Caile Extraordinare de Atac

40
CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC Raţiunea existenţei căilor de atac se întemeiază pe considerentul că judecata ca orice activitate umană este supusă erorii. De aceea căile de atac sunt considerate adevărate remedii procesuale prin intermediul cărora pot fi înlăturate eventualele greşi ivite pe parcursul judecăţii. Controlul judiciar constă de regulă în dreptul şi obligaţia pe care le au instanţele judecătoreşti superioare de a verifica, în condiţiile şi cu procedura stabilită de lege, legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti inferioare şi de a desfiinţa total sau parţial acele hotărâri care sunt greşite sau de a le confirma pe cele care sunt legale şi temeinice. În doctrină s-au făcut mai multe clasificări ale căilor de atac în funcţie de diferite criterii: caracterul nedefinitiv sau definitiv al hotărârii atacate (căi de atac ordinare şi căi extraordinare de atac), consecinţele pe care le pot produce în caz de admitere (căi de atac de reformare, căi de atac de anulare şi căi de atac de retractare), natura chestiunilor asupra cărora poartă controlul judiciar declanşat (căi de atac de fapt şi căi de atac de drept), întinderea obiectului lor (căi de atac comune şi căi de atac speciale). Principala clasificare făcută dealtfel şi în lege este în funcţie de caracterul hotărârii atacate şi anume în căi de atac ordinare şi căi extraordinare de atac. Căile de atac ordinare sunt acelea prin care se atacă hotărâri judecătoreşti nedefinitive care nu au dobândit putere de lucru judecat. Căile extraordinare de atac sunt acelea prin care se atacă hotărâri definitive care au intrat sub autoritatea lucrului judecat. Căile extraordinare de atac sunt: contestaţia în anulare, recursul în casaţie, revizuirea şi redeschiderea procesului penal în cazul judecăţii în lipsa persoanei condamnate. CONTESTAŢIA ÎN ANULARE Contestaţia în anulare este o cale de atac prin care cei care au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui 1

Transcript of Caile Extraordinare de Atac

Page 1: Caile Extraordinare de Atac

CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC

Raţiunea existenţei căilor de atac se întemeiază pe considerentul că judecata ca orice activitate umană este supusă erorii. De aceea căile de atac sunt considerate adevărate remedii procesuale prin intermediul cărora pot fi înlăturate eventualele greşi ivite pe parcursul judecăţii. Controlul judiciar constă de regulă în dreptul şi obligaţia pe care le au instanţele judecătoreşti superioare de a verifica, în condiţiile şi cu procedura stabilită de lege, legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti inferioare şi de a desfiinţa total sau parţial acele hotărâri care sunt greşite sau de a le confirma pe cele care sunt legale şi temeinice.

În doctrină s-au făcut mai multe clasificări ale căilor de atac în funcţie de diferite criterii: caracterul nedefinitiv sau definitiv al hotărârii atacate (căi de atac ordinare şi căi extraordinare de atac), consecinţele pe care le pot produce în caz de admitere (căi de atac de reformare, căi de atac de anulare şi căi de atac de retractare), natura chestiunilor asupra cărora poartă controlul judiciar declanşat (căi de atac de fapt şi căi de atac de drept), întinderea obiectului lor (căi de atac comune şi căi de atac speciale).

Principala clasificare făcută dealtfel şi în lege este în funcţie de caracterul hotărârii atacate şi anume în căi de atac ordinare şi căi extraordinare de atac.

Căile de atac ordinare sunt acelea prin care se atacă hotărâri judecătoreşti nedefinitive care nu au dobândit putere de lucru judecat.

Căile extraordinare de atac sunt acelea prin care se atacă hotărâri definitive care au intrat sub autoritatea lucrului judecat.

Căile extraordinare de atac sunt: contestaţia în anulare, recursul în casaţie, revizuirea şi redeschiderea procesului penal în cazul judecăţii în lipsa persoanei condamnate.

CONTESTAŢIA ÎN ANULARE

Contestaţia în anulare este o cale de atac prin care cei care au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procedural nul sunt repuşi în aceste drepturi. Contestaţia în anulare nu trebuie confundată cu contestaţia la executare care nu este o cale de atac ci un mijloc de rezolvare a incidentelor ce se pot ivi la executare. Contestaţia în anulare are o natură juridică mixtă fiind atât o cale de anulare, cât şi de retractare. Caracterul de anulare rezultă din scopul urmărit prin exercitarea acestei căi de atac şi anume anularea hotărârii. Caracterul de cale de atac de retractare rezultă din faptul că însăşi instanţa care a dat hotărârea este pusă în situaţia de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.

Dat fiind caracterul ei de cale extraordinară de atac contestaţia în anulare poate fi folosită numai în cazuri cu totul deosebite, aceasta contribuind la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.

Folosirea contestaţiei în anulare este prevăzută în anumite cazuri expres arătate de lege. De asemenea, în lege sunt reglementate aspectele privind titularii acestei căi de atac, termenele de exercitare şi procedura de soluţionare.

Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în anumite cazuri:Cazurile de contestaţie în anulare, sunt:a) Când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate.

1

Page 2: Caile Extraordinare de Atac

Cazul se referă la neîndeplinirea legală a procedurii de citare pentru judecata care are loc în apel. Nelegalitatea procedurii de citare poate fi invocată de fiecare parte din proces dar numai în ceea ce priveşte citarea sa iar nu citarea altei părţi. De ex. este exclusă posibilitatea pentru inculpat de a invoca acest caz drept temei al contestaţiei în anulare atunci când invocă nelegala citare în apel a părţii civile. Nu poate exercita contestaţia în anulare partea care deşi neregulat citată a participat totuşi la judecată deoarece în această situaţie desfăşurarea judecăţii s-a făcut în mod legal. În vederea verificării legalităţii citării se au în vedere dispoziţiile prevăzute în art. 257 ş.u. CPP.

Acest caz de contestaţie în anulare ridică probleme prin prisma suprapunerii, în anumite situaţii, cu cazurile de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate. Astfel, poate fi introdusă cerere de redeschidere a procesului de către persoana faţă de care s-a pronunţat hotărârea şi care, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa. Cererea de redeschidere a procesului penal se adresează instanţei care a judecat cauza în lipsă, fie în prima instanţă fie în apel.

În această ipoteză, se pune problema dacă cererea inculpatului –judecat în lipsă – care, deşi legal citat, nu a putut participa la judecarea apelului şi nici nu a putut încunoştinţa instanţa, va fi calificată drept contestaţie în anulare sau cerere de redeschidere a procesului.

Având în vedere consecinţele admiterii celor două căi de atac, respectiv faptul că, potrivit art. 155 alin. (5) NCP, în cazul admiterii în principiu a cererii de redeschidere a procesului curge un nou termen de prescripţie a răspunderii penale, apreciem că, în această situaţie, ar urma să se dea prioritate calificării cererii drept contestaţie în anulare, cale de atac care nu produce o astfel de consecinţă;b) Când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Inculpatul trebuie să fi fost însă condamnat prin hotărârea atacată. Nu este prevăzută condiţia existenţei la dosar a probelor cu privire la cauza de încetare a procesului. În reglementarea anterioară pentru a fi incident acest caz de contestaţie în anulare era prevăzută condiţia existenţei la dosar a probelor. Ca atare de lege lata poate fi incident acest caz de contestaţie în anulare dacă de ex. pentru aceleaşi fapte pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat contestatarul a mai fost cercetat de parchet şi în cursul urmăririi penale a intervenit o cauză de încetare a procesului penal ca de ex. împăcarea părţilor sau retragerea plângerii prealabile. Tot astfel, cu privire la unele cauze de încetare a procesului penal instanţa din oficiu trebuie să se pronunţe ca de ex. în cazul amnistiei.c) Când hotărârea a fost pronunţată de un alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului. Dacă hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea cauzei în fond sancţiunea este nulitatea absolută a judecării. Această violare a legii trebuie să rezulte din însăşi hotărârea care se contestă.d) Când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate. Compunerea instanţei are în vedere atât aspectul constitutiv cât şi cel funcţional. Compunerea instanţei fiind o condiţie esenţială a judecăţii, neregularitatea ei generează o nulitate absolută. e) Când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii. Aspectele avute în vedere sunt cele relative la greşita constituire a instanţei deoarece atunci când participarea procurorului la judecată este obligatorie potrivit legii lipsa procurorului este sancţionată cu nulitatea absolută. În ce priveşte prezenţa inculpatului dacă prezenţa lui este obligatorie nerespectarea dispoziţiilor legale este motiv de nulitate absolută. Acest motiv trebuie privit în strânsă legătură cu garantarea dreptului la apărare.f) Când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii. Apărarea este o activitatea procesuală

2

Page 3: Caile Extraordinare de Atac

fundamentală aşa încât dacă judecata a avut loc în lipsa avocatului este incident acest motiv de contestaţie în anulare. g) Când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel. Lipsa publicităţii nu va constitui motiv de contestaţie în anulare dacă legea permite ca judecata să nu se desfăşoare în şedinţă publică. Lipsa publicităţii trebuie dovedită.h) Când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă. Cazul corespunde celui de la art. 386 lit. e) CPP 1968. Potrivit textului anterior, acesta era condiţionat însă de existenţa caracterului obligatoriu al ascultării la instanţa de recurs. Noua reglementare prevede că „instanţa de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, (…)” – art. 420 alin. (4) NCPP -, motiv pentru care şi conţinutul cazului de contestaţie în anulare incident a fost modificat, în mod corespunzător;i) Când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă. Se poate ajunge la acest caz de contestaţie în anulare când au fost încălcate dispoziţiile legale privind autoritatea de lucru judecat. Reglementarea acestui caz de contestaţie constituie un remediu procesual pentru restabilirea legalităţii încălcate prin nesocotirea principiului non dis in idem.

