Brosura Cercul de Donatori Cluj 20 mai 2015

33
Catalogul Proiectelor Ediţia 20 mai 2015 ”Schimbare socială prin donaţii colective”

Transcript of Brosura Cercul de Donatori Cluj 20 mai 2015

Catalogul Proiectelor

Ediţia 20 mai 2015

”Schimbare socială prin donaţii colective”

Fundaţia Comunitară Cluj susţine dezvoltarea unui mecanism de strângerede fonduri care vizează în principal donatorii individuali – Cercul deDonatori Cluj. Implementat în plan local sub egida The Funding Network,în parteneriat cu Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, acest mecanismvine cu o nouă abordare în atragerea de fonduri, prin care grupuri dedonatori propun proiecte din domenii diferite și se reunesc pentru a lesusţine.

Selectate de reţeaua de donatori a Cercului și incluse într-un catalog,proiectele sunt prezentate în cadrul unui eveniment public, la finele căruiadonatorii își iau angajamentul să le susţină.

Cea de-a cincea ediție a evenimentului Cerc de Donatori Cluj va avealoc miercuri, 20 mai 2015, ora 18.30, în clădirea The Office, – etaj 4 și vafi găzduit de Betfair Development România. Surpriza evenimentului va fi odegustare din noul vin ISSA, oferit de către crama La Salina, degustaremoderată de Mihai Oprea. Evenimentul este deschis pentru publicul larg.

Vor participa cel putin 50 de donatori individuali sau reprezentanţi ai unorcompanii; fiecare participant persoană fizică va oferi minim 100 de lei încadrul evenimentului, iar reprezentanţii companiilor minim 500 de leipentru unul sau mai multe proiecte prezentate.

Sumele vor fi achitate integral sau în tranșe.

Categoriile implicate

Sponsori-ambasadori ai cauzelor

Roluri:

Propun un proiect și îl reprezintă, respectiv îl promovează în cadrul campaniei Cerc de Donatori Cluj;

Anterior evenimentului public, abordează donatori și îi invită să participe la eveniment și să doneze pentru proiectul pe care îl promovează;

Pot reprezenta proiectul în cadrul evenimentului, prezentându-l în 6 minute în faţa publicului alcătuit din donatori;

Oferă cel puţin 500 de lei pentru proiectul pe care îl reprezintă/promovează;

Benefcii:

Interacţionează cu alţi sponsori și stabilesc noi contacte;

Propun un proiect și o cauză în care cred;

Au o influenţă directă asupra ariei din comunitate în care intervin, contribuind la schimbare;

Se asociază ca ambasadori cu o cauză ce devine vizibilă în comunitate, fiind recunoscuţi ca actori sociali responsabili;

Implicarea lor este cunoscută public;

Categorii implicate

Donatori

Roluri:

Se implică la recomandarea sponsorilor-ambasadori;

Confirmă că participă la eveniment și se angajează să ofere minim 300 de lei pentru unul sau mai multe proiecte;

Participă la evenimentul public și susţin unul sau mai multe proiecte cu minim 300de lei (angajament de plată);

Donaţia nu este obligatorie dacă nici unul dintre proiectele prezentate nu a fost suficient de convingător.

Beneficii:

Intră într-un grup select de donatori;

Au opţiuni de plată flexibile - pot susţine mai multe proiecte, pot opta pentru plata în tranșe;

Implicarea lor poate fi recunoscută public;

Sumele donate pot fi deduse conform Legii Sponsorizării;

Primesc informaţii legate de proiectele susţinute pe parcursul implementării acestora;

Categoriile implicate

Organizații/grupurile inițiatoare ale proiectelor

Roluri:

• Adaptează proiectul după un model recomandat de FCC, pentru a fi inclus înCatalogul de Proiecte al Cercului de Donatori Cluj;

• Numesc un reprezentant pentru eveniment (poate fi și sponsorul-donator, careva prezenta proiectul în 6 minute;

