Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

52
tinerettulca.wordpress.com 1 1. ACEASTA MI-E DORINŢA Aceasta mi-e dorinţa, să Te-onorez, Cu-ntreaga mea fiinţă, să Te slăvesc! Cu tot ce e în mine, Te preamăresc, Căci tot ce am, Isuse, Îţi dăruiesc! Doamne-ți dau inima Şi-Ţi dau sufletul, Pentru Tine eu trăiesc! Chiar suflarea ce-o am Ţie, azi, Ţi-o dăruiesc, -n mine voia Ta! 2. DIN ADÂNCUL INIMII Din adâncul inimii, Pe Isus vreau a-L vesti, Să îi cânt mereu un mare „Aleluia”! Vreau să spun întregii lumi Dumnezeu cât e de bun Şi-mpreună să-i cântăm toţi „Aleluia”! Aleluia,Te laudă al meu suflet, Aleluia,Te laudă gura mea mereu! Aleluia,vreau să spun tuturora Ce măreț eşti Doamne, Dumnezeul meu! 3. AI DESCHIS CERUL TĂU Ai deschis cerul Tău, Ai lăsat slava Ta şi-ai venit Pentru mine, un biet păcătos. M-ai iubit aşa mult C-ai murit la Calvar Să deschizi ochii mei, să-nţeleg Şi să Te slăvesc! Pentru cântec, speranță şi rază de soare, Lumină şi pace pe-a mea cărare, Pentru tot ce Tu îmi dai, îți mulțumesc! Pentru zâmbetul Tău înscris printre stele, Mângâierea Ta în clipele grele, Pentru dragostea Ta revărsată în mine, Mă închin, recunosc că eşti Domn şi rostesc: Mulţumesc!

Transcript of Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

Page 1: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

1

1. ACEASTA MI-E DORINŢA

Aceasta mi-e dorinţa, să Te-onorez,

Cu-ntreaga mea fiinţă, să Te slăvesc!

Cu tot ce e în mine, Te preamăresc,

Căci tot ce am, Isuse, Îţi dăruiesc!

Doamne-ți dau inima

Şi-Ţi dau sufletul,

Pentru Tine eu trăiesc!

Chiar suflarea ce-o am

Ţie, azi, Ţi-o dăruiesc,

Fă-n mine voia Ta!

2. DIN ADÂNCUL INIMII

Din adâncul inimii,

Pe Isus vreau a-L vesti,

Să îi cânt mereu un mare „Aleluia”!

Vreau să spun întregii lumi

Dumnezeu cât e de bun

Şi-mpreună să-i cântăm toţi „Aleluia”!

Aleluia,Te laudă al meu suflet,

Aleluia,Te laudă gura mea mereu!

Aleluia,vreau să spun tuturora

Ce măreț eşti Doamne, Dumnezeul meu!

3. AI DESCHIS CERUL TĂU

Ai deschis cerul Tău,

Ai lăsat slava Ta şi-ai venit

Pentru mine, un biet păcătos.

M-ai iubit aşa mult

C-ai murit la Calvar

Să deschizi ochii mei, să-nţeleg

Şi să Te slăvesc!

Pentru cântec, speranță şi rază de soare,

Lumină şi pace pe-a mea cărare,

Pentru tot ce Tu îmi dai, îți mulțumesc!

Pentru zâmbetul Tău înscris printre stele,

Mângâierea Ta în clipele grele,

Pentru dragostea Ta revărsată în mine,

Mă închin, recunosc că eşti Domn şi rostesc:

Mulţumesc!

Page 2: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

2

4. AI FOST RĂSTIGNIT

Ai fost răstignit şi cuiele-mi spun

Ce mare Ţi-a fost iubirea!

Cununa de spini îmi spune şi ea

Ce mare Ţi-a fost iubirea!

Când cer şi stele vor pieri,

Semnele vor dăinui

Şi pe veci îmi vor şopti cât m-ai iubit,

De aceea vreau să-ți spun:

În veci inima, în veci dragostea,

În veci viaţa mea este-a Ta!

5. E RÂUL SFÂNT

Winds Of Worship 4: Live From Brighton, England

Peste munte e-un râu ce curge,

Înviorare revarsă curgând.

Văi adânci şi întinsă câmpie

Râul străbate viaţa-aducând.

E Râul Sfânt care suflete mişcă,

E Râul Sfânt care curge şuvoi.

Redeşteptarea de la Rusalii

Revars-o acum din plin peste noi.

Curgerea Lui e venită din ceruri

Şi poate lua generaţii la rând.

Cei ce străbat ale Râului ţărmuri

Se-adapă din Râu şi-apoi cântă strigând.

Cu toţi-nspre munte ne place să mergem,

Biserica-ntreagă trezire-aşteptând.

În apă intrăm, la-nceput pân' la glezne,

Şi-apoi înspre larg ne-avântăm înotând.

Page 3: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

3

6. VOIA TA, NU VOIA MEA

Ai plătit un preţ să-mi dai viaţă,

Să trăiesc prin har azi mântuit.

N-am cuvinte, Doamne, să pot spune

Cât de drag îmi eşti şi-s fericit!

Voia Ta, nu voia mea

Să se facă Doamne-n viața mea,

Să trăiesc cum Tu doreşti,

O, Domnul meu!

Toată roada Duhului Tău Sfânt,

Zi de zi s-o am pe-acest pământ,

Lumină să răspândesc

Mereu în jurul meu.

Pacea Ta ce-ntrece orice lucru,

Cunoştinţa-ntregului pământ

S-o reverşi în inimă, Stăpâne,

Orice-ar fi să pot mereu să-Ţi cânt!

Numele mi-ai scris în Cartea Vieţii

Şi doresc, Isus, cu orice preţ,

Să rămân statornic în credinţă,

Să Te laud şi să Te slăvesc!

7. EL ESTE DOMN

Winds Of Worship 1

El este Domn şi Domneşte în ceruri,

El este Domn!

Cine-i ca El, neschimbat peste vremuri?

El este Domn!

Sfânt Creator şi Stăpân peste lume,

El este Domn!

Vine-n putere când chemi al Lui Nume,

El este Domn!

Tu eşti Domn, Rege peste regi,

Tu eşti Domn, în veci de veci

Tu să domneşti!

Page 4: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

4

8. UN COR ÎNGERESC

Un cor îngeresc

Din cer se-aude cântând:

O, păcătos, vin’ la Isus!

Vino, vino!

Hai, hai la El,

Nu mai sta!

Azi Isus te cheamă:

Vino, vino!

Străin tu dacă eşti,

De ce pribeag mai rătăceşti?

N-auzi chemarea lui Isus:

„Vino, vino” ?

Urcând sus la Calvar,

Isus şi-a dat viaţa-n dar,

De-aceea astăzi te chemăm:

Vino, vino!

9. CÂNTĂ, STRIGĂ

Volume 16 - I See The Lord

Cântă, strigă, bate din palme,

Stăpânului dă-i laudă,

Pleacă-te 'naintea Domnului!

Cântă, strigă, bate din palme,

Stăpânului dă-i laudă,

Căci El e un mare Dumnezeu!

Astăzi e zi de sărbătoare,

E ziua când ne bucurăm:

Măreţul Rege ne-a eliberat,

Să dăm laudă Numelui Său!

10. ASTĂZI VIN LA TINE

Astăzi vin la Tine, Domnul meu,

Sufletul mi-e plin de bucurie

Fiindcă m-ai făcut copilul Tău,

Ca să pot trăi o veşnicie.

Sunt atât de fericit, Domnul meu iubit,

De minunea ce-ai făcut în viața mea!

Vreau să Îţi cânt, vreau să te laud,

Să Îţi mulţumesc că eşti în viaţa mea!

Cu putere m-ai luat din întuneric

Şi mi-ai arătat înţelepciunea Ta!

Page 5: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

5

11. ASCULTĂ DOAMNE

Ascultă, Doamne, lauda mea,

Când mă gândesc la Tine-n ruga mea.

Te iubesc, Doamne, Te iubesc!

Purtat pe aripi în prezenţa Ta,

Sufletu-mi cântă şi în inima mea

Te iubesc, Doamne, Te iubesc

Iar acum eu doresc

Să mă-nchin întotdeauna

În puterea Numelui Tău!

Îmi ridic mâinile

Şi-mi înalț vocea spre ceruri,

Căci Tu eşti lumina mea!

12. BINECUVÂNTAŢI SUNT ACEI

Binecuvântaţi sunt acei

Care stau în Templul Său,

Binecuvântaţi sunt acei

Ce se încred în Domnul!

Vom simţi puterea Sa,

Faţă-n faţă-L vom vedea!

Din înalt, ascultă-ne, Doamne,

Când ne rugăm,

Când Te căutăm, ne închinăm!

Tu eşti sfânt, doar Tu eşti sfânt,

Numai Tu eşti sfânt!

Page 6: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

6

13. CÂND LUPTA SE-APROPIE

Când lupta se-apropie, te rog, nu uita:

Războiul e al Domnului!

Rămâi în picioare şi nu dispera:

Războiul e al Domnului!

Cântă-I glorie, laudă,

Puterea e numai a Lui!

Cântă-I glorie, laudă,

Onoare şi cinste adu-I!

Armură de slavă să-mbraci, dar să ştii:

Războiul e al Domnului!

Ţine sus Cuvântul şi nu te clinti,

Războiul e al Domnului!

În mijlocul luptei, tu cântă mereu:

„Războiul e al Domnului!”,

Căci în fruntea oastei e chiar Dumnezeu!

Războiul e al Domnului!

14. CUM POT RĂSPLĂTI EU

Cum pot răsplăti eu iubirea-ţi imensă,

Când Tu Ţi-ai dat viaţa pentr-un păcătos?

/: În schimb, o, primeşte umilă ofranda,

Umilă ofranda, Isuse Cristoase,

Din inima mea! :/

Când negura nopţii-şi întinde mantaua,

Privesc printre lacrimi spre Tine-a căuta.

/: Dincolo de stele, eu ştiu că există

Un Tată puternic

Ce-asupra-mi veghează cu dragostea Sa. :/

Nu pot răsplăti eu cu-argint sau cu aur

Măreţ sacrificiul şi dragostea Ta,

/: De-aceea, o, Doamne, te rog azi primeşte,

Primeşte cântarea scăldată

În lacrimi şi inima mea! :/

Page 7: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

7

15. AM LUAT HOTĂRÂREA

Cred în Dumnezeu ca Tată,

În Isus Cristos ca Fiu,

Cred în Duhul Sfânt că este,

Cred Cuvântul că e viu,

Cred că mai este iertare

Pentru tot ce-am făcut rău,

De aceea alerg la tronul Său!