Cererea de contestaţie în anulareTitulari pot fi oricare dintre părţi, persoana vătămată sau procurorul. Termenul de

introducere este de 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat la cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere, cu excepţia cazului prevăzut la art. 426 lit. b) – când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal -, când contestaţia în anulare poate fi formulată oricând.

Textul nu prevede momentul de la care începe să curgă termenul pentru ceilalţi titulari ai căii de atac, împotriva cărora nu se face executare (procuror, alte părţi, persoana vătămată). Prin coroborare cu dispoziţiile art. 407 alin. (1) NCPP şi ale art. 424 alin. (5) NCPP, referitoare la comunicarea către procuror, părţi, persoana vătămată a hotărârilor pronunţate în primă instanţă şi în apel, apreciem că termenul de 10 zile nu poate curge decât de la momentul comunicării sau, în cazul nelegalei comunicări, de la momentul la care aceştia au luat cunoştinţă, în orice mod, de conţinutul hotărârii.

Judecarea contestaţiei în anulareInstanţa competentă este:

- Instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, spre deosebire de reglementarea anterioară, când putea fi vorba doar de instanţa de recurs; sau - Instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre, pentru cazul în care se invocă autoritatea de lucru judecat.

Prin urmare, contestaţia în anulare poate fi introdusă şi împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă cu privire la care nu a fost exercitată calea de atac a apelului. De exemplu, dacă judecata în fond a avut loc în lipsa inculpatului, deşi prezenţa lui era obligatorie, iar hotărârea pronunţată în primă instanţă este nelegal comunicată faţă de acesta, el este, în intervalul de 10 zile de la punerea în executare a hotărârii, în termen şi pentru declararea căii de atac a apelului şi pentru declararea contestaţiei în anulare. În această ipoteză şi în altele similare, apreciem că este firesc să se dea prioritate căii de atac ordinare, care este apelul.Suspendarea executării este reglementată similar legii vechi: până la soluţionarea contestaţiei în anulare, instanţa sesizată, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere.

3

Page 4: Caile Extraordinare de Atac

Procedura de judecată presupune, ca şi până în prezent, două etape – admiterea în principiu şi judecata după admiterea în principiu a contestaţiei, dispoziţiile în materie fiind asemănătoare cu cele din Codul de procedură penală din 1968.

Rămân valabile, aşadar, şi cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. X/2009, în aplicarea dispoziţiilor art. 391 alin. (1) CPP 1968: „Examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, fără citarea părţilor, nu încalcă dreptul acestora la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului”.Căi de atac: sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

După cum rezultă din interpretarea art. 432 alin. (1) NCPP, în cazul în care este atacată o hotărâre rămasă definitivă prin neapelare, instanţa, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează la rejudecarea cauzei după desfiinţare, cealaltă posibilitate prevăzută de lege fiind aceea a rejudecării apelului, ceea ce nu este cazul în speţă.În cazul hotărârilor definitive prin neapelare putem avea o judecată în două etape, ulterior admiterii în principiu; astfel, instanţa, dacă găseşte contestaţia întemeiată, urmează să pronunţe două hotărâri:- decizie de admitere a contestaţiei, de desfiinţare a hotărârii a cărei anulare se cere şi de acordare a unui termen pentru rejudecarea cauzei după desfiinţare;- sentinţă dată ca urmare a rejudecării după desfiinţare, care este supusă apelului, conform art. 432 alin. (4) NCPP.

Dacă instanţa, desfiinţând hotărârea a cărei anulare de cere, procedează însă de îndată la rejudecarea cauzei după desfiinţare, atunci va pronunţa o singură hotărâre – în opinia noastră, o „sentinţă” -, prin care se desfiinţează hotărârea a cărei anulare se cere şi, totodată, în rejudecare, se soluţionează cauza. Sentinţa este supusă apelului, conform art. 432 alin. (4) NCPP (cu excepţia dispoziţiei de admitere a contestaţiei şi de desfiinţare a hotărârii desigur) Textul art. 432 alin, (1) NCPP, care prevede doar „decizia”, ca hotărâre prin care se desfiinţează hotărârea a cărei anulare se cere, conţine o evidentă eroare de reglementare. Intenţia legiuitorului este vădită: aceea de a da posibilitatea exercitării căii de atac a apelului împotriva soluţiei date în primă instanţă, cu respectarea principiului asigurării dublului grad de jurisdicţie în materie penală.

Recursul în casaţieHotărârile supuse recursului în casaţie

Hotărârile supuse recursului în casaţie sunt deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie:- hotărârile pronunţate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de revizuire;- hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;- hotărârile pronunţate în materia executării pedepselor şi a reabilitării;- soluţiile pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;- sluţiile pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii;- hotărârile pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei;

Potrivit art. 439 alin. (4)NCPP, în cazul în care cererea de recurs în casaţie este formulată împotriva unei hotărâri din categoria celor menţionate anterior, preşedintele

4

Page 5: Caile Extraordinare de Atac

instanţei a cărei hotărâri se atacă, unde se depune cererea, sau judecătorul delegat de către acesta restituie părţii, pe cale administrativă, cererea de recurs în casaţie.

Cazurile de recurs în casaţieCazurile de recurs în casaţie corespund unora dintre motivele de recurs din reglementarea anterioară şi sunt următoarele:a)în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente – art. 438 alin. (1) pct. 1 NCPP. Cazul corespunde celui de la art. 3859 alin. (1) pct. 1 CPP 1968. Se instituie însă o condiţie suplimentară: ca judecata să fi fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competentă. Diferenţa de reglementare este corespunzătoare modificărilor aduse de noua lege cu privire la condiţiile în care poate fi invocată excepţia de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei, precum şi cu privire la sancţiunea care intervine în cazul nerespectării dispoziţiilor referitoare la tipurile de competenţă menţionate;b) inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală – art. 438 alin. (1) pct. 7 NCPP. Cazul corespunde celui de la art. 3859 alin. (1) pct. 13 CPP 1968;c) în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal – art. 438 alin. (1) pct. 8 NCPP. Cazul corespunde celui de la art. 3859 alin. (1) pct. 16 CPP 1968;d) nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constata că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată – art. 438 alin. (1) pct. 11 NCPP. Cazul corespunde celui de la art. 385 9 alin. (1) pct. 15 CPP 1968;e) s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege – art. 438 alin. (1) pct. 12 NCPP. Cazul corespunde celui de la art. 3859 alin. (1) pct. 14 CPP 1968.

Declararea şi motivarea recursului în casaţieTitulari:- procurorul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă; recursul în casaţie exercitat de procuror împotriva hotărârilor prin care s-a dispus achitarea inculpatului nu poate avea însă ca scop obţinerea condamnării acestuia de către instanţa de recurs în casaţie;- inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal, numai prin intermediu unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie;- partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă, numai prin intermediul unui avocat care pune concluzii în faţa Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie;Termenul de introducere este de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.Forma şi motivarea. Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde:- numele şi prenumele, domiciliu sau reşedinţa părţii, numele prenumele şi domiciliu profesional al avocatului sau, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte;- indicarea hotărârii care se atacă;- indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea lor;- semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie şi/sau semnătura avocatului;La cerere de anexează toate înscrisurilor invocate în motivarea acesteia.Cererea de recurs în casaţie împreună cu înscrisurile anexate se depun, însoţite de copii pentru procuror şi părţi, la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

5

Page 6: Caile Extraordinare de Atac

Potrivit art. 439 alin. (41) NCPP, în cazul în care cererea de recurs în casaţie nu este formulată prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele instanţei unde se depune cererea sau judecătorul delegat de către acesta restituie părţii, pe cale administrativă, cererea de recurs în casaţie.Alte condiţii:- persoanele să fi exercitat calea de atac a apelului şi să nu-şi fi retras apelul [art. 436 alin. (6) NCPP];- cazurile de recurs să nu fi fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecăţii apelului ori, dacă au fost invocate, să fi fost respinse sau instanţa să fi omis să se pronunţe asupra lor [art. 438 alin. (2) NCPP];- partea sau procurorul să nu mai fi declarat recurs în casaţie împotriva aceleiaşi hotărâri, recurs care le-a fost respins, indiferent de motivul invocat ]art. 438 alin. (3) NCPP];Retragerea recursului

Retragerea recursului poate avea loc în aceleaşi condiţii prevăzute de reglementarea anterioară, noul Cod de procedură penală nemaiprevăzând însă posibilitatea însuşirii recursului formulat de către procuror de partea în favoarea căreia a fost declarat, în cazul retragerii acestuia.

