AUDITUL ÎN SMM

4.1 Prezentare generală Controlul efectiv al poluării nu se poate realiza exclusiv pe soluţii tehnologice, ci trebuie abordat în baza unui sistem de management de mediu, integrat managementului general al întreprinderii.

Deşi implementarea sistemelor de management de mediu este o acţiune voluntară, a reuşit să convingă, nu numai prin beneficiile financiare obţinute (identificarea zonelor ce pot aduce economii, mărirea eficienţei producţiei, găsirea de noi pieţe etc.), dar şi prin creşterea credibilităţii în obţinerea de credite bancare, în atragerea investitorilor şi a noilor beneficiari.

În acest sens, în prezent, pe plan mondial se poate constata o orientare a preocupărilor companiilor către introducerea Sistemelor de Management de Mediu (SMM). Acestea oferă o modalitate structurată şi sistematică de integrare a problematicii de mediu în toate aspectele activităţii unei companii. Scopul nu constă numai în conformarea cu legislaţia de mediu şi minimizarea riscurilor financiare, ci şi îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu, asigurându-se astfel o bună imagine şi o serie de avantaje pe piaţa competiţională. În 1985 conceptul SMM a fost introdus pentru prima dată în Olanda, în prezent aceasta constituind un real interes în celelalte ţări Vest Europene, în Asia, SUA, Canada şi în continuă creştere în Europa Centrală şi de Est.

Iniţial (anii ‘70) eforturile ţărilor au fost concentrate spre dezvoltarea componentelor legislative şi de reglementare ca şi a structurilor organizatorice care să asigure încadrarea activităţii economice în limitele permise de standardele de mediu. În aceste condiţii răspunsul industriei era dat ca reacţie la apariţia problemelor, îndeosebi a celor de neconformare cu reglementările existente. Investiţiile erau preponderent în soluţii tehnologice de depoluare, la capăt de linie (end of pipe).

AUDITUL ÎN SISTEME DE MANAGEMENT DE MEDIU

Evaluarea impactului ecologic şi auditul de mediu

În continuare s-a trecut treptat la integrarea politicii ecologice în politica economică a întreprinderii. În 1987, Raportul Brundland al Comisiei Mondiale asupra Mediului şi Dezvoltării a introdus termenul de Dezvoltare Durabilă şi a îndemnat industriile să-şi dezvolte sisteme eficiente de management de mediu.

A urmat întâlnirea din 1992 de la Rio de Janeiro când conducătorii de guverne şi de mari companii, grupuri private au analizat cum poate fi condusă lumea întreagă către dezvoltarea durabilă.

A rezultat consensul global şi angajamentul politic de la cel mai înalt vârf (Agenda 21) pentru începerea colaborării între guverne, întreprinderi, organizaţii neguvernamentale, etc., în vederea găsirii soluţiilor pentru rezolvarea problemelor cruciale de mediu. S-a hotărât de asemenea ca Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) să elaboreze o serie de standarde dedicate sistemului de management de mediu.

Sistemul de Management de Mediu (SMM) este definit ca fiind o “componentă a sistemului general de management ce include structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea, revizuirea şi menţinerea politicii de mediu”.

Un Sistem de Management de Mediu are ca obiectiv principal să ajute o companie în:

• identificarea şi controlul aspectelor de mediu, a impacturilor şi riscurilor relevante din companie;

• satisfacerea politicii de mediu a obiectivelor şi ţintelor, inclusiv conformarea cu legislaţia de mediu;

• definirea unui set de principii de bază care să orienteze activităţile viitoare vizând responsabilităţile de mediu;

• stabilirea unor creşteri ale performanţei de mediu a companiei, pe baza unui bilanţ costuri-beneficii;

• determinarea resurselor necesare pentru atingerea obiectivelor;

Auditul în sisteme de management de mediu

• definirea responsabilităţilor, autorităţii şi a procedurilor care să asigure implicarea fiecărui angajat al companiei, în reducerea impactului negativ asupra mediului;

• realizarea unui sistem eficient de comunicare în interiorul companiei şi asigurarea unei instruiri a personalului.

SMM răspunde abordării cunoscute Managementului Calităţii şi anume: “Planifică, Execută, Verifică, Îmbunătăţeşte” (figura 4.1).

Figura 4.1 Ciclul acţiunilor PEVI specific pentru o activitate socio-economică

SMM reprezintă un instrument de identificare şi rezolvare a

problemelor specifice de mediu care poate fi implementat într-o companie în diferite modalităţi, depinzând de condiţiile specifice.

Din punct de vedere a evoluţiei standardelor din domeniul SMM sunt de reţinut cele la nivel european EMAS(Environment Management and Audit Scheme) şi cele la nivel internaţional ISO 14001 şi 19011.

PLANIFICĂ

ÎMBUNĂTĂŢEŞTE EXECUTĂ

VERIFICĂ


Sistemul de management de mediu va diferi în funcţie de tipul, natura, mărimea, complexitatea activităţii, produselor şi serviciilor companiei. Există totuşi un număr de elemente de bază care se regăsesc în comun tuturor SMM. Acestea includ:

Obţinerea angajamentului din partea managerului general al companiei privind dorinţa şi sprijinul în implementarea sistemului de management de mediu.

Analiza iniţială: stabilirea exactă a poziţiei unde se află compania în relaţie cu mediul. Constituie baza de pornire în implementarea SMM, faţă de care se va judeca ulterior şi îmbunătăţirea performanţei de mediu.

Politica de mediu, de obicei publicată în scris ca Declaraţie a Politicii de Mediu, exprimând angajamentul managerului general de a se conforma legislaţiei de mediu şi de a urmări îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu. În felul acesta, se asigură nu numai responsabilitatea pentru implementarea politicii de mediu, ci şi suportul necesar acesteia.

Programul de mediu sau Planul de acţiune, care pornind de la identificarea aspectelor de mediu şi a impactului asociat acestora, conţine măsurile ce vor fi luate de-a lungul unei perioade de timp. În fapt, acesta traduce politica de mediu a companiei în obiective şi ţinte, identifică activităţile necesare atingerii acestora, defineşte responsabilităţile angajaţilor şi resursele financiare corespunzătoare.

Structuri şi responsabilităţi: definirea, atribuirea şi comunicarea structurilor, responsabilităţilor şi autorităţii de mediu necesare pentru a implementa SMM. Conştientizare, motivare şi furnizarea de cunoştinţe corespunzătoare printr-un program de instruire. Va fi desemnat un reprezentant al managementului companiei, responsabil cu activitatea de protecţie a mediului.

Integrarea managementului de mediu în managementul general al companiei – include proceduri pentru înglobarea cerinţelor de mediu în toate sectoarele specifice companiei, cum ar fi: aprovizionare, marketing, cercetare-dezvoltare, serviciu financiar etc.


Aceste proceduri pot conţine:

• Sistemul de comunicare internă.

• Controlul documentelor.

• Controlul operaţional.

• Evaluarea riscului şi pregătirea planurilor şi procedurilor de urgenţă în vederea asigurării unui răspuns corespunzător în cazul incidentelor neprevăzute şi accidentale.

• Monitoring, măsurători şi proceduri de înregistrare – necesare pentru a înregistra şi evidenţia pe bază de documente, rezultatele acţiunilor întreprinse.

• Acţiuni preventive şi corective – în vederea eliminării cauzelor existente sau potenţiale privind neconformarea cu obiectivele, ţintele stabilite iniţial.

• Auditul Sistemului de Management de Mediu – stabilirea şi menţinerea programelor de auditare a sistemului de management de mediu cu o frecvenţă dictată de natura operaţiilor.

• Analiza Managementului de Mediu – evaluarea făcută de managerul general asupra tuturor aspectelor semnificative ale SMM, pentru a identifica necesitatea unor posibile schimbări în sistem.

Dintre avantajele introducerii unui Sistem de Management de Mediu

într-o companie, se pot menţiona:

Operaţional:

Identifică şi corectează, pe plan intern, probleme, înainte ca acestea să fie descoperite din exterior.

Elimină posibile conflicte între standardele SMM naţionale prin introducerea unui standard internaţional.


Asigură o implicare mai mare a angajaţilor în activitatea întreprinderii.

Facilitează obţinerea autorizaţiei de funcţionare.

Ajută în dezvoltarea şi transferul tehnologiilor.

Comercial:

• Demonstrează beneficiarilor că întreprinderea răspunde exigenţelor de mediu.

• Oferă avantaje în relaţiile publice prin posibilitatea comunicării angajamentului de a asigura un mediu înconjurător curat, sigur şi sănătos.

• Răspunde cerinţelor potenţiale (naţionale şi internaţionale) ale relaţiilor comerciale.

• Asigură profit dintr-o ofertă de produse “verzi”.

• Îmbunătăţeşte competitivitatea pe piaţa internaţională.

• Asigură o imagine îmbunătăţită.

Financiar:

Facilitează relaţiile cu companiile de asigurare.

Elimină posibilele costuri determinate de neîncadrarea în standardele naţionale de mediu.

Asigură economii financiare prin minimizarea consumurilor de energie şi materii prime.

Satisface criteriile investitorilor.

Ajută la reducerea răspunderilor şi riscurilor de mediu.

Ajută accesul la împrumuturi bancare.


Reglementări:

Demonstrează angajamentul întreprinderilor faţă de autorităţile guvernamentale, pentru conformare şi îmbunătăţire continuă.

Asigură un program de mediu proactiv.

Protecţia mediului:

Reduceri ale consumurilor de materii prime şi energie; emisiilor în aer, apă, sol; deşeurilor şi ambalajelor; zgomotului; impactului asupra ecosistemelor etc.

Dezvoltarea sistemului de management de mediu şi a instrumentelor aferente au ca finalitate abordarea într-un context global a relaţiei unităţii economice în raport cu mediul.

4.2 Instrumente ale managementului de mediu

În general un Sistem de Management de Mediu (SMM) trebuie să ofere toate detaliile necesare pentru evaluarea impactului asupra mediului a tuturor proceselor şi procedurilor, astfel încât să faciliteze: luarea deciziilor, previziunile strategice, conceptele de dezvoltare, proiectare, prelucrare, ambalare, distribuţie şi comercializare, fără efecte negative asupra mediului. În acest sens, alături de SMM există în prezent un cuprinzător set de instrumente ale managementului de mediu care ajută la soluţionarea problemelor în condiţiile respectării cerinţelor dezvoltării durabile. Instituţiile guvernamentale au nevoie de un mecanism, ca şi de instrumente specifice pentru a-şi realiza programele, politicile şi strategiile naţionale de protecţie a mediului. De asemenea, conducătorii întreprinderilor au descoperit, la rândul lor, că le sunt necesare instrumente de mediu pentru a-şi concretiza deciziile luate în sistemul de management de mediu. În ultimii ani, o dată cu evoluţia înregistrată la nivelul managementului de mediu au devenit operaţionale o serie întreagă de instrumente manageriale de protecţie a mediului.


Aceste instrumente sunt astfel structurate încât să îmbunătăţească sistemul de luare a deciziilor, de informare a managerilor şi a altor categorii de personal, cu scopul final al îmbunătăţirii performanţelor de mediu ale întreprinderilor. Ele au fost promovate în numeroase ţări, fiind la îndemâna companiilor pentru a fi adoptate şi utilizate în mod voluntar fără presiuni legislative. Într-o clasificare generală, aceste instrumente se împart în trei mari categorii:

- pentru analiză şi evaluare; - pentru acţiune; - pentru comunicare.

Instrumentele pentru analiză şi evaluare sunt de tipul următor:

metode de comparare a performanţelor de mediu proprii cu realizările de vârf în domeniu;

analiza cost-beneficiu, utilă în ierarhizarea alternativelor de control al proceselor de poluare;

auditul de mediu, folosit pentru a verifica conformarea cu legislaţia specifică şi de a evalua practicile şi procedurile de mediu;

evaluarea impactului de mediu, aplicat în faza de proiectare cu scopul identificării impactului potenţial;

evaluarea cheltuielilor pentru protecţia mediului (contabilitate de mediu), evaluarea costului total - ajută la identificarea următoarelor patru tipuri de costuri pentru un produs, proces sau proiect: costuri directe; costuri ascunse, exemplu: monitoring, conformare); potenţiale răspunderi (plata unor remedieri în mediu) sau costuri mai puţin tangibile (cum ar fi relaţiile cu publicul, o bună imagine etc.);

evaluarea iniţială a calităţii mediului (diagnoză) - se realizează pentru a stabili punctul de plecare într-o acţiune ecologică;


evaluarea ciclului de viaţă, metoda prin care sunt evaluate consumurile de energie şi materii prime pe de o parte şi impactul asupra mediului, pe de alta, în fazele reprezentative ale desfăşurării proceselor pentru obţinerea unui produs şi ale utilizării lui (începând cu extracţia materiilor prime, prelucrarea, utilizarea, reciclarea, transportul, până la depozitarea produsului uzat);

evaluarea riscului asupra mediului şi a sănătăţii umane este realizată cu scopul stabilirii unor măsuri de prevenire a apariţiei unor incidente, accidente;

evaluarea tehnologiei - stabileşte efectele potenţiale ale unei noi tehnologii înainte de implementarea sa;

indicatorii dezvoltării durabile - diferiţi de indicatorii economici convenţionali şi care integrează aspectele de mediu în aprecierea progresului economic.

Instrumente pentru acţiune, precum:

sistem de management de mediu care stabileşte structura organizatorică, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele, pentru a implementa politica de mediu a întreprinderii;

politica de mediu reprezintă obiectivele şi principiile ce stau la baza acţiunilor de protecţie a mediului, incluzând conformarea cu întreaga legislaţie de mediu specifică întreprinderii;

management total al calităţii mediului a fost acceptat ca un instrument vizând îmbunătăţirea performanţelor întregii activităţi incluzând şi managementul de mediu;

eco-marcarea (eco-emblema), termen care descrie o procedură devenită oficială în multe ţări, conform căreia un produs cu un nivel acceptabil de impact asupra mediului poate primi o etichetă ecologică;


pârghii economice, al căror scop este de atingere a obiectivelor de mediu cu costuri cât mai mici. în acest sens alocarea optimă a resurselor pentru mediu reclamă utilizarea cantităţii optime a fiecărei resurse comparativ cu preţurile altor factori economici de producţie (exemplu: ecuaţia economică de optimizare între preţul materiilor prime - intrări - şi taxele pe emisii poluante - ieşiri);

înţelegeri voluntare - focalizate pe atingerea unor obiective de mediu dincolo de cerinţele legii;

parteneriat în favoarea protecţiei mediului, în general realizate pentru a transforma poziţiile de confruntare, dependenţă şi izolare în înţelegeri mutuale precum şi interdependenţa acceptată.

Instrumente de comunicare în interiorul întreprinderii şi în afara ei.

Dintre acestea semnalăm:

rapoarte anuale;

informaţii pentru mass-media, pentru clienţi sau pentru proprii angajaţi;

rapoarte interne pentru evidenţa SMM.

Evoluţia conceptelor privind problematica mediului impune şi o evoluţie a standardelor ISO 14000.

Există o tendinţă de abordare integrată a sistemelor de management:

• a calităţii;

• a mediului;

• a protecţiei sănătăţii;

• a riscului.

Ca o exemplificare a acestei tendinţe o reprezintă standardul SR EN ISO 19011 care abordează în comun problema auditului calităţii şi mediului.


Etapele ce trebuie parcurse pentru a se atinge un sistem de management de mediu eficient:

P = plan = planificare

• Definirea politicii de mediu.

• Planul de acţiune şi demararea introducerii Sistemului de Management de Mediu.

• Identificarea celor mai importante efecte de mediu.

• Cerinţele legale.

• Definirea obiectivelor de atins.

• Definirea programului de management de mediu.

D = do = acţiune

• Introducerea SMM-ului.

• Structura organizatorică şi responsabilitate.

• Formare, sensibilizare şi competenţă.

• Comunicare.

• Documentaţia SMM.

• Gestionarea documentaţiei.

• Gestionarea funcţionării.

• Prevenirea şi pregătirea pentru situaţiile de urgenţă.

C = check = controlare

• Control intern.

• Supraveghere şi măsurare continuă.

• Neconformitate, acţiuni de corectare şi prevenire.

• Înregistrări.

• Audit SMM.


A = act = ameliorare

• Un ciclu de ameliorare/îmbunătăţire continuu.

• Verificarea direcţiunii.

• Declaraţia de mediu.

• Verificare şi certificare.

► Definirea politicii de mediu, un document public, făcută de companie, care descrie măsurile care se vor lua în vederea protecţiei mediului înconjurător.

Acest angajament emis de conducerea întreprinderii trebuie să se bazeze pe următoarele puncte:

Examinarea şi supravegherea activităţii întreprinderii dvs. şi analiza punctelor critice pentru mediu.

Luarea de măsuri pentru diminuarea, prevenirea şi eliminarea poluării mediului.

Evaluarea preliminară a impactului pe care activităţile şi produsele noi o vor avea asupra mediului.

Prevenirea sau diminuarea riscurilor de emitere a substanţelor poluante şi de risipire a energiei în caz de accident.

Compararea regulată al programului de acţiune de mediu cu politica de mediu.

