III.03 ROMANIA POSTBELICA-CRONOLOGIE

1944 feb. 1944- Conferinţa de la Yalta 15 mai 1944-in Bucovina ia fiinţa primul grup de partizani

antisovietici,condus de Vladimir Macoveiciu din Voitonel 20 iunie 1944- ambuscada de la Haciungul Mare.Partizanii lui

Macoveiciu lichidează un grup de ofiţeri de stat major si doua plutoane sovietice de escorta

iulie 1944- Conferinţa de la Postdam iulie 1944-apare grupul de partizani Constantin Cenuşa din Putna 23 august1944-iesirea României din războiul antisovietic 23 august 1944-lovitura de stat de la Bucureşti;arestarea mareşalului

Ion Antonescu 23 august 1944-guvern condus de generalul C-tin Sanatescu 30 august 1944- intrarea trupelor sovietice in Bucureşti august 1944-martie 1945- Coaliţia reala- presupune colaborarea

comuniştilor cu forte democratice reale Toamna anului 1944-PCR demarează lupta pt. acapararea structurilor

de putere ale tarii. 9 octombrie 1944 – ”Acordul de procentaj” semnat la Moscova 9 octombrie

1944 – ”Acordul de procentaj” semnat la Moscova 18 oct 1944-caderea primului guvern Sanatescu oct-dec 1944-al doilea guvern condus de C. Sanatescu 6dec 1944-noul guvern condus de N. Radescu

1945

1945-1965-in fruntea PCR a fost Gh.Gheorghiu Dej. februarie 1945- oficialul sovietic Andrei Vasinski a impus regelui

Mihai disoluţia guvernului martie 1945-dec. 1947- gestionarea puterii de către comunişti, chiar

daca la guvernare sunt menţinute disidente nesemnificative ale partidelor democratice

5 martie 1945-cateva mii de maramureşeni,sub conducerea lui Gavrilă Mihali Strifunda din Borsa se ridica împotriva celor care voiau sa alipească Maramureşul la Ucraina Subcarpatica

6 martie 1945-formarea guvernului Petru Groza 9 martie 1945- in urma unui schimb de telegrame Groza- Stalin, NV

Transilvaniei a fost reintegrat României 23 martie 1945-noua reforma agrara, care presupunea exproprierea

terenurilor particulare peste 50 ha (~1,5 mil. ha, impartite la ~1 mil. familii)

30 martie 1945-legea epurării instituţiilor statului 8 mai 1945-infiintarea SOVROM-urilor A2a parte a anului 1945-organizarea de nuclee de lupta anticomuniste 17 iulie 1945- au apărut Sovrompetrol, Sovromtransport,

Sovrombanc, Sovromlemn 23 august 1945-inceputul grevei regale. 8 nov. 1945- In sprijinul monarhiei au avut loc demonstraţii, ultima

acţiune organizata de PNL si PNT

1946 1946-arestarea lui Ştefan Foris 7-18 mai 1946- procesul Antonescu 26-27 mai 1946- organele NKVD si ale Siguranţei,sub comanda lui

Manole Bodnaras, arestează conducerea Sumanelor Negre din Vatra Dornei, in frunte cu Gavrilă Olteanu

1 iunie 1946- executarea mareşalului 29 iulie 1946-10 februarie 1947- diplomaţii romani au participat la

Conferinţa de pace de la Paris 19 nov 1946- fraudarea alegerilor de către Blocul Partidelor

Democratice si câştigarea acestora.

1947 1947- istoria naţionala a fost “revizuita” prin cursul lui M.Roller 10 feb 1947- semnarea tratatului de pace de la Paris Iulie 1947-diversiunea de la Tamadau 30 iulie 1947- Gruparea Tatarescu este exclusa din guvern 29 iulie 1947-dizolvarea PNT 23 august 1947- Tratatul de pace a fost ratificat de Parlament august 1947-PNL –Bratianu isi suspenda activitatea 30 oct-12 nov 1947-procesul conducătorilor PNT

nov 1947- Iuliu Maniu si alţi fruntaşi PNT au fost arestaţi ca tradatori si condamnaţi.;a fost eliminata disidenta liberala din guvern

30 dec.1947- abdicarea regelui Mihai I si proclamarea RPR.