Efectele recursuluiDispoziţiile privind efectul devolutiv, extensiv şi limitele acestora, precum şi

neagravarea situaţiei în propriul recurs sunt aceleaşi cu cele din Codul de procedură penală sin 1968.

Desigur, fiind o cale de atac extraordinară, potrivit noii reglementări, recursul (în casaţie) nu are efect suspensiv de executare, suspendarea executării putând fi dispusă în cazul admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie, după cum vom vedea mai jos.

Procedura de comunicare Procedura de comunicare, nou-introdusă, se îndeplineşte de către preşedintele

instanţei a cărei hotărâre se atacă, unde se depune cererea de recurs, ori judecătorul delegat de către acesta şi presupune:- comunicarea de copii de pe cererea de recurs în casaţie şi celelalte înscrisuri doveditoare către procuror şi părţi, cu menţiunea că se pot depune concluzii scrise în termen de 10 zile de la primirea comunicărilor, la aceeaşi instanţă;- înaintarea dosarului cauzei, însoţit de cererea de recurs în casaţie, înscrisurile anexate, dovezile de comunicare efectuare, precum şi, după caz, concluziile scrise, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 5 zile de la depunerea concluziilor scrise sau de la expirarea termenului de depunere a acestora.

În cazul în care procedura de comunicare menţionată nu este îndeplinită ori dacă aceasta nu este completă, magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnat cu verificarea îndeplinirii procedurii de comunicare şi de întocmire a raportului referitor la cererea de recurs în casaţie, va îndeplinii sau va completa, după caz, procedura.

Judecarea recursului în casaţieInstanţa competentă este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Raportul referitor la cererea de recurs în casaţie se întocmeşte de magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnat în acest sens, care verifică şi îndeplinirea procedurii de comunicare. Deşi noul Cod de procedură penală nu mai conţine dispoziţii privind cuprinsul raportului scris asupra recursului (ca art. 38512 CPP 1968), necesitatea întocmirii acestuia rezultă din analiza prevederilor art. 439 alin. (5) şi ale art. 440 alin. (1) NCPP.

6

Page 7: Caile Extraordinare de Atac

Suspendarea executării hotărârii atacate se poate dispune, în tot sau în parte, motivat, prin încheiere, de instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau de completul care judecă recursul în casaţie şi care poate impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile de la art. 215 alin. (1) şi (2) NCPP, privind conţinutul controlului judiciar. Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii şi supravegherea respectării obligaţiilor de fac prin instanţa de executare.Revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei se dispune de completul care va judeca recursul în casaţie, din oficiu sau la cererea procurorului, în cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţiile impuse.Procedura de judecată presupune, ca şi până în prezent, două etape: admiterea în principiu şi judecarea recursului în casaţie – după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie.j) admiterea în principiu. Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează după depunerea raportului magistratului-asistent, atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, în camera de consiliu, de un complet format dintr-un judecător;Instanţa se pronunţă de fiecare dată prin încheiere şi:- respinge cererea de recurs în casaţie, dacă: 1) nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau (2) nu s-au respectat dispoziţiile referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie – de la art. 434 NCPP -, declanşarea recursului – de la art. 436 alin. (1), (2) şi (6) NCPP -, motivarea acestuia de la art. 437 NCPP – şi cazurile în care se poate face – de la art. 438 NCPP – ori (3) este vădit nefondată; cererea de respingere, prin urmare, ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată, după caz. Încheierea este definitivă, potrivit art. 440 alin. (2) NCPP;- ia act de retragerea cererii de recurs în casaţie, dacă aceasta a fost retrasă;- admite în principiu cererea de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie, în cazul în care constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, la art. 434-438 NCPP.ii) judecarea recursului în casaţie se face cu citarea părţilor şi participarea obligatorie a procurorului, precum şi cu asigurarea asistenţei juridice obligatorii, potrivit art. 90 şi art. 93 alin. (5) NCPP.

Se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, instanţa fiind obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi.Instanţa se pronunţă prin decizie şi:1. respinge recursul în casaţie, menţinând hotărârea atacată, dacă recursul în casaţie este nefondat; nu mai este prevăzută ca soluţie respingerea recursului ca tardiv sau inadmisibil, condiţiile referitoare la admisibilitate, inclusiv respectarea termenului de declarare a căii de atac, fiind verificate în etapa admiterii în principiu;2. admite recursul în casaţie, casând hotărârea atacată, şi:a) îl achită pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal ori înlătură greşita aplicare a legii; instanţa de recurs în casaţie desfiinţează şi hotărârea primei instanţe, dacă se constată aceleaşi încălcări de lege ca în decizia recurată;b) dispune rejudecarea de către instanţa de apel ori de către instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente celelalte cazuri de casare prevăzute la art. 438 NCPP.

În cazul în care condamnatul se găseşte în cursul executării pedepsei, instanţa, admiţând recursul în casaţie şi pronunţând casarea cu trimitere, dispune asupra stării de libertate a acestuia, putând lua o măsură preventivă.

Dacă recursul în casaţie vizează greşita soluţionare a laturii civile, instanţa, după admiterea recursului, înlătură nelegalitatea constată sau dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, în condiţiile de la pct. 2 lit. b).

7

Page 8: Caile Extraordinare de Atac

Dispoziţiile privind desfiinţarea hotărârii şi conţinutul deciziei, limitele judecării şi procedura de rejudecare nu diferă de cele corespunzătoare din reglementarea anterioară.

Dispoziţii tranzitoriiLegea de aplicare prevede o serie de dispoziţii privind situaţiile tranzitorii, dintre care

au relevanţă în materia recursului în casaţie art. 11 alin. (1)-(4), art. 12 alin. (1) şi (3), precum şi art. 13-14. Astfel: Deciziile pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casaţie.

În aceste cazuri, termenul de 30 de zile de declarare a recursului în casaţie curge după cum urmează:a) de la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, pentru procuror şi pentru părţile cu privire a care legea anterioară nu prevedea obligaţia comunicării decizie de apel, precum şi părţile cărora decizia le-a fost comunicată anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală;b) de la data comunicării, pentru părţile cărora decizia le-a fost comunicată după data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală.Cererile de recurs împotriva deciziilor pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, se vor considera cereri de recurs în casaţie.

Soluţionarea recursului în casaţie este supusă dispoziţiilor noului Cod de procedură penală.

Contrar acestor dispoziţii, în practica instanţelor s-a apreciat că aceste căi de atac urmează a fi considerate în continuare recursuri potrivit legii vechi, cu consecinţa directă că hotărârile rămân definitive după judecarea recursului, iar nu la momentul intrării în vigoare a legii noi. În adoptarea acestei soluţii au fost avute în vedere considerente care ţin de caracterul echitabil al procedurii, fiind contrar acestuia să se aibă în vedere, în calificarea căii de atac, un element care nu depinde în nici un fel de manifestarea de voinţă a titularului căii de atac, respectiv data înaintării recursului deja declarat la instanţa de control judiciar.

Aceleaşi argumente pot fi susţinute, în opinia noastră, şi cu privire la ipoteza în care hotărârea fusese pronunţată înainte de intrarea în vigoare a legii noi, dar termenul de declarare a recursului nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi.

Cu toate acestea, aceleaşi considerente – ce ţin de caracterul echitabil al procedurii – nu pot fi susţinute în ipoteza achitării inculpatului în apel, caz în care acesta poate fi condamnat în urma soluţionării recursului declarat de procuror, dar nu mai putea fi condamnat în urma soluţionării căii de atac a recursului în casaţie, fiind astfel, în mod evident, mai favorabilă aplicarea dispoziţiilor tranzitorii astfel care au fost edictate. Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. Hotărârile pronunţate în recursul astfel soluţionat nu pot fi atacate cu recurs în casaţie. Hotărârile rămase definitive anterior intrării în vigoare a legii noi nu pot fi atacate cu recurs în casaţie în condiţiile legii noi. Rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată ori de către instanţa competentă, dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, se desfăşoară conform legii noi. În cauzele în care rejudecarea s-a dispus anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, dispoziţiile art. 5-10 din legea de punere în aplicare se aplică în mod corespunzător.Revizuirea

8

Page 9: Caile Extraordinare de Atac

Revizuirea este mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărâri judecătoreşti penale definitive care conţin grave erori de fapt. Deoarece revizuirea se foloseşte împotriva unor hotărâri penale definitive ea face parte din căile extraordinare de atac.Cazurile de revizuire

Cazurile de revizuire sunt, în esenţă, cele prevăzute de Codul de procedură penală din 1968.Ca atare rămân valabile cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. LX(60)/2007: „Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală este inadmisibilă”. Desigur că în prezent aplicabilitatea acestei decizii are în vedere dispoziţiile art. 453 CPP.

