CAPITOLUL I, II, III si IV

Tendinţe în evoluţia şi dezvoltarea pieţei turistice a României

CAPITOLUL I

PIAŢA TURISTICĂ A ROMÂNIEI

1.1. Definirea şi caracteristicile pieţei turistice în România

Piaţa turistică este reprezentată de totalitatea tranzacţiilor (actelor de vânzare-

cumpărare) al căror obiect îl constituie produsele turistice, privită în conexiune cu relaţiile pe

care le generează şi în spaţiul geografic şi chiar timpul în care se desfăşoară.

Piaţa turistică poate fi definită, totodată, şi ca sfera de confruntare dintre oferta

turistică, materializată în producţia specifică, şi cererea turistică – expresie a nevoilor,

dorinţelor şi aspiraţiilor clienţilor. O astfel de abordare evidenţiază că laturile corelative ale

pieţei – oferta şi cererea, prin caracteristicile lor şi prin modalităţile concrete de echilibrare,

definesc specificul pieţei turistice, particularităţile sale în raport cu alte segmente.1

În acest context, piaţa turistică se caracterizează, în primul rând prin complexitate,

rezultat al faptului că produsul turistic (oferta) are un conţinut aparte fiind alcătuit din bunuri

şi servicii, din elemente tangibile şi netangibile. Se poate spune că piaţa turistică se situează

la interferenţa pieţei bunurilor si pieţei serviciilor, preluând particularităţile din manifestarea

acestora. La rândul lor, fiecare dintre cele două componente ale produsului turistic au o

structură complexă, o varietate de forme de concretizare.

Varietatea formelor de concretizare, dar şi de asociere a elementelor constitutive ale

produsului turistic, pe de o parte, diversitatea nevoilor şi a dorinţelor consumatorilor, pe de

altă parte determină ca din confruntarea ofertei cu cererea să rezulte o multitudine de forme

de turism şi implicit, de segmente, de subpieţe, conferind întregului, respectiv pieţei turistice,

un caracter fragmentat. O asemenea caracteristică îşi pune amprenta asupra modalităţilor de

investigare a pieţei, asupra posibilităţilor de evaluare corectă şi a coordonatelor şi a evoluţiei

sale, asupra condiţiilor de realizare a echilibrului ofertă-cerere.

Prezenţa, în structura produsului turistic, a elementelor intangibile imprimă pieţei

turistice o altă particularitate şi anume opacitatea. Pe piaţa turistică se întâlnesc cumpărătorii

de vacanţe – care manifestă anumite cerinţe, sub multe aspecte insuficient definite – şi oferta

care este “invizibilă”, exprimată prin “imagini” create de cumpărător prin sintetizarea

informaţiilor primite şi experienţelor anterioare. 1 Alexandru Nedelea, Piaţa turistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,2003, p. 22-24.

3


La rândul ei, opacitatea generează particularităţi în modul de manifestare a

concurenţei pe piaţa turistică. Astfel, caracterul limitat al informării clienţilor şi concurenţei

asupra ofertei, imposibilitatea cunoaşterii în detaliu a produselor şi “performanţelor” lor

reduc, pe de o parte, rolul preţului ca instrument de reglare a raportului ofertă – cerere, de

armonizarea acestora şi de echilibrarea pieţei şi pe de altă parte, îngrădesc intrarea în această

ramură, libera circulaţie a capitalului.

Piaţa turistică este, deasemenea, caracterizată printr-o hipersensibilitate la variaţiile

macromediului, prin elasticitate şi dinamism. Piaţa turistică, în ansamblul său şi în mod

particular cererea turistică, a înregistrat de-a lungul timpului o evoluţie ascendentă dintre cele

mai dinamice, rezultat al acţiunii unui complex de factori de natură foarte diversă, proprii

unei zone sau specifici economiei mondiale. Astfel, nivelul de dezvoltare şi structura

economiei, progresul tehnologic, mobilitatea socio-prefesională a populaţiei, gradul de

ocupare a forţei de muncă, cadrul legislativ şi instituţional, calitatea mediului înconjurător,

climatul politic, ca factori favorizanţi sau restrictivi ai călătoriilor, şi-au pus amprenta asupra

ritmului şi direcţiilor evoluţiei pieţei turistice.

O altă particularitate a pieţei turistice, decurgând din modul de manifestare a cererii,

este mobilitatea. Dependenţa în mare măsură de cadrul natural, de condiţiile locale, oferta

turistică nu poate veni în întâmpinarea cererii, asemănător cazului altor pieţe care se

deplasează, în cedarea finalizării actului de vânzare-cumpărare este cererea. Se poate spune

că, pe piaţa turistică, locul ofertei sau al producţiei coincide cu cel al consumului, dar nu şi cu

cel de formare al cererii, de aici rezultând că pe piaţa turistică, oferta are o poziţie dominantă,

iar adaptarea ei la cerere este relativ limitată; deasemenea mobilitatea sporeşte riscul

confruntării celor două categorii corelative ale pieţei, deplasarea cererii putând fi perturbată

de nenumărate cauze. Totodată, această caracteristică diferenţiază piaţa turistică în piaţă

emiţătoare – locul unde ia naştere cererea şi piaţa receptoare – unde este prezentată oferta şi

unde se realizează consumul.

Piaţa turistică este caracterizată şi prin concentrare în timp şi spaţiu, specifică

deopotrivă cererii şi ofertei. Concentrarea, exprimată prin diferenţe importante în amploarea

activităţii şi a volumului tranzacţiilor, de la o perioadă la alta şi de la o zonă la alta, are

implicaţii asupra modului de funcţionare a pieţei favorizând apariţia unor situaţii de ofertă

4


fară cerere şi de cerere fară ofertă, cu efect negativ asupra utilizării capacităţilor de producţie,

rezultatelor economice şi satisfacerii clientelei2.

Piaţa turistică înregistrează şi o varietate de forme de manifestare; se poate vorbi

astfel de o piaţă reală sau efectivă, potenţială şi teoretică; de o piaţă locală, naţională,

internaţională-regională şi mondială; de o piaţă diferenţiată pe produse (tipuri de vacanţe sau

forme de turism), pe segmente de consumatori, pe tipuri de producători sau ofertanţi, fiecare

dintre acestea prezentând o serie de trăsături distinctive.

1.2. Factorii pieţei turistice

Evoluţia pieţei turistice în ansamblu precum şi a componentelor sale este marcată de

influenţele exercitate de numeroşi factori, care determină modificări atât în volumul cât şi în

structura pieţei, iar alţii acţionează în principal asupra ofertei şi cererii turistice. De

asemenea, acţiunea diverşilor factori poate viza evoluţia pieţei la un moment dat sau în

perspectivă. O serie de factori determină atât evoluţia pieţei interne cât şi pe cea a pieţei

externe sau numai a uneia dintre acestea.

Factorii care influenţează evoluţia pieţei turistice sunt:

Potenţialul turistic al unei zone sau al unui teritoriu exprimat prin volumul,

structura şi calitatea resurselor turistice, determină capacitatea pieţei turistice.

Dacă, teoretic, această capacitate este numai potenţială, practic, mărimea sa este

dependentă de modul în care potenţialul turistic este pus în valoare prin lucrări de

amenajare turistică; la rândul lor, amploarea şi calitatea lucrărilor de amenajare

turistică determină gradul de accesibilitate a resurselor turistice.

Gradul de amenajare turistică a unui anumit spaţiu geografic este un alt factor de

influenţă al pieţei turistice. Astfel, un teritoriu insuficient valorificat din punct de

vedere turistic oferă posibilităţi mai mari de extindere a pieţei turistice pe cale

extensivă, în timp ce un teritoriu amenajat integral crează posibilităţi de extindere

a pieţei exclusiv pe cale intensivă.

Posibilităţile de valorificare a resurselor turistice sunt dependente într-o măsură

însemnată de nivelul de dezvoltare a infrastructurii (generale şi turistice). Astfel

un teritoriu cu un important potenţial turistic va fi mai uşor de pus în valoare în

2 Rodica Minciu, Ecomomia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2004, p. 133-134.

5


condiţiile unei infrastructuri dezvoltate şi în consecinţă, oferă posibilităţi de

extindere mai mari a pieţei turistice.

Factorii menţionaţi influenţează, în principal oferta de produse şi servicii turistice.

Pe lângă aceştia o serie de factori acţionează asupra cererii, iar prin intermediul

acesteia asupra pieţei turistice, în rândul acesta sunt: nivelul veniturilor populaţiei,

al preţurilor şi tarifelor practicate, nivelul inflaţiei, factorii geografici,

demografici, psihologici etc. 3

Evoluţia pieţei turistice este influenţată, de asemenea, de acţiunea unor factori

specifici între care: durata şi etalarea concediilor, timpul liber disponibil, politica

socială promovată pentru satisfacerea nevoilor de ordin turistic ale unor categorii

sociale.

1.3. Caracteristicile ofertei turistice

În general fizionomia pieţei turistice este determinată de trăsăturile specifice ale celor

două categorii corelative ale sale – oferta şi cererea. Conţinutul acestora, modul de formare şi

manifestare în timp, de confruntare şi adaptare reciprocă se regăsesc în dinamica pieţei şi

exprimă măsura dezvoltării activităţii turistice. Cele două mari componente ale pieţei

turistice – oferta şi cererea – se caracterizează prin numeroase elemente, care le diferenţiază

de cele specifice pieţei mărfurilor.

Oferta turistică este formată din ansamblul atracţiilor turistice care pot motiva

vizitarea lor. Practic, oferta turistică a unei ţări (zone, staţiuni) cuprinde totalitatea

elementelor care pot fi puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice.

Prin analogie cu clasificarea resurselor turistice, oferta turistică se împarte în primară,

care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale şi secundară, incluzând ansamblul

resurselor create de mâna omului (valori istorice, arhitecturale, culturale, folclorice etc.).

Ansamblul ofertei primare şi secundare constituie oferta turistică potenţială a unui

teritoriu, care va deveni oferta reală (efectivă) numai în măsura în care va întruni o serie de

caracteristici pentru stimularea consumului turistic, respectiv atunci când se vor dezvolta

condiţiile necesare de primirea turiştilor şi de petrecere a sejurului lor în ambianţa

caracteristică a resurselor primare şi secundare, ca rezultat al dezvoltării bazei materiale a

turismului şi a infrastructurii sale tehnice.

3 V. Olteanu, I. Cetină, Marketingul serviciilor, Editura Expert, Bucureţti, 1994, p. 120

6


Oferta primară nu are valoare intrinsecă: ea se distinge de oferta turistică secundară

(produsă de mâna omului) prin faptul că resursele naturale nu pot fi reproduse artificial, ele

fiind create de natură, atât în spaţiu, cât şi în timp.

Oferta turistică primară şi secundară constituie deci "materia primă" pentru industria

turismului, care se va modela în diferite produse turistice numai printr-un consum efectiv de

muncă vie, înglobată în prestaţiile de servicii turistice specifice pentru fiecare produs turistic.

Această "materie primă", deşi abundentă în aparenţă, devine din ce în ce mai limitată,

ceea ce îngustează "spaţiul turistic" şi deci posibilitatea folosirii unui teritoriu în scopuri

preponderent sau exclusiv turistice. În acest context, se impune o identificare realistă a

resurselor turistice corespunzând motivaţiilor efective, ca şi evaluarea corectă a posibilităţilor

de a transforma resursele potenţiale şi resursele utilizabile în scopuri turistice.

Oferta turistică se caracterizează printr-un ansamblu de bunuri şi servicii, a căror

materializare este o funcţie a capacităţilor receptoare. Deoarece capacităţile de primire

limitează oferta turistică în spaţiu, aceasta se caracterizează printr-o rigiditate relativă în

comparaţie cu elasticitatea cererii turistice. 4

Oferta turistică are şi anumite limite de ordin temporal, putând avea caracter

permanent sau sezonier, în funcţie de condiţiile minime pe care le întrunesc resursele naturale

pentru a putea fi acceptate de turişti într-o anumită perioadă din an.

Interesul pentru consumaţia turistică nu este ceva înnăscut: el apare în contextul

factorilor de influenţare a cererii turistice la locul de origine a turiştilor potenţiali. Aceste

condiţii, conjugate cu impulsurile de ordin personal (deci strict individualizate) ale fiecărui

consumator de servicii turistice, provoacă interesul turistic, cu alte cuvinte – motivaţiile

turistice.

Analiza interdependenţei diferiţilor factori motivaţionali care stimulează sau frânează

circulaţia turistică permite adaptarea mai operativă a ofertei turistice la nevoile de consum ale

populaţiei pentru serviciile turistice.

Elementele componente ale ofertei nu au aceaşi ordine de importanţă în procesul de

satisfacere a nevoii turistice. Această ordine diferă de la un individ la altul, din care cauză

există posibilitatea practică a compensării unora pe seama celorlalte în conformitate cu

varietatea motivaţiilor de ordin turistic. Prin urmare, este necesară combinarea elementelor

4 I., Niţă, C., Niţă, Piaţa turistică a României, Editura Ecran Magazin, Braşov, 2000, p. 69-75.

7


din structura ofertei în aşa fel încât să poată compensa eventuala diminuare a factorilor de

atractivitate sau chiar absenţa temporară a condiţiilor naturale favorabile satisfacerii cererii.

În sfârşit, datorită multitudinii şi particularităţii componentelor sale, oferta turistică

are un pronunţat caracter de complementaritate determinat atât de natura variată a

elementelor de atractivitate şi calităţii serviciilor ce alcătuiesc produsul turistic, cât şi de

profilul diferit al agenţilor economici care asigură prestarea lor.

1.4. Caracteristicile cererii turistice

Cererea turistică reprezintă ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se

deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii pentru alte motive decât acela de a

presta o activitate remunerată. Cererea turistică se formează la locul de reşedinţă al turistului

pe care îl numim bazinul cererii caracterizat prin diferite trăsături etnice, economice, sociale

şi politice ale teritoriului naţional.

Consumul turistic: o formă de materializare a cererii ce include totalitatea

cheltuielilor efectuate de cererea turistică pentru achiziţionarea unor servicii şi bunuri legate

de motivaţia turistică. Consumul turistic se realizează în cadrul bazinului ofertei implicând

deplasarea.

Determinanţii cererii se împart în:

a) determinanţi economico-sociali;

b) determinanţi motivaţionali.

a) Determinanţii economico-sociali:

factorul demografic (acesta este purtătorul cererii);

timpul liber;

urbanizarea;

nivelul veniturilor;

nivelul preţurilor şi tarifelor.

b) Determinanţii motivaţionali:

motivaţia turistică care îndeplineşte trei funcţii:

funcţia de destindere

funcţia de divertisment

funcţia de dezvoltare

8


Tipuri de cerere turistică în funcţie de particularităţile individului:

Cererea psihocentrică care preferă acele zone turistice ce includ amenajări cu grad

ridicat de confort, cu servicii de calitate superioară care reproduc cât mai fidel, condiţii de

locuit de la locul de reşedinţă.

