BACALAUREAT 2020 - eBacalaureat.ro - Bac oral lb romana 2009 · 2012. 1. 19. · bacalaureat, a...

109
1 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII CENTRUL NAŢIONAL PENTRU CURRICULUM ŞI EVALUARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ BACALAUREAT 2009 SUBIECTE PENTRU PROBA ORALĂ

Transcript of BACALAUREAT 2020 - eBacalaureat.ro - Bac oral lb romana 2009 · 2012. 1. 19. · bacalaureat, a...

  • 1

    MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

    CENTRUL NAŢIONAL PENTRU CURRICULUM ŞI EVALUARE ÎN

    ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

    LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

    BACALAUREAT 2009

    SUBIECTE PENTRU PROBA ORALĂ

  • 2

    I. Precizări metodologice Conform programei şcolare pentru examenul de bacalaureat 2009, proba orală vizează competenţele de comunicare orală, aplicate în receptarea mesajelor orale şi scrise şi în producerea unor tipuri de discurs (descriptiv, informativ, narativ, argumentativ) exersate în cadrul învăţământului liceal. Curriculumul liceal, care stabileşte principiul studierii limbii şi literaturii române din perspectivă comunicativ-funcţională, pune accent pe latura formativă a învăţării, fiind centrat pe achiziţionarea de competenţe, fapt care a determinat precizarea, în programa de bacalaureat, a competenţelor de evaluat şi a conţinuturilor din domeniile: A. literatura română, B. limbă şi comunicare. Pentru bacalaureatul 2009, în proiectarea subiectelor pentru proba orală se va avea în vedere principiul complementarităţii, în sensul că prin proba orală se vor evalua alte competenţe specifice sau alte valori ale acestor competenţe faţă de proba scrisă, după cum urmează: -1.1. Utilizarea adecvată a strategiilor şi a regulilor de exprimare orală în monolog şi în dialog, în vederea realizării unei comunicări corecte, eficiente şi personalizate, adaptate unor situaţii de comunicare diverse; - 1.3. Identificarea particularităţilor şi a funcţiilor stilistice ale limbii în receptarea diferitelor tipuri de mesaje/ texte; - 1.4. Receptarea adecvată a sensului/ a sensurilor unui mesaj transmis prin diferite tipuri de mesaje orale sau scrise; - 1.5. Utilizarea adecvată a achiziţiilor lingvistice în producerea şi în receptarea diverselor texte orale şi scrise, cu explicarea rolului acestora în construirea mesajului; - 2.1. Identificarea temei şi a modului de reflectare a acesteia în textele studiate sau în texte la prima vedere; - 2.5. Compararea unor viziuni despre lume, despre condiţia umană sau despre artă reflectate în texte literare, nonliterare sau în alte arte; - 2.6. Interpretarea textelor studiate sau la prima vedere prin prisma propriilor valori şi a propriei experienţe de lectură; - 3.2. Construirea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural românesc, prin integrarea şi relaţionarea cunoştinţelor asimilate; - 4.1. Identificarea structurilor argumentative în texte literare şi nonliterare studiate sau la prima vedere; - 4.2. Argumentarea unui punct de vedere privind textele literare şi nonliterare studiate sau la prima vedere; - 4.3. Compararea şi evaluarea unor argumente diferite, pentru formularea unor judecăţi proprii. Biletul de examen va conţine un scurt text literar sau nonliterar, la prima vedere pentru candidat (texte literare: proză, poezie, dramaturgie; texte nonliterare, memorialistice, epistolare, jurnalistice, juridic-administrative, ştiinţifice, argumentative, mesaje din domeniul audio-vizualului) şi trei cerinţe specifice, desprinse din lista de cerinţe generale/ itemi (câte una pentru fiecare dintre domeniile de investigare enunţate mai jos, care pot fi particularizate/ tratate prin raportare le specificul respectivului text; a se vedea modelele anexate):

    A. Cerinţe privind emiţătorul (cine emite mesajul, din ce perspectivă/ ipostază, cu ce intenţie, în ce context etc.);

    B. Cerinţe privind structura/ compoziţia/ mesajul textului (identificarea ideilor, disocierea faptelor de opinii, a elementelor obiective de cele subiective, a argumentelor de contraargumente, identificarea unor structuri şi tehnici argumentative/ informative/ descriptive/ narative etc.);

    C. Cerinţe privind construirea unei interpretări/ exprimarea unei opinii argumentate (despre aspecte/ argumente/ idei/ afirmaţii/ atitudini evidente în textul dat, cu privire la o perspectivă actuală asupra ideilor exprimate, despre

  • 3

    opţiunea, pe baza experienţei personale, pentru una sau alta dintre soluţiile propuse/ care se conturează etc.).

    În răspunsul la sarcinile de lucru indicate prin cerinţele nr. 1 şi nr. 2,

    candidatul se va referi strict la informaţiile oferite de textul extras (şi numai în mod excepţional, pentru completarea răspunsului, poate opta şi pentru referirea la alte texte, similare sau diferite, pe care le cunoaşte, fără însă ca examinatorul să-i solicite acest lucru).

    În răspunsul la cerinţa nr. 3 (construirea unei interpretări/ exprimarea unei opinii argumentate), candidatul poate face referire şi la alte texte/ teme/ idei/ informaţii din propria experienţă/ învăţare, dar numai în concordanţă cu informaţiile/ ideile/ semnificaţiile/ mesajul textului pe care l-a extras în faţa comisiei de examen.

    Examinatorul poate interveni cu întrebări ajutătoare numai în situaţia în care

    vor considera că răspunsul este confuz/ incomplet/ evaziv, fără însă a deturna sensul/ ideea/ mesajul transmis de monologul oral al candidatului. Judecata de valoare a examinatorului se exprimă prin nota acordată candidatului pentru calitatea şi pertinenţa fiecărui răspuns la cerinţele textului, formulate pe biletele de examen, urmărindu-se atât aplicarea cunoştinţelor, cât şi construcţia discursului argumentativ (structuri, conectori şi tehnici argumentative), adecvarea elementelor verbale, nonverbale şi paraverbale la situaţia de comunicare.

    Îi este interzis examinatorului să adreseze candidatului întrebări care ies din

    sfera cerinţelor formulate pe biletul de examen sau să le înlocuiască pe acestea cu alte întrebări, subiectiv considerate ca fiind mai potrivite unei situaţii date (caz în care s-ar vicia notarea candidatului).

    II. Exemple de subiecte pentru proba orală …………………………………………………………………………………….

    Biletul nr. 1 ACTUL I, Scena 3

    Chiriţa, Guliţă, Şarl, Safta, Ion. (Ion vine alergând dintre culisele din dreapta. Ceilalţi ies din casă şi se cobor în cerdac.)

    GULIŢĂ: Cine mă cheamă?... Nineaca! SAFTA: Ce este?... Ce este? ŞARL: Qui diable?... Ah, madame!...* ION: Aud, cucoană… Iaca ia… CHIRIŢA: Da’ veniţi azi de ma coborâţi de pe cal… Ce, Doamne iartă-mă!... aţi

    adormit cu toţii? (Ion se pune dinaintea calului şi-l apucă de zăbale ca să-l ţie. Ceilalţi se adună

    împrejurul Chiriţei.) GULIŢĂ: Ba nu, nineacă… dar învăţam Telemac* cu monsiu dascalu. […] CHIRIŢA: Quel bonheur! Gugulea nineacăi!... Auzi ce spune monsiu Şarla?... Zâce

    că ai să vorbeşti franţuzăşte ca apa… N’est-ce pas, monsieur Charles, qu’il parlera comme l’eau?

    ŞARL: Comme?... Ah, oui, oui… vous dites comme ça en moldave… Oui… oui. CHIRIŢA: Da’ ian să-i fac eu un examen… Guliţă, spune nineacăi, cum să

    cheamă franţuzăşte furculiţă? GULIŢĂ: Furculision. CHIRIŢA: Frumos… Dar friptură?

  • 4

    GULIŢĂ: Fripturision. CHIRIŢA: Prea frumos… Dar învârtita? GULIŢĂ: Invartision. CHIRIŢA: Bravo… Guliţă!... Bravo, Guguliţă!... (Îl sărută.) ŞARL (în parte, furios): Gogomanition, va!...

    (Vasile Alecsandri, Chiriţa în provinţie)

    * Qui diable?... Ah madame! (fr.) – Cine dracu?... Ah, doamnă! * Întâmplările lui Telemac, fiul lui Ulise – poem epic în proză al scriitorului

    francez Fénelon 1. Precizează perspectiva pe care o are autorul textului dramatic, asupra unor

    comportamente şi a moravurilor din Moldova (din perioada 1840-1870). 2. Prezintă două dintre faptele de limbă identificate în textul citat (la alegere, dintre

    nivelurile: ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual).

    3. Comentează, pe baza valorilor şi a convingerilor personale, mesajul textului sau o informaţie/ o idee identificată în text.

