Campania de Promovare a Culturii este susţinută şi ... intim vol.1 - Marin... · Ministerul...

20
Campania de Promovare a Culturii este susţinută şi realizată în cooperare cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Transcript of Campania de Promovare a Culturii este susţinută şi ... intim vol.1 - Marin... · Ministerul...

Campania de Promovare a Culturii este susţinută şi realizată în cooperare cu

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Colecţia „Biblioteca pentru toţi“ le -a oferit cititorilor români vreme de o sută de ani capodoperele literaturii române şi universale, iar în 2009 s-a relan sat cu gândul de a reedita titlurile clasice ale literaturii române. Îi vom reciti pe autorii ale căror opere ne-au însoţit viaţa şi le vom lăsa de aici îna inte moştenire celor dragi nouă cărţile devenirii noastre şi ale devenirii lor. Un recurs cu care Jurnalul Naţional v-a obiş nu it în ultimii ani de exis tenţă, recursul la România, care de acum va însemna un recurs la patrimoniul cul -tural naţional prin „Biblioteca pentru toţi“, recurs ce va statua totodată răs-pân direa şi păstrarea acestuia.

Marius TucăJurnalul Naţional

M A R I N P R E D A

JURNAL INTIM

CARNETE DE ATELIER

M A R I N P R E D A

JURNAL INTIM

CARNETE DE ATELIER

Prefaţă de Eugen Simion

Bucureºti, 2014

Descrierea CIP este disponibilă la Biblioteca Naţională a României

ISBN Vol. I 978-606-710-014-3ISBN general: 978-606-710-016-7

Director: Marius TucăDirector general: Dan Matiescu

Coordonator colecţie: Ana-Maria Vulpescu

Şoseaua Bucureşti–Ploieşti nr. 15, Clădirea Iridex, etaj 3,

tel.: 021-20 30 141, fax: 021-20 87 642E-mail: [email protected]

Redactor: Iulia PomagăTehnoredactor: Angela Ardeleanu

Producţie: Walter Weidle

Grupul Editorial ARTComenzi – Cartea prin poştă

C.P. 78, O.P. 32, cod 014810, sector 1, Bucureşti tel.: (021) 224.01.30, 0744.300.870, 0721.213.576;

fax: (021) 224.32.87

Date despre colecţia BIBLIOTECA PENTRU TOŢI: www.jurnalul.ro; www.bibliotecapentrutoti.ro

Textul actualei ediţii este reprodus după Marin Preda, Jurnal intim, Editura Ziua, Bucureşti, 2004, ediţie îngrijită de Eugen Simion şi Oana Soare

Cronologie şi referinţe critice de Oana Soare Fotografii din arhiva personală şi din arhiva lui Ionel Cucu

Ilustraţie copertă © Ştefan Câlţia, Casă (detaliu), 1983, ulei pe pânză, 46,3 x 54,9, prin bunăvoinţa Galeriei Posibile

Copyright © Elena, Niculae şi Alexandru PredaCopyright © 2014 Editura ART, pentru prezenta ediţie

Tipãrit la Radin Print, prin reprezentantul pentru România 4 Colours Advertising, www.4colours.ro

C R O N O L O G I E

1922 – August, 5 – Se naște, în comuna Siliștea-Gumești din județul Teleorman, Marin Preda, fi ul lui Tudor Călărașu (1885–1963) și al Joiţei Preda (1892–1977). Familia este una numeroasă, cu mulţi fraţi și surori, unii și din căsniciile anterioare ale părinţilor: Marin este frate cu Ilinca și Alexandru (Sae); după tată cu Ilie, Gheorghe și Ion, iar după mamă cu Maria și Miţa. Întregul material genealogic și biografi c va fi transfi gurat în ciclul Moromeţilor.

1922–1930 – Copilăria în satul natal.

1930–1937 – Marin Preda ur mea ză, cu unele întreruperi, cursurile şcolii primare şi complementare din satul natal. Învăţătorului Ionel Teodorescu (pe care îl are ca dascăl între 1930 şi 1934) îi păstrează o amintire luminoasă, socotindu-l unul dintre facto-rii decisivi ai viitorului său des-tin, prin faptul că reuşise să-i convingă tatăl de necesitatea de a-l lăsa la şcoală. O fotografi e din această perioadă îl arată cu privirea pier dută şi cu simţuri apa rent adormite; această „ble-geală“ va fi comentată în ro-manul autobiografi c Viaţa ca o pradă şi va fi socotită un simbol

În tinereţe( fotografie din perioada războiului)

8 C R O N O L O G I E

al unei conştiinţe cu evoluţii lente şi insidioase, înclinate spre refl ecție. În 1937 susţine examenul de şapte clase în comuna Ciolăneşti, absol-vind cu media 9,15.

