CALEA SPRE LUME - banaterra.eu · greierilor şi păienjenişul ei de argint, nimic în urmă, doar...
Transcript of CALEA SPRE LUME - banaterra.eu · greierilor şi păienjenişul ei de argint, nimic în urmă, doar...
Geo Galetaru
1
CALEA SPRE LUME
-poezii-
Calea spre lume
2
Coperta: Flavius Boncea
Volum tipărit cu sprijinul financiar al Primăriei Cenad
Geo Galetaru
3
GEO GALETARU
CALEA SPRE LUME
- poezii -
Timişoara, 2012
Calea spre lume
4
Geo Galetaru
5
I. MEMORIA CA UN CÂMP NEPĂSĂTOR
Calea spre lume
6
Geo Galetaru
7
SAU POATE PĂMÂNTUL DIN VIS
Ploaie am fost. Ploaiepeste pragul auriu al primăverii.
O mânăridicând ceaţa de pe întunecate oglinzi.
Paşii fiarei pe podişul înaltscandau orele împăcării.
Mai prespus destrania iluminarea trandafirilor –
doar pleoapa învinsă.În limpezime, vezi ordinea
lucrurilor albastre: strat pestestrat, toamnă apusă pe gura străină.
Ploaie am fost.
Sau poate pământul din vis.
Calea spre lume
8
CÂND TRECE MIREASMA
Am fost prin lanuri scânteietoare,am adorat zeii de pâslă.
Mâinile dimineţii cresc şerpi vinovaţipeste îngândurările unui pământ nenumit.
Cuţitul cade în văi: purpuraamiezii e dincolo de el, în
ochiul înstelat. Timpulşi trupul sunt fraţi: oglindă
faţă în faţă cu noaptea tânără.De acolo vin
extaze şi ploi, frunza albastrăşi aripa fântânii: închină-le
inima şi flacăra ta.Fă-le cuib
când trece mireasma şi duce pe braţe tăcerea.
Geo Galetaru
9
TIMPUL, FRUNZĂ ALBASTRĂ
treci şi treci.vântură-lume prin stelele astea necoapte.
asceză sonoră.grimasa dilatată a iernii.visul ca o moarte curată,cuţitul înfipt într-un cer
fără nume, fără ochi,fără timp.
doar Timpul-frunză albastrăîn inima ta de ieri.
garoafa din care beiaur,
pământşi tăceri.
Calea spre lume
10
VINO, ÎNGERE
Tăcere. Umbra aleargăpe pajişti albastre.
Un greier apocaliptic,o mână la margineaneantului. Frunze şi
frunze. Călători pestenevăzutele praguri.
Cine înnopteazăcu genele în toamnă?
Vino, îngere:lumina îşi lasă
memoriaîn pietrele drumului.
Geo Galetaru
11
CLIPĂ
o floare roşieîn inima zăpezii
un salcâm se aprindebrusc
în mine
secunda albastrăpe malul pustiu
în cerîn vis
în lumină:lucrurileneştiute
Calea spre lume
12
ERAI FLACĂRĂ
treceai prin miezul flăcăriierai flacără
desculţă păşeaiîn zumzetul acela de rouă
umbra nopţiide niciunde spre nicăieri
poate o vastă petală albastrăpoate mireasma tăcută de ieri
treceai prin miezul flăcăriierai flacără
zăpada ce cadecurată
în văi invizibilepe creştetul muntelui Niciodată
Geo Galetaru
13
O ABSENŢĂ OCROTITOARE
nu plângee noapte
nu plângee frig
în lanurile de fierale cerului
o cumplită strălucirea morţii
un veac răstignitîn prăpastia de aur
stelele cadmâinile cadsufletul cade
un prizonier tăcutpe câmpia orbitoare
cumplită e strălucireamorţii
Calea spre lume
14
o absenţă ocrotitoareun leac pentru
marea-ntristare
ne-am născut în utopiile iernii
Geo Galetaru
15
O GLORIE PERISABILĂ
aşează semne vindecătoare
pe cărarea întunecată
inima ta e acoloinima ta vorbeşte
cu seminţele nopţii
fă-ţi curaj şi coboarănorul acela
peste grandoarea tăcutăa frunzei
o frunză e trupulo frunză
un miracol fierbinte
o glorie perisabilăîn palma îngerului
neiertător
Calea spre lume
16
PE DEALURILE MELANCOLIEI
am trecut prinpânza amară a nopţii
am spus: iată teroareace-şi cuibăreşte scâncetul
în coridoarele iernii
am pus o lacrimăla căpătâi
- semnul unei nesupunericălătoare –
dar n-am ajunsîn ochiul aceluipământ fericit
n-am găsit cheia de aur
crinul de larăscrucile timpului
Geo Galetaru
17
cine ardepe dealurile melancoliei
e veşnic ca iarba
Calea spre lume
18
O FRUNZĂ INOCENTĂ
spune-mi cine plângeîn noapte
spune-mi cine îşi sfâşiepleoapele
în dimineţile curate
un cuvântca o pată pe cer
un gândca o stea
pe fundul unui lac
lumea viseazăpe aleile în flăcări
lumea îşi toceşte paşiipe coridoarele nemiloase
şi nimeni nu sărutămalurile visului
nimeni nu-i descrie saltul fierbinte în gol
Geo Galetaru
19
şi poate că totul se reducela acest plâns
fără nume fără chip
o năruire de vinovăţiifericite
o frunză inocentăîn crângul acesta feroce
Calea spre lume
20
TRUPUL TĂU NETEMĂTORUL
poate ai căutatadevărurile perfecte,
cele care suntşi cele care vin
doar în urma ta:petale asurzitoaredin pomii nevăzuţi
ai iernii.
poate ai căutatemblema inocentă
a unei altedimineţi,
dincolo defiara fără chip.
dar n-ai găsitdecât o rană
care-ţi poartă numele.
Geo Galetaru
21
ai altui cersunt fagurii
aceştia de timp.
al altei dimensiunie trupul tăunetemătorul.
Calea spre lume
22
UN CRÂNG ÎNTUNECAT
cineva trece prin preajma ta şi te priveştecineva îmbrăcat într-un abur strălucitorcine eşti îl întrebi în gând dar gândul
se pierde în aerul din jur ca un fulger resemnatte întorci la lucrurile glorioase de ieri
şi de totdeauna acolo e miezul roşufrenetic al vieţii sau poate al suavei alcătuiri
ce se pregăteşte să te ia în primire
dar cineva trece prin preajma ta şi te priveşte
un crâng întunecat este pupila acelui străin care trece prin preajma ta şi te priveşte
Geo Galetaru
23
ROBUL ACELEI LACRIMI NEÎNVINSE
îngândurat pe malul unui lac purpuriu,îngândurat să aştepţi ceea ce nu vine.
spaima de a deveni o iluzie săracăsau sintaxa fericită a unei întâmplări de demult.
“ce vrei să spui, muritorule?” şopteşte iedera nopţii.“ce vrei să adaugi acestui adevăr atroce?”
nimic. sunt robul acelei lacrimi neînvinsecare-şi aruncă umbra pe lacul purpuriu.
fără cuvinte eu duc povara neputinţei,fără cuvinte iarna îşi scutură fructele îngheţate în mine.
Calea spre lume
24
TIC – TAC
cuvintele acestea îţi vor hotărî soarta:vei muri şi vei învia la umbra lor,
vei trece pe malul celălalt liniştit şi împăcat.silabele cad ca o ploaie glorioasă
pe mâinile tale: o calmă beatitudine.şi nu mai ştii ce rămâne în urmă,
o adiere nevinovată sau un dezmăţde sunete indestructibile: cenuşa negării,
victoria întunericului în labirinturile sonore.atât să fie semnul că încă adulmeciflacăra care îţi dă târcoale: viaţa
e tic-tacul acela care se îndepărtează.
Geo Galetaru
25
DE MÂNĂ SĂ TE DUCĂ ÎNGERUL
să vină să te ia cu el îngerul,de mână să te ducă îngerul acela, prin triste panoplii de
rouă, patriagreierilor şi păienjenişul ei de argint,nimic în urmă, doar tunetul auriu
al unei depărtări impenetrabile, colinacu pulberi călătoare, aici şi gestul
cu câtă necredinţă înfloreşte, cumplităbeatitudine a fiinţei fără de prihană,
să vină să te ia cu el îngerul,de mână să te ducă îngerul acela,
şi doar uitarea ca un crâng fosforescentşi pulberea ei călătoare…
Calea spre lume
26
MINUNATELE ERORI
noaptea vine de niciunde.mâna ta o acoperă.o răsuflare de înger.
un gol imperturbabil.pomul cunoaşterii
într-o vâlvătaie rebelă.sub el se nasc
minunatele erori,trădările festive.
sub el plângealeasa inimii tale
cu capul peun munte de vată.
“cât despre cele ce sunt,ele vor mai fi.”
vor mai fi?
Geo Galetaru
27
ŞI DINTR-O DATĂ CUVINTELE LOR AU ÎNSEMNAT TOTUL
ei trec pe străzi senini şi impudiciei reprezintă Dinastia Cerului
pe pământul uitat de zeii solemni ai înserăriiseminţe incandescente cresc în pupilele lor netemătoare
fragilităţile lumii tresar sub paşii lor fericiţiei vorbesc despre ploi albastre în zodia Florii-de-colţ
şi sting neliniştea lebedei la tâmpla lacului auriugesturile lor sunt stele providenţiale când tace luminapomii îşi alintă durerea la flacăra lor inconvertibilă(explozii miraculoase în inima nevăzută a crinului)
ei exaltă beţia păsării fără moartecând susură bucuria ca o plantă rară în crânguri
şi malurile visului ating cerul cu creştetul lor durerosnimeni în preajma lor doar o împăcare curată
cu nimicurile care se cuibăresc la subţiorile îngeruluiconvoaiele vieţii albesc pe câmpia amară
laolaltă cu sufletul cu respiraţia lui neobositădar ei îşi urmează drumul sfâşiind pânza amară a
neputinţei
Calea spre lume
28
căci ei au ştiut dintotdeauna mireasma şi culoarea clipeide parcă ar fi venit dintr-o carte ciudată şi atotştiutoare
şi dintr-o dată cuvintele lor au însemnat totul
Geo Galetaru
29
LACRIMA TA PE COLINA ÎNGÂNDURATĂ
trăieşti respiri eşti fericite anotimpul flăcării
iarba galopează prin sufleteca o iluzie a verii
necunoscute sunt chipurile amieziidin ele se nasc aceste întâmplări atroce
necunoscute sunt căile stelelor de sus şi de josun grăunte nedezminţit al materiei
cântând în inima fără prihanăun greier cosmic un declic apocaliptic
esenţa saltului în gol de mână cu îngerul negrucine locuieşte singurătăţile albastre
dincolo de ele e tăcerea invulnerabilăcât să vorbeşti cu lunatica splendoare
prin crânguri purpuriicât să aştepţi
secunda suspendată deasupra neantuluio bătaie de aripi în cerul asurzitor
un incendiu al silabei inocente în mlaştinile gândului
Calea spre lume
30
cascada clorofilei incendiind clipa pe câmpia orbitoarela marginea vieţii: această bucurie săracă
a crinului fără memorieel străbate pânza freatică a timpuluiel e lacrima ta pe colina îngândurată
Geo Galetaru
31
UN ŢIPĂT CATIFELAT AL INIMII
treci pe lângă ea o visezio chemi o altă luminăîncremenită nevorbitoareo proiecţie a umbrei o fiinţăde aer un abur vertiginospe oglinda imaculată a gândului
cât declin vinovat în firul de iarbătandreţea lui înşelătoareca un cosmos impenetrabildestăinuindu-şi fragilitateaîntr-o tăcere oarbă ah degetelemateriei pe chipul translucidal vieţii al vieţii cine vegheazăla rădăcina cuvântului la margineaunui suflet pâlpâitor ca aripafluturelui peste continentul de fum
umilinţă şi extaz durere albastrăsub ploile verii când vine fulgerulca un ţipăt catifelat al inimii
Calea spre lume
32
FLASH COTIDIAN
încerc să trec dincolo de limitele trupului meu. un înger auster, în luptă cu propria-i
slăbiciune: cât datorez întâmplării, câtcondiţiei mele de fiară liberă şi incontrolabilă?strada e un revers al iluziei despre grandoare.nimic nu se naşte în interstiţiile acestea sărace.clipesc mai des, de pe pleoape îmi cad imagini
în care ceilalţi se bălăcesc ca-n oglinzi simetrice.cineva dilată spaţial, îţi spui, cineva
care are de mult ştiinţa mistificării exacte.doar memoria, paleativ insuficient,
aşează lucrurile în retorta zgomotoasă a vieţii.
