Caiet56_6 Martie 2015

INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE din Decembrie 1989

Caietele Revolutiei,,Caietele Revolutiei

Nr. 1 (56) /2015

CAIETELE REVOLUŢIEI

Revistă de istorie şi comunicare dedicată Revoluţiei Române

COLEGIUL ŞTIINŢIFIC

Acad. dr. Dan BERINDEIAcad. dr. Dinu C. GIURESCUAcad. dr. Răzvan THEODORESCUProf. univ. dr. Ion CALAFETEANUProf. univ. dr. Dumitru MAZILU

REDACTORIElena DIACONU - redactor coordonatorIoana CIODARU-CEAUŞESCU Alexandru GRIGORIUDana OSIACCarmen RĂDULESCU

PUBLICIST-COMENTATORCorneliu VLAD

Alina VLĂSCEANU - tehnoredactareNelu FIERARU - foto

© INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989

Str. C. A. Rosetti nr. 33, sector 2, Bucureştitel. 021.311.9980; fax: 031.105.9461;

e-mail: [email protected]

ISSN 1841 - 6683ISSN-L 2284 - 7022

Claudiu IORDACHE director general

Ion CALAFETEANU director adjunct

Reproducerea integrală sau parţială a textului fără acordul IRRD este interzisă şi

se pedepseşte conform legii.Responsabilitatea asupra conţinutului

materialelor publicate revine în exclusivitate autorilor. Materialele nepublicate nu se

restituie.

Fotografiile provin din Arhiva IRRD şi fototeca Agerpres

CUPRINS

EditorialClaudiu Iordache, 25 de ani de la Revoluţia Românădin Decembrie 1989. O aniversare îndoliată ....................................... p. 3

Claudiu Iordache, Despre Revoluţie. Însemnări de cenuşă (II) ........ p. 7

Simpozion omagial Revoluţia Română din Decembrie 1989. După 25 de ani ................. p. 10

Omagiul extern .................................................................................... p. 11

Ceremonii de marcare a 25 de ani de la Revoluţia Românădin Decembrie 1989 în oraşele - martir ale ţării ................................. p. 15

Portete ................................................................................................... p. 28

A nu fi uitat!Petru Creţia, Sfârşit de veac în România ............................................... p. 37

StudiiAdrian Majuru, 1989 Succesorii politici şi deriva mentalităţilor - fragment (IV) .................................................. p. 39Elena Diaconu, Ideea de libertate la români - fragment (III) ............... p. 44

OpiniiDaniela Osiac, Societatea a murit! Trăiască Societatea! ................... p. 46

ActivităţiExpoziţie foto-documentară. Decembrie 1989. 25 de ani de libertate ............................................... p. 47Regal Cultural al IRRD la Craiova ..................................................... p. 47Mihai Olteanu, Pictorul Revoluţiei, pe simezele Palatului Parlamentului ........................................................................................ p. 48Depuneri de coroane ........................................................................... p. 49Aniversarea istoricului Dinu C. Giurescu ......................................... p. 50Preţuim memoria unui martir - Liviu Corneliu Babeş ..................... p. 51

Necrolog În memoriam Sergiu Nicolaescu ......................................................... p. 52

Centrul Regional de Comunicare şi Cercetare Timişiara '89 ......... p. 53

Semnal editorial .................................................................................... p. 54

Scrisoare Deschisă ................................................................................ p. 55

Current Issue ....................................................................................... p. 56

Caietele Revoluţiei Nr. 1 (56)/2015 | 3

INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989

EDITORIAL

25 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989

O aniversare îndoliată

Au şi trecut 25 de ani! Ca ieri, românii inundau străzile marilor oraşe ale României! Ca ieri scandau: Libertate! Libertate! Există Dumnezeu! Români, veniţi cu noi! Români, coborâţi din balcoane, că frica nu ţine de foame! Timişoara, Timişoara! Azi în Timişoara, mâine în toată ţara! Libertate, te iubim! Ori învingem ori murim! Îşi mai amintesc românii de astăzi? Ca ieri, gloanţele loveau tâmplele copiilor şi bătrânilor noştri, ca ieri în beciurile Regimului erau maltrataţi sute şi sute de români curajoşi, ca ieri erau evacuate din spitale cadavrele unor români ce fuseseră internaţi cu răni uşoare. Ca ieri! Dar, oare, îşi mai amintesc toate astea românii contemporani? Îşi mai aminteşte cineva că până la execuţia lui, Nicolae Ceauşescu a dat ordine de tragere în urma cărora şi-au pierdut viaţa peste 400 de români? Câţi îşi mai amintesc bucuria descătuşării de Dictatură şi Comunism?!

*Au trecut 25 de ani de atunci. Între 14 şi 22 decembrie naţiunea şi statul român şi-ar fi

putut aniversa cum se cuvine marea sărbătoare tragică a generaţiei noastre: Revoluţia Română!Dar nu a fost să fie aşa! 25 de ani au fost de ajuns ca detractorii Revoluţiei să compromită

însăşi ideea de Revoluţie Română. Trecutul şi-a luat din nou revanşa asupra prezentului. În numele unui regim care, iată, nu vrea să piară nici după 25 de ani, Revoluţia a fost negată, răstălmăcită, vitriolată. Luptătorii ei au fost calomniaţi şi acuzaţi a fi profitori ai Revoluţiei. Revoluţia Română a eliberat poporul de povara servituţii. A fost rândul lui să îşi consolideze libertatea abia dobândită. Din păcate, poporul brusc eliberat a vrut să uite cine i-a oferit libertatea! Ingratitudinea în România are propria ei istorie. Povara ingratitudinii i-a împovărat pe români! Există explicaţii. Dar faptul că însăşi clasa politică a fost cea care a dat tonul dezinteresului pentru evenimentele Revoluţiei Române este de netăgăduit. Şi în spatele ei, elita societăţii. Amintesc avertismentul filosofului ungar născut la Cluj, G.M.Tamás: “Cu toate că România ar fi avut posibilităţi uriaşe pentru crearea propriului său mit democratic – este vorba de Revoluţia din 1989 – nonconformista intelectualitate română a reuşit să concretizeze cea mai fantastică realizare, un record mondial de valoare universală. Pentru că voi, cărora nu v-au convenit consecinţele politice ale revoluţiei, aţi convins o lume întreagă că revoluţia, de fapt, nici n-a avut loc, că a fost vorba de o înşelătorie, de un

Text dedicat tuturor celor care au avut curajul să coboare în stradă în decembrie 1989 pentru a înfrunta una dintre cele mai ticăloase dictaturi

europene ale secolului trecut!

Fiecare generaţie poartă pe piept o medalie a bravurii sale!

4 | Caietele Revoluţiei Nr. 1 (56)/2015

miraj, de o halucinaţie, reuşind ca prin tertipurile poeticeşti ale mitologizării negative să escamotaţi cea mai mare faptă a poporului vostru. Anularea mitului democratic a anticipat anularea realităţii româneşti.” Şi, în special, elita comunităţii istoricilor laureaţi!

* Au trecut 25 de ani de la Revoluţiile Estului. Rând pe rând capitalele est-europene s-au deschis unor mari aniversări. Polonia, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria au dedicat ceremonii publice, la nivelul cel mai înalt, Revoluţiilor de catifea. Popoarelor li s-a amintit trecutul recent. Generaţiilor tinere le-a fost înmânată ştafeta libertăţii, o libertate plătită atât de scump. Politicienii s-au adunat lângă Zidul Berlinului. Numele lui Walesa şi Havel au fost din nou rostite cu smerenie şi mândrie. Pentru naţiunile Estului, Revoluţiile au fost o mare sărbătoare a trecutului lor!

* Dar în România? Dar la Bucureşti? Festivism minimal, posac, mohorât! “Hai să treacă şi asta!” Clasa politică s-a spălat pe mâini. Oficierea sentimentului de recunoştinţă a fost expediată la îndemâna judeţelor. Foştii luptători au fost recompensaţi prin uitare de stat! Au reînceput, în schimb, la momentul cel mai nepotrivit, negocierile pentru o lege a Recunoştinţei cu ochii orbi! Populaţia, învăţată vreme de 25 de ani să uite, a urmărit cu nemeritată răceală emisiunile TV; anul acesta, trebuie apreciat, dedicate momentului aniversar! Preşedintele sortant nu a chemat la ultima sa recepţie, dată la Palatul Cotroceni, nici un participant la Revoluţia din Decembrie. A invitat, în schimb, un anume general Stănculescu! (Aş afirma că singura instituţie a Statului care şi-a onorat obligaţiile a fost Ministerul Apărării Naţionale, în a cărei organizare depunerile de jerbe şi coroane comemorative s-au făcut în ordine deplină!) Evident, nu s-au acordat medalii celor cu merite deosebite, pentru că asta ar fi însemnat a le fi recunoscute meritele cu adevărat deosebite! Au primit distincţii, în schimb, asociaţii abstracte, prea puţin însufleţite de prezenţa şi activitatea membrilor săi. Oraşul Revoluţiei, Timişoara, a oferit, după 25 de ani, cetăţenii de onoare unor revoluţionari cu merite dovedite. Dar pretutindeni s-a resimţit absenţa emoţiei, a sufletului unei naţiuni care îşi sărbătoarea, fără élan, cea mai mare faptă de istorie a generaţiei sale.

*În schimb, străinătatea şi-a amintit de Revoluţia Română. Declaraţii oficiale, sosite din

Statele Unite ori ţări europene, au omagiat Revoluţia din Decembrie 1989!

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA notează că, în urmă cu un sfert de secol, românii s-au alăturat mişcării pentru libertate care a străbătut întreaga Europă Centrală şi a eliberat zeci de milioane de oameni din spatele Cortinei de Fier.

„Felicităm poporul român cu ocazia acestei aniversări şi aşteptăm să continuăm să lucrăm împreună pentru a face progrese în ceea ce priveşte securitatea, prosperitatea şi libertatea în regiune şi pe tot globul. (...) În decurs de o singură generaţie, România a făcut o călătorie remarcabilă de la tiranie către libertate, ca aliat al NATO. Viitorul României este luminos”, se spune în comunicatul oficialului de la Washington. De asemenea, în document se precizează că moştenirea Revoluţiei trăieşte, iar românii şi-au exercitat în noiembrie dreptul de a-şi alege viitorul lider.

*Amintim iniţiativa fostului preşedinte Emil Constantinescu, care – în noiembrie 2014 – a

organizat la Bucureşti Conferinţa internaţională: „25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est: privind în urmă, privind înainte“, dedicată celor 25 de ani scurşi de la Revoluţia Română, la care au participat, între alţii: Lech Walesa (Polonia), Petăr Stoianov (Bulgaria),

EDITORIAL



Stanislav Shushkevich (Belarus), Sali Berisha (Albania), Petru Lucinschi (Republica Moldova), Rexhep Meidani (Albania), Rudolf Schuster (Slovacia), Boris Tadic (Serbia), Viktor Iuşcenko (Ucraina), Valdis Zatlers (Letonia), precum şi Hans-Gert Pöttering, preşedintele Parlamentului European între 2007-2009, conferinţă la care au luat cuvântul fostul preşedinte al României Ion Iliescu şi primul premier postdecembrist al Guvernului, Petre Roman.

Amintim Masa Rotundă dedicată Revoluţiei Române de la Institutul Cultural Român în prezenţa Preşedintelui Ion Iliescu, a Preşedintelui Institutului Cultural Român, Lilian Zamfiroiu, a membrilor Colegiului Naţional, a istoricilor, a participanţilor din Bucureşti la Revoluţia Română.

Amintim, totodată, proiectul preşedintelui Ion Iliescu de organizare de către Guvernul României a ceremoniilor dedicate Revoluţiei Române, proiect care nu a convins Guvernul să-l aplice!

Evocăm discursul ministrului de Externe al Statului Român, Bogdan Aurescu, din data de 22.12.2014, care, în prezenţa ambasadorilor români şi străini, a declarat: “Exact acum 25 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timişoara se desfăşurau ample manifestaţii împotriva regimului comunist. Este un moment care ne îndeamnă să reflectăm la ceea ce ne-au adus şi ne-au învăţat aceşti 25 de ani de la momentul căderii comunismului... Aceşti 25 de ani înseamnă triumful democraţiei împotriva tiraniei. Ca român, ca diplomat, ca orice alt diplomat pentru care servirea interesului naţional este o profesiune de credinţă şi de vocaţie, cred că momentul 1989 a dat un sens major aspiraţiilor noastre naţionale şi a arătat că nici un vis nu este imposibil. Libertatea şi democraţia, astăzi valori de la sine înţelese, în urmă cu două decenii şi mai bine erau pentru toţi românii doar aspiraţii mai degrabă abstracte. Astăzi ne bucurăm de ele în fiecare zi şi trebuie să le preţuim în lumina luptei care a fost dusă şi a sacrificiilor care au fost făcute... Un scriitor celebru spunea la un moment dat că «a-ţi câştiga libertatea este doar primul pas şi că adevărata provocare este a trăi în libertate». În aceşti 25 de ani care au trecut de la Revoluţia Română, diplomaţia a avut propriul său răspuns la această provocare, contribuind la conturarea şi consolidarea proiectului de ţară prin coerenţă, prin dinamism şi responsabilitate.”

Amintim, de asemenea, discursul preşedintelui Klaus Iohannis, care la începutul mandatului său rostea la Timişoara: “Şi cred că, în acest moment, şi poate chiar cu ocazia acestei întruniri de bucurie, este bine să ne amintim că, exact acum 25 de ani, Revoluţia Română a făcut posibilă această evoluţie neaşteptată pentru mulţi dar, în acelaşi timp, cred că este bine să ne amintim că oameni s-au jertfit pentru ca noi astăzi să putem să ne bucurăm.”

*Din păcate, în astfel de momente, mulţi dintre cercetătorii istorici români au ales calea

expectativei, refuzul de a recunoaşte existenţa unei Revoluţii în istoria noastră recentă sau chiar aruncarea Revoluţiei Române “la groapa istoriei” (George Orwell)! Sau mai degrabă au rănit deliberat memoria Revoluţiei? Altfel, un fenoment fără precedent în istoriografia contemporană! Cum putem numi astăzi acest fenomen? Întârzierea mohorâtă cu care au reacţionat istoricii laureaţi la comemorarea sacrificiilor din Decembrie 1989 dovedeşte existenţa unor defectori ai adevărului istoric, care au participat la o îndelungă operaţie naţională de spălare a creierelor urmărind “uitarea” Revoluţiei, ori perceperea ei ca un act al străinătăţii!

*În ceea ce mă priveşte, nu-mi mai fac iluzii: indiferenţi la ruşinea de a minţi istoria, pentru

mulţi dintre ei trecutul este chiar prezentul care contează! Iată un exemplu: Directorul unuia dintre cele mai prestigioase Institute de Istorie, Institutul Nicolae Iorga, răspunzând unei întrebări puse de o ziaristă, afirma, în luna decembrie a anului 2014: “Evenimentele din decembrie 1989 sunt foarte greu de cercetat, din lipsa documentelor şi a dovezilor care să susţină mărturiile personale.”


Şi asta în timp ce oraşele Revoluţiei îşi plângeau martirii, în timp ce coroane de flori erau depuse la sala Dalles şi în Piaţa Universităţii, pentru a rememora momentele în care adolescentul Mihai Gâtlan fusese alungat din viaţă de trupele Represiunii, în care numele lui Sorin Leia era rostit, ca o rugăciune pe treptele Catedralei din Timişoara, în timp ce pelerinajul la cimitirele eroilor ucişi era mai împovărător, pentru conştiinţa vidă, ca niciodată! Şi asta la doar 25 de ani de la victoria ei!

*Numai că trebuie spus răspicat, “evenimentele” lor sunt Revoluţia noastră! În Decembrie

1989 au ieşit sute de mii de români pe străzile României, înfruntând Dictatura în toate marile oraşe ale conştiinţei naţionale, la Timişoara, la Lugoj, la Arad, la Reşiţa, la Caransebeş, la Cluj, la Sibiu, la Braşov, la Alba Iulia, la Cugir, la Ploieşti, la Târgu Mureş, la Constanţa, la Galaţi, la Buzău, la Brăila, la Craiova şi la Târgovişte, în sfârşit – punctul terminus al biografiei ultimului tiran! – la Bucureşti! Victoria Revoluţiei Române a fost plătită cu peste o mie patru sute de morţi, cu mii de răniţi, de mutilaţi pe viaţă, de arestaţi schingiuiţi, cu 44 de trupuri incinerate şi aruncate la groapa de canal! Dar pe ei nu-i impresionează! “Evenimentele” lor ţin mai degrabă de ultima declaraţie a lui Ceauşescu privind Lovitura de Stat! Da, domnilor, Revoluţia Română a fost o Lovitură de Stat dată de poporul român!

*Au trecut 25 de ani! De doliu, de răni sufleteşti, de ingratitudine accelerată, de răceală, de

cinism, de dezinteres... Nu mai are rost să amintim celor ce se joacă de-a puterea în România că datorează absolut totul Revoluţiei din Decembrie 1989! A sosit momentul, dacă n-am făcut-o până acum, să vizităm cimitirele Revoluţiei, să atingem cu palmele rănile abia vindecate ale răniţilor Revoluţiei, să sărutăm mâna văduvelor Revoluţiei, să luăm în braţe copiii orfani şi să rostim numele celor plecaţi dintre noi, cu întreg respectul datorat martirilor Revoluţiei! Şi, altfel spus, să respectăm trecutul fondator al libertăţii româneşti!

*Ca ieri s-a întâmplat totul, spre surprinderea întregii Europe!

Revoluţia Română.

Au trecut 25 de ani!

Claudiu IORDACHE

EDITORIAL

*



Despre Revoluţie

Însemnări de cenuşă (II)• Nici o ştiinţă nu se hrăneşte din luxul unei ignoranţe voite! Dar poţi preda urmaşilor o istorie pe care

tu însuţi nu o cunoşti, sau nu vrei să o cunoşti?

• Cu 25 de ani în urmă, lumea românească şi-a schimbat istoria. De atunci în comunitatea istoricului român s-a lăsat tăcerea. Ca şi cum Revoluţia n-ar fi existat.

• Altfel spus, orbirea istoricului contemporan este una dorită! El fie nu recunoaşte Revoluţia ca reacţie violentă legitimă a unui popor oprimat, fie refuză meritul celor puţini care s-au implicat în răsturnarea Regimului! Nu e de mirare că în cartea de istorie Revoluţia Română are pagini albe. Neputinţa de a cerceta istoria recentă, la care el nu a participat, îl face prizonierul unui soi de obscurantism voit. Și umbrela acestui obscurantism de secolul XXI este Lovitura de Stat. Căci o lovitură de stat îi cheamă pe cei puţini, pe când o Revoluţie îi cheamă pe cei mulţi! Or el, ascuns în ghetoul sufletului pasiv, oportunist şi vulnerabil, n-a fost nici între cei puţini, nici între cei mulţi! A fost în zona de tranziţie ce desparte solitarul curaj moral de decizia solidară de a răsturna cu orice risc un regim discreţionar! Iar, în rest, doar o încercare jalnică de a supravieţui istoriei al cărei curs, ascuns în spatele ferestrelor, abia că a urmărit-o!

• Legăturile sale cu trecutul nu vor mai fi trecute cu vederea de un viitor care încă îşi caută actele de legitimitate. Dramatică este existenţa unei conştiinţe care a pierdut deja cursa cu timpul său!

• Totdeauna va exista un om care să ucidă un tiran dacă un popor îi permite mult timp să existe!

• La Târgovişte nu a fost executat decât un dictator!

• 1907, 1918, 1929,1933, 1989. Istoria o probează! Armata română, de câte ori a primit ordin să tragă în mulţime, nu a ezitat să o facă!