Cererea alocentrică cea care preferă regiuni turistice puţin cunoscute cu dotări

materiale minimale, dar cu atracţii naturale sau culturale deosebite (turişti exploratori).

Cererea cvasipsihocentrică, această categorie preferă oferta turistică de calitate care

să reproducă condiţiile de la locul de reşedinţă, dar care oferă satisfacţia unui consum

specific atât sub aspect material, cât şi natural. .

Cererea cvasialocentrică caută satisfacţia turistică în marile contraste care există între

culturi, civilizaţii, pretenţiile turiştilor sunt legate în special de motivaţia principală a

călătoriei şi mai puţin de elementele funcţionale ale ofertei.

Cererea mezocentrică care echivalează cu cea mai mare parte a consumatorilor ce au

ca principală motivaţie odihna în varianta de turism organizat.5

Multitudinea componentelor ofertei, pe de o parte, universal nevoilor exprimate prin

preferinţe, gesturi, motivaţii, pe de altă parte, configurează, un tablou complex al

caracteristicilor cererii ce se regăsesc în comportamentul consumatorilor de produse şi

servicii turistice.

1.5. Segmentarea pieţei turistice

Conţinutul şi rolul segmentării

Piaţa turistică poate fi abordată, la fel ca orice altă piaţă, sub trei aspecte: global,

individualizat şi pe segmente.

Abordarea globală este specifică operatorilor turistici care oferă servicii nediferenţiate

pentru toate categoriile de clientelă. Studiile de piaţă sunt în acest caz uşor de realizat,

costurile implicate fiind deci mai scăzute. De asemenea, costurile de “fabricare” a produselor

sunt în general mai reduse.

5 Maria Ioncică, M., Stănciulescu, Economia turismului şi serviciilor, Editura Uranus, Bucureşti, 2008,

p.59-64.

9


Abordarea (cvasi)globala este încă foarte des utilizată de tour operatori. Mulţi dintre

ei au în ofertă produse de tip “circuit în autocar”, adresate tuturor categoriilor de clientelă.

Dealtfel, până la începutul anilor ‘70 acesta era practic singurul tip de produs turistic forfetar

existent pe piaţă. Foarte mulţi turişti nu agreează însă acest tip de circuite, deoarece pe de o

parte simt că independenţa şi individualitatea lor este afectată, iar pe de altă parte ceea ce li

se oferă nu satisface întotdeauna pe deplin dorinţele şi exigenţele lor. Drept urmare,

organizatorii de voiaje propun în prezent produse cu un grad de personalizare mai ridicat.

Abordarea individualizată este cealaltă formă extremă de abordare, fiind concretizată

prin faptul că cererea este analizată la nivelul fiecărui client sau grup restrâns de clienţi,

produsul fiind adaptat necesităţilor acestuia. Această variantă de abordare este întâlnită în

turism (desigur, cu unele limite) în cateva situaţii particulare. Un prim exemplu ar fi

agroturismul (turismul rural), unde gazda poate trata fiecare client într-un mod diferenţiat, în

funcţie de dorinţele acestuia. Un alt exemplu este cel al prestărilor de lux (un hotel de patru

sau cinci stele) care oferă clienţilor servicii personalizate. În sfârşit, se poate da exemplul

unor tour operatori care permit clienţilor să “confecţioneze” ei înşişi sejurul sau voiajul,

alegând itinerariile, mijloacele de transport, locurile de cazare şi de servire a mesei,

modalităţile de agrement etc.

Abordarea pe segmente constă în împărţirea pieţei în subpieţe omogene din punct de

vedere al unor caracteristici relevante pentru oamenii de marketing. Ideea care stă la baza

segmentării este aceea că persoanele asemănătoare din punctul de vedere al unor

caracteristici precum vârstă, educaţie, venit, personalitate, stil de viaţă etc. vor avea nevoi şi

dorinţe asemănătoare. Odată realizată segmentarea, pot fi alese unul sau mai multe

segmente-ţintă, pe care vor fi concentrate eforturile de marketing.6

Dacă segmentele de piaţă au fost definite şi descrise în mod corespunzător,

segmentarea va oferi informaţii cu privire la:

motivaţia pentru care un anumit grup de oameni cumpără un produs turistic sau

vizitează o destinaţie;

cât de mare este acest grup ;

cât cheltuiesc membrii acestui grup ;

loialitatea lor faţă de un nume de marcă sau faţă de o destinaţie ;

6 Filimon Stremţan, Marketing turistic, Seria Didactica, AlbaIulia, 2008, p. 85-90.

10


sensibilitatea lor la schimbările de preţ;

cum răspund ei la diversele strategii de marketing-mix;

cum trebuie elaborat un produs sau o campanie publicitară pentru a genera vânzări

în cadrul acestui segment de piaţă.

Sarcina marketerilor este de a identifica, pentru fiecare segment-ţintă, produsele şi

serviciile care satisfac dorinţele şi nevoile clienţilor din acel segment. În practică există

adesea un conflict între viziunea marketerilor şi cea a managerilor operaţionali în ceea ce

priveşte conceperea produsului turistic. Din punctul de vedere al managementului

operaţional, este mult mai simplu şi mai eficient să oferi tuturor clienţilor un produs, serviciu

standardizat (un pat de hotel, un loc într-un avion, un meniu la un restaurant etc.) decât să

adaptezi oferta pentru fiecare grup de clienţi în parte. Cu toate acestea, în condiţiile în care pe

piaţa turistică multe firme îşi dispută aceleasi porţiuni de piaţă şi îşi adresează produsele mai

multor categorii de turişti potenţiali, crearea unor produse diferenţiate, adaptate fiecărei

categorii de clienţi, devine foarte importantă.

Rolul şi importanţa segmentării diferă de la un sector la altul al industriei turistice.

Astfel, în sectoarele „cazare” şi „transport” segmentarea este un pas esenţial în procesul de

creare a produsului turistic; segmentarea şi formularea produsului sunt aici două feţe ale

aceleiaşi monede. Totuşi, chiar şi organizaţiile din aceste sectoare se pot confrunta cu

dificultăţi atunci când este vorba să satisfacă nevoi diferite cu aceleaşi facilităţi şi resurse.

Segmentarea este de asemenea o etapă indispensabilă în procesul de concepere a produselor

unui organizator de voiaje sau de sejururi.

În ceea ce priveşte sectorul „atracţii”, aici importanţa segmentării se dovedeşte a fi

importantă nu atât pentru formularea produsului, cât mai ales elaborarea strategiei

promoţionale şi de distribuţie pentru fiecare segment în parte. Un muzeu, un castel sau o

gradină botanică vor oferi practic acelaşi “produs” tuturor vizitatorilor, indiferent de

caracteristicile acestora, dar îşi va adapta campania promoţională în funcţie de vârsta

vizitatorilor sau de aria lor de provenienţă.

Pentru ca segmentarea să fie eficientă, este necesar ca fiecare segment să fie utilizabil

sau operaţional. Aceasta înseamnă că un segment de piaţă trebuie sa fie:

Discret, în sensul că membrii săi sunt uşor identificabili sub aspectul scopului în

care călătoresc, al motivaţiilor, ariei de provenienţă, venitului etc.;

11


Măsurabil, ceea ce înseamnă că dimensiunea segmentului fie este cunoscută din

studiile de piaţă anterioare, fie poate fi măsurată cu cheltuieli rezonabile. Unii

marketeri spun că dacă un segment nu este măsurabil, el practic nu există;

Substanţial, astfel încât să poată asigura profitabilitatea firmei. Uneori, un

segment de piaţă redus, neluat în considerare de firmele mari, se poate dovedi

foarte profitabil pentru o firmă mică;

Viabil, în sensul că veniturile asigurate de acest segment trebuie să fie mai mari

decât cheltuielile de marketing necesare pentru cucerirea consumatorilor din

segment;

Compatibil cu imaginea sau cu poziţia pe piaţă vizate sau deţinute de firmă.

Criteriile segmentării pieţei

În strategia de implementare a segmentării unei pieţe turistice o mare importanţă o

prezintă definirea celor mai corespunzatoare criterii pe baza cărora să fie constituite

segementele de consumatori. Această activitate prezintă un grad ridicat de dificultate,

deoarece:

există un număr mare de variabile potenţiale, diferite de la o piaţă la alta, care pot

fi utilizate drept criterii de segmentare.

piaţa turistică prezintă numeroase schimbări în timp, condiţii în care segmentarea

pieţei trebuie văzută ca un proces dinamic, continuu adaptabil la noile realităţi.

conturarea şi delimitatea segmentelor este îngreunată de complexitatea produsului

turistic precum şi de schimbările rapide ale fizionomiei acesteia de-a lungul

ciclului său de viată.

Din punct de vedere istoric, primul criteriu care a stat la baza segmentării pieţelor a

fost cel geografic. În cazul pieţei turistice, acest criteriu dobândeşte o fizionomie specifică şi

are dimensiuni evidente. Este cunoscut că, între altele, comportamentul de cumpărare şi de

consum al produselor şi seviciilor turistice este influenţat de configuraţia geografică a

zonelor din care provin consumatorii. Caracteristicile reliefului din regiunea respectivă,

clima, specificul şi densitatea concentrărilor umane, căile de comunicaţii existente,

modalităţile de deplasare folosite, distanţa faţă de locul în care se află oferta şi alte elemente

de natură geografică pot constitui criterii de segmentare a pieţei turistice.

12


Foarte mare popularitate a dobândit segmentarea care se bazează pe criterii

demografice şi socio-economice. Folosirea pe scară largă a acestor criterii în segmentarea

pieţei turismului se datorează uşurinţei cu care ele pot fi identificate şi măsurate, precum şi a

corelaţiei lor puternice cu comportamentul de cumpărare şi de consum al produselor şi

serviciilor turistice. Printre variabilele care adesea devin criterii folosite în segmentare, pot fi

menţionate: sexul, vârsta, starea civilă, nivelul de instruire, categoria socio-profesională,

naţionalitatea, mărimea familiei, venitul. De multe ori, procesul segmentării, pe baza

considerării simultane a mai multor criteii demografice şi socio-economice, se constituie pe

diferite segmente, fiecare având un profil distinct, definit prin coordonatele criteriilor

respective.

Conceptual de segmentare a pieţei turistice face, nu de puţine ori, uz şi de criterii de

natură psihologică. Trăsăturile de personalitate ale consumatorilor au reprezentat criterii

folosite încă din primele studii de segmentare. Se pot distinge, segmentul inovatorilor,

dornici să experimenteze noul, şi cel al imitatorilor, consumatori care posedă o doză

semnmificativă de conservatorism. 7

Motivele predominante care au stat la baza deciziei de cumpărare pot constitui şi ele

criterii pentru segmentarea pieţei turistice. Din mulţimea turiştilor unei staţiuni se pot

delimita de exemplu, segmentul celor care pun pe primul plan economia de fonduri băneşti,

de segmentul celor pentru care calitatea şi serviciile turistice reprezintă motivul principal al

alegerii staţiunii respective.

La baza segementării psihografice pot fi şi atitudinile consumatorilor de produse şi

servicii turistice. Politica de marketing a unei întreprinderi de turism va fi diferită în rândul

consumatorilor care au o atitudine favorabilă faţă de produsele şi serviciile oferite vis-à-vis

de consumatorii care au o atitudine nefavorabilă, sau de cei cu o atitudine neformată.

Fidelitatea consumatorilor faţă de produsele şi serviciile oferite de o întreprindere are

o mare capacitate de discriminare între segmentele care pot fi constituite. Consumatorii care

au devenit fideli unei staţiuni balneare vor fi beneficiarii unui program de piaţă diferit, faţă de

cei care sunt oaspeţii staţiunii pentru prima dată.

Rezultate foarte bune au dat şi abordările de natură psihografică multidimensionale

care au condus la segmentarea bazată pe conceptual de stil de viaţă al consumatorilor. În

7 Virgil Balaure, Iacob Cătoiu, Călin Vegheş, Marketing Turistic, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p 80-85.

13


lumina acestui concept segmentarea pieţei se bazează pe considerarea simultană a

răspunsurilor consumatorilor la întrebări vizând activităţile desfăşurate de ei în procesul

muncii şi mai ales, în timpul liber, domeniile lor de interes pe diferite planuri, convingerile şi

sistemul de valori care îi caracterizează. Se pot constitui segmente cu profile diferite care se

deosebesc din punct de vedere a stilului de viaţă al consumatorului care le compun, pentru

fiecare segment concepându-se un mix distinct de marketing.

Rezultatele bune în segmentarea pieţei turistice pot fi obţinute şi folosind drept criterii

pentru constituirea segmentelor unele caracteristici ale comportamentului de cumpărare şi de

consum al produselor şi serviciilor. Între acestea pot fi menţionate:frecvenţa de cumpărare

sau de consum, cantitatea cumpărată sau consumată odată, condiţiile cumpărării sau ale

consumului, locul de unde se cumpără sau se consumă, momentul în care se realizează

cumpărarea sau consumul, ocazia care prilejuieşte cumpărarea sau consumul, modul în care

produsele şi serviciile se asociază în procesul de cumpărare sau de consum.8

Practica cercetării pieţei turistice oferă numeroase exemple de segmentare bazată pe

criteriul beneficiilor pe care consumatorii percep că le obţin de pe urma cumpărarii unui

produs sau serviciu. Aşa numita segmentare-beneficiu conduce la gruparea consumatorilor

după modul în care ei apreciază că le-au fost satisfăcute nevoile, prin cumpărarea unui

produs sau serviciu oferit pe piaţa turistică.

În sfârşit este posibil ca segmentarea pieţei turistice să se realizeze şi dupa modul în

care consumatorii reacţionează la modificările care pot avea loc în ceea ce priveşte

componentele mixului de marketing.

Metode de segmentare a pieţei turistice

Există şase criterii de segmentare utilizate în practica turismului şi călătoriilor. Aceste

metode au la bază o serie de tehnici de cercetare a pieţei; dealtfel, angajarea într-un demers

de segmentare presupune în mod obligatoriu şi cercetarea de marketing. Prezentarea lor este

făcută într-o secvenţă care reflectă ordinea de prioritate.

Cele şase criterii de segmentare sunt:

scopul călătoriei;

nevoile, motivaţiile şi beneficiile (avantajele) căutate de turişti;8 Dumitru Patriche, Elemente de marketing turistic, Editura Global Media, Deva, 2000 , p. 45-50.

14


comportamentul clienţilor (turiştilor);

caracteristicile demografice, economice şi geografice ale clienţilor;

caracteristici psihografice;

preţul;

Scopul călătoriei. Pentru aproape orice firmă turistică segmentarea pieţei ar trebui să

înceapă cu o analiză atentă a scopului pentru care clienţii săi calătoresc şi să creeze produse

în funcţie de acest scop.

