Bioetica si drogodependenta. Etica actului terapeutic

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

“GR. T. POPA” IAŞI

TEZĂ DE DOCTORAT

REZUMAT

BIOETICĂ ŞI DROGODEPENDENŢĂ.

ETICA ACTULUI TERAPEUTIC

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC

Prof.dr. Vasile Astărăstoae

DOCTORAND

Mihaela-Cătălina Vicol

IAŞI 2010

CUPRINS

I. INTRODUCERE pag. 1

II. INCIDENŢA ŞI PREVALENŢA

FENOMENULUI DE DROGODEPENDENŢĂ pag. 1

III. STIGMA SOCIALĂ A DROGODEPENDENŢILOR pag. 2

IV. RELAŢIA MEDIC / MEMBRU AL ECHIPEI

TERAPEUTICE – PACIENT DROGODEPENDENT pag. 4

V. METODOLOGIA CERCETĂRII pag. 9

VI. STUDIU DROGODEPENDENŢI pag. 10

VII. STUDIU PERSONAL IMPLICAT ÎN TERAPIE pag. 27

VIII. ANALIZA INTERVIURILOR pag. 40

IX. O PERSPECTIVĂ DE ABORDARE A RELAŢIEI

MEDIC- PACIENT DROGODEPENDENT pag. 41

X. PROPUNERI DE LEGE FERENDA ŞI DE PREVEDERI

ALE CODULUI DEONTOLOGIC pag. 42

XI. CONCLUZII FINALE pag. 46

XII. BIBLIOGRAFIE pag. 48

Page - 1 -

I. INTRODUCERE

Consumul de droguri la nivel mondial reprezintă un fenomen a cărui incidenţă

este în continuă creştere, atingând cote alarmante şi racolând persoane din ce în ce

mai tinere, din rândul adolescenţilor sau chiar elevilor de şcoală. Consecinţele acestui

consum sunt resimţite pe multiple planuri, pornind de la cel al sănătăţii şi continuând

cu latura socială, culturală şi comportamentală. Deşi cercetările neurobiologice şi

genetice au făcut descoperiri importante în domeniul addicţiilor, acestea nu pot

explica pe deplin aspectele legate de motivaţia consumului de droguri şi a continuării

acestuia, în ciuda prejudiciilor şi a consecinţelor nefaste, motiv pentru care, în

continuare, partea sociologică a descrierii fenomenului este extrem de importantă.

Aspectele legislative în ceea ce priveşte consumul şi traficul de droguri sunt valorizate

ca instrumente necesare de combatere a fenomenului care are amploare din ce în ce

mai mare, însă ţări diferite adoptă politici diferite, funcţie de particularităţile

naţionale. In acelaşi timp, tratamentele pentru dependenţii de droguri cunosc diferite

variante, în încercarea de a determina o reconvertire spre o viaţă fără droguri, însă,

acestea se confruntă cu problema recăderilor şi recidivelor, care întreţine astfel o rată

crescută a consumului.

Sub aspect etic, de calitatea unei relaţii terapeutice între medic, respectiv

profesioniştii implicaţi în terapia addcţiilor – pacient drogodependent poate depinde

reuşita terapeutică pe termen lung, fapt care nu poate fi determinat prin constrângere

legală sau control social. De aici importanţa construirii unei astfel de relaţii pe criterii

etice care să permită valorizarea dependentului ca pacient şi a pacientului ca fiinţă

umană cu trăiri şi sentimente, cu virtuţi şi păcate, cu încercări, reuşite şi eşecuri

proprii, fără a putea aborda lucrurile de o manieră standard, apanajul unor ghiduri sau

protocoale. Pacientul drogodependent nu este o sumă de semne şi simptome ci de cele

mai multe ori este o adevărată enciclopedie a vieţii, de la preambul şi iniţiere, până la

o pierdere a controlului reală sau aparentă care face ca filele acestei enciclopedii să

curgă una după alta, fără a putea determina dacă au sau nu un final şi când sau cine va

produce acest final.

Este motivul pentru care, în drogodependenţă este necesară o abordare

pluridisciplinară în care elementele etice de analiză trebuie să primeze. De aceea teza

de doctorat a abordat fenomenul drogodependenţei în primul rând din perspectivă

etică, în încercarea de a găsi soluţii pertinente pentru reuşita terapeutică şi pentru

creşterea adresabilităţii voluntare la tratament, ca premise notabile în lupta împotriva

flagelului drogurilor.

II. INCIDENŢA ŞI PREVALENŢA FENOMENULUI DE

DROGODEPENDENŢĂ

În prezent, în lume, sunt aproximativ 190 de milioane utilizatori de droguri,

majoritatea tineri sub 30 de ani. Dacă în 1992, 80 de ţări raportau utilizarea drogurilor

prin injectare, numărul acestora a crescut semnificativ, în 1999 raportarea fiind făcută

de 136 de ţări (Vicol, Stîngă, Mihalache 2005).

Page - 2 -

Dintre droguri, canabisul este cel mai utilizat, în lume existând aproximativ

141 milioane consumatori (2,4% din populaţia globului). În unele ţări, 37% din copiii

de şcoală şi adulţii tineri au utilizat droguri în ultimul an, statisiticile indicând un

procent de 10-25% persoane care au utilizat droguri odată in ultima lună.

Industria drogurilor clandestină se estimează la 400 miliarde $ pe an.

Date mai recente semnalează faptul că anual fenomenul ia amploare şi că

vârsta de începere a consumului este din ce în ce mai mică. Astfel, date din

Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie din 2006 arată faptul că: 65

mil adulţi au consumat cel puţin o dată canabis (20% din populaţia adultă); 10 mil

adulţi au consumat cel puţin o dată amfetamină (3% din populaţia adultă); 8,5 mil

adulţi au consumat cel puţin o dată ecstasy (2,6% din populaţia adultă). De asemenea,

aceeaşi sursă arată consecinţele dramatice ale acestui fenomen, respectiv faptul că

anual, în Europa, aproximativ 7000-8000 de decese sunt datorate consumului de

droguri, adică un procent de circa 3% din totalul deceselor în rândul populaţiei adulte

sub 40 ani (OEDT, 2006).

Potrivit studiilor efectuate de Agenţia Naţională Antidrog, consumul de

droguri ilegale în România a crescut la cote alarmante. De asemenea, vârsta de

consum constituie un factor de îngrijorare.

În National Report To The EMCDDA Romania din 2005, prevalenţa de-a

lungul vieţii pentru diferitele tipuri de droguri înregistra următoarele procente: pentru

cannabis, 1,7%; pentru cocaină 0,4%; pentru ecstasy 0,3%; pentru heroină 0,2%.

(www.ana.gov.ro)

III. STIGMA SOCIALĂ A DROGODEPENDENŢILOR

Având originea în limba greacă, stigma era în trecut echivalentul unei cicatrici,

ca un tatuaj sau semn distinctiv, realizat prin tăiere sau ardere pe pielea criminalilor,

scavilor, a tradătorilor, pentru a-i identifica în mod vizibil pe aceştia ca persoane

vinovate, păcătoase sau pervertite moral. astfel de persoane erau fie evitate, fie

desconsiderate, mai ales în locurile publice. În teoriile sociologice, stigma se referă la

un atribut, o trasătură, un tip de comportament sau o reputaţie care este discreditantă

social într-un mod particular: determină ca individul să fie clasificat de ceilalţi drept

indezirabil, sau mai degrabă un stereotip rejetat decât unul normal acceptat.

Cunoscutul sociolog Erving Goffman defineşte stigma prin prisma unei

legături dintre identitatea socială virtuală şi identitatea socială reală a individului.

Autorul afirmă o tendinţă naturală în societate de a include o persoană după prima

vedere într-o anumită categorie. Unei astfel de persoane i se conferă de către cei

cărora le este străin şi-l cunosc pentru prima dată anumite atribute posibile ale ―primei

impresii‖. Pe baza acestei prime impresii, individul respectiv este inclus într-o

anumită categorie, având de la acesta anumite expectanţe, concordante cu categoria în

care a fost inclus; este ceea ce se poate defini ca fiind ―identitatea socială virtuală‖.

Categoria de atribute proprii individului, pe care acesta nu le arată sau grupul nu le

descoperă, alcătuiesc ―identitatea socială reală‖. Când această persoană posedă, în

plus, un atribut evident, care-l diferenţiază de cei din categoria în care este introdus,

ceva care să-l facă indezirabil sau periculos sau slab, etc, acest atribut, care determină

discrepanţa dintre identitatea sa socială virtuală şi cea reală, devine stigmă (Goffman,

Page - 3 -

1963). Sociologul Gerhard Falk descrie stigma prin prisma a două categorii: stigma

existentă ( care se referă la ceea ce diferenţiază o persoana, acel atribut asupra căruia

individul nu poate avea control) şi stigma atribuită sau primită 9pentru că în acest caz

însuşi individul a dus sau a contribuit prin atitudine, comportament, etc la primirea

unei astfel de stime) (Falk, 2001).

Stigma a mai fost definită şi ca o etichetă aplicată persoanei cu scopul de a

stabili un set de caracteristici indezirabile care formează un stereotip. Categoriile de

selecţie ale acestor caracteristici considerate indezirabile depind foarte mult de fiecare

societate în parte şi de timp, ceea ce într-o societate este perceput ca un atribut

normal, în alta poate reprezenta o stigmă sau ceea ce în trecut a reprezentat o stigmă,

actualmente este acceptat ca fiind normal. totuşi, indiferent de societate şi de perioada

de timp la care ne raportăm, stigma aduce prejudicii majore celui care o poartă, este

un factor determinant al discriminării şi al marginalizării sociale.

Stigma apare atunci când un individ este identificat ca fiind deviant, legat de

stereotipuri negative, iar Gerhard Falk vorbeşte depre existenţa a două tipuri de

devianţe:

1.Devianţa socială ca o condiţie care contravine unor lucruri percepute ca fiind

normale şi definite anterior (cum ar fi, de exemplu, homosexualitatea);

2.Devianţa situaţională care se referă la o situaţie sau o acţiune care l-a avut în centru

pe individul respectiv ce poartă de atunci stigma (de exemplu un hoţ prins furând-

hoţia sau actul de furt i-au determinat acestuia stigma de hoţ).

Devianţa situaţională nu poate fi stigmatizată decât dacă este descoperită, în

timp ce devianţa socială este supusă de la început etichetării şi stigmatizării, fiind

ataşată celor care se detaşează de la expectanţele considerate normale şi de la normele

social acceptate ca apaţinând majorităţii (Falk, 2001).

În ceea ce priveşte addicţia, Goffman este de părere că aceasta este expresia

unei devianţe sociale, drogodependenţii constituind „indivizi care par angajaţi într-un

refuz colectiv al ordinii sociale‖, ei detaşându-se de societatea care pare să nu le poată

oferi nimic, determinând apariţia „esecurilor în scenele motivaţionale ale societăţii‖.

în acelaşi timp, am putea totodată considera drogodependenţa ca aparţinând şi

devianţei situaţionale în momentul în care consumul de droguri este descoperit. Mai

mult decât atât, datorită faptului că acea dorinţă de nestăvilit (fenomenul de

„craving‖) de a obţine drogul poate duce la comportamente antisociale şi la acte care

să includă infracţiuni, adesea drogodependenţa a primit simbolul stigmei care aparţine

infractorilor. Lucrurile au evoluat până într-atât, încât actualmente există chiar un

semn de egalitate între consumatorul recreaţional sau cel care este descoperit că

utilizează drogul, chiar şi pentru prima încercare şi drogodependent iar acesta, la

rândul său, a devenit echivalentul infractorului. Astfel, descoperirea unui consumator

de droguri implică automat stigma de infractor, deşi etichetarea este total

necorespunzătoare. Explicaţia ar consta în două motive de referinţă: primul ar fi

comportamentul antisocial, determinat fie de modificările imputabile unor droguri ca

atare, fie fenomenului de craving, datorită căruia se pot comite diferite infracţiuni, iar

cel de-al doilea se referă la legatura strânsă care există între consumul şi traficul de

droguri, dintre drogodependenţi mulţi devenind ulterior şi traficanţi sau sunt în relaţie

strânsă cu aceştia.

Page - 4 -

Mai grav este faptul că implicaţiile acestei etichetări afectează deopotrivă

individul şi societatea, făcându-i să ajungă în imposibilitatea de a mai relaţiona; este

momentul în care orice urmă de interacţiune individ-societate dispare, se scindează

brusc. Societatea, pe de o parte, datorită includerii automate a celor care poartă stigma

de drogodependent în categoria infractorilor, a celor periculoşi de a mai relaţiona liber

cu cei din jurul său, îi exclude fără posibilitatea de relua această relaţie, adesea chiar

şi după ce individul a făcut tot ceea ce era necesar pentru a scăpa de o astfel de stigmă

(a urmat un tratament antidrog specializat, fiind gata să reia interacţiunile sociale) şi

individul stigmatizat, care, exclus fiind de la ultima verigă de legătură cu viaţa sa

anterioară consumului, se refugiază complet în lumea în care este acceptat, aceea pe

care o oferă drogodependenţa, fără dorinţa de a se reîntoarce acolo unde este

condamnat, marginalizat, hăituit şi considerat o paria socială. Este un moment crucial

acest conflict stigmatizat versus cei care stigmatizează pentru drogodependent, acela

în care el se desprinde definitiv de societatea care îl marginalizează.

IV. RELAŢIA MEDIC / MEMBRU AL ECHIPEI

TERAPEUTICE – PACIENT DROGODEPENDENT

Relaţia autentică dintre medic şi pacient se bazează pe valori precum încrederea,

loialitatea, onestitatea, pacientul fiind privit în medicina secolului XXI ca un partener

şi participant activ la actul medical, ca o persoană capabilă să-şi exprime opţiunile în

legătură cu sănătatea sa, paternalismul lăsând loc altor modele mai „liberale‖ în care

autonomia pacientului a câştigat teren (Vicol et al., 2008, Vicol, Bulgaru-Iliescu,

Astărăstoae, 2009).

Elementele consimţământului informat în drogodependenţă

Definit ca procesul prin care pacienţii competenţi îşi exprimă acordul de a urma

un tratament în deplinătatea informaţiilor legate de beneficiile şi riscurile sale şi în

absenţa coerciţiei, consimţământul informat reclamă următoarele cerinţe:

1.Competenţa

2.Caracterul voluntar

3.Informarea (Carter, Half, 2008, Faden, Beauchamp & King, 1986, Roberts,

2002b, Walker et al., 2005, Beauchamp & Childress, 2009)

Aceste cerinţe întrunite permit finalizarea procesului dată de decizia pacientului şi

autorizarea personalului medical.(Ioan, Gavrilovici, Astărăstoae, 2005, Vicol 2009)

Există autori care sugerează includerea unei noi cerinţe neglijate în abordarea

tradiţională a consimţământului informat şi anume aceea ca 4) pacienţii să aibă acces

egal la toate formele eficiente de tratament, în situaţiile în care tratamentul este operat

si finanţat în mod corespunzător. Explicaţia necesităţii celei de-a patra cerinţe în

tratamentul addicţiilor rezidă din faptul că în acest domeniu intervine influenţa unor

forţe politice şi sociale care determină care sunt opţiunile terapeutice disponibile,

precum şi modalitatea în care aceste tratamente sunt oferite.

Page - 5 -

Probleme ale obţinerii consimţământului informat în drogodependenţă În ceea ce priveşte competenţa decizională a drogodependenţilor, excluzând

intoxicaţia acuta sau sevrajul, părerile sunt împărţite.

Un raport al National Bioethics Advisory Commission a susţinut că tulburările

induse de abuzul de droguri pot determina insuficienţă (incompetenţă) decizională,

reflecându-se ȋ n invalidarea consimţământului informat prin afectarea capacităţii de

decizie (Foddy, Săvulescu, 2006, NBAC, 1998). Articolul scris de Peter Cohen

„Addicţiile netratate impun bariere etice în recrutarea dependenţilor‖, foloseşte aceste

descoperiri pentru a concluziona că un dependent care intră în tratament afişează

suficientă capacitate raţională pentru a permite consimţământul, dar „foamea‖ de drog

şi negarea la dependenţii netrataţi „împiedică manifestarea gradului de raţionalitate la

momentul consimţirii‖ (Foddy, Săvulescu, 2006, Cohen, 2002) Alţi autori consideră

că afectarea capacităţii decizionale a drogodependenţilor este dependentă de factori

precum: statusul clinic, nivelul toxicităţii la momentul angajamentului

(Grisso&Appelbaum, 1998, Walker, Logan, Clark, Leukefeld 2005) şi că, de

asemenea, în determinarea competenţei drogodependenţilor trebuie utilizată o

populaţie de referinţă pentru a face comparaţia. Pacienţii cu tulburări depresive (cu

excepţia psihozei depresive) sunt în mod tipic consideraţi competenţi pentru

consimţământ- chiar legat de cercetarea cu diferite medicamente (Appellbaum,

Grisso, Frank, O’Donnell & Kupfer, 1999, Elliott, 1997) şi anumiţi pacienţi cu

schizofrenie s-a demonstrat că au capacitatea de a înţelege şi de a reţine informaţia în

legătură cu consimţământul informat în unele cazuri (Wirshing, Marder, Liberman &

Mintz, 1998); în schimb, s-a raportat că pacienţii cu boli mintale au o capacitate de

înţelegere a informaţiilor din consimţământ mai mică în raport cu pacienţii cu alte boli

(Walker, Logan, Clark, Leukefeld 2005, Flory & Emanuel, 2004).

Având ca punct de start întrebările dacă ar putea un dependent să spună voluntar

„nu‖ drogului pe care îl are în faţa sa la dispoziţie şi dacă ar putea drogodependentul

să spună „nu‖ unui substitut oferit gratuit (mai ales în condiţiile lipsurilor financiare

care fac imposibilă procurarea drogului), va fi analizat cel de-al doilea criteriu al

consimţământului informat şi anume caracterul voluntar, considerat de autori precum

Charland drept capacitate de voluntariat (Charland, 2002, Vicol et.al. 2009).

Unii bioeticieni au argumentat că în virtutea condiţiei lor, dependenţii nu pot

refuza drogul lor de addicţie şi, de aceea, nu pot oferi un consimţământ informat liber

şi neconstrâns intern, faţă de orice tratament care implică oferirea unui opiaceu, cum

ar fi metadona sau buprenorfina- catratament de subtituţie/întreţinere (Caplan, 2006,

Charland 2002; Cohen 2002; Elliott, 2002; Roberts, 2002a). Acest argument, dacă

este acceptat, ar putea afecta modalitatea în care tratamentul este oferit, forţa relaţiei

medic-pacient (carer), gradul de implicare în decizii legate de tratament al indivizilor,

şi, prin acestea, riscul succesului terapeutic. De asemenea, ar mai putea avea

implicaţii semnificative şi asupra percepţiei sociale asupra dependenţilor- cu

implicaţii mai departe asupra politicilor sociale pe care le adoptăm pentru tratamentul

addicţiilor şi consumului de droguri (Carter&Hall, 2007).