Geo Galetaru
33
ACELAŞI MIEZ ORBITOR
ochiul care vede până în pântecul lucrurilor,mâna care arde ca un fruct în pomul necunoscut,
flacăra care taie pârtie în câmpiile toamnei,soarele care foşneşte pe creştetul visător al amiezii,
vâsla de aur care trezeşte fiara adâncului:incizii precise în trupul sever al realităţii,
felii desprinzându-se ca să se aduneîn acelaşi miez orbitor ce ne tulbură somnul.
şi abia atunci înţelegerea neantului e fără fisură.
Calea spre lume
34
ADIEREA LUCRURILOR FĂRĂ ÎNŢELES
calc pe fragedele semne ale dimineţii. eleîmi vorbesc despre o fericire pierdută. şi viaţa
se retrage atunci în tiparele ei aspre, ţipăprin toţi porii: curat e doar sufletul
ce-şi urmează singur cărarea, printre mărăcini şiumbre. fără să ştie măsura întreagă a rănii,nici adierea lucrurilor fără înţeles. rămân
cojile visului, miresmele fără iluziiale unui tâlc cu care încă fraternizez.
Geo Galetaru
35
MARGINEA DEZASTRULUI TĂCUT
ziua fastuoasă împietreşte pe culmi. literă de legee alfabetul ei orbitor, impenetrabil. acum
se pregătesc în adânc licorile vieţii: departede ochiul incandescent, de lumina
distrugătoare. cercul se-nchide, cuvântulîşi contemplă chipul în cenuşa intactă.
acum vom cunoaşte teama şi splendoarea.acum inima pipăie marginea dezastrului tăcut.
dincolo de el viaţa o ia mereu de la-nceput.
Calea spre lume
36
CA ŞI CUM
resurecţia memoriei. semnalele ei orbitoareîn această tăcere indestructibilă. până când
la capătul gândului fără gând: nimiculexplodând în porii dimineţii.
ca roua. ca spicul.vedem rănile nevăzute, orizonturilecu chip de cenuşă. ne vom supune
aceloraşi vieţi ce fug din calea istoriei.şi cad în genune.
ca şi cum ca şi cum ca şi cum.
splendoarea se naşte din flăcări şi scrum.
Geo Galetaru
37
FAŢA ÎNSTELATĂ A LUMII
călător prin ţara cu crânguri împurpurate.acolo visul se loveşte de copacii orbi.
acolo eternitatea scurmă la rădăcina fiinţei.piatra îşi găseşte locul în aer: beatitudineafără nume şi fără obstacol. uşor ca adierea
e gândul care dă târcoale fiareiîntr-o fericită simbioză. indestructibilă
ca memoria albastră a flăcării. trupul învaţă rigorile muntelui de gheaţă.
inima învaţă alfabetul tăcut al ierbii. gheara viscolului incendiază singurătatea.
de parcă cineva ar lăsa în somnurme pe faţa înstelată a lumii.
Calea spre lume
38
SĂMÂNŢA RĂSĂRIND
Tu spui: mâna unui zeu nevăzutapleacă până-n ierburi cumpăna cerească.
Respiraţia fulgerului aprinde pe stânciflori solitare de gheaţă: e timpul
să întoarcem viaţa pe drumul ei de început.Şerpii descifrează dinastia luminii, genunchii tăi
tălmăcesc neputinţa amurgului. Treci şi treciprin labirintul atroce, cu semne obscure
pe umeri şi-n priviri. Victoriose numai sunetul de ceară al pustiului:
sămânţa răsărind în brazda fiinţei nenumite.
Geo Galetaru
39
DOAR MIREASMA GOLULUI
ţi-e teamă de ochiul acela impenetrabil,ţi-e teamă de nebunia cu pene de vultur.privirea se aşează pe lucruri şi scurmă
după un înţeles incert, devorat cu sfială:nimeni nu pleacă, nimeni nu vine să sape
la rădăcina fragilă a singurătăţii.doar mireasma golului în noaptea orbitoare
şi sunetul unei splendori însângerate.acolo viaţa se deschide ca o rană în amurg,
himerele ei sunt petale din care se-adapăoameni şi îngeri, într-o devălmăşie mistuitoare.
dar inima ta a uitat să treacă hotarul.
Calea spre lume
40
ŢIPĂTUL FIAREI
apa reflectă cerul, cerul reflectă chipul tăutrecut prin toate muncile anului,
destinul îşi deschide un ochi în neant,cu celălalt pipăie crengile amare ale nopţii.
de unde sunt cuvintele acestea? cine le soarbe aburul, le ghiceşte traiectoriileca un cântec prin tărâmul de gheaţă?
frazele tale: hrană zilnică, risipăde petale oarbe în crâng şi în inimi.
priveşti frumuseţea în faţă: un fulgerce scoate din beznă ţipătul fiarei…
Geo Galetaru
41
SĂ VORBIM DESPRE MOARTE
ah, să vorbim despre moarte.să vorbim despre surzenia acestui cosmos corupt
în care lebedele au traiectorii de aur.niciun înger pe crengile albastre ale nopţii.
pământul îmbrăcat în zăpezile negreluminând în dimineţile negre.
cine îşi aminteşte cuvântul cu carerazele cresc ca nişte ziduri austere spre cer.razele negre vor deschide rana pământului.
pământul îmbrăcat în zăpezile negre.să vorbim despre moarte.
dar moartea nu e aici. aici suntem noi.în inima neagră a pământului negru.
Calea spre lume
42
PIERDEREA PRIN SOMN
astăzi şi mâine: timpulse hrăneşte din tine. un zeu
nemilos precum gheara nopţii.o simţi în sânge şi-n ochi,în fulgerul cald al inimii.şi cine învaţă lecţia atroce
a pierderii prin somn? cât neantcântă în fiinţele fără prihană?
Geo Galetaru
43
DAR PRIVIREA?
ridici mâna: vrei să sprijini cerul
rosteşti un cuvânt: ai inventat singurătatea
faci un pas: lumea ţi se deschide ca ofloare de lotus în faţă
dar privirea?
neantul e copacul acela nevăzutcare creşte dintotdeauna în tine
Calea spre lume
44
FEBRA TĂCUTĂ A PIETREI
Cuvintele îţi mai spun ceva?Calma lor beatitudine: celestă
inutilitate. Cât destinsălăşluieşte în ţipătul crângului rănit?
Adevărul despică noaptea: dincolo de neagra cortină e numai orbirea.
Ca o coborâre în golul sonor al fulgerului.Ca o despărţire de malul victorios.
Numără fructele ce şi-au uitat povestea,pune peceţi pe vieţile tale perfecte.
Ochiul e vinovat de nevedere,dar leacul e în febra tăcută a pietrei,
în litera de aur a neantului neputincios.Cuvintele îţi mai spun ceva?
O goană fierbinte pe cărările veacului,austeritatea tristă a unei iluminări străine.
Geo Galetaru
45
RĂNILE PREMIILE VIEŢILE
“focuri pe culmi”“zăpadă în suflet”imagini constipate
mugurii îngheţului pocnesc învenele mele docile
luaţi şi mâncaţiofranda e caldă
lumea e flămândă
în catacombe de aur ne ascundemne rumegăm rănile premiile vieţile
cu perna gloriei roasă de cariisub cap sub visul nemilos
aşteaptă aşteaptăvino în vârful picioarelor
la masa tragică unde zac câştigătoriirefuzaţii frunzei albastre
ai secundei de argint
Calea spre lume
46
(ei spun adevărulei spun adevărul
chiar şi când mint)
Geo Galetaru
47
CINE NE CAUTĂ UMBRA
cifra de aurpotcoava aruncată peste umăr
în bălţile stătuteale veacului
viermele gloriosîntr-o zodie pauperăcine ne caută umbra
pe la cusături
profeţii vorbesc(cu întârzierea de rigoare)
despre o dimineaţă fantastică
am fost în grădinile raiuluişi am cultivatînţelepciunea
ea are gustde cenuşă
Calea spre lume
48
ACOLO
părul tău flutură şi argintul nopţii îl beapărul tău în culcuş chemător de vânturi
acolo e măsura întreagă a răniiacolo întâmplările îşi pun mănuşile de aur
şi mâinile cultivă seminţele fericite ale veacului
nici o greşeală nu se plăteştenici un copac nu-şi mărturiseşte toamna docilă
glasul asurzitor al înţelepciuniipătează eşarfele singurătăţii
un nimic acoloun nimic mai harnic decât destinulşi ploile fug pe câmpia igrasioasăşi îngerul negru doarme în pace
doarme în pace
Geo Galetaru
49
REVERENŢA TĂCUTĂ A FRIGULUI
liniştea curge prin venele amiezii:o ciupercă atavică
un rictus al unei fericiri graţioase
tabieturi de aur la masa trufaşăa zeilor de carton
inima ta ghiceste încă rumorile crinuluiinima ta e un pumn de petale rănite
numără-i bătăile victorioasespune-i despre gloria umilitoare
care o pândeşte din anotimpul fiarei
nimic mai multdecât reverenţa tăcută a frigului
Calea spre lume
50
CHIPUL CU CARE ÎNFRUNŢI NOAPTEA
dacă o chemi,ea vine.
dacă îi spui pe nume,ţi se gudură la picioare.
anii au săpat în eaşanţuri adânci de iubire.
de nepăsare. de extaz.de uitare.
nu ştie să-şi chiverniseascătimpul, nici sentimentele.
totuna îi estedacă îi mângâi blana auriesau dacă îi torni în urecheotrava îngheţată a iernii:
nici un cuvântdespre durere, despre
deliciile ei incomensurabile.ea vine
pe urmele paşilor tăi.ea ţi se gudură
Geo Galetaru
51
la picioare:sintaxa atroce
a unui neant inexprimabil.dincolo de eae chipul tău
cu care înfrunţi noaptea.
“hei, viaţă!în ochiul obscen al lumii
se face dimineaţă.”
Calea spre lume
52
UN IDEAL DE CRETĂ
Învinşii vor trece linia de sosire.Unii mai încet, alţii mai cu grăbire.Va fi un tărăboi organizat în rate
în pieţele ca nişte apocalipse ratate.Victoria îşi scaldă solzii în ape pestilenţiale.
Noi însă vom trăi, vom trăi, vom trăi. (Urale.)Trăiască veşnicia şi zdrenţele ei sclipitoare.
Să vină o nouă salopetă.Un ideal de cretă.
Să vină un nou soare.Noi vom trăi.
În lumea goală, pestriţă sau gri.Unde e loc pentru prestidigitaţii şi decoraţii.
Pentru plecăciuni şi ovaţii.Din cer cad muguri carbonizaţi.
Suntem mai înalţi, mai buni, mai curaţi.
Geo Galetaru
53
MEMORIA CA UN CÂMP NEPĂSĂTOR
să faci inventarul lucrurilor comensurabile :o agrafă în părul iubitei, un poem fosforescent
melancolizând pe înaltele podişuri de fier,un petic de rouă. idealul domestic
plimbat pe cerul abstract. asta va fi totul.cândva
mâinile tale vor învăţa lecţia supunerii.o pasăre zăbovind la fereastră, privind
moartea în faţă: nimic mai multdecât pretextul unei uşi închise. poate aşa vei cunoaşte frigul şi împăcarea.
dar memoria va vorbi. ca un câmp nepăsătoratins de aripa străină a dimineţii.
priveşte în spatele tău şi vei fi fericit.
Calea spre lume
54
UN RICTUS AL UNEI SINTAxE ATROCE
ne desparte acest verdict al ploii,această duminică incendiind păpuşile tale docile.
un rictus al unei sintaxe atroce, nimicultrecând în vârful picioarelor prin cartierul făgăduinţei.
ah, îngerul declină faptele tardiveale nebuniei de catifea.poveştile cadcu gura pe râul de oţel.orbul din vis
îşi aprinde ţigara şi începe să plângă.
