1

BRET HARTE

SURGHIUNI IIŢSURGHIUNI IIŢDINDIN

POKER FLATPOKER FLAT

În româneşte deTICU ARHIP

Prefa a de F. BRUNEA-FOXţEDITURA PENTRU LITERATUR UNIVERSALĂ Ă

BUCUREŞTI 1965

STORIES AND POEMS byBret Harte Humphrey Milford,OXFORD UNIVERSITY PRESS

2

PREFA .ŢĂ

Scriitorul american Francis Bret Harte s-a n scut la 25ă august 1836 în oraşul Albany, capitala statului New York, situat în partea de nord-vest a coastei atlantice, pe râul Hudson. Nu e lipsit de interes biografic s men ion m că ţ ă ă teritoriul sus-amintit a furnizat

literaturii americane ne referim la epoca în care a tr ită autorul nuvelelor selec ionate în volumul de fa oţ ţă abundent galerie de scriitori. Dintre aceştia sunt de re inută ţ cei doi înaintaşi de seam : Washington Irving (1788-1859) şiă James Fenimore Cooper (1789-1851), eu ale c ror povestiriă şi romane inspirate din istoria descoperirii şi coloniz riiă Americii, din via a indienilor b ştinaşi, s-a desf tat copil riaţ ă ă ă lui Bret Haite. El a avut prilejul s -i cunoasc şi aievea, înă ă came şi oase cum se spune, pe aceşti scriitori de seam , cuă care Nathaniel Bret Harte, tat l s u, profesor de limbă ă ă greac la un colegiu din Albany „de asemenea mareă consumator de hârtie şi cerneal ” între inea calde şiă ţ prieteneşti leg turi literare.ă

R mas pretimpuriu orfan de tat , Bret Harte s-a v zut, laă ă ă o vârst fraged , în fa a unor grele probleme de existen ,ă ă ţ ţă c rora maic -sa, lipsit de experien , era incapabil s leă ă ă ţă ă ă g seasc o solu ie practic . Astfel a început pentru amândoiă ă ţ ă acea via de bejenie, marcat de multe şi variate popasuriţă ă de-a lungul şi de-a latul Americii, în c utarea vreunui rostă menit s le asigure pâinea de toate zilele şi s chez şuiască ă ă ă b iatului o carier , o profesiune trainic . În 1851, deci laă ă ă etatea de 15 ani, folosind cunoştin ele „didactice” însuşite înţ casa p rinteasc şi la colegiu, îl întâlnim înv tor într-oă ă ăţă şcoal din Sonora, târguşor situat în cel lalt cap t al rii, peă ă ă ţă coasta Pacificului, în California. E lesne de închipuit c niciă

3

vârsta, nici „prestigiul profesoral” nu puteau impune unor elevi veni i din preriile str b tute de cai s lbatici, sau dinţ ă ă ă aşez rile risipite de-a lungul drumului jalonat de atâ ia şiă ţ atâ ia c ut tori de aur. În nuvelele sale reg sim ecoul aceleiţ ă ă ă perioade pedagogice, pigmentate de pocnetele pistoalelor şi de chiotele şcolarilor care intrau c lare în sala de clas .ă ă Tân rul dasc l a trebuit s -şi împacheteze manualele deă ă ă greac moştenite de la taic -s u, cele optsprezece volumeă ă ă ale vie ii lui Cristofor Columb (Life of Columbus), „Cucerireaţ Granadei” şi „Aventurile c pitanului Bonneville” – scrise deă W. Irving, „Pionierii”, „Pilotul”, „Ultimul mohican”, celebrele romane ale lui Fenimore Cooper şi s-o porneasc din nou înă pribegie, „într-o diligen tras de opt bidivii focoşi, pesteţă ă spinarea c rora şuiera o biciuşc lung de şapte metri, totuşiă ă ă nu suficient de îmbolditoare, dup socoteala surugiilor, careă îi completau plesnetul desc rcându-şi tot drumul, pân laă ă San Francisco, pistoalele”.

Ce perspective temeinice putea oferi acest mare şi agitat oraş californian unui adolescent dezorientat, un pic vis tor,ă cu înclina ii livreşti şi care mai avea şi grija unei mameţ iubitoare, „dar foarte pu in dibace dincolo de acul de cârpitţ g urile pantalonilor, de tigaia de pr jit cl titele din m lai şiă ă ă ă de roman ele cântate cu dulcea ei voce”? Era tocmai vremeaţ când irezistibila febr a aurului r scolea oraşul Sană ă Francisco. Mul i dintre locuitorii oraşului, momi i de mirajulţ ţ pepitelor, al pre ioasei pulberi str lucitoare smulse dinţ ă mun ii nordului de şuvoaiele turbate şi c rate în albiaţ ă nisipoas , îşi p r seau vetrele, nevasta, copiii, zorind după ă ă ă steaua norocului. Era un iureş necontenit de oameni veni i şiţ din alte locuri cea mai mare parte dintre ei p r sindu-şiă ă meleagurile natale unde nu-şi mai puteau afla posibilit i deăţ existen ; goneau to i, în grupuri sau solitari, atraşi deţă ţ mirajul aurului. Aceast lume de aventurieri, de declasa i,ă ţ oameni aprigi, impulsivi, c l uzi i de o moral simplist ,ă ă ţ ă ă redus la principiul elementar al binelui şi al r ului, ală ă instinctelor primare temperate de o justi ie sumar , Bretţ ă Harte a cunoscut-o îndeaproape. Nu ca spectator, ci ca „prospector”, c ci, cuprinşi şi el şi maic -sa, de frigurileă ă

4

aurului, au plecat echipa i cu un ciur pentru strecurat nisipulţ aurifer şi cu o crati în care s -şi g teasc mâncarea, laţă ă ă ă Sacramento, în Sierra Nevada, potopit de to i oropsi iiă ţ ţ Americii. Aur n-a g sit, dar în schimb lumea cu care a venită în contact acolo, în inuturile s lbatice, i-a fost filonul de preţ ă ţ din care a extras mai târziu materialul uman atât de veridic, de pitoresc, de dramatic al romanelor şi nuvelelor sale.

A revenit la San Francisco, dup o bucat de timp care i-aă ă istovit, o dat cu puterile trupeşti şi bruma de economiiă investite în iluzoria întreprindere. Nu s-a întors cu nici un s cule de aur. A strâns îns în memorie o extrem de bogată ţ ă ă colec ie de imagini, din care-şi va alimenta, pân -n ultimiiţ ă ani ai vie ii, crea iile literare, chiar când, departe de surseleţ ţ originare – în 1885 s-a stabilit la Londra tot – la ele va apela din nou cu fervoare, renun ând la temele europene, care nu-iţ aduseser succes.ă

Pân a aborda cariera de scriitor, Bret Haite a mai încercată i alte meserii. A fost şi ze ar la o tipografie din Sanţ ţ

Francisco, fii c rei proprietar edita un ziar. În coloaneleă acestei publica ii i-au ap rut primele versuri, c ci Bret ţ ă ă Harte a debutat ca poet. Produc ia sa lirico-satiric a trecutţ ă neobservat , deşi nu era lipsit de tr s turi personale, careă ă ă ă marcau verva poetic şi subliniau umorul metaforei.ă

Dar autentica strun a talentului s u s-a manifestat înă ă originalitatea prozei, remarcat chiar de la întâia nuvel ,ă ă ap rut de asemenea în ziarul pomenit (1859) şi intitulată ă ă The Luck of Roaring Camp („Norocel din Roaring Camp”). Ceea ce a atras imediat aten ia cititorilor a fost noutateaţ subiectului, c ci pân la Bret Harte nimeni nu zugr vise încă ă ă ă acea societate pestri care vie uia în regiunile aurifere. Într-ţă ţadev r, ceea ce caracterizase pân atunci proza americană ă ă fusese inspira ia etico-religioas , eroii fiind aproapeţ ă întotdeauna personaje ale bisericii protestante, pentru care temelia familiei, a societ ii, a individului era morala biblic .ăţ ă De-abia cu Washington Irving şi cu Fenimore Cooper începe s se l rgeasc aria inspira iei obiective, introducându-se înă ă ă ţ orbita ei oameni şi peisaje din realitate, îns dintr-o realitateă

5

selec ionat , în care pitorescul geografic şi uman – p durea,ţ ă ă preria, râurile, vân torii, pescarii, navigatorii, indienii – erauă înv lui i într-o atmosfer artificial de idealizare şi legend .ă ţ ă ă ă Abia cu Edgar Poe, cu Herman Melville, celebrul autor al romanelor Moby Dick şi Typee, cu Nathaniel Hawthorne – omul devine o tem de cercetare şi aprofundare psihologic .ă ă

Literatura american a primelor decenii din veacul trecută se adap din evenimentele istorice contemporane r zboiulă ă pentru independen , aventura mereu prezent aţă ă pionieratului sau îşi deplaseaz cadrul de pe uscat pe ocean,ă descriind în maniera lui Walter Scott via a pira ilor,ţ ţ aventurile corsarilor.

Între timp, în structura social şi economic a Stateloră ă Unite se conturau prefaceri importante. Romanul de tip vechi nu se mai acorda cu condi iile de via schimbate şi niciţ ţă nesfârşitele discu ii de ordin teologico-filozofic, cu careţ personajele epopeilor piratereşti îşi tapisau pauzele dintre aventuri, dintre dou atacuri sângeroase şi de care publiculuiă cititor i se f cuse lehamite. Aşa se explic succesul nuveleloră ă lui Bret Harte. Scrise cu un deosebit meşteşug artistic, ele aduceau un suflu de via , de adev r, de culoare şi de umor,ţă ă care a surprins pe lector. Oamenii din „Roaring Camp” treb luiau, se dond neau şi se înc ierau, se be iveau şi îşiă ă ă ţ iroseau timpul în jocuri de noroc, zi de zi, sub ochii captiva iţ ai acelora oare citeau proza suculent a lui Bret Harte. Seă d deau chiar numele modelelor care l-au inspirat pe scriitor.ă

În sfârşit, Bret Harte îşi g sise drumul. A renun at laă ţ tipografie, consacrându-se exclusiv literaturii. În 1868 devine conduc torul unei reviste lunare, c reia îi va închina întregulă ă s u efort creator. E inepuizabil. California îi va furniza totă atâta materie romanesc valoroas câte pepite de aur vaă ă d rui minerilor pricepu i în a le extrage din straturile de roc ,ă ţ ă din nisipul torentelor. Rând pe rând, el d la iveal oă ă sumedenie de nuvele şi schi e, care îl consacr ca pe unţ ă remarcabil povestitor, cu o original not de omenie, umor şiă ă duioşie.

În 1871, când se stabileşte la New York pentru a conduce publica ia „Atlantic Monthly”, el este scriitorul cel maiţ

6

popular din Statele Unite. Criticii britanici elogiau precizia limbii sale, puritatea stilului şi-l invitau s treac oceanulă ă pentru a-şi consacra talentul în capitala Angliei. A refuzat. Europa îi ispitea totuşi. În 1878 accept numirea sa înă func ia de consul la Krefeld (Germania), de unde e transferatţ peste doi ani la Glasgow (Anglia). Demisioneaz în 1885ă pentru a se fixa la Londra şi a se dedica pân la sfârşitulă vie ii numai literaturii. A închis ochii la 5 mai 1902.ţ

Ceea ce caracterizeaz scrisul lui Bret ă Harte este profundul s u umanism, optimismul şi nestr mutata luiă ă încredere în om. Aceast tr s tur se desprinde din întreagaă ă ă ă sa oper şi chiar din restrânsa culegere de nuvele traduse înă volumul de fa . Atitudinea sa fa de lumea pe care oţă ţă zugr veşte, lumea celor umili, a celor înfrân i, strivi i deă ţ ţ orânduirea burghez , este plin de în elegere şi de dragoste,ă ă ţ c ci el îşi d seama c oamenii aceştia sunt un produs ală ă ă condi iilor sociale şi economice în care tr iesc, al educa ieiţ ă ţ rudimentare, al împrejur rilor în care sunt nevoi i s lupte şiă ţ ă s -şi apere dreptul la pâine. Ei nu sunt fundamental r i,ă ă neadapta i normelor de via civilizat – cum sus ineauţ ţă ă ţ predicatorii puritani şi sociologii burghezi – ci, dimpotriv ,ă când se iveşte prilejul, se dovedesc a fi înzestra i cuţ sentimente alese. Aşa-zişii „declasa i” din povestirileţ cuprinse în volumul de fa sunt capabili de admirabile fapteţă de eroism, capabili de un devotament ne rmurit, deţă gingaş afec iune fa de copii, într-un cuvânt, ei sunt aceiaă ţ ţă care ştiu de fapt ce este „omenia”.

O alt tr s tur progresist a scriitorului, care merit a fiă ă ă ă ă ă relevat , este atitudinea sa fa de popula iile conlocuitoareă ţă ţ de alt ras . Ca publicist şi ca scriitor, Bret Harte s-a ridicată ă întotdeauna împotriva tuturor reac ionarilor şiţ obscurantiştilor. EI şi-a rostit r spicat cuvântul, cu sarcasm şiă cu umor când a fost cazul, înfierând comportarea inumană fa de „popula ia de culoare”.ţă ţ

Suntem încredin a i c traducerea în limba român aţ ţ ă ă acestui volum se va bucura de o cald primire în rândurileă cititorilor.

7

F. BRUNEA-FOX.

8

SURGHIUNI II DIN POKER FLAT.Ţ

Când în diminea a zilei de 23 noiembrie 1850, domnulţ John Oakhurst, de profesiune juc tor de c r i, a p şit peă ă ţ ă Strada Mare din Poker Flat şi-a dat seama c în atmosferaă moral a str zii se schimbase ceva peste noapte. Doi-treiă ă b rba i, vorbind cu gravitate între ei, s-au oprit la apropiereaă ţ lui şi l-au privit cu tâlc.

Plutea în aer un iz de duminic , lucru ce p rea de r uă ă ă augur într-o aşezare care nu inea seam de duminici.ţ ă

Fa a chipeş şi liniştit a domnului Oakhurst nu tr dţ ă ă ă ă mare interes pentru atare prevestiri. Dar dac era sau nuă conştient de cele ce se întâmplau, asta era cu totul altceva.

— Sigur c vâneaz pe careva, s-a gândit el. Şi cred c peă ă ă mine…

Şi-a pus la loc în buzunar batista cu care ştersese praful roşu din Poker Flat de pe ghetele-i îngrijite şi nu s-a mai gândit la ce-o s fie.ă

Într-adev r, Poker Flă at „vâna pe cineva”. Suferise în ultima vreme pierderea câtorva mii de dolari, a doi cai de ras şi aă unui cet ean de vaz . Iar acum trecea printr-o criz deăţ ă ă reac ie virtuoas , la fel de în afara legii şi de necontrolat caţ ă ă oricare din faptele care o pricinuiser . Un comitet secretă luase hot rârea s cure e oraşul de nepofti i. Cur ire careă ă ţ ţ ăţ avea s fie f cut pentru vecie, cu doi b rba i ce atârnauă ă ă ă ţ spânzura i într-o râp de crengile unui sicomor şi temporar ,ţ ă ă prin izgonirea din oraş a unor persoane deocheate, îmi pare r u s-o spun, dar unele dintre acestea erau doamne. Avândă în vedere sexul, se cuvine s ad ug m, totuşi, că ă ă ă incorectitudinea lor era de ordin profesional şi c cei dină Poker Flat se încumetau s judece numai acest soi deă delicte, uşor de stabilit.

Domnul Oakhurst avea dreptate gândind c era vorba şiă de persoana lui. Câ iva din comitet ceruser s fieţ ă ă spânzurat, drept pild şi ca unic mijloc de a se desp gubi dină ă buzunarele lui de sumele pe care le pierduser .ă

9

— E-mpotriva drept ii, zicea Jim Wheeler, s -l l s m peăţ ă ă ă insul sta din Roaring Câmp, un venetic sadea, s-o şteargă ă cu banii noştri!…

Dar un sim mânt adânc de echitate, s l şluind în pieptulţă ă ă acelora care fuseser destul de norocoşi ca s câştige de laă ă domnul Oakhurst, a biruit asupra acestei înguste prejudec iăţ locale.

Domnul Oakhurst şi-a primit sentin a cu calm filosofic şiţ fatalism, c ci îşi d dea seama de şov iala judec torilor s i.ă ă ă ă ă Prea era juc tor mare, ca s nu se plece în fa a destinului.ă ă ţ Pentru el via a era, în cel mai bun caz, un joc riscant şiţ recunoştea obişnuitul avantaj al celui ce împ r ea c r ile.ă ţ ă ţ

O gard de oameni înarma i i-a dus pe p c toşiiă ţ ă ă surghiuni i din Poker Flat pân la marginea aşez rii. În afarţ ă ă ă de domnul Oakhurst, cunoscut ca un om plin de îndr zneală ă şi pentru a c rui intimidare se folosise paza armat , grupulă ă de proscrişi era alc tuit dintr-o femeie tân r , aşa-numitaă ă ă „Ducesa”, o alta care-şi câştigase porecla de „Maica Shipton” şi din „Unchiul Billy” b nuit sp rg tor şi be ivă ă ă ţ dovedit.

Cavalcada n-a stârnit nici un comentariu din partea privitorilor, iar escorta n-a scos tot timpul nici un cuvânt. Numai când au ajuns la râpa din cea mai dep rtat margineă ă a aşez rii, conduc torul g rzii înarmate le-a spus, scurt şiă ă ă cuprinz tor: surghiuni ii nu se puteau întoarce decât cuă ţ pre ul vie ii.ţ ţ

Când garda a pierit din ochii lor, sim mintele pân atunciţă ă st pânite s-au desc rcat în câteva lacrimi isterice aleă ă Ducesei, în câteva sud lmi ale Maicii Shipton şi într-oă împroşc tur de înjur turi din partea Unchiului Billy. Numaiă ă ă Oakhurst, filosof, t cea chitic. O ascult liniştit pe Maicaă ă Shipton exprimându-şi dorin a de a spurca pe careva, nuţ spuse nimic la neîncetatele v ic reli ale Ducesei c va muriă ă ă în drum şi la blestemele tun toare ce p reau s âşnească ă ă ţ ă din Unchiul Billy care c l rea în frunte. Cu bonomiaă ă nep s toare, caracteristic tagmei lui, a st ruit s -şiă ă ă ă ă schimbe calul de c l rie care r spundea la numele ide „Cinciă ă ă pete” cu m g ri a nenorocit c l rit de Ducesa. Dar niciă ă ţ ă ă ă ă

10

gestul acesta nu i-a unit mai strâns pe surghiuni i.ţCu o urm de cochet rie, tân ra femeie îşi potrivi peneleă ă ă

oarecum r v şite ale p l riei, Maica Shipton privi chiorâş laă ă ă ă st pânul lui „Cinci pete”, iar Unchiul Billy îi vârî pe to i într-oă ţ înjur tur de mama focului.ă ă

Drumul c tre Sandy Bar – o aşezare ce nu se molipsiseă înc de suflul regenerator din Poker Flat şi îi îmbia pe pribegiă – se întindea peste un lan de mun i pr p stioşi, la dep rtareţ ţ ă ă ă de o zi bun de drum.. Cum toamna era pe sfârşite, grupul aă urcat repede din regiunea umed şi temperat de la poaleleă ă dealurilor în aerul uscat, rece şi învior tor al Sierrelor. Potecaă era îngust şi suia pieptiş.ă

C tre prânz, Ducesa s-a rostogolit din şa la p mânt şi aă ă declarat c nu poate merge mai departe, aşa c grupul s-aă ă oprit.

Locul, neînchipuit de s lbatic, era de-a dreptulă impresionant. Un amfiteatru împ durit, înconjurat pe treiă laturi de stânci pr p stioase din granit golaş, aluneca uşoră ă c tre creasta altei pr p stii, care domina valea. Era, f ră ă ă ă ă îndoial , cel mai potrivit loc de popas, dac popasul ar fi fostă ă de dorit. Dar domnul Oakhurst ştia c f cuser abia jum tateă ă ă ă din drumul pân la Sandy Bar, iar grupul nu era nici echipată şi nici aprovizionat pentru a z bovi. Le-a atras şi celorlal i peă ţ scurt aten ia asupra acestui lucru, ad ugind un comentariuţ ă filosofic asupra nebuniei de a „zvârli c r ile înainte deă ţ sfârşitul partidei”. Dar aveau la ei o b utur spirtoas care,ă ă ă în acele momente grele, le inea loc de hran , c ldur ,ţ ă ă ă odihn şi în elepciune… în ciuda obiec iunilor sale, grupul seă ţ ţ afla destul de curând mai mult sau mai pu in sub influen aţ ţ alcoolului: Unchiul Billy trecuse fulger tor de la o stareă r zboinic la una de tembelism, Ducesa începuse să ă ă l crimeze, iar Maica Shipton sfor ia. Numai domnul Oakhurstă ă r m sese în picioare şi, rezemat de o stânc , îi vegheaă ă ă liniştit.

Domnul Oakhurst nu bea. Din pricina profesiunii sale care cerea sânge rece, st pânire de sine şi prezen de spirit, el –ă ţă dup propria-i expresie – „nu-şi putea îng dui acest lux!” Şiă ă pe când se uita la tovar şii de surghiun întinşi pe jos, s-aă

11

sim it, pentru întâia oar , copleşit de singur tateaţ ă ă îndeletnicirii lui de paria, de via a-i de toate zilele şi chiar deţ viciile lui. Atunci s-a apucat s -şi scuture hainele negre, s -şiă ă spele mâinile şi obrazul şi s fac toate acele treburiă ă m runte care-i câştigaser faima de b rbat dichisit, aşa c aă ă ă ă uitat pentru o clip de necazuri. Fapt este c nici nu i-aă ă trecut prin minte s -şi p r seasc tovar şii mai slabi, maiă ă ă ă ă pr p di i.ă ă ţ

Dar sim ea, f r s vrea, lipsa emo iilor care, destul deţ ă ă ă ţ paradoxal, îl duceau c tre acea linişte imperturbabil care-lă ă f cuse celebru. A privit spre pere ii mohorâ i ce se în l au laă ţ ţ ă ţ o mie de picioare deasupra pinilor înconjur tori; spre cerulă înnourat ca un blestem; spre h ul de la picioarele lor, care seă cufunda în umbr şi-atunci, deodat , s-a auzit strigat peă ă nume.

Un c l re se apropia pe c rare. Chipul proasp t şi deschisă ă ţ ă ă al noului-venit i-a amintit domnului Oakhurst de Tom Simson, zis şi „Nevinovatul”, din Sandy Bar.

Îl întâlnise cu câteva luni înainte la „unul mic” şi câştigase cu o linişte des vârşit întregul avut al acestui tân ră ă ă neprih nit – vreo patruzeci de dolari. Dup ce sfârşiseră ă ă partida, domnul Oakhurst îl tr sese pe tân rul juc tor înă ă ă dosul unei uşi şi-i vorbise astfel:

— Ascult , Tommy, eşti un puşti de treab , dar nu ştii să ă ă joci! S nu mai încerci niciodat !ă ă

Îi d duse apoi banii înd r t, îl împinsese uşurel pe uşă ă ă ă afar şi f cuse astfel din Tom Simson sclavul s u devotat.ă ă ă

În salutul copil resc şi entuziast al tân rului era ca oă ă amintire din toate acestea. Pornise, spunea el, spre Poker Flat, ca s -şi caute norocul.ă

— Singur?Nu, nu chiar singur! De fapt (şi aici scoase un chicotit)

fugise cu Piney Woods. Nu-şi amintea domnul Oakhurst de Piney? De fata care servea masa la „Hotelul Temperan a”?…ţ Se logodiser de mult, dar b trânul Jack Woods seă ă împotrivea, aşa c fugiser împreun şi se duceau la Pokeră ă ă Flat s se c s toreasc şi… iat -i aci!… Erau îns tareă ă ă ă ă ă osteni i de dram!… Ce bine c g siser un loc de popas, baţ ă ă ă

12

înc şi tov r şie!ă ă ăToate acestea, „Nevinovatul” le-a spus dintr-o suflare, în

timp ce Piney, o domnişoar de vreo cincisprezece ani,ă dr g laş şi plinu , ap rea c lare de dup pini, îmbujorată ă ă ţă ă ă ă ă toat şi se apropia de logodnicul ei.ă

Pe domnul Oakhurst îl interesau rareori sentimentele şi, cu atât mai pu in, buna-cuviin ; avea îns o vag impresie cţ ţă ă ă ă situa ia grupului lor nu era prea fericit . Şi-a p strat totuşiţ ă ă destul prezen de spirit încât s -i trag un picior Unchiuluiă ţă ă ă Billy, care tocmai se preg tea s spun ceva, iar acesta eraă ă ă destul de treaz ca s simt în lovitura primit o putere ce nuă ă ă trebuia nesocotit . A încercat apoi s -l hot rasc pe Tomă ă ă ă Simson s nu-şi amine plecarea, dar în zadar! I-a spus chiară r spicat c nu aveau provizii şi nici cele necesare pentru ună ă popas… Din nefericire, „Nevinovatul” n-a luat în seamă împotrivirea, ba i-a asigurat chiar c avea el o asină ă înc rcat cu provizii şi c descoperise şi un fel de caban deă ă ă ă bârne lâng c r ruie.ă ă ă

— Piney poate s stea cu doamna Oakhurst, a spusă „Nevinovatul”, ar tând spre Duces ; cât despre mine, mă ă ă descurc eu…

Numai piciorul vajnic al domnului Oakhurst l-a împiedicat pe Unchiul Billy s izbucneasc în hohote de râs. Urmarea eă ă c acesta s-a sim it îmboldit s-o ia în sus pe canion, ca s -şiă ţ ă poat rec p ta seriozitatea. Acolo a împ rt şit pinilor uriaşiă ă ă ă ă hazul împrejur rii, dând din picioare, strâmbându-se de râsă şi slobozind obişnuitele sud lmi. Când s-a întors, i-a g sit peă ă ceilal i vorbind, pare-se prieteneşte, în jurul unui foc, c ciţ ă aerul se f cuse neaşteptat de rece, iar pe cer seă îngr m deau nori. Piney sporov ia aprins, copil reşte,ă ă ă ă întoars spre Duces şi aceasta o asculta cu un interes şi oă ă bun voin pe care nu le mai ar tase de mult vreme.ă ţă ă ă „Nevinovatul” îi inea hangul, cam cu acelaşi efect, în fa aţ ţ domnului Oakhurst şi a Maicii Shipton, care se topea acum de amabilitate.

— Da’ ce-i aici? Un afurisit de picnic?… a exclamat Unchiul Billy cu dispre , privind spre grupul aşezat în mijlocul p durii,ţ ă spre vâlv taia focului şi animalele priponite în apropiere.ă

13

Deodat , prin capu-i ame it de alcool a trecut un gând; şiă ţ se pare c era un gând plin de haz, c ci omul s-a sim it iar şiă ă ţ ă ispitit s izbeasc cu piciorul şi s -şi îndese pumnul în gur .ă ă ă ă

În timp ce umbrele se-ntindeau încet pe munte, un vânt uşor prinse s legene creştetul pinilor, gemând prin golurileă ramurilor mari şi mohorâte. D r p n tura de caban ,ă ă ă ă ă cârp cit , acoperit cu crengi de pin, a fost l sat pentruă ă ă ă ă doamne. La culcare, logodnicii au schimbat un s rut atât deă firesc, de cinstit şi sincer, încât a putut fi auzit pe deasupra pinilor frem t tori. Delicata Duces şi r ut cioasa Maică ă ă ă ă ă Shipton au fost, pare-se, prea n ucite, ca s mai spun cevaă ă ă despre aceast ultim dovad de naivitate şi s-au îndreptată ă ă f r un cuvânt spre caban . B rba ii au a â at focul şi,ă ă ă ă ţ ţ ţ întinzându-se pe jos în fa a uşii, au adormit într-o clip .ţ ă

Domnul Oakhurst avea somnul uşor. S-a trezit spre diminea , amor it şi înfrigurat. Şi în timp ce r scolea foculţă ţ ă aproape stins, vântul care se înte ise i-a zvârlit în fa ceva…ţ ţă ceva ce-i alung sângele din obraz: z pad !ă ă ă

A s rit în sus ca ars, gată a s -i trezeasc şi pe cei ce maiă ă dormeau, c ci nu era vreme de pierdut! Dar, întorcându-seă spre locul unde trebuia s fie Unchiul Billy, a v zut c acestaă ă ă nu mai era! I-a fulgerat atunci prin minte o b nuial şi de peă ă buze i-a izbucnit o înjur tur . S-a repezit spre locul undeă ă priponiser caii şi m garii: nici ei nu mai erau! Iar poteca seă ă acoperea, v zând cu ochii, de z pad …ă ă ă

Tulburarea din prima clip i-a trecut pe dat şi s-a întorsă ă spre foc, la fel de liniştit cum îi era felul. N-a trezit pe nimeni. „Nevinovatul” mo ia împ cat, cu o fluturare de zâmbet peţă ă chipu-i blajin şi plin de pistrui; Piney dormea feciorelnic şi dulce lâng „surorile” ei, de parc ar fi ocrotit-o cerul, aşa că ă ă domnul Oakhurst şi-a tras p tura peste umeri şi, mângâindu-ăşi musta a, a aşteptat s se crape de ziu . Zorile au venitţ ă ă încet, într-un vârtej ce os de fulgi albi care-l ame eau şi-iţ ţ orbeau ochii. Ce se mai putea z ri jur împrejur se schimbaseă ca prin farmec!… A privit lung în jos peste vale şi a rezumat prezentul şi viitorul într-un singur cuvânt: „în-z -pe-zi i” …ă ţ

Un inventar minu ios al proviziilor pe care, din fericire, leţ opriser de cu sear , în untrul cabanei, sc pând astfel deă ă ă ă

14

mâinile hulpave ale Unchiului Billy, a dovedit c ele ar fiă putut ine, cu grij şi m sur , înc vreo zece zile.ţ ă ă ă ă

— Şi asta, a spus domnul Oakhurst sotto voce1 c treă „Nevinovatul”, în caz c ai dori s ne aju i şi pe noi. Dac nuă ă ţ ă şi cred c ar fi mai bine, vom aştepta pân ce Unchiul Billy s-ă ăo întoarce cu provizii.

Din anume pricini tainice, domnul Oakhurst nu se putea hot rî s dezv luie tic loşia Unchiului Billy, aşa c a l sat să ă ă ă ă ă ă se în eleag c acesta se r t cise de tab r şi c , cine ştieţ ă ă ă ă ă ă ă cum, pusese animalele pe fug …ă

A strecurat, de asemenea, câteva cuvinte Ducesei şi Maicii Shipton, care nu aveau nici o îndoial c cel lalt sp laseă ă ă ă putina.

— O s afle ei adev rul despre noi to i… dac-or mai aflaă ă ţ vreodat ceva, a ad ugat el cu în eles şi n-are nici un rostă ă ţ s -i speriem acum.ă

Nu numai c Tom Simson a pus la dispozi ia domnuluiă ţ Oakhurst toate proviziile, dar p rea c se şi bucur deă ă ă perspectiva acelei izol ri silite.ă

— O s facem aici un popas pe cinste vreo s pt mân , peă ă ă ă urm z pada o s se topeasc şi o s pornim înd r t cu to ii.ă ă ă ă ă ă ă ţ

Şi parc şi ceilal i s-au molipsit de voioşia tân rului şi deă ţ ă calmul domnului Oakhurst. Cu ajutorul unor crengi de pin, „Nevinovatul” a meşterit în prip un acoperiş pentru caban ,ă ă în vreme ce Ducesa o îndruma pe Piney cum s aranjezeă în untru, cu un gust şi un tact care o f ceau pe fetişcanaă ă aceea s lb ticu s caşte mari ochii ei albaştri.ă ă ţă ă

— Vad c v-a i deprins, acolo-n Poker Flat, tot cu lucruriă ţ alese, i-a spus Piney.

Ducesa s-a întors brusc ca s ascund ceva ce-i coloraă ă obrajii peste nuan a lor profesional , iar Maica Shipton aţ ă poftit-o pe Piney s termine cu „flec reala”. Şi pe cândă ă domnul Oakhurst se înapoia, dup ce c utase în zadară ă poteca, a auzit ecoul unor hohote vesele, r sfrânte de stânci.ă S-a oprit cam surprins, gândul zburându-i, fireşte, la sticlele cu whisky pe care din pruden , le ascunsese.ţă

„Şi totuşi, parc n-ar suna ca de whisky” şi-a spusă 1 Cu glas sc zut, în şoapt (ital.).ă ă

15

juc torul de c r i.ă ă ţNumai când a z rit, prin viforni a înc orbitoare, p l laiaă ţ ă ă ă

focului şi grupul din jur, a ajuns la convingerea c petrecereaă era dintre cele mai nevinovate.

N-aş putea spune dac domnul Oakhurst îşi ascunsese,ă odat cu b utura şi c r ile de joc ca pe ceva ce ar fi fostă ă ă ţ oprit în acea comunitate. Sigur este îns c , în seara aceea,ă ă ca s vorbim ca Maica Shipton, „n-a pomenit o dat deă ă c r i”! Din fericire, timpul a trecut repede, am git de ună ţ ă acordeon pe care Tom Simson l-a scos, f lindu-se, dină calabalâcul s u. În ciuda anumitor dificult i în st pânireaă ăţ ă instrumentului, Piney Woods a izbutit s smulg de pe clapeă ă câteva melodii rebele, în acompaniamentul unei perechi de castaniete din os, mânuite de „Nevinovatul”. Dar încununarea acestei seri a fost momentul când îndr gosti iiă ţ au început s cânte, mân în mân , cu foc şi cât puteau maiă ă ă tare, un cântec de tab r . M tem c nu atât tendin aă ă ă ă ţ cucernic , cât tonul oarecum cutez tor şi vigoareaă ă leg mântului din refren, i-au cucerit imediat pe ceilal i, aşaă ţ c , pân la urm şi-au unit cu to ii glasurile în refrenul:ă ă ă ţ

„Sunt mândru s slujesc pe Domnul,ăŞi jur s mor în oastea lui”…ă

Pinii se leg nau, viforni a se învârtejea pe deasupraă ţ bie ilor oameni, iar fl c rile focului se în l au spre cer, ca unţ ă ă ă ţ simbol al leg mântului f cut.ă ă

La miezul nop ii vântul s-a mai potolit, v l tucii norilor s-ţ ă ăau destr mat, iar stelele au prins s sclipeasc sticloaseă ă ă peste tab ra adormit . Domnul Oakhurst, a c ruiă ă ă îndeletnicire îl silise s tr iasc aproape f r s doarm , aă ă ă ă ă ă ă împ r it veghea cu „Nevinovatul”, luând asupr -şi cea maiă ţ ă mare parte a sarcinii. Şi, ca un fel de scuz , i-a spusă „Nevinovatului” c petrecuse adesea şi o s pt mân f r să ă ă ă ă ă ă închid ochii.ă

— Da ce f ceai? lă -a întrebat Tom.— Pocher, i-a r spuns domnul Oakhurst, senten ios. Cândă ţ

un om d de un filon de noroc, de un noroc porcesc, nuă

16

oboseşte. Norocul este cel care oboseşte primul. Norocul, a urmat apoi gânditor juc torul de c r i, e ceva tare ciudat.ă ă ţ Singurul lucru pe care-l ştii despre el e c se schimb . Totulă ă e s sim i când se schimb şi atunci eşti om f cut!… Deă ţ ă ă când am plecat din Poker Flat, am tot avut ghinion… acum vii şi dumneata şi… pac! Intri la ap !… Dac ai carte bun ,ă ă ă pân la urm eşti salvat. Pentru c , a ad ugat juc torul deă ă ă ă ă c r i, neruşinat de vesel:ă ţ

„Sunt mândru s slujesc pe Domnul ăŞi jur s mor în oastea lui”…ă

Când a venit ziua a treia, prin perdeaua de om t soarele i-ăa v zut pe surghiuni i luându-şi prânzul de diminea dină ţ ţă proviziile tot mai pu ine. Şi, ca o ciud enie a acelui climatţ ăţ de munte, razele sale împr ştiau o c ldur milostiv pesteă ă ă ă întinsul iernatic, parc p rându-i r u de cele întâmplate. Dară ă ă ceea ce se dezv luia vederii erau n me ii de z pad ,ă ă ţ ă ă troieni i în jurul cabanei: o mare alb f r speran , f rţ ă ă ă ţă ă ă sfârşit, f r ieşire, ce se întindea pân devale, sub malurileă ă ă stâncoase de care surghiuni ii se mai ag au înc . Iar prinţ ăţ ă aerul de cristal, se vedea în l ându-se fumul 5n satulă ţ pastoral Poker Flat, departe, atât de departe… Maica Shipton l-a z rit şi, din vârful înalt al fort re ei sale stâncoase, aă ă ţ aruncat într-acolo cel din urm blestem. Era ultima eiă încercare tic loas şi, poate c din pricina asta, a fostă ă ă învestit cu o scânteie de sublim. Asta i-a f cut bine, aă ă m rturisit ea în tain Ducesei:ă ă

— Du-te colo afar , înjur ş-o s vezi!…ă ă ăS-a gândit apoi s-o distreze pu in pe feti , cum le pl cea,ţ ţă ă

ei şi Ducesei, s-o cheme pe Piney. Fata nu era o gâsculi , iarţă cele dou „doamne” se bucurau şi se mângâiau la gândul că ă nu înjur şi nu e necuviincioas .ă ă

Când noaptea s-a furişat din nou printre creste, sunetele tremurânde ale acordeonului s-au în l at şi s-au stinsă ţ capricioase, în lungi oftaturi lâng focul pâlpâind. Dar muzicaă nu mai putea umple golul dureros l sat de o hrană ă insuficient , aşa c Piney le-a propus s -şi treac timpulă ă ă ă

17

altfel cu povestiri. Cum nici domnului Oakhurst şi nici femeilor de acolo nu le-ar fi pl cut s -şi povesteasc via a şiă ă ă ţ acest plan ar fi c zut balt dac n-ar fi fost „Nevinovatul”.ă ă ă Cu câteva luni înainte, d duse peste o copie r t cit a Iliadeiă ă ă ă în traducerea iscusit a lui Popeă 2. S-a oferit deci s leă povesteasc întâmpl rile mai însemnate din acel poem, c ciă ă ă le cunoştea bine cuprinsul, deşi uitase o seam de cuvinte înă iureşul dialectului local din Sandy Bar. Şi astfel, cât a fost noaptea de lung , semizeii lui Homer au colindat din nou peă p mânt. În şuierul vântului, troieni vânjoşi şi greci şire i seă ţ luptau corp la corp, iar pinii uriaşi din canion p reau c seă ă înclin în fa a mâniei fiului lui Peleu.ă ţ

Domnul Oakhurst asculta recules şi liniştit. Îl interesa mai cu osebire soarta lui „Acilea”, cum îl numea mereu „Nevinovatul” pe Achile „cel iute de picior”.

Şi-aşa, cu hran pu in , dar cu mult Homer şi acordeon,ă ţ ă peste surghiuni i a trecut o s pt mân întreag . Soareleţ ă ă ă ă uitase iar şi de ei şi iar şi fulgi de z pad se cerneau dină ă ă ă cerul de plumb, jos pe p mânt. Zi de zi, brâul de z pad seă ă ă strângea tot mai tare împrejur, pân când, la urm , auă ă început s priveasc dinl untrul închisorii peste ziduri orbitoră ă ă de albe, ce se în l au sus, sus de tot, deasupra capetelor lor.ă ţ Era din ce în ce mai greu s între in focul, chiar din copaciiă ţ ă pr buşi i ling ei şi pe jum tate îngropa i în troiene. Şiă ţ ă ă ţ totuşi, nici unul nu se v ita. Îndr gosti ii îşi întorceau privireaă ă ţ de la peisajul cumplit, se uitau unul în ochii altuia şi erau ferici i. Domnul Oakhurst r mânea calm în fa a partideiţ ă ţ pierdute. Ducesa, mai voioas ca înainte, luase asupra eiă grija tinerei Piney. Numai Maica Shipton odinioar cea maiă tare dintre to i p rea s p leasc , s se sting . În a zecea zi,ţ ă ă ă ă ă ă la miezul nop ii, l-a chemat pe Oakhurst lâng ea.ţ ă

— Eu m duc, i-a zis cu glas sc zut şi moroc nos, dar nuă ă ă le spune nimic… Nu trezi copiii! Ia leg tura de sub capulă meu şi desf -o…ă

Domnul Oakhurst a f cut întocmai. În untru erau por iileă ă ţ Maicii Shipton din ultima s pt mân , neatinse.ă ă ă

2 Alexander Pope (168S-1744) scriitor englez, reprezentant al clasicismului.

18

— D -le feti ei, a şoptit ea, ar tând spre Piney, careă ţ ă dormea.

— Te-ai l sat s mori de foame, i-a spus juc torul de c r i.ă ă ă ă ţ— Cred c aşa se cheam , i-a r spuns ea ar goas , înă ă ă ţă ă

timp ce se întindea iar; s-a întors apoi cu fa a la perete şi şi-aţ dat liniştit duhul.ă

În ziua aceea, acordeonul şi castanietele au fost l sate laă o parte, iar Homer dat uit rii. Dup ce trupul Maicii Shipton aă ă fost încredin at z pezii, domnul Oakhurst l-a luat peţ ă „Nevinovatul” deoparte şi i-a ar tat o pereche de cizme peă care le meşterise din vechiul samar.

— S-ar mai putea, doar unul la sut , s-o salvezi, l-a sf tuită ă el, ar tând-o pe Piney… Dar într-acolo, a ad ugat, f cândă ă ă semn spre Poker Flat. Dac po i s-ajungi în dou zile, eă ţ ă salvat !...ă

— Şi dumneata? l-a întrebat Tom Simson.— Eu r mân aici, a r spuns el, t ios.ă ă ăÎndr gosti ii s-au desp r it cu o lung îmbr işare.ă ţ ă ţ ă ăţ— Nu cumva pleci şi dumneata? a întrebat Ducesa,

v zând c domnul Oakhurst se preg tea s -l înso easc peă ă ă ă ţ ă logodnic.

— Numai pân la canion, a fost r spunsul.ă ăS-a întors deodat şi a s rutat-o, l sând-o cu chipul, deă ă ă

obicei palid, în fl c ri şi cu picioarele tremurând, în epeniteă ă ţ de uimire.

Noaptea a venit, dar domnul Oakhurst nu; şi o dat cuă noaptea, viforni a s-a înte it. Apoi Ducesa a c utat s a â eţ ţ ă ă ţ ţ focul şi a descoperit c cineva îngr m dise pe furiş lângă ă ă ă caban vreascuri, ca s le ajung câteva zile. I s-au umplută ă ă ochii de lacrimi, dar şi i-a ascuns de Piney.

Femeile abia dac au a ipit. Când s-au privit dis-de-ă ţdiminea şi-au citit soarta pe chip. Nici una n-a scos unţă cuvânt; socotindu-se îns cea mai tare, Piney s-a apropiat şiă a îmbr işat-o strâns pe Duces . Au r mas aşa toat ziua.ăţ ă ă ă Peste noapte viscolul s-a dezl n uit mai cumplit ca oricândă ţ şi, sfârtecând pinii ocrotitori, a p truns în inima cabanei.ă

Spre diminea , nu s-au mai sim it în stare s a â e focul,ţă ţ ă ţ ţ care se stingea cu încetul. Şi, în vreme ce jarul se înnegrea

19

v zând cu ochii, Ducesa s-a ghemuit mai strâns lâng Pineyă ă şi a rupt t cerea lung de ceasuri:ă ă

— Piney, ştii s te rogi?ă— Nu, draga mea, a r spuns Piney simplu.ăF r s ştie de ce, Ducesa s-a sim it uşurat şi,ă ă ă ţ ă

rezemându-şi capul pe um rul fetei, n-a mai spus nimic. Şi,ă aşa cum st teau, cea tân r şi neprih nit cu capul suroriiă ă ă ă ă p c toase pe sânu-i virgin, au adormit.ă ă

Vântul prinse s doineasc un cântec de leag n, parcă ă ă ă temându-se s nu le trezeasc . Z pada pufoas , scuturată ă ă ă ă de pe crengile lungi de pin, zbura asemenea unor p s ri albeă ă şi se l sa în jurul femeilor adormite. Iar printre noriiă destr ma i, luna privea jos, la ceea ce fusese tab ra lor.ă ţ ă Orice p c toşenie omeneasc , orice urm de chină ă ă ă p mântesc z cea sub mantia f r pat , zvârlit m rinimosă ă ă ă ă ă ă din în l imi.ă ţ

Şi au r mas aşa adormite toat ziua aceea şi ziuaă ă urm toare şi nu s-au trezit nici când glasuri şi paşi deă oameni au spart liniştea taberei. Iar când mâini milostive au spulberat z pada de pe chipurile lor de cear , pe care seă ă aşternuse senin tatea, cu greu s-ar fi putut spune care eraă cea p c toas . Pân şi legea din Poker Flat a recunoscută ă ă ă asta şi le-a l sat aşa, încleştate una în bra ele celeilalte.ă ţ

La cap tul pr pastiei au g sit îns un doi de trefl intuită ă ă ă ă ţ cu un şiş într-unul din pinii cei mai înal i; purta, scrise cuţ creionul de o mân sigur , urm toarele:ă ă ă

Sub acest copac zace trupul lui:

JOHN OAKHURST.Pe care l-a lovit ghinionul

în ziua de 23 noiembrie 1850 şi care a etalat c r ile ă ţ

în ziua de 7 decembrie 1850.

Aşa z cea în epenit şi f r suflare sub z pad , cu un pistolă ţ ă ă ă ă al turi şi un glon în inim , calm îns ca şi în via , acelaă ţ ă ă ţă care a fost odat cel mai puternic şi totuşi cel mai slab ă dintre

20

surghiuni ii din Poker Flat.ţ

21

NOROCEL DIN ROARING CAMP.

Se iscase zarv mare în Roaring Camp! Nu putea fi vorbaă de vreo p ruial , c ci prin 1850 asta n-ar fi fost o noutateă ă ă care sa strâng buluc întreaga aşezare. Nu numai s p turileă ă ă şi concesiunile se goliser de oameni, ci şi „Cafeneauaă Tuttle” îşi d duse partea sa de cartofori, care s nu uit mă ă ă nu-şi întrerupseser jocul nici m car în ziua când Frenchă ă Pete şi Kanaka Joe se împuşcaser unul pe altul pesteă tejgheaua barului. Toat aşezarea era strâns la ieşirea dină ă luminiş, în fa a unei colibe rudimentare. Şi, cu toate cţ ă oamenii vorbeau pe şoptite, se auzea mereu numele unei femei. Era un nume destul de cunoscut în aşezare: Gherokee Sal. Dar… cu cât mai pu in despre ea, cu atât mai bineţ !…

Era o femeie din topor şi, tare m tem, o mare p c toas .ă ă ă ă Era totuşi singura femeie în Roaring Camp şi se chinuia acum în dureri cumplite, tocmai când ar fi avut mare nevoie de un ajutor femeiesc! Desfrânat , p r sit , aproapeă ă ă ă pierdut , îndura un martiriu greu de îndurat chiar şi atunciă când milostenia femeiasc îl mai îmblânzeşte şi care trebuieă s fi fost cu osebire n prasnic în singur tatea de aici.ă ă ă Blestemul str moşesc c zuse asupra ei în acea aşezareă ă izolat , f cându-i atât de cumplit osânda primului p cat.ă ă ă ă Era poate şi un soi de isp şire în lipsa oric rei duioşii umaneă ă şi îngrijiri femeieşti în ceasul acela, când nu vedea în fa a eiţ decât chipul dispre uitor al b rba ilor ortacii ei. Şi totuşi,ţ ă ţ câ iva dintre cei de acolo se sim eau pare-se mişca i deţ ţ ţ chinurile femeii. Sandy Tipton gândea c „era lat cu Sal” şi,ă ă uitându-se lung la ea, s-a ridicat câteva clipe deasupra faptului c avea în mânec un as şi doi vale i.ă ă ţ

Trebuie s se in seam îns c întâmplarea era cu totulă ţ ă ă ă ă nou . În Roaring Camp moartea nu era de loc o raritate;ă naşterea îns , da. Mul i oameni p r siser aşezarea peă ţ ă ă ă vecie, f r a se mai întoarce, dar pentru prima oar cinevaă ă ă

22

intra acolo ab initio3. De aici şi toat zarva!…ă— Du-te tu în untru, Stumpy! aă strigat un cet ean maiăţ

r s rit, zis şi Kentuck, c tre unul dintre acei gur -casc . Du-ă ă ă ă ăte, m şi vezi ce po i face! C tu te pricepi la d-alde astea…ă ţ ă

Poate c alegerea f cut îşi avea tâlcul ei. Stumpy fusese,ă ă ă sub alte ceruri, şeful putativ4 a dou familii; şi, datorit unoră ă vicii de form , cet uia celor certa i cu legea, care eraă ăţ ţ Roaring Camp, îi ad postea acum f ptura. Gloata g siă ă ă alegerea nimerit , iar Stumpy era destul de în elept ca s seă ţ ă plece în fa a majorit ii. Uşa s-a închis în urma acesteiţ ăţ moaşe improvizate, laicei din Roaring Camp s-au aşezat pe jos, afar , tr gând din pip în aşteptarea celor ce aveau să ă ă ă urmeze.

Gloata num ra cam vreo sut de b rba i. Unul-doi dintreă ă ă ţ ei erau adev ra i fugari care se ascundeau de frica legii,ă ţ câ iva erau criminali şi cu to ii… lipsi i de scrupule.ţ ţ ţ Înf işarea lor nu tr da îns nimic din via a pe care oăţ ă ă ţ duseser şi nici din caracterul lor. Cel mai mare tic los aveaă ă un chip de Rafael, cu o cunun de p r auriu; Oakhurst,ă ă cartoforul, avea aerul melancolic şi adânc îngândurat al unui Hamlet; cel mai cu sânge rece şi mai cutez tor dintre ei eraă scund de statur , cu un glas firav şi o purtare sfioas ,ă ă stângace. Termenul de „neciopli i” li se putea aplica maiţ curând pentru a-i deosebi, decât pentru a-i defini. Poate c înă privin a micilor am nunte ca: degetele de la mâini şi de laţ ă picioare, urechile, etc., membrii aşez rii s fi l sat de dorit,ă ă ă dar tot atât de adev rat este c aceste lipsuri nu-i micşorauă ă puterea de coeziune. Cel mai voinic dintre b rba i avea laă ţ mâna dreapt numai trei degete; cel mai bun intaş numaiă ţ un ochi.

Aceasta era înf işarea b rba ilor r spândi i în jurulăţ ă ţ ă ţ colibei. Aşezarea se întindea într-o vale triunghiular ,ă strâns între dou dealuri şi un râu. Singurul drum de accesă ă era o c rare care urca pieptiş spre vârful dealului din fa aă ţ colibei, c rare luminat acum de luna ce se ridica. De peă ă lai a pe care z cea, femeia în durerile facerii ar fi pututţ ă

3 De la bun început (lat.).4 Adic în cadrul unei c s torii lipsite de valabilitate legal .ă ă ă ă

23

vedea cum se col ceşte c rarea ca un fir de argint, pân seă ă ă pierde sus, printre stele.

Un foc de cetine uscate de brad strângea şi mai abitir gloata de acolo. Încet, încet, spiritul uşuratic, însc unat înă Roaring Camp, ieşea iar la iveal . Se f ceau şi se încheiauă ă r m şaguri în privin a deznod mântului. Trei contra cinci că ă ţ ă ă „Sal o s-o scoat la cap t” şi chiar c noul-n scut va tr i;ă ă ă ă ă alte r m şaguri priveau sexul şi culoarea pielii veneticului…ă ă În toiul unei asemenea discu ii aprinse, din grupul de lângţ ă uş s-a auzit un strig t, iar aşezarea a încremenit înă ă ascultare. Peste fream tul şi zbuciumul pinilor, peste goanaă vijelioas a râului şi trosnetul focului, s-a în l at un ip tă ă ţ ţ ă ascu it, tânguitor un ip t cum nu se mai auzise nicicând înţ ţ ă aşezare! Pinii şi-au oprit fream tul, râul şi-a încetat goana şiă focul şi-a potolit trosnetul. Era ca şi cum toat firea s-ar fiă oprit s asculte… Aşezarea s-a ridicat în picioare ca ună singur om. Cineva a propus s se dea foc unui butoiaş cuă praf de puşc , dar, din pricina st rii în care se afla mama, auă ă învins sfaturile mai cumin i şi s-au desc rcat doar câtevaţ ă pistoale. Cherokee Sal, îns , fie datorit asisten eiă ă ţ rudimentare din aşezare, fie din alt pricin , se stingeaă ă v zând cu ochii. În r stimp de un ceas urcase ca s zicemă ă ă aşa drumul acela col uros ce ducea spre stele, plecând astfelţ pe vecie din Roaring Camp, cu p catul şi cu ruşinea ei!... Nuă cred ca vestea s fi stârnit mare tulburare afar doar cuă ă privire la soarta copilului…

— O s poat oare tr i? lă ă ă -au întrebat pe Stumpy.R spunsul a fost îndoielnic. Singura f ptur din aşezare deă ă ă

acelaşi sex cu Cherokee Sal şi în aceeaşi condi ie deţ maternitate era o m g ri . S-au ivit discu ii în privin aă ă ţă ţ ţ eficacit ii, socotindu-se îns pân la urm c încercareaăţ ă ă ă ă trebuia f cut … A fost mai pu in problematic decâtă ă ţ ă str vechiul al ptat al lui Romulus şi Remus, dar, pare-se, cuă ă acelaşi succes!

Dup ce s-au hot rât am nuntele, care au mai r pit înc oă ă ă ă ă or , uşa s-a deschis şi to i aceşti b rba i ner bd tori, care seă ţ ă ţ ă ă şi aşezaser la rând, au intrat în untru unul câte unul. Lângă ă ă lai a scund , pe care se contura sub o p tur trupul în epenitţ ă ă ă ţ

24

al mamei, se afla o mas de brad. Pe mas era o cutie deă ă lumân ri şi în cutie, înf şat într-o flanel roşie, se odihneaă ă ă ultimul sosit în Roaring Camp. Lâng cutia de lumân riă ă fusese pus o p l rie, al c rei scop a fost dat curând laă ă ă ă iveal .ă

— Domnii, a început Stumpy, cu un amestec ciudat de autoritate şi mândrie ex officio, sunt pofti i s intre pe uşaţ ă din fa , s înainteze pe lâng mas şi s ias pe uşa dinţă ă ă ă ă ă fund. i de vor s dea ceva pentru orfan or s g seasc oĂ ă ă ă ă p l rie la-ndemân .ă ă ă

Primul b rbat a intrat cu capul acoperit; s-a descoperită îns pe când privea în jur şi a dat astfel, f r s vrea, pildă ă ă ă ă celorlal i. În comunit i de soiul acesta, faptele bune sau releţ ăţ sunt molipsitoare. În timp ce alaiul se perinda, se auzeau comentarii fel de fel de p reri critice, adresate pesemne luiă Stumpy, în calitatea lui de crainic prezentator:

— sta-i la?Ă ă …— Un bo de eşantion pe cinste!…ţ— Uite, m , c şi luceşteă ă !…— Nu-i mai mare decât un pistolaş!…Darurile au fost la fel de caracteristice: o tabacher deă

argint, o peseta spaniol , un pistol marin resc montat înă ă argint, un lingou de aur, o batist de dam minunat brodată ă ă (de la Oakhurst, juc torul de c r i), un ac de cravat cu ună ă ţ ă diamant, un inel cu diamant (darul fiind sugerat de acul de cravat şi înso it de remarca: „Cum am v zut caro-ul, amă ţ ă relansat”), un box de fier, o biblie (donatorul neidentificat), un pinten aurit, o linguri de argint (îmi pare r u s-o spun,ţă ă dar ini ialele nu erau ale donatorului), o foarfecţ ă chirurgical , o lan et , o bancnot de 5 lire şi vreo 200 deă ţ ă ă dolari în pulbere de aur şi b nu i de argint.ă ţ

În tot timpul acesta, Stumpy a p strat o linişte la fel deă neclintit ca şi a moartei din stânga sa şi o gravitate la fel deă nep truns ca şi a noului-n scut aflat la dreapta. Monotoniaă ă ă ciudatei procesiuni a fost întrerupt doar de un mic incident:ă pe când Kentuck se apleca, oarecum curios, peste cutia de lumân ri, copilul s-a sucit şi, apucat de o cramp , a prinsă ă degetul care-l cerceta şi l-a strâns o clip cât a putut de tare.ă

25

Kentuck a p rut tare fisticii şi z p cit… În obrajii lui b tu i deă ă ă ă ţ vreme, un fel de rumeneal d du s se aprind :ă ă ă ă

— Pezevenghiul naibii! A spus pe când îşi tr gea degetul,ă cu mai mult duioşie şi grij decât s-ar fi crezut c putea să ă ă ă aib .ă

Şi pe când ieşea, îşi inea degetul acela mai dep rtat şi-lţ ă cerceta cu luare-aminte. Cercetarea aceasta i-a adus pe buze aceleaşi cuvinte ciudate cu privire la copil. P rea într-ăadev r c se bucur spunând acelaşi lucru:ă ă ă

— Mi-a înşf cat degetul, i-a repetat lui Tipton inându-şiă ţ degetul în sus, pezevenghiul naibii!

Se f cuse ora patru când aşezarea şi-a g sit, în sfârşit,ă ă odihna. În coliba unde câ iva r m seser s priveghezeţ ă ă ă ă ardea lumina. În noaptea aceea Stumpy nu s-a culcat; nici Kentuck. A b ut dup pofta inimii şi a povestit cu mare focă ă întâmplarea, sfârşind de fiecare dat cu aceeaşi exclama ieă ţ în privin a noului-n scut. P rea încredin at c nu va fi astfelţ ă ă ţ ă învinuit c-ar fi sentimental, c ci avea şi Kentuck sl biciunileă ă sexului tare!…

Când to i ceilal i au plecat la culcare, el a luat-o devale,ţ ţ spre râu, fluierând îngândurat. Apoi a pornit în susul râpei, dincolo de colib , tot fluierând, ca dinadins, de unul singur.ă Când a ajuns lâng o matahal de pin roşu, s-a oprit, a f cută ă ă cale-ntoars şi a trecut iar pe lâng colib . La jum tateaă ă ă ă drumului în jos, spre malul apei, s-a oprit iar şi pe urm s-aă întors şi a b tut la uş .ă ă

A deschis Stumpy.— Cum merge?… a întrebat Kentuck, c utând cu ochiiă

dincolo de Stumpy c tre cutia de lumân ri.ă ă— În ordine, a r spuns Stumpy.ă— Nimic nou?— Nimic.A urmat o t cere stânjenitoare. Stumpy st tea în uş .ă ă ă

Atunci Kentuck şi-a amintit iar de degetul s u şi l-a ridicată sub nasul celuilalt.

— Mi l-a înşf cat, pezevenghiul naibii i-a spus şi a plecat.ăA doua zi, Cherokee Sal a avut parte de o înmormântare

de mântuial , aşa cum se r cea în Roaring Camp. Dup ceă ă ă

26

au îngropat-o pe coasta dealului, aşezarea a inut sfat înţ toat legea, pentru a chibzui ce era de f cut cu pruncul.ă ă Hot rârea de a-l adopta a fost luat în unanimitate, cu multă ă entuziasm. Dar s-a iscat discu ie aprins cu privire la felulţ ă cum i se va purta de grij copilului. Şi era lucru de mirare că ă discu ia n-a stârnit împotrivirea nim nui, cum se întâmpla deţ ă obicei în dezbaterile din Roaring Camp. Tipton a propus s seă trimit copilul în Red Dog, Ia o dep rtare de vreo patruzeciă ă de mile, unde s -l poat îngriji o femeie, idee nefericit careă ă ă a întâmpinat o împotrivire unanim şi înverşunat . Era v dită ă ă c nu ar fi fost acceptat nici un plan care ar fi însemnat oă desp r ire de noua lor achizi ie.ă ţ ţ

— Ş-apoi, a ad ugat Tom Ryder, ia din Red Dog ar puteaă ă s ni-l şterpeleasc şi s pun altul în loc…ă ă ă ă

În Roaring Camp, la fel ca în alte aşez ri, domnea o mareă neîncredere în cinstea celorlal i.ţ

Tot cu o vie împotrivire a fost întâmpinat şi ideea de a seă aduce o doic în aşezare. Pricina era, spuneau ei, c nici oă ă femeie cumsecade nu s-ar fi l sat convins s seă ă ă statorniceasc în Roaring Camp; iar pe de alt parte,ă ă vorbitorul amintise c ei nu doreau s mai aib acoloă ă ă „vreuna din alea”…

Aceast aluzie cu totul lipsit de delicate la adresaă ă ţă r posatei oricât de crud ar p rea era prima lor pornire spreă ă ă cuviin , primul simptom de regenerare a aşez rii. Stumpyţă ă t cea chitic. S-ar p rea c sim ea oarecare sfial s seă ă ă ţ ă ă amestece într-o discu ie în care urma s i se g seasc unţ ă ă ă succesor la creşterea copilului. Întrebat totuşi, a sus inut susţ şi tare c el şi cu Jinny m g ri a amintit mai sus se sim eauă ă ă ţ ă ţ în stare s creasc noul-n scut. Era în planul acesta cevaă ă ă straniu, independent şi eroic, care a pl cut aşez rii. Şi aă ă primit încuviin area.ţ

S-a trimis apoi la Sacramento dup anumite lucruri.ă— Ia seama, a recomandat casierul pe când îndesa o

pung cu pulbere de aur în mâna trimisului, s iei tot ceă ă g seşti mai bun… dantel , ştii şi chestii d-alea cu zorzoaneă ă şi marafeturi… d -l dracului de pre !ă ţ

Şi lucru ciudat, copilaşul creştea voinic!

27

Pesemne c aerul s n tos al aşez rii de munte înlocuiaă ă ă ă neajunsurile materiale. Natura luase la sânu-i m rinimosă grija bietului copil din flori. În atmosfera s n toas de laă ă ă poalele dealurilor, în aerul acela înc rcat de miresme,ă înt ritor şi pl cut totodat , copilul a g sit, poate, hran sau oă ă ă ă ă chimie subtil ce pref cea laptele de m g ri în calciu şiă ă ă ă ţă fosfor. Stumpy înclina s cread c asta era pricina: chimia.ă ă ă Şi, bineîn eles, buna îngrijire!ţ

— Eu şi cu m g ri a aia, spunea el, îi suntem şi tat şiă ă ţ ă mam . Şi ad uga apoi, apostrofând bo ul în scutece din fa aă ă ţ ţ lui: Nu cumva s te-ntorci vreodat împotriva noastr !...ă ă ă

Când plodul a împlinit o lun , oamenii au sim it nevoia s -iă ţ ă dea un nume.

Pân atunci i se zicea „Puştiul”, „ âncul lui Stumpy”,ă Ţ „Coiotul” (asta era o aluzie la posibilit ile lui vocale) şi chiarăţ „Pezevenghiul naibii”, cum îl alinta Kentuck. Dar cum numele acestea erau prea vagi şi nesatisf c toare, în celeă ă din urm le-au înl turat, mina i de alt idee. Se ştie că ă ţ ă ă juc torii de c r i şi aventurierii sunt îndeobşte supersti ioşiă ă ţ ţ şi; într-o zi, Oakhurst a m rturisit c plodul le aduseseă ă „noroc” în Roaring Camp. Nu înc pea îndoial c , într-ă ă ăadev r, de câtva timp îi mergea în plin. I-au dat deci numeleă de: Norocel, împreun cu cel de Tommy. C ci aşa seă ă cuvenea. Despre mam nu se pomenea o vorb , iar tat l eraă ă ă necunoscut.

— E bine, a cugetat filosofic Oakhurst, s porneşti în viaă ţă cu dreptul. Hai s -i zicem Norocel şi… s -i fie de bine!…ă ă

Aşa c au hot rât şi o zi pentru botez. Ce însemna pentruă ă ei aceast ceremonie, cititorul şi-o poate închipui singur,ă dup ce şi-a f cut o idee despre lipsa de inut din Roaringă ă ţ ă Camp, Maestru de ceremonii era un anume Boston, un ins tare mucalit şi prilejul p rea nimerit pentru cele maiă n struşnice şoltic rii. Era tare hazliu din fire şi preg tiseă ă ă vreme de dou zile o mascarad de slujb religioas , cu felă ă ă ă de fel de aluzii pip rate. Corul fusese rânduit cum seă cuvenea, iar Sandy Tipton urma s fie naşul. Dar dup ceă ă alaiul ajunse cu cântece şi prapuri în dumbrav şi copilul fuă aşezat în fa a unei parodii de altar, Stumpy p şi în fa aţ ă ţ

28

gloatei în aşteptare.— Nu-i în firea mea s v stric cheful, m fra ilor, a zisă ă ă ţ

r spicat omul acela m run el, privind în jur. Da’ eu zic aşa…ă ă ţ c lucru sta nu merge… c nu prea se cade s - i ba i joc deă ă ă ă ţ ţ plodu’ sta mic şi neştiutor… Ş-apoi, dac -i vorba s fieă ă ă careva pe-aci naş, aş vrea s -l v d şi eu p- la cu mai mareă ă ă drept ca mine!

