Boghian Incep Ist Cap, 6

120
CAP. VI Procese etno-culturale în Neoliticul ºi Eneoliticul mondial Diversitatea etno-culturalã manifestatã încã de la sfârºitul Paleoliticului superior ºi în Epipaleolitic - Mezolitic a cãpãtat noi forme de expresie în Neolitic ºi Eneolitic. Pe lângã faptul cã în noua epocã s-au configurat ºi diversificat marile grupe de popoare ºi limbi, trebuie arãtat cã tipurile de societãþi protoistorice, identificate pe baza izvoarelor arheologice, nu reflectã decât parþial complexitatea fenomenelor etno-lingvistice petrecute în Neolitic ºi Eneolitic. De altfel, formarea ºi evoluþia marilor familii de popoare ºi limbi constituie una dintre cele mai atractive probleme ale preistoriei ºi protoistoriei, fãcând joncþiunea fireascã cu istoria, deoarece marea majoritatea a populaþiilor actuale au, într-un fel sau altul, o ascendenþã strãveche, care este, de cele mai multe ori, foarte greu de sesizat cãlãtorind pe coridoarele întortocheate ale timpului. Din aceastã cauzã, referitor la aceastã problemã, au apãrut numeroase teorii ºi variante ale acestora, fiecare în parte ºi toate laolaltã încercând sã lãmureascã cât de cât aceastã necunoscutã. Folosindu-se, cel mai adesea, metodele lingvisticii comparate, cele ale legãturilor genetice inverse ºi ale piramidei rãsturnate, s-a încercat ca, pornindu-se de la ceea ce este cunoscut istoric, sã se gãseascã rãdãcinile strãvechi ale populaþiilor ºi limbilor actuale: indo-europene, semite, hamite, africane sud- sahariene, extrem orientale, sud-est asiatice ºi australiene, nord ºi sud americane etc. În acest context, modelele simple au toate ºansele sã conþinã doze mari de eroare, deoarece este foarte greu de arãtat care au fost suprapunerile de populaþii în decursul istoriei, pentru cã haina lingvisticã poate fi transmisã, producându-se asimilãri ºi amalgamãri, aºa cum sunt cunoscute istoric. Astfel, o populaþie poate fi legatã biologic ºi genetic de trunchiul comun din care a provenit dar sã vorbeascã o altã limbã, care i-a fost impusã, direct sau indirect, prin cucerire sau influenþã, de o altã populaþie. De aceea, este foarte greu sã gãsim astãzi populaþii ºi limbi pure, chiar pentru timpuri mai noi. În altã ordine de idei, atunci când încercãm sã studiem o populaþie ºi o limbã strãveche, trebuie sã avem în vedere ºi evoluþia celorlalte familii de populaþii ºi limbi, cu care acestea au interacþionat. Nu putem studia indo-europenizarea, de pildã, fãrã a cunoaºte procesul de semitizare, hamitizare etc. De asemenea, nu vom înþelege corespunzãtor realitãþile istorico-lingvistice de altãdatã dacã nu vom þine cont de complexitatea evoluþiei istorice, de existenþa unor fenomene de continuitate ºi discontinuitate, de suprapuneri etno-lingvistice, chiar în cadrul aceleiaºi familii lingvistice, sau de modul de viaþã ambivalent, agrar ºi pastoral, în cadrul marilor familii de popoare ºi limbi. De exemplu, nu credem cã se procedeazã corect dacã considerãm cã indoeropenizarea se datoreazã numai unor fenomene de migraþie pastoralã produse la sfârºitul Eneoliticului (Marija Gimbutas), din diferite zone geografice, arii culturale ºi puncte cardinale, spre

Transcript of Boghian Incep Ist Cap, 6

Page 1: Boghian Incep Ist Cap, 6

CAP. VIProcese etno-culturale în Neoliticul ºi Eneoliticul

mondial

Diversitatea etno-culturalã manifestatã încã de la sfârºitul Paleoliticului superior ºi în Epipaleolitic - Mezolitic a cãpãtat noi forme de expresie în Neolitic ºi Eneolitic. Pe lângã faptul cã în noua epocã s-au configurat ºi diversificat marile grupe de popoare ºi limbi, trebuie arãtat cã tipurile de societãþi protoistorice, identificate pe baza izvoarelor arheologice, nu reflectã decât parþial complexitatea fenomenelor etno-lingvistice petrecute în Neolitic ºi Eneolitic.

De altfel, formarea ºi evoluþia marilor familii de popoare ºi limbi constituie una dintre cele mai atractive probleme ale preistoriei ºi protoistoriei, fãcând joncþiunea fireascã cu istoria, deoarece marea majoritatea a populaþiilor actuale au, într-un fel sau altul, o ascendenþã strãveche, care este, de cele mai multe ori, foarte greu de sesizat cãlãtorind pe coridoarele întortocheate ale timpului. Din aceastã cauzã, referitor la aceastã problemã, au apãrut numeroase teorii ºi variante ale acestora, fiecare în parte ºi toate laolaltã încercând sã lãmureascã cât de cât aceastã necunoscutã.

Folosindu-se, cel mai adesea, metodele lingvisticii comparate, cele ale legãturilor genetice inverse ºi ale piramidei rãsturnate, s-a încercat ca, pornindu-se de la ceea ce este cunoscut istoric, sã se gãseascã rãdãcinile strãvechi ale populaþiilor ºi limbilor actuale: indo-europene, semite, hamite, africane sud-sahariene, extrem orientale, sud-est asiatice ºi australiene, nord ºi sud americane etc. În acest context, modelele simple au toate ºansele sã conþinã doze mari de eroare, deoarece este foarte greu de arãtat care au fost suprapunerile de populaþii în decursul istoriei, pentru cã haina lingvisticã poate fi transmisã, producându-se asimilãri ºi amalgamãri, aºa cum sunt cunoscute istoric. Astfel, o populaþie poate fi legatã biologic ºi genetic de trunchiul comun din care a provenit dar sã vorbeascã o altã limbã, care i-a fost impusã, direct sau indirect, prin cucerire sau influenþã, de o altã populaþie. De aceea, este foarte greu sã gãsim astãzi populaþii ºi limbi pure, chiar pentru timpuri mai noi.

În altã ordine de idei, atunci când încercãm sã studiem o populaþie ºi o limbã strãveche, trebuie sã avem în vedere ºi evoluþia celorlalte familii de populaþii ºi limbi, cu care acestea au interacþionat. Nu putem studia indo-europenizarea, de pildã, fãrã a cunoaºte procesul de semitizare, hamitizare etc. De asemenea, nu vom înþelege corespunzãtor realitãþile istorico-lingvistice de altãdatã dacã nu vom þine cont de complexitatea evoluþiei istorice, de existenþa unor fenomene de continuitate ºi discontinuitate, de suprapuneri etno-lingvistice, chiar în cadrul aceleiaºi familii lingvistice, sau de modul de viaþã ambivalent, agrar ºi pastoral, în cadrul marilor familii de popoare ºi limbi. De exemplu, nu credem cã se procedeazã corect dacã considerãm cã indoeropenizarea se datoreazã numai unor fenomene de migraþie pastoralã produse la sfârºitul Eneoliticului (Marija Gimbutas), din diferite zone geografice, arii culturale ºi puncte cardinale, spre

Page 2: Boghian Incep Ist Cap, 6

lumea Europei vechi, fãrã sã avem în vedere cã au existat perioade de migrare ºi timpuri de sedentarizare, migraþii indoeuropene în mediu indoeuropean, migraþii neindoeuropene în mediu indoeuropean ºi migraþii indoeropene în mediu neindoeuropean, chiar migraþii compozite indoeuropene ºi neindoeuropene în diferite areale etno-lingvistice etc.

Arheologia preistoricã ºi protoistoricã singurã nu poate sã rezolve aceste complexe probleme deoarece modelele de dezvoltare istoricã ne aratã cã în arealul unui complex cultural sau a unei culturi arheologice pot coexista, la un moment dat, mai multe populaþii cu limbi proprii, care au creat forme asemãnãtoare din punct de vedere material, cu fireºti procese de aculturaþie ºi asimilare, dupã cum au existat etnosuri „tenace”, mai mici sau mai numeroase, care ºi-au pãstrat multã vreme identitate etno-lingvisticã, în condiþii istorice nu tocmai prielnice, deºi au îmbrãcat componentele etno-arheologice ale comunitãþilor dominante. De aceea, în studierea acestor probleme Preistoria trebuie sã coroboreze cu Antropologia culturalã, Lingvistica comparatã, Arheolingvistica.

În absenþa unor date etno-lingvistice sigure, în acest capitol ne vom referi doar la prezentarea principalelor complexe culturale ºi civilizaþii din Neoliticul ºi Eneoliticul mondial, care exprimã amploarea sociodiversitãþii din aceastã epocã ºi nivelul înalt atins de diferitele comunitãþi umane în dezvoltarea lor, într-o lume dinamicã ºi marcatã de fenomene de continuitate ºi discontinuitate.

VI. 1. Neoliticul ºi Eneoliticul Orientului Apropiat

Orientul, în special cel Apropiat, constituie zona unde au apãrut, prin evoluþie, pentru prima datã, elementele modului neolitic de viaþã ºi de gândire, cu implicaþii profunde asupra evoluþiei generale a lumii, factorii favorizanþi fiind continuitatea neîntreruptã din Paleoliticul superior ºi Epipaleolitic - Mezolitic ºi permanenþa contactelor interumane, într-o zonã geograficã de interferenþã.

În sens larg, ca noþiune geograficã, Orientul civilizaþiilor neolitice ºi eneolitice ºi a celor istorice timpurii, reprezintã un spaþiu geo-istoric divers, cuprins între litoralul rãsãritean al Mãrii Mediterane, la vest, ºi valea Indusului, la est, ºi de la Marea Neagã, Platoul Anatoliei, Munþii Taurus ºi Antitaurus, la nord, pânã la Marea Moartã, nordul Peninsulei Arabice, Golful Persic ºi Oceanul Indian, la sud. La rândul sãu, acest teritoriu imens este divizat în mai multe zone naturale, fiecare cu caracteristici ecologice ºi climatice distincte, care au influenþat particularitãþile dezvoltãrii preistorice ºi istorice.

Acest spaþiu mozaicat, care cuprinde zone litorale (estul Mãrii Mediterane), câmpii (Béqa) ºi stepe aluvionare (sudul Mesopotamiei, Câmpia Indusului), platouri înalte (Anatolia, Iran) ºi munþi mai scunzi (Taurus ºi Antitaurus) sau mai înalþi (Elburz, Zagros, Belucistan), a fost traversat de mai multe cursuri de apã, dintre care Eufratul, Tigrul, Oronte, Iordanul, Indusul º. a. au avut o importanþã deosebitã. De-a lungul acestor culoare naturale a avut loc o deplasare a comunitãþilor umane, un schimb activ de produse ºi idei, cu rol benefic în accelerarea dezvoltãrii istorice.

Din punct de vedere paleogeografic, dupã o perioadã mai uscatã ºi mai

Dumitru Boghian202

Page 3: Boghian Incep Ist Cap, 6

rece decât astãzi (aprox. 25000-13000 bc), climatul Orientului Apropiat s-a încãlzit treptat, pentru a atinge, începând cu mileniul al X-lea, un grad de umiditate

ºi o temperaturã medie anualã asemãnãtoare cu cele de astãzi. De aceea, la începuturile Holocenului, în Orientul Apropiat, au apãrut câmpiile cu stejãriº amestecat ºi arbori de fistic, în care s-au rãspândit gramineele sãlbatice ºi unele animale sãlbatice copitate (ovicaprine, bovine, suine etc.), care au favorizat ºi determinat o serie de modificãri adaptative ale comunitãþilor umane epipaleolitice. De asemenea, pe baza cercetãrilor paleobotanice, s-au stabilit o serie de detalii climatice. Astfel, cãtre 9000 bc s-a produs o oarecare aridizare a climatului, în vreme ce între 5500-4000 bc s-a manifestat o perioadã umedã, denumitã “pluvialul

Fig. 85. Situri neolitice ºi eneolitice din Orientul Apropiat (dupã Dictionnaire de la Préhistoire)

203Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 4: Boghian Incep Ist Cap, 6

neolitic”, care a favorizat fie dezvoltarea masivelor forestiere (Anatolia, Iordania), fie extinderea unor suprafeþe mlãºtinoase (Câmpia Béqa, Liban) În regiunile Anatoliei ºi Zagrosului, aceste modificãri climatice s-au produs pe la aproximativ 5000 bc, când s-au dezvoltat tipurile actuale de pãdure.

Din punctul de vedere al precipitaþiilor, cu excepþia vãii Indusului, unde se resimt influenþele musonice, Orientul Apropiat (Asia Anterioarã) se gãseºte într-o zonã semiaridã (250 - 500 mm/an), cu maximum în regiunile montane din nord ºi minimum în teritoriile deºertice din sud, care a permis trecerea la cultivarea plantelor ºi creºterea animalelor.

De aceea, în aceastã regiune, pentru a desemna începuturile noii epoci, poate fi utilizat conceptul de Neolitic Preceramic (Pre-Pottery Neolithic/PPN), introdus de Kathleene Kenyon (1954), în urma cercetãrilor efectuate în nivelurile vechi de la Jerichon (Tell es-Sultan Iordania). Acest stadiu mai este cunoscut ºi sub denumirea de Protoneolitic ºi este caracterizat printr-o asociere a sedentarizãrii comunitãþilor umane (care au întemeiat aºezãri mai durabile), cu începuturile agriculturii, ºlefuirea pietrei ºi o organizare socialã elaboratã, deºi creºterea animalelor nu este încã doveditã cu certitudine, iar ceramica nu era cunoscutã.

În cadrul Neoliticului Preceramic oriental au fost deosebite douã stadii PPNA ºi PPNB, utilizate pentru a urmãri evoluþia locuirilor din siturile siriene,

iordaniene, israeliene, iraniano-irakiene ºi anatoliene, aflate în regiunea aºa-numitei Semilune Fertile (fig. 85).

În faza PPNA (aprox. 8200-7600 bc), care urmeazã în zonã Natufianului, Harifianului ºi Epipaleoliticului iranian de tip Zawi Chemi Shanidar (Irak), se observã cã industria liticã pãstreazã tradiþiile microlitice alãturi de care au fost întrebuinþate vârfurile de sãgeatã au scobituri ºi câteva unelte ºlefuite (tãiºuri, topoare), confecþionate din calcar ºi bazalt. În domeniul economiei, se trecuse la o agriculturã incipientã (protoculturã), cultivându-se unele cereale grâul ºi orzul ºi legume mazãrea ºi lintea.

Noua ocupaþie a determinat ºi o mai mare stabilitate a aºezãrilor de tip tell, întemeiate pe formele de relief mai înalte din vãile marilor fluvii sau în zonele de câmpie, dintre care unele au avut caracterul unor proto-oraºe (Jerichon). În cadrul satelor ºi oraºelor timpurii PPNA, locuinþele erau rotunde, semiadâncite, în general cu o

singurã încãpere, construite din lemn ºi cãrãmizi crude, dotate cu vatrã ºi/sau cuptor interior. La Jerf el-Ahmar (Siria), au fost descoperite locuinþe rectangulare. În zona muntoasã a Iranului de vest (Munþii Zagros), la Ganj Dareh (nivelul E) se

Dumitru Boghian204

Fig. 86. Piese litice, osteologice, plasticã ºi planuri de locuinþã de la Mureybet (dupã Cauvin, Cauvin ºi Lichardus et alii)

Page 5: Boghian Incep Ist Cap, 6

cunoaºte o aºezare de înãlþime (aprox. 1450 m altitudine), cu locuinþe adâncite în gropi simple, unde, în faza PPNA, se practica creºterea animalelor (capre), neolitizarea realizându-se de cãtre crescãtorii de animale, în acelaºi spaþiu existând ºi alte asemenea dovezi la Tepe Asiab ºi Tepe Guran V (PPNB).

În domeniul spiritual, este vizibilã o anumitã continuitate din perioada anterioarã, materializatã în prezenþa statuetelor feminine, de piatrã ºi argilã arsã (El-Khiam/Iordania, Mureybet III A/Siria (fig. 86), care denotã configurarea unui nou cult al fecunditãþii ºi fertilitãþii ºi naºterea unei mitologii proprii comunitãþilor neolitice de cultivatori de plante ºi crescãtori de animale.

La acestea se adaugã statuetele antropomorfe ºi zoomorfe de lut, descoperite la Ganj Dareh. De asemenea, cuprinderea coarnelor de taur în pereþii unor locuinþe ºi a bucraniilor de taur îngropate în banchete de lut (Mureybet II-III) sunt legate, probabil, de dezvoltarea unui cult al taurului, considerat, poate, ca acolit masculin al Zeiþei-Mamã ºi a unei hierogamii incipiente. Ca rit funerar, a continuat sã se practice inhumaþia, defuncþii fiind depuºi, în poziþie chircitã, într-o groapã din locuinþã. Existã ºi cazuri în care craniile desprinse de corp erau pãstrate într-un loc special. (de introdus tabelele tranzitia epi-PPNA doc ºi PPNB NeoeneoOR. doc)

Faza PPNB (7600-6000 bc) reprezintã o extindere a modului de viaþã neolitic incipient, fiind cunoscut, în stadiul actual al cercetãrilor, din Anatolia pânã în Peninsula Arabicã, în cadrul sãu definindu-se mai multe faciesuri: al Eufratului mijlociu, cel din zona Damascului, palestinian ºi din Munþii Taurus. În aceastã perioadã s-a produs neolitizarea Anatoliei ºi s-a extins modul de viaþã neolitic în întreaga zonã irakiano-iranianã.

În cadrul utilajului litic, predominã piesele lamelare, cioplite dintr-un nucleu naviform. De asemenea, sunt numeroase vârfurile de tip Jerichon (fig. 87. 2), cu peduncul ºi aripioare, caracteristic pentru faciesurile palestinian ºi sirian al PPNB (Beidha ºi Negev, în Iordania, Munhata ºi Nahal Divshon în Israel, Tell Aswad II ºi Ramad în Siria), de tip Byblos (fig. 87. 3), lamelar, cu peduncul retuºat, de dimensiuni vriabile, întrebuinþat ca vârf de sãgeatã ºi/sau pumnal (Mureybet IV, Abu Hureyra în zona Eufratului mijlociu, Siria, Çayönü ºi Cafer Hüyük, în faciesul anatolian Taurus/Turcia, Jerichon ºi Beidha, Ras-Shamra V C, pe litoralul sirian, ºi Bouqras ºi El Kowm, în zona deºertului sirian) ºi tipul Amuq (fig. 87. 1, 4), cu peduncul ºi retuºe lamelare, specific pentru fazele mijlocii ºi târzii (Tell Aswad II, Ghoraifa I B, Ramad II, în Siria, Munhata în Israel ºi Beidha). În acelaºi timp, în aceleaºi situri existã dovezi ale ºlefuirii uneltelor de silex. La Çayönü/Turcia (aprox. 7250-6570 bc) ºi Ali Kosh/Iran (faza Ali Kosh, aprox. 6600-6000 bc) s-au descoperit cele mai vechi piese lucrate din aramã (mãrgele lucrate prin batere la rece) ºi brãþãri de malachit.

Numãrul aºezãrilor PPNB s-a înmulþit, locuinþele tipice fiind cele rectangulare, cu una sau mai multe încãperi (Abu Hureyra, Mureybet IV, în Siria, Ali Koshfaza Bush Mordeh/Iran, Jarmo/Irak, Jerichon, Munhata etc.). O menþiune aparte meritã construcþiile rectangulare de la Çayönü, realizate cu pereþii din lemn acoperit cu lut, cu mai multe planuri, care au avut destinaþii diferite: locuinþe, magazii pentru pãstrarea rezervelor alimentare, sanctuare etc. Tot în acest spaþiu anatolian, la Hacilar (nivelurile aceramice) se cunosc case rectangulare, construite

205Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 6: Boghian Incep Ist Cap, 6

din cãrãmizi crude, pe temelii de piatrã, cu podeaua unsã cu lut, netezitã ºi pictatã, dispuse în jurul unor curþi în care se aflau cuptoarele. În acelaºi timp, locuinþele cu planurile circulare au continuat sã fie folosite în zonele periferice din sud, unde se cunosc ºi locuinþe etajate (Beidha), (fig. 87. 10). Podeaua acestora era adesea acoperitã cu un strat de var, câteodatã pictatã.

Economia agricolã s-a consolidat în aceastã fazã, mai ales prin introducerea unor noi plante de culturã. Totodatã, existã semne tot mai evidente cã se trecuse la creºterea animalelor: ovicaprine ºi poate suine la Çayönü ºi Jerichon, ºi bovinele la Mureybet IV ºi Tell Halula (Siria).

În ceea ce priveºte viaþa spiritualã, se observã o înmulþire ºi diversificare a statuetelor antropomorfe ºi zoomorfe, legate de cultele agricole, construirea unor sanctuare (Çayönü) ºi o îmbogãþire a practicilor funerare. Au fost descoperite cranii modelate cu lut ºi var, având ochii modelaþi cu scoici (Jerichon, fig. 87. 8), cranii depuse pe postamente de argilã,

independent de morminte (Mureybet IV), sau aranjate în sanctuare (Çayönü), demonstrând, probabil, existenþa unui cult al strãmoºilor. Dupã câteva experienþe anterioare, materializate, aºa cum am vãzut, în confecþionarea unor statuete antropomorfe ºi zoomorfe din argilã arsã, la sfârºitul perioadei PPNB s-a trecut, în Orient, la realizarea ceramicii propriu-zise, precedatã de o fazã a “veselei albe”, realizatã din var stins ºi gips, prezentã, în mileniul al VII-lea bc, în Siria ºi Liban.

Pe baza elementelor economice, sociale ºi spirituale, acumulate pe parcursul fazelor PPNA ºi PPNB se vor forma ºi vor evolua civilizaþiile Neoliticului Ceramic timpuriu din Orient. În timpul Neoliticului propriu-zis, caracterizat ºi prin producþia ceramicã, s-a produs o deosebitã diversificare a fenomenelor etno-culturale din Orient, evoluþia comunitãþilor umane putând fi urmãritã pe urmãtoarele regiuni: zona de litoral a Siriei, regiunea Eufratului mijlociu (Siria), Liban, Levantul sudic, Anatolia (Turcia), Mesopotamia ºi regiunea Zagros (Irak), Iranul de vest, între care au existat fireºti legãturi.

* * *La începuturile Neoliticului Ceramic, în zona de litoral a Siriei, s-a

dezvoltat Complexul cultural al neoliticului siro-cilician, definit de R. Braidwood, care s-a rãspândit în Turcia de SV ºi Siria de NV, în mileniul al VI-lea bc, reprezentând un nou mod de viaþã dezvoltat în apropierea zonei nucleare de neolitizare, probabil în legãturã cu aceasta, cu modalitãþi particulare de exprimare. Astfel, neoliticul timpuriu cuprinde culturile Amuq, denumitã astfel

Dumitru Boghian206

Fig. 87. Piese litice, osteologice, plasticã, craniu modelat cu lut ºi plan de locuinþã PPNB (dupã P e r r o t , C a u v i n , K e n y o n , Lichardus et alii)

Page 7: Boghian Incep Ist Cap, 6

dupã câmpia mlãºtinoasã din regiunea Hatay (Turcia), cu fazele A, 6000-5600 bc, ºi B, aprox. 5600-5000 bc, cu descoperirile de la Mersin ºi Tarsus în Cilicia, de la Judaideh ºi Kurdu, în Câmpia Amuq, Ras-Shamra ºi Tabbat el-Hammam, pe coasta levantinã pânã la Byblos, Sakce Gözü/Turcia ºi poate Halaf, spre interior. Complexul siro-cilician îºi aflã începuturile în perioada PPNB din regiune ºi se caracterizeazã printr-o ceramicã de culoare cenuºie-neagrã, roºu închis ºi brunã-ciocolatie lustruitã (Dark Faced Burnished Ware/DFBW), cu degresanþi minerali în compoziþie, lucratã cu mâna, în forme simple, mai ales urcioare cu gâtul drept ºi boluri, cu interiorul lustruit cu ajutorul unor bolovani.

Decorul a fost realizat prin incizie ºi imprimare, cu unghia, ºnurul, pieptenele, scoica etc. În cadrul industriei litice se cunosc vârfurile de tip Byblos ºi Amuq, piesele de secerã cu „dinþii” mari ºi topoare, iar în domeniul habitatului locuinþele erau rectangulare, cu pereþii vãruiþi.

Au fost decelate câteva variante, printre care cea definitã prin descoperirile de la Byblos (Liban) (fig. 88), unde sunt cunoscute locuinþe monocelulare, rectangulare, de piatrã, cu podeaua vãruitã, topoare din silex cioplit, cu tãiºul rotunjit sau drept, împreunã cu cele din piatrã ºlefuitã ºi de obsidian.

Ceramica se gãseºte într-o cantitate foarte mare, fiind de culoare deschisã, lustruitã, cu forme simple ºi decoratã cu impresiuni de scoicã (Cardium) sau incizii liniare. Mai exista ºi o “veselã albã”, lucratã din var, precum ºi câteva boluri ºi farfurii de piatrã. Pentru domeniul spiritual sunt caracteristice statuetele antropomorfe feminine. În faza Amuq B, la Mersin ºi Judaideh, a fost realizatã o ceramicã cu picturã simplã, numitã Pre-Halaf sau “friabilã portocalie”. Ceramica de culoare închisã ºi lustruitã, cu sau fãrã angobã, s-a pãstrat pânã în Amuq C, când s-au manifestat influenþe de tip Halaf.

* * *La începuturile Neoliticului Ceramic (aprox. 6000-5600 bc), în zona

litoralã israelo-iordanianã se observã, din punctul de vedere al culturii materiale, o rupturã faþã de perioada anterioarã, vechile forme de locuire din PPNB fiind abandonate, modificãrile fiind datorate, probabil, unor profunde schimbãri în mediul ambiant. În aceastã perioadã s-a dezvoltat aspectul Askhelon (situl eponim din zona litoralã a Israelului), în cadrul cãruia a existat un habitat

Fig. 88. Materiale arheologice descoperite la Byblos încadrate în neoliticul timpuriu (A), mijlociu (B), târziu (C) ºi eneolitic (D) (Dunand, Cauvin, Lichardus et alii)

207Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 8: Boghian Incep Ist Cap, 6

semipermanent, caracterizat prin locuinþe de tipul colibelor semiadâncite, “silozuri” ºi cuptoare sãpate în nisip întãrit, împreunã cu o ceramicã grosierã, care nu a fost, însã, descoperitã în toate siturile contemporane.

Aceastã zonã a fost una particularã, în care, pe lângã trãsãturile economiei de producþie s-au manifestat elemente particulare, legate,mai ales, de un anumit specific al tendinþelor de sedentarizare a comunitãþilor umane, fãrã ca aceste caracteristici sã se pãstreze în perioada ulterioarã.

Ulterior, spre interiorul zonei israelo-iordaniene, în perioada Neoliticului Ceramic timpuriu ºi mijlociuPottery Neolithic A (aprox. 5600-4500 bc), s-a dezvoltat cultura Shaar-ha-Golan/Munhata (siturile eponime din Israel), cunoscutã ºi sub numele de yarmoukian, numit dupã râul Yarmouk (M. Stékélis, 1950), în bazinul Iordanului mijlociu.

În cadrul acesteia s-a continuat construirea ºi folosirea colibelor semi-adâncite, cu podeaua lutuitã, a cuptoa-relor în gropi ºi utilizarea unei ceramici grosiere, uneori angobatã cu roºu, ca forme întâlnindu-se urcioare cu gât, oale, boluri, cupe cu picior, decoratã cu incizii ºi picturã, amintind de ceramica Hassuna din nordul Mesopotamiei.

Ca motive ornamentale au fost utilizate benzile în formã de “cãpriori”, umplute cu decoruri în formã de “spinãri de peºte”, alãturi de care se regãsesc fragmente DFBW, provenind din import.

Pentru domeniul spiritual, sunt cunoscute statuetele antropomorfe cu nas, ochii în formã de boabe de cafea ºi coapsele exagerate, ºi zoomorfe, din lut sau piatrã, modelate, uneori, în stil fantastic (fig. 89). Morþii erau înhumaþi chircit, sub o movilã de pietre, în locuinþe.

În Neoliticul târziu (Pottery Neolithic B), datat între aprox. 4500-4000 bc, s-a dezvoltat faza Wadi Rabah (dupã afluentul cu acelaºi nume al râului Yarkon, la est de Tel Aviv). Locuinþele rectangulare au fost construite din chirpici, pe fundaþie de piatrã, având o curte aferentã, continuând sã fie realizate ºi case semiadâncite (nivelul PNB de la Jerichon). Industria liticã era caracterizatã prin topoare ºi tesle parþial ºlefuite, gratoare, strãpungãtoare, lame de secerã, vârfuri de sãgeatã, bile de praºtie etc.

În aceastã fazã, pãtrunde, în zona israelo-iordanianã, ceramica de culoare închisã, lustruitã (DFBW), fiind reprezentatã de vase mari. Au mai fost realizate urcioare cu gâtul evidenþiat ºi marginea înclinatã spre interior, boluri, strãchini ºi farfurii cu gura largã, în stil halafian, decorate cu ornamente incizate, în formã de “spinãri de peºte” ºi frecvente impresiuni de scoicã, precum ºi cu reprezentãri plastice, în special antropomorfe. În cadrul ritului funerar, sunt cunoscute înmormântãri de cranii (Ein-el-Jarba) ºi morminte individuale în ciste.

Pentru perioada eneoliticã, între 4100-3200 bc, este cunoscutã faza veche

Dumitru Boghian208

Fig. 89. Cultura Shaar-ha-Golan /Munhata (dupã Stekelis, Perrot, Cauvin)

Page 9: Boghian Incep Ist Cap, 6

a culturii ghassouliene (Tell Ghassoul, Teleilat, Jordania, cercetãri 1929-1938, A. Mallon, R. Koeppel; 1960, R. North; 1967-1978, J. B. Hennesy). Habitatul uman prezintã o anumitã stabilitate ºi diversificare, care a cunoscut o evoluþie fireascã, de la locuinþele circulare, semiadâncite sau în gropi, pânã la case rectangulare, mari (aprox. 12 x 5 m), cu stâlpi de susþinere, dispuºi pe axul lung, ºi cu o micã atenansã la unul din capete, în care se aflau vetre, cuptoare ºi silozuri. Pereþii locuinþelor erau, de multe ori, pictaþi.

Purtãtorii acestei culturi practicau agricultura (grâu, orz, linte), creºterea animalelor (porcine, caprine ºi bovine), culesul (curmale, mãsline), unele meºteºuguri ºi comerþul, în câmpiile joase ale zonei israelo-iordaniene. Industria liticã era compusã, mai ales, din gratoare pe lame, iar cea osteologicã a fost foarte dezvoltatã, mai ales în fazele târzii. Arama, destul de rarã la începutul culturii, a fost utilizatã pe scarã largã cãtre sfârºitul acesteia.

La rândul ei, ceramica a cunoscut o anumitã evoluþie. La început s-au realizat urcioare ºi boluri rar pictate, alãturi de care exista ºi specia de culoare închisã, lustruitã. În fazele evoluate erau cunoscute urcioarele cu gât evidenþiat, vasele conice (cornete), vasele cu picior, pictate frecvent cu culoare neagrã-brunã pe fondul vasului, redând motive geometrice (fig. 90). Pentru domeniului cultului, se cunosc sanctuare, dispuse în anumite incinte, ºi idoli en violon. Ritul funerar a fost diferit de la zonã la zonã. Astfel, în zona litoralã, unde erau cunoscute grotele sepulcrale, au fost descoperite ºi osuare în vase mari ºi locuinþe, în care au fost depuse materialele osteologice ale defuncþilor.

În mileniul al III-lea bc, teritoriul israelo-iordanian a intrat în perioada istoricã a zonei orientale, aflându-se la interferenþa lumilor egipteanã, sumero-mesopotamianã, anatolianã ºi est-mediteraneanã.

* * *Într-o zonã extinsã, cuprinsã între Eufratul mijlociu (Siria de Nord),

nord-vestul Irakului, Munþii Zagros, piemontul Munþilor Taurus, regiunea Alep ºi Câmpia Amuq, s-a dezvoltat cultura Halaf (aprox. 5600-4500 bc), precedatã de o fazã mai puþin definitã, numitã Pre-Halaf. Geneza acestei culturi s-a realizat în Siria de Nord, aºa cum se observã la Tell Aqab ºi Tell Halaf (situl eponim), ºi în nord-vestul Irakului (Tell Arpachiyah, pe Tigru), de unde, de-a lungul celor trei faze de evoluþie (prima în Neoliticul vechi ºi urmãtoarele douã în Neoliticul mijlociu ºi final), s-a rãspândit, probabil prin cucerire, ºi în celelalte regiuni.

Aºezãrile halafiene erau amplasate pe forme mai înalte de relief, din vãile marilor cursuri de apã. În cadrul aºezãrilor, se cunosc atât locuinþe rectangulare, perpetuate din tradiþia Eufratului mijlociu, ºi tholoi, cu diametrul de 3-4 m, atât de

Fig. 90. Ghassoulian (dupã R. Amiran)

209Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 10: Boghian Incep Ist Cap, 6

specifice pentru aceastã culturã. Locuinþele aveau anexe, instalaþii casnice (vetre ºi cuptoare), spaþii pentru treierat (fig. 94. 26) etc.

Ca ocupaþii, purtãtorii culturii Halaf prezintã o specializare pe zone geografice, practicând agricultura (fãrã irigaþie), creºterea animalelor (în special bovinele, în câmpia aluvionarã Jazirah, Irak) ºi unele meºteºuguri, mai ales în cadrul unor aºezãri centrale.

Industria liticã era confecþionatã din obsidian sud-est anatolian (halafienii controlând comerþul cu artefactele din aceastã materie primã) ºi silex, din care s-au realizat piese de secerã, cuþite ºi pumnale în vreme ce din piatrã verzuie s-au lucrat topoare. De asemenea, din piatrã au mai fost fabricate proiectile pentru praºtie, pandantive, amulete, mãrgele, mãrgele-fluture ºi sigilii (fig. 94. 18-21), statuete zoomorfe ºi antropomorfe.

Ceramica culturii Halaf este de o calitate deosebitã, fiind lucratã foarte îngrijit, dintr-o pastã gãlbuie, de facturã superioarã, pictatã înainte de ardere, pe lutul umed, în cadrul unor centre artizanale specializate. La începuturile culturii a fost cunoscutã ºi o specie neagrã lustruitã, cu pereþii groºi, numitã Altmonochrom.

Ca forme, se întâlnesc diferite tipuri de boluri (cu pereþii drepþi cream bowl, globulare, carenate, cu profilul ascuþit sau în “S”), farfurii ºi strãchini, urcioare scunde ºi cu gâtul evazat etc. Decorul pictat era deosebit de frumos, fiind realizat cu culoare neagrã sau roºie. Ca motive, se întâlnesc: benzi lustruite, decoruri geometrice (romburi umplute cu haºuri), dispuse în benzi ºi metope,

reprezentãri animaliere schematizate (bucranii) sau naturaliste (tauri, pantere, reptile, pãsãri), florale, antropomorfe feminine etc.

În faza finalã s-a dezvoltat o ceramicã pictatã policrom, cu roºu, negru ºi alb pe fondul galben-portocaliu al vasului (Fig. 91, ºi 94. 23-25). Pe baza analizei decorului ceramic halafian, s-au stabilit o serie de variante locale.

Pe plan spiritual, plastica antropomorfã (fig. 94. 22) ºi zoomorfã ºi unele motive simbolice pictate vorbesc de practicarea cultului

fecunditãþii ºi fertilitãþii, cu diferitele sale componente. Ritul funerar era deosebit de diversificat, cunoscându-se mai multe tipuri de înmormântãri: în ciste, în puþuri, sub podeaua locuinþei, ºi morminte de incineraþie (Tell Arpachiyah). La Tell Arpachiyah au mai fost descoperite cranii pãstrate în vase decorate cu scene simbolice, legate de cultul craniilor, moºtenit din PPNB ºi atât de caracteristic Neoliticului sud-vest asiatic.

Cultura Halaf a influenþat multe din civilizaþiile contemporane vecine, dupã cum a primit numeroase elemente de la comunitãþile Çatal Hüyük, Hassuna, Samarra/Siria; se pare cã un anumit grad de nomadism a permis ºi potenþat aceste legãturi.

Dumitru Boghian210

Fig. 91. Ceramicã Halaf de la Tell Arpachiyah (dupã Mallowan & Rose)

Page 11: Boghian Incep Ist Cap, 6

* * *În Anatolia, în Neoliticul timpuriu din câmpia aluvialã Konya (Turcia),

este cunoscutã cultura Çatal Hüyük (aprox. 6000-5600 bc), care a apãrut ca urmare a transformãrilor ºi sintezelor produse în zonã în PPNB, sub influenþa elementelor primite din Orientul Apropiat. Staþiunea caracteristicã este situl de la Çatal Hüyük (împreunã cu tell-ul alãturat, Çatal Hüyük Vest, cercetate de J. Mellaart, 1961 1965), o aºezare aglutinantã de tip proto-urban (mai ales nivelurile VIII-VI B), cu locuinþe rectangulare, de lut ºi lemn, cu mai multe încãperi ºi intrarea prin acoperiº, organizate în jurul unei curþi centrale, exprimând o evoluþie a sedentarizãrii, care a înflorit, probabil, aºa cum am vãzut, graþie comerþului cu piese de obsidian. Arhitectura, inclusiv cea de cult, ºi-a pãstrat, de-a lungul secolelor, aceleaºi caracteristici, în nivelul I descoperindu-se ºi edificii cu uºi (fig. 92. 11).

Ca ocupaþii, purtãtorii culturii Çatal Hüyük practicau o agriculturã bazatã pe irigaþii incipiente, crescând numãrul plantelor cultivate, iar domesticirea animalelor a vizat ovicaprinele ºi, probabil, bovinele. Meºteºugurile erau dezvoltate, confecþionându-se vase de lemn (fig. 92. 8) ºi piatrã ºlefuitã, unelte ºi piese de os (mânere de pumnal sculptate, palete de fard, catarame de centurã, podoabe etc.), diferite obiecte din piele ºi împletituri, alãturi de bijuterii de aramã, lucrate prin ciocãnire, piese din plumb ºi piatrã. Industria liticã era realizatã, în mare mãsurã, din obsidian provenind din sud-estul Anatoliei ºi silex, tipologic observându-se influenþe siriene: vârfuri de sãgeatã ºi suliþã, ovalare ºi pedunculate (fig. 92. 1-2), piese de secerã ºi pumnale atent retuºate prin presiune (fig. 92. 3), topoare, râºniþe ºi frecãtoare, sceptre, sigilii, statuete etc.

Ceramica este foarte rar întâlnitã înainte de nivelul VIII. Aceasta era de bunã calitate, fiind confecþionatã din pastã de culoare roºie deschisã sau cenuºie, lustruitã, având forme simple, globulare sau ovale, fãrã gât ºi cu fundul plat, asemãnãtoare, în parte, cu ceramica de culoare închisã, lustruitã (DFBW), din zona siro-cilicianã (fig. 92. 7). În nivelurile mai noi, ceramica era de foarte bunã calitate, lucratã cu nisip în compoziþie, pasta prezentând culori diferite de la crem, roz ºi portocaliu, lustruitã, cu încercãri de decorare prin pictare cu roºu ºi incizare, vasele având torþi-urechiuºe, tubulare ºi semilunare, sau în formã de mânere de coºuleþ.

Foarte bine reprezentate sunt construcþiile-sanctuar (fig. 92. 9), fiind

Fig. 92. Industrie liticã, ceramicã, piese de cult ºi sanctuare de la Çatal Hüyük (dupã Mellaart, Lichardus)

211Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 12: Boghian Incep Ist Cap, 6

cercetat, probabil, un “cartier al preoþilor”. Construcþiile sacre aveau altare dispuse pe platforme ºi diferite obiecte rituale (rânduri de glezne de tauri, zeiþe-mamã sculptate în relief, bucranii aflate în asociere cu reprezentãri feminine, redate în poziþii ginecologice ºi scene de vânãtoare culticã a taurului, fig. 92. 10). În nivelurile VI B-II, decorarea sanctuarelor era alcãtuitã din frize pictate în care sunt redaþi vulturi urmãrind oameni acefali. De asemenea, în pereþii sanctuarelor erau încastrate maxilare de mistreþ ºi cranii de vultur cu ciocurile vizibile. În cadrul mobilierului casnic de cult, se încadreazã statuete ale “zeiþelor-mamã”, ale “stãpânei animalelor” (fig. 92. 6), reprezentãri de leoparzi, bouri, mistreþi ºi amulete. Legate, probabil, de cultul funerar sunt oasele descãrnate în prealabil, depuse în saci de piele sau bucãþi de pânzã, în gropi sãpate sub podeaua locuinþelor, împreunã cu diferite obiecte (aflate în cutii de lemn): bucãþi de carne, migdale, mãrgele (pentru femei) ºi arme (pentru bãrbaþi).

Mai sunt menþionate morminte secundare, defuncþii neavând, uneori, cranii, în timp ce cranii izolate erau depuse în sanctuare. Toate aceste elemente de cult, vorbesc de o spiritualitate deosebit de elaboratã, care s-a transmis, pe cãi încã insuficient lãmurite, ºi în lumea europeanã.

O altã culturã, care a fost parþial contemporanã cu sfârºitul celei precedente ºi s-a dezvoltat în continuarea acesteia, este Hacilar (situl eponim se aflã la sud de lacul Burdur, în sud-vestul Turciei), cunoscutã prin cercetãrile lui J. Mellaart (1957-1960), precedatã de o serie de niveluri aceramice. Din primele niveluri neolitice ceramice (IX-VI), care nu se aflã în continuitatea directã a celor anterioare, cel mai dezvoltat ºi bine datat este al VI-lea, contemporan cu sfârºitul culturii Çatal Hüyük, (5820- 5400 bc).

Atunci s-au perpetuat o serie de tradiþii culturale, printre care tipul de locuinþã rectangularã, cu pereþii lucraþi din cãrãmizi crude ºi stâlpi de lemn, din care s-au pãstrat bine pragurile ºi o serie de bârne. În spaþiile casnice, doar “silozurile” ºi ariile de râºnit (mãciniº) erau feþuite atent (fig. 93). Ca ocupaþii, locuitorii aºezãrii din nivelul Hacilar VI au practicat agricultura, pe bazã de irigaþie, ºi creºterea animalelor. Ceramica era de bunã calitate, lucratã atent, având o culoare deschisã ºi suprafaþa lustruitã, pe care erau aplicate torþi în formã de “urechiuºe”, tubulare ºi verticale, asemãnãtoare cu cele din “Neoliticul târziu din Câmpia Konya”.

În cadrul elementelor de cult, meritã a fi evidenþiate numeroasele tipuri de statuete, încadrate în câteva categorii elocvente pentru cultul fecunditãþii ºi

Dumitru Boghian212

Fig. 93. Locuinþe Hacilar (mileniul VI bc) (dupã Mellaart J.)

Page 13: Boghian Incep Ist Cap, 6

fertilitãþii ºi complexitatea spiritualitãþii neolitice: “Zeiþa-Mamã ºi fiul (paredru)”, “Zeiþa nãscând”, “Marea mamã a animalelor Potnia theron”, însoþitã de feline (leoparzi), (fig. 84). Nivelurile VII de la Hacilar sunt contemporane cu fazele

14Amuq B - Amuq C iar nivelul I a fost sincron cu Amuq C, ca date C putând fi amintite cele cuprinse între 5220 - 5040 (Hacilar, niv. III ). Aºezarea din nivelurile Hacilar VII a fost mult mai micã, era fortificatã cu un zid, în cadrul incintei gãsindu-se locuinþele în formã de megaron, ateliere ale ceramiºtilor, hambare ºi, probabil, sanctuare. Locuirea a încetat în urma unui puternic incendiu. Ceramica era îngrijit lucratã ºi cuprindea categoriile monocromã ºi pictatã, cu roºu pe fondul crem al vasului, ca motive fiind întrebuinþate simboluri fantastice, realizate într-un stil textil.

În morminte au fost descoperite statuete care, dimensional, erau mai mari decât cele anterioare ºi au fost decorate prin pictare, redându-se piese de vestimentaþie.

În nivelul Hacilar I s-au observat o serie de tulburãri, materializate prin schimbãri în domeniul ceramicii, care a fost predominant pictatã cu roºu pe fondul crem al vaselor, decorul imitând împletiturile, ca forme întâlnindu-se urcioarele ovale, “putineiele” ºi vasele antropomorfe, care reprezintã femei aºezate îmbrãcate cu rochii decorate cu dungi. În ultimele orizonturi de locuire de la Hacilar, apar elemente care dovedesc influenþe primite din partea culturii Can Hasan. Cultura Can Hasan, denumitã astfel dupã tell-ul Can Hasan I, lângã Karaman, în sudul Câmpiei Konya din Turcia (cercetãri D. H. French, 1961-1966), este specificã pentru Neoliticul târziu ºi Chalcoliticul din zonã (aprox. 5300-4500 bc). În situl eponim au fost descoperite locuinþe de mari dimensiuni, cu pereþii construiþi din cãrãmizi crude, finisaþi atent ºi vopsiþi cu culoare roºie. Ceramica specificã Neoliticului târziu era de culoare deschisã, lustruitã, monocromã, asemãnãtoare cu cea de la Mersin, în Cilicia/Turcia, (niv.27-26). În prima jumãtate a mileniului al V-lea bc, la Can Hasan (niv. 3) a apãrut ceramica pictatã timpurie, cu motive liniare ºi geometrice, realizate cu roºu ºi brun pe fondul crem sau cenuºiu al vasului, care prefigureazã Proto-Chalcoliticul anatolian, aºa cum este cunoscut la Çatal Vest ºi Mersin (niv. 25-24).

Chalcoliticul timpuriu anatolian, datat între aprox. 5000-4800 bc, este cunoscut prin cercetãrile de la Can Hasan (niv. 2 B), Mersin (23-20) ºi Çatal Vest. La Can Hasan, aºezarea era de tip aglutinant, fãrã drumuri, locuinþele fiind construite din cãrãmizi crude ºi paiantã, fãrã uºi, intrarea fãcându-se prin acoperiº. Ceramica finã era predominatã, decorurile fiind obþinute prin pictare cu roºu aprins ºi crem.

În Chalcoliticul mijlociu anatolian (aprox. 4800-4300 bc), locuinþele au fost construite pe temelii de piatrã (Can Hasan 2 A), iar ceramica cunoaºte mai multe varietãþi: monocromã roºie, monocromã neagrã lustruitã, pictatã cu roºu ºi crem ºi policromã, la fel ca la Mersin (niv. 19-17), unde s-au observat influenþe halafiene ºi utilizarea obiectelor de aramã. În Chalcoliticul târziu anatolian (aprox. 4300-3300/3100 bc) se observã o diversificare a culturii materiale. La Can Hasan (niv. 1 a-f) locuinþele aveau camere mari, cu pereþii feþuiþi cu lutuialã deschisã la culoare, refãcuþi periodic. Ceramica utilizatã era grosierã, monocromã, de culoare închisã, lustruitã, deosebitã de cea de la Beycesultan 31, care era pictatã

213Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 14: Boghian Incep Ist Cap, 6

policrom. În cadrul ceramicii descoperite la Mersin (niv.16), în fortãreaþã, s-au resimþit influenþe anatoliene ºi de tip Obeid.

În Câmpia Antinova, din zona Munþilor AntiTaurus, pentru Chalcoliticul mijlociu ºi final, este cunoscutã cultura Korucu Tepe (estul Turciei, cercetãri M. Van Loon, 1969-1970), care a fost contemporanã cu Amuq D-F, dezvoltatã pe parcursul a trei faze (Korucu Tepe A timpurie, Korucu Tepe A târzie ºi Korucu Tepe B). Nivelul al V-lea, datat între aprox. 4550-4250 bc (faza Korucu Tepe A timpurie), prezintã locuinþe construite din cãrãmizi crude ºi lemn de stejar, cu pereþii feþuiþi. Industria liticã, confecþionatã din obsidian, cuprindea lame de secerã ºi mici vârfuri foliacee de sãgeatã, de tip Obeid. Ceramica predominantã era cea din categoria de culoare închisã, roºie ºi neagrã, cu pereþii groºi, alãturi de care era prezentã ºi specia lustruitã, pictatã uneori în manierã Halaf. Ca forme existau, în principal, urcioare fãrã gât, boluri cu profilul drept, având torþi orizontale ºi motive decorative aplicate sun buzã (benzi în relief), asemãnãtoare cu descoperirile de la Tepecik ºi Kor Tepe (Turcia). În fazele urmãtoare, datate în mileniul al IV-lea bc, se observã cã ceramica era lucratã la roata înceatã într-o manierã care face trecerea cãtre faza Uruk ºi epoca bronzului. Odatã cu cultura Beycesultan se trece la epoca bronzului în spaþiul anatolian.

* * *Complexul Umm Dabagijah/Sotto - Hassuna - Samarra (Irak) s-a

dezvoltat în nordul Mesopotamiei, în câmpiile de la poalele Munþilor Taurus ºi Zagros, într-o vreme în care sudul regiunii dintre Eufrat ºi Tigru, care se prezenta ca o importantã ºi întinsã zonã aluvionarã, nu pare sã fi fost locuit în totalitate. Avându-ºi rãdãcinile în elementele PPNB târziu din zonele Eufratului ºi Taurus, care s-au rãspândit pânã în spaþiul Jazirah-ului irakian, complexul Umm Dabagijah/Sotto Hassuna a evoluat, cu particularitãþi temporale ºi geografice, între 6000 - 5000 bc, cãtre sfârºitul perioadei contribuind la formarea culturii Samarra.