Geo Galetaru
55
LEBEDE ÎNSINGURATE PE UN LAC NEVEROSIMIL
ai fost fericitai zâmbit
ai scrisai iubit genunchii toamnei
într-o după- amiază ploioasăprietenii au spus cuvinte albastre
au plânssub stelele buimace
sub dulcele declin al verii
aşa au trecut întâmplăriletale glorioasefără eşecurifără extaze
fără rugăciuni
lebede însingurate pe un lac neverosimil
Calea spre lume
56
NOAPTEA VA FI ASEMENEA CHIPULUI TĂU
sălăşluind la marginea faptelor măreţe.un fulger în inima zilelor neverosimile.
relaţia aceasta vorbeşte de la sinedoar despre neputinţă. nu şi despre fericire.
căci fericirea e aburul acela trufaşcare se aşează pe creştetul jocului fără speranţă.
contează doar amănuntul perverscă fiinţa-şi divulgă cifrul cu care suportă singurătatea.
victoria aparţine nopţii. şi noapteava fi asemenea chipului tău fără glorie.
Geo Galetaru
57
FLUTURELE ACELA NEGRU
semnele trufiei ţi se citesc pe piele şi în priviri.începi să aşezi pe lucruri tipare surâzătoare.
ca şi când depărtarea s- ar comprimaîn formula desuetă a dezordinii din tine.
ca şi când viaţa ta nevăzutăe fluturele acela negru care a spart oglinda.
Calea spre lume
58
ACEEAŞI STEREOTIPĂ FĂGĂDUINŢĂ
eh, puţin mai este aerul pe care- l respirămca pe un antidot împotriva întunericului
(dacă am făcut un pleonasm, iertare,cinstite paznic al rigorilor semantice. nimic
nu scuză această revărsarede sunete opace şi friguroase.)
din doi în doi, cădem de obosealăsau din cauza suspiciunii de geniu.
eu şi tu, doi licenţiaţi ai unei retorici inexistente,două rotiţe în mica învârteală de cartier.ca şi când aerul pe care încă-l respirăm
ne- ar ajunge pentru ultima iarnă dilematică.tu crezi asta? eu nu! eu caut în tine
doar semnele viitoarei catastrofe. miezul fastuosal lumii e aceeaşi stereotipă făgăduinţă.
Geo Galetaru
59
SINTAxA UNUI EŞEC PREMEDITAT
revelaţiile tale scâncesc cu capul pe butuc,indestructibila plutire a inimii, rezonanţa ei
fără fisură pe sub barierele memoriei, taci şi rabdă, animalul acela fosforescent şi pudic
îţi intră în ochi ca o ghilotină de gheaţă, revelaţiile tale scâncesc în fapt de seară,
tu însuţi pledezi nu ştiu ce cu un sarcasm dezinvolt,ăsta este destinul învingătorului: să aştepteîn gările sonore ale unui continent iluzoriu,brusc, o pată se întinde între cer şi pământ,
sintaxa peltică a unui eşec premeditatcu care îţi împodobeşti liniştea şi singurătatea,
începi deodată să spui vorbe, ca şi cumnu mai ştii care e începutul şi care sfârşitul.
Calea spre lume
60
IARBA NEPUTINŢEI VOASTRE
zece ani durează eternitateaspuse fluturele Vanessa
într-o ambianţă cromatică perfectă
tuşiţi în pumni, stimaţi comeseni ai regatului de celuloid,
nu săriţi peste prag,nu priviţi la cer, la decolteuri,
uitaţi-vă doarîn fundul farfuriilor,
adevărul e flexibil, el calcă vârtospeste iarba verde a neputinţei voastre.
Geo Galetaru
61
ACESTE ILUZII FOSFORESCENTE
aia e bună şi cealaltă nu,viaţa îşi alege cuvintele cu care învinge,
eşti liber să afli adevărurile ascunse,să le rostogoleşti în văile unei memorii neiertătoare.
întinzi mâinile şi îmi atingi chipul,chipul meu tresare, chipul meu se-ntunecă
în după- amiaza atroce: spune ceva, spune ceva, ca să nu mori, ca să vezi noaptea:
în ea se scaldă aceste iluzii fosforescentecare trec prin viaţa ta ca nişte gândaci aurii.
Calea spre lume
62
NEÎNVINŞI
am ajuns am învins adu- ţi amintecuvântul care întinereşte nopţile
mâna care adună golurile amare de sussă zburăm prin aerul tânăr să murim
în aerul tânărda, neînvinşi neînvinşi neînvinşi
Geo Galetaru
63
BLÂND
pasărea vorbeşte pasărea pre limba ei pierenoi pierim fără să facem gesturi inutilenoi pierim într-o incredibilă apoteoză
Doamne, fii bun cu inimile noastreele imită sărbătorile neîntâmplate
ele alunecă blând pe zăpada nevăzută
Calea spre lume
64
ANIMALELE ACELEA MICI ŞI STRĂLUCITOARE
poetul a spus“poezia e dincolo de cărţi”
vocea lui îmblânzeşte neantulpoposeşte în clipa rotundă a veşniciei
câteodată iubim greşelile care ne fac înţelepţicâteodată ridicăm înfrângerea la rangul de virtute
darnu uitaţi poetul a spus
“poezia e dincolo de cărţi”
în cărţi sunt doar animalele acelea mici şi strălucitoarecare ne privesc de pe malul celălalt
Geo Galetaru
65
ÎNGERUL TAIE NOAPTEA ÎN FELII
dacă taci sau dacă vorbeşti e acelaşi lucruîmi spune îngerul din penumbra ferestrei
el adună resturi de somn provizii măreţepentru zilele în care va muri genţiana
vai, îngerul taie noaptea în feliişi trimite în lume mesaje înfrigurate
e singur printre întâmplările secrete ale timpului
şi timpul creşte în urmă ca o ciupercă otrăvitoare
Calea spre lume
66
CALEA SPRE LUME
imagini şi suneteîn dimineaţa opacă desuetă
copacul se pricepe prea binesă moară în picioarepeştii sunt la locul lor
în acel cer iluzoriudespre care va fi vorba
în prelegerile savante ale fluturelui Vanessaşi vin micile bucurii
ca nişte gândaci aurii ai amieziisă- ţi spulbere neliniştea fiorul vieţii tale secrete
şi inima ta nu mai ştiecifrul atroce
calea spre lume
Geo Galetaru
67
ÎN jURUL FOCURILOR STINSE
adevărurile trec pe deasupra noastrăadevărurile levitează în aerul cu remuşcări de catifea
în mijlocul câmpului e o casă roşieo explozie involuntară de sentimente mătăsoase
aş fi vrut să alergăm împreună pe pajiştea neagrăspre casa roşie din mijlocul câmpului
acolo adevărurile despre care vorbeamse opresc în prag adulmecă aerul tânăr
ca nişte animale fosforescente de care n- are nimeni nevoie
dar întâmplarea face că inimile noastreşi ochii noştri şi spaimele noastre sclipitoare
ezită prea mult au uitat drumul prin zăpadăşi aşa se face că aşteptarea marelui eveniment
ne găseşte mereu în jurul focurilor stinse
Calea spre lume
68
MEMORIA INVOLUNTARĂ A VISULUI
vorbeşti spui cuvinteapoi mă iei de mână
sentimental acela năucitoral singurătăţii contracronometruuite îmi spui cerul e negru
sufletul patinează pe gheaţa subţiredincolo e o floare roşieo respiraţie în derivă
vorbeşti spui cuvintecamera se luminează brusc
ca o tumoare plutitoarepereţi de silabe necunoscuteinvadează spaţiile albe albe
un fel de memorie involuntară a visuluia micilor evenimente de catifea
rămâne s- o iei mereu de la capătvorbeşti spui cuvinte
o epifanie superbă a dimineţilor sacrificate
Geo Galetaru
69
SINGURĂTĂŢI LA PÂNDĂ
brusc totul începe şi asta nu mai conteazăpoate că un alt timp ţi se va cuibări sub piele
poate insecta aceea orbitoare e inima ta în derivăsau inima amiezii traversată de fluvii melodioase
aştepţi un semn un copac zburătorva fi ultima frunză ultima redută a păsării
în această nebunie verde a luminiipână unde ţipătul exaltarea căderea în gol
o voce străină vorbeşte în numele tăuo voce străină declină albastre singurătăţi la pândă
Calea spre lume
70
CÂT AICI CÂT DINCOLO
cât aici cât dincolo sau oriunde te găseşte viaţacât respiri cât amâni din zilele tale furibunde
Doamne, lasă- mi libertatea de- a rămânee timpul să trimit înţelesurile tale în lume
e timpul să plâng cu capul pe un munte de vatăşi cine ghiceşte odihna ca pe o floare amânatămereu amânată o pândă rece şi inflexibilă
pe colina arsă de lumina nesăţioasăcât aici cât dincolo o noapte pe măsura taun declic subtil al metamorfozelor sclipitoare
un mecanism mai pur controlat de privirea atroce
Geo Galetaru
71
APA ROUA CUVÂNTUL
adevărul urcă pe colină o dată cu ploile verzi(metaforele obosite îţi suflă în ceafă)
vai frumuseţea acelor ani de oţelprintre prigorii şi maci fosforescenţi
adevărul urcă pe colină vorbeşte în şoaptăinima caută sub frunze un plâns mai destoinic
până când răbdarea îşi coace fructele negrepână când cenuşa bucuriei se- adună în poem
până când memoria va inventa apa roua cuvântul
Calea spre lume
72
UŞA PE CARE N-O VEI DESCHIDE NICIODATĂ
am binecuvântat ruinele nopţiisintaxa acelei veri despre care
nu se mai spune nimic : o utopie invincibilămergând în vârful picioarelor prin regatul de vată.
prietenii au plecat într- un cuvântde la marginea serii. ploi şi extazesub streaşina unui anotimp exilat.
liniştea şi înţelepciunea unui pâlc de mesteceni.uşa pe care n-o vei deschide niciodată.
Geo Galetaru
73
CA NIŞTE MARTORI TĂCUŢI
ai văzut moartea: o calmă reveriepe munţii înstelaţi, un pas în afara
celor ce nu se vestescîţi spui: viaţa noastră trece
îţi spui: viaţa noastră îşi pune armură de rouănimeni nu greşeşte nimeni în preajmasălbăticiunii albastre adieri de metal
vor fi linişti mari de zăpezi pe chipul tău ca nişte martori tăcuţi vor veni.
Calea spre lume
74
HIPNOZA FLORII DE MĂR
rămâiacolo unde eşti. nimeni
nu călătoreşte prin venele frigului.eşti pedepsit să spui doar cuvinte:
înţelepciunea la un colţ de masă stingher.adieri fericite
peste pădurile patriei. adu-ţi aminteamiaza în crâng lişiţele pe lacul
melodios. atât să fiesemnul că încă mai creziîn hipnoza florii de măr ?
Geo Galetaru
75
MOMENT DIFUZ
o fericire calmă în camera ta de zi.prosopul atârnat în cui ca un surâs de înger şchiop.
relicvele nopţii plutind în memoria albăa unui rictus de mucava. să priveşti peretele
ca şi când ai vedea o apă pictată pe scara neantului.
pe scara aceea niciodată nu vei coborî singur.
Calea spre lume
76
CINE POARTĂ ACEL NUME
cine poartă acel numeva ajunge primul în poienile însorite.
va cântări înţelepciunea pe buza paharului de aur.va traversa un deşert de cuvinte, un regat
de muguri melancolici. nimeninu va încuraja înaintarea prin beznă
ca prin răbdătoarea sămânţă a golului.astfel vom şti
cifrul liniştii albastre, toamnaunei păsări ocolite de zarul neputinţei.
astfel vom fi şi noicălători în miezul acelor pulberi rătăcitoare.
Geo Galetaru
77
DE PE MALUL CELĂLALT
cântecele aburesc pe trupul tău,cântecele unei stări cu plete prelungi de argint.
ar mai fi de aşteptatreptila senină a nopţii, zborul
unei păsări către ploile de departe.îmbrăcaţi suntem în cuvinte,
în aroma desuetă a zădărniciei noastre fastuoase.
cu mâinile şi ochii pipăind ruinaunei fericiri ce râde de pe malul celălalt.
