, inclusiv legume şi fructe.

Activităţile identificate în această fază a filierei sunt: achiziţionarea legumelor şi fructelor proaspete de la producători sau importatori, şi a celor procesate de la întreprinderile de industrie alimentară sau de la importatori, depozitarea acestora în condiţii specifice de microclimat, sortarea, calibrarea, ambalarea, vânzarea către consumatorii finali individuali sau colectivi şi cercetarea pieţei de desfacere şi a celei de aprovizionare în vederea identificării preferinţelor consumatorilor şi, respectiv, a celor mai bune posibilităţi de achiziţionare a legumelor şi fructelor.

COMERŢUL INTERNComerţul cu legume şi fructe din România este, în prezent, dezorganizat şi

deficitar ca produse şi pe sezoane; sectorul nu poate acoperi nevoile zilnice ale consumatorilor, în special în marile oraşe. În vederea unei mai bune organizări a pieţei legumelor şi fructelor este nevoie de cunoaşterea principalelor elemente componente ale pieţei: cererea, oferta, preţurile şi consumul.

Pornind de la structura producţiei de legume şi fructe pe forme de proprietate, în care preponderent este sectorul particular, luând în considerare criteriile de selectare a structurilor de producţie (dimensionarea canalelor, volumul vânzărilor, costurile distribuţiei, viteza de deplasare a mărfurilor) se întâlnesc următoarele canale de distribuţie (tabelul 5.24):

- distribuţia directă (producător – consumator) constituie forma de distribuţie clasică practicată, în cea mai mare parte, de către producătorii particulari. Este varianta de distribuţie care presupune transportul produselor în cantităţi mici cu mijloacele de transport ale producătorilor, în ambalaje inadecvate, ceea ce duce la ineficienţa acestui gen de comerţ. Această formă de distribuţie, cunoscută şi sub denumirea de „comerţ la tarabă” este o formă dezorganizată de comerţ, care este practicată în prezent de majoritatea producătorilor particulari, fiind considerată (de către cei care o practică) aducătoare de venituri imediate;

- distribuţia prin canal scurt (producător – intermediar – consumator) este caracteristică magazinelor de desfacere cu amănuntul care preiau legume şi fructe direct de la producători (sistem puţin întâlnit în România), cât şi speculanţilor din pieţe care cumpără legumele şi fructele de la producători şi se autonumesc „producători agricoli” pentru a nu intra în categoria comercianţilor şi a fi obligaţi astfel să plătească taxe. De multe ori modul de stabilire a preţului pe pieţele ţărăneşti este dictat de reprezentanţii acestui comerţ ilegal, contribuindu-se, în acest fel, la creşterea artificială a preţurilor de vânzare. În condiţiile acestui transfer de produse şi capital financiar, are loc eliminarea producătorilor direcţi de pe unele pieţe în favoarea intermediarilor. Acest tip de comerţ depăşeşte uneori volumul tranzacţiilor directe producător-consumator. Acest lucru creează neajunsuri privind organizarea pieţei, pregătirea profesională şi managerială a producătorilor, reprezentarea producătorilor de legume la negocierea preţurilor etc. Din aceste considerente se impune creare unor grupuri de producători care să reprezintele interesele acestora în relaţie cu detailiştii şi consumatorii, având competenţe în domeniul colectării producţiei de la producători şi vânzării pe piaţă a legumelor şi fructelor către consumatorii finali;

- distribuţia prin canal lung (cu cel puţin doi intermediari) este practicată de marile societăţile comerciale producătoare de legume şi fructe şi de asociaţiile de producători a căror producţie este preluată de către engrosişti sau de către unităţile de prelucrare a legumelor şi fructelor.

- distribuţia prin pieţe de gros este considerată ca fiind caracterizată printr-un număr mare de intermediari (cel puţin trei intermediari), ceea ce dă naştere unui canal de distribuţie lung, creat cu scopul de a aproviziona oraşele de mărime medie şi mare şi fiind capabil să stabilească fluxuri regulate de legume şi fructe, în condiţiile unri concurenţe libere. În România acest sistem de distribuţie se desfăşoară începând din anul 1998, când a fost înfiinţată Piaţa de gros de legume, fructe şi alte produse agricole perisabile din Bucureşti. Înfiinţarea sa a urmărit implementarea şi dezvoltarea unui sistem modern de distribuţie şi stimularea producţiei de legume, ca o premisă a integrării României în structurile comunitare.

Fluxul distribuţiei legumelor şi fructelor de la producător la consumatorul final, se prezintă ca o reţea densă, în care aşa cum se observă se găsesc mai multe tipuri de canale de distribuţie specifice pentru fircare produs în parte. Există situaţii în care legumele şi fructele sunt distribuite direct (cazul producătorilor particulari), însă în cele mai multe situaţii în canalele de distribuţie există cel puţin un agent economic intermediar.

Tabelul 5.24Tipuri de canale de distribuţie a legumelor şi fructelor

Canalul de distribuţie

SursaModalităţile de

distribuţieIntermediarii Destinaţia

Canalul direct

Producătorii agricoli

- „comerţ la tarabă”;- transport cu autoturisme sau cu mijloacele de transport în comun;- ambalaje: lădiţe de lemn sau plastic, saci.

-

Piaţa ţărănească - consumatorii

Canalul scurt


- comerţ la tarabă;

- transport cu autoturisme sau cu mijloacele de transport în comun sau cu camioane;

- ambalaje: lădiţe de lemn sau plastic, saci, cutii de carton, coşuleţe.

Intermediari (speculanţi)

sau

Magazinele de desfacere cu amănuntul

Consumatorii

Canalul lung

Societăţile comerciale producătoare de legume şi fructe


- comerţ angro sau endetail;

- transport în camioane, autoutilitare;

- ambalaje: lădiţe din lemn, plastic sau carton, ambalaje din plastic, coşuleţe acoperite cu plastic etc.

