Braşov - Avocatnet.ro, explicăm legislația, lunar ... · 1 A se vedea Francisc Deak ...

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA

Facultatea de Drept

REPREZENTAREA SUCCESORALĂ ŞI

RETRANSMITEREA MOŞTENIRII

Profesor coordonator: Student masterand:

Lector univ. dr. Marin Ioan Duțu Victor

Braşov

2012


Facultatea de Drept

1

Capitolul I

Reprezentarea şi retransmiterea succesorală în sistemul Codului Civil de la

1864

I.1. Reprezentarea succesorală - noţiune şi utilitate.

Înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, la 1 octombrie 2011, doctrina

juridică de specialitate1 definea reprezentarea succesorală ca fiind un beneficiu al

legii în virtutea căruia un moştenitor legal (sau mai mulţi) de un grad mai

îndepărtat - numit reprezentant - urcă în gradul, locul şi drepturile ascendentului

său - numit reprezentat - care este decedat la deschiderea moştenirii, pentru a

culege partea care i s-ar fi cuvenit acestuia din moştenire, dacă s-ar mai fi aflat în

viaţă2.

Utilitatea reprezentării constă în faptul că, prin efectele pe care le produce, înlătură unele consecinţe injuste ale principiului proximităţii gradului de rudenie şi ale principiului egalităţii între rudele de acelaşi grad. Astfel, de exemplu, defunctul avea doi copii, dintre care unul a predecedat, lăsând un copil. Dacă am aplica principiul proximităţii gradului de rudenie, moştenirea ar urma să fie culeasă de copilul în viaţă al defunctului, care - fiind de gradul I - ar înlătura de la moştenire pe nepotul de fiu al defunctului. O asemenea soluţie nedreaptă este înlăturată prin instituţia reprezentării succesorale care permite nepotului să urce în locul părintelui predecedat pentru a culege partea de moştenire ce s-ar fi cuvenit acestuia dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii (aşa cum se arată în Figura nr. 1).

1 A se vedea Francisc Deak – Tratat de drept succesoral – ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, pag. 78. 2 A se vedea art. 664-668 din Codul Civil de la 1864.

N Figura nr. 1


Facultatea de Drept

2

Tot astfel, dacă ambii copii ai defunctului ar fi decedaţi la data deschiderii moştenirii şi unul ar fi lăsat un copil, iar celălalt trei copii, cei patru nepoţi ai defunctului (rude de gradul II) vor împărţi moştenirea nu în mod egal, potrivit principiului egalităţii, ci - fiind admisă reprezentarea - primul va lua o jumătate, iar ceilalţi trei o a doua jumătate, adică atât cât ar fi luat şi părinţii lor dacă ar fi fost în viaţă (aşa cum se arată în Figura nr. 2).

Figura nr. 2

Dreptul la moştenire nu poate depinde de hazard (predecesul sau supravieţuirea unor rude), iar moartea prematură a părinţilor nu trebuie să dăuneze unora dintre copii şi nici să profite altora.

Din cele arătate, rezultă că reprezentarea succesorală este o instituţie deosebită de reprezentarea din dreptul comun care se referă la reprezentarea voinţei altuia la încheierea de acte juridice (reprezentarea persoanelor incapabile, mandatul etc.).

I.2. Sfera de incidenţă a reprezentării succesorale.

Potrivit Codului Civil de la 18643, reprezentarea succesorală era admisă în privinţa descendenţilor copiilor defunctului şi în privinţa descendenţilor din fraţi şi surori. Întrucât reprezentarea deroga de la principiile devoluţiunii legale a moştenirii4, dispoziţiile din vechiul Cod Civil care îi stabileau regimul juridic erau de strictă interpretare. În consecinţă nici o altă persoană nu poate beneficia de ea. Astfel, ascendenţii ordinari sau verii primari nu pot veni la moştenire prin reprezentarea părinţilor defunctului, respectiv prin reprezentarea propriilor părinţi (unchii sau mătuşile defunctului). Tot astfel, soţul supravieţuitor nu poate

3 A se vedea art. 665, 666 şi 672 dinCodul Civil de la 1864. 4 Şi în prezent, potrivit Noului Cod Civil, reprezentarea succesorală este privită ca o excepţie de la principiul proximităţii gradului de rudenie şi al împărţirii în părţi egale a moştenirii.


Facultatea de Drept

3

beneficia de reprezentare pentru a moşteni un frate sau părinţii5 ori alte rude ale soţului predecedat (deci cumnaţii, socrii sau alţi afini ai lui) şi nici nu poate fi reprezentat.

I.3. Condiţiile în care opereză instituţia reprezentării succesorale.

Clase le moştenitori în privinţa cărora era admisă reprezentarea succesorală, potrivit dispoziţiilor Vechiului Cod Civil (adică, descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii din fraţi şi surori), puteau beneficia de reprezentare numai dacă sunt îndeplinite trei condiţii, două în persoana celui reprezentat şi una în persoana reprezentantului.

A) Cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii moştenirii.

În această privinţă, legea prevedea că ,,nu se reprezintă decât persoanele mo-arte”6, deci o persoană în viaţă la data deschiderii moştenirii nu poate fi reprezentată7. Subliniem că această dispoziţie nu era interpretată în sens de ,,predeces”8, căci o asemenea formulare ar fi atras după sine imposibilitatea reprezentării comorienţilor şi a persoanelor decedate în acelaşi timp (codecedaţi), în aceste cazuri neputându-se stabili ordinea deceselor. De exemplu, tatăl şi unul dintre cei doi fii ai săi decedează cu ocazia unei catastrofe aeriene. Dacă descendenţii fiului decedat nu ar putea veni prin reprezentare Ia moştenirea bunicului fiindcă – prin ipoteză – nu se poate dovedi predecesul, această moştenire ar fi culeasă integral de celălalt fiu, rămas în viaţă, în virtutea principiului proximităţii gradului de rudenie, ceea ce ar fl o soluţie profund inechitabilă.

În realitate, fiul decedat la data deschiderii succesiunii tatălui – fiu care nu are capacitate succesorală fiindcă nu se poate dovedi „existenţa” lui în acel moment (supravieţuirea), aşa cum nu se poate dovedi nici predecesul – poate fl reprezentat. Aceasta pentru că, fiind prezumat mort în acelaşi moment cu persoana despre a cărei moştenire este vorba, nu mai există la data deschiderii succesiunii, deci este o persoană moartă ( în sensul art. 668 C.Civ. de la 1864), iar nu în viaţă. Este motivul pentru care, în literatura juridică de specialitate de până la intrarea în vigoare a Noului Cod Civil9 a considerat că reprezentarea

5 A se vedea, de exemplu, Tribunalul Suprem, col. civ., dec.nr. 1506/1968, în CD, 1968, p.97; Tribunalul Suprem, secţia civilă, dec.nr. 226/1966 în CD, 1986. p.76-78. 6 A se vedea art. 668 alin. 1 din Codul Civil de la 1864. 7 A se vedea, de exemplu, Tribunalul Suprem, secţia civilă, dec. nr. 856/1985, în CD. 1985, p.86-88. 8 Noţiunea de ,,predeces" provine se pare din formula ,,mort mai dinainte", utilizată în art. 665 şi 666 din C. Civ. de la 1864, însă printr-un act normativ ulterior s-a precizat că comorienţii sunt socotiţi că au murit deodată (art. 21 din Decretul nr. 31/1954) astfel că flecare dintre ei este ,,persoană moartă" (art. 668 alin. 1 C. Civ. de la 1864) în momentul morţii celuilalt şi, deci, reprezentarea este posibilă nu numai în caz de predeces al persoanei reprezentate, ci şi în cazul morţii ei concomitente cu persoana despre a cărei moştenire este vorba. 9 A se vedea Francisc Deak, op. cit., pag. 81.