1937 – Vara – Pleacă, împreună cu tatăl său, la Câmpulung Muscel, pentru a da admitere la Școala Nor mală; va fi respins, din pricina miopiei. Totodată, încearcă, fără succes, să se înscrie la Școala de Arte și Me serii din localitatea Miroși (Teleorman). Aici are loc întâlnirea (socotită, mai târziu, providenţi-ală) cu „falsul librar“, care îl sfătu-iește să încerce la Școala Normală din Abrud, unde, de altfel, va reuși primul pe listă (cu media 10). Un an mai târziu, în 1938, în urma des-

fiinţării Școlii Normale din Abrud, elevii sunt repartizaţi la unita-tea din Cristur-Odorhei.

1940–1941 – Toamna – În urma semnării Dictatului de la Viena, Marin Preda se mută la Școala Normală din București. Acest transfer va fi resimţit ca o ruptură definitivă, fără cale de întoarcere, de satul natal și de universul familial. Scena despărţirii de tată, pe peronul gării, rememorată în romanul Viaţa ca o pradă, este una antologică.

1941–1943 – În această perioadă, Marin Preda se apropie de grupul „Albatros“, condus de poetul Geo Dumitrescu, și își face uce nicia în presa literară. Îi cunoaște, astfel, pe Ion Caraion, Virgil Ierunca, Marin Sârbulescu, Tiberiu Tretinescu, Sergiu Filerot. Este angajat pe post de corector la ziarul Timpul, unde va debuta, în nr. din 15 și 16 aprilie 1942, cu schița Pârlitu’. În aceeași revistă va publica, de-a lungul anului 1942, o serie de proze, unele reluate în volumul de debut Întâlnirea din Pământuri: Strigoaica, Calul, Salcâmul, Noaptea, La câmp. Salcâmul este embrionul viitorului roman Moro-meţii. De altfel, scriitorul ar fi încercat să debuteze chiar în paginile

Mama scriitorului

C R O N O L O G I E 9

revistei Albatros, dar se pare că schi-ţele i-ar fi fost eli-minate de cen zură. În 1943 frec ven-tează ce na clul lui E. Lovinescu și ci tește o proză inti-tulată De capul ei (as tă zi pierdută); criticul îi remarcă talentul cert, dar se arată contrariat de for mula inovatoare a prozei sale (de tip compor-tamentist). La recomandarea criticului, Ion Vinea, poet și jurnalist cunoscut, îl ajută să se angajeze la Evenimentul zilei.

1945–1946 – După realizarea stagiului militar, Preda își reia activitatea la Timpul; va fi corector și la România liberă; publică proze în reviste ca Tinereţea sau Lumea (aceasta din urmă, condusă de G. Călinescu). Îi apar nuvelele În ceată (ianuarie 1946) sau Întâlnirea din Pământuri (decembrie 1945).

1948 – Septembrie–decembrie – Este secretar de presă la Ministerul Informaţiilor. Primește, spre lectură în vederea publicării, manuscrisul romanului Desculţ al lui Zaharia Stancu. Nemulțumit de viziunea asupra ţăranului, dar și de stil și de înclinaţia autorului spre exagerare, face un referat negativ scrierii. Debutează cu volumul de nuvele Întâlnirea din Pământuri. În ciuda talentului cert al autorului, majoritatea criticilor care comentează volumul se arată rezervaţi, din cauza formulei inovatoare, ase-mănătoare prozei americane, prohibită însă în noul regim ideologic al realismului socialist. Singurul comentariu neideologic al acestei scrieri de referinţă pentru literatura română îi aparţine colegului său de generaţie, prozatorul Petru Dumitriu.

1948–1949 – Primele încercări, neizbutite, de a scrie „un roman din viaţa oamenilor de la câmpie“, de unde un impas creator, cum vor fi destule în viitoarea sa carieră, până va deprinde arta de a fi un „scriitor profesionist“.

