Mihai Maxim

Pu]a

Prefa\` de Tudorel Urian

Editura Minerva • Bucure]ti 2012

Copert`: Victoria Argint

Redactor: Iuliana VoicuDTP: Carmen Diana Mateescu

Destin frânt

„Iar` nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul omsupt vremi”, scria cronicarul Miron Costin în urm` cu treisecole ]i jum`tate în De neamul moldovenilor, din ce \ar` auie]it str`mo]ii lor, iar vorbele sale ar putea figura ca mottoideal al microromanului Pu]a, de Mihai Maxim. Întreagaac\iune a c`r\ii graviteaz` în jurul destinului unei baronesegermane, Henriette, apar\inând nobilei familii HohenzollernSigmaringen, trimise incognito în România, la începutul celuide-al Doilea R`zboi Mondial, cu scopul de a-i succeda la tronulRomâniei v`rului s`u, regele Carol al II-lea (b`nuit de lips` deloialitate fa\` de interesele Reichului), în condi\iile în caresuccesorul legal al acestuia, Mihai, era considerat „un copilnecopt”. Pentru a deveni „noua fa\` a Germaniei în teritoriileR`s`ritene”, baroana trebuie îns`, în prealabil, s` se familia -rizeze cu limba român` ]i s`-i identifice, la fa\a locului, pe ceicu adev`rat fideli cauzei. De aceea este obligat` s`-]ip`r`seasc` so\ul, un brav aviator, mândrie a armatei germanecare, la scurt timp, va sfâr]i glorios pe câmpul de lupt`, s`-]iabandoneze cei doi copii, ]i s` se mute într-un or`]el dinMoldova, aflat la grani\a cu Basarabia, unde urmeaz` s`activeze ca secretar` sub acoperire a comandantului trupelor

5

germane din zon`, generalul Paul Ludwig von Kleist, subnumele de cod Pu]a. Ce a urmat, la scara istoriei, este bine]tiut. Din momentul în care generalul Antonescu a datfaimosul ordin „Osta]i, v` ordon trece\i Prutul”, pân` lacomunicatul citit de regele Mihai la postul de radio în23 august, 1944 ]i, mai apoi, afundarea \`rii în bol]evism,destinul României a cunoscut mai multe volte, oamenii au fostcând foarte sus, când pr`bu]i\i în abis, ca într-un montagnerusse, iar destinul Pu]ei a devenit unul cât se poate de u]or deghicit. R`mas` în România în tot acest turbion al istoriei,aristocrata care p`rea s` fie sortit` s` fie regin` pierde totul laruleta vie\ii ]i sfâr]e]te singur`, cvasi-nebun`, batjocorit` ]ialungat` de to\i cei din jur, condamnat` s`-]i duc` zilele în ceamai crunt` mizerie.

Nu ]tiu dac` baroana Henriette de HohenzollernSigmaringen a existat cu adev`rat în realitate ]i a avut destinulpersonajului acestei c`r\i. În scurta verificare pe care amf`cut-o în arborele genealogic al familiei regale, am g`sit osingur` prin\es` cu acest nume, moart` îns` în anul 1907. Deaceea, cred c` este vorba, mai degrab`, de un personaj fictiv.Dar aceasta are mai pu\in` importan\`. Ceea ce conteaz` cuadev`rat este faptul c` personajul Pu]a dobânde]te rolul derevelator al caracterelor ]i al comportamentelor oameniloratunci când istoria se învolbureaz` precum apele unui râu demunte, iar existen\a uman` [mbrac` forma unei curse pentrusupravie\uire într-un caiac rafting. S` \ii calea dreapt` ]i s`-\ip`strezi demnitatea devine o utopie atunci când istoria o iarazna, c`l`ii ]i victimele î]i schimb` rolurile între ei, iar ceeace ieri era alb devine azi negru. Emblematic pentru climatulmoral al epocii este sinistrul maior Stej`rel, omul de încredereal nem\ilor, devenit fanatic comisar sovietic, gata în orice

6

Mihai Maxim

secund` s`-]i schingiuiasc` sau, mai r`u, s`-]i ucid` cuno]tin -\ele cu argu mentul particip`rii lor la diverse evenimente unde]i el fusese prezent, chiar cu mai mult zel decât ele. Felul încare cel mai de încredere om al comandamentului german dinregiune g`se]te de cuviin\` s` schimbe tab`ra ]i s` se pun` înslujba celor care îi fuseser` du]mani de moarte, este admi rabilpus în eviden\` de Mihai Maxim, în numai câteva cuvinte:„Stej`rel urm`rea de la sediul comandamentului pe to\i ceicare colaboraser` cu nem\ii. Îi ]tia bine ]i voia s` îi intero ghezepersonal. Aproape orice interogatoriu era urmat de ucidereapersoanei respective. În felul acesta, credea el, va ]terge urmelepropriului ata]ament de vechiul aliat!” Cazul s`u este departede a fi fost unul singular în timpul r`zboiului ]i el a devenitpolitic` de stat mai târziu în faimosul program de reeducaredescris de Virgil Ierunca în cartea sa Fenomenul Pite]ti.

Modele de tic`lo]ie uman` ale unor români au fost îns`înregistrate ]i în primele zile ale r`zboiului când alian\a cuGermania lui Hitler p`rea imposibil de zdruncinat. Astfel, înmomentul în care diviziile germane de artilerie ce urmau s`treac` Prutul pentru atacarea Uniunii Sovietice intr` înlocalitatea de lâng` frontier` în care Pu]a f`cea pe secretara,între primar ]i comandantul trupelor germane are loc undialog halucinant. Primarul încearc` s`-l manipuleze pecomandantul german pentru ca trupele germane s`-i rezolveo problem` odioas`, a c`rei „solu\ie” nu avusese curajul s`]i-o asume. Iar acestea, cu destul de pu\in` tragere de inim`,chiar o rezolv` pentru a-i face pe plac edilului.

„ – Domnule comandant, v` rog s` da\i dispozi\ie s` numai intre cu tancurile pe ogoarele oamenilor. În fiecare ziprimesc reclama\ii de la localnici. Cine pl`te]te toatestric`ciunile?

7

Pu]a

– Domnule primar, nu mai fi\i a]a de îngrijorat.Tancurile noastre v` vor aduce pacea ]i prosperitatea.

– Deocamdat` nu aduc decât pagube...– Voi da dispozi\ie s` mergem oriunde zici dumneata,

dar ofer`-mi un loc prielnic de campare.– La marginea ora]ului sunt ]atrele de \igani. Câ\i au

mai r`mas. Campa\i acolo.– Peste casele lor? Nu o s`-mi repro]a\i c` m` dau la

popula\ia civil`?– Ce case, domnule? Alea sunt ni]te cocioabe de care

nici eu nu ]tiu cum s` mai scap. Dac` nu m-a] fi temut defuria popula\iei de mult le-a] fi dat eu însumi foc.

– }i a]a vrei s` sco\i castanele? Cu mâna mea? Bine.Dac` spui dumneata c` acela e locul cel mai potrivit, încâteva ceasuri nu va mai fi nici piatr` peste piatr`.”

Odat` început, romanul lui Mihai Maxim, Pu]a, secite]te dintr-o suflare. Frazele scurte, uneori eliptice, îiconfer` un ritm foarte alert, oferindu-i cititorului sentimentulc` asist` la un film. Simplitatea expunerii sugereaz` unscenariu cinematografic. Autorul nu se pierde în analizepsihologice ]i considera\ii istorice, nu face judec`\i devaloare, artisticitatea nu face parte din mizele sale narative.El are strict rolul unui obiectiv cinematografic menit s`importalizeze faptele ]i vorbele oamenilor ]i s` le redea a]acum sunt, cu bune ]i cu rele, f`r` niciun retu] artistic dinpartea sa.

Mihai Maxim nu urm`re]te prin cartea sa s` moralizezesau s` educe. Expune faptele nude ]i fiecare este liber s` leinterpreteze în func\ie de experien\a sa de via\` ]i decuno]tin\ele de istorie asimilate. În\elesurile c`r\ii, atâtea câtesunt, se desprind din derularea ac\iunii, din replici ]i

8

Mihai Maxim

behaviorismul personajelor, fapt ce confer` mult` cursivitatefirului narativ ]i \ine cititorul cu sufletul la gur` de la primapân` la ultima fil`.

Roman de r`zboi (cu vagi nuan\e de spionaj), dar ]idram` social`, Pu]a, este o carte agreabil`, scris` incisiv,simplu, pe în\elesul tuturor. Nu ]tiu nimic despre autorulMihai Maxim, dar felul s`u direct, f`r` zorzoane, de a faceliteratur` se potrive]te perfect lumii tot mai gr`bite în caretr`im.

Tudorel Urian

Pu]a

1

– Bun` diminea\a, doamn` baron.– Bun` diminea\a, herr comandant.– În\elege\i ce v` cerem?! – Dac` führerul, personal, mi-a f`cut onoarea, o voi

face cu pl`cere.– Da, chiar el. E drept, ini\iativa îmi apar\ine, dar

führerul a insistat s` v` rog, în numele s`u, personal.– Accept cu pl`cere. Deja, ]ti\i cât suntem de loiali,

eu ]i so\ul meu. Walter ar fi mândru pentru aceast` onoare.– Maiorul este unul dintre cei mai buni pilo\i ai

no]tri. Numele s`u va fi scris în cartea de aur al celui de-alTreilea Reich. Familia dumneavoastr`, baroan`, este unadev`rat exemplu de d`ruire pentru cauza noastr`, de aceeane-am ]i gândit s` v` [ncredin\`m o misiune atât deriscant`, dar totodat` important`.

– Îmi voi face datoria, fi\i f`r` grij`!– Nu am nicio îndoial`, în ceea ce v` prive]te. }i

acum, iat` care este planul nostru: ve\i merge în România,aproape de linia frontului de R`s`rit. Schimb`rile din ultimavreme ne fac s` gr`bim pu\in lucrurile. Ve\i fi pentru toat`

11

lumea, repet, pentru toat` lumea, o simpl` secretar`. Numeledumneavoastr` va fi Pu]a.

– Pu]a?– Da. Pu]a. Recunosc, e cam neobi]nuit, dar va trebui

s` p`str`m aparen\ele acestui incognito, pe care dorim s` îlap`ra\i cu str`]nicie. Cât de bine st`pâni\i limba român`?

– Destul de bine. – Nu este suficient. Trebuie s` o cunoa]te\i perfect,

în cele mai mici nuan\e. Este foarte important. Unul dintreofi\erii români, recruta\i de noi, o s` v` instruiasc` cum secuvine [n acest sens. {ns`, nici el, nu trebuie s` cunoasc`am`nuntele planului. Deocamdat`.

– }i mai apoi?– So\ul dumneavoastr` este la curent. Dar, m` întreb

dac` ]i agreeaz` ideea? M` refer la rolul Domniei Voastreatât de insignifiant.

– A]a cum deja a\i precizat, eu sunt Pu]a, o simpl`secretar` de cancelarie de front. L`sând gluma la o parte,am decis împreun` cu Walter, s` facem acest pas. Suntem,amândoi total încrez`tori c` planul va fi [ncununat cusucces, iar din acest punct de vedere, pierderea noastr` esteprea mic` în compara\ie cu ceea ce vom câ]tiga.

– Perfect. Pu]a va fi secretara model. Nu va puneîntreb`ri ]i nu va scotoci prin hârtiile comandamentului.Oricum, acolo nu ajung decât informa\iile deja filtrate denoi. Leg`tura o vom p`stra prin ofi\erul român, de care v`vorbeam. El v` va transmite toate datele necesare.

– De ce nu este unul dintre ai no]tri? Cât` încredereputem avea în acest român?

12

Mihai Maxim

– Nu foarte mult`. De aceea, îl vom testa, pentru a nuavea surprize. Totu]i, apel`m la el pentru a nu trezi niciosuspiciune în rândurile corpului de ofi\eri de elit` germani.

– Ce facem cu regele ]i cu familia lui? Cu ramuracare s-a dovedit neloial`, înc` de la început. Cea care ne-ap`tat renumele.

– Vom vedea. Nu am stabilit cum o s`-i elimin`m.– Îi ve\i elimina, deci.– De bun` seam`. Avem de ales?! V`rul vostru,

Carol e un depravat, iar Mihai e doar un copil necopt. Deaceea, baroneas` de Hohenzollern, dorim s` ridic`m aceast`ramur` proasp`t` a familiei r`mas` fidel` idealului nostru.Ne doare ]i pe noi tr`darea înainta]ului Domniei Voastre.Sper ca aceast` repara\ie a istoriei s` fie [n beneficiul tuturor.

– Ramura s`n`toas` a familiei Hohenzollern v` va fiprofund recunosc`toare. Heil Hitler!

– Heil Hitler! }i via\` lung` familiei loiale,Hohenzollern.

– Domnule comandant, v` rog s` îmi expune\i planuldumneavoastr` in extenso.

