Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

22
  1 PSIHOPEDAGOGIA ADOLESCENŢILOR, TINERILOR ŞI ADULŢILOR CAPITOLUL I CUNOAŞTEREA ŞI CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A PERSONALITĂŢII 1. 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA PERSONALITĂŢII 1. 1. 1. Conceptul de personalitate Din punct de vedere etimologic, termenul „personalitate” deriv ă din latinescul persona care, în terminologia teatrului antic, însemna masca actorului. Mai târziu, semnifica ţia acestui termen s-a extins la rolul jucat de actor pe scen ă, pentru ca, în final conceptul de personalitate s ă fie utilizat în general cu referire la fiinţa umană. În accepţiunea simţului comun, personalitatea face referire la individul de excep ţie, la persoana creativă pe plan social şi cultural, punct de vedere care nu este îns ă pe deplin acceptat de ştiinţa psihologiei. Pentru psihologia ştiinţifică, personalitatea reprezint ă o calitate pe care o poate dobândi virtual orice individ uman, într-o anumit ă etapă a dezvolt ării sale, şi anume în perioada adolescen ţei avansate, şi care întruneşte anumite caracteristici definitorii. Conceptul de personalitate reprezint ă un integrator semantic superior, un concept de maxim ă generalitate, atributul de personalitate fiind specific uman. În psihologie, no ţiunea de personalitate reprezint ă un construct ştiinţific elaborat prin abstractizare, cu ajutorul căruia se realizează descrierea, explicarea şi în ţelegerea omului concret şi a modalităţilor sale de conduit ă în situaţii diferite de via ţă şi de activitate. Sunt autori care consider ă c ă, în linii mari, istoria psihologiei reprezint ă îns ăşi istoria răspunsului la întrebarea „ce este personalitatea?” Aceasta deoarece num ărul defini ţiilor, ca şi cel al teoriilor personalităţii să fie unul impresionant. Pentru exemplificare, cit ăm doar câteva dintre aceste defini ţii, mai reprezentative: - personalitatea reprezint ă îmbinarea unitar ă  şi nerepetitivă a însu  şirilor psihice care caracterizează mai  pregnant  şi cu un grad mai mare de stabilitate omul concret şi modalit ăţ ile sale de conduit ă” (Al. Roşca, 1976); - personalitatea reprezint ă organizarea dinamic ă în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea  şi comportamentul său caracteristic” (G. Allport, 1981);

Transcript of Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

Page 1: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

1

PSIHOPEDAGOGIA ADOLESCENłILOR, TINERILOR ŞI

ADULłILOR

CAPITOLUL I

CUNOAŞTEREA ŞI CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A

PERSONALITĂłII

1. 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA PERSONALITĂłII

1. 1. 1. Conceptul de personalitate

Din punct de vedere etimologic, termenul „personalitate” derivă din latinescul persona care, înterminologia teatrului antic, însemna masca actorului. Mai târziu, semnificaŃia acestui termen s-a extins la

rolul jucat de actor pe scenă, pentru ca, în final conceptul de personalitate să fie utilizat în general cu

referire la fiinŃa umană.

În accepŃiunea simŃului comun, personalitatea face referire la individul de excepŃie, la persoana

creativă pe plan social şi cultural, punct de vedere care nu este însă pe deplin acceptat de ştiinŃa

psihologiei. Pentru psihologia ştiinŃifică, personalitatea reprezintă o calitate pe care o poate dobândi

virtual orice individ uman, într-o anumită etapă a dezvoltării sale, şi anume în perioada adolescenŃei

avansate, şi care întruneşte anumite caracteristici definitorii. Conceptul de personalitate reprezintă un

integrator semantic superior, un concept de maximă generalitate, atributul de personalitate fiind specific

uman. În psihologie, noŃiunea de personalitate reprezintă un construct ştiinŃific elaborat prin abstractizare,

cu ajutorul căruia se realizează descrierea, explicarea şi înŃelegerea omului concret şi a modalităŃilor sale

de conduită în situaŃii diferite de viaŃă şi de activitate.

Sunt autori care consideră că, în linii mari, istoria psihologiei reprezintă însăşi istoria răspunsului

la întrebarea „ce este personalitatea?” Aceasta deoarece numărul definiŃiilor, ca şi cel al teoriilor

personalităŃii să fie unul impresionant. Pentru exemplificare, cităm doar câteva dintre aceste definiŃii, mai

reprezentative:

- personalitatea reprezintă „îmbinarea unitar ă  şi nerepetitivă a însu şirilor psihice care caracterizează mai

 pregnant  şi cu un grad mai mare de stabilitate omul concret  şi modalit ăŃ ile sale de conduit ă” (Al. Roşca,

1976);

- personalitatea reprezintă „organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care

determină gândirea  şi comportamentul său caracteristic” (G. Allport, 1981);

Page 2: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

2

- personalitatea este „elementul stabil al unei conduitei unei persoane, modul său obi şnuit de a fi, ceea ce

o diferen Ń iază de alte persoane” (N. Sillamy, 1965).

Se observă că, fiecare dintre definiŃiile de mai sus subliniază fie aspectul de unicitate, de

irepetabilitate al personalităŃii, fie pe cele de unitate, de organizare dinamică şi de stabilitate ale acesteia.

Sub aspect structural, personalitatea reprezintă un ansamblu de trăsături fizice, fiziologice, psihologice şi

psihosociale (cognitive, afective, volitive, temperamentale, caracteriale, aptitudinale, motivaŃionale,

atitudinale, creative etc.), care asigură adaptarea unică şi nuanŃată a individului la mediul său. DefiniŃia

subliniază faptul că principala funcŃie a personalităŃii este funcŃia de adaptare la solicitările mediului

sociocultural.

1. 1. 2. Sensurile conceptului de personalitate

Conceptul de personalitate este folosit atât în limbajul curent, cât şi în literatura de specialitate cu

sensuri diferite, două dintre acestea fiind mai des utilizate: sensul psihologic şi sensul valoric

(discriminativ). Primul dintre ele se referă la faptul că orice om normal este sau poate fi o personalitate

deoarece reprezintă o unicitate, o individualitate irepetabilă. Unicitatea personalităŃii nu exclude însă existenŃa unor asemănări posibile între oameni datorate apartenenŃei la acelaşi mediu social şi cultural,

 însuşirii aceloraşi modele culturale, valori sociale, obiceiuri, limbă şi tradiŃii sau apartenenŃei la aceeaşi

categorie de vârstă. Toate acestea fac ca unii oameni să se şi asemene între ei. În cazul sensului

psihologic, sfera de cuprindere a conceptului de personalitate este foarte largă, excepŃia fiind nou-născutul

care reprezintă mai degrabă un individ biologic, „un candidat” la umanitate, adică la dobândirea

atributului de personalitate, dar nu o personalitate propriu-zisă.

Sub aspect valoric, sunt considerate personalităŃi doar persoanele creative pe plan social şi

cultural, adică acei oameni pe care performanŃele socio-profesionale deosebite obŃinute i-au ridicat larangul de valoare socială. Din acest punct de vedere există personalităŃi valorice ştiinŃifice, culturale,

artistice, politice, sportive, militare, ecleziastice etc. În cazul sensului valoric, sfera conceptului de

personalitate se restrânge semnificativ.

1. 1. 3. Personalitatea ca sistem

Personalitatea trebuie înŃeleasă ca un sistem bio-psiho-sociocultural hipercomplex, autoorganizator şi

autoreglator, aflat în relaŃii de interacŃiune cu mediul extern. Diferitele subsisteme componente ale

personalităŃii (cognitiv, afectiv, motivaŃional, volitiv, temperamental, caracterial, aptitudinal etc.)

interacŃionează între ele, importantă fiind înŃelegerea interdependenŃelor din cadrul sistemului, cuparticularităŃile şi legităŃile lui specifice. La rândul său, sistemul de personalitate devine subsistem în

raport cu macrosistemul sociocultural căruia îi aparŃine, importantă fiind cunoaşterea modului în care

personalitatea interacŃionează cu mediul extern (sociocultural, educaŃional, familial, profesional, natural

etc.). Teoriile dinamice promovate de psihologia dezvoltării consideră că personalitatea este şi un sistem

dinamic-evolutiv, deoarece însuşirile şi structurile psihice de personalitate au un caracter transformativ şi

modificabil, ceea ce face ca personalitatea să prezinte trăsături distincte în diferitele sale etape de vârstă.

Page 3: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

3

Astfel, pentru a putea cunoaşte personalitatea trebuiesc identificate acele legităŃi care permit descrierea,

explicarea şi înŃelegerea dinamicii generale a organizării psihice şi psihosociale a personalităŃii de-a

lungul timpului, împreună cu posibilitatea de previziune a comportamentelor şi acŃiunilor acesteia.

Prin raportare la factorul timp, în evoluŃia ontogenetică a personalităŃii distingem trei mari etape:

1. etapa ascendent ă (0 - 20/25 ani) este o etapă de creştere şi dezvoltare caracterizată prin formarea

proceselor, funcŃiilor şi însuşirilor psihice, a componentelor sistemului psihic (cognitive, afective,

motivaŃionale, volitive, caracteriale, aptitudinale, creative etc.). În această etapă ritmul transformărilor

este intens;

2. etapa optimului func Ń ional (20/25 - 65 ani) când ritmul dezvoltării psihice propriu-zise încetineşte

considerabil, iar structurile psihice anterior constituite acum se vor perfecŃiona, consolida şi maturiza. Are

loc acum îmbogăŃirea experienŃei individuale de viaŃă, valorificarea potenŃialului informaŃional şi

aptitudinal dobândit, personalitatea funcŃionând la cotele sale valorice cele mai înalte;

3. etapa regresivă , descendent ă (după 65 ani) caracterizată prin încetarea dezvoltării, prin apariŃia de

dezorganizări şi efecte involutive, la început la nivel biologic, inclusiv la nivelul creierului, iar apoi şi lanivel psihologic, inclusiv comportamental.

1. 1. 4. Structura personalităŃii

Din punct de vedere structural, personalitatea poate fi înŃeleasă ca o „constelaŃie de trăsături” (P.

Guilford) sau, mai corect, ca un sistem de trăsături. În limba engleză există peste 17000 de cuvinte care

desemnează trăsături de personalitate, dintre care marea lor majoritate sunt trăsături de afectivitate (G.