Dup aceste cuvinte, ceilal i n-au mai zis nimic. Şi, cinstită ţ e s m rturisim, spre lauda tagmei mucali ilor, c primulă ă ţ ă care a recunoscut dreptatea celor spuse a fost chiar glume ul împiedicat de la şoltic ria lui.ţ ă

— Dar, a urmat repede Stumpy, folosind autoritatea câştigat , noi ne-am strâns aci pentru un botez, aşa c o să ă ă facem botezul. În numele legilor Statelor Unite şi ale statului California, eu te declar Thomas Norocel! Aşa s -mi ajuteă Dumnezeu!...

Era pentru întâia oar când în aceast aşezare numeleă ă divinit ii fusese rostit altfel decât în deşert. Ceremoniaăţ botezului a fost poate mai caraghioas decât o concepuseă şugub ul nostru, dar, lucru ciudat, nimeni n-a b gat nimicăţ ă de seam , nimeni n-a râs… Şi micul Tommy a fost botezat cuă tot atâta seriozitate ca şi sub oricare acoperiş creştin şi a ipat şi a fost alintat dup obiceiul din b trâni.ţ ă ă

Şi aşa, în Roaring Camp a început s adie la orizont ună vânt de îns n toşire moral . Aproape pe nesim ite, ceva seă ă ă ţ schimba în aşezare. Coliba în care tr ia Tommy Norocel, sauă Norocel pur şi simplu cum era numit mai des, a dat prima semne de îmbun t ire. Str lucea de curat şi de v ruit ceă ăţ ă ă ă ă era. Fusese c ptuşit cu scânduri şi tapetat . Leag nul, dină ă ă ă lemn de trandafir, adus pe catâr de la o dep rtare de optzeciă de mile, f cuse – dup spusa lui Stumpy – de ruşine mobileleă ă celelalte. Şi astfel, transformarea colibei devenise o necesitate. B rba ii, care se înv aser s se abat pe laă ţ ăţ ă ă ă Stumpy ca s vad cum îi mai merge lui Norocel, p reau să ă ă ă pre uiasc schimbarea şi, ca s nu r mân mai prejos,ţ ă ă ă ă „Cafeneaua Tuttle” s-a gr bit s -şi aduc un covor şi nişteă ă ă oglinzi. Drept urmare, în Roaring Camp s-a ivit o înclinare spre obiceiuri de igien personal , Stumpy a mai impus şi ună ă

29

soi de carantin celor care aspirau la cinstea şi la privilegiulă de a-l lua în bra e pe Norocel şi ce crud umilire pentruţ ă Kentuck s fie îndep rtat de la acest privilegiu, în numeleă ă unor m suri de carantin ! C ci, datorit nep s rii uneiă ă ă ă ă ă f pturi trupeşe şi deprinderilor unei vie i la margine de lume,ă ţ Kentuck privea orice îmbr c minte ca pe o a doua piele,ă ă care avea s se cojeasc la fel ca la şarpe. Şi totuşi, atât eraă ă de mare influen a acelui suflu înnoitor, încât Kentuckţ începuse s apar în fiece dup -amiaz cu o c maş curată ă ă ă ă ă ă şi cu o fa str lucind înc de atâta sp lat. Nici normeleţă ă ă ă morale şi nici cele social-sanitare nu erau trecute cu vederea. Încredin a i, pare-se, c micul Tommy îşi vaţ ţ ă petrece toat via a într-o odihn neîncetat , ei c utau s nu-ă ţ ă ă ă ăl tulbure cu nici un zgomot. Strig tele şi urletele, c rora îşiă ă datora aşezarea numele-i nefericit5, nu mai erau îng duite laă distan de o poşt de coliba lui Stumpy. Oamenii vorbeau înţă ă şoapt sau fumau cu gravitatea pieilor Roşii. În chip tacit, seă l saser de înjur turi în acel cuprins sacru, iar în toată ă ă ă aşezarea, oc rile obişnuite – de pild : „D -l dracului deă ă ă noroc!” sau „Afurisit noroc” – au fost cu totul p r site,ă ă putând avea acum un alt ecou. Muzica vocal nu eraă interzis , socotindu-se c ar avea însuşiri liniştitoare, deă ă alint, iar cântecul „Ostaşului Jacik”, în care erau povestite p aniile acelui marinar englez din coloniile australiene aleăţ Majest ii Sale, devenise un soi de cântec de leag n tareăţ ă popular. De fapt, era o înşiruire lugubr de ispr vi ale vasuluiă ă „Arethusa, Şaptezeci-şi-patru”, care erau şoptite pe un ton în buşit, minor şi se sfârşeau prelung, în surdin , cu acelaşiă ă refren la fiecare vers:

„Pe bo-o-o-rdul Arethusei”…Le era drag tuturor s -l vad pe Jack cu copilaşul la piept,ă ă

leg nându-se dintr-o parte în alta, de parc ar fi fost peă ă corabie şi îngânând de zor cântecul marin rescă !… Şi, fie din pricina acelui leg mânt, fie a lungimii cântecului aveaă nou zeci de strofe şi era dus cinstit şi vitejeşte pân laă ă sfârşitu-i amar! Dar cântecul de leag n avea mai totdeaunaă efectul dorit! În timpul acesta, b rba ii se întindeau cât erauă ţ

5 Roaring Camp înseamn Tab ra Urletelor.ă ă

30

de lungi pe sub copaci, tr gând din pip şi dând pe gât câteă ă o duşc , totul în lumina amurgului molcom de var şi înă ă acompaniamentul melopeii adormitoare. Şi în aşezare se înfiripa ideea vag c aceasta era pe lume fericireaă ă pastoral !ă

Cockney Simmons spunea, sprijinindu-se gânditor în coate:

— Pai toate astea… e ceva în l tor… ă ţăÎi aduceau aminte de Anglia! În zilele lungi de var , Norocel era dus de obicei la râpa deă

unde se scotea minereul aurifer în Roaring Camp. St teaă acolo pe o p tur , întins peste cetina de brad, în vreme ceă ă ă oamenii munceau jos, în şan uri. Se obişnuiser s -iţ ă ă împodobeasc cuibul cu flori şi ml di e frumos mirositoare;ă ă ţ se g sea mereu câte unul care-i aducea un m nunchi deă ă caprifoi s lbatic, de azalee sau fel şi fel de flori ciudate.ă Oamenii descopereau deodat ce frumuse e şi ce sensă ţ adânc se ascundea în nimicurile astea, pe care ei, nep s tori, le c lcaser în picioare atâta amar de vreme! Oă ă ă ă foi sclipitoare de mic , o frântur de cuar rar, o pietricicţă ă ă ţ ă lucioas din albia pârâului toate le ap reau acum frumoaseă ă ochilor lor însenina i şi dornici de bucurii, aşa c erau puseţ ă deoparte pentru Norocel. Era de neînchipuit câte comori d ruiau p durea şi coastele dealului comori „numai buneă ă pentru plod”. Înconjurat de juc rii, de care un copil numai înă ara minunilor ar fi avut parte, micul Tommy era s sper mŢ ă ă

mul umit. P rea s fie pe deplin fericit, cu toate c avea înţ ă ă ă toat fiin a lui un soi de gravitate infantil , iar în ochii rotunziă ţ ă şi cenuşii o lumin vis toare care-l neliniştea uneori peă ă Stumpy. Era cuminte şi blând şi se povestea c , odat , după ă ă ce se târâse dincolo de arcul lui, un g rdule de cetin care-ţ ă ţ ăi înconjura p tucul a c zut de pe mal cu capul în p mântulă ă ă moale şi a r mas aşa, cu picioruşele-i dolofane în aer, vreoă cinci minute, într-o linişte deplin . Şi pân a fost ridicat deă ă acolo, n-a scos uri scâncet. M codesc s mai dep n şi alteă ă ă pilde de cumin enie, care se bizuie, din p cate, pe spuseleţ ă unor prieteni p rtinitori. Unele din povestiri nu erau chiară lipsite de o und de supersti ie:ă ţ

31

— Tocmai m c rasem pe mal, spunea într-o zi Kentuckă ăţă abia suflând de tulburat ce era şi pe via a mea! Dac nuţ ă gângurea c-o gai ce-i şedea în poal ! Iac-aşa, amândoiţă ă colo de capu’ lor, prietenoşi cum nu se mai poate şi nas în nas ca doi sâmburi într-o cireaş !…ă

Şi, pas mite, fie c se târa peste crengile de brad, fie că ă ă se lungea alene pe spate, clipind spre frunzişul de deasupra, lui îi cântau p s rile, lui îi vorbeau veveri ele guralive, lui i seă ă ţ d ruiau florile. Natura îi era şi doic şi tovar ş de joac .ă ă ă ă L sa, de dragul lui, s lunece printre frunze s ge i aurite deă ă ă ţ soare, care-i mângâiau trupşorul; îi trimitea în solie zefir c l tor cu arome de dafin şi de r şin ; peste el, înal ii piniă ă ă ă ţ roşietici îşi plecau p rinteşte vârfurile somnoroase; şi totă pentru el zumz iau albinele, iar ciorile cronc neau un isonă ă adormitor.

Aşa era vara de aur în Roaring Camp. Se bucurau cu to iiţ de „vremuri bune” şi Norocel era cu ei. Plângerile sc zuseră ă sim itor. Aşezarea era geloas de câştigurile sale şi priveaţ ă neîncrez toare la str ini. Imigrarea nu era încurajat şi, caă ă ă s -şi fac izolarea mai des vârşit , oamenii şi-au asigurată ă ă ă legal dreptul de preem iune asupra p mântului, de o parte şiţ ă de alta a culmilor abrupte din jurul taberei. Faptul acesta, ca şi faima dib ciei lor la trasul cu pistolul, au asigurat linişteaă aşez rii. Omul de leg tur – singura verig de contact cuă ă ă ă lumea înconjur toare – povestea câteodat minun ii despreă ă ăţ Roaring Camp. Spunea:

— E şi o strad acolo în Roaring Camp, care întrece oriceă strad din Red Dog. Au pus vi şi flori în jurul caselor. Şi seă ţă spal de dou ori pe zi. Da-s tare porni i împotriva str iniloră ă ţ ă şi se-nchin la un spiriduş.ă

O dat cu prosperitatea, a p truns în aşezare şi dorin a deă ă ţ viitoare îmbun t iri. Îşi puseser în gând s cl deasc înă ăţ ă ă ă ă prim vara urm toare un hotel şi s pofteasc vreo dou -treiă ă ă ă ă familii de treab s locuiasc acolo – de dragul lui Norocel,ă ă ă care ar fi profitat astfel de o vecin tate femeiasc . La dreptă ă vorbind, erau cumplit de sceptici în privin a virtu ii şi aţ ţ folosului de pe urma sexului feminin şi concesia ce-o f ceauă era mai degrab o jertf ; nu putea fi pus decât pe seamaă ă ă

32

dragostei lor pentru Tommy. Câ iva chiar s-au. Împotrivit.ţ Dar cum proiectul acesta nu putea fi adus la îndeplinire decât dup vreo trei luni, minoritatea s-a plecat supus ,ă ă n d jduind c se va întâmpla ceva care s -l împiedice. Aşa aă ă ă ă şi fost.

Iarn anului 1851 va fi mult vreme pomenit la poaleleă ă ă dealurilor. Z pada se gr m dise troiene pe Sierre, fiecareă ă ă gârl se pref cuse în râu şi fiecare râu, într-un iezer! Peă ă locurile unde fusese înainte surp tur , sau o râp , seă ă ă rostogoleau acum la vale torente tumultuoase, smulgând copaci uriaşi şi împr ştiind cioturi şi epave peste câmpii. Înă Red Dog apele se rev rsaser în dou rânduri, iar Roaringă ă ă Camp era amenin at.ţ

— Apa a vârât auru-n cele râpe, a gr it Stumpy. A fost aciă cândva şi aci va fi din nou!…

Şi peste noapte, apele râului North Fork s-au rostogolit deodat peste maluri şi au potopit valea triunghiular aă ă aşez rii Roaring Camp. În panica stârnit de apele ceă ă n v leau, de copacii ce se pr v leau, de colibele ceă ă ă ă trosneau şi de întunericul ce p rea s curg o dat cu apa,ă ă ă ă ca s ştearg de pe fa a p mântului valea aceeaă ă ţ ă încânt toare, prea pu in se mai putea face pentru a strângeă ţ tab ra împr ştiat . Când s-a cr pat de ziu , coliba luiă ă ă ă ă Stumpy, care se în l ase chiar pe malul râului, pierise. Maiă ţ sus de râp , oamenii au g sit trupul nefericitului locatar; dară ă fala, n dejdea şi bucuria lor, Norocel din Roaring Camp, nuă era nic ieri!ă

Şi pe când se întorceau cu inimile întristate, un strig t deă pe mal i-a trezit. Era o barc de salvare din josul râului.ă Pescuiser , ziceau ei, un om şi un copilaş, aproape sfârşi i, laă ţ vreo dou mile de vale. Îi cunoştea oare cineva? Erau cumvaă de pe acolo?

A fost de ajuns o singur privire şi l-au recunoscut peă Kentuck: z cea strivit, tot numai o ran , dar strângând încă ă ă la piept pe Norocel din Roaring Camp. Când s-au aplecat peste acea pereche stranie şi-au dat seama c bietul copilă era rece, f r suflare.ă ă

— E mort, a spus careva.

33

Kentuck a deschis ochii:— Mort? a întrebat el în şoapt .ă— Da, m omule şi eşti şi tu pe duc !…ă ăUn zâmbet a luminat ochii muribundului.— Pe duc … a repetat Kentuck… m ia cu el… Spune iă ă ţ

b ie ilor c Norocel e acum cu mine…ă ţ ăŞi ag ându-se de pruncul firav, aşa cum zice-se – unăţ

înecat – se aga de un fir de pai, voinicul s-a l sat târât deţă ă râul întunecat, ale c rui ape merg s se uneasc pe vecie cuă ă ă Marea cea Necunoscut .ă

34

REVERIE IDILIC ÎN MONTE FLAT.Ă

(Cum, s-a dus moş Plunkett acas ).ă

Cred c ne era drag tuturora. Chiar dup ce a încurcată ă afacerile Companiei „Amity Ditch”, tot mai ineam la el, deşiţ cei mai mul i dintre noi fusesem ac ionari şi pierdusem dinţ ţ gros. Mi-aduc aminte c meşterul fierar a mers pân într-ă ăacolo, încât a spus: „Ai de-au pus aşa r spundere pe umeriiă b trânului trebuie linşa i”. Fierarul nu f cea îns parte dintreă ţ ă ă ac ionari şi cuvintele lui n-au fost luate în seam , fiindţ ă socotite doar o aiureal nevinovat din partea firii inimoaseă ă ce se ascundea în acea namil de om. Cel pu in, aşa s-aă ţ g sit de cuviin c e bine. Şi mai cred c oamenilor le p reaă ţă ă ă ă r u c n pasta aceea îl va stânjeni pe b trân în planul peă ă ă ă care-l îndr gea de atâta amar de vreme, de a pleca acas .ă ă

C ci erau vreo zece ani de când omul tot pleca „acas ”.ă ă Avea s plece acas dup ce va mai sta şase luni în Monteă ă ă Flat. Avea s plece acas dup primele ploi. Pe urm , după ă ă ă ă ce se vor opri ploile. Dup ce va t ia buştenii de pe dealulă ă Buckeye… când va creşte p şunea pe Dow’s Flat, când va daă de glam6 pe dealul Eureka şi când „Amity Ditch” va pl tiă primele dividende şi când se vor ispr vi alegerile şi când vaă primi r spuns de la nevast -sa…ă ă

Şi-aşa s-au scurs anii: ploile de prim var au venit şi auă ă trecut, p durile de pe dealul Buckeye fuseser t iate,ă ă ă p şunea pe Dow’s Flat se veştejise şi se uscase, dealulă Eureka îşi d ruise glamul şi îşi împotmolise proprietarul,ă primele dividende ale companiei „Amity” fuseser pl tite dină ă buzunarul ac ionarilor, se însc unase o nou oficialitate înţ ă ă Monte Flat, r spunsul so iei lui se schimbase într-o întrebareă ţ st ruitoare, dar moş Plunkett nu se urnea din loc.ă

Este totuşi cinstit s spunem c încercase în câtevaă ă

6 Mâl aurifer, indicând existen a unor z c minte.ţ ă ă

35

rânduri s plece. Cu cinci ani în urm îşi luase r mas bun deă ă ă la Monte Hill, copleşit de emo ie şi strângând mâini înţ dreapta şi-n stânga. Dar n-a ajuns mai departe de oraşul vecin. Acolo, cineva l-a convins s schimbe mânzul roib peă care c l rea cu o iap murg – tranzac ie ce a deschisă ă ă ă ţ deodat în fa a imagina iei lui bogate un orizont de vasteă ţ ţ specula ii fericite. Câteva zile mai târziu, Abner Dean, de locţ din Angel, a primit de la el o scrisoare în care-i spunea că pleac la Visalia s cumpere cai.ă ă

„Sunt mul umit – scria Plunkett în stilul emfatic pe care-lţ folosea în coresponden – sunt mul umit c ne d m, înţă ţ ă ă sfârşit, seama de adev ratele bog ii ale Californiei! Lumeaă ăţ întreag va socoti Dow’s Flat ca un mare centru de creştereă a vitelor. inând seama de avantajele implicate, mi-amŢ amânat plecarea cu o lun .”ă

Au trecut dou şi-apoi s-a întors iar printre noi, f r nici oă ă ă l scaie. Dup şase luni, a plecat din nou spre inuturile dină ă ţ r s rit, ajungând de data asta pân la San Francisco. Am înă ă ă fa a mea o scrisoare pe care am primit-o la câteva zile dupţ ă ce a sosit acolo, din care m încumet s reproduc ună ă fragment:

„Dup câte ştii, drag b iete, eu am avut totdeaunaă ă ă credin a c jocul de c r i, aşa cum e numit în chip absurd, eţ ă ă ţ înc la începuturile sale în California. Am sus inut totdeaunaă ţ c s-ar putea inventa un sistem prin care pocherul s asigureă ă juc torului inteligent un anumit procentaj. Nu-mi pot îng duiă ă în prezent s dezv lui sistemul meu, dar, înainte de a p r siă ă ă ă acest oraş, am de gând s -l perfec ionez.”ă ţ

Se pare c aşa a şi f cut şi s-a întors în Monte Flat cu doiă ă dolari şi treizeci şi şapte de cen i – ultima r m şi aţ ă ă ţă capitalului s u, dup perfec ionarea jocului de c r i.ă ă ţ ă ţ

În fine, în 1868 izbutise, pare-se, s plece, în sfârşit,ă acas . A ales drumul pe uscat, un drum care, ne-a declarată el, îi va da prilejul deosebit de a descoperi resurse nefructificate. Ultima lui scrisoare era datat din oraşulă Virginia. A lipsit trei ani. Şi iat c , la sfârşitul unei zileă ă fierbin i de var , a coborât din poştalionul de Wingdam, cuţ ă p rul şi cu barba albite de colb şi ani. Avea, în felul de aă

36

saluta, un soi de sfiiciune foarte diferit de cutezan a-iă ţ obişnuit şi totuşi nu ne-a f cut impresia c s-ar fi schimbată ă ă într-un fel.

Timp de câteva zile a vorbit prea pu in despre vizita peţ care o f cuse acas ; se mul umea s aminteasc , mai multă ă ţ ă ă sau mai pu in an oş: „Am spus mereu c-o s m duc acasţ ţ ţ ă ă ă şi iat c m-am dus!”…ă ă

Mai târziu, a început s fie mai comunicativ şi să ă vorbeasc deschis, criticând deprinderile şi apuc turile dină ă New York şi Boston, comentând schimb rile socialeă petrecute în r stimpul cât lipsise şi mi-aduc aminte ce pornită era împotriva a ceea ce socotea a fi smintelile pe care le aduce un înalt grad de civiliza ie.ţ

S-a apucat, apoi, a pomeni scârbit despre sl biciunileă morale ale înaltei societ i americane din est, iar pesteăţ pu in vreme a smuls tot v lul şi ne-a dest inuit stric ciuneaţ ă ă ă ă vie ii sociale din New York, într-un fel care m face şi acumţ ă s m cutremur când m gândesc. Be ia, pare-se, era cevaă ă ă ţ obişnuit printre doamnele din înalta societate a oraşului; vicii, pe care abia de îndr znea s le numeasc , erauă ă ă practicate zi de zi de c tre rafina ii de ambele sexe; iară ţ zgârcenia şi l comia erau metehnele obişnuite aleă bog taşilor.ă

— Am sus inut totdeauna, ad uga el, c acolo unde seţ ă ă întroneaz luxul şi bog ia, iar capitalul nu e folosit pentruă ăţ dezvoltarea resurselor naturale ale rii, acolo domneşte f rţă ă ă doar şi poate corup ia!… Mul umesc, beau ceai f r zah r!…ţ ţ ă ă ă

Se prea poate ca unele din aceste am nunte dureroase să ă se fi strecurat şi în presa local . Îmi amintesc de un articolă de fond din Monte Flat Monitor, intitulat: „Estul sec tuit”, înă care se vorbea am nun it despre fatala dec dere a Newă ţ ă Yorkului şi a Noii Anglii, iar California era propus ca mijlocă de mântuire fireasc . „Poate c – scria în Monitor – ar trebuiă ă s mai ad ug m c inutul Calaveras ofer atrac ii de seamă ă ă ă ţ ă ţ ă turistului r s ritean care posed capital.”ă ă ă

Cu vremea, a început s povesteasc despre familia lui.ă ă Fata, pe care o l sase copil, era acum o doamn de toată ă ă frumuse ea, b iatul crescuse mai înalt şi mai voinic decâtţ ă

37

taic -su şi, într-o trânt în joac , „pungaşul la mucos” –ă ă ă ă spunea Plunkett cu un glas în care vibra mândria p rintească ă şi ca un fel de haz de necaz – îl aruncase de dou ori laă p mânt pe îng duitoru-i p rinte. Cel mai mult vorbea însă ă ă ă despre fata lui. Îmbiat poate de interesul v dit al b rba iloră ă ţ din Monte Flat pentru frumuse ea feminin , Plunkett nu maiţ ă contenea descriindu-i farmecul şi perfec iunea, pân ce laţ ă urm le-a ar tat şi fotografia ei – era într-adev r o fat tareă ă ă ă frumoas , care i-ar fi b gat pe to i în p cat. Dar felul cumă ă ţ ă povestea prima lui întâlnire cu fata era atât de original, încât m simt silit s vi-l redau cu mijloacele povestitorului, careă ă sunt, poate, mai pu in precise şi elegante decât înfloriturileţ sale de stil.

— Vede i, m i b ie i, eu am fost totdeauna de p rere cţ ă ă ţ ă ă un om trebuie s fie-n stare s recunoasc din instinctă ă ă sângele şi carnea lui! Sunt zece ani de când n-am mai v zut-ăo pe Melindy – avea pe-atunci numai şapte ani şi era numa-atâtica. Şi-aşa, cum am ajuns la New York, ce crede i c-amţ f cut?… M-am dus drept acas ca oricare, s -ntreb deă ă ă nevast şi de fat ?… Nu, dom’le!… M-am travestit înă ă negustor ambulant, da, da, în negustor ambulant şi am sunat… Când a venit servitorul la uş , eu voiam, vede iă ţ dumneavoastr , s ar t doamnelor nişte marafeturi… Şi-amă ă ă auzit un glas din susul sc rii: „Nu vrem nimic, d -l afar !”ă ă ă „Nişte dantel frumoas , cucoan , de contraband ”, zic eu,ă ă ă ă privind în sus. „Hai, şterge-o, m pârlitule”, zice ea. I-amă cunoscut vocea, m b ie i: era nevast -mea, sut la sut !ă ă ţ ă ă ă Nu înc pea nici un instinct în c zu’ sta… „Poate că ă ă ă domnişoarele vor ceva”, zic eu. „N-ai auzit ce-am spus?” zice ea şi se repede în jos pe sc ri, iar eu am şi şters-o! Sunt zeceă ani, m b ie i, de când n-am mai v zut-o, dar nu ştiu cum,ă ă ţ ă când s-a repezit în jos, am şi tulit-o afar !ă

Ca de obicei, tot timpul cât a vorbit a stat lâng tejgheaă dar, ajuns la acest punct, s-a întors pe jum tate c treă ă ascult tori, cu o privire foarte gr itoare. Şi într-adev r, ceiă ă ă câ iva care d duser semne de neîncredere şi lips deţ ă ă ă interes p rur deodat încânta i şi foarte aten i, în vreme ceă ă ă ţ ţ povestirea se dep na mai departe:ă

38

— Şi-aşa, tot învârtindu-m pe-acolo o zi-dou , am aflată ă c -n s pt mâna urm toare era ziua de naştere a fiicei meleă ă ă ă Melindy şi c-or s aib o petrecere mare… Da’ ce s v spun,ă ă ă ă m b ie i, nu era, şti i, o petrecere oarecare. Toat casa eraă ă ţ ţ ă numai flori şi str lucea de lumini şi ploua cu servitori şiă mânc ri şi gust ri şi ce nu era… ce?…ă ă

— Nene Joe!— Da…— De unde au luat banii?Plunkett şi-a înfruntat interlocutorul cu o privire aspr :ă— Am spus tot timpu’, a r spuns el, r spicat, c înainte să ă ă ă

plec acas , am s trimit un cec de zece mii de dolari! Amă ă spus tot timpu’ asta, sau nu?… Ai?… Am spus c-o s plecă acas şi am fost acas !… Nu-i aşa?… Ai?…ă ă

Fie c era ceva straşnic de conving tor în aceast logic ,ă ă ă ă fie c dorin a de a auzi restul povestirii lui Plunkett era maiă ţ tare, dar n-a mai fost nici o întrerupere… El şi-a rec p tată ă iute buna dispozi ie de totdeauna şi a urmat cu un chicotitţ uşurel:

— M-am dus la cel mai mare bijutier din oraş şi am cump rat o pereche de cercei cu briliante, i-am pus înă buzunar şi-am pornit spre cas . „Numele dumneavoastr ?”ă ă zice l de mi-a deschis; ar ta ca o corcitur între chelner şiă ă ă pastor. „Skeesicks”, zic eu. M pofteşte în untru şi, curândă ă de tot, apare şi nevast -mea în salon şi zice: „Ierta i-m , vă ţ ă ă rog, dar nu-mi aduc aminte de numele dumneavoastr ”. Eraă tare politicoas , c eu îmi pusesem o peruc roşie şi favori i!ă ă ă ţ „Un prieten de-al so ului dumneavoastr , doamn , zic eu.ţ ă ă Vin din California, cu un dar pentru fiica dumneavoastr ,ă domnişoara”… Şi m-am f cut c i-am uitat numele. Dar iată ă ă c aud deodat un glas spunând: „Asta-i prea de tot!” şiă ă hop! C apare, cine crede i?… Melindy! „E prea de tot, tat ,ă ţ ă s te faci c ai uitat numele fetei tale, nu crezi?… Ce maiă ă faci, babacule?”… Şi zicând asta, îmi smulge peruca şi favori ii şi-şi zvârle bra ele în jurul gâtului! Instinctul, dom’le,ţ ţ instinctul… şi nimic altceva!…

Înconjurat de hohotele de râs cu care a fost primită povestea despre explozia de dragoste filial , Plunkett aă

39

repetat iar şi vorbele ei, cu mai mult sau mai pu ineă ţ am nunte, râzând laolalt cu ceilal i; şi, încântat de râsul peă ă ţ care-l provoca, a povestit de câteva ori în seara aceea întâmplarea, mai mult sau mai pu in legat.ţ

Şi astfel, la epoci diferite şi în locuri diferite – dar mai cu osebire în cârciumi – acest Ulise din Monte Flat dep naă povestea pribegiilor lui. Erau multe nepotriviri în expunere, uneori am nunte cu nemiluita, alteori schimb ri de roluri şiă ă decor; o dat sau de dou ori a schimbat chiară ă „deznod mântul”, dar faptul de a-şi fi v zut so ia şi copiiiă ă ţ r mânea neschimbat. Desigur c într-o comunitate sceptică ă ă cum era cea din Monte Flat – o comunitate obişnuit , cuă n dejdi mari şi realiz ri mici, o comunitate unde, după ă ă dialectul local, „se d dea de piatr seac ” mai des decât înă ă ă orice aşezare minier într-o asemenea comunitate nu seă punea mare temei pe ispr vile lui Plunkett. Exista totuşi înă neîncrederea general şi o excep ie: Henry York din Sandyă ţ Bar. El era ascult torul cel mai binevoitor; din punga luiă firav îi pusese lui Plunkett la îndemân mijloacele cu careă ă s -şi urmeze specula iile-i f r noim ; el era cel c ruia moşulă ţ ă ă ă ă îi povestea şi r spovestea despre farmecul fetei lui, Melindy;ă el era cel care a p strat câtva timp fotografia ei şi el era celă care, stând într-o noapte singur în colib , a s rutat fotografiaă ă pân ce chipul lui cinstit şi frumos a prins a str luci ca paraă ă în lumina focului…

Era pe atunci în Monte Flat tare mult pr f rie!… Tot ceă ă ă r m sese din lungul anotimp secetos se pulveriza;ă ă pretutindeni, vara pe duc îşi cernuse, de dou palmeă ă grosime, cenuşa roşie şi îşi d dea ultima suflare într-un noră sângeriu, pe deasupra drumurilor vânzolite de vânturi. Tufişurile de bumbac şi aninii înşira i de-a lungul gârlelorţ erau potopi i de pulbere, de parc ar fi avut r d cinile înfipteţ ă ă ă în aer; pietrele sclipitoare din albia râurilor secate p reauă nişte oase uscate într-o vale a mor ii. Apusul pr fuit aşterneaţ ă uneori peste coastele dealurilor dep rtate o nuan ştears ,ă ţă ă ar mie; alteori, conurile vulcanice ale şirului de în l imi dină ă ţ zare erau încununate de un nimb vag şi ciudat, ca înainte de

40

cutremur; şi iar şi fumul r şinos şi în ep tor din lemn riaă ă ţ ă ă aprins pe dealul Heavytree ustura ochii şi în buşea oriceă ă suflare şi iar şi o pal n prasnic de vânt aducea parc înă ă ă ă ă fa totul – întreaga var pârjolit , ca pe o biat frunzţă ă ă ă ă moart , m turând coastele Sierrelor şi gonindu-i pe localniciă ă în colibele lor, pentru a le ar ta la geam volburile saleă roşietice!...

Pe o noapte ca asta – când colbul p rea s fi oprit în locă ă ro ile oric rui progres în Monte Flat cei mai mul i dintreţ ă ţ localnici se strânseser , lipsi i de vlag , în salonul poleit ală ţ ă „Hotelului Moquelumne” şi, scuipând în t cere pe sobaă încins care mai domolea pu in frigul mun ilor, aşteptauă ţ ţ ploaia.

Toate soiurile de distrac ie cunoscute în Flat, oamenii leţ încercaser ca s -şi omoare timpul pân la venirea ploilor. Eă ă ă drept c nu prea erau distrac ii, ele m rginindu-se mai alesă ţ ă la forma aceea de glum popular , denumit fars ; şi chiară ă ă ă şi farsa c p tase o anumit seriozitate. Tommy Roy, care îşiă ă ă pierduse dou ore cu s patul unui şan în fa a uşii lui – înă ă ţ ţ care câ iva prieteni c zuser pe înserat – ar ta plictisit şiţ ă ă ă nemul umit. Cei patru cet eni de vaz care, deghiza i înţ ăţ ă ţ tâlhari, îl atacaser pe casierul regional în drum spreă Wingdam, erau istovi i de sfor rile lor glume e a doua ziţ ţă ţ diminea a. Doctorul şi avocatul, oamenii cei mai vesti i dinţ ţ Monte Flat, care intraser într-o conspira ie pentru a-l sili peă ţ şeriful din Calaveras şi al s u „posseă 7” s semneze ordinulă de expulzare al unui urs cenuşiu cam transparent deghizat sub numele de „Maiorul Ursus” fiindc h ituia crângurile deă ă pe dealul Heavytree, aveau o c ut tur resemnat , lipsit deă ă ă ă ă orice chef. Chiar editorul ziarului Monte Flat Monitor, care în diminea a aceea scrisese pentru desf tarea cititorilor din estţ ă o dare de seam pasionant asupra b t liei cu „Indieniiă ă ă ă Wipneck”, chiar şi el p rea grav şi obosit. Când, la urm ,ă ă Abner Dean din Angel, care f cuse o c l torie în Sană ă ă Francisco, a intrat în înc pere, a fost şi el, desigur, victim înă ă acelaşi fel: i s-au pus dou -trei întreb ri ce p reau serioaseă ă ă şi la care a sfârşit prin a r spunde; şi apoi, spre marea luiă

7 Posse (Comitatus) – Comitetul executiv, subordonat şerifului.

41

ruşine şi buim ceal , a c zut în capcan cu o altă ă ă ă ă întrebare… dar asta a fost tot! Nimeni n-a mai râs şi Abner, deşi victim , a r mas în toane bune. S-a întors liniştit spreă ă c l ii lui şi le-a spus:ă ă

— Am eu una mai dihai ca asta!… Îl şti i pe moş Plunkett,ţ nu?

To i au scuipat în acelaşi timp pe sob şi au încuviin at dinţ ă ţ cap.

— Şti i c s-a dus acas acum trei ani?ţ ă ăDoi-trei şi-au mişcat picioarele pe sp tarul diferiteloră

scaune şi careva a spus: „Da”.— I-a mers bine acas ?ăTo i s-au uitat pruden i la cel care zisese „Da”, iar acesta,ţ ţ

luându-şi din nou r spunderea, a spus „Da”, cu inima cât ună purice, apoi a r suflat adânc.ă

— Şi şi-a v zut nevasta şi copilul… fata aia mişto?… aă urmat Abner, domol.

— Da, a r spuns înd r tnic omul.ă ă ă— I-oi fi v zut şi poza… ai? aă urmat Abner Dean, calm.Omul a privit îngrijorat împrejur, dup ajutor. Cei doi-treiă

inşi care st teau lâng el şi-l încurajaser din ochi îl p r siră ă ă ă ă ă f r ruşine, întorcându-şi privirea în alt parte. Henry York,ă ă ă c ci el era omul, s-a îmbujorat pu in la fa şi şi-a plecată ţ ţă ochii c prui. S-a codit o clip , apoi, cu un zâmbet silit careă ă voia s dea celorlal i impresia c ştie foarte bine despre ce eă ţ ă vorba şi c face doar haz de toate astea, dintr-un spirit deă în elegere uman , a trântit un alt: „Da”.ţ ă

— C-a trimis acas … ia s vedem… zece mii de dolari, nu?ă ă A urmat Abner Dean.

— Da, a înt rit cel lalt, cu acelaşi zâmbet.ă ă— Z uă ! Aşa am crezut şi eu, a urmat Abner, liniştit, dar, de

fapt, vede i, Plunkett n-a fost niciodat acas – nici atâtica!ţ ă ă…

Ului i, arzând de curiozitate, oamenii se zgâiau la Abner,ţ care-i înt rit cu liniştea şi cu încetineala vorbei lui:ă ă

— Vede i, am vorbit cu unul de fel din Friscoţ 8… îl ştia pe Plunkett şi l-a v zut el, în Sonora, trei ani în şir… P zea oileă ă

8 Prescurtare de la San Francisco.

42

sau vitele… şi f cea tot timpul specula ii şi n-avea paraă ţ chioar ! Aşa c adev ru-i sta: Plunkett n-a trecut de Rockyă ă ă ă Mountains din ’49!...

Râsul, pe care Abner Dean era în drept s -l aştepte cuă încredere, a izbucnit, dar era un râs amar, batjocoritor! S-ar fi zis c ascult torii clocoteau în sinea lor de indignare. Seă ă sim ea, pentru întâia oar , c şi farsa avea o margine.ţ ă ă P c leala asta se întinsese vreme de un an şi, cumă ă compromitea perspicacitatea localnicilor, merita cea mai aspr dezaprobare. Desigur, nimeni nu-l crezuse pe Plunkett,ă dar gândul c în aşez rile vecine s-ar fi putut crede c ă ă ă ei îl crezuser ă le turna fiere şi venin în suflet! Avocatul socotea c Plunkett ar putea fi încriminat de ob inere de bani peă ţ temeiuri mincinoase; doctorul îl b nuise de mult vreme că ă ă nu era teaf r şi se întreba de nu cumva trebuie internat. Ceiă patru negustori de vaz gândeau c interesele comercialeă ă din Monte Flat cereau s se fac ceva!… În mijlocul discu ieiă ă ţ aprinse şi mânioase, uşa s-a deschis încet şi moş Plunkett a intrat împleticindu-se în odaie.

Se schimbase mult în ultimele şase luni şi ar ta într-ăadev r jalnic. P rul era de un cenuşiu-g lbui, murdar ca lutulă ă ă de pe dealul Heavytree; obrazul îi era alb ca de cear , vân tă ă şi puhav pe sub ochi; hainele, soioase şi jerpelite, purtau urmele prânzurilor luate în picioare, la iu eal , iar pe spate îiţ ă atârnau scame de lân şi p r de prin culcuşurile unde seă ă aciua peste noapte. Ascultând de acea lege ciudat , după ă care omul e cu atât mai pu in ispitit s se despart deţ ă ă hainele lui, cu cât ele sunt mai murdare şi mai ponosite, chiar şi în acel r stimp din scurgerea celor dou zeci şi patruă ă de ore când veşmântul e socotit cel mai pu in necesar,ţ hainele lui Plunkett luau pe-ncetul înf işarea unui soi deăţ scoar de copac sau a ceva ce creştea din el şi de care nuţă era prea vinovat. Totuşi, când a intrat în odaie, a încercat s -ăşi încheie haina peste c maşa-i soioas şi şi-a trecută ă degetele, cu un gest mecanic, peste barba pres rat cuă ă firimituri, îmboldit parc de un sim mânt de bun -cuviin .ă ţă ă ţă În acelaşi timp îns , urma de surâs i-a pierit de pe buze, iară mâna, care bâjbâise zadarnic dup un nasture, i-a c zută ă

43

moale în jos. C ci, în timp ce-şi sprijinea spatele de tejgheaă şi-şi întorcea fa a spre oamenii strânşi acolo, moş Plunkett aţ priceput c to i îl intuiau cu privirea afar de unul singur. Şi,ă ţ ţ ă str fulgerat de o b nuial , i-a trecut prin minte adev rul…ă ă ă ă S rmana sa tain plutea goal -golu pân şi-n aerul din jur!ă ă ă ţă ă Cu o ultim n dejde a aruncat o privire desperat spre Henryă ă ă York, dar fa a îmbujorat a acestuia era întoars spreţ ă ă fereastr .ă

Nimeni n-a spus o vorb . Patronul a împins înaintea luiă Plunkett o caraf înfundat şi un pahar, iar el a luat de pe oă ă farfurie un pesmet şi a început a-l morfoli cu pref cută ă nep sare. A tot lungit-o cu b utura pân când t ria ei i-aă ă ă ă biciuit pu in moleşeala şi i-a mai tocit pu in ascu işul temerii;ţ ţ ţ atunci, deodat a privit împrejur.ă

— P i, eu nu cred s cad strop de ploaie, înainte deă ă ă Cr ciun, a spus el cu o uşurin sfid toare.ă ţă ă

Nimeni n-a r spuns nimic.ă— E taman ca-n ’52 şi p-urm iar, în ’60. Eu am fostă

totdeauna de p rere c timpu’ sta secetos soseşte, nuă ă ă iart ! Am mai spus-o şi ’nainte… Ş-o zic din nou… îi aşa cumă ziceam cu dusu’ acas … şti i, nu? a ad ugat el cu oă ţ ă îndr zneal desperat .ă ă ă

— E unul aici, a r spuns Abner Dean, tacticos, care zice că ă n-ai fost niciodat acas … E unul care zice c-ai stat trei aniă ă în Sonora… Zice c nu i-ai v zut nevasta şi fata din ’49…ă ţ ă Zice c de şase luni î i ba i joc de aşezarea asta!…ă ţ ţ

A urmat o t cere de moarte. Apoi un glas a rostit la fel deă liniştit:

— Omu’ la minte.ăNu era glasul b trânului. S-au întors cu to ii spre Henryă ţ

York, în vreme ce acesta s-a ridicat pe îndelete cât era de lung şi, scuturându-şi de pe piept cenuşa c zut din pip , s-aă ă ă aşezat sfid tor lâng moş Plunkett, înfruntând adunarea.ă ă

— Omu’ la nu-i aci, a urmat Abner Dean cu glas potolit şiă cu grij pentru inuta-i cuviincioas , pe când d dea s -şiă ţ ă ă ă rezeme mâna dreapt de şold, lâng pistol. Omul la nu-iă ă ă aci, da’ dac vre i cumva s -nt resc spusele lui, p i… nu mă ţ ă ă ă ă dau în l turi!ă

44

S-au ridicat cu to ii când cei doi b rba i care p reau maiţ ă ţ ă pu in tulbura i decât to i ceilal i s-au apropiat unul de altul.ţ ţ ţ ţ Avocatul a p şit între ei:ă

— Poate c e o neîn elegere la mijloc. York, dumneata ă ţ ştii c b trânul a fost acas ?ă ă ă

— Da!— De unde ştii?York şi-a pironit ochii luminoşi, cinsti i şi drep i asupraţ ţ

celuilalt şi, f r un tremur în glas, a rostit singura minciună ă ă şi ce mai minciun sfruntat ! Din via a lui:ă ă ţ

— Pentru c l-am v zut ă ă eu acolo!…R spunsul era categoric. Se ştia c York fusese în est camă ă

în vremea când lipsise b trânul.ăÎn focul discu iei, to i uitaser de Plunkett, care, palid şiţ ţ ă

f r suflare, se holba la ap r toru-i neaşteptat. Şi când s-aă ă ă ă întors iar şi c tre inchizitorii lui, avea în ochi o c ut tură ă ă ă ă care i-a f cut pe cei din preajm s se dea înapoi, iar celoră ă ă mai îndr zne i şi mai necru tori li s-a încre it pielea pe ei.ă ţ ţă ţ Când a f cut şi un pas înainte, doctorul a ridicat bra ulă ţ aproape f r voie, atr gându-le celorlal i aten ia: cu ochiiă ă ă ţ ţ int la soba încins şi cu un zâmbet straniu jucându-i peţ ă ă

buze, moş Plunkett începuse a bâigui:— Da, da… vezi bine c m-ai v zut!… Cine zice c nu?…ă ă ă

Nu-i nici o minciun ! Am zis c m duc acas şi m-am dus…ă ă ă ă Nu?… Ei, drace! Am fost… Cine zice c-am min it?… Cine ziceţ c visez?… E adev rat!… De ce nu spune i nici o vorb ? Eă ă ţ ă adev ru’ adev rat!… Spui c m-ai v zut acolo, de ce nu maiă ă ă ă spui o dat ?… Spune, spune!… E adev rat?… Mi se-ă ănvârteşte capul… Doamne Dumnezeule, iar mi se-nvârteşte… se-nvârteşte, sc pa i-m …ă ţ ă

Şi cu un ip t crunt, a c zut leşinat jos pe podea.ţ ă ăCând şi-a venit în sim ire, b trânul s-a trezit în cabana luiţ ă

York. Vâlv taia unui foc din cetin de brad lumina bârneleă ă grosolane şi o fotografie frumos înr mat în conuri de brad,ă ă ce atârna deasupra culcuşului de crengi pe care z ceaă b trânul.ă

Era portretul unei tinere fete şi privirea b trânului c zuă ă mai întâi asupra ei dar îi trezi în minte ceva atât de dureros,

45

încât tres ri şi se uit repede împrejur. Ochii lui întâlniră ă ă doar ochii lui York c prui, luminoşi, mustr tori, dară ă îng duitori şi se plecar iar şi.ă ă ă

— Spune-mi, moşule, a întrebat York, blând, dar în glas cu aceeaşi limpezime rece, spune-mi, asta e tot o minciun ? Şi-ăa ar tat c tre portret.ă ă

B trânul a închis ochii şi n-a r spuns nimic. Cu două ă ă ceasuri înainte ar fi fost ispitit s ocoleasc întrebarea sau s-ă ăo înfrunte. Dar revela ia pe care i-o aduseser vorbele luiţ ă York şi tonul glasului s u erau acum ca o uşurare pentruă b trân, în starea jalnic în care se afla.ă ă

Era limpede chiar şi pentru mintea lui r t cit c Yorkă ă ă ă min ise când îi luase ap rarea, era limpede şi pentru el c nuţ ă ă fusese niciodat acas şi c nu-şi pierduse min ile, aşa cumă ă ă ţ îi fusese team . Era o uşurare atât de mare, încât, fluşturatică din fire şi-a rec p tat cutezan a şi sminteala. A început să ă ţ ă chicoteasc şi-apoi s se t v leasc de râs.ă ă ă ă ă

Cu ochii înc int la b trân, York şi-a retras mâna de peă ţ ă ă mâna lui.

— Aşa-i c i-am dus frumos de tot, m Yorky! Ha! Ha! Ha!ă ă Cea mai straşnic şoltic rie f cut vreodat p-aci!...ă ă ă ă ă Totdeauna am zis c-o s le-o fac eu lor într-o bun zi… şi le-ă ăam f cut-o vreme de şase luni! Nu-i grozav?… Nu-i sta lă ă ă mai grozav lucru pe care l-ai v zut vreodat ? Ai v zut mutraă ă ă lui Abner când tr nc nea despre l de m-a v zut înă ă ă ă Sonora!... Fain glum ! De artist, Yorky!… S cr pi de râs,ă ă ă ă nu alta!…

Şi, plesnindu-se peste coapse cu palma, a c zut aproapeă din pat într-un hohot de râs care p rea a fi totuşi peă jum tate sincer, pe jum tate pref cut.ă ă ă

— Fotografia aia e a fetei?… l-a întrebat York dup ună timp, cu glas coborât.

— A ei?… Nu-u!… Aia e o actri din San Francisco… Hi!ţă Hi!… Nu vezi?… Am cump rat-o pe nimic într-o libr rie. N-aşă ă fi crezut în via a mea c-or s-o înghit şi ţ ă p-asta! Da’ au înghi it-o!… Şi uite c moşulic le-o f cu de data asta… aşa-ţ ă ă ăi?…

Şi privea iscoditor chipul lui York.

46

— Da şi mi-ai f cut-o şi ă mie, a r spuns York, pironindu-şiă privirea în ochii b trânului.ă

— Da, vezi bine, i-a retezat Plunkett vorba, dar ştii, mă Yorky, c te-ai descurcat grozavă !… C le-ai f cut-o şi tu!…ă ă Amândoi i-am tras pe sfoar , tu cu mine şi-acu’ trebuie să ă r mânem al turi!… C bine i-ai mai dus, Yorky, bine i-ai maiă ă ă dus, b iete!… Z u, când le-ai spus c m-ai v zut în Yorkă ă ă ă City, al dracului s fiu dac n-am…ă ă

— Dac n-ai ce?ă … a întrebat York, blajin, c ci b trânul seă ă oprise palid la fa şi cu privirea r t cit .ţă ă ă ă

— Ai?…— Ziceai c atunci când am spus c te-am v zut în Newă ă ă

York, ai crezut…— Min i, s-a repezit b trânul, aprig, eu n-am zis c-amţ ă

crezut ceva… De ce-ncerci s te dai la mine? Hai?… S-aă ridicat bodog nind din pat, ca s se duc spre vatr şiă ă ă ă mâinile îi tremurau. Ad -ncoa’ ceva rachiu, a urmat şi lasă ă gura! Trebuie, oricum, s faci cinste… Şi i de-asear ar fiă ă ă trebuit s fac cinste… Aşa sau altfel, eu tot le-aş fi dată ă ghes, numai c am c zut jos lat…ă ă

York a pus b utura şi o c ni de tinichea pe mas şi,ă ă ţă ă ducându-se spre uş , a întors spatele oaspetelui şi a privită afar în noapte. Deşi luna îşi rev rsa din plin lumina, locurileă ă atât de cunoscute nu i se p ruser nicicând mai mohorâte.ă ă Întinderea în elenit a drumului larg spre Wingdam nu i seţ ă p ruse nicicând atât de searb d , la fel ca zilele pe care Ieă ă ă tr ise şi le va mai tr i, la fel ca b trânul cu gândul lui de a seă ă ă duce cândva acas , f r a se fi dus vreodat !… S-a întors şi,ă ă ă ă îndreptându-se spre Plunkett şi-a pus mâna pe um rul lui şiă i-a spus:

— Aş vrea s -mi r spunzi cinstit, deschis, la o întrebare…ă ăRachiul p rea c înc lzise sângele înghe at în vineleă ă ă ţ

b trânului şi-i înmuiase asprimea, c ci chipul îndreptat spreă ă York se mai îmblânzise; avea o c ut tur gânditoare când aă ă ă rostit:

— Spune, fiule…— Ai într-adev r o nevast şi… o fat ?ă ă ă— Pe Dumnezeul meu c am!ă

47

Cei doi b rba i au t cut o clip , cu privirea pironit în foc.ă ţ ă ă ă Apoi Plunkett s-a apucat s -şi frece încetişor genunchii:ă

— Nevast -mea, dac e s-o spun, nu-i cine ştie ce, aă ă început el, domol, e cam într-o parte, ştii… şi-i lipseşte, ca să zic aşa, o educa ie californian liber , ceea ce face, î i daiţ ă ă ţ seama, o amestec tur proast !… Am fost totdeauna deă ă ă p rere c alta mai rea nu exist !… Apoi, ea-i gata s tragă ă ă ă ă cu gura ca Abner Dean cu pistolul, cu singura deosebire că ea trage din principiu, cum zice ea, iar urmarea-i c se leagă ă mereu de om… Estul decadent, fiule, asta o nenoroceşte… Ideile alea pe care le ia din New York şi Boston, asta ne-a f cut, pe ea şi pe mine, ceea ce suntem… Şi pu in mi-ară ţ p sa c le are, dac n-ar trage în om!... Dar cu înclinareaă ă ă asta, principiile alea n-ar trebui l sate aşa, slobode… la felă ca şi armele de foc!

— Dar fata dumitale? a întrebat York.La aceste vorbe, b trânul şi-a dus mâinile la ochi, apoiă

bra ele şi capul i-au c zut pe mas :ţ ă ă— Nu-mi vorbi nimic de ea, b iete, nu m -ntreba acu’! Şi-ă ă

a ascuns ochii cu o mân , iar cu cealalt bâjbâia prină ă buzunare dup batist … zadarnic îns !… Poate c dină ă ă ă pricina asta s-a inut s nu plâng şi când şi-a dat mâna la oţ ă ă parte, ochii îi erau usca i. Pe urm a prins iar şi glas: E oţ ă ă fat tare frumoas , tare frumoas , cu toate c asta o spună ă ă ă eu; şi ai s-o vezi, fiule, sigur c-ai s-o vezi! Am şi aranjat eu lucrurile… Planul meu pentru reducerea minereului o s fieă gata într-o zi-dou şi-am şi primit propuneri de la toateă topitoriile de-aci. Zicând acestea, a scos la iu eal un teancţ ă de hârtii care au c zut pe podea. Şi-o s trimit dup ele; amă ă ă aici hârtii care-mi asigur pân -ntr-o lun zece mii de dolariă ă ă net, a mai ad ugat el, în timp ce se str duia s -şi strâng iară ă ă ă documentele pre ioase. O s le-aduc aci pân -n Cr ciun şi,ţ ă ă ă dac o s tr iesc, o s iei masa de Cr ciun cu mine, dragă ă ă ă ă ă b iete… neap rat!…ă ă

Cu limba dezlegat de b utur şi de perspectiva uriaş aă ă ă ă planurilor sale, Plunkett îndruga de zor, mai mult f r şir,ă ă n scocind şi dezvoltându-şi proiectele, vorbind câteodată ă despre ele ca şi cum s-ar fi şi împlinit, pân când luna s-aă

48

ridicat sus pe cer şi York l-a culcat iar în pat. B trânul a stată câtva timp întins, morm ind ceva de unul singur, pân ce aă ă c zut într-un somn adânc. Când York s-a încredin at că ţ ă doarme, a luat binişor rama cu fotografia şi, ducându-se spre vatr , le-a zvârlit în jarul ce se stingea şi s-a aşezat ca s leă ă vad arzând.ă

Conurile de brad au izbucnit îndat în fl c ri; apoiă ă ă tr s turile acelui chip ce vr jise sear de sear peă ă ă ă ă spectatorii din San Francisco s-au aprins vâlv taie şi au pierită – aşa cum sunt menite s piar toate lucrurile pe lumea asta;ă ă a p lit apoi şi zâmbetul amar de pe buzele lui York. O lumină ă neaşteptat a fulgerat din jarul ce s-a pr buşit deodată ă ă gr mad şi, la lumina asta, York a v zut pe podea o hârtie.ă ă ă Era una din hârtiile c zute din buzunarul b trânului. Aă ă ridicat-o nep s tor de jos şi din îndoitur a lunecat oă ă ă fotografie. Era portretul unei fetişcane şi pe dos o mână scrisese neîndemânatic: „Tat lui meu, Melindy”.ă

Era, în cel mai bun caz, o fotografie ieftin , dar, vai!… tareă m tem c pân şi rafinamentul celei mai des vârşite arte n-ă ă ă ăar fi putut îndulci grosol nia acelei siluete, vulgaritatea-iă îngâmfat , g teala ieftin , urâ enia lipsit de expresie! Yorkă ă ă ţ ă n-a mai privit-o a doua oar .ă

A deschis apoi scrisoarea.Era plin de greşeli, f r nici o punctua ie, aproape deă ă ă ţ

necitit, cert rea ca ton şi egoist ca sim ire. Şi nu era, mă ţă ă ţ ă tem, m car original în dep narea of-urilor ei, ci doar oă ă ă înşiruire crunt de mizerii, de b nuieli, de expediente şiă ă compromisuri meschine, de necazuri m runte şi doruri şi maiă m runte, de dureri înjositoare şi de o mâhnire jalnic ! Şiă ă totuşi sincer , printr-un fel de dorin vag de a fi aproapeă ţă ă de omul dec zut c ruia îi era adresat printr-o afec iune ceă ă ă ţ aducea mai curând a instinct decât a sentiment.

York a împ turit hârtia grijuliu şi a vârât-o sub pernaă b trânului. Apoi s-a întors din nou lâng foc. Zâmbetul ce-iă ă jucase pe obraz, adâncindu-i câteva cute pe sub must i şiăţ întinzându-se încet-încet peste ochii lui c prui, se stinseseă acum cu totul. Ultima-i fluturare îi pierise din ochi, l sândă acolo – destul de ciudat pentru cei ce-l cunoşteau – o

49

lacrim .ăYork a r mas acolo mult vreme, aplecat înainte, cu capulă ă

în mâini. Vântul, care se r zboise cu acoperişul de mucava, i-ăa ridicat deodat marginile şi o raz de lun s-a furişată ă ă în untru, z bovind o clip , ca o spad sclipitoare, pe um rulă ă ă ă ă tân rului, înnobilat de aceast atingere, Henry York celă ă simplu s-a ridicat dintr-o dat – falnic, încrez tor, cu frunteaă ă sus, sigur de sine.

………………………………………………………………În sfârşit, veniser şi ploile! Coastele dealului Heavytreeă

prinser s înverzeasc , iar fâşia lung şi alb a drumuluiă ă ă ă ă spre Wingdam se pierdea într-un şir de b l i şi de b ltoace,ă ţ ă pe vreo cinci sute de metri dincolo de Monte Flat. Apele albiilor sec tuite, ale c ror schelete albe se târau pe câmpieă ă în linii şerpuitoare asemenea vertebrelor unor dinozauri uita i, se umflaser iar şi, în s p turi era bucurie, iar înţ ă ă ă ă coloanele ziarului Monte Flat Monitor o scuzabil exuberan :ă ţă „Nu s-a pomenit nicicând în istoria inutului o produc ie atâtţ ţ de îmbucur toare! Colegul nostru de la gazeta ă Hillside Beacon, care f cea ieri o aluzie ironic la faptul (?) c ceiă ă ă mai buni dintre cet enii noştri p r sesc oraşul cu „pirogile”ăţ ă ă din pricina rev rs rilor, va fi fericit s afle c distinsul nostruă ă ă ă concet ean, dl. Henry York, actualmente în drum spre estăţ pentru a-şi vizita rudele, a luat cu sine în „piroga” domniei-sale modesta sum de cincizeci de mii de dolari, rezultatulă unei munci de o s pt mân . Credem urma ziarul pe acelaşiă ă ă ton spiritual c în acest anotimp o asemenea nenorocire nuă pare s amenin e în nici un caz localitatea Hillside. Şi totuşi,ă ţ ziaristului de la Beacon i-ar trebui o cale ferat !”ă

Câteva ziare s-au manifestat poetic. Operatorul de la Simpson’s Crossing a telegrafiat celui de la Universe în Sacramento: „Ziua întreag , norii grei şi-au scuturată înc rc tura lor bogat !”ă ă ă

Un ziar din San Francisco a izbucnit chiar în versuri, abia deghizate sub forma unui articol editorial: „Te bucur ! Ploaiaă cea dulce veni. Lucie ca m rg ritarul, îşi scutur pe colniceă ă ă darul şi-l cerne şi pe câmpii! Te bucur ” … etc… etc…ă

De fapt, doar unuia singur ploaia nu-i adusese nici un dar:

50

lui Plunkett!Într-un chip oarecum misterios şi obscur, ploaia se

amestecase în des vârşirea noii sale metode de reducere aă minereului şi întârziase cu înc un sezon apari ia inven iei! Îlă ţ ţ trimisese pe Plunkett din nou la locul lui din salonul-bar, unde s stea şi s p l vr geasc despre est şi despre familiaă ă ă ă ă ă sa, în fa a unor inşi care nu-l ascultau.ţ

Nimeni nu se mai lega de el. Se zvonise c patronulă primise nişte bani de la un necunoscut sau de la mai mul i –ţ pentru pu inele nevoi ale b trânului. Mania lui (cei din Monteţ ă Flat îl socoteau, în chip îng duitor, drept un maniac) eraă privit cu atâta în elegere, încât oamenii primeau chiară ţ invita ia de a prinzi de Cr ciun împreun cu familia lui,ţ ă ă invita ie pe care Plunkett o f cea oricui se nimerea sţ ă ă m nânce sau s bea cu el.ă ă

Dar într-o zi, mare le-a fost mirarea tuturor, când b trânulă a n v lit cu o scrisoare deschis în mân . Iat ce scria în ea:ă ă ă ă ă

„Fii gata s te întâlneşti de Cr ciun cu familia dumitale înă ă c su a nou de pe Heavytree. Invit ce prieteni vrei.ă ţ ă ă

Henry York.”

Şi-au trecut t cu i scrisoarea din mân în mân . B trânulă ţ ă ă ă se uita la chipurile celor de fa , cu o privire când tem toare,ţă ă când plin de speran . Dup un timp, doctorul a privit în jură ţă ă cu în eles:ţ

— E un fals, f r îndoial , a spus el încetişor. E destul deă ă ă şiret ca s -l n scoceasc … aşa sunt to i… dar s vede i că ă ă ţ ă ţ ă dac -l iei repede, o las moale… fi i aten i la fa a lui!…ă ă ţ ţ ţ Moşule, l-a apostrofat deodat cu glas tare şi hot rât, asta-iă ă o p c leal … un fals… şi dumneata o ştii bine… Uit -te înă ă ă ă ochii mei şi r spunde-mi cinstit: aşa e, sau nu?ă

Ochii lui Plunkett s-au holbat o clip , apoi s-au coborâtă încet. Şi cu o fluturare de zâmbet, a spus:

— Prea sunte i mul i pentru mine, m b ie i. Doctoru’ areţ ţ ă ă ţ dreptate. Gluma s-a sfârşit. L-a i dat gata pe b trân!…ţ ă

Şi aşa, cl tinându-se, tremurând şi chicotind, s-a aşezat înă

51

scaunu-i obişnuit, cufundându-se în t cere. A doua zi, îns ,ă ă p rea s fi uitat întâmplarea din ajun şi a sporov it ca deă ă ă obicei despre s rb toarea ce se apropia.ă ă

Au trecut aşa zilele şi s pt mânile, pân a venit ziua deă ă ă Cr ciun. Era o zi senin , însorit , cu adierea cald aă ă ă ă vânturilor din sud şi cu bucuria ierburilor ce d deau să ă înverzeasc . Apoi s-a auzit deodat zarv mare în barulă ă ă hotelului şi Abner Dean, care se afla lâng scaunulă b trânului, a început s -l scuture din picoteal :ă ă ă

— Hop sus, moşule! A venit York, e cu nevasta şi cu fata dumitale la casa de pe Heavytree. Haide, moşule!… Mă b ie i, ia lua i-l pe sus!…ă ţ ţ

Dup o clip , o duzin de bra e voinice şi binevoitoare îl şiă ă ă ţ ridicaser pe Plunkett şi-l purtau în triumf pe strad , apoi peă ă coasta pieptiş a dealului Heavytree şi-l depuneau,ă zb tându-se nedumerit, în pridvorul c scioarei de pe deal. Înă ă acelaşi timp, dou femei s-au repezit afar , dar, la un semnă ă al lui Henry York, s-au oprit. B trânul se c znea s se in peă ă ă ţ ă picioare. A izbutit pân la urm s se ridice drept, dară ă ă tremurând, cu ochii int , p mântiu la fa şi a spus cu unţ ă ă ţă r sunet adânc în glas:ă

— Totu-i o p c leal ş-o minciun ! Nu-i nici sângele meu,ă ă ă ă nici carnea mea, nici neam cu mine!… Nu-i nevasta mea, nici copilul meu!… Fata mea e frumoas … o fat frumoas , m-ă ă ăauzi i? E în New York cu maic -sa ş-o s m duc s-o aducţ ă ă ă aci!... Am zis c-o s m duc acas ş-am fost acas … m-ă ă ă ăauzi i? Am fost acas !… E o fars grosolan pe care o juca iţ ă ă ă ţ b trânului! L sa i-m s plec, m-auzi i?… Lua i muierileă ă ţ ă ă ţ ţ astea de lâng mine!... L sa i-m s plec… Eu plec… plecă ă ţ ă ă acas !…ă

Îşi zvârli bra ele-n sus ca prins de nebunie şi, dând s seţ ă întoarc , b trânul c zu pe-o rân în pridvor, apoi peă ă ă ă p mânt… L-au ridicat repede… Prea târziu îns !… Plecaseă ă acas …ă

52

WAN LEE, P GÂNUL.Ă

Când am deschis scrisoarea lui Hop Sing, din plic a c zută un p tr el de hârtie galben acoperit cu hieroglife, pe care,ă ăţ ă la prima vedere, l-am luat drept eticheta unui pachet de pocnitori chinezeşti. În acelaşi plic se afla îns şi o altă ă buc ic de hârtie de orez, pu in mai mare, cu câteva sloveăţ ă ţ chinezeşti trase în tuş, pe care am recunoscut-o numaidecât: era cartea de vizit a lui Hop Sing. Cuprinsul, tradus pe urmă ă cuvânt cu cuvânt, era urm torul:ă

Str inului nu-i sunt închise por ile casei mele; castronul cuă ţ orez se g seşte în stânga şi dulciurile în dreapta intr rii.ă ă

Dou precepte ale Magistrului:ăOspitalitatea este virtutea fiului şi în elepciuneaţ

str bunului.ăOmul superior are inima uşoar dup strânsul recoltei eă ă

s rb toarea lui.ă ăCând str inul se afl pe ogorul t u cu pepeni, nu-l urm riă ă ă ă

cu privirea prea de aproape; neaten ia este adesea cea maiţ înalt form a bunei cuviin e.ă ă ţ

Fericire, Face şi Prosperitate!Hop Sing.

Oricât de minunat era, desigur, aceast înv tur şiă ă ăţă ă aceast în elepciune a zicalelor şi cu toate c ultimul preceptă ţ ă i se potrivea foarte bine prietenului meu Hop Sing, trebuie să m rturisesc c şi în urma traducerii foarte libere a mesajului,ă ă tot nu ştiam ce trebuie s fac. Din fericire, am maiă descoperit un al treilea r vaş, în forma unei note mici scriseă în englezeşte, în stilul comercial al lui Hop Sing. Suna astfel:

Sunte i rugat s ne onora i cu prezen a dumneavoastr ,ţ ă ţ ţ ă vineri seara la ora 8 în strada Sacramento nr. … Ceaiul se va servi la ora 9 precis.

53

Hop Sing.

Aceasta l murea totul. Însemna, adic , o vizit laă ă ă magazinul lui Hop Sing, care avea s cuprind etalarea şiă ă prezentarea unor stranii nout i şi obiecte chinezeşti rare, unăţ taifas în biroul din fund, o ceaşc de ceai de o des vârşireă ă neatins dincolo de acele sacre hotare, ig ri şi apoi o vizită ţ ă ă la Teatrul Chinezesc sau la Templu. Acesta era, de fapt, programul favorit al lui Hop Sing când îşi îndeplinea îndatoririle de gazd , în calitate de administrator principală sau director al companiei „Ning Foo”.

