Barocul literar romanesc in perspectiva comparata

III. Arta baroca a fost sprijinita de contrareforma, care, cultivand misticismul senzual, urmarea sa mentina dependenta maselor de religia catolica.

VII. Drama este o specie in versuri sau proza a genului dramatic.Depaseste caracterul fatalist al tragediei, exprimand spre deosebire de aceasta increderea in capacitatea omului de a se impotrivi fortelor oarbe ale naturii si ale propriului sau destin. Drama se afirma in epoca Renasterii in Anglia prin W. Shakespeare, C. Marlowe, si in Spania prin Lope de Vega, Calderon de la Barca.

Cunoaste o mare dezvoltare in secolul XVIII. Pana atunci, publicul care frecventa teatrele era format aproape in exclusivitate din aristocratie, interesata in cultivarea tragediei ca imitatie a celei antice. O data cu ridicarea burgheziei, in teatru patrunde un public nou, care cere o literatura noua. Asa apare drama burgheza, opusa practicilor traditionale si canoanelor clasice, situata intre tragedie si comedie.

La inceputul secolului XIX Victor Hugo a creat in Franta drama romantica, inlaturand rigiditatea dogmelor clasicismului si sustinand prioritatea imaginatiei si a sentimentului. In Germania, ea este reprezentata de Goethe si Schiller. In Rusia, A. S. Puskin a scris drama realista. In literatura romana s-au afirmat in drama romantica B. P. Hasdeu, V. Alecsandri, iar in drama realista I. L. Caragiale.

VIII. Opera este o compozitie muzicala pentru solisti, cor si orchestra, cu o actiune scenic-dramatica. Spectacolul de opera se realizeaza cu concursul muzicii, dramei, picturii, arhitecturii, coregrafiei, s.a. Opera s-a nascut la hotarul dintre secolele XVI si XVII la Florenta, ca o tendinta renascentista de a invia tragedia antica, cu complexa ei alcatuire (drama, poezie lirica, muzica, dans). Stilul s-a extins in alte centre ale Italiei, raspandindu-se apoi in Europa.

In secolul XVIII, in Franta, Lully pune bazele operei nationale, in specificul careia se inscrie si folosirea baletului. In Germania, teatrul din Hamburg reprezinta leaganul operei germane. In Anglia, inceputul operei engleze este marcat de Purcell.

Napolitanul Pergolesi dezvolta intermediile comice dintre acte dand nastere operei bufe (in Franta – opera comica) cu subiecte contemporane, spre deosebire de opera seria, inspirata cu precadere din mitologie si istorie.

Clasicismul vienez a fost reprezentat in opera de Beethoven, Mozart, Wagner.In Romania, opera italiana a patruns inca din secolul XVIII.

A. AMBRUSTER- Romaniatatea romanilor. Istoria unei idei. Cap. Epoca de aur a culturii medievale romanesti

XXIII. Concluzii. “Secolul de aur” al literaturii romane vechiSecolul XVII reprezinta emanciparea din tiparul slvon si bizantino-ortodox.

Acest secol a adus triumful culturii romanesti medievale. Cartile lui Coresi prilejuiesc o prima afirmare puternica a constiintei nationale romanesti, a originii si unitatii neamului.

Limba traducerilor veacului XVII, spre deosebire de limba traducerilor lui Coresi, se prezinta ca o limba literara originala, influentata de limba populara.

Mitropolitul Varlaam aduce accentuarea constiintei unitatii neamului.Grigore Ureche (1590-1647) este creatorul istoriografiei romanesti cu

adevarat nationale. Cronicarul isi acorda atentia inceputurilor propriului sau neam. Si afirma si apoi demonstreaza latinitatea limbii romane, bazandu-se pe educatia lui din Polonia, unde invatase limba latina. Cronica lui care va fii continuata mai tarziu, este foarte importanta pentru noi. Miron Costin (1633-1691) a fost un carturar si om politic, reprezentant al umanismului romanesc din secolul de aur al culturii medievale nationale. El acorda o importanta deosebita originiilor si unitatii neamului. A scris Letopisetul Tarii Moldovei, Preadoslovie adeca voroava catra cititoriul, Cronica polona si Poema polona, ultimele doua fiind scrise in limba poloneza la cererea conducatorilor politici poloni in mediul carora s-a nascut legenda exilatilor romani ca stramosi ai romanilor. Cele doua scrieri polone ale lui Miron Costin sunt o reactie autohtona la incercarile istoricilor vremii de a stabili o conceptie despre originile romanilor. A cunoscut aproape intreaga literatura asupra romanitatii romanilor si prin scrierile polone combate teoriile gresite si le accepta pe cele stiintifice, juste.

De neamul moldovenilor este primul tratat savant consacrat exclusiv analizei originii neamului: prezentarea savanta si critica a literaturii culte umaniste despre originea romana a romanilor. Miron Costin este primul roman a carui pregatire umanista si cultura generala ii permit o discutie de nivel european privind diversitatea si denumirea popoarelor. Latura polemica, de replica a lui Miron Costin il face sa combata orice teorie defaimatoare vis-a-vis de inceputurile propriului sau neam.

Dimitrie Cantemir (1673-1723) reprezinta sfarsitul epocii de aur si apogeul ei. Este tipul umanistului medieval roman: exponent al clasei dominante, reprezentant al unei puternice si bine conturate orientari politice, erudit de seama cu o pregatirew stiintifica de nivel european, istoric in primul rand.

Lumea savanta europeana apeleaza la savantii romani pentru a afla argumentarea si dovezile romanitatii romanilor. Eruditii romani intervin activ pe plan european in dirijarea si orientarea cercetarii originii romanilor.

Domnitorul moldovean greseste in unele aspecte, dar nu putine opinii emise de el se verifica si se continua si azi.

ANGELA BIDU-VRANCEANU Dictionar general de stiinte. Stiinte ale limbii.

