Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti

Biosecuritatea pe filiera avicola

Structura filierei de productie in avicultura

Coordonator: Custura Ion Student: Opincaru Maria AN II

Structura de productie - concept, rol, factori de influenta, tendinte.

Structura de productie a unei exploatatii agricole desemneaza domeniul sau de activitate, iar n cazul elaborarii unei strategii este o componenta a acesteia, influentnd sub multiple aspecte rezultatele ce se vor obtine.

De fapt, structura de productie se defineste prin felul si numarul ramurilor vegetale si /sau zootehnice, prin proportiile dintre ele si prin ponderea fiecareia n activitatea exploatatiei. ntre ramuri exista, n numeroase cazuri, relatii strnse, ceea ce imprima structurii un caracter de sistem complex si, de dorit, echilibrat. O structura de productie nu trebuie privita ca o simpla alaturare de ramuri. Astfel, gestionarea obtinerii unui produs este dependenta de existenta altor ramuri (de exemplu, obtinerea laptelui depinde de productia de furaje), iar ramurile pot utiliza aceiasi factori de productie, aparnd ca urmare , diverse tipuri de relatii ntre ele.

Datorita complexitatii sale, determinata de multimea componentelor, a raporturilor dintre acestea si de impactul pe care l genereaza asupra economiei exploatatiilor agricole, structura de productie are o ncarcatura decizionala deosebita. n acest context, structura de productie poate fi privita ca o combinare de optiuni, adica ceea ce urmeaza a obtine unitatea putnd fi facut n diferite moduri. Astfel, o anumita cantitate de produse poate fi realizata pe o suprafata mai mare sau mai mica de teren, n functie de gradul de intensivitate a culturilor. Productiile la unitatea de suprafata si structura acestora sunt rezultatul cantitatii factorilor alocati. Din acest punct de vedere, prezinta interes proportiile care se stabilesc ntre ramuri, dar si ntre exploatatiile care desfasoara aceleasi activitati agricole. Ramurile cuprinse n structura trebuie sa reflecte concordanta dintre conditiile concrete ale exploatatiei si posibilitatile de valorificare a acestora. Prin urmare, structura de productie trebuie sa asigure o valorificare ct mai eficienta a resurselor naturale, materiale si umane de care dispune unitatea.

Este absolut necesar ca n procesul de structurare sa se tina seama de relatiile de natura biologica, tehnologica si economica existente ntre ramurile de productie, al caror continut (de conditionare, de complementaritate, de concurenta) pot conduce fie la o structura complexa a productiei (diversificata), fie impun ngustarea profitului activitatii de productie (specializare).

Cele expuse anterior dau posibilitatea conturarii conceptului de structura de productie. Schematic, aceasta este reprezentata n fig. 1.(60).

Structura de productie este elementul central al structurilor agricole, aflata n strnsa legatura cu acestea. De fapt, structura de productie este privita n interdependenta cu toate componentele ce contribuie la obtinerea produselor. Este vorba de legaturile sale cu amontele si avalul, cu industria producatoare, cu cea prelucratoare si cu comertul. Influentele pe care acestea le exercita asupra nivelului productiei agricole accentueaza dependenta functionala a exploatatiilor de aceste tipuri de structuri si conditioneaza evolutiile n ceea ce priveste filiera agroalimentara.

Abordarea structurii de productie presupune, pe lnga cele aratate, si alte probleme. Agricultura extensiva si intensiva determina organizarea unor structuri de productie diferite, specifice ramurilor practicate. Fiecare din ramurile care pot alcatui structura de productie are particularitati care influenteaza rezultatele economice att la nivel de exploatatie, ct si la cel al agriculturii. Practicarea unor structuri de productie, dupa gradul de intensivitate a ramurilor, este consecinta fireasca a biologiei plantelor, dar, mai ales, a necesitatilor alimentare ale populatiei (cresterea demografica si a cererii de produs).