Vineri seara, la ora opt, intram în magazinul lui Hop Sing. M întâmpin iar amestecul acela suav de miresmeă ă enigmatice, str ine, pe care-l sim isem de atâtea ori; mă ţ ă întâmpin iar vechea înşiruire de obiecte stranii, lungaă procesiune de sticl rie şi ceramic , acelaşi uluitor amestecă ă de grotesc şi de migal matematic , acelaşi suflu persistentă ă de frivolitate şi fragilitate, aceeaşi striden de culori, deşiţă fiecare obiect în parte era frumos şi deosebit. Zmeie cu înf işare de balauri sau fluturi uriaşi, atât de ingenios f cu iăţ ă ţ încât s scoat la r stimpuri, când înfrunt vântul, ipete deă ă ă ă ţ şoimi, zmeie atât de mari, încât s dep şeasc puterea deă ă ă mânuire a oric rui b iat – atât de mari, încât î i puteai daă ă ţ seama de ce jocul cu zmeul era în China o distrac ie pentruţ oameni în toat firea; idoli de por elan şi de bronz atât deă ţ neîng duit de hidoşi, încât prin chiar absurditatea lor s fieă ă dincolo de orice concep ie şi percep ie omeneasc ; vaseţ ţ ă pentru dulciuri, acoperite de inscrip ii reproducând precepteţ morale din Confucius, p l rii care ar tau ca nişte coşuri şiă ă ă coşuri care ar tau ca nişte p l rii; m t suri atât de uşoare,ă ă ă ă ă încât m codesc s spun câ i metri ar fi putut trece prină ă ţ inelul de pe degetul mic; acestea şi o seam de alte obiecteă de nedescris mi-erau toate cunoscute. Mi-am f cut drum prină magazinul slab luminat pân când am ajuns în biroul sauă salonul din fund, unde l-am g sit pe Hop Sing, aşteptându-ăm .ă

Înainte de a porni la descrierea gazdei, aş dori s piar dină ă

54

mintea cititorului obişnuit orice imagine preconcepută despre chinezi, pe care şi-ar fi putut-o face din pantomime. Hop Sing nu purta pantaloni din fâşii, ca clovnii, cu ciucuri şi clopo ei (de fapt n-am întâlnit niciodat un chinez astfelţ ă îmbr cat!...) Nu-şi inea de obicei ar t torul întins înainte,ă ţ ă ă f când unghi drept cu trupul, nici nu l-am auzit vreodată ă rostind propozi ia misterioas : „Ching a ring a ring chawţ ă 9”… şi nici nu l-am v zut în vreo împrejurare dansând. Era, în liniiă generale, un domn mai curând grav, rezervat, cu o înf işareăţ pl cut . Pielea smead , întins pe obraji şi peste întregă ă ă ă craniul, afar de locul unde-i creştea o coad lung , p rea aă ă ă ă fi o foi g lbuie, cu un luciu de bronz tare frumos. Ochii îiţă ă erau negri şi str lucitori, iar pleoapele f ceau la col uri ună ă ţ unghi de cincisprezece grade; nasul drept şi delicat croit, gura mic şi din ii albi, cura i. Purta o bluz de m tase de ună ţ ţ ă ă albastru închis, iar pe strad , în zilele reci, o jachet scurtă ă ă din blan de astrahan. Mai purta de asemenea o pereche deă pantaloni de brocart albastru, atât de strânşi pe pulpe şi glezne, încât î i f cea impresia c uitase în diminea a aceeaţ ă ă ţ s -şi trag pantalonii şi c din pricina felului s u distins de aă ă ă ă se purta, oamenii se codiser s -i atrag aten ia. Avea oă ă ă ţ inut citadin , foarte re inut . Vorbea curent franceza şiţ ă ă ţ ă

engleza. Pe scurt, m îndoiesc c a i fi putut g si perecheaă ă ţ ă acestui negu tor p gân printre comercian ii creştini din Sanţă ă ţ Francisco.

Mai veniser şi alte câteva persoane: un judec tor de laă ă Curtea Federal , un editor, în înalt func ionar guvernamentală ţ şi un comerciant de vaz . Dup ce ne-am b ut ceaiul şi amă ă ă gustat din nişte pr jiturele servite într-un vas misterios, careă p rea s con in , printre alte comori de nedescris şi ună ă ţ ă şoricel conservat, Hop Sing s-a ridicat şi, poftindu-ne printr-un semn grav s -l urm m, a început s coboare în subsol.ă ă ă Ajunşi acolo, mare ne-a fost uimirea s g sim înc pereaă ă ă str lucitor luminat şi un şir de scaune aşezate în semicercă ă pe pardoseala de ciment. Dup ce ne-a îmbiat curtenitor să ă lu m loc, a spus:ă

— V-am poftit s fi i martorii unui spectacol care, v potă ţ ă 9 Cuvinte onomatopeice f r nici un în eles.ă ă ţ

55

încredin a, nu a fost v zut niciodat de vreun alt str in, înţ ă ă ă afar de dumneavoastr . Ieri a sosit aici Wang, jonglerulă ă imperial. Pân azi n-a dat niciodat vreo reprezenta ie înă ă ţ afara palatului. I-am cerut s-o fac ast -sear pentruă ă ă prietenii mei. N-are nevoie de teatru sau scen , de accesoriiă sau vreun ajutor – nimic mai mult decât ce vede i aici. A iţ ţ dori poate s cerceta i înc perea chiar dumneavoastr ,ă ţ ă ă domnilor?

Desigur c am cercetat ce se vedea. Era obişnuitul subsolă al magazinelor din San Francisco, cimentat ca s înl tureă ă umezeala. Am cioc nit cu bastoanele în pardoseal şi amă ă b tut în pere i, numai ca s împlinim dorin a unei gazde atâtă ţ ă ţ de curtenitoare. Am fi fost foarte mul umi i îns s fimţ ţ ă ă victimele oric rei mistific ri dibace. În ceea ce m priveşte,ă ă ă ştiu c eram gata s m las cât mai mult înşelat şi, dac miă ă ă ă s-ar fi oferit o explica ie a celor ce aveau s urmeze, poateţ ă c aş fi respins-o.ă

Deşi sunt convins c reprezenta ia lui Wang a fost primaă ţ de acest fel dat vreodat pe p mântul american, cred c deă ă ă ă atunci mul i dintre cititorii mei au avut prilejul s-o mai vad ,ţ ă aşa încât nu voi st rui asupr -i, ca s nu-i plictisesc.ă ă ă

A început prin a trimite în zbor, cu ajutorul evantaiului s u,ă un roi de fluturi, pe care i-a croit sub ochii noştri, din buc ele de hârtie satinat şi pe care i-a inut în aer totăţ ă ţ timpul reprezenta iei. Parc îl v d pe judec tor încercând sţ ă ă ă ă prind unul care i se aşezase pe genunchi şi care-i sc pa cuă ă uşurin a unei insecte vii. Şi în timp ce mânuia de zorţ evantaiul, Wang scotea pui din nişte p l rii, f cea s dispară ă ă ă ă portocale, tr gea din mânec nesfârşi i metri de m tase,ă ă ţ ă p rând s umple întreaga înc pere cu lucruri ce se iveau nuă ă ă se ştie cum din p mânt, din mânecile lui, din neant. Aă înghi it la cu ite, de i-ar fi ajuns s -şi sfârtece m runtaieleţ ţ ă ă ani de zile; şi-a dislocat fiecare membru al trupului; s-a culcat în aer, sprijinit pe nimic. Dar ceea ce a încununat reprezenta ia, a fost un lucru pe care nu l-am mai v zutţ ă niciodat cu ochii mei, ceva neînchipuit de straniu, deă uluitor, de cutremur tor… Este scuza mea pentru această ă prea lung introducere, singura mea scuz pentru a fi scrisă ă

56

povestirea de fa , geneza acestei istorisiri adev rate. Wangţă ă a cur at podeaua de tot ce-i st tea în cale pe o întindereăţ ă cam de vreo doi metri p tra i şi pe urm ne-a poftit s venimă ţ ă ă şi s cercet m locul din nou. L-am cercetat cu toată ă ă seriozitatea. Nu era nimic de v zut sau de sim it, decâtă ţ pardoseala de ciment. A cerut apoi s -i împrumut m oă ă batist şi, cum eu eram din întâmplare mai aproape de el, i-ăam oferit-o pe a mea. A luat-o şi a întins-o frumos pe pardoseal . Deasupra a mai întins o bucat mare de m taseă ă ă şi peste ea un şal mare, ce acoperea tot locul pe care-l cur ase. S-a dus apoi la unul din col urile şalului şi a începutăţ ţ s îngâne un cântec monoton, leg nându-şi trupul încoaceă ă şi-ncolo, în ritmul unei melopei oarecum lugubre.

Noi şedeam linişti i şi aşteptam. O dat cu melopeea lui,ţ ă auzeam b t ile orologiilor din oraş şi, din când în când,ă ă huruitul vreunei c ru e deasupra capetelor noastre, peă ţ strad . Aşteptam cu aten ia încordat , în penumbraă ţ ă str vezie şi tainic a pivni ei, care d dea contururi fantasticeă ă ţ ă unui uriaş idol chinezesc contorsionat, aşezat în fund, înv lui i cum eram în mirosul slab al fumului de opiumă ţ amestecat cu mirodenii şi în nesiguran a înfrigurat a ceeaţ ă ce avea s se întâmple. Sim eam fiori reci pe şira spin rii şiă ţ ă ne uitam unul la altul, cu un zâmbet silit şi nefiresc.

Încordarea noastr a crescut când Hop Sing s-a ridicată încetişor şi, f r un cuvânt, a ar tat cu degetul înspreă ă ă mijlocul şalului.

Sub şal era ceva!… Era absolut neîndoielnic – şi acel ceva nu fusese pân atunci acolo… La început era aşa, ca oă p rere, un contur uşor ce devenea îns cu fiecare clip totă ă ă mai limpede, mai vizibil. Melopeea continua mereu, perle de sudoare se rostogoleau pe obrazul lui Wang; obiectul ascuns privirilor noastre prinse s ia treptat o form , un volum,ă ă ridicând şalul la mijloc cu vreo cinci-şase degete. Era acum, f r îndoial , conturul unei mici, dar perfecte formeă ă ă omeneşti, cu bra ele şi picioarele întinse. Unul, doi dintre noiţ am p lit, ne sim eam cu to ii oarecum stingheri i, pân cândă ţ ţ ţ ă gazda noastr a rupt t cerea cu o glum care, aşa nes rată ă ă ă ă cum era, a fost primit cu mare uşurare. Pe urm cântecul aă ă

57

încetat brusc; Wang s-a ridicat şi a smuls repede, cu o mişcare îndemânatic , şalul şi m tasea, descoperind vederiiă ă noastre un gingaş prunc chinez care dormea liniştit pe batista mea.

Aplauzele şi strig tele care au urmat nu puteau s nu-lă ă bucure pe Wang, chiar dac spectatorii nu erau preaă numeroşi; au fost îns destul de puternice ca s deştepteă ă copilaşul – un b ie el frumos cam de un an, un Cupidon dină ţ lemn de santal. Şi aproape la fel de. Misterios cum ap ruse,ă a fost f cut s dispar . Când Hop Sing mi-a înapoiat, cu oă ă ă plec ciune, batista, l-am întrebat dac scamatorul era tat lă ă ă copilului.

— No sabe! mi-a r spuns el netulburat, c utând sc pare înă ă ă aceast formul spaniol atât de obişnuit în California, careă ă ă ă are în elesul de: „Nu ştiu”.ţ

— Adic pentru fiecare spectacol are alt copilaş? Amă întrebat eu.

— Poate! Cine ştie?…— Şi ce o s fac ou sta?ă ă ă— Ceea ce ve i hot rî dumneavoastr , domnilor, a r spunsţ ă ă ă

Hop Sing cu o uşoar plec ciune curtenitoare. S-a n scută ă ă aici, sunte i naşii lui!ţ

Orice adunare de oameni în California anului 1856 se caracteriza prin dou tr s turi: pricepea repede o aluzie şiă ă ă era darnic pân la risip când i se cerea obolul. Oricât ar fiă ă ă fost cineva de socotit şi de avar, tot n-ar fi putut s seă împotriveasc acelui curent. Am strâns col urile batistei înă ţ chip de s cule , am l sat s cad în untru o moned şi amă ţ ă ă ă ă ă întins-o f r un cuvânt judec torului; a pus şi el f r să ă ă ă ă ă şov ie o moned de aur de dou zeci de dolari şi a trecut-oă ă ă urm torului; când mi-au înapoiat-o, cuprindea mai bine de oă sut de dolari. Am înnodat banii în batist şi i-am înmânat-oă ă lui Hop Sing:

— Pentru noul-n scut, de la naşii lui.ă— Dar ce nume s -i punem? aă întrebat judec torul.ăS-au repezit cu to ii la nume ca „Erebus”, „Nox”, „Plutus”,ţ

„Terra Cotta”, „Auten” … etc… etc…Pân la urm am cerut p rerea gazdei.ă ă ă

58

— De ce s nu-şi p streze numele lui adev rat: Wan Lee,ă ă ă a r spuns acesta, liniştit.ă

Şi, şi l-a p strat.ăAşa s-a n scut, în noaptea de vineri 5 martie 1856,ă

numitul Wan Lee din aceast povestire adev rat .ă ă ă…………………………………………………………

Ultima corectur a ziarului ă Steaua Nordului din 19 iulie 1865 – singurul cotidian ce ap rea în inutul Klomath –ă ţ tocmai intrase în tipografie şi, la orele 3 a.m. strângeam corecturile şi manuscrisele, gata s plec acas , când, subă ă nişte foi de hârtie, am descoperit o scrisoare pe care, desigur, o trecusem cu vederea. Plicul era cam bo it şi n-ţavea nici o marc , dar nu mi-a fost greu s recunosc scrisulă ă prietenului meu Hop Sing. L-am deschis iute şi am citit cele ce urmeaz :ă

Stimate Domnule,Nu ştiu dac purt torul scrisorii v va fi pe plac, dar înă ă ă

afara cazului când slujba de „trep duş” la ziarulă dumneavoastr ar necesita o calificare tehnic socot că ă ă b iatul are toate calit ile trebuincioase. Este foarte iute,ă ăţ harnic şi inteligent, în elege limba englez mai bine decât oţ ă vorbeşte şi orice eventual deficien este compensat deă ţă ă spiritul lui de observa ie şi imita ie. Nu e nevoie s i se arateţ ţ ă decât o singur dat cum trebuie s se fac un lucru şi-l vaă ă ă ă face întocmai, fie c ar fi o necuviin sau o binefacere. Dar,ă ţă desigur, c îl şi cunoaşte i; sunte i doar unul dintre naşii lui,ă ţ ţ c ci nu e altul decât Wan Lee, vestitul fiu al lui Wang-ăvr jitorul, la a c rui reprezenta ie am avut cinstea s vă ă ţ ă ă poftesc. Dar poate c a i uitat…ă ţ

Îl voi trimite cu un grup de culi pân la Stockton şi deă acolo, cu un tren rapid pân în oraşul dumneavoastr . Dac -ă ă ăl pute i folosi, pe mine m-a i îndatora, iar lui i-a i putea salvaţ ţ ţ via a, care-i este acum în mare pericol din pricina tinerilorţ apar inând civilizatei dumneavoastr rase creştine careţ ă înva la luminatele şcoli din San Francisco.ţă

A dobândit unele n ravuri şi obiceiuri curioase în timpulă cât a tr it lâng Wang, pân când a crescut prea mare ca să ă ă ă

59

mai încap într-o p l rie sau s mai ias din mâneca uneiă ă ă ă ă haine. Banii pe care mi i-a i l sat au fost cheltui i pentruţ ă ţ educa ia lui; a studiat Clasicii Triliterali, dar mi-e team cţ ă ă f r prea mult folos pentru el. Ştie doar câte ceva despreă ă Confucius şi absolut nimic despre Mencius10. Din pricina lipsei de grij a tat lui s u, a tr it poate prea mult printreă ă ă ă copiii americani.

Aş fi r spuns pân acum scrisorii dumneavoastr prină ă ă poşt , dar l-am socotit pe Wan Lee un sol mai potrivit.ă

Cu tot respectul, al dumneavoastr Hop Sing.ă

Acesta a fost r spunsul îndelung amânat la scrisoareaă mea c tră e Hop Sing. Dar unde era solul?… Cum fusese adus scrisoarea? I-am întrebat îndat pe şeful de atelier, peă ă tipografi, pe b iatul de serviciu, dar f r a l muri ceva;ă ă ă ă rumeni nu primise scrisoarea, nimeni nu ştia nimic despre purt torul ei. Peste câteva zile a venit la mine omul care îmiă sp la rufele, Ah Ri:ă

— Tu viei Michidu ?ţ … Mie plins pe el…S-a întors dup câteva minute cu un b ie aş chinez vioi,ă ă ţ

de vreo zece ani, a c rui înf işare şi deştept ciune m-auă ăţ ă impresionat atât de tare, încât l-am angajat pe loc. Dup ceă am încheiat târgul, l-am întrebat de nume.

— Wan Lee, mi-a spus copilul.— Ce?… Tu eşti b iatul trimis de Hop Sing?… Dar de ceă

dracu n-ai venit aici mai înainte şi cum de ai adus scrisoarea?

Wan Lee m-a privit râzând:— Mie zbulat giam sus!N-am în eles. M-a privit o clip surprins, apoi mi-a smulsţ ă

scrisoarea din mân şi a coborât în goan sc rile. După ă ă ă câteva clipe, spre marea mea uimire, scrisoarea a intrat zburând pe fereastr , s-a învârtit de dou ori prin camer şiă ă ă s-a l sat uşurel, ca o pas re, pe mas . Înainte de a m fiă ă ă ă

10 Mencius (secolul al IV-lea î.e.n.) filosof chinez, adept şi continuator al înv turii lui Confucius.ăţă

60

dezmeticit, Wan Lee se afla în fa a mea; a zâmbit, s-a uitatţ la scrisoare, la mine, apoi mi-a zis:

— Aşa, John11!Pe urm a r mas t cut şi grav. N-am mai spus nimic, dară ă ă

se în elege de la sine c aceasta a fost prima lui isprav deţ ă ă angajat oficial.

Îmi pare r u s spun c isprava urm toare n-a mai avută ă ă ă acelaşi succes.

Unul dintre distribuitorii noştri de ziare a c zut bolnav,ă încât, pe nepus mas , Wan Lee a fost poftit s -i ia locul.ă ă ă Pentru a se preîntâmpina orice eroare, i s-au dat instruc iuniţ de cu sear , iar în zori i s-a încredin at num rul obişnuit deă ţ ă exemplare destinate abona ilor. S-a întors peste o or voiosţ ă şi f r ziare. Le distribuise pe toate, spunea el.ă ă

Din nefericire pentru Wan Lee, pe la ora opt abona ii auţ început s n v leasc indigna i la redac ie. E drept,ă ă ă ă ţ ţ primiser ziarele, dar cum?… În chip de gogoloaie-proiectileă trimise dintr-o lovitur – un adev rat tur de for – prină ă ţă ferestrele camerelor de dormit. Le primiser în plin obraz, caă pe o minge, dac din întâmplare se sculaser şi umblau prină ă înc pere, le primiser în tranşe de câte un sfert, aruncate peă ă geam, le g siser în c mine sau prinse cu un ac la uş ,ă ă ă ă vârâte prin ferestrele mansardei sau strecurate în fâşii lungi prin broasca uşii, îndesate în ventilatoare sau în sticla cu laptele de diminea . Unul dintre abona i a r mas chiar sţă ţ ă ă aştepte câtva timp la uşa biroului, ca s stea personal deă vorb cu Wan Lee (încuiat, spre binele lui, în camera mea deă dormit); şi mi-a m rturisit, cu lacrimi de mânie, c fuseseă ă trezit la cinci diminea a de un zgomot înfior tor pe subţ ă ferestre; c , ridicându-se din pat teribil de neliniştit, a fostă cuprins de groaz când a v zut ă ă Steaua Nordului, r sucit înă ă chip de bumerang sau de m ciuc indian , intrând val-vârtejă ă ă pe fereastr , descriind câteva curbe dr ceşti prin odaie,ă ă doborând lampa, plesnind copilaşul peste obraz, pocnindu-l drept în falc pe el (pe abonat), ca s se întoarc apoi peă ă ă fereastr şi s cad neputincioas în apropiere! Toat ziuaă ă ă ă ă aceea au fost aduse la redac ie, cu mult indignare, teancuriţ ă

11 Nume generic ce se d în Statele Unite chinezilor.ă

61

şi fâşii de hârtie murdar , cu preten ia a fi numere dină ţ Steaua Nordului ale edi iei de diminea . Şi în felul acesta s-ţ ţăa irosit un admirabil articol de fond despre „Resursele inutului Humbold”, pe care-l scrisesem cu o sear maiţ ă

înainte şi care, sunt încredin at, ar fi schimbat întreagaţ balan comercial a anului în curs şi ar fi provocatţă ă falimentul docurilor din San Francisco.

În urm toarele trei s pt mâni s-a socotit c ar fi maiă ă ă ă cuminte s -l inem pe Wan Lee în cadrul strict al redac iei şiă ţ ţ al treburilor pur tehnice. Aici b iatul a dovedit o îndemânareă şi o putere de adaptare surprinz toare, câştigând pân şiă ă bun voin a ze arilor şi a şefului de atelier, care, la început,ă ţ ţ priviser p trunderea copilului în tainele meseriei lor ca plină ă ă de cele mai cumplite tâlcuri politice. A înv at s aşeze literaăţ ă repede şi bine, dib cia extraordinar a mâinilor lui f cândă ă ă minuni în simpla mişcare mecanic , iar necunoaşterea limbiiă silindu-l s se m rgineasc la efortul fizic – astfel c aă ă ă ă adeverit zicala tipografic potrivit c reia ze arul ceă ă ţ urm reşte ideile din text e slab în ce priveşte meseria.ă Culegea diatribe lungi împotriva lui, compuse înadins de c tre ceilal i ze ari şi ag ate în cârlig drept texte sauă ţ ţ ăţ propozi iuni scurte, ca de pild : „Wan Lee e dr cuşorulţ ă ă împieli at al lui Scarao chi”; „Wan Lee e un pehlivan!” şi îmiţ ţ aducea corectura, cu o fericire ce-i radia pe tot şiragul de din i şi o mul umire ce str lucea în ochii lui ca afinele.ţ ţ ă

N-a trecut îns mult vreme şi a înv at s se r zbune peă ă ăţ ă ă prigonitorii lui.

Îmi amintesc de o întâmplare, când r zbunarea lui era câtă pe ce s m pun într-o încurc tur sup r toare. Numeleă ă ă ă ă ă ă şefului nostru de atelier era Webster, iar Wan Lee a înv atăţ repede s deosebeasc literele acestui nume, una câte unaă ă şi toate laolalt . Era în timpul unei campanii politice; focosulă şi elocventul colonel Starbottle din Siskyou inuse oţ cuvântare r sun toare, al c rei text fusese trimis specială ă ă pentru Steaua Nordului. Într-o perora ie grozav deţ în l toare, colonelul Starbottle spusese: „Dup cum seă ţă ă exprim dumnezeiescul Webster, repet şi eu”… şi aici urmaă un citat pe care l-am uitat. S-a întâmplat îns ca, cercetândă

62

şpaltul dup ce se f cuser corecturile, Wan Lee s dea deă ă ă ă numele celui mai mare prigonitor al lui. Fireşte, a crezut că era vorba de acesta. Dup ce a închis forma, Wan Lee aă profitat de absen a lui Webster pentru a scoate citatul şi a-lţ înlocui cu o pl cu de plumb, de aceeaşi m rime cu textul,ă ţă ă alc tuind în caractere chinezeşti o propozi ie care – eramă ţ îndrept it s cred – constituia o limpede şi infamăţ ă ă m rturisire a neroziei şi a nelegiuirilor familiei Webster,ă nespus de elogioas îns pentru Wan Lee, personal.ă ă

În num rul din diminea a urm toare, în care a ap rută ţ ă ă cuvântarea colonelului Starbottle în întregime, „dumnezeiescul” Webster îşi t lm cea gândurile într-oă ă chinezeasc f r cusur, numai c grozav de enigmatic .ă ă ă ă ă Furia colonelului Starbottle n-a cunoscut margini. Parc -l v dă ă şi acum intrând în biroul meu şi cerând s public m oă ă dezmin ire asupra pasajului cu pricina.ţ

— Dar, stimate domn, l-am întrebat, dori i oare sţ ă dezmin i i, sub propria dumneavoastr semn tur , cţ ţ ă ă ă ă Webster ar fi spus vreodat asemenea cuvinte? Vă ă încumeta i oare s t g dui i c printre binecunoscuteleţ ă ă ă ţ ă însuşiri ale domnului Webster nu s-ar fi putut num ra şiă cunoaşterea limbii chineze? Dori i oare s supunem cititorilorţ ă noştri o traducere, pe m sura în elegerii lor şi s nega i, peă ţ ă ţ onoarea dumneavoastr de gentleman, c defunctul domnă ă Webster a f cut vreodat asemenea declara ie? Dac dori iă ă ţ ă ţ aşa ceva, atunci m învoiesc s public dezmin irea.ă ă ţ

Colonelul nu dorea aceasta şi a ieşit nespus de indignat.Webster, şeful de atelier, a privit totul cu mai multă

nep sare. Din fericire, el n-a aflat c , vreo dou zile după ă ă ă aceea, chinezii de la sp l torii, din râpele aurifere şi dină ă buc t rii se zgâiau la uşa din fa a editurii, cu chipurileă ă ţă str lucind de o satanic încântare; c se comandase ună ă ă surplus de trei sute de numere ale Stelei pentru sp l toriileă ă de pe râu. Webster ştia doar c Wan Lee fusese prins pesteă zi de spasme convulsive, iar el se v zuse silit s -l izbească ă ă cu piciorul pentru a-l aduce în sim iri…ţ

O s pt mân dup întâmplare, l-am poftit pe Wan Lee înă ă ă ă biroul meu.

63

— Wan, i-am spus eu cu gravitate, aş dori s -mi dai,ă pentru propria mea mul umire, traducerea acelei frazeţ chinezeşti, pe care talentatul meu concet ean, r posatul şiăţ ă „dumnezeiescul” Webster, a rostit-o într-o anume împrejurare.

Wan Lee m-a privit cu în eles şi-n ochii lui negri s-a furişatţ o lumin , ca o str fulgerare.ă ă

Mi-a r spuns apoi cu aceeaşi gravitate:ă— Domnu Webstel spus: „B iat chinez faci mie ies dină

s lite. B iat chinez faci mie mult scâlb !”ă ă ăCeea ce sunt îndrept it s cred c nu era adev rat.ăţ ă ă ăM tem îns c v înf işez numai o parte şi nu cea mai deă ă ă ă ăţ

seam , a firii lui Wan Lee. Aşa cum mi-a m rturisit, via a luiă ă ţ fusese cumplit de grea. Aproape nu ştiuse ce-i copil ria, n-ăavea nici o amintire despre un tat sau o mam . Îl crescuseă ă scamatorul Wang. Îşi petrecuse primii şapte ani din viaţă ivindu-se din coşuri, c zând jos din p l rii, c rându-se peă ă ă ăţă sc ri, sco ându-şi din încheieturi micile-i membre în tot soiulă ţ de exhibi ii. Tr ise într-o atmosfer de pref c torie şiţ ă ă ă ă am gire; se înv ase s priveasc oamenii ca pe nişteă ăţ ă ă f pturi înşelate de sim urile lor; în sfârşit, dac ar fi gândită ţ ă cât de cât, ar fi fost un sceptic; dac ar fi fost ceva maiă mare, ar fi fost un cinic, iar dac ar fi fost şi mai mare, ună filosof. Aşa cum st teau lucrurile, era un mic dr cuşor! Dară ă un dr cuşor bun din fire un dr cuşor ale c rui resurse moraleă ă ă nu fuseser niciodat trezite, un dr cuşor pornit pe joac şiă ă ă ă gata s pun la încercare virtutea, numai pentru a se distra.ă ă Nu ştiu dac avea o fire religioas ; era îns tare supersti ios:ă ă ă ţ purta mereu la el un mic idol hidos din por elan, pe careţ avea obiceiul aci s -l suduie, aci s -l adore. Era preaă ă inteligent pentru a c dea în obişnuitele p cate omeneşti:ă ă furtul sau minciuna f r rost. Comportarea, oricare ar fi fost,ă ă îi era dictat de inteligen .ă ţă

Sunt ispitit s cred c firea nu-i era lipsit cu totul deă ă ă sensibilitate deşi î i era aproape cu neputin s ob ii de la elţ ţă ă ţ asemenea dovad şi mai cred, cred din adâncul inimii, că ă inea la cei care se ar tau buni cu el. Nu ştiu ce ar fi pututţ ă

ajunge în condi ii mai prielnice decât acelea pe care i leţ

64

oferea slujba de rob la o gazet , muncit peste m sur şiă ă ă pl tit insuficient; ştiu numai c bun voin a pe care i-amă ă ă ţ ar tat-o, din când în când şi f r continuitate, a fost primită ă ă ă cu recunoştin . Era leal şi r bd tor dou calit i rare laţă ă ă ă ăţ servitorul obişnuit din America. Cu mine, era ca Malvolio, „trist şi cuviincios”. Doar o singur dat – şi atunci silit deă ă împrejur ri – mi-aduc aminte c a ar tat o oarecareă ă ă ner bdare. Aveam obiceiul s -l iau cu mine acas , cândă ă ă plecam noaptea de la ziar, ca s fie purt torul oric rui gândă ă ă fericit ce mi-ar fi putut trece prin minte, în leg tur cuă ă redac ia, înainte ca ziarul s intre sub tipar. Într-o noapte,ţ ă am mai r mas pu in peste ora obişnuit când îi d deamă ţ ă ă drumul lui Wan Lee, zmâng lind hârtia; uitasem cu totul că ă şedea pe un scaun la uşa mea, când am auzit deodat ună glas ce scâncea cam în felul acesta:

— Chy Lee!... Chy Lee!...M-am întors furios:— Ce-ai zis?— Mie zis: „Chy Lee!”— Ei şi? I-am r spuns ar gos.ă ţă— Tu sabe: „Ce faci, John?”— Da!— Tu sabe: „La levedele, John”?— Da!— Ei… Chy Lee tot aia!Pricepusem foarte bine. P rea c „Chy Lee” era un fel deă ă

„noapte bun ” şi c Wan Lee era ner bd tor s plece acas .ă ă ă ă ă ă Dar înclinarea c tre şotii, pe care m tem c o aveam şi eu,ă ă ă m-a îndemnat s m port de parc n-aş fi în eles aluzia. Amă ă ă ţ bolborosit ceva ca şi cum nu l-aş fi priceput şi m-am aplecat din nou asupra lucrului. Dup câteva minute i-am auzită sandalele de lemn boc nind patetic pe podea. Mi-am ridicată privirea. St tea lâng uş .ă ă ă

— Tu nu sabe, „Chy Lee”?— Nu, i-am r spuns aspru.ă— Tu sabe mult mare nebun! Tot aia!…Şi cu obr znicia asta pe buze, a şters-o. În diminea aă ţ

urm toare b iatul a fost totuşi la fel de blajin şi de r bd toră ă ă ă

65

ca mai înainte, aşa c nu i-am amintit necuviin a. Dorindă ţ probabil s se fac iertat, mi-a lustruit cu crem – îndatorireă ă ă ce nu i se ceruse niciodat – toat înc l mintea, printreă ă ă ţă care şi o pereche de papuci din piele de c prioar de oă ă culoare deschis şi nişte cizme uriaşe de c l rie, asupraă ă ă c rora şi-a desc rcat isp şirea vreme de dou ceasuri.ă ă ă ă

Am vorbit despre cinstea lui ca fiind o însuşire a min ii,ţ mai curând decât un principiu; îmi amintesc totuşi c aă c lcat, pe vremea aceea, de dou ori aceast regul .ă ă ă ă Doream mult s mai m nânc şi câteva ou proaspete, ca să ă ă ă mai schimb hrana monoton a unui oraş de mineri şi, ştiindă c semenii lui Wan Lee sunt mari cresc tori de p s ri, amă ă ă ă recurs la el. Şi a început s -mi procure regulat ou , dară ă refuza s primeasc vreo plat , spunând c omul nu le vindeă ă ă ă – uimitoare pild de generozitate, c ci ou le se d deauă ă ă ă atunci pe jum tate de dolar bucata! Într-o diminea , vecinulă ţă meu Fostei a trecut pe la mine pe când luam micul dejun şi, cu acest prilej, mi s-a plâns de ghinionul ce-l avea: g inile luiă nu mai ouau în ultimul timp, sau disp reau prin tufişuri. Wană Lee, care se afla de fa la convorbirea noastr şi-a p stratţă ă ă obişnuita lui figur melancolic . Dup plecarea vecinului, s-aă ă ă întors spre mine şi, chicotind uşor, a zis:

— G ini Flostel, g ini Wan Lee, tot aia!…ă ăCealalt abatere a sa a fost mai grav şi mai cutez toare.ă ă ă

Era o vreme când coresponden a mi se distribuia foarteţ neregulat şi Wan Lee m auzise exprimându-miă nemul umirea pentru întârzierea cu care mi se aduceauţ scrisorile şi ziarele. Într-o zi, sosind la birou, am r masă tr snit când mi-am g sit biroul acoperit de scrisori, veniteă ă desigur chiar de la Oficiul poştal, dar din nefericire nici una pe adresa mea. M-am întors c tre Wan Lee, care le priveaă liniştit, încântat şi i-am cerut o explica ie. Spre groaza mea,ţ a ar tat cu mâna c tre un sac poştal gol care z cea într-ună ă ă ungher şi mi-a spus:

— Postas zi e: „Nu sclisoli, John! Nu sclisoli, John!” Postasţ minte mult! Postas nu bun. Mie luat sclisoli noapte… tot aia!

Din fericire era devreme; coresponden a nu fusese încţ ă distribuit . Am avut imediat o convorbire cu directorul Poşteiă

66

şi, pân la urm , încercarea temerar a lui Wan Lee de aă ă ă jefui Poşta S.U.A. a fost iertat , cu condi ia cump r rii unuiă ţ ă ă sac poştal nou. Şi astfel, isprava lui a r mas un secret.ă

Dac simpatia mea pentru micul meu paj p gân nu ar fiă ă ajuns, cuvântul dat lui Hop Sing m-a hot rât s -l iau pe Wană ă Lee cu mine, când m-am întors în San Francisco dup doi aniă de activitate la Steaua Nordului. Nu cred c a privită schimbarea cu prea mult încântare. Am crezut c de vină ă ă erau str zile aglomerate – când avea de str b tut oraşulă ă ă pentru cine ştie ce comision de-al meu, f cea totdeauna ună ocol lung prin mahalale – repulsia lui pentru disciplina şcolii chinezeşti şi englezeşti la care aveam de gând s -l trimit,ă dragostea pentru via a liber şi hoinar a minerilor şi unţ ă ă sim mânt de autentic înd r tnicie. C ar fi putut s fie şiţă ă ă ă ă ă un soi de team dictat de instinct, nu mi-a trecut prin minteă ă decât mult mai târziu.

P rea totuşi c sosise, în sfârşit, prilejul pe care îiă ă c utasem şi-l aşteptasem cu atâta încredere, de a-l pune peă Wan Lee sub o supraveghere mai binef c toare, de a-iă ă înlesni o via , un trai care s -i scoat la iveal acele însuşiriţă ă ă ă pe care grija mea superficial şi bun tatea mea nu le puteauă ă trezi. Wan Lee a fost dat la şcoala unui misionar chinez, un preot inteligent şi inimos, care a ar tat un interes deosebită pentru copil şi care mai ales avea o ne rmurit încredere înţă ă el. I s-a g sit un c min în familia unei v duve care avea oă ă ă feti frumoas şi deşteapt , eu vreo doi ani mai mic decâtţă ă ă ă Wan Lee. Feti a asta frumoas , vesel şi curat , feti a astaţ ă ă ă ţ sincer a atins şi a r scolit adâncimi neb nuite pân atunciă ă ă ă în firea b iatului, trezind o sensibilitate moral ce r m seseă ă ă ă ani întregi nep s toare la înv mintele societ ii şi chiar laă ă ăţă ăţ predicile preotului.

Aceste câteva luni, bogate în f g duieli pe care nu le-amă ă v zut niciodat împlinite, trebuie s fi fost luni de fericireă ă ă pentru Wan Lee. Pe mica lui prieten o adora, cu ceva dină sim mântul supersti ios pe care-l rev rsa asupra idoluluiţă ţ ă s u de por elan, dar f r urm de capriciu. Era nespus deă ţ ă ă ă fericit s mearg la şcoal în urma ei purtându-i c r ile –ă ă ă ă ţ lucru care implica mult primejdie pentru el din parteaă

67

mânu elor creştine ale fr iorilor s i albi. Îi f cea cele maiţ ăţ ă ă minunate juc rii, îi t ia din morcovi şi napi cele mai uluitoareă ă roze şi lalele, îi f cea, din sâmburi de pepene, puişori ceă p reau vii, îi meşterea evantaie şi zmeie şi se pricepea caă nimeni altul s fac rochi e de hârtie pentru p puşi. Pe deă ă ţ ă alt parte, feti a îi dansa şi îi cânta, îl înv a nenum rateă ţ ăţ ă lucruri gingaşe şi subtile ştiute numai de feti e, îi d ruia câteţ ă o panglic galben s şi-o împleteasc în codi , ca cea maiă ă ă ă ţă potrivit cu tenul lui; îi citea, îi ar ta care erau p r ile luiă ă ă ţ bune, valoroase, îl lua cu ea duminica la lec iile de religie,ţ triumfând ca o femeiuşc pentru c înc lca regulile şcolii. Mi-ă ă ăar pl cea s pot ad uga c l-a şi convertit, f cându-l s -şiă ă ă ă ă ă p r seasc idolul de por elan; dar eu v spun o povesteă ă ă ţ ă adev rat şi feti a asta mititic era foarte bucuroas s -i deaă ă ţ ă ă ă cu amândou mâinile din propria-i bun tate sufleteasc , f ră ă ă ă ă a ine neap rat s -l fac s -şi dea seama c se schimb . Şiţ ă ă ă ă ă ă aşa, se în elegeau tare bine amândoi: feti a creştin purtândţ ţ ă cruciuli a-i str lucitoare la gâtul mic, alb şi plinu şiţ ă ţ p gânaşul smead, cu idolul s u hidos din por elan, ascunsă ă ţ bine sub bluz .ă

Dar au fost dou zile în acel an de pomin , dou zile peă ă ă care San Francisco şi le va aminti mult vreme, dou zile înă ă care o gloat de cet eni s-a pornit s ucid str iniă ăţ ă ă ă neînarma i, lipsi i de ap rare, pentru c erau str ini, de altţ ţ ă ă ă ă ras , religie, culoare şi pentru c munceau din greu pentruă ă te miri ce.

Se aflau acolo câ iva reprezentan i ai autorit ilor atât deţ ţ ăţ slabi de înger, încât, v zând ce se petrece, au crezut că ă venise sfârşitul lumii; se aflau şi câ iva b rba i de stat aleţ ă ţ c ror nume mi-e ruşine s le pomenesc aici şi care au fostă ă gata s cread c pasajul din Constitu ie garantând libertateă ă ă ţ civil şi religioas oric rui cet ean sau str in era o greşeal .ă ă ă ăţ ă ă Se aflau îns şi câ iva care nu s-au însp imântat atât deă ţ ă uşor, aşa c , în dou zeci şi patru de ore, lucrurile s-au întorsă ă astfel încât cei slabi de înger şi-au putut freca mâinile în siguran , iar distinşii b rba i de stat şi-au putut exprimaţă ă ţ îndoielile, f r teama de a jigni pe cineva sau ceva. Şi înă ă mijlocul acestor întâmpl ri, am primit de la Hop Sing un mică

68

r vaş, în care-mi cerea s m duc numaidecât la el.ă ă ăI-am g sit magazinul închis, bine p zit de poli ie împotrivaă ă ţ

oric rui eventual atac din partea zurbagiilor. Hop Sing mi-aă dat drumul în untru printr-un grilaj z vorât, cu calmul s uă ă ă impecabil dintotdeauna, dar – aşa mi s-a p rut – cu mai multă decât obişnuita-i gravitate. Mi-a luat mâna, f r un cuvânt şiă ă m-a condus în fundul înc perii, apoi de acolo, jos, în subsol.ă Lumina era slab , dar se vedea ceva întins pe podea şiă acoperit cu un şal. Când m-am apropiat, a smuls dintr-o dată şalul şi a descoperit vederii mele pe Wan Lee, p gânul,ă z când acolo mort!…ă

Mort, cinsti ii mei prieteni, mort!… Lovit de moarte cuţ pietre pe str zile oraşului San Francisco, în anul de gra ieă ţ una mie opt sute şaizeci şi nou , de c tre o gloat de copiiă ă ă creştini – b ie aşi de-o şchioap şi copii de şcoal !ă ţ ă ă

Când mi-am pus plin de reculegere mâna pe pieptul lui, am sim it f râmându-se ceva sub bluz . M-am uitat la Hopţ ă ă Sing întreb tor… Şi-a strecurat mâna printre cutele deă m tase şi a scos afar ceva, cu un zâmbet amar, primulă ă zâmbet amar pe care l-am v zut vreodat pe chipul aceluiă ă gentleman p gân…ă

Era idolul de por elan al lui Wan Lee, sf râmat de o piatrţ ă ă zvârlit de mâinile unor creştini pâng ritori de icoane!ă ă

69

„ASOCIATUL LUI TENNESSEE”

Nu cred c am ştiut vreodat care era numele luiă ă adev rat, dar aceasta nu ne încurca rela iile noastre sociale,ă ţ c ci prin 1854 în Sandy Bar mai to i b rba ii erauă ţ ă ţ r zboteza i. Câteodat , poreclele li se tr geau dintr-oă ţ ă ă particularitate a veşmintelor, ca în cazul lui „Jack Dimie”, sau din vreun obicei ciudat, ca în cazul lui „Bill Praf de Copt”, numit astfel datorit cantit ii mari din acel produs chimic peă ăţ care-l punea în pâinea de toate zilele, sau unei confuzii nefericite, ca în cazul „Piratului de Fier”, b rbat blajin şiă inofensiv care îşi câştigase porecla înfricoş toare din pricinaă pronun rii greşite a termenului „pirit de fier”. Se preaţă ă poate foarte bine ca aceste porecle s fi constituit începutulă unor blazoane, dar m v d silit s constat c , pe vremeaă ă ă ă aceea, numele adev rat al fiec ruia se temeinicea doar peă ă propria sa declara ie.ţ

— Te-o fi chemând Clifford, ai? L-a întrebat cu un dispreţ nespus Boston pe un sfios nou-venit. Iadu-i plin de Clifforzi de- ştia!ă

Apoi l-a prezentat pe acel nefericit, al c rui nume adev rată ă era, din întâmplare, Clifford, drept „Charley Gai ” – oţă inspira ie de moment lipsit de str lucire; şi aşa i-a r masţ ă ă ă numele!

Dar s ne întoarcem la oile noastre: pe „Asociatul luiă Tennessee” nu l-am cunoscut nicicând sub alt nume decât acest titlu dependent; c tr ise vreodat şi ca o fiin de sineă ă ă ţă st t toare, distinct , e ceva ce am aflat mai târziu.ă ă ă

Se pare c în 1853, omul a plecat din Poker Flat spre Sană Francisco, cu gând s -şi ia o nevast . N-a ajuns mai departeă ă de Stockton. Acolo s-a sim it atras de o tân r cheln ri deţ ă ă ă ţă la hotelul unde tr sese, într-o diminea , i-a şoptit fetei cevaă ţă care i-a adus pe fa un zâmbet în nici un caz r uvoitor, aţă ă f cut-o s r stoarne cochet un taler cu pâine pr jit pesteă ă ă ă ă fa a lui serioas şi simpl , îndreptat -n sus, spre ea şi s-oţ ă ă ă ştearg apoi la buc t rie. Omul a urmat-o, dar peste câtevaă ă ă

70

minute s-a ivit iar, acoperit de mai mult pâine pr jit şiă ă ă glorie. Dup o s pt mân s-au cununat la ofi erul st rii civileă ă ă ă ţ ă şi s-au întors în Poker Flat. Îmi dau seama c acest episod ară putea fi zugr vit cu mai mult avânt, dar eu prefer s -lă ă povestesc aşa cum se obişnuia prin râpele şi barurile din Sandy Bar, unde toate sim mintele erau colorate de unţă umor neîndur tor.ă

Despre fericirea lor conjugal se ştie doar pu in, poate dină ţ pricin c Tennessee, care locuia pe-atunci împreun cuă ă ă asociatul s u, a profitat de ocazie şi i-a şoptit într-o zi tinereiă neveste ceva pe cont propriu, la care femeia a zâmbit, pare-se, nu r uvoitor şi, sfioas , a şters-o… de data asta pân laă ă ă Marysville, unde a urmat-o şi Tennessee şi unde s-au gospod rit f r ajutorul vreunui ofi er de stare civil .ă ă ă ţ ă „Asociatul lui Tennessee” a suferit pierderea nevestei simplu şi rezervat, cum îi era firea. Dar spre uimirea tuturor, când într-o zi Tennessee s-a întors din Marysville, f r so iaă ă ţ asociatului s u – deoarece ea zâmbise şi o ştersese cu altul –ă „Asociatul lui Tennessee” a fost primul care s -i strângă ă mâna şi s -l primeasc prieteneşte. Oamenii strânşi buluc înă ă canion ca s -i vad împuşcându-se au fost, fireşte, indigna i.ă ă ţ Indignarea lor ar fi putut luneca în zeflemea dac n-ar fi fostă o anume c ut tur în ochii „Asociatului lui Tennessee”, careă ă ă dovedea c omul nu ştie de glum . De fapt, el avea o fireă ă închis , cu o înclinare nedezmin it spre latura practic ,ă ţ ă ă lucru nepl cut în cazuri delicate.ă

În acelaşi timp s-a pornit în Sandy Bar un curent potrivnic lui Tennessee. Se ştia c era cartofor; şi se b nuia c era şiă ă ă tâlhar. Aceste b nuieli c deau, de asemenea şi asupraă ă „Asociatului lui Tennessee”; intimitatea dintre ei, chiar după întâmplarea mai sus pomenit , nu putea g si alt explica ieă ă ă ţ decât în ipoteza unei cârd şii la rele. Pân la urm , vinov iaă ă ă ăţ lui Tennessee a fost dat în vileag. Într-o zi, el a ajuns dină spate pe un str in aflat în drum spre Red Dog. Str inul aă ă povestit dup aceea cum Tennessee îi înveselise drumul cuă anecdote şi amintiri interesante, dar îşi încheiase pe neaşteptate întrevederea cu aceste vorbe:

— Şi-acum, tinere, nu te sup ra c - i cer cu itul şiă ă ţ ţ

71

pistoalele şi banii… Vezi, armele te-ar putea b ga înă încurc tur la Red Dog, iar banii-s o ispit pentru i cuă ă ă ă apuc turi proaste! Parc-ai zis c stai la San Francisco… O să ă ă vin s te v d!ă ă

E locul s spunem c Tennessee avea şi sclipiri de umor,ă ă pe care nici îndeletnicirea lui nu le putea în buşi pe deplin.ă

Isprava asta a fost cea din urm . Red Dog şi Sandy Bar şi-ăau dat mâna împotriva tâlharului de drumul mare. Tennessee a fost h ituit aproape la fel ca şi prototipul s u,ă ă moş Martin. Când a sim it c la ul se strânge, a dat buzna înţ ă ţ Sandy Bar, golindu-şi pistolul în mul imea adunat în fa aţ ă ţ salonului Arcadelor şi-apoi, p-aci i-e drumul, spre canionulţ Grizzly; când s-ajung îns acolo, a fost oprit de un omule ,ă ă ţ c lare pe un cal sur. B rba ii s-au privit t cu i o clip …ă ă ţ ă ţ ă Amândoi neînfrica i, amândoi cu sânge rece, st pâni pe ei; şiţ ă amândoi tipuri ale unei civiliza ii care, în secolul alţ şaptesprezecelea, i-ar fi putut numi viteji, dar care în al nou sprezecelea nu le d dea decât epitetul de aventurieri!ă ă

— Ce-ai acolo?… Spune!… a întrebat Tennessee, liniştit.— Doi vale i şi-un as, a r spuns str inul, la fel de liniştit,ţ ă ă

sco ând dou pistoale şi un şiş.ţ ă— Ai luat potu’, i-a întors vorba Tennessee.Şi cu aceste cuvinte din arsenalul cartoforilor şi-a zvârlit

cât colo pistolul, acum zadarnic şi a pornit înd r t, c lare, cuă ă ă cel ce-i venise de hac.

………………………………………………………………Era o noapte cald . Adierea r coroas care se stârnea deă ă ă

obicei la apusul soarelui, dind r tul crestelor muntoase, nuă ă se sim ea în seara aceea în Sandy Bar. Micul canion seţ în buşea în miresmele r şinilor încinse, iar cioturile c rateă ă ă de torente putrezeau r spândind miasme fetide.ă Fr mântarea din timpul zilei şi patimile dezl n uite nu seă ă ţ potoliser înc în aşezare. Pe malul râului jucau neîncetată ă lumini, f r vreo oglindire de r spuns în apa miloas .ă ă ă ă Ferestrele cl dirii unde se inea judecata str luceau de- iă ţ ă ţ luau ochii pe fundalul negru al pinilor şi, prin geamurile f ră ă perdele, orice gur -casc putea vedea de afar silueteleă ă ă celor care hot rau chiar atunci soarta lui Tennessee. Şiă

72

deasupra tuturor se în l a Sierra, încrustat în firmamentulă ţ ă întunecat, dep rtat şi rece, încununat cu stele şi maiă ă ă dep rtate şi mai reci înc .ă ă

Judecata lui Tennessee se desf şura cât se poate deă corect, cu un judec tor şi nişte jura i oarecum conştien i deă ţ ţ obliga ia de a justifica prin verdictul lor lipsa de legalitate aţ arest rii şi acuz rii. Legea din Sandy Bar era implacabil , dară ă ă nu r zbun toare. Emo ia şi interesul stârnite de vân toareă ă ţ ă se sfârşiser ; odat ce Tennessee se afla în mâinile lor,ă ă oamenii erau dispuşi s asculte r bd tori orice fel deă ă ă ap rare, deşi ştiau dinainte c nu va ajuta la nimic.ă ă Nemaiavând în minte nici o îndoial , voiau s acordeă ă prizonierului favoarea de a beneficia de vreuna, dac ar maiă fi putut exista. Întemeindu-se pe ideea c acuzatul trebuie –ă din principiu – spânzurat, ei îi d ruiau mai mult îng duină ă ă ţă în ap rare decât p rea s cear îndr zneala-i nes buit .ă ă ă ă ă ă ă Judec torul se ar ta mai îngrijorat decât prizonierul, care, cuă ă un aer nep s tor, sim ea limpede o necru toare bucurieă ă ţ ţă pentru r spunderea ce le-o crease.ă

— Eu nu merg în partida voastr , fusese r spunsul s uă ă ă neschimbat şi mucalit la toate întreb rile puse.ă

Judec torul – de fapt, cel care-l şi prinsese – sim i o clipă ţ ă regretul vag c nu-l împuşcase pe loc în diminea a aceea,ă ţ dar îşi în buşi îndat aceast sl biciune omeneasc ,ă ă ă ă ă nedemn de un spirit nep rtinitor. Cu toate astea, când s-aă ă auzit o b taie în uş şi li s-a spus c „Asociatul luiă ă ă Tennessee” a venit pentru arestat, l-au introdus f r z bav .ă ă ă ă Membrii mai tineri ai completului de judecat , c roraă ă procedura începuse s li se par plicticos de încordat , l-auă ă ă primit cu o senza ie de uşurare.ţ

Omul n-avea, desigur, o înf işare prea impun toare.ăţ ă Scund şi îndesat, cu fa a p trat , ars de soare şi roşu caţ ă ă para focului, purtând un tricou şleamp t, marin resc şiă ă pantaloni v rga i, împroşca i cu o clis roşcat – aspectulă ţ ţ ă ă s u ar fi p rut ciudat în orice împrejurare, dar acolo era chiară ă ridicol. Pe când se frângea din şale ca s lase jos, pe podea,ă o traist grea, s-a putut vedea c peticele cu care erauă ă cârpi i pantalonii şi care purtau frânturi de m rci şi inscrip iiţ ă ţ

73

fuseser sorocite la început unei îmbr c min i mai pu ină ă ă ţ ţ ambi ioase. Totuşi, a înaintat plin de gravitate şi, dup ce aţ ă strâns mâna fiec ruia din înc pere cu o cordialitate silit şi-aă ă ă şters fa a serioas şi nedumerit cu o basma cu buline, de oţ ă ă culoare ceva mai deschis decât obrazul şi-a rezemat mânaă vânjoas de mas , ca s se îmb rb teze şi a vorbită ă ă ă ă judec torului astfel:ă

— Uite, tocma’ treceam p-acilea, a început el ca un fel de scuz şi zic… ia, hai s intru, s v d ce-i cu Tennessee la,ă ă ă ă ă asociatu’ meu… Da’ fierbinte noapte!… Eu, unul, nu mi-aduc aminte d-aşa vreme p-acilea…

S-a oprit o clip , dar cum nimeni n-a mai ad ugat vreoă ă alt remarc asupra vremii, a pus iar mâna pe basma şiă ă vreme de câteva minute şi-a tot şters sârguincios obrazul.

— Dumneata ai ceva de spus în privin a arestatului? aţ rostit, în sfârşit, judec torul.ă

— P i asta-i, a r spuns „Asociatul lui Tennessee”ă ă respirând uşurat. Venii acilea tocmai pentru c suntă asociatu’ lui, c io-l cunosc de vro patru ani şi-aşa… şi beată şi treaz şi la bine şi la r u… Felu’ lui nu-i totdeauna şi felu’ă meu; da’ nu-i nici o hachi în b iatu’ sta şi nu-i tr snaie sţă ă ă ă ă fi f cut-o, ca s n-o ştiu şi eu… Şi ’mneata-mi zici mie…ă ă zici… aşa, ca-n secret… ca de la b rbat la b rbat, zici: „Ştiiă ă ceva în privin a lui?”… Şi eu î i zic ’mneatale, zic… aşa, ca-nţ ţ secret… ca de la b rbat la b rbat: „Ce poate s ştie un omă ă ă de asociatu’ lui?”…

— Asta-i tot ce ai de spus? a întrebat ner bd toră ă judec torul, sim ind, parc , un val primejdios de umor şiă ţ ă simpatie care începea s -i îmblânzeasc pe jura i.ă ă ţ

— P i, z u aşa, a urmat „Asociatul lui Tennessee”. Cum să ă ă zic io ceva contra lui?… Ş-acu’, care-i cazu’?… Tennessee sta are nevoie d bani, mare nevoie şi nu vrea s cear deă ă ă ă

la vechiu’ lui asociat! Aşa-a… Şi ce s-apuc Tennessee să ă fac ?… Se ia dup un str in şi-l aga … Şi ’mneavoastr vă ă ţă ă ă luar i dup el şi-l ag ar i; car’ vas zic , asta aşa-i!… Şiăţ ă ăţ ăţ ă ă te-ntreb pe ’mneata, c eşti om luminat la minte şi peă ’mneavoastr , domnilor, pe to i, c sunte i oameni lumina iă ţ ă ţ ţ la minte, dac nu-i aşa?…ă

74

— Inculpat, a spus judec torul t indu-i vorba, vrei s -lă ă ă întrebi ceva pe omul sta?ă

— Nu! Nu!… s-a repezit „Asociatul lui Tennessee”. Acu’ eu joc de unul singur… Ca s v-o spun, la o adic , ce-i:ă ă Tennessee sta s-a dat urât de tot la un str in şi la aşezareaă ă d-acilea… Ş-acu’, cum s-o scoatem la cap t?… Unii or s zică ă ă una, al ii alta… Iac-acilea una mie şapte sute de dolari în aurţ brut şi un ceas… sta-i tot avutu’ meu… s fim chit!…ă ă

Şi mai înainte ca cineva s -l fi putut împiedica, omul îşi şiă deşertase desaga pe mas .ă

Câteva clipe, via a i-a fost în pericol. Vreo doi b rba i auţ ă ţ s rit în picioare, câteva mâini au bâjbâit dup arme, iară ă sugestia de „a-l zvârli pe fereastr afar ” a fost înl turată ă ă ă numai printr-un gest al judec torului. Tennessee râdea. Iară „Asociatul lui Tennessee”, inconştient pare-se de zarva iscat , profita de ocazie ca s -şi ştearg iar fa a cuă ă ă ţ basmaua.

Când zarva s-a mai potolit şi l-au putut face s în eleag ,ă ţ ă dup mult vorb şi explica ii, c fapta lui Tennessee nu seă ă ă ţ ă putea r scump ra cu bani, obrazul omului s-a f cut şi maiă ă ă stacojiu, c ut tura şi mai grav ; cei care erau mai aproapeă ă ă de el au b gat de seam c mâna-i greoaie tremur uşor peă ă ă ă mas . S-a codit o clip înainte de a-şi pune aurul înd r t înă ă ă ă desag , ca şi când n-ar fi în eles înc înaltul sim de dreptateă ţ ă ţ care-i însufle ea pe judec tori, fr mântat, se pare, de gândulţ ă ă c nu oferise îndeajuns. Apoi s-a întors c tre judec tor şi,ă ă ă înclinându-se în fa a jura ilor, a spus:ţ ţ

— P i, v d c acilea-i partida ’mneavoastr , pe care oă ă ă ă juca i f r asociatu’ meu!ţ ă ă

Era gata s se retrag , când judec torul l-a chemat înapoi:ă ă ă— Dac ai ceva de spus lui Tennessee, mai bine spune-iă

acum!Şi, pentru prima oar în seara aceea, privirile inculpatuluiă

şi ale ciudatului s u ap r tor s-au întâlnit. Tennessee aă ă ă zâmbit cu din ii lui albi, m rturisind:ţ ă

— M-ai f cut mar , b trâne! Şi i-a întins mâna.ă ţ ă„Asociatul lui Tennessee” i-a strâns-o în mâinile lui şi i-a

r spuns:ă

75

— Ia, intrai şi eu, c tocma’ treceam p-acilea şi zic s v dă ă ă cum mai merge treaba…

Apoi mâna i-a c zut moale şi, ad ugind c era „o noapteă ă ă cald ” şi-a şters din nou fa a cu basmaua şi, f r alt cuvânt,ă ţ ă ă s-a retras.

Cei doi b rba i nu s-au mai întâlnit niciodat în via .ă ţ ă ţă Fiindc insulta f r seam n de a fi oferit mit judec torului –ă ă ă ă ă ă care, fie c ar fi fost bigot, îngust la minte, sau pur şi simpluă un om slab, era cel pu in incoruptibil – a înt rit în mintea luiţ ă o hot râre de neclintit cu privire la destinul lui Tennessee;ă aşa c în zorii zilei, omul a fost dus, sub paz grea, s -şiă ă ă primeasc soarta sus, pe coama dealului Marley.ă

Cum a primit-o, ce sânge rece a ar tat, cum a refuzat să ă spun vreun cuvânt, cât de des vârşit a fost organizareaă ă ă ceremoniei – toate s-au publicat la timp în ziarul Red Dog Clarion, drept pild pentru viitorii r uf c tori, ad ugându-seă ă ă ă ă şi un avertisment moral din partea redactorului respectiv, care a fost de fa şi a c rui englez viguroas o recomandţă ă ă ă c lduros cititorului.ă

Despre frumuse ea acelei dimine i de var , despreţ ţ ă binecuvântata blânde e a p mântului, v zduhului şi cerului,ţ ă ă despre via a ce se trezea în p durile şi pe dealurile slobode,ţ ă despre împrosp tarea exuberant şi plin de f g duieli aă ă ă ă ă întregii firi şi, mai presus de toate, despre nesfârşita senin tate care vibra peste tot, nu s-a scris îns nimic,ă ă deoarece nu intra în lec ia de moral obşteasc . Şi totuşi,ţ ă ă când fapta smintit şi neghioab a fost împlinit şi o via ,ă ă ă ţă cu toate posibilit ile şi r spunderile ei, a p r sit lucrul acelaăţ ă ă ă jalnic care se b l b nea între cer şi p mânt, p s rile cântau,ă ă ă ă ă ă florile înfloreau şi soarele str lucea vesel ca şi mai înainte; şiă poate c ziarul ă Red Dog Clarion avea dreptate.

„Asociatul lui Tennessee” nu se afla printre cei din jurul copacului fatal. Dar când oamenii au dat s se-mpr ştie, auă ă v zut o ciudat apari ie, materializat într-un c rucior trasă ă ţ ă ă de un m gar, aşteptând nemişcat la marginea drumului.ă Când s-au apropiat, au recunoscut-o pe b trâna Jinny şiă c ruciorul cu dou roate al „Asociatului lui Tennessee”, cuă ă care c ra glodul de pe concesiunea lui; iar la câ iva paşi maiă ţ

76

acolo, sub un copac, era chiar proprietarul echipajului, ştergându-şi sudoarea de pe fa a-i lucioas . Drept r spuns laţ ă ă o întrebare, omul a spus c venise dup trupul „r posatului”ă ă ă şi a ad ugat: „dac nu e cu sup rare”. Nu… el nu seă ă ă gr bea… Putea s-aştepte… În ziua aceea nu avea de lucru;ă şi când domnii or s fie gata cu r posatu’, o s -l ia de-acolo.ă ă ă

— De-i careva acilea, a ad ugat în felul lui simplu şi grav,ă care-ar dori s vin la înmormântare, n-are decât…ă ă

Poate c din sim ul umorului, de care am pomenit ca fiindă ţ o tr s tur caracteristic în Sandy Bar, poate c din cevaă ă ă ă ă mai mult decât atât, dar dou treimi din gur -casc au primită ă ă pe loc invita ia.ţ

La amiaz , trupul lui Tennessee a fost dat pe mâinileă prietenului s u. Când c ruciorul a tras lâng copacul fatal,ă ă ă am b gat de seam c în untru era o lad butuc noas ,ă ă ă ă ă ă ă lunguia – aşa cum se ar ta, un fel de racl – pe jum tateţă ă ă ă plin cu coaj şi cetin de pin. C ru a mai era împodobit cuă ă ă ă ţ ă ml di e de salcie şi flori de castan s lbatic. Dup ce trupul aă ţ ă ă fost aşezat în lad , „Asociatul lui Tennessee” a întins peă deasupra o bucat de pânz smolit şi, urcându-se domol peă ă ă sc unelul îngust din fa şi-a pus picioarele pe hulube şi aă ţă mânat m g ruş a înainte. Echipajul se mişca încet, cu acelă ă pas molcom pe care-l avea Jinny chiar în împrejur ri maiă pu in solemne. Oamenii – pe jum tate din curiozitate, peţ ă jum tate de haz, dar binevoitori cu to ii – umblau cu paşiă ţ mari pe lâng c ru ; unii mai înainte, al ii ceva mai în urmaă ă ţă ţ catafalcului improvizat. Dar fie din pricina drumului ce se îngusta, sau a unui sim de bun -cuviin , în vreme ceţ ă ţă c ruciorul se tot ducea, ceilal i s-au rânduit în urm perechi-ă ţ ăperechi, urmând la pas şi dând astfel impresia unei adev rate procesiuni. Jack Folinsbee, care la început seă f cuse c sufl pe muteşte un marş funebru într-un trombonă ă ă imaginar, s-a l sat p gubaş v zând lipsa de pre uire şiă ă ă ţ în elegere din partea asisten ei şi neavând, poate, niciţ ţ capacitatea adev ratului umorist de a se mul umi cu propriulă ţ s u haz.ă

Drumul ducea prin canionul Grizzly – la vremea aceea înveşmântat în falduri cernite şi umbre. Copacii roşietici

77

ad stau în şir de-a lungul drumului, îngropându-şi t lpile înă ă p mântul roşu şi scuturând din crengile plecateă binecuvântarea lor p gân peste catafalcul în trecere. Ună ă iepure trândav s-a ridicat dârdâind în ferigile de lâng drum,ă în vreme ce cortegiul trecea. Veveri ele s-au gr bit s urce,ţ ă ă ca s vad mai bine, pe ramuri mai înalte, iar gai e albastreă ă ţ şi-au întins aripile şi au pornit fâlfâind, în frunte, ca nişte soli, pân ce au ajuns la marginile aşez rii Sandy Bar şi la colibaă ă singuratic a „Asociatului lui Tennessee”.ă

Chiar în împrejur ri mai fericite, locul n-ar fi fost preaă îmbietor. Priveliştea lipsit de orice pitoresc, locurileă grosolane şi serbede, obişnuitele obiecte din jurul cabanei unui miner californian toate se strânseser acolo. Şi, peă deasupra, te izbea hidoşenia paraginei. La câ iva paşi era oţ îngr ditur rudimentar care, pe timpul pu inelor zile deă ă ă ţ fericire matrimonial a „Asociatului lui Tennessee”,ă ad postea o gr dini , n p dit acum de ferigi. Când ne-amă ă ţă ă ă ă apropiat, mare ne-a fost mirarea s vedem c ceea ceă ă luasem drept o nou încercare de planta ie erau bulg ri deă ţ ă p mânt lâng o groap proasp t s pat .ă ă ă ă ă ă

C ruciorul s-a oprit în fa a îngr diturii şi, refuzând oriceă ţ ă ajutor, cu aerul acela de fireasc independen pe care-lă ţă avusese tot timpul, „Asociatul lui Tennessee” a ridicat coşciugul butuc nos în spinare şi l-a aşezat singur în groapaă pu in adânc . A b tut apoi în cuie scândura care slujea dreptţ ă ă capac şi, suindu-se pe gr m joara de p mânt de lângă ă ă ă groap şi-a scos p l ria şi şi-a şters încet fa a cu basmaua.ă ă ă ţ Ceilal i au în eles c asta însemna preg tirea unei cuvânt ri;ţ ţ ă ă ă s-au aşezat, care pe un ciot de arbore, care pe un bolovan şi au aşteptat.