1948 1948- s-a adoptat o noua lege a invatamantului si o lege a cultelor 1948-1959-pe versantul sudic al Munţilor Fagaras acţionează

grupurile de partizani conduse de colonelul Arsenescu si fraţii Arnautoiu

1948-interzicerea Bisericii Greco –Catolice 1948-conflictul Stalin –Tito 3 februarie 1948- PCR isi schimba denumirea in PMR in urma

congresului de unificare cu PSD martie 1948- rolul conducător al PMR va fi consacrat prin alegeri

(fraudate) . După alegerile din martie, partidele-satelit, Frontul Plugarilor, Partidul National-Popular, Uniunea Populara Maghiara, isi încetează activitatea

aprilie 1948 - este arestat Lucreţiu Patrascanu 13 aprilie 1948-adoptarea unei noi constituţii 14-15 mai 1948-arestari masive de foşti legionari 11 iunie 1948-legea de naţionalizare a întreprinderilor industriale si

miniere iulie-august 1948-in judeţul Severin acţionează grupul condus de

colonelul Ioan Uta 1 iulie 1948- crearea unei Comisii de Stat a Planificării, care a

elaborat iniţial planuri anuale (in 1949 si 1950), apoi planuri cincinale din 1951-1955, obligatorii.

30 august 1948-infiintarea D.G.S.P 7 septembrie 1948-in comuna Putna este arestat partizanul C. Cenuşa oct 1948-in Banat apar grupurile armate conduse de Spiru Blanaru si

comandorul Petre Romasneanu

1949 1949-1956 au acţionat mai multe grupuri armate împotriva regimului ian 1949-infiintarea C.A.E.R. 12-13 ianuarie 1949 –partizanii banateni ataca si ocupa postul de

jandarmi Teregova 23 ian 1949- înfiinţarea Miliţiei 3-5 martie 1949-plenara PMR in care s-a decis colectivizarea 4 aprilie 1949 - este înfiinţat NATO 25 mai 1949-incepe construirea Canalului Dunare-Marea Neagra

18 iulie 1949-lichidarea grupului de partizani din Dobrogea condus de Gogu Puiu

iulie-august 1949- Cele mai puternice răscoale s-au petrecut in Bihor si Arad

august 1949- prin decret se înfiinţau gospodăriile agricole colective(GAC), ulterior numite cooperative agricole de producţie (CAP)

28 oct 1949-la Sibiu sunt impuscati 25 de partizani in frunte cu maiorul Dabija

14-16 dec 1949- ciocniri intre trupele de Securitate si partizanii din Câmpulung

1950 1950-infiintarea lagărelor de munca forţata 5 martie 1950-lichidarea grupului „Babadag” iulie 1950-revolte puternice in comunele Ciuperceni, Silistea,

Cosmesti, Negreni 7 iulie 1950-rascoala a 22 de sate din judeţul Vlasca si Teleorman 23 iulie 1950- răscoala taranilor din Tara Vrancei(800 de arestaţi) 12 august 1950 se publica Decretul nr199, care prevede pedeapsa cu

moartea pentru activitati „teroriste”

1951 1951-1955-primul plan cincinal 1951-s-a instituit distincţia „Eroul al Muncii Socialiste” 1951-au loc primele deportări in Bărăgan 30 martie 1951- DGSP ia denumirea de DGSS

1952 1952-N. Ceausescu făcuse parte din Biroul Politic al PMR mai 1952- lichidarea “grupării moscovite” (Ana Pauker, V.Luca,

T.Georgescu) iunie 1952- Dej devine prim-ministru 10 sept 1952-infiintarea Ministerului Securităţii Statului

