Calea Crucii a celor înlănţuiţi

Protopopiatul Român Unit Greco-Catolic Sighetu Marmaţiei

8 Mai 2010

CALEA CRUCII A CELOR ÎNLĂNŢUIŢI

Pelerinaj la Cimitirul Săracilor - Rămâi cu noi, Doamne, ziua se apleacă… -

2

Bibliografie:

- Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, ed. Signata, Timişoara 1993; - Card. Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră, ed. Viaţa

Creştină, Cluj-Napoca 2003; - Tertulian Langa, Trecând pragul tăcerii, ed. Galaxia Gutenberg, Tg.

Lăpuş, 2009; - Aurel Vişovan, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai

părăsit? Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2006; - Aurel Vişovan, Dincoace de gratii, ed. Napoca Star, Cluj-Napoca,

2001; - ***** Sfântul închisorilor-Valeriu Gafencu, As. Sinaxis, Alba-Iulia,

2007; - ***** Memoria închisorii Sighet, ed. Fundaţia Academia Civică, 2003; - Const. C. Giurescu, Cinci ani şi două luni în penitenciarul de la Sighet,

ed. Fundaţiei Culturale Română, Bucureşti, 1994; - Nicolae Vlad, Zâmbete în iad, ed. Transilvania Expres, Braşov 2002; - Pr. Florian Muller, Viaţa Episcopului de Iaşi, Dr. Anton Durcovici,

martir, ed. Presa Bună, Iaşi 1993.

*

* *

3

Lista morţilor din închisoarea Sighet (cfr. mărturiei Pr. Alexandru Raţiu, extrasă din Memoria închisorii Sighet, ed. Fundaţiei Academiei Civice 2003, pp. 130-137):

- Primul a fost Dinu C. Brătianu, (…) octogenar, a murit la 31 august 1950, la celula 12;

- Al doilea a fost episcopul Anton Durcovici, (…) În 10 decembrie 1951, l-am auzit cum

- gemea, izolat la camera 14, la parter; am întrebat cine este – Antonio muribundus; - Al treilea a fost Radu Roşculeţ, fost ministru al Cultelor (…); - Al patrulea a fost prepozitul Augustin Maghiar, de la Oradea (…) A murit în 20

august 1952; - Al cincilea a fost episcopul dr. Traian Frenţiu, de la Oradea (…) a decedat în 20

iulie 1952; - Al şaselea a fost Tătăranu, fost director al Băncii Naţionale (…) A murit în luna

septembrie 1952; - Al şaptelea a fost Sandu Ion (…) s-a stins din viaţă în luna octombrie 1952; - Al optulea a fost Sever Bocu, deputat P.N.Ţ. (…) A decedat tot în anul 1952, dar nu

ştiu nici luna, nici ziua morţii; - Al nouălea a fost Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc (…) a

murit în 5 februarie 1953; - Al zecelea a fost generalul Alexandru Tătărescu (…); - Al unsprezecelea a fost episcopul dr. Ioan Suciu, cel mai tânăr dintre dintre

ierarhii greco-catolici (…) Lipsit de hrană şi medicamente, în ziua de 27 mai 1953 a trecut la cele veşnice;

- Al doisprezecelea personaj (…) este Gheorghe Brătianu, marele istoric şi academician (…) Într-o zi din aprilie 1953 l-am zărit la plimbare (…) Noaptea, am văzut furgonul primăriei tras de doi cai, zgomot de trăsură, apoi linişte; după ½ de oră am auzit acelaşi zgomot de trăsură care se întorcea la închisoare;

- Al treisprezecelea a fost Nicolae Păiş. El (amiralul, nn) era bătrân. A fost izolat în camera 19, jos la parter;

- Al patrusprezecelea a fost Constantin Argentoianu, izolat la camera 12 (…) A murit atunci, în 1955, şi l-au îngropat tot în acelaşi cimitir;

- Al cincisprezecelea a fost părintele Tit Liviu Chinezu. Mi se pare că a fost consacrat clandestin, la Căldăruşani, odată cu canonicul dr. Ioan Cherteş (…) Era frig crâncen. Sărmanul bolnav, l-am auzit gemând. Desigur, frigul crâncen a contribuit la moartea sa în 15 ianuarie 1955. El este ultimul deţinut despre care am reţinut aceste amănunte (…)

*

* *

4

Rămâi cu noi, Doamne, ziua se apleacă… (Card. Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră, p. 33).