Recent, unii eticieni au fost stimulaţi de conceptia neurobiologică în dezvoltare

asupra addicţiei, pentru a pune sub semnul întrebării capacitatea dependenţilor de

opioide de a consimţi la anumite forme de tratament pentru dependenţa lor (Caplan,

2002; Charland, 2002; Cohen, 2002; Elliott, 2002; Roberts, 2002a). Potrivit acestor

Page - 6 -

eticieni, dependenţii de heroină sunt, prin definiţie, incapabili de a lua decizii

raţionale de a accepta oferta heroinei într-un studiu de cercetare (Cohen, 2002) sau

într-un trial clinic al tratamentului de substituţie a heroinei (Charland, 2002). În cazul

substituţiei heroinei, dacă există dovezi asupra siguranţei şi eficienţei demonstrate

printr-un trial randomizat controlat a substituentului, atunci, acceptarea argumentului

lui Charland ar preveni finalizarea trialurilor randomizate controlate solicitate pentru a

evalua siguranţa şi eficienţa acestuia şi de aici înainte, s-ar opune utilizării sale

clinice. Mai mult decât atât, daca aceste argumente sunt acceptate, ele ar ridica dubii

similare asupra capacităţii dependentilor de opioide de a consimţi liber la orice

tratament care implică menţinerea pe un agonist- cum ar fi metadona sau agonist

parţial ca bubprenorfina, incontestabil, două din cele mai eficiente tratamente

farmacologice care sunt disponibile în prezent (Gowing, Ali, & White, 2006; Mattick,

Breen, Kimber, & Davoli, 2003).

Sumarizând, cercetările neuroştiinţifice asupra addicţiei nu demonstrează că

dependenţii nu sunt autonomi: în timp ce, în unele situaţii autonomia lor este clar

perturbată, în mod particular în timpul sevrajului sau intoxicaţiei acute, dependenţii au

un anumit grad de control asupra consumului de drog şi un anumit grad de autonomie.

Scopul tratamentului ar trebui să fie acela de a creşte capacitatea de decizie şi

autonomia pacientului (Spriggs, 2005), mai degrabă decât prevenirea participării

dependenţilor la cercetare şi tratament care ar putea să le aducă beneficii.

Conţinutul unui consimţământ informat- văzut ca un proces continuu, evolutiv, ar

trebui să includă:

1.Caracteristicile clinice ale problemei, inclusiv diagnosticul;

2.Recomandările terapeutice;

3.Riscurile şi beneficiile tratamentului;

4.Costul intervenţiilor

5.Servicii şi intervenţii alternative în condiţiile în care pacientul refuză

recomandarea propusă;

6.Libertatea de a alege sau de a refuza un tratament.

Toate aceste elemente sunt părţi componente ale unui angajament voluntar de

participare, adesea trecut cu vederea în tratamentul addicţiilor (Walker, Logan, Clark,

Leukefeld 2005, Roberts, 2002a).

Personalul medical implicat în terapie şi care implementează consimţământul

informat, ar trebui să împărtăşească descoperirile făcute în urma procesului de

evaluare cu pacienţii lor. Impărtăşirea informaţiilor către pacienţi constituie o

obligaţie etică, întrucât necomunicarea acestora ar putea periclita starea de sănătate

sau starea de bine a pacienţilor, putând avea drept consecinţă diminuarea

posibilităţilor de control asupra oricărei decizii terapeutice. Discuţia cu pacientul

legată de evaluarea şi concluziile la care medicul a ajuns în cazul respectiv ar putea

ajuta dependentul să identifice aspectele care i-ar facilita progresele ulterioare către

schimbare.

Analizarea celei de-a patra cerinţe propuse porneşte de la datele existente în

literatură care arată foarte clar urmatoarele aspecte: tratamentele oferite

drogodependenţilor sunt extrem de diverse; politicile de tratament în drogodependenţă

sunt influenţate în mare masură de factori politici, economici şi culturali; tratamentele

sunt oferite de cele mai multe ori într-o manieră care se abate semnificativ de la ceea

Page - 7 -

ce dovezile ştiinţifice argumentează că ar fi optim (aşa-numitul decalaj între practică

şi cercetare). Aceste aspecte arată foarte clar că politicile naţionale de tratament nu

sunt influenţate în primul rând de evidenţele cercetării ştiinţifice. Acestea sunt mai

degrabă o problemă politico-economică, decât una de sănătate publică. În consecinţă,

datorită acestei realităţi, există pericolul ca opţiunile terapeutice să fie limitate pe

criterii economice (Wild, 2005, Klingemann, Bergmark, 2006, Carter, Half, 2008).

Confidenţialitatea în drogodependenţă

Confidenţialitatea actului medical reprezintă o valoare care conferă încredere

pacientului, complianţă la tratament. Împortanţa menţinerii confidenţialităţii este

crucială în relaţia cu drogodependentul, dată fiind percepţia socială care

stigmatizează, marginalizează, chiar după un tratament antidrog adecvat. Înafara

acestei raţiuni, confidenţialitatea poate sta la baza onestităţii pacientului faţă de

membrii personalului medical, aspect care este extrem de important în

drogodependenţă pentru a obţine informaţii exacte în legătură cu drogurile consumate,

vechimea consumului, tratamentele încercate, manifestari ale perioadelor de

abstinenţă şi de sevraj, ultima doză de drog administrată, raţiunea utilizării drogului,

etc., informaţii necesare atât stabilirii diagnosticului, cât mai ales realizării unui

management de caz eficient, individual. Altfel spus, confidenţialitatea poate fi baza

exercitării datoriei medicului de a face bine (Vaughn, 2010). Următoarea raţiune a

menţinerii confidenţialităţii în drogodependenţă se referă la expresia acesteia ca

respect al autonomiei persoane. Deşi dezbaterea cu privire la autonomia

drogodependenţilor se află sub imperiul controverselor, a o valoriza la nivelul relaţiei

medic-pacient poate duce la creşterea încrederii şi a participării efective/ implicării

pacientului în propria terapie, unii autori considerând acest lucru ca un element cheie

pentru obţinerea succesului terapeutic (Walker, Logan, Clark, Leukefeld 2005,

Kellogg, 2003, Tatarsky, 2003, Rounsaville at al. 2005)

Importanţa menţinerii confidenţialităţii în tratamentul drogodependenţelor este

recunoscută şi de justiţie. Astfel, în România, confidenţialitatea în drogodependenţă

este protejată prin Legea 143/2000 (revizuită şi modificată în 2004) care la Art. 29

prevede următoarele:

►Datele personale ale consumatorilor de droguri incluşi în program terapeutic

beneficiază de confidenţialitate;

►Evidenţă centralizată a consumatorilor de droguri se realizează în regim codificat;

►Dosarele sunt distruse după 10 ani de la ultimul tratament efectuat;

►Eliberarea legitimaţiei/certificatului cu privire la tratamentul efectuat, rezultatul

acestuia, motivul încetării sau întreruperii acestuia, unitatea medicală în cadrul căreia

s-a efectuat, se realizează în regim codificat (Legea 143/2000, Legea 555/2004, Vicol

et.al., 2005, Vicol et.al. 2006 ).

Coerciţia în tratamentul drogodependenţei

Deşi majoritatea articolelor referitoare la coercitie şi presiune în tratamentul

addicţiilor se referă numai la coerciţia legală, există trei forme de presiune- trei tipuri

de strategii de control social asupra fenomenului care sunt reunite în termenul de

―presiune socială‖ şi anume:

1.Controlul social legal- care include angajamentul civil, tratamentul ordonat de

instanţa judecătorească (curtea de justiţie) şi programele de deturnare spre tratament-

Page - 8 -

fie complementare, fie alternative la o sancţiune penală pentru contravenienţii

consumatori de droguri (Wild, 2005, Wells-Parker, 1995);

2.Controlul social formal- oficial, neiniţiat de sistemul justiţiei penale, dar include

strategii de facilitare a tratamentului, cum ar fi, de exemplu, sesizarea obligatorie

către programele de asistenţa a angajaţilor care oferă tratament împotriva addicţiei, de

obicei ca urmare a testării pentru droguri a angajaţilor (Lawental et al. 1996; Wild,

2005) sau programele de asistenţă socială care cer înscrierea şi parcurgerea

tratamentului antidrog pentru a evita pierderea de beneficii guvernamentale sau

custodia copiilor (Watkins & Podus, 2000);

3.Controlul social informal- neoficial, care se referă la metode interpersonale

persuasive, cum ar fi ameninţările, ultimatumurile, iniţiate de prieteni şi familie,

pentru a convinge consumatorul să se înscrie şi să urmeze un tratament pentru

addicţia sa (Johnson, 1986, Room et al. 1991, Hasin, 1994).

Raţiuni ale utilizării coerciţiei

Câteva argumente susţin ideea potrivit căreia tratamentele coercitive sunt esenţial

comparabile cu abordările pentru reducerea riscurilor: argumentul recidivismului,

argumentul sănătăţii publice, argumentul dragostei puternice şi argumentul

economic.

Argumentele împotriva utilizării coerciţiei sunt prezentate într-un review

aparţinând T.Cameron Wild, asupra a 170 de articole în limba engleză publicate în

perioada 1988-2001. Contribuţiile non-empirice în mod tipic încearcă să convingă

publicul larg despre influenţa pozitivă a metodelor de control legal, formal sau

informal asupra motivaţiei, asupra reducerii costurilor sociale, asupra reducerii

pericolului social. În schimb, acestor argumente le lipseşte încercarea de a formula

principii bazate pe dovezi concrete. Încercările din toată lumea de a promova coerciţia

terapeutică ca o metodă eficientă în addicţii, nu au fost însă însoţite de studii care să

aducă argumente concrete asupra acestei eficienţe, care să stea la baza politicilor în

acest sens sau a elaborării de ghiduri de practică în utilizarea acestor metode. Doar o

mică parte din aceste studii sunt acompaniate de rezultate concrete ale cercetării

asupra modalităţilor de tratament în addicţie si beneficiile aduse (Wild, 2005).

Utilizarea coerciţiei legislative terapeutice rămâne controversată, punând extrem

de multe probleme asistenţilor sociali şi altor specialişti din terapia addicţiilor- în

domeniul comportamentului. Controversele sunt centrate pe considerente etice sau

procedurale asociate cu intrarea forţată în tratament, dar, în acelaşi timp, este focusată

asupra eficacităţii tratamentului coercitiv (Burke, Gregoire, 2007, Fagan, 1999,

Marshall&Hser, 2002, O’Hare, 1996).

Etica practicilor terapeutice coercitive a fost dezbătută de foarte multă vreme

(Perron, Bright 2008, Fagan, 1999). Pe de o parte, coerciţia vine în conflict cu

filosofia abordării centrate pe pacient, cât şi cu importanţa auto-determinării susţinute

atât de şcoli de medicină, cât şi de organizaţii profesionale ce au membri implicaţi în

terapia addicţiilor (Perron, Bright 2008, Institute of Medicine, 2006, National

Association of Social Workers, 2007). În politicile publice americane, autonomia

decizională este evaluată ca prevalând asupra beneficiului potenţial al tratamentului

(Caplan, 2006). Pe de altă parte, însă, coerciţia pare soluţia legitimă la problemele

legate de siguranţa comunităţii, precum şi un răspuns la deziluziile sociale legate de

incarcerare, ca modalitate de reducere a problemelor societăţii (Klag et al., 2005).

Page - 9 -

Etica tratamentelor coercitive antidrog este o problemă intens dezbătută, ridicând

probleme şi întrebări fundamentale, mai ales legate de justiţie şi drepturile omului.

V. METODOLOGIA CERCETĂRII

Cercetarea a fost condusă prin intermediul a două studii descriptive, realizate cu

ajutorul chestionarelor, unul adresat drogodependenţilor, celălalt membrilor

personalului implicat în terapie. Itemii cercetării au cuprins aspecte implicate în

această relaţie precum drepturile pacienţilor la informare, la confidenţialitate,

conflicte etice posibile, constrângeri de natură legislativă vizând, pe de o parte

cercetarea cunoaşterii acestor drepturi atât de către pacienţii drogodependenţi, cât şi

de membrii personalului implicat în terapie, iar pe de altă parte, modalităţile de

protecţie ale acestor drepturi vis-a-vis de constrângerile legislative.

Studiul I: Percepţia lumii medicale de către drogodependenţi a avut ca populaţie

de cercetare 196 de drogodependenţi, aflaţi în tratament specific antidrog din centrele

de consiliere şi terapie ale Agenţiei Naţionale Antidrog, din Clinici de Psihiatrie,

penitenciare din Iaşi, Bucureşti, Suceava, Botoşani, Buzău, Harghita. Factorul studiat

a fost reprezentat de percepţia acestei populaţii asupra lumii medicale:

încredere/neîncredere în competenţa medicului, în menţinerea confidenţialităţii de

către cadrele medicale, în reuşita tratamentului, dacă personalul medical a informat

suficient şi clar pacientul în ceea ce priveşte diagnosticul, modalităţile de tratament,

dacă s-a cerut acordul pacientului pentru procedurile diagnostice şi pentru iniţierea

tratamentului,etc. Criteriul principal de apreciere s-a referit la încrederea/neîncrederea

în competenţa cadrelor medicale şi o conduită etică/neetică a acestora poate influenţa

adresabilitatea voluntară a drogodependenţilor la tratament şi reuşita terapeutică.

Studiul II: Cunoaşterea drepturilor drogodependenţilor de către lumea medicală şi

a modalităţilor de protecţie a acestora a avut ca populaţie de cercetare 126 de membri

ai personalului implicat în terapia addicţiilor: medici, asistente medicale, psihologi,

asistenţi sociali, etc. din aceleaşi centre. Factorul studiat s-a referit la cunoaşterea şi

respectarea drepturilor pacienţilor drogodependenţi şi a modalităţilor de protecţie a

acestora vis-a-vis de constrângerile legislative. Criteriul principal de apreciere a fost

reprezentat de necunoaşterea sau minimalizarea importanţei respectării drepturilor

pacienţilor poate influenţa adresabilitatea voluntară a drogodependenţilor la tratament.

Chestionarele au parcurs toate etapele de la pretestare, revizuire şi până la validare

şi aplicarea lor în forma finală. Rezultatele au fost prelucrate statistic pentru fiecare

item în parte, realizându-se ulterior şi corelaţiile răspunsurilor la întrebări în funcţie

de diferite caracteristici ale loturilor de studiu.

Ulterior, cercetarea a fost completată prin instrumentele analizei calitative

reprezentate de interviuri, care oferă perspectiva comportamentală şi socio-psihică

asupra itemilor de studiu, îmbinându-se cu datele exacte furnizate de analiza

cantitativă.

Page - 10 -

VI. STUDIU DROGODEPENDENŢI

Rezultate

Caracteristicile lotului A de studiu drogodependenţi

1.Vârsta în lotul A de studiu

15-24 ani 46.7%

25-34 ani 46.7%

35-44 ani 5.6%

45-54 ani 0.5%

15-24 ani

25-34 ani

35-44 ani

45-54 ani

Varsta drogodependentilor

Fig. 1. Repartiţia cazurilor în funcţie de vârsta drogodependenţilor

Se remarcă faptul că predomină frecvenţe crescute ale cazurilor la vârstă tânără, în

intervalele 15-24 ani, respectiv 25-34 de ani (46,9%), aspect care este întâlnit şi în

statisticile din literatură privind consumul de droguri în România şi în lume. De

asemenea, declinul consumului de droguri odata cu vârsta este un aspect prezent şi în

statisticile din literatura de specialitate, în intervalul 45-54 de ani, precum şi absenţa

cazurilor după vârsta de 55 de ani.

2.Sexul pacienţilor

În lotul de studiu al pacienţilor drogodependenţi, se remarcă frecvenţa foarte mare

a cazurilor de sex masculin (91.37%) în comparaţie cu cazurile de drogodependenţi de

sex feminin care au fost în proporţie de doar 8.67%.

Masculin, 91.37%

Feminin, 8.67%

Masculin Feminin

Dist ribut ia pe sexe

Fig. 2. Distribuţia cazurilor în funcţie de sex

Page - 11 -

3.Nivelul studiilor pacienţilor drogodependenţi

med

ii

8 c

lase

5-7

cla

se

10cla

se

sup

eri

oare

11cla

se

fara

stu

dii

4 c

lase

53.57%

14.80%

9.69%7.65%

6.63% 6.12%

1.02%0.51%

Nivelul de studii a drogodependentilor

medii 8 clase

5-7 clase 10clase

superioare 11clase

fara studii 4 clase

Fig. 3. Repartiţia cazurilor în funcţie de nivelul studiilor drogodependenţilor

În lotul drogodependenţilor, nivelul de studii al acestora evidenţiază o frecvenţă

ridicată a subiectilor cu studii medii (53.57%), în timp ce studii superioare au doar

7.65% dintre drogodependenţi. O pondere ridicată au, de asemenea, pacienţii cu mai

puţin de 10 clase (32.14%) dintre care 9.69% nu au studiile gimnaziale terminate.

4. Ocupaţia drogodependenţilor

Fara

ocu

paţi

e

Alt

e p

rofe

sii

Stu

den

t

Ele

v

Asis

ten

tm

an

ag

er

Pro

feso

ara

Ad

min

istr

ato

r

Pen

sio

nar

(han

dic

ap

)

71.94%

14.80%

7.14% 3.57%

1.02% 0.51% 0.51% 0.51%

Fara ocupaţie

Alte profesii

Student

Elev

Asistent manager

Profesoara

Administrator

Pensionar (handicap)

Fig. 4. Repartiţia cazurilor în funcţie de ocupaţie

Page - 12 -

Repartiţia cazurilor în funcţie de profesia drogodependenţilor evidenţiază o

frecvenţă ridicată a celor fără ocupaţie (71.94%). O pondere semnificativă au avut-o şi

cazurile cu profesii precum: agent comercial, bucătar, curier, distribuitor, electrician,

instalator, mecanic, muncitor, ospătar, şofer, spălător, tâmplar, vânzător, zugrav,

aceştia reprezentând 14.80% din lotul studiat. În lotul analizat s-au regăsit studenţi

într-un procent de 7.14%, în timp ce elevii au reprezentat 3.57% din lotul de studiu.

Studiul următor analizează situaţia drogodependenţilor ce au avut ocupaţie în

momentul începerii consumului de droguri şi în prezent sunt fără ocupaţie. Acest

sublot cuprinde 141 cazuri, fiind excluşi drogodependenţii care în momentul studiului

aveau ocupaţie şi care şi-au păstrat-o (55 cazuri).

Drogodependenți care ș i-au păstrat ocupația,

28.06%

Drogodependenți fără ocupație actuală,

71.94%

Fără ocupație anterior momentului inceperii

consumului de droguri, 27.66%

Cu ocupație anterior momentului inceperii

consumului de droguri, 72.34%

DROGODEPENDENTI FARA OCUPATIE ACTUALA

Fig. 5. Repartiţia cazurilor în funcţie de ocupaţie

Rezultatele analizei neparametrice indică faptul că din numărul

drogodependenţilor ce au rămas fără ocupaţie (141 cazuri – 71.94%) un număr

semnificativ (χ2=77.26, p<<0.05, 95%CI) de cazuri au avut ocupaţie înainte de

începerea consumului de droguri (72.34% - 102 cazuri) şi doar 27.66% (39 cazuri) nu

aveau nici anterior consumului de droguri ocupaţie. Concluziile studiului au o

încredere de 95%, de unde rezultă o eroare de estimare acceptată de 5%).

5.Tipul şi numărul drogurilor consumate

În lotul analizat al dogodependenţilor se remarcă o frecvenţă ridicată a

cazurilor ce consumă un singur drog, ponderea acestora fiind de 77.04%. Nu este însă

de foarte mic numărul celor ce prezintă policonsum de droguri în studiul de faţă

întâlnindu-se 41 cazuri ceea ce reprezintă 20.9% din numărul total de

drogodependenţi intraţi în studiu. Prin policonsum de droguri se înţelege consumul a

mai mult de două droguri, fără a se putea distinge o preferinţă clară a consumatorului

pentru unul dintre acestea.

Page - 13 -

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%

hasis extasy

metadona

ecstasy

hasis

cocaina, heroina

marijuana

cocaina

poli consum

heroina

0.5%

1.0%

1.0%

1.5%

1.5%

2.0%

4.6%

20.9%

66.8%

Tipul de drog

Fig. 6. Repartiţia cazurilor în funcţie de tipul de drog

Cei mai mulţi dintre pacienţi declară dependenţa de heroină (66,8% din cazuri),

aceştia fiind urmate într-o proporţie semnificativă de cazurile de policonsum (20,9%).