1953 1953-moartea lui Stalin 5 feb 1953-I. Maniu moare in închisoarea de la Sighet aprilie 1953-Gh. I. Bratianu moare in închisoarea de la Sighet după 1953-incepe destalinizarea lui Hrusciov

1954

aprilie 1954-procesul lui Lucreţiu Patrascanu Oct 1954-executarea lui Lucreţiu Patrascanu

1955 Sept 1955-DGSS reintra in cadrul MAI

1957 Iunie 1957-, eliminarea lui Iosif Chisinevschi si a lui Miron Constantinescu;

impunerea unei echipe fidele lui Dej

1958 1958-retragerea trupelor sovietice din România iulie 1958-revolta in Ganesti-Mures

1960

1960-1964-accentuarea diferenţelor de opinii intre reprezentanţii regimului comunist din România si cei din Rusia.

dec.1960-revolta in Mozaceni-Arges si Vadu Rosca

1962

1962-s-a încheiat procesul colectivizării 27 aprilie 1962-Gh. Gheorghiu Dej anunţa oficial închiderea

procesului de colectivizare

1963 1963-Ion Mihalache moare in închisoarea de la Ramnicu Sărat 1963-Romania a iniţiat contacte economice cu statele occidentale, sau

proiecte bilaterale, precum hidrocentrala Porţile de Fier, cu Iugoslavia

1964

aprilie 1964-Declaratia cu privire la poziţia PMR in problemele miscarii comuniste si muncitoreşti internaţionale

1964 –„Declaraţia din Aprilie” a PMR. 1964-eliberarea deţinuţilor politici aprilie 1964-U.R.S.S propune planul Valev. 1964-Gh. Gheorghiu Dej sa pună capăt calvarului deţinuţilor politici:-

prin decretul nr. 176 si nr.:411 au fost eliberaţi ultimii 10410 deţinuţi.

1965 1965-moartea lui Gh. Gheorghiu Dej si preluarea conducerii PMR de

către N. Ceausescu. 19 martie 1965- moare Gh. Gheorghiu Dej iulie 1965-PMR revine la denumirea de PCR.

21 august 1965- se adopta o noua Constituţie care consacra noua etapa a societatii socialiste si noua denumire a statului, RSR.

1967 1967-N.Ceausescu devine preşedinte al Consiliul de Stat 1967- Pe plan extern, sunt reluate relaţiile cu RFG si Israelul, iar

România isi asuma poziţii aparte fata de URSS in cadrul ONU, a CAER, a Tratatului de la Varşovia.

1968 1968-N. Ceausescu controla Consiliul Apararii. Aprilie 1968-plenara CC al PCR care hotaraste reabilitarea victimelor

terorii staliniste din timpul lui Gh. Gheorghiu Dej 21 august 1968-condamnarea intervenţiei sovietice din Cehoslovacia

de către N. Ceausescu.

1971 pana in 1971-relaxare interna 1971-„Tezele din Iulie”

1972 martie 1972- România a cerut CEE un tarif vamal favorizant dec 1972- a aderat la FMI 1972- Ceausescu era apreciat si bine primit in tarile

occidentale(Anglia, Franţa, SUA), si obţinea accesul la FMI si asistenta BIRD

1973

iunie 1973-E.Ceausescu intra in Comitetul executiv

1974 1974-congresul al XI al PCR –A fost lansat „Programul partidului” -Ceausescu devine preşedintele RPR. 26 martie 1974- N. Ceausescu devine primul preşedinte al României

1977 aug 1977 - revolta minerilor din Valea Jiului 1977-miscarea lui Paul Goma

1979

1979-, se constituia la Bucureşti Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii, forma de protest inspirata din mişcarea poloneza.

1980 dupa1980-se remarca disidenta individuala 1980 - înfiinţarea sindicatului liber Solidaritatea

1986 1986-M.Gorbaciov anunţa o serie de reforme economice si propune

reducerea controlului partidului asupra societatii.