Mai adăugăm un an la lunga curgere a timpului trecut de la începutul martiriului Bisericii Catolice din România (a celei Unite, dar şi a celei Romano-Catolice, precum şi al întregii şi adevăratei Românii, cea făurită de strămoşii şi părinţii noştri, dar şi cea dorită şi de noi astăzi) şi încă ne mai întrebăm cum de a fost posibil? Mărturia de credinţă, dusă până la sacrificiul vieţii, lăsată nouă moştenire de către „aceia ce şi-au spălat şi albit veşmintele în sângele Mielului”, martirii şi mărturisitorii Credinţei în Hristos cel Înviat, batjocorâţi, schingiuiţi, ucişi cu bestialitate în Gulagul Bestiei roşii, care şi-a întins atunci stăpânirea din stepele Asiei până în Gradina Maicii Domnului… Cum de a fost posibil?... Astăzi această întrebare, dincolo de scopul ei de a înţelege, a căpătat tot mai mult o semnificaţie nouă, aceea de a nu uita aceste jertfe ale acelora care şi-au găsit liniştea, pacea, odihna veşnică şi răsplata slugii bune şi credincioase la confluenţa dintre Iza şi Tisa, în acel Cimitir al Săracilor spre care ne îndreptăm acum tocmai pentru a nu uita, pentru a ne ruga, pentru a ierta, pentru a face posibil ca amintirea jertfei lor să rămână veşnic vie în mintea şi sufletele noastre… Marele pericol astăzi este acela de a-i exila din mintea şi inima noastră, de a-i întemniţa din nou pe aceşti martiri şi mărturisitori ai Dumnezeului celui Viu în „gulagul” uitării din mintea şi inima noastră, tocmai pentru că tindem (şi riscăm enorm!) să-i considerăm ca pe nişte personaje de legendă, care ne pot mişca sufleteşte, care ne pot emoţiona, dar nu ne mai pot motiva ca exemple de urmat, modele şi exemple de care astăzi avem atât de multă nevoie pentru clădirea unui viitor viabil, demn şi durabil în timp. De aceea să parcurgem acest pelerinaj, plecând de aici, de la locul suferinţei lor şi să medităm atât la Calea Crucii străbătută de Hristos spre culmea Calvarului, dar şi la Calea Crucii străbătută de aceşti martiri ai Bisericii şi ai Neamului pentru Cristos şi pe urmele Lui şi să spunem: Tatăl nostru… Născătoare… Mărire Tatălui… Cântec: Nu mai sunt cuvinte să poată lăuda Toată Iubirea şi-ndurarea ta. Pe altarul lumii răstingit Tu eşti Şi pentru oameni zilnic te jertfeşti. R. Cerul şi marea, tot ce e în ea, Muntele, valea şi inima mea, Toate se-nchină Creatorului Şi mulţumire îi dau Domnului (bis ultimele 2 versuri).

Starea 1 Isus este condamnat la moarte

Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, mărire Ţie! „Arhiereii şi tot Sinedriul căutau o mărturie falsă împotriva lui Isus ca să-l condamne la moarte, dar nu găseau, deşi s-au prezentat mulţi martori falşi… Atunci, marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a spus: a rostit o blasfemie, ce nevoie mai avem de martori? Iată acum aţi auzit-o, ce vi se pare? I-au răspuns: Este vrednic de moarte! Atunci l-au scuipat în faţă şi l-au lovit cu pumnii; alţii l-au pălmuit, spunând: Profeţeşte, Hristoase, cine este cel ce te-a lovit?” (Mt. 26, 59-60. 65-68)

5

„În mine, ca în oricare altă conştiinţă, conflictul dintre rău şi bine era inevitabil, acut; pe cât de actual, tot atât de permanent. Alternativa era: a mă uni cu Evanghelia sau a pactiza cu diavolul persecutor – deci a persecuta cu el. Persecutarea, nici ea, nu era o simplă ficţiune: era o dramă pe scena vieţii mele, a cărei victimă era Isus Hristos. Mi se cerea „mărturisirea”: „Mărturiseşte tot” (…) Exasperat că nu mă poate scoate din muţenie, zicea tovarăşului său de rangă: mai treci şi tu, mă, şi dă, dă-i să-l scoatem din ţâţâni! Nu vezi cum tace bestia fascistă şi rabdă ca un nebun fanatic? …”.

(Pr. Tertulian Langa, Trecând pragul tăcerii, pp. 49. 52).

Rugăciune Mi-s ochii trişti şi fruntea obosită De-atâta priveghere şi-aşteptare,

mi-e inima bolnavă, istovită de grea şi lungă alergare

şi plânge ca o pasăre rănită.

Când ochii mi-i închid şi cat în mine Puteri să urc Golgota până sus, O voce, un ecou din adâncime

Îmi spune blând: „Viaţa e Isus! Mărgăritarul preţios e-n tine”.

(Sfântul închisorilor – Valeriu Gafencu, p. 302). Tatăl nostru… Născătoare… Mărire Tatălui… Cântec: R. Spirite Sfânt, izvorul iubirii, Vino la noi, să trăim iubirea Ta. Inima noastră te caută într-una, Roua Ta peste noi s-o reverşi, Inima noastră te caută într-una, Mângâierea noastră eşti. R. Spirite sfânt…

Starea 2

Isus primeşte Crucea pe umeri

Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, mărire Ţie! „Atunci soldaţii procuratorului l-au dus pe Isus în pretoriu şi au adunat în jurul lui toată cohorta şi, după ce l-au dezbrăcat, l-au acoperit cu o mantie purpurie. Împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap, iar în mâna dreaptă o trestie şi, îngenunchind, îşi băteau joc de el spunând: Bucură-te, rege al iudeilor! Apoi, scuipându-l, îi luau trestia şi-l loveau peste cap. După ce şi-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de mantie şi l-au dus să-l răstignească” (Mt. 27, 27-31). „Arestările se făceau, în marea majoritate a cazurilor, mai ales noaptea şi asta era, desigur, după o reţetă rusească, îndelung experimentată. Noaptea amplifică sentimentele, întăreşte convingerea inutilităţii rezistenţei, deprimă individul, il poate aduce în pragul disperării. Dar noapte are şi alt rol. Îi apără pe cei ce fac arestările – anchetatori, agenţi, activişti, miliţie şi securitate – să nu fie recunoscuţi şi acuzaţi cândva de faptele comise. Noaptea le dă curajul atacului în haită, sentimentul invincibilităţii, ascunzându-şi în felul acesta

6

incultura, dar poate şi dramul de omenie care le-a mai rămas, dacă, bineînţeles, l-au avut cândva…” (PS Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, p. 41).

Rugăciune Opriţi-vă din hohote, nebuni!!!

În râsul vostru negru Fierb clocote de sânge

Din rânjetul satanicei furtuni.

Pe cine-aţi răstignit din nou, nebuni?!