Alegoria este o figura de gandire constand dintr-o suita de simboluri coerente semantic, prin intermediul carora se concretizeaza sub forma unor tropi, o serie de notiuni abstracte. Se stabileste uneori o legatura intre alegorie si personificare cu care aceasta coexista in text.(exemplu: alegoria “mortii-nunta” din Miorita). Intre simboluri/metafore si elementele descriptive ori narative pe care acestea le transpun figurativ exista o corespondenta, stabilita pe baza unui cod care receptorul enuntului trebuie sa-l inteleaga; transparenta alegoriei depinde de descifrarea mai mult sau mai putin facila a acestiu cod. Alegoria poate fi pusa in relatie cu unele forme sau specii literare: descrierea, eventual sub forma seriei de metafore personificate, fabula, romanul alegoric( Istoria ieroglifica de Dimitrie Cantemir poate fi considerat forma compozitionala narativa bazata pe alegorie).

In artele plastice alegoria reprezinta corespondenta intre un concept abstract si reprezentarea lui prin imagini.

Comparatia reprezinta categoria gramaticala specifica adjectivului si adverbului, exprimand distinctii de gradare si de comparatie. Se realizeaza printr-un sistem de opozitii grupand trei termeni sau grade de comparatie: pozitiv, comparativ si superlativ.

In retorica este o figura semantica care apropie doi termeni – unul comparat si unul comparant – prin intermediul unui adverb ce semnifica asemanarea lor totala sau partiala.

Din punct de vedere semantic, comparatia se poate clasifica: [ABSTRACT] [CONCRET] : “gandirea-mi se arata/ Ca tigrul in pustiuri...”

(Alexandrescu) [CONCRET] [ABSTRACT] : “In palnia muntelui iezerul netulburat/ ca un

ochi al lumii, ascuns, s-a deschis” (Blaga) [CONCRET] [CONCRET] : “Las altora globul terestru ca o minge” (Pillat) [ABSTRACT] [ABSTRACT] : “Ca viata se revarsa o muta-nfiorare”

(Heliade)Comparatia se situeaza uneori la limita cu alte figuri de stil, realizand

interferente figurative: comparatia personificatoare : “Asculti cum suna clopotele-n turla/ Ca haitele

de lupi flamanzi ce urla?” (Minulescu) comparatia metaforica : “Cenusa visarilor noastre/ Se cerne gramezi peste noi/

Precum se coboara pe glastre,/Atinse, petalele albastre,/ De-o gaza cazuta de sus printre foi” (Arghezi)

comparatia sinestezica : “Vaslesc trasi parca-n teapa pe-o raza lunara.” (Blaga) comparatia negativa : “Nu-i nici o poezie sa fie ca tacerea.” (Pillat)

Metonimia este figura semantica si fenomenul lingvistic prin care un nume de obiect este inlocuit cu altul, pe baza unei relatii de contiguitate logica existenta intre acestea (spatiala, temporala sau cauzala): “Voi, ce din munca voastra abia puteti trai” (Eminescu). Metonimia se deosebeste de metafora, care transfera numele obiectelor in virtutea unui raport de analogie intre cele doua obiecte. Are forme variate din cauza substitutiilor intre termeni: cauza pentru efect / efect pentru cauza: “a trai din munca altuia” continut pentru continator / continator pentru continut: “si-a terminat farfuria” materia pentru obiect: “a vandut un portelan de pret” creator pentru opera: “are un Rembrandt” instrument pentru actiune / actiune pentru instrument: “a trecut tara prin foc si

sabie” semn pentru obiectul desemnat: coroana, sceptrul – “regalitate” (metonimii ale

semnului) loc de provenienta pentru obiectul produs: “a cumparat olanda pentru

cearceafuri” general pentru particular: “a inselat vigilenta paznicilor” abstract pentru concret: “se afla in primavara vietii” specific pentru generic: “mananca o paine de pe urma mea”.

Metonimia este tot mai putin prezenta in poezia moderna.Prosopopeea este figura semantica, forma extinsa a personificarii (cu care nu

se confunda), prin intermediul careia se atribuie obiectelor/ abstractelor/ elementelor naturale ori supranaturale caracteristici ale fiintelor animate: “Ai tai suntem! Strainii/ Te-ar pierde de-ar putea;/ Dar cand te-am pierde, Doino,/ ai cui am ramanea?

(...)Ramai, ca ne esti doamna/ Si lege-i al tau glas;/ Invata-ne sa plangem/ C-atat ne-a mai ramas! ” (Cosbuc)

Dupa unii cercetatori, prosopopeea se suprapune total cu personificarea; dupa altii, figura este ilustrata de fabula sau de alegorie, specii in care sunt animate ori evocate figuri abstracte, personaje mitologice, personaje absente sau moarte. Diferenta fata de personificare consta in faptul ca prosopopeea se extinde dincolo de limitele unei figuri izolate, cuprinzand uneori un intreg text (Mihai Eminescu, Luceafarul) sau o opera in totalitate cand avem de-a face cu alegoria propriu-zisa.

Sinecdoca este figura semantica si procedeu lingvistic , forma particulara de metonimie, realizata prin inlocuirea unui nume cu altul pe baza unei relatii cantitative intre cei doi termeni: “am vazut in departare o panza “

Are doua forme principale: parte pentru intreg: “o panza la orizont” = “corabie” intreg pentru parte: “a baut un vin bun” = “un pahar, o sticla de vin”

GH. BULGAR, M CRIHANA, LIMBAJ SI ARTA LITERARA IN OPERA SCRIITORILOR ROMANI

XVII. Personalitatea si opera mitropolitului Dosoftei al MoldoveiDosoftei (1624-1693) a fost un neobosit aparator al ortodoxismului. El

continua direct opera culturala din epoca lui Vasile Lupu (inceputa de mitropolitul Petru Movila) si pe cea desfasurata in Transilvania de diaconul Coresi.