1987 februarie 1987- are loc o manifestaţie studenţeasca la Iaşi 15 nov. 1987-manifestatia muncitorilor de la uzina „Steagul Roşu”

din Braşov.

1989 Înainte de 1989- s-au afirmat drept disidenţi intelectuali ca Doina

Cornea, Dan Petrescu, L. Cangeopol, M. Botez, M.Dinescu, A. Blandiana, G.Andreescu

tot in martie- ziarul “Liberation”publica un interviu cu scriitorul M.Dinescu;

martie 1989-anuntarea plaţii datoriei externe 10 martie 1989-„Scrisoarea celor sase” nov 1989- înainte de al XIV-lea Congres PCR, au circulat doua

scrisori deschise care criticau politica regimului, redactate in numele Frontului Salvării Naţionale

16 dec 1989-revolta de la Timişoara 20 dec 1989- Timişoara s-a proclamat oraş liber 21 decembrie 1989-inceputul revoluţiei la Bucureşti 22 dec 1989-fuga si arestarea lui N. Ceausescu;Constituirea FSN. 24 dec. 1989-Securitatea intra sub autoritatea Ministerului Apararii 25dec 1989-executia soţilor Ceausescu 26 dec 1989-numirea unui guvern provizoriu condus de Petre Roman 31 dec 1989-decretul lege nr.:8 s-a autorizat funcţionarea partidelor

politice..

1990 1990-1996-adoptarea a o serie de legi importante care au pus bazele

unei noi economii:legea fondului funciar,legea caselor naţionalizate,legea privatizării.

1 ian 1990-Securitatea este desfiinţata printr-un decret FSN 6 febr- FSN a decis sa se proclame partid politic 8 febr. 1990-FSN e redenumit Consiliul Provizoriu al Unitatii

Naţionale (CPUN) feb 1990-atacarea sediilor PNT-CD si PNL martie 1990-conflictul etnic de la Tg Mureş. 11 martie 1990-„Proclamaţia de la Timişoara” aprilie 1990- Noi agitaţii stradale au debutat , când un grup de

simpatizanţi PNT-CD au ocupat Piaţa Universitatii declarând-o “zona libera de neocomunism”. Ei isi declarau acordul cu punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, care viza interzicerea dreptului la candidatura al foştilor activişti comunişti si al ofiţerilor de securitate pe 3 legislaturi.

20 mai 1990-primele alegeri libere mai 1990-alegerea Parlamentului 13-15 iunie 1990- mineriada de la Bucureşti 11 iulie 1990-Parlamentul a devenit Adunare Constituanta si a

desemnat o Comisie Constituţionala, pentru a redacta prima constituţie democratica a României postdecembriste.

1991 25 si 28 sept- violentele stradale reizbucnesc, odată cu a doua venire a

minerilor la Bucureşti provocând căderea guvernului Roman. Noul guvern este condus de T. Stolojan (independent).

Sept 1991-distrugerea sediului guvernului 21 nov.1991-Parlamentul României adopta Constituţia 8 dec 1991-referendum pt. adoptarea Constituţiei.

1992 17 iunie 1992- s-a adoptat o noua lege electorala bazata pe un sistem

proporţional, cu pragul de 3 % . Pentru presedentie se prevedea un sistem majoritar.

11 oct 1992-alegerile sunt câştigate de PSDR si Ion Iliescu

1996 17 nov 1996-alegerile sunt câştigate de CDR si Emil Constantinescu

2000 nov 2000-alageri câştigate de PSD si Ion Iliescu

2004

martie 2004-admiterea României in NATO nov2004-alegeri câştigate de Traian Basescu si alianţa D.A

.

A. Stalinism şi naţional-comunism

Etapele instaurării regimului politic comunist în România

La 23 august 1944 mareşalul Ion Antonescu a fost înlăturat de la putere. Armata sovietică, intrată pe teritoriul României în iulie 1944, va susţine în perioada următoare P.C.R. în acţiunea sa de preluare a puterii politice.