Ce cântec sfânt în scrâşnet greu se frânge… (Aurel Vişovan, Dumnezeul meu, Dumezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? strofă din

poezia Piteşti, p. 15) Tatăl nostru… Născătoare… Mărire Tatălui… Cântec: Creştin sunt din leagăn şi ţin cu tărie Credinţa străbună primită-n botez, A ei adevăruri sunt viaţă, lumină, Şi fericit azi eu le cred, le urmez. R. Cred Doamne-n Tine şi nădăjduiesc Cu a mea credinţă să mă mântuiesc (bis).

Starea 3 Isus cade sub greutatea crucii

Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, mărire Ţie! „Când vă vor duce să vă predea, nu vă preocupaţi ce veţi spune, ci spuneţi ceeace vi se va da în ceasul acela, pentru că nu sunteţi voi cei care vorbiţi, ci Spiritul Sfânt. Frate pe frate va da la moarte şi tată pe fiu. Copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi duşmăniţi de toţi din cauza numelui meu. Însă cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit” (Mc. 13, 11-13). „De beciul-abator am reuşit să trec fără un plus de chinuri. Când însă am ajuns la scări, n-a fost deloc o uşurare, căci fiecare treaptă care îmi măsura târâtul se transforma-n baros, în concasor de oase sau în maşină de tocat. Cred că am leşinat, că ci numai în celulă m-am regăsit lucid. Dacă nevrednicul de mine am rezistat cât s-a putut, bocancii mei, nefericiţii, nu au ţinut la glumă. Rânjeau cu tălpile sărite din cuie, după fără de milă lovituri, şi îşi cerşeau sfârşitul. Ce bine îi înţelegeam! Pe mine cine, aici, să mă înţeleagă?... Cât de umflate îmi erau picioarele mi-am dat seama după vreo două zile, când, revenindu-mi oarecum, am încercat să-mi desfac şireturile care îmi gâtuiau endemele rămase după loviturile la tălpi”.

(Pr. Tertulian Langa, Trecând pragul tăcerii, p. 54).

Rugăciune Cinci gratii în cruce, pe geamul opac,

Aşteaptă şi-un gând să-l sugrume, Cinci cruci ce de ani mă fixează şi tac Şi-s semn de mormânt peste lume… N-au duşmanii, Doamne, atâta fier,

Lanţurile lor sunt prea puţine

7

Să ucidă dorul nostru de cer, Să ne-nchidă dragostea de Tine…

(PS Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, p. 233). Tatăl nostru… Născătoare… Mărire Tatălui… Cântec: Tu îmi eşti Stăpânul, Doamne, te iubesc, Voia Ta sfântă vreau s-o împlinesc. Tu arată-mi drumul ce mi-ai pregătit, Să ajung la Tine, domnul meu iubit! R: Cerul şi marea, tot ce e în ea, Muntele, valea şi inima mea, Toate se-nchină Creatorului Şi mulţumire îi dau Dumnului. (bis ultimile 2 versuri).

Starea 4 Isus, purtându-şi crucea, se întâlneşte cu Presfânta Lui Mamă

Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, mărire Ţie! „Au venit la el mama şi fraţii lui şi nu puteau să ajungă până la el din cauza mulţimii. I s-a făcut cunoscut: Mama ta şi fraţii tăi stau afară şi vor să te vadă. Dar el le-a răspuns: Mama mea şi fraţii mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl îndeplinesc”. „… Am privit înapoi să văd dacă nu cumva aleargă cineva în urma noastră ca să ne întoarcă. Nu alerga nimeni (…) Aveam un sentiment ciudat de a nu se fi întâmplat un lucru extraordinar. Aceasta – poate – şi datorită faptului că după atâta vreme se estompase chiar şi bucuria. Nu mă puteam bucura suficient. Şi apoi nu mai ştiam dacă mai aveam pe cineva acasă. Dacă mai trăieşte mama şi sora mea. Am urcat în tramvai şi ni s-a cerut taxa. N-avem… Venim de la Jilava. Asta se vedea bine pe feţele noastre. Casiera n-a zis nimic, înţelegându-ne. Ceeace m-a surprins cu totul în mod deosebit, a fost când am auzit primul glas de femeie. Mi s-a părut atât de stranie, aproape ireală, vocea aceea subţire şi melodioasă… D-apoi când am văzut primii copii, aceşti oameni în miniatură, de care uitasem demult-demult…

(Aurel Vişovan, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? pp. 121-122).

Rugăciune De ziua ta, Maică, să-ţi dărui aş vrea

din sufletul meu o troiţă, iar inima-mi candelă-aprinsă sub ea,

lumină-n etern să-ţi trimită. De ziua ta, Maică, îţi dau un rozar cu boabe

din ani de închisoare şi-o cale de Cruce, un drum spre Calvar,

cu staţii din temniţi şi bare… (PS Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, p. 238)

Tatăl nostru… Născătoare…. Mărire Tatălui…

8

Cântec: O, Măicuţă sfântă, Te rugăm fierbinte Să ne-asculţi de-a pururi Marea rugăminte: R: Nu lăsa, Măicuţă, Să pierim pe cale, Căci noi suntem fiii Lacrimilor Tale. Vino, Mamă iară, Nu lăsa să piară, Ţara şi poporul, Turma şi Păstorul.

Starea 5 Simon Cireneul îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea.

Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, mărire Ţie! „Pe când îl duceau, l-au prins pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, şi i-au pus lui crucea ca să o poarte după Isus” ( Lc. 23, 26). „Tremurând de frig, mă gândeam la o întâmplare din anul 1946. Era înainte de Crăciun (…) am constatat atunci că aveam două paltoane (…) Am judecat că nu este o virtute să păstrez eu două haine, atunci când sunt alţii fără nici una. L-am chemat atunci pe preotul Ion Berinde şi i-am spus că acum, de Crăciun, am hotărât să dau Pruncului Isus un palton (….) Isus mi-l va reda când voi avea nevoie de el. Acum îl rugam pe Isus să mi-l redea. După vreo două zile, s-a anunţat că deţinuţilor li se poate aduce îmbrăcăminte. La poartă s-a înfiinţat doamna Manea, la care figuram eu pe buletin; a adus un pachet pentru mine: albituri, paltonul cel gros, ciorapi groşi, jerseu de lână, cu un cuvânt tot ce-mi era necesar. Cu cât de puţin poate fi omul fericit! Cât de minunat răsplăteşte Isus orice faptă bună!”…

(PS Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, pp. 122-123).

Rugăciune Când răii mă defaimă şi mă-njură şi-n clocot de mânie ura-şi varsă,

Potirul lacrimilor se revarsă şi-mi primeneşte sufletul de zgură. Atunci Isus de mine mult se-ndură.

Sub crucea grea ce mă apasă sânger, cu trupu-ncovoiat de neputinţă.

Din când în când, din cer coboar-un înger şi sufletul mi-l umple de credinţă.

(Sfântul închisorilor- Valeriu Gafencu, p. 300). Tatăl nostru… Născătoare… Mărire Tatălui…. Cântec: R: Marie, întoarce-ţi privirea Spre noi, noi fiii Tăi; Marie, nu ne lăsa, Marie, în clipa grea.

9

În necazuri şi ispite Alergăm cu rag la Tine, Să ne fii Tu mângâiere Şi-ajutorul spre mai bine. Să ne fii ocrotitoare Şi al vieţii dulce soare, Căci Tu, Mamă, plină de iubire eşti! R.

Starea 6 Veronica şterge cu o mahramă chipul lui Isus

Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, mărire Ţie! „Atunci Maria a luat un vas cu mireasmă de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi le-a şters cu părul ei. Şi casa s-a umplut cu parfumul miresmei” (In. 12, 3). „Acum se apropiau Sf. Paşti, Învierea Domnului Isus. Ne-am cugetat să facem tot posibilul să slujim Sfânta Liturghie în ziua Învierii: Cu bunăvoinţa înţelegătoare a d-lui Ilea, s-a făcut posibilă liturghisirea în cabinetul stomatologic, îngrijindu-se de toate cele necesare pentru slujbă, împrumutând de la biserica din apropiere şi de la un PS episcop (orotodox, n.n) cunoscut, pensionar, pus pe linie moartă înainte de vreme, odăjdiile necesare pentru noi. Astfel am avut fericirea să săvârşim, după cinci ani de zile, Sfânta Liturghie, concelebrând toţi trei rămaşi în viaţă, pentru toţi scumpii noştri, vii şi morţi, pentru Biserica noastră scumpă, cler şi poporul credincios, pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici…”

(Card. Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră, pp. 390-91).

Rugăciune O pasăre mică ce nu ştia să zboare orfană de mamă se-nvaţă de-abia

cu tremur de aripi să-mi ceară mâncare, intrând printre gratii pe fereastra mea.

Cântarea mea-ţi place? Zici că e frumoasă!

Sunt cinci note scurte şi două mai lungi. Eu vin tot la tine, că eu nu am casă,

tu eşti bun cu mine şi nu mă alungi… (PS Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, p. 239)

Tatăl nostru… Născătoare… Mărire Tatălui… Cântec: O, Maică Fecioară, Marie, Se-nchină popoarele Ţie, Şi-n lacrimi fierbinţi şi suspine Aşteaptă-ndurări de la Tine. R: Îndură-te a păcii Regină, Durerile lumii alină.

10

Starea 7 Isus cade a doua oară sub povara Crucii

Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, mărire Ţie! „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? De ce-mi spui bun? Numeni nu este bun, decât numai Dumnezeu. Cunoşti poruncile: Să nu ucizi! Să comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înşeli! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta! Atunci el i-a zis: Învăţătorule, toate acestea le-am păzit din din tinereţea mea. Isus, privindu-l l-a îndrăgit şi i-a spus: Un lucru îţi mai lipseşte: mergi, vinde tot ce aişi dăruieşte săracilorşi vei avea comoară în cer; apoi vino şi urmează-mă! Întristat de acest cuvânt, el a plecat mâhnit, pentru că avea multe bogăţii…” (Mc. 10, 17-22). „Voi pomeni un caz pentru atâtea şi atâtea jertfe aduse pentru credinţa lor. Părintele Feneşan din Suceag, pe lângă Cluj, cu nouă copii, a denegat iscălitura de trecere, a preferat să păzească porcii de la cărămidăria din Cluj, curăţind grajdurile împreună cu soţia sa; vrednici vicari, protopopi şi preoţi care s-au lăsat fără parohie, fără casă, fără adăpost, au fost aruncaţi în drum pentru că n-au dat iscălitura de trecere; dar tragediile sufleteşti ale celor ce iscăleau cu inima sfâşiată, dar declarau sus şi tare că rămân ceeace au fost, credinţa nu şi-o leapădă. Domnul le ştie toate şi cumpăna este în mâna Lui”.

(Card. Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră, pp. 102-103)

Rugăciune Trec prunci cuminţi prin curtea toamnelor

pe sub aceleaşi sălcii, grele de-amintiri. Aceleaşi frunze stranii, aceleaşi crengi subţiri

cad mute de durere-n calea lor…

Şi-n snopii care cad şi sânge e şi apă. Cine-a-mplântat jungherul în salcia-copii? Trec prunci cuminţi prin toamnele târzii

şi-n ochii lor tristeţile s-adapă… (Aurel Vişovan, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? p. 131).