Prin Psaltirea in versuri (1673) “Dosoftei a asezat temeliile versificatiei in literatura noastra culta”(N. Cartojan), fiind “primul nostru poet consacrat”(E. Sorohan)

In Europa se consuma moda initiata de protestanti, a traducerii versificate a psalmilor regelui David. Primii carturari care au facut-o cu rezultate pozitive au fost Clement Marot si Jan Kochanowski.

Psaltirea in versuri prezinta o multitudine de fatete de modernitate de conceptie si stil. Hiperbola este regimul permanent al volumului.

Nemultumit de numeroasele rele sociale si defecte omenesti, se arata revoltat si gata de a lovi in cei vinovati in multi dintre psalmi, uneori adresandu-se acestora direct. Uneori revolta se transforma in blestem.

Dosoftei transcrie in cuvant frumosul din natura, dovedindu-se un precursor al liricii peisagiste de mai tarziu. Este primul nostru bucolic, un naiv cantaret al firii.

In ciuda imperfectiunilor – prozodice si de limbaj – Psaltirea in versuri de la 1673 reprezinta un moment important in dezvoltarea limbii romane, prin contributia sa la imbogatirea vocabularului, precum si prin incercarea indrazneata a autorului de a supune un text amplu necesitatilor versificatiei. Cultura romana veche inregistrase pana in 1673 doar doua aparitii editoriale de exceptie: Cazania lui Varlaam in 1643 si Noul Testament de la Balgrad in 1648 al lui Simeon Stefan. Psaltirea in versuri aduce numeroase noutati si in domeniul limbii literare si in acela al tehnicii poetice.

Se depisteaza doua tendinte principale: una a poliglotului, tentat sa raporteze textul la cat mai multe fenomene similare din alte limbi si alta, a artistului cuvantului, preocupat sa gaseasca, ca Eminescu mai tarziu “cuvantul ce exprima adevarul”. El observa nevoia respectarii limbii vorbite, democratizarea limbajului.

Vocatia poetica il indreapta pe Dosoftei cand spre formele riguroase ale exprimarii, cand spre cele libere, nesatisfacut pe deplin de nici unul din cuvintele sau

expresiile intrebuintate. Prin palatizarea lui f in h, scrie: “hierbanteala”, “her”, “hiara”, iar uneori, chiar pe aceeasi pagina apar formele nepalatizate: “fiara”, “fieratec”, “firei”; pe langa formele “pani”, “canele”, “zanii” – fonetism moldovenesc – apar des si formele: “caine”, “cainilor”, “maine” – muntenesti si literare; pentru verbul “a face”, la perfectul compus indicativ foloseste o constructie mai veche alcatuita cu participiul “fapt”, alaturi de “facut” care este mai nou si predominant.

In domeniul flexiunii verbale se inregistreaza aceeasi alternanta de forme, fertila in ordine estetica: la imperfect indicativ persoana I singular, arhaicul alterneaza cu noul: “tenea”, “nu lasa”, “eu nu pricepea”, cu: “eram”, “asteptam”, “sarutam”. Pentru prezentul optativ sunt folosite trei paradigme: tipul modern (“te-ai bucura”) si tipurile arhaice si regionale (“vreai vedea” si “as vrea face”). Uneori ele alterneaza in aceeasi fraza: “tu ma-mvata ce-as vrea face si ce-as dzace ”. La imperativul prohibitiv sunt mentionabile formele derivate din infinitivul lung la persoana a II-a plural “nu daret”, “nu va atingeret”, “nu plangeret”.

Exploatarea maxima a resurselor sinonimiei asigura Psaltirii performante stilistice remarcabile in domeniul lexicului poetic (exemplu: eros= “libov”, “liubov”, “iboste”, “iuboste”, “dragoste”). Uneori neglijeaza stiinta lingvistica elementara si apare exprimarea tautologica: “chiar” si “limpede” apar impreuna, “minuni” si “miracuri”, “poslusnic” si “ascultoi”.

O mare bogatie de sufixe substantivale este intrebuintata in alcatuirea de derivate abstracte, desemnand sentimente, stari sufletesti si atitudini etice: “-ătate”, “-ciune”, “-eală”, “-eaţă” (“adevaratate”, “curataciune”, “spalaciune”, “framanteala”, “odihneala”, “miroseate”).

Dosoftei intareste prin uz numeroasele particularitati lingvistice si de stil ale epocii sale:a) disparitia lui n : “ai” din “ani”, “apuiând” din “apunând”, “vie” din “vină”,

“spue” din “spună”, “rămâind” din “rămânând”;b) alternanta lui o diftongat cu o nediftongat: “boacetele”, “doauă”, “groază”,

“roauă” alaturi de “a-l cunoşte”, “forte”, “groznic”, “omeni”;c) trecerea lui e la ă dupa labiale: “serbăsc”, “să priimăsc”, “iubăsc”, “sămăţ”,

“Dumnădzău”;d) inchiderea lui i la î dupa ţ si dz: “bărbăţâie”, “despărţârea”, “mulţâmea”,

“soţâile”, “dzâlele”, “au flămândzât”;e) disparitia lui i final nesilabic dupa ţ, dz, ş, c : “părinţ”, “sunteţ”, “păţât”,

“astădz”, “cindzăc”;f) folosirea adjectivului pronominal demonstrativ “acest” si “acel” cu particula

deictica –a cand preceda substantivul: “odihna aceluia lăcaş”, ”acesta lucru”, “acela părinte au mânatu-o”;

g) articularea cu articolul hotarat a formelor de Nominativ si Acuzativ, singular si plural, masculin si feminin ale pronumelui relativ “care”: “Ţara cea dorită Carea-i giuruită lui Iacov...”.Mitropolitul foloseste pe alocuri o sintaxa complicata, greoaie. Comentatorii mai

noi ai Psaltirii (N. Manolescu, D.H. Mazilu, E. Negrici) l-au inscris pe autor intre primii carturari romani cu constiinta poetica, in cazul carora exprimarea in versuri se face profesional, pe baza de scheme de lucru si de program.

