Biblia Vulgata, Lucrare

25
Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata BIBLIA VULGATA Biblia vulgata sau Vulgata este o versiune a Bibliei (Vechiul Testament și Noul Testament), tradusă în limba latină. Primele traduceri ale Bibliei în latină datează din secolele III-IV d.Hr., dar erau imprecise. În secolul al IV-lea, Papa a hotărât ca Fericitul Ieronim să traducă Biblia în latină. Dorind să lucreze cu textul ebraic, Fericitul Ieronim a călătorit la Bethleem, unde a fondat o mănăstire și în anul 390 a început traducerea. Comparând versiunile redactate în limbile ebraică, aramaică și limba greacă și traducând Evangheliile din greacă în latină, Sfântul Ieronim a dat creștinătății cea de-a doua versiune a Bibliei în limba latină, după Vetus Latina. Vulgata nu a fost imediat acceptată în toate bisericile latine, dar în sec. al V-lea a devenit o carte universală. S-a transmis prin numeroase variante scrise de mână, copiate de călugări. Cu timpul, aceste 2

description

Lucrare Biblia Vulgata

Transcript of Biblia Vulgata, Lucrare

Page 1: Biblia Vulgata, Lucrare

Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata

BIBLIA VULGATA

Biblia vulgata sau Vulgata  este o versiune a Bibliei (Vechiul Testament și Noul Testament), tradusă în limba latină. Primele traduceri ale Bibliei în latină datează din secolele III-IV d.Hr., dar erau imprecise. În secolul al IV-lea, Papa a hotărât ca Fericitul Ieronim să traducă Biblia în latină.Dorind să lucreze cu textul ebraic, Fericitul Ieronim a călătorit la Bethleem, unde a fondat o mănăstire și în anul 390 a început traducerea. Comparând versiunile redactate în limbile ebraică, aramaică și limba greacă și traducând Evangheliile din greacă în latină, Sfântul Ieronim a dat creștinătății cea de-a doua versiune a Bibliei în limba latină, după Vetus Latina. Vulgata nu a fost imediat acceptată în toate bisericile latine, dar în sec. al V-lea a devenit o carte universală. S-a transmis prin numeroase variante scrise de mână, copiate de călugări. Cu timpul, aceste interpolări au necesitat corecturi permanente. În anul 1456, Johannes Gutenberg a tipărit prima ediție a Vulgatei, iar noua tehnologie a confirmat faptul că opera avea nevoie de o nouă ediție corectată. Conciliul Tridentinum al Sfântului Scaun a examinat-o și a decretat la 8 aprilie 1546 versiunea Vulgatei ca singura autentică.Ediția revizuită a fost finalizată în timpul Papei Clement al VIII-lea și a apărut la Roma în 1592. Denumită Sixtina-Clementina, aceasta a fost revăzută și corectată în edițiile din 1593 și 1598, devenind textus receptus al Bisericii Catolice.Fericitul Ieronim (342-420) Eusebiu Sofronie Ieronim s-a născut la Stridon în Dalmaţia, dintr-o familie creştină bogată; a studiat la Aquilea, apoi la Roma (359), unde a fost elevul vestitului gramatician Ilie Donat şi a retorului Virotin, ocupându-se cu toată

2

Page 2: Biblia Vulgata, Lucrare

Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata

pasiunea sufletului sau tânăr de studiul clasicilor greci şi latini, filosofi şi poeţi şi iubind, în acelaşi timp, plăcerile şi distracţiile lumeşti.În orele libere, lua parte cu plăcere la pledoariile avocaţilor în palatul justiţiei, dezvoltându-se în felul acesta în el spiritul polemic. Duminica îi plăcea să meargă cu prietenii în catacombele Sfântului Sebastian. Probabil că aceste vizitei a dus la convingeri şi sentimente mai bune şi au născut în suflet regrete pentru excesele de până atunci aşa că, pe la 365, completamente schimbat, primi botezul din mâinile Papei Liberiu. După această dată,Ieronim a început o serie de călătorii. Vizitează mai întâi Galia, oraşele sale principale, dintre care Trevere, unde a cunoscut scrierile Sfântului Hilarie şi unde a simţit chemarea către călugărie. De aici, se întoarce în Italia la Aquilea, unde, împreună cu Rufin şi cu alţi tovarăşi, duce o viaţă retrasă. Către 373 plecă spre Orient, după ce micuţa comunitate se împrăştie; trece prin Grecia, Tracia şi Asia Mică, oprindu-se la Antiohia din cauza unei boli. Vindecat de boală, hotărǎşte să se aşeze aici, căci, la şcoala lui Apolinarie Leodicianul, putea să cunoască mai bine scriitori greci şi Sfânta Scriptură. Tot aici intră în relaţii cu evreii, nazareni din Bereia, care i-au comunicat Evanghelia lor în limba ebraică, pe care el a tradus-o.A combătut pe luciferieni şi a scris viaţa Sfântului Paul Eremitul. În anul 375 s-a retras în deşertul Chelchis (Tebaida siriană), unde a dus o viaţă foarte aspră de pustnic, rugându-se, citind în limba greacă şi ebraică. După trei ani, a fost silit de schisma meleţiană să părăsească deşertul revenind la Antiohia, apoi şi hirotonit preot de episcopul Paulin (378); pe la 379, îl întâlnim la Constantinopol, unde îl ascultă pe Sfântul Grigore de Nazianz, de la care câştigă o mare admiraţie pentru Origen, urmărind, în acelaşi timp cu cel mai viu interes, dezbaterile Conciliului Ecumenic din Constantinopol la 381. În 382 îl însoţeşte pe Sfântul Paulin şi pe Sfântul Epifaniu la Roma, unde faima lui îl făcuse cunoscut. Papa Damasus îl ia secretar al sǎu (382-385), cerându-i neîncetat noi lucrări. Dintre toate lucrările cerute de Papa Damasus care îl dorea succesor, cea mai importantă era să stabilească un text oficial unicat vechii versiuni latine a Sfintei Scripturi folosită în Occident şi a pune astfel capăt marii diversităţi de texte aflate în acel timp în circulaţie. Această muncă, începută în 384, o desfăşura alături de celelalte şi îi ocupă aproape toată viaţa. Pasiunea lui pentru ştiinţă, comorile de ştiinţă acumulate vor fi folosite ordonat pentru binele general al Bisericii. În urma acestui fapt, viaţa Fericitului Ieronim prinde o orientare definitivă. Sfânta Scriptură va fi terenul lui preferat de activitate. Foarte admirat pentru vasta sa cultură şi pentru viaţa sa aspră, a fost directorul de conştiinţă al întregii aristocraţii înalte romane: Marcella, Paula şi fiicele sale, Blesilla, Eustochium, Leea, fecioara Asella ş. a. au fost conduse sufleteşte de el. În acelaşi timp îşi câştigase însă şi mulţi duşmani, care reproşau propaganda excesivă pentru viaţa

