COMISIA SUPERIOARĂ DE DISCIPLINĂ

A

COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMÂNIA

RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ

A MEDICILOR

ÎN

ROMÂNIA

2011

Mulţumim

membrilor Comisiei de Jurisdicţie Profesională

a Colegiului Medicilor din România, precum şi

tuturor specialiştilor care ne-au sprijinit în

desfăşurarea activităţii!

2

CUPRINS

Răspunderea disciplinară a medicului în România................................4

Conf. Dr. Beatrice Ioan

Cazuri din activitatea Comisiei Superioare de Disciplină

2005-2011...................................................................................................18

Componenţa Comisiei Superioare de Disciplină a

Colegiului Mediclor din România 2005 – 2011.......................................97

Anexa 1 - Codul de Deontologie Medicală alColegiului Medicilor din România...........................................................111

Anexa 2 - Regulamentul organizării şi desfăşurării activităţii comisiilor de disciplină……………………………………… 132

3

RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A MEDICULUI ÎN ROMÂNIA

Conf. Dr. Beatrice Ioan

Repere istorice

Profesia medicală este atestată documentar cu mai mult de două mii de ani

înaintea erei noastre. Răspunderea în medicină este contemporană profesiei, în general

fiind în conformitate cu sistemul social al fiecărei epoci. Primele prevederi referitoare la

răspunderea civilă şi penală a medicului se regăsesc în codul lui Hamurabi (circa 1725

î.e.n.). Cărţile antice conţin diferite aprecieri privind persoanele care profesează

medicina, în sensul calităţilor pe care trebuie să le aibă şi a îndatoririlor lor faţă de

pacienţi şi confraţi. Astfel, Legile lui Manu, Cărţile vieţii, Vedele (India) vorbesc despre

puritatea morală şi pregătirea profesională a medicului. Cărţile Biblice şi Talmudul conţin

prevederi referitoare la condiţiile de activitate ale medicului şi răspunderea lui pentru

greşelile săvârşite. În Egipt exista un veritabil cod medical care reglementa şi

răspunderea medicului.

În Grecia antică, opiniile privitoare la răspunderea medicului pentru greşelile

făcute în cursul exercitării profesiei au fost polarizate între cei care considerau că rolul

medicinei este cu precădere profilactic, iar medicul trebuie să aibă imunitate profesională

(Platon) şi cei care susţineau necesitatea existenţei răspunderii medicilor, cu condiţia ca

aprecierea judecătorilor cu privire la faptele medicilor să se sprijine pe expertiza unor

specialişti din domeniu (Aristotel).

Jurământul lui Hipocrat, ce conţine principii umaniste de etică medicală şi regulile

moralităţii profesionale, impune responsabilitatea medicului ca instituţie juridică şi

profesională.

În România, în anii 1600, medicilor li se recomanda să fie morali, modeşti în

sfaturi şi să-şi trateze bolnavii cu grijă (Pravilile lui Vasile Lupu- 1646 şi Matei Basarab-

1652).

Traducerea, în anul 1710, de catre Marcu Cipriotul a perceptelor lui Hipocrat a

dat un nou impuls practicii medicale în ţările Române.

4

Prevederi referitoare la activitatea medicală şi actele care atrag răspunderea în

cadrul acestei profesii se regăsesc în legislaţia românească încă din anul 1874.

În legea sanitară nr. 131/1874 (M.Of., 1874, nr. 131, 16 iunie, p. 835–837) este

prevăzută crearea unui Consiliu Medical Superior consultativ, autoritatea medicală

superioară în stat, pe lângă Ministerul de Interne. Acest consiliu era format din „nouă

membri, doctori în medicină”, proveniţi, pe cât posibil, din diverse arii ale medicinii. Ei

erau numiţi membri în consiliu de către Domnitor. Pe lângă multe atribuţii de control, în

special în domeniul sănătăţii publice şi a medicinei legale, consiliul avea rolul de a se

pronunţa asupra greşelilor comise în „exerciţiul artei medicale şi farmaceutice”.

În legile din 1885 (M.Of., 1885, nr. 2, 3 aprilie, p. 34–40) şi din 1893 (lege pentru

modificarea legii sanitare - M.Of., 1893, nr. 62, 18 iunie, p. 1785–1798) se stipulează

existenţa Consiliul Sanitar Superior, afiliat Ministerului de Interne. Consiliul Sanitar

Superior reprezenta autoritatea sanitară în stat, fiind format din 11 membri, numiţi de

Rege la recomandarea ministrului de interne, dintre medicii cei mai renumiţi „prin ştiinţa

şi experienţa lor”. Între cei 11 membri erau: un medic veterinar, un farmacist, iar restul

doctori în medicină, proveniţi din „diversele specialităţi ale artei medicale”. Una dintre

îndatoririle Consiliului Sanitar Superior era de a se pronunţa „asupra greşelilor comise în

exerciţiul artei medicale şi farmaceutice, după ce a ascultat pe cei ce le-au comis”.

În legea sanitară 211/1910 (MO, 1910, nr. 211, 20 decembrie 1910, p. 8505–

8538) se prevede crearea Consiliului de Disciplină, pe lângă Direcţiunea Generală

Sanitară. Rolul Consiliului era de a judeca “chestiunile de disciplină sau de abateri de la

datoriile lor ale funcţionarilor dependenţi de direcţiune”.

Consiliul de Disciplină era format din cinci membri, după cum urmează: un

membru al Curţii de Apel din Bucureşti, un membru din consiliul administrativ

permanent şi medici, delegaţi ai Consiliului Sanitar Superior. Primii doi membri căpătau

această calitate prin tragere la sorţi, în timp ce ultimii trei prin vot secret cu majoritate

absolută, în condiţiile în care la vot erau prezenţi două treimi dintre membrii Consilului

Sanitar Superior. Cei trei medici delegaţi nu aveau dreptul de a ocupa vreo funcţie

5

amovibilă sau de a avea vreun mandat electiv. În situaţia în care cel învinuit era un medic

veterinar, cei trei medici delegaţi ai Consiliului Sanitar Superior erau înlocuiţi cu trei

delegaţi veterinari, aleşi după aceeaşi procedură, dintre membrii Consiliului Superior de

Epizootii. Acelaşi lucru era prevăzut şi pentru situaţia în care cel învinuit era un

farmacist, cu diferenţa ca medicii delegaţi de Consiliul Sanitar Superior erau înlocuiţi de

trei membri farmacişti aleşi după aceeaşi procedură dintre membrii Comisiei

Farmaceutice. Înafara membrilor permanenţi, Consiliul Sanitar Superior, Consiliul

Superior de Epizootii şi Comisia Farmaceutică delegau şi câte un membru supleant

pentru a înlocui un membru aflat în imposibilitatea de a participa la lucrările Consiliului

de Disciplină la un moment dat.

Membrii Consiliului de Disciplină erau delegaţi pentru o perioadă de trei ani,

mandatul unui membru încetând dacă el nu mai făcea parte din consiliul sau comisia care

l-a delegat.

Consiliul de disciplină se reunea ori de câte ori era convocat de directorul general

al serviciului sanitar, fiind prezidat de către membrul cel mai în vârstă. Consiliul putea

să-şi desfăşoare lucrările numai în prezenţa tuturor membrilor săi, iar hotărârile

majorităţii membrilor erau executorii.

Cu privire la procedura de lucru, legea prevedea că la şedinţele Consiliului de

Disciplină trebuiau invitaţi unul sau mai mulţi inspectori generali sau tehnici,

reprezentanţi ai directorului general, care aveau datoria de a expune acuzarea şi de a

furniza informaţiile necesare membrilor Consiliului de Disciplină, fără a avea drept de

vot.

Prin legea 236/1930, denumită legea sanitară şi de ocrotire (M.Of. nr. 154 din 14

iulie 1930), a fost creat Colegiul Medicilor, cu scopul „de a controla practica medicală şi

de a veghea la păstrarea prestigiului corpului medical”, format „din medicii care au

dreptul de liberă practică a profesiunii lor în ţară”.

Această lege prevedea că cei care au fost condamnaţi pentru “fapte infamante, fie

ca autor, fie in calitate de complici” sunt nedemni pentru a practica medicina. De

asemenea, se considera că profesia de medic este incompatibilă cu profesiunea de

6

comerciant, efectuată direct sau prin intermediari, cu comerţul farmaceutic şi cu orice altă

ocupaţie care ar putea “să aducă o ştirbire prestigiului şi demnităţii profesiunii”.

Colegiul Medicilor era împărţit în secţiuni judeţene, formate din medicii care

aveau domiciliul în judeţul respectiv, conduse de câte un consiliu format din cinci

membri, aleşi pentru o perioadă de trei ani, din rândul membrilor secţiunii care aveau o

vechime de cel puţin 5 ani şi vârsta de cel puţin 35 de ani. Fiecare secţiune judeţeană

trebuia să deţină “un tablou” al medicilor, în care erau înregistraţi toţi medicii care

profesau în zona respectivă şi care se afişa în luna ianuarie a fiecărui an.

Conducerea centrală a Colegiului Medicilor se afla la Bucureşti, fiind reprezentată

din Consiliul general, format din preşedinţii consiliilor judeţene, condus de un preşedinte

şi 4 membri ai comitetului executiv al Colegiului Medicilor, aleşi din rândul membrilor

consiliului general cu majoritate de voturi de către membrii acestuia, pentru o perioadă de

trei ani.

Legea permitea Colegiului Medicilor să urmărească, prin intermediul Parchetului,

pe cei care practicau ilegal medicina, cei care preparau şi vindeau medicamente “fără a

avea ordonanţe medicale” şi pe cei care utilizau mijloace incompatibile cu demnitatea

profesiei de medic, cu scopul de a atrage clientelă.

Abaterile profesionale ale medicilor erau judecate, conform legii, de către

“comisiunea de disciplină” a secţiunii judeţene din care făcea parte medicul. “Comisiunea

de disciplină” putea fi sesizată într-una dintre următoarele circumstanţe: sesizare din

partea preşedintelui secţiunii, sesizare din oficiu sau reclamaţie primită de către secţiunea

judeţeană. Instrumentarea cazului intra în atribuţia unui membru al consiliului, delegat de

către preşedinte, care cerceta cazul şi asculta pe medicul învinuit, care era citat prin

scrisoare recomandată. Funcţie de rezultatul acestei cercetări, cazul era sau nu înaintat la

comisiunea de disciplină, ale cărei şedinţe erau publice. Medicul învinuit putea fi asistat

în cursul prezentării la comisiune de un coleg sau un avocat. Deciziile comisiunii de

disciplină trebuiau redactate la maxim 10 zile de la pronunţare şi motivate, termenul de

apel fiind de 15 zile din momentul comunicării.

Sancţiunile ce puteau fi aplicate de comisiunea de disciplină erau: avertisment,

avertisment cu ridicarea dreptului de a fi ales în consiliu pentru un timp de 1- 3 ani,

interdicţiunea temporară a practicii medicale şi radierea de pe tabloul colegiului.

7

Apelurile erau judecate de “comisiunea centrală de disciplină”, care reprezenta

“organul disciplinar de apel pentru întreg personalul tehnic titrat, afară de serviciul

sanitar al armatei”. Această comisie era formată dintr-un preşedinte- judecător delegat de

Curtea de Casaţie, ales la începutul fiecărui an prin tragere la sorţi de către preşedinte, un

medic delegat al Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, desemnat de

ministru, doi medici delegaţi de către Consiliul general al sănătăţii şi ocrotirii din rîndul

membrilor acestuia şi un funcţionar de grad egal sau superior persoanei acuzate, delegat

de asociaţia profesională la care aparţinea inculpatul. Funcţia de secretar al comisiunii

revenea medicului conducător al serviciului personalului. Corespunzător fiecărui membru

al comisiunii era ales cîte un membru supleant, toţi fiind numiţi pentru o perioadă de doi

ani. “Comisiunea” judeca în complete de cinci, avea posibilitatea de a lărgi cadrul

cercetării dacă considera necesar, iar decizia era luată cu majoritate de voturi, fiind

considerată executorie, confirmată prin Înalt Decret Regal şi publicată în Buletinul

Oficial al Ministerului.

Legea 189/1943 pentru organizarea sanitară a statului (M.Of. partea I, Nr. 71)

prevedea că faptele personalului tehnic superior (din care făceu parte şi medicii) care

puteau atrage măsuri disciplinare erau: „neglijenţa în serviciu, neexecutarea de ordine

privitoare la atribuţiile de serviciu, abateri de la legi şi regulamente, abateri de la

îndatoririle profesionale de serviciu, purtarea nedemnă sau compromiţătoare pentru

corpul profesional, incapacitatea vădită în îndeplinirea serviciului şi delictele de drept

comun”.

Pentru asemenea fapte se puteau aplica următoarele pedepse: admonestarea

verbală sau scrisă, pierderea salariului până la 30 de zile, suspendarea cu pierderea

salariului până la maximum un an, transferarea disciplinară, punerea în disponibilitate şi

destituirea. Primele două pedepse se pronunţau direct de către ministru sau de către

delegaţii săi, în timp ce ultimele se aplicau direct de către ministru pe baza avizului

„comisiunilor de disciplină”. Toate pedepsele erau consemnate în „cazierul personal”, iar

primele două se puteau radia dacă în decurs de trei ani după decizia de pedepsire

persoana obţinea calificative foarte bune.

8

Cazurile de abatere disciplinară erau judecate de comisiile disciplinare regionale

care erau înfiinţate pe lângă Inspectoratele generale sanitare regionale. Aceste comisii

erau formate din: prim-preşedintele tribunalului oraşului de reşedinţă sau înlocuitorul său,

un medic delegat de minister dintre medicii „de la reşedinţă”, un membru desemnat de

Colegiul Medicilor sau Colegiul Farmaciştilor (funcţie de natura cazului) şi un secretar

(funcţionar din structura Inspectoratului general sanitar regional, desemnat de acesta).

Primii doi membri precum şi supleanţii lor erau numiţi anual prin decizie ministerială.

Comisiile judecau în complet de trei, iar deciziile se luau cu majoritate de voturi.

Sesizarea, ancheta şi întocmirea acţiunilor disciplinare intrau în atribuţiile inspectorilor

generali sanitari, angajaţi ai ministerului.

Comisia de disciplină avea obligaţia de a cita medicul reclamat cu cel puţin 10

zile libere înaintea termenului de judecare şi de a pronunţa decizia în cel mult 30 de zile

de la introducerea acţiunii. Acest termen putea fi prelungit cu cel mult încă 30 de zile în

cazuri care necesitau o cercetare de ma lungă durată. Persoana cercetată avea dreptul ca,

în baza unor motive bine întemeiate, să recuze pe unul dintre membrii comisiei care era

astfel înlocuit cu unul dintre supleanţi.

Legea 3/1978, privind asigurarea sănătăţii populaţiei, stipula înfiinţarea, pe lângă

direcţiile sanitare, a Colegiilor Judeţene de Disciplină, iar pe lângă Ministerul Sănătăţii, a

Colegiului Central de Disciplină a personalului sanitar. Rolul comisiilor de disciplină

judeţene era de a analiza “abaterile de la normele de etică şi deontologie medicalã,

precum şi alte abateri ce aduc atingeri prestigiului profesiunii”. Sancţiunile ce puteau fi

aplicate de aceste comisii erau: avertismentul în faţa colegiului de disciplină,

avertismentul în faţa personalului sanitar din colectivul de muncă din unitate, mustrare cu

avertisment, cu aducerea sancţiunii la cunoştinţa întregului personal sanitar din localitate

sau judeţ, iar în cazuri mai grave se putea decide “mustrarea cu avertisment în faţa

Colegiului central de disciplină, cu aducerea sancţiunii la cunoştinţa întregului personal

sanitar”.

În cazuri deosebite, aceste comisii puteau decide aplicarea unor sancţiuni

disciplinare prevăzute de lege, cum ar fi: desfacerea contractului de muncă sau

suspendarea dreptului de exercitare a profesiei. În situaţia în care se depista comiterea

9

unei infracţiuni în cursul exercitării profesiei medicale, comisiile de disciplină aveau

obligaţia de a sesiza organele judiciare competente.

Colegiul central de disciplină avea rolul de a soluţiona contestaţiile formulate

împotriva deciziilor colegiilor judeţene de disciplină. De asemenea, Colegiul Central de

Disciplină era cel care decidea asupra propunerilor de suspendare a dreptului de

practicare a profesiei şi, atunci cînd era cazul, le înainta spre aprobare Ministerului

Sãnãtãţii. La rândul lor, deciziile Colegiului Central de Disciplină puteau fi contestate la

Biroul Executiv al Consiliului Sanitar Superior.

Cadrul legal actual al răspunderii disciplinare a medicului

Răspunderea profesională a medicului poate fi civilă, penală sau disciplinară,

această clasificare având la bază natura normei de drept ce reglementează obligaţia care

fost încălcată.

Răspunderea civilă vizează aspectele de factură contractuală care stau la baza

relaţiei medic-pacient şi care derivă din obligaţia medicului de a acorda pacientului

“îngrijiri conştiente, atente şi conforme datelor actuale ale ştiinţei”. În acest context,

medicul şi pacientul sunt consideraţi parteneri ai unei relaţii contractuale. Încălcarea

acestei relaţii atrage o acuzaţie de malpraxis îndreptată împotriva medicului, care are

obligaţia de a repara prejudiciul provocat pacientului prin omisiune sau comisiune.

Răspunderea penală vizează încălcarea unei relaţii sociale ocrotite de lege, cum ar

fi dreptul la sănătate, dreptul la viaţă etc.

Răspunderea disciplinară a tuturor angajaţilor, indiferent de profesia lor, este

prevăzută, în primul rând în Codul Muncii, în care la articolul 263 se arată:

(1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a

aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că

aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.

(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă

într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a

încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau

contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor

ierarhici.

10

Articolul 264 din Codul Muncii prevede sanţiunile disciplinare care pot fi aplicate

de către angajator, după cum urmează:

- avertisment scris,

- suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă de până la 10 zile,

- retrogradarea din funcţie cu acordarea salariului corespunzător funcţiei la care s-a

făcut retrogradarea, pe o durată de maxim 60 de zile,

- reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni, cu 5-10%,

- reducerea salariului de bază şi/sau a indenmizaţiei de conducere, după caz, pe o

durată de 1-3 luni, cu 5-10%,

- desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

La aliniatul (2) al articolului 264 este stipulat că, dacă prin statute profesionale

aprobate prin legi speciale sunt prevăzute alte sancţiuni disciplinare, vor fi aplicate

acestea.

În cazul medicilor, răspunderea disciplinară este reglementată de legea 95/2006,

Titlul XII privitor la „Exercitarea profesiei de medic. Organizarea şi funcţionarea

Colegiului Medicilor din România”, Capitolul III „Organizarea şi funcţionarea Colegiului

Medicilor din România”, Secţiunea a VI-a „Răspunderea disciplinară”, art. 442-451. De

asemenea, prevederi referitoare la răspunderea disciplinară a medicului se regăsesc şi în

Statutul Colegiului Medicilor din România şi în legea nr. 74/1995 privind exercitarea

profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din

România.

Conform prevederilor legii 95/2006, art. 442 alin. (1), “medicul răspunde

disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei medicale, a Codului

de deontologie medicală şi a regulilor de bună practică profesională, a Statutului

Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de

organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, precum şi pentru fapte

săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul

profesiei sau ale Colegiului Medicilor din România”.

Aşadar, temeiul răspunderii disciplinare rezidă în obligaţiile ce izvorăsc din

prevederile legilor şi regulamentelor profesiei medicale, Codului de deontologie

medicală, regulilor de bună practică profesională, statutului şi deciziilor CMR

11

Răspunderea disciplinară poate fi unică sau poate coexista cu răspunderea juridică

şi/sau administrativă a medicului. Astfel, urmare a aceleiaşi fapte, medicul poate fi

reclamat de către pacient/familia acestuia atât sub aspect disciplinar, cât şi sub aspect

civil şi/sau penal. În acelaşi timp, medicul poate fi chemat să răspundă şi sub aspect

administrativ pentru faptele sale. Aşadar, răspunderea disciplinară nu se substituie

răspunderii civile, penale sau contravenţionale a medicului.

O confuzie frecventă în practică este cea dintre răspunderea disciplinară şi cea

civilă. Între acestea există diferenţe fundamentale, pornind de la însăşi natura normei de

drept care reglementează obligaţia care a fost nerespectată, modului de cercetare şi

soluţionare a cazurilor şi a consecinţelor.

O diferenţă importantă este aceea că răspunderea disciplinară există şi atunci când

nu s-a produs un prejudiciu material cert pacientului, lucru care nu este valabil în cazul

răspunderii civile, în care trebuie demonstrat prejudiciul şi legătura de cauzalitate între

fapta medicului/neimplicarea medicului şi prejudiciul suferit de pacient.

În prezent, analizarea răspunderii disciplinare îi revine corpului profesional,

reprezentat de Comisiile de Disciplină ale Colegiului Medicilor din România.

Procedura cercetării disciplinare

Cu scopul analizării şi soliţionării cazurilor în care este implicată răspunderea

disciplinară a medicilor, au fost create Comisiile de Disciplină, pe lângă colegiile

medicilor judeţene şi Comisia Superioară de Disciplină, la nivelul Colegiului Medicilor

din România. Toate comisiile de disciplină sunt independente de conducerea colegiilor

judeţene, respectiv a Colegiului Medicilor din România.

Membrii comisiilor de disciplină sunt aleşi pentru o perioadă de şase ani, de către

Adunarea Generală a colegiului judeţean, respectiv de către Adunarea Generală a CMR

în cazul Comisiei Superioare de Disciplină. Membrii comisiilor de disciplină pot fi aleşi

din cadrul membrilor Colegiului care sunt medici primari cu o vechime în profesie de

peste 7 ani şi care nu au avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani. Dată fiind independenţa

comisiilor de disciplină faţă de conducerea colegiilor medicilor, membrii acestora nu pot

ocupa funcţii în organele de conducere ale colegiilor.

Conform Statutului CMR, calitatea de membru al comisiei de disciplină încetează

12

prin: deces, demisie, pierderea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România,

ori prin numirea unui alt reprezentant, în cazul membrilor desemnaţi de către Ministerul

Sănătăţii sau Direcţia de Sănătate Publică judeţeană.

Comisiile de disciplină de pe lângă colegiile judeţene sunt formate din 5-9

membri aleşi, plus un medic membru al colegiului numit de Direcţia de Sănătate Publică

judeţeană. Aceste comisii judecă în complete de trei, reclamaţiile primite la Colegiul al

cărui membru este medicul intimat.

Comisia Superioară de Disciplină este formată din 13 membri aleşi, plus unul,

medic, numit de către Ministerul Sănătăţii şi judecă în complete de 5 contestaţiile faţă de

deciziile comisiilor de disciplină judeţene.

Plângerea împotriva unui medic trebuie adresată colegiului al carui membru este

acesta, în termen de maxim 6 luni de la momentul comiterii faptei sau de la momentul

cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile ale acesteia. Plângerea trebuie să îndeplinească o

serie de condiţii de formă prevăzute în Statutul CMR şi în Regulamentul organizării şi

desfăşurării activităţii Comisiilor de Disciplină, fără de care nu se poate da curs acţiunii

de cercetare disciplinară.

Procedura cercetării disciplinare, atât la nivel teritorial cât şi la nivel naţional,

presupune analizarea reclamaţiilor primite la Colegiul Medicilor la trei niveluri, începând

cu Biroul Executiv al colegiului teritorial/al CMR, continuând cu Comisia de Jurisdicţie

Profesională, pentru a se finaliza prin decizia adoptată de Comisia de Disciplină

teritorială sau Comisia Superioară de Disciplină.

Biroul Executiv al colegiului teritorial/al CMR decide, în urma analizării

reclamaţiei, dacă acţiunea disciplinară poate fi pornită sau nu. Mai mult, Biroul Executiv

poate dispune începerea anchetei disciplinare şi din oficiu.

Dacă Biroul executiv aprobă începerea acţiunii disciplinare, comisia de jurisdicţie

procedează la informarea medicului intimat şi la cercetarea faptelor. În cercetarea

întreprinsă, comisia de jurisdicţie va administra toate probele considerate necesare,

inclusiv audierea medicului, eventual a martorilor şi a persoanei care a facut plângerea.

Cercetarea comisiei de jurisdicţie se finalizează cu întocmirea unui referat în care expune

13

faptele, datele rezultate din analizarea cazului şi, funcţie de acestea, propune

nesancţionarea sau sancţionarea medicului reclamat. Acest referat este înaintat comisiei

de disciplină şi susţinut în faţa membrilor acestei comisii de către un membru al comisiei

de jurisdicţie. La rândul său, comisia de disciplină teritorială/Comisia Superioară de

Disciplină analizează dosarul, dacă este cazul adminsitrează probe proprii şi, în final,

pronunţă decizia.

Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate, în conformitate cu prevederile legale

în vigoare sunt:

- Mustrare

- Avertisment

- Vot de blam

- Amendă 100-1500 RON

Aceste sancţiuni se radiază după 6 luni de la data executării lor.

- Interdicţia de a exercita profesia de medic sau anumite activităţi medicale pe o perioadă

cuprinsă între1 lună şi 1 an, sancţiune care se radiază după 1 an de la expirarea perioadei

de interdicţie..

- Retragerea calităţii de membru al CMR, care se radiază după o perioadă de timp

stabilită prin hotărîre judecătorească definitivă privind interzicerea exercitării profesiei.

Medicul poate face o cerere de redobândire a calităţii de membru al CMR după expirarea

perioadei stabilite prin hotărâre judecătoarească definitivă sau după doi ani de la aplicarea

sancţiunii

La aceste sanţiuni se poate adăuga obligarea la efectuarea anumitor cursuri

perfecţionare, cursuri EMC, sau alte forme de pregătire profesională, radierea sancţiunii

fiind posibilă după ce medicul sancţionat face dovada efectuării cursurilor sau altei forme

de pregătire stipulate în decizia comisiei de disciplină.

Conform prevederilor legale, repetarea unei abateri disciplinare până la radierea

sancţiunii aplicate constituie o circumstanţă agravantă, care va fi luată în considerare la

pronunţarea noii sancţiuni.

Decizia adoptată de comisia de disciplină de la nivel teritorial este comunicată

părţilor, precum şi biroului executiv al colegiului. Această decizie poate fi contestată în

14

termen de maxim 15 zile de la data comunicării. Contestaţia se depune la colegiul

teritorial unde a fost pronunţată decizia contestată, acesta având obligaţia de a o trimite în

termen de maxim 3 zile lucrătoare către Colegiul Medicilor din România.

La nivelul Colegiului Medicilor din România, dosarul urmează aceeaşi cale, în

sensul că este supus analizei Biroului Executiv al CMR, care decide începerea sau nu a

acţiunii disciplinare. În continuare, în situaţia avizului favorabil al Biroului executiv,

procedura va fi continuată de către comisia de jurisdicţie a CMR, care va adminsitra toate

probele necesare, va întocmi un referat cu o propunere de soluţie, pe care îl va înainta şi

susţine în faţa Comisiei Superioare de Disciplină.

Comisia Superioară de Disciplină are rolul de a soluţiona contestaţiile faţă de

deciziile pronunţate la nivel teritorial şi de a soluţiona plângerile depuse împotriva unui

membru în conducerea Colegiului Medicilor teritorial.

În soluţionarea unui caz, Comisia Superioară de Disciplină poate lua una dintre

următoarele decizii:

a. stinge acţiunea disciplinară dacă fapta nu constituie abatere disciplinară;

b.    aplică una dintre sancţiunile prevazute de lege, menţionate mai sus;

c.    stinge acţiunea disciplinară daca persoana care a făcut plângerea, deşi anunţată, în

mod nejustificat nu se prezintă la audierea fixată de comisia de disciplină sau nu-şi

precizează în scris poziţia faţă de solicitările comisiei de disciplină ori nu se prezintă la

expertiza dispusă în cauză.

Deciziile pronunţate de comisiile de disciplină de pe lîngă colegiile teritoriale

precum şi cele pronunţate de către Comisia Superioară de Disciplină trebuie să

îndeplinească anumite condiţii de fond şi de formă, prevăzute în legislaţia şi normele în

vigoare: numărul deciziei şi data pronunţării; componenţa comisiei de disciplină;

descrierea pe scurt a faptei; prezentarea măsurilor de cercetare a faptei (declaraţiile

părţilor, martorii care au fost audiaţi, înscrisurile, documentele cercetate şi reţinute în

soluţionarea cauzei etc.); sancţiunea aplicată; temeiul legal  al adoptării ei; termenul de

contestare şi instanţa competentă; semnatura preşedintelui comisiei şi ştampila  comisiei

de disciplină.

15

Decizia Comisiei superioare de disciplină, poate fi contestată de către medicul sanţionat

în termen de 15 zile de la comunicare, printr-o acţiune în anulare la secţia de contencios

administrativ a tribunalului în raza căruia îşi desfaşoară medicul activitatea.

Bibliografie

Vasile Astărăstoae, Beatrice Ioan, Gheorghe Borcean, Liviu Fătu. Răspunderea profesională medicală. www.cmr.ro, accesat 22.09.2011

Alina Ioana Şuta Oana Mihaela Tămaş Alin Ciupală Constantin Bărbulescu Vlad

Popovici. Legislaţia sanitară în România modernă (1874–1910). Presa Universitară

Clujeană. Cluj-Napoca, 2009

Legea sanitară şi de ocrotire nr. 236 din 14 iulie 1930, publicată în M.Of. nr. 154 din

14 iulie 1930, http://www.legex.ro/Lege-236-14.07.1930-38.aspx, accesat 30.08.2011

Legea pentru organizarea sanitară a statului nr. 189 din 25 martie 1943, publicată în

M.Of. partea I, Nr. 71

Legea nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, emitent: Marea Adunarea Nationala a Republicii Socialiste Romania, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 10 iulie 1978, http://www.monitoruljuridic.ro/act/legea-nr-3-din-6-iulie-1978-privind-asigurarea-sanatatii-populatiei-emitent-marea-adunarea-nationala-a-republicii-socialiste-romania-publicat-463.html, accesat 31.08.2011

Statutul Colegiului Medicilor din România, www.cmr.ro, accesat 31.08.2011

Regulamentul organizării şi desfăşurării activităţii Comisiilor de Disciplină,

www.cmr.ro, accesat 31.08.2011

Legea nr. 74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi

funcţionarea Colegiului Medicilor din România, www.cdep.ro, accesat 10.05.2011

16

Legea 95/2006, Titlul XII- Exercitarea profesiei de medic, www.cdep.ro, accesat

10.05.2011

Codul Muncii, titlul, cap. II, art. 263, http://www.usuuc.ro/legislatie/Codul

%20muncii.pdf, accesat 31.08.2011

17

CAZURI DIN ACTIVITATEA COMISIEI SUPERIOARE DE

DISCIPLINĂ

2005-2011

I. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE BUNĂ PRACTICĂ MEDICALĂ

„Medicul are independenţă profesională absolută, libertatea absolută a

prescripţiilor şi actelor medicale pe care le consideră necesare, în limitele competenţei

sale, şi este răspunzător pentru acestea. În cazul limitării prin constrângeri administrative

şi/sau economice a independenţei sale, medicul nu este răspunzător.

Medicul trebuie să dea dovadă de diligenţă maximă în stabilirea diagnosticului,

tratamentului adecvat şi în evitarea complicaţiilor previzibile la pacientul aflat în

îngrijirea sa.

Prescripţiile medicale trebuie formulate cât mai clar, medicul asigurându-se că a

fost înţeles complet de către bolnav şi anturajul acestuia, mergând până la încercarea de a

supraveghea executarea tratamentului.

Din momentul în care a răspuns unei solicitări, medicul este automat angajat

moral să asigure bolnavului în cauză îngrijiri conştiincioase şi devotate, inclusiv prin

trimiterea pacientului la o unitate medicală sau la un specialist cu competenţe

superioare”.

(Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România Capitolul II, secţiunea A, art. 9; Capitolul III, secţiunea B, art. 53-55)

Pacient în vârstă de 48 ani, a fost spitalizat într-un serviciu de Neurochirurugie

cu diagnosticul de internare de „Septicemie cu stafilococ cu determinări secundare

pulmonare şi vertebrale”. Diagnosticul de externare este „Septicemie cu stafilococ auriu

cu determinări pulmonare şi vertebrate. Abcese paravertebrale L2 - L4 operate. Abces

epidural L3 operat. Infecţie urinară cu Klebsiella.”

18

La internare, pacientul prezenta stare generală grav alterată (stare septică), cu

germen identificat, Stafilococ auriu. Clinic şi neurologic, s-a constatat tabloul unei

infecţii paravertebrale lombare extinse de la L2 la L4 (sindom vertebral) asociată cu

sindrom de compresiune de coadă de cal (sindom radicular algoparestezic cu sindrom

de coadă de cal). Rx pulmonar evidenţiază multiple focare alveolare septice. Examenul

RMN relevă compresiune epidurală la nivel L3, cu modificări ale ţesuturilor moi

epidurale şi paravertebrale de la L2 la L4.

Cu acceptul pacientului dat sub formă scrisă, bolnavul este operat prin abord

spinal lombar inferior, după pregătire preoperatorie adecvată. În cursul intervenţiei,

lama bisturiului s-a rupt la nivel lombar L2 lateral dreapta cu rănirea unui membru al

echipei operatorii. Examenul radioscopic peroperator nu a putut localiza fragmentul

metalic - imaginea fiind parazitată de multiplele instrumente metalice utilizate. Evoluţia

postoperatorie a pacientului a fost favorabilă, el nefiind informat de accidentul produs în

cursul intervenţiei chirurgicale.

Examenul radiologic, efectuat la 3 ani după tratamentul chirurgical descris mai

sus, a pus în evidenţă un fragment metalic de mici dimensiuni, proiectat la nivelul

procesului articular L4. Pacientul s-a internat într-o altă clinică de Neurochirurgie,

unde a fost extras corpul străin metalic, în speţă o lamă de bistutiu ruptă în patru

fragmente, evoluţia postoperatorie a pacientului fiind favorabilă.

Pacientul reclamă conduita terapeutică a neurochirurgului care l-a operat cu trei

ani în urmă.

Analizând acest caz, Comisia Superioară de Disciplină apreciază următoarele:

- Corpii străini rămaşi accidental în corpul pacientului după o intervenţie

operatorie reprezintă o eventualitate rară, circa 7/100.000 cazuri.

- În cazul în speţă, la acest accident au concurat o serie de factori: intervenţia

dificilă, în condiţii de urgenţă majoră, la un pacient debilitat cu sepsis generalizat, atenţia

operatorilor concentrată pe evacuarea colecţiilor septice ce puneau în pericol viaţa

bolnavului şi incidentul intraoperator cu rănirea unui membru al echipei operatorii.

Aceste fapte au condus la lăsarea pe planul doi a retenţiei fragmentului

(fragmentelor) de lamă de bisturiu, care prin ele însele şi localizare - paravertebral L2

drept - nu prezentau un pericol vital sau funcţional. Ar fi fost necesar, după trecerea

19

episodului operator, repetarea investigaţiilor - cel puţin radiografice - pentru depistarea

acestora şi la nevoie extirparea lor.

- Aspectul lamei rupte de bisturiu, aşa cum a fost evidenţiat la reintervenţie denotă

fie: utilizarea unei forţe excesive de către chirurg, fapt imposibil ţinând seama de

condiţiile locale şi experienţa chirurgului, fie un viciu ascuns de fabricaţie, ca dovadă

fragmentarea lamei în multiple bucăţi, posibilitate mai credibilă.

Pentru clarificarea aspectelor legate de retenţia lamei de bisturiu, Comisia

Superioară de Disciplină a procedat la audierea neurochirurgului care a realizat

extragerea lamei de bisturiu. În declaraţia sa, medicul susţine că „pacientul s-a prezentat

pentru scoaterea unui corp străin paravertebral lombar fără să prezinte acuze clinice sau

semne neurologice. La nivelul cicatricei operatorii vechi, în partea ei superioară şi uşor

lateral, s-a extras din masa musculară o lamă de bisturiu întreagă iniţial dar care s-a

fragmentat în momentul extragerii. Ţesutul înconjurător era fibros. Bolnavul s-a externat

în condiţii optime.”