Astfel: Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, caz care corespunde celui de la art. 394 alin. (1) lit. a) CPP 1968. Potrivit noii reglementări însă, cazul poate fi invocat ca motiv de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei şi constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, prin urmare, nu şi a hotărârii de achitare.

Cu privire la acest caz de revizuire, considerăm că se menţin – mutatis mutandis – cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 9/2011: „Hotărârile definitive în care persoana condamnată nu este autorul infracţiunii, o altă persoană utilizând în mod fraudulos identitatea celui condamnat, sunt supuse cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală”. (se au în vedere în prezent dispoziţiile art. 453 alin. 1 lit. a) CPP)

Cu privire la expresia „fapte sau împrejurări” se poate avea în vedere orice situaţie, stare care în mod autonom sau coroborat cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii. Descoperirea faptelor sau împrejurărilor trebuie corelată cu necunoaşterea acestora de câtre instanţa de judecată.b) Hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată.

Situaţia care constituie acest caz de revizuire se dovedeşte prin hotărâre judecătorească definitivă, prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei, constatând existenţa falsului sau existenţa faptelor şi săvârşirea lor de respectivele persoane. Dacă dovada nu poate fi făcută astfel din cauza existenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, aceasta se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă. Cazul constituie motiv de revizuire dacă a dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Nu este necesar ca hotărârea prin care se reţine că s-a săvârşit mărturia mincinoasă să fie de condamnare deoarece în cadrul revizuirii trebuie să se dovedească faptul denaturării probelor indiferent dacă cel care a săvârşit fapta a fost sau nu tras la răspundere penală.c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză.

Situaţia care constituie acest caz de revizuire se dovedeşte prin hotărâre judecătorească definitivă, prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei, constând

9

Page 10: Caile Extraordinare de Atac

existenţa falsului sau inexistenţa faptelor şi săvârşirea lor de respectivele persoane. Dacă dovada nu poate fi făcută astfel din cauza existenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, aceasta se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloace de probă. Cazul constituie motiv de revizuire dacă a dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice;

Noţiunea de „înscris” este folosită în sensul de mijloc de dovadă.d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurarea care a influenţat soluţia pronunţată în cauză.

Situaţia care constituie acest caz de revizuire se dovedeşte prin hotărâre judecătorească definitivă, prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei, constatând existenţa falsului sau existenţa faptelor şi săvârşirea lor de respectivele persoane. Dacă dovada nu poate fi făcută astfel din cauza existenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, aceasta se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă. Cazul constituie motiv de revizuire dacă a dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. Cu privire la subiectul activ al infracţiunii legea-l circumstanţiază pe judecător, procuror ori persoana cu care a efectuat acte de urmărire penală. În practică s-a apreciat că este realizată această condiţie în cazul în care este vorba de un judecător, procuror sau organ de urmărire penală care a instrumentat acte necesare rezolvării cauzei penale a cărei revizuire se cere. De asemenea, considerăm că poate fi reţinut acest caz de revizuire şi în situaţia în care un organ de cercetare penală special (din cele prevăzute la art. 55 alin. 1 lit. c) a săvârşit infracţiunea în legătură cu actele de constatare efectuate. Simpla constatare a săvârşirii unei infracţiuni în condiţiile arătate mai sus fără repercursiuni asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate în cauză nu constituie motiv de revizuire. Aşadar, fapta ilicită a subiectului oficial trebuie să se răsfrângă asupra modului de rezolvare a cauzei penale.e) Când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Revizuirea în această situaţie poate fi admisă dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii:- să existe două sau mai multe hotărâri penale definitive;- hotărârile să nu se poate concilia.

Cu privite la prima condiţie se consideră realizată dacă suntem în prezenţa a două hotărâri penale definitive, acre conţin o rezolvare a fondului cauzei şi care nu pot fi atacate concomitent printr-o altă cale extraordinară de atac.

Cu privire la cea de-a doua condiţie aceasta trebuie să privească dispozitivele hotărârilor supuse revizuirii. f) Hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. Cazul corespunde celui de la art. 4082 alin. (1) CPP 1968. Potrivit noii reglementări însă, cazul constituie motiv de revizuire dacă a dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, indiferent de invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în cauza care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire de cere; revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit Codului de procedură civilă. Reglementarea anterioară nu făcea ca această distincţie, în funcţie de aspectele - penale sau civile ce făceau obiectul revizuirii, prevăzând la art. 408 CPP 1968, că regulile (…) se aplică în mod corespunzător şi în ce priveşte revizuirea hotărârii penale cu privire la latura civilă.

Cererea de revizuire

10

Page 11: Caile Extraordinare de Atac

Titularii căii de atac pot fi:- părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale;- un membru de familie al condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului (condiţie care nu era prevăzută anterior),- procurorul, care poate cere din oficiu revizuirea laturii penale a hotărârii.Termenul de introducere:- cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului, cu excepţia cazului prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f) NCPP. Când cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I;- cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui faţă de care s-a încetat procesul penal se poate face în termen de 3 luni, care curge;a) în cazurile prevăzute ala art. 453 alin. (1) lit. b)- d) NCPP, când nu sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care face cererea sau de la data când aceasta a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;b) în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) – d) NCPP, dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când hotărârea a fost cunoscută de persoana care face cererea, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale;c) în cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. e) NCPP, de la data când hotărârile ce nu se conciliază au fost cunoscute de persoana care face cererea.Forma şi motivarea. Cererea de revizuire se formulează în scris şi trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.La cerere se vor alătura copii de pe înscrisurile de care cel ce a formulat cererea de revizuire înţelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se vor alătura în traducere efectuată de un traductor autorizat.

În cazul în care cererea nu îndeplineşte condiţiile menţionate instanţa pune în vedere celui ce a formulat cererea să o completeze, într-un termen stabilit de instanţă, sub sancţiunea respingerii, ca inadmisibilă a cererii, potrivit dispoziţiilor art. 456 alin. (4) raportat la art. 459 alin. (5) NCPP.

Cererea de revizuire se adresează instanţei care a judecat cauza în primă instanţă. Cererea de revizuire nu se mai adresează, aşadar, procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, aşa cum prevedea art. 397 alin. (1) CPP 1968, în noua reglementare renunţându-se la etapa – prealabilă sesizării instanţei – a efectuării actelor de cercetare de către procuror.

Judecarea revizuiriiInstanţa competentă este instanţa care a judecat cauza în prima instanţă. Considerăm că se menţin, sub acest aspect, cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. XXX/2006: „Instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, chiar dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispoziţiilor legii procesual penale, aceasta nu mai avea competenţa de a judeca fondul cauzei în primă instanţă”.

Când temeiul cererii de revizuire constă în existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, competenţa se determină potrivit dispoziţiilor art. 44 NCPP. Care reglementează competenţa în caz de reunire a cauzelor.

11

Page 12: Caile Extraordinare de Atac

Suspendarea executării hotărârii atacate se poate dispune, în tot sau în parte, motivat, prin încheiere, de instanţă, odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, putându-se impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile de la art. 215 alin. (1) şi (2) NCPP, privind conţinutul controlului judiciar.

Revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei se pot dispune de instanţă, din oficiu sau la cererea procurorului, în cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţiile impuse.

Procedura de judecată presupune, ca şi până în prezent, două etape: admiterea în principiu şi rejudecarea cauzei – după admiterea în principiu a cererii de revizuire.i) Admiterea în principiu. Examinarea admisibilităţii în principiu are loc după ataşarea dosarului cauzei, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

Instanţa poate propune următoarele soluţii:- sentinţă de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, dar nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege; sentinţa este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea; - încheiere de admitere în principiu a cererii de revizuire, în cazul în care se constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Încheierea este definitivă, potrivit art. 459 alin. (7) NCPP.ii) Rejudecarea cauzei se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă.

Instanţa, dacă găseşte necesar, administrează din nou probele din cursul primei judecăţi.