Facultatea de Drept

4

sucessorală trebuie să fie admisă atât în privinţa comorienţilor, cât şi în privinţa codecedaţilor.

Pe de altă parte, facem precizarea că, potrivit Codului Civil de la 1864, nu puteau fi reprezentate decât persoanele moarte, deci o persoană care este în viaţă nu putea fi reprezentată, chiar dacă ea nu moşteneşte, renunţând la moştenire10 sau fiindcă este nedemn11. Tot astfel, persoana dispărută nu poate fi reprezentată12, deoarece se socoteşte a fi în viaţă cât timp nu intervine o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă (aşa cum prevede art. 19 din Decretul nr. 31/1954). Dacă ulterior intervine o asemenea hotărâre, iar ca dată a morţii se stabileşte o dată anterioară sau concomitentă cu data deschiderii succesiunii, reprezentarea va fi posibilă. În schimb, dacă data morţii stabilită prin hotărâre se va situa după momentul deschiderii succesiunii cel declarat mort va moşteni el, iar descendenţii lui vor culege această moştenire nu prin reprezentare, ci odată şi în cadrul patrimoniului lăsat de acesta (prin retransmitere)1.

Interdicţia reprezentării persoanelor în viaţă la data deschiderii moştenirii mai are drept consecinţă că reprezentarea nu poate opera per saltum sau omisso medio, ci numai din grad în grad vacant, trecând prin toate gradele intermediare13. De exemplu, defunctul are un copil în viaţă şi un nepot şi strănepot în viaţă, urmaşii celui de al doilea copil predecedat (aşa cum se arată în Figura nr. 3).

Figura nr. 3 SN

10 Codul civil de la 1864 prevedea expres că ,,eredele renunţător nu poate fi reprezentat niciodată". Descendenţii lui pot veni la moştenire numai în nume propriu (art.698), bineînţeles numai dacă nu sunt excluşi de la moştenire prin prezenţa unui moştenitor mai apropiat în grad sau prin prezenţa unui moştenitor care poate împrumuta, prin reprezentare, gradul mai apropiat al ascendentului său, care nu este renunţător sau nedemn. 11 Copiii nedemnului nu pot veni la moştenire prin reprezentare, chiar dacă nedemnul este decedat la data deschiderii succesiunii. 12 Astfel fiind, dispărutul moşteneşte fiindcă are capacitate succesorală, fie şi ,,provizorie", moştenirea putând fi reclamată. în numele lui, de către curatorul instituit. 13 Dacă este comorient sau codecedat cu cel reprezentat (evident, după deschiderea moştenirii), patrimoniul defunctului va fi moştenit, în nume propriu, de acesta din urmă. Dacă toţi trei au murit concomitent, descendenţii pot veni la moştenire prin reprezentare.

+C2 decedat

renunţător sau nedemn faţă de defunct


Facultatea de Drept

5

În această ipoteză, dacă nepotul este în viaţă şi renunţă la moştenire sau este nedemn faţă de defunct, moştenirea va fi culeasă de unicul copil în viaţă (rudă de grd. I), strănepotul (rudă de grd. III) neputând veni la moştenire prin reprezentare, pentru că nu poate sări peste locul ascendentului în viaţă renunţător sau nedemn.

B) Locul celui reprezentat să fie un loc util.

Reprezentarea se admite numai în cazul în care cel reprezentat, dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii, ar fi avut vocaţie concretă la moştenire, adică ar fi putut moşteni. Deci singurul motiv pentru care nu poate moşteni este că nu mai este în viaţă (nu are capacitate succesorală). Rezultă că locul nedemnului decedat în momentul deschiderii succesiunii nu este util şi, deci, în sistemul criticabil al Codului Civil de la 1864, copilul lui nu îl poate reprezenta.

Tot astfel, locul nu este util dacă cel reprezentat este un frate (soră) al defunctului, decedat la data deschiderii succesiunii, care însă a fost înlăturat de la moştenire prin exheredare testamentară (aşa cum se arată în Figura nr. 4)1.

Figura nr. 4

În schimb, dacă exheredarea priveşte un descendent al defunctului (de exemplu, un copil) reprezentarea va putea avea loc, pentru că descendenţii sunt moştenitori rezervatari şi deci locul este util în privinţa părţii din moştenire care este rezerva.

C) Reprezentantul să îndeplinească toate condiţiile necesare pentru a culege moştenirea lăsată de defunct.

Deoarece urmează să-l moştenească pe defunct, iar nu pe cel reprezentat, reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea, adică să îndeplinească toate condiţiile pentru a putea veni la moştenirea legală a defunctului, având nevoie să împrumute, în acest scop, numai locul şi gradul mai apropiat al ascendentului său. Reamintim că aceste condiţii (condiţiile necesare pentru a putea moşteni), sunt:

Decedat exheredat


Facultatea de Drept

6

a) Să aibă capacitate succesorală. Spre deosebire de cel reprezentat, el nu poate să fie comorient sau persoană decedată în acelaşi timp cu defunctul (codecedat)14.

b) Să aibă vocaţia succesorală generală proprie la moştenirea lăsată de defunct, fiindcă o persoană care nu ar putea moşteni în nume propriu, nu poate culege moştenirea nici prin reprezentare. Această vocaţie generală urmează să se transforme în vocaţie concretă prin reprezentare. În lumina acestei condiţii, se impune să facem două precizări.

În primul rând, subliniem că descendenţii din fraţi şi surori pot veni la moştenire prin reprezentare numai până la gradul IV inclusiv (strănepot de frate-soră), fiindcă, pe linie colaterală, legea conferă vocaţie succesorală generală numai până la acest grad.

A doua precizare referitoare la vocaţia succesorală proprie vizează situaţia descendenţilor din adopţie, indiferent că este vorba de descendenţi în linie directă (adopţie făcută de cel care lasă moştenirea ori de descendenţii săi) sau de descendenţi pe linie colaterală (adopţie făcută de colateralii privilegiaţi ai defunctului).

În materie de adopţie (înfiere), vechiul Cod al Familiei15 intrat în vigoare la 1 februarie 1954, a adoptat sistemul dualist, reglementând două feluri de adopţie, numite adopţie cu efecte restrânse şi adopţie cu efecte depline16.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse adoptatul şi descendenţii lui devin rudă numai cu adoptatorul (adoptatorii), nu şi cu rudele acestuia (acestora). În schimb, adoptatul păstrează legăturile de rudenie cu părinţii fireşti şi rudele acestora (cu familia firească).

În cazul adopţiei cu efectele unei filiaţii fireşti (adopţie cu efecte depline) adoptatul şi descendenţii lui devin rudă cu adoptatorul (adoptatorii) şi cu rudele acestuia (acestora) ca şi un copil firesc, încetând raporturile de rudenie cu părinţii fireşti şi rudele acestora (cu familia firească).

Actualmente, în sistemul Noului Cod Civil, mai există doar adopţia cu efecte depline.