    …………………………………………………………………………………………………………… Biletul nr. 2

    Spirit mai mult empiric decât speculativ, Maiorescu trase imediat concluziile

    practice ale poziţiei lui estetice: arta îşi are scopul în sine, adică în emoţia estetică, şi nu în altceva; arta este pentru artă. Şi cum piesele lui Caragiale erau acuzate de imoraliate, greutatea apărării trebuia să cadă în această direcţie, adică asupra raporturilor dintre artă şi morală. Are arta vreo misiune morală? Se întreabă el. „Da, arta a avut totdeauna misiune morală şi orice adevărată operă artistică o îndeplineşte.” Rămâne însă de văzut în ce constă moralitatea artei... Morala rezidă în însăşi esenţa artei; din moment ce egoismul este principiul oricărui rău şi natura emoţiei estetice e de a ne ridica prin uitare de sine deasupra lui în lumea ficţiunii ideale, măcar pentru o clipă, atât cât ţine emoţia estetică, urmează de la sine că arta este morală prin însăşi definiţie. Pusă astfel, şi nici nu poate fi altminteri, concluzia e că arta nu are alte scopuri morale decât cel ce e însăşi esenţa ei, a înălţării impersonale, a dezrobirii omului din cătuşele egoismului; arta nu poate avea alte intenţii ce-l împlântă pe om în contingent, intenţii politice sau moralizatoare. [...] Maiorescu rămâne, aşadar, egal cu sine însuşi, teoreticianul unei arte dezinteresate, lipsită de orice tendinţă practică, adversarul literaturii de caracter politic, moral şi chiar patriotic. (E. Lovinescu, Titu Maiorescu)

    1. Precizează perspectiva din care autorul analizează importanţa lui Titu Maiorescu pentru literatura română.

    2. Prezintă două elemente de structură şi de compoziţie ale textului citat (particularizări ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri argumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.).

    3. Formulează propriul răspuns la întrebarea Are arta vreo misiune morală?, exemplificându-ţi opinia prin referire la opera literară a unuia dintre marii clasici ai literaturii române (Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, I.L.Caragiale).

    ......................................................................................................................... Biletul nr. 3

  • 5

    Caracterul însă al unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul. Odată interesul inteligenţei trezit pentru obiecte, odată simţirile sau judecata deprinse la observaţie, elevul ajunge prin proprie gândire la rezultate cari nu stau în carte. Dar să lăsăm aceasta; destul că şcoala n-ar trebui să fie o magazie de cunoştinţe străine, ci o gimnastică a întregei individualităţi a omului; elevul – nu un hamal care-şi încarcă memoria cu saci de coji ale unor idei străine, sub care geme, ci un om care-şi exercită toate puterile proprii ale inteligenţei, întărindu-şi aparatul intelectual, precum un gimnast îşi împuterniceşte pân-în gradul cel mai mare aparatul fizic, fie-n vigoare, fie-n îndemânare.

    Aici vorbim, se-nţelege, de învăţământul educativ din şcolile primare şi secundare, nu de universităţi. La cele dentâi metodul de predare e lucrul de căpetenie; la universităţi metodul e indiferent, căci aci se cere ştiinţă şi numai ştiinţă. […] Esenţa universităţii rămâne ştiinţa, abstracţie făcând de orice alt scop; pe când esenţa celorlalte şcoli e creşterea.

    Mihai Eminescu, [,,Nu ştim cum să ne esplicăm…”], în Timpul, V, nr. 154, din 12 iulie 1880; articol polemic faţă de propunerea ziarului Românul de introducere în şcolile primare a unui tratat popular de agronomie, în locul cărţilor de citire; reprodus în M. Eminescu, Opere, XI, Publicistică, Editura Academiei, Bucureşti,1984, p. 244

    1. Prezintă punctul de vedere al autorului despre şcoală, aşa cum se reflectă în

    textul de mai sus. 2. Precizează tehnicile şi structurile argumentative identificate în textul citat. 3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre afirmaţia autorului: Esenţa

    universităţii rămâne ştiinţa, abstracţie făcând de orice alt scop; pe când esenţa celorlalte şcoli e creşterea.

    .........................................................................................................................

    Biletul nr. 4

    TITLUL I Principii generale

    ARTICOLUL 1 Statul român

    (1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. (2) Forma de guvernământ a statului român este republica. (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. (4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale. (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

    ARTICOLUL 2 Suveranitatea

    (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

  • 6

    Constituţia României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767, din 31/10/2003

    1. Precizează scopul comunicării şi specificul relaţiei emiţător – receptor, aşa

    cum rezultă din textul dat. 2. Prezintă două elemente de structură şi de compoziţie, identificate în text

    (particularizări ale organizării textuale, convenţii specifice, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.).

    3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre prevederile unui articol al Constituţiei României, corelând informaţia din text cu date din alte surse (literatură, mass-media, documente oficiale etc.).

    ........................................................................................................................................

    III. Baremul de evaluare a răspunsului oral* Criterii de apreciere

    Punctaj acordat Detalierea punctajului

    1. Aplicarea cunoştinţelor în analiza textelor literare/ nonli-terare (adecvarea la subiect; organi-zarea ideilor, corectitudinea răspunsului)

    3 p. 3 p. – Candidatul prezintă un discurs adecvat subiectului/ cerinţei. Răspunsul este complet (include toate informaţiile necesare) şi convingător. 2 p. – Candidatul îşi adecvează răspunsul la subiect, cu unele ezitări. Răspunsul este corect, dar incomplet. 1 p. – Candidatul prezintă coordonatele subiectului în mod satisfăcător, dar are lacune vizibile în cunoştinţe. 0 p. – Raportarea la subiect este nesatisfăcătoare. Candidatul nu răspunde cerinţei de pe biletul de examen şi nici întrebărilor ajutătoare ale examinatorului.

    2. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în comunicarea orală

    3 p. 3 p. – Candidatul stăpâneşte competenţa de comunicare necesară, pe care o aplică prin utilizarea corectă şi adecvată a limbii române literare. Expunerea orală este fluentă, bine organizată şi convingătoare. Registrul de comunicare este adecvat competenţei comunicaţionale şi personalizat. 2 p. – Candidatul stăpâneşte competenţa de comunicare necesară, pe care o aplică prin utilizarea corectă şi adecvată a limbii române literare. Expunerea orală este relativ fluentă, cu anumite sincope şi cu grad redus de persuasiune. Registrul de comunicare este adecvat competenţei comunicaţionale şi personalizat. 1 p. – Candidatul deţine competenţa de comunicare susţinută de vocabular şi de morfosintaxă, expunerea lăsând impresia generală de improvizaţie. Registrul de comunicare ales este cel adecvat, însă vocabularul este limitat. 0 p. – Limba literară nu este folosită în mod

  • 7

    satisfăcător, existând abateri de la uzaj, nepermise în comunicarea formală. Expunerea este sincopată, cu repetarea unor idei, cu pauze sau cu ezitări.

    3. Argumentarea orală a propriilor opinii asupra textului literar/ nonliterar

    3 p. 3 p. – Argumentele prezentate conţin elemente de originalitate şi sunt înlănţuite logic, susţinând gândirea critică a candidatului, aplicată contextului. Elaborarea argumentării orale respectă construcţia discursului argumentativ (structuri, conectori şi tehnici argumentative) şi adecvarea în totalitate a elementelor verbale, nonverbale şi paraverbale la situaţia de comunicare. 2 p. – Argumentele prezentate sunt înlănţuite logic, susţinând gândirea critică a candidatului, aplicată contextului. Elaborarea argumentării orale respectă, în mare, construcţia discursului argumentativ (structuri, conectori şi tehnici argumentative) şi adecvarea parţială a elementelor verbale, nonverbale şi paraverbale la situaţia de comunicare. 1 p. – Argumentele prezentate sunt disparate sau există un unic argument. Elaborarea argumentării orale respectă doar accidental construcţia discursului argumentativ (structuri, conectori şi tehnici argumentative) şi adecvarea elementelor verbale, nonverbale şi paraverbale la situaţia de comunicare. 0 p. – Argumentele prezentate sunt insuficiente pentru a se forma o imagine concludentă asupra cunoştinţelor candidatului. Argumentarea orală nu respectă construcţia discursului argumentativ sau tehnica argumentării.

    *Notă! Se acordă un punct din oficiu. Răspunsul candidatului se apreciază prin note întregi de la 1 la 10, în funcţie de

    punctajul de evaluare stabilit pe baza următoarelor criterii de apreciere: aplicarea cunoştinţelor în receptarea şi analiza textelor literare sau nonliterare - 3 p.; utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în comunicarea orală - 3 p.; argumentarea orală a propriilor opinii asupra unui text literar/ nonliterar - 3 p.

    La totalul celor nouă puncte se adaugă un punct din oficiu. Un candidat se consideră promovat la proba orală dacă a obţinut minimum nota finală 5 (cinci).

    Cele trei criterii de apreciere vor fi urmărite de către fiecare examinator, pe tot parcursul expunerii orale a candidatului, fapt care facilitează aprecierea finală obiectivă. Fiecare examinator completează propriul borderou de lucru, în care trece numele candidatului, punctajele acordate pentru fiecare criteriu de apreciere şi punctajul final/ nota acordată.

    NOTĂ! Pentru candidaţii care vor susţine examenul de bacalaureat în baza unor programe şcolare valabile pentru anul 2007, subiectele pentru proba orală la disciplina limba şi literatura română se află publicate pe site-ul www.subiecte2007.edu.ro.

  • 8

    IV. Lista cu cerinţe generale/ itemi pentru evaluarea prin

    proba orală (folosită ca bază pentru cerinţele specifice care vor însoţi textul literar sau nonliterar, la prima vedere, de pe biletul pe care îl extrage candidatul în faţa comisiei de examinare)

    A. Identificarea emiţătorului şi a contextului • identificarea şi/ sau prezentarea contextului în care este construit/ emis

    mesajul; • identificarea emiţătorului şi/ sau prezentarea ipostazei/ ipostazelor acestuia; • identificarea şi/ sau comentarea perspectivei/ a atitudinii/ a punctului de

    vedere/ a opiniei emiţătorului; • identificarea scopului comunicării şi a particularităţilor relaţiei emiţător-

    receptor. B. Reflectarea asupra elementelor constitutive ale mesajului • identificarea tipului de text (narativ, descriptiv, informativ, argumentativ) şi a

    unor elemente de structură şi de compoziţie (particularităţi ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri argumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.);

    • identificarea unor fapte de limbă la nivelurile: ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual;

    • disocierea între sensul propriu şi cel figurat, între sensul general şi cel contextual, între sensul concret şi cel abstract al unor cuvinte/ sintagme/ unităţi frazeologice;

    • identificarea unor elemente de referinţă ale conţinutului de idei al textului, implicite sau explicit formulate (idei, argumente, contraargumente, fapte, opinii/ sugestii).