El este primul poet cult al neamului si prevesteste poetica lui Ion Barbu si Tudor Arghezi.

In Vietile sfintilor (1682-1686), o traducere “de pe greceste si pe sarbeste”, accentul se muta de pe arta versificatiei pe arta naratiunii si a descriptiei. Legendele relatate in aceasta traducere sunt vietile unor sfinti si martiri.

N. CARTOJAN, ISTORIA LITERATURII ROMANE VECHI, CAP. DE LA MATEI BASARAB LA VASILE LUPU

XI. Domnitorii Matei Basarab si Vasile Lupu - aparatori ai ortodoxiei Domnitorii Matei Basarab si Vasile Lupu au fost importanti protectori ai

crestinatatii ortodoxe din Balcani. Ei au facut daruri voievodale romanesti catre toate colturile ortodoxe ale tarilor balcanice.

Matei Basarab a zidit peste Dunare biserici ca Sf. Petka la Vidin, a trimis daruri in carti si manuscrise iluminate cu miniaturi in Serbia, in Grecia.

Aici au venit calugari din tot Orientul, greci, arabi, din tarile slave sud-dunarene, rusi. In acele vremuri, cand in sudul Dunarii viata religioasa era innabusita sub stapanirea pagana si in Ardeal de calvinism, domnii nostri luasera sub ocrotirea lor viata spirituala a popoarelor crestine ortodoxe. Tarile noastre devenisera astfel centrul ortodoxiei. De aceea porneste din tarile noastre lupta impotriva calvinismului.

Moldova lui Vasile Lupu, care a facut mutla opozitie principilor ardeleni, a luat pozitie fatisa, participand la doua sinoade organizate de mitropolitul Kievului Petru Movila si de mitropolitul Varlaam al Moldovei, si a atacat calvinismul in principiile dogmatice.

Muntenia lui Matei Basarab a stat si ea de-a curmezisul Reformei, straduindu-se sa intareasca traditia ortodoxa in forma slava la intreg neamul romanesc, aducand tipografii cu litere chirilice in tara si publicand cartile de ritual in limba slava.

Scoala intemeiata de Vasile Lupu in manastirea Trei Ierarhi, cu profesori trimisi de la Academia teologica din Kiev, de mitropolitul Petru Movila, precum si colegiile iezuite din Moldova au deschis o fereastra catre cultura latina.

Activitatea literara religioasa inceputa cu stralucire in epoca lui Matei Basarab si Vasile Lupu a fost continuata. In Moldova, mitropolitul Dosoftei incepe traditia cartilor de ritual in limba romana, nationalizare reluata si continuata in Muntenia de mitropolitul Antim Ivireanu.

XIV. Personalitatea si opera mitropolitului carturar Petru MovilaPetru Movila este fiul lui Simeon Movila, fratele lui Ieremia si rivalul lui

Mihai Viteazul.Tatal sau a domnit si in Moldova si in Muntenia. Tragediile familiei sale l-au

impins catre studiu si meditatie. In 1627, cand visurile lui de a recucerii tronul s-au spulberat, la indemnul mitropolitului Kievului Iov Boretki, la manastirea caruia isi petrecea adesea verile, Petru Movila renunta la purpura domneasca si imbraca rasa de monah in manastirea Pecerska din Kiev, unde ajunge arhimandrit si dupa sase ani, mitropolit.

Pe atunci Ucraina era sub stapanire polona, iar biserica ortodoxa era amenintata de biserica catolica a Poloniei, si urcarea lui Petru Movila pe scaunul mitropolitan a fost o adevarata mantuire.

A infiintat o tipografie la Pecerska care a desfasurat o activitate din cele mai rodnice pentru biserica ortodoxa, iar o serie de tiparituri au fost aduse la curtea lui Matei Basarab si au servit drept model tipariturilor muntene. Petru Movila a intemeiat in manastirea Bratca Fratia, o academie teologica unde se studia latina, retorica, dialectica, poezia si filosofia.

In 1633 aparuse la Geneva in latina, o confesiune de credinta ortodoxa, datata din Constantinopol 1629, in care se faceau cateva concesii punctului de vedere al confesiunii calvine, opera fiind atribuita patriarhului Chiril Lucaris. Dusmanii patriarhului ridica lumea impotriva lui Lucaris, acuzandu-l de erezie. In cele din urma, turcii il asasineaza.

In acest context Petru Movila a convocat un sinod la Kiev in 1640 in care s-a discutat si s-a admis Marturisirea de credinta ortodoxa. Sinodul ecumenic s-a tinut la Iasi in 1642 si a durat trei luni. In cele din urma, opera a fost primita cu suprimari si corectari. Ea era impartita in trei parti: 1. Credinta2. Speranta, lamurind rugaciunea duminicala si cele zece fericiri3. Mila, cuprinzand invataturile ortodoxe despre pacat, decalog, invocarea sfintilor si

cultul icoanelor si al moastelor.Opera a fost aprobata de patriarhul din Constantinopol ca opera normativa

pentru intreaga biserica ortodoxa. A fost tradusa in rusa in 1645, in 1662 in greca si latina, in 1691 in romaneste si tiparita de episcopul Mitrofan in tipografia episcopiei din Buzau.

Cu deosebire la noi, opera lui Petru Movila s-a bucurat de o intinsa raspandire si s-a retiparit si retradus in nenumarate editii.

XVI. Realizarile lui Udriste Nasturel de la Fierasti pe plan culturalUdriste Nasturel a fost cel mai carturar boier al timpului sau in Muntenia. A

infiintat la Campulung “o scoala pentru invatatura copiilor” si lui i se datoresc primele copii ale romanului Varlaam si Ioasaf, tradus de tatal sau.

