I. BURUIENILE SI COMBATEREA LOR

1. Pagubele cauzate de buruieni agriculturii

a. Buruienile consuma cantitati mari de elemente nutritive, iar cele parasite epuizeaza plantele de cultura pana la pieirea acestora, extragandu-le treptata seva.Numeroase buruieni, in conditii favorabile cresc repede, depasesc plantele de cultura pe care le umbresc. Acest lucru este daunator, mai ales in primele faze ale vegetatiei, de aceea sufera plantele care cresc la inceput mai incet. Culturile imburuienate capata o culoare verde-galbuie, sunt mai sensibile la boli si daunatori si dau productii mai mici. Umbrirea determina scaderea temperaturii solului cu 2-40C, ceea ce influenteaza negative activitatea unor microorganism folositoare.

b. Umbrirea determina alungirea internodiilor inferioare ale tulpinilor si scaderea rezistentei la cadere. Unele buruieni se incolecasc pe tulpini, care devin astfel grele si cad. Sunt unele buruieni care in timpul vietii sau dupa descompunerea lor elibereaza in so substante ce inhiba cresterea plantelor de cultura.

c. Buruienile sunt gazed pentru numerosi daunatori si agenti patogeni ai plantelor de cultura. Pirul taraitor, pirul gros si alte buruieni din familia gramineelor sunt gazed pentru diferite rugini ale plantelor cerealiere. Taciunele ovazului salbatic trece la ovazul cultivat. Agentii care provoaca hernia verzei traiesc pe plantele de ridiche salbatica sau pe alte buruieni din familia cruciferelor. Agentii patogeni care produc ruginile la unele plante legumicole traiesc pe susaiul de gradina. Foarte multi virusi, producatori de boli, sunt transportati de catre insect, de pe buruieni pe plantele de cultura.

d. Multe buruieni au gust si miros neplacut sau sunt otravitoare, fiind deci foarte periculoase cand ajung in seminte, faina sau in furajele animalelor.

e. Buruienile creeaza mari geutati in executarea lucrarilor agricole. Lanurile imburuienate se recolteaza greu, cu mari cheltuieli de energie, iar masinile agricole se deterioreaza repede. Ajunse in semintele plantelor de cultura, Buruienile maresc umiditatea acestora si creeaza pericolul de mucegaire a recoltei.

2. Particularitatile biologice ale buruienilor

Buruienile au unele insusiri biologice foarte diferite de ale plantelor de cultura, care favorizeaza imburuienarea si ingreuneaza mult combaterea. Aceste insusiri sunt: inmultirea, germinarea si longevitatea, raspandirea si adaptarea la conditiile de mediu.

Inmultirea buruienilor. In general, cele anuale produc un numar mare de seminte, o parte din aceste seminte pier, acestea neintalnind conditii favorabile germinarii iar o alta parte sunt ingropate in sol, unde se acumuleaza in numar imens.

Multe buruieni se pot reproduce si pe cale vegetativa, unele au pe radacini muguri din care pot sa porneasca drajoni, iar alte buruieni se pot inmulti prin bulbi sau prin tulpini taraitoare care formeaza lastari.

         Denumirea plantei                                  Numărul Seminţe

Spanacul sălbatic                                             100.000

Muşeţelul nemirositor                                         54.000

Macul                                                                    50.000

Traista ciobanului                                                 37.500

Susaiul                                                                  19.000

Albăstriţa                                                                 6.680

Neghina                                                                   2.590

Ridichea sălbatică                                                  1.600

Vitalitatea plantelor si germinarea esalonata a semintelor. Spre deosebire de semintele plantelor de cultura la care germinatia este de 2-18 zile, semintele de buruieni raman in sol viabile cativa ani, iar unele chiar zeci de ani si germineaza esalonat infestand culturile.

Işi păstrează un număr mare de ani facultatea germinativă, ajunse în sol, răsar eşalonat   şi după 8 - 9 ani

Caile de raspandire a buruienilor. Aceste cai sunt variate:

 -  vântul-  apele curgătoere

      -  apele de irigaţie-  animalele

     

-  schimbul de sămânţă necondiţionată

     

-  folosirea mijloacelor mecanice de recoltare

     

3. Surse de imburuienare a suprafetelor agricole

Sursa principala de imburuienare a culturilor o reprezinta solul. Acesta contine o rezerva imensa de seminte de buruieni care isi pastreaza multi ani puterea de germinatie si germineaza esalonat. Semintele buruienilor se scutura la suprafata solului si prin diferite cai sunt incorporate si amestecate cu solul.

Numarul de seminte de buruieni este mai mare in stratul de sol de la suprafata, depinzand mai ales de adancimea araturii de diferiti ani si de alti factori. Solul poate contine si un numar mare de organe vegetative de inmultire a buruienilor, raspandite diferit pe adancimi, in functie de insusirile solului, speciile de buruieni etc.

Alte cai de imburuienare a terenurilor agricole sunt:

- Buruienile de pe terenurile virane, marginile de drum si de cai ferate, taluzurile canalelor si ale digurilor, care cresc nestingherite si de aici infesteaza terenurile agricole;

- Folosirea pentru semanat de samanta neconditionata;- Folosirea de gunoi de grajd care n u a fost bine fermentat. Furajele animalelor sau

asternutul din grajduri, in functie de provenienta lor, pot contine seminte ale unor buruieni, din care un procent mare nu isi pierd puterea de germinatie cand trec prin tubul digestiv al animalelor

 -  rezerva de seminţe de buruieni din sol

-  suprafeţele necultivate sau culturi îmburuienate

      

-  gunoiul de grajd insuficient fermentat-  sămânţa folosită la semănat

           

4. Clasificarea buruienilor

Buruienile anuale si bienale se inmultesc prin seminte si au o singura generatie. Ele formeaza mai multe subgrupe dupa cum urmeaza:

- Efemere: - cuisoara, margeluse, spalacioasa, pliscul cucoarei, sugel, veronica;- De primavara timpurii: - ridichea salbatica, ovazul salbatic, turita, piciorul

cocosului,coltul babei, laptele cucului, cocosei de camp, morcovul spinos;- De primavara tarzii: - mohor, talpa gastei, lobada, stirul, iarba rosie, spanac salbatic,

holera, iarba grasa, busuioc salbatic, canepa salbatica; - Care pot ierna: - albastrita, musetelul mirositor, romanita puturoasa, traista ciobanului,

mazarichea, neghina, macul, hrisca uscatoare;- De toamna: - iarba vantului, Cucuta, morcovul salbatic, mazarichea paroasa;- Buruieni bienale: - scaietii, sulfina galbena, rechie, maselarita, scaiul magaresc.

Buruienile efemere au perioada de vegetatie scurta 1-2 luni; in anii favorabili pot avea mai multe generatii pe an, majoritatea pot germina fie toamna fie primavera.

Buruienile de primavera timpurii germineaza primavera mai devreme, cand temperature este mai scazuta si ajung la maturitate inainte sau odata cu plantele de cultura, impurificand recoltele. Unele pot germina si toamna dar degera peste iarna.

