Crăciun Denisa

Anul I, Teologie – Franceză

Cântarea Cântărilor

• Lucrare de seminar la Teoria literaturii -

„Cântarea cântărilor“ este un poem de dragoste, unic în Vechiul Testament s ,i care a fost acceptat relativ târziu în rândul celorlalte Ketubim („scrieri“), de abia în adunarea rabinică de la Jammia (circa anul 90 după Hristos).Pare probabil că îndoieli asupra „autenticităt ,ii“ inspirat,iei sale religioase s-au arătat încă din timpul lui rabbi Akiba (secolul I-II după Hristos). Pentru că, atât Akiba cât s,i alt,i purtători de cuvânt ai doctrinei iudaice au exaltat – aproape cu ostentat,ie – valoarea Cântării Cântărilor. Laudele pe care aces ,ti doctori le aduc poemului, par a fi o react ,iune energică împotriva unor anumite îndoieli, care-s ,i făceau loc în Sinagogă, relativ la „sfint ,enia“ Cântării Cântărilor. Altminteri, anevoie am înt,elege afirmat,ia lui rabbi Akiba: „lumea întreagă nu trece în valoare ziua în care „Cântarea Cântărilor“ a fost dată lui Israel“. De atunci, din anul 90 după Hristos, poemul a fost interpretat numai alegoric s ,i această interpretare a fost acceptată atât de iudaism cât s,i de cres,tinism.

„Cântare Cântărilor este ceea ce istoricii literaturii ebraice numesc un maschal, care înseamnă „sentint,ă proverbială“, dar poate însemna s,i „parabolă, alegorie“. Genul maschal era foarte gustat în Palestina s ,i parabolele Mântuitorului verifică imensul lor succes în mase. Ambivalent ,a simbolică a textelor sacre nu este, as,adar, justificată numai de tradit,ia elitelor iudaice; ea era gustată s,i de masele inculte s,i se regăses,te în textele orale (Proverbe, Profet,ii, etc.). Înt,elegem, cu atât mai bine, polivalent ,a simbolică a Cântării Cântărilor cu cât regăsim mai multe „expresii alegorice“ în Vechiul Testament. Alegoria este arhaică; deci, în nici un caz ea n-a fost insinuată de rabini într-un poem„erotic“.

Ceea ce surprinde, la cea dintâi lectură a Cântării Cântărilor, este pasiunea s ,i patosul erotic. Este atât de aprinsă s ,i coples,itoare această pasiune a S, ulamitei, încât Sinagoga interzice credincios,ilor lectura poemului înainte de vârsta de

1

30 ani. Imaginat,ia incendiară a unui tânăr întunecă sensul alegoric al Cântării Cântărilor, spun doctorii Legii. Dar tocmai această „pasiune“ extraordinară face posibilă polivalent,a simbolului. Mentalitatea modernă înt ,elege anevoie ambivalent,a „poeziei erotice“. Totus,i, nici o altă experient,ă omenească, în afară de dragoste, nu poate traduce, cu o mai mică aproximat ,ie, raptul (extazul) spiritual. Dacă putem respinge asert ,iunea majorităt,ii criticilor moderni, că poemul S, ulamitei este pur s,i simplu un cântec „profan“ de dragoste, atunci trebuie de asemenea să ridicăm întâmpinări serioase tezei contrarii după care „Cântarea Cântărilor“ n-ar avea decât sensuri alegorice. Textele scrise în „limbaj intent,ional“ lasă a se înt,elege că polivalent,a simbolică nu exclude sensul concret, imediat, „literal“.