14 Dacă ar fi comorient sau codecedat în cu cel reprezentat (evident, după deschiderea moştenirii), patrimoniul defunctului va fi moştenit, în nume propriu, de acesta din urmă. Dacă toţi trei au murit concomitent, descendenţii pot veni la moştenire prin reprezentare. 15 În prezent, Codul Familiei este abrogat, raporturile de familie fiind reglementate de Noul Cod Civil. A se vedea art. 75-78 din Legea nr. 4/1954 (Vechiul Cod al Familiei) pentru adopţia cu efecte restrânse, iar pentru adopţia cu efecte depline, a se vedea art. 79 din Legea nr. 4/1954 (Vechiul Cod al Familiei). 16 Potrivit dispoziţiilor Noului Cod Civil din materia adopţiei, s-a conscrat sistemul unitar, astfel încât

astăzi există doar adopţia cu efecte depline.


Facultatea de Drept

7

Având în vedere efectele diferite pe pe care le produce fiecare fel de adopţie, se impun câteva precizări care dau naştere unui regim juridic diferenţiat al reprezentării succesorale.

Astfel, atât în cazul adopţiei cu efecte restrânse, cât şi în cazul adopţiei cu efecte depline, sunt posibile două ipoteze:

1. Adopţia este făcută de de cujus care are calitatea de adoptator.

2. Adopţia este făcută de unul dintre părinţii adoptatorului sau de ambii părinţi ai acestuia.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul va putea veni la moştenire doar în prima ipoteză enunţată mai sus. În cea de-a doua ipoteză, adoptatul nu poate culege moştenirea lăsată de părintele sau părinţii adoptatorului, pentru că nu se stabilesc legături de rudenie între aceştia. Pe de altă parte, în raporturile cu familia firească, adoptatul va putea culege moştenirea lăsată de părinţii săi, dar nu prin reprezentare, ci în nume propriu, deoarece se păstrează legăturile de rudenie. În cazul rudeniei în linie colaterală (dacă adoptatul este nepot de fiu, fratele defunctului fiind predecedat), el poate veni la moştenire prin reprezentare pentru că adoptatul cu efecte restrânse păstreză legăturile de rudenie atât cu părinţii săi fireşti, dar şi cu rudele acestora.

În cazul adopţiei cu efecte depline, adoptatul va putea veni la moştenire în ambele ipoteze enunţate mai sus. Astfel, chiar dacă adopţia este făcută de către de cujus (adoptator), sau de către părinţii acestuia, descendenţii adoptatului, respectiv adoptatul, pot dobândi prin reprezentare bunurile succesorale, pentru că în urma adopţiei se stabilesc legături de rudenie între adoptat şi adoptator precum şi între adoptat şi rudele adoptatorului. Pe de altă parte, adoptatul cu efecte depline (nepot de fiu al defunctului) nu va putea culege prin reprezentare moştenirea pentru că în urma adopţiei se pierd legăturile de rudenie dintre adoptat şi rudele sale fireşti.

D) Reprezentantul să nu fie nedemn faţă de defunct, să nu fi renunţat la moştenirea acestuia şi să nu fi fost exheredat de acesta (dacă este vorba de descendenţi din fraţi-surori).

Deoarece nu este în discuţie moştenirea lăsată de cel reprezentat, reprezentantul poate fi nedemn faţă de acesta (nedemnitatea producând efecte relative, numai în raport cu persoana faţă de care s-a săvârşit fapta17), poate să renunţe la moştenirea acestuia şi poate să fie exheredat de acesta. Într-un cuvânt, reprezentantul nu trebuie să îndeplinească condiţiile necesare pentru a-l moşteni pe cel reprezentat.

17 În caz de moştenire prin retransmitere, nedemnitatea faţă de cel de al doilea defunct împiedică retransmiterea moştenirii.


Facultatea de Drept

8

1.4. Modul în care operează reprezentarea succesorală.

În ipoteza în care condiţiile arătate sunt îndeplinite, reprezentarea este admisă:18 (a) în toate cazurile, (b) la infinit şi (c) operează de drept şi imperativ.

(a) Potrivit legii, reprezentarea ,,este admisă în toate cazurile, deci nu numai atunci când unul sau mai mulţi descendenţi ai unui copil decedat al defunctului vin la moştenire în concurs cu unul sau mai mulţi descendenţi în viaţă ai defunctului de grad mai apropiat şi când fără beneficiul reprezentării nici nu ar putea moşteni, dar şi atunci când descendenţii copilului sau copiilor decedaţi ai defunctului sunt de acelaşi grad (aşa cum se arată în Figura nr. 2)19. Tot astfel, în lipsă de moştenitori din clasa I, la moştenire sunt chemaţi colateralii privilegiaţi şi problema reprezentării se pune pentru descendenţii din fraţi-surori.

În privinţa rudelor de grad egal, reprezentarea se admite pentru ca împărţirea moştenirii să se facă pe tulpini, ,,cu respectarea principiului egalităţii între moştenitorii de gradul cel mai apropiat cu defunctul”20, iar nu pe capete, în părţi egale în raport cu numărul descendenţilor care vin efectiv la moştenire. De exemplu, dacă cei doi copii (sau fraţi) ai defunctului sunt decedaţi la data deschiderii moştenirii şi unul a lăsat un copil, iar al doilea trei copii, moştenirea se va împărţi între nepoţi (respectiv nepoţii de frate) ai defunctului nu în părţi egale (1/4 pentru fiecare), ci în două părţi, prima jumătate revenind unui nepot, iar cealaltă jumătate fiind împărţită între ceilalţi trei nepoţi, câte 1/6 pentru fiecare. Dacă însă condiţiile reprezentării nu ar fi îndeplinite (de exemplu, ambii copii sunt nedemni), nepoţii vor veni la moştenire în nume propriu, împărţind în mod egal moştenirea (câte ¼ pentru fiecare). Iar dacă reprezentarea nu ar fi admisă pe o tulpină (de exemplu, numai primul copil al defunctului a fost nedemn), vor veni la moştenire nepoţii de pe cealaltă tulpină, care – beneficiind de reprezentare – vor exclude de la moştenire pe copilul nedemnului.

(b) Reprezentarea este admisă la infinit (nemărginit). Aceasta înseamnă că nu numai nepoţii, dar şi strănepoţii, răstrănepoţii etc. Pot veni la moştenire prin reprezentare (aşa cum arată Figura nr. 2).

Evident, condiţiile reprezentării trebuie să fie îndeplinite pentru fiecare salt în grad21. De aceea, descendenţii din fraţi beneficiază de reprezentare numai până la gradul IV (strănepot de frate), rudele colaterale de grad mai îndepărtat neavând vocaţie legală la moştenirea defunctului.

(c) Pentru ca – în toate cazurile în care reprezentarea este admisă – împărţirea să se facă pe tulpini, ea operează de drept şi imperativ, voinţa descendenţilor

18 A se vedea art. 665 alin. 2 şi art. 667 din Codul Civil de la 1864. 19 A se vedea Tribunalul Bucureşti, secţia a lV-a civilă, dec.nr. 1589/1986, în RRD nr. 10/1986, pag. 68. 20 M.Eliescu – Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România – ed. Academiei, Bucureşti, 1966, pag. 9l. 21 A se vedea Tribunalul Bucureşti, secţia a lV-a civilă, dec.nr. 1589/1986, în RRD nr. 10/1986, pag. 68.


Facultatea de Drept

9

putând influenţa regulile reprezentării numai prin renunţare la moştenire, dar nu şi prin acceptarea ei cu efecte parţiale (de exemplu, fără beneficiul reprezentării) sau sub condiţie (de exemplu, împărţirea să se facă în alte cote decât cele rezultând din regulile reprezentării).

