Bursa de Valori-Germania

28
Bursa de valori aspecte generale și bursa de valori din Germania Bursa este o componentă de bază a pieței de capital. Ea este definită ca fiind instituția oficială, privată sau de stat, constituită pe baza unui act normativ și supravegheată de stat, prin mijlocirea căreia se efectuează tranzacții cu diferite mărfuri fungibile, după mostre și standarde, unde se negociază diferite valori mobiliare, efecte de comerț, valute străine, devize. Totodată, bursa este un segment distinct al pieței naționale și internaționale, ce realizează tranzacții concurențiale după o tehnică specifică, care presupune concentrarea cererii și a ofertei reprezentative (pentru active reale sau financiare). Denumirea instituției bursiere provine de la numele unei vechi familii, van der Boursen, care au înființat la Burges (Flandra) actual Belgie, un local numit Hotel de Boursenunde se negociau periodic metalele prețioase și hârtiile de valoare. În esență, noțiunea de bursa indică locul de întâlnire a cumpărătorilor și vânzatoriilor.În principiu termenul de bursă desemnează o instituție a economiei de piață, căreia i se oferă un interes deosebit în lumea afacerilor, deoarece asigură un cadru oganizat pentru realizarea tranzacțiilor. 1

Transcript of Bursa de Valori-Germania

Bursa de valori aspecte generale și bursa de valori din Germania

Bursa este o componentă de bază a pieței de capital. Ea este definită ca fiind instituția

oficială, privată sau de stat, constituită pe baza unui act normativ și supravegheată de stat, prin

mijlocirea căreia se efectuează tranzacții cu diferite mărfuri fungibile, după mostre și standarde,

unde se negociază diferite valori mobiliare, efecte de comerț, valute străine, devize.

Totodată, bursa este un segment distinct al pieței naționale și internaționale, ce realizează

tranzacții concurențiale după o tehnică specifică, care presupune concentrarea cererii și a ofertei

reprezentative (pentru active reale sau financiare).

Denumirea instituției bursiere provine de la numele unei vechi familii, van der Boursen, care au

înființat la Burges (Flandra) actual Belgie, un local numit Hotel de Boursenunde se negociau

periodic metalele prețioase și hârtiile de valoare. În esență, noțiunea de bursa indică locul de

întâlnire a cumpărătorilor și vânzatoriilor.În principiu termenul de bursă desemnează o instituție

a economiei de piață, căreia i se oferă un interes deosebit în lumea afacerilor, deoarece asigură

un cadru oganizat pentru realizarea tranzacțiilor.

În funcție de felul activelor care fac obiectul operațiunilor bursiere, se disting: burse de

mărfuri (unde se tranzactionează titluri reprezentative asupra unor bunuri) și burse de valori

(pentru titluri financiare), burse pentru asigurări.

Obiectul tranzacțiilor bursiere îl constituie activele care au un caracter omogen: mărfuri

fungibile, titluri financiare, valute. Ca atare, tranzacția bursieră poate fi redusă la datele sale

esențiale: negocierea cantității și a prețului, contractele fiind reciproc substituibile. Bursele sunt

totodată și piețe libere, adică asigură confruntarea directă și deschisă a cererii și ofertei

disponibile pentru titlurile respective. Prin urmare nu pot fi tranzacționate pe piețele bursiere

decât acele mărfuri sau valori pentru care există o concurență liberă, adică un număr mare de

ofertanți și cumpărători, astfel încât să nu apară posibilitatea unor concentrări în scopul

manipulării prețului: bursa este opusă prin esența sa, ideii de monopol.

Pentru o bună desfășurare a activității, bursa este o piață organizat, în sensul că tranzacțiile se

realizează conform unor principii, norme și reguli cunoscute și acceptate de participanți. Acest

1

lucru nu înseamnă administrarea pieței, ci reglementarea sa în scopul de a crea sau asigura

condițiile pentru desfășurarea concurenței libere. Organizarea piețelor bursiere se realizează atât

prin cadrul legal stabilit în fiecare țară pentru activitatea bursieră, cât și prin regulamentele

bursiere. Totodată tranzacțiile bursiere se realizează numai prin firme specializate și anume

brokeri/dealeri si prin intermediul unui personal specializat în acest scop (agenții de bursă), care

se asigură stabilitatea contactului între cererea și oferta ce se manifestă pe piață.

Bursa este o piață reprezentativă, servind drept reper pentru toate tranzacțiile ce se efectuează cu

acele mărfuri sau valori pentru care ea constituie piața organizată. La bursă se stabilește prețul

pentru mărfurile sau valorile cotate, așa numitul curs al bursei, element esențial pentru toate

tranzacțiile comerciale sau financiare care se desfășoară în țara respectivă, iar în cazul marilor

burse la nivel global.