Angrosişti

sau

Fabrici de conserve de legume şi fructe

Magazinele de

desfacere

cu amănuntul

Consumatorii

Distribuţia prin Piaţa de Gros

Societăţile comerciale producătoare de legume şi fructe

sau


- comerţ organizat;

- spaţii de depozitare adecvate stocării produselor perisabile;

- comercializarea unor cantităţi mari şi omogene de produse;

- trasport cu mijloace adaptate specificului produselor;

- existenţa lanţului de frig

Piaţa de Gros de legume şi fructe şi alte produse perisabile din Bucureşti

Consumatorii

Sursa: Turek Rahoveanu A. Coord., Analiza filierei sectorului legume-fructe în România, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2008

Având în vedere caracterul perisabil al legumelor şi fructelor, alegerea canalelor de distribuţie devine o opţiune dificilă, care trebuie să pornească de la posibilităţile economice ale producătorilor, zona în care se află aceştia, reţeaua disponibilă de angrosişti sau de comercianţi cu amănuntul.

OFERTA ȘI CEREREA DE LEGUME ŞI FRUCTEBalanţele principalelor legume şi fructeBalanţa legumelor şi a produselor din legume este prezentată în tabelul 5.25,

pentru anii 2005 şi 2006. În anul 2006, resursele de legume au crescut pe seama creşterii producţiei. Importul deţine 10% din oferta totală pe piaţa legumelor în România, în anul 2006.

Tabelul 5.25

Balanţa legumelor şi produselor din legume (în echivalent legume proaspete)

Specificare2005(tone)

2006(tone)

2006/2005(%)

A. RESURSE 3297065 3895131 118,11. Producţia utilizată 2932852 3497071 119,22. Import 364213 398060 109,3B. UTILIZĂRI 3297065 3895131 118,13. Export 25878 23667 91,54. Disponibilităţi interne pentru consum 3271187 3871464 118,45. Consum intermediar 125600 142708 113,65.1. Consum sămânţă 2363 3785 160,25.2. Consum furaje 123237 138923 112,75.3. Prelucrare industrială - - -5.4. Transformare industrială - - -6. Pierderi total 363019 328197 90,47. Variaţie de stoc -120001 38710 -8. Disponibil pentru consum uman 2902569 3361849 115,8

Sursa: Bilanţuri alimentare, 2006. Institutul Naţional de Statistică, pag.24

Utilizarea principală a legumelor a fost disponibilul pentru consum, deţinând o pondere de 99%. Cantitatea de 23667 tone de fructe exportată a reprezentat doar 0,6% din utilizări, în anul 2006, fiind în reducere faţă de anul 2005. Consumul intermediar, de sămânţă şi furaje, şi disponibilul pentru consum uman au crescut în anul 2006 faţă de anul 2005. Exportul şi pierderile s-au redus la 91,5%, respectiv 90,4%.

Balanţa comercială a României la legume şi produse din legume este deficitară, importul fiind cu 374393 tone mai mare decât exportul.

Conform datelor statistice10, importul de legume şi produse din legume a fost de 16,8 ori mai mare decât exportul. Cea mai mare pondere în importul total de legume a avut-o importul de tomate şi produse din tomate (52,2%). Ponderi importante din importul de legume şi produse din legume au avut şi importurile de legume din grupa „Diverse legume” (21,9%) şi importul de ceapă (15,1%).

Balanţa fructelor şi a produselor din fructe este prezentată în tabelul 5.26, pentru anii 2005 şi 2006. Resursele de fructe au crescut de la 2694849 tone în anul 2005 la 3145314 tone în anul 2006, pe seama creşterii importurilor şi mai puţin a producţiei interne. Importurile au crescut la 135,3%, faţă de producţie care a crescut la 111,9% în anul 2006 faţă de anul 2005. Principala utilizare a fructelor o reprezintă consumul uman – 57% din utilizări. Consumul intermediar a crescut la 136,6%, iar pierderile la 112,1%. Exportul a scăzut la 39,9%, de la 215779 tone în anul 2005 la 86051 în anul 2006. În anul 2006, exportul a deţinut 2,73% din totalul utilizărilor. România importă 746388 tone şi exportă doar 86051 tone, balanţa comercială a fructelor fiind deficitară.

Tabelul 5.26Balanţa fructelor şi a produselor din fructe (în echivalent fructe proaspete)

Specificare2005 2006 2006/2005(tone) (tone) (%)

A. RESURSE 2694849 3145314 116,71. Producţia utilizată 2143113 2398926 111,92. Import 551736 746388 135,3B. UTILIZĂRI 2694849 3145314 116,73. Export 215779 86051 39,9

10Bilanţuri alimentare, 2005, Institutul Naţional de Statistică, pag.7

4. Disponibilităţi interne pentru consum 2479070 3059263 123,45. Consum intermediar 994319 1358645 136,65.1. Consum sămânţă - - -5.2. Consum furaje - - -5.3. Prelucrare industrială 994319 1358645 136,65.4. Transformare industrială - - -6. Pierderi total 87959 98612 112,17. Variaţie de stoc -244757 -193348 -8. Disponibil pentru consum uman 1641549 1795354 109,4

Sursa: Bilanţuri alimentare, 2006. Institutul Naţional de Statistică, pag.31

Conform datelor statistice, importul de fructe meridionale şi exotice a avut cea mai mare pondere în importul total de fructe (74%), iar din categoria fructelor indigene, merele au deţinut cea mai mare pondere în importuri (12%). Cele mai mari ponderi în exportul de fructe le-au avut exportul de mere şi produse din mere (46,8%) şi exportul din grupa „Diverse fructe indigene” (nuci, pere, caise, căpşuni şi alte fructe).

Preţurile legumelor şi fructelorPreţul legumelor şi fructelor exercită rolul de orientare şi de reglare a cererii şi

ofertei, este format liber, prin negocieri între furnizori şi beneficiari, în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă. Cererea de legume şi fructe este relativ constantă în timpul anului, faţă de ofertă care este sezonieră. În sezon (lunile de vară şi toamnă), preţul legumelor şi fructelor este redus, iar în extrasezon (lunile de iarnă şi primăvara timpuriu) preţul creşte.

Tabelul 5.27Preţurile de vânzare cu amănuntul ale principalelor

legume şi fructe din pieţe si târguri - mai 2008 - (lei / kg)

Reşedinţa de judeţ (Reg.

de Dezv.)