Realizarea sistematică a obiectivelor de mediu. Colaborare cu autorităţile în vederea minimalizării riscurilor şi

accidentelor de mediu, cu ajutorul unor tehnici adecvate. Sensibilizarea şi eco-conştientizarea angajaţilor. Informarea clienţilor despre pericolele pe care produsele şi

serviciile o reprezintă faţă de mediu. Obligarea furnizorilor şi subcontractanţilor să respecte normele şi

prevederile de mediu aplicate în cadrul întreprinderii. Informarea completa a publicului larg si un dialog deschis despre

impactul pe care întreprinderea o are asupra mediului.


► Analiza întreprinderii şi identificarea aspectelor activităţii care au impact asupra mediului.

Analiza preliminară este obligatorie; ea poate constitui pilonul de bază a sistemului de management de mediu. Poate constitui baza elaborării programului de mediu şi definirii obiectivelor de mediu. Analiza trebuie să examineze următoarele probleme:

Impactul major pe care îl au activităţile, produsele şi serviciile.

Cerinţele şi prevederile legale din domeniu.

Toate practicile şi procedurile existente în materie de management de mediu.

Evaluarea şi rezultatele anchetelor, accidentelor din trecut.

Reclamaţiile din partea populaţiei din zona privind poluarea mediului de către întreprinderea dvs.

Rezultatele se trec într-un tabel de impact. Nu există o metodă universală pentru evaluarea riscurilor şi efectelor de mediu, dar trebuie să se ia în considerare printre altele: poluarea aerului, apei, managementul deşeurilor, contaminarea solului, utilizarea resurselor naturale a materialelor prime, ambalarea, transportul şi alte probleme de mediu şi sociale legate de sediul întreprinderii. Asociaţiile şi organizaţiile profesionale vă pot ajuta cu manuale şi publicaţii de specialitate care vă informează despre sectorul economic din care faceţi parte şi efectul acestui sector asupra mediului. Există metode simple şi originale pentru evaluarea impactului asupra mediului, cum ar fi eco-cartografierea.

► Respectarea legislaţiei din domeniu Un sistem de management de mediu vă poate fi foarte util în

respectarea legislaţiei din domeniu, fiind necesară urmărirea modificărilor survenite. În cazul nerespectării legilor, trebuie întreprinse acţiuni de corectare.

Obiectivele de mediu provin din politica de mediu. Planul de activitate de mediu este o metoda bine definită, care face

posibilă atingerea obiectivelor prin date concrete şi o încadrare strictă în


timp. Obiectivele şi planul SMM-ului trebuie scrise, reactualizate şi comunicate celor interesaţi în mod regulat. Ele trebuie să reflecte politica de mediu a întreprinderii concentrându-se pe prevenirea poluării.

Obiectivele pot include angajamente de genul: Reducerea deşeurilor şi a utilizării resurselor. Reducerea sau eliminarea emisiilor poluante. Reproiectarea produselor în vederea minimalizării impactului

asupra mediului în procesul de producţie, în perioada de exploatare şi la eliminare.

Promovarea mediului şi sensibilizarea angajaţilor şi a comunităţii din jur.

Caracteristicile obiectivelor şi a ţelurilor: Sunt în concordanţă cu principalele impacturi asupra mediului

ale activităţii, formularea lor este clară şi nu poate fi interpretată. În cazul realizării lor, îmbunătăţesc cu adevărat performanţa de

mediu a întreprinderii. Sunt trecute pe hârtie, cuantificate şi conţin date limită. Angajaţii sunt ţinuţi la curent în mod regulat despre stadiul de

desfăşurare.

► Instruire în domeniul protecţiei mediului şi a managementului de mediu.

Indiferent de dimensiunea întreprinderii şi de domeniul de activitate, activitatea fiecărui angajat are un impact asupra mediului. Fiecare angajat poate contribui în mod pozitiv la eco-conştientizarea întreprinderii dacă propune inovaţii tehnice, îşi modifică comportamentul şi sprijină dezvoltarea întreprinderii. Pentru acesta este nevoie de informaţii, traininguri şi însuşirea de noi abilităţi.

În cadrul SMM-ului trebuie să evaluăm nevoile iar după aceea să organizăm traininguri având în vedere următoarele:

Persoanele implicate în sistemul de management.


Angajaţii a căror activitate are un impact semnificativ asupra mediului.

Introducerea unor procedee noi de producţie. Introducerea unor noi produse tehnice. Accidentele şi incidentele. Schimbarea posturilor de muncă, sosirea unor noi angajaţi. Legislaţia din domeniu.

► Comunicarea

Comunicarea este elementul cel mai stimulant al unui sistem de management de mediu. Fără comunicare nu există dezvoltare. Comunicarea internă constă înainte de toate din mesaje şi documente destinate angajaţilor, mesaje din partea conducerii către angajaţi şi consiliul de conducere cât şi din politica de mediu cu obiectivele şi ţelurile specifice. Comunicării interne îi aparţin şi rapoartele despre formarea, dezvoltarea SMM-ului.

Comunicarea externă poate avea forme multiple, este destinată clienţilor, administraţiei publice, mass media, asociaţiilor profesionale şi tuturor celor care sunt interesaţi de produsele şi serviciile întreprinderii.

► Documentaţia SMM

Documentaţia este memoria internă a întreprinderii. Este dovada performanţei Sistemului de Management de Mediu. La întreprinderile mici, documentaţia este mai redusă dar eficientă, iar la o întreprindere mare este adecvată şi ordonată, preferabil sub formă electronică.

Documentaţia conţine:

1. O copie scrisă a politicii de mediu.

2. Registrul factorilor şi impactelor de mediu, programul de management de mediu şi definiţia responsabilităţilor sistemului.

3. Câteva instrucţiuni de muncă şi procedee care clarifică cele mai importante aspecte ale managementului de mediu.


► Gestiunea documentelor

Gestiunea documentelor asigură ca toată lumea să folosească aceleaşi instrucţiuni de muncă. Cei în cauză trebuie să ştie tot ce este disponibil şi important la un moment dat, iar datele vechi, nefolositoare trebuie să fie şterse din când în când pentru a menţine flexibilitatea sistemului.

Actualizarea documentelor creşte credibilitatea sistemului de management. Pentru realizarea acestuia, fiecare document trebuie să conţină: număr de identificare, data emisiei, observaţii privind actualizarea şi una sau mai multe semnături.

► Prin reglementarea funcţionării înţelegem o serie de instrucţiuni

clare, care sunt respectate de întreprindere în vederea protejării mediului înconjurător. Aceasta este inima sistemului de management de mediu, care face posibilă realizarea obiectivelor şi ţelurilor de mediu, a standardului ISO 14001 şi EMAS şi a unei performanţe de mediu în condiţii de producţie normale şi speciale. Reglementarea joacă un rol important şi în respectarea legislaţiei din domeniu.

► Prevenirea accidentelor şi a situaţiilor de risc

Un accident sau o situaţie de risc provoacă daune mediului, sănătăţii şi averii angajaţilor şi a celor din jur. Poate avea repercusiuni economice importante asupra întreprinderii.

Programul de prevenire al accidentelor se bazează pe: Identificarea accidentelor şi a situaţiilor de risc posibile. Prevenirea accidentelor (separarea produselor periculoase, sol

antiderapant etc.). Planuri şi proceduri de urgenţă pentru situaţia "Ce se întâmplă

dacă totuşi…" Teste periodice pentru buna funcţionare a planurilor şi

procedurilor (exemplu: simulare de incendiu). Incidente anterioare.


► Supraveghere şi măsurare, "staţia de măsurare" al managementului de mediu

Este necesară pentru feedback la realizarea obiectivelor şi ţelurilor dar mai are şi alte roluri:

1. Furnizează date recente pentru declaraţia de venit:

despre ambalare;

despre deşeuri;

despre consumul de energie;

statisticile oficiale;

2. Permite un control permanent al consumului resurselor;

3. Compară performanţa de mediu a întreprinderii şi nivelul managementului eco-conştient a anilor care urmează.

4. Informează în mod adecvat angajaţii despre diferite tipuri de materiale prime şi impactul lor asupra mediului.

5. Stabileşte un sistem de supraveghere al îmbunătăţirii continue a managementului, defineşte indicatorii simpli de performanţă cum ar fi:

consumul de apă/kg de produs; deşeuri periculoase/kg de produs; deşeuri periculoase/oră de producţie; costul de energie/kg de produs finit sau/1 oră de producţie;

6. Implică profesioniştii din domeniul economic, financiar în procesul de mediu, şi măsoară costurile şi economisirile efectuate de pe urma dezvoltării managementului eco-conştient.

7. Testează efectele numerice ale utilizării diferitelor scenarii: Înlocuirea produselor şi procedeelor. Dezvoltarea filierelor de refolosire, reciclare. Introducerea taxelor de mediu.


► "Learning by doing", neconformare, acţiuni de corectare şi prevenire

Neconformarea (când ceva nu funcţionează conform cerinţelor) poate fi rezultatul unei probleme tehnice (fisurarea unui recipient, defectarea unui mecanism etc.) sau o problemă de management (o supraveghere prea lejeră, lipsa sau ineficienţa unui program de training etc.).

Ce faceţi când aveţi o problemă? Examinaţi problema. Identificaţi cauzele. Încercaţi o altă soluţie (acţiune de corectare). Supravegheaţi în continuu perimetrul.

Astfel, o acţiune de corectare este un răspuns rapid şi adecvat la o problemă, care atenuează efectele negative şi previne reproducerea problemei. Dacă evitam o problemă înainte ca ea să se întâmple, atunci putem vorbi de acţiune preventivă. Putem învăţa din fiecare greşeală, iar experienţa ne îmbogăţeşte cunoştinţele. Tocmai din această cauză este o necesitate elementară să observăm incidentele survenite, problemele pe care le-au generat şi soluţiile aferente.

► Documentaţia Documentaţia este singura dovadă care demonstrează iniţiativele

pentru introducerea sistemului de management ecoconştient. Va trebui strânsă o cantitate mare de date despre consumul de energie, deşeuri şi despre eforturile depuse pentru aplicarea sistemului de management eco-conştient.

Aceste date trebuie catalogate în scris, să fie precise, şi să poate fi înţelese de toată lumea.

Exemple de însemnări: Registrul anual de deşeuri Documente de calibrare a aparatelor. Rapoarte despre incidente, accidente şi reclamaţii. Rezultatele analizelor apei reziduale, a fumului, calităţii apei etc.


Caietul cu evidenţa consumului de energie, apa şi utilizarea produselor.

Documentele care atestă terminarea unor cursuri de perfecţionare.

Rezumatul auditului intern şi a observaţiilor din partea conducerii.

Nucleul documentelor legate de sistemul de management eco-conştient o constituie:

• Observaţiile angajaţilor cu privire la problemele legate de sistem.

• Reclamaţii primite din exterior.

• Măsurile luate în vederea corectării, prevenirii problemelor.

► Auditul sistemului de management de mediu Auditul constă într-o evaluarea periodică a bunei funcţionări al

SMM-ului şi performanţei de mediu al întreprinderii. Printre sarcinile lui se mai numără şi stabilirea gradului de conformare a SMM cu standardele ISO 14001 sau cu cerinţele EMAS.

Este vorba despre un proces sistematic, de rutină, documentat. Trebuie făcut de o persoană independentă, care poate să observe funcţionarea sistemului din exterior, capabilă să dezvolte o atitudine critică.

Auditul sistematic este necesar pentru evaluarea periodică a situaţiei şi pentru îmbunătăţirea performanţei de mediu. Cu ajutorul auditului intern, întreprinderea poate stabili - cu sau fără un ajutor extern - dacă sistemul funcţionează corect sau nu. Pe de altă parte, auditul extern efectuat de un auditor extern independent este necesar pentru obţinerea unei atestări. Rezultatele auditului intern sunt evaluate de conducerea întreprinderii.

► Îmbunătăţirea continuă Întâlnirea directorilor - şedinţa consiliului de conducere. Conform standardului ISO cel puţin o dată pe an trebuie ţinută o

şedinţă pentru dezbaterea rezultatelor auditului intern.


Punctele care trebuie abordate sunt următoarele:

V-aţi atins scopurile şi ţelurile propuse?

Politica de mediu adoptată este valabilă?

Sarcinile şi responsabilităţile sunt bine definite şi adecvate?

Resursele sunt utilizate raţional şi eficient?

Dezvoltarea tehnologică a depăşit oare sistemul dvs. de management de mediu?

Mai există posibilităţi pentru îmbunătăţirea continuă?

Verificare şi atestare Când un sistem corespunde standardului ISO 14001 sau cerinţelor

EMAS, putem opta pentru o verificare din exterior şi atestare: Standardul ISO oferă trei posibilităţi: Emiterea unei declaraţii după cum urmează: "Întreprinderea

noastră dispune de un sistem de management de mediu care corespunde standardelor ISO 14001". Mai mult ca sigur, că o declaraţie de acest gen va părea mai puţin autentică pentru cei din exterior, dar în cadrul întreprinderii poate avea un efect pozitiv.

Se poate apela la câţiva clienţi sau chiar de la furnizori mai importanţi, să facă o vizită la companie şi să efectueze un audit autorizat. Astfel, se poate demonstra partenerilor şi furnizorilor existenţa unui sistem de management de mediu, care poate fi dovedit şi de către un partener.

Atestarea de către o organizaţie independentă este cea mai raţională şi mai populară metodă, care se bucură de recunoaştere şi din partea pieţei şi din punctul de vedere al comunicării către exterior.

Dacă se doreşte conformarea cerinţelor EMAS, trebuie angajaţi auditori şi agenţi acreditaţi.


► Raportul public de mediu Raportul sau declaraţia de mediu este vitrina sistemului de

management de mediu. Trebuie să fie public şi accesibil tuturor. Raportul este făcut pentru cei care sunt interesaţi de performanţa de mediu a întreprinderii: clienţi, angajaţi, proprietari, instituţii financiare, vecini, autorităţi, organizaţii nonguvernamentale, cercetători, grupuri de presiune (lobby), consilieri, concurenţi şi mass media.

Raportul trebuie să conţină politica de mediu a întreprinderii, descrierea scurtă a activităţilor şi impactul major pe care aceste activităţi le au asupra mediului. Poate conţine rapoarte despre consumul de materiale şi energie, indici folosiţi pentru măsurarea performanţei de mediu. Poate furniza informaţii despre dezvoltarea durabilă, sănătate şi siguranţa la locul de muncă, despre etică sau alte subiecte de interes comun.

4.3 Specificaţii şi ghid de utilizare - ISO 14001

Precizăm încă o dată că standardele internaţionale de management de mediu sunt destinate să furnizeze organizaţiilor interesate elementele unui sistem de management de mediu, elemente care pot fi integrate şi altor cerinţe de management, pentru sprijinirea organizaţiilor în atingerea obiectivelor referitoare la mediu şi a celor economice. Aceste standarde, precum şi alte standarde internaţionale similare, nu sunt destinate creării unor bariere comerciale netarifare, creşterii sau modificării obligaţiilor legale ale unei organizaţii. În principal, cuprinsul standardului este prezentat în figura 4.2.

În cele ce urmează vor fi inserate elementele principale ale acestui standard. Trebuie spus de la început că baza SMM o reprezintă ciclul prezentat în figura 4.3. Un astfel de model se aplică tuturor organizaţiilor de orice tip şi mărime, indiferent de condiţiile geografice, culturale şi sociale.


Figura 4.2

Conţinut SR EN ISO 14001

4.3.1 Domeniu de aplicare

Este aplicabil oricărei organizaţii care doreşte:

• să implementeze, să menţină şi să îmbunătăţească un sistem de management de mediu;

• să se asigure de conformitatea cu politica de mediu declarată;

• să demonstreze această conformitate altora;

• certificarea/înregistrarea sistemului său de management de mediu de către un organism exterior;

• să realizeze o autoevaluare şi autodeclarare a conformităţii cu acest standard.

Cuprins SR EN ISO 14001

1. Domeniu de aplicare 2. Referinţe normative 3. Definiţii 4. Cerinţe ale sistemului de management de mediu

4.1 Cerinţe generale 4.2 Politica de mediu 4.3 Planificare 4.4 Implementare şi funcţionare 4.5 Verificare şi acţiune corectivă 4.6 Analiză efectuată de conducere

Anexe A. Ghid pentru utilizarea specificaţiilor B. Legături între ISO 14001 şi ISO 9001 C. Bibliografie


Figura 4.3

Ciclul modelului pentru sistemul de management de mediu

4.3.2 Cerinţe ale sistemului de management de mediu Politica de mediu Conducerea organizaţiei trebuie să definească politica de mediu şi să

se asigure că aceasta:

corespunde naturii, dimensiunilor şi impactului asupra mediului al activităţilor, produselor sau serviciilor organizaţiei;

include un angajament de îmbunătăţire continuă şi de prevenire a poluării;

include un angajament de conformitate cu legislaţia şi cu reglementările de mediu aplicabile, precum şi cu alte cerinţe pe care organizaţia le-a adoptat;

Îmbunătăţire continuă

Analiza efectuată de conducere

Verificare şi acţiuni corective

Implementare şi funcţionare

Planificare

Politica de mediu


oferă cadrul pentru stabilirea şi analizarea obiectivelor generale şi obiectivelor specifice de mediu;

este documentată, implementată, menţinută şi comunicată întregului personal;

este disponibilă pentru public.