Ramurile de productie din exploatatiile agricole

Problemele structurii de productie si, mai apoi, ale profilarii si ale specializarii, ca forme sub care ea se regaseste, sunt indispensabil legate de cunoasterea ramurilor de productie din agricultura, mai cu seama din punctul de vedere al exploatatiei, cum se grupeaza ele n functie de o serie de criterii, astfel nct sa fie selectate, proportionate si ierarhizate. Este cunoscut faptul ca cele doua parti ale agriculturii, productia vegetala si cea animala, cuprind un anumit numar de ramuri (cereale, leguminoase boabe, plante tehnice, legume, cartofi, viticultura, pomicultura etc., respectiv, cresterea bovinelor, a porcinelor, a ovinelor, a pasarilor, piscicultura si altele). Privite, nsa, n contextul fenomenelor de fata, ele se pot diferentia astfel (71,74,91):

a) dupa cerintele fata de factorii de productie utilizati se ntlnesc: ramuri concurente (solicita aceiasi factori) si ramuri complementare (nu reclama utilizarea acelorasi factori, ori nu presupune acest lucru n acelasi timp), ramuri aflate n relatii de conditionare (existenta unora depinde de produsele obtinute n altele);

b) dupa gradul n care asigura continuitatea proceselor de munca, deosebim: ramuri cu activitate quasi continua (ndeosebi, cele din cresterea animalelor, dar si ramuri din productia vegetala asigura manifestarea n proportii nsemnate a continuitatii activitatii, de exemplu: legumicultura, pomicultura, viticultura) si ramuri n care procesele de munca au un pronuntat caracter sezonier, cum ar fi cerealele, mai ales cele paioase;

dupa natura proceselor de productie se disting: ramuri de productie agricola si ramuri (mai degraba activitati) de prelucrare a unor produse agricole sau neagricole;

dupa scopul activitatii si utilizarea produselor obtinute deosebim: ramuri de productie finale (vacidelapte, cresterea

porcinelor etc.), ramuri nsotitoare (cultivarea furajelor) si de

utilizare ( activitati neagricole);

e) dupa importanta lor economica-criteriu foarte

important si avnd o legatura directa cu formele structurii de productie - adica dupa contributia ramurilor la realizarea veniturilor, a cifrei de afaceri (n functie de tipul exploatatiei, nu toate calculeaza cifra de afaceri), ele sunt: de baza, complementare, ajutatoare, de prelucrare, servicii (se observa ca si mai sus, de altfel, ca au fost incluse n clasificare si alte activitati de ct cele de productie agricola, avnd n vedere procesele de integrare manifestate n unele exploatatii agricole).

Ramura de baza ocupa locul predominant n activitatea exploatatiei, spre ea fiind orientata cea mai mare parte a factorilor de productie. Are cel mai mare aport la obtinerea, dupa caz, a veniturilor, sau a cifrei de afaceri si reflecta specializarea exploatatiei. ntr-o exploatatie pot exista una sau mai multe ramuri de baza. Ramurile de baza sunt ramuri finale, contribuind, decisiv, la realizarea obiectivelor fixate de o exploatatie. Lucrurile pot fi privite astfel n situatia n care nu avem de a face cu "pulverizarea" structurii, ci cu un proces de rationalizare a acesteia, tinznd spre o anumita specializare.

Ramurile complementare, asa cum le spune si denumirea, au rolul de a ntregi activitatea de baza, ele influentnd n sensul diversificarii productiei, fara ca aceasta sa dobndeasca forme accentuate. Ele se organizeaza pentru a pune n valoare resurse disponibile de la ramura de baza sau a altora existente n exploatatie. Fiind ramuri de mai mica amploare, vor avea si o contributie mai redusa la indicatorii valorici ai exploatatiei (fenomenul este privit n anumite conditii, determinate de cantitatile de produse si de preturile la care acestea se vor vinde, inclusiv de raportul dintre oferta si cerere, cnd preturile sunt liberalizate).

Ramurile ajutatoare contribuie la desfasurarea activitatii n ramurile de baza si chiar n cele complementare. Nu sunt organizate, n general, pentru a obtine produse destinate vnzarii. Spre vnzare sunt orientate numai excedentele. Tipica pentru aceste ramuri, este cultivarea furajelor. Interdependenta dintre cresterea animalelor si cultivarea furajelor solicita dezvoltarea lor proportionala.

Activitatile de prelucrare si serviciile au rolul de a prelucra unele cantitati de produse si, respectiv, de a satisface cererile unor beneficiari fata de anumite lucrari, reparatii etc. Ele sunt rodul activitatii de integrare, manifestate n unele exploatatii (cele familiale prelucreaza nsemnate cantitati de produse agricole pentru a obtine produse agroalimentare necesare, n special, consumului propriu).

IMPORTANTA TROFICO - BIOLOGICA A OUALOR

Oul face parte din grupa de alimente III, astfel sunt alimente cu cea mai mare valoare biologica (valoare biologica = % de azot absorbit si retinut de organism). Continutul sau bogat in lipide complexe il face necesar consumului zilnic. Este o sursa importanta de vit. A, D, E, B2, B6, acid pantotenic si cele mai importante: Fe si P. Are o digestibilitate usoara.