Buruienile de primavera tarzii germineaza cand solul se incalzeste bine 12-160C. Plantele se dezvolta incet si ajung la maturitate unele concomitant sau dupa recoltarea culturilor de vara, iar alotele concomitant cu plantele prasitoare, infestand recoltele acestora.Buruienile care pot ierna formeaza o grupa heterogena. Ele infesteaza indeosebi culturile paioase de toamna sip e cele de primavera. Daca rasar mai devreme ajung la maturitate la inceputul verii. Daca rasar dupa sfarsitul verii ierneaza, iar in anul urmator formeaza tulpina si ajung repede la maturitate.

Buruienile de toamna indifferent cand rasar, formeaza tulpini cu flori si fructe numai in anul urmator. De regula imburuieneaza cerealele paioase de toamna.

Buruienile bienale asi desfasoara ciclul de viata pe doi ani. In cazul cand germineaza primavera, pana toamna formeaza o rozeta de fructe, o tulpina scunda si o radacina adanca, iar in urmatorul an ramifica intens si pana in vara produc seminte.

Buruienile perene. Traiesc mai multi ani si fructifica in fiecare an, si se pot clasifica dupa modul de inmultire:

- Buruienile perene cu radacini fasciculate se inmultesc prin seminte- Buruienile perene cu radacina pivotanta se inmultesc prin seminte- Buruienile perene taratoare – pe tulpina acestora pornesc lastari care se intend pe

suprafata solului- Buruienile perene cu bulbi formeaza aceste organe la partea inferioara a tulpinii, la baza

bulbului matern- Buruienile perene cu rizomi sunt foarte raspandite si daunatoare- Buruienile perene cu drajomi au inmultirea vegetative foarte pronuntata, dar produc si

un numar mare de seminte

Buruienile parazite. Unele paraziteaza pe tulpina iar altele pe radacina plantelor gazda.Exemple: tortelul, cuscuta mare, cuscuta trifoiului, cuscuta inului, lupoaia.

Buruienile semiparazite, deoarece au clorofila, in lipsa plantelor gazda pot duce o viata independenta.

5. Metode de combatere a buruienilor

Metodele de combatere a buruienilor pot fi preventive si curative. Cele curative se pot grupa in metode agrotehnice, chimice si biologice. Trebuie precizat faptul ca separarea metodelor preventive de cele curative este relative, deoarece prin majoritatea metodelor curative se distrug buruienile existente pe terenurile agricole cu mult inainte de a forma si raspandi seminte si prin aceasta se previne imburuienarea pentru anii urmatori. Cea mai potrivita metoda de combatere este cea integrata.

Combaterea integrata a buruienilor

Particularitatile biologice ale buruienilor, precum si diversitatea conditiilor pedoclimatice locale, ingreuneaza foarte mult programul de combatere a buruienilor. Mai mult, toate acestea impiedica starpirea buruienilor printr-o singura metoda. De aceea, la aceasta actiune trebuie sa contribuie toate metodele, posibile de aplicat pentru fiecare caz in parte. Complexul de masuri indreptate pentru combaterea buruienilor constituie metoda integrata de combatere a buruienilor. Aici se incadreaza masurile preventive, pentru a evita raspandirea lor si masurile curative.

Continutul metodei integrate se precizeaza pentru fiecare unitate Agricola si fiecare sola, in functie de gradul de imburuienare, conditiile pedoclimatice, cultura respective si tehnologia aplicata. Folosind un complex de masuri, fiecare dintre ele devine mai eficienta si prin urmare se asigura succesul actiunii de starpire a buruienilor.

Metode preventive:

Principalele metode preventive de combatere a buruienilor sunt:

a. Carantina, adica impiedicarea patrunderii in tara a semintelor unor plante de cultura infestate cu anumite buruieni, care nu se gasesc in tara noastra si, in acelasi timp, impiedicarea raspandirii buruienilor foarte daunatoare existente.

b. Folosirea la semanat a semintelor conditionate, cu scopul de a nu transfera in camp odata cu semintele plantele de cultura si pe cele de buruieni.

c. Obtinerea si folosirea de gunoi de grajd cu grad redus de infestare, evitandu-se folosirea gunoiului proaspat cand acesta are un ccontunit ridicat de seminte de byruieni viabile (sa se foloseasca gunoi fermentat aproximativ 3 luni, in platforme unde temperatura s-a ridicat la 45-50 grade celsius).

d. Curatirea apei de irigat de seminte de buruieni, prin asezarea de site pe canalele principale, la vanele de distributie, la sorburile de aspersiune.

e. Distrugerea focarelor de buruieni de pe suprafete necultivate (santuri, in jurul stalpilor de curent electric, drumuri).

f. Curatirea masinilor agricole, in primul rand a combinei, care la intrarea pe o suprafata noua trebuie sa fie bine curatata; de asemenea, si celelalte masini trebuie controlate si curatate de seminte de buruieni si organele vegetative ale acestora ori de cate ori se termina o lucrare si masinile trec intr-o perioada de nefolosire.

g. Recoltarea la timp si corecta a culturilor impiedica buruienile sa ajunga la maturitate, fiind distruse prin taiere la recoltare sau prin lucraril;e ce se aplica solului imediat dupa recoltat.

Metodele curative combat efectiv buruienile rasarite sau in curs de rasarire. Ele pot fi agrotehnice, fizice, biologice si chimice.

Metode agrotehnice:

Sunt cele mai vechi mijloace de lupta impotriva buruienilor, fiind de o importanta deosebita si in prezent, cu toate ca prin combaterea chimica s-au obtinut rezultate deosebite.

Ele reprezinta cateva avantaje importante: asigura combaterea tuturor speciilor de buruieni in vegetatie; odata cu combaterea buruienilor se realizeaza pregatirea patului germinativ, se incorporeaza ingrasaminte, se combat boli si daunatori, se deschid brazde pentru irigat; nu lasa reziduuri in sol; nu deranjeaza echilibrul ecologic. Au si unele dezavantaje: efectuate repetat, unele dintre ele pulverizeaza solul, taseaza excesiv, inrautatesc unele insusiri fizico-mecanice ale solului; altele necesita foarte multa forta de munca (plivitul, prasitul); in caz de precipitatii abundente nu se pot aplica la timp si de calitate.

Principalele metode agrotehnice sunt:

a) rotatia rationala a culturilor in asolament este o metoda care nu cere nici un fel de investitii suplimentare si se afla la indemana orcarei unitati agricole. Semanand aceleasi culturi sau din aceasi grupa pe acelasi teren cativa ani in sir, se poate ajunge la o infestare crescanda a solului cu aceleasi buruieni;

b) lucrarile solului sunt in prezent cele mai importante masuri agrotehnice de combatere directa a buruienilor. Pe langa caracterul lor curativ, au si un rol in prevenirea infestarii solului si culturilor in anii urmatori.

Cele mai importante lucrari in legatura cu combaterea buruienilor sunt: dezmiristirea, aratura, lucrarile cu diferite tipuri de grape, lucrarile cu cultivatorul.

c) semanatul la timp si realizarea unei desimi optime asigura o rasarire rapida si o acoperire uniforma a terenului de catre plantele de cultura, realizandu-se , in acelasi timp, o inabusire a buruienilor;

d) intretinerea culturilor in timpul vegetatiei prin plivit si prasit. Plivitul, fiind o lucrare foarte costisitoare care necesita un mare volum de munca, se executa astazi in tara noastra doar in rasadnite, in procesul de ameliorare a plantelor si producerea de samanta din verigile superioare, precum si la culturi de o mare valoare economica.