3

Page 3: Biblia Vulgata, Lucrare

Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata

ascetică, îndrăzneala criticii sale scripturistice şi, mai ales, asprimea cu care cenzura viata prea liberală a clericilor şi a laicilor. Alegerea ca Papă a lui Siricius, care îi era duşman, (394), îl îndeamnă să părăsească Roma. Plecă deci în 365 însoţit de Paula şi Eustochiu pentru Răsărit, vizitând Alexandria, Egiptul, locurile sfinte şi, apoi, în 386 se stabileşte definitiv la Bethleem, unde întemeiazǎ o mănăstire de cǎlugǎri, iar Paula o mănăstire de maici. În Bethleem Fericitul Ieronim îşi petrece a doua parte a vieţii (386-420), cea mai activă dintre toate. Deşi închis în mănăstire, nu numai că îi induce pe călugării săi, ci învaţă evreieşte de la evrei; luată de la ei, mai ales de la Bar-Anina, să predice, primeşte numeroşi vizitatori ai Locurilor Sfinte, corespondând cu toată lumea şi amestecându-le controversele vremii cu cea mai mare ardoare şi cu multă patimă.Între 393-404 ia parte la controversa origenistă contra episcopului Ioan de Antiohia şi contra lui Rufin, şi luptă contra lui Iovinian II Vigilantius. Din 405 ia parte la lupta contra pelagienilor, care, în 417, îi jefuiesc mănăstirea şi îl rǎnesc, scăpând numai cu mare greutate prin fugă. După ce-şi vede, rând pe rând, trecute la cele veşnice prietenele sale, îşi dă şi el sufletul în 30 septembrie 420. Trupul lui se venerează în Sf. Maria Maggiore la Roma. Mănăstirea zidită de el a fost distrusă, doar o peşteră, lângă catedrala Nativităţii de lângă Bethleem, poartă numele Sfântului Ieronim. Acest om nervos, susceptibil, care vedea pretutindeni duşmani, are în fond o inimă foarte iubitoare, foarte bună; era capabil de orice jertfă dreaptă şi loială, foarte generoasă; şi-a luat de bună voie asupră-şi sărăcia şi nevoinţa, fiind mai presus de toate un neobosit lucrător, gata întotdeauna să apere dreapta credinţă şi să îmbogăţească tezaurul intelectual al Bisericii. Ca scriitor, Fericitul Ieronim nu este nici gânditor, nici teolog, ca Fericitul Augustin, nici un orator, nici un păstor de suflete ca Sfântul Ambrozie, ci este un erudit, cel mai învăţat dintre scriitori latini. Cunoştea foarte bine latina, greaca, ebraica şi cunoştea destul de bine caldaica şi aramaica. Poseda foarte bine istoria şi geografia biblică, istoria bisericească şi vieţile sfinţilor, precum şi literatura profană. Ca formă,Fericitul Ieronim este un scriitor de primul rang: foarte personal când scrie, el compune cu artă. Scrierile sale se deosebesc prin bogăţia limbii, prin vivacitatea stilului, prin varietatea expresiei,adesea, prin verva impetuoasă. Nici unul dintre scriitorii latini nu a scris într-o limbă mai frumoasă decât Fericitul Ieronim, încât este numit Cicero creştin. Scrieri.  Încǎ pe când era în viaţă,Fericitul Ieronim s-a bucurat de cea mai mare consideraţie. Pe la anul 393 se plângea că scrierile sale, imediat ce erau dictate, se răspândeau pretutindeni (Ep. 49,2), iar în 415 Paul Orosius spunea că “întreg Apusul aştepta o vorbă a sa, precum aşteaptă pământul uscat roua cerului”.1