Din acest ansamblu, cultura Umm Dabagijah/Sotto (denumitã astfel dupã tell-urile epo-nime din Irak, cercetate de N. Kirkbride, între 1971 ºi 1974, ºi respectiv N. Merpert, R. Munèaev ºi N. Bader, între 1970-1974) este mai timpurie, apãrând ºi evoluând în partea vesticã a zonei, de unde s-a rãspândit cãtre nord-est ºi est, fiind denumitã ºi Pre- sau Proto-Hassuna.

Aceastã culturã neoliticã timpurie nord-mesopotamianã (aprox. 6000-5600

Dumitru Boghian214

F i g . 9 4 . M a t e r i a l e U m m Dabagijah/Sotto (1-11), Samarra (12-17) ºi Halaf (18-26), (dupã Kirkbride, Lloyd Safar, Herzfeld, Oates, Abu-es- Soof, Aurenche, Hijara, Lichardus)

Page 15: Boghian Incep Ist Cap, 6

bc) prezintã multe asemãnãri cu descoperirile din siturile PPNB de la Abu Hureyra, El Kown ºi Bouqras, aflate în zona deºertului sirian: vârfurile de tip Byblos, larga utilizare a gipsului, pentru decorarea locuinþelor ºi construcþiilor de cult, precum ºi confecþionarea unor vase din alabastru ºi marmurã.

Locuinþele, construite din chirpici, erau rectangulare ºi erau organizate în lungi ºiruri paralele sau în grupuri aflate jurul unor curþi (fig. 94. 11). Casele aveau ferestre dar intrarea se fãcea prin acoperiº. Unele spaþii erau folosite ca silozuri ºi magazii. Cu ajutorul gipsului se netezeau podeaua ºi pereþii, care, uneori, erau pictaþi cu scene de vânãtoare ºi onagri/hemioni (Umm Dabagijah).

Industria liticã era reprezentatã prin lame de obsidian, topoare ºlefuite, proiectile de praºtie, vase (fig. 94. 9-10) ºi figurine antropomorfe ºi zoomorfe. Ceramica acestei culturi a fost divizatã în mai multe categorii. Olãria lucratã dintr-o pastã grosierã, cu paie în compoziþie, nedecoratã, prezenta ca forme: boluri cu deschiderea ovalã ºi urcioare mari, carenate, câteodatã cu fundul ogival, care pentru stabilitate erau îngropate. Cea de-a doua categorie, finã, cuprinde ceramica lustruitã, pictatã câteodatã, cu culoare roºie, motivele predilecte fiind benzile simple, „cãpriorii” ºi punctele, sau era decoratã cu ornamente plastice în relief:

butoni, protome animaliere, „ochi”, motive geometrice ºi antropomorfe etc. , cu apropiate analogii în descoperirile de la Bouqras (fig. 94. 1-4). Deocamdatã, în afara decorurilor pictate ºi plastice, de pe ceramicã ºi pereþii construcþiilor, ºi a statuetelor antropomorfe ºi zoomorfe de piatrã ºi lut (fig. 94. 6, 8 ), nu se cunosc alte elemente care sã vorbeascã despre spiritualitatea acestor comunitãþi neol i t ice t impur i i d in nordul Mesopotamiei.

Pe fondul descris mai sus, s-a format cultura Hassuna (aprox. 5600-5200 bc), dezvoltatã din Jazirah-ul irakian pânã pe ambele maluri ale Tigrului mijlociu, în regiunea Sinjar (tell-ul eponim de la sud-est de Mossul,

nordul Irakului, cercetat sistematic în 1943-1944, de S. Lloyd ºi F. Safar).

Ca ocupaþii, purtãtorii acesteia practicau, ca ºi înaintaºii lor, agricultura

pe bazã de irigaþii, în condiþiile unor stepe aride, ºi creºterea animalelor (bovine, porcine, ovi-caprine), poate într-un sistem trashumant, pendulatoriu între câmpia uscatã, podiº ºi zonele montane învecinate, completate de practicarea unor meºtesuguri ºi a comerþului.

În domeniul material, sunt evidente moºtenirile din perioada anterioarã, atât în ceea ce priveºte arhitectura, industria liticã ºi ceramica. Astfel, arhitectura a

Fig. 95. Ceramicã cultura Hassuna (a-g), Samarra (h-j) ºi Hajji Muhammed (k-m), (dupã Mellaart, Lloyd, Safar, Ippolitoni, Ziegler)

215Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 16: Boghian Incep Ist Cap, 6

continuat sã fie dezvoltatã, construindu-se, din chirpici ºi cãrãmizi crude, mari locuinþe rectangulare, cu mai multe camere, ºi anexe gospodãreºti, în special silozuri, tencuite cu gips sau cu bitum. În acelaºi timp, la Yarim Tepe I (Sinjar, vest de Mossul, Irak) este atestat ºi un nou tip de locuinþã, de formã rotundã, cu acoperiºul în formã de cupolã. În cadrul spaþiilor gospodãreºti se gãseau gropi, vetre, cuptoare, cuptoare pentru ars ceramica etc.

Industria liticã era compusã din vârfuri de tip Byblos, confecþionate din silex, lame ºi piese segmentiforme pentru secerã, realizate din obsidian, nuclee cu urmele cioplirii lamelare, topoare ºi tesle ºlefuite lucrate din roci verzui. Se cunosc unelte de os, bile de praºtie din lut, în vreme ce cuprul ºi plumbul au început sã fie utilizate doar pentru podoabe (Yarim Tepe I).

Ceramica culturii Hassuna cuprinde mai multe specii, diferenþiate pe faze (fig. 95. ag): grosierã, forma comunã fiind tipsia pentru decorticarea cerealelor (faza Ia-Ib); finã: pictatã cu roºu-brun pe angoba crem-roºiaticã, lustruitã, a vasului, prezentând ca motive benzi late sub buzã, grupuri de linii oblice ºi „cãpriori” pe gâtul ºi umãrul urcioarelor, care sunt recipientele predominante, numitã ºi ceramicã pictatã Hassuna arhaicã (faza Ib); finã: incizatã, caracterizatã prin urcioare mari, decorate cu grupe de benzi liniare, obþinute prin zgârierea angobei umede, numitã ceramicã incizatã Hassuna clasicã (faza II).

Alãturi de ceramica incizatã Hassuna clasicã, au fost confecþionate, în cantitãþi reduse vase pictate ºi incizate, încadrate în aºa-numita ceramicã pictatã Hassuna clasicã, cu decor mat; motivele utilizate fiind cele “în spinare de peºte”, “brãduþ” ºi triunghiulare (fig. 94. 7, 95 a-g. ), care sunt bine cunoscute în nivelurile Hassuna târzii (fazele III-IV). De asemenea, au fost importate: o mare cantitate de ceramicã de tip Samarra, de bunã calitate, ºi puþine materiale de tip Halaf.

Cãtre sfârºitul mileniului al VI-lea bc, toate siturile Hassuna au fost abandonate, din cauze greu de precizat, ºi au fost ocupate de comunitãþile Samarra ºi Halaf, probabil în urma unor conflicte din zonã, care nu sunt încã bine precizate.

Cultura Samarra (dupã situl Samarra, Beit al-Khalifa, situat pe malul stâng al Tigrului, la nord de Bagdad, cercetat între 1911-1913 de E. Herzfeld), a ocupat, la sfârºitul mileniului al VI-lea ºi începutul celui de-al V-lea (aprox. 5500-4900 bc), o zonã aflatã în centrul Irakului (cuprinsã între Baghouz, la vest, ºi Choga Mami, Mandali, la est), marcând începuturile rãspândirii comunitãþilor umane în câmpia aluvionarã a Mesopotamiei, odatã cu partea de nord-est a acesteia, ca urmare a trecerii la practicarea agriculturii bazate pe irigaþii. Având centrul în valea Tigrului mijlociu (siturile Mubbadad, Tell Sawwan ºi Samarra) ºi în piemontul de la sud de Kirkuk, nord-vestul Zagrosului (aºezãrile Matarrah ºi Rihan), purtãtorii culturii Samarra trecuserã la o agriculturã avansatã (noile specii cultivate erau orzul cu ºase rânduri, inul ºi unele leguminoase) ºi o înfloritoare creºtere a animalelor (bovine în special). La Tell Sawwan, irigarea câmpurilor cultivate se fãcea din Tigru, în timp ce la Mandali (Choga Mami), asigurarea umiditãþii terenurilor agricole se realiza prin canale colectoare, sãpate perpendicular pe cursul apelor.

Purtãtorii culturii Samarra au continuat, în parte, moºtenirea primitã de la cultura Hassuna, aºa cum lasã impresia descoperirile din situl de la Matarrah, aflat la marginea nordicã a arealului de rãspândire.

Dumitru Boghian216

Page 17: Boghian Incep Ist Cap, 6

În domeniul arhitecturii, s-au realizat construcþii mari, etajate, cu mai multe încãperi, cu planurile alungite sau în formã de T (fig. 94. 17), locuite de familii mari, ca materiale de construcþii utilizându-se cãrãmizile turnate în tipare, bitumul ºi, mult mai puþin, gipsul. Unele construcþii au jucat rolul de veritabile grânare, altele aveau o destinaþie culticã.Industria liticã era puþin deosebitã de cea a culturii Hassuna, ca piese aparte gãsindu-se, la Tell Sawwan, sãpãligile de piatrã ºi numeroase râºniþe ºi pisãloage, ca reflex al practicãrii agriculturii. De asemenea, se cunosc vase ºi statuete confecþionate din alabastru (fig. 94. 14) ºi marmurã.

Ceramica acestei culturii a fost foarte atent lucratã, denotând un meºteºug deosebit de dezvoltat ºi o simbolisticã a decorului care vorbeºte de o spiritualitate complexã. Astfel, au fost decelate mai multe categorii: grosierã ºi finã, cu diferite varietãþi. Ceramica grosierã are ca forme: tipsiile pentru decorticat

cerealele, strãchinile, bolurile globulare, urcioarele de diferite dimensiuni, cu profilul gâtului în “S”, în general nedecorate (fig. 94. 12-13, 15-16, 95. h-j, 96).

Ceramica finã a fost lucratã din pastã bunã, cu nisip în compoziþie ºi acoperitã cu o angobã deschisã, în urma arderii oxidante, vasele, cu pereþii groºi sau subþiri, cãpãtând o culoare gãlbuie. Se pot semnala urmãtoarele varietãþi ale ceramicii fine: nepictatã, pictatã, incizatã ºi combinatã. Cea mai bine reprezentatã a fost ceramica finã pictatã cu negru sau brun mat pe fond crem, diferitele motive decorative (benzi înguste asociate cu motive geometrice, liniare, ºi simbolice, în special cruci ºi zvastici) fiind dispuse pe umãrul bolurilor ºi urcioarelor sau în interiorul strãchinilor ºi farfuriilor.

Semnificative sunt decorurile naturalistezoomorfe, reprezentând þapi, bucranii, cerbi, antilope, pãsãri, peºti, scorpioni, ºi antropomorfe, redând personaje feminine cu pãrul în vânt, toate fiind dispuse, cel mai adesea, cruciform ºi redate dinamic, aranjate centrifug, în turbion. De asemenea, interesante sunt vasele-urcior, decorate combinat prin picturã ºi incizie, reprezentând feþe feminine modelate, cu ochii în formã de boabe de cafea, pãrul ºi sprâncenele pictate, numite vase-efigie, legate probabil de religia ºi mitologia acestor comunitãþi.

În ceea ce priveºte viaþa spiritualã, triburile culturii par sã fi practicat un complicat cult al fecunditãþii ºi fertilitãþii încã insuficient definit. Statuete antropomorfe de alabastru, steatit, marmurã au fost descoperite în mormintele de copii, depuse, probabil, cu scop apotropaic sau cu rol psihopomp, în timp ce în locuinþe, în sanctuare ºi în construcþiile funerare au fost gãsite reprezentãri feminine de argilã, decorate, prin modelare ºi picturã, cu elemente de coafurã, vestimentaþie, tatuaje ºi podoabã. Ritul funerar era inhumaþia, defuncþii fiind

Fig. 96. Ceramicã Samarra de la Baghouz (dupã Mesnil du Buisson)

217Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 18: Boghian Incep Ist Cap, 6

îngropaþi în necropole. Dezvoltând o economie înfloritoare, structuri sociale ºi spirituale

elaborate, cultura Samarra a întreþinut legãturi cu purtãtorii culturii Halaf ºi a participat la naºterea civilizaþiei Obeid, care a cunoscut o largã rãspândire ºi a colonizat întreg sudul câmpiei aluvionare a Mesopotamiei.

Cultura Obeid (situl eponim Tell el-Obeid/Ubaid, la 10 km V de Ur, pe malul drept al Eufratului, cercetãri 1919 H. R. Hall, 1923-1924 L. Woolley, 1937 Hall ºi Woolley) s-a dezvoltat în perioada chalcoliticã (mileniile V-IV bc) în câmpia aluvionarã a Mesopotamiei. Se pare cã a fost precedatã, la sfârºitul mileniului al VI-lea ºi în prima jumãtate a mileniului V bc de o perioadã Pre-Obeid, aºa cum lasã sã se înþeleagã descoperirile mai noi de la Tell Oueilli (Irak, cercetãri, J. -L. Huot, 1976-1981), când s-au configurat trãsãturile acestei civilizaþii ºi purtãtorii acesteia au ocupat întreaga lor arie de rãspândire din Mesopotamia inferioarã.

În decursul evoluþiei lor, probabil de-a lungul a cinci faze (Obeid 0 sau Oueilli, I sau Eridu, II sau Hajji Muhammed, IIIObeid clasic ºi IV sau Obeid târziu), purtãtorii culturii Obeid, între care s-au aflat, probabil, ºi sumerienii, au întreþinut legãturi comerciale cu vaste spaþii, ceramica de “tip Obeid” sau de “tradiþie Obeid” ajungând pânã în Câmpia Amuq, în vest, spre nord, pânã la Korocu Tepe, în Anatolia, pânã la Golful Arabic, în sud, ºi pânã în Iran, în est.

Aºezãrile Obeid au fost constituite din colibe realizate pe schelet lemnos, pereþii ºi podeaua fiind alcãtuite din rogojini ºi “panouri” de stuf întãrite cu bitum. Au fost descoperite ºi locuinþe mai trainice construite din chirpici ºi piatrã spartã. Industria liticã a fost compusã din seceri cu piese masive de silex ºi obsidian, numeroase nuclee cu negativele desprinderilor lamelare, gratoare, cuþite de obsidian ºi cristal de stâncã, sãpãligi de calcar ºi topoare de diorit, mici vârfuri de sãgeatã, mai ales în cadrul variantei arabice. Din lut s-au realizat greutãþi pentru plasa de pescuit ºi fusaiole, suporturi de seceri, alãturi de care se cunosc ºi multe piese metalice.

Ceramica Obeid este subîmpãrþitã în patru specii, douã de facturã grosierã, nepictatã ºi decoratã cu motive incizate sau imprimate cu pieptenele, ºi douã din categoria finã, una, mai rarã, cu angobã roºie, ºi cealaltã, majoritarã, de bunã ºi foarte bunã calitate, numitã ceramicã Obeid clasicã, cu forme standardizate ºi pictatã.

Ca forme ale ceramicii fine se pot aminti: bolurile, cupele, strãchinile cu pereþii foarte subþiri, urcioare, vase de cult (în formã de animale, cãdelniþe etc.), pictate cu culoare neagrã pe fondul vasului, ca motive ornamentale fiind folosite reprezentãrile geometrice, animaliere ºi florale (fig. 97 ºi 98). Dintre piesele de

Dumitru Boghian218

Fig. 97. Ceramicã Obeid II/Hajji Muhammed (dupã Ziegler)

Page 19: Boghian Incep Ist Cap, 6

cult, meritã a fi menþionate figurinele antropomorfe feminine, reprezentând “Zeiþa-Mamã”, cu ochii bridaþi, umerii redaþi exagerat ºi cu detalii de coafurã ºi vestimentaþie. Ca rit funerar, se poate arãta cã în faza Obeid IV, la Ur (Tell al-Muquyyar, Irak), nivelul Ur-al Ubaid II, a fost folositã inhumaþia, defuncþii erau înveliþi în rogojini ºi depuºi, împreunã cu ceramica ºi plastica din inventar, în puþuri ºi morminte delimitate cu fragmente ceramice. Într-o perioadã post-Obeid, aprox. 4000-3600 bc, apar elementele târzii, care trebuie legate de o fazã numitã Uruk (Tell Warka, în apropiere de Samawa, la NE de Basra, Irak), care face trecerea spre faza urbanã propriu-zisã.

* * *Neoliticul din zona Munþilor Zagros a cunoscut o evoluþie oarecum

particularã faþã de cea a zonelor prezentate mai sus, un rol important avându-l legãturile cu regiunile vestice. Astfel, dupã perioadele preceramice A ºi B, atestate la Ganj Dareh (D-A), Ali Kosh (faza Bush Mordeh), în Iran, ºi Jarmo, în Irak, despre care am menþionat mai sus, au urmat o serie de civilizaþii ºi grupe cronologico-culturale. Cea mai importantã dintre acestea a fost cultura Jarmo (Irak, la est de Kirkuk, cercetãri R. Braidwood, 1951-1953), care a continuat tradiþiile preceramice locale ºi s-a rãspândit pânã în Zagrosul central iranian (Sarab, pe valea Qara Su, ºi Tepe Guran, în bazinul Saimarreh, în Iran). Se pare cã începuturile fazei ceramice a culturii Jarmo se pot plasa, prin analogie cu descoperirile de la Tepe Guran (nivelul V), la sfârºitul mileniului al VII-lea bc.

Comunitãþile Jarmo au practicat o economie diversificatã pe zone geografice. Astfel, la Jarmo erau cunoscute: agricultura bazatã pe cultivarea diferitelor specii de grâu ºi a orzului, creºterea animalelor domestice (ovicaprine, suine ºi bovine), împreunã cu culesul, vânãtoarea, meºteºugurile ºi comerþul. La Tepe Guran se cultiva orzul ºi erau crescute caprele domestice, în vreme ce la Sarab, ovicaprinele reprezentau 50% din materialele osteologice descoperite în aºezare. Locuinþele rectangulare aveau mai multe camere (fig. 99.13), erau construite din chirpici, pe fundament de piatrã, acoperiºul fiind realizat din lemn, stuf ºi lut. Circulaþia între anumite încãperi, mai ales acelea destinate pãstrãrii proviziilor, se fãcea prin uºi în tavan (un fel de hublouri) închise cu panouri de lemn. Câteodatã, în unele camere se gãseau cuptoare cu hornuri cuprinse în pereþi, ºi complexe casnice, alcãtuite din râºniþe ºi vetre. La Sarab sunt cunoscute locuinþe circulare, sub formã de colibe semiadâncite.

Industria liticã a culturii Jarmo era deosebit de bogatã ºi diversã ºi era alcãtuitã din lame ºi lamele retuºate ºi neretuºate, piese cu trunchiere (fig. 99. 1-4) piese componente de secerã, prinse în rame cu ajutorul bitumului, gratoare, strãpungãtoare, “burghie”, topoare ºi tesle semiºlefuite, confecþionate din silex ºi

Fig. 98. Ceramicã Obeid II ºi III (dupã Safar, Mustafa, Lloyd)

219Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 20: Boghian Incep Ist Cap, 6

obsidian, dovedind adaptarea la un mediu forestier. De asemenea, triburile culturii Jarmo au produs vase (fig. 99. 11-12) ºi podoabe (brãþãri, fig. 99. 10, ºi mãrgele) din marmurã ºlefuitã, râºniþe ºi frecãtoare/ zdrobitoare. Bogatã a fost ºi industria osteologicã (strãpungãtoare, ace, spatule), (fig. 99. 9). Ceramica acestei culturi era alcãtuitã din categoriile grosierã ºi finã, prezentând ca forme urcioarele ºi bolurile simple, câteodatã lustruite ºi pictate cu diferite motive (arbori ºi linii oblice punctate), dispuse sub buza vasului, cunoscându-se ºi un stil J a r m o a r h a i c p i c t a t (fig. 99. 14).

În fazele mai noi ale culturii, vasele erau de mai mari dimensiuni, pictura ceramicii era mai rarã, predominând ornamentarea plasticã, aplicatã, ºi motivele incizate. În cea de-a doua jumãtate a mileniului al VI-lea bc, ceramica Jarmo a evoluat cãtre un nou stil, denumit Sarab, caracterizat printr-o ceramicã grosierã cu degresant vegetal, acoperitã, câteodatã, cu angobã roºiaticã, ºi o specie finã, reprezentatã prin numeroase vase bol, cu profilul carenat, decorate cu benzi orizontale pictate sub buzã, cu culori închise pe fondul deschis sau invers.

Spiritualitatea comunitãþilor Jarmo este doveditã de o foarte bogatã plasticã zoomorfã ºi antropomorfã, unele foarte schematizate, legate probabil, de cultul fecunditãþii ºi fertilitãþii (fig. 99. 5-8). Adesea au fost reprezentate personaje feminine, în poziþie aºezatã, sau deosebit de schematizate, în formã de pioni dar cu trãsãturile anatomice ale chipului reliefate.

Este foarte greu de definit care a fost moºtenirea culturii Jarmo, în regiunea pe care aceasta a ocupat-o, deoarece cercetãrile sunt încã insuficiente. Este posibil ca populaþiile de tip Jarmo sã fi ocupat, în Neoliticul evoluat ºi în Eneolitic, toate depresiunile intramontane înalte ale Zagrosului iraniano-irakian, aºa cum se observã în descoperirile de la Jarri B (bazinul Shiraz, Iran, cercetãri L. Van den Berghe, 1951-1952, 1955, în cea mai mare parte inedite), aprox. 56005000 bc, caracterizate printr-o ceramicã grosierã, cu degresant vegetal, pictatã cu culoare închisã pe fondul deschis al vasului, Mushki (tot în bazinul Shiraz, cercetãri japoneze conduse de T. Matsusani, 1965), aprox. 50004500 bc, unde, pe lângã unelte ºi arme microlitice de obsidian (piese geometrice ºi negeometrice, lame de secerã, gratoare etc.) ºi de os (strãpungãtoare, ace, mânere etc.), sunt cunoscute piese de aramã lucrate prin ciocãnire (strãpungãtoare, mãrgele, cârlige de undiþã), împreunã cu o ceramicã grosierã ºi finã, pictatã cu culori închise pe fondul deschis sau roºiatic al vaselor.

Locuirile de la Bakun B (bazinul Shiraz, Iran, cercetãri japoneze restrânse, conduse de N. Egami ºi S. Masuda, 1956), datate la aprox. 45004100 bc,

Dumitru Boghian220

Fig. 99. Cultura Jarmo (dupã Braidwood, Mortensen, Mellaart)

Page 21: Boghian Incep Ist Cap, 6

reprezintã a treia fazã de ocupare a Zagrosului central ºi vãdesc o continuare a tradiþiilor anterioare (fig. 100), fiind mai dificil de generalizat din cauza suprafeþei restrânse sãpate

2(12 m ) Ultima fazã de ocupare Neo-

Eneoliticã din zonã, încadratã între 41003700 bc, este reprezentatã prin situl Gap A, nivelul I (în bazinul Shiraz, Iran, cercetãri japoneze N. Egani, T. Sono, 1962), unde s-a

constatat continuarea practicãrii agriculturii ºi creºterii animalelor ºi o grijã deosebitã pentru întemeierea habitatului uman (locuinþele rectangulare erau lucrate din cãrãmizi crude, pereþii fiind atent feþuiþi).

Ceramica cuprindea douã specii principale, grosierã ºi finã, cu variante. Se remarcã ceramica pictatã cu culoare închisã pe fondul deschis al vasului. Urmãtoarele niveluri, contemporane cu cultura Uruk din Mesopotamia, de la sfârºitul mileniului al IV-lea bc, fac trecerea cãtre epoca bronzului în zonã.

* * *Aceeaºi individualitate a cunoscut ºi civilizaþia din câmpia aluvialã a

regiunii Susa (Khuzistan, în SV Iranului), cunoscutã ºi sub numele de Susiana sau Elam, care s-a dezvoltat la contactul cu lumea mesopotamianã, zonã care a furnizat o secvenþã cronologicã ºi culturalã neoliticã ºi eneoliticã aproape completã. Deºi prezintã un paralelism cultural cu Mesopotamia, aceastã civilizaþie este mult mai legatã de Neoliticul din platoul central iranian. Pe baza cercetãrilor efectuate într-o serie de situri ca Susa, Djowi, Djaffarabad ºi Bendebal, L. Le Breton (începând cu 1957) a propus o periodizarea bazatã pe cinci faze Susiana A-E (mileniile VI-IV bc). Aceastã periodizare a fost definitã mai precis în urma noilor cercetãri (în special la Choga Bonut, Choga Mish, Boneh Fazili).

În aceastã regiune, primele locuiri neolitice pot fi datate, pe la 7600 bc, în perioada aceramicã de tip Ali Kosh (cu toate fazele sale), în timp ce elementele Neoliticului ceramic sunt cunoscute, pe la 6000 bc, prin descoperirile de la Choga Mish, caracteristice pentru aºa-numita fazã: de formare Susiana. Pe la 5600 bc au fost datate începuturile fazei vechi Susiana (A), unul dintre cele mai importante situri fiind Djaffarabad (bazinul Karkeh, Kuzistan în Iran). Aºezãrile aveau aspectul unor sate, dar în faza Susiana C, pe la 4500 bc, apar situri urbane, cum este cel de la Choga Mish, (18 ha). Ceramica culturii Susiana s-a caracterizat prin mai multe specii, dintre s-a evidenþiat cea finã, pictatã policrom, ca motive fiind cunoscute cele geometrice ºi

Fig. 100. Vas pictat Tal-i Bakun (dupã Deshayes J.)

Fig. 101. Vas Susa I (dupã Casal J-M)

221Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 22: Boghian Incep Ist Cap, 6

cele zoomorfe (insecte, serpi, pãsãri picioroange, capre, oi, pantere, câini etc., Fig. 101).

* * *În parte de nord-vest a Iranului, cele mai vechi descoperiri neolitice

cunoscute sunt cele de tip Sang-i-Chakhamak (situl eponim din valea Rud-i-Hasanabad/Iran, pe versantul sudic al Munþilor Elburz, cercetãri în douã situri conduse de japonezul S. Masuda, 1971-1973), datate între aprox. 6000 - 5100 bc.

Cea mai veche locuire neoliticã din zonã este cea de la Sang-i-Chakhamak Vest (aprox. 6000-5600 bc), unde au fost cercetate cinci straturi neolitice aceramice, cel mai reprezentativ fiind nivelul al treilea. Nivelurile aceramice prezintã o arhitecturã reprezentatã de locuinþe rectangulare, construite din cãrãmizi crude, cu contraforturi la interior ºi vetre supraînãlþate. Într-o locuinþã a fost descoperit un decor mural din lut modelat (asemãnãtor poate cu cele de la Çatal Hüyük), care fãcea parte, probabil, dintr-un sanctuar casnic. În domeniul spiritual pot fi încadrate statuetele antropomorfe ºi zoomorfe de lut, legate de cultul fecunditãþii ºi fertilitãþii. Utilajul litic era parþial microlitic, lamelar, fiind cioplit din nuclee piramidale, alãturi de care au existat ºi sãpãligi din piatrã ºlefuitã. Din os au fost confecþionate mânere pentru unelte ºi, poate, arme.

Fazele urmãtoare ale Neoliticului nord-iranian sunt reprezentate la Sang-i-Chakhamak Est, nivelurile 6-4, datate între aprox. 5600-4500 bc, observându-se continuitatea unor elemente din perioada anterioarã. Astfel, deºi casele au fost realizate tot din cãrãmizi crude, aveau o formã ovalã, cu pereþii feþuiti ºi coloraþi. În cadrul industriei litice au continuat sã fie folosite piesele microlitice, dar au apãrut lamele de secerã ºi topoarele ºlefuite. Ca piese lucrate din os, au fost descoperite strãpungãtoare, spatule ºi mânere sculptate cu motive animaliere.

Ceramica descoperitã poate fi încadratã în douã categorii importante: grosierã, cu degresanþi vegetali în compoziþie ºi cu pereþii de culoare deschisã, neteziþi, ºi finã, cu decor pictat cu culoare închisã pe fondul deschis al vaselor. Ceramica finã se aseamãnã cu cea descoperitã în câmpia de la rãsãrit de Marea Caspicã, la Yarim Tepe (cercetãri D. Stronach) ºi cu cea a culturii Džejtun. În ceea ce priveºte ritul funerar, precizãm cã în acest sit au fost descoperite mai multe înhumãri de copii, într-un caz defunctul fiind depus într-un urcior.

Descoperirile aparþinând fazelor urmãtoare, nivelurile Sang-i-Chakhamak Est 3-2 (aprox. 5000-3500 bc) ºi 1 (aprox. 3500-3100 bc) nu sunt bine cunoscute. Se poate preciza doar cã în nivelul Sang-i-Chakhamak Est 1 a fost descoperit un mormânt colectiv (femei ºi copii) în asociere cu ceramicã aparþinând fazei a doua a culturii Sialk, care poate fi regãsitã ºi la Hissar Tepe, dovedind o extindere a purtãtorilor acesteia.

În ceea ce priveºte siturile din zona piemontului nordic al Munþilor Elburz, acestea sunt importante pentru aflarea originii culturii Džejtun, din Turkmenistan, unde apare ca fiind constituitã de la începuturi (a doua jumãtate a mileniului al VI-lea bc).

Pentru începuturile Neoliticului în partea de nord-vest a zonei montane a Iranului, sunt cunoscute ºi descoperirile de tip Yanik Tepe (în nordul Munþilor Zagros, în bazinul lacului Rizaiyeh/Urmia, Iran, cercetãri C. Burney, 1960-1962) ºi Hadji Firuz (spre SV, tot în bazinul lacului Rizaiyeh, Iran, cercetãri C. Burney,

Dumitru Boghian222

Page 23: Boghian Incep Ist Cap, 6

1958, ºi T. C. Young, R. Dyson, 1961, 1968), datate între 5600-4500 bc. Economia acestor comunitãþi, care au trãit în depresiunile intramontane înalte, era bazatã pe creºterea animalelor, în principal ovi-caprine, în timp ce boul sãlbatic era vânat, ºi pe agriculturã, deºi nu au fost descoperite piese componente de secerã.

Arhitectura vãdeºte o asemãnare cu unele tradiþii din zonã, locuinþele de formã rectangularã fiind construite din cãrãmizi crude ºi lutuieli, cu pereþii ºi podelele feþuite ºi colorate cu ocru roºu. Dispuse în interiorul unor curþi, locuinþele aveau silozuri (hambare) ºi cuptoare simple, în formã de potcoavã. Industria liticã a fost lucratã din obsidian ºi silex ºi este reprezentatã prin puþine topoare ºlefuite (Yanik Tepe), în vreme ce din alabastru s-au confecþionat vase (boluri, în special) ºi brãþãri.

Ceramica este alcãtuitã din douã tipuri, cu variante: unul mai grosier, lucrat din pastã cu amestecuri vegetale, vasele cu pereþii de culoare deschisã neteziþi fiind, câteodatã, pictate, ºi al doilea, de facturã mai finã, cu decor predominant pictat, cu culoare închisã pe fondul deschis al recipientelor. Ceramica grosierã, acoperitã cu angobã roºie este reprezentatã la Hadji Firuz, Dalma ºi Hasanlu (tot în bazinul lacului Rizaiyeh,Iran).

Pe plan spiritual, se cunosc statuete antropomorfe lucrate din argilã, decorate cu puncte ºi ciupituri realizate cu unghia, legate de cultul fecunditãþii ºi fertilitãþii, precum ºi o serie de înmormântãri colective, defuncþii fiind coloraþi cu ocru roºu.

Faza Dalma a ocupãrii nord-vestului Iranului, datatã între 4500-4100 bc (cercetãri Ch. Burney, 1958-1959, T. Cuyler Young Jr., 1961), s-a caracterizat prin locuinþe rectangulare pluricompartimentate, dotate cu curþi în care se gãseau vetrele ºi cuptoarele. În cadrul industriei litice, realizate din obsidian, se cunosc lamele de secerã, iar ca piese osteologice se remarcã strãpungãtoarele. Ceramica fazei Dalma cunoaºte speciile: grosierã, cu degresant vegetal, pictatã ºi nepictatã, ºi finã, cu degresant mineral, cu fondul acoperit de o angobã roºie, pictatã cu culoare închisã sau cu impresiuni realizate cu degetele, unghiile ºi cu beþiºoare de stuf. Pentru domeniul spiritual se poate menþiona înhumarea copiilor în urcioare.

Ultima fazã de ocupare neoliticã ºi eneoliticã a nord-vestului Iranului, încadratã între 4100 - 3700 bc, este cunoscutã insuficient, fiind reprezentatã prin descoperirile de tip Pisdeli (bazinul lacului Rizaiyeh,Iran, cercetãri restrânse R. H. Dyson ºi T. C. Young, 1957). Autorii cercetãrilor aratã cã purtãtorii acestei faze au practicat creºterea animalelor (ovicaprine, bovine ºi câini) ºi o agriculturã bazatã pe un sistem de irigaþii, dintre descoperirile litice fiind menþionate doar lamele de secerã. În domeniul confecþionãrii ceramicii, se observã continuarea utilizãrii speciilor anterioare, în special cea grosierã, pictatã, nedecoratã ºi cu angobã roºie.

Cultura Hissar (situl Tepe Hissar, în apropiere de Damghan/Iran, pe versantul sudic al Munþilor Elburz, cercetat de E. F. Schmidt, 1931-1932) s-a dezvoltat în regiunea Munþilor Elbur, din nordul Iranului, care a fost, în Neolitic ºi Eneolitic, mult mai legatã de culturile sudice (în special Sialk) decât de cele nordice (Džejtun mai ales).

Cunoscând douã faze de evoluþie, cultura Hissar s-a caracterizat printr-o relativã stabilitate ºi prosperitate. Astfel, în domeniul arhitecturii, în faza mai veche, Hissar I A (aprox. 4500-4100 bc), locuinþele erau rectangulare,

223Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 24: Boghian Incep Ist Cap, 6

pluricelulare, cu zidurile din chirpici finisaþi la interior, având fiecare vetre interioare. În faza urmãtoare, Hissar I B (aprox. 4100-3700 bc) casele ºi-au pãstrat particularitãþile constructive, erau bine pãstrate în sãpãturã încât se distingeau uºile ºi ferestrele.

Industria liticã este puþin cunoscutã, nu a mai fost lucratã in obsidian, menþionându-se doar prezenþa unor vârfuri de sãgeatã de silex, fapt necunoscut pânã atunci în mediul iranian. În faza a doua a fost întrebuinþatã arama, care a fost utilizatã pentru confecþionarea pieselor mãrunte (ace) ºi pentru podoabe. Tot pentru podoabe au fost întrebuinþate unele pietre semipreþioase (cornalina, serpintinitul).

Ceramica finã era lucratã din pastã bunã, fiind ornamentatã, în faza Hissar I A, cu decoruri realizate cu culoare închisã pe fondul acoperit cu angobã roºie al vasului. Pe lângã specia ceramicã finã, cunoscutã din faza precedentã, în faza Hissar I B, s-a confecþionat ºi o specie grosierã, pictatã cu culori închise pe fondul deschis al recipientelor, arsã în cuptoare evoluate. Domeniul spiritual este reprezentat doar de ritul de înmormântare, care era inhumaþia, decedaþii fiind însoþiþi de un inventar funerar compus din vase de ofrandã.

În regiunea platoului central iranian, dar în afara zonelor secetoase, într-un teritoriu cu o pânzã freaticã bogatã, din bazinul lacului DaryachehyeNamak, s-a dezvoltat, în Neolitic ºi Eneolitic, cultura Sialk (situl eponim lângã Kashan, Iran, cercetãri efectuate de expediþia francezã condusã de R. Ghirshman, 1933-1934, 1937), dezvoltatã, cu o remarcabilã continuitate ºi putere de influenþã, între 5600-3700 bc, de-a lungul a trei faze principale (I-III), fiecare cu subfaze ºi etape. Aceastã stabilitate ºi dezvoltare deosebitã s-a datorat poziþiilor geografice ocupate, pe o veritabilã placã turnantã cuprinsã între zona mesopotamianã ºi cea central-asiaticã, între platourile înalte iraniano-afgane ºi lumea caucazianã ºi est anatolianã, precum ºi resurselor ºi ocupaþiilor statornice pracicate, agricultura, creºterea animalelor (oi ºi bovine), meºteºugurile ºi schimburile comerciale fiind foarte importante.

Încã de la începuturi, din faza Sialk I, 1-3 ºi 4-5 (5600-4500 bc), au existat preocupãri pentru asigurarea soliditãþii ºi sanitãþii habitatului. Astfel, locuinþele au fost construite pe schelet lemnos, cu chirpici, planurile fiind rectangulare, cu mai multe încãperi, cu spaþii destinate traiului ºi activitãþilor gospodãreºti zilnice precum ºi pentru pãstrarea proviziilor (în vase/urcioare mari). În faza Sialk II (4500-4100 bc), locuinþele au fost construite din cãrãmizi crude, pereþii fiind feþuiþi ºi vopsiþi la interior cu roºu, pentru ca apoi, în faza Sialk III (4100-3700 bc), sã aparã acoperiºurile boltite ºi cuptoarele evoluate pentru ars ceramica.

Industria liticã a fost reprezentatã, în prima fazã, prin lame de secerã,

Dumitru Boghian224

Fig. 102. Ceramicã de tip Sialk (dupã Ghirshman)

Page 25: Boghian Incep Ist Cap, 6

sãpãligi ºi topoare cioplite, pentru ca, în fazele urmãtoare, sã cunoascã o diversificare deosebitã, ca piese noi introducându-se strãpungãtoarele ºi topoarele ºlefuite. Din piatrã au mai fost lucrate boluri ºi brãþãri ºlefuite.

Utilizarea cuprului este menþionatã încã din prima fazã, când s-au realizat, prin batere la rece, strãpungãtoare, ace cu ureche ºi podoabe (spirale), pentru ca, în fazele evoluate, sã se confecþioneze piese prin turnare, cum ar fi pumnalele cu limbã la mâner.

Ceramica a cunoscut o deosebitã extensie în cadrul culturii Sialk (fig. 102-103),

fiind confecþionate, în faza I cele douã categorii principale, grosierã ºi finã, fiecare cu câte douã variante. Ceramica grosierã, lucratã cu degresanþi vegetali în compoziþie, de culoare deschisã, uniformã, era atât nedecoratã cât ºi pictatã, cu culori închise pe fondul vasului; ea nu a mai fost întâlnitã în fazele evoluate.

Ceramica finã a cunoscut o fireascã evoluþie. Astfel, existã, de la începuturi, o ceramicã finã, monocromã, cu angobã roºie, neornamentatã ºi pictatã cu nuanþe închise, pe fond roºu. În faza Sialk I, 4-5, sunt cunoscute vasele cu picior, în timp ce, în faza Sialk II, a fost utilizatã doar ceramica finã cu decor pictat cu culori închise pe fond roºu. În faza Sialk III s-a folosit doar ceramica finã, pictatã cu negru pe fondul vasului sau pe un fond roºu, ca motive întâlnindu-se romburile simple sau îngemãnate, reprezentãrile zoomorfe etc.

În ceea ce priveºte domeniul spiritual, cel mai bine cunoscut este ritul funerar al comunitãþilor Sialk. Din faza I se cunosc doar înmormântãri de copii, depuºi în urcioare, în vreme ce, în fazele a II-a ºi a III-a, defuncþii acoperiþi cu ocru roºu au fost înhumaþi împreunã cu piese de inventar funerar.

În decursul evoluþiei lor, comunitãþile de tip Sialk au influenþat, în grade ºi maniere diferite, comunitãþile contemporane din vestul ºi nord-vestul Iranului sau pe cele din Asia centralã.

VI. 2. Neoliticul ºi Eneoliticul în Asia Centralã

În Neoliticul ºi Eneoliticul central-asiatic au evoluat mai multe comunitãþi istorico-etno-culturale, bine definite, cum au fost culturile Džejtun, Kerlteminar, Hissar, Anau ºi Namazga, dintre care unele au coexistat ºi s-au influenþat reciproc între mileniile al VI-lea ºi al III-lea bc. Fiecare entitate culturalã a ocupat câte o niºã ecologicã bine individualizatã, a avut o origine ºi o evoluþie proprie, dezvoltând grupe ºi variante regionale, care au depins, în unele din elementele lor, de Neoliticul ºi Eneoliticul iranian.

Cultura Džejtun (Djeitun) (situl Džejtun, la 30 km NV de Aškhabad, cercetat de V. M. Masson, 1955 - 1963, ºi O. B. Berdyev, în 1964), reprezintã, probabil, prima culturã neoliticã (sedentarã ºi agricolã) din sudul Turkmenistanului, dezvoltatã la poalele muntelui Kopet Dagh, de la Kyzyl Arvat,

Fig. 103. Vas Sialk (Dupã Deshayes)

225Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 26: Boghian Incep Ist Cap, 6

în vest, pânã în regiunea Meana-Èaaè, la est, pe parcursul a trei faze: timpurie (în cea de-a doua jumãtate a mileniului al VI-lea bc), mijlocie ºi târzie (sfârºitul mileniului al VI-lea bc.

Asezãrile erau amplasate pe malurile râurilor care coborau din munte, într-un mediu semideºertic, ºi în zonele de contact dintre câmpie ºi lanþul nisipos al Deºertului Kara Kum, unde primãvara devreme se formau lacuri sezoniere. Siturile acestei civilizaþii au fost grupate în trei zone geografice: occidentalã (aºezarea Bami), centralã (staþiunile Džejtun ºi Èopan Depe) ºi rãsãriteanã (Monžukly Depe), cu trãsãturi comune ºi particularitãþi locale exprimate în ocupaþii, procentajul ceramicii pictate ºi numãrul statuetelor zoomorfe ºi antropomorfe.

Siturile, cu dimensiuni variabile (0, 5 la 2 ha), au fost intens ºi îndelung locuite, grosimea unor straturi de culturã ajungând pânã la 6, 50 m, ºi cuprindeau locuinþe rectangulare, cu mai multe încãperi, cu vetre interioare. Acestea erau construite din cãrãmizi crude alungite (60-70 cm), pereþii fiind finisaþi cu argilã ºi acoperiþi cu culoare roºie sau neagrã, iar podelele erau vãruite cu alb ºi roºu. Casele aveau curþi ºi anexe gospodãreºti, aºa cum s-a observat la Džejtun, unde au vieþuit, în cele 70 de case, aprox 140-160 locuitori (fig. 104).

Ocupaþia principalã a purtãtorilor culturii Džejtun a fost agricultura, aceºtia cultivând mai multe specii de grâu ºi orz (Èagally Depe, perioada târzie), ºi creºterea animalelor, în turma de animale un rol important avându-l oile ºi caprele urmate de bovine. Utilajul litic al acestei culturi a prelungit o tradiþie de tip mezolitic, fiind caracterizat, în special, prin piese microlitice geometrice (trapeze, triunghiuri ºi semilune), întrebuinþate pentru unelte compuse, lucrate pe lame de silex, trunchiate, ºi gratoare, utilizate, împreunã cu lamele neretuºate, pentru prelucrarea pieilor. De asemenea, a fost pusã în evidenþã prezenþa cuþitoaielor (geluitoare), lucrate din lame retuºate cu scobiturã, ºi a burghielor (sfredelelor). Piesele componente de secerã erau numeroase (aprox. 36, 5 % din totalul utilajului microlitic). Au mai fost identificate râºniþe de mânã, pisãloage, frecãtoare/zdrobitoare, topoare de piatrã ºlefuitã, sfere de piatrã etc.

Ceramica culturii Džejtun este consideratã cea mai veche din Asia centralã, având paie tocate în compoziþie ºi o ardere de calitate mediocrã (fig. 105). Existã ºi vase lucrate mai îngrijit, cu pereþii neteziþi ºi, uneori, lustruiþi. Formele erau simple, cilindro-conice: strãchini, cãni, pahare ºi aºa-numitele “salatiere”, decorate în majoritate cu motive incizate simple. O micã parte a ceramicii a fost pictatã, cu motive realizate cu culoare roºie în formã de acolade, linii ondulate, linii drepte, pãtrate rezervate etc.

Dumitru Boghian226

Fig. 104. Planul aºezãrii Džejtun (Dupã V. M. Masson)

Page 27: Boghian Incep Ist Cap, 6

Pentru domeniul vieþii spirituale sunt cunoscute câteva picturi murale, realizate cu culoare neagã ºi roºie, figurinele zoomorfe ºi antropomorfe ºi “fisele de joc” (idoli conici, în formã de jetoane). Ca rit funerar s-a folosit inhumaþia, defuncþii fiind depuºi în morminte simple, sub podeaua locuinþelor sau sub solul curþilor.

În ceea ce priveºte originea culturii, se pare cã ea a fost rezultatul pãtrunderii, pe teritoriul Turkmeniei, a unor triburi din NE Iranului, care au asimilat o serie de comunitãþi mezolitice locale, ºi nu este vorba de o evoluþie localã spre Neolitic.

Cultura Kelteminar s-a dezvoltat în câmpiile deºertice ale Asiei centrale cuprinse, în mod special, în Uzbekistan, în regiunea vechilor delte ale fluviilor Amu-Daria ºi Syr-Daria ºi a râului

Zeravshan, la est de Marea Aral, în interiorul deºertului Kyzyl Kum (cercetãri S. P. Tolstov, 1939, A. V. Vinogradov, din 1954 pânã în prezent, în colaborare, din 1965, cu geograful E. D. Mamedov, în cadrul expediþiei Horezmia, U. I. Islamov, 1960-1961, E. B. Bižanov, 1977). De aceea, dezvoltarea ºi rãspândirea comunitãþilor Kelteminar a fost, probabil, strâns legatã de evoluþia climaticã a Asiei centrale în Holocen, în special de creºterea umiditãþii relative în zona Ljavljakan.

Din cele peste 1000 de situri Kelteminar cunoscute, cele mai importante sunt: Djanbas 31 (Tolstov), la NE de Tutkul, Djingeldy în zona deltei, la sud de Akèadarin, Darbaza Kyr 1 ºi 2, spre vãile uscate ale Makhandariei ºi Gudjajlei, Komsomol 1-6, spre vechiul curs Syr-Daria, Ljavljakan, spre lacul cu acelaºi nume, Uèašèa 131 în zona înãlþimilor Darjasaj. Numeroase situri au fost descoperite în interfluviile Asiei centrale, pe malul drept al fluviului Amu-Daria, în delta Sarykamyš, unde este cunoscut ºi mormântul neolitic târziu de la Tumek-Kièidižik, în Ust-Yurt ºi la limita orientalã Karakum Zaunguz.

Cu toate datele insuficiente ºi discutabile de cronologie relativã ºi absolutã, A. V. Vinogradov a stabilit urmãtoarea schemã de periodizare a culturii Kelteminar: faza I, Kelteminar timpurie (situl Darjasaj) aprox. sfârºitul mileniului al VII-lea/mijocul mileniului al V-lea bc; faza a IIa, Neolitic evoluat (situl Djanbas)sfârºitul mileniului al V-lea/mijlocul mileniului al IV-lea bc; faza a IIIa, Neolitic târziu sfârºitul mileniului al IV-lea/mileniul al III-lea bc.

Oamenii culturii Kelteminar nu au avut, foarte probabil, o economie de producþie, traiul lor întemeindu-se pe practicarea vânãtorii, culesului ºi pescuitului, la fel ca în Epipaleolitic Mezolitic, dar au receptat, prin aculturaþie, o serie de trãsãturi ale modului de viaþã neolitic, în special ceramica. De aceea, industria liticã, realizatã din silex, a fost bogatã ºi s-a caracterizat printr-o cioplire lamelarã, din nuclee microlitice, piesele realizate fiind: trapezele numite cornus, trapezele asimetrice ºi triunghiurile alungite. În faza a II-a, în cadrul industriei lamelare s-au produs o serie de modificãri tipologice, ca piese întâlnindu-se: trapezele, lamele evoluate, cu vârf evidenþiat, vârfurile pedunculate pe lamele (tip Kelteminar), gratoarele pe capãt de lamã ºi triunghiurile asimetrice. În cea de.a

Fig. 105. Ceramicã Džejtun

(Dupã V. M. Masson)

227Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 28: Boghian Incep Ist Cap, 6

treia fazã, industria liticã ºi-a menþinut caracterul particular, caracterizându-se prin vârfuri bifaciale, strãpungãtoare, trapeze cu conturul simetric etc. Ceramica a fost prezentã în toate fazele culturii Kelteminar, cu forme ºi decoruri diverse, dar nu a fost atât de bogatã ca industria liticã.

Cultura Hissar, cercetatã începând cu anul 1948 (siturile Kui Bulyen, A. P. Okladnikov, 1957-1959, Tutkaul, V. A. Ranov, 1963-1969, ºi Saijed, A. Kh. Jugupov, 1965-1972), s-a dezvoltat, între aprox. 6000 - 4000 bc, evoluând, poate, pânã la sfârºitul mileniului al III-lea bc, în zona sudicã. Aria sa de rãspândire se aflã în estul Asiei centrale (Tadjikistan), unde sunt cunoscute peste 300 de situri, amplasate pe terasele râurilor Kafirnigan, Vahš, Kyzyku Jaksu ºi pe conurile de dejecþie de la poalele munþilor Adyrov, pe un relief înalt, cuprins între 500 ºi 1500 m, dar în afara marilor acumulãri loessoide.