Allport, 1990). Totuşi, personalitatea nu se reduce la o simplă însumare de trăsături psihice. Sub aspectul

organizării sale interne, personalitatea este o structură ierarhică ale cărei componente psihice sunt

diferenŃiate calitativ. Organizarea internă a personalităŃii este de tip plurinivelar, existând trăsături bazale,trăsături intermediare şi trăsături superioare, supraordonate, între care pot exista diferenŃieri genetice

(trăsături/niveluri înnăscute, primare şi dobândite, secundare) şi funcŃionale (niveluri/trăsături inferioare

şi superioare).

Trăsăturile de personalitate constituie însuşiri sau manifestări durabile şi stabile ale persoanei în

situaŃii şi contexte diferite, care se reflectă direct în comportamentele observabile ale acesteia. Trăsătura

psihică reprezintă „o însuşire sau o particularitate relativ stabilă a unei persoane sau a unui proces psihic;

pe plan comportamental o trăsătură este indicată de predispoziŃia de a răspunde în acelaşi fel la o varietate

de stimuli” (I. Radu, 1991). De exemplu, dacă perseverenŃa reprezintă un mod relativ constant decomportare a unei persoane în activităŃi şi în situaŃii diferite, o manifestare care apare la ea în majoritatea

situaŃiilor de viaŃă, aşadar în mod invariabil, durabil şi stabil, putem afirma că perseverenŃa este într-

adevăr o trăsătură de personalitate a acelei persoane. Trăsăturile de personalitate arată că dincolo de

aparenta variabilitate situaŃională a conduitelor persoanei, există anumiŃi invarianŃi situaŃionali, anumite

constante comportamentale care sunt tocmai trăsăturile. Acestea dau consistenŃă internă personalităŃii

deoarece semnifică stabilitatea ei comportamentală. În contextul personalităŃii, trăsăturile sunt noŃiuni

Page 4: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

4

descriptive, care în practică au însă o valoare explicativă şi predictivă deoarece pe baza lor putem explica

şi descrie comportamentele actuale şi anticipa pe cele viitoare ale unei persoane în situa Ńii relativ

asemănătoare.

Pentru a cunoaşte trăsăturile de personalitate trebuie să pornim de la observarea, pe o perioadă 

 îndelungată, a comportamentelor acesteia în situaŃii diferite, grupând apoi diversitatea comportamentelor

constatate în categorii distincte şi asociindu-le anumite etichete verbale (harnic, altruist, generos, tolerant

etc.). Holban (1971) consideră că simpla inventariere analitică a trăsăturilor de personalitate nu ne spune

 însă mare lucru despre o persoană, personalitatea nefiind o simplă însumare de trăsături psihice.

Importantă este surprinderea structurii, a configuraŃiei sale interne, adică a modului în care trăsăturile se

interrelaŃionează  şi se influenŃează reciproc, fapt care ar permite o predicŃie corectă a conduitelor

individului. Ierarhizarea şi interdependenŃa trăsăturilor de personalitate face ca trăsăturile supraordonate

să susŃină sau să inhibe manifestarea altor trăsături subordonate.

Psihologul american G. Allport (1981) consideră că trăsăturile de personalitate pot fi de trei tipuri:

- cele mai semnificative sunt tr ăsăturile cardinale (2-3) care descriu cel mai bine persoana, fiindprezente în conduita acesteia în mod stabil şi durabil; ele reprezintă un fel de „dominantă” psihică a

personalităŃii, „trăsături-pivot” care subordonează  şi influenŃează toate celelalte trăsături şi orientează 

 întregul sistem al reacŃiilor şi comportamentelor individului;

- urmează  tr ăsăturile principale (10-15), care sunt cele pe care persoana le poate recunoaşte la

sine şi care se concretizează, de asemenea, în conduitele acesteia în mod constant şi stabil;

- cele mai puŃin importante sau practic neimportante sunt trăsăturile secundare şi de fond (de

ordinul zecilor sau chiar sutelor) care reprezintă, de fapt, manifestări accidentale, situaŃionale, ocazionale

şi întâmplătoare ale persoanei.În cadrul sistemului trăsăturilor de personalitate trebuie identificată trăsătura sau trăsăturile

cardinale, adică acele însuşiri „pivot” prin care se exprimă cel mai pregnant personalitatea individului. În

explicarea conduitei unei persoane, trăsătura „pivot” este cea care are o valoare centrală, ea fiind o

dominantă psihică în structura personalităŃii. Apoi, trebuiesc identificate trăsăturile centrale, de asemenea

semnificative pentru cunoaşterea persoanei, dar şi modul în care acestea interacŃionează cu cele cardinale.

Sub aspectul gradului de generalitate, G. Allport consideră ca personalitatea se defineşte prin

existenŃa a două categorii de trăsături: cele individuale, care sunt unice şi specifice unei persoane şi pe

care le numeşte „dispoziŃii personale” şi cele comune, generale, caracteristice unui număr mare deoameni, deoarece ele reflectă valori sociale şi rezultă din conformarea şi interiorizarea normelor morale şi

social-culturale. Prin urmare, personalitatea reprezintă unitatea dintre trăsăturile individuale (unice),

particulare (tipice unui grup, categorii de oamenii) şi cele general umane, modul de îmbinare al acestora

conferind personalităŃii unicitate şi irepetabilitate. Astfel, generalul personalităŃii nu există decât transpus

 în forme individuale. Organizarea comportamentului individual se realizează după legi proprii, astfel că 

nu este nevoie să studiem fiecare caz particular în parte pentru a evidenŃia existenŃa unor regularităŃi

Page 5: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

5

legice ale comportamentului individual (M. Golu, 2002). Aceste regularităŃi legice caracterizează fiecare

comportament individual şi pot fi deduse dintr-o cunoaştere aprofundată a individului şi a modurilor sale

de reacŃie în situaŃii diferite. Cu cât cunoaştem mai bine o persoană, cu atât putem formula aşteptări mai

realiste şi emite predicŃii mai corecte faŃă de modul său de a se comporta, pentru aceasta nefiind neapărat

nevoie de o cunoaştere a omului în general. Spre deosebire de regularităŃile legice care sunt caracteristice

fiecărui comportament individual, legităŃile statistice sunt un rezultat al măsurătorilor statistice realizate

pe eşantioane mari şi reprezentative din populaŃia generală. Astfel, cunoaşterea psihologică a

personalităŃii presupune raportarea ei la trei tipuri de norme:

- la normele generale (deoarece fiecare om este la fel ca toŃi ceilalŃi oameni),

- la normele grupale, interindividuale (deoarece fiecare om este la fel ca unii oameni),

- la normele individuale (deoarece fiecare om este unic) (Murray şi Schneider, 1974).

1. 1. 5. Dezbaterea „trăsătură-situaŃie”

Una dintre problemele majore şi de actualitate ale cunoaşterii şi explicării personalităŃii se referă la rolul pe care îl au trăsăturile de personalitate sau situaŃiile externe în determinarea comportamentelor,

problemă cunoscută în psihologie sub numele de „dezbaterea trăsătură-situaŃie”. Ea a apărut ca răspuns la

 întrebarea: comportamentul uman este determinat de factori interni (tr ăsături de personalitate, dispozi Ń ii

interne) sau, mai degrabă , de factori externi, adică de situa Ń ia în care se găse şte individul ? 

În legătură cu acest răspuns s-au conturat două concepŃii psihologice contradictorii referitoare la

factorii determinanŃi ai comportamentului: concepŃia psihologiei personalităŃii care subliniază importanŃa

factorilor interni în determinarea comportamentelor, respectiv, concepŃia psihologiei sociale care

accentuează rolul decisiv al factorilor externi, situaŃionali.   Rolul determinan Ń ilor interni este reliefat de teoriile psihologice orientate spre investigarea

modurilor de organizare internă structural-funcŃională a personalităŃii, conceptul fundamental fiind cel de

„trăsătură de personalitate” (factor intern), concept a cărui semnificaŃie a fost anterior explicată.

Psihologii sociali consideră însă că identificarea trăsăturilor, a factorilor interni nu reprezintă punctul final

al cunoaşterii personalităŃii, ci mult mai important este modul în care aceştia depind de contextul

situaŃional şi formelor lor de manifestare în cadrul social. De aceea, tocmai pentru a sublinia faptul c ă 

factorii interni nu sunt total independenŃi de influenŃele situaŃionale, conceptul de trăsătură de

personalitate, preferat de psihologii personalităŃii, a fost înlocuit cu cel de „dispoziŃie internă”, mai puŃinrigid şi mai permeabil la influenŃele externe, situaŃionale şi la semnificaŃii sociale (Neculau şi DârŃu,

2003).

   Rolul determinan Ń ilor externi este reliefat de teoriile din domeniul psihologiei sociale care au

centrul lor conceptul de ”situaŃie”, înŃeleasă ca un ansamblu structurat de factori externi care are puterea

de a determina comportamentul unei persoane. AdepŃii acestei orientări consideră că nu trebuie

subestimat rolul situaŃiei în înŃelegerea şi explicarea comportamentelor umane, prin atribuirea eronată de

Page 6: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

6

cauze comportamentului individual în detrimentul factorilor situaŃionali. Cercetările demonstrează lipsa

aportului trăsăturilor de personalitate în determinarea comportamentului social. Astfel, atunci când

situaŃiile sunt puternice, constrângătoare şi prezintă caracteristici bine conturate, diferenŃele

interindividuale de personalitate tind să fie estompate, personalitatea subiecŃilor fiind copleşită de

influenŃa situaŃională şi modelându-se în acord cu cerinŃele acesteia (Neculau şi DârŃu, 2003). Mult mai

importante decât dispoziŃiile interne devin însă  cogni Ń iile (credinŃe, idei ale persoanei), care mediază 

acŃiunea factorilor situaŃionali, determinând schimbările la nivel comportamental. Pornind de la aceste

rezultate, tot mai mulŃi psihologi tind să considere trăsăturile de personalitate doar simple categorii

semantice f ără un suport real, concret deoarece acestea nu mai reflectă structuri reale de personalitate.

Mai mult, cei mai radicali psihologi sociali au adoptat un model constructivist al personalităŃii conform

căruia construcŃia personalităŃii este exclusiv rezultatul factorilor situaŃionali, rolul trăsăturilor fiind doar

de categorizare a comportamentelor sociale şi de stabilire a semnificaŃiei lor. ExistenŃa unor regularităŃi şi

stabilitatea comportamentelor este explicabilă exclusiv prin similarităŃile dintre situaŃiile sociale.