Calea spre lume
78
DOAR O RUTINĂ A SPIRITULUI TRUFAŞ
eşti vinovat şi vei fi fericit,răbdarea sapă în cer gropi de cenuşă.
ai vorbit cu umbra, cu spinul dimineţiice- şi plimbă tristeţea prin pământul din vis.
ai găsit o poartă închisă –unei alte aşteptări i se supune fumul memoriei.
astfel şi moarteaîţi pare doar o rutină a spiritului trufaş.
Geo Galetaru
79
CE VEZI CE AUZI
ce vezie spiritul învins în grădinile tale abstracte
ce auzie sunetul luminii însoţind fastuoase declinuri
sintaxa surâde chipului de departecând muntele alb îşi caută înţelepciunea
într- o zodie a privighetorii
ce vezie grimasa îngerului pe dealul melancoliei
ce auzie plânsul lui lângă inima ta străină
Calea spre lume
80
DOAR SUFLETUL
nu vei învinge conceptul depărtăriicu fastul unei nepăsări negre.
ţi- am împrumutat arcul de aur: doboarăcu el o zare de purpură. nici nu
mai ştim de ce parte e adevărul, de ce parteînţelepciunea. nimănui
nu i se deschid izvoarele gloriei, uşileunei tristeţi domestice. cărţile rare
ale antichităţii zac în colbul abstract.vine un sens auster să se adape
la fântânile pribege. doar sufletulîşi plimbă rănile pe cerul înstelat.
Geo Galetaru
81
POATE INIMA POATE FIARA
nu mâine nu poimâine poate nicicândpoate un măr roşu lângă o turlă neagrăpoate vei trece râul pe un pod de cucută
când copiii luminii îşi scaldă ochiul în neantşi vietăţile de dincolo îşi culcă umbra pe ape
nu mâine nu poimâine poate nicicândpoate un măr roşu într- o întâmplare albastră
poate tristeţea urcuşul pe scara de aur a lumiipoate visul cu dimineţile moarte sub pleoapepoate colina cu ploi care vin să vorbească în noi
poate viaţa are peşteri frumoasepoate inima poate fiara poate inima
Calea spre lume
82
(UN FEL DE) REPORTAj
încercam adâncimea gândului cu băţul
(amintiri din copilărie, hopa- hop:balta stătută şi cocorul şchiop)
mâinile vâsleau prin pâsla primăverii(îmboboceau prunii, caişii şi merii)
eram, ce mai, fericirea întruchipatăpe un “ocean de vise” fără pată
urcam în jos, cădeam în sus(ce giumbuşlucuri în grădina lui Isus! )
deci, nu ştiu de ce ai făcut plângereîmpotriva mea, îngere.
Geo Galetaru
83
II. OBIECTELE ŞI VISAREA
Calea spre lume
84
Geo Galetaru
85
O ALTĂ MĂSURĂ A LUMII
Am fost aproape de silaba atroce, i- am simţitzădărnicia. Prietenii zâmbeau în zodia paharelor.
O singură mişcare pornită din elanul pauperal mâinilor care nu mai cunosc singurătatea.
Şi semnele se arătau vii, ca nişte umbre de fier pe cerul neputinţei noastre.Am fost aproape de silaba atroce, când
somnul trecea ca un condor beat peste podişuri.De acolo ştiam că începe
o altă măsură a lumii, mai simplă:acel artificiucuibărit o dată cu iarna în inima lucrurilor.
Acea uzurpare de sine ce- aduce cu ea împăcarea...
Calea spre lume
86
CÂND TRECE STRĂINUL
de unde încep erorile şi unde se terminăviaţa ca un cristal negru pe patul impudicmelancolia unei frigidităţi impuse rugulalbastru al expiaţiunii nimicul în pas de
paradă în interstiţiile victorioase alecreierului când trece străinul acela
prin oglinzi ca o sabie a neantuluicând memoria lasă în urmădoar cadavre strălucitoare
Geo Galetaru
87
CUVINTELE VOR FI FRUNZE
noi plângem pe drumul de pulbere.noi plângem cu ochii la steaua ce- a răsărit.
pulberea drumului pulberea drumuluie hrana noastră nebunia şi splendoareape ea alunecă tălpile strălucitoare pe ea
trec şerpii în amiaza fantastică.vom coborî cu inimile noastre nepieritoare
vom coborî cu inimile noastre în palme.cuvintele vor fi frunze albastre pe un podiş nevăzut.nevăzută e însăşi moartea nevăzut clopotul ei negru
care ne acoperă dintotdeauna care ne duce- n lumină.
Calea spre lume
88
POATE CĂ VIAŢA
printre semne sălbatice ascultămcântecul lebedei negre
singurătatea cea de toate zilelemerge cu capul sus printre victorii inutile
o altă sintaxă mai purăo altă stea pentru animalele tandre
care au uitat să mai plângă
poate că viaţa e un câştig iluzoriu
Geo Galetaru
89
DUMINICILE MELE AMÂNATE
Nu mai vreau trufia verbului.Minciuni şi eşarfe colorate în ochiul care se apropie, îndepărtându- se.
Prinţul albastrelor alcooluri. Râsul carenu mai ucide, nu mai tatoneazăcărarea intimă: o existenţă mică,
duminicile mele amânate.Şi peste tot
zăpada neagrăzăpada neagrăzăpada neagră.
Calea spre lume
90
ÎNTÂMPLĂRILE SIMPLE
o butaforie în zilele tale de duminicăo pată strălucitoare pe un peisaj necunoscut
fără să ştii inima ta înainteazăîn labirintul acela în care
întâmplările simplesar la gâtul imaginaţiei
ca nişte pantere aurii
Geo Galetaru
91
PARIUL CU VIAŢA
o nouă generaţie de păianjeni a înflorit în corturile iluziei.
cărările albastre mor sub frunte:pe ele se caţără
o speranţă cu gust de celuloid.pariul cu viaţa
zace într-un pahar gol:un copil şi el, acolo,cu temele nefăcute.
Calea spre lume
92
SILABE ATROCE PE UN CÂMP
Arta tăcerii şi arta care mutileazăchipul lucidităţii. Silabe atroce
pe un câmp în imunda dimineaţă.Confuziile veacului
cunosc înfăptuiri înalte: ca zăpadacare se- ntoarce în amintire,
asemenea animalului mic şi strălucitor.El e fratele meu pe timp de zi
şi de noapte. El devoră depărtareacu dinţi de rouă. Previzibil
ca sinuciderea poetului în zori.
Geo Galetaru
93
PE MALUL UNDE VINE PASĂREA
distanţa creşte brusc în urma tate-nghite (pisică de aur)o întâmplare infailibilă
în palmele austere ale dimineţiidincolo e miracolul acela şchiopdincolo e nimeni cuvântul ca
un şarpe din ultima ta viaţăcad solzii aurii ai dezastrului (o febrilitate albă)
în retortele zilei de ieri un rictusal rasei rebele cine îngenunchează
pe malul unde vine pasăreacine vorbeşte
cu faţa spre altă lumină
Calea spre lume
94
DINTR- O DATĂ SE FACE SEARĂ
peregrini fericiţi pe un drum fără glorieo dimineaţă luxuriantă în pervazul ochiului
decupat după rigorile unei metafizici extravagantedacă păşeşti te aşteaptă un munte deghizat
în avanscena trădărilor de ieri şi de mâine un contact cu puterea celui care
vorbeşte pe platourile incandescente deseneazăflori de gheaţă în anticamera destinului
o şoaptă neagră naşte o nouă voinţănatura proclamă fericirea în zorii trufaşi
ai unei vieţi cu braţele retezate
aştepţi să vină animalele mici şi scânteietoaresă- ţi înghită nimicul acela din dreptul inimii
şi dintr- o dată se face seară
Geo Galetaru
95
ÎN ACEEAŞI LUMINĂ
faci salturi uriaşe te apropii de ceea ce nu se vede o utopie bonomă cutreieră cartierelesărace înfloreşte mâna destinului pe gâtul
speranţei aştepţi şi aştepţi lebăda neagrălebăda întunericului ea vine tiptil
şi- ţi ciuguleşte din palmă poate mâinevom mai fi în aceeaşi lumină poate nu
Calea spre lume
96
DOMINE I
Doamne, Tu mi-ai arătat drumul de cenuşă :ardoarea cântecului pribeag îmi mistuie auzul.
Ştiu că numele morţii e o petală plutitoare în ochiul unui adevar al cărui sfârşit nu-l mai zăresc.
Sau pasărea aceea ce izbucneşte din roua albastrăpoartă încă semnul unei înţelepciuni neînţelese ?Păşesc tăcut şi singur, căci, iată, începe călătoriaşi straiele luminează în noapte ca stelele calde.Doamne, Tu mi-ai arătat drumul de cenuşă –
văzul meu e o carte deschisă în cer.
Geo Galetaru
97
DOMINE II
Doamne, lumina Ta arde pe cărările nevăzute :e un cântec acolo, o urmă a palidei veri.
„Cad frunzele, cad de departe”,spune poetul,cel neiubit pe străzile abstracte ale unui oraş abstract.
Vom fi în lumina Ta, în acea depărtaredin care se înfruptă săracii şi înţelepţii.
Timpul împarte viaţa şi moartea,acelaşi tăiş sclipitor care adapă nopţile.
Doamne, lumina Ta arde pe cărările nevăzute –şi nimeni nu mai aşteaptă mărturisirea.
Calea spre lume
98
TOTUL VA FI O POVESTE
şi tu vei fi supus timpului, cum vei fisupus morţii. vei vedea lanurile de grâu,
merii în floare: o înţelegere a firii,o propoziţie stelară înfiorând pământulmai presus de carnea ce se usucă şi piere.
te privesc şi dincolo de chipul tău e noapte,o neagră oglindă multiplicată în pajişti fierbinţi.
sinele se- ntoarce în lucrurile care pleacă,precum neodihna în oasele îngerului.
vor fi arbori călători în amiaza ta fericită,iar timpul va fi o poveste, va fi o poveste.
Geo Galetaru
99
SINTAxA UMBREI
Cuvinte frumoase am căutat cuvinte de lux
ca nişte sandale de lux treceau ele peste faţa obscură a lumii
metafore costisitoare silabe din fagurii iluştrişi câteva pete orbitoare: mesteceni în convulsii
pe interminabila parcelă a neantului
acum contemplu bazarele goale ale curajului de sineascult solilocviile frunzei în aspra hipnoză a zilei
acum învăţ din mers sintaxa umbrei
mă aşteaptă la colţ o glorie sălbatică
Calea spre lume
100
MÂNA CARE TE POARTĂ
văzduhul desuet se îneacă în mâneca nopţiiîl aşteaptă gloria ca o aşchie fosforescentăcuvintele acestea cresc pe podişurile înalte
pătrund în cămara albastră a visuluidevastează imperiul de celuloid arhitectura
fragilă a culorilor carnivore
mâna care te poartă prin pieţele publicemiroase a trandafir ucis în zori
Geo Galetaru
101
CEEA CE NU NE MAI AMINTIM
fac gesturile cunoscute. creanga de măr e în ochiul acela invincibil.
spun un cuvânt auriu, el urcă până la cer: nimeni nu aduce dovezi despre cenuşa înserării.
vom fi acolo când timpul îşi va lua zborulca un copac înflorit. şi timpul nu va mai avea
nume, nici semnul durerii nu-i va mai datârcoale. e bine. fac gesturile cunoscute.
mă opresc şi o iau de la capăt:viaţa e ceea ce nu ne mai amintim.