De asemenea, în literatura juridică de specialitate22 se admite că regulile reprezentării succesorale legale nu pot fi modificate nici prin voinţa defunctului. S-a susţinut şi opinia conform căreia defunctul ar putea ,,în limitele cotităţii disponibile şi fără a aduce atingere rezervei, să înlăture reprezentarea legală sau să o admită în alte cazuri decât cele prevăzute de lege”23.

1.5. Efectele reprezentării succesorale.

Potrivit art. 667 din Codul Civil din 1864, ,,în toate cazurile în care repre-zentarea este admisă, partajul se face pe tulpină...”. Aceasta înseamnă că reprezentanţii unei persoane, indiferent de numărul lor – deoarece urcă ,,în locul, în gradul şi în dreptul reprezentatului” (art. 664 Cod Civil de la 1864) – vor lua din moştenire partea ce s-ar fi cuvenit ascendentului reprezentat dacă ar fi fost în viaţă la deschiderea moştenirii; ei nu pot pretinde mai mult, dar nici să fie obligaţi să ia mai puţin. Deci stabilirea părţii de moştenire se face pe tulpină.

Aceasta mai înseamnă că, dacă se pune problema reprezentării a două sau mai multe persoane decedate la data deschiderii moştenirii, reprezentanţii lor vor împărţi moştenirea nu pe capete (în funcţie de numărul lor), ci pe tulpini. De exemplu, dacă defunctul a avut doi copii predecedaţi, dintre care unul a lăsat un copil, iar celălalt doi copii, aceşti nepoţi ai defunctului vor moşteni nu în părţi egale, ci primul nepot va lua ½ din moştenire, iar ceilalţi doi câte ¼ fiecare, adică tot atât cât ar fi luat şi ascendentul lor dacă ar fi fost în viaţă.

Dacă o tulpină ,,a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarăşi pe tulpină în fiecare ramură” (aşa cum arăta art. 667 Cod Civil de la 1864), partea cuvenită descendenţilor din aceeaşi ramură împărţindu-se între ei în mod egal. Dacă, în exemplul precedent, unul dintre nepoţi ar fi şi el decedat la data deschiderii moştenirii, lăsând doi copii (strănepoţi faţă de defunct), aceştia vor moşteni tot pe tulpini (subtulpini), adică partea ce s-ar fi cuvenit ascendentului lor (aşa cum se arată în Figura nr. 5).

22 A se vedea Francisc Deak, op. cit., pag. 89. 23 M-Eliescu, op. cit., pag. 91.

Figura nr. 5


Facultatea de Drept

10

În toate cazurile, moştenitorii care beneficiază de reprezentarea legală, indiferent de gradul de rudenie faţă de defunct, sunt – prin definiţie – moştenitori legali.

Deşi la materia reprezentării Codul civil de la 1864 nu preciza (art. 664 amintind numai de ,,dreptul reprezentantului”), este evident că moştenitorii prin reprezentare dobândesc nu numai drepturi, dar şi obligaţii, în raport cu vocaţia succesorală a fiecăruia (art. 774 şi urm. Cod Civil de la 1864), răspunzând pentru pasivul moştenirii (datorii şi sarcini) în limita activului moştenirii (intra vires hereditatis) reprezentantul care a acceptat-o sub beneficiu de inventar, şi peste aceste limite {ultra vires hereditatis) reprezentantul care a acceptat-o pur şi simplu. În ambele cazuri, indiferent că au acceptat sau au renunţat la moştenirea lăsată de cel reprezentat (art. 668 Cod Civil de la 1864).

În legătură cu efectele reprezentării mai menţionăm că, deşi reprezentarea operează de drept şi imperativ, reprezentantul nu este obligat să accepte moştenirea (art. 686 Cod Civil de la 1864), iar în caz de pluralitate de reprezentanţi, fiecare păstrează dreptul de opţiune succesorală, putând accepta pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar ori renunţa la moştenire24.

1.6. Retransmiterea succesiunii în sistemul Codului Civil de la 1864.

Instituţiei retransmiterii moştenirii îi erau dedicate doar două articole din Codul Civil de la 1864. Astfel, conform art. 692 din Codul Civil de la 1864, ,,Când acela cărui se cuvine o succesiune a murit fără să se fi lepădat de dânsa, sau fără să o fi acceptat expres sau tacit, erezii săi pot de-a dreptul să accepte sau să se lepede de dânsa”. Observăm, din această reglementare, o primă deosebire între reprezentarea şi retransmiterea succesorală. Astfel, dacă în cazul reprezentării cel căruia i se cuvenea moştenirea a predecedat (deci nu a apucat să moştenească pentru că a murit înainte de data deschiderii succesiunii), în cazul retransmiterii cel căruia i se cuvenea moştenirea nu a apucat să moştenească pentru că a murit după data deschiderii succesiunii, dar nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală. Cu alte cuvinte, o altă concluzie pe care o putem desprinde este aceea că dacă în cazul reprezentării cel căruia i se cuvenea moştenirea nici măcar nu a avut vocaţie la această moştenire (pentru că a decedat înaintea autorului moştenirii, deci nici măcar nu a dobândit calitatea de succesibil), în cazul retransmiterii, cel căruia i se cuvenea moştenirea era succesibil (având vocaţie succesorală pentru că a decedat după deschiderea moştenirii) dar nu a fost niciodată succesor (pentru că nu a acceptat moştenirea sau, mai mult decât atât, nici măcar nu şi-a exercitat dreptul de opţiune).

24 Numai în cazul moştenirii prin retransmitere, nu şi prin reprezentare, opţiunea trebuie să fie unitară (art. 692- 693 Cod Civil de la 1864).


Facultatea de Drept

11

În completare, art. 693 Cod Civil de la 1864, stipuleză că ,,...dacă erezii săi nu se învoiesc pentru acceptarea sau pentru lepădarea succesiunii, succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar”. Consecinţa juridică cea mai importantă care reiese din această reglementare este aceea că în cazul în care succesibilul decedat înainte de a-şi exercita dreptul de opţiune lasă mai mulţi moştenitori, aceşti moştenitori trebuie să se pună toţi de acord cu privire la această opţiune (în sensul acceptării sau renunţării la ea). Cu alte cuvinte, opţiunea moştenitorilor acestui succesibil trebuie să fie unitară. În situaţia în care nu există un acord între moştenitori cu privire la opţiunea succesorală, Codul Civil de la 1864 introduce o prezumţie relativă de acceptare a moştenirii sub beneficiu de inventar. Această prezumţie constituie, în acelaşi timp, o nouă deosebire faţă de reprezentarea succesorală. Astfel, dacă în cazul reprezentării reprezentanţii îşi puteau exercita în mod individual dreptul de opţiune succesorală, în cazul retransmiterii, acest lucru nu este posibil, opţiunea urmând să fie exercitată în mod colectiv şi unanim.

1.7. Probleme speciale privind moştenirea prin reprezentare şi prin retransmitere în lumina Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată.

Potrivit art. 8 din Legea Fondului Funciar nr. 18/1991, dacă fostul proprietar al terenului nu este în viaţă pentru a solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, beneficiază de prevederile legii moştenitorii lui „în condiţiile legiicivile”25. Întrucât legea civilă permite, potrivit regulilor analizate, moştenirea prin reprezentare, înseamnă că ea poate avea loc şi în aplicarea Legii nr.18/1991. În acest sens, în art. 14 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 131/1991 privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, s-a precizat că descendenţii copiilor fostului proprietar (decedat), precum şi descendenţii fraţilor sau surorilor lui, după caz, pot veni la moştenire în locul părintelui (copil sau frate-soră), în cazul în care aceştia au ,,decedat anterior autorului succesiunii” (fostul proprietar al terenului, care nu a putut beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate nefîind în viaţă).