Tatăl nostru… Născătoare… Mărire Tatălui… Cântec: Ruga mea-i tăcerea, altceva nu pot, Să îţi spun, o Doamne, nu ştiu să mă rog. Îţi ofer din suflet binele făcut, Şi voi rămâne-n faţa Ta tăcut. R: Cerul şi marea, tot ce e în ea, Muntele, valea şi inima mea, Toate se-nchină Creatorului Şi mulţumire îi dau Domnului (bis ultimele 2 versuri).

Starea 8 Isus mângâie femeile miloase

Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, mărire Ţie!

„Îl urma pe cale o mare mulţime, iar un grup de femei îşi băteau pieptul şi îl căinau plângând. Însă Isus, întorcându-se spre ele, le-a spus: Fiice ale Ierusalimului, nu mă

11

plângeţi pe mine, ci mai bine plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri… Dacă fac acestea lemnului cel verde, cu cel uscat ce va fi?” (Lc. 23, 27-31). „Am ţinut să vă spun acestea astăzi, când pelerinajul la sfânta mănăstire a Stâmbului termină pentru acest an şirul pelerinajelor ţinute cu atâta mângâiere la sfintele mănăstiri… cu suflet înălţat, le spun azi pentru mine şi pentru voi şi pentru toată turma, căci zilele sunt grele, zilele sunt rele şi pot fi şi mai grele. Să ascultăm mereu cu sufletul treaz: Eu, Domnul, sunt cu voi, nici porţile iadului nu vă vor birui; Cu acest cuvânt de îmbărbătare a străbătut veacurile până la noi, nebiruită, corabia Bisericii Sale;… să credem cu tărie că va înainta până la sfârşitul veacurilor; aproape 20 de veacuri au verificat cuvântul, veacurile care vor urma le vor verifica: porţile iadului nu o vor birui…”


Rugăciune Noi, Doamne, la cine vom merge?

Cunoscuţii noştri-s morţi, ori s-au mutat; alţii-n prag, ieşind , vor da din umeri

şi ne vor privi uimiţi, năuci; anii pe-amintiri s-au scuturat,

duşmanii ne-au pus ca nume, numeri, prietenii, prin cimitire, cruci…

Noi, Doamne, la cine vom merge? PS Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, p. 464).

Tatăl nostru… Născătoare… Mărire Tatălui… Cântec: Maică pururea Fecioară, Marie! Gândul meu la Tine zboară, Marie! R: Mai mărită eşti decât soarele! Pentru noi, păcătoşii, Maică, roagă-te! În necazuri, chin, durere, Marie! Dă-ne, Tu, de sus putere, Marie! R.

Starea 9 Isus cade a treia oară sub povara Crucii

Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, mărire Ţie! „Atunci Dumnezeu l-a întrebat pe Cain: unde este fratele tău? Acela a răspuns: Sunt eu oare paznicul fratelui meu?” (Gen. 4, 9). „Primul mort în temniţa Sighetului a fost Dinu Brătianu, octogenar, preşedintele Partidului Naţional Liberal, încununat în acest chip pentru istorie, pentru lupta cea bună închinată în slujba neamului. (…) I-a urmat, nu peste mult, în toamna anului 1950, Alexandru Lapedatu, fost ministru al Cultelor. (…) Tot în această toamnă am aflat aici că scumpul nostru frate PS Aftenie Vasile a trecut la cele veşnice în temniţele Văcăreşti, după cum mi s-a spus, maltratat şi chinuit (…) mort pe 10 mai 1950; ultimile cuvinte, când s-a despărţit de noi au fost: şi dacă mă vor omorî, nu mă lepăd de credinţă. Domnul i-a fost puternic, atotputernic ajutor şi a fost fericit să-şi împlinească solemna făgăduinţă. Suntem încredinţaţi că Domnul (…) îi va fi rostit fericitoarea invitare: Slugă bună şi credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău.

12

Scumpul noastru frate Vasile, ai fost învrednicit a fi aşezat piatră de temelie la înălţarea scumpei noastre Biserici la viaţă nouă…”


Rugăciune Prin ostii de preoţi să-şi ia Domnul slava,

căci sângele jertfei la boltă-a ajuns, ce-a stors Baia Sprie, Canalul, Jilava

şi cei morţi la Sighet şi duşi pe ascuns.

Dar inima-n pace nu are nici undă, dormim fără grijă pe chinga de fier,

căci ştim – părăsiţi în nădejdea profundă – că jos este lutul, iar sus numai cer.

În Domnul plutim peste marea furtună

şi nu ne-nspăimântă nici fulger, nici val, oriunde-am ajunge, tot Inima-i bună ne poartă de grijă, ne-aşteaptă la mal.

(PS. Ioan Ploscaru, Lanţuri şi eroare,p. 216-17). Tatăl nostru… Născătoare… Mărire Tatălui… Cântec: Creştin sunt şi astăzi episcopi şi preoţi Îi am drept Apostoli trimişi de Hristos; Ei singuri au dreptul să predice lumii, Greşeala s-o ierte la cel păcătos. R: Cred, Doamne-n Tine şi nădăjduiesc Cu a mea credinţă să mă mântuiesc. (bis).