• Primesc finanţare pentru proiectul selectat, în funcţie de numărul de donatoricare decid să îl susţină în cadrul evenimentului;

Beneficii:

• Își prezintă proiectul într-un cadru profesionist de strângere de fonduri;

• Strâng fonduri pentru proiectul prezentat;

• Atrag noi donatori şi construiesc noi relaţii;

• Expun rezultatele proiectelor în ediţiile următoare ale evenimentului Cerc deDonatori Cluj;

• Cresc vizibilitatea propriilor iniţiative și a organizaţiei/grupului;

Principiile implicării

Înainte de eveniment:

Sponsorii-ambasadori propun un proiect și îl promovează în cercul de colaboratoriși parteneri - atrag donatori;

Proiectul este inclus în Catalogul de Proiecte al Cercului de Donatori Cluj;

Sponsorii-ambasadori şi donatorii confirmă participarea și se angajează să ofereminim 500 lei, respectiv 300 de lei (angajament de participare);

La eveniment:

Reprezentanţii organizaţiilor sau sponsorii-ambasadori prezintă proiectele pe carele reprezintă (6 minute/proiect);

Sponsorii-ambasadori şi donatorii oferă cel puţin 500 lei, respectiv 300 de lei,pentru unul sau mai multe proiecte (angajament de plată - formular fizic);

Organizatorii facilitează transmiterea în timp real a rezultatelor (grafice cu sumeleangajate).

Proiectul “Crește un regizor”

Organizații care implementează proiectul: Centrul pentruEducaţie Vizual Antropologică (CEVA) și Centrul de Resursepentru Comunitate (CRC)

Donator-ambasador: Livia Labo

Prezentat de: Mihai Leaha și Laura Alicu

Scopul

Proiectul are ca scop dezvoltarea unui workshop multimedia de educaţie non-formală folosind metoda foto-video antropologic participativ pentru 20 de copiicare locuiesc pe rampa de gunoi a Clujului – Pata Rât.

Ce problemă încearcă proiectul să rezolve?

„Crește un regizor” este extrem de important pentru comunitatea copiilor de perampa de gunoi, pentru că reprezintă o formă de conștientizare și vizibilitate pentrupoveștile acestora, care poate să genereze interes, fonduri și donatori pe termenlung.

Mediul de creștere și dezvoltare al copiilor care trăiesc pe rampa de gunoi este unulextrem de limitativ, mai exact la limita subzistenţei, fără acte, apă, electricitate și încondiţii minime de trai sau educaţie de orice fel. Adresându-ne unui număr 20 de copii, prin intermediul proiectului-pilot ”Crește un regizor”, ne dorim să creăm o „celulă” de educaţie non-formală și monitorizare continuă. Acest workshop reprezintă un prim pas spre o formă de educaţie instituţionalizată, una dintreproblemele elementare din prezentul și viitorul copiilor din comunitate.

Soluția, etapele și activitățile proiectului

Prin „Crește un regizor”, 20 de copii vor participa la un atelier practic multimedia: foto-video participativ și photo-voice. Copiii vor folosi 20 de camere foto și video, pe care vor învăţa să le folosească și în final vor ajunge să realizeze propria lorexpoziţie de fotografie și 6-8 filme documentare scurte. Procesul prin care ei vordeveni regizori/fotografi se va desfășura astfel:

2 săptămâni – vor învăţa să folosească aparatele de fotografie și să fotografieze șiprin photo-voice vor învăţa să își dezvolte și să exprime o viziune personală asupralumii din jurul lor

2 săptămâni – iniţiere în filmare și filmarea propriu-zisă;

2 săptămâni – montaj și finalizarea tuturor materialelor.

După derularea atelierului practic, materialele vor fi prezentate comunităţii clujeneși nu numai, astfel: organizarea unei expoziţii photo-voice în centrul Clujului, prezentarea a minim 6-8 filme scurte, fiecare regizat de câte un copil și a unui film documentar despre proiectul „Crește un regizor”.