Dezavantajele oului: contine mult cholesterol are actiune acidifianta sarac in vitamina C

In alimentatie, oul trebuie sa alterneze cu pestele si carnea. Contine proteine de gradul I cu un numar mare de aminoacizi esentiali in structura moleculara (de aceea, din punct de vedere biologic proteinele din ou au valoare 100, considerate etalon pentru celelalte tipuri de proteine). Contine lipide cu valoare biologica ridicata: a) colina - care elibereaza schimburile dintre lipide si glucide si previne hepatosteatoza; b) lecitina favorizeaza schimburile trofice nervoase, lipide simple cu grad inalt de digestibilitate.

Este bogat in saruri minerale: a) calciu - se gaseste in proportie de 60 mg la 100 g ou; b) fosforul - in cantitate de 200-250 mg la 100 g ou; c) fierul - este in cantitate mai mica 2-3 mg la 100 g ou, asigurand necesitatile nutritive ale organismului in crestere.

Datorita concentrarii substantelor nutritive, digestia oului necesita o rata mare de secretii gastrice (mai mare decat necesarul secretor pentru carne sau lapte)Pe langa favorizarea hiper-secretiei gastrice, oul mai reprezinta o serie de inconveniente: albusul crud contine o anti-triptaza ce blocheaza triptaza pancratica, mai contine si anti-biotina, ablele se inactiveaza prin tratare termica, poate determina soc anafilactic la persoanele cu diferite leziuni ale tubului digestiv (atunci cand este consumat crud sau insuficient tratat termic.)

La aceasta instabilitate chimica a galbenusului si albusului contribuie si faptul ca ele nu sunt complet izolate de mediu extern si prin porii cojii se gasesc permanent sub influenta lui.De aceea este necesar sa fie supuse periodic unui examen sanitar - veterinar.Standardele Uniunii Europene, au stabilit prin Ordonanta UE, nr. 1511/1996 ca, de la 1 August 1996, ouale nu mai sunt clasificate dupa clasele de greutate de la 1 la 7, ci dupa marimile XL, L, M si S, ca la imbracaminte, astfel sunt redate in tabelul nr 1 :

Clasificare UESemnificatieClasa de greutate

XLFoarte mare73 g si peste

LMare63 g-73 g

MMediu53 g-63 g

SMicSub 53 g

Tabel nr. 1- Standard de clasificare a oualor UE conf. Ord. 1511/1996

Compoziie i valoare nutritiv carnii de pasare

Carnea de pasre ocup un loc important n alimentaia omului datorit calitii sale. n comparaie cu celelalte animale domestice productoare de carne, pasrea prezint avantajul de a furniza, datorit greutii ei corporale reduse, carne mereu proaspt.

Carnea de pasre se prepar repede, uor i are numeroase nsuiri organoleptice i nutritive: este srac n calorii i bogat n proteine (carnea alb de pui de gin are un coninut ridicat de proteine 21-22% iar cea roie de pui 19-20%). Datorit structurii sale fine este uor de masticat i digerat, fiind un aliment ideal pentru toate vrstele, iar pentru nsuirile sale dietetic este recomandat n alimentaia copiilor, btrnilor i convalescenilor. De asemenea, grsimea din carnea de pasare are o cantitate mic de colesterol.

Carnea de pasre conine toi aminoacizii eseniali necesari alimentaiei omului i nu are grsime n interiorul sau ntre fibrele musculare. n plus, carnea i organele de pasre constituie o surs bogat n sruri minerale i vitamine.

Pe plan mondial, carnea de pasre a ctigat o poziie foarte important ntre alimentele de origine animal ale oamenilor att datorit calitilor sale nutritive ct i a costurilor reduse n compa

Structura i compoziia chimic a crnii de pasre

Prin carnea de pasre, n sensul larg al cuvntului, se nelege musculatura scheletic mpreun cu esuturile de legtur natural: conjunctiv, osos, gras, tendoane, aponevroze, vase sangvine i limfatice, nervi i piele. Uneori n aceast categorie sunt cuprinse i organele comestibile: inima, ficatul, pipota, splina.

Spre deosebire de mamifere, carnea de pasre are bobul mai fin, irigaia cu snge este mai redus, iar esutul conjunctiv este mai puin dezvoltat. Grsimea este depus cu predilecie n esutul conjunctiv subcutanat, pe pipot, pe intestine i pe pereii interni ai cavitii abdominale.