4

Page 4: Biblia Vulgata, Lucrare

Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata

Nu după mult timp de la moarte, a fost primit între marii învăţaţi apuseni.Între scrierile sale, păstrate în cea mai mare parte, trebuie să deosebim traducerile de scrierile originale. Pe ultimele le împărţim în scrieri exegetice, dogmatice, polemice, istorice şi epistole. Traduceri.  Fericitul Ieronim şi-a propus, ca scop al traducerilor sale, acela de a fi intermediar între cultura greacǎ şi cea latină şi, după cum rezultă din traducerile sale, era într-adevăr omul născut pentru aşa ceva, posedând capacitatea de a se adapta gândului şi minţii altora, prin a reda prin vorbă şi intenţie, de a pătrunde spiritul altuia, de a-l însuşi şi de a-l exprima, ca şi cum ar fi fost al său propriu. Mai ales în ceea ce priveşte Sfânta Scriptură trebuie să se spună acest lucru, căci devenise in exponendia Scripturis doctor maximus, înainte de a expune traducerea Sfintei Scripturi. Să amintim că el a tradus 70 de omilii ale lui Origen şi  Peri-Archon, din Eusebiu de Cezareea, Omanensticorum, şi partea a doua din Chronicon, pe care a continuat-o din anul 325 până la 378; din Didin, Tratatul despre Sfântul Duh, o epistolă antiorigenistă a Sf. Epifanie contra lui Ioan de Ierusalim, epistole de ale lui Teofil Alexandrinul, contra Sfântului Ioan Gura de Aur şi regula monastică a Sfântului Pahomie şi a urmaşilor săi. Opera capitală a Fericitului Ieronim, pe acest teren, o formează traducerea Sfintei Scripturi. La cererea Papei Damasus, în 383, revizuieşte, după textul vechi grec, vechea traducere Itala (Vetus Itala). Din această revizuire provine, foarte probabil, Noul Testament al Vulgatei actuale, precum şi Psaltirea, revizuită după LXX, (Septuaginta). În 386, după ce se stabilise la Bethleem şi găseşte la Cezareea o revizuire hexaplară a lui Origen, o ia ca bază pentru a revedea Vechiul Testament începând de la Psalmi. Din această lucrare nu ni s-a păstrat decât Psaltirea, care se află în Biblia latină, precum şi Cartea lui Iov. Începând cu 391, Fericitul Ieronim se hotărǎşte să traducă direct din evreieşte toate cărţile Vechiului Testament, afară de cele deuterocanonice (Estera, Baruch, Macaveilor, Înţelepciunea şi Ecleziasticul), operă terminată în 405. Această traducere, în care autorul a căutat să dea cât mai fidel textul original, la început a fost rău primită şi criticată atât de conservatori, care preferau vechea traducere, cu care erau obişnuiţi, cât şi de duşmanii evreilor, cărora nu le convenea că Fericitul Ieronim s-a servit de textul evreiesc, pe care îl credeau în multe locuri alterat. Numai începând cu secolul al XII-lea traducerea este primită în general de toţi în Apus, iar din secolul XII devine Vulgata, fiind declarată de Conciliul Tridentin (1542) traducerea oficială a Bisericii latine.

5

Page 5: Biblia Vulgata, Lucrare

Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata

Scrierile originale. Şi în această direcţie, partea principală o deţin scrierile exegetice, dintre care amintim:1. Liber hebraicarum questionum in Genesium (Chestiuni evreieşti asupra Facerii) în care tratează diferitele dificultăţi de înţelegere a Genezei, cu ajutorul textului ebraic, al diferitelor traduceri şi tradiţiilor ebraice (389).2. Commentarioli in Psalmos (393), scurte note şi glose asupra unor Psalmi.3. Un comentar asupra Ecleziasticului (389), scris după Origen.4. Comentarii asupra celor XVI profeţi scrise în diferite epoci: în 391 asupra lui Naum, Mihea, Sofronie, Agheu, Habacuc; 394 - Ioan, Abdia; 406 - Ozia, Ioil, Amos, Zaharia, Malahia; in 407 - asupra lui Daniil, Isaia (408-410), 18 cărţi, Ezechil 14 cărţi şi Ieremia 6 cărţi, întrerupt la moarte, Acest ultim comentar este cel mai bun dintre toate.5. Din Noul Testament a comentat mai întâi patru epistole ale Sfântului Pavel (386-7): Către Filimon, Galateni, Efeseni, Tit; apoi, un scurt, însă preţios, comentariu asupra Evanghelistului Matei (398) şi o conexie şi o amplificare a comentariului lui Victorin de Pettau asupra Apocalipsei. Aceste comentarii sunt de cea mai mare importantă, mai ales pentru prefeţele lor, în care Fericitul Ieronim explică cum a înţeles să compună Opera, cât şi pentru erudiţia vastă de care da dovadă. Fiind însă scrise în grabă, nu sunt prea exacte şi nu-i de mirare că autorul îşi schimbă adesea părerile. Pe teren istoric, Fericitul Ieronim a continuat Cronica lui Eusebiu. Scrierea sa principală este De viris illustribus, prima încercare de istorie a literaturii creştine. Scrierea are 135 de capitole, în care îi enumeră pe toţi scriitorii creştini cu scrierile lor, de la Sfântul Petru şi până la vremea sa, o listă cu lucrările proprii. Cu toate scăderile pe care le are, este de cea mai mare importanţă pentru cunoaşterea Sfinţilor Părinţi şi a scrierilor lor. A fost compusă la 392. Ca hagiograf a scris mai multe vieţi ale Sfinţilor: Viaţa Sfântului Pavel. 376, Primul Pustnic. Viaţa lui Malchus (390), Viaţa lui Ilarion (părintele monahismului palestinian, mort 371). Multe epistole ale sale conţin numeroase însemnări necrologice interesante. În ceea ce priveşte Martirologiul Hieronimian, deşi nucleul original este de pe vremea sa, (a Fericitului Ieronim) a fost amplificat şi refăcut în secolul al VI-lea în Franţa. Doctrina.  La Fericitul Ieronim domină două iubiri: faţă de om şi faţă de Biserică. Am amintit ceva despre prima, mai rămâne să spunem câteva cuvinte despre a doua, reliefând spiritul profund bisericesc ce caracterizează opera sa.