1949 – La sugestia criticului Paul Georgescu, Preda încearcă să publice o proză „pe linie“, Ana Roșculeţ. Deși scrierea era obedientă,

Scriitorul împreună cu tatăl lui(Tudor Călăraşu)

scriitorului i se montează un adevărat proces literar (în care sunt invitaţi, în spiritul epocii, și muncitorii să își dea cu părerea), nuvela fiind contestată și acuzată de „naturalism“ (afiliere care, în epocă, funcţiona ca vot de blam). Unul dintre cei care au comentat dur nuvela este chiar sprijinitorul său de la început, Geo Dumitrescu (articolul este reprodus în ediţia de faţă).

1952 – Apare, la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, proza Desfășurarea, unde se înfăţișează, cu destule ambiguităţi insinuante, așa-zisul fenomen al colectivizării. Scrierea va fi distinsă cu Premiul de Stat (clasa a II-a) și ecranizată de Paul Călinescu în 1954.

1954 – August-septembrie – În vacanţa petrecută în staţiunea Vasile Roaită (Eforie-Sud), o cunoaște pe poeta Aurora Cornu (n. 6 de-cembrie 1931, Proviţa de Jos, județul Prahova), cu care se va căsători în primăvara anu lui următor. În opinia poetei, iubirea lor ar fi se-mănat cu aceea a Polinei și a soţului ei, din Moromeţii I. De altfel, Aurora ar fi fost cea care, entuziasmată de lectura manuscrisului acestui roman, l-ar fi sfătuit pe scriitor să îl publice. Cu datele schimbate, scena se va regăsi în Cel mai iubit dintre pământeni (episodul în care Suzi Culala citește manuscrisul lucrării lui Petrini, Era ticăloșilor).

1955 – Apare, la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, romanul Moromeţii (pri mul volum), scriere care îl va poziţiona pe scriitor ca lider în cadrul nu doar al generaţiei sale, ci și al peisajului literar contemporan. Și această lucrare va fi distinsă, în 1957, cu Premiul de Stat. Romanul va fi transpus cinematografic în 1986, de către Stere Gulea, cu Victor Rebengiuc în rolul lui Ilie Moromete.

1956 – Apare, la Editura Ti neretului, nuvela Ferestre întunecate.

1957 – Octombrie-noiembrie – Face, împreună cu Aurora Cornu, o croazieră pe Mediterana.Decembrie – Călătorește în Vietnam (pe ruta București – Moscova – Omsk – Tomsk – Irkuțk – Ulan-Bator – Pekin – Hanoi).

1958 – Iulie – Are loc, după toate aparențele, prima spitalizare a lui Marin Preda pentru nevroză astenică. Prima parte a Jurnalului intim, cuprinzând jurnalul spitalizării, nu a putut fi găsită deocamdată.

10 C R O N O L O G I E

Scriitorul era îngrijit de medicul Chindi (Kindy) Sonnenreich, care ulterior s-a exilat în Brazilia.August-septembrie – Aurora Cornu îl anunţă că vrea să se despartă (vezi Jurnal intim, partea a II-a). Octombrie – Începe să lucreze la un nou roman, Risipitorii, în care încearcă, prin intermediul personajului Constanţa, să își transifigureze propria perioadă de depresie. În caietele de creaţie ale scriitorului, acest proiect se desfășoară în paralel cu un altul, care se va încheia, după aproape 10 ani, cu apariţia romanului Moromeţii II.

1959 – Martie – Divorţează de Aurora Cornu. În cursul aceluiași an, se căsătorește cu Eta Vexler (de care se va despărţi în 1966). Detalii din mediul familial al acesteia din urmă se vor regăsi în biografia personajului Suzi Culala din Cel mai iubit dintre pământeni.Noiembrie-decembrie – Marin Preda suportă o nouă spitalizare (v. par-tea a III-a a Jurnalului intim). Așa cum scriitorul se va referi mai târziu, este vorba nu numai de o astenie nervoasă, ci și de o criză de creaţie, legată de romanul Risipitorii.

1960 – În carnetele de creaţie ale autorului se găsesc de ta lii ale pro iectului ro ma nesc Adam Fântână (devenit personaj secun dar în Moromeţii II). De altfel, se pare că încă din perioada anilor ’54–’55 Marin Preda lucra la alte două proiecte, Marioara Fântână și Ion Fântână. Nume de personaje și scene care vor apărea, mai târziu, în Moromeţii II, se găsesc și pe parcursul anului 1959.