„Limbajele secrete“ se întâlnesc în toată „istoria spiritualităt ,ii“. „Limbajele secrete“ sunt de fapt, lexice „spirituale“ care nu au nimic de-a face cu limbile speciale s,i argourile. Fiecare termen întâlnit în „limbajele secrete“ poate avea mai multe înt,elesuri, după „cheia“ cu care e citit sau în funct ,ie de nivelul predominant de evolut,ie spirituală al cititorului. Polivalent,a semantică a cuvintelor sfârs,es,te prin a substitui echivocul sistemului curent de referint ,ă, inerent oricărui limbaj uzual: această distrugere a limbajului contribuie s ,i ea la „sfărâmarea“ Universului profan s,i la înlocuirea sa cu un Univers având nivelurile convertibile s,i integrabile. Simbolismul, în general, realizează o „porozitate“ universală, „deschizând“ fiint ,ele s,i lucrurile unor semnificat,ii transobiective. Este un proces de distrugere s,i de reinventare a limbajului. Astfel, se crează un limbaj nou s,i paradoxal care ia locul limbajului profan abolit. Polivalent,a simbolică a unor termeni nu este totus ,i niciodată arbitrară. Polivalent,a exprimă doar aplicabilitatea lor în niveluri sau planuri diferite de realitate ce au fiecare o frecvent,ă „de vibrat,ie“ distinctă, nebănuită de neinit,iat,i.

După dubla mărturie a Sinagogii s ,i Bisericii cres,tine se afirmă că autorul cărt ,ii este Solomon. Această pozit,ie oficială este adesea combătută. Oricare ar fi fost „cauza istorică a creat,iei acestui poem – oricât de profană ar fi fost „manifestarea“ sa (cântec pastoral, nupt ,ial, etc.) – structura textului îngăduie interpretarea simbolică. Afirmat,ia că poemul S, ulamitei nu exclude, aprioric, orice sens concret, nu implică o „origine“ profană a textului s ,i, cu atât mai put,in, o interpretare strict erotică, pentru simplul motiv că eroticul profan este o descoperire relativ recentă s ,i aproape orice act omenesc, chiar s ,i cel mai

2

nesemnificativ, îs,i are într-o cultură tradit,ională un sens sacru sau simbolic. Istoria exegezei iudaice este aproape unanimă cu privire la caracterul alegoric al Cântării Cântărilor. Sub chipul căsătoriei lui Solomon poemul cântă legătura tainică dintre Dumnezeu s,i poporul Său. Interpretarea alegorică iudaică vede în simbolul căsătoriei iubirea lui Dumnezeu fat,ă de poporul Său. Tradit,ia iudaică, în întregimea ei, înt,elege prin Solomon, Regele care este stăpân al păcii – as,adar, Dumnezeu – s,i prin Shulamita pe „Cea Pacificată“, adică Adunarea sufletelor sfinte care au regăsit Pacea beatifică originală.

Kabbala – care înseamnă „ceea ce este ascuns“, „pudic“, „ceea ce este păstrat“ (tradit,ia) s,i care foloses,te un lexic polivalent – traduce „unirea“ lui Solomon cu Shulamita drept unirea celor doi sephirot ,i, Tipheret s,i Malcuth. Se s,tie că Solomon este părintele mitic al Kabbalei practice. „Cartea Splendoarei“ („Sefer ha-Zohar“ sau „Zohar“) care este până astăzi a patra mare carte a iudaismului, alături de Biblie, de Talmud s,i Sefer Yetsirah, iar pentru kabbalis,ti este lucrarea esent,ială, se prezintă ca un comentariu teosofic al Pentateuhului la care se adaugă 21 de anexe, un supliment la Zohar s ,i „Noul Zohar“. Cântarea Cântărilor este comentată pe larg în textele zohariene. Comentariile din Zohar pornesc de la ideea că în fiecare sintagmă a Torei se găsesc suprapuse patru nivele de semnificat,ie. Semnificat,ia literală „Peshat“ (sensul exterior);

Aluzia „Remes“ (esent,a);

Sensul analogic „Derash“ (cunoas,terea intuitivă); Sensul

mistic „Sod“ (cunoas,tere prin iubire);

Sensul mistic este cel mai profund. Polisemia textelor Revelat ,iei permite după unii exeget,i mai mult de patru interpretări. S-a sust ,inut că pot fi până la s,ase sute de mii (numărul celor prezent,i la Revelat,ia de pe Sinai). În kabbală Tipheret este un centru dinamic din Arborele Sefirot. Fort ,a lui scade atunci când păcatele lumii cresc. El este sprijinit în realizarea ordinii morale s ,i act,ionează prin Malcuth asupra cosmosului material (s,i a omului). Malcuth sau S, ekina (cuvânt ce înseamnă rezident,ă, locuint,ă) este acea parte a Divinităt ,ii revelate (a Arborelui Sefirot) care se implică în imanent s ,i care este mediatorul între Divinitate s,i lumea cosmică, între Dumnezeu s ,i om. Ea se ocupă de lumea creată „ca o mamă de copiii ei“. Se află ierarhic deasupra lumilor angelice. Autorul Zoharului consideră că femeia cea frumoasă, porumbit ,a neprihănită din Cartea Cântărilor (6) este Shekina (Matrona).