– Ve\i merge în România, dup` cum am mai spus.Românii sunt, pân` acum, alia\ii no]tri cei mai fideli. Dartrebuie s` ne impunem propriile reguli, pentru a ne st`pânipe deplin cuceririle. Va urma o schimbare imediat` asitua\iei frontului, chiar din aceast` var`. Dumnevoastr`,doamn` baron, ve\i deveni, prin familia ilustr` pe care oreprezenta\i, noua fa\` a Germaniei din teritoriile r`s` -ritene. Între timp, ve\i preg`ti acolo, alian\ele care ne suntatât de necesare. Din pozi\ia dumneavoastr`, neînsem nat`la început, ve\i avea posibilitatea s` observa\i nestin -gherit`, personalit`\ile care ne pot fi cu adev`rat loiale,

13

Pu]a

dincolo de favorurile care ar putea s` îi atrag` de parteanoastr` pe oportuni]ti. Avem nevoie de o re\ea de rela\iistabile ]i de încredere, de oameni influen\i, pe care s` neputem baza [n orice [mprejurare, care s` ne ajute, dezin -teresat. M` rog, atât cât pot fi românii de dezinteresa\i.

– Oamenii ]i mai ales românii, atât cât îi cunosc eu,nu î]i doresc decât s` parvin`. Prin orice mijloace.

– Nu to\i sunt a]a ]i de aceea rolul Domniei Voastreeste de a observa ]i apoi de a atrage pe cei care cred, cuadev`rat, în cauza noastr`. În plus, ve\i preg`ti un om cares` formeze ulterior, noua clas` conduc`toare filogerman`.Pentru moment, avem în jurul nostru români, care nu ]tiucu siguran\` dac` ne servesc interesele din oportunism, oridin con]tiin\a c` vor apar\ine unei mari na\iuni.

– De ce un singur om? E suficient?– Un om, care va fi aliatul dumneavoastr`, nu va bate

la ochi. Orice adunare format` din mai mul\i, va atrageaten\ia. Nu suntem siguri c` nu vor vorbi între ei. A]a, nevom asigura c` nu ne deconspir`. Tocmai datorit` acestuicaracter strict secret, nici nu v` trimit la re]edin\a regelui.Este posibil ca cineva din anturajul acestuia, s` v` recu -noasc`. Vom urma acela]i plan, în toate centrele decomand` importante.

– Cu alte cuvinte, exist` posibilitatea ca familianoastr` s` nu fie aleas` pentru tronul României?!

– Nicidecum, doamn` baron. Lucrurile astea suntdeja stabilite. Îns`, avem nevoie de oameni de încredere,peste tot. În cea mai deplin` discre\ie.

– În\eleg. C` doar nu-i vom l`sa pe români, sau peoricare alt aliat vremelnic, s` ia decizii în locul nostru.

14

Mihai Maxim

– Întocmai. A\i intuit perfect. Exist` un singur punctvulnerabil la Domnia Ta.

– Care?– Cei doi copii. Nu ]tim cum vor reac\iona la aceast`

schimbare. – Îngera]ii mei m` vor înso\i ]i-i voi struni cum se

poate mai bine.– M` îndoiesc. Aici au parte de bon`, de servitori care

v` stau la dispozi\ie, pe când acolo, trebuie s` ac\iona\isingur`. Ce se va întâmpla cât timp ve\i fi ocupat`? }i ce îiva împiedica s` vorbeasc` cu ceilal\i copii?

– }i ce propune\i?– Nu trebuie s` fi\i iritat`. Copiii vor r`mâne aici,

pentru o vreme. Îi vom supraveghea ]i-i vom îngriji ca ]icum ar fi ai no]tri.

– Totu]i, îmi va fi greu f`r` ei. – Vor fi z`logul nostru. }i motiva\ia dumneavoastr`

cea mai profund`.– Nu se poate altfel?– M` tem c` nu. E o problem` destul de delicat`.

Gândi\i-v` pu\in. O vorb` aruncat` aiurea, ]ti\i cum suntcopiii ]i totul se va pr`bu]i. Ofi\erii no]tri de rang înalt sevor sim\i frustra\i de aceast` combina\ie pe care o punemla cale, iar românii se pot revolta. Se pare c` \in la regele lor.

– Plec cu inima îndoit`. Sincer, nu agreez ideea.– Sper`m s` nu dureze mult. Totul depinde de cum

vor ac\iona trupele noastre în aceast` var`. Cu cât victoriava fi mai categoric`, cu atât totul se va înf`ptui mai curând.

– Când trebuie s` plec?– {n acest moment. Ma]ina v` st` la dispozi\ie. Ave\i

nevoie doar de un bagaj u]or, doar cu strictul necesar.

15

Pu]a

Nimic care s` bat` la ochi. Acolo ve\i primi toate lucrurilede care ve\i avea nevoie.

– V-a\i gândit la toate, herr comandant.– În cele mai mici am`nunte, Pu]a.– Va trebui s` m` obi]nuiesc cu noul meu nume. – }i cu noua postur`. Ofi\erul român, de care v-am

vorbit, v` va înso\i peste tot. Aten\ie, odat` ce ve\i ajungeacolo, vor înceta orice rela\ii de subordonare fa\` de dumnea -voastr`. Ve\i fi ni]te simpli cunoscu\i.

– Am în\eles. Acum, v` rog s` îmi permite\i s` m`schimb. }i s` îmi iau r`mas bun de la îngera]ii mei dragi,de care m` despart cu greu.

– La revedere, Pu]a.– La revedere, herr comandant.

Mihai Maxim

2

Pu]a î]i îmbr`\i]` gemenele, strângându-le la piept.Ar fi vrut s` le explice câte sacrificii cere ascensiunea eic`tre puterea suprem`, binemeritat`, de altfel, care s` pun`în adev`rata lumin` neamul lor regesc. Ambi\ia de adeveni, prin ea, adev`ratul stindard al dinastiei deHohenzollern. Care s` ]tearg` ru]inea comis` de str`bu -nicul lor, cel care a acceptat s` se alieze tocmai cudu]manii. De acum, avea s` vin` rândul ei. S` repare aceapalm` dureroas`, ce a dus familia în dizgra\ie. Soarelenorocului avea s` apar`, iar ea va fi cea care va reînnobila,faima acelei vechi ]i ilustre familii. O bucurie interioar` of`cea s` uite de sacrificiile ce vor urma, de dorul fiicelor ei.De faptul c` nu va mai putea s` îl vad` nici pe so\ul ei,Walter, ale c`rui victorii le va urm`ri din umbr`, ascun -zându-]i orice emo\ie. Sim\ea cum, în fiin\a ei, se ridic` unimpuls puternic, care estompa orice ]ov`ire. Ambi\ia de ada na\iunii germane str`lucirea meritat`, ob\inut` cu sufe -rin\e ]i jertfe. Ea va fi eroina neamului. Cea care va înfigeadânc drapelul sfânt al patriei în p`mântul f`g` duin\ei dinnoile teritorii, pentru a forma o patrie german` imens`.

17

Deutschland, Deutschland, über alles… îi venea s`cânte, cu o mândrie care îi d`dea fiori.

***

Stej`rel, ofi\erul român de leg`tur`, st`tea pe hol,a]teptându-]i colega s` coboare. Admira în t`cere înc` -perea imens`, luminat` prin ferestrele ce filtrau o lumin`difuz`. Totul era ordonat, piesele de mobilier luceaulustruite, aranjate de o mân` dârz`, care nu l`sase nimic lavoia întâmpl`rii. Servitorii se mi]cau t`cu\i, disp`rând cudiscre\ie, spre deosebire de locuin\ele de pe meleagurilenatale unde toat` lumea vorbea neîntrebat`, vrute ]inevrute. Parc` ]i câinii de aici erau mai discipli na\i, alinia\iseme\i de o parte ]i de alta a holului.

Pu]a ap`ru în scurt timp, îmbr`cat` sobru, c`lcândap`sat ]i dând ordine scurte, mai mult ]uierate. O privea cuadmira\ie. Înalt`, cu p`rul strâns într-un coc mic [n v@rfulcapului. Niciun fir nu se desprindea din coafur`. Pielea eialb`, era br`zdat` de ni]te cute fine, imperceptibile, ampli -ficând impresia sculptural` ]i impun`toare a acestei femei.

„A dracului muiere mai e ]i asta! Voi fi atent, s` nuscot nicio vorb` în plus. Nu e chip s` flec`re]ti cu asta.Trebuie s` o conduc la post ]i s` o înv`\ româna neao]`.Probabil c` e de rang, de st` într-o asemenea cas`, ori poate,cine ]tie, o fi vreo rud` mai îndep`rtat` a familiei c`reia is-a oferit un post la dracu’n praznic.“

– Stej`rel, „ich e gata”. Putem pleca îndat`, spusePu]a cu un aer milit`resc.

– Se zice, eu sunt gata. Putem pleca îndat`. Sau imediat.– Sau deloc, dac` e]ti „obrasnic”. Bitte...

18

Mihai Maxim

– Cum pofte]ti dumneata, duduie Pu]a. Eu sunt pusdoar s` te înso\esc. }i s` te înv`\. Depinde de dumneata cât]i cum vei înv`\a.

– „Ich, înv`\ schnell la tine române]te, tac` ai pl`]ers` m` înve\i.”

– Bine, bine, spuse acesta z@mbind ]mechere]te,]tergându-]i musta\a blond` cu dosul palmei. Avem timpsuficient s` st`m de vorb` pân` în \ar`. Apoi, te voi prezentala comandament ]i de acolo, vom mai vedea.

***

Avionul militar ateriz` pe un mic aerodrom situat lamarginea ora]ului. |`ranii munceau pe c@mpurile din apro -piere, într-un ritm neîntrerupt. Pu]a se dezmor\i pu\in, apoiurm` suita de ofi\eri ce avea s` o conduc` spre coman -damentul german, stabilit în castelul din apropiere. Aerulcald, prim`v`ratic ]i imaginea \`ranilor care-]i lucraup`mântul aveau s` o revigoreze dup` drumul parcurs. Nimicnu indica c` pe undeva s-ar fi putut duce lupte crâncenevreodat`. Lini]tea cobora pe p`mânt, fiind întrerupt` doar deciripitul p`s`rilor. Avea impresia c` a p`]it pe un t`râm ireal,departe de zbuciumul ce fr`mânta lumea pe care o ]tia. Î]izicea, în sine, c` dac` era a]a, nici nu îi va fi greu s` st`pâ -neasc` \inutul acela ce se va ad`uga Marelui Reich. Ma]inaînainta lent, hurducat` de drumurile proaste. Pu]a priveaspre câmpurile întinse, m`rginite de b`l`rii.

„Vom avea mult de lucru pe aici. Trebuie s` urm`mexemplul führerului, s` construim ]osele, s` cultiv`mfiecare palm` de p`mânt. S` punem piciorul pe grumazuloamenilor ]i s`-i punem la treab`.“

19

Pu]a

Stej`rel o conduse pân` la intrarea în castel, fiind[nt@mpina\i de o mic` delega\ie german`.

Ofi\erul român pred` documentele omologului s`ugerman, dup` care se retrase. Pu]a înaint` un pas, la indi -ca\ia ofi\erului german ]i-i prezent` actele. Acesta le studiecu aten\ie, apoi o invit` s` îl urmeze.

– O s` v` prezint comandantului meu, generalul vonKleist. Domnia Sa o s` v` transmit` sarcinile pe care le ve\iavea de îndeplinit.

– Henriette von Sigmaringen, se prezent` ea, luând opozi\ie b`\oas`.

– Paul Ludwig von Kleist. M` bucur s` v` cunosc,doamn` baron. Ce pot face pentru Domnia Voastr`? Mi-a]fi dorit s` v` cunosc în cu totul alte circumstan\e, spusegeneralul, [nclinându-se respectuos.

– Domnule general, v` rog s` primi\i directiva OKW,pe care îmi face pl`cere s` v-o pun la dispozi\ie, personal.Generalul Hans Oster v` transmite salutul s`u cordial. Amadus cu mine ]i împuternicirea primit` din partea acestuia,pe care v` rog s` o analiza\i.

Von Kleist apropie picioarele, b`tând scurt dinc`lcâie, în cel mai pur stil prusac, dup` care desf`cu sigiliilede pe documentele primite. Î]i scoase chipiul, a]ezându-sepe jil\ul din spatele biroului, în timp ce o invit` pe Pu]a s`ia loc pe unul dintre cele dou` fotolii din piele, ce tronau înfa\a sa. Citea cu satisfac\ie v`dit`, b`tând darabana cudegetele, în ritm de mar].

– De azi înainte, îmi ve\i spune simplu, Pu]a. Voi fisecretara dumneavoastr` ]i nu ve\i spune niciun cuvântdespre mine, despre originea mea, ca ]i cum nu m-a\icunoa]te. Singura mea misiune este s` v` servesc pe

20

Mihai Maxim

Domnia Voastr`. Pute\i s` conta\i pe întreaga mea loialitate]i competen\`.

– Pu]a?! M` rog. Cum dori\i. M` voi conformaordinelor primite. De altfel, ]tiam c` voi primi pe cinevatrimis de Berlin, dar nu mi-am putut imagina c` va fi oprezen\` atât de agreabil`.

– Sunte\i amabil. A]tept ordinele dumneavoastr`.– Va trebui s` v` schimba\i \inuta civil` cu una mai

potrivit` noii func\ii. Von Kleist chem` ofi\erul de serviciu ]i îi d`du

ordine scurte, ar`tând din cap c`tre femeia din biroul s`u.– Ofi\erul meu v` va conduce c`tre locuin\a pe care

am preg`tit-o. Îmi cer scuze, dar m` a]teptam s` fie unb`rbat. De aceea, totul este destul de frust, îns` vomremedia urgent acest neajuns. V` rog s` îl urma\i pe ofi\er.V` a]tept mâine diminea\`.

– Heil Hitler! strig` Pu]a. – Heil Hitler! r`spunser` cei doi.