Siturile au avut o întindere variabilã, cu o locuire durabilã ºi intensã pe acelaºi loc, acumulându-se zãcãminte arheologice de pânã la 22, 5 m grosime, ºi reveniri periodice. În aºezãrile cercetate, structurile de locuire au fost, de regulã, sub forma colibelor uºoare, identificate arheologic ca suprafeþe ºi orizonturi pietruite (aprox. 40 mp, la Tutkaul, ºi 25 mp, la Saijed), asemãnãtoare cu cele descoperite la Kharim Shahir, în Munþii Zagros. Se mai cunosc ºi locuinþe semiîngropate (bordeie), din care una de la Tutkaul avea aprox. 1 m adâncime ºi aprox. 12 m diametru. Toate tipurile de locuinþe au avut vetre, cu forme variate: rectangulare, ovale sau rotunde (cu suprafaþa de aprox. 1 mp), dispuse în alveolãri semisferice (de 1530 cm adâncime) ºi construite din roci calcaroase ºi bolovani de râu, sparþi.

Industria liticã a fost foarte bogatã (aprox. 40000-50000 de piese, în siturile mai importante), dar ceramica era aproape inexistentã. De aceea, cultura Hissar a fost legatã de existenþa unui posibil Neolitic aceramic din zonã. Piesele litice au fost lucrate pe bolovani de râu, continuând sã fie realizate artefacte de tip choppers, chopping tools, ºi din nuclee de silex sumar pregãtite, cele mai masive servind pentru prelucrarea lemnului (cuþitoaie/geluitoare) iar cele mai uºoare, confecþionate din aºchii retuºate, pentru curãþatul pieilor, ca rãzuitoare (racloare). Se cunosc ºi numeroase piese microlitice (racloare, gratoare, cuþitoaie/geluitoare cu scobituri sau denticulate, piese cu retuºe solzoase, piese componente de secerã, trapeze etc). Utilajul litic ºlefuit este restrâns cantitativ ºi era reprezentat de topoare total sau parþial ºlefuite, cuþite cu lustru de utilizare ºi „fierãstraie”.

În ceea ce priveºte economia culturii Hissar, au fost avansate mai multe ipoteze, nici una nefiind unanim acceptatã. Astfel, dupã R. Braidwood, comunitãþile Hissar s-ar fi aflat în stadiul culesului intensiv (evoluat), al naºterii agriculturii ºi creºterii animalelor (incipient era of food production); potrivit altor specialiºti, triburile Hissar practicau creºterea animalelor care era, împreunã cu vânãtoarea ºi culesul, baza economiei, sau se aflau încã în stadiul de vânãtori ºi culegãtori mezolitici.

Eneoliticul din Asia centralã este reprezentat de cultura Anau (situl eponim Anau Tepe Nord, pe versantul nordic al Munþilor Kopet Dag, în Turkmenistan, cercetãri H. Schmidt la sfârºitul secolului al XIX-lea), care succede, în aceastã regiune, culturii Džejtun. Este cunoscutã prin cercetãrile efectuate la Namazga-Depe, Kara-Depe, Altyn-Depe ºi Geoksjur. Eneoliticului timpuriu îi

Dumitru Boghian228

Page 29: Boghian Incep Ist Cap, 6

aparþin doar nivelurile Anau I A (aprox. 5000-4500 bc) ºi Anau I B (aprox. 4500-4100 bc).

Faza Anau I A, formatã prin evoluþia localã a comunitãþilor Džejtun, puternic influenþate de complexul cultural Sialk I, s-a caracterizat printr-o arhitecurã complexã, bine reprezentatã la Chakmakli (Šakmakli) ºi Monjukli. Astfel, sunt cunoscute locuinþele rectangulare, cu mai multe încãperi specializate (bucãtãrii cu vatrã, camere pentru activitãþile cotidiene, magazii etc.). Podeaua ºi supafeþele pereþilor erau atent finisate cu lut fin ºi, în unele cazuri, erau acoperite cu ocru roºu (fig. 106). În faza Anau I B, unele situri depãºeau 10 ha (Kara-Depe, Namazga-Depe), continuând sã fie construite locuinþe rectangulare cu mai multe camere, cu podeaua realizatã din tencuialã cu ipsos. La Anau s-a descoperit o încãpere cu decor mural pictat,

constând din pãtrate ºi triunghiuri roºii într-un cadru de culoare neagrã. Industria liticã a fazei Anau I A pãstreazã piesele microlitice ºi sãpãligile

de piatrã ºlefuitã, alãturi de care apar obiectele de aramã, în timp ce în faza Anau I B dispar artefactele lucrate din silex, iar din cupru erau confecþionate ace cu secþiunea pãtratã ºi capul piramidal.

Ceramica fazei Anau I A cuprindea douã specii de ceramicã finã, cu degresanþi minerali în compoziþie, diferenþiate prin maniera de decorare. Astfel, exista o ceramicã decoratã prin pictare cu nuanþe închise pe fond deschis º i o a l ta ornamentatã tot prin pictare, dar cu culoare neagrã (brun închisã) pe fondul roºu-gãlbui al vasului.

În faza Anau I B se cunosc tot douã specii ceramice, dar diferite calitativ: o veselã grosierã, care continuã, decoratã cu culori închise pe fondul deschis al vasului, ºi ceramica finã, pictatã cu negru (brun închis) pe fondul roºu al vasului, motivele decorative fiind geometrice, în special triunghiuri de mari dimensiuni. Ca piese de cult, au fost realizate statuete feminine, redate în poziþie verticalã (fig. 107).

De la un nivel contemporan cu Anau I B (aprox.4500-4100 bc), îºi începe

Fig. 106. Planul aºezãrii Anau I A

(dupã V. M. Masson)

Fig. 107. Materiale Anau I B (dupã V. M. Masson)

229Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 30: Boghian Incep Ist Cap, 6

evoluþia o altã culturã eneoliticã din Asia centralã, Namazga I (situl Namazga Depe, pe versantul nordic al Munþilor Kopet Dagh, în Turkmenistan, cercetãri D. D. Bukinich, 1916, 1924, Expediþia arheologicã a Complexului Sud-Turkmenistan, 1952, B. A. Kuftin, A. Maruchtchenko, A. Ganjalin, 1957-1963, N. I. Khlopin, cercetãri recente).

În cadrul culturii Namazga au fost decelate douã perioade: Namazga I (aprox. 4500-4100 bc) ºi Namazga II (aprox. 4100-3700 bc). Construcþiile acestei culturi sunt cunoscute prin cercetãrile de la Yassi, Kara Depe ºi din oaza Geoksjur. Este vorba de case rectangulare, de tradiþie Anau, cu mai multe încãperi, construite din cãrãmizi crude. Într-o locuinþã de la Yassi, într-o camerã s-a pãstrat un perete pictat policrom, cu motive geometrice, aflat în asociere cu coloane de lemn.

În faza Namazga I se observã o revenire la ceramica grosierã cu degresant vegetal în pastã, pictatã cu nuanþe întunecate pe fond deschis, continuându-se ºi confecþionarea ceramicii pictate cu negru pe fond roºu. În cea de-a doua fazã apare ceramica bicromã, roºie ºi neagrã pe fond deschis, ºi sporadic o ceramicã gri sau neagrã, netedã, foarte bine lustruitã. De-a lungul dezvoltãrii culturii, au fost realizate mari figurine feminine, nude, redate în picioare sau poziþie aºezatã, cu

mâinile depãrtate sau aºezate pe piept ºi cu decor pictat (fig. 108).

Din Eneoliticul mijlociu (4500-3700 bc), între culturile central-asiatice se observã o deosebitã diferenþiere: în timp ce în zona apuseanã continua ceramica fazei Anau II (fig. 108), cu picturã policromã ºi motive geometrice, în zona rãsãriteanã a apãrut o ceramicã monocromã pictatã cu linii paralele pe gâtul vasului, de tip Jalangaè. S-a produs, în acelaºi timp, o rãspândire generalizatã a caselor rotunde ºi rectangulare, a vârfurilor pedunculate de suliþã ºi a statuetelor feminine aºezate. Ca podoabe au fost descoperite coliere de aur, argint, lazurit, cornalinã ºi turcoaze.

În Eneoliticul târziu (3700-2800 bc) s-au menþinut diferenþierile culturale. Astfel, în zona occidentalã

au evoluat comunitãþi care aveau o ceramicã de tip Kara-Depe, pictatã cu brun închis pe fondul alb-verzui al vasului, reprezentând motive geometrice, destul de rãu conservate, ºi figuri zoomorfe (þapi, pantere pãtate, vulturi). În zona esticã era cunoscutã ceramica de stil Geoksjur, pictatã policrom cu cruci mari ºi jumãtãþi de cruce. Casele continuã sã fie multicompartimentate. De asemenea, au fost descoperite vase de marmurã.

Ca elemente deosebite, meritã amintit sistemul de canale eneolitice de

Dumitru Boghian230

Fig. 108. Materiale arheologice Anau II (1-19) ºi Namazga II (20-36)

(dupã V. M. Masson)

Page 31: Boghian Incep Ist Cap, 6

irigaþie, cu lungimea de 3 km, descoperit la Geoksjur. Piesele de aramã central-asiatice erau lucrate prin metoda à cire perdue. În domeniul vieþii spirituale, se cunosc elegante statuete feminine, redate în poziþie aºezatã, cu pãrul împletit, ºi masculine, în picioare ºi cu coifuri de luptã, sanctuare cu vetre-altar ovale (în cadrul unei locuinþe de la Geoksjur) ºi sanctuare izolate, cu podium rectangular (Kara-Depe).

Ca rit funerar, era utilizatã inhumaþia în morminte individuale, în morminte colective ºi în construcþii funerare circulare de tip tholoi. Dacã în domeniul plasticii de lut se resimt, în Eneoliticul Asiei centrale, influenþe de tip Obeid, venite dinspre culturile Obeid ºi Susiana, în domeniul ceramicii Kara-Depe sunt prezente influenþele de tip Sialk III, dovezi elocvente ale intenselor legãturi cu respectivele zone.

VI. 3. Neoliticul ºi Eneoliticul în zona Indusului Civilizaþiile Indusului s-au dezvoltat în valea fluviului cu acelaºi nume,

în Pakistan ºi India de nord-vest, fiind caracteristice pentru perioada Neoliticului final ºi Chalcolitic. Acestea au fãcut trecerea cãtre începuturile epocii istorice, bazate pe urbanism ºi transmiterea experienþei prin scris. Cea mai cunoscutã este civilizaþia Harappa, dupã situl eponim din Pendjab, pe vechiul curs al râului Ravid (Pakistan), unde, începând cu anul 1921, Sir John Marshall ºi Sir Mortimer Wheeler (1921, 1923-1925) ºi M. S. Vats (1926-1934) au întreprins vaste cercetãri. De asemenea, au mai fost efectuate cercetãri sistematice la Mohendjo-Daro (1922-1931) în cadrul misiunii americane conduse de E. Mackay. Alte cercetãri, de mai micã amploare, au fost întreprinse în Belucistan (Sir Aurel Stein), în Sind, (N. C. Majumdar, la Amri, 1929), iar, din 1931, E. Mackay a început sã cerceteze aºezarea Chanhu-Daro. Astãzi sunt cunoscute câteva sute de situri ale acestei civilizaþii, conturându-se trasãturile acesteia.

Originea civilizaþiilor Indusului este încã puþin lãmuritã, presupunându-se existenþa unor culturi neolitice anterioare, denumite preharappeene, definite în cea de-a doua jumãtate a secolului trecut, aºa cum demonstreazã descoperirile din siturile Mehrgarh (cercetãri J.-F. Jarrige începând cu 1974) ºi Kili Ghul-Muhammad Togau (sondaj W. A. Fairservis, 1950) în Belucistan, Pakistan.

Astfel, în situl de la Mehrgarh au fost descoperite vestigii aceramice, datate în mileniul al VII-lea bc, prin care se poate urmãri evoluþia unei economii agricole, într-o regiune din apropierea vãii Indusului. În faza veche (mileniul al VII-lea bc) au fost descoperite locuinþe rectangulare, cu mai multe încãperi, dispuse simetric, construite din cãrãmizi crude. Oamenii acestei perioade cultivau orzul (Hordeum vulgare) ºi creºteau, probabil, caprinele. În mileniul al VI-lea bc, la Mehrgarh se observã largirea registrului plantelor de culturã ºi sporirea rolului creºterii animalelor (bovinele, în special, zebul/Zebus). Locuitorii acestui sit aveau un cult funerar bine cunoscut. În faza veche, defuncþii erau înhumaþi în poziþie chircitã, mormintele fiind organizate în necropole. Ca inventar funerar, în morminte erau depuse unelte, podoabe din scoici ºi pietre semipreþioase (lapislazuli ºi turcoaze), multe procurate pe calea schimburilor.

Structurile de locuit, construite din cãrãmizi crude, erau organizate în

231Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 32: Boghian Incep Ist Cap, 6

complexe, pe lângã case existând ºi magazii pentru pãstrarea proviziilor. Ceramica a început sã fie confecþionatã pe la jumãtatea mileniului al VI-lea bc, ca ºi în cazul altor aºezãri din zona iranianã, fiind lucratã din „colaci” de argilã, având ca degresant paie tocate.

Ulterior, în mileniul al V-lea bc, ceramica era de bunã calitate, a început sã fie lucratã la roata cu “arcuº” (înainte de 4000 bc) ºi a fost decoratã prin picturã, ca motive utilizate fiind ornamentele geometrice, animaliere (frize cu þapi, pãsãri) ºi antropomorfe („dansatoare”), în stilul Kili Ghul-Muhammad-Togau (fig. 109), care, împreunã cu Mehrgarh, reprezintã importante centre artizanale de olari. Deºi a avut o origine localã, producþia ceramicã preharappeanã prezintã influenþe receptate din partea culturilor din zona platoului iranian (Sialk ºi Hissar, în special).

Pentru sfârºitul mileniului al V-lea bc, existã la Mehrgarh dovezi ale practicãrii metalurgiei aramei, progres care a marcat o serie de modificãri ºi în cadrul industriei litice ºi osteologice. Înflorirea acestei aºezãri s-a da to ra t , în Cha lco l i t i c , º i comerþului realizat cu regiunile îndepãrtate din vest, ca bunuri de schimb fiind arama, turcoazele ºi bumbacul.

Ceramica Chalcoliticului din regiunea pakistanezo-indianã era poli-omã, realizatã în stilul Kechi Beg (aprox 3500-3000 bc), fiind influenþatã de lumea iranianã a civilizaþiei Djemdet Nasr. Pe lângã ceramicã, s-au confecþ ionat numeroase figurine antropomorfe ºi zoomorfe, din ce în ce mai realiste. Într-o perioadã care precede ceramica cenuºie, monocromã, din stilul Quetta (aprox. 3000-2500 bc), au apãrut cunoscutele sigilii, cu elemente de protoscriere, realizate din lut, fildeº ºi metal.

În Chalcolitic, la Mehrgarh a continuat sã se practice inhumaþia în cadrul unor necropole de sine stãtãtoare. Ca piese de inventar, în morminte au fost puse puþine unelte ºi multe podoabe (coliere de steatit ºi pandantive din lapislazuli).

Aceste descoperiri, prezentate mai sus, au pregãtit trecerea la civilizaþia propriu-zisã a Indusului (Harappa), dezvoltatã între mileniile al IV-lea ºi al II-lea bc, bazatã pe o economie agricolã prosperã, pe un comerþ intens, pe un urbanism evoluat, o structurã socialã elaboratã ºi o scriere încã nedescifratã, comparabilã cu cea din zona Egiptului, Mesopotamiei ºi Iranului antic.

Dumitru Boghian232

Fig. 109. Motive decorative Togau ºi corespondenþe (dupã Casal J-M)

Page 33: Boghian Incep Ist Cap, 6

VI. 4. Neoliticul ºi Eneoliticul extrem-oriental ºi sud-est asiatic

Extremul Orient ºi sud-estul asiatic s-au caracterizat, în perioadele epipaleoliticã, neoliticã ºi eneoliticã, printr-o serie de complexe culturale care, pe lângã diversitate, în funcþie de tradiþii ºi mediul geografic de dezvoltare, sunt deosebit de originale, unele dovedind o continuitate remarcabilã. Dacã Orientul Mijlociu, Apropiat, Asia Micã ºi Europa s-au aflat într-o anumitã conexiune în timpul procesului de neolitizare ºi de evoluþie a unor complexe culturale, civilizaþiile neolitice extrem-orientale ºi sud-est asiatice par sã reprezinte mai multe spaþii de început independent al vieþii neolitice ºi anumite particularitãþi de dezvoltare ale fiecãrui subcentru (japonez, chinez, indochinez ºi indonezian).

* * *Zona chinezã prezenta, în Neolitic, o geografie mult diferitã faþã de cea de

astãzi, menþinându-ºi varietatea datã de imensitatea ºi diversitatea spaþialã. Climatul Chinei neolitice a fost mult mai cald ºi mai umed, decât cel actual, în nord existând lacuri ºi mlaºtini, în timp ce zona centralã era acoperitã de un lac enorm. Dezvoltarea agriculturii ºi creºterii animalelor au fost astfel favorizate, evoluþia independentã spre modul de viaþã neolitic fãcându-se în vãile marilor fluvii Huang-He (Fluviul Galben) ºi Yangzijiang (Fluviul Albastru) ºi a afluenþilor acestora, nãscându-se ºi evoluând civilizaþii ºi complexe culturale originale (fig. 110).

Cercetãrile efectuate, începând cu anul 1921 (Yangshaocun, în nordul provinciei Henan) au arãtat cã au existat mai multe centre de neolitizare în China. Astfel, în mileniile al VII-lea al VI-lea bc, domesticirea soiei s-a realizat în Manciuria (cultura Hongshan), cultura timpurie a orezului s-a practicat în bazinul fluviului Yangzijiang, iar în centrele protoneolitice din zona cursului mijlociu a fluviului Huang-He s-a cultivat, de timpuriu, meiul.

În Neoliticul timpuriu, în zona cursului mijlociu al fluviului Huang-He ºi a afluenþilor sãi Wei ºi Fen, s-a dezvoltat, de sfârºitul mileniului al VI-lea bc, cultura Yangshao, numitã astfel dupã situl Yang Shao T'sun (Yangshaocun din zona Henan, în apropiere de Ming Xian, la vest de Zheng-zhou, cu o suprafatã de peste 24 hectare, sãpat începând cu 1921 de cãtre geologul suedez J. G. Anderson). Aceasta este bine cunoscutã datoritã cercetãrilor din numeroase situri din zonele Henan, Shaanxi, Gansu ºi, spre est, în Quiughai, ultima pentru perioadele târzii, ocupând, în principal zonele muntoase din vestul ºi nordul Chinei.

Este posibil ca aceastã culturã sã fi fost precedatã de o serie de manifestãri protoneolitice, cu dovezi clare de recoltare ºi pãstrarea a meilui în gropi, prezenþa porcului, câinelui ºi gãinii, unelte din piatrã ºlefuitã (lame de topoare, sãpãligi, cuþite de secerat) împreunã cu o ceramicã grosierã, decoratã cu pieptenele ºi cu impresiuni de ºnur, aºa cum se cunosc în situl Cishan (Hebei).

Aºezãrile Yangshao aveau aspectul unor sate, amplasate pe terasele de loess, care dominã cursul fluviului Huang-He ºi bazinele afluenþilor acestuia (Wei

ºi Fen, în special). Una dintre cele mai importante este cea de la Banpo (Banpocun/X'ian, în regiunea Shanxi. Din aceastã ultimã provincie, comunitãþile

233Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 34: Boghian Incep Ist Cap, 6

Yangshao s-au rãspândit spre sud, ajungând, în mileniul al II-lea bc, pânã în golful Hangzhou (la Liangzhu ºi Qingliangang), unde au influenþat pe cele ale culturii Liangzhu, localizate pe cursul inferior al Fluviului Albastru.

În nord, dupã o perioadã de conveþuire, aºa cum este atestat în faza a II-a a sitului de la Miaodigou, comunitãþile Yangshao au fost treptat înlocuite de cele ale

Dumitru Boghian234

Fig. 110. Harta siturilor preistorice din zona extrem orientalã (Dupã Dictionnaire de la Préhistoire)

Page 35: Boghian Incep Ist Cap, 6

culturii Longshan. Spre vest, deplasându-se prin valea Wei, comunitãþile Yangshao au ocupat pãrþile orientale ale zonelor Qinghai ºi Gansu, în special de-a lungul fluviului Tao. Spre nord-est, comunitãþile Yangshao au cucerit zonele Shandong-ului ºi Changchun-ului în Manciuria, unde s-au amestecat ºi au asimilat o serie de influenþe primite din partea civilizaþiilor central-asiatice. De asemenea, triburile Yangshao au mai influenþat o serie de comunitãþi vestice ºi rãsãritene.

Satele Yangshao aveau dimensiuni mijlocii, erau sistematizate ºi divizate în cartiere specializate, fiind specifice pentru cultivatori ºi crescãtori de animale semistabili. Acestea prezintã elemente de fortificare cu ºanþuri completate, uneori, cu valuri de apãrare ridicate din pãmânt. Casele erau rotunde ºi rectangulare, cu stâlpi interiori, care susþineau ºarpanta ºi un acoperiº din paie. Pereþii erau alcãtuiþi din lemn sau din împletituri de nuiele acoperite cu lut (fig. 111). Aceste comunitãþi îºi schimbau locul de aºezare în funcþie de epuizarea terenurilor ºi de necesitãþile legate de creºterea animalelor, revenind periodic pe vechile amplasamente.

Principala ocupaþie a purtãtorilor culturii Yangshao era agricultura, pe terenuri obþinute prin defriºarea vegetaþiei sãlbatice, prin incendiere, cultivând meiul pãsãresc (Setaria italica var. germanica), adaptat la un climat mai secetos, pe care îl pãstrau în gropi sau în vase de provizii, diverse legume, între care varza de China (Brassica sinensis), cânepa ºi unii arbori fructiferi. De asemenea, comunitãþile Yangshao creºteau viermii de mãtase, câini, porci, gãini, bovine ºi ovicaprinele, vorbindu-se de o specializare a creºterii animalelor.

Culesul ºi vânãtoarea au continuat sã aibã un rol important în asigurarea hranei, aºa cum este atestat de numeroasele resturi osteologice de peºti ºi animale sãlbatice: bovidee ºi cervidee, antilope, leoparzi, cai, iepuri ºi marmote. Ca arme, purtãtorii culturii Yangshao utilizau praºtiile, bolasul, sãgeþile rotunjite, pentru vânatul pãsãrilor, suliþele cu vârful din os, harpoanele, iar ca unelte: beþele pentru sãpat, îngreunate cu o piatrã ºi greutãþile pentru plasele de pescuit. La acestea se adaugã piesele de piatrã ºlefuitã: cazmale, sãpãligi, cuþitele pentru secerat (seceri) ºi defriºat, râºniþele de mânã, topoare ºi tesle cu secþiunea elipticã, fusaiolele de piatrã ºi ceramicã, acele de os cu ureche.

Din lut au fost realizate: proiectile pentru aruncat (bile de praºtie), greutãþi, fluiere sau ocarine (de formã ovoidalã sau sfericã, cu o gaurã pentru cele mai vechi sau cu trei (Yumen, provincia Gansu).

Ceramica reprezintã o importantã realizare a comunitãþilor Yangshao ºi se caracterizeazã printr-o deosebitã varietate ºi eleganþã, cu un decor policrom deosebit. A fost confecþionatã ºi o ceramicã de uz gospodãresc, perpetuatã pânã în cultura Longshan, lucratã mai puþin îngrijit, arsã oxidant, fãrã motive pictate,

Fig. 111. Locuinþã Yangshao de la Banpo (dupã Chang K.C.)

235Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 36: Boghian Incep Ist Cap, 6

decoratã cu impresiuni de ºnur înfãºurat, cu pieptenele, amprente de împletituri ºi þesãturi etc.

Ceramica finã a fost lucratã mult mai îngrijit, vasele fiind finisate cu mâna, pe un suport rotativ. Argila era bine epuratã ºi arsã oxidant, pânã la 1000ºC, cãpãtând culori diferite, de la galben deschis la roºu intens. Decorul era realizat prin pictare pe argila în curs de uscare, cu culori închise: roºu, brun ºi negru. Au fost realizate ºi vase negre lustruite sau cu corpul alb. Formele sunt foarte variate: cupe adânci, oale,

boluri, butelii etc., cele mai vechi fiind, adesea, carenate sau conice. Unele semne/ mãrci, realizate pe ceramicã, au putut sta, la baza scrierii chineze, alãturi de pictogramele divinatorii de pe carapacele de broascã þestoasã din cultura Longshan, la baza scrierii chineze.

Motivele decorative nonfigurative au fost folosite pe scarã largã ºi derivau din cercuri ºi pãtrate. Motivele decorative antropomorfe sunt foarte rare, în vreme ce temele animaliere erau mai frecvente, în special cele ce redau peºti (bazinul Wei), fiind, uneori, foarte stilizate sub forma unor triunghiuri (fig. 112).

Cea mai bine studiatã este ceramica din faza târzie (mileniile al III-lea-al II-lea bc), alcãtuitã din amfore mari, cu baza alungitã, ºi vasele pictate din valea fluviului Tao, utilizate ca urne funerare, de formã sfericã sau piriforme, descoperite în necropolele de pe dealurile de la Banshan (Panshan). Aceasta era lucratã cu mâna, prin dispunerea succesivã de „colaci” de argilã, aplatizaþi cu spatula, ºi ornatã cu volute, spirale ºi cercuri concentrice, uneori cu motive „în ºah” sau ochiuri de reþea, mai rar cu decoruri zoomorfe.

Dupã o lungã perioadã de înflorire ºi expansiune, spre est ºi vest, cultura Yangshao a sfârºit prin a fi asimilatã, treptat, de comunitãþile culturii Longshan.

Cultura Dawenkou (situl eponim, lângã Ningyang, în partea de cent ru-sud a provincie i Shandong) s-a dezvoltat, probabil, începând cu mileniul al V-lea bc, cum se observã în siturile Huaiyin, Zijinshan, Xixiaou. Unele din datele obþinute la Qingliangang par sã demonstreze cã este vorba de o culturã separatã (numitã cultura Qingliangang) care a fuzionat în mileniul al IV-lea bc cu cea numitã Dawenkou, formând un complex arheologic, cu variante regionale, care a înflorit în mileniul al III-lea bc, pe o arie foarte largã, din Xuzhou pânã în sudul Shandongului ºi pânã la nord de Anhui ºi Jiangsu.

Purtãtorii acestei culturi erau crescãtori de animale ºi cultivatori de plante.

Dumitru Boghian236

Fig. 112. Ceramicã aparþinând culturii Yangshao (dupã Chasng K.C.)

Fig. 113. Ceramicã Dawenkou (Dupã Chang K.C.)

Page 37: Boghian Incep Ist Cap, 6

Pentru confecþionarea utilajului, purtãtorii culturii Dawenkou au folosit, deopotrivã, piatra, cornul, osul, lemnul ºi dentiþia animalelor.

La începutul culturii a fost utilizatã ceramica lucratã cu mâna, cenuºie sau albã, pictatã, ca forme fiind cunoscute ibricele tripode, cu picioarele scobite ºi marginea rãsfrântã în afarã (de tipul gui/kui), binecunoscute în cultura Longshan, vasele cu picior (fructierele), amforele etc. (fig. 113). Ca rit funerar, în cadrul culturii Dawenkou a fost utilizatã inhumaþia, cel mai adesea în poziþie alungitã pe spate, decedatul fiind depus cu capul spre est. Inventarul mormintelor individuale vorbeºte de existenþa unei diferenþieri sociale evidente (morminte bogate ºi sãrace).

Cultura Longshan (situl eponim Longshan/Lungshan, în Shandong, unde începând cu anul 1928, a fost sãpatã aºezarea Chengziyai) îºi are originea, probabil, în cadrul civilizaþiei Dawenkou. Aceastã culturã a înflorit în decursul mileniului al III-lea bc, în zona bazinului inferior al Fluviului Galben (Huang-He) ºi pe litoralul Mãrii Chinei, cum se observã în siturile Jingzhizhen, Zijinshan, Shangman, unde se poate vorbi de cultura Longshan clasicã, sau cultura Longshan din Shandong (cultura cu ceramicã neagrã lustruitã).

De acolo, comunitãþile Longshan au pãtruns treptat spre vest, cum se observã în aºezãrile Kexingzhuang, Machang, Xindian ºi, apoi, în alte puncte mai sudice, în zona litoralului (aºezãrile Dadunze, Xiaoxian, Shouxian, Qianshanyang, Majiabin, Liangzhou etc). În bazinul mijlociu al Fluviului Galben, cultura Longshan a fost precedatã de cea Yangshao, cu care a coexistat uneori, aºa cum se observã în situl Miaodigou II. Problemele stratigrafice, unele diferenþieri ale organizãrii sociale ºi tehnice între comunitãþile Yangshao ºi Longshan fac discutabile raporturile de filiaþie între cele douã culturi: filiaþie directã (liniarã) sau indirectã, prin intermediul altor culturi, cu o origine mai veche sau diferenþiate geografic.

Satele culturii Longshan prezintã elemente de sistematizare, fiind organizate, în general, în jurul unei clãdiri centrale ºi erau înconjurate de un zid de pãmânt sau din cãrãmizi crude. Creºterea animalelor a fost comparabilã cu cea din cultura Yangshao, dar cunoºteau, în plus, bivolul, în vreme ce în domeniul agriculturii cultivau mei grâu ºi orz. Utilajul litic era deosebit de fin ºlefuit ºi era reprezentat de: cuþite de secerat în formã de semilunã, cu perforãri multiple pe margine, pentru prinderea mânerului. Aceastã culturã s-a caracterizat printr-o frumoasã ceramicã neagrã, lustruitã, lucratã la roatã, cu pereþii vaselor foarte fini dar rezistenþi, dar care nu existã în nivelurile vechi (fig. 114).

Fig. 114. Ceramicã Longshan (dupã Chang K. C.)

237Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 38: Boghian Incep Ist Cap, 6

* * *Neoliticul din partea de nord a Chinei este mai puþin cunoscut, dar s-au

cercetat situri care pot fi încadrate în culturile Hongshan ºi Soungari, care succed în zonã faciesurile mezolitice cum este cel de la Ang Angxi. Purtãtorii culturii Hongshan au domesticit soia, probabil înainte de mileniile al IV-lea - al III-lea bc, cultivau meiul, pe ogoare arate cu plugul cu brãzdar de corn, ºi aveau râºniþe de piatrã. În domeniul ceramicii, se observã folosirea unei specii de culoare neagrã, cu impresiuni cenuºii, indicând unele contacte cu comunitãþile culturii Longshan din nordul Chinei. Cultura Soungari (în valea râului cu acelaºi nume) s-a caracterizat prin cultivarea soiei ºi a meiului, prin utilizarea perlelor ºi brãþãrilor de jad ºi o ceramicã care se apropie de cea din aºezãrile cu aglomerãri de scoici din bazinele Amour ºi Oussouri.

* * *În valea joasã a fluviului Yangzijiang (Fluviul Albastru), începuturile

agriculturii ºi a creºterii animalelor au fost aproape sincrone (mileniul al V-lea bc) cu cele din cultura Yangshao. În aceastã zonã, s-a dezvoltat cultura orezului ºi creºterea unor animale (câinele, porcul, gãina ºi bivolul). Se cunosc mai multe variante culturale regionale, reunite, uneori, în “cultura golfului Hangzhou”. Aceste variante s-au rãspândit pânã în nordul zonei Jiangsu, unde se aflã situl eponim al culturii Qingliangang, datatã între 4800-3600 bc, cunoscutã prin sãpãligile de piatrã ºlefuitã, cu perforare proximalã, ºi cuþitele de secerat cu o margine perforatã pentru prinderea mânerului. Cultura Liangzhu (Liang-Chu), numitã astfel dupã situl eponim din apropiere de Hangzhou, succede, între mijlocul mileniului al IV-lea ºi sfârºitul mileniului al III bc, civilizaþiei Qingliangang, comportând multe asemãnãri cu cultura Longshan, cu care se înrudea.

În situl Hemudu (datat 5000-3400 bc), din zona Zhejiang, cercetat începând cu 1973 ºi foarte important pentru cunoaºterea civilizaþiilor prezentate mai sus, au fost descoperite însemnate dovezi legate de cultivarea orezului. De asemenea, se cunosc elemente care vorbesc de o elaboratã arhitecturã în lemn (fig. 115) ºi despre o ceramicã lucratã dintr-o pastã foarte bunã, cu forme diverse, ºi decoratã, cel mai adesea, cu motive ºnurate (fig. 116).

În acelaºi timp, în bazinul inferior al fluviului Yangzijiang au fost descoperite, deoarece prezenþa vechilor niveluri de barare a apei a permis conservarea materiilor organice, elemente de structuri lemnoase cu cepuri ºi caneluri (uluce), beþe pentru sãpat, lopeþi din omoplaþi de bovidee, tulpini, pleavã ºi boabe de orez, în cantitate însemnatã, împreunã cu resturi de fructe, legume ºi nuci. Utilajul litic cuprindea lame de topoare ºi dãlþi.

Dumitru Boghian238

Fig. 115. Modalitãþi de relizarea a îmbinãrilor din

lemn în situl Hemudu(dupã Liu Jung)

Page 39: Boghian Incep Ist Cap, 6

Ceramica era de culoare neagrã, avea forme foarte variate ºi era decoratã cu impresiuni de ºnur ºi motive complementare. Este posibil ca ceramica fazelor târzii sã fi fost lucratã la roatã. În afarã de agriculturã ºi creºterea animalelor, au fost practicate pescuitul ºi vânãtoarea (cerbi, elefanþi ºi rinoceri etc.).

Numeroase situri aparþinând cultivatorilor de orez au fost cercetate în sudul Chinei, în zona cursului mijlociu al fluviului Yangzijiang. Cele mai vechi situri, cum este cel de la Daxi, sunt datate în mileniul al IV-lea bc, altele în mileniul al III-lea, ca cel de la Qujialing (2750-2650 bc), ultimele prezentând o ceramicã lucratã la roatã.

Cultura Daxi era reprezentanta Neoliticului dezvoltat (mileniul al IV-lea bc) din bazinul mijlociu al fluviului Yangzijiang, centrul sãu gãsindu-se astãzi în provincia Hubei, unde se aflã siturile de la Jiangling ºi Gong'an. Comunitãþile Daxi s-au rãspândit pânã estul zonei Sichuan, unde este cunoscut situl Wushan, iar spre sud pânã la Lixian, în zona lacului Dongting, în Hunan.

Ceramica acestei culturi era acoperitã cu o angobã roºie ºi avea un decor pictat cu negru, brun ºi roºu. Ca forme se remarcã vasele cilindrice care nu se întâlnesc în nici o altã culturã chinezã contemporanã. În timpul existenþei lor, comunitãþile culturii Daxi au întreþinut, în zona nordicã, importante legãturi cu cele ale fazelor evoluate ale civilizaþiei Yangshao.

Cultura Qujialing (situl eponim din provincia Hubei, China centralã) s-a dezvoltat între 2750-2650 bc, în interfluviul Huei-Yangzijiang, bazându-ºi economia pe cultivarea orezului. În decursul evoluþiei lor, comunitãþile Qujialing, au receptat influenþe din partea civilizaþiei Longshan. Triburile Qujialing au confecþionat un perfecþionat utilaj litic ºi osteologic: lame de cuþit ºi secerã, sãpãligi, vârfuri compuse de sãgeatã ºi suliþã etc. Ceramica acestei culturi a cãpãtat o deosebitã dezvoltare, specia finã fiind lucratã la roatã. Ca forme tipice sunt cunoscute: cupele cu picior înalt, cilindric, ºi ibricele cu picioare conice, vãdind influenþe Longshan. Ca maniere decorative au fost utilizate: pictarea, pe fond alb-cenuºiu, ºi imprimarea.

În China de SE, este cunoscut complexul cultural neolitic numit Yue (Yueh), dezvoltat în zonele sudice de coastã Fujian, Guangdong ºi Guangxi, ºi în insulele din apropierea litoralului: aºezarile Cham Wan (pe insula Lema, în Hong Kong) ºi Dapengeng (Taiwan), între mileniile al V-lea ºi al III-lea bc. Aºezãrile erau amplasate pe malurile râurilor ºi pe coastã. Ca ocupaþii, purtãtorii acestor culturi practicau, pe scarã largã, pescuitul ºi culesul scoicilor. Nu existã indicii arheologice ale desfãºurãrii altor îndeletniciri. Cu toate acestea, în cadrul industriei litice au fost descoperite lame ºlefuite de topoare ºi tesle, cu secþiunea rectangularã ºi umãr, identice cu cele din Polinezia, ºi lopãþele (palete) cu suprafaþa netedã sau

Fig. 116. Ceramicã din situl Hemudu (niv. 4), începutul mil V bc

(dupã Liu Jung)

239Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 40: Boghian Incep Ist Cap, 6

gravatã, destinate confecþionãrii stofei de tip tapa, din scoarþã de copac bãtãtoritã, bine cunoscutã în Indonezia ºi Oceania, ceea ce vorbeºte de existenþa unei navigaþii timpurii în largul mãrii.

Comunitãþile Yue aveau o ceramicã grosierã, decoratã la bazã cu ºnurul ºi incizatã în partea superioarã, ºi o ceramicã mai finã, cu decor ºtanþat, motivele fiind curbiliniare. Au fost descoperite numeroase vase cu fundul rotunjit, formele tripode fiind mai puþin utilizate, dupã cum se observã în siturile Chao'an, Haifeng, Wengyuan, Xijiaoshan (în Fujian), Lingshan, Nanning, Dongxing (în Guangxi) ºi Xianrendong (în Jiangxi). Ceramica cu decor geometric s-a perfecþionat devenind, în mileniul al II-lea bc, o caracteristicã a Neoliticului târziu.

Unele comunitãþi Yue au primit influenþe de tip Longshan, aºa cum se observã în siturile de la Tanshihshan ºi Wuping, în Fujian, Fengpitou ºi Yingpu, în

14Taiwan, datate prin C la sfârºitul mileniului al II-lea bc.Cultura Dapengeng (dupã situl din apropiere de Taipei/Taiwan),

dezvoltatã între mileniile al V-lea ºi al II-lea bc reprezintã o variantã a aºa-numitului complex al “civilizaþiilor neolitice de pe coasta Yue”, prezentând unele elemente asemãnãtoare ºi cu Neoliticul continental. Comunitãþile aceastei culturi au avut o economie de producþie, bazatã pe cultura tuberculilor.

Industria liticã a acestei culturi prezintã multe asemãnãri cu cea a complexul cultural Yue (piese atent ºlefuite, tesle cu secþiunea rectangularã ºi umãr). Acelaºi lucru se poate arãta ºi despre producþia ceramicã, caracterizatã printr-un decor ºnurat ºi cu impresiuni de pieptene, care a fost urmatã de o ceramicã cu motive geometrice.

În Neoliticul târziu, în zona Chinei de Nord, prin cultura Shang, s-a pãtruns în epoca bronzului. Comunitãþile meridionale au adoptat noua tehnologie ºi au decorat, adesea, vasele de bronz cu motivele geometrice ale ceramicii.

* * *În stadiul actual al cercetãrilor, lacunare din pãcate, nu se poate stabili cu

precizie, care au fost civilizaþiile neolitice din Asia de sud-est ºi evoluþia acestora, deoarece transgresiunea marinã holocenã a “rupt” continentul de zona insularã a Indoneziei, fapt care a determinat modalitãþi proprii de dezvoltare.

La sfârºitul Epipaleoliticului - Mezoliticului sud-est asiatic de tip hoabinhian ºi bacsonian (aprox. 12000-2000 bc) s-a petrecut tranziþia cãtre Neolitic (Peninsula Indochina ºi nordul Indonezieivestul Birmaniei, sudul Chinei, Malaezia, nordul Sumatrei ºi, probabil, Taiwan) (fig. 117). Încã din fazele mijlocii ale hoabinhian bacsonianului erau cunoscute topoarele scurte cu tãiºul ºlefuit în timp ce, în fazele evoluate, sub influenþa comunitãþilor neolitice chineze, au apãrut mojare ºi pisãloage de piatrã, spatule de os ºi ceramica decoratã cu ºnurul ºi cu motive sub formã de împletiturã. De aceea, prin prezenþa utilajului litic ºlefuit (topoare, dãlþi ºi sãpãligi), fazele hoabinhianului mijlociu ºi târziu au fost încadrate în aºa-numitul Neolitic sud-est asiatic, care se considerã cã se sfârºeºte odatã cu rãspândirea comunitãþilor Dong-Son (Vietnamul de nord), care aparþin începutului epocii bronzului din regiune (secolul al VIII-lea bc).

Începuturile propriu-zise ale agriculturii ºi creºterii animalelor în Asia de sud-est nu sunt cunoscute cu precizie. Unele descoperiri din situl Spirit Cave (Thailanda de nord), în niveluri datate între 10000-6000 bc, pun problema

Dumitru Boghian240

Page 41: Boghian Incep Ist Cap, 6

practicãrii unei cultivãri timpurii a plantelor (resturi de mazãre, fasole, curcubitacee, betel ºi diverse nuci). Se pare cã în unele niveluri bacsoniene, datate, discutabil, pe la 8000/6000 bc, au fost descoperite resturi de orez cultivat ºi dovezi ale existenþei câinelui domestic.

Este posibil ca procesul de acumulare a trãsãturilor neolitice în sud-estul Asiei sã fi fost foarte lent ºi cu particularitãþi specifice. Astfel, acesta ar fi început, probabil, prin realizarea unor unelte de piatrã ºlefuitã ºi cu protejarea plantelor alimentare, ca etapã avansatã a culesului, între care se gãseau diferite varietãþi de igname ºi taro (Aracea), arborii de pâine ºi bananierii, cultivaþi mai apoi prin reproducere asexuatã. Culesul orezului sãlbatic ºi rizicultura au apãrut mai târziu, poate independent, poate sub influenþa Neoliticului chinez.

De aceea, populaþiile care au pãrãsit Asia de sud-est, prin mileniul al III-lea bc, pentru a coloniza insulele din Pacificul de vest, au dus, în noile teritorii, toate plantele menþionate, cu excepþia orezului, ºi unele animale domestice (câinele, porcul ºi gãina). În aceste condiþii, în nordul Indoneziei, pe la 2500 bc, în Toalianul recent, a fost cunoscutã ceramica ºi cultura orezului (nivelurile superioare din adãpostul Ulu Leang din regiunea Maros, în Insula Sulawesi/Celebes).

* * *Japonia a reprezentat, în Holocen, un spaþiu interesant cu o evoluþie

particularã, datoratã, în parte ºi specificului sãu geografic. Arhipelagul nipon a cãpãtat, în general, aspectul geografic pe care îl cunoaºtem astãzi: numeroase insule, cu o mare lungime a coastelor, importante resurse marine, pãduri masive în zonele muntoase, cu însemnate resurse animaliere ºi vegetale, spaþii restrânse de câmpie, care sã poatã fi întrebuinþate într-o agriculturã propriu-zisã. În acest areal specific a evoluat, în Epipaleolitic - Mezolitic ºi Neolitic, complexul cultural

Fig. 117. Situri din SE Asiei cu dovezi de practicare a agriculturii ºi creºterii animalelor în Holocen (dupã American Society of Agronomy)

241Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 42: Boghian Incep Ist Cap, 6

Jômon (aprox. 12500-300 bc) caracterizat prin ceramica decoratã cu diferite impresiuni ºnurate (numitã Jomon, în japonezã).

Interesant este faptul cã, deºi au cunoscut de timpuriu ceramica, comunitãþile Jômon aveau, la început, un mod de viaþã caracterizat prin pescuit, vânãtoare (mistreþul, cerbul, mamiferele marine) ºi cules (la Hamansuno, în sudul insulei Hokkaido, aprox. 7000 ºi 5000 bc, erau culese: meiul ºi hriºca-Fagopyrum esculentum), putându-se vorbi despre un Neolitic ceramic fãrã producþie propriu-zisã de hranã. De asemenea, pentru alimentaþie mai erau utilizate: nucile, castanele comestibile, ghinda, tigva (Lagenaria vulgaris), mazãrea ºi o specie de fasole. În domeniul construcþiilor ºi meºteºugurilor, erau utilizaþi dudul ºi arborele de lac.

Cultura plantelor este cunoscutã, cu siguranþã, în arhipelagul nipon, din mileniul al IV-lea, în fazele mijlocii Jomon (aprox. 3500-2500 bc), când meiul era cultivat de cãtre comunitãþile seminomade care trãiau pe litoralul Pacificului, în special cele din regiunea Tokyo, ca animal domestic fiind cunoscut doar câinele, bovinele fiind introduse mai târziu, în epoca Yayoi (secolele al III-lea bcal - III AD).

Amplasarea geograficã a comunitãþilor Jômon a determinat ca, încã din mileniul al VIII-lea bc, sã fie practicat pescuitul în largul mãrii. Mãrturie stau, în acest sens, descoperirile de peºti marini din situl Natsushima (golful Tokyo), fragmentele de pagaie ºi de pirogã de la Torihama (60 km nord de Kyoto) ºi Kamo (la 70 km sud de Tokyo), ultima datatã la 3100 bc. Despre acest tip de navigaþie vorbeºte ºi rãspândirea ceramicii, din perioada iniþialã Jomon, pânã în insulele mai îndepãrtate (situl Agaribara/Okinawa 4670- 4450 bc).

Locuinþele comunitãþilor Jomon erau de tipul colibelor semiadâncite (tate ana în japonezã), având câte o vatrã, construite în apropierea unor mari aglomerãri de scoici (Kaizuka, în japonezã). Acoperiºul era susþinut de stâlpi ºi era realizat din paie. Casele erau organizate în cãtune, amplasate fie pe litoral, fie pe malurile lacurilor ºi râurilor, alcãtuite din trei pânã la zece case de locuit, dispuse (în perioada mijlocie Jômon) în jurul unei construcþii mari, probabil comune.

În ceea ce priveºte utilajul litic, trebuie arãtat cã, deºi nu diferã de cel din Paleoliticul final (Pre-Jômon), au fost abandonate treptat microlamele ºi au apãrut micile vârfuri triunghiulare de sãgeatã, topoarele ºi teslele, care s-au menþinut de-a lungul întregii civilizaþii. De asemenea, erau utilizate sãpãligile, râºniþele de mânã, frecãtoarele ºi, în perioada târzie Jômon, secerile de ºist lustruit. Din os s-au confecþionat ace de diferite tipuri, cârlige de undiþã ºi harpoane. Pentru pescuit erau cunoscute plasele cu plutitoare ºi greutãþi.

Dovedind o deosebitã adaptare la mediul în care au trãit ºi o relativã izolare faþã de continentul asiatic, comunitãþile complexului cultural Jômon au dovedit o remarcabilã continuitate, de circa 10000 de ani, dezvoltarea acestora fiind împãrþitã în cinci perioade, definite, în principal, dupã evoluþia tipurilor ceramice ºi a siturilor din câmpia Kanto.

Se considerã cã ceramica a apãrut, în sudul arhipelagului nipon, într-o perioadã Pre-Jômon (cãtre 12500 bc în siturile de la Fukui ºi Sempukuji, în Kyushu, ºi pe la 12000 în aºezarea de la Kamikuroiwa, în Shikoku) de unde s-a rãspândit ºi în restul teritoriului. Ceramica Pre-Jômon (aprox. 12500-10000 bc) ºi

Dumitru Boghian242

Page 43: Boghian Incep Ist Cap, 6

cea din perioada Proto- (aprox. 10000-5000 bc) avea forme simple, cu gura largã ºi fundul conic sau rotunjit, fiind decoratã cu motive liniare sau în relief, realizate prin incizii cu unghia sau cu pieptenele, ºi imprimatã, ºi ºtanþatã cu ajutorul scoicilor (fig. 118. A).

A c e s t e d e c o r u r i s e perpetueazã ºi în perioada veche Jômon (aprox. 5000-3500 bc), când s-au resimþit ºi unele influenþe primite din partea comunitãþilor neolitice ale Asiei de nord-est. Atunci au fost confecþionate vase cu baza dreaptã ºi mai rar conicã sau circularã, decorate prin aplicarea unui bastonaº înfãºurat de argilã, pe care era trasat un ºnur împletit sau înnodat, reprezentând aºa-numitul decor ºnurat sau cu impresiuni ºnurate.

În perioada mijlocie Jômon (aprox. 3500-2500 bc), ceramica avea ca forme principale vasele adânci ºi modelate mai complex, câteodatã, cu protuberanþe voluminoase, ca decoruri fiind cunoscute variate motive ºnurate, ornamentele sinusoidale ºi spiralice, realizate în relief. Perioada târzie Jômon (aprox. 2500-1000 bc) s-a caracterizat prin îmbogãþirea fãrã precedent a formelor ºi decorurilor ceramicii, care a cãpãtat un deosebit rafinament artistic (fig. 118 B-C).

În perioada finalã Jômon (aprox. 1000-300 bc), multe vase au avut o funcþie cultico-ritualã, în acest domeniu fiind imitate recipientele rituale de bronz, din China. Decorul ceramicii Jômon final este deosebit de sofisticat, reunind ºi alternând motivele sinusoidale în relief cu zone netede ºi lustruite, spaþiile cu impresiuni ºnurate ºi benzile liniare incizate, manifestându-se o serie de particularitãþi regionale, legate de tradiþiile ºi de forþa de creaþie a diferitelor centre de producþie. Tradiþia Jômon s-a perpetuat ºi în epoca Yayoi (sec. al III-lea bcal III-lea AD), mai ales în nordul arhipelagului (nordul insulelor Honshu ºi Hokkaido), unde se poate vorbi de un Epi-Jômon.