6

Page 6: Biblia Vulgata, Lucrare

Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata

Fericitul Ieronim întotdeauna proclamă ca normă indeclinabilă Biserica şi învăţătura ei şi adaugă:” nu poate să fie curat cine este în afară de Biserica”2, spune el în Comentariu la Ezechil, 7, 19, iar în Ioil (ad. 3, l): “Zic că oricine se exclude din Biserica, nu se poate mântui”3. Scrierile sale, dacă nu prezintă prea mare valoare ca speculaţie teologică, sunt de cea mai mare valoare ca mărturie a tradiţiei bisericeşti.Fericitul Ieronim nu este un gânditor original, nici un teolog, nici un orator, nici păstor de suflete, ci autoritatea lui are trei surse principale:a) Întinderea şi siguranţa ştiinţei sale. Providenţial, Dumnezeu a dat prin el Bisericii latine textul scripturistic conform originalului inspirat, garanţa cea mai solidă a valorii operei sale. Este deci, înainte de toate, un erudit depăşind excepţional pe toţi Părinţii latini, fără excepţie, având citite toate producţiile creştine şi laice, unele larg comentate şi folosite, posedând la perfecţie latina, greaca, ebraica şi suficient caldaica şi aramaica.b) Ferma sa ataşare la tradiţia Bisericii a fost lupta lui contra ereticilor.c) Puritatea doctrinei sale asupra religiei credinţei catolice este dar exprimată: Biserica este aceea care dă adevărata interpretare a sensului Sfintei Scripturi şi reprezintă Tradiţia. Cine refuză s-o asculte este eretic, duşman. În scrisoarea a 15-a, scrisă din Siria în 376 Papei Damasus, enumeră toate titlurile Romei: “Ego nullum primum nisi Christum sequens beatitudini tuae, id est, cathedrae Petri, communione conoscior, super illam Petram a edificatum Ecciesiam scio...” şi adaugă: “Cine nu-i în corabia lui Noe (Biserica) va pieri de potop”4. Greşeşte, însă, când susţine că treapta episcopatului este mai mult de origine bisericească decât divină, şi nu este superioară preoţiei. Neagă, de asemenea, canonicitatea cărţilor deuterocanonice ale Vechiului Testament sub influenţa trăirii lui în Palestina, dar treptat le admite canonice. Admite parţial Apocatastaza a lui Origen, căci magisteriul Bisericii nu se pronunţase încă asupra acestei probleme. A atacat teza pelagianistă - o supravieţuire a spiritului păgân -, conform căreia n-ar exista suferinţa (apateia), iar omul are posibilitatea să fie fără păcat prin propriile lui forţe, Fericitul Ieronim arătând necesitatea graţiei pentru mântuire, unită cu voinţa liberă a omului.Pocăinţa noastră este imposibilă fără ajutorul harului supranatural. Întreaga morală creştină a fost pusă la încercare prin afirmaţiile lui Iovinian, pelagian, care spunea:a) cei care au primit botezul cu credinţă deplină, nu pot păcătui; b) cei care au păstrat această graţie baptismală, prin credinţă vor avea aceeaşi răsplată in cer, oricare ar fi faptele lor; c) de altfel, toate păcatele sunt egale în gravitate, după cum şi toate faptele bune în merite. Această este de fapt teoria luterană a mântuirii, prin credinţa fără fapte,

7

Page 7: Biblia Vulgata, Lucrare

Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata

îndreptată atunci contra ascetismului, fecioriei, căsătoria egală celibatului. Ascetismul recomandat de Fericitul Ieronim este de fapt viaţa religioasă, recomandând tinerilor asceţi: dragostea pentru singurătate, viaţa comună sub autoritatea unui superior, austeritatea în îmbrăcăminte şi hrană, rugăciunea continuă şi studiul cărţilor sfinte în limba lor originală. Fericitul Ieronim a considerat-o pe Sfânta Maria pururea fecioară şi sfinţii vrednici de cinstire, inclusiv mormintele şi moaştele lor. Dintre multele adevăruri pe care le conţin scrierileFericitului Ieronim, amintim câteva: Despre cunoaşterea lui Dumnezeu, spune că ”îi este cu putinţă oricărei minţi, negând însă vederea directă a lui Dumnezeu”5, în Isaia (ad. 14, 10), despre Sf. Treime are expresii dure în Comentariul în Efeseni (ad. 14,5). În Cristologie afirmă existenţa a două naturi în aceeaşi persoană a lui Hristos, dar şi puritatea Fecioarei Mariei, ba chiar şi a Sfântului Iosif, precum şi celibatul bisericesc. Acelaşi lucru îi susţine în Contra lui Iovinian. Scrierile sale sunt de mare pro şi contra pelagienilor, împotriva cărora afirmă necesitatea concursului divin şi acţiunile noastre, mai ales în cele supranaturale, precum şi nesiguranţa mântuirii. De asemenea, afirmă existenţa liberului arbitru şi necesitatea faptelor bune pentru mântuire.În ceea ce priveşte doctrina sacramentală are opinii preţioase despre Botez şi despre Sfântul Mir, contra Inciferienilor, despre canon si Taina Sfintei Spovedanii, despre Sfânta Euharistie şi despre celelalte Taine. Dintre celelalte puncte mai amintim critica pe care o face lui Origen cu privire la restaurarea finală, răsplata cu privire la realitatea şi materialitatea pedepselor, precum şi varietatea pe care o apără contra lui Iovinian. Cea mai importantă realizare a Fericitului Ieronim rămîne revizuirea Scripturii, pe care a tradus-o în limba latină. În raport cu cititorii Vulgatei, Fericitul Ieronim s-a confruntat cu acelaşi tip de probleme, ca şi traducătorii Bibliei de mai tîrziu;credincioşii s-au arătat reticenţi faţă de modificările textuale, care nu maicorespundeau cu ceea ce s-au obişnuit să audă în cadrul cultului public (cf. Janson2004: 78). În plus, demersul său a fost primit cu neîncredere de unii clerici, care considerau că Fericitul Ieronim diminuase autoritatea Septuagintei1 şi care făcuseră deja cîteva obiecţii referitoare la calitatea traducerii. Fericitul Ieronim a fost nevoit să-şi apere traducerea şi să-şi expună metoda de lucru.Asemenea majorităţii reflecţiilor antice privitoare la teoria traducerii, opiniileFericitului Ieronim nu se constituie într-un sistem, ci au un caracter preponderentempiric. Deşi întrebuinţează metode moderne de traducere (echivalarea,transpoziţia, adaptarea etc.), Fericitul Ieronim nu este conştient de acestea.Încercînd să se exprime cît mai clar şi cît mai expresiv, el operează pe trei planuri:gramatical, estetic şi logic.