Planificare Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină (o) proceduri(ă) de

identificare a aspectelor de mediu ale activităţilor, produselor sau serviciilor sale pe care le poate controla şi asupra cărora se presupune că are o influenţă, pentru a le determina pe cele care au sau pot avea un impact semnificativ asupra mediului. Organizaţia trebuie să se asigure că aspectele cu un impact semnificativ sunt luate în considerare la stabilirea obiectivelor sale de mediu.

Cu ocazia stabilirii şi analizării obiectivelor sale, o organizaţie trebuie să ia în considerare prevederile legale şi alte cerinţe, aspectele de mediu semnificative, opţiunile sale tehnologice şi cerinţele sale financiare, operaţionale, comerciale, precum şi punctele de vedere ale părţilor interesate.

Obiectivele generale şi obiectivele specifice trebuie să fie coerente cu politica de mediu, inclusiv cu angajamentul de prevenire a poluării.

Pentru atingerea obiectivelor generale şi a obiectivelor specifice de mediu, organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină unul sau mai multe programe. Programul trebuie să includă:

• desemnarea responsabilităţilor la fiecare funcţie şi nivel relevante ale organizaţiei pentru atingerea obiectivelor de mediu;

• mijloacele şi termenele privind realizarea acestora.

În cazul unor proiecte care se referă la noi dezvoltări, precum şi la activităţi, produse sau servicii noi sau modificate, programul(ele) trebuie schimbat(e) astfel încât să se asigure aplicarea managementului de mediu pentru aceste proiecte.



Conducerea organizaţiei trebuie să furnizeze resursele necesare pentru implementarea şi controlul sistemului de management de mediu. Aceste resurse cuprind resurse umane şi calificări specializate, resurse tehnologice şi financiare.

Conducerea organizaţiei trebuie să numească unul sau mai mulţi reprezentanţi care, în afara altor responsabilităţi, trebuie să aibă definite atribuţiile, responsabilităţile şi autoritatea pentru:

• a asigura că cerinţele referitoare la sistemul de management de mediu sunt stabilite, implementate şi menţinute;

• a raporta conducerii organizaţiei, performanţa sistemului de management de mediu, pentru analizare şi ca bază pentru îmbunătăţirea acestui sistem.

Organizaţia trebuie să identifice necesităţile de instruire. Întregul personal, a cărui muncă poate avea un impact semnificativ asupra mediului, trebuie instruit în mod corespunzător.

Trebuie să se stabilească şi să se menţină proceduri pentru ca personalul sau membrii săi, de la toate nivelurile şi din toate funcţiile relevante, să fie conştientizat de:

• importanţa conformităţii cu politica de mediu, cu procedurile şi cerinţele sistemului de management de mediu;

• impacturile semnificative asupra mediului, reale sau posibile, ale activităţilor lor şi de efectele benefice aduse mediului prin îmbunătăţirea performanţei lor individuale;

• atribuţiile şi responsabilităţile lor în realizarea conformităţii cu politica de mediu, cu procedurile şi cerinţele sistemului de management de mediu, inclusiv cu cerinţele referitoare la pregătirea situaţiilor de urgenţă şi a capacităţii de răspuns;

• consecinţele posibile ale abaterilor de la procedurile operaţionale specificate.


Personalul ce îndeplineşte sarcini care pot avea impacturi semnificative asupra mediului trebuie să aibă competenţa necesară, fie prin educaţie, fie prin instruire corespunzătoare şi/sau prin experienţă.

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină proceduri referitoare la aspectele de mediu şi la sistemul de management de mediu pentru:

• comunicare internă între diferitele niveluri şi funcţii ale organizaţiei;

• primirea, documentarea şi transmiterea răspunsurilor corespunzătoare la solicitările pertinente ale părţilor interesate din exterior.

Organizaţia trebuie să aibă în vedere procesul de comunicare externă privind aspectele semnificative de mediu şi să păstreze deciziile sale. Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină informaţiile, pe suport de hârtie sau electronic, pentru:

• a descrie elementele esenţiale ale sistemului de management de mediu şi interacţiunea lor;

• a indica accesul la documentaţia conexă.

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină proceduri pentru controlul tuturor documentelor cerute de acest standard şi pentru a se asigura că:

• acestea pot fi localizate;

• sunt analizate periodic, revizuite atunci când este necesar şi aprobate de persoane autorizate;

• versiunile actualizate ale documentelor sunt disponibile în toate locurile unde se efectuează operaţii esenţiale pentru funcţionarea eficientă a sistemului de management de mediu;

• documentele depăşite sunt retrase prompt din toate punctele de difuzare şi utilizare, sau sunt protejate în alt mod împotriva unei utilizări neintenţionate;

• orice document depăşit, păstrat în scopuri juridice şi/sau pentru informare, este corect identificat.


Documentaţia trebuie să fie lizibilă, şi uşor identificabilă, menţinută într-un mod ordonat şi arhivată pentru o perioadă precizată. Trebuie stabilite şi actualizate proceduri şi responsabilităţi pentru crearea şi modificarea diferitelor tipuri de documente.

Organizaţia trebuie să identifice acele operaţii şi activităţi care sunt asociate aspectelor de mediu semnificative, corespunzător politicii, obiectivelor generale şi obiectivelor sale specifice. Organizaţia trebuie să planifice aceste activităţi, inclusiv activitatea de întreţinere, pentru a se asigura că acestea se realizează în condiţii specificate, prin:

• stabilirea şi menţinerea procedurilor documentate pentru a cuprinde situaţiile în care absenţa unor astfel de proceduri ar putea conduce la abateri de la politica de mediu, obiectivele generale şi obiectivele specifice de mediu;

• stipularea în proceduri a criteriilor de operare;

• stabilirea şi menţinerea procedurilor referitoare la aspectele de mediu semnificative, identificabile, ale bunurilor şi serviciilor utilizate de organizaţie şi comunicarea către furnizori şi contractanţi a procedurilor şi cerinţelor relevante.

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină proceduri pentru a identifica posibilele accidente şi situaţii de urgenţă şi a răspunde unor astfel de situaţii şi pentru a preveni şi a reduce impactul asupra mediului care poate fi asociat acestora.

Organizaţia trebuie să analizeze şi să revizuiască, acolo unde este necesar, procedurile de pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns, în special după producerea accidentelor sau apariţia unor situaţii de urgenţă. De asemenea, organizaţia trebuie să testeze periodic astfel de proceduri, atunci când acest lucru este posibil.

Verificare şi acţiune corectivă Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină proceduri documentate

pentru a monitoriza şi a măsura, în mod regulat, caracteristicile principale ale operaţiilor şi activităţilor sale care pot avea un impact semnificativ supra mediului. Această activitate trebuie să includă păstrarea informaţiilor care


permit urmărirea performanţei, a controalelor operaţionale relevante şi a conformităţii cu obiectivele generale specifice de mediu ale organizaţiei.

Echipamentul de monitorizare trebuie etalonat şi întreţinut, iar înregistrările acestui proces trebuie păstrate în conformitate cu procedurile organizaţiei.

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină o procedură documentată pentru evaluarea periodică a conformităţii cu reglementările şi legislaţia de mediu în vigoare.

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină proceduri pentru definirea responsabilităţilor şi autorităţii, tratarea şi analizarea neconformităţii, adoptarea unor măsuri în vederea reducerii oricărui impact produs, iniţierea şi finalizarea acţiunilor corective şi preventive.

Orice acţiune corectivă sau preventivă întreprinsă pentru eliminarea cauzelor neconformităţii existente sau posibile trebuie adaptată importanţei problemelor şi trebuie să fie proporţională cu impactul produs asupra mediului.

Organizaţia trebuie să implementeze şi să păstreze orice modificări apărute în procedurile documentate rezultate din acţiunile corective şi preventive.

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină proceduri de identificare, păstrare şi eliminare a înregistrărilor privitoare la mediu. Aceste înregistrări trebuie să includă evidenţele privind instruirea personalului, rezultatele auditurilor şi ale analizelor.

Înregistrările referitoare la mediu trebuie să fie lizibile, identificabile şi trebuie să permită regăsirea informaţiilor privind activitatea, produsul sau serviciul implicat. Înregistrările referitoare la mediu trebuie păstrate şi menţinute astfel încât să poată fi regăsite cu uşurinţă şi trebuie protejate împotriva oricărui risc de deteriorare sau pierdere. Durata lor de păstrare trebuie stabilită şi înregistrată.

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină unul sau mai multe programe şi proceduri pentru realizarea periodică a auditurilor sistemului de management de mediu, pentru:

a) a determina dacă sistemul de management de mediu: • este conform dispoziţiilor convenite pentru managementul de

mediu, incluzând cerinţele prezentului standard; şi • este implementat corespunzător şi menţinut; b) a furniza conducerii organizaţiei informaţii referitoare la

rezultatele auditurilor.


Programul de audit al organizaţiei, inclusiv termenele, trebuie să se bazeze pe importanţa privind mediul a activităţii implicate şi pe rezultatele auditurilor precedente. Pentru a fi completate, procedurile de audit trebuie să abordeze domeniul de aplicare, frecvenţa şi tehnicile de audit, precum şi responsabilităţile şi cerinţele pentru conducerea auditorilor şi raportarea rezultatelor.

Conducerea organizaţiei trebuie să analizeze sistemul de management de mediu la intervale prestabilite, pentru a se asigura că acesta este în permanenţă corespunzător, adecvat şi eficient. Procesul analizei efectuate de conducere trebuie să asigure că informaţiile necesare sunt colectate astfel încât să permită conducerii realizarea acestei evaluări. Această analiză trebuie să fie documentată.

Analiza efectuată de conducere trebuie să abordeze eventualele necesităţi de schimbare a politicii de mediu, a obiectivelor şi a altor elemente ale sistemului de management de mediu, ca urmare a rezultatelor auditurilor sistemului, modificărilor circumstanţelor şi în cadrul angajamentului de îmbunătăţire continuă.

4.3.3 Ghid pentru utilizarea specificaţiilor În analiza cuprinsului standardului ISO 14001 se evidenţiază o anexă

specială dedicată unui “Ghid pentru utilizarea specificaţiilor”. Cuprinsul acestui “Ghid” este prezentat în figura 4.4.

Figura 4.4 Cuprins Anexa A ISO 14001

Ghid pentru utilizarea specificaţiilor A1 – Cerinţe generale A2 – Politica de mediu A3 – Planificare A4 – Implementare şi funcţionare A5 – Verificare şi acţiune corectivă A6 – Analiza efectuată de conducere


Se observă că fiecare din paşii ciclului SMM din figura 4.3 este detaliat în sensul prezentării unor informaţii suplimentare pentru evitarea unor interpretări greşite.

Cerinţe generale Sistemul de management de mediu furnizează un proces structurat

pentru obţinerea unei îmbunătăţiri continue, a cărui ritm şi întindere vor fi determinate de către organizaţie în funcţie de contextul economic şi de alte circumstanţe. Deşi este posibilă o anumită îmbunătăţire a performanţei de mediu ca urmare a adoptării acestei abordări sistematice, ar trebui să se înţeleagă că sistemul de management de mediu este un instrument de lucru care permite organizaţiei să atingă şi să controleze sistematic nivelul performanţei de mediu pe care şi-l fixează. Stabilirea şi funcţionarea unui sistem de management de mediu nu determină în mod necesar prin el însuşi o reducere imediată a unui impact dăunător asupra mediului.

Integrarea problemelor legate de mediu în cadrul sistemului de management general al organizaţiei poate contribui la implementarea efectivă a sistemului de management de mediu, precum şi la eficientizarea şi clarificarea atribuţiilor.

Sistemul permite unei organizaţii: • să stabilească o politică de mediu corespunzătoare; • să identifice aspectele de mediu care rezultă din activităţile,

produsele sau serviciile sale, existente, anterioare sau planificate, pentru a determina impactul semnificativ asupra mediului;

• să identifice reglementările şi prevederile legale relevante; • să identifice priorităţile şi să fixeze obiective generale şi

obiective specifice de mediu corespunzătoare; • să stabilească o structură şi unul sau mai multe programe pentru

a pune în practică politica şi pentru a-şi atinge obiectivele de mediu fixate;

• să faciliteze activităţile de planificare, control, monitorizare, acţiuni corective, audit şi analiză pentru a se asigura că politica de mediu este respectată şi sistemul de management de mediu rămâne corespunzător;

• să fie capabilă să se adapteze la schimbări.


Politica de mediu Politica de mediu este elementul determinant al implementării şi al

îmbunătăţirii sistemului de management de mediu al unei organizaţii, astfel încât organizaţia să poată menţine şi îmbunătăţi performanţa de mediu. In consecinţă, se recomandă ca politica de mediu să reflecte angajamentul conducerii organizaţiei la cel mai înalt nivel de a se conforma legilor în vigoare şi de a urmări îmbunătăţirea continuă. Politica de mediu reprezintă baza pe care se sprijină organizaţia pentru a-şi fixa obiectivele generale şi obiectivele specifice de mediu. Se recomandă ca politica de mediu sa fie suficient de clară pentru a fi înţeleasă de părţile interesate, atât din cadrul organizaţiei cât şi din exterior, şi să fie analizată şi revizuită periodic pentru a reflecta modificarea condiţiilor şi a informaţiilor. Se recomandă ca domeniul său de aplicare să fie clar identificat. Formulările să fie succinte, sub forma posibilă de a fi afişate în locuri vizibile în incinta organizaţiei.

Planificare

În vederea identificării aspectelor de mediu se recomandă ca o organizaţie în care nu există un sistem de management de mediu să stabilească, într-o primă etapă, situaţia sa în raport cu mediul printr-o analiză de mediu preliminară. Scopul acestei analize este de a lua în considerare toate aspectele de mediu ale organizaţiei ca bază pentru stabilirea sistemului de management de mediu.

Organizaţiile care au implementat un sistem de management de mediu funcţional nu trebuie să mai întreprindă o asemenea analiză.

Se recomandă ca această analiză să acopere patru domenii principale:

• prevederile legale şi reglementările;

• identificarea aspectelor de mediu semnificative;

• examinarea tuturor procedurilor şi practicilor de management de mediu existente;

• evaluarea acţiunilor întreprinse în urma investigării incidentelor anterioare.


În toate cazurile, se recomandă să fie luate în considerare condiţiile normale şi anormale de funcţionare din cadrul organizaţiei, precum şi situaţiile de risc şi urgenţe de mediu.

Se recomandă ca procesul de identificare a aspectelor de mediu semnificative asociate activităţilor din unităţile operaţionale ale organizaţiei să ia în considerare, dacă este necesar, următorii factori:

• emisii în aer;

• deversări în apă;

• gestionarea deşeurilor;

• contaminarea solului;

• utilizarea materiilor prime şi a resurselor naturale;

• alte probleme referitoare la comunitate şi la mediul local. Se recomandă ca acest proces să ia în considerare condiţiile normale

de funcţionare, condiţiile de oprire şi de pornire, precum şi impacturile semnificative potenţiale asociate situaţiilor previzibile în mod raţional sau situaţiilor de urgenţă.

Se subliniază încă o dată că procesul are drept scop identificarea aspectelor semnificative de mediu asociate activităţilor, produselor sau serviciilor, şi nu evaluarea detaliată a ciclului de viaţă. Organizaţia poate avea în vedere în cadrul implementării SMM şi elemente suplimentare conţinute în:

• coduri de bună practică în industrie;

• acorduri încheiate cu autorităţile publice;

• ghiduri fără caracter de reglementare. În succesul implementării SMM promovarea de programe pe această linie poate fi un factor determinant.

Se recomandă ca programul să descrie modul în care vor fi atinse obiectivele generale şi obiectivele specifice fixate de către organizaţie şi să indice termenele şi personalul responsabil de punerea în practică a politicii de mediu a organizaţiei. Acest program poate fi subdivizat pentru a aborda elementele specifice ale activităţilor organizaţiei. Se recomandă ca programul să cuprindă o analiză de mediu pentru activităţile noi.



Structură şi responsabilitate

Succesul implementării unui sistem de management de mediu presupune angajamentul întregului personal al organizaţiei. În consecinţă, se recomandă ca responsabilităţile în domeniul mediului să nu fie lăsate numai responsabililor de mediu, ele putând fi atribuite şi altor structuri ale organizaţiei, cum este conducerea operaţională, sau altor funcţii neimplicate în probleme de mediu. Un aspect important ce rezultă din această implicare a unui număr cât mai mare de angajaţi este instruirea, conştientizarea şi promovarea competenţei.

Se recomandă ca să existe un set de documente specifice care să susţină implementarea şi dezvoltarea SMM.

Nivelul de detaliere al documentaţiei trebuie să fie suficient pentru a descrie elementele esenţiale ale sistemului de management de mediu, interacţiunea lor şi indicarea modului de acces la informaţiile detaliate privind funcţionarea fiecărei părţi a sistemului de management de mediu. Această documentaţie poate fi integrată în documentaţia altor sisteme implementate de organizaţie. Nu este necesar ca documentaţia să se prezinte sub forma unui manual unic.

Această documentaţie poate cuprinde: • informaţii despre proces;

• organigrame;

• standarde interne şi proceduri operaţionale;

• planuri de urgenţă locale.