3

Shekina este un fel de ipostază a Divinităt ,ii, căreia unii mistici îi atribuie sensul de principiu feminin, de „Matrona“(Matroană), sens care va fi dezvoltat de kabbală. Fundamentarea conceptului de Shekina s-a bazat pe „Cântarea Cântărilor“, unde împăratul cel inaccesibil („ ...Încotro a apucat iubitul tău ... ca să-l căutăm...“ (6,1) ) este simbolul Divinităt ,ii supreme, iar frumoasa sa iubită („una singură este porumbit,a mea, neprihănita mea...“ (6,8) este Shekina.

Tot tradit,ia kabbalistică afirmă că Adam s ,i Eva sunt figurile celor doi sephirot ,i, Tipheret s,i Malcuth, deci unirea lor este omologată unei mari s ,i profunde taine divine s,i cosmice în acelas,i timp. Interpretarea alegorică cres,tină vede în mire pe Hristos s,i în mireasă, Biserica Sa. Clement al Alexandriei spune : „Dumnezeu l-a făcut pe om : bărbat s,i femeie; bărbatul îl reprezintă pe Hristos, femeia reprezintă Biserica“. Iubirea lui Hristos s,i a Bisericii se impune ca arhetip al căsătoriei s,i preexistă astfel în cuplu, căci Adam este creat după chipul lui Hristos s,i Eva după chipul Bisericii.

Astfel, căsătoria înalt,ă deasupra stării de cădere; arhetip al raporturilor nupt,iale, ea explică numele lui Israel s ,i apoi pe cel al Bisericii ca „mireasă a lui Dumnezeu“. Nici căderea s,i nici timpul n-au atins-o în realitatea ei sfântă. Ritualul ortodox precizează: „Nici păcatul original, nici potopul n-au deteriorat câtus,i de put,in sfint,enia unirii conjugale“. Sfântul Efrem Sirul adaugă: „De la Adam până la Mântuitorul, adevărata iubire conjugală a fost Taină desăvârs ,ită“. Înt,elepciunea rabinică consideră s,i ea iubirea conjugală ca unicul canal al harului, chiar la păgâni (Zohar I).

La Paul Evdokimov „Cântarea Cântărilor“ este poezia cea mai înaltă ce cântă iubirea s,i doimea sfântă a unirii nupt,iale. Epitalamul aduce în scenă logodnicii căutându-se unul pe celălalt, dar adevăratul lui subiect nu este nici păstorul bucolic, nici frumoasa S, ulamita ci iubirea însăs,i. Chip al iubirii logodnicilor, ea este s,i chip al iubirii conjugale între Dumnezeu s ,i sufletul omenesc. Revelat,ia esent,ială a Cântării este că iubirea omului izvorăs ,te din Dumnezeu s,i limbile focului devorator al lui Dumnezeu – Cinzecime nupt ,ială – o preschimbă în lumină.

După cum se vede , nivelurile s,i zonele între care se fac legături „mistice“ s,i se precizează corespondent,e sunt nesfârs,ite, dar aplicabiltatea unui singur text la felurite interpretări nu-l invalidează. Dragostea frenetică, coples ,itoare, chiar în formele ei inferioare, scoate spontan pe om din sine, din închistările sale, îi anulează sau îi macerează egoismul, îl as,ează fat,ă în fat,ă cu realitatea, cu

4

misterul. Am văzut că dragostea – chiar în coordonatele ei carnale plenare – are o pluralitate de sensuri, putând fi înt,eleasă ca eros, ca rapt spiritual, ca unire senzuală carnală, ca ceremonial nupt,ial, ca descoperire a Divinului.