1962 – Apare prima ediţie a ro manului Risipitorii, lucrare cu o geneză pre lun gită și atipică, scriere de cotitură în literatura lui Marin Preda, marcând o altă criză de creaţie, vizând, de astă dată, schimbarea tematicii și a stilului narativ din Moromeţii. Ca niciun altul din creaţia scrii to ru lui, romanul va avea patru ediţii, primele trei fiind foar te diferite între ele (schimbări de scenariu și, implicit, de traiectorie a personajelor). În 1965 va apărea a doua ediţie, „în întregime revăzută“, în 1969 o a treia, „revăzută, definitivă“, iar în 1972, o ultimă versiune, „revăzută“.

1963 – Apare, la Editura Tineretului, nuvela Friguri, unde sunt folosite unele elemente din călătoria documentară în Vietnam, realizată la sfârșitul lui 1957.

1965 – Aurora Cornu se exilează la Paris.

C R O N O L O G I E 11

1967 – Apare, la Editura pentru Literatură, Moromeţii II, roman care deschide direcţia scrierilor despre „obsedantul deceniu“. Este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor (reales în 1977). Scrie piesa de teatru Martin Bormann, care se va monta la Teatrul Naţional în stagiunea 1967–1968.

1968 – Apare romanul Intrusul, care va fi distins, în același an, cu premiul Uniunii Scriitorilor. Se căsătorește cu Elena Mitev.

1970 – martie – Devine di rec-torul recent înfiinţatei edituri Cartea Românească. Prin întreg prestigiul și pro fe sionalismul

său, Marin Preda începe să fie resimţit, de cei lalţi scriitori, dar și de putere, ca un simbol al rezistenţei scriitoricești.

1971 – Apare volumul de eseuri Imposibila întoarcere. Prin titlu și mai ales prin conjunctura publicării (după Tezele din iulie), scrierea este resimţită, de către breasla scriitorilor, ca opoziţie făţișă, deși indirectă, la mecanismele totalitare. Mai mult, tot în acest an, Marin Preda are o întrevedere cu Nicolae Ceaușescu, în timpul căreia ros-tește o frază memorabilă: „Dacă reintroduceţi realismul socialist, eu mă sinucid!“

1972 – Apare, la Cartea Românească, romanul Marele singuratic, distins cu premiul Uniunii Scriitorilor. Editează și o antologie din opera lui Caragiale, în două volume, semnând, totodată, și prefaţa. Face o călătorie la Paris, unde se va întâlni cu Eugen Simion, lector, pe atunci, la Sorbona. Criticul va rememora prezenţa lui Preda în jurnalul său Timpul trăirii, timpul mărturisirii.

1973 – La Biblioteca Academiei R.S.R., Marin Preda se documentează în vederea scrierii romanului Delirul. Conspectele sale, dar și

12 C R O N O L O G I E

Scriitorul împreună cu soţiaElena Preda

planul viitoarei lucrări se regăsesc, în ediţia de faţă, în jurnalul de creaţie al acestei opere. La Editura Albatros, apare vo lu mul Convorbiri cu Marin Preda, realizat de Florin Mugur. Tot acum este publicată și edi ţia definitivă a vo lumului de de but, Întâlnirea din Pământuri.

1974 – Este ales mem bru corespondent al Aca de miei Române.

1975 – Apare romanul Delirul. Scriitorul in tenţiona să publice, în anii următori, și un al doilea volum; am bele ar fi constituit partea intermediară a proiectatei tetralogii a Moromeţilor (alături de Moromeţii I și II).

1977 – Apare romanul autobiografic Viaţa ca o pradă, distins cu premiul Uniunii Scri itorilor (ed. II, în 1979). Din acest an datează și un proiect intitulat Primăveri interzise, embrionul viitorului roman Cel mai iubit dintre pământeni (v. și jurnalul de faţă).

1978 – Este delegat al Uniunii Scriitorilor la un Congres al PEN-Clubului.

C R O N O L O G I E 13

Marin Preda împreună cu familia

1980 – februarie-martie – Par ticipă la campania electorală pentru alegerea ca deputat în Marea Adunare Naţională (circumscripţia Drăcșenei – Teleorman). Primăvara – Apare Cel mai iubit dintre pământeni, unul dintre cele mai puternice romane din seria scrierilor despre obsedantul deceniu din literatura română. Prin impactul ei demascator, ecoul acestei scrieri ia, în marea masă a cititorilor, proporţii ample, neatinse, după 1944, de o altă creaţie românească.

