Bibliografie - Drept civil.pdf

12
857 bibliografie I. Literatură de specialitate - I. Adam, „Drept civil. Obligaţiile. Contractul în reglementarea NCC”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2011; - I. Adam, „Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor”, Bucureşti, 2004; - I. Adam, C.N. Savu, „Legea societăţilor comerciale. Comentarii şi explica- ţii”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010; - I. Albu, „Drept civil. Contractul si răspunderea contractuală”, Editura Dacia, 1994; - I. Albu, „Probleme actuale privind obligaţiile pecuniare”, în Revista Română de Drept nr. 8/1983; - I. Albu, V. Ursa, „Răspunderea civilă pentru daunele morale”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979; - P. Andrei, „Dolul prin reticenţă în literatura juridică şi practica judiciară”, în Revista Română de Drept nr. 9/1982; - I. M. Anghel, Fr. Deak, M. Popa, „Răspunderea civilă”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970; - M. Avram, “Actul unilateral în dreptul privat”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006; - R. Baciu, „Răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de fapta lucrului”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000; - F. A. Baias, „Simulaţia. Studiu de doctrină şi jurisprudenţă”, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003; - F. A. Baias, „Unele consideraţii referitoare la tranzacţie”, Revista Română de Drept nr. 9-12/1989; - F. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), „Noul Cod civil. Comentariu pe articole (art. 1-2.664)”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2012; - C. Bîrsan, „Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noul Cod civil”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013; - C. Bîrsan, „Drept civil. Drepturile reale principale”, ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008;

Transcript of Bibliografie - Drept civil.pdf

Page 1: Bibliografie - Drept civil.pdf

857

bibliografie

I. Literatură de specialitate

- I. Adam, „Drept civil. Obligaţiile. Contractul în reglementarea NCC”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2011;

- I. Adam, „Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor”, Bucureşti, 2004;- I. Adam, C.N. Savu, „Legea societăţilor comerciale. Comentarii şi explica-

ţii”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010;- I. Albu, „Drept civil. Contractul si răspunderea contractuală”, Editura

Dacia, 1994; - I. Albu, „Probleme actuale privind obligaţiile pecuniare”, în Revista Română

de Drept nr. 8/1983;- I. Albu, V. Ursa, „Răspunderea civilă pentru daunele morale”, Editura Dacia,

Cluj-Napoca, 1979;- P. Andrei, „Dolul prin reticenţă în literatura juridică şi practica judiciară”,

în Revista Română de Drept nr. 9/1982;- I. M. Anghel, Fr. Deak, M. Popa, „Răspunderea civilă”, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti, 1970;- M. Avram, “Actul unilateral în dreptul privat”, Editura Hamangiu, Bucureşti,

2006;- R. Baciu, „Răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de fapta

lucrului”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000;- F. A. Baias, „Simulaţia. Studiu de doctrină şi jurisprudenţă”, Editura Rosetti,

Bucureşti, 2003;- F. A. Baias, „Unele consideraţii referitoare la tranzacţie”, Revista Română

de Drept nr. 9-12/1989;- F. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), „Noul Cod

civil. Comentariu pe articole (art. 1-2.664)”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2012;- C. Bîrsan, „Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noul

Cod civil”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013;- C. Bîrsan, „Drept civil. Drepturile reale principale”, ediţia a III-a, revăzută

şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008;

Page 2: Bibliografie - Drept civil.pdf

DREPT Civil

858

- C. Bîrsan, M. Gaiţă, M. M. Pivniceru, „Drepturile reale”, Institutul European, Iaşi, 1997;

- Gh. Beleiu., „Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele drep-tului civil”, ediţia a XI-a, revăzută şi adăugită de Marian Nicolae, Petrică Truşcă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

- Gh. Beleiu, „Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele drep-tului civil”, ediţia a VI-a, Casa de editură şi presă „Şansa”, Bucureşti, 1999;

- Ş. Beligrădeanu, „Examen teoretic al practicii judiciare privind regimul juri-dic al lucrărilor efectuate de chiriaş în timpul locaţiunii”, în Revista Română de Drept nr. 5/1974;

- L. R. Boilă, „Discuţii privind prejudiciul cauzat prin pierderea şansei de a obţine un avantaj în cadrul răspunderii civile delictuale”, în Revista Dreptul nr. 7/2010;