De altfel, funcția centrală a bursei este tocmai de a stabili zilnic nivelul prețului, adică

punctul de echilibru al pieței, acel preț care asigură în condițiile date, volumul maxim de

tranzacții. Prin această funcție a sa, bursa devine un reper al întregii activități economice, sursa

informației de bază pentru agenții economici-nivelul prețului. Mai mult prin funcționarea sa

permanentă, bursa exprimă continuitatea proceselor economice, caracterul neîntrerupt al

tranzacțiilor comerciale și financiare.

Bursele se clasifică după criterii legate de obiectul tranzacțiilor, formă de organizare și

reglementare, statutul juridic, gama de mărfuri sau titluri tranzacționate după modul de execuție

a contractelor și după tehnica tranzacțiilor. Din aceste puncte de vedere se disting următoarele

tipuri de burse:

După obiectul tranzacției:

  burse de mărfuri

burse de servicii

burse de valori

2

După forma de organizare:

burse publice

burse private

După numărul de participanți

burse cu participare limitată

burse cu participare nelimitată

După gama de mărfuri sau titluri tranzacționate

burse specializate

burse universal

După modul de execuție al contractelor

burse cash

burse la termen cu tranzacții în marjă

După tehnica tranzacțiilor:

burse cu strigare liberă

burse electronice

Bursa este o instituție ce reprezintă o economie liberă cu concentrare spre piață. Este

foarte important să cunoaștem structura bursei, modul ei de organizare, de administrare și mecanismele

decizionale din cadrul instituției. Bursa asigură un număr important de funcții, ce îi atribuie

statutul de instituție reprezentativă pieței de capital. Funcția de bază a fiecărei burse o reprezintă

asigurarea unui cadru optim necesar efectuării tranzacțiilor bursiere. Legea 52/94 privind valorile

mobiliare și bursele de valori definește bursa de valori astfel: este o instituție cu personalitate

juridică asigurând prin acțiuni intermediare automatizate sisteme, mecanisme și proceduri

adecvate pentru efectuarea continuă, ordonată, transparentă și echilibrată a tranzacțiilor cu valori

mobiliare admise la cotă oferind garanția morală și securitatea financiară prin măsurarea

continuă a lichidității respectivelor valori mobiliare. Bursele de valori mobiliare denumite și burse de

fonduri, privite din punct de vedere al conținutului activității lor, reprezintă segmentul cel mai

3

important al pieței secundare de capital. Tranzacțiile sunt generate de interesele vânzătorilor și

cumpărătorilor, iar la rândul ei, generează efecte asupra cursului valorilor mobiliar. Existența și

funcționarea burselor de valori mobiliare sunt condiționate de emisiunea și utilizarea valorilor

mobiliare ca active financiare, ca și de diversificarea produselor bursiere în calitatea lor de

plasament al capitalurilor disponibile și de acoperire a riscurilor.

Obiectul principal al bursei de valori îl constituie negocierea, în cadrul burselor de valori se

negociază:

Valori mobiliare (titluri finaciare) : acțiuni, obligațiuni, bonuri de tezaur, titluri de rentă

Valute selective

Produse bursiere derivate: contracte future, opțiuni pe marfă, opțiuni pe titluri financiare,

opțiuni pe valute, opțiuni pe indici de bursa, opțiuni pe rata dobânzii.

Există burse a căror obiect principal al negocierilor îl constituie acțiunile. Aceste burse se

numesc și burse de acțiuni. Bursele de valori care au ca obiect de activitate tranzacționarea valorilor

mobiliare pe plan local se numesc burse locale, necaracteristice în comerțul bursier internațional.

Bursele cu un obiect de activitate extins la un număr mare de valori mobiliare admise la cotare,

indiferent de țara emitentă sunt burse caracteristice, de reputație internațională, deținând un rol

conducător în tranzacțiile bursiere generale.

Bursele de valori pot fi clasificate după multiple criterii. Dintre aceste pot fi menționate:

 Din punct de vedere juridic:

A.Bursa de valori oficială, este piața unde se negociază valorile mobiliare admise la cotare, iar

operațiunile se desfășoară într-un spațiu special amenajat conform unui regulament de

funcționare. Tranzacțiile sunt centralizate și accesibile informării permanente a clienților.

Operațiunile se desfășoară cu exclusivitate în cadrul unui mecanism, folosindu-se un personal

specializat în negocierea tranzacțiilor și un personal tehnic care se ocupă de pregătirea

negocierilor, evidența contractelor și urmărirea realizării lor. Accesul în bursă este restrictiv.

Bursa de valori oficială poate fi:

4

Bursa de valori clasică – la această bursă se formează un curs unic, întrucât procesul negocierilor

este este dirijat și supravegheat în conformitate cu regulamentul de funcționare, prețurile

formându-se pe bazăde licitație publică.