— Când un om, a început rar „Asociatul lui Tennessee”, când un om a alergat de capu’ lui toat ziulica, p-urm ceă ă trebuie s fac ?… S vin acas … Şi dac nu e-n stare să ă ă ă ă ă ă vin acas , ce poate s fac l mai bun prieten al lui?… S -lă ă ă ă ă ă aduc el acas … Şi uite c Tennessee sta a alergat deă ă ă ă capu’ lui şi noi îl strângem de pe drumuri şi-l aducem acas … S-a oprit, a ridicat de jos o buc ic de cuar , aă ăţ ă ţ frecat-o gânditor de mânec şi a urmat: P i nu-i întâia oară ă ă

78

c l-am luat în spinare, cum v zur i c f cui acu’… Nu-iă ă ăţ ă ă întâia oar c l-am adus aci-n bordei când nu se putea ineă ă ţ pe picioare… Nu-i întâia oar când Jinny şi cu mine l-amă aşteptat colea pe deal… L-am cules şi adus acas , când nuă putea scoate o vorb şi nici nu m recunoştea… Şi acu-iă ă ultima oar … S-a oprit şi-a frecat pietricica uşurel deă mânec : Vede i, asta-i tare greu pentru pretenu’ lui… Ş-acu’,ă ţ domnilor, a ad ugat el deodat luând în mân lopata cuă ă ă coada lung , înmormântarea-i gata… Mul umesc şi vă ţ ă mul umeşte şi Tennessee pentru osteneal !…ţ ă

N-a vrut s primeasc nici un ajutor şi a început s arunceă ă ă p mânt în groap , cu spatele întors spre oameni, care, după ă ă câteva clipe de codeal , s-au dep rtat încet-încet… Pe cândă ă treceau de muchia scund ce ascundea vederii aşezarea,ă câ iva au privit înapoi şi li s-a p rut c -l z resc pe „Asociatulţ ă ă ă lui Tennessee”, cu lucrul sfârşit, stând jos pe mormânt, cu lopata între genunchi şi fa a îngropat în basmaua-i roşie…ţ ă Al ii au spus îns c , de la asemenea dep rtare, nu era chipţ ă ă ă s po i deosebi fa a de basma…ă ţ ţ

Aşa c punctul acesta a r mas nel murit.ă ă ă……………………………………………………………

În fierberea ce-a urmat acelei zile înfrigurate, „Asociatul lui Tennessee” n-a fost uitat. Investiga ii tainice l-au absolvitţ de orice complicitate cu vina adus lui Tennessee, dar aă r mas o b nuial în privin a s n t ii lui. Cei din Sandy Bară ă ă ţ ă ă ăţ îşi f ceau o datorie din a-l vizita şi a-l copleşi cu tot felul deă propuneri nepotrivite, dar pline de gânduri bune. Din ziua aceea îns , s n tatea lui de fier şi puterea-i f r seam n auă ă ă ă ă ă început s scad v zând cu ochii; iar când s-au pornit ploileă ă ă şi au început s încol easc firicele de iarb în movili aă ţ ă ă ţ bolov noas de deasupra mormântului, „Asociatul luiă ă Tennessee” a c zut la pat.ă

Într-o noapte, când pinii din jurul colibei se leg nau b tu iă ă ţ de furtun şi îşi treceau degetele sub iri peste acoperişulă ţ cabanei, când mugetul şi mânia râului învolburat se auzeau în vale pân departe, el a ridicat capul de pe perne şi aă şoptit:

— E timpul s m duc dup Tennessee; trebuie s-o-nhamă ă ă

79

pe Jinny! Şi ar fi coborât din pat, de n-ar fi fost împiedecat de cel care-l veghea. A încercat s lupte, apoi s-a l sat în voiaă ă închipuirii lui stranii: Ei, acu’ ia-o-ncet, Jinny… ia-o-ncet, mă fat !... Ce întuneric el… ine bine poteca… şi uit -te şi după Ţ ă ă el, m fat … Uneori, ştii, când e beat mort, d cu nasu-nă ă ă şosea… ine-o drept c tre pinul din vârfu’ dealului… Colo…Ţ ă î i spun eu… Uite, el e… vine şi el încoa’… singur-singurel. Eţ treaz şi e vesel la fa … Tennessee… Prietene!...ţă

Şi aşa… s-au întâlnit.

80

ÎN AŞTEPTAREA VAPORULUI.

(Idil din Fort Point).ă

Cam la un ceas de mers c lare, pornind din Piaza, se află ă col ul unei faleze înalte, cu maluri stâncoase, în care oceanulţ izbeşte f r încetare. Pe plaj sunt câteva c su e ce par a fiă ă ă ă ţ fost zvârlite de curând de furia valurilor. Peticele cultivate din spatele fiec rei locuin e sunt înconjurate cu bambuşi,ă ţ bolovani de calcar şi buşteni arunca i de valuri pe rm. Cuţ ţă verdele celor câteva verze şi vârfuri de napi, fiecare gr dină ă arat ca un acvariu golit de ap . Şi într-adev r, nu te-ar miraă ă ă s z reşti pe-acolo vreun triton muşuroind cartofii, sau vreoă ă siren mulgând o vac de mare.ă ă

Lâng locul acela se în l a cândva semaforul unui postă ă ţ telegrafic, cu bra ele-i sl b noage azvârlite în v zduh. A fostţ ă ă ă înlocuit mai târziu cu un observator, legat printr-un nerv electric de inima marelui oraş comercial. Din punctul acesta sunt semnalizate la Bursa Central vasele care vin şi careă pleac . Şi, în vremea cât o s st m aici, în aşteptareaă ă ă vaporului, o s v povestesc o întâmplare.ă ă

Era odat , nu demult, un muncitor, un om dintr-o bucat ;ă ă strânsese, muncind din greu în mine, destul cât s trimită ă acas , pentru a-şi aduce so ia şi cei doi copii.ă ţ

A venit în San Francisco cu o lun înaintea datei cândă trebuia s soseasc vaporul, pentru c omul pornise dină ă ă vest, f cuse drumul pe uscat şi ştia tare pu in despre vase,ă ţ m ri şi vijelii. A g sit de lucru în oraş, dar cum timpul sosiriiă ă vasului se apropia, el se ducea în fiecare zi la Agen ia deţ Naviga ie. A trecut o lun şi vaporul n-a venit; a mai trecutţ ă înc o s pt mân , dou s pt mâni, trei s pt mâni, au trecută ă ă ă ă ă ă ă ă dou luni, apoi un an…ă

Dup aceea, chipul lui aspru, r bd tor, cu linii blândeă ă ă peste conturul dur, chipul care devenise o apari ie zilnic laţ ă Agen ia de Naviga ie, n-a mai fost v zut… S-a ivit îns într-oţ ţ ă ă zi la postul telegrafic, pe la apusul soarelui, când operatorul

81

îşi înceta activitatea. Era ceva atât de copil resc şi de simpluă în bruma de întreb ri pe care str inul le punea cu privire laă ă îndeletnicirea operatorului, încât acesta şi-a irosit din timp ca s -i explice. Când taina semnalelor şi a telegrafului i-a fostă dezv luit , str inul a mai avut o întrebare de pus:ă ă ă

— Cât vreme poate s lipseasc un vas, înainte de a seă ă ă renun a la orice aşteptare?ţ

Operatorul nu-i putea r spunde; atârna de împrejur ri…ă ăPutea s treac şi un an?ă ăDa, putea s treac şi un an, c ci vase socotite vreme deă ă ă

doi ani pierdute ap ruser într-o zi în port…ă ăStr inul şi-a pus mâna muncit peste a operatorului, i-aă ă

mul umit pentru „diranj” şi a plecat…ţDar de venit, vaporul n-a mai venit. Intrau în rad cor biiă ă

mari, cu pânze şi plecau în larg vase comerciale cu pavilioanele-n vânt; salvele de bun-venit ale vapoarelor r sunau adesea peste dealuri… Şi-atunci, chipul r bd tor, cuă ă ă vechea-i c ut tur resemnat , dar cu o str lucire tot maiă ă ă ă ă aprins în ochi, putea fi v zut regulat pe pun ile în esate deă ă ţ ţ lume ale vasului care-şi debarca înc rc tura vie. Poate că ă ă omul mai p stra înc o urm de speran , gândind c ai luiă ă ă ţă ă mai puteau veni pe calea aceea, ca pe singurul drum cu putin peste întinderea stranie şi necunoscut … Dar ceeaţă ă ce i-au spus c pitanii de vase şi marinarii se pare c i-aă ă spulberat şi aceast ultim speran … Când fa a br zdată ă ţă ţ ă ă de chin şi ochii str lucitori s-au ivit iar la postul telegrafic,ă operatorul, prins pân peste cap de treburi, nu şi-a mai putută pierde timpul ca s r spund unor întreb ri n tânge, aşa că ă ă ă ă ă omul a plecat. Dar când se l sa întunericul, el se aşeza peă stânci, cu fa a întoars spre mare şi r mânea acolo toatţ ă ă ă noaptea…

Când şi-a pierdut de tot min ile – doctorii spuneau cţ ă primul semn era str lucirea din ochii lui r t ci i – l-a îngrijită ă ă ţ un tovar ş de meserie care îi ştia necazurile. Noaptea, cândă nimeni altul nu mai st tea de veghe, i se îng duia s se ducă ă ă ă s aştepte vasul pe care se aflau „ea” şi „copiii”. Îi intrase înă cap c vaporul va sosi în timpul nop ii. Şi gândul c în felulă ţ ă acesta venea în ajutor şi operatorului, ce putea fi obosit de

82

veghea de peste zi, p rea s -l bucure. Aşa c se ducea şi-lă ă ă ajuta pe operator noapte de noapte.

Vreme de doi ani, vapoarele au tot venit şi au tot plecat. El era acolo mereu, pândind barca ce se ducea s întâmpineă vasul şi aşteptând-o la întoarcere. Îl ştiau acum oamenii de prin partea locului. Când, pân la urm , n-a mai fost v zut laă ă ă postul s u obişnuit, a trecut o zi sau dou pân când s seă ă ă ă iveasc o b nuial …ă ă ă

Într-o duminic , un grup de turişti care se c rau peă ăţă stânci s-au luat dup l tratul unui câine ce le-o luase, fugind,ă ă înainte. Când au ajuns sus, au dat peste leşul unui om îmbr cat s r c cios… Avea în buzunar câteva hârtii – maiă ă ă ă ales t ieturi din fel de fel de vechi almanahuri marine – iară fa a îi era întoars c tre marea cea f r de sfârşit…ţ ă ă ă ă

83

O NOAPTE ÎN WINGDAM.

C l torisem cu poştalionul toat ziua, eram frânt deă ă ă zdruncin turi şi, când am dat pe înnoptate de c tunulă ă Wingdam, în Arcadia, m-am hot rât s nu merg mai departeă ă şi am coborât, obosit şi posomorit. M mai chinuiau încă ă urm rile unei pl cinte suspecte şi ale unui soi de sifon dulce,ă ă c ruia st pânul hanului „La jum tate de drum” îi ziceaă ă ă „limonat ”. Pân şi glumele surugiuluă ă i, care le spunea la to iţ în drum pe nume, în vreme ce le zvârlea scrisori, ziare şi boccele din vârful poştalionului, surugiu ale c rui picioareă ap reau mereu pe lâng ro i de te apuca groaza, care urca şiă ă ţ cobora în vreme ce goneam ca vântul, surugiu a c ruiă cutezan , energie şi pricepere în ale c l toriei ne luaserţă ă ă ă piuitul nou , celorlal i şi care vorbea în acelaşi timp cuă ţ câteva persoane, mai f când, desigur şi altceva totodat , eiă ă bine, nici m car toate astea nu izbutiser s m învioreze.ă ă ă ă Am coborât mohorât, inând în mâini pledul şi sacul de drum,ţ cu ochii dup poştalionul ce se dep rta şi dup surugiul deă ă ă care m desp r isem, aşa cum st tea atârnat cu un picioră ă ţ ă sus, pe hulub şi aprinzându-şi în goan igara de la pipaă ă ţ unui rândaş. M-am îndreptat dup aceea spre „Hotelulă Temperan a” din Wingdam.ţ

O fi fost, poate, vremea, o fi fost, poate, pl cinta –ă dar aspectul cl dirii nu m-a impresionat prea pl cut. Sau, poate,ă ă era firma ce se întindea în tot lungul fa adei, cu câte o literţ ă sub fiecare fereastr , f când din cei care priveau pe geamă ă nişte ar t ri de pe ceea lume. Poate c era şi aceaă ă ă „Temperan ”, care-mi trezea în minte imaginea pâinii reciţă înc lzite şi a unei poşirci de ceai. Fapt este c nimic nu teă ă atr gea. Ar fi putut tot atât de bine s se numeasc „Hotelulă ă ă Abstinen ei Depline”, întrucât nu exista nimic care s - iţ ă ţ bucure sau s - i ispiteasc sim irea. Fusese conceput de ună ţ ă ţ ochi cu vederi artistice mohorâte. Era atât de imens pentru aşezarea aceea, încât puteai s te crezi sub cerul liber. Era şiă prea nou – nepl cut de nou. Avea un iz de umezeal ca-nă ă

84

p dure şi o arom în ep toare de pin. Jignit , dar nu învins ,ă ă ţ ă ă ă natura se r zbuna uneori în mici lacrimi de r şin , rotunde şiă ă ă lipicioase, care se iveau pe ferestre şi uşi. Tr ind acolo, eraă ca şi cum ai fi fost într-un picnic veşnic. Tocmai când intram pe uş , câ iva dintre clien ii permanen i ai hotelului n v liră ţ ţ ţ ă ă ă dintr-o camer lung şi, încercând s -şi schimbe gustul ce leă ă ă r m sese în gur , se consacrar pl cerilor tutunului. Câ ivaă ă ă ă ă ţ s-au aşezat de îndat în jurul c minului, cu picioarele peă ă scaunul vecinului, r mânând t cu i în aceast pozi ie,ă ă ţ ă ţ resemna i la indigestia inevitabil . Aducându-mi aminte deţ ă pl cint , am refuzat invita ia gazdei s iau cina, dar amă ă ţ ă primit s fiu condus în „salon”.ă

Gazda mea era un soi de uriaş s lbatic, cu o barb ca ună ă fuior. Îmi amintea de ceva sau de cineva din lumea teatral .ă Şedeam lâng foc, întrebându-m în sinea mea ce putea s -ă ă ămi aminteasc şi încercam s urm resc în trecutul încâlcită ă ă coarda astfel trezit , când în uş a ap rut o femeie firavă ă ă ă care, sprijinindu-se obosit de pervaz, a spus cu glasulă sfârşit:

— B rbate!…ăHangiul s-a întors spre ea şi în acea clip ciudata amintireă

mi-a fulgerat pe dinainte într-un singur vers. Şi anume:

„Dou suflete şi-un singur gând, dou inimi care bat caă ă una”…

Erau Ingomar şi so ia lui, Partheniaţ 12. M-am gândit la un alt deznod mânt al piesei: Ingomar o luase pe Partheniaă înd r t în mun i şi inea un hotel pentru alemanii careă ă ţ ţ tr geau acolo în num r mare!ă ă

S rmana Parthenia era muncit peste puteri şi f cea toată ă ă ă treaba f r vreun ajutor. Avea şi doi mici barbari: un b iat şiă ă ă o fat . Era ofilit , dar înc frumoas .ă ă ă ă

Am stat de vorb cu Ingomar, care se sim ea în largul lui;ă ţ mi-a dep nat o seam de poveşti cu alemani, toate avândă ă un puternic iz de s lb ticie şi foarte potrivite cu locurile. Mi-aă ă spus cum el, Ingomar, omorâse a namil de urs, a c ruiă ă

12 Aluzie la personajele unei drame romantice obscure.

85

„pele” era colo, pe patul lui. Cum el, Ingomar, omorâse câ iva cerbi, ale c ror piei, împodobite cu ciucuri şi cus turiţ ă ă de c tre Parthenia, îi slujeau la îmbr c minte. Cum el,ă ă ă Ingomar, omorâse câ iva „spiriduşi” şi odat fusese cât p-aciţ ă s fie scalpat de ei!...ă

Şi toate astea, cu acea candoare nevinovat care e peă deplin fireasc la un barbar, dar pe care un grec s-ar sim iă ţ înclinat s-o socoteasc ni el cam prea „gogonat ”. Şi totă ţ ă gândindu-m la biata Parthenia, mi-a trecut prin minte că ă era, poate, mai bine s se fi m ritat cu grecul legendar.ă ă Atunci, ar fi putut m car s arate tot timpul dichisit . Atunci,ă ă ă n-ar mai fi purtat o rochie de lân împodobit cu lista deă ă bucate din anul trecut. Atunci, n-ar mai fi trebuit să serveasc masa, cu p rul mai mult nepiept nat. Atunci, ceiă ă ă doi copii nu s-ar mai fi ag at, cu degetele murdare, de fustaăţ ei, tr gând-o zi de zi tot mai afund. Cred c pl cinta era deă ă ă vin c mi se n z reau astfel de gânduri nepotrivite şi crude;ă ă ă ă drept care, m-am ridicat şi i-am spus lui Ingomar c m-aşă duce la culcare. Înso it de acest barbar înfricoş tor şi deţ ă pâlpâirea unei lumân ri de seu, am urcat sus, în cameraă mea. Era singura camer de o persoan pe care o avea, aşaă ă mi-a spus. O rânduise pentru perechile de însur ei care s-arăţ fi putut abate pe acolo, dar cum aceast împrejurare nu seă ivise înc , odaia r m sese pe jum tate nemobilat . Aveaă ă ă ă ă tapet de pânz într-o parte, dar pe pere ii ceilal i se vedeauă ţ ţ nişte cr p turi mari. Vântul, care se înte ea peste noapte înă ă ţ Wingdam, sufla în camer din toate p r ile. Fereastra, preaă ă ţ mic pentru golul din zid, spânzura şi se tot izbea boc nind.ă ă Totul era trist şi neprimitor. Înainte de a pleca, Ingomar a adus „pelea de urs” şi, zvârlind-o peste catafalcul solemn din col , mi-a spus c socoteşte c-o s -mi in de cald, apoi mi-aţ ă ă ţ ă poftit noapte bun . În timp ce m dezbr c m, lumina s-aă ă ă ă stins şi m-am vârât sub „pelea de urs”, silindu-m s adorm.ă ă

Dar am r mas treaz, cum nu se putea mai treaz… Auzeamă vântul n pustindu-se peste coasta muntelui şi lovind crengileă pinilor întuneca i, apoi intrând în cas şi încercând pe laţ ă toate uşile. Uneori, pale puternice îmi r v şeau p rul peă ă ă pern , ca o suflare ciudat plin de şoapte. Bârnele verzi dină ă ă

86

lungul pere ilor p reau s dea ml di e noi, iar umezeala lorţ ă ă ă ţ p trundea pân şi pe sub „pelea de urs”. M sim eam caă ă ă ţ Robinson Crusoe coco at în pom, cu scara tras în sus, sauţ ă ca un prunc leg nat. Dup ce am stat treaz o jum tate deă ă ă or , a început s -mi par r u c r m sesem în Wingdam;ă ă ă ă ă ă ă peste trei sferturi de or îmi p rea r u c m-am culcat şi,ă ă ă ă dup o or de chin, m-am ridicat şi m-am îmbr cat. Jos, înă ă ă c minul din odaia cea mare, fusese foc. Poate c mai ardeaă ă înc . Am deschis uşa şi am bâjbâit în lungul coridorului, ceă r suna de sfor iturile alemanilor şi de vuietul vântului; amă ă alunecat pe câteva trepte ale sc rii şi când am intrat, înă sfârşit, în camera cea mare, am g sit focul înc arzând. Amă ă tras un scaun lâng c min, am a â at focul şi… care nu mi-aă ă ţ ţ fost mirarea, când am v zut în fulgerarea luminii că ă Parthenia era şi ea acolo, cu un copilaş nevolnic în poal .ă

Am întrebat-o de ce st tea treaz .ă ăNu se culca niciodat miercuri noaptea înainte de sosireaă

poştei, dup care îşi trezea so ul; şi pe urm , erau oaspe i deă ţ ă ţ servit…

Nu se sim ea obosit câteodat ?ţ ă ăPu in, dar Abner – numele de botez al barbarului Ingomarţ

– îi f g duise s -i g seasc un ajutor, la prim var , dac le-oă ă ă ă ă ă ă ă merge bine.

Şi câ i clien i avea?ţ ţCam vreo patruzeci luau masa regulat, apoi mai erau şi

unii în trecere, atâ ia câ i ea şi so ul ei puteau sţ ţ ţ ă serveasc … Dar „dumnealui” f cea o mare parte din munc .ă ă ă

Ce munc ?ăOh! Aducea lemne de la p dure şi vedea de bagajeleă

c l torilor…ă ăDe cât timp era m ritat ?ă ăDe vreo nou ani. Pierduse o feti şi un b iat. Trei copiiă ţă ă

erau în via . El era din Illinois. Ea, din Boston, înv ase şiţă ăţ carte (liceul de fete din Boston geometrie, algebr , cevaă latin şi greac ). Tat l şi mama, mor i… Venise în Illinoisă ă ă ţ singur , ca s dea lec ii. L-a v zut pe „dumnealui”… da… oă ă ţ ă c snicie din dragoste… („ă Dou sufleteă ” … etc… etc…). S-au c s torit şi au plecat în Kansas. De acolo, peste câmpii, înă ă

87

California. Mereu la marginea civiliza iei. Aşa îi pl ceaţ ă „dumnealui”.

Dorise uneori s se duc acas ?ă ă ă …I-ar fi pl cut pentru copii… I-ar fi pl cut s le dea oă ă ă

educa ie. Îi înv ase ea câte ceva, dar nu mare lucru, dinţ ăţ pricina treburilor. N d jduia ca b iatul s semene cu taic -ă ă ă ă ăs u, voinic şi vesel… Se temea îns ca fata s nu semeneă ă ă mai mult cu ea. Se gândise adesea c nu era prea nimerită ă ca nevast de pionier…ă

De ce?Oh! Nu era destul de voinic ; v zuse cum unele dintreă ă

nevestele prietenilor lui, în Kansas, puteau munci mai mult… Dar el nu se plângea niciodat , era atât de bun! („ă Două suflete” … etc…).

Aşa cum st tea acolo, cu capul aplecat gânditor pe oă mân şi inând istovit , pe cel lalt bra , un biet pruncuşoră ţ ă ă ţ bicisnic – murdar , ud şi nenorocit , cu scânteierea foculuiă ă ă jucând pe chipul ei care, f r s mai fie proasp t nici tân r,ă ă ă ă ă era totuşi fin şi delicat, chip purtând chiar în grotesca-i neîngrijire o urm slab de distinc ie şi educa ie – nu e deă ă ţ ţ mirare c nu m-am extaziat de bun tatea barbarului.ă ă Încurajat de simpatia mea, femeia mi-a povestit cum s-aă l sat încet-încet de ceea ce i se p ruse a fi sl biciunileă ă ă educa iei din tinere e, pân ce a în eles c de pe urma noilorţ ţ ă ţ ă încerc ri nu câştiga cine ştie ce putere. Şi i cum,ă transplantat într-o societate la margine de p dure, eraă ă dispre uit de celelalte femei, socotit „fudul ” şi cu „nasţ ă ă ă sub ire” şi cum scumpul ei so îşi pierduse din pricina astaţ ţ popularitatea printre cei de-o seam cu el. Cum, mânat înă parte de dorul lui de duc şi în parte de alte întâmpl ri, aă ă plecat cu ea în California. Şi încet şi-a dep nat povestireaă acelei c l torii mohorâte. Ce pu in îi l sase în amintire…ă ă ţ ă ceva întunecat, întunecat… doar o câmpie goal pe care seă ridica o movili de pietre… mormântul unui copil… Cumţă b gase de seam c micu ul Willie se stingea! Cum l-aă ă ă ţ chemat pe Abner, dar, ca orice b rbat, ce ştia el despreă copii?... şi… of!... of!… era aşa de s tul de toat h rm laia!ă ă ă ă Cum într-o noapte, dup ce trecuser de Sweet Water, peă ă

88

când umbla pe lâng c ru , privind mereu spre apus, aă ă ţă auzit un firicel de glas chemând: „Mam ”. Cum s-a uitat înă c ru şi a v zut c micul Willie dormea liniştit şi n-a vrut s -ă ţă ă ă ăl trezeasc … Cum, dup câteva clipe, a auzit acelaşi glasă ă chemând: „Mam ”. Cum s-a dus din nou la c ru şi s-aă ă ţă aplecat asupra lui şi i-a sim it pe obraz r suflarea şi l-aţ ă învelit iar cu duioşie şi iar a pornit-o la drum pe lâng el,ă rugându-se Domnului pentru s n tatea lui. Cum, cu ochiiă ă spre cer, a auzit acelaşi glas chemând: „Mam ” şi-n clipaă aceea o stea mare şi luminoas s-a desprins dintre surateleă ei şi s-a stins. Şi cum a ştiut atunci ce se întâmplase; cum a fugit iar şi lâng c ru , ca s strâng la sânu-i îndurerat oă ă ă ţă ă ă fe işoar alb şi rece!…ţ ă ă

Zicând acestea, femeia şi-a ridicat mâinile-i sub iri şi roşiiţ la ochi şi a r mas aşa, nemişcat , câteva clipe. Vântul seă ă învârtejea în jurul cl dirii şi se n pustea s lbatic în uşa de laă ă ă intrare, iar în culcuşul s u de bl nuri din camera ad postit ,ă ă ă ă Ingomar, barbarul, sfor ia de mama focului.ă

Probabil c g sise totdeauna ocrotire împotriva insultei şiă ă a violen ei în curajul şi în voinicia b rbatului ei, nu?ţ ă

O, da!… Când Ingomar era cu ea, nu se temea de nimic. Dar era sperioas şi, odat , îi s rise inima din loc.ă ă ă

Cum asta?Abia sosiser în California. ineau pe-atunci o dughean şiă Ţ ă

vindeau b uturi spirtoase c l torilor. Ingomar era grozav deă ă ă primitor; bea cu fiecare ca s devin popular şi ca s meargă ă ă ă afacerile; şi lui Ingomar a început s -i plac s bea câte ună ă ă p h rel, dar nu inea la b utur . Şi femeia a povestit cumă ă ţ ă ă într-o noapte erau o mul ime de zurbagii în local; cum ea s-aţ dus şi a încercat s -l scoat de acolo, dar n-a reuşit decât să ă ă stârneasc dezm ul petrec re ilor care parc înnebuniser .ă ăţ ă ţ ă ă Apoi cum l-a târât împreun cu copiii însp imânta i pân înă ă ţ ă odaie, unde a c zut pe pat ca un plumb, încât ea a crezută chiar c b utura este falsificat … Cum a vegheat lâng elă ă ă ă toat noaptea şi a auzit spre diminea paşi pe coridor şi,ă ţă uitându-se la uş , a v zut clan a mişcându-se binişor în susă ă ţ şi în jos, ca şi când cineva încerca s deschid uşa. Şi cum l-ă ăa zgâl âit pe so ul ei, vrând s -l trezeasc , dar în zadar… Şiţ ţ ă ă

89

cum la urm , uşa a cedat pu in sus (era z vorit în partea deă ţ ă ă jos), ca şi când cineva ar fi pus um rul; şi cum, prină cr p tura aceea, s-a strecurat o mân . Şi cum, iute caă ă ă fulgerul, ea a înfipt în mâna aceea foarfecele (singura ei arm ) intuind-o de perete, dar vârful s-a rupt şi cineva aă ţ plecat, cu o înjur tur groaznic . Cum nu i-a spus niciodată ă ă ă nimic so ului ei, de team s nu-l ucid pe omul acela, darţ ă ă ă cum într-o zi a venit în local un str in şi când i-a întinsă cafeaua, a v zut în palma lui o cicatrice ciudat ,ă ă triunghiular .ă

Femeia mai vorbea înc şi vântul mai b tea înc şiă ă ă Ingomar mai sfor ia înc în culcuşul lui de bl nuri, când s-aă ă ă auzit un strig t dinspre deal, pe drumul singuratic şi tropotă de copite şi scâr âit de ro i.ţ ţ

Sosise poşta.Parthenia a alergat cu pruncul ei nevolnic, s -l trezească ă

pe Ingomar şi în aceeaşi clip surugiul cel glume se afla înă ţ fa a mea, spunându-mi pe nume şi poftindu-m s beauţ ă ă dintr-o sticl neagr o b utur misterioas . Caii au fostă ă ă ă ă ad pa i în grab şi, o dat sfârşite treburile, iste ului surugiu,ă ţ ă ă ţ mi-am luat r mas bun de la Parthenia, m-am urcat înă poştalion şi am adormit pe loc; m-am visat venind iar şi laă hanul Parthieniei şi al lui Ingomar şi fiind tratat cu mun i deţ pl cinte nesfârşite, pân când m-am trezit a doua ziă ă diminea a în Sacramento. S-ar putea ca toate astea s nu fiţ ă fost decât un vis r u; dar de câte ori am auzit dup aceeaă ă piesa sau pe cineva rostind cu o nobil sim ire: „ă ţ Două suflete”… etc… mi-a fost cu neputin s nu-mi amintesc deţă ă Wingdam şi de s rmana Parthenia!…ă

90

CUM A VENIT MOŞ CR CIUN ÎNĂ SIMPSON’S BAR.

Plouase în valea Sacramento. Râul North Fork se rev rsase peste maluri, iar prin gârla Rattlesnake nu era chipă s treci. Cele câteva pietroaie care marcau în timpul veriiă vadul de la R scrucea Simpson erau acoperite cu o pânză ă uriaş de ap , ce se întindea pân la poalele dealurilor.ă ă ă Poştalionul se oprise la Grangers; ultimul transport cu coresponden fusese p r sit în vale şi poştaşul trebuise sţă ă ă ă înoate c lare, gata s -şi piard şi via a. Ziarul ă ă ă ţ Avalanşa Sierrei scria cu o solemn mândrie local : „O întindere mareă ă cât statul Massachusetts zace acum sub ap ”.ă

Nici la poalele dealurilor vremea nu era mai bun .ă Drumurile erau n cl ite de clis ; carele, ce nu puteau liă ă ă urnite nici de for a fizic şi nici de vreun fel de obliga iiţ ă ţ morale de pe drumurile blestemate în care se împotmoliser ,ă blocau drumul, iar şoseaua c tre Simpson’s Bar seă recunoştea dup vehiculele sf râmate şi sud lmile strigateă ă ă în gura mare. Şi mai departe, Simpson’s Bar, izolat de restul lumii, însingurat, potopit de ploi, n cl it în noroaie, b tut deă ă ă vânturi cumplite şi amenin at de ape rev rsate, spânzura caţ ă un cuib de rândunic pe cornişele stâncoase şi capitelurileă sfârtecate ale muntelui Table şi se cutremura sub urgia furtunii în ajunul acelui Cr ciun al anului 1862.ă

Când a coborât noaptea peste aşezare, câteva lumini prinser a lic ri prin cea la ferestrele colibelor, de o parteă ă ţă şi de alta a drumului mare, înghi it acum de şuvoaieţ n prasnice şi m turat de vânturi pustiitoare. Din fericire, ceiă ă mai mul i dintre localnici se strânseser în pr v lia luiţ ă ă ă Thomson, buluci i în jurul sobei roşii ca focul pe care scuipauţ t cu i, cu sim ul tacit al unui soi de fr ii ce f cea de prisosă ţ ţ ăţ ă orice convorbire. Într-adev r, cele mai multe feluri deă distrac ie fuseser de mult vreme p r site în Simpson’sţ ă ă ă ă

91

Bar. Rev rsarea apelor întrerupsese rânduiala muncii pe râuă şi în râpe, iar ca o urmare fireasc , lipsa de bani şi de rachiuă r pise tot hazul petrecerilor mai deocheate. Pân şi domnulă ă Hamlin a fost nevoit s p r seasc localitatea numai cuă ă ă ă cincizeci de dolari în buzunar, singurii bani pe care-i încasase din sumele mari câştigate prin exercitarea norocoas aă îndeletnicirii sale p timaşe.ă

— De m-ar întreba cineva, a m rturisit el ceva mai târziu,ă de mi-ar cere careva s -i ar t un s tuc cur el, unde ună ă ă ăţ cartofor la pensie, c ruia nu-i pas d bani, s-ar puteaă ă ă antrena des şi vârtos, i-aş spune: Simpson’s Bar; da’ pentru un b iat ca mine, cu o familie grea-n spinare, nici o scofal !ă ă

Cum familia domnului Hamlin era compus mai ales dină adul i de gen feminin, aceast p rere a dumisale este citatţ ă ă ă mai curând ca s arate amploarea umorului decât adev rataă ă povar a r spunderilor sale.ă ă

Dar ca s revenim la cei lua i astfel în zeflemea, în searaă ţ aceea ei st teau nep s tori; amor eala lor era o urmare aă ă ă ţ trând viei şi lipsei de imbold. Nici tropotul neaşteptat al unoră copite în fa a uşii nu le-a putut trezi curiozitatea. Numai Dickţ Bullen s-a oprit o clip din cur atul pipei şi a ridicat capul;ă ăţ încolo, nimeni din cei de fa n-a ar tat c l-ar cunoaşte peţă ă ă b rbatul care intrase şi nici vreo urm de interes pentru el.ă ă

Era o figur destul de cunoscut tuturora; în Simpson’să ă Bar i se spunea „Moşulic ”. S fi avut vreo cincizeci de ani;ă ă c runt, cu p rul rar şi totuşi proasp t şi tân r la obraz. Ună ă ă ă chip gata s -şi arate, dar nu prea tare, simpatia, cu înclina iaă ţ cameleonului de a-şi schimba culoarea şi nuan a dupţ ă sim mintele şi dispozi ia din jur. Se desp r ise tocmai deţă ţ ă ţ câ iva prieteni hazlii şi la început n-a b gat de seamţ ă ă posomoreala celor strânşi acolo; l-a b tut vesel pe um r peă ă cel mai apropiat şi s-a trântit pe un scaun:

— Auzii una bun de tot, m fra ilor! Îl şti i pe Smiley… Jimă ă ţ ţ Smiley, de-e… caraghiosu’ caraghioşilor din Bar?… Spunea Jim sta una gogonat despre…ă ă

— Smiley-i un smintit, i-a t iat vorba un glas mohorât.ă— O pramatie şi un tic los! aă ad ugat un altul, cu glasulă

ca de înmormântare.

92

Afirma ii întru totul categorice, care au fost urmate deţ t cere. „Moşulic ” şi-a aruncat repede ochii împrejur. Apoiă ă chipul i s-a schimbat încet-încet:

— Asta aşa-i, a spus gânditor dup un timp, sigur c -i ună ă soi de tic los şi de smintit, vezi bine! A r mas t cut câtevaă ă ă clipe, de parc ar fi cugetat adânc şi cu durere la smintealaă acelui discreditat Smiley. Câinoas vreme, nu? a urmată „Moşulic ”, într-o încercare de a se potrivi dispozi ieiă ţ generale. Ce de necazuri pe capul oamenilor şi ioc n dejdeă de ceva bani în timpu’ acesta!… Şi mâine-i Cr ciunu’!…ă

La aceste vorbe, printre cei de fa s-a iscat mişcare;ţă poate de mul umire sau de scârb , cine ştie…ţ ă

— Da, a mai spus el cu glasul mohorât pe care şi-l însuşise de câteva minute f r s -şi dea seama, da… Cr ciunu’… şi-nă ă ă ă seara asta e Ajunu’! Uite, m fra ilor, eu m gândii… adică ţ ă ă îmi veni, aşa, o idee… zic c poate-a i vrea s veni i acas laă ţ ă ţ ă mine ast -sear şi… şi s-o facem şi noi lat … De, mai ştiu şiă ă ă eu… poate c n-o i vrea?… Nu v-arde, ai? A ad ugat el,ă ţ ă aşteptând îngrijorat şi iscodind chipurile celor de fa .ţă

— P i, ştiu şi eu?ă … a r spuns Ton Flyn, cu o scânteiere deă voie bun . Poate c da… Da’ ce-o s zic nevast -ta,ă ă ă ă ă „Moşulic ”? Ce-o s zic ă ă ă dânsa de una ca asta?

„Moşulic ” s-a cam fâstâcit. C snicia lui nu fusese fericită ă ă şi faptul era cunoscut în Simpson’s Bar. Prima lui so ie, oţ femeiuşc dr gu , delicat , suferise mult şi în tain dină ă ţă ă ă pricina firii geloase a so ului, pân în ziua când el a chematţ ă întreaga aşezare acas , ca s-o fac de râs pentru necredin aă ă ţ ei. Ajunşi la fa a locului, oamenii o g siser pe mica şiţ ă ă sfioasa f ptur îndeplinindu-şi liniştit treburile-iă ă ă gospod reşti, aşa c s-au retras stânjeni i şi ruşina i.ă ă ţ ţ Femeia, sim itoare, nu şi-a venit uşor în fire din jignirea astaţ cumplit . Cu greu şi-a rec p tat sângele rece, ca s deaă ă ă ă drumul iubitului din dulapul în care-l pitise şi s fug cu el. Aă ă l sat în urma ei un b ie el de trei ani, ca s -l mângâie peă ă ţ ă so ul p r sit. A doua nevast era femeia cu care se-nvoiseţ ă ă ă s le fac de mâncare o fiin zdrav n , devotat şiă ă ţă ă ă ă âfnoas .ţ ă

Înainte ca omul nostru s poat r spunde, Joe Dimmick aă ă ă

93

amintit îns , f r nici un înconjur, c era casa lui „Moşulic ”ă ă ă ă ă şi c , martor îi e Cel-de-Sus, dac-ar fi el în joc, apoi ar poftiă pe cine-i place, chiar dac şi-ar pune astfel în pericol propria-ăi mântuire! Puterile necuratului, a mai ad ugat, degeaba s-ară lua cu el la har !...ţă

Şi toate acestea, spuse cu o precizie şi o înverşunare pierdute în vorb ria de mai sus.ă

— P i!… Vezi bine!… Aşa z u, a zis „Moşulic ”,ă ă ă încuviin ând încruntat. În ţ chestia asta… gura-a-a!… E casa mea, cu fiecare scânduric b tut de mine… S nu v teme iă ă ă ă ă ţ de dânsa, m i b ie i… ă ă ţ Poate c-o s-o apuce pandaliile… cum fac muierile, de… da’ se domoleşte ea!…

În sinea lui, „Moşulic ” se bizuia pe fumurile b uturii şi peă ă curajul din spusele prietenului, ca s -l sus in în asemeneaă ţ ă primejdie.

Pân atunci Dick Bullen, oracolul şi c petenia lor, nuă ă vorbise înc . Deodat îşi scoase pipa din gur :ă ă ă

— „Moşulic ”, ia zi, cum îi merge puştiului matale, luiă Johnny?… Mi se pare c nu ar ta prea bine ultima oar cândă ă ă îl v zui pe mal, rostogolind bolovani peste chinezi. Şi nici nuă p rea c -i place cine ştie ce. Ieri z rii o droaie de chinezi p-ă ă ăacolo: se c r b neau în susu’ râului şi iac-aşa m gândii laă ă ă ă Johnny şi cum o s le duc lipsa! Poate-acu’, eu ştiu?… nuă ă te-om încurca dac puştiu-i bolnav?ă

Mişcat, fireşte, nu numai de tabloul patetic a ceea ce pierdea Johnny, dar şi de grija delicat a vorbitorului, tat l s-ă ăa gr bit s -l asigure c Johnny era mai bine şi c „un pic deă ă ă ă veselie poate c-o s -l învioreze şi pe el”.ă

Astfel fiind, Dick s-a ridicat, s-a scuturat şi, zicând: «P i euă îs gata… ia-o ’nainte „Moşulic ”, s -i d m drumu’», a ieşită ă ă chiar el pe uş , cu o zvâcnitur şi cu un anume chiot,ă ă avântându-se afar în noapte. În timp ce trecea prin tind , aă ă luat din vatr o surcea aprins . Fiecare din ei a f cut la fel,ă ă ă strângându-se gr mad , împingându-se cu coatele unii peă ă al ii şi, înainte ca, uluit, patronul pr v liei s -şi dea seama ceţ ă ă ă aveau de gând clien ii lui, odaia r m sese goal .ţ ă ă ă

Noaptea era neagr ca iadul. Cu prima pal de vânt,ă ă tor ele lor improvizate s-au stins şi numai t ciunii roşii,ţ ă

94

dansând şi zburând în bezn ca un stol de fulger riă ă r t citoare, însemnau locul pe unde treceau. Drumul duceaă ă în sus pe canionul Pinului, la cap tul c ruia, o colib joas ,ă ă ă ă povârnit , acoperit cu scoar de copac se înfunda înă ă ţă coasta muntelui ca o vizuin . Era locuin a lui „Moşulic ” şiă ţ ă totodat intrarea în galeria unde lucra, când se întâmpla să ă lucreze. Acolo pâlcul s-a oprit o clip , din cuviin fa deă ţă ţă gazda care venea în urm , suflând anevoie.ă

— Poate c -i mai bine s sta i un pic acilea afar’, pân’ mă ă ţ ă duc s v d de-s toate-n regul , le-a spus „Moşulic ”, liniştit,ă ă ă ă cum nu se sim ea îns cu adev rat.ţ ă ă

Ideea a fost primit cu bun voin ; uşa s-a deschis şi s-aă ă ţă închis în urma gazdei, iar oamenii, rezemându-şi spinarea de zid sau ghemuindu-se sub streaşin , au aşteptat, tr gând cuă ă urechea.

Câtva timp nu s-a auzit nimic alta decât apa picurând din streaşin şi foşnetul crengilor zb tându-se pe acoperiş. Apoiă ă oamenii au început s se simt nu prea la largul lor şi totă ă felul de gânduri şi b nuieli au trecut în şoapt din gur -nă ă ă gur :ă

— Pesemne i-a spart moaca cu ce i-a c zut sub mân …ă ă— Ba l-o fi ademenit în galerie şi l-a închis acolo,..— L-a trântit la p mânt şi acu-i c lare pe el…ă ă— S şti i c-apuc ceva şi arunc -n noi… p zea de la uş ,ă ţ ă ă ă ă

fra ilor!…ţŞi tocmai atunci încuietoarea a zorn it, uşa s-a deschisă

încetişor şi au auzit un glas rostind:— Pofti i de intra i în cas’!ţ ţDar nu era nici glasul lui „Moşulic ”, nici al nevesti-şi. Eraă

glasul unui b ie aş, cu un timbru sub irel de sopran , alterată ţ ţ ă de acea r guşeal nefireasc pe care numai hoin reala şi oă ă ă ă independen timpurie o pot da. B ie aşul privea în sus la eiţă ă ţ şi avea un chip ce-ar fi putut s fie frumos şi chiar fin, de n-ăar fi fost umbrit de r ul dinl untru şi de murd ria vie ii hâdeă ă ă ţ dinafar . Avea o p tur pe umeri şi era neîndoielnic c de-ă ă ă ăabia se ridicase din pat.

— Haide i în untru, a mai spus iar, da’ nu face i zgomot…ţ ă ţ „Moşulic ”-i dincolo… vorbeşte cu m muca, a urmat,ă ă

95

ar tând c tre o od i al turat ce p rea a fi o buc t rie şiă ă ă ţă ă ă ă ă ă de unde r zb tea glasul cert re al gazdei. Las -m -n pace,ă ă ă ţ ă ă s-a r stit copilul c tre Dick Bullen, care-l luase pe sus cuă ă p tur cu tot şi se f cea c -l azvârle în foc. D -mi drumu’,ă ă ă ă ă m , nebunule, n-auzi?ă

Implorat astfel, Dick Bullen l-a l sat pe Johnny jos, râzândă uşurel, în timp ce b rba ii ceilal i intrau binişor şi se rânduiauă ţ ţ în jurul unei mese lungi din scânduri grosolane care ocupa mijlocul înc perii. Johnny s-a îndreptat apoi c tre dulap, deă ă unde s-a apucat s scoat de-ale gurii şi s le pun pe mas .ă ă ă ă ă

— Acilea-i rachiu. Şi usc ele. Şi stârci roşii. Şi brânz . Şiăţ ă zicând acestea, lu în drum spre mas o îmbuc tur deă ă ă ă brânz . Şi zah r… Lu şi pu in zah r, cu o mân mic şi tareă ă ă ţ ă ă ă jegoas . Şi tiutiun… Îs şi poame uscate colo pe raft, da’ euă nu mor dup ele… Poamele umfl !... Aşa, a încheiat el, acu’ă ă lua i de mânca i şi, f r’ fric ! Mie nu-mi pas de baba! Nu-iţ ţ ă ă ă mama mea… Salutare…

Apoi trecu pragul unei c m ru e ceva mai mari ca ună ă ţ dulap, desp r it de înc perea principal şi cuprinzând înă ţ ă ă ă adâncimea-i întunecat un p tu . Şi r mase pe loc, privind laă ă ţ ă musafiri şi dând din cap, cu picioruşele-i goale ivindu-i-se de sub p tur .ă ă

— Hei, Johnny! Nu cumva ai de gând s te bagi iar în pat?ă l-a întrebat Dick.

— Ba da, i-a r spuns Johnny, hot rât.ă ă— De ce? Ce-i cu tine, m b iete?ă ă— Mi-e r u.ă— Cum r u?ă— Am c lduri… Şi digir turi. Şi reumatiz, i-a r spunsă ă ă

Johnny, disp rând dincolo. Dup o clip , ad ug ca de subă ă ă ă ă aşternut, din întuneric: Şi pandalii!

A urmat o t cere ap s toare. Oamenii se uitau unii la al iiă ă ă ţ şi la foc. Chiar cu bun t ile îmbietoare din fa a lor, s-ar fi zisă ăţ ţ c -i copleşea iar descurajarea din pr v lia lui Thomson. Şi-ă ă ăatunci s-a auzit deodat glasul ridicat al lui „Moşulic ”,ă ă r zb tând indignat din buc t rie:ă ă ă ă

— Fireşte!… Asta aşa-i!… Dac aşa este ei!… O ceat dă ă ă trântori, d pierde-var , d be ivani şi Dick Bullen la, maiă ă ă ţ ă

96

dihai ca to i… Mort, copt, s vin aici, cu boal -n cas şiţ ă ă ă ă nimic de pus în gur … Eu i-am zis: „Bullen, zic eu, eşti beată mort şi trebuie c eşti tr snit, zic, ca s te gândeşti la una caă ă ă asta! Staples, zic eu, eşti tu omu’ la, Staples, s vrei s dauă ă ă de dracu-n casa mea şi cu copilu’ bolnav pe cap?” … Da’ ei, mor iş s vin şi s vin … Vezi, asta trebuie s-aştep i d laţ ă ă ă ă ţ ă aşa gunoi cum ieste p-acilea!...

Aceast nefericit dest inuire a fost urmat de hohotul deă ă ă ă râs al oamenilor. N-aş putea spune dac râsul s-a auzit sauă nu în buc t rie, sau dac ar goasa tovar ş a luiă ă ă ţă ă ă „Moşulic ” nu mai ştia cum s -şi exprime indignarea-iă ă dispre uitoare, dar uşa din dosul casei a fost trântit cu mareţ ă putere. O clip mai târziu a intrat „Moşulic ”, f r să ă ă ă ă cunoasc , din fericire, pricina hohotelor de râs; zâmbeaă blajin.

— Baba se gândi s dea o fug pân’ la madam Me Fadeen,ă ă s -i fac o vizit , le-a spus el în treac t, pe când lua loc laă ă ă ă mas .ă

Destul de ciudat, dar fusese nevoie de acest incident caraghios pentru a înl tura stânjeneala pe care începeau s-oă simt oaspe ii şi, o dat cu sosirea gazdei şi-au c p tat iară ţ ă ă ă îndr zneala fireasc . Nu in s v dezv lui sindrofia din searaă ă ţ ă ă ă aceea. Cititorul curios se va împ ca cu gândul c întreagaă ă conversa ie s-a caracterizat prin aceeaşi efervescenţ ţă intelectual , aceeaşi cuviin grijulie, aceleaşi ifose delicate,ă ţă aceeaşi retoric minu ioas şi, ceva mai târziu seara, prină ţ ă aceeaşi vorbire logic şi coerent , ca în toate adun rile deă ă ă b rba i, în locuri mai civilizate şi împrejur ri mai favorabile.ă ţ ă Nu s-a spart nici un pahar, c ci nu erau pahare; nici un pică de rachiu n-a fost irosit pe podea sau pe mas , fiindc nu eraă ă de unde.

Se apropia miezul nop ii, când benchetuiala a fostţ întrerupt .ă

— S-s-t… t cere! lă e-a spus Dick Bullen, ridicând mâna.Din c m ru a al turat se auzise glasul r guşit al luiă ă ţ ă ă ă

Johnny:— Vai, t ticule!ăGazda s-a ridicat în prip şi a disp rut în od i . S-aă ă ă ţă

97

reîntors îndat :ă— Reumatizu’ lui începe iar şi-a l murit el musafirii şi vreaă

s -l fric ionez.ă ţA ridicat damigeana de rachiu de pe mas şi a scuturat-o.ă

Era goal . Dick Bullen a pus pe mas cana lui de tinichea,ă ă râzând stânjenit. Ceilal i au f cut la fel. „Moşulic ” le-aţ ă ă cercetat pe toate şi le-a spus încrez tor:ă

— O s-ajung ; nu-i trebuie mult. Sta i acilea to i; cât a iă ţ ţ ţ zice peşte, sunt înd r t…ă ă

Şi a disp rut în od i , cu o c maş veche de flanel şi cuă ă ţă ă ă ă rachiul. Uşa s-a închis, dar nu de tot, aşa c s-a auzită limpede urm torul dialog:ă

— Acu’, fiule, spune unde doare mai al dracului?— Câteodat ici şi câteodat colo; da’ l mai r u d-aiciă ă ă ă

pân-aici. Freac aici, t ticule…ă ăA urmat o t cere, p rând s indice o fric iune serioas .ă ă ă ţ ă

Apoi, Johnny:— Petreci bine acolo, t ticule?ă— Da, fiule.— Mâine-i Cr ciunu’… nu?ă— Da, fiule… Cum mai merge?— Mai bine. Freac ni eluş mai jos… Şi ce-i cu ziua deă ţ

Cr ciun, ai?… Ce-nseamn aia?ă ă— Ei… o zi…Aceast defini ie atotcuprinz toare a fost, pare-se,ă ţ ă

mul umitoare, pentru c fric iunea a urmat câtva timp înţ ă ţ t cere.ă

Apoi Johnny iar:— M muca zicea c peste tot, afar’ d-acilea, se dau fel deă ă

fel d lucruri de Cr ciun… şi p-urm te-a f cut cu ou şi cuă ă ă ă o et… Zicea c e un om, unul de-i zice Moş Cr ciun, nu unţ ă ă om alb, ci un fel de chinez, care intr -n cas pe coş, în ajunu’ă ă Cr ciunului şi d lucruri la copii, la b ie i ca mine. Le pune înă ă ă ţ ghetele lor. Aşa a-ncercat ea s m duc … Acu’ uşurel,ă ă ă t ticule… uite c-acu’ freci la o poşt d un m doare… Ea aă ă ă ă scornit toate-alea, numai ca s ne asmu e, pe mine şi peă ţ tine… Nu freca acolo… Vai, t ticule!… în liniştea adânc ceă ă p rea s fi cuprins casa se auzea suspinul pinilor dină ă

98

preajm şi picurul frunzelor afar . Chiar şi Johnny a urmat cuă ă glas mai coborât: Acu’, freac mai încet – c mi-e mai bine…ă ă Ce-or fi f când b ie ii dincolo?ă ă ţ

„Moşulic ” a cr pat uşa şi şi-a furişat privirea. Musafirii luiă ă se în elegeau destul de bine; pe mas erau câ iva b nu i deţ ă ţ ă ţ argint şi o pung sub iric din piele de c prioar .ă ţ ă ă ă

— Pariaz pe cevaşilea, joac şi ei cevaşilea… e-n regul ,ă ă ă i-a r spuns lui Johnny şi a început iar s -l fric ioneze.ă ă ţ

— Mi-ar pl cea s joc şi eu, s câştig un ban doi, a urmată ă ă Johnny, gânditor, dup un timp.ă

Şi „Moşulic ” a început s depene iar aceeaşi povesteă ă învechit : dac Johnny va aştepta pân ce taic -su va da deă ă ă ă pleaşca cea mare în galerie, atunci va avea bani cu nemiluita etc… etc…

— Da, i-a r spuns Johnny, da’ tu nu dai de pleaşc … Şi,ă ă dac o s dai tu de ea, ori o s câştig eu, cam totuna-i…ă ă ă Totu-i norocu’… Dar ce lucru ciudat cu Moş Cr ciun… nu? Deă ce i-o fi zicând aşa?

Fie dintr-o grij instinctiv de a nu fi auzit de oaspe i, fieă ă ţ dintr-un oarecare sim al m surii, „Moşulic ” a r spuns atâtţ ă ă ă de încet, încât nu s-a putut auzi nimic dincolo de od i .ă ţă

— Da, da… a mai spus Johnny, cu un interes ceva mai sc zut, am mai auzit eu de el şi mai-nainte… Uf, acu’ ajunge,ă tat … Nu m mai doare chiar aşa r u… Da’ înf şoar -mă ă ă ă ă ă bine-n p tur-asta… Aşa… Şi acu’, a ad ugat în şoapt , staiă ă ă aci lâng mine pân-adorm…ă

Ca s fie mai sigur c va fi ascultat şi-a scos mâna de subă ă p tur şi, ag ându-se de mânec lui taic -su, s-a preg tită ă ăţ ă ă ă s doarm .ă ă

„Moşulic ” a aşteptat r bd tor câtva timp. Apoi linişteaă ă ă ciudat din cas i s-a p rut nefireasc ; f r s se mişte deă ă ă ă ă ă ă lâng pat, a deschis încetişor cu mâna liber uşa, s se uiteă ă ă în odaia de-al turi. Care nu i-a fost mirarea v zând-oă ă întunecat şi goal . Dar chiar atunci, un buştean ce ardeaă ă mocnind în vatr s-a frânt şi, la vâlv taia fl c rii, „Moşulic ”ă ă ă ă ă a z rit silueta lui Dick Bullen, lâng jarul ce se stingea.ă ă

— Ei, Dick!…Dick a tres rit, s-a ridicat şi a pornit cam încurcat spre el.ă

99

— Unde-s b ie ii? aă ţ întrebat „Moşulic ”.ă— Sus pe canion pentru o mic „vântureal ”. Vină ă

numaidecât s m ia şi pe mine… Îi aştept aici… Ce teă ă zgâieşti aşa, „Moşulic ”? a ad ugat el cu un râs silit. Creziă ă oare c -s beat?ă

I s-ar fi putut ierta lui „Moşulic ” aceast b nuial , c ciă ă ă ă ă ochii lui Dick erau umezi şi obrazul îmbujorat. S-a întors agale înd r t spre c min, i-a dat târcoale, a c scat, s-aă ă ă ă scuturat şi-a încheiat haina şi a râs:

— N-a fost atâta rachiu, „Moşulic ”, ca s m -mb t. Stai,ă ă ă ă nu te ridica, a urmat el, v zând c cel lalt încearc s -şiă ă ă ă ă trag mânec din mânu a copilului. Las … r mâi unde eşti;ă ă ţ ă ă m -ntorc înd r t cât ai zice peşte! Na, iac -i şi pe ei…ă ă ă ă

Se auzi în uş o b taie moale. Dick Bullen a deschisă ă repede, a dat din cap c tre gazd urându-i „noapte bun ” şiă ă ă s-a f cut nev zut. „Moşulic ” s-ar fi dus dup el de n-ar fiă ă ă ă fost mânu a care-l strângea prin somn. S-ar fi putut uşorţ desprinde de mâna aceea: era mic , slab , numai piele şi os.ă ă Şi poate tocmai fiindc era mic , slab , numai piele şi os,ă ă ă omul şi-a schimbat gândul şi, tr gându-şi scaunul maiă aproape şi-a sprijinit capul de sp tar. Şi l sându-se aşa înă ă voie, t ria b uturii înghi ite a început a-l toropi. Odaia seă ă ţ cl tina şi p lea în fa a ochilor lui, apoi se ivea iar şi iar p lea,ă ă ţ ă pân când s-a topit de tot şi omul a… adormit…ă

În timpul acesta, Dick Bullen s-a întâlnit în uş cu tovar şiiă ă lui.

— Eşti gata? a întrebat Staples.— Gata, a r spuns Dick. Cât e ceasu’?ă— Trecut de dou sprezece. Spune, chiar te-ncume i s-oă ţ

faci?… Sunt vreo cincizeci de mile cu totul, încolo şi-nd r t…ă ă— Ştiu, i-a t iat vorba Dick. Unde-i iapa?ă— Bill şi Jack o in la r scruce.ţ ă— S-o mai in câteva clipe, a r spuns Dick.ţ ă ăS-a întors şi a intrat iar binişor în cas . La lumina lumin riiă ă

ce se topea şi a focului aproape stins, a v zut c uşa od i eiă ă ă ţ era deschis . S-a îndreptat într-acolo în vârful picioarelor şi aă privit în untru. „Moşulic ” se rezemase de sp tarulă ă ă scaunului şi sfor ia, cu picioarele întinse, cu umerii c zu i şiă ă ţ

100

p l ria tras pe ochi. Al turi, pe un p tuc îngust de lemn,ă ă ă ă ă z cea Johnny, înfofolit într-o p tur din care se vedea numaiă ă ă o fâşioar de frunte şi câteva bucle de p r jilave de sudoare.ă ă Dick Bullen a mai f cut un pas înainte, a şov it şi a privită ă peste um r în camera goal : nici o mişcare. Atunci, cu ună ă gest hot rât şi-a ferit must ile-i uriaşe cu amândou mâinileă ăţ ă şi s-a aplecat deasupra b ie aşului adormit. Dar chiar în clipaă ţ aceea, o pal ş galnic de vânt, cutreierând pe-afar , s-aă ă ă ă repezit pe coş în jos, a înviorat vatra şi a luminat odaia cu o lumin sfruntat , de care Dick a fugit îngrozit şi ruşinat.ă ă

Ceilal i îl aşteptau de mult la r scruce. Doi dintre ei seţ ă r zboiau în bezn cu o matahal diform şi stranie care, peă ă ă ă m sur ce Dick se apropia, c p ta înf işarea unei namile deă ă ă ă ăţ cal cu p rul de un g lbui murdar.ă ă

Era o iap . Destul de hâd la vedere. De la nasu-i romană ă la şoldurile-i ridicate, de la şira arcuit a spin rii, ascunsă ă ă sub b oşenia unei şei mexicane, pân la picioarele groase,ăţ ă epene, osoase, nici urm de gra ie cabalin . În ochii ei peţ ă ţ ă

jum tate orbi, dar pe de-a-ntregul albi şi r ut cioşi, în buza-iă ă ă inferioar ieşit înainte, în culoarea-i neobişnuit nu eraă ă ă nimic altceva decât hidoşenie şi n rav.ă

— Şi acu’, a spus Staples, p zea din dosu’ ei, fra ilor şi tu,ă ţ hop sus! Vezi de-o înşfac întâi de coam şi, ia seama,ă ă prinde scara din stânga iute! Gata!…

A fost o poticneal , o lupt aprig , un salt, bulucealaă ă ă oamenilor, un ropot de copite zbur toare, dou s rituri de-aă ă ă surda care au cutremurat p mântul, jocul pripit şi z ng nitulă ă ă pintenilor, o smuceal înainte şi apoi, glasul lui Dick deă undeva din întuneric.