Comisia Superioară de Disciplină constată că faptele şi împrejurările au constituit

abatere de la buna practică medicală. Neurochirurgul care a realizat prima intervenţie a

fost sancţionat deoarece el trebuia să repete investigaţiile în vederea localizării şi,

eventual, a extragerii corpului străin, informând în acelaşi timp pacientul despre

incidentul intraoperator.

Pacient în vârstă de 40 ani, a fost internat în urgenţă cu febră, frisoane şi colică

renală stângă în secţia de urologie. Clinic, imagistic şi prin examene de laborator a

fost stabilit diagnosticul: „Litiază renală cu calcul ureteral lombar stâng superior,

subjoncţional. Infecţie urinară”.

Cu circa trei luni anterior, bolnavul fusese internat în secţia urologie şi îngrijit

de medicul specialist urolog, care la externarea bolnavului i-a recomandat acestuia

eliminarea calculului prin litotriţie la o Clinica de Urologie dotata cu litotritor, întrucât

bolnavul a refuzat operaţia deschisă.

20

În cursul ultimei internari, întrucît nu s-a putut efectua urografia intravenoasă,

bolnavul fiind alergic la substanţa de contrast, medicul curant decide, după discuţia

cazului în colectivul medical al secţiei, efectuarea unei ureteroscopii retrograde.

În cursul manevrei de retragere a ureteroscopului s-a produs dezinserţia

ureterului de locul de contact al acestuia cu calculul (stripping ureteral).

Medicul urolog diagnostichează smulgerea ureterului imediat după retragerea

ureteroscopului şi hotărăşte efectuarea unei lombotomii exploratorii în timpul căreia

să precizeze diagnosticul şi posibilităţile de rezolvare a complicaţiei survenite

intraoperator. Datorită particularităţilor anatomice, s-a efectuat nefrectomia de

necesitate, ca singură soluţie terapeutică viabilă, situaţie care se aduce la cunoştinţa

pacientului în prezenţa membrilor echipei operatorii. Nefrectomia s-a desfăşurat în

condiţii optime.

Examenul anatomo-patologic al pieselor operatorii rezultate în urma

intervenţiilor au arătat leziuni inflamatorii la nivelul ureterului stâng şi hidronefroza

asociată cu glomerulo-tubulo-nefrită la nivelul rinichiului extras.

Pacientul reclamă conduita terapeutică a medicului curant urolog considerându-

se victima unei erori medicale grave.

Comisia Superioară de Disciplină a apreciat că:

- Diagnosticul de „Colică renală stângă de etiologie litiazică complicată cu

hidronefroză gr. II. Pielonefrită acută” este corect şi confirmat prin datele anamnestice,

clinice şi imagistice.

- Atitudinea faţă de un calcul ureteral lombar superior de 5 mm, care produce

obstrucţia căii urinare este îndepărtarea obstacolului, obiectiv realizabil în cazul dat

prin împingerea calculului în cavităţile renale (push back), inserarea unei sonde dublu

„J” şi litotriţie extracorporeală. Indicaţia terapeutică a fost corectă, explicându-i-se

pacientului necesitatea intervenţiei pentru dezobstrucţia ureterală având în vedere febra

şi hidronefroza şi cunoscându-se aportul major al obstrucţiei ureterale în instalarea

stării septice.

- Pe de altă parte, efectuarea ureteroscopiei retrograde se face cu inserarea

prealabilă în calea urinară respectivă, a unui ghid care sa fie utilizat, pentru inserarea

unei sonde dublu „J”, în cazul în care apare vreun incident cum ar fi perforaţia

21

ureterului în timpul manevrelor de ureteroscopie, sângerare, sau lipsă de vizibilitate.

- În plus, manevra de inserare a unui ghid permite o dilatare prealabilă a

ureterului, dilatare care va permite accesul mai facil al ureteroscopului.

- În documentaţia medicală a cazului nu se menţionează dacă s-a recoltat urină

pentru urocultură pentru identificarea germenelui care a dus la o infecţie urinară

secundară.

- Avulsia ureterală este o complicaţie cunoscută în cadrul procedurii de

ureteroscopie retrogradă, având o incidenţă de la 0-0,3% pe loturi mari de bolnavi.

Atitudinea a fost corectă în acest caz, în care condiţiile nu au permis decât o nefrectomie

de necesitate.

- Examenul histopatologic confirmă leziunile de ureterită cronică şi glomerulo-

tubulo-nefrită, leziunile inflamatorii ureterale ducând pe de o parte la realizarea unei

zone de minimă rezistenţă la nivelul zonei de contact cu calculul (cu o evoluţie

certificată de cel puţin 3 luni), pe de altă parte la o lipsă de distensie cu rigidizarea

întregului ureter;

- Intraoperator, aşa cum subliniază şi medicul curant, s-au evidenţiat fenomene

inflamatorii locale cunoscute sub numele de “leziuni de decubit”, inclusiv edem al

mucoasei, care fac dificilă vizibilitatea locală, fenomene cunoscute şi care apar atunci

când un calcul persistă mai mult timp în aceeaşi locaţie anatomică.

- Într-un final, stripping-ul ureteral a fost un incident nefericit (cunoscut în

literatură), datorat unor factori favorizanţi locali (aşa-numitele leziuni de decubit), care

au făcut dificilă manipularea intraoperatorie a ureteroscopului.

Comisia Superioară de Disciplină constată că faptele şi împrejurările au constituit

abatere de la buna practică medicală, medicul neluând toate măsurile de prevedere

necesare pentru evitarea complicaţiilor manevrei terapeutice executate.

Gravidă de 20 de ani, cu sarcină 27 săptămani şi uter cicatricial, se internează

cu colică biliară, în serviciul de Obstetrică, timp de patru zile.

22

După 20 de zile de la externare, pacienta se reinternează de urgenţă, dar în

serviciul de Chirurgie, într-o zi de vineri, cu diagnosticul „Sarcină 27 săptămâni.

Colică abdominală”.

Examenul ecografic pune în evidenţă sarcina în evoluţie, dar nu poate lămuri

cauza colicii datorită prezenţei sarcinii.

Examenul chirurgical infirmă apendicita acută şi se decide reţinerea bolnavei în

spital sub observaţie.

Sâmbată şi duminică se menţin durerile abdominale, pentru care se

adminsitrează tratament antalgic şi se instituie reanimare intensivă.

Luni dimineaţa se practică laparotomie, pentru diagnosticul de abdomen acut.

Diagnosticul intraoperator este „Cancer de colon stâng stenozant”, pentru care se face

rezecţie colon stâng şi 1/3 colon transvers.

A doua zi, marţi, se produce declanşarea spontană a travaliului, urmată de

expulzia unui făt mort de 1000 grame.

Dupa 5 zile se reintervine chirurgical pentru peritonită stercorală. Evoluţia este

nefavorabilă, iar după 24 ore pacienta decedează.

În acest caz, este vorba despre asocierea nefericită, la o femeie tânără, a unui

cancer de colon în stadiu avansat, care a impus o intervenţie laborioasă şi mutilantă şi a

sarcinii în evoluţie.

Stabilirea diagnosticului a fost dificilă, îngreunată suplimentar de existenţa

sarcinii, ceea ce a făcut ca intervenţia chirurgicală să fie amânată.

La aceasta au contribuit zilele de week-end, care au limitat posibilităţile de

investigaţii şi consult interdisciplinar existente în spital.

Pacientă în vârstă de 56 ani, victima unui accident rutier, este transportată cu

Ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde este internată la secţia Chirurgie Toracică

cu diagnosticul “Fractură de stern. Accident rutier“.

În foaia de observaţie se menţionează la motivele internării: traumatism toracic.

Diagnosticul stabilit în urma consultului de. chirurgie toracică este: „Fractură stern cu

23

minimă deplasare. Fără indicaţie chirurgicală”. Evoluţia, consemnată după 24 ore de la

internare: stare generală medie, echilibrată respirator, abdomen dureros la palpare în

epigastru, hidratare iv, repaus digestiv. În următoarele 48 ore, în foaia de observaţie se

consemnează că evoluţia este staţionară.

La 72 de ore de la internare pacienta acuză vărsături, abdomen dureros.

Radiografia abdominală pe gol evidenţiază multiple nivele hidroaerice. Hemocultura

identifica prezenţa E. Coli. Analizele biochimice arată: proteinemie 4,4 g/dl, amilazemie

125U/L. În aceste condiţii se decide şi se practică, cu consimţământul pacientei dat sub

formă scrisă, intervenţia chirurgicală, descoperindu-se o leziune jejunală de circa 3 mm

diametru, la aproximativ 50 cm de unghiul Treitz, cu margini devitalizate şi multiple

hematoame subseroase pe ansele intestinului subţire, peritonită generalizată. S-au rezecat

marginile devitalizate ale plăgii intestinale şi s-au practicat enterorafie, lavaj, drenaj.

Evoluţia postoperatorie este favorabilă iniţial, cu reluarea tranzitului şi a

alimentaţiei. Ulterior, evoluţia se devine nefavorabilă, necesitând trei reintervenţii, una în

ziua 10 postoperator când apare fistulă digestivă cu debit de 250-300 ml, cu tranzit păstrat,

fără semne de iritaţie peritoneală, iar a doua în următoarea zi, pentru un flegmon de perete

abdominal, pornit din jurul orificiului fistulei. În a şasea zi de la ultima intervenţie se

reintervine chirurgical, descoperindu-se un intens proces aderenţial. Se practică cu

dificultate adezioliză şi se descoperă o leziune intestinală care este suturată.

Evoluţia postoperatorie este gravă. Bolnava rămâne intubată şi ventilată.

Radiografiile toracice evidenţiază o pleurezie purulentă stângă care este drenată (se

evacuează 1500 ml lichid purulent).

După alte 5 zile pacienta decedează cu diagnosticul: “Peritonită generalizată.

Ruptură traumatică de jejun. Fractură de stern. Fractură de paletă humerală. Accident

rutier. Flegmon de perete abdominal. Fistulă jejunală postoperatorie. Stare toxico-septică“.

Petentul, soţul pacientei decedate, depune plângere la Parchet şi la Colegiul

Medicilor, nemulţumit de faptul că „s-a întârziat nepermis de mult cu intervenţia

chirurgicală pentru soţia sa” şi îi acuză pe medicul primar chirurg şi pe medicul

specialist chirurgie toracică, de lipsă de profesionalism medical în diagnosticarea şi

tratarea pacientei.

Comisia Superioară de Disciplină apreciază că:

24

- Medicii implicaţi în acordarea asistenţei medicale pacientei au procedat corect

internând un caz de politraumatism cu componentă toraco-abdominală şi ortopedică,

rezultat în urma unui accident rutier, pacienta necesitând la acel moment în mod

obligatoriu internare într-un spital de urgenţă.

- Decizia internării pacientei în secţia de chirurgie toracică a fost luată având în

vedere componenta traumatică toracică (fractura de stern) cu manifestări clinice - acest

lucru nu poate fi imputat medicului de chirurgie toracică (cu gardă on-call) şi reprezintă o

decizie medicală administrativă a spitalului respectiv.

- Consultul chirurgical la internare nu este disponibil decât sub forma declaraţiei

ulterioare a medicului intimat, nefiind notat ca atare în foaia de observaţie a pacientului,

ceea ce constituie o deficienţă administrativă. Medicul chirurg ar fi trebuit să reţină

atenţia asupra cazului respectiv (traumatism abdominal - contuzie abdominală - în

condiţiile unui politraumatism prin accident rutier) pentru a preda cazul gărzii următoare

în vederea supravegherii clinice a pacientului (cu urmărire clinică repetată). Însă, este de

precizat că tabloul clinic la internare dezvoltat de pacientă a fost unul atipic (probabil o

perforaţie intestinală în doi timpi, prin mecanism de ansă intestinală oarbă).

- Nu există date despre ecografia abdominală la internare ce ar fi fost util de

executat o pacientă politraumatizată cu posibil traumatism abdominal; nu există date

medicale despre o eventuală ecografie abdominală ulterioară momentului internării.

- Pacienta nu a fost investigată computer-tomografic toraco-abdominal la

internarea în Spitalul Judeţean, deşi acest caz ar fi reprezentat o indicaţie de screening

diagnostic prin aceasta metodă (accident rutier grav).

- Exprimarea clinică a sindromului de peritonită difuză a reprezentat, aşa cum era

de aşteptat, un moment întârziat în tratamentul unei leziuni perforative intestinale; sutura

intestinală în plin proces peritonitic, cu suferinţe vasculare şi infecţioase greu de

surmontat de un organism tarat, are potenţial evolutiv infaust ridicat. Tabloul evolutiv

ulterior al pacientei se subscrie acestei situaţii şi este des întâlnit într-o asemenea

patologie. Mai mult decât atât, reclamaţia familiei se referă în special la momentul

diagnostic al leziunii traumatice intestinale şi mai puţin la atitudinea terapeutică

ulterioară, fapt ce ar demonstra înţelegerea de către aceştia a şanselor reduse de evoluţie

25

favorabilă a terapiei administrate. Hipoproteinemia incriminată ca principală cauză de

apariţie a fistulei intestinale este doar un factor favorizant al complicaţiei.

- Tratamentul medicamentos aplicat postoperator a urmărit protocoalele

terapeutice adecvate unui caz atât de grav; reintervenţiile chirurgicale efectuate au fost

dictate de evoluţia gravă a cazului şi au avut indicaţia chirurgicală corect stabilită.

- Privit retrospectiv, se poate identifica o lacună în diagnosticul precoce al unei

leziuni traumatice intestinale la un politraumatism cu componentă contuzivă abdominală

dar acest lucru este greu de imputat doar medicilor implicaţi, ştiută fiind dificultatea

foarte mare a diagnosticului precoce al unor asemenea leziuni, citată şi de literatura de

specialitate.Se poate pune, deasemenea, şi problema experienţei chirurgilor implicaţi în

traumatologie dar nu poate fi neglijat aspectul urmăririi clinice intraspitaliceşti a

pacientei până la depistarea clinică a sindromului de iritaţie peritoneală.

În acest caz ambii medici reclamaţi au fost sancţionaţi: medicul primar chirurgie

generală deoarece nu s-a orientat la diagnostic, nu a recunoscut gravitatea leziunilor şi a

secvenţei leziunilor, nu a avut diagnostic complet şi nu face dovada consultului în foaia

de observaţie, iar medicul specialist chirurgie toracică deoarece nu s-a orientat asupra

diagnosticului în timpul celor 3 zile cât pacienta a fost internată în secţia de chirurgie

toracică şi nu a solicitat consult de specialitate chirurgie generală.

Pacient în vârstă de 17 ani, s-a prezentat la serviciul urgenţă al Spitalului

Orăşenesc cu simptomatologie de abdomen acut chirurgical. Examenele paraclinice

executate în ziua internării şi a doua zi confirmă diagnosticul: leucocitoză 14400/mmc,

Rx abdominală pe gol- nivel hidroaeric pe aria cecală.

Se instituie tratament în compartiment ATI cu soluţii perfuzabile glucozate, soluţii

hidroelectrolitice, antispastice, antibiotice. Se administrează şi antiseptice intestinale

după 2 zile de la internare, când pacientul prezintă scaune diareice apoase 4-6/zi.

În a treia zi de internare se decide transferul pacientului în serviciul Boli

Infecţioase, cu diagnosticul: ”Enterocolită acută dizenteriformă. Boală diareică acută”.

După încă o zi, în urma consultului chirurgical este transferat în secţia chirurgie a

aceluiaşi spital cu diagnosticul: ”Abdomen acut chirurgical. Peritonită generalizată.

26

Stare toxico-septică”. Se intervine chirurgical, constatându-se apendicită acută

gangrenoasă perforată cu abcese intraperitoneale multiple (Douglas, intermezenterice),

pentru care se practică apendicectomie cu înfundarea bontului, evacuarea abceselor cu

omentectomie parţială, lavaj peritoneal şi enterotomie de vidanjare.

Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă.

În acest caz, părinţii pacientului reclamă intervenţia chirurgicală tardivă.

Comisia Superioară de Disciplină a decis sancţionarea medicului intimat din

următoarele considerente:

- La prima internare la Spitalul Orăşenesc s-a temporizat intervenţia chirurgicală

într-un caz de peritonită acută şi s-a confundat, datorită accelerării tranzitului digestiv în

urma constituirii abceselor intraperitoneale, diagnosticul de abdomen acut chirurgical cu

cel de enterocolită acută.

- Nu s-au luat în consideraţie nici semnele clinice şi nici cele paraclinice

(leucocitoză, radiografie abdominală pe gol) care pledau clar pentru o peritonită cu

apariţia fenomenelor ocluzive.

Pacient în vârstă de 49 ani se prezintă la camera de gardă chirurgie a Spitalului

Judeţean la ora 07.00 pentru dureri vii abdominale şi senzaţie de vomă. Este internat în

urgenţă, în serviciul chirurgie, cu diagnosticul la internare: „Ulcer perforat. Peritonită

purulentă generalizată.”

La examenul obiectiv evidenţiază: stare generală bună, abdomen dureros spontan

şi la palpare difuz, cu apărare musculară generalizată şi hiperestezie cutanată, foarte

puţin mobil cu respiraţia, tranzit intestinal încetinit. Tuşeul rectal relevă fund de sac

Douglas dureros. Radiografia abdominală simplă: „Bolnavul nu poate fi poziţionat în

ortostatism şi nici în poziţie şezândă. Nu prezintă imagini hidroaerice abdominale”.

Analizele de laborator indică: Hb. 14,2g%, Ht. 44%, L 5000, Tr. 155.000, Uree

26,5 mg%, Glicemie 80 mg.%, Creatinină 0,8 mg%, TGO 32U/L, TGP 12U/L,

Amilazemie 8UI.

Deoarece simptomatologia dureroasă nu cedează după 6 ore de la internare în

condiţii de repaus fizic şi digestiv, se decide intervenţia chirurgicală, practicându-se

27

laparotomie în scop diagnostic şi terapeutic, cu acordul dat sub formă scrisă al

pacientului, sub rahianestezie, la ora 12.50.

Intraoperator nu se constată modificări patologice intra-abdominale. Nu prezintă

revarsat intraperitoneal. Se drenează fundul de sac Douglas cu tub de cauciuc, scos prin

contraincizie. Consultul psihiatric solicitat la 3 zile postoperator, stabileşte dg.:

„Tulburare de personalitate tip instabil decompensat anxios”.

Evoluţia postoperatorie este favorabilă, durerile abdominale se remit, dar în ziua

a şaptea, apare un sindrom febril şi, după solicitarea consultului de boli interne şi boli

infecţioase, se stabileşte de către medicul infecţionist diagnosticul de „Infecţie urinară”,

pentru care este transferat în secţia de Boli Infecţioase, de unde este externat în stare

ameliorată.

Pacientul reclamă inutilitatea intervenţiei chirurgicale la care a fost supus.

Comisia Superioară de Disciplină apreciază că:

- Tabloul clinic al pacientului la internarea în Spitalul Judeţean era dominat de

semnele de iritaţie peritoneală, evidenţiate la examinarea pacientului de către medicul

primar chirurg de gardă. Această simptomatologie debutase cu circa de 24 ore anterior

internării (conform declaraţiei pacientului) şi nu s-a remis după 6 ore de la internare. În

foaia de internare a pacientului nu este consemnată medicaţia administrată în această

perioadă de timp.

- În aceste condiţii, suspiciunea clinică de ulcer perforat cu peritonită difuză

conduce la decizia intervenţiei chirurgicale de urgenţă (la 6 ore de la internare), în

condiţiile în care examenul radiologic abdominal pe gol nu evidenţiază pneumoperitoneu.

Laparotomia exploratorie nu constată leziuni patologice viscerale abdominale.

Comentarii:

- lipsa antecedentelor de boală ulceroasă gastro-duodenală sunt argumente împotriva

suspiciunii diagnostice de la internare;

- lipsa pneumoperitoneului nu pledează pentru diagnosticul de la internare, chiar dacă

pneumoperitoneul apare doar la 50% dintre cazurile cu perforaţie gastro-duodenală

ulceroasă (examenul radiologic abdominal nu a fost repetat ulterior);

- nu există elemente anamnestice suficiente privind tabloul clinic al bolii pacientului care

să orienteze corect chirurgul către diagnosticul pozitiv preoperator;

28

- temperatura pacientului la internare era în limite normale (aşa cum reiese din

înregistrarea din foaia de internare), în neconcordanţă cu o peritonită difuză purulentă cu

debut de 24 ore;

- investigaţiile paraclinice serologice la internare nu pledează pentru sindromul peritonitic

(de exemplu: lipsa leucocitozei, lipsa hiperglicemiei reactive);

- nu au fost făcute demersuri paraclinice suplimentare în scopul confirmării sau

infirmării diagnosticului de la internare, cum ar fi: ecografie abdominală - ce ar fi putut

obiectiva eventualul revărsat lichidian peritonitic, tomografia computerizată,

endoscopia digestivă superioară - ce ar fi permis diagnosticul diferenţial al unui

ulcer în puseu dureros dar şi o eventuală dezoperculare a ulcerului perforat,

acoperit, cu apariţia imediată a pneumoperitoneului evidenţiabil radiologic, motiv de

laparotomie de urgenţă;

- nu există consemnată în foaia de internare a pacientului o altă opinie chirurgicală în

condiţiile unui dubiu diagnostic al medicului curant (pacientul fiind internat la ora 7

dimineaţa, ar fi putut beneficia de opinia celorlalţi medici chirurgi prezenţi în spital în

cursul dimineţii);

- nu se regăsesc în foaia de internare demersurile terapeutice antialgice ce ar fi putut

calma o durere de origine neperitonitică, făcând astfel şi un diagnostic diferenţial

preoperator;

- medicul chirurg a drenat spaţiul Douglas în lipsa unui motiv chirurgical bine întemeiat;

- pacientului i-a fost montată postoperator o sondă uretro-vezicală ce ar putea fi

incriminată în apariţia infecţiei urinare stabilite ca diagnostic de externare din secţia de

chirurgie;

- stabilirea afecţiunii psihice grave a pacientului de către medicul de specialitate ar putea

explica, retroactiv, tabloul clinic de la internarea acestuia.

Pe baza acestor elemente, Comisia Superioară de Disciplină a decis sanţionarea

medicului intimat.

Copil în vârstă de 11 ani, s-a prezentat la cabinetul de pediatrie pentru: greţuri,

vărsături bilioase, scaune dispeptice, disconfort digestiv şi durere în hipocondrul drept,

29

fără dureri în fosa iliacă dreptă şi fără apărare locală. Clinic şi ecografic s-a stabilit

diagnosticul „Sindrom dureros abdominal. Sindrom de vărsături”, pentru care s-a

recomandat tratament cu Debridat, Colebil, No-Spa şi s-a eliberat bilet de trimitere

pentru investigaţii de laborator.

În aceeaşi zi, la ora 21:00, bolnavul se prezintă la UPU Pediatrie în scopul

reconsultului, care este efectuat de către acelaşi medic. La prezentare s-a constatat, în

plus, apariţia febrei 38,8 °C şi a congestiei faringiene cu persistenţa vărsăturilor. S-a

stabilit diagnosticul de „Herpangină. Sindrom de vărsături”. S-a sistat tratamentul pe

cale orală şi s-a instituit medicaţie parenterală: perfuzii iv, Ampicilină, Gentamicină iv,

Metoclopramid 2x1ml iv, Algocalmin iv 2x1 ml (antipiretic), medicaţie recomandată în

continuare şi la domiciliu.

După 72 de ore părinţii solicită în sistem privat consultaţie la domiciliu. Medicul

constată că starea generală este relativ bună, simptomatologia clinică este sugestivă

pentru o gastroenterită acută, fără semne clinice de suferinţă apendiculară (a efectuat

manevrele de provocare pentru diagnosticul de apendicită care au fost constant

negative). Se propune continuarea tratamentului iniţial şi dietă. Se stabileşte reconsult

peste 2 zile.

După două zile, în jurul orei 16.00, copilul este consultat la CMI, constatându-se:

modificarea în rău a condiţiei clinice a bolnavului (poziţie antalgică în ortostatism,

facies suferind, dureri abdominale cu localizare periombilicală şi fosă iliacă stângă).

Întreg tabloul clinic era modificat faţă de consultaţia anterioară, sugerând o suferinţă

marcată. Examenul ecografic abdominal sugerează o suferinţă abdominală posibil

chirurgicală. Se emite pentru prima dată ipoteza unei posibile afecţiuni chirurgicale

(apendicită acută) şi bolnavul este trimis la Spital după un prealabil telefon la UPU

Pediatrie. Medicul de serviciu (acelaşi care a consultat prima dată copilul) după ce

examinează bolnavul constată modificarea tabloului clinic, şi solicită consult chirurgical

pentru suspiciunea de apendicită acută.

Consultul chirurgical s-a efectuat în jurul orei 19:00 de către medicul primar

chirurg, care nu reţine suspiciunea de apendicită acută şi menţionează „bolnavul este

conştient, cooperant, venit pe picioarele lui, uşor palid la inspecţie”. Examen de urină:

Puroi++, Leucocitoză, afebril, fără vărsături. La palparea superficială: abdomen

30

nedureros dar uşor destins. La palparea profundă: fosa iliacă dreaptă liberă fără

sensibilitate dureroasă dar cu durere surdă abdominală în hipogastru şi periombilical,

fără apărare musculară, fără semne de iritaţie peritoneală. În acest context s-a

recomandat Rx. abdomen nativ în picioare, supraveghere într-un serviciu de pediatrie şi

reconsult la nevoie. Din examenul obiectiv la internare reţinem: T=37°C; tegumente şi

mucoase palide, micţiuni spontane, urină normală. Examene de laborator: Ht-37,8%, L-

20400, Tr-340000, uree-5,33, TGO-13U/L.

În aceeaşi zi, la ora 20:00, bolnavul se internează cu bilet de trimitere în secţia

Pediatrie cu diagnosticul: „Dischinezie biliară. Dispepsie, Suspiciune diabet zaharat”,

diagnostic stabilit după infirmarea unui abdomen acut.

În secţia Pediatrie, medicul de gardă examinează bolnavul la internare şi

constată: stare generală influenţată, abdomen destins, greu palpabil, dureros în fose.

Reexaminarea ecografică a abdomenului ridică suspiciunea de peritonită şi se solicită un

nou consult chirurgical.

În jurul orei 22:00 bolnavul este transferat la Secţia Chirurgie Infantilă, după o

prealabilă discuţie cu medicul chirurg care l-a văzut iniţial. Se emite diagnosticul

prezumtiv de „Ocluzie intestinală”. În perioada internării în secţia de Chirurgie

Infantilă, pacientul a fost supravegheat în permanenţă, fiind consultat succesiv în cursul

dimineţii zilei urmatoare inclusiv în comisia de specialitate a secţiei, coordonată de

medicul şef de secţie. În final, se stabileşte diagnosticul de „Ocluzie intestinală mecano-

inflamatorie”, cu indicaţie operatorie de necesitate, după o prealabilă pregătire

preoperatorie cu tratament perfuzabil hidroelectrolitic şi antibiotice.

La ora 14:00, cu acceptul părintelui dat sub formă scrisă, se intervine

chirurgical, constatându-se un bloc inflamator abcedat cu peritonită generalizată şi

multiple abcese intermezenterice cu lichid fetid şi multiple aderenţe intestinale cu

caracter inflamator (Ocluzie secundară mecano-inflamatorie datorat peritonitei), cu

punct de plecare apendicular. Se practică apendicectomie, visceroliză rezecţie de

epiplon, lavaj peritoneal şi drenaj.

Postoperator pacientul este supravegheat în ATI, în primele ore fiind compensat

din punct de vedere al funcţiilor vitale. Brusc, la ora 21:30, se instalează fenomene de

insuficienţă respiratorie şi cardiacă acută, produse în urma unei vărsături, motiv pentru

31

care este monitorizat pe suport ventilator. Pe sonda de aspiraţie bronşică se evidenţiază

lichid bilios. Radiografia de torace menţionează opacifierea hemitoracelui stâng, însă

puncţia pleurală efectuată este negativă.

În ciuda tratamentului instituit în ATI, fenomenele cardio-respiratorii se

agravează în contextul septic, cu aritmii severe polimorfe inclusiv ventriculare, pe fond

de insuficienţă respiratorie severă acută, soldate cu două stopuri cardiace instalate

succesiv în cursul nopţii, resuscitate cu succes. În final se instalează stop cardiac prin

fibrilaţie ventriculară la ora 04:00, iresuscitabil, fiind declarat decesul.

În raportul de autopsie medico-legală s-a concluzionat că: „moartea pacientului

s-a datorat stării toxico-septice consecutivă unei peritonite purulente generalizate,

apărută în evoluţia unei apendicite acute, operată în stadiul de complicaţii (peritonită

generalizată); apreciem o vechime a peritonitei de cel puţin 3-4 zile anterior decesului”.

Petenţii, părinţii copilului decedat, depun plângere împotriva medicilor care au

consultat copilul.

Comisia Superioară de Disciplină apreciază că:

- Pacientul a prezentat o apendicită acută care a debutat şi evoluat atipic. Semnele

generale au fost superpozabile diagnosticului sau supoziţiei diagnostice.

- În literatura de specialitate este invariabil precizat faptul că principalul semn în

apendicita acută a copilului este durerea în fosa iliacă dreaptă acompaniată de apărare

musculară. Acest element semiologic a lipsit şi a condus la stabilirea unor

diagnostice medicale eronate care s-au menţinut pe o perioadă de aproximativ 4 zile.

- Medicaţia instituită a mascat evoluţia apendicitei, perforaţia şi instalarea

peritonitei apendiculare localizate (blocului apendicular).

- Poziţia, localizarea anatomică particulară a apendicelui (mezoceliacă) şi

excesul ponderal al copilului au fost elemente de evoluţie necaracteristică sub aspectul

examenului local al abdomenului şi implicit de dificultate diagnostică.

- Incriminata temporizare cu aproximativ 16 ore a intervenţiei chirurgicale

raportată la momentul internării a fost necesară efortului de diagnostic pozitiv, la

stabilirea corectă a indicaţiei operatorii şi de pregătire adecvată preoperatorie. În mod cert

nu a fost un element semnificativ de prognostic nefavorabil.

32

- În evoluţia postoperatorie precoce a survenit un episod de vărsătură cu

sindrom de aspiraţie (inundaţie) bronho-pulmonară stângă. Acest incident (complicaţie) a

agravat brusc evoluţia bolii, necesitând redimensionarea măsurilor de terapie intensivă.

Din nefericire, în pofida tratamentului corect instituit, evoluţia a fost nefavorabilă.

Posibil şi probabil că sondajul decompresiv nazo-gastric montat intra- şi post-

operator ar fi redus riscul acestei complicaţii.

- În determinismul şi cauzalitatea decesului se incrimină, în plus, şocul toxico-

septic cu toate dezechilibrele biologice secundare. Acest aspect este relevat şi de

rezultatul examenului necroptic.

Date fiind aceste aspecte, Comisia Superioară de Disciplină a decis sancţionarea

medicilor intimaţi, considerând că în momentul examinării pediatrice, înaintea instituirii

şi continuării oricărui tip de tratament, diagnosticele de “sindrom de vărsătură şi febră cu

uşoară sensibilitate în hipocondrul drept”, respectiv „colică abdominală” trebuiau

susţinute şi de consultul chirurgical.

O pacientă în vârstă de 37 ani a fost internată în secţia Obstetrică Patologică cu

diagnosticul de internare: ”Endometrită hemoragică postabortum. Uter fibromatos”.

Din motivele internării consemnate în FO reţinem: metroragii intermitente de

circa o săptămână; dureri hipogastrice; UM în urmă cu 56 zile; N=3 , A =1.

La internare se efectuează analize medicale care relevă Hb 11g%; Ht. 33%.

Examenul local consemnează: „Ex. valve: În vagin sânge lichid şi cheaguri, col

uterin de aspect normal, OE deschis; TV: col uterin cu OI permeabil la index, corp uterin

mărit de volum 12/10 cm, anexe nepalpabile”.

În aceeaşi zi se practică chiuretaj uterin, care se complică cu perforaţie uterină,

motiv pentru care se decide intervenţia chirurgicală pentru suspiciune de leziune

intestinală. Cu consimţământul pacientei dat sub formă scrisă şi anunţarea telefonică a

medicului de gardă, se practică histerectomie totală cu anexectomie stângă şi sutura

seroasă de sigmoid. Diagnosticul stabilit postoperator este: „Perforaţie uterină

parametru stâng. Uter fibromatos şi metritic. Chist ovarian stâng. Depolisare a seroasei

sigmoidiene, ce necesită sutură cu un fir de aţă în X”.

33

Buletinul de analiză histopatologică din piesa operatorie (uter şi col) relevă: „S-

au trimis ca piese operatorii uter cu col uterin şi două fragmente tisulare cu aspect

hemoragic: Uterul are dimensiuni de 13/8 cm. Peretele uterin este îngroşat (2 cm

grosime) şi edemaţiat. Pe faţa internă, către cavitatea uterină are aspect hemoragic, cu

zone ulcerate. Colul uterin are aspect edematos. Nu s-au trimis placentă şi embrion. La

examinarea secţiunilor de la nivelul corpului uterin s-a constatat hipertrofia şi

hiperplazia fibrelor miometriale. Pe alocuri se constată mici focare de endometrioză.

Mucoasa uterină prezintă transformare deciduală a stromei. Tot în cavitatea uterină se

constată un grup de vilozităţi coriale cu prezenţa sinciţiotrofoblastului. Aspectele

descrise sugerează diagnosticul de sarcină care a depăşit primul trimestru.”

A fost înregistrată la Colegiul Judeţean al Medicilor sesizarea medicului şef de

secţie ginecologie referitoare la atitudinea medicală şi deontologică a medicului care a

internat şi tratat pacienta.

Analizând dosarul, Comisia Superioară de Disciplină apreciază că:

- Perforarea uterului în cadrul unui chiuretaj uterin, indiferent de mărimea

uterului, este o complicaţie posibilă şi decizia de intervenţie de urgenţă a fost corectă.

- Nu se poate afirma din documentaţia medicală că pacienta a fost chiuretată

pentru sarcină şi nici că sarcina a fost de până în 14 săptămâni sau mai mult. Constatarea

la examenul histologic a prezenţei “unui grup de vilozităţi coriale” poate fi pusă în

legatură cu un avort incomplet, având în vedere şi diagnosticul de internare de

„Endometrită hemoragică post abortum”. Concluzia examenului histologic că

“aspectele descrise sugerează diagnosticul de sarcină care a depăşit primul trimestru”

nu pot fi susţinute, mai ales că se descriu şi “focare de endometrioză şi fibroză

interstiţială”. Pentru diagnosticul de certitudine de sarcină trebuia descris corpul galben

de sarcină, dar anexa extirpată nu a fost trimisă la examen anatomopatologic, iar

protocolul operator nu specifică ce piese s-au trimis.

- Nu se face dovada că s-a trimis în serviciul de anatomie patologică (pentru

diagnostic histopatologic) vreo piesă din produsul biologic recoltat de la pacientă în

timpul curetajului uterin, deşi acest fapt era obligatoriu.

- Foaia de observaţie clinică este superficial întocmită necuprinzând

numeroase date, cum ar fi cele care să susţină urgenţa care a determinat efectuarea

34

chiuretajului uterin, fără o investigaţie prealabilă şi o supraveghere clinică de 24 de ore şi

fără avizul şefului de secţie.

- Aceste fapte se întâmplă într-un colectiv unde există tensiuni şi acuze reciproce.

Comisia Superioară de Disciplină a decis sancţionarea medicului intimat.

Pacientă în vârstă de 81 ani, este internată într-o secţie de chirurgie cu

diagnosticul de trimitere şi ulterior de internare: “Tromboflebită profundă membrul

inferior drept”. Motivele internări sunti: dureri la nivelul membrului inferior drept, edem

masiv de gambă şi tumefacţie. Se instituie tratament cu Fraxiparină, Aspenter,

Pentoxifilin, Fenilbutazonă, Nitropector, Algocalmin, Ampicilină, Gentamicină.

Evoluţia consemnată în FO indică o stare generală bună, constinuându-se

terapia instituită iniţial.

La 7 zile de la internare se asociază terapia cu Detralex şi Sintrom.