  Rolul ambelor tipuri de determinan Ń i, interni şi externi, este reliefat de adepŃii teoriei

interacŃioniste, orientare, situată pe poziŃia de mijloc între teoriile trăsăturilor şi cele situaŃionale, care se

fundamentează pe ideea că personalitatea este dublu determinată: atât intern, de invarianŃii săi individuali,

cât şi extern, de situaŃiile şi rolurile sociale asumate de individ. DeterminanŃii interni şi cei externi au

ponderi egale în influenŃarea comportamentelor sociale, putând chiar interacŃiona, lor alăturându-li-se o a

treia categorie distinctă de factori reprezentaŃi de variabilele moderatoare. Acestea favorizează 

schimbarea cauzelor comportamentului social de la trăsătură la situaŃie şi invers. În concepŃia

interacŃionisŃilor, o astfel de variabilă moderatoare este chiar puterea situaŃiei: o situaŃie puternică,

constrângătoare, bine structurată  şi care oferă subiecŃilor posibilităŃi reduse de alegere liberă, vaminimaliza influenŃa factorilor interni în determinarea comportamentului, f ăcând ca majoritatea

indivizilor să manifeste comportamente asemănătoare într-o astfel de situaŃie, în timp ce una slabă,

nestructurată, va amplifica influenŃa factorilor dispoziŃionali, lăsând loc variabilităŃii şi diversităŃii

interindividuale a comportamentelor sociale.

1. 1. 6. Formarea şi dezvoltarea personalităŃii

Personalitatea nu este un dat înnăscut, astfel că la naştere copilul nu este o personalitate, ci doar un

„candidat” la umanitate şi la dobândirea atributului de personalitate. Procesul de formare al personalităŃiieste unul îndelungat şi complex, care începe imediat după naştere şi continuă pe parcursul vârstelor

copilăriei, preadolescenŃei şi adolescenŃei, astfel că, la finalul acesteia, adică în adolescenŃa avansată 

(până la 20-25 ani) structurile psihice de personalitate se stabilizează, personalitatea definitivându-se în

coordonatele şi componentele sale esenŃiale. Personalitatea se constituie şi se dezvoltă în ontogeneză, în

contextul relaŃiilor sociale şi interpersonale cu mediul socio-cultural, şi a influenŃelor educaŃionale şi

culturale care acŃionează asupra ei. Acest fapt presupune însuşirea de către individ a limbii şi culturii,

Page 7: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

7

interiorizarea şi asimilarea modelelor comportamentale, a normelor şi valorilor socio-culturale prin

educaŃie, autoeducaŃie şi învăŃare, personalitatea fiind aşadar un produs socio-cultural. Deşi personalitatea

este un produs social, ea nu este însă o simplă amprentă, rezultat imediat şi brut, un „ecou” al mediului

social. Persoana umană nu se constituie printr-un simplu efect de „amprentă” al relaŃiilor sociale. Aceasta

deoarece întotdeauna influenŃele (stimulările, cerinŃele, solicitările) externe acŃionează prin intermediul

condiŃiilor interne ale persoanei. Prin „condiŃii interne” înŃelegem:

a) datele de ordin biologic, adică echipamentul nativ, transmis genetic care controlează constituŃia

somatică, tipul de sistem nervos (de activitate nervoasă superioară) şi graŃie lui temperamentul, precum şi

predispoziŃiile native care stau la baza aptitudinilor şi a altor însuşiri psihice de personalitate;

b) datele de ordin psihologic, adică procesele şi structurile psihice constituite în ontogeneză, cum ar fi:

sentimente şi pasiuni, atitudini şi aspiraŃii, interese şi idealuri, motivaŃii superioare şi convingeri, procese

cognitiv-intelectuale şi reglatorii etc. Toate acestea s-au format ca prin interacŃiunea dintre factorii interni

şi condiŃiile externe, fiind rezultatul interiorizării cerinŃelor şi influenŃelor externe.

Formarea şi dezvoltarea personalităŃii, devenirea ei se realizează printr-un proces îndelungat,complex, multifazic şi pluridimensional, la care contribuie factorii ereditari (genetici), cei de mediu

(familiali, sociali, culturali, economici, şcolari, profesionali, istoric, natural, geografic etc.), precum şi

factorii educaŃionali (educaŃia şi autoeducaŃia). Ereditatea, mediul şi educaŃia sunt factorii modelatori ai

personalităŃii, fiecare intervenind în ponderi şi cu intensităŃi diferite în formarea şi dezvoltarea acesteia.

Dacă la vârstele mici personalitatea se construieşte şi se dezvoltă, mai ales, sub influenŃa influeneŃelor,

cerinŃelor şi solicitărilor externe venite în principal din partea familiei şi a şcolii, prin acŃiune repetată,

aceste cerinŃe externe sunt treptat asimilate, interiorizate şi transformate în cerinŃe interne faŃă de sine, în

nevoi proprii de acŃiune, de dezvoltare etc. La un moment dat, în procesul de dezvoltare a personalit ăŃii,asistăm la un echilibru între cerinŃele externe şi cele interne pentru ca într-o etapă următoare, şi anume la

persoana adultă, matură, cerinŃele interne să ocupe un rol predominant în procesul de formare şi

dezvoltare a personalităŃii. Persoana poate deveni astfel propriul ei educator la un anumit nivel de

maturitate psihologică, şi anume, atunci când cerinŃele externe au fost interiorizate şi transformate în

cerinŃe proprii faŃă de sine însăşi (D. Vrabie, 1966). Aşadar, personalitatea este nu numai produsul, creaŃia

societăŃii, culturii şi a educaŃiei primite, ci şi propriul său creator deoarece ea este determinată, dar se şi

autodetermină, este educată dar se şi poate autoeduca, este creată, dar se şi autocreează.

Psihologia abordează personalitatea sub aspectul posibilităŃilor ei de cunoaştere, dezvoltare şi deeducare. Atunci când ne propunem să dezvoltăm anumite funcŃii, componente sau însuşiri psihice ale

persoanei (aptitudinile, creativitatea, trăsăturile ei pozitive de caracter etc.), trebuie să pornim de la

cunoaşterea acestor aspecte distincte, ca şi a întregii personalităŃi în care acestea sunt implicate ca

dimensiuni integratoare. Dimensiunile cardinale integratoare numite şi laturi, componente psihologice,

subsisteme sau însuşiri psihice ale personalităŃii sunt temperamentul, caracterul, aptitudinile şi

creativitatea.

Page 8: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

8

1.2. DIMENSIUNILE PSIHOLOGICE ALE PERSONALITĂłII

Psihologia abordează personalitatea sub aspectul posibilităŃilor ei de cunoaştere, dezvoltare şi de

educare. Atunci când ne propunem să dezvoltăm anumite funcŃii, componente sau însuşiri psihice ale

persoanei (aptitudinile, creativitatea, trăsăturile de caracter etc.) trebuie să pornim de la cunoaşterea

acestor aspecte distincte, ca şi a întregii personalităŃi în care acestea sunt implicate ca dimensiuni

integratoare. Dimensiunile cardinale integratoare numite şi laturi, componente psihologice, subsisteme

sau însuşiri psihice ale personalităŃii sunt: temperamentul, caracterul, aptitudinile şi creativitatea.

1.2.1. TEMPERAMENTUL –SUBSISTEMUL DINAMICO-ENERGETIC AL PERSONALITĂłII

1.2.1.1. NoŃiunea de temperament

Temperamentul reprezintă aspectul sau subsistemul dinamico-energetic al personalităŃii şi se defineşte

prin următoarele aspecte:a) nivelul energetic al acŃiunii, adică modul de acumulare şi de descărcare al energiei în activităŃile

practice şi/sau intelectuale desf ăşurate; pe baza acestui aspect caracterizăm o persoană ca energică sau

dimpotrivă, lipsită de energie, explozivă, rezistentă sau care oboseşte uşor etc.;

b) dinamica acŃiunii, adică ritmul, tempoul desf ăşurării activităŃiilor; pe baza acestui aspect caracterizăm

o persoană ca fiind mai rapidă sau dimpotrivă, mai lentă în acŃiune, dar şi în felul în care memorează,

gândeşte, învaŃă etc.;

c) ritmul şi viteza reacŃiilor şi a trăirilor afective, exprimate prin modificările accelerate sau încetinite,

precum şi prin regularitatea acestora;d) impulsivitatea, adică modalitatea de răspuns la anumite solicitări (brusc, sacadat, domol, lent);

e) adâncimea şi tăria proceselor psihice, îndeosebi a celor senzoriale şi afective, ecoul şi rezonanŃa lor în

interioritatea personanei;

f) capacitatea de adaptare la situaŃii noi (uşoară /dificilă);

g) expresivitatea, manifestată în intonaŃia vorbirii, debitul şi viteza limbajului, expresiile emoŃionale, în

mişcările şi acŃiunile voluntare.

1.2.1.2. Tipologii temperamentale 

Tipurile temperamentale clasice au fost descrise încă din antichitate de către medicul grec Hypocratecare, pe baza observării şi înregistrării faptelor de conduită întâlnite în viaŃa cotidiană clasifică oamenii în

patru tipuri temperamentale: sangvinic, coleric, flegmatic şi melancolic. Această clasificare este valabilă 

şi astăzi, cu excepŃia explicaŃiei oferite de Hipocrate cu privire la determinarea temperamentelor, care este

nevalidă, neştiiŃifică. Prezentăm mai jos profilurile psihologice ale celor patru temperamente clasice

alcătuite din trăsăturile considerate cele mai reprezentative pentru acestea.

Page 9: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

9

Temperamentul coleric: reactivitate motorie accentuată, energic, nereŃinut, tendinŃă spre impulsivitate,

nestăpânire de sine, agitaŃie, uneori chiar agresivitate, violenŃă; procesele afective sunt intense, cu o

expresivitate manifestă, prezintă explozii emoŃionale, neechilibrat (instabil) emoŃional, fire deschisă,

extraversiune, grad crescut de sociabilitate, comunicativitate; alternanŃă între activism impetuos şi

perioade de delăsare în activitate; într-o sarcină î şi etalează rapid posibilităŃile de acŃiune, tempo rapid în

activitate; incapabil să desf ăşoare activităŃi de migală; suportă greu situaŃiile de aşteptare, plăcerea de a

opune rezistenŃă; tendinŃă spre dominare în grup, înclinaŃie spre stări de alarmă şi exagerare etc.