— S-a f cut!…ă— N-o lua înd r t pe drumu’ de jos decât dac ai zoră ă ă

mare! N-o trage de dârlogi la vale. La cinci suntem la vad. Mergi s n tos! Hai, Jovita!… Dii!…ă ă

O împroşc tur , o scânteie âşnit din marginea drumului,ă ă ţ ă un pocnet în şan ul stâncos şi Dick a disp rut.ţ ă

………………………………………………………………Cânt , o, muz , goana lui Richard Bullen!ă ăCânt , o, muz , b rb ia omului, sfânta n zuin , fapteleă ă ă ăţ ă ţă

101

vitejeşti, ceata de calici lipi i p mântului, însp imânt toareaţ ă ă ă c l torie în goana calului şi cumplitele primejdii aleă ă zbur torului din Simpson’s Bar! Vai mie! Ce gingaş e muzaă ă mea! Ea nu are nimic cu aceast brut dezl n uit , cu acestă ă ă ţ ă s rman c l re cutez tor, iar eu sunt nevoit s -l urm resc înă ă ă ţ ă ă ă proz şi pe jos!…ă

Era ora unu şi nu ajunsese decât la dealul Rattlesnake, fiindc în timpul sta Jovita îi ar tase c l re ului toateă ă ă ă ă ţ metehnele ei şi-şi desf şurase toate n ravurile. De trei ori seă ă poticnise. De dou ori îşi smucise în sus n rile-i romane oă ă dat cu dârlogii şi, împotrivindu-se frâului şi pintenilor,ă gonise ca turbat peste câmpuri. De dou ori s-a ridicat peă ă picioarele dinapoi şi a încercat s -l zvârle pe c l re şi deă ă ă ţ dou ori sprintenul Dick s-a în epenit vârtos în şa, înainte caă ţ iapa s mai dea iar şi din picioarele-i n r vaşe. Şi dup încă ă ă ă ă ă o mil , la poalele unui deal lung, se afla gârla Rattlesnake.ă Dick ştia c acolo era piatra de încercare a dib ciei lui, acoloă ă se va vedea dac poate s -şi duc la îndeplinire faptaă ă ă cutez toare; încruntat şi-a încleştat din ii şi-a înfiptă ţ genunchii în coastele iepii şi a schimbat tactica defensiv înă una straşnic de agresiv . Strunit şi înnebunit , Jovita aă ă ă pornit s coboare panta. Aici, priceputul Richard s-a f cut c-oă ă ine în buiestru, cu mustr ri aspre şi pref cute urlete deţ ă ă

groaz . Cred c e zadarnic s ad ug m c Jovita a rupt-oă ă ă ă ă ă imediat la goan . Şi la ce am mai dest inui oare timpul cât aă ă durat coborârea? Despre isprava aceasta gr iesc cronicileă din Simpson’s Bar. Destul c în clipa urm toare, cel pu ină ă ţ aşa i s-a p rut lui Dick, Jovita împroşca malurile inundate aleă gârlei Rattlesnake. Dup cum se aştepta Dick, imboldulă c p tat o f cuse s treac peste pofta de a se împotrivi şi el,ă ă ă ă ă strângând-o atunci între pulpe pentru o s ritur n zdr van ,ă ă ă ă ă s-a n pustit în mijlocul vârtejului vr jmaş! Câteva clipe deă ă zvârlituri din copite, de goan în vadul apei, de înot şi Dick aă r suflat adânc şi lung pe cel lalt mal…ă ă

Drumul de la gârla Rattlesnake la Muntele Roşu a fost destul de potolit. Fie c baia din gârla Rattlesnake îiă domolise focul n prasnic, fie c muştruluiala ce-o minaseă ă spre gârl îi dovedise înverşunarea şi mai straşnic aă ă

102

c l re ului, dar Jovita nu şi-a mai irosit bun tate de vlag înă ă ţ ă ă înfumur ri deşucheate. S-a mai ridicat o dat în două ă ă picioare, dar aceasta din puterea obişnuin ei, a dat înd r t oţ ă ă dat , dar aceasta din pricina unei case de rug ciuneă ă proasp t vopsite, la r scrucea drumului de ar . Hârtoape,ă ă ţ ă şan uri, gr mezi de pietriş, petice de verdea înmugurit ,ţ ă ţă ă toate piereau sub copitele-i tropotitoare. Jovita începea să asude din greu şi a tuşit uşor o dat sau de dou ori, dar f ră ă ă ă s -i scad de loc puterea sau iu eala. C tre orele două ă ţ ă ă trecuse de Muntele Roşu şi începuse s coboare spreă câmpie. Dup zece minute, surugiul poştalionului rapidă „Pionierul” fu ajuns din urm şi întrecut de un „om c lare peă ă o gloab ”, eveniment destul de însemnat pentru a fiă consemnat. La dou şi jum tate, Dick s-a ridicat în sc ri cuă ă ă un chiot prelung. Prin despic turile norilor sclipeau stele şiă colo, departe, se în l au din câmpie dou turle, b ul unuiă ţ ă ăţ steag şi un şir de ar t ri negre, r zle e… Dick a zorn it dină ă ă ţ ă pinteni şi a plesnit din biciuşc ; Jovita a s rit înainte, iar înă ă clipa urm toare erau în Tuttleville şi tr geau în fa a verandeiă ă ţ de lemn a „Hotelului Tuturor Na iunilor”.ţ

Ceea ce s-a întâmplat în noaptea aceea în Tuttleville nu face neap rat parte din aceast povestire. V pot spuneă ă ă totuşi pe scurt c , dup ce Jovita a fost dat în grij unuiă ă ă ă rândaş somnoros, pe care l-a trântit imediat la p mânt, Dickă a pornit-o, înso it de bufetier, s dea o rait prin oraşulţ ă ă adormit. În câteva localuri şi tripouri mai str luceau încă ă lumini; dar, ocolind aceste locuri, s-au oprit în fa a câtorvaţ pr v lii închise unde, cu b t i st ruitoare în uş şi chem riă ă ă ă ă ă ă cump tate, au sculat pe proprietari din pat şi i-au hot rât s -ă ă ăşi descuie pr v liile şi s arate m rfurile. Uneori au fostă ă ă ă întâmpina i cu sudalme, mai adesea îns cu interes şiţ ă oarecare în elegere pentru nevoile lor, iar convorbirea s-aţ încheiat, f r osebire, cu un p h rel. Gluma asta a încetată ă ă ă numai dup ora trei, când Dick, cu o geant impermeabilă ă ă de cauciuc zvârlit pe umeri, s-a întors la hotel. Dar aici i-aă ieşit în cale „Sânziana”… O „Sânzian ” plin de farmece,ă ă înzorzonat la îmbr c minte, conving toare în vorb şi…ă ă ă ă ă spaniol ca accent! Zadarnic l-a tot poftit ea la „Excelsior”,ă

103

local r u v zut de toat tinere ea alpinist şi dispre uit deă ă ă ţ ă ţ acest fiu al Sierrelor… un dispre îndulcit, în cazul de fa ,ţ ţă printr-un surâs şi prin ultimul s u ban de aur. Pe urmă ă voinicul nostru a s rit în şa şi s-a avântat devale pe stradaă singuratic , apoi mai departe în câmpia şi mai singuratic ,ă ă unde luminile, şirul negru de case, turlele şi b ul steaguluiăţ prinser s se scufunde iar şi s se piard înd r t, departe,ă ă ă ă ă ă departe… Furtuna se potolise, aerul era proasp t şi rece, seă z reau liniile de hotar învecinate, dar trecuse de patru şiă jum tate când Dick a ajuns la casa de rug ciune de laă ă r scrucea de drumuri a inutului. Pentru a ocoli urcuşulă ţ pieptiş, el a luat o cale mai lung şi mai rotit , cu un noroiă ă clisos în care Jovita se înfunda pân la chişi cu fiecareă ţă s ritur . Era o proast preg tire pentru urcuşul ce-o maiă ă ă ă aştepta, de înc cinci mile; proptindu-se îns bine peă ă picioare, Jovita birui panta, cu obişnuita-i înverşunare oarb ,ă aşa c o jum tate de ceas mai târziu, cal şi c l re atingeauă ă ă ă ţ clina lung ce ducea la gârla Rattlesnake. Peste înc oă ă jum tate de ceas, Dick va ajunge chiar la gârl ! A zvârlită ă uşurel h urile pe grumazul iepei, a îndemnat-o voios şi s-aăţ pornit s cânte… Deodat Jovita s-a smucit cu o s ritur ,ă ă ă ă care ar fi zvârlit din şa un c l re mai pu in priceput. I seă ă ţ ţ ag ase de frâu o form omeneasc ce âşnise de pe mal şi,ăţ ă ă ţ în acelaşi timp, se ridicau în drumul ei un alt cal şi un alt c l re topi i în umbr .ă ă ţ ţ ă

— Sus mâinile! a strigat a doua vedenie, cu o înjur tur .ă ăDick a sim it c iapa tremur , se clatin şi se las parcţ ă ă ă ă ă

sub el. Ştia ce însemna asta şi era preg tit:ă— La o parte, Jack Simpson. Te ştiu eu, tâlharul dracului!…

Las -m s trec sau…ă ă ăN-a ispr vit vorba. Jovita s-a ridicat drept în sus cu un saltă

sp imânt tor şi, zvârlind dintr-o singur smuceal a capuluiă ă ă ă ei n struşnic f ptura ag at de z bal , s-a pornit cu oă ă ăţ ă ă ă înverşunare ucigaş asupra piedicii ce-i sta în cale. Oă înjur tur , un foc de pistol, cal şi tâlhar s-au pr v lit în drumă ă ă ă şi, în clipa urm toare, Jovita era cu o sut de metri maiă ă departe. Dar mândre ea de bra drept al c l re ului eiţ ţ ă ă ţ spânzura neputincioas , str puns de un glon …ă ă ă ţ

104

F r s încetineasc goana, el a mutat h urile în mânaă ă ă ă ăţ stâng . Câteva clipe mai târziu a fost silit s se opreasc şiă ă ă s strâng chingile şeii care sl biser de atâta smuceal . Cuă ă ă ă ă mâna schilodit , i-a trebuit, fireşte, câtva timp. Nu se temeaă c va fi urm rit, dar, privind în sus, a v zut c stelele p leauă ă ă ă ă spre r s rit, c piscurile dep rtate pierduser albul loră ă ă ă ă fantomatic şi se profilau acum negre pe cerul mai luminos. Ziua îl ajungea din urm . Atunci, st pânit de un singur gând,ă ă a uitat de durerea din ran şi, înc lecând iar şi, s-a n pustită ă ă ă s geat spre gârla Rattlesnake. Dar r suflarea Jovitei seă ă ă auzea acum t iat de gâfâieli; Dick aluneca în şa, iar cerul,ă ă deasupra, era mai luminos, tot mai luminos…

„ in-te bine, Richard! Goneşte, Jovita! Z boveşte, o, tu,Ţ ă ziu !” Când era aproape s ajung , a sim it o vâjâial înă ă ă ţ ă urechi. Era oare istovit din pricina sângelui pierdut sau ce altceva? … Se sim ea buimac, ame it, în vreme ce gonea peţ ţ deal, devale şi nu mai recunoştea împrejurimile. Luase oare un drum greşit sau era chiar gârla Rattlesnake?…

Da, era gârla… Dar apele clipocinde în care înotase cu câteva ceasuri mai înainte se umflaser de dou ori pe-atâtaă ă şi se rostogoleau acum ca un fluviu n valnic şi vijelios întreă el şi dealul Rattlesnake… Pentru întâia oar în noapteaă aceea, Richard a sim it c -şi pierde cump tul. Apa, munteleţ ă ă şi zorile ce se ar tau îi jucau înaintea ochilor. I-a închis ca s -ă ăşi vin în fire. În r stimpul sta scurt în fa i s-au ivit ca prină ă ă ţă farmec od i a din Simpson’s Bar, cu tat l şi fiul dormind… Aă ţ ă deschis ochii mari şi-a aruncat haina, cizmele, şaua, pistolul şi-a legat vârtos de umeri geanta pre ioas , a strâns eap nţ ă ţ ă coastele goale ale Jovitei cu genunchii lui goi şi s-a pr v lită ă chiuind în apa miloas . De pe malul cel lalt s-a ridicat altă ă strig t lung, când capul unui om şi al unui cal au pornit să ă lupte câteva clipe cu viitoarea apelor, pentru a fi mâna i val-ţvârtej printre copaci dezr d cina i şi cioturi de lemneă ă ţ învârtejite.

……………………………………………………………„Moşulic ” a tres rit şi s-a deşteptat. Focul murise înă ă

vatr ; lumânarea din camera mare pâlpâia în sfeşnic, iar laă uş b tea cineva. A deschis şi s-a dat înd r t cu un ip t înă ă ă ă ţ ă

105

fa a unei ar t ri un om şiroind de ap şi pe jum tate gol,ţ ă ă ă ă care se sprijinea de tocul uşii.

— Dick?— S-s-s-t!... Nu cumva s-a trezit?— Nu, dar ascult , Dick…ă— Gura, m nebunule!… D -mi un pic de rachiu, repede!ă ă„Moşulic ” a zburat şi s-a întors cu o sticl … goal ! Dickă ă ă

ar fi tras o sudalm , dar nu-l mai ineau puterile; s-aă ţ împleticit, s-a prins de iv rul uşii şi a f cut semn celuilalt:ă ă

— E ceva aici în traist , pentru Johnny. Scoate tu… Eu…ă nu mai pot…

„Moşulic ” a scos pachetul şi l-a pus în fa a omului gata să ţ ă se pr buşeasc .ă ă

— Desf -l, hai iute!ă„Moşulic ” l-a desf cut cu degete tremurânde. Erau acoloă ă

câteva juc rii s r c cioase, ieftine, nişte marafeturi, dară ă ă ă str lucind de vopsea şi de zorzoane. Una era spart ; alta, mă ă ă tem, stricat de tot din cauza apei; a treia… vai ie, inim !...ă ţ ă avea o pat cumplit …ă ă

— Nu-i cine ştie ce de capul lor, asta aşa-i, a spus Dick, întristat. Da-i tot ce-am putut face… ia-le, „Moşulic ”, pune-ăle în ciorapii lui şi spune-i… spune-i, ştii… ine-m ,ţ ă „Moşulic ” … „Moşulic ” a sprijinit trupul ce se pr buşea.ă ă ă Spune-i, a urmat Dick, cu un firicel de râs, spune-i c-a venit Moş Cr ciun.ă

Şi chiar aşa: mânjit de noroi, în zdren e, neras şi netuns,ţ cu un bra atârnându-i neputincios într-o parte, Moş Cr ciunţ ă a venit la Simpson’s Bar şi a c zut leşinat pe primul prag.ă Mai apoi au desc lecat încetişor şi zorile Cr ciunului,ă ă mângâind piscurile îndep rtate cu c ldura trandafirie a uneiă ă dragoste adev rate; şi priveau atât de duios peste Simpson’să Bar, încât muntele întreg s-a îmbujorat pân sus, în ceruri,ă de parc ar fi fost surprins f când o fapt bun …ă ă ă ă

106

OMUL DIN SOLANO.

A venit spre mine, din foaierul Operei, într-o pauz şi aveaă o înf işare atât de deosebit , de parc ar fi coborât de peăţ ă ă scen : veşmintele lui, din piese de culori diferite, p reau să ă ă fi fost cump rate şi îmbr cate cu un ceas-dou înainte, faptă ă ă adeverit de eticheta magazinului care-i r m sese prins deă ă ă gulerul vestonului, înştiin ând cam cu sila un publicţ indiferent despre num rul, dimensiunile şi pre ul aceluiă ţ veşmânt. Pantalonii aveau o dung dreapt în lungul fiec ruiă ă ă picior, ca şi cum omul s-ar fi n scut turtit, dar s-ar fiă dezvoltat cu timpul; iar haina mai avea o cut pe şiraă spin rii, ca la figurile pe care copiii le taie din hârtie îndoit .ă ă Aş mai putea ad uga c , din expresia lui, p rea s n-aibă ă ă ă ă habar de toate astea; ar ta a fi om blajin şi, dac falca de josă ă n-ar fi fost cam col uroas , era grozav de neinteresant şi deţ ă oarecare.

— Nu- i aminteşti de mine? mţ i-a spus scurt, în timp ce-mi întindea mâna. Sunt din Solano, în California. Te-am întâlnit acolo în prim vara lui ’57. Eu p zeam oile şi dumneataă ă târnoseai mangalul.

Nu era nici cea mai mic urm de grosol nie voit înă ă ă ă aceste cuvinte. Era dest inuirea unui fapt, care trebuia luată ca atare.

— Te-am oprit doar pentru un lucru, mi-a mai spus după ce ne-am strâns mâna. Te v zui mai adineauri stând în lojaă de colo şi ciripind c-o doamn … o doamn tân r , fâşneaă ă ă ă ţă şi tare frumoas . Nu cumva mi-ai putea spune cum oă cheam ?ă

I-am spus numele unei vestite frumuse i dintr-un oraşţ învecinat, care f cuse s bat în ultima vreme inimile multoră ă ă b rba i din metropol şi care era admirat mai cu osebire deă ţ ă ă Dashboard, tân rul sclipitor şi plin de farmec care se aflaă lâng mine.ă

Omul din Solano a r mas o clip pe gânduri, apoi a zis:ă ă

107

— Vas’ zi c , aşa-a!… sta-i numele!… Atunci, e tot fat-ă Ăaia!

— Ai mai întâlnit-o? L-am întrebat uimit.— P i da-a-a! Mi-a r spuns t r g nat; am întâlnit-o acu’ă ă ă ă ă

vr’o câteva luni. F cea taman o c l torie în California, cuă ă ă nişte prieteni, ş-am v zut-o întâiaşi dat în maşin dincoa’ă ă ă de Reno. Îşi pierduse tichetele de bagaje şi eu i le-am g sit şiă i le-am dat şi ea mi-a mul umit… Socot c-ar fi acu’ lucru’ lţ ă mai nimerit s m duc într-acolo şi s -i aduc aminte…ă ă ă

S-a oprit o clip şi ne-a privit întreb tor.ă ă— Scumpul meu domn, s-a repezit sclipitorul şi

fermec torul Dashboard, dac şov iala domniei-voastreă ă ă provine din cine ştie ce îndoial privitoare la corectitudineaă inutei dumneavoastr , v rog s nici nu v gândi i la asta…ţ ă ă ă ă ţ

E adev rat c tirania obişnuin ei îl sileşte pe prietenulă ă ţ dumneavoastr şi chiar pe mine s ne îmbr c m în chipă ă ă ă fistichiu, dar v asigur c nimic nu poate fi mai distins caă ă modul în care verdele m sliniu al vestonului dumneavoastră ă se topeşte în galbenul delicat al cravatei, sau cum se armonizeaz gri-ul de m rg ritar al pantalonilor cu albastrulă ă ă luminos al vestei, dând o str lucire şi mai grozav l n oiuluiă ă ă ţ cela auriu pe care-l purta i la brâu…ţ

Şi mare mi-a fost uimirea c b rbatul din Solano nu l-aă ă plesnit. S-a uitat la ironicul Dashboard, lung şi nespus de serios, apoi a r spuns liniştit:ă

— Atunci, socot c nu v-ar deranja s m prezenta i?ă ă ă ţTrebuie s spun c , la aceste cuvine, Dashboard a r masă ă ă

cam uluit; s-a st pânit totuşi şi, înclinându-se în batjocur , aă ă luat-o înainte spre loj . Eu mergeam în urma lui şi a omuluiă din Solano.

S-a întâmplat îns ca frumoasa cu pricina s fie o femeieă ă distins – vl star al unei familii distinse – şi a în eles repedeă ă ţ cum st teau lucrurile, din felul cum Dashboard îl prezentaseă pe b rbatul din Solano, f r a-l scuti de zeflemea. Spreă ă ă marea mirare a lui Dashboard, frumoasa fiin a tras unţă scaun mai aproape, l-a poftit pe noul-venit s ia loc şi,ă întorcându-se liniştit cu spatele la Dashboard, s-a apucat să ă vorbeasc cu cel lalt, în fa a s lii str lucitoare şi a sutelor deă ă ţ ă ă

108

binocluri îndreptate spre ea.Aici mi-ar pl cea, de dragul romantismului înaripat, s vă ă ă

spun c omul s-a însufle it şi c a desf şurat cine ştie ceă ţ ă ă calit i pline de farmec, vreun umor deosebit sau oăţ deştept ciune temeinic . Dar adev rul e c era anost şiă ă ă ă prost cum nu se mai poate. N-a avut tot timpul alt subiect de conversa ie decât tichetele pierdute şi orice încercare aţ doamnei de a-l abate a dat greş. În cele din urm , spreă uşurarea tuturora, omul s-a ridicat şi, aplecându-se peste scaunul ei, i-a spus:

— P i, eu cred s r mân p-acilea cât va vreme,ă ă ă ă domnişoar şi cum şi ’mneavoastr şi eu suntem un soi deă ă venetici p-acilea, poate, când s-o mai da vreo pies d-astea,ă o s -mi da i voie…ă ţ

Domnişoara X a r spuns pu in cam gr bit c obliga iile-iă ţ ă ă ă ţ numeroase şi scurta ei şedere în New York nu-i vor îng dui,ă probabil, etc… etc… Celelalte dou doamne îşi ineau batistaă ţ la gur , cu ochii pironi i pe scen , dar omul din Solano aă ţ ă urmat:

— Atunci, dom’şoar , când o fi poate o pies la careă ă merge i, s -mi trimite i la Hotelul Earl r spuns pe adresaţ ă ţ ă asta şi tr gând din buzunar vreo duzin de scrisoriă ă mototolite, a scos plicul gros al uneia şi i l-a înmânat, cu un soi de plec ciune.ă

— Nu m îndoiesc, s-a amestecat nepoftit şolticulă Dashboard, c domnişoara X va merge mâine sear la Balulă ă Carit ii. Biletul cost o nimica toat pentru un bog taşăţ ă ă ă californian care dispune de mijloacele dumneavoastr , iară scopul balului e atât de generos! Nu-ncape îndoial c-o s vă ă ă pute i procura uşor o invita ie…ţ ţ

Domnişoara X şi-a ridicat o clip ochii ei frumoşi spreă Dashboard:

— Fireşte, a spus ea, întorcându-se spre omul din Solano şi cum domnul Dashboard e unul dintre organizatori, iar dumneavoastr sunte i str in aici, sunt sigur c o s vă ţ ă ă ă ă ă trimit un bilet de favoare. Îl cunosc destul de bine peă domnul Dashboard pentru a şti cât e de curtenitor cu str iniiă şi de cavaler…

109

S-a adâncit apoi iar în fotoliu şi şi-a pironit ochii pe scen .ăOmul din Solano a mul umit b rbatului din New York şi,ţ ă

dup ce a strâns mâna tuturor celor din loj , s-a preg tit să ă ă ă plece. Când a ajuns la uş , s-a uitat înapoi la domnişoara X şiă i-a spus:

— A fost unul dintre cele mai ciudate lucruri pe lume, dom’şoar , s g sesc tocma’ eu tichetele alea…ă ă ă

Dar cortina se ridicase, înf işând pe scen gr dina dinăţ ă ă opera „Faust” şi domnişoara X era absorbit de spectacol.ă Omul din Solano a închis grijuliu uşa lojei şi s-a retras. L-am urmat.

A mers t cut pân când a ajuns în foaier, apoi mi-a spus,ă ă ca şi când ar fi continuat o conversa ie început :ţ ă

— E o bomboan de fat … E taman cum îmi place mie…ă ă Ş-o s fie o nevestic pe cinste…ă ă

Mi s-a p rut c v d ivindu-se pericole în fa a omului dină ă ă ţ Solano, aşa c m-am gr bit s -i spun c tân ra era copleşită ă ă ă ă ă de aten ii, c-ar fi putut s -şi ia alesul din cea mai bunţ ă ă societate şi c , în sfârşit, era – pare-se – logodit cuă ă Dashboard.

— Aşa z u! aă r spuns el, liniştit, f r cea mai uşoară ă ă ă umbr de îngrijorare. Ar fi tare curios s nu fie aşa… Da’ă ă socot s-o cârmesc spre otel. Nu iu aşa de mult laţ schel l iala asta… (F cea aluzie la o caden a vestiteiă ă ă ţă cânt re e, ă ţ signora Batti-Batti.) Cât o fi ceasu’?…

Şi-a scos ceasul. Avea un lan atât de lucitor – din tinicheaţ curat – încât nu-mi puteam lua privirea de la el.ă

— Te ui i la ceasu’ sta, a mai spus. E ar tos când îl vezi,ţ ă ă da’ nu prea e bun. Şi totuşi, pre ul a fost 125 dolari în aur.ţ Am pus mâna pe el sus, pe strada Chatham, alalt ieri; îlă vindeau pe nimica, la licita ie.ţ

— Te-au pung şit în chip ruşinos, i-am spus indignat. Ceasă şi lan nu fac mai mult de dou zeci de dolari…ţ ă

— Fac oare cincişp’ce? m-a întrebat grav.— S-ar putea.— Atunci socot c târgu-i cinstit. Vezi, eu le-am spus că ă

sunt californian din Solano şi c n-am la mine nici un fel deă pi ule. Aveam doar trei ţ slugs. Mai i-aduci aminte de ţ slugs!

110

Cum s nu-mi aduc aminte? Să lug-ul era o m rturie r masă ă ă din zile de demult; o moned hexagonal de aur, de dou oriă ă ă şi ceva mai mare decât o pies de aur de dou zeci de dolariă ă şi având o valoare circulatorie de cincizeci de dolari.

— Aşa c eu le-am dat p-alea şi ei mi-au dat ceasu’. Vezi,ă piesele alea le f cusem singur din nişte pilitur din aram şiă ă ă pirit şi le puneam de obicei jos, în fa a b ie ilor, ca oă ţ ă ţ cacialma la pocher. Vezi ’mneata, cum nu erau bani oficiali de stat, nu era nici falsificare! Socot c m-au costat, punândă la b taie timp şi grij , cam cincişp’ce dolari. Aşa c dacă ă ă ă ceasu’ sta face atât, suntem aproape chit, nu?…ă

Cred c începeam s -l în eleg pe omul din Solano şi i-amă ă ţ r spuns c era chit. Şi-a pus iar ceasul în buzunar, s-a jucată ă voios cu lan ul şi a m rturisit:ţ ă

— Într-un fel, te face s pari la mod şi-nst rit, nu?ă ă ăAm fost de aceeaşi p rere.ă— Da’ ce-ai de gând s faci aici? l-am întrebat.ă— Uite, am vr’o şapte sute de dolari bani ghea . M bateţă ă

gându’ c , pân’ s -ncep vreo afacere stabil , s m maiă ă ă ă ă învârtesc şi eu pân Wall Street, cu şmechereli d-astea…

Eram gata s -i atrag luarea-aminte s fie cu mult grij ,ă ă ă ă dar m-am gândit la ceasul lui şi am t cut. Ne-am strânsă mâna şi ne-am desp r it.ă ţ

Câteva zile mai târziu l-am întâlnit pe Broadway. Era îmbr cat cu un alt costum nou-nou , dar mi s-a p rut c v dă ţ ă ă ă o uşoar îmbun t ire în înf işarea lui. Nu se vedeau pe elă ă ăţ ăţ decât numai cinci culori. M-am încredin at îns mai târziu cţ ă ă lucrul fusese cu totul întâmpl tor.ă

L-am întrebat dac a fost la bal. Mi-a r spuns c seă ă ă dusese.

— Fat-aia, ştii, bomboana aia de fat … era şi ea acolo…ă da’ a fost aşa… cam sfioas cu mine… Mi-am cump rată ă costumu’ sta ca s m duc la bal, da’ cheln rii ia m-aă ă ă ă ă înfundat într-o loj şi nu prea avuser m prilej s mai vorbimă ă ă de tichetele alea. Da, fl c u’ la Dashboard a fost grozav deă ă ă politicos. A adus o seam de fan i şi fete în loj s m vaz ,ă ţ ă ă ă ă s-a strâns şi p-al ii în noaptea aia ca s m duc prin Wallţ ă ă ă Street şi la Bursa aia. S-a doua zi a venit la mine şi m-a luat

111

cu el, ş-am b gat în ac iuni d-alea cam cinci sute d dolari,ă ţ ă poate şi mai mult… Vezi, într-un fel am cam luat Bursa pe sus! Ştii, aveam zece ac iuni la „Peacock Copper Mine”, laţ care erai odat secretar.ă

— Dar ac iunile alea nu fac un ban. Întreaga afacere aţ s rit în aer acum zece ani!ă

— Asta aşa-i, poate… dumneata zici aşa!… Da’ vezi c niciă eu nu ştiam mai mult de „Communipaw Central” sau de „Naphta Gaslight Company”, şi-aşa c în. - Am gândit c -i jocă ă cinstit!... Numai c-am câştigat cu ac iunile cump rate ş-amţ ă ieşit din Wall Street cam cu patru sute de dolari mai mult în buzunar. Vezi, pân’ la urm tot a fost un fel de rizic, fiindcă ă ac iunile alea „Peacock” ar putea s se ridice iar într-o zi!...ţ ă

L-am privit drept în fa : avea un chip nespus de senin şiţă de cumsecade. Am început s m simt oarecumă ă însp imântat de omul acesta, sau mai curând de lipsa meaă de în elegere pentru el; şi dup câteva cuvinte, ne-am datţ ă mâna şi ne-am desp r it.ă ţ

Au trecut câteva luni pân l-am v zut iar pe omul dină ă Solano. Când ne-am întâlnit, am aflat c ajunsese membru înă Consiliul de Administra ie al Bursei şi c avea un mic birouţ ă pe Broad Street, unde f cea afaceri frumuşele. Amintindu-miă de prima noapte când l-am întâlnit, l-am întrebat dac o maiă v zuse pe domnişoara X.ă

— P i, a fost ast -var la New Port şi m-am repezit şi euă ă ă acolo pentru o s pt mân .ă ă ă

— Şi ai vorbit cu ea despre tichetele bagajelor?— Nu, mi-a r spuns serios, mi-a dat mandat s cump ră ă ă

nişte ac iuni pentru ea. Vezi ’mneata, pas mite fan ii ia laţ ă ţ ă mod au început s-o cam ia la vale în chestia cu mine, aşa c-ăa pus cunoştin a noastr pe picior cinstit de afaceri. Î i spunţ ă ţ eu, e-o bomboan de i fat , nu alta!… Auzit-ai de accidentu’ă ă care i s-a întâmplat?

Nu auzisem.— Ap i s vezi: ea era cu yachtul şi eu m-am învârtit cuă ă

unul din fan ii ia s cap t şi eu o invita ie. Toat chestiaţ ă ă ă ţ ă fusese aranjat de unul care se zicea c-o s-o ia de nevast .ă ă Ş-apoi, într-o dup -amiaz , un catarg se-nvârte colea, deă ă

112

vijelie, ş-o arunc pe ea peste bord… ilal i aproape c şi-aă Ă ţ ă pierdut capu’… N-ai auzit de-asta? Nu?…

— Nu!Dar am v zut deodat totul cu o imagina ie romantic ,ă ă ţ ă

aureolat de poezie: bietul om, privat prin ciud eniaă ăţ lucrurilor de a-i vorbi despre dragostea lui, g sise, în sfârşit,ă prilejul nimerit şi…

— Era o larm îngrozitoare, a urmat el. Am alergat la pupă ă şi-acolo, la dou zeci de paşi, era f ptur-aia dulce, bomboan-ă ăaia de fat şi… eu…ă

— Ai s rit s-o salvezi, am ad ugat eu repede.ă ă— Nu… mi-a r spuns el, grav. L-am l sat p- l’alt s sar .ă ă ă ă ă

Eu numai m-am uitat!L-am privit uluit.— Nu, a urmat foarte serios, el a fost l de-a s rit, asta eraă ă

treaba lui!… Intra-n îndatoririle lui!… Ia te uit , p i dac m-ă ă ăaş fi dat de-a berbeleaca peste bordu’ cor biei şi-aş fi f cută ă pe nebunu’ şi mi-aş fi pierdut cump tu’ şi pân’ la urm m-aşă ă fi dus la fund, llalt ar fi s rit, fireşte, ş-ar fi salvat-o; şi cumă ă el tot vroia s-o ia de nevast , ap i nu v d unde ar mai fi fostă ă ă locu’ meu în afacerea asta! Da ’mneata nu pricepi c , dacă ă dup ce-ar fi s rit el şi n-ar fi scos-o şi s-ar fi dus el la fund,ă ă eu aş fi avut i mai buni sor i, başca c dânsu’ mai era şiă ţ ă scos din joc!… Dar vezi… ’mneata nu m pricepi şi gândescă c nu m-ai priceput nici în California.ă

— Atunci a salvat-o el?— P i sigur… vezi ’mneata, de ea nici o grij !… Dac n-oă ă ă

salva el, s ream eu… N-avea nici un rost s fac eu treaba lui,ă ă decât dac nu izbutea…ă

Povestea asta a cam stârnit vâlv . Omul din Solano aă ajuns un fel de „cal de b taie” nespus de popular; era poftită la recep ii unde a întâlnit, fireşte, mult lume, pe care altfelţ ă n-ar fi putut-o vedea. S-a mai b gat de seam şi c cei şapteă ă ă sute de dolari ai lui sporiser mereu şi se p rea s -i meargă ă ă ă foarte bine în afaceri.

Anumite ac iuni californiene din zile apuse, pe care leţ v zusem îngropate în mormintele p rin ilor lor, înviaser caă ă ţ ă prin farmec; şi mi-aduc aminte c-am r mas uluit de parc aşă ă

113

fi v zut un strigoi când, cercetând „Cursul Bursei”, am dată peste fa a cadaveric a Societ ii „Dead Beach Mining”ţ ă ăţ ieşind sulemenit şi înzorzonat din coloanele unui cotidiană ă de diminea . În cele din urm au fost destui care au începutţă ă s -l priveasc cu respect sau chiar s -l considere „suspect”ă ă ă pe omul din Solano. Şi b nuielile au culminat cu întâmplareaă de mai jos:

De mult vreme îşi ar tase el dorin a de a face parteă ă ţ dintr-un anumit club „pe cinste” şi fusese poftit, mai degrabă în râs, s viziteze clubul, unde i s-a oferit un şir de distrac iiă ţ hazlii care s-au încheiat cu o partid de c r i. Pe cândă ă ţ coboram sc rile clubului a doua zi diminea în zori, am auzită ţă din întâmplare doi sau trei membri vorbind nervos:

— I-a cur at pe to i!… Trebuie s fi b gat în buzunarăţ ţ ă ă aproape 40.000 de dolari!

— Cine? l-am întrebat.— Omul din Solano!Când s plec, unul din domni – o victim – cunoscut pentruă ă

însuşirile-i de sportiv, a venit dup mine şi, punându-miă mâna pe um r, m-a întrebat:ă

— Spune-mi acum cinstit: ce afaceri învârtea prietenul dumitale în California?

— Era cioban.— Ce?— Cioban. Îşi ducea turmele la p scut pe dealurileă

înmiresmate din Solano.— Ia te uit !… Apoi tot ce pot spune e: duc -se naibii…ă ă

California voastr pastoral !ă ă

114

O ÎNTÂMPLARE DIN FIDDLETOWN.

În 1858, întregul Fiddletown o socotea o femeie foarte frumoas . Lumea îi admira cununa de p r castaniuă ă str lucitor, talia armonioas , tenul care- i lua ochii şi oă ă ţ anume gra ie languroas , care trecea uşor drept noble eţ ă ţ feminin . Se îmbr ca totdeauna aşa cum îi şedea bine şiă ă cum se credea la Fiddletown c ar fi ultima mod . Aveaă ă numai dou cusururi: privit de aproape, unul dintre ochii eiă catifela i se uita pu in cruciş, iar obrazul stâng avea o uşoarţ ţ ă cicatrice, l sat de o pic tur de vitriol din fericire unaă ă ă ă singur dintr-un flacon întreg zvârlit asupra ei din gelozie deă o femeie, cu inten ia de a-i poci fa a frumoas . Dar cândţ ţ ă vreun b rbat se apuca s -i cerceteze ochii, îndeajuns ca să ă ă le observe cusurul, de obicei nu mai era în stare de nici o critic ; ba unii credeau c şi cicatricea de pe obraz d deaă ă ă mai mult farmec zâmbetului ei. Tân rul editor al ziaruluiă local Avalanşa m rturisise în tain c era „o gropi maiă ă ă ţă mare”. Iar colonelul Starbottle îşi adusese pe loc aminte de aluni ele care erau la mod în zilele reginei Anne, „dar maiţ ă ales, dom’le, de cea mai a naibii de frumoas muiere peă care, fi-rar al naibii s fiu, cineva îşi pusese vreodat ochii! Oă ă creol , dom’le din New Orleans… Şi muierea asta avea oă cicatrice o linie ce se-ntindea, s fiu al naibii, de la ochiulă drept la b rbia-i dat naibii! Şi muierea asta te vr jea,ă ă ă dom’le, te înnebunea, dom’le şi- i trimitea sufletu’ la naiba,ţ pe c ile pierzaniei, cu vraja-i dat naibii! Şi într-o zi i-amă ă spus: «îngere, cum naiba de ai cicatricea asta nostim , fir-aiă tu s fii!» Şi mi-a r spuns: «Star, nu e pe lume alt om albă ă c ruia i-aş m rturisi-o, afar de tine, dar mi-am f cut-oă ă ă ă singur , dinadins, a naibii s fiu!»… Astea au fost chiară ă cuvintele ei, dom’le. Crezi, poate, ce naiba, c -i minciun ?…ă ă S fiu al naibii dac nu pun la b taie orice sum vrei şi-o să ă ă ă ă i-o dovedesc, al naibii s fiu!”.ţ ă

Adev rul e c cei mai mul i b rba i din Fiddletown erauă ă ţ ă ţ sau fuseser îndr gosti i de frumoasa femeie. Aproapeă ă ţ

115

jum tate dintre ei credeau c dragostea le era împ rt şit ,ă ă ă ă ă cu excep ia, poate, a propriului ei so . Era singurul despreţ ţ care se ştia c nu-şi ascunde scepticismul.ă

Numele domnului care se bucura de aceast nefericită ă favoare era Tretherick. Divor ase de o so ie minunat ,ţ ţ ă pentru a se însura cu aceast vr jitoare din Fiddletown. Nu-iă ă vorb , divor ase şi ea pentru a se c s tori cu domnulă ţ ă ă Tretherick, dar se spunea c experien a-i de pân atunciă ţ ă f cuse ca divor ul ei s par mai pu in neaşteptat şi maiă ţ ă ă ţ lipsit de sacrificii. N-aş vrea s las s se cread c femeia nuă ă ă ă avea de loc inim , sau c nesocotea înaltele principii morale!ă ă

Un prieten intim de al ei scrisese (cu prilejul celui de al doilea divor ): „Lumea nep s toare nu o în elege înc peţ ă ă ţ ă Clara”; iar colonelul Starbottle spusese pe fa c , „În afarţă ă ă de o singur femeie din parohia Opelousas în Louisiana,ă Clara are mai mult inim decât toat semin ia eiă ă ă ţ laolalt !”… Şi, într-adev r, pu ini au putut citi rândurileă ă ţ acelea intitulate: „Infelissimus” – care începeau astfel: „De ce nu adie nici un chiparos peste aceast frunte?”, ap ruteă ă în Avalanşa sub semn tura „Doamna Clara” f r s simtă ă ă ă ă sub pleoape lacrimi de emo ie; sau s nu-i fi ap rut pe obrajiţ ă ă bujori de indignare în fa a josnicei brutalit i şi a uşurin eiţ ăţ ţ scandaloase a ziarului Dutch Flat Intelligencer, care a amintit, în s pt mâna urm toare, în chip de r spuns laă ă ă ă întrebarea din poezie, caracterul exotic al chiparosului şi totala lui absen din Fiddletown.ţă

Dar tocmai aceast înclinare de a-şi exprima sim minteleă ţă în form metric şi de a le comunica unei lumi nep s toare,ă ă ă ă prin mijlocirea ziarelor, a fost primul lucru care a atras aten ia lui Tretherick. Mai multe poeme zugr vind vibra iileţ ă ţ unui suflet nespus de sensibil în fa a priveliştilor dinţ California, ca şi dorul vag de infinit, pe care sfruntata lipsă de inim a societ ii californiene îl stârnise într-o f ptură ăţ ă ă vis toare» l-au impresionat pe domnul Tretherick, care,ă aflându-se tocmai în drum, între Knight’s Ferry şi Stockton, cu o înc rc tur tras de şase asini, porni s-o caute peă ă ă ă necunoscuta poet . Domnul Tretherick sim ea într-un fel ună ţ soi de nostalgie ascuns în adâncul fiin ei lui şi s-ar putea caă ţ

116

unele cuget ri privind deşert ciunea îndeletnicirii sale –ă ă aproviziona câteva aşez ri miniere cu whisky şi tutun –ă împreun cu restriştea şesului pr fuit pe care-şi mâna deă ă obicei asinii s fi atins vreo strun în unison cu această ă ă femeie sim itoare. Şi astfel, dup o scurt vreme deţ ă ă curtenire amoroas – numai cât a trebuit pentru îndeplinireaă câtorva formalit i legale – c s toria se încheiase, iarăţ ă ă domnul Tretherick îşi adusese sfioasa mireas în Fiddletownă – sau „Fideletown”, cum îi pl cea doamnei, în poemele sale,ă s numeasc oraşul.ă ă

C snicia n-a fost dintre cele mai fericite. N-a trecut anul şiă domnul Tretherick a descoperit c sim mântul pe care-lă ţă nutrise în timpul transporturilor între Stockton şi Knight’s Ferry era altul decât cel pe care-l încerca so ia lui cândţ contempla z rile din California şi propriu-i suflet. Fiind ună b rbat cu o logic şubred , el s-a v zut îndemnat s-oă ă ă ă loveasc , iar ea, desprinzând din aceeaşi premis oă ă concluzie la fel de greşit , s-a sim it împins la un anumită ţ ă grad de necredin . Pe urm , domnul Tretherick a început sţă ă ă bea, iar doamna Tretherick s colaboreze regulat la ziarulă Avalanşa. Era pe vremea când colonelul Starbottle a descoperit o asem nare între versurile doamnei T. şi geniulă poetei eline Sapho; şi el s-a gr bit s-o dezv luie cet eniloră ă ăţ din Fiddletown într-un articol pe dou coloane semnat „A.S.”,ă publicat de asemenea în Avalanşa şi pres rat cu belşug deă citate. Cum Avalanşa nu avea la îndemân o caset cu litereă ă greceşti, editorul a fost silit s reproduc versurileă ă leucadiene cu obişnuitele caractere latine, spre profundul dezgust al colonelului Starbottle şi încântarea f r margini aă ă cet enilor din Fiddletown, care şi-au închipuit c e vorba deăţ ă o imita ie reuşit a dialectului ţ ă choktow, limb pe care seă presupunea c domnul colonel o cunoştea bine, în calitateaă sa de fost rezident al teritoriilor indiene. Şi iat c ziarulă ă Intelligencer a publicat chiar în s pt mâna urm toare, înă ă ă chip de r spuns la poemul doamnei, o parodie trivial , scrisă ă ă înadins de so ia unui şef de s p tori indieni; parodia eraţ ă ă înso it de un str lucit elogiu, semnat „A.S.S.ţ ă ă 13”!

13 Ass – m gar, în limba engleza.ă

117

Urm rile acestei glume au fost înregistrate, pe scurt, într-ăun num r ulterior al ziarului ă Avalanşa:

„Lunea trecut a avut loc în fa a localului ă ţ Eureka o întâlnire nefericit între onorabilul Jackson Flash de la Dutchă Flat Intelligencer şi binecunoscutul colonel Starbottle din localitate. Între cei doi adversari s-au tras dou focuri, f ră ă ă urm ri pentru nici unul dintre ei. Se spune îns c ună ă ă trec tor chinez a primit în coaps , deşi nu-i fuseseră ă ă destinate, cincisprezece alice mari, pornite din flinta cu două evi a colonelului, ceea ce-l va face de azi încolo şi pe „John”ţ

s se fereasc de armele de foc ale omului ă ă melican14. Nu se cunoaşte pricina gâlcevii, deşi se zvoneşte c ar fi vorba deă o doamn . Şoaptele ce pomenesc de o frumoas şiă ă binecunoscut poet , ale c rei medita ii au onorat adeseaă ă ă ţ coloanele ziarului nostru, par s câştige crezare în rândurileă curioşilor.”

În acelaşi timp, atitudinea calm a lui Tretherick în acesteă grele încerc ri a fost pre uit din plin în mahalalele râpoase.ă ţ ă

— Unchiaşu-şi ine firea, a spus un filosof cu cizme lungi.ţ Dac colonelul îl omoar pe Flash, doamna Tretherick eă ă r zbunat ; dac Flash îl împuşc pe colonel, atunci e bine deă ă ă ă Tretherick. Oricum, el tot iese bine!…

În dârdora acestor întâmpl ri delicate, doamna Tretherickă a p r sit într-o zi casa so ului s u şi s-a refugiat la „Hotelulă ă ţ ă Fiddletown”, numai cu ce avea pe ea. A r mas acolo câtevaă s pt mâni, în care timp, trebuie s-o recunoaştem, s-a purtată ă cu cea mai des vârşit cuviin .ă ă ţă

Într-o diminea senin de prim var timpurie, doamnaţă ă ă ă Tretherick a plecat neînso it de la hotel şi a luat-o pe uli aţ ă ţ îngust , spre şirul de pini întuneca i ducând c tre marginileă ţ ă oraşului Fiddletown. La ora aceea matinal , cei câ iva hoinariă ţ îşi vedeau de ale lor, cu gândul la poştalionul care pleca spre Wingdam din cel lalt cap t al str zii, aşa c doamnaă ă ă ă Tretherick a ajuns în mahalalele oraşului f r a atrageă ă aten ia. Acolo a cotit pe un drum care t ia strada principalţ ă ă din Fiddletown şi care era înconjurat de terenuri împ durite.ă Era, fireşte, bulevardul rezervat aristocra iei oraşului, cuţ

14 Pronun ie defectuoas pentru „american”, specific chinezilor. ţ ă ă

118

locuin e pu ine, preten ioase, neîmpestri ate cu pr v lii.ţ ţ ţ ţ ă ă Acolo o aştepta colonelul Starbottle.

Galantul colonel nu prea se sim ea la largul lui, cu toate cţ ă purta costumul bombastic ce-l deosebea de ceilal i, cu toateţ c vestonul îi era bine încheiat în nasturi, cizmele bineă strânse pe pulpe, iar bastonul atârnat de bra se leg na înţ ă voie. Doamna Tretherick a binevoit s -i acorde un surâsă gra ios şi o str fulgerare a ochilor ei periculoşi, în timp ceţ ă colonelul pornea al turi de ea, tuşind cam stânjenit şi p şindă ă pu in cam an oş.ţ ţ ţ

— Spa iul e liber, i-a spus colonelul. Tretherick e la Dutchţ Flat la un chef; acas nu-i nimeni, în afar de servitorulă ă chinez şi nu trebuie s te temi de ceva din partea lui. Eu, aă urmat el umflându-şi uşor pieptul şi punându-şi în pericol nasturii, voi avea grij s - i po i ridica lucrurile ce- i apar in.ă ă ţ ţ ţ ţ

— Vai, e atât de dr gu din partea dumitale şi atât deă ţ dezinteresat, s-a sclifosit doamna în timp ce mergeau. Şi e atât de pl cut s dai de cineva cu suflet, cineva de care s teă ă ă sim i aproape, într-o societate în sprit şi f r inim ca aţ ă ă ă ă ă noastr !...ă

Şi doamna şi-a coborât ochii, dar nu înainte de a-şi fi aruncat vraja lor atotputernic asupra înso itorului ei.ă ţ

— Da, desigur, f r îndoial , a r spuns colonelulă ă ă ă furişându-şi nervos privirea de-a lungul str zii.ă

B gând îns de seam c nu se z rea ipenie, s-a pornită ă ă ă ă ţ de îndat s -i dezv luie doamnei Tretherick c mareaă ă ă ă pacoste a vie ii lui fusese, într-adev r, faptul de a avea preaţ ă mult suflet. C multe femei – fiind un cavaler, i se va ierta,ă desigur, dac nu d dea nume – c multe femei frumoaseă ă ă c utaser adesea societatea lui… „dar fiind deficitare,ă ă doamn , cu totul deficitare sub acest raport”…, el nu leă putuse r spunde în acelaşi fel. Când îns dou fiin e atât deă ă ă ţ apropiate – dispre uind deopotriv piedicile murdare ale uneiţ ă lumi josnice, vulgare, ca şi constrângerile conven ionale aleţ unei societ i ipocrite – când dou suflete atât de potrivite s-ăţ ăau întâlnit şi s-au contopit într-o îngem nare poetic , atunci,ă ă atunci… dar zicând acestea, verva colonelului, care fusese remarcabil datorit câtorva pic turi de whisky, a început să ă ă ă

119

se-ncâlceasc … Vorbele aproape nu se mai auzeau, iar deă legat între ele nici gând!… Poate c doamna Tretherick maiă ascultase şi înainte astfel de lucruri, aşa c ar fi putut să ă umple lacunele… Totuşi obrazul ei din partea unde se afla colonelul a r mas virginal şi rumen de sfial , pân au ajunsă ă ă la destina ie.ţ

Era o vil mic şi frumoas , proasp t vopsit în culoriă ă ă ă ă deschise, care se în l a în mijlocul pinilor; şirul copacilor dină ţ fa fusese r rit pentru a l sa liber locul pe care fuseseţă ă ă ridicat . În lumina vie şi în t cerea grea din jur, casa p reaă ă ă nou şi nelocuit , ca şi când dulgherii şi zugravii abia ar fiă ă p r sit-o. Departe, la cel lalt cap t, un servitor chinez s paă ă ă ă ă domol; alt semn nu mai era c vila ar fi fost locuit . Aşa cumă ă spusese colonelul, „spa iul” era într-adev r „liber”. Doamnaţ ă Tretherick s-a oprit la poart . Colonelul ar fi intrat cu eaă împreun , dar a fost oprit de un gest:ă

— Vino dup mine peste câteva ore şi toate or s fieă ă împachetate, i-a spus zâmbind şi întinzându-i mâna.

Colonelul i-a luat-o şi i-a strâns-o cu mult înfocare. S-ară putea ca strângerea de mân s -i fi fost uşor înapoiat , c ciă ă ă ă curtenitorul colonel s-a sim it îndemnat s -şi umfle pieptul şiţ ă s-o porneasc an oş înapoi, atât cât i-o îng duiau cizmeleă ţ ţ ă cu bombeu şi tocuri înalte. Dup ce a plecat, doamnaă Tretherick a deschis uşa, a stat o clip s asculte în holulă ă pustiu, apoi s-a repezit în goan sus pe sc ri, spre ceea ceă ă fusese odat camera ei.ă

Acolo, toate erau neschimbate ca în noaptea când p r sise casa. Pe masa ei de toalet se afla cutia de p l rii,ă ă ă ă ă aşa cum îşi amintea c-o l sase când scosese din untruă ă c ciuli a. Pe c min era m nuşa pe care în fuga ei o uitase.ă ţ ă ă Cele dou sertare de jos ale biroului st teau pe jum tateă ă ă deschise – uitase s le împing la loc – iar pe marmura deă ă deasupra, agrafa pentru şal şi o manşet murdar . Nu pot să ă ă ştiu dac au mai n p dit-o şi alte amintiri, dar a p lită ă ă ă deodat alb ca varul, s-a cutremurat şi a ascultat cu inimaă ă zvâcnind şi cu mâna pe iv rul uşii. Apoi s-a îndreptat spreă oglind şi, pe jum tate însp imântat , pe jum tate curioas ,ă ă ă ă ă ă degetele ei au ridicat şuvi ele de p r auriu deasupraţ ă

120

urechiuşei trandafirii, pân au dat de o cicatrice urât , peă ă jum tate vindecat . A intuit-o cu privirea, mişcându-şi capulă ă ţ frumos în sus şi-n jos ca s cad mai bine lumina, pân cândă ă ă jocul uşor cruciş al ochilor ei catifela i a început s seţ ă accentueze, într-adev r prea tare! Atunci s-a dat la o parte,ă cu un hohot uşor, nere inut şi a fugit spre dulapul undeţ atârnau rochiile ei scumpe. Le-a cercetat la repezeal şi,ă neg sind pe cuierul obişnuit una de m tase neagr la careă ă ă inea îndeosebi, a sim it c-o las puterile. Dar a descoperit-oţ ţ ă

în clipa urm toare pe un geamantan unde chiar ea oă aruncase şi atunci s-a sim it pentru întâia oar înfioratţ ă ă pân -n adânc, de un sim mânt de recunoştin pentru fiin aă ţă ţă ţ divin , ce-i ocroteşte pe cei p r si i! Apoi, cu tot timpul careă ă ă ţ o zorea, nu a putut rezista ispitei de a vedea în oglind cumă îi vine o panglic viorie pe rochia ce-o purta. Deodat , îns , aă ă ă auzit un glas de copil, aproape de ea şi s-a oprit. Glasul de copil a repetat:

— Tu eşti m mica mea?ăDoamna Tretherick s-a întors iute într-acolo. În pragul uşii

st tea o feti de vreo şase-şapte anişori. Rochia copileiă ţă fusese cândva frumoas , dar acum era ferfeni şi murdar ,ă ţă ă iar p rul de-un roşu-aprins îi c dea pe frunte într-un chip şiă ă serios şi comic. Cu toate acestea, feti a era o f râmiţ ă ţă pitoreasc ; prin sfiala-i copil reasc str b tea aerul deă ă ă ă ă independen pe care-l au uneori copiii l sa i mult vremeţă ă ţ ă singuri. inea sub bra o p puş de cârpe, f cut pesemneŢ ţ ă ă ă ă de ea şi aproape cât ea de mare o p puş cu un cap cilindrică ă şi tr s turile trase grosolan cu un c rbune. Un şal lung,ă ă ă apar inând desigur unei persoane mari, c dea de pe umeriiţ ă feti ei şi m tura podeaua. Apari ia aceasta nu a umplut deţ ă ţ bucurie inima doamnei Tretherick; poate c nici nu preaă avea sim ul umorului şi când copilul, stând înc în pragulţ ă uşii, a întrebat din nou: „Tu eşti m mica mea?” ea a r spunsă ă t ios:ă

— Nu, nu sunt eu şi a aruncat o privire aspr nepoftitei.ăCopilul s-a tras un pas înd r t, apoi, c p tând curaj o dată ă ă ă ă

cu distan a, i-a spus într-un grai încânt tor de scâlciat:ţ ă— Peac atun i! De e nu pe i d-ai i? …ă ţ ţ ţ ţ

121

Doamna Tretherick îşi pironise ochii pe şal. L-a smuls dintr-o mişcare de pe umerii copilului şi s-a r stit mânioas :ă ă

— Cum de ai îndr znit s -mi iei lucrurile, copil r u ce eşti?ă ă ă— E-al t u? Atun i tu eşti m mica mea!… Sigul c da!… Tuă ţ ă ă

eşti m mica! A urmat vesel şi, înainte ca doamnaă ă Tretherick s-o poat împiedica şi-a zvârlit p puşa şi, apucândă ă cu amândou mâinile fusta femeii, a început s op ie în susă ă ţ ă şi-n jos pe dinaintea ei.

— Cum te cheam , feti o? aă ţ întrebat-o rece doamna Tretherick, luându-i mâinile mici şi nu prea curate de pe rochia ei.

— Tarry.— Tarry?— Da… Tarry… Tarolina!— Carolina?— Da! Tarolina Tretherick!— Al cui copil eşti tu? a întrebat-o doamna Tretherick şi

mai rece înc , încercând s -şi în buşe o team crescând .ă ă ă ă ă— P i, a ta! a r spuns micu a râzând. Sunt feti a ta. Tuă ă ţ ţ

eşti m mica mea, m mica mea nou … nu ştii c m micaă ă ă ă ă mea veche a pecat şi nu mai vine ’napoi de loc?… Eu nu mai stau cu m mica mea veche. Stau cu tine şi cu t ticu.ă ă

— De când eşti aici? a mai întrebat r stit doamnaă Tretherick.

— Cled c … tei zile, a r spuns Carry, gânditoare.ă ă— Crezi! Adic nu ştii? aă repezit-o doamna Tretherick,

dispre uitoare. Dar de unde ai venit aici?ţLa acest interogatoriu aspru, buza feti ei a început sţ ă

tremure. Cu mari sfor ri şi o înghi itur în sec a r spuns totţă ţ ă ă ce ştia:

— T ticu… t ticu a venit şi m-a luat… de la missă ă Simmons… din Saclamento, s pt mâna tecut …ă ă ă

— S pt mâna trecut ? P i adineauri spuneai c de treiă ă ă ă ă zile, i-a întors-o necru tor doamna Tretherick.ţă

— Cled c de o lun , a ciripit Carry, prins deodat într-ună ă ă ă adev rat vârtej de z p ceal şi neputin .ă ă ă ă ţă

— Nici nu ştii ce vorbeşt!… s-a r stit indignat doamnaă ă Tretherick, abia inându-se s nu zgâl âie mica f ptur dinţ ă ţ ă ă

122

fa a ei, ca s -i scoat adev rul cu de-a sila.ţ ă ă ăDar c pşorul cu p ru-n fl c ri a disp rut deodat în cuteleă ă ă ă ă ă

rochiei doamnei Tretherick, ca şi când ar fi vrut s stingă ă acolo focul cel roşu.

— Ei, acum las smiorc ielile, a spuse doamna Tretherick,ă ă smulgându-şi rochia din îmbr işarea jilav a copilului şiăţ ă sim indu-se groaznic de stingherit . Şterge- i fa a, fugi de-ţ ă ţ ţaici şi las -m -n pace!… Stai, a urmat ea în timp ce Carryă ă d dea s plece, unde e t ticul t u?ă ă ă ă

— A pecat şi el… E bolnav… A pecat de… a şov it ea, deă dou -tei zile…ă

— Şi cine are grij de tine, feti o? a urmat doamnaă ţ Tretherick, privind-o cercet tor.ă

— John, chinezu’. Eu m -mbac singul şi John fa eă ă ţ patulile…

— Bine! Acum şterge-o de aici. Şi, a ad ugat doamnaă Tretherick amintindu-şi scopul venirii ei, poart -te frumos şiă nu m deranja. Stai, unde te duci? a mai întrebat-o, în timpă ce feti a începuse a urca sc rile, târând de un pr p dit deţ ă ă ă picior p puşa cea lung .ă ă

— Pec sus s m zoc, s fiu tuminte şi s nu sup l peă ă ă ă ă mama…

— Eu nu-s maic -ta, a strigat doamna Tretherick şi a intrată repede în dormitor, trântind uşa în urma ei.

Acolo, a tras un cuf r mare din c mara de al turi şi s-aă ă ă apucat încruntat s -şi împacheteze lucrurile, cu mişc riă ă ă repezi şi nervoase. Şi-a sfâşiat rochia cea mai bun când aă scos-o de pe cuierul pe care atârna şi-a zgâriat de dou oriă mâinile pufoase într-un ac ascuns. Şi tot timpul se gândea revoltat la ce se petrecuse în ultimele clipe. Îşi spunea că ă abia acum în elege ea totul: Tretherick trimisese dupţ ă copilul primei lui so ii – un copil de care nu p ruse a seţ ă interesa vreodat – numai ca s-o jigneasc pe ea… ca s-oă ă înlocuiasc … F r îndoial c prima so ie va veni şi eaă ă ă ă ă ţ curând, sau poate c o mai fi fost şi o alta… P rul roşu, nuă ă roşcovan, ci roşu… desigur c feti a… Carolina asta…ă ţ sem na cu maic -sa şi dac lucrurile stau astfel… femeiaă ă ă aceea numai frumoas nu era!… Sau poate c toateă ă

123

fuseser rânduite anume – copila cu p rul roşu, leit maic -ă ă ăsa, fusese inut la îndemân , în Sacramento, pentru a puteaţ ă ă fi adus oricând! Îşi amintea de vizitele lui la Sacramento…ă pentru afaceri, spunea el!… Poate c . Acolo… ba spirit înă care se g sea, doamna Tretherick prefera s -şi închipuie că ă ă fosta lui so ie era acolo! Îşi d dea vag seama c încerca unţ ă ă soi de mul umire în exagerarea b nuielilor ei. Desigur, nici oţ ă femeie pe lume nu fusese jignit cu atâta neruşinare!… Îşiă schi în minte propria ei pl smuire: st tea, într-un apus deţă ă ă soare, singur , p r sit , printre coloanele unui templu înă ă ă ă ruine, într-o atitudine melancolic , dar gra ioas … şi-nă ţ ă timpul sta so ul ei gonea într-un landou somptuos cu patruă ţ cai, al turi de o femeie cu p rul roşu…ă ă

Aşezat pe cuf rul pe care tocmai îl închisese, îşi imaginaă ă fragmente dintr-un poem tragic, în care erau zugr viteă propriile-i suferin e; se închipuia pribegind singur înţ ă veşminte ponosite, dând de so ul ei şi de „o alta” care seţ l f ia în m t suri şi briliante!… Se mai vedea murind deă ă ă ă tuberculoz din pricina necazurilor – o epav frumoas şiă ă ă fascinant înc , pe care o contemplau pân la adora ieă ă ă ţ editorul Avalanşei şi colonelul Starbottle!… Dar unde se afla oare colonelul Starbottle în timpul sta?… De ce nu venea?…ă El, cel pu in, o în elegea!… El! Şi doamna Tretherick izbucniţ ţ într-un râs uşor, nere inut, aşa cum râsese cu câtva timpţ înainte, apoi p ru deodat îngândurat , cum nu fusese cuă ă ă câtva timp înainte…

„Şi dr cuşorul cela cu p r roşu, ce f cea oare? De ce nuă ă ă se auzea nimic?”

Doamna a deschis binişor uşa şi a ascultat. I s-a p rut că ă aude, pe lâng mul imea de mici zgomote – trosniturile şiă ţ pârâiturile unei case pustii – un firicel de glas cântând în înc perea de deasupra. Acolo era, dup câte ştia, oă ă mansard deschis ce fusese folosit drept c mar .ă ă ă ă ă Sim indu-se cam vinovat , a urcat tiptil scara şi, împingândţ ă uşa întredeschis , a privit în untru.ă ă

De-a curmezişul mansardei lungi, cu bârne joase, se strecura printr-o singur ferestruic o raz pieziş de soareă ă ă ă în care jucau firicele de praf, luminând doar pe jum tateă

124

înc perea goal şi mohorât . În raza aceea de soare a v zută ă ă ă str lucind p rul copilei, încununat parc de un nimb roşu,ă ă ă aşa cum şedea micu a pe podea, cu p puşa-i uriaş în poal .ţ ă ă ă Feti a p rea c vorbeşte p puşii şi nu i-a trebuit mult timpţ ă ă ă doamnei Tretherick s în eleag c micu a repeta tot ceă ţ ă ă ţ vorbiser ele cu o jum tate de ceas înainte. Copila îşiă ă d sc lea aspru p puşa, cerându-i am nunte despre durataă ă ă ă şederii ei acolo, certând-o pentru c uitase m sura timpului.ă ă O imita pe doamna Tretherick straşnic de bine, iar convorbirea era o reproducere aproape vorb cu vorb , cu oă ă singur excep ie: dup ce înştiin ase p puşa c ea nu eraă ţ ă ţ ă ă mama ei, ad ugase la sfârşit, emo ionat : dac o s fieă ţ ă ă ă „tuminte”, „foalte tuminte”, poate c-o s fie mama ei şi o s-oă iubeasc „foalte mult”!...ă

Am mai spus, cred, în cursul povestirii c doamnaă Tretherick nu prea avea sim ul umorului. Poate c dinţ ă aceast pricin , scena de mai sus a impresionat-o grozav deă ă nepl cut, iar sfârşitul a f cut s i se urce sângele în obraz.ă ă ă Mai era înc ceva neînchipuit de straniu în situa ia aceea:ă ţ înc perea pustie, f r nici o mobil , lumina chioar , p puşaă ă ă ă ă ă diform ale c rei dimensiuni p reau s împrumute oă ă ă ă semnifica ie patetic mu eniei ei şi o singur f râm deţ ă ţ ă ă ă f ptur vie, strâns în sine. Şi toate acestea au impresionat,ă ă ă mai mult sau mai pu in adine, sensibilitatea oarecum poeticţ ă a femeii. Întrucât i-ar fi fost cu neputin s nu-şi dea frâuţă ă liber imagina iei, în timp ce st tea acolo începu s seţ ă ă gândeasc la un poem admirabil care s-ar putea scrie cuă acel material, dac înc perea ar fi fost ceva maiă ă întunecoas , copilul mai singur şi, hai s zicem, lângă ă ă mam -sa moart pe catafalc şi cu vântul urlând bezmetic!…ă ă Dar a auzit deodat paşi la uşa de jos şi a recunoscută bastonul colonelului, cu ritmu-i obişnuit; atunci a luat-o repede pe sc ri şi l-a întâlnit pe colonel în hol. Acolo i-aă împuiat urechile bietului om uluit cu descrierea exagerat aă celor descoperite şi i-a mai înşirat indignat şi nedrept ileă ăţ îndurate:

— S nu-mi spui c totul n-a fost aranjat dinainte, pentruă ă c eu ştiu c e aşa! I-a spus aproape ipând. Şi închipuie- i, aă ă ţ ţ

125

mai ad ugat, lipsa de suflet a nenorocitului… S -şi laseă ă copilul aici, singur, în felul sta!ă

— Ei, ruşinea naibii! a bâlbâit colonelul, f r s aib habară ă ă ă despre ce era vorba.

De fapt, cum nu era de loc în stare s priceap tulburareaă ă femeii, atât cât o cunoştea el, team mi-e c i se citeaă ă aiureala pe fa mai tare decât ar fi dorit-o. S-a bâlbâit şi-aţă umflat pieptul, a privit grav, curtenitor, duios, dar ca picat din cer. O clip , doamna Tretherick s-a întrebat plictisit ,ă ă dac ar putea exista o fiin cu care s aib o perfectă ţă ă ă ă afinitate de sim ire.ţ

— Ce s mai vorbim! să -a r stit deodat doamnaă ă Tretherick, în chip de r spuns la o bâiguial încâlcit de-aă ă ă colonelului şi şi-a smuls mâna din strânsoarea arz toare aă acestui om înfl c rat şi inimos. Ce s mai vorbim, eu, una,ă ă ă m-am hot rât: po i trimite dup cuf rul meu cât de curând,ă ţ ă ă dar eu r mân aici, ca s -l înfrunt pe individ, cu dovadaă ă josniciei lui!… O s -l pun fa în fa cu infamia lui!ă ţă ţă

Nu ştiu dac domnul colonel Starbottle a pricepută îndeajuns dovada strig toare a necredin ei lui Tretherick sauă ţ a mârş viei pe care şi-o îng duise aducându-l, în v zul lumii,ă ă ă pe propriul s u copil, în propria sa locuin . Îşi d dea însă ţă ă ă oarecum seama de un soi de piedic neprev zut în caleaă ă ă împlinirii dorului ne rmurit al fiin ei sale sentimentale… Dar,ţă ţ înainte de a putea scoate vreun cuvânt, Carry se şi ivise în capul sc rii, sus, deasupra lor, privind sfioas şi totuşi camă ă dojenitor perechea.

— Na, vezi-o!… zise doamna Tretherick, tulburat .ăÎn momente de mare emo ie, fie c le exprima în versuriţ ă

sau în proz , ea se ridica deasupra grijii privitoare la formeleă stilistice.

— Ah!… exclam colonelul, luându-şi deodat un aeră ă p rintesc, vesel şi dr g stos, vizibil fals şi afectat. Ce fetiă ă ă ţă dr gu , ce feti dr gu !… Bun ziua, mititico!… Ce maiă ţă ţă ă ţă ă faci?… Cum merge, bine?… Î i merge bine, nu-i aşa, fetiţ ţă frumoas ?ă

Prima mişcare a colonelului a fost s -şi umfle pieptul şi s -ă ăşi legene bastonul, pân i-a venit deodat în minte c toateă ă ă

126

astea ar putea s n-aib nici un rost cu un copil de şase-ă ăşapte anişori. Carry n-a b gat îns de seam acesteă ă ă dr g l şenii şi l-a dezam git şi mai tare pe galantul colonel,ă ă ă ă când a fugit spre doamna Tretherick şi s-a pitit, ca pentru a g si ocrotire, în faldurile rochiei acesteia. Cu toate astea,ă colonelul nu s-a dat b tut. L sându-se pe spate într-oă ă atitudine de mare admira ie, s-a ar tat impresionat deţ ă minunata lor asem nare cu „Madona şi copilul”. Doamnaă Tretherick a schi at un zâmbet silit, dar n-a împins-o peţ Carry ca mai înainte. Şi, dup ce au t cut stânjeni i o clip ,ă ă ţ ă ea i-a spus în şoapt , ar tând cu în eles spre copil:ă ă ţ

— Pleac acum!ă S nu mai vii aici, dar aşteapt -m laă ă ă noapte la hotel.

Apoi i-a întins mâna. Colonelul s-a înclinat curtenitor şi, sco ându-şi p l ria, s-a f cut nev zut.ţ ă ă ă ă

— Crezi, a întrebat doamna Tretherick, încurcat şi roşieă ca para focului, privind în jos la buclele înfl c rate ce ieşeauă ă din cutele rochiei, crezi c-o s fii „tuminte” dac o s - i dauă ă ă ţ voie s r mâi aici şi s stai cu mine?ă ă ă

— Şi-o s m laşi s - i spun m mico? a întrebat Carry, cuă ă ă ţ ă ochii la ea.