În afarã de ceramicã, începând cu perioada timpurie (pe la aprox. 4000-3000 bc), purtãtorii complexului cultural Jômon au realizat deosebite reprezentãri antropomorfe stilizate, în special feminine, acoperite cu decoruri incizate (Dogu în limba japonezã), legate, probabil, de riturile funerare ºi de cultul fecunditãþii. Aceste statuete au devenit mai numeroase în perioada mijlocie Jomon, când erau însoþite ºi de pietre falice (numite Sekibo) ºi se leagã de începuturile agriculturii în arhipelag, când dupã cultura meiului s-a trecut la cultivarea extinsã a orezului.

Odatã cu începuturile epocii Yayoi, pe la 300 bc, se considerã cã se terminã preistoria ºi începe evoluþia protoistoricã a spaþiului japonez, când o serie de elemente de origine continentalã au pãtruns în sudul arhipelagului, în insula Kyushu, de unde s-au impus treptat ºi în celelalte spaþii. Epoca sau cultura Yayoi reprezintã o modificare esenþialã faþã de cultura Jômon, marcatã prin manifestarea unui ºir întreg de transformãri tehnice (pãtrunderea obiectelor chineze de bronz ºi

Jômon

Fig. 118. Ceramicã (dupã Dictionnaire de la Préhistoire)

Jômon

243Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 44: Boghian Incep Ist Cap, 6

fier), ale mediului economic (cultura extinsã a orezului bazatã pe amenajãri de diguri artificiale), social ºi în domeniul spiritual.

VI. 5. Neoliticul ºi Eneoliticul african

Africa a reprezentat, ºi în Neolitic, un spaþiu istoric particular, caracterizat printr-o diversitate derivatã din evoluþia holocenã, Neotermalã, a acestui teritoriu, cu fazele postpluviale, umede, numite Postgambliene (Makalian-ul, oarecum sincron cu Tardiglaciarul, ºi Nakurian-ul contemporan cu Postglaciarul. De aceea, în funcþie de tradiþiile Epipaleolitice - Mezolitice ºi de tendinþele evolutive, au fost definite mai multe tipuri ale neoliticului: Neoliticul de tradiþie capsianã, Neoliticul mediteranean, Neoliticul saharo-sudanez, Neoliticul pastoral,

Neoliticul guinean, Neoliticul leopoldian ºi Neoliticul din valea Nilului, fiecare cu trãsãturile sale caracteristice, cu unele interferenþe fireºti.

* * *În nordul Africii a fost definit Neoliticul de

tradiþie capsianã (1933, R. Vaufrey, sãpãturile de la Jaatcha ºi Redeyef/Gafsa, Tunisia; 1952, E. G. Gobert; 1955, L. Balout; 1957, H. J. Hugot; 1966, H. Camps-Fabrer ºi G. Camps; 1968, C. Roubert; 1974, G. Camps), considerat ca fiind continuatorul Epipaleoliticului local (Capsian) ºi rezultatul unei evoluþii neolitice locale, rãspândit pânã în Guineea ºi Congo. Se caracterizeazã prin vârfuri de sãgeþi, piese foliacee, topoare ºlefuite, tãiºuri, ceramicã, împreunã cu o industrie capsianã tipicã. Ulterior, s-a constatat cã aria de rãspândire a acestui neolitic a fost mai restrânsã ºi s-a arãtat cã s-a caracterizat printr-un interes redus pentru

confecþionarea ºi utilizarea ceramicii, cuprinzând doar vase cu fundul conic ºi sãrac decorate, împreunã cu o bogatã industrie osteologicã ºi o artã mobiliarã, realizatã pe ouã de struþ, la care se adaugã arta rupestrã nord-africanã.

În cadrul acestuia G. Camps (1974) a fost stabilite mai multe faciesuri:

!faciesul câmpiilor înalte din zona localitãþii Constantine, cu trei

stadiiCapsianul neolitizat (mileniile al V-lea - al IV-lea bc), cu aºezãri sub forma unor aglomerãri de cochilii, vârfuri transversale de sãgeatã ºi unelte de piatrã ºlefuitã (Redyef, Adãpostul 402, djebel Fartas, djebel Marshel, Medjez I, Mechta el Azla, Harmelia, Aïn Naga, Khanguet Si Mohamed Tahar nivelul inferior; Neoliticul capsian (mileniile al IV-lea - al III-lea bc), cu numeroase gratoare, strãpungãtoare ºi racloare, vârfuri pedunculate de sãgeþi, podoabe ºi gravura animalierã (straturile mijlocii de la Khanguet Si Mohamed Tahar, Damous el Ahmar (fig. 119), Ouled Zouaï, Ksar Tebilet þi Redeyef), þi Neoliticul final de tradiþie capsianã.(mileniul al III-lea bc), care încheie evoluþia neoliticã din Africa de nord-vest, reprezentând un facies montan al unei populaþii pastorale

Dumitru Boghian244

Fig. 119. Vas Damous el Ahmar

(Algeria) (dupã Champs-Fabrer)

Page 45: Boghian Incep Ist Cap, 6

seminomade, care creºtea vite mici ºi trãia în grote ºi adãposturi sub stânci, caracterizat prin reducerea cantitativã a uneltelor de tip epipaleolitic, numeroase gratoare ºi vârfuri de sãgeatã, o importantã industrie osteologicã, ceramica fiind slab reprezentatã, în vreme ce piesele litice destinate mãcinãrii/zdrobirii erau abundente (Bou Zabaouine, nivelurile superioare de la Khanguet Si Mohamed Tahar ºi în djebel Marshel);

!faciesul neolitic din zona Munþilor Atlas, în vestul Algeriei, cu o ceramicã

asemãnãtoare cu a Neoliticului mediteranean, decoratã, în zona sudicã, cu motive realizate cu pieptenele (Aïn Naga, Brézina, Columnata, Nador, Safiet Bou Rhenan, Tiaret, Thiout, Oued Saïda, Rhar Oum el Fernan);

!faciesul neolitic vest-saharian, rãspândit pânã la Aoulef, este cunoscut prin

cercetãrile de la Hassi Manda, Foum Saïda, Hassi Bou Bernous, Butte Catherine, Tarentule III, Zmielet þi Barka, þi se caracterizeazã prin numeroase microlite geometrice, racloare, vârfuri de sãgeatã “în forma turnului Eiffel” ºi o ceramicã decoratã cu pieptenele, cu forme sferice (Autruche V, în ergul Iguidi), caracteristice Neoliticului saharo-sudanez.

Ritul funerar al comunitãþilor Neoliticului de tradiþie capsianã era inhumaþia în morminte individuale. Date le an t ropologice ara tã cã Neoliticului de tradiþie capsianã a fost creat de o populaþie mixtã formatã din protomediteraneeni, mechtoizi (proto-Cro Magnon din Orient sau evoluaþi din oamenii aterieni) ºi negroizi, dovedind ºi un permanent ºi benefic amestec uman ºi de tradiþii culturale.

* * *În zona Maghrebului, pe fond

ibero-maurusian, pentru mileniile al VII-lea - al VI-lea bc, a fost definit Neoliticul mediteranean, cãruia i-a fost proprie o industrie liticã compusã din piese denticulate, cioplite simplu, piese cu retuºe continui, lamele à dos, gratoare, microlite segmentiforme, frecvente râºniþe ºi zdrobitoare, o bogatã ºi diversificatã industrie osteologicã, o abundentã ceramicã, vasele având profile simple, cu fundurile conice sau rotunjite ºi, rar, gât. Decorul ceramicii era realizat sub forma benzilor orizontale ºi verticale, între care se gãsesc elemente au fost modelate torþi. Cu toate acestea, cercetãrile efectuate nu au condus la identificarea unor elemente referitoare la practicarea agriculturii.

În schimb, materialele osteologice provenind de la capre, oi, bovine, porci, câini, justificã, foarte probabil, practicarea creºterii animalelor, introdusã, poate de purtãtorii complexului cu ceramicã cardialã.

Neoliticul mediteranean este bine cunoscut regiunea oraþului Oran, din Algeria (Batterie Espagnole, Les Genêts, Corales/Cimetiere des Escargots, în grotele El Cuartel, Aïn Gueddara, Grotte du Polygone, Grotte du Midi, Grotte des

Fig. 120. Ceramicã de la El Kiffen (Maroc) (dupã Bailloud G.)

245Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 46: Boghian Incep Ist Cap, 6

Troglodytes, uedul Guettara ºi Oued de Noiseux), unde a fost numit Neolitic mauritanian, considerat, ulterior, un facies al Neoliticului de tradiþie capsianã. Alte descoperiri s-au fãcut în grotele Cap Tenès, Grand Rocher, Ali Bacha/Algeria, Achakar, Caf That el Ghar, El Khrill, Les Trois Marabouts, Ouled Haddou, Sidi Bou Knadel, Aïn el Kedid, El Kiffen (fig. 120) Dar es Soltan/Maroc, ultimele descoperiri caracterizându-se printr-o ceramicã decoratã, parþial, prin canelare.

Din punct de vedere antropologic, indivizii descoperiþi în înhumãrile Neoliticului mediteranean, aparþin tipului mechtoid (Mechta el Arbi), unii au fost protomediteranoizi robuºti ºi numai unul (Grotte des Troglodytes) era protomediteranoid gracil, dovedind o populaþie amestecatã.

* * *În zona sudului Saharei ºi

Sudanului a fost identificat Neoliticul de tradiþie sudanezã denumit, ulterior, Neoliticul saharo-sudanez, care se deosebeºte de tradiþiile africane prezentate anterior, rãspândindu-se pânã în Ciad ºi Niger, ºi marcheazã o tranziþie cãtre Neoliticul din valea Nilului.

Acest facies neolitic s-a dezvoltat în condiþiile ultimelor faze climatice din Sahara (IV-VI, aprox. 10000-2500 bc), când au alternat episoadele umede, cu vegetaþie bogatã, ºi cele secetoase, la sfârºitul acestora putându-se vorbi de o “Saharã micã”, care s-a aflat, pânã astãzi,

într-o continuã extindere. Neoliticul saharo-sudanez s-a caracterizat printr-o serie de aºezãri care se gãsesc astãzi fie în aer liber, fie în adãposturile de sub stâncã, prin prezenþa unor puþine microlite geometrice (în Tenerian), a numeroase râsniþe ºi zdrobitoare, harpoane de os ºi recipiente din coajã de ou de struþ.

În ceea ce priveºte practicare agriculturii, o serie de probe polinice de mei african (Pennisetum), descoperite la Amekni, ºi numeroasele piese de mãciniº par a pleda în acest sens.

Ceramica descoperitã este abundentã, vasele având forme sferice ºi decorul realizat pe întreaga suprafaþã exterioarã a vasului. Ca ornamente se cunosc impresiuni realizate predominant cu pieptenele ºi motivele sub formã de linii vãlurite (wavy line). În cadrul Neoliticului saharo-sudanez au fost decelate mai multe faciesuri regionale ºi faze cronologice, rãspândindu-se, în perioadele mai noi, pânã în Mauritania:

!faza veche (mileniile al VIII-lea - al V-lea bc), dezvoltatã într-o perioadã pluvialã

din holocenul inferior, este bine cunoscutã în zona Hoggar ºi împrejurimi (Amekni, Timidouin, Tin Amensar, Site Launey, Hirafok); în Ciad (Delebo ºi Soro Kezenanga II) a fost atestatã o timpurie domesticire a animalelor, în timp ce la Tagalagal ºi Temet/Aïr, în Niger, aceastã fazã este prezentã pe la jumãtatea

Dumitru Boghian246

Fig. 121. Ceramicã de la Tagalagal/Aïr (Niger)

(dupã Roset J.-P.)

Page 47: Boghian Incep Ist Cap, 6

mileniului al VIII-lea bc, când a fost inventatã (Tagalagal/Aïr, fig. 121), probabil, ceramica, care era decoratã cu linii vãlurite punctate, realizate cu un instrument cu dinþii triunghiulari în secþiune (pieptene de olar), specific pentru stilul Orogowdé, datat cãtre sfârºitul perioadei, când motivele erau obþinute prin impresiuni cu pieptenele ºi unele urme de împletiturã;

!faza mijlocie (mileniile al V-lea - al III-lea bc) este cunoscutã la Meniet, Amekni

(niv. Superior), Tiouyne, unde au fost descoperite numeroase resturi osteologice de peºti ºi harpoane de os, care sugereazã practicarea pescuitului, într-o perioadã umedã din holocenul mijlociu; pentru aceastã perioadã sunt cunoscute unele faciesuri ca Bovidianul (vechi ºi mijlociu) ºi Tenerianul, care atestã o activitate pastoralã, bazatã la început pe vite mici ºi bovidee.

Bovidianul reprezintã o culturã specificã pentru o perioadã pastoralã, cunoscutã ºi prin intermediul artei rupestre sahariene (fig. 122 ºi 123), fazele veche ºi mijlocie aparþinând Neoliticului saharo-sudanez mijlociu (mileniile al V-lea - al III-lea bc). S-a caracterizat printr-un habitat sezonier, în adãposturi (abri), ca cele din Tassili-n-Adjer, ºi în cãtune cu colibe rotunde, dispuse în jurul lacului Ciad, care era mult mai extins decât astãzi, o industrie liticã lucratã din cuarþ

Fig. 122. Situri cu picturi rupestre bovidiene din Sahara (dupã Lhote H.)

247Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 48: Boghian Incep Ist Cap, 6

(Ciad), unelte pentru mãcinat (râºniþe ºi zdrobitoare), o ceramicã decoratã cu motive punctate ºi imprimate, sub formã de împletiturã, o plasticã zoomorfã ºi reprezentãri rupestre înfãþiºând, în special, bovine, pe crescãtorii lor ºi construcþiile acestora.

Bovidianul târziu, încadrat în Neoliticul recent, a marcat o abandonare a vechilor forme de habitat în adãposturi ºi întemeierea de mici sate cu colibe, o creºtere a numãrului pieselor ºlefuite, între care ºi topoarele “cu gâtuire”, a vârfurilor de sãgeatã ºi brãþãrile de piatrã. Ceramica bovidianului târziu se diferenþiazã de la zonã la zonã, fapt pentru care au fost definite mai multe stiluri: Arsa-Ténébyéla, caracterizat printr-un decor format din puncte ºi “lacrimi” mari, dispuse în benzi orizontale, Ouaguif cu benzi alcãtuite din puncte mici, asociate cu registre lustruite, uneori colorate în negru, ºi Télimorou cu o olãrie cu angobã roºie ºi decorul dispus în jurul gurii, ultimele douã prezentând legãturi cu Neoliticul târziu din Nubia.

Specialiºtii zonei ºi ai epocii nu au o pãrere unanimã în legãturã cu atribuirea etno-culturalã a Bovidianului, cert fiind faptul cã schimbãrile climatice prin care a trecut Sahara au determinat importante miºcãri ºi mixturi de populaþii negroide robuste, mediteraneene ºi europoide, împreunã cu fauna sãlbaticã ºi domesticã din aceeaºi perioadã, aºa cum se observã ºi din reprezentãrile rupestre.

Bovidianul a cunoscut o rãspândire deosebitã în zonele Ouenat, Ennedi, Tibesti, Hoggar ºi în împrejurimi. La Téfédest, Neoliticul saharo-sudanez a decãzut atunci când populaþiile bovidiene, venite dinspre est s-au amalgamat cu cele locale ºi s-a format faciesul idelesian, faza terminalã a epocii neolitice în aceastã zonã, care ar fi precedat faciesul cabalin/equidian (început în mileniul al II-lea bc), caracterizat printr-o ceramicã finã, nedecoratã ºi arta sa rupestrã, care redã mici personaje cu capete geometrice ºi mici bovidee. La sud de Hoggar s-a dezvoltat faciesul Tilemsi, cunoscut prin cercetãrile de la Asselar, Karkarichinkat, In Begouan etc.

Cercetãrile arheologice au dus la descoperirea unor importante loturi de materiale osteologice umane, provenind de la înhumãri în decubitus lateral, cu picioarele mai mult sau mai puþin îndoite, în cadrul cãrora au existat mai multe tipuri antropologice: indivizi negroizi de tip melano-african, relativ gracili, ºi sudanezi orientali robuºti; indivizi micºti, câþiva indivizi nonnegroizi, unii cu trãsãturi mechtoide (M.-C. Chamla), în mare mãsurã certificând reprezentãrile antropomorfe de pe picturile parietale.

* * *Neoliticul din valea Nilului sudanez pare sã-ºi aibã originea în aºa-zisul

Mezolitic de Khartoum/Sudan (definit în 1949 de A. J. Arkell), în fond o culturã proto-neoliticã (mileniile al VI-lea - al V-lea bc), care, la rândul sãu, prezintã multe

Dumitru Boghian248

Fig. 123. Tamrit. Reprezentãri ale

bovidianului (Dupã Lhote H.)

Page 49: Boghian Incep Ist Cap, 6

asemãnãri cu Neoliticul saharo-sudanez. Acest Mezolitic de Khartoum s-a caracterizat prin pãstrarea unei industrii microlitice din cuarþ ºi cuarþit, gresii plate, zdrobitoare, mãrgele, ace ºi harpoane de os ºi o ceramicã evoluatã, decoratã cu linii vãlurite, punctate, incizate cu pieptenele. Locuirea era, în acest spaþiu ºi perioadã, semisedentarã, compusã din colibe de lut, specificã unei economii de subzistenþã, bazatã pe pescuit, cules ºi vânãtoare, fãrã ca sã fie atestate, deocamdatã, cultivarea plantelor ºi creºterea animalelor. Mormintele erau dispuse în locuinþe, defuncþii fiind depuºi chircit, pe o parte. Tipul antropologic era cel negroid ºi prezentau mutilãri dentare, aºa cum sunt cunoscute încã din Capsian ºi Iberomaurusian (Maghreb) precum ºi în Neoliticul pastoral kenyan.

Aceastã fazã protoneoliticã a fost urmatã de Neoliticul de Khartoum (mileniile al V-lea - al IV-lea bc) sau Shaheinabianul (aºezarea Esh Shaheinab/Sudan), care a avut o economie bazatã pe vânãtoare, pescuit ºi cules ºi în care a apãrut creºterea caprelor ºi a oilor. De asemenea, Neoliticul de Khartoum s-a caracterizat printr-o industrie liticã marcatã prin numãrul mare de piese segmentare ºi unelte parþial ºlefuite (dãlþi), împreunã cu o producþie osteologicã destul de variatã (harpoane, topoare) ºi cârlige de undiþã din valve de scoici, obiecte de podoabã din amazonit ºi o ceramicã lustruitã, cu angobã roºie ºi cu decoruri realizate prin impresiune. Acest facies neolitic prezintã unele asemãnãri cu Fayoumianul din valea inferioarã a Nilului. În Nubia, în perioada mileniilor al V-lea - al IV-lea bc, s-a pãstrat economia de subzistenþã, bazatã pe pescuit ºi adunatul moluºtelor, dar a fost realizatã o ceramicã cu micã în compoziþie, decoratã cu impresiuni punctate.

* * *În zona cursului mijlociu al Nilului

(Egiptul de Sus ºi Mijloc) au evoluat mai multe culturi, de la început foarte dezvoltate, ca urmare a expansiunii unor comunitãþi neolitice sahariene târzii spre valea marelui fluviu. Astfel, Tazianul, cunoscut în Egiptul mijlociu (Taza, Badari, Matmar), s-a caracterizat printr-o industrie liticã compusã din gratoare, cuþite ºi topoare ºlefuite, alãturi de care s-au confecþionat inele ºi brãþãri din fildeº ºi scoici marine, o ceramicã de culoare brunã ºi, rar, roºie, cu marginea neagrã, forma predilectã fiind cupa. Mormintele erau ovale ºi rectangulare, cu niºã uneori, unde era depus cadavrul cu faþa spre vest.

Badarianul (fig. 124), localizat tot în zona Egiptului mijlociu (siturile Badari, Matmar ºi Hemamiéh) dar ºi în deºertul est-nubian, este specific Eneoliticului. Locuinþele erau sub forma colibelor simple, se practica cultivarea grâului, orzului, inului, creºterea bovinelor ºi ovinelor, în timp ce gazelele ºi struþii erau vânate iar broaºtele þestoase capturate.

Fig. 124. Materiale Badariene

249Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 50: Boghian Incep Ist Cap, 6

Ceramica acestei culturi era de foarte bunã calitate, având diferite culori: roºie, brunã, cenuºie ºi roºie cu marginea gurii neagrã. Era cunoscutã o bogatã veselã de piatrã. Din os ºi fildeº au fost confec-þionate cãuºe, piepteni, inele de braþ, cârlige de undiþã, figurine; podoabele cuprindeau mãrgele de cuarþ ºi din aramã turnatã, din scoici, precum ºi palete de fard din ºist. Practicile funerare perpetueazã tradiþia tazianã (inhumaþia în morminte cu niºã).

Nagadianul I (situl Nagada/Egipt) sau Predinasticul I/Amratian (situl El-Amra) s-a dezvoltat în Egiptul mijlociu, Nubia ºi în deºertul oriental, între aprox. 4000-3500 bc. În ceea ce priveºte habitatul uman, la Mahasna au fost descoperite locuinþe uºoare din lemn. Utilajul litic era bifacial ºi cuprindea sãgeþi, diferite tipuri de cuþite, topoare ºlefuite ºi capete de mãciuci, discoidale sau conice.

De asemenea, purtãtorii Nagadianului I au mai confecþionat palete de fard din ºist, reprezentãri antropomorfe ºi zoomorfe din os ºi fildeº ºi au utilizat pe scarã

largã arama. Spre deosebire de Badarian, ceramica Nagada I era pictatã cu alb pe fond roºu, ca motive cunoscându-se cele liniare ºi naturaliste. Au fost confecþionate, deopotrivã, vase tubulare de piatrã (bazalt), cu torþi perforate ºi adesea picior conic (fig. 125).

Nagadianul II sau Predinasticul mijlociu/Gerzeean (situl El-Gerzeh, Egiptul de Jos), cuprins între aprox. 3500-3100 bc, a cunoscut o extindere deosebitã, din zona Fayoum pânã în Nubia egipteanã de sud, ca ºi la Hemamieh ºi Mostagedda. Locuinþele erau de diferite forme, fie adãposturi simple, fie colibe de lut, uºor adâncite. Industria liticã era alcãtuitã din cuþite cu tãiºul concavo-convex ºi vârful întors în sus ºi secþiunea în formã de V (fig. 126. 1), având mânerele acoperite cu plãcuþe de aur sau fildeº, mãciuci piriforme ºi vase elipsoidale sau tubulare, palete de fard, de formã zoomorfã etc. Din os ºi fildeº s-a realizat un

repertoriu deosebit de variat de podoabe. Prelucrarea aramei a cunoscut o

deosebitã extensie, confecþionându-se pumnale, vârfuri, ace, topoare, tesle, dãlþi. Erau cunoscute ºi obiecte realizate din alte metale: aur, argint, fier meteoritic ºi plumb

Ceramica cu decor alb a fost înlocuitã printr-o veselã cu torþi ondulate, roºiat icã sau gãlbuie , cu forme asemãnãtoare vaselor din piatrã. Decorul ceramicii era foarte bogat, fiind realizat cu brun, motivele fiind variate: spirale, bãrci (fig. 126. 2), elemente vegetale, pãsãri flamingo, personaje cu braþele ridicate etc.

Dumitru Boghian250

Fig. 125. Materiale Nagadian I/Amratian

Fig. 126. Materiale Nagadian II/Gerzeean

(dupã Petrie, Vila)

Page 51: Boghian Incep Ist Cap, 6

Domeniului spiritual îi sunt atribuite figurinele extrem de schematizate, din os ºi fildeº. Practicile funerare au cunoscut o perfecþionare, morþii fiind depuºi într-un “sicriu” de lemn, lut, împletiturã sau cãrãmizi ºi în urcioare mari, ºi erau însoþiþi de ofrande depuse în gropi laterale. Cãtre sfârºitul culturii au apãrut sigiliile cilindrice ºi diferite motive simbolice, care prefigureazã scrierea hieroglificã.

Chiar dacã faza a III a Nagadianului, numit ºi Semainian, prezintã un recul faþã de cele anterioare, în ansamblul sãu aceastã culturã eneoliticã a mileniului al IV-lea bc din Egiptul de mijloc a marcat deosebite progrese tehnologice, economice, artistice ºi spirituale contribuind la constituirea culturii faraonice a regatului vechi.

* * *Civilizaþiile neolitice ale Egiptului de Jos, dezvoltate pe cursul inferior

al Nilului, prezintã o serie de caracteristici particulare care le diferenþiazã faþã de cele din sud, atât în ceea ce priveºte dimensiunile siturilor, ceramica monocromã, cât ºi folosirea îndelungatã a inhumaþiei în interiorul locuinþelor.

Fayoumianul B, denumit astfel dupã oaza ºi bazinul Fayoum din Egipt, (aprox. 6500 - 5200 bc) este prima civilizaþie cu caracter neolitic preceramic, în care s-au resimþit încã puternice tradiþii epipaleolitice, reprezentate de lamelele simple, microlitele geometrice ºi vârfurile de sãgeatã, alãturi de care au apãrut dãlþi concave, denotând o serie de legãturi cu culturile contemporane din Sahara. Nu se poate preciza, deocamdatã, în ce mãsurã purtãtorii acestei civilizaþii au cunoscut o economie de producþie.

Spre deosebire de faza anterioarã, faza A a Fayoumianului (cu date C 14 cuprinse între 4450-3850 bc) s-a dezvoltat pe întregul parcurs al mileniului al V-lea bc, caracterizându-se printr-o economie de producþie evoluatã. Deºi nu au fost descoperite locuinþe, se cunoaºte cã proviziile erau pãstrate în coºuri îngropate în puþuri-silozuri. Se practica agricultura (grâu, orz, mei, in), creºterea animalelor (bovine, ovicaprine, porcine), erau vânaþi hipopotami ºi prinse broaºte þestoase iar pescuitul era extins. Industria liticã prezintã multe elemente de tradiþie Fayoum B, fiind descoperite numeroase seceri, râºniþe, zdrobitoare ºi topoare cioplite cu tãiºul ascuþit, iar industria osteologicã a fost diversificatã (palete de fard, în special). Ceramica a fost de facturã grosierã, având suprafaþa roºiaticã ºi neagrã, uneori lustruitã, cu un repertoriu variat al formelor, remarcându-se vasele cu picior decorate cu proeminenþe mamelonare, care prezintã asemãnãri cu Badarianul. Nu au fost descoperite, deocamdatã, morminte.

Într-un interval temporal deosebit de larg, cuprins între Neoliticul timpuriu ºi Neoliticul târziu, în Egiptul de Jos, în directã legãturã cu Fayoumianul, este cunoscut faciesul Mérimdian (marea aºezare de lângã Mérimdé-Beni Salamé, vestul deltei Nilului), datat între aprox. 5000 ºi 3600 bc. Acest facies s-a caracterizat printr-un habitat uman evoluat, care a cunoscut, în fazele mai dezvoltate, elemente de sistematizare cvasi-urbanã, cu locuinþe ovale semiadâncite, construite din crengi ºi lut, sezoniere sau mai durabile, care erau dispuse de-a lungul unor ”strãzi”. În unele zone special destinate existau arii de treierat, spaþii de mãciniº ºi silozuri-„grânare”, cu coºuri ºi vase de provizii îngropate. Populaþia acestei aºezãri practica agricultura (în special grânele), creºterea animalelor (oi, capre, câini), vânãtoarea (hipopotami) ºi pescuitul. Din

251Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 52: Boghian Incep Ist Cap, 6

punctul de vedere al industriei litice ºi osteologice se observã multe asemãnãri cu Fayoumianul, realizându-se piese cu retuºare bifacialã, topoarele slefuite, capete piriforme de mãciuci ºi vase de piatrã.

Ceramica avea suprafaþa roºie sau neagrã, netezitã atent ºi, câteodatã, lustruitã, fiind cunoscute formele cu trei sau patru picioare. În fazele evoluate a fost confecþionatã o ceramicã ornamentatã cu motive incizate, care reprezentau, printre alte motive, frunzele de palmieri. Locuitorii acestei aºezãri au întreþinut strânse legãturi comerciale cu centrele meºteºugãreºti din Egiptul sudic (de Sus), de unde au fost aduse bijuterii ºi palete de fard, din ºist ºi granit. Din lut ars, au fost confecþionate diferite reprezentãri antropomorfe ºi zoomorfe ºi modele de bãrci, probabil cu rol cultic. Morþii erau înhumaþi în cadrul aºezãrii, printre locuinþe, în gropi ovale, fãrã inventar specific.

Omarianul A (situl El-Omari, în apropiere de Hélouan, pe o falezã abruptã , unde a fost descoperitã o ceramicã de bunã calitate, monocromã, cu forme diversificate), poate fi datat la sfârºitul mileniului al V-lea ºi în prima jumãtate a mileniului al IV-lea bc. Industria liticã a fost lucratã din silex ºi era, în special bifacialã, lamelarã, cunoscându-se piese noi de tipul cuþitelor cu spatele curbat; industria osteologicã era de bunã calitate. Obiectele de podoabã, foarte numeroase, au fost confecþionate din scoici ºi cochilii de gasteropode din Marea Roºie, dupã cum au existat ºi mãrgele lucrate din coajã de ou de struþ, os, piatrã ºi vertebre de peºte. Purtãtorii Omarianului A cultivau grâul, orzul, inul, dar erau culese ºi unele plante sãlbatice. Locuinþele erau de douã tipuri: ovale, cu acoperiºul susþinut de pari, ºi altele semiadâncite, rotunde. Morþii erau înhumaþi în sat, defuncþii erau depuºi în vase, cu capul la sud ºi faþa spre vest.

Omarianul B, contemporan cu începutul Nagadianului I meridional, a fost descoperit la est de situl precedent ºi diferã prin industria liticã, de dimensiuni mai reduse, ºi practicile funerare particulare, caracterizate prin existenþa necropolei ºi a mormintelor acoperite cu movile de pietre.

Meadianul cunoscut prin cercetarea celor douã necropole de la Méadi ºi necropola de la Héliopolis, toate în zona oraºului Cairo, unde s-a descoperit o ceramicã monocromã, mai puþin finã decât cea omarianã, decoratã cu negru, având ca forme vasele ovoide ºi alungite, cu marginea evidenþiatã ºi cu baza în formã de inel circular, amintind de vasele din bazalt, ºi vase tubulare, importate din sud, din mediul Nagada I (aprox. 4000-3500 bc).

În ceea ce priveºte locuirea, aceasta era alcãtuitã din colibe ovale ºi rectangulare, construite pe stâlpi îngropaþi în sol, pentru ultimul tip fiind utilizate cãrãmizile uscate la soare. Mai este atestat un tip de locuinþã adâncitã, accesul realizându-se prin intermediul treptelor. În apropierea aºezãrilor se gãseau necropolele, compuse din morminte rotunde sau ovale, defuncþii fiind depuºi pe o parte, cu capul spre sud ºi faþa spre vest. Au fost îngropate, probabil cu caracter ritual, ºi animale (câini, gazele etc.).

Podoabele sunt deosebit de puþine, în schimb se constatã o utilizare masivã a aramei, pusã pe seama descoperirii, în perioada predinasticã, a zãcãmintelor miniere din zona Sinai. În ceea ce priveºte ocupaþiile, acestea erau asemãnãtoare, ca structurã ºi importanþã, cu cele din perioada anterioarã.

Méadianul este, probabil, o culturã de tranziþie cãtre perioadele predinasticã ºi istoricã, care nu au modificat modul tradiþional de viatã al

Dumitru Boghian252

Page 53: Boghian Incep Ist Cap, 6

locuitorilor din Egiptul de Jos, contribuind la constituirea culturii faraonice a regatului egiptean vechi.

* * *Pentru spaþiul est-african, a fost definit

aºa-numitul Neolitic pastoral prin care s-a desemnat economia populaþiilor producãtoare de hranã, care au trãit în acel teritoriu înainte de practicarea metalurgiei (mileniile al III-lea-I bc). Chiar dacã a fost accentuat rolul creºterii animalelor într-un sistem pastoral, nu s-a stabilit cu precizie dacã au existat ºi alte forme de producþie de hranã, inclusiv dacã s-a practicat agricultura.

În câmpiile joase din nordul Kenyei, în bazinul lacului Turkana, aºa cum au arãtat cercetãrile din siturile Dongodien ºi Ele Bor/Kenya, pe la aprox. 2500 ani bc, într-un climat mai umed decât cel de astãzi, era cunoscutã creºterea bovinelor, oilor ºi, poate, a cãmilelor, culesul cerealelor, probabil sãlbatice, dovadã, în acest sens, stând ºi pietrelor pentru zdrobit boabele, ºi ceramica, acest tip de mod de viaþã fiind mult mai vechi decât cel din siturile similare, amplasate pe terenurile înalte din sud.

În sudul Kenyei ºi nordul Tanzaniei, economia pastoralã este atestatã pe la 1300 bc; ipotezele legate de descoperirea unor materiale osteologice de animale domestice, în contexte datate pe la 8000 bc, sunt discutabile, nefiind gãsite în complexe sigure. Mai bine cunoscute sunt fazele finale, din mileniul al II-lea bc, aºa cum este situl Hyrax Hill, pe malul lacului Nakuru (fig. 127). În sudul Kenyei ºi nordul Tanzaniei se cunosc mai multe variante regionale ºi, poate, cronologice, din care, cele mai bine studiate sunt: Elmenteitianul ºi Neoliticul pastoral de savanã.

Elmenteitianul, dezvoltat într-o zonã umedã de pe versantul vestic al vãii riftului central ºi pe abruptul pantei Mau, s-a caracterizat prin creºterea animalelor domestice (bovine ºi ovicaprine), o industrie liticã cu lame mari de obsidian, cu dublu tãiº, ºi boluri de piatrã, care înceteazã în mileniul I AD, o ceramicã nedecoratã, în general, ºi un rit funerar particular, constând din incineraþii în morminte colective, sub tumuli de piatrã sau în crãpãturile stâncilor, ca la Njoro River Cave (aprox. 1000 bc).

Neoliticul pastoral de savanã grupeazã restul descoperirilor ºi manifestãrilor, care, în stadiul actual al cercetãrilor, sunt cam eterogene ºi incomplet cunoscute ºi definite. Aºezãrile ºi locuinþele au avut suprafeþe ºi durate de evoluþie variabile, adaptate, probabil, unui complex sistem sezonier de utilizare a variatelor resurse ale savanelor înalte est-africane.

Industriile litice ºi tipologia ceramicii au fost diverse, neputându-se realiza, deocamdatã, o schemã evolutivã logicã sau sã se stabilescã diferenþieri geografice ºi culturale. Astfel, în situri ºi în morminte au fost descoperite boluri de piatrã (fig. 127), mojare ºi pisãloage, fãrã a se putea preciza dacã au servit la

Fig. 127. Vase piatrã Hyrax Hill (dupã M. D. Leakey)

253Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 54: Boghian Incep Ist Cap, 6

mãrunþirea pigmenþilor sau a alimentelor vegetale.Situri aparþinând Neoliticului pastoral sunt cunoscute ºi în Câmpia

Serengeti (nordul Tanzaniei), dar mai la sud nu existã dovezi ale producþiei de hranã înainte de începuturile prelucrãrii fierului (începutul mileniului I AD), în cadrul Complexului Chifumbaze.

Pe baza unor studii lingvistice, se presupune cã unele populaþii ale Neoliticului pastoral ar fi vorbit o limbã sud-cuºiticã ºi cã practicau creºterea animalelor ºi cultura unor plante, cu toate cã descoperirile arheologice sunt încã neconcludente.

* * *Într-o zonã largã, cuprinsã între Senegal, Mali, Camerun ºi Congo s-a

dezvoltat Neoliticul guinean, prin care s-a înlocuit aºa-numita culturã a sãpãligilor ºi Paratumbianul, ultimul desemnând, altãdatã, civilizaþia „agricolã” dezvoltatã la graniþa dintre Mali-Mauritania ºi Senegal, care a avut o industrie liticã asemãnãtoare.

Cunoscut prin descoperirile de la Kakimbon, Sopie, Yengema, Kamabai, Blandé, Nioro, Fangala Toukoto (Mali) etc., Neoliticul guinean s-a caracterizat printr-o deosebitã abundenþã a topoarelor, teslelor, târnãcoapelor, sãpãligilor, cioplite sau ºlefuite, asociate destul de frecvent cu gratoare, microlite, discuri perforate uneori, râºniþe ºi zdrobitoare/frecãtoare. Existenþa greutãþilor pentru beþele de sãpat a fost interpretatã drept probã plauzibilã a practicãrii culturii tuberculilor.

* * * În regiunea statelor Zair ºi Congo ºi în bazinul inferior al fluviului Congo, la sud de pãdurile ecuatoriale central-africane, a fost definit Neoliticul leopoldian caracterizat prin aºezãri deschise ºi în grote, ceramicã ºi topoare din piatrã ºlefuitã, datate între în a doua jumãtatea a mileniului I bc, care precede cea mai veche atestare a prelucrãrii fierului în zonã, fiind creaþia unor comunitãþi care adoptaserã târziu agricultura bazatã pe cultivarea ignamei.

Din pãcate, în stadiul actual al cercetãrilor, nu se pot face precizãri referitoare la neoliticul sud ºi sud-est african, dar este posibil ca populaþiile din aceste regiuni sã fi pãstrat vreme îndelungatã modul de viaþã bazat pe vânãtoare, cules ºi pescuit, trecerea la economia de producþie fãcându-se în diferite perioade istorice, în mileniul I AD.

VI. 5. Neoliticul ºi Eneoliticul european

Neoliticul ºi Eneoliticul european sunt perioadele cele mai bine cunoscute, dupã cele din zona Orientului Apropiat, graþie cercetãrilor efectuate începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. Cu toate acestea, existã încã multe lacune ºi inconsecvenþe de cercetare ºi reconstituire, cu toate cã Europa este mai micã decât cele prezentate anterior. De aceea, se observã, pe de o parte, cã existã multe legãturi, genetice ºi culturale, cu Mediterana orientalã, Orientul Apropiat ºi Asia Micã, formula Ex Oriente lux pãstrându-ºi multe din caracteristicile determinative; pe de altã parte, este evidentã o anumitã individualizare ºi evoluþie particularã pe zone ºi subzone geografice, atât în Neolitic cât ºi în Eneolitic, fiind

Dumitru Boghian254

Page 55: Boghian Incep Ist Cap, 6

cercetate foarte multe situri ( f i g . 1 4 6 ) . Î n a c e s t e accepþiuni, este normal sã se punã în evidenþã trãsãturile particulare ale dezvoltãrii n e o l i t i c e , r e l i e f â n d moºtenirile ºi tradiþiile, p r e c u m º i e v o l u þ i a secvenþialã.

Neolitizarea Europei s-a fãcut diferit de la regiune la regiune, fiind tentantã ºi încercarea de punere în luminã a unei evoluþ i i locale , încadratã într-un ipotetic, încã, Neolitic preceramic, în urma descoperirilor de la Argissa Magoula, Souphli Magoula, Sesklo, Nea Nikomedia (aprox. 7000-6500 BC), din Câmpia Thessaliei (Grecia), cu construcþii simple de locuit, în formã de bordeie dotate cu vetre, a celor din regiunea Porþilor de Fier (Lepenski Vir-Schela Cladovei), din Rep. Moldova (Soroca) sau cele din grota Franchthi (datate 6000-5700 bc), care ar prezenta elemente ale unei economii de producþie, dar care nu rezistã decât parþial unei critici serioase a izvoarelor arheologice cercetate.

Peninsula Balcanicã, aflatã în directã legãturã cu Asia Micã, cu prelungiri pânã în valea Dunãrii mijlocii ºi inferioare, a fost o regiune de neolitizare timpurie, prin evoluþie ºi aculturaþie, fiind o parte însemnatã a Vechii Europe (fig. 128). În Neoliticul timpuriu, la sfârºitul mileniului al VII-lea ºi în mileniul al VI-lea bc, în regiunea Balcanilor rãsãriteni (Thessalia, Macedonia, Grecia centralã, Eubeea ºi Sporadele), s-a dezvoltat complexul cultural Protosesklo-Sesklo (Hr. Tsountas, 1903-1908, cu sãpãturi în staþiunile-acropole thessaliene de la Sesklo ºi Dimini, continuate în perioada postbelicã), care s-a caracterizat

Fig. 128. Vechea Europã (dupã M. Gimbutas)

Fig. 129. Complexe neolitice timpurii din Peninsula Balcanicã ºi valea

Dunãrii (dupã M. Gimbutas)

255Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 56: Boghian Incep Ist Cap, 6

printr-o vastã arie de rãspândire (fig. 129) ºi o deosebitã stabilitate a habitatului uman.

Importante sunt descoperirile din aºezãrile tell ºi magoulas (Nea Nikomedia, Argissa Magoula, Otzaki, Sesklo etc.), care au furnizat diferite tipuri de locuinþe, adâncite ºi de suprafaþã, ultimele fiind realizate din chirpici sau cãrãmizi crude ºi substrucþie lemnoasã, pe o temelie de piatrã, ºi acoperiº în patru ape, care au devenit tradiþionale ºi s-au transmis populaþiilor ºi civilizaþiilor ulterioare.

Ca ocupaþii, purtãtorii complexului Protosesklo practicau cultivarea plantelor (grâu, orz, mei, leguminoase mazãre, bob, linte), creºterea animalelor (ovicaprine, porcine, bovine), culesul, vânãtoarea, pescuitul marin etc.

Industria liticã este, în general, lamelarã, fiind lucratã din silex ºi obsidian. Piesele microlitice geometrice (trapeze ºi segmente) ºi lamele de secerã, cu “lustru de cereale” erau bine reprezentate. Ca piese litice ºlefuite, se remarcã topoarele ºi teslele, bilele de praºtie, unele podoabe, sigilii (pintadere) ºi statuete antropomorfe ºi zoomorfe. Industria osteologicã (cârlige, ace, dãlþi, spatule, plãci de centurã) completeazã gama artefactelor. Ceramica a fost de facturã bunã, cu degresanþi minerali în compoziþie, în general monocromã, neagrã-cenuºie sau brun-cãrãmizie (Frühkeramikum), dar ºi deschisã, roºie-portocalie, bej, acoperitã cu angobã lustruitã (fig. 130).

Ca forme se întâlnesc: boluri semisferice sau cu profilul în S, cu picior ºi cu marginea mai mult sau mai puþin rãsfrântã, urcioare globulare, cu funduri inelare etc. Ceramica finã a fost decoratã prin pictare, motivele ornamentale fiind liniile, zig-zagurile, triunghiurile, romburile, reprezentãrile umane, redate cu roºu ºi negru pe fondul natural sau albicios al vaselor, în vreme ce specia grosierã era acoperitã cu barbotinã ºi ornamentatã cu impresiuni de unghie, de degete, linii dispuse în zig-zag ºi impresiuni realizate cu scoica cardium, denotând o influenþã de tip Impresso-Cardial.

Domeniul spiritual este reprezentat printr-o construcþie-sanctuar, împãrþitã, prin ºiruri de stâlpi, în trei nave (Nea Nikomedia), cu un bogat inventar cultic, compus din statuete ale Zeiþei-Mame ºi piese depuse votiv (topoare ºlefuite, lame, rondele de lut, vase askoi etc.). De asemenea, legate de cultul fecunditãþii ºi fertilitãþi, sunt numeroasele statuete antropomorfe feminine, redând un tip uman asianic, cu ochii bridaþi, în formã de boabe de cafea, împreunã cu reprezentãrile zoomorfe ºi bogata simbolisticã geometricã. În cadrul ritului funerar se cunosc înhumãri individuale sau familiale, unii defuncþi fiind depuºi pe o parte sau pe abdomen, precum ºi incineraþii de copii, ambele tipuri de morminte fiind înzestrate cu un inventar particular (vase, ofrande etc.).

Aceastã civilizaþie neoliticã timpurie ºi-a pus amprenta ºi a influenþat

Dumitru Boghian256

Fig. 130. Piese aparþinând culturii Protosesklo

(Dupã Seferiadis Ch. I. M.)

Page 57: Boghian Incep Ist Cap, 6

evoluþia ulterioarã a perioadei neolitice balcanice ºi, poate, din zona danubianã. Deplasându-se de la sud-est cãtre nord ºi nord-vestul Peninsulei Balcanice, pe o serie de culoare favorabile: Vardar-Morava, Mariþa ºi Struma-Isker, agricultorii ºi crescãtorii de animale P ro to se sk lo au con t r i bu i t l a neolitizarea zonelor pe care le-au colonizat, conducând la formarea unor puternice civilizaþii neolitice: Sesklo, Karanovo I-II, Starèevo-Criº-Körös.

Cultura Sesklo ( tel l-ul Sesklo, în Grecia) este descendenta directã a culturii Protosesklo, aºa cum se observã în situl de la Magoulitsa, ºi s-a dezvoltat, pe parcursul a trei faze (I-III), la începutul mileniului al V-lea bc, în Grecia centralã ºi nordicã.

Formele de culturã materialã se aflã în continuitatea perioadei an te r ioa re . As t fe l , locu in þe le (rectangulare, trapezoidale sau aproape pãtrate), au fost construite din cãrãmizi crude pe o temelie de piatrã, prefigurând tipul megaron, ºi se gãsesc în sate aglutinante, fortificate cu ºanþuri ºi ziduri (Sesklo, Souphli Magoula, Zarkou etc.). Industria liticã, confecþionatã din silex ºi obsidian, nu mai prezintã piese microlitice, ci doar lame de secerã, topoare º i t e s l e º l e f u i t e , f u s a i o l e , p r o i e c t i l e d e p r a º t i e , s i g i l i i , ultimele fiind confecþionate ºi din lut, în timp ce din os au fost produse strãpungãtoare ºi dãlþi.

Ceramica a fost realizatã în cadrul unor ateliere de olãrit, specializate, aºa cum a fost cel de la Sesklo, cu cuptoare evoluate, cu douã camere, având ca forme: strãchinile adânci cu marginea evazatã, cupele cu picior, cãnile ºi paharele, urcioarele cu pereþii profilaþi, cu fundul inelar ºi torþi pe umãr etc (fig. 131).

Ceramica finã a avut mai multe specii: monocromã lustruitã, în general roºie, finã, pictatã cu roºu închis pe fondul albicios al vasului, finã, pictatã cu alb pe fondul roºu, ca motive întâlnindu-se benzile liniare, triunghiurile, spiralele, meandrele, „tabla de ºah”, „dinþii de lup”, în timp ce specia semifinã avea un decor rãzuit, acoperit, uneori, cu culoare.

De cultul fecunditãþii ºi fertilitãþii, exprimat în diferite rituri ºi practici, sunt legate statuetele antropomorfe pictate, imagini ale Zeiþei-Mamã, phalloi, altarele (fig. 131. 11), sigiliile cu simboluri geometrice (pintadere), (fig. 131. 16), ºi spiralo-meandrice. Ritul funerar este cunoscut foarte puþin, fiind vorba de morminte individuale sau colective, în poziþie chircitã, însoþite de un inventar specific.

Civilizaþia Sesklo a evoluat ºi în Neoliticul mijlociu grecesc, faza sa

Fig. 131. Ceramicã aparþinând culturii Sesklo

(dupã Seferiadis Ch. I. M.)

257Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 58: Boghian Incep Ist Cap, 6

Zarkou fãcând trecerea cãtre cultura urmãtoare, Dimini faza veche. De asemenea, purtãtorii culturii Sesklo au contribuit la formarea unor variante regionale, care reunesc diferite caracteristici ale ceramicii.

În celelalte pãrþi ale Peloponezului, în Neoliticul timpuriu ºi mijlociu (mileniul al VI-lea - începutul mileniului al V-lea bc) se întâlnesc elemente de tip Protosesklo-Sesklo dar ºi elemente particulare, în special ceramica monocromã, strãlucitoare, de tip curcubeu (rainbow ware), ºi cea acoperitã cu un fel de vernis deschis, brun sau roºiatic (urfirnis), pictatã cu benzi liniare, motive geometrice, romburi haºurate, triunghiuri, zig-zaguri etc.

În cadrul organizãrii habitatului, se observã o serie de specificitãþi, între care se remarcã utilizarea grotelor pentru locuit (Franchthi) alãturi de situri amplasate în zonele litorale, cu locuinþe mai durabile (Lerna) sau sezoniere. În ceea ce priveºte domeniul spiritual, plastica antropomorfã ºi zoomorfã a fost destul de bine ilustratã, în special statuetele feminine, aºezate, cu mâinile împreunate la piept (Doamna de la Lerna).

Cultura Dimini (situl eponim cercetat de Hr. Tsountas) a cunoscut o deosebitã înflorire în Neoliticul mijlociu ºi târziu grecesc (Grecia centralã, Thessalia, vestul Macedoniei), mai ales în cea de-a doua jumãtate a mileniului al V-lea ºi începutul mileniului al IV-lea bc, evoluând de-a lungul a cinci faze, influenþe ale sale regãsindu-se pânã în valea Dunãrii mijlocii ºi Transilvania.

Cercetãrile efectuate la Dimini, Tsangli, Arapi, Otzaki, Souphli, Nea Nikomedia, Elateea, Orchomenos etc. au arãtat cã a existat un habitat diversificat, întemeiat în funcþie de condiþiile de mediu ºi destinaþia aºezãrilor: sate fortificate (fig. 132. F), cu locuinþe de suprafaþã, lucrate din cãrãmizi crude, cãtune ºi chiar adãposturi sub stânci sau grote. Industria liticã era diversificatã, fiind lucratã din silexuri ºi obsidian (lame, lame trunchiate, gratoare, strãpungãtoare etc.). Din piatrã ºlefuitã s-au confecþionat: topoare, tesle, râºniþe, fusaiole, proiectile de praºtie, brãþãri. La acestea se adaugã o importantã industrie osteologicã ºi podoabele din scoicã Spondylus.