Udriste Nasturel a staruit pentru introducerea tiparului in Muntenia si a privegheat la imprimarea cartilor, a alcatuit stihurile de dedicatie la stema tarii cu care se deschide Pravila de la Govora, a intocmit la Fierasti prefata la Antologhionul slavonesc, a ajutat la traducere si a scris prefata la Evanghelia invatatoare de la Govora, a tradus din latina in slavona Imitatio Christi.

Din sirul tipariturilor menite sa acopere lipsa textelor de ritual din cuprinsurile romanesti si sa apere ortodoxia romanilor ardeleni impotriva tendintelor de calvinizare ale ungurilor este prima Cazanie, aparuta la Govora in 1642 si tradusa din rusa de Udriste Nasturel.

XV. Personalitatea si opera mitropolitului Simion StefanGavril Bethlen adresa(1629) scrisori patriarhului din Constantinopol prin care

il informa cum ca romanii din Transilvania au decazut atat de mult, incat nu sunt in stare sa citeasca si sa invete sfintele evanghelii si ca bunele moravuri si legea crestineasca se deteriorau vazand cu ochii. Pentru a remedia acest lucru el cerea patriarhului sa ingaduie ca Ardealul sa primeasca unele puncte ale doctrinei calvine. Raspunsul patriarhului Chiril Lucaris este un refuz categoric. Dupa Gavril Bethlen urmeaza Gh. Rakoczy care cu superintendentul calvin Stefan Geley isi intaresc sfortarile de a-i atrage pe romanii transilvaneni la reforma calvina.

In 1638 Rakoczy confirma scutirile preotilor romani, cu conditia ca mitropolitul lor sa atarne de superintendentul calvin. In 1640, cand anunta moartea mitropolitului roman Ghenadie, superintendentul Stefan Geley ii propune principelui ca la sedinta solemna sa citeasca conditiile cu amenintarea ca cine nu le va respecta va fi readus la starea de taran. Se mai impunea sa se elimine la oficierea botezului

lumanarile, ungerea cu undelemn, botezand numai cu apa curata, sa se renunte la inmormantari la lumanari si tamaiere, sa se imparta sfanta cuminecatura separat si nu impreuna painea si vinul, sa se interzica ingenuncherea si inchinarea la icoane si troite si arderea de lumanari la cimitir si sa se asculte de episcopul ortodox maghiar (adica sa paraseasca ortodoxia si sa treaca la calvinism). Propaganda trebuia facuta prin tiparirea in limba romana a cartilor de cult normative prin care sa se introduca in randurile poporului invataturile Reformei. Aceste carti tiparite la Alba Iulia cuprind Paraclisul Precistei, Pascalia, Trepetnicul si Gromovnicul.

Acestea erau imprejurarile in care se ridica in scaunul mitropolitan Simion Stefan. A ramas in istoria literaturii romane prin problemele cu privire la crearea limbii literare pe care le-a ridicat in prefata Noului Testament tiparit la Alba Iulia in 1648. El vorbeste despre necesitatea de a tipari carti pentru tot neamul romanesc si de a crea o singura limba literara pentru toate tinuturile romanesti. In aceeasi prefata Simion Stefan vorbeste si despre neologismele acelui timp.

XIII. Personalitatea si opera mitropolitului Varlaam al MoldoveiVarlaam era fiu de razesi si a imbracat rasa monahala la manastirea Secu. In

1618 el avea tradusa Leastvita lui Ion Scararul din ravna pentru cultura. Devine cunoscut in cercurile inalte din Suceava si ajunge duhovnicul

domnului Miron Barnovski. In 1628 domnul il trimite intr-o solie la Pecerska din Kiev ca sa-i duca arhimandritului Petru Movila manuscrisul unui Octoih slav pentru a fi tiparit si apoi la Moscova pentru ai duce tarului Mihail Feodorovici moastele sfantului mucenic Iacov din Persia si pentru a cere in schimbul ctitoriei de la Dragomirna cateva icoane rusesti.

A fost propus pe lista celor trei candidati la scaunul patriarhiei din Constantinopol, dar prabusirea lui Vasile Lupu a adus si prabusirea lui. Vasile Lupu ii cere lui Petru Movila sa infiinteze o tipografie si un colegiu teologic care sa aiba ca temelie de studii limba latina si limba greaca. Tipografia adusa din Kiev a fost instalata la manastirea Treisfetitele si este prima tipografie a Moldovei cu litere chirilice si care a fost completata mai apoi si cu litere grecesti. Prima carte a acestei tipografii este Cazania. Carte romaneasca de invatatura Dumenecele preste an si la praznice imparatesti a mitropolitului Varlaam care cuprinde 74 de predici pentru toate duminicile dintr-un an si pentru sarbatorile mai insemnate ale bisericii.

Cele mai multe pornesc de la explicarea pasajului de Evanghelie citit in ziua respectiva, dar sunt si cateva legende hagiografice care povestesc viata marilor mucenici ai ortodoxiei. Pentru Cazanie, Varlaam s-a inspirat din mai multe izvoare.

Limba Cazaniei este limba romaneasca scrisa asa cum a fost statornicita prin tipariturile coresiene. Munca lui de traducator reprezinta in procesul de formare a limbii romane literare un mare pas inainte, curatand-o de slavonisme si apropiind-o de limba vie.

Ultima carte cu caracter religios publicata de mitropolitul Varlaam in 1645 are o importanta deosebita nu doar pentru ca este originala, dar si pentru ca reprezinta chemarea Munteniei si Moldovei de a mentine unitatea spirituala a neamului si straduintele lor de a apara ortodoxia romanilor ardeleni, amenintata de calvinismul maghiar.

Alaturi de Udriste Nasturel pune la cale un sinod al clerului moldovean si muntenesc pentru cercetarea Catehismului de propaganda calvina. Impotriva Catehismului calvin tipareste Raspunsul Catehismului in care darama punctul de vedere calvin si expune punctul de vedere ortodox.