• Revoluţia românilor n-a purtat costumele elegante ale Forumurilor celorlalte revoluţii ale Estului! Ea a îmbrăcat uniforma pe care frigul, foamea, întunericul au tatuat-o pe carnea lor îngheţată. A fost o Revoluţie a mulţimilor forţate să răspundă cu pumnii armelor fumegânde ale Regimului muribund. Sudoarea muncitorească a coloanelor revoltate aminteşte, pe undeva, de solidaritatea strânsă a muncitorilor de la Gdansk, cu diferenţa că un Walesa a lipsit din uzinele şi fabricile româneşti. A compensat, în schimb, spiritul proletar drapat în steagul naţional. O Revoluţie care a pornit de la stânga pentru a sfârşi într-o dreaptă anarhică! O revoluţie, pur şi simplu, a mulţimilor! Nu avea cum anticipa Dictatorul că va fi măturat de la putere chiar de draga lui clasă muncitoare! La Târgovişte, încă mai spera că va fi eliberat de muncitorii furioşi care-l căutau furioşi, pentru a-l scopi!

• Nu numai banalitatea răului, ci şi fervoarea răului! Stalin, în perioada Marii Represiuni, a beneficiat – ca un amplificator gigantic – de fervoarea cu care nomenclatura şi-a măcelărit poporul! Cu puţin înainte de căderea lui Ceauşescu erau deja cunoscute cruzimile de serviciu, de activiştii porecliţii ”Te leagă!”, de obedienţa sângeroasă a şefilor roşii, care în poziţie de drepţi raportau triumfători “Se trage, tovarăşu’!” Și toate astea ce au urmat perioadei Dej în care fervoarea anonimă a răului, pur şi simplu, a răului fără motiv,


a răului sadic, crud, animalic, imund, gregar,fără cauză, fără sens, a răului banal, gratuit, a răului în care se scălda noua clasă de calici aduşi la putere! Fervoarea răului, imaginată cu fervoarea unui călău care taie capete şi în timpul liber! Fervoarea răului! Revoluţia română a suferit, la rândul ei, răni adânci. Suferinţele au tăcut. Morţii s-au împăcat cu veşnicia. Dar numele celor care au tras, au maltratat, au schingiuit, au ucis, au ars trupuri nevinovate au rămas necunoscute. Și nimeni nu doreşte, cu adevărat, să le mai cunoască!

• Îndărătnicirea cu care se vorbeşte în România despre „căderea comunismului” fără a sufla un cuvânt despre Revoluţia Română, cea care a produs-o!

• Neîncrederea în propriul popor l-a făcut pe istoricul român să-i refuze bravura pe care periodic i-a oferit-o, în schimb, istoria.

• Cel care studiază istoria Revoluţiei Române este un „institut politic”!. Cel care nu o studiază este un institut de cercetare!

• „Într-o perioadă de Revoluţie mor cei mai buni. Conform legii sacrificiului, în cele din urmă, laşii şi prudenţii au întotdeauna ultimul cuvânt, întrucât ceilalţi l-au pierdut dând ce aveau mai bun din ei.” (Albert Camus)

• De la moartea lui Ceauşescu la moartea ceauşismului este o cale încă mult prea lungă!

• Supravieţuirea fostului Regim în noul Regim!

• Din păcate, Revoluția a restituit România nu unei lumii viitoare, ci unei lumi trecute. Restitutio in integrum.

• Trăim încă, cu mult optimism, într-un Trecut durabil!

• Un postulat: unde nu este poporul este lovitura de stat!



• De câte ori poporul a ieşit în stradă şi cronicarul n-a ieşit, istoria s-a scris singură!

• Dar câţi, oare, dintre participanţii la zilele şi nopţile lui decembrie 1989 se mai preocupă astăzi de premisele, desfăşurarea şi efectele Revoluţiei lor?

*• Din păcate, unii dintre ei vor să creadă şi astăzi că Securitatea şi-a depus cuminte armele la rastel în

ziua de 18 decembrie 1989; unii vor să creadă şi astăzi că generalul Athanasie Stănculescu şi-a salvat patria, punându-şi piciorul în ghips, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, când, de fapt, el şi-a salvat pielea!

• Reconcilierea naţională după 25 de ani: asasinii trebuie iertaţi, victimele trebuie uitate!

„Nonconformismul şi libera gândire sunt, deja, considerate ca maladii mentale. Oare nonconformismul şi libera gândire sunt boli mintale? Potrivit ultimei ediţii a DSM IV (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), răspunsul este Da! Acest manual identifică o nouă boală numită «tulburare de opoziţie la provocare», sau TOP. Maladia este definită ca o schemă permanentă de neascultare, ostilitate şi provocare, iar simptomele includ respingerea autorităţii, negarea, teama, contrazicerea şi prezenţa agasării rapide”. (Claire Séverac)

• După DSM-IV toţi revoluţionarii sunt nebuni, toate Revoluţiile sunt demente! O justificare maximă a statului represiv când îşi interna opozanţii în spitalele de nebuni!

„Cred de ceva timp că, dacă într-o bună zi, metodele de distrugere cele mai eficiente vor reuşi să şteargă specia noastră de pe Terra, nu cruzimea va fi cauza dispariţiei noastre – şi cu atât mai puţin, bineînţeles, indignarea pe care o trezeşte cruzimea, nici chiar represaliile sau răzbunarea pe care şi-o atrage –, ci docilitatea, lipsa de responsabilitate a omului modern, acceptarea servilă a oricărui decret public. Ororile la care am asistat, ororile şi mai abominabile la care asistăm acum, nu înseamnă că rebelii, nesupuşii, refractarii sunt tot mai mulţi pe lume, ci mai degrabă că există tot mai mulţi inşi supuşi, docili, cu capul plecat”. (Georges Bernanos)

• O lovitură de Stat nu implică poporul în desfăşurarea timpului său istoric! Doar îl tulbură!

• Sunt încă prea mulţi istorici care au îngheţat pe soclul propriilor lor mărginiri. Sunt încă prea mulţi istorici pentru care cercetarea Revoluţiei Române este suspendată în aşteptarea deschiderii arhivelor de la Moscova. Să îl rugăm atunci pe preşedintele Vladimir Vladimirovici Putin să-i ajute puţin!

• Cercetarea adevărată a istoriei se face întotdeauna în numele Celor Drepţi!

Claudiu IORDACHE

*


SIMPOZION OMAGIAL

REVOLUŢIA ROMÂNĂ DIN DECEMBRIE 1989. DUPĂ 25 DE ANI

IRRD 1989 a marcat aniversarea a 25 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 prin organizarea unui simpozion dedicat acestui moment unic din istoria recentă a României. Manifestarea a avut loc în cursul zilei de 18 decembrie 2014, la Senatul României, sala Avram Iancu. Alături de conducerea IRRD – directorul general Claudiu Iordache şi directorul adjunct, prof. univ. dr. Ion Calafeteanu – au luat cuvântul, printre alţii: Cazimir Ionescu, Adrian Sanda, Dumitru Dincă, Vasile Duţă, Daniel Perju, Nicolae Bănuţoiu, Marian Vasile, Bocăneț Nicolae, Dan Rădoi, Gheorghe Boroş.

Contestată sau eludată de-a lungul timpului, Revoluţia Română din Decembrie 1989 stârneşte polemici şi confuzii în rândul societăţii şi în prezent, la un sfert de secol de la producerea sa. Conştiinţa publică a fost şi este intoxicată cu tot felul de informaţii nocive, în timp ce vocea

participanţilor la Revoluţie devine din ce în ce mai stinsă.

La împlinirea a 25 de ani de la eliberarea ţării de sub jugul dictaturii ceauşiste, IRRD i-a omagiat pe cei care în Decembrie 1989 şi-au riscat viaţa pentru dobândirea libertăţii. În acest cadru, participanţii la Revoluţie au putut să-şi exprime opiniile despre modul în care acest fragment dramatic al istoriei naţionale a schimbat vieţile oamenilor.

Vorbitorii au abordat diverse aspecte menite să elucideze unele neclarităţi privind desfăşurarea Revoluţiei, punctând, de asemenea, impasul şi clivajul social în care se află România, după 25 de ani de libertate.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui public numeros: membri ai Colegiului Naţional şi Consiliului Ştiinţific al IRRD, istorici, revoluţionari şi jurnalişti.

*



OMAGIU EXTERN

Revoluţia Română din Decembrie 1989

Niciodată o Revoluţie europeană nu s-a bucurat de mai multă atenţie, de mai mult respect, de mai multă preţuire decât Revoluţia Română din Decembrie 1989! Un popor care îşi înfrunta în stradă Dictatorul, un popor care sângera, dar nu făcea un pas înapoi, care plătea cu morţi dreptul de a fi liber, dar, mai ales, care izbândea prin forţele proprii, nu a mai existat în Europa anului 1989!

Revoluţia Română a răsturnat o tiranie ce părea de neclintit, în numai şapte zile!

Europa, lumea întreagă, surprinsă a asistat la desfăşurarea unui conflict atipic între popor şi dictatură, în care Dictatura avea de partea ei totul, iar poporul nimic!

Astăzi istoria Revoluţiei Române este cunoscută. Revista noastră a decis să le reamintească cititorilor săi reacţiile oficiale ale principalelor cancelarii ale lumii moderne, în lunile care au urmat răsturnării regimului Ceauşescu, iar reacţia lor a fost promptă. Ele, pretutindeni, au luat partea Revoluţiei române!

Niciodată în istoria ei România nu a fost mai cunoscută, mai respectată şi mai admirată, mai pe buzele tuturor ca atunci într-un decembrie 1989. Un moment de glorie meritată, care în timp a fost uitat. El trebuie amintit!


Consiliul de Securitate Naţională al SUA: „Românii şi-au exercitat în noiembrie dreptul greu câştigat, o moştenire a Revoluţiei din ’89, de a-şi alege viitorul lider”

Moştenirea Revoluţiei din 1989 continuă să trăiască şi astăzi, iar acest lucru a putut fi văzut la alegerile prezidenţiale din noiembrie, românii şi-au exercitat “dreptul greu câştigat de a-şi alege următorul lider” – arată Consiliul de Securitate Naţională al SUA într-o declaraţie cu ocazia comemorării a 25 de ani de la Revoluţia din 1989, care marchează căderea comunismului în România.

“În urmă cu 25 de ani, românii s-au alăturat unei mişcări pentru libertate care a cuprins întreaga Europă Centrală şi a eliberat milioane de oameni din spatele Cortinei de Fier. Bărbaţi şi femei curajoşi s-au ridicat împotriva unui regim represiv şi şi-au cerut libertatea. Peste 1.000 de români şi-au pierdut viaţa în decembrie 1989, dar sacrificiul lor a marcat începutul înlăturării ultimului regim comunist al Pactului de la Varşovia şi căderii Cortinei de Fier”, arată purtatorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, Bernadette Meehan. Potrivit oficialului american, “moştenirea din 1989 trăieşte, românii exercitandu-şi la alegerile prezidenţiale din noiembrie dreptul greu câştigat de a-şi alege viitorul lider”. “Trăim într-o lume mai bună, deoarece ţări ca România au muncit din greu pentru a-şi reforma sistemele politice şi economice şi au făcut eforturi pentru o Europă unită, liberă şi paşnică. În decurs de o singură generaţie, România a făcut o călătorie remarcabilă de la tiranie către libertate, de la naţiune captivă la aliat al NATO. Într-un sfert de secol a avut loc o schimbare extraordinară, iar viitorul României este luminos.

Felicităm poporul român cu ocazia acestei aniversari istorice şi aşteptăm cu nerăbdare să continuăm să lucrăm împreună pentru a face progrese în ceea ce priveşte securitatea, prosperitatea şi libertatea în regi-une şi pe întreg globul”, transmite purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA.

22 decembrie 2014, Hotnews

Ambasadorul Franței a adus un omagiu eroilor Revoluției Române din 1989

Ambasadorul Franței în România, François Saint-Paul, a adus un omagiu eroilor Revoluției române din 1989, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la acest eveniment.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Ambasada Franței, François Saint-Paul, împreună cu mai mulți jurnalişti şi corespondenți ai publicațiilor franceze în România, au ținut să îl omagieze şi pe ju-rnalistul francez Jean-Louis Calderon, decedat la Bucureşti în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

“Jean-Louis Calderon, senior-reporter la canalul Tv La Cinq, se afla la Bucureşti în decembrie 1989 pentru a relata despre Revoluție. Jean-Louis Calderon a murit făcându-şi meseria, în noaptea de 22 spre 23 decembrie. În memoria sa, o stradă din Bucureşti, un centru cultural din sectorul doi al Capitalei şi un liceu din Timişoara îi poartă numele”, se arată în comunicatul ambasadei.

Ambasadorul Franței în România, François Saint-Paul, a adus un omagiu eroilor Revoluției române din 1989, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la acest eveniment.

22 decembrie 2014, Agerpressursă foto: Simion Mechino/Arhiva Agerpres

OMAGIU EXTERN



25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE – Mărturii britanice:

„Toţi ştiau că se întâmplă ceva, dar nu vorbeau...”

– Michael Atkinson, ambasadorul Marii Britanii în România între 1989-1992, îşi aminteşte că în dimineaţa zilei de 21 decembrie nimic nu avea să prevestească ceea ce avea să se întâmple. Acesta povesteşte că, după fuga lui Ceauşescu din piaţă, s-a dus acolo, întrucât trebuia să transmită la Londra ce se petrecea în România. “Printre oamenii rămaşi în piaţă era o atmosferă de bucurie şi uşurare încât m-am dus repede la reşedinţă pentru a-mi aduce familia în centru (fiii şi fiica veniseră în vizită de Crăciun). Am fost impresionaţi de liniştea care domnea pe străzi. Nu erau semne de jaf, cu excepţia vitrinelor de la librărie care fuseseră sparte şi materiale de propagandă, în special volumele lui Ceauşescu, ardeau în grămezi pe străzi. Singurul lucru ciudat a fost faptul că demonstranţii din faţa teatrului de pe Magheru îi îndemnau pe toţi să se ducă să apere Televiziunea. Ne-am întrebat: «S-o apere împotriva cui? E vreo farsă studenţească?» A fost singurul indiciu al luptelor care aveau să urmeze”, scrie Atkinson, pe blogul ambasadorului britanic, Paul Brummell, care “găzduieşte” o serie de mărturii ale unor diplomaţi şi oameni de afaceri britanici aflaţi la Bucureşti în decembrie 1989.

Fostul ambasador mai spune că pe 22 decembrie era la ambasadă, timp în care familia sa a trebuit să se ascundă la subsolul reşedinţei, deoarece persoane au pătruns în casă de unde trăgeau asupra revoluţionarilor aflaţi la Televiziune. “Trebuie să fi fost de la Securitate sau forţele speciale cei care au intrat în locuinţa noastră pe furiş”, susţine el. O oficialitate de la Ambasada Republicii Federale Germania i-a adăpostit pe membrii familiei lui, în timp ce ambasadorul şi angajaţii ambasadei, având în vedere insecuritatea care domnea, ardeau documente confidenţiale. Fostul ambasador îşi mai aminteşte că s-a întors împreună cu soţia pe 23 decembrie la reşedinţa care fusese afectată de un incendiu. “Mâncarea pregătită pentru petrecerea de Crăciun era neatinsă în bucătărie. Erau ceva urme de jaf şi o fotografie înrămată cu mine şi cu Ceauşescu, făcută cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, fusese ruptă, iar partea în care apărea el dispăruse”, povesteşte Michael Atkinson.Apoi, membrii Ambasadei Britanice s-au refugiat la Ambasada Americană, păzită de puşcaşi marini, în urma unor zvonuri conform cărora Securitatea ar putea să răpească diplomaţi.

– Nigel Townson, director al British Council, venea cu avionul, pe 21 decembrie, de la Cluj la Bucureşti şi observa atmosfera tensionată din rândul pasagerilor, dar şi a membrilor echipajului. Un coleg, informator al Securităţii, care l-a însoţit la aeroport, a fost tot timpul taciturn şi la despărţire l-a sărutat pe obraji, spunând că s-ar putea să nu se mai vadă. “Deşi şansa de a ne revedea era mică, m-a întrebat dacă aş putea să-i aduc un whisky bun. Şi poate ceva pentru soţia sa. Şi pentru fiul său. Totul era cât se poate de ireal, toată lumea ştia că se întâmplă ceva, dar nimeni nu vorbea despre asta. Cel puţin nu cu mine, un străin”. Townson mărturiseşte că aştepta călătoria la Bucureşti aşa cum un copil aşteaptă “o vizită la fabrica de jucării a lui Moş Crăciun”, întrucât fusese invitat la Ambasadă, la petrecerea de Crăciun.”Eram în România de mai puţin de patru luni, dar rutina laptelui şi a pâinii raţionalizate, magazinele cu rafturi goale (sau, cel

Diplomaţi şi oameni de afaceri britanici rememorează evenimentele la care au fost martori în 1989, când toţi ştiau că se întâmplă ceva, dar nu vorbeau, despre atmosfera tensionată de atunci, precum şi lipsurile, pe care le resimţeau chiar şi străinii, deşi aveau la dispoziţie magazine speciale.


puţin aşa îmi amintesc, cu sute de cutii de mazăre şi nimic altceva), faptul că trebuia să mituiesc angajaţii de la Hotel Napoca pentru a-mi da carne pentru acasă, încercarea de a supravieţui cu salam de Sibiu, caşcaval, sardine la conservă şi bere Silva de la shop-uri (magazine cu vânzare în valută pentru străini - n.r.), fără fructe proaspete şi cu un număr limitat de legume, începuseră să-şi pună amprenta asupra stării mele de spirit, în mod normal veselă”, spune Nigel Townson, mărturisind că abia aştepta petrecerea de Crăciun cu “mâncare şi băutură din belşug”. Mai mult, se putea duce la un shop cu bunuri din Marea Britanie pentru a cumpăra “budincă englezească de Crăciun, plăcinte cu carne, cârnaţi, şuncă şi chiar hârtie igienică moale!”.Din cauza evenimentelor, petrecerea a fost anulată, astfel că Townson a fost dus la locuinţa şefului său, aflat la Londra, unde a urmărit la televizor, împreună cu soţia acestuia, ceea ce se întâmpla în stradă şi anunţul privind formarea Frontului Salvării Naţionale. “Era un bărbat în costum care arăta foarte stingherit şi câţiva indivizi cu mustăţi a la Freddie Mercury care păreau foarte hotărâţi”, îşi aminteşte britanicul. Prins de val, Townson a coborât în stradă şi s-a alăturat oamenilor care se se îndreptau cântând spre sediul Televiziunii. A doua zi, avea să plece în Marea Britanie, pe fondul tensionării situaţiei, pentru a reveni după trei săptămâni la Cluj.

– Omul de afaceri Mike Brown, care în 1989 lucra la Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, spune că mai are şi acum un drapel cu gaură primit, pe 21 decembrie, pe stradă de la un băiat care l-a salutat cu semnul victoriei. Brown rememorează unul dintre momentele care l-au marcat în timp ce se plimba prin centru pentru a vedea ce se întâmplă: “O femeie s-a apropiat de un soldat şi i-a spus: «Nu ne veţi împuşca, suntem mamele voastre!» Soldatul a scos încărcătorul de la arma AK47 şi a spus apăsat: «Nu, n-am s-o fac!» şi toţi am izbucnit în lacrimi, chiar şi soldatul. Femeia a înfipt apoi o floare în ţeava puştii lui şi l-a sărutat. Ne-am strâns mâinile şi am zâmbit, zâmbet ce s-a transformat repede în râs”. “Pe la mijlocul lunii decembrie am observat că prietenii mei români şi toţi oamenii de la birou păreau foarte tensionaţi şi petreceau mult timp şuşotind între ei. Ştiam că toţi colaboratorii mei erau nevoiţi să raporteze la Securitate tot ce spuneam sau făceam, şi la fel procedau unii prieteni şi ştiau că ştiu acest lucru. Am acceptat pentru că altfel ar fi avut probleme serioase, dar întotdeauna îmi alegeam cu atenţie cuvintele când eram în preajma lor. Această atmosferă m-a pus în alertă şi am încercat să aflu ce se întâmpla în jurul meu. În cele din urmă am aflat despre revoltele de la Timişoara care s-au răspândit şi în alte părţi”, spune omul de afaceri Ken Morgan, stabilit la Bucureşti după ce s-a îndrăgostit de o româncă în timpul unei călătorii de afaceri.Acesta nu a putut pleca aşa cum a fost sfătuit, întrucât pentru soţia sa româncă ar fi fost dificil să iasă din ţară. Astfel că a cumpărat cât de multă mâncare a putut şi pe 20 decembrie şi-a dus copiii şi o familie vecină care i-a cerut ajutorul în apartamentul amenajat la demisol, întrucât acesta era cel mai sigur loc din casă. Gloanţele au atins casa sa, aflată în apropiere de Gara de Nord, dar spre uimirea sa în tot acest timp nu au fost tăiate nici curentul, nici gazele şi nici apa. “De Crăciun am avut o cină britanică în sufragerie. În timpul mesei am aprins chiar şi instalaţia de la brad, apoi i-am trimis înapoi pe copii la demisol să se joace cu cadourile primite. Pregătisem 20 de cocktail-uri Molotov pe care să le arunc de pe terasă în faţa uşii principale şi a uşii din spate, în caz de nevoie”, îşi aminteşte Morgan, care în acele zile s-a alăturat vecinilor ce patrulau pe stradă pentru a-şi păzi locuinţele.