Ceramica este foarte bine reprezentatã de-a lungul tuturor celor cinci faze. Prima fazã, Tsangli s-a caracterizat printr-o ceramicã predominant cenuºie sau neagrã lustruitã (numitã ºi de tip Larissa), vãdind o anumitã influenþã Vinèa A, puþin decoratã cu alb, cu cenuºiu pe suprafaþa cenuºie (grey-on-grey) ºi, mai rar, pictatã cu negru pe fondul roºu al vasului (fig. 132. A). În faza a doua, Arapi, vasele au fost decorate policrom, cu o picturã matã, cu negru pe fond deschis (fig. 132. B). Din faza a treia, Haghia Sophia, se observã o îmbogãþirea a repertoriului formelor (vasele cu picior în special) ºi decorurilor ceramice, realizate cu picturã albã pe fondul roºu al recipientelor (fig. 132. C). În faza a patra, numitã ºi Otzaki (B), era cunoscutã pictura cu negru pe fondul roºu (fig. 132. D), în vreme ce în faza a cincea, Dimini clasic, ornamentaþia ceramicii a cãpãtat o deosebitã amploare, decorul combinat fiind foarte rafinat, realizat prin pictare cu brun sau crem, în asociere cu motivele incizate (fig. 132. E).

Ca motive decorative au fost utilizate cele geometrice (cercuri, volute, pãtrate, romburi), ornamente în reþea, „în ºah”, ºi o variatã gamã de spirale ºi meandre, simple sau combinate, redate prin benzi pictate, organizate în metope, dovedind strânse legãturi cu civilizaþiile contemporane din rãsãritul Peninsulei

Dumitru Boghian258

Page 59: Boghian Incep Ist Cap, 6

Balcanice.În ceea ce priveºte viaþa spiritualã a acestor comunitãþi, au fost descoperite

gropi rituale (bothroi), de fundaþie sau nu, vase de cult, zoomorfe ºi antropomorfe, o bogatã plasticã antropomorfã ºi zoomorfã, pictatã sau nu, dispusã în diferite asocieri cultice, chiar în complexe de cult în grote. Ritul funerar este foarte puþin cunoscut, din faza Tsangli fiind cercetatã o necropolã de incineraþie la Plateia Magoula Zarkou, unde resturile de cremaþie împreunã cu mici recipiente au fost depuse în vasele-urnã.

În Neoliticul mijlociu ºi târziu, a doua jumãtate a mileniului al V-lea-începutul mileniului al IV-lea bc, în rãsãritul Macedoniei ºi zona tracã a Greciei, au evoluat comunitãþi ale culturilor Paradimini ºi Karanovo II-III (Veselinovo), cunoscute ºi sub denumirea de Topolnica-Akropotamos (S Bulgariei) caracterizate prin mai multe categorii ceramice: finã, monocromã, cenuºie-neagrã, cu decor canelat; black-topped, cu suprafaþa lustruitã, pictatã cu alb, brun ºi cu grafit; pictatã cu negru pe angobã cãrãmizie sau cu alb pe angobã roºie; decoratã cu benzi mate maron, cenuºii ºi violacee pe fond cenuºiu sau pe angobã gri sau crem.

Descoperirile de la Dikili Tash, Sitagrioi, Akropotamos, Paradimini demonstreazã existenþa unei continuitãþi a tipului de habitat (de-a lungul râurilor, în case din chirpici), a unei diversificate industrii litice ºi osteologice, alãturi de care, cãtre sfârºitul perioadei, apar piesele mici de cupru (Dikili Tash I). Purtãtorii acestor comunitãþi au practicat agricultura (grâu, orz, ovãz, linte, mazãre etc.), creºterea animalelor (ovicaprine, bovine, suine), vânãtoarea ºi culesul.

Despre viaþa spiritualã a acestora vorbeºte bogata plasticã antropomorfã,

Fig. 132. Ceramicã Dimini pe faze evolutive (A-E), planul staþiunii eponime (F) (dupã Lichardus J., Seferiades Ch. I. M.)

259Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 60: Boghian Incep Ist Cap, 6

naturalistã sau stilizatã, mãsuþele-altar cu trei picioare, decorate prin pictare ºi incizare, ritul funerar nefiind încã cunoscut.

În perioada urmãtoare, a Neoliticului târziu ºi Eneoliticului timpuriu (sfârºitul mileniului al V-lea - începutul mileniului al IV-lea bc), în rãsãritul Macedoniei ºi zona tracã a Greciei au evoluat comunitãþile culturii Marica (Mariþa), care reprezintã, în fapt, aspectul sudic al complexului cultural Boian-Karanovo V, interesante fiind, în acest sens, descoperirile de la Dikili Tash, Sitagrioi, Akropotamos, Paradimini º. a., urmate, în Neoliticul târziu/Eneoliticul clasic (mileniul al IV-lea bc) de purtãtorii aspectului sudic (balcanic) al complexului cultural Gumelniþa-Kodžadermen-Karanovo VI.

O parte din zona Thessaliei a fost ocupatã, în cea de-a doua jumãtate a mileniului al IV-lea bc, de comunitãþile culturii Rakhmani, caracterizate printr-o ceramicã originalã, de culoare cafenie, roºie sau neagrã, policromã, decoratã cu o picturã crudã, groasã, prãfoasã, realizatã cu culorile albã, roºiaticã, gãlbuie (crusted ware), redând diferite motive spiralice, meandrice ºi geometrice (arce de cerc, triunghiuri, ºah etc.), care fac trecerea cãtre epoca bronzului în regiune (fig. 133).

Neoliticul cretan vechi, datat în mileniile al VI-lea - al V-lea bc, este cunoscut doar prin cercetãrile de la Knossos, în cadrul lui fiind decelatã o fazã aceramicã. La rândul sãu, Neoliticul cretan a cunoscut o evoluþie fireascã. Astfel, dacã locuirea aceramicã s-a caracterizat prin bordeie, ulterior au fost realizate locuinþe temeinice, de cãrãmidã crudã, pe fundaþii de piatrã, dotate cu mai multe încãperi, cu silozuri ºi cuptoare.

Industria liticã cioplitã a pãstrat multe din tradiþiile microlitismului ºi geometrizãrii, din piatrã ºlefuitã au fost confecþionate topoare, tesle, mãciuci perforate etc. Ceramica a fost lucratã dintr-o pastã de bunã calitate, cunoscând mai multe specii monocromã ºi policromã, neagrã, roºiaticã, cenuºie, lustruitã, decoratã cu motive plastice sau încrustate ºi pictate (haºuri, „spinãri de peºte”, benzi punctate, triunghiuri, zig-zaguri, tabla de ºah etc.). De asemenea, sunt cunoscute numeroase statuete antropomorfe, feminine ºi masculine, din care cele redate în poziþie aºezatã vor evolua spre schematizare, precum ºi cele zoomorfe, reprezentând, mai ales, bovine. Ritul funerar era reprezentat de inhumaþia nou-nãscuþilor, copiilor ºi adulþilor, depuºi în poziþie chircitã.

Multe dintre aceste elemente au fost transmise Neoliticului mijlociu cretan, caracterizat prin utilizarea ceramicii netezite neagrã, cenuºie, roºiaticã, câteodatã angobatã, decoratã cu caneluri ºi incizii (linii drepte, haºuri, benzi haºurate, “cãpriori”, “spinãri de peºte”, triunghiuri, romburi), care s-a transmis ºi Neoliticului târziu cretan (mileniul al IV-lea bc).

În zona Cicladelor, în Neoliticul mijlociu ºi târziu (sfârºitul mileniului al

Dumitru Boghian260

Fig. 133. Ceramicã Rakhmani (dupã Seferiadis)

Page 61: Boghian Incep Ist Cap, 6

V-lea-începutul mileniului al IV-lea bc), într-un mediu specific insular (Antiparos, Mykonos, Melos, Naxos), s-a dezvoltat cultura Saliagos, care a cunoscut o economie particularã, bazatã pe agriculturã, creºterea animalelor, navigaþie, pescuit ºi comerþul cu obsidian de Melos. Ceramica caracteristicã acestei culturi era monocromã, cu decor mat, alb pe fond închis, cu picturã roºie crudã, ºi motive plastice etc.

* * *În zona Balcanilor de rãsãrit, pe

teritoriul actual al Bulgariei (valea Mariþei ºi aºa-numita Câmpie tracã), s-a dezvoltat, în Neoliticul timpuriu (sfârºitul mileniului al VII-lea - începutul mileniului al VI-lea BC), cultura Karanovo I ºi II (cercetare V. Mikov, 1957), cunoscutã ºi în siturile Azmak, Kazanlyk, Plovdiv-Jassa Tepe º. a. creatã de agricultorii ºi crescãtorii de animale ai culturii Protosesklo pãtrunºi în zonã, probabil dinspre Câmpia Thessaliei.

În cadrul organizãrii habitatului uman, au fost întemeiate aºezãri, dupã planuri preconcepute, cu locuinþele rectangulare organizate de-a lungul unor “strãzi”. Casele au fost construite din lemn ºi lutuialã sau numai din argilã, aproape toate având cuptoare rectangulare cu cupolã. În situl de la Stara Zagora-Spital (Karanovo II) a fost descoperitã o locuinþã etajatã. Industria liticã a fost confecþionatã din silex cafeniu, provenind din pãrþile nord-estice ale Bulgariei, importante fiind lamele de secerã, prinse în mânere de corn.

Ceramica cunoaºte douã specii fundamentale: grosierã, cu decoruri barbotinate, în relief, ºi finã, monocromã, roºiaticã, unele vase având decoruri pictate cu alb, dupã ardere, pe suprafaþa ºlefuitã, prezenând ca motive: triunghiurile, ghirlandele ºi ornamentele liniare. În faza a doua, ceramica pictatã s-a împuþinat ºi a devenit din ce în ce mai abundentã ceramica cenuºie, ornamentatã cu caneluri, benzi semicirculare, triunghiuri (fig. 134. 1-10).

Plastica antropomorfã femininã a fost confecþionatã din lut ºi marmurã, reprezentând personaje steatopige de tipul orantã. De asemenea, au mai fost confecþionate statuete zoomorfe ºi vase de cult. Ca rit funerar, se practica inhumaþia copiilor, sub podeaua locuinþelor, ºi a adulþilor în afara acestora, dar în interiorul aºezãrii.

În partea de nord-vest a Bulgariei, în neoliticul timpuriu (sfârºitul mileniului al VII-lea - începutul mileniului al VI-lea BC), cu legãturi în civilizaþia anterioarã, s-a dezvoltat cultura Èavdar-Kremikovci, numitã ºi cultura pictatã nord-vest bulgarã încadratã în mult mai extinsul complex arheologic: Sesklo-Starèevo-Karanovo- Kremikovci-Körös-Criº, rãspândit din Grecia, Bulgaria de NV ºi Serbia, pânã în valea Dunãrii mijlocii ºi bazinul Criºurilor, Nistru ºi Bugul de

Fig. 134. Ceramicã Karanovo II (dupã Bojadjiev, Dimov, Todorova)

261Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 62: Boghian Incep Ist Cap, 6

sud, unde au neolitizat populaþiile din respectivele zone. Cultura Èavdar-Kremikovci (cercetatã începând din 1939), ca ºi cele

înrudite, îºi gãseºte rãdãcinile în descoperirile de tip Karanovo I-II (cultura Protosesklo), fiind caracterizatã prin locuinþe de suprafaþã, de tipul colibelor simple (Gãlãbnik), sau mai durabile, cu etaj ºi pereþii lucraþi din lut (Slatina, lângã Sofia), având la interior vetre, cuptoare ºi silozuri (depozite pentru cereale), o industrie liticã din silex local sau importat (de bunã calitate) din NE regiunii, cuarþ, cuarþit ºi amfibolit (pentru piesele ºlefuite), o industrie osteologicã destulde dezvoltatã (linguri, spatule, cârlige de pescuit, ace de cusut, obiecte de podoabã) etc.

Ceramica acestei culturi cuprinde mai multe specii, cea mai conservatoare fiind cea grosierã, acoperitã cu barbotinã ºi decoratã cu impresiuni de degete, unghii, incizii, motive plastice în relief etc. Ceramica finã, acoperitã cu o angobã roºie sau galbenã, e foarte evoluatã, fiind monocromã sau pictatã, înainte sau dupã ardere, cu motive spiralice, meandrice ºi geometrice, realizate cu alb, roºu, negru, în diferite maniere monocrome, bicrome sau policrome. De asemenea, plastica antropomorfã ºi zoomorfã este bine reprezentatã, alãturi de care au fost confecþionate vase antropomorfe ºi zoomorfe ºi altare cu destinaþie culticã, legatã de cultul fecunditãþii ºi fertilitãþii. Ritul funerar este reprezentat de câteva morminte de inhumaþie, aflate în interiorul siturilor (Gradešnica/Gradeºniþa).

În zona de platouri din partea de nord-est a Bulgariei, cu excepþia litoralului, s-a dezvoltat, la începuturile mileniului al VI-lea BC, cultura Ovèarovo (situl din reg. Tãrgoviºte, studiatã de H. Todorova începând cu 1971), care prezintã unele asemãnãri cu cultura Karanovo I-II. Aceastã civilizaþie s-a caracterizat prin colibe semiîngropate care au evoluat cãtre locuinþele de suprafaþã, amplasate de-a lungul unor “stradele” dispuse în unghi drept, în cadrul siturilor de tip tell. În cadrul industriei litice este evidentã utilizarea silexului local, de bunã calitate, sau a celui cenuºiu, din care s-au confecþionat piese microlitice geometrice (trapeze), lame de secerã prinse în mânere de corn de cerb, topoare ºi tesle din amfiobolit etc.

Ceramica era compusã din mai multe varietãþi: grosierã, cu degresant vegetal (paie ºi pleavã), monocromã, cu forme globulare ºi semisferice ºi rare decoruri imprimate, finã, pictatã cu alb, monocromã cenuºie ºi roºiaticã, ornamentatã mai ales cu caneluri. Se cunosc câteva mese de argilã, care au putut servi ca altare, ºi o plasticã femininã redusã numeric, schematizatã, statuetele fiind ornamentate, uneori, cu caneluri. Ca rit funerar era practicatã inhumaþia în cadrul aºezãrilor, defuncþii fiind depuºi în poziþie chircitã pe dreapta.

În zona de litoral a Traciei, în perioada corespunzãtoare a Neoliticului timpuriu (Karanovo II, mileniului al VI-lea BC), a fost definitã cultura Conevo, destul de puþin cunoscutã, care a avut o ceramicã grosierã ºi finã, cenuºie, cenuºie-neagrã ºi brunã decoratã doar cu caneluri, care, credem, cã poate fi pusã în legãturã cu ansamblul cultural al Neoliticului mijlociu ºi târziu balcanic, cu ceramicã cenuºie neagrã, lustruitã ºi canelatã (Vinèa-Hotnica-Dudeºti), cu toate aspectele ºi faciesurile sale balcano-carpato-dunãrene.

În regiunea centralã a Bulgariei, mai ales în bazinele râurilor Mariþa ºi Tundža, a evoluat, în mileniul al VI-lea BC (mileniului al. V-lea bc), cultura

Dumitru Boghian262

Page 63: Boghian Incep Ist Cap, 6

Karanovo III-Veselinovo, specificã pentru Neoliticul mijlociu din zonã, care, din punct de vedere economic, prezintã puþine deosebiri faþã de Neoliticul timpuriu. Astfel, habitatul uman prezintã o serie de elemente de continuitate (planul predeterminat al locuirii în tell, locuinþele cu pereþii din lutuieli, mobilierul ºi complexele gospodãreºti din lut etc.).

Ceramica finã a acestei culturi era, aºa cum am vãzut ºi mai sus, de culoare cenuºie sau cenuºie-neagrã, cu suprafaþa bine netezitã, cu forme bitronconice, rar decorate. Plastica antropomorfã era bine reprezentatã, împletind tendinþele naturaliste, în redarea corpului, cu cele schematice, la reprezentarea capului ºi a trãsãturilor anatomice.

Neoliticul târziu balcanic este datat în cea de-a doua jumãtate a mileniului al VI-lea BC (mileniului al V-lea bc), când, în cea mai mare parte a regiunii, se formeazã, sub impactul unor puternice prezenþe ºi influenþe venite dinspre Chalcoliticul anatolian, complexul cultural vinèian, cu ceramicã cenuºie, neagrã, lustruitã ºi canelatã. Pe teritoriul Bulgariei de nord-vest ºi în Câmpia Sofiei, s-a format ºi a evoluat un aspect al culturii Vinèa, numit cultura Kurilo, în vreme ce, în bazinele râurilor Mariþa ºi Tundža, tot de acest fenomen cultural, este legatã cultura Kalojanovec.

În aceeaºi perioadã, de genezã ºi evoluþie a culturii Vinèa, în partea nord-centralã a Bulgariei ºi în Muntenia (România), au evoluat comunitãþile neolitice târzii ale culturii Hotniþa-Dudeºti (definitã de Eug. Comºa, 1960), care face parte din acelaºi curent chalcolitic anatoliano-egeean, cu ceramicã cenuºie-neagrã, lustruitã ºi decoratã prin canelare. Dintre siturile cercetate, se remarcã cele de la Hotniþa-Orlovska, Kaèica, Samovodene (Bulgaria) ºi Dudeºti, Fundeni, Malu Roºu, Cernica (România). Evoluând de-a lungul a trei faze, purtãtorii acestei culturi au întemeiat aºezãri în apropierea surselor de apã, de regulã pe terase joase, unele dintre acestea fiind fortificate cu ºanþuri de apãrare, în interiorul lor gãsindu-se colibe ovale ºi rectangulare, de suprafaþã sau semiadâncite ºi complexele gospodãreºti.

Ceramica acestei culturi era de culoare cenuºie-neagrã, cu decoruri canelate ºi pliseuri mai fine. În fazele evoluate, probabil în urma contactelor cu elementele liniar-ceramice, repertoriul decorativ s-a îmbogãþit, fiind utilizate benzile spiralice ºi meandrice, incizate ºi umplute cu puncte sau încrustate cu culoare albã, anunþând cultura urmãtoare, Boian-Karanovo V. Pe plan spiritual, sunt cunoscute statuetele antropomorfe ºi zoomorfe, vasele antropomorfe ºi ritul funerar al inhumaþiei, în poziþie chircitã, pe o parte, fãrã inventar.

În partea de nord-est a Bulgariei, pânã pe litoralul pontic, s-a dezvoltat un aspect estic al complexului cu ceramicã cenuºie-neagrã, canelatã, denumit cultura Usoe (definitã de H. Todorova, 1971). Dacã în prima fazã, ceramica este destul de grosierã ºi rar decoratã cu caneluri, în fazele evoluate devine mai finã, doar cu degresanþi minerali în compoziþie ºi cu motive incizate ºi imprimate. A stat la baza culturii Sava din Eneoliticul timpuriu.

Începuturile Eneoliticului în spaþiul vest-pontic se plaseazã în cea de-a doua jumãtate a mileniului al V-lea bc (sfârºitul mileniului al VI-lea-începutul mileniului al V-lea BC), fiind legate de pãtrunderea, dinspre Anatolia, ºi evoluþia comunitãþilor culturii Hamangia (D. Berciu, 1952), cunoscutã în urma

263Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 64: Boghian Incep Ist Cap, 6

c e r c e t ã r i l o r d i n s i t u r i l e Baia/Hamangia, Ceamurlia de Jos, Medgidia, Hârºova, Cernavoda, Techirghiol, Mangalia (România) ºi D u r a n k u l a k , Š a b l a B a l è i k , Draganovo, Èerna, Luljakovo (Bulgaria). Începuturile acesteia par sã se fi produs în timpul fazelor evoluate ale culturilor Dudeºti-Hotnica ºi Usoe, cu care existã unele interferenþe, la care ne vom referi în subcapitolul Neoliticul ºi Eneoliticul din spaþiul carpato-danubiano-pontic.

Eneoliticul est-balcanic (mileniile al IV-lea - al III-lea bc/al V-leaal IV-lea BC) s-a caracterizat prin conturarea a douã entitãþi etno-culturale, caracterizate printr-o puternicã individualitate ºi o relativã unitate: complexul Gradešnica-Dikili Tash-Slatino, legat de evoluþia culturii Vinèa, ºi complexul Boian-Poljanica-Marica-Sava moºtenitorul unor tradiþii anterioare ale ceramicii incizate, excizate ºi pictate cu grafit.

În partea de sud a Bulgariei (valea Struma) ºi NE Greciei, în prima jumãtate a mileniului al V-lea bc, s-a dezvoltat cultura Dikili Tash-Slatino (studiatã de H. Todorova, I. Èjohadjiev).

Aceastã culturã, care a cunoscut, pe lângã alte elemente de culturã materialã, numeroase obiecte din cupru (Slatino, reg. Kustendil), o bogatã plasticã antropomorfã ºi zoomorfã ºi o ceramicã decoratã cu decoruri incizate, încrustate cu culoare albã, picturã cu grafit ºi motive canelate, în urma receptãrii de influenþe Vinèa C (fig. 135).

Cultura Gradešnica s-a dezvoltat în nord-vestul Bulgariei ºi estul Serbiei (decelatã de B. Nikolov, 1970) ºi s-a caracterizat printr-un habitat uman polarizat în jurul unor staþiuni centrale, aflate în apropierea surselor de apã, cu locuinþe durabile, construite din lutuieli. Ceramica acestei civilizaþii era de o foarte bunã calitate, de culoare cenuºie, cenuºie-brunã, lustruitã ºi decoratã cu motive incizate, spiralice, meandrice ºi geometrice (romburi), (fig. 136), alãturi de care, în fazele evoluate, au fost realizate ºi piese pictate cu grafit, vase antropomorfe ºi zoomorfe.

Plastica antropomorfã a fost deosebit de bogatã, fiind predominante statuetele redate în picioare, unele în poziþie de orantã, bogat ornamentate cu motive incizate, cu o simbolisticã profundã.

Cultura Marica, dezvoltatã în nordul Greciei ºi bazinele Mariþa ºi

Dumitru Boghian264

Fig. 135. Ceramicã Dikili Tash-Slatino (dupã Bojadjev, Dimov, Todorova)

Fig. 136. Ceramicã Gradešnica (dupã Bojadjiev, Dimov,

Todorova)

Page 65: Boghian Incep Ist Cap, 6

Tundža (definitã de J. Gaul, 1939), face parte, aºa cum s-a arãtat, din complexul Boian-Karanovo V, reprezentând un aspect sudic ºi este specificã pentru Eneoliticul timpuriu din zonã, evoluând din cultura Kalojanovec.

Purtãtorii sãi s-au remarcat prin ocuparea tell-urilor, fortificarea aºezãrilor ºi prin locuinþe de suprafaþã, construite din lut. În cadrul industriei litice se cunosc multe piese realizate din silex balcanic, alãturi de care apar multe piese de aramã

Ceramica acestei culturi s-a caracterizat prin diversitatea formelor ºi decorurilor. Decorurile predominante au fost cele spiralice, meandrice ºi geometrice, realizate prin incizie, excizie, încrustare cu culoare albã ºi roºie ºi picturã cu grafit. În plan spiritual, se observã utilizarea mãsuþelor-altar, a plasticii antropomorfe ºi

zoomorfe ºi a vaselor cu aceleaºi atribute, inclusiv askoi, atent lustruite ºi pictate cu grafit (fig. 137).

Cultura Poljanica, rãspânditã în partea de nord-est a Bulgariei (definitã de H. Todorova, 1971), este mult mai aproape de definiþia complexului cultural Boian-Karanovo V, fiind mai degrabã o variantã ponticã a acestuia.

Purtãtorii acestei variante au întemeiat un habitat sistematizat de-a lungul a douã axe ale aºezãrii, locuinþele compartimentate, de tipul megaron, ºi complexele gos-podãreºti fiind aliniate în funcþie de acestea. Nu este exclusã existenþa unor construcþii etajate, aºa cum aratã unele modele de lut. Industria liticã a fost confecþionatã din silex balcanic, de bunã calitate, existând, în acelaºi timp, ºi piese de aramã.

Ceramica s-a remarcat atât prin forme cilindrice, cu picior sau nu, cât ºi cilindro-tronconice, decorate cu o bogatã ornamentaþie, realizatã prin tehnicile inciziei, exciziei, încrustãrii cu alb, galben ºi roºu, ºi a picturii cu grafit. Motivele predilecte au fost cele spiralice, meandrice ºi geometrice (cercuri, triunghiuri haºurate, ºah, „dinþi de lup” etc.). Plastica acestei variante a complexului Boian-Karanovo V este bogatã ºi variatã, ornamentatã cu motive incizate. De asemenea, au fost confecþionate ºi utilizate, în practicile cultice, modele de locuinþe, cuptoare, turnuri etc. (fig. 138).În domeniul ritului

Fig. 137. Ceramicã Marica (dupã Bojadjiev, Dimov,

Todorova)

Fig. 138. Artefacte ale culturii Poljanica

(dupã Bojadjiev, Dimov, Todorova)

265Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 66: Boghian Incep Ist Cap, 6

funerar se cunosc înhumãri în poziþie chircitã, pe partea stângã ºi capul spre est, dispuse în necropole, asemãnãtoare cu cele de la nord de Dunãre.

În zona litoralului bulgãresc la Mãrii Negre, în Eneoliticul timpuriu (prima jumãtate a mileniului al IV-lea bc/al V-lea BC), este cunoscutã cultura Sava (H. Todorova, 1962), care prezintã multe asemãnãri cu cele anterioare ºi, de aceea, considerãm cã este vorba tot de o variantã regionalã (ponticã) a complexului Boian-Karanovo V. Ceramica acestei variante a cunoscut o evoluþie fireascã, apropiatã de cea a culturii Poljanica, fiind decoratã cu incizii, excizii, încrustare cu alb ºi roºu, picturã cu grafit etc. Plastica, vasele de cult ºi ritul funerar sunt asemãnãtoare cu cele ale culturii prezentate anterior.

Pe baza unificãrii acestor fonduri s-au nãscut, în Eneoliticul clasic (mileniul al IV-lea bc), în aceleaºi spaþii ºi în cele vecine (Serbia, România,

Grecia), douã mari complexe culturale: în vest Sãlcuþa-Krivodol-B u b a n j º i î n est Gumelniþa-Kodžadermen-K a r a n o v o V I , r e p r e z e n t â n d manifestãri plenare ale epocii.

Cultura Krivodol s-a format ºi a evoluat în valea Strumei ºi vestul Bulgariei, prin variantele sale ajungând pânã în nordul Greciei, România (Oltenia, cultura Sãlcuþa) ºi

Serbia (Bubanj-Hum), cele mai cunoscute situri bulgãreºti fiind, pe lângã staþiunea eponimã, Galatin, Zamiec, Teliš, Pernik, Djakovo. Trãsãturile vieþii materiale sunt, în mare parte, asemãnãtoare cu cele ale întregului complex. Ca elemente de individualizare, pot fi citate: existenþa unor aºezãri situate în poziþii dominante, cu locuinþe de suprafaþã, construite din lemn ºi argilã, pe o temelie de piatrã, etajate câteodatã, dotate cu sanctuare casnice (Teliš), prezenþa multor obiecte confecþionate din aramã, unele de mari dimensiuni (topoare Ploènik, tesle, cârlige, podoabe etc.), o bogatã ºi diversã plasticã antropomorfã ºi zoomorfã, împreunã cu vase cultice de acelaºi fel, existenþa sigiliilor (pintadere) ºi a vaselor cu o simbolisticã complexã ce pare a indica o protoscriere.

Ceramica acestei culturi se caracterizeazã printr-o puternicã tradiþie vinèianã, fiind cunoscute mai multe specii ºi categorii, care au cunoscut o normalã evoluþie, de-a lungul celor patru faze de dezvoltare. Astfel, s-a confecþionat o ceramicã finã, adesea cu forme carenate, cu suprafaþa cenuºie, brunã, neagrã sau bej, decoratã cu caneluri, incizii ºi încrustare cu culoare roºie, picturã cu grafit. În fazele evoluate apare ºi pictura cu un strat gros de culoare galbenã sau alb-roºiaticã.

Ca motive ornamentale, se cunosc spiralele, meandrele, romburile, triunghiurile, combinate cu canelurile verticale (fig. 139).

Cãtre sfârºitul culturii, ca urmare a restructurãrilor etno-culturale care s-au petrecut, la finalul Eneoliticului clasic (a doua jumãtatea mileniului al IV-lea bc/al V-lea BC), în valea Dunãrii mijlocii ºi de Jos ºi în spaþiul carpato-balcanic, s-a format vastul complex cultural Sãlcuþa IV-Bãile Herculane-Cheile Turzii-

Dumitru Boghian266

Fig. 139. Ceramica culturii Krivodol (dupã Bojadjiev, Dimov, Todorova)

Page 67: Boghian Incep Ist Cap, 6

Hunyadihálom, care anunþã încheierea perioadei eneolitice ºi geneza complexelor culturale specifice epocii timpurii a bronzului. În acest context, cultura Krivodol a evoluat cãtre cultura Galatin, încadratã în aºa-numitul “orizont al torþilor pastilate” (Scheibenhenckel).

Cultura Kodžadermen-Karanovo VI (definitã de R. Popov, 1901, V. Mikov, 1937), dezvoltatã în estul Bulgariei ºi câmpia tracã, are ca situri mai importante, pe lângã cele e p o n i m e : R u s e , K u b r a t , Radingrad, Hisarlika, Poljanica, Ovèarovo, Azmak, Varna I, Devnja, Durankulak etc. Aceasta a cunoscut, împreunã cu celelalte variante (Gumelniþa/România, Varna/litoralul pontic ºi aspectul grecesc), o deosebitã înflorire, care s-a datorat ºi poziþiei ocupate de aceste comunitãþi, spaþiul lor geografic constituind o veritabilã placã turnantã între Eneoliticul final anatolian, Neoliticul târziu cretan ºi cicladic ºi civilizaþiile contemporane din Balcani, valea Dunãrii, zona carpaticã ºi cea nord-vest ponticã, numeroase elemente superioare de culturã materialã (piesele de aur, cupru, silexul balcanic, scoicile Spondylus) ºi spiritualã (idolii cicladici en violon), din Mediterana Orientalã, fiind vehiculate de-a lungul unor vechi trasee comerciale, terestre, marine ºi fluviale.

Nãscutã din evoluþia puternicului fond Boian-Marica-Poljanica-Karanovo V, cu influenþe receptate din partea Eneoliticului anatolian ºi oriental, cultura Kodžadermen-Karanovo VI, cu variantele sale; prezintã o serie de elementede continuitate, între care modul de întemeiere a habitatului sistematizat ºi ierarhizat, aºezãrile, dispuse de-a lungul vãilor apelor, fiind fortificate cu ºanþuri, valuri ºi palisade. Locuinþele de suprafaþã sunt aliniate de-a lungul unor „stradele” ºi prezintã cuptoare ºi alte amenajãri gospodãreºti, dovedind o deosebitã grijã pentru asigurarea sanitãþii locuirii, pentru amenajarea ºi gestionarea spaþiului. În centrul aºezãrilor se gãsea o casã mare, în care se pãstrau, probabil, rezervele de grâne, ºi construcþiile-sanctuar.

Industria liticã era diversificatã, fiind confecþionatã din silex cafeniu de bunã calitate (balcanic ºi dobrogean), iar metalurgia aramei a cunoscut o deosebitã amploare, realizându-se piese de diferite dimensiuni.

Ceramica, în general, de bunã ºi foarte bunã calitate, era lucratã în anumite

Fig. 140. Ceramica Kodžadermen-Karanovo VI

(dupã Bojadjiev, Dimov, Todorova)

267Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 68: Boghian Incep Ist Cap, 6

centre, cunoscând o mare varietate de forme, în special bitronconice, carenate. Dacã ceramica grosierã era, cel mai adesea, barbotinatã ºi decoratã cu motive simple incizate, ceramica finã ºi foarte finã a fost ornamentatã în tehnica inciziei, pictãrii, cu culoare albã, roºie, cu grafit ºi, mai rar, cu praf de aur, ºi prin imprimare. Motivistica decorului ceramicii culturii Kodžadermen-Karanovo VI este deosebit de bogatã ºi este compusã din motive spiralice ºi meandrice, mult schematizate, geometrice (cercuri, motive cruciforme, ºah, romburi etc.), alcãtuind o simbolisticã cu evident caracter uranian (fig.140).

Deosebit de bine evidenþiat este domeniul practicilor cultice, reprezentat de existenþa sanctuarelor, a complexelor de cult, casnice ºi comunitare, exprimate prin modele ale unor locuri ceremoniale, ca cele de la Ovèarovo, ºi printr-o abundentã plasticã antropomorfã, femininã, în special, naturalistã sau extrem de schematizatã, lucratã din lut, os, marmurã, metal (aramã, aur). La acestea se adaugã elemente de plasticã pãtrunse din lumea cicladicã (idolii en violon) sau thessalianã (idolii cu cap mobil). Ritul funerar este bine cunoscut, defuncþii fiind înhumaþi în poziþie chircitã pe stânga, cu capul spre est, însoþiþi de un inventar mai bogat sau mai sãrac, în funcþie de statutul social ºi spiritual al fiecãruia (vezi necropola de la Varna).

Toate aceste elemente vorbesc de o spiritualitate bine conturatã, asemãnãtoare, în multe privinþe, cu cea a marilor civilizaþii ºi complexe culturale orientale sau microasiatice.

Deºi este consideratã drept fenomen etno-cultural separat, cultura Varna (H. Todorova, 1968) reprezintã o parte integrantã a marelui complex Gumelniþa-Kodžadermen-Karanovo VI, diferenþele datorându-se pãstrãrii mai îndelungate, în domeniul ceramicii, a unor tradiþii de tip Usoe, Hamangia, Poljanica (ceramica neagrã sau brunã, lustruitã, decoratã cu motive incizate ºi încrustate cu culoare albã sau roºie, sau pictate cu grafit, plastica), comunitãþi care au fost înglobate, în decursul timpului, în noile sinteze eneolitice pontice. Pentru ritul funerar al acestei variante pontice, trebuie menþionate necropolele de la Varna I (morminte întinse, pentru bãrbaþi, unele foarte bogate, chircite pe stânga, pentru femei, cenotafe etc.), Devnja ºi Durankulak, inventarul acestora dovedind o strictã diferenþiere socialã, ereditarã, ºi existenþa unei pãturi conducãtoare supraregionale sau protostatale.

Cãtre sfârºitul mileniului al IV-lea bc/începutul mileniului al V-lea BC, cultura Kodžadermen-Karanovo VI a suferit un puternic proces de restructurare, o parte a comunitãþilor sale fiind cucerite ºi asimilate de purtãtorii orizontului pastoral nord-pontic de tip Petro Svistunovo-Suvorovo-Cainari, ºi s-a format cultura Pevec/Cernavoda I, care mai pãstrezã unele elemente anterioare. Alte comunitãþi s-au retras în zone deluroase ºi montane, continuând tradiþia Kodžadermen-Karanovo VI, sau au pãtruns în mediul civilizaþiilor vecine (Krivodol, Cucuteni-Tripolie). Pe acest fond s-au format o serie de civilizaþii specifice Eneoliticului final ºi Epocii bronzului din estul Peninsulei Balcanice (cultura Ezero).

* * *Complexul neolitic timpuriu balcano-danubiano-carpatic Starèevo-

Körös-Criº (sfârºitul mileniului al VI-lea - sfârºitul mileniului al V-lea bc), care face parte din complexul cardial circummediteranean, îºi gãseºte originile, aºa

Dumitru Boghian268

Page 69: Boghian Incep Ist Cap, 6

cum am vãzut, în cultura Protosesklo cu care este înrudit, dupã cum o dovedesc descoperirile de la Anzabegovo, Donja Branjavina ºi Vršnik (Serbia), Cârcea, Ocna Sibiului ºi Gura Baciului (România). Dezvoltate de-a lungul a patru faze, fiecare cu caracteristicile ei, aceste comunitãþi au cunoscut fenomene istorico-culturale particulare printre care ºi asimilarea, în drumul lor cãtre nord ºi nord-est, de noi triburi epipaleolitico - mezolitice mult întârziate (Moldova/România, Rep. Moldova, Ucraina), pe care le-au neolitizat, prin colonizare ºi aculturaþie, iar prin rãspânirea lor spre nord-vest au dat naºterea unui alt mare complex încadrat în Neoliticul timpuriu, caracteristic pentru valea Dunãrii mijlocii ºi, parþial, a celei superioare, ansamblul liniar ceramic sau Danubian. De aceea, în vastul spaþiu de rãspândire (Kossovo. Bosnia, Serbia, Voivodina, sud-estul Ungariei, România, Rep. Moldova, V. Ucrainei), aceste comunitãþi au dezvoltat mai multe aspecte ºi faciesuri, unele abordate anterior.

Purtãtorii acestui complex cultural au practicat agricultura, pãtrunzând în câmpiile aluvionare din vãile Dunãrii, Tisei, Dravei, Savei ºi Moravei, ºi creºterea animalelor, în legãturã cu ultima ocupaþie, putând fi menþionatã ocuparea ºi exploatarea unor zone cu resurse salifere, cum ar fi cele din Transilvania (Ocna Sibiului, ªeuºa, Gura Baciului) ºi Moldova (Solca, Lunca ºi Oglinzi).

Tipurile de aºezãri ºi de locuinþe Starèevo-Körös-Criº au fost foarte variate, ca urmare a adaptãrii dinamice la noi ºi noi ecosisteme. Astfel, deºi aºezãrile dovedesc o relativã stabilitate, fiind întemeiate pe terasele de luncã ale râurilor, în strânsã legãturã cu tipul incipient al agriculturii itinerante ºi modul de creºtere a animalelor, tipurile de locuinþe au fost diferite, cunoscându-se bordeiele ºi locuinþele simple de suprafaþã, de regulã de formã rectangularã, însoþite sau nu de o serie de anexe din lemn ºi lutuieli.

Industria liticã a acestor comunitãþi era confecþionatã din varietãþi locale sau regionale de silex, lamele ºi gratoarele, în principal, pãstrând dimensiuni mici ºi mijlocii, în timp ce, din piatrã ºlefuitã au fost confecþionate topoare ºi tesle calapod sau cu p ro f i l s ime t r i c , r â ºn i þ e , frecãtoare etc. Din os au fost realizate ace de cusut, spatule ºi l inguri. În faza târzie a complexului cul tural , au pãtruns, ca urmare a influenþelor exercitate de ansamblul cultural al Neoliticului mijlociu ºi târziu balcanic, cu ceramicã cenuºie neagrã, lustruitã ºi canelatã (Vinèa-Hotn ica -Dudeº t i ) , pr imele obiecte mãrunte de cupru.

Ceramica Starèevo-Körös-Criº cuprinde mai multe specii ºi, chiar dacã dovedeºte o anumitã îndepãrtare faþã de modelele egeo-balcanice, pãstrezã moºtenirile parentale ºi o deosebitã forþã de supravieþuire a arhetipurilor. Formele

Fig. 141. Ceramicã ºi plasticã Starèevo (dupã Marijanoviè Br.)

269Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 70: Boghian Incep Ist Cap, 6

specifice au fost cele tradiþionale: semisferice ºi globulare, cu picior inelar sau lobat, transmise, ulterior, complexului liniar- ceramic.

Astfel, numeroasã a fost ceramica grosierã, cu suprafaþa barbotinatã ºi decoratã cu motive incizate (zig-zaguri), imprimate cu degetele ºi unghia (motivul “în spic”), considerate influenþe de tip Impresso-Cardial, ºi reprezentãrile în relief. Ceramica finã, lucratã cu nisip ºi micã în compoziþie, se subdivide în mai multe tipuri: cu picturã albã pe fondul roºu angobat al vasului, picturã neagrã, brunã ºi roºiaticã, pe fondul deschis al vasului, ºi policromã. Motivele pictate sunt diverse: ghirlande, spirale, meandre, motive geometrice, fiind, câteodatã, asociate cu cele incizate ºi/sau imprimate. În unele cazuri, conservate în mod excepþional, se cunosc ºi recipiente de lemn (Grãdinile), care respectã forma celor din argilã (fig. 141.1-4, 10-13).

În domeniul spiritual, se încadreazã statuetele antropomorfe feminine, cu steatopigie mai mult sau mai puþin pronunþatã, cilindrice (fig. 141. 7-9), pintaderele, amuletele, diferite variante de mãsuþe-altar, cu trei sau patru picioruºe, cu sau fãrã recipient la partea superioarã (141. 5-6). Ritul funerar este puþin cunoscut, fiind vorba de înhumãri în poziþie chircitã, dispuse printre locuinþele din aºezare, decedatul fiind, uneori, însoþit de obiecte de inventar. Tipul antropologic specific acestor comunitãþi a fost cel mediteranoid gracil. Purtãtorii complexului Starèevo-Körös-Criº s-au “topit”, parþial, în cadrul proceselor etno-culturale ulterioare ale Neoliticului mijlociu ºi târziu (Vinèa-Hotnica-Dudeºti), parþial în sinteza liniar-ceramicã, la care au participat din plin.

În zona Macedoniei, din împletirea elementelor de tip Starèevo târzii cu cele de tradiþie Sesklo, au luat fiinþã, în Neoliticul târziu (sfârºitul mileniului al V-lea bc), culturile: Anzabegovo-Vršnik, cu ceramicã pictatã cu alb pe fondul de culoare închisã al vasului, în fazele timpurii, ºi picturã de culoare închisã pe fond, în fazele mai noi, cu motivisticã geometricã, spiralicã ºi meandricã, ºi Velušina-Porodin (în Câmpia Pelagoniei), caracterizatã printr-o ceramicã grosierã, cu forme semisferice, barbotinatã ºi decoratã cu impresiuni, ºi o ceramicã finã, pictatã cu alb pe fond închis, prezentând motive geometrice (triunghiuri, lunule, picãturi, benzi etc), care s-au dezvoltat ºi în eneolitic. În cadrul ultimei culturi, interesante sunt o serie de modele miniaturale de locuinþe ºi vasele cu reprezentãri de feþe umane.

În partea de vest- nord-vest a Balcanilor, pe coasta Adriaticei (de la Trieste/Italia pânã în nordul Albaniei ºi Herþegovina), în mileniile al VI-lea - al V-lea bc, a evoluat o variantã a complexului Impresso-Cardial, cunoscutã prin cercetãrile din Grotta Gialla ºi Grotta della Tartuga (Trieste, Italia), Šandalja (Pula), Danilo (Šibenik), în Herþegovina etc., având analogii deosebite atât în ceea ce priveºte tipul de aºezare (în grote ºi deschise, cu colibe uºoare de suprafaþã), industria liticã de tradiþie microliticã ºi geometricã, ocupaþiile (creºterea animalelor ovicaprine, porcine, câini, agricultura incipientã, culesul, pescuitul ºi vânãtoarea), ceramica cu forme puþine, în special ovoidale ºi conice, decorate cu impresiuni realizate cu scoica, cu degetele, unghiile ºi instrumente ascuþite ºi dinþate.

În Bosnia centralã, la Obre I (în apropiere de Kakanj), pentru sfârºitul mileniului al VI-lea bc ºi începutul celui urmãtor, s-a realizat o interesantã mixturã

Dumitru Boghian270

Page 71: Boghian Incep Ist Cap, 6

Starèevo-Impresso, materializatã printr-o îmbogãþire evidentã a formelor de culturã materialã ºi spiritualã: colibe de suprafaþã, o industrie liticã ºi osteologicã mai bine reprezentatã, expresie a unei societãþi neolitice bazate pe creºterea animalelor, vânãtoare ºi agriculturã. Ceramica de tip Starèevo-Impresso îmbinã cele douã componente, atât în forme cât ºi în decor. În domeniul cultului sunt mai numeroase elementele de tip Starèevo (mãsuþe-altar, discuri din piatrã ºi lut ars, statuete etc.).

Pe coasta rãsãriteanã a Mãrii Adriatice ºi în zona dalmatã, în Neoliticul mijlociu (a doua jumãtate a mileniului al V-lea ºi începutul mileniului al IV-lea bc) s-a dezvoltat cultura Danilo, a cãrei ceramicã, cu forme semisferice ºi conice cu picior inelar, a fost decoratã cu impresiuni încrustate cu culoare roºie ºi picturã brunã închisã, motivele ornamentale fiind caracterizate printr-un geometrism riguros (capete de spirale ºi meandre), reprezentãri în formã de C ºi S, triunghiuri, romburi, zig-zaguri, „tabla de ºah” etc.

În Bosnia, în paralel cu comunitãþile Danilo s-a dezvoltat cultura Kakanj, cunoscutã prin cercetãrile din situl de la Obre I. Aceastã dualitate culturalã a persistat ºi în Neoliticul târziu, când în zonã a evoluat cultura Hvar-Lisièièi, care a înlocuit cultura Danilo din zona litoralã, în timp ce cultura Kakanj s-a transformat în cultura Butmir. Dacã în perioada anterioarã, ceramica era incizatã ºi, câteodatã, pictatã, cultura Butmir a marcat o anumitã modificare, fiind predominante vasele negre lustruite, cu frecvente decoruri canelate, alãturi de care au fost utilizate ºi motive spiralice.

În Albania, Neoliticul timpuriu s-a caracterizat prin douã zone culturale oarecum distincte: litoralul adriatic, care a fost încadrat în complexul Impresso-Cardial, în timp ce partea esticã a fost legatã de complexul egeeano-balcanic. Astfel, pentru prima zonã, au fost proprii, în Neoliticul timpuriu, cultura Blaz II, ºi, în Neoliticul mijlociu, cultura Cakran, caracterizate prin decoruri imprimate ºi incizate. În Neoliticul târziu, în spaþiul albanez este cunoscutã cultura Malik I-Kamnik, care a evoluat, începând cu faza a II-a, cãtre Eneoliticul timpuriu. Ceramica acestei culturi era lustruitã ºi pictatã, cu brun, roºu ºi tricrom pe fondul vasului, alãturi de care era prezentã decorarea cu picturã onctuoasã (crusted ware), incizia ºi incrustaþia.

În perioada Neoliticului final, au pãtruns ºi s-au extins, într-o mare parte a Balcanilor (Serbia, Kosovo, Voivodina, Slavonia/Croaþia, Bosnia, Muntenegru, Banat, Transilvania, Oltenia/România, nord-vestul Bulgariei), aºa cum am arãtat mai sus, comunitãþile chalcolitice cu ceramicã cenuºie-neagrã, lustruitã ºi canelatã, dintre care foarte importante au fost cele ale complexului cultural Vinèa, care a cunoscut, astfel, mai multe variante regionale ºi acoperã întreaga perioadã a Eneoliticului timpuriu ºi mijlociu (jumãtatea mileniului al V-lea-jumãtatea mileniului al IV-lea bc).

Originea ei pare a fi anatolianã, rãspândirea sa înscriindu-se într-un nou val migratoriu, care a vehiculat elemente de tip Can Hasan 2 B, au asimilat sau au dislocat elementele anterioare ale Neoliticului mijlociu din Peninsula Balcanicã ºi valea Dunãrii.

În ceea ce priveºte habitatul uman, purtãtorii complexului vinèian, au ocupat terasele din apropierea apelor, ºi-au fortificat aºezãrile, perpetuarea locuirii

271Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 72: Boghian Incep Ist Cap, 6

pe acelaºi loc conducând ºi la formarea unor tell-uri. În cadrul aºezãrilor, în fazele mai timpurii, s-au construit colibe semiadâncite, ovale, cu mobilier de lut, iar în fazele dezvoltate locuinþe de suprafaþã, de multe ori cu platformã de lut ars, dintre care unele au avut forma de megaron.

Industria liticã, confecþionatã din materii prime locale sau de import, era diversificatã, ca de altfel ºi industria osteologicã. În fazele dezvoltate ale complexului cultural, au fost realizate ºi utilizate numeroase piese de aramã, multe de mari dimensiuni, legate, probabil, de

exploatarea unor mine ca Rudna Glava ºi Ai Bunar.Ceramica acestui complex cultural a fost destul de unitarã, lucratã într-o

pastã de bunã calitate, cenuºie, neagrã sau brunã, lustruitã, cunoscânde ca forme: vasele bitronconice, carenate, vasele cu picior conic, amforele, pithoi, capace cu reprezentãri umane. Decorul predilect a fost cel canelat ºi plisat, dispus vertical, oblic, încruciºat, la care s-au adãugat diferite tehnici de incizie, impresiune ºi pictare, mai ales dupã ardere, într-o motivisticã variatã: benzi lustruite, fascicole de incizii, triunghiuri ºi alte motive geometrice, dintre care unele ar putea fi interpretate ca elemente de protoscriere (fig. 142 ºi 143).

Plastica antropomorfã ºi zoomorfã a fost deosebit de bogatã, cunoscându-se diferite tipuri, mai ales antropomorfe feminine, cilindrice ºi plate, cu ºoldurile hipertrofiate, ºi capul modelat triunghiular, redând trãsãturi anatomice asianice. Aceste reprezentãri au fost gãsite într-o multitudine de situaþii, unele indicând clare contexte rituale.

Acest complex cultural s-a dezvoltat pe parcursul a mai multor faze (Vinèa A-D, cu mai multe etape, dupã Vl. Milojèiè, ºi Vinèa Turdaº I ºi II, etapa Gradac, Vinèa-Ploènik I ºi II, cu mai multe etape, dupã M. Garašanin). Complexul cultural vinèian a intrat în contact cu comunitãþile culturii liniare, participând la naºterea ºi dezvoltarea multor culturi eneolitice din spaþiul carpatic, balcanic ºi valea Dunãrii mijlocii ºi inferioare. Din împletirea elementelor starèeviene ºi vinèiene, între Drava ºi Sava, din Bosnia pânã în Transdanubia, s-a format ºi a evoluat paralel cu cultura Vinèa, cultura Sopot, cunoscutã ºi sub numele de Sopot-Lengyel, cunoscând mai multe faciesuri regionale.