Nevoile şi avantajele căutate. Segmentarea pe avantaje căutate „rafinează” segmentarea

după scopul călătoriei, permiţând o formulare şi adaptare mai precisă a produsului. Ea este

deasemenea cea mai potrivită pentru filosofia de marketing.

Comportamentul clienţilor.Prima variabilă de comportament al consumatorului este

aceea cu referire specială la modalitatea în care un potenţial turist alege destinaţia în care îşi

va petrece vacanţa. O altă variabilă de comportament este reprezentată de cheltuielile

efectuate de turişti şi vizitatori.

Unii turişti tind să viziteze în fiecare an aceeaşi destinaţie, să stea la acelaşi hotel, să

plece prin aceeaşi agenţie de turism etc; loialitatea este aşadar o altă caracteristică de

comportament. Un segment de clienţi atractiv din punctul de vedere al tuturor celor trei

caracteristici descrise până aici (clienţi frecvenţi, fideli şi care cheltuiesc mult) merită cu

prisosinţă conceperea unui marketing mix destinat să „captureze” acest segment pe termen

cât mai lung, prin servicii de înaltă calitate perfect adaptate nevoilor şi exigenţelor acestei

clientele.

În tabelul 1.1. este prezentat un exemplu de segmentare a consumatorilor de turism în

funcţie de comportamentul lor pe tot parcursul procesului de cumpărare, dinainte de

rezervare şi până după întoarcerea din călătorie.

Exemplu de segmentare comportamentală a pieţei turistice Tabelul 1.1.

15


Înainte de rezervare În timpul rezervăriiÎn timpul călătoriei

(sejurului)După întoarcerea din

călătorie (sejur)

Experienţa anterioară

Frecvenţa utilizării

Mass-media

Utilizarea broşurilor

Alte surse de informaţii utilizate

Independent

Credit solicitat

Rezervare prin agenţii

Rezervare direct la prestator

Utilizarea facilităţilor disponibile

Cheltuieli

Durata şederii

Modalitatea de transport

Compoziţia şi mărimea grupurilor

Comunicarea impresiilor către prieteni şi cunoştinţe

Sursa: Rodica Minciu, Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2004.

Caracteristici demografice, sociale, economice şi geografice.Segmentarea economică şi

geodemografică (denumită şi segmentare descriptivă) ajută la definirea unui profil al

segmentelor descrise anterior cu ajutorul celorlalte criterii de segmentare. Segmentarea

descriptivă este cel mai uşor de realizat, datele putând fi adesea obţinute uşor, „de-a gata”,

din anuarele statistice şi alte publicaţii de profil, sau de la institutele de cercetare. Unele

firme de turism se mulţumesc doar cu o segmentare de acest tip. Deşi segmentarea

descriptivă îşi are utilitatea ei în deciziile cu privire la alegerea mijloacelor publicitare şi

selectarea canalelor de distribuţie, trebuie să spunem că fără o analiză a scopurilor turiştilor, a

motivaţiilor, dorinţelor şi comportamentului lor, profilul demografic nu poate constitui o

bază adecvată pentru conducerea unei campanii de marketing eficiente.

Criteriile demosociale principale utilizate în segmentarea pieţei turistice sunt vârsta,

ciclul de viaţă al familiei, nivelul de educaţie, profesia, naţionalitatea, religia.

În ceea ce priveşte criteriile economice, cele mai importante sunt veniturile

consumatorilor şi reacţia lor la schimbările de preţ.

Caracteristicile psihografice şi stilul de viaţă. Spre deosebire de segmentarea

demografică, care se foloseşte de criterii fizice, măsurabile sau identificabile, segmentarea

psihografică se referă la caracteristici precum mentalităţi, atitudini, credinţe, percepţii

ş.a.m.d. Ea necesită o serie de tehnici de cercetare sofisticate, cu instrumente împrumutate

din arsenalul psihologiei. Motivul pentru care se operează uneori cu un asemenea tip de

segmentare este credinţa că valorile comune împărtăşite de un anumit grup de consumatori

determină comportamentul lor de cumpărare.

16


Segmentarea după stilul de viaţă este poate cea mai complexă, reflectând o înţelegere

completă a nevoilor, motivaţiilor şi aspiraţiilor indivizilor. Ea necesită eforturi de cercetare

considerabile şi este de regulă folosită în cadrul segmentării după scopul călătoriei.

Preţul. Mulţi tour operatori consideră preţul ca fiind o variabilă-cheie în segmentarea

pieţei, datorită faptului că o mare parte din consumatorii de turism sunt foarte sensibili la

preţ. Este vorba de a identifica şi localiza grupurile de clienţi care răspund favorabil la

diferite nivele de preţ. În acest scop se realizează studii menite să releve gradul de

acceptabilitate a preţurilor de către potenţialii turişti, ţinând seama că aceste preţuri trebuie să

fie îndeajuns de mari pentru a acoperi costurile fixe ridicate aferente produselor turistice şi

asigură un profit satisfăcător.

În ordinea importanţei ca variabilă de segmentare, preţul este plasat după scop,

avantajele căutate şi comportamentul turistului. Există dealtfel o strânsă legătură între aceste

variabile.

CAPITOLUL II

STUDIEREA PIEŢEI TURISTICE

17


2.1. Cercetarea pieţei turistice

Cercetarea de piaţă este un ansamblu de activităţi prin intermediul cărora, folosind

tehnici şi procedee specifice, se asigură alegerea, analiza şi utilizarea datelor cu privire la

anumite aspecte ale acesteia, în vederea adoptării deciziilor şi strategiilor de piaţă.

În funcţie de obiectivele pe care şi le propun, studiile de piaţă pot fi clasificate utilizând

următoarea tipologie:

cercetări exploratorii, prin care se defineşte problema de cercetat, se clasifică

ipotezele de lucru precum şi alte aspecte privitoare la cercetare;

cercetările descriprive urmăresc evaluarea principalelor caracteristici ale pieţei

utilizând o gamă largă de metode statistice;

cercetările explicative (cauzale) prin care se încearcă punerea în evidenţă a unor

relaţii de tip cauză-efect între varibilele pieţei turistice, aici se utilizează cu precădere

metode econometrice;

cercetări previzionale care îşi propun anticiparea evoluţiei variabilelor de marketing

în viitor;

cercetări experimentale, utilizate pe larg în marketingul turistic, bazate pe teste de

marketing;

cercetări motivaţionale, orientate spre cauzele care influenţează comportamentul

turistului;

cercetări instrumentale cu ajutorul cărora se selectează şi se pun la punct

instrumentele şi tehnicile de investigare.

În funcţie de domeniile pe care sunt centrate pot fi identificate:

studii de piaţă generale care îşi propun măsurarea şi previzionarea volumului de

vânzări şi a veniturilor;

studiul consumatorilor care urmăreşte estimarea nevoilor, percepţiilor, aspiraţiilor,

atitudinilor acestora;

studiul produselor turistice şi a preţurilor aferente;

studii promoţionale care evaluează reacţia clienţilor potenţiali la campaniile

publicitare;

studiul distribuţiei;

18


studii de evaluarea a performanţelor şi de monitorizare, vizând în principal măsurarea

satisfacţiei consumatorilor de produse turistice.9

Din punct de vedere al metodologiei de cercetare se pot defini zece tipuri de cercetare

clasificate în cinci grupe:

Cercetare continuă şi cercetare ad-hoc

Este din ce în ce mai necesar pentru firmele de turism să măsoare anumite variabile

cheie într-un mod regulat, continuu (zilnic, săptămânal, lunar). Spre exemplu volumul

vânzărilor, cota de piaţă, satisfacţia consumatorilor, gradul de ocupare a camerelor de hotel,

caracteristici descriptive ale clientelei etc. Informaţiile alese în mod continuu îşi vor găsi

locul într-o bază de date care va fi o sursă foarte fertilă pentru adoptarea strategiilor.

Majoritatea programelor de cercetare de marketing sunt o mixtură de cercetare

continuă (în scopul revelării principalelor tendinţe ale pieţei) şi ad-hoc (anchete periodice cu

scopul identificării problemelor şi oportunităţilor care apar).

Cercetare cantitativă şi cercetare calitativă

Cercetarea cantitativă se referă la acele studii cărora le pot fi asociate estimări

numerice. Ea se bazează pe chestionare structurate, fiecărui subiect anchetat adresându-i-se

acelaşi set de întrebări. Cercetarea cantitativă este mai puţin potrivită pentru măsurarea

percepţiilor, atitudinilor şi comportamentelor. Pentru acestea se utilizează metode calitative

de cercetare, bazate şi pe chestionare, dar şi pe interviuri nestructurate, teste psihologice etc.

Cercetare primară şi cercetare secundară

O cercetare primară are loc atunci când firma turistică culege ea însăşi date pe care nu

le poate găsi în altă parte, utilizând o seamă de metode precum observarea, experimentul şi

anchete de piaţă.

Cercetarea secundară (indirectă) presupune apelul la surse de informaţii care au fost

culese anterior fără a se avea în vedere nevoile specifice de marketing ale firmei, dar care pot

fi utilizate de aceasta în sprijinul investigării pieţei. Sursele de informaţie secundară se găsesc

fie în interiorul, fie în exteriorul firmei, iar acestea din urmă pot fi gratuite sau plătite.

9 Ana Ispas, D., Patriche, G., Brătucu, Marketing turistic, Editura Infomarket, Braşov, 1999, p. 120-125.

19


Cercetare “omnibus” şi cercetare colectivă

Există o tendinţă crescândă ca marile firme de cercetare care realizează anchete pe o

bază continuă să vândă spaţiu unor firme mici care doresc, la patru sau cinci întrebări cheie

privind piaţa. Contra preţului plătit ei au acces la un eşantion de subiecţi cu reprezentativitate

naţională şi primesc nu doar răspunsuri la întrebări, ci rapoartele detaliate privind rezultatele

prelucrării datelor. Acest tip de anchete se numesc “omnibus” pentru că sunt potenţial

deschise oricui.

Anchetele colective se aseamănă cu cele de tip “omnibus” cu deosebirea că sunt

realizate de un grup restrâns de clienţi care participă la costuri proporţional de regulă cu

numărul de întrebări puse.

Anchetele omnibus şi cele colective permit efectuarea unor cercetări cu costuri

reduse, accesibile firmelor mici pentru care costurile unei cercetări ad-hoc ar fi interzise. În

plus, aceste firme pot obţine asistenţă tehnică din partea specialiştilor privind formularea

întrebărilor şi interpretarea rezultatelor.

Cercetare la nivel de consumator şi cercetare la nivel de distribuitor

Cercetarea la nivel de consumator se bazează pe utilizarea panelurilor de

consumatori, denumită şi tehnica sondajului continuu. Cercetarea la nivel de distribuitor se

face într-o măsură mai puţin extinsă pe piaţa turismului şi a călătoriilor. Cu toate acestea, se

întâmplă ca agenţiile de cercetare a pieţei să realizeze audituri pe eşantioane de agenţii de

voiaj sau tour operatori, urmărind evoluţia rezevărilor, distribuţia de broşuri şi pliante,

destinaţiile turistice solicitate etc. Asemenea audituri se pot realiza şi la firmele prestatoare

de servicii turistice, de exemplu hoteluri.

20


2.2. Etapele cercetării pieţei

În cadrul cercetării pieţei se disting următoaele etape:

1. Formularea temei de cercetare şi a ipotezelor de lucru. O tematică prea largă va duce la

dispersarea forţelor şi la creşterea exagerată a cheltuielilor de cercetare, în timp ce una

prea strânsă riscă să scape detalii care prezintă un interes real. Nu de puţine ori în această

etapă se efectuează studii sumare preliminare, precum şi o intensă informare şi

documentare.

2. Fixarea calendarului de lucru, respectiv stabilirea cât mai exactă a datelor iniţiale şi

finale ale tuturor etapelor proiectului. Aici este foarte importantă distincţia între

activităţile care trebuie desfăşurate obligatoriu într-o ordine cronologică şi activităţile

care se pot desfăşura simultan, utilizându-se metode specifice de programare.

3. Recoltarea datelor din surse primare sau secundare. Culegerea datelor primare se

realizează prin trei metode principale: observarea, ancheta şi experimentul.

4. Prelucrarea informaţiilor utilizează fie metode descriptive, constând în simpla triere a

răspunsurilor obţinute şi determinarea unor parametri ai colectivităţilor investigate, fie

metode cauzale care pun în evidenţă relaţii de interdependenţă între variabilele de

marketing supuse cercetării.

5. Prezentarea rezultatelor are loc sub forma raportului final al cercetării care cuprinde de

regulă cinci părţi: preambulul, rezumatul, concluziile şi recomandările, studiul propriu-zis

şi anexele.

Foarte important pentru buna desfăşurare a cercetărilor este controlul exercitat de

responsabilul de marketing în toate etapele proiectului. Controlul poate fi apriori, în timpul

cercetării şi aposteriori.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului, controlul apriori trebuie să ia în considerare

următoarele probleme:

modul de constituire al eşantionului,

modul de realizare a chestionarelor,

anchetatorii de pe teren,

validarea rezultatelor,

codificarea rezultatelor.

21


Cu ajutorul controalelor pe timpul derulării cercetărilor se poate verifica dacă

anchetatorii şi specialiştii care lucrează la prelucrarea datelor şi la raportul final se încadrează

în calendarul cercetării.

Controlul aposteriori este cel mai puţin eficient, deoarece eventualele greşeli

descoperite în această fază sunt mult mai greu de corectat. Cu ajutorul său pot fi verificate

fiabilitatea surselor informaţionale şi a procedurilor de anchetă, eficacitatea instrumentelor,

mărimea erorilor, se pot compara rezultatele cercetării cu obiectivele fixate şi evalua

utilitatea concluziilor şi recomandărilor finale.

În structura costurilor aferente cercetării de marketing vor intra:

cheltuieli cu salarizarea personalului de cercetare (permanent şi temporar) până la

70%;

cheltuieli cu poştă, deplasare, telefon;

cheltuieli cu procurarea surselor de informaţii secundare (anuare, broşuri, cărţi,

articole, rapoarte etc.);

cheltuieli cu serviciile contractate cu terţii (informatică, expertiză etc);

cheltuieli financiare şi cheltuieli generale.

Cercetarea pieţei viitoare (previziuni de marketing)

Planificarea strategică în turism presupune practic întotdeauna realizarea unor prognoze

privind condiţiile pieţei în viitor. Previziunea ne poate da o idee asupra valorilor unor

variabile ale pieţei în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat şi ne poate permite evaluarea

posibilelor consecinţe ale diferitelor căi de acţiune alternative. Principala provocare a

activităţii de prognoză o constituie dificultatea construirii unor modele de prognoză de o

înaltă acurateţe. S-au identificat patru factori esenţiali de luat în considerare la dezvoltarea

unui model de previziune:

1. Mediul organizaţional, atât cel intern cât şi cel extern. El va influenţa obiectivele

organizaţiei, tipurile de decizii care vor fi luate, deci şi metodele de prognoză. În ceea

ce priveşte mediul extern, foarte importantă este disponibilitatea şi accesibilitatea

surselor de informaţii, în special a băncilor de date, precum şi a diferitelor categorii

de experţi (informaticieni, statisticieni etc). Modelul de prognoză ales va trebui să fie

funcţional în condiţiile de mediu existente.