Dependenţa de heroină este întâlnită în 4,6% din cazuri iar cannabisul este preferat de

3,5% dintre drogodependenţi (cazurile de consum de marijuana şi haşiş). Un procent

de 2% dintre consumatori preferă cocaina ca drog de addicţie, ecstasy-ul fiind

consumat de 1% dintre subiecţi.

6.Vechimea consumului de droguri Se remarcă faptul că 43.4% din cazuri au o vechime a consumului de droguri de

maxim 4 ani şi 36.2% din cazuri încadrându-se în intervalul de 5-9ani. Un număr mai

mic de cazuri este semnalat pentru o vechime a consumului mai mare de 10 ani

(20.4%).

0-4 ani, 43.4%

5-9 ani, 36.2%

10-14 ani, 18.4%

>15 ani, 2.0%

0-4 ani 5-9 ani

10-14 ani >15 ani

Vechimea consumului

de droguri

Fig. 7. Repartiţia cazurilor în funcţie de vechimea consumului de droguri

Page - 14 -

Răspunsurile la chestionar

65.8%

13.3%

20.9%

-10% 10% 30% 50% 70%

Doresc să urmez, de bună voie,un tratament antidrog

Metadona oferită gratuit

Am fost forţat de împrejurări

Care este motivaţia adresării dumneavoastră către Serviciul Antidrog?

Fig. 8. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 1

Cu privire la motivaţia adresării către serviciul de tratament antidrog,

majoritatea drogodependenţilor s-au prezentat voluntar 65.82% (129 subiecţi), 41

dintre aceştia , respectiv 20.92%, declară că au fost constrâşi la tratament (control

social formal, informal sau legal), iar 26 drogodependenti afirmă că metadona

oferită gratuit a constituit motivul care i-a determinat spre prezentare la tratament.

68.9%

16.8%

14.3%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%

Da, am luat decizia de a urma acest tratament primind toate informaţiile

necesare

Nu am primit informaţii suficiente

Nu am fost deloc informat

Înaintea începerii tratamentului, aţi primit informaţii cu privire la beneficiile sale şi efectele secundare, astfel încât decizia pe care aţi luat -o să reflecte

respectarea dreptului pacientului la informare?


Page - 15 -

Ca aspect global se constată că majoritatea drogodependenţilor 68.87% (135

cazuri), au fost informaţi în legatură cu aspectele legate de beneficiile şi riscurile

tratamentului înaintea începerii acestuia, astfel încât, decizia de a urma sau nu

tratamentul a fost pe deplin informată. Un procent total de 16.83% (33 cazuri) dintre

drogodependenţi declară că au fost informaţi dar parţial şi şi-ar mai fi dorit informaţii

iar un procent de 14.28% declară absenţa oricărui proces de informare.

12.8%

72.4%

14.8%

-5% 15% 35% 55% 75%

Acceptare şi toleranţă

Discriminare şi intoleranţă

Nu ştiu

Consideraţi că percepţia socială în relaţie cu drogodependenţa este de:


Referitor la acest item al chestionarului - percepţia socială asupra fenomenului

de drogodependenţă, majoritatea subiecţilor 72.44% (142 cazuri) consideră că aceasta

este de discriminare şi intoleranţă. Un procent mic, de 12.75% situeaza atitudinea

societăţii faţă de drogodependenţi în sfera acceptabilităţii şi toleranţei, restul

consumatorilor (14.79%) fiind indecişi în această privinţă.

62.76%

13.27%

23.98%

-5% 15% 35% 55% 75%

Efectele dezvăluirii acestor date vor face imposibilă

reinserţia mea socială

Da, dar nu vor depăşi beneficiul medical

Nu

Presupunând că datele dumneavoastră personale nu ar fi păstrate confidenţial şi ar fi dezvăluite, consideraţi că aţi suferi prejudicii?


Page - 16 -

Majoritatea drogodependenţilor, respectiv 62.76% (123 cazuri) consideră că

încălcarea confidenţialităţii în legătură cu datele personale este un aspect care le-ar

produce prejudicii, făcând imposibilă reinserţia socială. Cei care consideră că nu ar

suferi prejudicii datorită acestui aspect se regăsesc într-un procent de 23.98%. Dintre

drogodependenţi, 26 (13.27%) consideră că ar suferi prejudicii dacă s-ar încălca

confidenţialitatea, însă, aceste prejudicii nu ar depăşi beneficiul medical.

67.9%

18.9%

13.3%

-5% 15% 35% 55% 75%

Am siguranţa că datele mele personale vor fi păstrate

confidenţiale

Atitudinea personalului medical mă face

neîncrezător cu privire la păstrarea anonimatului

Nu ştiu

Pe parcursul tratamentului din Serviciul Antidrog, atitudinea personalului medical în relaţie cu dreptul Dvs. la confidenţialitate v-a făcut să vă simţiţi în siguranţă?


În legătură cu acest item al chestionarului, majoritatea drogodependenţilor

67.9% (133 cazuri) declară că atitudinea personalului medical le inspiră siguranţă în

legătură cu păstrarea confidenţialităţii, în timp ce 18.9% sunt neîncrezători în această

privinţă, iar 13.3% sunt indecişi.

49.5%

39.8%

10.7%

-5% 5% 15% 25% 35% 45% 55% 65% 75%

Nu, încalcă dreptul pacientului de a avea o decizie iar „tratametul cu forţa” va

îndepărta pacienţii de la adresarea către servicii specializate antidrog

Da, întrucât se doreşte vindecarea pacientului iar o atitudine autoritară se

impune în acest domeniu

Nu ştiu

Consideraţi că legea ar trebui să oblige drogodependentul la tratament?

Fig. 7. Răspunsul în lotul A de studiu (drogodependenţi)

Page - 17 -

În legătură cu obligativitatea legală a tratamentului antidrog, părerile

drogodependenţilor sunt apropiate ca şi procente. Astfel, 49.5% dintre aceştia

consideră că obligativitatea legală încalcă autonomia pacientului şi poate constitui un

factor care să împiedice adresabilitatea consumatorilor spre tratament iar 39.8% sunt

de părere că pentru vindecarea pacientului se poate impune o atitudine autoritară. Un

procent de 10.7% drogodependenţi rămân indecişi.

0% 20% 40% 60% 80% 100%

Personal medical specializat, competent

Tratament de ultimă generaţie

Condiţii moderne de tratament

Comunicare în relaţia medic-pacient

Încredere în relaţia medic-pacient

0%

3.6%

4.1%

0.5%

1%

4.1%

1.5%

10.2%

1.5%

2%

9.2%

11.2%

35.7%

4.6%

3.6%

25.5%

28.6%

29.1%

32.1%

15.3%

61.2%

55.1%

20.9%

61.2%

78.1%

1 2 3 4 5Nivelul importanţei în cazul reuşitei terapeutice

Fig. 8. Răspunsul în lotul A de studiu (drogodependenţi)

Cu privire la itemul 7 al chestionarului, drogodependenţii au fost rugaţi să

acorde note de la 1 la 5 (1- cel mai puţin important, 5- cel mai important) diferiţilor

itemi, în relaţie cu aportul acestora la reuşita terapeutică. Itemii au fost reprezentaţi de

personalul medical specializat, competent, tratamentul de ultimă generaţie, condiţiile

moderne de tratament, comunicarea în relaţia medic-pacient, încrederea în relaţia

medic-pacient. Pentru a evidenţia în mod clar factorii importanţi în cazul reuşitei

terapeutice s-a realizat un scor ce evaluează nivelul de importanţă: punctajul 1, 2 şi 3

semnificând mai puţin important, 4 şi 5 foarte important. Astfel, majoritatea

drogodependenţilor au acordat punctaj de 4 şi 5 pentru itemii comunicare şi încredere

în relaţia medic-pacient, în proporţie egală 93,4% (183 cazuri din totalul de 196).

Aceştia au fost urmaţi de personalul medical specializat şi competent 86.7% (170

cazuri), la distanţă mică de tratamentul de ultimă generaţie 83.7% (164 de cazuri), pe

ultimul loc situându-se condiţiile moderne de tratament 50% (98 cazuri).

Aceste rezultate arată foarte clar că factorii valorizaţi de drogodependenţi ca

elemente cheie ale reuşitei terapeutice sunt reprezentaţi de „comunicarea‖ şi

„încrederea‖ în relaţia personal implicat în terapie-pacient

Page - 18 -

Corelarea tipului de drog cu răspunsul la chestionar

În analiza următoare se va urmări modul de corelare a răspunsurilor

drogodependenţilor la itemii chestionarului, în funcţie de tipul de drog consumat, în

dorinţa de a cerceta dacă răspunsurile acestora variază sau nu în funcţie de drogul de

addicţie.

1. Care este motivaţia adresării dumneavoastră către Serviciul Antidrog?

a.Doresc să urmez, de bună voie, un tratament antidrog;

b.Metadona oferită gratuit;

c.Am fost forţat de împrejurări (familie, colegi de serviciu, sistem judiciar)să

mă adresez unui serviciu specializat.

Există o corelaţie semnificativă (r=0.647, p=0.002) între tipul de drog consumat şi

răspunsul la întrebarea 1 a chestionarului, aspect ce indică faptul că drogodependenţii

ce consumă heroină, haşiş, marijuana sau mai mult de două droguri decid singuri să

urmeze un tratament antidrog în timp ce celelalte grupuri de drogodependenţi

(consumatorii de ecstasy sau cocaină) prezintă altă motivaţie de a se prezenta la

Serviciul Antidrog. Asocierea tipului de răspuns în funcţie de tipul de drog consumat

semnalează diferenţe semnificative între răspuns şi tipul de drog consumat (χ2=34.7,

p=0.0073, 95%CI).

0% 20% 40% 60% 80% 100%

heroina

poli consum

metadona

hasis extasy

hasis

marijuana

cocaina

cocaina, heroina

ecstasy

72.52%

51.22%

50%

0%

100%

100%

33.33%

66.67%

0%

12.21%

17.07%

0%

0%

0%

0%

22.22%

0%

50%

15.27%

31.71%

50%

100%

0%

0%

44.44%

33.33%

50%

a b cIntrebarea 1

Fig. 9. Frecvenţa răspunsurilor raportată la tipul drogului consumat

Page - 19 -

De remarcat este faptul că toţi consumatorii combinaţiei de haşiş şi ecstasy

reclamă o formă de coerciţie terapeutică (legală, control social formal sau informal) şi

toţi consumatorii de cannabis (marijuana şi haşiş) declară o prezenţă voluntară pentru

tratamentul dependenţei. In ceea ce priveşte motivaţia dată de substitutul de drog

oferit gratuit (metadona- cel mai popular la momentul efectuării studiului), aceasta

este recunoscută de 50% dintre consumatorii de ecstasy, 22.22% dintre dependenţii de

cocaină, 17.07% dintre cei care se confruntă cu policonsumul şi 12.21% dependenţi

de heroină. Motivaţia coercitivă este semnalată, pe lângă proporţia mare a

consumatorilor de cannabis şi de cei care consumă ecstasy şi metadonă (50%),

cocaină (44.44%), cei cu addicţii la două droguri sau cu policonsum, pe ultimul loc

situându-se dependenţii de heroină (15.27%).

2. Înaintea începerii tratamentului, aţi primit informaţii cu privire la beneficiile sale

şi efectele secundare, astfel încât decizia pe care aţi luat-o să reflecte respectarea

dreptului pacientului la informare?

a.Da, am luat decizia de a urma acest tratament primind toate informaţiile

necesare;

b.Nu am primit informaţii suficiente;

c.Nu am fost deloc informat.

0% 20% 40% 60% 80% 100%

heroina

poli consum

metadona

hasis extasy

hasis

marijuana

cocaina

cocaina, heroina

ecstasy

77.1%

51.22%

100%

100%

33.3%

0%

66.7%

33.3%

100%

14.5%

26.83%

0%

0%

0%

50%

0%

33.3%

0%

8.4%

21.95%

0%

0%

66.7%

50%

33.3%

33.3%

0%

a b cIntrebarea 2


Page - 20 -

Se remarcă o corelaţie semnificativă între tipul de drog consumat şi răspunsul la

întrebarea 2 a chestionarului, aspect ce indică faptul că drogodependenţii ce consumă

metadonă, ectasy, hasis, heroină, cocaină sau mai mult de două droguri au primit

informaţii cu privire la beneficiile tratamentului şi efectele secundare, astfel încât

decizia pe care au luat-o să reflecte respectarea dreptului pacientului la informare

(R=76.7, p=0.00007, 95%CI). În acest studiu valoare coeficientului de corelaţie indică

de asemenea legătura pe care o prezintă răspunsurile drogodependenţilor cu tipul de

drog consumat (r=0.42), concluzie susţinută şi de valoare mică a nivelului de

semnificaţie al testului de corelaţie neparametrică calculat pentru un interval de

încredere de 95% (p=0.00021, p<<0.05, 95%CI).

3. Consideraţi că percepţia socială în relaţie cu drogodependenţa este de:

a.Acceptare şi toleranţă;

b.Discriminare şi intoleranţă;

c.Nu ştiu.

Se remarcă absenţa unei corelaţii semnificative între tipul de drog consumat şi

răspunsul la întrebarea 3 a chestionarului (r=4.82, p=0.834, p>>0.05, 95%CI). Doar

consumatorii de metadonă au preponderent altă părere la această întrebare fie

consideră că percepţia socială în relaţie cu drogodependenţa este de acceptare şi

toleranţă (50%) fie sunt indecişi (50%).

0% 20% 40% 60% 80% 100%

heroina

poli consum

metadona

hasis extasy

hasis

marijuana

cocaina

cocaina, heroina

ecstasy

72.52%

65.85%

0%

100%

66.67%

75%

100%

100%

100%

16.03%

17.07%

50%

0%

0%

0%

0%

0%

0%

11.45%

17.07%

50%

0%

33.33%

25%

0%

0%

0%

b c aIntrebarea 3


Page - 21 -

Astfel, majoritatea drogodependenţilor au o părere unitară legată de perceptia

socială asupra consumatorilor de droguri, aceea că fenomenul presupune discriminare

şi intoleranţă din partea societăţii, cu excepţia consumatorilor de metadonă.

4. Presupunând că datele dumneavoastră personale nu ar fi păstrate confidenţial şi

ar fi dezvăluite, consideraţi că aţi suferi prejudicii?

a.Efectele dezvăluirii acestor date vor face imposibilă reinserţia mea socială;

b.Da, dar nu vor depăşi beneficiul medical;

c.Nu.

În funcţie de tipul de drog consumat răspunsurile drogodependenţilor prezintă

diferenţe semnificative (χ2=37.67, p=0.0016, 95%CI), astfel cei ce consumă haşiş sau

metadonă consideră că efectele dezvăluirii datelor personale vor duce la prejudicii dar

acestea nu vor depăşi beneficiul medical, în timp ce drogodependenţii ce consumă

ecstasy, cocaină, heroină sau policonsum consideră că dezvăluirea datelor personale

va face imposibilă reinserţia lor socială. Astfel se poate spune că există o corelaţie

semnificativă între tipul de drog consumat şi răspunsul la întrebarea 4 a

chestionarului, aspect ce indică faptul că drogodependenţii ce consumă heroină,

cocaină sau mai mult de două droguri consideră că efectele dezvăluirii datelor

personale vor face imposibilă reinserţia lor socială (r=0.6401, p=0.0052, 95%CI).

0% 20% 40% 60% 80% 100%

heroina

poli consum

metadona

hasis extasy

hasis

marijuana

cocaina

cocaina, heroina

ecstasy

14.50%

7.32%

100%

100%

0%

0%

11.11%

0%

0%

22.14%

29.27%

0%

0%

100%

50%

0%

33.33%

0%

63.36%

63.41%

0%

0%

0%

50%

88.89%

66.67%

100%

b c aIntrebarea 4


Page - 22 -

5. Pe parcursul tratamentului din Serviciul Antidrog, atitudinea personalului medical

în relaţie cu dreptul Dvs. la confidenţialitate v-a făcut să vă simţiţi în siguranţă?

a.Am siguranţa că datele mele personale vor fi păstrate confidenţiale;

b.Atitudinea personalului medical mă face neîncrezător cu privire la

păstrarea anonimatului;

c.Nu ştiu.

Punctul de vedere al drogodependenţilor a în ceea ce priveşte atitudinea

personalului medical în relaţie cu dreptul la confidenţialitate pe parcursul

tratamentului din Serviciul Antidrog a prezentat diferenţe semnificative în funcţie de

tipul de drog consumat (χ2=33.17, p=0.0070, 95%CI). Testul neparametric evidenţiază

prezenţa unei corelaţii semnificative (r=0.64, p=0.0112) între categoriile de

drogodependenţi în funcţie de tipul de drog consumat şi răspunsurile acestora.

0% 20% 40% 60% 80% 100%

heroina

poli consum

metadona

hasis extasy

hasis

marijuana

cocaina

cocaina, heroina

ecstasy

75.6%

46.3%

50%

100%

33.3%

50%

77.8%

33.3%

100%

7.6%

24.4%

50%

0%

66.7%

50%

0%

33.3%

0%

16.8%

29.3%

0%

0%

0%

0%

22.2%

33.3%

0%

a c bIntrebarea 5


Dintre drogodependenţi, cei consumatori de ecstasy şi cei consumatori de haşiş

plus ecstasy consideră că personalul medical le inspiră siguranţă 100% în legătură cu

dreptul la confidenţialitate. Proporţii mai mici, dar apropiate de drogodependenţi care

manifestă aceeaşi opinie se întâlnesc în rândul consumatorilor de cocaină (77.8%) şi

de heroină (75.6%). Un aspect interesant este legat de faptul că aceleaşi păreri,

respectiv 50% de siguranţă în legătură cu păstrarea confidenţială a datelor personale,

50% indecizie, le au consumatorii de marijuana şi metadonă, ambele tipuri de

Page - 23 -

consumatori neconsiderând că atitudinea personalului medical în legatură cu

confidenţialitatea poate ridica semne de întrebare, precum sunt de părere o treime din

consumatorii de heroină şi cocaină, urmaţi de drogodependenţii cu policonsum

(29.3%), cei care preferă cocaina (22.2%) şi în final dependenţii de heroină (16.8%).

6. Consideraţi că legea ar trebui să oblige drogodependentul la tratament?

a.Nu, încalcă dreptul pacientului de a avea o decizie iar „tratamentul cu forţa”

va îndepărta pacienţii de la adresarea către servicii specializate antidrog;

b.Da, întrucât se doreşte vindecarea pacientului iar o atitudine autoritară se

impune în acest domeniu;

c.Nu ştiu.

0% 20% 40% 60% 80% 100%

heroina

poli consum

metadona

hasis extasy

hasis

marijuana

cocaina

cocaina, heroina

ecstasy

52.7%

41.5%

0%

0%

0%

25%

77.8%

66.7%

50%

40.5%

34.1%

100%

100%

100%

50%

22.2%

0%

50%

6.9%

24.4%

0%

0%

0%

25%

0%

33.3%

0%

a b cIntrebarea 6


Analiza neparametrică a răspunsurilor date de drogodependenţi privind legea

ce ar trebui să oblige drogodependentul să urmeze un tratament evidenţiază o corelaţie

semnificativă între răspunsurile date şi tipul de drog consumat (r=0.54, p=0.0013).

Încrederea cu care a fost făcută aprecierea este de 95%. Clasificând drogodependenţii

în funcţie de tipul de drog consumat se constată că aceştia au opinii diferite în ceea ce

priveşte obligarea acestora în vederea urmării unui tratament de specialitate

(χ2=36.72, p=0.0044, 95%CI).