Legume FructeVarza

de toamnă

Ceapă uscată

Morcov TomateArdei gras

Castra-veţi

Mere Pere

Alba (Centru) 2 - 3 2 - 3 2 - 3 6 - 6,5 9,5 - 18 3 - 4,5 3 - 5 7 - 8,5Brăila (S-E) - 1,5 - 2 1,5 - 3 - - - 2,5 - 4,5 5 - 7,5

Bucureşti (Buc-Ifov)

- 1,5 - 2,5 2 - 3 5,5 - 7,5 - 4,5 - 6 2 - 4,5 5 - 8,5

Calaraşi(S Muntenia)

1,5 - 3 1,5 - 3 1,5 - 2,5 4 - 5 10 - 11 5,5 - 6,8 3,5 - 5,2 4 - 6,8

Cluj (N-V) 2 - 3 2,5 - 3 2,5 - 3,5 - - - 2,5 - 4 -Dolj (SV Oltenia)

1,5 - 3 1 - 2 1,5 - 2,5 4,5 - 5,5 - 4,5 - 5 3,5 - 4,5 4,5 - 5,5

Neamţ (N-E) - 1,2 - 1,8 1,1 - 2 5 - 6 - 4 - 5 1,5 - 4 -Timiş (Vest) 1,1 - 2 1,4 - 1,5 2 - 2,1 6,5 - 7,1 8,2 - 10 5,5 - 5,9 2,5 - 3,3 6 - 8

Sursa: Buletin Statistic de Preţuri, INS, 2008În tabelul 5.27 sunt prezentate preţurile medii la principalele legume şi fructe în

pieţele şi târgurile din municipiile reşedinţă de judeţ ale regiunilor de dezvoltare din România, în luna mai 2008. Se observă că pentru fiecare specie de legume şi fructe, preţurile variază de la o regiune la alta şi chiar în interiorul acesteia, de la judeţ la judeţ în funcţie de condiţiile naturale şi de posibilităţile de cultură a diferitelor specii.

CONSUMUL DE LEGUME ŞI FRUCTE

Legumele şi fructele deţin un loc important în consumul populaţiei, fiind o sursă de vitamine şi minerale Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii consumul de legume şi fructe recomandat este de 400 grame pe zi de persoană, respectiv 150 kg pe an11.

Consumul de legume în RomâniaFaţă de consumul recomandat consumul de legume este mult mai redus. În anul

2006 consumul de tomate a fost de numai 12 kg/an/persoană, faţă de nivelul minim recomandat de 35 kg/an/persoană. Consumul de varză şi conopidă a fost de 8,5 kg/an/persoană, faţă de nivelul minim de 25 kg. La ardei s-a înregistrat un consum de 4,3 kg/an/persoană, jumătate din cel minim recomandat (8 kg). Consumul de morcovi şi alte rădăcinoase a fost de 7,9 kg/an/persoană, faţă de nivelul minim recomandat de 10 kg (tabelul 5.28).

Tabelul 5.28Consumul mediu lunar de legume şi conserve din legume

în echivalent legume proaspete, în anii 2005 şi 2006 - kg/lună/pers -

Specificare 2005 2006Legume total, din care: 6,769 6,987Varză şi conopidă 0,651 0,714Tomate 0,825 1,007Ardei şi gogoşari 0,286 0,362Fasole verde 0,172 0,152Morcovi şi alte rădăcinoase 0,660 0,661Ceapă 0,831 0,814Bullion 0,304 0,280Conserve din legume 0,175 0,168

Sursa: Coordonate ale nivelului de trai în România. Veniturile şi consumul populaţiei în anul 2006, INS, 2007

În anul 2006, consumul de legume este de 6,9 kg/lună/persoană, în uşoară creştere faţă de anul 2005, când a fost de 6,7 kg/lună pe persoană. Din totalul consumului de legume, cele mai ridicate niveluri revin următoarelor legume: tomate (1 kg/lună/persoană), ceapă (0,814 kg/lună/persoană), varză şi conopidă (0,714 kg/lună/persoană), morcovi şi alte rădăcinoase (0,661 kg/lună/persoană).

Consumul de fructe în RomâniaConsumul mediu lunar de fructe în anul 2006 a fost de 2,705 kg/persoană, în

creştere faţă de anul 2005, când a fost de 2,56 kg/persoană. Merele şi perele sunt cele mai consumate fructe, reprezentând jumătate din cantitatea de fructe consumată, urmate de prune, caise, piersici şi nuci (tabelul 5.29).

Tabelul 5.29Consumul mediu lunar de fructe, în anii 2005 şi 2006

- kg/lună/pers -Specificare 2005 2006

Fructe total, din care: 2,560 2,705Mere şi pere 1,306 1,214Caise şi piersici 0,088 0,108Prune 0,096 0,110

11 Fruit and Vegetable promotion initiative, A meeting Report, 25-27. 08.2003, World Healt Organisation

Nuci 0,067 0,061Sursa: Coordonate ale nivelului de trai în România. Veniturile şi consumul populaţiei în anul 2006, INS, 2007

Menţinerea agriculturii bazată primordial de autoconsum creează dificultăţi în proiectarea unor filiere performante, deoarece nu se asigură cantităţile necesare de produse care să pătrundă pe canalele filierei. Stabilizarea ofertei prin schimbarea destinaţiei producţiei de la autoconsum către comercializare va crea premisele abundenţei de produse pe piaţă şi creşterii concurenţei. În condiţii de concurenţă, filierele se pot organiza pe criterii de performanţă.

COMERŢUL EXTERIORRomânia este un importator net de legume şi fructe. Deşi deţine suprafeţe mari

cultivate cu legume şi plantaţii de pomi fructiferi, producţie internă nu satisface, din punct de vedere cantitativ, structural şi al ritmicităţii aprovizionării pieţei, consumul intern de legume şi fructe.

Din punct de vedere cantitativ, producţia de legume pe locuitor este de 190 kg, iar consumul este de 180 kg. Producţia de fructe pe locuitor este de 68 kg, iar consumul de fructe de 83,2 kg12. Scăzând pierderile de producţie, rezultă decalaje între producţie şi consum, care se asigură prin importuri.

Din punct de vedere structural, România nu are condiţii climatice pentru cultivarea tuturor speciilor legumicole şi pomicole, drept pentru care, pentru completarea producţiei interne de legume şi fructe, se apelează la importuri de astfel de produse: banane, portocale, grapefruit, kiwi etc.

Din punct de vedere al ritmicităţii aprovizionării pieţei, sezonalitatea producţiei de legume şi fructe determină o aprovizionare neritmică şi necesitatea completării ofertei interne cu importuri în perioada de iarnă. Chiar dacă sezonalitatea producţiei de legume se poate atenua prin cultivarea acestora în spaţii protejate, totuşi producţia internă aprovizionează piaţa doar în sezon, deoarece producţia de legume de seră şi solar este foarte redusă.