Bursa de valori modernă - la această bursă procesele de negociere sunt automatizate, pe bază de

mijloace electronice și computere, în exclusivitate sau în combinație cu mijloace clasice

 

B. Bursa de valori neoficială, este o bursă cu un acces mai puțin restrictiv. Pe această piață se

negociază valorile mobiliare neînscrise la cotarea oficială. Este vorba de societăți mici și mijlocii

care doresc să obțină fonduri pentru dezvoltare dar nu pot îndeplini condițiile severe de admitere

la piața oficială. Pe lângă acestea, la Bursa neoficială mai apar: societățile radiate de la cotația

oficială, societățile în dificultate, cum sunt cele în curs de dizolvare și lichidare

C.Piața la ghișeu (OTC - Over The Counter) este piața organizată direct între operatori, în afara

burselor organizate și care se derulează printr-o rețea de telecomunicații. Pe această piață se pot

vinde și cumpăra valori mobiliare în cantități oricât de mici și nu numai pachete de acțiuni care

să aibă la bază o unitate de măsură. Prețurile, deși se formează pe baza cursurilor cotate la Bursa

oficială, sunt diferite, variind de la o firmă la alta.

Orice tranzacție bursieră este inițiată de un ordin de vânzare sau cumpărare a valorilor mobiliare.

După deschiderea unui cont, clientul va completa și semna un ordin de vânzare sau cumpărare

pentru fiecare tip de valoare mobiliară pe care dorește să o tranzacționeze. Transmiterea unui

ordin se poate realiza fie prin prezentarea la agentul de valori mobiliare care se ocupă de contul

clientului ori de câte ori este necesar, sau prin alte mijloace, cum ar fi telefonul, fax-ul, e-mail-ul,

care sunt stabilite între client și agentul de valori mobiliare ladeschiderea contului. Ordinul este de

fapt o ofertă (în caz de vânzare) sau o comandă (în caz de cumpărare) și are ca obiect

tranzacționarea unui anumit volum de valori mobiliare, în anumite condiții. Din acest punct de

vedere ordinul trebuie să conțină următoarele informații:

    Sensul operațiunii (vânzare sau cumpărare)

Produsul bursier ce face obiectul ordinului

Cantitatea vânzări sau cumpărării

5

Tipul tranzacției

Cea mai importantă indicație este cea referitoare la preț, în practică s-au consacrat urmatoarele

tipuri:

Ordinul la piață (market order) - presupune un ordin de vânzare-cumpăre la cel mai bun preț al pieței. Un

ordin de cumpărare la piață presupune cumpărarea la cel mai mic preț existent în bursă, în

momentul în care intermediarul primește instrucțiunea de a introduce ordinul la bursă, iar ordinul

de vânzare la piață, trebuie executat la cel mai mare preț existent pe piață. Dacă intermediarul nu

reușește să execute ordinul, se spune că a pierdut piața și societatea de servicii de investiții

financiare, este obligată să despăgubească clientul.

Ordinul limita (limit order) - acest ordin presupune limitarea resurselor în momentul efectuării

unei tranzacții. Acest ordin poate fi executat doar atunci când piața îndeplinește condițiile impuse

prin ordin de client. Ordinele limită sunt întodeauna însoțite de o clauză specifică la un preț mai bun

ceea ce presupune că agentul poate să vândă la un preț mai mare sau să cumpere la un preț mai mic decât

cel din ordin. El este obligat să cumpere sau să vândă imediat, în caz contrar intermediarii sunt

vinovați de pierderea pieței.

Ordinul stop (stop loss order) - are ca scop limitare pierderilor și acționează în sens contrar

ordinului cu limită de preț. Acest ordin devine unul de vânzare sau cumpărare în momentul în care prețul

titlului funcționează în sens contrar așteptării clientului. Un astfel de ordin stop de vânzare este

plasat la un preț inferior decât cel al pieței curente iar un ordin stop de cumpărare este plasat la

un preț superior cursului curent al pieței.

Ordinul stop limită - sunt ordine de tranzacție stop, care la declanșare devin ordine limită.

În sensul larg, tranzacțiile bursiere cuprind toate contractele de vânzare cumpărare de titluri și

alte active finaciar, încheiate pe piața secundară, indiferent dacă aceasta se tranzacționează la

bursa propriu-zisă sau pe piețele interdealeri.

În sens restrâns, tranzacțiile bursiere se referă la contractele încheiate în incinta burselor de

valori prin intermediul agenților de bursă și în conformitate cu reglementariile bursiere.

Tranzacțiile bursiere după executarea lor sunt catalogate după cele două mari continente, astfel

se disting tranzacțiile piețelor de tip american și tranzacțiile potrivit piețelor de tip european.

Indicii bursieri sunt produse sintetice ce exprimă evoluția cursului valorilor mobiliare pe o

anumită piață.6

Introducerea indicilor bursieri a fost necesară și determinată de existența unui produs bursier,

care să urmărească în ansamblu piața bursieră și care să nu reflecte evoluția unui singur titlu

cotat. Rolul principal al unui indice bursier este de a reflecta evoluția unei anumite piețe bursiere

per ansamblu. Primul indice bursier apărut a fost DowJones Industrial Average la bursa din New

York, urmat fiind de indicele FT-SE 30 la bursa britanică și indicele Nikkeila bursa japoneza și

mulți alții care aparțin primei generații de indici bursieri.