Am luat hotărârea:

Înapoi eu nu voi da!

Cu privirea doar la cruce

Lumea-n spate o voi lăsa.

Nu-mi va fi deloc ruşine

Să afirm că sunt creştin,

Voi sluji mereu

Prin harul Său divin.

Cred că Isus a fost jertfă,

Pe un lemn crucificat

Şi-n mormânt lângă Golgota

Trupul I-a fost îngropat.

Cred că a-nviat precum a zis

Şi viu s-a arătat,

De aceea la El am alergat!

Cred Cuvântul care spune:

„Trebuie să te naşti din nou!

Viaţa veche e spălată,

Şi totul făcut nou.”

Cred că dragostea lui Dumnezeu

Se va descoperi,

De aceea mai mult Îl voi sluji!

Cred că este-un bine şi un rău,

Te naşti şi apoi mori,

Cred că Biblia este harta

Spre a cerului comori,

Cred că nu sunt singur în Cristos,

Pe mulţi El ne-a salvat,

De aceea credinţă I-am jurat

Page 8: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

8

16. DOMN AL VEŞNICIEI

Domn al veşniciei,

Ce pământul ai creat,

Cerul este al Tău templu.

Glorie celui Prea Înalt!

Domn al slavei mai sus de galaxii,

Tu eşti vrednic, vrednic!

Universul în veci Te va slăvi,

Tu eşti vrednic, vrednic!

Domn în cer şi pe pământ,

Eşti Domn în cer şi pe pământ!

Dis-de-dimineaţă

Lumina voi întâmpina.

Şi în noapte de mă clatin,

Al Tău Nume voi chema!

Aleluia, eşti Domn, ai fost şi vei fi!

Aleluia, eşti Domn, ai fost şi vei fi!

17. DOMNU-I BUN

Domnu-i bun orişicând,

Recunoscător, laudă vreau să-i cânt.

Domnu-i bun orişicând,

Chiar şi-n noaptea grea mă va lumina,

Domnu-i bun, Domnu-i bun, orişicând!

Dacă treci prin valea morţii

Şi sunt umbre-n jurul tău,

Mâna Lui te va conduce,

Ocrotit să fii de rău.

A promis că nu te lasă,

Nu te uită, nu eşti părăsit!

Când trăiam uitaţi în noapte,

Dragostea şi-a arătat:

Tatăl bun, cel Sfânt din ceruri,

Pe Isus jertfă L-a dat

Şi-acum liberi de păcate

Îndurarea Lui o vom cânta!

Page 9: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

9

18. DOMNUL NE-A CREAT

Domnul ne-a creat după chipul Său,

El ne-a învăţat să urâm ce e rău,

Să nu ne mai întoarcem pe unde-am fost,

Că n-are nici un rost.

Nu mai vrem în lume să rătăcim,

Vrem de azi viaţa cu El s-o trăim.

Tot ce avem să punem în mâna Lui,

În mâna Domnului.

Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim

Şi, dacă murim, pentru Domnul murim,

Fie că trăim, fie că murim,

Noi suntem ai Domnului!

Nu putem să ştim dacă mâine-n zori

Va fi o zi cu soare, o zi cu nori,

Ştim însă că Domnul va fi cu noi

La bine şi-n nevoi.

Hotărâţi-nainte vom alerga,

Spre ceruri zi de zi ne vom îndrepta,

Nici o clipa nu vom privi-napoi,

Căci Domnul e cu noi!

19. DOAMNE, ASTĂZI VIN

Doamne, astăzi vin

În faţa Ta să mă închin

Şi să fiu umplut cu har divin.

În lumina Ta aş vrea mai mult

Să îmi cunosc slăbiciunile

Şi să cresc în iubirea Ta.

Cheamă-mă şi voi veni la Tine,

Când sunt slab, fii de partea mea!

Ca vulturul spre cer mă voi înălța

Şi veşnic voi trăi, mereu voi locui

În iubirea Ta!

Doamne, vreau să fiu

În stare să-nţeleg cum eşti

Şi care-i calea Ta, ca să merg pe ea

Şi din pacea Ta,

În suflet să-mi reverşi un strop,

Ca cei din jur să bea şi să stea în iubirea Ta!

Page 10: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

10

20. DOAMNE, NUMELE-ŢI ÎNALŢ

Doamne, numele-Ţi înalţ!

Doamne, laudă-Ţi cânt Ţie!

Fericit sunt că Te am,

Fericit de-a Ta iertare!

Tu ai venit pe Pământ să ne salvezi,

Sus pe cruce Te-ai jertfit, iertați să fim,

De pe cruce în mormânt,

Din mormânt sus la cer,

Să fii înălțat mereu!

21. DUMNEZEU E TĂRIA MEA

Când în zare se iveşte solul celui necurat,

Dumnezeu e tăria mea!

Când armatele de duhuri cerul au întunecat,

Dumnezeu e tăria mea!

Când tot iadul stă-n picioare pregătit pentru război,

Simt că sufletul se zbate prins în cursa grea,

Mă aplec în rugăciune ş-aştept ajutorul slavei.

Dumnezeu e tăria mea!

Dumnezeu e tăria mea,

Adăpost pentru sufletul meu,

Ajutor când povara e grea,

Dumnezeu e tăria mea!

Dumnezeu are puterea, ca în cer şi pe pământ,

Dumnezeu e tăria mea!

Tot ce-n lume se întâmplă este scris şi în Cuvânt,

Dumnezeu e tăria mea!

Încercarea când e mare şi se pare că mă-ngroapă,

Întunericul e gros şi nu mai pot vedea,

Plec şi fruntea şi genunchii, dar înalţ spre ceruri duhul,

Dumnezeu e Scăparea mea!

Page 11: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

11

22. EL E FÂNTÂNA

Astăzi cânt voios că Dumnezeu

E stăpânul vieţii mele: El e Domnul meu!

Cine pe pământ, cine-n ceruri sus

E ca Domnul meu, e ca Domnul meu, Isus?

Fără El, flămând şi însetat

Rătăceam în lumea largă, neajutorat,

Dar când m-a găsit, El m-a săturat

Şi mi-a dat să beau, El mi-a dat să beau,

Din harul Său!

El e fântâna cu ape vii,

Nimic în lume nu-L poate-nlocui!

Stânca de veacuri, Păstorul meu,

Râul vieții, de-a pururi Dumnezeu!

O, ce fericit sunt cu Domnul meu,

Nicăieri în lume nu-I altul ca şi El!

El e mai de preţ decât tot ce am,

El e slava mea, e comoara mea, în veci!

Chiar de n-ar mai fi râuri pe pământ,

El e râul vieţii mele, limpede şi sfânt;

Niciodată El nu va seca

Şi voi bea din El, eu voi bea din El mereu!

23. EU MĂ-NCRED

Eu mă-ncred doar în Domnul,

El mă ajută,

Eu mă-ncred doar în Domnul,

El e-a mea stâncă,

E al meu turn în care la necaz alerg,

Eu mă-ncred doar în Domnul,

Ştiu că nu greşesc!

Pe Domnul clădesc, ajutorul meu,

El e slava mea şi când drumu-i greu.

Toate popoarele lumii

Să se-ncreadă-n El!

Eu mă-ncred doar în Domnul,

Ştiu că nu greşesc!

Eu mă-ncred doar în Domnul,

Salvatorul meu.

Eu mă-ncred doar în Domnul,

El mă iubeşte.

El din cer jos a venit, viaţă-n dar mi-a dat,

Eu mă-ncred doar în Domnul,

Căci El m-a salvat!

Page 12: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

12

24. ÎN TINE ESTE VIAŢA MEA

/: În Tine este viața mea,

În Tine e tăria mea,

În Tine e speranța mea, în Tine! :/

Te laud toată viaţa mea,

Te laud cu toată tăria mea,

Cu viaţa mea, tăria mea,

Toată speranţa ’mi-este-n Tine!

25. HAI, VINO ACUM SĂ-L LAUZI

Hai, vino acum să-L lauzi,

Hai, vino să-I dai Lui inima,

Hai, aşa cum eşti să-L lauzi,

Hai, aşa cum eşti 'naintea Lui,

Hai!

Orice om va mărturisi că eşti Domn,

Toți genunchii se vor pleca,

Binecuvântați vor fi toți cei ce te vor

căuta!

26. JOS LA PICIOARELE-ŢI

Jos, la picioarele-Ţi, stau adânc plecat,

În prezenţa Ta sunt îngenunchiat,

Sunt îngenunchiat.

Nu-i chemare mai mare, nu-i altă onoare

Decât să îngenunchez la tronul Tău!

Copleşit de uimire, scăldat în iubire,

Eu trăiesc doar pentru-a Te lăuda!

27. O INIMĂ CURATĂ, DOAMNE

O inima curată, Doamne,

Este tot ce-mi doresc din partea Ta!

O inimă în care răutatea să nu stea,

O inimă în care să domneşti eu aş vrea,

O inimă deschisă pentru Tine, Domnul meu,

Să înalțe osanale,

Către Tine, Cel mai mare Dumnezeu!

O inimă sfinţită, Doamne,

Este tot ce-mi doresc din partea Ta!

Page 13: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

13

28. LUMINA LUMII

Lumina lumii, prezenţă divină,

Ajută-mă să-nţeleg

Cât de frumos ne-ai creat pentru Tine,

Speranţă ne-ai dăruit.

Toată închinarea, toată adorarea

Ţie-Ţi dăruiesc, o, Domnul meu!

Numai Tu eşti veşnic,

Numai Tu eşti vrednic,

Doamne, numai Tu eşti minunat!

Rege etern, ce domneşti sus în ceruri,

La dreapta lui Dumnezeu,

În umilinţă venit-ai in lume,

Din dragoste Te-ai jertfit.

Cum să-nţeleg cât Te-a costat

Să ierţi deplin al meu păcat?

29. DOMNUL ÎN CERURI DOMNEŞTE

Domnul în ceruri domneşte,

Pe tronu-I aşezat,

Plin de mărire şi slavă e îmbrăcat.