Comerţul exterior cu legume şi fructe al României se realizează cu parteneri tradiţionali din Europa, Asia, Africa şi America de Sud. Dintre legume, tomatele se importă în cantităţi mari, iar legumele uscate se exportă în cantităţi ridicate. Dintre fructe, bananele, portocalele şi lămâile se importă în cantităţi mari, iar nucile se exportă.

Din punct de vedere cantitativ, balanţa comercială la legume şi fructe este dezechilibrată, importul de legume depăşind cu 374393 tone exportul, iar importul de fructe depăşind cu 660337 tone exportul de fructe, în anul 2006 (Tabelul nr.5.30). Situaţia este specifică tuturor legumelor şi fructelor analizate, cu excepţia prunelor. Exportul de prune a depăşit cu 10080 tone importul.

Tabelul nr.5.30Balanţele comerciale la legume şi produse din legume (în echivalent legume proaspete) şi fructe şi produse din fructe (în echivalent fructe proaspete),

2005 şi 2006, toneSpecificare 2005 2006

Import Export Diferenţe(export-import)

Import Export Diferenţe(export-import)

12 Calcule pe baza datelor statistice

Legume 364213 25878 -338335 398060 23667 -374393Tomate 196987 1644 -195343 207756 978 -206778Ceapă uscată 58600 61 -58539 60086 1136 -58950Varză 11341 48 -11293 12290 137 -12153Fructe 551736 215779 -335957 746388 86051 -660337Banane 71530 - -71530 na - -Portocale 143208 - -143208 na - -Mere 93597 145237 +51640 88866 40272 -48594Prune 1431 5641 +4210 1339 11419 +10080Piersici 33707 55 -33652 30177 87 -30090

Sursa: Calculele autorilor pe baza datelor statistice

Deficitul export-import s-a adâncit în anul 2006 faţă de anul 2005 la legume, iar la fructe s-a dublat. Diferenţa pozitivă dintre exportul şi importul de mere din anul 2005 s-a transformat în diferenţă negativă în anul 2006, pe seama reducerii drastice a exportului. Producţia de mere, în reducere în perioada 2004-2006, de la 1097900 tone, în anul 2004, la 590400 tone, în anul 2006, asigură cu greu consumul intern, fiind necesară completarea producţiei interne cu importuri. Astfel, în anul 2006 balanţa comercială la mere are un sold negativ, deşi România a fost, în mod tradiţional, un exportator net de mere.

Legumele au ca destinaţii de export principale Franţa, Germania, Italia şi Elveţia, iar fructele se exportă în Olanda, Germania, Italia, Austria, Ungaria, Federaţia Rusă, Slovenia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina. Merele se exportă în Olanda, Germania şi Austria.

Legumele se importă în principal din Olanda, Grecia, Spania, Belgia, Turcia, Polonia, Ungaria, Serbia, Egipt, Siria şi China. Fructele se importă din Italia, Grecia, Spania, Turcia, Polonia, Moldova, Egipt, Africa de Sud, Guatemala, Costa Rica, Columbia, Ecuador, Argentina şi Iran.

Din importurile totale de tomate, 71% proveneau din Turcia, în anul 2003. În anul 2005, ponderea importurilor de tomate din Turcia s-a redus la 54%, în favoarea importurilor din Siria, Spania, Italia.

România importă banane din Ecuador (88%), Guatemala, Costa Rica şi Columbia şi portocale din Italia, Grecia, Spania, Turcia, Egipt, Africa de Sud şi Argentina. Ponderea importurilor de mere din Polonia în totalul importurilor de mere este de 43%.

În concluzie, balanţa comercială a României la legume şi fructe este dezechilibrată, importul depăşind exportul. Producţia internă nu acoperă din punct de vedere cantitativ, structural şi al ritmicităţii aprovizionării pieţei consumul intern, de aceea este nevoie de importuri.

Creşterea mai rapidă a importurilor faţă de exporturi ridică probleme privind balanţa de plăţi externe. În plus, legumele şi fructele importate cu preţuri reduse, chiar dacă pe filiera exportator-importator-detailist-consumator se adaugă costuri suplimentare, concurează produsele autohtone, obţinute la preţuri mai mari, dar pe filiere mai scurte. Acest paradox, în care legumele şi fructele importate, deşi parcurg o filieră mai lungă, costă mai puţin decât legumele şi fructele autohtone, care parcurg o filieră scurtă, este, pe de o parte, expresia competitivităţii reduse a legumelor şi fructelor româneşti, care se

obţin cu costuri foarte mari, iar pe de altă parte a acceptării de către consumatorii români a unor produse de calitate inferioară, dar care au preţuri mai reduse.

COSTURI POSTRECOLTARECosturile postrecoltare se înregistrează pe categorii de operaţiuni, astfel:

- transportul, sortarea, calibrarea presupune cheltuieli materiale, salariale, cu utilaje, aparate şi mijloace de transport;

- tratamentele aplicate presupune cheltuieli de materiale şi salariale;- ambalarea presupune cheltueili cu ambalajele, utilajele de ambalat şi cheltuieli

salariale;- depozitarea presupune cheltuieli materiale (energie electrică, gaze, apă etc.) şi

salariale, cheltuieli cu construirea şi întreţinerea depozitelor;- prelucrarea presupune cheltuieli salariale, materiale, cu utilajele şi instalaţiile de

lucru;- distribuţia presupune cheltuieli materiale şi salariale pentru transportul produselor,

cercetarea pieţei, pregătirea şi negocierea contractelor.

5.2. Performanța economică pe filiera legumelor și fructelor

La nivelul producătorilor agricoli se întâlneşte o mare varietate de structuri a culturilor. Unii producători de legume au o structură diversificată, alţii cultivă un număr redus de specii de legume. Producţiile medii la nivelul agenţilor economici unde s-au făcut investigaţii sunt foarte variate. Există producători care realizează randamente mult peste media pe ţară, iar la unele culturi peste media UE.

Performanţa economică realizată în unitățile investigate este dependentă de randamentele la hectar, de costurile de producţie, de preţurile pieţei, de calitatea produselor şi de sprijinul acordat producătorilor agricoli.

În Casetele 5.3 și 5.4 sunt prezentate studii de caz realizate la un producător de legume în câmp și spații protejate din județul Ilfov și la un producător individual de fructe din judeţul Argeş13. Pentru fiecare caz în parte s-au calculat indicatorii de apreciere a eficienței economice.