Bibliografie:

Nicolae Ciudin, „Studiul Vechiului Testament“

Mircea Eliade, „Spiritualitatea s,i limbajele secrete“

Paul Evdokimov, „Taina Iubirii“

C. Bălăceanu Stolnici, „Introducere în studiul Kabbalei iudaice s ,i cres,tine“.

Edmond Jacob, „L’Ancien Testament“

Jean Marestan, „L’Impudicité Religieuse“

Cântarea Cântărilor

Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul. Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc.

Răpes,te-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! - Regele m-a dus în cămările sale: ne vom veseli s,i ne vom bucura de tine. Ît,i vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubes,te, după dreptate te iubes,te!

Neagră sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasă, ca sălas ,urile lui Chedar, ca s,i corturile lui Solomon.

Nu vă uitat,i că sunt negricioasă că doar soarele m-a ars. Fiii maicii mele s-au mâniat, trimisu-m-au să le păzesc viile, dar via mea nu mi-am păzit-o!

Spune-mi dar, iubitul meu, unde-t,i pas,ti tu oile? Unde poposes,ti tu la amiază? De ce oare să rătăcesc zadarnic pe la turmele tovarăs,ilor tăi?

Dacă nu s,tii unde, tu cea mai frumoasă între femei, t ,ine atunci mereu urmele oilor, pas,te-t,i mieii în preajma colibelor, iezii în preajma ciobanilor!

Cu un telegar înhămat la carul lui Faraon te aseamăn eu, draga mea!

Frumos,i se văd obrajii tăi, as,ezat,i între cercei s,i gâtul tău împodobit cu s,ire de mărgăritare.

Făuri-vom pentru tine lănt,is,oare aurite, cu picături s,i crestături de argint.

Cât regele a stat la masă, nardul meu a revărsat mireasmă.

5

Perinit,ă de mirt este iubitul meu, care se ascunde între sânii mei.

Iubitul meu e ciorchinele de ienupăr, din Enghedi, de la vii cules.

Cât de frumoasă es,ti tu, draga mea! Cât de frumoasă es,ti! Ochi de porumbit,ă sunt ochii tăi.

Cât de frumos es,ti dragul meu! s,i cât de drăgălas, es,ti tu! Pajis,tea de iarbă verde ne este al nostru pat.

Cedrii ne sunt acoperis, sălăs,luirii s,i adăpost ne sunt chiparos,ii.

Eu sunt narcisul din câmpie, sunt crinul de prin vâlcele.

Cum este crinul între spini, as,a este draga mea între fete.

Cum este mărul între copaci, as,a este dragul meu printre flăcăi. Să stau la umbra mărului îmi place, dulce este rodul lui în gura mea!

El m-a dus în casa de ospăt, s,i sus drept steag era iubirea.

Întărit,i-mă cu vin, cu mere răcorit,i-mă, că sunt bolnavă de iubire.

Stânga sa este sub cap la mine s,i cu dreapta lui mă cuprinde.

Vă jur, fete din Ierusalim, pe cerboaice, pe gazelele din câmp, nu trezit ,i pe draga mea; până nu-i va fi ei voia!

Auzi glasul celui drag! Iată-l vine, săltând peste coline, trecând din munte-n munte.

Ca o gazelă e iubitul meu sau e ca un pui de cerb; iată-l la noi pe prispă, iată-l prives,te pe fereastră, printre gratii iată-l se uită.

S, i începe să-mi vorbească: Scoală, draga mea, s,i vino!

Iarna a trecut, ploaia a încetat.

Flori pe câmp s-au arătat s,i a sosit vremea cântării, în t,arină glas de turturea se aude.

Smochinii îs,i dezvelesc mugurii s,i florile de vie văzduhul parfumează. Scoală, draga mea, s,i vino!

Porumbit,a mea, ce-n crăpături de stâncă, la loc prăpăstios te-ascunzi, arată-t ,i fat,a ta!

6

Lasă-mă să-t,i aud glasul! Că glasul tău e dulce s,i fat,a ta plăcută. Prindet,i vulpile, prindet,i puii lor, ele ne strică viile, că via noastră e acum în floare.

Iubitul meu este al meu s,i eu sunt a lui. El printre crini îs,i pas,te mieii.

Până nu se răcores,te ziua, până nu se-ntinde umbra serii, vino, dragul meu, săltând ca o căprioară, ca un pui de cerb, peste munt,ii ce ne despart.

