TEMA 5. BAZELE APĂRĂRII SUBUNITĂŢILOR DE INFANTERIE

Şedinţa 1

PROBLEME:1. Esenţa, scopul şi cerinţele înaintate apărării. Formele apărării. Trăsăturile caracteristice ale luptei moderne de apărare. Condiţiile de trecere la apărare.2. Pregătirea apărării (organizarea luptei, instalarea în apărare, constituirea apărării, pregătirea subunităţilor pentru luptă, controlul pregătirii subunităţilor pentru îndeplinirea misiunii de luptă).3. Ducerea luptei de apărare. Acţiunile subunităţilor de infanterie înainte de trecerea inamicului la ofensivă. Acţiunile subunităţilor de infanterie odată cu începerea pregătirii de foc a ofensivei inamicului şi cu trecerea lui în ofensivă.

1. Esenţa, scopul şi cerinţele înaintate apărării. Formele apărării. Trăsăturile caracteristice ale luptei moderne de apărare. Condiţiile de trecere la apărare.

Prin apărare înţelegem acţiunea de luptă pentru a apăra poziţiile noastre contra unui inamic care atacă.

Apărarea este forma de luptă de bază care se adoptă în scopul:

• De a respinge atacul unui inamic superior numeric şi cu înzestrare tehnică;

• De a interzice pătrunderea lui în dispozitivul de apărare; • De a menţine cu fermitate poziţiile încredinţate; • De a-i produce de pierderi cît mai mari pentru a-i slăbi

capacitatea lui de luptă;• De a limita pătrunderea inamicului în adîncime şi de a

opri ofensiva lui, precum şi pentru a cîştiga iniţiativa, creînd condiţii favorabile de a trece la ofensivă

Apărarea trebuie să fie:

• stabilă,

• fermă,

• activă;

• adânc eşalonată (când e cazul);

• capabilă să reziste loviturilor date de inamic cu toate categoriile de forţe şi mijloace.

Procedeele (formele) specifice ale apărării sunt:

• apărarea pe poziţii,

• apărarea mobilă,

• apărarea pregătită din timp,

• apărarea pregătită în grabă,

• retragerea,

• apărarea pe aliniamente intermediare;

• apărarea în încercuire.

Lupta modernă de apărare se caracterizează prin:

• caracterul activ şi hotărît al acţiunilor de luptă;

• dinamism şi maniabilitate (mobilitate);

• acţiunile de luptă se desfăşoară cu o tensiune încordată, rapid şi în perioadă de timp scurtă;

• schimbări bruşte şi rapide ale situaţiei;

• acţiunile de luptă se desfăşoară concomitent pe pămînt şi în aer, pe un front larg şi adîncime mare.

Condiţiile de trecere a subunităţilor la apărare

Subunitățile militare pot trece la apărare în afara contactului sau din contact mijlocit cu inamicul.

• Cînd se trece la apărarea în afara contactului cu inamicul se asigură timp suficient pentru realizarea dispozitivului de luptă, organizarea completă a sistemului de foc şi amenajarea genistică a terenului

• La apărarea din contact nemijlocit cu inamicul lupta se pregăteşte în timp scurt, concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă în curs de desfăşurare.

2. Pregătirea apărării (organizarea luptei, instalarea în apărare, constituirea apărării, pregătirea subunităţilor pentru luptă, controlul pregătirii subunităţilor pentru

îndeplinirea misiunii de luptă)a) organizarea luptei În cazul trecerii la apărare în afara contactului cu

inamicul, comandantul de pluton după primirea misiunii desfăşoară următoarele activităţi:

• însuşeşte misiunea primită;• calculează şi planifică timpul avut la dispoziţie;• analizează situaţia;• ia hotărârea pe hartă;• deplasează plutonul în punctul de sprijin indicat sau

într-un loc adăpostit în apropierea acestuia;• organizează observarea şi siguranţa nemijlocită;• execută recunoaşterea împreună cu comandanţii de

grupe şi mijloacelor date ca întărire, precizează elementele hotărârii și întocmește schema punctului de sprijin;