La speciile gin i curc se ntlnesc dou tipuri de musculatur: alb n zona pieptului i roie n restul corpului. La tierea diferitelor specii de psri rezult, pe de o parte carcase curate i organe comestibile i pe de alt parte, subproduse necomestibile i deeuri.

n compoziia chimic a crnii de pasre exist diferene destul de mari, mai cu seam n funcie de specie i starea de ngrare.raie cu alte surse de proteine de origine animal.

Tabel nr.2

Principii privind sistematizarea si amplasarea fermelor de pasari

Conditii minime necesare:

Beneficiarul detine sau se angajeaza sa dobandeasca competente si calificari profesionale in raport cu activitatea pe care urmeaza sa o desfasoare.Plan de afaceriPentru realizarea si functionarea unei ferme zootehnice, este necesar obtinerea mai multor aprobari ale organelor teritoriale.Aceste aprobari sunt: -avizul de amplasment;-avize si acorduri pentru accesul la utilitati precum apa, curenta, energia electrica, sursa de incalzire (gaze, reteaua de termoficare) etc.;-avizul unitatii de pompieri;-avizul comandantului de Protectie Civila, al Inspectoratului pentru SanatateaMedie.Toate aceste avize vor fi inscrise in Certificatul de Urbanism pe care investitorul trebuie sa-l solicite de la Administratia Publica Locala inainte de a se incepe elaborarea proiectului.

De asemenea dupa realizarea adaposturilor, instalatiilor si a celorlate constructii din ferma, pentru a fi data in functiune, investitorul mai trebuie sa se adreseze la Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentara, cat si Directia Judeteana de Sanatate Publica, care vor verifica daca noua constructie respecta normele si regulamentele specifice si daca instalatiile functioneaza la parametrii proiectati.Normele sanitar-veterinare privind amplasarea, proiectarea si sistematizarea fermelor zootehnice prevad, printre altele si urmatoare:

-terenul sa fie salubru, neinundabil, cu structura uniforma si cu pante line (de preferat cu inclinare spre sud, sud-est sau sud-vest), avand acces usor, catre caile de comunicatii, catre pasuni si catre culturile furajere;-adaposturile sa fie orientate in directia opusa celei din care bat vanturile dominante, astfel incat sa fie protejate de efectul daunator ala cestora;-luminozitatea sa fie buna si sa evite supraincalzirea in perioada de vara; -pentru a prevenii scurgerea dejectiilor si sau a apelor uzate in in exterioruladaposturilor, cat si pentru ca apele meteorice sa nu patrundaa in interior, constructiilevor fi amplasate pe temelii inaltate la minim20-25 cm fata de sol, avand o pardoseala specifica care sa reziste la uzura fizica si chimica;pardoseala va avea o inclinatie de 1,5 pana la 3 %, trebuie sa fie neteda si nealunecoasa;-usile trebuie amplasate in partea opusa vanturilor dominante, iar pragurile vor fi la nivel cu pardoseala in interior si la 5-6 cm deasupra solului in exterior;-amplasamentul oricarei ferme zootehnice, trebuie sa permita in toate cazurile, posibilitatea dezvoltarii in perspectiva, cu conditia sa pastreze anumite distante fata de zonele protejate (200 m fata de case de locuit, surse de apa, statii de prelucrare a apei), de drumurile locale (18 m), de sosele si cai ferate (20-22 m).

Normele sanitar veterinare preva suprafetele utile minime necesare fiecarui animal incadrul fermeleor nou construite.

Amplasarea fermelor zootehnice n teritoriu i a construciilor n interiorul fermelor sunt deosebit de importante, putnd influena favorabil sau dimpotriv, desfurarea procesului de producie, starea de sntate a animalelor i confortul populaiei. Deoarece adesea alegerea locului i chiar sistematizarea interioar a fermelor nu cost mult, dar prezint efecte pe o perioad ndelungat, acestea trebuie bine gndite n perspectiva dezvoltrii fermelor i a localitilor din jur, valorificndu se la maximum condiiile naturale pe care le ofer terenul. La baza opiunilor privind ncadrarea fermelor ntr o anumit zon stau studiile de organizare i de sistematizare a teritoriului, care se ntocmesc sub coordonarea autoritii administrative, la nivel de jude i la nivel de localitate, n conformitate cu prevederile Legii administraiei publice locale nr. 215/2001. Pentru localizarea amplasamentului fermei n cadrul aceleiai soluii generale, se iau n considerare o serie de deziderate de ordin economic i igienico sanitar, ntre care trebuie s se realizeze un echilibru.