Calea spre lume
102
VIN POEŢII
vin poeţii şi stârnesc zâmbete ironicefăptura lor un blând animal pe catalige
ei cresc ferigi în regatul libeluleişi îmblânzesc umbra în cuptoarele metaforei
duc de mână himera în ţări îndepărtateca pe un copil orfan uitat la răspântiile veacului
vin poeţii şi stârnesc zâmbete ironiceşi-uneori mai adorm cu faţa la un perete igrasios
(prietenii surâd fericiţi în aceleaşi piscine domestice)
Geo Galetaru
103
TRECE COPILĂRIA
trece copilăria îmi spuicu glasul albit de poverile florii
amintirea începe să culeagă în crâng petale albastrese joacă şi ea de-a v-aţi ascunselea
cu fluturii cu zmeura care se dă în scrânciob
paşii desculţi lasă stele în praful sărac
ne-am duce din nou să stăm lângă corniţele iezilorsă ascultăm cum cântă vara în miezul de pâine
cum curge un râu de aur în cerul acela aproape
trece copilăria îmi spuiam văzut îngeri trişti zburând în pupilele mamei
Calea spre lume
104
AM DUS MÂNA LA OCHI
am dus mâna la ochiam murmurat refrenul cunoscutşi am intrat în apă până la brâuam scos din apă animalul acela
mic şi strălucitorcare-mi împărtăşeşte fericirea
şi am plecat împreunăîntr-o lume mai bună
Geo Galetaru
105
SUNTEM ÎN ŢARA ÎN CARE
suntem în ţara în carelucrurile se mişcă după o logică mai ciudată
mai ciudată decât în lumea aceastafixată în asprele ei tipare nevăzute
aici unde suntemse pare că e bine soarele
ne alintă trupurilene aduce în pleoape
nisipul din altă depărtareca şi cum acolo
ar creşte boabe de nisipîn câmpiile albastre ale Nimănui
dar acum suntem în ţaraîn care păsările cântă şi plâng
cântă şi plânglaolaltă cu noi cu păianjenii serii
Calea spre lume
106
COPILUL ÎNCEARCĂ APA CU DEGETUL
copilul încearcă apa cu degetulse sperie
sau aude un sunet de departeun sunet numai de el auzit
poate intră în apăpoate nu
dar acest lucrunu mai depinde de nimeni acum
Geo Galetaru
107
STAU PE COLINĂ
stau pe colinăprivesc iarba foşnitoare
privesc raza care iatăîncepe să bată la poarta neantului
nu e nimeni acolonici un trup rătăcitnici un mort de ieri
sau de alaltăieri
e numai raza aceeacare iată
bate singură la poarta neantului
Calea spre lume
108
CÂNTECELE VIEŢII TALE
cântecele vieţii tale s-au stins toate pe drumurile negre
sau albesau pline de sufletul lor nevăzut
nevăzut e sufletul dealuriloral copacilor al întâmplărilor care
îţi populează această fericire atroce
vine ziua şi te lasă în urmăca pe un fulger amar al câmpiei
nu spui nimiccuvintele sunt bile tăcute şi strălucitoare
din ele ţâşneşte clorofila vorbiriipână la cer
din ele se nasctrenurile dimineţii care trec prin inima ta
Geo Galetaru
109
AŞTEAPTĂ AŞTEAPTĂ
aşteaptă aşteaptăsă vină să te ia cineva
de mână să te iaca-n povestea aceea aurie cu ferestre îngheţate
aşteptarea e cât o secundăcât o viaţă de dincolo de tine
şi poate că atunci se va face dimineaţă
Calea spre lume
110
E SIMPLU SĂ MORI
e simplu să morie simplu să treci apa aceea mare şi întunecată
despre care ţi-au vorbittoate legendele lumii
şi nici nu simţirumoarea tăcută din cer
suspinuladânc al întunericului nu-l auzi
e doar o lunecarede ierburi acolo departe
un pământcare-ţi creşte neauzit în palme
Geo Galetaru
111
FERESTRELE NOPŢII CĂLĂTORESC
ferestrele nopţii călătorescinima ta călătoreşte
toate se duc ca într-o poveste auriedoar tu rămâi în ţara aceea
în care cerul mereu se îndepărteazăşi tălpile aud
mersul stelei prin pământ
Calea spre lume
112
PE ÎNALTELE PODIŞURI ALE INIMII
faptele se amestecă faptele ţâşnesc canişte peşti la suprafaţă pielea lor
e translucidă mai ales dimineaţacând vine îngerul şi-ţi ciuguleşte din
palmă boabe de linişte ţipetetrase la şapirograf acolo acolo
cineva trece peste apă şi cântăsau nu cântă desenează aripi de lebădăîn constelaţia lacului (metaforă hrănită dinnepăsare ca o căpuşă aurie chipulvictorios al unei singurătăţi printre cuvinte)
printre fapte trăieşti respiri sau poateeşti fericit fericirea e starea de suspendare
când morţii plutesc târziu în aerul târziuaerul şi lebăda neagră în creierul zidului
trupurile să rămână să citească amiaza sau noapteaşi orice-ntâmplare şi spaima înfrângerea
acolo acolo pe înaltele podişuri ale inimii
Geo Galetaru
113
CRED CĂ AM FĂCUT CEVA ÎNGROZITOR
cred că am făcut ceva îngrozitor credcă am fost în lumea aceea prietenoasă
cu oasele mele scânteietoare cu neputinţalucrurilor fragile la căpătâi
cred că am dormit sub pietrele vieţiiam auzit mersul şarpelui prin cer
o veste înflorită pentru ochii de nicăieriam rostit : eşti fratele meu la toate
răspântiile nopţii iubirea de sine şi urade sine fii bun cu mine du-mi inima
în lumina aceea care se-ndepărtează
Calea spre lume
114
DEASUPRA LUCRURILOR PLUTESC
deasupra lucrurilor plutesc ca o ciupercă festivăsă vină o iertare de dincolo de lume
şi eu în inima îngheţului orbitoarea cale sprenicăieri ca şi cum aş înota într-o apăaurie cu trupul vinovat de toate vinile
pământului ale nopţii? alemorţii? dar moartea e un cântec
pervers care-mi bucură sângele şiaerul din preajmă e ca o putere
a respiraţiei nevăzute mă cutremurămă duce ,,pe aripi de seară” deasupra
lucrurilor plutesc e o lecţie pe careo înveţi încă din pântecul mamei
Geo Galetaru
115
E BINE SPUI TU
e bine spui tu e binecând nu te gândeşti cândtreci peste întâmplări ca peste
ţinuturi prietenoase sau mergi pestrăzi şi e noapte şi sufletul
se vinde lucrurilor din jur cu aceeaşidragoste şi nepăsare a pietrelor
e bine spui tu e binecând inima păsării se-opreşte în zbor
şi îngeriimai vin să îţi spună pe nume
Calea spre lume
116
ADEVĂRUL IA FORMA CHIPULUI TĂU
cauţi un suflet care să te înţeleagădar ce înseamnă asta
în afara limitelor dincolo de zgomotelevictorioase ale gândirii de zi cu zi
cazi înapoi într-o resemnare din carescapă doar animalul acela tandru şi melodios
fiara nedespărţită semnul castal unei voluptăţi fără fisurădac-ai fi într-o seară în faţa
ferestrei atroce ca o vinovăţiepierdută în zăpadă ca o
lumină buimacă venind de departesă-ţi vorbească în şoaptă micul secret
al unei memorii tardivesingurătăţi în aerul moale şi chipul
tău începe să cunoască adevărulşi adevărul ia forma chipului tău
Geo Galetaru
117
TIC–TAC–UL MEMORIEI
să trecem peste aceste întâmplări să trecemcum ar trece peste dunga orizontului
un peşte luminossă urcăm scara de aur să urcăm
muntele albcineva bate-n ferestre cineva moare-n
zăpadădeparte de solilocviile irezistibile ale
ierniisă trecem peste aceste întâmplări să trecem
malurile înfloresc ca nişte cârtiţe metafiziceşi noi nu vom şti nu vom şti culoarea
dezastruluiaşa cum inima nu ştie tic-tac-ul memoriei
în siguranţa ei fără pată şi fără sfârşit
Calea spre lume
118
TUNETUL AURIU
ajungi într-un loc şi nu ştii de unde –ai plecatunde e începutul şi unde sfârşitul
unde e timpul din amintirile tale rebelemiezul adânc al utopiei ce-ţi încălzeşte destinul
pasul tău încă pipăie neputinţa şi teama şi cine cheamă pe nume splendoarea
acel culcuş în care mor lucrurile perfecte
departe departe trece tunetul auriucândva poate mâine el te va face fericit
Geo Galetaru
119
ADEVĂRUL CREŞTE ÎN TINE
eşti pregătit de moarte treci râul scuturi frunze în apă
altădată era mai bine verile fierbinţi vor pleca în certrupul tău: un scâncet metafizic acolo în goluri
pubereunde nimeni nu înfloreşte nimeni nu pleacă
totul se supune unui vis cu maluri de piatrăacolo acolo şi inima e o pajişte vulnerabilă
lumile vorbesc deasupra sufletului tăucauţi un rost în scorburile somnolente ale inimii
dar inima e o pajişte vulnerabilă ( am mai spus )aluneci blând pe coaja unui adevăr orbitor
adevărul creşte în tine ca o ciupercă festivăel vorbeşte în locul tău ca o moarte din altă viaţă
Calea spre lume
120
PE ACEASTĂ INSULĂ CIUDATĂ
nu ştii ce să mai spui faci gesturicu care îndupleci ruina ce va să vinăpereţii sunetului curg pe lângă tine
într-o iarnă buimacă poate vei locuicu mici fantasme domestice cu gâze şi idealuri
pe care le scoţi la plimbare în fapt de seară
nu ştii ce să mai spui faci gesturipe această insulă ciudată înspăimântătoare
Geo Galetaru
121
CA O ARIPĂ ÎNSÂNGERATĂ
o depărtare luxuriantă acolo vieţuiescîntâmplările tale ca nişte fluturi orbitorimâinile adună ceaţa : ofrandă neagră
pentru bucuriile ce se vând se cumpărăpe tarabele inimilor utile
iată viaţa se apropie de tineca o aripă însângerată
Fiara albastră, singurătatea
păşeşti pe deasupra cuvintelor îţi pare chiaro cărare de aur pe care ai uitat-o într-ocopilărie cu palma la gură asta e voie
asta nu nu mai da din lăbuţe ascundegunoiul sub covorul de- oţel ah zilele
acelea cu miros de gutuie pisicile auriizburând prin aerul tandru ca nişte
proiectile glorioase tu însuţipăşind pe deasupra cuvintelor într- o
tăcere în care se auzeau doarapele curgând din cer nimeni nimeni
Calea spre lume
122
în golul căptuşit cu păsări târzii doar tudoar tu suflele în lumina amară
pândind de- acum fiara albastrăsingurătatea
Geo Galetaru
123
SE POATE ŞI AŞA
vreau să spun că se poate şi aşa :punct linie punct linie o linie uniformăcare retează vârfurile copacilor trece
prin regatul acela mlăştinos sau auriferdepinde din ce unghi priveşti perspectiva
şi câte răni îţi atârnă de gât de picioareîn după-amiaza cu gust de leşie festivă
(neapărat festivă) poate depune mărturiechiar cerşetorul orb de la colţul străzii
care sprijină scara de cer (unde vreasă ajungă? ) e bine să te întorci la
locurile natale acolo iarba se-nroşeştede-atâtea sentimente utile aştepţi şi tu
evenimentul cel gras să-ţi treacă pragul va fio sărbătoare tristă o reminiscenţă a unei utopii
cu solzi de aur cine ştie peştişorul dinpoveştile siameze porţile generaţiei
în ce suflete se dechid să vedem tunelulspre singurătăţile de la marginea lumii
să vedem capătul a toate punct liniepunct linie
Calea spre lume
124
ALT TIMP ALTĂ MEMORIE
lucrurile banale îşi au farmecul lornestinsul lor farmec pe ploaie saucând vine zâna cea bună şi lasă vraişte
crângul cu flori dar lucrurile banalerămân la locul lor o imuabilitatetristă indiferentă la intemperiilesufletului la praful de pe chipul
stelelor şi tu vei fi înmijlocul lor acolo în umbra
tunetului auriu care-ţi devasteazătinereţea şi lasă totul în urmă
pentru alt timp pentru altă memorie
Geo Galetaru
125
DIN ÎNTÂMPLARE
nimicuri şi nimicuri şi iarăşi nimicurigelatină sau plastilină inimi solitareviolul literei pe fila de aur albă albă
tăcerea controlează totul: şi totul enimic o coajă inexpresivă blânda rutină
a terorii spune mai departe sau tacie acelaşi lucru: sărbătorile cu spini poeziaca o moluscă oarbă printre maşini departenimicul acela rotund incandescenţa golului
trufie pe un petec de singurătate nimicla picioarele unei vieţi născute din întâmplare
Calea spre lume
126
LUMILE ADEVĂRATE CARE VOR VENI
durerea e insondabilă.ea urcă la cer şi se preface în
fum albastru. carnea trece proba de foca uitării. priviţi: e loc pentrutristeţe şi singurătate, pentru
neliniştea animalului izgonit pe colină.şi nu e moarte strălucirea aceea
care despică inimile. nu,nu emoarte: un pur exil al minţii
în geografia sterilă a unui cod înşelător.(despre suflet va fi vorba
în lumile adevărate care vor veni.)