La 10 zile de la internare se efectuează un examen radiologic ce evidenţiază o

fractură incompletă extremitate distală maleolă peronieră dreaptă.

Probele biologice la internare, consemnate în FO, indică: Ht 36%, Hg 11g%, L

6700, T 328000, glicemie 88 mg%, TH 2 min. 20 sec, AP 81%. Sub tratament

anticoagulant, la 2 săptămâni de la internare, coagulograma evidenţiază TH 2min.55 sec

şi AP 22%.

Brusc, în a treia săptămână de internare bolnava intră în comă profundă

areactivă, cu iminenţă de stop respirator, stridor laringian, tegumente marmorate,

fibrilaţie atrială cu AV rapidă, motiv pentru care se decide instituirea IOT. După 36 ore

de susţinere cardio-respiratorie intensivă pacienta decedează prin stop cardiorespirator

iresuscitabil. Ultimele probe biologice indică glicemie 388, TH 4 min. 35 sec, Timp

Quick 15.5 sec, ulterior peste 340 sec, AP 0, uree 52, creatinină 1,6.

Examenul necroptic evidenţiază: ramolisment cerebral hemoragic cu inundare

ventriculară, ramolisment hemoragic la nivelul trunchiului cerebral, secreţii purulente la

nivelul bronşiilor mari şi mici, multiple focare de condensare pulmonară, hipertrofie

ventriculară stângă, ateromatoză aortică şi coronariană cu plăgi de aterom multiple

mari şi dure, ficat, splină, rinichi de stază. Diagnostic de deces: „Ramolisment cerebral

35

hemoragic. Accident vascular cerebral hemoragic. Tromboflebita profundă membrul

inferior drept”.

Petentul, fiul pacientei decedate, reclamă conduita terapeutică a medicului curant.

După studierea dosarului sunt de remarcat o serie de puncte critice ale cazului în

speţă:

- lipsa consimţământului informat semnat cu privire la îngrijirile medico-

chirurgicale acordate pacientei;

- superficialitate în întocmirea foii de observaţie; *

- neglijenţa în prescrierea medicaţiei în foaia de observaţie;

- medicaţie inadecvată cazului în speţă – administrarea de anticoagulante orale

începând din a 7-a zi de internare, activitatea protrombinică nu a fost măsurată în fiecare zi

(gest obligatoriu);

- lipsa consulturilor interdisciplinare la internare, cu stabilirea tardivă a

fondului patologic al pacientei;

- întârzierea stabilirii diagnosticului de fractură de maleolă peronieră;

- deficit de comunicare în relaţia medic - familia pacientei (fapt recunoscut chiar

de medicul curant).

Se observă că medicaţia regăsită în foaia de observaţie era scrisă în repetate

rânduri pe mai multe zile deodată, chiar dacă evoluţia clinică a pacientei a fost notată

pentru fiecare zi în parte. Acest lucru poate fi interpretat ca o neadaptare a medicaţiei la

evoluţia clinică a pacientei şi la dinamica valorilor testelor de coagulare, fapt extrem de

important în stabilirea unei terapii cu anticoagulante orale. Se impunea controlul timpului de

protrombină Quick în fiecare zi începând din ziua în care s-a asociat tratamentul anticoagulant

oral; funcţie de valoarea acestuia trebuiau ajustate zilnic dozele de Trombostop şi Sintrom

administrate.

În aceste condiţii, este posibil ca pacienta să fi dezvoltat în partea a doua a

intervalului de internare, sub tratamentul administrat, o hemoragie intracerebrală a

cărei manifestare clinică a reprezentat-o coma profundă şi progresivă ce a fost urmată de

decesul pacientei. Examenul anatomo-patologic confirmă leziunile hemoragice de la

nivelul trunchiului cerebral- manifestările neurologice prezentate de pacientă se

suprapun peste tabloul clinic al unui accident vascular de trunchi cerebral.

36

Superficialitatea în evaluarea clinică şi imagistică completă, precum şi consulturile

interdisciplinare neefectuate în primele zile de la internare, au condus la nediagnosticarea

precoce a fracturii gambiere şi a patologiei asociate a pacientei.

Este greu de crezut că o pacienta în vârstă de 81 ani nu are antecedente personale

patologice sau că le neagă (aşa cum este notat în foaia de observaţie). Examenul clinic

efectuat de medicul curant la internare nu a putut identifica toate tarele asociate ale

pacientei, ulterior incriminate în tanatogeneză (fibrilaţie atrială cronică, boală

cardiacă ischemică, bronhopneumonie, ramolisment cerebral, ateromatoză sistemică).

Este de remarcat lipsa consulturilor interdisciplinare la internarea pacientei (consult

cardiologic, consult pneumologic sau de medicină internă, consult neurologic).

Efectuarea lor ar fi permis medicului curant o evaluare globală a status-ului pacientei

care urma să înceapă un tratament anticoagulant cu riscuri majore la persoane tarate şi

vârstnice.

În astfel de situaţii, extrem de utilă este efectuarea unui examen Doppler pentru

venele periferice afectate de procesul tromboflebitic, care să precizeze extensia acestuia,

gradul de obstrucţie etc; dacă acest examen nu se putea efectua în serviciul respectiv, s-

ar fi putut încerca realizarea lui în alt serviciu medical. Din acest punct de vedere ar fi

fost necesară informarea pacientei şi a rudelor sale (a fiului său) cu privire la terapia

alternativă. Acest lucru ar fi dus la conturarea unui tablou diagnostic şi terapeutic

complet, relevat pacientei şi anturajului său - aceştia ar fi decis în consecinţă la

continuarea spitalizării şi a tratamentului în spital sau la solicitarea externării (sub semnatură)

pentru a se adresa altei unităţi sanitare cu dotări corespunzatoare. Acest fapt este reclamat

punctual de către fiul pacientei care incriminează atitudinea conservatoare a medicului

curant şi faptul că acesta i-ar fi precizat “că nu este nevoie de un transfer”.

Comisia Superioară de Disciplină constată că faptele şi împrejurările au constituit

abatere de la buna practică medicală şi în consecinţă decide sancţionarea medicului.

Pacient în vârstă de 11 ani, este adus de urgenţă la spitalul orăşenesc, secţia

ORL, în urma unui accident rutier soldat cu un traumatism la nivelul piramidei nazale.

37

Se internează cu diagnosticul: „Fractură închisă piramidă nazală prin accident

de circulaţie. Epistaxis posttraumatic oprit spontan. Plăgi excoriate naso-faciale”,

confirmat prin examen radiologic. Examenul clinic ORL obiectivează: tumefacţie

piramidă nazală, sept nazal deviat spre dreapta, fără efracţie de mucoasă.

În urma consultului ORL, pacientului i s-a recomandat şi prescris tratament cu

antibiotice, decongestionante nazo-faringiene, antalgice şi hemostatice, ATPA şi local

toaleta excoriaţiilor, evoluţia fiind favorabilă. După 8 zile de la internare, pacientul este

externat cu dg.: „Traumatism piramidă nazală prin accident rutier. Fractură închisă

oase proprii nazale cu deplasare. Epistaxis post traumatic oprit spontan. Deviaţie sept

nazal spre dreapta. plăgi excoriate nazo-faringiene”.

Tatăl copilului depune ulterior plângere către Colegiul Medicilor, în care

reclamă conduita terapeutică a medicului, incriminând faptul că: ”datorită

incompetenţei însoţită de aroganţă, fiului meu i-a fost lăsată piramida nazală fracturată,

vizibil deformată, astfel încât nu numai că a rămas cu nasul strâmb dar nu poate respira

decât pe circa o jumătate de nară”.

În urma analizării dosarului, Comisia Superioară de Disciplină a decis

sancţionarea medicului ORL deoarece nu a respectat conduita corectă pentru un asemena

caz (în primele ore după accident, redresarea pe cale nesângerândă a oaselor fracturate ale

piramidei şi a septului nazal; contenţie endonazală cu meşe; contenţie externă cu atelă), în

urma căreia s-ar fi atins integral atât obiectivul funcţional cât şi cel estetic , ceea ce a

determinat dismorfia septo-nazală care se poate corecta numai prin intervenţie

chirurgicală - rinoseptoplastie.

Pacient în vârstă de 36 ani s-a prezentat pe la cabinetul medicului de familie cu

dureri la nivelul rebordului costal stâng, afebril, TA=120/85mmHg, fără semne

stetacustice patologice, cu durere la palpare la nivelul spaţiului intercostal stâng VII

anterior, EKG normal. Se stabileşte diagnosticul de „Nevralgie intercostală stângă” şi se

institute tratament antialgic, antiinflamator general şi local.

După cinci zile, în cursul nopţii, bolnavul se prezintă la serviciul de urgenţă triaj,

la ora 01:15, cu dureri la nivelul hemitoracelui stâng la inspiraţie, expiraţie şi la mişcare,

38

afebril, TA=130/85 mmHg. S-a efectuat EKG care nu a decelat modificări patologice.

Cazul a fost interpretat ca o nevralgie intercostală stângă şi s-a administrat tratament

antialgic şi decontractant sedativ. Pacientul a fost urmărit timp de 1 oră, după care

simptomatologia s-a ameliorat şi a fost lăsat să plece acasă, fiind îndrumat la medicul de

familie.

Dimineaţă, pacientul s-a prezentat la medicul de familie, unde - conform fişei de

consultaţii medicale, s-a constatat durere la nivelul rebordului costal stâng, dispnee şi

cianoză perioronazală discretă. Medicul de familie întocmeşte un bilet de trimitere pentru

examen radiografic toracic şi îndrumă pacientul spre serviciul de urgenţă. În jurul

prânzului, pacientul se prezintă la serviciul de urgenţă.

În etapa de triaj, pacientului i se efectuează EKG, se măsoară tensiunea arterială

care, fiind prăbuşită, determină transferul de urgenţă al pacientului în camera de

stabilizare. Se constată că pacientul este în stare de colaps, cu cianoză generalizată,

tensiune nemăsurabilă, tegumente reci, dispnee moderată, acuzând dureri la nivelul

hemitoracelui stâng. Pacientul este monitorizat cardiac, traseul electric prezentând

tahicardie sinusală, fără alte modificări cu semnificaţie diagnostică. Se instituie tratament

intensiv şi se recoltează sânge pentru analize de laborator. Se efectuează ecografie

abdominală de urgenţă, care ridică suspiciunea unui abdomen acut chirurgical,

diagnostic infirmat ulterior de medicul chirurg. După stabilizarea hemodinamică se trimite

pacientul cu targa la serviciul de radiologie, unde se efectuează o radiografie pulmonară

care evidenţiază o voalare neomogenă a câmpului pulmonar mijlociu stâng şi o opacitate

de intensitate medie cu contur şters, cu grosimea de 3 cm, situată în câmpul pulmonar

mijlociu drept, desen bronhovascular accentuat bilateral şi cord de aspect hipoton.

Se stabileşte diagnosticul de „Şoc hipovolemic toxicoseptic. Bronhopneumonie”,

iar pacientul este internat în secţia ATI, unde se continuă tratamentul de susţinere a

funcţiilor vitale, se instituie antibioterapie după testare, se montează o sondă vezicală. Cu

toate măsurile menţionate, în seara aceleiaşi zile pacientul decedează.

Examenul necroptic decelează: bronhopneumonie, pleurezie

parapneumonică, edem pulmonar acut, hipotrofie splenică.

Comisia Superioară de Disciplină concluzionează că bolnavul a prezentat o

bronhopneumonie cu un tablou clinic total atipic, care ar fi putut fi

39

diagnosticată doar prin examen radiologic. Deşi venise la spital cu o

simptomatologie sugestivă pentru o afecţiune respiratorie, bolnavul nu a fost investigat

suficient, ba mai mult, medicul din serviciul de urgenţă triaj declară că investigarea

radiologică nu este necesară.

Pacient în vârstă de 22 ani, s-a prezentat seara la UPU- Spitalului Municipal,

pentru pentru o stare anxioasă, dureri epigastrice şi mai atenuate pe traiectul esofagului,

dispnee uşoară.

Din istoricul consemnat în foaia de observaţie reţinem că pacientul nu avusese

antecedente personale patolofice semnificative şi prezenta de trei zile o stare febrilă,

pentru care s-a tratat la domiciliu cu ibuprofen.

Examenul obiectiv a evidenţiat: MV înăsprit şi sensibilitate epigastriacă la

palpare, T =37,5º C.

S-a stabilit diagnosticul de: „Bronşită acută virotică. Gastrită acută

postmedicamentoasă”.

S-a administrat tratament cu Miofilin, Diazepam, Ranitidină, Algocalmin. După

medicaţia administrată starea generală a pacientului se ameliorează, motiv pentru care

pleacă la domiciliu (medic de gardă specialist neurolog).

A doua zi dimineaţă, pacientului brusc i s-a făcut rău, s-a solicitat ambulanţa,

însă la sosirea asistenţei acesta a fost găsit decedat. S-au încercat manevrele de

resuscitare cardio-respiratorie, care au rămas fără rezultat.

Examenul necroptic evidenţiază: flegmon retrofaringian cu extindere

laterocervicală bilaterală şi mediastinală, pleurezie seropurulentă bilaterală cu pleurită,

bronhopneumonie bilaterală, distrofie grasă hepatică. S-a stabilit drept cauză a medicală

a morţii: „Stare toxico-septică consecutivă unui flegmon retrofaringian”.

În plângerea adresată Colegiului Medicilor Judeţean, petenta, mama pacientului

decedat, reclamă conduita diagnostică şi terapeutică a medicului curant de gardă.

Comisia de Disciplină a CMJ emite decizia prin care s-a dispus sancţionarea medicului

specialist neurolog, iar acesta depune în termen contestaţie.

Comisia Superioară de Disciplină apreciază că:

40

- Examenul clinic general al bolnavului a fost superficial şi incomplet (se

impuneau examene de laborator şi radiologic).

- Permisiunea ca bolnavul să părăsească servicul UPU fără asumarea gestului pe

proprie răspundere sub semnătură a fost o imprudenţă din partea medicului de gardă.

- Starea toxico-septică indusă de un flegmon retrofaringian cu extensie cervicală

(Fasciită cervicală), cu mediastinită, pleurezie seropurulentă bilaterală şi

bronhopneumonie bilaterală, a evoluat înşelător şi lent, cu o manifestare clinică

paucisimptomatică, situaţie dificil de gestionat pentru un medic neurolog. Probabil că

investigaţiile paraclinice amintite şi un consult pluridisciplinar ar fi putut conduce la

stabilirea corectă a diagnosticului. În lipsa acestora, examinarea la Camera de Garda a

dus la diagnosticul de bronşită virală, nejustificat din descrierea semiologică.

- În aceste condiţii atât diagnosticul cât şi tratamentul au fost insuficiente.

În baza celor de mai sus, Comisia Superioară de Disciplină a decis sancţionarea

medicului de gardă care nu a avut diagnostic complet, nu a cerut consulturi interdis-

ciplinare, nu a efectuat investigaţii şi nu a recunoscut gravitatea situaţiei.

Pacientă în vârsta de 65 ani, se prezintă dimineaţă în Serviciul de Urgenţă,

acuzând lombalgii violente, bilaterale, mersul fiind imposibil.

Primul consult neurologic din Serviciul de Urgenţă consideră inoportună

internarea în Secţia Neurologie. După excluderea unei cauze urologice ale durerilor

lombare şi efectuarea unei echografii abdominale, se decide internarea pacientei în

Secţia Neurologie cu diagnosticul: „Polidiscopatie lombară, Gonartroză dreaptă”.

Din foaia de observaţie nu rezultă reacţii alergice medicamentoase şi ca

antecedente patologice sunt consemnate: reumatism cronic degenerativ, gonartroză

dreaptă şi psoriazis.

Se instituie tratament cu Ketoprofen, Algocalmin, Clorzoxazon, Ranitidina,

Diazepam, unguent cu Fenilbutazonă.

În ziua următoare se efectuează radiografie de coloană lombară şi genunchi

drept.

41

Pacienta prezintă abdomen meteorizat, constipaţie, motive pentru care se

recomandă administrarea de No-Spa 1 fiolă intramuscular şi efectuarea unei clisme

evacuatoarii.

Pe parcursul internării, TA se menţine în limite normale, durerile lombare

persistă, dar după 6 zile de la internare pacienta acuză lombalgii violente, geme şi

prezintă incoerenţă, pentru care se administrează 7 picături Haldol (ora 23:00).

În dimineaţa zilei următoare pacienta prezintă febră 40° C, în foaia de observaţie

nefiind consemnat examenul obiectiv. Se decide administrarea a 2 fiole de Algocalmin

intravenos şi Ampicilină, la care nu este specificată doza şi calea de administrare.

Aceasta este ultima informaţie despre evoluţia pacientei, consemnată în foaia de

observaţie.

Raportul de necropsie medico-legală concluzionează: „Moartea s-a datorat

insuficienţei cardiorespiratorii acute consecutivă unei miocardite subacute nodulară

focală, survenită la o persoană vârstnică, cu scleroză generalizată, pe fondul unor

afecţiuni cardiace (miocardoscleroză perivasculară şi interstiţială, lipomatoză

miocardică şi fibroză endocardică) preexistente”.

În plângerea adresată Colegiului Medicilor Judeţean, petenţii, fiica pacientei

decedate şi soţul pacientei decedate, reclamă conduita diagnostică şi terapeutică a

medicilor, respectiv neîndeplinirea obligaţiilor profesionale, omisiuni în aplicarea

tratamentului sau alegerea greşită a tratamentului, neinformarea privind starea

pacientei, precum şi nesupravegherea corectă şi continuă a personalului din subordine.

Comisia de Disciplină a CMJ a dispus stingerea acţiunii disciplinare declanşată

împotriva medicilor intimaţi. Împotriva acestei decizii petenţii depun contestaţie.

Comisia Superioară de Disciplină concluzionează că:

- Din studierea documentelor medicale anexate de familie rezultă că pacienta avea

o suferinţă lombară cronică cu recidivări frecvente, respectiv artroză genunchi drept, ce

necesita protezare şi pentru care a urmat tratament cu antiinflamatorii nesteroidiene,

miorelaxante, şi fiziokinetoterapie la o Clinica de Recuperare Medicală. Acest tratament

a fost corect administrat, existând doar contraindicaţii relative la pacienţii

cardiovasculari. Administrarea lor nu poate fi pusă în relaţie de cauzalitate cu decesul

bolnavei. Deasemenea, administrarea a 7 picături de Haldol, nu a putut determina

42

evoluţia infaustă a acestui caz, fiind o doză subminimă.

- Din studierea fişei medicale deţinute de cabinetul medicului de familie, nu

rezultă că pacienta lua constant, lunar, medicatie hipotensoare sau pentru o patologie

ischemică a inimii. De altfel, în timpul internării, pacienta nu a avut creşteri tensionale şi

nici acuze cardio-vasculare. Totuşi, nu este anexată la foaia de observaţie

electrocardiograma, obligatorie la toţi pacienţii, nu este consemnat un examen neurologic

complet (forţa musculară, semne de elongaţie, tulburări de sensibilitate).

- Nu este consemnată în foaia de observaţie montarea sondei vezicale şi recoltarea

de urocultură. Croşetul febril (neconsemnat în foaia de observaţie), poate fi expresia unei

infecţii urinare. Deasemenea, în FO nu sunt înscrise TA, pulsul, respiraţia pacientei în

momentul instalării Stopului cardiac, nu este consemnat decesul bolnavei şi nici

încercarea unor manevre minime de resuscitare a pacientei din partea medicului intimat.

- Diagnosticul de externare, de „AVC de trunchi cerebral”, nu este susţinut de

examenul anatomo-patologic.

În concluzie, tratamentul administrat pe timpul spitalizării nu a putut să determine

stopul cardio-respirator. Electrocardiograma este investigaţie obligatorie, mai ales la

persoanele obeze cu antecedente patologice vasculare. Minime manevre de resuscitare

erau obligatorii în momentul producerii stopului, chiar dacă la capătul lor nu ar fi fost

înregistrat un succes. Diagnosticul de externare a fost hazardat şi nesusţinut de examenul

anatomo-patologic.

Comisia Superioară de Disciplină constată că faptele au constituit abatere de la

buna practică medicală şi aplică medicilor intimati sancţiune.

Copil în vârstă de 4 ani, este internat în Secţia ORL la ora 07:55 cu dg.

„Adenoidită cronică”. Motivele internării consemnate în foaia de observaţie sunt:

obstrucţie nazală, respiraţie bucală nocturnăreţinem convulsii la vârsta de 2 ani.

Examene de laborator în limte normale, dar fără investigarea hemostazei.

Examenul preanestezic, efectuat la ora 08:31 specifică: copil clinic sănătos,

convulsii probabil febrile.

43

Copilul este operat, efectuându-se adenoidectomie, chiuretarea faringelui,

aspiraţie şi tamponament, sub anestezie generală IOT pentru a evita posibile convulsii.

Evoluţia:

- ora 9.20 – bolnavul, protezat respirator, este scos din sala de operaţie; bolnav în

status postoperator şi postanestezie merge în terapie până la trezire;

- ora 9.30 - bolnavul prezintă cianoza buzelor şi midriază, absenţa pulsului. Se instituie

manevre de resuscitare cardiacă. Se solicită consult cardiologie, pediatrie, neurologie.

- ora 10:20 - bolnavul prezintă semne de activitate electrică cu aspect

supraventricular, fără puls la periferie, tegumente şi mucoase normal colorate. Se

continuă manevrele de resuscitare fără rezultat. Se declară decesul după cca. 2 ore

postoperator, în salonul ATI.

Părinţii copilului depun plângere la Colegiul Medicilor împotriva medicului ORL

şi a medicului ATI.

Comisia Superioară de Disciplină apreciază că:

- Moartea nu s-a datorat efectuării greşite a unei tehnici operatorii şi a survenit la

distanţă după încheierea acesteia, în timp ce copilul era supravegheat postoperator în

serviciul de A.T.I.

- Indicaţia operatorie, pregătirea bolnavului, tehnica efectuată cât şi îngrijirile

postoperatorii imediate au fost în concordanţă cu protocolul de practică existent, referitor

la această manevră operatorie.

- Utilizarea unei anestezii generale prin intubaţie orotraheală a fost adecvată

cazului şi s-a efectuat de asemenea în concordanţă cu ghidul şi protocolul de practică

existent.

- În concluzie, din punct de vedere ORL, medicului intimat nu i se poate aduce

nici o acuză, neexistând nici o eroare sau greşeală în efectuarea actului medical.

Singurele deficienţe constatate sunt: lipsa unei radioscopii pulmonare, a unei explorări a

timpilor de coagulare şi sângerare şi avizului dat de familie pentru intervenţia operatorie.

Acestea, însă, nu au adus nici un prejudiciu asupra actului medical oto-rino-laringologic.

- Indicaţia de AG cu IOT este bine pusă în condiţiile în care pacientul avea o

vârstă mică, iar în APP se menţionau crize convulsive. Examenul preanestezic s-a

efectuat însă mai mult decât superficial (lipsa Rx pulmonar, ascultaţie cord. EKG,

44

neinterpretarea Hg=12g%0?), superficialitate care este compensată de inspirata alegere a

trezirii lente, fără antagonişti şi deci fără detubare pe masa de operaţie, metodă ce se

foloseşte cu mult succes în secţiile de ORL pediatrie, care au un rulaj foarte mare de

pacienţi.

- La 10 minute de la ieşirea din sala de operaţie, pacientul devine cianotic, fapt

observat de asistenta medicală de serviciu, care solicită ajutor. La venirea echipei se

constată asistola şi de-abia după instituirea RCR apare FiV şi apoi chiar ritm sinusal, dar

nesusţinut.

Cel mai probabil, exitus-ul se încadrează în procentul de 2%-4% a morţii subite la

copilul cu tare congenitale multiple pentru care pledează:

• debutul stopului cardiac prin asistolă şi nu FiV.

• imposibilitatea de a porni cordul chiar în condiţiile unui protocol de resuscitare

bine şi la timp efectuat.

• imposibilitatea punerii în evidenţă a tarelor congenitale multiple se datoreşte

ineficienţei sistemului (deficitară dotare a spitalelor), lipsei aparaturii de monitorizare dar

şi a suficienţei medicilor ORL şi ATI, care consideră intervenţia ca una „mică” fiind de

vină rutina, probabil.

Comisia Superioară de Disciplină a decis sanţionarea celor doi medici (ATI şi

ORL) pentru o serie de deficienţe în acordarea îngrijirilor medicale: nu se face dovada

existenţei acceptului părinţilor pentru intervenţia chirurgicală efectuată, iar investigarea

preoperatorie a copilului a fost insuficientă pentru a evita complicaţiile postoperatorii.

Pacientă în vârstă de 66 ani s-a internat de urgenţă în Secţia de Nefrologie,

prezentând alterarea stării generale şi episoade de pierdere a conştienţei. S-a stabilit

diagnosticul ”Diabet zaharat tip II complicat. Bloc major de ram drept. HTA secundară.

IRC stadiu uremic.”

Având în vedere ineficienţa terapiei conservatoare a tulburărilor hidro-

electrolitice, în special a hiponatremiei severe, inclusiv cu soluţie hipertonă de NaCl,

precum şi apariţia semnelor unor complicaţii cu potenţial letal (edem cerebral,

demielinizare segmentară), la 10 zile de la internare se propune pacientei şi familiei

45

iniţierea de urgenţă a hemodializei, care era în acel moment singura alternarivă

terapeutică (declaraţie medic curant).

În ziua următoare, ora 21:30, la solicitarea medicului curant se realizează, de

către medicul specialist nefrolog chemat de la domiciliu, cateterizarea venei jugulare

interne drepte, în vederea iniţierii hemodializei, considerându-se că nu mai poate fi

amânată începerea dializei până a doua zi datorită stării grave a pacientei.

Ulterior, succesiunea evenimentelor a fost:

- Ora 04:30 : medicul de gardă consemnează starea generală gravă, dispnee, se

întrerupe hemofiltrarea din cauza apariţiei unui hematom cervical drept voluminos. Se

solicită consult chirurgical şi ATI.

- Ora 04:45 : Consultul chirurgical consemnează prezenţa unui hematom cervical drept

voluminos, fuzat toracic drept şi cervical stâng, cu deplasarea traheei, după montare

recentă de cateter jugular percutan drept pentru hemofiltrare.

Consultul ATI- apreciază inoportună la acel moment efectuarea IOT (pacienta

vorbea, era cooperantă). Prin urmare, recomandă: administrarea de hemostatice,

urmărirea clinică a respiraţiei, aplicare de gheaţă local şi consult chirurgie vasculară în

caz de deteriorare a stării pacientei.

A doua zi, la ora 07:00, la sosirea medicului curant se transferă pacienta de

urgenţă la Secţia de Chirurgie vasculară, unde, la ora 08:20 se efectuează traheostomie

de urgenţă.

În continuare, evoluţia este nefavorabilă, fără îmbunătăţirea statusului

neurologic (comă profundă, GCS 3). Pe acest fond, după trei zile, pacienta face stop

respirator pe suport ventilator şi decedează.

Raportul medico-legal de necropsie concluzionează: „Moartea s-a datorat

hematomului gigant compresiv localizat cervico-toraco-mediastinal, ce a indus starea de

comă (encefalopatie hipoxică) prin compresia căilor respiratorii pentru care s-a efectuat

tardiv traheostomia de necesitate”.

Colegiul Medicilor teritorial a dispus sancţionarea medicului specialist

nefrologie şi a medicului specialist ATI. Împotriva acestei decizii medicii intimaţi depun

contestaţii.

CSD, analizând dosarul, constată următoarele:

46

- Indicaţia de epuraţie extrarenală a fost stabilită pe baza dezechilibrului

hidroelectrolitic sever, considerându-se ca singura alternativă terapeutică aplicată de

urgenţă, metoda indicată fiind hemofiltrarea.

- Montarea de urgenţă a cateterului venos central prin accesarea venei jugulare

interne drepte a fost în final una din cauzele posibile ale decesului prin complicaţia pe

care a generat-o, respectiv hematomul gigant compresiv latero-cervical drept.

- Cu siguranţă, sângerarea a fost favorizată nu numai de delabrarea vasculară ci şi

de contextul patologic preexistent, respectiv diabet zaharat decompensat şi insuficienţă

renală cronică, dezechilibru hidroelectrolitic major.

- Supravegherea calificată în timpul nopţii ar fi permis depistarea precoce a

hematomului, aprecierea sa în dinamică şi alertarea în timp util a medicului ATI şi a unui

chirurg cardio-vascular.

Momentul transferului în secţia chirurgie cardio-vasculară a fost tardiv, după cum

reiese din documente. După practicarea traheostomiei, starea clinică s-a menţinut gravă,

cu comă gradul III, ceea ce a condus în final la exitus.

Comisia Superioară de Disciplina a decis sancţionarea medicului specialist ATI şi

nesancţionarea medicului nefrolog, decizia fiind justificată de faptul că incidentul, citat

ca posibil, a fost urmarea instalării cateterului de un medic în afara programului, venit de

acasă, iar evoluţia şi rezultatul final nefavorabile se datorează deficienţelor în

supravegherea calificată din timpul nopţii, deficienţe ce nu au permis depistarea precoce

a hematomului, aprecierea sa în dinamică şi alertarea în timp a medicului terapeut

intensiv şi a unui chirurg cardio-vascular.

Pacient în vârstă de 38 ani, solicită Serviciul de Ambulanţă din cauza unor dureri

abdominale intense.

În cadrul consultului medical efectuat de medicul de gardă, Serviciul Boli Interne,

se constată Giordano pozitiv pe dreapta cu sensibilitate la palpare profundă în flancul

drept (declaraţie medic).

Se efectuează hemoleucogramă şi biochimie sanguină cu următoarele valori

patologice: leucocite 14.000/mm³, glicemie 155 mg/dl. Examenul sumar de urină: densitate

47

1025, pH 6, albumină - urme fine, glucoză - absent, urobilinogen normal, corpi cetonici

prezenţi, sediment- epitelii plate relativ frecvente, leucocite frecvente, hematii rare, fosfat

amorf relativ frecvent. Radiografia abdominală simplă relevă aerocolie în micul bazin fără

pneumoperitoneu.

Se stabileşte diagnosticul de “Colică renală. Infecţie urinară joasă” şi pacientului i

se prescrie tratament ambulator conform cu Nolicin cp, No-spa tb. şi Piafen tb.

După 48 ore, deoarece starea pacientului se agravează, acesta se prezintă la

medicul de familie care, suspicionând o colică apendiculară, recomandă consult

chirurgical. Bolnavul se prezintă la Spitalul Judeţean, Secţia de Chirurgie, unde este

internat şi operat pentru “Apendicită acută gangrenoasă retrocecală cu peritonită

purulentă localizată”. Evoluţie postoperatorie favorabilă.

Colegiului Medicilor teritorial a dispus stingerea acţiunii disciplinare declanşată

împotriva medicului de gardă. Pacientul contestă decizia la nivelul CSD.

Comisia Superioară de Disciplină constată că nu se face dovada consultului

chirurgical interdisciplinar şi nici a indicaţiei de internare a pacientului sau de prezentare

a acestuia la control, deşi pacientul s-a prezentat la camera de gardă pentru dureri

abdominale şi lombare drepte, leucocitoză, examenul de urină fiind nesemnificativ.

Date fiind deficienţele evidente în decizia diagnostică, ce au determinat şi

intervenţia chirurgicală tardivă, Comisia Superioară de Disciplină constată că faptele şi

împrejurările au constituit abatere de la buna practică medicală şi decide sancţionarea

medicului intimat.

Se solicită Serviciul Judeţean de Ambulanţă pentru o pacientă în vârstă de 72 ani,

care acuză dureri atroce în piept şi respiraţie dificilă.

La domiciliul susnumitei, pe ambulanţă constată: tegumente şi mucoase normal

colorate, saturaţia de oxigen în sânge de 97%; la auscultaţia pulmonară - murmur

vezicular bilateral, fără raluri suprapuse, acuză dureri la percuţia coloanei, la

compresia toracelui şi în epigastru (la palpare, abdomenul era elastic, mobil cu

respiraţia şi prezenta o uşoară apărare musculară la palparea profundă); mobilizarea

coloanei cervicale accentuează ameţelile acuzate de pacientă şi relevă o rigiditate a

48

acesteia; la auscultaţia cordului nu se constată aspecte patologice; TA- 180/ 1l0 mmHg.

Nu a fost efectuat EKG întrucât aparatul era vechi şi în momentul în care a fost pornit,

nu a funcţionat.

Medicul a interpretat cazul ca o nevralgie intercostală, puseu de hipertensiune

arterială, gastrită acută medicamentoasă; i-a administrat pacientei o fiolă de Furosemid

intramuscular şi a decis să nu fie transportată la spital (declaraţie medic intimat).

Starea pacientei se agravează ulterior şi familia solicită a doua oară Serviciul

Judeţean de Ambulanţă. Din anamneză reţinem: că pacienta, cunoscută cardiacă, a fost

găsită în stare de inconştienţă, fără funcţii vitale, cu midriază fixă”. Se încep manevrele

de resuscitare, care rămân fără rezultat, fiind declarat decesul.

Familia pacientei depune plângere la Colegiul Medicilor împotriva medicului

urgentist.

Din analiza dosarului, Comisia Superioară de Disciplină constată că medicul ar fi

putut identifica cel puţin 3 factori de risc pe care îi prezenta pacienta: HTA, obezitate şi

vârstă înaintată, la care se adaugau durerea şi lipsa de aer, care completau tabloul clinic ca

factori agravanţi. Defibrilatorul defect nu este o scuză ci o acuză pentru medic. Aşa cum

medicul afirmă, se cunoştea acest fapt de mult timp, deci faptul că a plecat în cursă cu

aparatul neverificat şi/sau nu 1-a schimbat nu face decât să îi adauge o nouă acuză.

În consecinţă, Comisia Superioară de Disciplină a decis sancţionarea medicului,

considerând că acesta a dat dovadă de superficialitate şi lipsuri în pregătirea profesională:

nu a recunoscut gravitatea diagnosticului, nu a avut un diagnostic complet, pe care trebuia

să-l recunoască, şi implicit nici complicaţiile previzibile ale cazului.

Pacientă în vârstă de 50 ani, având în antecedente 2 rezecţii segmentare pentru

cancer metacron de colon sigmoidian şi de transvers precum şi polipectomii endoscopice

succesive se prezintă la medic pentru o colonoscopie de control.

Examenul endoscopic digestiv inferior evidenţiază: la 17 cm de orificiul anal,

anastomoză recto-colică T-L, mici formaţiuni sesile de 3-4 mm diametru; la 40 cm de

orificiul anal, plajă de mucoasă cu aspect mameleonat, cu suprafaţă de aprox. 3 cmp; la

57 cm de de orificiul anal, anastomoză colo-colică tip TT, 2 plaje de mucoasă

49

mameleonată la nivelul cecului cu diametrul 10-15 cm. La retragerea colonoscopului din

cec s-au rezecat formaţiuni protruzive de talie medie şi mare prin tehnica mucosectomiei.

Formaţiunile protruzive de talie mică au fost coagulate cu Lasser Argon.

La 24 ore după colonoscopie pacienta acuză dureri abdominale, medicul

gastroenterolog ce a efectuat endoscopia o consultă şi indică tratament parenteral cu

Zinnacef. Evoluţia este trenantă în urmatoarele 5 zile, cu subfebrilitate, persistenţa

durerilor abdominale şi degradarea stării generale, în ciuda tratamentului efectuat.

La 6 zile dupa procedura endoscopică, pacienta se internează într-un serviciu de

chirurgie unde se constată:

- Rx. abdominală importantă distensie aerică colonică la nivelul ambelor flancuri, cu

nivele hidroaerice, cu mic bazin opac;

- leucocitoză 19000/mm3;

- CT abdominal: prezenţa unei voluminoase acumulări cloazonate cu conţinut mixt

fluid şi gazos, cu topografie intraperitoneală, situată anterior, ce se extinde cranial şi

caudal şi mulează peretele superior al vezicii urinare, cu extindere în fosele iliace

bilateral, cu opacifiere parţială în porţiunea declivă a colecţiei la administrarea

substanţei de contrast.

În absenţa semnelor de iritaţie peritoneală, se consideră că este vorba despre un

abces abdominal localizat.