8

Page 8: Biblia Vulgata, Lucrare

Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata

Pasajele cele mai importante în care Fericitul Ieronim îşi exprimă opţiunile sale estetice şi literare se regăsesc în Epistola 57 către Pammachius (sau De optimo genere interpretandi) şi în Epistola 106 către Sunia şi Fretela. Fericitul Ieronim îşi expune încă de la început principiile traducerii sale: „Căcieu nu numai mărturisesc, ci şi arăt fără sfială în traducerile pe care le-am făcut dingreceşte, afară de Sfintele Scripturi – unde chiar şi ordinea cuvintelor este o taină -,că nu am tradus cuvînt cu cuvînt, ci sensul acestora”6. Deşi pretinde că întraducerea textelor sacre literalitatea este o condiţie sine qua non, în practică,Fericitul Ieronim este adeptul unei traduceri ad sensum. El consideră că inspiraţia Duhului Sfînt se revarsă asupra mesajului, şi nu asupra cuvintelor în sine. De aceea, scopul traducătorului nu este cel de a „vâna” cuvinte, ci de a reda cât mai limpede „adevărul simplu”. Păstrînd un respect profund tradiţiei clasice, Fericitul Ieronim deosebeşte între „interpres”, cel care traduce verbum pro verbo, şi „orator”, cel care respecta propoziţiile şi figurile de stil conforme uzului. Pentru a-şi argumenta concepţia, Fericitul Ieronim citează un pasaj din De optimo genere oratorum a lui Cicero: „Am tradus cele mai alese discursuri din Attica, unul îndreptat împotriva celuilalt, ale celor doi mari oratori, Eschine şi Demostene; şi nu le-am tradus precum un traducător, ci ca un orator, [ţinînd seama] de frazele lor, atât de forma cît şi de figurile de stil ale acelora, potrivind cuvintele în limba noastră. Prin urmare, nu am socotit necesar să traduc cuvînt cu cuvînt, ci am păstrat [doar] felul şi înţelesul tuturor cuvintelor. Căci am judecat că nu trebuie să-i enumăr [cuvinte] cititorului, ci, ca să zic aşa, să i le cîntăresc”7. Potrivit Fericitului Ieronim, traducerea textelor sacre este o artă dificilă, aproape imposibilă, iar traducătorul este pus în faţa unei alegeri inevitabile. Dacă este conservator şi pledează pentru o traducere textuală (ad litteram), riscă să ofere o traducere absurdă şi fără niciun înţeles; dacă este reformator şi optează pentru o traducere mai liberă (ad sensum), va fi acuzat de rea voinţă şi de falsificarea adevărului biblic. Întreaga epistolă se bazează pe argumentaţia autorului că o traducere serealizează respectînd proprietăţile limbii respective, caracteristicile acesteia, iardatoria traducătorului este aceea de a se exprima cum elegantia. Opţiunea estetică aFericitului Ieronim este definită cu ajutorul a două dezbateri: una care corespundecu modelul propus şi alta care sugerează modelul respins. Cea dintâi este descrisăprintr-o sumă de caracteristici pozitive, menite să respecte vechile precepte stabilite de Horatius, Menandru, Plaut sau Caecilius: „decorem magis et elegantiam in translationem conservant”. Traducînd Cronica lui Eusebiu, Fericitul Ieronim afirmă că a păstrat în traducere „eundem decorem”. În concepţia hieronymiană despre traducere sînt asociate trei caracteristici, aflate în relaţie de sinonimie: puritas, elegantia şi decus. Elegantia se defineşte prin poziţia pe care o