    C. Construirea unei interpretări/ exprimarea argumentată a unui punct de vedere

    • prezentarea cauzei/ a motivului care determină atitudinea personajelor/ a punctului de vedere al autorului;

    • discriminarea între fapte şi opinii, identificate într-un text dat; • analiza argumentelor şi/ sau a contraargumentelor identificate în textul dat; • compararea unor fapte/ opinii/ argumente identificate într-un text, pe baza

    unor relaţii de tipul asemănare-deosebire/ puncte covergente-puncte divergente/ obiectiv-subiectiv/ perimat-modern/ eficient-ineficient, general-particular etc.;

    • formularea unei înţelegeri globale: prezentarea mesajului unui text/ a semnificaţiei mesajului/ exprimarea argumentată a unui punct de vedere personal asupra mesajului identificat în textul dat;

    • construirea unei interpretări: comentarea unor informaţii/ fapte/ idei/ atitudini/ puncte de vedere identificate în text, pe baza cunoştinţelor şi a convingerilor personale;

    • susţinerea sau combaterea unui argument/ a unui punct de vedere/ a unei idei/ a unei atitudini identificate într-un text dat;

    • formularea/ reformularea unei ipoteze şi/ sau a unei concluzii, pe baza faptelor prezentate în text;

    • construirea unei interpretări: interpretarea dintr-o altă perspectivă, decât cea a autorului, a unei informaţii/ a faptelor/ a opiniilor prezentate în textul dat;

    • formularea unui raţionament care să susţină o concluzie personală, pe baza corelării a două informaţii din text sau a corelării informaţiei din text cu date din afara acestuia/ din alte surse;

  • 9

    • emiterea unei judecăţi de valoare asupra unei informaţii/ a unei idei/ a mesajului unui text, pe baza valorilor şi a convingerilor personale.

    V. Subiectele pentru proba orală (limba şi literatura română)

    ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 1

    Definiţia genealogică a limbii române. Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Panonia de Sud, Dardania, Moesia Superioară şi Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi până în zilele noastre. Acei care ne-au transmis limba latină, din tată în fiu, în aceste părţi dunărene, au avut întotdeauna conştiinţa că vorbesc aceeaşi limbă (latina), spre deosebire de cei care vorbeau alte limbi. Se poate deci vorbi, în acest caz, de „voinţa” vorbitorilor de a întrebuinţa o anumită limbă, şi nu alta. Această limbă a suferit însă transformări neîncetate, atât prin evoluţia ei normală, cât şi prin influenţa exercitată de limbile cu care a venit în contact.

    Teritoriul de formare. Limba română s-a dezvoltat pe o largă bază teritorială romanizată, cuprinzând provincia Dacia nord-dunăreană propriu-zisă, adică Oltenia, Banatul şi Transilvania, şi celelalte teritorii care n-au intrat sub autoritatea romană (106 d.H.), fiind locuite de către „dacii liberi”, Muntenia şi sudul Moldovei, iar la vest şi sud-vest provinciile romanizate au stat întotdeauna în strâns contact, atât administrativ, cât şi comercial, cu Dacia: Panonia, Dardania, cele două Moesii.

    (Al. Rosetti, Istoria limbii române) 1. Precizează punctul de vedere al autorului referitor la originea limbii române. 2. Prezintă două elemente de structură şi de compoziţie ale textului ştiinţific citat (particularităţi ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri argumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.). 3. Formulează o concluzie personală asupra informaţiilor din text, corelându-le cu propriile cunoştinţe. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 2

    Numărul veteranilor aşezaţi în Dacia trebuie să fi fost considerabil, de vreme ce, în limba română, noţiunea de om în vârstă, cu ani mulţi, este exprimată tocmai de acest cuvânt. Fiindcă bătrân nu e altceva decât veteranus modificat după regulile limbii noastre. În alte limbi romanice, în franţuzeşte, de pildă, sau în italieneşte, se întrebuinţează pentru a exprima noţiunea de bătrân, cuvinte care derivă din corespunzătorii latini vetus (vieux, vecchio) sau senex. Numai la noi a biruit acest termen militar, veteranus, ceea ce dovedeşte frecvenţa cuvântului, deci şi a celor care se numeau astfel, în Dacia. Şi orăşeni trebuie să fi fost mulţi, de vreme ce un cuvânt reprezentativ de al lor, pavimentum, care însemna pavaj, podea, a ajuns să fie întrebuinţat pentru a exprima o noţiune tocmai caracteristic rurală, pământul. Evident, şi orăşenii şi sătenii din Dacia au cunoscut şi cuvântul aşa de obişnuit, terra. De ce însă, în timp ce în celelalte limbi romanice, solul e designat prin termeni ce provin din acest cuvânt, la noi s-a impus termenul orăşenesc pavimentum, terra rămânând cu înţelesul derivat de ţară? Explicaţia credem că ar fi următoarea: ca să ajungă a birui, pentru exprimarea unei noţiuni fundamentale şi de întrebuinţare permanentă, termenul – impropriu de fapt – pavimentum a trebuit să fie utilizat de un număr considerabil de orăşeni de la care să-l fi luat ruralii. Acesta a fost cazul însă atunci când oraşele Daciei, fiind ameninţate de năvălitori care le vizau în primul rând, populaţia lor s-a retras prin locuri mai ferite, prin satele şi pădurile vecine. Chiar dacă însă generalizarea acestui cuvânt şi formarea înţelesului său actual se vor fi petrecut în alte condiţiuni, nu e mai puţin adevărat că el constituie un indiciu al însemnătăţii pe care a avut-o în romanismul dacic elementul orăşenesc.

    (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor pentru tineret îndeosebi)

    1. Precizează perspectiva din care autorul analizează contribuţia elementului

    orăşenesc în romanismul dacic. 2. Prezintă tehnicile şi structurile argumentative identificate în fragmentul

    citat. 3. Comentează un fapt, o informaţie sau o idee identificată în text, valorificând

    propriile cunoştinţe despre originile şi evoluţia limbii române. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 3

    Româna comună este o etapă fundamentală din istoria veche a limbii noastre.

    Pentru a o defini mai limpede, este necesar să ne reamintim că româna s-a constituit pe un teritoriu întins, care cuprindea regiuni romanizate nord- şi sud-dunărene. De-a lungul câtorva veacuri şi în condiţii particulare de utilizare, din latina dunăreană se va dezvolta un nou idiom*, cu individualitate proprie – limba română a cărei primă fază şi formă de existenţă poartă numele de română comună. Această denumire indică un idiom folosit ca unic mijloc de comunicare de un însemnat număr de vorbitori, care ocupau spaţii vaste, situate în stânga şi în dreapta Dunării; mai exact, româna comună era „limba vorbită de strămoşii dacoromânilor, aromânilor, meglenoromânilor şi istroromânilor de azi, înainte ca orice legătură între ei să fi fost întreruptă” (S. Puşcariu, 1974, p. 58). Iniţial, românii de la nordul şi sudul Dunării formau o comunitate teritorială şi de civilizaţie, „oglindită în unitatea limbii” (Al. Rosetti, 1968, p. 352); mai târziu, unitatea de limbă şi de civilizaţie se va sparge, rezultatul ultim fiind constituirea celor patru dialecte româneşti: aromân, dacoromân, meglenoromân, istroromân. Cu acest proces se încheie perioada numită româna comună, iar de aici înainte fiecare variantă dialectală va urma o linie proprie de evoluţie.

    (Maria Cvasnîi Cătănescu, Limba română - Origini şi dezvoltare) *idiom, idiomuri, s.n. – termen general care denumeşte o unitate lingvistică (limbă, dialect, grai). 1. Precizează punctul de vedere al autoarei referitor la româna comună. 2. Prezintă două elemente de structură şi de compoziţie ale textului ştiinţific citat (particularităţi ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri argumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.). 3. Formulează o concluzie personală asupra informaţiilor din text, corelându-le cu propriile cunoştinţe. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 4

    Recurgerea la împrumuturi din alte limbi este favorizată şi, adeseori, determinată

    de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi sunt: vecinătatea geografică, amestecul de populaţie (sau chiar convieţuirea propriu-zisă) şi relaţiile de ordin politic, economic şi cultural, care se pot stabili între diverse popoare aflate, uneori, la distanţe considerabile. Ca mijloc extern de îmbogăţire a vocabularului, împrumutul lexical este un fapt obiectiv şi el apare ca o consecinţă de ordin lingvistic a unor factori extralingvistici, cum sunt cei enumeraţi mai înainte. Cuvintele luate din alte limbi sunt, în chip firesc, adaptate la sistemul fonologic şi morfologic al limbii receptoare sau influenţate. În procesul adaptării (pe care ne mulţumim numai să-l menţionăm), are mare importanţă calea pe care pătrund cuvintele dintr-o limbă într-alta. Acestea pot fi împrumutate fie pe cale directă (ceea ce presupune un contact nemijlocit între populaţii cu limbi diferite), fie pe cale indirectă (adică prin intermediul cărţilor şi al scrisului, în general). Pe calea directă sau orală (care are de cele mai multe ori un caracter popular), au pătruns în limba română o serie de cuvinte slave şi maghiare, iar, mai rar, turceşti, greceşti şi de alte origini. Pe calea indirectă (care are un caracter cult sau livresc), au apărut la noi mai întâi o serie de cuvinte slave, cărora, după secolul al XVI-lea, le-au urmat împrumuturi de origine latină şi greacă, în special în scrierile cu caracter istoric. (coord. Theodor Hristea, Împrumuturi lexicale în limba română, în Sinteze de limba română) 1. Precizează punctul de vedere al autorului referitor la problematica abordată. 2. Prezintă două elemente de referinţă ale conţinutului de idei al textului, implicite sau explicit formulate (idei, argumente, fapte, opinii/ sugestii). 3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre o informaţie, o idee sau mesajul textului, pe baza propriilor cunoştinţe. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 5