De exemplu, fostul proprietar al terenului, decedat în 1980, are un fiu în viaţă şi doi nepoţi care sunt copiii unui alt fiu decedat în 1979, deci ,,anterior autorului succesiunii”. Fiul în viaţă beneficiază în nume propriu de o cotă de ½, iar cei doi nepoţi, prin reprezentare succesorală, de cealaltă jumătate, titlul de proprietate emiţându-se pe numele tuturor moştenitorilor26, fară arătarea cotelor, urmând ca

25 Făcând trimitere la ,,condiţiile legii civile", Legea nr. 18/1991 are în vedere nu numai moştenirea legală, dar, evident, şi cea testamentară. A se vedea şi art.14 alin.4 din Regulament care, fiind insuficient de precis redactat, evocă totuşi corect posibilitatea moştenirii testamentare. 26 A se vedea art. 13 alin. 3 din Legea nr.18/1991 şi art. 34 alin. 2 din Regulament.


Facultatea de Drept

12

ei să procedeze, ulterior, potrivit dreptului comun. Faţă de cele arătate în acest exemplu, se impun însă anumite precizări:

În primul rând, reprezentarea se admite, după cum am văzut, nu numai în cazul predecesului celui reprezentat (,,decedat anterior autorului succesiunii”), dar şi în cazul în care reprezentatul este comorient sau codecedat cu autorul succesiunii. De exemplu, dacă fostul proprietar al terenului şi unul dintre copiii lui au decedat în aceeaşi împrejurare (catastrofă) şi nu se poate stabili ordinea deceselor, descendenţii copilului (nepoţii, strănepoţii defunctului) pot veni la moştenire prin reprezentare, alături de copiii în viaţă ai fostului proprietar, luând partea ce s-ar fi cuvenit ascendentului lor reprezentat, dacă ar fi fost în viaţă (deci cota-parte stabilită pe tulpină).

În al doilea rând, se pune întrebarea, ce se întâmplă în cazul în care moartea copilului sau, după caz, a fratelui-surorii fostului proprietar, autor al succesiunii, ar fi intervenit nu ,,anterior” (sau concomitent), ci ulterior decesului autorului succesiunii. Regulamentul nu prevede această ipoteză . De fapt, nici nu era nevoie să o prevadă, pentru că, oricum, problema urmează să fie soluţionată ,,în condiţiile legii civile” (aşa cum arată art. 8 din Legea nr.18/1991).

Astfel, dovedindu-se că moştenitorul (de exemplu, un copil sau frate-soră, văr primar etc. Sau chiar legatar universal ori cu titlu universal) a fost în viaţă la data deschiderii moştenirii (lăsată de fostul proprietar al terenului) va moşteni el, şi apoi cota moştenită, intrată în patrimoniul lui, se va (re)transmite propriilor moştenitori (moştenire prin retransmitere). De exemplu, în cauza soluţionată prin decizia civilă a Tribunalului Judeţean Teleorman nr. 259/1993, fostul proprietar al terenului a decedat în 1973, având 6 copii, dintre care 2 au decedat în 1986. În baza Legii nr.18/1991, dreptul de proprietate s-a reconstituit pe numele celor 4 copii în viaţă (câte 1/6 pentru fiecare), iar cota de 2/6 s-a reconstituit pe numele soţiei supravieţuitoare a unui copil decedat (1/6) şi pe numele legatarului universal al celuilalt copil decedat (1/6). Deoarece nici soţia supravieţuitoare a copilului decedat (nora fostului proprietar) şi, cu atât mai puţin, legatarul universal al celuilalt copil decedat (care poate fi şi o persoană străină) nu au vocaţie succesorală proprie la moştenirea lăsată de fostul proprietar, ei nu puteau veni la moştenire prin reprezentare (chiar dacă cei doi copii ar fi fost decedaţi la data morţii lui de cujus), nefîind îndeplinite condiţiile reprezentării succesorale. În schimb, ei au putut moşteni prin retransmitere, prin intermediul moştenirilor lăsate de cei doi copii decedaţi, care au moştenii ei şi, la rândul lor, au retransmis propriilor moştenitori (moşteniri succesive). Este adevărat că în decizia citată, referitor la legatarul universal se arată că vine la moştenire ,,prin reprezentarea” copilului decedat. În realitate, el a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate nu prin reprezentare, ci prin


Facultatea de Drept

13

retransmitere,27 ca moştenitor al copilului fostului proprietar al terenului, căci – potrivit principiilor elementare de drept succesoral –reprezentarea este admisă numai în privinţa descendenţilor copiilor defunctului şi în privinţa descendenţilor din fraţi şi surori. Or, art. 8 din Legea nr.18/1991 face referire la ,,condiţiile legii civile”, fără să extindă instituţia reprezentării succesorale la alte ipoteze. Tot astfel, Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 131/1991 precizează că numai nepoţii şi strănepoţii cooperatorului decedat, respectiv descendenţii fratelui-surorii pot veni la moştenire ,,în locul tatălui sau mamei decedat anterior deschiderii succesiunii.”

Facem precizarea că aceste probleme privind moştenirea prin reprezentare, respectiv prin retransmitere în aplicarea Legii nr. 18/1991, prezintă un real interes analizându-le în cadrul acestei secţiuni deoarece titlurile de proprietate se eliberează „pe numele tuturor moştenitorilor” fără concretizarea drepturilor

27 În legătură cu problemele analizate, în literatura de specialitate s-a susţinut şi părerea că, în materia Legii nr. 18/1991, reprezentarea este admisă şi în cazul în care reprezentantul a decedat nu anterior, ci ulterior decesului fostului proprietar al terenului, deces care a avut loc ,,până la apariţia Legii nr.18/1991”. Având în vedere faptul că anterior acestei legi ,,terenurile agricole nu erau în circuitul civil şi deci nu puteau face obiectul succesiunii, apare fără relevanţă împrejurarea că persoana în cauză a decedat ulterior lui de cujus, din moment ce la moartea acestuia din urmă nu s-a deschis şi nici nu se putea deschide moştenirea”. (A se vedea V.P. - ,,Dreptul de reprezentare succesorală în condiţiile prevederilor art. 12 alin. 2 din Legea nr.18/1991 - în Dreptul nr. 10-11/1991, pag. 99; V.P. - ,,Diferenţierea între instituţia transmiterii şi cea a reprezentării - în Dreptul nr. 6/1992, pag. 78).