***

Pu]a ie]i cu ofi\erul din cabinetul generalului, pe ou]` lateral`, care îi conducea printr-un hol destul de strâmt,c`tre ie]irea de serviciu a castelului. Cea pe care o folosea[n mod obi]nuit, personalul. Traversar` curtea bineîngrijit`, cu tufe de liliac în floare, ce r`spândeau în aer oarom` proasp`t`. În imediata vecin`tate era situat` o vil`imens`, construit` în stil neoclasic, ce contrasta cuarhitectura rococo a castelului. Acolo se g`seau locuin\eleofi\erilor superiori din comandament. Pu]a intr` într-unapartament modest, [n care se g`seau doar dou` piese demobilier, o chicinet` ]i o baie. Holul principal era rece, dar

21

Pu]a

apartamentul p`stra înc` c`ldura în`bu]itoare a calorife -relor masive din font` turnat`, frumos ornamentate cumodele florale. Ferestrele fuseser` larg deschise pentru amai r`cori atmosfera. Ofi\erul se repezi c`tre caloriferuldin camera principal`, închizând robinetul. Se auzi unscâr\âit puter nic, urmat de ni]te zgomote asemenea unorlovituri de ciocan.

– E de la abur. Toat` înc`lzirea este pe baz` de abur,\inu el s` precizeze ca ]i cum ar fi vrut s` scuze pentruzgomotul produs adineauri.

– E vremea s` ne cunoa]tem. Pu]a! spuse baroneasaîntin zându-i mâna.

– Hans. La dispozi\ia dumitale. – Drept s` î\i spun, îmi e cam foame. Unde se poate

mânca ceva?– Avem un bufet, chiar al`turi. Tot ce dore]ti. Hran`

cald`, vânat, specialit`\i. }i b`utur` din bel]ug.– Nici nu s-ar zice c`-i r`zboi, aici.– P`i, nici nu e. }i lumea e cumsecade. Nu ca prin

alte p`r\i. O s` vezi. Te vei sim\i mai bine decât acas`. Deunde e]ti?

– Din Berlin, min\i Pu]a. Provin dintr-o familiemodest`.

– Eu am fost func\ionar la Dresda, înainte. Apoi, amîmbr`cat uniforma de ofi\er. Nu regret. Alt`dat`, nu aveammai nimic. Azi, sunt un om realizat. Voi face carier`.

– E]ti c`s`torit. Ai copii?– Ah, nu! Cine are vreme de asta?! }i apoi, via\a e

atât de scurt` ]i de plin` de primejdii. M` bucur s` tr`iescclipa. Dar, tu?

22

Mihai Maxim

– Nici eu nu sunt m`ritat`. Am avut o tentativ`, daram renun\at. Via\a. Cu ale ei valuri, spuse ea vis`toare.

– Disear` te invit la bal. Von Kleist organizeaz` unbal pentru oficialit`\ile ora]ului.

– Mul\umesc de invita\ie. M` simt cam obosit`. }inici nu am o \inut` potrivit`.

– Nu e nevoie. Uniforma e suficient`. To\i ofi\erii vinîmbr`ca\i în uniforme! Doar civilii se împopo\oneaz`.

– Eu nu o am nici pe aia.– Î\i voi aduce, îndat`, tot ce ai nevoie. A]teapt`

pu\in. Apoi, te conduc la mas`.– Bine.Pu]a se arunc` pe canapeaua moale, umplut` cu

iarb` de mare. Deschise glasvandul ce desp`r\ea cele dou`înc`peri ]i î]i plimb` privirea prin camer`.

„Ce apartament pr`p`dit. De parc` a] fi la internat. Os` m` obi]nuiesc eu ]i cu asta. Trebuie s` îmi intru în rol,s` fiu tare ]i s` nu m` plâng de nicio priva\iune. Pân` laclipa cea mare.“

Hans intr` cu dou` rânduri de haine. – Po\i s` te schimbi. Promit s` nu m` uit.– E]ti un ]trengar, Domnia Ta. Ia pofte]te afar` pân` ce

m` sp`l. Te chem eu dup` aceea, zise ea împingându-l afar`. „Auzi, la el?! Nu se uit`! De parc` a] fi de nasul lui.

Hm, ce obr`znicie! Bine c` nu e Walter aici, s` m` vad`cum m` iau la ochi to\i neghiobii.“

– A]tept pe hol, spuse Hans în timp ce Pu]a închideau]a dup` el.

„Dar cine se crede muieru]ca asta? Mult o s` steaa]a, mironosi\`? Sau o fi pus generalul ochii pe ea ]i de

23

Pu]a

aceea îmi d` mie papucii?! A]a o fi. S` fiu prudent. Altfel,m` trezesc pe front.“

„Ce-or face îngera]ii mei? Ce mult a] vrea s` le spun,din nou, noapte bun`. Îmi vine bine. Ja, Ja, sehr gut“, g@ndiea fâ\âindu-se în fa\a oglinzii.

***

Pu]a ie]i îmbr`cat` în uniforma de dam` pe care i-oadusese Hans ]i care-i conferea un aer inabordabil. Î]iluase cu ea doar tabachera de argint, primit` [n dar de laWalter. Îl urm` \an\o]` pe Hans pân` la bufetul din incintacl`dirii. Bufetul era o sal` de m`rime considerabil`, cumese pe care trona vesel` din argint cu blazoane.

– Castelul a apar\inut unui industria], care a fugitînainte de venirea noastr`, îi explic` Hans, plin de impor -tan\`. La fel ]i vila în care ne afl`m. Aici era locuin\adirectorului fabricii.

– Ce fabric`?– Fabrica de zah`r. Nu ai v`zut-o?– Nu am b`gat de seam`. Tot ce am observat au fost

drumurile proaste ]i castelul. Fain` cl`dire.„Seam`n` cu re]edin\a noastr`, întrucâtva, doar c`

acesta este în stil rococo. Probabil, e mult mai recent.“– De acolo vine ]i aburul. De la centrala fabricii, care

nu se opre]te niciodat`.– A]a cum nu te opre]ti nici tu.– Am uitat c` \i-e foame. Hans b`tu în mas` ]i un fecior veni îndat`, a]ezând

primele feluri pe mas`, apoi alte ]i alte, pân` ce masa seumplu cu bun`t`\i.

24

Mihai Maxim

3

– C`pitan Stej`rel Ionescu, raportez. Am înso\it-o penou-venit` pân` la comandamentul german. Din ceea ceam remarcat este o femeie cu clas`, probabil o aristocrat`,care dore]te s` î]i p`streze anonimatul, preferând s` ocupedoar o pozi\ie modest` în ierarhie, aceea de secretar` ageneralului von Kleist.

– Dar asta nu e deloc o pozi\ie modest`, c`pitane.Dac` a parvenit [ntr-o astfel de pozi\ie, [nseamn` c` sebucur` de o mare trecere [n r@ndul comandamentuluigerman. În cancelaria lui von Kleist va avea parte numai deinforma\ii de prim` mân`. M` întreb, totu]i, de ce nu a fosttrimis` în capital`. Ce caut` tocmai aici? Ce urm`re]te?

– Domnule maior, spun c` e o pozi\ie modest` încompara\ie cu felul în care este privit` la cartierul generalal Abwehrului.

– S` l`s`m asta. Presupun c` nu a fost trimis`degeaba aici. Trebuie s` aib` o misiune special`. Va trebuis` fim extrem de precau\i, c`pitane, o vei urm`ri pas cupas. Î\i dau mân` liber`, cu condi\ia s` fiu informat înperma nen\`. Poate c` ea este poarta de acces pentru noi încomplicatele planuri ale nem\ilor. Te rog s` fii atent ]i mai

25

ales, prudent. S` nu for\`m nota. La rândul nostru te vompune la curent cu toate detaliile de care vei avea nevoie.

– Am în\eles, domnule maior.– Ochii pe secretar`! A propos, disear` suntem invita\i

la recep\ia organizat` de von Kleist la comanda mentulgerman. ~sta va fi un bun prilej de a intra în atmosferaurzelilor nem\ilor.

– Dar ei sunt alia\ii no]tri, domnule maior. Avemmotive s` fim îngrijora\i? întreb` c`pitanul Stej`rel zâmbind.

– C`pitane, nu fi naiv. Or fi ei, teoretic, alia\ii no]tri,dar noi trebuie s` ne p`zim spatele. Nu ]tiu de ce, daralian\a asta cu ei nu îmi miroase bine, deloc. M` gândescs` le putem oferi un dar, orice nimic, la recep\ia din aceast`sear`. S` le adormim, pu\in, aten\ia. Ceva, ceva, tot or s`scape. Sunt extrem de curios care va fi urm`toarea mutare.Pân` acum au fost tare meticulo]i în ceea ce prive]temi]c`rile frontului. E clar ca lumina zilei c`-i vor ataca peru]i. Dar Dumnezeu ]tie când ]i cum. }i nu ]tim ce rol vors` ne rezerve nou`.

– Din câte mi-am dat seama, nu prea ne bag` în seam`.– A]a este. Ne consider` o armat` de operet`. Îns`

noi avem propriile obiective, iar cel mai important, esterecuperarea teritoriilor pierdute. A]a c`, vom fi vigilen\i.E]ti liber. Ne vedem disear`, la recep\ie.

– S` tr`i\i!

***

Stej`rel se întoarse pe c`lcâie, p`r`sind biroulofi\erului de informa\ii. Î]i d`dea seama de pozi\ia ingrat`pe care o avea. Pe de o parte, fusese atras de nem\i pentrua le oferi date despre situa\ia de pe teritoriul românesc, iar

26

Mihai Maxim

pe de alt` parte, era profund angrenat în culegerea de infor -ma\ii militare pe care s` le prezinte comandan\ilor s`i. Cuinima era cu totul credincios p`mântului natal, dar ra\iuneaîi cerea s` se al`ture acestei for\e puternice ]i disciplinatepe care o reprezenta Germania. |ara spre care cei mai mul\ipriveau cu încredere ]i convingerea c` va aduce schim -barea mult a]teptat` de to\i. Era scârbit de sl`biciunea alors`i, de felul în care pierduser` teritoriile române]ti, f`r` s`trag` m`car vreun glon\. F`r` s` protesteze, în mod oficial.Pe cine s` slujeasc`? Pe un rege depravat, interesat doar depropriile capricii, care renun\ase la tron în favoarea fiuluis`u ]i care nu oferea nicio perspectiv`? Sau care se mul\u -mea doar cu rolul s`u decorativ? Bine c` \ara era condus`de mare]al. M`car a]a, exista o cât de mic` speran\` calucrurile s` se poat` îndrepta. A]tepta, a]a cum o f`ceau ceimai mul\i dintre ai s`i, ca mare]alul s` dea ordinul atât dedorit de a trece Prutul spre a elibera \inu turile ocupate dinmâna bol]evicilor.

27

Pu]a

4

– Bun` diminea\a, Petrescule!– Bun` diminea\a, domnule profesor. V`d c` v-au

mobilizat ]i pe dumneavoastr`.– Da, Petrescule, trebuie s` ne facem cu to\ii datoria

fa\` de \ar`. Mai ales în vremuri atât de tulburi. Cu ceocazie pe acas`? Te ]tiam la studii, la conservator.

– A]a este. Am venit în vacan\a de Pa]ti, pentrucâteva zile.

– Cum î\i mai merge? – Mul\umesc, bine. Am profesori buni ]i am reu]it s`

sus\in câteva concerte chiar la filarmonic`, spuse acesta cumândrie nedisimulat`.

– Bravo, Petrescule! Progresezi rapid. – Am avut câteva apari\ii modeste, dat tot se cheam`

c` am cântat la filarmonic`.– A fost visul t`u dintotdeauna. Felicit`ri!– Mul\umesc. Dar, dumneavoastr`? Cum v` descur ca\i?

Nu v` st` deloc r`u în uniform`. – Îmi fac doar datoria. Nu m` îndoiesc c` ]i tu, la

rândul t`u, î\i aduci contribu\ia fa\` de \ar`. – Nu putem s` fim to\i, militari.

29

– Nici nu e nevoie, Petrescule. Fiecare, dup` talentul]i preg`tirea sa. Tu trebuie s` devii un bun violonist. Eu s`predau la catedr`, dar s` r`spund ]i chem`rii patriei, atuncicând sunt solicitat. Disear` va fi o recep\ie la comanda -mentul german. Te invit s` m` înso\e]ti.

– Ce s` caut eu la comandamentul nem\ilor? – Vreau s` te prezint câtorva persoane influente. Nu

se ]tie niciodat`. Poate c` aceasta e ]ansa ta s` po\i studia laBerlin. Cân\i ]i tu ceva. Precis te vei face remarcat.

– }tiu ]i eu?! Nu prea am chef s` cânt pentru `]tia. Ceîn\eleg ei din muzic`? Mai potrivit ar fi s` invita\i fanfara.

– Nu te prosti, Petrescule. Sunt oameni fini acolo.Oameni rafina\i, instrui\i.

– Instrui\i? Pentru ce? S` omoare oameni nevinova\i?S` subjuge popoarele?

– Petrescule, `sta e rolul r`zboiului. S` cure\e totgunoiul care se adun` de-a lungul istoriei.

– Gunoiul acesta sunt semenii no]tri, domnuleprofesor. Nu v` mai recunosc! Ne vorbea\i cu totul altfel,la ore. Era\i profesorul meu preferat. Judec`\ile dumnea -voastr` erau pentru noi pilde vii. }i acum?