Se practică drenajul ghidat ecografic, care este nefuncţional.

Exacerbarea fenomenelor de sepsis determină intervenţia chirurgicală de

urgenţă, constatându-se o perforaţie cecală, pentru care se practică sutură, ileostomă în

continuitate, evacuare, lavaj şi drenaj multiplu. Pacienta se externează în curs de

vindecare chirurgicală.

Pacienta reclamă conduita terapeutică a medicului gastroenterolog, privitor la

procedura realizată, urmărirea evoluţiei postprocedurale şi lipsa unui examen histo-

patologic complet.

Comisia Superioară de Disciplină a considerat că din punct de vedere al realizarii

procedurii de ablaţie endoscopică a polipilor multipli, sesili, cu localizare cecală nu pot

fi incriminate elemente de viciu procedural privitor atât la mucosectomie cât şi la

distrucţia acestora prin coagulare în plasmă de argon. Apariţia fistulei cecale după

50

asemenea proceduri este citată în literatură şi constituie un risc asumat al pacientului şi

al medicului. Privitor la absenţa examenului histo-patologic pentru polipi mici, este

admisă, în cazurile fără leziuni suspecte, abandonarea acestora în lumenul digestiv

pentru a preveni alte complicaţii legate de insuflarea prelungită necesară recuperării lor.

Medicul gastroenterolog a fost sancţionat pentru insuficienta monitorizare clinică

şi imagistică post-procedurală, ceea ce a generat o întârziere în diagnosticarea

complicaţiei perforative, deşi în prima etapă se acceptă ca microperforaţiile să fie tratate

conservator. Deasemenea, în urma analizei dosarului s-a constatat absenţa

consimţământului informat şi neînregistrarea pacientei în fişele de evidenţă ale instituţiei

medicale în care s-a realizat procedura endoscopică.

Pacientă în vârstă de 32 de ani, purtătoare de tulpini oncogene de Papilomavirus,

este tratată timp de 3 ani pentru „Exocervicită erozivă. Papanicolau III”, la repetate

examinări.

La ultimul examen colposcopic se constată metaplazie epitelială HG-SIL atât pe

exocol cât şi pe endocol, fără a se putea vedea limita zonei de tranziţie din endocol. Se

recomandă chiuretaj bioptic endocol sau conizaţie.

Această indicaţie nu este urmată de medicul curant, care continuă tratamentele

locale.

La aproximativ 8 luni, pacienta prezintă o metroragie masivă, ocazie cu care se

depistează un neoplasm col uterin stadiul III B, deasupra resurselor chirurgicale.

În acest caz, Comisia Superioară de Disciplină a decis sanţionarea medicului

curant al pacientei deoarece, în ciuda faptului că în cazul leziunilor HG-SIL este

obligatorie conizaţia sau biopsia de col (exo- şi endocol), care nu s-au efectuat cu toate că

exista şi recomandarea colposcopistului.

Pacientă de 59 de ani, se prezintă la camera de gardă la ora 4 dimineaţa, pentru

durere în umărul stâng. Se pune diagnosticul de: „Periartrită scapulohumerală” şi se

51

indică tratament cu aniinflamatorii nesteroidiene. Pacienta pleacă la cerere, dar fără a

semna în registru că solicită acest lucru.

Pacianta revine la ora 10, în aceeaşi zi, prezentând frison şi febră. Este internată

de urgenţă cu diagnosticul de „Şoc septic”.

Examenul radiologic toracic pune în evidenţă lichid în cavitatea pleurală stângă,

dar nu se efectuează puncţie pleurală în scop diagnostic.

La ora 14 se survine insuficienţă multiplă de organe, pacienta fiind transferată în

terapie intensivă, unde la ora 23, în aceeaşi zi, decedează.

La necropsie se constată necroză a muşchilor laterotoracici stângi, cu extensie la

musculatura lateroabdominală a flancului.

Comisia Superioară de Disciplină a decis sancţionarea tuturor medicilor care au

fost implicaţi în tratarea cazului, considerând că aceştia au dat dovadă de neglijenţă,

neimplicare şi omisiune în a depune toate diligenţele în scopul stabilirii diagnosticului.

Astfel, pacienta a fost examinată în repetate rânduri de către medici UPU, internist,

cardiolog, reanimator. Nici unul nu a fost în măsură să evidenţieze focarul septic cauzator

al MSOF. Chiar dacă tegumentele din zona de necroză musculară nu erau modificate

inflamator, se putea (măcar) tenta depistarea focarului prin efectuarea unei puncţii

toracice stângi, mai ales că existenţa epanşamentului pleural reclama aceasta manevră în

scopul elucidării diagnosticului.

Un copil în vârstă de 1 an, diagnosticat cu maladia Longdon Down este vaccinat

de către medicul de familie la domiciliul părinţilor, cu vaccin antipoliomielitic şi DTP.

A doua zi copilul este internat de către părinţi în spitalul municipal, cu

diagnosticul: „Reacţie postvaccinală”.

Motivele internării au fost: febră, scaune diareice, stare generală alterată.

Examenul local la internare: edem şi congestie la nivelul coapsei drepte, agitaţie şi

durere. Copilul primeşte tratament cu Algocalmin 0,3 ml şi Fenobarbital 0,5 ml. A doua

zi de la internare medicul primar boli interne, în calitate de medic de gardă,

consemnează: „sugar cu tegumente calde, hipoton, areactiv, cu cianoza tegumentelor,

52

fără respiraţie, sclere uscate, mate – decedat”. Diagnosticul de deces a fost: „Reacţie

postvaccinală”.

La autopsia cadavrului se constată: pe coapsa dreaptă., pe faţa externă, în 1/3

superioară, prezenţa unui abces gălbui, rotund-ovalar, cu diametrul de cca 2 cm,

burjonat, sub tensiune; la secţionare din acesta se exprimă puroi galben-verzui, relativ

consistent, în cantitate mare; în jurul abcesului toată faţa externă a coapsei drepte este

roşie-violacee, tumefiată, cu eritem care se extinde la fesa dreaptă urcând până la

nivelul feţei dorsale a hemitoracelui drept. S-a concluzionat că moartea s-a datorat unui

abces coapsă dreaptă cu reacţie tegumentară majoră extinsă.

În urma studierii dosarului cazului, Comisia Superioară de Disciplină a decis

sancţionarea medicului curant deoarece pacientului nu i-au fost efectuate investigaţii

paraclinice, analize de laborator, radiografii. În plus, tratamentul a fost total insuficient,

doar simptomatic şi nu etiologic (nu a primit nici un antibiotic).

Gravidă de 36 de ani, IG, IP, cu sarcină 40 săptămâni, obezitate şi preeclampsie,

TA- 180/70 mmHg, membrane intacte, se internează la debut de travaliu.

Travaliul durează aproximativ 24 ore, se instituie perfuzie ocitocică şi naşte

prin aplicaţie de forceps un făt de 4500 grame, scorApgar 1 la 1 minut, 6 la 5 minute, şi

8 la 10 minute, cu elongaţie de plex brahial.

În acest caz, Comisia Superioară de Disciplină a considerat că întreaga echipă de

gardă a dat dovadă de superficialitate şi incompetenţă, întrucât gravida a prezentat la

internare toate condiţiile pentru operaţie cezariană: vârsta, obezitate, preeclampsie, făt

macrosom, travaliu hipokinetic cu durată de 24 ore cu perfuzie ocitocică, cu modificari

sigure ale BCF judecând după consecinţe şi care a necesitat în final aplicatie de forceps,

cu producerea unui traumatism obstetrical.

Pacientă cu episoade subicterice survenite după o colecistectomie laparoscopică

efectuată în urmă cu 3 ani, este internată într-o secie de Gastroenterologie, unde i se

53

efectuează, sub anestezie generală, sfincterotomie oddiană endoscopică, de către un

chirurg care lucra într-o altă unitate sanitară.

Postoperator, pacienta este reţinută în secţia de Gastroenterologie, cu toate că

fusese supusă unui act operator, cu toate posibilele sale complicaţii. La aproximativ 3

ore postoperator apar dureri vii în epigastru şi hipocondrul drept. Pacienta este

examinată de medicul gastroenterolog de gardă, care îi administrează o perfuzie litică,

obţinând o oarecare ameliorare. După încă 5 ore, pacienta prezintă vărsături şi

meteorism cu sensibilitate moderată a abdomenului. Se instituie antibioterapie şi

medicaţie antisecretorie, apreciindu-se că a survenit o reacţie pancreatică, deloc

neobişnuită după sfincterotomia endoscopică. Nu se recoltează probe pentru biochimie

sangvină şi nici hemoleucogramă, nu se efectuează ecografie.

Starea generală a pacientei se agravează progresiv pe parcursul gărzii, iar în

dimineaţa următoare este solicitat un consult chirurgical care stabileşte şi confirmă prin

CT existenţa unui retropneumoperitoneu cu coleperitonită prin leziune perforantă

duodenală, consecutivă manevrelor endoscopice.

Se intervine chirurgical de urgenţă, în plin şoc toxico-septic. Se efectuează

procedurile adecvate de drenaj biliar, duodenal şi peritoneal, dar evoluţia este

nefavorabilă, cu decesul pacientei.

În acest caz, Comisia Superioară de Disciplină a hotărât sancţionarea medicului

curant, medicului de gardă şi a chirurgului care a efectuat actul operator endoscopic,

deoarece nu au depus toate diligenţele pentru a surprinde apariţia unei complicaţii

postoperatorii.

Astfel:

- Sfincterotomia oddiană endoscopică este un act chirurgical ce se poate complica

prin pancreatită acută, hemoragie duodenală, leziuni duodenale şi coledociene, inclusiv

perforaţii ale acestora. Ţinând cont de acestea, era absolut necesar ca pacienta să se afle

postoperator fie într-o secţie de terapie intensivă pentru 12-24 de ore, fie într-o secţie de

chirurgie.

- La declanşarea episodului dureros epigastric, medicul gastroenterolog de gardă

era obligat să solicite consult chirurgical şi să efectueze un minim de explorări de

laborator (hemogramă, dozare amilaze, lipaze) şi o ecografie abdominală.

54

- Consultul chirurgical a survenit mult prea târziu, la 24 de ore de la accidentul

operator soldat cu retropneumoperitoneu şi coleperitonită.

Un tânăr de 30 ani, victima unui accident rutier, este internat în spital cu

diagnosticul de „Politraumatism. TCC. Edentaţie maxilar superior. Epistaxis spontan.

Traumatism gambă stângă şi şold drept”.

Radiografiile efectuate relevă: fractură spiroidă tibie distală stângă; fără leziuni

osoase la şoldul drept.

Examen stomatologic: fractură alveolă cadran 1, avulsie 1.1, plăgi tăiate buză

inferioară.

Diagnosticul stabilit în urma efectuării investigaţiilor este: „Traumatism cranio-

facial complex. Fractură gambă stângă. Luxaţie şold drept”.

Se intervine chirurgical, practicându-se reducerea luxaţiei şi extensie pentru

fractura gambei stângi.

Postoperator, starea generală a paciantului devine tot mai gravă şi o nouă

radiografie craniană în evidenţă o fractură de maxilar cu fragment osos pendulant.

A doua zi după internare, pacientul face stop cardio-respirator şi decedează.

La autopsie se pun în evidenţă: fractura arcurilor costale stângi de la coasta III

la coasta VII şi fractură de stern, hemotorax stâng 1500 ml, ruptură de plămân stâng,

fractură de coloană vertebrală toracală T4 – T5, fractură de femur stâng.

Aceste leziuni nu au fost diagnosticate în timpul vieţii pacientului. Nu au fost

corect interpretate analizele de laborator în sensul că la internare hemoglobina era

15,4g/dl, iar a doua zi dimineaţa era 9,9g/dl.

Pentru că nu au recunoscut gravitatea leziunilor şi secvenţa acestora, nu au avut

diagnostic complet şi nu au aplicat un tratament medical adecvat, medicii care au

gestionat acest caz au fost sancţionaţi.

55

Gravidă de 44 ani, se internează în travaliu, cu diagnosticul: “IG, IP, sarcină 39

săptămâni, prezentaţie craniană, membrane intacte, diabet gestaţional controlat cu

regim alimentar”.

Naşte spontan, un făt normoponderal cu scor Apgar 7, cu circulara de cordon şi

Sindrom Down.

A 5-a zi este externată cu lăuzie fiziologică.

La 3 zile este reinternată cu diagnosticul: “Sepsis puerperal. Sindrom febril”.

Se instituie tratament antibiotic, dar evoluţia este gravă, după alte 3 zile

survenind pneumonie interstiţială şi pleurezie bazală bilaterală.

S-a efectuat lohio-cultură care era (surprinzător!) negativă.

Ecocardio-grafia arată disfuncţie ventriculară stangă, fiind suspicionată o

endocardită bacteriană.

Pacienta este transferată într-o clinică universitară unde, deşi se instituie terapie

eroică, evoluţia este nefavorabilă şi se produce exitus după 24 ore de la transfer.

La autopsie se observă că uterul nu prezintă modificari patologice, în schimb se

constată tromboze pulmonare, uterine, renale şi endocardită acută ulcero-vegetantă.

Se stabileşte diagnosticul de deces: “Infecţie puerperală postpartum, complicată

cu endocardită acută ulcero- vegetantă şi şoc toxico- septic, pneumopatie interstiţială şi

pleurezie purulentă”.

Cauze favorizante sunt: gravidă în varstă, cu Diabet Gestaţional, Membrane

intacte probabil cu infecţie amniotică subclinică ( fără dovezi microbiologice).

În acest caz, Comisia Superioară de Disciplină a considerat că supravegherea

medicală a fost superficială, iar tratamentul administrat în postpartum a fost insuficient,

cu atitudine neglijentă ce a permis externarea lăuzei în a cincea zi după naştere, cu

diagnostic de lăuzie fiziologică, în fapt o infecţie puerperală incomplet tratată. Această

realitate este demonstrată de reinternarea pacientei la trei zile după externare şi evoluţia

cu complicaţii pulmonare şi cardiace, care nu au putut să mai fie controlate, în ciuda

tratamentului complex instituit.

56

Gravidă, se internează la ora 21.00, cu diagnosticul: „VIIG, VIP, sarcină 40

săptamâni, făt viu, prezentaţie craniană, membrane intacte, travaliu, dilataţie 2 cm”.

La ora 1.30 dilataţia este de 4 cm, cu travaliu lent.

A doua zi, la ora 11.30, dilataţie completă, membrane rupte, lichid amniotic clar,

craniu aplicat, BCF 140/ min, CUD 4' / 10'' ineficiente.

La ora 13 se menţine aceeaşi situaţie.

La ora 13.30 medicul constată ca nu se produce naşterea şi, deoarece nu are

posibilitaţi să intevină chirurgical, hotărăşte să solicite salvarea pentru transfer la

Spitalul Judeţean, cu diagnosticul de „Lipsă de progresie a travaliului”.

După 45 minute de la solicitare vine salvarea, care nu are benzină şi pleacă la

staţie pentru alimentare.

La 14.20, salvarea pleacă cu gravida spre Spitalul Judeţean, parcurgând

distanţa în aproximativ 40 minute. Pe drum se produce ruptură uterină şi pacienta

ajunge la spital în stare de şoc hemoragic.

La Spitalul Judeţean se intervine chirurgical pentru ruptură uterină, se extrage

un făt mort de 3600 gr., se procedează la histerectomie totală pentru ruptura uterină

propagată de la col şi ruptura vaginului superior.

Concomitent, se începe reanimarea intensivă, se administrează 2 l de sânge, fără

a putea recupera pacienta, care decedează după două ore de la încheierea actului

operator.

În acest caz, Comisia Superioară de Disciplină a decis sancţionarea medicului

care a urmarit travaliul, considerând că acesta a dat dovadă de superficialitate şi lipsă de

responsabilitate pentru că:

- nu a examinat colul uterin care prezenta o ruptură veche, care în travaliu a

declanşat ruptura uterină propagată de la col;

- nu a controlat dinamica uterină la timp şi craniul a rămas neangajat la dilataţie

completă peste trei ore;

- nu a transferat gravida la timp deşi ştia că nu are condiţii operatorii.

La acestea se adaugă şi neglijenţa spitalului şi a serviciului de salvare care nu a

asigurat transferarea promptă a gravidei.

57

Pacient în vârstă de 55 ani este internat într-un serviciu de chirurgie

pentru disurie, polachiurie, micţiuni imperioase şi urină tulbure. Se stabileşte

diagnosticul de internare:„Infecţie urinară. Adenom de prostată. Hematurie”.

Evaluarea clinică şi biologică, conduce la 72 ore la diagnosticul: „Adenom

periuretral mijlociu cu microabcese fistulizate uretral. Piohematurie. Infecţie

urinară”.

Examenul clinic relevă: prostată de aproximativ 7/5,5 cm, neomogenă,

sensibilă, dureroasă la palpare (se exprimă puroi). Sub tratament antibiotic

conform antibiogramei simptomele urinare se ameliorează şi prostata se

micşorează. Examenul ecografic relevă o prostată cu dimensiuni de 57/38/37 mm, cu

zona hipoecogenă periuretrală.

După 6 zile de tratament, cu acceptul pacientului dat sub formă scrisă, se

intervine chirurgical, practicându-se adenomectomia transvezicală. Enucleerea

digitală este dificilă datorită reacţiei inflamatorii a unui adenom bilobat de

aproximativ 45 g, care prezintă la nivelul uretrei prostatice 3-4 traiecte

fistuloase; la palpare se exprimă câteva picături puroi alb cremos. Evoluţia

postoperatorie este bună.

La 14 zile postoperator debutează incontinenţa urinară de efort, agravată

ulterior de infecţii urinare recidivate şi dezvoltarea unei stricturi uretrale

posterioare.

Pacientul se internează ulterior într-un serviciu urologic universitar unde se

intervine transuretral şi se practică UIO pentru strictură uretrală bulbară, TURP

pentru ţesut adenomatos restant.

Buletinul histopatologic relevă „microfocar de adenocarcinom de prostată,

uretrită cronică cu metaplazie scuamoasă a uroteliului uretrei prostatice”.

Diagnosticul clinic este: “Adenocarcinom de prostată. Uretrită cronică cu metaplazie

scuamoasă a uretrei prostatice. Incontinenţă urinară de efort postoperator”.

Diagnostic funcţional: “Deficienţă globală accentuată. Gradul II de invaliditate”.

Pacientul reclamă conduita terapeutică a medicului, incriminând faptul

că, în urma rezecţiei transvezicale pentru „adenom periuretral mijlociu cu

58

microabcese fistulizate uretră” a rămas cu incontinenţă urinară (cazul putând fi

rezolvat doar printr-un sfincter artificial în valoare de 5000 euro, imputat

medicului operator) şi cu incapacitate de a mai lucra, fiind pensionat medical.

Comisia Superioară de Disciplină a considerat inoportune momentul operator şi

calea de abord (transvezical) aleasă, în condiţiile existenţei unui proces inflamator şi

supurativ prostatic - prostatită periadenomatoasă acută sau cronică. Deasemenea, nu s-au

determinat markerii tumorali prostatici preoperatori care să orienteze asupra unui posibil

adenocarcinom asociat, mai ales că pacientul avea o vârstă tânără. Evoluţia

postoperatorie dificilă şi complicată s-a datorat celor 2 elemente supraadaugate:

procesului inflamator şi microfocarului de adenocarcinom. Nu au fost constatate

deficienţe de tehnică, îngrijire postoperatorie sau de comunicare cu pacientul.

Pe aceste considerente, Comisia Superioară de Disciplină a decis sancţionarea

medicului.

Gravidă, IG, IP, sarcină 40 săptamâni, făt viu, prezentaţie craniană, membrane

intacte, CUD, se internează la ora 23.00, cu col lung fără modificări. Se administrează 1

fiolă de Mialgin.

Până la ora 4.30, nu există nici o consemnare în foaia de observaţie privind

caracterul contracţiilor si BCF.

La ora 4.30, se efectuează de către un medic rezident examen genital,

constatând: dilatare 1 cm, dezaglutinare ~ 4 cm, ruptura spontană a membranelor, lichid

verde, BCF 90/min.

La ora 5.10 se constată dilataţie de 4-5 cm, lichid verde, craniu fixat OIDP,

BCF 120-50/ min.

Se decide operaţia cezariană, care este efectuată la ora 5.45 de către medicul

curant, venit de acasă. Se extrage făt viu, de 3600 grame, cu scor Apgar 1, care

decedează după 8 zile.

La autopsia nou-născutului se constată: edem cerebral, fără hemoragie, aspect

hipoxic; malformaţie renală. S-a stabilit drept cauză a decesului: „Suferinţă fetală

cronică de cauza placentară, acutizată de travaliu”.

59

În acest caz, Comisia Superioară de Disciplină a apreciat că există deficienţe în

acordarea îngrijirilor medicale, constând din următoarele:

- Nu s-au orientat asupra suferinţei fetale de la debutul travaliului. Nu s-a efectuat

înregistrare cardiotocografică care ar fi putut ridica suspiciunea de suferinţă fetală.

- Urmărire incorectă în cursul nopţii de echipa de gardă.

- Tergiversarea deciziei de cezariană. În plus, efectuarea operaţia cezariană a fost

întârziată datorită anunţării târzii a medicului curant.

Pacient de sex masculin, pe baza unor analize şi a examenului clinic, este trimis

pentru internare în secţia Boli Infecţioase cu diagnosticul de: „Hhepatită acută virală în

observaţie”.

Deşi internarea pentru această afecţiune este obligatorie conform OMS nr. 553

şi 552/1998, medicul intimat, medic de gardă în secţia Boli Infecţioase, refuză internarea

recomandându-i pacientului să vină în ziua următoare.

Dosarul disciplinar aflat pe rolul Comisiei locale de Disciplină a Colegiului

Medicilor este soluţionat prin sancţionarea medicului intimat, iar acesta depune

contestaţie împotriva deciziei.

Comisia Superioară de Disciplină constată că în acest caz este vorba despre

refuzul medicului de a interna şi izola un caz de hepatită acută virală, conform

instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii, motiv pentru care respinge contestaţia şi decide

sancţionarea medicului intimat.

II. DEPĂŞIREA COMPETENŢEI

„Medicul poate executa o activitate medicală doar dacă are pregătire şi practică

suficientă pentru aceasta. Această prevedere nu se aplică în cazuri de urgenţă vitală, care

nu poate fi rezolvată altfel.

60

Medicul poate folosi numai titlul la care are dreptul, conform pregătirii sale

profesionale.

Medicul poate utiliza numai aparate de diagnostic sau tratament autorizate şi

pentru mânuirea cărora are pregătire ori suficientă practică.

Dacă în urma examinării sau în cursul tratamentului medicul consideră că nu are

suficiente cunoştinţe ori experienţă pentru a asigura o asistenţă corespunzătoare, va

solicita un consult, prin orice mijloace, cu alţi specialişti sau va îndruma bolnavul către

aceştia.

Din momentul în care a răspuns unei solicitări, medicul este automat angajat

moral să asigure bolnavului în cauză îngrijiri conştiincioase şi devotate, inclusiv prin

trimiterea pacientului la o unitate medicală sau la un specialist cu competenţe

superioare”.

(Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România art. 22-24, 37, 55)

Colectivul de medici din specialitatea obstetrică-ginecologie a unei Maternităţi s-

au adresat Colegiului Judeţean al Medicilor arătând că un medic rezident, acordă

consultaţii şi efectuează ecografii ginecologice într-o policlinică, foloseşte o parafă şi o

carte de vizită ilegale, în care îşi arogă calitatea de medic specialist în obstetrică şi

ginecologie. De asemenea, înainte de a fi admis ca membru al Colegiului Medicilor,

acesta a acordat consultaţii, deci a practicat medicina clandestin.

Consecinţele acestei practici ilegale s-au reflectat negativ asupra a două paciente

consultate şi diagnosticate de medicul intimat, care le-a tratat ca sarcini incipiente în

evoluţie, acestea internându-se ulterior de urgenţă în Maternitatea Judeţeană unde au

fost operate pentru sarcină extrauterină.

Analizând probele, Comisia de Disciplină a Colegiul Judeţean al Medicilor l-a

sancţionat pe medicul intimat, iar acesta a depus contestaţie împotriva acestei decizii.

Comisia Superioară a constatat că medicul intimat a acordat consultaţii de

specialitate fără să fie medic specialist, a efectuat singur ecografii ginecologice fără să

aibă competenţă în ecografie, respectiv depăşire de competenţă, fals intelectual,

practicare ilegală şi a medicinei (deoarece nu este atestat ca medic specialist), apreciind

61

că prin conduita sa a pus în primejdie viaţa celor două paciente, care ar fi putut deceda

datorită sarcinilor ectopice rupte, cu inundaţie peritoneală.

Având în vedere aspectele de mai sus, Comisia Superioară de Disciplină a decis

respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei de sancţionare a medicului intimat.

Bărbat în vârstă de 43 de ani, victimă a unui accident rutier, este internat într-o

unitate sanitară cu diagnosticul „TCC mediu. GCS - 11. Cecitate. Fractură de bază de

craniu etaj anterior şi mijlociu. Cardiopatie ischemică cronică. H.T.A”.

După 9 zile de la accident, pacientul este trimis la Unitatea de Primire Urgenţe a

unei Clinici de Neurochirurgie, cu diagnosticul „TCC mediu cu fractură de etaj mijlociu

şi anterior. HIC. Cecitate. HTA”.

Cazul este preluat de medicul de gardă care, după examenul clinic recomandă

efectuarea unui examen CT, care permite stabilirea diagnosticului prezumtiv de:

“TCC (accident rutier). Fractură complexă de bază de craniu. Pneumatocel

subarahnoidian. Otoragie stângă. Cecitate posttraumatică. HTA std II.” Ulterior se

efectuează examene de specialitate neurochirurgical, ORL şi oftalmologic.

Examen neurochirurgical stabileşte diagnosticul : ”Traumatism cranio-facial

mediu. Contuzie cerebrală. Fractură complexă de etaj mijlociu a bazei craniului cu

otoragie bilaterală şi posibilă fistulă de lcr otică stângă. Fractură de canal optic drept.

Cecitate posttraumatică bilaterală veche de 10 zile”. Se recomandă internare şi

tratament într-un serviciu neurochirurgical şi examen ORL. Examenul ORL stabileşte

diagnosticul de: “Otită medie acută stângă posttraumatică” şi recomandă tratament

specific. Examenul oftalmologic constată: „ FO AO- atrofie optică, midriază fixă. OD:

motilitate afectată în toate cadranele. OS: motilitate absentă în sector extern, OD:

Sindrom de vârf de orbită. OS: Paralizie de nerv VI” şi recomandă tratament specific.

La 4 zile de la internare se recomandă un nou examen CT care consemnează: ,,Se

menţine umplerea parţială a sinusului sfenoidal. Sânge în cantitate mică S.D-T stâng.

Fără imagini aerice intracraniene”.

În fişa de urgenţă nu sunt consemnate tratamentele urmate de pacient pe

perioada spitalizării, dar reţetele puse la dispoziţie de familia pacientului, semnate şi

62

parafate de medicul intimat, atestă recomandările de tratament specific afecţiunilor

diagnosticate şi transferul la spitalul de la care fusese trimis pacientul.

La 7 zile după externare, pacientul se prezintă la control şi este preluat de acelaşi

medic, care a întocmit fişa de urgenţă în care a consemnat datele examenului clinic,

diagnosticul prezumtiv şi recomandă efectuarea unui examen CT şi a unui examen

oftalmologic. Copia fişei de urgenţă nu consemnează alte examinări şi nici

recomandările efectuate la externarea pacientului, care s-a produs în aceeaşi zi (cu

retrimitere la unitatea sanitară iniţială).

După aproximativ 7 săptămâni, starea pacientului se agravează şi acesta este

adus din nou la Clinica de Neurochirurgie, unde este reţinut timp de 5 zile pentru

supraveghere în UPU, acesta nefiind înregistrat în registrul de consultaţii. În baza de

date a spitalului, în acestă perioadă nu figurează analize de laborator ori alte explorări

paraclinice pentru pacient. În urma examenului clinic şi analizelor efectuate, medicul

intimat decide transferul pacientului într-o Clinică de Nefrologie cu

diagnosticul ,,Insuficienţă renală. Obs. infecţie urinară. Stomatită acută. Cecitate

posttraumatică”.

Diagnosticul de internare a pacientului în Clinica de Nefrologie este „Sepsis

sever posibil cu fungi. Bronhopneumonie. Insuficienţă renală. Cecitate bilaterală

posttraumatică. Sechele traumatism cranio-cerebral”. S-au recomandat: consult

urologic, radiografie pulmonară şi abdominală pe gol, echografie abdominală, cardiacă,

probe biologice şi s-a solicitat consult ATI. S-au practicat manevre de echilibrare

hemodinamică şi acido-bazică, ventilaţie mecanică, acestea fiind ineficiente, astfel

încât la 3 ore după internare pacientul dezvoltă stop cardio-respirator care nu

răspunde la manevrele de resuscitare şi se declară decesul.

Raportul de necropsie medico-legală consemnează: “Moartea s-a datorat

unui şoc toxico-septic, cel mai probabil cu punct de plecare pancreatic (abces

pancreatic)”.

În urma analizei dosarului, Comisia Superioară de Disciplină a constatat o

serie de erori în conduita medicului UPU.

63

Medicul intimat s-a erijat în medic curant sau, mai corect, în medic personal,

întrecându-şi cu mult atribuţiile de serviciu consemnate în ROI şi ROF.

Reţinerea pacientului în UPU a fost nu numai nefolositoare ci chiar

periculoasă pentru acesta (nu s-au executat investigaţiile corespunzătoare

algoritmilor unanim acceptaţi: lipsa unei echografii abdominale, a unui examen

EKG, Rx. pulmonar etc.).

Complexitatea cazului impunea colaborarea unui larg conclav medical,

internarea într-o secţie cu paturi (UPU este secţie numai de supraveghere) în care

responsabilităţile să fie clar consemnate şi respectate.

Pe baza acestor elemente, Comisia Superioară de Disciplină a decis

sancţionarea medicului intimat.

Fiul unui pacient reclamă faptul că tatăl lui, a fost examinat în repetate rânduri

de medicul de familie care de fiecare dată a pus diagnosticul de „Colică renală dreaptă.

Hematurie macroscopică”, pentru care i-a recomandat tratament medicamentos.

Medicul de familie este acuzat că a tergiversat nepermis de mult timp (1 an şi 6 luni)

trimiterea pacientului spre diagnosticare corectă într-un serviciu medical de specialitate.

După 1an şi 6 luni, pacientul a fost diagnosticat în spital cu „Carcinom renal”, pentru

care s-a extirpat rinichiul drept, iar după 1 an de zile a decedat.

Medicul de familie intimat a fost sancţionat de către Comisia de Disciplină locală

şi depune în termen contestaţie.

Comisia Superioară de Disciplină analizează dosarul şi constată următoarele:

- Hematuria constituie o urgenţă de tratament şi din acest motiv etiologia trebuie

cât mai curând posibil căutată prin investigaţii specifice de către un medic urolog,

luându-se în considerare şi vârsta pacientului (65 de ani).

- Diagnosticul de litiază renală cu „calcul de 2 cm” nu este de competenţa

medicului de familie, fiind necesar ca pacientul să fie îndrumat către medicul urolog.

În consecinţă, Comisia Superioară de Disciplină decide menţinerea deciziei de

sancţionare a medicului intimat.

64

Pacient de 83 de ani sesizează Colegiul Medicilor judeţean cu privire la

eliberarea pe numele său a 4 adeverinţe medicale de către un medic psihiatru care atestă

capacitatea sa psihică „fără tulburări psihice prezente, relaţii clinice normale; poate

încheia acte notariale”, adeverinţe folosite de fiul său pentru încheierea de acte

notariale de vânzare-cumpărare.

Comisia Superioară de Disciplină constată, din analizarea dosarului, că pacientul

este în evidenţa unei clinici de Psihiatrie cu diagnosticul de: „Sindrom confuzional.

Sindrom psiho-organic cerebral”. De asemenea, pacientul este în evidenţa medicului de

familie cu diagnosticul de „Demenţă mixtă, urmând cu întrerupere tratamentul prescris”.

În plus, menţiunea de pe adeverinţele eliberate că pacientul „poate încheia acte notariale”

este de competenţa exclusivă a expertizei medico-legale psihiatrice.

În consecinţă, Comisia Superioară de Disciplină a concluzionat că medicul

psihiatru şi-a depăşit competenţa şi a decis sancţionarea sa.

Sugar în vârstă de 4 luni, este adus în data de 16 mai 2007 la cabinetul de

dermato-venerologie din ambulatoriul de specialitate al unui Spital Judeţean, cu bilet de

trimitere de la medicul de familie către chirurgie infantilă cu diagnosticul „Fimoză”.

În urma consultului medical, medicul de specialitate dermato-venerologie „având

în vedere că era o fimoză strânsă” decide şi practică circumcizie. După finalizarea

intervenţiei, medicul trimite sugarul acasa, cu recomandarea de a reveni pentru control a

doua zi şi de a urma tratament cu Oximed, Ampicilină, apă oxigenată (declaraţie medic).

La câteva ore după intervenţie, aparţinătorii, observând hemoragie abundentă, se

adresează medicului de familie care trimite sugarul cu salvarea şi bilet de trimitere către

secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean, cu diagnosticul „Hemoragie prepuţială

iatrogenă (fimoză)”.

Sugarul este internat în secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean. La motivele

internării, în FO se menţionează: tegumente palide, hemoragie arterială la nivelul

frenului, hematom extins la nivelul glandului. Examenul clinic general: stare generală

65

modificată, copil agitat, facies suferind. Buletinul de analize medicale efectuat în spital

relevă Hb 8,5 g%. Se instituie tratament specific şi evoluţia sugarului este favorabilă.

Mama sugarului este nemulţumită de conduita terapeutică a medicului dermato-

venerologie şi depune reclamaţie la Colegiul Medicilor şi plângere penală la Parchet.

Comisia de Disciplină locală dispune sancţionarea medicului specialist

dermatovenerologie, iar acesta contestă decizia la nivelul Comisiei Superioare de

Disciplină.

Comisia Superioară de Disciplină concluzionează că un specialist chirurgie

infantilă ar fi trebuit să intervină în cazul prezentat, cura chirurgicală a fimozei

nefigurând în programa de pregătire pentru specialitatea dermatovenerologie, nici în

Catalogul Naţional de Programe de Studii Complementare pentru medicii

dermatologi. Deasemenea, medicul nu a obţinut consimţământul scris al mamei

înaintea intervenţiei.

Prin urmare, Comisia Superioară de Disciplină respinge contestaţia medicului

intimat şi menţine decizia de sancţionare.

Pacient în vârstă de 3 ani, fără antecedente patologice semnificative, a fost

internat pentru o intervenţie chirurgicală de urano-stafilorafie.

Preoperator, copilului i s-a efectuat un bilanţ clinic şi explorator adecvat, iar

operaţia, practicată între orele 11.30-13.30, sub anestezie generală (Sevofluran,

Fentanyl), cu consimţământul aparţinătorilor, dat sub formă scrisă, s-a desfăşurat în

condiţii normale.

Postoperator, copilul a fost urmărit în serviciul de Terapie Intensivă, având

evoluţie normală. Recomandările de tratament consemnate în foaia de observaţie

cuprind antibiotice (Ceftriaxon + Netromicină) şi antalgice (Perfalgan şi Algocalmin).

La ora 18:45, starea copilului se agravează brusc, instalându-se în mod brutal

oprirea cardio-respiratorie ireversibilă la manevrele de reanimare. Decesul a fost

precedat de administrarea iv. de Ceftriaxonă, Netromicină şi Perfalgan.

Raportul medico-legal de necropsie concluzionează că moartea minorului s-a

produs prin stop cardiorespirator instalat brusc, la circa 5 ore postoperator, consecinţa

66

unei intoxicaţii acute cu Pentazocină (Fortral), depistată în concentraţie serică letală de

0,5 ug/ml, pe fondul statusului postoperator.

Părinţii copilului depun plângere la Colegiul Medicilor împotriva medicilor

implicaţi în îngrijirea copilului (medic operator, specialistul ATI şi medicul neonatolog,

solicitat în cursul resuscitării cardio-respiratorii).