Temperamentul sangvinic: reactivitate motorie accentuată, activism crescut, tempou rapid în activitate,

emoŃile sunt intense, dar sentimentele superficiale, dispoziŃie stenică, abundenŃa expresiei verbale, resimte

nevoia de variaŃie în decor şi în activitate, adaptabilitate crescută la situaŃii noi, angajare uşoară în

activitate cu etalarea rapidă a posibilităŃilor de lucru, capacitate de efort îndelungată, î şi menŃine

rezistenŃa şi echilibrul psihic în situaŃii dificile, suportă f ără crize insuccesele, fire deschisă, extraversiune,

grad crescut de sociabilitate, conunicativitate, echilibru (stabilitate) emoŃional.

Temperamentul flegmatic: aspect de calm, tempou lent în activitate, echilibru emoŃional, sentimentestabile, durabile, reactivitate emoŃională redusă, tablou comportamental sărac în manifestări, lentoare în

mişcări şi limbaj, răbdare, toleranŃă, înclinaŃie spre rutină şi stereotipie, fire închisă, introversiune, grad

scăzut de sociabilitate, adaptabilitate mai dificilă la situaŃii noi, refuzul schimbărilor, capacitate de muncă 

 îndelungată şi tenace, capabil de activităŃi de migală, cugetat în tot ceea ce face.

Temperamentul melancolic: hiporeactiv pe plan motor, capacitate de lucru redusă în condiŃii de

suprasolicitare şi stres, randament progresiv în activitate, sensibilitate ridicată, puternic afectat de

insuccese, adaptare mai dificilă la situaŃii noi şi schimbătoare, tendinŃă de închidere în sine, adesea

refugiu pe plan imaginar, prudenŃă exagerată în situaŃii noi, procesele afective au adânci rezonanŃe,sentimentele sunt durabile, fire închisă, introversiune, epuizare mai rapidă în activitate cu instalarea mai

rapidă a oboselii, neechilibrat emoŃional, stabilitate în relaŃiile interpersonale.

În practică, tipurile temperamentale pure sunt extrem de rar întâlnite. Cei mai mul Ńi oameni aparŃin

unor temperamente mixte, intermediare. Temperamentul fiecărei persoane se prezintă ca o mixtură, o

constelaŃie de trăsături din două, trei sau chiar patru tipuri temperamentale din care unul este însă 

predominant în sensul că trăsăturile specifice lui se regăsesc într-un număr mai mare la o persoană. În

funcŃie de această predominare vom spune că persoana respectivă aparŃine unui temperament sau altuia.

Prin urmare, nu există nici un fel de contradicŃie între tipologie şi unicitate.1.2.1.3. Determinarea temperamentului

Fiziologul rus I. P. Pavlov a fost cel care a oferit fundamentul neurofiziologic necesar înŃelegerii

temperamentului. El demonstrează experimental că la baza activităŃii nervoase a oamenilor şi animalelor

se află două procese nervoase: excitaŃia şi inhibiŃia. În comportament, excitaŃiei îi corespunde impulsul

spre acŃiune, iar inhibiŃiei (procesul contrar de frânare, amânare sau suspendare, anulare a acesteia)

Page 10: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

10

 încetarea sau inhibarea unei acŃiuni sau reacŃii. ExcitaŃia şi inhibiŃia se caracterizează prin trei însuşiri:

intensitate, echilibru şi mobilitate.

 Intensitatea (forŃa) se referă la tăria cu care cele două procese apar şi se manifestă în sistemul nervos.

Din acest punct de vedere, procesele nervoase de excitaŃie şi inhibiŃie pot fi puternice (intense) şi slabe.

 Echilibrul se referă la raportul de intensitate/forŃă dintre excitaŃie şi inhibiŃie, la balanŃa dintre ele. Din

punct de vedere al echilibrului, deosebim procese nervoase de excitaŃie şi inhibiŃie echilibrate şi

neechilibrate. Trebuie f ăcută distincŃia între echilibru (nonechilibru) temperamental şi cel emoŃional.

Primul se referă la raportul dintre excitaŃie şi inhibiŃie, al doilea la procesele emoŃionale.

 Mobilitatea constă în rapiditatea cu care excitaŃia cedează locul inhibiŃiei şi invers, cele două procese

nervoase înlocuindu-se reciproc. Din acest punct de vedere, avem procese nervoase mobile şi inerte.

Prin combinarea celor trei însuşiri (intensitatea, echilibrul şi mobilitatea), I.P. Pavlov stabileşte 4 tipuri

de activitate nervoasă superioară (A.N.S.) cărora le corespund cele 4 tipuri de temperamente clasice:

1. Tipul puternic, echilibrat, mobil → temperamentul sangvinic 

2. Tipul puternic, neechilibrat, excitabil → temperamentul coleric3. Tipul puternic, echilibrat, inert → temperamentul flegmatic

4. Tipul slab → temperamentul melancolic

I.P. Pavlov arătă astfel că la baza fiecărui tip de temperament stă un anumit tip de A. N. S. (tip de

sistem nervos). Între temperament şi tipul de activitate nervoasă superioară nu există o relaŃie de

identitate, ci doar una de corespondenŃă, (o relaŃie, o legătură), temperamentul fiind o noŃiune

psihologică, în timp ce tipul de A.N.S. reprezintă o noŃiune fiziologică. Temperamentul exprimă modul de

manifestare, de exteriorizare a tipului de activitate nervoasă superioar ă în planul conduitei, el

reprezintând baza materială a comportamentului  şi personalit ăŃ ii.

1.2.1.4. Locul temperamentului în sistemul de personalitate 

Chiar dacă din punct de vedere biologic şi medical melancolicul pare a fi mai „vulnerabil” decât

sangvinicul, din punct de vedere psihologic şi pedagogic ele trebuie privite ca aparŃinând altui tip

temperamental şi nu unui alt nivel de perfecŃionare. Practica ne arată că în rândul elevilor şi studenŃilor

care obŃin rezultate strălucite se găsesc destui cu temperament melancolic. De altfel, în istoria culturii

 întâlnim multe celebrităŃi care au avut un temperament melancolic. Concluzia care se impune este aceea

că valoarea omului nu depinde de temperament , ci de alte subsisteme ale personalităŃii şi, în primul rând,

de subsistemul relaŃional-valoric, adică de caracter. Energia globală specifică sangvinicului nu implică neapărat capacităŃi, inteligenŃă, aptitudini, perseverenŃă şi forŃa voinŃei, la fel cum nivelul redus de energie

caracteristic melancolicului nu înseamnă lipsa acestor calităŃi. Nimeni nu este bun sau rău, harnic sau

leneş, capabil sau incapabil, creator sau necreator prin temperamentul său. Din punct de vedere

psihologic, no Ń iunea de temperament este neutr ă sub aspect valoric, aptitudinal-performanŃial, intelectual,

moral, estetic etc. Aşadar, în psihologie se consideră că nu există temperamente bune sau rele, superioare

Page 11: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

11

sau inferioare, pozitive sau negative, fiecare din ele prezentând atât trăsături pozitive, cât şi riscul unor

 însuşiri negative.

Cercetările psihologice arată că particularităŃile tipului de sistem nervos nu determină zestrea

aptitudinală a persoanei, inteligenŃa sa, trăsăturile sale morale. Talente ca şi prestaŃii înalt creative,

trăsături caracteriale psihomorale diferite, pozitive ca şi negative, niveluri de inteligenŃă crescute pot fi

 întâlnite la oricare dintre cele patru temperamente. Trăsăturile temperamentale nu corelează semnificativ

cu trăsăturile orientativ-motivaŃionale, aptitudinale, intelectuale sau caracteriale. Temperamentul este mai

degrabă o caracteristică formală, un cadru, în care sau pe care se pot clădi, prin educaŃie, variate

conŃinuturi psihologice. De exemplu, o persoană care are un temperament sangvinic poate deveni o

valoare sau un răuf ăcător. Aceasta depinde de sensul, de direcŃia pe care educaŃia o dă persoanei

respective, de ceea ce se achiziŃionează în timpul vieŃii, pe această structura ereditară a temperamentului.

Totuşi, temperamentul î şi pune pecetea asupra conduitei, în special, asupra modului în care diverse

conŃinuturi sunt realizate. Altruismul, generozitatea, de exemplu, nu sunt trăsături temperamentale, dar

modul cum fiecare dobândeşte şi le exprimă în comportamentul său depind de temperament. De altfel, între temperament şi caracter, ca susbsisteme ale personalităŃii, există o relaŃie de interinfluenŃare. Astfel,

temperamentul influenŃează caracterul, în sensul că poate nuanŃa, facilita sau inhiba manifestarea

trăsăturilor caracteriale. La rândul lui, caracterul influenŃează temperamentul prin aceea că poate permite

valorizarea şi valorificarea optimă a trăsăturilor temperamentale.

În consecinŃă, subsistemul dinamico-energetic, adică temperamentul trebuie considerat ca Ńinând de

stilul, de forma de a fi şi de a se comporta a persoanei. Temperamentul colorează într-un mod caracteristic

conduita şi prestaŃiile unui individ, dinamica lor, dar nu determină nivelul lor valoric. El reprezintă aşadar

forma conduitei şi a personalităŃii, felul în care reacŃionează  şi acŃionează (rapid-lent, hiperenergic-hipoenergic etc.), dar nu şi conŃinutul acesteia, care este dat de caracter.

1.2.1.5. Cunoaşterea, influenŃarea şi educarea temperamentelor

Pentru determinarea temperamentului unei persoane trebuie să Ńinem seama de situaŃia în care se află 

persoana, situaŃie care poate fi familiară, cunoscută sau inedită. De exemplu, într-o situaŃie familiară un

temperament melancolic poate da dovadă de calm, sociabilitate, încredere în sine etc., întrucât

 împrejurarea dată nu implică riscuri sau ameninŃare. Într-o situaŃie nouă însă, acelaşi temperament se

manifestă prin închidere în sine, printr-un reflex prelungit de prudenŃă. Fireşte, există mecanisme de

compensare învăŃate în cursul vieŃii, cum ar fi sistemul deprinderilor şi al obişnuinŃelor, care dacă suntbine consolidate şi flexibile feresc persoana de instabilitate şi inadaptabilitate în diferitele împrejurări ale

vieŃii. Totodată în procesul învingerii greutăŃilor individul se fortifică.