9

Page 9: Biblia Vulgata, Lucrare

Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata

ocupă aceasta între cele două stadii formale: unul privitor la corectitudinea limbajului (puritas) şi celălalt la calitatea superioară a stilului (decus). Eleganţa stilului se obţine cu preţul unui efort care îl sileşte pe un traducător precum Cicero să modifice destul de mult originalul: „Câte a trecut cu vederea în acelea, cîte aadăugat sau cîte a schimbat, astfel încît însuşirile altei limbi să le traducă prinînsuşirile [graiului] său...”8. Ca să păstreze în limba latină caracteristicile limbii greceşti, Cicero avea să traducă „nu precum un traducător, ci precum un orator”, utilizînd termeni aleşi în funcţie de uzul latin (verbis ad nostram consuetudinem aptis). După Fericitul Ieronim, proprietăţile unei limbi străine vor fi respectatenumai dacă termenii aleşi sînt în conformitate cu uzul vremii (consuetudo) şi cutradiţia (mos). Cei ce nu respectă regulile traducerii pe care el le dictează şi leimpune sînt rustici, iar traducerea lor este lipsită de valoare (putida) şi nu sepotriveşte cu specificul limbii latine (in Latino non resonant).Comparînd versiunile biblice ebraice, greceşti şi latine, Fericitul Ieronimsubliniază diferenţele lingvistice dintre acestea, anume topica lor diferită, figurilede stil individuale, termenii specializaţi, expresiile idiomatice proprii etc. Ţinînd cont de aceste diferenţe, dar şi de faptul că limba latină era o limbă săracă, incapabilă să reproducă mot a mot pe cea grecească, de pildă, Fericitul Ieronim sugerează că singura soluţie rămîne parafraza. Deşi în cazul traducerii textelor sacre respinge parafraza, Vulgata Fericitului Ieronim prezintă numeroaseparafrazări, adaptînd textul sacru particularităţilor latinei tîrzii. Potrivit opiniei luiJean Bayet (1972: 765), Fericitul Ieronim „s-a străduit în traducerea Bibliei săfolosească o latină aproape populară, în orice caz mai apropiată de limba vorbită aEpistola 57 reprezintă, aşadar, un „micro-tratat” care respectă îndeaproapetradiţia întemeiată pe izvoarele ciceroniene. Reperele pe care le-a împrumutatFericitul Ieronim sînt cele pe care le citim în tratatele lui Cicero: puritatealimbajului, respectarea caracteristicilor sale fundamentale şi a specificului său şi, încele din urmă, întîietatea bunului gust. Sîntem în faţa unui tip de gîndire, depercepţie şi de creaţie estetică, aflate într-o înlănţuire indisolubilă. TraducerileFericitului Ieronim oferă destule testimonia care dovedesc că respectarea elocinţei,cultivată de Cicero, este o constantă printre criteriile lingvistice ale traducerii Fericitului Ieronim de a respecta elegantia atunci cînd realizează otraducere: „m-am străduit, recunosc, să păstrez farmecul cuvintelor, făcînd otraducere de o eleganţă asemănătoare [...] şi să nu pierd unduirea elocinţei sale”9.Epistola 106 către Sunia şi Fretela abordează o noutate în domeniul scripturistic:autorul se preocupă de erorile care alterează sau diferenţiază traducerea latină aPsalmilor în comparaţie cu ediţia Septuagintei. Tratînd Psalmul 83, FericitulIeronim caută traducerea potrivită pentru expresia in valle lacrimarum.

10

Page 10: Biblia Vulgata, Lucrare

Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata

El adoptă termenul plorationis, fiindcă „noi urmărim, atunci cînd nu intervine nici o schimbare de sens, să păstrăm bunul gust al limbii latine”10. După cum remarcă), Fericitul Ieronim trebuie să modifice vechiul uz al limbii pentru a satisface elegantia clasică.Un document de limbǎ şi culturǎ românescǎ. În Evanghelia lui Matei citim cum Iisus Hristos a rǎspuns primei ispite a lui Satana de a transforma pietrele în pâini: "Nu cu singura pâine trǎieşte omul, ci cu tot cuvântul care purcede din gura lui Dumnezeu"(Ev. Matei 4,4). Urmeazǎ celelalte douǎ ispite şi rǎspunsurile: "Sǎ nu ispiteşti pre Domnul Dumnezeul tǎu"( Ev. Matei 4,7) şi "Du-te Satanǎ, cǎ scris este: Domnului, Dumnezeului tǎu, te vei închina şi Lui singur vei slugi"( Ev. Matei 4,10). În rugǎciunea împǎrǎteascǎ, datǎ de Mântuitor spunem: "pâinea noastrǎ mai presus de fire dǎ-ne nouǎ astǎzi"(Rugaciunea Domneasca). Pâinea mai presus de fire este Cuvântul lui Dumnezeu pe care îl aflǎm în Biblie, atât de intim corelatǎ cu cultura naţionalǎ şi cea europeanǎ. Citatele pe care le-am folosit sunt din traducerea Bibliei Vulgata, prima versiune în limba românǎ a Bibliei Fericitului Ieronim, fǎcutǎ cu "râvnǎ şi pricepere" de episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron, prin 1760-61, şi grupul lui de colaboratori. S-a fǎcut aşa ca manuscrisul acestei Biblii, aflat în Biblioteca Filialei Cluj a Academiei Române, sǎ fie acoperit de uitare pânǎ când, iatǎ, este publicat într-o impresionantǎ ediţie ştiinţificǎ la Editura Academiei Române. Impresionantǎ, pentru cǎ ediţia cuprinde 6.000 de pagini, dintre care 1.700 pagini de note şi comentarii.Întemeietor al Blajului luminist şi al Şcolii Ardelene. Vorbind despre aceastǎ ediţie a Bibliei, academicianul Eugen Simion, l-a caracterizat ca un monument de artǎ şi culturǎ româneascǎ, evocând circumstanţele care l-au facut posibil. In anul 2000, o delegaţie de istorici români a fost în vizitǎ la Roma, la Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea pentru prezentarea primului exemplar din Biblia lui Samuel Micu (1795) într-o noua ediţie criticǎ fǎcutǎ cu sprijinul bisericii greco-catolice.Sǎ amintim cǎ, atunci, Sanctitatea Sa a acceptat sǎ fie membru de onoare al Academiei Romane, fapt fǎrǎ precedent în istoria papalitǎţii şi a Academiei Române. Atunci, academicianul Camil Mureşanu şi doctorul Ioan Chindriş au vorbit despre aceastǎ Biblie, rǎmasǎ în manuscris, şi aşa s-a nǎscut ideea, împlinitǎ acum într-un necesar act de restituire. Un document de limbǎ şi o sursǎ obligatorie pentru toţi cei care vor cerceta istoria culturii noastre, o piesǎ esenţialǎ în dosarul Şcolii Ardelene. Episcopul blǎjean a luat ca reper ediţia de la Viena a Bibliei lui Ieronim şi nu se ştie din ce motive aceastǎ Biblie nu a fost publicatǎ la vremea cuvenitǎ.