Pe 16 mai Marin Preda moare la Mogoșoaia. Dis pariţia sa este puternic re simţită în rândul scrii torilor.

2002 – august 5, 12 – Apar, în două numere din Ziua literară, fragmente din jurnalul lui Marin Preda, cu titlul Jurnal foarte intim, cuprinzând însemnări din anii 1964–1967.

2004 – Apare, la Editura Ziua, prima ediţie a acestui jurnal.

Oana SOARE

14 C R O N O L O G I E

P R E FAŢĂ

Cu jurnalul intim al lui Marin Preda este o poveste care nu s-a încheiat încă. Prietenii lui – printre care m-am numărat – știau că el ține un jurnal secret și, pentru a-l feri de ochii iscoditori ai celor interesați să-l citească, îl ascunsese într-un sac de voiaj împreună cu alte documente personale. Într-un rând, voia să mi-l încredințeze mie, apoi s-a răzgândit și l-a închis în dulapul pe care îl avea în redacția „Cărții Românești“. La moartea lui năpraznică (15/16 mai 1980), caietele secrete au fost găsite acolo și o parte dintre ele au dispărut fără urmă (zvonul public era că ele au fost ridicate de securitate), altele au intrat, cu știrea Uniunii Scriitorilor de atunci (mai exact: în baza încuviințării date de Laurențiu Fulga – vicepreședinte al Uniunii), în custodia lui Cornel Popescu, redactorul-șef al editurii. Acesta le-a păstrat cu grijă și, după moartea sa, soția lui, profesoara Vica Popescu, mi-a înmânat un plic voluminos în care se afl au, xeroxate, însemnările intime ale lui Preda, mai exact, paginile pe care acest devotat colaborator al prozatorului le luase în custodie. Altele au fost descoperite de poetul și traducătorul Darie Novăceanu care le-a tipărit, parțial, într-o revistă din epocă. Toate au fost strânse, apoi, în volumul publicat la Editura „Ziua“ de Oana Soare și de mine. Mai puțin, se înțelege, părțile din jurnal care dispăruseră în chip misterios la moartea scriitorului. Unii le-ar fi văzut în nu se știe ce arhivă, alții jură că le-ar fi citit nu se știe, iarăși, unde și în ce împrejurări, cert este că însemnările dispărute n-au fost scoase până azi la lumină.

Retipărim, acum, cu acceptul familiei, ceea ce există din jurnalul intim al lui Preda, împreună cu dosarul de creație (un alt fel de jurnal de atelier) de pe când prozatorul pregătea două dintre romanele sale: Risipitorii și Delirul. Sunt, aici, pagini inedite și scenarii epice privind volumul al II-lea din ultimul roman, proiect pe care, nu se știe precis de ce, prozatorul l-a părăsit pentru a scrie un alt roman, mai difi cil decât toate, Cel mai iubit dintre pământeni.

Sunt și alte scrieri subiective (corespondența, de pildă, cu N.S.) care așteaptă să fi e tipărite. Nu mi-am pierdut speranța ca paginile dispărute din jurnalul intim să apară, cine știe?, într-o zi. Avem un exemplu încurajator: romanul Străina de Hortensia Papadat Bengescu, pierdut prin anii ’40, a putut fi reconstituit (sub forma unui dosar de creație), după mai bine de 70 de ani de la dispariția lui, în ediția apărută recent la Fundația Națională pentru Știință și Artă. Iar scrisorile lui Eminescu către Veronica Micle au fost scoase la lumină, cum se știe, după 150 de ani… Uneori literatura este un vast roman de romane polițiste, cu actori necunoscuți și scenarii senzaționale.