Noaptea-n pat l-am căutat pe dragul sufletului meu, l-am căutat, dar, iată, nu l-am mai aflat.

Scula-mă-voi, mi-am zis, s,i-n târg voi alerga, pe ulit,e, prin piet,e, amănunt,it voi căuta pe dragul sufletului meu. L-am căutat, nu l-am mai aflat.

Întâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc; “N-at ,i văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu?”

Dar abia m-am despărt,it de ei s,i iată, eu l-am găsit, pe cel iubit; apucatu-l-am atunci s,i nu l-am mai lăsat, până nu l-am dus la mama mea, până nu l-am dus în casa ei.

Vă jur, fete din Ierusalim, pe cerboaice, pe gazelele din câmp, nu trezit ,i pe draga mea, până nu-i va fi ei voia!

Cine este aceea care se ridică din pustiu, ca un stâlp de fum, par-c-ar arde smirnă s,i tămâie, par-c-ar arde miresme iscusit gătite?

Iat-o, este ea, lectica lui Solomon, înconjurată de s ,aizeci de voinici, viteji falnici din Israel.

Tot,i sunt înarmat,i, la război deprins,i. Fiecare poartă sabie la s,old, pentru orice întâmplare s,i frică de noapte.

Regele Solomon s,i-a făcut tron de nuntă din lemn de cedru din Liban.

Stâlpii lui sunt de argint, peret ,ii de aur curat, patul e de purpură, iar acoperis ,ul este de scumpe alesături; darul dragostei alese a fetelor din Ierusalim.

Ies,it,i, fetele Sionului, privit,i pe Solomon încoronat, cum a lui maică l-a încununat, în ziua sărbătoririi nunt,ii lui, în ziua bucuriei inimii lui!

Cât de frumoasă es,ti tu, draga mea, cât de frumoasă es,ti! Ochi de porumbit,ă ai, umbriri de negrele-t,i sprâncene, părul tău turmă de capre pare, ce din munt ,i, din Galaad coboară.

7

Dint,ii tăi par turmă de oi tunse, ce ies din scăldătoare făcând două s ,iruri strânse s,i neavând nici o s,tirbitură.

Cordelut,e purpurii sunt ale tale buze s,i gura ta-i încântătoare. Două jumătăt,i de rodii par obrajii tăi sub vălul tău cel străveziu.

Gâtul tău e turnul lui David, menit să fie casă de arme: mii de scuturi atârnă acolo s,i tot scuturi de viteji.

Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară, doi iezi care pasc printre crini.

Până nu se răcores,te ziua, până nu se-ntinde umbra serii, voi veni la tine, colină de mirt, voi veni la tine, munte de tămâie. Cât de frumoasă es ,ti tu, draga mea, s,i fără nici o pată.

Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degrabă coboară din Amana, din Senir s,i din Hermon, din culcus,ul leilor s,i din munt,i cu leoparzi! Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta s ,i cu colanu-t,i de la sân.

Cât de dulce, când dezmierzi, es ,ti tu sora mea mireasă; s,i mai dulce decât vinul este mângâierea ta. S, i mireasma ta plăcută este mai presus de orice mir.

Ale tale buze miere izvorăsc, iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba ta; mirosul îmbrăcămintei tale e mireasmă de Liban.

Es,ti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită s ,i izvor pecetluit.

Vlăstarele tale clădesc un paradis de rodii cu fructe dulci s ,i minunate, având pe margini arbus,ti care revarsă miresme:

Nard, s,ofran s,i scort,is,oară cu trestie mirositoare, cu felurime de copaci, ce tămâie lăcrimează, cu mirt s,i cu aloe s,i cu arbus,ti mirositori. În grădină-i o fântână, un izvor de apă vie s,i pâraie din Libar.

Scoală vânt de miazănoapte, vino vânt de miazăzi, suflat,i prin grădina mea s,i miresmele-i stârnit,i; iar iubitul meu să vină, în grădina sa să intre s,i din roadele ei scumpe să culeagă, să mănânce.

Venit-am în grădina mea, sora mea, mireasa mea! Strâns-am miruri aromate, miere am mâncat din faguri, vin s,i lapte am băut. Mâncat,i s,i bet,i, prieteni, fit,i bet,i de dragoste, iubit,ii mei!