XIX. Personalitatea si opera lui Nicolae Milescu – Spatarul Pana in a doua jumatate a secolului XVII, literatura romana este in intregime

opera clerului si poarta o trasatura adanc religioasa.Boierimea a ajuns intr-o situatie materiala prospera care a ajutat-o sa ocupe un

loc proeminent in viata politica si culturala. Dar din pricina luptelor ce se dadeau in preajma tronului, ea era adesea silita sa emigreze catre adaposturile de cultura din centrul si Rasaritul european care erau in legatura cu Apusul. Prin aceste emigrari s-a deschis o fereastra catre civilizatia occidentala.

Nicolae Milescu a inceput ca “gramatic” la curtea domnilor moldoveni, a aspirat la tron, a fost descoperit si a luat drumul pribegiei prin Occident (ajungand la curtea lui Ludovic XIV) si Orient (in China).

A inceput scoala in Moldova si apoi la scoala patriarhiei din Constantinopol. Aici invata greaca si latina. Se intoarce in Moldova in timpul domniei lui Gheorghe Stefan caruia ii este gramatic. Sub urmasul lui Gheorghe Stefan, Gheorghe Ghica, Milescu ajunge mare spatar si cand domnul este stramutat in Tara Romaneasca il urmeaza. In Muntenia ramane pana la mazilirea lui Gheorghe Ghica in 1660 cand se intoarce in Moldova, unde domn era Stefanita fiul lui Vasile Lupu. La moartea lui Stefanita pleaca in Muntenia unde era domn Grigore Ghica, fiul fostului sau protector. Acesta il trimite la Constantinopol unde Milescu isi reinnoieste vechile cunostinte si intra in legatura cu lumea diplomatica a Occidentului.

La Constantinopol ramane pina in 1664 cand Grigore Ghica este mazilit. Domnul urmator il trimite intr-o lunga calatorie prin Occident. La Stettin se intalneste cu domnul Gheorghe Stefan care il trimite cu scrisori la regele Suediei. De aici, sfatuit de ambasadorul francez Arnauld de Pomponne pleaca inarmat cu scrisori din partea regelui Suediei si a lui Gheorghe Stefan la curtea regelui Ludovic XIV, care cu toate insistentele nu reuseste sa il restabileasca in domnie peGheorghe Stefan. Dupa moartea lui Milescu se reintoarce in Moldova. Aici domn era Alexandru Ilias. Vrand sa profite de neintelegerile dintre domn si boierime pentru a se sui pe tron, Milescu este deconspirat si i se taie cartilajele dintre nari, pedeapsa obisnuita pentru cei care aspirau la domnie si care insemna ca nu mai exista nici o speranta sa mai poata urca vreodata pe tron.

Aceasta drama i-a schimbat cu desavarsire viata, apucand pentru totdeauna drumul pribegiei. In 1671 se afla pe tarmurile Bosforului la vechiul sau prieten patriarhul Dosoftei al Ierusalimului care il indruma spre curtea tarului de la Moscova. Aici este numit traducator pentru limba greaca veche si moderna, latina si romana. In 1675 primeste misiunea de a conduce o ambasada ruseasca in China. Dupa trei ani, cand se intoarce, tarul murise, iar noul tar l-a decazut din drepturi. Dar un om cu inteligenta sa si cunoscator al atator limbi nu era usor de inlocuit in Rusia, astfel incat este repus in drepturi.

Dupa intoarcerea din China, ia parte la conflictul care impartise lumea rusa in doua tabere: curentul greco-ortodox si curentul latin-ortodox si scrie Scurta demonstrare ca stiinta si limba eleno-greaca sunt mai necesare decat limba si stiinta latina si care sunt avantagiile pentru poporul slav, opera incheiata cu consideratia ca “dupa ce a invatat cineva limba greaca”(limba Sfintei Scripturi si a literaturii sfintilor parinti) “nu mai enici o primejdie sa invete si latina”.

Bun cunoscator al limbii latine, care calatorise prin tarile de cultura latina, nu putea sa nu se alature curentului de occidentalizare sustinut de Petru cel Mare. Moare la Moscova in 1708 fara sa vada roadele reformei sociale si culturale incepute de Petru cel Mare.

Scoala patriarhiei din Constantinopol unde a invatat Nicolae Milescu era un amalgam de cultura occidentala, adusa de profesorii greci care s-au instruit in Italia, si de cultura orientala, iar scrierile lui Milescu reflecta acest lucru. Daca la inceput in tarile romane, Milescu scrie in limba materna, dupa trecerea in Rusia si intrarea inserviciul tarilor, activitatea lui se desfasoara in limbi straine. O punte intre activitatea in limba romana si cea in limba rusa este opera publicata la Stockholm Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali splendens, id est sensus ecclesiae orientalis scilicet graecae, de transubstantione Domini aliisque controversiis, a Nicolao Spadario-Moldovalaccone <sic>, barone ac olim generali Wallachiae, conscriptum Holmiae <Stockholm> mense Februarii sau pe romaneste Manual Steaua Orientului stralucind in Occident, adica felul cum intelege biserica orientala ortodoxa dogma transubstantierii Domnului si despre alte controverse, de Nicolae Milescu Spatarul moldo-valah si odinioara general al Valahiei, scris in Stockholm in luna februarie.

Nicolae Milescu a scris aceasta opera la staruinta agentului diplomatic al Frantei la Stockholm, Arnauld de Pomponne pentru a lamuri o polemica aprinsa cu pastorul calvin Jean Claude pe chestiunea interpretarii dogmei transubstantierii si a altor puncte de divergenta intre catolici si calvini. Milescu a scris opera in latina si greaca si a tiparit-o la Stockholm.

XVIII. Personalitatea si opera lui Miron CostinMiron Costin este continuatorul lui Grigore Ureche.Tatal sau Ioan Costin, hatman al Moldovei,este martor la uciderea lui Miron

Barnovski iar apoi este trimis sa aleaga alt domn. Fiul, Miron Costin este marcat de aceste evenimente din viata tatalui sau si ele vor constitui mai tarziu motivul pentru care va parasi pentru todeauna Moldova si va alege exilul. Impreuna cu tatal si fratii lui se stabilesc in Polonia.