11

Page 11: Biblia Vulgata, Lucrare

Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata

Poate aşa a fost sǎ fie şi cǎ abia acum venit-a vremea. Academicianul Virgil Candea atrage luarea aminte: "Fiecare capitol mare al istoriei scrisului românesc cuprinde una sau mai multe versiuni ale Bibliei în limba vernaculara a poporului nostru, care şi-a împlinit, între sfârşitul evului mediu şi începuturile epocii moderne, misiunea nobilǎ de a întemeia literatura românǎ şi de a forma conştiinţa identitarǎ cǎreia îi datorǎm fiinţa, unitatea şi dǎinuirea noastrǎ în comunitatea naţiunilor europene. Era firesc ca pietrele de vad ale acestui parcurs relativ îndelungat, dificil dar salutar sǎ fie "Sfânta Scripturǎ, Cartea fundamentalǎ a lumii din care facem parte, numitǎ, în secolele întemeierilor românesti Republica christiana"11. Aşa au fost, în secolul XVI, textele biblice folosite curent, ca "Psaltirea", "Evangheliile", "Faptele" şi "Epistolele" apostolice. Au urmat, "Noul Testament de la Balgrad" (1688), "Biblia lui Şerban Cantacuzino" (Bucureşti 1688) şi "Biblia de la Blaj" a lui Samuel Micu, cea care a avut rǎspândirea cea mai larga şi durabilǎ. Biblia de la Bucureşti (1914) patronatǎ de regele Carol I a folosit aceiaşi Biblie blǎjeanǎ. "Cu minime revizuiri, traducerea lui Samuel Micu a stat la baza mai tuturor ediţiilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din secolul XX, pânǎ sǎ aparǎ versiunea jubiliara a luiBartolomeu Anania din 2001"12. În acest context, Biblia lui Petru Pavel Aron a fost "pe planul realizǎrilor de culturǎ, artǎ literarǎ, de educaţie spiritualǎ şi naţionalǎ, primul moment major dǎruit poporului român de Şcoala Ardeleanǎ"13.Acum, putem cunoaşte şi aprecia valoarea teologicǎ, literarǎ şi culturalǎ a acestei traduceri, care ni-l înfǎţişeazǎ pe episcopul Petru Pavel Aron ca o personalitate de excepţie, un ascet, teolog, cǎrturar, cunoscut ca pǎstor şi educator şi creator al primelor şcoli sistematice de la Blaj. Cercetându-i viaţa şi opera, Ioan Chindris, care semneazǎ şi un consistent studiu introductiv, argumenteazǎ cǎ "acest ierarh este adevǎratul întemeietor al Blajului luminist şi al Şcoli Ardelene"14."Sfanta Scripturǎ este mereu proaspǎtǎ." În alocuţiunea sa, binecuvântând acest act de culturǎ, Ion Robu a pornit de la cuvintele scriitorului Julien Green: "Sfânta Scripturǎ este mereu proaspǎtǎ, mereu tânǎrǎ. Ea plǎmǎdeşte tot sufletul omenesc, poate sǎ plǎmǎdeascǎ orice culturǎ"15. Apariţia Bibliei lui Petru Pavel Aron adevereşte, încǎ o datǎ, "cǎ şi pentru noi, Scriptura a rǎmas tânǎrǎ, a plǎmǎdit atâtea suflete, a plǎmǎdit cultura poporului nostru"16.Dintre ediţiile Bibliei, "aceasta rǎsare, iatǎ, din nou, cu toatǎ prospeţimea, cu toatǎ forţa cǎci are în ea Cuvântul lui Dumnezeu"17. Neîndoielnic, aceastǎ Biblie este "o provocare pentru noi ca sǎ vedem cum stǎm, noi cei de astǎzi, fatǎ de Scripturǎ, faţǎ de Cuvântul lui Dumnezeu, cǎci prospeţimea acestui Cuvânt poate da prospeţime spiritului nostru, vieţii noastre, culturii noastre în continuare"18.

12

Page 12: Biblia Vulgata, Lucrare

Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata

. Scria Sfântul Apostol Pavel: " Căci nu mă ruşinez de Evanghelia lui Hristos, pentru că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede "(Ep. Catre Romani 1,16)Oricât de tulburi ar fi vremurile noastre, oricât de multe şi rapide schimbǎrile, sau, cine ştie, poate tocmai de aceea, putem spune împreuna cu acad. Camil Mureşanu, cǎ "pǎstrǎm un fond de pietate şi anumite tipare care se datoreazǎ acestei forme fundamentale a culturii şi mentalitǎţii care este religia"19. De aceea, "orice apropiere de un text religios reprezintǎ, din partea celui care sǎvârşeşte gestul acesta, implicit dacǎ nu vrea sǎ recunoascǎ explicit, un act de pietate"20. Un asemenea act este şi iubirea cu care cercetǎtorii de la Cluj s-au apropiat de acest text, monumental de culturǎ şi credinţǎ care este Biblia lui Petru Pavel Aron, reuşind sǎ facǎ şi un act de creaţie ştiinţificǎ. Descifrând semnificaţiile acestei apariţii, acad. Camil Mureşanu a subliniat cǎ aceastǎ Biblie marcheazǎ "un moment de trezire a conştiinţei naţionale. Limba în care este scrisǎ este de o puritate şi frumuseţe nebǎnuitǎ".21 De unde acest farmec al limbii române din secolul XVIII? Un posibil rǎspuns: "Ne aflǎm în faţa unei limbi române genuine, populare, autentice, peste care încǎ nu s-au suprapus straturile artificiale ale unui latinism sau ale altor influenţe strǎine. Este o limbǎ purificatǎ numai de anumite barbarisme şi influenţe supǎrǎtoare, dar care ne poate restitui ceva din vraja limbii populare. Aş zice, ceva din limbajul lui Ion Neculce transpus în Ardealul din secolul al XVIII-lea. Câteodatǎ, când citeşti aceste texte ai impresia cǎ te afli în faţa unui poem asemenea celor latine cu o uşoara retoricǎ, reminiscentǎ din absorbirea acestei mari limbi de culturǎ care, în ultimǎ instanţǎ, stǎ şi la baza limbii noastre"22.Desigur, traducerea nu este, în întregime opera acestui ascet şi a celor dimpreunǎ cu el truditori ca Gherontie Cotorea, Ath. Rednic, Grigore Maior, Silvestru Caliani ş.a., aparţinând primului grup de studenţi trimişi sǎ studieze în Occident şi mai ales la Roma.Spiritul Micii Rome În spiritul Şcolii Blǎjene, al cǎrui discipol şi este într-un fel, ambasadorul şi poetul Ion Brad ne-a amintit cum în urmǎ cu un an, Academia Românǎ l-a omagiat pe Timotei Cipariu la 200 de ani de la naştere. "E drept sǎ fie aşa, dacǎ ne gândim cǎ marele patriot şi gânditor de la Blaj fusese întâiul chemat sǎ-şi exprime, la inaugurarea Societǎţii Academice Române, convingerea cǎ existenţa acestei instituţii înseamnǎ o epocǎ nouǎ în viaţa culturii naţionale române; o epocǎ de memorie indelebilǎ pentru întreaga românime"23..