    Perioada strict actuală, de după 1989, se caracterizează printr-o dinamică a

    uzului ieşită din comun, pe fondul unei libertăţi vecine cu anarhia, şi prin tendinţe de contestare şi modificare a normei. Dinamica uzului din ultima perioadă a fost studiată mai ales în sectorul vocabularului. Aspecte diverse şi priviri de ansamblu se găsesc în cartea Floricăi Dimitrescu Dinamica lexicului românesc – ieri şi azi şi în cea a Adrianei Stoichiţoiu-Ichim Vocabularul limbii române actuale. Dinamică, influenţe, creativitate. Ca aspecte speciale s-au studiat împrumuturile noi, în particular anglicismele (cărţile Georgetei Ciobanu, articolele Adrianei Stoichiţoiu-Ichim), formarea de cuvinte noi, respectiv productivitatea unor formanţi şi a unor baze (articole şi comunicări de Mioara Avram, Florica Dimitrescu, Th. Hristea), şi transferul semantic de la un stil funcţional la altul (contribuţiile Angelei Bidu-Vrănceanu şi ale Rodicăi Zafiu). […] Starea limbii române din perioada actuală în sens restrâns este considerată de mulţi contemporani alarmantă şi descrisă în termeni dintre cei mai negativi cu putinţă. Mi-am exprimat şi cu alte prilejuri

    părerea că etichetele de genul

    stricare/urâţire sunt nejustificate şi lamentările aferente exagerate. Avem a face cu o perioadă marcată de dinamică – aşa cum au fost şi alte perioade în istoria limbii române moderne –, iar dinamica înseamnă viaţă intensă şi creativitate. Chiar dacă are şi manifestări nedorite, dinamica limbii este un fenomen natural obiectiv.

    (Mioara Avram, Consideraţii asupra dinamicii limbii şi asupra studierii ei în româna actuală)

    1. Precizează punctul de vedere al autoarei în legătură cu dinamica limbii române actuale, aşa cum rezultă din textul dat. 2. Prezintă două dintre faptele de limbă identificate în textul dat (la alegere dintre nivelurile: ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual). 3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre afirmaţia autoarei dinamica înseamnă viaţă intensă şi creativitate, prin corelarea informaţiilor din text cu propriile cunoştinţe. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 6

    În tezaurul popular (costum, ţesături, scoarţe, habitat, melodii, legende, poeme), le

    e foarte greu specialiştilor să stabilească originile, influenţele, inovaţiile locale… Ce ne vine din moştenirea autohtonă, pre-romană (s-a observat de pildă că croiala iilor este aceeaşi pe care ne-o arată Columna Traiană la femeile dace!), ce vine de la aportul mediteranean al coloniştilor romani [...], ce ne-au adus slavii şi ce le-am dat noi lor – căci în muzică şi port popular, de pildă, ce a dat şi ce a primit fiecare e adesea foarte greu de deosebit.

    Alături de acest „stoc” local, ne vin deodată (aparent nu înainte de secolul al XIII-lea) modele bizantino-slave în arhitectură, pictură religioasă, literatură, care, în manifestările culte, ne fac să aparţinem civilizaţiei bizantine în formele ei tardive. Noi le vom imprima curând diferenţe caracteristice, fie prin creaţie pură, fie printr-o influenţă apuseană gotică […].

    (Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri de…)

    1. Identifică perspectiva din care autorul analizează influenţele exercitate asupra culturii române. 2. Prezintă două elemente de structură şi de compoziţie ale textului ştiinţific citat (particularităţi ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri argumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.). 3. Formulează o concluzie personală asupra informaţiilor din text, corelându-le cu propriile cunoştinţe.

    ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 7

    În Letopiseţul Ţării Moldovei, care cuprinde istoria Moldovei de la descălecat

    până la domnia a doua a lui Aron-Vodă, simţim întâiaşi dată la temelia unei scrieri româneşti bătând o inimă românească. O iubire adâncă de neam, o durere sinceră pentru relele ce bântuie ţara sa şi o mândrie naţională pentru faptele eroice din trecut tremură în glasul povestitorului. Nota personală a scriitorului răsare uneori spre a înviora rândurile sale, iar critica justă, şi la nevoie aspră, chiar faţă de domn, e dovada independenţei sale […].

    Un farmec deosebit dă cronicii lui Ureche limba în care e scrisă. Înaintea noastră nu mai avem o operă tradusă în întregime, care să redea într-o formă influenţată de original idei gândite de altă minte, ci o scriere imaginară – mai ales în partea finală, cu povestirea evenimentelor dintre anii 1587-1594, întemeiată pe tradiţia orală – turnată de-a dreptul în îmbrăcămintea ei de vorbe. Sintaxa e curat românească, neologismele lipsesc şi termenii necesari sunt căutaţi în limba de toate zilele, care era pe vremea aceea şi graiul poporului, limpede, vânjos şi plin de imagini. În limba noastră pătrunde acum o comoară lexicală necunoscută scrierilor bisericeşti, cu cercul lor restrâns de noţiuni. Adesea ne surprinde eleganţa unei întorsături de frază, vioiciunea unei locuţiuni idiomatice, iar arhaismele dau acestui grai cumpătat un deosebit parfum de vechime.

    (Sextil Puşcariu, Istoria literaturii române. Epoca veche) 1. Precizează perspectiva din care autorul analizează limba cronicii lui Grigore

    Ureche. 2. Prezintă tehnicile şi structurile argumentative în textul citat. 3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre afirmaţia autorului: Sintaxa e curat

    românească, neologismele lipsesc şi termenii necesari sunt căutaţi în limba de toate zilele, care era pe vremea aceea şi graiul poporului, limpede, vânjos şi plin de imagini. În limba noastră pătrunde acum o comoară lexicală necunoscută scrierilor bisericeşti, cu cercul lor restrâns de noţiuni.

    ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 8

    Deşi n-a văzut (rod al mentalităţii feudale) utilitatea unirii politice a tuturor

    românilor, Miron Costin are meritul de a fi demonstrat convingător unitatea poporului român pe cuprinsul vechii Dacii. În De neamul moldovenilor afirmă chiar la început: „Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scoţ lumii la vedere felul neamului, din ce izvor şi seminţie sântu lăcuitorii ţărâi noastre, Moldovei şi Ţărâi Munteneşti şi românii din ţările ungureşti, că toţi un neam şi odată discălecaţi sântu.”

    El subliniază prezenţa masivă a elementului românesc în Transilvania […] Cât despre munteni, la care face referiri frecvente, ei sunt priviţi drept „rude şi fraţi ai noştri, aflători în aceeaşi soartă şi suferinţe cu noi.”

    Conştiinţa latinităţii şi a unităţii poporului român este efectul cel mai fecund al activităţii de istoric şi ideolog a lui Miron Costin. Rezultatul deliberat al scrierilor sale este formarea conştiinţei de sine a poporului român. „Caută acum cu cugetul”, îl îndeamnă el pe cititor, faţă de care se simte dator a-i modela conştiinţa: „Caută-te dară acum cetitorule, ca într-o oglindă şi te priveşte de unde eşti, lepădându de la tine toate celelalte basne*, câte unii au însemnatu de tine.”

    Este rezultatul practic cel mai important al activităţii lui Miron Costin. (Mircea Scarlat, Introducere în opera lui Miron Costin)

    *basnă, basne, s.f. – (înv.) povestire, relatare mincinoasă, scornită, falsă.

    1. Precizează perspectiva din care autorul analizează contribuţia lui Miron Costin la dezvoltarea spiritualităţii româneşti. 2. Prezintă două elemente de referinţă ale conţinutului de idei al textului, implicite sau explicit formulate (idei, argumente, fapte, opinii/ sugestii). 3. Exprimă-ţi o opinie argumentată asupra unui îndemn al cronicarului, citat de autor în fragmentul dat (la alegere): „Caută acum cu cugetul” sau „Caută-te dară acum cetitorule, ca într-o oglindă şi te priveşte de unde eşti, lepădându de la tine toate celelalte basne, câte unii au însemnatu de tine.” ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 9

    Ştefan-Vodă cel Bun, bătându-l turcii la Războieni, au mărsu să între în

    Cetatea Niamţului. Şi fiind mumă-sa în cetate, nu l-au lăsat să între şi i-au zis că pasirea în cuibul său piiare. Ce să să ducă în sus, să strângă oaste, că izbânda va fi a lui. Şi aşea, pe cuvântul mâne-sa, s-au dus în sus şi au strânsu oaste. [...]

    Iară Ştefan-Vodă, mergând de la Cetatea Niamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ, unde trăiia un părinte sihastru, pre anume Daniil. Şi bătând Ştefan-Vodă în uşia sihastrului, să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aştepte Ştefan-Vodă afară până ş-a istovi ruga. Şi după ce ş-au istovit sihastrul ruga, l-au chiemat în chilie pre Ştefan-Vodă. Şi s-au speveduit Ştefan-Vodă la dânsul. Şi au întrebat Ştefan-Vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii; închina-va ţara la turci, au ba? Iar sihastrul au zis să nu o închine, că războiul iaste a lui. Numai, după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghie, să fie hramul bisericii. Decii au şi purces Ştefan-Vodă în sus pre la Cernăuţi şi pre la Hotin şi au strânsu oastea, feliuri de feliuri de oameni. Şi au purces în gios. Iar turcii, înţălegând că va să vie Ştefan-Vodă cu oaste în gios, au lăsat şi ei Cetatea Niamţului de a o mai bate şi au început a fugi spre Dunărea. Iar Ştefan-Vodă au început a-i goni în urmă şi a-i bate, până i-au trecut de Dunăre. Şi întorcându-să înapoi Ştefan-Vodă, s-au apucat de au făcut mănăstirea Voroneţul. Şi au pus hramul bisericii Sfântul Gheorghie.