8

De dormit dormeam, dar inima-mi veghea. Auzi glasul celui drag! El la us ,ă bătând zice: Deschide-mi, surioară, deschide-mi, iubita mea, porumbit,a mea, curata mea, capul îmi este plin de rouă s,i părul ud de vlaga nopt,ii.

Haina eu mi-am dezbrăcat, cum s-o-mbrac eu iar? Picioarele mi le-am spălat, cum să le murdăresc eu iar?

Iubitul mâna pe fereastră a întins s,i inima mi-a tresărit.

Iute să-i deschid m-am ridicat, din mână mir mi-a picurat, mir din degete mi-a curs pe închizătoarea us,ii.

Celui drag eu i-am deschis, dar iubitul meu plecase; sufletu-mi încremenise, când cel drag mie-mi vorbise; iată eu l-am căutat, dar de-aflat nu l-am aflat; pe nume l-am tot strigat, dar răspuns nu mi s-a dat.

Întâlnitu-m-au străjerii, cei ce târgul străjuiesc, m-au izbit s ,i m-au rănit s,i vălul mi l-au luat, cei ce zidul îl păzesc.

Fete din Ierusalim, vă jur: De-ntâlnit ,i pe dragul meu, ce să-i spunet ,i oare lui? Că-s bolnavă de iubire.

Ce are iubitul tău mai mult ca alt ,ii, o tu, cea mai frumoasă-ntre femei? Cu cât iubitul tău e mai ales ca alt,i iubit,i, ca să ne rogi as,a cu jurământ?

Iubitul meu e alb s,i rumen, s,i între zeci de mii este întâiul.

Capul lui, aur curat; părul lui, păr ondulat, negru-nchis, pană de corb.

Ochii lui sunt porumbei, ce în lapte trupu-s,i scaldă, la izvor stând mult,umit,i. Trandafir mirositor sunt obrajii lui, strat de ierburi aromate. Iar buzele lui, la fel cu crinii ros,ii, în mir mirositor sunt scăldate.

Braiele-i sunt drugi de aur cu topaze împodobite; pieptul lui e scut de fildes , cu safire ferecat.

Stâlpi de marmură sunt picioarele lui, pe temei de aur as ,ezate. Înfăt,is,area lui e ca Libanul s,i e măret, ca cedrul.

Gura lui e negrăit de dulce s,i totul este în el fermecător; iată cum este al meu iubit, fiice din Ierusalim, iată cum este al meu mire!

Unde s-a dus iubitul tău, cea mai frumoasă-ntre femei? Unde-a plecat al tău iubit, ca să-l căutăm s,i noi cu tine?

9

Iubitul meu în grădina lui s-a dus, în straturi d-aromate pline, să-s ,i pască turma acolo s,i crini frumos,i s-adune.

Eu a iubitului meu sunt s,i el este al meu, el printre crini îs,i pas,te iezii.

Frumoasă es,ti, iubita mea, frumoasă es,ti ca Tirt,a s,i ca Ierusalimul dragă, dar ca s,i oastea în război temută.

Întoarce-t,i ochii de la mine, că ei de tot mă scot din fire.

Părul tău turme de capre pare, ce din munt ,i, din Galaad coboară. Dint,ii tăi par turmă de oi tunse, ce din scăldătoare ies, făcând două s ,iruri strânse s,i neavând nici o s,tirbitură.

Două jumătăt,i de rodii par obrajii tăi, sub vălul tău cel străveziu. Solomon are s,aizeci de regine s,i optzeci de concubine, iar fecioare socoteala cine le-o mai t,ine!

Dar ea e numai una, porumbit,a mea, curata mea; una-i ea la a ei mamă, singură născută în casă. Fetele când au văzut-o, laude i-au înălt ,at, iar reginele s,i concubinele osanale i-au cântat.

Cine-i aceasta, ziceau ele, care ca zarea străluces ,te s,i ca luna-i de frumoasă, ca soarele-i de luminoasă s,i ca oastea de război temută?

La grădina nucilor m-am dus, ca să văd verdeat ,a văii, dacă a dat vit,a de vie s,i dacă merii au înflorit.

S, i nu s,tiu cum s-a petrecut, că a mea inimă m-a dus la os ,tirea de război a viteazului meu neam.