O nouă etapă în evoluția indiciilor bursieri, au reprezentat-o indicii din generația adoua, ei

includ un număr mai mare de acțiuni din diverse sectoare economice și caracterizează mai bine piața bursieră.

Indicii dețin generația a doua și sunt numiți și indici compuși, printre ei se numără și indicii: NYSE la bursa New

York, FT-SE 100 la bursa britanică sau TOPIX la bursa japoneză, acești indici au un grad de

relevanță ridicat, deoarece cuprind un număr mai mare de emitenți din domenii diferite de

activitate, inclusiv din domeniul bancar, telecomunicații. Dacă inițial indicii bursieri au fost

construiți doar pentru acțiuni, astăzi există indici bursieri care urmăresc evoluția altor

instrumente finaciare, cum ar fi obligațiuni sau titluri emise de fonduri mutual.

Indicii bursieri au evoluat de la apariția lor inițială, de la o singură piață de capital,într-o anumită

țară, la piața financiară internațională, evidențiată prin apariția indicilor mondiali sau cei din spațiul

monedei unice europene.

După valorile mobiliare se disting următoarele categorii de indici:

- indici bursieri pentru acțiuni

- indici bursieri pentru obligațiuni

- indicii bursieri pentru titlurile emise și fondurile mutual

Indicii pe acțiuni sunt indicii care se calculează în aproape toate țăriile în lume unde

există o piață de capital, printre aceștia se numără: DowJones Average, Standar & Poors500 și

Nasdaq în SUA, indicii FT-SE în Marea Britanie, DAX în Germania, Nikkei și TOPIX în

Japonia, CAC-40 în Franța, BET, BET-C, BET-FI și RAQ în România.

Indicii bursieri sunt de fapt portofolii compuse din acțiuni cu proporții diferite

de participare. Modalitatea de stabilire a proporției de participare a acțiuniilor în

aceste portofoliu se stabilește folosindu-se unul din cele două criterii: capitalizarea sau prețul

acțiunilor.

7

Europa occidentală se bucură de o istorie îndelungată, aici formându-se prima bursă existentă.

Tranzacțiile au început în Europa de Vest și s-au împrăștiat în celelalte părți ale lumii. Unele din

cele mai vechi tranzacții datează din anii 1100 la bursa de valori din Paris (Paris Bourse),

Amsterdam, Milan și Londra. Alte burse de valori și-au avut începuturile mai târziu în anii 1600-

1700 cum ar fi Belgia, Austria, Spania și Portugalia. Deoarece bursele erau neobișnuite înainte

de anii 1800, toate aceste tranzacții s-au executat în mărfuri și valute. În anul 1785 bursa

Amsterdam a fost prima care în mod formal, a început tranzacționarea de valori mobiliare.

Apariția acestor acțiuni este legată de constituirea Companiei Indiilor Orientale, care avea nevoie

de capitaluri mari necesare realizării expedițiilor sale coloniale. In secolul al 13-lea, la Toulouse,

câțiva negustori puternici au avut ideea creerii primei societăți pe acțiuni cunoscută în Franța:

´´Les Moulins du Basacle et du Chateau de Toulouse´´. Proprietatea acestei societăți a fost

divizată între mai multe persoane care puteau vinde sau schimba părțile deținute. Inventatorul

uneia din primele valori mobiliare este regele Francois I, care emite pentru prima dată un

împrumut public de tip obligatar în Franța pentru finanțarea unui război cu milanezii. Un punct

de reper important îl reprezintă înființarea burselor de la Lyon (1548),Toulouse (1549), Rouen

(1561), Paris (1563) și Bordeaux (1571). Factorii dinamizatori ai secolului trecut i-au constituit

mai întâi membrii marii burghezii financiare, urmată de mica burghezie atrasă mai ales de

împrumuturile obligatare realizate adesea de către stat. Piața financiară franceză era în această

perioadă mai mult obligatară, în timp ce Londra sau Berlinul aveau o piață de acțiuni mai

dinamică. Începând din a doua jumatate a secolului al 20-lea, Londra devine prima piață bursieră

din lume, pentru ca ulterior Wall Street-ul să cucerească această poziție. La sfârșitul secolului al

20-lea, în lupta pentru întâietate a apărut un nou rival, bursa japoneză, Kabuto-cho , care are

toate șansele să devină prima piață financiară mondială.

Prima bursă de mărfuri a fost deschisă la Frankfurt în 1402, iar obligaţiunile fac obiect al

comerţului de bursă din secolul următor. Primele acţiuni negociate la Frankfurt au fost cele ale

Băncii Naţionale a Austriei, în 1820. Frankfurt ocupa, în secolul al XVIII-lea un loc important în

materie de arbitraj internaţional şi de plasament de emisiuni străine. La începutul secolului al

XX-lea tranzacţiile au fost concentrate la Bursa din Berlin, apoi după cel de-al doilea război

mondial, prima bursă care începe să funcţioneze din nou, în septembrie 1945, este Bursa din

Frankfurt.8

În prezent, există 8 burse germane: Frankfurt, Bremen, Hamburg, Berlin, Düsseldorf, Hanovra,

München şi Stuttgart. Împreună, ele ocupă locul doi în Europa, în urma Bursei londoneze. Cele

mai importante sunt cele de la Frankfurt, care realizează circa 2/3 din tranzacţii şi Düsseldorf,

care este a doua piaţă europeană, în ceea ce priveşte capitalizarea bursieră. Împreună, ele

realizează 90% din tranzacții.