Caseta 5.3Producător autorizat de legume în câmp şi spaţii protejate, judeţul Ilfov

Acest producător funcţionează ca persoană fizică autorizată, în Comuna Nuci, Judeţul Ilfov. Producătorul deţine în proprietate 1,2 ha şi în concesiune 1,5 ha teren arabil cultivat cu o mare varietate de specii de legume în câmp deschis şi spaţii protejate.

Din suprafaţa totală de care dispune, în anul 2007 a cultivat 0,33 ha cu tomate, ardei şi salată în regim protejat şi 1,65 ha în câmp deschis cultivate cu pepeni, varză şi dovlecei. Culturile dominante în 2007 au fost ardeiul gras şi salata în solarii, iar în câmp varza şi pepenii, cu peste 80% din suprafaţă (tab. 1).

Tabelul 1Structura culturilor în perioada 2005-2007

Specificare 2005 2006 2007

13 Turek Rahoveanu A. Coord., Analiza filierei sectorului legume-fructe în România, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2008.

ha % ha % ha %Total culturi protejate (în solarii), din care: 0,42 100,0 0,42 100,0 0,33 100,0Tomate 0,06 14,0 0,06 14,0 0,06 18,0Ardei gras 0,15 36,0 0,15 36,0 0,15 46,0Salată 0,21 50,0 0,21 50,0 0,12 36,0Total culturi în câmp deschis, din care: 1,20 100,0 2,15 100,0 1,65 100,0Varză 0,00 0,0 0,15 7,0 0,35 21,2Dovlecei 0,20 16,0 0,20 9,3 0,30 18,2Pepeni galbeni 0,30 25,0 0,20 9,3 0,30 18,2Pepeni verzi 0,30 25,0 0,80 37,2 0,70 42,4Conopidă 0,40 33,3 0,60 27,9 0,00 0,0Varză roşie 0,00 0,0 0,20 9,3 0,00 0,0

Producţiile medii şi totale obţinute, chiar dacă au scăzut în 2007 faţă de anii anteriori, sunt mult mai ridicate la unele culturi, sau se înscriu în limitele mediei naţionale. La cultura de tomate în solar producţia a fost de 90 t/ha, faţă de media naţională de 64 t/ha, iar la varză şi pepeni sunt comparabile cu media naţională (tab. 2).

Tabelul 2Producţiile medii şi totale de legume în perioada 2005-2007


kg/ha tone kg/ha tone kg/ha toneSolarii

Tomate 100000 6 110000 6,6 90000 5,4Ardei gras 146000 22 146000 22 120000 18Salată (fire) 100000 20000 100000 20000 100000 12000

CâmpVarză - - 70000 10 70000 23Dovlecei 50000 10 50000 10 40000 12Pepeni galbeni 50000 15 40000 8 50000 15Pepeni verzi 50000 15 60000 48 50000 35Conopidă 30000 12 33000 20 - -Varză roşie - - 65000 13 - -

În procesul de producţie fermierul utilizează propriul echipament, constând în următoarele maşini şi utilaje: un tractor 65CP, un motocultor, o freză, o grapă cu discuri, un combinator, o remorcă. Forţa de muncă utilizată este formată din două persoane angajate permanent şi un zilier.

Fermierul nu are condiţii de depozitare şi de aceea este nevoit sa vândă produsele imediat după ce sunt culese.

Structura costurilor pe unitatea de produs pe culturi şi sisteme de producţie, în câmp şi spaţii protejate, reflectă faptul că în cazul culturilor de câmp, ponderea cheltuielilor materiale este între 50,0 şi 56,6%, iar cheltuielile cu munca vie între 33,3 şi 40,0%. Materiile prime şi apa pentru irigaţii deţin ponderea cea mai ridicată în total. În cazul legumelor obţinute în spaţii protejate, cheltuielile materiale deţin ponderea covârşitoare (între 70,0 şi 80,0% pe culturi) ca urmare a consumurilor specifice şi de aprovozionare ridicate (tabelele 3 şi 4).

Tabelul 3Structura costurilor de producţie pentru legumele obţinute în câmp, în anul 2007

SpecificareVarză Dovlecei Pepeni galbeni Pepeni verzi

lei/kg % lei/kg % lei/kg % lei/kg %Chelt.materiale, d.c:

0,11 55,00 0,17 56,66 0,28 50,00 0,16 53,33

- materii prime 0,03 15,00 0,06 20,00 0,06 10,71 0,04 13,33- materiale 0,02 10,00 0,02 6,66 0,06 10,71 0,04 13,33

- combustibil 0,01 5,00 0,02 6,66 0,03 5,36 0,03 10,00- apa irigatii 0,04 20,00 0,05 16,66 0,07 12,50 0,03 10,00- amortizare - - 0,01 3,33 0,02 3,57 0,01 3,33- alte cheltuieli 0,01 5,00 0,01 3,33 0,04 7,14 0,01 3,33Cheltuieli cu munca vie

0,08 40,00 0,11 36,66 0,20 35,71 0,10 33,33

Alte cheltuieli directe

0,01 5,00 0,01 3,33 0,04 7,14 0,02 6,66

Total cheltuieli directe

0,09 45,00 0,12 40,00 0,24 42,85 0,12 40,00

Cheltuieli indirecte - - 0,01 3,33 0,04 7,14 0,02 6,66Total cheltuieli 0,20 100,00 0,30 100,00 0,56 100,00 0,30 100,00

Tabelul 4Structura costurilor de producţie pentru legumele obţinute în spaţii protejate, în anul 2007

SpecificareTomate Ardei Salată

lei/kg % lei/kg % lei/kg %Chelt.materiale, d.c: 0,42 70,00 0,73 73,00 0,08 80,00- materii prime 0,15 25,00 0,15 15,00 0,05 50,00- materiale 0,22 36,66 0,44 44,00 - -- combustibil 0,01 1,66 0,02 2,00 0,01 10,00- apa irigatii 0,02 3,33 0,06 6,00 0,01 10,00- amortizare 0,01 1,66 0,04 4,00 0,01 10,00- alte cheltuieli 0,01 1,66 0,02 2,00 - -Cheltuieli cu munca vie 0,16 26,66 0,22 22,00 0,02 20,00Alte cheltuieli directe 0,01 1,66 0,03 3,00 - -Total cheltuieli directe 0,17 28,33 0,25 25,00 0,02 20,00Cheltuieli indirecte 0,01 1,66 0,02 2,00 - -Total cheltuieli 0,60 100,00 1,00 100,00 0,10 100,00

La nivelul exploataţiei, cheltuielile anuale se ridică la 47758 lei în 2007 faţă de 46882 lei în 2006. Structura cheltuielilor totale reflectă costul ridicat al muncii manuale, a combustibilului şi a materialului de plantat (tabelul 5).