22


2. Situaţia luării deciziilor este legată de mediul organizaţional. Unele firme vor să ia

decizii rapide pentru viitorul apropiat, altele sunt mai preocupate de planurile pe

termen lung, având la dispoziţie un timp mai îndelungat pentru construirea unui

model de prognoză. Nivelul dorit de precizie sau de acurateţe a previziunii

influenţează de asemenea alegerea modelului; o precizie şi o acurateţe mai mare

necesită mai multe resurse şi mai mult timp pentru construirea modelului.

3. Cunoştinţele şi informaţiile existente. Previziunile se bazează într-o măsură mai mică

sau mai mare pe datele privind condiţiile din trecut. De cunoştinţele privitoare la

trecut depinde şi înţelegerea de către cercetător a problemelor teoretice asociate

fenomenului care trebuie previzionat.

4. Natura fenomenelor care trebuie previzionate. Unele fenomene prezintă un grad mare

de stabilitate sau de ciclicitate şi sunt mai uşor de previzionat, altele dimpotrivă, sunt

instabile şi imprevizibile.

Există trei categorii principale de modele de prognoză:

1.Modele de extrapolare a trendului,

2.Modele structurale,

3.Modele calitative.

1. Modele de extrapolare a trendului. Cel mai simplu dintre aceste modele este modelul

regresiei liniare.

2. Modele structurale pot fi împărţite la rândul lor în două grupe: modele gravitaţionale

şi modele probabilistice.

3. Metodele calitative, prin tehnica de prognoză Delphi. Tehnica utilizează un panel de

experţi construit de un analist de piaţă, care răspund la nişte chestionare succesive

atent elaborate.

2.3. Obiectivele şi sfera investigaţiilor de piaţă

Informaţiile pe care le furnizează studiile de piaţă constituie materia primă esenţială pentru:

fundamentarea riguroasă a strategiilor, planurilor şi programelor tactice privind portofoliul

de activităţi;

stabilirea obiectivelor;

conceperea noilor produse şi testarea lor;

23


fixarea preţurilor;

organizarea sistemului de distribuţie.

Raportându-se mereu la piaţă, întreprinderea va avea permanent nevoie de informaţii privind

starea şi evoluţia sa. Ea trebuie să recepţioneze atât semnalele pe care piaţa le lansează sistematic

(abateri, oscilaţii, modificări) cât şi informaţii pe care le poate obţine prin cercetarea directă.

Întreprinderea modernă foloseşte piaţa ca sursă de inspiraţie nu numai în cazurile în

care schimbările intervin în configuraţia pieţei, dar şi atunci cînd iniţiativa aparţine

întreprinderii, când ea urmăreşte să determine schimbări în structura pieţei.

Deoarece întreprinderea are nevoie de informaţii permanente în procesul decizional, înseamnă că

studiul pieţei este o operaţiune continuă.

În fond, fiecare întreprindere produce pentru piaţă, nevoile societăţii pentru bunuri materiale şi

servicii trecând prin piaţă pentru a întâlni oferta şi a fi satisfăcute.10

Sfera investigaţiilor de piaţă

Nevoia de informaţii tot mai ample şi mai proaspete, pentru orientarea activităţii economice

sporeşte aria, frecvenţa şi profunzimea cercetărilor de piaţă.

Un larg teren de investigaţii îl constituie cererea de mărturii (servicii): dimensiunile şi

structurile cererii, repartizarea ei spaţială şi eşalonarea în timp, asocierile de produse şi servicii în

cadrul cererii.

De la cererea manifestată pe piaţă, cercetările de marketing se deplasează la sfera

nevoilor de consum.

O altă sferă de investigaţie are ca obiect oferta de mărfuri (servicii): oferta prezentă şi

cea potenţială, volumul şi structura ofertei, gradul de diversificare, nivelul calitativ şi ritmul

de înnoire, localizarea ofertei în spaţiu, durata de "staţionare" a produselor în sfera

circulaţiei, „vîrsta lor".

Întreprinderile reprezintă un alt obiectiv important al studiilor de piaţă. Modul de formare a

preţurilor, raporturile dintre preţurile diferitor produse, interdependenţele ofertă - preţ - cerere, sunt

aspecte asupra cărora întreprinderile trebuie să deţină informaţii cuprinzătoare.

În sfera investigaţiilor de piaţă, un loc aparte îl ocupă obţinerea de informaţii

referitoare la reţeaua de distribuţie a produselor: densitatea teritorială, forme, canale şi

circuite de distribuţie, intermediarii.10 Vasile Neagu, Servicii şi turism, Editura Expert, Bucureşti, 2000. p. 102-108.

24


De asemenea, obiectul cercetării este întregit de studiile publicităţii comerciale, legislaţia

economică, elemente de politică economică.

2.4. Particularităti în investigarea pieţei interne

Amploarea, complexitatea şi marea diversitate a fenomenelor şi proceselor care se desfăsoară

în cadrul pieţei turistice, interdependenţele tot mai pronunţate ale relaţiilor de piaţă au determinat nu

numai îmbogăţirea ci şi diferenţierea metodelor şi tehnicilor de investigare a acestora. Completat şi

adaptat continuu la specificul variatelor aspecte ale studierii pieţei, arsenalul metodologic utilizat în

acest proces a pus în evidenţă atât posibilităţile cât şi limitele unor metode şi tehnici de investigare.

Trebuie precizat însă că diversitatea fenomenelor şi proceselor pieţei ce se cer investigate au validat, pe

de o parte, existenţa unor tehnici şi metode comune, ce pot fi utilizate indiferent de domeniul pieţei, pe

de altă parte numeroase tehnici şi procedee specifice unui domeniu sau altul al acesteia. Astfel, într-un

fel va fi abordată piaţa bunurilor de consum şi într-un mod diferit piaţa serviciilor turistice. Asemenea

diferenţieri în utilizarea metodelor şi tehnicilor de investigare a pieţei se pot explica pornind de la

obiectul diferit şi specificul actelor de piaţă ce se desfăşoară în cadrul fiecărui compartiment al

acesteia.

Particularităţile în investigarea pieţei interne sunt urmatoarele:

În cazul pieţei interne sunt avute în vedere o serie de aspecte diferite faţă de celălalte pieţe

turistice externe;

Informaţiile de piaţă, în cazul pieţei interne există posibilitatea obţinerii unui volum însemnat

de date şi de informaţii, atât din surse primare cât şi secundare;

Volumul diferit al informaţiilor disponibile determină şi diferenţierea metodelor şi tehnicilor

de obţinere şi prelucrare a acestora. În procesul de studiere a pieţei interne poate fi utilizată o

largă paletă de metode şi tehnici;

În privinţa modului de organizare a activităţii de studiere a pieţei turistice interne aceasta poate

fi organizată şi desfăşurată de fiecare întreprindere de turism sau prin intermediul unor firme

specializate în această activitate.

25


2.5. Evaluarea capacităţii pieţei

Evaluarea capacităţii pieţei are în vedere stabilirea dimensiunilor cantitative ale acesteia,

determinarea acestor dimensiuni constituie una dintre premisele de bază în elaborarea politicii de piaţă

a întreprinderii şi în fundamentarea principalelor sale obiective de performanţă.

Stabilirea capacităţii pieţei, a dimensiunilor sale cantitative poate fi abordată diferenţiat prin

utilizarea unor metode şi tehnici variate de obţinere, prelucrare, analiză şi exprimare a acestora. Cel

mai adesea în procesul studierii dimensiunilor cantitative ale pieţei se urmăreşte evaluarea capacităţii

pieţei efective, a celei potenţiale ca şi determinarea cotei de piaţă.

Capacitatea pieţei efective reprezintă principala dimensiune pusă în evidenţa în cadrul

cercetărilor de piaţă. Această dimensiune a pieţei exprimă – din punct de vedere cantitativ sau

valoric – volumul efectiv al activităţii de piaţă desfăşurată într-o anumită perioadă de timp. Ea poate

înfăţişa dimensiunile efective ale activităţii înteprinderii, după cum poate reliefa dimensiunile pieţei

efective ale unui produs, ale unei staţiuni sau al unei zone turistice.

Capacitatea pieţei efective se poate exprima:

a) prin intermediul volumului vânzărilor de mărfuri;

b) prin intermediul volumului exporturilor de bunuri şi servicii (inclusiv turistice);

c) prin intermediul numărului de cumpărători (turişti).

Sursele de informaţii folosite sunt diferite. Astfel, pentru determinarea volumului vânzărilor

de mărfuri (încasărilor din prestări de servicii) se recurge la analiza datelor cuprinse în statistica

circulaţiei mărfurilor ca şi a celor referitoare la activitatea de prestări de servicii (statistici privind

încasările din turism). Pentru caracterizarea în detaliu a activităţii efective de piaţă, datele statistice sunt

completate cu date şi informaţii rezultate din analiza bugetelor de familie; astfel se pot cunoaşte în

profunzime cheltuielile populaţiei pentru servicii turistice pe segmente de consumatori, în funcţie de

ocupaţie, mărimea familiei, nivelul veniturilor. Aceste date sunt, deasemenea, întregite cu informaţii

rezultate din desfăşurarea unor cercetări selective care dau posibilitatea conturării dimensiunilor pieţei

efective şi sub raportul obiectului acesteia (piaţa unor produse – de pildă, piaţa produsului turistic

balnear, montan etc.) sau al ariei teritoriale de cuprindere (pieţei locale, zonale, rurale, urbane, etc.)

Un indicator corespondent celui prezentat mai sus îl constituie volumul exportului şi

importului de bunuri şi servicii turistice, plecări şi sosiri de turişti. El poate reflecta volumul efectiv al

activităţii de piaţă pe ţări, pe grupuri de ţări, zone geografice sau la nivel mondial.

26


Dimensiunile pieţei efective pot fi caracterizate şi prin intermediul numărului de cumpărători

(turişti) ca şi al frecvenţei cumpărătorilor de produse şi servicii. În acest caz, obţinerea informaţiilor

necesare se bazează, de regulă, pe cercetarea selectivă; aceasta se realizează în funcţie de obiectivele

concrete urmărite. Astfel, eşantionul supus observaţiei poate reprezenta fie întreaga populaţie,

totalitatea vizitatorilor sau numai a clienţilor anumitor unităţi sau staţiuni turistice. Deasemenea, pot fi

diferite locul observaţiei (unitatea de alimentaţie publică sau hotelieră, staţiunea turistică) precum şi

modalitatea recoltării informaţiilor (chestionar interviu).

Stabilirea gradului de penetraţie în consum a produselor sau serviciilor turistice, a intensităţii

solicitării consumatorului, se realizează, de regulă, prin investigarea unui eşantion din întreaga

populaţie sub forma unei anchete la domiciliu.

Capacitatea pieţei potenţiale reflectă posibilitatea de extindere a vânzărilor vizând atât

nonconsumatorii relativi cât şi pe cei ce apelează la oferta înteprinderilor concurente în cadrul unei

anumite pieţe. Ea pune în evidenţă caracterul complex şi dinamic al pieţei, ceea ce face dificilă

evaluarea riguroasă a dimensiunilor ei.11

Pentru evidenţierea capacităţii pieţei potenţiale se folosesc numeroase modalităţi între care:

Potenţialul de absorbţie a pieţei care exprimă volumul maxim al vânzărilor la un produs ce se

poate realiza pe o piaţă, într-o perioadă de timp dată avându-se în vedere cererea potenţială.

Aria pieţei la care se referă această dimensiune potenţială poate fi diferită – locală, naţională,

internaţională. Pentru determinarea potenţialului de absorbţie a pieţei se pot utiliza mai multe

metode: metoda analogiei, metoda relaţiilor intersectoriale, modele matematice.

Potenţialul de export exprimă diferenţa existentă între volumul ofertei unor produse sau

servicii şi cererea internă pentru acestea.

Determinarea efectivului şi structurii nonconsumatorilor relativi este o modalitate de

cunoaştere a posibilităţilor de extindere a volumului vânzărilor unor produse sau servicii până

la limitele maxime ale potenţialului pieţei turistice. În domeniul turismului cunoaşterea

efectivului şi structura nonconsumatorilor relativi de produse şi servicii turistice poate servi în

orientarea eficientă a acţiunilor înteprinderii mai ales în perioadele de extrasezon. În acest scop

organizarea unor cercetări selective oferă posibilitatea obţinerii de informaţii privitoare la

variatele preferinţe în consumul turistic, frecvenţa cu care se apelează la serviciile turistice

11 T., Gherasim, D., Gherasim, Marketing turistic, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 38-45.

27


modalităţile de asigurare a nevoilor de ordin turistic şi pot fi folosite în procesul conceperii

ofertei în concordanţă cu evoluţia şi particularităţile purtătorilor potenţiali ai cererii.

Cota de piaţă exprimă ponderea deţinută de o întreprindere sau staţiune în piaţa turistică totală

a produsului în care este profilată sau a unui produs în cadrul pieţei produsului respectiv; deasemenea,

poate exprima ponderea deţinută de o zonă sau de o ţară turistică în totalul circulaţiei turistice.

28


CAPITOLUL III

TENDINŢE DE DEZVOLTARE A PIEŢEI TURISTICE

A ROMÂNIEI

3.1.Turismul, un instrument eficace pentru o dezvoltare durabilă

Este cunoscut faptul că durabilitatea este cea mai potrivită pentru o dezvoltare socio-

economică mai umană, mai echitabilă şi mai solidă.

Turismul poate contribui în mare măsură la dezvoltarea durabilă şi în particular, la

protecţia şi conservarea mediului natural, cultural şi social.

Turismul este sectorul cel mai creator de ocupaţii conform estimărilor Organizaţiei

Mondiale a Turismului, în prezent pe planeta noastră din fiecare opt persoane ocupate, unul

depinde în mod direct sau indirect de existenţa şi dezvoltarea industriei călatoriilor şi

turismului.