Majoritatea consumatorilor de cocaină (77.8%), urmaţi de cei care consumă

cocaină şi heroină (66.7%) şi apoi de dependenţii de heroină (52.7%), ecstasy (50%),

policonsum (41.5%) consideră că legea nu poate obliga drogodependenţii la

tratament, în timp ce la polul opus, 100% din dependenţii de haşiş, haşiş şi ecstasy,

metadonă consideră obligativitatea legală justificată, având în vedere scopul benefic

Page - 24 -

medical care este urmărit. Păreri echilibrate între cele două variante menţionate s-au

întâlnit în cazul consumatorilor de ecstasy (50%).

7. În opinia dumneavoastră, care ar fi nivelul importanţei în cazul reuşitei

terapeutice?

a. Personal medical specializat, competent

b. Tratament de ultimă generaţie

c. Condiţii moderne de tratament

d. Comunicare în relaţia medic-pacient

e. Încredere în relaţia medic-pacient

2.8

3.3

3.8

4.3

4.8

5.3

ecs

tasy

po

li co

nsu

m

coca

ina,

he

roin

a

coca

ina

he

roin

a

me

tad

on

a

has

is

mar

ijuan

a

has

ise

xtas

y

Val

oar

ea m

edie

a s

coru

lui a

cord

at v

aria

nte

i d

e ra

spu

ns

Q7_a

Q7_b

Q7_c

Q7_d

Q7_e

Intrebarea 7


Se remarcă faptul că „Încredere în relaţia medic-pacient‖ şi „Comunicarea în

relaţia medic-pacient” reprezintă un factor important în reuşita terapeutică pentru

majoritatea categoriilor de drogodependenţi. Nu se încadrează în această categorie

consumatorii de haşiş şi marijuana, pentru aceştia un aspect foarte important este

„personalul medical specializat şi competent‖. O mare parte din categoriile de

drogodependenţi analizate, clasează pe un nivel scăzut de importanţă „condiţiile

moderne de tratament”, excepţie făcând doar consumatorii de metadonă şi haşiş,

aceştia clasând pe ultimul loc „tratamentul de ultimă generaţie”.

Pentru a evidenţia în mod clar factorii importanţi în cazul reuşitei terapeutice s-a

realizat un scor ce evaluează nivelul de importanţă astfel:

punctaj 1,2 şi 3 – mai puţin important;

punctaj 4 şi 5 – foarte important

Page - 25 -

13.27% 16.33%

50.00%

6.63%

6.63%

86.73% 83.67%

50.00%

93.37% 93.37%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

Personal medicalspecializat,

competent

Tratament de ultimăgeneraţie

Condiţii moderne detratament

Comunicare în relaţiamedic-pacient

Încredere în relaţiamedic-pacient

Mai puțin important Foarte important (scor 4 si 5)

In opinia dumneavoastră, care ar fi nivelul importanţei în cazul reuşitei terapeutice?

Fig. 16. Nivelul importanţei în cazul reuşitei terapeutice

Studiul evidenţiază în mod clar faptul că drogodependenţii consideră ca factori

decisivi ai reuşitei terapeutice „Comunicarea în relaţia medic-pacient” (93.3%) şi

„Încrederea în relaţia medic-pacient‖ (93.37%). De asemenea pacienţii consideră că

„Personalul medical specializat, competent” şi „Tratamentul de ultimă generaţie”

(86.7%) sunt factori importanţi în reuşita terapeutică (83.6%).

Gradul de asociere a itemului 1 şi 6 al chestionarului aplicat drogodependenţilor

Următorul studiu îşi propune să verifice ipoteza unei corelaţii intre itemul 1 si 6 al

chestionarului aplicat drogodependenţilor. Prezenţa unei asocieri semnificative ar

duce la concluzia că drogodependenţii ce s-au prezentat voluntar, consideră că legea

nu ar trebui să-i oblige la tratament, în timp ce, aceia care au fost forţaţi consideră că

legea ar trebui să oblige la tratament.

Un procent semnificativ de cazuri de drogodependenţii ce s-au prezentat voluntar,

consideră că legea nu ar trebui să-i oblige la tratament (53.5%) şi deasemenea aceia

care au fost forţaţi consideră că legea ar trebui să oblige la tratament (48.8%).

Rezultatul analizei neparametrice, prin statistica Chi-pătrat (χ2=12.91, p=0.035,

95%CI), demonstrează o asociere moderată între răspunsul la itemul 1 şi cel de la

itemul 6 din cadrul chestionarului aplicat pacienţilor.

Page - 26 -

0% 20% 40% 60% 80% 100%

Doresc să urmez, de bună voie, un tratament antidrog

Metadona oferită gratuit

Am fost forţat de împrejurări

53.5%

42.3%

41.5%

35.7%

46.2%

48.8%

10.9%

11.5%

9.8%

Nu, încalcă dreptul pacientului de a avea o decizie iar „tratamentul cu forţa” va îndepărta pacienţii de la adresarea către servicii specializate antidrog

Da, întrucât se doreşte vindecarea pacientului iar o atitudine autoritară se impune în acest domeniu

Nu ştiu

Fig 17. Nivelul de asociere a itemului 1 şi 6 al chestionarului aplicat drogodependenţilor

Elaborarea profilului drogodependentului

Tabelul 1. Corelaţia multiplă a caracteristicilor pacientului pentru determinarea factorilor

predictivi ai drogodependentului

Corelaţia multiplă Valoare estimată

Coeficient al corelaţie multiple r 0.60453

Multiple R2 0.36545

F(4,51) 5.88085

p 0.00091

Std.Err. of Estimate 1.59309

Corelaţie parţială Coeficient de corelaţie

(Beta) Std.Err. t

p

95% interval de confidenţă

Intercept 3.835 0.38422 0.701242

Vârsta -0.710284 0.752 -6.36735 0.00051

Sex -0.632204 1.375 -4.17067 0.00072

Studii -0.48465 0.862 -0.84280 0.074003

Ocupaţie -0.68934 0.608 -5.81285 0.015827

Pierderea ocupaţiei -0.822781 0.0679 -11.53435 0.012072

Tipul de drog -0.792194 0.0680 -9.61625 0.001562

Page - 27 -

Predicted value

B-Weight p-Value

Vârsta -3.28477 0.000

Sex -2.45337 0.000

Studii -0.1726 0.084

Ocupaţie -3.19435 0.0214

Pierderea ocupaţiei -5.0879 0.000

Tipul de drog -4.56321 0.000

Rezultatele evidenţiază faptul că pierderea ocupaţiei, tipul de drog, vârsta,

ocupaţia actuală şi sexul masculin sunt cei mai importanţi factori de predicţie ce

definesc profilul drogodependentului (pierderea ocupaţiei – B=-5.08, p=0.00, tipul de

drog – heroina – B=-4.5, p=0.00, vârsta – B=-3.2, p<<0.05, ocupaţia – fără ocupaţie –

B=-3.1, p=0.021 şi sex masculin – B=-2.4, p<<0.05). Mai puţin semnificativ în

definirea profilului sunt studiile pacienţilor.

VII.STUDIU PERSONAL IMPLICAT ÎN TERAPIE

Rezultate

Caracteristicile lotului B de studiu – personal implicat în terapie

1.Vârsta în lotul B de studiu

Analiza vârstei personalului implicat în terapie evidenţiază o frecvenţă ridicată a

persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25-30 ani (35.7%), frecvenţe comparabile sunt

prezente şi pentru categoriile de vârstă apropiate de acest interval (30-35ani – 25.4%,

35-40 ani – 12.7%, 40-45 ani – 12.7%).

15-24 ani, 4.8%

25-34 ani, 56.3%

35-44 ani, 28.6%

45-54 ani, 9.5%

55-64 ani, 0.8%

15-24 ani

25-34 ani

35-44 ani

45-54 ani

55-64 ani

Varsta persoanelor

implicate in terapie

Fig. 18. Repartiţia cazurilor în funcţie de vârsta persoanelor implicate în terapie

Page - 28 -

Este remarcată ponderea ridicată a personalului implicat în terapie cu vârsta

cuprinsă între 25-34 ani aceştia reprezentând 56.3% din lotul analizat. Personal cu

vârste de peste 45 ani este regăsit într-o proporţie mai mică aceştia reprezentând

10.3%.

2.Sexul persoanelor implicate în terapie

Este remarcată frecvenţa foarte mare a cazurilor de sex feminin (75.4%) în timp ce

subiecţii de sex masculin ai lotului au reprezentat 24.6%.

Masculin, 24.60%

Feminin, 75.40%

Personal implicat in terapie

Fig. 19. Distribuţia persoanelor implicate în terapie

3.Funcţia persoanelor implicate în terapie

Lotul personalului implicat în tratamentul addicţiilor s-a dorit să cuprindă toate

persoanele care lucrează efectiv în această sferă, spre a avea o opinie avizată din

interior şi totodată punctul de vedere al profesioniştilor, spre a putea fi comparat cu

cel al pacienţilor drogodependenţi, aflaţi de cealaltă parte a relaţiei. Astfel, au fost

incluşi medici 46.8% (specialităţi diferite care lucrează în terapia persoanelor

drogodependente: psihiatrie, medicină legală, medicină de familie, medicină militară),

psihologi specializaţi în terapia addicţiilor, implicaţi în procesul terapeutic de

consiliere şi suport psihologic pe termen lung – 31%, asistente medicale întrucât de

multe ori acestea petrec mai mult timp cu pacienţii decât medicii, având rol efectiv în

aplicarea terapiei, cât şi rol de suport psihologic – 11.9%, asistenţi sociali, prezenti în

special în centrele de consiliere şi terapie ale Agenţiei Naţionale Antidrog, ca

profesionişti care încearcă să examineze contextul social al pacientului şi posibilităţile

sale de integrare socială – 10.3%.

Page - 29 -

me

dic

ps

iho

log

as

iste

nt

me

dic

al

as

iste

nt

so

cia

l

46.8%

31.0%

11.9% 10.3%

Functia persoanelor implicate in terapie

Fig. 20. Distribuţia persoanelor implicate în terapie

Rezultatele evaluării chestionarelor aplicate medicilor, psihologilor sau

membrilor echipei implicate în tratamentul drogodependenţilor

0% 50% 100%

Ca orice pacient, drogodependentul are dreptul la un consimţământ

informat adecvat care trebuie respectat

In cazul particular al drogodependentului, condiţia de bază

face ca acest lucru să nu fie necesar, dar aş furniza pacientului un

minimum de informaţii

Drogodependenţii nu trebuie informaţi

86.51%

9.52%

3.97%

Consideraţi că pacienţii drogodependenţi trebuie informaţi înaintea începerii tratamentului cu privire la beneficiile sale şi efectele secundare?


Page - 30 -

Majoritatea membrilor personalului implicat în terapie recunoaşte dreptul la

informare al drogodependenţilor, similar tuturor pacienţilor (86.51%). Însă, există

subiecţi care consideră că această condiţie de drogodependent invalidează acest drept,

nemaifăcând necesar procesul de informare înaintea începerii tratamentului, dar cu

toate acestea, ar furniza pacienţilor informaţii minime. Foarte puţini dintre membrii

personalului implicat în terapiea addicţiilor consideră că pacienţii drogodependenţi nu

trebuie informaţi (3.97%).

Corelaţia răspunsurilor în rândul medicilor, psihologilor şi celorlaţi membri

ai echipei implicate în tratamentul drogodependenţilor 1. Consideraţi că pacienţii drogodependenţi trebuie informaţi înaintea începerii

tratamentului cu privire la beneficiile sale şi efectele secundare?

a.Ca orice pacient, drogodependentul are dreptul la un consimţământ

informat adecvat care trebuie respectat;

b.In cazul particular al drogodependentului, condiţia de bază face ca acest

lucru să nu fie necesar, dar aş furniza pacientului un minimum de informaţii;

c.Drogodependenţii nu trebuie informaţi.

100%

76.27%

92.31% 100%

0%

15.25%

7.69% 0% 8.47%

0% 0%

20%

40%

60%

80%

100%

120%

asistent medical medic psiholog asistent social

Q1 - a Q1 - b Q1 - c

Consideraţi că pacienţii drogodependenţi trebuie informaţi înaintea începerii tratamentului cu privire la beneficiile sale şi efectele secundare?

Fig. 22. Ponderea răspunsurilor raportată la funcţia personalului implicat în terapie

Există o asociere semnificativă (r=-0.73, p=0.001) între răspunsurile la întrebarea

1 a chestionarului aplicat personalului implicat în terapia drogodependenţilor şi

funcţia acestora, aspect evidenţiat de faptul că medicii şi psihologii au dat răspunsuri

diferite faţă de asistenţii medicali şi sociali. Asistenţii sociali şi asistenţii medicali

consideră în proporţie de 100% că, similar oricărui pacient, drogodependentul are

dreptul la un consimţământ informat adecvat care trebuie respectat. Un număr

semnificativ de medici şi psihologi au o opinie diferită aceştia considerând în

proporţie de 15.25% respectiv 7.69% că în cazul particular al drogodependentului,

condiţia de bază face ca acest lucru să nu fie necesar, dar ar furniza pacientului un

minimum de informaţii. Un aspect interesant este regăsit doar în rândul medicilor care

în proporţie de 8.47% consideră că drogodependenţii nu trebuie informaţi.

Page - 31 -

0% 20% 40% 60% 80% 100%

Acceptare şi toleranţă

Discriminare şi intoleranţă

Nu ştiu

10.32%

88.89%

0.79%

Consideraţi că percepţia socială în relaţie cu drogodependenţa este de:


Majoritatea membrilor personalului implicat în terapia addicţiilor consideră că

percepţia socială în relaţie cu drogodependenţa este de discriminare şi intoleranţă

(88.89%). Un număr mic de subiecţi sunt de părere că atitudinea socială referitoare la

fenomenul drogodependenţei este de acceptare şi toleranţă (10.32%). O proporţie

foarte mică a membrilor personalului implicat în terapie este indecis în această

privinţă (0.79%).

0% 20% 40% 60% 80% 100%

As. medical

Medic

Psiholog

As. social

40.00%

8.47%

5.13%

0.00%

53.33%

91.53%

94.87%

100.00%

6.67%

0%

0%

0%

Q2 - a Q2 - b Q2 - cIntrebarea 2

Fig. 24. Frecvenţa răspunsurilor (Q2) raportată la funcţia personalului implicat în terapie

Page - 32 -

Există o asociere semnificativă (r=0.53, p=0.008) între răspunsurile la întrebarea 2

a chestionarului aplicat personalului implicat în terapia drogodependenţilor şi funcţia

acestora, aspect evidenţiat de faptul că medicii şi psihologii au dat răspunsuri diferite

de asistenţii medicali şi sociali. Astfel, asistentii sociali consideră în proporţie de

100% că percepţia socială asupra drogodependenţei este de discriminare şi

intoleranţă. O mare parte dintre psihologi (94.87%) şi medici (91.53%) au aceeaşi

părere cu cea a asistenţilor sociali, însă, din rândul celor două categorii, există şi

păreri care susţin varianta acceptabilităţii şi toleranţei sociale asupra fenomenului. In

ceea ce priveşte asistenţii medicali, procentele care oscilează între cele două păreri

sunt mult mai apropiate ca in cazul medicilor sau psihologilor. Astfel, 53.33% dintre

aceştia merg pe ideea discriminării şi intoleranţei sociale a drogodependenţei în timp

ce 40% au o părere contrară. Se remarcă un procent de indecizie de 6.67%, aspect

care nu se întâlneşte în cazul celorlaltor categorii de profesionişti.

Concluzia este demonstrată de valoarea mare a statisticii Chi-pătrat (χ2=18.61),

pentru un nivel de semnificaţie al testului p foarte mic (p=0.004, 95%CI – interval de

confidenţă). Concluzia este că medicii, psihologii, asistenţii medicali şi asistenţii

sociali nu au o părere unitară la această întrebare.

0% 20% 40% 60% 80%

Efectele dezvăluirii acestordate ar face imposibilă reinserţia

socială a pacientului;

Da, dar nu vordepăşi beneficiul medical

Nu.

75.39%

19.05%

5.56%

Presupunând că datele personale ale pacientului nu ar fi păstrate confidenţial şi ar fi dezvăluite, consideraţi că ar suferi prejudicii?


Majoritatea membrilor personalului implicat în terapie (75.39%) recunosc

importanţa menţinerii confidenţialităţii în relaţia terapeutică, încălcarea acesteia

putând crea prejudicii majore drogodependentului, mergând până la imposibilitatea de

reinserţie socială. Un procent de 19.05% dintre subiecţi considera că într-adevăr,

drogodependentul poate suferi prejudicii datorate încălării confidenţialităţii, însă

acestea nu vor depăşi beneficiul medical. Doar 5.56% dintre respondenţi sunt de

părere ca drogodependentul nu ar suferi prejudicii datorită nepăstrării

confidenţialităţii.

Page - 33 -

0% 20% 40% 60% 80% 100%

As. medical

Medic

Psiholog

As. social

53.33%

66.10%

92.31%

92.31%

26.67%

27.12%

7.69%

7.69%

20.00%

6.78%

0.00%

0.00%



Există o asociere semnificativă (r=-0.61, p=0.00008) între răspunsurile la

întrebarea 3 a chestionarului aplicat personalului implicat în terapia drogodepen-

denţilor şi funcţia acestora. Concluzia este demonstrată de valoarea mare a statisticii

Chi-pătrat (χ2=19.64), pentru un nivel de semnificaţie al testului p foarte mic

(p=0.003, 95%CI – interval de confidenţă). Concluzia este că medicii, psihologii,

asistenţii medicali şi asistenţii sociali nu au o părere unitară la această întrebare.

0% 20% 40% 60% 80%

Poliţia

Mass-media

Organe juridice

Familia

Alta varianta (rugam precizaţi)

1.59%

1.59%

11.90%

16.67%

68.25%

Consideraţi că încălcarea confidenţialităţii în astfel de servicii de tratare a drogodependenţei poate fi permisă personalului medical în raport cu:

Fig. 27.. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 4

Page - 34 -

Ca variantă corectă de răspuns este varianta e cu precizarea: confidenţialitatea nu

poate fi încălcată în drogodependenţă fără acordul pacientului, cu excepţia situaţiilor

prevăzute de lege. Această variantă e a fost aleasă de majoritatea membrilor

personalului din terapia addicţiilor (68.25%). Insă din cei 86 de respondenţi, 80 dintre

aceştia au formulat la precizare această variantă completă, ceilalţi 6 răspunzând

incomplet, neconsiderând şi excepţiile de la confidenţialitate. Concluzionând, toţi cei

86 de respondenţi au ales varianta corectă de răspuns, dintre aceştia 80 (93.02%) au

dat răspunsul corect şi complet şi 6 persoane (6.98%) au dat răspunsul corect dar

incomplet. Majoritatea personalului implicat în terapie cunoaşte şi recunoaşte dreptul

la confidenţialitate al pacienţilor drogodependenţi.Există un procent de 16.67% dintre

respondenţi care consideră că această confidenţialitate poate fi încălcată faţă de

familia pacientului. Un procent de 11.9% din membrii personalului implicat în terapie

consideră că încălcarea confidenţialităţii le este permisă faţă de organele juridice.

Procente egale de respondenţi consideră că încălcarea confidenţialităţii poate fi

permisă în raport cu mass-media sau cu poliţia (1.59%).