Tabelul 5Structura cheltuielilor totale din evidenţa contabilă de gestiune la nivelul exploataţiei

Specificare 2006 2007Cheltuieli materiale, din care: 30682 31558- materii prime 10500 11420 - pesticide 2000 2500 - material de plantat 6800 7120 - ingrasaminte 1700 1800- materiale (folie) 3600 3600- combustibil 10132 10738- apa irigatii 1500 1800- amortisment (pt piese de schimb) 4000 3000- depozitare - -- altele (lemne foc pt prod. răsadurilor) 950 1000Cheltuieli cu munca vie 14600 14600Cheltuieli financiare (impozite) 1600 1600Total cheltuieli la nivelul unităţii 46882 47758

Producţia marfă în perioada 2005-2007 s-a diminuat ca urmare a scăderii randamentelor medii la majoritatea culturilor, cu excepţia pepenilor galbeni. Preţurile cu amănuntul (producătorul îşi

comercializează singur producţia) pe kg de produs au crescut în 2007 la tomate, ardei, varză, dovlecei şi pepeni verzi, ceea ce a contribuit la creşterea venitului obţinut în anul 2007 faţă de 2005, deşi anul 2007 a fost un an agricol foarte secetos (tabelul 6).

Tabelul 6Producţia marfă a exploataţiei, preţul cu amănuntul şi veniturile obţinute în perioada 2005-2007

Cultura2005 2006 2007

kg pret/kg valoare kg pret/kg valoare kg pret/kg valoareTomate 6000 1,8 10800 6600 1,5 9900 5400 2 10800Ardei 22000 2,5 55000 22000 2,2 48400 18000 2,5 45000Salată 20000 0,5 10000 20000 0,5 10000 12000 0,4 4800Varză - - - 10000 0,2 2000 23000 1,2 27600Dovlecei 10000 1,0 10000 10000 1,0 10000 12000 1,2 14400Pepeni galbeni

15000 1,2 18000 8000 1,5 12000 15000 1,2 18000

Pepeni verzi

15000 0,3 4500 48000 0,4 19200 35000 0,5 17500

Conopidă 12000 2,0 24000 20000 1,0 20000 - - -Varză roşie

- - - 13000 0,6 7800 - - -

Total 132300 139300 138100

Sintetizând datele privind evoluţia costurilor şi a preţurilor de vânzare se poate aprecia rentabilitatea obţinerii produselor legumicole în gospădăria agricolă analizată. Profitul şi rentabilitatea arată un nivel ridicat al eficienţei economice la majoritatea produselor, dar în special la varză datorită producţiei medii de 70 tone la hectar, urmată de salată. La nivelul anului 2007 cele două culturi au rentabilitatea cea mai ridicată (tabelul 7).

Tabelul 7Evoluţia rentabilităţii producţiei vândute, în perioada 2005-2007

Specificare UM 2005 2006 2007Tomate - solarii- cantitate marfa tone 6,0 6,6 5,4- cost pe to lei/tonă 500 500 600- pret pe to lei/tonă 1800 1500 2000- profit sau pierdere lei/tonă 1300 1000 1200- rata profitului % 260 200 200Ardei – solarii- cantitate marfa tone 22,0 22,0 18,0- cost pe to lei/tonă 600 600 1000- pret pe to lei/tonă 2500 2200 2500- profit sau pierdere lei/tonă 1900 1600 1500- rata profitului % 317 267 150Salată - solarii- cantitate marfa mii buc 20,0 20,0 12,0- cost pe to lei/1000 buc 100 100 100- pret pe to lei/1000 buc 500 500 400- profit sau pierdere lei/1000 buc 400 400 400- rata profitului % 400 400 400Varză- cantitate marfa tone - 10,0 23,0- cost pe to lei/tonă - 200 200- pret pe to lei/tonă - 200 1200- profit sau pierdere lei/tonă - 0 1000

- rata profitului % - 0 500Dovlecei- cantitate marfa tone 10,0 10,0 12,0- cost pe to lei/tonă 300 300 300- pret pe to lei/tonă 1000 1000 1200- profit sau pierdere lei/tonă 700 700 900- rata profitului % 233 233 300Pepeni galbeni- cantitate marfa tone 15,0 8,0 15,0- cost pe to lei/tonă 500 550 560- pret pe to lei/tonă 1200 1500 1200- profit sau pierdere lei/tonă 700 950 640- rata profitului % 140 173 114Pepeni verzi- cantitate marfa tone 15,0 48,0 35,0- cost pe to lei/tonă 300 300 300- pret pe to lei/tonă 300 400 500- profit sau pierdere lei/tonă 0 100 200- rata profitului % 0 33 67Conopidă- cantitate marfa tone 12,0 20,0 -- cost pe to lei/tonă 600 500 -- pret pe to lei/tonă 2000 1000 -- profit sau pierdere lei/tonă 1400 500 -- rata profitului % 233 100 -Varză roşie- cantitate marfa tone - 13,0 -- cost pe to lei/tonă - 200 -- pret pe to lei/tonă - 600 -- profit sau pierdere lei/tonă - 400 -- rata profitului % - 200 -

Profitul obţinut a fost de 92418 lei în anul 2006 şi 90342 în 2007. Acesta se se datorează faptului că toate culturile cu fost profitabile (rate ale profitului cuprinse între 33% şi 500%) pe de o parte datorită randamentelor ridicate care au fost obţinute la ha, costului redus pe kg de produs, dar în special datorită preţului de vânzare competitiv al produselor obţinute.

Caseta 5.4Producător individual de fructe, judeţul Ageş

Acest producător funcţionează ca persoană fizică autorizată, în localitatea Mărăcineni, Judeţul Argeş. Producătorul cultivă 21 ha, în proprietate 2,6 ha şi în concesiune 18,4 ha. Această suprafaţă este reprezentată de două categorii de folosinţă: teren arabil în suprafaţă de 11 ha, livadă 9 ha şi 1 ha pepinieră pomicolă.