– Oamenii trebuie s` se schimbe. S` [ntrevad` opor -tu nit`\ile. Totul e o lupt` pentru atingerea progresului.

– Dar schimb`rile trebuie f`cute pentru oameni ]iîmpreun` cu ei, nu împotriva lor.

– Când istoria o cere, nu stai s` te mai împiedici deastfel de am`nunte. Ce zici, vii?

– Nu. Îmi pare r`u. Din p`cate, nu v` împ`rt`]escconvingerile ]i cu atât mai pu\in pe cele ale ocupan\ilor.

– Dar nu sunt ocupan\i. Sunt alia\i. Ne vor ajuta s`recuper`m ceea ce este al nostru.

30

Mihai Maxim

– Cum vine asta? Întâi ne smulg teritoriile, printr-undictat ]i apoi ne numesc alia\i? Mie îmi scap` o astfel delogic`. Dumneavoastr` cum vi se pare?

– Pierderea teritoriilor s-a datorat unei sl`biciunide-a noastr`. Azi, avem posibilitatea de a ne scutura de ea]i s` partici p`m la r`zboiul sfânt, contra bol]evicilor.

– Niciun r`zboi nu este sfânt. Sunt de acord s`reîntregim \ara, cu arma în mân` dac` e nevoie, dar atât.

– P`i tu ce crezi c` vreau? A]a gândesc ]i eu. Dup`cucerirea p`mântului str`mo]esc, ne oprim.

– }i ne întoarcem frumu]el acas`, nu-i a]a?– Da. – Hm. }i crede\i c` nem\ii nu mai pot de obiectivele

noastre?! Crede\i c` ei se vor mul\umi cu atât?– Ce ne pas` nou` de ei?– Adic`, ei vor merge mai departe ]i noi ne vom

întoarce acas`?– În mare parte, da.– }i în mic` parte?– E complicat s` prevedem ce va fi dup`. Poate c` îi

vom înso\i s` îi înfrângem cu totul pe bol]evici.– Ce treab` avem noi?– S` strivim ciuma ro]ie.– Pe care s` o înlocuim cu cea brun`.– Nu e deloc a]a. Germanii sunt o mare na\iune. Un

popor civilizat ]i puternic, spre care trebuie s` privim cuîncredere.

– }i care î]i va impune regulile proprii. Care ne vaspune ce e r`u ]i ce e bine. Care ne va înghi\i, ca pepolonezi, ori ca pe cehi.

– Noi le suntem alia\i, nu du]mani.

31

Pu]a

– Dar ce du]m`nii aveau ei cu cehii ]i polonezii?– Spa\iul vital. Teritorii care s` le permit` dezvol -

tarea. Germania a pierdut nu doar teritorii în cel`lalt r`zboi,ci a ie]it umilit`. Sl`bit` de o criz` care s-a tot prelungitpân` la venirea lui Hitler la putere. Cel care le-a redatgermanilor speran\a ]i i-a f`cut s` se simt` din nou, mândri.

– Nu e un ra\ionament care st` [n picioare, domnuleprofesor. Germania a fost \ara agresoare. A pierdut r`zboiul]i a trebuit s` suporte consecin\ele.

– Care au fost mult prea aspre. Toat` lumea a rupt dinteritoriul lor ]i s-au sim\it umili\i. De aceea nici nu au reu]its` î]i mai revin`. Pân` ce geniul lui Hitler le-a deschis ochii.

– Geniul, spune\i? Ce e genial în a s`ri la b`taie? {na ucide? {n a umili pe cei mai slabi?

– Tu vezi doar aspectele negative. Nu sunt de acordcu felul în care vorbe]ti. Nu e nevoie s` fii filogermanpentru a vedea tot ce a realizat acest om de când a venit laputere. El a reintrodus disciplina. A ridicat economiaGermaniei pe culmi nemaiv`zute pân` la el. Gânde]te-te ceemula\ie exist` azi în Germania. Industria se dezvolt`, s-auconstruit drumuri, s-au ref`cut c`i ferate…

– }i s-a b`gat pumnul în gura oricui nu este de acordcu el. }i asta devine politic` general` pentru alte na\iuni.De faptul c` se ard c`r\i, ce zice\i domnule profesor?

– Petrescule, nu vom termina niciodat` acest dialogîn contradictoriu. Eu ]i dumneata avem interese pe caretrebuie s` ni le îndeplinim. Hai disear` la comandament.Nu are ce s` î\i strice un mic recital. Po\i fi remarcat. }iajutat. E o oportunitate c`reia nu trebuie s` îi dai cupiciorul. Ce ai de pierdut? Po\i s` nu fii de acord cu ei.Admit. Dar, te sf`tuiesc s` nu-\i refuzi o asemenea ocazie.

32

Mihai Maxim

33

Pu]a

– Cine o s` mai vin`?– Oficialit`\ile, mondenit`\ile zilei, ca de obicei.– Nu la asta m` refeream. Voiam s` ]tiu ce al\i muzi -

cieni mai vin. C` doar nu sunt eu singurul care va cânta acolo.– Cine s` vin`?! Orchestra de camer` de la ]coala de

muzic`. Fo]tii t`i profesori. Va fi o surpriz` pl`cut` ]ipentru ei.

– Mi-ar face pl`cere s` mai cânt împreun` cuDomniile Lor. Nu promit.

– Vino!

***

Stej`rel se îndep`rt` mul\umit c`-l putea aduce pefostul s`u elev, un str`lucit violonist, care precis va încântaasisten\a. S` fie acesta darul pe care putea s` îl fac`nem\ilor? L-ar ajuta s` poat` intra pe sub pielea lor? Ce-ip`sa lui de Pu]a? Cu sau f`r` ea, nem\ii sunt aici ]i-]i vorurma, neab`tu\i, planurile. }i asta nu putea decât s` îiavantajeze pe români.

„România are nevoie de o politic` de mân` forte, a]acum este cea german`, care s` o poat` plasa printre celemai importante na\iuni ale lumii.“

5

Invita\ii începuser` s` soseasc` la castel. Aleileproasp`t m`turate erau m`rginite de mici felinaremulticolore, amplificând senza\ia de s`rb`toare a acesteirecep\ii la care se îngr`m`deau oficialit`\ile ora]ului.

– Doamn`, omagiile mele. Domnule primar, sunte\ibine venit, rosti generalul von Kleist s`rutând ceremoniosmâna consoartei care îl înso\ea pe oficial.

– Domnule general, sper c` v-a\i instalat confortabil.E una dintre cele mai bune loca\ii pe care puteam s` v-opunem la dispozi\ie.

– Este excelent`. Sunte\i o gazd` ospitalier` ]i spers` ne putem revan]a fa\` de dumneavoastr`.

– Sper ca subordona\ii dumneavoastr` s` se com -porte onorabil. Nu ne-ar face pl`cere s` avem conflicte cupopula\ia. }ti\i, ar fi un prost exemplu, mai ales c` mul\i v`compar` cu ocupa\ia bol]evic` de dincolo de Prut.

– Domnule primar, am dat dispozi\ii personal, caofi\erii no]tri s` se comporte la modul cel mai civilizat cuputin\`. Am totu]i o mic` nemul\umire fa\` de comuni tateapolonez` pe care o ad`posti\i în ora]. Polonezii sunt supu]iino]tri ]i ar trebui s` ni-i preda\i.

35

– Domnule general, polonezii sunt oaspe\ii comuni -t`\ii locale ]i a]a o s` ]i r`mân`. Le-am oferit ospitalitateanoastr`, cu generozitate ]i sper s` renun\a\i la cerereaDomniei Voastre. De altfel, e vorba de civili, care nu repre -zint` nicio amenin\are pentru Domniile Voastre. Permi te\i-mis` v-o prezint pe doamna Agarici. Fiul doamnei este unîncercat pilot, care v` va ajuta cu mult mai mult decâtpredarea inofensivilor civili polonezi.

– Domnule primar, trebuie s` recunosc c` sunte\i unbun diplomat. Am în\eles c` doamna Agarici s-a a]ezat în fa\atrenului care transporta evreii, pentru a-l opri. Cu ce scop?

– Domnule general, cum e posibil s` îi c`ra\i ca peni]te vite? F`r` ap`, f`r` o minim` igien`? spuse doamnaAgarici care îi întinse mâna lui von Kleist.

– Dar v`d c` am de-a face cu o adev`rat` opozi\ieaici. Sunt îns` convins c` o doamn` atât de fermec`toare cadumneavoastr` ridic` problema evreiasc` numai din motiveumanitare, nu-i a]a? O s` m` interesez ]i voi da dispozi\ies` fie trata\i mai bine. }ti\i c` politica noastr` este deosebitde restrictiv` în privin\a evreilor. Totu]i, vom \ine cont defaptul c` ne afl`m într-o \ar` aliat`.

– Domnule general, v` invit mâine la vân`toare,spuse primarul pentru a mai înmuia tonul discu\iei. Tocmaiam deschis sezonul la c`prioare.

– Mul\umesc, domnule primar. Din p`cate, nu dispunde arme de vân`toare.

– Permite\i-mi s` v` ofer o carabin` din colec\ia mea.Am câteva pu]ti Remington, cu care m` mândresc.

– Mul\umesc, domnule primar. În acest caz, voi venicu pl`cere. Recunosc c` mi-ar face bine o ie]ire în aer liber.Nu am mai participat la o vân`toare de dinainte de r`zboi.

36

Mihai Maxim

– Am preg`tit totul a]a cum se cuvine. P`durilenoastre au vânat din bel]ug.

– Sper s` nu fi\i tot atât de vehement ca ]i în cazulpolonezilor…

– Veni\i iute, afar`! strig` Pu]a entuziasmat`, tr`gândde mân` pe Stej`rel pentru a o urma.

– E un spectacol magnific. Privi\i!Lumea se îngr`m`dea pe terasa castelului, ce d`dea

direct din sala de recep\ii. Afar` începuser` focurile deartificii care luminau cerul cu jeturi multicolore. Apa râuluidin dep`rtare, str`lucea argintie luminat` de razele lunii.Culorile se r`sfrângeau pe aripile c`r`bu]ilor ce î]i începu -ser` jocul împerecherii, p`rând stele c`z`toare.

Din`untru r`zb`tea o melodie interpretat` de profe -sorii de la ]coala de muzic`. La un moment dat, o vioar` sedesprinse din armonia discret` ]i atac` piesa „ZborulC`r`bu]ului” a lui Nikolai Rimski Korsakov, pentru ca, maiapoi, s` sune ca o tânguire în acordurile suitei „}eherezada“.

Lumea intr` iute în`untru, ascultând înm`rmurit`sunetul viorii.

– Cine este tân`rul acela? întreb` Pu]a. A cântatdumnezeie]te.

– Este un talent local, pe care l-am sprijinit cât amputut, preciz` Stej`rel, plin de sine. Poate c` dac` l-a\i ajutas` î]i continue studiile, ar avea un viitor str`lucit.

– Dac` nu a] fi un mare meloman, a] consideraini\iativa lui drept un afront. Muzic` ruseasc` la recep\ianoastr`?! Altceva nu ]tie?

– V` rog s` scuza\i aceast` ie]ire, domnule general.– Domnule general Voinea. Nici nu v-am observat.

Când a\i venit?

37

Pu]a

– Cu pu\in timp înainte de a începe focul de artificiipe care b`ie\ii no]tri l-au preg`tit ca pe o surpriz` pentrudumnea voastr`. A] dori s` ne retragem pu\in.

– De ce at@ta grab`? Ave\i s` îmi comunica\i ceva?– M` a]tept ca dumneata s` îmi comunici ceva. Care

sunt planurile dumneavoastr`? A]tept s` m` pune\i la curent,pentru a putea mobiliza trupele noastre, a]a cum se cuvine.Din datele pe care le am pân` acum, un atac asupra ru]ilordin partea dumneavoastr` este iminent. Dar nu ]tiu nici când]i nici pe ce direc\ii inten\iona\i s` porni\i acest atac.

– Cine v-a spus c` vom porni ofensiva contra ru]ilor?– Domnule general, nu m` lua\i drept naiv. Doar nu

a\i mobilizat atâtea divizii ca s` veni\i în România la bal.– Nu. Nicidecum. Doar c` nu v` pot comunica nimic

din ce v` a]tepta\i. Á propos, am fost invitat de domnulprimar s` particip la o vân`toare de c`prioare, mâine dimi -nea\`. Sper s` participa\i ]i dumneavoastr`.

– Numai de vân`toare nu îmi arde mie.– Fi\i mai relaxat, domnule general. Ce naiba?! S` ne

bucur`m de tihn`, atât cât putem avem parte de ea. Va veni]i vremea marilor confrunt`ri. Fi\i f`r` grij`!

Von Kleist îl l`s` pe generalul român ]i se [ndrept`spre un grup de femei cu care începu s` flirteze.

„~sta o face pe amorezul, în timp ce noi ne d`m deceasul mor\ii. Ce-i pas` lui? Are la dispozi\ie o armat` bineechipat`, cu un moral ridicat, care a]teapt` numai un semn.Pe când eu, sunt nevoit s` mobilizez pân` ]i civilii pentrua face fa\` din punct de vedere numeric, iar de înzestrare,e bine s` nu mai vorbesc. Sper ca cei din Statul-Major s`r`spund` cât mai curând cererii noastre ]i s` trimit` unit` -\ile de blindate, pe care le-am solicitat.“

38

Mihai Maxim

6

– Stej`rel, vreau s` ne plimb`m.– Îndat`, duduie Pu]a. A]a. S` mergem. Unde dore]ti?– Vreau s` ne plimb`m pe aleile parcului. Miroase

a]a de bine afar`. }i vreau s` scap de tontul de Hans, carem` agaseaz`.