În mod direct proiectul va ajuta 20 de copii, care, la rândul lor, vor asigura un impact indirect al proiectului, prin influenţa pozitivă pe care o pot exercita la nivelulcomunităţii, a propriilor familii, prin puterea exemplului și prin diseminareaexperienţei dobândite.

Impact

Impactul direct al proiectului, asupra celor 20 de copii implicaţi, constă în:dezvoltarea de către aceștia de abilităţi de coordonare, îndemânare, abilităţicognitive de dezvoltare a unei viziuni proprii și exprimare practică a acesteia;introducerea unor idei noi care să permită transformarea mediului de lucru într-unul cât mai deschis și mai prietenos; încurajarea lucrului în echipă și comunicareaasertivă cu ceilalţi copii; anticiparea și adaptarea în funcţie de context și activitateapropusă. De asemenea, acești copii vor reprezenta un exemplu pentru comunitatealor și în același timp, vor deveni vocea și imaginea propriei comunităţi, înreprezentarea acesteia în comunitatea clujeană și nu numai.

Pe de altă parte, proiectul-pilot urmărește realizarea unui impact și asupracomunităţii clujene, prin conștientizarea și sensibilizarea acesteia cu privire lanevoile comunităţii adresate prin proiect, impact produs ca urmare a vizualizării decătre aceștia a materialelor expuse și realizate de cei 20 de copii. Odată cuexpunerea materialelor vom oferi și o modalitate de donaţie, astfel încât proiectulsă se poată replica și dezvolta și pentru alţi copii din comunitate sau alte comunităţisimilare. Toate materialele vor fi expuse și în mediul online, unde numărul devizualizări și interacţiuni ale publicului va reprezenta o măsură cuantificabilă aimpactului proiectului.

Bugetul

Echipamente tehnice

Aparate foto de unică folosinţă: 20 buc*28 lei = 560 lei

Kit video: cameră și accesorii: 3 buc*1400 = 4200 lei

Hard extern 2 terra: 1 buc * 240 lei = 240 lei

Total: 5 000 lei

Vom mai avea nevoie de: imprimare materiale, platforma online „Crește un regizor”, mâncare pentru fiecare întâlnire, transport, consumabile și produse de igienă pentru copii. Acest necesar este bugetat separat în cadrul proiectului și vomcăuta sponsori, începând cu partenerii CEVA și CRC.

Recomandarea ambasadorului, Av. Livia Labo:

Am aflat despre CRC acum 2 ani când am fost în Pata Rât pentru a face o donaţiecomunităţii respective. De atunci am urmărit constant programele sale dedicate schimbării în bine a vieţii unor oameni extrem de marginalizaţi. Am fostimpresionată de perseverenţa și implicarea dezinteresată a membrilor săi înactivităţi cu un puternic impact pentru prezentul și viitorul comunităţii din Pata Rât. Proiectul „Crește un regizor” este pentru copiii din Pata Rât o oportunitate de investigare a propriei lumi, iar pentru noi un prilej de a o înţelege și de a gândi apoicum să ajutăm această comunitate defavorizată.

Date de contact

CEVA, [email protected], tel. 0751050324 Mihai Andrei Leaha.

CRC, [email protected], [email protected], tel. 0723175457 Laura Alicu.

Proiectul “Joc urban”

Organizația: Brain Bloom

Dontor-ambasador: Bogdan Rădulescu

Prezentat de: Diana Carmen Rus

Scop

Jocul urban dorește să reamintească adulţilor ce înseamnă să fii copil și să simtă implicit, bucuria jocului comun. Jocul Urban este, în esenţa lui, o modalitate alternativă de a conecta oamenii și de a-i face să simtă beatitudinea unei experienţe comune demult uitată.

Nevoia la care răspunde proiectul

Suntem prea prinși în amalgamul de probleme cotidiene și uităm să mai simţim bucuria de a trăi. Jocul urban vrea să reamintească participanţilor că bucuria jocului nu s-a stins odată cu copilăria.