Profesorul Francisc Deak arată însă că nu este de acord cu soluţiile propuse mai sus, pentru următoarele motive: 1. Succesiunea fostului proprietar al terenului s-a deschis la data când el a decedat, iar nu la data apariţiei Legii nr. 18/1991 .În consecinţă, problemele de drept succesoral urmează să fie soluţionate raportate Ia data decesului fostului proprietar (de ex., cercul moştenitorilor, capacitatea lor succesorală etc), iar nu la data apariţiei legii. Nu există dispoziţii legale care să îndreptăţească o altă concluzie. Numai că, prin efectul legii, se reconstituie dreptul de proprietate şi asupra terenului care, la data decesului, nu făcea parte din patrimoniul succesoral. De aceea legiuitorul a dispus ,,repunerea în termenul de acceptare”, în loc să prevadă un termen de prescripţie a dreptului de opţiune cu privire la moştenirea ,,deschisă” prin apariţia legii. Tot astfel, ,,calitatea de moştenitor” se dovedeşte, de regulă, cu certificatul de moştenitor care s-a eliberat după moartea fostului proprietar (art. 12 alin. 1 din Legea nr. 18/1991), iar nu după apariţia legii. ,,Succesiunile se deschid prin moarte” (aşa cum arăta art. 65I Cod Civil de la 1864), iar nu prin apariţia unei legi. 2. Adoptarea soluţiei propuse de autorul citat ar atrage după sine consecinţe contrare soluţiilor admise în materie de moştenire şi nejustificate. De exemplu, în cazul soluţionat corect prin decizia citată a Tribunalului Judeţean Teleorman, moştenitorii celor doi copii ai fostului proprietar nu ar fi putut beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate prin reprezentarea copiilor (decedaţi înainte de apariţia legii), fiindcă reprezentarea succesorală este admisă, după cum arată şi autorul citat (în Dreptul nr.10-11, 1991, pag. 98) ,,numai în privinţa descendenţilor în linie dreaptă (art. 665 Cod Civil de la 1864) şi în privinţa descendenţilor din fraţi sau surori (art. 666 Cod Civil de la 1864)”. Deci soţia supravieţuitoare a unuia dintre copiii decedaţi şi legatarul universal al celuilalt au putut veni la moştenire numai prin retransmitere, prin jocul a două moşteniri succesive, prin intermediul cărora nora poate să beneficieze de partea moştenită de soţul ei din patrimoniul socrului, faţă de care ea nu are vocaţie succesorală şi legatarul poate să beneficieze de partea moştenită de testator din patrimoniul unei persoane faţă de care el - legatarul - nu are nici calitatea de moştenitor legal şi nici aceea de legatar. În concepţia autorului citat, cei doi nu ar fi putut moşteni prin retransmitere, pentru că nici unul dintre copiii lui de cujus ,,nu a supravieţuit defunctului, ci dimpotrivă, a decedat şi el înainte de deschiderea moştenirii” (data apariţiei legii - în Dreptul nr. 6, 1992. pag. 78). Rezultă că, în această concepţie, nu are relevanţă faptul că moartea fostului proprietar a avut loc în 1973, iar moartea celor doi copii peste 13 ani.


Facultatea de Drept

14

fiecăruia. Astfel fiind, şi ulterior emiterii titlurilor de proprietate se pot ivi litigii între moştenitori (de exemplu, cu ocazia ieşirii din indiviziune sau în legătură cu folosinţa terenului), care trebuie să fie soluţionate ,,potrivit dreptului comun” (reprezentat de art. 13 alin. 2 din Legea nr. l8/1991), prin aplicarea principiilor care guvernează materia dreptului la moştenire, inclusiv reprezentarea succesorală (de exemplu, stabilirea cotelor moştenite pe tulpini) şi moştenirea prin retransmitere, nici o abatere neputând fi admisă dacă nu este prevăzută de Legea nr. 18/1991. Mai precizăm că, în toate cazurile, moştenitorii – indiferent că moştenesc în nume propriu, prin reprezentare sau prin retransmitere, ca moştenitori legali sau testamentari – pot dobândi prin reconstituirea dreptului de proprietate atât cât ar fi putut dobândi autorul lor (fostul proprietar) dacă ar fi în viaţă, deci în limitele maxime prevăzute de lege (art. 8 alin. 3, art. 9 alin. 1-2 , art. 12 şi art. 45-48 din Legea nr. 18/1991 republicată), chiar dacă fac parte din familii distincte28.

În mod asemănător, se pune problema moştenirii prin reprezentare sau prin retransmitere şi în lumina Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului. Prin ,,moştenitorii foştilor proprietari” (prevăzuţi la art. 1, art. 5, art. 12 etc.) care beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de lege (restituire în natură sau despăgubiri), se înţeleg nu numai moştenitorii în nume propriu, dar şi moştenitorii prin reprezentare sau prin retransmitere, drepturile lor stabilindu-se ,,potrivit legii” (art. 1), deci în condiţiile dreptului comun. Derogări pot fi admise numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege (de exemplu, restituirea în natură moştenitorului care locuia în apartament în calitate de chiriaş – art. 5).

28 A se vedea Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, dec. nr. 854/1996, în Buletinul CSJ, 1996, p.64-66.


Facultatea de Drept

15

Capitolul II

Reprezentarea şi retransmiterea succesorală în sistemul Noului Cod Civil

II. 1. Reprezentarea succesorală în Noul Cod Civil.

Față de prevederile Codului Civil de la 1864, în Noul Cod Civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, instituția reprezentării succesorale a suferit modificări importante. Astfel, reprezentarea succesorală este definită la art. 965 din Noul Cod Civil în felul următor: „Prin reprezentare succesorală, un moștenitor legal de grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moștenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii moștenirii”.

Analizând aceste dispoziții legale, tragem concluzia că, față de vechea reglementare, reprezentarea succesorală cunoaște o adevărată extindere a sferi sale de incidență. Astfel, dacă în Codul Civil de la 1864 reprezentarea opera numai în cazul în care reprezentatul a decedat înaintea defunctului, în noua reglementare se mai adaugă o nouă ipoteză în care reprezentarea devine incidentă; este vorba de cazul în care reprezentatul este nedemn față de defunct. În această situație descendenții nedemnului pot veni la succesiune prin reprezentare. În Codul Civil de la 1864 această soluție era exclusă deoarece se considera că nedemnul nu mai poate beneficia în niciun caz de bunurile lăsate de defunct, iar acestea reveneau, în virtutea dreptului de acrescământ, celorlalți moștenitori legali și/sau testamentari.

În ceea ce privește categoriile de persoane care pot beneficia de avantajul reprezentării succesorale, nu se înregistrează modificări față de vechea reglementare. Astfel, art. 966 din Noul Cod Civil stipulează că „Pot veni la moștenire prin reprezentare succesorală numai descendenții copiilor defunctului și descendenții fraților și surorilor defunctului”. Cu alte cuvinte, la fel ca în vechea reglementare, reprezentarea succesorală este admisă numai în privința primei clase de moștenitori (cea a descendenților defunctului) și în privința celei de-a doua clase de moștenitori, dar numai cu referire la colateralii privilegiați (frații și surorile defunctului precum și descendenții acestora). Mai mult decât atât, alin. 2 al art. 966 din Noul Cod Civil accentuează ideea că, în interiorul categoriilor de descendenți pe care i-am amintit mai sus, reprezentarea succesorală operează în toate cazurile.29

29 Art. 966 alin. 2 arată că: „În limitele prevăzute la alin. 1 și dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 967, reprezentarea succesorală operează în toate cazurile, fără a deosebi după cum reprezentanții sunt rude de același grad ori de grade diferite în raport cu defunctul”.


Facultatea de Drept

16

O altă schimbare fundamentală față de vechea reglementare din Codul Civil de la 1864, este cea referitoare la condițiile ce trebuie a fi îndeplinite pentru a opera reprezentarea succesorală. Spre deosebire de Codul Civil de la 1864 care nu făcea o enumerare a acestor condiții (acestea fiind enunțate de doctrina juridică de specialitate), Noul Cod Civil consacră un întreg articol condițiilor în care devine incidentă instituția reprezentării succesorale.

În primă fază, art. 967 alin. 1 stipulează că „Poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moșteni precum și nedemnul, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii”.