Prasitul este o lucrare de combatere a buruienilor din culturile semanate in randuri semiindreptate, departate sau in benzi fiind o lucrare mai eficace si mai putin costisitoare decat plivitul; se poate executa manual cu sapa sau mecanizat cu ajutorul cultivatorului, numarul de prasile fiind in functie de planta cultivata si de gradul de imburuienare.

e) folosirea amendamentelor pe solurile acide sau alcaline reduce foarte mult numarul de buruieni specifice acestor soluri.

f) mulcitul (acoperirea intervalului dintre randuri cu resturi organice sau masa plastica) poate sa influenteze diferentiat cresterea buruienilor, mulcitul organic impiedica mai putin aparitia buruienilor, in schimb el insusi poate fi o sursa de imburuienare; mulcitul cu mase plastice impiedica aparitia buruienilor, insa este costisitor.

g) desecarea terenurilor cu exces de umiditate contribuie la reducerea numarului de buruieni specifice unui continut sporit de apa.

Metode fizice:

a) arderea cu flacara este o metoda de distrugere a buruienilor din culturile prasitoare (porumb, sorg, floarea soarelui), a vetrelor de cuscuta din lucerna sau trifoi, a buruienilor din jurul pomilor fructiferi sau dintre randurile de vita de vie. Metoda da bune rezultate daca este completata co o prasila mecanica sau manuala;

b) sterilizarea solului se practica, mai ales, in sere, rasadnite, la solul pentru ghivecele nutritive. Este distrusa atat facultatea germinativa a semintelor de buruieni, cat si daunatorii si agentii patogeni din sol. In camp, se realizeaza prin arderea miristei, cand sunt distruse resturile vegetale, semintele de buruieni, daunatorii si agentii patogeni. Se recomanda arderea miristei o dta la un interval de cativa ani si numai in cazuri speciale, deoarece miristea contribuie la refacerea rezervei de materie organica din sol.

In sere, intre doua cicluri de productie se folosesc vapori de apa supraincalzita.

Metode biologice:

Se folesesc fenomenle alelopatice, insectele, agenti patogeni (virusi, ciuperci, bacterii), iar uneori melci, pesti.

a) Alelopatia. –reprezinta influenta, de obicei, nefavorabila a unei plante asupra alteia prin intermediul unor substante toxice eliberate in sol odata cu moartea plantei. Plantele superioare secreta substante alelopatice anumite coline, care au efect toxic, de inhibare (concentratie mare) asupra plantelor superioare receptoare. S-a constat ca dupa sfecla pentru zahar si porumb se dezvolta un numar mare de specii de buruieni, insa semintele altor specii, desiprezente, nu pot germina in acest mediu, nu din cauza competitiei pentru lumina, apa sau hrana, ci al fenomenelor alelopatice ce determina care seminte pot sa germineze si care plante sa supravietuiasca.

b) Folosirea unor insecte a dat rezultate interesante in combaterea unor buruieni care erau preferate in hrana, carora le consuma frunzele, tulpinele si uneori radacinile.

c) Agenti patogeni care pot distruge sistemul enzimatic al unor buruieni. Exista si un mare pericol si anume, daca nu cumva bolile so daunatorii folositi dupa un timp sunt scapati de sub control, pot distruge unele plante cultivate.

Metode chimice:

Cresterea productiei agricole dupa cel de-al doilea razboi mondial in tarile dezvoltate este legata si de utilizarea tot mai intensa a substantelor chimice (erbicide) in combaterea buruienilor.

Folosirea erbicidelor in combaterea buruienilor prezinta atat avantaje, cat si dezavantaje. Ca avantaje, pot fi mentionate: reducerea necesarului de forta de munca in agricultura; cresterea productivitatii muncii; a redus numarul de treceri pe terenul agricol in cadrul tehnologiei de cultivare a plantelor, evitandu-se astfel tasarea solului.

Dintre dezavantaje, amintim: poluarea solului, aerului, apei; raman in sol si recolta cantitati mai mari sau mai mici de reziduuri; uneori, impiedica, prin efectul remanent, realizarea unui asolament rational. De aceea, erbicidarea trebuie sa fie considerata o masura care sa completeze metodele clasice de combatere a buruienilor si nu de inlocuire a acestora. Erbicidele sunt substante chimice care manifesta actiune fito-toxica asupra buruienilor din culturi, plantatii pomicole si viticole, parcuri, margini de sosele si cai ferate.

II. ASOLAMENTE

Dupa cum se stie, plantele cultivate sunt insotite de anumite specii de buruieni, care s-au adaptat in decursul timpului particularitatilor biologice si tehnologiei lor de cultura. Astfel, speciile de mohor lat (Echinochloa crus-galli), mohor (Setaria sp.), costrei (Sorghum halepense) sunt specifice culturilor de porumb. Speciile de turita (Galium aparine.), soparlita (Veronica sp.), albastrita (Centaurea cyanus), mac (Papaver rhoeas), neghina (Agrostemma githago), sunt specifice cerealelor paioase. Loboda (Chenopodium sp.), stirul (Amaranthus sp.), mustarul salbatic (Sinapis sp.), sunt specifice culturii de sfecla, soia si floarea soarelui. De

aceea, daca se cultiva mai multi ani la rand aceeasi planta pe un teren, se vor inmulti foarte mult buruienile care insotesc cultura respectiva.

Dimpotriva, daca se folosesc asolamente cu rotatii de plante avand particularitati si tehnologii de cultura diferite, se limiteaza foarte mult inmultirea buruienilor.

1. Lucrarile de baza ale solului. Araturile distrug buruienile existente, ingroapa la adancime semintele de buruieni scuturate la suprafata terenului si intorc la suprafata si expun uscarii si inghetului rizomii, stolonii.

Eficacitatea araturilor ca mijloc de combatere a buruienilor depinde de: adancimea de lucru, epoca de executare, gradul de intoarcere a brazdelor si constructia plugurilor.

Contribuie la combaterea buruienilor in special araturile adanci si araturile de vara si toamna, indeosebi cand se asigura o buna intoarcere a brazdelor.

Avand in vedere faptul ca adancimea de la care rasar semintele de buruieni este mica (nu depaseste 8 cm) si ca toate araturile se efectueaza la adancimi mult mai mari, ar rezulta ca  araturile pot sa asigure o combatere integrala a buruienilor. In realitate lucrurile nu stau asa, intrucat semintele de buruieni au o longevitate foarte mare si concomitent cu ingroparea in adancime a semintelor de la suprafata sunt aduse din partea inferioara a brazdelor, in stratul superficial de sol, seminte germinabile.

2. Lucrarile solului premergatoare semanatului. De la efectuarea araturii si pana la semanat exista o perioada mai scurta sau mai lunga de timp in care se efectueaza lucrari superficiale cu scopul de a mentine terenul curat de buruieni si cu scopul de a pregati patul germinativ.

Lucrarile superficiale sunt lucrari de discuit si de cultivatie totala, executandu-se cu grapa cu discuri, cultivatorul, combinatorul etc.