Tranzacţionarea cu contracte a apărut în Frankfurt în 1585. La sfârşitul sec. XVIII se

tranzacţionau regulat obligaţiuni şi cambii simple. Prima cotare a acţiunilor a avut loc în 1820.

În 1979, Bursei de Valori de la Frankfurt îi reveneau 46% din volumul de tranzacţionare bursier,

iar celei de la Düsseldorf o cotă de 34%.

În anii ’90, Bursa de Valori de la Frankfurt a început să deţină o poziţie dominantă. Bursei de

Valori de la Frankfurt (Frankfurter Wertpapierbörse) îi revin 75% din operaţiunile cu acţiuni şi

74 % din operațiunile cu obligațiuni.

Structura organizatorică a Bursei de Valori de la Frankfurt este specifică şi nu are analogie în

lume. În varianta actuală funcţionează de la 1 ianuarie 1993. Conform legislaţiei germane, bursa

de valori este o instituţie de drept public – o organizaţie necomercială. După statut, Bursa de

Valori de la Frankfurt este organizaţie cvasipublică, în trecut fiind subordonată Curţii de

Industrie şi Comerţ. După reorganizarea din 1992 şi până în prezent, ea este subordonată

„Deutsche Börse A.G“. Formal, Bursa de Valori de la Frankfurt şi Deutsche Börse A.G. sunt

instituţii distincte, iar efectiv – un tot întreg. Deutsche Börse A.G. este o societate pe acţiuni de

tip deschis, 81% din acţiuni aparţin băncilor, 10% – burselor regionale, 9% aparţin maklerilor.

Bursa Germană coordonează activitatea Bursei de Valori de la Frankfurt şi Bursei Germane a

Contractelor la Termen (Deutsche Terminbörse – D.T.B.); entităţile bursiere derivate sunt:

Depozitarul Central – Uniunea de Casă germană (Deutsche Kassenverein AG), sistemul de

informare (Deutsche Werpapierdaten-Zentrale Gmbh) şi Societatea privind Dezvoltarea Burselor

de Valori și a Piețelor Financiare a Țărilor Europei Centrale și de Est.

În cadrul modernizării accelerate a pieţelor financiare germane, intervenită după 1990, a devenit

un imperativ să se creeze o autoritate tutelară, demnă de o mare piaţă financiară. Presate, de 9

asemenea, de cerinţa directivei europene asupra serviciilor de investiţii, autorităţile au pus în

funcţiune, la 1 ianuarie 1995, un organism de supraveghere a pieţelor bursiere,

Bundesaufsichtsamt fur den Wertpapierhandel (BAWe). Structura organizatorică a Deutsche

Borse AG.

La rândul său, la Deutsche Kassenverein AG îi aparţin 100% din capitalul organizaţiei de

clearing şi decontare privind hârtiile de valoare ale emitenţilor străini (Deutsche

Auslandskassenverein AG). Toate tranzacţiile ce se efectuează la bursele germane se lichidează

prin intermediul sistemei de decontare şi depozitare a Deutsche Börse AG.

Conducerea bursei este asigurată de Consiliul Directorilor în număr de 19 – 22 persoane numite

pe termen de 3 ani. Membrii Consiliului sunt reprezentaţii burselor, maklerilor, companiilor de

asigurări, emitenţilor şi investitorilor. În componenţa bursei mai intră Consiliul privind Listing-

ul, Arbitrajul Bursier, şi Curtea Maklerilor de Curs (Kurmaklerkammer). Membrii bursei se

clasifică în 3 categorii: bănci, maklerii oficiali (Kurmakler) şi maklerii liberi (Freimakler).

Companiile străine investiţionale sunt distribuite în categoria instituţiilor financiare (bănci).

Membrii Deutsche Börse AG sunt în număr de 137 (68 autohtoni şi 69 străini). Numărul total al

persoanelor ce au acces în incinta bursei sunt 1136 din partea băncilor, 42 – makleri oficiali şi

104 makleri liberi.

Până în 1992, supravegherea pieţei bursiere germane era descentralizată şi era efectuată de

organele speciale ale landurilor. Odată cu aprobarea Legii privind operaţiile cu hârtiile de valoare

a fost creată Comisia privind Hârtiile de Valoare (Bundesamt fur das Wertpapieren) care a

preluat supravegherea pieței la nivel federal.

Deoarece principalii participanţi profesionişti ai pieţei de capital sunt băncile, un rol important în

supravegherea pieţei o are banca centrală – Banca Federală Germană, precum şi Curtea Federală

de Supraveghere a Băncilor (Bundesaufsichtsamt fur sa Kreditwesen) cu sediul la Berlin.