• dă ordinul de luptă;• organizează asigurarea acţiunilor de luptă,

cooperarea şi conducerea;• organizează ocuparea punctului de sprijin;• creează dispozitivul de luptă şi sistemul de foc; • organizează amenajarea genistică a punctului

de sprijin;• ulterior întreprinde măsurile respective pentru

pregătirea efectivului, armamentului şi tehnicii militare pentru luptă;

• verifică pregătirea plutonului pentru îndeplinirea misiunii de luptă şi la ora stabilită raportează despre aceasta comandantului de companie.

Însuşind misiunea primită, comandantul de pluton trebuie să înţeleagă:

• misiunea companiei şi a plutonului;

• obiectivele (ţintele) de pe direcţia de acţiune a plutonului care vor fi nimicite cu mijloacele eşalonului superior;

• misiunile vecinilor şi modul de cooperare cu aceştia;

• ora când trebuie să fie găta pentru îndeplinirea misiunii.

Calculînd timpul avut la dispoziţie comandantul va avea în vedere:

• ora primirii misiunii,

• când trebuie să raporteze hotărârea şi să fie gata de luptă,

• câte ore de lumină sînt pentru pregătirea luptei, urmărind să afecteze majoritatea timpului pentru pregătirea subunităţilor în vederea luptei

La analiza situaţiei, comandantul de pluton trebuie să studieze:

• natura, valoarea, situaţia, caracterul acţiunilor şi posibilităţile inamicului în timp şi spaţiu, locul dispunerii mijloacelor de foc ale acestuia;

• situaţia, asigurarea şi posibilităţile plutonului şi a subunităţilor de întărire;

• valoarea, situaţia, caracterul acţiunilor vecinilor şi modul de cooperare cu aceştia;

• caracterul terenului, căile favorabile pentru apropierea inamicului, accesibilitatea terenului (dacă favorizează sau îngreuiază acţiunile trupelor proprii), barajele şi obstacolele, condiţiile de observare şi de executare a focului, proprietăţile de protecţie şi mascare.

Ulterior comandantul în baza însușirii misiunii, calculului timpului și analizei situației va lua o hotărîre justă în vederea desfășurării acțiunilor de luptă.

În hotărâre comandantul de pluton determină: • modul de îndeplinire a misiunii primite (care

inamic, unde şi cu ce mijloace să fie nimicit şi măsurile de inducere a acestuia în eroare);

• misiunile grupelor, subunităţilor şi mijloacelor de foc date ca în tărire;

• măsurile pentru organizarea conducerii și cooperării.

Ulterior, comandantul deplasează plutonul în punctul de sprijin indicat

sau într-un loc adăpostit, în apropierea acestuia, unde,

organizează observarea şi siguranţa nemijlocită, după care execută

recunoaşterea împreună cu comandanţii de grupe şi a mijloacelor

date ca întărire

În timpul recunoaşterii comandantul plutonului studiază în detaliu terenul în care va acţiona, indică comandanţilor de grupe reperele şi precizează:

• poziţia, componenţa şi direcţia probabilă de ofensivă a inamicului, aliniamentele probabile de trecere la atac, căile de apropiere, aliniamentele de desfăşurare sau baza de plecare la ofensivă a inamicului, şi principalele mijloace de foc ale acestuia care pot acţiona asupra plutonului;

• traseul limitei dinainte a apărării companiei, punctul de sprijin al plutonului şi vecinilor;

• poziţiile de apărare ale grupelor şi ale mijloacelor de foc date ca întărire;

• tranşeea şi șanțul de comunicaţie al plutonului;• fîşia de tragere a plutonului (grupelor) şi sectorul de

tragere suplimentar;

• poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremelnice pentru TAB (ML), puşti mitraliere, puşti semiautomate cu lunetă, aruncătoare de grenade antitanc şi pentru mitralierele primite ca întărire, iar comandantul de grupă precizează locaşurile de tragere pentru fiecare militar în parte, poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a mijloacelor destinate pentru asigurarea flancurilor şi intervalelor;

• aliniamentele, sectoarele şi obiectivele asupra cărora se planifică focul artileriei şi aruncătoarelor de mine şi modul de cerere a focului;

• caracterul şi urgenţa executării lucrărilor genistice ale punctului de sprijin (poziţiei de apărare), sistemul de baraje şi obstacole şi ordinea acoperirii lor cu foc;

• locul punctului de comandă şi observare.