* * *Unul dintre cele mai extinse complexe culturale ale Neoliticului timpuriu

Dumitru Boghian272

Fig. 142. Ceramicã ºi plasticã Vinèa (dupã Lichardus J. Müller-

Karpe H.)

Fig. 143. Ceramicã ºi plasticã Vinèa (dupã Marijanoviè)

Page 73: Boghian Incep Ist Cap, 6

circum-mediteranean (sfârºitul mileniului al VII-lea bc) este cel Cardial, care a primit acest nume de la maniera specificã de decorare a ceramicii prin impresiuni realizate cu ajutorul scoicii Cardium edule. Ca fenomen cultural al neoliticului timpuriu, acesta a fãcut parte din cercul mai larg al complexului cu ceramicã imprimatã (Impresso), care s-a rãspândit din Africa de Nord ºi Grecia pânã pe coastele atlantice ale Franþei (regiunea de centru-vest ºi sud). Cultura cardialã a fost, în principal, o civilizaþie de coastã maritimã, vestigii ale comunitãþilor acesteia fiind descoperite, în principal, în NV Italiei, zona Languedoc-Roussillon din Franþa, coasta rãsãriteanã a Spaniei ºi cea a Portugaliei, dar influenþe ale sale se gãsesc, în unele cazuri, în Peninsula Balcanicã (mileniul al VI-ea bc). În mod firesc, în acest vast areal circummediteranean, purtãtorii complexului cultural Impresso-Cardial au dezvoltat mai multe faciesuri regionale, care poartã, însã, amprenta decorului ceramic specific. În aceste condiþii, se pare cã purtãtorii culturii cardiale au neolitizat regiunile unde s-au aºezat, introducând: cultivarea plantelor, creºterea animalelor, ºlefuirea u n e l t e l o r d e p i a t r ã º i confecþionarea ceramicii.

Locuirile cardiale erau amplasate în grote ºi în adãposturi sub stânci, ca la Châteauneuf-lès-Martigues (la gurile Rhônului, Franþa) unde existã, probabil, o continuitate între nivelurile anterioare preneolitice (castelnoviene) ºi cele ale culturii cardiale propriu-zise. Una dintre cele mai complete locuiri este cea din grota de la Fonbrégoua (Var, Franþa).

Modul de viaþã al comunitãþilor cardiale este cunoscut ºi în grotele Gazel ºi Roc de Dourgne (Aude), Baume de Montclus (Gard), Camprafaud-à-Ferrières þi Saint-Pierre-de-la- Fage (Hérault), în Franþa. Ca aºezare deschisã este cunoscut

satul de la Couthézon (Vaucluse, Franþa), alcãtuit din mai multe colibe cu plan circular ºi vetre exterioare. Aºezarea de pe litoral, de la Leucate (Pirineii rãsãriteni) reprezintã un tip particular de habitat, specific pentru condiþiile zonei. În acelaºi timp, se socoate cã acest sit ar fi putut fi un punct de plecare în transhumanþele montane, în care ºi adãpostul Jean Cros (Franþa) ar fi putut fi un popas pentru creºterea animalelor.

În cadrul industriei litice cardiale se menþin piesele de tradiþie microliticã: trapeze ºi alte piese compuse, care existau ºi în Castelnovian, vârfurile de sãgeatã ºi mici topoare ºlefuite, realizate din roci dure. Gratoarele, lamele denticulate („fierãstraiele”) ºi strãpungã-toarele au fost confecþionate din

Fig. 144. Ceramicã Impresso-Cardial din Calabria (Italia) (dupã Ammerman)

Fig. 145. Ceramicã cardialã din sudul Franþei(dupã Vaquer J.)

273Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 74: Boghian Incep Ist Cap, 6

lame masive. Prezenþa lamelelor de obsidian confirmã existenþa relaþiilor comerciale medite-raneene pe calea apei, în principal contactele cu insulele vulcanice, aºa cum este Lipari sau Melos, aceastã materie primã fiind menþionatã în multe aºezãri. Alte exemple de continuitate zonalã a industriei microlitice mezolitice este prezentã în nordul (valea Adige, lângã Trento), centrul (Maddalena du Muccia, Marche), sudul ºi sud-estul (Coppa Nevigata) Italiei, în situri ceramice datate în mileniile al VII-leaal V-lea bc, precum ºi în siturile cercetate în Spania (Coveta de l'Or, Valencia) ºi Portugalia.

Ceramica era modelatã în forme globulare cu fundul rotunjit ºi polonice, vasele fiind arse la roºu-vineþiu, având ca mijloace de prindere: ºnururi orizontale netezite, butoane ºi torþi bandate, fiind semnalate diferenþieri regionale între siturile din sudul Italiei (Liguria, Calabria, Sicilia) ºi cele din jurul Adriaticii, în special cele de pe coasta vesticã a Peninsulei Balcanice ((Bosnia ºi Hertegovina), între aºezãrile provensale (Châteauneuf-lès-Martigues) þi cele din Languedoc (Gazel) sau între cele din zona Valenciei þi Barcelonei þi sudul Spaniei. Motivele decorative sunt realizate prin imprimare cu ajutorul valvelor Cardium, cu un pieptene sau cu unghia, formând linii în zig-zag, dispuse în benzi orizontale sau în panouri ºi metope, la partea superioarã a vaselor, în aºa-numitul stil Impresso-Cardial (fig. 144-145).

Sistemul incipient de practicare a agriculturii itinerante ºi creºterea animalelor, prin transhumanþã, au condus la rãspândirea ceramicii cardiale care a ajuns pânã în Ardèche, la Ronze þi Oullins (Franþa). Ulterior, aceastã culturã a evoluat ºi se poate vorbi de un Epicardial, dezvoltat, în mileniul al IV/lea bc, pânã în Masivul Central Francez.

În Corsica, la sfârºitul mileniului al VI-lea ºi începutul mileniului al V-lea bc, au evoluat comunitãþile grupului cultural Basian (situl Basi), care a fãcut parte din complexul cultural cardial, specific pentru lumea mediteraneanã, ai cãrui purtãtori erau agricultori ºi crescãtori de animale, în special de ovine.

* * *Complexul liniar-ceramic, denumit ºi Bandkeramik (F. Klopfleish,

1903) sau Linear-bandkeramik, Rubané, Volutová keramika sau Ceramika wstêgowa, ºi Danubian (considerat de G. Childe drept cel mai vechi neolitic din Europa dunãreanã) desemneazã ansamblul cultural datat în Neoliticul timpuriu din Europa centralã ºi vesticã, rãspândit de la Marea Neagrã ºi pânã la Atlantic ºi individualizat prin totalitatea manifestãrilor sale, care denotã o realã unitate în diversitate, atât în ceea ce priveºte economia, modul de întemeiere a aºezãrilor ºi locuinþelor, cât ºi ritualul funerar ºi celelalte componene ale spiritualitãþii. Acest complex cultural cuprinde douã entitãþi (variante) principale: Ceramica liniarã orientalã ºi Ceramica liniarã occidentalã, precum ºi toate variantele ºi faciesurile regionale care au derivat: ceramica punctatã (La Céramique Pointillée), Hinkelstein, Grossgartach, Rössen, Liniarul recent (târziu) din Bazinul Parizian etc.

Complexul cultural liniar-ceramic s-a format la sfârºitul mileniului al VI-lea ºi în prima jumãtate a mileniului al V-lea bc, ca urmare a contactelor ºi sintezelor/asimilãrilor dintre purtãtorii complexului cultural Starèevo-Criº/Körös, care s-au rãspândit în valea Dunãrii Mijlocii (pannonice), Transdanubia (regiunea

Dumitru Boghian274

Page 75: Boghian Incep Ist Cap, 6

de la vest de Dunãre) ºi în bazinul carpatic de nord-vest (în Ungaria ºi Slovacia), cu cei ai Epipaleoliticului - Mezoliticului local mult întârziat, individualizându-se, de foarte timpuriu, cele douã ramuri (variante) cultura liniar-ceramicã occidentalã ºi cultura liniar-ceramicã orientalã, care s-au rãspândit ºi au evoluat în mod specific.

Astfel, din zona de origine (Transdanubia, la vest de Dunãre, în apusul Ungariei), purtãtorii culturii vestice cu ceramicã liniarã s-au rãspândit ºi au colonizat succesiv, încã din etapele vechi (începutul mileniului al V-lea bc), cea mai mare parte a Europei centrale, ajungând pânã în nordul Poloniei, în landurile Hessa, Saxonia inferioarã, valea Rhinului (Baden-Wurtemberg ºi Rhenania-Palatinat), Hanovra, punând bazele aºa-numitului Complex cu ceramicã liniarã occidentalã sau Danubian (G. Childe). Începând cu cea de-a doua etapã (începuturile celei de a doua jumãtãþi a mileniului al V-lea bc), au fost colonizate regiunile mai vestice din zona Rhinului Inferior ºi Limbourg (Olanda), în vreme ce, în cea de-a treia etapã (sfârºitul mileniului al V-lea bc), au ocupat Bazinul Parizian, cum se observã în situl de la Larzicourt (Franþa). În cursul dezvoltãrii lor (mijlocul mileniului al V-lea bc), comunitãþile liniar-ceramice occidentale au trecut la nordul ºi rãsãritul arcului carpatic, ºi s-au aºezat în Polonia sudicã, Moldova ºi Ucraina vesticã, unde au format variante încadrate într-o culturã liniar-ceramicã nord ºi est carpaticã care a menþinut o puternicã legãturã cu zonele de origine. Este posibil ca deplasarea comunitãþilor liniar-ceramice spre vest, nord-vest ºi est-nord-est sã se fi realizat în condiþiile presiunilor exercitate de rãspândirea, dinspre Anatolia ºi Balcani a comunitãþilor neolitice târzii/chalcolitice timpurii cu ceramicã neagrã, lustruitã ºi canelatã (în special Vinèa-Hotniþa-Dudeºti), care s-a

suprapus ºi peste o fireascã creºtere demograficã care a determinat o presiune adaptativã asupra ecosistemului ºi cãutarea unor noi resurse de supravieþuire.

Începând cu cea de-a doua etapã, se observã o regionalizare a dezvoltãrii comunitãþilor liniar-ceramice occidentale, vizibilã, mai ales, în domeniul decorului ceramicii. Astfel, în Cehia, Moravia ºi Slovacia s-a dezvoltat stilul

Fig. 146. Situri neolitice ºi eneolitice din Europa mileniilor V-IV bc (dupã Dictionnaire de la Préhistoire )

275Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 76: Boghian Incep Ist Cap, 6

Aèkovy iar mult spre vest, în Germania, stilul Flomborn. De asemenea, în regiunile danubiene (Transdanubia, Moravia, Austria inferioarã, Slovacia vesticã) (fig. 149) s-a dezvoltat ceramica liniarã zisã cu capete de note muzicale, care a evoluat spre ceramica de tip Želiez (Želiezovèe) (fig. 150). În acelaºi timp, în regiunile Elbei (Boemia, Germania de est ºi o parte a Poloniei), în decorul ceramicii se observã o predilecþie pentru spirale ºi meandre, compuse din benzi umplute cu puncte, din care a derivat tipul Šárka (fig. 151). Spre vest, în regiunile rhenane, evoluþia stilisticã a decorului ceramicii a fost legatã de derivarea benzilor în formã de arc de cerc, de spiralele ºi meandrele umplute cu incizii ºi impresiuni, precum ºi de decorurile executate cu pieptenele (tipul Plaindt) ºi de prezenþa

motivelor înguste „în cãpriori”, aºa cum se cunosc în ceramica liniarã occidentalã târzie din Bazinul Parizian.

Referitor la modul de viaþã, purtãtorii ceramicii liniare occidentale au practicat cultivarea plantelor (diverse specii de grâu, orz, linte, mazãre, in), creºterea animalelor (bovine, ovi-caprine, porci, câini), vânãtoarea, culesul, meºteºugurile. Satele culturii ceramicii liniare occidentale au fost întemeiate, de regulã, pe soluri loessoide sau în apropierea acestora, cu excepþia sitului de la Cuiry-lès-Chaudardes (Franþa) ca ºi a altora din Bazinul Parizian, amplasate pe primele terase ale râurilor sau în apropierea zonelor inundabile. Aºezãrile au fost fortificate, adesea, cu ºanþuri de apãrare, cu secþiunea în V sau U, dublate de palisade, amplasate în apropierea aºezãrilor sau chiar în interiorul lor, aºa cum sunt cele de la Eilsleben, Aldenhoven, Köln-Lindenthal (Germania), care pun în continuare probleme legate de funcþia acestor întãrituri antropice (fig. 148). Cel mai adesea, locuinþele erau rectangulare, cu orientarea NV-SE, lungimea variind, aºa cum am vãzut în capitolul anterior, între 6 ºi 45 m, în timp ce lãþimea era destul de

constantã, de aprox. 6-7 m. Locuinþele cu patru nave erau construite din stâlpi de lemn ºi s-au decelat, dupã dispunerea stâlpilor în partea centralã a caselor, structuri

Dumitru Boghian276

Fig. 147. Locuinþe neolitice central-europene. 1. Bylany; 2. Zwenkau; 3.

Deiringen-Ruploh; 4. Postoloprty (dupã Lichardus J.)

Fig. 148. Fortificaþii neolitice din centrul Europei. 1. Köln-Lindenthal; 2. Langweiler 9; 3. Tešetice; 4. Bochum-Harpen; 5. Kothingeichendorf (dupã

Lichardus J.)

Page 77: Boghian Incep Ist Cap, 6

în formã de Y (tipul Geleen) ºi case cu trei rânduri de stâlpi aliniaþi (tipul Elsloo) (fig. 147).În acelaºi timp, sãpãturile efectuate în unele staþiuni importante, ca cele de la Bylany (Cehia), Olszanica (Polonia), Hienheim, Aldenhoven, Köln-Lindenthal (Germania), Elsloo (Limbourg, Olanda) ºi Cuiry-lès-Chaudardes (Franþa) au pus o serie de probleme legate de stabilirea raporturilor cronologice între diferitele structuri de locuire ºi datarea precisã a acestora, pentru stabilirea succesiunilor ºi modelelor de locuire.

Astfel, la Bylany (Kutná Hora, Boemia/Cehia), pe acelaºi loc s-au succedat mai multe cicluri de locuire, realizate prin deplasarea întregului sat, odatã la 15-18 ani, în spaþiul microregiunii date. În satul de pe platoul Aldenhoven au existat „ferme” relativ izolate în vreme ce la Elsloo a existat o aºezare permanentã, reînnoitã prin reconstrucþia ºi extinderea locuinþelor individuale.

Din punct de vedere spiritual, se poate arãta cã, deocamdatã, nu se cunosc construcþii-sanctuar ºi nici o plasticã antropomorfã ºi zoomorfã evidentã, aºa cum este caracteristic pentru Neol i t icul or iental , microasiatic ºi egeo-balcanic, în schimb, asemenea reprezentãri apar fie sub formã de protome, fie ca elemente decorative incizate sau în relief, dispuse pe pereþii vaselor.

În ceea ce priveºte ritul funerar, se poate arãta cã au fost utilizate, deopotrivã, inhumaþia ºi incineraþia, predominantã fiind prima, mormintele fiind organizate în necropole, cum sunt cele de la Nitra (Slovacia), Sonderhausen, Arnstadt, Aiterhofen, Flomborn, Niedermerz (Germania) ºi Elsloo (Olanda).

În cadrul mormintelor de inhumaþie , ce l mai adesea individuale, defuncþii erau depuºi în poziþie chircitã, pe partea dreaptã ºi/sau stângã sau alungit pe spate, aceastã particularitate regionalã întâl-nindu-se în etapa târzie a ceramicii-liniare occidentale din Alsacia ºi Baden-Wurtemberg.

Defuncþii erau acoperiþi, adesea, cu ocru roºu ºi inventarul mormintelor era compus din vase, elemente de podoabã (mãrgele de piatrã ºi scoicã, brãþãri ºi catarame de centurã din scoicã

Fig. 149. Ceramicã liniarã occidentalã timpurie (Slovacia ºi Moravia) (dupã

Lichardus J., Müller-Karpe H.)

Fig. 150. Ceramicã Želiezovce (dupã Lichardus J, Müller-Karpe H.)

Fig. 151. Ceramicã liniarã din Boemia (1, 6-15) ºi Šarka (2-5) (dupã Lichardus J,

Müller-Karpe H. )

277Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 78: Boghian Incep Ist Cap, 6

Spondylus, pandantive diverse), tesle-calapod, lame, vârfuri de sãgeþi etc. Sunt cunoscute ºi morminte de incineraþie (Arnstadt, Niedermerz ºi Elsloo).

Ca tip antropologic, purtãtorii culturii ceramicii liniare occidentale erau mediteranoizi (cu talie micã, adesea cu un uºor prognatism, uneori gracili).

Complexul cultural cu ceramica punctatã (La Céramique Pointillée, Stichband-keramik, Stroke ornamented ware, Keramika vypichaná, Ceramika wstêgowa k³uta), specific pentru Neoliticul târziu (sfârºitul mileniului al V-lea bc) din Boemia, Germania de est, vestul Poloniei, Moravia, Bavaria ºi Austria, era înrudit genetic cu cultura liniar-ceramicã târzie din regiunea Elbei ºi a fost periodizatã în cinci faze (I-III, IV a, IV b ºi V, M. Zápotocká) sau în trei etape cronologice (I a, Ib ºi II, D. Kaufmann). A fost denumit astfel datoritã decorului predominant al ceramicii, cu impresiuni simple, duble ºi multiple (realizate cu ajutorul unui pieptene sau al unui instrument dinþat) sau cu motive punctat-adâncite, care acoperea întreaga suprafaþã exterioarã a vaselor, evoluat din cel de tip Šarka al ceramicii liniare târzii. Ca forme, se remarcã bolurile piriforme sau cu profilul în “S”, cupele plate ºi semisferice decorate, la început, cu motive bandate organizate „în cãpriori” simpli, separate, câteodatã, de benzi verticale (fig. 152).

În cadrul industriei litice s-au pãstrat topoarele, dãlþile ºi teslele calapod ºi icurile (penele) perforate. Habitatul uman continuã utilizarea amplasamentelor anterioare (Hienheim ºi Zwenkau, în Germania), fiind cunoscute locuinþele de formã alungitã, care aveau pereþii curbaþi, ºi care au evoluat, ulterior, spre p l a n u r i l e t r a p e z o i d a l e (Postoloprty/Žatec, Boemia, Cehia), devenind caracterist ice pentru Neoliticul târziu din zona danubianã.

În cadrul aºezãrilor se remarcã ºanþurile circulare concentrice, de incintã sau de apãrare, dotate cu palisade ºi spaþii de trecere (un fel de porþi) dispuse cardinal, care au fost interpretate drept construcþii de cult (Vochov/Plzeò-Nord, în Boemia, Teše t ice -Kyjav ice /Znojmo, în Moravia, Kothingeichendorf ºi Bochum-Harpen, în Germania) sau fortificaþii. Ritul funerar era cel tradiþional, moºtenit de la comunitãþile anterioare. Astfel, s-au descoperit morminte izolate sau cuprinse în mici necropole, conþinând fie o singurã înhumare, în poziþie chircitã, fie o singurã incineraþie.

În partea de centru-nord a Europei s-au dezvoltat o serie de culturi ºi complexe culturale, toate reprezentând o prelungire a curentului danubian, unele dintre acestea pãstrând multe dintre tradiþiile din care au derivat.

Grupul cultural Hinkelstein (Monsheim/Worms, Germania), s-a dezvoltat în Neoliticul târziu (sfârºitul mileniului al V-lea bc), din fond liniar-ceramic recent, în landurile germane Baden-Wurtemberg, Hessa rhenanã ºi Palatinat, fiind cunoscut prin necropolele sale de la Worms-Rheingewann ºi

Dumitru Boghian278

Fig. 152. Ceramicã punctatã timpurie (1-6-15) ºi târzie (2-5) (dupã Zápotocká M., Lichardus J.)

Page 79: Boghian Incep Ist Cap, 6

Rheindürkheim, unde au fost descoperire înhumãri individuale, cu defuncþii depuºi în decubit dorsal.

Ca materiale de inventar s-au descoperit: ceramicã cu forme ºi decoruri derivate din liniarul recent (fig. 153), unelte calapod, foarte subþiri, ºi obiecte de podoabã. Acest grup cultural a evoluat spre ce l urmãtor, Grossgatarch, care moºteneºte majoritatea caracteristicilor.

Grupul cultural Gros-sgatarch (lângã Heilbronn, în valea Neckar, în Germania, cercetãri A. Schliz, la sfârsitul secolului al XIX-lea), aparþine Neoliticului liniar-ceramic târziu.

Comunitãþile sale s-au rãspândit, în principal, în landurile Baden-Wurtenberg, în Alsacia ºi Hessa rhenanã, considerate zone de origine, de unde s-au extins pânã în valea Rhinului inferior, Bavaria, regiunea Saale/Elba ºi în bazinul Yonne (mormântul de la Passy), contribuind, ulterior, la geneza culturii Rössen.

Aºezãrile acestui grup cultural erau alcãtuite din locuinþe cu planul naviform sau trapezoidal (Jülich-Walldorf/Aldenhoven, Germania). Din cadrul inventarului, se remarcã vasele carenate, paharele cu picior, cupele quadrilobate ºi vasele-sticlã, decorate cu motive adâncite, trasate cu un vârf ascuþit, ºi impresiunile duble, care au devenit frecvente în cadrul culturii Rössen. Mormintele, descoperite mai ales în Alsacia (42 de morminte în necropola de la Lingolsheim, Germania), constau din înhumãri individuale, în poziþie alungitã pe spate, în gropi simple, rectangulare, având ca inventar vase, unelte de piatrã ºi os, piese de podoabã.

Cultura Rössen (necropolã lângã Merseburg/Saxa-Anhalt, Germania, cercetatã de A. Nagel, H. V. Borries, N. Niklasson, între 1879-1918), aparþine Neoliticului mijlociu ºi final din nordul Europei, de tradiþie liniar-ceramicã, când comunitãþile de acest tip s-au rãspândit progresiv, din zona de origine, aflatã în Germania de SV, în Câmpia joasã din nordul Germaniei, în regiunile Saale-Elba ºi în Bavaria, unde au dezvoltat un aspect local, aºa-numitul Rössen bavarez sau grupul Oberlauterbach, în Elveþia, unde a dezvoltat faciesul Wauwil, în Bazinul Parizian, unde sunt cunoscute staþiunile de tip Berry-au-Bac, ºi pânã la Atlantic. De asemenea, în Germania de SV, s-au dezvoltat o serie de grupe locale ca: Planig-Friedberg, Rhin-Main, Neckar ºi Bischheim, care par a fi faze ºi etape cronologice.

Fig. 153. Ceramicã liniarã din zona rhenanã

(dupã Lichardus J.)

Fig. 154. Ceramica culturii Rössen(dupã Lichardus J., Muller-Karpe H.)

279Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 80: Boghian Incep Ist Cap, 6

În dezvoltarea acestei culturi au fost stabilite trei faze de evoluþie. În timpul etapelor finale, purtãtorii culturii Rössen au pãtruns în regiuni încã neneolitizate, unde au intrat în contact cu vânãtorii ºi culegãtorii culturii Ertebølle-Ellerbek, pe care i-au neolitizat direct, prin cucerire, sau indirect, prin aculturaþie. În cadrul siturilor cercetate în bazinul Rhinului inferior (Aldenhoven I, Inden-Lamersdorf, Deiringsen-Ruploh, Germania), se observã atât pãstrarea unor tradiþii constructive cât ºi apariþia unor modificãri. Astfel, în cadrul aºezãrilor existau palisade ºi mici ºanþuri poligonale, iar cele circulare (Bochum-Harpen) sunt considerate cã au avut o funcþie ritualã. De asemenea, s-au pãstrat locuinþele mari, care tindeau cãtre un plan trapezoidal (Bochum-Hiltrop, Germania) ºi un spaþiu interior extins.

Ca ocupaþii, purtãtorii culturii Rössen practicau agricultura ºi creºterea animalelor, în cadrul industriei litice fiind specifice penele (icurile) perforate, utilizate ca sãpãligi. Ceramica fazei vechi Rössen (I) s-a caracterizat printr-un decor dispus pe întreaga suprafaþã a vasului, realizat prin aºa-numitele impresiuni duble rösseniene, care au condus la apariþia benzilor negative (fig. 154. 9-12); cea a fazei mijlocii Rössen (II) a avut o ornamentare mai spaþiatã, motivele fiind realizate, adesea, prin zig-zaguri (fig. 154. 5-8).

În faza recentã a culturii Rössen (III), ceramica prezintã impresiuni succesive trasate cu un instrument ascuþit, care formeazã benzi continui ºi triunghiuri “agãþate” (fig. 154. 1-4).

Ritul funerar a fost reprezentat, cu puþine excepþii, de înhumãri individuale, cu unele particularitãþi zonale de ritual. Astfel, în aria occidentalã, corpurile decedaþilor erau depuse pe spate, cu picioarele întinse (necropolele de la Jechtingen ºi Wittmar, Germania), în vreme ce, în aria orientalã acestea erau dispuse chircit, pe partea stângã sau dreaptã, dovedind o mai puternicã tradiþie liniar-ceramicã (Rössen), având ca inventar: vase, unelte ºi arme de piatrã ºi os, podoabe, între care tipicele brãþãri din marmurã ºi ºist.

În Europa vest-centralã o serie de g r u p e c u l t u r a l e ( A i c h b ü h l , Schwieberdingen , Bischoffingen-L i e s e l h e i m / G e r m a n i a , L u t z e n g ü e t l e / E l v e þ i a d e N , Entzheim/Alsacia ºi Menneville/ Bazinul Parizian) au fost incluse în aºa-numitele manifestãri culturale Epirössen sau Poströssen, observându-se o continuitate a unor forme de culturã materialã (tip de habitat, locuinþã, unele forme ºi decoruri ceramice, rit funerar).

Cultura paharelor cu gâtul în formã de pâlnie (Trichterbecherkultur /TRBK; Funnel Beaker Culture) s-a dezvoltat, în Neoliticul târziu/Chalcoliticul

Dumitru Boghian280

Fig. 155. Ceramica culturii cu gâtul în formã de pâlnie (TRBK)

(dupã Becker C.J., Ebbesen , Glob P. V., Muller S., Lichardus J)

Page 81: Boghian Incep Ist Cap, 6

timpuriu (sfârºitul mileniului al IV-lea- mileniul al III-lea bc) pe un spaþiu deosebit de larg, care cuprins sudul Scandinaviei, Þãrile de Jos (Belgia, Olanda), Germania de nord ºi Polonia, de unde s-a extins cãtre sud ºi sud-est, influenþe ale sale gãsindu-se în mediile unor culturi eneolitice din zonele dunãreanã, est-carpaticã ºi vest-ucraineanã. Originea acestei culturi nu este lãmuritã, dar fondul Rössen final ºi unele influenþe danubiene par sã fi avut o importanþã deosebitã, cãrora li s-au adãugat, în diferite etape, impulsuri primite din partea culturilor ºi grupelor culturale vecine ºi contemporane, sau de la unele civilizaþii eneolitice danubiene ºi est-carpatice. În mod normal, în acest vast areal s-au dezvoltat mai multe aspecte ºi grupe regionale, care au evoluat pe parcursul a douã faze principale (TRBK A ºi C), faza intermediarã (TRBK B) nemaifiind de actualitate.

Habitatul purtãtorilor acestei culturi este puþin cunoscut, în ambele faze fiind locuite atât zonele litorale cât ºi spaþiile continentale, unele dintre aºezãri, în faza TRBK C, având sisteme de fortificare cu ºanþuri ºi palisade. În ceea ce priveºte locuinþele, acestea sunt cunoscute, deocamdatã, doar pentru faza a doua, fiind vorba de case mari, rectangulare, construite pe stâlpi, unele având pânã la 85 m lungime ºi 6, 5 m lãþime, cu o bunã distribuire a spaþiului (camere pentru fiecare familie?), ºi structuri mai modeste, cu baza de piatrã. Ca ocupaþii, purtãtorii complexului cultural cu pahare cu gâtul în formã de pâlnie practicau agricultura (cereale) ºi creºterea animalelor domestice (ovica-prine, bovine, porcine), unele meºteºuguri, comerþul etc.

Industria liticã s-a caracterizat prin topoare plate ºi lungi de silex, robuste, vorbind de exploatarea unor zãcãminte ºi a unui mediu forestier, vârfuri de sãgeatã, topoare-ciocan de piatrã ºlefuitã ºi perforatã. În spaþiul acestui complex cultural au fost descoperite multe piese de aramã, provenind fie sub formã de prefabricate, fie sub formã de produse finite (tesle plate, pumnale, topoare, brãþãri, discuri, mãrgele, tuburi în spiralã etc.) din arealul Eneoliticului carpato-balcanic.

Ceramica este diferenþiatã pe faze. În faza timpurie (TRBK A), ceramica avea ca forme: paharele cu gâtul în formã de pâlnie, vasele-sticlã, strãchini, amfore, discuri-tãvi de pâine, nedecorate sau ornamentate cu unele impresiuni ºi alveole. Ceramica fazei TRBK C evolueazã din cea precedentã, cunoscând o anumitã standardizare a formelor ºi decorurilor. Trebuie menþionate: vasul-sticlã, cu pereþii bombaþi ºi gâtul decorat cu un ºnur inelar, numit sticlã cu guleraº, vasele cu gura largã ºi vasele cu corpul globular ºi gâtul cvasi-cilindric, decorate cu motive incizate ºi imprimate, linii verticale, triunghiuri haºurate, „spinãri de peºte” etc. (fig. 155).

Cu o semnificaþie culticã, încã nedesluºitã pe deplin (funerarã, votivã, sacrificialã etc.), se cunosc depozite intenþionate cu vase, podoabe din chihlimbar (mãrgele ºi plãcuþe perforate), topoare de silex, piese de aramã (podoabe, unelte ºi arme) etc., oase umane ºi de animale. Cel mai bine cunoscut este ritul funerar. Din faza TRBK A provin înhumãri individuale ºi duble, în gropi simple, fãrã amenajãri suplimentare. Defuncþii erau depuºi în poziþie întinsã ºi acoperiþi cu un strat consistent de ocru roºu, dintre piesele de inventar putându-se menþiona: ceramica, armele de vânãtoare, trofeele, podoabele ºi accesoriile vestimentare, unele lucrate din chihlimbar. În faza TRBK C, ritul funerar a cunoscut o dezvoltare deosebitã, existând deopotrivã, probabil ca urmare a unei insemnate stratificãri sociale,

281Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 82: Boghian Incep Ist Cap, 6

morminte modeste, în gropi simple, ºi construcþii de influenþã megaliticã: dolmene, dolmene lãrgite, tumuli din aglomerãri de pietre, cu camere de piatrã (ciste) ºi lemn.

Acest grup cultural a evoluat ºi s-a regionalizat, în faza târzie fiind cunoscut aspectul târziu al paharelor cu gâtul în formã de pâlnie, care a reprezentat perioada de apogeu a megalitismului funerar nordic. În cadrul acestuia, pe lângã formele tradiþionale, au fost create cupe cu picior, linguri, cãni, vase pentru suspendat, decorate cu o ornamentare bogatã, incizatã, imprimatã, încrustatã cu roºu ºi alb, care acoperea întreaga suprafaþã a vasului, cu motive geometrice (triunghiuri, romburi pozitive ºi negative), benzi în zig-zag etc. Industria liticã era foarte bogatã, cunoscându-se “topoarele de luptã”, alãturi de care se gãseau câteva piese de aramã ºi aur (brãþãri).

În Polonia, în zona Varºoviei ºi Kuyavice, s-a dezvoltat grupul cultural Sarnowo. Dupã cultura cu pahare în formã de pâlnie, din sudul Suediei pânã în Þãrile Baltice ºi Finlanda, s-a dezvoltat cultura cu ceramicã decoratã cu gropiþe, iar în Suedia rãsãriteanã cultura topoarelor naviforme (Bootaxtkultur).

Dupã evoluþia culturii paharelor cu gâtul în formã de pâlnie, în zona cuprinsã între Ucraina de vest, Elba, Saale ºi Havel (Germania de est, Polonia, Boemia), s-a format ºi a evoluat, pe baze anterioare, cultura amforelor sferice (prima jumãtate a mileniului III bc), ale cãrei comunitãþi au pãtruns ºi în spaþiul de la rãsãrit de Carpaþi. Comunitãþile culturii amforelor sferice au participat la geneza culturii central-europene cu ceramicã ºnuratã.

Habitatul acestei culturi nu este bine cunoscut, locuinþele fiind de forma unor structuri simple, de tipul colibelor uºoare, care sunt greu de identificat arheologic. Materialele specifice: topoarele masive ºi dãlþile de silex, topoarele de luptã ºi vasele, în principal în formã de amfore globulare, cu gâtul conic, decorate cu incizii ºi impresiuni ºnurate, ca motive decorative având romburi ºi triunghiuri, au fost descoperite în morminte individuale, duble sau colective, de inhumaþie, în gropi simple ºi cutii de piatrã (ciste), plane ºi tumulare. Se cunosc puþine morminte de incineraþie ºi înhumãri de animale (bovine). În inventarul mormintelor au mai fost descoperite piese de podoabã, în special discuri dispuse pe piept.

* * *Tot pe fond Rössen, la care s-au adãugat, probabil, unele influenþe ale

culturii paharelor cu gura în formã de pâlnie, s-a format complexul cultural Michelsberg, datat în Neoliticul final/Chalcoliticul timpuriu (sfârºitul mileniului al IV-lea - mileniul al III-lea bc), numit dupã staþiunea eponimã din Germania (în apropiere de Untergrombach/Bruchsal, Baden-Wurtemberg), fiind identificat în Elveþia, Austria, Belgia, NE Franþei, pânã la Pas-de-Calais ºi valea Aisne, pe parcursul dezvoltãrii sale cunoscând mai multe faze (Michelsberg I-V) ºi grupe culturale regionale, printre care cultura Pfyn.

Purtãtorii acestui complex cultural au ocupat aºezãri de înãlþime, fortificate cu valuri, palisade ºi ºanþuri, în formã de pinten barat (Michelsberg, Munzingen-Tuniberg), precum ºi locuri joase, în preajma surselor de apã, cele de mari dimensiuni fiind apãrate natural ºi antropic (Urmitz/Koblenz, Ehrenstein, Mayen, Noyen-sur-Seine). Locuinþele prezintã diferite tradiþii constructive, cunoscându-se atât case rectangulare, pe stâlpi (Urmitz), cât ºi structuri uºoare, a

Dumitru Boghian282

Page 83: Boghian Incep Ist Cap, 6

cãror planuri sunt greu de definit (Michelsberg). Acest tip de habitat uman corespunde atât caracteristicilor ocupaþiilor principale ale comunitãþilor Michelsberg (agricultura ºi creºterea animalelor, cu ponderi diferite de la sit la sit), cât ºi modificãrilor produse în cadrul societãþilor, ca urmare a progreselor realizate în Eneolitic. În domeniul creºterii animalelor, s-a manifestat o anumitã spec ia l izare , carac ter iza tã pr in practicarea stabulaþiei. În cadrul unor aºezãri au fost descoperite ºi oase de cal domestic.

În spaþiul culturii Michelsberg era cunoscutã exploatarea silexului (Spiennes/ Belgia), piesele prefabricate (eboºe) fiind comercializate la distanþe destul de mari. Din silex ºi din piatrã se confecþionau topoare, tesle, dãlþi. În unele situri au fost descoperite urme ale prelucrãrii cuprului, prin ciocãnire ºi turnare (creuzete cu urme de aramã), aduse, probabil din mediul Pfyn. Ceramica Michelsberg, în general ne-ornamentatã, prezintã ca forme: paharele mari, cupele, vasele-sticlã, decorate cu ºiruri de proeminenþe mamelonare perfo-rate, cãnile, paharele caliciforme, discuri-tãvi pentru pâine (fig. 156).

Ritul funerar era reprezentat prin înhumãri individuale, în poziþie alungitã sau chircitã, în gropi simple, ºi morminte colective, în puþuri, grote ºi camere de piatrã (Lenzburg), cu un inventar deosebit de sãrãcãcios (pahare, cãuºe, câteva unelte ºi podoabe). Pe fond Michelsberg, cu diferite influenþe, în Chalcoliticul mijlociu s-au format o serie de culturi ºi grupe culturale: Horgen, Seine-Oise-Marne ºi cultura ceramicii cu impresiuni adânci, în principal.

În Chalcoliticul final (a doua jumãtate a mileniului al III-lea bc), în zona central-europeanã, s-a dezvoltat complexul cultural al ceramicii ºnurate/cultura cu morminte individuale (The Corded Ware/Single Grave Culture), care a ocupat un areal deosebit de întins, cuprins între vestul Ucrainei, la est, estul Franþei, la vest, Elveþia, la sud, Polonia ºi Saxa inferioarã, la nord, teritoriu ocupat, altãdatã, de comunitãþile culturii paharelor cu gâtul în formã de pâlnie. Geneza acestui imens complex cultural nu este lãmuritã pe deplin, la formarea sa participând, cu contribuþii diferite, comunitãþile locale ºi elementele cuceritoare, venite dinspre est, din stepele ºi silvo-stepele nord- pontice, purtãtoare ale unor elemente de tip kurgan (purtãtorii culturilor eneolitice din zona Niprului mijlociu).

Imaginea unor profunde schimbãri etno-culturale, încadrate în aºa-numitul proces de indoeuropenizare a Europei, care s-ar fi petrecut la sfârºitul Eneoliticului ºi începutul epocii bronzului european, este întãritã ºi de faptul cã la contactul dintre civilizaþiile autohtone ºi noii veniþi, probabil cuceritori, au fost impuse, pe cãi încã insuficient lãmurite din punct de vedere arheologic, multe dintre trãsãturile morfo-funcþionale ale modului lor de viaþã. Acestã imagine este

Fig. 156. Ceramica culturii Michelsberg (dupã Lüning J.)

283Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 84: Boghian Incep Ist Cap, 6

întãritã ºi de faptul cã, prin utilizarea calului pe scarã largã, pentru cãlãrie, pãtrunderea noilor veniþi pare mai rapidã ºi evident nepaºnicã, având ca urmare, pe lângã declanºarea unui nou dinamism istoric, schimbarea vechiului „echilibru” eneolitic european ºi „dispariþia”/transformarea unor vechi civilizaþii ºi centre de culturã. De aceea, raportul continuitate-discontinuitate între Neoliticul ºi Eneoliticul european, pe de o parte, ºi Epoca bronzului, pe de altã parte, trebuie reevaluat din perspectivã antropologico-culturalã, la geneza noilor comunitãþi contribuind, în proporþii diferite, elementele fondurilor etno-culturale care au intrat în sintezã.

În cadrul complexului cultural cu ceramicã ºnuratã/cultura cu morminte individuale (The Corded Ware/Single Grave Culture) s-au manifestat mai multe grupe regionale, care au interacþionat.

În cadrul monumente lor arheologice, mai ales în morminte, au fost descoperite materiale osteologice provenind de la cai domestici ºi care de lemn cu patru roþi, vorbind de caracterul mai dinamic al acestor comunitãþi. Din pãcate pânã în prezent, se cunosc foarte puþine aºezãri aparþinând purtãtorilor

acestui complex cultural, cele mai multe pe malurile lacurilor elveþiene, dar locuinþele nu s-au pãstrat. Este posibil ca numãrul extrem de redus al aºezãrilor ºi locuinþelor sã se datoreze unui anumit specific al întemeierii habitatului, sub forma unor construcþii uºoare, sezoniere, sau a corturilor (iurtelor) ºi carelor cu coviltire, specifice unor comunitãþi seminomade, care nu lasã decât puþine urme arheologice.

Cel mai bine cunoscute sunt construcþiile funerare de forma tumulilor, cu diferite înãlþimi ºi diametre, înconjurate cu ºanþuri, cercuri de piatrã ºi eventuale palisade, cu sau fãrã construcþii interioare (ciste, camere de lemn ºi catacombe), unele fiind marcate cu stele funerare, gravate cu diferite reprezentãri. În cadrul mormintelor tumulare, existau, de regulã, câte o înmormântare centralã (principalã) ºi înmormântãri secundare, contemporane sau ulterioare. Defuncþii erau depuºi diferit, dupã rang, sex, vârstã, indicând existenþa unei ierarhii stricte. Astfel, bãrbaþii erau înhumaþi chircit, pe partea stângã, cu orientarea vest-est, iar femeile tot în poziþie ghemuitã, pe partea dreaptã, pe direcþia est-vest. Cele mai cunoscute necropole tumulare ale ceramicii ºnurate central europene se gãsesc la Forst Lucka ºi Forst Leina (Thuringia/Germania) ºi Vikletice (Boemia/Cehia). În aspectele regionale din Elveþia se cunosc ºi morminte tumulare cu incineraþie (Schöfflisdorf).

Inventarul funerar al acestei complex cultural era destul de standardizat, mai bogat pentru personajele mai importante, fiind compus din ceramicã (amfore, pahare, cupe, strãchini), unelte de silex ºi os, „topoare de luptã” din piatrã ºlefuitã ºi perforatã sau din aramã, care au servit ca sceptre ºi însemne de prestigiu,

Dumitru Boghian284

Fig. 157. Ceramicã ºnuratã din estul Germaniei (dupã Behrens H.)

Page 85: Boghian Incep Ist Cap, 6

podoabe de aramã (mai ales în siturile elveþiene). Despre stratificarea socialã ºi existenþa unor ºefi tribali (chiefdom) vorbesc depozitele cu obiecte de podoabã ºi topoare de luptã de aramã (Kelsterbach ºi Eschollbrücken). Maniera de decorare a ceramicii, pe baza cãreia s-a dat ºi numele complexului cultural, constã din impresiuni realizate cu ºnurul sau cu un obiect dinþat, inciziile, ornamentele negative fiind dispuse pe gâtul ºi umãrul vaselor (fig. 157).

Complexul cultural al paharelor campani forme s au ca l i c i forme (Glockenbecher, Gobelet campaniforme, Bell Beaker Culture) s-a dezvoltat, la sfârºitul mileniului al III-lea bc, pe un areal geografic deosebit de întins, din Peninsula Ibericã pânã în valea Dunãrii mijlocii ºi din sudul Italiei pânã în sudul Peninsulei Scandinavice, la formarea sa contribuind elementele locale (neolitice târzii ºi chalcolitice), uniformizate prin noi legãturi comerciale, contacte politico-militare, miºcãri de populaþii ºi cuceriri pornite, dupã unii specialiºti, dinspre sud-vest (Peninsula Ibericã), potrivit altora, dinspre Dunãrea pannonicã, procese etnoculturale care aºteaptã o necesarã clarificare. În aceste condiþii, modelul genezei particulare de la zonã la zonã este, credem, cel mai plauzibil. Totodatã, având în vedere vastul sãu spaþiu de rãspândire, specialiºtii au decelat douã mari variante: cultura paharelor campaniforme din Europa centralã ºi cultura paharelor campaniforme din Europa vesticã, în cadrul acestora remarcându-se diferite aspecte ºi grupe regionale.

Cultura paharelor campaniforme din Europa centralã este cunoscutã, ca ºi cea precedentã (civilizaþia ceramicii ºnurate), prin ritul funerar, al inhumaþiei în poziþie chircitã, în gropi simple ºi camere de lemn, diferenþiate ca orientare dupã sex: bãrbaþii pe stânga, pe direcþia nord-sud, ºi femeile, pe dreapta, cu sensul sud-nord, în etapele târzii fiind utilizatã ºi incineraþia. Mormintele erau plane, dar existã ºi înhumãri în monumentele funerare megalitice sau cele tumulare ale ceramicii ºnurate. Inventarul mormintelor era alcãtuit din ceramicã (pahare ºi vase cu gura largã), arme (apãrãtori de braþ pentru arcaºi, vârfuri de sãgeatã de silex, pumnale triunghiulare de cupru) podoabe ºi accesorii vestimentare (cercei, inele, plãcuþe din aramã, aur ºi electrum, nasturi de os, perforaþi etc.).

Asemenea morminte au fost descoperite ºi în nord-vestul Africii (Maroc), Sicilia ºi Sardinia. Ceramica a fost lucratã, adesea, dintr-o pastã de foarte bunã calitate, roºiaticã, ca forme remarcându-se paharele-clopot de diferite dimensiuni, strãchinile ºi vasele cu gura largã, decorate pe întreaga suprafaþã exterioarã, cu benzi care alterneazã cu suprafeþe netede, realizate prin incizie simplã, excizie,

Fig. 158. Ceramica paharelor campaniforme din Olanda

(Dupã Guilaine J.)

285Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 86: Boghian Incep Ist Cap, 6

impresiuni de pieptene, ºnur rãsucit etc. În zonele rãsãritene sunt cunoscute ºi paharele cu toartã bandatã, cupele cu patru picioruºe ºi vasele nedecorate.

Purtãtorii acestei complex cultural practicau agricultura ºi creºterea animalelor, calul domestic fiind bine cunoscut (65 % din materialele osteologice ale animalelor domestice la Csepel Haros/ Budapesta, Ungaria).

Cultura paharelor campaniforme din Europa vesticã s-a caracterizat prin multe elemente de culturã materialã ºi spiritualã asemãnãtoare cu varianta central-europeanã (rit ºi inventar funerar, unele forme ºi decoruri ceramice etc.). Ceramica era de foarte bunã calitate, paharele descoperite în morminte fiind decorate pe întreaga suprafaþã exterioarã, cu linii orizontale ºnurate, benzi liniare punctate, realizate prin impresiuni cu pieptenele, benzi cu linii oblice, mãrginite cu incizii, în alternanþã cu spaþii nedecorate. Aceste vase sunt foarte puþin reprezentate în aºezãri, aparþinând probabil cuceritorilor sau unei categorii sociale suprapuse. În faza a doua, care face trecerea cãtre Epoca bronzului, ceramica a fost mai abundentã în aºezãri ºi avea un repertoriu diversificat de forme, reprezentat prin vase mai scunde sau mai alungite, decorate cu pãtrate, triunghiuri haºurate, linii puþin evidente etc. (fig. 158).

Pe baza diferitelor culturi ºi aspecte regionale care s-au dezvoltat pe fond campaniform, s-au format, în jurul anilor 2000 bc, civilizaþiile epocii bronzului celtic în spaþiul central ºi vest european.

* * *În Bazinul Parizian, Neoliticul este caracterizat prin evoluþia culturii

ceramicii liniare târzii, numitã ºi cultura liniarã Champenois (departamentul Marna), dezvoltatã în mileniul al al V-lea bc, urmatã de grupul cultural Villeneuve-Saint Germain, care a fost contemporan cu grupele culturale Grossgatarch (Germania) ºi Blicquy (sudul Belgiei), datate în cea de-a doua jumãtate a mileniului al V-lea bc. Aºezarea eponimã (Villeneuve-Saint Germain), întemeiatã într-un meandru al râului Aisne, pãstreazã multe tradiþii liniar-ceramice în construirea locuinþelor, care nu erau la fel de mari. În cadrul industriei litice, se folosea un utilaj robust, reprezentat prin tãiºuri. Ceramica prezenta douã specii, finã, cu forme semisferice ºi margine decoratã cu crestãturi, ca ornamente cunoscându-se motivele realizate cu pieptenele: „cãpriori”,”dinþi de lup”, „ºah”, la care s-au adãugat „spinãrile de peºte”, ca urmare a influenþelor primite din partea grupului Limbourg, ºi grosierã, împodobitã cu ºnururi ºi impresiuni digitale în V. Acest grup cultural a fost urmat, la sfârºitul neoliticului timpuriu din sudul Bazinului Parizian, de unul post-liniar, numit, dupã cele douã staþiuni de la Bourgogne (Augy ºi Sainte-Pallaye, Yonne, Franþa), Augy-Sainte-Pallaye (sfârºitul mileniului al V-lea - începutul mileniului al IV-lea bc), fiind rezultatul unei interesante sinteze între elementele liniare ºi cele epicardiale. Ceramica prezintã moºteniri din grupele culturale parentale: marginile cu crestãturi ºi decorul dispus în V („dinþi de lup”), ºnururile plastice ºi butonii.

Grupul cultural Augy-Sainte-Pallaye a fost succedat de cultura Cerny (Parc aux Bœufs din Cerny, Essone, Franþa) care a fost, în Neoliticul mijlociu (sfârºitul mileniului al V-lea bc), contemporanã cu primele manifestãri megalitice din vestul Franþei ºi cu cultura Rössen în est, rezultând din împletirea grupelor liniar-ceramice vestice cu influenþele mediteraneene, cardiale târzii (Epicardial).

Dumitru Boghian286

Page 87: Boghian Incep Ist Cap, 6

În faza de maximã dezvoltare (mijlocul mileniului al V-lea bc), cultura Cerny s-a rãspândit pânã pe litoralul atlantic (siturile Etaples, Guernesey, Pinacle/Jersey), cunoscând mai multe faciesuri regionale ºi manifestãri deosebite de culturã materialã: aºezãri de înãlþime, fortificate (Barbuise-Curtavant), structuri de cult, cu ºanþuri ºi palisade (Passy-sur-Yonne) ºi rituri funerare caracterizate prin apariþia structurilor megali t ice (Insula Guernesey) ºi a mormintelor în ciste (Chambon). Cultura Cerny s-a nãscut pe fond Villeneuve-Saint Germain ºi Augy-Sainte-Pallaye, de la primul moºtenind o serie de caracteristici liniar-ceramice ca: tipul de locuinþã mare, cu patru nave ºi cinci rânduri de stâlpi, un utilaj robust, confecþionat din silex, ceramica cu forme semisferice ºi decoruri realizate cu pieptenele ºi spatula, însoþite de butoni au repoussé.