Cătălina Mihai, 22 decembrie 2014 , Mediafax

*

OMAGIU EXTERN



Ceremonii de marcare a 25 de ani de la Revoluţia Română

din Decembrie 1989 în oraşele-martir ale ţării

Bistriţa

La troiţa din faţa Palatului Administrativ a avut loc ceremonialul militaro-religios organizat pentru marcarea a 25 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989. Garda militară a dat onorul, după care a fost intonat Imnul de Stat al României şi s-a oficiat un „Te Deum” în amintirea celor care au căzut în Revoluţie.

S-a cântat „În veci pomenirea lor!”, apoi au fost depuse coroane de flori din partea Prefecturii, a Consiliului Judeţean (CJ), a Primăriei Bistriţa şi a Asociaţiei „22 Decembrie 1989”. A urmat defilarea gărzii şi acordarea onorului, după care, în sala de şedinţe a CJ, a avut loc o evocare a evenimentelor de acum 25 de ani.

Întâlnirea a fost deschisă cu o alocuţiune de prefectul Ioan Ţintean, apoi viceprimarul George Avram, preşedintele Asociaţiei „22 Decembrie 1989”, a evocat momentul marşului din 22 decembrie, de pe Platforma Industrială Bistriţa până în Piaţa „Petru Rareş”, ca gest de solidaritate cu Timişoara, Bistriţa declarându-se oraş liber înainte de fuga lui Ceauşescu. De asemenea, au fost amintiţi Ioan Sabău din Brăteni, mort la Cluj-Napoca, şi Cristian Remus Bucur din Bistriţa, eroi ai evenimentelor, în amintirea lor păstrându-se un moment de reculegere. În continuare, primarul Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu, a vorbit despre semnificaţia Revoluţiei la Bistriţa, iar profesorul Ioan Mureşan, managerul Direcţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud a Arhivelor Naţionale, a vorbit despre Revoluţie ca eveniment privit în contextul amplu al timpului istoric. Mureşan a afirmat că

Revoluţia din Decembrie 1989 este pentru istoria noastră un eveniment de nivelul celei de la 1848, al Unirii de la 24 ianuarie 1859 sau al Unirii de la 1918. Condiţiile Revoluţiei erau „coapte” în societatea românească şi nu evacuarea pastorului a fost premisă a evenimentului, ci revolta de la Braşov din 1987, revolta minerilor din 1977 şi altele. Au urmat evocări, amintiri, rostite de cei care au făcut parte din primele structuri ale organizării revoluţionarilor: Ovidiu Frenţ, Iacob Brăniştean, Ioan Benţa, Florin Chereji, Ioan Blaga şi alţii.

Au mai participat la manifestările de luni preşedintele CJ, Radu Moldovan, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, general de brigadă Ovidiu Uifăleanu, parlamentari şi şefi ai instituţiilor descentralizate.

22 decembrie 2014, Victor Stir Mesagerul, Bistriţa Năsăud

*


Braşov

Asociația Luptătorilor, Răniților şi Urmaşii Eroilor „Braşov Decembrie 1989” a organizat o serie de manifestări cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la victoria Revo lu ției române din Decembrie 1989.

La Colegiile „Andrei Şaguna”, „Nicolae Titulescu”, „Unirea” şi „Andrei Bârseanu” au avut loc simpozioane cu tema „Locul şi importanța Oraşului Martir Braşov în Revoluția română din Decembrie 1989”, la care au participat reprezentanți ai Asociației. Duminică, 21 decembrie, de la ora 17.00, s-a desfăşurat o defilare cu torțe a urmaşilor, răniților şi luptătorilor din Decembrie 1989 pe traseul (sediul Asociației - str. G Barițiu, nr.1) - str. Republicii - Troița din fața Prefecturii). La eveniment au fost invitați să participe şi cetățenii Bra şovului. Luni, 22 decembrie, la ora 10.00, la Troița din fața Prefecturii a avut loc un ceremonial militar şi o depunere de coroane. Ulterior, la Cimitirul eroilor Re voluției Române din Decembrie 1989, s-au organizat un ceremonial religios şi unul militar. Reprezentanții Asociației, ai insti tuțiilor publice locale şi județene, ai Armatei, ai Poliției, ai Jandarmeriei, ai Partidelor Politice au depus coroane, ca semn de omagiu pentru martirii Braşovului din Revoluție. La final, membrii Asociației au împărțit pachete.

23 decembrie 2014Braşovul tău

*

Bucureşti

Românii continuă să-şi comemoreze, şi astăzi, eroii revoluţiei anti-comuniste din decembrie 1989. La un veac de la sângeroasele evenimente din decembrie, românii continuă să-şi comemoreze eroii. În toate bisericile din ţară s-au tras clopotele şi au fost oficiate slujbe de pomenire. La ora 11.00 au avut loc loc depuneri de coroane de flori la Televiziunea Română, unde s-a deschis, astăzi, pentru prima oară spre vizitare Studioul 4 din care s-a transmis în direct Revoluţia. O astfel de ceremonie a avut loc şi la Troiţa din faţa Sălii Radio. Coroane de flori s-au depus şi la Universitate, unde a fost prezent şi preşedintele Klaus Iohannis.

El a depus o coroană de flori la monumentul ridicat în Piaţa Universităţii, în memoria eroilor revoluţiei. Klaus Iohannis a fost însoţit de consilierul prezidenţial Andrei Muraru. La Troiţa din Piaţa Universităţii sunt depuse mai multe coroane de flori din partea instituţiilor statului şi a asociaţiilor de revoluţionari.

22 decembrie 2014, RRA

*

ROMÂNIA – ANUL 25



BuzăuEroii martiri omagiaţi

în Piaţa Dacia

„Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii” a fost marcată şi la Buzău, pe 22 decembrie, printr-o serie de acţiuni organizate de Instituţia Prefectului, atât la ,,Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989” – Piaţa Dacia, cât şi la ,,Bustul Generalului Ştefan Guşă” din localitatea Spătaru.

Festivităţile marcării a 25 de ani de la Revoluţia din 1989 au debutat cu intonarea imnului naţional şi un ceremonial religios, urmat de unul militar, discursuri ale autorităţilor şi liderilor asociaţiilor de revoluţionari şi s-au încheiat cu depuneri de coroane şi jerbe de flori.

47 de buzoieni au murit în Revoluţia Română din 1989. 25 dintre aceştia au murit pe raza judeţului Buzău, iar ceilalţi 22 în Bucureşti, Braşov, Hunedoara, Târgovişte şi Timişoara. Ziua de 22 decembrie a fost declarată Ziua Victoriei Re-voluţiei Române şi a Libertăţii începând din 2011.

*

Chişinău

Câteva zeci de tineri au organizat o acțiune de comemorare a celor căzuți în Bucureşti în anul 1989. Tinerii s-au adunat la monumentul lui Ştefan cel Mare, după care au mers spre Ambasada României din Chişinău şi au aprins lumânări sub forma cifrei 89. Evenimentul a fost organizat de platforma „Tinerii Moldovei”. Tinerii participanți fac parte din mai multe organizații care promovează unirea Moldovei cu România. Ce spun participanții despre revoluția română: Ion Purice (participant) : „Am venit să fim solidari cu frații noştri din România. Pentru mine Revoluția din 1989 înseamnă luptă, înseamnă împotrivire contra regimurilor totalitare care au omorât oameni, au distrus familii. Noi trebuie să luăm exemplu de la frații noştri de peste Prut, să fim mai solidari, să fim mai curajoşi pentru că la noi comunismul post-sovietic a căzut abia în 2009”.

Victor Sîrbu (participant) „Am venit să arăt că-mi pasă despre evenimentele din 1989. Sunt student în Timişoara şi am întâlnit şi discutat cu mai mulți oameni, revoluționari care au participat la evenimentele de atunci. Pentru mine revoluția română înseamnă sacrificiul unor oameni simpli pentru libertatea noastră. Eu cred că revoluția era inevitabilă. România a fost una din ultimele țări europene în care a căzut comunismul. Păcat însă că a fost făcut prin sânge.”

Alina (participantă) „Pentru mine revoluția a însemnat trecerea de la România socialistă la cea pe care o avem acuma. Cred că revoluția a schimbat modul de viață al românilor. Oamenii nu aveau cu ce se încălzi, trebuiau să aprindă aragazul să se încălzeazcă, iar apoi dimineața unii din ei să se trezează asfixiați.”

Elena Manoil (participantă) „Am venit cu un grup de prieteni, oameni care au fost acolo, care cunosc poveşti de viață ale acelor care au fost acolo şi ne simțim într-un fel obligați să le cinstim memoria.”

Revoluția Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstrații desfăşurate în România, între 16 şi 25 decembrie 1989, care au dus la căderea preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi la sfârşitul regimului comunist din România. Demonstrațiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul şi execuția soților Ceauşescu. Înainte de revoluția română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democrație; România a fost singura țară din blocul estic care a trecut printr-o revoluție violentă şi în care conducătorii comunişti au fost executați.

unimedia.info

*


Cluj

La fel ca în fiecare an, clujenii au ieşit în stradă pentru a comemora eroii martiri ucişi în timpul Revoluției din decembrie 1989.

Aproape 100 de persoane au participat la depunerea de coroane de pe strada Horea, apoi s-a mers în marş spre Piața Unirii (atunci Piața Libertății) la monumentul dedicat eroilor Revoluției. În prezența primarului Emil Boc a fost oficiată o slujbă religioasă şi au fost depuse coroane de flori din partea Asociaților de Revoluționari, a Primăriei, a Consiliului Județean şi din partea Prefecturii.

Cu această ocazie a fost lansat şi volumul „Stâlpii Împucați, volum ce conține pozele realizatea la Revoluția din Cluj de Răzvan Rotta, însoțite de poezii ale tinerilor poeți, scrise după decembrie 1989.

Evenimentul a continuat cu marşul spre Cimitirul Eroilor, acolo unde Înalt Preasfințitul Andrei Andreicuț a săvârşit o slujbă de pomenire a celor căzuți în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989.

De asemenea, au avut loc depuneri de coroane la monumentul eroilor. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare alcătuită din militarii Diviziei 4 Infatnterie Gemina şi Jamdarmi.

Câțiva suporteri de la U Cluj au fost prezenți şi au afişat un banner în alb şi negru cu mesajul: Istoria nu ne iartă dacă o uităm

21 decembrie 2014 Dana ŢÎRLEA: Cotidianul de Cluj

*

Constanţaîşi cinsteşte eroii

TSD Constanţa a participat la ceremonialul organizat în memoria eroilor Revoluţiei din decembrie 1989. Tinerii social-democraţi din Constanţa au depus coroane de flori, atât la Troiţa Martirilor Revoluţiei de la Casa de Cultură Constanţa, cât şi la Grupul Funerar al Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, de la Cimitirul Central din oraş, arătând, în acest fel, recunoştinţă faţă de cei care s-au jertfit, acum 25 de ani, pentru ca România să fie astăzi o ţară liberă şi demnă. Totodată, tinerii şi-au manifestat solidaritatea faţă de familiile îndurerate ale victimelor revoluţiei din decembrie 1989. Înainte de ceremonialul militar de depunere de coroane a avut loc şi un ceremonial religios condus de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, însoţit de un înalt sobor de preoţi. “Cinstea şi recunoştinţa noastră profundă se îndreaptă în aceste zile către sufletele care s-au jertfit acum 25 de ani pentru ca România să trăiască acum liberă şi demnă. Aceşti eroi sunt cei ce ne oferă, an de an, preţioasa lecţie a curajului, demnităţii şi a iubirii faţă de ţară”, a declarat Costin Răsăuţeanu, preşedintele TSD Constanţa. Acest gest este repetat, an de an, de tinerii social-democraţi din Constanţa. Prin programul „TSD – promovăm valorile şi tradiţiile româneşti”, tinerii îşi propun aprinderea sentimentului naţional, prin cinstirea trecutului, a simbolurilor, a valorilor şi a tradiţiilor poporului român. Însemnătatea omagierii victimelor revoluţiei din decembrie 1989 este cu atât mai mare cu cât anul acesta românii sărbătoresc un sfert de secol de la căderea regimului totalitar comunist.

22 decembrie 2014, Observator de Constanţa

*




Craiova Au fost comemorați cei 19 eroi ai

Revoluției din 1989

Eroii Revoluției din decembrie 1989, care au pus înaintea propriei vieți dorința de libertate a generațiilor ce vor urma, au fost comemorați astăzi de oficialitățile craiovene şi de mai mulți revoluționari. Zeci de craioveni au fost prezenți la acest moment aflat sub semnul recunoştinței. Acum un sfert de veac, 19 craioveni şi-au pierdut viața pentru libertatea noastră şi alte câteva zeci au fost răniți şi persecutați.

„În fiecare an, ultimele zile ale lunii decembrie prilejluiesc rememorarea eveni-mentelor sângeroase circumscrise Revoluției Române cu toată încărcătura ei de victime, dar şi de întâmplări încă nedesluşite care au precedat- o şi apoi au succedat-o. Ziua de 22 decembrie are o semnificație aparte pentru poporul nostru pentru că este ziua în care, în urmă cu 25 de ani, Revoluția Română începută la Timişoara cuprindea şi Craiova. Alături de cetățenii din toate marile oraşe ale României parcă la un îndemn, craiovenii au ieşit în stradă să-şi câştige eliberarea de sub dictatura comunistă, să pună capăt unui regim totalitar care depăşise limita oricărei închipuiri. Revoluția din decembrie 1989 a lăsat în urmă la Craiova zeci de morți şi răniți , victime ale agoniei unui regim care nu-şi închipuia că se va prăbuşi vreodată, spiritul de sacrificiu al craiovenilor fiind mai puternic decât instrumentele de represiune îndreptate în acele zile împotriva lor. În semn de cinstire pentru cei ce s-au jertifit, pentru eroismul manifestat în lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, la inițiativa parlamentarilor doljeni, municipiul Craiova a fost declarat oraş martir. Astăzi, când s-au scurs 25 de ani de la Revoluție suntem datori mai mult ca oricând să arătăm generaților tinere că sacrificiul acestor eroi reprezintă drepturile şi libertățile câştigate, exemplul de solidaritate ce trebuie urmat pentru realizarea idealurilor noastre ca națiune şi pentru constituirea democrației. Datorită lor, a revoluționarilor, astăzi există România Democratică şi instituțiile fundamentale ale statului de drept. România a devenit partener NATO cu drepturi depline şi este membră a Uniunii Europene. Acestea au

fost şi dezideratele celor care în decembrie 1989 au ieşit în stradă împotriva regimului totalitar comunist. Aşadar, se cuvine ca în aceste zile să cinstem memoria eroilor noştrii doljeni care au pus înaintea propriei vieți dorința de libertate a generațiilor ce vor urma”, a spus Sorin Răducan, prefectul județului Dolj.

„Sunt onorat să particip la Ziua Victoriei Revoluției Române şi să mă adresez unui distins auditoriu în rândurile căruia sunt mulți dintre patrioții care în urmă cu 25 de ani scriau una din cele mai glorioase file din istoria noastră şi prin împlinirea aspirației la libertate a unei întregi națiuni aşezau piatra de temelie a României de astăzi. Se împlineşte un sfert de veac de când, prin sacrificiul suprem al eroilor unui Decembrie însângerat, România s-a smuls din întunericul în care o prinsese un regim totalitar şi a făcut pasul hotărâtor către lumină, către adevăr, către democrație. 1989 rămâne un moment de referință al trecutului, marcând sfârşitul unei epoci, dar şi începutul unui nou capitol al devenirii noastre, un destin ce ne spune că astăzi suntem o națiune puternică, unită, respectată de partenerii europeni, dar şi o națiune care prețuieşte şi apără libertățile fiecăruia dintre cetățenii săi. Generațiile care vor veni nu trebuie să uite niciodată că drepturile pe care le avem consfințite şi care ne permit existența nu ne-au fost oferite, ci au fost câştigate prin luptă, pentru ele a fost plătit un preț dureros şi le datorăm recunoştința nostră tuturor celor care au pus interesele țării mai presus decât propriile vieți”, a spus Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Județean Dolj.

„Ne-am adunat astăzi pentru a-i comemora pe cei 19 eroi ai Revoluției din 1989 de la Craiova, care şi-au dat viața pentru libertatea noastră. Acum un sfert de secol, în acele cumplite zile de decembrie unii şi-au pierdut părinții, alții copiii sau frații sau poate câțiva dintre cei prezenți astăzi ați fost răniți, persecutați sau umiliți de regimul comunist. Ziua de 22 decembrie consfințeşte, de asemenea, împlinirea idealului de dreptate şi libertate ale poporului român. Suntem membrii NATO, iar țara noastră face parte din marea familie europeană. Avem o sumă de practici democratice deja încetățenite: libertatea de exprimare, cultura civică sau dreptul de a ne vota liderii. Cu toate acestea, avem restanțe în multe domenii față de țările occidentale, decalaj


pe care doar împreună îl putem recupera. În memoria celor doborâți de gloanțe în acele zile suntem datori să-i respectăm cum se cuvine şi prin ceea ce facem zi de zi, să dovedim că nu şi-au dat viața degeaba, să fim mândrii de noi şi de felul în care ne respectă legile. Vreau să vă spun că sunt foarte mândră de faptul că m-am numărat printre parlamentarii doljeni care au inițiat acel proiect de lege referitor la declararea oraşului Craiova drept oraş martir”, a spus Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

Evenimentul s-a încheiat cu depunerea coroanelor de flori în memoria eroilor Revoluţiei din decembrie 1989 din partea Consiliului Judeţean Dolj, Prefecturii județului Dolj, Primăriei, Consiliului Local, Garnizoanei Craiova şi din partea partidelor politice şi revoluționarilor doljeni.

23 decembrie 2014 Aura Şerbănică , Lupa

*

Galaţi Cinste Eroilor Martiri ai Revoluţiei

Coroane în memoria celor ce şi-au dat viaţa pentru libertate

Puţini gălăţeni au participat, luni, la manifestările dedicate Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi Libertăţii, organizate de Instituţia Prefectului. Câţiva revoluţionari ai Galaţiului, reprezentanţi ai unor partide, prefectul Dorin Otrocol, primarul Marius Stan şi vicepreşedintele CJ Cornel Hamza, alături de câteva rude ale eroilor şi doar câţiva curioşi au luat parte la ceremonialul militar şi religios ce s-a desfăşurat la Monumentul Eroilor Martiri din faţa Prefecturii.