Amplasarea fermelor zootehnice mai este condiionat i de situaia cilor de comunicaie, de volumul i distanele de transport pentru furaje, produsele animaliere i de sursa de energie, care influeneaz n mare msur eficiena economic a produciei. n acelai timp, atragem atenia asupra faptului c amplasamentul fermelor de vaci, de gini outoare i de animale la ngrat n apropierea marilor centre industriale cresc riscurile de suprancrcare cu poluani a organismelor, care nu numai c mbolnvesc animalele, dar se elimin prin produsele alimentare i influeneaz negativ i sntatea oamenilor.

Dezideratele igienico sanitare condiioneaz riscul de apariie a unor boli infecioase i parazitare, protecia mediului ambiant i aprarea sntii publice. Alegerea locului pentru amplasarea fermei se va face dup un prealabil studiu din punct de vedere igienic al solului, apei i a climei (direcia vnturilor dominante, nivelul i repartiia precipitaiilor etc.).

Terenul destinat pentru construcii zootehnice trebuie s fie pe ct posibil ferit de vnturile dominante, puternice i reci, preferndu se pantele dealurilor opuse acestora. Terenurile plane nu se recomand, deoarece complic lucrrile pentru scurgerea i

evacuarea apelor meteorice i a dejeciilor. Pentru fermele zootehnice mari, ca nivel maxim al apelor se consider cel care poate fi atins odat la 100 de ani (risc 1 %), iar pentru fermele mici - nivelul ce poate fi atins cu ocazia inundaiilor ce au loc odat la 50 de ani (risc 2 %).

Sursele de ap potabil condiioneaz direct amplasarea fermelor de animale. Acestea trebuie s asigure apa potabil la calitile cerute de standardele n vigoare i n cantiti suficiente, lund n considerare i perspectivele de dezvoltare a fermei. Deciziile se vor lua numai dup studierea atent a hrilor hidrografice ale regiunii i a forajelor de prob.

Distana fa de drumuri trebuie s asigure o zon de protecie care s previn contractarea unor boli, ce ar putea fi transmise prin mijloacele de transport i praf. Normativul sanitar veterinar privind amplasarea, proiectarea i sistematizarea obiectivelor zootehnice i de industrie alimentar, aprobat prin Ordinul nr. 76 / 1979 al Ministerului Agriculturii i Industriei Alimentare, prevede ca perimetrul fermei de animale s nu fie mai aproape de 22 m de la drumurile naionale, europene i liniile de cale ferat, 20 m de la oselele judeene i 18 m de la drumurile comunale.

Distanele dintre diferitele uniti zootehnice trebuie s asigure prevenirea transmiterii bolilor prin curenii de aer i insectele vectoare. Sunt stabilite oficial urmtoarele distane minime: 100 m - ntre fermele avicole cu pui de carne; 50 m - ntre staia de incubaie i diferite ferme avicole; 50 m - ntre fermele avicole cu psri adulte i fermele avicole cu tineret; 500 m - ntre fermele (sectoarele) de psri cu linii pure i cele cu bunici; 1 500 m - ntre fermele avicole i abatorul de psri; 100 - 200 m - ntre unitile cu animale de blan i celelalte uniti zootehnice; 1 500 m - ntre fermele de porci/psri de reproducie i celelalte ferme zootehnice.

Distanele fa de unitile industriale i fa de locurile publice de odihn i recreaie se stabilesc n baza prevederilor Legii de protecie a mediului nr. 137/1995 i a Ordinului reglementri, iniierea unei lucrri de construcii i montaj, la un obiectiv nou, este permis numai dup obinerea acordului de mediu, iar acesta se poate obine, de regul, dup efectuarea unui studiu de impact asupra mediului. Studiile de impact asupra mediului se solicit pentru toate obiectivele i activitile pentru care este obligatorie obinerea autorizaiei de mediu: creterea animalelor; industrializarea produselor agricole i zootehnice; epurarea i evacuarea apelor uzate etc

Distantele de protectie sanitara intre zonele locuite si constructiile zootehnice, cu anexele acestora, se stabilesc pe baza studiilor de impact asupra sanatatii populatiei si a mediului inconjurator, luandu-se in considerare Normele de igiena si recomandarile privind mediul de viata al populatiei, aprobate prin Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 536 din 1997. Distantele minime dintre zonele protejate si fermele de animale, recomandate prin acest Ordin, sunt, dupa cum urmeaza: 100 m - pentru fermele de cabaline si de ovine; 200 m - pentru ingrasatoriile de bovine cu pana la 500 de animale; 500 m - pentru ingrasatoriile de bovine cu peste 500 de animale, fermele de porci cu pana la 2 000 de animale si fermele de pasari cu pana la 5 000 de pasari; 1 000 m - pentru fermele cu peste 500 de pasari si pentru fermele de porci cu 2000 - 10 000 de animale etc. Asigurarea acestor distante intre fermele de animale si centrele locuite este necesara, deoarece obiectivele zootehnice genereaza mirosuri, gaze nocive, pulberi si microorganisme. Desigur potentialul poluant al fermelor de animale poate fi foarte mult redus, prin respectarea regulilor de igiena in incinta fermelor si prin utilizarea filtrelor pentru retinerea prafului si a microorganismelor.