Turismul trebuie să fie durabil astfel prejudiciile activităţilor turistice asupra

mediului, care vor avea un impact negativ asupra societăţii, vor tinde să distrugă însăşi baza

pe care s-a clădit proprietatea acestui sector. Prin urmare, turismul se va menţine durabil dacă

va răspunde la urmatoarele cerinţe:

dezvoltarea sa va fi planificată raţional pe criterii economico-sociale riguros

fundamentate;

politicile şi criteriile de dezvoltare vor respecta principiul durabilităţii;

dezvoltarea se va realiza cu angajarea şi cooperarea puterilor publice şi a sectorului

privat;

la această dezvoltare vor participa societatea civilă şi comunităţile locale.12

În ceea ce priveşte rolul statului în asigurarea durabilităţii turismului, politicile

guvernelor în materie de dezvoltare şi de promovare a turismului trebuie să fie axate pe

urmatoarele elemente:

crearea unui cadru politic global vizând dezvoltarea durabilă a turismului;

un plan director, delimitând zonele prioritare ce urmează a fi puse în valoare cu

determinarea tipului produselor turistice adaptabile la condiţiile fiecărei zone şi cu

luarea în considerare a capacităţilor optime ale structurilor de primire turistică;

12 Oscar Snak, Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 83-86.

29


o reglementare concisă şi raţională relativ la amenajarea turistică a teritoriului care

trebuie riguros aplicată;

o politică de investiţii şi de incitaţii pentru atragerea investitorilor care să ţină cont de

exigenţele durabilităţii;

o politică de valorificare a resurselor umane atrase prioritar din mediul populaţiei

locale coroborată cu gestionarea infrastucturii şi activităţii turistice;

elaborarea normelor şi reglementărilor specifice sectorului turismului şi controlarea

lor pentru a menţine nivelurile dorite ale calităţii mediului şi ale calităţii prestaţiilor

turistice.

Sectorul privat poate şi este chemat să contribuie la asigurarea durabilităţii turismului.

În acest scop, întreprinderile private trebuie să integreze în deciziile lor criterile economice,

sociale, culturale şi ecologice referitoare la investiţii, gestiune, marketing şi resurse umane.

Este de datoria sectorului privat:

să evalueze cu precauţie repercusiunile posibile ale planurilor lor de investiţii asupra

mediului;

să conceapă strategii vizând reducerea la minim a riscurilor şi efectelor negative ale

planurilor de investiţii asupra mediului natural şi asupra comunităţii locale;

să elaboreze şi să aplice programe vizând reducerea la minimum a consumului de

resurse şi a producţiei de deşeuri maximizând calitatea produselor turistice;

să subordoneze activităţile lor intereselor generale de gestionare a mediului;

să respecte normele şi reglementările local, naţionale şi internaţionale referitoare la

calitatea mediului.

3.2. Factorii care determină dezvoltarea turismului în România

Evoluţia spectaculoasă a turismului, sub cele două laturi corelative ale sale: producţia

şi consumul, urmată de amplificarea şi diversificarea implicaţiilor sale, relevă receptivitatea

acestui domeniu la dinamica societăţii, evoluţia lui sub incidenţa unui sistem complex de

factori, diferenţiaţi între ei prin natură, rol şi participare în proporţii diferite la determinarea

fenomenului turistic. Influenţa lor variază nu numai în funcţie de conţinutul specific al

fiecăruia, ci şi în raport cu momentul şi locul acţiunii.

30


Constatăm existenţa unor referiri numeroase la înţelegerea cauzelor apariţiei şi

dezvoltării turismului, precum şi încercări de grupare a factorilor de influenţă şi de

consemnare a dimensiunii şi sensului acţiunii lor.

Activitatea turistică apare ca o cursă între solicitări şi potenţial, între cerere şi ofertă.

Cererea turistică este impulsionată de factori ca motivaţiile turistice (tratamentul,

îmbogăţirea nivelului de cunoştinţe, sportul, vânătoarea, vizitele la rude sau la prieteni,

întâlniri sau congrese, afaceri, distracţii şi agrement etc); existenţa timpului liber din fondul

de timp al individului; nivelul veniturilor personale şi partea destinată pentru satisfacerea

uneia sau a mai multor motivaţii turistice.

Oferta turistică depinde de posibilităţile unei zone sau ţări şi anume de: condiţiile

naturale (relief, climă, floră, faună etc); valorile istorice şi culturale, constituite din vestigii

istorice, obiceiuri şi folclor; construcţii industriale şi culturale, care prezintă interes pentru

turişti; baza materială: unităţi de cazare, de alimentaţie, mijloace şi căi de transport, baze de

tratament, de agrement etc.

Există mai multe încercări de clasificare a factorilor de influenţă, precum şi de

cuantificare a mărimii şi sensului lor; criteriile sunt variate:

1. După natura social-economică:

a) factori economici - veniturile populaţiei şi modificările acestora, preţurile şi modificările

acestora, preţurile şi tarifele, oferta turistică;

b) factori tehnici - performanţele mijloacelor de transport, tehnologiile în construcţii,

parametrii tehnici ai instalaţiilor şi echipamentelor specifice etc.;

c) factori sociali - urbanizarea şi timpul liber;

d) factori demografici - evoluţia numerică a populaţiei, modificarea duratei medii a vieţii,

structura pe sexe, grupe de vârstă şi socio-profesională;

e) factori psihologici, educativi şi de civilizaţie - nivelul de instruire, setea de cultură, dorinţa

de cunoaştere, caracterul individului, temperamentul, moda etc.;

f) factori organizatorici - formalităţi la frontiere, facilităţi sau priorităţi în turismul organizat,

regimul vizelor, diversitatea aranjamentelor etc.

2. După durata în timp a acţiunii lor:

a) factori de influenţă permanentă - creşterea timpului liber, modificarea veniturilor,

mişcarea naturală şi migratorie a populaţiei;

31


b) factori conjuncturali - crizele economice, dezechilibrele politice şi convulsiile sociale,

confruntările armate locale şi regionale, catastrofe naturale, condiţiile meteorologice precare.

3. După importanţa în determinarea fenomenului turistic:

a) factori primari - oferta turistică, veniturile populaţiei, timpul liber, mişcările populaţiei;

b) factori secundari - cooperarea internaţională, facilităţile de viză sau alte măsuri

organizatorice, varietatea serviciilor suplimentare etc.

4. După natura provenienţei şi sensul intervenţiei:

a) factori exogeni - sporul natural al populaţiei (care stă la baza creşterii numărului turiştilor

potenţiali), creşterea veniturilor alocate pentru practicarea turismului, creşterea gradului de

urbanizare, mobilitatea sporită a populaţiei, ca urmare a motorizării etc.

b) factori endogeni - varietatea conţinutului activităţii turistice, lansarea de noi şi tot mai

sofisticate produse turistice, diversificarea gamei serviciilor turistice oferite, ridicarea

nivelului de pregătire a personalului din turism etc.

5. După profilul de marketing:

a) factori ai cererii turistice - veniturile populaţiei, urbanizarea, timpul liber, dinamica-

evoluţiei populaţiei;

b) factori ai ofertei - diversitatea şi calitatea serviciilor, costul prestaţiilor, nivelul de

pregătire şi structura forţei de muncă etc.13

Factorii reprezentativi cu influenţă decisivă în evoluţia de ansamblu a turismului

românesc sunt:

Veniturile populaţiei constituie suportul material al dezvoltării turismului.Un

indicator expresiv pentru nivelul de dezvoltare economico-socială este produsul

naţional brut (P.N.B.) pe locuitor.

Preţurile şi tarifele reprezintă alt factor de stimulare a dezvoltării turismului.

Influenţa preţurilor se desfăşoară pe mai multe planuri şi acţiunea lor vizează

produsul turistic în ansamblu sau numai una dintre componentele sale: transport,

cazare, alimentaţie, agrement, etc.

Oferta turistică, reprezentată prin sursele turistice şi echipamente, acţionează pozitiv

asupra fenomenului turistic.Pentru dezvoltarea turistică a unei zone esenţială este

13 Bran Florina, Dinu Marin, Tamara Simion, Economia turismului şi mediului înconjurător, Editura Economică, Bucureşti,

2000, p. 45-48.

32


existenţa resurselor şi cu ajutorul unei promovari corespunzatoare, zone neinteresante

pentru turişti au devenit atractive.

Progresul tehnic în domeniul transporturilor are consecinţe asupra creşterii gradului

de mobilitate a populaţiei, favorizând deplasarea în interes turistic.

Creşterea demografică, mutaţiile în structură a populaţiei influenţează circulaţia

turistică.

Procesul de urbanizare determină schimbări la nivelul nevoilor populaţiei,

influenţând şi circulaţia turistică. Creşterea populaţiei urbane şi nevoia acesteia de a

căuta spaţiile verzi în afara” betoanelor” determină sporirea fluxului turistic.

Timpul liber este un alt factor determinant în turism. Se apreciază că turismului îi

este alocat ~30% din totalul timpului liber al populaţiei.

Dintre factorii psihosociologici care au o influenţă semnificativă asupra turismului

sunt de reţinut: moda, tradiţiile, dorinţa de cunoaştere şi instruire, etc.

Factorii cu statut special sunt: acţiunile guvernamentale şi facilităţile acordate de

organizatorii de turism pentru promovarea şi stimularea circulaţiei turistice.

În momentul de faţă, România este pe punctul de a deveni o destinaţie turistică

importantă, dar înainte de toate va trebui să îşi estompeze anumite minusuri care nu îi conferă

o poziţie concurenţială pe piaţa internaţională turistică. Aceasta s-a datorat unui program de

dezvoltare a turismului prost administrat, dar şi datorită perioadei de recesiune cu care

România s-a confruntat după perioada comunismului. Iar fără o dezvoltare sănătoasă a

economiei româneşti şi a societăţii, dar mai ales fără o privatizare a acestui sector şi fără un

bun program de promovare a acesteia peste hotare, nu se poate spera ca România să devină o

atracţie importantă a turismului internaţional.

3.3. Strategia de dezvoltare a turismului în România

33


Rolul important pe care turismul şi călătoriile trebuie să îl joace în dezvoltarea

viitorului economic şi social al României este incontestabil. Totuşi mai trebuie depuse multe

eforturi, pentru ca potenţialul industriei să fie pe deplin valorificat. Atât guvernul cât şi

industria vor trebui să treacă peste un număr de provocări pentru a se asigura că sunt realizate

beneficiile maxime pentru economie şi societate, într-un mod durabil şi pe termen lung.

Planificarea pe termen lung atât la nivel regional cât şi naţional este o premiză pentru

generarea încrederii investitorilor şi organizării dezvoltării durabile şi de succes a turismului

în Romania.

Lipsa unei strategii de dezvoltare a turismului poate conduce la degradarea resurselor

turistice cu implicaţii socio-economice foarte grave. Din punct de vedere economic,

degradarea potenţialului turistic se reflectă în primul rând, în imposibilitatea valorificării lui

din punct de vedere turistic ca sursă de venituri, constituind astfel o pierdere definitivă pentru

economie. 14

Principiile care stau la baza elaborării şi aplicării politicilor de dezvoltare regională în

România sunt:

descentralizarea procesului de luare a deciziilor de la nivelul central sau

guvernamental spre cel al comunităţii regionale;

parteneriatul între toţi actorii implicaţi în domeniul dezvoltării regionale;

planificarea ca proces de utilizare a resurselor (prin programe şi proiecte) în vederea

atingerii unor obiective stabilite;

cofinanţarea – contribuţia financiară a diverşilor actori implicaţi în realizarea

programelor şi proiectelor de dezvoltare regională.

Obiectivul strategic general de dezvoltare a turismului în România îl reprezintă

crearea unei destinaţii turistice pe plan internaţional competitiv, la nivelul valorii resurselor

turistice de care dispune România şi care se impun acestui domeniu ca activitate economică

prioritară în cadrul sistemului economic naţional.

Obiectivele generale ale dezvoltării turistice sunt:

14 Nicolae Neacşu, Turismul şi dezvoltarea durabilă, Editura Expert, Bucreşti, 2000, p. 90-110.

34


crearea unei oferte turistice diversivicate şi competitive prin susţinerea dezvoltării

investiţiilor interne şi internaţionale, care să conducă la creşterea volumului activităţii

turistice şi respectiv a circulaţiei turistice;

stimularea ofertei turistice de calitate permite creşterea încasărilor - în lei şi valută a

contribuţiei sectorului turistic în Produsul Intern Brut şi a veniturilor nete ale

populaţiei precum şi sporirea gradului de absorbţie a forţei de muncă;

crearea condiţiilor de integrare a turismului din România în tendinţe de dezvoltare

mondiale şi europene;

Obiectivele specifice ale dezvoltării turistice sunt:

creşterea numărului de turişti străini cu 10% anual;

sporirea contribuţiei turismului la formarea PIB în perioada 2007-2013, la 6%;

cresterea anuală a numărului de turişti români cu 5%;

crearea unui număr de peste 350000 de noi locuri de muncă în sectorul turistic, în

perioada 2007-2013.

România dispune de resurse naturale şi culturale de o largă diversitate, însă fluxul de

vizitatori în diferite regiuni nu este determinat numai de atractivitatea obiectivelor turistice

din arealele respective. De aceea trebuie elaborate strategii şi programe de dezvoltare a

turismului în profil regional pentru stimularea capacitătii competitive a regiunilor şi

valorificarea potenţialului turistic.15

3.4. Orientări strategice pentru viitor în turismul românesc

Elaborarea orientărilor strategice pentru viitorul turismului românesc trebuie să

pornească de la cunoaşterea principalelor tendinţe în evoluţia cererii turistice şi de la

aprecierea corectă a stării actuale ale industriei turistice şi a fluxurilor turistice din România.

Orientările strategice ale turismului românesc, împreună cu acţiunile ce trebuie

urmate pentru concretizarea acestor direcţii sunt:

1. Înţelegerea şi satisfacerea noului turist.

15 Adina Camardă, Strategii de dezvoltare durabilă a turismului în Ţara Bârsei, Bucureşti, Editura Uranus, 2008, p. 98-100

35


Schimbările care au loc în sistemul de nevoi al omului contemporan se traduc şi în

modificarea motivaţiilor turistice şi a aşteptărilor turiştilor potenţiali; în plus, modificarea

comportamentului de cumpărare şi segmentare tot mai accentuate a clientelei, impune crearea

unui sistem integrat de cunoaştere turistică într-un context în care turistul este din ce în ce

mai schimbător, mai imprevizibil, iar concurenţa se intensifică.