De la grupul cultural Augy-Sainte-Pallaye, purtãtorii culturii Cerny au preluat decorurile plastice, asociate cu ghirlande ºi linii vãlurite (fig. 159).

Dupã o perioadã în care au pãtruns, în Bazinul Parizian, elementele fazelor finale Rössen ºi Epirössen, de tip Berry-au-Bac, care prelungesc o serie de liniar-ceramice târzii, aceastã zonã a fost ocupatã de purtãtorii orizontului Chasséan-Michelsberg.

Grupul cultural Chasséan (Chassey-le-Camp, Saône-et-Loire, Franþa) s-a dezvoltat, în aceeaºi zonã, în Neoliticul mijlociu, între sfârºitul mileniului al V-lea - mijlocul mileniului al IV-lea bc, ºi a fãcut parte din complexul cultural Cortaillod-Chassey-Lagozza, care s-a rãspândit pe teritoriile Franþei, Elveþiei ºi Italiei de Nord, impunând, peste tot, modul de viaþã agro-pastoral.

Având în vedere marele areal de rãspândire, grupul cultural chasséan a cunoscut mai multe aspecte regionale (meridional, nordic ºi vestic), elementul de unitate fiind dat de ceramica finã, de culoare roºie-închisã sau neagrã, lustruitã, bine arsã (fig. 160).

Aspectul meridional, în cadrul cãruia a fost tipic grupul cultural Montbolo (a doua jumãtate a mileniului al IV-lea bc), a prelungit habitatul în adãposturi, grote (Font Juvenal, Aude, ºi Fontbrégoua, Var) ºi cel din aer liber

Fig. 159. Ceramicã Cerny (dupã Lichardus J.)

Fig. 160. Ceramica grupului Chaséean (dupã Guilaine J.)

287Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 88: Boghian Incep Ist Cap, 6

(Saint-Michel-du-Touch ºi Villéneuve-Tolosane, în zona Toulouse). În domeniul ceramicii, grupul cultural Montbolo s-a caracterizat prin vase cu torþi cu perforaþii multiple, dispuse pe diametrul maxim al vasului, prin decorul adâncit realizat dupã ardere, strãchini cu marginea rãsfrântã, cupe, vase suport etc.

Aspectul nordic, rãspândit în Bazinul Parizian ºi zona Bourgogne, s-a caracterizat printr-un habitat deschis, pe terase joase ºi înalte (Noyen-sur-Seine, Seine-et-Marne, Chassey, Saône-et-Loire, Fort-Harrouard/Sorel-Moussel etc), o ceramicã mai puþin diversificatã decât cea din aspectul sudic, de o calitate variabilã, ºi multe statuete antropomorfe feminine din lut ars.

Aspectul vestic, dezvoltat în regiunile de coastã, a cunoscut atât aºezãrile deschise (Lizo, Er Lannic/ Morbihan) cât ºi cele fortificate, de înãlþime (Chatelliers-du-Vieil-Au-zay/Vandéa), împreunã cu monumentele funerare megalitice (Bougon, Deux-Sèvres). Ceramica acestui aspect, avea ca forme: strãchini, vase-sticlã, urcioare carenate, vase cu suport cubic, decorate cu triunghiuri ºi pãtrate umplute cu puncte.

În spaþiul atlantic, s-a dezvoltat grupul cultural Carn (Ploudalmézeau, Finistère, Franþa), care reprezintã o expresie a Neoliticului mijlociu, mai ales de pe litoralul breton (a doua jumãtate a mileniului al V-lea bc), cu influenþe chasséene, purtãtorii sãi fiind creatorii primelor monumente megalitice din Bretagne ºi din partea vest-centralã a Franþei. Pânã în prezent, nu se cunosc aºezãrile acestor comunitãþi, bine reprezentate fiind construcþiile funerare megalitice, sub forma unor mari tumuli circulari care acopereau monumente de tip dolmen. Inventarul acestora era destul de sãrãcãcios, constând din lame ºi aºchii de silex, mãrgele din ºist ºi vase cu fundul rotund ºi buza îngustatã, decorate cu ºnururi oblice, dispuse în formã de mustaþã.

Se observã astfel, cã fenomenul megalitismului european îºi gãseºte începuturile la comunitãþile neolitice mijlocii (mijlocul mileniului al V-lea bc), care au trãit pe þãrmurile Oceanului Atlantic ºi în Insulele Britanice (fig. 161).

Acest fenomen poate fi pus în legãturã cu o serie de mutaþii sociale ºi spirituale produse în rândurile acestor triburi, care au continuat, în forme din ce în ce mai diversificate, pânã în Epoca bronzului, când a cunoscut o deosebitã înflorire. Se spulberã, astfel, o serie de aºa-zise enigme legate de multe dintre monumentele megalitice, ele fiind operele unor comunitãþi care, altãdatã, având importante cunoºtinþe de ºtiinþã aplicatã ºi suficiente resurse economice ºi organizatorice, au fost capabile de asemenea realizãri.

Cultura Seine-Oise-Marne a fost specificã pentru Neoliticul final/Chalcoliticul timpuriu (?) din Bazinul Parizian (mileniul al III-lea bc), prezentând o serie de caracteristici comune cu civilizaþia Horgen, printre care

Dumitru Boghian288

Fig. 161. Secvenþa neoliticã din Bretagne (Franþa), (dupã

L'Helgouac'h, Bailloud, Joussaume)

Page 89: Boghian Incep Ist Cap, 6

hipogeele (Mournouards/Mesnil-sur-Oger) ºi aleile acoperite (Chaussée-Tirancourt).

Din aºezãri (Videlles/Essone, Pré-aux-Vaches/Morains, Sagy/Val-d'Oise) ºi din necropole au fost recuperate numeroase unelte de silex, dintre care se remarcã vârfurile de sãgeatã foliacee, cu aripioare ºi peduncul, ºi pumnalele, piese cornulare ºi osteologice (teci-suporturi pentru topoare, ace, dãlþi), podoabe din dentiþie prelucratã, pandantive de piatrã ºi rare mãrgele de aramã.

Ceramica era lucratã cu mult degresant în compoziþie ºi era destul de diversificatã, în vreme ce vasele funerare aveau ca forme, în special, „oalele de flori” cu fundul plat.

* * *În Neolitic, unele comunitãþi liniare ºi descendentele lor au ocupat

terenurile de pe malurile unor lacuri, întemeind un habitat particular, cu locuinþe realizate pe platforme de lemn, ridicate pe stâlpi, care dominau zonele mlãºtinoase înconjurãtoare, formând adevãrate sate lacustre (palafite), în literatura de specialitate definindu-se un Neolitic lacustru, pentru care existã date de cronologie absolutã, obþinute prin metoda dendrocronologicã.

C u l t u r a C o r t a i l l o d (cantonul Neuchâtel , Elveþia) reprezintã un aspect cultural al Neoliticului mijlociu elveþian (mileniului al IV-lea bc), de tradiþie chasséanã ºi influenþe sudice, care a fost denumit ºi Neoliticul lacustru vechi (1934, P. Vouga).

Aceastã culturã s-a dezvoltat de-a lungul a patru faze principale (aprox.3850-3300 BC), cunoscând un habitat diversificat, constituit, în special, din aºezãri situate pe malurile unor lacuri montane (Auvernier, Twann, Burgäschi-Süd), pe terase glacio-lacustre (Rances) ºi în adãposturi sub stâncã (Vallon des Vaux, Baulmes), unde au construit locuinþe alungite, rectangulare în faza I, aprox. 3800 BC (Burgäschi), sau mai scurte, în fazele mai noi.

Ocupaþiile acestor comunitãþi erau: agricultura desfãºuratã în cicluri scurte, în concurenþã cu pãdurea secundarã, creºterea animalelor, vânãtoarea, culesul ºi pescuitul. Buna conservare a materialelor arheologice, inclusiv a celor din materie organicã, în sedimentele lacurilor, a permis cunoaºterea bogatului utilaj litic, osteologic ºi lemnos, oferind o imagine cvasi-completã asupra acestora. Ceramica a cunoscut o fireascã evoluþie, caracterizându-se prin forme scunde, cu profilul carenat sau rotunjit, cu reprezentãri plastice, în formã de sâni perforaþi (proeminenþe mamelonare) sau ginecologice, cu decor în imprimat cu scoarþã de mesteacãn aplicatã pe peretele crud al vasului. În fazele finale, ceramica a cunoscut o simplificare a formelor ºi decorurilor (fig. 162). Pe fondul acestei culturi, s-au format o serie de aspecte regionale.

În Elveþia de est ºi nord-est, una dintre culturile Neoliticului

Fig. 162. Ceramicã aparþinând culturii Cortaillod (dupã Petrequin P.)

289Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 90: Boghian Incep Ist Cap, 6

mijlociu/Chalcolitic (prima jumãtate a mileniului al IV-lea BC) a fost Pfyn (Pfyn-Breitenloo/Thurgau), apãrutã ca urmare a unor sinteze ºi evoluþii complexe, fiind parþial contemporanã cu cultura Cortaillod, parþial cu Michelsberg. Aºezãrile acestei culturi au fost amplasate pe malurile unor lacuri (Sipplingen-Osthafen, lacul Constance) sau în zona unor turbãrii (Pfyn-Breitenloo), locuinþele prezentând douã tradiþii diferitecase lungi, rectangulare la Pfyn-Breitenloo ºi construcþii mici la Thayngen-Weier, ridicate, în funcþie de condiþii, pe stâlpi-piloni, platforme-planºee, “tãlpi” de fundaþie, pentru a supravieþui în mediile umede. Preponderentã era, în domeniul ocupaþiilor, creºterea animalelor, pentru adãpostirea acestora construindu-se adevãrate staule (Thayngen).

Datoritã condiþiilor propice de pãstrare, utilajul litic, cornular, osteologic ºi lemnos este bine cunoscut, dovedind o deosebitã diversitate. Se remarcã topoarele de luptã de piatrã, prinse în cozi prin diferite sisteme, sãpãligile ºi tãiºurile din corn de cerb, vârfuri de sãgeatã din os ºi silex, mãrgelele ºi pandantivele de piatrã ºi corn. La sfârºitul fazei clasice a culturii Pfyn (cãtre 3700 BC) a fost prelucrat cuprul, prin ciocãnire ºi turnare, obþinându-se topoare plate ºi mãrgele, preocupare care a fost abandonatã în Neoliticul final. Ceramica, utilizatã pentru periodizarea culturii, prezintã o „evoluþie” de la o specie mai finã, cu pereþii subþiri ºi forme carenate (în faza timpurie), la o specie mai grosierã, acoperitã cu barbotinã, având ca formefarfurii, pahare, cãni ºi urcioare cu proeminenþe mamelonare ºi decoruri realizate prin impresiuni de degete (faza mijlocie), în ultima fazã cu pereþii foarte groºi.

La sfârºitul mileniului al IV-lea BC ºi începutul celui urmãtor, în partea de nord a Elveþiei, s-a dezvoltat cultura Horgen, care a avut centrul în zona lacurilor Zürich ºi Constance. La începutul mileniului al III-lea (cãtre 2950 BC), în Elveþia de vest, aceastã culturã a fost înlocuitã de grupul Lüscherz. Habitatul acestei culturi s-a caracterizat prin aºezãri amplasate pe malurile lacurilor (Sipplingen/ Constance) sau în zone mai înalte (Cazis-Petrshügel), în cadrul cãrora micile locuinþe rectangulare erau construite în rânduri paralele, dispuse de-a lungul unor ulicioare (Sipplingen/Constance, Feldmeilen-Vorderfeld). Se mai cunosc ºi construcþii uºoare, de tipul colibelor ovale (Dullenried).

Utilajul litic s-a caracterizat prin vârfuri triunghiulare de sãgeatã ºi topoare-ciocan perforate. Din os, s-au realizat pandantive, din marmurã, mãrgele, în timp ce prelucrarea cuprului a marcat un recul, confecþionându-se doar puþine strãpungãtoare cu douã vârfuri ºi pandantive în formã de arc.

Ceramica specificã era destul de grosierã ºi avea forme cu pereþii drepþi, foarte rar profilaþi, ornamentele predilecte fiind canelurile adânci, orizontale, inciziile, zig-zagurile, pastilele aplicate sub buzã, ºnururile simple, în relief, motivele antropomorfe ºi decorurile asociate, în zona centralã întâlnindu-se ºi motive solare ºi în formã de arc (fig. 163).

Dumitru Boghian290

Fig. 163. Ceramica culturii Horgen(dupã Petrequin P.)

Page 91: Boghian Incep Ist Cap, 6

Din împletirea fondurilor Chasséan ºi Cortaillod s-a format cultura Saône-Rhône, care s-a dezvoltat în Neoliticul târziu/ Chalcoliticul mijlociu (sfârºitul mileniului al IV-lea ºi începutul mileniului al III-lea bc), în zona estului Franþei ºi în Elveþia, întreþinând puternice ºi variate legãturi cu culturile ºi aspectele culturale contemporane, în special Horgen ºi Seine-Oise-Marne.

Multe aºezãri ale acestei culturi au fost întemeiate pe þãrmurile lacurilor (Chalain, Clairvaux, Charavin/Paladru, Auvernier/Neuchâtel), unele cercetate subacvatic (Anne ºi Pierre Pétrequin) ºi râurilor (Ouroux/ Saône) sau în zona unor peninsule mlãºtinoase.

De aceea, locuinþele rectangulare erau mici ºi au fost construite într-un mod specific, pe stâlpi-piloni, fiind înconjurate de palisade cu rol defensiv, în aºezãri existând ºi drumuri „podite” cu lodbe de lemn. Inventarul litic, osteologic ºi lemnos s-a pãstrat foarte bine. Ceramica a fost reprezentatã prin vase semisferice sau carenate ºi vase cilindrice, înalte, lucrate dintr-o pastã destul de grosierã, fiind decoratã cu motive simple, sub formã de ºnururi simple ºi brâie alveolare în relief. Ca ocupaþii erau practicate: agricultura, creºterea animalelor, unele meºteºuguri, vânãtoarea ºi exploatarea mediului lacustru învecinat (pescuitul, culesul etc.).

* * *Ceramica liniarã orientalã a fost legatã genetic, aºa cum am vãzut, de

cultura Starèevo-Criº/Körös din Neoliticul timpuriu, dezvoltându-se în interiorul arcului carpatic, în Slovacia de rãsãrit, în nord-estul Ungariei (marea câmpie joasã de la est de Dunãre), în România (Transilvania), fiind denumitã, pentru primul stadiu, ceramica protoliniarã sau cultura Szatmár (a ceramicii liniare Alföld Ungaria), grupul Ciumeºti-Piºcolþ (România), ºi cultura liniarã Barca (Slovacia), cele trei entitãþi etno-culturale constituind o unitate, chiar dacã au nume diferite în istoriografiile respective.

Ceramica liniarã orientalã veche s-a caracterizat prin utilizarea unei paste cu multe materiale organice (pleavã) ca degresant. Vasele semisferice erau decorate cu rare motive pictate, în asociere cu ciupituri, impresiuni de degete, unghie ºi adâncituri largi, dispuse în motive rectilinii, bandate, aºa cum se observã în descoperirile de la Michailovce (Slovacia).

Cronologia internã a acestei ramuri a complexului liniar oriental a fost stabilitã, mai ales, pe baza ceramicii recuperate din gropile descoperite în aºezãri. Ceramica liniarã numitã Alföld, dezvoltatã în Câmpia Alföldului (NE Ungariei), caracteristicã pentru începuturile Neoliticului mijlociu (prima jumãtate a mileniului al V-lea bc), s-a dezvoltat dintr-un stadiu mai vechi. Ceramica sa era realizatã cu degresanþi vegetali ºi avea un decor realizat prin incizii rectilinii ºi curbilinii care au evoluat cãtre adâncituri mai fine, aºa cum sunt cunoscute în stadiile mai recente.

Pe fond Alföld, s-au dezvoltat o serie de grupuri culturale: Tiszadob (numit ºi Tiszadob-Kapušany), în nordul Câmpiei Alföld, ºi Szakálhát-Lebö, în sud. În cadrul grupului Szakálhát-Lebö, se întâlnesc aºezãri de tip tell, care sunt necunoscute mai la nord. În acelaºi timp, se cunosc planurile câtorva locuinþe rectangulare, alungite. De asemenea, ceramica acestui grup cultural a resimþit puternice influenþe din partea culturii Vinèa-Turdaº, din împletirea lor rezultând unele aspecte regionale.

291Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 92: Boghian Incep Ist Cap, 6

În cadrul grupului cultural Tiszadob se cunosc locuinþe construite pe stâlpi de lemn ºi câteva morminte de inhumaþie. Aproximativ în paralel ºi derivând din cultura Alföld, grupul Gömör, s-a dezvoltat, în regiunea carstului ungaro-slovac, cultura Bükk, într-o perioadã în care, mult mai la vest s-a nãscut ºi a evoluat cultura liniar- ceramicã- occidentalã.

Cultura Bükk, nãscutã prin evoluþia culturii cu ceramicã liniarã orientalã, în Neoliticul mijlociu (mileniul al V-lea bc), în zona carstului din nordul Ungariei ºi sud-estul

Slovaciei, a cunoscut un habitat caracteristic, cu aºezãri mai durabile (Boldogköváralja) sau sezoniere (Domica ºi Ardovo), specifice unei economii predominant pastorale. Ceramica acestei culturi este de foarte bunã calitate ºi pãstreazã formele semisferice ºi globulare moºtenite. Decorul ceramicii a fost deosebit de bogat, fiind realizat prin incizie cu pieptenele ºi încrustare cu culoare

albã, galbenã sau roºie, reprezentând benzi paralele, volute, capete de spirale, motive geometrice (fig. 164). Pentru latura spiritualã, trebuie amintite unele picturi din grote, vasele antropomorfe ºi zoomorfe ºi ritul funerar al inhumaþiei în poziþie chircitã.

Cultura Tisza s-a dezvoltat în Neoliticul târziu (sfârºitul mileniului al V-lea bc) în partea de rãsãrit a Ungariei ºi de vest a României, în bazinul râului cu acelaºi nume, evoluând din fondul liniar-ceramic oriental. S-a caracterizat printr-o ceramicã de calitate

superioarã, decoratã cu o bogatã ºi variatã ornamentaþie, realizatã prin incizie ºi încrustare cu culoare albã ºi roºie, ºi picturã, motivistica fiind spiralicã, meandricã ºi geometricã.

Plastica antropomorfã este bine reprezentatã, fiind atât schematizatã cât ºi naturalistã, având un decor asemãnãtor cu al ceramicii (fig. 165) De asemenea, au fost descoperite ºi multe vase antropomorfe. Ritul funerar este cunoscut din cercetarea unor necropole de inhumaþie (Kökenydomb), cu un bogat inventar, între care apar ºi primele obiecte de cupru.

La sfârºitul Neoliticului târziu din Ungaria, în cadrul culturii Tisza s-a format grupul cultural Tiszapolgár-Csöszhalom, caracterizat printr-o ceramicã

Dumitru Boghian292

Fig. 164. Ceramica culturii Bükk (dupã Lichardus J)

Fig. 165. Piese arheologice aparþinând culturii Tisza

(dupã Kalicz N., Müller-Karpe H.)

Page 93: Boghian Incep Ist Cap, 6

pictatã dupã ardere, realizându-se o motivisticã asemãnãtoare cu cea a culturii Tisza, care a fost apropiat ºi de grupul Herpaly, unii specialiºti vorbind de faciesul Herpaly-Csöszhalom.

Cultura Tisza a evoluat, în Eneolitic, cãtre complexul cultural Tiszapolgár- Bodrogkeresztúr, care a acoperit întreg mileniul al IV-lea bc ºi a cunoscut o mare arie de rãspândire, pânã în Slovacia de sud-est ºi Serbia de nord-est. Purtãtorii acestei civilizaþii au ocupat, stãpânit ºi exploatat unele zãcãminte de aramã ºi aur din zona slovacã a Carpaþilor sau din Munþii Apuseni (România), piese din aceste metale gãsindu-se pe scarã largã, inclusiv în morminte.

Cultura Tiszapolgár s-a caracterizat printr-o ceramicã destul de mult diferitã faþã de cea anterioarã, remarcându-se vasele cu gâtul în formã de pâlnie, vasele cu deschiderea pãtratã, recipientele cu picior înalt, cu multiple „ferestre”, rar decoratã, cele mai frecvente ornamente fiind multiplele proeminenþe mamelonare, dispuse pe corpul acestora. Celelalte decoruri, canelate, incizate ºi pictate sunt foarte rare, ca de altfel ºi reprezentãrile plastice (fig. 166).

Mult mai bine cunoscut este ritul funerar al inhumaþiei, defuncþii fiind depuºi în necropole, cum sunt cele de la Tiszapolgár-Basatanya (Ungaria), cu 167 de morminte, Tibava sau Vel'ke Raškovce (Slovacia). Defuncþii erau depuºi în morminte potrivit poziþiei lor sociale ºi sexului (bãrbaþii chirciþi pe dreapta iar femeile chircite pe partea stângã), fiind însoþiþi de diferite obiecte de inventar, dintre care unele foarte bogate (piese de aramã ºi aur), dovedind existenþa unei stricte ierarhii sociale.

Datoritã pãtrunderii unor elemente etno-culturale stepice, nord-pontice, de tip Decea Mureºului-Csóngrad, la începutul celei de-a doua jumãtãþi a mileniului al IV-lea bc, cultura Tiszapolgár s-a restructurat ºi a e v o l u a t c ã t r e c u l t u r a Bodrogkeresztúr.

Purtãtorii acestei culturi au fost mult mai dinamici, pãtrunzând, în cãutare de sare ºi zãcãminte de aramã, ºi în spaþiul intracarpatic al Transilvaniei. În cadrul

Fig. 166. Formele ceramicii Tiszapolgár

(dupã Kalicz N., Müller-Karpe H.)

Fig. 167. Formele ceramicii Bodrogkeresztúr

(dupã Patay P., Lichardus J.)

293Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 94: Boghian Incep Ist Cap, 6

acestei civilizaþii, metalurgia aramei a cunoscut o deosebitã înflorire, fiind cunoscute, în special, topoarele cu douã braþe dispuse în cruce ºi unele depozite cu piese de cupru, silex ºi obsidian.

În domeniul ceramicii, comunitãþile culturii Bodrogkeresztúr au continuat sã confecþioneze vase cu picior înalt, perforat, recipiente cu gâtul în formã de pâlnie, ºi aºa-numitele “oale de lapte”, destul de rar decorate cu motive incizate ºi încrustate, pãstrându-se ºi motivele “textile” (fig. 167).

În ceea ce priveºte ritul funerar, se observã o continuitate din perioada anterioarã, defuncþii fiind depuºi asemãnãtor. Se cunosc o serie de necropole, cum sunt cele de la Tiszavalk-Kenderföld ºi Tiszasöllös, în ultima descoperindu-se morminte foarte bogate.

Acestã civilizaþie a intrat, cãtre sfârºitul mileniului al IV-lea bc, într-un proces de restructurare etno-culturalã, participând la geneza orizontului cultural Galatin-Sãlcuþa IV-Bãile Herculane-Cheile Turzii-Hunyadihalom, pe baza cãruia s-au format civilizaþiile Eneoliticului final din regiune.

În Neoliticul final, în partea de est a Ungariei (sfârºitul mileniului al V-lea bc), s-a dezvoltat grupul cultural Herpaly, format, ca ºi cultura Tisza, prin evoluþia grupului Szakálhát-Lebö. Acest grup cultural s-a caracterizat prin existenþa aºezãrilor de tip tell ºi o ceramicã de bunã calitate, decoratã cu incizii ºi picturã, înainte de ardere, cu culori închise, ºi dupã ardere, cu alb ºi roºu sau cu un strat gros de culoare.

Neoliticul târziu ºi Chalcoliticul timpuriu (a doua jumãtate a mileniului al V-lea -începutul mileniului al IV-lea bc) din zona transdanubianã (vestul Ungariei) sunt reprezentate de complexul cultural Lengyel (M. Wosinsky, sfârºitul secolului al XIX-lea), care se formeazã pe fondul culturii cu ceramicã liniarã târzie la care s-au adãugat influenþe ale culturii Sopot. În faza de maximã dezvoltare, comunitãþile culturii Lengyel au ajuns pânã în Polonia Micã ºi Silezia, Moravia, unde este

cunoscutã drept cultura pictatã moravã, Slovacia de sud-vest, Austria de est ºi vestul Ungariei, dezvoltând mai multe variante regionale.

În ceea ce priveºte habitatul, purtãtorii complexului Lengyel au întemeiat atât aºezãri deschise cât ºi fortificate, în fazele evoluate, natural ºi antropic, cu ºanþuri ºi palisade (Nitrianský Hradok, Branè, Lengyel), în cadrul cãrora au fost construite mici locuinþe de suprafaþã sau semiadâncite, din lut, ºi incinte circulare, cu funcþie de cult (Tešetice). Pentru fazele mai noi se cunosc ºi locuinþe de mari dimensiuni, amintind de tipul megaron.

În cadrul industriei litice se cunosc piese realizate din obsidian, în fazele evoluate dezvoltându-se ºi metalurgia aramei. Ceramica a fost foarte bine

Dumitru Boghian294

Fig. 168. Ceramica culturii Lengyel (dupã Lichardus J.)

Page 95: Boghian Incep Ist Cap, 6

reprezentatã în cadrul acestui complex cultural, evoluând de-a lungul celor ºase faze de dezvoltare. Ca forme, au fost realizate: vase bitronconice, recipiente cu gâtul evazat, vase cu picior, amfore, vase-crater etc., decorate evolutiv, în maniere diverse.

Astfel, în fazele timpurii, au fost utilizate motivele bandate simple, spiralice, incizate sau pictate cu alb, brun, galben ºi roºu, cel mai adesea în asociere. În faza Lengyel III a fost întrebuinþatã, pe scarã largã, pictura cu alb pãstos ºi cu roºu, pentru ca, în fazele Lengyel IV ºi V, ornamentarea sã disparã în mare mãsurã. În faza a VI-a a reapãrut ornamentarea incizatã ºi punctatã, cunoscute fiind motivele geometrice (fig. 168).

La rândul ei, plastica antropomorfã ºi zoomorfã este variatã ºi a cunoscut o anumitã evoluþie de la naturalism cãtre schematizare. Ritul funerar este reprezentat prin înhumãrile în poziþie chircitã, câteva incineraþii ºi morminte colective, aflate în necropole (Aszód ºi Zengövárkony). În fazele târzii apar ºi mormintele colective în puþuri.

Comunitãþile complexului Lengyel au exercitat o influenþã puternicã asupra grupelor liniar-ceramice târzii din Europa centralã, participând, împreunã cu alte elemente etno-culturale contemporane, la geneza culturii chalcolitice târzii Baden.

* * *Neoliticul timpuriu iberic a fost reprezentat de orizontul cardial

(mileniile al VI-lea-al V-lea bc), cunoscându-se, aºa cum am arãtat mai sus, mai multe variante regionale (zona Valencia ºi Barcelona, sudul Spaniei). Deºi situaþia nu este tocmai clarã, au fost cercetate situri cu niveluri de locuire cardialã: Coveta de l'Or (Beniarres, Valencia), Verdelpino (Cuenca), Barranca de los Grajos (Cieza, Murcia), Nerja ºi Cueva de Dehesilla (Andalusia). Ceramica cardialã din zona ibericã este foarte sãracã, în ceea ce priveºte ornamentaþia.

Pe baza elementelor cardiale evoluate s-a format cultura Alméria din Neoliticul mijlociu (aprox. 4000-2600 bc), care s-a dezvoltat pe parcursul a trei faze. Faza I reprezentatã, în special, prin situl de la El Garcel, prezintã aºezãri înconjurate de un zid ºi o ceramicã netezitã, cu forme semisferice (boluri ºi vase cu gât înalt ºi îngust), cupe bitronconice, strãchini cu fundul plat ºi urcioare ovoide.

Industria liticã cioplitã se caracterizeazã prin piese microlitice: lamele, trapeze, triunghiuri, burine, cuþite ºi piese de secerã; industria liticã ºlefuitã este reprezentatã prin numeroase topoare lucrate în roci dure. Înmormântãrile s-au realizat în gropi circulare, înconjurate de un mic zid de piatrã, în care erau depuse unul sau douã schelete (câteodatã mai multe); ca obiecte de inventar gãsindu-se bolurile de ceramicã, lamele, trapezele ºi triunghiurile de silex, topoarele ºlefuite ºi brãþãrile lucrate din scoicã de stridie, ca la Atalya IV. Cistele cu plan poligonal, descoperite în regiunea Grenada reprezintã un stadiu evoluat al acestor prime morminte colective.

În faza a II-a, mormintele circulare, cu pereþii realizaþi din piatrã, aveau drept cale de acces un scurt culoar. În cadrul ofrandelor-inventar erau prezente elemente noi: sãgeþile triunghiulare sau rombice, uneori cu peduncul, strãpungãtoarele, idolii en violon, asemãnãtori cu cei cicladici, ºi vasele cu umãr. În provincia Grenada, megalitismul s-a diversificat, monumentele prezentând

295Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 96: Boghian Incep Ist Cap, 6

camere poligonale sau patrulatere cu culoar scurt. În situl Gerundia, alãturi de vârfurile de sãgeatã, brãþãri de marmurã ºi scoicã ºi ceramica nedecoratã, au apãrut primele obiecte de metal, sub forma vârfurilor de sãgeatã din aramã, datate în jur de 3100 bc.

Ultima fazã (III) anunþã cultura Los Milarès. Casele din aºezarea Parazuelos (Mazarron, Murcia) erau rectangulare ºi prezentau asize de piatrã. Au fost descoperite vârfuri de sãgeatã cu aripioare ºi peduncul, piese realizate din aramã (strãpungãtoare/poansoane, ace, sãgeþi rombice) ºi idoli cu ochi pictaþi sau gravaþi. Mormintele megalitice colective prezentau cãi de acces mult mai lungi. Megalitismul a atins apogeul prin monumentele de la Cueva de Menga la Antequera sau cu cel de la Casilla în Gandul.

Megalitismul funerar este cunoscut ºi în Portugalia, în acest sens putând fi citate mormintele de la Poço da Gateira, districul Evora/Alentejo, Gorginos ºi Anta Grande di Olival da Pega/Reguengos, prezentând unele influenþe primite din mediul Alméria.

Civilizaþia Los Millarès (situl de la Santa Fé, Alméria) s-a dezvoltat în cea dea doua jumãtate a mileniului al III-lea bc, de-a lungul a douã faze, în cadrul celei din urmã apãrând elemente ale culturii ceramicii campaniforme. În cadrul habitatului uman se cunosc aºezãri fortificate cu ziduri, în sisteme complexe (Los Millarès/Spania ºi Zambujal/Portugalia). De asemenea, deosebit de elaboratã a fost industria liticã, în cadrul cãreia se remarcã armele, alãturi de care sunt prezente pumnalele de cupru, topoarele plate, cuþitele, fierãstraiele, inelele, cerceii, denotând o amplã activitate metalurgicã. Ceramica acestei culturi este compusã din vase bitronconice ºi sferice, vase-sticlã, vasele cu mai multe guri, vasele zoomorfe, decorate cu motive geometrice incizate ºi imprimate cu pieptenele, reprezentând motive geometrice (triunghiuri, „cãpriori”, cercuri solare, animale etc.).

Ritul funerar s-a caracterizat prin continuarea megalitismului, construindu-se morminte de piatrã, cu camerã rotundã, culoar ºi cupolã, unele parþial adâncite, în care erau depuºi defuncþii (Almizaraque, Antequera, Gandul/Spania, A Dos Tassos ºi Farisoa/Portugalia.

* * *Neoliticul Peninsulei Italice se alimenteazã din tradiþia Impresso-

Cardial, care, fiind un fenomen etno-cultural divers, a contribuit la introducerea, probabil pe cale maritimã, a noului mod de viaþã ºi de gândire, aflându-se într-o permanentã legãturã cu fenomenele culturale din spaþiile vecine, în special din vestul Peninsulei Balcanice. Cele mai vechi descoperiri neolitice/Neolitico Inferiore (mileniul al VI-lea bc), de tip Impresso-Cardial, sunt atestate în sudul peninsulei, fiind vorba de locuiri în grote, adãposturi sau pe litoral, în cadrul lor gãsindu-se o ceramicã grosierã, decoratã cu impresiuni de unghie, degete sau scoicã.

Pe fond Impresso-Cardial târziu, prin evoluþie ºi prin contribuþia unor influenþe externe, în special vest-balcanice ºi, poate, liniar-ceramice, s-a format, în Neoliticul mijlociu/ Neolitico Medio, în nordul Italiei, o serie de culturi ºi grupe culturale, dezvoltate pe parcursul mileniului al V-lea bc: Gaban (Valea Adige), Vhó (SE Lombardiei), Fiorano (Veneþia, Emilia ºi Toscana), fiecare cu combinaþii

Dumitru Boghian296

Page 97: Boghian Incep Ist Cap, 6

decorative particulare, pe formele principale (boluri, pahare, cãni ºi urcioare) fiind trasate ºiruri de motive incizate, imprimate ºi asociate cu ornamente plastice.

Elemente asemãnãtoare se regãsesc ºi în grupele culturale Sasso Furbara ºi Sarteano, În Insula Malta, primele atestãri neolitice se leagã tot de orizontul Impresso-Cardial, evidenþiat prin cercetãrile de la Skorba (sfârºitul mileniului al V-lea bc).

Prin intermediul grupelor evoluate cu ceramicã incizatã, Quinzano ºi Rivoli-Chiozza, care derivã din grupul Fiorano, în Liguria ºi Câmpia râului Pó/Pad, s-a format cultura vaselor cu gura pãtratã/Vasi à Bocca Quadrata, (fig. 169) care s-a dezvoltat pe parcursul a trei faze, cunoscutã prin vasele specifice (pahare, strãchini, boluri cu gura pãtratã), decorate cu motive liniare, spiralice ºi geometrice, realizate prin incizie, excizie ºi imprimare.

În sudul Italiei, orizontul Impresso-Cardial a evoluat spre o fazã târzie, marcatã prin dezvoltarea culturilor Matera ºi Sentinello, caracterizate prin perpetuarea ceramicii cu decoruri imprimate ºi incizate. De asemenea, pentru perioada mileniului al V-lea bc, trebuie menþionatã cultura cu ceramicã roºie pictatã (motivele predilecte fiind: benzile, „cãpriorii”, triunghiurile, romburile, cercurile etc.), numitã ºi stilul Capri, identificatã în siturile de la Ripoli, Lipari. Megara Hyblaea, Scaramella ºi Massernia la Quercia, faza Massernia la Quercia fiind continuatã de faza Passo di Corvo, cu ceramicã mult mai diversificatã atât în ceea ce priveºte formele ºi decorurile. Aceste culturi au întreþinut legãturi cu civilizaþiile neolitice mijlocii de pe coasta dalmatã, în special Danilo, ºi târzii, Hvar-Lisièièi. În zonã, în Neoliticul târziu/Neolitico Inferiore, la sfârºitul mileniului al V-lea bc, s-a dezvoltat cultura Serra d'Alto, cu ceramicã pictatã tricrom.

Chalcoliticul italian (mileniul al IV-lea bc) pare sã fi avut o dinamicã proprie, deoarece a fost oarecum marginal faþã de marile ºi puternicele centre chalcolitice carpatice ºi danubiene. Este reprezentat prin câteva culturi interesante cum sunt: Lagozza, Diana, Gaudo, Rinaldone ºi Remedello.

Cultura Lagozza (situl La Lagozza, Besnate, Italia) a fãcut parte din marele complex cultural Chassey-Cortalloid-Lagozza. S-a dezvoltat în Liguria, Lombardia, Emilia ºi Toscana, fiind caracterizatã printr-un habitat diversificat (grote ºi aºezãri deschise, chiar în apropierea lacurilor prealpine, a se vedea situl eponim), ritul funerar al inhumaþiei, în mici cutii de piatrã, o industrie liticã cu gratoare, topoare ºlefuite, vârfuri de sãgeþi ºi o ceramicã de facturã superioarã, neagrã sau roºiaticã-închisã, lustruitã, formele predominante fiind vasele

Fig. 169. Ceramicã cardialã, Fiorano, Bocca Quadrata (dupã

Bagolini B., Muller-Karpe H.)

297Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 98: Boghian Incep Ist Cap, 6

globulare, strãchinile joase ºi carenate, paharele, bolurile, oalele, vasele cu torþi multiple, în formã de nai, cu un decor incizat, dispus la interiorul strãchinilor ºi pe umãrul recipientelor (fig. 170. 11-18).

În Italia sudicã, cultura neoliticã Serra d'Alto a fost urmatã de cultura Diana, a cãrei ceramicã monocromã, roºie ºi ºlefuitã nu a fost decoratã. În cadrul

acestei culturi au fost descoperite urme care denotã prelucrarea aramei prin turnare (Castello di Lipari), ºi morminte de inhumaþie, individuale ºi colective. În Insula Lipari, s-a dezvoltat un grup cultural înrudit cu cultura Diana, numit Bellavista.

În zona Abruzzes, în Campania, pe coasta adriaticã, pânã în Lombardia ºi Liguria, s-a dezvoltat, în mileniul al IV-lea bc, cultura Ripoli (în valea Vibrata, Abruzzes) cu ceramicã pictatã (vase ovoidale ºi cãni pictate cu roºu ºi brun, ornamentele fiind compuse din fascicole de linii orizontale ºi verticale, alcãtuind, uneori triunghiuri ºi romburi).

În t impul Chalcolit icului mijlociu ºi târziu, sfârºitul mileniului al IV-lea-mileniul al III-lea bc, în sudul Italiei au apãrut, poate sub influenþa culturilor epocii bronzului timpuriu din M a r e a M e d i t e r a n ã , e l e m e n t e l e arhitecturii funerare megalitice (Malta). În Campania, este cunoscutã cultura Gaudo, în cadrul ceramicii cãreia s-au

resimþit influenþe din partea bronzului timpuriu egeean (pahare, ceºti cu douã torþi, urcioare, askoi, lucrate într-o pastã monocromã, închisã la culoare, decoratã cu incizii simple ºi impresiuni sub formã de ºnururi în relief). Purtãtorii acestei culturi au cunoscut pumnalele de aramã ºi o industrie evoluatã a silexului.

În Latium ºi Toscana, în aceastã perioadã, s-a dezvoltat cultura Rinaldone, în mediul cãreia s-au realizat morminte sãpate în stâncã sau în cutii de piatrã (hipogee), ritul funerar fiind inhumaþia, defuncþii fiind însoþiþi de un inventar bogat.

Purtãtorii culturii Rinaldone au dezvoltat o evoluatã industrie a silexului (pumnale, vârfuri de sãgeatã ºi silex, mãciuci ºi topoare de luptã etc.), au confecþionat halebarde ºi pumnale triunghiulare de aramã (cu nervuri axiale, nituri ºi limba mânerului îngustã), caracteristice pentru Bronzul timpuriu mediteranean, ºi o ceramicã de culoare brunã închisã, alcãtuitã din vase globulare cu gâtul strâmt, strãchini carenate, urcioare cu torþi orizontale ºi verticale, decorate cu ºnururi în relief.

Cultura Remedello (necropola eponimã în apropiere de Brescia) s-a

Dumitru Boghian298

Fig. 170. Ceramicã aparþinând culturilor Lagozza, Remedello ºi

paharelor campaniforme (Barfield l.L., Fasani L, Cornaggia-

Castiglioni O, Lichardus J.)

Page 99: Boghian Incep Ist Cap, 6

dezvoltat în zona Veneþiei ºi Lombardiei (Câmpia Pô/Pad). Acesteia i-au fost proprii: o ceramicã cu pahare bitronconice ºi oale tronconice cu torþi, decorate cu incizii ºi impresiuni circulare, linii orizontale, motive dispuse metopic (fig. 170. 4-10), pumnalele triunghiulare, cu nituri ºi nervurã (tip Remedello), care s-au rãspândit pânã în Alpii Maritimi, Jura ºi Elveþia, ºi topoarele plate de aramã, armele de silex (vârfuri de suliþã ºi sãgeatã, topoare de luptã), podoabele de aramã ºi de argint (Villafranca) ºi inhumaþiile în groapã simplã, defuncþii depuºi în poziþie ghemuitã fiind însoþiþi de un inventar deosebit de bogat. Pe aceste fonduri s-au suprapus purtãtorii culturii paharelor campaniforme, (fig. 170. 1-3) fãcând trecerea cãtre epoca bronzului în regiune.

* * *Stepele nord-pontice reprezintã

un areal geografic ºi cultural foarte interesant în Neolitic ºi Eneolitic, un spaþiu prin care au evoluat sau s-au perindat diferite populaþii, mai stabile sau nomade, care au vehiculat numeroase elemente de culturã materialã ºi spiritualã între zona carpato-balcanicã ºi Dunãrea de Jos, pe de o parte, ºi lumea caucaziano-caspicã, pe de altã parte. Au rezultat, as t fe l , fenomene e tno-cul tura le particulare, care au fost legate, în Neoliticul final ºi Chalcolitic, de procesul de indoeuropenizare a Europei.

Deºi s-a vorbit de existenþa unui Neolitic aceramic local (Soroca/R. Moldova ºi Kamena Moghila/ Ucraina), în stadiul actual al cercetãrilor nu se mai poate susþine aceastã ipotezã. Fãrã a se putea lãmuri pe deplin, modul în care s-a realizat neolitizarea stepelor nord-pontice, arãtãm cã Neoliticul timpuriu (mileniul al V-lea bc) din aceastã zonã este caracterizat prin existenþa a trei culturi: Bug-Nistru, Sursk-Nipru ºi Nipru-Doneþk, denumite dupã principalele fluvii care brãzdeazã teritoriul lor.

Cultura bugo-nistrianã, nãscutã în interfluviul respectiv, a pãstrat, mai ales în domeniul industriei litice, multe tradiþii mezolitice locale (Soroca), ceramica având forme simple, cu fundul conic, decorate cu motive modeste, incizate ºi imprimate. Ca urmare a influenþelor primite din mediul culturilor Criº ºi ceramicii liniare, purtãtorii culturii bugo-nistriene ºi-au perfecþionat modul de viaþã, realizând o ceramicã de facturã mai bunã (fig. 171. 17-18).

Cultura Sursk-Nipru nu are o genezã elucidatã. Dovezile legate de modul de viaþã neolitic sunt puþine, ceramica cu forme simple (strãchini, pahare mari cu fundul ascuþit) fiind decoratã cu motive geometrice, realizate prin incizie ºi

Fig.171. Materiale arheologica ale culturilor Bug-Nistru, Sursk-Nipru,

Nipru-Doneþk, Srednyi Stog II, Jamnaja (dupã Berezanskaja,

Danilenko)

299Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 100: Boghian Incep Ist Cap, 6

impresiuni de unghie (fig. 171. 19-21). Cultura Nipru-Doneþk este cel mai bine cunoscutã, dintre acestei trei

entitãþi arheologice, rãspândindu-se pânã în sudul Bielorusiei. Cel mai bine cunoscut, în cadrul acestei culturi, este ritul funerar al inhumaþiei, în poziþie alungitã, în morminte singulare sau colective, defuncþii fiind acoperiþi cu un strat consistent de ocru roºu ºi însoþiþi de un inventar compus din puþine vase, podoabe ºi, cãtre sfârºitul culturii, din mici piese de aramã. Este posibil ca în mediul acestei culturi sã se fi realizat domesticirea calului, ulterior, în Eneolitic, continuatorii acestei civilizaþii devenind deosebit de mobili.

Ceramica culturii Nipru-Doneþk s-a caracterizat prin forme foarte simple, cu fundul rotunjit ºi ascuþit ºi profilul în formã de S (pahare mari, strãchini, cupe etc.), realizate dintr-o pastã cu multã scoicã pisatã în compoziþie, prezentând ca ornamente motive incizate ºi imprimate, adesea combinate, dispuse la partea superioarã a vaselor (fig. 171. 13-16). Purtãtorii culturii Nipru-Doneþk au întreþinut legãturi, pe parcursul evoluþiei lor, cu complexul cultural Cucuteni-Tripolje sau cu cultura cu ceramicã decoratã cu gropiþe din zona Bielorusiei.

Eneoliticul stepelor nord-pontice s-a caracterizat printr-o diversitatea ºi mobilitatea mai accentuatã a comunitãþilor umane decât în perioada anterioarã, generând evoluþii particulare. Dacã în spaþiul cuprins între Nistru ºi Nipru au continuat sã evolueze comunitãþile culturii tripoliene, parte integrantã a vastului complex cultural Ariuºd-Cucuteni-Tripolie, cu ceramicã pictatã ºi adâncitã, în special, despre care vom vorbi mai jos, în celelalte teritorii nord-pontice, chiar ponto-caspice, s-au dezvoltat civilizaþiile: Srednyj Stog II, derivatã din cultura Nipru-Doneþk, Mihajlovka I, Nipru-Azov (Mariupol) ºi complexul Hvalynsk-Novo Danilovsk-Petro Svistunovo-Suvorovo-Cainari, bine cunoscute prin intermediul ritului funerar al inhumaþiei în tumuli ºi utilizarea ocrului roºu. În acest sens, pot fi menþionate marile necropole de la Mariupol, Maikop sau cele din cultura Kemi-Oba.

Cultura Srednyj Stog II reprezintã o fazã evoluatã a culturii Nipru-Doneþk ºi s-a caracterizat printr-o economie pastoral-agrarã, dezvoltatã într-un spaþiu stepic. Ceramica acestei culturi avea multã scoicã pisatã în compoziþie (aºa-numita ceramicã „Cucuteni C” din arealul Ariuºd-Cucuteni-Tripolje) ºi era decoratã cu motive ºnurate ºi imprimate (fig. 171. 1-12). Triburile sale au practicat ritul funerar al inhumaþiei, defuncþii fiind depuºi în poziþie întinsã s-au uºor chircitã, în gropi deasupra cãrora se ridicau construcþii tumulare (kurgane). Aceste comunitãþi, posesoare ale calului domestic ºi vehiculelor cu roþi, s-au deplasat înspre vest, interacþionând cu civilizaþiile contemporane din Balcani, Dunãrea de Jos ºi mijlocie ºi Carpaþi.

În acelaºi timp, purtãtorii complexului Hvalynsk-Novo Danilovsk-Petro Svistunovo-Suvorovo-Cainari au avut un rol deosebit de important în restructurarea etnoculturalã a civilizaþiilor aparþinând Eneoliticului clasic din zona carpato-balcanicã ºi dunãreanã. Migrând de la est cãtre vest, în condiþiile aridizãrii climatului, de la sfârºitul atlanticului ºi începutul subborealului, aceºtia au pãtruns în mediul culturilor eneolitice carpato-balcano-dunãreano-pontice (Cucuteni-Tripolje, Gumelniþa-Karanovo VI-Kodžadermen-Varna-Dikili Tash, Sãlcuþa-Krivodol-Bubanj Hum), generând o serie de restructurãri ca: formarea culturii

Dumitru Boghian300

Page 101: Boghian Incep Ist Cap, 6

Cernavoda I-Ezero, transformarea culturii Tiszapolgár în cultura Bodrogkeresztúr º.a., fenomen pus pe seama primului val Kurgan, când ar fi început procesul de indoeuropenizare (M. Gimbutas).

VI. 6. Neoliticul ºi Eneoliticul carpato-danubiano-pontic

Neoliticul ºi Eneoliticul din spaþiul carpato-danubiano-pontic reprezintã un caz particular al proceselor etno-culturale care s-au dezvoltat în zona anatolianã ºi egeo-balcanicã, cu care este strâns legat genetic ºi evolutiv, reprezentând, parafrazându-l pe N. Iorga, un fel de „Orient dupã Orient”. Cu toate acestea, în

decursul dezvoltãrii sale, epoca neoliticã ºi eneoliticã carpato-danubiano-ponticã, a cunoscut diferite ºi complexe procese de sintezã ºi asimilare, care i-au conferit o

Sisteme de periodizare ºi cronologie ale Neoliticului ºi Eneoliticului din România (adaptate apud N. Ursulescu)

301Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Embedded EPS
There is embedded EPS on this page. Adobe Acrobat does not support the display of this type of object but it will print intact to a PostScript device.
Page 102: Boghian Incep Ist Cap, 6

pronunþatã individualitate în cadrul peisajului cultural contemporan european, cu o periodizare particularã (vezi tabelul de mai jos).

Fãrã a se putea susþine, în stadiul actual al cercetãrilor, existenþa unui Neolitic aceramic, ca rezultat al unei evoluþii dintr-un Epipaleolitic - Mezolitic local (a se vedea descoperirile discutabile de la Schela Cladovei-Lepenski Vir, Ciumeºti, Erbiceni, din România, ºi Soroca, din Rep. Moldova), se observã cã neolitizarea acestui spaþiu s-a produs, la fel ca în cazul unei pãrþi a spaþiului central, vest ºi nord balcanic, direct, prin migraþia unor comunitãþi de tip Protosesklo (Banat, Oltenia ºi P o d i º u l Tr a n s i l v a n i e i ) , S t a r è e v o - C r i º ( M u n t e n i a , M o l d o v a , Rep. Moldova ºi vestul Ucrainei) ºi Dudeºti-Hamangia (Dobrogea), ºi indirect, prin aculturaþia multor elemente superioare de civilizaþie neoliticã, mai timpurii sau mai târzii, ºi eneolitice, într-un context dinamic ºi flux continuu. De aceea, deºi s-au gãsit într-o zonã secundarã de neolitizare, majoritatea fenomenelor etno-culturale din spaþiul carpato-danubiano-pontic s-au dezvoltat în continuarea ºi în strânsã legãturã, în special, cu cele balcanice, formula Ex Balcani lux (H. T o d o r o v a ) f i i n d v a l a b i l ã în parte.