Septembrie 1944 - martie 1945: România este condusă de guverne având în frunte pe generalii Constantin Sanatescu şi respectiv Nicolae Rădescu, în care sunt incluşi şi reprezentanţi ai P.C.R.

În urma înţelegerii sovieto-britanice de la Moscova (octombrie 1944), România intră în sfera de influenţă sovietică.

6 martie 1945: supus presiunilor Moscovei, regele Mihai este obligat să accepte formarea guvernului condus de dr. Petru Groza, aflat sub controlul total al P.C.R.

Greva regală, manifestată prin refuzul regelui Mihai I de a sancţiona actele guvernului (1945-1946), s-a dovedit ineficientă, nefiind sprijinită efectiv pe plan extern de statele democratice.

Noiembrie 1946: au fost organizate primele alegeri parlamentare postbelice care au avut scopul de a legitima prin vot puterea comunistă. Deşi au fost câştigate de partidele democratice de opoziţie, rezultatul a fost falsificat pentru ca P.C.R. să deţină controlul complet al Parlamentului şi guvernului.

1947: partidele politice democratice (P.N.L., P.N.Ţ.) au fost desfiinţate, liderii lor arestaţi şi condamnaţi la închisoare.

30 decembrie 1947: regele Mihai I a fost obligat să abdice. România a fost proclamată Republică Populară, procesul preluării puterii politice de către P.C.R. fiind încheiat.

În această perioadă, în conducerea P.C.R. s-au manifestat două grupuri: cel "naţional", care activase înainte de 1944 în ţară (Gh. Gheorghiu-Dej, Lucreţiu Pătrăşcanu) şi grupul "moscovit" format din cei care activaseră în URSS (Ana Pauker, Vasile Luca).

Regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965).

De la 30 decembrie 1947, România devine un stat totalitar, de tip stalinist. Regimul politic este bazat pe concentrarea puterii în mâna unui singur partid: Partidul Comunist Român (care între 1948 şi 1965, în urma fuziunii din 1948 cu Partidul Social-Democrat, a purtat numele de Partidul Muncitoresc Român). Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al partidului a fost primul dictator comunist român.Politica internă

Statul a fost organizat prin Constituţiile de inspiraţie stalinistă din anii 1948 şi 1952. Potrivit acestora:

- monopolul puterii aparţinea partidului unic;- principalul organ de conducere al statului era Prezidiul Marii

Adunări Naţionale;- toate domeniile vieţii sociale se aflau sub controlul statului;- principiul separării puterilor era desfiinţat;- drepturile şi libertăţile cetăţeneşti erau îngrădite, nefiind

permisă nici o formă de opoziţie politică.La nivelul conducerii de partid au apărut aprige lupte pentru putere şi rivalităţi, marcate de:

- înlăturarea în 1952 a "grupării moscovite";- executarea în 1954 a lui Lucreţiu Pătrăşcanu (liderul

"grupării naţionale").Monopolul ideologic comunist s-a manifestat prin:

- înlăturarea vechii elite politice şi intelectuale;- întreruperea relaţiilor cu lumea occidentală;- promovarea proletcultismului (cultura care se bazează pe

ideea luptei de clasă şi negarea valorilor tradiţionale);- organizarea după sistem sovietic a învăţământului şi culturii;- supravegherea de către stat a cultelor religioase; interzicerea

Bisericii greco-catolice (1948);- falsificarea istoriei naţionale în conformitate cu interesele

politice sovietice.După retragerea trupelor sovietice din România (1958) s-a trecut la o

relativă îmbunătăţire a situaţiei interne, caracterizată prin:- desovietizarea şi destalinizarea treptată a vieţii sociale şi

culturale;- eliberarea deţinuţilor politici;

- încurajarea legăturilor în domeniile culturii şi ştiinţei cu statele occidentale;

- promovarea unei orientări "naţionale" în cultură.