13

Page 13: Biblia Vulgata, Lucrare

Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata

Un excelent portret al lui Petru Pavel Aron, a fost fǎcut de criticul si istoricul literar Augustin Bunea, şi el fiu al Micii Rome, membru al Academiei Române: "La erudiţiunea sa mare şi la harul sǎu de predicator, care când voia mişca poporul pânǎ la lacrimi, din ziua în care intra în cinul cǎlugǎresc, o viaţǎ austerǎ fǎrǎ seamǎn. Nu dormea niciodatǎ mai mult de patru ceasuri şi totdeauna numai pe un sac de paie. În 24 de ore mânca doar o datǎ. În paresimi, prânzea numai dumineca şi pânǎ miercuri nu gusta nimic, ci lucra pentru binele public şi se ruga neîncetat, fǎcând nu numai mǎtǎniile prescrise, ci şi altele multe, încât degetele lui pururea se cunoşteau din mǎtǎnii"24. La aceasta, poetul Ion Brad a adǎugat cǎ "acele mâini se cunoşteau nu doar de mǎtǎnii, ci şi de cernelurile literelor, rândurilor şi paginilor acestei Cǎrţi a Cǎrţilor, pe care o avem, în sfârşit, în faţǎ. Înţelegem şi astfel "farmecul" limbii lui Petru Pavel Aron: era şi limba rugǎciunii, aceastǎ "plugǎrie a sufletului", a dialogului cu Dumnezeu, care nu poate fi altfel, având puterea credinţei şi devoţiunii. La biblioteca din Cluj a meditat şi trudit Lucian Blaga pentru a scrie despre valorile iluminismului transilvan, iscat şi încins din vatra ideilor lui Ioncenţiu Micu Klein, prigonit pentru dreptate".25 Acolo, poate a scris cǎ "La judecata de apoi nu poţi învia decât din pǎmântul patriei"26. În Cuvântul introductiv al Ediţiei Princeps a Bibliei Vulgata acad. Eugen Simion, a caracterizat Vulgata ca fiind “un monument de artǎ şi culturǎ româneascǎ". Traducerea constituie o lucrare literară remarcabilă și face cinste autorilor rămânând însǎ o problemă dificilă care presupune o atitudine echilibrată faţă de problema exactităţii; devierile flagrante pot da naştere unor controverse nesfîrşite, în timp ce o fidelitate excesivă poate denatura mesajul în aşa măsură încît un cititor nespecializat nu mai înţelege nimic.În dauna contradicţiilor dintre teorie şi practică, concepţia despre traducere aFericitului Ieronim încearcă să concilieze, la nivel teoretic, cele două mari tradiţiiliterare: clasică şi teologică.

14

Page 14: Biblia Vulgata, Lucrare

Pr. Petcu Marian Biblia Vulgata

Bibliografie

Sfanta Scriptura

Ieronim, Ep.57, 5: “Ego enim non solum fateor, sed libera voce profiteor me in interpretationeGraecorum absque scripturis sanctis, ubi et uerborum ordo mysterium est, non verbum e uerbo sed sensum exprimere de sensu”.

Ieronim, Epistola 57, 5. Fragmentul citat de către Fericitul Ieronim face parte din prefaţatraducerii celor două discursuri ale marilor oratori greci, intitulată de către Cicero De optimo genere oratorum.

Akroyd, P. R., C. F. Evans, 2008, The Cambridge History of the Bible. From theBeginnings to Jerome, vol. I, Cambridge University Press

Bayet, Jean, 1972, Literatura latină, traducere de Gabriela Creţia, Editura Univers,Bucureşti

Hagendahl, H., 1958, Jerome and latin literature in Latin Fathers and the classics,Göteborg, 1958 apud Michel Banniard, 1988, Jerome entre l’Occident et l’Orient, Paris,

Etudes Augustiniennes, 1988, p. 305-322Janson, Tore, 2004, A Natural History of Latin, Oxford University Press

Adrian Man, O monografie de referință, în Viața creștină, serie nouă, anul XVIII, nr. 7-8 (341-342), iulie-august 2007, Cluj-Napoca, p. 10

Sfantul Nicolae Velimirovici, Proloagele vol I, Editura Cartea Ortodoxa, 2005

Epistole, Fericitul Ieronim, Editura Basilica

15