Soluția

Mergând pe ideea “cu cât mai mulţi, cu atât mai bine” , Jocul Urban dorește să aducă energia și fericirea cât mai multor oameni. Costurile proiectului nu sunt influenţate substanţial de numărul participanţilor, excluzând achiziţia accesoriilornecesare desfășurării jocurilor.

Activități

Printre activităţile integrate în Jocul Urban se numără:

1. Bătaie cu baloane: fiecare persoana are 4 baloane - IDEEA: Nu lăsa baloanele să cadă!

2. Zgomote urbane: 4 grupuri, fiecare imitând diferite sunete (ambulanţa, claxon, motocicleta/scuter, păsărele, tren)

Scop: ATENȚIE SPORITĂ

3. Cercul Aplauzelor/Odă Clujului: Pornind de la jocul Fripta, toată lumea stă în cerc și aplaudă, folosindu-se de mâna

omului din stânga sau dreapta, pe cât de repede poate.

4. Silent disco style

5. Spune ceva frumos unui străin

6. Karaoke comun

7. Dans cu indicaţii

8. Panouri de pictura cu spray, vopsele etc. (carte de colorat, stencil)

9. Mersul piticului, statuile, pas saltat, etc

10. Păsărică mută-ţi cuibul - cine rămâne pe dinafară păţește ceva

Impact

Jocul urban s-a inspirat din MP3 Experiments, proiect similar desfăşurat în New York. Acesta s-a bucurat de un număr crescut de participanţi de la an la an şi a contribuit substanţial la deschiderea perspectivelor sociale, rasiale şi etnice. În Cluj, acest proiect ar aduce numaidecât o stare de fericire participanţilor însă ar acţionaşi ca o platformă de interacţiune pentru oameni care altfel, poate nu ar ajunge niciodată să schimbe o vorbă sau un zâmbet.

Buget

Publicitate

1. Afișe 300 x 1.5RON= 450

2. Flyere 500 x 0.5 RON=250

3. Stickere 500 x 0.5 RON= 250

Accesorii joc

1.Mini mp3Playere 19x 100=1900

2. Sasiu cu panza in (150X150) 2 x 295,69 RON = 591,38 RON

3. Spray Montana Black 400 ml 50 buc x 22 RON = 1100

4. Duza pentru spray 50 buc x 1.5 RON = 75 RON

5. Markere Uni Posca PC-3M 100 buc x 10,50 RON = 1050 RON

6. Baloane imprimate (1 faţă, o culoare): 200 buc x 1.08 RON = 216 RON (300 buc x 0.86 RON = 258 RON

7. Brăţări de vinyl Wide Face: 500 Buc = 550 RON

8. Imprimare brăţări: 0.3 RON x 500 buc = 150

Înregistrare fișier audio, editare, distribuire pe frecvenţă audio, upload online = 1000 RON

Total= 6833.38 RON

Recomandarea ambasadorului, Bogdan Rădulescu

Proiectul ăsta e frumos pentru că readuce Clujului bucuria jocului și a interacţiunii sociale autentice. Ne face să apreciem, numaidecât, bucuria lucrurilor simple și fericirea care ne pândește la tot pasul dar pe care nu o vedem pentru că suntem prea ancoraţi să fim adulţi și să facem ce trebuie.

Îl susţin și cred în el pentru că prin joc putem învăţa atât despre noi cât și despre alţii.

Date de contact

[email protected]/[email protected]

tel: 0742355542

https://www.facebook.com/pages/Brain-Bloom/942154595818356

Proiectul “1,2,3 Violența STOP!”

Organizația: ȘcoalaGimnazială SpecialăCRDEEI

Proiect: 1,2,3 Violenta STOP!