În cazul în care instanţa constată că situaţia de fapt nu poate fi stabilită în mod nemijlocit sau aceasta nu s-ar putea face decât cu mare întârziere, dispune efectuarea cercetărilor necesare de către procurorul de la parchetul de pe lângă această instanţă, într-un interval ce nu poate depăşi 3 luni. După efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material instanţei competente.

Persoanele prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) şi d) NCPP nu pot fi audiate ca martori în cauza supusă revizuirii, dacă dovada acestor cazuri de revizuire s-a făcut prin hotărâre judecătorească. Este vorba de următoarele categorii de persoane:- martorul, expertul sau interpretul care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;- membrul completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală, care a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurarea care a influenţat soluţia pronunţată în cauză.

Instanţa se pronunţă prin sentinţă şi:1. respinge cererea de revizuire, ca neîntemeiată, dispunând obligarea revizuientului la plata cheltuielilor judiciare către stat, precum şi reluarea executării pedepsei, în cazul în care aceasta a fost suspendată.

Nu se mai prevede soluţia respingerii ca inadmisibilă a cererii, condiţiile referitoare la admisibilitate, inclusiv respectarea termenului de declarare a căii de atac, fiind verificate în etapa admiterii în principiu;2. admite cererea de revizuire, anulează hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea, sau hotărârile care nu se pot concilia şi pronunţă o nouă hotărâre potrivit dispoziţiilor art. 395-399 NCPP, care se aplică în mod corespunzător.

De asemenea, instanţa poate lua act de retragerea cererii de revizuire, dacă revizuientul îşi manifestă voinţa în acest sens. Astfel rămân valabile, considerăm, cele statuate de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. XXXIV/20063: „instanţa investită cu soluţionarea cererilor (…) de revizuire (…), în cazul retragerii acestora, urmează să ia act de această manifestare de voinţă”.

12

Page 13: Caile Extraordinare de Atac

Calea de atac: sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de revizuire, după rejudecarea cauzei, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.

Potrivit art. 434 alin. (2) lit. a) NCPP, nu pot fi atacate cu recurs în casaţie hotărârile pronunţate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de revizuire.

Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor OmuluiCondiţii:- hotărârea definitivă a cărei revizuire se cere să fi fost pronunţată în cauza în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi; posibilitatea revizuirii hotărârii şi în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, posibilitatea revizuirii hotărârii şi în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, este nou-introdusă.- vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă;- consecinţa gravă menţionată nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.Titularii căii de atac pot fi:- persoana al cărei drept a fost încălcat ;- membrii de familie ai condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului (condiţie care nu era prevăzută anterior);- procurorul.Termenul de introducere: cererea de revizuire se poate face cel mai târziu în termen de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârilor definitive pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit reglementării anterioare, termenul era de 1 an şi curgea de la data rămânerii definitive a hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Instanţa competentă este instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere. Prin urmare, cererea nu se mai introduce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care – potrivit reglementării anterioare – o judeca în complet de 9 judecători.

Suspendarea executării hotărârii atacate de poate dispune, după sesizare, în tot sau în parte, prin încheiere, de instanţă – din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea părţii -, putându-se impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile de la art. 215 alin. (1) şi (2) NCPP, privind conţinutul controlului judiciar.

Revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei se pot dispune de instanţă, din oficiu sau la cererea procurorului, în cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţiile impuse.

Procedura de judecată se desfăşoară potrivit unor dispoziţii identice cu cele din reglementarea anterioară.

Potrivit art. 465 alin. (9) NCPP, instanţa examinează cererea în baza actelor dosarului şi se pronunţă prin decizie.

Spre deosebire de Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia cererea – soluţionată prin decizie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţii – nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit art. 465 alin. (12) NCPP, hotărârea pronunţată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Redeschiderea procesului penal în cazul judecăţii în lipsa persoanei condamnate

13

Page 14: Caile Extraordinare de Atac

Aspecte generaleEste o procedură nouă-introdusă de actuala reglementare (la art. 466-470 NCPP),

dispoziţiile corespunzătoare din Codul de procedură penală din 1968 fiind aplicabile, la cerere, doar persoanelor judecate şi condamnate în lipsă, care au fost extrădate sau predate ca urmare a punerii în executare unui mandat european de arestare, şi făcând trimitere la procedura revizuirii, drept cale extraordinară de atac.Astfel, potrivit art. 5221 CPP 1968: „Rejudecarea celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare. (1) În cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. (2) Dispoziţiile art. 404-408 se aplică în mod corespunzător”.

De asemenea, conform art. 92 din legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, anterior modificării aduse prin Legea nr. 300/2013: „Rejudecarea persoanei predate. (1) Asigurarea rejudecării în cazul predării persoanei condamnate în lipsă [ca urmare a emiterii, de către autorităţile române, a unui mandat european de arestare – n.n.] este dată de autoritatea judiciară emitentă, la cererea autorităţii judiciare de executare. (2) Dispoziţiile art. 5221 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător ”.

Corelativ noilor dispoziţii din Codul de procedură penală în materie, şi dispoziţiile art. 92 din Legea nr. 302/2004, republicată, au fost modificate prin art. 92 din Legea nr. 300/2013, iar potrivit alin. (2) al art. 92 (cu titlu marginal Mandatul european de arestare emis în baza unei hotărâri de condamnare date în lipsa inculpatului): „Atunci când din lucrările dosarului rezultă că persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, instanţa emitentă informează autoritatea judiciară de executare că:a) în termen de 10 zile de la primirea, după caz, în centrele de reţinere şi arestare preventivă care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne sau în penitenciar a persoanei predate, hotărârea de condamnare va fi comunicată personal acesteia, în condiţiile Codului de procedură penală;b) la momentul înmânării hotărârii de condamnare, persoane predate i se va aduce la cunoştinţă că are dreptul, după ca: (i) la exercitarea unei căi de atac, potrivit Codului de procedură penală; sau (ii) la rejudecarea cauzei, potrivit Codului de procedură penală”.Condiţiia) Existenţa unei hotărâri definitive de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.b) Persoana faţă de care s-a pronunţat hotărârea să fi fost judecată în lipsă. Este considerată judecată în lipsă persoana care:- nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în nici un alt mod oficial despre acesta, respectiv;- deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa.Nu se consideră judecată în lipsă persoana care:- şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului;- după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a renunţat la declararea lui ori şi-a retras apelul.c) Persoana condamnată să nu fi solicitat să fie judecată în lipsă;d) Motivele în baza cărora este formulată cererea să nu fi fost prezentare într-o cerere anterioară de redeshidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv.

Cererea de redeschidere a procesului penal

14

Page 15: Caile Extraordinare de Atac

Titular al cererii este persoana judecată în lipsăTermenul de introducere este de o lună, care curge:- din ziua în care persoana a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa;- de la data la care, după aducerea în ţară, ia fost comunicată hotărârea de condamnare, pentru persoana condamnată definitiv judecată în lipsă faţă de care un stat străin a dispus extrădarea sau predarea în baza mandatului european de arestare.

Forma de motivare. Cererea se formulează în scris şi trebuie motivată cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

Cererea poate fi însoţită de copii de pe înscrisurile de care persoana judecată în lipsă înţelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele vor vi însoţite de traducere.

În cazul în care cererea nu îndeplineşte condiţiile menţionate, instanţa pune în vedere celui ce a formulat cererea să o completeze până la primul termen de judecată sau, după caz, într-un termen scurt, stabilit de instanţă.

Cererea de redeschidere a procesului penal se adresează instanţei care a judecat cauza în lipsă, fie în prima instanţă, fie în apel. Când persoana judecată în lipsă este privată de libertate, cererea poate fi depusă la administraţia locului de deţinere, care o va trimite de îndată instanţei competente.

Judecarea cererii de redeschidere a procesului penalInstanţa competentă este instanţa care a judecat cauza în lipsă, fie în primă instanţă, fie în apel.Măsurile premergătoare prevăzute de lege sunt:- ataşarea dosarului cauzei;- citarea părţilor şi a subiecţilor procesuali principali interesaţi şi aducerea persoanelor private de liberate la judecată;- când persoana care a solicitat redeschiderea procesului penal este privată de, libertate, chiar într-o altă cauză, preşedintele dispune încunoştinţarea acesteia despre termen şi ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.

Suspendarea executării hotărârii atacate se poate dispune, în tot sau în parte, motivat, prin încheiere, de instanţă, putându-se impune respectarea de către condamnat a unor dintre obligaţiile de la art. 215 alin. (1) şi (2) NCPP; privind conţinutul controlului judiciar.