Din modul în care este structurat acest articol putem trage concluzia că el vizează două situații particulare. Spre deosebire de vechea reglementare din care se desprindea clar condiția predecesului reprezentatului, în noua reglementare, pe lângă această ipoteză, se mai adaugă o altă posibilă situație: aceea care presupune faptul că reprezentatul este o persoană nedemnă de a-l moșteni pe defunct, astfel încât partea acestuia poate fi culeasă de către descendenții săi, prin reprezentare. De aceea, așa cum afirmam mai sus, credem că sfera de incidență a reprezentării succesorale a fost lărgită prin reglementarea Noului Cod Civil.

Alineatul 2 al art 967 vine și completeză, adăugând că: „Pentru a veni prin reprezentare succesorală la moștenirea defunctului, reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condițiile generale pentru a-l moșteni pe acesta”. În acest punct, nu există deosebiri față de vechea reglementare. Doctrina de specialitate, interpretând dispozițiile Codului Civil de la 1864 a ajuns la concluzia că pentru a putea veni la moștenire prin reprezentare, reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condițiile generale pentru a putea moșteni30.

În fine, alineatul 3 al art. 967 vine și mai lămurește o problemă arătând că: „Reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn față de reprezentat sau a renunțat la moștenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoștenit de acesta”. Această lămurire nu reprezintă un element de noutate față de ceea ce stabilise practica judecatorească și doctrina pe acest aspect. Ideea principală este că reprezentantul trebuie să îndeplinească condițiile generale pentru a putea moșteni, dar în raport cu defunctul, nu cu persoana reprezentată.

În materia efectelor reprezentării succesorale, Noul Cod Civil aduce noutăți. Astfel, efectul principal și cel mai important al reprezentării succesorale este împărțeala moștenirii pe tulpini, nu pe cote egale. Dispozițiile din capitolul precedent referitoare la acest aspect se aplică în mod corespunzător și în această secțiune31.

Ceea ce vrea să sublinieze această dispoziție legală este că reprezentarea operează, dacă sunt îndeplinite condițiile de la art. 967, chiar dacă la moștenirea defuncului vin fie numai descendenții sau numai colateralii privilegiați, fie ei vin la moștenire în concurs. 30 A se vedea pag. ....... din prezenta lucrare. 31 Art. 968. Efectul general al reprezentării succesorale.


Facultatea de Drept

17

Un element absolut de noutate în materia reprezentării succesorale este constituit de așa-numitul efect particular al acesteia, enunțat în art. 969 Noul Cod Civil.

Conform alin. 1 al acestui articol, „Copii nedemnului concepuți înaintea deschiderii moștenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moștenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moștenirea lui în concurs cu alți copii ai săi, concepuți după deschiderea moștenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul și în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depășit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării”.

Pentru a înțelege mai bine ipoteza enunțată de acest articol, vom prezenta următorul exemplu:

Să presupunem că defunctul a lăsat în viață doi copii, dintre care unul este nedemn. La rândul său, nedemnul are doi copii, dintre care unul este conceput înainte de moartea bunicului său (defunctul), iar cel de-al doilea este conceput după moartea bunicului său defunct. Conform regulilor de împărțire a moștenirii, bunurile lăsate de defunct se vor împărți în felul următor: ½ din moștenire va fi culeasă, în nume propriu, de copilul defunctului care este demn de a-l moșteni pe acesta, iar cealaltă parte de ½ va fi culeasă, prin reprezentare, de către copilul nedemnului conceput înainte de data morții bunicului său (adică înainte de deschiderea succesiunii de la care a fost exclus nedemnul). În mod logic, cel de-al doilea copil al nedemnului, fiind conceput după data morții bunicului său, deci neavând capacitate succesorală la moștenirea acestuia, nu poate veni la moștenire prin reprezentare la fel ca fratele său conceput înainte de deschiderea moștenirii, pentru că el nu exista la momentul deschiderii succesiunii (nici măcar nu era conceput). Cu alte cuvinte, ne aflăm în prezența unei excepții de la împărțirea moștenirii pe tulpini pentru că în ipoteza analizată primul copil conceput înaintea deschiderii moștenirii culege toată moștenirea ce i s-ar fi cuvenit ascendentului său dacă acesta nu ar fi fost nedemn. Ei bine, legiuitorul a considerat că aceasta ar fi o soluție nedreaptă în situația în care partea moștenită de copilul nedemnului (activul succesoral) ar fi mai mare decât pasivul succesoral

(1) În cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moștenirea se împarte pe tulpină. (2) Prin tulpină se înțelege: - înlăuntrul clasei I, descendentul de gradul I care culege moștenirea sau este reprezentat la

moștenire; - înlăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moștenirea sau este

reprezentat la moștenire. (3) Dacă aceeași tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot

pe tulpină, partea cuvenită descendenților de același grad din aceeași ramură împărțindu-se între ei în mod egal.


Facultatea de Drept

18

pe care acesta trebuie să îl suporte ca urmare a reprezentării. De aceea, art. 969 Noul Cod Civil instituie obligația descendenților nedemnului concepuți îninte de data deschiderii succesiunii de la care a fost înlăturat nedemnul, de a raporta la moștenirea nedemnului surplusul succesoral care ar rezulta după plata datoriilor și sarcinilor succesiunii culeasă prin reprezentare. Astfel, dreptul la moștenire al celorlalți descendenți ai nedemnului, concepuți după data deschiderii moștenirii de la care a fost exclus nedemnul, este protejat.

II.2. Retransmiterea moștenirii în sistemul Noului Cod Civil.

Retransmiterea succesorală aduce în discuție problema modului de exercitare al dreptului de opțiune succesorală de către succesibilii moştenitorului mort fără a fi optat. Potrivit art. 692 Cod Civil de la 1864, în această ipoteză, dreptul de opţiune neexercitat se transmitea propriilor erezi ai succesibilului decedat. Aceştia urmează a-1 exercita în acelaşi sens (ori toţi să accepte, ori toţi să re-nunţe), iar în caz de neînţelegere privind sensul opţiunii, toţi sunt socotiţi, potrivit articolului următor, art. 693 Cod Civil de la 1864, acceptanţi sub beneficiu de inventar. Raţiunea acestei soluţii este aceea că, fiind vorba de un singur drept de opţiune, ca element aflat în patrimoniul celui decedat fără să-1 exercite, dacă succesibilii acestuia ar opta în sensuri diferite, s-ar nesocoti caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale.

Este într-adevăr aşa, în ceea ce priveşte transmisiunea primei moşteniri, căci dacă unul dintre succesibilii celui iniţial chemat ar renunţa, iar ceilalţi ar accepta, dreptul de opţiune fiind unul singur, înseamnă că vor exista în mod necesar acte de opţiune în sensuri diferite prin care se exercită acest unic drept de opţiune. Transmisiunea acelei moşteniri iniţiale n-ar mai fi în consecinţă indivizibilă. Cu alte cuvinte, într-un raţionament strict, ne putem întreba, în acest context, dacă rigoarea indivizibilităţii nu trebuie să caracterizeze şi actul de opţiune, nu numai transmisiunea succesorală pro-priu-zisă. Şi dacă răspunsul este afirmativ, se poate pune problema dacă succesibilii celui decedat fără a opta o pot face, chiar în acelaşi sens - de pildă să accepte - numai printr-o unică manifestare de voinţă, şi nu printr-o pluralitate de asemenea acte juridice. Cum în viaţa juridică se acţionează în sensul celei din urmă ipoteze, ne putem întreba în continuare dacă simpla existenţă a mai multor acte de opţiune, chiar de aceeaşi natură şi în acelaşi sens, de vreme ce valorifică un singur drept subiectiv, transmis succesorilor nefracţionat32, nu este în contradicţie cu cerinţa indivizibilităţii actului de opţiune. Răspunsul este -socotim - negativ, pe de o parte, pentru că un singur act de opţiune făcut în mod colectiv ar contraveni caracterului unilateral pe care trebuie s-o aibă o astfel de manifestare de voinţă, iar pe de altă parte, abaterea de la caracterul indivizibil ar presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii:

32 D. Macovei, I. E. Cadariu - Drept civil. Succesiuni - Ed. Junimea, Iaşi, 2005, pp. 218-220.


Facultatea de Drept

19

existenţa mai multor opţiuni asupra aceleiaşi succesiuni şi, de asemenea, cel puţin una dintre acestea să fie în alt sens decât restul.