3. Fertilizarea. Administrarea de ingrasaminte organice si /sau minerale asigura o crestere viguroasa a plantelor de cultura, care reusesc astfel sa concureze cu succes buruienile ce rasar mai tarziu. Avand in vedere faptul ca si buruienile sunt puternic stimulate de aplicarea ingrasamintelor, este necesar ca acestea sa fie distruse pana la semanat si dupa semanat prin diferite masuri culturale. Gunoiul de grajd trebuie sa fie bine fermentat si se va aplica cu precadere culturilor prasitoare, care au capacitatea de a-l valorifica mai bine.

4. Folosirea amendamentelor. Pe solurile acide cresc specii de buruieni tipice, adaptate la aceste conditii, ca: Rumex acetosella (macris marunt), Equisetum arvense (coada calului), Raphanus raphanistrum (ridiche salbatica), Apera spicaventi (iarba vantului), Viola arvensis (trei frati patati), Spergula arvensis (hrana vacii) etc. Amendamentele calcaroase aplicate corecteaza reactia solului si reduce in felul acesta numarul buruienilor acidofile. Astfel, Kott (1955), citeaza o reducere a imburuienarii, in functie de doza de amendamente, cuprinsa intre 6,14 si 34,66%.

Pe solurile alcaline sunt prezente specii de buruieni ca: Salsola soda (saracica), Salicornia herbacea (iarba sarata), Stice gmelini (limba pestelui) etc. Aplicarea amendamentelor acide (gips sau fosfogips) modifica reactia solului si, prin aceasta, contribuie la reducerea numarului de buruieni specifice.

5. Semanatul rational. Presupune efectuarea acestei lucrari la timpul potrivit, asigurarea desimii optime si distribuirea uniforma a semintelor la unitatea de suprafata.

In primaverile mai racoroase si mai ploioase culturile semanate prea devreme rasar cu intarziere, putand fi usor imburuienate. Dimpotriva, daca se seamana catre sfarsitul epocii optime, plantele de cultura rasar mai repede, pun stapanire pe teren si lupta mai bine cu buruienile.

O desime mai mare, catre limita maxima recomandata pentru specia, soiul sau hibridul cultivat, impiedica dezvoltarea buruienilor. Daca desimea este mica, buruienile invadeaza repede cultura si mai ales golurile din ea.

Distribuirea uniforma a semintelor la unitatea de suprafata asigura o mai buna acoperire a terenului de catre plantele cultivate in detrimentul buruienilor.

6. Grapatul semanaturilor. Grapatul semanaturilor poate fi folosit ca mijloc de afanare superficiala a solului, dar si de reducere a imburuienarii.

Eficacitatea grapatului la reducerea gradului de imburuienare este in functie de natura plantei cultivate, tipul grapei, speciile de buruieni, faza de dezvoltare in care acestea se gasesc si umiditatea solului.

7. Plivitul. Este o lucrare foarte greoaie, costisitoare si necesita multa forta de munca. In prezent este folosit mai putin decat in trecut, si pe suprafete limitate (in gradini, pe pajisti, la soia, la sfecla de zahar, in locuri greu  accesibile etc).

Pentru buruienile perene, plivitul trebuie repetat de cateva ori, pentru epuizarea substantelor de rezerva din organele vegetative de inmultire. Cand se face plivitul la soia, sfecla de zahar, cartof etc., se smulg doar buruienile cu talie mare.

Plivitul trebuie sa se execute inainte de fructificarea buruienilor. Mai usor se face cu oticul (un bat din lemn prevazut la varf cu o lama metalica bine ascutita).

8. Prasitul. Prasitul, ca si plivitul este o lucrare veche de combatere a buruienilor, dar specifica plantelor care se seamana la distante mari intre randuri. Este o lucrare mai eficace si in acelasi timp, mai putin costisitoare decat plivitul.

Prasitul se poate face manual cu sapa, sau mecanic cu ajutorul cultivatorului. Numarul prasilelor este in functie de natura plantei cultivate si de gradul de imburuienare. Prasilele efectuate la timp si in numar suficient reduc gradul de imburuienare si sporesc recolta nu doar la planta la care se aplica, dar si la planta care urmeaza in cultura in anul urmator.

Totusi, prasitul, mai ales cel manual, ramane o lucrare foarte greoaie, scumpa, necesita multa forta de munca, nu se poate executa in perioadele ploioase. Din acest motiv, numarul prasilelor trebuie redus prin asociere cu folosirea erbicidelor.

9. Cositul buruienilor. Se poate executa mecanic sau manual, pe locuri virane, margini de drum, canale, pajisti etc., inainte de inflorirea si fructificarea buruienilor. Buruienile perene se cosesc repetat pana la epuizarea substantelor de rezerva din organele vegetative de inmultire (rizomi, stoloni).

Lucrarea de cosit are cel mai bun efect atunci cand se efectueaza in perioada in care organele subterane contin cea mai redusa rezerva de hrana, adica intre faza de dezvoltare deplina a frunzelor si inceputul infloririi.

Prin cosit nu pot fi combatute in totalitate papadia (Taraxacum officinale), pirul gros (Cynodon dactylon), meisorul (Digitaria sanguinalis), macrisul (Rumex acetosella), patlagina (Plantago sp), grasita (Portulaca oleracea) etc., care formeaza rozeta sau au tulpini joase.

10. Inundarea artificiala se practica in orezarii, pe terenurile nivelate. Prin aceasta metoda se combat iarba barboasa (Echinochloa crus- galli) si mohorul alb (Eechinochloa oryzoides). Dupa rasarirea acestora se mentine un strat de apa de circa 10 cm grosime, pana cand buruienile sunt distruse prin asfixiere. Totusi, unele specii de buruieni supravietuiesc inundarii, de exemplu mohorul orezar (Echinochloa phylopogon), orezul salbatic (Laersia oryzoides), trestia, papura, pipirigul etc.

11. Irigarea si desecarea. Irigarea favorizeaza inmultirea buruienilor, mai ales a speciilor Echinochloa crus- galli  (mohorul lat), Polygonum aviculare  (troscotul), Cirsium arvense (palamida), Sorghum halepense (costreiul mare) etc.

Desecarea reduce numarul de buruieni specifice excesului de umiditate din sol, cum ar fi: coada calului (Equisetum arvense), jalesul (Stachys palustris), stevia (Rumex crispus) etc. si sporeste puterea de concurenta a plantelor cultivare.

12. Mulcirea. Consta in acoperirea solului dintre randurile de plante prasitoare cu resturi organice (paie tocate, turba, gunoi de grajd) sau cu folie de polietilena de culoare inchisa. Prin mulcire se urmareste diminuarea imburuienarii, acumularea apei si a caldurii in sol. Mulcirea organica impiedica doar in mica masura aparitia buruienilor, in schimb, folosirea foliei de polietilena are neajunsul costului ridicat.

La cultura capsunului, mulcirea este indispensabila pentru a preveni contactul fructelor cu solul, deprecierea si distrugerea acestora de catre boli (putregaiuri). In acelasi timp, mulcirea asigura si obtinerea unor recolte foarte timpurii, mai usor de valorificat.