Starea 10 Isus este despuiat de hainele sale

Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, mărire Ţie! „Soldaţii, după cel-au răstignit pe Isus, au luat hainele sale şi au făcut patru părţi, câte una pentru fiecare soldat, apoi cămaşa. Acea cămaşă era fără cusături, ţesută dintr-o bucată, de sus până jos. De aceea, au hotărât între ei: să nu o mai bine dăm cu zarurile, să vedem cine o va câştiga. Astfel s-a împlinit Scriptura: Şi-au împărţit între ei hainele mele, iar pentru cămaşa mea au tras la sorţi. Soldaţii au făcut întocmai”. (In. 19, 23-24). „Aceasta (Jilava, nn) a fost prima staţiune în 1949. După ea au urmat celelalte, până la ultima: închisoarea din Sighet, unde i-a întâlnit pr ceilalţi episcopi închişi, catolici şi greco-catolici. În ciuda tratamentului diavolesc, el s-a simţit fericit în cercul episcopilor, fraţii săi de suferinţă. Şi, în ciuda restricţiilor severe care interziceau exercitarea vieţii religioase şi care prevedeau pedepse severe pentru încălcarea lor, aveau loc discursuri religioase în care episcopul Durcovici era adesea rugat să spună ultimul cuvânt (…) Conducerea închisorii a remarcat curând acest lucru. Ura împotriva episcopului s-a arătat foarte repede prin cruzimile cu care a fost tratat. Nu mai avea chip de om, era bolnav peste măsură, frânt, părea cadavru ambulant. A fost separat de ceilalţi şi supus proces de exterminare: hrană imposibil de mâncat, nişte cârpe rele şi vechi ca haine, murdărie, frig (…) fără nici o posibilitate de contact cu ceilalţi

13

deţinuţi - şicane după şicane. Aşa a fost condamnat el la moarte, care a survenit la 10 decembrie 1951. Înainte de aceasta, primise dezlegarea pe ascuns atât de la episcopul Alexandru Todea (greco-catolic), cât şi de la părintele Friederich Rafael. Ei auziseră prin uşă o voce şoptind: Orate pro me, ut non deficiatur (rugaţi-vă pentru mine, ca să nu mă pierd). Apoi a dispărut ca toţi deţinuţii, mort în închisoare, aruncat într-o groapă…”.

(Mărturia Mons. Johannes Baltheiser, din Viaţa Episcopului de Iaşi, dr.AntonDurcovici, martir, de Pr. Florian Muller).

Rugăciune Sângerând de răni adânci,

De zile fără soare, De răni ascunse şi puroi,

Cu oasele slabe şi moi, Stau ghemuit în pat şi mă gândesc

Că în curând am să vă părăsesc, Prieteni dragi!

Nu plângeţi că mă duc de lângă voi Şi c-o să fiu zvârlit ca un gunoi,

Cu hoţii, în acelaşi cimitir; Căci crezul pentru care m-am jertfit

Cerea o viaţă grea şi-o moarte de martir… (Sfântul închisorilor – Valeriu Gafencu, p. 306).

Tatăl nostru… Născătoare… Mărire Tatălui… Cântec: Când plângeai sub Cruce, Maică-ndurerată, Te-am primit de Mamă Noi şi lumea toată! R: Nu lăsa, Măicuţă, Să pierim pe cale, Căci noi suntem fiii Lacrimilor Tale! Vino, Mamă iară, Nu lăsa să piară Ţara şi poporul, Turma şi păstorul!

Starea 11

Isus este pironit pe cruce Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, mărire Ţie!

„Când au ajuns la locul numit al Craniului, i-au răstignit pe El şi pe cei doi răufăcători, unul la dreapta şi altul la stânga” ( Lc. 23, 33-34). „Cel dintâi dintre episcopii greco-catolici decedaţi la Sighet a fost episcopul V.T. Frenţiu. (…) Ultimii doi ani de viaţă i-a petrecut în celulă cu ceilalţi trei episcopi şi alţi opt deţinuţi în vârstă. (…) Episcopul Traian Frenţiu s-a stins din viaţă în mijlocul celorlalţi din celulă, la data de 11 iunie 1952. Împlinise 77 de ani. A fost transportat noaptea în căruţa de cărat gunoiul şi înmormântat în cimitirul vagabonzilor. Locul nu i se poate cunoaşte, mormintele fiind nivelate…” (PS Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, pp. 214-216).

14

Rugăciune Mi-am fiert în lacrimi inima şi visul, iar primăvara mi-au mâncat-o câinii;

liturghisesc, ascuns, pe antimisul pe care nu-i Cristos în chipul pâinii (…)

Dintru adâncuri strig spre Tine, Tată,

auzi-mă şi cată-mă-n ţărână; mai ia-mi în mână lutul înc-odată şi dă-i a şaptea zi din săptămână!

(Pr. Tertulian Langa, Trecând pragul tăcerii, pp. 154-55).

Tatăl nostru… Născătoare… Mărire Tatălui… Cântec: Azi, creştinilor, să plângeţi, Inimile să le frângeţi, Căci îndură chin Hristos, Pentru omul păcătos (bis ultimele 2 versuri). Am greşit, Isuse bune, Cu durere-acum pot spune, Dar, mă rog, nu te uita La nelegiuirea mea (bis ultimele 2 versuri).