Procedura de judecată presupune, ca şi revizuirea, două etape:Admiterea în principiu şi rejudecarea cauzei – după admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal.i)Admiterea în principiu. Admisibilitatea cererii se examinează de urgenţă. Instanţa poate pronunţa următoarele soluţii:- sentinţă de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Este vorba de dispoziţiile art. 466 NCPP referitoare la condiţiile de exercitare a procedurii, termenul de introducere a cererii şi titularii acesteia [ art. 469 alin. (1) lit. a) NCPP]. Instanţa examinează şi dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal, precum şi dacă motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv [art. 469 alin. (1) lit. b) şi c) NCPP];- încheierea de admitere în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal, în cazul în care constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege – aceleaşi cu cele redate anterior. Potrivit art. 469 alin. (5) NCPP, încheierea poate fi atacată odată cu fondul.

Odată cu admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, instanţa, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune luarea faţă de inculpat a uneia dintre următoarele

15

Page 16: Caile Extraordinare de Atac

măsuri preventive, prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) - e) NCPP: controlul judiciar; controlul judiciar pe cauţiune; arestul la domiciliul; arestarea preventivă. Dispoziţiile Titlului V al Părţii generale – Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale – se aplică în mod corespunzător.

Căile de atac prevăzute de lege în materie sunt:- sentinţa de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea pronunţată în lipsa persoanei condamnate; potrivit art. 434 alin. (2) lit. b) NCPP, nu pot fi atacate cu recurs în casaţie hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;- încheierea de admitere în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal poate fi atacată odată cu fondul.Efectele hotărârii constau în:- desfiinţarea de drept a hotărârii pronunţate în lipsa persoanei condamnate;- instanţa redeschide procesul penal prin extindere şi cu privire la părţile care nu au formulat cerere, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să le poată crea acestora o situaţie mai grea.ii) Rejudecarea cauzei se face potrivit regulilor de procedură aplicabile etapei procesuale pentru care s-a dispus redeschiderea procesului penal.

Proceduri specialeAcordul de recunoaştere a vinovăţiei

Noţiune şi reglementareLa fel ca judecata în cadrul procedurii recunoaşterii vinovăţiei, acordul de

recunoaştere a vinovăţiei este o formă abreviată a judecăţii pentru anumite infracţiuni, de natură a responsabiliza părţile din proces şi a degreva instanţele de judecată.

Deşi inspirat din sistemul de drept anglo-saxon, în care judecătorul nu verifică existenţa faptei şi a vinovăţiei, în sistemul nostru de drept, acordul este adaptat, astfel că este supus confirmării de către instanţă, care verifică nu doar existenţa consimţământului, ci şi adevărul judiciar stabilit.

ObiectÎn reglementarea noului Cod de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei

are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei (pedepse principale, accesorii, complementare), precum şi forma de executare a acesteia.

Condiţii de aplicarea. Acordul poate fi încheiat în cursul urmăririi penale, numai după punerea în mişcare

a acţiunii penale în condiţiile art. 309 NCPP, respectiv de îndată ce se constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. 1 NCPP.

Prin urmare, acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu poate fi încheiat cu suspectul.b. Acordul se încheie la iniţiativa procurorului sau a inculpatului, ceea ce nu implică

obligaţia procurorului de caz de a accepta încheierea acordului, dacă acesta a fost iniţiat de inculpat. Procurorul de caz este unicul subiect împuternicit să decidă cu privire la încheierea unui acord din partea statului. La luarea acestei decizii, pot fi avute în vedere elemente ca voinţa inculpatului de a coopera la efectuarea urmăririi penale sau acuzarea altor persoane;

16

Page 17: Caile Extraordinare de Atac

atitudinea faţă de activitatea sa criminală şi de antecedentele penale; natura şi gravitatea acuzării; probabilitatea de a obţine condamnarea în cazul respectiv; interesul public de a obţine o judecată mai operativă, cu cheltuieli mai reduse.

Dacă acordul este iniţiat de către procuror, inculpatul are posibilitatea de a solicita procurorului acordarea unui termen, în care să poată reflecta asupra propunerilor acestuia, în vederea respectării dreptului la apărare.

În ceea ce priveşte forma pe care ar trebui să o îmbrace iniţiativa de încheiere a acordului, legea nu prevede o astfel de formă.

c. Intenţia de încheiere a acordului este supusă avizului scris al procurorului ierarhic superior, care stabileşte limitele acestuia, respectiv cuantumul minim al pedepsei şi forma de executare (de exemplu, în avizul său, procurorul ierarhic superior poate fixa limita minimă şi maximă de pedeapsă care poate fi negociată sau poate fixa un prag maxim peste care nu se poate trece, poate impune modul de executare a pedepsei etc.). Rezultă că inculpatul va cunoaşte limitele în care se poate „negocia”.

Avizul este poziţionat în timp anterior încheierii acordului şi are un caracter obligatoriu pentru procurorul de caz, acesta urmând să încheie cu inculpatul respectivul acord fără a-i putea crea acestuia o situaţie mai uşoară decât cea avută în vedere de procurorul ierarhic superior (de exemplu, dacă inculpatul ar fi de acord cu o altă modalitate de executare a pedepsei, care nu se regăseşte printre cele fixate de procurorul ierarhic superior, acordul de recunoaştere nu se poate încheia). Procurorul de caz ar putea să obţină o situaţie mai grea pentru inculpat, fără ca această împrejurare să reprezinte o încălcare a avizului procurorului ierarhic superior.

d. Efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior. Trebuie să presupunem existenţa unui acord deja încheiat în mod valabil, care este singurul susceptibil de a produce efecte. În această situaţie, rolul avizului procurorului ierarhic superior este acela de a condiţiona aducerea acordului încheiat de procuror în faţa instanţei. Astfel, se poate deduce că avizul se plasează, în timp, ulterior încheierii acordului şi anterior sesizării instanţei cu acesta.

Această dispoziţie duce la concluzia a două avize consecutive, unul vizând limitele încheierii acordului, iar cel de-al doilea vizând acceptarea procurorului ierarhic superior ca instanţa să fie sesizată cu acordul deja încheiat.

e. Acordul se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani.

f. Procedura acordului se aplică numai atunci când, din probele administrate, rezultă că există suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului. Prin urmare, un nivel de probaţiune suficient rămâne încă necesar pentru validarea acordului de către instanţa de judecată.

g. Spre deosebire de procedura judecăţii pe baza recunoaşterii vinovăţiei, legea interzice accesul inculpaţilor minori la această procedură, ca o protecţie suplimentară a acestora din urmă, având în vedere vulnerabilitatea vârstei. În lipsa unor alte norme, trebuie conchis că aceste acorduri nu pot fi încheiate nici personal, cu încuviinţarea reprezentantului legal, în cazul minorilor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, şi, cu atât mai puţin, prin reprezentant legal, în cazul celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu.

h. La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie.

Titularii acorduluiAcordul are o natură consensuală şi personală, fiind încheiat, în caz de participaţie, cu

fiecare participant (inculpat) în parte, separat şi distinct, fără a fi necesară, însă, încheierea unui asemenea acord cu toţi participanţii la infracţiune.

17

Page 18: Caile Extraordinare de Atac

Potrivit alin. 5 al art. 478 NCPP, dacă acţiunea penală s-a pus în mişcare faţă de mai mulţi inculpaţi, se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei distinct cu fiecare dintre aceştia, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor pentru care nu s-a încheiat acord.

Condiţiile mai favorabile de care ar beneficia unul sau unii dintre participanţi în cazul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei nu ar putea aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor pentru care nu s-a încheiat acord. Pe aceeaşi linie, se recunoaşte instanţei de judecată dreptul de a admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei numai cu privire la unul sau unii dintre inculpaţi (art. 485 alin. 2 NCPP).

Separarea procedurilor de judecată se realizează, în practică, prin disjugerea cauzei, fapt care s-ar putea impune, întrucât legea nu distinge, şi în condiţiile unui caz de indivizibilitate.

După cum se observă, acordul se încheie între procuror şi inculpatul major, fără participarea persoanei vătămate. Nu este reglementat dreptul acesteia de a fi informată în privinţa acordului ce urmează a fi încheiat.

Forma şi conţinutul acorduluiAcordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie în formă scrisă şi trebuie să cuprindă

menţiunile prevăzute la art. 482 NCPP, respectiv: data şi locul încheierii; numele, prenumele şi calitatea celor între care se încheie; date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. 1 NCPP; descrierea faptei ce formează obiectul acordului; încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege; probele şi mijloacele de probă; declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală; felul şi cuantumul pedepsei, forma de executare a acesteia, ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat; semnăturile procurorului, ale inculpatului şi ale avocatului.

Acordul poate avea ca rezultat o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, astfel că negocierea dintre procuror şi inculpat nu este limitată la soluţia condamnării.

Consecinţele încheierii acorduluiPotrivit art. 481 alin. 2 NCPP, în situaţia în care se încheie acord de recunoaştere a

vinovăţiei, procurorul nu mai întocmeşte rechizitoriul cu privire la inculpaţii cu care a încheiat acord.

În forma iniţială a Codului, potrivit art. 480 alin. 3 NCPP, inculpatul beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul amenzii.