Pentru elaborarea rationala a asolamentelor sunt necesare cunostinte despre conditiile natural si economico-organizatorice specific fiecarui consiliu unic agroindustrial si fiecarei unitati agricole componente. Lucrarile de elaborare se incep cu organizarea teritoriului. Se precizeaza mai intai modul de folosinta a fiecarei suprafete de teren: arabil, pasune, fanete, plantatii pomiviticole, etc. Aceasta se face cu respectarea legii tarii si a documentelor de stat care prevad ca suprafata de teren arabil nu poate fi diminuata. Se delimiteaza masivele de teren omogene ca favorabilitate si ca potential de productie, folosind in acest scop studiile de bonitare

si cartare agrochimica, analiza productiilor medii realizate in ultimii ani si alte surse. In functie de omogenitatea si marimea masivelor de teren se stabileste numarul de asolamente, incepand cu cele legumicole, furajere si apoi cele de camp. Astfel intr-un consiliu se pot organiza 1-3 asolamente legumicole, 1-3 asolamente furajere si 1-5 asolamente de camp.In continuare se trece la precizarea structurii culturilor pentru fiecare consiliu unic agroindustrial, pentru fiecare unitate agricola. Structura culturilor se stabileste in functie de sarcinile de plan, de necesitatile economiei nationale, de favorabilitatea si pretabilitatea terenului, de necesitatile locale, apropierea de orase, de fabricile de zahar, necesitatea mentinerii si sporirii fertilitatii solului, etc. Se trece apoi la stabilirea numarului de sole pentru fiecare asolament, a formei si marimii acestora si in final la stabilirea rotatiei culturilor.

Clasificarea asolamentelor:

- asolamente de câmp - din care fac parte cerealele păioase şi prăşitoare, plantele tehnice, culturile legumicole şi cele furajere. La rândul lor, asolamentele pentru culturi de câmp se diferentiaza în asolamente pe terenuri arabile irigate, asolamente pe terenuri plane neirigate şi asolamente pe terenuri in pantă.

- asolamente legumicole – care trebuie să fie amplasate pe suprafeţe irigabile, cât mai aproape de sursa de apă;

- asolamente pentru culturi furajere – care se amplasează în apropierea fermelor zootehnice;

- asolamente pentru orez – care îşi găsesc locul doar pe terenurile amenajate pentru irigare prin inundare;

- asolamente specializate pentru cultura cartofului sau sfeclei de zahăr – amplasate în zone şi pe terenuri favorabile acestor culturi;

- asolamente mixte – care pot cuprinde culturi din mai multe grupe.

Numărul asolamentelor dintr-o unitate (exploataţie) se stabileşte în funcţie de condiţiile naturale, economice şi agrotehnice.

De cele mai multe ori într-o explataţie agricolă se introduce un singur asolament. Introducerea mai mutor asolamente se face în raport cu mai mulţi factori, între care: categoriile de sol, posibilitatea de irigare a culturilor, existenţa unor trupuri separate de teren, existenţa unor limite obligate, existenţa unor expoataţii cu suprafeţe foarte mari de teren etc.

Amplasarea şi dimensionarea elementelor teritoriale ale asolamentelor. În organizarea terenului asolamentelor se are în vedere amplasarea următoarelor elemente de bază: sole, parcele, reţeaua de canale pentru lucrările hidroameliorative, măsuri şi lucrări de prevenire şi combatere a eroziunii solului, drumuri de exploatare, tabere de câmp, alimentarea cu apă etc. 

Sola reprezintă suprafaţa constituită din una sau mai multe parcele de lucru, destinate unei

culturi sau grupe de culturi cu agrotehnică asemănătoare. Parcela reprezintă o parte a unei sole, avînd aceeaşi categorie de folosinţă, delimitată natural sau artificial, cultivată cu aceeaşi cultură si aceeaşi soi şi aparţinind aceluiaşi proprietar. Mărimea solelor şi a parcelelor au evoluat în raport cu structurile organizatorice, cu forma de proprietate, cu dotarea tehnică, cu sistemul de agricultură promovat etc.

III. Rotatia culturilor

Avantajele pe care le realizează asolamentele mai ales în anii agricoli cu probleme, vin în sprijinul producătorului agricol în speranţa obţinerii unor randamente pe unitatea de suprafaţă.Organizarea unui asolament nu se face de azi pe mâine şi nu pentru o perioadă scurtă, ci pentru o perioadă mai lungă de 4 - 6 ani.

În organizarea unui asolament raţional, care în final să realizeze sporuri de producţie şi eficienţă economică maximă, trebuie să se ţină seama de o serie de factori şi anume:

• condiţiile naturale;• cerinţele economico - organizatorice;• cerinţele agrobiologice ale plantelor.

Factorii naturali, cum sunt solul şi clima, au o importanţă deosebită în alegerea culturilor din cadrul asolamentului. Tipul de sol, relieful, expoziţia, adâncimea apei freatice, cantitatea de precipitaţii, temperatura etc. sunt factori de care trebuie să se ţină seama atât în privinţa speciilor ce se vor cultiva într-o zonă sau alta, cât şi a hibrizilor şi soiurilor din cadrul fiecărei specii.

Rotaţia şi succesiunea în cadrul asolamentelor se vor face în funcţie de cerinţele agrobiologice ale plantelor.

Astfel, după plante care lasă în sol cantităţi mari de elemente nutritive, cum ar fi leguminoasele, să urmeze plante mari consumătoare de azot şi fosfor, cum sunt porumbul, grâul, sfecla, floarea soarelui,etc. De asemenea, se recomandă ca după plante mari consumatoare de apă să urmeze plante cu un consum mai redus de apă. Prin rotaţie şi succesiunea culturilor în cadrul asolamentului trebuie să se realizeze şi o bună combatere a bolilor şi dăunătorilor, şi a buruienilor.

Ţinând cont că în agricultura ţării noastre s-au produs mutaţii foarte importante, unde agricultura privată deţine 95% din suprafaţa arabilă, o atenţie deosebită trebuie acordată mărimii solelor.

În asociaţiile nou înfiinţate, solele sunt mai mari în funcţie de specificul asolamentului (asolamente de câmp, asolamente furajere sau mixte), în timp ce în agricultura privată, solele au dimensiuni mult mai mici, în funcţie de suprafaţa deţinută de proprietar.

În funcţie de numărul de sole sau ani, asolamentele sunt de scurtă durată, 2-4 ani şi de lungă durată, 5-6 ani.

Întrucât principalele culturi din ţara noastră sunt grâul şi porumbul, acestea ocupând aproape 60% din suprafaţa arabilă, se foloseşte foarte des rotaţia GRÂU - PORUMB. Acest asolament s-

a dovedit necorespunzător, întrucât ambele culturi sunt mari consumatoare de elemente nutritive şi au şi unele boli comune (Fuzarioză).