Noi toţi, cu sfinte podoabe,

Stăm în prezenţa Sa

Şi-n timp ce Îi vom cânta,

Slava Lui vom vedea.

Căci Domnu-i bun, El în veci domneşte,

Îndurarea Lui nu se va sfârși

Spre-ai săi copii El cu drag priveşte

Şi-n mijlocul laudelor noastre

El va domni!

Page 14: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

14

30. NIMENI CA TINE

Nimeni ca Tine nu ar putea să-mi umple inima,

Nimic din ce fac nu poate-nlocui prezenţa Ta!

Numai Tu-mi cunoşti adânci dorințe,

Numai Tu viață-mi dai când plâng,

Numai Tu mă-nalți în bucurie,

Numai Tu m-auzi atunci când strig!

Tată, Te caut, Te chem să-mi stâmperi setea inimii,

Umple-mi fiinţa, prezenţa Ta şi dragostea să-Ţi simt!

31. PE TINE, DOAMNE, TE LĂUDĂM

Pe Tine, Doamne, Te lăudăm,

Ne-nchinăm în duh şi-n adevăr.

Glorie Celui veşnic viu,

Glorie Celui viu!

Pe Tine, Doamne, Te chemăm,

Numele Tău sfânt Îl înălţăm!

Eşti Domnul care-n veci domneşti,

În veci de veci domneşti!

Tu eşti sfânt, Tu eşti drept

Şi harul Tău umple Templul,

Numele Tău, Isus, Îl înălțăm!

Tu eşti sfânt, Tu eşti drept

Şi harul Tău umple Templul,

Noi trăim pentru slava Ta, Isus,

A numelui Isus!

Pe Tine, Doamne, Te iubim,

Pentru Tine noi vrem să trăim,

Focul sfânt vrem să-L aprinzi,

Vrem să Te-auzim, să Te simţim!

Page 15: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

15

32. TU SĂ DOMNEŞTI

Peste-ntreg pământ domneşti în veci,

Cerul în amurg, munţii stăpâneşti,

Dar mai mult de-atât, Doamne, eu doresc

Ca Tu în mine să domneşti!

Tu să Domneşti în viața mea,

Vreau să fiu umplut de puterea Ta,

Căci tot ce am Tu stăpâneşti

Şi vreau ca-n mine să domneşti!

Peste orice gând sau cuvânt rostit,

Să se vadă-aş vrea frumuseţea Ta,

Dar mai mult de-atât, Doamne, eu doresc

Ca Tu în mine să domneşti!

33. PRIVIND LA MUNŢI

Privind la munţi, privind în jur,

Eu văd iubirea Domnului

Şi inima eu mi-o deschid

Să-L laud pe Domnul cerului.

Vreau să trăiesc în adevăr,

Să fiu mereu mulţumitor,

Zâmbind să le spun tuturor de-a Ta iubire!

/: Veşnic Îți voi cânta iubirea! :/

34. ROMÂNIA, TIMPUL TĂU

România, timpul tău este aproape,

Domnul nostru Îşi revarsă dragostea,

Îi auzi chemarea sfântă,

El să te ridice vrea

Şi să duci în lumea-ntreagă

Dragostea Sa.

România, hai, ridică-te,

Peste tine El străluceşte!

România, timpul tău e-acum,

Te doreşte Dumnezeu!

Page 16: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

16

35. SPALĂ-MI, DOAMNE, GÂNDUL

Spală-mi, Doamne, gândul,

Spăla-mi, Doamne, viaţa,

Vreau să fiu curat şi plăcut în faţa Ta.

Numai Tu uzi zorii şi împrăştii ceaţa,

Numai Tu eşti scutul sufletului meu!

Spală-mi, Doamne, gândul,

Spală-mi, Doamne, viața,

Şi mă fă asemeni cu Tine mereu!

Numai Tu uzi zorii şi împrăştii ceața,

Numai Tu eşti scutul sufletului meu!

Spală-mi, Doamne, gândul,

Spală-mi, Doamne, viaţa,

Ia din mintea mea orice gând al celui rău!

Fă să fiu ca Tine, să-Ţi ascult povaţa:

Vreau să pot privi mereu în ochii Tăi!

Spală-mi, Doamne, gândul,

Spală-mi, Doamne, viaţa,

Când troiene reci fac să-mi pară clipa grea.

Adu primăvara şi topeşte gheaţa,

Ca să merg mereu doar pe calea Ta!

36. SPLENDORI DIVINE

Splendori divine lăsat-a, ştiind destinul Său,

Cum pe crucea de pe Golgota,

Pentru noi, viaţa El şi-a dat.

De nu ne-ar iubi, marea s-ar usca,

N-ar fi stele pe cer, păsări nu ar zbura.

De nu ne-ar iubi, ceru-ar fi un mit,

Am fi veşnic hoinari, de nu ne-ar iubi!

Străin de Tatăl din ceruri, departe-am rătăcit,

Însă El, cu braţe deschise,

În casa Lui m-a primit.

De nu ne-ar iubi, marea s-ar usca,

N-ar fi stele pe cer, păsări nu ar zbura.

De nu ne-ar iubi, ceru-ar fi un mit,

Dar Isus ne-a iubit, pentru noi s-a jertfit!

Page 17: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

17

37. CÂND OCEANELE

Ţine-mă în mâna Ta,

Să m-ascunzi, întinde-Ţi aripa!

Când oceanele cumplit vuiesc,

Doamne, dă-mi puteri să biruiesc!

Tată, ştiu că Tu eşti veghetor,

Stau liniştit, ştiu că eşti Domn.

Doar în Cristos mă odihnesc,

Puterea Sa în linişte o găsesc.

38. EŞTI MĂREŢ IN ACEST LOC

Eşti măreț în acest loc, Domnul meu,

Măreția Ta e-aici, Ava Tată!

Vrednic eşti să fii slăvit, veşnic preamărit,

Eşti măreț în acest loc Domnul meu!

Simt prezenţa slavei Tale

Când vin ’naintea Ta,

Cerul se pogoară-n mine,

Parcă simt suflarea Ta!

Şi tresalt când Duhul Slavei

Peste mine s-a oprit,

Locu-acesta, Doamne, e sfinţit!

39. SUNT IERTAT

Sunt iertat, căci ai fost răstignit,

Sunt acceptat, ai fost condamnat

Şi viaţă am acum, iar Duhul Tău e-n mine,

Căci ai murit şi-ai înviat!

Ce dragoste de Dumnezeu,

Să moară un Rege în locul meu!

Ce dragoste! Uimit privesc,

Cu bucurie Te slăvesc,

/: Cu tot ce am Te preamăresc! :/

/: Tu eşti Rege,

Isus, Tu eşti Rege! :/

Page 18: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

18

40. TATĂ, NOI VREM CA SLAVA TA

Tată, noi vrem ca Slava Ta

Să poată fi văzută-n noi!

Inimile noastre să devină doar o inimă,

Şi-atunci lumea va şti că Isus este Domn!

Fă-ne doar un glas

Ce-Ţi înalță Numele,

Fă-ne doar un glas

Ce Te preamăreşte!

Fă-ne doar un glas,

Un gând şi-o inimă,

Leagă-ne pe toți împreună!

41. INIMA MEA VREA SĂ-ŢI CÂNTE

Inima mea vrea să-Ţi cânte,

Vrea să Te înalţe în fiecare zi!

Tu mi-ai adus bucurie şi-atâta plinătate,

Cum n-am putut gândi!

Vreau să-Ţi mulțumesc pentru tot ce ai făcut

Şi pentru tot ce însemni în viața mea!

Vreau să-Ţi mulțumesc

Pentru tot ce ai schimbat

Şi pentru că mi-ai umplut inima!

42. ŢIE LAUDĂ-ŢI CÂNTĂM

/: Ţie laudă-Ţi cântăm, pe Tine Te-adorăm,

Numele Tău înălţăm! :/

În prezenţa tronului plin de slavă,

În prezenţa Ta noi vrem să stăm!

Venim, mâinile ridicăm,

Venim, pe genunchi ne plecăm,

Venim, Ţie să ne-nchinăm,

Inima să-Ţi dăm!

/: Inima şi mintea mea

Îţi dăruiesc toată viaţa mea! :/

Page 19: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

19

43. VOI SLĂVI PE MIELUL

Voi slăvi pe Mielul gloriei,

Regelui regilor mă-nchin,

Voi slăvi pe Mielul gloriei,

Regelui eu mă-nchin!

Şi mâinile mi le-nalț şi 'naintea Ta vin,

Mâinile mi le-nalț şi mă bucur în Tin'!

Îmi înalț mâinile către cer,

Lumea-ntreabă de ce,

Eu le spun că-mi iubesc Regele!

44. ZIDEŞTE ÎN MINE O INIMĂ

Zideşte în mine o inimă

Curată, Dumnezeul meu,

Şi pune în mine un duh nou,

Statornic, Dumnezeul meu!

Nu mă lepăda de la fața Ta

Şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt,

Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale,

Umple-mă cu Duhul Tău cel Sfânt!

45. TRĂIM VREMI DE HAR

Trăim vremi de har ca Ilie,

Cuvântul divin proclamând.

Trăim iar în vremea lui Moise, profetul,

Neprihănire primind.

Deşi zi de zi încercări vin,

E foame-ntuneric, război,

Rămânem un glas care strigă-n pustie

„Pregătiţi calea Domnului Sfânt!”

/: El vine iar, peste nori păşind;

Trâmbițe vestesc un soare strălucind.

Să-L slăvim, e-al îndurării an:

Din Sion El ne-a mântuit! :/

Sunt zilele lui Ezechiel,

Când oasele prind viaţă iar.

Sunt zilele-n care ca David, psalmistul,

Un Templu de laudă zidim.

Sunt zilele de seceriş sfânt,

Sunt holdele coapte pe câmp!

Suntem lucrătorii din via Ta, Doamne,

Cuvântul divin proclamând!

Page 20: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

20

46. UN SIMPLU CÂNTEC

Un simplu cântec eu îţi cânt,

O, Isuse, drag Isuse!

Îţi mulţumesc că m-ai creat,

Drag Isuse, scump Isuse!

Îți mulțumesc că al Tău m-ai făcut!

În nici un loc n-aş vrea să fiu,

Decât în mâna Ta, sub ocrotirea Ta,

Ţinându-mă în mâna Ta, doar in mâna Ta!