Legislaţia germană, ca şi legislaţia altor ţări europene, presupune participarea muncitorilor la

gestiunea societăţilor pe acţiuni. În Germania în societăţile cu un număr de angajaţi mai mare de

2000, comisia de supravegherea este constituită din 50% muncitori şi 50% acţionari. În

10

societăţile cu număr de 500 persoane, 30% din consiliul de supraveghere trebuie să constituie

muncitorii.

Produsele Bursei din Germania:

Acțiuni și titluri mobiliare

Societăţile pe acţiuni din Germania emit două tipuri de acţiuni: ordinare (simple) şi preferenţiale

(privilegiate). Legislaţia germană permite emisiunea acţiunilor privilegiate cu şi fără drept de

vot, însă, neapărat trebuie să acorde facilităţi prioritare în cazul distribuirii de dividende şi

trebuie să fie cumulative. Se permite emisiunea acţiunilor fără drept de vot în cuantumul ce nu

depăşeşte suma valorii nominale a acţiunilor celorlalte clase. Societăţile pe acţiuni germane

apelează la formarea capitalului statutar prin emisiune de acţiuni privilegiate pentru deţinerea

controlului de către proprietari. Acţiunilor privilegiate le revin 10 – 20% din volumul acţiunilor

tranzacţionate la bursele germane. Valoarea nominală a acţiunilor este de 25 euro (foarte rar 50

euro) și sunt la purtător.

Drepturile acţionarilor sunt reflectate în Legea privind Societăţile pe Acţiuni, unde sunt

specificate dreptul acţionarilor la accesul de informaţie. Toate societăţile pe acţiuni sunt obligate

anual să publice dări de seamă care includ: contul de profit şi pierderi, bilanţul, descrierea

activităţii din anul de gestiune, expertiza unei companii de audit şi oferta Consiliului Directorilor

privind posibilitatea repartizării dividendelor. Toate dările de seamă trebuie vizate de auditori şi

aprobate la Adunarea Generală a Acţionarilor.

Specificul pieţei de capital germane constă în faptul că există o mare discrepanţă între piaţa

obligaţiunilor şi cea a acţiunilor, în favoarea primei. Din contul emisiunii de acţiuni se finanţează

o mică parte din investiţii, iar ponderea capitalizării în P.I.B. este de 20 - 25%, ceea ce e de 2 ori

mai mic ca în S.U.A. şi de 5 ori ca în Marea Britanie. Este neînsemnată şi piaţa obligaţiunilor

societăților pe acțiuni.

Spre deosebire de S.U.A, în Germania, practic, nu există contopiri "duşmănoase" de companii.

Societăţile pe acţiuni în Germania emit 2 tipuri de acţiuni: simple şi privilegiate. Legislaţia

11

germană permite emisiunea acţiunilor privilegiate cu şi fără drept de vot. Societăţile pe acţiuni

germane deseori apelează la formarea capitalului statutar prin emisiune de acţiuni privilegiate

pentru deținerea controlului de către proprietari.

Acţiunile simple nu se deosebesc prin proprietăţile lor clasice de cele ale altor ţări. Se interzice

emisiunea acţiunilor convertibile. Majoritatea acţiunilor sunt la purtător, acţiunile nominative se

emit mai rar, excepţie făcând acţiunile societăţilor de asiguri, care sunt obligate prin lege.

Drepturile acţionarilor sunt reflectate în Legea privind societăţile pe acţiuni, unde sunt

specificate dreptul acţionarilor la accesul de informaţie.

Legea obligă societăţile să publice dările de seamă în Federal Gazette, avizele privind

ulterioarele adunări ale acţionarilor, ordinea zilei, modificările în Consiliul Directorilor, etc.

Pentru schimbarea statutului, lichidare, fuziune, etc. Este necesară marea majoritate de voturi.

Piaţa obligaţiunilor germane ocupă locul 3 în lume după piaţa S.U.A. şi a Japoniei. După

reîntregirea Germaniei, mărimea datoriei federale s-a dublat, datorită direcţionării de fonduri

Regiunilor estice.

Ca şi în alte state, principalul debitor rămâne statul - organele federale şi administraţiile

landurilor, ponderea cărora în totalul împrumutului obligatar constituie 39% şi 20%.

Guvernul federal emite 2 tipuri de obligaţiuni: pe termen lung (Bundesobligationen - Bunds) şi

pe termen mediu (Bundesobligationen - Bobls). Alte titluri ar mai fi: notele de trezoreri şi

cambiile de trezorerie.

Obligaţiunile de stat se mai consideră obligaţiunile emise de Fondul Unional German

(Treuhandanstalt) - principalul organ de privatizare german, Serviciul Federal al Căilor Ferate şi

Serviciul Federal al Poștei. Obligaţiunile pe termen lung se emit pe termen de 10 ani cu

rambursare la scadenţă. Dobânda este fixă şi se plăteşte anual. Se emit în formă dematerializată,

cu valoare nominală. Emisiunea se efectuează prin înscrierea în Registrul Federal al

Împrumuturilor.