Naţional–comunismul – regimul politic al lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989).

Politica internă 1965: se desfăşoară Congresul Partidului Muncitoresc Român, care

stabileşte revenirea la vechea denumire de P.C.R. şi alegerea în funcţia de secretar general al partidului a lui Nicolae Ceauşescu. Este adoptată noua Constituţie, prin care România devenea Republică Socialistă (R.S.R.).

1967: Nicolae Ceauşescu este ales preşedinte al Consiliului de Stat. Perioada 1965-1971 s-a caracterizat prin: continuarea procesului de desovietizare şi destalinizare început de Gh.

Gheorghiu-Dej după 1958); relativa îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă ale populaţiei; atenuarea politicii represive a Securităţii, eliberarea şi reabilitarea unora

dintre deţinuţii politici; creşterea popularităţii regimului, mai ales în urma exploatării

sentimentelor naţionale; apropierea de statele occidentale, reluarea legăturilor politice, economice,

culturale cu acestea; distanţarea faţă de URSS, evidenţiată în mod special prin refuzul ca

România să intervină alături de statele membre ale Tratatului de la Varşovia, în 1968, împotriva mişcării democratice din Cehoslovacia.

Perioada 1971-1989 debutează cu "revoluţia culturală", de inspiraţie chineză şi nord-coreeană (exacerbarea culturii comuniste, şi a cultului personalităţii lui N. Ceauşescu, proiectarea trecerii la o nouă treaptă a socialismului - societatea socialistă multilateral dezvoltată). Elementele definitorii ale acestei perioade sunt:

instaurarea dictaturii personale a lui N. Ceauşescu (preşedinte al Republicii din 1974);

promovarea în funcţiile de conducere a membrilor familiei Ceauşescu (socialismul dinastic);

reluarea industrializării forţate şi realizarea marilor construcţii cu scop propagandistic (Canalul Dunăre-Marea Neagră, Casa Poporului - Bucureşti) care determină secătuirea resurselor ţării şi creşterea rapidă a datoriei externe a României;

achitarea datoriei externe (începând din 1980) prin restrângerea drastică a consumului populaţiei;

scăderea accelerată a nivelului de trai; politica de teroare internă exercitată de securitate şi alte instituţii ale

statului asupra populaţiei, reprimarea drastică a revoltelor (greva minerilor din Valea Jiului - 1977, manifestaţiile muncitoreşti de la Braşov - 1987);

iniţierea programului de sistematizare urbană şi rurală care a dus la distrugerea bisericilor, a centrelor istorice urbane şi a satelor româneşti;

încălcarea flagrantă a drepturilor omului; izolarea ţării în relaţiile cu statele occidentale; respingerea oricăror sugestii de schimbare a politicii interne (în special

după 1985, când Mihail Gorbaciov, în URSS, iniţiază programul său de reforme politice şi economice).

B. Disidenţa anticomunistă

Represiunea politică în timpul regimului comunist. Încă din 1945, acţiunile P.C.R. îndreptate împotriva opoziţiei

democratice, de intimidare şi manipulare a opiniei publice, anunţau politica represivă ce avea să fie aplicată odată cu preluarea puterii depline.

Ulterior, sub acuzaţiile de "colaboraţionism", "duşmani de clasă", "duşmani ai poporului", "fascişti", au fost arestaţi şi închişi membri ai P.N.L. şi P.N.Ţ., foşti demnitari din perioada interbelică, bancheri, industriaşi.

Securitatea, înfiinţată în 1948 după modelul poliţiei politice sovietice, a instaurat un regim de teroare internă, îndreptată împotriva tuturor celor socotiţi indezirabili de către puterea comunistă şi a celor bănuiţi că ar putea opune cea mai mică rezistenţă faţă de sovietizarea ţării.