După prezentarea onorului, intonarea Imnului de Stat şi slujba de sfinţire a monumentului şi de pomenire a eroilor, revoluţionarii, urmaţi de autorităţi şi membrii PSD, PNL, UNPR, PC şi PLR au depus coroane de flori în memoria celor care, în urmă cu 25 de ani, şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră. Că democraţia a fost înţeleasă prost de mulţi dintre noi, dar în special de politicienii zilelor noastre, că România la care visau tinerii gălăţeni răpuşi de gloanţe, în 1989, nu este, poate, aşa cum

şi-au dorit sau că nu ştim să ne cinstim eroii, acestea sunt lucruri de luat în seamă, asupra cărora ar trebui să reflectăm.

„Ştiţi ce aniversăm astăzi? Sigur nu ştiţi!”, ne-a spus unul dintre revoluţionarii prezenţi la Monumentul Eroilor Martiri ai Revoluţiei Române din faţa Prefecturii. „… 25 de ani de umilinţă! Pentru că de 25 de ani îşi bat joc de noi toţi «guleraţii» aceştia cu cămăşi albe, cravată, papioane şi ne fură ţara şi pământul de sub picioare. Jertfa a fost de pomană. Participarea a fost slabă, foarte slabă. Ar fi trebuit ca toată clasa politică să fie prezentă la manifestări, să mulţumească, nu nouă, ci celor care s-au jertfit”, a continuat, mâhnit, Costel Chipăilă, revoluţionar.

Dacă unii dintre cei prezenţi au condamnat lipsa de interes a politicienilor pentru acest eveniment, revoluţionarul Sorin Ţiţei a avut, în schimb, o altă părere: „Politicienii nu au calitatea morală să participe la acest eveniment. Faptul că mulţi dintre aceştia au lipsit este o ruşine pentru Galaţi şi pentru gălăţeni. Ei ar fi trebuit mai degrabă să facă ceva pentru judeţul Galaţi, pe care l-au adus în pragul colapsului, nu să vină să-şi afişeze feţele nepăsătoare aici, în faţa revoluţionarilor şi în memoria eroilor martiri tineri care şi-au pierdut viaţa”.

După ceremonialul militar şi religios de la Monumentul Eroilor, autorităţile au participat la o slujbă de pomenire a celor căzuţi în decembrie 1989, oficiată de Înaltpreasfinţitul Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi, la Catedrala Arhiepiscopală.

Corina Dobre, Viaţa liberă

*




Iaşi Comemorarea eroilor Revoluţiei

Române

În ziua de 22 decembrie, la Troiţa din faţa Palatului Culturii a avut loc un ceremonial militar şi religios, pentru cinstitrea memoriei eroilor care au cazut la Revoluţia din ’89. Puţin mai devreme, la sediul Prefecturii, a avut loc un ceremonial în cadrul căruia au fost acordate plachete şi diplome pentru ieşenii care au participat la Revoluţia din 1989.

22 decembrie 2014Buna ziua Iaşi

*

OradeaOmagiu eroilor căzuţi

Împlinirea a 25 de ani de la Revoluţie a fost marcată, la Oradea, printr-un ceremonial militar religios desfăşurat ieri în Cimitirul Municipal. Interesul orădenilor pentru manifestarea dedicată comemorării eroilor căzuţi în Decembrie 1989 a fost extrem de redus, la ceremonial asistând doar politicieni, reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, cadre militare active, în retragere şi în rezervă, membri ai Asociaţiei Luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - Oradea şi rude ale celor patru eroi orădeni.

Ceremonialul militar religios organizat cu ocazia Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii s-a desfăşurat în Cimitirul Municipal „Rulikowski”, la mormintele eroilor: slt. Adrian Victor Puşcău, slt. Marius Cosma, slt. Damşe Adrian Dorin, precum şi la mormântul eroului Tomozei Neculai. Printre oficialităţile prezente s-au numărat prefectul Claudiu Pop, subprefectul Iulius Delorean, eurodeputatul Emilian Pavel, senatorul Gavrilă Ghilea, vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang, viceprimarii Mircea Mălan şi Ovidiu Mureşan, dar şi episcopul ortodox al Oradiei, PS Sofronie Drincec. Festivităţile au debutat cu întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de

luptă, ocuparea locului în dispozitiv şi intonarea Imnului Naţional al României. A urmat o slujbă de pomenire la mormintele sublocotenenţilor post-mortem Puşcău Adrian Victor, Damşe Adrian Dorin şi Cosma Marius, oficiată de un sobor de preoţi condus de episcopul Sofronie Drincec, din care a făcut parte şi Gheorghe Nemeş, paroh al Bisericii Albastre din Rogerius, membru al Asociaţiei Luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei Române Oradea. La finalul slujbei acesta a ţinut o scurtă alocuţiune în care a vorbit despre sacrificiul tinerilor care au murit la Revoluţie. Tot despre semnificaţia zilei de 22 Decembrie a vorbit prefectul Claudiu Pop într-o scurtă alocuţiune. Ceremonialul a continuat cu depuneri de coroane, jerbe şi flori la mormintele celor trei eroi. După defilarea gărzii de onoare şi onorul muzicii militare, alaiul s-a deplasat la mormântul eroului Tomozei Neculai, unde au fost depuse coroane, jerbe şi buchete de flori.

Ioana Matea Crişana cotidian independent

*

PloieştiSimpozion-dezbatere pe tema

Revoluţiei Române din Decembrie 1989

Sub patronajul Prefecturii Prahova, la 20 decembrie 2014 Asociaţia Revoluţionarilor din Prahova a organizat aniversarea a 25 de ani de la Revolutia Română din Prahova. Evenimentul s-a desfăşurat în sala Marii Uniri din Palatul Culturii din Ploieşti.

De asemenea, în cadrul Simpozionului-dezbatere, dedicat marcării a 25 de ani de la Revoluţia Română din Prahova, câteva personalităţi participante direct la eveniment au reaminti, prin scurte expuneri, ceea ce s-a întâmplat atunci în judeţul Prahova în decembrie 1989. În încheierea manifestării omagiale, au fost acordate diplome şi medalii jubiliare.

*


Râmnicu Vâlcea Ceremonii militare şi religioase

pentru eroii martiri

Garnizoana Râmnicu Vâlcea a organizat luni, 22 decembrie 2014, începând cu ora 10:50, evenimente dedicate comemorării a 25 de ani de la Revoluția Română din 1989. Manifestările au debutat pe platoul din faţa Prefecturii şi au continuat la Monumentul comemorativ ridicat în memoria Eroilor Martiri căzuți pentru Victoria Revoluției, cu o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.

*

Reşiţa

Primăria Municipiului Reşiţa a organizat în colaborare cu asociaţiile de revoluţionari, în perioada 16-22 decembrie 2014, acţiuni dedicate marcării a 25 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989. Reprezentanţi ai revoluţionarilor au vorbit despre evenimentele din 1989 la liceele reşiţene, iar în intervalul 20-22 decembrie, la Reşiţa au fost organizate evenimente comemorative şi festive.

*

Sibiu Comemorarea celor 99 de victime

ale Revoluţiei

La Sibiu, manifestările organizate în memoria celor 99 de eroi sibieni au demarat duminică seara (21 decembrie) printr-o impresionantă retragere cu torţe a militarilor din Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” şi batalionul de jandarmi, în frunte cu muzica militară, sub bagheta maiorului Dumitru Stângaciu, şeful muzicii militare. În urmă cu 25 de ani, starea vremii a fost identică cu ziua de ieri, doar că atunci Sibiul

vuia sub presiunea maselor populare, un vuiet amestecat cu fumul blindatelor, dar şi cu şuierul gloanţelor. Atunci pe străzile Sibiului manifestanţii strigau “Fără violenţă” şi îndemnau concetăţenii să cânte „Deşteaptă-te, române!”. Poporul era sătul de obsedanta partitură: “Partidul, Ceauşescu... România”. Ei bine, în acest decembrie contemporan, cu pioşenie şi evlavie, sibienii şi-au adus aminte de eroii neamului. În locurile de foc – din anul Revoluţiei – au fost prezenţi cu preponderenţă oficialităţi, clerici şi militari, membrii Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, filiala jud. Sibiu „General Ilie Şteflea” şi a celor din Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din MAI şi membrii ai Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor, filiala Sibiu, „Regina Maria”. Nu au lipsit de la aceste ceremoniale membrii familiilor urmaşi ai eroilor revoluţiei sibiene. Sibiul a plâns în memoria îngerilor Revoluţiei. Sibiul a râs văzând că urmaşii celor trecuţi în lumea drepţilor nu mai sunt încorsetaţi de lanţurile comunismului. Nu ştim cum şi-ar fi imaginat aceşti eroi România de azi, dar cu siguranţă ei sperau ca ţara să fie cuprinsă şi de o revoluţie spirituală, o lume în care adevărul, dreptatea şi fraternitatea să biruie.

„Un popor este etern, prin cultul pentru eroii săi”

Nicolae Iorga




Despre năzuinţele pentru care s-au jertfit 99 de eroi şi peste 240 de răniţi au vorbit IPS Streza – Mitropolitul Ardealului, prefectul Ovidiu Sitterli, preşedintele CJS – Ioan Cindrea, primarul interimar al municipiului - Astrid Fodor şi Gen. bg. prof.conf.dr.ing. Ghiţă Bârsan, care au avut intervenţii inundate de bune intenţii, de energie pozitivă şi de gânduri line. Chiar şi Imnul României parcă a răsunat mai frumos, iar slujba de pomenire a fost mai profundă şi mai blândă. Aşa cum vedeţi şi în imagini, cu prilejul ZILEI EROILOR MARTIRI DECEDAŢI ÎN REVOLUŢIA ROMÂNĂ DIN DECEMBRIE 1989 au fost organizate mai multe ceremonii de depuneri de coroane şi jerbe de flori, după cum urmează: la Monumentul Eroului Maior postmortem Niţă Octavian din incinta Centrului de Instruire pentru Comunicaţii şi Informatică „Decebal”, la Monumentul Eroilor Revoluţiei din faţa Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, la Monumentul Eroilor Revoluţiei din faţa sediului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, la Monumentul Eroului Dumitru Croitoru din incinta Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dumitru Croitoru” Sibiu, la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 din incinta Centrului Domenii şi Infrastructuri Sibiu de pe Şos. Alba-Iulia (lângă aeroport), la Monumentul Eroilor Revoluţiei din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, şi la Mormintele Eroilor Revoluţiei din Cimitirul Municipal Sibiu.

A consemnat col(r) V. Neghină23 decembrie 2014

*

TârgovişteComemorarea Revoluţiei

Române din Decembrie 1989, la Monumentul Eroilor Revoluţiei

Revoluţia Română din Decembrie 1989 a fost marcată de Asociaţia Luptătorilor din Decembrie – 1989 Dâmboviţa, prin acţiuni complexe. La Monumentul Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989, din judeţul

Dâmboviţa, Piaţa „Mihai Viteazul”, Târgovişte, s-au derulat acţiunile de comemorare: prezentarea onorului Gărzii de onoare; intonarea Imnului de Stat al României; alocuţiunea susţinută de preşedintele Asociaţiei Luptătorilor din Decembrie – 1989 Dâmboviţa; aspecte mai puţin cunoscute ale acţiunilor deosebite ala Revoluţiei la Târgovişte şi în judeţul Dâmboviţa; slujba de pomenire a eroilor şi împărţirea pomenilor. Au rostit alocuţiuni, în respectul revoluţionarilor Dâmboviţeni pentru contribuţia foarte importantă la victoria acesteia şi autorităţile locale. Au fost depuse coroane şi jerbe de flori din partea: Asociaţiei Luptătorilor din Decembrie – 1989 Dâmboviţa, autorităţilor locale, instituiţiilor reprezentative, Garnizoanei Armatei din Târgovişte, Cercului Militar Târgovişte, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa, S.R.I. Dâmboviţa, Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Sindicatelor, ONG-urilor. S-au acordat medalii, insigne şi diplome de comemorare a 25 de ani de la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989. De asemenea, comemorări s-au desfăşurat la Muzeul organizat într-un spaţiu de la fosta UM 01417, în care au fost deţinuţi Nicolae şi Elena Ceauşescu, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu”, şcoli şi alte instituţii semnificative. Au fost prezenţi la Monumentul Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989 membri ai familiilor celor căzuţi pentru libertate şi democraţie, ai răniţilor, „ai


luptătorilor cu merite deosebite pentru Victoria Revoluţiei Antecomuniste din Decembrie 1989”, şi locuitori din municipiul Târgovişte, ca şi din judeţul Dâmboviţa.

Ion Badea, Preşedinte al Asociaţiei Luptătorilor din Decembrie – 1989,

Dâmboviţa

*

Târgu Jiu

Cei 25 de ani de la Revoluţie au fost evocaţi şi la Târgu-Jiu printr-un ceremonial militar-religios. Ieri, în piaţa Prefecturii, autorităţile locale şi judeţene, oameni de cultură şi familiile martirilor căzuţi pentru eliberarea gorjenilor din cătuşele comunismului s-au strâns pentru a omagia un sfert de secol scurs de la sacrificiul copiilor, soţilor sau taţilor într-un decembrie sângeros în 1989. Momentul a fost marcat şi la Târgu-Jiu de oficialitățile care au participat la manifestările evocatoare şi de cinstire a eroilor Revoluţiei. Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire, iar intonarea imnului național, la fel ca şi depunerea de coroane au fost momente emoţionante. La 25 de ani de la sângeroasele lupte de stradă ale Revoluţiei Române, autorităţile locale spun că sacrificiul supreme nu va fi uitat şi nu trebuie uitat niciodată. Florin Cârciumaru, primarul oraşului, a ținut să evidenţieze cu ce schimbări, minusuri şi plusuri a venit sfertul de secol de la Revoluţie: „Au trecut 25 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989 care au redat românilor libertatea şi demnitatea, dreptul de a visa şi de a-şi determina singuri soarta. Au fost zile dramatice, însângerate pentru mii de familii de români. Contextul politic european a arătat că schimbarea se putea produce şi fără jertfa umană, însă neamul românesc a arătat că s-a obişnuit să-şi plătească tributul clădindu-şi istoria pe trupurile eroilor. Ne întrebăm fără a putea găsi răspunsul mulţumitor dacă idealurile acelor zile au fost atinse. Sunt oameni care spun că nu s-a schimbat nimic, dar văzând imaginele acelor zile nu ne putem îndoi de revoluţie”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul

Tg Jiu. Şi preşedintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu a evocat decembrie 1989, pagina scrisă cu sânge de cei care au avut curajul să spună nu comunismului pentru totdeauna: „A trecut un sfert de veac de la Revoluţia din 1989, ultima filă de istorie scrisă printre gloanţe şi înrădăcinată în memoria noastră de cei peste 1000 de oameni care şi-au dat viaţa. Istoria ţării noastre nu a fost niciodată prietenoasă cu poporul nostru a cărui menire a fost să lupte în permanenţă cu poporul nostru”, a declarat Ion Călinoiu, şeful judeţului.

„Ce să mai aşteptăm?” Din păcate, anii care au trecut de la Revoluţie nu au reuşit să şteargă durerea pierderii unor suflete nevinovate, ci o adâncesc şi mai mult. Iar pentru mamele care acum 25 de ani îşi îngropau fiii sau fiicele căzute sub gloanţe, fiecare decembrie mai adăugă o umbră şi nu o speranţă in bine. “Pentru noi nu s-a schimbat nimic, decât durerea. Ce să mai aşteptăm, decât durere şi foc?! Am avut un băiat şi o fată, doar fata mi-a rămas”, a spus cu jale mama unui martir al Revoluţiei. Defilarea Gărzii de Onoarea şi onorurile militare au desăvârşit marcarea Revoluția Română din 1989 la Târgu-Jiu, iar la mormântul eroilor Revoluţiei au fost depuse jerbe de flori in memoriam celor căzuţi pentru îndepărtarea comunismului. Poate doar glasul colindătorilor strânşi şi ei în Piaţa Prefecturii să mai fi adus într-o zi de omagiu, puţină lumină în sufletele familiilor, care cu greu se pot bucura de sărbătorile acum libere, dar triste pentru ei.

23 decembrie 2014Silvia Fleancu, Impact în Gorj

*




Timişoara Zeci de candele şi torțe s-au aprins

în memoria celor căzuți

La un sfert de veac după Revoluție, timişorenii au reaprins lumina în oraşul care a jertfit primii eroi. Peste o mie de oameni au mărşăluit în tăcere în această seară pe străzile oraşului de pe Bega, urmând traseul revoluționar Piața Maria – Catedrală – Operă – Asociația „Memorialul Revoluției” – Cimitirul Eroilor, unde şi-au vărsat sângele cei 62 de eroi căzuți.

În 17 decembrie 1989 la Timişoara se trăgeau primele focuri de armă şi cădeau sub gloanțe primii tineri ai Revoluției. Astăzi, timişorenii au ieşit din nou în stradă, doar pentru a-i comemora pe cei care şi-au jerfit viața.

Deopotrivă, tineri şi bătrâni, au mărşăluit pe străzi, după care s-au oprit şi au aprins zeci de lumânări şi candele pe treptele Catedralei, înălțând rugăciuni spre ceruri în amintirea eroilor. De asemenea, alte sute de lumânări au luminat, astăzi, la Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei şi în bisericile în care s-au ținut slujbe pentru martirii Timişoarei.

La 25 de ani de la Revoluție, fondul sonor din centrul Timişoarei a fost dominat din nou de aceleaşi scandări: „Păcat de sângele vărsat!”, „O dorință sinceră, România liberă!”, „Jos comunismul!”, „LIBERTATE!”.

17 decembrie 2014 sursa: Cristina Melnic Presa libera.net

*

Klaus Iohannis: Nu e niciodată inutil sau banal

să vorbeşti despre libertate

“Am făcut promisiunea de a veni la Timişoara nu doar pentru semnificația istorică şi politică a momentului, ci şi din respect pentru cei care şi-au dat viața în 1989” – a spus actualul preşedinte al României în Piaţa Operei din Timişoara

Curajul lor a inspirat o întreagă națiune, ei au arătat primii că aspirația de libertate este mai puternică decât represiunea unui regim autoritar.

E mai simplu să vorbeşti de libertate în comparație cu opusul ei, e mai greu să vorbeşti despre libertate într-o lume care păstrează aparența ei.

Nu e lipsită de provocări nici astăzi, nu e niciodată inutil sau banal să vorbeşti despre libertate

În orice construim, suntem datori să avem mereu ca reper libertatea.

La Timişoara, comunismul a fost învins pentru prima dată în decembrie 1989. Regimul s-a prăbuşit aşa cum s-a instalat, prin crime şi abuzuri.

Nu ne mai putem permite să ignorăm lecțiile trecutului.

România are nevoie de un mare muzeu al comunismului care să inspire proiecte educaționale mari. Trebuie să ne întrebăm cu luciditate: ce am făcut cu libertatea noastră, ce am făcut cu România într-un sfert de secol?

Sunt lucruri pe care le-am reuşit: am construit pentru România un sistem de securitate,


suntem membri NATO, azi România e o ţară sigură. Am integrat România în UE, e un bun câştigat, rezultatul unui proiect naţional unanim împărtăşit”, a adăugat el.

Sursă foto: Presa libera.net16 decembrie 2014 Digi 24

Zeci de revoluţionari – cetăţeni de onoare ai Timişoarei

Zeci de revoluționari au devenit cetățeni de onoare ai Timişoarei. Aceştia au primit titlurile în cadrul şedinței festive a consiliului local, care se desfăşoară în 20 decembrie, ziua în care Timişoara a devenit oraş liber. Consilierii locali, întruniţi în şedinţă la Filarmonica Banatul, au votat proiectul de hotărâre care prevede acordarea acestor titluri. „Sunt două zile mai aparte – ziua de 16 şi 20 decembrie, începutul şi victoria revoluţiei la Timişaora. Data de 17 este o zi specială, declarată zi de doliu, când şi-au pierdut viaţa primii oameni la Timişoara. Am decis să acordăm titlul de cetăţean de onoare al oraşului, pe de-o parte pentru participanţii care s-au remarcat în timpul Revoluţiei din 1989 şi sunt pe lista Secretariatului de Stat pentru revoluţionari, la care adăugăm toţi răniţii care au atestat acest statut de rănit prin certificatul instituit prin lege. Textul hotărârii este deschis. Începând de după votul care va fi dat se pot considera deţinători ai titlului şi revoluţionarii care au certificatul de rănit în revoluţie”, a spus primarul Timişoarei, Nicolae Robu. Peste 70 de revoluţionari au primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Timişoara. Revoluţionarul Lorin Fortuna a fost convins mai greu să ia acest titlu, dar până la urmă l-a acceptat. „20 de ani şi-au bătut joc de noi şi nu au dat titlul la nimeni, am spus. Iau acest titlu?”, i-a întrebat Fortuna pe revoluţionarii din sală. „Domn profesor... luaţi-l!”, i-au răspuns aceştia.