În acest sens se recomanda câteva tipuri de asolamente orientative:

Asolament de 3 ani 1.    Leguminoase plante tehnice2.    Cereale păioase3.    Porumb

Asolament de 4 ani1.    Leguminoase2.    Cereale păioase3.    Plante tehnice4.    Porumb

Asolament de 5 ani1.    Leguminoase plante furajere2.    Cereale de toamnă3.    Cereale de toamnă4.    Porumb plante tehnice5.    Porumb plante tehnice

Asolament de 6 ani1.    Leguminoase2.    Cereale de toamnă3.    Porumb, floarea soarelui, sfeclă4.    Cereale de toamnă 5.    Porumb6.    Porumb

În condiţii de irigare se recomandă asolamente de 3-5 ani, cu următoarea structură de culturi: porumb 42%, grâu orz 26%, sfeclă 8%, soia 8%, floarea soarelui 8%, ierburi perene 8%.Pe terenurile din zona de deal, în asolament este necesar să se introducă o plantă amelioratoare pentru îmbunătăţirea însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale acestor terenuri.

Schemele orientative pentru aceste soluri sunt prezentate mai jos:

I  1.    Grâu trifoi2.    Trifoi3.    Porumb4.    Grâu5.    Porumb

II1.    Grâu trifoi2.    Trifoi3.    Porumb4.    Porumb5.    Grâu

III1.    Grâu trifoi2.    Trifoi3.    Grâu orz4.    Porumb5.    Leguminoase anuale, plante tehnice (mazăre, fasole, soia, borceag, in).

Pe terenurile în pante, expuse eroziunii este necesar să se introducă o cultură perenă (amelioratoare), în vederea reducerii fenomenului de eroziune.

Organizarea unui asolament fără un complex de măsuri agrotehnice corespunzătoare, nu rezolvă problemele mari care stau în faţa agriculturii. Este necesar ca, în funcţie de cerinţele plantelor şi zona în care ne găsim, să se aplice  cele mai bune metode de cultură, care să ducă la obţinerea unor recolte mari la hectar şi la îmbunătăţirea însuşirilor de fertilitate ale solului.

O atenţie deosebită trebuie să se acorde folosirii raţionale a erbicidelor care să permită organizarea unor asolamente corespunzătoare.

Culturi succesive si culturi asociate

Culturi successive:

Reusim sa avem aceste culturi succesive atunci cand pe parcursul unui an , pe acelasi teren, obtinem doua sau mai multe culturi diferite una dupa alta. Pentru a reusi acest lucru trebuie sa tinem cont de anumite conditii, si anume: - se aleg specii cu perioada de vegetatie diferite (una cu perioada scurta pentru a lasa locul uneia cu vegetatie mai lunga) - pentru a evita transmiterea bolilor sau daunatorilor comuni se aleg plante din familii botanice diferite. - este de dorit ca plantele cu radacini mici si slab dezvoltate sa fie urmate de altele cu radacini puternice. - se va tine cont si de temperatura optima de dezvoltare si astfel avem culturi semanate sau plantate din toamna ce pot ierna in camp si care vor fi recoltate primavara devreme reprezinta o cultura premergatoare uneia care isi incepe vegetatia in primavara.

Cateva exemple de culturi succesive in camp: 1. La mijlocul lunii ianuarie se seamana varza timpurie si se va planta dupa 20 martie. Aceasta poate fi recoltata pana spre sfarsitul lunii iunie cand va urma plantarea castravetilor de toamna (tip Cornison) care urmeaza a fi recoltati pana spre sfarsitul lunii septembrie

 2. La inceputul lunii februarie se seamana salata care mai apoi va fi plantata la mijlocul lunii martie. Intrucat se recolteaza pana la 10 mai poate fi o cultura premergatoare pentru telina. Telina se planteaza dupa 10 mai si se recolteaza in luna octombrie. 3. La inceputul lunii martie se seamana mazarea si va elibera terenul pana la sfarsitul lunii iunie cand va lua locul varza de toamna. Rasadul de varza se planteaza la inceputul lunii iulie iar recolta se obtine pana spre mijlocul lunii noiembrie. In loc de varza se poate alege conopida. 4. Cartofii timpurii se planteaza dupa 15 martie iar recolta se obtine la sfarsitul lunii iunie. Varza de toamna ii vor lua locul de la inceputul lunii iulie. Recoltarea verzei se realizeaza pana la mijlocul lunii noiembrie. 5. Dovleceii care se seamana la sfarsitul lunii aprilie si care vor tine ocupat terenul pana la sfarsitul lunii iunie pot fi urmati de gulii. Guliile se planteaza dupa 1 iulie si se recolteaza in perioada septembrie - octombrie. 6. Ceapa verde plantata in toamna poate fi urmata de vinete, ardei gras,gogosar sau ardei lung. Ceapa verde se planteaza spre sfarsitul lunii septembrie si se recolteaza pana la sfarsitul lunii aprilie.

Pentru cultura in solarii putem proceda astfel: 1. Tomatele se planteaza la sf. lunii martie inceputul lunii aprilie si va lasa locul salatei dupa 15 octombrie cand se planteaza ca mai apoi sa se recolteze in a doua decada a lunii martie. 2. Salata isi incepe vegetatia cand se seamana dupa 1 septembrie si se incheie odata cu recoltarea la jumatatea lunii martie. Poate fi succedata de urmatoarele culturi: ardei gras, tomate, castraveti. 3. Ceapa verde se planteaza la 1-10 octombrie si se recolteaza dupa 20 martie si poate fi urmata de cultura castravetilor, vinetelor, tomatelor sau a ardeilor.

Culturi associate:

Pentru a reusi sa avem astfel de culturi trebuie ca perioada de vegetatie a culturei secundare sa se incheie inainte ca plantele din cultura principala sa ajunga la maturitate si produca roade.

Daca optam pentru cultura in camp putem asocia urmatoarele culturi:- Printre randurile de tomate care vor constitui cultura de baza se va plantasalata care va parasi terenul inainte de fructificarea tomatelor.- Ridichile de luna pot fi asociate cu morcovii.

Pentru cultura in spatii protejate (solarii), salata se poate asocia cu urmatoarele culturi principale: tomate, castraveti, sau ardei gras iar spanacul poate fi o combinatie perfecta cu vinetele.

IV. APARATE ŞI MAŞINI PENTRU PRĂFUIT

Aparatele şi maşinile de prăfuit realizează distribuția, dispersarea şi transportul particulelor fine de substanță toxică condiționată sub formă de praf (pulbere) la locul tratamentului. Spre deosebire de tratamentele prin stropire, cele prin prăfuire prezintă unele avantaje, dar şi dezavantaje.

Dintre avantaje merită menționate:cantitățile distribuite pe hectar sunt mai mici decât la stropirile cu volum normal; aparatele şi maşinile utilizate la prăfuit sunt mai simple, au capacitate de lucru mai mare, au siguranță mare în exploatare; distribuția şi dispersarea pulberilor se realizează mai uşor, cu mijloace mai simple; consumul energetic este mai redus.

Dintre dezavantaje trebuie subliniate: aderența şi fixarea substanțelor de combaterecondiționate sub formă de pulbere este mai scăzută; particulele de pulbere sunt supuse fenomenului de derivă (au diametrele cuprinse între 15 şi 30 μm) şi ca atare, de multe ori ajung să polueze culturile apropiate, solul, apele de suprafață etc.; pentru înlăturarea derivei, prăfuirile se execută numai la o viteză a vântului sub 2 m/s, ceea ce implică întârzieri în efectuarea tratamentelor.