După executarea recunoașterii și precizarea hotărârii, comandantul de pluton întocmeşte schema punctului de sprijin al plutonului în apărare şi o prezintă pentru aprobare comandantului de companie. Pe schemă se trec:

• reperele şi distanţele pînă la ele; • situaţia inamicului care se vede sau care va acţiona

pe direcţia de apărare a plutonului; • poziţiile de apărare ale grupelor; • poziţiile de tragere (de bază, de rezervă şi

vremelnice) ale transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă), mitralierelor de companie, tunurilor, aruncătoarelor de grenade antitanc;

• fîşiile de tragere ale plutonului şi grupelor, precum şi limitele fîşiilor vecine cu care acestea se intersectează;

• sectoarele de tragere de bază şi complementare ale mijloacelor de foc, sectoarele de foc concentrat;

• limita dinainte a barajului general şi aliniamentul de deschidere a focului de către armamentul antitanc;

• obstacolele şi barajele; • lucrările de apărare şi adăpostirile; • sectoarele de tragere ale mijloacelor de foc ale

subunităţilor vecine care intersectează fîşia de tragere a plutonului şi cele din intervale;

• punctul de comandă şi observare.

Schema punctului de sprijin al pl. 1 im.

R 1

R2

R3

R4

Pl1 im

Gr.1 im

Gr.2im

Gr.3 im

220,0

FC1

FC2

FC1

R 1

R2

R3

R4

Pl1 im

Gr.1 im

Gr.2im

Gr.3 im

220,0

FC1

FC2

Pe parcursul executării recunoaşterii, comandantul precizează hotărârea luată anterior, formulează ordinul de luptă, după care adună plutonul într-un loc adăpostit, numește un observator și dă ordinul de luptă verbal.

Dând ordinul de luptă comandantul de pluton indică:

• reperele şi distanţele până la ele;• Unde se află inamicului, caracterul acţiunilor şi

posibilităţile acestuia, precum şi locurile de amplasare a mijloacelor de foc;

• misiunea companiei şi a plutonului;• obiectivele şi ţintele care vor fi nimicite

(neutralizate) de către mijloacele eşaloanelor superioare pe direcţia de acţiune a plutonului, precum şi misiunile vecinilor;

• misiunile de luptă ale grupelor, mijloacelor de întărire (sprijin), precum şi misiunile efectivului subordonat nemijlocit (puşcaşului-sanitar);

• date referitoare la cooperarea strânsă dintre grupe și cu subunitățile date ca întărire sau sprijin;

• succesiunea şi termenii amenajării genistice a punctului de sprijin;

• date radio (frecvența de bază, de rezervă și indicativele), modul de folosire a stațiilor radio până la începutul luptei și pe parcursul luptei, semnalele de conducere, înștiințare și cooperare;

• ora când trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii de luptă;

• locul său şi locţiitorul.

Dând misiunile pentru grupe, comandantul de pluton, indică:

• misiunile grupelor - poziţiile lor de apărare, fîşiile de tragere și sectoarele de tragere complementare;

• poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremelnice ale maşinilor blindate, sectoarele lor de tragere de bază şi complementare de pe fiecare poziţie, ordinea de observare şi de executare a focului;

• sectoarele de foc concentrat ale plutonului în care participă grupele;

• cu ce mijloace de foc să fie asigurate intervalele dintre grupe, cu vecini şi flancurile.