— Şi-o s te las s -mi spui m mico, a încuviin at doamnaă ă ă ţ Tretherick, râzând stânjenit .ă

— Da! i-a r spuns pe dat Carry.ă ăAu intrat amândou din nou în dormitor. Carry a z rită ă

numaidecât cuf rul.ă— O s te du i iar, m mico? A urmat copilul, cu o privireă ţ ă

fugar , neliniştit şi cu mâinile ag ate de rochia ei.ă ă ăţ— Nu, nu-u-u, i-a r spuns doamna Tretherick, cu ochiiă

afar pe fereastr .ă ă— Tu numai te zo i c pe i depalte, s-a dumirit Carry,ţ ă ţ

râzând. Da’ pot s m zoc şi eu?ă ăDoamna Tretherick i-a dat voie. Carry a zburat în

înc perea al turat , de unde s-a întors repede târând ună ă ă cuf raş, în care s-a pornit s -şi împacheteze serioasă ă ă lucruşoarele; cealalt a b gat de seam c nu prea avea ceă ă ă ă pune în untru. O întrebare-dou cu privire la h inu e auă ă ă ţ adus alte r spunsuri ale copilului, aşa c numai dup câtevaă ă ă

127

minute doamna Tretherick îi cunoştea întreaga poveste a vie ii. Dar ca s ajung aici, a trebuit în timpul celor maiţ ă ă intime m rturisiri s-o ia pe Carry în poal . Şi au r mas astfelă ă ă mult vreme dup ce femeia încetase parc a dori s afleă ă ă ă dest inuirile feti ei şi, cufundat în gânduri, a l sat-o peă ţ ă ă copil s p l vr geasc aşa, în voie, în timp ce-şi treceaă ă ă ă ă ă degetele prin buclele-i ruginii.

— M mico, nu m ii bine, i-a spus Carry pân la urm ,ă ă ţ ă ă dup una sau dou suceli neizbutite.ă ă

— Dar cum s te in? aă ţ întrebat-o doamna Tretherick râzând, pe jum tate vesel , pe jum tate încurcat .ă ă ă ă

— Aşa, i-a ar tat Carry aşezându-se bine, cu un bra înă ţ jurul gâtului şi cu obr jorul pe sânul doamnei Tretherick. Uiteă aşa!…

Dup ce mai întâi s-a cuib rit bine, ca un pui de animal, aă ă închis ochii s doarm . Timp de câteva minute femeia aă ă r mas t cut , abia îndr znind s respire în pozi ia aceeaă ă ă ă ă ţ nefireasc . Apoi, fie din pricina îmbr iş rii calde sau cineă ăţ ă ştie de ce, un gând s-a pornit deodat s-o fr mânte. Aă ă început prin a-şi aminti de o durere veche pe care o uitase, de o spaim veche pe care inuse cu tot dinadinsul s-oă ţ înl ture în to i anii aceia. Îşi amintea zile de boal şi îndoial ,ă ţ ă ă zile de team copleşitoare, zile de preg tire pentru ceva ceă ă trebuia împiedicat – care a şi fost împiedicat, cu o sfâşiere şi o fric neînchipuite… Se gândea la o via care ar fi putut să ţă ă fie – nu îndr znea s spun c şi fusese – şi r mânea uimit !ă ă ă ă ă ă… Trecuser de atunci şase ani; dac ar fi tr it, ar fi fostă ă ă acum cam cât Carry de mare. Bra ele care se încol ceauţ ă moale în jurul copilului adormit au prins s tremure,ă r spunzând îmbr iş rii. Apoi îndemnul acela l untric aă ăţ ă ă izbucnit şi femeia, cu un geam t pe jum tate plâns, peă ă jum tate suspin şi-a zvârlit bra ele şi a înfundat trupulă ţ copilului adormit, adânc, adânc la sânul ei, adânc, tot mai adânc, vrând parc s -l ascund în groapa s pat acolo cuă ă ă ă ă ani în urm . Apoi vârtejul ce o zguduise a trecut şi-apoi… vaiă şi amar de ochii ei!… Ploaia! O pic tur -dou c zur peă ă ă ă ă buclele feti ei, care s-a mişcat încet în somn. Dar femeia aţ mângâiat-o iar şi – era atât de uşor s-o fac acum – şi auă ă

128

r mas acolo liniştite, netulburate, de parc f ceau una cuă ă ă casa p r sit şi t cut , cu razele de soare topindu-se pe-ă ă ă ă ăncetul, cu toat atmosfera de singur tate şi pustiu – ună ă pustiu ce n-avea îns nimic din izul b trâne ii, al dec deriiă ă ţ ă sau desper rii.ă

…………………………………………………………………În noaptea ceea colonelul Starbottle a aşteptat zadarnic la

„Hotelul Fiddletown”. Iar în diminea a urm toare, cândţ ă domnul Tretherick s-a întors acas , a g sit locuin a goal -ă ă ţ ăgolu , în afar doar de fire de colb şi raze de soare.ţă ă

Când s-a r spândit vestea c doamna Tretherick fugiseă ă luând cu ea şi pe feti a domnului Tretherick, în Fiddletown s-ţa stârnit zarv mare şi au prins s circule p reri foarteă ă ă diferite. Ziarul Dutch Flat Intelligencer a descris cu aceeaşi libertate şi, pare-se, aceeaşi înverşunare cu care criticase odinioar poezia „r pirea cu sila” a copilului. Întreg sexulă ă feminin şi poate şi câ iva din sexul opus, ale c ror calit iţ ă ăţ masculine nu fuseser pare-se apreciate, au împ rt şit întruă ă ă totul p rerea ziarului mai sus pomenit. Dar cei mai mul i n-ă ţau prins tâlcul moral. Aflaser doar c doamna Tretherick îşiă ă luase t lp şi a papuceilor ei delica i şi o ştersese dină ă ţ ţ Fiddletown. Şi deplângeau, mai mult decât jignirea adus ,ă pierderea frumoasei fugare. Nu recunoşteau nici m car că ă Tretherick era un so ultragiat şi un tat nemângâiat şiţ ă mergeau atât de departe, încât se îndoiau în chip public de sinceritatea durerii lui. Cât despre colonelul Starbottle, trebuie s spunem c i s-a ar tat o comp timire cam cuă ă ă ă dou t işuri; acest b rbat de seam era copleşit prin baruri,ă ă ă ă cârciumi şi alte localuri, îndeobşte nepotrivite pentru desf şurarea sentimentelor, de m rturia unei simpatiiă ă stânjenitoare.

— O fost totd’una o fâşnea , dom’le colonel, i-a spus într-ţăo zi un binevoitor care p rea c -i împ rt şeşte necazul, fiindă ă ă ă gata-gata s-o şi dovedeasc . Îi, adic telea, natural c-aă ă zbughit-o într-o zi şi-a mânat valvârtej şi pe mânzocu’ laă mititelu … da’ c i-a f cut-oţ ă ţ ă ’mneatale, dom’le colonel, că i-a f cut-o ţ ă ’mneatale, asta m-a dat gata! Şi mai zic unii că

te-ai tot învârtit în juru’ otelului toat nopticica şi-ai patrulată

129

p coridoare şi te-ai foit p sc ri în sus şi-n jos şi-ai f cută ă ă ă înconjuru’ pie ii şi toate astea… p gratis!ţ ă

A mai fost şi alt f ptur m rinimoas , care l-a comp timită ă ă ă ă ă şi a turnat cu duhul blânde ii alt ulei şi alt vin pe r nileţ ă colonelului:

— B ie ii de p-aci au scornit cum c doamna Tretherick v-ă ţ ăa convins s -i duce i cuf ru’ şi pe copilaşu’ cela d-acas pân’ă ţ ă ă la birou’ poştalionului şi c l de-a plecat cu ea v-a mul umită ă ţ şi v-a dat şi vreo doi pitaci şi-a zis c i-a pl cut dă ă ă ’mneavoastr , ş-o s v mai dea de lucru… şi-ă ă ăacu’mnevoastr zice i c nu-i aşa? Bine-e-e! O s spui laă ţ ă ă b ie i c nu-i aşa… şi-mi pare bine c v-am întâlnit, c uiteă ţ ă ă ă aşa merge vorba de colo-acolo!…

Din fericire îns pentru reputa ia doamnei Tretherick,ă ţ servitorul chinez în slujba lui Tretherick şi singurul martor ocular al fugii a dest inuit c doamna nu fusese înso ită ă ţ ă decât de copil. Apoi a mai spus c , la porunca ei, opriseă poştalionul pentru Sacramento şi luase câte un bilet de drum pentru ea şi pentru copil pân la San Francisco. Esteă adev rat c m rturia lui Ah Fe nu avea valoare legal .ă ă ă ă Totuşi, nimeni n-a pus-o la îndoial . Chiar cei care nuă credeau c „p gânul” putea s în eleag sfin eniaă ă ă ţ ă ţ adev rului tot nu se îndoiau c omul era dezinteresat şi lipsită ă de idei preconcepute. Se va vedea îns dintr-un pasaj încă ă nedezvoltat al acestei povestiri adev rate c în această ă ă privin se înşelau…ţă

Cam la vreo şase luni dup dispari ia doamnei Tretherick,ă ţ într-o zi pe când Ah Fe lucra la bucata de p mânt a domnuluiă Tretherick, a fost strigat de doi chinezi ce treceau pe acolo. Erau nişte culi-mineri echipa i cu pr jini lungi şi cu coşuriţ ă pentru îndeletnicirile lor obişnuite. Între Ah Fe şi fra ii s i s-aţ ă înfiripat numaidecât o conversa ie caracteristic prin aceaţ ă volubilitate pi ig iat şi gâlceav aparent , care stârnescţ ă ă ă ă deopotriv încântarea şi dispre ul inteligentului om alb, deşiă ţ nu în elege o boab ! Cel pu in acesta a fost sim mântulţ ă ţ ţă încercat de domnul Tretherick şi de colonelul Starbottle – unul se afla pe pridvor, cel lalt trecea tocmai pe acolo cândă i-au auzit vorbind. Galantul colonel le-a tras pur şi simplu un

130

picior, de-au ajuns cât colo; iar Tretherick, furios, a zvârlit cu o piatr şi i-a înjurat. Chinezii s-au împr ştiat, nu îns maiă ă ă înainte ca nişte fi uici de hârtie galben de orez, împestri ateţ ă ţ cu hieroglife, s fi fost schimbate între ei, împreun cu ună ă pache el pus în mâna lui Ah Fe. Când l-a desf cut înţ ă singur tatea întunecat a buc t riei, Ah Fe a g sit în untruă ă ă ă ă ă un şor ule de feti proasp t sp lat, c lcat şi împ turit. Laţ ţ ţă ă ă ă ă col ul tivului se vedeau ini ialele „C.T.”. Ah Fe l-a vârât înţ ţ bluz şi s-a apucat s spele vasele în lighean, cu un surâs deă ă mul umire nevinovat .ţ ă

Dou zile mai târziu, Ah Fe se afla în fa a st pânului s u:ă ţ ă ă— Mie nu pla i Fiddleton. Mie foalte bolnav… Mie du eţ ţ

acu’!…Domnul Tretherick l-a oc rit, trimi ându-l de unde-a venit!ă ţ

Ah Fe l-a privit liniştit şi s-a retras.Dar înainte de a pleca din Fiddletown, s-a întâlnit ca din

întâmplare cu colonelul Starbottle, c ruia i-a şoptit câtevaă cuvinte r zle e, ce au p rut a-l interesa pe acest domn. Laă ţ ă sfârşit, colonelul i-a înmânat o scrisoare şi o moned deă dou zeci de dolari:ă

— Dac -mi aduci r spuns, î i dau de dou ori pe-atâta…ă ă ţ ă sabe, John?

Ah Fe a dat din cap a încuviin are. Alt întrevedere, la felţ ă de întâmpl toare şi cu o încheiere aidoma, a avut loc întreă Ah Fe şi alt domn, pe care-l b nuiesc a fi fost tân rulă ă redactor de la ziarul Avalanşa.

Din p cate, sunt nevoit s consemnez c , dup ce a f cută ă ă ă ă o bucat bun de drum, Ah Fe a rupt liniştit pece ile ambeloră ă ţ scrisori şi, încercând mai întâi s le citeasc de-a-nd r teleaă ă ă ă şi apoi din toate p r ile, pân la urm le-a rupt în p tr eleă ţ ă ă ă ăţ egale; rupte astfel, le-a dat pentru un bacşiş de nimic unui frate întru credin pe care l-a întâlnit pe drum. Cândţă colonelul Starbottle a descoperit mai târziu c nota de plată ă venit de la sp l torie fusese f cut pe partea nescris aă ă ă ă ă ă unuia din p tr ele şi trimis o dat cu rufele sp lateă ăţ ă ă ă s pt mânal şi când a mai descoperit c şi celelalteă ă ă fragmente ale scrisorii sale se r spândeau în acelaşi fel de laă sp l toria chinez a unui anumit Fung Ti din Fiddletown,ă ă ă

131

jalea sa – pare-se – n-a cunoscut margini! Aş fi totuşi mul umit dac vreo fiin superioar , ridicându-se deasupraţ ă ţă ă nemerniciei ce se desprinde din toate micile am nunte aleă acestui gest de pâng rire a încrederii, va g si c greut ileă ă ă ăţ îndurate mai târziu de c tre Ah Fe au fost o bun şi pe dreptă ă meritat plat .ă ă

În drum spre Sacramento, acesta a fost aruncat, în glum ,ă de dou ori din vârful poştalionului, de c tre un om alb, isteă ă ţ şi ame it de b utur , al c rui sim moral nu-i îng duia sţ ă ă ă ţ ă ă c l toreasc al turi de un fum tor de opium… în Hangtownă ă ă ă ă a fost ciom git de c tre un trec tor, fapt de pur şi înaltă ă ă ă ă ă inut creştineasc , în Dutch Flat a fost jefuit, din motiveţ ă ă

necunoscute, de mâini binecunoscute! În Sacramento a fost arestat sub b nuiala de a fi cineva sau altcineva şi liberat cuă o dojan aspr – poate pentru c nu fusese nici unul, niciă ă ă altul şi pentru a fi încurcat astfel desf şurarea Justi iei I înă ţ San Francisco a fost lovit cu pietre, dup pofta inimii, deă c tre copiii şcolilor publice; ocolind totuşi cu grij acesteă ă monumente ale civiliza iei luminate, a ajuns pân la urm ,ţ ă ă destul de întreg, în cartierul chinezesc, unde batjocura îndurat a fost adus la cunoştin a poli iei şi muşamalizată ă ţ ţ ă de bra ul puternic al legii.ţ

A doua zi, Ah Fe a intrat ca ajutor la sp l toria lui Chyă ă Fook, iar în vinerea urm toare a fost trimis cu un coş de rufeă curate la câ iva dintre clien ii sp l toriei. Era o dup -amiazţ ţ ă ă ă ă ce oas ca atâtea altele, o zi din cele cu vreme posomorit ,ţ ă ă cenuşie, pe care nimeni n-ar putea-o numi „var ”, în afară ă de imagina ia n struşnic a celor din San Francisco. Ah Feţ ă ă urca panta b tut de vânturi a str zii California. Nu era pică ă ă de c ldur , nici culoare pe p mânt sau în cer; nici lumin ,ă ă ă ă nici umbr , jos sau în v zduh, ci numai un v l fumuriu,ă ă ă uniform, acelaşi peste tot. Se sim ea un neastâmp r s lbaticţ ă ă pe str zile biciuite de vânt şi o linişte de pustiu în caseleă cenuşii. Când Ah Fe a ajuns în vârful coastei, lan ul mun ilorţ ţ Mission nu se mai vedea, iar briza r coroas a m rii îl f cuă ă ă ă pe Ah Fe s tremure. Şi în vreme ce-şi punea coşul jos, ca să ă se odihneasc , se prea poate s -şi fi zis în mintea lui c aceaă ă ă aşa-zis „clim dumnezeiasc ” era tare s rac în ging şie,ă ă ă ă ă ă

132

blânde e şi îndurare. Şi se mai poate ea în mintea lui Ah Feţ anotimpul acela s se fi amestecat alandala cu vechii luiă prigonitori, cu şcolarii zurbagii care, slobozi i din strânsoareaţ studiilor, erau de obicei la ora aceea tare neastâmp ra i. Aşaă ţ c s-a zorit s plece şi, luând-o pe dup col , s-a oprit înă ă ă ţ sfârşit înaintea unei case micu e. Era obişnuita c suţ ă ţă or şeneasc din San Francisco. În fa , micul brâu de tufişuriă ă ţă pe de-a-ntregul verzi, apoi pridvorul gol şi rece, iar deasupra pridvorului, balconul posomorit în care nu se afla nimeni. Ah Fe a sunat; s-a ivit o fetişcan care şi-a aruncat ochii spreă coş şi, încruntat , l-a l sat s intre, de parc ar fi dat drumulă ă ă ă unui cunoscut animal domestic. Ah Fe a urcat t cut sc rileă ă şi, intrând prin uşa deschis a camerei din fa şi-a pus coşulă ţă jos şi a r mas liniştit în prag.ă

O femeie care şedea cu un copil pe genunchi, în lumina rece şi cenuşie a ferestrei, s-a ridicat distrat şi a venit c treă ă el. Ah Fe a recunoscut-o numaidecât pe doamna Tretherick, dar nici un muşchi nu s-a mişcat pe chipul lui placid şi nici ochii oblici nu s-au luminat când au întâlnit privirea ei… Fireşte, ea nu l-a recunoscut şi a început s numere rufele.ă Dar copilul, ridicându-şi ochii cercet tori spre el, a scos ună ip t scurt, de bucurie.ţ ă

— Vai, John! E John, mam , b tânu’ nostru John dină ă Fiddletown!

O clip , ochii şi din ii lui Ah Fe au sclipit, ca o scânteieă ţ electric . Copilul b tu din palme şi se ag de bluza lui.ă ă ăţă Atunci omul a spus scurt:

— Da, John – Ah Fe – tot eu. Mie ştie tu. e fa i?Ţ ţDoamna Tretherick a l sat deodat s -i cad rufele şi l-aă ă ă ă

privit lung pe Ah Fe. Lipsit de acel fulger tor instinct afectivă ă care ascu ise agerimea feti ei, ea n-a fost în stare nici m carţ ţ ă atunci s -l deosebeasc pe Ah Fe dintre semenii lui. Cuă ă amintirea necazului prin care trecuse şi cu o vag b nuial aă ă ă primejdiei ce-o pândea, l-a întrebat când plecase din Fiddletown.

— Asta mult… Nu pla i Fiddleton, nu pla i Tlevelick… Pla iţ ţ ţ San Frisco. Pla i spal . Pla i Tally…ţ ă ţ

Laconismele lui Ah Fe au fost pe placul doamnei

133

Tretherick. Nu s-a oprit s judece în ce m sur neştiin a luiă ă ă ţ în cunoaşterea limbii engleze adaug la sinceritateaă dest inuirilor lui deschise. Femeia i-a spus:ă

— Nu povesti nim nui c m-ai v zut şi şi-a scos portofelul.ă ă ăF r s se uite în untru, Ah Fe a v zut c era aproape gol.ă ă ă ă ă ă

F r s cerceteze locuin a, Ah Fe a v zut c avea foarteă ă ă ţ ă ă pu in mobil . F r s -şi mişte c ut tura aceea imobil , aţ ă ă ă ă ă ă ă ă v zut c şi doamna Tretherick şi Carry erau îmbr cateă ă ă s r c cios. Este totuşi de datoria mea s adaug c degeteleă ă ă ă ă lungi ale lui Ah Fe s-au strâns repede pe moneda de o jum tate de dolar pe care i-o întinsese doamna Tretherick.ă

Apoi a început s -şi scotoceasc bluza, sucindu-se la fel şiă ă chip. Dup câteva clipe a scos, din cine ştie ce cut ascuns ,ă ă ă un şor de copil şi l-a pus pe coş, ad ugând:ţ ă

— Una bucat uitat speli…Dup aceea s-a pornit iar pe suceli şi pe scotoceli. În celeă

din urm sfor rile i-au fost r spl tite, c ci a scos – pare-seă ţă ă ă ă din urechea dreapt – o foi de hârtia sub ire, împ turit deă ţă ţ ă ă multe, foarte multe ori… A desf cut-o grijuliu şi, sco ând, înă ţ sfârşit, dou monede de aur de câte dou zeci de dolari, le-aă ă înmânat doamnei Tretherick.

— Tu lasat bani sus, biulou, Fiddleton! Mie g sit bani. Mieă adus bani. Da… aşa…

— Dar eu n-am l sat nici un ban pe birou, John, i-a r spunsă ă r spicat doamna Tretherick. Trebuie s fie o greşeal . Baniiă ă ă sunt ai altuia. Ia-i înapoi, John!

Ah Fe s-a întunecat îns la chip. Dep rtându-se de mânaă ă întins a doamnei Tretherick, a înh at în prip coşul:ă ăţ ă

— Mie nu iei ’napoi. Nu! Nu!… Selgent plinde mie!… El zice: „Fulisit ho … luat patluze i dolali… hai puscalie”… Mieţ ţ nu iei ’napoi… Tu lasat bani sus biulou, Fiddleton… Mie adus bani ’napoi… Mie nu iei ’napoi…

Doamna Tretherick se codea. În zarva plec rii ă s-ar fi putut s fi l sat banii, aşa cum spunea omul. În orice caz, nu aveaă ă dreptul s pun în primejdie, prin împotrivirea ei, libertateaă ă acestui chinez cinstit. Prin urmare i-a spus:

— Foarte bine, John, am s -i p strez. Dar trebuie s mai viiă ă ă pe aici, ca s m vezi… şi aici, doamnei Tretherick i-aă ă

134

fulgerat deodat prin minte un gând cu totul nou – poate că ă omul ar fi putut dori s vad şi pe altcineva, nu numai pe ea,ă ă aşa c ad ug : … Şi… şi… pe Carry!…ă ă ă

Chipul lui Ah Fe s-a luminat. A izbucnit chiar într-un râs scurt ca de ventriloc, f r s -şi mişte buzele. Apoi, punându-ă ă ăşi coşul pe um r, a închis uşa cu grij şi a lunecat liniştit înă ă jos pe sc ri. Nu s-a aşteptat îns s nu poat deschide uşaă ă ă ă holului de jos şi, dup ce a st ruit zadarnic o clip s-oă ă ă descuie, s-a uitat în jur dup un ajutor sau o indica ie. Dară ţ fetişcana irlandez care-i d duse drumul în untru nu seă ă ă gândea la nevoile lui.

În cele din urm , Ah Fe a descoperit secretul încuietorii şiă a putut deschide uşa, chiar în clipa când s-a auzit zgomot de paşi pe scara de serviciu. Ah Fe nu şi-a sorit mişc rile ci,ă potrivindu-şi tacticos coşul pe um r, a închis grijuliu uşa înă urma lui şi s-a afundat în pâcla deas ce se-ntindea acum caă un lin oliu între p mânt şi cer.ţ ă

De la fereastra de sus, doamna Tretherick şi-a pironit ochii pe silueta lui Ah Fe, pân când el s-a f cut una cu cea aă ă ţ cenuşie. Sim ea în singur tatea ei o recunoştin adâncţ ă ţă ă fa de omul acela.ţă

Pe când cenuşiul pâclei se transforma în bezna nop ii, aţ tras-o pe Carry mai aproape de ea şi, peste ciripitul feti ei, aţ dat drumul unui şir de amintiri sentimentale din via a ei,ţ amare şi în acelaşi timp periculoase. Ivirea neaşteptat a luiă Ah Fe îi întorcea gândul la trecut, spre Fiddletown… Şi-apoi, r stimpul sta groaznic şi amintirea c l toriei atât deă ă ă ă nefericite, de aprige, de spinoase şi zadarnice – încât nu era de mirare c pân la urm Carry a oprit-o deodat în mijloculă ă ă ă acelor amintiri dezl n uite şi, zvârlindu-şi mânu ele în jurulă ţ ţ gâtului femeii, a rugat-o s nu mai plâng !ă ă

M p zeasc cerul s folosesc o pan care s fie închinată ă ă ă ă ă ă pe veci înf iş rii unor înghe ate principii morale, pentru aăţ ă ţ transcrie p rerea personal a doamnei Tretherick asupraă ă acelei perioade şi acelui episod, cu uşoarele-i paleative, cu deduc iile-i lipsite de logic , cu indulgen a fa de sine şiţ ă ţ ţă scuzele-i copil reşti. Se pare totuşi c femeia trecuse prină ă încerc ri grele. Bruma de bani strânşi se sfârşise repede. Înă

135

Sacramento a descoperit c versurile – deşi stârneau celeă mai înalte emo ii omeneşti, îmboldind inima gazet reascţ ă ă spre cele mai nobile t mâieri în paginile gazetelor –ă versurile, zic, erau ciudat de neîndestul toare ca s acopereă ă cheltuielile pentru ea şi pentru Carry. A încercat apoi teatrul, dar a dat greş în chip neîndoielnic. Pesemne, concep ia eiţ despre pasiuni era diferit de aceea a spectatorilor dină Sacramento şi, dup cât se pare, încânt toarea-i prezen ,ă ă ţă atât de pre uit de la mic distan , nu câştiga îndeajuns laţ ă ă ţă lumina rampei. Avea destui admiratori în cabin , dar nuă trezea vreun sim mânt statornic printre spectatori. Aflându-ţăse astfel la ananghie, i-a dat prin gând c ar avea voce oă contralt f r mare registru, nici şcoal , dar deosebit deă ă ă ă dulce şi vibrant ; în cele din urm , a c p tat un post în corulă ă ă ă unei biserici. L-a p strat timp de trei luni spre marele ei folosă b nesc şi – pare-se – spre marea mul umire a domnilor care,ă ţ ocupând stranele din fund, îşi întorceau spre ea capetele, în timp ce se cânta ultimul imn de slav .ă

Mi-o aduc foarte bine aminte în zilele acelea: lumina care c dea pieziş în biserica St. Dives, mângâind parc dinadinsă ă capul ei frumos, cu volbura bogat a p rului de culoareaă ă pielii de c prioar , cu arcul coborât al sprâncenelor negre şiă ă cu genele lungi sub care se adumbreau ochii din catifea de Genua. Era grozav de pl cut s urm reşti cum se deschideaă ă ă şi se închidea gura aceea mic , dreapt , cu sclipirile din iloră ă ţ m run i şi albi şi s vezi sângele izbucnind n valnic pe subă ţ ă ă satinul obrazului ei, când se sim ea privit ; c ci doamnaţ ă ă Tretherick se înfiora de pl cere în fa a unui sim mânt deă ţ ţă admira ie şi, ca mai toate femeile frumoase, se aduna toatţ ă sub o privire, ca un cal de curse sub pinten.

Pe urm au venit, fireşte, încurc turile. Le ştiu toate de laă ă sopran – o doamn micu , care poseda ceva mai multă ă ţă decât obişnuita judecat lipsit de prejudec i a sexului ei şiă ă ăţ care mi-a spus c purtarea doamnei Tretherick era pur şiă simplu ruşinoas ; c îngâmfarea ei întrecea orice m sur ;ă ă ă ă c , dac dânsa socotea restul corului ca pe nişte sclavi, ea,ă ă soprana, ar fi trebuit m car s-o ştie; c felul cum s-a purtată ă în duminica Paştelui contralta cu basul a s rit în ochii întregiiă

136

congrega ii şi c ea îns şi l-a v zut pe Dr. Cope privind deţ ă ă ă dou ori în sus în timpul serviciului divin; c prietenii ei, aiă ă sopranei, nu erau de acord ca ea s cânte al turi de cinevaă ă care jucase pe scen , dar c ea nu luase asta în seam !ă ă ă Totuşi ştia, din surse demne de încredere, c doamnaă Tretherick fugise de la so ul ei şi c feti a aceea cu p rulţ ă ţ ă roşu care venea uneori la biseric nu era copilul ei! Tenorulă îmi m rturisise, în spatele orgii, c doamna Tretherick aveaă ă un fel de a lungi nota la sfârşitul unei m suri, aşa ca glasul eiă s poat z bovi mai mult în urechea ascult torilor – fapt careă ă ă ă nu putea ar ta decât o f ptur moral imposibil ; c b rbată ă ă ă ă ă ă fiind – în zilele de lucru era un binecunoscut vânz tor deă textile, iar în zilele de s rb toare cânta, pare-se, mai multă ă din cap – c , b rbat fiind, n-o s mai poat r bda ei, dom’le,ă ă ă ă ă aşa ceva Numai basul, un neam scund, cu o voce grav ,ţ ă care nu p rea s -l încânte, ba mai curând s -l plictiseasc , aă ă ă ă luat partea doamnei Tretherick şi a sus inut c erau geloşiţ ă pentru c femeia era „frumos”. Lucrurile au culminat, până ă la urm , în timpul unei certe f işe, când doamna Tretherickă ăţ şi-a folosit atât de meşteşugit limba în expresii şi epitete, încât soprana a izbucnit într-un plâns isteric şi a trebuit s fieă sus inut la plecare de so ul ei şi de tenor. Faptul acesta aţ ă ţ fost adus la cunoştin a întregii congrega ii, intrigat de lipsaţ ţ ă obişnuitului solo pe care-l cânta soprana. Doamna Tretherick a plecat acas îmbujorat de triumful ei, dar când a ajuns laă ă ea în odaie i-a m rturisit dezn d jduit feti ei c de acumă ă ă ă ţ ă încolo erau cerşetoare, c ea, m mica, luase pâinea de laă ă gura odorului ei şi a sfârşit prin a izbucni în hohote de plâns pline de c in . Lacrimile nu mai veneau lesne ca în vechileă ţă zile poetice, dar când veneau erau semnul unei suferin eţ adânci. Vizita oficial a unui enoriaş, membru în Comitetulă de Muzic , a trezit-o îns pe doamna Tretherick din durereaă ă ei. Şi-a uscat genele lungi şi-a pus la gât o fund nou şi aă ă coborât jos în salonaş. A r mas acolo timp de dou ceasuri –ă ă fapt care ar fi putut da ap la moar gurilor rele, numai că ă ă enoriaşul era însurat şi avea un cârd de fete în toat firea.ă Când s-a întors în camera ei, doamna Tretherick a început să cânte cu ochii în oglind şi a repezit-o pe Carry. Dar postul înă

137

cor şi l-a p strat…ăTotuşi, nu pentru mult vreme!ă Tocmai când îi era lumea

mai drag , duşmanii ei au primit înt riri însemnate dină ă partea so iei enoriaşului. Aceast doamn s-a dus pe laţ ă ă câ iva membri ai parohiei şi la familia doctorului Cope. Dreptţ urmare, vocea doamnei Tretherick a fost declarat , într-oă şedin ulterioar a Comitetului de Muzic , nepotrivit cuţă ă ă ă dimensiunile cl dirii, iar ea –ă invitat s -şi dea demisia. Ceeaă ă ce a şi f cut. Când Ah Fe i-a zvârlit în poal acea comoară ă ă neaşteptat , nu mai avea de dou luni nici un fel de post, iară ă slabele-i mijloace b neşti erau pe sfârşite.ă

Pâcla cenuşie se pierdea în întunericul nop ii, felinareleţ str zilor începeau s sclipeasc şi doamna Tretherick tot maiă ă ă st tea posomorit la fereastr , dep nând aceste zadarniceă ă ă ă amintiri 1 între timp, Carry se strecurase afar pe nesim ite;ă ţ întoarcerea ei zgomotoas în odaie, cu ziarul de sear jilav înă ă mân , o trezi în sfârşit pe „m mica”, aducând-o iar peă ă p mânt. C ci doamna Tretherick obişnuia s cercetezeă ă ă anun urile, cu slaba speran de a descoperi calea c tre oţ ţă ă slujb – nu ştia nici ea care! – potrivit nevoilor ei; iar Carryă ă b gase de seam acest lucru.ă ă

Cu gesturi mecanice, doamna Tretherick a închis obloanele, a aprins lumina şi a desf cut ziarul. Ochii i-auă c zut instinctiv pe ultimul paragraf din coloana deă telegrame:

„Fiddletown, 7. Domnul James Tretherick, un vechi concet ean, al oraşului nostru, a decedat noaptea trecutăţ ă de delirium tremens. Domnul Tretherick, se deda la acte de intemperan datorit – se spune – unor necazuri familiale.”ţă ă

Doamna Tretherick n-a tres rit. A întors liniştit altă ă ă pagin şi a aruncat o privire feti ei. Carry era adâncit într-oă ţ ă carte. Doamna Tretherick n-a spus nici un cuvânt, dar toată seara a fost neobişnuit de t cut şi de rece. Dup ce aă ă ă dezbr cat şi a culcat feti a, a c zut deodat în genunchiă ţ ă ă lâng pat şi, luând în mâini capul în fl c ri al micu ei, aă ă ă ţ întrebat-o:

— i-ar place s ai un alt tat , Carry drag ?Ţ ă ă ă— Nu, i-a r spuns Carry dup o clip de gândire.ă ă ă

138

— Ştii, Carry, un tat care s-o ajute pe mama, s - i poarteă ă ţ de grij , care s te iubeasc , s - i dea rochii frumoase, să ă ă ă ţ ă fac din tine, când o s creşti mare, o doamn .ă ă ă

Carry şi-a întors ochii somnoroşi c tre doamna Tretherick:ă— ie da, m mico?Ţ ăAtunci, „m mica” s-a roşit deodat pân la r d cinaă ă ă ă ă

p rului.ă— Culc -te! iă -a spus r stit şi a plecat.ăLa miezul nop ii, copilul a sim it îns dou bra e albeţ ţ ă ă ţ

strânse tare în jurul ei şi ea tras toat la sânul ce se ridica,ă ă palpita şi se cutremura de suspine.

— Nu pânge, m mico! aă şoptit Carry, aducându-şi vag aminte de vorbele „m michii”… Nu pânge! Eu cled c ă ă as vlea un alt tat , dac el te ubeste foalte mult, da’ foalte,ă ă foalte mult!

Peste o lun , spre uimirea tuturor, doamna Tretherick seă c s torise. Fericitul ginere era un anume colonel Starbottle,ă ă ales de curând pentru a reprezenta inutul Calaveras înŢ Consiliile Legislative ale statului. Cum nu pot reda evenimentul în cuvinte mai alese decât cele folosite de corespondentul gazdei Sacramento Globe, îndr znesc să ă citez câteva din gra ioasele sale fraze: „S ge ile nemiloaseţ ă ţ ale vicleanului zeu au fost în ultimul timp active prin saloanele noastre elegante. Înregistr m înc un nefericit.ă ă Ultima victim este onorabilul A. Starbottle din Calaveras.ă Frumoasa vr jitoare este, de data asta, o v duvă ă ă încânt toare – o fost adoratoare a zei ei Thespisă ă ţ 15 şi, în ultimul timp, o fermec toare Sf. Cecilieă 16, de la una dintre cele mai modeme biserici din San Francisco, unde primea o remunera ie înalt ”.ţ ă

Gazeta Dutch Flat Intelligencer a socotit totuşi cu cale să comenteze evenimentul cu acel umor liber, caracteristic unei prese neînc tuşate: „Noul reprezentant democrat dină Calaveras a desc lecat în ultimul timp în Legislatur , cu ună ă

15 De fapt, Thespis a fost un poet grec, considerat creatorul tragediei eline; aici este evident inten ia autorului de a ironiza ignorantaă ţ preten ioas .ţ ă

16 Sf. Cecilia era socotit patroana muzicienilor.ă

139

mic act pentru schimbarea numelui de Tretherick în Starbottle. Prin partea locului, aceasta se numeşte certificat de c s torie. Domnul Tretherick a decedat numai de o lun ,ă ă ă dar nu ne îndoim c inimosul colonel nu se sperie de stafii”.ă

Este cinstit îns fa de doamna Tretherick s seă ţă ă men ioneze c victoria colonelului n-a fost de loc uşoar . Laţ ă ă sfiiciunea fireasc a doamnei, se ad uga piedica din parteaă ă unui rival – un înst rit antreprenor de pompe funebre dină Sacramento, care o v zuse pe doamna Tretherick la teatru şiă la biseric şi se îndr gostise de ea; îndeletnicirileă ă profesionale nu îng duiau îns îndr gostitului nici un fel deă ă ă rela ii cu sexul opus, în afar de cel mai ceremonios contactţ ă public. Cum acest domn f cuse o avere frumuşic în timpulă ă unei molime ce se întinsese în chip generos, colonelul îl privea ca pe un rival de temut. Din fericire, îns ,ă antreprenorul de pompe funebre a fost chemat s ia m suriă ă profesionale pentru un senator care c zuse, din p cate, lovită ă de un glon al colonelului, într-o chestiune de onoare; şi, fieţ c -l descurajase priveliştea acelui rival, fie c tr seseă ă ă concluzia în eleapt c domnul colonel era valoros din punctţ ă ă de vedere profesional, fapt e c omul s-a retras de pe teren.ă

Luna de miere a fost scurt şi s-a încheiat cu o întâmplareă nefericit . În timpul c l toriei de nunt , Carry a fost l sat înă ă ă ă ă ă grija surorii colonelului Starbottle. La întoarcerea lor în oraş, de îndat ce au ajuns acas , doamna Starbottle şi-aă ă m rturisit dorin a de a se duce numaidecât la doamnaă ţ Culpepper pentru a aduce feti a. Colonelul Starbottle, careţ ar ta de câtva timp o anumit îngrijorare, deşi se silea s-oă ă st pâneasc prin repetate p h rele înt ritoare şi-a încheiată ă ă ă ă pân la urm haina strâns pe trup şi, dup ce s-a plimbată ă ă ă de vreo dou ori în susul şi-n josul camerei, nu tocmai sigură pe picioare, s-a întors deodat c tre nevast -sa, cu aerul celă ă ă mai impun tor:ă

— Am ocolit, a spus colonelul exagerând o prestan careţă creştea o dat cu teama lui l untric şi cu vorba-i tot maiă ă ă împleticit , am ocolit… aş putea zice am amânat re-lata-ta-ărea unui fapt şi-i de datoria mea s - i co-comunic… N-amă ţ vrut s stric o fer’cire mat’monial ’nsorit , s rup muguru’ă ă ă ă

140

sper-ran ei, s -n-tunec ceru’ conju-gal cu reve-vela iuniţ ă ţ nepl cute… Da’ trebuie!… La naiba, c’coan , trebuie s-o facă ă acu’! Co-pila s-a… dus!

— … Dus!… a repetat ca un ecou doamna Starbottle.Era ceva în glasul, în pupilele ochilor ei crucişi, care-l trezi

fie colonel pentru o clip şi-i mai dezumfl pu in pieptul.ă ă ţ— O s - ’splic tot acu’, la minut… a spus cu un gest t iosă ţ ă

al mâinii, tot-tot o s ’splic… ’Ve-ve-venimentu, melancolică care a pre-ciptat fer’cirea noastr … mis-ter’oasa prov’denă ţă car’ te-a ’li-berat pe tine, a ’li-berat şi copilu… ’n elegi?…ţ ’Liberat copilu’!… în m’mentu’ când moare Tretherick… orice preten iune ai tu as’pra copilului, prin el moare şi ea!... Asta-ţi… legea!… Cui apar ine copilu’?… Lui Tretherick!…ţ Tretherick mort!... Copilu’ nu p-p-oate ’par ine unui mort! Aţ naibii pro-stie! S ’par in unui m-mort!… E copilu’ t u?ă ţ ă ă Nul… Atunci, al cui e?… Copilu-i al m -şi, ’n elegi?…ă ţ

— Unde e feti a? lţ -a întrebat doamna Starbottle cu chipul foarte palid şi glasul foarte grav.

— Î i ’splic… tot… Copilu’ ’par ine m -şi! Asta-i legea!…ţ ţ ă Sunt avocat, omu’ legii şi… şi… cet - ean american. E de da-ă ţto-toria mea ca avocat, omu’ legii şi, t ean ’melican, s … săţ ă ă ’napoiez copilu’… m -şi ’durerate?… Cu or’ce pre - , or’ceă ţ ţ pre - !…ţ ţ

— Unde e? … a întrebat doamna Starbottle f r s -şi iaă ă ă ochii de pe chipul colonelului.

— La m -sa… Dus eri… eu vaporu-u… A dus-o vî-vântu’ă ă dulce la m -sa ’ndurerat ! Asta-i…ă ă

Doamna Starbottle n-a f cut nici o mişcare. Colonelul aă sim it c pieptul i se dezumfl încet, dar s-a sprijinit de unţ ă ă scaun, silindu-se s radieze în fa a ei de un cavalerismă ţ curtenitor, nu lipsit de un iz de fermitate judec toreasc .ă ă

— Sim ’mintele tale de d-dra’oste fac cinste sexului t u,ţ ă c’coan , da’ ’ndeşte-te la şi-t’a iune, ’ndeşte-te la i-nima m -ă ţ ăşi, la a me-ea! Colonelul s-a oprit din vorb şi, înfoind oă batist alb , a pus-o neglijent la piept şi pe urm a zâmbită ă ă duios peste batist , ca peste nişte dantele şi volane, femeiiă din fa a lui: De ce umbra-ntunecoas s-arunce ’trav pe…ţ ă ă pe… dou su-su-flete… ce bat ca… unu’?… Copilu-i ună

141

copil… dr gu , un copil bun… da’ co-copilu’ a-altuia!...ă ţ Copilu’ s-a dus… Clar’ mea!… Da’ nu s-a dus cu totu’!… Clar’mea!… Gî-gândeşte-te, scum-po, c , c m ai pe mine…ă ă ă

Doamna Starbottle a s rit în picioare.ă— Pe tine! a strigat ea cu un glas care a f cută

candelabrele s -şi porneasc clinchetul. Pe tine, cu care m-ă ăam m ritat ca s am ce s -i dau odorului meu s m nânce,ă ă ă ă ă ca s-o îmbrac!… Pe tine! Un câine pe care l-am fluierat să vin lâng mine, ca s -i in pe b rba i la distan !… Pe tine!ă ă ă ţ ă ţ ţă…

Sim ind c se în buş , a zvâcnit ca o s geat pe lâng el,ţ ă ă ă ă ă ă intrând în odaia care fusese a feti ei. Apoi a trecut iar ca oţ furtun în camera ei şi s-a întors iar pe neaşteptate în fa aă ţ lui, dreapt , amenin toare, cu pome ii obrajilor arzând caă ţă ţ focul, cu arcada sprâncenelor şi gura întinse deodat , cuă f lcile încleştate şi capul turtit ca la şarpe.ă

— Ascult !… i-a strigat cu un glas r guşit. Ascult aici:ă ă ă dac vrei s mai dai vreodat ochii cu mine, trebuie să ă ă ă g seşti copilul! Dac vrei s mai vorbeşti vreodat cu mine…ă ă ă ă s te apropii de mine, trebuie s mi-o aduci înapoi! Pentru că ă ă acolo unde e ea, acolo voi fi şi eu… auzi-m bine!… Acoloă unde s-a dus ea, acolo s m cau i!…ă ă ţ

A trecut iar glon pe lâng el şi bra ele i-au zvâcnit înapoi,ţ ă ţ într-o mişcare foarte femeiasc , de parc s-ar fi eliberat deă ă nişte leg turi nev zute şi apoi s-a n pustit în camera ei,ă ă ă trântind uşa şi încuind-o.

Deşi nu era un laş, colonelul Starbottle sim ea o teamţ ă ciudat în fa a unei femei mânioase şi, dând înapoi din caleaă ţ ei şi-a pierdut echilibrul destul de şubred şi s-a rostogolit neputincios pe canapea. Dup dou -trei încerc ri zadarniceă ă ă de a se ridica pe picioare, a r mas acolo, sco ând din timp înă ţ timp proteste necuviincioase, dar nu prea legate, nici limpezi, pân ce s-a liniştit, a ipind sub povara istovitoare aă ţ calit ii sim mintelor lui şi a cantit ii po iunilorăţ ţă ăţ ţ adormitoare.

În vremea aceasta, doamna Starbottle îşi strângea nervoas lucrurile mai de pre şi îşi împacheta cuf rul, aşaă ţ ă cum mai f cuse o dat în cursul acestei neobişnuiteă ă

142

povestiri. Poate c şi ei i-au venit în minte acele clipe dină trecut, c ci s-a oprit ca s -şi îngroape în palme obrajii arzândă ă ca focul; parc o vedea iar pe feti stând în pragul uşii şiă ţă auzea înc o dat gl sciorul ei întrebând: „Tu eşti m micaă ă ă ă mea?” Acel „m mica mea” îi sfâşie inima; cu un gest pripit,ă p timaş, a dat s goneasc amintirea, o dat cu lacrima ce iă ă ă ă se strânsese sub pleoap . Pe urm s-a întâmplat c ,ă ă ă r scolind printre nişte lucruri, a dat peste o s nd lu deă ă ă ţă copil cu o cureluş rupt . Atunci a dat un ip t groaznic –ă ă ţ ă primul ip t pe care-l scosese – şi, strângând s nd lu laţ ă ă ă ţă sân, a s rutat-o p timaş mereu-mereu şi a leg nat-o dintr-oă ă ă parte în alta, aşa cum orice femeie ştie s legene. Şi peă urm a mers cu ea la fereastr , s-o vad mai bine cu ochii eiă ă ă ce şiroiau de lacrimi. Aici a înecat-o deodat o criz de tuse,ă ă pe care n-a putut-o potoli cu batista ap sat pe buzele-iă ă arzând de friguri. Şi pe urm s-a sim it aşa, deodat , tareă ţ ă slab , fereastra p rea c se dep rteaz din fa a ochilor,ă ă ă ă ă ţ podeaua c se afund sub pasul ei şi a ajuns împleticindu-seă ă la patul pe care s-a pr v lit, cu s nd lu şi batista strânseă ă ă ă ţă la piept. Chipul îi era alb ca ceara, orbitele ochilor vinete; mai era şi o pat pe buze, alt pat pe batist şi alta peă ă ă ă învelitoarea alb de pe pat…ă

Vântul se înte ise, lovind în cerceveaua ferestrei şiţ fluturând perdelele albe ca nişte vedenii. Mai târziu o pâclă cenuşie s-a l sat uşor peste acoperişuri, mângâindă întinderile b tute de vânt şi înv luind tot cuprinsul într-oă ă lumin vag şi o pace f r sfârşit… Ea z cea pe pată ă ă ă ă liniştit … Era totuşi, în pofida necazurilor ei, o mireasă ă grozav de frumoas !...ă

Iar de cealalt parte a uşii ferecate, ginerele, curtenitorulă ginere, sfor ia de unul singur în culcuşul s u vremelnic.ă ă

143

„BATRÂNICA” LUI JOHNSON.

Se l sa întunericul şi c rarea care ducea spre Sonoraă ă p lea înaintea mea cu fiece pas. Drumul era tot mai greu peă povârnişul ierbos, peste care se rev rsa de sus un şuvoi mic,ă s pând o re ea de ş n ule e asem n toare cu poteca, astfelă ţ ă ţ ţ ă ă încât nu era chip s-o mai deosebeşti. Nemaifiind în stare s-o g sesc pe cea adev rat , am zvârlit h urile pe grumazulă ă ă ăţ asinei, hot rât s m las în seama vestitei agerimi aă ă ă animalelor, despre care auzisem atâtea. Nu am inut însţ ă seama şi de sl biciunile la fel de binecunoscute ale speciei şiă sexului ei, iar Chu-Chu mai d duse semne serioase c f ceaă ă ă numai cum o t ia capul. F r ă ă ă nici o clip de şov ial , când aă ă ă sim it h ul moale, s-a trântit jos şi a început s dea dinţ ăţ ă copite.

În uluiala mea, zgomotul unor alte copite r sunând dincoloă de canionul stâncos a fost pentru mine o uşurare, chiar dacă m aflam deocamdat în încurc tur . O clip dup aceea, deă ă ă ă ă ă dup deal s-au ivit un cal şi un c l re fireşte c pe potecaă ă ă ţ ă pe care o socoteam pierdut ; urcau în sus, în clipa în care euă izbutisem s-o fac pe Chu-Chu s se ridice pe picioare.ă

— sta-i drumul spre Sonora? am întrebat.Ă— Da. Apoi aruncând o privire cercet toare spre asin :ă ă

Socot c n-ai de gând s-ajungi acolo pân la noapte.ă ă— De ce nu?— P i, or fi cam op’şp’ce mile pân-acolo şi- l mai mult peă ă

o potecu înfundat în p dure, dup ce treci valea.ţă ă ă ă— Mai rea ca asta?— Da’ ce-are poteca asta?… C nu te-i fi aşteptând la oă

pist de c l rie sau la drum pavat în poala dealului, ai.ă ă ă— Nu… E vreun han unde-aş putea trage?— Da’ de unde!— Nici vreo cas ?ă— Nici!…— Mul umesc. Noapte bun !ţ ăA trecut înainte, apoi s-a oprit iar şi s-a întors în şa:

144

— Ascult -aici: dup ce treci ni el de canion, o s dai de-oă ă ţ ă p durice de castani; ia-o la dreapta ş-o s vezi o c r ruie.ă ă ă ă Aia te duce la o caban . S -ntrebi dac -i a lui Johnson…ă ă ă

— Cine-i Johnson?— Eu… c nu l-oi fi c utând pe Vanderbilt sau peă ă

Atotputernicu’ p-aici pe sus?… Acum, ascult la mine: spune-ăi b trânichii mele s - i dea cin şi-un aşternut pe undeva, laă ă ţ ă noapte. Spune-i c te-am trimis eu. Drum bun!ă

A plecat înainte de a-r fi putut r spunde dac primeamă ă sau nu. În schimb, s-a auzit un soi de zbier t surd al lui Chu-ăChu, aducând a chicotit înfundat. M-am uitat crunt la ea; s-a pref cut c tuşeşte şi, întinzând capul şi gâtul atât cât îi eraă ă cu putin , p ru c -şi contempl în chip admirativ copitaţă ă ă ă stâng dinainte. Dar îndat ce am înc lecat, a şi pornit-o laă ă ă drum; a trecut peste canionul stâncos, p rând a fi ochit dină proprie ini iativ p duricea de castani şi, f r pic de codeal ,ţ ă ă ă ă ă a g sit c r ruia la dreapta, aşa c într-o jum tate de ceas neă ă ă ă ă şi aflam în fa a c scioarei.ţ ă

Era o caban de bârne, cu o chi imie ad ugat într-oă ţ ă ă parte, tot din bârne şi acoperit cu coaj de copac; deă ă cealalt parte avea o „arip ” mai înc p toare şi mai f loas ,ă ă ă ă ă ă f cut din scânduri grosolane de pin roşu, cioplite, dară ă negeluite şi nevopsite.

Chi imia era, desigur, folosit ca buc t rie, iar înc pereaţ ă ă ă ă din mijloc drept camer de locuit. Când m-am apropiat,ă l tratul unui câine a chemat patru copii, mai mari şi maiă micu i, în uşa deschis , unde un plod întreprinz tor încercaţ ă ă s se târasc pe brânci peste un drug de lemn aşezat caă ă piedic de-a curmezişul pragului.ă

— Aici e locuin a lui Johnson?ţEu m adresasem de fapt celui mai mare dintre ei, ună

b ie el ca de nou -zece ani, dar îmi d deam seama că ţ ă ă ă aten ia îmi era furat f r voie de plodul care, în clipa aceea,ţ ă ă ă se rostogolise peste obstacol şi m privea liniştit de jos,ă v l tucindu-se pe t cute şi eroic în c m şu ele lui. B iatul s-ă ă ă ă ă ţ ăa f cut nev zut f r s -mi r spund , dar s-a întors repedeă ă ă ă ă ă ă ou o fetişcan mai înalt , de paisprezece sau cincisprezeceă ă ani. M-a izbit felul în care, ajuns la uş şi-a trecut iuteă ă

145

mâinile peste capetele celorlal i, parc i-ar fi num rat, aţ ă ă ridicat plodul în sus, l-a întors, i-a scuturat rochi a şi l-aţ b gat în cas f r m car s -i arunce o privire. Mişc rile eiă ă ă ă ă ă ă erau v dit mecanice şi obişnuite.ă

Am repetat sfiicios întrebarea.Da, aici st tea Johnson, dar el tocmai plecase la King’să

Mills. Am r spuns în grab c ştiam aceasta, deoarece îlă ă ă întâlnisem dincolo de canion. Cum r t cisem drumul şi n-aşă ă fi putut ajunge pân la Sonora în noaptea aceea, el a fostă atât de bun şi mi-a spus c aş putea r mâne acolo pesteă ă noapte. Ridicasem pu in glasul, cu gândul la b trânica luiţ ă Johnson care, desigur, m cerceta pe furiş din cine ştie ceă ungher.

Fata a împins copiii la o parte, afar de b iat. Lui i-a spusă ă simplu:

— Dolphus, arat -i omului stuia unde s -şi priponească ă ă ă asina şi a disp rut apoi f r nici un cuvânt în „aripa” c su ei.ă ă ă ă ţ

M-am luat dup mica mea c l uz , oare era poate un copilă ă ă ă mai curios în sinea lui, dar tot atât de nep s tor. Dreptă ă r spuns la diferitele mele întreb ri, el zâmbea mereu,ă ă plictisitor de n tâng. Dar nu şi-a luat nici o clip ochiiă ă iscoditori de pe mine şi-mi p rea bine c nu-i sc pa nici ună ă ă am nunt din înf işarea mea. Mi-a ar tat drumul din spateleă ăţ ă casei, c tre o p durice cu un singur luminiş şi a r mas t cută ă ă ă deoparte în timp ce eu priponeam pe Chu-Chu, f r s -miă ă ă ofere vreun ajutor şi nici s m împiedice în vreun felă ă oarecare de a cerceta locul. Nu se vedea urm de mână ă omeneasc în împrejurimile cabanei. S lb ticia c lcaă ă ă ă nemilos pe urmele proasp t l sate de paşii pionierilor,ă ă p rând hot rât s le ştearg cu totul. Pe o distan deă ă ă ă ă ţă câ iva metri în jurul locuin ei, civiliza ia l sase urmeţ ţ ţ ă dezgust toare, de boarfe zvârlite, de sticle goale şi cutii deă conserve, iar pe scaie ii şi tufişurile de soc din preajmţ ă înfloreau nes n tos petice de hârtie alb şi cioburi de vase.ă ă ă Cercul acesta hâd nu se l ea niciodat . S-ar fi zis c naturaăţ ă ă arunca tot timpul înd r t gunoiul nedorit; nici o zbur toare,ă ă ă nici o fiar nu-l c ra de-acolo; nici un animal nu trecuseă ă vreodat peste acea barier murdar : civiliza ia r mânea înă ă ă ţ ă

146

arcul mohorât al propriei sale mizerii. Vechiul şiţ înfricoş torul brâu de foc din jurul taberelor de vân tori înă ă timpul nop ii nu t ia mai tare cheful nepofti ilor ca aceastţ ă ţ ă grosolan şi întâmpl toare fortifica ie.ă ă ţ

Când m-am întors în caban , am g sit-o goal , cu uşile deă ă ă la chi imie şi de la „arip ” închise; dar în fa a unei meseţ ă ţ butuc noase fusese pus un scaun, iar pe mas fumega cafeaă ă într-o can de tinichea, iar al turi se vedea o farfurie deă ă tinichea cu pesme i fierbin i şi înc una cu carne fript . Eraţ ţ ă ă ceva ciudat şi trist în aceast t cut izolare a persoaneiă ă ă mele. S nu-i fi pl cut oare înf işarea mea b trânichii, careă ă ăţ ă m-o fi privit din cine ştie ce întunecat post de observa ie, sauţ s fie aceast retragere îmbufnat un aspect al ospitalit iiă ă ă ăţ celor din Sierra? Sau era doamna Johnson tân r şi frumoasă ă ă şi se ascundea din porunca so ului gelos, sau era vreoţ schiload ori vreo bab intuit la pat? Din timp în timp, dină ă ţ ă „aripa” c su ei r zbea un murmur de voci, dar niciodat ună ţ ă ă timbru de femeie în toat firea. Întunericul ce se-nte ea,ă ţ spintecat doar de câte o pâlpâire slab a buştenilor ceă mocneau în vatra de chirpici, îmi f cea singur tatea şi maiă ă grea. Astfel fiind, ştiam c ar fi trebuit s dau la o parte cinaă ă şi s m las prad gândurilor mele negre… Dar firea esteă ă ă adesea neconsecvent şi, în aerul acela tare de munte, îmiă pare r u s-o spun, dar starea mea fizic nu era într-oă ă perfect armonie cu cea sufleteasc , aşa cum o arată ă ă totdeauna poe ii. Mi-era o foame… şi mi-am potolit-o;ţ indigestia şi cuget rile etice puteau s vin mai târziu. Amă ă ă mâncat pesme ii cu mare bucurie şi-mi ispr veam gânditorţ ă cafeaua, când un susur de glasuri venind de pe c priorii deă deasupra mi-a atras aten ia. Am privit în sus; de subţ streaşina de coaj de copac m intuiau trei perechi de ochiă ă ţ rotunzi. Erau ochii copiilor pe care-i v zusem mai înainte şiă care, în postura îngerilor lui Rafael fuseser , fireşte,ă spectatorii aten i ai cinei mele. Când privirile ni s-au întâlnit,ţ de pe buzele celui mai mic a sc pat un chicotit înfundat.ă

N-am putut pricepe niciodat de ce gluma sfioas aă ă copiilor pe seama celor mari nu este primit de c tre ceiă ă inti i cu tot atâta în elepciune ca atunci când vine de la unţ ţ ţ

147

egal. Credem cu tot dinadinsul c atunci când Jones sauă Brown râd de noi, o fac din r utate, din ignoran sau dină ţă dorin a de a-şi ar ta superioritatea, dar suntem totdeaunaţ ă încredin a i c criticii cei mititei v d în noi ceva ţ ţ ă ă cu adev rată de râs… Eu le-am zâmbit îns amabil, necrezând c ar puteaă ă fi ceva caraghios în felul meu de a mânca singur.

— Vino încoa’, Johnny! l-am chemat prieteneşte.Cei doi mai m ricei, un b iat şi o fat , s-au f cut imediată ă ă ă

nev zu i, ca şi cum acest nou caraghioslâc al meu ar fi fostă ţ prea mult pentru ei. Din hârşâitul şi boc nitul picioarelor înă peretele de bârne, am în eles c -şi d duser la repezealţ ă ă ă ă drumul afar , pe p mânt. Cel mai mic, cel cu chicoteala,ă ă r m sese acolo ca vr jit, dar gata s -şi ia zborul la cea dintâiă ă ă ă alarm .ă

— Vino încoace, Johnny puiule! am repetat blajin. Aş dori s te duci la m mica ta şi s -i spui…ă ă ă

La aceste cuvinte îns copilul, care pân atunci seă ă schimonosise fel şi chip, a scos un urlet groaznic şi a disp rut. Am alergat la uşa de la intrare şi, când m-am uitată afar , am v zut-o pe cea mai în ltu dintre fete, cea careă ă ă ţă m primise, îndep rtându-se cu b iatul sub bra ,ă ă ă ţ împingându-l apoi înaintea ei şi privind înd r t, peste um r,ă ă ă aşa cum ar face o ursoaic tân r care-şi ap r puii deă ă ă ă ă primejdie. A disp rut dup aceea la cap tul „aripii”, unde seă ă ă afla desigur o alt uş …ă ă

Era ceva de necrezut!…Şi nu-i de mirare c m-am întors în caban atât de mâhnită ă

şi de am rât, încât o clip mi-a venit în minte gândulă ă n struşnic s pun şaua pe Chu-Chu şi s -mi iau t lp şi a dină ă ă ă ă ţ c scioara aceea t cut . Mi-am dat îns la fel de repedeă ă ă ă seama de ridicolul unei asemenea purt ri, pentru a nu maiă pomeni nimic de ingratitudinea mea. Johnson îmi oferise numai hran şi ad post; n-aş fi putut cere mai mult nici de laă ă hanul spre care-l rugasem s m îndrepte.ă ă

N-am mai intrat în cas ci, aprinzându-mi ultima igar ,ă ţ ă am început s m plimb mofluz în susul şi-n josul potecu ei.ă ă ţ Când s-au ivit stelele, s-a mai luminat pu in; printr-un luminişţ în mijlocul copacilor puteam vedea masivul copleşitor al

148

muntelui din fa şi, dincolo de munte, o creast mai înalt ,ţă ă ă conturat de tivul roşu al p durii în fl c ri, care nu aruncaă ă ă ă îns nici un reflex pe p mântul sau cerul din preajm . În jurulă ă ă meu, adieri uşoare, calde înc de soarele de peste zi, mişcauă frunzele p durii, cu r sufl ri lungi şi aromate. Cu timpul îns ,ă ă ă ă adierile au fost înlocuite de neobositul vânt de noapte al Sierrei, venind de sus, de pe culmile seme e şi leg nândţ ă vârfurile pinilor celor mai înal i, f r a tulbura totuşi linişteaţ ă ă crengilor în bezna de jos. Se l sase peste tot t cere; nu seă ă auzea nici o chemare, nici un strig t de fiar sau de pas reă ă ă în întuneric; foşnetul lung al creştetului copacilor se auzea la fel de stins ca şi talazurile dep rtate ale unor m riă ă nev zute… Dar asem narea nu se oprea aici. Şirurileă ă îndesate da pini şi de cedri care se întindeau la nesfârşit, pân în zare, aveau în ele ceva din singur tatea neîntinat aă ă ă

rmului de ocean. În mijlocul acestei linişti înaripate, amţă început s cred c în elegeam firea t cut a celor din cabanaă ă ţ ă ă singuratic .ă

Mare mi-a fost îns mirarea când, la întoarcerea înă caban , am dat cu ochii de fata cea mai înalt stând lângă ă ă uş . Când m-am apropiat, s-a dat câ iva paşi înd r t şi,ă ţ ă ă ar tând spre ungherul unde aşezase chiar atunci un aşternută pentru mine, mi-a spus:

— Po i s te lungeşti colo, da’ o s trebuiasc s te scoli înţ ă ă ă ă zori, c ci Delphus s-apuc de treb luit şi s-a îndreptat c treă ă ă ă „arip ”. Aproape rug tor, am oprit-o:ă ă

— O clip , te rog. Aş putea s-o v d pe mama dumitale?ă ăS-a oprit pe loc şi m-a privit cu o c ut tur ciudat . Apoi aă ă ă ă

spus t ios:ă— Întâi şi-ntâi, s ştii c mama a murit!ă ăŞi d du s plece; cred îns c trebuie s fi v zut uimireaă ă ă ă ă ă

de pe fa a mea, pentru c s-a codit.ţ ă— Dar, am spus repede, eu am în eles, desigur de la tat lţ ă

dumitale, vreau s spun c domnul Johnson, am ad ugată ă ă întreb tor, mi-a spus ca s vorbesc cu… dar nu mi-a venit să ă ă repet cuvintele aidoma – cu… so iaţ lui.

— Nu ştiu ce i-o fi venit lui s - i spun aşa, mi-a r spunsă ţ ă ă fata t ios, dar mama a murit de mai bine de-un an.ă

149

— Atunci, am st ruit eu, nu e nici o femeie-n toat fireaă ă pe-aici?

— Nu.— Şi cine îngrijeşte de dumneata şi de copii?— Eu!— Dumneata şi tat l dumitale, nu?ă— Tata nu-i pe-aici nici dou zile-n şir… şi-atunci, numa’ă

ca s doarm …ă ă— Şi dumneata duci toat grija casei?ă— Da şi pontajul buştenilor.— Pontajul buştenilor?— Da; in socoteala şi m sor buştenii care lunec peţ ă ă

jgheab.Mi-a fulgerat prin minte c trecusem pe lâng jgheab şi peă ă

lâng clina dealului pe unde se d dea drumul buştenilor laă ă vale şi c gândisem despre Johnson c se îndeletnicea cuă ă t iatul cherestelei pentru fabric .ă ă

— Da’ eşti cam tân r pentru toat treaba asta, mi-amă ă ă dat eu cu p rerea.ă

— Merg pe şaisp’ce, mi-a r spuns ea, serioas .ă ăÎntr-adev r, aşa cum ar ta, i-ai fi putut da orice vârst . Peă ă ă

chipul ei pârjolit de soare se aşternuse ceva aspru şi aşezat. Când am privit-o îns mai de aproape, m-a impresionată faptul c ochii ei, care nu erau mari, abia de se puteau z riă ă din pricina celor mai neînchipuite gene ce mi-a fost dat să v d vreodat . Nemaipomenit de negre, nemaipomenit deă ă dese, ba chiar încâlcite în belşugul lor, c p reau s îmbraceă ă ă mai curând decât s tiveasc pleoapele, umbrind totul în jur,ă ă în afar de smoala lucitoare a pupilelor, ce aduceau a boabeă negre de munte, lucioase şi umede. S-ar fi zis c ochii aceia,ă care aminteau p durea, o legau organic de inutul undeă ţ tr ia. I-am r spuns în glum :ă ă ă

— Asta nu-nseamn ă foarte b trân . Dar ia spune-mi, î iă ă ţ zice tat l dumitale sau i-a zis vreodat : „B trânica mea”.ă ţ ă ă

Fata a încuviin at din cap.ţ— Atunci, ai crezut c -s mama? mă i-a spus zâmbind.Era atât de pl cut s -i vezi chipul obosit p r sindu-şiă ă ă ă

c ut tura-i grav , patetic , încât, deşi în clipa aceea ochii iă ă ă ă

150

se îngropau iar în tuf rişul negru al genelor, am urmată bucuros:

— N-am greşit chiar atât de mult, dac te gândeşti la totă ce faci pentru casa asta şi familia dumitale!