Prin Legea de punere în aplicare au fost abrogate dispoziţiile art. 480 alin. 3 NCPP. Apreciem că o astfel de soluţie este criticabilă, întrucât este de natură să descurajeze inculpaţii să încheie acordul în faza de urmărire penală, în condiţiile în care ar putea beneficia de o reducere similară a limitelor de pedeapsă, prin aplicarea procedurii recunoaşterii vinovăţiei în faza de judecată.

Sesizarea instanţei cu acordul de recunoaştere a vinovăţieiAcordul de recunoaştere a vinovăţiei este supus controlului instanţei cu privire la

obiectul său şi la condiţiile încheierii. Rolul judecătorului este acela de a constata dacă acordul a fost încheiat în condiţiile legii şi dacă există suficiente probe care confirmă condamnarea. În raport de aceasta, instanţa poate să accepte acordul sau nu.

18

Page 19: Caile Extraordinare de Atac

Astfel, potrivit art. 483 alin. 1 NCPP, după încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul sesizează instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond şi trimite acesteia acordul de recunoaştere a vinovăţiei, însoţit de dosarul de urmărire penală, respectiv numai de actele de urmărire penală care se referă la faptele şi persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, dacă acordul se încheie numai cu privire la unele dintre faptele sau numai cu privire la unii dintre inculpaţi.

Potrivit alin. 2 teza I al aceluiaşi text de lege, în situaţia în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre faptele sau numai cu privire la unii dintre inculpaţi, iar pentru celelalte fapte sau inculpaţi se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanţei se face separat. De asemenea, dacă înaintea încheierii acordului a intervenit o tranzacţie sau un acord de mediere între inculpat, partea civilă şi partea responsabilă civilmente în condiţiile art. 23 alin. 1 NCPP, procurorul înaintează instanţei şi aceste acte.

Procedura în faţa instanţeiDosarul nu mai parcurge procedura camerei preliminare, ci este repartizat aleatoriu

unui complet de judecată, atribuindu-i-se un termen în acest sens. La primirea cererii, instanţa verifică îndeplinirea condiţiilor formale ale acordului de

recunoaştere a vinovăţiei, iar dacă se constată lipsa vreuneia dintre menţiunile obligatorii sau dacă nu au fost respectate condiţiile privind sesizarea instanţei, dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile şi sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.

Dacă sunt îndeplinite condiţiile formale, instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin sentinţă, în urma unei proceduri necontradictorii, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi a avocatului acestuia, precum şi a părţii civile, dacă este prezentă.

În ceea ce priveşte înţelesul sintagmei „procedura necontradictorie”, dispoziţiile legale impun instanţei să acorde cuvântul în dezbateri procurorului şi părţilor menţionate, fără a fi posibilă solicitarea de probe sau formularea de excepţii şi cereri.

Legea nu cuprinde dispoziţii privind citarea părţilor la şedinţa de judecată în care are loc dezbaterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Având în vedere dispoziţia potrivit căreia partea civilă este ascultată, dacă este prezentă, apreciem că se impune citarea acesteia. Raţiunile care justifică ascultarea părţii civile sunt aceleaşi şi în cazul părţii responsabile civilmente, astfel că apreciem că se impune aplicarea dispoziţiilor generale referitoare la judecată, în materia citării.

Potrivit art. 487 NCPP, sentinţa cuprinde în mod obligatoriu:a. menţiunile pe care trebuie să le cuprindă şi încheierile de şedinţă, expunerea şi

dispozitivul unei sentinţe care se pronunţă în primă instanţă;b. fapta pentru care s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi încadrarea

juridică a acesteia.

Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa cu privire la latura penalăSoluţiile pe care le poate pronunţa instanţa sunt prevăzute de art. 485 alin. 1 NCPP.a. Admiterea acordului. Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482

NCPP cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului şi care au făcut obiectul acordului, instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. 2-4 NCPP, respectiv condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, soluţie care nu poate crea însă pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord.

19

Page 20: Caile Extraordinare de Atac

Pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia stabilite în acord nu leagă instanţa de judecată, care poate proceda la o reindividualizare a pedepsei sau a modalităţii de executare a acesteia, fără a crea însă inculpatului o situaţie mai grea.

Totodată, potrivit art. 485 alin. 2 NCPP, instanţa poate admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei numai cu privire la unii dintre inculpaţi.

Având în vedere că hotărârea pronunţată ca urmare a admiterii acordului nu este definitivă, instanţa se pronunţă din oficiu cu privire la starea de arest a inculpaţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. 4 lit. b NCPP.

În cazul în care, în cursul urmăririi penale, faţă de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune şi inculpatul este condamnat la pedeapsa amenzii, instanţa dispune plata acesteia din cauţiune.

b. Respingerea acordului. În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile încheierii acordului, instanţa respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale. Instanţa se pronunţă din oficiu cu privire la starea de arest a inculpaţilor.

Instanţa respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale şi în ipoteza în care apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului. Această dispoziţie atenuează caracterul convenţional al acordului, prin instituirea unui rol mai mare al judecătorului în procesul de individualizare a pedepsei, ca parte importantă a funcţiei de judecată pe care o îndeplineşte. În acest fel, reglementarea se îndepărtează de forma adversială şi se apropie de trăsăturile specifice ale procesului penal de tip continental, în care judecătorul nu are doar rol de arbitru, ci are rol activ cu privire la aflarea adevărului sub toate aspectele.

Instanţa se pronunţă şi asupra cheltuielilor judiciare.

Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa cu privire la latura civilăa. Instanţa ia act de tranzacţie sau de acordul de mediere, dacă acestea s-au încheiat, şi

admite acordul.b. Instanţa lăsă nesoluţionată acţiunea civilă, dacă nu s-a încheiat tranzacţie sau acord

de mediere, şi admite acordul. În această situaţie, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu privire la întinderea prejudiciului.

Căile de atacÎmpotriva sentinţei prin care s-a admis sau s-a respins acordul, procurorul şi inculpatul

pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare; împotriva sentinţei de admitere a acordului se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia, fiind excluse alte motive.

Apreciem ca justificată această dispoziţie, care are rol această dispoziţie, care are rolul de a contribui la realizarea principalului scop al acestei proceduri simplificate, respectiv acela de a degreva instanţele de judecată şi de asigura o durată cât mai scurtă de desfăşurare a procedurilor judiciare, constituind, în acelaşi timp, un mijloc de a responsabiliza părţile din proces.

Nu se prevede posibilitatea introducerii căii de atac a apelului şi cu privire la chestiuni care privesc legala încheiere a acordului. În acest fel, acordul nu poate fi invalidat pentru vicierea consimţământului.

Totodată, nu se prevede posibilitatea atacării sentinţei pe latură civilă.La judecarea apelului se citează doar inculpatul.

20

Page 21: Caile Extraordinare de Atac

Instanţa de apel poate pronunţa, prin decizie, una dintre următoarele soluţii:a. respinge apelul, menţinând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil

ori nefondat;b. admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost admis

numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia, pronunţă o nouă hotărâre şi dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. 2-4 NCPP, respectiv condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei or amânarea aplicării pedepsei, soluţie care nu poate crea însă pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord. În mod evident, instanţa de apel trebuie să ţină cont şi de principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac;

c. admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost respins, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi soluţionează latura penală şi latura civilă a cauzei, potrivit regulilor anterior menţionate.

Procedura în cauzele cu infractori minori

1. Persoanele chemate la organul de urmărire penală

Noul Cod de procedură penală reglementează diferenţiat obligaţia de chemare a persoanelor la organul de urmărire penală, în raport de vârsta minorului.

Astfel, potrivit art. 505 NCPP, când suspectul ori inculpatul este un minor care nu a împlinit 16 ani, organul de urmărire penală are obligaţia de a-i cita pe părinţii acestuia ori, după caz, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul, precum si direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a copilului din localitatea unde se desfăşoară audierea, la orice ascultare sau confruntare a minorului.

Citarea acestor persoane se dispune numai dacă organul de urmărire penală consideră necesar, atunci când suspectul sau inculpatul este un minor care a împlinit 16 ani.

Neprezentarea persoanelor legal citate la ascultarea sau confruntarea minorului nu împiedică efectuarea acelor acte.

2. Referatul de evaluare şi asistenţă juridică a minorului

Întocmirea referatului de evaluare a fost lăsată la latitudinea organului de urmărire penală în faza de urmărire penală, doar pentru inculpaţi minori, nu şi pentru suspecţi.

În cursul judecăţii, efectuarea referatului de evaluare este obligatorie, dacă aceasta nu a fost dispusă în faza de urmărire penală, în caz contrar referatul are caracter facultativ.