Revoluţionarii cărora li s-a acordat titlul de cetăţean de onoare sunt: Nicolae Adam, Dan Albutiu, Florin Ambru, Liviu Apetrei, George Ardelean, Cornel Avram, Valeriu Valentin Babanaş, Liviu Băcana, Sorin Barbu, Ionel Barna, Alexandru Barta, Nicolae Birieş, Vasile Bledea, Dorel Bogluț, Petre Mugurel Boroşoiu, Stelian Borza, Dinu Buhăianu, Adrian Burlacu, Tudorin Burlacu, Lucian Căldăraru, Dan Carp, Mircea Capotescu, Liviu Cheța, Ioan Chiş, Liviu Chiş, Claudiu Iordache, Ştefan Cojocnean, Dumitru Curiban, Mihail Decean, Ioan Dolca, Constantin Duma, Constantin Dumitrescu, Romeo Dunca, Tiberiu Edenberger, Viorel Florescu, Lorin Fortuna, Eugen Gherga, Aurel Ghile, Ion Grigoraş, Mihai Haidău, Radomir Iancu, Lucian Iovănel, Ştefan Ivan, Ion Dorin Jişa, Francisc Kocsis, Alexandru Pavel Loric, Petru Juravle, Cornel Jurcă, Octavian Jurj, Valentin Lupaşcu, Ion Marcu, Gabriel Marinescu, Luminița Milutin, Dan Mîndrilă, Tiberiu Moloneț, Petrişor Morar, Radu Motica, Mihaela Munteanu, Viorel Oancea, Ioan Oprea-Beni, Sorin Oprea, Marius Pârvu, Nicolae Păuț, Petre Petrişor, Ştefan Predan, Rodica Marina Radu, Adrian Sanda, Gruia Săsăran, Ioan Savu, Dorel Şerb, Ioan Toma, Maria Trăistaru, Victor Vasui, Emil Vlădesan şi Simona Zlotea.

(Valentin Rusu, www.tion.ro)

*



*

Tulcea

Câteva zeci de persoane au participat, în această dimineață, în faţa Catedralei Sf. Nicolae din Tulcea, la Monumentul eroilor martiri Corneliu Gavrilov şi Mihai Serian, la un ceremonial militar-religios de comemorare a 25 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989. Dincolo de alocuţiunile oficialităţilor locale, revoluţionarii tulceni prezenţi la eveniment şi-au manifestat nemulţumirea faţă de ceea ce au numit lipsa de respect pentru cei care au participat la Revoluţie, făcând aluzie la decizia autorităţilor de

a nu le mai plăti indemnizaţiile decât răniţilor şi urmaşilor martirilor. După ceremonialul militar religios din faţa Catedralei Sf Nicolae, prefectul judeţului şi primarul municipiului au participat şi la slujba religioasă de la Cimitirul din Tulcea, la mormântul eroului Corneliu Gavrilov, o ceremonie organizată de Comunitatea Ruşilor Lipoveni, acolo unde au aprins câte o lumânare la mormântul eroului tulcean.

22 decembrie 2014, Adevarul

A consemnat Carmen RĂDULESCU


† LUNGU DORU CRISTINA

(N. 14 martie 1987, Arad – m. 17 decembrie 1989, Timişoara, jud. Timiş). Împuşcată în inimă, pe Calea Girocului, între cei doi părinți. Cadavrul său a făcut parte din lotul de trupuri care au fost transportate în secret la Bucureşti şi incinerate la Crematoriul „Cenuşa”. A fost declarată erou martir (D. nr. 226/30.11.1992; D. nr. 1379/12.12.2006). Bibliografie: M. Of. nr. 41/24.02.1993; M. Of. nr. 1005/18.12.2006; Portalul Revoluţiei, Lista eroilor din judeţul Timiş.

PORTRETE † GRAMA ALEXANDRU

(N. 15 noiembrie 1971, jud. Timiş – m. 17 decembrie 1989, Timişoara, jud. Timiş), muncitor la COMTIM, Timişoara. Împuşcat de persoane neidentificate, care au tras dintr-un ARO, pe Calea Aradului din Timişoara. A decedat la Spitalul „Clinicile Noi”, Timişoara. A fost declarat erou martir (D. nr. 110/13.12.1991)

† HAŢEGAN PETRU

(N. 11 iunie 1943, Gătaia, jud. Timiş – m. 17 decembrie 1989, Timişoara, jud. Timiş), electrician. Împuşcat în abdomen, pe treptele Catedralei din Timişoara. Cadavrul său a făcut parte din lotul de cadavre transportate în secret la Bucureşti şi incinerate la Crematoriul „Cenuşa”. A fost declarat erou martir (D. nr. 110/13.12.1991).



† LEIA SORINEL DANIEL

(N. 24 septembrie 1967, Tomeşti, jud. Timiş – m. 18 decembrie 1989, Timişoara, jud.Timiş), operator chimist la întreprinderea Solventul Timişoara. La data de 17 decembrie 1989, a ieşit alături de alţi colegi în oraş să vadă ce se întâmplă în Timişoara. A doua zi, merge direct la Catedrala Ortodoxă, împreună cu alţi colegi, pentru a aprinde lumânări în memoria unui coleg ucis în ziua precedentă. După ora 15.30, mai multe grupuri de tineri vin pe treptele catedralei şi aprind lumânări. S.L. scoate din buzunar un drapel fără stemă şi începe să-l fluture deasupra capetelor colegilor din jur. Tinerii prind curaj şi încep să scandeze: „Noi suntem poporul!”, „Jos Ceauşescu!”, „Armata e cu noi!” şi „Deşteaptă-te, române!”. În jurul orei 16.30, forţele de represiune aflate în zonă deschid foc. S.L. este împuşcat în frunte, pe treptele Catedralei din Timişoara, de către un ofițer MI (identificat, judecat şi achitat în martie 1990). Este dus în catedrală, dar în câteva minute moare în pronaos. Un preot a chemat salvarea care l-a luat şi l-a dus la morga Spitalului Judeţean Timiş. În 20 decembrie 1989, părinţii l-au căutat la morga Spitalului Judeţean, dar nu au fost lăsaţi să intre, spunându-li-se că toţi demonstranţii morţi în zilele de 17-18 decembrie au fost preluaţi de Securitate şi duşi la Bucureşti. Abia în 27 decembrie 1989 este înhumat într-o groapă comună din Cimitirul Eroilor. Este deshumat la 13 ianuarie 1990 şi reîngropat creştineşte de către familie în Cimitirul din Tomeşti. A fost declarat erou martir (D. nr. 110/13.12.1991; D. nr. 1379/12.12.2006). Bibliografie: M. Of. nr. 40/24.02.1993; M. Of. nr. 1005/ 18.12.2006; Portalul Revoluţiei, Lista eroilor din judeţul Timiş.

† TAKO GABRIELA MONICA

(N. 13 iunie 1979, Timişoara, jud. Timiş – m. 19 decembrie 1989, Timişoara, jud. Timiş), elevă la Şcoala generală nr. 7 din Timişoara. Împuşcată în coapsă, la data de 17 decembrie 1989, în zona Bulevardului Republicii; decedată la Spitalul de Copii. A fost declarată erou martir. (D. nr. 226/30.11.1992). Bibliografie: M. Of. nr. 41/24.02.1993; Portalul Revoluţiei, Lista eroilor din judeţul Timiş.

† MATIȘ CORNEL LUCIAN

(N. 27 septembrie 1960, Beliş, jud. Cluj – m. 21 decembrie 1989, Cluj-Napoca, jud. Cluj), artist plastic. Împuşcat în inimă, în zona Pieței Libertății. A fost declarat erou martir (D. nr. 110/13.12.1991; D. nr.1379/12.12.2006). Bibliografie: M. Of. nr. 40/24.02.1993; M. Of. nr. 1005/18.12.2006; Portalul Revoluţiei, Lista eroilor din judeţul Cluj.


† TIAN NICULAE FLORIAN

(N. 15 februarie 1973, Dor Mărunt, jud. Călăraşi – m. 23 decembrie 1989, Bucureşti), elev la Liceul Industrial „Arta Aplicată”, Bucureşti. Rănit, prin impuşcare, in zona Televiziunii Române; decedat pe timpul transportului către Spitalul Grivița. A fost declarat erou martir (D. nr. 110/13.12.1991; D. nr. 1367/12.12.2006).

† TEODORASC MARIUS CRISTIAN

(N. 19 decembrie 1965, Bucureşti – m. 23 decembrie 1989), Bucureşti, operator la Oficiul de Calcul. Împuşcat în zona cervicală în apropierea Televiziunii Române. A fost declarat erou martir (D. nr. 110/13.12.1991).

† IONESCU LAZĂR NICOLAE

(N. 06 decembrie 1954, Bucureşti – m. 23/24 decembrie 1989, Bucureşti), salariat la Cooperativa Instalatorul. Împuşcat în zona Pieței Palatului. A fost declarat erou martir (D. nr. 110/13.12.1991; D. nr. 1379/12.12.2006).

† ILIE ȘTEFAN MARIAN

(N. 3 august 1953, Bucureşti – m. 23 decembrie 1989, Bucureşti), şofer la Ministerul Agriculturii. În 21 decembrie a fost împuşcat în faţa porţii unei unităţi militare de la intersecţia IRA 3 şi spitalul Sf. Ioan. A fost declarat erou martir (D. nr. 110/13.12.1991; D. nr. 1379/12.12.2006).

PORTRETE



† PETRAȘCU MARIUS OCTAVIAN

(N. 03 februarie 1950, Şercaia, jud. Braşov – m. 29 iulie 2003, Braşov), jurnalist şi scriitor. Împreună cu alţi colegi de la revista „Astra” decid, în jurul orei 11.00, să iasă în faţa judeţenei de partid din centrul Braşovului, unde se instalaseră,deja, forţele de intervenţie. S-a alăturat coloanei de muncitori protestatari de la ICA Ghimbav, condusă de loan Demi, când armata a tras primele focuri în aer şi când trupele de securitate au pus tunurile de apă pe manifestanţi. Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 i-a găsit pe cei doi tot printre demonstranţi, în faţa sediului Judeţenei de partid. Imediat după fuga cuplului Ceauşescu,

jurnalistul Marius Petraşcu, împreună cu soţia sa şi cu mai mulţi colegi şi colaboratori ai revistei „Astra” (Minai Arsene, Vasile Şelari, L Al. Brumaru, Vasile Gogea şi Sergiu Valeu) şi cu ajutorul mai multor tipografi au ocupat Tipografia din Braşov, în ciuda opoziţiei directorului acesteia, Minai Obretin, şi au decis să scoată primul ziar liber din Braşov şi din ţară, „Libertatea”, care a şi apărut în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989.Imediat după primele zile fierbinţi din decembrie ‘89, M.P.O. cere autorităţilor locale, implicându-se direct sau prin articole de presă, să organizeze cadrul legal şi condiţiile optime pentru readucerea la Braşov a muncitorilor deportaţi de regimul comunist după Revolta Anticomunistă de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, şi a familiilor acestora. Se preocupă, de asemenea, şi sprijină mult înfiinţarea Asociaţiei „15 Noiembrie 1987”, care va fi legalizată la Tribunal în februarie 1990.

† STOICA MARIAN

(N. 21 iunie 1968, Bucureşti – m. 24 decembrie 1989, Bucureşti), elev la scoala de şoferi ITB. Împuşcat la Sala Palatului. A fost declarat erou martir (D. nr. 226/30.11.1992).

† ȘERBAN GHEORGHE-CRISTIAN

(N. 04 decembrie 1972, Bucureşti – m. 01 ianuarie 1990, Bucureşti), elev. Rănit în decembrie 1989; decedat la spital.


DEMI IOAN

(N. 16 aprilie 1952, Timişoara, jud. Timiş), dispecer de producție la Secția 700 – reparații aeronave a IAR Ghimbav, jud. Braşov. La data de 21 decembrie 1989, din proprie iniţiativă, devine liderul manifestanţilor anticomunişti de la IAR şi, conducând coloana de manifestanţi, se deplasează în municipiul Braşov spre sediul Comitetului judeţean de partid. Astfel, la 21 decembrie 1989, ICA Ghimbav este prima întreprindere care iese organizat împotriva dictatorului. La 22 decembrie 1989 semnează alături de un grup de revoluţionari Petiţia, care este înmânată conducerii judeţului, D. I. fiind unul dintre reprezentanţii populaţiei revoltate a Braşovului. În 1990 este

membru al Comitetului provizoriu al FSN Braşov, având legitimaţia nr.2; este membru în Comisia juridică şi de drepturile omului în cadrul CPUN Braşov.Este membru fondator al Asociaţiei revoluţionarilor din Braşov.

SEVACIUC MIRCEA

(N. 03 februarie 1954, Dorneşti, jud. Suceava), muncitor mecanic la Întreprinderea de Autocamioane „Steagul Roşu”, Braşov. Se află în primele rânduri ale revoltei muncitorilor de la „Steagul Roşu” din 15 noiembrie 1987, eveniment care prevestea prăbuşirea regimului comunist din România. În fața sediului Comitetul Judeţean PCR din Braşov, manifestanții au scandat: „Jos cu dictatorul!”, „Vrem pâine!...” „Jos Ceauşescu!” şi au cântat „Deşteaptă-te române!” Refuzul autorităţilor comuniste de a dialoga cu demonstranţii a provocat luarea cu asalt a sediilor Primăriei şi Judeţenei de Partid. Forţele de ordine au intervenit cu brutalitate. Arestat, anchetat şi judecat, este deportat, împreună cu alţi 60 de muncitori, la Rădăuţi, jud. Botoşani. După Revoluţia din Decembrie 1989, alături de alți muncitori deportaţi s-a reîntors la Braşov.

HOSU VIRGIL

(N. 18 decembrie 1963), inginer la întreprinderea Termoelectrica, Timişoara. În ziua de 16 decembrie 1989 s-a numărat printre protestatarii adunați în fața parohiei lui Laszlo Tőkés, apoi a participat la manifestațiile împotriva regimului totalitar din zona Catedralei. A fost arestat şi internat la Penitenciarul de pe str. Popa Şapcă din Timişoara. La data de 20 decembrie 1989, sub presiunea revoluționarilor timişoreni este eliberat. Preşedinte al Asociaţiei Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie (ALTAR).

PORTRETE



SANDA ADRIAN

(N. 11 decembrie 1963, Baia Mare, jud. Maramureş), inginer electronist. În după-masa zilei de 17 decembrie 1989 a participat la demonstraţia de stradă din faţa cinematografului Capitol, demonstraţie înăbuşită în sânge de forţele armate, care, în jurul orei 17, au deschis focul asupra manifestanţilor care se aflau în Piaţa Libertăţii şi în dreptul Catedralei. A reuşit să scape, fugind prin parcul din spatele Catedralei... Mai mulţi colegi de-ai săi au fost arestaţi în acea seară.În dimineaţa zilei de 20 decembrie 1989, în jurul orei 11, s-a alăturat grupului de manifestanţi, parcurgând traseul pană în Piaţa Victoriei. Acolo

i-a urmat în Balcon pe Lorin Fortuna, Claudiu Iordache şi mulţi alţii. A fost membru fondator al Frontului Democratic Român. După 22 decembrie 1989 a făcut parte, pentru scurtă vreme, din echipa lui Lorin Fortuna, la Prefectura judeţului Timiş.Din 2004 este membru în Colegiul Naţional al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

BUHĂIANU DINU

(N. 1955), muncitor la Comtim, în Beregsău Mare, judeţul Timiş. S-a aflat în fruntea manifestanților din Timişoara încă din 17 decembrie 1989, când, împreună cu alţi timişoreni, a blocat liniile de tramvai din Piaţa Maria, apoi la Comitetul Judeţean de Partid, împreună cu alți revoluționari, s-a urcat pe clădire şi a dat jos emblemele comuniste. A fost rănit la braţul stang, iar palma stangă i-a fost despicată de o baionetă, dar a continuat să fie în stradă şi în zilele următoare. În ziua de 20 decembrie a urcat pentru prima dată în Balconul Operei din Timişoara. Este membru fondator al Frontului Democratic Român, participând la redactarea Platformei Program a acestuia. Este membru al Forumului Revoluţiei din Decembrie 1989.

VLĂDESAN EMIL

(N. 06 ianuarie 1967, Timişoara). În decembrie 1989 a participat activ la evenimentele care au culminat cu izbucnirea şi declanşarea Revoluției Române, aflându-se de fiecare dată, între 16 şi 25 decembrie 1989, dar şi după căderea regimului ceauşist, în prim-planul acțiunilor, conducând şi organizând Revoluția de la Timişoara, ca membru fondator al Frontului Democrat Român – prima formațiune politică antiregim constituită la 20 decembrie 1989, la Timişoara. Membru al Colegiului Național al IRRD.


MORAR PETRIȘOR

(N. 28 ianuarie 1957, Cermei, jud. Arad), economist. În decembrie 1989 era muncitor la Întreprinderea Industria Lânii, Timişoara. A participat la Revoluţia din Timişoara, fiind prezent în Balconul Operei. Este membru fondator al primului partid politic postrevoluţionar – Frontul Democratic Român (FDR) din 20 decembrie 1989. La 21 decembrie 1989 este numit vicepreşedinte al FDR, iar din 17 ianuarie 1990 este preşedintele FDR. În perioada 25 decembrie 1989 – 29 ianuarie 1990 îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Este ales membru în Consiliul Naţional al Frontului Salvării Naţionale (CN – FSN). Membru, la nivel naţional şi judeţean, în CPUN .

PETRIŞOR PETRE

(N. 01 octombrie 1958, Broscari, jud. Mehedinţi), jurist. Lucrează, ca avocat, în Reşiţa, Lugoj, iar din 1984 ca judecător la Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Timiş. În timpul Revoluţiei din Decembrie 1989 face parte, alături de alţi revoluţionari timişoreni, din grupul care, în 20 decembrie, pătrunde în Consiliul judeţean Timiş pentru a dialoga cu delegaţia de la Bucureşti, condusă de prim-ministrul Constantin Dăscălescu. Membrii Comitetului revoluţionar, constituit în stradă, în faţa porţilor Consiliului judeţean, formulează revendicările care constituie prima platformă revoluţionară a Timişoarei. Este revoluţionarul care prezintă demonstranţilor revendicările solicitate

oficialilor comunişti. Supranumit, în timpul manifestaţiilor, „Avocatul Timişoarei” îşi va prelungi acest rol şi după victoria Revoluţiei.

OPREA SORIN

(N. 5 martie 1962, Timişoara) a fost unul din liderii principali ai Revoluţiei de la Timişoara. A absolvit liceul agricol din Brăneşti, Ilfov. Înainte de declanşarea Revoluţiei a lucrat ca municitor la diverse fabrici: IMAIA Timişoara, fabrica de încălţăminte “Banatul”, Electromagnetica Timişoara. În ziua de 16 decembrie 1989 a fost unul din liderii mişcărilor protestatare stradale. În ziua următoare a fost împuşcat în picior. Participă la discuţiile dintre liderii demonstranţilor şi prim-ministrul Constantin Dăscălescu, în data de 20 decembrie 1989. Ulterior, se alătură comitetului revoluţionar înfiinţat în clădirea Operie.