Aşadar, pentru a identifica temperamentul predominat al unei persoane vom căuta să-l cunoaştem,

observându-i şi înregistrându-i comportamentele în situaŃii cât mai variate, dar mai ales în situa Ńii cu

caracter de test psihologic. De exemplu, o situaŃie tipică de aşteptare, o situaŃie competiŃională, o

activitate care cuprinde un element imprevizibil sau cu un grad mare de dificultate, o situaŃie de adaptare

Page 12: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

12

la nou, o situaŃie de interacŃiune socială (ex. o sarcină de reprezentare a colectivului într-o confruntare de

opinii sau în faŃa autorităŃii: director, diriginte etc.) etc. Toate aceste situaŃii prezintă caracter de test

psihologic şi pot pune în evidenŃă trăsături temperamentale specifice, indici de temperament.

Este foarte importantă cunoaşterea temperamentului prin observarea comportamentelor persoanei în

situaŃii cât mai diferite sub aspectului complexităŃii şi dificultăŃii lor, aşadar atât în situaŃii cunoscute,

familiare, dar şi în situaŃii noi, neobişnuite, cât şi în situaŃii dificile, chiar critice. De asemenea,

comportamentele persoanei în astfel de situaŃii trebuiesc observate o perioadă lungă de timp, trebuind

efectuate un număr suficient de mare de observaŃii, pentru a putea extrage o concluzie validă despre

apartenenŃa la unul sau altul dintre tipurile temperamentale.

În ordinea dezvoltării personalităŃii, temperamentul ne apare ca fiind o modalitate primordială,

trăsăturile de temperament fiind primele observabile la copil, atunci când nu se poate spune nimic despre

celelalte dimensiuni ale personalităŃii (aptitudini, caracter etc.) care încă nu s-au constituit.

Tipul de A.N.S. este determinat ereditar şi rămâne invariabil pe parcursul vieŃii. Acest fapt extinde

controlul genetic şi asupra temperamentului. Componenta genetică acŃionează mediat asupra însuşirilorpsihice, prin mijlocirea tipului de A.N.S. De aceea, temperamentul rămâne relativ constant pe tot

parcursul vieŃii, el modificându-se foarte puŃin sub influenŃele factorilor educaŃionali şi de autoeducaŃie, a

mediului social, familial, profesional etc. Prin educaŃie, autoeducaŃie, muncă, activitate, învăŃare, efort de

voinŃă, exerciŃiu, doar anumite trăsături de temperament pot fi modelate, influenŃate f ără însă ca tipul

temperamental predominant să se poată schimba radical.

Datele ştiinŃifice, ca şi experienŃa cotidiană, dovedesc că în orice activitate sau manifestare a omului pe

lângă aptitudini, motivaŃie, interese, trăsături de caracter etc. sunt implicate, de regulă, şi particularităŃi

dinamice ale personalităŃii care Ńin de ritmul, tempoul şi energia acesteia. O bună parte din cazurile deinadaptare şcolară sau profesională se explică inclusiv prin lipsa de concordanŃă între particularităŃile

energetico-dinamice şi natura activităŃii pe care persoana urmează să o efectueze. Rezultatele slabe ale

unor persoane se datoresc nu atât slabelor capacităŃi aptitudinale, cât blocajelor sau stărilor de

supraexcitaŃie determinate, în special, de trăsăturile energetico-dinamice. În alte situaŃii trăsăturile

temperamentale pot favoriza obŃinerea de succese.

În domeniul educaŃional, nu numai trăsăturile temperamentale ale elevilor trebuie să intre în atenŃie, ci

şi cele ale personalului didactic, deoarece felul în care profesorul reacŃionează afectiv în diferite situaŃii,

nu poate fi considerat nici pe departe un factor neglijabil. Trăsăturile energetico-dinamice-afective aleprofesorului pot influenŃa climatul psiho-social din clasă  şi şcoală, care este un important factor de

eficienŃă  şi randament şcolar. De aceea manifestările comportamentale ale profesorilor trebuie să 

constituie obiectul unui autocontrol şi autoreglări conştiente.

1.2.1.6. Extraversiunea şi introversiunea 

Dimensiune temperamentală cu două orientări de sens opus, extraversiunea – introversiunea a fost

descrisă de Carl Gustav Jung. Această dimensiune, specific umană, este condiŃionată de existenŃa Eu-lui,

Page 13: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

13

adică a lumii interne, care cuprinde ansamblul trăsăturilor afective, perceptive, imaginative, a

reprezentărilor, tendinŃelor, aspiraŃiilor şi preferinŃelor omului. Extraversiunea şi introversiunea se pot

manifesta atât în planul activităŃii psihice interne (în gândire, afectivitate etc.), dar şi în planul

comportamental şi al activităŃii sociale. Prin acestea, C. G. Jung distinge la oameni două atitudini diferite

faŃă de viaŃă, două moduri de a reacŃiona la împrejurări, pe care el le găseşte suficient de pronunŃate şi de

răspândite încât să le descrie ca fiind tipice. Extraversiunea-introversiunea încep să se manifeste foarte de

timpuriu la copil, unii considerând că poate fi înnăscută. În aceeaşi familie se pot găsi atât copii

extravertiŃi, cât şi introvertiŃi. Cele două trăsături nu se regăsesc la o persoană în stare pură (cazuri foarte

rare), ci combinate, una dintre ele fiind însă predominantă.

 Extraversiunea presupune orientarea predominantă spre lumea externă, spre lumea obiectelor şi

fenomenelor reale, lăsând pe planul al doilea lumea interioară cu toate componentele sale. La extravertit,

energia psihică este orientată spre obiect, rolul predominant în determinarea preferinŃelor, a alegerilor şi

deciziilor sale avându-l factorul extern. Interesele şi aspiraŃiile acestor persoane sunt dirijate spre ceilalŃi

indivizi, spre fenomenele şi situaŃiile lumii externe. Tipul extravertit este – aşa cum îl descrie Jung –motivat de factori din afară  şi, în mare măsură, influenŃat de mediu. Adultul extravertit este sociabil,

orientat spre ceilalŃi şi este interesat de oricine şi de orice. Îi plac organizaŃiile, grupurile, fiind de obicei

activ şi încercând să se dovedească util. Intelectualii extravertiŃi au calităŃi similare, se simt excelent

lucrând cu ceilalŃi, fiind cadre didactice sau f ăcând să circule într-un fel oarecare cunoştinŃele lor. Faptul

că relaŃionează uşor cu ceilalŃi îi ajută să facă în mod efectiv lucrul acesta. ExtravertiŃii tind să fie

optimişti şi entuziaşti, deşi entuziasmul lor poate să nu dureze prea mult. La fel se întâmplă şi cu relaŃiile

lor cu ceilalŃi oameni, care se fac şi se desfac la fel de repede şi de uşor. Slăbiciunea extravertiŃilor constă 

 în tendinŃa către superficialitate şi în nevoia de a face o bună impresie; nimic nu-i bucură mai mult decâtaudienŃa la public. Nu le place singurătatea, considerând că reflecŃia este inutilă, le lipseşte autocritica.

Deoarece se adaptează uşor la societate, de obicei acceptă normele şi regulile momentane, impuse,

tinzând astfel să fie oarecum convenŃionali în raŃionamentele lor. ExtravertiŃi sunt colericii şi sangvinicii.

 Introversiunea este specifică persoanelor care tind să se retragă din interacŃiunea socială şi să centreze

mai curând asupra propriilor gânduri şi sentimente, a propriilor idei şi teorii despre lume şi despre sine,

aceştia fiind mai puŃin interesaŃi de evenimentele lumii reale. La introvertit, energia psihică este orientată 

spre subiect, adică spre sine însuşi. Dacă extrovertitul este dominat de realitatea externă (materială  şi

socială), introvertitul abordează lumea în mod subiectiv, în funcŃie de semnificaŃia acesteia pentru el însuşi. Tipului introvertit îi lipseşte încrederea în relaŃiile cu oamenii, tinde să fie nesociabil, nu agreează 

societatea, se simte stingher şi pierdut în adunările mari.şi preferă reflecŃia în locul activităŃii practice.

Este impresionabil şi îi este teamă să nu pară ridicol, adesea părând incapabil să înveŃe cum să se

comporte în situaŃii sociale. Tinde să fie hiperconştiincios, pesimist şi critic. Nu-şi cheltuieşte energia

 încercând să-i impresioneze pe ceilalŃi sau risipind-o în activităŃi sociale. Posedă adesea cunoştinŃe

deosebite sau poate manifesta vreun talent care depăşeşte standardele obişnuite. IntrovertiŃii se simt în

Page 14: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

14

largul lor în singurătate sau în grupuri mici şi familiare, preferă propriile lor gânduri şi cărŃile

conversaŃiei, precum şi ocupaŃiile liniştite unei activităŃi zgomotoase. Propria lor judecată este mai

importantă pentru ei decât opinia general acceptată de toŃi ceilalŃi. IndependenŃa de judecată şi de decizie,

precum şi lipsa de convenŃionalitate pot fi valoroase dacă sunt corect înŃelese şi utilizate. În pofida lipsei

lor de farmec social, introvertiŃii î şi fac adesea prieteni loiali şi plini de înŃelegere, iar prieteniile lor sunt

profunde şi durabile. IntrovertiŃi sunt melancolicii şi flegmaticii.

1.2.2. CARACTERUL – SUBSISTEMUL RELAłIONAL-VALORIC ŞI DE AUTOREGLARE AL

PERSONALITĂłII

1.2.2.1. NoŃiunea de caracter 

Cunoscând particularităŃile dinamico-energetice care Ńin de temperament şi extraversiune şi

introversiune nu totuşi putem spune nimic despre trebuinŃele materiale şi spirituale ale persoanei, despre

hărnicia, cinstea, modestia, sinceritatea, patriotismul şi multe alte trăsături ale personalităŃii. Toate acesteanu mai depind de temperament, ci de caracter. Cuvântul î şi are originea în limba greacă  şi înseamnă 

gravare, trăsătură, semn, particularitate sau pecete. Caracterul este sistemul de atitudini care-şi pune

amprenta pe modul de manifestare a persoanei f ăcând-o să fie ea însăşi şi deosebind-o de alte persoane.

În sens general, caracterul desemnează ansamblul trăsăturilor esenŃiale şi calitativ specifice, care se

exprimă în activitatea omului în mod stabil şi permanent. În această accepŃiune, conceptul de caracter

poate fi confundat cu cel de personalitate.