Isi urmeaza cursurile la colegiul din Bar, iar apoi, nu se stie prin ce imprejurari, se intoarce in Moldova. In urma unor campanii la care ia parte, are ocazia sa cunoasca neamul si pamantul romanesc din Muntenia si Ardeal si sa simta prin propria lui experienta unitatea neamului romanesc care avea sa se materializeze in De neamul moldovenilor.

Prin cultura, inteligenta si energie, s-a impus in divanurile domnesti si a fost deseori insarcinat cu misiuni diplomatice grele. Mai tarziu ajunge din nou in Polonia, perioda deosebita pentru activitatea sa literara fiindca in timpul acesta a plasmuit o poema polona.

La chemarea domnului moldovean Constantin Cantemir, se intoarce in Moldova si este numit staroste la Putna. In urma unui complot in care era implicat fratele sau Velicico pentru rasturnarea lui Cantemir este ridicat pe nedrept pentru a fi dus la Iasi in fata domnului. Pe drumul spre Iasi insa a fost decapitat(1691) din rautatea unui vataf de aprozi.

Miron Costin a avut la inceput intentia sa urzeasca istoria Moldovei de la originea neamului pana in zilele lui, dar se razgandeste si continua cronica de unde o lasase Grigore Ureche sub numele de Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace, de unde este parasit de Ureche vornicul de tara de gios, in oras in Iasi, in anul de la zidirea lumii 7183, iar de la nasterea Mantuitorului lumii, lui Isus Hristos, 1675. Cea mai vasta parte a Letopisetului, de 57 de ani este inspirata de traditia orala si de cronicarii straini, iar dupa amintirile lui sunt acoperiti doar opt ani.

Vremurile pe care Miron Costin ni le infatiseaza, cu un rar talent de povestitor, reprezinta in istoria Moldovei panta de decadere, epoca de agonie a ultimelor ramasite de autonomie. El prezinta confilecte de rasa, de religie, de interese economice si politice. Povestirea lui este inviorata prin numeroase descrieri si portrete lucrate cu multa maiestrie. In mijlocul atator drame ale trcutului romanesc imaginatia vioaie a cronicarului se opreste, din cand in cand, pentru a ne infatisa cu umor si cateva scene hazlii ale vremurilor sale. Pe alocuri, naratiunea cronicarului trece dincolo de hotarele genului istoric si se apropie, prin gradatia interesului si prin puterea dramatica cu care stie sa infatiseze lucrurile, de nuvela si roman. Nici o miscare a personajelor, nici una din acele expresii semnificative ale lor, care vadesc ceva din adancul sufletului omenesc nu scapa din vedere cronicarului. Toate aceste amanunte caracteristice, povestite concis dramatizeaza naratiunea, dau viata caracterelor si le fac sa se miste sub ochii nostri.presarata cu amanunte pitoresti, cu portrete bine zugravite, cu descrieri plastice, povestirea lui Miron Costin e limpede, vioaie, captivanta.

A doua opera importanta a lui Miron Costin este scrierea intitulata de Kogalniceanu Cartea pentru descalecatul dintai al tarii Moldovei si neamul moldovenesc, iar de C. Giurescu, De neamul moldovenilor, din ce tara au esit stramosii lor. Opera este neterminata, dupa cum se vede din analiza interna a textului, autorul facand trimiteri la capitole inexistente. Monografia are o tendinta polemica, destul de clar exprimata, menita sa spulbere legenda lui Simion Dascalul si sa lamureasca originile neamului, atat de intunecate in Moldova timpului sau. Legenda lui Simion Dascalul spune ca neamul romanesc se trage din talharii trimisi de la Roma in ajutorul craiului Laslau. Scopul operei este sa probeze ca noi ne tragem din colonistii romani. Cronicarul desfinteaza cu argumente legenda lui Simion Dascalul.

In afara de meritele lui pentru istoriografia moldoveneasca, Miron Costin mai are si pe acela de a fi printre initiatorii liricii romanesti. El este primul carturar care a incercat la noi poema filosofica. Inainte de 1673 Miron Costin a alcatuit un mic poem filosofic, Viata lumii. Prefata poemului este de fapt un mic tratat de versificatie, primul de acest fel din literatura noastra. Dupa el, versificatia trebuia sa indeplineasca unele conditii: masura, rima si mai adauga observatii privitoare la evitarea hiatului. Singurul element cu adevarat important care ii scapa este ritmul.

El a scris poemul Viata lumii pentru a demonstra ca se pot scrie versuri si in limba romana. Tema este concluzia la care ajunge intodeauna sufletul omenesc dupa ce coboara de pe culmea maturitatii spre amurgul vietii si simte apropiindu-se marea noapte care ne invaluie. Aceasta amara intelegere a enigmei vietii constituie un motiv poetic din cele mai raspandite in literatura universala. Difuziunea motivului a fost urmarita de Ramiro Ortiz in studiul Fortuna labilis (Soarta alunecoasa).

In poem, gandul lui se duce cu melancolie spre atatia mari eroi ai lumii, pe care norocul nestatornic i-a prabusit din culmea gloriei. Tema nimicniciei vietii omenesti in fata mortii eterne, intarita prin evocarea marilor glorii ale omenirii, inmormantate in noianul vremurilor, a trecut in literatura latina a evului mediu. Din latina medievala, motivul s-a prelungit in literaturile romantice si ecoul acestui ubi sunt? se regaseste in Francois Villon in Ballade des Dames de jadis.