*Din articolele și din jurnalul intim propriu-zis – cât există în

momentul de față – putem deduce că Marin Preda nu pune mare preț pe genul diaristic ca atare. Se întâlnește, la acest punct, cu G. Călinescu care este de părere că jurnalul intim este o curată prostie. Preda este mai îngăduitor, zicând că jurnalul poate servi la ceva, și anume să urmă-rească opera literară propriu-zisă, „pe dedesubt!“. O justifi care, mai sunt însă și altele. Nu are o teorie originală asupra jurnalului intim și nici nu manifestă vreun interes oarecare în această direcţie; el a citit un număr de jurnale celebre, unele-i plac, altele nu, a înţeles „necesitatea interioară“ de a nota zilnic într-un caiet secret, dar nu este convins că însemnările acestea fragmentare, grăbite, au valoare literară; ele pot avea doar trei îndreptăţiri: a) au un rol terapeutic (ajută spiritul, într-o analiză lucidă, să-și regăsească stabilitatea și, astfel, să depășească starea de criză!) și b) pot însoţi și lumina „pe dedesubt“ creaţia majoră a unui scriitor, înregistrând înfrângerile omului care scrie; în fine, c) ceea ce se trăiește, nu se scrie, cu alte vorbe jurnalul înregistrează, mai cu seamă, golurile de existenţă sau răul de existenţă, răul de oameni (o formulă pe care prozatorul o folosește) decât stările de plenitudine. Opinie, repet, discutabilă. Preda oricum o aplică: el ţine un jurnal cât timp este bolnav și, în consecinţă, nu poate să scrie romanul care-l preocupă. Când tru-pul dă semne de însănătoșire și spiritul își regăsește stabilitatea, dispare automat pofta prozatorului de a vorbi despre sine, altfel spus dispare raţiunea de a ţine un jurnal intim.

Ce-ar mai fi de adăugat? Faptul că autorul Moromeţilor nu se teme de spioni (în speţă, de soţiile bănuitoare), nu face un secret din existenţa

16 P R E F AŢĂ

jurnalului. Una dintre soţii (cea de care se desparte) îl ia la zor când vede că-și pierde vremea mâzgălind în caietul lui intim și, fapt interesant, nu manifestă nici o curiozitate de a vedea ce notează; cea de-a doua femeie are acces la jurnalul prozatorului și notează în el câteva fraze, e drept, cu totul banale. Nu are importanţă: dovadă că lectorul indezirabil, atât de calomniat de diariști, nu reprezintă o mare primejdie pentru oameni ca Preda, care nu-și ascund sentimentele și nu mizează pe duplicitate.

*Am dovedit în altă parte (Ficţiunea jurnalului intim, I-III, 2001)

că în orice jurnal secret există două sau chiar trei personaje: 1) unul care narează și își face un portret, de obicei, convenabil: imaginea lui de marcă, aceea cu care vrea să circule prin lume; 2) un personaj ascuns printre rânduri, o imagine pe care cititorul trebuie s-o ghicească nu din ceea ce spune naratorul, ci din ceea ce nu spune, din ezitările, ambigu-ităţile sale; 3) când este vorba de jurnalul intim al unui scriitor, există și un al treilea personaj, acela creat de opera de ficţiune. Un personaj absent în jurnal, dar prezent în imaginaţia celui care citește jurnalul. El știe deja multe lucruri despre autorul jurnalului, și-a făcut o idee despre el din opera de ficţiune. În cazul de faţă, când citesc, acum, însemnările intime ale lui Preda, le citesc cu fantasma prozatorului descoperit în Moromeţii și în celelalte scrieri ale sale. O lectură oarecum prefigurată, condiţionată de opera anterioară. Întrebarea pe care mi-o pun în astfel de situaţii este dacă personajul (sau personajele) din jurnalul secret se potrivește cu personajul pe care mi l-a proiectat opera de ficţiune citită anterior.

Ce personaje ne propune Preda ? Cum arată eroul de care vorbește și pe care vrea să-l introducă, schimbându-i identitatea, într-o operă de ficţiune? Greu de depistat, în cazul lui, personajul ascuns. Preda este un om sincer și un spirit care nu vrea să trișeze. Știm din interviurile și articolele sale că nu se joacă deloc cu vorbele și, la drept vorbind, nu-i iubește pe „făcătorii de cuvinte“. Nu se joacă nici în notele de spital sau în însemnările din timpul convalescenţei. Se gândește, evident, la destinul său și se arată foarte preocupat de starea sa fizică și psihică, dar nu dramatizează lucrurile și nu-și pierde cumpătul. Se află la Sinaia, în convalescenţă, și are trei teme care-l preocupă: a) nevasta (Aurora) care „are chef de despărţire“, b) boala pe care vrea s-o învingă și c) romanul pe care vrea să-l scrie (Risipitorii). Prioritară este, în fragmentele de la