Organizaţiile vor avea grijă să menţină documentele într-un mod adecvat implementării sistemului de management de mediu. Totuşi, se recomandă ca preocupările principale ale organizaţiilor să fie centrate pe implementarea efectivă a sistemului de management de mediu şi obţinerea performanţei de mediu şi nu pe crearea unui sistem complex de control al documentelor.


Verificare şi acţiune corectivă În etapele iniţiale va avea loc şi o identificare a neconformităţilor, acţiunilor corective şi a acţiunilor preventive.

În timpul stabilirii şi menţinerii procedurilor de investigare şi corectare a neconformităţii, se recomandă ca organizaţia să ia în considerare următoarele elemente de bază:

• identificarea cauzelor neconformităţii;

• identificarea şi punerea în practică a acţiunii corective necesare;

• introducerea sau modificarea controalelor necesare pentru evitarea unei repetări a neconformităţii;

• înregistrarea în proceduri scrise a oricăror schimbări rezultate din acţiunile corective.

În funcţie de situaţie, acestea se pot realiza rapid şi cu un minimum de planificare formală, sau pot constitui o activitate mai complexă şi pe termen lung. Trebuie acordată atenţie operaţiei de înregistrare, depozitare şi conservare a tuturor categoriilor de informaţii şi de suport al acestora.

Se recomandă ca procedurile de identificare, de menţinere şi de punere la dispoziţie a înregistrărilor să se concentreze pe acele înregistrări necesare aplicării şi funcţionarii sistemului de management de mediu şi pe acelea care arată în ce măsură au fost atinse obiectivele generale şi obiectivele specifice planificate. Înregistrările referitoare la mediu pot include:

• informaţii despre legislaţia de mediu aplicabilă sau alte cerinţe;

• înregistrările reclamaţiilor;

• înregistrări referitoare la instruire;

• informaţii asupra proceselor aplicate;

• informaţii asupra produsului;

• înregistrări referitoare la inspecţii, întreţineri şi etalonări;

• informaţii pertinente privind contractanţii şi furnizorii;


• rapoarte cu privire la incidente;

• informaţii cu privire la pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi a capacităţii de răspuns;

• informaţii despre aspectele semnificative de mediu;

• rezultatele auditurilor;

• analizele efectuate de conducere.

În aplicarea SMM se impune auditul acestuia. Problema auditului SMM se va relua într-un viitor capitol.

La această fază se recomandă ca programul şi procedurile de audit să cuprindă:

• activităţile şi domeniile care fac obiectul auditului;

• frecvenţa auditurilor;

• responsabilităţile asociate realizării şi conducerii auditurilor;

• comunicarea rezultatelor auditului;

• competenţa auditorului;

• modul de conducere a auditurilor.

Auditurile pot fi realizate de către membri ai personalului organizaţiei şi/sau de către persoane din exterior alese de organizaţie. În orice situaţie, se recomandă ca persoanele care realizează auditul să fie imparţiale şi obiective. Analiza efectuată de conducere

Pentru a susţine îmbunătăţirea continuă, adaptarea şi eficienţa sistemului de management de mediu şi prin aceasta, a performanţei de mediu, se recomandă conducerii organizaţiei să analizeze şi să evalueze sistemul de management de mediu la intervale stabilite. Se recomandă ca domeniul acestei analize să fie cuprinzător, deşi nu este necesar ca toate elementele sistemului să fie analizate în acelaşi timp, procesul de analiză putându-se desfăşura într-o anumită perioadă de timp.


Aceste analize vor include: • rezultatele auditurilor; • măsura în care obiectivele generale şi obiectivele specifice au

fost atinse; • continua adaptare a sistemului de management de mediu la

schimbările de condiţii şi informaţii; • preocupările pertinente ale părţilor interesate.

4.3.4 Comparaţii cu standardele ISO 9000

Încă din perioadele iniţiale standardele ISO 14000 au fost considerate ca o prelungire sau elemente de complementaritate a standardelor ISO 9000 “Managementul calităţii şi asigurarea calităţii”. Foarte multe organizaţii tind în prezent să se certifice nu numai conform ISO 9000, dar şi în conformitate cu ISO 14001. Menţionăm că titlul complet al standardului ISO 9001 este: “Sistemul calităţii – model pentru asigurarea calităţii în proiectare, dezvoltare, producţie, montaj şi service”. Se apreciază că este utilă prezentarea unei comparaţii între cele două standarde după principalele lor proceduri (tabel 4.1). Problematica se va dezvolta într-un viitor capitol.

Corespondentă între IS0 14001 şi ISO 9001

Tabelul 4.1 ISO 14001:1996 ISO 9001:1994

Cerinţe generale Generalităţi Politica de mediu Politica în domeniul calităţii Planificare

Aspecte de mediu Prevederi legale şi alte cerinţe Obiective generale şi obiective specifice Program(e) de management de mediu

Planificarea calităţii


ISO 14001:1996 ISO 9001:1994 Implementare şi funcţionare

Structură şi responsabilitate Instruire, conştientizare şi competenţă Comunicare Documentaţia sistemului de management de mediu Controlul documentelor Controlul operaţional

Pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns

Organizare Instruire Generalităţi Controlul documentelor şi al datelor Procedurile sistemului calităţii Analiza contractului Controlul proiectării Aprovizionare Controlul produsului furnizat de client Controlul proceselor Manipulare, depozitare, ambalare, conservare şi livrare Service Identificarea şi transabilitatea Produsului

Verificare şi acţiune corectivă

Monitorizare şi măsurare Neconformitate, acţiune corectivă şi acţiune preventivă Înregistrări Auditul sistemului de management de Mediu

Inspecţii şi încercări Stadiul inspecţiilor şi încercărilor Tehnici statistice Controlul echipamentelor de inspecţie, măsurare şi încercare Controlul produsului neconform Acţiuni corective şi preventive Controlul înregistrărilor calităţii Audituri interne ale calităţii

Analiza efectuată de conducere

Analiza efectuată de management


4.4 Ghid pentru auditarea sistemelor de management al calităţii

şi/sau al mediului SR EN ISO 19011

Aşa cum s-a menţionat anterior, standardele SR EN ISO 14010:1997, SR EN ISO 14011:1997 şi SR EN ISO 14012:1997, din iulie 2003, au fost înlocuite cu standardul SR EN ISO19011:2002, care se conformează unei tendinţe de abordare integrată a managementului de mediu şi a managementului calităţii la nivelul unei organizaţii. Acest standard internaţional furnizează îndrumări referitoare la principiile de auditare, managementul programelor de audit, efectuarea auditurilor sistemului de management al calităţii şi auditurilor sistemului de management de mediu precum şi competenţa auditorilor sistemului de management al calităţii şi al mediului. Este aplicabil tuturor organizaţiilor care au nevoie să efectueze şi să conducă audituri interne sau externe ale sistemului de management al calităţii şi/sau mediului. Având în vedere aceste aspecte vor fi prezentate elementele fundamentale ale acestui standard. Cuprinsul standardului ISO 19011 este prezentat în figura 4.5.

Capitolul 4 al standardului ISO 19011 descrie principiile de auditare. Aceste principii ajută utilizatorul să aprecieze natura esenţială a auditării şi este necesar să preceadă capitolele 5, 6 şi 7.

Capitolul 5 furnizează îndrumări despre conducerea programelor de audit şi acoperă acele teme cum sunt desemnarea responsabilităţilor pentru conducerea programelor de audit, stabilirea obiectivelor programului de audit, coordonarea activităţilor de audit şi furnizarea resurselor suficiente pentru echipa de audit.

Capitolul 6 furnizează îndrumări despre efectuarea auditurilor sistemelor de managementul calităţii/sau mediului, inclusiv selectarea echipelor de audit.

Capitolul 7 furnizează îndrumări despre competenţa necesară unui auditor şi descrie procesul de evaluare al auditorilor.


CUPRINS Preambul Introducere 1. Domeniu de aplicare 2. Referinţe normative 3. Termeni şi definiţii 4. Principii de auditare 5. Conducerea unui program de audit 5.1 Generalităţi 5.2 Obiectivele şi extinderea programului de audit 5.3 Responsabilităţile, resursele şi procedurile programului de audit 5.4 Implementarea programului de audit 5.5 Înregistrările programului de audit 5.6 Monitorizarea şi analizarea programului de audit 6. Activităţi de audit 6.1 Generalităţi 6.2 Iniţierea auditului 6.3 Realizarea examinării documentelor 6.4 Pregătirea activităţilor la faţa locului 6.5 Realizarea activităţilor la faţa locului 6.6 Pregătirea, aprobarea şi distribuirea raportului de audit 6.6.1 Pregătirea raportului de audit 6.6.2 Aprobarea şi distribuirea raportului de audit 6.7 Încheierea auditului 6.8 Desfăşurarea activităţilor de urmărire rezultate din audit 7. Competenţa şi evaluarea auditorilor 7.1 Generalităţi 7.2 Însuşiri personale 7.3 Cunoştinţe şi abilităţi 7.4 Educaţie, experienţă de muncă, instruire ca auditor şi experienţă

de audit 7.5 Menţinerea şi îmbunătăţirea competenţei 7.6 Evaluarea auditorilor

Figura 4.5

Conţinut SR EN ISO 19011


4.4.1 Principii de auditare Auditarea se caracterizează prin faptul că se bazează pe un număr de principii. Acestea fac din audit un instrument eficace şi de încredere în susţinerea politicilor şi controalelor managementului care furnizează informaţii pe baza cărora o organizaţie poate acţiona pentru a-şi îmbunătăţi performanţa. Principiile următoare se referă la însăşi auditorii:

• Comportament etic – baza profesionalismului

Încrederea, integritatea, confidenţialitatea şi discreţia sunt esenţiale pentru auditare.

• Prezentare corectă – obligaţia de raporta adevărul şi cu acurateţe

Constatările auditului, concluziile auditului şi raportul de audit reflectă cu fidelitate şi acurateţe activităţile de audit. Obstacolele semnificative întâlnite pe parcursul auditului şi opiniile divergente şi nerezolvate între echipa de audit şi auditat sunt raportate.

• Responsabilitatea profesională – aplicarea perseverenţei şi a judecăţii în auditare

Atitudinea profesională practicată de auditori este în concordanţă cu importanţa sarcinii pe care o efectuează şi cu încrederea acordată de către clienţii auditului şi de alte părţi interesate. O condiţie prealabilă importantă este să aibă competenţa necesară.

Următoarele principii de auditare se referă la procesul de audit. Un audit este prin definiţie independent şi sistematic iar aceste caracteristici sunt strâns legate de următoarele principii de auditare:

• Independenţa – baza pentru imparţialitatea şi obiectivitatea concluziilor auditului

Auditorii sunt independenţi de activitatea pe care o auditează şi sunt liberi de orice influenţe şi conflicte de interese. Auditorii menţin o gândire obiectivă pe întreg parcursul unui proces de audit pentru a se asigura că se bazează numai pe dovezi în stabilirea constatărilor şi a concluziilor auditului.


• Utilizarea dovezilor – baza raţională pentru a ajunge la concluzii de încredere şi reproductibile într-un proces sistematic de audit.

Dovada auditului este verificabilă. Se bazează pe eşantioane ale informaţiei disponibile, din moment ce auditul este efectuat într-o perioadă finită de timp şi cu resurse limitate. Utilizarea corespunzătoare a eşantionării este strâns legată de încrederea care poate fi plasată în concluziile auditului.

4.4.2 Conducerea unui program de audit

Generalităţi

O organizaţie care are nevoie să desfăşoare audituri trebuie să implementeze şi să conducă un program eficient de audit. Scopul unui program de audituri este să planifice tipul şi numărul auditurilor, să identifice şi să furnizeze resursele necesare pentru a le efectua. Programul de audit poate include audituri cu o varietate de obiective. În funcţie de mărimea, natura şi complexitatea organizaţiei care urmează a fi auditată, programul de audit poate include unul, câteva sau mai multe audituri şi audituri comune sau combinate. Managementul de la cel mai înalt nivel al organizaţiei trebuie să delege autoritatea pentru conducerea programului de audit. Cei responsabili de conducerea programului de audit trebuie:

• să stabilească obiectivele şi amploarea programului de audit;

• să stabilească responsabilităţile, resursele şi procedurile;

• să se asigure de implementarea programului de audit;

• să monitorizeze, analizeze şi să îmbunătăţească programul de audit; şi

• să se asigure că sunt menţinute înregistrări corespunzătoare ale programului de audit.

Figura 4.6 ilustrează aplicarea ciclului PEVA – Planifică → Execută → Verifică → Acţionează – a conducerii unui program de audit.


Obiectivele şi amploarea programului de audit

Obiectivele unui program de audit: Aceste obiective se pot baza pe următoarele consideraţii:

• priorităţile managementului;

• intenţiile comerciale;

• cerinţele sistemului de management;

• cerinţe reglementate şi contractuale;

• nevoia de evaluare a furnizorilor;

• cerinţele clientului;

• nevoile altor părţi interesate;

• potenţiale riscuri pentru organizaţie.

Responsabilităţile, resursele şi procedurile programului de audit

Responsabilităţi: Responsabilitatea pentru conducerea unui program de audit trebuie să fie atribuită uneia sau mai multor persoane care înţeleg principiile de audit, care au competenţa de auditor şi aplică tehnicile de audit. Celor cărora li s-a atribuit responsabilitatea pentru conducerea programului de audit trebuie să:

a) definească, implementeze, monitorizeze, analizeze şi să îmbună-tăţească programul de audit;

b) identifice şi să furnizeze resurse pentru programul de audit. Resurse Atunci când se identifică resurse pentru un program de audit, trebuie să se ia în considerare următoarele:

a) resursele financiare necesare pentru a dezvolta, implementa, conduce şi îmbunătăţi activităţile de audit;

b) tehnicile de audit; c) procesele de realizare şi menţinere a competenţei auditorilor, şi

de îmbunătăţire a performanţei auditorului;


Figura 4.6 Schema ilustrativă de aplicare a ciclului (PEVA) în managementul

unui program de audit

Verifică

Execută Acţionează

Planifică

Autoritatea pentru Programul de audit

Stabilirea programului de audit:

- obiective şi extindere - responsabilităţi - resurse - proceduri

Competenţa şi evaluarea auditorilor

Îmbunătăţirea programului

de audit

Activităţi de audit

Implementarea programului de audit:

- programarea auditurilor - evaluarea auditorilor - selectarea echipei de audit- conducerea activităţilor

de audit - menţinerea înregistrărilor

Monitorizarea şi analizarea programului de audit

- monitorizare şi analiză - identificarea nevoilor de acţiuni corective şi prevenire

- identificarea oportunităţilor pentru îmbunătăţire


d) disponibilitatea auditorilor şi a experţilor tehnici, care au competenţă corespunzătoare unor obiective specifice ale unui program de audit;

e) durata auditurilor; f) timpul de călătorie, cazarea şi alte nevoi de auditare.

Proceduri ale programului de audit Procedurile programului de audit trebuie stabilite şi să includă: • planificarea şi programarea auditurilor;

• asigurarea competenţei auditorilor şi a auditorului şef;

• selectarea echipei de audit corespunzătoare;

• efectuarea auditurilor;

• efectuarea auditurilor de urmărire;

• menţinerea înregistrărilor programului de audit;

• monitorizarea realizării şi îmbunătăţirea programului de audit.

Implementarea programului de audit Implementarea unui program de audit trebuie să includă:

• comunicarea programului de audit părţilor relevante;

• coordonarea şi programul auditurilor şi a altor activităţi de audit;

• stabilirea şi menţinerea procesului pentru evaluarea iniţială a auditorilor şi evaluarea continuă a nevoilor de instruire şi dezvoltarea profesională continuă a auditorilor;

• asigurarea desemnării echipei de audit;

• furnizarea resurselor necesare de echipa de audit;

• asigurarea realizării auditului conform programului de audit;

• asigurarea controlului înregistrărilor activităţilor de audit;

• asigurarea analizelor şi aprobarea rapoartelor de audit şi asigurarea distribuirii lor către clientul auditului şi alte părţi interesate;

• asigurarea auditului de urmărire, dacă este aplicabil.


4.4.3 Activităţi de audit Figura 4.7 furnizează o imagine de ansamblu a activităţilor de audit.

Figura 4.7 Corolarul activităţilor de audit

Efectuarea analizei documentelor Analiza documentelor relevante ale sistemului de management,

inclusiv înregistrări şi determinarea adecvării acestora

Pregătirea activităţilor la faţa locului Pregătirea planului de audit Alocarea activităţilor în echipa de audit Pregătirea documentelor de lucru

Efectuarea auditului la faţa locului Realizarea şedinţei de deschidere Comunicare pe parcursul auditului Rolurile şi responsabilităţile ghizilor şi ale observatorilor Colectarea şi verificarea informaţiilor Generarea constatărilor de audit Pregătirea concluziilor auditului Desfăşurarea şedinţei de închidere

Pregătirea, aprobarea şi distribuirea raportului de audit

Pregătirea raportului de audit Aprobarea şi distribuirea raportului de audit

Iniţierea auditului Numirea auditorului şef Definirea obiectivelor, domeniului şi a criteriilor Determinarea fezabilităţii auditului Stabilirea echipei de audit Stabilirea contactului iniţial cu auditatul

Efectuarea auditului de urmărire

Finalizarea auditului


Iniţierea auditului

Desemnarea auditorului şef Cei care sunt responsabili pentru conducerea programului de audit trebuie să numească şeful echipei de audit pentru un anume audit. Atunci când se efectuează un audit comun, este important să se ajungă la un acord între organizaţiile care auditează, înainte ca auditul să înceapă referitor la responsabilităţile specifice ale fiecărei organizaţii, în special cele referitoare la autoritatea şefului echipei desemnat pentru audit.