Donator/ambasador: Mihaela Griga

Prezentat de: Lorena Văetiși

Scop

Reducerea și gestionarea violenţei în rândul copiilor din Școala GimnazialăSpecială prin activităţi creative, nonformale și punerea lor în valoare prinprezentarea rezultatelor acestor activităţi în faţa publicului larg. Perspectivele foarte reduse legate de posibilitatea ca lucrurile să se schimbe în Școala Gimnazială Specială ( lucru afirmat și susţinut de parinţi, profesori) sunt în același timp contrazise de interesul și deschidereacopiilor pentru implicare în activităţi educaţionale care să le canalizezeenergia spre creativitate și învăţare.

Obiectivele identificate ale proiectului sunt:

1) EFECTE VIZIBILE: Reducerea episoadelor de violentă în școală

2) RESURSE: Folosirea unui set de instrumente non-formale de reducere a violenţeibazate pe artă

3) CAPACITĂȚI: Creșterea capacităţilor (cunoștinţe, abilităţi și valori) de abordare a violenţei în cadrul grupului de copii implicat (50 de copii)

4) CAPACITĂȚI: Creșterea capacităţilor cadrelor didactice și ale educatorilor non-formali să lucreze în contexte afectate de violenţă

5) IMPLICARE: Conștientizarea statutului de "cetăţean" și cetăţeni ai tinerilorimplicaţi, o dovadă a eliminării unui tip de violenţă (violenţa structurală)

Proiectul pornește de la premiza revendicării dreptului la educaţie în principal, și a revendicării dreptului la o viaţă sigură, la o șansă pentru angajare, la identitate ca precondiţii sau consecinţe ale dreptului la educaţie. Cetaţenia europeanăgarantează astfel de drepturi dar totuși mulţi dintre tinerii implicaţi în acest proiectsunt departe de a beneficia de aceste drepturi fundamentale. Implicându-se in a conștientiza și a trata violenţa sub toate tipurile ei (care este de fapt prin definiţienimic altceva decât o limitare a drepturilor fundamentale) tinerii se afirmă ca șicetăţeni europeni cu drepturi egale cu ceilalţi.

Soluție și activități

Proiectul 1,2,3 Violenta STOP! a fost implementat de către Asociaţia Rază de Soareîn parteneriat cu Școala Gimnaziala Specială și PATRIR pe parcursul anului școlar2013-2014 și s-a dovedit a fi un success deoarece , în primul rând conform datelorșcolii numărul cazurilor de violenţă a scăzut și nu în ultimul rând copiii au dorit si au insistat să continue activităţile de la cursul de teatru și dans. Din cauza lipseifinanţării acest lucru a fost posibil doar pentru semestrul I al anului scolar 2014-2015.

Pentru a continua aceaste activităţi este nevoie de un profesor coordonator din partea școlii și de educatori care să conducă aceste cursuri de dans, teatru și lucrumanual, sport. Deoarece pe lângă aceste cursuri care s-au desfășurat (teatru, dans, lucru manual), copiii și-au exprimat dorinţa de a face și sport. Fiecare curs de desfășoară o dată pe saptamană și durează o ora. Copiii iși consumă energia făcândlucruri care le plac, lucrând împreună, invătând prin joacă și sunt foarte dornici de a arăta apoi ce au realizat în cadrul unor evenimente. Din acest punct de vedere estefoarte importantă organizarea la sfârșitul anului scolar a unui eveniment(serbare/spectacol) în cadrul căruia copiii să aibă ocazia să danseze, să joace teatru, să facă un târg cu obiectele confecţionate de ei.

Un alt aspect important al proiectului este organizarea o dată pe lună a ateliereloralături de copiii invitaţi de la alte școli din Cluj, lucru care ajută la crearea unorlegaturi între copiii din Școala Gimnazială Specială (destul de izolaţi din acest punctde vedere) și alţi copii din școli de masă.