Într-un sens restrâns (specific), caracterul este definit ca fiind totalitatea trăsăturilor esenŃiale şi stabile,

derivate din orientarea şi voinŃa omului. Această definiŃie dezvăluie, cel mai adecvat, conŃinutulpsihologic al noŃiunii de caracter.

1.2.2.2. Locul caracterului în sistemul de personalitate 

Trăsăturile care intră în structura caracterului nu sunt manifestări întâmplătoare, ci însuşiri esenŃiale şi

durabile care determină un mod constant de manifestare a persoanei. Cunoscând trăsăturile de caracter ale

unei persoane vom putea prevedea cum se va comporta ea într-o împrejurare sau alta de viaŃă. De pildă,

despre o persoană care se caracterizează prin hărnicie şi perseverenŃă putem anticipa care va fi atitudinea

ei faŃă de sarcinile profesionale, faŃă de diferitele activităŃi etc. Manifestările sporadice, accidentale,

situaŃionale, care apar doar în anumite împrejurări nu sunt definitorii pentru persoană şi de aceea nu se pot înscrie ca trăsături pozitive sau negative de caracter. Pot fi considerate trăsături de caracter numai

 însuşirile care exprimă o atitudine stabilizată, pozitivă sau negativă, faŃă de realitate şi care se manifestă 

constant şi durabil în faptele de conduită ale persoanei, în majoritatea situaŃiilor de viaŃă şi de activitate.

Sunt trăsături de caracter numai acele însuşiri care deŃin un loc dominant în structura persoanei şi care

exercită o influenŃă constantă asupra modului ei de a gândi, simŃi şi acŃiona. Trăsăturile de caracter nu

sunt direct observabile, ci ele pot fi „descifrate” din viaŃa şi activitatea omului prin inferenŃă, pornind de

Page 15: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

15

la observarea îndelungată, în diferite situaŃii de viaŃă şi de activitate şi interpretarea actelor de conduită,

prin desprinderea doar a acelor manifestări durabile, stabile de comportament.

În timp ce temperamentul nu implică referirea la valoare, caracterul nu se poate defini numai în sens

psihologic, f ără referire la valori morale, sociale etc. Aşadar, putem caracteriza o persoană, îi putem

evalua comportamentele şi acŃiunile sub aspect valoric, ca fiind pozitive sau negative, bune sau rele,

corecte sau greşite etc., f ăcând referire la trăsăturile ei de caracter. Caracterul constituie aspectul

(subsistemul) rela Ń ional-valoric  şi de autoreglare al personalit ăŃ ii, profilul psihomoral al persoanei,

esenŃa (conŃinutul) conduitei şi al personalităŃii sale.

1.2.2.3. Componentele structurale ale caracterului 

Din structura caracterului fac parte două segmente: un segment direcŃional, de orientare, format din

Ńelurile activităŃii, din concepŃia generală despre lume şi viaŃă, din drumul de viaŃă ales, precum şi din

valorile pe care persoana le recunoaşte şi le confirmă practic prin comportamentul său şi un segment

efector, care se referă la mecanismele voluntare ale conduitei, voinŃa reprezentând osatura, coloana

vertebrală a caracterului. De aici rezultă una din definiŃiile care au fost date caracterului ca fiind „voin Ń amoral organizat ă”.

Caracterul se dezvăluie în faptele de conduită, în relaŃiile cu ceilalŃi, cu grupul mai restrâns sau mai

larg. Actele de conduită sau relaŃiile cu alŃii relevă „poziŃiile” specifice pe care persoana le adoptă faŃă de

ceilalŃi oameni faŃă de muncă şi de propria persoană. Aceste poziŃii reprezintă ceea ce numim atitudini, iar

caracterul ne apare ca un  sistem de atitudini  şi tr ăsături caracteriale. Atitudinea reprezintă „un sistem

relativ durabil de reacŃii faŃă de obiecte, persoane, valori etc. reacŃii ce reflectă conceptele şi convingerile

subiectului referitor la obiectul vizat şi care-l determină pe acesta la un anumit spectru comportamental” 

(Vrabie, 1975).Atitudinea este simultan fapt de conştiinŃă şi comportament. În structura unei atitudini este inclusă o 

componentă cognitivă, de cunoaştere, una  afectivă  şi o a treia comportamentală. Atitudinea nu este o

dispoziŃie de moment, ci o propensiune stabilă, un principiu unificator al actelor de conduită care

prefigurează o formă mai generală de reacŃii faŃă de persoane, idei, situaŃii, instituŃii, valori etc. Opinia

este expresia verbală a atitudinii. Prin atitudini şi valori, persoana nu se mai raportează separat la fiecare

din obiectele unei categorii, la însuşiri de detaliu, ci la clasa de obiecte sau evenimente ca unitate.

Definitoriu pentru ceea ce numim atitudine este referinŃa implicită sau explicită la valori. Cuplul atitudini-

valori  Ńine de nucleul persoanei (Linton, 1972). „A lua atitudine” înseamnă a lua o poziŃie, a fi pro saucontra în raport cu un fapt, eveniment, situaŃie, a te raporta selectiv la acestea, ceea ce se exprimă în

caracterul selectiv al opiniilor şi al modului de comportare.

Valorile sunt mai mult decât însuşiri ale fenomenelor sau actelor externe. Pe o anumită treaptă de

dezvoltare istorică, ele s-au conturat ca principii (binele, adevărul, frumosul, dreptatea etc.), care au

apărut din anumite nevoi ale speciei umane ale unor grupuri sociale, având un conŃinut general uman şi

unul în funcŃie de contextul social-istoric concret. În anumite condiŃii, omul le proiectează ca obiect al

Page 16: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

16

dorinŃei, al expectaŃiei şi aspiraŃiei sale. De cele mai multe ori, grupul social preia valorile sub formă de

idealuri şi le propune membrilor săi. În consecinŃă, pentru copil, valorile sunt iniŃial date externe care

trebuiesc însuşite, asimilate, interiorizate şi transformate în valori proprii. Aşa cum copilul sau tânărul

găseşte o structură socială, o anumită tehnologie şi cultură determinată, găseşte şi un sistem de valori

socioculturale şi morale, recunoscut prin aprecierea colectivă, care i se propune ca principiu de conduită.

Atitudinile nu trebuiesc însă confundate cu valorile. Ele constituie mai degrabă recunoaşterea valorilor,

 însuşirea sau interiorizarea lor de către persoană. Cunoaşterea atitudinilor şi valorilor proprii unei

persoane sau grup constituie practic un instrument de previziune a comportamentului. Atitudinile unei

persoane tind să formeze un sistem unitar. Astfel, unele idei şi valori sunt centrale, altele sunt periferice.

Atitudinile centrale sunt cele care definesc orientarea persoanei. Sunt trei categorii de atitudini, şi anume:

a) atitudini fa Ńă de oameni, fa Ńă de societate în general: umanismul, grija faŃă de ceilalŃi, sociabilitatea,

altruismul, sinceritatea, spiritul combativ, spiritul de cooperare, spiritul critic, exigenŃa faŃă de alŃii,

corectitudinea, cinstea, tactul, delicateŃea, capacitatea empatică etc., precum şi opusele tuturor acestora:

individualismul, „închiderea în sine”, indiferenŃa, nesinceritatea, egocentrismul, susceptibilitatea,intoleranŃa, răutatea etc.

b) atitudini fa Ńă de muncă , fa Ńă de activitatea desf ăşurat ă: hărnicia, sârguinŃa, conştiinciozitatea,

exigenŃa în activitate, punctualitatea, grija probitatea, responsabilitatea profesională, entuziasmul, spiritul

de iniŃiativă, creativitatea, grija pentru produsele muncii, spiritul de întrajutorare etc.; ca trăsături negative

de caracter menŃionăm: lenea, neglijenŃa, apatia, rutina, dezorganizarea etc.

c) atitudini fa Ńă de sine: modestie, spiritul autocritic, autoironia, autoexigenŃa, demnitatea personală,

conştiinŃa adevăratei valori a propriei persoane, optimismul, încrederea în sine, stăpânirea de sine etc.

Reversul negativ al acestor trăsături îl constituie îngâmfarea, aroganŃa, sentimentul inferiorităŃiipersonale, al subaprecierii, ca şi al autoaprecierii necritice, timiditatea, egocentrismul (tendinŃa de a pune

 în centrul atenŃiei altora propria persoană), incapacitatea de a înŃelege pe alŃii, de a aprecia situaŃiile în

care se află semenii săi etc.

În afară de trăsăturile care decurg din orientarea omului, din concepŃia lui despre lume şi viaŃă, adică 

din segmentul direcŃional, de orientare, caracterul se exprimă şi prin energia, prin eforturile conştiente şi

voluntare pe care omul le face în vederea realizării scopurilor fixate şi care Ńin de segmentul efector. Dacă 

stabilirea scopurilor este dependentă de orientarea persoanei, realizarea lor solicită  eforturi voluntare

susŃinute. VoinŃa imprimă caracterului trăsături volitive ca: energia, fermitatea, gradul de organizare,hotărâre, curaj, spiritul de iniŃiativă cu care acŃionează omul în realizarea sarcinilor care îi stau în faŃă,

stăpânirea de sine, spiritul de disciplină, autocontrolul, fermitatea, puterea voinŃei, tenacitatea, hotărârea,

perseverenŃa, orientarea spre scopuri etc.

1.2.2.4. Formarea caracterului

Trăsăturile de caracter se formează în contextul relaŃiilor reciproce dintre oameni, în familie, şcoală şi

colectivele de muncă, prin învăŃare, educaŃie şi autoeducaŃie, prin însuşirea normelor şi valorilor socio-

Page 17: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

17

morale externe. Pentru copil, valorile externe (sociale, culturale, morale etc.) sunt treptat însuşite,

asimilate, interiorizate şi transformate în valori proprii de conduită socială, morală etc. Odată recunoscute,

 însuşite sau interiorizate de către persoană valorile se transformă în atitudini care prin stabilizare devin

trăsături de caracter. Trăsăturile negative de caracter sunt efectul educaŃiei greşite în familie sau şcoală.