Liniile punctate indică faptul că orice acţiuni de urmărire a auditului nu sunt, de obicei, considerate ca făcând parte din audit. După finalizarea unui audit, poate avea loc auditul de urmărire. Aceste acţiuni nu sunt considerate că fac parte din audit numai dacă nu sunt incluse în planul de audit.

Definirea obiectivelor, a domeniului şi ale criteriilor auditului Obiectivele auditului definesc ceea ce urmează să se realizeze prin audit. Obiectivele unui audit pot include:

• determinarea gradului de conformitate a sistemului de management al auditatului sau a părţilor acestuia, cu criteriile de audit;

• evaluarea capabilităţii sistemului de management de a se asigura de conformitatea cu cerinţele reglementate şi contractuale;

• evaluarea eficacităţii sistemului de management în atingerea obiectivelor specificate; sau

• identificarea zonelor de îmbunătăţire potenţială a sistemului de management.

Determinarea fezabilităţii auditului Cei care sunt responsabili pentru conducerea programului de audit trebuie să determine fezabilitatea auditului luând în considerare factori cum sunt:

• informaţii suficiente şi corespunzătoare pentru planificarea auditului; • cooperare adecvată din partea auditatului; • timpul şi resursele adecvate.


Selectarea echipei de audit Atunci când se decide mărimea şi componenţa echipei de audit, trebuie să se ia în considerare următoarele:

• obiectivele, domeniul, criteriile şi durata estimată a auditului;

• competenţa globală a echipei de audit necesară pentru realizarea obiectivelor auditului;

• cerinţele organismelor de acreditare/certificare, după cum este aplicabil;

• necesitatea de a se asigura independenţa echipei de audit de activităţile care sunt auditate şi de a evita conflictele de interese;

• abilitatea membrilor echipei de audit de a interacţiona eficace cu auditatul şi de a lucra împreună;

• limba în care se desfăşoară auditul şi înţelegerea caracteristicilor sociale şi culturale fie prin abilităţile personale ale auditorului fie prin sprijinul unui expert tehnic.

Stabilirea contactului iniţial cu auditatul Scopul contactului iniţial este:

a) să stabilească canalele de comunicare b) să furnizeze informaţii despre perioada de timp propusă şi

componenţa echipei de audit; c) să solicite accesul la documentele relevante, inclusiv înregistrări; d) să determine regulile de securitate aplicabile zonei; e) să stabilească acordurile pentru efectuare auditului; f) să convină reciproc asupra necesităţii persoanelor însoţitoare

cum sunt: observatorii sau ghizii echipei de audit.

Efectuarea analizei documentelor Înaintea desfăşurării activităţilor la faţa locului, documentaţia auditatului trebuie analizată pentru a determina conformitatea sistemului, din punct de vedere al documentelor, cu criteriile de audit. Documentaţia poate include atât documente şi înregistrări relevante ale sistemului de management, cât şi


rapoarte de audit anterioare. Analiza trebuie să ia în considerare mărimea, natura şi complexitatea organizaţiei precum şi obiectivele şi domeniul auditului. O vizită preliminară la faţa locului poate fi necesară pentru a avea o privire de ansamblu corespunzătoare a informaţiilor disponibile. Pregătirea activităţilor la faţa locului

Pregătirea planului de audit: Planul de audit trebuie să includă sau să descrie:

• obiectivele auditului;

• criteriile de audit şi orice documente de referinţă;

• domeniul auditului, inclusiv identificarea unităţilor organiza-ţionale şi funcţionale precum şi a proceselor care urmează să fie auditate;

• datele şi locaţiile unde se vor desfăşura activităţile de audit la faţa locului;

• perioada şi durata, apreciate pentru desfăşurarea activităţilor de audit, inclusiv întâlnirile cu managementul auditatului şi cele ale echipei de audit;

• rolurile şi responsabilităţile membrilor echipei de audit şi a persoanelor care îi însoţesc;

• alocarea resurselor corespunzătoare pentru zonele critice ale auditului.

Atribuirea activităţilor în cadrul echipei de audit Conducătorul echipei de audit, consultându-se cu echipa de audit, trebuie să aloce fiecărui membru responsabilitatea pentru auditarea proceselor, funcţiilor, locurilor, zonelor sau activităţilor specifice sistemului de management. Astfel de alocări trebuie să ia în consideraţie necesitatea de independenţă, competenţă şi utilizare eficace a resurselor auditorului ca şi rolurile diferite şi responsabilităţile auditorilor, auditorilor în curs de formare şi a experţilor tehnici. Schimbări ale activităţilor alocate pot fi făcute pe măsura desfăşurării auditului pentru a se asigura realizarea obiectivelor auditului.


Pregătirea documentelor de lucru Documentele de lucru trebuie să fie pregătite şi utilizate de echipa de audit în scop de referinţă şi de înregistrare a desfăşurării auditului, şi poate include:

• liste de verificare şi planuri de eşantionare pentru audit;

• formulare pentru înregistrarea informaţiilor, cum sunt dovezile obiective, constatările de audit şi înregistrările şedinţelor.

Desfăşurarea activităţilor la faţa locului

Desfăşurarea şedinţei de deschidere: Scopul unei şedinţe de deschidere este:

• analizarea planului de audit;

• furnizarea unui scurt sumar al modului de desfăşurare a activităţilor de audit;

• confirmarea canalelor de comunicare;

• furnizarea unei oportunităţi pentru auditat să pună întrebări.

Comunicarea pe parcursul auditului Echipa de audit trebuie să facă periodic schimb de informaţii, să evalueze desfăşurarea auditului şi să realoce activitatea între auditori după cum este nevoie. Pe parcursul auditului, conducătorul echipei de audit trebuie să comunice periodic, stadiul auditului şi orice nelămuriri auditatului şi clientului auditului, după cum este cazul. Dovezile colectate în audit care sugerează un risc imediat şi semnificativ (de exemplu: securitate, mediu sau calitate) trebuie să fie anunţat fără întârziere auditatului, şi când este cazul, clientului auditului. Rolul şi responsabilităţile ghizilor şi observatorilor Ghizii şi observatorii pot însoţi echipa de audit dar nu fac parte din ea. Ei nu trebuie să influenţeze sau să interfere în desfăşurarea auditului.


Atunci când sunt desemnaţi ghizi, ei trebuie să asiste echipa de audit şi să acţioneze la cererea conducătorului de audit. Sarcinile lor pot include:

• stabilirea contactelor şi a timpilor pentru interviuri;

• aranjarea vizitelor într-o anume parte specifică zonei sau companiei;

• asigurarea că regulile referitoare la procedurile de siguranţă şi securitate sunt cunoscute şi respectate de membrii echipei de audit;

• confirmarea auditului în numele auditatului;

• furnizarea clarificărilor sau asistarea la colectarea informaţiilor.

Colectarea şi verificarea informaţiilor Informaţiile relevante faţă de obiectivele, domeniul şi criteriile auditului, inclusiv informaţiile referitoare la interfeţele dintre funcţii, activităţi şi procese trebuie colectate prin eşantionare corespunzătoare pe parcursul auditului şi verificate. Numai informaţia care este verificabilă poate fi dovadă de audit. Dovezile de audit trebuie înregistrate ca atare.

Figura 4.8 furnizează o prezentare de ansamblu a procesului, de la colectarea informaţiilor la concluziile de audit.

Metodele de colectare a informaţiilor includ: • interviul; • observarea activităţilor, şi • analiza documentelor.

Pregătirea concluziilor auditului Echipa de audit trebuie să ia în considerare înainte de şedinţa de închidere:

• analizarea constatărilor auditului şi a altor informaţii corespunză-toare colectate pe perioada auditului, comparativ cu obiectivele auditului;

• convenirea concluziilor auditului având în vedere incertitudinea inerentă a procesului de audit;

• pregătirea recomandărilor, dacă este specificat în obiectivele auditului; şi

• discutarea auditului de urmărire, dacă este inclus în planul de audit.


Figura 4.8 Prezentare de ansamblu a procesului de colectare a informaţiilor

pentru a ajunge la concluziile auditului

Desfăşurarea şedinţei de închidere Şedinţa de închidere trebuie să se desfăşoare sub coordonarea conducătorului echipei de audit, pentru a prezenta constatările şi concluziile auditului, astfel încât acestea să fie înţelese şi însuşite de auditat, şi să se convină, dacă este cazul, asupra unei perioade de timp pentru ca auditatul să prezinte un plan de acţiuni corective şi preventive. Printre participanţii la şedinţa de închidere trebuie inclus auditatul şi de asemenea, pot fi incluşi clientul auditului şi alte părţi. Dacă este necesar, conducătorul echipei de audit trebuie să îl înştiinţeze pe auditat de situaţiile întâlnite pe parcursul auditului care pot diminua încrederea în concluziile auditului.

Surse de informaţii

Constatări ale auditului

Dovadă de audit

Colectarea prin eşantionare corespunzătoare şi verificare

Evaluare faţă de criteriile de audit

Analizare

Concluziile auditului


Pregătirea, aprobarea şi distribuirea raportului de audit

Pregătirea raportului de audit: Raportul de audit trebuie să furnizeze o înregistrare completă, exactă, concisă şi clară a auditului, şi trebuie să conţină sau să facă referire la următoarele:

• obiectivele auditului;

• domeniul auditului, în special identificarea unităţilor funcţionale şi organizaţionale, sau a proceselor auditate şi a perioadei de timp în care s-a desfăşurat auditul.

• identificarea clientului auditului;

• identificarea conducătorului echipei de audit şi a membrilor;

• datele şi locurile în care s-au desfăşurat activităţile de audit la faţa locului;

• criteriile de audit;

• constatările auditului; şi

• concluziile auditului.

Finalizarea auditului Auditul este finalizat atunci când activităţile descrise în planul de audit au fost îndeplinite şi raportul de audit aprobat a fost difuzat. Documentele referitoare la audit trebuie reţinute sau distruse în baza acordului dintre părţile participante şi în concordanţă cu procedurile programului de audit şi cerinţele reglementate, legale şi contractuale aplicabile. Dacă nu se cere altfel prin lege, echipa de audit şi cei responsabili pentru conducerea programului de audit nu trebuie să dezvăluie conţinutul documentelor, orice informaţii obţinute în perioada auditului sau raportul de audit, oricărei părţi fără acordul explicit al clientului auditului şi, când este cazul, cu aprobarea auditatului. Dacă este cerută dezvăluirea conţinutului documentelor auditului, clientul auditului şi auditatul trebuie să fie informaţi cât mai curând posibil.


Desfăşurarea activităţilor de urmărire rezultate din audit

Concluziile auditului pot indica necesitatea unor acţiuni corective, preventive sau de îmbunătăţire, după caz. Astfel de acţiuni, de obicei, sunt întreprinse de auditat în cadrul perioadei de timp convenite şi nu sunt considerate ca făcând parte din audit. Auditatul trebuie să-l informeze pe clientul auditului referitor la stadiul acestor acţiuni.

Finalizarea şi eficacitatea acţiunilor corective trebuie verificată. Această verificare poate fi parte a unui audit ulterior.

Programul de audit poate specifica urmărirea de către membrii echipei de audit, care adaugă valoare prin utilizarea expertizei lor. În astfel de cazuri, trebuie să se aibă grijă pentru a menţine independenţa în activităţile ulterioare de audit.

4.4.4 Competenţa şi evaluarea auditorilor

Generalităţi

Încrederea în procesul de audit depinde de competenţa celor care desfăşoară audituri. Această competenţă se bazează pe demonstrarea:

• aptitudinilor personale; şi

• capabilitatea de a aplica cunoştinţele şi aptitudinile acumulate prin educaţie, experienţă de muncă, instruire ca auditor şi experienţă de audit.

Conceptul de competenţă a auditorilor este ilustrat în figura 4.9 Unele dintre cunoştinţe şi abilităţi sunt comune pentru auditorii sistemelor de management al calităţii şi de mediu iar unele sunt specifice auditorilor unei discipline individuale.

Auditorii îşi dezvoltă, menţin şi îmbunătăţesc competenţa prin dezvoltare profesională continuă şi prin participări regulate la audituri.


Figura 4.9 Calităţi personale ale auditorilor

Aptitudini personale Un auditor trebuie:

• să dea dovadă de etică, cinste, încredere, sinceritate, onestitate şi discreţie;

• să fie receptiv, de exemplu, dornic să ia în considerare idei sau alte puncte de vedere alternative;

• să fie diplomat, de exemplu, tact în lucrul cu oameni;

• să aibă spirit de observaţie, de exemplu, stare activă de conştientizare a ambientului fizic şi a activităţilor practice;

• să fie perceptiv, de exemplu, stare de conştientizare instinctivă a situaţiilor şi capabilitatea de a înţelege situaţiile;

COMPETENŢĂ

Educaţie Experienţă Instruire Experienţă de muncă ca auditor de audit

Aptitudini personale

Calitate

Cunoştinţe şi însuşiri specifice

domeniului calităţii

Mediu

Cunoştinţe şi însuşiri specifice

domeniului mediului

Cunoştinţe şi însuşiri generale


• să fie flexibil, de exemplu, se adaptează prompt la situaţii diferite;

• să fie tenace, de exemplu, perseverent, concentrat pe îndeplinirea obiectivelor;

• să aibă capacitate de decizie, de exemplu, ajunge la concluzii în timp util bazându-se pe analiză şi raţionamente logice; şi

• să aibă siguranţă de sine, de exemplu, acţionează şi se manifestă independent în timp ce interacţionează efectiv cu ceilalţi

Cunoştinţe şi însuşiri

Cunoştinţe şi însuşiri generale pentru auditorii sistemelor

de management al calităţii şi de mediu Auditorii trebuie să aibă cunoştinţe şi însuşiri în următoarele domenii:

a) Principii, proceduri şi tehnici de audit – care să permită auditorilor să selecteze şi să aplice pe cele corespunzătoare diferitelor audituri şi să se asigure că auditurile sunt efectuate într-o manieră consecventă şi sistematică. Un auditor trebuie să fie capabil:

• să aplice principiile, procedurile şi tehnicile de audit;

• să planifice şi să organizeze activitatea în mod eficace;

• să efectueze auditul în limitele programului agreat;

• să stabilească prioritatea şi să se concentreze pe probleme în funcţie de importanţă;

• să colecteze informaţii în mod eficace prin intervievare, ascultare, observare şi examinarea documentelor, înregistrărilor şi a datelor;

• să înţeleagă adecvarea şi consecinţele utilizării tehnicilor de eşantionare pentru auditare;

• să verifice exactitatea informaţiilor colectate;

• să confirme că dovezile de audit sunt suficiente şi adecvate pentru a susţine constatările şi concluziile auditului;


• să evalueze acei factori care pot influenţa credibilitatea constatărilor şi concluziilor auditului;

• să utilizeze documente de lucru pentru a înregistra activităţile auditului;

• să pregătească rapoartele de audit;

• să menţină confidenţialitatea şi securitatea informaţiilor, şi

• să comunice eficace, fie prin abilităţile lingvistice personale, fie prin intermediul unui interpret.

b) Sistemele de management şi documente de referinţă – care permit auditorului să înţeleagă domeniul şi să aplice criteriile de audit. Cunoştinţele şi însuşirile în acest domeniu trebuie să cuprindă:

• aplicarea sistemelor de management diverselor organizaţii;

• interacţiunea între componentele sistemului de management;

• standardele sistemelor de management al calităţii sau de mediu, proceduri aplicabile sau alte documente ale sistemului de management utilizate ca şi criterii de audit;

• recunoaşterea diferenţelor dintre documentele de referinţă şi prioritatea acestora;

• aplicarea documentelor de referinţă pentru diferite situaţii de audit; şi

• sisteme informatice şi tehnologia pentru autorizarea, securitatea, difuzarea şi controlul documentelor, datelor şi al înregistrărilor.

c) Situaţii organizaţionale – care permit auditorilor să înţeleagă contextul operaţional al organizaţiei. Cunoştinţele şi însuşirile în acest domeniu trebuie să cuprindă:

• mărimea, structura, funcţiile şi relaţiile organizaţiei;

• procesele generale ale activităţii şi terminologia conexă, şi

• obiceiurile culturale şi sociale ale auditatului.


d) Legile, reglementările şi alte cerinţe relevante aplicabile disciplinei – care permit auditorului să lucreze în cadrul organizaţiei auditate şi să cunoască cerinţele care se aplică organizaţiei auditate. Cunoştinţele şi însuşirile în acest domeniu trebuie să cuprindă:

• Coduri, legi şi reglementări locale, regionale şi naţionale;

• Contracte şi acorduri;

• Tratate şi convenţii internaţionale; şi alte cerinţe la care organizaţia subscrie.