Comisia Superioară de Disciplină, în urma analizării dosarului, a apreciat

următoarele:

- Ţinând cont de evoluţia consemnată, cauza cea mai probabilă a decesului este o

administrare accidentală (lipsind consemnările privind indicaţia acestui medicament) a

unei doze mari de Pentazocin. Având în vedere prezenţa Pentazocinului în urină, se poate

presupune că momentul administrării medicamentului a avut loc după trezirea din

anestezie a copilului, dar cu suficient timp înainte de deces astfel încât a existat timp

pentru ca substanţa medicamentoasă să se elimine renal.

- Din documentele analizate reiese o conduită medicală, diagnostică şi terapeutică

corectă, fără erori sau abateri de la buna practică medicală a medicilor intimaţi.

- Nu reiese din înscrisuri (foaia de observaţie şi declaraţii) să fi existat o indicaţie

de administrare de Fortral, astfel încât cauza directă a morţii nu poate fi imputată

vreunuia din membrii colectivului de medici.

Administrarea Fortralului, contraindicat la copilul mic, depistat postmortem în

doză letală, sugerează neglijenţa personalului medical mediu (asistente) care avea sarcina

efectuării tratamentelor prescrise de medici. De menţionat că una din asistente era nou

angajată.

III. LIPSA CONSIMŢĂMÂNTULUI INFORMAT

„Pentru orice intervenţie medicală diagnostică sau terapeutică este necesar

consimţământul informat al pacientului.

Consimţământul pacientului va fi exprimat în condiţiile legii.

Consimţământul va fi dat după informarea pacientului asupra diagnosticului,

prognosticului, alternativelor terapeutice, cu riscurile şi beneficiile acestora.

67

În situaţia pacienţilor minori, incompetenţi sau care nu îşi pot exprima voinţa,

consimţământul va aparţine reprezentanţilor legali. Dacă medicul curant apreciază că

decizia reprezentantului legal nu este în interesul pacientului, se constituie o comisie de

arbitraj de specialitate pentru a evalua cazul şi a lua decizia.

În situaţii de urgenţă, când este pusă în pericol viaţa pacientului, iar acesta nu îşi

poate exprima voinţa şi rudele sau reprezentanţii legali nu pot fi contactaţi,

consimţământul este implicit, iar medicul va face tot ceea ce este posibil pentru salvarea

pacientului, urmând ca informarea acestuia să se facă ulterior.

Prognosticul grav va fi împărtăşit pacientului cu prudenţă şi tact, ţinându-se cont

de starea psihică a acestuia. Prognosticul va fi dezvăluit şi familiei doar dacă pacientul

consimte la aceasta. În cazul în care se consideră că dezvăluirea prognosticului infaust va

dăuna pacientului sau atunci când acesta nu doreşte să afle, prognosticul poate fi

dezvăluit familiei”.

(Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România

art. 58 – 63)

Pacient în vârstă de 74 ani, a fost internat pe secţia Urologie cu diagnosticul de

„Adenom de prostată. Retenţie completă de urină. Litiază prostatică”.

După efectuarea examenului clinic şi a investigaţiilor paraclinice preliminare

intervenţiei chirurgicale, se intervine operator după 24 de ore de la internare,

practicându-se adenomectomie transvezicală sub rahianestezie.

Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă, fără complicaţii de moment.

Ulterior externării se constată incontinenţă urinară, menţionată în scrisoarea

medicală adresată unui alt serviciu de urologie (după 2 ani) cu diagosticul: “Adenom

prostatic operat. Incontinenţă urinară de efort grad III, pierdere continuă. HTA.

Gastroduodenită cronică”, semnată de medic specialist.

Pacientul reclamă (după 2 ani) conduita terapeutică a medicului curant operator

urolog.

Comisia de Disciplină teritorială a dispus stingerea acţiunii disciplinare declanşată

împotriva medicului primar urolog.

68

Împotriva acestei decizii petentul depune contestaţie.

Comisia Superioară de Disciplină constată următoarele:

din dosarul cazului lipseşte consimţământul informat al pacientului, cee ce sugerează

faptul că pacientul nu a fost informat preoperator despre posbilitatea producerii acestei

complicaţii;

incontinenţa urinară apărută post adenomectomie transvezicală este o complicaţie ce

apare cu precădere în situaţiile în care disecţia intraoperatorie este mai dificilă, aşa cum

se specifică în raportul medicului curant urolog;

tehnica chirurgicală folosită şi celelalte afecţiuni ale pacientului nu au avut rol în

apariţia incontinenţei;

postoperator, incontinenţa a fost corect tratată medicamentos cu Driptane; pacientul nu

menţionează însă dacă acest tratament a fost urmat sau nu de ameliorări.

Comisia Superioară de Disciplină constată că nu se face dovada existenţei acceptului

pacientului pentru intervenţia chirurgicală efectuată astfel încât, după audierea medicului

intimat şi administrarea tuturor probelor apreciate ca fiind necesare, constată că faptele şi

împrejurările au constituit abatere de la buna practică medicală şi decide sancţionarea

medicului urolog care a efectuat intervenţia chirurgicală.

Pacientă în vârstă de 39 de ani, a fost internată de urgenţă în secţia Urologie a

Spitalului Judeţean, cu diagnosticul “Colică renală dreaptă”.

Se instituie tratament cu Algocalmin, Piafen, Ser fiziologic, HHC,Xilină,

Furosemid, ulterior completat cu HAES, Glucoză 10%, Dextran, Timentin.

După 2 zile se intervine chirurgical, pentru diagnosticul: ”Calcul inclavat în

joncţiunea pielo-ureterală dreaptă; uro-pio-nefroză dreaptă”, practicându-se sub

anestezie generală cu IOT, intervenţia chirurgicală de dezobstrucţie, constând în

pielolitotomie cu drenaj intern.

Postoperator se administrează Glucoză 10% cu 10 UI insulină/500 ml, SF 9%

1000 ml, Ceftamil, Algocalmin, Tramadol, Diazepam, Fenobarbital, Furosemid,

Ciprinol.

69

În noaptea ulterioară intervenţiei chirurgicale medicul de gardă este solicitat de

asistenţi la pacientă. Constatând stopul respirator, medicul demarează manevrele de

resuscitare cardiorespiratorie, rămase însă fără rezultat.

Cauza decesului a fost tromboembolismul pulmonar cu punct de plecare în

sistemul venos cav inferior.

Comisia Superioară de Disciplină concluzionează că:

1. Stabilirea diagnosticului s-a făcut corect.

2. Indicaţia de intervenţie chirurgicală a fost stabilită corect şi intervenţia efectuată

în timp util.

3. Medicaţia de susţinere bio-umorală a fost adecvată.

4. Complicaţia trombembolică a fost masivă, precoce, cu instalare acută, ceea ce nu

a permis instituirea unor manevre de resuscitare eficiente.

5. Poziţia pe masa de operaţie, în decubit lateral cu pillet ridicat (poziţia clasică

pentru pielolitotomie), poziţie folosită şi în această intervenţie, este un element care poate

fi implicat ca factor favorizant (compresia pe sistemul cav inferior ) al acestei

complicaţii, dar cel mai important factor favorizant a fost prezenţa factorului septic

(leucocitoza, afecţiune supurativă, cu caracter obstructiv, a căii urinare superioare).

Pentru lipsa consimţământului scris al pacientei, lipsa terapiei anticoagulante şi a

urmăririi corecte postoperatorii, Comisia Superioară de Disciplină a decis sancţionarea

medicilor implicaţi în acest caz.

Pacientă în vârstă de 52 ani, a fost internată cu bilet de trimitere de la medicul de

familie, într-un serviciu de chirurgie, prezentând simptomatologia unei colici biliare.

La internare s-a stabilit diagnosticul: „Colecistită acută. Hepatită cronică”.

Ecografia abdominală preoperatorie a evidenţiat aspectul de colecistită cronică

litiazică, cu prezenţa unui singur calcul vizibil ecografic, cu diametrul de aproximativ 28

mm; analizele serologice la internare au fost în limite normale.

Se intervine chirurgical, sub anestezie generală şi IOT, practicându-se

colecistectomie anterogradă subseroasă şi drenaj peritoneal, pentru colecistită acută

calculoasă. De menţionat absenţa formularului de consimţământului informat semnat de

pacientă de la foaia de observaţie.

70

Evoluţia postoperatorie a fost nefavorabilă, cu persistenţa simptomatologiei, ceea

ce o determină pe pacientă să se interneze la aproximativ 6 luni într-un alt serviciu

chirurgical cu diagnosticul: „Colecistită cronică litiazică. Colecistectomie incompletă.

Litiază coledociană de migrare. Periviscerită subhepatică. Coledoc de pasaj. HTA.

Hepatită virală B, Obezitate grd. II”. Se practică completarea colecistectomiei şi

controlul CBP.

Petenta reclamă conduita terapeutică şi atitudinea deontologică a primului medic,

cu referire la tratamentul efectuat şi lipsa prezentării reale a leziunilor patologice întâlnite

şi a posibilităţilor evolutive postoperator.

Privitor la actul chirurgical efectuat în primul timp, şi anume colecistectomia

incompletă, Comisia de Disciplină admite că practic situaţia intraoperatorie a fost

diferită de cea previzibilă preoperator şi (probabil) a constat într-un proces

inflamator de tipul unui plastron pericolecistic, cu elementele pediculului colecistic

inclavate într-un proces inflamator ce făcea foarte dificilă disecţia la acest nivel. În plus,

explorarea chirurgicală a evidenţiat prezenţa de modificări structurale hepatice sugestive

unei hepatite cronice, ceea ce a făcut ca tentativa de disecţie a colecistului din patul său

hepatic să determine o sângerare locală importantă. Soluţia chirurgicală aleasă,

colecistendeza sau colecistectomia incompletă (rezecţie parţială de fundus vezicular

cu extragerea calculilor şi colecistorafie în dublu strat) reprezintă o soluţie chirurgicală

citată de literatura medicală cu titlu de atitudine chirurgicală de excepţie în cazurile

grave, “când dificultăţile şi riscurile de accidente biliovasculare sunt foarte mari,

prudenţa poate impune opţiunea pentru colecistectomie incompletă deliberată.”

Medicul curant era obligat să înştiinţeze pacienta despre situaţia descoperită

intraoperator şi modalitatea ei de rezolvare temporară şi bineînţeles, să depună diligenţele

pentru ca pacienta să beneficieze de tratamentul complet al afecţiunii veziculei biliare

(Colecistectomie totală în timpul al doilea - obligatoriu!), nicidecum să eticheteze

suferinţa postoperatorie drept sindrom postcolecistectomie şi să recomande tratament

medicamentos, totalizarea colecistectomiei reprezentând terapia chirurgicală de adoptat

în cazul de faţă.

Modificările realizate în protocolul operator unde tipul iniţial de intervenţie

chirurgicală era colecistectomie anterogradă subseroasă (ulterior tăiat şi înlocuit cu

71

colecistolitotomie şi colecistorafie în dublu strat), precum şi neconcordanţa dintre ceea ce

s-a realizat de fapt şi tipul de operaţie descris în biletul de externare al pacientei, atestă

carenţe grave deontologice ale medicului curant. Referitor la biletul de externare

neconcordant cu situaţia clinică a pacioentei, medicul curant declară că acesta ar fi fost

completat de către un asistemt medical.

Întocmirea biletului de externare cu datele medicale corecte intră în atribuţiile

directe şi sub responsabilitatea nemediată a medicului curant, iar declaraţia că biletul a

fost completat eronat de către asistentul medical, nu se constituie decât ca o nouă

neglijenţă a medicului. În acest bilet de externare nu există referinţe despre revenirea

pacientei pentru totalizarea colecistectomiei (aşa cum ar fi impus colecistectomia

incompletă) pentru singurul motiv că sub semnatura medicului curant se regăseşte

operaţia de colecistectomie anterogradă subseroasă cu drenaj peritoneal şi evoluţie

postoperatorie simplă, cu vindecare chirurgicală.

Având în vedere cele de mai sus, Comisia Superioară de Disciplină a considerat

că în acest caz au existat abateri de la normele deontologice ale profesiei, prin lipsa

consimţământului informat semnat şi neglijenţa profesională în înregistrarea datelor în

documentele medicale, motive pentru care medicul chirurg care a efectuat prima

intervenţie chirurgicală a fost sancţionat.

Pacient în vârstă de 34 de ani, este internat într-o secţie de chirurgie generală cu

diagnosticul de internare: “Hernie inghinală dreaptă încarcerată”.

Examenul local confirmă acest diagnostic şi constată existenţa unei hernii

dureroase, parţial reductibile.

După efectuarea investigaţiilor paraclinice, inclusiv ecografie, toate fiind în

parametri normali, se hotărăşte şi se efectuează sub rahianestezie, cura chirurgicală a

acestui defect de perete abdominal, procedeul Liechtenstein, cu plasă de polipropilenă,

plasată pe peretele posterior al canalului inghinal, urmată de drenaj. Evoluţia

postoperatorie a fost favorabilă.

După 40 de zile de la externare, pacientul revine pentru durere în regiunea

inghinală dreaptă. Examenul ecografic efectuat în ambulatoriu ridică suspiciunea unui

hematom inghinal profund. Pacientul este reinternat în acelaşi serviciu de chirurgie.

72

Buletinul ecografic oferă relaţii normale şi buletinul radiologic relevă rectitudinea

coloanei lombare. Diagnosticul de internare a fost: „Sindrom algic postcură

chirurgicală a herniei inghinale drepte cu plasă”.

Se efectuează terapie cu antialgice, antiinflamatorii şi o infiltraţie cu xilină 1% în

zona dureroasă, după care simptomatologia se remite şi bolnavul este externat.

Pacientul reclamă conduita terapeutică a chirurgului, incriminând lipsa

consimţământului asupra efectuării operaţiei şi faptul că postoperator durerile nu au

încetat. „Acest doctor mi-a creat probleme medicale mai rău în loc să mă trateze şi m-a

operat fără consimţământul meu”.

Comisia Superioară de Disciplină a constatat urmatoarele aspectele :

1. Intervenţia chirurgicală a fost pe deplin justificată, fiind vorba despre o indicaţie

majoră de tratament chirurgical, datorată faptului că hernia era încarcerată.

2. Conform protocolului operator, actul operator s-a efectuat sub rahianestezie şi au

fost parcurşi toţi timpii chirurgicali necesari, în mod corect, pentru o hernie oblică

externă.

Pentru refacerea şi întărirea peretelui inghinal s-a ales o procedură larg răspândită şi

unanim acceptată în lumea chirurgicală - procedeul Liechtenstein. Actul operator a decurs

fără incidente şi accidente. Asrfel, se poate conchide faptul că tehnica folosită a

corespuns întrutotul normelor existente.

3. Evoluţia postoperatorie, consemnată în foaia de observaţie, a fost dintre cele mai

bune, pacientul fiind afebril, cu dureri locale reduse şi absenţa semnelor inflamatorii

locale. Se externează în a 6-a zi postoperator în condiţii de evoluţie normală.

Comisia Superioară de Disciplină a apreciat că, deşi indicaţia şi tehnica operatorie

au fost justificate şi corecte, iar evoluţia postoperatorie a fost favorabilă, medicul curant

a încălcat normele deontologice ale profesiei, nefăcând dovada existenţei acceptului

bolnavului pentru intervenţia chirurgicală efectuată.

Medic ortoped, cu vastă experienţă în domeniul chirurgiei şoldului, efectuează o

artoplastie cu proteză totală cimentată unui pacient.

73

Postoperator, se constată paralizie în teritoriul nervului peronier comun, pentru

care pacientul necesită numeroase tratamente în clinici de neurologie şi de Recuperare

soldate cu o ameliorare a simptomatologiei, dar fără remisiunea totală a paraliziei.

Analizând acest caz, Comisia Superioară de Disciplină a constatat că indicaţia

operatorie a fost corectă, intervenţia chirurgicală s-a desfăşurat normal, iar tratamentul

pentru complicaţia apărută a fost adecvat. Incidenţa complicaţiilor de tipul celei apărute

este de până la 3,7 % şi nu este imputabilă medicului.

Singura deficienţă în acordarea îngrijirilor medicale a constat în lipsa

consimţământului informat al pacientului din care să rezulte că acesta a fost informat cu

privire la riscurile intervenţiei chirurgicale.

Pacientă de 66 de ani, suferind de diabet zaharat tip II, fibrilaţie atrială,

insuficienţă pulmonară moderat-severă, dezvoltă o pericardită lichidiană recidivantă,

fără etiologie precizată, asociată cu epanşament exudativ pleural stâng.

Se intervine chirurgical prin toracotomie stângă şi se efectuează o fereastră

pleuro-pericardică şi drenaj pleural.

La 3 zile postoperator, pacienta se decompensează cardiac, fără semne de

tamponadă, cu refacerea lichidului pericardic. După încă 2 zile se efectuează o puncţie

pericardică subxifoidiană şi toracotomie stângă iterativă, urmate de decesul pacientei.

Nemulţumirea familiei se leagă de lipsa acordului scris al pacientei pentru puncţia

subxifoidiană, pe care familia o apreciează ca fiind cauza decesului.

În acest caz, Comisia Superioară de Disciplină a decis sancţionarea medicului

intimat deoarece nu a obţinut consimţământul informat al pacientei pentru manevra

medicală efectuată, în condiţiile în care există obligativitatea obţinerii consimţământului

informat pentru orice procedură invazivă, aşa cum este şi puncţia subxifoidiană.

Pacientă în vârstă de 20 ani, este internată cu bilet de trimitere de la medicul de

familie, în care se menţionează diagnosticul: „Tulburări de comportament tip

schizoparanoid”, într-un un Spital de Psihiatrie, pe o perioada de circa 2 luni, cu

diagnosticul de internare: ”Borderline în evoluţie”.

74

La internare, apcianta prezenta: deteriorarea funcţiei în rol, confuzie în

priorităţi, agripnie, nelinişte psihomotorie, agresivitate verbală, inconsecvenţa

ideică. Antecedentele personale menţionează o internare la un spital similar, cu o

lună anterior.

Pe timpul spitalizării, pacienta primeşte tratament psihotrop cu antipsihotice

atipice, betablocante şi stabilizatori de dispoziţie.

Pacienta este externată în stare ameliorată, cu diagnosticul principal la

externare: “Personalitate Borderline în evoluţie”. Se recomandă continuarea

tratamentului (cu Leponex, Osfiril long şi monitorizarea seriei albe) şi prezentarea

periodică la control.

Prin plângerea formulată de domnul XX (procură specială în dosar), a fost

sesizat Colegiul Judeţean al Medicilor cu privire la faptul că această pacientă ar fi fost

internată împotriva voinţei sale şi i s-ar fi aplicat un tratament necorespunzător, de către

medicul specialist psihiatru intimat.

Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor judeţean a decis stingerea acţiunii

disciplinare împotriva medicului intimat.

La această decizie, pacienta depune contestaţie.

Comisia Superioară de Disciplină concluzionează că:

1. Din analiza dosarului reiese existenţa unei stări conflictuale între familie şi

pacientă, precum şi dezacordul acesteia din urmă faţă de decizia de a fi internată. În

această situaţie, medicul trebuia să aprecieze starea clinică a pacientei, dar şi contextul

situaţional în care aceasta se afla. Indiferent de decizia luată, medicul trebuie să aibă în

vedere în primul rând protecţia persoanei cu tulburări psihice. Legea arată că atunci când

există opoziţia bolnavului, dacă medicul apreciază că starea clinică a pacientului

prezintă risc iminent pentru sine sau alţii sau neinternarea ar putea duce la o deteriorare

gravă a stării sale, trebuie instituită internarea nevoluntară. Nu reiese că această măsură a

fost iniţiată de medic.

2. Asemenea celor mai multe tulburări de personalitate, tulburarea borderline

debutează la vârstă adultă tânără. Se apreciază însă că diagnosticul se pune relativ târziu

faţă de debutul propriu-zis al tulburării, când această condiţie devine evidentă în urma

75

eşecurilor repetate ale pacientului de a se integra în viaţa socială, deci diagnosticul

respectiv are un pronunţat caracter retrospectiv.

3. Tratamentul cu Leponex este ultima alegere a unui tratament antipsihotic în cazul

schizofreniei rezistente. Administrarea de la început a acestui antipsihotic în cazul unei

tulburări de personalitate, cum reiese că prezenta pacienta, este neobişnuită, cu atât mai

mult cu cât acest medicament poate genera agranulocitoză. Medicii care prescriu acest

produs trebuie să respecte integral măsurile de siguranţă cerute. Ori în acest caz nu se

regăsesc informaţii privitoare la monitorizarea tratamentului prin efectuarea săptămânală a

hemoleucogramei (mai ales în prima săptămână).

Cu privire la alte administrări ale Leponex, în literatură se menţionează că acest

medicament poate fi indicat în cazurile grave de Borderline, cu recăderi frecvente şi

autoagresivitate mare (automutilare), monitorizarea hemoleucogramei fiind, însă, totdeauna

obligatorie.

Pentru aceste motive, Comisia Superioară de Disciplină a admis contestaţia

formulată de către pacientă şi a decis sancţionarea medicului psihiatru.

IV. DIVULGAREA SECRETULUI PROFESIONAL

“Secretul profesional este obligatoriu, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege.

Fac obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, în timpul exercitării

profesiei sale, a aflat direct sau indirect în legătură cu viaţa intimă a bolnavului, a

familiei, a aparţinătorilor, precum şi probleme de diagnostic, prognostic, tratament,

diverse circumstanţe în legătură cu boala. Secretul profesional persistă şi după terminarea

tratamentului sau decesul pacientului.

76

Secretul profesional trebuie păstrat şi faţă de aparţinători, dacă pacientul nu

doreşte altfel.

Secretul profesional trebuie păstrat faţă de colegi, cadre sanitare şi instituţiile

medicale care nu sunt implicate în actul medical al pacientului în cauză.

În comunicările ştiinţifice cazurile vor fi în aşa fel prezentate încât identitatea

bolnavului să nu poată fi recunoscută.

În cazul în care nu este contrar intereselor pacientului, medicul curant va permite

accesul mass-media la pacient numai cu acceptul acestuia. Medicii şefi ai unităţilor

medicale sunt obligaţi să ia toate măsurile în aşa fel încât accesul mass-media la pacient

să se facă numai cu acceptul medicului curant şi al pacientului. Acordarea de informaţii

cu privire la un anumit caz se poate face numai cu acordul pacientului, al medicului

curant şi al şefului unităţii medicale.

Evidenţele medicale trebuie păstrate ca materiale secrete profesionale”.

(Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România,

art. 14-20)

Pacientul XY, 47 ani, este internat în spital. După externare, pacientul se prezintă

la medicul de familie căruia îi înmânează biletul de ieşire din spital.

Medicul de familie primeşte o adresă de la un avocat, prin care i se solicită să

precizeze dacă îl are în evidenţă pe pacient şi care sunt afecţiunile de care suferă acesta.

Medicul de familie răspunde adresei avocatului comunicându-i diagnosticele cu

care pacientul respectiv era în evidenţă, motiv pentru care pacientul face plângere la

Colegiul Medicilor.

În urma analizării dosarului, Comisia Superioară de Disciplină constată că

medicul a încălcat prevederile Codului de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor

din România în ceea ce proveşte obligaţia de păstrare a secretului profesional cu excepţia

situaţiilor prevăzute de lege (situaţie care nu a fost prezentă în acest caz). De asemenea,

medicul a încălcat prevederile legii 46/2003, art. 22 „informaţiile cu caracter confidenţial

pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă

legea o cere în mod expres”), motiv pentru care medicul a fost sancţionat.

77

V. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE RELAŢIONARE CU COLEGII ŞI

COLABORATORII

„Medicul va trebui să îşi trateze confraţii aşa cum ar dori el însuşi să fie tratat de

ei. În baza spiritului de corp, medicii îşi datorează asistenţa morală.

Schimbul de informaţii între medici privind pacienţii trebuie să se facă obiectiv şi

în timp util, în aşa fel încât asistenţa medicală a pacienţilor să fie optimă.

78

Dacă un medic are neînţelegeri cu un confrate, trebuie să prevaleze concilierea

potrivit Statutului Colegiului Medicilor din România.

Este interzisă răspândirea de comentarii ce ar putea să prejudicieze reputaţia

profesională a unui confrate. Medicii trebuie să ia apărarea unui confrate atacat pe

nedrept.

Constituie încălcare a regulilor etice blamarea şi defăimarea colegilor (critica

pregătirii sau activităţii lor medicale) în faţa bolnavilor, aparţinătorilor, a personalului

sanitar etc., precum şi orice expresie sau act capabil să zdruncine încrederea în medicul

curant şi autoritatea acestuia.

Atunci când un medic ia cunoştinţă despre greşeli etice sau profesionale care aduc

atingere imaginii profesiei, comise de către un coleg, trebuie să ia atitudine cu tact,

încercând să discute problema cu confratele în cauză. Dacă aceasta nu dă rezultate,

medicul are obligaţia să discute cazul în cadrul Colegiului Medicilor din România,

înainte de a se adresa autorităţilor competente”.

(Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România

art. 71- 76)

Pacient în vârstă de 65 ani, cu diagnosticul: „Accident rutier, Comă grd. III-IV,

Şoc traumatic-hemoragic. Traumatism craniocerebral. Obs. Abdomen acut

posttraumatic. Fractură dublă deschisă membru superior drept. Fracturi ambele membre

inferioare. Obs. Fractură de bazin” (conform evaluării de la locul solicitării de către

medicul şef UPU), intubat, ventilat, imobilizat, cu două linii venoase, este transportat

rapid la unitatea primire urgenţe a unei clinici de neurochirurgie unde se realizează

consultul de neurochirurgie, explorarea computer tomografică, după care se instalează

stopul cardiorespirator ireversibil.

Raportul de autopsie medico-legală concluzionează că: „Moartea s-a datorat

şocului traumatico-hemoragic produs în cadrul unui politraumatism cu traumatism

toracic cu hemotorax, fracturi costale, traumatism abdominal cu ruptură hepatică,

ruptură renală, hemoperitoneu, hematom retroperitoneal, fractură de pubis, traumatism

79

vertebral cu fractură coloană dorsală, traumatism membre inferioare cu fracturi ambe

oase gambe bilateral”.

Acţiunea disciplinară este pornită ca urmare a sesizării medicului şef UPU,

privind atitudinea nedeontologică a medicului intimat, referitor la defăimarea

profesională a unor colegi în presa scrisă.

Astfel, medicul intimat a incriminat în presă medicii UPU care au acordat primul

ajutor şi au transportat pacientul în Clinica Neurochirurgie, arătând că aceştia nu au

intervenit pentru oprirea hemoragiei externe, motiv pentru care pacientul a decedat.

Medicul intimat afirmă că, înafara fracturilor de la nivelul membrelor, pacientul

prezenta doar o leziune cerebrală şi un traumatism toracic care nu puneau probleme,

lucru infirmat de necropsia medico-legală care a identificat o multitudine de leziuni

traumatice de mare gravitate ce au condus la deces.

Dosarul disciplinar aflat pe rolul Comisiei locale de Disciplină a Colegiului

Medicilor este soluţionat prin sancţionarea medicului intimat, care contestă decizia.

Analizând dosarul cauzei, Comisia Superioară de Disciplină face următoarele

aprecieri:

Leziunile constatate necroptic, în speţă asocieri lezionale grave cauzatoare de

moarte deasupra resurselor terapeutice actuale, confirmă gravitatea maximă a

politraumatismului la pacientul respectiv care a decedat în primele 2-3 ore de la

producerea accidentului. Posibilităţile medicale de salvare ale acestui tip de

politraumatism erau, statistic reduse (circa 30% dintre politraumatizaţi mor în primele 4

ore de la accident conform Colegiului American de Chirurgie Toracică şi a Societăţii de

Îngrijire a Bolnavului Critic- 1994). Pierderile sanguine suferite de pacient la nivelul

membrelor pelvine din momentul producerii accidentului până în momentul imobilizării

cu atele vacuum (care au şi rol hemostatic), au fost comparativ mai puţin semnificative în

evoluţia infaustă a cazului decât leziunile hemoragice interne majore. Atitudinea

medicală pe timpul transportului pacientului de la locul accidentului şi până la spital s-a

realizat în cel mai scurt timp posibil şi urmând protocolul în vigoare.

Comentariile lipsite de deontologie profesională ale medicului intimat în presa

locală au fost făcute în lipsa tuturor elementelor de diagnostic medical. Medicul intimat

nu a diagnosticat şocul hemoragic pe seama leziunilor grave renale, hepatice şi

80

pulmonare ci doar prin prisma leziunilor membrelor pelviene (fracturile deschise),

considerând ca principală cauză de deces exsanguinarea pacientului prin lipsa hemostazei

la nivelul fracturilor membrelor pelvine.

Avînd în vedere cele de mai sus, Comisia Superioară de Disciplină a decis

respingerea contestaţiei medicului intimat şi menţinerea sancţiunii aplicate acestuia la

nivelul Comisiei de Disciplină teritoriale.

Un grup de medici din acelaşi colectiv depun la Colegiul Medicilor declaraţii

acuzatoare la adresa unui medic, motivate de încălcarea de către acesta din urmă a

normelor deontologice ale profesiei. Astfel, la raportul de gardă, medicul intimat şi-a

jignit colegii şi a plecat ameninţând în continuare pe sălile spitalului. De asemenea,

medicul intimat a făcut declaraţii jignitoare la adresa colegilor săi în presă şi în cadrul

unei emisiuni televizate.

Comisia de Disciplină locală sancţionează medicul intimat, iar acesta depune

contestaţie.

Comisia Superioară de Disciplină constată că faptele şi împrejurările au constituit

abateri de la normele deontologice ale profesiei medicale, motiv pentru care decide

respingerea contestaţiei şi sancţionarea medicului intimat.

Un medic, şef de secţie, acordă două interviuri în presa locală, în care face

afirmaţii jignitoare la adresa unui confrate, motivat de faptul că acesta are integrare

clinică fictivă.

Medicul despre care se vorbeşte în articole face plângere la Colegiul Medicilor.

Dosarul este soluţionat de Comisia de Disciplină locală prin sancţionarea

medicului intimat. Împotriva acestei decizii intimatul depune contestaţie. De asemenea, el

recunoaşte că nu s-a adresat Colegiului Medicilor pentru soluţionarea acestei probleme ci

Ministerului Sănătăţii, iar ulterior (datorită nerezolvării situaţiei semnalate) presei.

Comisia Superioară de Disciplină, analizând dosarul, constată că medicul intimat a făcut

în presă declaraţii defăimătoare la adresa unui coleg de breaslă, motiv pentru care

respinge contestaţia şi menţine decizia Comisiei de Disciplină locale.

81

Pacientă în vârstă de 6 ani, suferă un politraumatism grav (Pediatric Trauma

Score PTS=0, traumatism cranio-cerebral cu comă – scor Glasgow 3, cu deviaţie

conjugată de globi oculari spre dreapta şi anizocorie, trismus moderat şi dispnee mixtă;

fractură deschisă gambă dreaptă; TA 96/59 mmHg).

Pacienta este intubată orotraheal şi transportată la unitatea primire urgenţe a

unei clinici de neurochirurgie cu TA 155/102 mmHg şi coloraţia tegumentelor normală

este fiind preluată de medicul intimat fără obiecţii la caz în momentul respectiv.

La internare, în fişa de urgenţă se menţionează că pacienta este intubată

orotraheal în esofag de pe ambulanţă necesitând o reintubare şi, de asemenea, se

menţionează că pacienta are respiraţie spontană. Pacianta decedează la scurt timp după

internarea în spital.

Raportul de autopsie medico-legală concluzionează: „Moartea s-a datorat

politraumatismului cu fractură-luxaţie de coloană cervicală, secţiune medulară

subiacentă, contuzie cerebrală gravă, contuzie pulmonară şi rupturilor de organe interne

cu hemoragie consecutivă”.

Acţiunea disciplinară este pornită ca urmare a autosesizării Consiliului Judeţean

al Colegiului Medicilor privind atitudinea nedeontologică a medicului intimat, referitor

la defăimarea profesională a unui coleg în presa scrisă. Medicul intimat a declarat în

presă că victima a fost intubată de către medicul de pe ambulanţă în esofag, iar aerul a

fost introdus în căile digestive, motiv pentru care pacienta s-a sufocat.

La nivelul Comisiei de Disciplină teritoriale se decide sancţionarea medicului

intimat, iar acesta contestă decizia.

Comisia Superioară de Discioplină face următoarele aprecieri:

Intubaţia orotraheală la locul preluării pacientei a fost realizată în condiţiile în

care la această manevră au participat 3 medici (unul care a realizat manevra şi 2 care au

asistat). În această situaţie este puţin probabil ca manevra respectivă să fi fost realizată

defectuos, fapt ce ar fi fost remarcat măcar de unul din cei 3 medici prezenţi, chiar dacă

s-a realizat la o pacientă infantilă, cu traumatism cervical (deci, o intubaţie probabil

dificilă). Faptul că pe timpul transportului funcţia respiratorie s-a păstrat fără alterări

82

majore, poate indica intubaţia iniţială corectă. Pacienta a fost preluată de către medicul

intimat fără obiecţii cu privire la evaluarea primară medicală a cazului la momentul

predării pacientei de către medicul de serviciu pe ambulanţă (conform declaraţiilor

acestuia). Din raportul de necropsie se poate nota ora internării ca fiind 12.50 în timp ce

momentul reintubării pacientei, este notat ca fiind 13.30. Din cele înregistrate în

documentele medicale, reiese, deci, că pacienta era corect intubată la momentul admiterii

în UPU şi, ulterior, în timpul cât a stat în spital până la stopul cardiorespirator, ar fi putut

suferi o detubaţie spontană (datorată, probabil, mobilizării pacientei pentru investigaţii la

Camera de Gardă) cu intubaţia esofagului şi necesitatea reintubării corecte. În momentul

evaluării primare a pacientului în UPU nu se constată intubaţia eronată şi nu se remediază

pe loc ci după 40 minute. Se poate concluziona că acest incident ar fi putut apărea şi la

manevrarea pacientei în interiorul spitalului şi nu în ambulanţă.

Prezentarea trunchiată în presă a datelor medicale de către medicul intimat, fără a

face referire la gravitatea extremă a leziunilor victimei, au condus la apariţia în presă a

unor afirmaţii defăimătoare la adresa medicului UPU.

Comportamentul nedeontologic faţă de un alt coleg medic, precum şi încălcarea

drepturilor pacientei prin prezentarea datelor medicale confidenţiale în mass-media, fără

a avea consimţământul familiei acesteia, au condus la sancţionarea medicului intimat.

Un medic şef de secţie depune plângere împotriva unui medic primar din

subordine, din care rezultă că medicul intimat „poartă corespondenţă cu medicul şef de

secţie prin condica de prezenţă şi foile de observaţie”.

Din cercetarea documentelor aflate la dosarul cauzei, inclusiv copii după foile de

observaţie şi condica de prezenţă, Comisia de Disciplină locală decide sancţionarea

medicului intimat. Acesta depune contestaţie faţă de decizie.

Comisia Superioară de Disciplină apreciază că modalitatea de comunicare aleasă de

către medicul intimat este o dovadă de nesubordonare faţă de medicul şef de secţie, o

lipsă de respect faţă de regulile de bună practică profesională, faţă de colegi şi prestigiul

profesiunii medicale, motiv pentru care respinge contestaţia şi menţine decizia de

sancţionare a Comisiei de Disciplină locală.

83

VI. PREJUDICIEREA IMAGINII ŞI PRESTIGIULUI PROFESIEI MEDICALE

„Medicul trebuie să fie model de comportament etico-profesional, contribuind la

creşterea nivelului său profesional şi moral, a autorităţii şi prestigiului profesiunii

medicale pentru a merita stima şi încrederea pacienţilor şi a colaboratorilor.

Este interzis ca medicul curant să întreţină relaţii sexuale cu pacienţii săi sau să-i

supună pe aceştia unor acte degradante pentru fiinţa umană.

84

Este interzisă practicarea de către medic a unor activităţi care dezonorează

profesia medicală. Orice medic trebuie să se abţină, chiar în afara vieţii profesionale, de

la acte de natură să ducă la desconsiderarea acesteia.

Medicii vor avea raporturi bune, în interesul pacienţilor, cu ceilalţi profesionişti

din domeniul medical”.

(Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România,

art. 35, 43,52,85)

Un medic primar chirurg este reclamat de către pacienţii pe care îi consulta în

timpul gărzii, că este sub influenţa alcoolului.

Se recoltează probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei şi se constată că

medicul avea o alcoolemie de 0,85g‰.

Analizând dosarul, Comisia Superioară de Disciplină decide sancţionarea

medicului intimat deaorece comnportamentul acestuia a fost de natură a prejudicia

prestigiul şi imaginea profesiei medicale

Doi medici au reclamat aspecte referitoare la încălcarea flagrantă de către un

coleg, medic specialist de medicină de familie, a normelor deontologice în relaţiile cu

medicii şi pacienţii. Astfel, medicul intimat este reclamat pentru că se prezintă la cabinet

în stare de ebrietate şi are atitudine ireverenţioasă faţă de colegi şi pacienţi.

Medicului intimat i-a mai fost aplicată anterior o sancţiune şi a fost atenţionat

pentru a-şi corecta comportamentul.

Comisia Judeţeană de Disciplină a Colegiului Medicilor, urmărind în continuare

evoluţia medicului intimat, a constatat că acesta nu respectă cele recomandate, având

acelaşi comportament nedeontologic, pe care îl recunoaşte, fără a se corecta, motiv pentru

care este sancţionat. Împotriva acestei decizii medicul intimat depune contestaţie.

Comisia Superioară de Disciplină, analizând dosarul, constată că medicul intimat

continuă să aibă un comportament nedeontologic în relaţiile cu colegii şi pacienţii deşi

85

fusese atenţionat anterior asupra acestoa aspecte. În aceste condiţii, se decide respingerea

contestaţiei şi menţinerea sancţiunii aplicate la Comisia de Disciplină judeţeană.

Medic chirurg, primeşte la domiciliul său o fostă pacientă, în vârstă de 17 ani, pe

care o operase cu ceva timp în urmă, sub pretextul acordării unor îngrijiri medicale.

În urma unei altercaţii care a avut loc între cei doi, fosta pacientă s-a aruncat pe

fereastra apartamentului, suferind traumatisme grave.

Comisia de Disciplină judeţeană decide sancţionarea medicului intimat, iar

Comisia Superioară de Disciplină menţine această decizie, considerând că prin

comportamentul său medicul a adus prejudicii imaginii şi prestigiului profesiei medicale.

VII. ÎNCĂLCAREA PREVEDERILOR REFERITOARE LA ELIBERAREA DE DOCUMENTE MEDICALE

„Este interzisă eliberarea pentru bolnav a unor certificate de complezenţă sau a

unor rapoarte tendenţioase. Orice act medical va oglindi realitatea obiectivă.

Medicul poate emite certificate, atestate şi documente permise de lege, pe baza

propriilor sale constatări şi a examenelor necesare în acest scop. Este interzis ca

informaţiile medicale să fie prezentate deformat sau ascunse. Documentele medicale vor

86

respecta forma prevăzută de lege. Documentele medicale nu trebuie să conţină mai multe

date decât este necesar scopului pentru care acestea sunt întocmite şi eliberate.

Persoana la care se referă documentul medical emis are dreptul de a fi informată

cu privire la conţinutul acestuia”.

(Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România

art. 66-68)

Domnul XY prezintă în instanţă un bilet de ieşire din spital, parafat şi semnat de

către un medic, din care rezultă că fusese internat timp de 4 zile în secţia de Boli Interne,

motiv pentru care nu a putut lua parte la procesul judiciar.

Ancheta internă dispusă de conducerea spitalului a constatat că pacientul nu a

fost, de fapt, nici o zi internat în spital, dar a obţinut şi folosit în instanţă biletul de ieşire

din spital. Acest document a fost întocmit de către o asistentă medicală, care a folosit

parafa medicului şi a semnat-o în fals.

Comisia Superioară de Disciplină a decis că întocmirea biletului de ieşire din

spital de către asistenta medicală, fără a informa medicul nu îl absolvă pe acesta din urmă

de responsabilitate. S-a decis sancţionarea medicului, întrucât acesta a dat dovadă de

neglijenţă în păstrarea parafei proprii, lăsând-o nesupravegheată, ceea ce a condus la

posibilitatea eliberării de acte medicale neconforme cu realitatea.

Pacient de 36 de ani este internat în spital cu dg.: „Fractură deschisă 1/3

superioară gambă dreaptă, interesând ambele oase”. Se imobilizează în atelă gipsată

cruro-podală, iar după 3 zile se hotărește tratamentul operator al fracturii.

În timpul mobilizării pacientului către sala de operație acesta prezintă brusc

dispnee, cianoză, insuficiență respiratorie acută şi stop cardiac, refractar la manevrele

de resuscitare, fiind constatat decesul.

La scurt timp după decesul pacientului, este aprobată cererea familiei pacientului

de scutire de autopsie, iar medicul curant eliberează certificatul de deces.

87

Comisia Superioară de Disciplină constată că medicul nu a respectat legislația în

vigoare, ce prevede efectuarea obligatorie a necropsiei pentru situațiile în care cauza

decesului nu este cunoscută. În plus, certificatul de deces a fost eliberat la 2 ore de la

declararea decesului şi nu la 24 ore cum prevede legea.

În acest caz, medicul şef de secţie, medicul anatomopatolog şi medicul curant sunt

vinovaţi pentru aprobarea scutirii de autopsie într-un caz în care se impunea efectuarea

autopsiei şi de eliberarea certificatului de deces în condiţiile în care cauza decesului nu

era cunoscută.

Pacient în vârstă de 60 de ani a fost, începând cu anul 1999 până în 2004,

internat la un Spital de Neurologie în repetate rânduri cu diferite afecţiuni neuro-

psihice şi cardiace: accident vascular ischemic de trunchi cerebral

(Sindrom Walenberg), diabet zaharat, hipertensiune arterială st. III, afazie mixtă

predominent motorie post accident vascular ischemic embolic, insuficienţă

ventriculară stângă, sindrom psihoorganic cronic, lacunarism cerebral cu dizartrie,

sindrom pseudo-bulbar, accidente vasculare cerebrale ischemice multiple confirmate

tomografic, sindrom psihoorganic de t i p demenţial (demenţă subcorticală

arteriopatică hipertensivă Binswager).

În anul 2002, medicul de familie eliberează un referat medical pe numele

acestui pacient în care nu sunt menţionate decât afecţiunile cardio-vasculare, nu

şi patologia neuropsihică aflată în directă legatură cauzală cu primele.

În aceste condiţii, medicul a fost reclamat deoarece a eliberat un referat medical

privind starea de sănătate a unui pacient fără a respecta realitatea situaţiei medicale a

asiguratului şi fără a respecta deontologia medicală.

În urma analizei dosarului, Comisia Superioară de Disciplină constată că bolile

cardio- vasculare şi neuropsihice de care suferea au debutat în anul 1999. Ele au avut o

evoluţie progredientă, ajungând în anul 2003 la demenţă Alzheimer.

Este inexplicabilă nemenţionarea tuturor afecţiunilor de care suferea

susnumitul, în referatul medical eliberat de medicul de familie în anul

88

2002, mai ales în condiţiile în care bolile neuropsihice de care suferea pacientul sunt

de natură a aboli discernământul.

În baza celor de mai sus, Comisia Superioară de Disciplină a decis sancţionarea

medicului intimat.

Un medic de familie este solicitat de către aparţinătoarea unei femei în vârstă să

elibereze o adeverinţă medicală din care să rezulte afecţiunile pe care le prezintă

pacienta şi dacă aceasta are discernământul păstrat pentru a întocmi acte notariale.

Adeverinţa medicală eliberată, cu număr de înregistrare, semnătura şi parafa

medicului, consemnează: „Pacienta [...] este în evidenţa CMI [...] cu diagnosticele:

„Sechele AVC ischemic. Hemipareză stg. Hipertensiune stadiul II. CIC. Psihic

echilibrată, conştientă, are discernământ. S-a eliberat pentru a-i servi la notariat”.

Medicul a fost sancţionat de către Comisia de Disciplină judeţeană, motiv pentru

care depune în termen contestaţie.

Comisia Superioară de Disciplină a decis respingerea contestaţiei şi menţinerea

sancţiunii iniţiale deoarece aprecierea discernământului unei persoane poate fi efectuată

numai de către Comisia de Expertiză medico-legală psihiatrică. Un medic de familie nu

poate face aprecieri asupra prezenţei sau absenţei discernământului unei persoane.

Un medic psihiatru este sancţionat de Comisia de Discplină judeţeană pentru

faptul că a eliberat unei foste paciente un certificat medical după 9 ani de la un consult,

în care atestă existenţa discernământului critic, apreciind că aceasta are păstrat

discernământul privind administrarea propriilor bunuri dar nu are discernământ privind

dispoziţia. Medicul intimat contestă decizia de sancţionare.

Comisia Superioară de Disciplină a menţinut sancţiunea aplicată, considerând că

doar o Comisie de Expertiză medico-legală psihiatrică poate face aprecieri asupra

discernământului unei persoane.

89

Urmare a sesizărilor din mass-media referitoare la o persoană care a beneficiat

de concediu medical 8 luni într-un an, medicul de familie care a eliberat certificate

pentru un număr mare de zile de concediu medical a fost sancţionat de către Comisia de

Disciplină a Colegiului Medicilor judeţean. Medicul contestă decizia de sancţionare.

În cursul cercetării disciplinare s-a constatat că medicul intimat a acordat un

numar de 80 de zile de concediu medical, fără avizul Comisiei de Expertiză a Capacităţii

de Muncă, ce era necesar deoarece pacientul beneficiase în ultimele 12 luni de peste 90

de zile de concediu medical. De asemenea, s-au constatat: lipsa din fişa medicală a unei

adeverinţe cu numarul de zile de concediu medical de care a beneficiat pacientul în

ultimile 12 luni, completarea incorectă a concediu medical (retroactivitate de 48-72 de

ore, concediu medical înregistrat înainte cu mult timp de acordare), neconcordanţa între

diagnostic şi modul de abordare al bolii (deşi diagnosticul menţionat necesita obligatoriu

internare, aceasta nu s-a efectuat), internări ale pacientului care nu erau înregistrate în

registrul internărilor spitalului şi spitalizări care erau confirmate în registrul spitalului, dar

nu erau închise prin externare.

În aceste condiţii, Comisia Superioară de Disciplină concluzionează că este vorba

despre superficialitate şi neglijenţă în înregistrarea datelor în registrul de consultaţii şi în

acordarea de concedii medicale, ceea ce conduce la respingerea contestaţiei şi menţinerea

deciziei iniţiale.

VIII. DEFICIENŢE ADMINISTRATIVE

În unele dintre cazurile analizate de Comisia Superioară de Disciplină s-au

constatat deficienţe administrative şi organizatorice ale unităţilor sanitare, care au condus

singure sau în asociere cu deficienţele practicii medicale, la rezultate nefericite.

Conform Codului de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România,

„medicul nu poate fi obligat să îşi exercite profesia în condiţii ce ar putea compromite

calitatea îngrijirilor medicale şi a actelor sale profesionale, cu excepţia urgenţelor

90

medico-chirurgicale vitale. Totodată, “în cazul limitării prin constrângeri administrative

şi/sau economice a independenţei sale, medicul nu este răspunzător” (art. 9, 44).

Copil în vârstă de 3 ani şi 4 luni, cu sechele de encefalopatie hipoxică, respectiv

tetrapareză spastică, este internat, la cererea părinţilor, într-un centru medical privat

pentru realizarea unei investigaţii RMN de control cu substanţă de contrast, sub sedare

monitorizată.

Având declaraţia de acord pentru examen RMN semnată de aparţinătorul legal al

copilului, se realizează investigaţia imagistică, sub sedare cu Midazolam şi Propofol.

Pacientul este monitorizat pe parcursul examenului RMN cu trigger respirator, fără a se

menţiona nici un incident. Investigaţia se prelungeşte, dorindu-se o completare şi

necesită o nouă administrare de Propofol.

La ieşirea din sala de RMN se constată stopul respirator şi se încep manevrele de

resucitare cardio-respiratorie de către medicii intimaţi care apoi sunt ajutaţi de alţi

colegi, conform protocolului instituţiei. Sunt chemate în ajutor echipaje de urgenţă de

stat şi private, care sosesc la peste o oră şi care nu au făcut decât să consemneze

decesul.

Comisia de Disciplină de la nivel teritorial soluţionează cazul prin aplicarea de

sancţiuni medicului primar Medicină Nucleară, medicului specialist Radiodiagnostic şi

Imagistică Medicală şi medicului specialist ATI.

Medicii intimaţi contestă decizia la nivelul Comisiei Superioare de Disciplină.

În urma analizării dosarului, Comisia Superioară de Disciplină constată

următoarele:

- Examenul preanestezic a fost corect efectuat şi nu s-au constatat afecţiuni acute

suprapuse peste starea cronică a pacientului.

- Mediciul anestezist şi cel radiolog au avut o atitudine activă de evaluare şi

prevenire a riscurilor.

- Starea cronică a pacientului nu era susceptibilă de ameliorări previzibile pe

91

termen scurt/mediu, deci, amânarea examenului RMN nu aducea nici un beneficiu în

termeni funcţionali, iar faptul că procedura a fost efectuată şi înainte, în ciuda riscurilor

prezente şi la acel moment, dovedeşte utilitatea ei în diagnosticul/urmărirea bolii de bază.

- Alegerea tehnicii de asistenţă de anestezie-terapie intensivă, şi anume sedarea,

este corectă şi este în concordanţă cu recomandările privind procedurile de investigaţie la

pacientul pediatric. Drogurile alese (Midazolam şi Propofol) sunt droguri de elecţie în

anestezia modernă la pacientul pediatric şi oferă un profil de siguranţă superior drogurilor

de generaţie mai veche.

- Dozele de anestezic utilizate, chiar în mod repetat, sunt corecte, în concordanţă cu

particularităţile cazului şi ale procedurii.

- Procedura de sedare a fost indicată şi efectuată corect, conform cu standardele de

practică în anestezie-terapie intensivă şi în condiţiile recunoaşterii şi aprecierii prealabile

corecte a gradului de risc (ASA III).

- Conform Primului Standard de monitorizare în anestezie/sedare, anestezistul a

fost prezent nemijlocit tot timpul în proximitatea pacientului de la preluarea din sala de

preanestezie, în cursul examinării şi în perioada postexaminare, inclusiv în cursul

resuscitării.

- Resuscitarea cardio-respiratorie s-a efectuat corect, conform cu standardele de

practică în vigoare. Iniţierea precoce şi efectuarea corectă a resuscitării, însă, nu

reprezintă nici o garanţie pentru succesul acesteia. Succesul resuscitării este dependent în

cea mai mare măsură de terenul pacientului şi de afecţiunea care a dus la stopul cardio-

respirator. În cazul e faţă este vorba despre un organism debilitat cu patologie cronică

degenerativă lent evolutivă şi afectare acută supraadăugată (nediagnosticată şi netratată?),

ceea ce reduce rezervele funcţionale şi capacitatea de adaptare la factori de stres. ca

urmare a incapacităţii organismului de a răspunde compensator la factori perturbatori,

chiar minimi (sedarea) datorită multiplelor afectări cronice multisistemice preexistente

cunoscute.

- Măsurile de prevenire şi, mai apoi, de tratament a complicaţiilor au fost corecte şi

în concordanţă cu recomandările de practică în această specialitate, dar ele nu reprezintă

niciodată o garanţie a succesului.

92

Analiza dosarului indică faptul că familia nu a prezentat toate documentele

medicale solicitate de medicul anestezist şi nu a informat medicii asupra tuturor

medicamentelor administrate copilului în mod cronic, care ar fi putut interfera cu agenţii

utilizaţi în sedare/anestezie. În plus, familia nu a prezentat o recomandare scrisă a

examenului RMN de către un medic pediatru/neurolog/recuperare, care să justifice

efectuarea acestei examinări la un pacient cu risc. Deşi nu există legislaţie sau norme

scrise în acest sens, explorările cu risc nu ar trebui efectuate la cererea pacientului/familei

acestuia.

La acea dată nu exista aparatură specială de monitorizare electrocardiografică şi a

saturaţiei periferice în oxigen adecvată examinării RMN în centrul respectiv, deşi ea

exista pe piaţă. Aparatura de resuscitare/trusa de urgenţă nu se află în camera de trezire

post RMN. La data derulării evenimentelor nu exista un protocol scris de abordare a

pacientului pediatric care necesită examen RMN. Toate aceste observaţii sugerează

deficienţe administrative de organizare a activităţii în centrul medical respectiv. Ghidul

Naţional de sedare/anestezie a copilului în afara sălii de operaţie a fost publicat ulterior.

Gravidă, 34 ani, IG, IP, cu sarcină 38 săptămâni, făt viu, prezentaţie pelviană,

membrane intacte, travaliu, disgravidie medie, se internează în spital.

Se indică în mod corect şi se practică operaţie cezariană, pentru prezentaţie

distocică, disgravidie, obezitate, extrăgându-se un făt cu greutate de 3600 gr şi scor

Apgar 10.

Iniţial, evoluţia post operatorie a lehuzei a fost favorabilă.

După 36 ore, la ora 00.30, pacienta acută dureri abdominale difuze, pentru care

se administrează tratament antalgic.

La ora 9.00 se constată: meteorism, dispnee, lipsa tranzitului intestinal, pentru

care se recomandă clismă şi administrare de miostin, considerându-se că este vorba

despre acuze obişnuite în evoluţia post operatorie.

Evoluţia continuă să se agraveze, iar la ora 16.00 se constată: dispnee intensă,

tahicardie, cianoză, transpiraţii, polipnee, raluri de stază. Se stabileşte diagnosticul de

“Cord pulmonar. Embolie pulmonară”. Se începe tratamentul cu Clexan – 1 fiolă şi

93

Hemisuccinat de hidrocortizon, iar pacienta este intubată, cu suport ventilator şi

tratament tonic cardiac. În ciuda tratamentului aplicat, evoluţia este nefavorabilă,

pacienta decedând după 10 ore de tratament intensiv şi la 48 ore după operaţia

cezariană.

În urma efectuării autopsiei se constată: tromb mixt extins din artera pulmonară,

necroză corticală renală bilaterală, pielonefrită, obezitate (120 kg), steatoză hepatică,

fibroză portală, operaţie cezariană fără complicaţii locale.

În acest caz medicii au evaluat optimist evoluţia post operatorie şi nu au instituit

precoce postoperator tratament profilactic pentru tromboza deşi era vorba despre o

gravidă obeză şi cu HTA indusă de sarcină. Motivaţia oferită de medici este lipsa

Heparinei în farmacia spitalului, ceea ce denotă o neglijenţă gravă administrativă. Pe de

altă parte, se constată neimplicarea personalului medical şi nerespectarea protocoalelor

operatorii.

Gravidă, 36 ani, se internează în spital la ora 11.00, cu dg.: „Sarcină luna a IX-

a, VG, III P, făt viu, prezentaţie craniană, membrane intacte, travaliu, TA-160/90 mmHg,

obezitate”.

Examenul la internare relevă o dilataţie de 4 cm, membrane rupte, lichid

amniotic de culoare verde.

La ora 14.00, dilataţia devine 5 cm.

La ora 17.30, dilataţia este aproape completă, lichidul amniotic verde, craniul

fixat, BCF prezente, cu deceleraţii.

Datorită lipsei de progresie a travaliului se recomandă operaţia cezariană. Pentru

aceasta, este solicitat medicul curant, care nu este în spital şi care nu răspunde la

solicitare. În aceste condiţii, medicul de gardă solicită un alt medic de la domiciliu, care

decide transferul gravidei la alt spital, în alt oraş pentru lipsa condiţiilor de efectuare a

operaţiei. Nu se găseşte salvare disponibilă, motiv pentru care se solicită salvare de la

spitalul în care urma să fie transferată gravida. Salvarea soseşte după 40 minute şi după

încă 40 minute ajunge la destinaţie, unde se constată că pacienta prezintă ruptură

uterină şi făt mort. Se practică histerectomie totală şi ligatură de arteră hipogastrică,

evoluţia postoperatorie a mamei fiind favorabilă.

94

În acest caz, echipa de gardă nu a urmărit bolnava cu competenţă, iar medicul

curant nu a răspuns la solicitare. La acestea s-au adăugat deficienţele administrative şi

organizatorice ale spitalului în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor operatorii precum şi

deficienţele organizatorice ale sistemului de salvare. Toate acestea au contribuit la

complicaţiile grave care au survenit în acest caz, soldate în final cu decesul fătului şi

extirparea uterului mamei.

Gravidă, 30 de ani, se internează cu diagnosticul: „VG, IIP, Sarcină 40

Săptătmâni. Făt viu. Prezentaţie craniană. Membrane rupte. Lichid meconial. Travaliu.

Dilataţie 4- 5 cm”.

După o oră şi treizeci de minute se ajunge la dilataţie completă, BCF 132/min şi

sub perfuzie ocitocică femeia naşte în 20 minute un făt cu greutate de 3510 gr., scor

Apgar 9.

Parturienta prezintă ameţeli, transpiraţii, amauroză, tegumente marmorate, care

sunt interpretate de către medic ca simptome de alergie. Se suspendă perfuzia ocitocică

şi se administrează hemisuccinat de hidrocortizon.

Se produce expulzia placentei, cu sângerare de circa 200 ml, după care erupţia

se remite. Conform obiceiului serviciului de obstetrică, se face chiuretaj cu chiuretă

BUMM.

Imediat după naştere, TA ocilează între 100/60 mmHg şi 80/40 mmHg, lehuza

prezintă tahicardie şi stare de lipotimie. Se solicită consult cardiologic.

Lehuza devine confuză, cu dispnee, polipnee, sîngerare vaginală şi tulburări de

coagulare. Se suspicionează diabet zaharat (în analizele efectuate de urgenţă se constată

glicemia crescută) şi tromboembolism pulmonar.

După 1 oră de la naştere se produce stop cardiac. Se solicită un defibrilator, care

este adus de ambulanţă de la UPU (Spital pavilionar).

Manevrele de reanimare sunt ineficiente şi se declară decesul.

Autopsia confirmă tromboembolismul pulmonar.

În acest caz, Comisia Superioară de Disciplină a constatat grave deficienţe

administrative care au avut un impact important asupra evoluţiei.

95

Astfel, spitalul are un serviciu ATI în pavilionul de chirurgie şi este solicitat

pentru intervenţii de urgenţă. În acest caz, medicul ATI a putut veni după circa o oră.

Deasemeni, a trebuit sa fie adus defibrilator din servciul ATI.

Spitalul are deficienţe şi în organizarea farmaciei, care nu avea medicaţie adecvată

pentru cazurile de urgenţă, ca cel prezentat.

COMPONENŢA COMISIEI SUPERIOARE DE DISCIPLINĂ

A

COLEGIULUI MEDICLOR DIN ROMÂNIA

2005 – 2011

96

Conf. Dr. Ioan Beatrice - membru 2005-2011, preşedinte 2006-2011

Conf. Dr. Bălan Horia - membru

Dr. Bistriceanu Valeriu - membru

Prof. Dr. Brătucu Eugen - membru

Dr. Ciurea Jean - membru

Prof. Dr. Dermengiu Dan - membru şi preşedinte 2005-2006

Conf. Dr. Filipescu Daniela - membru

Dr. Franciuk Tereza - membru

Prof. Dr. Hudiţă Decebal - membru

Conf. Dr. Mihalache Gabriel - membru

Dr. Neagoe Adela - membru, reprezentant al Ministerului Sănătăţii

Prof. Dr. Oliviu Pascu- membru 2005-2006

Dr. Sîrbu Carmen - membru

Mihaela Ionică - secretară

BEATRICE GABRIELA IOAN este conferenţiar

universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie

„Gr.T.Popa” din Iaşi şi medic legist primar la Institutul de

Medicină Legală din Iaşi.

97

A absolvit Facultatea de Medicină a UMF „Gr.T.Popa” Iaşi în anul 1993 şi

Facultatea de Psihologie a Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi în anul 2002. În anul 1995 şi-a

început cariera universitară ca preparator la disciplina Medicină Legală. În ianuarie 1999

a devenit asistent universitar la disciplina Medicină Legală a UMF „Gr.T.Popa” Iaşi. În

2003 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale cu teza “Consumul de droguri- aspecte

bio-psiho-sociale, medico-legale şi legislative”. În perioada 2003-2004 a absolvit

programul de Master în Bioetică la Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio,

SUA. În anul 2004 a devenit şef de lucrări, iar în 2007 conferenţiar universitar la

disciplina Medicină Legală, Deontologie Medicală şi Bioetică a UMF „Gr.T.Popa” Iaşi.

Este Prodecan al Facultăţii de Medicină Iaşi, preşedinte al Comisiei de Bioetică a

Colegiului Medicilor din România, redactor şef adjunct al Revistei Române de Bioetică.

De asemenea, este membru al Biroului Executiv al Comitetului Director de Bioetică al

Consiliului Europei (CDBI), reprezentant al României la National Ethics Committees

Forum (Comisia Europeană), evaluator independent în Programul Cadru 7 (FP7) al

Comunităţii Europene şi membru al mai multor societăţi profesionale naţionale şi

internaţionale.

A participat la peste 50 de congrese, conferinţe, workshop-uri naţionale şi

internaţionale în domeniul Medicinei Legale şi Bioeticii.

A publicat 10 cărţi ca autor/coautor, 15 capitole în cărţi şi peste 60 de articole în

domeniile Medicină Legală şi Bioetică.

Este coordonator de cercetare în proiectul „Studii postdoctorale în domeniul eticii

politicilor de sănătate” (POSDRU/89/1.5/S/61879), membru în echipă sau expert în alte

cinci proiecte. A participat în proiecte finanţate de FP 6, Phare, UNIFEM.

HORIA

BALAN este

conferenţiar

universitar la

Universitatea de

Medicină şi Farmacie

„Carol Davila” din

98

Bucureşti şi medic primar de medicină internă la Spitalul

Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, din Bucureşti.

A absolvit Facultatea de Medicină Generală a UMF „Carol Davila” Bucureşti în

anul 1982, cu media generală 9,96. În acelaşi an şi-a început activitatea (primii doi ani în

mod benevol, fiind prerepartizat în învăţământul superior) în învăţământul superior,

conducând stagiile practice ale studenţilor la catedrele de Farmacologie şi de

Endocrinologie. Din anul 1984, după doi ani de stagiatură, desfăşurată în mare parte în

Clinicile Spitalului Colentina, şi-a început cariera universitară ca medic nivel II în

Catedra de Medicină Internă din cadrul Facultăţii de Stomatologie a UMF „Carol

Davila”. În iunie 1990, imediat ce a fost scos la concurs, a ocupat postul de asistent

universitar în Clinica respectivă.

În anul 1988 a obţinut titlul de medic specialist de Medicină Internă, iar în 1996

pe cel de medic primar de Medicină Internă. În anul 2002 a obţinut titlul de doctor în

ştiinţe medicale. În anul 1996 a devenit şef de lucrări, iar din 2002 este conferenţiar

universitar, şeful Clinicii de Medicină Internă- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov,

fiind şeful disciplinei de Medicină Internă, Facultatea de Medicină dentară a UMF

Bucureşti. Din 1997 are competenţă în ecografie generală, iar din 2005 a absolvit

Masteratul în Management Sanitar.

Este membru al Board-ului Societăţii de Medicină Internă şi al Societăţii Române

de Hipertensiune, face parte din conducerea Societăţii de Ultrasonografie în Medicină,

membru în Colegiul de redacţie al Revistei Române de Medicină Internă, membru al

Comitetelor de peer-review al revistelor Maedica şi Infomedica.

A participat la peste 60 de congrese, conferinţe, workshop-uri naţionale şi

internaţionale. A publicat 10 cărţi ca autor/coautor şi peste 120 de articole în domeniile

Medicinei Interne, Cronobiologiei şi Ecografiei. A fost responsabil de proiect în 2 grant-

uri internaţionale şi 2 naţionale şi director de proiect în 4 proiecte Viasan.

BISTRICEANU T. VALERIU, (n. 07.02.1955, Piatra

Neamţ).

Absolvent al UMF Gr.T.Popa Iaşi- 1981, specialitatea

medicină generală. Doctor în medicină al UMF Carol Davila-

99

2003 . Este doctorand în teologie din 2008. A absolvit un curs de competenţă în medicina

muncii, un curs de competenţă în planing familiar şi cursuri de formare continuă anuale.

Este medic de MG/MF în Buzău din anul 1981. Este medic instructor în MF

format prin programul olandez Matra în anii 1991-1993, profesor gr.1 din 1998 şi

director de grup şcolar postliceal sanitar. Este director şi fondator al Universităţii de vară

“Vasile Voiculescu”, ajunsă la a 8- a ediţie.

A fost vicepreşedinte al Societăţii medicilor de familie Buzău, vicepreşedinte al

Societăţii naţionale a medicilor de familie, preşedintele Federaţiei sindicatelor medicilor

de familie şi reprezentantul CMJ Buzău în Consiliul Naţional al CMR.

. Este preşedintele Societăţii medicilor de familie Buzău şi preşedintele şi

fondatorul Fundaţiei Academice “Vasile Voiculescu”.

Competenţe şi aptitudini artistice: expoziţii de fotografii şi fotografii publicate,

este directorul şi fondatorul Concursului literar de creaţie artistică pentru elevi şi studenţi

“Vasile Voiculescu arc de suflet peste timp” ajuns la a 12-a ediţie.

Cărţi publicate: Sfinţii doctori fără de arginţi, Genetica şi embriologie –noţiuni

fundamentale, Sistemul nervos – noţiuni fundamentale, Medicina generală,

Managementul în medicina familiei, Anatomia şi fiziologia omului. A publicat articole în

reviste de specialitate şi mass media.

Este membru în colectivul de redacţie al revistelor: Revista medicală română,

Practica medicală, Medicina familiei .

A pregătit medici specialişti de medicină de familie în calitate de medic

instructor, a susţinut cursuri în cadrul Universităţii de vară “Vasile Voiculescu”, a

participat cu lucrări la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, a predat cursuri în

invăţământul postliceal medical.

BRATUCU EUGEN, medic chirurg,

(n. 7.06.1945, Bucureşti).

Studii: absolvent al Facultăţii de Medicină Generală

”C. Davila” (1969), medic primar chirurgie generală

100

(1981), chirurgie oncologică, chirurgie laparoscopică, managementul serviciilor de

sănătate.

Activitate: profesor Chirurgie Facultatea de Medicină Bucureşti din 1995, director

General Spitalul Clinic “Caritas” (1999-2005), şef clinică (1990), şef catedră chirurgie

din 1990 la Spitalul Caritas şi din 2007 la Clinica Chirurgie 1, Institutul Oncologic

Bucureşti. Prodecan al Facultăţii de Medicină Bucureşti (1996-2004), Vicepreşedinte al

Societăţii Române de Chirurgie (2002-2008), conducător doctorat (1997), cercetător

ştiinţific gr. I (2002), membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale (2009),

membru CNFIS (2000), redactor şef adjunct Revista Chirurgia (1995 şi în prezent).

Cercetare: director a 5 granturi naţionale.

Publicaţii: Autor si coautor la 11 monografii şi capitole de specialitate, coordonator la 1

monogrrafie şi redactor şef la un volum de chirurgie. A publicat 57 articole din care 7

cotate ISI şi 50 cotate PUBMED, peste 190 comemtarii ştiinţifice. Peste 70 de citări în

baze de date naţionale şi internaţionale, în textul şi bibliografia unor publicaţii indexate.

Afilieri: membru onoare al Societăţii Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică

(1992), membru onoare al Societăţii de Chirurgie Laparoscopică (1997), membru al

Societăţii Europene de Chirurgie Digestivă (1995), membru CNATCDU (2001-2009).

Referinţe: Activitate prezentată în 4 enciclopedii naţionale: “Pagini din istoria chirurgiei

româneşti”, Ed. Academiei Române (2002); “Who’s Who Medical (2007); “Istoria

chirurgiei româneşti”, Ed. Academiei Române (2002); Enciclopedia Medicinii Româneşti

sec. XX” (2001).

Ca o recunoaştere a activităţii sale, a primit în anul 2000 “Ordinul Serviciu Credincios în

grad de ofiţer”.

CIUREA JEAN (n. 11 Oct. 1953 în oraşul Galaţi).

Studii: Liceul Teoretic „ Vasile Alecsandri”, Galaţi 1968-

1972, Universitatea de Medicină si Farmacie, Facultatea de

Medicină Generală, Bucureşti (1972-1978).

101

Competenţe : microneurochirurgie vasculară,

neurochirurgie stereotactică şi funcţională

Activitate didactică: preparator benevol la Catedra de Anatomie „Fr. Rainer” din anul

1973; predarea Sistemului Nervos Central, anul al II-lea, Catedra de Anatomie în cadrul

Departamentului de Anatomie a Universităţii „Carol Davila” 1978-1986 apoi 1999-2002

(atestat de Şeful de Catedră, Prof. Dr. Cezar Niculescu); curs studenţi integral -Cursul de

Neurochirurgie, Seriile de limba engleză, anul universitar 2002-2003, anul al V-lea,

Medicină Generală, Universitatea de Medicină şi Farmacie, „Gr.T. Popa”, Iaşi;

postuniversitare - predare în afara UMF-Cursul de Bioinformatică, Neuroştiinţe de Bază,

Masterat Institutul Politehnic Bucureşti (2003, 2004, 2005).

Autor manuale: 2001 Neurosurgery - Practical Guide, Jean Ciurea, Nicolae Ianovici,

Florin Mircea Grămadă, Ed „Gh Asachi”, Iaşi, ISBN 973-8292-32-8

Participare comisii evaluare: Viasan

Membru comisii de specialitate, societăţi ştiinţifice şi profesionale: Comisia de Urgenţă

în cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei; Societatea Română de Resuscitare (membru

fondator); Societatea Română de Neurofiziologie; Societatea Română de Neurochirurgie;

Societatea Română de Neurochimie; Societatea Română de Neuroştiinţe; Societatea

Europeană de Neurochimie (ESN); Societatea Internaţională de Neurochimie(ISN);

Euroacademia Multidisciplinaria Neurotraumatologica; Societatea Europeană de

Neurochirurgie Stereotactică şi Funcţională – European Society for Stereotactic and

Functional Neurosurgery – ESSFN (membru al Comitetului Executiv).

102

DERMENGIU DAN, (n 7.04. 1957, Constanţa).

Absolvent al Facultăţii de Medicină Generală a UMF “Carol Davila” Bucureşti (1983),

Doctor în Medicină (1995).

Preşedinte al Comisiei Superioare de Medicină Legală a IML Bucureşti, preşedinte al

Consiliului Superior de Medicină Legală, director general al INML “Mina Minovici”,

Profesor, şef al Catedrei de Medicină Legală, UMF „Carol Davila”.

A fost Visiting lecturer şi ulterior Visiting Professor la University of Huddersfield, Faculty of

Applied Sciences (UK).

Reprezentant al României la Council of Europe –Committee for the Prevention of Torture

and Inhuman or Degrading Treatment or Punishment- CPT.

Este membru fondator al Societăţii Române de Medicină Legală, membru corespondent

al Societăţii Germane de Medicină Legală, membru al International Academy of Legal

Medicine, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.

A contribuit fundamental la înfiinţarea în România a primului laborator de identificare

ADN acreditat internaţional (International Society of Forensic Genetics, GEDNAP). A

catalizat modernizarea toxicologiei medico-legale româneşti. A implementat în premieră

intr-un cadru instituţional, sistemul de management al calitatii SR EN ISO 9001: 2001 /

ELOT EN ISO 9001:2000, adaptat specificului medico-legal.

Este editor al Revistei Române de Medicină Legală, membru în International Board of

Editors al American Journal of Forensic Medicine and Pathology, membru al consiliului

ştiinţific al revistei „Rechtsmedizin”, membru al Colegiului editorial al Revistei Române

de Bioetică.

103

A publicat peste 130 de lucrări ştiinţifice, două capitole în Tratat de Medicină Legală

(Ed. Medicală, 1995), trei monografii originale: Investigaţii biochimice actuale în

tanatologie, 1998; Patologie Medico-Legală, Ed. Viaţa Medicală Românească, 2002;

Toxicologie medico-legală, Ed. Viaţa Medicală Românească (premiul “Constantin I.