Clasificarea aparatelor şi a maşinilor de prăfuit se face după aceleaşi criterii ca şi a maşinilor şi aparatelor de stropit şi anume:

După destinație: pentru culturi de câmp, pentru legume, pentru pomi, pentru vii etc. După sursa de energie şi modul de acționare: aparate de prăfuit purtate de om,

acționate manual sau de un motor propriu; aparate de prăfuit carosabile acționate manual sau de un motor propriu; maşini de prăfuit purtate sau tractate, acționate mecanic; maşini

de prăfuit aeropurtate.După modul de dozare a prafului: aparate şi maşini de prăfuit cu dozare mecanică;

aparate şi maşini de prăfuit cu dozare pneumatică.

1. APARATELE ŞI MAŞINILE DE PRĂFUIT CU DOZARE MECANICĂ realizează dozarea mecanică a prafului toxic, iar pentru transportul particulelor toxice până la locul tratamentului se apelează la metoda pneumatică (fig. 1).

Figura 1 Schema unei maşini de prăfuit cu dozator mecanic:

1 – rezervor; 2 – agitator; 3 – dozator; 4 – conductă de aspirație; 5– conductă de refulare; 6 – ventilator; 7 – zonă de aspirație; 8 –

dispozitiv de prăfuire.

În timpul funcționării, praful toxic este dozat în cantitatea stabilită, de dozatorul montat la baza rezervorului de pulbere. Praful doza ajunge în curentul de aer din conducta de aspirație, este aspirat de ventilator şi refulat o dată cu aerul prin dispozitivul de prăfuire, spre locul de tratat. Un capăt al conductei de aspirație este situat în conducta de refulare, unde se creează presiune şi unul în zona de aspirație a ventilatorului, unde se creează depresiune, prin conductă scurgându‐se în permanență un curent de aer dinspre zona de presiune spre zona de depresiune.

2. APARATELE ŞI MAŞINILE DE PRĂFUIT CU DOZARE PNEUMATICĂ asigură agitarea, dozarea şi transportul prafului toxic pe cale pneumatică. La acest tip de maşini rezervorul trebuie să fie închis etanş. În timpul funcționării , o parte din curentul de aer refulat de ventilator este introdus în rezervor prin conducta pentru agitare prevăzută cu orificii, asigurând agitarea şi dozarea uniformă a prafului.

Figura 2 Schema de funcționare a unei maşini de prăfuit cu dozare pneumatică:1 – rezervor; 2 – conductă pentru agitare; 3 – clapetă dedozare; 4 – ventilator; 5 – conductă de evacuare; 6 –dispozitiv de pulverizare.

Particulele de praf antrenate de aerul pătruns prin orificiile agitatorului, ajung la partea superioară a rezervorului, pătrund în conducta deevacuare şi ajung în curentul de aer refulat de ventilator. Curentul de aer încărcat cu particulele de praf toxic, prin intermediul dispozitivului de pulverizare, este dirijat spre locul de tratat.

Reglarea debitului de praf se realizează cu ajutorul clapetei dozatorului pneumatic care modifică secțiunea de trecere a aerului spre conducta pentru agitare.

Părțile componente ale maşinilor şi aparatelor de prăfuit sunt reprezentate prin: rezervoare de praf, agitatoare, dozatoare, ventilatoare sau compresoare şi dispozitive de prăfuit.

a. Rezervoarele de praf sunt realizate din tablă de oțel sau mase plastice, au formă cilindrică, tronconică sau prismatică şi au capacități cuprinse 10 şi 20 dm3 la aparatele purtate de om şi 40 – 100 dm3 la maşinile de prăfuit.

b. Agitatoarele au rolul de a asigura curgerea continuă a prafului toxic spre dozatoare. Ele pot fi mecanice sau pneumatice.

c. Dozatoarele au rolul de a distribui praful toxic în cantitățile reglate şi de al dirija spre curentul de aer aspirat sau refulat de ventilator.Dozatoarele pot fi: mecanice sau pneumatice.

Dozatoarele mecanice (fig. 3) pot fi de tip: cu deget; cu palete şi melc; cu discuri şi palete; cu taler.

Figura 3. Dozatoare mecanice pentru praf:a – cu deget (1‐ deget; 2 – obturator); b – cu palete şi melc(1 – melc; 2 – obturator; 3‐ palete ); c – cu discuri şi palete (1– palete; 2 ‐ discuri); d – cu taler (1 – taler; 2 – manşon de dozare).

Dozatorul cu deget (fig. 3.a) are încomponență un deget rotativ care preia cantități de praf şi le distribuie într‐un curent de aer debitat de ventilator, care asigură transportul pneumatic spre locul supus tratamentului. Turația arborelui dozatorului este de 250 – 350 rot/min.

Dozatorul cu palete şi melc (fig. 3.b) au în componență un arbore cu palete careacționează în dreptul unui orificiu de evacuare, reglabil ca dimensiune şi un transportor de tip melc, care asigură transportul prafului spre dozator.

Dozatorul cu discuri şi palete (fig. 3.c) este mai puțin utilizat fiind mai complex.Dozatorul cu talere (fig. 3.d) este prevăzut cu un arbore cu taler, care în timpul

lucrului se găseşte în mişcare de rotație, talerul antrenează praful toxic şi sub acțiunea forței centrifuge este distribuit spre zona de tratat. Debitul de praf se reglează prin modificarea turației talerului sau prin modificarea secțiunii de curgere a orificiului de evacuare.

Dozatoarele pneumatice sunt cele mai simple şi folosesc pentru funcționare o partedin aerul refulat de ventilatoare. Aerul este trimis în rezervorul de pulbere al maşinii unde se realizează o agitare energică a prafului, care este preluat în amestec cu aerul şi trimis dispozitivului de împrăştiere. Dozarea debitului de pulbere toxică se realizează prin modificarea secțiunii de trecere a aerului de la ventilator la rezervorul de praf.

Ventilatoarele au rolul de a realiza curentul de aer necesar pentru dispersarea şitransportul prafului toxic spre locurile de tratament. Sunt utilizate ventilatoare de tip centrifugal, care asigură o viteză a curentului de aer de 30 – 90 m/s.

d. Dispozitivele de prăfuire (fig. 4) au rolul de dirijare a amestecului de praf toxicşi aer spre zonele supuse tratamentului.

Figura 4 Dispozitive de prăfuire: a – cilindric; b – tronconic; c, d – în evantai;

e, f – cu deflector.

3. APARATE ŞI MAŞINI COMBINATE PENTRU STROPIT ŞI PRĂFUIT

Maşinile de stropit şi prăfuit sunt maşini complexe care au în componență echipamente de stropit şi echipamente de prăfuit. Ele pot executa tratamente prin stropire, prăfuire, prăfuire umedă sau concomitent prin stropire şi prăfuire.

Aparatele complexe de stropit şi prăfuit purtate de om sunt acționate de un motorpropriu.

Aparatele şi maşinile combinate pot executa tratamente pentru protecția culturilor de câmp şi legumicole, a plantațiilor vitipomicole şi silvice, ele fiind prevăzute cu rampe şi dispersoare adecvate pentru fiecare situație.