- L. R. Boilă, „Fundamentarea obiectivă a răspunderii comitentului în noul Cod civil”, în Revista Dreptul nr. 2/2010;

- G. Boroi, „Drept civil. Partea generală. Persoanele”, ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008;

- G. Boroi, „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”, Vol. I, Editura All Beck, Bucureşti, 2001;

- G. Boroi, C. A. Anghelescu, „Curs de drept civil. Partea generală. Conform Noului Cod civil”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011;

- G. Boroi, C. A. Anghelescu, B. Nazat, „Curs de drept civil. Drepturile reale principale”, conform noului Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013;

- G. Boroi, D. Rădescu, „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”, Editura All, Bucureşti, 1995;

- G. Boroi, L. Stănciulescu, A. Almăşan, I. Pădurariu, „Drept civil”, ediţia a 4-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009;

- G. Boroi, L. Stănciulescu, „Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012;

- I. E. Cadriu Lungu, „Dreptul de moştenire în noul Cod civil”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012;

- O. Calmuschi, Gh. Beleiu, „Drept civil român. Persoanele”, Academia Română de management, Bucureşti, 1992;

- S. D. Cărpenaru, „Tratat de drept comercial român”, Editura Universal Juridic, Bucureşti, 2009;

- S. D. Cărpenaru, „Drept comercial român”, ediţia a VII-a, revăzută şi adău-gită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

- M.D. Cantacuzino., „Elementele dreptului civil”, Bucureşti, 1921;- E. Chelaru, „Drept civil. Drepturile reale principale”, Editura C.H. Beck,

Bucureşti, 2009;

Page 3: Bibliografie - Drept civil.pdf

Av. EduArd drAgomir, Av. roxAnA Paliţă

859

- E. Chelaru, „Administrarea domeniului public şi a domeniului privat”, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;

- E. Chelaru, „Curs de drept civil. Drepturile reale principale”, Editura All Beck, Bucureşti, 2000;

- E. Chelaru, „Dreptul de preempţiune reglementat de Codul silvic”, în Revista Dreptul nr. 6/1997;

- D. Chirică, „Contracte speciale civile şi comerciale”, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005;

- D. Chirică, „Posibilitatea exercitării acţiunii în revendicare de către un sin-gur coproprietar coindivizar”, în Revista Dreptul nr. 11/1998;

- D. Chirică, „Drept civil. Contracte speciale”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997;

- G. Chivu, „Simulaţia în teoria şi practica dreptului”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2001;

- D. Cimpoeru, „Moştenirea prin retransmitere”, în Revista „Dreptul” nr. 4/1995;- V. M. Ciobanu, „Tratat de procedură civilă”, Vol. I, Editura Naţional,

Bucureşti, 1996;- V. M. Ciobanu, G. Boroi, T. C. Briciu, „Drept procesual civil. Curs selectiv.

Teste grilă”, ediţia 5, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011;- V. M. Ciobanu, G. Boroi, „Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă”,

ediţia 4, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009;- A. Cojocaru, „Drept civil. Partea generală”, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2000; - Constantinescu M., R. Mareş, „Principiul neretroactivităţii legii în cazul

deci ziilor Curţii Constituţionale”, în Revista Dreptul nr. 11/1999;- D. Cosma, „Teoria generală a actului juridic civil”, Editura Ştiinţifică,

Bucu reşti, 1969;- P. M. Cosmovici (coord.), „Tratat de drept civil”, Vol. I - „Partea generală”,

Editura Academiei, Bucureşti, 1989;- P. M. Cosmovici, „Contribuţii la studiul culpei civile”, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti, 1960;- M. N. Costin, M. C. Costin, “Dicţionar de drept civil”, Vol. I, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 1997;- Fr. Deak, „Tratat de drept succesoral”, ediţia a II-a, actualizată şi comple-

tată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002 (reeditată 2008);- Fr. Deak, „Tratat de drept civil. Contracte speciale”, Vol. I - „Vânzarea-

cumpărarea. Schimbul”, ediţia a IV-a actualizată de Lucian Mihai, Romeo Popescu, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006;

- Fr. Deak, „Tratat de drept civil. Contracte speciale”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2001;

Page 4: Bibliografie - Drept civil.pdf

DREPT Civil

860

- Fr. Deak, „Tratat de drept civil. Contracte speciale”, Editura Actami, Bucureşti, 1999;