Starea 12

Isus moare pe cruce

Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, mărire Ţie! „De la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric pe tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: Elì, Elì, lèma sabactàni? Care înseamnă Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? Unii dintre cei care erau de faţă spuneau (…): Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l salveze! Dar Isus, strigând din nou cu glas puternic, şi-a dat sufletul (…) Atunci centurionul şi cei care împreună cu el îl păzeau pe Isus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, au fost cuprinşi de o mare spaimă şi au spus: Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Mt. 27, 45-46. 49-50. 54). „Dimineaţa, episcopul A. Todea mi-a şoptit la uşă: Ioan Suciu a murit astă-noapte. (…) Mai târziu, prin măturători, am aflat că episcopul Ioan Suciu a fost înmormântat cu lenjeria de corp, semn că a avut-o pe a sa, sau că i-au dat-o episcopii colegi de cameră, ca nu cumva să fie aruncat gol în groapă. Episcopul Ioan Suciu a murit într-o celulă de la etaj. Deci, când l-au scos, l-au tras de picioare pe coridor până jos, capul îi sălta de pe o treaptă pe alta. A fost aruncat în căruţă şi dus la cimitirul vagabonzilor şi al sinucigaşilor. Cimitirul este arat acum şi nu se mai pot identifica mormintele (…). Poate că aşa a hotărât Dumnezeu ca episcopii morţi la Sighet să rămână victime, moaşte nevăzute la temelia văzută a Bisericii româneşti de mâine”.


Rugăciune „Din cerul Tău înalt şi prea ales, Părinte, când mă vei lua la Tine,

Prietenilor mei de pe pământ

15

Redă-le Tu, în alb veşmânt, Un suflet care i-a iubit şi i-a-nţeles…

(Sfântul închisorilor – Valeriu Gafencu, p. 307). Tatăl nostru… Născătoare… Mărire Tatălui… Cântec: În faţa, Ta, Isus iubit, vin azi încrezător, Căci Tu eşti Dumnezeu slăvit şi blând Mântuitor. Tu stai ascuns sub vălul sfânt, al Tainei din altar Şi-mparţi la cei de pe pământ al mântuirii har Pe Cruce, Tu mi-ai dovedit iubirea ce o ai: Păcatul meu L-ai ispăşit, ca să mă duci la Rai. Şi-aici, în Sfântul Sacrament, eşti jertfă ne-ncetat, Te-arăţi, în orişice moment, prieten devotat.

Starea 13

Isus este luat de pe cruce


„Întrucât era ziua Pregătirii, ca să nu rămână trupurile pe cruce sâmbăta – pentru că acea sâmbătă era zi mare – iudeii i-au cerut lui Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ia de acolo. Atunci, au venit soldaţii, au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi şi ale celuilalt care era răstignit cu el. Dar când au ajuns la Isus şi au văzut că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre soldaţi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit sânge şi apă. Cel care a văzut a dat mărturie şi mărturia lui este adevărată; el ştie că spune adevărul, ca să credeţi şi voi”. (In. 19, 31-35). „Episcopul Tit Liviu Chinezu a fost scos din celula 44 şi dus pe aripa dreaptă a T-ului, la 62. L-au lăsat singur, fără nici o asistenţă medicală, ba dimpotrivă, au dispus să se deschidă un geam, în acea iarnă teribilă a anului 1955 (…) Când măturătorii-preoţi au trecut pe acolo au avut răgaz să deschidă vizeta. Bolnavul atârna cu capul peste marginea patului, iar jos era o baltă de sânge. A stat cinci zile în agonie, iar în ziua de 15 ianuarie 1955, pe când trăgeau clopotele la biserica romano-catolică din Sighet, a încetat din viaţă. Adevărată moarte de martir…”.

(PS Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, p. 278).

Rugăciune Va fi o zi cum n-a mai fost vreodată,

când cerul ne va jindui seninul şi-oceanul îşi va împlini preaplinul

din prisosinţa noastră-ngenuncheată.

Va fi o zi când vom cânta suspinul gemut de-argila noastră frământată,

când vom putea, din coasta-nsângerată, să-mpărtăşim şi mlaştina şi crinul.

Atunci, în lacrimi vor luci albastre

nemărginiri, fără regrete-n ele, şi vom clădi din sfintele dezastre

16

un rug etern, cădelniţat de stele; iar sfinţii-n mâini cu inimile noastre

vor tămâia trecutul din ulcele. ( Pr. Tertulian Langa, Trecând pragul tăcerii, pp. 506-07).

Tatăl nostru… Născătoare… Mărire Tatălui… Cântec: Vino, Isuse, în inima mea, Vino, iubirea mea scumpă; Adu cu Tine şi dragostea Ta, Iar pe Satana-l alungă (bis). Tu eşti cu mine, aici eşti acum Aici eşti aproape de mine; Puterile toate, toate le-adun Să cuget numai la Tine (bis).

Starea 14 Isus este înmormântat


„După aceea, Iosif din Arimateea, care era discipol al lui Isus, dar în ascuns, de frica iudeilor, l-a rugat pe Pilat să-l lase să ia trupul lui Isus. Pilat i-a permis. Atunci a venit şi a luat trupul lui Isus. A venit şi Nicodim, cel care fusese mai înainte la el noaptea, şi a adus un amestec de mir şi aloe, cam o sută de litre. Ei au luat trupul lui Isus, l-au înfăşurat în giulgiuri, cu uleiurile aromatice, după cum este obiceiul de înmormântare la evrei. În locul unde fusese răstignit Isus era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou în care nu fusese pus nimeni, niciodată. Aşadar, pentru că era ziua Pregătirii iudeilor, iar mormântul era aproape, l-au pus pe Isus acolo” (In. 19, 38-42). „Episcopul Alexandru Rusu (…) a fost consacrat ca primul episcop al Diecezei de Baia Mare, nou înfiinţată (la 15 august 1930). (…) A fost ales ca Mitropolit al Arhidiecezei de Blaj în anul 1946, dar nu a fost recunoscut de guvernul Petru Groza.(…) Mitropolitul Al. Rusu a stat la Sighet până la 4 ianuarie 1955. La această dată, împreună cu ceilalţi doi supravieţuitori, episcopul Iuliu Hossu şi episcopul Ioan Bălan, au fost transferaţi la mănăstirea Curtea de Argeş. (…) Guvernul nu era de acord cu numirea de mitropolit al unei biserici desfiinţate. Episcopul Al. Rusu a fost trimis la închisoarea din Gherla, apoi la Dej. În 1963 a fost transportat din nou la Gherla, unde a fost izolat în celula 10, la subsol, unde s-a îmbolnăvit de rinichi. La data de 9 mai 1963 i-a binecuvântat pe toţi cei care erau cu el, apoi dându-şi sufletul. A fost conştient până în ultimele clipe. A avut parte de acceaşi înmormântare ca ceilalţi episcopi, fără nici o ceremonie, în cimitirul din Gherla. Mormântul său poartă în scripte numărul 133”.