PrezenŃa lor creează reale dificultăŃi în adaptarea şi integrarea socială a persoanei, ducând la tensionarea

relaŃiilor interindividuale şi la necesitatea reeducării persoanei. Pentru formarea trăsăturilor pozitive de

caracter trebuie să avem în vedere parcurgerea următoarelor etape:

a) însuşirea de către copil, preadolescent sau adolescent a unor reprezentări şi noŃiuni morale clare.

Aşa cum ne ocupăm de rigurozitatea noŃiunilor ştiinŃifice este necesar să ne ocupăm şi de felul cum elevii,

copii şi tineri, î şi însuşesc semnificaŃiile noŃiunilor morale, socio-morale etc. De exemplu, copilul trebuie

ajutat să cunoască  şi să înŃeleagă semnificaŃiile pe care pe au noŃiuni, cum ar fi: munca, perseverenŃa,

toleranŃa, altruismul etc. precum şi importanŃa formării şi dezvoltării la propria persoană a unei conduite

de viaŃă care să se sprijine pe astfel de valori. În acest fel, prin acŃiuni psihopedagogice specifice, realizate

 în şcoală  şi familie, copilul trebuie ajutat să î şi formeze treptat reprezentări şi noŃiuni referitoare la ce înseamnă să fii perseverent, harnic, tolerant etc.;

b) transformarea acestor noŃiuni morale în convingeri morale, în sentimente şi atitudini morale. În

acest sens, se poate acŃiona în moduri diferite: prin încurajare şi susŃinere afectivă, prin motivarea pozitivă 

a comportamentelor pozitive dorite, prin oferirea de modele de comportamente de urmat sau de explica Ńii

cu privire la unele erori de comportament etc.;

c) transpunerea constantă a acestor convingeri, sentimente şi atitudini morale în activitatea şi

comportamentul persoanei. Stimulând copilul sau tânărul să exerseze frecvent şi susŃinut în activitatea şi

comportamentul propriu aceste valori şi atitudini morale, acestea se vor transformă în deprinderi şiobişnuinŃe morale fixate în trăsături pozitive de caracter. Dintre trăsăturile negative de caracter mai

frecvent întâlnite la copii, preadolescenŃi şi adolescenŃi sunt minciuna, capriciile, încăpăŃânarea,

negativismul, timiditatea etc.

1.2.3. APTITUDINILE –SUBSISTEMUL INSTRUMENTAL-EXECUTIV AL PERSONALITĂłII

1.2.3.1. Conceptul de aptitudine

Termenul de „aptitudine” provine din cuvântul latin aptus (apt de…) şi se referă la posibilitatea de adesf ăşura o anumită activitate cât mai facil, obŃinând rezultate deasupra mediei celorlalte persoane.

Aptitudinea reprezintă o însuşire sau un complex de însuşiri psihice şi fizice, relativ stabile care asigură 

succesul, reuşita, performanŃa într-o activitate sau alta. DefiniŃia subliniază aspectul de eficienŃă, de

randament al unei aptitudini. Orice însuşire sau proces psihic privit sub unghiul eficienŃei devine

aptitudine (de ex. memoria, spiritul de observaŃie, gândirea divergentă etc.).

Page 18: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

18

Una şi aceeaşi aptitudine poate constitui o premisă a reuşitei în activităŃi diferite. De exemplu:

coordonarea ochi-mână este implicată în diferitele ramuri sportive (tir), în activităŃi profesionale (ex.

asamblarea pieselor în industria electronică), artistice, dar şi în chirurgie, în conducerea automobilului etc.

O aptitudine izolată nu poate asigura singură succesul într-o activitate; importantă este combinarea

aptitudinilor, care permite susŃinerea lor reciprocă, compensarea unei însuşiri deficitare prin altele (ex.

bună memorie poate compensa până la un punct inteligenŃa, o judecată profundă poate suplini un deficit

de informaŃie etc.).

1.2.3.2. Locul aptitudinilor în sistemul de personalitate

Aptitudinile împreună cu capacităŃile constituie componenta instrumental-executivă (opera Ń ională) a

 personalit ăŃ ii. Aptitudinea ne indică ce poate face o persoană  şi nu doar ce ştie ea, de aceea se

demonstrează întotdeauna prin reuşita în activitate. Nu orice fel de rezultate (slabe sau medii) ne indică 

prezenŃa unor aptitudini, ci doar acele rezultate superioare mediei, aşadar performanŃele obŃinute în mod

constant într-o activitate.

Aptitudinile reprezintă astfel o instrumenta Ń ie psihică deoarece individul se foloseşte de aptitudini casisteme operaŃionale superior dezvoltate pentru a realiza la nivel performant anumite activităŃi.

Apropiat termenului de aptitudine este cel de  capacitate. Deşi aparent sinonime, între aptitudine şi

capacitate există totuşi oarecare deosebiri: dacă aptitudinea rezultă dintr-un potenŃial nativ şi se

demonstrează prin uşurinŃa în învăŃarea şi execuŃia unei activităŃi, capacitatea reprezintă o aptitudine

 împlinită, rezultată din exerciŃiu, care s-a consolidat cu deprinderi şi s-a îmbogăŃit cu cunoştinŃe adecvate.

Dacă manifestările surprinzătoare la vârste precoce ne indică prezenŃa unor aptitudini, despre capacităŃi se

poate vorbi doar după ce persoana ajunge la rezultate remarcabile, după exersări şi elaborări complexe de

sisteme de lucru. Capacitatea este aşadar o aptitudine maturizată, exersată, dezvoltată la un nivel superior.Nivelul imediat superior capacităŃilor este cel al talentului care reprezintă combinarea originală a

aptitudinilor şi capacităŃilor prsoanei, asigurând rezultate creative remarcabile într-un domeniu sau altul.

Forma cea mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor, manifestată printr-o activitate creatoare de însemnătate

istorică pentru viaŃa societăŃii, o constituie geniul care îmbină la nivel excepŃional talentul şi creativitatea.

1.2.3.3. Premisele naturale ale aptitudinilor 

Se pune întrebarea dacă aptitudinile sunt înnăscute sau dobândite. Unii psihologi susŃin că aptitudinile

sunt înnăscute, în special cele cum ar fi aptitudinile muzicale, auzul foarte bine dezvoltat, cele fizice şi

psihofizice etc., acestea datorându-se unor elemente anatomofiziologice. În plus, numeroasele studii arată că inteligenŃa are o importantă componentă ereditară, care este legată de funcŃionarea creierului. AlŃii

afirmă că aptitudinile sunt dobândite, ele fiind rezultatul influenŃelor de mediu.

Există o componentă înnăscută a aptitudinilor. Ele au la bază anumite  predispozi Ń ii native care

formează premisele naturale ale aptitudinilor. Precocitatea manifestării unei aptitudini este un indiciu

pentru existenŃa acestor predispoziŃii native. Acestea Ńin de: particularităŃile diferiŃilor analizatori,

proprietăŃile proceselor nervoase de excitaŃie şi inhibiŃie, relaŃia dintre primul şi al doilea sistem de

Page 19: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

19

semnalizare, însuşiri anatomo-fiziologice mai generale, cum ar fi o constituŃie fizică mai robustă, unele

particularităŃi anatomo-fiziologice ale aparatului verbomotor, ale unor sisteme de reacŃie etc. Aceste

predispoziŃii native constituie însă numai una din condiŃiile procesului complex de formare a

aptitudinilor, deoarece prin ele însele, predispoziŃiile nu asigură dezvoltarea nici unei aptitudini.

Dezvoltându-se pe baza predispoziŃiilor native, aptitudinile nu sunt totuşi rezultate directe ale acestora, ci

ale activităŃii, ale dezvoltării, în care predispoziŃiile reprezintă doar momente de plecare, premise.

Formarea şi dezvoltarea aptitudinilor propriu-zise necesită o activitate intensă, sistematică şi organizată în

domeniul respectiv, însuşirea cunoştinŃelor şi deprinderilor adecvate. Prin urmare, deşi depind de

predispoziŃii, aptitudinile sunt totdeauna un rezultat al dezvoltării, al exercitării lor într-o activitate sau

alta. Aptitudinile sunt un „aliaj” între elementele înnăscute şi cele dobândite prin învăŃare şi experienŃă.

În determinarea aptitudinilor, ca şi a altor însuşiri psihice, nu putem determina exact componenta

ereditară în stare pură, în afara oricărui conŃinut datorat „absorb Ń iei” prin experienŃă şi învăŃare, la fel cum

nu poate fi măsurată cu exactitate componenta dobândită. Nu putem avea, deocamdată o „radiografiere”

psihologică a înzestrării genetice înainte ca individul, respectiv copilul, să se manifeste, să desf ăşoare oactivitate sau prestaŃie. Încă de la jumătatea secolului al XX-lea, D.O.Hebb distingea cu privire la

inteligenŃă, ca aptitudine generală studiată sub denumirea de factorul „G”, potenŃialul înnăscut al

dezvoltării mintale, numit inteligenŃa „A” şi nivelul efectiv atins la un moment dat, inteligenŃa „B”.

InteligenŃa „A” nu poate fi evaluată, măsurată, pentru că la nou-născut ea nu este conturată încă, iar

nivelul inteligenŃei „B”, accesibil evaluării psiho-metrice, nu indică în mod necesar nivelul inteligenŃei

„A”. Aşadar, nu se poate postula o relaŃie liniară între inteligenŃa „B” şi inteligenŃa „A”. Se ştie că grupuri

sau persoane dezavantajate cultural sau educaŃional nu-şi realizează potenŃialul lor intelectual nativ.

Estimarea inteligenŃei native constituie o problemă deschisă, întrucât inteligenŃa „A” poate rămâne, după cum arată experienŃa, în stare latentă. InteligenŃa „B” poate fi cunoscută practic cu deosebire la vârsta

şcolară, prin rezultatele obŃinute de elev în munca de învăŃare. Dezvoltarea inteligenŃei „B” este

determinată de influenŃele externe de mediu şi educaŃie, dar în acelaşi timp, şi de inteligenŃa „A”, care se

investeşte, se valorifică necontenit, prin procesul învăŃării în inteligenŃa „B“. Ceea ce numim coeficient de

inteligenŃă‚ stabilit prin probe psihometrice, este expresia sau măsura inteligenŃei „B” în care se află 

 înglobată, într-o proporŃie necunoscută, şi inteligenŃa „A”.