47. ZI DE ZI EU VREAU

Zi de zi, eu vreau să respir Cuvântul Tău

Şi mă rog, Doamne, tot mai mult să Te cunosc!

Condu-mă in fiecare clipă ce-o trăiesc.

Zi de zi, Doamne, vreau să luminez mereu.

Zi de zi, în Tine eu trăiesc,

Zi de zi, pe Tine Te urmez,

Zi de zi, cu Tine eu păşesc,

Eu vreau cu Tine să trăiesc!

48. ISUS, MIEL DIVIN

Tu-mi dai putere-n slăbiciuni,

A mea comoară în ascuns,

Tu eşti tot ce-mi doresc!

Doamne, eşti tot ce-am căutat,

Întreaga viaţă, ne-ncetat,

Tu eşti tot ce-mi doresc!

Isus, Miel divin, laud Numele Tău,

Isus, Miel divin, laud Numele Tău!

Inima mea Tu ai spălat,

Al meu păcat Tu L-ai iertat,

Tu eşti tot ce-mi doresc!

Când sunt căzut, Tu mă ridici

Şi Tu mă binecuvintezi,

Tu eşti tot ce-mi doresc!

Page 21: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

21

49. UNDE-AŞ PUTEA

Unde-aş putea, în afară de Tine,

Să-mi aflu plăcerea-n ceruri şi pe pământ?

Chiar trupul meu se va pierde-ntr-o zi,

Dar Tu eşti cu mine mereu!

Doamne, Tu eşti Tăria mea,

Stânca inimii mele!

Pururi Tu vei fi moştenirea mea

Şi locul meu de adăpost!

Când inima mea era plină de răni

Şi mă simţeam străpuns în sufletul meu,

Cu braţul Tău Tu de mână m-ai luat,

Căci Tu eşti cu mine mereu.

50. VIAŢA ŞI MIŞCAREA

Na, na, na, na, na, na

Na, na, na, na, na, na

Viaţa şi mişcarea şi suflarea

Sunt în Tine, Doamne,

Numai Tu eşti sursa vieţii mele!

Fiecare pas Tu mi-l conduci,

Mi-l conduci pe cale,

Viaţa-ntreagă este-n Mâna Ta!

Harul şi-ndurarea Ta,

Când ma uit, zăresc privirea Ta;

Uimit de-a Ta iubire,

Te doresc, Isus, numai pe Tine!

51. EU NU POT ŞTI

Eu nu pot şti ce va fi mâine,

O, Doamne, eu nu pot afla,

/: Dar ştiu pe Unul care ține

Viața mea în mâna Sa. :/

Page 22: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

22

52. STĂM LA RĂSCRUCE DE VREMI

Stăm la răscruce de vremi, nedumeriţi,

Ne-ntrebăm unde mergem

Şi-n taina nopţii ne adâncim mereu.

Stăm şi ne-ntrebăm ce univers vom afla printre astre,

Cum ne vom simţi când vom zbura către zările-albastre.

Stăm şi timpu-i grăbit, vremea-i către sfârşit

Şi-am vrea să ştim: Ce se întâmplă atunci când murim?

/: Cu fiecare an ce s-a dus,

Suntem mai aproape de Tine, Isus! :/

Mai aproape de margini de Rai,

Mai aproape de cerul ce, Doamne,

Tu vrei să ni-l dai.

Stăm la capăt de vremi şi, grăbiţi,

Ne-ntrebăm unde mergem,

Cum se vor sfârşi clipele noastre târzii.

Stăm şi aşteptăm

Să zburăm în etern, fără nume,

Şi vrem să uităm c-am fost cândva în lume.

Stăm şi timpu-i grăbit, vremea-i către sfârşit,

Şi-am vrea să ştim:

Ce se întâmplă atunci când murim?

53. AM BUCURIE CA FÂNTÂNA

/: Am bucurie ca fântâna,

Am bucurie ca fântâna,

Am bucurie ca fântâna în inima mea! :/

/: Am iubire ca un fluviu,

Am iubire ca un fluviu,

Am iubire ca un fluviu

În inima mea! :/

/: Am o pace ca o mare,

Am o pace ca o mare,

Am o pace ca o mare

În inima mea! :/

54. DIN EL, PRIN EL ŞI PENTRU EL

/: Din El, prin El şi pentru El,

Sunt toate lucrurile! :/

A lui să fie gloria,

A Lui să fie gloria,

A Lui să fie gloria

În veci de veci, amin!

Page 23: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

23

55. O LUME ÎNTREAGĂ

O lume întreagă stă în nepăsare

Şi caută adăpost când vine o-ncercare,

/: Dar eu nu mă tem! :/

În ceasul cel greu e stăpână pe toate,

Când Domnul Îi vorbeşte i-e frică de moarte,

/: Dar eu nu mă tem! :/

Dar eu nu mă tem,

Chiar dacă cei din jur mă părăsesc,

Dar eu nu mă tem, orice-ar veni!

Viața mea e-n mâna

Celui ce-a murit pe lemn,

Cu mine Îl chem şi eu nu mă tem!

Ades vine-ncercarea, năvalnic ca marea

Şi norii grei grabnic întunecă zarea.

/: Dar eu nu mă tem! :/

Se spulberă gândul şi orice speranţă

Şi nici măcar o clipă nu mai e siguranţă,

/: Dar eu nu mă tem! :/

Chiar oamenii cei răi mă-nconjoară cu ură,

Din cupa lor să-mi dea să beau o picătură

/: Dar eu nu mă tem! :/

Cu Domnul meu trec biruitor peste toate,

Din apă şi din foc să mă scape El poate,

/: Dar eu nu mă tem! :/

56. VENIM ÎN A TA PREZENŢĂ

Venim în a Ta prezenţă cu toţi să Îţi cântăm

Un cântec de mărire, şi venim să ne-nchinăm!

Ne-ai dat o viaţă nouă, să putem să Te iubim.

Venim cu mulţumire, o, Doamne, Te slăvim!

/: Tu eşti Tatăl creațiunii, Mielul Sfânt ce-ai înviat;

Eşti singurul ce-ai biruit şi mormântu-ai lepădat!

Tu pe toți ne-ai eliberat de la moarte şi ne-ai dat

Libertatea să venim ca-n prezența Ta să fim. :/

57. SCHIMBĂ-MI INIMA

/: Schimbă-mi inima,

Fă-mă mai curat,

Mai real, mai sfânt,

Mai adevărat! :/

Tu eşti olarul, iar eu lutul,

Fă-mă să seamăn, Doamne, cu Tine!

Page 24: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

24

58. DOAMNE, DĂ-NE ÎNŢELEPCIUNE

Doamne, dă-ne-nţelepciune,

Şi putere, şi iubire,

Doamne, vrem să ascultăm Cuvântul tău!

Azi venim în faţa Ta,

Dă-ne Doamne harul Tău,

Să fim vii pentru împărăţia Ta.

Trezeşte-ne din nou!

Doamne, atinge-ne din nou,

Peste noi Tu mâna Ta s-o pui

Şi lumina Ta să ardă-n noi

Prin puterea Duhului.

Pune-o, dar un pentru o zi,

Ci să ardă-n veşnicii în noi.

Cu-adierea Duhului Tău Sfânt,

Doamne, atinge-ne din nou!

Doamne, mulţi au obosit

Şi în inimi sunt răniţi,

Vindecarea este doar în mâna Ta.

Să ne-atingi pe fiecare

Cu puterea crucii Tale,

Să fim vii întru împărăţia Ta.

Trezeşte-ne din nou!

59. ÎN ORICE SUFLET

În orice suflet e-un tainic dor,

Aprins în noapte sau stins şi gol:

Dor de lumină, de veşnicie,

Ascuns în inimi de Dumnezeu.

Poartă-ți lumina prin întuneric,

În noaptea făr’ de nădejdi pe drum,

Far neclintit să-ți fie viața,

Paşi să-ndrepte pe drumul bun,

Lasă-n inimi un dor de cer!

Pe calea noastră se afl-aievea

Lumini căzute şi stinse-n vânt

Şi mulţi încearcă să ţin-aprinsă

O amăgire, un dor străin.

Să laşi în urmă ploi de lumină

Pe drumul celor ce-au rătăcit.

Arată calea, atinge inimi

Şi dă speranţă prin Duhul Sfânt!

Page 25: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

25

60. CU ISUS ÎN LUMEA ASTA

Cu Isus în lumea asta voi merge eu mereu;

Înainte-i ţara mea, înainte-I Dumnezeu.

Chiar de calea e îngustă şi plină de-ncercări,

Cu Isus voi trece dincolo de zări!

Doar Isus ne este calea-n țara bucuriilor,

El jertfa ce ne poartă

Spre limanul mult dorit!

Doar Isus ne este calea-n țara bucuriilor,

Crede-n El şi-n veci tu vei fi fericit!

Când durerea te doboară, amice, nu uita:

Înainte-i ţara ta, înainte-I Dumnezeu;

Atunci ochii ţi-i ridică şi cere mila Sa

Căci prin harul Său El te va ajuta!

Niciodată pe-a ta cale să nu te uiţi 'napoi,

Înainte-i ţara ta, înainte-i Dumnezeu;

Veşnicia te aşteaptă, la dreapta Lui vei sta,

Căci El te va duce sus, în ţara Sa!

61. UN CÂNTEC DE LAUDĂ

By Your Side

Un cântec de laudă în inima mea,

Un cântec ce Tu l-ai pus,

Mi-a dat libertate ca să pot cânta din nou!

Ai rupt întunericul din viaţa mea,

Mi-ai dat bucuria Ta,

Acum eu sunt liber ca să pot cânta din nou!

Isus, Tu m-ai răscumpărat,

Duhul Tău Sfânt m-a eliberat!

Dragostea Ta îmi dă curaj

Să alerg către țintă neîncetat,

Doar Tu eşti Domnul meu,

Te voi binecuvânta!

Isus, eşti fericirea mea,

Eu cânt de bucurie-n fața Ta,

Doar Tu eşti Domnul meu,

Te voi binecuvânta!

Page 26: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

26

62. ESTE OARE IERTARE

Este oare iertare pentru tot ce am făcut?

Doamne, pot eu oare să vin aşa cum sunt

Înaintea Ta, în Faţa Ta?

Ştiu, Domnul meu, sunt un om aşa rău

Şi Te-am întristat mereu.

Ştiu, Domnul meu, Te-am răstignit chiar eu

Când am spus „Nu este Dumnezeu”.