- Fr. Deak, „Tratat de drept succesoral”, Editura Actami, Bucureşti, 1999;- Fr. Deak, S. D. Cărpenau, „Contracte civile şi comerciale”, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 1993;- Fr. Deak (coord.), C. Toader, R. Popescu, L. Stănciulescu, V. Stoica, „Moşte-

ni rea testamentară. Transmisiunea şi împărţeala moştenirii”, Editura Actami, Bucu - reşti 1996;

- H. Diaconescu, „Elementele structurale ale violenţei, viciu al voinţei juri-dice”, în Revista „Dreptul” nr. 9/1998;

- I. Dogaru, „Drept civil. Contracte speciale”, Editura All Beck, Bucureşti, 2004;- I. Dogaru, „Drept civil român. Tratat”, Vol. I, Editura Europa, Craiova, 1996;- I. Dogaru, S. Cercel, „Drept civil. Partea generală”, Editura C.H. Beck,

Bucu reşti, 2007;- E. Dragomir, „Noul Cod civil. Comentat şi adnotat. Cartea VII - Dispoziţii

de drept internaţional privat”, Editura Nomina Lex, Bucureşti, 2012;- R. Dumitru, „Acţiunea în procesul civil”, Editura Junimea, Iaşi, 1974;- M. Duţu, „Consideraţii referitoare la mandatul special”, în Revista „Dreptul”

nr. 4/2006;- M. Eliescu, „Răspunderea civilă delictuală”, Editura Academiei, Bucureşti,

1972;- M. Eliescu, „Transmiterea şi împărţeala moştenirii în dreptul RSR”, Editura

Academiei, Bucureşti, 1966;- F. Emese, „Dreptul familiei în reglementarea NCC”, ediţia 4, Editura

C. H. Beck, Bucureşti, 2011;- I. P. Filipescu, „Teoria generală a obligaţiilor”, Editura Actami, Bucureşti,

1998;- I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, „Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor”,

ediţia revăzută şi completată 2007, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007;- I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, „Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte

drepturi reale”, ediţie revăzută şi completată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006;

- I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, „Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale”, Editura Actami, Bucureşti, 2000;

- B. Florea, „Drept civil. Drepturile reale principale”, conform noului Cod civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;

- D. C. Florescu, „Drept civil. Succesiunile”, Editura Universităţii „Titu Maiorescu”, Bucureşti, 2001;

- D. Gherasim, „Buna credinţă în raporturile juridice civile”, Editura Aca-demiei, Bucureşti, 1981;

Page 5: Bibliografie - Drept civil.pdf

Av. EduArd drAgomir, Av. roxAnA Paliţă

861

- M. L. Ghinea, „Unele probleme referitoare la dreptul de retenţie”, în Revista Română de Drept, nr. 11/1983;

- S. Ghimpu, Gh. Brehoi, Gh. Mocanu, A. Popescu, I. Urs, „Dicţionar juri-dic”, Editura Albatros, Bucureşti, 1985;

- J. Goicovici, „Cesiunea contractului în reglementarea art. 1315-1320 din Noul cod civil”, în Curierul Judiciar nr. 5/2010, Editura C.H. Beck, Bucureşti;

- S. Greceanu, M. Necrelescu, „Ghid pentru soluţionarea daunelor morale. Studiu privind practica naţională şi europeană în materie, sinteză şi recomandări pentru soluţionarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătăţii şi a integrităţii corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente de vehi-cule”, Editura UNSICAR, Bucureşti, 2012;

- C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, A. Băicoianu, „Tratat de drept civil român”, Vol. I, ediţie îngrijită de Dumitru Rădescu, Editura All Beck, Bucureşti, 1996;

- C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, A. Băicoianu, „Tratat de drept civil român”, Vol. II, ediţie îngrijită de Dumitru Rădescu, Editura All Beck, Bucureşti, 2002;

- T. Ionaşcu, E. A. Barasch, „Tratat de drept civil. Partea generală”, Vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1967;