Cunoştinţe şi însuşiri generale pentru conducătorii echipei de audit Un conducător al unei echipe de audit trebuie să fie capabil:

• să planifice şi să utilizeze eficace resursele pe durata unui audit;

• să reprezinte echipa de audit în comunicarea cu clientul auditului şi auditatul;

• să organizeze şi să conducă membrii echipei de audit;

• să asigure orientarea şi să îndrume auditorii în curs de formare;

• să conducă echipa de audit pentru a obţine concluziile de audit;

• să prevină şi să rezolve conflictele şi

• să întocmească şi să finalizeze raportul de audit.

Cunoştinţe şi însuşiri specifice pentru auditorii sistemului

de management al calităţii Auditorii sistemului de management al calităţii trebuie să aibă cunoştinţe şi abilităţi referitoare la:

a) tehnici şi metode din domeniul calităţii – pentru a permite auditorului să examineze sistemele de management al calităţii şi să genereze constatările şi concluziile de audit corespunzătoare. Cunoştinţele şi abilităţile în acest domeniu trebuie să acopere:

• terminologia calităţii; • principiile de management al calităţii şi aplicarea acestora şi


• instrumentele managementului calităţii şi aplicarea lor (de exemplu, controlul statistic al proceselor, analiza efectelor şi a modurilor de defectare etc.)

b) procese şi produse, inclusiv servicii – pentru a permite auditorului să înţeleagă contextul tehnologic în care se efectuează auditul. Cunoştinţele şi abilităţile în acest domeniu trebuie să acopere:

• terminologia specifică sectorului; • caracteristicile tehnice ale produselor şi proceselor, inclusiv ale

serviciilor şi • procesele şi practicile specifice sectorului.

Cunoştinţe şi abilităţi specifice pentru auditorii sistemului

de management de mediu Auditorii sistemului de management de mediu trebuie să aibă cunoştinţe şi abilităţi referitoare la:

a) tehnici şi metode din domeniul managementului mediului – pentru a permite auditorului să examineze sistemele de management de mediu şi să genereze constatările şi concluziile corespunzătoare auditului. Cunoştinţele şi abilităţile în acest domeniu trebuie să acopere: • terminologia în domeniul mediului;

• principiile de management de mediu şi aplicarea acestora şi

• instrumentele managementului de mediu şi aplicarea lor (cum sunt evaluările impacturilor/ aspectelor de mediu, evaluarea ciclului de viaţă, evaluarea performanţei de mediu etc.).

b) ştiinţe şi tehnologii de mediu - pentru a permite auditorului să înţeleagă relaţia fundamentală dintre activităţile umane şi mediu. Cunoştinţele şi abilităţile în acest domeniu trebuie să acopere: • impactul activităţilor umane asupra mediului;

• interacţiunea ecosistemelor;


• forme ale mediului ( exemplu: aer, apa, sol);

• managementul resurselor naturale ( exemplu: combustibili fosili, apa, flora şi fauna) şi

• metode generale pentru protecţia mediului.

c) aspecte tehnice şi de mediu referitoare la operare – pentru a permite auditorului să înţeleagă interacţiunea activităţilor, produselor şi serviciilor, precum şi operaţiunilor auditatului cu mediul.

Cunoştinţele şi abilităţile în acest domeniu trebuie să acopere: • terminologia specifică sectorului;

• aspecte şi impacturi de mediu;

• metode pentru evaluarea semnificaţiei aspectelor de mediu;

• caracteristice critice ale proceselor operaţionale, produselor şi serviciilor;

• tehnici pentru monitorizare şi măsurare; şi

• tehnologii pentru prevenire a poluării.

Studii, experienţă profesională, instruire ca auditor

şi experienţă de audit

Auditor Un auditor trebuie să aibă următoarele studii, experienţă profesională, instruire ca auditor şi experienţă de audit:

a) ei trebuie să absolve studii suficiente pentru a dobândi cunoştinţe şi abilităţi;

b) ei trebuie să aibă experienţă profesională. Experienţa profesională trebuie să fie într-o funcţie tehnică, managerială sau profesională care implică raţionamente, rezolvarea problemelor şi comunicarea cu alţi specialişti sau manageri, persoane cu funcţii similare, clienţi şi/ sau alte părţi interesate.


Parte din experienţa profesională trebuie să fie în funcţia în care acti-vităţile întreprinse contribuie la dezvoltarea cunoştinţelor şi a abilităţilor în:

• domeniul managementului calităţii pentru auditorii sistemelor de management al calităţii, şi

• domeniul managementului de mediu pentru auditorii sistemelor de management de mediu;

c) instruire ca auditor. Instruirea poate fi furnizată de propria organizaţie sau de o organizaţie externă;

d) experienţă de audit. Această experienţă trebuie acumulată sub direcţionarea şi îndrumarea unui auditor care este competent în calitate de conducător al unei echipe de audit în aceeaşi disciplină.

Conducătorul echipei de audit Un conducător al echipei de audit trebuie să fi acumulat experienţă de audit suplimentară. Această experienţă suplimentară trebuie acumulată acţionând în calitate de conducător al echipei de audit sub direcţionarea şi îndrumarea unui altui auditor care este competent în calitate de conducător al echipei de audit.

Auditori care auditează atât sisteme de management al calităţii

cât şi de mediu Auditorii sistemelor de management al calităţii sau auditorii sistemelor de management de mediu care doresc să devină auditori în cea de-a doua disciplină trebuie:

a) să aibă instruirea şi experienţa profesională necesare pentru a acumula cunoştinţele şi abilităţile pentru cea de-a doua disciplină; şi

b) să efectueze audituri în cel de-al doilea sistem de management sub direcţionarea sau îndrumarea unui auditor care este competent în calitate de conducător al echipei de audit în cea de-a doua disciplină.

Un conducător al echipei de audit într-una dintre discipline trebuie să îndeplinească recomandările menţionate mai sus pentru a deveni conducător al echipei de audit în cea de-a doua disciplină.


Niveluri de studii, experienţă profesională, instruire ca auditor

şi experienţă de audit Organizaţiile trebuie să stabilească nivelurile de studii, experienţă profesională, instruire ca auditor şi experienţă de audit pentru un auditor, necesare pentru a acumula cunoştinţele şi abilităţile corespunzătoare programului de audit prin aplicarea paşilor 1 şi 2 ai procesului de evaluare. Experienţa a arătat că nivelurile prezentate în tabelul 4.2 sunt corespunzătoare pentru auditorii care efectuează audituri de certificare sau similare. În funcţie de programul de audit pot fi corespunzătoare niveluri mai ridicate sau mai scăzute.

Menţinerea şi îmbunătăţirea competenţei

Dezvoltarea profesională continuă Dezvoltarea profesională continuă se referă la menţinerea şi îmbunătăţirea cunoştinţelor, a abilităţilor şi a însuşirilor personale. Aceasta poate fi realizată prin mijloace ca activitate suplimentară, experienţă, instruire, studiu individual, studiu asistat, participarea la întâlniri, seminarii şi conferinţe sau alte activităţi relevante. Auditorii trebuie să demonstreze dezvoltarea profesională continuă.

Menţinerea abilităţilor de auditare Auditorii trebuie să îşi menţină şi să demonstreze abilitatea de

auditare prin participarea în mod regulat la audituri ale sistemelor de management al calităţii/de mediu.

Evaluarea auditorilor

Generalităţi Evaluarea auditorilor şi a conducătorilor echipei de audit trebuie planificată, implementată şi înregistrată în concordanţă cu procedurile programului de audit pentru a furniza un rezultat care este obiectiv, consecvent, corect şi de încredere. Procesul de evaluare trebuie să identifice nevoile de îmbunătăţire a instruirii şi a altor abilităţi.


Exemple de niveluri de studii, experienţă profesională,

instruire ca auditor şi experienţă de audit pentru auditorii

care efectuează audituri de certificare sau similare

Tabelul 4.2

Auditor Auditor în ambele

discipline Conducător al

echipei de audit

Studii Studii secundare (a se vedea Nota 1)

Idem auditor Idem auditor

Experienţa profesională totală

5 ani (a se vedea Nota 2)

Idem auditor Idem auditor

Experienţa profesională în domeniul managementului de mediu sau calitate

Cel puţin 2 ani din cei 5 ani de experienţă

2 ani în cea de-a doua disciplină (a se vedea Nota 3)

Idem auditor

Instruirea ca auditor

40 de ore de instruire despre audit

24 de ore de instruire în cea de-a doua disciplină (a se vedea Nota 4)

Idem auditor

Experienţa de audit

4 audituri complete pentru un total de cel puţin 20 de zile de experienţă de audit ca auditor în curs de formare sub direcţionarea şi îndrumarea unui auditor competent în calitate de conducător al echipei (a se vedea nota 5) Auditurile trebuie efectuate în ultimii trei ani consecutivi.

3 audituri complete pentru un total de cel puţin 15 zile de experienţă de audit în cea de-a doua disciplină sub conducerea şi îndrumarea unui auditor competent în calitate de conducător al echipei în cea de-a doua disciplină (a se vedea nota 5). Auditurile trebuie efectuate în ultimii doi ani consecutivi.

3 audituri complete pentru un total de cel puţin 15 zile de experi- enţă de audit în rolul de conducător al echipei de audit sub direcţionarea şi îndrumarea unui auditor competent în calitate de condu-cător al echipei de audit. (a se vedea nota 5) Auditurile trebuie efectuate în ultimii doi ani consecutivi.


Nota 1: Studii secundare reprezintă acel nivel din sistemul naţional de educaţie care urmează după nivelul primar sau elementar, dar care este finalizat anterior intrării la o universitate sau instituţie educaţională similară.

Nota 2: Numărul de ani pentru experienţă profesională poate fi redus cu un an dacă persoana a absolvit o formă de educaţie post liceală corespunzătoare.

Nota 3: Experienţă profesională în cea de-a doua disciplină poate fi dobândită în acelaşi timp cu experienţa profesională din prima disciplină.

Nota 4: Instruirea în cea de-a doua disciplină este pentru a acumula cunoştinţe despre standardele, legile, reglementările, principiile, metodele şi tehnicile relevante.

Nota 5: Un audit complet este un audit care acoperă toţi paşii. Experienţa globală de audit trebuie să acopere întregul standard al sistemului de management.

Evaluarea auditorilor intervine în următoarele etape diferite:

• evaluarea iniţială a persoanelor care doresc să devină auditori;

• evaluarea auditorilor ca parte a procesului de selectare a echipei de audit;

• evaluarea continuă a performanţei auditorului pentru a identifica necesităţile pentru menţinerea şi îmbunătăţirea cunoştinţelor şi a abilităţilor.

Figura 4.10 ilustrează relaţia dintre aceste etape de evaluare.

Procesul de evaluare Procesul de evaluare implică patru paşi principali. Pasul 1 – Identificarea însuşirilor personale, a cunoştinţelor şi

abilităţilor pentru a îndeplini necesităţile programului de audit. Pentru stabilirea cunoştinţelor şi a abilităţilor adecvate trebuie să se ia în considerare următoarele:

• Mărimea, natura şi complexitatea organizaţiei care va fi auditată.

• Obiectivele şi amploarea programului de audit.

• Cerinţele de certificare/înregistrare şi acreditare.

• Rolul procesului de audit în managementul organizaţiei care va fi auditată.

• Nivelul de încredere cerut în programul de audit; şi

• Complexitatea sistemului de management care va fi auditat.


Figura 4.10 Etape ale Evaluării Auditorilor

Dezvoltarea competenţei

Auditor

Menţinerea şi îmbunătăţirea competenţei

Auditare

Evaluare iniţială

Evaluarea continuă a

performanţeiCriterii îndeplinite

Criterii neîndeplinite Neselecţionat

Criterii neîndeplinite

Selecţia echipei de audit

Criterii îndeplinite


Pasul 2 – Stabilirea criteriilor de evaluare Criteriile pot fi cantitative (cum sunt anii de experienţă profesională, numărul de audituri efectuate, orele de instruire ca auditor) sau calitative (cum sunt demonstrarea însuşirilor personale, a cunoştinţelor sau a abilităţilor, în timpul instruirii sau la locul de muncă). Pasul 3 – Selectarea metodei adecvate de evaluare Evaluarea trebuie realizată de o persoană sau de un grup de persoane care utilizează una sau mai multe metode selectate dintre cele din tabelul 4.3 La utilizarea tabelului 4.3 trebuie să se ia în considerare următoarele:

• Metodele prezentate reprezintă un interval de opţiuni şi pot să nu fie aplicate în toate situaţiile.

• Diferitele metode prezentate pot diferi în ceea ce priveşte încrederea conferită, şi

• O combinaţie de metode care trebuie de regulă să fie utilizată pentru a asigura un rezultat obiectiv, coerent, corect şi de încredere.

Pasul 4 – Efectuarea evaluării La acest pas informaţiile colectate despre persoană sunt comparate faţă de criteriile stabilite la pasul 2. Atunci când o persoană nu îndeplineşte criteriile, se solicită instruire suplimentară, experienţă profesională şi/sau experienţă de audit suplimentară, urmată de o reevaluare. Un exemplu referitor la aplicarea şi documentarea paşilor procesului de evaluare pentru un program ipotetic de audit intern, este ilustrat în tabelul 4.4.


Metode de evaluare

Tabelul 4.3

Metoda de evaluare

Obiective Exemple

Analiza înregistrărilor

Verifică pregătirea şi experienţa acumulate de auditor.

Analiza înregistrărilor referi-toare la studii, instruire, expe-rienţă profesională şi de audit.

Feedback pozitiv sau

negativ

Furnizează informaţiile despre cum este percepută prestaţia auditorului.

Supravegheri, chestionare, referinţe personale, mărturii, reclamaţii, evaluarea perfor-manţei, analize reciproce.

Interviu

Evaluează însuşirile per-sonale, abilităţile de comunicare, verifică informaţiile, testarea cunoştinţelor şi obţinerea informaţiilor suplimentare.

Interviuri faţă în faţă sau la telefon.

Observare

Evaluează însuşirile personale, şi capacitatea de a aplica cunoştinţe şi abilităţi.

Interpretare de roluri, audituri cu supraveghere, evaluarea în activitate.

Testare

Evaluează însuşirile personale, cunoştinţele şi abilităţile, precum şi aplicarea acestora.

Examene scrise şi orale, teste psihometrice.

Analiza post audit

Furnizează informaţiile acolo unde observarea directă nu este posibilă sau adecvată.

Analiza raportului de audit şi discuţia cu clientul auditului, cu auditatul, cu colegii şi cu auditorul.


Aplicarea procesului de evaluare pentru un auditor într-un program ipotetic de audit intern

Tabelul 4.4

Domenii de competenţă

Etapa 1 Însuşiri personale,

cunoştinţe şi abilităţi

Etapa 2 Criterii de evaluare

Etapa 3 Metode de evaluare

Însuşiri personale

Etic, fără prejudecăţi, diplomatic, cu spirit de observaţie şi de percepţie, flexibil, tenace, hotărât, încrezător .

Performanţă satisfăcătoare la locul de muncă.

Evaluarea perfomanţei

Cunoştinţe şi abilităţi generale Principii, proceduri şi tehnici de audit

Abilitatea de a efectua un audit conform procedurilor interne, comunicarea cu colegii de la locul de muncă cunoscut.

A absolvit un curs de instruire ca auditor intern. A efectuat trei audituri ca membru al unei echipe de audit intern.

Analiza înregistrărilor de la instruire Observare Analiză reciprocă

Sistem de management şi documente de referinţă

Abilitatea de a aplica părţi relevante din manualul sistemului de management şi din procedurile corelate.

A citit şi înţeles procedurile manualu-lui sistemului de management, obiec-tivele, domeniul şi criteriile de audit relevante.

Analiza înregistrărilor de instruire Testare Interviu

Situaţii organizaţionale

Abilitatea de a-şi desfăşura activitatea în mod eficace în cadrul culturii organizaţiei şi structurii organizaţio-nale şi de raportare.

A lucrat în organizaţie cel puţin de 1 an în funcţia de supervizor.

Analiza înregistrărilor referitoare la experienţa profesională

Legi, reglementări şi alte cerinţe aplicabile

Abilitatea de a identifica şi a înţelege aplicarea legilor şi reglementărilor relevante pentru procesele, produsele şi/sau emisiilor în mediu.

A absolvit un curs de instruire despre legile relevante pentru activităţile şi procesele care vor fi auditate.

Analiza înregistrărilor de instruire.


Domenii de competenţă

Etapa 1 Însuşiri personale,

cunoştinţe şi abilităţi

Etapa 2 Criterii de evaluare

Etapa 3 Metode de evaluare

Cunoştinţe şi abilităţi specifice domeniului calităţii Metode şi tehnici referitoare la calitate

Abilitatea de a descrie metodele interne de control al calităţii. Abilitatea de a diferen-ţia între cerinţele pentru încercarea în cursul fabricaţiei şi cea finală.

A absolvit o instruire în aplicarea metodelor de control al calităţii. A demonstrat la locul de muncă şi a utilizat procedurile de încercare pe flux şi finală.

Analiza înregistrărilor de la instruire. Observare.

Procese şi produse, inclusiv servicii

Abilitatea de identifica produsele, procesele de fabricaţie ale acestora, specificaţiile şi utilizarea finală a acestora.

A lucrat în planificarea producţiei ca funcţionar pentru planificarea proceselor. A lucrat în departamen-tul service

Analiza înregistrărilor de muncă.

Cunoştinţe şi abilităţi specifice domeniului mediului Metode şi tehnici ale managementului de mediu

Abilitatea de înţelege metodele pentru evalua-rea performanţei de mediu.