0% 20% 40% 60% 80% 100%

As. medical

Medic

Psiholog

As. social

26.7%

15.3%

15.4%

15.4%

1.7%

2.6%

20%

11.9%

10.3%

7.7%

6.7%

1.7%

46.7%

69.5%

71.8%

76.9%

Q4 - a Q4 - b Q4 - c Q4 - d Q4 - eIntrebarea 4


Există o asociere moderată (r=0.41, p=0.012) între răspunsurile la întrebarea 4

a chestionarului aplicat personalului implicat în terapia drogodependenţilor şi funcţia

acestora, aspect evidenţiat de faptul că răspunsurile subiecţilor din categorii

profesionale diferite nu sunt aceleaşi. Concluzia este demonstrată de valoarea mare a

statisticii Chi-pătrat (χ2=27.35), pentru un nivel de semnificaţie al testului p foarte mic

(p=0.008, 95%CI – interval de confidenţă). Concluzia este că medicii, psihologii,

asistenţii medicali şi asistenţii sociali nu au o părere unitară la această întrebare.

Page - 35 -

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%

Nu, încalcă dreptul pacientului de a avea o decizie iar „tratamentul cu forţa” va îndepărta

pacienţii de la adresarea către servicii

specializate antidrog

Da, întrucât se doreşte vindecarea pacientului iar o atitudine autoritară se impune în acest

domeniu

Nu ştiu

64.29%

30.95%

4.76%

Consideraţi că legea ar trebui să oblige drogodependentul la tratament?


Rezultatele la această întrebare atestă faptul că majoritatea membrilor personalului

implicat în terapia addicţiilor (64.29%) consideră că tratamentul drogodependenţilor

nu poate fi impus prin instrumente legale, încălând autonomia pacientului. Există şi

respondenţi (30.95%) care iau în considerare principiul beneficiului din punct de

vedere medical al pacientului, acesta fiind interpretat şi ca un scop al constrângerii

legale spre terapie. Se remarcă şi un procent de indecizie de 4.76%.

0% 20% 40% 60% 80% 100%

As. medical

Medic

Psiholog

As. social

33.33%

64.41%

79.49%

53.85%

53.33%

32.20%

20.51%

30.77%

13.33%

3.39%

15.38%



Page - 36 -

Există o asociere moderată (r=0.59, p=0.037) între răspunsurile la întrebarea 5 a

chestionarului aplicat personalului implicat în terapia drogodependenţilor şi funcţia

acestora, aspect evidenţiat de faptul că profesioniştii din cele patru categorii au dat

răspunsuri diferite. Concluzia este demonstrată de valoarea mare a statisticii Chi-

pătrat (χ2=15.28), pentru un nivel de semnificaţie al testului p foarte mic (p=0.01,

95%CI – interval de confidenţă). Concluzia este că medicii, psihologii, asistenţii

medicali şi asistenţii sociali nu au o părere unitară la această întrebare. Rezultatele

sunt calculate pentru un interval de confidenţă de 95%.

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%

Feedback-ul relaţiei mele cu pacienţii mă face să cred că toate acţiunile mele au

fost benefice pentru aceştia

Deşi acţiunile mele au fost îndreptate spre beneficiul pacienţilor, aceştia nu le-

au perceput întotdeauna ca fiind benefice

Nu ştiu dacă acţiunile mele au fost percepute ca fiind benefice pentru pacient

sau nu

72.22%

16.67%

11.11%

În relaţia Dvs. cu pacienţii aţi perceput că ajutorul acordat acestora în lupta antidrog a fost unul benefic?

Fig. 31.. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 6

Majoritatea membrilor personalului implicat în terapia drogodependenţilor

(72.22%) se bucură de un feed-back pozitiv sub aspectul beneficiului produs

pacienţilor..

0% 20% 40% 60% 80% 100%

As. medical

Medic

Psiholog

As. social

80.00%

69.49%

74.36%

69.23%

13.33%

20.34%

12.82%

15.38%

6.67%

10.17%

12.82%

15.38%



Page - 37 -

Există o asociere moderată (r=0.49, p=0.0074) între răspunsurile la întrebarea 6 a

chestionarului aplicat personalului implicat în terapia drogodependenţilor şi funcţia

acestora. Concluzia este demonstrată de valoarea mare a statisticii Chi-pătrat

(χ2=24.43), pentru un nivel de semnificaţie al testului p foarte mic (p=0.0004, 95%CI

– interval de confidenţă). În urma analizei reiese faptul că membrii personalului

implicat în terapia drogodependenţilor nu au o părere unitară în ceea ce priveşte

problemele urmărite de chestionar.

0% 20% 40% 60% 80% 100%

Personal medical specializat, competent

Tratament de ultimă generaţie

Condiţii moderne de tratament


Încredere în relaţia medic-pacient

0.8%

5.6%

27.0%

2.4%

0.8%

4.0%

16.7%

35.7%

4.0%

3.2%

14.3%

23.0%

27.8%

7.9%

6.3%

27.8%

38.1%

6.3%

11.1%

9.5%

53.2%

16.7%

3.2%

74.6%

80.2%

1 2 3 4 5Nivelul importanţei în cazul reuşitei terapeutice

Fig. 33. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 7 a chestionarului aplicat

personalului implicat în terapie

Ca factori importanţi ai reuşitei terapeutice au fost apreciaţi „Încrederea‖, de

către 80.2% dintre respondenţi şi „Comunicarea‖ în relaţia medic-pacient, de 74.6%

din subiecţi. De asemenea, un procent de 53.2 % dintre profesioniştii implicaţi în

terapie consideră ca foarte important personalul competent şi mai apoi, 38% din

subiecţi acordă importanţă tratamentului de ultimă generaţie.

Pentru a evidenţia în mod clar factorii importanţi în cazul reuşitei terapeutice s-a

realizat un scor ce evaluează nivelul de importanţă astfel:

punctaj 1,2 şi 3 – mai puţin important;

punctaj 4 şi 5 – foarte important

Page - 38 -

19.05%

45.24%

90.48%

14.29% 10.32%

80.95%

54.76%

9.52%

85.71% 89.68%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

Personal medicalspecializat,

competent


Condiţii moderne detratament


Încredere în relaţiamedic-pacient

Mai puțin important Foarte important (scor 4 si 5)


Fig. 34. Nivelul importanţei în cazul reuşitei terapeutice

Studiul evidenţiază în mod clar faptul că personalul implicat în terapie

consideră ca factori decisivi ai reuşitei terapeutice „Comunicarea în relaţia medic-

pacient” (85.7%) şi „Încrederea în relaţia medic-pacient‖ (89.68%). De asemenea

personalul implicat în terapie consideră că „Personalul medical specializat,

competent” (80.9%) şi „Tratamentul de ultimă generaţie” (54.76%) sunt factori

importanţi în reuşita terapeutică. Mai puţin valorizate sunt „Condiţiile moderne de

tratament”.

În studiul următor ne propunem să vedem modul de asociere a funcţiei

personalului implicat în terapia drogodependentului cu răspunsurile la întrebarea 7 a

chestionarului.

Reuşita terapeutică din punct de vedere al persoanelor implicate în terapia

pacienţilor este dependentă de o serie de factori ce nu sunt priviţi unitar de medicii,

psihologiii, asistenţii medicali şi asistenţii sociali. Concluzia este demonstrată de

valoarea mare a coeficienţilor parţiali de corelaţie din cadrul analizei multivariate şi

de valoarea mică a nivelului de semnificaţie a testului (95% interval de confidenţă).

Page - 39 -

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

As.

me

dic

al

Me

dic

Psi

ho

log

As.

so

cial

As.

me

dic

al

Me

dic

Psi

ho

log

As.

so

cial

As.

me

dic

al

Me

dic

Psi

ho

log

As.

so

cial

As.

me

dic

al

Me

dic

Psi

ho

log

As.

so

cial

As.

me

dic

al

Me

dic

Psi

ho

log

As.

so

cial

Personal medicalspecializat


Condiţii modernede tratament


Incredere în relaţiamedic-pacient

5

4

3

2

1


Fig. 35. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 7 vs. functie personalului terapeutic

Studiul corelaţiei dintre opiniile privind reuşita terapeutică şi informarea

drogodependenţilor înaintea începerii tratamentului cu privire la beneficiile sale

şi la efectele sale secundare

1.8% 0.9% 2.8%

11.9%

82.6%

8.3% 8.3%

41.7%

8.3%

33.3%

60%

40%

0%

-20%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

1 2 3 4 5


Ca orice pacient, drogodependentulare dreptul la un consimţământ informat adecvat care trebuie respectat

In cazul particular al drogodependentului, condiţia de bază face ca acest lucru să nu fie necesar, dar aş furniza pacientului un minimum de informaţii

Drogodependenţii nu trebuie informaţi

Fig. 36. Nivelul de asociere a itemului 1 şi 7

Page - 40 -

Evaluarea rezultatelor duce la concluzia că 82.6% din personalul implicat

consideră că este foarte important ca orice pacient (drogodependent) să aibă dreptul la

un consimţământ informat adecvat care trebuie respectat. Celelalte variante ale

itemului 1 prezintă o pondere ridicată pentru o evaluare a importanţei de nivel redus.

Rezultatul analizei neparametrice, prin statistica Chi-pătrat (χ2=80.20, p=0.000,

95%CI), demonstrează o asociere semnificativă între răspunsul la itemul 1 şi cel de la

itemul 7 (comunicarea medic-pacient) din cadrul chestionarului aplicat personalului

implicat în terapia drogodependenţilor.

VIII. ANALIZA INTERVIURILOR

Interviurile realizate au fost interviuri de opinie intensive, unice, personale,

direcţionate pe itemi focus (coerciţia legislativă, reuşita terapeutică), dar s-a urmărit şi

discuţia liberă legată de povestea începutului consumului de droguri, a experienţei

personale. Interviurile s-au realizat asupra a trei subiecţi, unul consumator de ecstasy,

al doilea de maryjuana şi ulterior trecând la policonsum iar al treilea a declarat

debutul unui consum de droguri uşoare ulterior preferând cocaina. Analiza globală a

acestor interviuri a relevat următoarele:

Se acceptă cu rezerve coerciţia terapeutică legală în drogodependenţă,

rezervele referindu-se la faptul că simpla coerciţie nu rezolvă problema şi nu poate

determina reuşita terapeutică..

Unul dintre respondenţi cunoaşte legislaţia în vigoare în domeniul consumului

şi traficului de droguri.

Unul dintre respondenţi are un discurs confuz şi contradictoriu, interpretând

toate întrebările prin prisma propriei experienţe

Există consens al celor trei respondenţi este asupra aspectului dezincriminării

consumului de droguri.

Referitor la relaţia medic pacient au fost aduse în discuţie: discriminarea

pacienţilor drogodependenţi, accesul dificil la tratament al celor din penitenciare,

comunicarea, determinarea, înţelegerea.

A fost subliniat rolul consilierii în tratamentul addicţiilor.

A fost valorizat rolul psihologului şi al medicului psihiatru în echipa

terapeutică în drogodependenţă.

A fost adusă în discuţie stigmatizarea socială a drogodependenţilor.

Se consideră că legea trebuie să facă distincţia clară între consumatori,

traficanţi şi dealeri.

Se consideră că pentru consumatorul de droguri legea ar trebui să aibă o

abordare treptată, funcţie de numărul abaterii la care se află acesta.

Toate aceste aspecte, deşi neexprimate unitar, nu ar fi putut fi surprinse prin

aplicarea, în continuare a chestionarelor care sunt limitate la itemii de referinţă.

Astfel, se poate afirma că metodele calitative se impun în continuare pentru

adâncirea sferei cunoştinţelor în domeniul fenomenului de drogodependenţă.

Page - 41 -

IX. O PERSPECTIVĂ DE ABORDARE A RELAŢIEI

MEDIC- PACIENT DROGODEPENDENT

Preambul

Relaţiile medicilor cu pacienţii, cu comunităţile pacienţilor, cât şi cu alţi

practicieni reprezintă un element central al îngrijirilor de sănătate şi vectorul prin

intermediul căruia sunt puse în acţiune paradigmele sănătăţii care integrează

vindecarea, îngrijirea şi comunitatea (Tresolini, CP and the Pew-Fetzer Task Force,

1994). Această relaţie medic-pacient a cunoscut modificări semnificative în decursul

timpului, sub aspectul implicării pacientului în această relaţie, în medicina secolului

XXI pacientul reprezentând un partener al actului medical şi în acelaşi timp un

participant activ, implicat în propria terapie, graţie autonomiei care este recunoscută

ca principiu fundamental al relaţiei şi respectată ca valoare intrinsecă a unui act

umanist.

Contextul drogodependenţei oferă numeroase provocări de abordare a

fenomenului sub toate aspectele: medical, psihologic, juridic, social, economic,

cultural, religios. Pe de o parte, incidenţa la cote alarmante a fenomenului de consum

în continuă creştere şi consecinţele în planul ameninţării vieţii şi sănătăţii au impus

adoptarea unor politici ferme de combatere iar pe de altă parte, aceste măsuri, prin

consecinţele colaterale, au încorsetat relaţia medic-pacient, obligând la încălcarea

unor drepturi ale pacientului, precum autonomia sau dreptul la informare şi la acces

egal la tratament eficient, fapt care a prejudiciat atât misiunea medicului, cât şi

percepţia pacientului asupra acestei misiuni.

Rezultatele studiilor efectuate au fost pe măsura aşteptărilor şi anume

drogodependenţii valorizează calitatea lor de pacienţi în relaţia terapeutică şi pun un

deosebit accent pe ―încredere‖ şi ―comunicare‖ ca elemente cheie ale reuşitei, în

detrimentul coerciţiei legale pe care majoritatea drogodependenţilor o vede ca pe o

măsură ineficientă de tratament şi ca pe o încălcare a drepturilor pacientului. În

acelaşi timp, acestor opinii subscriu şi majoritatea persoanelor implicate în

tratamentul addicţiilor, astfel încât putem spune că asupra acestor aspecte există o

părere unitară din partea celor participanti la actul terapeutic.

Este motivul pentru care propun o modalitate de abordare a drogodependenţei,

prin prisma jalonării elementelor de la baza relaţiei medic-pacient care să constituie

atât premise ale reuşitei terapeutice, cât şi cele ale creşterii adresabilităţii voluntare la

tratament a drogodependenţilor, axată pe următoarele idei centrale:

-Calitatea de pacient a drogodependentului

-Abordarea terapeutică a drogodependenţei centrată pe pacient

-Drogodpendentul ca pacient şi pacientul ca persoană

-Abordarea biopsihosocială a addicţiei

-O relaţie egală medic-pacient

Repere etice ale relaţiei medic- pacient drogodependent Cadrul abordării drogodependenţei prin prisma relaţiei medic-pacient centrate pe

cel din urmă, face necesară existenţa unor coordonate etice care să fundamenteze

această relaţie. Dintre acestea, particular importante se disting consimţământul

informat şi confidenţialitatea.

Page - 42 -

Elementele consimţământului informat Scheletul consimţământului informat cuprinde competenţa pacientului, caracterul

voluntar al deciziei, procesul de informare şi înţelegere a acesteia de către pacient.

►La acestea, ca cerinţă în plus a consimţământului în drogodependenţă, în acord cu

unele studii în domeniu, propun un angajament şi din partea celor care reprezintă

autorităţile în domeniu, care-şi doresc combaterea eficientă a consumului şi

tratamentul drogodependenţilor şi anume posibilitatea de opţiune a pacientului pentru

terapii alternative şi asigurarea accesului acestora la toate terapiile cu potenţial

eficient dovedit. Este o modalitate care conferă responsabilitate actului terapeutic şi

respectă angajamentul comun într-o relaţie de egalitate medic-pacient. Doar în acest

fel pacientul îşi poate exprima decizia de autorizare sau nu a personalului medical

pentru actul terapeutic.

►Propun cea de-a patra cerinţă a consimţământului informat în drogodependenţă: toţi

pacienţii drogodependenţi, indiferent de statutul socio-economic sau juridic, de

existenţa sau nu a unui cazier, de modalitatea şi motivaţia prezentării la tratament,

vârstă, sex, nivel educaţional, religie sau oricare alt considerent să fie asiguraţi de un

acces egal la toate formele de tratament pentru care există eficienţă dovedită ştiinţific,

având posibilitatea de opta pentru o anumită formă sau alta de tratament.

►Sfera terapeutică a drogodependenţei trebuie finanţată corespunzător pentru o

combatere eficientă a consumului de droguri, fără a se face compromisuri determinate

de limitele financiare.

Confidenţialitatea Cu privire la confidenţialitate în drogodependenţă, propun următoarele direcţii etice:

►Confidenţialitatea în drogodependenţă este un element esenţial al consolidării

relaţiei medic-pacient, motiv pentru care nu va fi încălcată faţă de nimeni fără acordul

pacientului, cu excepţia obligaţiilor duale ale medicului faţă de autorităţi, care însă

trebuie cunoscute de către pacient;

►În situaţia tratamentelor coercitive care implică astfel de obligaţii duale ale

medicului, acesta trebuie să se convingă că situaţia dată este sub incidenţa celor în

care divulgarea informaţiilor reprezintă o cerinţă legală.

►În situaţia în care medicul este nevoit să ofere informaţii către autorităţi, orice

divulgare va fi limitată la informaţia strict necesară.

X. PROPUNERI DE LEGE FERENDA ŞI DE PREVEDERI

ALE CODULUI DEONTOLOGIC

Introducere

Rezultatele studiilor efectuate arată cert faptul că majoritatea membrilor

personalului implicat în terapia addicţiilor (64.29%) consideră că tratamentul

drogodependenţilor nu poate fi impus prin instrumente legale, încălând autonomia

pacientului opinie care concordă cu cea a celor mai mulţi dintre drogodependenţi

(49.48%). Accentul asupra reuşitei terapeutice este pus pe parametrii etici ai relaţiei

medic/ profesionist al terapiei antidrog – pacient de ambele părţi participante la

această relaţie. În ceea ce priveşte interviurile efectuate, unul dintre respondenţi

Page - 43 -

combate coerciţia terapeutică în drogodependenţă, unul o acceptă sub forma

consilierii, altul este de acord cu aceasta.

Pornind de la aceste consideraţii şi continuând cu analiza comparativă a

legislaţiilor din diferite ţări ale lumii, vom considera următoarele aspecte ca

necesitând modificări, completări sau revizuiri în legislaţia românească:

Coerciţia terapeutică legală în consumul de droguri

Cuantificarea şi precizarea cantităţilor de droguri care se pot încadra la posesie

de droguri în scopul consumului propriu

Modificarea sancţiunilor referitoare la Articolul 4, aliniatele 1 şi 2 din Legea

522/2004, în acord cu legislaţia internaţională

Prevederea unor sancţiuni gradate în funcţie de istoricul de abateri prevăzute

ca încadrare la Articolul 4, aliniatele 1 şi 2 din Legea 522/2004 în legătură cu

consumul propriu de droguri

Prevederea accesului drogodependentului care solicită tratament la toate

formele eficiente de tratament

Anularea articolelor 191 şi 192 ale Legii 522/2004, privitoare la posibilitatea

de anulare, amânare a pedepselor privative de libertate pentru cei care comit

infracţiuni prevăzute la Articolul 4, dar care urmează un program de terapie antidrog.

Realizarea acestor propuneri are ca raţiuni faptul că, potrivit literaturii de

specialitate, precum şi rezultatelor cercetării intreprinse, coerciţia terapeutică nu

reprezintă o metodă eficientă de asigurare a reuşitei terapeutice. În plus, eşecul de a

completa un program de tratament antidrog de către un consumator, aspect posibil şi

comun, din punct de vedere medical, poate fi interpretat de instanţă ca o nesupunere

sau o ignorare sau sfidare a sentinţei judecătoreşti. De asemenea, punerea medicului şi

a personalului implicat în terapia addicţiilor într-o postură cu obligaţii duale: faţă de

autorităţi şi faţă de pacient ar putea periclita relaţia cu pacientul, influenţând reuşita

terapeutică.