S-a prevăzut că, prin referatul de evaluare, serviciul de probaţiune solicitat (în a cărui circumscripţie teritorială îşi are locuinţa minorul) poate face propuneri motivate cu privire la măsurile educative ce pot fi luate faţă de minor.

Potrivit art. 281 alin. (1) NCPP, lipsa referatului de evaluare în cauzele cu inculpaţi minori nu mai constituie caz de nulitate absolută.

Asistenţa juridică a suspectului sau inculpatului minor este obligatorie, potrivit art. 90 alin. (1) lit. a) NCPP.

21

Page 22: Caile Extraordinare de Atac

3. Compunerea instanţei

Regulile privind compunerea instanţei în cauzele cu inculpaţi minori sunt similare cu cele din reglementarea anterioară, cu excepţia situaţiei în care minorul a împlinit vârsta de 18 ani la data sesizării instanţei, caz în care inculpatul este judecat potrivit procedurii aplicabile în cauzele cu infractori majori. Prin data sesizării instanţei se înţelege data înregistrării cauzei la instanţă în vederea repartizării acesteia către un judecător de cameră preliminară, iar nu data începerii judecăţii.

4. Desfăşurarea judecăţii în cauzele cu inculpaţi minori

La judecarea cauzei în care există inculpaţi minori a fost eliminată posibilitatea chemării, altor persoane a căror prezenţă este considerată necesară de către instanţă, în afară de serviciul de probaţiune, părinţii minorului sau, după caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică judecarea cauzei.

Nu a mai fost prevăzută obligativitatea prezenţei inculpatului minor la judecarea cauzei. Cauzele cu inculpaţi minori se judecă de urgenţă şi cu precădere. Şedinţa de judecată este nepublică. A fost prevăzută posibilitatea îndepărtării temporare

din sala de judecată, în condiţiile în care instanţa apreciază că administrarea anumitor probe poate avea o influenţă negativă asupra acestora, după ascultarea minorului, atât a minorului cu vârsta mai mică de 16 ani), cât şi a părinţilor ori tutorelui, curatorului ori persoanei în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul. Corelativ, a fost prevăzută obligaţia preşedintelui completului de a le aduce la cunoştinţă acestor persoane, la rechemarea în sală, actele esenţiale efectuate în lipsa lor.

Pentru protecţia suplimentară a minoru1ui în faţa instanţei, s-a prevăzut regula unei singure ascultări a acestuia, cu. posibilitatea reascultării în cazuri temeinic justificate.

În cauzele în care sunt judecaţi inculpaţi minori împreună cu inculpaţi majori s-a prevăzut aplicarea procedurii speciale referitoare la minori numai dacă disjungerea nu este posibilă.

Dispoziţiile referitoare la judecata în primă instanţă în cauzele privitoare la infracţiuni săvârşite de minori se aplică în mod corespunzător şi la judecata în apel.

Minorii nu pot încheia acord de recunoaştere a vinovăţiei [art. 478 alin. (6) NCPP].

5. Procedura de punere în executare a măsurilor educative

În acord cu noua abordare a Codului penal în vigoare, potrivit căreia faţă de minorul care a săvârşit o infracţiune nu se pot lua decât măsuri educative neprivative de libertate sau măsuri educative privative de libertate, s-au regândit procedurile de punere în executare a acestor măsuri faţă de minor şi punerea lor în executare numai după rămânerea definitivă a hotărârii.

Astfel, în cazul în care s-a luat faţă de minor vreuna dintre măsurile educative neprivative de libertate (stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână, asistarea zilnică), după rămânerea definitivă a hotărârii se fixează un termen pentru când se dispune aducerea minorului, chemarea reprezentantului legal al acestuia, a reprezentantului serviciului de probaţiune pentru punerea în executare a măsurii luate şi a persoanelor desemnate cu supravegherea acesteia.

Măsurile educative neprivative de libertate pot fi prelungite în cazul în care minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare şi obligaţiile impuse. De asemenea, se poate

22

Page 23: Caile Extraordinare de Atac

dispune înlocuirea măsurii luate iniţial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă ori înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură educativă privativă de libertate pentru vreuna dintre cauzele prevăzute la art. 123 NCP.

În ambele situaţii, competenţa aparţine instanţei care a pronunţat măsura. În ceea ce priveşte internarea într-un centru educativ, în vederea punerii în executare a

acestei măsuri, după rămânerea definitivă a hotărârii, o copie de pe hotărâre se trimite organului de poliţie de la locul unde se află minorul, care ia măsuri pentru internarea minorului.

În acest sens, s-a prevăzut dreptul organului de poliţie de a pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia, în vederea punerii în executare a măsurii.

Copia de pe hotărâre se predă, cu ocazia executării măsurii, centrului educativ în care minorul este internat. Conducătorul centrului educativ comunică de îndată instanţei care a dispus măsura despre efectuarea internării.

Dacă minorul nu este găsit, organul de poliţie constată aceasta printr-un proces-verbal şi sesizează de îndată organele competente pentru darea în urmărire, precum şi pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se înaintează centrului educativ în care se va face internarea.

În cazul în care, pe perioada internării, minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa căreia îi revine competenţa să judece noua infracţiune sau infracţiunea concurentă săvârşita anterior poate dispune menţinerea măsurii internării minorului într-un centru educativ, prelungirea ori înlocuirea acesteia cu internarea într-un centru de detenţie.

Înlocuirea internării minorului cu măsura educativă a asistării zilnice şi liberarea din centrul educativ la împlinirea vârstei de 18 ani se dispun, potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se ·află centrul educativ, corespunzătoare in grad instanţei de executare. Revenirea asupra înlocuirii sau liberării, în cazul în care acesta nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative ori obligaţiile impuse, se dispune, din oficiu sau la sesizarea serviciului de probaţiune, de instanţa care a judecat cauza în primă instanţă.

În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o persoană .care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru de detenţie cu măsura asistării zilnice, instanţa căreia îi revine competenţa să judece noua infracţiune săvârşită de minor dispune revenirea asupra înlocuirii.

Internarea într-un centru de detenţie se pune în executare prin trimiterea unei copii a hotărârii definitive prin care s-a luat această măsură organului de poliţie de la locul unde se află minorul, când acesta este liber, ori comandantului locului de deţinere, când acesta este arestat preventiv.

În acest caz, odată cu punerea în executare a măsurii educative a internării minorului într-un centru de detenţie, judecătorul delegat va emite şi ordinul prin care interzice minorului să părăsească ţara. Ordinul se întocmeşte în 3 exemplare şi cuprinde: denumirea instanţei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, pedeapsa pronunţată împotriva acestuia, numărul şi data hotărârii de condamnare, denumirea instanţei care a pronunţat-o, numărul mandatului de executare a pedepsei emis pe numele condamnatului, dispoziţia de interzicere a părăsirii ţării, semnătura judecătorului delegat, precum şi ştampila instanţei de executare.

Procedura de executare de către organul de poliţie este similară celei reglementate în cazul internării într-un centru educativ.

23

Page 24: Caile Extraordinare de Atac

În cazul în care pe perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa căreia îi revine competenţa să judece noua infracţiune sau infracţiunea concurentă săvârşită anterior poate dispune prelungirea măsurii internării minorului în centrul de detenţie.

Înlocuirea internării minorului cu măsura educativă a asistării zilnice şi Iiberarea din centrul de detenţie la împlinirea vârstei de 18 ani se dispun, potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor (Capitolul X din Legea nr. 254/2013) de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află centrul de detenţie, corespunzătoare în grad instanţei de executare. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu contestaţie la instanţa din circumscripţia teritorială în care se află centrul, corespunzătoare în grad instanţei care a avut competenţa să judece apelul hotărârii prin care s-a aplicat măsura educativă, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia formulată de procuror este suspensivă de executare.

O copie de pe hotărârea rămasă definitivă prin care s-a dispus înlocuirea măsurii sau liberarea din centrul educativ sau de detenţie se comunică serviciului de probaţiune şi organelor de poliţie competente.

Revenirea asupra înlocuirii sau liberării, în cazul în care minorul nu respectă cu rea-credinţă condiţiile de executare a măsurii educative ori obligaţiile impuse, se dispune, din oficiu sau la sesizarea serviciului de probaţiune, de instanţa care a judecat în primă instanţă pe minor.

În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru de detenţie cu măsura asistării zilnice, instanţa căreia îi revine competenţa să judece noua infracţiune săvârşită de minor dispune revenirea asupra înlocuirii şi prelungirea duratei internării.

Dacă, în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate, persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperate şi reintegrare a celorlalte persoane internate, instanţa poate dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar. Competenţa aparţine instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se află centrul educativ sau centrul de detenţie, corespunzătoare în grad instanţei de executare.

Executarea măsurii educative a internării într-un centru educativ sau a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie poate fi amânată sau întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, respectiv de art. 589-594 NCPP.

24