    (Ion Neculce, O samă de cuvinte) 1. Precizează perspectiva emiţătorului despre domnitorul Moldovei. 2. Prezintă două dintre faptele de limbă identificate în textul dat (la alegere dintre

    nivelurile: ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual).

    3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre modalităţile de realizare a portretului domnitorului Ştefan cel Mare, în legenda citată.

    ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 10

    Cronicile secolului al XVII-lea sunt primele adevărate monumente de limbă

    românească şi întâile scrieri cu caracter original, conţinând mici naraţiuni, descrieri, portrete, fiind memorii cu largi consideraţii asupra vieţii sociale şi morale, cu observaţii asupra umanităţii sub latura caracterologică. Evoluţia ulterioară a literaturii române nu poate fi înţeleasă fără cunoaşterea lor adâncă.

    Opera cronicarilor ar fi rămas izolată şi s-ar fi pierdut, dacă în secolul al XVII-lea nu s-ar fi produs un alt fenomen care pretutindeni constituie un factor de progres: creşterea puterii economice a păturii orăşeneşti. Încă din a doua jumătate a secolului anterior, boierii încep să se mute la oraş, unde cumpără cărţi şi chiar prăvălii. Ureche şi Miron Costin aveau case în Iaşi şi în alte târguri. Pe de altă parte, domnitorii înşişi şi unii boieri clădesc mănăstiri la oraş, încât viaţa culturală iese din izolarea chiliei şi a curţii de ţară şi se concentrează în anumite centre cu posibilităţi de dezvoltare sensibil mai mari. Înfiinţarea şcolilor şi a tipografiilor contribuie la animarea şi răspândirea culturii în rândurile noilor straturi sociale din centrele orăşeneşti.

    (Alexandru Piru, Literatura română veche) 1. Prezintă, pe baza fragmentului citat, contextul cultural şi social care a favorizat impunerea cronicilor ca repere de limbă şi literatură română. 2. Prezintă două elemente de structură şi de compoziţie ale textului argumentativ citat (tehnici şi structuri argumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.). 3. Comentează un fapt, o informaţie sau o idee identificată în text, valorificând propriile cunoştinţe. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 11

    Începutul ţărilor acestora şi neamului moldovenescǔ şi muntenescǔ şi câţi sunt

    şi în ţările ungureşti cu acest nume, români şi până astăzi, de unde suntǔ şi de ce seminţie, de când şi cum au descălecat aceste părţi de pământǔ, a scrie multă vreme în cumpănă au stătut sufletul nostru. Să înceapă osteneala aceasta, după atâta vecie de la discălecatul ţărâlor cel dintâi de Traian, împăratul Râmului, cu câteva sute de ani peste o mie trecute, să sparie gândul. A lăsa iarăşi nescris, cu mare ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori, ieste inimii durere. Biruit-au gândul să mă apucǔ de această trudă, să scoţ lumii la vedere felul neamului, din ce izvor şi seminţie sântǔ lăcuitorii ţării noastre, Moldovei şi Ţărâi Munteneşti şi românii din ţările ungureşti, cum s-au pomenit mai sus, că toţi un neam şi odată discălicaţi suntǔ [...] Îndemnatu-m-au mai multǔ lipsa de ştiinţa începutului aceştii ţări, de descălicatul ei cel dintâi, toate alte ţări ştiindǔ începuturile sale. Laud osârdia răposatului Urechie-vornicul, carile au făcut de dragostea ţării letopiseţul său însă acela de la Dragoş-vodă, de discălicatul cel al doilea al ţărâi aceştiia din Maramoroşǔ scrie. Iară de discălicatul cel dintâi cu români, adecă râmleni, nimica nu pomeneşte [...].

    (Miron Costin, Către cititoriǔ, De neamul moldovenilor)

    1. Precizează perspectiva din care autorul prezintă originea poporului român, în contextul umanismului românesc din secolul al XVII-lea.

    2. Prezintă două dintre faptele de limbă identificate în textul dat (la alegere dintre nivelurile: ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual).

    3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre afirmaţia autorului: Biruit-au gândul să mă apuc de această trudă, să scoţ lumii la vedere felul neamului, din ce izvor şi seminţie sântǔ lăcuitorii ţării noastre.

    ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 12

    Un nou ideal uman se instituie în secolele XV şi XVI, tributar în mare parte

    celui antic, plin însă de temerare impulsuri spre perfecţiune. Ideea afirmării personalităţii omeneşti în plenitudine, a dezvoltării armonioase necesare pentru acordarea microcosmului (fiinţa umană) cu macrocosmul (natura) este preluată de cei mai mulţi umanişti.

    În Ţările Române, umanismul a avut o dezvoltare mai specială, legată de redescoperirea romanităţii noastre şi de comunitatea surselor de limbă şi cultură. Legăturile domnilor noştri celor mai de seamă din secolele XV şi XVI cu papii şi principii umanişti au fost datorate necesităţilor istorice care apelau la o incipientă comunitate de spirit european pentru apărarea valorilor bătrânului continent. Dar personalităţile de marcă ale culturii umaniste din cele trei principate se înşiră de la Neagoe Basarab la Petru Cercel şi Nicolaus Olahus, prietenul şi corespondentul lui Erasmus, la Miron Costin şi la mitropolitul Dosoftei, la stolnicul Constantin Cantacuzino, care a studiat la Padova, şi la atâţia alţii din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Răspândirea şi asimilarea valorilor umaniste se produce în special pe lângă curţile domneşti, unde nu lipseau diecii* de cancelarie şi boierii cu ştiinţă de carte latinească şi grecească. În Transilvania, infuzia umanistă a fost mai puternică (datorită mişcării reformate). Peste tot însă s-a simţit, statornic de-acum încolo, vântul prielnic al comunităţii de limbă şi cultură descoperite de umanism şi Renaştere, din care ne-am tras învăţămintele duratei noastre ca neam, ca pertinenţă spirituală, ca misiune istorică.

    (Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Umanism, în Dicţionar de termeni literari) *diac, dieci, s.m. – scriitor de cancelarie, grămătic, uricar; p. ext. copist 1. Precizează punctul de vedere al autoarei despre umanismul românesc. 2. Prezintă două elemente de structură şi de compoziţie ale textului citat (particularităţi ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri argumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.). 3. Formulează o concluzie, pe baza informaţiilor din text, în legătură cu umanismul românesc, în context european. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 13

    Epoca modernă debutează sub semnul mitului fondator roman. Acesta se

    aşază la baza fundaţiei, descălecatul ţărilor române înscriindu-se ca o fază ulterioară, reluare a creaţiei dintâi, a „descălecatului” lui Traian. Ni se pare iluzorie tentativa unor cercetători de a raporta acest mit la o neîntreruptă conştiinţă romană pe care ar fi păstrat-o societatea românească. De ce nu s-ar fi păstrat atunci şi o conştiinţă dacică? În fapt, nu de conştiinţă populară poate fi vorba în cazul invocării unor origini îndepărtate, ci de combinaţii intelectuale cu sens bine determinat ideologic şi politic. Indiferent de originea lor latină, românii evoluează până spre 1600 într-un mediu cultural predominant slavon. Curiozitatea lor istorică nu mergea mai adânc de întemeierea statelor româneşti. Occidentalii au remarcat cei dintâi raportul dintre români şi romani, pentru simplul motiv că ştiind latineşte puteau sesiza apropierile dintre limba română şi limba latină şi aveau acces la textele istorice referitoare la cucerirea şi colonizarea Daciei. [...]

    Acum, în secolul al XVII-lea, istoriografia românească iese din faza slavonă, şi nu numai prin faptul, desigur esenţial al redactării cronicilor în română, ci şi prin deplasarea reperelor culturale şi istorice. Punctul de plecare devine Roma, cucerirea şi colonizarea romană a Daciei. Principiul „intervenţiei exterioare” continuă să funcţioneze, chiar cu forţă sporită. Originea romană marca puternic individualitatea ţărilor române, le conferea nobleţe şi prestigiu. Limba latină era limba de cultură folosită în cea mai mare parte a Europei.

    (Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească)

    1. Precizează perspectiva din care autorul îşi exprimă punctul de vedere despre mitul fondator roman, aşa cum se reflectă în textul citat.

    2. Precizează două elemente de structură şi de compoziţie ale textului citat (particularizări ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri argumentative, conectori etc.)

    3. Comentează, pe baza valorilor şi a convingerilor personale, un fapt, un argument, o idee, o informaţie sau o opinie identificată în textul citat.

    ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 14

    Guvernările efemere, tratate ca atare, nu dispun de mijloace şi timp pentru a propune caractere; trăsăturile atribuite lor rămân să definească şi oamenii de pe tron. Domniile mai stabile, deci mai lungi, şi cele repetate lasă în text posibilitatea configurării treptate a unor personaje mult mai interesante prin chipul şi defectele omeneşti şi nu egale cu ele înseşi, între limitele temporale în care îi aminteşte cronica. La împlinirea acestor personaje participă ideea de destin. De câteva ori descoperim că scriitorul urmăreşte, în fond, un destin individual; atunci, în locul unor caracterizări tipic cronicăreşti, dăm peste mici biografii. Este cazul personajelor Ştefan Tomşa, Vasile Lupu, Gheorghe Ştefan şi Ghica, cu toţii deveniţi, într-un moment al vieţii lor, domni. Vom face câteva observaţii în legătură cu aceste biografii […], pentru că sunt, într-un fel, mai ferite de acele elemente care presupun un cod de valori politice şi care dau naştere convenţiilor şi reflecţiilor stereotipe ale istoricului. În consecinţă, unele din aceste personaje sunt vii şi romaneşti, mai ales în afara timpului în care au domnit […]. Tocmai aici stă progresul artei narative a lui Costin: descoperirea devenirii personajului şi a biografiei. Cu cât rezumatul narativ care reţine faptele şi obârşia viitorului domn este mai amplu, cu atât se subordonează mai bine şi serveşte acestei noi viziuni […].

    (Eugen Negrici, Naraţiunea în cronicile lui Gr. Ureche şi Miron Costin) 1. Precizează perspectiva din care autorul analizează modul în care Miron Costin

    îşi construieşte personajul. 2. Prezintă tehnicile şi structurile argumentative în textul citat. 3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre afirmaţia autorului: Tocmai aici stă

    progresul artei narative a lui Costin: descoperirea devenirii personajului şi a biografiei. Cu cât rezumatul narativ care reţine faptele şi obârşia viitorului domn este mai amplu, cu atât se subordonează mai bine şi serveşte acestei noi viziuni.

    ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 15

    În urmă trebuie să ştii, bade Pereo, cum că această operă (lucrare) nu este

    furată, nici împrumutată de la vreo altă limbă, ci chiar izvoditură noao şi orighinală românească. Deci, bună sau rea cum este, aduce în limba aceasta un product nou. Soiul acestor feliu de alcătuiri să chiamă comicesc, adecă de râs, şi de acest feliu să află şi într-alte limbi. Însuşi Omer cel vestit, moşul tuturor poeţilor (cântăreţilor în stihuri), au alcătuit Bătălia şoarecilor cu broaştele. Deci Omer este de bună samă începătoriul, precum aceii înaltei neasemănate poesii ce s-află în Illiada şi Odisea, aşa şi aceştii mai gioase şuguitoare a noastre. După dânsul, în cât ştiu, au scris Tassoni italieneşte un poem, La sechia rapita, adecă „vadra răpită”, şi pecum înţălesăi, în ceste zile un abate Casti, acum pe vremile noastre, încă au alcătuit o asemenea istorie, ce au numit-o Li animali parlanti, adecă „jivinile vorbitoare”. Numai cât povestea lui nu atârnă pe temeiu istoricesc ca a noastră.

    (Ion Budai-Deleanu, Epistolie închinătoare cătră Mitru Perea, vestit cântăreţ, în Ţiganiada)

    1. Precizează atitudinea autorului faţă de problematica abordată în textul dat. 2. Prezintă două dintre faptele de limbă identificate în textul dat (la alegere dintre nivelurile: ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual). 3. Exprimă-ţi punctul de vedere referitor la afirmaţia autorului: […] această operă (lucrare) nu este furată, nici împrumutată de la vreo altă limbă, ci chiar izvoditură noao şi orighinală românească. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 16

    Pătrunzând prin filieră austriaco-italiană (ilustrată de reprezentanţii Şcolii

    ardelene), neogreacă (la rândul ei, de origine italo-franceză) şi franceză (în Ţara Românească şi în Moldova), Iluminismul românesc dobândeşte dintru început o pregnantă nuanţă patriotică, naţională (cu deosebire cel transilvănean, mai timpuriu) şi populară (cum demonstrează cercetările lui D. Popovici, I. Breazu, R. Munteanu). În timp ce Iluminismul occidental era, în mare, antireligios, cel românesc pătrunde mai ales prin clerici patrioţi, prin prefeţele la cărţile de cult etc.; mulţi dintre reprezentanţii săi sunt de origine rurală sau acţionează la sate, propovăduind acolo „luminarea”. Orientat în special în direcţia istorică şi filozofică, având a argumenta, în scopuri politice imediate, continuitatea poporului român în Transilvania şi caracterul romanic al limbii române, Iluminismul românesc, cu toate exagerările lui latiniste, are şi un ferm caracter activ, militant. Inocenţiu Micu, Samuil Micu, Ion Molar-Piuariu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Gheorghe Lazăr, Ioan Budai-Deleanu, Paul Iorgovici, G. Bariţiu, S. Bărnuţiu, Al. Papiu-Ilarian, I. Codru-Drăguşanu, Ioan Maiorescu, Samuil Vulcan şi Iosif Vulcan sunt numai câţiva dintr-o pleiadă de asemenea cărturari transilvăneni, care vedeau în luminarea poporului, în lupta contra superstiţiilor şi în trezirea interesului pentru istoria naţională, un mijloc de afirmare a românilor, de impunere a lor, în rândul popoarelor cu drepturi egale, în Imperiul austriac.

    (George Muntean, Iluminism, în Dicţionar de termeni literari)

    1. Precizează punctul de vedere al autorului despre Iluminismul românesc. 2. Prezintă două elemente de structură şi de compoziţie ale textului citat

    (particularităţi ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri argumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.).

    3. Formulează o concluzie, pe baza informaţiilor din text, în legătură cu Iluminismul românesc în context european.

    ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 17

    Şi cum puteam să nu însămnez cele văzute dacă în toată călătoria, şi în privirea

    lucrurilor cele mai vrednice de văzut, întovărăşit de mulţi oameni dintr-alte neamuri, îi vedeam pre toţi însemnând şi culegând binele ca să-l facă cunoscut celor de un neam cu ei?

    Binele l-au învăţat oamenii întâi unii de la alţii, neamurile, mai pre urmă, unul de la altul, precum vedem în istorii, că elinii, prin călătorii la Eghipet, au tras de acolo luminările ştiinţilor, multe din meşteşuguri, şi romanilor, strămoşilor noştri, înmulţite le-au comunicat. Iar aceştia în toată Evropa cea luminată le-au revărsat, şi aceasta din zi în zi sporindu-le, însutit roditoare le-au făcut. Şi îşi fericeşte noroadele prin comunicaţia binelui, unile prin ţările altora, şi publicarisindu-le prin cărţi.

    Plină este Evropa, precum de altele, aşa şi de asemenea cărţi. Nici un unghi, cel mai nebăgat în seamă, de pământ, nicio ţară, niciun oraş, niciun sat nu este necunoscut la niciun evropeu, ajunge să ştie citi. Iar noi, ca să ne cunoaştem ţara bine, trebuie să câştigăm această cunoştinţă din citirea vreunii cărţi scrisă de evropeu. Mulţime de istorii ale Ţării Româneşti să află în Evropa, scrise în limbele ei, şi în limba românească, dar tot de streini, iar de vreun pământean al aceştii ţări făcută, nu să pomeneşte.

    (Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriei mele) 1. Precizează atitudinea autorului faţă de problematica abordată în textul dat. 2. Prezintă două dintre faptele de limbă identificate în textul dat (la alegere dintre nivelurile: ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual). 3. Susţine sau combate un punct de vedere al autorului, identificat în textul dat. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 18

    Limba este, după Heliade, fundamentul spiritualităţii naţionale; „Ocupaţi-vă,

    vorbiţi şi scrieţi, junilor, în limba naţională – zice el într-un loc –, ocupaţi-vă a o studia, a o cultiva – şi a cultiva o limbă va să zică a scrie într-însa despre toate ştiinţele şi artele... Limba singură uneşte, întăreşte şi defineşte naţiunea; ocupaţi-vă de dânsa mai înainte de toate şi nu veţi face prin aceasta decât cea mai fundamentală politică, veţi pune bazele naţionalităţii”.

    Însă, încă o dată, a scrie (a crea o limbă) nu înspăimântă pe Ion Heliade-Rădulescu. Nu se simte la el nicio şovăială. Frica de a se rătăci prin pădurile gramaticii nu-l urmăreşte. Versul este bine măsurat şi, când observă la alţii nereguli în privinţa ritmurilor, intervine, îndreaptă silabele proaste, ceartă (în Ingratul) pe neştiutori. Este, desigur, un principiu de ordine şi claritate luat din Boileau (a cărui artă poetică o şi traduce), dar este şi o nevoie mai adâncă la poligraful* Heliade de a pune ordine în lumea rebelă a elementelor, de a impune legi, chiar dacă legile lui dau uneori naştere unui vocabular haotic.

    (Eugen Simion, Ion Heliade-Rădulescu, în volumul Dimineaţa poeţilor) *poligraf – autor de opere care aparţin unor genuri variate

    1. Prezintă perspectiva din care autorul emite mesajul textului. 2. Precizează două elemente de referinţă pentru conţinutul textului, implicite

    sau explicit formulate (idei, argumente, fapte, opinii). 3. Formulează o concluzie personală, pe baza informaţiilor din text sau

    corelându-le cu propriile cunoştinţe. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 19

    Era această lume [fanariotă şi post-fanariotă], aflată la marginea dintre Orient

    şi Occident, întemeiată pe valorile generale ale epocii luminilor? Cât de profund a receptat ea şi pe ce căi ideile iluministe? Se pot socoti produsele ei culturale parte a fenomenului iluminist european?

    Aşa cum am arătat, fanariotismul a adus cu sine, din motive politice, o activă tendinţă de orientalizare. Cantemir, Miron Costin şi Stolnicul Cantacuzino nu au urmaşi direcţi, hiatusul este evident, prima jumătate a veacului al XVIII-lea fiind săracă şi neoriginală din punct de vedere cultural. Contactele cu Europa au rămas întrerupte aproape cu desăvârşire, limitate la micul grup de privilegiaţi din jurul curţii domneşti. Circulaţia ideilor dinspre Europa către Principate nu s-a reluat decât după 1750. [...]