PORTRETE



MARCU ION

(N. 01 ianuarie 1949, om politic) Înainte de izbucnirea Revoluţiei a lucrat ca muncitor la Uzinele Mecanice Timişoara. A fost un participant activ al mişcărilor de stradă din decembrie 1989. În ziua de 20 decembrie 1989, îmbrăcat într-un cearceaf alb, a condus grupuri de demonstranţi. A participat apoi la discuţiile cu primul-ministru Constantin Dăscălescu ce au avut loc în clădirea Comitetului judeţean PCR. Începând cu anul 1992 devine senator al judeţului Timiş, reprezentând FDSN. Ulterior s-a înscris în Partidul România Mare.

KALI ADRIAN MATEI

(N. 30 iulie 1968, Timişoara) este unul dintre tinerii revoluţionarii care – în zilele Revoluţiei din Decembrie 1989 – s-a remarcat prin curaj şi spirit de sacrificiu. Înainte de decembrie 1989 a lucrat la Întreprinderea Județeană de Producție Industrială şi Prestări Servicii – IJPIPS – ca muncitor necalificat. În timpul Revoluţiei s-a implicat în ciocnirile cu forţele de represiune, iar în data de de 17 decembrie 1989 este împuşcat de două ori în apropierea podului Decebal. În prezent este e profesor de liceu, scriitor şi e unul din cei mai avizați comentatori ai Revoluției din Timişoara.

STEPAN ILIE

(N. 24 noiembrie 1953, Caransebeş), compozitor, chitarist, instrumentist, orchestrator, autor şi producător de spectacole. Începând cu anul 1981 şi până în prezent a compus muzica originală pentru mai mult de 80 de piese interpretate în teatrele din Bucureşti, Timişoara, Arad, Vîrşeţ; în 1988, piesa Şahul păcii, care a devenit imnul oficial al Campionatelor Mondiale de Şah pentru Copii şi Tineret. Este primul muzician care a cântat două piese interzise de dictatura ceauşistă în balconul Operei din Timişoara în ziua de 20 decembrie 1989: „Hora Unirii“ şi „Deşteaptă-te,române!“ şi autorul cântecului “Timişoara”, unul din imnurile Revoluției.


FORTUNA IOAN LORIN

(N. 07 mai 1948, Rădăuți, jud. Suceava), inginer electronist. A fost analist de sistem la Centrul teritorial de calcul electronic Timişoara (1972) şi cadru didactic universitar la Institutul Politehnic Timişoara (din 1976); preşedinte al FDR (20 decembrie 1989 – 12 ianuarie 1990); preşedinte al Consiliului Județean Timiş al FSN (23 decembrie 1989 – 12 ianuarie 1990). În dimineața zilei de 20 decembrie 1989, când Timişoara se afla în grevă generală şi mulțimea manifestanților, grupați pe întreprinderi, se îndrepta în mod organizat, cu banderole albe pe braț, spre centrul oraşului, scandând: „Fără violență!”, „Armata e cu noi!”, „Noi suntem poporul!”, „Libertate! Libertate!” ş.a., L.F. desface pancartele pregătite anterior pe care scrisese: „Unde ne sunt morții?”, „Jos Ceauşescu!”, „Asta-i Timişoara! – unde este țara?” şi le oferă cetățenilor din jur. Un grup de manifestanți, printre care se afla şi L.F. s-au îndreptat spre intrarea principală a Operei, fără a li se opune rezistență. Din acel moment, Balconul Operei din Timişoara devine centrul revoluției timişorene şi, la propunerea lui L.F. se constituie un Comitet Cetățenesc şi Frontul Democratic Roman, ca organizație politică menită „a realiza un dialog cu guvernul în scopul democratizării țării”. Profitând de faptul că acolo se afla o instalație de amplificare, L.F. solicită mulțimii şi lucrătorilor de la întreprinderile din Timişoara să-şi desemneze delegații care să-i reprezinte. După constituirea Biroului Executiv al Frontului Democratic Român, primii lideri ai revoluției timişorene, printre care şi L.F., şi-au exprimat opiniile la microfon. În după amiaza aceleiaşi zile, face parte dintr-o altă delegație care, însoțită de sute de manifestanți, s-a deplasat din nou la Comitetul Județean de Partid pentru a discuta cu reprezentanții puterii, fiind primiți cu urale de manifestanții din zonă. Constatând că aceştia erau „tot la cheremul lui Nicolae Ceauşescu”, L.F. invită pe revoluționarii de la județeana de partid să meargă la Operă, care „fiind locaş de cultură oferea o protecție mai sigură şi se diminua riscul represiunii”. Aici, în holul Operei din Timişoara, în noaptea de 20/21 decembrie 1989, conducătorii revoluției în frunte cu L.F. au finalizat Proclamația Frontului Democratic Român pe care o prezintă mulțimii manifestanților, reveniți în piață, în dimineața zilei de 21 decembrie, la ora 09.00. Lectura textului avea să fie reluată apoi din oră în oră. Copiată de mană în mai multe exemplare, Proclamația a fost trimisă şi la Consulatul Iugoslaviei din Timişoara, pentru a fi siguri că lumea le va cunoaşte doleanțele în caz de represiune. Alte exemplare au fost multiplicate la calculator şi trimise la Gară pentru a fi expediate în țară. O copie este trimisă şi la Tipografie şi cu multe dificultăți reuşeşte să fie tipărită sub formă de manifest cu modificări sensibile față de textul inițial al proclamației cum aprecia L.F. El a fost preşedintele Frontului Democratic Român pană la autodesfințarea acestuia, în febr. 1990.

*

PORTRETE



A NU FI UITAT!

Sfârşit de veac în România

Declaraţie pentru Radio Europa Liberă

Autor: Petru Creţia

Sfârşit de veac în România, sfârşitul inevitabil al unei vitrege vremi româneşti, care a purtat nume atât de mincinoase, încât ajunge să le rosteşti pe dos ca să rosteşti adevărul. Da, s-au sfârşit în chinul şi în sângele acestui veac, demonicele regnuri care au zdruncinat nu numai planeta, ci însăşi definiţia umanului. Marea criză a speciei care şi-a găsit expresie în hitlerism, stalinism şi maoism, stă acum să treacă oricât s-ar îndârji să mai dăinuie în tot mai puţine locuri ale lumii, crâncena lor moştenire. Şi oricât de mulţi ar mai fi imitatorii şi epigonii asiatici, africani, sud-americani, europeni, ai marilor modele blestemate. Seamană toţi între ei, toţi spun şi savârşesc aceleaşi lucruri, toţi sunt caricaturi fără haz, mizerabile marionete ale destinului naţiunilor. Iar acum în locurile unde se hotărăşte soarta planetei şi ceasul lor a sunat. Aceşti autocraţi de mâna a doua sau a zecea, aceşti pontifi ai unor false religii au devenit anacronici.

O să ţinem minte numai numele morţilor, torturaţilor şi al înfometaţilor care au primit sub sceptrul lor de tinichea şi în slava lor găunoasă. Şi să nu mai vorbim numai de cei fizic vlăguiţi şi zdrobiţi, să ne gândim deopotrivă la enormele daune morale determinate de violarea brutală, extensivă şi cronică a drepturilor celor mai elementare ale omului. Milioane

PETRU CREŢIA (1927-1997), bine cunoscut filolog, elenist, editor, traducător, eseist. În perioada 1952-1971 a urmat cariera universitară la Facultatea de Litere din Bucureşti, apoi îşi începe activitatea de cercetător la Institutul de Filozofie. Din 1975 a îngrijit, alături de Dimitrie Vatamaniuc şi un grup de cercetători de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediţia critică a operei lui Mihai Eminescu. Începând cu anul 1971 coordonează împreună cu Constantin Noica la Editura Ştiinţifică ediţia Platon, Opere.

După 1989 conduce revista de istorie literară Manuscriptum.Printre cele mai importante titluri ale sale, se numără: Norii

(Cartea Românească, 1979); Epos şi logos (Univers, 1981); Poezia (1983); Pasărea Phoenix (Cartea Românească, 1986); Oglinzile (Humanitas, 1993); Luminile şi umbrele sufletului (Univers Enciclopedic, 1995); Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997);

În decembrie 1989, când se afla în Anglia, a scris un articol dedicat situaţiei din România. Materialul a fost difuzat de Radio Europa Liberă, când deja Revoluţia izbucnise la Timişoara.

Redăm, mai jos, articolul transmis de postul de radio Europa Liberă.


de biete făpturi trăind decenii după decenii, cu copiii şi cu bătrânii lor sub imperiul spaimei şi al minciunii, al sărăciei care ne sălbaticeşte şi al deznădejdii care ne mutilează sufletele, popoare întregi au răbdat în obida şi în umilinţa ce nu e firesc să rabde oamenii şi neamul până şi-au vândut singurele lucruri pentru care merita să trăieşti numai ca să trăiască pur şi simplu, oricum, oricât de jos în tira istoriei. Dar neamurile s-au trezit din spaima lor şi ceasul siniştrilor despoţi a bătut de-a lungul şi de-a latul lumii. În Europa mai mult decât oriunde în mândra vatră a civilizaţiei occidentale şi a stravechilor ei valori.

În chip firesc, născut şi crescut ca român, gândul meu este la ţara mea, aceea unde mă aflu. Starea de lucruri din România, rod al unei dictaturi personale fără analog în aceşti ani ai continentului a devenit, sau mai exact, a fost dintotdeauna de netolerat. Nimeni, niciodată, nici măcar puternicele imperii care ne-au impresurat nevoile şi neamul, care ne-au îngenuncheat şi ne-au secătuit veac după veac, întârziindu-ne din drumul nostru firesc, nu au adus ţării, de data aceasta dinlauntrul ei, atâta rău şi un rau atât de adânc şi de greu reparabil, cu atât de responsabilă siluire a vechilor datini, un faliment atât de radical al bunului trai, al bunei culturi, al bunelor relaţii dintre oameni, al bunului nume al ţării, al bunei speranţe.

Însăşi integritatea teritoriului internaţional e pusă în joc prin politica dezastruoasă dusă în privinţa Transilvaniei şi prin totala indiferenţă, ba chiar ostilitate, cu care e privită de conducerea de la Bucureşti soarta conaţionalilor noştri activi şi neînfricaţi în lupta pentru renaşterea naţională. Singuri ei, dintre toţi românii, se înscriu astazi în contextul ireversibil al unei emancipari a Răsaritului Europei. Noi, ceilalţi, părem a vrea să rămânem în ochii lumii, în ochii noştri, ai copiilor noştri, singuri pe deplin înjosiţi şi înfrânţi. Să fie chiar aşa? Ştiu că glasul meu e prea mic şi prea însingurat pentru a da acestei întrebări toată gravitatea cuvenită. Tocmai de aceea mă voi mărgini să o adresez mie însumi şi confraţilor mei, scriitorilor, profesorilor, cercetătorilor, atâţia câţi au mai rămas.

Oare noi, în principiu fruntaşi ai conştiinţei naţionale, nu avem datoria, faţă de ţară şi de noi, să analizăm formele subtile de compromis în care ne-am instalat? Am ajuns să credem că glasul nostru nu mai contează. Dar nu e adevărat, nu contează, doar pentru că e mut. Şi, de altfel, dincolo de orice fel de efect posibil, rămâne să ne întrebăm ce relaţie se va institui între opera noastră şi conştiinţa noastră când ne vom da seama că am lipsit de la ceasul istoriei. L-am sărbătorit aşa cum am putut pe Eminescu... Dar unde e lecţia lui? De ce nu l-am pus aşa cum merita din plin între noi şi umilitoarea noastră laşitate? Când cea mai înaltă demnitate a lui, intransigenţa aceea fierbinte şi pură trebuia să ne stea drept pildă? Ne-a convenit să credem în eficienţa unor mici strategii, ne-am complăcut în ideea că e mai bine să avem mâinile libere ca să facem puţinul care poate fi făcut. Dar mâinile celor neînfricaţi cresc din puterea, neînfricarea şi din neîntinarea sufletului. Altfel nu mai sunt bune, decât să ne iscălească demisia de la rolul pe care ni l-am arogat. Să nu ne întrebe cei care vin după noi: Ce aţi făcut pentru a legitima poziţia şi demnitatea ţării în noua structură a comunităţii europene. Şi, ce aţi făcut cu gândul şi durerea atâtui sânge vărsat de-a lungul vremii ca să fim ce se cuvine să fim şi am mai putea să fim? Iar cine va bate mâine sau poimâine la uşa noastră, un român ca şi noi, să ştie bine că ne temem. Dar de un singur lucru, de judecata urmaşilor noştri.

(text publicat pe site-ul www.memoria.ro)

A NU FI UITAT!



1989Succesorii politici şi deriva mentalităţilor

– Fragment (IV) –

Oraşul proletar

Cum arăta oraşul românesc începând cu marea schimbare deschisă de anul 1948? „Peste noapte, în piețe şi parcuri au răsărit zeci de steaguri roşii, lozinci şi portrete gigantice ale conducătorilor, al lui Stalin mai ales..., statuile, vechi celebre, au dispărut, majoritatea demolate în iulie 1948... trebuie să prezinți buletinul de populație la traversările greşite, la raziile stradale şi cu fiece prilej milițienilor grosolani, care te iau la per tu. Trebuie să circuli vizavi de sediile Securității, ocolind caprele de lemn păzite de securişti în uniforme albastre...pentru terenurile virane ale capitalei şi ale altor oraşe se găseşte o soluție în spiritul vremurilor: cetățenii sunt chemați să întemeieze întovărăşiri pentru a le cultiva în comun, îndeosebi cu legume şi zarzavaturi... străzile sunt demoralizate, sărace şi cenuşii, cu cerşetori şi copii vagabonzi. Cu oameni extenuați, tot mai puțini şi mai singuratici, cu privirea-n pământ, tăcuți, trişti, indiferenți. Ciudat mai toți arată bătrâni, cu mult peste vârsta lor; şi parcă nu mai există tineri... apar pufoaicele şi căciulile ruseşti cu urechi, cumpărate din talcioc, apar şi lodenurile, paltoanele maro şi fumurii, toate aidoma, pretinzându-se din lână deşi par făcute din deşeuri şi miros a sac... lumea evită să se îmbrace elegant, purtând acum haine din materiale ieftine, molton, finet şi aba, în culori foarte stinse, terne, griuri şi bejuri, pentru a nu atrage atenția... să porți pălărie e periculos, căci te deconspiri ca burgheză. Dacă porți un decolteu prea adânc, rişti să fii oprită de milițieni pe stradă... este vremea prefacerii hainelor: dintr-un pulover se tricotează acum două; se toarce şi lâna din perne şi se fac poşete cu croşeta, se încropesc pantofi din bucățele de piele recuperată” (Dorin-Liviu Bîtfoi, 2012). Este perioada când renumitului profesor universitar Aram Frenkian studenții îi cumpără un palton în plină iarnă, adunând punctele lor de cartelă, deoarece bătrânul profesor nu primea cartelă fiind considerat duşman de clasă.

Pe stradă se moare şi trebuie să treci cu vederea, să ignori trupurile care cad în preajma ta de la vreun balcon sau de la fereastră. Scriitorul Mircea Simionescu îşi aminteşte: „Aseară întorcându-mă de la concertul lui Mihai Constantinescu, pe Calea Victoriei, din blocul Dragomir Niculescu, al M.A.I., a căzut pe trotuarul nostru corpul unui bărbat. Eram cinci, nu ne-am întors, de groază. Ba, cred că am şi fluierat evaziv, din Elly Roman şi Radu Şerban”. Era în 1951. Dar sunt şi execuții sumare în stradă iar cadavrele sunt lăsate acolo de milițieni. Nicolae Balotă îşi aminteşte de iarna anului 1955, de bărbatul împuşcat în creştet, în plin centru, în timpul sărbătorilor de iarnă. La fel erau întâlnite astfel de situații pe Lipscani, la Gara de Nord, în centru oraşului... În fapt, „Securitarea a ordonat să fie împuşcați deținuți şi lăsați ore în şir în centrul Bucureştiului – cetățenilor înspăimântați li se spune că sunt bandiți care au fugit de sub escortă. Scopul este atins. Frica se înstăpâneşte... Transportul în oraş se face în mare parte în birje cu burdufuri ponosite. În Bucureşti există încă transport de mărfuri cu căruțe şi măgari, iar străzile răsună de izbitura copitelor potcovite; sunt numeroasele căruțe cu coviltir dintre Chirigiu şi Piața Rahovei, camioanele trase de cai, rapide, cu pneuri cu ventil, care aprovizionează magazinele... maşinile sunt foarte rare, din ce în ce mai rare, iar prezența uneia pe strada ta – ori mai rău, în fața casei tale! – e pilej de mare emoție şi suspans.

STUDII

Dr. Adrian MAJURU


Să fie oare Securitatea?!... lumea cosmopolită s-a mutat în talcioc. Talciocul se află într-o groapă imensă şi pare un lagăr ticsit de oameni: foşti moşieri şi negustori, profesori, artişti, scriitori. Se vorbeşte, în afară de română, engleză, franceză, germană, idiş şi țigăneşte” (Dorin-Liviu Bîtfoi, 2012). Talciocul este locul unde stiloul cu peniță de aur este vândut pentru un kilogram de cartofi şi pentru prima dată în istoria modernă a oraşului, vânzătorul de talcioc este mai educat şi elegant decât cumpărătorul.

Acasă în anii 1950

Avocata Ligia Minovici descrie perioada anilor ’50, amintindu-şi că „după război… era totul trist. Am făcut o comparaţie între cum a fost înainte de război şi cum a fost după… oamenii… mai întâi că fuseseră expropriaţi, li se luaseră din case, li se băgaseră chiriaşi, câte 10 într-o casă. Cine să se ocupe de grădină, căci era ceartă între ei… Era o mare diferenţă. Bucureştiul după venirea ruşilor, o diferenţă colosală. Ce era înainte şi cum era apoi. Şi din punct de vedere al comportamentului oamenilor, atunci vedeai mai bine, când stăteai la coadă… reflecţiile care le făceau, întrebările care le puneau, adică un nivel aşa scăzut din toate punctele de vedere… lucruri care mă întristau….

Transformările cele mai importante s-au făcut după 1947, 1948… întâi şi întâi lipsuri materiale, lucruri din ce în ce mai scumpe care se găseau tot mai greu. Apoi o frică grozavă de denunţuri, care nu dezvăluiau lucruri adevărate, ci lucruri inventate sau răzbunări, interese…”(Adrian Majuru, interviu nepublicat, 2004).