În sfârşit, ne putem întreba şi care este semnificaţia exercitării dreptului de opţiune cu privire la moştenirea iniţială asupra moştenirii din urmă, cea în activul căreia există acest drept. În opinia noastră, exercitarea în orice sens - prin urmare, chiar renunţarea la moştenirea iniţială - valorează pentru succesiunea subsecventă act de acceptare.

Optând asupra moştenirii cu privire la care autorul lor nu a apucat să se pronunţe, înseamnă pentru succesibilii acestuia că şi-au însuşit titlul de moştenitor prin săvârşirea unui act, fapt, gest, demers, pe care nu puteau să-1 facă decât în calitate de erede. Apreciem că o asemenea acceptare este una tacită, chiar dacă actul de opţiune asupra succesiunii iniţiale a fost nu numai expres, ci chiar solemn (acceptare sub beneficiu de inventar ori renunţare).

Faţă de soluţia oferită de Codul Civil de la 1864, cea reglementată prin art. 692 şi art. 693, Noul Codul Civil aduce elemente substanţiale, de noutate. Iată textul art. 1105 al acestui act normativ (care are titlul rezumativ „Retransmiterea dreptului de opţiune"):

„(1) Moştenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de opţiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), partea succesibilului care renunţă profită celorlalţi moştenitori ai autorului său.”

Din textul de lege citat reiese, printre altele, că:

- dreptul de opţiune neexercitat de către autor se exercită de succesibilii acestuia, în mod separat, fiecare pentru partea sa;

- dacă unul dintre aceşti succesibili renunţă, partea acestuia profită celorlalţi moştenitori ai autorului.

Câteva comentarii nu credem că sunt de prisos:

Alineatul (1) al art. 1105 N.C.C. consacră în mod expres şi fără echivoc caracterul divizibil al opţiunii. Dreptul de opţiune şi, pe cale de consecinţă, actul juridic de opţiune prin care dreptul este valorificat, ambele intervin în mod separat şi vizează, oricare dintre ele, doar cota-parte din moştenirea succesibilului respec-tiv. Prin urmare, actul de opţiune, producând efecte doar pentru partea fiecăreia, este vorba despre o excepţie evidentă de la principiul nemo pro parte heres.

Ne întrebăm apoi dacă între prevederile celor două alineate ale art. 1105 N.C.C. nu există o evidentă contradicţie. Cum poate profita renunţarea unuia dintre succesibili celorlalţi moştenitori, se înţelege, acceptanţi - câtă vreme oricare dintre actele de acceptare ale acestora a privit, potrivit alin. (1), exclusiv partea de moştenire a celui ce l-a săvârşit? Nu cumva apare o discrepanţă între


Facultatea de Drept

20

vocaţia succesorală universală a oricăruia dintre moştenitorii legali (admiţând că suntem în prezenţa unei moşteniri ab intestat), chemare deci la întregul patrimoniu, şi confirmarea doar parţială prin acceptare a titlului de erede? Întinderea chemării succesorale a fiecărui succesibil nu trebuie să fie acoperită în întregime de opţiunea pe care acesta a facut-o? Este adevărat că dreptul de adăugire, de acrescământ, pe care se fundamentează soluţia alin. (2) al art. 1105 N.C.C, se sprijină pe vocaţia succesorală universală a celor ce vin la moştenire, şi nu pe actul lor de opţiune. Aceasta însă în ipoteza în care opţiunea este indivizibilă, deci priveşte întregul patrimoniu al defunctului, astfel încât oricât ar creşte, prin adăugire, porţiunea fiecărui acceptant, ea să fie confirmată prin actul de acceptare. Altfel, cel puţin cât priveşte acceptările deja făcute la momentul actului de renunţare, ori admitem că la data manifestărilor de voinţă autorii n-au cunoscut exact întinderea efectivă a porţiunilor lor succesorale, ori că le-au cunoscut, dar nu pe cele rezultate în cele din urmă din observarea comportamentului tuturor în planul opţiunii succesorale, ci numai după cum ele rezultă in abstracto din aplicarea principiilor generale ale devoluţiunii succesorale legale. Sau poate - ne gândim şi la o altă concluzie - aceea a extinderii ope legis a efectelor fiecărei acceptări - prin ipoteză parţială - astfel încât să fie acoperit prin opţiune şi plusul cuvenit, din porţiunea renunţătorului, fiecăruia dintre acceptanţi.

Ne întrebăm de ce legiuitorul nu a adoptat, fără îndoială cu adaptările necesare, soluţia art. 693 Cod Civil de la 1864? O posibilă explicaţie este aceea că a dorit să întărească principiul libertăţii actului de opţiune (al libertăţii acceptării moştenirii, cum este el sintetizat în art. 1106 N.C.C.), Aceasta deoarece soluţia obligativităţii acceptării sub beneficiu de inventar pentru toţi succesibilii, dacă nu se înţeleg cu privire la sensul opţiunii, este fără îndoială o excepţie de la principiul amintit. Or, este îndoielnic dacă excepţia confirmă regula, de vreme ce se abate de la ea.

Un alt motiv, ce nu-l exclude pe primul, este probabil acela că Noul Cod civil nu mai reglementează acceptarea sub beneficiu de inventar. Am precizat deja că se instituie regula răspunderii pentru pasiv în limitele activului succesoral primit Aşa fiind, ne întrebăm dacă o soluţie mai potrivită nu era aceea ca, în caz de neînţelegere privind sensul opţiunii, succesibilii să fie toţi socotiţi acceptanţi ai moştenirii. Caracterul proteguitor pe care-1 are în prezent acceptarea sub beneficiu de inventar ar fi fost asigurat de dispoziţia de principiu a limitării răspunderii pentru datorii la activul moştenirii.


Facultatea de Drept

21

BIBLIOGRAFIE

1. Francisc Deak – Tratat de drept succesoral – ed. Universul Juridic, Bucureşti,

2002.

2. Mihail Eliescu – Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România – ed. Academiei, Bucureşti, 1966.

3. D. Macovei, I. E. Cadariu - Drept civil. Succesiuni - Ed. Junimea, Iaşi, 2005.

4. Revista Română de Drept, nr. 10/1986.

5. Culegere de Decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1968.

6. Culegere de Decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1986.

7. Buletinul Curții Supreme de Justiție pe anul 1996.

8. Revista „Dreptul” nr. 10 și 11/1991.

9. Revista „Dreptul” nr. 6/1992.

10. Codul Civil de la 1864.

11. Noul Cod Civil – Legea nr. 287/2009.

12. Legea fondului funciar nr. 18/1991.

13. Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe

Braşov - Avocatnet.ro, explicăm legislația, lunar ... · 1 A se vedea Francisc Deak ...

Documents

Transcript of Braşov - Avocatnet.ro, explicăm legislația, lunar ... · 1 A se vedea Francisc Deak ...