Astfel, în jurul anilor 6000 bc, comunitãþi umane neolitice anatoliano-egeene, aparþinând fazei timpurii (aprox. 6000-5500 bc), încadrate în orizontul cultural Anzabegovo-Donja Branjavina-Cârcea-Ocna Sibiului-Gura Baciului, atribuit complexului Protosesklo, s-au deplasat pe culoarele Vardar-Morava ºi Struma ºi Mariþa-Isker, colonizând ºi neolitizând o parte importantã a Peninsulei Balcanice, Oltenia, Banatul ºi Transilvania intracarpaticã. Acestea au adus modul de viaþã neolitic pe deplin format (cultivarea plantelor, creºterea animalelor, confecþionarea unei ceramici superioare pictate, cu înveliº roºu, puternic lustruit, pictat, uneori, cu alb, utilizându-se ca motive bulinele ºi reþelele de linii, elemente de plasticã neoliticã etc.). Acest orizont cultural a participat la formarea culturii Starèevo-Criº, din Neoliticul mijlociu propriu-zis (cristalizat). Cãtre sfârºitul Neoliticului mijlociu (prima jumãtate a mileniului al V-lea bc), Muntenia, Moldova, Rep. Moldova ºi vestul Ucrainei au fost neolitizate treptat de comunitãþile culturii Starèevo-Criº (fazele III-IV), în vreme ce, dupã mijlocul mileniului al V-lea, triburi Dudeºti ºi Hamangia au introdus modul de viaþã neolitic în Dobrogea.

Cea mai bine cunoscutã culturã a Neoliticului mijlociu (cristalizat) este Starèevo-Criº/Körös (aprox. 6000-5000/4500 bc), ale cãrei comunitãþi au populat aproape întreg spaþiul carpato-danubiano-pontic. Deºi, în partea de sud-

Dumitru Boghian302

Fig. 172. Ceramica Starcevo-Cris (dupã Marinescu-Bîlcu, Ursulescu)

Page 103: Boghian Incep Ist Cap, 6

vest, pãstreazã multe dintre trãsãturile de bazã ale complexului cultural din care face parte, odatã cu rãspândirea spre nord ºi est se observã o decãdere a tehnicii de prelucrare a ceramicii, mai ales în privinþa utilizãrii lustrului ºi a picturii. De aceea, ceramica de facturã semifinã ºi grosierã, cu pleavã compoziþie, este majoritarã ºi a fost decoratã cu incizii, impresiuni de unghie ºi deget.

Ceramica finã a fost mult mai rarã ºi prezintã, în fazele târzii, o frumoasã picturã policromã spiralicã (cu alb, roºu ºi negru), vorbind de nivelul înalt al olãritului atins încã din aceastã perioadã (fig. 172).

Organizarea habitatului ºi a spaþiului locuibil denotã o adaptare la noile ecosisteme, în aºezãrile variabile ca întindere, situate adesea în apropierea apelor, existau locuinþe simple, parþial adâncite, ºi colibe de suprafaþã, cu o singurã încãpere ºi cu scheletul format din pari ºi împletituri de nuiele, peste care se aplica o lutuialã destul de subþire. Industria liticã pãstreazã trãsãturi mezolitice (microlitismul ºi geometrizarea), dintre piesele ºlefuite fiind cunoscute topoarele ºi tesle cvasi-calapod (plan-convexe), rar perforate. Sunt cunoscute centre de extragere a sãrii, prin fierbere ºi evaporare, prelucrarea saramurii fãcându-se în vase speciale (briquetage), conice, ceea ce permitea transportarea sãrii rezultate ºi comercializarea la distanþã, prin troc.

Viaþa spiritualã e reprezentatã printr-o serie de statuete de lut, prin reliefurile antropomorfe ºi zoomorfe de pe ceramicã, mãsuþele-altãraº ºi ornamentele incizate asemãnãtoare unor pictograme (Ocna Sibiului, jud. Sibiu ºi Glãvãneºtii Vechi, jud. Iaºi). Defuncþii erau înhumaþi în poziþie chircitã, printre locuinþe, ca tipuri antropologice fiind atestate cel mediteranoid gracil, sporadic apãrând ºi proto-europoide, mai robuste.

Sfârºitul culturii Starèevo-Criº s-a produs, încã de la începutul fazei a III-a, ca urmare a pãtrunderii purtãtorilor complexului cultural Vinèa-Dudeºti, în regiunile sud-vestice (Oltenia ºi Banat), ºi prin rãspândirea, în faza a IV, a unor comunitãþi ale culturii ceramicii liniare occidentale, dinspre Europa est-centralã în regiunile nordice ºi est-carpatice (Ucraina, Moldova, Rep. Moldova).

La periferia nord-vesticã a ariei de rãspândire a fazelor târzii a culturii Starèevo-Criº, prin asimilarea populaþiei tardenoisiene locale, mult întârziate, ºi prin aculturaþie, s-a format ºi a evoluat, la sfârºitul Neoliticului mijlociu ºi în Neoliticul târziu, grupul cultural Ciumeºti-Piºcolþ (jud. Satu Mare), care reprezintã o variantã a culturii liniar-ceramice orientale timpurii din bazinul Tisei superioare ºi câmpia Sãtmarului (legatã de manifestãrile similare din N. Ungariei ºi S-E Slovaciei), în cadrul cãruia s-a pãstrat o industrie microliticã, lucratã din obsidian local, ºi particularitãþi în decorul ceramicii (linii incizate, uºor albiate ºi pictarea vaselor, cu negru, în stil liniar geometric) (fig. 173).

Fig. 173. Ceramicã Ciumeºti (dupã Gh.

Lazarovici)

303Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 104: Boghian Incep Ist Cap, 6

În Neoliticul târziu (aprox. 5000/4500-4250 bc), au pãtruns, în spaþiul carpato-danubiano-pontic, douã curente etno-culturale, oarecum opuse ca direcþie ºi origine: primul, mai timpuriu, reprezentând cel de al doilea mare val (cultural ºi demografic) neolitic de origine sudicã (anatoliano-egeeanã), cu ceramicã neagrã sau cenuºie, puternic lustruitã ºi decoratã cu pliseuri ºi caneluri, individualizat prin culturile Vinèa, Dudeºti ºi, spre sfârºitul etapei, Hamangia, ºi cel al doilea, de origine est-central-europeanã, constituit din comunitãþile ceramicii liniare occidentale târzii.

Ulterior, din asimilarea fondului neolitic anterior ºi îmbinarea cu noile elemente etno-culturale, s-au nãscut, în spaþiul de referinþã, culturile ºi grupele culturale eneolitice timpurii, care s-au caracterizat printr-o deosebitã individualitate ºi forþã de creaþie.

Comunitãþile culturii Vinèa au ocupat Banatul (cultura Banatului, Gh. Lazarovici), unde, în parte au dislocat, în parte au asimilat comunitãþile Starèevo-Criº, ºi pãrþile vestice ale Olteniei (aspectul cultural Rast, Vl. Dumitrescu), unde s-au mixtat cu cele ale culturii Dudeºti. Într-o anumitã etapã a evoluþiei lor, aceste comunitãþi au pãtruns în Podiºul Transilvaniei, unde au asimilat grupurile Starèevo-Criº foarte târzii, de tip Lumea

NouaCheile TurziiCluj, ºi au format cultura Turdaº.

Deºi au cunoscut unele fenomene de retardare a dezvoltãrii lor, pe mãsura expansiunii spre nord-vest, ºi de revenire ºi înflorire, comunitãþile vinèiene au avut, ºi prin perpetuarea unor puternice legãturi cu zona de origine, un rol decisiv la trecerea societãþilor locale la modul de viaþã eneolitic. Ceramica comunitãþilor culturii Vinèa din spaþiul Olteniei, Banatului ºi Transilvaniei a prezentat aceleaºi caracteristici (pastã, forme, decoruri) cu cea din zonele vecine (fig. 174). Deosebit de interesant este, pentru domeniul spiritualitãþii neolitice ºi eneolitice a Vechii Europe, sanctuarele descoperite în aºezarea de la Parþa (jud. Timiº), (fig. 175).

Din sintezele realizate între comunitãþile vinèiene, Starèevo-Criº târzii ºi cele liniar-ceramice, printr-o evoluþie particularã, de la zonã la zonã, s-au format civilizaþiile ºi grupele culturale ale Eneoliticului timpuriu: cultura Tisa/Tisza (o parte a Banatului ºi estul Ungariei), Herpály, Lengyel º. a. (Câmpia Pannonicã),

Dumitru Boghian304

Fig. 174. Materiale Vinèa-Turdaº (dupã Gh. Lazarovici)

Fig. 175. Sanctuarul de la Parþa(dupã Gh. Lazarovici)

Page 105: Boghian Incep Ist Cap, 6

aspectul cultural Rast (Oltenia de vest), cultura Turdaº, grupurile Iclod, Suplac, Gilãu (Transilvania).

În Muntenia ºi estul Olteniei ºi pe teritoriul din nordul Bulgariei, au pãtruns ºi evoluat triburile culturii Dudeºti (Bucureºti) Hotniþa (Bulgaria), înrudite parþial cu cele vinèiene. În faza a treia a culturii Dudeºti (fig. 176), din împletirea cu purtãtorii culturii ceramicii liniare (din Moldova ºi Transilvania), cu influenþe sudice, s-a format complexul c u l t u r a l B o i a n - V ã d a s t r a d i n Eneoliticul timpuriu.

Comunitãþile culturii ceramicii liniare, mai ales cele din cea de-a doua mare perioadã din evoluþia lor, cunoscutã sub numele de cultura ceramicii liniare cu capete de note muzicale (decorul format din alveole dispuse pe linii incizate, asemenea capetelor notelor muzicale pe un portativ, fig. 177), au ocupat, îndeosebi Podiºul Transilvaniei, Moldova, Rep. Moldova ºi vestul Ucrainei.

În spaþiul nostru, aceste comunitãþ i au dezvoltat forme particulare de culturã materialã, necunoscându-se, pânã în prezent, locuinþe de mari dimensiuni ca în vest.

Totuºi, au fost perpetuate uneltele ºlefuite specifice, toporul ºi tesla de piatrã în formã de calapod (plan-convex). Purtãtorii culturii liniar-ceramice au intrat în sintezã cu comunitãþile Vinèa ºi Dudeºti , contribuind la formarea unor entitãþi etno-culturale din Eneoliticul timpuriu ca: Turdaº, Iclod ºi Boian, iar din legãturile cu ultima nãscându-se cultura Precucuteni.

E n e o l i t i c u l c a r p a t o -danubiano-pontic (aprox. 4250-2700 bc), nu a început, ca etapã istoricã, pe tot teritoriul, în acelaºi timp, debutând, se pare, mai timpuriu în regiunile sudice, legate de evoluþia avansatã a Chalcoliticului anatoliano-balcanic, primele piese de aramã apãrând în mediul fazelor târzii ale culturii Starèevo-Criº ºi cele timpurii ale culturii Vinèa.

Pe lângã utilizarea metalului, se configureazã, treptat ºi sigur, toate celelalte caracteristici: organizarea superioarã ºi fortificarea habitatului, sistematizarea spaþiului, utilizarea necropolelor, construirea unor locuinþe de tip

Fig. 176. Ceramicã aparþinând culturii Dudeºti (dupã E. Comºa)

Fig. 177.Ceramicã liniarã (dupã S. Marinescu-Bâlcu, N. Ursulescu)

305Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 106: Boghian Incep Ist Cap, 6

superior, cu platformã de lut ars, folosirea unor tehnologii agricole înaintate (tracþiunea animalelor pentru arat), confecþionarea unei ceramici superioare, în special pictate, specializarea ºi perfecþionarea utilajului litic osteologic ºi din alte materiale, dezvoltarea componentei uraniene în cadrul cultului fecunditãþii ºi fertilitãþii etc.

În Eneoliticul timpuriu (aprox. 4250-3750 bc), ºi-au continuat evoluþia o serie de civilizaþii care s-au format în Neoliticul târziu, acesta fiind, mai degrabã, o perioadã când s-au acumulat trãsãturile noului mod de viaþã, numãrul pieselor de aramã crescând cãtre sfârºitul perioadei, depozitul de la Cãrbuna (jud.Tighina, Rep. Moldova, fiind un exemplu.

Astfel, pe teritoriul Munteniei s-au dezvoltat comunitãþile fazelor evoluate ale culturii Boian (situl de pe insula Grãdiºtea Ulmilor din lacul Boian, com. Vãrãºti, jud. Cãlãraºi), care s-au rãspândit, treptat, în toate direcþiile, pe teritoriul Bulgariei fiind cunoscutã s u b n u m e l e d e c u l t u r a Mariþa/Marica sau Karanovo IV-V).

Spre nord, în sud-estul Trans i lvan ie i º i sud-ves tu l Moldovei, comunitãþile fazei Giuleºti a culturii Boian au intrat în sintezã cu triburile liniar-ceramice târzii ºi s-a format cultura Precucuteni. Pe linia Dunãrii,

purtãtorii culturii Boian s-au interferat cu cei ai culturii Hamangia, iar spre vest, pe linia Oltului, cu cei ai culturii Vãdastra, cu care formeazã, probabil, un complex cultural.

Dintre toate caracteristicile culturii, se remarcã ceramica decoratã prin incizie ºi excizie, motivele decorative fiind încrustate, uneori, cu culoare roºie sau albã. Pentru domeniul spiritual, trebuie menþionat sanctuarul de la Cãscioarele (lângã Olteniþa), cu pereþii de lut pictaþi cu alb ºi roºu ºi coloane de lut pictate, care reprezentã, probabil, aºa-numitul “cult al coloanei” ca axis mundis, prin care se realiza legãtura dintre lumea teluricã ºi cea uranianã. În ceea ce priveºte ritul funerar, din faza Bolintineanu, este cunoscutã necropola de la Cernica (cu circa 370 de morminte) ºi altele, ritul funerar fiind inhumaþia în poziþie chircitã. Cultura Boian reprezintã fondul care a evoluat spre cultura

Dumitru Boghian306

Fig. 178. Ceramica culturii Hamangia(dupã D. Berciu)

Fig. 179. Ceramicã Precucuteni (dupã Silvia Marinescu-Bîlcu)

Page 107: Boghian Incep Ist Cap, 6

Gumelniþa, putându-se vorbi ºi de un complex cultural Boian-Gumelniþa.În pãrþile estice ale Olteniei au evoluat comunitãþile culturii Vãdastra,

nãscute pe fond Dudeºti târziu, cu influenþe vinèiene ºi liniar ceramice, care aveau aºezãri fortificate ºi o agriculturã evoluatã, în cadrul cãreia utilizau un plug primitiv (cu brãzdar din corn sau din lemn), tractat de bovidee domestice.

Ceramica culturii Vãdastra s-a remarcat printr-o bogãþie de forme, tehnici ºi motive ornamentale, predominante fiind exciziile ºi incrustaþiile cu alb ºi roºu, realizându-se mai ales motive spiralo-meandrice. În sud-vestul Olteniei, s-a dezvoltat aspectul cultural Rast, în fapt o variantã localã a culturii Vinèa (faza C), cu puternice influenþe primite din partea civilizaþiilor Vãdastra ºi Tisa, care s-a caracterizat prin aºezãri deschise ºi o ceramicã cenuºie, decoratã predominant cu caneluri ºi pliseuri.

Plastica antropomorfã ºi zoomorfã din cele douã arii culturale era bogatã ºi prezenta o puternicã amprentã vinèianã, remarcându-se „grupul statuar”, reprezentând o femeie cu un copil în braþe ºi „cuplul divin” („îndrãgostiþii”), sub forma unei statuete cu douã capete, de la Rast, vasele cu reprezentãri ºi protome antropomorfe ºi zoomorfe ºi statuetele Vãdastra. Din întrepãtrunderea celor douã fonduri etno-culturale, s-a format cultura Sãlcuþa.

De la sfârºitul Neoliticului târziu, Dobrogea a fost populatã de purtãtorii culturii Hamangia (Baia, jud. Tulcea), nãscuþi dintr-o sintezã a unor populaþii venite, pe mare ºi pe uscat, din nord-vestul Asiei Mici, cu comunitãþile mezolitice locale, rezultând o structurã antropologicã destul de eterogenã, aºa cum a relevat analiza scheletelor din marile necropolele de la Cernavoda (peste 500 de morminte) ºi Duranculac (nord-estul Bulgariei, peste 1000 de morminte).

Este posibil ca începutul culturii Hamangia sã fi fost contemporan cu fazele evoluate ale culturii Dudeºti, aºa cum se observã în descoperirile de la Medgidia-Cocoaºe ºi Duranculac. Ulterior, cultura Hamangia s-a dezvoltat paralel cu cultura Boian, interferându-se în zona dunãreanã (Hârºova). Sub presiunea comunitãþilor Boian, aria culturii Hamangia s-a restrâns spre zona litoralului, o parte dintre purtãtorii acesteia pãtrunzând în mediul culturii Precucuteni, cãreia i-au transmis o serie de elemente culturale (decorul imprimat, tipuri de statuete, în special de „gânditor”). Unele elemente Hamangia au contribui, indirect, la conturarea aspectului istro-pontic al culturii Gumelniþa, denumit ºi cultura Varna (Henrieta Todorova).

Purtãtorii culturii Hamangia aveau aºezãri nefortificate, rãsfirate de-a lungul apelor ºi litoralului pontic, cu locuinþe adâncite, colibe ºi locuinþe de suprafaþã cu platformã (Techerghiol). Utilajul litic pãstreazã tradiþiile microlitice mezolitice, în fazele evoluate descoperindu-se multe obiecte de aramã. Ceramica neagrã lustruitã, decoratã cu motive geometrice, trasate cu ajutorul unui instrument dinþat (fig. 178), plastica antropomorfã de lut ºi marmurã, cu forme „eutrofice”, ºi, în special, statuetele de tip “gânditor” (“Gânditorul” de la Cernavodã) dovedesc originea anatoliano-egeeanã a acestei culturi. Ritul de înmormântare era inhumaþia, cu scheletele întinse pe spate, însoþite de ofrande destul de bogate (brãþãri de marmorã, din scoici de tip Spondylus, pandantive din colþi de mistreþ, piese de aramã etc.).

În Eneoliticul timpuriu, Transilvania, s-a caracterizat printr-o „fãrâmiþare”

307Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 108: Boghian Incep Ist Cap, 6

culturalã ºi o relativã instabilitatea a ariilor de rãspândire, datoritã amestecului, în proporþii diferite, a comunitãþilor vinèiene (din faza C) cu cele ale grupurilor liniar-ceramice, la care s-a adãugat ºi menþinerea mai îndelungatã a tradiþiilor Starèevo-Criº (conservate mai ales în zona Munþilor Apuseni).

Cultura Turdaº a fost una dintre cele mai reprezentative civilizaþii neolitice târzii-eneolitice timpurii din Podiºul Transilvaniei (tell-ul eponim din lunca Mureºului).

La geneza sa s-au „topit”, ca elemente locale, complexul neolitic târziu Lumea Nouã-Cheile Turzii-Cluj ºi influenþe ale ceramicii liniare târzii, fondul cultural Vinèa C fiind foarte puternic ºi preponderent. Ceramica acestuia a fost decoratã cu caneluri ºi pliseuri, benzi incizate (adeseori umplute cu puncte), dar ºi cu picturã. Domeniul spiritual este compus dintr-o bogatã plasticã antropomorfã ºi zoomorfã ºi complexele de cult de la Tãrtãria (lângã Orãºtie) ºi Parþa.

Pe fond Turdaº s-a format grupul cultural Iclod (jud. Cluj), care a evoluat de-a lungul a trei faze, fiind parþial contemporan cu aspectele târzii ale complexului Lumea Nouã-Cheile Turzii-Cluj ºi cu culturile Turdaº ºi Tisa, în timp ce ultima fazã a avut legãturi cu cultura Petreºti.

De asemenea, s-au format grupurile Gilãu (jud.Cluj) ºi Suplac (Suplacu de Barcãu, jud. Bihor), care reprezintã aspecte de tranziþie între ariile culturale Turdaº-Iclod ºi Tisa. Cele douã grupuri culturale au jucat un oarecare rol în trecerea de la cultura Tisa la Tiszapolgár.

În bazinul mijlociu ºi superior al Tisei, a evoluat cultura Tisa, nãscutã, aºa cum am vãzut, pe fondul culturii ceramicii liniare târzii din Câmpia Tisei, peste care s-au grefat puternice influenþe vinèiene din aºa-numita culturã a Banatului. Ceramica se caracterizeazã, în primul rând, printr-un decor incizat meandric, în reþea, formând aºa-numitul „stil textil”, cupele cu picior înalt, vasele rectangulare.

În Moldova, Eneoliticul timpuriu este reprezentat prin evoluþia unei culturi unitare, Precucuteni-Tripolje A, care precede cronologic ºi genetic cultura Cucuteni. Cultura Precucuteni s-a format din împletirea fondului culturii ceramicii liniare târzii, din vestul Moldovei ºi sud-estul Transilvaniei, cu comunitãþile culturii Boian (din faza a II-a, Giuleºti), ºi influenþe din partea culturilor Hamangia ºi Vinèa, cunoscând o deosebitã expansiune pânã aproape de Nipru. În faza a III-a, din contactul cu comunitãþile fazei de trecere de la Boian la Gumelniþa, s-a nãscut aspectul cultural Aldeni-Stoicani-Bolgrad, în nord-estul Munteniei ºi sudul Moldovei, precum ºi de o parte ºi de alta a gurilor Dunãrii. Acest aspect ºi-a continuat evoluþia ºi pe parcursul primei faze a culturilor Gumelniþa ºi Cucuteni.

Dumitru Boghian308

Fig. 180. Ceramica culturii Petreºti (dupã I. Paul)

Page 109: Boghian Incep Ist Cap, 6

Purtãtorii culturii Precucuteni-Tripolje A au dezvoltat forme superioare de culturã materialã (locuinþe de suprafaþã, unele cu platformã din faza a II-a, utilajul litic ºi osteologic abundent ºi diversificat, unelte, arme ºi podoabe de aramã, ceramica cu decoruri incizte ºi excizate, fig. 179) ºi spiritualã. Se remarcã o serie de complexe de cult ca cele de la Poduri (jud. Bacãu), Isaiia ºi Târgu Frumos (jud. Iaºi). De asemenea, a început sã fie folositã pictura cu roºu ºi cu alb, dar ºi cu grafit, atât înainte, cât ºi dupã arderea vaselor, fãcându-se astfel trecerea cãtre cultura Cucuteni.

Cultura Petreºti (jud. Alba) este cunoscutã ºi sub numele de cultura c e r a m i c i i p i c t a t e c e n t r a l -transilvãneanã, deoarece s-a rãspândit îndeosebi în Podiºul Transilvaniei, formatã, pe fond Vinèa-Turdaº, la care s-au adãugat noi influenþe sudice, în sud-vestul Transilvaniei ºi nordul Banatului (grupul cultural Foeni). S-a caracterizat printr-o frumoasã ceramicã pictatã bicrom ºi tricrom (fig. 180), de certã influenþã sud-balcanicã (cultura Dimini). Cultura Petreºti a influenþat grupul Iclod ºi cultura Precucuteni finalã, cãreia i-a transmis tehnica superioarã a pictãrii vaselor înainte de ardere, contribuind astfel la naºterea aspectului Ariuºd (din sud-estul Transilvaniei) ºi a culturii Cucuteni (din Moldova). Sfârºitul culturii Petreºti se produce datoritã extinderii grupului cultural Decea Mureºului ºi a culturii Bodrogkeresztúr în centrul Transilvaniei.

Eneoliticul dezvoltat (aprox. 3750-2700 bc) cunoaºte un stadiu înalt de civilizaþie, dar atacurile unor populaþii rãsãritene vecine (aflate într-un stadiu inferior de dezvoltare) au împiedicat trecerea la organizarea statalã.

Spaþiul transilvan a cunoscut o înfloritoare metalurgie a aramei materializatã prin apariþia topoarelor de tip panã, ciocan ºi „cu braþele în cruce” precum ºi a primelor podoabe de aur (culturile Gumelniþa, Cucuteni, Bodrogkeresztúr). Ceramica acestei perioade a fost de o deosebitã calitate, în special cea pictatã, care a avut o înaltã valoare artisticã.

Eneoliticul dezvoltat se caracterizeazã prin arii culturale stabile, cu caractere distincte, care continuã, în cea mai mare parte, evoluþia din Eneoliticul timpuriu, în cadrul unor complexe unitare Boian-Gumelniþa, Vãdastra-Sãlcuþa, Precucuteni-Cucuteni, Turdaº-Petreºti, Tisa-Tiszapolgár-Bodrogkeresztúr, spre sfârºitul perioadei avînd loc puternice infiltraþii de populaþii pastorale rãsãritene (grupurile Suvorovo-Cainari ºi Decea Mureºului, cultura Cernavoda I), ceea ce a declanºat lungul ºi complicatul proces al trecerii gradate a spaþiului carpato-danubiano-pontic spre epoca bronzului ºi spre o masivã ºi

Fig. 181. Ceramicã a culturii Gumelniþa (dupã Vl. Dumitrescu)

309Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 110: Boghian Incep Ist Cap, 6

complexã restructurare etnico-lingvisticã.Cultura Gumelniþa s-a nãscut pe

teritoriul Munteniei ºi Bulgariei, prin transformarea lentã a vechiului fond cultural Boian-Karanovo V, care asimileazã noi procedee tehnice de decorare a ceramicii (pictura crudã cu roºu, pictura cu grafit ºi aur) ºi noi forme de vase (askos, rhyton) (fig. 181).

Aceastã culturã a cunoscut, aºa cum am vãzut deja, o deosebitã expansiune, cuprinzând tot teritoriul Dobrogei, partea esticã a Bulgariei, unde e cunoscutã sub numele de Karanovo VI-Kodžadermen-Varna, nord-estul Greciei, pânã în nordul Mãrii Egee (cultura Dikili Tash) ºi sudul Moldovei (unde, împreunã cu comunitãþile Precucuteni III-Cucuteni A, a format

aspectul Aldeni-Stoicani-Bolgrad). În estul Olteniei comunitãþile gumelniþene s-au interferat cu cele ale culturii Sãlcuþa. Purtãtorii culturii Gumelniþa au dezvoltat forme superioare de organizarea a habitatului, cu locuinþe de cult (Cãscioarele), necropole bogate (Varna), tezaure cu obiecte de aur (Sultana, jud. Ilfov), ceea ce indicã existenþa unei aristocraþii care îºi exercita dominaþia regional ºi dovezi ale prezenþei unor familii bogate.

Dezvoltatã pe parcursul a douã faze (A ºi B), cu mai multe etape, cultura Gumelniþa ºi-a restrâns aria de dezvoltare, datoritã penetraþiei, dinspre stepele nord-pontice, a unor populaþii pastorale (de tip Hvalynsk-Novo Danilovsk-Suvorovo-Cainari). Acestea, prin sinteza cu populaþia localã gumelniþeanã, au contribuit la geneza culturii Cernavoda I, din Dobrogea ºi valea Dunãrii de Jos, care a continuat parþial modul de viaþã. În aceste condiþii, a început sã creascã rolul pãstoritului ºi al ceramicii de o calitate mai slabã, pentru confecþionarea cãreia se folosea masiv amestecul de scoicã pisatã în pastã. Comunitãþile gumelniþene care s-au retras spre nordul Munteniei, în zona de dealuri ºi în Subcarpaþi, au dat naºtere aspectului Brãteºti (jud. Dâmboviþa).

Cultura Sãlcuþa (jud. Dolj) face parte dintr-un alt vast complex, care cuprindea, aºa cum am vãzut în capitolele precedente, în afarã de Oltenia, nord-vestul Bulgariei (aspectul Krivodol) ºi Serbia (aspectul Bubanj). Începând din faza a II-a, a ocupat sudul Banatului, unde s-a interferat cu purtãtorii culturilor Tiszapolgár ºi Bodrogkeresztúr. Având o puternicã componentã vinèianã, cultura Sãlcuþa a receptat, cãtre sfârºitul mileniului IV bc, influenþe din partea Bronzului timpuriu din Macedonia ºi Grecia (cultura helladicã), care i-au întãrit individualitatea. Ceramica sãlcuþeanã era decoratã prin pictare cu grafit, cu incizii incrustate cu alb ºi roºu, prin aplicarea culorilor dupã ardere, ºi cu caneluri de tradiþie vinèianã (fig. 182). În ultima fazã (a IV-a), cultura Sãlcuþa s-a transformat, în urma contactelor cu purtãtorii culturilor Cernavoda I ºi Bodrogkeresztúr, ºi a participat la formarea unui orizont cultural de mixturã Galatin-Sãlcuþa IV-Bãile Herculane-Cheile Turzii-Hunyadihalom, care a evoluat cãtre cultura Coþofeni

Dumitru Boghian310

Fig. 182. Ceramicã Sãlcuþa(dupã Ursulescu N.)

Page 111: Boghian Incep Ist Cap, 6

din Eneoliticul final/Bronzul timpuriu.

C u l t u r a T i s z a p o l g á r / Româneºti, s-a rãspândit în rãsãritul Ungariei , Vojvodina, sud-estul Slovaciei, Ucraina transcarpaticã, în Criºana, nordul ºi vestul Banatului, formându-se pe fondul culturii Tisa cu influenþe din partea grupurilor locale Iclod ºi Suplac. Metalurgia aramei era dezvoltatã cunoscându-se numeroase topoare mari de cupru. Ceramica continuã tradiþia vaselor cu picior înalt, perforat de grupuri de orificii rotunde, decorul incizat, în reþea, ºi proe-minenþele în formã de cioc de pasãre.

Evoluþia acestei civilizaþii a f o s t c o n t i n u a t ã d e c u l t u r a Bodrogkeresztúr/ Gorneºti (jud. Mureº) care a marcat o mai accentuatã mobilitate a comunitãþilor sale care au ocupat întreaga Transilvanie ºi Banatul, ºi au pãtruns ºi în ariile culturilor învecinate (Ariuºd-Cucuteni ºi Sãlcuþa).

Ceramica Bodrogkeresztúr/ Gorneºti este caracterizatã prin “oalele de lapte”, cu torþi pastilate care s-au transmis culturii Coþofeni. Purtãtorii culturii Bodrogkeresztúr au jucat un rol important în cadrul procesului de unificare culturalã care a avut loc, în vestul þãrii, la începutul Eneoliticului final, când s-a constituit marea sintezã Galatin-Sãlcuþa IV-Bãile Herculane-Cheile Turzii-Hunyadihálom, din care a luat naºtere cultura Coþofeni.

Complexul cultural Cucuteni-Ariuºd-Tripolje este cea mai reprezentativã manifestare a Eneoliticului românesc, ocupând un spaþiu vast, de peste 350000 kmp, din sud-estul Transilvaniei pânã la Nipru. Nãscutã prin evoluþia culturii Precucuteni, de o parte ºi de alta a Carpaþilor Orientali, cu importante contribuþii Gumelniþa ºi Petreºti, care au dus la transpunerea motivelor spiralo-meandrice în tehnica picturii policrome, aplicatã, în majoritatea cazurilor, înainte de arderea vaselor.

Organizarea habitatului uman a avut o deosebitã importanþã, cunoscându-se atât aºezãri deschise ºi fortificate natural ºi antropic, de tip „cetãþuie”, ºi o serie de aºezãri-gigant (“proto-urbane”), cu suprafaþa de sute de hectare ºi mai multe mii de locuinþe: Taljanki, Dobrovody, Majdaneþk, în zona Bugului Sudic, Petreni, în Rep. Moldova. În cadrul aºezãrilor, casele erau construite, de regulã, pe platforme

Fig. 105. Ceramica pictatã a culturii Cucuteni (dupã M. Petrescu-

Dîmboviþa, R. Vulpe, Vl. Dumitrescu, D. Monah)

311Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 112: Boghian Incep Ist Cap, 6

masive de lut, cu substructurã de bârne despicate, cu mai ºi multe încãperi ºi chiar etaj, ºi erau dispuse dupã un anume plan (în cerc, ºiruri paralele sau pe grupe), adesea în centru aflându-se o construcþie mai impunãtoare, care putea servi drept loc de adunare a comunitãþii ºi ca sanctuar pentru ceremonii magico-religioase, toate aceste elemente vorbind despre o societate ierarhizatã.

Ceramica culturii Cucuteni a avut o calitate deosebitã. În domeniul ceramicii sunt cunoscute cele trei categorii: finã (aproape întotdeauna pictatã sau decoratã cu motive adâncite), uzualã (mai ales nepictatã) ºi aºa-numita specie ”Cucuteni C”, de origine strãinã, rãsãriteanã (Srednyi Stog II), având scoicã pisatã în amestecul pastei ºi decor imprimat (cu pieptene sau cu ºnurul). Ceramica pictatã cu roºu, negru ºi alb, redând motive spiralice, meandrice ºi geometrice, face faima acestui complex cultural, cu evoluþie milenarã (fig. 183).

În domeniul spiritual, se remarcã bogata plasticã antropomorfã ºi zoomorfã, reprezentatã atât prin statuete cât ºi prin vase schematizate (“Hora de la Frumuºica”), remarcabile fiind complexele de cult ºi altarele (Truºeºti, Poduri, Dumeºti, Ghelãieºti, Buznea º. a.). Ritul funerar este puþin cunoscut, unele morminte având caracter de cult (sacrificii umane, Traian, jud. Neamþ).

Din sinteza cucutenienilor cu noi elemente stepice s-au nãscut civilizaþiile specifice Eneoliticului final de la rãsãrit de Carpaþi: Tripolje finalã, Gorodsk-Usatovo, Horodiºtea-Erbiceni ºi Folteºti-Cernavoda II.

Eneoliticul final (numit ºi Perioada de tranziþie spre Epoca bronzului) (aprox. 3000/2700-2500 bc) a rezultat din restructurarea etno-culturalã a civilizaþiilor din Eneoliticul clasic graþie pãtrunderii tot mai masive a comunitãþilor pastorale nomade ºi seminomade din stepele nord-pontice ºi caspice Aceastã situaþie cultural-istoricã, începutã în cea de-a doua jumãtate a mileniului al IV-lea bc, a avut la bazã o multitudine de cauze: climatice (aridizarea subborealã), economico-sociale (pãstoritul predominant) ºi politico-militare (conflictele din Asia Centralã, Caucaz, Anatolia ).

A fost o perioadã caracterizatã printr-o mai mare instabilitate a habitatului, reflectatã în caracterul sezonier al aºezãrilor ºi predominarea locuinþelor adâncite. În cadrul utilajului litic ºi metalic s-au realizat numeroase arme, unele lucrate din roci foarte dure, inclusiv din silex, sau din bronz arsenical, remarcându-se topoarele de luptã, naviforme.

De asemenea, s-au produs o serie de mutaþii spirituale, materializate ºi în schimbarea unor elemente ale ritului ºi ritualului funerar (morminte tumulare, cu construcþie interioarã, de inspiraþie megaliticã, apariþia necropolelor de incineraþie etc.).

Culturile Eneoliticului final reprezintã împletirea diferitelor fonduri ºi tradiþii, cu puternice influenþe sudice, venite din partea Epocii bronzului anatoliano-egeo-helladic ºi est-central europene încadrate în aºa-numitul proces de indo-europenizare a spaþiului carpato-danubiano-pontic, configurându-se elementele timpurii ale popoarelor ºi limbilor europene ale epocii bronzului (grecii, tracii, illirii, celþii, germanii, slavii). Referitor la formarea acestei mari familii etno-lingvistice, s-au conturat ºi vehiculat mai multe ipoteze ºi teorii, niciuna, din pãcate, neîntrunind o majoritate a susþinãtorilor. Dintre manifestãrile etno-culturale ale acestei perioade se evidenþiazã: Horodiºtea-Folteºti-

Dumitru Boghian312

Page 113: Boghian Incep Ist Cap, 6

Cernavoda II, Cernavoda III ºi Coþofeni.Complexul cultural Horodiºtea-Folteºti-Cernavoda II a rezultat din

îmbinarea mai multor culturi ºi grupuri culturale, pe fond cucutenian ºi Cernavoda I. Acesta a evoluat în Eneoliticului final, fiind compus din douã culturi principale: Horodiºtea-Erbiceni ºi Folteºti-Cernavoda II, asupra cãrora s-au exercitat mai multe influenþe, în special sudice, din partea culturilor Bronzului helladic, ºi nordice, a comunitãþilor culturii amforelor sferice.

Cultura Horodiºtea-Erbiceni, numitã Brânzeni-Gordineºti (în Rep. Moldova), s-a format pe fond Cucuteni final la care s-au adãugat o serie de elemente rãsãritene, venite din aria culturalã Gorodsk-Usatovo (formatã din fondul tripolian) ºi noi elemente stepice. De aceea, s-au pãstrat o serie de influenþe mai vechi: parþial ceramica pictatã, de tradiþie cucutenianã, domeniu în care s-a renunþat la stilul spiralo-meandric în favoarea celui geometric, mai liber, alãturi de care s-au impus ceramica incizatã ºi cea decoratã cu ºnurul. Au fost confecþionate, în special, vase askoi, amfore ºi amforete, strãchini, cupe etc. Continuitatea unor forme de culturã materialã se observã ºi în organizarea habitatului (tip de aºezare, locuinþe, fortificaþii).

Pe parcursul evoluþiei sale, cultura Horodiºtea-Erbiceni a intrat în contact cu purtãtorii culturii amforelor sferice, pãtrunºi în jumãtatea nordicã a Moldovei. Mai multe dintre elementele acestei culturi (vasele cu corp sferic ºi decor imprimat, cu ºnur ºi liniuþe, în special amforele globulare), ºi mormintele de inhumaþie cu scheletele depuse în cutii de piatrã-ciste, uneori colective-Dolheºtii Mari ºi individuale-Basarabi, Suceava, Piatra Neamþ, Bãceºti º. a, s-au transmis în Epoca bronzului, la unele culturi (Glina, Monteoru, Costiºa).

Din împletirea unor comunitãþi ale culturii amforelor sferice (varianta volhyno-podolianã) cu cele ale culturii Horodiºtea-Erbiceni s-a format, în nordul Moldovei, grupul cultural Suceava (necropola de incineraþie de la Suceava, peste 100 morminte), cu resturile de incineraþie depuse în gropi simple, care a devenit specific, ulterior, lumii tracice.

În partea de sud a Moldovei, estul Munteniei ºi Dobrogea este cunoscutã cultura Folteºti-Cernavoda II, nãscutã din evoluþia fondului culturii Cernavoda I, la care s-a adãugat revitalizarea unor elemente locale de tradiþie gumelniþeanã ºi cucutenianã ºi asimilarea unor influenþe sudice ale Epocii bronzului egeo-anatolian ºi balcanic, materializatã în dispariþia scoicii pisate din pasta vaselor ºi rara utilizare a decorului ºnurat, ornamentul predominant fiind alcãtuit din ºiruri de crestãturi ºi brâie mãrunt crestate.

Cãtre sfârºitul perioadei, s-a ajuns la o uniformizare culturalã în tot spaþiul est ºi sud-est carpatic, formându-se complexul cultural Horodiºtea-Folteºti-Cernavoda II, care s-a perpetuat pânã la începutul Epocii bronzului, când a întreþinut legãturi cu cultura învecinatã Glina III-Schneckenberg. Pãtrunderea, la începutul epocii bronzului (a doua jumãtate a mileniului al III-lea bc), a unor noi valuri de populaþie pastoralã nord-ponticã, purtãtoare a grupului mormintelor tumulare cu ocru, în groapã simplã (Jamnaja, în limba rusã) ºi extinderea treptatã a culturii Glina III-Schneckenberg au determinat încetarea acestui complex cultural. În aceeaºi perioadã, în partea de sud a þãrii, s-a dezvoltat cultura Cernavoda III, fiind urmaºa directã a culturii Cernavoda I, influenþele sale

313Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 114: Boghian Incep Ist Cap, 6

resimþindu-se pe spaþii mult mai largi. de la Dunãrea mijlocie ºi inferioarã.Cultura Coþofeni (jud. Dolj) s-a nãscut prin uniformizarea ºi revitalizarea

fondului local al Eneoliticului dezvoltat (Sãlcuþa, Bodrogkeresztúr, Cernavoda I). Pe fondul iniþial Galatin-Sãlcuþa IV-Bãile Herculane-Cheile Turzii-Hunyadihálom, s-au grefat noi impulsuri din lumea Bronzului egeean (Helladicul timpuriu). Aceasta a cuprins vestul Munteniei, Oltenia, Transilvania ºi Banatul, având trei faze ºi mai multe variante locale. Multe forme de culturã materialã s-au perpetuat ºi se observã o continuare a metalurgiei a bronzului cu arsen. Ceramica era extrem de variatã ca forme ºi avea un decor specific, realizat prin împunsãturi succesive. În cadrul ritului funerar, pe lângã inhumaþii plane sau tumulare, au fost cunoscute ºi morminte sporadice de incineraþie. Sfârºitul culturii Coþofeni s-a produs odatã cu evoluþia spre faza a III-a (Câlnic), specificã pentru Epoca timpurie a bronzului carpato-danubiano-pontic.

În aceeaºi perioadã, în sudul Banatului au evoluat, comunitãþile culturii Kostolac care s-a rãspândit, mai ales, în Serbia. În partea de vest a spaþiului carpato-danubiano-pontic au pãtruns purtãtorii culturii Baden (Austria), care a cunoscut o vastã rãspândire din Cehia, Slovacia, estul Austriei, vestul României, sudul Poloniei pânã în nordul Serbiei ºi al Croaþiei.

Toate aceste culturi au participat, într-un complex proces de genezã, insuficient cunoscut arheologic, la formarea civilizaþiilor Bronzului timpuriu din spaþiul nostru.

VI. 8. Societãþile producãtorilor din zona americanã

Zona americanã (sudul Americii de Nord, America centralã ºi nord-vestul Americii de Sud) reprezintã un spaþiu particular în perioada societãþilor producãtoare de hranã, deoarece “izolarea” faþã de Lumea Veche i-a conferit o anumitã individualitate ºi fenomene specifice. Modul de viaþã neolitic a fost inventat ºi a avut caracteristicile sale deosebite. Astfel, dacã numãrul plantelor cultivate este suficient de mare, nu acelaºi lucru se poate spune despre animalele domestice.

Aºa cum am vãzut în subcapitolul IV. 8. 1, în fazele Coxcatlan 5000-3500 BC ºi Abejas 3500-2700 BC ale secvenþei cultural cronologice Tehuacán a fost evidentã trecerea la agricultura bazatã pe cultivarea porumbului, laurului american, dovleacului alb ºi fasolei, în condiþiile pãstrãrii seminomadismul ºi a ocupaþiilor tradiþionale, erau importante. Trecerea la modul de viaþã bazat pe producþie, asemãnãtor Neoliticului din Lumea Veche, s-a realizat cãtre anii 1000

BC, în Stadiul Formativ/Formative Stage . Acesta s-a caracterizat prin apariþia ceramicii pentru pregãtitul hranei, pãstrarea rezervelor, servitul mâncãrii ºi apei, þeserea textilelor la rãzboiul vertical, cioplirea ºi ºlefuirea pietrei ºi prezenþa arhitecturii religioase

Primele aºezãri sãteºti ºi confecþionarea ceramicii au apãrut în zona mezoamericanã în perioada cuprinsã între 2000-1200 BC. Astfel, în faza Purrón (aprox. 2300-2000 BC), a secvenþei Tehuacán, a fost confecþionatã o ceramicã timpurie, cu forme specifice: vasele globulare cu gura strâmtã, numite tecomate,

Dumitru Boghian314

Page 115: Boghian Incep Ist Cap, 6

tãvi cu baza dreaptã, boluri semisferice, urcioare rotunde (olla), decorate uneori foarte simplu. O ceramicã la fel de veche a fost descoperitã ºi pe coasta Pacificului, în Guerrero, în siturile Puerto Marquez ºi Zandja (faza Pox), Ecuador, Columbia ºi Panama. În a doua jumãtate a mileniului al II-lea BC, într-o multitudine de situri mezoamericane a apãrut ceramica lucratã la roatã, originile sale nefiind bine precizate. Decorurile acesteia (motivele încruciºate ºi zgâriate, impresiunile cu degetul, cu scoica ºi cu instrumente de piatrã) par a indica o influenþã a ceramicii timpurii a fazei Valdívia, de pe litoralul ecuadorian.

De pe la mijlocul mileniului al II-lea BC, în siturile fazelor Ajalpan (Tehuacán), Tierras Largas (Oaxaca) ºi Tlalpan (Mexico Basin) a apãrut o ceramicã pictatã cu negru ºi roºu, care a cunoscut o deosebitã rãspândire în perioadele urmãtoare. Deºi modul de viaþã „neolitic” era rural, existau structuri organizatorice care reliefau trecerea cãtre organizarea statalã (prezenþa familiilor bogate, aºezãrile grupate ºi conduse de o elitã în frunte cu un ºef, organizarea riguroasã a vieþii religioase), mai multe centre dezvoltate interacþionând (zona mezoamericanã ºi cea andinã peruvianã, în principal).

În zona mezoamericanã, între 1200-900 BC s-a trecut, prin intermediul orizontului olmec (1500-500 BC), din partea de sud a Golfului Mexic, la civilizaþiile clasice.(Classic Stage): Teotihuacan, 250 BC - 750 AD, cultura Maya (1000 bc - 900 A. D), rãspânditã în regiunile Yucatan ºi Peten, Chichen Itza ºi Mayapan (900 - 1500 AD), toltecã (900 - 1160 AD) ºi aztecã (1325 - 1521 AD).

În America de Sud, mai ales în regiunea peruvianã, în faza Preceramicului IV (6000-4200 BC) au existat evidente tendinþe de utilizare a unor plante culese(cartoful, maniocul ºi fasolea), de stocare a acestora ºi de favorizare în raport cu altele) în cadrul unui mod de viaþã seminomad. Aceste tendinþe au continuat ºi în perioada preceramicã V (4200-2500 BC), dar pot fi sesizate o serie de progrese legate de trecerea la practicarea agriculturii, ca plante fiind utilizare: dovleacul, ardeii iuþi (Chili), arbustul guava (Psidium guajava) ºi bumbacul, subzistenþa fiind centratã, totuºi, pe exploatarea resurselor marine, aºezãrile având aspectul unor masive aglomerãri de scoici. În ceea ce priveºte confecþionarea ceramicii, aceasta a apãrut, probabil, pe la 3100 BC în regiunea litoralului caraibean din Columbia, de unde s-a rãspândit spre litoralul ecuadorian. Acolo este cunoscut, pe la 2800 BC, complexul Valdívia cu o ceramicã deosebit de bine realizatã, cu decoruri incizate, excizate, aplicate ºi în reþea. Din aceste regiuni, probabil de-a lungul unor trasee comerciale, pe la începutul mileniului al II-lea BC, ceramica a ajuns ºi în zonele andine din Peru, unde a cunoscut o deosebitã înflorire în perioadele urmãtoare.

Dupã Perioada preceramicã VI, numitã ºi Preceramicul cu bumbac (aprox. 2500-1800 BC), caracterizatã prin apariþia marilor aºezãri, cu contrucþii publice ºi religioase (Sechin Alto, El Paraiso etc.), locuite de o populaþie numeroasã, organizatã riguros, care practica cultura porumbului, care precede marile civilizaþii din zonã, a urmat Stadiul Formativ, datat între 1800-200 BC. În cadrul acestui stadiu, în perioada de început (1800 - 900 BC) au apãrut marile civilizaþii ºi statele teocratice, agricultura bazatã pe sistemele de irigaþii ºi ceramica produsã în centre meºteºugãreºti, pentru ca ulterior, între 900 ºi 200 BC. Aceste elemente, cunoscute sub forma artei teocratice Chavin (Chavin de Huantar), s-au rãspândit în diferite arii culturale, conducând la o anumitã uniformizare a

315Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 116: Boghian Incep Ist Cap, 6

credinþelor religioase în Perioada timpurie a Stadiului Clasic, care se suprapune parþial peste sfârºitul celei precedente. Pe aceste baze s-au format ºi au evoluat în mod particular civilizaþiile urmãtoare: Moche (Mochica), aprox. 200 BC - 600 AD, Tiahuanaco (Tiwanaku) ºi Huari, 200 - 1200 AD, Chimor (Chimu), 1000 - 1476 AD, ºi Inca, 1476 1532.

* * *Neoliticul ºi Eneoliticul au încheiat Preistoria mondialã propriu-zisã, în

multe zone trecerea la prelucrarea metalelor, în special a bronzului, dechizând calea evoluþiei marilor civilizaþii cunoscute istoric, bazate pe urbanism, practicarea superioarã a agriculturii, meºteºugurilor ºi schimburilor, organizarea elaboratã a habitatului ºi a structurilor de conducere civilã, militarã ºi religioasã, transmiterea experienþei umane prin scriere etc., încadrate în Istorie. Cu toate acestea, în regiunile marginale, Protoistoria s-a prelungit foarte mult, dar inexistenþa unor structuri economice, sociale ºi spirituale asemãnãtoare cu cele din zonele dezvoltate nu a însemnat lipsa culturii ºi civilizaþiei sau perpetuarea stãrii de primitivitate, societãþile umane dând dovadã de un deosebit spirit creator în care diversitatea este o lege care se cere mai bine cunoscutã ºi explicatã.

Dumitru Boghian316

Page 117: Boghian Incep Ist Cap, 6

317Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 118: Boghian Incep Ist Cap, 6

Dumitru Boghian318

Civ

ilizaþiile

ne

olitic

e o

rien

tale

(ad

ap

tare

du

J. L

ich

ard

us

)

Page 119: Boghian Incep Ist Cap, 6

319Procese etno-culturale în Neolitic ºi Eneolitic

Page 120: Boghian Incep Ist Cap, 6

Dumitru Boghian320