Părțile componente principale ale unei maşini complexe de stropit şi prăfuit sunt prezentate în figura 5

Figura 5 Schema de funcționare a unei maşini combinate de stropit şi prăfuit: 1 – rezervor de praf; 2 – rezervor de lichid; 3 – pompă; 4 – robinet cu trei căi; 5 – sorb; 6 – sursă de apă; 7 – robinet; 8 – robinet de dozare; 9 – clapetă dozare aer; 10 – agitator pneumatic;11 – conductă evacuare praf; 12 – ventilator; 13 –rampă de dispersare; 14 – dispersor; 15 – duze lichid.

Alimentarea rezervorului cu lichid se realizează manual în cazul aparatelor şi mecanic în cazul maşinilor, iar a rezervorului de praf, se realizează manual. Pentru alimentarea mecanică cu lichid maşinile folosesc pompa de lichid proprie, pentru această situație fiind prevăzute şi cu o conductă flexibilă cu sorb, sau o pompă separată.

Funcționarea echipamentelor de stropit şi de prăfuit este descrisă la maşinile destropit şi de prăfuit.

Pentru tratamente prin stropit se pune în funcțiune numai echipamentul de stropit, pentru cele prin prăfuit se acționează echipamentul de prăfuit, iar pentru prăfuiri umede sau tratamente combinate (stropit şi prăfuit) se acționează atât echipamentul de stropit cât şi

cel de prăfuit.Maşinile combinate care se produc în prezent, folosesc pentru dispersarea lichidelor

şi transportul picăturilor principiul pneumatic sau hidropneumatic, iar pentru distribuirea şi dispersia prafului toxic, principiul pneumatic.

4. ECHIPAMENTE DE STROPIT ŞI PRĂFUIT AEROPURTATE

Intervenția rapidă cu mijloace terestre de protecție a culturilor agricole este uneori limitată de existența unor terenuri accidentate, a unor suprafețe foarte mari cultivate, a umidității excesive a solului, a atacului masiv al bolilor sau dăunătorilor. În astfel de cazuri se apelează la mijloacele de protecție aeropurtate (avioane sau elicoptere utilitare) care vin să

completeze maşinile terestre. Avioanele sau elicopterele utilitare sunt aparate de zbor de dimensiuni relativ mici, pe care sunt montate echipamente de stropit sau prăfuit clasice sau speciale.

a. Avionul utilitar folosit pentru protecția culturilor agricole ( fig. 8.65) are ca destinație efectuarea tratamentelor prin stropire sau prăfuire în culturi de câmp, culturi de plante tehnice şi culturi de legume, cultivate pe parcele cu lungimea suficient de mare (pentru reducerea întoarcerilor), pe teren relativ plan şi fără obstacole (pomi, rețele electrice, etc.). Motoarele acestor avioane dezvoltă puteri reduse, cuprinse între 150 şi450 CP , care asigură în lucru viteze de 50 – 100 km/h şi o capacitate de încărcare cu produse toxice de 150 – 1500 kg. În plantațiile de viță de vie şi livezi nu asigură penetrarea corespunzătoare a masei vegetale, de aceea nu sunt recomandate.

Figura 6. Echipament de stropit montat pe avion.

Domeniul optim de utilizare al avioanelor utilitare este cel al stropirilor

cu volum redus, când se administrează norme de 12 – 15 l/ha şi ultraredus, când se administrează norme de 1 – 5 l/ha. Pentru astfel de norme se utilizează dispersoare centrifugale speciale (fig. 7), care realizează picături cu diametrul sub 120 μm.

Figura 7. Dispersor rotativ pentru avioane utilitare:

1– elice de antrenare a dispozitivului; 2 – cuşcă metalică cu sităfină; 3 – supapă cu bilă.

Dispozitivul este acționat de elicea proprie, care se

învârte cu o turație proporțională cu viteza de zbor a aparatului. Lichidul, după ce a fost dozat, ajunge într‐ocuşcă metalică prevăzută cu sită fină sau un material special, poros, care este solidarizată cuelicea şi se roteşte o dată cu ea la turația de 4000 – 10000 rot/min. Lichidul, care părăseşte cuşca prin lateral, sub formă de filamente sau pelicule, se freacă energic cu aerul şi se transformă în picături foarte fine. De regulă se montează câte două dispozitive pe aripă, asigurând o lățime de dispersie de 20 – 25 m, la o înălțime de zbor de 4 m.

Aceste dispozitive au inconvenientul că mărimea picăturilor creşte odată cu reducerea de zbor în lucru. Corectarea deficienței se poate realiza prin înlocuirea motoarelor eoliene cu motoare electrice care au turația constantă, cuprinsă între 4000 –14000 rot/min, indiferent de viteza de zbor a aparatului.

Dispozitivele de prăfuit care echipează avioanele utilitare sunt cu dozare mecanică şi cu priză directă de aer.

b. Elicopterele utilitare folosite în protecția culturilor au puteri ale motoarelor cuprinse între 250 şi 500 CP şi pot transporta o încărcătură de pesticide de 200 – 250 kg. Viteza maximă de zbor în lucru este de 100 km/h.

Comparativ cu avioanele, elicopterele întrebuințate în protecția culturilor agricole,horticole şi silvice prezintă o serie de avantaje, hotărâtoare fiind:

manevrabilitatea ridicată; penetrarea foarte bună a masei vegetale de jetul de picături, datorită curenților verticali creați de aripile rotative; nu necesită terenuri special amenajate pentru decolare şi aterizare; este mai puțin pretențios la condițiile de teren.

Echipamentele de stropit montate pe elicopterele utilitare sunt reprezentate prin trei tipuri, cu principii de dispersare diferite:Echipamentul de stropit cu dispersare mecanică foloseşte aerul comprimat de la turbina degaze a motorului pentru a crea o presiune în rezervorul de lichid, de unde, lichidul sub presiune ajunge la dispersoarele cu pastilă de turbionare şi supapă antipicurare, care obturează orificiul de trecere a lichidului spre duză, când presiunea scade sub valoarea minimă de lucru (2 – 2,5 bari).

Echipamentul de stropit cu dispersare mecanopneumatică, la care aerul comprimat ajunge la rezervor dar şi la duzele de dispersare de tip cu fante tangențiale şi priză de aer, unde turbionarea lichidului este amplificată, determinând o dispersare mai fină.

Echipamentul cu dispersare pneumatică, la care dispersoarele sunt prevăzute cu unspațiu circular prin care circulă aerul şi care asigură finețea picăturilor. Dacă presiunea aerului se situează sub limita presiunii minime de lucru, orificiul duzei este obturat de o supapă sferică. Creşterea presiunii aerului peste valoarea presiunii minime de lucru, determină deschiderea orificiului duzei care trimite lichidul în curentul de aer. Datorită frecării foarte intense dintre lichid şi aer, se realizează dispersarea lichidului în picături fine care ajung pe suprafețele de tratat.

Echipamentele de prăfuit montate pe elicoptere sunt ca şi în cazul avioanelor, cu distribuție mecanică (cu distribuitori cu degete sau palete) acționate de regulă, de un motor electric. Aerul necesar pentru preluarea prafului din rezervor, este obținut cu ajutorul unei turbine eoliene. Praful dozat ajunge în ajutajul dispozitivului de dispersare, de unde este preluat de curentul de aer creat de deplasarea aparatului.