Oare mă poţi ierta?

Este oare iertare pentru tot ce am făcut?

Oare acum este momentul s-o iau de la-nceput?

Cred că este iertare pentru tot ce am făcut,

Cred c-acum este momentul să vin aşa cum sunt

Înaintea Ta, în Faţa Ta.

Ştiu, Domnul meu, vei veni în curând

Şi pe norii cerului vom sta,

Ştiu Domnul meu vei veni în curând,

Nu voi mai pleca din Faţa Ta!

Voi sta la dreapta Ta, în Faţa Ta, ‘naintea Ta!

63. VREI TU SĂ SCAPI

Vrei tu să scapi de poveri şi păcat

Prin Mielul divin ce-a fost străpuns?

Vrei tu să-nvingi răul ce te-a legat

Prin sfânt sânge al lui Isus?

E puterea sângelui vărsat,

Sânge sfânt şi curat!

E puterea sângelui vărsat,

Care spală al tău păcat!

Vrei să fii liber de patimi, păcat,

Prin Mielul divin ce-a fost străpuns?

Azi, la Calvar, poţi să fii vindecat

Prin sfânt sânge al lui Isus!

Vrei să fii alb, mai curat ca un crin

Prin Mielul divin ce-a fost străpuns?

Vrei tu iertare, viaţă din plin

În sfânt sânge al lui Isus?

Page 27: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

27

64. A MAI TRECUT UN AN

A mai trecut un an prin noi,

A fost şi soare, au fost şi ploi,

Singur nu eram, eram amândoi.

În nopţile pustii şi reci

Şi-n zilele cu nori pe cer,

Doar Tu, Isus, m-ai ascultat!

Vreau acum, la sfârşit de an,

O rugă să-Ţi înalţ şi să-Ţi spun

Îți mulțumesc pentru-acest an,

Îți mulțumesc pentru ce mi-ai dat,

Îți mulțumesc

Că niciodată singur nu m-ai lăsat,

Îți mulțumesc pentru-acest an!

A mai trecut prin viaţa mea

Vreme bună şi vreme rea,

Toate erau în mâna Ta.

Iubirea Tu mi-ai arătat,

Inima mi-ai înălţat,

În toate Tu m-ai binecuvântat!

Vreau acum, la sfârşit de an,

O rugă să-Ţi înalt şi să-Ţi spun

65. ÎNTR-UN LOC LINIŞTIT

Într-un loc liniştit şi-ascuns,

În tăcere eşti prezent.

Într-un ceas tainic şi tăcut

Te aştept, căci îmi doresc

Să Te cunosc mai mult!

Vreau să Te văd,

Vreau să-aud vocea Ta,

Să Te cunosc mai mult.

Vreau să Te-ating,

Vreau să văd fața Ta,

Să Te cunosc mai mult!

Înspre ţintă ne-ncetat alerg,

Voia Ta vreau s-o-mplinesc.

Orice obstacol îl înlătur şi-naintez,

Căci îmi doresc

Să Te cunosc mai mult!

Page 28: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

28

66. DOAMNE, TU EŞTI DUMNEZEU

Doamne, Tu eşti Dumnezeu

Şi vei domni în veci,

Întreg pământul este plin de slava Ta!

Mereu veghezi să-mplineşti

Cuvântul Tău cel sfânt,

Prin dragoste ne conduci pe-al vieţii drum.

Să fii înălțat, să fii înălțat,

Domn al dragostei, Împărat!

Să fii înălțat, să fii înălțat,

Domn al dragostei, Împărat!

Doamne, Tu eşti Dumnezeu

Şi vei domni în veci,

Întreg pământul este plin de Slava Ta!

Eşti creator desăvârşit, dreptatea Ta vedem,

Cum se-mplineşte zi de zi ce ne-ai promis.

67. INIMA MEA

Inima mea tânjeşte după curţile Tale

Sufletul meu suspină după-al Tău locaş

Mi se topesc oasele de dor după Tine

Iar ochii-mi plâng neîncetat

Privesc spre locul sfânt

Ca să-Ţi văd puterea şi slava

Chem bunătatea Ta peste viaţa mea

Aştept în tăcere răspunsul Tău Doamne

Vino, nu-ntârzia!

Te voi binecuvânta dar, toată viața mea

Şi în numele Tău voi ridica mâinile

Lauda Ta va fi mereu în gura mea

Te iubesc, O Domnul meu

Page 29: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

29

68. AICI TE AŞTEPT AZI

Aici Te aştept azi,

Locuieşte-n min' te rog,

Tânjesc după Tine din nou!

Ascuns în iubirea-Ţi,

Du-mă pe genunchi,

Să te cunosc vreau tot mai mult!

Trăieşte-n min',

Viața mea inund-o!

Respiră-n min',

Să mă-nalț

Pe aripi spre Tin'!

69. EVENUM ŞALOM ALEHEM

/: Evenum Şalom Alehem! :/x3

Evenum Şalom, Şalom, Şalom Alehem!

Răspunde-ne când Te rugăm ,

Ascultă-ne când Te chemăm,

Şi dacă suntem în nevoi,

Revarsă pacea, pacea, pacea, peste noi!

70. SPRE MINE FAŢA ŢI-O ÎNTORCI

Spre mine faţa Ţi-o întorci

Şi sufletul meu Te slăveşte!

Iertare-mi dai, sunt fericit

Şi sufletul meu Te măreşte!

Prin încercări voi sta,

Căci am un preț în fața Ta

Şi-n brațul Tău voi sta,

Plăcerea mea e-n calea Ta!

Zi de zi mă-nviorezi

Şi sufletul meu Te slăveşte!

Speranţă-mi dai şi mă-ntăreşti

Şi sufletul meu Te măreşte!

Odihnă dai sufletului meu,

De aceea Te slăveşte!

Putere dai trupului meu,

Doar mâna Ta tămăduieşte!

Page 30: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

30

71. NU ESTE MUNTE PREA ‘NALT

Nu este munte prea ‘nalt

Ca să nu-L mişte El,

Nu e problemă prea grea

Să n-o rezolve,

Nu e furtună prea rea

Să n-o liniştească,

Nu e durere prea grea

Să n-o aline El!

El purtat-a pe umerii Săi povara lumii,

El poate lua, chiar acum, povara ta!

72. AGNUS DEI

/: Aleluia, Aleluia,

Domnul nostru domneşte în veci. :/

Aleluia!

/: Tu eşti Sfânt, eşti Sfânt,

Domnul nostru din ceruri,

Vrednic eşti în veci,

Căci Tu doar eşti Sfânt! :/

73. VREDNIC EŞTI DE CINSTE

/:Vrednic eşti de cinste şi-nchinare,

Ridicăm mâinile noastre,

Înălţăm numele Tău! :/

Ce mare eşti şi ce mari minuni faci Tu

/: Şi ca Tine altul nu-i! :/

/: Vrem să spunem lumii despre Tine,

Cum prin moartea Ta pe cruce

Tuturor ne-ai arătat :/

Căci Tu eşti Domn, Tu eşti Domn cu-adevărat

/: Şi ca Tine altul nu-i :/

Ce mare eşti!

Page 31: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

31

74. TOT CE AM PE-ACEST PĂMÂNT

Tot ce am pe-acest pământ,

Tot ce e curat şi sfânt,

Orice lucru cât de mic prin Tine-l am.

Tot în dar eu am primit,

Tu mi-ai dat, Isus iubit!

Pentru toate azi venim şi-Ţi mulţumim!

Venim acum cu mulțumire,

La Tine noi venim!

Ne-ai dat atâta fericire,

Isuse, mulțumim!

Eşti lumină-n drumul nost`,

Eşti al nostru adăpost,

Tu eşti tot ce noi vreodată am dorit!

Doar la Tine noi privim

Şi putere-n dar primim.

Te slăvim şi pentru toate-Ţi mulţumim!

75. VINE-O ZI

Vine-o zi, vine-o zi când dureri nu vor mai fi,

Nori pe cer nu vor mai fi, lacrimi ochii n-or umbri;

Va fi pace-n veci de veci, când în ceruri ai să pleci.

O, ce zi, ce glorioasă va fi!

Oare atunci cum va fi

Fața când Îi vom privi?

Când pe Domnul voi vedea

Chiar eu, salvat prin grația Sa,

Când de mână mă va lua

Şi mă va duce-n țara Sa,

O, ce zi, ce glorioasă zi va fi!

Nu vor fi, nu vor fi greutăţi, dureri de dus,

Nici necaz de orice fel, boli şi lacrimi, colo sus;

Va fi pace-n veci de veci când în ceruri ai să pleci.

O, ce zi, ce glorioasă va fi!

Page 32: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

32

76. SPUNE-MI, TE-AI GÂNDIT ?

Spune-mi te-ai gândit, ai meditat

Sau poate vreodată te-ai întrebat,

Această problemă nu te-a frământat:

De unde vii şi unde mergi?

Eu ştiu că Domnul m-a creat

Şi viață veşnică mi-a dat.

O, dar tu, de unde vii şi unde mergi?

Timpul trece-n zbor, trece viaţa ta,

Tinereţea noastră se duce şi ea.

Va veni sfârşitul, ce se va-ntâmpla?

De unde vii şi unde mergi?

La sfârşitul vieţii vei fi judecat,

Planurile tale ţi s-au spulberat;

Ceea ce e veşnic tu ai neglijat,

Pe Dumnezeu tu L-ai uitat!

77. TOT CE-AVEAM MAI BUN

Tot ce-aveam mai bun pe acest pământ

Era doar un fum purtat de vânt.

Toate le-am pierdut, dar nu-mi pare rău,

Că Te-am cunoscut pe Tine!

Să Te am pe Tine, Isus,

Nimic nu-i mai măreț!

Tu eşti bun, cel mai bun,

Tu eşti bucuria mea

Şi eu Te iubesc!

Vreau să Te cunosc tot mai mult, Isus,

Să mă pot numi copil al Tău!

Să primesc în dar tot ce-aş vrea să am,

Să trăiesc prin har iubirea Ta.

Vin acum, smerit, la crucea Ta,

De jertfa grea să-mi amintesc.

Vreau să mor şi eu prin moartea Ta

Şi-nviat apoi vreau să trăiesc!

Page 33: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

33

78. ÎŢI DAU INIMA MEA

Îţi dau inima mea

Şi tot ce am aduc

Acum `naintea Ta,

De dragul Tău, Isus!