1.2.3.4. Formarea şi dezvoltarea aptitudinilor 

PredispoziŃiile native, mai ales în prima perioadă a vieŃii omului, constituie o înzestrare foartegenerală, ele fiind polivalente. Pe baza aceloraşi predispoziŃii native se pot dezvolta, prin educaŃie,

experienŃă  şi învăŃare aptitudini diferite, în funcŃie de condiŃiile vieŃii şi activităŃii persoanei.

PredispoziŃiile constituie un teren favorabil pentru forme diferite de activitate, diferen Ńierea aptitudinilor

depinzând de influenŃele social-educative, de interesele şi mai ales de activitatea persoanei. Din aceste

motive, diferenŃele interindividuale sunt neînsemnate la naştere şi în primii ani ai vieŃii copilului, în

comparaŃie cu diferenŃele care apar mai târziu sub influenŃa condiŃiilor de mediu şi educaŃionale. Deşi

Page 20: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

20

depind de predispoziŃii, aptitudinile sunt totdeauna un rezultat al dezvoltării învăŃării, al exercitării lor

 într-o activitate sau alta, formarea şi dezvoltarea aptitudinilor necesitând o activitate intensă, sistematică 

şi organizată în domeniul respectiv, o însuşire a cunoştinŃelor şi deprinderilor adecvate.

Nu este obligatoriu ca aptitudinile să se manifeste la vârste fragede, ci şi mai târziu, ca rezultat al

 învăŃării şi perseverenŃei în activitate, al însuşirii unor cunoştinŃe vaste şi sistematice în legătură cu acea

activitate. „ Niciodat ă nu e prea târziu” reprezintă un principiu definitoriu pentru dezvoltarea aptitudinilor

 într-un anumit domeniu, munca perseverentă fiind un factor de cea mai mare importanŃă în dezvoltarea

aptitudinilor şi talentelor. De asemenea, manifestarea tardivă a aptitudinilor nu constituie un indiciu că au

lipsit premisele naturale pentru aceste aptitudini.

Aptitudinile trebuie privite şi ca un  produs social-istoric. Pe măsură ce activitatea oamenilor s-a

diferenŃiat tot mai mult, sfera aptitudinilor a devenit tot mai cuprinzătoare. Pe măsură ce au apărut noi

domenii de activitate, s-au dezvoltat aptitudini noi, cele anterioare dobândind un conŃinut nou. Există o

relaŃie directă între specializarea muncii şi specializarea aptitudinilor.

1.2.3.5. Cunoaşterea aptitudinilor Aptitudinile trebuie considerate sub un dublu aspect: cel al eficienŃei (funcŃionalităŃii), adică al

reuşitei în activitate, precum şi sub un aspect procesual, care se referă la la structura acestora, la procesele

psihice care compun aptitudinile respective. Aptitudinile se obiectivează în performanŃele, în rezultatele

unei activităŃi, adică în produsele lor materiale şi spirituale, în care găsim, într-o formă condensată  şi

fuzionată, acele procese psihice care alcătuiesc aptitudinile respective, concurând la realizarea prestaŃiei.

Ex.: rezultatele şcolare identice la matematică sau la muzică presupun combinaŃii aptitudinale diferite.

O aptitudine implică simultan o combinare de procese sau însuşiri psihice, dar şi un nivel funcŃional al

acestora. Unul şi acelaşi rezultat într-o activitate poate fi obŃinut prin mijloace (mecanisme) psihicediferite, aşadar prin combinări de aptitudini diferite la persoane diferite. Indicatorii prezenŃei unei

aptitudini la o persoană sunt: a) rezultatele supramedii obŃinute de aceasta într-o activitate anume; b)

constanŃa, stabilitatea cu care sunt obŃinute aceste rezultate; c) efortul cantitativ mai redus depus de

persoana respectivă pentru obŃinerea rezultatelor superioare mediei comparativ cu ceilalŃi. Ultimul

indicator reliefează uşurinŃa cu care sunt însuşite cunoştinŃele necesare activităŃii şi cu care se formează şi

se consolidează deprinderile şi priceperile executive. Nivelul de dezvoltare al aptitudinilor se poate evalua

după indicatori ai performanŃei, cum ar fi: rapiditatea, precizia, productivitatea, eficienŃa, originalitatea.

1.2.3.6. Clasificarea aptitudinilor După natura proceselor psihice implicate în strutura lor, aptitudinile pot fi:

- senzoriale: acuitatea vizuală, tactilă, auditivă, capacitatea de reprezentare spaŃială a obiectelor,

spiritul de observaŃie, orientarea rapidă şi corectă în timp şi spaŃiu, percepŃia şi aprecierea distanŃelor etc;

-  psihomotorii: dexteritatea manuală, coordonarea oculo-motorie, coordonarea ochi-mână-picior,

viteza de reacŃie, precizia mişcărilor, rapiditatea lor etc.;

Page 21: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

21

-  intelectuale: inteligenŃa, aptitudinile verbal-logice, matematice, capacitatea de analiză  şi sinteză,

raŃionamentul inductiv/deductiv, memoria logică, bogăŃia imaginaŃiei, fluenŃa ideilor, originalitatea

gândirii etc.;

- fizice: forŃa fizică, viteză, rezistenŃă la efort şi oboseală, îndemânare, supleŃe corporală etc.

După orientare sau grad de specializare, vorbim despre:

- aptitudini generale (inteligenŃa, aptitudinea şcolară, capacitatea de învăŃare, cea de memorare, spiritul de

observaŃie etc.), utile în toate domeniile de activitate sau în cele mai multe dintre ele;

- aptitudini speciale care mijlocesc eficienŃa activităŃii într-un anumit domeniu: aptitudini sportive,

tehnice, actoriceşti, pedagogice, manageriale, ştiinŃifice, artistice etc. Adesea sunt numite şi aptitudini 

 profesionale. Aptitudinile generale nu le pot înlocui pe cele speciale, ci doar le pot compensa într-o

anumită măsură, mai ales în domeniul sportiv, artistic, tehnic. În cercetarea ştiinŃifică, inteligenŃa este

indispensabilă. Orice activitate profesională sau socială necesită o îmbinare de aptitudini generale şi

speciale, care sunt ireductibile una la alta, în sensul că nu se pot înlocui reciproc. Există totuşi multe

activităŃi în care primează aptitudinile speciale, cele generale nefiind obligatorii la cote foarte înalte. Dinmultitudinea aptitudinilor umane generale şi speciale, o importanŃă deosebită pentru psihologia educaŃiei

o au inteligenŃa generală, aptitudinile şcolare şi aptitudinea pedagogică.

1.2.3.7. InteligenŃa ca aptitudine generală 

InteligenŃa este cea mai complexă dintre aptitudinile umane. Termenul derivă din latinescul

interlegere care însemna a discrimina, dar şi a lega, a pune împreună. Aşadar, într-o primă accepŃiune

etimologică, inteligenŃa ar fi capacitatea min Ń ii umane de a stabili rela Ń ii. În accepŃia unor gânditori,

inteligenŃa este un instrument al cunoaşterii, al abstractizării şi sintezei în timp ce simŃul comun o

consideră ca fiind un instrument al reuşitei.J. Piaget (1964) defineşte inteligenŃa drept capacitatea de adaptare optimă şi eficientă la situaŃii noi şi

problematice ale mediului, realizată prin valorificarea datelor experienŃei. Aşadar, inteligenŃa este legată 

de adaptare care la rândul ei reprezintă rezultatul interacŃiunii a două componente: asimilarea, adică 

achiziŃia de cunoştinŃe, date, experienŃe şi acomodarea care presupune restructurarea şi reorganizarea

modelelor anterioare de cunoaştere ca rezultat al noilor achiziŃii. Cele două componente, asimilarea şi

acomodarea, tind să se afle permanent într-un echilibru, în acest mod realizându-se dezvoltarea

inteligenŃei. Sub aspect procesual, inteligenŃa include toate procesele psihice de cunoaştere, ceea ce face

ca adeseori să fie confundată cu gândirea. Gândirea cu particularităŃile ei specifice reprezintă cea maiimportantă componentă din structura inteligenŃei, dar nu singura, ci alături de alte procese cognitiv-

intelectuale cum ar fi: memoria, imaginaŃia, limbajul, observaŃia etc. Psihologia ştiinŃifică a trecut de la o

definiŃie abstractă, generală, la definiŃii operaŃionale care au permis măsurarea acestei aptitudini generale.

A Binet şi T. Simon au conceput prima primul test de măsurare a inteligenŃei în urmă cu aproximativ un

secol. Testul a fost creat ca un instrument de predicŃie a reuşitei şcolare cerut de nevoi de ordin practic.

Page 22: Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor

5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor

22

1.2.4. CREATIVITATEA – DIMENSIUNE CARDINALĂ DE PERSONALITATE

1.2.4.1. ConsideraŃii generale privind creativitatea

Creativitatea este o formă superioară a activităŃii umane care are cinci implicaŃii în progresul

societăŃii şi chiar în schimbarea istoriei şi reformarea lumii. Creativitatea este un fenomen extrem de

complex, un complex de procese şi fenomene psihice cu numeroase aspecte, faŃete şi dimensiuni, un

fenomen multidimensional. Creativitatea nu este o capacitatea psihică autonomă şi nici măcar produsul

exclusiv al proceselor psihice de cunoaştere (inteligenŃă, imaginaŃie, gândire, memorie etc.), întrucât la

actul creator participă întregul sistem psihic uman. Unii autori (I. Moraru) fac deosebirea între creativitate

şi creaŃie. Creativitatea este definită ca activitatea mintală de elaborare a ideilor noi şi originale, iar creaŃia

este activitatea de metamorfozare a ideilor noi în proiecte, planuri, schiŃe şi în final în obiecte tehnice sau

artistice cu valoare utilitară pentru societate. AlŃi autori nu fac această deosebire şi definesc creativitatea

„ca un ansamblu unitar al factorilor subiectivi şi obiectivi care duc la realizarea de către indivizi sau

grupuri a unui produs original şi de valoare” (Al. Roşca).Sunt trei semnificaŃii ale conceptului de creativitate:

1) creativitatea ca produs → produs creativ;

2) creativitatea ca proces → proces creativ/ proces de creaŃie;

3) creativitatea ca trăsătură sau dimensiune de personalitate → personalitate creativă / creatoare.

La acestea se mai adaugă alte două:

- creativitatea ca atribut al unui grup → grup creativ/ creator,

- creativitatea ca atribut al unui mediu → mediu creativ/ creator.

Toate aceste criterii reprezintă şi perspective diferite de analiză ale creativităŃii.