Obligaţiunile pe termen mediu se emit pe termen de 5 ani cu rambursare la scadenţă. Dobânda

este fixă şi se plăteşte anual. Se emit în formă dematerializată, cu valoare nominală.

Obligaţiunile ipotecare se emit pentru finanţarea fondului locativ sub formă de titluri de valoare

12

nominative şi la purtător. Ele sunt asigurate cu imobil şi sunt înregistrate în Registrul Cadastral

Special.

Se emit sub formă de certificate separate sau globale pe termen.Obligațiunile municipal

(Kommunalobligationen, Offenliche Pfandbriefe) se emit pentru finanțarea necesităților

organelor locale. Alte obligațiuni bancare (Inhaberschuldverchreibungen) se emit fără asigurare

pe termen de la 2 ani la 10 ani.Toate obligaţiunile de stat şi majoritatea obligaţiunilor bancare au

listing la burse, însă tranzacționarea cu ele se efectuează pe piața extrabursieră.

Principalii investitori pe piaţa obligaţiunilor germane sunt băncile, precum şi investitorii

instituţionali autohtoni şi străini.

13

Structura de Grup din cadrul Bursei de valori

Grupul german Bursa este una dintre cele mai mari organizații de schimb din lume. Se

organizează piețe de integritate, transparență și sigure pentru investitori care investesc capital,

precum și pentru companii de a mobiliza capital. Cumpăra la aceste piețe și să vândă comercianți

profesionale actiuni, derivate și alte instrumente financiare, în conformitate cu reguli clare și sub

strictă supraveghere. Grupul german bursă face servicii și sisteme care pe aceste piețe munca lor

și toți participanții primesc aceleași oportunități - în întreaga lume.

Piața de capital germană urmărește un model de afaceri integrat. Oferta este mai mare decât

celelalte schimburi, variind de la executarea monitorizată de ordine de tranzacționare prin

sistemul de compensare, decontare și custodie a titlurilor de tranzacționare pentru a asigura

infrastructura electronică necesară și furnizarea de informații de piață. Standarde la nivel

mondial, piața de capital german de asemenea, angajamentul de gestionare a riscului și de

management sofisticat de siguranța inovatoare, clientul permite utilizarea eficientă a capitalului

lor. Piața de capital germană are sediul în centrul financiar din Frankfurt / Rhein-Main, având

mai mult de 3700 de angajați (din 31.12.2012), dincolo de o prezență la nivel global: în 14

Luxemburg, Praga, Londra, Zurich și Moscova, New York și Chicago, Hong Kong, Singapore,

Beijing si Tokio - și în alte locuri pentru clienții lor din întreaga lume.

Mecanismul de tranzacționare la Bursa de valori de la Frankfurt

Principalii jucători la bursă sunt băncile. Băncile efectuează atât operaţii de broker cât şi de

dealer. Numai băncile au dreptul de a introduce oridinele la bursă. La bursă este simţită prezenţa

a trei mari bănci: "Deutsche Bank" căreea îi revine 1/3 din volumul de tranzacţionare bursier,

Drezdner Bank și Comertz Bank. Toate hârtiile de valoare care sunt cotate la Bursa Germană

sunt clasificate în 3 categorii: hârtiile de valoare ale pieţei oficiale, ale pieţei regulare şi ale pieţei

libere.

Cerinţele înaintate faţă de listing corespund Directivelor Uniunii Europene şi sunt analogice

celor de la Bursa de Valori de la Londra. Principalele condiţii de acces pe piaţa oficială sunt:

valoarea de piaţă a acţiunilor - 2.5 mln. EURO (0.5 mln. pentru obligaţiuni), emitentul activează

pe piaţă nu mai puţin de 3 ani, "publicul" deţine nu mai puţin de 25% acţiuni, publicarea

prospectului de emisiune în Federal Gazette. Investitorii privaţi pot tranzacţiona titluri numai

prin intermediul băncilor, care sunt membri ai bursei, deoarece conform legii privind băncile

tranzacţionarea valorilor mobiliare în numele clienţilor este operaţiune bancară.

Băncile pot executa ordine înafara bursei, însă conform regulilor, toate ordinele ce ţin de piaţa

oficială şi cea regulară trebuiesc executate în incinta bursei, excepţia constituie condiţia

ordinului.

Maklerii oficiali sau de curs primesc ordinele de la bănci şi stabilesc cursul. Maklerii de curs se

numesc de către guvernele landurilor la recomandarea Consiliului Directorilor şi Curţii

Maklerilor de Curs şi depun jurământul în faţa Comisarului Landului în problemele cu hârtiile de

valoare.

Maklerii liberi sunt intermediari între bănci şi au funcţia de a compensa deficitul de colaboratori

în caz de necesitate. La bursă sunt acceptate ordinele: de piaţă, limită, şi stop-ordine.