Întoarce-te, Sulamita! Întoarce-te, fat ,a să t,i-o privim! Ce privit,i la Sulamita, ca la hora din Mahanaim?

Cât de frumoase sunt, domnit,ă, picioarele tale în sandale! Rotundă-i coapsa ta, ca un colan, de mes,ter iscusit lucrat.

Sânul tău e cupă rotunjită, pururea de vin tămâios plină; trupul tău e snop de grâu, încins frumos cu crini din câmp.

Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară, par doi pui gemeni ai unei gazele. Gâtul tău e stâlp de fildes ,; ochii tăi sunt parcă iezerele din Hes ,bon, de la poarta Bat-Rabim. Nasul tău este ca turnul din Liban, ce prives,te spre Damasc.

10

Capul tău este măret, cum e Carmelul, iar părul t,i-e de purpură; cu ale lui mândre s,uvit,e t,ii un rege în robie.

Cât de frumoasă es,ti s,i atrăgătoare, prin drăgălăs,ia ta, iubito!

Ca finicul es,ti de zveltă s,i sânii tăi par struguri atârnat,i în vie.

În finic eu m-as, sui - ziceam eu - s,i de-ale lui crengi m-as, apuca, sânii tăi mi-ar fi drept struguri, suflul gurii tale ca mirosul de mere.

Sărutarea ta mai dulce-ar fi ca vinul, ce-ar curge din bels ,ug spre-al tău iubit, ale lui buze-nflăcărate potolind.

Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu îl poartă.

Hai, iubitul meu, la câmp, hai la t,ară să petrecem!

Mâine hai la vie să vedem dacă a dat vit ,a de vie, merii de-au înmugurit, de-s aproape de-nflorit. S, i acolo ît,i voi da dezmierdările mele.

Mandragorele miresme varsă s,i la noi acasă sunt multe fructe vechi s ,i noi pe care, iubitul meu, pentru tine le-am păstrat.

O, de mi-ai fi fost tu fratele meu s ,i să fi supt la sânul mamei mele, atunci pe ulit,ă de te-ntâlneam, cu drag, prelung te sărutam s ,i nimeni nu-ndrăznea osândei să mă dea.

Te-as, fi luat s,i-n casa mamei te-as, fi dus, în casa celei ce m-a născut; tu graiuri dulci mi-ai fi spus s,i eu cu drag t,i-as, fi dat vin bun s,i must de rodii.

Stânga sa este sub capul meu s,i cu dreapta-i mă cuprinde.

Fete din Ierusalim, vă jur pe cerboaicele s ,i gazele din câmp, nu trezit ,i pe draga mea până nu-i va fi ei voia!

Cine se înalt,ă din pustiu, sprijinită de-al său drag? Sub mărul acesta am trezit iubirea ta, aici unde te-a născut s,i t,i-a dat lumina zilei mama ta.

Ca pecete pe sânul tău mă poartă, poartă-mă pe mâna ta ca pe o brăt ,ară! Că iubirea ca moartea e de tare s,i ca iadul de grozavă este gelozia. Săget,ile ei sunt săget,i de foc s,i flacăra ei ca fulgerul din cer.

Marea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o potolească; de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispret, ar fi respins acela.Avem o mică surioară, care sâni nu are încă. Ce-am face cu sora noastră, când ea ar fi pet,ită?

11

Zid de piatră de-ar fi ea, coroană de argint i-am face; iar us ,ă dac-ar fi, cu lemn de cedru am căptus,i-o.

Zid sunt eu acum s,i sânii mei sunt turnuri; drept aceea în ochii lui eu am aflat pacea.

Solomon avea o vie pe coasta Baal-Hamon; el a dat via lucrătorilor, s-o lucreze s,i să-i dea fiecare la rod o mie de sicli de argint.

Via mea este la mine acasă; mia de sicli să fie a ta, Solomoane, s ,i două sute numai pentru cei ce păzesc roadele ei!

O, tu, ce în grădini sălăs,luies,ti, prietenii vor să-t,i asculte glasul; fă-mă să-l aud s,i eu cu ei!

Fugi degrab, iubitul meu, sprinten ca o căprioară fii, fii ca puiul cel de cerb, peste munt,ii cei îmbălsămat,i!

12