Geo Galetaru
127
PASĂREA NEAGRĂ
mâna face mişcări inutile stai înbanca ta e timp pentru pândă şi alte
lucruri la fel de folositoare începi să tegândeşti la metafizica aspră a anotimpului
dar ceva te trage înapoi o respiraţie rece
în aerul luminos care se târăşte sub cerca un pântec de animal ca o pădure melodioasătrupul face mişcări inutile e noapte şi pasărea
neagră intră bezmetic în inimi
Calea spre lume
128
ACEASTĂ FERICIRE
să stai fericit într-un colţ al camerei.să respiri fericit aerul care vine spre tine
din miile de guri ale întunericului.fericirea e o stare a pietrelor care te privescca pe o unealtă desăvârşită. e chiar piatra
şlefuită de colţii incandescenţi ai animaluluiizgonit din memorie. fără el
viaţa pare o pădure plină de sânge. o vocecare gâfâie printre nisipuri călătoare. nici pasărea aceea
a verii, nici chipul tăiat în cioburile dimineţii.
nimic, nimic: doar această fericiregoală asurzitoare
Geo Galetaru
129
AM TRECUT PE UN POD
am trecut pe un pod şi inima mea a tresărit. ca o minge elastică şi
roşie inima mea: într-o zbatere luminoasă.sub tălpile mele înflorea lumea, înflorea
floarea apei în duminica aceea nesfârşită.întindeam mâinile în aerul de deasupra,aerul în care trupul meu cădea, fără săajungă la malul victorios. auzeam voci
blânde în ziua fremătătoare, voci cesculptau liniştea ca o cărare prin asprele zăpezi.
am trecut pe un pod şi inima meaa tresărit. şi viaţa trecea în pas cu mine
pe acel pod care nu ducea nicăieri.
Calea spre lume
130
ÎNCHIZI OCHII ŞI TRECI PUNTEA
lumea se odihneşte şidincolo de tine e o pajişte albă.
păşeşti pe gheaţa subţire. pasăreaînsângerată ţopăie pe trupurile vii. acolo
e semnul puterii sau poateal unei retrageri tăcute în somn. înmetafizica albastră a renunţării.culegi dovezile fericirii tale de ierişi de azi: când lumea se odihneşteşi dincolo de tine e o pajişte albă.
sau poate doar o apă necunoscută. întunecată.închizi ochii şi treci puntea.
Geo Galetaru
131
DEALURILE MELANCOLIEI
cele cinci simţuri, cele cinci porţi ale trupului,
despre care vorbea poetul Liviu IoanStoiciu,
s-au răzvrătit. iată-le,dau buzna peste tine.
îţi aruncă liniştea în aer. te agresează cu ghearele lor
incandescente, ca nişte aşchiiscormonitoare. încerci să dormi: pe naiba, somnul
devine iluzia cea mare. şi dincolonu mai e nici o scăpare. poate doar
în bobul acela de aurcare se rostogoleşte
neauzitde pe dealurile melancoliei.
Calea spre lume
132
O LUME ALBASTRĂ
am scris cândva despre tunetul auriu,am scris pe scoarţa copacilor despre moarte,
ca şi cum mi-aş fi scris numele pe un cernevăzut. îngerii plantează
seminţe negre în visele oamenilor.e bine, fericirea cea mare
trece ca o balerină neprihănităprintre canale, împărţind
zâmbete îngheţate trecătorilor cu pielea jupuită.
ochii ei văd o lume albastrăpe un vârf de munte.
Geo Galetaru
133
CA O PIATRĂ ROŞIE
dar eu am fost acolo şi am pipăit lucrurile şi aerulam rostit silabele nopţii şi am iubit animalul acela
mic şi strălucitor care îmi veghea neputinţa
n-am ştiut că tălpile tale cunosc durereaca o apă întunecată care coboară din cer
pe vârful muntelui înzăpezit
n-am ştiutcă pasărea cade în moarte
ca o piatră roşie în inima caldă a pământului
Calea spre lume
134
O PÂNDĂ PRINTRE TRUPURI ASPRE
dincolo de lucruri e lumina aceea micăîngheţată ca un animal ghemuit în
întuneric o pândă printre trupuri asprecare aşteaptă tic-tac-ul de sus
azi şi mâine o pândă printre trupuri aspre
în spatele ferestrei ţipă târziul
copiii îşi duc de mână destinul la râu
Geo Galetaru
135
TINEREŢEA ERA UN MURMUR
n-am văzut aerulpe prundurile negre
dansând
n-am auzit ceaţamurind
pe colinele verii
tinereţea eraun murmur
care nu se mai sfârşea
Calea spre lume
136
O VOCE CA UN CUŢIT TOCIT
sfânta zi şi sfântanoapte
a dezmăţului festiv când urci pe
cataligespargi cerul cu
gerunzii şi felii de răsărituri
când adoriparoxismele şi paraleli –
pipedele nevroticeale căderii în
teroarea golului
acolo e uitarea şisplendoarea
acolo eo voce
ca un cuţit tocit
Geo Galetaru
137
DEGETELE TALE DESFAC MOARTEA
ai spus: iarbănisip piatră
apăpovestea cu cătuşe
auriipentru primăverile
dezmăţului
ai spus: iarbăsânge pământ
luminădegetele tale
desfacmoarteaîn două
Calea spre lume
138
MAI TREC COPIII
mai trec, din când în când, pe uliţele satuluicopiii cu miros de noapte.
mai trec cu petala frigului în gură.
oasele lor sonore cheamă cerul la întâlnirea cu iernile din vis.
animalul mic şi tandruse mişcă în sângele lor
ca un împărat din alte timpuri.copiii
mai trec încă pe gheaţa subţirepe care numele lor au dispărut de mult.
şi nimeninu-i vede când îşi atârnă
patinele sau poate zâmbetul
în cuiele ruginite.
Geo Galetaru
139
TIMPUL VA FI O FICŢIUNE
Îţi voi vorbi despre singurătateîn aerul triumfător şi pur.Când cheile de aur plâng
pe podişurile lumii pierderea prin somn.Va fi o toamnă fără păsări, fără gesturi
inutile: febrilitatea fiinţeiîn mijlocul acestor iluminări succesive.
Sufletul pe colinele de ieribinecuvântând ventuzele drumului.
Şi timpul va fi o ficţiune,ca toată metafizica întâmplărilor tale fragile.
Calea spre lume
140
CÂMP CU MACI INExISTENŢI
Intră pasărea în visul tău şi până mâine locuieşte acolo.Spaţiul îşi aduce aminte de
micile orori ale zilei: pedeapsă pentruinfidelităţile cu care trecem puntea.
Priveşti un trandafir ca un craniu zdrobitşi îţi spui: iată magia unei victorii neverosimile,
iată cum fratele îndelung trădatîşi savurează retragera tardivă. Adevărul
alunecă pe oglinzile lacome ale imaginaţiei:pată nevorbitoare într-un câmp cu maci inexistenţi
Geo Galetaru
141
CA ŞI CUM SPIRITUL
şi poetul care spune cămelancolia ucide. el vede
chipul negru al unei lucidităţi monotone.prin ea ne salvăm erorile şi nimbul.
ca şi cumam locui în singurătate
ca-ntr-o floare carnivoră.ca şi cum spiritul
ar cunoaşte retorica dezastrului.
Calea spre lume
142
POEZIA
Poezia urcă muntele gâfâind.Urcă pe coate până ajunge în vârf.
Acolo îşi trage sufletul şi caută raţiuniSuperioare pentru misiuni imposibile.Ea e porumbelul cu o boabă de mac
În cioc. Glasul auster al unei voluptăţiControlate. Dincolo de ea e doar
Gardul de sârmă ghimpată: din elNe împletim viziunile şi speranţele.
Geo Galetaru
143
DESTIN COTIDIAN
Nu vorbeşti. Păşeşti pe înaltele culmiAle gloriei. Un buchet de elogii la colţul străzii,
Un podium ridicat pentru tine în piaţa publică. Pe careSă-ţi instalezi eşecurile festive. Zâmbeşti,
Strângi mâini ca nişte crengi uscate.Pescuieşti din mers
Peştele strălucitor al deziluziei.Eşti fericit.
Ziua rămâne în urmă Ca un cadavru de lux.
Calea spre lume
144
PRINTRE FIARELE BLÂNDE
Ai vorbit despre măruntele ipocriziiale zilei de ieri. Un discurs perfect
ca lama unui cuţit în zori.Ca o ploaie neagră
peste memoria unor zei infideli.
Voiai să treci pe malul celălalt,să cunoşti
nebunia silabei în alveolele timpului:simpla expresie a unei solemnităţi expirate.
Căcinimeni nu mai ştie strălucirea rănii,cenuşa poemului în inima dimineţii.
Ai vorbit despre măruntele ipocriziiale zilei de ieri.
Cine te-a trimisprintre fiarele blânde ale vieţii tale?
Geo Galetaru
145
CÂND O SĂ VINĂ
când o să vinăcând o să locuiască în inima ta
dincolo de respiraţia pietreiun gol destoinic
o pornire irezistibilăspre limanul albastru
traiectoria absenţeimasca gândului orb
când o să vinăcând o să spună: iată lumina
iată cifrul tăcerii
într-o ziva fi aerul acelei ierni victorioase
va fi gura care vorbeştecenuşa care tace
Calea spre lume
146
GLASUL TĂU NU SE AUDE
glasul tău nu se aude glasul tău e un şarpe silenţiosel trece prin pânza translucidă a zilei
atinge în fugă barierele invizibile ale morţii
cât adevăr în spatele chipului tău infailibiladierea sapă în carne devastează înţelepciuni luminoase
ar fi un cifru de aur rostogolit pe pajişti vulnerabileo cochetărie cu mugurii aspri ai memoriei
când fulgerul e un cântec al inimilor puternicecând rigorile zidului alb îţi violează intimitatea
şi trupul pluteşte pluteşte pluteşteîn această impunitate a iernilor de porţelan
darglasul tău nu se aude glasul tău e un şarpe silenţios
el trece prin pânza translucidă a zileiel urcă la cer ca o iederă imperială
şi unde e casa predestinată hotarul simbolicşi trandafirul care aşteaptă mărturisirea
Geo Galetaru
147
TROMPETA DESTINULUI
vine intră pe uşă
un sentiment ca o lamă de fumclopoţeii nemuririi
o iarnă bicisnică o pleoapă neagră apocaliptică
pe cărările gloriei de ierivine vine cine vine cine intră pe uşă
gheara albastră din cer şio casă pitică pe pământul pitic
atât şi fericirea de după colţca un val roşu ca o cană cu vin stătut
iubito cine sapă în inimanoastră
oare viermii au o patrie a loroare ei ascultă
trompetele destinului
Calea spre lume
148
CHIPUL TĂU ÎNŢELEGE
să mori să morila nesfârşit
cumplită e strădaniapietrei
de-a supravieţuiacestei cavalcade
feroce
chipul tau înţelegechipul tău mărturiseşte
sub soarele negruimpudic
Geo Galetaru
149
E TIMPUL SĂ COBORI
e timpul să cobori e timpulsă treci râul acela mare
pe câmpia albă se răstoarnă vulturi de gheaţămâinile plutesc la marginea cântecului
cu o resemnare trufaşă
nimic nu începe nimic nu se sfârşeştepasărea paradisului şi memoria roşie a lucrurilor
din preajma ta ca o grădină de aerşi pasul de care-ţi aminteşti ca şi cum
un chip s-ar uita la tine din inima frigului
Calea spre lume
150
APEŞI PEDALA MORŢII
apeşi pedala morţii
un sunet metalic explodează in sângevorbeşti despre metafizica ierbii
despre inutilitatea unei dimineţi sfidătoaresucombând pe versantul imaginaţiei
timp dilatat timp incomensurabilîn regatul blândelor fărădelegi umane
apeşi pedala morţii
cerul vine ca o zăpadă tăcutăţi se aşterne la picioare:
visele tale şi-ale pământuluivor locui sub acelaşi acoperiş
Geo Galetaru
151
PIELEA MEA STRĂINĂ
drumurile lacrimile farselegalopul cald al inimii în noapte
pe versantul duios al adolescenţeimele uitate-ntr-un coş de răchită
visele trâmbiţa îngerului în toamna desuetăpletele curgând ca un râu pe umeri pe lumea
incandescentă
sunt vinovat că păpuşile tale-au murit pe dealuri de
aurcă zăpada scânceşte încă într-un colţ
anonimcă veşnicia surâde strâmb în silaba amară
a declinuluidar iartă-mă iartă-mă iartă-măpielea mea străină scânteiază încă în soareca un drapel al unor victorii neîntâmplate
Calea spre lume
152
CU OCHII ÎNCHIŞI
călăuzit în bine şi în rău,voi răspunde pentru greşelile acestea?prăbuşit la poalele colinei de fier ca un
bolovan metafizic: simţurile melesunt treze sau ard ca un foc de paie
în vara despotică? sentimente decauciuc şi erorile notorii ale imagi –
naţiei. câtă dragoste, atâtatăcere.
să taci e un privilegiu austeral vieţii care-şi joacă la ruletă
libertatea.poate un moft
al umilinţei de-a trece punteacu ochii închişi.