    Războaiele ruso-austriaco-turce, prezenţa ofiţerilor europeni la Bucureşti şi la Iaşi, precum şi deschiderea spre Europa după 1774 au dus la treptata înlocuire a modului de viaţă oriental cu cel european. Boieroaicele au fost primele care au părăsit moda Răsăritului, încă de pe timpul ocupaţiei ruso-austriece de la 1787-1792, rămasă de pomină în analele mondene ale Iaşului prin balurile prinţului Potemkin. Boierii cei tineri au început să-şi schimbe şalvarii şi işlicele cu pantaloni şi joben după următoarea ocupaţie rusă, cea din 1806-1812, dar boierii veliţi şi bătrânii şi-au continuat obiceiurile până după 1830, unii chiar şi după adoptarea Regulamentelor Organice; înlăturarea costumului oriental fusese de altfel cerută de mulţi cărturari şi înţeleasă ca o necesară parte a procesului de modernizare. În orice caz, în 1833, reclama „Magazinului de noutăţi şi mode” al fraţilor Bogosz nu mai avea aproape deloc iz oriental: el desfăcea ieşenilor bijuterii, articole pentru rochii, stofe, porţelanuri, mobile, tapiţerii, arme de foc, trăsuri, ciocolată, vinuri „străine”, parfumuri, apă de colonie şi ţigarete de Havana. Iar în 1818, Vodă Caragea îşi uimea capitala asistând la ascensiunea, în marginea Bucureştiului, a unui balon, numit în documentele vremii, „băşică”.

    (Vlad Georgescu, Istoria românilor. Între Orient şi Occident) 1. Precizează perspectiva autorului faţă de problematica abordată în textul dat. 2. Prezintă două elemente de structură şi de compoziţie ale textului argumentativ citat (particularităţi ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri argumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.). 3. Formulează propriul răspuns la una dintre întrebările din primul alineat, pe baza informaţiilor prezentate în text şi / sau a propriilor cunoştinţe. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 20

    Ce deosebire a judecăţii! Din toate ţările Europei orientale, Moldova şi Muntenia sunt aproape cele mai

    puţin cunoscute şi totuşi aceste principate nu merită în nicio privinţă o asemenea nepăsare. Istoria acestor ţări este plină de fapte eroice, care ar fi putut fi spre onoare chiar grecilor şi romanilor; să ne aducem aminte numai de izbânzile lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, de curajul Elenei, mama sa, de întreaga viaţă a lui Mihai Viteazul, domnul Munteniei. Guvernele moldovenesc şi muntenesc au dat popoarelor orientale din Europa cel dintâi exemplu de dezrobirea robilor. În Polonia, în Rusia şi în alte ţări sunt ţăranii şi până în ziua de azi robi, pe când la noi ei cu toţii se bucură de starea libertăţii încă din anul 1740. De aceeaşi desconsiderare este lovită şi limba română, cu toate că este o fiică a celei latine şi că este vorbită de mai bine de cinci milioane de oameni, căci ea este limba maternă nu numai a muntenilor şi moldovenilor, ci ea se mai vorbeşte încă şi în Bucovina, în Ardeal, în Banatul Timişoarei, în Macedonia, Tracia şi chiar în mai multe colonii din Ucraina. Trei sferturi din cuvintele ei provin din latineşte şi numai un sfert este compus de cuvinte din limba slavă, gotică, turcă şi greacă.

    (Mihail Kogălniceanu, Moldova şi Muntenia) 1. Precizează atitudinea autorului faţă de problematica abordată, în contextul perioadei paşoptiste. 2. Prezintă două elemente de structură şi de compoziţie ale textului argumentativ citat (particularităţi ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri argumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.). 3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre afirmaţia autorului cu privire la limba română. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 21

    În timpul Războiului Crimeii, un străin de o speţă puţin obişnuită în ce priveşte

    cultura şi caracterul, Richard Kunisch, a străbătut în calea de la Viena la Constantinopol, teritoriul muntean. […] Călătoria se face cu trăsura proprie sau cu diligenţa. „Căruţa de poştă” îl sperie la prima vedere pe drumeţ şi deci preferă să ia cu chirie o adevărată şi mai scumpă trăsură, cu şaisprezece cai şi patru surugii […].

    Bucureştii văzuţi de departe seamănă cu un Alger. Amestecul celor 15.000 de case pentru 120.000 de mii de locuitori, străbătut de turnurile a o sută patruzeci de biserici, impresionează. Înlăuntru însă „o grămadă de sate unul peste altul”, cu dărâmături în toate părţile […]. Alături însă „o capitală foarte rafinată”, în care arnăuţii* scânteie din aurării în coada caleştilor, palatele-şi întind faţadele, magazinele îşi expun cele mai scumpe produse ale modei celei mai noi, grădinile de vară adună în fiecare seară un public doritor de petrecere. „Bucureştii n-au o stradă pe care să poţi trece pe ploaie fără pericol, în trăsură ori pe jos, dar oraşul are operă italiană şi spectacol francez şi românesc”. Pentru lumea care ştie că „e necuviincios a face şi cea mai scurtă cale pe jos”, este Şoseaua, cu trotoarele şi boschetele ei, cu cele două muzici, cu paza ulanilor** călări.

    Dar autorul ştie că această „Valahie” e o Rumänien, că locuitorii, de o veselie nebiruită, iubeţi, zâmbitori şi paşnici, fac parte dintr-un neam de origine latină, cu un glorios trecut eroic şi aşteaptă „vremea izbăvirii lor”.

    (Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători)

    * arnăut, arnăuţi, s.m. – soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda domnească din ţările române; p. ext. servitor înarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personală. **ulan, ulani, s.m. – militar (mercenar) din cavaleria uşoară a armatei române.

    1. Prezintă perspectiva din care călătorul Richard Kunisch descrie societatea

    românească de la jumătatea secolului al XIX-lea. 2. Precizează două elemente de referinţă pentru conţinutul textului, implicite sau

    explicit formulate (idei, argumente, fapte, opinii). 3. Formulează o concluzie personală asupra informaţiilor din text sau corelându-le

    cu propriile cunoştinţe. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 22

    La noi, unde romantismul n-a fost o „şcoală”, ca în Franţa, şi nici nu s-a

    configurat doctrinar, puritatea sa e probabil mai relativă decât aiurea. Faptul că a convieţuit în paralelism uneori, şi în simbioză alteori, cu tendinţe neoclasice ori realiste, a fost remarcat de mulţi cercetători, devenind astăzi un loc comun al istoriei literare.

    Fără a reface dezbaterea, ne mărginim să atragem atenţia asupra unor puncte încă puţin băgate în seamă. În primul rând, că prefacerea rapidă a cadrului patriarhal de viaţă, caracteristic economiei naturale, a declanşat în Principate, ca în orice societate agrară brutal integrată circuitului internaţional al mărfurilor, o dublă reacţie ideologică: de „refuz” şi de „adeziune”. Refuzul (sau reflexul de apărare) s-a făcut simţit prin întoarcerea la tradiţie, prin căutarea febrilă a unor elemente autentice de viaţă naţională dincoace de epoca fanariotă, într-un ev mediu desprins din ceţuri şi venerat ca o sursă de mitologie eroică. Adeziunea, mai exact, voinţa de aliniere la Europa, impulsionată de procesul obiectiv de „ardere a etapelor”, s-a manifestat prin importul masiv de „noutăţi” pariziene, nu totdeauna oportune şi nici bine asimilate.

    În felul acesta s-a ivit posibilitatea (care s-a şi tradus în fapt, îndeosebi înainte de 1840) a unei opoziţii între „modelele” tradiţionale, de obârşie folclorică ori arhaic cărturărească (religioasă şi laică) şi „modelele” străine, cele dintâi privite ca încarnări ale „originalităţii” naţionale, cele din urmă ca forme de corupere, apte doar să genereze „imitaţii” sterile.

    (Paul Cornea, Structuri tematice şi retorico-stilistice în romantismul românesc)

    1. Prezintă punctul de vedere al autorului despre romantismul românesc. 2. Evidenţiază construcţia discursului argumentativ, în textul dat (structuri

    specifice, conectori, tehnici argumentative). 3. Susţine sau combate o idee a autorului, prin corelarea informaţiei din textul dat

    cu informaţii din afara acestuia (din domeniul literar şi/ sau cultural). ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 23

    Mihail Kogălniceanu şi-a mărturisit odată năzuinţele literare: „... când veneam

    de la Universitate, capul îmi era plin de planuri, unele mai bune decât altele; vroiam prin literatură să prefac năravurile, să introduc în patria mea o nouă viaţă, noi principii. În nebuna mea prezumţie, ce se putea ierta numai ideilor copilăreşti ce aveam atunci, mă socoteam c-oi ajunge odată a fi un Prometeu.”

    Nutrind asemenea numeroase proiecte literare, studentul berlinez se arată şi în această direcţie atins de duhul vremii, al romantismului care imprima scriitorilor un iluminism reformator, compatibil cu exaltarea individualistă. Din acest citat se evidenţiază o concepţie practică, necomplicată cu un ideal de frumos. […]

    Prin revista Dacia literară, pe care o întemeiază în 1840, îşi acoperă intenţiile, interzicându-şi, în Introducţia programatică, politica, spre a se „îndeletnici numai cu literatura naţională”. De fapt, organul literar are o fermă politică culturală, prin care se deosebeşte de celelalte periodice, care adăpostesc ocazional literatura, fără vreun criteriu precis. Însuşi titlul manifestă o poziţie naţională, al cărui ţel mărturisit, norocos formulat, este „realizaţia dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”. […] Dacia literară combate „dorul imitaţiei… manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional”. Prin imitaţie, Kogălniceanu înţelege traducerile, pe atunci proliferante, împotriva cărora anunţă o prigoană necruţătoare. Propune ca subiecte de literatură originală faptele eroice din istorie, frumuseţile ţării şi obiceiurile noastre „destul de pitoreşti şi poetice”. Prin preconizarea unei literaturi etnice, programul Daciei literare stă la originea curentelor tradiţionaliste; prin dezideratul unei limbi literare comune, revista formulează un principiu neatacabil, filologiceşte şi esteticeşte; nu încape îndoială că unitatea de limbă şi literatură constituie un pas înainte către unitatea politică a naţiunii.