A absolvit o instruire referitoare la evaluarea performanţei de mediu.

Analiza înregistrărilor de la instruire.

Ştiinţe şi tehnologii de mediu

Abilitatea de înţelege modul în care metodele de prevenire şi de control ale poluării utilizate de organizaţie tratează aspectele de mediu semnificative ale organizaţiei.

6 luni de experienţă în controlul şi prevenirea poluării într-un mediu de lucru similar.

Analiza înregistrărilor de muncă.

Aspecte tehnice şi de mediu ale operării

Abilitatea de a recu-noaşte aspectele de mediu ale organizaţiei şi impacturile acestora (exemplu: materiale, reacţiile lor cu altele şi potenţialul impact asu-pra mediului în cazul unei scurgeri acciden-tale sau emisii. Abilitatea de a evalua procedurile de răspuns în caz de urgenţă, aplicabile în cazul incidentelor de mediu.

A absolvit un curs de instruire internă despre depozitarea materiale-lor, amestecarea, utili-zarea şi eliminarea acestora şi despre impacturile lor de mediu. A absolvit un curs de instruire despre planul de răspuns în situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns. Are experienţă ca mem-bru al unei echipe de răspuns în situaţii de urgenţă.

Analiza înregistrărilor de instruire. Analiza înregistrărilor de instruire şi referitoare la experienţa profesională.


4.4.5 Raport de structură a unui Raport de audit

CUPRINS 1. Scurtă descriere a auditului 2. Matricea planului de lucru 3. Evaluarea nonconformităţii a auditurilor anterioare 4. Revederea nonconformităţii rezultând de la acest audit 5. Planificarea auditului 6. Lista de verificare a auditului

a. Identificarea aspectelor de mediu, evaluare şi control b. Cerinţe legale şi de altă natură c. Obiective şi ţinte d. Programul de management e. Structură şi responsabilităţi f. Pregătirea câştigurilor şi competenţă g. Comunicarea h. Documentarea i. Controlul documentelor j. Controlul operaţional k. Monitoring şi măsurare l. Nonconformităţi m. Înregistrări

RAPORTUL DE AUDIT

Locaţia/departamentul:

Data auditului:

Angajaţii intervievaţi:

Scopul: ISO 14001:1996, Sistemul de management de mediu Numele Auditorului Sef: Semnătura:


1. Scurta descriere a auditului

Scop

Sumar general

Remarci speciale, deviaţii de la programul stabilit, condiţii speciale Întrebările pentru cerere în chestionarul de audit sunt concentrate în principal în secţiunea 4.4 a standardului.


2. Matricea planului de lucru

Departament/Activitate/Persoană A: B: C: D: E: F: G: H: I: J:

ELEMENTELE SISTEMULUI ISO 14001

A B C D E F G H I J

Cerinţe generale 4.1 Politica 4.2 Planificare Aspecte de mediu 4.3.1 Cerinţe legale şi de altă natură

4.3.2

Obiective şi ţinte 4.3.3 Programul de management de mediu

4.3.4

Implementare şi operaţionalizare

Structura şi responsabilităţi 4.4.1 Instruire, conştientizare şi competenţă

4.4.2

Comunicare 4.4.3 Documentaţia SMM 4.4.4 Controlul documentelor 4.4.5 Controlul operaţional 4.4.6 Pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns

4.4.7

Verificare şi acţiune corectivă

Monitoring şi măsurători 4.5.1 Non-conformităţi, acţiuni corective şi preventive

4.5.2

Înregistrări de mediu 4.5.3 Auditul SMM 4.5.4 Analiza efectuată de conducere

4.6


3. Evaluarea nonconformităţii de la auditurile anterioare

Numărul nonconformităţii

Data Închis? Remarci

4. Revederea nonconformităţii rezultând de la acest audit

Numărul acţiunii corective

ISO 14001 Remarci

5. Planificarea auditului

Ziua/ Ora Subiect


6. Lista de verificare a auditului

Activitate Cerinţa Puncte importante Ceea ce

s-a descoperit

Numărul non-

conformităţii

Identificarea aspectelor de

mediu, evaluare şi

control

4.2 - identificarea aspectelor de mediu este relevantă pentru departament?

- sunt toate activităţile analizate?

Cerinţe legale şi de altă

natură

4.3.1 - sunt identificate cerinţe legale şi de altă natură pentru activităţile şi procesele departamentului ?

Obiective şi ţinte

4.3.2 - este progresul asupra obiectivelor şi ţintelor discutat la nivelul departamentului în timpul întâlnirilor lunare?

- este nivelul şi acţiunile controlate de mijloace de actualizare periodică?

- sunt identificate şi controlate obiectivele relevante şi ţintele la nivelul departamentului?

Programul de management

4.3.3 - sunt acţiunile din programul de management identificate şi controlate la nivelul departamentului ?

- sunt responsabilităţile şi programele de timp respectate ?

Structură şi responsabilităţi

4.4.1 - există o persoană responsabilă pentru problematica mediului?

Instruire 4.4.2 - responsabilităţile sunt identificate?

- planul de instruire este valabil?


Activitate Cerinţa Puncte importante Ceea ce

s-a descoperit

Numărul non-

conformităţii

Comunicarea 4.4.3 - organizarea întâlnirilor şi subiectelor de discuţie sunt discutate? Este comunicarea descrisă şi comunicată?

Documentarea 4.4.4 - există o listă a procedurilor şi registrelor disponibile şi folosite, implementate şi îmbunătăţite?

Controlul documentelor

4.4.5 - sunt date actualizate şi proceduri noi primite care le înlocuiesc pe cele vechi?

Monitoring şi măsurare

4.5.1 - există o procedură disponibilă şi urmată privind monitorizarea şi măsurătorile?

- sunt toate datele pentru monitorizare identificate?

- sunt toate informaţiile cu privire la monitorizare şi măsurare documentate şi păstrate?

Înregistrări 4.5.3 - sunt toate înregistrările actualizate şi administrate la nivelul departamentului?

Audit 4.5.4 - sunt auditurile departamentului conduse conform planificării?

- sunt rapoartele de audit analizate şi acţiunile corective implementate?


RAPORT DE AUDIT NR. _____________

DATA: 1. ORGANIZAŢIA AUDITATĂ:

2. SCOPUL AUDITULUI: 3. DOCUMENTELE DE REFERINŢĂ:

4.1 4.2 4.3

4. ECHIPA DE AUDIT:

4.4 5. REPREZENTANŢII AUDITATULUI:

5.1

5.2 6. PERIOADA AUDITULUI: 7. ACTIVITĂŢILE AUDITATE: 8. DESFĂŞURAREA AUDITULUI : 8.1 Şedinţa de deschidere: Data : Ora :

Participanţi: a.) echipa de audit: b.) reprezentanţii auditatului :

8.2 Constatările auditului (pe elemente de sistem):

8.2.1

8.2.2

8.2.3

8.3 Neconformităţi constatate:


8.4 Şedinţa de închidere: Data : Ora : Participanţi : a.) echipa de audit: b.) reprezentanţii auditatului:

8.5 Concluzii privind conformitatea sistemului cu documentele de referinţă:

8.6 Aprecieri privind eficienţa sistemului calităţii şi atingerea obiectivelor:

8.7 Reguli de confidenţialitate:

8.8 Difuzarea raportului

- un exemplar la : ______________ - un exemplar la : ______________

8.9 Anexa: Raport de neconformităţi

Auditor sef,

4.5 Evaluarea ciclului de viaţă – ISO 14040 - ISO 14043 4.5.1 Generalităţi Prin această grupă de standarde se promovează un nou concept în

analiza relaţiei cu mediu a unui produs prin care evaluarea se referă la toată durata vieţii produsului “de la naştere la moarte”, adică de la generarea materiilor prime sau utilităţilor necesare realizării produsului până la transformarea produsului în deşeu şi a acţiunilor de integrare a acestuia în natură.

Grupa respectivă este reprezentată de următoarele standarde:

• ISO 14040 – Managementul mediului – Evaluarea ciclului de viaţă – Principii şi cadru de lucru.

• ISO 14041 – Managementul mediului – Evaluarea ciclului de viaţă – Definirea scopului şi domeniului de aplicare şi analiza inventarului.


• ISO 14042 – Managementul mediului – Evaluarea ciclului de viaţă – Evaluarea impactului ciclului de viaţă.

• ISO 14043 – Managementul mediului – Evaluarea ciclului de viaţă – Interpretarea ciclului de viaţă.

• ISO 14049 – Managementul mediului – Evaluarea ciclului de viaţă – Exemple de aplicare a ISO 14041 (în curs de pregătire).

4.5.2 Evaluarea ciclului de viaţă – Principii şi cadru de lucru

ISO 14040

Standardul ISO 14040 prezintă cadrul general, principiile şi cerinţele pentru conducerea şi raportarea studiilor de evaluare a ciclului de viaţă.

Creşterea conştientizării asupra importanţei protecţiei mediului şi a impacturilor posibile asociate produselor fabricate şi consumate, a mărit interesul pentru dezvoltarea metodelor pentru o mai bună înţelegere şi reducere a acestor impacturi. Una dintre tehnicile dezvoltate în acest scop este Evaluarea Ciclului de Viaţă (ECV).

EVC este o tehnică pentru evaluarea aspectelor de mediu şi a impacturilor potenţiale asociate unui produs, prin:

• realizarea unui inventar pentru elementele relevante de intrare şi ieşire ale unui sistem-produs;

• evaluarea impacturilor potenţiale de mediu asociate acelor intrări şi ieşiri;

• interpretarea rezultatelor analizei inventarului şi a fazelor de evaluare a impacturilor în relaţie cu obiectivele studiate.

ECV studiază aspectele de mediu şi impacturile potenţiale pe durata ciclului de viaţă al produsului, de la achiziţia materiilor prime, continuând cu producţia, utilizarea şi postutilizarea. Categoriile generale ale impacturilor de mediu care este necesar sa fie luate în considerare includ utilizarea resurselor, sănătatea umană şi consecinţele ecologice.


ECV poate ajuta la:

• identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire a aspectelor de mediu generate de produse în diferite puncte din ciclul lor de viaţă;

• luarea deciziilor în industrie, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale (de exemplu, planificarea strategică, stabilirea priorităţilor, proiectarea sau reproiectarea produselor sau a proceselor);

• selectarea indicatorilor relevanţi ai performanţei de mediu, inclusiv a tehnicilor de măsurare; şi

• marketing (de exemplu, declaraţii de mediu, schema de eco-etichetare sau declaraţia de mediu pentru produs).

Domeniul de aplicare, limitele şi nivelul de detaliere ale unui studiu de ECV depind de subiect şi de utilizarea propusă a acestui studiu. Profunzimea şi gradul de detaliere a studiilor ECV poate diferi considerabil în funcţie de scopul unui anumit studiu ECV. Totuşi, în toate cazurile, ar trebui urmate principiile şi cadrul stabilit în acest ISO 14040.

ECV este una dintre tehnicile de management de mediu (de exemplu, evaluarea riscului, evaluarea performanţei de mediu, auditarea de mediu şi evaluarea impactului de mediu) şi, poate, să nu fie cea mai potrivită tehnică pentru a fi utilizată în toate situaţiile. În mod special ECV nu tratează aspectele economice sau sociale ale produsului.

Deoarece toate tehnicile au limite, este important să se menţioneze şi cele existente în ECV. Limitările se referă la:

• Natura alegerilor şi ipotezelor făcute în cadrul ECV (de exemplu, stabilirea limitelor sistemului, selectarea surselor de date şi a categoriilor de impact) pot fi subiective.

• Modelele utilizate pentru realizarea analizei inventarului sau pentru evaluarea impacturilor de mediu sunt limitate de ipotezele lor şi nu pot fi disponibile pentru toate impacturile sau aplicaţiile potenţiale.


• Rezultatele studiilor ECV focalizate pe probleme globale sau regionale pot să nu fie corespunzătoare pentru aplicaţiile locale, adică condiţiile locale pot fi reprezentate inadecvat de condiţiile regionale sau globale.

• Exactitatea studiilor ECV poate fi limitată de accesibilitatea sau disponibilitatea datelor relevante sau de calitatea datelor, de exemplu, omisiuni, tipuri de date, agregarea datelor, valori medii, specificul zonei.

• Lipsa dimensiunilor temporale şi spaţiale în datele de inventar utilizate pentru evaluarea impactului introduc incertitudini în rezultatele impactului. Această incertitudine variază în funcţie de caracteristicile spaţiale şi temporale ale fiecărei categorii de impact.

În general informaţiile dezvoltate în studiul ECV ar trebui utilizate ca parte a unui proces de decizie mai cuprinzător sau pentru a înţelege tendinţele generale în cadrul activităţilor comerciale. Compararea rezultatelor diferitelor studii ECV este posibilă numai dacă ipotezele şi contextul fiecărui studiu sunt aceleaşi. De asemenea, aceste ipoteze ar trebui declarate explicit din motive de transparenţă. Cuprinsul standardului este prezentat în figura 4.11.

Caracteristici cheie ale ECV Următoarea listă prezintă pe scurt câteva caracteristici cheie ale

metodologiei ECV. • Studiile ECV ar trebui să se adreseze sistematic şi adecvat

aspectelor de mediu ale sistemelor-produs, de la achiziţia materiilor prime până la postutilizare.

• Gradul de detaliu şi desfăşurarea în timp a unui studiu ECV poate varia într-o gamă largă, în funcţie de definirea scopului şi a domeniului de aplicare.

• Domeniul de aplicare, ipotezele, descrierea calităţii datelor, metodo-logiilor şi rezultatele studiilor ECV ar trebui să fie transparente. Studiile ECV ar trebui să pună în discuţie şi să documenteze sursele de date şi să fie comunicate în mod clar şi adecvat.


Figura 4.11 Conţinut ISO 14040

Cuprins

1. Domeniu de aplicare 2. Referinţe normative 3. Definiţii 4. Descrierea generală a ECV

4.1 Caracteristici cheie ale ECV 4.2 Fazele unui studiu ECV

5. Cadru metodologic 5.1 Definirea scopului şi a domeniului de aplicare

5.1.1 Scopul studiului 5.1.2 Domeniul de aplicare al studiului

5.1.2.1 Funcţie şi unitate funcţională 5.1.2.2 Limitele sistemului 5.1.2.3 Cerinţe referitoare la calitatea datelor 5.1.2.4 Comparaţii între sisteme 5.1.2.5 Consideraţiile analizei critice

5.2 Analiza inventarului ciclului de viaţă 5.2.1 Descrierea generală a inventarului ciclului de viaţă 5.2.2 Procedurile pentru colectarea şi calcularea datelor

5.3 Evaluarea impactului pe ciclul de viaţă 5.4 Interpretarea ciclului de viaţă

6. Raportare 7. Analiza critică

7.1 Descrierea generală a analizelor critice 7.2 Necesitatea analizei critice 7.3 Procesele analizei critice

7.3.1 Analiza expertului intern 7.3.2 Analiza expertului extern 7.3.3 Analiza efectuată de părţile interesate


• Ar trebui să se stabilească prevederi, în funcţie de aplicarea intenţionată a studiului ECV, pentru a respecta confidenţialitatea şi problemele de proprietate.

• Metodologia ECV ar trebui să fie deschisă includerii noilor descoperiri ştiinţifice şi a îmbunătăţirilor în domeniul tehnologiei.

• Cerinţele specifice se aplică studiilor ECV care sunt utilizate pentru a face declaraţii comparative care sunt prezentate publicului.

• Întrucât activităţile comerciale sunt complexe pentru sistemul analizat în diferite etape ale ciclului de viaţă, nu există nici o bază ştiinţifică pentru reducerea rezultatelor ECV la un singur punctaj general sau număr.

• Nu există o metodă unică pentru conducerea studiilor ECV. Organizaţiile ar trebui să aibă flexibilitate pentru a implementa practic ECV aşa cum este stipulat în acest Standard Internaţional, pe baza aplicaţiei specifice şi cerinţelor utilizatorului.

Fazele unui studiu ECV Evaluarea ciclului de viaţă trebuie să includă definirea scopului şi

domeniului de aplicare, analiza inventarului, evaluarea impactului şi interpretarea rezultatelor, aşa cum este ilustrat în figura 4.12.

Studiile de inventar ale ciclului de viaţă trebuie să includă definirea scopului şi a domeniului de aplicare, analiza inventarului şi interpretarea rezultatelor. Cerinţele şi recomandările acestui Standard Internaţional sunt aplicabile de asemenea studiilor inventarului ciclului de viaţă, cu excepţia acelor prevederi referitoare la evaluarea impactului.

Scopul şi domeniul de aplicare ale unui studiu ECV trebuie să fie clar definite şi consecvente cu aplicarea intenţionată.

Scopul unui studiu ECV trebuie să declare fără ambiguităţi aplicarea intenţionată, motivele pentru care se realizează studiul şi grupul ţintă, adică cei cărora se intenţionează să li se comunice rezultatele studiului.