Principala sală a Bursei de Valori de la Frankfurt este împărţită în 3 sectoare, fiecare sector

având întărite un anumit număr de titluri pentru cotare. Hârtiile de valoare sunt repartizate după

apartenenţa de ramură. Sectorul are forma unei vitrine, în partea interioară se află maklerii de

15

curs şi ajutorii lor, iar în partea exterioară reprezentaţii băncilor şi maklerilor liberi.

Tot în sediul Bursei de Valori de la Frankfurt sunt săli unde se tranzacţionează acţiunile

emitenților străini, obligațiunile și valutele. Comisionul băncii pentru operaţiunile de

intermediere este 1% din suma afacerii.

Informaţia despre efectuarea tranzacţiilor se transmite prin intermediul sistemei KISS.

Pentru cele mai lichide 36 acţiuni, 30 obligaţiuni de stat, 15 obligaţiuni străine, 21 de warante

tranzacţionarea se efectuează cu ajutorul sistemei IBIS de la 8.30 până la 17.00 și aparţine Bursei

Germane şi este destinată tuturor membrilor burselor pe tot teritoriul Germaniei.

Lichidarea tranzacţiilor se face din 1970 și sistemul de lichidare a tranzacţiilor la bursele

germane sunt complet computerizate. Toate titlurile mobiliare cu care se tranzacţionează la

Bursa Germană se află la Depozitarul Central. Majoritatea emisiunilor sunt însoţite de certificate

globale, adică o mare parte din acţiunile germane există în formă dematerializată. Decontarea

tranzacţiei se efectuează printr-o simplă înscriere în conturile DEPO. Concomitent Uniunea

Germană de Casă anulează scrierile din contul vânzătorului şi le înregistrează în contul

cumpărătorului.

Principalul indice ce caracterizează piaţa acţiunilor germane este indicele DAX, care se

calculează pe baza mediei aritmetice a 30 de acţiuni. Se mai calculează indicele compozitar

DAX (CDAX) având la bază 320 de acțiuni și indicele DAX 100.

Piaţa obligaţiunilor este caracterizată de indicele REX şi indicele REXP.

Tranzacţionarea cu titlurile derivate se efectuează la Bursa Germană a Contractelor la Termen -

D.TB. (Deutsche Terminborse) - care este o sistemă de tranzacţionare complet automatizată.

Membrii ei sunt de 2 categorii: broker-dealers, care efectuează operaţiuni în numele clienţilor şi

pe cont propriu şi market-makeri, care au funcţia de cota anumite titluri.

Principalele titluri derivate sunt options pe cele mai lichide 15 acţiuni, futures şi options pe

indicele DAX, futures pe rata dobânzii, options pe futures.

Contractul options se încheie pentru 50 acţiuni. După stilul contractului sunt de tip american.

Termenul maxim al contractului este de 9 luni. Din august 1991 se tranzacţionează options pe

indicele DAX, un punct echivaleaza cu 10 euro.

16

Contractul futures pe indicele DAX se calculează ca 100 EURO pentru 1 punct. Termenul

maxim al contractului este de 9 luni. Din 1992 a început să se tranzacţioneze contracte options pe

futures pe indicele DAX. Contractele futures pe rata dobânzii sunt negociate pentru obligaţiunile

pe termen lung (Bond-Future) şi pe termen mediu (Bobl-Future) şi pe rata interbancară pe termen

de 3 luni (Fibor-Future). De asemenea se tranzacţionează contractele options pe futures pe

obligaţiuni pe termen lung şi mediu.

Bibliografie:

1. Anghelache, G.- Piața de capital, Editura Economica, București 2004

2. Anghelache, G.-Piața de capital evolutii caracteristici tranzactii, Editura

Economica,București 2004

3. Bușe Georgeta - Dicționarul complet al economiei de piață, Informația Business Books,

1994

4. Dalton M.J. – How the Stock Market Works, Third Edition, New York Institute

5. Duțescu, C. Manipularea Pieței de Capital, Editura CH Beck, 2008

6. Frâncu, M. – Piața de capital, Editura Tribuna Economică, 1998

7. Gallois, D. – Bursa, Editura Teora, 1990

8. Michie, R.C. – The London Stock Exchange, Oxford, 2001

9. Nițu, A. -Burse de mărfuri și valori, Tribuna Economica, București 2002

10. Nițu, A. – Piețe de capital, Editura Economică, 2004

11. ONeill Wyss, B. – Fundamentals of Stock Stock Market, Mc Graw Hill, 2001

12. Ungureanu, P.V.- Bănci, burse și profit pe piața finaciară, Editura Dacia, 2007, Cluj-

Napoca

13. Stoica, V., Ionescu, E. – piața de capital și Bursele de Valori, Editura Economică, 2002

14. Stoica, V. – piețe de Capital și produse Bursiere, Editura Universitară, 2006

15. Trenca, I. – Tehnică Bancară, Editura Casa Cărții de Știință, 2006

16. http://deutsche-boerse.com

17