Speciile de fructe cultivate sunt: merele în suprafaţă de 5 ha şi căpşunile 4 ha.

Producţiile medii şi totale obţinute în perioada analizată au crescut de la an la an, producţiile medii fiind duble faţă de mediile naţionale. Astfel, la cultura de mere s-au obţinut producţii medii de cca. 20 to/ha în 2004 şi 2005, iar în 2007 să atingă 25 to/ha. La căpşun producţiile medii s-au redus la jumătate în perioada 2005-2007 (tabelul 1).

Tabelul 1Producţiile medii şi totale de fructe în perioada 2005-2007


tone/ha tone tone/ha tone tone/ha toneMere 20,0 100,0 21,0 105,0 25,0 125,0Căpşuni 18,0 72,0 10,0 40,0 8,0 32,0

Producţiile ridicate se datorează aplicării tehologiilor moderne; datorită locaţiei unde işi desfăşoară activitate de producţie producătorul beneficiază de consultanţa specialiştilor de la ICDP Piteşti Mărăcineni. Forţa de muncă utilizată este formată din 12 persoane (2 permanenţi şi 10 zilieri).

Producătorul nu are condiţii de stocare sau depozitare şi de aceea consideră că este necesar să existe un program la nivel naţional care să spijine producătorii cu plantaţii cu soiuri de calitate şi care utilizează tehnologii moderne pentru depozitarea cantităţilor mari de fructe. Acesta ăşi valorifică produsele cu ajutorul micilor comercianţi care îi achiziţionează marfa la poarta fermei.

Pentru asigurarea performanţelor în sectorul pomicol, producătorul consideră că sunt necesare:- acordarea sprijinului pentru pesticide să se facă în funcţie de starea plantaţiilor;- înfiinţarea de plantaţii noi care să utilizeze tehnologii moderne;- dotarea cu maşini şi utilaje performante;- capacităţi de depozitare corespunzătoare.

La nivelul societăţii, cheltuielile totale la nivelul unităţii se ridică la 89500 lei în anul 2007. Structura cheltuielilor totale scoate în evidenţă costul ridicat cu pesticidele şi materialul de plantat (tabelul 2).

Tabelul 2Structura cheltuielilor totale din evidenţa contabilă de gestiune la nivelul exploataţiei

Specificare2007

lei %Cheltuieli materiale, din care: 69500 77,65- materii prime 66000 73,74 - material de plantat (stoloni căpşun) 10000 10,15 - ingrasaminte 6000 6,70 - pesticide 50000 55,86- combustibil 3500 3,91Alte cheltuieli 20000 22,34Total cheltuieli la nivelul unităţii 89500 100,00

Producţia marfă în perioada 2005-2007 s-a diminuat ca urmare a scăderii producţiei medii la căpşuni de la 18,0 tone/ha în anul 2005 la 10,0 tone/ha în 2006 şi 8,0 tone/ha în 2007 (tabelul 3).

Tabelul 3Producţia marfă a exploataţiei, preţul cu amănuntul şi veniturile obţinute în perioada 2005-2007

Cultura2005 2006 2007

kg pret/kg valoare kg pret/kg valoare kg pret/kg valoareMere 100000 0,8 80000 105000 0,7 73500 125000 0,8 100000Căpşuni 72000 2,0 144000 40000 2,0 80000 32000 2,5 80000Total 224000 153500 180000

Profitul şi rentabilitatea arată un nivel optim al eficienţei economice la ambele culturi datorită producţiilor medii obţinute pe unitatea de suprafaţă, care au determinat costuri de producţie mai mici (tabelul 4).

Tabelul 4Evoluţia rentabilităţii producţiei vândute, în perioada 2005-2007

Specificare UM 2005 2006 2007Mere- cantitate marfa tone 100 105 125

- cost pe to lei/tonă 600 600 580- pret pe to lei/tonă 800 700 800- profit sau pierdere lei/tonă 200 100 220- rata profitului % 33,33 16,66 37,93Căpşuni- cantitate marfa tone 72 40 32- cost pe to lei/tonă 1500 1600 1750- pret pe to lei/tonă 2000 2000 2500- profit sau pierdere lei/tonă 500 400 750- rata profitului % 33,33 25,00 42,85

Profitul brut obţinut la nivelul anului 2007 este de 90500 lei. Acesta se datorează randamentelor ridicate care au fost obţinute la ha care au condus la costuri reduse pe kg de produs. (tabelul 5)

Tabelul 5Contul de profit şi pierdere pe societate în anul 2007

Specificare 2007Venituri total, din care: 180000 - venituri din exploatare 180000 - subvenţii de exploatare -Cheltuieli totale, din care: 89500 - cheltuieli de exploatare 69500 - cheltuieli financiare - - alte cheltuieli 20000Rezultate financiare 90500

.

5.3. Analiza SWOT pe filiera legumelor și fructelor

Fazele preproducție și producțiePuncte forte România cultivă o suprafaţă mare cu legume, variabilă anual în funcţie de

evoluţiile pieţei. Suprafaţa medie cultivată pe locuitor era în 2006 de 0,013 ha, faţă de 0,005 ha media UE25.Suprafaţa cultivată cu legume în sistem ecologic a crescut an de an, ajungând 0,25% din suprafaţa cultivată cu legume.Suprafaţa cu plantaţii de pomi în sistem ecologic a crescut.