Distantele dintre constructii in cadrul fermelor se stabilesc in raport cu cerintele igienice, de asigurare a iluminarii naturale si de paza contra incendiilor. Cerintele igienice au in vedere prevenirea transmiterii unor boli, de la un adapost la altul, prin sistemele de ventilatie si asigurarea unui aer curat, neviciat. Se considera ca, in cazul adaposturilor cu guri de ventilatie corect executate si amplasate corespunzator, este necesar sa se asigure distanta minima de 10 m intre adaposturile cu parter si etaj si cel putin 6 m intre adaposturile parter fara padocuri. Pentru asigurarea iluminarii naturale a adaposturilor distanta dintre acestea trebuie sa fie cel putin egala cu de doua ori inaltimea adaposturilor (obstacolelor).

Normele de prevenire si de stingere a incendiilor prevad asigurarea distantelor in raport cu gradul de rezistenta la foc al constructiilor. Distanta minima (10 m), derivata din cerintele de ordin igienic, este suficienta si pentru protectia contra incendiilor, in cazul adaposturilor din materiale rezistente la foc. Pentru adaposturile din materiale semi-rezistente la foc, semi-combustibile, combustibile si inflamabile, trebuie sa se asigure distante mai mari (12-20 m).

Orientarea cladirilor trebuie sa se faca in raport de vanturile dominante si de punctele cardinale. Adaposturile inchise se vor dispune cu axa longitudinala pe directia principala a vanturilor dominante, pentru a se expune vantului o suprafata cat mai mica din adapost. Producia de carne de pasre, include producia de gini, rae, gte, curcani, psri din familia bibilic i psri ornamentale. Producia de carne de pasre a fost estimat la cca 15% din ntreaga producie animal. Acest sector cuprinde uniti integrate de scar mare ( 10 asemenea comapanii livreaz cca 75% din totalul crnii de pasre destinat pieei ) i gospodrii productoare de scar mic ( dar care produc cca 60% din totalul crnii de pasre ).

Ca indicator, producia total de carne (Q) cuprinde greutatea tineretului la ftare (pentru viei), greutatea tineretului la nrcare (pentru miei i purcei) i sporul de cretere n greutate al animalelor, nivelul indicatorului fiind determinat conform relaiei:

Q=(N *q) + (n * tz * qz).n care:N reprezint, animalele obinute prin ftare (nrcare); Q - greutatea medie a unui animal la ftare (nrcare);

n - numrul de animale de la categoria de tineret; tz - timpul de meninere n categorie (n zile);qz - sporul mediu zilnic.

Producia total de carne se mai poate determina i pe baza indicatorilor de greutate din balana de micare a efectivului, astfel:

Q=(Gs-Gi)+V+S-M-G

n care:Gs, Gi reprezint, greutatea vie a animalelor la sfritul i nceputul perioadei;

V - greutatea vie a animalelor vndute; S - greutatea vie a animalelor sacrificate; M - greutatea vie a animalelor moarte;G - greutatea vie a animalelor cumprate.

Piaa crnii de pasre, are o capacitate mai mic dect a celorlalte specii animale. Aceasta pentru motivul c n Romnia piaa organizat de carne de pasre este aprovizionat aproape n exclusivitate de productorii industriali integrai i din importuri. Cea mai mare pondere n producia de carne de pasre o deine carnea de pui, urmat de carnea de curcan, cea de ra i cea de gsc. Datorit faptului c n rile central i est europene o bun parte a produciei este obinut n gospodrii personale, este dificil estimarea precis a sacrificrilor i a greutii psrilor la sacrificare.

Filiera a carnii de pasare, oua si ficat gras .