Impactul așteptat se referă la mai multe niveluri:

1. INDIVIDUAL, aspupra tinerilor implicaţi în grupul de iniţiativă. La acest nivel ne așteptăm la o creștere a stimei de sine a tinerilor implicaţi în proiect și o afirmarepozitivă a identităţii acestora, la dobandirea unor abilităţi de viaţă, dar și abilităţiprofesionale (de a lucra cu metodele artistice prezentate într-un mediuprofesionist). Credem că tinerii din proiect vor fi mai siguri pe drepturile sicapacităţile lor ca și cetaţeni europeni de a acţiona pentru imbunătăţirea uneisituaţii care îi afectează în mod direct: violenţa.

2. ȘCOLAR, asupra elevilor și profesorilor din școală și ca și consecinţă asupramediului educativ în Școala Gimnazială Specială. Considerăm că impactulpreconizat va aduce o imbunătăţire a mediului educativ prin reducerea episoadelorde violenţă directă.

.

3. ÎN COMUNITATE, asupra celorlalţi elevi și profesori din școlile de masă. Dorim săcontribuim la eliminarea atitudinii incetăţenite cum că nu se poate face nimic în cazul romilor (majoritatea copiilor de la Școala Gimnazială Specială sunt romi), a copiilor proveniţi din medii defavorizate și afectaţi de violenţă, părere care din păcate am auzit-o de prea multe ori.

Buget

Ateliere artistice și sportive (palete de ping-pong, mingi, fileu, tricouri, teniși, colanţi, șosete, șepci, eșarfe, papetărie, creioane, pixuri, hârtie colorată etc) – 4000 RON

Transport (bilete de autobus, benzina) – 700 RON

Ieșiri, vizite, intâlniri (pizza, suc, prăjituri) – 1500 RON

Promovare (afișe, pliante) – 200 RON

Eveniment final (gustări, diplome, premii copii) – 600 RON

TOTAL: 7000 RON

Recomandarea ambasadorului, Mihaela Griga

Este un proiect care s-a dovedit a fi util, s-au văzut rezultatele, iar copiii iși dorescextrem de tare să facă activităţi diferite de cele oferite zi de zi de școală. Copiii suntpuși în valoare și investiţi cu responsabilitate și încredere că pot reuși ceea ce ișipropun.

Date de contact

Școala Gimnazială Specială ,Str. București nr. 32, Cluj-Napoca, cod 400148, Tel/Fax: (+4)(0264)432431http://crdeii.ro/, [email protected]

Opţiuni de plată

• Plată în numerar la eveniment sau la sediul Fundatiei Comunitare Cluj (Str. Cloșca 6/2);

• Plată prin dispozitiv de tip POS BT la eveniment sau la sediul Fundaţiei Comunitare Cluj;

• Plată online cu cardul pe site-ul Fundaţiei Comunitare Cluj: http://fundatiacomunitaracluj.ro/doneaza.php cu menţiunea: “Cercul de Donatori, numele proiectului”;

• Plată prin bancă: în numerar sau prin OP; IBAN RO95 BTRL 0130 1205 J303 07XX, Banca Transilvania, Cluj-Napoca, cu menţiunea “Cercul de Donatori, numele proiectului”

Despre Fundația Comunitară Cluj

Suntem un finanţator privat și susţinem interesele filantropice aledonatorilor noștri - persoane fizice și juridice - gestionând fonduri private,pe care le direcţionăm spre nevoile comunităţii, sub formă de granturi șiburse.

Totodată, oferim servicii de consultanţă companiilor care doresc să seimplice în comunitate - identificând alături de acestea domeniile pe care lepot susţine și mecanismele prin care pot contribui la dezvoltareacomunităţii. Ne adresăm și cercurilor de donatori și indivizilor aflaţi încăutarea unor oportunităţi de implicare, care permit inclusiv valorificareaexperienţei profesionale și de viaţă.

Valorile noastre sunt: transparența, profesionalismul, parteneriatul,impactul pe termen lung.

4000300, Cluj-Napoca, România, str. Cloșca, nr. 6, ap. 2

Tel: +40 264 434.618, Fax: +40 264 434.619

www.fundatiacomunitaracluj.ro

Contact

www.fundatiacomunitaracluj.ro

[email protected]

0728.065.912