Parhon” - 2009).

A primit Ordinul “Meritul Sanitar” în grad de Comandor (2004).

FILIPESCU DANIELA este conferenţiar universitar la

UMF “Carol Davila” Bucureşti, catedra ATI Fundeni şi medic

primar ATI, şef secţie ATI Cardiacă II la Institutul de Urgenţă

pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr.C. C. Iliescu”, Bucureşti.

A absolvit Facultatea de Medicină Generală la UMF “Carol

Davila” (1983). Din 2011 este director medical la Institutul „Prof.

Dr.C. C. Iliescu”. Din 2005 estemembru în comisia ATI a

Ministerului Sănătăţii. A urmat studii de specializare în ATI cardio-vasculară în Franţa

(1990-1991 şi 1995) şi în SUA (1993). A obţinut Diploma de Specializare

Interuniversitară (DIS) a Institutului de Anesteziologie, Universitatea Rene Descartes din

Paris (1991) şi Diploma Europeană de Anesteziologie a Academiei Europene de

Anesteziologie (EAA-1993).

În anul 2002 a obţinut titlul de doctor în medicină, iar in perioada 2003-2004 a urmat

cursuri de masterat în “Managementul serviciilor sociale şi de sanatate”.

A publicat o monografie, 6 capitole în tratate, 15 capitole în manuale şi 24 de capitole în

cărţi de specialitate. Este autor/co-autor la 8 articole publicate în reviste cotate ISI (IF peste

36), cu peste 170 de citări, 7 articole publicate în reviste internaţionale, 38 de articole în

reviste naţionale cotate CNCSIS, 38 de articole publicate în reviste naţionale de specialitate,

colaborator la 8 articole ISI. A susţinut 13 conferinţe în străinătate şi 85 în ţară.

Este membru în senat şi secretar al Societăţii Române de ATI (SRATI), membru fondator

şi preşedinte al Societăţii Române de Anestezie Terapie Intensivă-Cardiacă şi Tehnologie

Extracorporală (SRATICTE), al Anemia Working Group (AWG) - Romania, membru

fondator şi secretar al Societăţii de Medicină Transfuzională, membru în Societatea

104

Română de Cardiologie şi în Societatea Română de Chirurgie Cardiovasculară. Este

membru al Comitetului Director al mai multor asociaţii profesionale de profil din Europa

şi SUA.

Membru în grupuri de cercetare internaţională. Investigator principal în 10 studii

internaţionale şi partener în 2 granturi naţionale.

Este membru în colegiul editorial al Jurnalului Român de Anestezie şi Terapie Intensivă

şi redactor şef adjunct al Revistei Române de Anestezie şi Terapie Intensivă.

FRANCIUK TEREZA-EUGENIA, (n. 07.10.1956, Bucureşti).

Locul de muncă actual: CMI Dr.Franciuk Tereza, Bucureşti.

A absolvit Facultatea de Pediatrie- UMF Bucureşti în 1983 şi apoi Rezidenţiatul

de medicină de familie- UMF Bucureşti. A devenit medic specialist în medicină de

familie în 1994 şi medic primar în medicină de familie în anul 1998. În anul 2000 a

devenit Instructor de medicină de familie.

A lucrat ca medic medicină generală-pediatrie la dispensarul „Nitu Vasile”

Bucureşti (1990-1998); medic medicină generală sector 5, Bucureşti (1986-1990); medic

Staţia de Salvare sect.5, Bucureşti (1986-1990); medic stagiar-IOMC Bucureşti (1983-

1986).

A absolvit mai multe cursuri postuniversitare.

A participat la mai multe conferinţe şi congrese. A obţinut Premiul 1 al

Congresului Naţional de Medicină de Familie, Bucureşti- 2009 şi Premiul 1 la primul

Congres al Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti- 2005.

Este autoare/coautoare a mai multor articole şi comunicări medicale.

A fost membru al board-ului Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti (1998-

2003). Este membru al comisiei de medicină de familie a Colegiului Medicilor Bucureşti.

105

HUDIŢǍ DECEBAL este Profesor, Departamentul

de Obstetrică şi Ginecologie al UMF “Carol Davila”

Bucureşti şi şeful Clinicii de Obstetrică şi Ginecologie

Spitalul Clinic “Dr. I. Cantacuzino”.

A absolvit Facultatea de Medicină a UMF “Carol Davila”,

Bucureşti (1967), în perioada 1967-1969 a efectuat stagii de

Internat în Spitale Universitare din Bucureşti, în perioada

1969-1972, stagiu de Rezidenţă în Obstetrică şi Ginecologie.

În perioada 1974-1993 a fost asistent universitar, şef de lucrări şi conferenţiar la UMF

“Carol Davila”. În anul 1987 a obţinut titlul de Doctor în medicină.

Activitate ştiinţifică: preşedintele Societăţii Naţionale de Obstetrică şi

Ginecologie din România (1998 – 2002), preşedintele Asociaţiei Medicale de Menopauză

din România (din 1995), embru al Comitetului Naţional al Consiliului Academic al UMF

“Carol Davila”(din 2004), membru în Consiliul Societăţii Europene de Menopauză şi

Andropauză (2000 -2006), membru în Board-ul revistei European Menopause Journal

(Maturitas), membru în Board-ul revistei “Climacteric” –Societatea Internaţională de

Menopauză, coordonator al Programului Naţional de Menopauză (2000- 2005), membru

în Grupul de Lucru OMS pe tema “Anemia în Obstetrică şi Ginecologie” (1998- 2000),

membru în Colegiul de Redacţie al Revistei Societăţii Române de Obstetrică şi

Ginecologie, membru în Colegiul de Redacţie al Revistei Gineco.ro, recunoscută ISI, din

2006.

Este membru în asociaţii profesionale romîneşri şi internaţionale.

106

Este coordonator Program Comun Universitar de Colaborare cu Cedar Sinai

Medical Center, LA, SUA în domeniul dreptului de autor şi proprietate în activităţi

ştiintifice cu UMF “Carol Davila”, coordonator Naţional pentru Proiectul European “Low

Birth Weight”, în colaborare cu Cedar Sinai Medical Center.

Autor a peste 300 de articole publicate şi lucrări prezentate la congrese.

Coordonator de teze de doctorat (10) şi programe de cercetare.

MIHALACHE GABRIEL CONSTANTIN (n.

18.05.1952, Brad, jud. Hunedoara), membru în Comisia

Superioară de Disciplină (2005-2011).

Absolvent al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din

cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “V. Babeş”

Timişoara (1978).

A obţinut titlul de Doctor în ştiinţe medicale în anul 2001.

A absolvit programul de Masterat în Management europen de sănătate publică în cadrul

Universităţii din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie.

În prezent este Conferenţiar universitar la Disciplina de Medicină Legală, Catedra

Anatomie, Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea, şef al Catedrei de Anatomie,

Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea, medic şef Serviciul Judeţean de Medicină

Legală Bihor – Oradea din anul 2001.

A publicat 196 lucrări, 3 monografii şi 5 cărţi.

Este membru în: Societatea Română de Medicină Legală (1990-); Academia de

Ştiinţe, Literatură şi Artă Oradea – ASLA(2000-); Uniunea Medicală Balcanică (2004-);

Societatea Balcanică de Medicină Legală(2004-); Societatea Naţională de Morfologie

107

Normală şi Patologică (2004-); Comisia Superioară de pe lângă Institutul Naţional de

Medicină Legală “Mina Minovici” Bucureşti (2006-); Societatea Mediteraneană de

Medicină Legală (2009-).

Hobby: sculptură în lemn – expozţii la Consiliul Europei Strasbourg 1999,

Ungaria, lucrări în SUA, Canada, Japonia, Australia etc.

NEAGOE ADELA PETRINIA (născută la Câmpulung, jud. Argeş), membru al

Comisiei Superioare de Disciplină (2005-2011)- reprezentantă a Ministerului Sănătăţii.

A urmat Facultatea de Pediatrie a UMF ”Carol Davila” din Bucureşti (1979-

1985) şi rezidenţiatul în specialitatea Pediatrie (1991- 1994) la Institutul Clinic Fundeni.

A obținut titlurile de medic specialist (1994) și medic primar (1998), urmând şi

numeroase alte programe de formare: competenţă în ”Conducerea serviciilor medicale şi

sociale” (1998), competenţă în ”Ecografie generală”, alte programe de scurtă durată

certificate de UMF ”Carol Davila” şi de Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul

Sanitar Bucureşti.

După obţinerea gradului de medic primar, a devenit preocupată de lărgirea

orizontului clinic la nivel populaţional, completându-şi formarea cu programe de sănătate

publică, management sanitar şi administraţie. A devenit specialist (2003) şi apoi primar

(2008) în specialitatea ”Sănătate publică şi management”, a obţinut titlul de doctor în

ştiinţe medicale în domeniul Medicină socială (2006) şi a absolvit Programul de Formare

Specializată în Administraţia Publică pentru Înalţi Funcţionari Publici (2006).

Şi-a început activitatea ca medic stagiar la Spitalul Orăşenesc Râmnicu Sărat

(1985 – 1988) şi apoi a lucrat ca medic pediatru în comuna Glodeanu Siliştea, judeţul

Buzău (1988 – 1991). După finalizarea rezidenţiatului a lucrat ca medic specialist

pediatru, iniţial la Casa de copii şcolari nr. 2, Bucureşti, apoi la Centrul Medical de

Diagnostic şi Tratament Dorobanţi, pe care l-a şi coordonat o perioadă, ca director. Din

anul 1996 s-a angajat la Ministerul Sănătăţii, ca medic inspector, având responsabilităţi

de organizare şi administraţie sanitară. A avansat rapid în cariera administrativă,

108

devenind şef serviciu în cadrul Secretariatului general al Ministerului Sănătăţii (1999 –

2003), apoi secretar general adjunct (din 2003 până în prezent), în această perioadă

îndeplinind şi responsabilităţi de secretar general. La nivelul Ministerului Sănătăţii s-a

implicat cu profesionalism în implementarea măsurilor de reformă, în special prin

coordonarea procesului legislativ şi prin reprezentarea instituţiei în relaţia cu celelalte

ministere şi cu Secretariatul General al Guvernului. Aceeaşi prezenţă dedicată a avut-o şi

în relaţia cu Colegiul Medicilor din România.

OLIVIU PASCU, (n. 6.05.1939, Codlea – Braşov).

Studii: Liceul “Gheorghe Lazăr”Sibiu, Facultatea de Medicină

Cluj-Napoca (1963), extern şi intern clinic(1962-1963)

Activitate: medic Bistriţa Bârgăului (1966), preparator (1968),

asistent (1971) şef lucrări (1982), conferenţiar (1990), profesor

(1991) la Clinica III Medicală, UMF-Cluj, decan(1990-1992),

rector (1992-2000) UMF Cluj

Specializări: Medicină internă (sp.1971, primar 1981) gastroenterologie (sp.1991,

primar 1993). Doctor în medicină din 1975.

Lucrări ştiinţifice publicate în principalele reviste de specialitate din România şi

din străinătate 173; Pub Med: 78. Autor a 45 tratate monografii şi cursuri.

Vicepreşedinte al Societăţii Române de Gastroenterologie (1970), Membru în

Colectivul de redacţie al Revistei Clujul Medical (1990), Colectivul de redacţie al

Revistei Br. Med. J. versiunea română (1990), Membru de Onoare al Societăţii Italiene

de Gastroenterologie (1994), Colectivul Redacţional al Romanian Journal of

Gastroenterology (1994), Asociaţiei “Balint Ascona” Elveţia (1994), Colegiului Regal al

Medicilor din Edinburg – FRCP(1995), Colegiul de Redacţie al Acta Endoscopica –

Franţa (1995), Academia de Ştiinţe Medicale din România (1996), membru fondator al

Societăţii Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică (1996), al Societăţii Române de

Ultrasonografie în Medicină şi Biologie (1997), membru al Academiei de Medicină din

Polonia (1998), vicepreşedinte al Societăţii Române de Medicină Internă (2000-2004),

109

Preşedinte al Societăţii Române de Endoscopie digestivă (2001-2005), Preşedinte de

onoare al Societăţii Române de Endoscopie digestivă (2011), vicepreşedinte Comisie

Medicală CNATDC (2004), Preşedintele comisiei de gastroenterologie MS

(2005,2009,2011), High Level Expert Group (2005), Comisia prezidenţială politici

sanitare (2008), Preşedintele Comisiei de Experţi pentru tratamentul hepatitelor virale a

CNAS (2009), Preşedintele comisie de Etică a UMF Cluj (2009-prezent).

A obţinut numeroase premii în România şi străinătate.

SÎRBU CARMEN –ADELLA, (n. Ploieşti-

România)

Loc de muncă actual: Spitalul Universitar de

Urgenţă Militar Central ,,Carol Davila”, Bucureşti.

Studii:

1979-1983 - Liceul „Mihai-Viteazul”-Ploieşti , profilul

matematică-fizică

1983-1989 - Universitatea Medicina şi Farmacie

Bucureşti , Facultatea Medicină Generală

1995 – 2000 – Rezidenţiat în neurologie ;

1998 –2004- Doctorat , curs fără frecvenţă ;

2005- 2007- Master în managementul sănătăţii publice şi al serviciilor de sănătate.

Experienţa profesională: 1989 - 1991 – Medic stagiar la Spitalul Militar Central;

1991 - 1994 – Practician generalist, U.M. Berceni şi Bucov, Prahova; 1995 - Centrul de

Cercetări al Armatei; 1995 - 2000 – Rezidenţiat în Neurologie; 1999- Medic specialist

neurolog ; 2000 -2001- Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială ; 2001-

prezent - Clinica de Neurologie a Spitalului Militar Central Bucureşti ; 2003 -

Competenţă în Ultrasonografie Doppler Cerebrală ; 2004 - Medic primar neurolog ;

2004- Doctor în ştiinţe medicale

Absolventă a unor cursuri de pregătire profesională, peste 20 în ţară şi peste 10 în

străinătate.

110

Membră a 12 organizaţii profesionale naţionale şi internaţionale.

Deţinatoare a 4 premii naţionale pentru lucrări publicate în ţară şi unul internaţional.

Subinvestigator în 8 studii clinice multicentrice internaţionale de fază II, III si IV.

10 monografii redactate ca unic autor sau coautor.

24 de lucrări ştiinţifice în reviste româneşti şi 7 în reviste internaţionale, dintre care 3

cotate ISI.

Lucrări prezentate la simpozioane, conferinţe, congrese: 62 interne şi 35 externe.

Participări la conferinţe, congrese şi simpozioane: 96 interne, 68 externe.

ANEXA 1

CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ

AL COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMÂNIA

CAPITOLUL I

Domeniul de aplicare şi principii generale

Art. 1. - Prezentul cod cuprinde normele de conduită obligatorii în legătură cu exerciţiul

drepturilor şi îndatoririlor profesionale ale medicului.

Art. 2. - Prevederile prezentului cod, atât cele ce reamintesc regulile morale pe care

orice medic trebuie să le respecte, cât şi cele care privesc aspecte tehnice, precum şi

comportarea faţă de confraţi, sunt obligatorii pentru medicii din evidenţa Colegiului

Medicilor din România. Medicii care au activităţi în învăţământ răspund în respectarea

prevederilor prezentului cod de cei pe care îi au în îndrumare.

Art. 3. - Sănătatea omului este ţelul suprem al actului medical. Obligaţia medicului

constă în a apăra sănătatea fizică şi mentală a omului, în a uşura suferinţele, în respectul

vieţii şi demnităţii persoanei umane, fără discriminări în funcţie de vârstă, sex, rasă, etnie,

religie, naţionalitate, condiţie socială, ideologie politică sau orice alt motiv, în timp de

111

pace, precum şi în timp de război. Respectul datorat persoanei umane nu încetează nici

după decesul acesteia.

Art. 4. - În exercitarea profesiei sale, medicul acordă prioritate intereselor pacientului,

care primează asupra oricăror alte interese.

Art. 5. - În exercitarea profesiei sale, medicul este obligat să respecte drepturile

fundamentale ale omului şi principiile etice în domeniul biomedical. Colegiul Medicilor

din România va actualiza periodic prevederile prezentului cod în concordanţă cu

declaraţiile şi convenţiile la care România este parte, privind etica în domeniul

biomedical.

Art. 6. - Este interzis medicului, în exercitarea profesiei sale, să impună pacientului

opiniile sale personale de orice natură ar fi acestea.

Art. 7. - Medicul nu trebuie să înceteze niciodată, în decursul vieţii sale profesionale, să

îşi însuşească achiziţiile ştiinţei medicale, în scopul îmbunătăţirii cunoştinţelor sale

medicale.

Art. 8. - Medicul trebuie ca, în conformitate cu abilităţile şi cunoştinţele sale, să

contribuie la informarea obiectivă a publicului şi autorităţilor medicale în ceea ce priveşte

problemele medicale. Medicul care oferă informaţii medicale în mass-media trebuie să

verifice modul în care afirmaţiile sale sunt făcute publice şi să ia atitudine în cazul

denaturării acestora.

CAPITOLUL II

Îndatoriri generale

SECŢIUNEA A

Despre independenţa profesională a medicului şi responsabilitate

Art. 9. - Medicul are independenţă profesională absolută, libertatea absolută a

prescripţiilor şi actelor medicale pe care le consideră necesare, în limitele competenţei

sale, şi este răspunzător pentru acestea. În cazul limitării prin constrângeri administrative

şi/sau economice a independenţei sale, medicul nu este răspunzător.

112

Art. 10. - Medicul nu va garanta vindecarea afecţiunii pentru care pacientul i s-a

adresat.

Art. 11. - În activitatea medicală ce se desfăşoară în echipă (secţii de spital, proces de

învăţământ medical tip rezidenţiat), răspunderea pentru actele medicale aparţine şefului

echipei, în limitele atribuţiilor administrative de coordonare, şi medicului care efectuează

direct actul medical, în limitele competenţei sale profesionale şi rolului care i-a fost

atribuit de şeful echipei. În echipele interdisciplinare, şeful echipei se consideră a fi

medicul din specialitatea în care s-a stabilit diagnosticul major de internare, dacă nu

există reglementări speciale care să prevadă altfel.

Art. 12. - Încredinţarea totală sau parţială a obligaţiilor proprii către alte persoane, în

lipsa controlului personal, constituie abatere deontologică.

Art. 13. - Exprimarea consimţământului informat al pacientului pentru tratament nu

înlătură responsabilitatea medicului pentru eventualele greşeli profesionale.

SECŢIUNEA B

Secretul profesional

Art. 14. - Secretul profesional este obligatoriu, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege.

Art. 15. - Fac obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, în timpul exercitării

profesiei sale, a aflat direct sau indirect în legătură cu viaţa intimă a bolnavului, a

familiei, a aparţinătorilor, precum şi probleme de diagnostic, prognostic, tratament,

diverse circumstanţe în legătură cu boala. Secretul profesional persistă şi după terminarea

tratamentului sau decesul pacientului.

Art. 16. - Secretul profesional trebuie păstrat şi faţă de aparţinători, dacă pacientul nu

doreşte altfel.

Art. 17. - Secretul profesional trebuie păstrat faţă de colegi, cadre sanitare şi instituţiile

medicale care nu sunt implicate în actul medical al pacientului în cauză.

Art. 18. - În comunicările ştiinţifice cazurile vor fi în aşa fel prezentate încât identitatea

bolnavului să nu poată fi recunoscută.

Art. 19. - În cazul în care nu este contrar intereselor pacientului, medicul curant va

permite accesul mass-media la pacient numai cu acceptul acestuia. Medicii şefi ai

113

unităţilor medicale sunt obligaţi să ia toate măsurile în aşa fel încât accesul mass-media la

pacient să se facă numai cu acceptul medicului curant şi al pacientului. Acordarea de

informaţii cu privire la un anumit caz se poate face numai cu acordul pacientului, al

medicului curant şi al şefului unităţii medicale.

Art. 20. - Evidenţele medicale trebuie păstrate ca materiale secrete profesionale.

SECŢIUNEA C

Reguli generale de comportament în activitatea medicală

Art. 21. - Medicul nu poate trata un pacient fără a-l examina medical în prealabil,

personal. Numai în cazuri excepţionale, de urgenţă sau în cazuri de forţă majoră

(îmbolnăviri pe nave maritime aflate în mers, pe avioane în zbor, locuri inaccesibile sasu

în timp util) se vor da indicaţii de tratament prin mijloace de telecomunicaţii.

Art. 22. - Medicul poate executa o activitate medicală doar dacă are pregătire şi practică

suficientă pentru aceasta. Această prevedere nu se aplică în cazuri de urgenţă vitală, care

nu poate fi rezolvată altfel.

Art. 23. - Medicul poate utiliza numai aparate de diagnostic sau tratament autorizate şi

pentru mânuirea cărora are pregătire ori suficientă practică.

Art. 24. - Dacă în urma examinării sau în cursul tratamentului medicul consideră că nu

are suficiente cunoştinţe ori experienţă pentru a asigura o asistenţă corespunzătoare, va

solicita un consult, prin orice mijloace, cu alţi specialişti sau va îndruma bolnavul către

aceştia.

Art. 25. - În caz de pericol de moarte iminent, medicul va rămâne lângă pacient atât

timp cât este nevoie de ajutorul lui profesional.

Art. 26. - Pacientul nevindecabil va fi tratat cu aceeaşi grijă şi aceeaşi atenţie ca şi cel

care are şanse de vindecare.

Art. 27. - Medicul va informa pacientul asupra bolii acestuia, tratamentului necesar şi a

şanselor de însănătoşire. Medicul va evita să trezească prin comportamentul lui imaginea

unei boli mai grave decât este ea în realitate.

114

Art. 28. - Medicul va păstra o atitudine de strictă neutralitate şi neamestec în

problemele familiale ale bolnavului, exprimându-şi părerea numai dacă este solicitat şi

numai dacă intervenţia este motivată de interesul sănătăţii bolnavului.

Art. 29. - Medicul nu trebuie să se implice în problemele legate de interesele materiale

din familia bolnavului său.

SECŢIUNEA D

Obligativitatea acordării asistenţei medicale

Art. 30. - Medicul care se găseşte în prezenţa unui bolnav sau rănit în pericol are

obligaţia să îi acorde asistenţă la nivelul posibilităţilor momentului şi locului ori să se

asigure că cel în cauză primeşte îngrijirile necesare.

Art. 31. - În caz de calamităţi naturale sau accidentări în masă, medicul este obligat să

răspundă la chemare, chiar să îşi ofere de bunăvoie serviciile medicale imediat ce a luat

cunoştinţă despre eveniment.

Art. 32. - Medicul poate refuza acordarea de îngrijiri de sănătate din motive personale

sau profesionale temeinice, îndrumând pacientul spre alte surse de îngrijire medicală, cu

excepţia situaţiilor de urgenţă. Medicul este obligat să pună la dispoziţie confratelui care

preia pacientul toate informaţiile medicale referitoare la caz.

SECŢIUNEA E

Întreţinerea şi folosirea cunoştinţelor profesionale. Educaţia medicală continuă

Art. 33. - Medicii au datoria de a-şi perfecţiona continuu cunoştinţele profesionale.

Art. 34. - În folosirea unor metode terapeutice noi trebuie să primeze interesul

pacientului, iar acestea nu pot fi utilizate decât după evaluarea raportului risc-beneficiu.

SECŢIUNEA F

Integritatea şi imaginea medicului

115

Art. 35. - Medicul trebuie să fie model de comportament etico-profesional, contribuind

la creşterea nivelului său profesional şi moral, a autorităţii şi prestigiului profesiunii

medicale pentru a merita stima şi încrederea pacienţilor şi a colaboratorilor.

Art. 36. - Medicul nu trebuie să se folosească de un mandat electiv, o funcţie

administrativă sau de alte autorităţi pentru a-şi creşte clientela.

Art. 37. - Medicul poate folosi numai titlul la care are dreptul, conform pregătirii sale

profesionale.

Art. 38. - Informările privind serviciile medicale sunt acceptate, cu condiţia să fie

corecte, şi se pot referi la:

a) sediul profesional, orele de funcţionare, conducerea instituţiei medicale;

b) specialitatea şi titlul medicului;

c) metodele de diagnostic şi tratament folosite. Aceste informaţii trebuie să se refere

numai la metode de diagnostic şi tratament fundamentate ştiinţific şi acceptate în lumea

medicală. Nu trebuie să conţină informaţii eronate sau care ar putea induce pacienţii în

eroare;

d) tarifele percepute.

Aceste informaţii nu trebuie să inducă pacienţilor impresia că neapelarea la serviciile

medicului respectiv le poate pune în pericol starea de sănătate fizică sau psihică.

Art. 39. - Medicul nu poate face reclamă unor medicamente sau bunuri medicale de

consum. Menţionarea denumirii unor medicamente sau bunuri medicale în cuprinsul unor

articole, cărţi, făcută în scop ştiinţific, nu se consideră reclamă.

Art. 40. - Medicul nu trebuie să facă propagandă în mediile nemedicale sau chiar

medicale unor procedee de diagnostic ori tratament insuficient probate, fără să sublinieze

şi rezervele ce se impun.

Art. 41. - Este contrară eticii înţelegerea dintre doi medici, între medic şi farmacist sau

între medic şi un cadru auxiliar pentru obţinerea de avantaje materiale.

Art. 42. - Este interzisă medicului practician implicarea în distribuirea unor remedii,

aparate sau produse medicamentoase autorizate ori neautorizate.

Art. 43. - Este interzisă practicarea de către medic a unor activităţi care dezonorează

profesia medicală. Orice medic trebuie să se abţină, chiar în afara vieţii profesionale, de

la acte de natură să ducă la desconsiderarea acesteia.

116

Art. 44. - Medicul nu poate fi obligat să îşi exercite profesia în condiţii ce ar putea

compromite calitatea îngrijirilor medicale şi a actelor sale profesionale, cu excepţia

urgenţelor medico-chirurgicale vitale.

Art. 45. - Medicul nu poate propune sau aplica pacientului ca benefice ori lipsite de

riscuri remedii sau procedee iluzorii ori insuficient probate. Orice practică neştiinţifică

este interzisă.

Art. 46. - Este interzisă acordarea de facilităţi, colaborarea sau sprijinirea oricărei

persoane care practică ilegal medicina. Medicul are obligaţia de a sesiza existenţa unor

astfel de situaţii colegiului teritorial al medicilor.

SECŢIUNEA G

Onorarii şi atragerea bolnavilor

Art. 47. - Este interzisă emiterea oricărui document medical care ar aduce pacientului

un avantaj material nejustificat sau ilicit.

Art. 48. - Este interzisă medicului practicarea concurenţei neloiale, inclusiv prin

practicarea unor tarife minimale, vădit disproporţionate faţă de costul real al serviciului

medical, în scopul atragerii clientelei. Este admis serviciul gratuit în scopuri filantropice,

cu informarea colegiului teritorial al medicilor cel mai târziu la 3 zile după acordarea

asistenţei medicale.

CAPITOLUL III

Îndatoriri faţă de bolnavi

SECŢIUNEA A

Respectarea drepturilor persoanei

Art. 49. - Medicul trebuie să respecte dreptul persoanei în privinţa opţiunii libere asupra

medicului său curant şi chiar să faciliteze această posibilitate.

117

Art. 50. - Un medic care este solicitat sau are obligaţia să examineze o persoană privată

de libertate ori să dea îngrijiri în mediu carceral nu poate nici direct, nici indirect, fie şi

numai prin simpla prezenţă, să cauţioneze sau să favorizeze atingerea integrităţii fizice

ori psihice a vreunui deţinut, inclusiv a demnităţii acestuia. Dacă medicul constată că

persoana privată de libertate a suportat maltratări, are obligaţia să informeze autoritatea

judiciară.

SECŢIUNEA B

Relaţia cu pacientul

Art. 51. - Exercitarea profesiei medicale nu trebuie făcută impersonal, ci încercând

stabilirea unei relaţii umane cu pacientul, pentru ca, la nevoie, compasiunea din partea

medicului să nu pară un act formal.

Art. 52. - Este interzis ca medicul curant să întreţină relaţii sexuale cu pacienţii săi sau

să-i supună pe aceştia unor acte degradante pentru fiinţa umană.

Art. 53. - Medicul trebuie să dea dovadă de diligenţă maximă în stabilirea

diagnosticului, tratamentului adecvat şi în evitarea complicaţiilor previzibile la pacientul

aflat în îngrijirea sa.

Art. 54. - Prescripţiile medicale trebuie formulate cât mai clar, medicul asigurându-se

că a fost înţeles complet de către bolnav şi anturajul acestuia, mergând până la încercarea

de a supraveghea executarea tratamentului.

Art. 55. - Din momentul în care a răspuns unei solicitări, medicul este automat angajat

moral să asigure bolnavului în cauză îngrijiri conştiincioase şi devotate, inclusiv prin

trimiterea pacientului la o unitate medicală sau la un specialist cu competenţe superioare.

Art. 56. - Medicul curant are obligaţia de a face toate demersurile medicale pentru a

facilita pacientului său obţinerea drepturilor sale ce decurg din starea de boală.

Art. 57. - În caz de război, cataclisme, epidemii şi atentate, medicul nu are dreptul să îşi

abandoneze bolnavii, cu excepţia unui ordin formal al unei autorităţi competente în

conformitate cu legea.

SECŢIUNEA C

Consimţământul

118

Art. 58. - Pentru orice intervenţie medicală diagnostică sau terapeutică este necesar

consimţământul informat al pacientului.

Art. 59. - Consimţământul pacientului va fi exprimat în condiţiile legii.

Art. 60. - Consimţământul va fi dat după informarea pacientului asupra diagnosticului,

prognosticului, alternativelor terapeutice, cu riscurile şi beneficiile acestora.

Art. 61. - În situaţia pacienţilor minori, incompetenţi sau care nu îşi pot exprima voinţa,

consimţământul va aparţine reprezentanţilor legali. Dacă medicul curant apreciază că

decizia reprezentantului legal nu este în interesul pacientului, se constituie o comisie de

arbitraj de specialitate pentru a evalua cazul şi a lua decizia.

Art. 62. - În situaţii de urgenţă, când este pusă în pericol viaţa pacientului, iar acesta nu

îşi poate exprima voinţa şi rudele sau reprezentanţii legali nu pot fi contactaţi,

consimţământul este implicit, iar medicul va face tot ceea ce este posibil pentru salvarea

pacientului, urmând ca informarea acestuia să se facă ulterior.

Art. 63. - Prognosticul grav va fi împărtăşit pacientului cu prudenţă şi tact, ţinându-se

cont de starea psihică a acestuia. Prognosticul va fi dezvăluit şi familiei doar dacă

pacientul consimte la aceasta. În cazul în care se consideră că dezvăluirea prognosticului

infaust va dăuna pacientului sau atunci când acesta nu doreşte să afle, prognosticul poate

fi dezvăluit familiei.

SECŢIUNEA D

Probleme ale îngrijirii minorilor

Art. 64. - Medicul trebuie să fie apărătorul intereselor medicale ale copilului bolnav

atunci când apreciază că starea de sănătate a copilului nu este bine înţeleasă sau nu este

suficient de bine protejată de anturaj.

Art. 65. - Dacă medicul apreciază că un minor este victima unei agresiuni sau

privaţiuni, are obligaţia de a-l proteja uzând de prudenţă şi anunţând autoritatea

competentă.

SECŢIUNEA E

Eliberarea de documente

119

Art. 66. - Este interzisă eliberarea pentru bolnav a unor certificate de complezenţă sau a

unor rapoarte tendenţioase. Orice act medical va oglindi realitatea obiectivă.

Art. 67. - Medicul poate emite certificate, atestate şi documente permise de lege, pe

baza propriilor sale constatări şi a examenelor necesare în acest scop. Este interzis ca

informaţiile medicale să fie prezentate deformat sau ascunse. Documentele medicale vor

respecta forma prevăzută de lege. Documentele medicale nu trebuie să conţină mai multe

date decât este necesar scopului pentru care acestea sunt întocmite şi eliberate.

Art. 68. - Persoana la care se referă documentul medical emis are dreptul de a fi

informată cu privire la conţinutul acestuia.

CAPITOLUL IV

Îndatoriri faţă de public

Art. 69. - Medicul chemat într-o familie ori colectivitate trebuie să se îngrijească de

respectarea regulilor de igienă şi de profilaxie. El va semnala bolnavului şi anturajului

responsabilitatea ce revine acestora faţă de ei înşişi, dar şi faţă de comunitate şi

colectivitate.

Art. 70. - Medicul are obligaţia morală de a aduce la cunoştinţă organelor competente

orice situaţie de care află şi care reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.

CAPITOLUL V

Relaţiile medicului cu colegii şi colaboratorii, consultul medical,reguli de

comportare cu alţi profesionişti din sfera sanitară, obligaţii faţă de Colegiul

Medicilor din România

SECŢIUNEA A

Relaţiile medicului cu colegii şi colaboratorii. Confraternitatea

120

Art. 71. - Medicul va trebui să îşi trateze confraţii aşa cum ar dori el însuşi să fie tratat

de ei. În baza spiritului de corp, medicii îşi datorează asistenţa morală.

Art. 72. - Schimbul de informaţii între medici privind pacienţii trebuie să se facă

obiectiv şi în timp util, în aşa fel încât asistenţa medicală a pacienţilor să fie optimă.

Art. 73. - Dacă un medic are neînţelegeri cu un confrate, trebuie să prevaleze

concilierea potrivit Statutului Colegiului Medicilor din România.

Art. 74. - Este interzisă răspândirea de comentarii ce ar putea să prejudicieze reputaţia

profesională a unui confrate. Medicii trebuie să ia apărarea unui confrate atacat pe

nedrept.

Art. 75. - Constituie încălcare a regulilor etice blamarea şi defăimarea colegilor (critica

pregătirii sau activităţii lor medicale) în faţa bolnavilor, aparţinătorilor, a personalului

sanitar etc., precum şi orice expresie sau act capabil să zdruncine încrederea în medicul

curant şi autoritatea acestuia.

Art. 76. - Atunci când un medic ia cunoştinţă despre greşeli etice sau profesionale care

aduc atingere imaginii profesiei, comise de către un coleg, trebuie să ia atitudine cu tact,

încercând să discute problema cu confratele în cauză. Dacă aceasta nu dă rezultate,

medicul are obligaţia să discute cazul în cadrul Colegiului Medicilor din România,

înainte de a se adresa autorităţilor competente.

SECŢIUNEA B

Consultul medical

Art. 77. - Ori de câte ori medicul consideră necesar să ceară părerea unui coleg pentru

elucidarea diagnosticului, formularea planului terapeutic sau a indicaţiei unei intervenţii,

acesta va propune, de acord cu bolnavul sau aparţinătorii lui şi ţinând cont de preferinţele

acestuia, un consult cu alţi confraţi.

Art. 78. - Consultul este organizat de medicul curant şi este recomandabil ca medicii

chemaţi pentru consult să examineze bolnavul în prezenţa medicului curant. Apoi medicii

se retrag pentru a discuta cazul. După ce au căzut de acord, medicul curant comunică

bolnavului sau aparţinătorului rezultatul consultului. Dacă există divergenţe de păreri, se

121

va proceda, după caz, la completarea examinărilor, internarea în spital, lărgirea

consultului prin invitarea altor specialişti etc.

Art. 79. - În consultul medical se va păstra o atmosferă de stimă şi respect reciproc, nu

se va manifesta superioritate faţă de medicul curant. Discuţia cazului şi observaţiile

critice nu se vor face în faţa bolnavului sau a altor persoane străine, chiar dacă este vorba

de medici subordonaţi.

Art. 80. - Un medic care a fost chemat pentru un consult nu trebuie să revadă ulterior

pacientul din proprie iniţiativă şi fără aprobarea medicului curant.

Art. 81. - În cazul colaborării mai multor medici pentru examinarea sau tratamentul

aceluiaşi pacient, fiecare practician îşi asumă responsabilitatea personal. Este interzis

transferul de sarcini şi responsabilităţi privind indicaţiile de investigaţii, prescrierea de

medicamente sau concedii medicale către alţi medici care nu au participat la consultul

medical.