- C. Ionescu, „Conceptul de societate civilă”, Revista de Drept Public, nr. 3/2005;- I. Ionescu, „Antecontractul de vânzare-cumpărare”, conform noului Cod

civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012;- C. Jora, “Unele consideraţii cu privire la clasificarea bunurilor conform regle -

mentărilor noului Cod civil” (cogito.ucdc.ro);- J. Kocsis, „Excepţia de neexecutare, sancţiune a neîndeplinirii obligaţiilor

civile contractuale”, în Revista „Dreptul”, nr. 4/1999;- I. Leş, „Tratat de drept procesual civil”, ediţia 4, Editura C.H. Beck, Bucu-

reşti, 2008;- I. Lulă, „Opinii privitoare la posibilitatea exercitării acţiunii în revendicare

de către un singur coproprietar”, în Revista Dreptul, nr. 4/2002;- I. Lulă, „Garanţia, fundamentul răspunderii comitentului”, în Revista

„Dreptul” nr. 10-11/1995;- E. Lupan, „Drept civil. Partea generală”, Editura Argonaut, Cluj, 1997;- E. Lupan, I. Sabău-Pop, „Tratat de drept civil”, Vol. I - „Partea generală”

Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;- D. Macovei, I. E. Cadariu, „Drept civil. Contracte”, Editura Junimea, Iaşi,

2004;- D. Macovei, M. S. Striblea, „Drept civil. Contracte. Succesiuni”, Editura

Junimea, Iaşi, 2000;- I. Mara, „Contractul civil de locaţiune a lucrărilor şi contractul de antre-

priză”, în Revista de Drept Comercial nr. 10/2004;

Page 6: Bibliografie - Drept civil.pdf

DREPT Civil

862

- D. V. Mănescu, „Uzufructul, dezmembrământ al dreptului de proprietate”, în Revista „Dreptul” nr. 11/2001;

- R. I. Motica, E. Lupan, „Teoria generală a obligaţiilor civile”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008;

- R. I. Motica, F. Moţiu, „Contractul de vânzare-cumpărare. Teorie şi practică judiciară”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999;

- F. Moţiu, „Contractele speciale în noul Cod civil”, ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;

- F. Moţiu, „Contractele speciale în noul Cod civil”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;

- I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), „Constituţia României - Comentariu pe articole”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;

- M. Mureşan, „Contractele civile speciale”, Vol. II, Editura Cordial Lex, Cluj Napoca, 1999;

- S. Neculaescu, „Răspunderea civilă delictuală în noul Cod civil - privire critică”, în Revista Dreptul nr. 4/2010;

- S. Neculaescu, „Pierderea şansei - prejudiciu reparabil”, în Revista Studii de Drept Românesc, nr. 4/2009, Bucureşti, 2009;

- M. Nicolae, „Tratat de prescripţie extinctivă”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010;

- M. Nicolae, „Prescripţia extinctivă”, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004;- M. Nicolae, „Repunerea în termenul de prescripţie”, în Revista „Dreptul”

nr. 11/1999; - A. G. Nicolae, M. Uliescu, „Instituţii de drept civil în Noul Cod civil”, Bucu-

reşti, 2010;- S. Neculaescu, „Examen critic al reglementării viciilor de consimţământ în

proiectul noului Cod civil”, în Revista „Analele Facultăţii de Ştiinţe Juridice” – Universitatea „Valahia” Târgovişte, nr. 13/2009 - www.analefsj.ro;

- D. Negrilă, „Drepturile la moştenire ale soţului supravieţuitor”, în Revista Română de ADR, nr. 2/2012, Editura Nomina Lex, Bucureşti, 2012;

- I. Negru, „Teoria generală a dreptului de preemţiune”, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2010;

- I. Negru, D. Corneanu, „Discuţii în legătură cu natura juridică a dreptului de preempţiune”, în Revista Dreptul nr. 1/2004;

- V. Pătulea, „Sinteză teoretică şi de practică judiciară comparată referitoare la condiţiile de valabilitate a contractului. Obiectul determinat”, în Revista Dreptul nr. 5/2007;

- V. Pătulea, C. Turianu, „Dreptul de proprietate”, Vol. II, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005;

- Gh. Piperea, „Drept comercial. Întreprinderea în reglementarea noului Cod civil”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2012;

Page 7: Bibliografie - Drept civil.pdf

Av. EduArd drAgomir, Av. roxAnA Paliţă

863

- Gh. Piperea, „Drept comercial”, Vol. I., Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;- M. M. Pivniceru, Carmen Moldovan, „Prescripţia extinctivă şi principalele

acţiuni în justiţie. Practică judiciară”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007;- A. Pop, Gh. Beleiu, „Drept civil. Teoria generală a dreptului civil”, Univer-

sitatea din Bucureşti, 1980;- L. Pop, „Tratat de drept civil. Obligaţiile. Regimul juridic general”, Vol. I.,

Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;- L. Pop, „Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor”, Tratat, ediţia a II-a,

Editura Fundaţiei „Chemarea” Iaşi, 1996;- L. Pop, „Reglementarea răspunderii delictuale pentru fapta altuia în textele

noului Cod civil”, în Revista Dreptul, nr. 5/2010;- L. Pop, „Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale”, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 2001;- L. Pop, „Teoria generală a obligaţiilor”, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2000;- L. Pop, L. M. Harosa, „Drept civil. Drepturile reale principale”, Editura

Uni ver sul Juridic, Bucureşti, 2006;- L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, „Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile.

Conform noului Cod civil”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;- I. Popa, „Curs de drept succesoral”, Editura Universul Juridic, Bucureşti,

2008;- I. Popa, „Contractul de vânzare-cumpărare. Studiu comparativ de doctrină

şi jurisprudenţă”, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucu-reşti, 2008;

- I. Popa, „Vânzarea unei moşteniri”, în Revista „Dreptul” nr. 3/2005;- I. F. Popa, „Rezoluţiunea şi rezilierea în Noul Cod civil”, RRDP nr. 6/2010;- I. F. Popa, „Dolul şi obligaţia de informare în contractele sinalagmatice”, în

Revista „Dreptul” nr. 7/2002;- N. Popa, „Teoria generală a dreptului”, Editura All Beck, Bucureşti, 2002;- D. A. Popescu, „Contractul de societate”, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

1996;- D. A. Popescu, „Natura juridică şi condiţiile generale de valabilitate ale con -

tractului de societate”, în Revista de drept comercial nr. 5/1993;- R. R. Popescu, „Contracte civile speciale” în Conferinţele Noului Cod civil,

septembrie 2011, Bucureşti, 2011 (www.inm-lex.ro/NCC);- T. R. Popescu, P. Anca, „Teoria generală a obligaţiilor”, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti, 1968;- E. J. Prediger, „Introducere în dreptul civil. Raportul juridic civil, actul juri-

dic civil şi prescripţia extinctivă, conform Noului Cod civil”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011;

Page 8: Bibliografie - Drept civil.pdf

DREPT Civil

864

- T. Prescure, „Curs de contracte civile”, conform noului Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013;

- T. Prescure, A. Ciurea, „Contracte civile”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007;- I. Reghini, „Consideraţii privind drepturile potestative”, în Revista Pandec-

tele Române nr. 4/2003;- I. D. Romoşan, „Vinovăţia în dreptul civil român”, Editura All Beck, Bucu-

reşti, 1999;- C. Roşu, „Contractele de mandat şi efectele lor în dreptul civil şi dreptul

comer cial”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003;- E. Safta-Romano, „Contracte civile. Încheiere. Executare. Încetare”, Editura

Polirom, Bucureşti, 1999;- E. Safta-Romano, „Dreptul de moştenire”, Editura Graphix, Iaşi, 1995;- E. Safta-Romano, „Unele aspecte mai importante ale contractului de socie-

tate civilă”, în Revista Dreptul nr. 2/1992;- E. Safta-Romano, „Drept civil. Obligaţii. Curs teoretic şi practic”, Vol. I,

Editura Intelrom, Piatra Neamţ, 1991;- L. B. Săuleanu, „Element specific al contractului de societate - affectio

socie tatis”, în RDC nr. 3/2012;- L. Stănciulescu, „Curs de drept civil. Succesiuni”, conform noului Cod civil,

Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013;- L. Stănciulescu, „Drept civil. Partea specială. Contracte şi succesiuni”, edi-

ţia a 3-a, revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006;- L. Stănciulescu, V. Nemeş, „Dreptul contractelor civile şi comerciale”, în

reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013;- C. Stătescu, „Răspunderea civilă delictuală pentru fapta altei persoane”,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984;- C. Stătescu, „Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile

reale”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970;- C. Stătescu, C. Bîrsan, „Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor”, ediţia

a IX-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008;- L. Stângu, „Neretroactivitatea legii în statul de drept”, Bucureşti, 2009 -

www.ccr.ro;- C. Toader, „Drept civil. Contracte speciale”, ediţia 3, Editura C.H. Beck,

Bucureşti, 2008;- V. Stoica, „Drept civil. Drepturile reale principale”, ediţia 2, Editura C. H. Beck,