Propuneri legislative

1.Modificarea Articolului 27, alin.2, legea 143/2000 completată prin Legea

522/2004: „Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control naţional este

supusă, după caz, uneia dintre următoarele măsuri: cura de dezintoxicare sau

supravegherea medicală‖, cu „Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub

control naţional trebuie îndrumată de către autorităţi spre serviciile specializate de

tratament antidrog, urmând ca aceasta să acceseze aceste servicii în condiţiile în

care îşi exprimă consimţământul pentru tratament‖. Astfel, rolul legii se modifică,

fiind acela de instrument care poate îndruma consumatorii spre serviciile de tratament,

ca acţiune responsabilă de combatere a consumului de droguri, încurajându-i, dar

neimpunându-le acest lucru. În varianta actuală în vigoare, legea nu poate reprezenta

o metodă de încurajare a tratamentului consumatorilor de droguri, prin utilizarea

caracterului obligatoriu al acestuia ca măsură de sancţiune a consumului ci doar o

metodă de la care mulţi consumatori se pot eschiva după completarea unei cure de

detoxifiere reluând consumul. În varianta propusă acţiunea terapeutică presupune

elementul de asumare responsabilă din partea legii care crează premisele încurajării

tratamentului consumatorilor prin stipularea participării voluntare ca element de

angajare a acestora în terapia antidrog.

Page - 44 -

2.Cuantificarea şi precizarea cantităţilor de droguri care se pot încadra la posesie

de droguri în scopul consumului propriu. Criteriile de cuantificare nu sunt uniforme în

legislaţia internaţională, acestea putând fi:

►cuantificarea în termeni de cantităţi mici sau mari- de obicei legea prevede în

subsidiar care sunt cantităţile sau acestea sunt stabilite prin directive ale procurorilor;

►cuantificarea în termeni de valoare monetară;

►cuantificarea în termeni de doze zilnice;

►cuantificarea printr-un număr maxim de grame per substanţă sau prin stabilirea

unui plafon;

►cuantificarea unui plafon al cantităţii substanţelor chimic active implicate.

Pentru o cuantificare exactă propun criteriul unui număr maxim de grame,

repartizat pentru fiecare substanţă în parte, criteriu, de altfel, printre cele mai

frecvent întâlnite în legislaţia internaţională.

3.Modificarea sancţiunilor referitoare la Articolul 4, aliniatele 1 şi 2 din Legea

522/2004, în acord cu legislaţia internaţională

precum şi

4.Prevederea unor sancţiuni gradate în funcţie de istoricul de abateri prevăzute ca

încadrare la Articolul 4, aliniatele 1 şi 2 din Legea 522/2004 în legătură cu consumul

propriu de droguri

Art. 4. - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,

prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum

propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este

închisoarea de la 2 la 5 ani."

Art. 4. (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,

prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru

consum propriu, fără drept, se sancţionează la prima abatere cu amendă între 500 şi

1000 lei. Dacă în decurs de 1 an survine a doua abatere încadrată la acelaşi articol,

acelaşi aliniat, sancţiunea constă în amendă între 1000 şi 2000 lei. Pentru a treia

abatere încadrată la acelaşi articol, acelaşi aliniat, comisă în decurs de 1 an,

sancţiunea constă în privarea de libertate pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 120 de

zile şi amendă cuprinsă între 2000 şi 4000 de lei. Pentru abatere ulterioară,

indiferent de perioada în care a fost comisă, cu încadrare la acelaşi articol, acelaşi

aliniat, sancţiunea este de privare de libertate pe o perioadă ce variază de la 6 luni la

2 ani.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, la

prima abatere sancţiunea este de amendă între 2000 şi 4000 de lei. Dacă în decurs de

1 an survine a doua abatere încadrată la acelaşi articol, acelaşi aliniat, sancţiunea

constă în pedeapsă privativă de libertate pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi 1an şi

amendă cuprinsă între 4000 şi 8000 lei. Pentru abatere ulterioară, indiferent de

perioada în care a fost comisă, cu încadrare la acelaşi articol, acelaşi aliniat,

sancţiunea este de privare de libertate pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani şi

amendă între 8000 şi 16000 lei.

Page - 45 -

5.Prevederea accesului drogodependentului care solicită tratament la toate formele

eficiente de tratament

Consumatorului de droguri care se adresează voluntar către un serviciu

specializat de tratament antidrog sau este îndrumat spre un astfel de serviciu de către

autorităţi şi îşi dă consimţământul pentru tratament, i se va asigura accesul către

toate formele şi opţiunile terapeutice cu potenţial eficient dovedit în funcţie de situaţia

sa clinică, confirmată de personal specializat în tratamentul addicţiilor.

6.Anularea articolelor 191 şi 192 ale Legii 522/2004, privitoare la posibilitatea de

anulare, amânare a pedepselor privative de libertate pentru cei care comit infracţiuni

prevăzute la Articolul 4, dar care urmează un program de terapie antidrog, justificarea

fiind reprezentată de faptul că au fost prevăzute ca propuneri sancţiuni gradate

pornind de la aplicarea de amenzi fără privarea de libertate precum şi de faptul că

legea în vigoare prin astfel de articole nu încurajează tratamentul antidrog în mod real

ci oferă posibilităţi de eludare a pedepselor privative de libertate şi eschivarea

ulterioară de la tratament cu reluarea consumului de droguri.

Propunere de prevederi ale Codului Deontologic

Propun o secţiune de sine stătătoare a Codului Deontologic referitoare la pacienţii

drogodependenţi care să cuprindă:

Art.1 Pacientului drogodependent i se vor acorda îngrijirile de sănătate necesare,

similar celorlalţi pacienţi, fiind interzisă discriminarea acestuia în raport cu condiţia

de drogodependent.

Art.2. Drogodependentul îşi păstrează calitatea de pacient cu toate drepturile

aferente.

Art.3. Dreptul drogodependentului la consimţământ informat va fi respectat, cu

excepţia situaţiilor în care acest consimţământ nu poate fi exercitat. In condiţiile în

care consimţământul informat nu se poate realiza, se aplică prevederile stipulate în

Codul Deontologic, valabile pentru toţi pacienţii.

Art 4. Dreptul drogodependentului la confidenţialitate va fi respectat, în

conformitate cu prevederile Codului Deontologic referitoare la confidenţialitate,

stipulate pentru toţi pacienţii.

Art.5. În situaţiile în care medicul sau echipa medicală implicată în tratamentul

pacientului drogodependent are obligaţii duale conflictuale, faţă de pacient şi faţă de

autorităţi, acestea vor fi aduse la cunoştinţa pacientului.

Art.6. Drogodependentul din penitenciar va fi tratat în acelaşi fel cu

drogodependentul în libertate.

Art.7. Drogodependentului i se va asigura accesul la toate formele de tratament cu

potenţial eficient dovedit, funcţie de concluziile examenului fizic şi de rezultatul

investigaţiilor paraclinice, confirmate de personal medical abilitat în domeniul

addicţiilor.

Page - 46 -

XI.CONCLUZII FINALE

Tema de cercetare- Etica actului terapeutic în drogodependenţă a făcut

obiectul a două studii cantitative conduse prin intermediul chestionarelor: Studiul I-

Percepţia lumii medicale de către drogodependenţi şi Studiul II- Cunoaşterea

drepturilor drogodependenţilor de către lumea medicală şi a modalităţilor de

protecţie a acestora.

Studiile s-au desfăşurat asupra a două populaţii cheie implicate în relaţia

terapeutică cuprinzând: 196 pacienţi dependenţi de droguri şi 126 de membri ai

personalului implicaţi în tratamentul addicţiilor: medici, asistente medicale,

psihologi, asistenţi sociali din centrele de terapie şi consiliere ale Agenţiei Naţionale

Antidrog, în Clinici de Psihiatrie, penitenciare din Iaşi, Bucureşti, Suceava,

Botoşani, Buzău, Harghita.

Rezultatele cercetărilor au fost ulterior aprofundate cu ajutorul interviurilor, ca

instrument al analizei calitative, având astfel atât o perspectivă exactă, cuantificabilă,

cât şi una care ţine de analiza şi interpretarea laturii comportamentale umane, extrem

de necesare în abordarea fenomenului de drogodependenţă.

Dorinţa voluntară al de a urma un tratament a drogodependenţilor constituit

principala motivaţie de adresare a majorităţii acestora (65.82% ) către servicii

specializate în terapia addicţiilor.

Metadona oferită gratuit ca tratament de substituţie al drogului de addicţie a

reprezentat un motiv de prezentare a unui procent relativ mic de dependenţi de

droguri în serviciile de tratament.

Coerciţia terapeutică (prin control legal sau social formal) a constituit unul din

motivele de prezentare a unui număr semnificativ de drogodependenţi.

Dreptul la informare al pacientului materializat în consimţământul informat

are un rol important în relaţia dintre pacientul dependent de droguri şi profesionistul

implicat în terapia sa. Acest aspect este susţinut de opiniile concordante majoritare

ale pacienţilor (68.87%), care cunosc acest drept şi care exprimă faptul că acesta le-a

fost respectat şi ale membrilor personalului implicat în tratamentul acestora

(86.51%) care atestă cunoaşterea şi respectarea acestui drept.

Percepţia socială asupra fenomenului de drogodependenţă este de discriminare

şi intoleranţă, aspect relevat de opiniile majoritare concordante ale dependenţilor de

droguri şi ale membrilor echipei terapeutice.

Confidenţialitatea este o valoare de referinţă în relaţia terapeutică din

drogodependenţă. Acest lucru beneficiază de susţinerea opiniilor concordante ale

membrilor ambelor loturi de studiu care consideră că încălcarea confidenţialităţii ar

produce prejudicii majore pacienţilor dependenţi de droguri, mergând până la

imposibilitatea reinserţiei sociale.

Dreptul la confidenţialitate şi importanţa acestuia reprezintă aspecte cunoscute

şi recunoscute de către membrii echipei terapeutice. Acest lucru a fost confirmat prin

faptul că majoritatea personalului terapeutic a afirmat că în drogodependenţă

confidenţialitatea nu poate fi încălcată fără acordul pacientului, cu excepţia

situaţiilor prevăzute de lege. In plus, o confirmare vine şi din partea majorităţii

pacienţilor dependenţi de droguri care declară că atitudinea personalului le inspiră

siguranţă în legătură cu păstrarea confidenţialităţii.

Page - 47 -

Obligativitatea legală a tratamentului dependenţilor de droguri nu reprezintă o

soluţie, întrucât încalcă autonomia pacientului şi poate îndepărta dependenţii de la

adresarea spre tratament. Această opinie este susţinută în mos concordant de

subiecţii din ambele loturi de studiu.

Beneficiul acţiunilor echipei terapeutice a fost perceput de majoritatea

dependenţilor de droguri, fapt care rezultă din feed-back-ul efectuat pacienţilor de

către membrii acesteiechipe.

Comunicarea în relaţia medic-pacient reprezintă un element esenţial pentru

reuşita terapeutică, aspect relevat de opiniile concordante majoritare ale subiecţilor

celor două loturi de studiu.

Increderea în relaţia medic-pacient este o valoare etică de bază a reuşitei

terapeutice, fapt apreciat atât de majoritatea pacienţilor dependenţi de droguri, cât şi

de majoritatea membrilor echipei terapeutice.

Reuşita terapeutică în drogodependenţă este clădită pe fundamente etice,

bazându-se pe comunicare şi încredere, valori apreciate ca fiind cele mai importante,

atât de către pacienţii drogodependenţi, cât şi de profesioniştii implicaţi în

tratamentul acestora.

Elementul cel mai puţin important pentru reuşita terapeutică este reprezentat

de condiţiile moderne de tratament, aspect întâlnit la majoritatea subiecţilor din

ambele loturi de studiu.

Analiza interviurilor a adus elemente suplimentare extrem de importante

pentru tema de cercetare.

Coerciţia terapeutică este acceptabilă dar sub rezerva faptului că nu va rezolva

problema consumului de droguri, aspect susţinut de interpretarea răspunsurilor celor

intervievaţi.

Discriminarea pacienţilor drogodependenţi este adusă în discuţie, ca factor

prezent care limitează accesul la tratament al consumatorilor, fapt relevat de analiza

interviurilor.

Accesul dificil şi inegal al dependenţilor de droguri în penitenciare este

subliniat ca factor cu influenţă negativă asupra reuşitei terapeutice.

In relaţia medic-pacient roluri deosebit de importante le au comunicare,

înţelegerea pacienţilor dependenţi de droguri şi a experienţelor acestora, precum şi

determinarea pacienţilor de a se trata, aspecte subliniate în cadrul interviurilor

desfăşurate.

Stigmatizarea socială a pacienţilor drogodependenţi de către categorii

profesionale diferite, printre care medici, agenţi ai poliţiei, reprezintă un factor care

limitează adresabilitatea voluntară a consumatorilor la tratament.

In opinia drogodependenţilor intervievaţi, dezincriminarea consumului de

droguri poate avea consecinţe favorabile asupra determinării spre tratament a

drogodependenţilor şi asupra creerii premiselor reuşitei terapeutice.

Legea trebuie să facă o distincţie netă între consumatorii de droguri, traficanţi

şi dealeri, pentru a nu permite o etichetare injustă a dependenţilor de droguri şi a le

limita astfel adresabilitatea spre tratament.

Legea ar trebui să conţină o abordare treptată asupra sancţiunilor destinate

consumatorilor de droguri, avân drolul în primul rând de a încuraja tratamentul şi nu

de a pedepsi consumul.

Page - 48 -

Aspectele rezultate din interviuri, care, de altfel nu ar fi putut să fie surprinse

numai prin utilizarea chestionarelor, vin să îmbogăţească perspectiva asupra

fenomenului de drogodependenţă.

Astfel, îmbinarea metodelor cantitative şi calitative se constituie ca un element

ce contribuie decisiv la explorarea complexă a temei de cercetare.

Pe baza rezultatelor cercetărilor au fost elaborate: un model de abordare etică a

pacientului drogodependent, propuneri pertinente de lege ferenda şi propuneri de

prevederi ale Codului Deontologic cu privire la pacienţii dependenţi de droguri.

XIII. BIBLIOGRAFIE

1. Abaci-Kalfoglu E., et all., Allelic association of the D2 dopamine receptor

gene with drug dependence in Turkey, Journal de medicine Legale, Droit Medical,

Victimologie, Domage Corporel, nr. 4-5, vol. 45, pag.113, 2002;

2. Adinoff B., et all., Limbic responsiveness to procaine in cocaine-addicted

subjects, The American Journal of Psichiatry, 158:3, pag. 390-397, martie 2001

3. Ainslie G. Breakdown of Will. Cabridge university Press 2001

4. Ainslie G. Intuitive Explanation of Passionate Mistakes. In Addictions: Entries

and Exits. J.Elster ed. NewYork. Russell Sage Foundation 1999

5. Alcoholics Anonymous World Services (A.A.W.S.) The Twelve Steps of

Alcoholics Anonymous. NewYork. 2002

6. Allan C., Seeking help for drinking problems from a community-based

voluntarily agency: Patterns of complinace among men adn women. British journall

of Addiction. 1987

7. American Academy of Pain Medicine, American Pain Society, American

Society of Addiction Medicine, Definitions Related to The Use of Opioids for The

treatment of Pain, 2001, via http://www.painmed.org/pdf/definition.pdf

8. American Psychiatric Association, Benzodiazepine: dependence, toxicity and

abuse, American Psychiatric Association, Wasington, 1990

9. American Psychiatric Association, Manual de diagnostic şi statistică a

tulburărilor mentale, ediţia a IV-a, DSM-IV, Bucureşti, 1994, 2000

10. American Psychiatric Association, Mini-DSM-IV, Edit. Masson, Paris, 1996

11. Andretic R, Chaney S, Hirsh J., Requirement of circadian genes for cocaine

sensitization in Drosophila, Science, 285(5430):1066-1068, (1999)

12. Anglin M.D. The efficacy of civil commitment in treating narcotics addiction.

journal of Drugs Issues, 18, 527-545, 1988

13. Anglin M.D., Brecht M.L., Maddahian E. „Pretreatment characteristics and

treatment performance of legally coerced versus voluntary methadone maintenance

admissions.‖ Criminoligy 1989

14. Anglin M.D., Hser Y. Treatment of drug abuse Crime and Justice 1990

15. APA American Psychiatric Association Diagnostic and statistical manual of

mental disordes. Washington DC. APA 1987

16. Astărăstoae V., Triff B.A., Essentialia in Bioetica, Editura Cantes, 1998

17. Baldridge E. B., Bessen H.A., „Phencyclidine, Emerg Med., Clin.North.Am,

8:541, 1990;

Page - 49 -

18. Balint E. The possobilities of patient-centred medicine. journal of the Royal

College of General Practitioners 1969

19. Barbera J., Macintyre A., Gostin L., et.al. Large scale quarantine following

biological terrorism in the United States. Journal of the American Medical

Association. 2001

20. Barton A., Quinn C. Risk management of Groups or Respect for the

Individual? Issues for Information Sharing and Confidentiality in Drug Treatment

and Testing Orders. Drugs: Education, Prevention and Policy 2002

21. Beauchamp T.L., Childress J.F. Principles of Biomedical Ethics, 6th Edition,

Oxford Univesity Press 2009

22. Bechara A. „Neurobiology of decision-making: Risk and reward. Seminars in

Clinical Neuropsychiatry 2001

23. Bechara A. „ Decision making, impulse control and loss of willpower to resist

drugs: A neurocognitive perspective. Nature Neuroscience 2005

24. Bailey K.D., Methods of Social Research (ediţia a II-a), New York: The Free

Press, 1982

25. Bejerot N., Theories of Drug abuse, Selected contemporary perspectives, page

246-255, NIDA, 1980

26. Beliş V., „Tratat de Medicină Legală, vol II, Ed. Medicală, Bucureşti, 1995

27. Bercheşan V., Pletea C., Drogurile şi traficanţii de droguri, Ed. Paralela 45,

Bucureşti, 1998

28. Berg J.W., Applebaum P.S., Lidz C.W., Parker L.S. Informed consent: Legal

theory and clinical practice. Oxford University Press 2001

29. Bernier, J.-J. et Pietrulewicz, B., La psychométrie: Traité de mesure appliquée,

Montréal: Gaëtan Morin. 1997

30. Bisbing S. B., Competency and Capacity: A Primer, in American College of

Legal Medicine Textbook Committee, Sanbar S. S. (ed.), Legal Medicine, 6th

Edition, Mosby, pg. 37-47, 2004

31. Blalock, H. M., Jr.. Estimating measurement error using multiple indicators

and several points in time. American Sociological Review, 35(1), 101-111, 1970.