Geo Galetaru
153
DRUMUL SPRE CASĂ
vorbeşti vorbeştişi vorbele trec
e o eroare a destinuluiun joc de oglinzi înşelătoare în
tumultul orelor ce-şi trăiescultima sărbătoare pe ruinele sângelui
tău? sau un loc fericitvisat de zeul melancoliei
cel fără de umbră cel fără denume? anotimpul cade în braţele
tale anume: drumul spre casăe fructul acela cu gust de întunerice semnul că încă îndupleci ruina
cu o simplă bătaie de gene.un joc de oglinzi înşelătoare
un rictus în albe poiene.
Calea spre lume
154
VINOVĂŢIA LUCIDĂ
mi s-a spus: fericirea ca un salt peste clipeca o respiraţie scurtă între două dezastre
mi s-a spus: vinovăţia lucidăcrima din zori fără martori
lăsaţi-mă să-mi sprijin frunteade muntele acela de gheaţă
Geo Galetaru
155
MEMORIA SOMNULUI
Plouă: în infernul cu clopoţeiun soldat înghiţindu-şi victoria.
O tandră amiază în cortul de sub piele.Un licurici (albă iluzie!) pe versantul melancoliei.
Acolo ni s-a spus: există moarteexistă această vânătoare obscură
în crângurile strălucitoare. În miezuladânc al unui mister previzibil.
Ca şi cumne- ar visa însăşi memoria somnului.
Calea spre lume
156
VIAŢA CU SINCOPELE EI ÎNTÂMPLĂTOARE
treci dintr-o cameră în altacreierul caută raţiuni insondabile
o fericire ca o groapă cu singurătatepentru zilele de luni şi de marţi
pentru duminicile cu pleoape de fiercând nu vei mai şti să tragi cerul după tine
când panica-ţi va înflori ca un trandafirfierbinte sub piele
treci dintr-o cameră în altabrusc descoperi un alt adevăr
viaţa cu sincopele ei întâmplătoare
Geo Galetaru
157
RĂMÂNEM AICI
despre lucrurile care înfloresc în toamna imponderabilădespre inima care suie colina de gheaţă
vom uita uşor ceea ce vine de departevom cere pedepse pentru mestecenii care au plecat înainte de vreme
regatul acela auriu respiră încă în pieptul nostruam sosit o dată cu zăpada şi rămânem aici
Calea spre lume
158
PASUL TIGRULUI
frumos e cerul în lunile de vară.frumoasă e natura, în genere, oricând şi
oricum: ea ne încântă, ea ne face maifericiţi decât suntem de obicei.copiii
culeg florile nemuririi, adună scoici şiouă de păsări: o îndeletnicire potrivită
pentru visele lor aurii. şi mânacare le mângâie creştetul şi sfaturile
neapărat utile cresc în preajma lor ca un pâlc de ciuperci binevoitoare. amiezile
blânde torc ca pisicile siameze pe prispele albe.roua sclipeşte pe obrajii scofâlciţi ai
bunicilor înţepeniţi în scaune curotile. şi totul e bine, totul e aşa
cum trebuie să fie: luminos şi pufos,încântător şi etern.în afară de
pasul tigrului care se aude noaptea pe acoperişuri.
Geo Galetaru
159
PE O STRADĂ ÎNCĂRCATĂ DE SOARE
înveţi să mergi liniştit pe o stradă încărcată de soare.privirea caută cu încăpăţânare sensuri austere, dovezi
ale apartenenţei la o luminozitate intraductibilă.pasul cade”ca un cearcăn de zeu în fântână”
(vai, cotloanele desuete, cotloanele desuete aleelanului metaforic sucombat în faşă!).
pipăi aerul, amintindu-ţi: într-o seară ai aşteptatveştile aurii ale privighetorii, docilitatea unei întâmplări
colţuroase ca un craniu de înger. prietenultoarnă vin în pahare cu gesturi incandescente:
el vede tristeţea animalului care trececa o umbră prin inima ta încrezătoare.
lucrurile dau năvală -pete strălucitoare –în viaţa uitată ca un prosop pe un pântec de femeie.
şi iată: înveţi să mergi liniştit pe o stradăîncărcată de soare. la capătul ei
sunt sunetele acelea ciudate care te recompun.
Calea spre lume
160
UN VÂNT NEVĂZUT
daam fost
am număratbatistele iadului
animale micipe cărarea
utopicăseminţele negre
în palmăînflorindînflorind
până la sânge
un vântnevăzut
pe maluri oarbene caută
ne strânge
Geo Galetaru
161
ÎN PREAjMA ACESTUI ADEVĂR
Opacă e amintireadin ea cad arbori goi
din ea cad îngeri pe traiectorii nevăzuteochiul înşeală rugina zilelor albe
trece prin miezul flăcării într-o dulce demenţă
cât să pui degetul pe inima caldăa lucrurilor fără sfârşit
cât să atingi cu pleoapamalul albastru al unui înţeles comun
nici timpul nici carnea aprinsănu vor mai locui în preajma acestui adevăr
Calea spre lume
162
CÂINELE NEGRU AL MELANCOLIEI
să vezi ziua ivindu-se din fumul câmpiei:e un miracol sau o pedeapsă ?
pământul întors într-o rugăciune mută,semnele vindecătoare ale timpului.
carnea ta călătoreşte prin labirintul albastru,se răsfaţă sub un cer iluzoriu.
cine pune nume acestor lucruricare înfloresc şi se sting în preajma ta?
câinele negru al melancolieite urmează în văile obscure ale spiritului.
Geo Galetaru
163
GÂNDURILE CA NIŞTE CĂRĂBUŞI RĂNIŢI
plânsul acela se mai aude încă.încerci să conştientizezi impresii
din vecinătatea unui rău mai mic.nimeni nu ajunge în acest loc
în care au învins doar vocile albeale imaginaţiei.un râu austerde frunze cântătoare pentru
ceea ce nu se va petrece.memoria elaborând strategiile obscure
cu care vom învinge retorica şi depărtarea.aşa, să tremure sub carapace
gândurile ca nişte cărăbuşi răniţi.
Calea spre lume
164
CÂNDVA UN RÂU AUSTER
moartea nu vine. moartea se naşte undevape un câmp alb. sunetele iernii
o acoperă. cândva un râu austersau o obscuritate intraductibilă.
moartea nu vine. o răsuflare orbitoareumple podişurile sterpe, călătoreşte
pe muchile aurii ale gheţii.moartea nu vine, dintr-o dată
îi spui pe nume, cu inconştienţacelui ce-şi vede imaginea pe un geam
aburit. şi lumina aceeatrece din nou prin inima ta intactă.
Geo Galetaru
165
E TIMPUL
am învăţat să treccu capul plecatpe marile bulevarde undese rostogolesc sunetele vieţiirumeguşul stă să cadă din cer din creierul mistic suveranpe tobogan înfloresc magnolii de oţele o veselie în paharele deceluloid o ignoranţătotală în băile publice pestadioanele supraaglomerate canişte saci burduşiţi cu legume desezon vara iarna avem ieşire lamarile peisaje ale patriei navigămcu ochii cusuţi în ceaţa ancestralăprietenii în pragul galantarelories în întâmpinare aclamăcu glasuri peltice gloria dinseară ca un cărăbuş auriune loveşte peste degete nezăpăceşte e timpul e timpultoţi nervii mă dor
trupul rămâne în afara memoriei
Calea spre lume
166
CÂT MAI DEPARTE DE MINE
nu ştiu ce să facîn momentul când ies din casă
nu ştiu încotro s-o apucspune-mi tuînger blând
înger întunecatgiruetă a neliniştilor mele
a combustiilor mele existenţialeneconsumate până la capăt
în această aventurăîn aerul privilegiatîn lumea aceasta
de care mă dispensezcu eleganţă
cu umilinţă uneoriîn clipele de inconvertibil
extaz al minţiial simţurilor biciuite
de fiorul acela nevăzutcine mă ţine de mână
cine-mi arată
Geo Galetaru
167
calea spre pădurea regalăa neputinţelor mele
spre frontierele strălucitoareale realizării de sine
spune-mi tuînger blând
înger întunecatspune-mi tu
saumai bine rămâi în lumea ta
staicât mai departe de mine
Calea spre lume
168
LUCRURILE DE DINCOLO
de partea cealaltăam stat
am rostit lecţia umilinţei(urmele frigului se pierdeau pe cărările silenţioase)
am vorbit despre sărbătorile trupului(sufletul era o paradigmă necunoscută)
întrebările noastre: ciuperci plutitoare în goluldintre două entităţi care aşteptau să se autodevore
am rostit lecţia umilinţeianticipând lunecarea în tandra inconştienţă de sine
în mirobolanta confuzie a lucrurilor de dincolocu ardoarea intraductibilă a dedublării
de partea cealaltăam stat
mâinile deveneau în noapte fluturi cuminţilucrurile de dincolo vorbeau despre o fericire neînţeleasă
Geo Galetaru
169
CHIPUL PE CARE NU ÎL CUNOŞTI
vei spune: distanţa până la moartecreşte nevăzută în fiinţa ta
ca o ciupercă orbitoarecu aceeaşi fervoare ce se ignoră pe sine
(cine vorbeştecine rostogoleşte silabele verzi în creierul maimuţei
firul de iarbă sărbătoreşte singurătatea la umbra reptileiai încălcat pactul cu propria virtuteai renunţat la mândria de-a pierde
când ultimul semn al căderii cutreieră câmpia nudă)
vei spune: cuvintele nu te salveazăcuvintele trec ca un tăvălug peste gâtul privighetorii
vei spune: astăzi priveşti în inima întunericuluiastăzi aştepţi să treacă
grimasa morţii peste chipul pe care nu-l cunoşti
Calea spre lume
170
FIARA CE RESPIRĂ ALĂTURI
venind de acolo:din pierdutele nopţi,din abisuri festive.
pasul hotărăşte trădarea,extazul sau alunecarea în gol.
fii frate cu iederea nopţii,cu fiara albastrăce respiră alături.
Geo Galetaru
171
OBIECTELE ŞI VISAREA
Obiectele şi visarea în mijlocul câmpului,imagini şi fantasme şi genunchii care cad
pe aceste îngândurări ce-şi trăiescfascinaţia printre solilocviile de ieri,
verde lumina ca o altă moarte,prigoriile în vecinătatea tumultului nevăzut,o încrâncenare a zilei pe albastre podişuri,
privirea întoarsă în sine ca-ntr-un marsupiude aur, eleganţa căderii în inima antică
a unei lumi obosite, obosite, obosite,precaritatea-şi găseşte reversul
în tandrele apocalipse, iernaticedinastii ale renunţării, şi deodată
această flacără amară mutilându-ţi destinul.