Art. 82. - Dacă în urma unui consult avizul celor chemaţi diferă fundamental de cel al

medicului curant, pacientul trebuie informat. Medicul curant este liber să se retragă dacă

părerea medicilor chemaţi la consult prevalează în opinia pacientului sau a anturajului

acestuia.

Art. 83. - Pacientul aflat în tratamentul unui coleg poate fi asistat de orice confrate

pentru probleme incidente urgente, cu informarea prealabilă sau ulterioară a medicului.

Art. 84. - Dacă propunerea pentru un consult medical vine din partea pacientului sau a

anturajului acestuia, medicul are obligaţia organizării modalităţii de consult. În cazul în

care medicul curant nu este de acord, se poate retrage fără explicaţii. În urma consultului

se va redacta un document semnat de participanţi. Dacă documentul nu este redactat, se

consideră că participanţii la consult susţin punctul de vedere al medicului curant.

SECŢIUNEA C

Raporturi cu alţi profesionişti sanitari

Art. 85. - Medicii vor avea raporturi bune, în interesul pacienţilor, cu ceilalţi

profesionişti din domeniul medical.

122

SECŢIUNEA D

Obligaţii faţă de Colegiul Medicilor din România

Art. 86. - Medicii membri ai Colegiului Medicilor din România trebuie să susţină

organizaţia din toate punctele de vedere.

Art. 87. - Medicul aflat în anchetă profesională este obligat să colaboreze cu persoanele

desemnate de colegiu şi să furnizeze toate datele solicitate în vederea încheierii

investigaţiei în cel mult 14 zile de la solicitare.

CAPITOLUL VI

Situaţii speciale

SECŢIUNEA A

Reguli privind cercetarea medicală pe subiecţi umani

Art. 88. - Cercetarea medicală pe subiecţi umani se face cu respectarea prevederilor

convenţiilor şi declaraţiilor internaţionale la care România este parte semnatară.

Art. 89. - Medicul implicat în cercetarea biomedicală are datoria de a promova şi

proteja viaţa, sănătatea, intimitatea şi demnitatea subiecţilor umani care participă la

cercetare.

Art. 90. - În desfăşurarea cercetării medicale pe subiecţi umani trebuie acordată o

protecţie deosebită populaţiilor vulnerabile, cum ar fi:

a) persoane dezavantajate din punct de vedere economic şi medical;

b) persoane care nu îşi pot da consimţământul pentru participarea într-o cercetare

medicală (minori, persoane incompetente, persoane care datorită stării lor nu îşi pot

exprima voinţa);

c) persoane care sunt susceptibile a-şi da consimţământul sub presiune (de exemplu,

persoane în detenţie, militari);

d) persoane care nu beneficiază personal din cercetare;

e) persoane pentru care cercetarea medicală este combinată cu îngrijirea medicală.

123

Art. 91. - În cercetarea pe subiecţi umani, binele individului primează asupra binelui

societăţii în general şi al ştiinţei.

Art. 92. - Cercetarea medicală în scopul progresului medical trebuie să se facă doar în

ultimă instanţă pe subiecţi umani. Aceasta trebuie să se efectueze în conformitate cu

datele ştiinţifice existente, cu alte surse relevante de informare şi cu datele obţinute din

experimentarea pe animale, atunci când aceasta este posibilă.

Art. 93. - Principalul scop al cercetării medicale pe subiecţi umani este de a îmbunătăţi

metodele profilactice, diagnostice şi de tratament, înţelegerea etiologiei şi a patogenezei

unei afecţiuni.

Art. 94. - Nu se poate întreprinde nici o cercetare pe o persoană, decât dacă sunt

întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) nu există nici o metodă alternativă la cercetarea pe fiinţe umane, de eficacitate

comparabilă;

b) riscurile la care se poate expune persoana nu sunt disproporţionate în comparaţie cu

beneficiile potenţiale ale cercetării;

c) proiectul de cercetare a fost aprobat de instanţa competentă după ce a făcut obiectul

unei examinări independente asupra pertinenţei sale ştiinţifice, inclusiv al unei evaluări a

importanţei obiectivului cercetării, precum şi al unei examinări pluridisciplinare a

acceptabilităţii sale pe plan etic;

d) persoana pe care se fac cercetări este informată asupra drepturilor sale şi asupra

garanţiilor pentru protecţia sa;

e) există consimţământul participanţilor.

Art. 95. - Protocolul cercetării trebuie să fie evaluat de o comisie de etică, formată din

persoane independente faţă de cercetători sau sponsori. Comisia de etică ce efectuează

evaluarea proiectului trebuie să fie informată cu privire la desfăşurarea cercetării şi are

dreptul de a monitoriza cercetările în derulare.

Art. 96. - Cercetarea medicală pe subiecţi umani trebuie să fie efectuată numai de către

persoane calificate în acest sens. Această persoană are responsabilitatea privind subiecţii

implicaţi în cercetare, chiar dacă aceştia şi-au exprimat consimţământul informat pentru

participare.

124

Art. 97. - Experimentul clinic (cercetarea fără scop terapeutic) este admisibil din punct

de vedere etic dacă nu comportă nici un risc serios previzibil. Cercetătorii care conduc

experimentul clinic sunt obligaţi să îl întrerupă dacă apare pericolul vătămării sănătăţii

subiectului sau când acesta cere sistarea experimentului. Cercetarea medicală pe subiecţi

umani se poate derula doar dacă potenţialele beneficii sunt superioare riscurilor.

Art. 98. - Impunerea cu forţa sau prin inducerea în eroare a experimentului pe om

constituie o gravă încălcare a principiilor eticii medicale. Participarea subiecţilor umani

în cercetare se poate face numai voluntar şi numai după ce aceştia au fost informaţi

adecvat cu privire la: scopurile, metodele cercetării, riscurile şi beneficiile anticipate. De

asemenea, subiecţii trebuie informaţi că se pot retrage oricând din cercetare, fără ca acest

lucru să îi prejudicieze în vreun fel. Consimţământul informat al participanţilor trebuie

luat cu respectarea prevederilor legale.

Art. 99. - Refuzul unui pacient de a participa într-o cercetare nu trebuie să influenţeze

calitatea relaţiei medic-pacient.

Art. 100. - În cazul minorilor, consimţământul va fi obţinut de la aparţinători sau de la

reprezentantul legal, fiind necesar şi acceptul minorului de a participa în cercetare. Este

necesar un maximum de prudenţă în a utiliza minorii în experimentele medicale şi numai

dacă riscurile sunt minime.

Art. 101. - În cazul persoanelor incompetente sau incapabile de a-şi exprima voinţa,

consimţământul va fi obţinut de la aparţinători sau de la reprezentanţii legali.

Art. 102. - Includerea în cercetarea medicală a subiecţilor incompetenţi sau care nu îşi

pot exprima voinţa se va face numai atunci când cercetarea nu poate fi efectuată

folosindu-se persoane competente (condiţia fizică sau psihică ce împiedică obţinerea

consimţământului informat este o caracteristică necesară a populaţiei incluse în studiu) şi

numai dacă riscurile sunt minore.

Art. 103. - Medicul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru protejarea intimităţii

subiecţilor participanţi în cercetare, pentru păstrarea confidenţialităţii informaţiilor despre

subiecţi, şi trebuie să minimalizeze pe cât posibil impactul cercetării asupra integrităţii

fizice, mentale şi a personalităţii acestora.

Art. 104. - Cercetările făcute în scop terapeutic constituie aplicarea pentru prima dată la

om a unor procedee medicale sau chirurgicale şi se vor face exclusiv în scop curativ. În

125

asemenea cercetări trebuie să existe o proporţionalitate justă, în favoarea bolnavului, între

riscurile procedeului nou şi gravitatea cazului; pericolele posibile ale procedeului nou să

nu întreacă în gravitate evoluţia probabilă a bolii de bază sau a tratamentelor cunoscute şi

aplicate până în prezent.

Art. 105. - Folosirea unui placebo în cercetări medicale combinate cu îngrijirea

pacienţilor este admisă numai atunci când nu există metode profilactice, diagnostice sau

terapeutice demonstrate pentru subiecţii participanţi ori atunci când pacienţii care primesc

placebo nu sunt expuşi unor riscuri suplimentare.

Art. 106. - Participanţii într-o cercetare medicală trebuie să aibă acces la beneficiile

rezultate din aceasta, după încheierea cercetării.

Art. 107. - Publicarea rezultatelor unei cercetări medicale pe subiecţi umani se va face

cu respectarea acurateţei datelor şi numai în condiţiile în care sunt respectate normele

etice naţionale şi internaţionale care guvernează cercetarea medicală pe subiecţi umani.

Art. 108. - Se interzice provocarea de îmbolnăviri artificiale unor oameni sănătoşi, din

raţiuni experimentale.

Art. 109. - În toate cazurile de cercetări clinice, pentru verificarea pe om a eficacităţii

unor metode de diagnostic sau de tratament se va respecta riguros condiţia

consimţământului voluntar al subiectului.

Art. 110. - Experimentarea umană trebuie să respecte un număr de reguli:

a) să fie precedată de o serioasă experimentare pe animal;

b) subiectul să accepte voluntar, să fie major, în stare de libertate şi perfect informat

despre riscuri;

c) în cazul unor maladii incurabile, la subiecţi în stadiul terminal, remediul nu trebuie

să provoace suferinţe suplimentare şi să existe şanse rezonabile de a fi util;

d) nu pot fi experimentate remedii care ar altera psihicul sau conştiinţa morală.

Art. 111. - Se interzice orice activitate terapeutică sau experimentală pe om din simple

raţiuni de orgoliu profesional ori ştiinţific, de al cărei rezultat nu poate beneficia

majoritatea indivizilor sau care lezează principiile culturale ori morale ale comunităţii.

Art. 112. - Experimentele privind clonarea fiinţei umane sunt interzise.

SECŢIUNEA B

126

Exerciţiul medicinei de expertiză judiciară

Art. 113. - Subiectul va fi informat în prealabil despre sensul examinării, de către

expertul care nu a avut niciodată nici o relaţie de un gen oarecare cu cel expertizat, ceea

ce i-ar putea influenţa raţionamentele. În acest din urmă caz expertul are obligaţia de a se

recuza, informând forurile competente cu privire la motivele recuzării.

Art. 114. - Expertizatul îl poate recuza pe expert, acesta trebuind să se supună dorinţei

expertizatului.

Art. 115. - Raportul final nu va conţine decât elemente de răspuns la chestiunile puse în

decizia de numire a expertului. În rest, expertul este supus secretului profesional.

SECŢIUNEA C

Exerciţiul medicinei private

Art. 116. - Este interzis unui medic să îşi încredinţeze propriul cabinet unui coleg

pentru a fi administrat. Excepţie face situaţia în care medicul titular este plecat din

localitate din motive bine întemeiate (concedii de odihnă, de boală, postnatale, stagii de

pregătire în alte localităţi sau în străinătate), când se va utiliza licenţa de înlocuire

acordată de Colegiul Medicilor din România.

Art. 117. - În cabinetele de grup, exerciţiul profesiei rămâne personal, pentru a se putea

asigura, pe de o parte, independenţa profesională, iar pe de altă parte, răspunderea

profesională individuală completă. Libertatea de opţiune pentru un anumit medic trebuie

asigurată şi respectată.

Art. 118. - Orice fel de asociere între medici trebuie să facă obiectul unui contract scris

ce trebuie să respecte independenţa profesională a fiecăruia. Actul trebuie obligatoriu

comunicat consiliului colegiului teritorial, pentru ca acesta să îşi dea avizul din toate

punctele de vedere.

Art. 119. - Angajamentul profesional al medicului nu poate depăşi competenţa

profesională, capacitatea tehnică şi de dotare a cabinetului ori baza materială afectată,

inclusiv prin convenţii sau colaborări ferme cu alte unităţi sanitare.

127

SECŢIUNEA D

Atentarea la viaţa şi integritatea fizică a bolnavului. Eutanasia

Art. 120. - Medicul trebuie să încerce reducerea suferinţei bolnavului incurabil,

asigurând demnitatea muribundului.

Art. 121. - Se interzice cu desăvârşire eutanasia, adică utilizarea unor substanţe sau

mijloace în scopul de a provoca decesul unui bolnav, indiferent de gravitatea şi

prognosticul bolii, chiar dacă a fost cerut insistent de un bolnav perfect conştient.

Art. 122. - Medicul nu va asista sau îndemna la sinucideri ori autovătămări prin sfaturi,

recomandări, împrumutarea de instrumente, oferirea de mijloace. Medicul va refuza orice

explicaţie sau ajutor în acest sens.

Art. 123. - Nici o mutilare nu poate fi practicată fără o justificare medicală evidentă,

serios documentată şi fără consimţământul informat al pacientului, cu excepţia situaţiilor

de urgenţă cu risc vital.

Art. 124. - Prin actele sale profesionale, de investigare sau terapeutice, medicul nu

trebuie să supună pacientul nici unui risc nejustificat, chiar dacă există cererea expresă a

acestuia din urmă.

Art. 125. - Întreruperea de sarcină poate fi practicată în cazurile şi în condiţiile

prevăzute de lege. Orice medic este liber să refuze fără explicaţii cererea de întrerupere

voluntară a sarcinii.

CAPITOLUL VII

Publicitatea şi reclama

Art.1251 (1) Publicitatea formelor de exercitare a profesiei este destinată să asigure

publicului informaţii cu privire la activitatea desfăşurată de acestea. Publicitatea trebuie

să fie veridică, neînşelătoare, să respecte secretul profesional şi să fie realizată cu

demnitate şi prudenţă.

   (2) Indiferent de mijlocul de publicitate utilizat, toate menţiunile laudative sau

comparative şi toate indicaţiile referitoare la identitatea pacienţilor sunt interzise.

128

   (3) Mijloacele de publicitate a formelor de exercitare a profesiei nu pot fi folosite ca

reclamă în scopul dobândirii de clientelă.

Art.1252 (1) Formele de exercitare a profesiei de medic pot utiliza una sau mai multe

mijloace de publicitate, respectiv:

   a) plasarea unei firme;

   b) anunţuri de publicitate potrivit prezentului Cod de deontologie;

   c) anunţuri şi menţiuni în anuare şi cărţi de telefon;

   d) invitaţii, broşuri şi anunţuri de participare la conferinţe, colocvii, etc. profesionale şi

de specialitate;

   e) corespondenţă profesională şi cărţi de vizită profesionale;

   f) adresă de Internet.

   (2) Nu este permisă utilizarea următoarelor mijloace de publicitate:

   a) oferirea serviciilor prin prezentare proprie sau prin intermediar la domiciliul sau

reşedinţa unei persoane, sau într-un loc public;

   b) propunerea personalizată de prestări de servicii efectuată de o formă de exercitare a

profesiei, fără ca aceasta să fi fost în prealabil solicitată în acest sens, indiferent dacă

aceasta este făcută sau nu în scopul racolării de pacienţi;

   c) acordarea de consultaţii medicale realizate pe orice suport material precum şi prin

orice alt mijloc de comunicare în masă, inclusiv prin emisiuni radiofonice sau televizate,

cu excepţia acelora avizate de Colegiul Medicilor din România sau de alte organisme

acreditate de acesta în acest scop.

(3) În cadrul apariţiilor în mediile de informare medicul va putea prezenta procedee de

diagnostic şi tratament, tehnici medicale specifice ori alte procedee şi mijloace de

investigare dar nu va putea folosi acest prilej pentru a şi face reclama pentru sine sau

pentru orice altă firmă implicată în producţia de medicamente sau dispozitive medicale.

Art.1253 (1) Firma trebuie să aibă dimensiunile maxime de 40 X 80 cm şi va fi

amplasată la intrarea imobilului şi/sau a spaţiului ocupat în care forma de exercitare a

profesiei îşi are sediul profesional principal sau secundar, ori birou de lucru.

   (2) Firma cuprinde următoarele menţiuni:

a) Colegiul Medicilor din România;

b) structura teritoriala a CMR;

129

c) denumirea formei de exercitare a profesiei;

d) menţiuni privind identificarea sediului (etaj, apartament);

e) menţiuni privind titlurile profesionale, academice, ştiinţifice, specialităţile şi

competenţele medicale;

f) menţiuni privind: sediul principal, sediul secundar.

Art.1254 (1) Formele de exercitare a profesiei pot publica anunţuri în mica sau în marea

publicitate.

   (2) Anunţurile publicate în anuarele profesionale privesc activitatea formelor de

exercitare a profesiei, numele şi principalele specialităţi şi competenţe în care medicii îşi

desfăşoară activitatea precum şi programul de activitate.

Art. 1255 - (1) Corespondenţa formei de exercitare a profesiei poate cuprinde:

a) numărul de telefon, fax, adresa de Internet şi adresa electronică (e-mail);

b) indicarea sediului principal şi, după caz, a sediului secundar şi sau a altui loc de

muncă;

c) specialităţile şi competenţele medicale;

d) titlurile academice, ştiinţifice sau profesionale;

e) sigla formei respective de exercitare a profesiei;

   (2) Cărţile de vizită profesionale ale medicului ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul

formei respective de exercitare a profesiei pot cuprinde menţiunile permise

corespondenţei, precum şi calitatea medicului în forma de exercitare a profesiei.

Art.1256 - (1) Medicii precum şi formele de exercitare a profesiei pot avea adresă

proprie de Internet, care poate cuprinde menţiuni referitoare la activitatea desfăşurată,

precum şi cele permise corespondenţei.

   (2) Conţinutul şi modul de prezentare a adresei de Internet trebuie să respecte

demnitatea şi onoarea profesiei, precum şi secretul profesional.

   (3) Adresa de Internet nu poate cuprinde nici o intercalare cu caracter de reclamă sau

menţiune publicitară pentru un produs sau serviciu diferit de activităţile pe care are

dreptul să le furnizeze medicul sau respectiva formă de exercitare a profesiei.

   (4) Adresa de Internet nu poate conţine legături către alte adrese de Internet (//n/f-uri) al

căror conţinut ar fi contrar principiilor esenţiale ale profesiei de medic.

130

   (5) Pentru realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (4), medicul sau forma de

exercitare a profesiei deţinătoare a adresei de Internet trebuie să asigure în mod regulat

vizitarea şi evaluarea paginilor proprii şi a paginilor la care este permis accesul pe baza

legăturilor realizate prin intermediul adresei proprii şi trebuie să dispună fără întârziere

eliminarea lor, dacă conţinutul şi forma acestora sunt contrare principiilor esenţiale

privind exercitarea profesiei de medic.

CAPITOLUL VII

Dispoziţii diverse

Art. 126. - În domenii specifice ale unor specialităţi medicale, la propunerea comisiilor

de specialitate, Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România poate adopta

norme de detaliere ce vor fi publicate ca anexe şi care fac parte integrantă din prezentul

cod.

Art. 127. - În situaţia unei acţiuni disciplinare împotriva sa, medicul trebuie să fie sincer

în toate declaraţiile pe care le face. Invocarea secretului profesional nu trebuie să

împiedice instruirea disciplinară în curs. Declaraţiile inexacte făcute deliberat vor fi

considerate drept abateri grave.

Art. 128. - Orice medic care încetează exerciţiul profesiei are obligaţia de aduce acest

fapt la cunoştinţa Colegiului Medicilor din România.

Art. 129. - Prezentul cod a fost aprobat de Adunarea generală naţională în şedinţa din

data de 25 martie 2005 şi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al

României, Partea I.

131

ANEXA 2

REGULAMENTUL

ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢIICOMISIILOR DE DISCIPLINĂ

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art.1 Comisiile de disciplină ale Colegiului Medicilor din România se organizează şi

funcţionează în baza legii, a Statutului Colegiului Medicilor din România şi a prezentului

Regulament.

În termen de maximum 10 zile de la primirea mandatelor, comisiile de disciplină

de la nivelul colegiilor teritoriale şi Comisia Superioară de Disciplină de la nivelul

Colegiul Medicilor din România îşi vor alege, cu majoritate simplă de voturi, un

preşedinte.

Art.2 (1) Preşedintele comisiei de disciplină are următoarele atribuţii:

a) organizează şi conduce activitatea a comisiei;

132

b) organizează completele de judecată a cauzelor disciplinare;

c) răspunde de evidenţa cauzelor disciplinare;

d) reprezintă comisia de disciplină în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice;

e) informează organele de conducere ale colegiului despre activitatea comisie şi a

problemelor apărute în cursul desfăşurării cercetărilor disciplinare ori soluţionării

cauzelor;

f) propune proiectul de buget necesar desfăşurării activităţii comisiei;

g) prezintă adunării generale raportul anual al activităţii comisiei.

(2)Preşedintele poate delega o parte din atribuţiile sale către un alt membru din

cadrul comisiei de disciplină.

Art.3 Cauzele disciplinare se vor judeca, potrivit legii, de către complete de judecată

formate dint-un număr de membri după cum urmează:

a) 3 membri pentru comisiile de disciplină de la nivelul colegiilor teritoriale;

b) 5 membri pentru Comisia Superioară de Disciplină.

Art.4 Alcătuirea completelor de judecată se va face astfel încât să fie asigurată o

repartiţie cît mai echilibrată a cauzelor pentru toţi membrii comisiei de disciplină.

Art.5 Pe parcursul judecării cauzei disciplinare se va păstra componenţa completului de

judecată.

Daca din motive obiective se impune înlocuirea unui membru al completului de

judecată, noul membru va fi desemnat de preşedintele comisie de disciplină în baza

cererii motivate a membrului aflat în imposibilitate de a mai participa la judecarea cauzei.

Un membru al completului de judecată înlocuit potrivit alineatului precedent nu

mai poate participa la judecarea cauzei respective.

Art.6 Şedinţele de judecată a cauzelor disciplinare nu sunt publice.

Pe parcursul audierii, medicul poate fi asistat de un coleg sau de un avocat.

133

Membrii comisiilor de disciplină precum şi persoanele implicate în activitatea

comisiei de judecată sunt obligate să păstreze confidenţialitatea cu privire la toate datele

şi informaţiile de care au luat cunoştinţă.

Art.7 Desfăşurarea şedinţelor de judecată ale fiecărui complet vor fi consemnate sub

forma de procese-verbal de şedinţă.

Fiecare proces verbal va fi semnat la sfârşitul şedinţei de membrii completului şi

va fi anexat la dosarul cauzei disciplinare.

Procesul verbal va putea fi întocmit şi de personalul administrativ.

Art.8 Procesul verbal de şedinţa, întocmit la fiecare şedinţa va conţine următoarele

elemente:

a) data in care a avut loc şedinţa;

b) membrii completului de judecată;

c) consemnarea celor întâmplate în timpul şedinţei;

d) actele ori înscrisurile depuse la dosarul cauzei disciplinare;

e) măsurile dispuse în soluţionarea cauzei de către completul de judecată;

f) semnăturile membrilor completului de judecată si a persoanei care a redactat

procesul verbal.

Art.9 Procesul verbal se va ataşa, împreuna cu celelalte documente, la dosarul cauzei

disciplinare.

Toate filele dosarului disciplinar vor fi numerotate, in ordinea in care au fost

primite, si păstrate şnuruit in dosarul disciplinar (se va numerota si şnurui tot ce se

depune in dosar: sesizarea, decizia biroului, adresa de convocare a medicului sau a altor

persoane, dovezile de comunicare, fisele medicale sau alte documente, declaraţiile

martorilor etc.).

Art.10 Toate adresele sau comunicările făcute de către completul de judecată se vor

trimite prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire sau se vor

înmâna, sub semnătura de primire, persoanei căreia îi sunt destinate.

134

Un exemplar al adreselor sau comunicărilor se va păstra la dosarul cauzei

disciplinare împreuna cu dovada de primire sau de înmânare.

Art.11 Comisia de disciplină are dreptul să efectueze toate actele necesare soluţionare

cauzei.

CAPITOLUL II

Înregistrarea cererii şi declanşarea acţiunii disciplinare

Art.12 Toate sesizările, plângerile – daca conţin elementele prevăzute de art. 109 din

Statutul Colegiului Medicilor din Romania - îndreptate împotriva unui medic, se vor

înregistra in Registrul Intrări –Ieşiri al colegiului.

Plângerea, sesizarea purtând numărul de intrare si data la care a fost primita, se va

înainta Biroului Consiliului in prima şedinţa.

Art.13 Biroul consiliului este obligat ca, in prima şedinţa convocata după data primirii

sesizării, sa analizeze sesizarea primita si sa adopte o decizie cu una din variantele

prevăzute de art. 110 din Statutul Colegiului Medicilor din România.

Daca biroul consiliului se autosesizează potrivit art.111 din Statutul Colegiului

Medicilor din România, se va emite, de asemenea, o decizie care va dispune declanşarea

procedurii disciplinare. In decizia de autosesizare se vor menţiona elementele care au stat

la baza luării acestei decizii, eventual, acolo unde este cazul, se vor ataşa si dovezile

corespunzătoare.

Art.14 Sesizarea împreuna cu decizia biroului consiliului, daca s-a dispus declanşarea

procedurii disciplinare, se înaintează către comisia de jurisdicţie unde se va înregistra in

registrul de acţiuni disciplinare.

Numărul de înregistrare a sesizării in Registrul de acţiuni disciplinare va constitui

numărul dosarului disciplinar.

135

După înregistrarea sesizării, secretariatul comisiei de jurisdicţie o va ataşa

deciziei biroului consiliului si in baza numărului de inregistare, potrivit alin.2, va

constitui dosarul cauzei.

Art.15 Comisia de jurisdicţie din cadrul colegiului, ori persoane anume desemnate de

către aceasta, va efectua cercetarea cauzei disciplinare iar după terminarea cercetării va

trimite dosarul către comisia de disciplină cu propunerea de sancţionare ori nesancţionare

a medicului cercetat.

Cercetarea disciplinară de la nivelul comisiei de jurisdicţie se va finaliza cu

întocmirea de către persoana care a făcut cercetarea a unui referat cu privire la:

a) prezentarea datelor de identificare a persoanei care a făcut sesizarea;

b) prezentarea reclamaţiei şi a faptei;

c) probele administrate;

d) dacă este cazul, analiza medicală a cazului;

e) propunerea de sancţionare sau nesancţionare.

Art.16 După întocmirea referatului, ancheta disciplinară de la nivelul comisiei de

jurisdicţie se consideră terminată iar dosarul se trimite către comisia de disciplină

Acţiunea disciplinară va fi susţinută în faţa comisie de disciplină de către un

membru al comisiei de jurisdicţie ori de către o altă persoană din cadrul departamentului

de jurisdicţie.

Art.17 Dacă decizia biroului consiliului este de respingere a sesizării ca vădit nefondata,

un exemplar al acesteia se va trimite prin scrisoare recomandata persoanei care a făcut

sesizarea.

In decizia de respingere a sesizării se va face menţiune despre posibilitatea

persoanei care a făcut sesizarea de a contesta aceasta decizie in termen de 30 de zile de la

comunicare si ca se va depune contestaţia la sediul colegiului local. Competenta

de soluţionare a contestaţiei revine Biroului Executiv al Consiliul Naţional al Colegiului

Medicilor din România.

136

In termen de 3 zile de la data primirii contestaţiei, secretarul biroului consiliului

colegiului teritorial va înainta contestaţia si sesizarea către Biroul Executiv al Consiliul

Naţional al Colegiului Medicilor din România.

Dacă Biroul Executiv al Consiliului Naţional consideră că se impune deschiderea

unei anchete disciplinare va emite o decizie prin care va dispune declanşarea anchetei

disciplinare la nivelul colegiului teritorial.

CAPITOLUL III

Cercetarea disciplinară

Art.18 După primirea sesizării si a deciziei biroului consiliului de declanşare a anchetei

disciplinare si după constituirea dosarului disciplinar potrivit art.9, comisia de jurisdicţie

va notifica prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire medicul reclamat, cu

privire la următoarele aspecte:

a) începerea anchetei disciplinare;

b) precizarea pe scurt a obiectului sesizării,

c) data şi orele prezentării pentru audiere la comisie de jurisdicţie;

d) adresa comisiei de disciplină.

La adresa de convocare se va anexa o copie a sesizării.

Medicul va fi informat si va fi convocat cu cel puţin 7 zile înaintea datei la care

urmează sa aibă loc audierea de către comisia de jurisdicţie sau de către o persoană

desemnată de aceasta.

Comisia de jurisdicţie, la solicitarea medicului, poate stabili un alt termen de

audiere.

Art.19 Medicul chemat pentru audiere la comisie poate da si explicaţii scrise (aceasta

prevedere se va interpreta in sensul ca medicul nu este obligat sa dea explicaţii scrise, dar

trebuie sa ştie că, dacă doreşte, are acest drept).

In situaţia în care medicul s-a prezentat la comisia de jurisdicţie pentru audieri,

declaraţiile acestuia vor fi consemnate si ataşate la dosarul disciplinar.

137

Neprezentarea medicului nu împiedică desfăşurarea procedurilor disciplinare ori

judecarea cauzei.

Pe tot parcursul cercetării disciplinare medicul are dreptul să fie audiat.

Art.20 După audierea medicului reclamat şi după administrarea ori căror probe

considerate ca fiind necesare soluţionării cauzei, comisia de jurisdicţie trimite dosarul

către comisia de disciplină cu propunerea de nesancţionare ori cu propunerea de aplicare

a uneia din sancţiunile prevăzute de lege.

Completul de judecată ce va judeca cauza nu este ţinut în soluţia pe care o va

pronunţa de propunerea făcută de comisia de jurisdicţie.

Art.21 Primind dosarul disciplinar întocmit de comisia de jurisdicţie, preşedintele

comisiei de disciplină va stabili completul de judecată şi va convoca completul respectiv.

Medicul cercetat va fi convocat potrivit art.10 pentru termenul la care urmează să

fie audiat.

Despre data primului termen de judecată va fi informată şi comisia de jurisdicţie.

Art.22 Medicul reclamat va fi audiat de completul de judecată numai după ce, în prezenta

acestuia, reprezentantul comisiei de jurisdicţie citeşte referatul cu privire la cauza

disciplinară şi propunerea de sancţionare ori nesancţionare.

Pe tot parcursul cercetării disciplinare şi judecării cauzei, medicul are dreptul să

consulte dosarul disciplinar.

Art.23 Completul de judecată, după caz, va decide cu privire la următoarele aspecte:

a) dacă si la ce dată va fi audiată persoana care a făcut sesizarea;

b) dacă este nevoie să fie audiate şi alte persoane;

c) dacă este nevoie să fie consultate anumite documente medicale ori alte înscrisuri;

d) dacă faţă de natura cauzei este necesară, efectuarea unei expertize, consultarea

unei comisii de specialitate ori a unor personalităţi în domeniu;

e) efectuarea unei documentări suplimentare în cauză prin consultarea literaturii

medicale de specialitate;

138

f) orice alte măsuri necesare unei juste şi corecte soluţionări a cauzei.

Despre toate aceste lucruri se va face menţiune in procesul verbal de şedinţa al

completului de judecată, proces verbal care se va depune, la dosarul cauzei.

Art.24 Tot în şedinţă, dacă se consideră necesar ca anumite informaţii să fie primite de la

diferite instituţii medicale, completul de judecată poate dispune să se facă adresă/adrese

la instituţiile respective prin care să fie solicitate datele si informaţiile necesare.

În adresa de solicitare se va menţiona data următoare de întrunire a comisiei de

disciplină, dată la care este nevoie de materialele solicitate.

Art.25 Dacă la următoarea şedinţa s-au adunat toate materialele, datele şi informaţiile

solicitate de comisia de disciplină, dacă s-au audiat toate persoanele care au fost stabilite,

dacă nu mai sunt alte aspecte de lămurit, comisia va analiza toate declaraţiile, probele,

înscrisurile, expertizele şi va adopta una din soluţiile prevăzute de art.114 din Statutul

Colegiului Medicilor din România. În procesul verbal de sedinţă se vor consemna cele

întamplate ori dispuse în acea şedinţă precum, şi dacă este cazul, soluţia adoptata în

soluţionarea cauzei disciplinare

Dacă se constată că nu s-au primit toate informaţiile solicitate sau dacă comisia

consideră că se impun clarificate unele aspecte ori împrejurări, se va face menţiune

despre aceste aspecte în procesul-verbal de şedinta şi se vor dispune măsurile care se

impun.

Art.26 Soluţia adoptată şi consemnată în procesul-verbal de şedintă, va fi materializată

sub forma unei decizii scrise, care va trebui să conţină în mod obligatoriu elementele

prevazute de art.115 din Statutul Colegiului Medicilor din România, respectiv:

a) numarul deciziei şi data pronunţării;

b) componenţa comisiei de disciplină;

c) descrierea pe scurt a faptei ce a facut obiectul acţiunii disciplinare;

d) arătarea măsurilor de cercetare a faptei (declaraţiile părţilor, martorii care au fost

audiaţi, înscrisurile folosite ca probă, documentele cercetate şi reţinute în

soluţionarea cauzei etc.);

139

e) faptele, împrejurările care au constituit abaterea disciplinară, deontologică ori de

practică medicală şi elementele, argumentele care au format convingerea comisiei

de disciplina. Comisia de disciplină va folosi în argumentarea soluţiei pronunţate,

atunci cand este cazul şi posibil, literatura medicală de specialitate, făcându-se,

totodată, mentiune in decizia pronuntata despre opiniile stiintifice din literatura

medicala, precum si despre elementele de identificare ale materialului stiintific

folosit (cursul, tratatul, articolul etc., editura, anul publicarii sau numarul si anul,

in cazul revistelor medicale, numarul paginii etc.);

f) sancţiunea aplicată;

g) eventualele măsuri complementare;

h) temeiul legal al adoptarii ei (articolele din Legea ….. si cele din Codul de

deontologie medicala, din regulamentele specifice privind exercitarea profesiunii

de medic sau din regulamentele de ordine internă ori din alte acte normative care

au fost încălcate de medicul vinovat);

i) termenul de contestare şi instanţa competentă;

j) semnăturile preşedintelui comisiei de disciplină şi ştampila instituţiei.

Art.27 Decizia de sancţionare şi semnarea ei se comunică persoanelor prevăzute de

art.116 din Statutul Colegiului Medicilor din România.

Art.28 Contestaţiei împotriva deciziei comisiei de disciplină - depuse la colegiul

teritorial,- i se va da un număr de înregistrare şi împreună cu o adresă de înaintare şi

dosarul cauzei, se va trimite de către preşedintele colegiului teritorial la Colegiul

Mediciul din România spre competentă soluţionare.

În adresa de înaintare se va face referire la data înregistrării contestaţiei, şi

numărul de pagini pe care îl conţine dosarul disciplinar ce se va trimite împreună cu

contestaţia.

Art.29 Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România, primind contestaţia şi

dosarul disciplinar îl înaintează comisei de jurisdicţie a Consiliului Naţional spre analiză,

140

o eventuală completare şi constituirea dosarului de recurs ce urmează să se prezente spre

soluţionare Comisiei Superioare de Disciplină

Art.30 Dispoziţiile procedurale se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte

funcţionarea Comisiei Superioare de Disciplină.

Art.31 Soluţionănd contestaţia Comisia Superioară de Disciplină, potrivit art.119 din

Statutul Colegiului Medicilor din România, după ascultarea părţilor şi, eventual,

administrarea tuturor probelor apreciate ca fiind necesare, pronunţă una dintre

următoarele soluţii

a) admite contestaţia şi, pe cale de consecinţă, anulează decizia comisiei de disciplină

de la nivel teritorial;

b) admite în parte contestaţia şi aplică o sancţiune mai mică decât sancţiunea aplicată

la nivel local;

c) respinge contestaţia şi menţine decizia pronunţată de către comisia de disciplină de

la nivel teritorial;

d) aplică una dintre sancţiunile prevăzute de lege.

Art.32 Decizia pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină se comunică persoanei

care a făcut contestaţia, medicului cercetat disciplinar, colegiului teritorial unde s-a

soluţionat la fond cauza disciplinară şi instituţiilor interesate dacă sancţiunea aplicată

vizează suspendarea dreptului de liberă precatică ori ridicarea lui.

Art.33 Dosarele soluţionate de Comisia Superioară de Disciplină, după trecerea

termenului de contestare la instanţa judectorească ori după stingerea litigiului

judecătoresc, se vor returna comisiei de disciplină locale.

La Comisia Superioară de Disciplină se va păstra numai un exemplar al deciziei

pronunţate.

141

142