Opozanţi sau intelectuali de marcă (Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Radu Rosetti, Mihail Manoilescu, Ioan Lupaş, Mircea Vulcănescu, Gheorghe Brătianu, dar şi mulţi alţii) au fost condamnaţi la închisoare sau la muncă forţată în lagăre, un mare număr de persoane pierzându-şi viaţa în detenţie.

Sistemul penitenciar românesc a cunoscut o dezvoltare fără precedent, acoperind, practic, întregul teritoriu al ţării. În închisori precum Sighet, Aiud, Miercurea-Ciuc, Piteşti, Gherla sau Râmnicu-Sărat ori la muncă

forţată, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, s-au aplicat măsuri de tortură, execuţii, sau aşa-numita “reeducare”.

Represiunea politică din perioada 1948-1964 s-a mai caracterizat prin utilizarea deportării împotriva unor comunităţi întregi (germanii din Transilvania, sârbii din Banat); controlul strict al întregii societăţi (prin intermediul reţelelor de informatori) pentru a fi preîntâmpinată orice formă de opoziţie.

Ulterior, s-a trecut la eliberarea deţinuţilor politici, fără a se renunţa însă la supravegherea populaţiei şi reprimarea opozanţilor.

Represiunea politică din perioada regimului condus de Nicolae Ceauşescu s-a manifestat prin impunerea domiciliului obligatoriu, supravegherea foştilor deţinuţi politici, a foştilor membri ai partidelor democratice, utilizarea spitalelor de psihiatrie ca locuri de recluziune .

Forme de rezistenţă anticomunistă. Principalele manifestări ale luptei anticomuniste au fost:

- rezistenţa armată a grupurilor din munţi,- cea a ţăranilor,- revoltele muncitoreşti,- activitatea disidenţilor.

Rezistenţa din munţi a fost specifică anilor 1944-1960, fiind organizată de grupurile înarmate de partizani alcătuite din foste cadre militare, foşti legionari, membri ai partidelor de opoziţie, ţărani, intelectuali. Printre acestea s-au numărat grupurile din Banat şi Oltenia, cel din zona Muscel-Făgăraş (grupul “Haiducii Muscelului” al colonelului Arsenescu şi al fraţilor Arnăuţoiu), rezistenţa din Bucovina, reprezentată de Vladimir Macoveiciuc, Gavril Vatamaniuc, Cozma Pătrăucean, Dimitrie Rusu. La rândul lor, femeile au susţinut mişcarea de rezistenţă, plătind uneori cu viaţa. Sunt cunoscute numele Mariei Plop şi al Mariei Jumbleanu, membre ale grupului Arsenescu-Arnăuţoiu, ca şi cel al Elisabetei Rizea din Nucşoara (Muscel). Această formă de rezistenţă a fost reprimată cu o violenţă extremă de organele de represiune ale regimului comunist.

Rezistenţa din mediul rural a corespuns cu deosebire perioadei colectivizării agriculturii, manifestându-se prin refuzul înscrierii în formele colective de asociere, al predării cotelor obligatorii de produse agricole; atacarea şi devastarea sediilor locale ale P.C.R.; revolte spontane. Conform unor estimări, peste 80 000 de ţărani au căzut victime represiunii.

Revoltele muncitoreşti au apărut în anii '70-'80, ca formă de reacţie a populaţiei faţă de scăderea nivelului de trai, şi au cuprins Valea Jiului (revolta minerilor din anul 1977) şi Braşovul (manifestaţiile din 1987). În urma unui proces trucat, dintre cele peste 300 de persoane arestate la Braşov, 88 au fost deportate în alte zone ale ţării sau li s-a instituit domiciliul obligatoriu.

Disidenţii, precum Paul Goma, Doina Cornea sau Gheorghe Ursu, au opus o rezistenţă individuală, acţiunile lor fiind specifice anilor ’70 şi ’80. Inclusiv foşti membri ai conducerii P.C.R. au protestat, în 1989, faţă de politica dictatorială a lui Nicolae Ceauşescu (Scrisoarea celor şase).