– Mâine mergem la vân`toare. Vii ]i dumneata? – Da. Mi-ar face pl`cere. Nu am mai tras de mult cu

arma. Sper s` am ocazia.– Cu siguran\`. Totul va fi preg`tit, ca la carte.– Când îmi prezin\i ora]ul, împrejurimile? M` simt

deja ca acas`, aici.– Dac` primesc încuviin\area superiorilor mei, oricând

pofte]ti dumneata, rosti Stej`rel ca s` mascheze interesulaparte ce îl avea în urm`rirea ei.

– Mi-a pl`cut curajul tân`rului violonist. A] vrea s`îl cunosc.

– E un tân`r cu idei contrare intereselor noastre. Nucred c` ar da bine s` îl cuno]ti.

– Cum a]a? }i ce caut` aici? Cine l-a invitat?– Nu ]tiu. A venit cu profesorii de la ]coala de muzic`.

Habar nu am avut c` va veni ]i el.

39

– Dar parc` erai mândru de el cu ceva timp în urm`. – E un bun muzician. Dar e un prost. Nu vede ceea

ce e evident pentru toat` lumea. C` noi suntem partidaînving`toare. Dac` a\i pune o vorb` bun` pentru el, acolounde trebuie, l-am mai îndulci…

– Poate c` e doar un tân`r rebel. Nu prea î\i apericompatrio\ii.

– Compatrio\ii mei trebuie s` înve\e cine le esteconduc`torul. }i s` se adapteze noii linii trasate de Reich.

– M` uime]ti! Nu m` a]teptam s` fii atât de devotatcauzei.

„Sau, poate c` e]ti doar un oportunist.“– Sunt convins c` asta e singura cale.– Aici era\i?!Von Kleist îi surprinsese ca pe ni]te ]trengari ce

tocmai se preg`teau s` fac` o pozn`.– Pu]a, te rog s` îmi acorzi acest vals. C`pitane, e]ti

liber. Fii sigur c` e pe mâini bune.– Nu m` îndoiesc, domnule general. De altfel, eu o

s` m` retrag. Vreau s` m` odihnesc pu\in. Sunt obosit ]ivreau s` fiu în form` la partida de vân`toare de mâine dimi -nea\`. Sper c` ve\i onora invita\ia oficialit`\ilor noastre.Vine ]i duduia Pu]a?

Stej`rel dorea s` ]tearg`, cumva, afrontul generaluluicare îl trimitea la plimbare ca pe propria ordonan\`.

– M` voi gândi în noaptea asta. Dar cum î\i permi\is` m` chestionezi? Pu]a are alte îns`rcin`ri, iar vân`toareanu-i de nasul Domniei Tale.

– Îmi pare r`u dac` v-a deranjat întrebarea mea,domnule general. Permite\i-mi s` m` retrag.

40

Mihai Maxim

Lui Stej`rel i se pusese un nod în gât. Nu ]tia cum arfi fost mai nimerit s` r`spund` replicii generalului.

„Î\i jur c` o s`-\i ias` pe nas, generale. Oi fi tu mareleconduc`tor, dar nu a]a se vorbe]te cu cineva ca mine.“

– L-a\i alungat ca pe un copil, spuse Pu]a z@mbind.– I-am oferit ce merita. Ar fi bine ca românii `]tia s`

în\eleag` care le este locul. – Domnule general, nu sunte\i deloc diplomat.– Nu am nevoie s` m` cobor pentru a fi pe plac oric`rui

c`pitan din armata român`. Noi suntem for\a conduc`toare]i de noi trebuie s` asculte.

– Dar ]ti\i c` a fost recrutat de Abwehr. Sper s` nu îlfi stârnit împotriva dumneavoastr`.

– }i ce o s`-mi fac` mie Abwehrul? O s` m` trimit`pe front? Sunt deja în cel mai înaintat punct al frontului,de]i nu este, înc`, niciun conflict.

– Dar va fi?– Cine ]tie?! spuse von Kleist gânditor, ferindu-se s`

dea un r`spuns tran]ant. Nu ar fi dorit s` dezv`luie secretul ordinului cuprins

în directiva primit` chiar din mâinile superbei baronese.„S` ne bucur`m de ultimele clipe de tihn`. În curând,

aici se va dezl`n\ui iadul.“

41

Pu]a

7

Von Kleist onorase invita\ia de a participa lavân`toare. Plecase împreun` cu al\i doi ofi\eri de rangsuperior. Era decis s` se destind`. S` lase via\a s` îlsurprind` cu clipele ei pl`cute, sim\ind în n`ri mirosulproasp`t al p`durii de fag de la poalele dealului, unde eraorganizat standul de vân`toare.

***

Pu]a fusese l`sat` s` se acomodeze cu noua sa func\ie,s` cunoasc` personalul ]i s` viziteze împrejurimile.

Întâi, d`du un ocol gr`dinii mici ce înconjura vilaofi\erilor. Cl`direa avea forme t`ioase, ferme, care s`satisfac` doar func\ionalitatea. Nimic în plus. Finisajeleerau terne, lipsite de orice le-ar fi putut înc`rca inutil. Lafel ca stilul sobru ]i direct al ocupan\ilor vilei. Aparta -mentele erau astfel aranjate, încât s` delimiteze rangulfiec`rui locatar. Trei apartamente mari, cu spa\ii generoase]i câte dou` rânduri de b`i. Restul era format din alte optapartamente de dimensiuni ceva mai mici, în care ar fiînc`put, totu]i ]i familii mai numeroase. În sfâr]it, eraucelelalte dou`sprezece apartamente mici, la fel ca al Pu]ei]i camerele servitorilor, de la subsol. Gr`dina era plin` de

43

tufe de liliac b`tut, ce r`spândeau un miros ame\itor. Aleileerau m`rginite de tufe de trandafiri ce alternau cu straturide gazon. Fiecare alee era pavat` cu pietri] fin, alb, cedrena apa natural, dup` orice ploaie. Curtea larg` coboraspre castel într-o vale domoal` acoperit` de caprifoi.

Castelul se ridica seme\, ilustrând diferen\a de rangdintre ocupan\ii vilei ]i st`pân.

Zidurile se ridicau seme\e, fiind împodobite cu orna -mente din piatr` sculptat`, înconjurat de terase generoase,înalte, m`rginite cu bârne masive din lemn. Totul era atentfinisat, materialele fuseser` alese cu gust, împletindculorile pietrei, ale zid`riei ]i lemnului. Ferestrele gene -roase aveau grilaje din fier forjat, ce ap`rau spre partea deest, vitraliile multicolore, de eventualele obiecte care ar fiputut s` le sparg` ]i care ar fi provenit dinspre terenurile detenis ]i volei ce se întindeau al`turi.

Castelul era înconjurat din toate p`r\ile de un parcdendrologic, în care gr`dinarii aclimatizaser` arbori ]iarbu]ti dintre cei mai diferi\i. Gr`dinile cu flori ]i cele câtevafântâni arteziene erau a]ezate diametral opus tere nurilor desport, m`rginind, de o parte ]i de alta, intrarea în castel.

Holul principal era înconjurat de camere ale c`ror u]i,atunci când se deschideau, formau un spa\iu suficient pentruorganizarea oric`rei recep\ii, oricât de grandioase. De laîn`l\imea terasei de la intrare se deschidea perspectiva v`iirâului Moldova, în care cerul î]i desf`ta privirile.

Pu]a p`trundea în fiecare înc`pere, secondat` de Hans,care îi prezenta fiecare col\i]or, cu meticulozitatea unui agentimo biliar ad-hoc. Se opri în fa\a bibliotecii, care-i t`ie respi -ra\ia. C`r\i rare, învelite în piele, manuscrise vechi, volumede proz`, de versuri, ba chiar ]i c`r\i pentru copii, erau

44

Mihai Maxim

a]ezate pe rafturi, de jos pân` sus, c`tre tavanul rotunjit,pictat cu scene alegorice, în culori vii, ce-\i furau privirea.

Pu]a se trezi din reveria pl`cut` în care se adâncisepentru câteva clipe, r`sfoind de-a valma, c`r\ile care-ic`deau în mân`.

– Aici va fi biroul t`u, indic` Hans un mic intrânda]ezat în dreptul u]ii comandantului.

Pu]a se a]ez` pe scaunul u]or, care p`rea c` se poaterupe în orice moment, atât de firav` era construc\ia sa.Acesta era din lemn curbat, sculptat cu mare fine\e,acoperit cu o tapi\erie cu scene de vân`toare ]i care [mbr`cape t`blie ]i sp`tar, pernele cu iarb` de mare. Al`turi seaflau, de-o parte ]i de alta, câte dou` canapele executate înacela]i stil. În fa\` se odihnea un dulap pentru documente ]io mas` de cancelarie, care întregeau decorul secretariatului.

Pu]a cercet` documentele aflate pe mas`, apoi leordon`, dup` importan\`. A]ez` plicurile, hârtia ]i creioa -nele lâng` ma]ina de scris, astfel încât s` aib` totul la înde -mân`. Apoi, î]i b`g` capul pe u]a coman dantului,inspectând camera dintr-o privire. Cel mai mult o fascinaseiful pentru coresponden\a secret` pe care tocmai oadusese chiar ea, precum ]i o mul\ime de alte documentecare ar fi putut s`-i a\â\e curiozitatea. Dar, pentru a ajungela ele, avea nevoie de cheia pe care o p`stra von Kleist lael, în permanen\`. Nici m`car Hans nu avea acces la acelseif. Renun\` la gândul de a scotoci, deocamdat` prin birou,spunându-]i c` orice informa\ie important` se afla în seif.

– Hans, cine \ine eviden\a coresponden\ei coman -dantului?

45

Pu]a

– Pân` acum eu am fost singurul ofi\er care aveaacces la ea, dar de azi cred c` te vei ocupa chiar tu. Domnulgeneral nu \i-a dat nicio îns`rcinare?

– Pân` acum, nu. Probabil c` îmi va da dispozi\ii înaceast` dup`-amiaz`. A] putea s` m` documentez dinhârtiile generalului? for\` ea nota, doar-doar va ajunge laacele fascinante hârtii ascunse de ochii prea curio]i.}tii, a] vrea s` îi pot fi de folos cât mai curând, iar pentruasta trebuie s` fiu pus` la curent cu toate problemele carepot ap`rea la comandament.

– Nu fi a]a de gr`bit`. De la venire ne-am bucurat cuto\ii de o vacan\` de front prelungit` ]i benefic`. Tot ce amf`cut, a fost doar munc` administrativ`. Nimic care s` nedea m`car impresia c` suntem în r`zboi. A] vrea s` nu setermine niciodat` aceast` perioad` fast`.

– Cum a]a, Hans?! Doar e]ti militar, iar rolul t`u esteacela de a aduce Reichului str`lucirea pe care o merit`. S`lup\i în prima linie ]i s` te acoperi de glorie.

– Eu nu am tras niciun glon\ asupra inamicului. Totce am f`cut a fost s`-l înso\esc pe von Kleist oriunde ne-adus soarta. Iar teritoriile ocupate le-am cucerit datorit`prezen\ei noastre numeroase, cu o for\` de neegalat. Dar nuam avut parte de lupte crâncene. Mai degrab` de micih`r\uieli ale armatei inamicului aflat în deriv`.

– Sper s` instaur`m cât mai repede administra\ianoastr`. S` st`pânim în tihn` teritoriile noului Reich.

– S` te aud` Dumnezeu.– Dumnezeu, Hans? Mai bine s` m` aud` führerul

nostru. Hans, am nevoie de mai multe plicuri, de band`pentru ma]ina de scris, de o gr`mad` de alte nimicuri. Deunde crezi c` le pot lua?

46

Mihai Maxim

– Nu avem nimic în plus fa\` de ceea ce este pe birou]i prin sertare. Cred c` va trebui s` le procur`m de prinpr`v`liile localnicilor.

– Hai s` mergem. Las` vorb` c` suntem pleca\i. Cuocazia asta voi cunoa]te ]i eu ora]ul.

***

Ma]ina cu cei doi alerga rapid pe str`zi. Piatracubic`, de granit negru, str`lucea sub razele soarelui.Ora]ul era înv`luit de mirosul cozonacilor preg`ti\i degospodine pentru întâmpinarea s`rb`torii pascale. Pu]ainspira adânc aerul înmiresmat, care-i de]tepta pofta.

– Hans, s` intr`m într-o cofet`rie. Simt c` le]in dac`nu gust c@te ceva din bun`t`\ile care miros atât de bine.

– Vom ajunge îndat`. }tiu eu o cofet`rie cochet` carenu ne va dezam`gi. E atâta abunden\`, cum nu aveam niciîn Germania. Z`u c` e bine de tr`it. Dac` ar fi posibil, nua] mai pleca din astfel de locuri.

– Hans, bag de seam` c` nu \i-ai dep`]it condi\ia decon\opist.

– Râzi de mine cât vrei, dar îmi e drag` via\a. Dac`m-ar întreba cineva, a] vrea ca totul se sfâr]easc` aici ]iacum. S` instaur`m regimul nostru ]i s` facem pace.

– }i cine va mai lupta pentru a ne consolida pozi\iade conduc`tor al lumii?

– Eu nu am ambi\ii atât de mari. Sunt mul\umit cu ce am.