32. Brecht M., Anglin M.D., Wang J. Treatment effectiveness for legally coerced

clients versus voluntary methadone meintenance clients. American Journal of Drug

and Alcohol Abuse, 19,89-106, 1993

33. Brill L., „Drug Addiction, Enciclopedia for social work, 16th Edition, New

York, 1971

34. British Medical Association and the Law Society. Assessment of mental

capacity: guidance far doctors and lawyers. London. 1995

35. Brizer D.A., Maslansky R., Galanter M. Treatment retention of patients

referred by public assistance to an alcoholism clinic. American Journal of Drug and

Alcohol Abuse. 1990

36. Brochu S., Guyon L., Desjardins L. Comparative profiles of addicted adult

populations in rehabilitation and correctional services. J Subst Abuse Treat 1999

37. Brown J., Stewart M., Tessier S. Assessing communication between patients

and doctors: a manual for scoring patient-centered communication. Canada: Centre

for Studies in Family Medicine, University of Wetern Ontario 1995

Page - 50 -

38. Burke A.C., Gregoire T.K. Substance Abuse Treatment Outcomes for Coerced

and Noncoerced Clients. Health & Social Work, 32:1 2007

39. Cameron Wild T. Compulsory Substance-User Treatment and Harm

Reduction: A Critical Analysis 1999

40. Cameron Wild T. Social control and coercion in addiction treatment: towards

evidence-based evidence-based policy and practice Addiction 2005

41. Campbell N.D. Using Women: Gender, Drug Policy, Social Justice. NewYork:

Routledge 2000

42. Caplan A. „No brainer: Wea can copie with the ethical ramifications of new

knowledge of the human brain. Neuroethics: Mapping the field 2002

43. Caplan A.L. Ethical issues surroundings forced, mandated, or coerced

treatment. Journal of Substance Abuse Treatment 2006

44. Caplan A.L., McCartney J., Sisti D., The Case of Terri Schiavo. Prometheus

2006

45. Carlson, Physiology of Behavior, Allyn and Bacon, Boston, 2001;

46. Carmines, E. G., & Zeller, R. A. Reliability and validity assessment. Thousand

Oaks, CA: Sage, 1979

47. Carter A., Hall W. The social implications of neurobiologival explanations of

resistible compusions. American Journal of Bioethics 2007

48. Carter A., Half W. Informed consent to opioid agonist maintenance treatment:

Recommended ethical guidelines International Journal of Drug Policy 19, 2008

49. Charland L.C. Cynthia’s dilemma: Consenting to heroin prescription.

American Journal of Bioethics 2002

50. Chelcea S., Metodologia cercetării sociologice.Metode cantitative şi calitative,

Editura Economică, 2007

51. Chein I.; Gerard D. L.; Lee R. S.; Rosenfeld E., The Road to H., New York,

Basic Books, 1964;

52. Chen Y.C., Lu R.B., Peng G.S., et al., Alcohol metabolism and cardiovascular

response in an alcoholic patient homozygous for the ALDH2*2 variant gene allele,

Alcohol Clin Exp Res 23(12):1853-1860, 1999

53. Clancy G.P., Yates W.R., Anabolic steroid use among substance abusers in

treatment, Journal of Clinic Psychiatry, 53:97, 1992;

54. Cohen P.J., Untreated addiction imposes an ethical bar to recruiting addicts for

non-therapeutic studies of addictive drugs.‖ Journal of Law Medicine & Ethics 2002

55. Collins J.J., Allison M. „Legal coercion and retention in drug abuse treatment‖

Hospital and Community Psychiatry 1983

56. Cooper C.S. Drug courts: current issues and future perspective 2003

57. Council of Europe: Drug Misusing Offenders and the Criminal Justice System:

The Period from First Contact with the Police up to and Including Sentencing.

Strasbourg, Council of Europe Publishing 1998

58. Crabbe J.C., Phillips T.J., Buck K.J. et. al., Identifying genes for alcohol

and drug sensitivity: recent progress and future directions, Trends Neurosci

22(4):173-179, 1999;

59. Crete R. Le toxicomane, le jungle et le soignant. Psychotropes Rev int

Toxicoman 1997

Page - 51 -

60. Dackis C.A., O’Brien C. Neurobiology of addiction: Treatment and public

policy ramifications. Nature Neuroscience 2005

61. Dalrymple T. Romancing opiates: Pharmacological lies and the addiction

bureaucracy. NewYork Books 2006

62. Darke S., Wodak A., Hall W., Heather N., Ward J., Prevalence and predictors

of psychopathology among opioid users, British Journal of Addiction, 87:771, 1992

63. Daval R., Bourricaud F, Delamotte Y., Doron R., Traité de psychologie

sociale, Tome premier: Sciences humaines et psychologie sociales: Les Méthodes,

coll., ed. PUF, Paris, 1963

64. Davidson R Cycle of change: ideas, issues and implications. Drugs Educ Prev

Policy 2002

65. Davies J.B. The myth of addiction: an application of the psychological theory

of attribution to ilicit drug use. Cher Switzerland. Harwood Academic Publishers.

1992

66. Day A., Tucker K., Howells K. Coerced offender rehabilitation – a defensible

practice? Psychol Crime Law 2004

67. De Ruyver B., Vermeulen G., Van der Beken T., Van der Laenen F., Geenens

K., Multidisciplinary Drug Policies and the UN Drug Treaties, Institute for

International Research on Criminal Policy, Ghent University, Maklu, 2002

68. DeLeon G. Legal pressure in therapeutic coomunities. Compulsory tratment of

drug abuse: Research and clinical practice 1988a

69. DeLeon G., Legal pressure in therapeutic communities. Journal of Drug

Issues 1988b

70. Di Chiara, Drug and Alcohol Dependency, 38, 95-137, 1995

71. Dinwiddie S.H., Reich T., Cloniger C.R., The relationship of solvent use to

another substance use, American Journal of Drug and Alcohol Abuse, 17:173, 1991;

72. Dinwiddie S.H., Reich T., Cloniger C.R., ―Solvent use and psychiatric

comorbidity‖, British Journal of Addiction, 85:1647, 1990;

73. Dobrescu D., Farmaco-terapie practică, Ed. Medicală, Bucureşti, 1989

74. DuRant R.H., Rickert V.I., Ashworth C.S., Newman C., Slavens G., Use of

multiple drugs among adolescents who use anabolic steroids, New England Journal

of Medicine, 328:922, 1993

75. Elliott C., Competence as accountability, Journal of Clinical Ethics 2(3): 167-

71, 1991

76. Elliott C., The rules of insanity: Moral responsibility and the mentally ill

offender, Albany: State University of New York Press, 1996

77. Elliott C. Who holds the leash? American Journal op Bioethics 2002

78. European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction, EMCDDA

THEMATIC PAPERS — Illicit drug use in the EU: legislative approaches. Lisbon,

2005

79. European Standards on Confidentiality and Privacy in Healthcare. Queen’s

university Belfast. 2006

80. Faden R.R., Beauchamp T.L. & King N.M. A history and theory of informed

consent. Oxford University Press. 1986

Page - 52 -

81. Faden R.R., Beauchamp T.L. The concept of informed consent. In T.L.

Beauchamp & L. Walters (Eds.) Contemporany issues in bioethics. Belmont CA

Wadsworth Publishing Company. 1999

82. Fagan R. The use of required treatment for substance users. Substance Abuse

1999

83. Farabee D., Prendergast M.L., Anglin M.D. „ The effectiveness of coerced

treatment for drug-abusing offenders. Federal Probation 1998

84. Farabee D., Forward Criminal Justice and Behavior 2002

85. Farabee D., Shen H., Sanchez S., Percived Coercion and Treatment Need

among Mentally Ill Parolees. Criminal Justice and Behavior 2002

86. Falk G., Stigma: How We Treat Outsiders, Prometheus Books, 2001;

87. Fillmore M.T. Drug abuse as a problem of impired control: Current

approaches and findings. Behavioural and Cognitive Neuroscience Reviews 2003

88. Foddy B., Săvulescu J. Addiction and Autonomy: Can addicted people consent

to the prescription of their drug of addiction? Bioethics ISSN 0269-9702 Vol 20 nr1

2006

89. Franckfurt h. Freedom of the Will and the Concept of a Person. J Philos 1971

90. Friedmann S.B., Horvat G.L., Levinson R.B. The narcotic Addict

Rehabilitation Act: Its impact on federal prisons. Contemporary Drug Problems

82,101-111, 1982

91. Garavan H. et al., Cue-induced cocaine craving: neuroanatomical specificity

for drug users and drug stimuli, The American Journal of Psychiatry‖, 157:11, pag.

1789-1797, noiembrie 2000

92. Garner B. A., Editor, Black’s Law Dictionary, 7th ed., West Group, 1999

93. Gavrilovici C. Introducere în bioetică note de curs, Editura Junimea Iaşi 2007

94. Gerdner A., Holmberg A. Factors affecting motivation to treatment in severely

dependent alcoholics. Journal of Studies on Alcohol 2000

95. Gerstein D.R., Harwood H.J. Treating drug problems: A study of effectiveness

and financing of public and private drug treatment systems. Washington DC:

Institute of Medicine, National Academy Press 1990

96. George, D., Mallery, P. SPSS for Windows step by step: A simple guide and

reference. 11.0 update (4th ed.). Boston: Allyn & Bacon, 2003

97. Giacomini M. Interdisciplinarity in helath services research: Dreams and

nightmares, maladies and remedies. Journal of Health Services Research and Policy

2004

98. Gliem J.A., Gliem R.R., Calculating, Interpreting, and Reporting Cronbach’s

Alpha Reliability Coefficient for Likert-Type Scales, Midwest Research to Practice

Conference in Adult, Continuing, and Community Education, 2003

99. Goffman E., Stigma: Notes on The Management of Spoiled Identity, Prentice

Hall, 1963

100. Goldstein A., Kalant H., Drug policy: striking the right balance, Science,

249:1513, 1990

101. Goodman L.S., Gilman A., Bazele farmacologice ale terapeuticii, Ed. Med.,

Bucureşti, 1960

102. Grand Dictionnaire de la Psychologie, Larousse 17, Rue du Montparnasse-

75298, Paris Cedes 06, 2002

Page - 53 -

103. Graham J., Kazlauskas R. Sports drug testing – an analyst’s perspective. Chem

Soc Rev 2004

104. Grant S., Contoreggi C., London E.D. Drug abusers show impaired

performance in a labolatory test of decision making. Neuropsychologia 2000

105. Gregoire T.K., Burke A.C. The relantionship of legal coercion to readiness to

change among adults with alcohol and other drug problems. Journal of Substances

Abuse Treatment 2004

106. Grella C.E., Hser Y., Joshi V., Anglin M.D. Patient histories, retention and

outcome models for younger and older adults in DATOS. Drug and Alcohol

Dependence, 57, 151-166, 1999

107. Griesel R.D., Jansen P., Richter L.M., Electro-encephalographic disturbances

due to chronic toxin abuse in young people, with special references to glu-sniffing,

South African Medical Journal, 78:544, 1990

108. Gowing L., Ali R., White J., Buprenorphine for the management of opioid

withdrawal. Cochrane Database System Reviews 2006

109. Harper C.R. Airport pilot alcoholism: one airline’s expierence. Aviation Space

Environ Med. 1983

110. Harrison L.D., Scarpitti F.R. Introduction: progress and issues in drug

treatment courts. 2002

111. Hasin D.S., Treatment/self-help for alcohol-related problems: relationship to

social pressure and alcohol dependence. Journal of Studies on Alcohol 1994

112. Heather N., A conceptual framework for Explaining Drug Addiction, Journal

of Psychopharmacology, 12, 3-7, 1998

113. Hering J. Medical Law and Ethics. Oxford University Press. 2006

114. Heyne A., Wolfgramm J., The development of addiction to d-amphetamine in

animal model: some principles as for alcohol and opiates, Psychopharmacology,

140, 510-518, 1998;

115. Hiller M.L., Knight K., Lukefeld C., Simpson D.D. Motivation as a predictor

of therapeutic engagement in mandated residential substance abuse treatment. Crim

Justice Behav 2002

116. Howard D.L., McCaughrin W.C. The treatment effectiveness of outpatient

substance misuse treatment organizations between court-mandated and voluntary

clients. Substance Use and Misuse 1996

117. Hubbard R.L., Evaluation and outcome of treatment, in Lowinson J.H., Ruiz

P., Millman R.B., Langrod J.G. (Eds.), Substance abuses: A comprahensive textbook

(4th ed., pp.786-804), Philadelphis, PA: Lippincott Williams&Wilkins, 2005

118. Hubbard R.L., Craddock S.G., Flynn P.M., Anderson J., Ethetidge R.M.

Overview of 1-year follow-up outcomes in the Drug Abuse Teatment Outcome

Study (DATOS). Psychology of Addictive Behaviors 11, 261-278, 1997

119. Inciardi J.A. Some considerations on the clinical efficacy of compulsory

tratment: Reviewing the NewYork expierence. In C.G.Leukefeld & E.Tims (Eds.),

Compulsory tratment of drug abuse research and clinical practice (NIDA Research

Monograph No86, pp 126-138). Washington DC: U.S. Government Printing Office

1988

Page - 54 -

120. Institute for The Study of Drug Dependence, London, Drug Abuse- a guide to

the effects of drugs and to the social and legal facts about their non-medical use in

Britain, 4th

Edition, 1991

121. Institute of Medicine. Improving the Quality of Health Care for Mental and

Substance Use Conditions. National Academy of Sciences, Washington D.C., 2006

122. Ioan B., Consumul de droguri şi toxicomania. Aspecte bio-psiho-sociale,

medico-legale şi legislative, Ed. Junimea, 2003

123. Ioan B., Gavrilovici C., Astărăstoae V. Bioetica – cazuri celebre, Editura

Junimea 2005

124. Ionescu D.G., Jaba I.M., Mungiu O.C., Compendiu de farmacologie, Ed Dan,

Iaşi, 2001

125. Jacobsen K.L., et al., Elevated central seroronin transporter binding

availability in acutely abstinent cocain-dependent patients, The American Journal of

Psychiatry, 157:7, pag 11340-1138, iulie 2000

126. Jaffe J.H., Drug Addiction and Drug Abuse, The Pharmacological Basis of

Therapeutics, 3rd

Edition, Ed. L.S. Goodman and A. Gilman, New York:

Macmillian, 1965

127. Jansen, R. G., Wiertz, L. F., Meyer, E. S., & Noldus, L. P. J. J. Reliability

analysis of observational data: Problems, solutions, and software implementation.

Behavior Research Methods, Instruments & Computers, 2003, 35(3), 391-399

128. Javitt D.C., Zukin S.R., Recent advances in the Phencyclidine model of

schizophrenia, American Journal of Psychiatry, 148:1301, 1991;

129. Jentsch J.D., Taylor J.R. Impulsivity resulting from frontostriatal dysfunction

in drug abuse: Implications for the control of behavior by reward-related stimuli.

Psychopharmacology 1999

130. Johnson.V. Intervention: How to Help Someone Who Doesn’t Want Help.

Minneapolis Johnson Institute Books 1986

131. Kaap M.B. Treatment refusal rights in mental health: Therapeutic justice and

clinical accomodation. American Journal of Orthopsychiatry 1994

132. Kaplan H., Sadok B.J., Clinical Psihiatry, Williams-Wilkins, 1993

133. Kaplan H., Sadock B.J., Synopsis of Psychiatry-Behavioral Sciences/Clinical

Psychiatry, 8th

Edition, Williams &Williams 351 West Camden street, Baltimore,

Maryland, 21201-2436, USA, 1998

134. Keane H, What’s Wrong with Addiction? New York University Press 2002

135. Kellogg S.H., On gradualism and the building of the harm reduction-

abstinence continuum. Journal of Substance Abuse Treatment, 25, 241-247, 2003.

136. Klag S., O’Callaghan F.V., Creed P. The use of legal coercion in the treatment

of substance abusers: an overview and critical analysis on thirty years of research.

Substance Use Misuse. 2005

137. Klingermann H., Bergmark A., The legitimacy of addiction treatment in a

world of smart people. Addiction, 2006

138. Koenig L., Harwood H., Sullivan K., Sen N., The economic benefits of

increased treatment duration and intensity in residential and outpatient substance

abuse treatment settings, Journal of Psychopathology and Behavioral Assessment,

22, pg. 399-417, 2000.

Page - 55 -

139. Koob G.F., LeMoal M., Drug Abuse: Hedonic Homeostatic Dysregulation,

Science, vol 278/nr. 5335, octombrie 1997

140. Koob., Trends in Pharmacologic Sciences, 13, pag 177, 1992;

141. Kosten T.R., Rosen M.I., Schottenfeld R., Ziedonis D., ―Buprenorphine for

cocaine and opiate dependence‖, Psychopharmacology Bulletin, 28:15, 1992

142. Laing R.D., The Diveded Self, UK, Penguin 1965;

143. Lashner A.I., Koob G.F. Drugs of abuse and the brain. Proc Assoc Am

Physicians 1999

144. Lawental E., McLellan A.T., Grissom G.R., Brill P., O’Brien C. Treatment

retention of patients referred through workplace urine surveillance: is it effective?

Journal of Substance Abuse 1996

145. Leonard B.E., Fundamentals of Psychopharmacology, Ed. Chichester, New

York, 1993

146. Leukefeld C.G. Opportunities for enhancing drug abuse treatment with

criminal justice authority. Compulsory treatment of Drug abuse research and clinical

practice 1998

147. Leukefeld C.G., Garrett B., Banks S.M. A comparasion of the Johnson

intervention with four other models of referral to outpatient treatment. American

Journal of Drug and Alcohol Abuse 1996

148. Leshner A.I. „Addiction is a brain disease, and it matters‖. Science 1997

149. Levy N. Who’s Fooling Who? Self Deception and Addiction. Res Publica

2002

150. Levy N. Addiction autonomy and ego-depletion: A response to Bennett Foddy

and Julian Savulescu. Bioethics. 2006

151. Lewin L., Phantastica, Ed. Payot, Paris, 1970

152. Lidz C.W., Appelbaum p.S. & Meisel A. Two models of implementing

informed consemt. Archives of Internal Medicine. 1988

153. Likert, R. A technique for the measurement of attitudes. Archives of

Psychology. New York: Columbia University Press, 1934

154. Lo B. Resolving Ethical Dilemamas: A Guide for Clinicians 4th Edition,

Lippincott Williams & Wilkins. 2009

155. Loewenstein G. Willpower: A Decision Theorist’s Perspective. Law Philos

2000

156. Loneck B., Garret J.A., Banks S.M. A comparasion o the Johnson Intervention

with four other methods of referral to outpatient treatment. American Journal of

Drug and Alcohol Abuse. 1996

157. Longshore D., Prendergast M., Farabee D., Coerced Treatment for Drug-Using

Criinal Offenders. In P.Bean and T. Nemitz (eds.) Drug Treatment: What Works?