P R E F AŢĂ 17

Sinaia (să le numim astfel), tema despărţirii. O temă care angajează altele, mai generale, cum ar fi iubirea, suferinţa, relaţia dintre femeie și bărbat, primejdia unui creator de a se îndrăgosti de o femeie orgolioasă și nestatornică... Toate acestea îl prind pe Marin Preda, cum singur măr-turisește, „pe picior greșit“. N-a scăpat completamente de boala perfidă care l-a încolţit (nevroza) și, iată, nevasta îl anunţă că pleacă de lângă el... Un fapt plin de gravitate care-l rănește și-i produce o „fatală clătinare“, „un minut de spaimă“. Spaima se prelungește, cum se vede din jurnal, săptămâni și luni întregi și-i acaparează fiinţa. Diaristul încearcă să înţe-leagă unde a greșit, nu se grăbește să dea vina pe femeia care-l părăsește, analizează lucrurile cu maximă luciditate. Are timp să observe jubilarea răutăcioasă a femeii și să se gândească la cruzimea femeiască, în genere.

Greșeala prozatorului vine, după cum declară el, din faptul că nu și-a luat măsuri de precauţie, s-a îndrăgostit „total“, primejdie mare pentru un creator ca el. A uitat, pe scurt, că nu are dreptul de a se dărui iraţional unei mari pasiuni. O pagină splendidă de tandreţe, disperare și luciditate, o analiză fină a stării de criză pe care o provoacă, în tr-un suflet complex, ideea destrămării unei mari iubiri: „Și acum, după încercarea aceasta de a înșuruba bine adevărul în sufletul meu, îmi iau voie să mă lamentez, să spun că mi-e foarte greu și că-mi simt sufletul apăsat și trist. Nu m-am putut împiedica s-o iubesc pe fata asta, să mă atașez de ea, am uitat că n-am acest drept, că soarta îmi interzice să mă dăruiesc total, că sunt greu de suportat... Nu mă plâng de destinul meu, mă plâng de slăbiciunea mea. N-am voie să eliberez inima mea de sub aspra observaţie a raţiunii, inima mea e copleșitoare și echilibrată în scris, în viaţa reală ori se ascunde, nedumerind prin ariditate, ori se revarsă uimind prin inumană bogăţie. Ori, eu am uitat că nu există primejdie mai mare pentru mine decât de a mă îndrăgosti total de o femeie care nu mi-e destinată decât parţial. Pentru a nu mă înșela pe mine însumi trebuie să-mi reamintesc, în același timp, că a fost vorba doar de o perioadă scurtă când mi-am pierdut capul complet, și anume la început, după care – mijind primejdia – am început să mai retrag din sentimente! Vai mie, ce-am retras!, nimic în comparaţie cu ceea ce trebuia! Dumnezeule! Și acum ce e de făcut?“

Cel care se învinuiește și se lamentează a părăsit deja o femeie (Nadia) și se gândește acum, când este pe cale să fie părăsit el însuși de alta, ce să facă pentru a ocoli deznădejdea. Oamenii care dau lovituri în amor, zice el, întorcând lucrurile, sunt oameni slabi. Un paradox pe care îl folosește

18 P R E F AŢĂ

în cazul său: crede că femeia care vrea să plece de lângă el face acest lucru nu din prea mare forţă interioară, ci din slăbiciune. Iată o nuanţă dosto-ievskiană în această măruntă, obiectiv vorbind, dramă conjugală. Pentru cel în cauză, drama bate însă spre tragedie. O simte, o trăiește ca atare, o analizează cu minuţie de prozator pentru a o înţelege și, dacă o înţelege, poate că se eliberează de ea. Salvarea poate să vină, așadar, de la litera-tură. „Dacă aș putea concepe o operă literară!“ – scrie el cu o oarecare speranţă. Din notele ulterioare înţeleg că opera literară ca soluţie de salvare întârzie să apară. Rămâne jurnalul. El consemnează hotărârea prozatorului de a scăpa de obsesii. „Jos obsesiile“ scrie el, la 25 august, ora 10 seara. Este ceva mai liniștit, pare chiar că s-a împăcat cu destinul. Nu i se pare prea dramatic: „Faptul că m-am îmbolnăvit de oboseală și faptul că trebuie să mă despart de o femeie nu mi se pare deloc că îmi justifică lamentările.“ Hotărârea de a se apuca de scris e fermă („da, chiar de mâine să încep să lucrez“) și, tot așa, decide ca de aici înainte să nu care cumva să mai accepte în existenţa lui altă pasiune în afară de pasiunea scrisului. „Altă obsesie să nu mai existe în afară de scris, altă pasiune să nu mă mai viziteze. Arta nu trădează niciodată dacă îi jertfești consecvent tot ceea ce ai mai bun. E singura pasiune care crește din propriul ei foc și pe care numai moartea o curmă“ – zice prozatorul care, la acea dată, împlinise 36 de ani. Aurora, nevasta cu chef de despărţire, are 27 de ani și este obsedată de destinul ei literar. Cum va mărturisi mai târziu (în Convorbirile cu mine), tânăra poetă crede că nu va putea cuceri gloria internaţională dacă rămâne alături de Preda. Deocamdată pregătește un poem chinezesc și, ascultându-l, prozatorul – generos – îi acordă unele șanse. Îi dă autoarei chiar unele sugestii despre forţa eroului revoluţionar, ca și când în poezie ar putea fi vorba de caracterul eului, nu de complexitatea lirică a celui care scrie despre eroul revoluţionar.