Tot ce eu visez,

Mândria mea Ţi-o dau,

Renunţ la dreptul meu,

Ca viaţa Ta s-o am!

Ţie Îți dau tot ce sunt, tot ce am!

Îţi dau cântecul meu,

Aştept la crucea Ta,

Renunţ la ce-i lumesc,

Căci pe Tine Te doresc:

Să Te cunosc mai mult,

Să-nalţ Numele Tău,

Să ştiu bucuria Ta

Chiar şi-atunci când mi-este greu!

79. TU MĂ RIDICI

Când sunt căzut şi apăsat mi-e gândul,

Când încercări asupra mea lovesc,

Doamne, Te-aştept în linişte deplină,

Să vii din nou, să stai şi să-Ţi vorbesc.

Tu mă ridici să pot atinge munții,

Tu mă ridici pe mare să păşesc.

Pe ai Tăi umeri, Isus, mă simt puternic,

Tu mă ridici mai mult decât gândesc!

Nu-i viaţă-aici să aibă împlinire

Şi simţuri slabe repede se sting.

Dar Tu când vii, cuprins sunt de uimire,

Cu Tine simt că cerul îl ating!

Page 34: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

34

80. MAI SUS DE OAMENI

Mai sus de oameni şi de-mpăraţi,

Mai sus de toate pe care Le-ai creat,

Mai sus de lume, mai sus de înţelepţi,

Tu ai fost, rămâi în veci de veci!

Mai sus de tronuri şi-mpărăţii,

Mai sus de-a lumii mari minunăţii,

Mai sus de aur şi tot ce-i valoros,

Tu rămâi în veci cel mai preţios!

Răstignit şi pus într-un mormânt,

Ca să mori venit-ai pe Pământ

Şi, zdrobit ca un trandafir,

Tu ai căzut şi Te-ai gândit doar la min'!

81. MILA TA (MĂRTURISIM ACUM)

Mărturisim acum că suntem slabi,

Aşa de slabi, dar Tu eşti Domn!

Chiar dacă n-avem nimic să-ţi oferim,

Venim să îţi spunem: “Doamne-ajută-ne!”

O inima care e zdrobită,

Nicicând n-o vei refuza!

Inima Ta bate plină de milă pentru noi,

Să curgă râul din Duhul Tău!

Doamne, Te rugăm:

Lasă mila Ta să cadă,

Să curgă mila Ta din cer,

E nouă zi de zi,

O, las-o să cadă peste noi!

Page 35: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

35

82. SUNT AICI!

Ştiu că Tu nu vrei

Nici jertfe şi nici daruri,

Ştiu că Tu priveşti doar la inima mea

Şi-ţi doreşti să vezi o inimă întreagă,

Dăruită pe deplin în slujba Ta.

Aş dori ca viaţa mea să fie

Pusă-n slujba Ta prin tot ce fac,

Să urmez chemarea Ta divină

Şi să fac în totul voia Ta!

Sunt aici, stau la dispoziția Ta,

Sunt aici, dorind să fac doar voia Ta,

Sunt aici şi vreau chemarea să-Ţi urmez,

Iată-mă, sunt aici!

Tu ai pus Cuvântul Sfânt în mine,

Călăuză-n drumul vieţii pe pământ,

Să Te-ascult şi-n voia Ta să Te urmez,

Şi în inimă să fii Tu Domnul meu!

83. ISUS, EU TE IUBESC

Isus, eu Te iubesc mai mult

Decât iubesc orice pe-acest pământ!

Eşti tot ce-mi doresc

Şi toată viaţa mea Ţi-o-nchin,

Cu tot ce sunt pe Tine Te slăvesc,

Eu Te slăvesc!

Şi îngerii Te adoră, copiii Tăi Te laudă!

Eşti tot ce am, eşti Domnul meu,

Mă-ncredinţez în braţul Tău!

Eşti Domnul meu, eşti Tatăl meu,

Tu nu poţi fi înlocuit!

84. STÂNCA VIEŢII

Nu este stâncă, nu e Domn ca al meu,

Nu este nume vrednic de laudă!

Stânca salvării n-o pot uita,

S-a dovedit adevărată!

Nu este stâncă, nu e Domn ca al meu!

Stânca vieții, Isus e stânca mea!

Nu este stâncă, nu e Domn ca al meu!

Page 36: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

36

85. VIN ÎNAINTEA TA

Vin înaintea Ta

Cu viaţa mea, aşa cum o ştii.

Toată dragostea mea,

Din inimă Ţi-o voi dărui.

Ştiu că Tu mă cunoşti

Şi mă iubeşti aşa cum sunt.

Vin cu inima mea

Aşa cum e ea, la Tine!

Tu ştii când vorbesc,

Când stau jos sau pornesc la drum,

Mă asculți când şoptesc

Cât de mult Te iubesc!

Tu ştii, Domnul meu,

Tot ce e-n gândul meu

Şi inima mea ştii că este a Ta!

86. ADONAI

Doamne, în veci vei fi

Misterul ce-L voi iubi,

Domn peste cer şi pământ,

Dumnezeu minunat!

Vino-n lumina Ta, îmbrăcat în onoarea Ta,

Strigă acum inima, vino Rege din nou!

Şi toţi, azi, vom vedea

Din ceruri gloria Ta!

Adonai, Adonai!

Toți genunchii astăzi se vor pleca.

Adonai, Adonai!

Dumnezeu doar Tu eşti,

Iar noi vom striga, Adonai!

În Ierusalim stăm, laude-Ţi înălţăm,

Porţi deschise avem, ne e dor să revii

Şi tot Sionul cântă „Baruch ha ba b'shem!”

/: Tu eşti Domn peste-ntreg pământ! :/

Page 37: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

37

87. DOAMNE, EŞTI BUN

Doamne, eşti bun şi-adevărat!

Noi toţi venim să ne închinăm.

Lumină eşti şi adevăr!

Cu toţi venim astăzi să-ţi spunem

Numai Tu eşti sfânt în acest loc

Şi nu-i alt loc unde aş vrea să fiu!

Dragostea Ta spală tot ce-i rău,

Ne închinăm, Îți mulțumim pentru mila Ta!

Dragostea mea, eşti pacea mea,

Doamne, eşti tot ce noi dorim!

Toţi să venim, toţi să cântăm

C-un singur glas: „Isus e Rege!”

88. DOAMNE, VREAU SĂ MĂ-NCHIN

Doamne, vreau să mă-nchin

Şi cu inima mea înaintea Ta vin!

Când mă rog, mă asculţi,

De păcate mă ierţi, numai Tu mă-nţelegi,

Credincios îmi răspunzi,

Chiar sub aripa Ta de furtuni mă ascunzi,

Mâna Ta mă atinge şi îmi dă libertatea

Prin har să trăiesc.

Nici nu pot să exprim cât te doresc!

Inima mea îmi spune iubire,

Inima mea Îți dă mulțumire,

Inima mea pe Tine te caută,

Inima mea, căci Tu eşti cel mai minunat!

Page 38: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

38

89. PRIVESC LA MINUNILE TALE

Privesc la minunile Tale uimit,

La cerul albastru senin;

E atât de frumos şi îmi pare că văd

O rază de soare ce dulce mă cheamă să vin

Mai aproape, mă cheamă să vin

Aproape de Tine!

Aproape de Tine e totul curat

Şi cerul de cântec e plin;

Cuvintele Tale sunt pâine şi vin

Şi sufletul meu se înalţă pe-aripi de iubire

Lângă Tine, pe aripi de pace,

Aproape de Tine!

Să Te văd, Doamne, cât aş vrea,

Să primesc din iubirea Ta,

Să ating veşnicia şi

Să mă las cuprins de ea!

90. UNII SPUN

Unii spun că nu poţi fi găsit,

Alţii spun că nu poţi fi văzut,

Dar ştiu că-n mine, Doamne, Tu trăieşti

Şi-n inimă vreau să îmi vorbeşti!

Tu eşti bun şi iubirea Ta e-n mine,

Tu eşti bun şi iubirea Ta rămâne,

Tu eşti bun şi iubirea Ta e-n mine,

Tu eşti bun, Tu eşti bun!

91. O, TATĂ SFÂNT, NOI TE IUBIM

O, Tată sfânt, noi Te iubim

Şi numele Tău înălţăm!

Vie-mpărăţia Ta noi Te rugăm

Şi lucrarea Ta noi o preamărim!

Binecuvântat fii, o, Doamne,

Cel ce ai fost, eşti şi vei fi!

Sfânt şi minunat şi puternic,

În veci Tu vei domni!

Page 39: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

39

92. MÂINILE RIDICĂM

Mâinile ridicăm când ne rugăm,

Numele Tău chemăm, Ţie ne-nchinăm!

Am venit Doamne-aici să Te-ntâlnim!

Dumnezeu plin de har eşti doar Tu!

Te-adorăm,

Doar pe Tine Te lăudăm,

Numai Tu eşti Dumnezeu,

Numai Tu, numai Tu!

Sfânt eşti, sfânt eşti doar Tu, Domnul meu,

Sfânt e, sfânt e doar Numele Tău!

Mâinile ridicăm, Numele Tău chemăm,

Am venit Doamne-aici, Ţie să ne-nchinăm!

93. ACEASTA E (O UNGERE NOUĂ)

Acum e timpul pentru o ungere nouă,

Acum e timpul pentru o revărsare proaspătă!

Ca şi fii şi fiice ale Regelui noi azi ne ridicăm,

Ca şi fii şi fiice ale Regelui noi azi ne ridicăm!

Declarăm

Aceasta e, aceasta e,

Aceasta e Ziua Domnului!

Mă voi bucura, mă voi bucura,

Mă voi bucura: Este Ziua Ta!

Aceasta e, aceasta e,

Aceasta e Ziua Domnului!

La început, Domnul a creat

Şi, pentru Slava Lui, creaţia cântă-n cor.

Fiecare fiu şi fiică,

Domnul vă ridică, fiţi lumini!

Fiecare fiu şi fiică,

Domnul ne ridică-n acest neam!

Declarăm

/: Lasă Gloria Ta să curgă acum

Şi să umple întreg pământ! :/

Page 40: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

40

94. FII BINECUVÂNTAT

Fii binecuvântat: când pământul e săturat;

Când ploaia dă peste el, Fii binecuvântat!