Acţiunile care vin în sprijinul satisfacerii mai bune a clientului interpretate ca o

orientare prioritară în dezvoltarea turismului românesc se refera la:

a) Favorizarea unei cunoaşteri mai bune a clientelei turistice. Aceasta înseamnă

creşterea informaţiei turistice strategice disponibile legată de pieţe, regiuni turistice

emiţătoare, produse turistice, diferite categorii de clientelă. Cunoaşterea clientului,

adică a nevoilor aceastuia, a domeniilor lui de interes şi a comportamentelor de

consum reprezintă informaţii strategice necesare pentru asigurarea competitivităţii

turismului. În al doilea rând se impune adoptarea unui sistem de culegerea informaţiei

statistice armonizat cu cel european care să se caracterizeze printr-o mai mare

stabilitate şi printr-o informaţie de calitate.

b) Susţinerea dezvoltării unei oferte turistice care să raspundă aşteptărilor clientelei

internaţionale. Este vorba despre o redefinire a ofertei turistice româneşti care să se

adapteze aşteptărilor turiştilor internaţionali dar să reflecte şi valorile societăţii

românesti. Prefigurarea unor noi spaţii turistice trebuie să fie însoţită de implantarea

unor programe de creştere a calitătii serviciilor, deoarece satisfacţia clienţilor este

definită în primul rând de nivelul calitativ al prestaţiilor. Punerea în valoare a

eforturilor de dezvoltare a ofertei şi de ridicare a nivelului calitativ al acesteia se

realizează prin intermediul unor campanii de promovare susţinute de statul român.

c) Parteneriate de succes pentru creşterea satisfacţiei turistice. Aceasta presupune pe

lângă asocierea eforturilor publice cu cele private, dezvoltarea tuturor relaţiilor de

tipul privat-public, privat-privat, public-public, astfel încât să se activeze acea

sinergie care să confere o nouă imagine a turismului românesc. La acestea trebuie să

se adauge o modalitate mai eficientă de colaborare între structurile guvernamentale şi

cele regionale, între cele regionale şi cele locale şi un mecanism mai eficient de

punere în aplicare a diferitelor proiecte cu rază de acţiune locală, regională, naţională

şi internaţională. Parteneriate de succes se pot dezvolta şi între diferite structuri

36


turistice interne şi parteneri externi pentru derularea unor programe de dezvoltare şi

promovare a unor forme de turism cu perspective promiţătoare: ecoturismul, turismul

cultural, turismul montan, turismul de congrese şi afaceri.

În legatură cu consultarea şi colaborarea dintre sectorul public şi cel privat, ANT pare

izolat de diferitele nivele ale sectorului turistic privat atunci când realizează planificarea şi

coordonează activităţile de marketing şi promovarea destinaţiilor. Există două motive care

contribuie la aceasta: sectorul privat nu are un reprezentant unic desemnat - în schimb

diferitele asociaţii reprezentative sau organisme încearcă să promoveze propriile interese în

dialogurile cu guvernul; în al doilea rând totul se face pe baza unor întâlniri ad-hoc care sunt

adesea conduse de către preşedintele ANT şi nu de către Directorul Directiei de Promovare -

şi în consecinţă acţiunile sunt determinate de considerente politice.

d) Conştientizarea turismului. Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului 2007-2026

aduce în discuţie problema foarte importantă a conştientizării turismului.

Conştientizarea în sectorul ospitalităţii şi turismului se referă la oricine este implicat

direct sau indirect în acest sector - furnizorii de servicii şi primăriile, primarii şi

miniştrii, angajaţii în industrie, investitorii din hoteluri şi facilităţi turistice, urbaniştii

locali şi regionali, şoferi de taxi, poliţişti, politia de frontieră şi vameşii precum şi

mass-media şi publicul în general. Toate persoanele implicate direct şi indirect în

sectorul ospitalităţii şi turismului şi în procesul de creare a unei impresii pozitive

asupra turismului, trebuie să cunoască rolul şi influenţa pe care o au. Aceasta face din

conştientizarea turismului o cerinţă de bază pentru succesul dezvoltării durabile a

turismului.

Conştientizarea publicului în ceea ce priveşte turismul trebuie să înceapă la vârste

foarte mici, de preferinţă din şcoala primară. Prima iniţiativă luată este aceea de a include

„Turismul Românesc” în programa şcolară, dar acest lucru nu a fost încă implementat.

Conştientizarea în sectorul ospitalităţii şi al turismului trebuie integrată la orice nivel, atât în

educatia generală formată în gimnaziu cât şi ca parte a oricărui program de pregătire practică

în turism.16

2. Consolidarea pieţelor actuale şi câştigarea de noi pieţe în special în Uniunea

Europeană care presupune acţiuni legate de:

16 Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului 2007-2026, p. 211.

37


a) Adaptarea strategiilor promoţionale la posibilităţile oferite de tehnologiile

moderne ale informaţiei şi comunicaţiei, adică să se profite în mod optim de

valentele oferte, de tehnicile electronice, de sistemele de afişaj, de posibilităţile

presei scrise, de mijloacele de televiziune. Strategia poate fi ofensivă şi defensivă

(după rolul rezervat promovării) concentrată, diferenţiată şi nediferenţiată (în

functie de felul de abordare a pieţei), permanentă şi intermitentă (prin prisma

modului de desfăşurare), cu forţe proprii sau prin instituţii specializate (din

perspectiva forţelor antrenate).

b) Acordarea priorităţii pieţelor care oferă cea mai rapidă posibilitate de amortizare a

investiţiilor.

c) Fidelizarea care constă în menţinerea clientelei actuale care este în strânsă

legătură cu calitatea ofertei turistice şi cu calitatea prestaţiilor.

3. Consolidarea finanţării industriei turistice. Pentru a maximiza impactul pozitiv al

turismului asupra dezvoltării economice şi pentru a trezi interesul cererii turistice, în

contextul unei puternice concurenţe internaţionale, se impune creştera investiţiei

turistice publice şi private în dezvoltarea ofertei şi în promovarea turistică.17 Acţiunile

importante pentru consolidarea finanţării industriei turistice se referă la:

a) Creşterea numărului de programe guvernamentale pentru maximizarea investiţiei

private. Această direcţie împreună cu creşterea importanţei turismului în cadrul

dezvoltării regionale poate fi o cale de armonizare a intervenţiei guvernamentale

cu cea regională pentru dezvoltarea ofertei turistice. Obiectivele avute în vedere

se pot fixa asupra unor reabilitări, asupra gradului de confort a unor unităţi

hoteliere sau poate viza construirea unor noi structuri de cazare, a unor structuri

de agrement, de tratament balnear sau prestarea unor servicii conexe turismului.

Aceasta presupune şi îmbunătăţirea colaborării între investitori şi organismele

guvernamentale, consiliile locale şi Agenţiile Regionale de Dezvoltare.

b) Crearea unui sistem de taxe aplicate în cadrul activităţii turistice şi dezvoltarea

unui mecanism eficient de constituire a unor fonduri de investiţii din aceste taxe

pentru modernizarea şi redefinirea ofertei turistice româneşti. Cele mai utilizate

practici în turismul mondial pentru constituirea acestor fonduri sunt legate de

17 Arcadie Hinescu, Mălina Cordoş, Distribuţia şi promovarea produsului turistic, Revista de Comerţ, nr. 4, 2004, p.48

38


perceperea unei taxe aplicate pe tariful fiecărei nopţi hoteliere sau a taxei de

staţiune. Sfera de aplicare a acestei taxe se poate extinde la activităţiile de

agrement, la accesul pe pârtiile de schi, pe terenurile de sport, la utilizarea

resurselor balneare, a transportului pe cablu, cazinouri, etc.

4. Promovarea în continuare a unei dezvoltări turistice durabile. Acest deziderat care se

regăseşte deja în legislaţia ţării noastre trebuie cultivat în continuare şi presupune

adeziunea unui număr mare de întreprinderi din domeniul turistic pentru programare

de calitate. Organizaţiile care aderă la programele de calitate se angajează de fapt la

respectarea unei atitudini etice care favorizează dezvoltarea durabilă. 18

3.5. Fondurile structurale pe care le pot accesa firmele din domeniul

turismului în 2007-2013

Programul Operaţional Regional (POR) implementează elemente ale Strategiei

Naţionale de Dezvoltare Regională a Planului Naţional de Dezvoltare (PND), contribuind,

alături de celelalte Programe Operaţionale (PO), la realizarea obiectivului Strategiei

Naţionale de Dezvoltare Regională a PND şi al Cadrului Naţional Strategic de Referinţă,

respectiv diminuarea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi

media dezvoltării statelor membre ale UE.

Programul Operaţional Regional se adresează celor opt Regiuni de Dezvoltare ale

României, referitoare la stabilirea unui sistem comun de clasificare statistică a unităţilor

teritoriale. În conformitate cu această clasificare, în România au fost create opt Regiuni de

Dezvoltare:

Regiunea de Dezvoltare Nord-Est

Regiunea de Dezvoltare Sud-Est

Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia

Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia

Regiunea de Dezvoltare Vest

Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest

Regiunea de Dezvoltare Centru

18 Geanina Buruiană, Politici macroeconomice în turism, Editura Uranus, Bucureşti, 2008, p. 172-176

39


Regiunea de Dezvoltare Bucureşti-Ilfov

Obiectivul strategic al POR constă în sprijinirea unei dezvoltări economice, sociale,

durabile şi echilibrată teritorial, a tuturor regiunilor României, potrivit nevoilor şi resurselor

specifice, cu accent pe sprijinirea dezvoltării durabile a polilor urbani de creştere,

îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a infrastructurii de bază, pentru a face din Regiunile

României, în special cele mai slab dezvoltate, locuri atractive pentru investiţii.

Obiectivul strategic al programului regional se va realiza printr-o alocare a fondurilor

diferenţiată pe regiuni, în funcţie de gradul de dezvoltare a acestora şi printr-o strânsă

coordonare cu acţiunile realizate în cadrul celorlalte Programe Operaţionale.

În concordanţă cu Strategia Regională a Planului Naţional de Dezvoltare, POR va da

prioritate regiunilor rămase în urmă şi zonelor mai puţin dezvoltate din cadrul regiunilor mai

prospere. În acelaşi timp, o atenţie deosebită se va acorda sprijinirii dezvoltării durabile a

oraşelor - poli de creştere, care pot contribui la o dezvoltare policentrică a teritoriului

României.

Programul Operaţional Regional va fi finanţat în perioada 2007-2013 din bugetul de

stat şi bugetele locale, fiind cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională

(FEDR) – unul din Fondurile Structurale ale Uniunii Europene.

Cofinanţarea din Fondul European de Dezvolare Regională (FEDR) nu poate depăşi

85% din alocarea financiară totală a Programului.

Strategia Naţională de Dezvoltare Regională, elaborată pe baza Planurilor de

Dezvoltare Regională şi Cadrul Naţional Strategic de Referinţă 2007-2013 au identificat

dezvoltarea turismului ca o prioritate de dezvoltare regională, dat fiind potenţialul turistic

existent în toate regiunile. Acest potenţial justifică sprijinul financiar acordat reabilitării

infrastructurii zonelor turistice şi valorificării patrimoniului natural, istoric şi cultural, pentru

includerea acestora în circuitul turistic şi promovarea lor în scopul atragerii turiştilor.

Investiţiile în turism şi cultură vor permite regiunilor de dezvoltare să folosească

avantajele oferite de potenţialul lor turistic şi patrimoniul cultural în identificarea şi

consolidarea identităţii proprii, pentru a-şi îmbunătăţi avantajele competitive în sectoare cu

valoare adăugată mare şi conţinut calitativ şi cognitiv ridicat, atât pe pieţe tradiţionale cât şi

pe pieţe noi, în formare.

40


Turismul creează oportunităţi de creştere economică regională şi locală şi contribuie

la crearea de noi locuri de muncă prin valorificarea patrimoniului cultural şi natural, specific

fiecăreia din cele opt regiuni de dezvoltare, inclusiv din zonele marginale, dezavantajate din

punct de vedere economic şi social. De asemenea, o parte importantă din noile locuri de

muncă create constituie o oportunitate regională pentru ocuparea forţei de muncă feminine.

Valorificarea atracţiilor turistice din diferitele zone ale ţării poate contribui la

creşterea economică a unor centre urbane în declin, prin favorizarea apariţiei şi dezvoltării

firmelor locale, transformând areale cu competitivitate economică scăzută în zone atractive

pentru investitori.

Activitatea turistică creează cerere pentru o gamă largă de bunuri şi servicii,

achiziţionate ulterior de turişti şi companii de turism, inclusiv bunuri şi servicii produse de

alte sectoare economice (comerţ, construcţii, transporturi, industria alimentară, confecţii şi

încălţăminte, industria mică şi de artizanat).

Dezvoltarea turismului va ţine cont de principiile dezvoltării durabile, în sensul

conservării şi protejării patrimoniului natural şi cultural, dar şi al reducerii presiunii

antropice asupra mediului, inerentă în condiţiile practicării turismului pe scară largă.

Creşterea numărului de turişti, aşteptată în condiţiile dezvoltării turismului, va

suprasolicita mediul înconjurător, afectând echilibrul ecosistemului. Presiunea asupra

mediului va fi ţinută sub control în regiunile cu un patrimoniu natural deosebit, pentru a

permite valorificarea acestuia într-o manieră durabilă şi printr-o repartizare spaţială uniformă

a activităţilor turistice.

În toate regiunile de dezvoltare, valorificarea atracţiilor turistice este în mare parte

limitată de calitatea infrastructurii zonelor turistice, a serviciilor, în general, şi a serviciilor de

cazare şi agrement, în special, toate acestea constituind obstacole majore în dezvoltarea

turismului.

Este de aşteptat ca implementarea acestei axe prioritare a POR, prin îmbunătăţirea

infrastructurii zonelor turistice, a serviciilor de cazare şi agrement şi printr-o promovare

susţinută a imaginii României pe plan intern şi internaţional să determine creşterea calitativă,

la standarde europene, a ansamblului condiţiilor de practicare a turismului, cu impact direct

asupra creşterii cererii de turism pentru România, ca destinaţie turistică europeană.

41


Implementarea unor proiecte finanţate în cadrul acestui domeniu major de intervenţie,

va contribui şi la atingerea obiectivelor propuse în cadrul masterplanului pentru dezvoltarea

turismului naţional care identifică punctele slabe din industria turistică din România şi

trasează direcţii strategice privind modul în care aceasta poate fi restructurată şi în care pot fi

asigurate resursele necesare, precum şi modul în care poate fi regenerată pentru a putea

concura în mod eficient pe piaţa mondială.

Este responsabilitatea autorităţilor locale şi regionale şi a administratorilor

rezervaţiilor naturale să întocmească planuri de dezvoltare a turismului care să răspundă

cerinţelor prezente şi viitoare ale vizitatorilor şi să includă aceste planuri în planurile

generale din domeniul lor de responsabilitate. Se consideră că marea majoritate a sectorului

privat va investi în îmbunătăţirea produselor turistice specifice şi în dezvoltarea de noi

produse. Acestea trebuie să corespundă direcţiilor de planificare locală a turismului şi orice

cerere de finanţare va fi posibilă cu respectarea planurilor locale de turism.

Alocarea financiară pentru Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 este de

4,568.341147 Euro, din care 3,726.021762 Euro din Fondul European pentru Dezvoltare

Regională (FEDR), restul reprezentând fonduri publice naţionale şi fonduri private.

Alocarea financiară orientativă pentru axa de dezvoltarea durabilă şi promovarea

turismului este de 616.766.188 EUR, din care 558.903.264 Euro din FEDR şi 57.862.924

EUR co-finanţare naţională.

Alocarea financiară orientativă pentru domeniul major de intervenţie pentru crearea,

dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi

creşterii calităţii serviciilor turistice este de 330.019.069 Euro, din care 231.013.349 Euro din

FEDR. Repartizarea orientativă a alocărilor financiare din FEDR pe regiuni de dezvoltare se

prezintă astfel:

42


Alocarea financiară pentru dezvoltarea turismului

Tabelul 3.1.