— Atunci, dumneata nu i-ai spus lui Billy s moar , s seă ă ă duc -n p mânt la mama, cum ipa c-ai spus? a întrebat eaă ă ţ uşurel b nuitoare, dar şi gata-gata s surâd .ă ă ă

— Nu, fireşte c nu…ăDar mi-am dat seama c rug mintea mea de a se duce laă ă

maic -sa a putut isca aceast t lm cire trist într-o minteă ă ă ă ă sim itoare de copil. Fata p rea liniştit şi a dat iar s plece.ţ ă ă ă

— Noapte bun , domnişoar … Ştii, tat l dumitale nu mi-aă ă ă spus cum te cheam cu adev rat, am ad ugat eu.ă ă ă

— Karline.— Noapte bun , domnişoar Karline!ă ăŞi i-am întins mâna.Ea mi-a privit mâna, apoi s-a uitat la mine printre genele

ei încâlcite. Şi, izbindu-mi mâna la o parte cu un gest brusc, dar nu lipsit de ging şie, mi-a spus: „Las acu’ prostiile”, aşaă ă cum ar fi vorbit unuia din copii; apoi a disp rut pe uşaă din untru.ă

Neştiind dac trebuie s-o iau în glum sau în serios, amă ă r mas t cut o clip . Apoi am f cut câ iva paşi afar , înă ă ă ă ţ ă întunericul ce se-ngroşa; am ascultat la vântul care se n pustea peste creştetul copacilor şi am intrat iar în cas ,ă ă am închis uşa şi m-am întins pe aşternut.

Dar nu ca s dorm. Creştea parc în mine, aşa cumă ă st team culcat acolo, un sim mânt de r spundere pentruă ţă ă copiii aceia singuratici, r spundere pe care Johnson oă zvârlise atât de uşor de pe umerii lui; şi m-am trezit închipuindu-mi o groaz de primejdii, c rora cea mai mareă ă dintre feti e cu greu le-ar fi putut face fa în starea lorţ ţă lipsit de ocrotire. Nu c ei ar fi avut a se teme din parteaă ă vreunui om sau animal de prad , c ci ho ii drumurilor deă ă ţ munte nu se mânjeau niciodat cu tâlh rii m runte, iar ursulă ă ă sau jaguarul se apropie rareori de o caban ; dar se putea iviă o boal pe neaşteptate, un foc, fel de fel de accidente careă pândesc pe copii, pentru a nu spune nimic de urm rileă

151

nefaste morale şi mintale ale izol rii lor la o vârst atât deă ă fraged . Era ruşinos din partea lui Johnson s -i lase aşaă ă singuri!…

În t cerea din jur, mi-am dat deodat seama c se auzeaă ă ă limpede glasul gazdelor mele în înc perea de al turi şi c ,ă ă ă f r doar şi poate, Karline îi culca acum. Apoi s-a ridicat ună ă glas… era al ei! A început s cânte şi ceilal i i s-au al turat.ă ţ ă Repetau o singur strof dintr-un binecunoscut şi trist cântecă ă de-al negrilor:

„Mi-e greu şi-i jale-n lumea-ntreag ”…ă

Se tânguia Karline, pe o not înalt .ă ă

„Unde calc al meu pas,ăO, noapte, inima-n mine-i neagr ă

De dor dup cei de-ac-a-a-s”…ă

Sâsâia feti a mai mic drept r spuns.ţ ă ăAu repetat cântecul acesta de dou -trei ori pân ce şiă ă

ceilal i au p rut s -l prind , apoi versurile au prins s urce şiţ ă ă ă ă s coboare în întuneric, monoton şi trist.ă

Nu ştiu de ce, dar mi-a fulgerat deodat în gând c orfaniiă ă aceia mititei credeau poate în mintea lor c ceea ce f ceauă ă ei era o rug ciune, asemenea unei închin ciuni cucernice deă ă sear . Impresia mi-a fost înt rit auzind un soi de recitareă ă ă scurt şi îngânat , urmat de o t cere pe care n-o spintecauă ă ă ă decât trosniturile surde ale bârnelor verzi, ca şi când cabana s-ar fi preg tit şi ea de culcare. Apoi s-a aşternut o t cereă ă deplin .ă

Dar eu eram mai treaz ca înainte. Pân la urm m-amă ă ridicat, m-am îmbr cat şi, dup ce mi-am tras scaunul lângă ă ă foc, am scos o carte din sacul de drum; şi la lumina unei lumân ri l cr mânde, pe care am descoperit-o înfipt într-oă ă ă ă sticl pe un col al c minului, am început s citesc. Am c zută ţ ă ă ă repede într-un fel de toropeal . Cât am dormit, n-aş puteaă spune, c ci mi s-a p rut c aud prin vis l tratul unui câine,ă ă ă ă care pân la urm m-a şi deşteptat. L tratul p rea s vină ă ă ă ă ă

152

din spatele colibei, dinspre luminişul unde o priponisem pe Chu-Chu. Am deschis în grab uşa, am înconjurat cabanaă îndreptându-m c tre luminiş şi am dat aproape piept înă ă piept cu asina însp imântat ieşind din întuneric spre mine,ă ă inut de funie de mâna unei f pturi înf şurate care înaintaţ ă ă ă

încet, cu puşca pe um r, afar din luminiş. Înainte de a fiă ă avut timp s m dezmeticesc, am r mas încremenit când mi-ă ă ăam dat seama c ar tarea aceea nu era alta decât Karline.ă ă

F r cea mai mic sfial sau m car stinghereal pentruă ă ă ă ă ă inuta ei, mi-a aruncat trecând pe lâng mine cap tul funiei,ţ ă ă

cu o scurt explica ie: vreun urs sau jaguar care d deaă ţ ă târcoale locului speriase asina. Ar fi mai bine s-o priponesc în fa a cabanei, la ad post de vânt.ţ ă

— Dar am crezut c fiarele s lbatice nu vin niciodat atâtă ă ă de aproape, i-am spus repede.

— Carnea de catâr e tare ispititoare, a ad ugat fataă senten ios şi a trecut mai departe.ţ

Aş fi vrut s -i mul umesc; aş fi vrut s -i spun ce r u îmiă ţ ă ă p rea c fusese tulburat ; aş fi vrut s -i ar t toat pre uireaă ă ă ă ă ă ţ mea pentru cutezan a de care d duse dovad în miez deţ ă ă noapte şi s -i atrag totodat aten ia asupra primejdiei prină ă ţ care trecuse; aş fi vrut s ştiu dac era obişnuit cu astfel deă ă ă întâmpl ri şi dac puşca pe care o purta era cu adev rată ă ă necesar . Dar nu puteam decât s -i respect rezerva şiă ă tocmai d deam s m îndep rtez, când am fost izbit de oă ă ă ă scen şi mai ciudat . Pe când fata se apropia de cas , amă ă ă v zut l murit statura înalt a unui b rbat mişcându-se cu ună ă ă ă fel de sfial şi de re inere, care nu te l sa s crezi c-ar fi avută ţ ă ă de gând s se ascund printre copaci; p rea c şi fata îlă ă ă ă z rise în aceeaşi clip şi îşi încetinise uşor pasul. Nu era întreă ă ei mai mult de zece paşi. El a spus ceva ce nu mi-a ajuns la ureche, dar n-aş putea spune dac din pricina sfielii sale sauă a dep rt rii. În schimb, în r spunsul ei scurt, aşa cum îi eraă ă ă felul, nu se vedea urm de sfial .ă ă

— În ordine. Po i s-o iei acu’ din loc şi s pleci acas’…ţ ăEa a cotit pe dup „aripa” cabanei şi a disp rut. Staturaă ă

înalt a omului s-a leg nat o clip şov itor şi apoi a pierit şiă ă ă ă ea. Eu eram îns prea curios, ca s m mul umesc doar cuă ă ă ţ

153

aceast încheiere; am priponit-o în grab pe Chu-Chu la oă ă arunc tur de b de uşa din fa şi am luat-o la goan după ă ăţ ţă ă ă fl c u, încredin at c nu ajunsese prea departe. Aşa şi era.ă ă ţ ă La câ iva paşi de acolo, el se oprise tot atât de şov itor şi deţ ă nesigur.

— Hei! i-am strigat.S-a întors c tre mine în acelaşi fel stângaci, dar f ră ă ă

mirare, nici team .ă— Vino-ncoace s bei cu mine un p h rel înainte de aă ă ă

pleca, i-am spus, dac nu eşti prea gr bit. Sunt singur aici şiă ă de vreme ce tot m-am sculat, nu v d de ce n-am fuma o pipă ă şi n-am sta pu in de vorb .ţ ă

— Nu cutez…M-am uitat la voinicul acela de şase picioare din fa a meaţ

şi am repetat uimit:— Nu cutezi?— „Dânşii” nu i-ar place!Şi a f cut un semn cu um rul c tre caban .ă ă ă ă— Cui?— Domnişoarei Karline.— Prostii! i-am spus. Nu e în caban … n-o s dai deă ă

„dânsa”. Haide, vino!Şov ia, cu toate c pe chipul lui b rbos se putea desluşiă ă ă

un zâmbet uşor.— Vino…M-a ascultat şi m-a urmat, pas mite cum ar fi f cut-o şiă ă

Chu-Chu, cu acelaşi sim mânt al unei for e şi în elegeriţă ţ ţ superioare şi cu o uşoar p lire a privirii, ca şi când ar fi fostă ă gata în orice clip s-o ia din loc. La uş a r mas o clipă ă ă ă nehot rât. Pe urm s-a strecurat în untru. Am b gat deă ă ă ă seam c trecea pragul la un fir de p r de pervazul de sus şiă ă ă de uşori. La lumina focului am putut vedea – în ciuda primei b rbi care-i creştea din plin – c era tân r, mult mai tân ră ă ă ă decât mine şi c nu era de loc urât. Dar cum p rea mereuă ă gata s se retrag , am scos din samar plosca şi tutunul; le-ă ăam întins, i-am ar tat scaunul, iar eu m-am aşezat pe pat.ă

— Stai pe-aici pe-aproape?— Da, mi-a r spuns cam distrat, parc ar fi tras cuă ă

154

urechea în alt parte, la „R scrucea Zece Mile”.ă ă— P i asta-i la dou mile de-aici!ă ă— Cam aşa!...— Atunci, nu locuieşti p-aici prin partea locului…— Nu… Eu in de fabrica la „Zece Mile”.ţ— Erai în drum spre cas ?ă— Nu, a bâiguit el cu ochii la pip , eu îmi cam fac drumă

pe-aici, la vremea asta când Johnson e plecat, s v d de-să ă toate la locul lor…

— În eleg; eşti un prieten de-al lor…ţ— Nu-u… da’ de unde!… S-a oprit, a râs cam încurcat şi a

ad ugat parc pentru pipa lui: Adic aşa, un fel de preten…ă ă ă Nu prea-prea! „Dânşii”… şi-a coborât el glasul ca şi când persoana ceea autoritar ar fi umplut întreaga cas , „dânşii”ă ă nu i-ar place!…

— Atunci, peste noapte când Johnson nu e acas , faci deă santinel în jurul casei?ă

— Da, de santinel , asta-i… p ru el încântat de idee. Asta-ă ăi! De santinel … Ai plesnit-o, prietene!ă

— Şi cât de des e Johnson plecat?— Cam de dou -trei ori pe s pt mân … cam aşa…ă ă ă ă— Dar domnişoara Karline pare a fi în stare s aib grijă ă ă

singur de ea… N-are nici pic de team !ă ă— Team ?ă … Teama nici nu era p-acolo când s-a n scută

„dânsa”. Şi dup o clip : Nu, domnule! Te-ai uitat vreodată ă ă în ochii ei?

Nu, nu m uitasem din pricina genelor. Dar nu mi-a venită s spun asta şi am încuviin at doar din cap.ă ţ

— P i nu e fiin vie ori moart înaintea cui s nu poat eaă ţă ă ă ă s stea dreapt şi s i se uite-n fa !…ă ă ă ţă

M-am întrebat dac el îşi închipuia c fata încercase vreoă ă greutate în a sta dreapt în fa a chipului lui nevinovat deă ţ blând şi nu m-am putut opri de a-l întreba:

— Atunci, nu v d nevoia s ba i pe jos patru mile ca s aiă ă ţ ă grij de ea!…ă

În clipa urm toare mi-a p rut îns r u de cele spuse,ă ă ă ă pentru c i-a c zut ca din întâmplare pipa şi a r mas aplecată ă ă mult vreme dup aceea, ca s-o culeag de jos buc ic cuă ă ă ăţ ă

155

buc ic . În cele din urm mi-a spus grijuliu:ăţ ă ă— B gat-ai de seam leg turile de flanel’ de la gâtu’ă ă ă

copiilor?Mi-am amintit c le v zusem, dar nu ştiam dac le purtauă ă ă

ca s nu r ceasc , sau era ideea lor copil reasc de a seă ă ă ă ă împodobi. Am încuviin at din cap.ţ

— P i, asta-i nenorocirea cu ei! Într-o noapte când Johnsonă era plecat de trei zile la Coulterville, eu d deam târcoale pe-ăaici şi v d c nu dau de nici unu’ din ei, deşi toat noaptea înă ă ă caban a ars lumina. Noaptea urm toare vin eu iar pe-acilea,ă ă lumina pâlpâia la fel şi nici unu’ p-afar !... Socotesc eu că ă nu-i lucru curat şi m-apuc s m furişez pân’ la cas şi s-ă ă ăascult… Aud eu cevaş’lea, ca un fir’cel de tuse, când şi când şi p-urm cevaş’lea, ca un fir’cel de ge’m t… N-am cutezată ă s cânt în gura mare, c ştiam c „dânşii” nu i-ar fi pl cut,ă ă ă ă da’ am fluierat aşa, ca omu’ f r griji, ca s priceap puştiiă ă ă ă c eram p-acolo. Da’ nu s-a prins. Tocma’ dam s plec, când,ă ă p via a mea, dac n-am dat peste g leata cu ap pe careă ţ ă ă ă le-o adusesem de la izvor în diminea -aia, stând acolo plin ,ţ ă c n-o luaser ’n untru! Când am v zut una ca asta, amă ă ă ă socotit s -mi fac drum ’n untru, fie ce-o fi, ş-am b tut. Uşaă ă ă s-a cr pat pu in, ş-am v zut ochii ia ai ei sticlind la mine caă ţ ă ă jaru’! Şi s-a r stit la mine c mai bine „s m -ntorc şi s-oă ă ă ă şterg şi s -nchid uşa!”… Atunci am r cnit şi eu c-ar puteaă ă s -mi spun şi mie ce se-ntâmpl cu ei, numa’ pân uş ! Şiă ă ă ă atunci mi-a zis – pân uş – c puştii erau to i bolnavi deă ă ţ lingoarea aia grea, difterie! P-urm s-a r stit c mai bine aşă ă ă aduce un doctor. Şi p-urm s-a r stit c mai bine s iauă ă ă ă plodu’ l mic cu mine, c el nu prinsese înc boala şi s -l lasă ă ă ă la cineva-n grij . P-urm mi-a întins plodu’ prin cr p turaă ă ă ă uşii, înf şurat într-o p tur ca un pui de Piei Roşii şi î i-ă ă ă ţnchipui c-am luat-o la picior cu el. N-aveam ce c uta atunciă la fabric , aşa c-am întins-o pân-acas’ la White, patru mileă mai departe; acolo se afla b trâna, mama lui White. I-am zisă cum st teau lucrurile şi mi-a împrumutat un cal ş-am şi luat-ăo la goan pân’ Ia doctoru’ Green, la Mountain Jin’s, ş-amă fost cu el înapoi înainte de r s ritu’ soarelui. Şi p-urm amă ă ă auzit c se stingea şi ea… c , vede i, de atât istov bolise şiă ă ţ

156

ea tot timpu’ mai dihai ca ilal i, da’ niciodat nici nu s-aă ţ ă l sat, nici n-a scâncit!...ă

— A fost bine c ai st ruit s-o vezi în noaptea aceea, i-amă ă spus, urm rind expresia încântat a chipului s u.ă ă ă

A privit repede în sus şi-a dat seama de ochiul meu iscoditor şi-a coborât iar pleoapele, a zâmbit uşor şi, în timp ce desena cu coada pipei sparte un cerc în cenuş , aă ad ugat:ă

— Vezi c „dânşii” tot nu i-a pl cut…ă ăI-am m rturisit cu oarecare c ldur c , de vreme ce-iă ă ă ă

îng duia tat lui ei s-o lase singur peste noapte cu copiiă ă ă pl pânzi, fata nu avea dreptul s aleag ă ă ă cine s-o ajute în caz de pericol. Mi-am dat seama apoi c aceste vorbe nu erauă prea m gulitoare pentru el şi am ad ugat gr bit c mă ă ă ă ă întrebam dac fata se aştepta s treac cumva altcineva peă ă ă poteca aceea, la miezul nop ii! Dar vorbele mele mi-auţ amintit de stilul din graiul lui Johnson şi m-am oprit.

— Aşa-i, a r spuns el blajin. Şi dac ei nu-i pas? Destul deă ă ea, de fra ii şi de surorile ei, ar fi trebuit s se gândeasc laţ ă ă ilal i, la puştii lui Beazley.ă ţ— Puştii lui Beazley? am repetat eu cu mirare.— P i da, i doi mititei de-o seam cu Mirandy; ia sunt aiă ă ă ă

lui Beazley.— Cine-i Beazley sta şi ce-i cu copiii lui aici?ă— Beazley era de la fabric şi a murit acolo şi ea l-a rugată

pe taic -s u s-o lase s -i aduc p- ia doi acilea.ă ă ă ă ă— Nu cumva vrei s spui c pe lâng treburile ei, mai areă ă ă

grij şi de copiii altuia?ă— Ba da şi-i şi educheaz ?ă— Îi educ ?ă— Da; îi înva s citeasc , s scrie şi s socoteasc . Unulţă ă ă ă ă ă

din lemnarii noştri a prins-o la treb’şoara asta pe când ineaţ pontaju’.

Am r mas amândoi t cu i câteva clipe.ă ă ţ— Cred c -l cunoşti pe Johnson? am zis în sfârşit.ă— Nu prea…— Dar dumneata vii pe-aici şi alt dat , nu numai când oă ă

aju i pe fat ?ţ ă

157

— N-am intrat niciodat în cas pân acu’…ă ă ăÎn timp ce vorbea, se uita cu luare-aminte împrejur,

ridicându-şi ochii pe c priorii goi de deasupra şi tr gândă ă adânc aer în piept, parc ar fi inspirat adierea vreunei f pturiă ă nev zute. P rea atât de r spl tit şi de încântat, iar eu eramă ă ă ă atât de mişcat de aceast umil şi t cut contopire cu acelă ă ă ă interior „sacru”, încât am avut un vag sim mânt c oriceţă ă amestec al meu ar fi fost o profanare. Şi am stat liniştit, cu ochii pironi i la focul care se stingea. Deodat fl c u! S-aţ ă ă ă ridicat şi-a întins mâna, a strâns-o c lduros pe a mea şi-aă spus:

— P i. Eu socot c -i timpu’ s-o iau din loc!ă ăA mai r suflat înc o dat adânc, de data asta pe ascuns,ă ă ă

ca şi când s-ar fi temut de ochii mei, apoi s-a încovoiat într-o parte şi a ieşit afar din cas , din nou în întuneric, undeă ă statura lui p ru a-şi atinge dintr-o dat întreaga în l ime; s-aă ă ă ţ şters, în dep rtare şi a pierit. Am închis uşa, m-am suit în pată şi am adormit adânc. Atât de adânc, încât când m-am trezit soarele se l f ia prin uşa deschis chiar în patul meu. Peă ă ă masa din fa era pus mâncarea pentru mine. Dup ce m-ţă ă ăam îmbr cat şi am mâncat, surprins de t cere, m-am dus laă ă uş şi am privit afar . La câ iva paşi de colib , Dolphus oă ă ţ ă inea pe Chu-Chu de c p stru.ţ ă ă

— Unde e Karline? am întrebat.El a f cut semn spre p dure:ă ă— Acolo, ine pontaju’.ţ— A l sat vreo vorb pentru mine?ă ă— A zis s preg tesc asina pentru ’mneata.ă ă— Nimic altceva?— Ba da; zice c trebuie s pleci.ă ăAm plecat, dar nu înainte de a fi aşternut câteva rânduri

de mul umire pe o foaie din carne elul meu, pe care amţ ţ înf şurat-o în jurul ultimului meu dolar spaniol, cu adresa:ă „Domnişoarei Johnson”; şi am pus foaia pe mas .ă

………………………………………………………………Trecuse mai bine de un an când, în salonul-bar al

„Hotelului Mariposas”, am sim it o mân atingându-miţ ă um rul. M-am întors. Era Johnson.ă

158

A scos din portofel un dolar spaniol:— M-am gândit eu bine, mi-a spus el vesel, c-o s mai dauă

ochii cu ’mneata odat’ ş-odat’, cine ştie unde! „B trânica”ă mea a zis s - i dau asta când s-o-ntâmpla s te v d şi s - iă ţ ă ă ă ţ spun c ea nu ine nici un fel de otel. Da’ s-a-nvoit să ţ ă p streze biletu’ şi l-a silabisit vorb cu vorb lor mici!ă ă ă ă

Iat c venise prilejul atât de dorit, ca s m adreseză ă ă ă mândriei şi dragostei lui Johnson pentru copila-i cutez toare,ă dar neocrotit .ă

— Aş vrea s v vorbesc despre domnişoara Johnson, i-amă ă spus ner bd tor.ă ă

— Da, te cred, mi-a r spuns cu un zâmbet ce te scotea dină fire. Ca mai to i b ie ii. Da’ nu mai e domnişoara Johnson. S-ţ ă ţa m ritat.ă

— Nu cu fl c ul acela voinic de la fabrica „Zece Mile”? amă ă întrebat eu cu r suflarea t iat .ă ă ă

— Şi ce nu- i place la el? mţ i-a întors Johnson vorba. Nu te-i fi aşteptat s se m rite ca vreun nobil, ai?ă ă

I-am r spuns c nu vedeam de ce nu – şi am fostă ă încredin at c de fapt, chiar aşa era!ţ ă

159

SINGUR PE MUNTELE „STEAUA SINGURATIC ”.Ă

Partea întâi.

Aproape nu înc pea îndoial c exploatarea „Steauaă ă ă singuratic ” era „compromis .” Nu „lichidat ”, nuă ă ă „terminat ”, nu „sec tuit ” ă ă ă – ci „compromis ”. Timp de doiă ani, cei cinci cutez tori proprietari ai ei trecuser prină ă diferitele st ri ale entuziasmului minier, prospectând şiă pl nuind, s pând şi l sându-se prad îndoielilor,ă ă ă ă împrumutaser bani cu inima uşoar , dar f r acoperire;ă ă ă ă c p taser credite, renun ând generos la orice r spundere şiă ă ă ţ ă înduraser dezam girea creditorilor cu o resemnare voioas ,ă ă ă pe care numai încrederea într-un viitor m rinimos le-ar fiă putut-o da. Urmarea a fost îns c , pân la sfârşit, o ciudată ă ă ă neîn elegere ivit în rela iile cu negustorii, înso it şi deţ ă ţ ţ ă refuzul acestora de a le mai vinde pe credit, a subminat de tot stoicismul fragil al acestor proprietari. Entuziasmul juvenil, care în l ase la început încercarea cea mai şubred ,ă ţ ă cea mai zadarnic pân la nivelul unei adev rate izbânde seă ă ă stinsese, l sându-le doar un şir întunecat şi prozaic de galeriiă pe jum tate s pate, de şan uri f cute f r nici o noim , deă ă ţ ă ă ă ă pu uri neconsolidate, de maşini p r site şi disloc ri f r rostţ ă ă ă ă ă în solul concesiunii „Steaua singuratic ”, plus sacii goi deă f in şi butoaiele goale de afum tur din cabana „Steauaă ă ă ă singuratic ”.ă

Asocia ii îşi suportaser cu o uşurin fluşturatic s r cia –ţ ă ţă ă ă ă dac acest cuvânt se poate aplica renun rilor la orice prisosă ţă de hran , îmbr c minte sau podoab , îndulcite prin jafurileă ă ă ă delicate de care am pomenit. Mai mult înc : deoarece seă desp r iser de tovar şii lor mineri de la Râpa Roşie şiă ţ ă ă intraser în st pânirea acelei mici viroage în esate cu tufişuriă ă ţ încâlcite, la cinci mile dep rtare, nereuşita întreprinderiiă

160

c p tase în ochii lor numai aspectul vag al dec derii şi ală ă ă pr buşirii unei comunit i, dezlegându-i astfel de oriceă ăţ r spundere individual . Era mai uşor pentru ei s admit că ă ă ă ă exploatarea „Steaua singuratic ” era „compromis ”, decâtă ă s m rturiseasc un faliment personal. Mai mult înc : îşi maiă ă ă ă p strau şi dreptul sacru de a critica guvernul, socotindu-şiă fiecare p rerea superioar în elepciunii colective. Fiecare eraă ă ţ însufle it de un sim mânt de recunoştin pentruţ ţă ţă r spunderea celorlal i patru în ceea ce privea soartaă ţ întreprinderii lor.

În ziua de 24 decembrie 1863, în lungul şi-n latul concesiunii „Steaua singuratic ” mai bura înc . De câtevaă ă zile de când tot ploua, peste înconjurul searb d se aşternuseă o vag culoare prim v ratic , estompând cu gingaşe nuan eă ă ă ă ţ pr p dul f cut de proprietari sau acoperind m rinimosă ă ă ă greşelile s vârşite. Urmele h rt nite de pe râpe şi de peă ă ă canion îşi pierdeau conturul lor brutal; o sub iratic mantieţ ă verde înveşmânta uşurel coasta dealului, sfâşiat şi jupuit .ă ă Înc vreo câteva s pt mâni şi un v l de uitare se va fi întinsă ă ă ă peste bietele poticneli de pe concesiunea „Steaua singuratic ”. Iar simpaticele epave omeneşti se zgâiau şi eleă filosofic prin uşa deschis şi, ascultând la pic turile de ploaieă ă pe acoperişul micii lor cabane, socoteau priveliştea drept o desc rcare moral a îndatoririlor lor. Din cei cinci asocia i,ă ă ţ patru erau prezen i: „Valetul de cup ” şi „Valetul de pic ”,ţ ă ă „Morile Unite” şi „Judec torul”.ă

Nu mai este nevoie s adaug c nici unul dintre ele nu eraă ă numele adev rat al posesorului. „Valetul de cup ” şi „Valetulă ă de pic ” erau fra i; iar poreclele lor o adaptare hazlie după ţ ă jocul favorit de c r i, exprimând totodat şi valoarea relativă ţ ă ă a celor doi în tab r . Simplul fapt c „Morile Unite” îşiă ă ă peticise cândva pantalonii cu un sac vechi de f in , careă ă purta cite aceast marc a fabricii, a constituit o sugestieţ ă ă ispititoare peste care ceilal i n-au putut trece. Cât despreţ „Judec torul”, un ins aiurit de fel de prin Missouri care nuă punea mare pre pe cinste fusese f r îndoial o porecl cuţ ă ă ă ă totul neinspirat .ă

„Morile Unite”, care şezuse cât va vreme în epenit în pragă ţ

161

cu un picior în ploaie, într-o lâncezeal ce nu-i îng duia s -şiă ă ă schimbe m car pozi ia şi-a tras în cele din urm piciorulă ţ ă b tut de intemperii şi s-a ridicat. Mişcarea lui a tulburat maiă mult sau mai pu in atitudinea celorlal i asocia i, aşa c într-ţ ţ ţ ăun fel a fost primit cu o v dit rea voin . Izbitor era c , înă ă ă ţă ă pofida înf iş rii lor tinereşti şi a unei s n t i f r cusur, to iăţ ă ă ă ăţ ă ă ţ laolalt şi fiecare în parte maimu reau o decrepitudineă ţă proprie b trâne ii şi invalidit ii; dup ce s-au învârtit şontâc-ă ţ ăţ ăşontâc de colo pân colo timp de câteva minute, s-au aşezată iar şi pe lai ele şi scaunele lor în pozi iile de mai înainte.ă ţ ţ „Valetul de pic ” şi-a potrivit alene în jurul gleznei bandajulă pe care-l purta de s pt mâni întregi f r o nevoie v dit , iară ă ă ă ă ă „Judec torul” şi-a scrutat grijuliu cicatricea palid a uneiă ă zgârieturi pe bra . O ipohondrie pasiv , n scut din izolareaţ ă ă ă în care tr iau, alc tuia ultima tr s tur , caraghios deă ă ă ă ă patetic , a existen ei lor.ă ţ

Tulburarea stârnit a f cut îns sim it nevoia uneiă ă ă ţ ă explica ii.ţ

— Ar fi fost acelaşi lucru pentru tine dac - i l sai piciorulă ţ ă cela afar , decât s -l vâri aşa, hodoronc-tronc, în via aă ă ţ noastr particular , l-a repezit „Valetul de cup ”, c ci cuă ă ă ă sfor area asta grozav tot n-o s umpli butoiul cu afum tur .ţ ă ă ă ă B canul de la Dalton zicea… ce naiba zicea? Şi s-a întorsă alene c tre „Judec tor”.ă ă

— Zicea c , dup ei, „Steaua singuratic ” e aproapeă ă ă „compromis ” şi c nu mai vrea s ne vad mutrele pe la el:ă ă ă ă „V foarte mul umesc!” l-a imitat aidoma „Judec torul”, cu oă ţ ă sfor are mecanic de memorie cu totul lipsit de oriceţ ă ă participare a interesului personal.

— Eu l-am b nuit totdeauna pe omul sta, dup ceă ă ă Grimshaw a început s lucreze cu el, a m rturisit „Valetul deă ă pic ”. Sunt destul de tic loşi ca s -şi dea mâna împotrivaă ă ă noastr .ă

Asocia ii „Stelei singuratice” credeau cu tot dinadinsul cţ ă erau urm ri i de duşmani personali.ă ţ

— Mai mult ca sigur c str inii ceia noi de la R scruce i-auă ă ă pl tit bani peşin, aşa c i-au intrat g rg uni în cap, aă ă ă ă ad ugat „Morile Unite” încercând s -şi zbiceasc piciorulă ă ă

162

când lovindu-l, când frecându-l pe peretele cabanei. Dac -ăncepi s te temi de un guguştiuc ca sta, îi tragi pe to iă ă ţ ceilal i în jos dup tine!ţ ă

Aceast concluzie vag a fost primit într-o t cereă ă ă ă mormântal . Priveau acum cu to ii atât de atent la felulă ţ ciudat în care cel care vorbise îşi zbicea piciorul, încât uitaser de discu ia de mai-nainte. Câ iva au venit cu uneleă ţ ţ obiec iuni, nici unul nu i-a dat îns vreun ajutor.ţ ă

— Cui i-a spus b canul asta? aă întrebat „Valetul de cup ”ă întorcându-se în cele din urm la subiectul p r sit.ă ă ă

— „Moşneagului”, a r spuns „Judec torul.ă ă— P i sigur, a izbucnit „Valetul de cup ” sarcastic.ă ă— P i sigur, au repetat ca un ecou ceilal i asocia i. Asta iă ţ ţ

se potriveşte! Moşneag sadea!...Nu prea se în elegea bine ce îi sem na „Moşneagului” sauţ ă

de ce îi sem na, dar în general numai el era r spunz tor deă ă ă lipsurile b canului. Iar „Morile Unite’* a spus-o chiar peă şleau:

— Şi asta, din pricin c l-am l sat s se duc acolo. Eă ă ă ă ă destul s -l trimi i pe „Moşneagu’” la cineva, c -l şi scoate dină ţ ă s rite… Nu mai poate omul s -şi in cump tul i sta e-nă ă ţ ă ă Ă stare s d râme şi creditul Rotschilzilor!…ă ă

— Asta aşa e, i-a inut isonul „Judec torul”. Şi uita i-v laţ ă ţ ă prospec iunile lui. S pt mâna trecut a stat a tar douţ ă ă ă ă ă nop i – de cu sear pân -n zori! – prospectând la lumina luniiţ ă ă filoane ascunse. Şi s nu zici c e nebun?ă ă

— Mie mi-a ajuns pân peste cap, s-a amestecat „Valetulă de pic ”. V-aduce i aminte c , mai deun zi, ne-a propusă ţ ă ă nou – la nişte albi! – s ne-apuc m de s pat şan uri deă ă ă ă ţ deriva ie, numai pe mâncare la fel ca orice chinez I Astaţ arat ce gândeşte el despre „Steaua singuratic ”.ă ă

— Uite, eu n-am spus-o niciodat pân acum, a ad ugată ă ă „Morile Unite”, dar când unul, Mattisoni, a venit aici ca să cerceteze concesiunea cam cu gândul s-o cumpere, „Moşneagu’” a fost l de i-a scos ideea din cap. S-a apucată s tot spun c mai trebuie lucru, nu glum , pân’ s-ajungi să ă ă ă ă dai de aur!... Şi nu l-a poftit m car pân-aici la caban , să ă ă joace cu noi o partid , l-a inut, ca s zic aşa, numai pentruă ţ ă

163

el… Şi fireşte c Mattisoni n-a v zut concesiunea!ă ăA urmat o t cere, pe care o tulbura numai ploaia ce c deaă ă

monoton pe acoperiş iar uneori şi în vatr , prin hornul largă de chirpici, peste t ciunii care sfârâiau. Prins de un accesă subit de energie, „Valetul de cup ” a tras butoiul gol spre elă şi, sco ând din buzunar nişte c r i de joc soioase, a începutţ ă ţ s -ntind pe capac o „pasen ”. Ceilal i îl priveau cu ună ă ţă ţ interes apatic.

— i-ai pus ceva în gând? lŢ -a întrebat „Morile Unite”.„Valetul de cup ” a încuviin at din cap.ă ţ„Valetul de pic ” şi „Judec torul”, care se lungiseră ă ă

fiecare pe lai a lui, se s ltar ca s vad mai bine pasen a.ţ ă ă ă ă ţ „Morile Unite” se dezlipi binişor de perete şi se aplec pesteă cel care o f cea. „Valetul de cup ” întoarse ultima carte într-ă ăun moment de aşteptare aproape încordat şi o trânti jos peă capac, plin de o gravitate profetic .ă

— A ieşit, r sufl „Judec torul” plin de respect l untric. Ceă ă ă ă i-ai pus în gând? Mai întreb aproape în şoapt .ţ ă ă

— Dac o s spunem sau nu „basta” aşa cum am vorbit şi-ă ăo s ne lu m t lp şi a. E a ă ă ă ă ţ cincea oar ast zi, a urmată ă „Valetul de cup ” cu un glas mohorât şi plin de în elesuri. Şiă ţ a ieşit iar, cu toat cartea proast !ă ă

— Eu, unul, nu-s supersti ios, a spus „Judec torul”, înţ ă vreme ce toate tr s turile chipului s u credul radiau deă ă ă pre uire de sine şi de îngâmfare, da’ z u c -nseamn s - iţ ă ă ă ă ţ ba i joc de providen ca s mergi împotriva unor semne caţ ţă ă astea!

— Mai f -o o dat s vedem dac pleac şi „Moşneagu’”,ă ă ă ă ă se amestec „Valetul de pic ”.ă ă

Ideea a fost bine primit şi cei trei b rba i se strânser ,ă ă ţ ă inându-şi r suflarea, în jurul celui care f cea pasen a.ţ ă ă ţ

C r ile prezic toare au fost amestecate din nou, pe-ndelete,ă ţ ă potrivite dup un tipic misterios, dar pasen a a ieşit din nou.ă ţ To i au p rut c respir mai în voie, ca dezlega i de oriceţ ă ă ă ţ r spundere; „Judec torul” primea acest semn v dit ală ă ă providen ei cu o conştiin resemnat .ţ ţă ă

— Da, domnilor, a încheiat „Valetul de pic ” senin deă parc s-ar fi luat o hot râre nou , în eleapt şi legal , noi nuă ă ă ţ ă ă

164

trebuie s l s m s se strecoare nici o uşurin sau vreună ă ă ă ţă sentiment în lucrul acesta, ci s privim totul ca nişte oameniă de afaceri: singurul gest ra ional este s ne ridic m şi sţ ă ă ă plec m!ă

— Şi „Moşneagu’”? A întrebat „Judec torul”.ă— „Moşneagu’”?… Ssst… Uite-l c vine!ăÎn pragul uşii s-a ivit o umbr uşoar şi sprinten . Eraă ă ă

asociatul absent, cunoscut în general sub numele de „Moşneagu’”. Şi trebuie s mai ad ug m c era un b iat deă ă ă ă ă vreo nou sprezece ani, cu o umbr de musta ce începuseă ă ţă a-i tivi buza de sus.

— Pârâul s-a umflat dincolo de vad şi-a trebuit s m agă ă ăţ de-o salcie de pe mal şi s -mi fac vânt pe deasupra, a spusă el cu un râs zglobiu, deschis, dar tot o s se-nsenineze, m iă ă b ie i, peste vreun ceas. Pun r m şag. Departe, pe Munteleă ţ ă ă Pleşuv, norii se destram şi mai joac şi o raz de soare peă ă ă petecu u’ de z pad de pe Vârful Singuratic! Ia privi i! Pute iţ ă ă ţ ţ s vede i de-aici! Parc -i porumbi a lui Noe când s-a l sat peă ţ ă ţ ă Muntele Ararat. E semn bun!...

Şi, ca de obicei, oamenii se luminar o clip la venireaă ă „Moşneagului”. Dar felul cum rostise, f r s roşeasc ,ă ă ă ă supersti ia n tâng din ultima propozi ie le-a trezitţ ă ă ţ îndrept it severitate. Au schimbat între ei priviri pline deăţ ă tâlc. „Morile Unite” a morm it descurajat:ă

— Iadu-i în esat cu semne d-astea!ţPrea absorbit îns de subiectul deschis ca s ia în seamă ă ă

aceast primire de r u augur, „Moşneagul” a urmat:ă ă— Socot c-am dat de un filon fain, în persoana b canuluiă

nou de la R scruce. Zice c-o s -i dea „Judec torului” oă ă ă pereche de cizme, pe datorie, da’ nu le poate trimite aici; şi cum „Judec torul” tot trebuie s le-ncerce, poate c nu-iă ă ă prea greu s se duc pân-acolo. A mai zis c-o s ne dea ună ă ă butoi cu afum tur şi-o traist de f in , dac -i d m dreptulă ă ă ă ă ă ă s foloseasc şan ul nostru şi s -i desfund m cap tul de jos.ă ă ţ ă ă ă

— Asta-i munc de chinez şi treab de patru zile, s-aă ă amestecat în vorb „Valetul de pic ”.ă ă

— Unui alb i-au trebuit numai dou ceasuri ca s cure e aă ă ţ treia parte din el, i-a r spuns „Moşneagu’”, victorios. Uite,ă

165

m-am vârât în şan imediat, cu o cazma pe care mi-a dat-oţ pe datorie şi-am f cut toat treaba asta azi-diminea şi i-ă ă ţăam spus c ce-a mai r mas de f cut o s sfârşi i voi dup -ă ă ă ă ţ ămas .ă

Un gest uşor al „Valetului de cup ” a în buşit oă ă exclama ie mânioas din partea „Valetului de pic ”. Darţ ă ă „Moşneagul” n-a b gat de seam nici una, nici alta ci,ă ă încre indu-şi fruntea neted şi tân r într-un chip grijuliu, aţ ă ă ă urmat:

— Va trebui s - i iei o pereche nou de pantaloni,ă ţ ă „Morile”, dar cum el nu ine şi haine, trebuie s cump r mţ ă ă ă nişte pânz s - i croim alt pereche. Am dat nişte fasole, peă ă ţ ă care o luasem de la el, pe oleac de tutun pentru „Valetul deă cup ”, la pr v lia cealalt şi i-am convins s pun în untruă ă ă ă ă ă ă şi-un pachet de c r i de joc. Astea – s-a cam ispr vit cu ele!ă ţ ă… Şi-o s ne mai trebuiasc şi ceva vreascuri de pus pe foc.ă ă Sunt mormane în v g un . Cine o s le care aici? E rândulă ă ă ă „Judec torului”, nu-i aşa?… Dar ce-ave i cu to ii?…ă ţ ţ

B gase, în sfârşit, de seam re inerea şi v ditaă ă ţ ă stânjeneal a tovar şilor s i. I-a privit pe rând ou ochii luiă ă ă tineri, cinsti i: se uitau pe furiş unul la altul! Totuşi, prima saţ grij fusese pentru ei – prima lui pornire, p rinteasc şiă ă ă ocrotitoare. Şi-a rotit repede privirea de la unul la altul; erau to i de fa şi ar tau aşa cum îi ştia…ţ ţă ă

— S-a întâmplat ceva cu concesiunea? i-a întrebat.„Valetul de cup ” s-a ridicat f r s -l priveasc , s-aă ă ă ă ă

rezemat de uşa deschis cu mâinile la spate şi, cu ochiiă privind afar , a spus vorbind parc dep rt rilor:ă ă ă ă

— Concesiunea e compromis , asocia ia e şi eaă ţ compromis şi, cu cât ne-om descotorosi de ele mai iute, cuă atât mai bine. Dac , a ad ugat întorcându-se c treă ă ă „Moşneagu’”, dac ă tu vrei s mai stai, dac vrei s faciă ă ă munc de chinez pe plat de chinez, dac vrei s r mâi laă ă ă ă ă cheremul negustorilor de la R scruce, n-ai decât s-o faci şiă s te bucuri pe cont propriu de peisaj şi de porumbi a luiă ţ Noe. Dar noi am hot rât s ne lu m t lp şi a.ă ă ă ă ă ţ

— P i, n-am spus niciodat c vreau s-o fac pe contă ă ă propriu, a protestat „Moşneagu’”, cu un gest de nedumerire.

166

— Dac astea-s ideile tale despre o asocia ie, a urmată ţ „Valetul de cup ” ştiind dinainte c va fi sus inut şi deă ă ţ ceilal i prieteni, ele nu-s şi ale noastre. Şi singurul fel în careţ putem s-o dovedim e s sfârşim cu nebunia asta chiar acum.ă Am chibzuit s desfacem tov r şia şi s ne c ut m norocu-nă ă ă ă ă ă alt parte. Nu mai r spunzi pentru noi şi nici noi pentru tine.ă ă Şi socotim c e lucru drept s - i l s m ie concesiunea şiă ă ţ ă ă ţ cabana, cu tot ce-i în ea. Ca s nu fie nici o încurc tur cuă ă ă negustorii, am f cut, uite ici, o hârtie…ă

— Cu o gratifica ie de cincizeci de mii de dolari, parteaţ fiec ruia şi restul s r mân pe seama copiilor mei, i-a t iată ă ă ă ă vorba „Moşneagu’” cu un râs cam silit. Prea frumos! Dar… S-a oprit deodat , sângele i-a fugit din obrajii rumeni şi din nouă şi-a aruncat ochii asupra celorlal i. Eu nu cred… eu… ţ no sabe, m i b ie i, a ad ugat cu un tremur uşor al glasului şi ală ă ţ ă buzelor. Dac e o ghicitoare de dezlegat, atunci da i-mi unaă ţ mai uşoar .ă

Orice urm de îndoial pe care ar mai fi putut-o aveaă ă asupra inten iei lor a fost spulberat de „Judec tor”.ţ ă ă

— Dup mine, sta-i cel mai bun lucru peste care ai puteaă ă da, „Moşnege”, i-a spus el confiden ial. Dac eu n-aş fiţ ă f g duit stora s plec cu ei şi dac n-aş avea nevoie de ună ă ă ă ă aviz medical din Sacramento pentru pl mânii mei, ap i aş fiă ă chiar bucuros s r mân cu tine!ă ă

— Şi asta d un fel de libertate unui tinerel ca tine,ă „Moşnege”, ca şi când ai merge în lume pe propriile tale picioare… lucru de care n-are parte orice tân r californian, aă spus ocrotitor şi „Morile Unite”.

— Vezi bine c -i greu al naibii pentru noi, în elegi, s d mă ţ ă ă cu piciorul la toate, ca s zic aşa, dar e pentru binele t u şiă ă nici n-o s ne-ntoarcem vreodat împotriva ta, i-a m rturisită ă ă „Valetul de pic ”, nu-i aşa, fra ilor?ă ţ

Chipul „Moşneagului” s-a îmbujorat iar şi, dar ceva maiă repede şi mai uşor ca data trecut . A ridicat p l ria pe careă ă ă o aruncase jos şi-a pus-o cu grij pe p ru-i castaniuă ă cârlion at, a tras borul în jos înspre tovar şii lui şi şi-a b gatţ ă ă mâinile în buzunare.

— Foarte bine, le-a spus el cu glasul uşor schimbat. Şi

167

când vre i s pleca i?ţ ă ţ— Azi, i-a r spuns „Valetul de pic ”. Ne gândim s facemă ă ă

o plimbare pe lun pân la R scruce şi s lu m poştalionul laă ă ă ă ă vale cam pe la miezul nop ii. Avem timp berechet, a ad ugatţ ă râzând uşor; acum e numai trei…

S-a l sat o t cere grea, ap s toare. Pân şi ploaia îşiă ă ă ă ă oprise r p iala; un fel de pâcl mohorât , cenuşie acopereaă ă ă ă t ciunii din c minul pustiu. Pentru întâia oar , „Valetul deă ă ă cup ” p rea pu in cam încurcat.ă ă ţ

— Pare c-a stat deocamdat , a spus cercetând st ruitoră ă cerul, aşa c-am putea s d m o rait în jurul concesiunii să ă ă ă vedem dac n-am uitat nimic. O s ne întoarcem, a ad ugată ă ă gr bit f r s se uite la „Moşneagu’”, înainte de a pleca, ă ă ă ă

Ceilal i au prins s -şi caute p l riile, dar atât de stânjeni iţ ă ă ă ţ şi atât de îngândura i, c nici n-au b gat de în elegi… seamţ ă ă ţ ă c „Judec torul” şi-o pusese pe cap. Au izbucnit atunci în râsă ă şi au râs la fel când „Morile Unite” s-a poticnit stângaci în butoiul de afum tur , deşi domnul cu pricina voise s -şiă ă ă ascund z p ceala şi s se retrag cuviincios, exagerându-şiă ă ă ă ă peste m sur infirmitatea pe când ieşea şchiop tând după ă ă ă „Valetul de cup ”. „Judec torul” fluiera uşurel, „Valetul deă ă pic ”, în dorin a şi mai aprig de a imprima oarecare veselieă ţ ă plec rii, s-a oprit în prag şi a p rut s fac o m rturisire înă ă ă ă ă mare tain tovar şilor s i:ă ă ă

— S fiu al naibii dac „Moşneagu’” nu pare cu două ă ă degete mai înalt de când a devenit proprietarul concesiunii, a râs el ocrotitor şi s-a f cut nev zut.ă ă

Nu se ştie dac noul proprietar crescuse ca statur , dar eă ă sigur c nu s-a mişcat din pozi ia lui. A r mas în aceeaşiă ţ ă atitudine pân când şi ultimul dintre ei a disp rut pe după ă ă şirul de castani s lbatici care ascundeau, departe, drumulă cel mare. Pe urm s-a apropiat încet de vatr , s-a rezemată ă de horn şi a strâns gr mad , cu piciorul, t ciunii careă ă ă mureau. Ceva a c zut şi a sfârâit în spuza încins . Pare-se că ă ă ploaia nu încetase cu totul!

Îmbujorarea vie a obrajilor se stinsese, afar de câte oă pat pe fiecare dintre pome i, ceea ce împrumuta ochilor oă ţ str lucire nou . Şi-a furişat privirile jur împrejur prin caban .ă ă ă

168

Toate îi erau cunoscute şi totuşi str ine. Str ine, ă ă tocmai pentru c -i erau cunoscute – şi deci nepotrivite cu atmosferaă nou din înc pere, nepotrivite cu ecoul ultimelor clipe, cândă ă sim ise atât de dureros schimbarea. Erau acolo cele patruţ lai e unde dormeau tovar şii lui, fiecare culcuş purtând încţ ă ă urmele personalit ii celui plecat, urme de o mut loialitate,ăţ ă colorând parc într-un chip straniu acea dezertare uşuratic .ă ă În cenuşa stins din pipa „Judec torului” sau în ceaă ă împr ştiat pe poli a lui tr ia înc vechiul foc; în marginileă ă ţ ă ă scrijelite şi sculptate ale lai ei „Valetului de pic ” st ruiauţ ă ă înc amintirile zilelor duse, de încânt toare lâncezeal ; înă ă ă gr mada urmelor de gloan e din jurul nodului unei grinzi seă ţ mai citea înc recordul dib ciei şi exerci iile din zilele deă ă ţ demult ale „Valetului de cup ”; în cele câteva gravuriă înf işând frumuse i feminine, lipite deasupra fiec rui patăţ ţ ă st teau dovezile vechilor vise de iubire – toate, toate ca ună protest mut împotriva schimb rii.ă

Îşi amintea de vremea când, orfan de tat şi chiulangiu laă şcoal , se aruncase în via a lor aventuroas şi nomad –ă ţ ă ă via a unor chiulangii în toat firea ca şi el – şi se trezise cţ ă ă f cea parte din familia aceasta hoinar . Cum au luat ei loculă ă rudelor şi c minului în imagina ia lui naiv , umplând-o cuă ţ ă divag rile fantastice ale copilului ce se joac de-a oameniiă ă mari – asta el o ştia prea bine. Dar cum dintr-un prâslea şi un r sf at ce era, începuse a-şi afirma treptat şi pe nesim iteă ăţ ţ propria sa personalitate, cum luase pe umerii s i fragezi nuă numai bucuria adânc poetic a acelei vie i, ci şi r spunderileă ţ ă ei adev rate şi sarcinile-i aproape b rb teşti – asta n-o maiă ă ă ştia. Crezuse în adâncul sufletului c era doar un încep toră ă într-ale obiceiurilor lor, un ucenic al speran ei lorţ încânt toare, al crezului lor indolent, iar ei îl încurajaser laă ă lucrul acesta; şi-acum, renun area lor la acest crez nu puteaţ fi decât o scuz a renun rii lor la „el”… Poezia, care timp deă ţă doi ani se aflase la temelia şi uneori chiar în detaliile m runte ale traiului lor, era prea legat de fiin a lui pentru aă ă ţ fi uşor înl turat . Lec ia acelor moralişti iste i d duse greş,ă ă ţ ţ ă aşa cum pot s dea greş asemenea lec ii; înv tura loră ţ ăţă asmu ea, dar nu supunea. I se urca în obraji şi în ochi un valţ

169

de indignare în fa a unei asemenea nedrept i. Valul urcaţ ăţ încetişor, dar era totuşi puternic din pricina fiin ei lui jignite,ţ a mândriei lovite pe neaşteptate.

Sper c nu voi dezam gi cititorul, dac datoria mea deă ă ă simplu cronicar m sileşte s mai spun c al doilea gândă ă ă bine cump nit al acestui sensibil suflet de poet a fost s deaă ă foc de îndat cabanei, ca s ard pân -n temelii cu tot ceă ă ă ă era în untru. I-a urmat îns curând alt dorin mai blând :ă ă ă ţă ă s aştepte întoarcerea tovar şilor s i, s -l provoace pe,ă ă ă ă „Valetul de cup ” la un duel pe via şi moarte – poate va fiă ţă chiar el victima – dându-le in extremis explica ia zdrobitoare:ţ

— Se pare c ă unul dintre noi e de prisos. Nu face nimic; acum s-au l murit toate. Adio!ă

Amintindu-şi îns ca prin vis c citise parc aşa ceva înă ă ă ultimul roman, f cut ferfeni de cât îl tot r sfoiser şi laă ţă ă ă gândul c duşmanul s u ar putea recunoaşte textul, ba şiă ă mai r u, c i-ar putea-o lua înainte, ideea a fost repedeă ă înl turat . Şi-apoi, trecuse prilejul pentru o apoteoz aă ă ă sacrificiului de sine! Nu mai r mânea altceva de f cut decâtă ă s refuze mita oferit în scrisoare, sub form de caban şiă ă ă ă concesiune şi s aştepte întoarcerea lor. Rupse o foaie dină jurnalul s u intim, început şi p r sit de mult vreme şiă ă ă ă încerc s scrie. Apoi f cu buc ele ciorn dup ciorn , până ă ă ăţ ă ă ă ă când furia i se potoli şi lu forma rece a unei scrisori laă „persoana a treia”:

„Domnul John Ford aduce cu p rere de r u la cunoştin aă ă ţ foştilor s i asocia i c oferta privitoare la cas şi mobil ”… –ă ţ ă ă ă dar aici cuvintele i se p rur cam nepotrivite pentru butoiul-ă ămas pe care scria! O alt renun are şi mai drastic , laă ă ţ ă oferta lor, care-şi g si îndat expresia pe cealalt parte aă ă ă foii, i s-a p rut neserioas şi idioat din pricina uneiă ă ă caricaturi înf işându-l pe „Morile Unite”, cu etichet cu tot;ăţ ă iar când, în sfârşit, a redactat o expunere satisf c toare şiă ă nep timaş a sim mintelor sale, observ c în josul foii staă ă ţă ă ă scris „Vai, nu- i pare bine c-ai şters-o din pustietate!”, acestţ prim vers al unui cântec popular de mult uitat, pe care nici o şters tur nu l-ar fi putut înl tura! Şi versul prea aducea cuă ă ă un post-scriptum ironic, pentru a se mai gândi m car o clipă ă

170

s le lase hârtia.ăA aruncat condeiul şi a zvârlit în cenuşa moart din c mină ă

m rturia f r noim a nebuniilor unui timp trecut.ă ă ă ăCe linişte era! O dat cu ploaia care încetase se potolise şiă

vântul; abia de mai sim ea câte o adiere, r zbind prin uşaţ ă deschis . Tân rul s-a îndreptat spre prag, cu ochii cercetândă ă priveliştea t cut … Cum era cu gândul dus departe şi-a dată ă parc seama de o bubuitur îndep rtat , ceva ca o p rereă ă ă ă ă doar… poate suflul unei explozii departe, h t departe peă dealuri şi care f cu dup aceea ca t cerea din jur s -i pară ă ă ă ă mai adânc , mai copleşitoare. Când s-a întors, cabana i-aă ap rut cu totul schimbat . Ar ta tare b trân şi d r p nat .ă ă ă ă ă ă ă ă ă Pusese parc st pânire pe ea singur tatea unor ani întregiă ă ă de p r sire; un iz de putregai uscat ieşea din grinzi şiă ă c priori. În imagina ia lui înfierbântat , cele câteva p turi şiă ţ ă ă bulendre r v şite p reau s se destrame fâşii-fâşii, iară ă ă ă mormanul lunguie de veşminte de pe una din lai e sem naţ ţ ă îngrozitor a hoit mumificat… „Aşa s-ar putea s arate cabanaă peste ani şi ani, când vreun drume ”… dar s-a oprit. Începeaţ s -l n p deasc groaza de locul acela; o groaz de zilele ceă ă ă ă ă aveau s vin , când lumina monoton a razelor de soare vaă ă ă scoate la iveal singur tatea pere ilor; zile lungi, lungi, deă ă ţ nesfârşit şi ap s toare singur tate azurie, f r un nour; zileă ă ă ă ă ă de var , când neîncetatele şi pustiitoarele vânturi c l toareă ă ă se vor tângui în jurul acelei scoici goale, dând glas pustiului din ea. Şi-a strâns la repezeal cele câteva lucruşoare ale lui,ă nesocotindu-le pe cele pe care tovar şii din tab r i leă ă ă l saser , din nep sare sau grab . A şov it o clip în fa aă ă ă ă ă ă ţ puştii, dar plin de scrupule în mândria-i r nit , s-a întors şi aă ă l sat arma cu care se familiarizase şi care în zilele negreă adusese atât de des cina sau prânzul pe masa micii lor gospod rii.ă

Sinceritatea m sileşte s mai spun c leg turica lui nuă ă ă ă era nici mare, nici prea folositoare. Cele câteva bulendre atârnau uşor chiar şi pe umerii lui tineri, dar team mi-e că ă b iatul se gândise mai curând s scape de trecut decât s -şiă ă ă chiverniseasc viitorul.ă

Cu gândul acesta vag, dar unic în minte, paşii l-au dus

171

aproape f r voie spre pârâul pe care-l trecuse în diminea aă ă ţ aceea. Ştia c în felul acesta avea s evite întâlnirea cuă ă tovar şii s i; greut ile şi cotiturile drumului vor da de lucruă ă ăţ picioarelor înfrigurate şi-i vor l sa timp de gândire. Seă hot râse s p r seasc concesiunea, dar încotro s-o ia?… Nuă ă ă ă ă ştia înc … A ajuns la malul pârâului, unde fusese cu două ă ore mai înainte; parc ar fi trecut doi ani de atunci!… Şi-aă privit chipul oglindit într-una din b ltoacele apelor rev rsateă ă şi i s-a p rut c arat mai b trân. A privit n vala şiă ă ă ă ă bulboanele puhoiului tulbure, gonind ca s -ntâlneasc râulă ă South Fork şi s se piard , în cele din urm , în galbenulă ă ă Sacramento. Chiar aşa îngândurat cum era, l-a izbit asem narea dintre sine, tovar şii s i şi apa aceasta oareă ă ă potopise malurile paşnice. În frânturile plutitoare ale unuia din trocurile lor uitate pe mal şi furate de şuvoi i s-a p rut că ă vede semnul descompunerii şi al pr buşirii concesiuniiă „Steaua singuratic ”.ă

Liniştea stranie din aer, pe care o observase – şi mai înainte o linişte atât de neobişnuit în acel ceas şi anotimp,ă încât prevestea parc ceva r u – devenea şi mai izbitoareă ă prin contrast cu goana înfrigurat a şuvoiului clocotitor.ă Câ iva nori gr m di i alene spre apus p reau s se fi dus laţ ă ă ţ ă ă culcare o dat cu soarele, într-un aşternut de maciă somnoroşi; iar de-a lungul z rii juca pretutindeni un luciu viuă ca de ape aurite, ce sc lda piscurile albe de z pad ,ă ă ă împrumutându-şi lumina pân şi lunii, care suia pe bolt .ă ă Pârâul îi prindea ici-colo chipul, pân când pornea să ă împing , necru tor şi parc ironic, st vilarele zdrobite şiă ţă ă ă maşinile inutile în chiar albia râului, pe care ei o s paser cuă ă speran c le va z g zui şi le va purta bog ia. Dar, prin nuţă ă ă ă ăţ ştiu ce ciudat joc al v zduhului, plin tatea acelui amurgă ă poleit se irosea pe coastele sfârtecate şi pe coama încâlcită a muntelui „Steaua singuratic ”. Numai creasta ce se în l aă ă ţ izolat – acea piatr de hotar a concesiunii lor, o biat stelă ă ă ă a nebuniei lor – transfigurat de splendoarea înser rii şi-aă ă mai p strat str lucirea nestins mult vreme dup ce luminaă ă ă ă ă pieri de pe înaltul cerurilor şi când luna ce se ridica a stins, în sfârşit, unul câte unul toate focurile din v ile şerpuinde şi deă

172

pe plaiuri şi a prins a se c ra pe z voaiele canionului; eraăţă ă ca şi cum soarele, plecat s se culce, se ascunsese vederiiă numai pentru a se ivi iar sub chipul unei cununi de aur.

Ochii tân rului r maser pironi i într-acolo, cu ceva maiă ă ă ţ mult interes decât pentru pitorescul acelor clipe: fusese locul preferat al prospect rilor sale eroice; poalele culmii fuseseră ă sfârtecate cu maşini hidraulice sau str punse de pu uri înă ţ zilele de demult atât de pline de entuziasm, iar pozi ia aceeaţ central , mai ridicat , din cuprinsul concesiunii d duseă ă ă locului putere de st pânire asupra întinsului v ii şi a c iloră ă ă de acces; aceast v dit superioritate a fost de fapt singurulă ă ă lucru care l-a atras în clipa aceea. Ştia c de pe creast ar fiă ă putut deosebi, în clarul crescând al lunii, siluetele tovar şiloră s i când vor t ia valea pe lâng caban . Putea deci s evite,ă ă ă ă ă în drumul s u c tre şosea, întâlnirea cu ei şi, în acelaşi timp,ă ă s -i vad poate pentru ultima oar . G sea în gândul acesta oă ă ă ă ciudat mul umire, în pofida jignirii îndurate.ă ţ

Urcuşul era greu, dar c rarea cunoscut . În tot lungulă ă potecii întunecate l-au înso it amintiri dulci din trecut care,ţ asemenea mirosului uşor al frunzelor aromate şi al ierburilor ude de ploaie pe care le strivea sub picior, p reau s exale oă ă mireasm mai dulce, în str dania lui de a le învinge sau de aă ă se ridica deasupra lor. Colo era tufişul de manzanit , undeă frânseser împreun pâinea la vremea prânzului; ici eraă ă stânca de lâng pu ul unde ridicaser pentru izbândă ţ ă ă liba iuni barbare, cu un avânt de b ie andri; şi ici steiul undeţ ă ţ înfipseser în v zul admiratorilor din vale primul lor steag: oă ă c maş roşie, sacrificat eroic, ce fâlfâia pe coada lung aă ă ă ă unei cazmale. Când a ajuns în cele din urm pe culme,ă t cerea aceea misterioas mai st ruia, ca şi cum firea şi-ar fiă ă ă în buşit suflarea o dat cu plecarea lui; c tre apus câmpiaă ă ă abia era luminat şi nu se vedea ipenie de om. Se întoarseă ţ c tre luna ce urca pe cer şi se îndrept încet spre r s rit.ă ă ă ă

Deodat , se opri ca lovit de tr snet. Înc un pas şi ar îiă ă ă fost ultimul: la picioare i se c sca h ul unei pr p stii, iar elă ă ă ă sta pe o muchie gata s se surpe. C ci dinspre r s rită ă ă ă pornise o alunecare de teren, l sând goale în lumina luniiă coastele muntelui „Steaua singuratic ” şi oasele-iă

173

desc rnate. În elegea acum ciudatul huruit şi bubuit pe care-ă ţl auzise; în elegea acum ciudata t cere a zbur toarelor şiţ ă ă s lb t ciunilor din luminişuri şi din tuf riş.ă ă ă ă

Cu toate c v zuse dintr-o singur privire c surp turaă ă ă ă ă avusese loc într-o parte neumblat a muntelui, deasupraă unui canion inaccesibil şi c , judecând bine, tovar şii s i n-ară ă ă fi avut timp s ajung atât de departe, un îndemn înfrigurată ă îl f cu s coboare câ iva paşi pe urmele faliei. Aflorismenteleă ă ţ şi col urile ce-i ieşeau înainte unul dup altul f ceauţ ă ă coborâşul relativ uşor. Şi a început s strige în gura mare.ă Ecoul propriului s u glas p ru o sfruntat obr znicie înă ă ă ă t cerea plin de în elesuri. S-a întors ca s urce iar şi:ă ă ţ ă ă coasta br zdat a muntelui din fa a lui se desf şura toat înă ă ţ ă ă b taia lunii. Şi în imagina ia-i înfierbântat , vreo duzin deă ţ ă ă puncte str lucind ca stelele au început a prinde via înă ţă cr p turile stâncoase, unde-şi pironea ochii. Aruncându-şiă ă atunci bra ul pe steiul de deasupra lui, s-a sprijinit o clip deţ ă ceea ce p rea a fi ieşitura unei stânci epene. Dar nu eraă ţ chiar atât de eap n şi când s-a s ltat pân la nivelul acela,ţ ă ă ă ă inima aproape i-a stat. C ci era o bucat desprins dină ă ă aflorismentul sprijinit netemeinic pe stei, care-l sus ineaţ numai prin propria-i greutate. A cercetat-o cu degete tremurânde; solul care o împov ra se desprindea de peă margini, descoperind proeminen e netede şi lustruite ceţ str luceau la lumina lunii. Era aur nativ!ă

Când mai târziu gândul i se întorcea la clipa aceea, îşi amintea c nu fusese uimit, orbit de str lucire, nici speriat.ă ă Nu luase faptul drept o descoperire sau o întâmplare, o lovitur de noroc sau un capriciu al sor ii. În clipa aceeaă ţ suprem , totul se l murea: natura înf ptuise din plină ă ă s rmanele lor presupuneri. Ceea ce maşinile lor slabe şiă neputincioase încercaser zadarnic împotriva straturilor deă p mânt care ascundeau comoara, firea des vârşise cu for eă ă ţ mult mai mari şi mai r bd toare. Pic tur cu pic tur , ploileă ă ă ă ă ă de iarn scoseser la iveal stânca aurifer chiar în clipaă ă ă ă când râul umflat ducea la vale, spre mare, maşinile lor bicisnice şi sf râmate. Ce importan avea c bra ul s uă ţă ă ţ ă nevolnic nu putea s ridice comoara pe care o g sise! Ceă ă

174

importan avea c pentru a desprinde stelele aceleaţă ă sclipitoare va trebui s pun la b taie pricepere şi r bdare!ă ă ă ă Lucrul era f cut, inta atins ! Se sim ea mul umit pân şi-nă ţ ă ţ ţ ă neastâmp rul lui de b ie andru. S-a ridicat încet în picioareă ă ţ şi-a desprins cazmaua cu mâner lung din spinare, a înfipt-o zdrav n în despic tur şi a urcat iar liniştit pe culme.ă ă ă

Tot aurul era al lui! Al lui, prin dreptul de a-l fi descoperit, conform legilor rii şi f r a fi primit vreun ajutor din parteaţă ă ă lor. Ba, îşi mai amintea c prospectarea ă lui pe acel munte sugerase pentru întâia oar existen a aurului în aflorismentă ţ şi necesitatea folosirii energiei hidraulice. Şi el nu p r siseă ă niciodat aceast idee, indiferent de ce f cuser ceilal i.ă ă ă ă ţ Sim ea c nu se poate sprijini decât pe sine şi, aproape f rţ ă ă ă s vrea, s-a întors sfid tor c tre câmpia din vale. Dar câmpiaă ă ă dormea liniştit , f r s mişte nici s sufle sub veghea lunii.ă ă ă ă ă Şi-a îndreptat atunci privirea spre stele; mai era înc multă pân la miezul nop ii. Cu siguran c tovar şii s i seă ţ ţă ă ă ă întorseser în caban , ca s se preg teasc de c l toria loră ă ă ă ă ă ă nocturn . Acum poate c vorbeau de el, sau râdeau de elă ă sau, mai r u, îl c inau, pe el şi pricopseala ce-i picase peă ă cap! Totuşi, aici era pricopseala lui! Hohotul uşor de râs care înso i gândul: „ţ aici” l-a cam înfiorat; r sunase atât de aspru,ă de lipsit de veselie şi de nepotrivit, îşi închipuia el, cu ceea ce gândea într-adev r. Dar ă ce anume gândea?