Fii binecuvântat: când mă aflu pe pământ uscat

Şi păşesc singur prin pustiu. Fii binecuvântat!

Fiecare laudă Ţie ți-o dau!

Când noaptea se apropie, Te voi lăuda!

Binecuvântat fie El, binecuvântat!

Binecuvântat fie El!

Binecuvântăm Numele Său!

Fii binecuvântat: când soarele-i din nou pe cer!

Când toate sunt cum le-ai creat, Fii binecuvântat!

Fii binecuvântat: pe drumul plin de suferinţi;

Chiar dacă plâng şi-mi este greu, Fii binecuvântat!

Primeşte laudă, eşti vrednic Dumnezeu!

Îmi cântă inima, Fii binecuvântat!

95. NU SUNT ÎN STARE SĂ-NŢELEG

Nu sunt în stare să-nţeleg

Al Dumnezeului plan drept,

Ştiu doar ca sus, la dreapta Lui,

Stă Isus Salvatorul!

Îl cred pe El şi-al Său Cuvânt:

Cristos muri să fiu eu sfânt.

Vreau inima să-I dăruiesc

Lui Isus Salvatorul!

El şi-a lăsat al Său loc sfânt

Să vin-aici jos, pe pământ,

Răspunsu-i simplu, l-am găsit

În Isus Salvatorul!

El este viu, El m-a iubit,

De-a pururi Stânca mea va fi!

Domnul a fost, Domnul va fi,

Domnul meu veşnic va domni!

Trăind, murind, aş vrea să-ţi spun

De Dumnezeul sfânt şi bun;

Cel ce trăieşte-n veşnicii

Muri să te salveze!

Page 41: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

41

96. TU EŞTI TĂRIA MEA

Isus, Tu eşti

/: Ca nimeni altul :/

Tăria mea!

Isus, Tu eşti

/: Ca nimeni altul :/

Nădejdea mea!

Harul Tău din plin mi-l dai

În puterea Numelui.

/: Tu mă ridici! :/

Ce dragoste!

Nici munţi nici mare

Nu pot cuprinde

Cât m-ai iubit!

Iubirea Ta e mai sus de ceruri,

Mai sus de nori credincioşia Ta!

97. DOAMNE, BUNĂTATEA TA

Doamne, bunătatea Ta,

Îmi cuprinde inima

Şi mă face fericit,

Domnul meu iubit!

Şi din zori până-n apus

Numele Tău, Sfânt Isus,

Îmi sfinţeşte inima şi viaţa mea!

N-ai în lume asemănare!

Nu e nimenea sub soare,

Nici în cer, nici pe pământ

Cât eşti Tu de Sfânt!

Dragostea-Ţi mă copleşeşte,

Pacea Ta mă linişteşte,

Harul Tău îmi dă avânt

Tot mai mult să-ţi cânt!

Norii negrii când apar,

Tu îmi ești un veşnic far,

Drumul mi-l călăuzeşti

Şi mă ocroteşti.

Şi în viaţă când pornesc

Spre izvorul Tău ceresc,

Tu mereu mă sprijineşti şi mă ocroteşti.

Page 42: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

42

98. EU SUNT UN OM

Eu sunt un om, sunt doar un om

Ajută-mi, Te rog, să cred mai mult ce pot a fi,

Să sper mai mult în al meu Domn,

Ajută-mă să Te slujesc timp de o zi!

Un timp de o zi, Isuse, atât este tot ce-mi doresc!

O, dă-mi Tu puteri ce-am de făcut să-nfăptuiesc,

Căci mâine nu ştiu, Isuse, dacă va mai fi înc-o zi,

Nu ştiu timpul când viața mea se va sfârşi!

Îmi amintesc cum, pe pământ,

Cu oameni umblai şi le vorbeai prin Duhul Sfânt.

O, vin şi azi, prezent să fii,

Să ne vorbeşti prin Duhul Tău timp de o zi!

99. MĂREŢ SALVATOR

Toţi avem nevoie de-o dragoste curată,

Prin mila Ta de sus.

Cu toţii vrem iertare si bunătatea-ţi mare,

Speranţa lumii!

Doamne, Tu ce mişti chiar munții,

Eşti un măreț Salvator,

Eşti măreț Salvator!

Veşnic ai dat salvare lumii

Şi-ai înviat dintre morți,

Înviat dintre morți!

Primeşte-mă cum sunt,

Eu las la crucea Ta

Povara mea cea grea.

Îţi dau viaţa mea,

Tot ce eu trăiesc,

Mă dăruiesc azi!

Lasă gloria peste-ntreg Pământ!

Cântăm pentru slava Celui veşnic sfânt!

Page 43: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

43

100. CE SUNT EU ?

Ce sunt eu să te gândeşti la mine, Doamne?

Ce-ai văzut atunci când ai privit la noi?

Ai ridicat poveri ce nu puteau fi luate,

Ai zdrobit lanţul ce ne robea.

Cum floarea-aşteaptă roua din cer,

Inima mea doreşte să-ţi cânte!

Sufletul la Tine strigă,

Numai Tu să fii 'nălțat,

Emanuel, al nostru Domn!

Mi-ai pus pe buze-un cântec nou,

Păcatu-ai şters, m-ai ridicat,

Emanuel, al nostru Domn!

Doamne, ştiu,

De-a Ta prezenţă nu sunt vrednic!

Ce măreţ e harul nemeritat!

Cum floarea-aşteaptă roua din cer,

Inima mea doreşte să-ţi cânte!

Îţi aduc ofranda mea,

Dar cum pot s-o compar

Cu jertfa Ta, pe cruce la Calvar?

101. ISTORIA LUI DANIEL

Ţi-aduci aminte istoria lui Daniel?

El a ales să nu se-nchine omului!

Nu-i nici o îndoială,

Leii crunţi se pleacă cu sfială

La Cuvântul Domnului!

Tăria mea, puterea mea, de neclintit

Îmi eşti Tu, Doamne-n orice zi!

Tăria mea, puterea mea de neclintit

Îmi eşti Tu, Doamne-n orice ceas!

Eu în Tine mă încred!

Ţi-aduci aminte în moarte cum trăiam

Şi-nvierea Lui în noi ne-a eliberat?

Cel rău nu are putere, n-are nici un drept în

viaţa mea,

Căci Isus este Domnul!

Page 44: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

44

102. O, TATĂ SFÂNT, NOI TE IUBIM

O, Tată sfânt, noi Te iubim

Şi numele Tău înălţăm!

Vie-mpărăţia Ta noi Te rugăm

Şi lucrarea Ta noi o preamărim!

Binecuvântat fii, o, Doamne,

Cel ce ai fost, eşti şi vei fi!

Sfânt şi minunat şi puternic,

În veci Tu vei domni!

103. INIMA MEA VREA SĂ-ŢI CÂNTE

Inima mea vrea să-Ţi cânte,

Vrea să Te înalţe în fiecare zi!

Tu mi-ai adus bucurie şi-atâta plinătate,

Cum n-am putut gândi!

Vreau să-Ţi mulțumesc pentru tot ce ai făcut

Şi pentru tot ce însemni în viața mea!

Vreau să-Ţi mulțumesc

Pentru tot ce ai schimbat

Şi pentru că mi-ai umplut inima!

104. DOMNUL MEU E VIU

Ştiu că Isus m-a salvat,

Păcatul mi l-a spălat,

Eu cred! Da, eu cred!

Ruşinea El mi-a luat,

Prin El am fost vindecat,

Eu cred! Da, eu cred!

Am fost eliberat,

De moarte am fost scăpat!

/: Domnul meu e viu! :/

Mi-ai luat povara, M-ai ridicat,

Mă bucur de victoria Ta

Şi slava Ta o voi-nălţa!

/: Domnul meu e viu! :/

Page 45: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

45

105. ISUS, IUBIREA SUFLETULUI MEU

Isus, iubirea sufletului meu,

Isus, vreau să fii al meu mereu!

M-ai ridicat din noroi şi m-ai spălat,

Pe stâncă m-ai urcat,

De aceea-Ţi cânt neîncetat!

Te iubesc, Te doresc!

De lumea mi-ar cădea,

Eu nu te voi lăsa!

Salvarea e doar în Tine!

Mereu Te voi lăuda,

Căci, Doamne, eşti cu mine!

106. DUMNEZEU ESTE ADĂPOSTUL

/: Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru,

Un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi! :/

/: De aceea nu ne temem

Chiar de s-ar zgudui pământul

Şi s-ar clătina munţii în inima mărilor! :/

107. LA TINE VENIM

/: La Tine venim, :/ mântuiţi în faţa Ta noi stăm,

Cu capul sus, inima plină de laudă,

Ţie ne-nchinăm!

/: Te preamărim :/ îndurarea Ta o înălţăm,

Căci ne-ai eliberat, lanţurile ai rupt care ne-au robit.

/: Noi Te iubim, :/

Al Tău nume mare-L înălțăm,

Căci în Tine e puterea, în Tine-i măreția

Prin care suntem biruitori!

/: Ţie ne-nchinăm, :/

Cu podoabe sfinte-n fața Ta stăm,

Laudă Ţie, Domnul Meu, domneşte Tu printre noi!

Page 46: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

46

108. LA TINE, DOAMNE

/: La Tine, Doamne îmi înalţ sufletul! :/x2

/: Domnul meu, mă-ncred în Tine,

Să nu fiu dat de ruşine, cel rău să nu se bucure de mine. :/x2

/: Nu-ţi aminti greşelile mele! :/x2

/: Domnul meu, mă-ncred în Tine,

Să nu fiu dat de ruşine, cel rău să nu se bucure de mine. :/x2

/: Învaţă-mă cărările Tale! :/x2

/: Domnul meu, mă-ncred în Tine,

Să nu fiu dat de ruşine, cel rău să nu se bucure de mine. :/

109. DA, CHIAR ÎN CURÂND

/: Da, chiar în curând, vom vedea toţi pe

Mirele! :/ 3x

/: Aleluia :/ pe Mire îl vom vedea!

/: Lacrimi nu vor fi când vom vedea toţi pe

Mirele! :/ x3

/: Aleluia :/ pe Mire îl vom vedea!

/: Moarte nu va fi când vom vedea toţi pe

Mirele! :/ x3

/: Aleluia :/ pe Mire îl vom vedea!