Rugăciune

Vei veni Isuse, ştiu că vei veni, şi în nori de slavă, Tu vei răsări; mare va fi ziua când ai să cobori: Sărbătoarea celor fără sărbători.

17

Plâng în strâmtorare, plâng copiii Tăi, alungaţi de lume şi de oameni răi, suspinând te cheamă fiii asupriţi,

Tu, dreptatea celor neîndreptăţiţi.

Mare-i jalea celor care gem şi plâng, şi-n amare lacrimi chinul lor şi-l strâng,

aşteptându-ţi ziua când iar ai să vii: Bucuria celor fără bucurii!

Căci sub greul Crucii mii de oropsiţi, Veşnic fără milă, veşnic prigoniţi.

Şi aşteaptă, Doamne, ziua Ta, cu dor: Ajutorul celor fără ajutor.

Gem pe drumuri grele bieţii Tăi copii şi cu dor te cheamă, aşteptând să vii, să le stângi în suflet multele dureri: Mângâierea celor fără mângâieri!

(cântec citat de Card. Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră, p. 279). Tatăl nostru… Născătoare… Mărire tatălui… Cântec: Patria mea este sus, sus în cer, Unde veşnic plutesc îngerii: Doar acolo e pururi fericirea, Căci aşa a lăsat Domnul Sfânt! R: Sus în cer, sus în cer, sus în cer Este patria mea, Acolo e fericirea, Căci aşa a lăsat Domnul Sfânt! (bis).

Starea 15 Isus învinge moartea


„Iar Maria stătea lângă mormânt, afară, şi plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat spre mormânt şi a văzut doi îngeri în haine albe, care stăteau în locul unde zăcuse trupul lui Isus, unul la cap şi altul la picioare. Ei i-au zis: Femeie, de ce plângi? Ea le-a sus: L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus. Spunând acestea, s-a întors şi l-a văzut pe Isus stând în picioare, dar nu ştia că este Isus. Isus i-a zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, i-a spus: Domnule, dacă dumneata l-ai luat, spune-mi unde l-ai pus şi eu îl voi lua. Isus i-a zis: Maria! Ea, întorcându-se, i-a spus în evreieşte:Rabbuni, - care înseamnă Învăţătorule!” (In. 20, 11-16). „…să redăm Bisericii unitatea vizibilă, pentru că altfel această lume va fi lipsită de o mărturie pe care numai urmaşii Fiului lui Dumnezu, mort şi înviat din iubire, o pot duce până la cele din urmă consecinţe. Ce-ar putea oare determina oamenii de azi să creadă în El, dacă noi continuăm să sfâşiem cămaşa necusută a Bisericii, dacă nu reuşim să dobândim de la Dumnezeu miracolul unităţii, lucrând pentru a înlătura obstacolele din

18

calea manifestării ei depline? Cine ne va ierta de această mărturie neadusă? Am căutat unitatea din toate puterile mele şi voi continua să mă dedic până la sfârşit, ca ea să fie între preocupările prioritare ale Bisericilor şi a le susţine în slujirea reciprocă”.

(Fragment din discursul ţinut de Sf. Părinte Ioan Paul al II-lea în faţa membrilor Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe timpul vizitei din 7-9 mai 1999).

Tatăl nostru… Născătoare… Mărire Tatălui… Binecuvântare finală Cântec pascal: Aceasta e ziua cea sfântă, Hristos din mormânt a-nviat! Se bucură cerul şi cântă: Domnul nostru pe toţi ne-a salvat: R: Hristos, Hristos, Din mormânt glorios a-nviat! (bis) Prin Crucea şi Moartea Lui sfântă, Isus cerul iar ne-a deschis; Puterea Satanei e-nfrântă: Iadule, eşti de-acum iar învins! (refr.) Trăind bucuria-nvierii, Popoarele azi te măresc; Spre Tine, Stăpânul puterii, Cu nădejde de-a pururi privesc! (refr.)

19

Episcopul de Iaşi, Episcopul greco-catolic de Oradea Mons. Anton Durcovici PS. Valeriu Traian Frenţiu

PS Ioan Suciu, Mons.Vladimir Ghica Administrator apostolic al Mitropoliei Blajului

20

Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla Card. Alexandru Todea Card. Iuliu Hossu Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică)

PS Vasile Aftenie, Vicar al Mitropoliei Blajului pentru Bucureşti şi succesorul său, PS Tit Liviu Chinezu

21

PS. Ioan Cherteş, Vicar al Eparhiei PS. Iuliu Hîrţea, Vicar al

de Cluj-Gherla Eparhiei de Oradea

PS. Ioan Dragomir, Episcop al PS. Ioan Ploscaru, Episcop al

Eparhiei Maramureşului Eparhiei Lugojului

*

* *

Calea Crucii a celor înlănţuiţi

Documents

Transcript of Calea Crucii a celor înlănţuiţi