Stării de nesiguranță i s-au adăugat lipsurile materiale, penuria alimentară, scumpirea vieții de fiecare zi şi prăbuşirea în grosier a tuturor relațiilor, a vieții cotidiene. „Populația suferă iarna crunt de frig - oamenii, cu moral foarte scăzut, stau în case îmbrăcați cu paltoanele. Unii aleg ca în ziua de Crăciun să ardă lemnele pe câte o săptămână, pentru ca măcar atunci să le fie cald. Lumina este raționalizată la cote imposibil de respectat. Se revine la liber, dar kilowatul se scumpeşte cu 30 de lei, în condițiile în care lefurile sunt de cca 3000 -5000 lei… diminețile de iarnă şi toaleta făcută rapid, cu apă rece şi săpun prost. Apa din cadă sau din albia de rufe se foloseşte în mod frecvent de două ori, se dă apă caldă de două ori pe zi. Zi după zi, aceleaşi haine ponosite: aceeaşi rochie, aceiaşi pantaloni. Apoi, drumul din zori la serviciu pe trotuarele pline de gropi, pe lângă magazinele închise şi centrele de lapte cu sticlele aduse decuseară… Constanța face foamea. În oraş nu se găseşte, literalmente, nici un aliment, doar fasole. Cei din Focşani sunt mai norocoşi. Aici staționează o divizie sovietică de tancuri, care, deşi a pricinuit multe necazuri(militarii se îmbată, violează şi împuşcă), îi aduce oraşului un supliment de hrană. Copiii duc acasă ceea ce bucătarii ruşi aruncă la gunoi – de milă, ei răstoarnă cazane întregi cu cartofi fierți, iscând încăierări între cei care aşteaptă…Copiii suferă cel mai rău de foame şi de frig. Dezbrăcați, purtând la nesfârşit haine de la frații şi surorile mai mari în familiile cu mai mulți copii…În creştere, veşnic înfometați, trec prin mari chinuri când simt miros de friptură venind de la vreo casă ori, când merg la şcoală, vreun coleg despachetează un sandviş cu şuncă. În familii se încing multe certuri legate de mâncare. Farte rar sunt scoşi copii la cofetărie: un adevărat eveniment! Mulți, de fapt, nu au mai intrat vreodată într-un asemenea loc, aşa că, aşezați la masă dinaintea unei prăjituri, încearcă momente de exaltare… fără cartelă, eşti practic mort. Cartela de tip A este pentru mineri. Cartela de tip B este pentru munca grea (500 grame de pâine de miercuri până duminică), o zi pe lună cu programare cumperi un litru de ulei, 1 kg de zahăr tos, 1 kg de macaroane şi unul de biscuiți şi 500 de grame de carne săptămânal. Pentru toate acestea se stă la cozi şi adesea nu ajung alimentele. Mai existau cartelele de tip C (350 grame de pâine zilnic) pentru munca obişnuită, intelectuală, şi cartelele D1 şi D2 cu 250 grame de pâine de joi până duminică), cartelă destinată membrilor familiilor celor care muncesc şi cartela E, 250 grame de pâine numai în ziua de joi, pentru nesalariați. Pensionarii nu primesc nimic! Mai mult, celor în vârstă li s-a ridicat şi pensia, iar situația lor este îngrozitoare, disperată… cam toată lumea veche, începând din 1950, se trezeşte la bătrânețe fără mijloace de subzistențănță. Lui Onisifor Ghibu i se anulează pensia în mai 1950, iar foarte curând este şi arestat. O bătrână de 70 de ani din Giurgiu se angajează ca muncitoare sezonieră la «Fructonil», unde scoate sâmburii cireşelor pentru dulceață şi reuşeşte să aducă puțină şi acasă, copiilor şi nepoților, într-un celofan pe care şi-l prinde în coc” (Dorin-Liviu Bîtfoi, 2012).

STUDII



Distrugerea valorilor

În aplicarea luptei de clasă, după cucerirea puterii de stat şi după triumful dictaturii proletare, comuniştii din România anilor 1945-1989 au trimis intelectualii la munca manuală şi au instalat muncitori din sate şi din mine la munca cu creierul. În consecință, după 1989, România a intrat în posesia paraziților sociali care sunt: guvernanții cu unică preocupare de îmbogățire personală; funcționarii de stat cu indiferență la obligațiile de serviciu şi speculanții din lumea interlopă, alături de care, primele două categorii se afiliză adesea prin cumetrii. Cum s-a ajuns aici, descrie Dorin-Liviu Bîtfoi: „un avocat e hamal în Halele Obor din Bucureşti – cu un şorț murdar şi cu basc, poate fi văzut în pauza de prânz la o tejghea, muşcând dintr-o bucată de pîine şi o roşie. Un fost colonel al Gărzii Regale s-a făcut căruțaş. Marele sociolog Dimitrie Gusti, fost ministru al învățământului şi preşedinte al Academiei Române, lucrează, bolnav, la 70 de ani trecuți, în schimbul doi, după un program ucigător, la o cooperativă meşteşugărească din comuna Cățelu, de lângă Bucureşti, ce produce jucării de cauciuc pentru copii. Scriitorul Dinu Pillat este casier, apoi pontator la o cooperativă chimică de producție. Poetul Teodor Mihadaş este, pe rând, muncitor sezonier, săpător de fântâni, ajutor de tâmplar, manipulant de mărfuri, paznic, şef de coloană auto, om de service şi multe altele…Poetul Dimitrie Stelaru e hamal în portul Constanța, unde cară saci de ciment. În anul 1951 Pavel Chihaia e om de serviciu la Policlinica de copii a Sfatului Popular al raionului 1 Mai din Bucureşti iar din 1952 este zidar la ICB (Intreprinderea de Construcții Bucureşti), unde, într-o mizerie infernală, lucrează zilnic 10-12 ore. Îşi găseşte apoi, pentru cinci ani de zile, o umilitoare ocupație de figurant la Teatrul Tineretului, Teatrul Nottara şi Opera de Stat, pentru această «meserie incertă şi penibilă» e plătit cu ora. Are drept colegi de figurație foşti ofițeri superiori, diplomați şi jurişti” (Dorin-Liviu Bîtfoi, 2012).

Academia RPR şi «Academia din Pământ»

Academia Română a fost epurată începând cu 1947 şi restructurată în 1948 confom decretului nr.76 din 9 iunie şi decretului nr.198 al Preşedinției Consiliului de Miniştri. Academia a fost obligată să fuzioneze cu Academia de Medicină şi cu Academia de Ştiințe într-o unică structură, intitulată Academia Republicii Populare Române. În fruntea acestei structuri a fost numit botanistul şi biologul Traian Săvulescu. Sunt primiți în noua Academie, alături de numiri postume precum Mihai Eminescu, I.L.Caragiale, Alex.Vlahuță, Ştefan Luchian sau Aurel Vlaicu, şi prolecultişti în viață precum „poetul cizmar” Dumitru Theodor Neculuță, „poetul social” Ion Păun-Pincio sau Mihail Roller (1948), acesta din urmă lipsit de studii universitare!! Cazul ministrului Mihnea Costoi de azi, ajuns rector fără să fi susținut doctoratul, reprezintă o realitate rămasă vie, a anilor ‘50. Un „Mihail Roller” din noua generație de infractori intelectuali.

În acest timp, o serie întreagă de savanți sunt marginalizați, mulți dintre ei arestați, iar alții împinşi la munca de jos. Emil Racoviță (întemeietorul speologiei, moare în mizerie în 1947); Sextil Puşcariu, creatorul lexicografiei moderne româneşti ca ştiință, declarat „criminal de război”, moare în 1948; botanistul Emanoil C.Teodorescu, întemeietorul şcolii de algologie (moare în 1949); marele geograf Simion Mehedinți (moare în 1962 foarte sărac şi pus la index); Alexandru Lapedatu (istoriograf, fost preşedinte al Academiei, moare la Sighet în 1950), filosoful P.P.Negulescu (moare în 1951); doctorul în medicină Constantin Levaditi, unul dintre întemeietorii virusologiei(1953); matematicianul Dimitrie Pompei(1954); marele sociolog Dimitrie


Gusti (1955); filosoful Constantin Rădulescu Motru (1957); poetul şi universitarul George Murnu (1957) şi mulți alții.

În acest timp, în închisorile regimului, „intelectualii închişi țin conferințe pe teme istorice, literare, ştiințifice, juridice, religioase etc şi, paradoxal, aceste acțiuni sunt mai valoroase, cu un nivel ştiințific superior, față de acțiunile similare organizate de noua Academie a RPR după 1948. Filosoful septuagenar Ion Petrovici, universitar şi fost ministru al Educației Naționale, întemeiază la Aiud o academie după model platonician, ținând curs

de istorie a filosofiei, cu accent pe Kant” (Dorin-Liviu Bîtfoi, 2012).În Academia penitenciară cursul începea la ora 11 dimineața, iar la uşă sunt puse santinele spre a

vesti apropierea gardienilor. Petrovici are şi asistenți de seminarii, iar audienții săi sunt oameni din patru generații…la Jilava, fostul ministru de externe şi economist Mihail Manoilescu predă limba engleză; la fel şi inginerul Mavrocordat, cu studii în Anglia. George Fotino, fostul decan al Facultății de Drept din Bucureşti, ține prelegeri de istorie a dreptului românesc… Coco Dumitrescu, profesor la aceeaşi facultate, ține prelegeri de procedură civilă şi de drept civil de anul IV, iar medicul țărănist Marin Enăchescu prelegeri de economie. Social-democratul Eugen Dobrescu, matematician şi conferențiar la Institutul de Mine din Petroşani, predă algebră.

În închisoarea de la Ocnele Mari se înființează, de asemenea, Academia, numită «Academia din Pământ», al cărei preşedinte este ales, la propunerea lui Manoilescu(venit aici de la Jilava), avocatul, scriitorul şi publicistul de stânga, Petre Pandrea…Petre Pandrea ține un curs de lirică franceză, de la Victor Hugo la Paul Claudel; Puiu Vojen îl explică pe Shakespeare, Mihai Popovici expune pictura italiană, Mihail Manoilescu dizertează pe teme de economie politică, Petre Țuțea ține un curs de filozofia istoriei şi despre Faust etc” (Dorin-Liviu Bîtfoi, 2012).

Distrugerea deplină a României vechi

Comunismul ierarhizează şi subordonează după criteriul forței, deci al fricii celor slabi faţă de cei puternici. Prin aceasta s-a urmărit şi se urmăreşte şi acum, faza de decădere a societății româneşti. Regula este să se piardă resursele de energie şi puterea de voință şi apoi să se piardă şi strălucirea inteligenței şi creativitatea de nou. Începutul a fost în anii ‘50 când „arestările sunt masive şi se țin lanț. Au fost vizați toți aceia care între 1920 şi 1947 au ocupat funcții în stat(miniştrii, subsecretari, directori de bancă, înalți funcționari, guvernatori ai BNR), foşti şi prezumtivi aderenți ai partidelor politice, ai frățiilor de cruce legionare, ai fostei armate regale, studenți, elevi, ofițeri de poliție, liberi profesionişti, clerici, plugari etc. Mulți au participat sau au contribuit la Marea Unire din 1918 şi la consolidarea acestui vis secular. Generația părinților României mari va fi exterminată. Şi îngropată, cel mai adesea, în gropi comune ori în locuri necunoscute. Familiilor nu li se va comunica nimic, iar certificatele de deces vor fi completate abia mulți ani mai târziu…Motivele arestărilor nu sunt întotdeauna clare. În vara anului 1951, la Rahova sunt aduşi 3500 de studenți şi studente care s-au dus să studieze la biblioteca engleză şi la cea franceză, fără să ştie că acestea sunt considerate de autorități focare de spionaj. În 1951, peste 300 de studenți de la Facultatea de Medicină au fost arestați pentru că s-au dus la Biblioteca franceză din Bucureşti. Sunt trimişi în colonii de muncă. Muzicologii Dimitrie Cuclin şi Emanoil Ciomac sunt condamnați pentru vina de a fi luat parte la audiții muzicale la ambasada engleză şi trimişi la muncă forțată la canal… nici măcar diplomații străini nu mai pot părăsi Bucureştiul fără un permis special pentru fiecare ieşire, iar unele zone ale țării le sunt cu desăvârşire interzise. Chiar şi în cazul cetățenilor sovietici cum e pianistul Emil Ghileis” (Dorin-Liviu Bîtfoi, 2012).

STUDII



Sanda Tătărescu-Negroponte, fiica primului ministru Gheorghe Tătarescu, îşi aminteşte de momentele arestării:

„Locuiam în Polonă cu Securitarea alături... ceva groaznic, dar încă eram în casa noastră, deşi nu era foarte agreabil. Tatăl meu a fost arestat în lotul oamenilor de vază ai ţării, unde erau generali, oameni politici, preoţi, înalţi prelaţi, tot ce avea ţara mai bun... În acea noapte securitatea a uitat ordinul de arestare pe biroul tatălui meu... era în ruseşte! Au venit a doua zi şi au recuperat ordinul. Până la arestarea mea au mai trecut două luni. În aceste două luni nu am avut dreptul să ieşim din casă. Pe 30 iunie 1950 au venit cu urlete, cu ţipete, cu strigăte: «Afară! Luaţi un schimb şi luaţi păturile de servici. Nimic altceva»! Ne-au percheziţionat de parcă eram deja arestaţi. Eu, care îmi adorasem ţara şi mi-o ador în continuare, ţară pe care nu am părăsit-o într-o singură zi, să fiu tratată ca «duşman de clasă». Nu înţelegeam ce era «duşman de clasă». În fine, rezumăm. Am fost dusă într-un lot de 16 000 de arestaţi la Ghencea. Un loc de triere. Eram câteva femei, soţii de oameni politici, surori, fiice etc. Dar erau şi de la ţară, mai marii satelor. Oamenii care erau de o anumită notorietate în satele noastre. Arestaţi într-un mod brutal: cu urlete, cu ţipete, cu confiscare. Nu s-au gândit o clipă, ce facem cu hoarda asta de oameni, cărora le luăm tot, îi aruncăm în stradă şi din ce vor trăi? Pentru că una din primele întrebări pe care mi-am pus-o atunci a fost: «Doamne, din ce vor trăi»? Era vorba de soţul şi fiul meu care rămăseseră acasă. Pentru că noi trăiam din vânzări. Aveam obiecte de artă şi trăiam din vânzarea lor. Şi încropeam o lună de zile. Iar acuma că erau toate confiscate! Soţul meu a fost aşa de realist! A înţeles, ca avocat cum era, stagiar lângă un mare avocat de vază, că nu o să mai facă nimic. Şi a făcut o şcoală de maiştri, de instalatori de gaze. Eu când am venit din închisoare, l-am găsit pe soţul meu, un bun instalator de apă şi de canal. Instalând closete! Şi-a dat seama şi cu asta a câştigat o biată pîine, vai de capul lor...

Când am revenit din închisoare, am fost trimeşi într-un loc groaznic, într-un loc pe care nu-l pot numi «casă». Era o bojdeucă lângă «Crucea de Piatră». Era un loc a căror pensioare erau cu noi; ca să ne înjosească mai rău, ne-au pus cu femeile uşoare în acelaşi loc şi în aceeaşi cămară. O situaţie nu numai nedreaptă, venită dintr-o răzbunare pe care nu am înţeles-o şi de altfel nu o înţelegea nimeni. Ca probă este că statistic, atât a vrut să ştie tatăl meu, din simplă curiozitate, câţi comunişti erau în momentul 23 august 1944: numai 800! Inexistent! Este ceva care am trăit atât de contrariu, numai din această nenorocire că am avut neobrăzarea să intrăm în Rusia; o răzbunare rusească pe care am suportat-o cât am putut. Elita ţării apoi a murit, ori a fugit, ori a fost aşa distrusă, încât la un moment dat nu mai erau decât firimituri”(Adrian Majuru, Copilăria la români, 2006).

*


Ideea de libertate la români– Fragment (III) –

Omul este expresia intimă, nudă, gravă, convulsivă, eviscerată a pulsației ontice latente; este un spasm abisal ce irupe în concret. Acolo unde vidul se intersectează cu pulsația generatoare de conținut se configurează flexiunea ontică – ritmul existențial – care permite producerea individualului.

Căutarea, angoasa, pulsația propriei biografii îi răpesc, însă, omului atenția – viața infățisându-i-se ca o frescă impersonală – devenind, astfel, incapabil să treacă dincolo de formă. Dintr-un individual generator de situații existențiale se transformă treptat într-o expresie lacunară a vieții. Drept consecință, omul lacunar va trăi expirația ontică ca limită, iar apoi se va prăbuşi în destin.

Asemenea destinelor individuale, şi destinele națiunilor se pot eroda pe sine, căci timpul permite nepriceperii să se instaleze şi falsului să ademenească! „Pentru civilizațiile îmbătrânite, afirmă Emil Cioran, crepusculul este semnul unei nobile pedepse. Ce delicioasă ironie simt ele, văzându-se

excluse din devenire, după ce au fixat timp de secole normele puterii şi criteriile gustului! (...)Fiecare civilizație exprimă simbolic un răspuns la întrebările pe care le suscită universul; dar

misterul rămâne intact; - alte civilizații, cu noi curiozități, vin să hazardeze întru cunoaşterea lui, dar la fel de zadarnic, fiecare nefiind un alt sistem de erori...

La apogeu, zămisleşti valori; în amurg, după ce s-au uzat şi fărămițat, le anihilezi”1. Problematica rămâne deschisă. Omul este amprenta propriului timp, iar timpul simbolul propriei

deveniri. Închis în istorie sau vectorul timpului său, omul nu rezistă tentației de-aşi resfrânge sinele contrariat, dual, conflictual în vârtejul existenței!

Acest dublu joc al vieții în care vidul, existența fragmentată, maladivul se întretaie cu dimensiunea solară, incandescentă a vieții a marcat încă de la început istoria umanității. Într-un final omul este antidotul, dar şi cangrena propriei istorii!

Ființa lacunară globală se afundă în trăiri abisale pentru ca în cele din urmă să se răsfrângă asemenea unei lave asupra imaginii contorsionate a propriului construct. Se topeşte pe sine în încercarea de a se regăsi. La pol opus se află destinele incandescente! Istoria, în încercările sale de a se regenera, permite eului minor, individualului, sinelui rezidual să se transfigureze într-un eu major, într-o ființă rotundă, globală, generatoare de situații existențiale. Depăşirea vidului, a minoratului, a supraviețuirii – prin topirea propriilor patologii – face posibilă devenirea!

Ființa lacunară, însă, trăieşte într-un timp personal care nu se întretaie niciodată cu timpul devenirii unei națiuni. Curgerea prezentului istoric îi este străină, deoarece acesta este incapabilă să rupă carcasa propriului timp. Potrivit lui Mircea Eliade „ a trăi în prezent înseamnă a lua contact, direct şi intim, cu forțele nerealizate, neformulate: a trăi istoria care se face, nu istoria care se consumă. De pildă, Revoluția Rusă, astăzi, este realizarea unor forțe care au fost vii acum douăzeci-treizeci de ani, când idealurile şi intuițiile noii societăți au fost însămânțate. Intuiția omului nou pe care au avut-o făuritorii Revoluției Ruseşti, aceea era istoria vie, istoria care se face (...).

1 Emil Cioran, Tratat de descompunere, Humanitas, București, 2011, p. 143.

STUDII

Elena DIACONU



Orice mare revoluție începe printr-un primat al spiritului, oricât de paradoxală ar părea afirmația aceasta. Alminteri, nu un Om Nou apare – ci cel mai vechi om, deşi cel mai atractiv, Barbarul”2.

Ființa națioanlă a românilor a suferit, de-a lungul timpului, diverse mutații structurale. De fiecare dată, însă, lecția libertății a ridicat probleme! Exceptând factorii externi, înfrângerea, înțeleasă ca lecție a trădării benevole, tacite a survenit din interior. Românii şi-au confiscat, singuri, propriul viitor!

Dictatura ceauşistă a transformat România într-un tărâm enclav, cu nervuri şi pulsații discontinue. Eliberarea de propriul construct existențial rezidual s-a produs în mod spontan în decembrie 1989. Temnițele trecutului au fost sfărmate de un viitor incert, dar anticipat cu ardoare.

România prezentului, însă, generează un tipar existențial care se închide în istorie. Astfel, tinde să devină un pâlc de individuații al căror timp nu poate degaja fluidul elastic creator – seva, plasma ființei istorice universale. Treptat, se confundă cu imaginea unei ființe naționale ce-şi impune să rămână captivă într-o dimensiune vidă, ce se estompează rapid din grafica ontică.

Acest prezent nepriincios, asemenea trecutului apropiat, dă naştere unei istorii care se consumă. În 1989, ființa istorică a stat cu obrajii lipiți de neant şi respira plumb. Atunci trăia izolată în propria-i osificație, astăzi devine victima propriei libertăți.

Libertatea, acest element structural al Ființei, în lipsa Rațiunii, a Identității se transformă dintr-un predicat esențial într-un postulat anodin. Abandonul în fața unei libertăți instinctuale, violente, grăbite, asemenea lipsei de reacție în fața constrângerii, are consecințe fatale pentru destinul unei țări.