Cei doi se plimbar` prin tot târgul, ad`stând prinpr`v`liile înc`rcate de m`rfuri, gustând ]i admirând totceea ce le ofereau comercian\ii. Trecur` rapid pe lâng` sediulprim`riei, cu aspectul s`u maiestuos ce sem`na perfect cu

47

Pu]a

cel al Palatului Ligii Na\iunilor din Geneva. Apoi, pe lâng`impozantele cl`diri din c`r`mid` ro]ie ale liceului de fete]i a celui de b`ie\i, cu inscrip\ii din secolul trecut. Revenir`la comandament numai când soarele lumina ca bor]ul delobod`, a]ez@ndu-ne domol peste valea apei Moldovei.

Pu]a se sim\ea odihnit` ]i pofta de via\` clocotea în ea.Îi veneau în minte chipurile so\ului ]i a copiilor, pe care îidorea cât mai curând lâng` ea. Î]i închipuia c` se va instalaîn curând pe tronul \`rii, care va fi o anex` a noii Germanii.

„Vom aduce cu noi tehnica, industria german`, vomconstrui ]osele, vom înfiin\a ]coli ]i universit`\i…“

Firul gândurilor ei fu întrerupt de cele dou` ma]inicare reveneau de la vân`toare ]i care aducea cu ele pevon Kleist ]i mica sa suit` care îl înso\ise.

– Am petrecut o zi excelent`, declar` von Kleist,dezmor\indu-se. Pu]a, comand`-mi te rog, masa. La mineîn birou. Vino ]i dumneata s` servim împreun`. Am def`cut lucruri importante ]i nu am vreme de pierdut.

– Am în\eles, domnule comandant. Pu]a î]i preg`ti un carne\el în care s` î]i poat` nota

dispozi\iile ]efului s`u. Acesta îi f`cu semn s` se apropie.– Nu notezi nimic. |ii minte tot ce î\i spun ]i execu\i

întocmai. A venit vremea…Disp`ru rapid în cabinetul s`u. Pu]a se deplas` spre

zona buc`t`riei castelului de unde începuser` s` soseasc`,pe rând, câ\iva feciori cu felurile de mâncare preg`titepentru comandant.

– Pu]a, zise el înfulecând, preg`te]ti logistica pentrua întâmpina noile divizii ce vor ajunge în câteva zile. Ieileg`tura cu oficialit`\ile locale, s` vedem ce ne pot pune ladispozi\ie pentru campare.

48

Mihai Maxim

– Câte efective vor veni?– Multe. E vorba de câteva mii de oameni, în dou`-

trei zile. De asemenea, avem nevoie de spa\iu mai marepentru aeroport. De asta m` ocup eu împreun` cu coman -damentul armatei române.

– Ce înseamn` asta, herr comandant?– O s` vezi. Convoac`-l la mine pe generalul Voinea.

***Ma]ina generalului Voinea opri în fa\a castelului iar

acesta intr` precipitat, f`r` a r`spunde la salutul niciunuineam\.

– Ce-i graba asta domnule? Tocmai ne-am desp`r\itde la vân`toare.

– Mi-ai cerut o dat` concret`, domnule general. Spers` ai vreme s` mobilizezi armata.

Von Kleist not` pe un petic de hârtie ceva ]i i-o pre -zent` românului. Apoi, î]i aprinse o \igar` ]i d`du foc hârtiei.

– Atât de curând? De când ave\i aceast` informa\ie?Termenul e destul de strâns ]i nici chiar voi nu p`re\ipreg`ti\i cu trupele cantonate în ora]

– Noua mea secretar` mi-a adus ordinul Statului-Major al Reichului, înc` de ieri. O s` vede\i ce înseamn`preg`tire de r`zboi, în câteva zile. Führerul mi-a aprobatplanul de a-l scoate pe Stalin din bârlogul lui de laMoscova, în dou` s`pt`mâni.

– Nu e un plan prea entuziast? Scuza\i-mi neîncre -derea. Mi se pare nerealist.

– Domnule Voinea, vei vedea cu ochii dumitaleeficien\a armatei germane.

– Totu]i, a\i \inut cont de faptul c` ve\i avea în fa\`un front imens? C` va veni iarna? O iarn` grea, a]a cumsolda\ii dumitale nu au mai tr`it.

49

Pu]a

– Dac` ne mi]c`m repede, îi strângem în pumnulnostru pân` la toamn`. Apoi, instaur`m noua administra\ie.E simplu!

– Pentru noi nu poate fi decât o binecuvântare. Nevom recupera teritoriile pierdute ]i vom sc`pa de pericolulro]u. Dar, totu]i, nu sunt atât de încrez`tor ca dumneata.

Von Kleist îl lu` de bra\ pe generalul român ]i-linvit` s` ia loc pentru a servi câte un coniac. Aprinser`\ig`rile. Pu]a intr` cu o tav` mare pe care tronau dou` ce]tide cafea dintr-un serviciu de por\elanuri atât de fine, încâtfluidul fierbinte parc` se z`rea prin pere\ii ce]tilor.

Închise u]a dup` ea ]i []i aranj` o \igar` în port\iga -retul de filde], b`tând-o scurt de tabachera de argint. Erasingura bijuterie care amintea c` e femeie. Altfel, nu purtaniciun fel de podoabe. St`tea în picioare, maiestuoas`,tr`gând cu sete din \igar`.

„A sosit clipa mult a]teptat`!“

50

Mihai Maxim

8

Z`rile se umplur` de praful stârnit de camioanelegermane care transportau trupe ]i tehnic` de lupt`. În urmalor soseau diviziile de tancuri Panzer, cu huruitul lor,stricând tihna patriarhal` a \inuturilor care nu mai v`zuser`atâta amar de armat`. Lumea privea cu îngrijorare mareade oameni ]i de echipamente care stricau rostul lucrurilor.

– Domnule comandant, v` rog s` da\i dispozi\ie s`nu mai intre cu tancurile pe ogoarele oamenilor. În fiecarezi primesc reclama\ii de la localnici. Cine pl`te]te toatestric`ciunile?

– Domnule primar, nu mai fi\i a]a de îngrijorat.Tancurile noastre v` vor aduce pacea ]i prosperitatea.

– Deocamdat` nu ne aduc decât pagube.– R`zboiul se face cu armament ]i efective. Unde

vre\i s` le campez, dac` nu pe câmpuri? A\i prefera s` intrucu ele în ora]?

– Armata dumitale va avea nevoie ]i de pâine,domnule general. Pâine pe care nu vom mai avea din ce oface, dac` oamenii dumitale calc` totul în picioare.

– Voi da dispozi\ie s` mergem oriunde zici dumneata,dar ofer`-mi un loc prielnic de campare.

51

– La marginea ora]ului sunt ]atrele de \igani. Câ\i aumai r`mas. Campa\i acolo.

– Peste casele lor? Nu o s`-mi repro]a\i c` m` dau lapopula\ia civil`?

– Ce case, domnule? Alea sunt ni]te cocioabe de carenici eu nu ]tiu cum s` scap. Dac` nu m-a] fi temut de furiapopula\iei de mult le-a] fi dat eu însumi, foc.

– }i a]a vrei s` sco\i castanele? Cu mâna mea?! Bine.Dac` spui dumneata c` acela e locul cel mai potrivit, încâteva ceasuri nu va mai fi nici piatr` peste piatr`.

***

Stej`rel privea de la distan\` cum întregul convoimilitar german se pusese în mi]care. Primele case \ig`ne]tifuseser` deja c`lcate sub ]enilele tancurilor. Opozi\iamodest` a \iganilor fusese repede înfrânt` cu câteva focuri dearm`. Tancurile se mi]cau concentric, astfel încât oriceconstruc\ie s` fie pus` la p`mânt de îndat`. Apoi, venearândul buldozerelor care cur`\au locul, aducând molozul ]iadunându-l într-o movil` care cre]tea v`zând cu ochii. Desub mald`rul de p`mânt ]i c`r`mizi se mai z`reau zdren\e,buc`\i de lemn, hârtii ]i câteva din juc`riile \âncilor. Pân`seara, locul fusese cur`\at complet ]i ma]inile grele se aliniauîntr-o ordine perfect`. Nem\ii puseser` santinele în toatecol\urile, apoi se retr`geau c`tre ora], l`sând în urma lor doaro mic` garnizoan` ce avea s` se ad`posteasc` în corturimilitare. A doua zi urma s` se organizeze acolo tab`ra ce vag`zdui trupele preg`tite de lupta ce avea s` vin`.

Vara []i intra [n drepturi, iar nop\ile deveneau din ceîn ce mai c`lduroase. Cele mai deranjante erau roiurile de\ân\ari care veneau dinspre Siret ]i dinspre b`l\ile acestuia.

52

Mihai Maxim

53

Pu]a

Militarii f`ceau focuri seara, în care aruncau cârpe ]ib`legar de cal pentru a mai lunga insectele. Se strângeau încete, în jurul focului ]i cântau, f`cându-]i curaj cu b`uturape care o procurau de pe la pr`v`liile din împrejurimi.Jucau c`r\i ]i p`l`vr`geau, f`r` grij`. Doar ploile scurte,ivite din senin, îi mai alungau [n corturile lor mari, în carese ad`posteau pân` trecea ploaia. Apoi, î]i reluau locul,aprinzând focul sau doar a\â\ându-l, dup` cât de violent`fusese stropeala de dinainte.

Toat` aceast` adun`tur` se scursese acolo într-o zi ]io noapte.

Într-una din dimine\i era strâns întregul materialmilitar, adunat în camioane care se aliniau pe drum, fiecareluând direc\ia c`tre Est. Începea marea confruntare, pe careo a]teptaser` cu înfrigurarea ]i ner`bdarea unor elevi carepleac` în tab`r`.

Ma]ini ]i blindate se aliniau pe drum, formând coloanenesfâr]ite. Lumea ie]ea pe la por\i s` priveasc` acel mar]triumfal c`tre alte meleaguri.

Ziua aceea de iunie avea s` aduc` cu ea vestea multa]teptat` de armata român`. Ea a primit ordinul mare]a -lului pe care to\i îl repetau în gând, cu zâmbetul pe buze ]icu speran\a clipei eliberatoare:

„Români, v` ordon s` trece\i Prutul!”

***

Pu]a r`m`sese aproape singur` la comandamentulgerman, al`turi de câ\iva ofi\eri de rang inferior. Von Kleistinspecta desf`]urarea de trupe ]i ordona atacul asupra ru]ilor.

Armata român` flanca numeroasele trupe germane,[n înaintarea lor spre teritoriul de dincolo de Prut.

La comandament soseau ve]ti cu rapiditatea fulgerului,care în]tiin\au despre succesele fulminante ale ma]inii der`zboi germane. Românii erau aminti\i din ce în ce mai despentru succesele lor, fiind cita\i în ambele cancelarii.

Câmpurile de lupt` se umpleau de mor\i, de o parte]i de alta. Cohorta atacatorului înainta scuipând foc ]iîmpr`]tiind groaz` ]i dezn`dejde în rândul inamicului, carese retr`gea istovit. Pe m`sur` ce trupele înaintau, g`seausate ]i ora]e pustiite de armata rus`, care nu ierta nimic îngoana sa din fa\a corpurilor de armat` german ]i român.Pu\inii locuitori care se încumetaser` s` r`mân` prinlocurile de ba]tin`, îi priveau cu team` ]i suspiciune penou-veni\ii care le împ`r\eau cu generozitate alimente ]iap`. Dar cea mai puternic`, era speran\a c` lucrurile vorintra în norma litatea vie\ii tihnite, de dinainte de ocupa\iasovietic`, ce l`sase în urma ei mor\i ]i r`ni\i, doar pentrufaptul c` oamenii locului nu erau ru]i de-ai lor. Oriceopozi\ie era pedepsit` pe loc într-un mod categorie, pentrua instaura groaza. Acum venea un alt ocupant, de care setemeau în aceia]i m`sur`. Nem\ii, dar mai ales românii, îic`utau pe cei care, într-un fel sau altul, colabo raser` curu]ii. Fie din nevoie, fie din faptul c` î]i doreau s` nu sepun` r`u cu autorit`\ile. Execu\iile sumare erau la ordineazilei ]i nimic nu p`rea s` se fi schimbat pentru popula\ie.

Comandan\ii români erau felicita\i pentru curajul cucare oastea se arunca în lupt`, al`turi de nem\ii mâna\i deo propagand` feroce care le promitea c` vor st`pâni fiecarepetic de p`mânt cucerit. Pân` în toamn` dep`]iser` cu multceea ce reprezenta vechiul teritoriu românesc, înaintând înmar] for\at c`tre stepele ruse]ti, pân` aproape de Moscova.

54

Mihai Maxim

Von Kleist ]i ai s`i erau în culmea fericirii ]i împ`r -\eau cu generozitate medalii ce sl`veau moartea.

Stej`rel ceruse el însu]i comanda unui deta]ament cucare înainta, plin de un zel vecin cu nebunia, l`sând înurm` numeroase cadavre. Scopul s`u era s` dovedeasc`nem\ilor, dar mai ales comandantului german al opera\iu -nilor de pe frontul de R`s`rit, c` î]i merita pe deplin gradulde maior, cucerit pe câmpul de lupt`. Împrumutase devizagerma nilor prin care le spunea oamenilor s`i, c` el nucunoa]te decât drumul înainte.