Regiunea Nord - Est

Sud - Est

Sud Sud - Vest

Vest Nord -Vest

Centru Bucureşti Ilfov

Suma (în milioane Euro)

37,70 30,61 32,87 32,36 23,89 27,93 25,18 20,47

Sursa: Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului, 2007-2026.

Alocarea financiară pentru dezvoltarea turismului

37,7

30,6

1

32,8

7

32,3

6

23,8

9

27,9

3

25,1

8

20,4

7

0 50 100 150 200 250

Suma (în milioaneEuro)

Nord - Est Sud - Est Sud Sud - Vest Vest Nord -Vest Centru Bucureşti Ilfov

Graficul 3.1. Alocarea financiară pentru dezvoltarea turismului

Activităţile eligibile în cadrul schemei de finanţare prin fonduri structurale a turismului

românesc sunt :

Dezvoltarea reţelelor de captare şi /sau transport a izvoarelor minerale şi saline cu

potenţial terapeutic (ape minerale, lacuri şi nămoluri terapeutice, gaze terapeutice);

Crearea, modernizarea, dotarea (inclusiv cu utilităţi) a bazelor de tratament din

staţiunile balneare, climatice şi balneo - climaterice, inclusiv a salinelor terapeutice;

Amenajarea în scop turistic a obiectivelor turistice naturale, creare de puncte de

colectare a gunoiului menajer;

Crearea şi dotarea platformelor de campare, inclusiv a utilităţilor specifice (grupuri

sanitare, apă curentă, iluminat etc.);

Modernizarea şi extinderea structurilor de cazare şi utilităţi conexe;

43


Dotarea structurilor de cazare cu echipamente specifice;

Construire piscine, ştranduri, bazine de kinetoterapie;

Construirea de terenuri de mini-golf, tenis, paint-ball, echitaţie;

Modernizarea căilor ferate cu ecartament îngust pentru transport feroviar de interes

turistic din zonele de deal şi de munte;

Crearea de porturi turistice, inclusiv a debarcaderelor amplasate pe lacuri de

agrement;

Construirea de pârtii de schi (inclusiv construirea de instalaţii de transport pe cablu

pentru persoane, instalarea de echipamente pentru producerea zăpezii artificiale,

instalarea echipamentelor pentru iluminatul nocturn al pârtiilor de schi, dotarea cu

echipamente pentru întreţinerea pârtiilor de schi);

Construirea şi dezvoltarea pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă şi

echiparea cu instalaţii şi echipamentele corespunzătoare;

Amenajări specifice sporturilor nautice;

Amenajări pentru practicarea pescuitului sportiv.19

Sunt exceptate de la finanţare prin fonduri nerambursabile:

Structurile de cazare de tipul apartamentelor sau camerelor de închiriat în locuinţe

familiale sau în clădiri cu altă destinaţie;

Pensiunile agro-turistice;

Unităţi de alimentaţie publică cum sunt: restaurante, baruri, discoteci, cazinouri

situate în afara spaţiilor de cazare.

CAPITOLUL IV

19 Vasile Gălvan, Turismul în România, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 156-158.

44


EVOLUŢIA INDICATORILOR SPECIFICI

PIEŢEI TURISTICE A ROMÂNIEI

ÎN 2000-2009

4.1. Structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazareturistică

Prin structuri de primire turistice se înţelege orice construcţie şi amenajare destinată

prin proiectare şi execuţie, cazării sau servirii mesei pentru turişti, împreună cu serviciile

specifice aferente.

Structurile de primire turistice includ hoteluri, moteluri, vile, cabane, campinguri,

nave fluviale şi maritime care dispun de spaţii de cazare, sate de vacanţă, pensiuni, pensiuni

agro-turistice şi alte unităţi cu funcţiuni de cazare, unităţile de alimentaţie din incinta

acestora, unităţile de alimentaţie publică, situate în staţiunile turistice dar şi cele care sunt

administrate de societăţi comerciale de turism, indiferent de amplasament, de forma de

organizare şi de proprietate.

Hotelul este structura de primire turistică amenajată în clădiri sau în corpuri de clădiri,

care pune la dispoziţia turiştilor camere, garsoniere sau apartamente dotate corespunzător,

asigură prestări de servicii specifice şi dispune de recepţie şi de spaţii de alimentaţie în

incintă.

Motelul este unitatea hotelieră situată de obicei în afara localităţilor, în apropierea

arterelor intens circulate care asigură atât servicii de cazare şi alimentaţie precum şi pentru

parcarea în siguranţă a mijloacelor de transport.

Hotelurile pentru tineret sunt structuri de primire turistice cu dotări simple adaptate

cerinţelor caracteristice tineretului, care asigură servicii de cazare, masă, agrement pe baza

unor regulamente de organizare interioară. De regulă sunt amplasate în centre urbane

universitare, staţiuni şi alte zone frecventate de tineret.

Hostelurile sunt structuri de primire turistice cu o capacitate de trei camere sau

apartamente dispuse pe unul sau mai multe niveluri, în spaţii amenajate.

Cabanele turistice sunt structuri de primire turistice de capacitate relativ redusă

funcţionând în clădiri independente cu arhitectură specifică, care asigură cazarea, alimentaţia

45


şi alte servicii necesare turiştilor aflaţi la odihnă în zone montane, rezervaţii naturale, în

apropierea staţiunilor balneare sau a altor obiective de interes turistic.

Vilele sunt structuri de primire turistice de capacitate relativ redusă funcţionând în

clădiri independente cu arhitectură specifică, situate în staţiuni balneoclimaterice sau în alte

zone şi localităţi de interes turistic, care asigură cazarea turiştilor şi prestarea unor servicii

specifice.

Bungalourile sunt structuri de primire turistice de capacitate redusă, realizate, de

regulă, din lemn sau din alte materiale simlare. În zonele cu umiditate ridicată acestea sunt

construite din zidărie. Sunt amplasate în perimetrul campingurilor, satelor de vacanţă, ca

unităţi independente în cadrul unor staţiuni sau zone turistice sau ca spaţii complementare pe

lângă alte strucuri de primire turistice. Asigură cazarea turiştilor, precum şi celelalte servicii

prestate de unitatea de bază. Funcţionează cu activitate sezonieră.

Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice, având o capacitate de cazare de

până la zece camere, totalizând treizeci de locuri în mediul rural, şi până la douăzeci de

camere în mediul urban, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente,

care asigură în spaţii special amenejate cazarea turiştilor şi condiţiile de pregătire şi servire a

mesei.

Campingurile sunt structuri de primire turistice destinate să asigure cazarea turiştilor

în corturi sau rulote astfel amenajate încât să permită acestora să parcheze mijloacele de

transport, să îşi pregătească masa şi să beneficieze de celelalte servicii specifice acestor tipuri

de unităti.

Căsuţele sunt spaţii de cazare de dimensiuni reduse, rezultate din lemn sau alte

materiale similare, compuse de obicei, dintr-o cameră şi un mic antreu sau terasă şi uneori

dotate şi cu grup sanitar propriu. Distanţa dintre două căsuţe nu poate fi mai mică de trei

metri, asigurându-se totodată spaţiul pentru parcarea unei maşini.

Satul de vacanţă este un ansamblu de clădiri, de obicei vile sau bungalouri, amplasat

într-un perimetru bine delimitat, care asigură turiştilor servicii de cazare, de alimentaţie şi o

gamă largă de prestaţii turistice culturale, sportive, de agrement.

Amplasamentul trebuie să asigure un microclimat favorabil, ferit de surse de poluare

şi de alte elemente care ar putea afecta securitatea şi sănătatea turiştilor.

46


Popasul turistic desemnează o structură de primire turistică cu o capacitate redusă,

formată din căsuţe şi/sau bungalouri amplasate într-un perimetru bine delimitat, care asigură

servicii de cazare, alimentaţie, de parcare auto. Faptul că nu deţin teren de campare pentru

amplasarea corturilor face să le deosebească de campinguri.

Navele maritime şi fluviale, inclusiv pontoanele plutitoare sunt utilizate pentru

cazarea turiştilor pe durata călătoriei sau ca hoteluri plutitoare ancorate în porturi se clasifică

pe stele în funcţie de calitatea serviciilor şi a dotărilor pe care le oferă. La navele de categorie

superioară este obligatorie asigurarea posibilităţilor pentru agrement, sport, banchete,

festivităţi şi distracţii.20

Structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică Tabelul 4.1.

Sursa: Turismul României.Breviar Statistic, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2008, pag.23-24.

În cadrul structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică în anul 2000

s-a înregistrat un total de 3121 structuri de primire turistice pentru ca în anul 2007 numarul

acestora să crească cu 1573 de unităţi de cazare turistică.

4.2. Capacitatea de cazare turistică existentă

20 Anuarul Statistic al României, Comisia Naţională pentru Statistică, Bucureşti, 2008, pag.190-191.

Anul 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Hoteluri şi moteluri 943 968 974 1029 1077 1154 1220 1231

Hoteluri pentru tineret 1 3 1 4 10 25 34 35

Hosteluri 2 7 11 15 21 33 41 44

Hanuri turistice 23 18 16 16 15 11 9 6

Cabane turisitice 161 158 140 138 132 113 116 108

Campinguri şi unităţi tip căsuţă

140 132 129 134 125 124 121 111

Vile turisitce şi bungalouri 1066 1016 928 941 970 1021 1040 947

Tabere de elevi şi preşcolari 172 168 168 157 157 151 128 115

Pensiuni turistice urbane 201 244 271 328 461 597 702 736

Pensiuni turistice rurale 400 536 682 781 892 956 1259 1292

Popasuri turistice 6 10 11 15 25 29 31 30

Sate de vacanţă 1 1 1 2 2 3 2 3

Spaţii de cazare pe nave 5 5 6 9 13 9 7 9

TOTAL 3121 3266 3338 3569 3900 4226 4710 4694

47


Capacitatea de cazare turistică existentă (instalată) reprezintă numărul de locuri de

cazare de folosinţă turistică înscrise în ultimul act de recepţie, omologare, clasificare al

unităţii de cazare turistică, exclusiv paturile suplimentare care se pot instala în caz de

necesitate.

Locurile aferente structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică

complementare (căsuţe, terenuri de campare, etc.) la o structură de cazare turistică de bază

(hotel, motel, camping etc.) şi utilizarea acestor locuri sunt cuprinse la structura de bază.

Capacitatea de cazare turistică existentă Tabelul 4.2.Anul 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Hoteluri şi moteluri

163907 163779 163095 164571 166362 169755 173496 174471

Hoteluri pt tineret 16 80 20 202 486 1487 2282 259

Hosteluri 91 285 305 428 694 987 1240 1463

Hanuri turistice 836 562 422 378 385 292 278 186

Cabane turisitice 7972 7523 6176 6361 6215 5961 5875 5574


35155 33530 34440 32952 31259 30795 31235 29126

Vile turisitce şi bungalouri

24351 23169 21253 21233 20961 20120 20703 19794

Tabere de elevi şi preşcolari

40149 38398 34964 32821 30198 28916 23227 20320

Pensiuni turistice urbane

3197 3758 4378 5670 8100 10910 12546 13429

Pensiuni turistice rurale

3544 4748 6219 7510 9405 11151 14551 15448

Popasuri turistice 263 729 785 877 1226 1485 1114 1152

Sate de vacanţă 36 36 36 56 56 266 110 160

Spaţii de cazare pe nave

488 486 503 559 294 536 501 519

TOTAL 280005 277047 272596 273614 275941 282661 287158 283701

Sursa: Turismul României. Breviar statistic, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2008, pag.26-27.

Capacitatea de cazare este semnificativă în România (280.000 locuri de cazare),

comparativ cu alte ţări cu realizări remarcabile în domeniul turismului (Cehia, Croaţia,

Polonia, Ungaria ş.a.). Practicarea unui turism de masă a făcut să predomine unităţile de

cazare de categorii inferioare (ponderea hotelurilor de 1-2 stele pe litoralul românesc

depăşeşte 80%).

48


Deşi România dispune de cea mai mare capacitate de primire turistică între ţările

Europei Central-Estice (3.338 unităţi de cazare), ea ocupă ultimul loc la indicatorii „număr

turişti" cuprinşi în unităţile de cazare şi număr înnoptări.

Numărul unităţilor de cazare a crescut în ultimii zece ani cu aproximativ 25%, în

special datorită apariţiei unor noi forme de cazare (pensiuni rurale, urbane şi agroturistice,

hoteluri pentru tineret).

Cu toate acestea, numărul locurilor de cazare pe toate tipurile de unităţi şi categorii,

în ultimii zece ani, a scăzut cu aproape 7% datorită retrocedării imobilelor naţionalizate (în

special vile turistice) şi schimbării destinaţiei unor structuri.

4.3. Sosirile turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiune de

cazare turistică/ dintre care străini

Structura de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică este acea structură care

pune la dispoziţia călătorilor camere sau spaţii, iar numărul de locuri pe care îl furnizează

trebuie să fie mai mare decât un minimum specificat pentru grupuri de persoane, mai

numeroase decât o simplă familie; toate locurile structurii de primire trebuie să dispună de o

administraţie comercială comună, chiar dacă este o unitate non profit (cu scop nelucrativ).21

Sosirea unui turist se produce când o persoană se înscrie în registrul structurii de

cazare turistică pentru a fi găzduită una sau mai multe nopţi neîntrerupte.

În fiecare structură de cazare se socoteşte o singură sosire pe turist, indiferent de

numărul de înnoptări rezultate din şederea sa neîntreruptă.

Turiştii rămaşi în structură din luna anterioară celei raportate nu sunt incluşi la

numărul de sosiri.

Pentru familiile găzduite în structura de cazare turistică, la numărul de sosiri se

include fiecare membru al familiei pentru care s-a plătit cel puţin un loc de cazare.

Sosirile turiştilor în structurile de primire turistice cu funcţiunede cazare turistică/ dintre care străini

Tabelul 4.3.

21 ? Neacşu Nicolae, Băltăreţiu Andreea, Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2008, p. 78-80.

49


Anul2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Hoteluri şi moteluri 4050818

4020849

4036924

41851015

45841242

47201301

49851250

55131404

Hoteluri pentru tineret 10

31

20

53

194

3410

5211

6210

Hosteluri 51

152

256

284

426

363

383

503

Hanuri turistice 40

40

40

40

40

40

61

51

Cabane turisitice 1172

1044

844

935

775

645

713

923


1227

1199

1069

10713

11614

778

907

1028

Vile turisitce şi bungalouri 23315

19716

16317

17519

20221

23228

25029

27329

Tabere de elevi şi preşcolari 2541

2491

2241

1940

1863

1291

1180

1061

Pensiuni turistice urbane 9014

10619

12622

16429

23638

31047

36450

45264

Pensiuni turistice rurale 283

416

649

8912

14917

17018

21718

28920

Popasuri turistice 80

70

40

60

151

171

151

151

Sate de vacanţă 10

21

21

10

10

41

31

40

Spaţii de cazare pe nave 76

87

76

65

88

87

76

97

TOTAL 4920867

4875915

4847999

50571105

56391359

58051430

62161380

69721551

Sursa:Turismul României. Breviar statistic, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2008,

pag.80-81.