Sinele istoric străbate cu anevoie regiunile existențiale, dar reuşeşte în cele din urmă, prin propria-i devenire, să transmute filonul arid al realității într-o dimensiune germinală. În pofida acestui fapt, cei mai mulți agenți – oameni sau popoare – îşi duc „somnul de veci” la periferia existenței. Necunoaşterea, înclinațiile marboase... somnul naturii umane. În fața lor, orice tentativă de schimbare păleşte!

„Încerând să distrugă vechile privilegii pentru a şi le impune pe ale sale, o Revoluție sfârşeşte întotdeauna prin a se distruge pe sine. Societatea în pieptul căreia şi-a înfipt pumnalul îi va supraviețui, căci nu poți schimba ceea ce este atât de adânc gravat în caracterul oamenilor: zoologia primară”3.

2 Mircea Eliade, Oceanografie, Humanitas, București, 2013, p. 156, 160. 3 Claudiu Iordache, Homo Posteritas, IRINI, 2008, p. 126.

*


Societatea a murit!

Trăiască Societatea!În ultimii 25 de ani s-au scris multe rânduri

referitoare la ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989 în România. Dincolo de conjunctura internaţională, de analiza targetată a diverşilor factori interni determinanţi, se impune o analiză socio-antropologică a societăţii în sine.

Emile Durkheim definea faptul social ca ceva ce există în afara individului, având o existenţă proprie.1 Păstrând caracteristicile gândirii funcţionalismului britanic, Durkheim prezintă societatea ca pe o entitate fundamentală, reprezentată direct, în mod axiomatic.2

De asemenea, Nicu Gavriluţă spunea că „societatea modernă este supusă unor fenomene de fracturare în serie”3, prevalând ideea că un întreg se poate rupe în diverse bucăţi, pentru ca apoi să se reconstruiască într-o nouă ordine, mai dinamică şi mai adaptată cursului trepidant al lumii contemporane.4

Plecând de la conceptul lui Durkheim se impune mai întâi să zugrăvim Cine este societatea pre-decembrie 1989? Este o societate aplatizată. Matricea în interiorul căreia îşi trăieşte existenţa are un pattern prestabilit şi binecunoscut. Fiecare componentă are un model de funcţionare bine definit, orice abatere fiind corijată prompt şi fără echivoc. Este o societate ce se autodefineşte prin ea însăşi, fără să permită penetrarea influenţelor exterioare. Componenta individuală (individul, familia) urmează o traiectorie uniformizantă. Fiecare componentă are datoria de a contribui 1 Robert Deliege, O istorie a antropologiei, Bucureşti, Editura Cartier, 2006, p. 61. 2 Ibidem, p. 63. 3 Nicu Gavriluţă, Fractalii şi timpul social, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2003. 4 Petre Ursache, Antropologia o ştiinţă colonială, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2014, p. 111.

OPINII la existenţa societăţii. Munca este considerată o obligativitate primordială. Cetăţenii sunt legitimaţi pe stradă şi dacă nu au loc de muncă li se atribuie automat unul, indiferent de pregătirea acestora sau de necesitatea desfăşurării respectivei activităţi în cadrul comunităţii, societăţii. Educaţia este şi ea impusă prin aceleaşi metode. Viaţa de familie şi timpul liber par trase la indigo pentru oricare componentă supusă analizei aleatoriu: locuinţele construite şi mobilate aproape identic, hrana nediversificată, aceeaşi pentru toţi, delectarea culturală desfăşurată în acelaşi cadru, grijile şi problemele cotidiene aproape pentru toată lumea la fel.

Dar, personificând societatea, este normal să deducem că şi componentele acesteia se aseamănă cu cele ale fiinţei umane. Or, este imposibil să uniformizezi organele umane. În definitiv până şi cea mai mică celulă este diferită de o alta. Încercarea de monotonizare a componentelor avea doar o finalitate iminentă: implozia. Iar aceasta s-a produs în decembrie 1989.

Din prisma structuralismului psihologic, orice comunitate umană, „unitară în aparenţă, dar subîmpărţită într-o sumedenie de grupuri de interese, economice, politice, culturale, sportive, religioase etc.”5 ,este supusă posibilităţii unei rupturi.

Omul evoluează, se dezvoltă oricât de restrictiv ar fi mediul în care trăieşte. Gândirea, emoţiile, nevoile găsesc irefutabil o cale de progres. Iar atunci când societatea nu mai corespunde modului de funcţionare a propriilor componente se ajunge la fractalii. Componenta individuală se lipeşte unitate cu unitate şi formează în cele din urmă o singură entitate – mulţimea. Aceasta se substituie societăţii refractare. Mulţimea astfel creată acţionează după modelul unui virus reformator, care nu numai că restartează sistemul, dar îl şi formatează. Avem astfel, în decembrie 1989, în doar câteva zile, prin forţa atomică pe care o mulţime o poate exercita, două evenimente marcante: o moarte şi o naştere. Mixând ura cu speranţa, voinţa cu disperarea, curajul cu inconştienţa, finalul a fost apoteotic: Societatea a murit! Trăiască Societatea!

Lect. univ. dr. Daniela OSIAC

5 Ibidem, p. 111.

*



ACTIVITĂŢI

Expoziţie foto-documentară

Decembrie 1989 25 de ani de libertate

Muzeul Naţional de Istorie a României, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 şi Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, a marcat aniversarea a 25 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 prin organizarea expoziţiei foto-documentare – Decembrie 1989. 25 de ani de libertate.

Imaginile expuse surprind momente marcante ale Revoluţiei din perioada 16-23 decembrie 1989, în Timişoara şi Bucureşti.

Expoziția, deschisă publicului din data de 17 decembrie 2014, este amplasată în aer liber, putând fi vizitată pe terasa MNIR, până în luna martie 2015.

*

Regal Cultural al IRRD la Craiova

În cursul zilei de 6 februarie 2015, Insti-tutul Revoluției Române din Decembrie 1989 în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Biblio-teca Județeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova şi Editura Cetatea de Scaun din Târgovişte a organizat, în sediul Bibliotecii Județene „Al-exandru şi Aristia Aman” din Craiova (strada Mihail Kogâlniceanu, nr. 9), lansarea volumelor Evoluţia instituţiilor politice ale statului român de la 1859 până astăzi (autori: Sorin Liviu Damean, Alexandru Oşca, Mihai Ghiţulescu, Dan Claudiu Dănişor) şi Victorie însângerată. Decembrie 1989 (autor: Constantin Corneanu). Manifestarea a fost onorată de prezența prof. univ. dr. Gheorghe Onişoru şi a lect. univ. dr. Cezar Stanciu, cunoscuți specialişti ai perioadei comunismului românesc.

*


Pictorul Revoluţiei, pe simezele Palatului Parlamentului

În săptămâna 15-21 decembrie 2014, în Foierul Sălii de Plen a Senatului României au putut fi admirate câteva din picturile dl. Mihai Teodor Olteanu, cunoscut şi ca Pictorul Revoluţiei.

…A venit Decembrie 1989 şi eram în Timişoara. Oraşul nostru amintea de visul şi sfatul lui El Greco, că Dumnezeu a coborât în mijlocul oraşului şi al oamenilor, salvându-ne. Din nefericire El a luat pe cei inocenţi, temători de El, cei liberi să zboare spre Eternitate. Ne amintim de ei în fiecare Decembrie, iar martiriul lor nu a fost în van. La începutul lui ianuarie 1990 am pictat tablouri imense pe pânză şi lemn în faţa Catedralei, pe urmele tancurilor şi ale trupurilor tinere zdrobite şi acele tablouri au rămas acolo mai multe luni, nemaifiind numai ale mele. Era Altarul celor iertaţi pentru libertate, celor plecaţi dintre noi prea repede.

Mihai Teodor OLTEANU

*

ACTIVITĂŢI



DEPUNERE DE COROANE

Omagierea sacrificiului suprem întru dobândirea libertăţii noastre

La un sfert de veac de la izbucnirea, desfăşurarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, IRRD 1989, solidar cu suferinţa celor care şi-au pierdut fiinţe dragi în după-amiaza şi noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, în con-fruntarea cu aparatul de represiune al regimului Ceauşescu în Bucureşti şi în toate oraşele-martir ale României, a omagiat sacrificiul celor care au făcut suprema jertfă pentru libertatea noastră. Reprezentanţii IRRD 1989 au depus coroane de flori la monumentele închinate memoriei eroilor-martiri din Decembrie 1989, respectiv la monu-mentele din faţa fostului sediu al CC al PCR, Ra-diodifuziunii şi Televiziunii Române. IRRD 1989 păstrează vie, prin cercetările sale, memoria ce-lor care au contribuit, prin jertfa lor de sânge, la victoria împotriva tiraniei comuniste, a regimu-lui Ceauşescu, la triumful Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Ne exprimăm compasiu-nea şi ne închinăm fruntea în faţa mormintelor eroilor-martiri din Decembrie 1989 din toate oraşele-martir ale României. Idealurile Revoluţiei Române din Decembrie 1989 rămân veşnic în mintea şi sufletul celor care au contribuit prin jertfa lor de sânge, prin sacrificiul suprem, la re-dobândirea libertăţii noastre şi a unei demnităţi ce părea pierdută pentru totdeauna.

De asemenea, în cursul dimineţii de 20 decembrie 2014, ora 11.00, la monumentul eroilor timişoreni din oraşul Popeşti-Leordeni a avut loc un moment de comemorare al celor care la data de 17-18 Decembrie 1989 au fost ucişi la Timişoara de către forțele aparatului de repre-siune şi care apoi au fost luați din morga Spita-lului Județean Timiş, transportați la Bucureşti şi arşi la Crematoriul „Cenuşa”. Cu această ocazie un sobor de preoți ortodocşi şi romano-catolici au oficiat o slujbă religioasă, s-au depus coroane de flori de către reprezentanți ai principalelor instituții ale statului român, precum şi a numero-ase asociații de revoluționari. Domnul Bânciu Ioan, vicepreşedinte al Asociației Memorialul Revoluției, şi Teodor Doru Mărieş, preşedintele Asociației 21 Decembrie din Bucureşti, au ținut discuri comemorative, în cadrul cărora au re-memorat nu doar sacrificiul eroilor timişoreni, ci şi acțiunea criminală a forțelor de represiune, pre-cum şi nerecunoştința societăți şi a autorităților statului față de aceşti martiri. Reprezentanţii IRRD au depus o coroană de flori la monumen-tul închinat memoriei martirilor Timişoarei a căror cenuşă a fost aruncată în gura de canal de la Popeşti-Leordeni.

*


ANIVERSAREA ISTORICULUI

DINU C. GIURESCU

Cu o ascendență care numără în trecutul apropiat două generații de străluciți slujitori ai zeiței Clio, precum bunicul Constantin Giurescu şi profesorul universitar Constantin C. Giurescu, ambii membrii ai Academiei Române, istoricul Dinu C. Giurescu – el insuşi profesor universitar şi membru al Academiei Române, ales de curând vice-preşedinte al acestui înalt for ştiințific românesc şi şeful Secției de ştiințe istorice – s-a impus în societatea românească nu numai ca un eminent savant, cu realizări remarcabile în cercetarea şi cunoaşterea unor perioade şi problematici ale istoriei naționale şi universale, dar şi prin atitudinea sa cetățenească, izvorâtă din nesecata dragoste de țară, din încrederea – niciodată ştirbită! – în viitorul ei, în ciuda grelelor încercări la care a fost supus el însuşi, alături de țară şi împreună cu toți românii.

După Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, profesorul Dinu C. Giurescu şi-a continuat activitatea ştiințifică, redând poporului român istoria sa adevărată, supusă unor grave denaturări în anii regimului totalitar comunist. Totodată, el s-a implicat, cu întreaga sa autoritate, în procesul reaşezării României pe drumul democrației, al integrării țării noastre în structurile euro-atlantice.

Ca membru al Consiliului Ştiințific al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, istoricul Dinu C. Giurescu, se remarcă prin contribuții de înalt profesionalism, prin responsabilitatea ştiințifică şi cetățenească, prin exigență, corectitudine şi colegialitate.

Cu prilejul aniversării zilei de naştere a domnului profesor universitar Dinu C. Giurescu, colectivul IRRD şi membrii Consiliului Ştiințific al IRRD vă urează, stimate domnule profesor, multă sănătate, putere de muncă şi un călduros “La mulți ani!”

*

ACTIVITĂŢI



PREȚUIM MEMORIA UNUI MARTIR

Anul acesta se împlinesc 26 de ani de când Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc pe pârtia de schi „Bradul”, din Poiana Braşov, în semn de protest față de dictatura ceauşistă. Ecoul gestului său reverberează

în timp, memoria sa reuşind să rămână vie în inimile tuturor celor care i-au înțeles sacrificiul, dorința de libertate şi demnitate, în pofida nepăsării unora din contemporanii.

Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 recunoaşte sacrificiul lui Liviu Corneliu Babeş şi are speranța că amintirea gestului său va rămâne nepieritoare, iar cărțile de istorie vor consemna eroismul său.

Asigurăm îndurerata familie de întreaga noastră compasiune!

*


NECROLOG

IN MEMORIAM SERGIU NICOLAESCU

S-au împlinit doi ani de când regizorul, actorul, scenaristul şi producătorul de film Sergiu Nicolaescu, una dintre stelele cinemato-grafiei române, participant activ la Revoluţia Română din Decembrie 1989 şi membru al Colegiului Naţional al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, a trecut în nefiinţă pe 3 ianuarie 2013. Trecerea sa la cele veşnice a fost o pierdere neaşteptată şi imensă. Apariţia sa pe micul ecran în 22 decembrie 1989 a redat românilor curajul şi convingerea că nu sunt singuri în lupta lor şi că vor învinge. Atunci nu am fost singuri...astăzi suntem mai singuri ca niciodată! Ne lipseşte enorm! Regretăm această pierdere imensă a noastră, a tuturor românilor!

(13 aprilie 1930 – 3 ianuarie 2013)

*



Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD) şi Asociaţia Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie (ALTAR 1989) au convenit construirea Centrului Regional De Comunicare şi Cercetare Timişoara ‘89 având ca obiective: organizarea unor întâlniri între cercetătorii IRRD şi participanţii la Revoluţia din Timişoara; organizarea unor seminarii împreună cu organizaţiile revoluţionare; lansări de publicaţii şi cărţi editate de IRRD şi ALTAR.

Centrul Regional de Comunicare şi Cercetare Timişoara ‘89


Alecu Ivan Ghilia

MANIFEST ÎMPOTRIVA UITĂRIIO carte cutremurătoare despre Revoluţia Română, aşa cum a trăit-o autorul. O mărturie a unei conştiinţe ul-tragiate. O spovedanie a unui scriitor autentic, care resimte din plin ravagiile marginalizării, ignorării, minimalizării. Un strigăt de frustrare, tristeţe, dezamăgire – sfâşietor...

MANIFEST ÎMPOTRIVA UITĂRII. UN EPISOD TRĂIT AL VIEŢII MELEEditura LIMES; număr pagini: 179

ERATĂ:

În Caietul Revoluţiei nr. 6(55)/2014, la pagina 35, în Lista Comitetelor Revoluţionare din Timişoara, în urma unei greşeli de redactare, numele doamnei Maria Trăistaru, a fost dublat eronat cu numele Mihaela Trăistaru. Facem cuvenită rectificarea.

Născut în satul Ghilia, comuna Sendriceni, judeţul Botoşani, la data de 1 martie 1930, Alecu Ivan Ghilia, în decursul carierei sale, s-a transformat într-un creator de artă desăvârşit, instrumentele sale artistice de decriptare a existenţialului – literatura şi pictura – plasându-l într-o dimensiune vizionară în care căutarea, problematizarea şi expresia artistică capătă semnificaţii multiple.

Cunoaşte marele succes începând cu anul 1958, când publică romanul Cuscrii, pentru care primeşte Premiul Academiei Române.

Printre cele mai importante titluri amintim: Recviem pentru vii, Dragostea câinelui de pază, Un Oscar pentru Ana, Întoarcerea bărbaţilor, Piramida, Bastardul.

SEMNAL EDITORIAL



Scrisoare adresată domnului Adrian Sanda, secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor

împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989

Domnule Adrian Sanda, secretar de stat Recent Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a participat la comemorarea a 26 de ani

de la sacrificiul martirului naţional Liviu Corneliu Babeş. Cu acest prilej am fost informaţi în legătură cu situaţia materială nefericită a văduvei eroului martir, doamna Etelka Babeş şi a fiicei sale, doamna Gabriela Babeş.

Considerăm că ar fi necesar un gest reparatoriu din partea statului român ca aceste două doamne să primească protecţia materială prevăzută în Legea Recunoştinţei 341/2004.

Apreciem că este posibil ca situaţia văduvei, Etelka Babeş, precum şi a fiicei, Gabriela Babeş, să fie asimilată categoriei urmaşilor eroilor martiri. Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 apreciază că din punct de vedere istoric o decizie favorabilă acestui caz a Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 ar fi reparatorie, morală şi salutară.

Avem convingerea, domnule secretar de stat, Adrian Sanda, că veţi susţine propunerea noastră, ajutând familia martirului Liviu Corneliu Babeş să treacă mai uşor, chiar şi acum, la 26 de ani de la sacrificiul său, peste suferinţa pe care aceasta continuă să o acuze şi în zilele noastre.

Vă propunem, de asemenea, domnule secretar de stat, Adrian Sanda ca Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 pe care cu onoare îl conduceţi, împreună cu Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, să amenajeze în jurul plăcii comemorative dedicate lui Liviu Corneliu Babeş un spaţiu de reculegere (un grilaj, o băncuţă din lemn, etc.).

Menţionăm că placa comemorativă, singura care aminteşte de altfel, sacrificiul său la Poiana Braşov, a fost ridicată din fondurile Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Împreună, am putea reuşi ca acest spaţiu de reculegere, amplasat lângă Biserica de Lemn din staţiune, să poată fi încadrat în peisajul solemn al acesteia.

5 Martie 2015

Vă mulţumim,

Director General IRRDClaudiu Iordache


Current Issue

EditorialClaudiu Iordache, 25 Years after the Romanian Revolution of December 1989.Funeral Anniversay ........................................................................................................................................... 3

Claudiu Iordache, The Romanian Revolution. Ash Notes.(II) .................................................................... 7

SymposiumThe Romanian Revolution of December 1989 . 25 Years after. ..................................................................... 10

External Homage ........................................................................................................................................... 11

Ceremonies for marking 25 years since the Romanian Revolutionof December 1989 in the martyr cities .......................................................................................................... 15

Portraits ............................................................................................................................................................ 28

Not to be forgotten!Petru Creţia, The End of the Century in Romania ........................................................................................ 37

StudiesAdrian Majuru, 1989. Political Successors and the Deviation of Mentalities - excerpt (IV) ................................................................................................................................. 39Elena Diaconu, The Idea of Freedom for Romanian People - excerpt ......................................................... 44

OpinionsDaniela Osiac, The Fall of the Berlin Wall in The New York Times ............................................................ 46

ActivitiesPhoto - documentary Exhibition. December 1989. 25 Years of Freedom .................................................. 47IRRD Solemn Cultural Event in Craiova ...................................................................................................... 47Mihai Olteanu, The Painter of the Revolution ............................................................................................... 48Homage at the Monuments dedicated to Romanian Revolution of December 1989 .................................. 49Anniversary of Historian - Dinu C. Giurescu .............................................................................................. 50IRRD Honors the Memory of a Martyr - Liviu Corneliu Babeş ................................................................ 51

NecrologyIn memoriam Sergiu Nicolaescu ...................................................................................................................... 52

The Regional Center for Communication and Research Timişoara ’89 ................................................... 53

Book Releases ................................................................................................................................................... 54

Open Letter ....................................................................................................................................................... 55

Current Issue ................................................................................................................................................... 56

Publicaţiile Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 pot fi achiziţionate de la sediul instituţiei din strada C.A. Rosetti nr. 33, sector 2

Informaţii privitoare la publicaţii şi preţul acestora pot fi obţinute la numărul de telefon

Caiet56_6 Martie 2015

Documents

Transcript of Caiet56_6 Martie 2015