Puncte slabe Variaţii mari ale suprafeţelor cultivate datorită atomizării şi a inexistenţei unor programe şi pârghii specifice de orientare a producţiei de legume pe specii. Variaţii mari ale suprafeţelor cultivate pe specii. Suprafeţele cultivate cu tomate, varză şi ardei au crescut, iar suprafeţele cultivate cu ceapă, usturoi şi pepeni au scăzut, în perioada 2001-2006.Instabilitatea suprafeţelor cultivate şi numărul mare de cultivatori care produc în special pentru autoconsum, randamentele reduse, lipsa diversificării producţiei şi a ritmicităţii pe tot parcursul anului fac oferta internă să fie insuficientă şi instabilă. Neaplicarea tehnologiilor de producţie adecvate, folosirea de către producătorii agricoli individuali a unor seminţe de legume şi răsaduri obţinute în producţie proprie, din soiuri neperformante, sau care nu sunt adaptate condiţiilor naturale; folosirea unor pesticide inadecvate sau chiar renunţarea la tratamentele fitosanitare din motive financiare.Practicarea sistemelor extensive de cultură a legumelor şi utilizarea tehnologiilor învechite determină reducerea randamentelor la hectar şi nefolosirea resurselor de

muncă ale familiei şi zonelor specializate.Decalaje mari de productivitate la legume între România şi Uniunea Europeană. Nivelul randamentelor medii la hectar este la jumătate din media UE.Reducerea suprafeţelor cu plantaţii pomicole în procesul de restituire de terenuri şi de privatizare a fostelor IAS, ca şi în urma defrişării unor suprafeţe şi trecerea lor la intravilan. Nu s-au mai înfiinţat plantaţii noi şi nu s-au făcut lucrări de modernizare şi de completare a golurilor. Suprafaţa pomicolă pe locuitor este de 0,009 ha, faţă de 0,013 ha media în UE25.

Oportunități Se valorifică potenţialul natural al României care dispune de condiţii bune de obţinere a legumelor ecologice. În România, conversia de la sistemul convenţional la cel ecologic se poate realiza uşor datorită resurselor de fertilizanţi naturali şi a forţei de muncă numeroase din zonele rurale.Crearea grupurilor de producători pentru organizarea economică şi accesul la fondurile publice care să relanseze producţia de legume.Elaborarea şi implementarea unor programe de orientare a producătorilor către cultivarea legumelor care să asigure aprovizionarea ritmică a pieţei şi diversificarea ofertei.Modernizarea plantaţiilor existente şi realizarea unor plantaţii intensive pe baza finanţării din surse publice şi private a proiectelor de investiţii.Elaborarea unui program naţional de redresare a sectorului pomicol.

Amenințări Variaţii mari ale randamentelor medii la hectar, an de an, datorită factorilor climatici nefavorabili, a lipsei seminţelor de calitate, a lipsei sistemelor de irigaţii adecvate acestor culturi.Pe fondul unei cereri relativ constante, variaţiile ofertei de legume conduc la oscilaţii ale preţurilor, care determică contracţia cererii şi pătrunderea pe filieră a legumelor de import, comercializate la preţuri mai reduse.Slaba valorificare a potenţialului natural al României.Migraţia forţei de muncă spre unele state membre ale UE.Producţia totală de legume proaspete obţinută în România nu satisface integral consumul populaţiei în perioadele de iarnă – primăvară.Reducerea ofertei interne de fructe sub necesarul de consum pe locuitor ca urmare a pirderilor care au loc în diferite faze ale filierei.Creşterea importurilor şi a preţurilor la fructe.Costurile de producţie la fructe sunt ridicate şi concurenţa importurilor limitează performanţele economice ale sectorului.

Faza prelucrarePuncte forte Obținerea unor randamente ridicate la procesarea legumelor și fructelor.

Diversitate sotimentală a producției de conserve de legume și fructe.Puncte slabe Capacităţile de producţie disproporţionate ale fabricilor de conserve faţă de sursele

de aprovizionare cu legume şi fructe proaspete; lipsa sistemului de aprovizionare pe bază de contracte între fabrici şi producătorii mici de legume şi fructe.Colectarea legumelor şi fructelor de la fermele specializate din societăţile comerciale în vederea prelucrării este fragmentată şi puţin specializată.Dificultăţile financiare ale fabricilor de legume datorită: tehnologiilor învechite şi costurilor de fabricaţie ridicate, cererii scăzute pentru conserve de legume şi fructe, concurenţei produselor din import.Calitatea redusă a conservelor de legume şi fructe şi slaba promovare a acestora.Exportul redus de conserve de legume şi fructe pe pieţele externe.

Oportunități Existenţa unui sistem de contractare a unor cantităţi mari şi omogene de legume şi

fructe de la mai mulţi producători.Finanţarea unor proiecte de modernizare a fabricilor de conserve de legume şi fructe.Elaborarea şi implementarea unor programe de promovare a consumului de legume şi fructe, pe modelul celor existente în Uniunea Europeană în cadrul Organizării comune a pieţei fructelor şi legumelor proaspete și procesate.Îmbunătăţirea calităţii produselor.Utilizarea unor tehnologii mai performante în care materia primă să coste cât mai puţin.Promovarea legumelor şi fructelor procesate pe pieţele externe prin participarea la târguri şi expoziţii internaţionale.Valorificarea oportunităţilor pe piaţa externă datorate prezenţei cetăţenilor români în afara graniţelor ţării, care ar consuma produse tradiţionale româneşti.

Amenințări Pierderea unor pieţe externe şi valorificarea redusă a potenţialului României de a produce conserve tradiţionale, de calitate ridicată.

Faza distribuțiePuncte forte Existenţa unui sistem de contractare a producţiei de legume şi fructe, pentru a

asigura stabilizarea ofertei, şi, implicit a preţurilor.Puncte slabe Livrarea unor cantităţi reduse şi neomogene de legume şi fructe, obţinute pe

suprafeţe cu randamente reduse.Inexsitenţa unui sistem stabil de colectare a legumelor şi fructelor, care să permită aprovizionarea ritmică a pieţei, să elimine intermediarii speculanţi.Din studiile de caz rezultă lipsa acestui sistem organizat şi ca urmare vânzarea produselor în condiţii necorespunzătoare.Transportul legumelor şi fructelor la piaţa ţărănească se realizează cu mijloace improprii: autoturisme şi mijloace de transport în comun, în cazul gospodăriilor ţărăneşti.Lipsa depozitelor de legume şi fructe, datorită puterii financiare reduse a producătorilor agricoli.

Oportunități Proiectarea unui sistem organizat de comercializare a legumelor prin înfiinţarea unităţilor de colectare, depozitare, vânzare cu ridicata.Organizarea producătorilor pentru a asigura obţinerea unor partizi mari de legume. Organizarea de cooperative de comercializare.Funcţionarea pieţei de gros.Construirea de depozite pentru stocarea legumelor şi fructelor, pentru a asigura continuitatea ofertei pe piaţă.

Amenințări Producătorii agricoli nu sunt cointeresaţi să producă legume întrucât nu pot pătrunde pe piaţa de desfacere fiind înlăturaţi de intermediari.

Capitolul v Leg+Fructe

Documents

Transcript of Capitolul v Leg+Fructe