Bucureşti, 2013;- V. Stoica, „Drept civil. Drepturile reale principale”, Editura C.H. Beck,

Bucureşti, 2009;- V. Stoica, „Declaraţia unilaterală de rezoluţiune” în Revista „Dreptul”

nr. 8/2006;- V. Stoica, „Dreptul de uzufruct”, în Revista „Curierul Judiciar”, nr. 9/2004;

Page 9: Bibliografie - Drept civil.pdf

Av. EduArd drAgomir, Av. roxAnA Paliţă

865

- V. Stoica, „Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile”, Editura All, Bucu-reşti, 1997;

- V. Stoica, „Drepturi patrimoniale atipice”, în Revista Dreptul 3/2003;- M. Tăbârcă, Gh. Buta, „Codul de procedură civilă. Comentat şi adnotat

cu legislaţie”, jurisprudenţă şi doctrină, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008;

- V. Terzea, „Noul Cod civil. Adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă”, Vol. I (Art. 1-1.163), Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;

- C. Toader, „Drept civil. Contracte speciale”, ediţia 3, Editura C.H. Beck, Bucu reşti, 2008;

- C. Toader, „Evicţiunea în contractile civile”, Editura All, Bucureşti, 1997;- G. Tocilescu, „Curs de procedură civilă”, Vol. II, Bucureşti, 1943;- P. Truşcă, „Drept civil. Introducere în dreptul civil. Persoana fizică. Persoana

juridică”, ediţia a V-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010;- Petrică Truşcă, „Drept civil. Introducere în dreptul civil”, ediţia a IV-a revă-

zută şi adăugită, Bucureşti, 2007;- I. Turcu, „Noul Cod civil republicat. Cartea a V-a. Despre obligaţii:

art. 1.164.1.649. Comentarii şi explicaţii”, ediţia 2, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2011;

- F. Ţuca, C. M. Jipescu, „Actualitatea contractului de antrepriză”, în Revista de Drept Comercial nr. 4/2002;

- M. Uliescu (coordonator), „Noul Cod civil. Comentarii”, ediţia a III-a, revă-zută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;

- O. Ungureanu, „Drept civil. Introducere”, ediţia 8, Editura C. H. Beck, Bucu - reşti, 2007;

- O. Ungureanu, C. Munteanu, „Drept civil. Persoanele, în reglementarea nou lui Cod civil”, ediţia a 2-a revăzută şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013;

- O. Ungureanu, C. Munteanu, „Drept civil. Persoanele în reglementarea nou-lui Cod civil”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011;

- O. Ungureanu, C. Munteanu, „Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale principale”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008;

- O. Ungureanu, C. Munteanu, „Drept civil. Drepturi reale”, ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005;

- O. Ungureanu, C. Munteanu, „Observaţii privind persoana fizică şi persona-litatea juridică”, în Revista Pandectele Române, nr. 5/2005;

- I. R. Urs, S. Angheni, „Drept civil. Contracte civile”, Vol. III, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998;

- I.R. Urs, C. Todică, „Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică”, Editura Universitară, Bucureşti, 2007;

Page 10: Bibliografie - Drept civil.pdf

DREPT Civil

866

- I.R. Urs, C. Todică, „Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Prezen-tare teoretică, prezentare practico-aplicativă: doctrină, speţe, întrebări şi exerciţii, vocabular, teste grilă”, Editura Universitară, Bucureşti, 2007;

- S. Vahnovan, „Prejudiciul moral prin ricoşeu”, Revista Curentul Juridic, nr. 1-2/2005 (http://revcurentjur.ro);

- P. Vasilescu, „Drept civil. Obligaţii” (în reglementarea noului Cod civil), Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012;

- P. Vasilescu, „Cesiunea de contract. Repere pentru o teorie generală a for-mării progresive a contractelor”, Editura Sfera Juridică, 2007;

- P. Vasilescu, „Manifestări de voinţă non-juridice”, în Revista „Pandectele Române”, Supliment, nr. 1/2003;

- D. Văduva, „Definiţia şi caracterul declarativ al contractului de tranzacţie”, în Revista „Dreptul” nr. 3/2002;

- I. Vida, „Fundamentele filosofice ale principiilor generale ale dreptului”, în Revista Reflecţii Academice, Vol. 1; Nr. 1, Martie 2012, www.cexa.org (Centrul de Excelenţă Academică);

- I. Vida, „Acţiunea normei juridice în timp”, în Revista „Dreptul” nr. 12/2004;- E. C. Zamsa, „Teoria impreviziunii. Studiu de doctrină şi jurisprudenţă”,

Editura Hamngiu, Bucureşti, 2006;- S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, „Tratat de executare silită”, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 2001;- I. Zinveliu, „Contracte civile. Instrumente de satisfacere a intereselor cetă-

ţenilor”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978; - „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă”, Vol. I. Art. 1-952,

„Despre legea civilă. Persoanele. Familia. Bunurile”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012;

- „Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011.