Condon:Routledge 2004

158. Longshore D., Teruya C. Treatment Motivation in Drug Users: A Theory-

Based Analysis. Drug and Alcohol Dependence 2006

159. Loue S. Diversity Issues in Substance Abuse Tratment and Research, Kluwer

Academic/Plenum Publishers, NewYork 2003

160. Loue S. Gender, Ethnicity and Health Research, Kluwer Academic/Plenum

Publishers, NewYork 1999

Page - 56 -

161. Lurigo A.J. Drug treatment availability and effectiveness: studies of the

general and criminal justice populations. Criminal Justice and Behavior 2000

162. Mack A., Franklin J.E., Frances R.J. Concise Guide to the Treatment of

Alcoholism and Addictions. Eashington DC: American Rpsychiatric Press 2001

163. Marlowe D.B., Glass D.J., Merikle E.P., Festinger D.S., DeMatteo D.S.,

Marczyk G.R., Platt J.J. „Efficacy of coercion in subtance abuse treatment.‖ Relapse

and recovery in addictions 2001

164. Marshall G.N., Hser Y., Characteristics of criminal justice and noncriminal

justice clients receiving treatment for substance abuse. Addictive Behaviors 2002

165. Matick R.P., Breen C., Kimber J., Davoli M. Methadone maintenance therapy

versus no opioid replacement therapy for opioid dependence. Cochrane Database

System Reviews 2003

166. Mattick R.P., Hall W. Are detoxification programmes effective? Lancet 1996

167. Maxwell S.R. Sanction threats in court-ordered programs: examining their

effects on offenders mandated into drug treatment. J Drug Issues 2002

168. McIver, J. P., Carmines, E. G. Unidimensional scaling. Thousand Oaks, CA:

Sage, 1981

169. McKim, Drugs and behavior, 6th

Edition, Ed. Prentice hall, New Jersey, 1997;

170. McWhinney I. The need for a transformed clinical method. In M. Stewart&D

Roter, Communicating with medical patients. London Sage. 1989

171. Mead N., Bower P. Patient-centredness: a conceptual framework and review

of the empirical literature. Social Science & Medicine 2000 M1

172. Mill J.S. On Liberty. Penguin. 1985

173. Miller N.S., Flaherty J.A. Effectiveness of coerced addiction treatment: A

review of the clinical research. Journal of Substance Abuse Treatment 2000

174. Miller W.R. Motivation for treatment: A review with special emphasis on

alcoholism. Psychological Bulletin 98,84-107, 1985

175. Morrell D. Symptom interpretation in general practice. Journal of the Royal

College Practitioners 1972

176. Mungiu O.C., Tratat de algeziologie, Ed. Polirom, Iaşi, 2002

177. Nace E.P., Birkmayer F., Sullivan M.A., Galanter M., Fromson J.A.,

Frances.R.J., Levin F.R., Lewis C., Suchinsky R.T., Tamerin J.S., Westermeyer J. ,

Socially Sanctioned Coercion Mechanisms for Addiction Treatment. The American

Journal on Addiction Psychiatry 2007

178. Nahas G., Trouve R., et. al., Toxicomanie-Pharmacodependence, Edit.

Masson, Paris, 1988

179. National Association of Social Workers. Code of Ethics of the National

Association of Social Workers. 2007

180. National Bioethics Advisory Commission (NBAC), Research

involvingpersons with mental disorders that may affect decisionmakingcapacity,

Vol. 1, Report and recommendations of the National Bioethics Advisory

Commission, Rockville: National Institutes of Health, 1998

181. National Institute on Drug Abuse, 2005 via www.nida.nih.gov

182. National Institute on Drug Abuse, National Household Survey Highlight 1991,

U.S. Government Printing Office, Washington, 1991;

Page - 57 -

183. National Institute on Drug Abuse, Questions and Answers about Anabolic

Steroides, NIDA Notes, iulie-august 1997

184. Neale J. Drug Users in Society. NewYork. Palgrave. 2002

185. Nestler E. J., Aghanjanian G. K.., Molecular and cellular basis of addiction,

Science 278(5335): 58-63, 1997

186. Nestler E.J., The Genetic Basis of Addiction, Psychiatric Times, vol 19, nr. 2,

februarie 2002

187. Nestler E.J., Genes and addiction, Nat Genet 26(3):277-281, 2000;

188. Nestler E.J., Barrot M., Self S.D.W, DFosB: a sustained molecular switch for

addiction. Proc Natl Acad Sci U S A 98(20):11042-11046, 2001;

189. Nunnally, J. C., & Bernstein, I. H. Psychometric theory (3rd ed.). New York:

McGraw-Hill, 1994

190. Oddie G. Addiction and the Value of Freedom. Bioethics 1993

191. Olds J., Milner P., Positive reinforcement produced by electrical stimulation

of septal area and other regions of rat brain. Journal of Comparative Physiological

Psychology. 1954

192. Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie 2006, via

http://www.emcdda.europa.eu/html.cfm/index373.ro.html

193. Orford J., Addiction, as excessive appetite, Addiction, 96, 15-31, 2001

194. Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Preamble of the Constitution, 1948, via

www.who.int

195. Păunescu M., Metodologia cercetării sociale, Bucureşti, 2004

196. Peel S., Brodsky A., Addiction Is a Social Disease, Addictions, pag 2-21,

1976;

197. Peel S., Brodsky A., Love and Addiction, New York, Taplinger, 1975;

198. Perneger T.V., Giner F., DelRio M., Mino A., Randomised trial of heroin

maintenance programme for addicts who fail in conventional drug treatments.

British Medical Journal 1998

199. Perron B.E., Bright C.L., The influence of legal coercion on dropout from

substance abuse treatment: Results from a nationa survey. Drug and Alcohol

Dependence 2008

200. Phillips et. al., Annals of The New York Academy of Sciences, 654, 199-206,

1992;

201. Polcin D., Weisner C., Factors associated wtih coercion in entering treatment

for alcohol problems. Drug and Alcohol Dependence 1999

202. Polkis A., Graham M., Maginn D., Branch C.A., Gantner G.E., Phencyclidine

and violent death in St. Louis, Missouri: a survey of medical examiners’ cases from

1977 through 1986, American Journal of Drugs and Alcohol Abuse, 16:265, 1990

203. Pollard T.G., Relative addiction potential of major centrally-active drugs and

drug classes: inhalants and anesthetics, Alcohol and Substance Abuse Journal, 9:149,

1990;

204. Porrot A., Porot M., Les Toxicomanies, Ed.PUF, 1971

205. Post S.G., Encyclopedia of Bioethics, 3rd

Edition, 5 vol, Macmillan

Reference, USA, 2004

206. Powledge T. M., Addiction and the brain, Bioscience 49(7): 513-19, 1999

Page - 58 -

207. Prasher V.P., Corbett J.A., ―Aerosol addiction‖, British Journal of Psychiatry,

157:922, 1990

208. Prochaska J., DiClemente C., Norcross J., In search of how people change:

Applications to addictive behaviors, American Psychologist, 47, 1102-1114, 1992

209. Rădulescu S.M., Devianţă, criminalitate şi patologie socială, Ed. LuminaLex,

1999;

210. Reading E. Nine years expierence with chemically dependent physicians: the

New Jersey wxpierence. Md Med 1992

211. Reamer F.G., Informed consent in social work. Social Work 1987

212. Robbinson and Berridge, Addiction, Annal Reviews of Psychology, vol 54,

2003;

213. Roberts L.W. Addiction and consent. American Journal of Bioethics 2002a

214. Roberts L.W. Informed consent and the capacity for voluntarism. American

Journal of Psychiatry 2002b

215. Rocha B.A., Scearce-Levie K., Lucas J.J., et al., Increased vulnerability to

cocaine in mice lacking the serotonin-1B receptor, Nature 393(6681):175-178, 1998;

216. Rogers R.D., Robbins T.W., Investigating the neurocognitive deficits

associated with chronic drug misuse. Current Opinion in Neurobiology 2001

217. Roibu I., Mircea A., Flagelul drogurilor la nivel mondial şi naţional, Ed.

Miston, Timişoara, 1997

218. Roman P.M., Blum T.C. Effectiveness of workplace alcohol problem

interventions. Am j Health Promot. 1996

219. Room R., Greenfield T.K., Weisner C., People who might have liked you to

drink less: changing responses to dinking by US family members and friends.

Contemporany Drug Problems 1991

220. Rounsaville B., Caroll K.M., & BlackS., Individual psychotherapy., in

Lowinson J.H., Ruiz P., Millman R.B., Langrod J.G. (Eds.), Substance abuses: A

comprahensive textbook (4th ed., pp.786-804), Philadelphis, PA: Lippincott

Williams&Wilkins, 2005

221. Rosenberg C.M., Liftek J. Use of coercion in outpatient treatment of

alcoholism. Journal of Studies on Alcohol. 1976

222. Rothstein M.A., Talbott M.K. Compelled disclosure of health information:

Protecting against the greatest potential threat to privacy. JAMA 2006

223. Rotsgers E. Coercion in addiction treatment. In J. Langenbucher, BS mcCrady,

W.Frankenstein & P.E.Nathan (Eds.), Annual review of addictions research and

treatment (vol.2, pp.403-415). NewYork: Pergamon Press 1992

224. Rush B.R., Wild T.C., Substance abuse treatment and pressures from the

criminal justice system: data from a provincial client monitoring system. Addiction

2003

225. Scmeichel B.J., Baumeister R.F. Self-regulatory Strenght. In Handbook of Self

Regulation. The Guilford Press. 2004

226. Seddon T., Coerced drug treatment in the criminal justice systme: Conceptual

ethical and criminological issues. Criminology and Criminal Justice 2007

227. Siegler M. Confidentiality in medicine – a decrepit concept. New England

Journal of Medicine 1982

Page - 59 -

228. Simspon D., Friend H. Legal status and longterm outcomes for addicts in the

DARP follow-up project. In C. Leukefeld & F.M. Tims (Eds), Compulsory tratment

of drug abuse: Research and clinical practice (NIDA Research Monograph Series No

86 pp.81-98). Washington DC: US Government Printing 1988

229. Simpson D., Joe G.W., Brown B.S. Treatment retention and follow-up

outcomes in the Drug Abuse Treatment Outcome Study. Psychology of Addictive

Behaviors 11, 294-307 1997

230. Sjostrand M, Helgesson G. Coercitive treatment and autonomy in psychiatry.

Bioethics 2008

231. Smith D.C., Boel-Studt S., Cleeland L., Parental consent in adolescent

substance abuse treatment outcome studies. Journal of Substance Abuse Treatment

2009

232. Smith D.E., Wesson D.R., New developments in barbiturate abuse, Clinical

Toxicology, 3, 57-65, 1970;

233. Sørgaard K.W. Satisfaction and coercion among voluntary,

persuaded/pressured and committes patients in acute psychiatric treatment.

university of Tromso Norway. 2007

234. Spector, P., Summated rating scale construction. Thousand Oaks, CA:

Sage, 1992

235. Springgs M., Autonomy and patients’ decisions. Lanham Lexington Books

2005

236. Stahl H.H., Teoria şi practica investigaţiilor sociale (vol. 1). Bucureşti: Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1974

237. Stîngă O.C., Vicol M.C., Consimţământ informat şi vulnerabilitate. Revista

Română de Bioetică vol 5. 2007

238. Stark M.J., Dropping out of substance abuse treatment: a clinically oriented

review. Clin Psychol Rev 1992

239. Stevens A., Berto D., Frick U., Hunt N., KerschlV., McSweeney T., Ouevray

K., Puppo I., SantaMaria A., Schaaf S., Trinkl B., Uchtenhagen A., Werdenich W.

The Relationship between Legal Status, Perceived Pressure and Motivation in

Treatment for Drug Dependence: Results from a European Study of Quasi-

Compulsory Treatment. Eur Addict Res 2006

240. Stevens A., Berto D., Heckmann W., et. al., Quasi-compulsory treatment of

drug dependent offenders: an international literature review. Substance Use and

Misuse 2005

241. Stroescu V., Bazele farmacologice ale practicii medicale, Ed. Medicală,

Bucureşti, 1988

242. Sullivan M.A., Birkmayer F., Boyarsky B.K., Frances R.J., Fromson J.A.,

Galanter m., Levin F.R., Lewis C., Nace E.P., Suchinsky R.T., Tamerin J.S., Tolliver

B., Westermeyer J. Uses of Coercion in Addiction Treatment:Clinical Aspects. The

American Journal on Addictions 2008

243. Sugarman J., McCrory D.C., Powell D., Krasny A., Adams B., Ball E. et.al.

Empirical research on informed consent: An annotated bibliography. Hastings

Center Report 1999

244. Szalavitz M. Trick or Treatment: Teen drug programs turn curios teens into

crackheads. Slate Magazine 2002

Page - 60 -

245. Szasz T., Ceremonial chemistry : The ritual persecution of drugs addicts and

pushers. Holmes Beach FL: Learning Publications 1997

246. Şelaru M., Drogurile, Ed. Semne, Iaşi, 1998

247. Tenenbein M., Pillay N., Sensory evoked potentials in inhalant (volatile

solvent) abuse, Journal of Paediatry and Child Health 29:206, 1993;

248. Tatarsky A., Harm reduction psychotherapy: Extending the reach of traditional

substance use treatment, Journal of Substance Abuse Treatment, 25, 249-256, 2003

249. Tedeschi C.G., Forensic medicine-a study in trauma and environmental

hazards, vol.2, W.B. Saunders Company, Philadelphia-London-Toronto, 1997

250. Thyer B.A., Myers L.L. Supporting the client’s right to effective treatment:

Touching a raw nerve? Social Work 1998

251. Tresolini, CP and the pew-Fetzer Task Force. Health Professions Education

and Relationship-centered Care. San francisco, CA: Pew Health Professions

Commission, 1994

252. Tsuang M.T., Bar J.L., Harley R.M., Lyons M.J., The Harvard twin study of

substance abuse: what we have learned. Harvard Review of Psychiatry 9(6):267-279,

2001;

253. Tsuang M.T., Lyons M.J., Meyer J.M. et al., Co-occurrence of abuse of

different drugs in men: the role of drug-specific and shared vulnerabilities,

Archieves of General Psychiatry 55(11):967-972, 1998

254. Valerius J. Autonomy, wellbeing and the case of the refusing patient. Med

Healtcare Philos. 2006

255. Van’t Land H., van Duijvenbooden K., van der Plas A., Wolf J., Opgevangen

onder dwang ptoceseveluatie strafrechtelije nopvang verslaafden. The Hague

ministry of Justice 2005

256. Van Willigenburg T. & Delaere P.J.J. Protecting autonomy as authenticity

using Ulysses contracts. J Med Philos 2005

257. Vaughn L. Bioethics: Principies, Issues and Cases, Oxford University Press,

NewYork 2010

258. Verroken M., Mottram D.R., Drugs in Sport, Routledge, London, 2005, pp.

309 –356

259. Vicol M.C., Irimia A.M., Asandei R.M., Stîngă O.C. Coordonatele etice ale

relaţiei medic-pacient în serviciile de tratare a drogodependenţei. În Educaţia în

bioetică şi drepturile omului în România, Bucureşti 2006

260. Vicol M.C., Stîngă O.C., Mihalache A.M., Relaţia medic-pacient în serviciile

de tratare a drogodependenţilor, Revista Română de Bioetică, vol 3, nr. 2, 2005

261. Vicol M.C., Stîngă O.C., Ioan B., Caba L., Astărăstoae V., Drogodependenţa-

numai problemă medicală?, R.R.B., vol.6, nr. 4, octombrie-decembrie 2008

262. Vicol M.C., Bulgaru-Iliescu D., Astărăstoae V., Consimţământul informat în

tratamentul drogodependenţei, Revista Română de Bioetică, vol7., nr.3, 2009a

263. Vicol M.C., Bulgaru-Iliescu D., Ioan B., Astărăstoae V. Drogodependentul

pacient sau prizonier? Revista de medicină legală. 2009b

264. Vicol M.C. Drug Use, în Encyclopedia of Immigrant Health, Springer, 2010a

– în curs de publicare

265. Vicol M.C. Heroine, în Encyclopedia of Immigrant Health, Springer, 2010b –

în curs de publicare

Page - 61 -

266. Volkow N.D. , Fowler J.S., Addictions, a disease of compulsion and drive :

Involvement of the orbitofrontal cortex. Cerebral Cortex 2000

267. Volkow N.D. , Fowler J.S, Wang G.J., The addicted human brain: Insights

from imaging studies. Journal of Clinical Investigation 2003

268. Volkow N.D., Li T.K., Drug addiction: The neurobiology of behavior gone

awry. Nature Reviews Neurscience 2004

269. Volkow N.D., Li T.K., The neuroscience of addictions. Nature Neuroscience

2005 a

270. Volkow N.D., Li T.K., Drugs and alcohol: Treating and preventing abuse,

addiction and their medical consequences. Pharmacology & Therapeutics, 2005 b

271. Walker R., Logan T.K., Clark J., Leukefeld C., Informed consent to undergo

treatment for substance abuse: a recommended approach, Journal of Substance

Abuse Treatment 29 (2005)

272. Wang et al., Failure and delay in initial treatment contact after first onset of

mental disorders in the National Comorbidity Survey Replication, Archives of

General Psychiatry, 62, pg. 603-613, 2005

273. Warmbrod, J. R., Conducting, interpreting, and reporting quantitative research.

Research Pre-Session, New Orleans, Louisiana, 2001

274. Watkins K.E., Produs D., Alcohol and drugs abuse: the impact of terminating

disability benefits for substance abusers on substance use and treatment

participation. Psychiatric Services 2000

275. Watkins K.E., Produs D., The impact of terminating disability benefits for

substance abusers on substance use and treatment participation. Psychatr Serv 2000

276. Watkins K.E., Produs D., Lombardi E., Burnam A. Changes in mental health

and service after termination of SSI benefits. Psychiatr Serv 2001

277. Watson C., Brown K., Tilleskjor C., Jacobs L., Purcell J., The cpomarative

recidivism rates of voluntary-and coerced-admission male alcojolics. Journal of

Clinical Psychology 44,573-581, 1988

278. Watson G., Disordered Appetites: Addiction, Compulsion and Dependence. In

: Addiction: Entries and Exits. J.Elster, ed. NewYork. Russel Sage Foundation, 1999

279. Weisleder P., The rights of minors to confidentiality and informed consent.

Journal of Child Neurology 2004

280. Weisner C.M. Coercion in alcohol treatment. In Institute of Medicine (Ed.),

Broading the base of treatment for alcohol treatment (pp.579-609). Washington DC:

National Academies Press, 1990

281. Wells-Parker E., Mandated treatment: lessons from research with drinking and

driving offenders. Alcohol Health and Research World 1995

282. Wenzel S.L., Longshore D., Turner S., Ridgely M.S., Drug courts: a bridge

between criminal justice and health services. Journal of Criminal Justice 2001

283. Werdenich W., Waidner G., Trinkl B. Quasicompulsory treatment of drug

dependent offenders – a description of existing systmes. Verhaltensther

Verhaltensmed 2004

284. White, Annual review of neurosciences, 19, 405-436, 1996

285. Wild T.C., Cohen J., Mann R.E., Ellis K. Mandated and coerced treatment for

substance abusers: Current knowledge and future research directions. Toronto:

Addiction Research Fundation, 1995

Page - 62 -

286. Wild T.C., Cunningham J., Hobdon K., When do people believe that alcohol

treatment is effective? The importance of perceived clinet and therapist motivation.

Psyhchology of Addictive Behavior 1998

287. Wild T.C., Newton-Taylor B., Ogborne A.C., Mann R., Erickson P.,

Macdonald S. : Attitudes toward compulsory substance abuse treatment: a

comparasion of the public, counsellors probationers and judges’ views. Drugs Educ

Prev Policy. 2001

288. Young D. Impact of Perceid Legal Pressure on Retention in Drug Tratment.

Criminal Justice and Behavior 2002

289. Young D., Belenko S., Program retention and perceived coercion in three

models of mandatory drug treatment. J Drug Issues 2002

290. Yucel M., Lubman D.I., Neurocognitive and neuroimaging evidence of

behavioural dysregulation in human drug addiction: Implications for diagnosis,

treatment and prevention. Drug and Alcohol Review 2007

291. Zinberg N.E., The search for national approaches to heroin use‖, Addiction,

New York Academic Press, 1974;

292. World Health Organization (WHO) Expert Committee on Addiction-

Producing Drugs, 1957, via

http://www.who.int/substance_abuse/right_committee/en/, accesat 2008.

293. www.addictionscience.net/ASNbiological.htm;

294. www.ana.gov.ro –National Report to the EMCDDA Romania 2005

295. www.psychiatrictimes.com/display/article/10168/47046?pageNumber=1

296. www.legmed.ro;

297. www.aspb.ro;

298. http://caselaw.lp.findlaw.com/casecode/index.html - Robinson vs. California

299. *Legea 143/2000 via www.monitoruloficial.ro


301. *Legea Drepturilor Pacientului 46/2003 via www.monitoruloficial.ro


303. *Legea 339/2005, completată prin OUG 6/2010 via www.monitoruloficial.ro

304. *Ordin nr. 1.216/C din 18 mai 2006, Deciziile 16, 17 din 2 octombrie 2006),

prevenirea consumului de droguri în şcoală (Decizia nr. 1.862.064 din 23 ianuarie

2006) via www.anagov.ro

305. *Ordonanţa de Urgenţă 6/2010 vine să completeze Legea 143/2000 şi Legea

339/2005 prin completarea listei de substanţe interzise cu cele etno-botanice via

www.monitoruloficial.ro

http://www.ana.gov.ro/rom/ordinul_1216.pdf

http://www.ana.gov.ro/rom/decizia_16.pdf

Bioetica si drogodependenta. Etica actului terapeutic

Documents

Transcript of Bioetica si drogodependenta. Etica actului terapeutic