Organizând asigurarea acţiunilor de luptă, comandantul de pluton indică:

• modul de executare a observării;

• modul de acţiune a efectivului în cazul când inamicul folosește ADM NBC şi de precizie înaltă;

• ordinea amenajării genistice a poziţiilor;

• măsurile de mascare, siguranţă şi modul de executare a lor.

Organizând cooperarea, comandantul de pluton va coordona acţiunilor grupelor (militarilor) între ele, cu subunităţile date ca întărire şi cu subunităţile (militarii) vecine, în vederea nimicirii inamicului în timpul:

• apropierii şi desfăşurării lui în dispozitiv,• respingerii atacului în faţa limitei dinainte a

apărării, • pentru interzicerea (în timpul) pătrunderii în

dispozitivul de apărare, • precum şi pentru nimicirea celui pătruns în

punctul de sprijin (poziţia de tragere), în intervale sau la flancuri.

La organizarea conducerii, comandantul de pluton precizează (aduce la cunoştinţă)

• datele radio (frecvența de bază și de rezervă și indicativele);

• ordinea folosirii mijloace lor de legătură radio şi de semnalizare,

• semnalele de conducere, de cooperare, de înștiințare și cum vor acționa militarii la primirea lor.

După ce a organizat asigurarea acţiunilor de luptă, cooperarea şi conducerea, comandantul organizează ocuparea punctului de sprijin unde creează structura apărării, care include:

• dispozitivul de luptă, • sistemul de foc;• şi amenajarea genistică. Plutonul de infanterie în apărare ocupă un punct de

sprijin cu o dezvoltare frontală de pînă la 400 m şi pînă la 300 m în adîncime. Intervalele dintre punctele de sprijin ale plutoanelor pot fi pînă la 300 m, iar cele dintre poziţiile grupelor - pînă la 50 m. Intervalele trebuie să se afle sub supraveghere neîntreruptă şi să fie acoperire cu foc şi baraje.

TAB ocupă poziţii de tragere, de regulă, în adâncimea punctului de sprijin, în aşa mod ca să se asigure posibilitatea de executare a focului din mitraliere, în special pe direcţiile flancurilor şi intervalelor

Misiunile de luptă a Pl. Im şi a Gr. Im în apărare

150m

Gr.im

500-600 m

Pl.im100 m

400 m

300m

Dispozitivul de luptă al plutonului trebuie să corespundă misiunii primite, situaţiei concrete în care se trece la apărare şi caracteristicilor terenului şi să asigure: stabilitatea apărării; concentrarea forţelor şi mijloacelor pe direcţia importantă de apărare; manevra de forţe, mijloace şi de foc; posibilitatea de a atrage inamicul în pungi de foc, ambuscade, câmpuri de mine şi baraje în scopul nimicirii acestuia prin foc şi atacuri.

În funcţie de situaţie şi misiunea primită dispozitivul plutonului se constituie, de regulă, din dispozitivele de luptă ale grupelor şi mijloacelor date ca întărire (sprijin) şi poate să fie: pe o linie, pe două linii (în triunghi cu vârful înapoi sau înainte), eşalonat spre dreapta sau spre stînga.

În linie

În triunghi cu vârful înapoi(înainte)

Eșalonat spre dreapta(stânga)

Dispozitivul de luptă al plutonului

Sistemul de foc al plutonului în apărare include: pozițiile de tragere de bază, de rezervă și vremelnice cu sectoarele lor de bază și complementare pentru fiecare categorie de armament, fâșiile de tragere ale plutonului, grupelor, cu sectoarele lor de tragere complementare, sectoarele de foc concentrat ale plutonului pregătite în faţa limitei dinainte a apărării; barajul general, zonele de foc antitanc ale maşinilor de luptă şi zonele de foc continuu ale celorlalte mijloace de foc ale plutonului în faţa limitei dinainte, în intervale, la flancuri şi în adîncimea apărării; manevra pregătită cu focul blindatelor şi altor mijloace de foc pe direcţiile ameninţate.

Sistemul de foc se consideră realizat după ce s-au luat toate măsurile pentru pregătirea muniţiei, amenajarea poziţiilor de tragere, mijloacele de foc au ocupat poziţiile în dispozitivul de luptă şi s-au pregătit elementele de tragere pentru fiecare categorie de armament.