În anul 2000 sosirile turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare

turistică au fost în număr de 4920 dintre care 867 străini, în anul 2001 s-a înregistrat o

scadere a acestora deşi numarul turiştilor străini era în creştere.

Din anul 2001 numărul turiştilor creşte în fiecere an şi în anul 2007 ajunge la 6972 de

turişti dintre care străini 1551.

Această creştere a numărului de turişti sosiţi în structurile de primire turistice se

datorează unor factori cum sunt: veniturile populaţiei, preţurile şi tarifele, ofera turistică,

timpul liber, procesul de urbanizare, etc.

4.4. Înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, dintre care străini

50


Înnoptarea este intervalul de 24 de ore pentru care turistul beneficiază de găzduire în

structura turistică, indiferent de durata de şedere efectivă. Ca perioadă de referinţă pentru

sosiri şi plecări se ţine cont de ziua hotelieră. Se completează numărul total de înnoptări

înregistrate de structura de cazare în luna respectivă, pentru toţi turiştii găzduiţi de structura

de cazare în lună .Înscrierea numărului de sosiri şi de înnoptări ale turiştilor, pe ţări sau zone

geografice de reşedinţă a turiştilor, se face pe rândurile corespunzătoare imprimate formular,

pe baza datelor înscrise de turist în fişa de anunţare a sosirii şi a plecării turiştilor. Datele care

se trec pentru turiştii cu domiciliul în străinătate, rezultă din însumarea datelor pe ţări. 22

Înnoptări în structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare,dintre care străini

Tabelul 4.4.Anul 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Hoteluri şi moteluri 145251987

150542187

146292336

151972524

155332997

155963123

158642892

170663180

Hoteluri pentru tineret 10

31

30

85

407

7819

13527

17924

Hosteluri 101

234

3611

397

5810

558

638

938

Hanuri turistice 60

61

50

51

61

61

81

91

Cabane turisitice 2367

2118

1628

1788

1489

1297

1396

1725


40113

31618

28715

27627

28836

20617

23918

24921

Vile turisitce şi bungalouri 102547

93248

70249

70044

70053

70468

75573

77270

Tabere de elevi şi preşcolari 11553

122210

10212

8513

85815

5333

5081

4371

Pensiuni turistice urbane 16335

18841

23348

30867

46196

600113

735125

928163

Pensiuni turistice rurale 6511

8814

14421

22635

32143

36650

45949

59259

Popasuri turistice 110

161

91

100

222

381

392

363

Sate de vacantă 31

52

42

31

31

81

71

81

Spaţii de cazare pe nave 4644

5856

4241

4444

6363

5453

4139

5250

TOTAL 176472149

181222391

172772534

178452766

185013333

183733464

189923242

205933586

Sursa:Anuarul Statistic al României, Institutul Naţional de Statistică, 2000-2008.

Înnoptările turistilor români în structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare

au înregistrat în anul 2000 un număr total de 17647 de turişti, în următorii ani numărul

acestora continuă să crească şi în anul 2007 acesta ajunge la 20593 de turişti.

22 Vasile Gălvan, Turismul în România, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 121-123.

51


În cazul turiştilor străini se înregistrează în anul 2000 un număr total de 2149 de

turişti iar în anul 2007 aceştia înregistrează un număr de 3586.

4.5. Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune exprimă

relaţia între capacitatea de cazare în funcţiune şi utilizarea efectivă a acesteia de către turişti,

într-o perioadă determinată. Rezultă prin împărţirea numărului total de înnoptări realizate, la

capacitatea de cazare turistică în funcţiune, din perioada respectivă.Se calculează pe tipuri de

structuri, pe categorii de clasificare, pe judeţe, pe forme de proprietate şi pe zone turistice.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune Tabelul 4.5.

Anul 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Hoteluri şi moteluri 41,3 41,9 40,7 41,1 40,8 40,3 40,2 42,4

Hoteluri pentru tineret 15,0 19,6 31,1 29,5 29,7 27,4 27,1 31,6

Hosteluri 29,3 23,2 31,2 30,0 30,7 21,2 19,5 24,2

Hanuri turistice 10,1 8,7 8,4 11,3 13,4 13,1 19,6 24,0

Cabane turisitice 12,0 11,2 10,8 11,3 9,0 8,9 10,2 12,4

Campinguri şi unităţi tip căsuţă 14,2 11,3 9,8 11,4 12,9 10,8 15,4 19,8

Vile turisitce şi bungalouri 36,2 33,6 28,4 27,8 26,6 25,7 25,0 26,6

Tabere de elevi şi preşcolari 20,9 20,3 19,9 18,7 19,5 14,8 17,0 19,2

Pensiuni turistice urbane 18,8 18,3 19,6 19,2 19,9 18,9 19,6 22,3

Pensiuni turistice rurale 8,1 8,0 11,3 14,0 15,0 14,5 14,4 16,3

Popasuri turistice 19,5 17,6 10,1 12,0 15,7 21,6 20,9 20,7

Sate de vacanţă 20,0 37,0 33,6 17,5 20,9 16,7 18,6 16,4

Spaţii de cazare pe nave 59,7 71,0 58,4 56,8 77,0 62,9 56,5 69,1

TOTAL 35,2 34,9 34,0 34,6 34,3 33,4 33,6 36,0

Sursa: Turismul României, Breviar statistic, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti,

2008, pag.70.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în anul 2000 a fost de 35,2% pe total

structuri de cazare turistică, iar în anul 2007 acesta a ajuns la36%.Indicii mai mari de

utilizare a locurilor de cazare fiind înregistraţi la spaţii de cazare pe nave de croazieră

52


(59,7%) şi la hoteluri (41,3%) în anul 2000 şi la fel şi în anul 2007 în spaţiile de cazare pe

nave indicele de utilizare netă a fost de 69,1% iar în hoteluri 42,4%.

4.6. Categoriile de clasificare ale structurilor de cazare turistică

Structurile de primire turistice se clasifică pe stele şi, respectiv, flori în cazul

pensiunilor turistice rurale, în funcţie de caracteristicile constructive, dotările şi calitatea

serviciilor pe care le oferă.

Clasificarea structurilor de primire turistice are ca scop prioritar protecţia turiştilor,

constituind o formă codificată de prezentare sintetică a nivelului de confort şi a ofertei de

servicii.Clasificarea structurilor de primire turistice se face de Ministerul Turismului care,

potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea

activităţii de turism în România, aprobată şi modificată prin Legea nr. 755/2001, este singura

instituţie abilitată să desfăşoare activităţi de autorizare în domeniul turismului.

Desfăşurarea de activităţi (de cazare, alimentaţie şi alte servicii specifice) în structuri

de primire neclasificate, cu certificate de clasificare expirate sau cu o altă structură a spaţiilor

decât cea stabilită prin certificatul de clasificare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu

amendă de până la 100.000.000lei, potrivit art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 1.328/2001.23

Categoriile de clasificare ale structurilor de cazare turistică

Categoria de clasificare Cod Categoria de clasificare Cod5 stele 56 5 flori 654 stele 57 4 flori 613 stele 58 3 flori 622 stele 59 2 flori 631 stea 60 1 floare 64Neclasificate pe stele 68

Tabelul 4.6.Sursa:Turismul României, Breviar statistic, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2008,

pag.24-25.

În prezent, România dispune de un număr suficient de spaţii de cazare, care au, însă,

un grad înaintat de uzură, corelat cu un nivel scăzut al gradului de modernizare, situaţie

întâlnită îndeosebi în cazul structurilor de cazare de două şi trei stele, construite în perioada

1975-1980. Există un mare dezechilibru între oferta actuală de cazare şi cererea estimată. Pe

23 Hotărârea Guvernului 1328/2001, Monitorul Oficial 17/15 I 2002

53


baza unei rate teoretice de ocupare a spaţiilor de cazare de 65%, există o cerere imediată

pentru camere cu standard mai ridicat (5 şi 4 stele); există suficiente spaţii de cazare de

standard mediu (3 şi 2 stele) aproximativ până în 2020; în timp ce există o cerere dublă

pentru camere cu standard scăzut (1 stea şi neclasificate) până în 2026.

4.7. Numărul de turişti, călătorii şi înnoptări, după motivul principal al călătoriei

Motivul călătoriei ne ajută să distingem grupurile de călători care fac şi care nu fac

parte din categoria turiştilor.

Nu fac parte din categoria turiştilor: muncitori străini, imigranţii, nomazii, refugiaţii,

pasagerii în tranzit precum şi persoanele care prestează o muncă remunerată în spaţiul avut în

vedere: diplomaţi, ataşaţi militari, alţi membri ai ambasadelor sau consulatelor etc.

Fac parte din categoria turiştilor persoanele care călătoresc în scopuri cum ar fi:

petrecerea timpului liber, recreere, sport, mitinguri, congrese, studii, vizitarea rudelor şi a

prietenilor, afaceri, motive profesionale, realizarea de tratamente medicale, pelerinaje.

În categoria turiştilor mai sunt incluşi: străinii nonrezidenţi, naţionalii rezidenţi în

afară, membrii echipajelor mijloacelor de transport străine care apelează la serviciile de

cazare şi masă din locul respectiv precum şi vizitatorii de scurtă durată.24

Organizatia Mondială a Turismului a propus clasificarea în şase grupe a turiştilor,

după motivul sejurului, astfel:

timp liber, odihnă, vacanţe;

vizitarea rudelor şi prietenilor;

afaceri, motive profesionale;

tratament medical;

pelerinaj şi alte motive religioase;

alte motive.

În 1968 Organizaţia Mondială a Turismului a redus această clasificare la trei grupe, în

următorul mod:

turişti propriu-zişi (adevăraţi) care călătoresc în timpul liber, de plăcere;

turişti de afaceri, cărora le sunt asimilaţi toţi cei ce călătoresc din motive

profesionale;

24 Vasile Neagu, Managementul turistic şi al serviciilor turistice, Editura Silvy, Bucureşti, 2000, p. 58-61.

54


alte categorii de turişti în afară de cele două de mai sus.

Numărul de turişti, călătorii şi înnoptări, după motivul principal al călătoriei Tabelul 4.7.

Turişti Călătorii Înnoptări

Anul 2006 2007 2006 2007 2006 2007

TOTAL 6423934 9208588 7617256 10602590 4229700 64431550

Vacanţe din care: 5755926 8585236 6891515 9842969 37347111 56041213

Vizite la rude şi prieteni 3466204 4943220 4366111 5875038 21800804 31526566

Afaceri şi motive profesionale

225977 232246 318937 338897 2602733 4237777

Alte motive(tratament,etc)

442031 391106 406804 420724 4279856 4152560

Sursa: Turismul României, Breviar statistic, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2008,

pag.91.

Graficul 4.1. Numărul de turişti, călătorii şi innoptări, după motivul călătoriei

Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistice în primele 5 luni din

2009 comparativ cu anul 2008 din aceeaşi peroadă

Sosirile de turişti în unităţile de primire turistice au scazut, în primele cinci luni, cu

14,8%, faţă de perioada similară din 2008, în timp ce numărul înnoptărilor s-a redus cu 20%,

conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

În perioada menţionată, au fost înregistrate 2,030 milioane sosiri în structurile de

primire turistice .

55

Numarul de turiști, călătorii și înnoptări, după motivul călătoriei

020000000400000006000000080000000

100000000120000000140000000

Anul

TO

TA

L

Vacanțe

din

care

:

Viz

ite la

rude ș

i

priete

ni

Afa

ceri ș

i motiv

e

pro

fesio

nale

Alte

motiv

e(t

rata

ment,etc

)

Înnoptări

Înnoptări

Călătorii

Călătorii

Turiști

Turiști


Sosirile turiştilor români au reprezentat 77,8% din numărul total de sosiri, în timp ce

turiştii străini au reprezentat 22,2%.

Sosirile în hoteluri deţin în perioada respectivă o pondere de 73,7% din totalul

sosirilor în structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare, în scădere cu 15,3% faţă de

primele cinci luni din 2008.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistice au însumat 4,673 milioane,

cele ale turiştilor români reprezentând 79,8% din numărul total.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada 1 ianuarie-31 mai 2009 a

fost de 21,9% pe total structuri de cazare turistice, în scădere cu 6,6% faţă de perioada

similară din 2008.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în perioada 1 ianuarie-31 mai 2009 s-

au înregistrat la spaţii de cazare pe nave de croazieră (79,5%) şi la hoteluri (25,5%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în

primele cinci luni de 2,742 milioane, în scădere cu 13,3% faţă de perioada 1 ianuarie-31 mai

2008.Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (95,3%).

Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 64,5% din totalul sosirilor vizitatorilor

străini în România.Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri în totalul sosirilor

vizitatorilor străini s-au înregistrat din: Ungaria (39%), Bulgaria (20,2%), Germania (8,9%)

şi Italia (8,3%).

Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistice în luna mai din 2009

comparativ cu anul 2008 din aceaşi perioadă

În luna mai 2009, comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2008, atât sosirile, cât

şi înnoptările în structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare, au înregistrat o scădere

cu 10,6%, respectiv, 12,2%.

Comparativ cu luna mai 2008, în luna mai 2009 s-au înregistrat scăderi la sosirile

vizitatorilor străini la punctele de frontieră (minus 16,8%), iar la plecările în străinătate ale

vizitatorilor români s-au înregistrat scăderi la punctele de frontieră (minus 1,7%).

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistice în luna mai 2009 au însumat

550.700, cele ale turiştilor români reprezentând 76,5% din numărul total de sosiri.

56


Sosirile în hoteluri deţin în luna mai 2009 o pondere de 75,8% din totalul sosirilor în

structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare, în scădere cu 10% faţă de luna mai

2008.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistice au însumat în mai 1,444

milioane, în scădere cu 12,2% faţă de cele din luna mai 2008.

Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare

au reprezentat 81,7% din numărul total de înnoptări.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna mai 2009 a fost de 28,5% pe

total structuri de cazare turistice, în scădere cu 6,8% faţă de luna mai 2008.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna mai 2009 s-au înregistrat la

spaţii de cazare pe nave de croazieră (90,1%) şi la hoteluri (34,4%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în

luna mai 2009 de 660.300, în scădere cu 16,8% faţă de luna mai 2008.Majoritatea

vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (94,4%).

Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 63,2% din totalul sosirilor vizitatorilor

străini în România.Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din

Ungaria (38,8%), Bulgaria (19,2%), Germania (10,2%) şi Italia (7,9%).25

25 Turismul României, Breviar statistic, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2008, pag.12-16.

57


58

CAPITOLUL I, II, III si IV

Documents

Transcript of CAPITOLUL I, II, III si IV