Din literatura italiana aceste lucruri au trcut prin studentii polonezi din universitatile italiene, in regatul vecin si astfel au putut ajunge la Miron Costin. Poema lui Miron Costin infatiseaza o forma mai complexa. Ea incepe cu versurile amare de invocare a fragilitatii vietii omenesti, atat de amagitoare in aparentele ei, versuri care reamintesc ideea ovidiana Omnia sunt hominum pendentia filo (sel debol filo). Poema continua pe tema nestatorniciei lucrurilor omenesti, a fugii necontenite a vietii, care se rostogoleste mereu pe albia timpului, fara sa se opreasca niciodata ( fugit

irreparabile tempus). Cu aceste idei se impleteste motivul norocului orb care necontenit urca si coboara pe scara lumii (passibus ambiguis fortuna volubilis errat a lui Ovidiu). Privind in lungul veacurilor, gandul cronicarului se opreste asupra marilor cuceritori ai lumii, care au uimit popoarele si pe care neantul i-a inghitit si se intreaba unde sunt? Si in sfarsit revine la gandul mortii eterne.

Desi Miron Costin are o adevarata inclinatie spre poezie el nu si-o cultiva. In sirul marilor cronicari moldoveni, Miron Costin ocupa un loc proeminent.

Este singurul cronicar moldovean care scrie intr-o limba straina pentru a dezvalui originea glorioasa a neamului, trecutul zbuciumat si nadejdile pe care tara sa le punea in vecinii crestini. Cu operele in limba polona, ocupa un loc de cinste in literatura istoriografica polona.

Miron Costin cutreierase in lung si in lat pamantul romanesc si nimeni pana la el nu a fost, si din punct de vedere al culturii si ca experienta sufleteasca, mai bine pregatit sa patrunda problema unitatii neamului romanesc.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVAAdolf Ambruster Romanitatea romanilor, cap. Epoca de

aur a culturii medievale romanesti Mircea Anghelescu, Cristina Ionescu, Gheroghe Lazarescu

Dictionar de termeni literari, art. baroc

Angela Bidu-Vranceanu Dictionar general de stiinte. Stiinte ale limbii, art. alegorie, comparatie, metonimie, prosopopeea, sinecdoca

Preot prof. dr. Ioan Bria Dictionar de teologie ortodoxa A-Z, art. catolicism, ortodoxie, ortopraxie, protestantism

Gheorghe Bulgar, Marcel Crihana Limbaj si arta literara in opera scriitorilor romani, cap. Dosoftei, Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir Istoria ieroglifica, intr. Capodopera si destin de Adriana Babeti

N.Cartojan Istoria literaturii romane vechi, cap. De la Matei Basarab si Vasile Lupu pana la Serban Cantacuzino, Miron Costin

G.Calinescu Impresii asupra literaturii spaniole, cap. Santa Teresa de Jesus, Alti mistici, La Soledad, El discreto, La vida est sueno

M.Diaconescu Istorie si valori, studiile Unele aspecte ale Barocului literar romanesc in Transilvania secolului al XVII-lea, Ioan Caianu-Valachus

M.Diaconescu Marele cantec, romanAngela Ion Histoire de la litterature francaise, cap.

Le Baroque, La preciositeM.Isbasescu Istoria literaturii germane, cap. Andreas

Gryphius si drama, Literatura de dupa razboiul de 30 de ani; Barocul, A doua scoala sileziana, Drama si opera, Romanul si satira

G.Ivascu Istoria literaturii romane, cap. Prima

universitate ortodoxa. Petru Movila, Clasicii literaturii romane vechi

F.Martini Istoria literaturii germane de la inceputuri pana in prezent, cap. Literatura in epoca Barocului

D.H.Mazilu Literatura romana baroca in context european, cap. Barocul literar in estul si sud-estul Europei, Retorica, Un gen literar barc: versurile la stema

D.H.Mazilu Recitind literatura romana veche, Genurile literare, cap. Psalmii in stihuri, Stemmata, Lirica filozofica

D.Moldoveanu Dimitrie Cantemir intre Orient si Occident, cap. Abundenta stilului, Locul lui Cantemir in evolutia stilului savant

Preot prof. dr.M.Pacurariu Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, Secolele XVII si XVIII, cap. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, Mitropolitul Petru Movila, Sinodul de la Iasi(1642), Mitropolia Transilvaniei in prima jumatate a secolului al XVII-lea. Mitropolitii Ilie Iorest si Simion Stefan, Mitropolia Transilvaniei in a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Mitropolitul Sava Brancovici, Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, Dezbinarea Bisericii Ortodoxe Romanesti din transilvania in anii 1698-1701, Biserica Unita din Transilvania in primele trei decenii ale secolului al XVIII-lea, Lupta clerului si a credinciosilor din Transilvania pentru apararea Ortodoxiei in secolul al XVIII-lea

Perpessicius Mentiuni critice, studiul Locul lui Dimitrie Cantemir in literatura romana

Al.Piru Istoria literaturii romane de la origini pana la 1830

Preot prof. I.Ramureanu, preot prof. M.Stefan, preot prof. T.Bodogae

Istoria bisericeasca universala pentru institutele teologice, cap. Contrareferma papala. Conciliul de la Trident. Razboaiele religioase. Pacea de la Westfalia 1648

I.Rotaru O istorie a literaturii romane, Dela origini pana la Epoca Luminilor, cap. Epoca lui Matei Basarab si Vasile Lupu

E.Sorohan Introducere in istoria literaturii romane, cap. Elocventa sacra, intre credinta si pragmatism etic, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Inceputurile poeziei culte.

Intre religios si profanI.Zamfirescu Istoria universala a teatrului, cap.

Teatrul englez al Restauratiei, sectiunea Perioada baroca

xxx Arte poetice. Renasterea, sectiunea Umanism filologic si arte poetice in Renasterea literara romaneasca

xxx Dictionarul literaturii romane de la origini pana la 1900, art. Brancovici, Gheorghe, Buitul, Gheorghe, Cantemir, Dimitrie, Costin, Miron, Dosoftei, Halici, Mihail, Ivul, Gabriel, Milescu, Nicolae, Spatarul, Movila, Petru, Nasturel, Udriste, Varlaam, Simion, Stefan, Zoba, Ioan, din Vint