Page 47: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

47

110. ÎN PREZENŢA TA, O, DOAMNE

În prezenţa Ta, o, Doamne e pace,

În prezenţa Ta, o, Doamne-i linişte.

În prezenţa Ta, o, Doamne-mi dai putere

Ca să trec prin încercare mai uşor.

Domnul meu, mă încred în Tine!

Tu eşti stânca mea şi ajutorul meu.

Domnul meu, Te am numai pe Tine,

Doamne, eşti al meu şi eu sunt tot al Tău!

Doamne, fă-mă în prezenţa Ta să intru,

Doamne, fă-mă să iubesc prezenţa Ta!

Vreau de-acuma numai Ţie

Şi prezenţei Tale glorie să-I dau!

111. CE MARE EŞTI TU

Ce mare eşti Tu,

Ce mare e Mila Ta,

Ce mare e tot

Ce faci Tu pentru mine!

Ce mare eşti Tu

Şi bunătatea Ta

Mă umple atunci când îţi cânt

„Ce mare eşti Tu!”

Căci dragostea Ta ajunge pân’ la ceruri,

Iar inima Ta m-a găsit şi m-a salvat!

Page 48: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

48

112. CRED ÎN DUMNEZEU CA TATĂ

Cred în Dumnezeu ca Tată

În Isus Hristos ca Fiu

Cred în Duhul Sfânt că este

Cred Cuvântul că e viu

Cred că mai este iertare

Pentru tot ce-am făcut rău

De aceea alerg la tronul Tău.

Cred că Isus a fost jertfă

Pe un lemn crucificat

Şi-n mormânt lângă Golgota

Trupul I-a fost îngropat

Cred că a-nviat precum a zis

Si viu s-a arătat

De aceea la El am alergat.

Am luat hotărârea

Înapoi eu nu voi da

Cu privirea doar la cruce

Lumea-n spate-o voi lăsa

Nu-mi va fi deloc ruşine

Să afirm: sunt creştin

Voi sluji mereu prin harul Său divin.

Cred Cuvântul care spune

Trebe să te naşti din nou

Viaţa veche e spălată

Şi totu-i făcut nou

Cred că dragostea lui Dumnezeu

Se va descoperi

De aceea mai mult îi voi sluji.

Cred că este-un bine şi un rău Trăieşti şi apoi mori Cred că Biblia este harta Spre a cerului comori Cred că nu sunt singur în Hristos Pe mulţi El ne-a salvat De aceea credinţă i-am jurat. Am luat hotărârea Înapoi nu vom da Cu privirea doar la cruce Lumea-n spate-o vom lăsa Nu ne va fi ruşine

Să rostim: "Suntem creştini!" Vom sluji mereu prin harul Său divin.

113. CE BUCURIE

Ce bucurie! Să mă ştiu copilul Tău,

Şi să fiu mereu păzit de mâna Ta

Glorie Ţie! Ai spălat păcatul meu,

Prin Isus crucificat la Golgota.

Tot ce este-n mine Te glorifică!

Şi cu tot ce am Te preamăresc!

Viața mea ți-o dau în mâna Ta de Tată,

Şi-am să-ți cânt mereu cât te iubesc!

Cu ce blândeţe mă înveţi să Te urmez

Zi de zi mă oglindesc în ochii Tăi

Ce şoapte calde,

Când îmi spui că mă iubeşti

Şi mă-ntreb cum aş putea

Să-ţi mulţumesc.

Page 49: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

49

114. CONDU-MÃ DOAMNE

Condu-mã Doamne ziua,

Condu-mã e ruga mea,

Prin toate necazurile acestei lumi.

Condu-mã Doamne noaptea,

Condu-mã prin lumina Ta,

Cãci numai Tu poţi conduce viaţa mea.

Am fost robit de pãcat,

Dar Isus pentru mine s-a dat,

Viaţa mea de acum e-n mâna Sa.

Şi pânã Îl voi vedea,

Am nevoie de-ndurarea Sa,

Cãci mi-a propus sã-mi conducã viaţa.

Dumnezeu ne iubește mereu,

Pentru noi a dat singurul Fiu,

Ca noi sã fim salvaţi de pãcat.

Deci vino azi cu inima ta,

De pãcat El te va spãla,

Şi de azi El poate fi lumina ta.

115. HAIDEŢI SĂ CÂNTĂM

Haideţi să cântăm cu veselie Domnului

Şi să strigăm de bucurie

Către Stânca mântuirii noastre,

Înaintea Lui să mergem toţi cu laude.

Domnul este un mare Împărat,

Marea şi uscatul le-a creat,

Domnul este-un mare Dumnezeu,

Lui mă-nchin, e Creatorul meu.

Să ne-nchinăm, să ne smerim,

Să plecăm genunchii, să-L slăvim.

Noi suntem poporul Domnului,

Nu putem fi smulşi din mâna Lui.

Cântați-I cântece,

Cântați-I cântece,

Cântați-I cântece,

O, în cinstea Lui.

Page 50: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

50

116. SE CUVINE SĂ TE LAUD

Se cuvine să Te laud Domnul meu

Se cuvine să Te laud tot mereu.

Sunt dator şi se cuvine, cine altul decât Tine

M-a iubit şi mă iubeşte tot mereu?

Zi de zi vreau să Te laud Domnul meu

Zi de zi vreau să Te laud tot mereu.

În tot timpul să Te laud Domnul meu

În tot timpul să Te laud tot mereu.

Se cuvine să Te laud Domnul meu

Zi de zi vreau să Te laud tot mereu.

117. PESTE-NTREG PĂMÂNT

Peste-ntreg pământ domnești în veci

Cerul în amurg, munţii stăpânești

Dar mai mult de-atât, Doamne eu doresc

Ca Tu în mine să domnești.

/: Tu să domnești în viața mea

Vreau să fiu umplut de puterea Ta

Căci tot ce am iți dăruiesc

Şi vreau ca-n mine să domneşti :/

Peste orice gând sau cuvânt rostit

Sa se vadă-aş vrea frumuseţea Ta

Dar mai mult de-atât, Doamne eu doresc

Ca Tu în mine să domneşti

118. ŞI ATÂT CÂT VOI TRĂI

Tot ce-n lume ne încântă

Tot ce stelele rostesc

Orice vis ce-adânc se-avântă

Pe culmi de tainică

Iubire-n gând curat

Orice şoaptă de poveste

Orice dor după etern

Întregul freamăt al creaţiei

Vorbeşte despre El

Şi atât cât voi trăi

Cu fiecare strop de viață

Aş vrea să las să strălucească

Iubire limpede de cer

Şi atât cât voi trăi

La fiecare pas ce-l fac

Aş vrea să las în urma mea

Iubirea jertfei din Calvar

Din adâncul munţilor

Din cuprinsul apelor

Orice gând ce se înalţă

Orice mână ce-mi oferă ajutor

Fiecare rugă-n taină

Şoptită cu credinţă Domnului

Orice tainică speranţă

Vorbeşte despre El

Şi atât cât voi trăi

Cu tot ce am

Cu tot ce sunt

Aş vrea s-arăt iubirea Lui

Page 51: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

51

119. ASTĂZI TE ROG

Astăzi, Te rog, Doamne din nou

Să mă strângi mereu la pieptul Tău

Vreau să Te-ating şi să Te simt

Să mă-ncred în braţul Tău să

mă-nchin

Dragostea Ta e speranța mea

Iubirea Ta viața mea

Tu-mi poți schimba inima,

Să fiu al Tău aş vrea.

Tată, acum vreau să îţi spun

Te iubesc, eşti tot ce am mai bun

Mă încred deplin, eşti Domnul viu

Viaţa mea e-n mâna Ta astăzi ştiu

120. VREAU DOAMNE, IUBIRE

/:Vreau Doamne, iubire,

vreau mai mult în viaţa mea:/

Şi Te voi lăuda cu inima mea,

Şi Te voi lăuda cu sufletul meu,

Şi Te voi lăuda cu viața mea,

Căci Tu eşti Domn, Tu eşti Domn.

121. ÎN BRAŢUL TĂU

În braţul Tău, mă dedic din nou Cu tot ce sunt, Doamne Tu viaţa mea, o ţii în mâna Ta Şi sunt al Tău, pe veci Ref: Isus, eu mă-ncred în Tin' Isus, Ţie-ți aparțin Pentru Tine eu trăiesc Pe deplin mă dăruiesc Cu tot ce sunt Te voi avea, mereu 'naintea mea În orice zi, mă –ncred în Tine Şi voi trăi, în ale Tale căi

Cuvântul Tău pe veci

Page 52: Caiet de Cantari Pentru Tineret - Biserica Baptista Din Tulca

tinerettulca.wordpress.com

52

122. ÎL VĂD PE DOMNUL GLORIEI

Îl văd pe Domnul gloriei

Îmbrăcat în slava Sa

Tu străluceşti,Tu străluceşti

Văd harul şi iubirea

Păcatul El ni l-a spălat

Să cânte toţi, să cânte toţi

/: Osana, Osana, Osana în înălțime :/

Zăresc copiii Lui

Păşind 'nainte prin credinţă

Nu-i drum 'napoi, nu-i drum 'napoi

Văd focul ce se-aprinde

Când faţa Lui o căutăm

Şi-ngenunchem, şi-ngenunchem

/:Osana, Osana, în cerurile 'nalte:/

Sfinţeşte-mi inima deplin

Lumea să o văd, doar prin ochii Tăi

Ajută-mi Doamne să iubesc, ca Tine

Să pot gândi cu gândul Tău

Cu tot ce sunt şi am vreau să Te slujesc

Până Tu mă vei chema la Tine

123. ÎMPĂRAT MINUNAT

Sunt uimit când văd măreţia Ta

Ştiu că sunt salvat prin har

Sunt aici liber de păcat şi chin

Şi iertat de Mielul Divin

Am găsit iubire fără de sfârşit

Căci moartea ai înfrânt

Prin sacrificiul sfânt

Împărat minunat

Aşa cum sunt prin har m-ai primit

Am fost mort însă viața-am găsit

Împărat minunat

Prin dragoste Tu m-ai transformat

În prezența Ta sunt fericit

Sunt uimit când primesc prin dragostea Ta

Iertare să pot şi eu ierta

Sunt aici ştiind ce mult Tu mă doreşti

Stând în slava Ta mă sfinţeşti

Am găsit iubire fără de sfârşit

Căci moartea ai înfrânt

Prin sacrificiul sfânt.