Mai tari și mai persistente sunt însă grijile proprii. Este limpede că Preda este afectat de ceea ce i se întâmplă. Nu-i pregătit pentru această dramă, gândul că va rămâne singur îl înspăimântă, ideea că nu va putea scrie îl exasperează. „Ce voi face dacă nu voi scrie? Ce voi face cu tim-pul? Ce voi face cu natura înconjurătoare, cu lucrurile, cu obiectele din odaie, cu oamenii pe care îi voi întâlni la masă? Vederea tuturor acestora nu mă bucură încă, natura continuă să mă neliniștească, obiectele să mă angoaseze. Iar când neliniștea și angoasa cedează, îmi amintesc că

P R E F AŢĂ 19

20 P R E F AŢĂ

la vârsta de 36 ani n-am încă familie și că sunt încă departe de a avea, nu pot să mă gândesc liniștit la viitor. Orice gând de viitor îmi amin-tește de eșecul actualei mele legături cu Aurora. Deci numai scrisul mă poate salva de toate, numai conversaţia aceasta intimă cu lumea poate să aducă uitare și seninătate în inima mea. Așadar, încă odată, astăzi, trebuie să încerc să scriu.“

Cum se vede, unica soluţie rămâne scrisul. Însă scrisul nu merge deloc, fabulaţia este nesatisfăcătoare, nici descripţia nu-i iese tânărului prozator, bucuria de a crea l-a părăsit. Rămâne, dens, paralizant, chinul. Chinul scrisului și angoasa fiinţei. Mai rămâne, din fericire, ceva: jur-nalul care consemnează, fără nici o preocupare de a literaturiza faptele, aceste mișcări obscure ale spiritului obosit.

Din când în când evadează din temă, notând istorii vechi, scene din viaţa curentă, face portrete, meditează la subiecte mai abstracte, cum ar fi moartea sau posibilitatea de a rămâne artist până la sfârșit, chiar și în sfera existenţei. Personajul de care vorbim se simte vulnerabil în viaţă și se agaţă de ideea salvatoare a creaţiei: „în literatură – scrie el – în creaţie, acolo se află domnia spiritului meu“. Propoziţie neașteptată, propoziţie mândră! Creatorul vrea să-și pună ordine în sentimente și crede că problema majoră a unui individ este „să nu-și greșească viaţa“. Își cercetează trecutul și constată că n-a respectat totdeauna ordinea morală. Este vinovat deci și, dacă este vinovat, trebuie să se pocăiască. O face, în chip tolstoian: „Amintirea voluptăţilor mă chinuie, umbra lor mă obsedează. Încerc să-mi ridic drept scut în faţa ochilor puri-tatea cu care am săvârșit actele mele de destrăbălare, dar propria mea conștiinţă, obosită, îmi șoptește că acest scut mă justifică, dar nu-mi poate alunga suferinţa.“ Citește pe Blaga și-l comentează în stilul său penetrant, deviind ideea filozofică spre ideea morală. Este elocvent. Fapt curios: romancierul care se plânge că nu poate să scrie o pagină coe-rentă de literatură scrie pagini excepţionale despre morala individului în lupta cu răul existenţial. Are idei, are fineţe în analiză, desface tema în mai multe nuanţe și notează totul în propoziţii bine articulate... Nu mai încape îndoială, Preda este un moralist de clasă de tipul Camus. Un spirit obsedat de formele existenţei și de relaţiile omului cu acest univers existenţial care este, în fapt, un raport de raporturi, cum a zis, odată, un alt filozof existenţialist pe care Preda nu-l iubea prea mult (e vorba de Sartre): „Mare problemă pentru individ e să nu-și greșească