Cresterea pasarilor necesita cunostinte variate,din urmatoarele considerate:numarul mare de specii cu particularitati biologice de crestere si de intretinere foarte diferite unele de altele;caracterul complex al productiilor si in special al productiilor de oua;metabolismul foarte intens.care face ca pasarile sa reactioneze deosebit de repede la cea mai neinsemnata modificare a conditiilor de viata;modul de reproductie caracteristic.intreaga dezvoltare embrionara fiind sub conducerea nemijlocita a omului;gradul inalt de climatizare,mecanizare si automatizare a adaposturilor,astfel incatpasarile sunt sustrase aproape integral de sub influenta conditiilor de mediu natural.

In cresterea pasarilor pot fii practicate tehnologii de intretinere foarte variate mai ales prin gradul in care realizeaza satisfacerea cerintelor pasarilor fata de conditiile de intretinere si prin masura in care corespund cerintelor de ordin economic.

Numeroasele tehnologii de intretinere a pasarilor in perioada de crestere sau exploatare pot fii grupate in 3 sisteme:

-sistemul extensiv:-sistemul semiintensiv;-sistemul intensiv industrial.

In general.se considera ca sistemul de intretinere este cu atat mai intensiv,cu cat,acoperind mai complet si mai economic cerintele pasarilor,permite realizarea pe unitatea de suprafata in adapost,de productie mai mari cu volum mai redes de munca si cu un cost mai mic.sistemele de intretinere pot fii caracterizate mai ales prin urmatoarele:intretinere pasarilor se face in libertate la sistemele extensive,in semilibertate la sistemele semiintensive si in captivitate la sistemele intensive industriale.Factorii care influentiaza productia de oua

Dintre factorii de natura ereditara(interni),care influenteaza productia de oua atat numeric cat si calitativ, amintim:specia, rasa, individualitatea, varsta, precocitatea, conditiile de adapostire, starea de sanatate, densitatea, comportamentul, microclimatul.

Productia de oua individuala variaza intre limite foarte largi, fiind determinata partial de functionarea aparatului reproducator de mediu, sub control neurohormonal si puternic influentata de conditiile de mediu exterior.

In afara insa de acestea, productia numerica de oua mai este influentata direct sau indirect si de o serie de alti factori.

Specia :volumul productiei de oua este diferit la fiecare specie de pasari.Astfel, la gaini, productia de oua este mare, ajungand la unii hibirizi industriali pana la 250-270 bucati oua, in timp de 13-14 luni de exploatare

Rasa:determina variatii ale productiei de oua in cadrul aceleiasi specii in limite foarte largi.Astfel, la gaini productia de oau variaza in functie de rasa de la 120 oua la rasele grele, pana la 225-260 oua pe an la rasele specializate pentru productia de oua.La rate, de asemenea, productia de oua este foarte mult influentata de rasa.La curci si gaste, productia de oua este mai putin diferentiata de rase, aceste specii fiind selectionate si crescute, mai mult in directia productiei de carne.

Varsta:influenteaza foarte mult productia de oua.Astfel, la gaini, productia maxima de oua se obtine de obicei in primul an de ouat.a curci, ce mai mare productie de oua se obtine in primul an de ouat.In al doile an, productia scade treptat.a rate, productia de oua creste in al doile an si dupa aceasta varsta scade.La gaste, productia de oua creste de obicei pana in al treilea an, dupa care incepe sa scada. Precocitatea ouatului:prin precocitatea ouatului sau precocitatea sexuala intelegem periaoda de timp scursa de la scloziune pana la producerea primului ou.Cu cat puicutele de inlocuire din rasele usoare, incep sa oua mai devreme, dar nu inainte de varsta de 12-13 saptamani, cu atat productia de oua va fi mai mare.La gaste, ouatul incepe dua varsta de 8-10 luni, iar la curci dupa varsta de 7-10 luni, in functie de rasa.Instinctul de clocit:la pasarile cu instinct de clocit dezvoltat, productia de oua inceteaza in perioada clocitului, iar dupa desclocire, ouatul incepe cu o intarziere care variaza intre 1-20 zile.La rasele de gaini usoare, specializate pe productia de oua, instinctul de clocit este foarte redus sau chiar a disparut, pe cand la rasele de haini mixte sau grele, instinctul de clocit se manifesta cu mai mare intensitate.

Naparlirea: acest produs fiziologic este insotit de scaderea sau chiar intreruperea productiei de oua.Astfel gainile slab ouatoare, incep naparlirea mai devreme si dureaza 5-6 luni.Gainile bune ouatoare incep sa nasparleasca mai tarziu si procesele dureaza 3 -4 luni, iar gainile foarte bune ouatoare incep naparlirea prin noiembrie si dureaza 6-8 saptamani.Indiferent cand incep naparlirea, se termina de obicei in ianuarei- ferbuarie.