Nimic meschin, nimic r zbun tor; nu, niciodat ei nu voră ă ă putea spune aşa ceva! Când el va scoate tot aurul la suprafa şi va pune în func iune mina, va trimite fiec ruiaţă ţ ă câte un cec de o mie de dolari. Dac vor fi bolnavi sauă s raci, fireşte c le va da şi mai mult. Unul din cele dintâi,ă ă din cele mai dintâi lucruri pe care va trebui s le fac , va fiă ă s trimit fiec ruia câte o puşc frumoas şi s le spun că ă ă ă ă ă ă ă le cere în schimb doar vechitura aceea care fusese cândva puşca lui. Dup ani de zile, când gândul i se întorcea la clipaă acelei descoperiri, se minuna c în afar de lucrul acesta, nuă ă pl nuise nimic în privin a propriului s u viitor sau a feluluiă ţ ă cum va folosi bog ia proasp t dobândit . Era cu atât maiăţ ă ă ciudat, cu cât cei cinci asocia i aveau obiceiul s r mân trejiţ ă ă ă peste noapte şi s -şi împ rt şeasc cu glas tare unul altuiaă ă ă ă

175

planurile: ce-or s fac dup ce vor da lovitura. Îşi aminteaă ă ă cum odat fuseser cât p-aci s se despart , fiindc nu seă ă ă ă ă în elegeau. Cum s dispun de o sut de mii de dolari, peţ ă ă ă care nu-i avuseser niciodat şi nici nu se aşteptau s -i aib .ă ă ă ă Îşi amintea cum „Morile Unite” îşi începea mereu cariera de milionar cu o „mas pe cinste” la „Dehnonico”; cum primaă dorin a „Valetului de cup ” era totdeauna un drum acasţă ă ă ca s-o vad pe maic -sa, cum „Valetul de pic ” avea s -iă ă ă ă domoleasc iute-iute pe p rin ii iubitei lui, cu daruriă ă ţ nepre uite (în parantez fie zis, p rin ii şi iubita erau la fel deţ ă ă ţ ipotetici ca şi averea) şi cum „Judec torul” îşi va începeă traiul de capitalist f când s sar banca la un chef dină ă ă Sacramento. Şi chiar el îndrugase un şir de bazaconii nemaipomenite în zilele acelea de calicie, el oare acum şedea rece şi nep s tor în fa a acelei neînchipuite realit i!ă ă ţ ăţ

Şi cât de altfel ar fi putut s fie toate!… Dac ceilal i ară ă ţ mai fi aşteptat m car o zi! Dac i-ar fi împ rt şit hot râreaă ă ă ă ă lor în chip mai blând şi s-ar fi desp r it prieteneşte! Cum ară ţ mai fi alergat, înainte de orice, s -i întâmpine cu vestea ceaă bun I Cum ar fi d n uit în jurul comorii şi ar fi cântat pân-ară ă ţ fi r guşit, cum ar mai fi râs de duşmanii lor şi ar fi în l ată ă ţ triumf tori steagul sus pe vârful muntelui „Steauaă singuratic ”! Cum ar fi fost încununat el, „Moşneagul”, caă „erou al taberei”. Şi cum le-ar fi istorisit el vechea poveste: c un sim mânt ciudat îl îndemnase s urce creasta şi că ţă ă ă înc un pas pe culmea aceea l-ar fi pr v lit în surp tur ! Şiă ă ă ă ă c … Dar ce s-ar fi întâmplat dac un altul, „Morile Unite” sauă ă „Judec torul”, ar fi fost primul descoperitor?… Nu şi-ar fiă p strat fiecare, hapsân, secretul pentru sine?… Nu s-ar fiă înfruptat oare numai ei singuri şi ar fi f cut…ă

— Ceea ce faci tu acuma!Deodat , sângele i-a n p dit fierbinte obrajii, ca şi cândă ă ă

un glas str in i-ar fi vorbit la ureche. Câteva clipe nici n-aă putut crede c vorbele veneau de pe buzele-i palide, până ă când s-a auzit vorbind singur. A s rit în picioare arzând deă ruşine şi a pornit în grab pe coasta muntelui în jos.ă

Se va duce la ei, le va spune de descoperirea f cut , îşi vaă ă lua partea ce i se cuvenea şi-i va p r si pentru totdeauna.ă ă

176

Era singurul lucru ce trebuia f cut. Ciudat c nu-i veniseă ă îndat în minte! Şi totuşi era greu, cumplit de greu şi de crudă s fie silit s -i mai vad iar şi. Cu ce greşise el oare în viaă ă ă ă ţă pentru a îndura chinul acesta? Şi a sim it o clip c ur şte cuţ ă ă ă adev rat comoara aceasta vulgar , care îngropase pe vecieă ă sub greutatea-i strivitoare zilele senine, f r griji din trecut şiă ă spulbera poezia traiului lor nep s tor şi fericit!ă ă

Nu se îndoia c -i va g si aşteptând la r scruceaă ă ă drumurilor pe unde trecea poştalionul. Erau trei mile până acolo şi totuşi putea ajunge la vreme dac se gr bea. Astaă ă era încheierea în eleapt şi practic a ispr vii lui din searaţ ă ă ă aceea – încheierea stângace şi neputincioas a indign rii luiă ă din seara aceea… Dar Ias , nu face nimic! Vor crede, poate,ă la început c a venit dup ei din sl biciune; poate c laă ă ă ă început se vor îndoi de spusele lui. Tot nu face nimic! Îşi muşc buzele ca s -şi înfrâng lacrimile nes buite care-iă ă ă ă umpleau ochii, urmând s mearg orbeşte înainte.ă ă

N-a v zut noaptea frumoas leg nat -n copaia în l imiloră ă ă ă ă ţ întunecate, înf şat în ce uri luminoase şi mut de uimire înă ă ţ ă fa a propriei sale splendori. Ici-colo, luna îşi aşternuse chipulţ liniştit pe lac şi pe bulboane şi, îmbr işându-le, se ducea săţ ă se culce, încât câmpia întreag p rea s pluteasc într-oă ă ă ă t cere f r de sfârşit. Şi tot mergând înainte ca într-un vis,ă ă ă z gazurile negre, nep trunse ale tufişurilor din margineaă ă drumului se deschideau şi f ceau loc unor dep rt ri tainice –ă ă ă sumbre miraje cu neputin parc de ajuns şi de atins! Şiţă ă încet-încet se sim ea chiar el devenind o parte a nop iiţ ţ aceleia vr jite; la fel de nezbuciumat, de liniştit, deă nep timaş.ă

Şi asta ce mai era? O împuşc tur venind dinspre caban !ă ă ă Dar atât de slab , de înfundat , atât de neînsemnat înă ă ă t cerea aceea vast , încât ar fi putut crede c i s-a n z rită ă ă ă ă dac nu şi-ar fi sim it bie ii lui nervi izbi i în chip ciudat. Eraă ţ ţ ţ oare un accident, sau poate un semnal anume pentru el? S-a oprit; semnalul nu s-a mai repetat; se aşternea aceeaşi t cere, dar de data asta grea de prevestiri rele, ca deă moarte. Şi-atunci i-a fulgerat prin minte un gând îngrozitor. Şi-a aruncat cât colo bocceaua şi tot ce-l împov ra, a trasă

177

bine aer în piept şi, plecându-şi capul, s-a repezit ca un cerb încotro sim ea primejdia.ţ

Partea a doua.

Plecarea asocia ilor care p r seau concesiunea „Steauaţ ă ă singuratic ” nu fusese prea impun toare. În primele cinciă ă minute dup ieşirea din caban pâlcul a umblat r zle ,ă ă ă ţ hoinar. Sfor area neobişnuit exagera şchiop tatul unora, iarţ ă ă lipsa unui scop moral îi îndemnase pe ceilal i la o plicticoasţ ă manifestare muzical . „Morile Unite” şchiop ta şi fluiera cu oă ă nep sare afectat ; „Judec torul” fluiera şi şchiop ta cu oă ă ă ă seriozitate afectat ; „Valetul de cup ” era cel careă ă deschidea drumul, cu oarecare preten ie de el bine hot rât;ţ ţ ă iar „Valetul de pic ” îi urma cu mâinile în buzunare. Aceştiaă doi din urm , f pturi mai slabe, legate printr-o simpatieă ă inconştient , îşi aruncau priviri, c utând sprijin unul laă ă cel lalt.ă

— Vezi, s-a repezit „Judec torul” ca şi când ar fi încheiată victorios o discu ie, nimic nu e mai nimerit pentru un tân rţ ă ca independen a. Natura, ca s zic aşa, ne arat calea.ţ ă ă Uita i-v şi la animale!ţ ă

— Pe aici pe undeva e un sconcs, a spus deodat „Morileă Unite” care avea printre ei faima unui ins cu n ri neobişnuită de sim itoare. La cel mult zece mile de aici şi sigur c înainteţ ă de a trece de creast . Uite, sta-i totdeauna norocul meu, să ă ă fiu pe drum tocmai în astfel de împrejur ri 1 Nu v d nevoiaă ă s mai pun capcane în juru’ concesiunii, dac zice i că ă ţ ă plec m în noaptea asta.ă

Amândoi au aşteptat s vad dac sugestia era sau nuă ă ă primit de „Vale ii”-fra i care, mohorâ i, înaintau anevoie. Şiă ţ ţ ţ cum n-a urmat nici un r spuns, „Judec torul” şi-a p r sită ă ă ă f r ruşine tovar şul:ă ă ă

— Voi n-a i putea r bda s v tot foi i pe-acolo şi s -lţ ă ă ă ţ ă l sa i pe „Moşneagu’” s -şi bage-n cap c -i singur! Aşa-i? Euă ţ ă ă am v zut în timpu’ sta c el o-nghi ea, o-nghi ea şi p-asta,ă ă ă ţ ţ frumuşel da’ cu noduri şi am socotit c pentru noi, l maiă ă bine e s ne scul m şi s-o ştergem pân nu-şi ia el câmpii…ă ă ă

178

„Judec torul” ridicase pu in glasul, ca s -l aud şi cei doiă ţ ă ă din frunte.

— N-a spus el oare, se opri deodat „Valetul de cup ” cuă ă fa a spre ceilal i, n-a spus el c negustoru’ la nou o s -i deaţ ţ ă ă ă ceva provizii?

„Morile Unite” s-a întors întrebându-l parc peă „Judec tor”, aşa c acesta s-a v zut silit s r spund :ă ă ă ă ă ă

— Da; mi-aduc bine aminte c-aşa a spus. sta era unul dinĂ lucrurile care m interesa, mai ales pentru el şi „Judec torul”ă ă avea aerul c el ar fi rânduit toate cu noul negustor. Ştiu că ă m-am sim it mai uşor la inim dup asta.ţ ă ă

— Dar n-a spus el, a întrebat „Valetul de pic ” oprindu-seă de asemenea pe loc, c numai dac mai facem şi cevaă ă munc la şan ul înfundat?ă ţ

„Judec torul” s-a întors c utând sprijin spre „Morileă ă Unite”, care, cu aerul c s-ar preg ti pentru un discurs, seă ă aşezase boiereşte pe un ciot. „Judec torul” s-a aşezat şi el şiă a r spuns şov ielnic:ă ă

— Mm… da! Noi sau el!…— Noi sau el, a repetat „Valetul de cup ” încruntat şiă

ironic. Şi nici nu- i pas de ce spui, aşa-i? Poate c ţ ă ă tu ai şi f cut munca asta?… V d c te omori nu alta de atâta trud –ă ă ă ă pe negândite, din senin şi prea de timpuriu – c aşa eşti tu!ă…

— Eu socot c-am auzit pe careva spunând cum c-ar fi munc de trei zile pentru un chinez, s-a amestecat „Valetulă de pic ” la fel de ironic, dar nu-mi dau bine seama cum stă ă chestia…

— Pentru „Moşneagu’” asta o s fie un soi de distrac ie, aă ţ spus sfios „Morile Unite” şi-i mai bine c -şi mai ia gându’ deă la singur tatea lui!ă

Cum nici unul n-a luat în seam ceea ce spusese, „Morileă Unite” şi-a întins şi mai tare picioarele şi şi-a scos pipa. Abia şi le potrivise toate, când „Valetul de cup ”, întorcându-seă deodat , a pornit-o înspre pârâu. Dup câteva clipe, „Valetulă ă de pic ” l-a urmat f r nici un cuvânt. Gândind c e mai bineă ă ă ă s se al ture celor mai tari, „Judec torul” a luat-o uşurel laă ă ă picior dup ei, l sându-l pe „Morile Unite” s încheie o gardă ă ă ă

179

firav ce se b l b nea.ă ă ă ăDrumul urmat, îndep rtându-se de muntele „Steauaă

singuratic ”, îi ducea acum drept spre cotul pârâului – bazaă vechilor şi zadarnicelor lor s p turi. Aici începea faimosulă ă şan înfundat care m rginea concesiunea negustorului celţ ă nou şi se pierdea pe urm într-un teren ml ştinos. Şan ul eraă ă ţ înfundat cu tot felul de maşini stricate; un firicel de râu g lbui, care gonise cândva pe acolo p rea c -şi încetaseă ă ă str dania o dat cu ei şi se irosea acum într-o gârl verzuie.ă ă ă

Abia de-au scos câteva vorbe în timpul drumului, f r caă ă „Valetul de pic ”, care-i conducea, s le dea alt explica ie.ă ă ă ţ Şi aşa, urmând exemplul s u t cut au ajuns lâng şan .ă ă ă ţ S rind în untru, „Valetul de cup ”ă ă ă

A început s zvârle cât colo, f r a spune vreun cuvânt,ă ă ă f râm turile de cherestea şi lemnele c rate de ap .ă ă ă ă Înfierbânta i de ceea ce p rea a fi un joc nou grozav deţ ă hazliu, ceilal i s rir voioşi dup el şi se prinser într-oţ ă ă ă ă strâns lupt cu şan ul înfundat.ă ă ţ

„Judec torul” îşi uit beteşugul când se porni s sară ă ă ă peste un troc spart. „Morile Unite” uit s mai fluiere cândă ă începu s -i imite pe culii chinezi cum cânt . Şi totuşi, după ă ă zece minute ritmul a început s sl beasc . „Morile Unite” seă ă ă apucase tocmai s -şi frece piciorul, când o bubuitură ă îndep rtat zgudui p mântul. B rba ii s-au uitat unul la altul:ă ă ă ă ţ nu era lucru de glum ! A urmat o discu ie domoal asupraă ţ ă b nuielii dac fusese un cutremur sau o explozie când, înă ă toiul vorbei, „Valetul de cup ”, care lucra ceva mai departeă de ceilal i a scos un strig t de alarm şi a s rit din şan .ţ ă ă ă ţ Tovar şii lui abia au avut timpul s -l urmeze şi apeleă ă pârâului, umflate deodat din senin, s-au pornit în şuvoiă n valnic s m ture şan ul. Într-o clip , albia înfundat şiă ă ă ţ ă ă împotmolit era cur at , canalul liber, iar resturile deă ăţ ă buşteni şi de cherestea luate de ap .ă

Bucuroşi de aceast întâmplare care le economiseaă sfor rile, asocia ii concesiunii „Steaua singuratic ” s-auţă ţ ă aplecat peste şan şi au prins s împing şi s descurceţ ă ă ă cioturile plutitoare, împlinindu-şi munca.

— Ar fi trebuit s fie aici „Moşneagu’” ca s vad şi elă ă ă

180

chestia, a spus „Valetul de pic ”. E felul de r splat poetică ă ă ă dup care alearg cu limba scoas . Eu unul zic c nu-i greuă ă ă ă s -n elegi ce s-a-ntâmplat: vreun z p cit din ia cu nasu’ peă ţ ă ă ă sus de la concesiunea „Excelsior” o fi dinamitat prea aproape de pârâu. A pr v lit malu-n pârâu şi-a gonit aiciă ă devale apa-ndiguit , tocma’ ca s ne spele şan u’ nostru!ă ă ţ Uite, asta-i ce numesc eu r splat poetic .ă ă ă

— Şi cine-a fost l de ne-a sf tuit s -ndiguim pârâul înă ă ă josul şan ului, ca s -l facem s-o ia p-acolo? A întrebatţ ă „Valetul de cup ” moroc nos.ă ă

— Asta a fost una din ideile „Moşneagului”, pare-mi-se, a r spuns „Valetul de pic ” nesigur.ă ă

— Şi aduce i-v aminte, se aprinse „Judec torul” t indu-leţ ă ă ă vorba, c eu am fost la care v b team la cap: „Lua i-o-ă ă ă ă ţncet, lua i-o-ncet… ine i-o tot aşa, c-o s se-ntâmpleţ Ţ ţ ă ceva!”… Apoi ad ug victorios: Şi uite c s-a-ntâmplat! Nuă ă ă vreau s fac pe deşteptu’, da’ eu am v zut c i de laă ă ă ă „Excelsior” nu-s prea întregi la cap! Şi-am luat riscu’ asupra mea!…

— Şi dac-o s afli c cei de la „Excelsior” n-au pus aziă ă dinamit ? l-a întrerupt „Valetul de cup ” sarcastic.ă ă

Fireşte c „Judec torul” se bizuise în presupunerile lui peă ă o pretins explozie, aşa c a g sit de cuviin s-o lase maiă ă ă ţă moale:

— Eu nu zic c „Moşneagu’” n-ar avea cap pentru câteă unele, da-i trebuie s mai înve e multe despre lume. A prinsă ţ el o gr mad de lucruri la partidele noastre acu’ la urm şiă ă ă chiar la pocher, c vezi, cu felul lui vis tor de parc-ar ascultaă ă la îngerii din cer, nici nu po i ghici dac - i trage o cacialmaţ ă ţ sau are carte. Nu-i aşa? a întrebat el întorcându-se spre „Morile Unite”.

Dar susnumitul domn, care nu sl bise din ochi chipulă întunecat al „Valetului de cup ”, prefera s se inspire de laă ă acesta pentru ceea ce credea a fi replica potrivit .ă

— Nu-i vorba de asta, spuse f când pe virtuosul; c noi nuă ă vrem s scoatem din el un trişor. Şi nu facem azi munc deă ă sclav, în şan u’ sta pentru aşa ceva! Nu, dom’le! Îl înv mţ ă ăţă s -şi duc barca singur!...ă ă

181

Neg sind îns r spunsul dorit pe fa a „Valetului de cup ”,ă ă ă ţ ă s-a întors c tre „Valetul de pic ”.ă ă

— Ba eu socot c ceea ce l-am înv at e c barca noastră ăţ ă ă era prea plin , a fost r spunsul neaşteptat al „Valetului deă ă pic ”. Uite, cam asta-i toat chestia!ă ă

„Valetul de cup ” îşi s get fratele cu o privire pe subă ă ă sprâncene.

Acesta îşi inea mâinile în buzunare, cu ochii pironi i peţ ţ n vala apei; apoi o lu din loc. Cel lalt o porni dup el.ă ă ă ă

— Te-ntorci împotriva noastr ? îă l întreb „Valetul de pic ”.ă ă— Dar tu?— Eu? Nu. Va s zic , asta el s-a l murit „Valetul de pic ”ă ă ă ă

liniştit.Fratele mai mare a şov it încurcat, ea prins la strâmtoare:ă— Atunci, ce-ai în eles când ai zis c-am socotit barcaţ

noastr prea plin ?ă ă— N-a fost sta gândul nostru? A st ruit „Valetul de pic ”ă ă ă

nep s tor.ă ăUluit s -şi aud spuse de altul propriile lui inten iiă ă ţ

nem rturisite, „Valetul de cup ” s-a sim it zguduit.ă ă ţ— Dac e vorba de „Moşneagu’”, s-a amestecată

„Judec torul” c lcând ca de obicei în str chini, eu zic c o să ă ă ă ă ne cam duc doru’ pe vremi de-astea. Ne ineam de el şi-lă ţ stârneam tocmai ca s -l înt rât m şi s fac pe ghiduşu’ şiă ă ă ă ă vezi bine c asta o s -i lipseasc … Şi z u c şi nou la fel…ă ă ă ă ă ă ca s zic aşa i V-aduce i aminte, fra ilor, de noaptea când i-ă ţ ţam jucat festa aia de l-am f cut s cread c-am dat lovituraă ă ă în malul pârâului şi era atât de convins c-a vrut s-o şteargă imediat oa s vad ce şi cum cu datoriile…ă ă

— Şi cum am dat buzna în caban c-o tigaie plin de pirită ă ă ordinar şi de nisip negru, a chicotit „Morile Unite” r scolindă ă aducerile aminte şi cum aproape c îi ieşiser afar din capă ă ă ochii ia cenuşii ai lui!... Uite, e oarecare mul umire s ştimă ţ ă c ne-am f cut datoria fa de b iat chiar şi-n lucrurile asteaă ă ţă ă mititele.

S-a întors c tre „Valetul de cup ” dorind o încuviin areă ă ţ pentru m rinimia lor, dar acesta o pornise cu paşi mariă înainte, ştiind c „Valetul de pic ” îl urma agale, ca oă ă

182

nepl cut conştiin întârziat . Mişcarea aceasta i-a unit dină ă ţă ă nou pe „Judec tor” şi pe „Morile Unite” într-o uşoară ă complicitate la spatele celorlal i şi procesiunea a pornit,ţ leg nându-se, de la pârâu spre cas .ă ă

Noaptea coborâse. Drumul lor ducea prin umbra muntelui „Steaua singuratic ”, ce se l ea ici-colo din pricina şiruluiă ăţ de z voaie care, pornind dinspre poale, se târau pesteă câmpie ca nişte r d cini uriaşe ale unui trunchi butuc nos.ă ă ă Umbrele crescur şi mai negre când luna începu s urceă ă peste întinsul v ii. „Valetul de cup ” se opri deodat pe unaă ă ă din creste. „Valetul de pic ” îl ajunse încetişor şi se opri şi el,ă pe când ceilal i li se al turau.ţ ă

— Nici o lumin în caban şi-a spus parc sieşi cu glasă ă ă sc zut „Valetul de cup ”, drept r spuns la atitudineaă ă ă întreb toare a celorlal i.ă ţ

Au privit cu to ii încotro le ar ta cu mâna. Departe,ţ ă conturul negru al cabanei „Steaua singuratic ” seă desprindea din întinderea sc ldat în lumina lunii… Razele eiă ă albe, oarbe b teau în cele dou ferestre, p rând s reflecteă ă ă ă golul întunecat din untru, v duvit de lumin , de c ldur şiă ă ă ă ă via .ţă

— Ia te uit tr snaie! aă ă şoptit cu team „Judec torul”.ă ă„Valetul de pic ” îşi schimb doar pozi ia mâinilor înă ă ţ

buzunarele pantalonilor, l sând astfel s se în eleag c elă ă ţ ă ă ştia foarte bine ce înseamn asta, c ştiuse chiar dinainte,ă ă dar c fiind acum, ca s zic aşa, în mâinile destinului nu aveaă ă încotro. Cel pu in asta era tot ce a citit fratele mai mare înţ atitudinea lui. Dar „Valetul de cup ” a sim it atâta îngrijorareă ţ în clipele acelea, iar ceilal i doi un fel de remuşcareţ înfricoşat încât, f r a mai ine seama de tovar şul lor celă ă ă ţ ă cinic, au luat-o câteşitrei la picior spre caban .ă

Au ajuns acolo pe t cute, în vreme ce luna, care acumă plutea sus, în t riile v zduhului, p rea s mângâie cabana cuă ă ă ă gra ia-i duioas şi s -i vegheze liniştea de mormânt.ţ ă ă

Şi st pânit de ceva ce aducea cu sim mântul acesta,ă ţă „Valetul de cup ” a împins binişor uşa. Şi st pâni i de cevaă ă ţ ce aducea cu teama aceasta, ceilal i doi au z bovit în pragţ ă pân când, dup zadarnice încerc ri de a r scoli cu piciorulă ă ă ă

183

t ciunii stinşi din vatr , „Valetul de cup ” a aprins un chibrită ă ă şi ou el, singura lor lumânare. Pâlpâirea slab a lumin riiă ă descoperi ochilor acelaşi interior, cu nimic schimbat, afară de un singur lucru: de pe lai a pe care dormise „Moşneagu’”ţ lipseau p turile; nu mai erau nici cele câteva poze şiă podoabe de nimic; s r cia crunt a scândurilor goale şi aă ă ă saltelu ei de paie îi privea în fa , lipsit de chipul luminos şiţ ţă ă de tinere ea gingaş care izbutise cândva s-o maiţ ă îmblânzeasc . Sub rânjetul ironic al acelei privelişti, cei patruă şi-au dat seama îndoit de propria lor mizerie. Nici micul sac de drum, nici ceaşca de ceai, nici ibricul de cafea care spânzurau de obicei lâng patul lui nu mai erau acolo!… Celă mai vehement protest, cea mai patetic scrisoare – ca ceaă pe care o scrisese şi o sfâşiase în buc elele împr ştiate peăţ ă podea – n-ar fi putut vorbi niciodat cu elocven a acelui locă ţ gol!…

Asocia ii n-au schimbat nici un cuvânt; pustiul din cabanţ ă în loc s -i strâng laolalt , îi îndep rta unii de al ii, dintr-oă ă ă ă ţ lips de încredere reciproc . Pân şi limbu ia f r noimă ă ă ţ ă ă ă care-i caracteriza pe „Judec tor” şi pe „Morile Unite” seă potolise. Ceva mai târziu, când „Valetul de pic ” a intrat înă caban , prezen a lui abia dac a fost observat .ă ţ ă ă

Deodat , un strig t de bucurie al „Judec torului” aă ă ă spintecat t cerea: z rise puşca „Moşneagului” într-un col ,ă ă ţ unde n-o v zuse nimeni.ă

— N-a plecat înc , dom’lor, c uite aici puşca lui, s-aă ă repezit el s -i turuie într-un falset sub irel. Nu şi-ar fi l sat-oă ţ ă el aici… Nu!... Am ştiut-o de la-nceput!… S-a dus ni eluş pe-ţafar , dup lemne şi ap ! Nu, dom’le! Venind încoa’, i-amă ă ă spus-o şi lui „Morile Unite”, nu-i aşa? … «Pun r m şag peă ă via a ta c „Moşneagu’” nu-i departe, chiar de n-o fi înţ ă caban !» P i din clipa-n care am pus picioru’…ă ă

— Am spus-o şi eu pe când veneam încoa’, l-a întrerupt „Morile Unite” min ind la fel de sfruntat. Mai mult ca sigur cţ ă se-nvârte pe-aici, pitit pe vine ca s ne sperie I Hi! Hi I Hi!...ă

— A plecat de-a binelea şi a l sat puşca dinadins, a spusă r spicat „Valetul de pic ” luând cu un fel de duioşie puşca înă ă mâini.

184

— Atunci, las-o jos! i-a strigat „Valetul de cup ”.ăEra glasul fratelui s u, dar schimbat dintr-o dat dină ă

pricina mâniei. Ceilal i doi prieteni s-au tras înd r t speria i.ţ ă ă ţ— N-am s-o las aici ca s-o ia primul venit, a spus „Valetul

de pic ” liniştit, numai pentru c suntem nişte zevzeci şi noiă ă şi el. E o arm prea bun .ă ă

— Las-o jos, î i spun! sţ -a înc p ânat „Valetul de cup ”ă ăţ ă dând s se repead furios la el.ă ă

Fratele mai tân r a ridicat pu in tr gaciul, cu fa a ca varul,ă ţ ă ţ dar cu privirea hot rât .ă ă

— S nu mişti! iă -a poruncit intuindu-l pe loc. S nu teţ ă repezi la mine, fiindc n-ai nici t ria de caracter s te ii deă ă ă ţ ideile tale şi nici inim s m rturiseşti c-ai greşit. i-amă ă ă Ţ urmat sfatul şi uite unde am ajuns: tab ra-i desfiin at ,ă ţ ă „Moşneagu’” plecat şi noi… pe picior de duc … Cât despreă blestemata asta de puşc …ă

— Las-o, n-auzi odat ! aă r cnit „Valetul de cup ” inândă ă ţ mor iş la ideea lui, cu înc p ânarea oarb a mâniei şi aţ ă ăţ ă cauzei pierdute. Las-o jos!

„Valetul de pic ” s-a tras înapoi, dar fratele s u apucaseă ă patul puştii cu amândou mâinile. A urmat o lupt de-o clip ,ă ă ă apoi un fulger în semiîntunericul cabanei. Şi o bubuitur deă s-a zguduit înconjurul. Cei doi s-au pr buşit imul într-o parte,ă altul în alta, cu puşca între ei jos pe podea.

Totul s-a petrecut atât de repede, încât ceilal i doi n-auţ avut timp s -i despart aşa cum ar fi dorit… Şi nici după ă ă aceea parc tot nu în elegeau ce s-a întâmplat. Cei doi actoriă ţ se întorseser fiecare la locul s u, aproape f r s -şi deaă ă ă ă ă seama de ceea ce f cuser .ă ă

A urmat o t cere grea ca o lespede. „Judec torul” şiă ă „Morile Unite” se uitau buim ci i unul la altul, apoi s-auă ţ întors nervoşi la vechile îndeletniciri, cu aerul caracteristic unor asemenea f pturi c „n-au auzit şi n-au v zut”ă ă ă întâmplarea dureroas . „Judec torul” a tras butoiul spre el, aă ă pus mâna pe c r i şi a început s dea mecanic o pasen , laă ţ ă ţă care „Morile Unite” se zgâia cu un deosebit interes, furişându-şi totodat ochii spre statura împietrit aă ă „Valetului de cup ” lâng c min şi spre fa a îngândurat aă ă ă ţ ă

185

„Valetului de pic ” lâng uş . S-au scurs aşa vreo zeceă ă ă minute „Judec torul” şi „Morile Unite” vorbeau în şoapt , caă ă nişte copii care vrând-nevrând au fost martori la o senza ional ceart de familie când s-au auzit, trosnind subţ ă ă un pas uşor vreascurile din b t tur … şi în prag a ap rută ă ă ă chipul luminos al „Moşneagului”, abia suflând…

A fost un urlet de bucurie; în clipa urm toare, tân rul eraă ă pe jum tate îngropat la sânul „Valetului de cup ”, peă ă jum tate tras pe genunchii „Judec torului” şi butoiulă ă r sturnat cât colo, iar jur împrejur se foiau „Morile Unite” şiă „Valetul de pic ”… Şi odat cu numele lui strigat, strigat dină ă r sputeri, s-a spulberat şi vrajba!…ă

Neb nuind, din fericire, gâlceava care dusese laă dezl n uirea acelui „bun-venit” atât de entuziast,ă ţ „Moşneagul” s-a apucat şi el, la fel de voios, s le spună ă vestea cea mare a descoperirii lui. A colorat am nuntele mă ă tem cu o uşoar exagerare datorit şi propriei lui emo ii, dară ă ţ şi pentru a justifica emo ia celorlal i. Era îns oarecumţ ţ ă conştient c asocia ii lui p reau, în acele momente de mareă ţ ă noroc, mai pu in prinşi de interesul lor personal cât de mareaţ lui izbând .ă

— V-am spus eu c-o s-o fac , se l uda „Judec torul” cu ună ă ă aer sfruntat care-i d du gata pe to i.ă ţ

— Uita i-v la el, mânca-l-ar neic de c eluş! Şi nu-iţ ă ă ăţ m car de ras ! Sau e… ai?… gl suia ştreng reşte „Morileă ă ă ă Unite”, în timp ce „Valetul de cup ” şi „Valetul de pic ”,ă ă apucându-l pe „Moşneag” de câte o mân , i-o strângeau într-ăun fel de salut mândru şi t cut.ă

Era ceva cam nou pentru el, dar atât de minunat 1 Şi i-a fost destul de greu s -i hot rasc s mearg cu to ii la loculă ă ă ă ă ţ descoperirii, ba s le potoleasc pofta de a-l purta pân-acoloă ă pe umeri, din pricina lungilor sale str danii de pân atunci…ă ă

O singur dat totuşi au trecut prin clipe de stânjeneal :ă ă ă— Atunci, voi a i tras cu puşca ca s m-aduce i înapoi? i-aţ ă ţ

întrebat „Moşneagu’” recunosc tor.ăÎn t cerea stingheritoare ce a urmat, mâinile celor doi fra iă ţ

s-au c utat şi s-au strâns ca pentru o isp şire.ă ă— Da, a intervenit „Judec torul” plin de tact. Ştii că ă

186

„Vale ii” mai-mai s se certe, ca s vad care s fie primulţ ă ă ă ă s trag dup tine. Da’ uite c n-am habar cine o f cu…ă ă ă ă ă

— Eu n-am atins tr gaciul, a ad ugat repede „Valetul deă ă pic ”.ă

Dar lovind în aer cu piciorul, „Judec torul” a l murită ă lucrurile:

— S-a desc rcat aşa… pe negândite!ăO dat cu convoiul ce a pornit iar şi din cabana „Steauaă ă

singuratic ”, deosebirile dintre asocia i n-au întârziat s seă ţ ă arate potrivit cu firea fiec ruia. Când îns „Morile Unite” aă ă încercat, cu tactul s u subtil, s -şi arate respectul proasp tă ă ă trezit fa de norocosul lor tovar ş, chemându-l oa dinţă ă întâmplare „Domnule Ford”, nimeni nu l-a încurajat; dar chiar şi lucrul acesta s-a uitat în vreme ce ajungeau la poalele muntelui, cu r suflarea t iat de atâta emo ie. Cândă ă ă ţ au trecut pârâul, „Valetul de cup ” s-a oprit gânditor:ă

— Zici c-ai auzit falia lunecând la vale înainte de a fi p r sit cabana? a întrebat întorcându-se c tre „Moşneagu’”.ă ă ă

— Da; dar atunci nu ştiam despre ce era vorba. S-a întâmplat cam la vreo or şi jum tate dup plecarea voastr ,ă ă ă ă a r spuns el.ă

— P i, atunci asculta i, fra ilor! a urmat „Valetul de cup ”ă ţ ţ ă în culmea bucuriei, atunci e vorba de aflorismentul oare s-a pr v lit în pârâu! la de a pricinuit rev rsarea şi ne-a ajutată ă Ă ă nou s golim şan ul!ă ă ţ

P rea atât de v dit c norocul îi luase sub ocrotire peă ă ă asocia ii „Stelei singuratice”, încât au str b tut urcuşul greuţ ă ă al muntelui cu siguran a unor cuceritori. S-au oprit doar susţ pe culme, ca s -l lase pe „Moşneagul” s le arate drumulă ă spre panta ce ascundea comoara. Acesta a înaintat prudent c tre muchia stâncii sf râmicioase, s-a oprit, a privit f r s -iă ă ă ă ă vin a crede, a înaintat iar, apoi a încremenit alb ca varul.ă Într-o clip , „Valetul de cup ” a fost lâng el:ă ă ă

— S-a întâmplat ceva? Nu, nu face mutra asta, „Moşnege”, pentru numele Domnului!...

Moşneagul ar t c tre coasta mohorât , neted şi neagră ă ă ă ă ă a muntelui, f r un col , f r o gaur sau umfl tur şi bâiguiă ă ţ ă ă ă ă ă cu buzele înghe ate:ţ

187

— S-a dus!……………………………………………………………

Şi într-adev r, se dusese! Avusese loc o a doua alunecareă de teren, jupuind coasta muntelui şi îngropând comoara şi cazmaua care-i însemnase locul sub un v lm şag de stâncă ă ă şi d râm turi spre poale.ă ă

— Slav Domnului!…ăFe ele palide ale asocia ilor se întoarser grabnic spreţ ţ ă

„Valetul de cup ”.ă— Slav Domnului! aă repetat acesta îmbr işându-l peăţ

„Moşneag” dup grumaz. Dac-ar fi r mas aici, l-ar fi îngropată ă şi pe el! S-a oprit şi, ar tând solemn c tre h ul de dedesubt,ă ă ă a ad ugat: Şi slav Domnului c ne-a ar tat locul unde să ă ă ă ă putem totuşi munci cu speran şi r bdare, ca nişte oameniţă ă cinsti i!…ţ

Şi-au plecat cu to ii capul şi au coborât încet la vale. Darţ când au ajuns în câmpie, unul dintre ei a strigat celorlal i sţ ă priveasc o stea, ce p rea c se ridic şi porneşte c tre eiă ă ă ă ă peste valea adormit şi t cut .ă ă ă

— Nu-i decât poştalionul, m i b ie i, a spus „Valetul deă ă ţ pic ” zâmbind, poştalionul care trebuia s ne duc de-aici!ă ă ă

La ad postul fr iei reg site, s-au hot rât s stea acolo caă ăţ ă ă ă s -l vad trecând. Şi aşa cum gonea pe al turi, cu fulger riă ă ă ă de lumin , cu ropot de copite şi clinchet de zurg l i,ă ă ă surugiul, singura fiin real în cuprinsul acela de vis, aţă ă strigat h ulind o urare c tre cele cinci vedenii dep rtate; aă ă ă prins-o doar „Judec torul”, care se afla cel mai aproape deă poştalion.

— A i auzit… a i auzit ce-a zis, fra ilor? a întrebatţ ţ ţ întorcându-se c tre ceilal i… Nu?… Da i-v mâna to i,ă ţ ţ ă ţ fra ilor!… Noroc şi numai bine, m i fra ilor! Şi când teţ ă ţ gândeşti c noi nici nu ştiam…ă

— Ce s ştim?ă— La mul i ani! E Cr ciunu’!ţ ă

188

REV RSAREA APELOR.Ă

Când fluxul se retr gea de pe mlaştina Dedlow, dezolareaă pe tot cuprinsul era copleşitoare. Întinderea-i joas şiă spongioas , b l ile-i leneşe ca de cerneal şi smârcurileă ă ţ ă întortocheate şerpuindu-şi drumuri sub irele ca nişte ipariţ ţ c tre golful deschis ă – toate erau realit i brutale. La fel erauăţ şi cele câteva smocuri verzi, cu firele lor rare, cu izul lor muced şi umezeala nepl cut . Şi dac te prindea pofta s - iă ă ă ă ţ dai frâu liber imagina iei – deşi monotonia searb d aţ ă ă mlaştinii Dedlow nu prea te îndemna – linia v lurit aă ă b ltoacelor risipite î i trezea nepl cut în amintire apeleă ţ ă rev rsate, iar certitudinea rece c fluxul va reveni î i prilejuiaă ă ţ cuget ri sumbre, pe care lumina soarelui str lucitor nu leă ă putea împr ştia. Lunca verzuie p rea ap sat de gândulă ă ă ă acesta şi nu-şi punea prea mult la încercare vegeta ia, pânţ ă ce munca de asanare nu va fi fost înf ptuit . Iar fructul amară ă al tufelor scunde de merişor p rea c ascunde o urm deă ă ă dulcea natural , s lcie şi borşit de prea mult ap receţă ă ă ă ă ă care n v lea cu regularitate.ă ă

Expresia sonor a mlaştinii Dedlow era, de asemenea,ă melancolic şi copleşitoare. Cl mp nitul sepulcral ală ă ă stârcului, ip tul fluierarului, strig tul gâştei s lbatica înţ ă ă ă trecere, m c itul cert re al ra ei, protestul t ios şiă ă ă ţ ţ ă moroc nos al cocorului speriat şi tânguirea monosilabic aă ă ploierului dep şesc puterea cuvântului scris. Şi niciă înf işarea acestor zbur toare mohorâte tiu era de loc veselăţ ă ă sau învior toare: f r îndoial , nici a stârcului albastru stândă ă ă ă afundat în ap pân la jum tatea piciorului şi, r cind fireşte,ă ă ă ă c ci el nu ine seama de picioare ude şi de urm ri; nici aă ţ ă ploierului, mare, sinistru, nici a fluierarului lugubru, sau a beca inei mofluze, care g seşte nimerit s -l înso easc înţ ă ă ţ ă contempla ia-i sinucigaş ; nici a pesc ruşului nep s tor*ţ ă ă ă ă supraveghind întinderea deşart ; nici a corbului negru care,ă trecând mereu de colo-colo pe fa a mlaştinii f r s se poatţ ă ă ă ă dumeri dac apele sc zuser sau nu, se simte nenorocit laă ă ă

189

gândul c , dup atâta zbucium, nu e în stare s dea ună ă ă r spuns ca lumea. Dimpotriv , te încredin ai dintr-o privireă ă ţ c întinderea dezolant a mlaştinii Dedlow apas greu peă ă ă sufletul p s retului şi c vremea migra iunii e aşteptat cuă ă ă ţ ă un sim mânt de uşurare şi mul umire de c tre cei vârstniciţă ţ ă şi cu n dejdi sfruntate de c tre tineretul golaş. Dar dacă ă ă mlaştina Dedlow ar ta sumbr la vremea refluxului, ar fiă ă trebuit s-o vezi atunci când n v lea fluxul: când aerul umedă ă adia r coros peste întinsul str lucitor şi rece, inundândă ă asemenea altui flux chipul celor ce priveau spre mare; când o lucire ca de o el tivea micile adâncimi şi linia sinuoas aţ ă smârcului; când trunchiurile uriaşe, încrustate cu scoici, ale copacilor c zu i se ridicau iar şi o porneau hai-hui în pribegiaă ţ lor f r el, purta i încoace şi-ncolo dar neg sind liman niciă ă ţ ţ ă dup ce sc deau apele sau asfin ea soarele; când ra ele cuă ă ţ ţ penele lor lucioase se leg nau t cute f r a l sa o dâr , oă ă ă ă ă ă brazd m car pe fa a sclipitoare a apei; când cea a seă ă ţ ţ cobora o dat cu fluxul şi acoperea în sus albastrul,ă astupând în jos verdele; când pescarii din b rci, pierdu i înă ţ cea a aceea şi lop tând încoace şi-ncolo la disperare,ţ ă tres reau ca şi cum peste chila b rcii ar fi trecut degeteleă ă vreunui triton, sau se smulgeau dintre smocurile de iarbă împr ştiate în jurul lor ca pletele plutitoare ale unui înecat,ă încât ştiau din semnele acestea c se pierduser pe întinsulă ă mlaştinii Dedlow şi trebuiau s petreac noaptea acolo – baă ă înc ce noapte! – da, numai atunci v-a i putea face o ideeă ţ despre mlaştina Dedlow în timpul fluxului.

Şi-acum, da i-mi voie s v povestesc ceva care nu-miţ ă ă piere niciodat din minte în lungile mele hoin reliă ă vân toreşti prin mlaştina Dedlow. Deşi întâmplarea a fostă consemnat pe scurt în ziarul local, eu am auzit povestireaă cu toate am nuntele-i gr itoare din gura personajuluiă ă principal. Nu sper s g sesc accentele variate şi coloritulă ă specific al acelor descrieri feminine, c ci povestitorul meuă era o femeie; dar voi încerca s redau cel pu in fondul.ă ţ

Femeia aceasta tr ia la jum tatea drumului între smârculă ă cel mare al întinderii Dedlow şi fluviul care se vars , la patruă mile de acolo, într-un estuar s pat de Oceanul Pacific înă

190

peninsula lung şi nisipoas , alc tuind rmul de sud-vest ală ă ă ţă unui golf de toat mândre ea. Locuin a ei era o caban mică ţ ţ ă ă de grinzi, ridicat pe câ iva stâlpi bine fixa i, la câtevaă ţ ţ picioare deasupra mlaştinii; cabana se afla cam la trei mile de aşez rile de pe fluviu. B rbatul femeii era lemnar meserieă ă rentabil într-un inut unde ocupa ia de baz era prelucrareaă ţ ţ ă lemnului.

Era pe la începutul prim verii, când b rbatul ei plecase, laă ă vremea refluxului, pe o plut cu buşteni pentru obişnuitulă transport c tre partea de jos a golfului. Şi cum st tea ea aşaă ă în uşa cabanei iar pluta se dep rta, a b gat de seam c ,ă ă ă ă spre sud-est cerul se întuneca şi şi-a adus aminte c -l auziseă pe b rbatul ei spunând înso itorilor c va trebui s seă ţ ă ă sileasc s fac drumul înainte de a se stârni vijelia pe careă ă ă o vedea apropiindu-se dinspre sud-est. Şi în noaptea aceea s-a pornit într-adev r un vânt şi o furtun cum nu maiă ă pomenise ea vreodat şi s-au pr buşit câ iva copaci mari înă ă ţ p durea de lâng fluviu, iar casa se leg na ca leag nulă ă ă ă copilaşului.

Dar oricât ar fi urlat furtuna în jurul cabanei, ea ştia că omul ei, în care avea încredere, prinsese stâlpii şi şuruburile cu mâna lui zdrav n şi c , oricât s-ar fi temut, ă ă ă dânsul n-ar fi p r sit-o. Aceasta şi îndatoririle ei gospod reşti, apoi grija deă ă ă copilaşu-i firav au ajutat-o s -şi mute gândul de la vremeaă rea, p strând bineîn eles n dejdea c el ajunsese teaf r cuă ţ ă ă ă buştenii acolo, h t departe, în Utopia. Dar a b gat de seamă ă ă când s-a dus s vad de vac şi s dea gr un e la pui că ă ă ă ă ţ ă apele se urcaser pân la micul gard ce împrejmuia peticulă ă lor de gr din şi c auzea desluşit vuietul talazurilor pe plajaă ă ă din sud, deşi pân acolo era o dep rtare de câteva mile. Şi aă ă început a se gândi c i-ar pl cea s aib pe cineva cu careă ă ă ă s stea de vorb despre toate astea şi, dac n-ar fi fost atâtă ă ă de departe, iar vremea atât de-nvr jbit şi c r ruia atât deă ă ă ă grea, ar fi luat copilaşul în bra e şi s-ar fi repezit pân laţ ă Rickman, vecinul cel mai apropiat. Dar uite, s-ar fi putut ca dânsul s se întoarc prin furtun taman atunci, ud pân’ laă ă ă piele şi nimeni s vad de el! Mai era şi primejdie mareă ă pentru copil, care era tare sl bu şi bolnav de crup.ă ţ

191

În noaptea aceea îns , n-ar putea spune de ce, nu i-a venită s se culce, nici m car s se întind . Furtuna se mai potolise,ă ă ă ă dar ea urma s stea treaz – ba a încercat chiar s citeasc .ă ă ă ă Nu ştiu dac biata femeie o fi citit din Biblie sau vreo revistă ă lumeasc – mai curând cred c era o revist – dar literele se-ă ă ăamestecau atât de anapoda şi f r nici o noim , încât până ă ă ă la urm s-a v zut silit s pun cartea jos; s-a întors laă ă ă ă ă volumaşul mai drag care se afla dinaintea ei, în leag n, cuă prima sa pagin alb , neprih nit şi a încercat s -i mângâieă ă ă ă ă cu mintea viitorul necunoscut. Şi aşa a tot leg nat copilul şiă s-a gândit ba la una, ba la alta, dar r mânea treaz , trează ă ă de tot…

Era aproape miezul nop ii când, în sfârşit, a furat-oţ somnul. Nu-şi putea aminti cât a dormit, dar s-a deşteptat cu un nod groaznic în gât şi s-a trezit bolborosind ceva în mijlocul înc perii, tremurând varg cu pruncul strâns la sân.ă ă Pruncul plângea şi suspina, ea a început s umble de colo-ăcolo încercând a-l potoli, când a auzit parc zgâriind la uş . Aă ă deschis însp imântat şi tare s-a mai bucurat v zând c nuă ă ă ă era decât b trânul Pete, câinele lor, care s-a târât ud leoarcă ă în untru. I-ar fi pl cut s se uite pu in afar , nu în n dejdeaă ă ă ţ ă ă nem rturisit s -l z reasc sosind pe b rbatul ei, ci aşa, eaă ă ă ă ă ă s vad cum mai st teau lucrurile; vântul izbi îns uşa atâtă ă ă ă de s lbatic, încât abia a putut s-o in . S-a aşezat apoiă ţ ă câteva clipe şi apoi s-a plimbat în sus şi-n jos câteva clipe şi apoi s-a întins iar câteva clipe. Dar cum st tea lângă ă peretele cabanei, i s-a p rut c aude o dat sau de dou oriă ă ă ă ceva hârşâindu-se de bârnele casei, ca nişte crengi de copac. Apoi s-a auzit un gâlgâit la fel cum f cea copilul cândă înghi ea; apoi pic! pic! Şi pe urm iar pic! pic! Aşa c s-aţ ă ă ridicat în pat. Şi când s-a ridicat, ochii i-au c zut pe ceva ceă p rea c se târ şte dinspre uşa din spate c tre mijloculă ă ă ă înc perii. Nu era mult mai gros decât degetul ei mic, dar s-aă umflat curând cât palma şi a început s se întind pesteă ă toat podeaua. Era ap !ă ă

A fugit la uşa din fa , a împins-o în l turi şi n-a v zutţă ă ă altceva decât ap ! A fugit la uşa din spate, a împins-o înă l turi şi n-a v zut altceva decât ap ! A fugit la fereastraă ă ă

192

dintr-o parte şi, împingând-o în l turi, n-a v zut altcevaă ă decât ap ! Atunci şi-a adus aminte c -l auzise odat peă ă ă b rbatul ei spunând c fluxul nu era periculos, pentru c seă ă ă retr gea la un anumit timp, încât oamenii puteau s seă ă chibzuiasc şi c el era mai mul umit s locuiasc lâng golfă ă ţ ă ă ă decât lâng fluviu, ale c rui maluri puteau fi oricândă ă inundate. Dar era oare fluxul? …

S-a repezit iar la uşa din dos şi a zvârlit afar un b . Furată ăţ de curent, b ul a pornit înspre golf 1 A luat în pumn pu inăţ ţ ă ap şi a dus-o repede la gur . Şi-a sim it-o proasp t şiă ă ţ ă ă dulce! Era fluviul, nu era fluxul!…

Şi atunci – O, l udat fie Domnul pentru m rinimia lui! –ă ă femeia nici n-a leşinat, nici nu s-a pr buşit. Şi atunci –ă Binecuvântat fie Mântuitorul, c ci mâna lui darnic a atins-oă ă şi a înt rit-o în acea clip îngrozitoare! – atunci teama aă ă c zut din inima ei cum cade un veşmânt şi femeia n-a maiă tremurat. Atunci şi de atunci încolo nu şi-a mai pierdut nici o clip st pânirea de sine, în toate încerc rile acelei nop i deă ă ă ţ pomin .ă

A tras patul în mijlocul înc perii şi a pus deasupra o mas ,ă ă iar pe mas a pus leag nul. Apa de pe podea îi trecea acumă ă de glezne; de dou -trei ori cabana s-a cl tinat din temelii, deă ă parc ar fi fost smucit , încât uşile dulapului au zburat înă ă l turi. Apoi a auzit un trosnet şi nişte lovituri surde în pereteă şi când s-a uitat afar , a v zut c falnicul copac de lângă ă ă ă drum, din cap tul de sus al p şunii, plutea dezr d cinat înă ă ă ă jos c tre cas .ă ă

Din fericire, r d cinile lungi se mai ineau de p mânt şi-lă ă ţ ă împiedicau s-o porneasc la fel de repede ca şuvoiul, c ciă ă dac ar fi izbit casa cu iu eala curentului, oricât de puterniceă ţ ar fi fost piroanele şi şuruburile din stâlpi, n-ar fi putut rezista loviturii. Câinele s rise pe fa a noduroas aă ţ ă trunchiului şi se ghemuise lâng r d cini, tremurând şiă ă ă schel l ind. Atunci în mintea ei a fulgerat o raz deă ă ă speran . A tras o p tur groas de pe pat, a înf şurat în eaţă ă ă ă ă pruncul şi a pornit c tre uş prin apa care creştea. Şi cândă ă copacul s-a leg nat iar şi de-a latul, f când cabana s seă ă ă ă cutremure şi s trosneasc , a s rit pe trunchi. Din milaă ă ă

193

Domnului, a izbutit s pun bine piciorul pe suprafa a-iă ă ţ lunecoas şi, îngem nându-şi un bra cu r d cina, cu cel laltă ă ţ ă ă ă bra îşi inea copilul care scâncea. Apoi a trosnit ceva lângţ ţ ă verand şi partea din fa a casei pe care abia o p r sise aă ţă ă ă c zut toat , aşa cum cad vitele în genunchi înainte de a seă ă culca la p mânt – şi în aceeaşi clip arborele acela uriaş deă ă Sequoia s-a întors roat şi a luat-o la vale în noaptea neagr ,ă ă cu înc rc tura-i vie.ă ă

Cu toat spaima şi primejdia, cu toat grija ei pentruă ă pruncul care plângea, cu tot vântul care şuiera, cu toată nesiguran a în care se afla, s-a întors totuşi ca s mai vad oţ ă ă dat c su a p r sit m turat de ape. Îşi aducea aminte că ă ţ ă ă ă ă ă ă dorise în clipa aceea şi se minuna de nebunia gândului ce-i venise în minte s -şi fi pus o alt rochie, iar copilului celeă ă mai bune h inu e; şi se ruga mereu Domnului s -i scapeă ţ ă casa, aşa ca atunci când s-o întoarce dânsul s aib ună ă locşor unde s se ad posteasc , s nu fie totul atât deă ă ă ă pustiu, dar… cum va putea afla el oare ce s-a-ntâmplat cu ea şi cu copilaşul?… La gândul acesta i-a venit aproape să leşine… Mai avea îns şi altceva de f cut decât s seă ă ă fr mânte, c ci de câte ori r d cinile lungi ale copacului seă ă ă ă izbeau de vreun obstacol, arborele întreg se r sturna peă jum tate, încât o înmuiase de dou ori în apa cea neagr .ă ă ă Câinele, care o z p cea alergând tot timpul în susul şi-n josulă ă trunchiului şi schel l ind a c zut în cele din urm la una dină ă ă ă izbiturile acestea. A înotat el câtva timp pe lâng copac, iară ea a încercat s trag s rmanul dobitoc înapoi pe trunchi,ă ă ă dar el „n-a ştiut ce s fac , nerodul” şi pân la urm l-aă ă ă ă pierdut din ochi pentru totdeauna. Aşa c au r mas singuri,ă ă ea şi copilul!… Lumina care mai arsese câteva minute în c su a p r sit s-a stins deodat … Şi atunci n-a mai ştiută ţ ă ă ă ă încotro o ducea curentul! Z rea nedesluşit înaintea eiă conturul dunelor albe ale peninsulei, încât a judecat că trunchiul se mişca o dat cu apele fluviului. Se afla pesemneă prin preajma albiei molcome şi poate c ajunsese în viitoareaă stârnit de confluen a fluxului cu apele rev rsate aleă ţ ă fluviului. Dac fluxul nu se va retrage curând, era în pericolă s fie împins valvârtej înspre mare sau sf râmat deă ă ă ă

194

obstacolele plutitoare… Dar afar de aceast primejdie, dacă ă ă apele ar fi purtat-o c tre golf putea n d jdui s nimerească ă ă ă ă în vreun promontoriu împ durit al peninsulei şi s r mână ă ă ă acolo pân în zori! Câteodat i se p rea c aude urcândă ă ă ă glasuri şi strig te din râu şi muget de vite şi beh it de oi…ă ă Pe urm n-a mai auzit decât vâjâitul urechilor şi b t ile inimiiă ă ă ei. Cam la vremea aceea a b gat de seam cât era deă ă înghe at şi de în epenit aşa cum st tea ghem, încât abiaţ ă ţ ă ă de se mai putea mişca, iar copilul a plâns când l-a pus la sân, încât şi-a dat seama c i se oprise şi laptele; şi-atunci s-aă însp imântat atât de tare, c şi-a vârât capul sub şal şi aă ă plâns amarnic întâia oar !ă

Când şi-a ridicat iar şi capul, vuietul rev rs rii eraă ă ă înd r tul ei, încât a în eles c arborele se întorsese din nouă ă ţ ă roat . A luat ap s -şi r coreasc gâtlejul pârjolit şi a aflat-oă ă ă ă ă s rat ca lacrimile de pe buze. A sim it o uşurare, c ciă ă ţ ă aceasta însemna c era luat de reflux. Tot pe atunci vântulă ă a prins a se potoli şi s-a l sat o t cere grea, cumplit deă ă ap s toare. Abia de se stârnea vreo und pe lâng coajaă ă ă ă br zdat a trunchiului gros pe care se afla, iar de jură ă împrejur totul era t cere şi întuneric bezn . I-a vorbită ă copilului, aşa ca s se aud vorbind şi ca s se încredin ezeă ă ă ţ c nu-şi pierduse graiul. Şi s-a gândit atunci era ciudat, dară n-ar fi putut s nu se gândeasc ce cumplit trebuie s fiă ă ă ă fost noaptea când Arca lui Noe se leg na deasupra pisculuiă asiatic, în vreme ce urmele crea iei pieriser din lume; s-aţ ă mai gândit de asemenea la marinarii ag a i de verg , laăţ ţ ă s rmanele femei legate de plute şi biciuite nemilos deă talazurile însp imânt toare. A încercat s mul umească ă ă ţ ă Domnului c fusese cru at în felul acela şi şi-a ridicată ţ ă privirile de la copilaşul care c zuse într-un somn neliniştit.ă Deodat , departe spre miaz zi, s-a desprins din întuneric oă ă lumin mare: a fulgerat şi a pâlpâit şi iar a pâlpâit şi iar aă fulgerat… Iar inima ei a b tut mai repede, lipit de obrazulă ă rece al copilului… Era farul de la intrarea în golf!

Şi pe când ea se mai minuna înc , trunchiul s-a învârtită deodat pu in, pe urm s-a târât pu in şi pe urm a p rut că ţ ă ţ ă ă ă st liniştit, în epenit. A întins mâna şi a sim it cum gâlgâieă ţ ţ

195

curentul. Copacul poposise pe rm şi, dup pozi ia luminii şiţă ă ţ zgomotul undelor spumoase, poposise pe rm în mlaştinaţă Dedlow.

De n-ar fi fost grija pentru copilaşu-i suferind, de n-ar fi fost grija pentru izvorul cela pl pând de lapte care secase, s-ăar fi sim it în siguran , ar fi zis c sc pase. Dar poate c dinţ ţă ă ă ă aceste pricini în fa a ei totul p rea a fi doar jale şi mâhnire.ţ ă În timp ce apele fluxului sc deau grabnic, un stol mare deă gâşte negre şi-au fâlfâit aripile pe lâng ea, ipând şiă ţ gâgâind. Apoi şi-au luat zborul nişte ploieri şi au şuierat a jale, rotindu-se jur împrejur, iar la urm au coborât f ră ă ă team pe copac, ca un nor cenuşiu. A mai zburat şi un stârcă pe deasupra şi-n jurul ei, ipând ascu it şi nemul umit, caţ ţ ţ apoi s se lase pe picioarele-i sl b noage numai la câ ivaă ă ă ţ paşi de ea. Dar cea mai ciudat dintre toate, o pas re alb ,ă ă ă frumoas , mai mare ca o porumbi , cât un pelican aproape,ă ţă dar nu era pelican, s-a rotit în cercuri, cerc dup cerc, în jurulă ei. La urm s-a l sat pe un fir de r d cin deasupra um ruluiă ă ă ă ă ă ei. Ea a întins mâna, i-a mângâiat gâtul alb, frumos, dar pas rea nu s-a mişcat. A r mas atât de mult acolo, încât eaă ă s-a gândit s -şi ridice pruncul în sus ca micu ul s-o vad ,ă ţ ă încercând în felul sta s -l mai dezmor easc . Dar când aă ă ţ ă f cut astfel, copilul era atât de rece, de înghe at şi aveaă ţ albul ochilor atât de vân t sub pleoapele-i micu e pe careă ţ abia de şi le-a ridicat, încât femeia a dat un r cnet; pas reaă ă a zburat, iar ea şi-a pierdut sim irea…ţ

Şi iat , sta a fost cel mai groaznic lucru dar, la urmaă ă urmei, poate c pentru nimeni altul decât pentru ea. C ciă ă atunci când şi-a venit în fire, str lucea un soare de toată ă mândre ea şi apele se retr seser . În jurul ei se auzea unţ ă ă murmur de voci guturale, în vreme ce o b trân indiană ă ă îngâna un cântecel de leag n de-al lor, leg nându-se dintr-oă ă parte în alta în fa a unui foc aprins în cuprinsul mlaştinii. Iarţ lâng foc ea, so ia şi mama salvat , z cea sleit de puteri.ă ţ ă ă ă Primul ei gând a fost la copil şi când s deschid gura să ă ă întrebe, o tân r indian , pesemne şi ea mam , a p truns înă ă ă ă ă adâncul gândului ei şi i-a adus pruncul palid, dar în via ,ţă într-o cop i ciudat din salcie şi legat fedeleş aidoma caă ţă ă

196

micu ul tinerei indiene; şi ea a prins a plânge şi a râdeţ totodat , în vreme ce tân ra şi b trâna îşi ar tau veseleă ă ă ă din ii mari şi albi şi ochii lor negri, str lucitori spunând:ţ ă

— Plod alb face s n tos… om alb vine repede…ă ăIar ea, de bucurie, le-ar fi s rutat chipurile p mântii.ă ăApoi a aflat c femeile se duseser s strâng boabe deă ă ă ă

merişor în coşurile lor ciudate, pe cuprinsul mlaştinii, când i-au z rit fusta fluturând pe copacul din dep rtare, iar b trânaă ă ă indian nu putuse rezista ispitei de a-şi face rost de ună veşmânt nou şi s-au dus devale, unde au descoperit „femeia alb” şi copilul. Şi v închipui i, desigur, c ea a d ruită ţ ă ă b trânei indiene fusta şi când a mai venit şi dânsul şi s-aă repezit spre ea, ar tând cu zece ani mai b trân de groazaă ă prin care trecuse, ea s-a sim it iar atât de slab , încât aţ ă trebuit s fie dus pe bra e pân la canoe. Pentru c , vede i,ă ă ţ ă ă ţ dânsul n-a ştiut nimic despre inunda ie pân ce a întâlnitţ ă indieni în Utopia şi a în eles dup semne c s rmana femeieţ ă ă ă era so ia lui!… Şi la fluxul urm tor, el a g sit copacul şi l-aţ ă ă adus înd r t acas , cu toate c nu f cea atâta osteneal ;ă ă ă ă ă ă apoi a cl dit o cas nou şi a folosit copacul acela b trân laă ă ă ă temelie şi la stâlpi şi casa a numit-o în cinstea ei: „Arca Mariei”. Dar aşa cum v pute i închipui, noua locuin a fostă ţ ţă cl dit mai sus de locurile unde se putea rev rsa fluviul!ă ă ă

Şi aceasta e tot…Nu-i mult, poate, dac te gândeşti la puterea duşm noasă ă ă

a mlaştinii Dedlow. Dar trebuie s calci pe p mântul ei cândă ă scad apele, sau s vâsleşti la fa a apei când vine fluxul, sauă ţ s te pierzi în ea, ca mine, o dat sau de dou ori pe cea ,ă ă ă ţă ca s po i în elege pe de-a-ntregul prin ce-a trecut Maria,ă ţ ţ sau s pre uieşti cum se cuvine fericirea de a tr i departe,ă ţ ă dincolo de rev rsarea apelor.ă

Sfârşit.

197

198