Pu]a

9

Pu]a flutura deasupra capului telegrama de front careanun\a iminenta c`dere a Moscovei. Era \an\o]` ]i defilaprin castel, cu pa]i ap`sa\i, seme\indu-se. Von Kleist aveas` soseasc` în curând la comandament ]i dorea s` îl a]tepteîn plin` glorie, organizându-i o recep\ie pe cinste.

Doar ve]tile de acas` o îngrijorau întrucâtva. So\ul eipleca în raiduri din ce în ce mai dese asupra Angliei. Citeainform`rile de pe frontul de Vest ]i inima i se strângea câtun purice. Cu atât mai mult cu cât ]i englezii, ripostau dince în ce mai violent.

Von Kleist era mereu agitat. Pu]a parc` nu îl mairecuno]tea. Disp`ruser` calmul ]i siguran\a de sine pe carei le admira.

– Ce v` nelini]te]te, herr comandant?– Se pare c` Hitler a înnebunit. Acum, când eram cât

pe ce s` ocup`m Moscova ]i s` îl scoatem pe Stalin dinbârlog, führerul schimb` planurile. Iar noi nu suntem delocpreg`ti\i pentru o astfel de schimbare.

– Ve\i urma planurile sale geniale ]i ve\i ie]i victorios.Ca întotdeauna.

Von Kleist afi]` o min` acr` ]i d`du din mân`, alehamite.

57

– Nu vorbesc doar de o schimbare de tactic`, ci ]i deuna de strategie. Mi-e team` ca führerul s` nu comit` ograv` eroare. Moscova e important` nu doar din punct devedere tactic pentru noi, c@t mai ales strategic. Acolo ecuibul comandan\ilor bol]evici. Dac` planul nostru decucerire a Moscovei era l`sat s` decurg` a]a cum l-amgândit, puteam s` declar`m c` Rusia va fi învins` în prim` -vara urm`toare. Aveam destul timp s` preg`tim trupelepentru iarn` ]i s` pl`nuim noile atacuri. Tare m` tem dac`intr` ]i americanii în joc. Ar fi fatal pentru noi.

– Nu ar avea de ce. Nu i-am atacat. Nu ne atac`.Americanii nu au niciun interes s` se amestece. Ce ar aveade câ]tigat?

– }tiu ]i eu? Doar s` nu fie provoca\i. S` nu fac`vreunul dintre alia\ii no]tri vreun act imprudent.

– Lini]ti\i-v`, herr comandant. Sunte\i în culmea gloriei]i v` gândi\i la ce e mai r`u. A] face orice s` v` înseninezpu\in!

Pu]a se a]ez` lâng` el, l`sându-]i capul pe um`rulb`rbatului în care avea atâta încredere ]i care o va ajuta s`î]i ating` \elul. Era prima dat` când aceast` femeie superb`l`sa garda jos, amintindu-]i c` poate fi ]i feminin`.

Von Kleist era descump`nit. Ar fi vrut s` profite dinplin de situa\ie ]i s` se culce cu mult dorita Pu]a, careîndep`rtase cu vehemen\` orice b`rbat din preajma ei.

Pentru to\i ea era o c`lug`ri\` care slujea cu abnega\ieidealul führerului.

Von Kleist î]i aprinse o \igar` îndep`rtându-se dePu]a care îl privea cu ni]te ochi blânzi, a]a cum nu îl maiprivise niciodat`.

„Cum o s` dau eu ochii cu Walter, dac` m` culc cunevast`-sa? Chiar dac` el nu va ]ti niciodat`, eu voi ]ti c`

58

Mihai Maxim

am profitat de un moment de sl`biciune ]i m-am l`sat târâtde pasiunea vremelnic` a so\iei unui camarad.“

Pu]a se ridic`, p`r`sind biroul ru]inat` de gândurileei. }i totu]i, mândr` c` ar putea îndulci clipele omului încare credea. Îi veneau în minte cuvintele lui Hans care-ispusese odat` c` el se bucur` de fiecare clip` pe care otr`ie]te. C` în astfel de momente de cump`n`, rigidamoral` cu care fusese crescut, nu î]i mai g`sea locul.

„Fii sigur dragul meu comandant c` î\i p`strez îngând locul cel mai curat.“

Telefoanele lui Walter o lini]teau de fiecare dat`. I sef`cuse dor de el. }i de cei doi îngera]i pe care dr`gu\ul deel îi vizita ori de câte ori avea ocazia.

„Ce norocos e]ti tu c` mai po\i sta cu ei. S` îi vezicum cresc. S` le ascul\i glasurile. S` îi mângâi ]i s` le spuinoapte bun`…“

Pu]a

10

Iarna aspr` le d`dea fiori nem\ilor neobi]nui\i cu oastfel de vreme. Frontul nu mai înaintase deloc, fiindblocat la Stalingrad. Mai mult, soseau ve]ti dintre cele maiîngrijor`toare despre faptul c` fuseser` deja încercui\i deru]i. Americanii intraser` ]i ei în r`zboi ]i parc` lumea secl`tina. Germanii nu mai erau la fel de încrez`tori învictoria lor.

Von Kleist st`tea numai pe front. Hans murise într-oambuscad` în care [nsu]i comandantul lor era s`-]i piard`via\a. Inima Pu]ei b`tea cu team`. Citea stupefiat`rapoartele de pe front. Ar fi vrut chiar ea s` plece acolo. S`îi încurajeze. S` le insufle din curajul ei. S` îi îmb`rb`tezepe osta]i în încle]tarea nemiloas` cu inamicul.

Albul înghe\at al câmpurilor neprimitoare eradu]manul cel mai de temut. Hrana se epuiza rapid. La fel]i proviziile de muni\ie. Mâinile st`teau încle]tate pe paturilearmelor pân` ce gerul transforma senza\ia de frig într-oamor\eal` dulce care te îndemna s` dormi, l`sând în urm`orice griji.

Doar cronc`nitul ciorilor sp`rgea lini]tea r`u preves -titoare din jur. Din când în când, se mai auzea câte un foc

61

sporadic de arm`. Apoi, câte un tir de mitralier`. }i apoi,din nou, lini]te.

Avioanele, din ce în ce mai rare, aduceau cu elemâncarea care r`mânea mai mult`, de la o zi la alta. Numai avea cine s` o m`nânce pe toat`. Piereau camarazii dearme, comandan\i ]i simpli solda\i, f`r` ca moartea s` maialeag`. C`deau la cea mai mic` atingere, degera\i ]idezam`gi\i c` intraser` în acea capcan` f`r` ie]ire.

***

Pu]a r`m`sese încremenit` pe scaun. Citea rapoar -tele de front, a]a cum o f`cea în fiecare zi. Întâi, pe cel depe frontul de Est, cu groaza care se ascundea în fiecarerând. Apoi, pe cel de pe frontul de Vest. Cu listele nesfâr]itede oameni disp`ru\i în lupte. Numele colonelului Waltervon Sigmaringen trecut pe lista celor disp`ru\i în misiuneo f`cu s` nu mai poat` scoate niciun sunet. St`tea \intuit`pe scaunul ei din secretariatul comandamentului ]i iluziadezn`dejdii o împiedica s` mai reac\ioneze.

„Pentru ce, mein Got? De ce el? De ce tocmai el? Cese va alege de planurile noastre? De visul nostru, atât depromi\`tor, de a deveni suveranii acestei \`ri blestemate?“

Se ridic`, mergând n`ucit` pe holuri. Nu auzea penimeni. Nu mai vedea nimic. Se trezise în diminea\a urm` -toare r`v`]it` de plâns. Transpirat`, cu p`rul neîngrijit, cucearc`ne mari. Ar`ta ca o sperietoare.

„Îngera]ii mei? Ce fac ei acum?“Se îmbr`c` neglijent, alergând într-un suflet c`tre

comandament. Era decis` s` dea un telefon la casa undeerau ad`posti\i majoritatea copiilor comandan\ilor germaniangrena\i în diverse opera\iuni din afar`.

62

Mihai Maxim

„Voi c`lca orice consemn ]i m` voi interesa de înge -ra]ii mei. Ce dac` m` fac de ru]ine? Cine sunt lacheii careîmi \in copila]ii departe de mine? }i ce dac` se afl` cinesunt?“

În acel moment, ura pe toat` lumea. Izbea u]ile cufurie. Striga ordine scurte, pe care nimeni nu le lua [nseam`. Se trezi cu telefonul în mân`, care suna mereu ocupat.Îl trânti cât colo ]i [l chem` la ea pe ofi\erul de transmisiuni.

– Te rog s` îmi prinzi Berlinul. Vreau s` vorbesc cugeneralul Oster.

– Cu cine? întreb` acesta mirat de cererea ei.– Cu Oster, tâmpitule, nu auzi?– Cu tot respectul, doamn`, dar nu v` pot face leg` -

tura cu un mort.– Cum, cu un mort?– Nu ]ti\i c` Oster a fost condamnat ]i împu]cat? A

complotat împotriva führerului nostru.– Ei, asta-i bun`! Cum? Când?– E ceva timp de când s-a întâmplat asta. M` mir c`

tocmai dumneavoastr` nu sunte\i la curent, spuse ofi\erul,oarecum descump`nit. Atunci, cu cine vre\i s` vorbi\i?

– Cu Canaris, însu]i!– Doamn`! Cred c` nu ]ti\i ce îmi cere\i. }ti\i bine c`

nu ave\i rangul care s` v` permit` o asemenea convorbire.Poate dac` domnul general von Kleist ar cere…

– Von Kleist e pe front. Iar eu trebuie s` iau leg`turacu cineva suspus de la comandamentul Abwehrului. Nuîn\elegi?

– Nu. Cred c` nu. – S` nu m` contrazici tu pe mine, \`r`noi nemernic.

}tii cine sunt eu?

63

Pu]a

– E]ti secretara comandantului, iar asta nu î\i d`dreptul nici m`car s` stai de vorb` cu mine.

Ofi\erul îi întoarse spatele ]i p`r`si înc`perea.„Trebuie s` schimb multe, aici. Iar tu, vei fi primul

care va pleca. Pe front. Acolo î\i este locul, b`ie\a]. Hm,mama ta de nemernic!“

Mihai Maxim

11

Pu]a tr`sese toate sforile ca s` afle ceva despre copiiiei. Apoi, printr-o manevr`, reu]i s` îi aduc` lâng` ea.Ocup`, cu de la sine putere, un apartament mai mare dinvila care se tot golea. Pu\inii ofi\eri r`ma]i î]i trimiseser`de mult familiile înapoi, în Germania. De]i via\a continuas` fie dulce, departe de ororile de care auzeau, ori pe carele tr`iser` ei în]i]i, considerau c` trimiterea apropia\ilorînapoi, era o mi]care în\eleapt`. De altfel, erau tot maipu\ini. Cei mai mul\i erau angrena\i în luptele grele care sed`deau din ce în ce mai aproape de lini]tea aparent` în carese tr`ia la comandament.

Pu]a se bucura ca de cea mai mare realizare a sa înmomentul în care î]i strânse feti\ele în bra\e. Începuse s`fie iar îngrijit` ]i distant`, ca dintotdeauna. L`sa copiii îngrija bonei, pe care tocmai o angajase. Via\a ei avea dinnou sens. F`cea ce f`cea ]i revenea la vil` pentru a-]ivedea feti\ele. Apoi, alerga înapoi, într-un suflet. Rar ie]eaîn ora]. Doar f`cea vizite scurte la directorul fabricii, unneam\ ce luase locul românului r`mas în func\ie pu\in dup`venirea nem\ilor. Avea de primit rapoarte ]i mai ales banicare s` îi permit` finan\area activit`\ii proprii de str@ngere

65

de informa\ii. Reu]ise s` înve\e bine române]te. Se descurcacu u]urin\` ]i în ceea ce privea lucr`rile de secretariat. Î]icrease propria versiune de secretar` f`r` cusur la coman -damentul german. Nimic care s` fac` pe cineva s` b`nuiasc`cine este cu adev`rat ]i care era rostul ei. Din când în când,d`dea lec\ii de limba german` unui elev, chipurile pentru a-]iomorî timpul liber, de femeie singur`. Acum c` îi sosiser` ]icopiii, putea s` se bucure de imaginea ei inofensiv`. P`reachiar o femeie cumsecade. Pleca singur` la cump`r`turi.Pl`tea totul corect, pân` la ultimul b`nu\. Era blând` cu ceidin jur, ajutând orice s`rman întâlnit în cale. Lumea o admirapentru amabilitatea ei.

Cu elevul ei se vedea de dou` ori pe s`pt`mân`.– Ce ai preg`tit pentru azi, Miron?– Domni]oar`, azi vorbim despre Heinrich Heine. – Sehr gut. Desigur. Dac` ne-ar auzi cei de la sigu -

ran\`, ne-ar împu]ca pe amândoi.– O dat` c` vorbim de un jidan.– }i apoi, spuse Miron zâmbind?– }i apoi, nu o mai f` pe prostul. }tii bine ce fel de

literatur` german` discut`m noi. Spune-mi, ce se maivorbe]te prin ora]?

– Cic` ru]ii au spart frontul ]i se [ndreapt` spre noi.Se preg`te]te refugiul. Nici ai mei nu ]tiu cât vor mair`mâne pe-aici. Nu au chef deloc s` dea mâna cu rusul.

– L-ai mai v`zut pe prin\ul Ghica?– Da. V` transmite omagiile sale. Am un mic pachet

de la dânsul. Pu]a desf`cu cutia cu înfrigurare. Erau câteva mostre

de materiale, un pachet de \ig`ri ]i o pung` cu cafea. Desf`cupachetul de \ig`ri ]i scoase din el o hârtie m`iestrit ascuns`.Citi repede ]i arse hârtia la focul unei candele din înc`pere.