Schema punctului de sprijin al pl. 1 im.

R 1

R2

R3

R4

Pl1 im

Gr.1 im

Gr.2im

Gr.3 im

220,0

FC1

FC2

FC1

R 1

R2

R3

R4

Pl1 im

Gr.1 im

Gr.2im

Gr.3 im

220,0

FC1

FC2

Amenajarea genistică începe imediat după ce plutonul trece la apărare (realizează dispozitivul) şi organizarea sistemului de foc şi se execută cu încordarea maximă a forţelor, asigurîndu-se în acelaşi timp capacitatea de luptă necesară pentru respingerea atacului inamicului. Amenajarea genistică a punctului de sprijin trebuie să asigure:

• stabilitatea şi fermitatea dispozitivului; • protecţia personalului, tehnicii şi a unor obiective

împotriva efectelor loviturilor inamicului; • întrebuinţarea eficace a armamentului şi mijloacelor

proprii; • executarea manevrei de forţe şi mijloace; • inducerea în eroare a inamicului asupra

dispozitivului şi acţiunilor forţelor proprii.

Amenajarea genistică a punctului de sprijin al plutonului se execută în succesiunea următoare:

• săparea poziţiilor de tragere de bază pentru transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), mitraliere, puşti mitraliere, tancuri, tunuri antitanc, aruncătoare de grenade antitanc, locaşuri individuale de tragere pentru celălalt armament, unirea lor în şanţuri de tragere pentru grupe;

• curăţarea terenului pentru îmbunătăţirea observării şi executării focului;

• realizarea şanţului-adăpost acoperit pentru fiecare grupă şi un adăpost (amenajat antinuclear şi antichimic) pentru pluton în afara tranşeelor;

• pregătirea poziţiilor de tragere de rezervă şi vremelnice, a nişelor şi adăpostirilor sub parapet pentru muniţie şi alte materiale;

• săparea şanţurilor de comunicaţie dintre tranşeea întîi şi poziţiile de tragere de rezervă şi vremelnice, punctul de comandă și observare ș.a.

Poziţiile de apărare ale grupelor, precum şi poziţiile de tragere ale mijloacelor de foc se maschează cu mijloacele de mascare din înzestrare şi cu materiale improvizate.

Lucrările false se amenajează în intervalele dintre grupe şi plutoane, înapoia şi la flancurile punctului de sprijin de pluton conform concepţiei eşalonului superior.

In faţa limitei dinainte a apărării, la flancuri şi în adîncime se execută obstacole şi baraje genistice: obstacole pentru tancuri şi transportoare amfibii blindate (maşini de luptă); cîmpuri de mine antitanc şi antiinfanterie; reţele de sîrmă ghimpată, spirale din sîrmă, iar în tranşee şi şanţuri de comunicaţie se folosesc arici şi capre din sîrmă ghimpată.

Ulterior comandantul de pluton organizează pregătirea efectivului, armamentului şi tehnicii pentru acțiunile de luptă. În acest scop se vor întreprinde următoarele măsuri:

• se completează muniția și grenadele până la normele stabilite;

• se fac plinurile cu carburanți-lubrifianți la TAB (MLI/MLD);• se verifică starea echipamentului, mijloacelor de protecție

individuală, starea tehnică a armamentului și tehnicii militare, după care la nevoie se iau măsurile respective pentru înlăturarea neajunsurilor;

• se distribuie și se servește hrana caldă pentru militari;• la nevoie se organizează ședințe de instruire a militarilor,

ședințe pentru închegarea subunităților;• se organizează prin rotație observarea și odihna militarilor.La sfârșit, comandantul de pluton verifică gătința plutonului și la

ora stabilită raportează comandantului de de companie.