Alimentatia pasarilor este factorul de mediu principal si chiar determinant, in realizarea unei productii de oua corespunzatoare potentialului productiv al fiecarei specii si rase. S-a observat ca respectarea acestor retete furajere asigura o productie superiaoara de oua, iar nerespectarea lor duce la scaderea substantiala a productiei.De asemenea este stabilit ca prin neasigurarea unui front de furaje corespunzator, productia de oua scade cu 10-12%, iar lipsa de apa poate duce chiar la incetarea ouatului.

Conditiile de adapostire:adapostul, mai ales in sistemul de crestere intensiv industrial, trebuie sa asigure un microclimat corespunzator(temperatura, umiditate, schimb de aer, program de lumina etc)

Starea de sanatate:de asemena influenteaza productia de oua si este bine cunoscut ca starea maladiva duce la scaderea si chiar incepatarea ouatului.

FICATUL GRAS se obtine prin indoparea de obicei cu porumb, prin folosirea caruia grasimea se depoziteaza in ficat.

Datorita continutului sau ridicat in amidon si sarac in proteine si colina, care au rol important in migrarea grasimilor din ficat in tesuturile periferice, in celulele hepatice apar inclusiuni lipidice in citoplasma, mai intai la periferia lobilor hepatici (dupa prima saptamana de ingrasare), apoi in centrul acestora (dupa a doua saptamana de indopare), pentru ca in final (dupa a treia saptamana de indopare) sa cuprinda toate celulele.

Aproape 80-85% din productia lumii in materie de ficat gras este realizata de Franta cu Ungaria, Bulgaria si Spania, de asemenea mari producatoare. Piata ficatului gras de gasca este dominat de doua tari: Franta si Ungaria

Standardele de calitate ,calitatea oualelor si influenta in costul de productie.

Oul este , unul dintre alimentele de origine animal cu cea mai mare frecven de utilizare.Compoziia sa poate fi mbogit n nutrieni cu foarte mare cutare n nutriia uman, cum ar fi: acizi grai eseniali (AG eseniali), antioxidani i vitamine.

Oul asigura totalitatea rezervelor nutritive care vor sta la baza formrii i a dezvoltrii puiului. Acest rol explic n mod excepional calitatea nutriional a acestui aliment. Este slab energetic, dar bogat n proteine perfect echilibrate. Prin urmare, se consider c valoarea biologic a proteinelor din ou este uor superioar celor din laptele matern, atunci cnd acest aliment este administrat copilului sugar.

Deoarece pe perioada pstrrii oulor acestea pot suferi profunde modificri nedorite, starea de prospeime constituie o component de baz a aprecierii calitii oulor.

Dup prospeime, oule se difereniaz n: ou foarte proaspete (dietetice), obinute de maximum 5 zile i pstrate n condiii de refrigerare; ou proaspete, cu o vechime de peste 5 zile.

Evaluarea gradului de prospeime se poate face asupra oului crud ntreg, asupra coninutului oului dup spargere sau dup fierbere.

Stabilirea prospeimii oulor crude se poate face prin examinarea aspectului, prin proba cltinatului, examinarea la ovoscop sau proba densitii n ap rece i n soluii de saramur, de diferite concentraii, precum i prin alte metode.

Aspectul oulor. Oule proaspete au coaja ntreag, nefisurat, curat, mat, aspr, fr pete sau porivizibili, iar cuticula intact i fr neregulariti. Oule vechi sau alterate prezint coaja lucioas, unsuroas, ptat i cu porii mrii.

Lichefierea albuului si ruperea sau slbirea alazelor, pe msura nvechirii i chiar a alterrii oulor, determin mobilitatea glbenuului la scuturarea oului. Oule foarte proaspete i proaspete nu trebuie s aib mobilitate sesizabil la scuturarea uoar.

Examinarea la ovoscop ofer cele mai concludente informaii privind prospeimea.

Prospeimea oulor se poate evalua i cu ajutorul proprietilor fizico-chimice: pH-ul albuului i glbenuului, coninutul de fosfai din albu i altele.

Bibliografie

http://www.scribd.com/doc/53213902/Curs-Pasari

http://www.prolibrarie.ro/carti/cresterea-pasarilor-- i1927

ASANIC V. - Aspecte ecologice n tehnicile de dezinfecie anansat.Buletin informativ, Societatea Medicilor Veterinari n Patolog Aviar i Animalelor Mici din Romnia. 12, 3.55-57,2001.

MNESCU S. i col-Tratat de igien , voi I., Ed.Medical ,Bucureti,1984.