Calea spre lume
172
LECŢIA AMÂNĂRILOR SUCCESIVE
O amintire ca o iarnă cu braţele retezate,umbra înghiţind firimiturile gesturilor tale paupereca nişte cărăbuşi lichefiaţi în dimineaţa ispititoare,
vei învăţa lecţia amânărilor succesivecând prietenii se-ntorc la chipurile îngropate-n nisip:
relicve sonore în brazdele unei alte realităţi,ca un revers al neputinţei ce nu se mai vede,
ci doar se trăieşte.
Geo Galetaru
173
PRADĂ SIGURĂ
Nu ne mai putem auziîn vacarmul acesta victorios,punct – linie, punct – linie:
un alfabet al neputinţei strălucitoare,o plutire între polii fosforescenţi ai uitării.
Vii, tu, meridian al tristeţiidin adâncul acela unde zac utopiile iernii
şi spui: pribegi veţi ficu frunzele şi capriciile care uimesc sintaxa trupului.
Ipotetica raţiune a pietrelorsucombă pe vestigii docile, amână
inflorescenţele întunericului.Aici, doar aici,
orbul din vis ne caută ca pe o pradă sigură
Calea spre lume
174
ÎN ALTĂ LUMINĂ
Nu mai aduceţi înapoi surâsurile promise.Trupurile voastre trec praguri fragile. Ar fi
o singură iarnă pentru pielea încăpătoare, pentrupiatra care cade în fundul sufletului.
Aşteptaţisă vină semnele roşii ale recunoaşterii de sine,pata de sânge care salvează aparenţa nefastă.
Dar mâineveţi râde în altă lumină, prizonieri
ai gesturilor incandescente, ai biografiilor de preţ.Aşa
se clădeşte destinul pe o frunză călătoare :adiere neverosimilă a ceea ce nu veţi mai fi.
Geo Galetaru
175
DINTR-O MARE DEPĂRTARE
Şi vei ficeea ce ţi se spune în şoaptă dintr-o mare depărtare,contemplând desfolierea anarhică a gloriei de ieri,presimţind cumva ineditul acelei amiezi salvatoare
în care îţi recunoşti puterea şi şansa unei înţelepciuni târzii,
dar chipul cu care te-ntorci la tine e altulşi altul e sunetul cărărilor ce nu se mai văd,
ca şi cum ai păşi peste goluri mătăsoase,poate cuvinte şi întâmplări de demult,
istorii care vin din întuneric şi trec pe lângă tineşi o rutină a simţurilor prezente
gata să înfrunte pedanteriile clipei trufaşe,foamea şi capriciile timpului
şi fulgerul neauzit pe versantul iluziei,cât să regăseşti un înţeles ce vine dintr-o mare depărtare
şi te îmbracă în carnea lui victorioasă :o simplă biografie,
fragilă,recognoscibilă.
Calea spre lume
176
CUVÂNTUL DOAR EL
opreşte-te în drumfii liniştitca timpulnimeni nu trececând norii trecîntr-o amiază istorică
o înţelegere imemorială
supune-tecautăcele ce se adaugăîn toate
dovezile astfel prisosescacolo unde inimatace
în locul pietrelorcuvântuldoar elva suferi
Geo Galetaru
177
CALEA SPRE LUME ...........................................1CALEA SPRE LUME ...........................................3SAU POATE PĂMÂNTUL DIN VIS ......................7CÂND TRECE MIREASMA .................................8TIMPUL, FRUNZĂ ALBASTRĂ ..........................9VINO, ÎNGERE ..................................................10CLIPĂ ................................................................11ERAI FLACĂRĂ ...............................................12O ABSENŢĂ OCROTITOARE ...........................13O GLORIE PERISABILĂ ...................................15PE DEALURILE MELANCOLIEI .......................16O FRUNZĂ INOCENTĂ .....................................18TRUPUL TĂU NETEMĂTORUL ........................20UN CRÂNG ÎNTUNECAT ..................................22ROBUL ACELEI LACRIMI NEÎNVINSE ...........23TIC – TAC ..........................................................24DE MÂNĂ SĂ TE DUCĂ ÎNGERUL ..................25MINUNATELE ERORI ......................................26ŞI DINTR-O DATĂ CUVINTELE LOR AU ÎNSEMNAT TOTUL .....................................27LACRIMA TA PE COLINA ÎNGÂNDURATĂ ................................................29UN ŢIPĂT CATIFELAT AL INIMII ......................31FLASH COTIDIAN ............................................32ACELAŞI MIEZ ORBITOR ................................33ADIEREA LUCRURILOR FĂRĂ ÎNŢELES........34MARGINEA DEZASTRULUI TĂCUT ...............35CA ŞI CUM ........................................................36FAŢA ÎNSTELATĂ A LUMII...............................37SĂMÂNŢA RĂSĂRIND ...................................38DOAR MIREASMA GOLULUI ..........................39ŢIPĂTUL FIAREI ...............................................40SĂ VORBIM DESPRE MOARTE .....................41PIERDEREA PRIN SOMN ................................42DAR PRIVIREA? ...............................................43FEBRA TĂCUTĂ A PIETREI .............................44RĂNILE PREMIILE VIEŢILE .............................45CINE NE CAUTĂ UMBRA ................................47ACOLO...............................................................48REVERENŢA TĂCUTĂ A FRIGULUI ................49CHIPUL CU CARE ÎNFRUNŢI NOAPTEA .........50UN IDEAL DE CRETĂ .......................................52
MEMORIA CA UN CÂMP NEPĂSĂTOR ..........53UN RICTUS AL UNEI SINTAxE ATROCE ........54LEBEDE ÎNSINGURATE .................................55PE UN LAC NEVEROSIMIL ..............................55NOAPTEA VA FI ...............................................56ASEMENEA CHIPULUI TĂU ............................56FLUTURELE ACELA NEGRU ...........................57ACEEAŞI STEREOTIPĂ FĂGĂDUINŢĂ ...........58SINTAxA UNUI EŞEC PREMEDITAT ..............59IARBA NEPUTINŢEI VOASTRE .......................60ACESTE ILUZII FOSFORESCENTE .................61NEÎNVINŞI ........................................................62BLÂND ..............................................................63ANIMALELE ACELEA MICI ............................64ŞI STRĂLUCITOARE ........................................64ÎNGERUL TAIE NOAPTEA ÎN FELII .................65CALEA SPRE LUME ........................................66ÎN jURUL FOCURILOR STINSE ......................67MEMORIA INVOLUNTARĂ A VISULUI ...........68SINGURĂTĂŢI LA PÂNDĂ ...............................69CÂT AICI CÂT DINCOLO....................................70APA ROUA CUVÂNTUL ....................................71UŞA PE CARE .................................................72N-O VEI DESCHIDE NICIODATĂ .....................72CA NIŞTE MARTORI TĂCUŢI ...........................73HIPNOZA FLORII DE MĂR ..............................74MOMENT DIFUZ ..............................................75CINE POARTĂ ACEL NUME ............................76DE PE MALUL CELĂLALT ................................77DOAR O RUTINĂ .............................................78A SPIRITULUI TRUFAŞ ...................................78CE VEZI CE AUZI ..............................................79DOAR SUFLETUL ............................................80POATE INIMA POATE FIARA ..........................81(UN FEL DE) REPORTAj .................................82O ALTĂ MĂSURĂ A LUMII ..............................85CÂND TRECE STRĂINUL ................................86CUVINTELE VOR FI FRUNZE ..........................87POATE CĂ VIAŢA ..............................................88DUMINICILE MELE AMÂNATE .......................89ÎNTÂMPLĂRILE SIMPLE .................................90PARIUL CU VIAŢA ............................................91
CUPRINS
Calea spre lume
178
SILABE ATROCE PE UN CÂMP ......................92PE MALUL UNDE VINE PASĂREA .................93DINTR- O DATĂ SE FACE SEARĂ ...................94ÎN ACEEAŞI LUMINĂ.......................................95DOMINE I ..........................................................96DOMINE II .........................................................97TOTUL VA FI O POVESTE .................................98SINTAxA UMBREI ...........................................99MÂNA CARE TE POARTĂ ............................ 100CEEA CE NU NE MAI AMINTIM ................... 101VIN POEŢII ..................................................... 102TRECE COPILĂRIA ........................................ 103AM DUS MÂNA LA OCHI ............................. 104SUNTEM ÎN ŢARA ÎN CARE ......................... 105COPILUL ÎNCEARCĂ APA CU DEGETUL ..... 106STAU PE COLINĂ .......................................... 107CÂNTECELE VIEŢII TALE .............................. 108AŞTEAPTĂ AŞTEAPTĂ ................................ 109E SIMPLU SĂ MORI...................................... 110FERESTRELE NOPŢII CĂLĂTORESC ........... 111PE ÎNALTELE PODIŞURI ALE INIMII............ 112CRED CĂ AM FĂCUT .................................... 113CEVA ÎNGROZITOR ....................................... 113DEASUPRA LUCRURILOR PLUTESC .......... 114E BINE SPUI TU ............................................ 115ADEVĂRUL IA FORMA CHIPULUI TĂU ....... 116TIC–TAC–UL MEMORIEI ............................. 117TUNETUL AURIU .......................................... 118ADEVĂRUL CREŞTE ÎN TINE ....................... 119PE ACEASTĂ INSULĂ CIUDATĂ .................. 120CA O ARIPĂ ÎNSÂNGERATĂ ........................ 121SE POATE ŞI AŞA ......................................... 123ALT TIMP ALTĂ MEMORIE ........................... 124DIN ÎNTÂMPLARE ......................................... 125LUMILE ADEVĂRATE CARE VOR VENI ...... 126PASĂREA NEAGRĂ ..................................... 127ACEASTĂ FERICIRE ..................................... 128AM TRECUT PE UN POD .............................. 129ÎNCHIZI OCHII ŞI TRECI PUNTEA ................ 130DEALURILE MELANCOLIEI .......................... 131O LUME ALBASTRĂ ..................................... 132CA O PIATRĂ ROŞIE ..................................... 133O PÂNDĂ PRINTRE TRUPURI ASPRE ........ 134
TINEREŢEA ERA UN MURMUR .................. 135O VOCE CA UN CUŢIT TOCIT ......................... 136DEGETELE TALE DESFAC MOARTEA ........ 137MAI TREC COPIII ........................................... 138TIMPUL VA FI O FICŢIUNE ........................... 139CÂMP CU MACI INExISTENŢI ..................... 140CA ŞI CUM SPIRITUL ................................... 141POEZIA .......................................................... 142DESTIN COTIDIAN ........................................ 143PRINTRE FIARELE BLÂNDE ........................ 144CÂND O SĂ VINĂ .......................................... 145GLASUL TĂU NU SE AUDE ......................... 146TROMPETA DESTINULUI ............................. 147CHIPUL TĂU ÎNŢELEGE ................................ 148E TIMPUL SĂ COBORI .................................. 149APEŞI PEDALA MORŢII ............................... 150PIELEA MEA STRĂINĂ ................................ 151CU OCHII ÎNCHIŞI.......................................... 152DRUMUL SPRE CASĂ ................................. 153VINOVĂŢIA LUCIDĂ ...................................... 154MEMORIA SOMNULUI ................................. 155VIAŢA CU SINCOPELE EI ÎNTÂMPLĂTOARE ....156RĂMÂNEM AICI ............................................ 157PASUL TIGRULUI .......................................... 158PE O STRADĂ ÎNCĂRCATĂ DE SOARE ...... 159UN VÂNT NEVĂZUT ...................................... 160ÎN PREAjMA ACESTUI ADEVĂR ................ 161CÂINELE NEGRU AL MELANCOLIEI ........... 162GÂNDURILE CA NIŞTE ................................ 163CĂRĂBUŞI RĂNIŢI ....................................... 163CÂNDVA UN RÂU AUSTER ......................... 164E TIMPUL ....................................................... 165CÂT MAI DEPARTE DE MINE ....................... 166LUCRURILE DE DINCOLO ............................. 168CHIPUL PE CARE NU ÎL CUNOŞTI ............... 169FIARA CE RESPIRĂ ALĂTURI ..................... 170OBIECTELE ŞI VISAREA .............................. 171LECŢIA AMÂNĂRILOR SUCCESIVE ............ 172PRADĂ SIGURĂ ........................................... 173ÎN ALTĂ LUMINĂ ........................................... 174DINTR-O MARE DEPĂRTARE ...................... 175CUVÂNTUL DOAR EL .................................... 176