3. Desfășurarea luptei de apărare. Acţiunile subunităţilor de infanterie înainte de trecerea inamicului la ofensivă. Acţiunile subunităţilor de infanterie odată cu începerea pregătirii de foc a ofensivei inamicului şi cu trecerea lui

în ofensivă.Pe timpul pregătirii şi ducerii luptei de apărare, comandantul de

pluton (grupă) este obligat să organizeze şi să verifice: • observarea inamicului și pregătirea mijloacelor de foc;• starea mijloacelor de protecţie;• aprovizionarea cu muniţie, gradul de amenajare genistică a

terenului, calitatea mascării lucrărilor;• apărarea flancurilor şi intervalelor cu focul mitralierelor de

pe TAB, puştilor mitraliere şi prin echipe de cercetare;• cunoaşterea de către militari a misiunilor şi semnalelor

stabilite;• pregătirea şi executarea contraatacului ;• pregătirea luptei împotriva mijloacelor blindate, ţintelor

aeriene care acţionează la înălţime mică.

• Pentru nimicirea grupurilor izolate ale inamicului care încearcă să cerceteze, să execute culoare prin baraje sau să pătrundă în adîncimea apărării, în cadrul plutonului se numesc mijloace de foc de serviciu care trebuie să fie gata în permanenţă pentru deschiderea focului din poziţiile de tragere vremelnice sau de rezervă.

• Lunetistul nimiceşte ofiţerii, lunetiştii inamicului, observatorii şi alte ţinte ale inamicului.

• Restul efectivului plutonului perfecţionează amenajarea genistică a poziţiilor şi efectuează deservirea tehnică a tehnicii militare.

Comandantul de pluton şi observatorii determină la timp momentele cînd inamicul începe pregătirea de foc şi cînd a pleacă la atac. Odată cu începerea pregătirii de foc a ofensivei inamicului, la ordinul comandantului, personalul plutonului şi al subunităţilor primite ca întărire, mai puţin observatorii şi servanţii de la mijloacele de foc de serviciu, intră în adăpostirile sub parapet sau se adăpostesc pe fundul şanţurilor şi în locaşurile de tragere, fiind în măsură să ocupe locurile pe poziţiile de tragere şi să respingă atacul inamicului; echipajele permanente îşi ocupă locurile în transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă).

Odată cu pornirea inamicului la atac și apropierea lui de punctul de sprijin, la ordinul (semnalul) comandantului de pluton, toți militarii își ocupă în cel mai scurt timp pozițiile încredințate, armamentul de serviciu şi alte mijloace de foc (transportoare amfibii blindate, maşini de luptă, piese de artilerie antitanc) care nu sînt afectate de pregătirea de foc a inamicului, participă în concentrări de foc la distanţe mari, pentru ai produce pierderi și pentru al impune să se desfășoare prematur.

• Mijloacele antitanc deschid focul la bătaia loviturii directe a fiecărei categorii de armament şi nimicesc blindatele inamicului.

• La ordinul (semnalul) comandantului de pluton, repetat de comandanţii de grupe, cînd inamicul desfăşurat pentru atac se apropie de limita dinainte a barajului general, militarii plutonului trec pe poziţiile de tragere de bază. La semnalul unic „Barajul general” se deschide simultan focul din tot armamentul pe direcţiile stabilite.

• Focul se intensifică la maximum pe măsura apropierii inamicului de limita dinainte a apărării pentru separarea infanteriei de tancuri, nimicirea acesteia cu focul mitralierelor, puştilor mitraliere şi pistoalelor mitraliere, iar cînd a ajuns la 30-25 m este lovită cu grenade de mînă defensive.

• Infanteria inamicului pătrunsă în punctul de sprijin se nimiceste prin foc la gura țevii , cu grenade de mînă şi prin lupta corp la corp.

• După ce s-a respins atacul inamicului, comandanții iau măsuri pentru reorganizarea sistemul de foc şi dă ordin pentru refacerea lucrărilor de apărare distruse, se iau măsuri pentru acordarea ajutorului medical şi scoaterea celor grav răniţi, se completează stocul de muniţie.

• Despre rezultatele luptei comandantul de pluton raportează comandantului de companie.