II. Legislaţie

- Noul Cod civil - Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M. Of. nr. 511 din 24 iulie 2009, republicată în M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011;

- Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M. Of nr. 409 din 10 iunie 2011 (rectificare în M. Of nr. 489 din 8 iulie 2011);

- Legea nr. 60/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 79/2011 pentru reglementa-rea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M. Of. nr. 255 din 17 aprilie 2012;

Page 11: Bibliografie - Drept civil.pdf

Av. EduArd drAgomir, Av. roxAnA Paliţă

867

- Noul Cod de procedură civilă - Legea nr. 134/2010 privind Codul de pro-cedură civilă, publicată în M. Of. nr. 485 din 15 iulie 2010, republicată în M. Of. nr. 545 din 3 august 2012;

- Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012;

- Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecă-toreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013;

- Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executa-rea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, publicată în M. Of. nr. 182 din 2 aprilie 2013;

- O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pen-tru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în M. Of. nr. 607 din 29 august 2011 (rectificare în M. Of. nr. 694 din 30 septembrie 2011);

- Legea nr. 43/2012 pentru aprobarea O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglemen-tarea unor masuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în M. Of. nr. 183 din 21 martie 2012;

- Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, cu modificările şi com-pletările ulterioare, republicată în M. Of. nr. 339 din 18 mai 2012;

- Metodologia din 26.01.2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, publicată în M. Of. nr. 151 din 02.03.2011;

- H.G. nr. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, publicată în M. Of. nr. 151 din 2 martie 2011;

- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor, publicată în M. Of. nr. 565 din 25 iunie 200, republicată în M. Of. nr. 360 din 9 mai 2008;

- Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, publicată în M. Of. nr. 560 din 109 mai 2000;

- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, publicată în M. Of. nr. 552 din 22 iunie 2004, republicată în M. Of. nr. 313 din 22 aprilie 2008;

- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate aces-tora, publicată în M. Of. nr. 812 din 18 noiembrie 2003, republicată în M. Of. nr. 795 din 27 noiembrie 2008;

- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, publicată în M. Of. nr. 163 din data de 7 august 1991, republicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012;

- Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, publicată în M. Of. nr. 12 din 24 ianuarie 1995, republicată în M. Of. nr. nr. 757 din 12 noiembrie 2012 (recti-ficare în M. Of. nr. 117 din 1 martie 2013);

Page 12: Bibliografie - Drept civil.pdf

DREPT Civil

868

- Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, publicată în M. Of. nr. 448 din data de 24 noiembrie 1998;

- O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, publicată în M. Of. nr. 569 din data de 30 iunie 2006;

- Legea nr. 22/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, publicată în M. Of. nr. 25 din data de 18 ianuarie 2007;

- O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a con-tractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în M. Of. nr. 418 din 15 mai 2006;

- Legea nr. 3372006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii publicată în M. Of. nr. 625 din 20 iulie 2006;

- Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, publicată în M. Of nr. 139 din 21 martie 2000, modificată şi com-pletată prin Legea nr. 29/2011, publicată în M. Of. nr. 182 din 15 martie 2011;

- Legea nr. 487/2002 - legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, publicată în M. Of. nr. 589 din 8 august 2002, republicată în M. Of. nr. 652 din 13 septembrie 2012;

- Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, publicată în M. Of. nr. 483 din 5 iulie 2002;

- Legea nr. 121/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic, publicată în M. Of. nr. 403 din 10 mai 2006;

- Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, publicată în M. Of. nr. 429 din 31 iulie 2001;

- O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor discri-minare, republicată în anul 2013;

- Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în anul 2009;

- Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, publicată în M. Of. nr. 407 din 24 iulie 2001;

- Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001;

- Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restitu-ire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în M. Of. nr. 278 din 17 mai 2013;

- Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004.