66

Mihai Maxim

67

Pu]a

– Ce scrie acolo?– Nu-i de nasul t`u. – Ba, bine c` nu.– Nu te obr`znici! O s` î\i spun când va veni timpul.

Când pleca\i în refugiu? Unde anume?– Nu ]tiu. Tata vorbe]te despre Oltenia. L-am sur -

prins preg`tindu-se. Tocmai a vândut ]i ni]te propriet`\i la\`ranii care ne lucrau p`mântul. A luat bani frumo]i.

– S`-mi spui când pleca\i. Da?!– Sigur. Vii cu noi?– Nu ]tiu. Depinde cum vor evolua lucrurile la coman -

dament. Nu eu iau decizii. – }i dac` începe bombardamentul? C` a]a vorbesc

oamenii.– Vorbesc pe dracu’. Tu stai s` ascul\i prostiile lor?

În prim`vara asta ne repliem ]i îi învingem pe ru]i. A fostdoar o manevr` tactic` retragerea noastr` temporar`. Iarnagrea ne-a dat planurile peste cap ]i le-a permis ru]ilor s`înainteze mai mult decât ne-am fi a]teptat.

– Tata zice c` îi ajut` americanii. Altfel, de unde aravea atâtea tancuri ]i armament?

– Da. Asta trebuie s` ne dea de gândit. Avem nevoie deo replic` viguroas` ]i plin` de hot`râre. S` îi lovim pe ru]i,de s` nu se vad`. Nu pot s` mai r`mân. Ne revedem vineri.

– Ce preg`tesc pentru data viitoare?– Începe s` studiezi din Goethe.– Eu m` preg`tesc de fiecare dat`. S` ]tii.– Nici nu m` îndoiesc.– Dar cum se face c` nu m` ascul\i?– Am încredere în tine.

– Dar nu îndeajuns cât s` îmi zici ce scrie pe biletelepe care \i le aduc.

– Observ c` e]ti tare gr`bit. Când o s` înve\i s` test`pâne]ti? S` î\i ascunzi curiozitatea. }i emo\iile.

– M` voi str`dui. Promit.– Bine. S` o vedem ]i pe asta. |i-am spus c` te a]teapt`

un viitor str`lucit. Trebuie s` ai încredere în mine. }ir`bdare. Mai ales, r`bdare. Nu te-am întrebat nimic dePetrescu.

– Violonistul?– Da. – A plecat la Bucure]ti. Sus\ine câteva concerte. E

foarte bun.– Tot a]a de pornit este împotriva noastr`?– Tot. E bun prieten cu familia primarului. Dar s` ]tii

c` e inofensiv. Nu am auzit s` unelteasc` cu comuni]tii. }inu e nici de acord cu ac\iunile lor subversive. Nu e de-allor. Pur ]i simplu nu îi place de voi. Dar nici de ru]i. Îl po\icondamna pentru asta?

– Tu ce faci acum? M` \ii de vorb`?– Da. De fiecare dat` te gr`be]ti.– M` a]teapt` cineva acas`.– Un b`rbat?– Poate… Ce, e]ti gelos?– Sunt. – E]ti un copil. Nu sunt de acord s` m` judeci tu. În

ceea ce îl prive]te pe Petrescu, îl pot condamna. }tii doarc` i-a] putea face zile fripte. Îl pot da afar`, chiar de laconservator.

– De ce ai face asta?– Pentru c` se opune cauzei noastre?

68

Mihai Maxim

– El e un bun român. Nu to\i românii v` iubesc.– Nici noi nu îi iubim pe to\i. – Aici sunte\i chit.– Dar noi suntem înving`torii. Noi suntem st`pânii.

Îl avem de partea noastr` pe Antonescu. Regele vostru nicinu conteaz`.

– Mergi prea departe. Nu m` pasioneaz` discu\iilepolitice.

– Dar politica este cea care te face s` fii puternic.Chiar dac` nu e]ti prea iubit. Conteaz` cine te propulseaz`.}i pe ce for\e te bazezi.

– Politica voastr` nu a fost cea mai fericit`.– De ce zici asta?– Întâi c` a\i s`rit [n ajutorul Austro-Ungariei ]i a\i

pierdut r`zboiul.– Pentru c` ne-a\i tr`dat.– Ne-am p`strat neutralitatea. Apoi ne-a\i for\at s`

intr`m în r`zboi.– Contra noastr`.– A fost cartea câ]tig`toare. A]a am reu]it s` avem o

Românie Mare ]i s` ne dezvolt`m. România a avut inte -rese. Pe care ]i le-a urmat. Chiar împotriva dorin\ei regelui ei.

– Acela a fost un tr`d`tor.– Cum po\i zice a]a?– Pentru c` a]a e.– }tii bine c` el nu asta a dorit. A fost for\at de

Parlament.– Parlament? zise Pu]a cu scârb`. O adun`tur` de

mi]ei. El ne-a tr`dat, semnând declara\ia de r`zboi.– Care a orientat \ara în direc\ia bun`. Chiar dac` am

fi fost al`turi de voi, tot a\i fi luat b`taie.

69

Pu]a

– De ce zici asta?– O dat` c` ceilal\i erau mai tari. Apoi, voi ]i alia\ii

vo]tri a\i urm`rit subjugarea popoarelor. Niciun popor nuse simte în largul s`u atunci când este ocupat. Chiar dac`tr`ie]te bine, în aparen\`.

– }i acum ne ur`sc românii, nu-i a]a?– Nu se poate spune c` v` iubesc. Ce popor î]i iube]te

ocupantul?– Care îi aduce civiliza\ia…– Afar` de faptul c` ave\i arme mai bune ]i automo -

bile, nu prea am v`zut civiliza\ie la voi.– Dar poe\ii, scriitorii, compozitorii no]tri?– Ne-ar fi pl`cut s` îi studiem în libertate. F`r` s` fim

nevoi\i s` ne aliem cu nimeni.– E]ti un mic na\ionalist.– Sunt vocea sincer` care te ajut` s` nu gre]e]ti. |i-ar

fi pl`cut s` te mint?– Nu. Acum, chiar trebuie s` plec. Pe vineri. }i nu

uita de Goethe.– Bine. Pe vineri. Auf wiedersehen.– Auf wiedersehen.

70

Mihai Maxim

12

T`v`lugul for\elor ruse]ti se apropia cu repeziciunede grani\ele abia recucerite cu sânge de români. Contra -ofensiva ruseasc` se [nte\ea cu fiecare zi care trecea. Lumeafugea din fa\a r`zboiului crâncen, care aducea cu el numaisuferin\`. Trupele germane ]i cele române]ti f`ceau cu greufa\` uria]ului val ce se ab`tea deasupra lor, pierzând pozi\iedup` pozi\ie. Nem\ii care se retr`geau aveau grija propriilorcamarazi de arme. Fereasc` sfântul s` fi încercat vreunmilitar român s` se urce în transportoarele germane, c` eraimediat lovit cu patul armei peste mâini. Ba, uneori, chiarîmpu]cat. Acest lucru f`cea s` creasc` nelini]tea în rândulmilitarilor români, care deveneau, pe zi ce trecea, tot maiînver]una\i împotriva celor ce le erau alia\i. Erau hot`râ\is` le pl`teasc` lipsa de cooperare ]i ar fi f`cut-o, f`r`ezitare, dac` ar fi avut ocazia.

De partea cealalt`, ofi\erii sovietici î]i mânau dinurm` solda\ii cu pistolul în mân`. Dac` ar fi dat dovadaoric`rei sl`biciuni, erau împu]ca\i pe loc. Pe principiul,scap` cine poate. Dac` înaintezi, mori. Dac` dai înapoi, totmori. A]a c`, singura ]ans` de a r`mâne în via\` era aceea de

71

a înainta, asumându-\i riscul. }i de a c`uta s` nu fii nimeritdin fa\`.

Maiorul Stej`rel c`zuse prizonier în B`t`lia de laCotul Donului. Era printre pu\inii supravie\uitori carereu]ise s` scape de furia tirului rusesc. Înfruntase gerul ]ipriva\iunile, [ns` a c`zut prizonier, atunci când se a]teptasemai pu\in. Sim\ise pe deplin fierul pu]tii unui rus care îllovise cu sete în spate. Probabil c` rusul r`m`sese f`r`gloan\e ]i folosea arma ca pe o ghioag`. Norocul s`u c` nuse ridicase chiar în aceea]i clip`, altfel ar fi fost str`puns debaioneta rusului, care nu glumea. O f`cuse pe mortul ]irezistase tenta\iei de a fugi chiar ]i atunci când cei veni\idin urm`, împu]cau r`ni\ii. A stat a]a, c`zut cu fa\a în jos,îngropat` în \`rân`, în pozi\ia aceea nefireasc`, p`rândmort. Îi auzise pe ru]ii din jurul s`u cum f`ceau glume. Sel`sase scotocit prin buzunare. Nu l-au mai [ntors cu fa\a [nsus, altfel ar fi observat cum respir`.

– Pe `sta îl l`s`m a]a. Economisim un glon\. E mortde-a binelea.

Rusul care vorbea se u]ura acum pe el. Urina cald`se prelingea pe haine ]i pe gât, provocându-i o mânc`rimede nedescris. }i totu]i, se str`duia s` r`mân` a]a, nemi]catca un mort, în speran\a de nezdruncinat c` va supravie\ui.

St`tu, vreme de multe ceasuri. Amor\ise ]i respiradin ce în ce mai greu, în`bu]indu-]i dorin\a de a c`sca. Nuî]i d`dea prea bine seama dac` afar` se l`sase întunericul,pentru c` nu ar fi vrut s`-]i mi]te capul aproape acoperit cu\`rân` umed` care înghe\ase. Nu putea s` priveasc` de e zisau noapte. De]i, nu se mai sim\ea nimeni prin preajm`.Ad`sta nemi]cat. Pân` ce corbii începur` s` bat` cu ciocurileîn stârvuri. Îi auzea bine. Mergeau ]i pe el, cronc`nind ]i

72

Mihai Maxim

b`t@nd din aripi. Unii chiar se b`teau pe el pentru a fura ohalc` de carne abia smuls` din vreun cadavru. Atunci seîntoarse u]or, cu team` ]i cercet` cu privirea împreju rimile.D`du din mâini s` alunge p`s`rile tot mai îndr`zne\e, care nu se sfiiau s` îl încerce ]i pe el, considerându-l pejum`tate mort. Se târî câ\iva metri, apoi se ad`posti dup`un morman de cadavre. Î]i privi hainele ]i picioarele goale.Fusese desc`l\at de cizme de ru]i. G`si ni]te bocancig`uri\i în talp`, arunca\i probabil de c`tre vreun jefuitor decadavre. Era mai bine a]a, decât deloc. Lu` cu el unrevolver ]i o mitralier` r`mase aruncate. Se înfofoli cugrij` în hainele de pe el, încingându-se cu un ]al de dam`care-i ap`ruse în cale, din mormanul de trupuri care z`ceaupe p`mântul înghe\at. Apoi, o lu` agale c`tre primul c`tun.Spre diminea\` se ad`posti sub un mald`r de z`pad`. Erafl`mând ]i tremura din tot corpul. Ar fi vrut s` intre într-ococioab`, s` se mai înc`lzeasc` ]i s` g`seasc` ceva de-alegurii. Renun\`. Era într-un teritoriu ostil, în care nimeni nul-ar fi ajutat. }i apoi, ar fi fost nevoit s` împu]te pe careva.Lucru care i-ar fi putut trezi pe ceilal\i. Nu ]tia nici câ\isunt, nici cât de bine înarma\i erau. A doua zi, se pr`bu]iepuizat, chiar pe marginea drumului. I se p`rea c` îl înghiteo mare de culoare alb`. Totul în jur era curat. Lini]tea aceeanefi reasc` îl îmbia s` lase în urm` orice rezisten\`, oricera\iune. Nu mai sim\ea nimic. Nu îi era nici frig, nici foame,ci foarte somn. }i ar fi dormit adânc, uitând de tot ]i de toate.

O lovitur` în plex îl trezi brusc din reverie. Ar fi vrut s` riposteze, c`utând spre revolver. O a doua lovitur` îi zbur` pistoletul din mân`. Cineva îl ridica din spate,sus\inându-l.

73

Pu]a

– Ofi\er?– Da. Îng`im` el. Maior. Nu mai avea sens s` se ascund`. Oricum, i-ar fi g`sit

pl`cu\ele de la gât. – Imperialist român. Criminal. Rusul îi strig` asta, lovindu-l peste fa\`. Se pr`v`li la

p`m@nt, f`r` suflare, sub noianul de pumni. Când se trezi,era aruncat în curtea unei împrejmuiri de sârm` ghimpat`.

– Dac` nu te trezeai, te aruncam la porci. – Unde m` aflu? – E]ti prizonier. Mergi de te îmbrac` cu ceva. C` pu\i

mai r`u ca noi.Rusul îi ar`t` o gr`mad` de haine, probabil adunate

de pe la cei mor\i. Stej`rel se al`tur` unui pluton de al\i prizonieri,

caza\i în ni]te bar`ci din lemn, prin care vântul trecea caprintr-o sit`.

Erau sco]i la munc` în fiecare zi, pentru a-]i pl`tip`catul de a fi c`lcat pe p`mânt rusesc.

Lag`rul