    (Şerban Cioculescu, Mihail Kogălniceanu, în Istoria literaturii române moderne)

    1. Precizează perspectiva din care autorul analizează contribuţia lui Mihail Kogălniceanu şi a revistei Dacia literară la dezvoltarea culturii şi literaturii române. 2. Prezintă două elemente de referinţă pentru conţinutul textului, implicite sau explicit formulate (idei, argumente, fapte, opinii). 3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre rolul, în epocă, al revistei Dacia literară, prin corelarea informaţiilor din text cu propriile cunoştinţe.

    ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 24

    Chiriţa: Da' ian mai şezi... pentru hatârul mieu... [...] Afin: (În parte.) Vai de mine! Că mi-am găsit beleaua... (Şede.) Chiriţa: Şi aşa cum îţi spuneam: zic într-o zi boierului: ─ Frate! ştii că avem două fete mari? ─ Ba ce mari, îmi răspunde sufleţelul, coşcogea!... cât nişte sdragoni*! (Bărbatul mieu îi tare mucalit, bate-l-ar norocul cu un car de galbeni!) ─ Ei bine, îi zic eu, gândit-ai, dragă, să le mărităm? ─ Hai, hai! le-am găsit doi bărbaţi... ─ Care şi care? ─ Paharnicul Brustur şi căminarul Cociurlă, vecinii moşiei noastre. ─ Brustur şi Cociurlă?... Elei, frate!... cum o să-mi dau fetele după nişte boiernaşi de ţeară!... Fete frumuşele... tinerele... curăţele... hărnicele... cu franţuzasca lor... cu ghitarda lor... cu cadrilu' lor... gospodine bune... iconoame... cetite... giucate... pricopsite... să le fac eu pe una Brusturoaie şi pe cealaltă Cociurloaie! ... atunci s-ajungă!... ─ Ia, Brusturoaie... ia, Cociurloaie..., mai bine decât or mocni ş-or îmbătrâni în casa părintească... Brustur şi Cociurlă au moşioare bune; au bănişori buni... au vitişoare bune...

    (Vasile Alecsandri, Chiriţa în Iaşi) *sdragon/ zdragon/ zdrahon – om zdravăn, voinic 1. Precizează perspectiva pe care o are autorul textului dramatic asupra unor comportamente şi moravuri din Moldova (din perioada 1840-1860). 2. Prezintă două dintre faptele de limbă identificate în textul citat (la alegere, dintre nivelurile: ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual). 3. Comentează, pe baza valorilor şi a convingerilor personale, mesajul textului sau o informaţie/ o idee identificată în text. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 25

    Ca la trei ore departe de Râmnic, pe un braţ de pământ ce din poalele Carpaţilor se întinde deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea acesta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deşteaptă nişte suveniri măreţe, nutrite încă de zgomotul valurilor care ud înaltele ziduri şi se închin în treacăt ţărânii eroilor. De cealaltă parte a râului, un şir de munţi acoperiţi de arburi formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit şi opreşte razele soarelui de a tulbura ... repaosul părinţilor. [...] Ziua începuse a se ascunde dupe munţii de la apus, mai luminând încă puţin culmele cele din faţă. Apropierea serei da obiectelor colore fantastice şi deştepta nenumăratele voci ale singurătăţii. [H]otărâţi a pleca a doua zi de la Cozia, ne mai suirăm o dată în foişorul ce dă asupra Oltului: de acolo preumblarăm căutătura noastră pe deşertele-i ţărmuri, şi îndeplinind lipsa talentului cu entusiasmul pentru gloria naţională, plătirăm un tribut de laude meritate valorosului Mircea, prin poezia intitulată: Umbra lui Mircea sau O seară la Cozia.

    (Gr. Alexandrescu, Cozia) 1. Prezintă contextul în care este construit mesajul. 2. Prezintă două dintre faptele de limbă identificate în textul citat (la alegere, dintre nivelurile: ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual). 3. Comentează, pe baza valorilor şi a convingerilor personale, mesajul textului sau o informaţie/ o idee identificată în text. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 26

    Despre vechimea jocului de şah din ţara noastră se cunosc puţine date certe şi nu

    este de mirare că ele ne vin din opere literare sau din articole de presă care zugrăvesc într-un fel sau altul aspecte din trecut.

    Este de mult ştiut că prima referire la faptul că în Muntenia „se juca şah” se găseşte la N. Filimon, în Ciocoii vechi şi noi, sau că în Moldova cunoaşterea jocului de şah era, aproximativ în aceeaşi perioadă, după cum se scrie în articolul Magaziile Iaşului, publicat în Albina românească din 3 februarie 1846, una din condiţiile cerute pentru „un om ce se respectează, un om de societate, un om de gust, într-un cuvânt un om ca oamenii”, alături de altele, precum „să fie abonat la un cabinet de lectură, să bea şampanie sau... să danţeze polca”.

    Aceste mărturii ne fac să înţelegem că pe atunci jocul era apanajul păturilor de sus ale societăţii şi că era practicat încă din primele decenii ale secolului al XIX-lea. Totodată, prin ele se atestă răspândirea noului termen şah (provenit din germ. Schach), care va înlocui treptat vechiul nume de origine turcă şatrange.

    (Virgil Nestorescu, Cercetări etimologice) 1. Precizează perspectiva din care autorul emite mesajul textului. 2. Prezintă tehnicile şi structurile argumentative identificate în textul citat. 3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre afirmaţia autorului: …în Moldova cunoaşterea jocului de şah era […] una din condiţiile cerute pentru „un om ce se respectează, un om de societate, un om de gust, într-un cuvânt un om ca oamenii”, alături de altele, precum „să fie abonat la un cabinet de lectură, să bea şampanie sau... să danţeze polca”. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 27

    Ca gânditor social, creator de curent de gândire social-politică, Maiorescu nu

    are rival, ca importanţă culturală, în toată viaţa noastră socială din a doua jumătate a veacului trecut. [...]

    Ceea ce mai ales îl supăra pe Maiorescu era că imitaţia fusese realizată în mod neserios. [...]

    Soluţia de a nu deschide şcoli înainte de a avea învăţători şi profesori, cuprindea în sine un cerc vicios paradoxal, pentru acest profesionist al logicei, căci şcoli fără profesori nu pot fi întemeiate, dar nici profesori fără de şcoli nu se pot forma. Tot în acelaşi sistem de cerc vicios se află prinsă ideea lui Maiorescu de a aştepta să ai lectori, ca să publici cărţi şi reviste, să ai muzicanţi înainte de a forma academii de învăţământ muzical etc. [...]

    Ce este însă mai curios e felul în care Maiorescu vede viitorul ţării. El admite că va veni o vreme când cultura apuseană cea serioasă „va veni" în ţară la noi, fără să ni se spună pe ce cale şi în ce mod se va introduce la noi „fondul" de temelie. Se teme însă că acest fond nu va putea îmbrăca formele potrivit lui, de vreme ce acestea se vor fi discreditat între timp în opinia noastră publică. [...]

    Cu toate acestea, oricât de imprecis ar fi formulată sociologia culturii de către Maiorescu, nu este mai puţin adevărat că ea a impresionat la vremea sa, punând în dezbatere o problemă de istorie socială care va da mult de gândit, în continuare, sociologilor noştri.

    (H. H. Stahl, Titu Maiorescu, teoreticianul problemei „formelor fără fond”)

    1. Precizează perspectiva din care autorul analizează teoria formelor fără fond a lui Titu Maiorescu. 2. Precizează două elemente de structură şi de compoziţie ale textului argumentativ citat (particularizări ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri argumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.). 3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre o un fapt, o idee sau o opinie identificată în textul dat. ........................................................................................................................................

  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

    Biletul nr. 28

    Colaboraţia [lui Vasile Alecsandri] la Convorbiri, şapte luni după apariţia lor (15

    oct. 1867), şi mai ales publicarea Pastelurilor la începutul anului următor (1868) constituie un eveniment istoric în destinul mişcării şi al revistei ieşene şi, deci, al culturii noastre. [...]

    În ochii lui Vasile Alecsandri, Convorbirile literare reprezentau o continuitate; continuau anume propria lui revistă România literară apărută cu doisprezece ani înainte (1855) şi lupta împotriva latinismului şi a teoreticienilor ardeleni ce voiau să ne fabrice o limbă artificială; pe această linie acţiunea lui s-a confundat cu lupta întreprinsă cu un alt aparat ştiinţific de T. Maiorescu la revistă şi la Academie. Faptul că în colaboraţia lui poetul a debutat printr-un gen nou, în care se simţea o primenire evidentă a talentului său în Pasteluri, maturizându-se oarecum prin mai multă densitate şi pregnanţă de expresie, a dat putinţă criticului [Titu Maiorescu] ca, fără să se retracteze, să-l înglobeze pe poetul generaţiei trecute în „direcţia nouă” de începători; nu-i rămânea criticului şi Convorbirilor decât să insiste asupra acestei metamorfoze a bardului, ce-i l