Figura 4.12 Fazele unei ECV

Domeniul de aplicare al studiului În definirea domeniului de aplicare al studiului ECV trebuie să se ia

în considerare şi să se descrie clar următoarele: • funcţiile sistemului-produs sau, în cazul studiilor comparative,

cele ale sistemelor; unitatea funcţională; • sistemul-produs care se studiază; • limitele sistemului-produs; • procedurile de alocare; • tipurile de impact şi metodologia pentru evaluarea impactului şi

interpretarea ulterioară care va fi utilizată; • cerinţele referitoare la date; • ipotezele; • limitările; • cerinţele referitoare la calitatea datelor iniţiale; • tipul de analiză critică, dacă există; • tipul şi formatul raportului cerut pentru studiu.

Cadrul evaluării ciclului de viaţă

Definirea scopului şi a domeniului de

aplicare

Interpretare

Aplicaţii directe: - Dezvoltarea şi

îmbunătăţirea produsului

- Planificarea strategică - Procesul de realizare

al politicii publice - Marketing - Altele

Analiza inventarului

Evaluarea impactului


Domeniul de aplicare trebuie suficient de bine definit pentru a se asigura că amploarea, profunzimea şi gradul de detaliere a studiului sunt compatibile şi suficiente pentru scopul declarat.

ECV este o tehnică iterativă. Totuşi, poate fi necesar ca domeniul de aplicare al studiului să poată fi modificat în timpul desfăşurării acestuia, pe măsură ce sunt colectate informaţii suplimentare.

Domeniul de aplicare al unui studiu ECV trebuie să specifice clar funcţiile sistemului aflat în studiu. O unitate funcţională este o măsură a performanţei ieşirilor funcţionale ale sistemului-produs. Scopul principal al unităţii funcţionale este să furnizeze referinţa la care se raportează intrările şi ieşirile. Această referinţă este necesară pentru a se asigura compararea rezultatelor ECV. Comparabilitatea rezultatelor ECV este critică în special atunci când sunt evaluate diferite sisteme, pentru a se asigura că astfel de comparări sunt efectuate utilizând o bază comună.

Un sistem poate avea un număr de funcţii posibile şi cea selectată pentru un studiu este dependentă de scopurile şi domeniul de aplicare al studiului. Unitatea funcţională conexă trebuie definită şi măsurabilă.

Limitele sistemului Limitele sistemului determină care dintre unităţile de proces trebuie

incluse în ECV. Mai mulţi factori determină limitele sistemului, inclusiv aplicarea

intenţionată a studiului, ipotezele făcute, criteriile eliminatorii, constrângerile determinate de costuri şi date şi auditoriul ţintă.

Selecţia intrărilor şi ieşirilor, nivelul de agregare în cadrul unei categorii de date şi modelarea sistemului trebuie să fie consecvente cu scopul studiului. Sistemul trebuie modelat astfel încât intrările şi ieşirile la limitele sale să fie fluxuri elementare.

Criteriile utilizate în stabilirea limitelor sistemului trebuie identificate şi justificate în domeniul de aplicare al studiului. Studiile ECV utilizate pentru a face o declaraţie comparativă, care este prezentată publicului, trebuie să realizeze o analiză a fluxurilor materiale şi energetice pentru a determina includerea acestora în domeniul de aplicare al studiului.


Cerinţe referitoare la calitatea datelor Cerinţele referitoare la calitatea datelor specifică în termeni generali

caracteristicile datelor de care este nevoie pentru studii. Cerinţele referitoare la calitatea datelor trebuie să fie definite pentru a permite ca scopul şi domeniul de aplicare al studiului ECV să fie îndeplinite. Cerinţele privind calitatea datelor trebuie să se refere la:

• acoperirea în timp;

• acoperirea geografică;

• acoperirea tehnologică;

• exactitatea, caracterul complet şi reprezentativitatea datelor;

• consecvenţa şi reproductibilitatea metodelor utilizate pe durata ECV;

• sursele datelor şi reprezentativitatea lor;

• incertitudinea informaţiilor.

Atunci când un studiu este utilizat pentru a susţine o declaraţie comparativă care este prezentată publicului, trebuie să se facă referire la cerinţele privind calitatea datelor menţionate mai sus.

Comparaţii între sisteme În studiile comparative, echivalenţa sistemelor care sunt comparate

trebuie evaluată înainte de interpretarea rezultatelor. Sistemele trebuie comparate utilizând aceeaşi unitate funcţională şi consideraţii metodologice echivalente, cum sunt performanţa, limitele sistemului, calitatea datelor, procedurile de alocare, regulile de decizie în evaluarea intrărilor, a ieşirilor şi în evaluarea impactului. Orice diferenţe între sisteme referitoare la aceşti parametri trebuie să fie identificate şi raportate.

În cazul declaraţiilor comparative prezentate publicului, această evaluare trebuie condusă în conformitate cu procesul analizei critice. O altă cerinţă pentru declaraţiile comparative prezentate public este că trebuie să se efectueze o evaluare a impactului.


Consideraţiile analizei critice Analiza critică este o tehnică prin care se verifică dacă studiul ECV a

îndeplinit cerinţele acestui Standard Internaţional referitoare la metodologie, date şi raportare. Trebuie să se definească în domeniul de aplicare al studiului dacă şi cum să se conducă o analiză critică, precum şi cine conduce analiza.

În general, analizele critice ale ECV sunt opţionale şi pot utiliza orice opţiuni de analiză.

O analiză critică trebuie realizată pentru studiile ECV utilizate în scopul unei declaraţii comparative, prezentată în public şi trebuie să folosească procesul analizei critice.

Analiza inventarului ciclului de viaţă

Descrierea generală a inventarului ciclului de viaţă Analiza inventarului implică proceduri pentru colectarea şi calculul

datelor, pentru cuantificarea intrărilor şi ieşirilor relevante ale unui sistem-produs. Aceste intrări şi ieşiri pot include utilizarea resurselor şi evacuările în aer, apă şi sol asociate sistemului. Interpretările care pot rezulta din aceste date, depind de scopurile şi domeniul de aplicare al ECV. De asemenea, aceste date constituie intrarea pentru evaluarea impactului ciclului de viaţă.

Procesul de conducere a analizei inventarului este iterativ. Pe măsură ce datele sunt colectate şi se cunoaşte mai mult despre sistem, pot fi identificate cerinţe de date noi sau limitări care cer modificarea procedurilor de colectare a datelor astfel încât scopurile studiului să fie îndeplinite. Uneori, pot fi identificate probleme care impun revizuirea scopului sau a domeniului de aplicare al studiului.

Procedurile pentru colectarea şi calcularea datelor Datele calitative şi cantitative care se includ în inventar trebuie

colectate pentru fiecare unitate de proces care este cuprinsă în limitele sistemului.

Procedurile utilizate pentru colectarea datelor pot varia în funcţie de domeniul de aplicare, unitatea de proces sau aplicarea intenţionată a studiului.


Colectarea datelor poate fi un proces de utilizare intensivă a resurselor. Constrângerile practice referitoare la colectarea datelor ar trebui avute în vedere la domeniul de aplicare al studiului şi documentate în raportul studiului.

Câteva consideraţii semnificative referitoare la calcul sunt următoarele: Procedurile de alocare sunt necesare atunci când avem de-a face

cu sisteme care implică produse multiple (de exemplu, produse multiple de la rafinarea petrolului). Fluxurile de materiale şi energie, ca şi evacuările în mediu asociate trebuie alocate diferitelor produse în conformitate cu procedurile clar declarate, care trebuie documentate şi justificate.

Calcularea fluxului de energie ar trebui să ia în considerare diferitele surse de combustibil şi electricitate utilizate, eficienţa conversiei şi distribuţiei fluxului de energie, precum şi intrările şi ieşirile asociate cu generarea şi utilizarea fluxului de energie.

Evaluarea impactului ciclului de viaţă Faza evaluării impactului ciclului de viaţă are ca scop să evalueze

semnificaţia impacturilor potenţiale de mediu utilizând rezultatele analizei inventarului ciclului de viaţă. In general, acest proces implică asocierea datelor inventarului cu impacturile de mediu specifice şi încercarea de a înţelege impacturile acestora. Nivelul de detaliere, alegerea impacturilor evaluate şi metodologiile utilizate depind de scopul şi domeniul de aplicare al studiului.

Această evaluare poate include procesul iterativ al analizei scopului şi domeniului de aplicare al studiului ECV pentru a determina când au fost atinse obiectivele studiului sau pentru a modifica scopul şi domeniul de aplicare dacă evaluarea arată că acestea nu pot fi realizate.

Faza de evaluare a impactului poate include printre altele elemente cum ar fi:

• împărţirea datelor inventarului pe categorii de impact (clasificare); • modelarea datelor inventarului în interiorul categoriilor de impact

(caracterizare); • agregarea posibilă a rezultatelor în cazuri foarte specifice şi

numai când este semnificativ (ponderare).


Cadrul metodologic şi ştiinţific al evaluării impactului este încă în dezvoltare. Modele pentru categoriile de impacturi se află în diferite stadii de dezvoltare. Nu există metodologii general acceptate pentru a asocia consecvent şi cu acurateţe datele inventarului cu potenţialele impacturi specifice de mediu.

Există subiectivitate în faza de evaluare a impactului ciclului de viaţă cum sunt alegerea, modelarea şi evaluarea categoriilor de impact. Prin urmare transparenţa este determinantă pentru evaluarea impactului pentru a se asigura că ipotezele sunt clar descrise şi raportate.

Interpretarea ciclului de viaţă

Interpretarea reprezintă faza ECV în care constatările din analiza inventarului şi din evaluarea impactului sunt combinate împreună. In cazul studiilor inventarului ciclului de viaţă, pentru a ajunge la concluzii şi recomandări, se pot folosi numai constatările analizei inventarului, în funcţie de scopul definit şi domeniu.

Constatările acestei interpretări pot lua forma unor concluzii şi recomandări pentru cei care iau decizii, în conformitate cu scopul şi domeniul de aplicare al studiului.

Faza de interpretare poate implica atât procesul iterativ de analiză şi revizuire a domeniului de aplicare al ECV, cât şi natura şi calitatea datelor colectate, în conformitate cu scopul şi domeniul studiului.

Constatările fazei de interpretare ar trebui să reflecte rezultatele oricărei analize de senzitivitate care este efectuată.

Deşi deciziile şi acţiunile ulterioare pot introduce implicaţii de mediu identificate în constatările interpretării, acestea se află în afara domeniului de aplicare al studiului ECV, în timp ce alţi factori, cum sunt performanţa tehnică, aspectele economice şi sociale sunt luaţi în considerare.

Raportare Rezultatele ECV trebuie să fie imparţiale, raportate complet şi cu

acurateţe auditoriului vizat. Tipul şi formatul raportului trebuie definit în etapa de stabilire a domeniului de aplicare al studiului.


Rezultatele, datele, metodele, ipotezele şi limitările trebuie să fie transparente şi prezentate cu suficiente detalii pentru a permite cititorului să cuprindă complexitatea şi activităţile comerciale din studiul ECV. Raportul trebuie, de asemenea, să permită ca rezultatele şi interpretarea să fie utilizate într-o manieră consecventă cu scopurile şi domeniul de aplicare al studiului.

In cazul în care rezultatele ECV sunt comunicate către o terţă parte, de exemplu, altă parte interesată decât beneficiarul sau executantul studiului, trebuie pregătit un raport de terţă parte, indiferent de forma de comunicare. Acest raport constituie un document de referinţă şi trebuie să fie disponibil oricărei terţe părţi cu care se comunică.

Raportul de terţă parte trebuie să acopere următoarele aspecte:

a) aspecte generale:

1) beneficiarul ECV, executantul ECV (intern sau extern);

2) data raportului;

3) declaraţia că studiul a fost condus în conformitate cu cerinţele acestui Standard Internaţional.

b) definirea scopului şi a domeniului de aplicare;

c) analiza inventarului ciclului de viaţă: proceduri de colectare a datelor şi metodele de calcul;

d) evaluarea impactului ciclului de viaţă: metodologia şi rezultatele evaluării impactului efectuat;

e) interpretarea ciclului de viaţă:

1) rezultatele;

2) ipotezele şi limitările asociate cu interpretarea rezultatelor, atât metodologia cât şi datele conexe;

3) evaluarea calităţii datelor;

f) analiza critică:

1) numele şi apartenenţa celor care efectuează analiza;

2) rapoartele analizei critice;

3) răspunsuri şi recomandări.


Pentru declaraţii comparative trebuie să se facă referire în raport la următoarele:

• analiza fluxurilor materiale şi energetice pentru a justifica includerea sau excluderea lor;

• evaluarea exactităţii, caracterului complet şi reprezentativităţii datelor utilizate;

• descrierea echivalenţei sistemelor care se compară;

• descrierea procesului de analiză critică.

Analiza critică

Descrierea generală a analizelor critice Procesul de analiză critică trebuie să asigure că:

• metodele utilizate pentru realizarea ECV sunt consecvente cu acest Standard Internaţional;

• metodele utilizate pentru realizarea ECV sunt valide din punct de vedere ştiinţific şi tehnic;

• datele utilizate sunt corespunzătoare şi rezonabile în raport cu scopul studiului;

• interpretările reflectă limitările identificate şi scopul studiului;

• raportul studiului este transparent şi consecvent.

Deoarece acest Standard Internaţional nu specifică cerinţele pentru scopurile sau utilizările ECV, o analiză critică nu poate nici valida şi nici verifica scopurile care sunt alese pentru ECV sau utilizările la care sunt folosite rezultatele ECV.

Domeniul de aplicare şi tipul de analiză critică dorită trebuie definite în etapa de stabilire a domeniului de aplicare al studiului ECV.


Necesitatea analizei critice O analiză critică poate facilita înţelegerea şi spori credibilitatea

studiilor ECV, de exemplu prin implicarea părţilor interesate. Utilizarea rezultatelor ECV pentru a susţine declaraţiile comparative

ridică preocupări speciale şi impun analiza critică, deoarece această aplicaţie este posibil să afecteze părţile interesate care sunt externe studiului ECV. Pentru a micşora probabilitatea neînţelegerilor sau a efectelor negative asupra părţilor interesate externe, trebuie să se efectueze analize critice ale studiilor ECV, atunci când rezultatele sunt utilizate pentru a susţine declaraţiile comparative.

Totuşi, faptul că o analiză critică a fost efectuată în nici un caz nu trebuie să presupună o aprobare a oricărei declaraţii comparative care se bazează pe un studiu ECV.

Procesele analizei critice Dacă un studiu ECV este analizat critic, domeniul de aplicare al

analizei critice ar trebui definit în faza de stabilire a scopului şi a domeniului de aplicare al studiului. Domeniul de aplicare ar trebui să identifice de ce este în curs de iniţiere o analiză critică, ce domeniu va acoperi, la ce nivel de detaliu şi cine este necesar să fie implicat în acest proces.

Acordurile de confidenţialitate referitoare la conţinutul studiului ECV ar trebui să fie incluse dacă este necesar.

Analiza expertului intern O analiză critică poate fi realizată cu resurse interne. Intr-un astfel de

caz, aceasta trebuie să fie efectuată de un expert intern, independent de studiul ECV.

Acest expert ar trebui să fie familiarizat cu cerinţele acestui Standard Internaţional şi să aibă calificarea tehnică şi ştiinţifică necesară.

O declaraţie referitoare la analiză este pregătită de persoana care conduce studiul ECV şi apoi este analizată de expertul intern, independent. De asemenea, declaraţia referitoare la analiză poate fi pregătită în întregime de către expertul intern independent.

Declaraţia referitoare la analiză trebuie inclusă în raportul studiului ECV.


Analiza expertului extern O analiză critică poate fi realizată cu mijloace externe. În astfel de

cazuri, aceasta trebuie să fie realizată de un expert extern, independent de studiul ECV.

Acest expert trebuie să fie familiarizat cu cerinţele acestui Standard Internaţional şi să aibă calificarea tehnică şi ştiinţifică necesară.

O declaraţie referitoare la analiză este elaborată de persoana care conduce studiul ECV şi apoi analizată de expertul extern independent. Declaraţia referitoare la analiză poate fi, de asemenea, pregătită în întregime de expertul extern independent.

Declaraţia de analiză, comentariile executantului şi orice răspuns la recomandările celui care efectuează analiza trebuie incluse în raportul studiului ECV.

Analiza efectuată de părţile interesate Un expert extern independent este ales de către beneficiarul iniţial al

studiului pentru a fi preşedintele unei comisii de analiză. Pe baza scopului, domeniului de aplicare şi bugetului disponibil pentru analiză, preşedintele alege alte persoane independente calificate pentru a efectua analiza.

Această comisie poate include alte părţi interesate afectate de concluziile stabilite de studiul ECV, cum sunt agenţiile guvernamentale, organizaţiile neguvernamentale sau concurenţii.

Declaraţia referitoare la analiză şi raportul comisiei de analiză precum şi comentariile expertului şi răspunsurile la recomandările făcute de cel care analizează sau de comisie, trebuie incluse în raportul studiului ECV.

4.5.3 Evaluarea ciclului de viaţă – Definirea scopului, domeniului de aplicare şi analiza de inventar ISO 14041

Standardul ISO 14041 tratează cele două faze ale Evaluării Ciclului de Viaţă (ECV), definirea scopului şi a domeniului de aplicare şi analiza Inventarului Ciclului de Viaţă (ICV).

Faza de definire a scopului şi domeniului de aplicare este importantă, deoarece determină motivul efectuării unei ECV (inclusiv scopul în care vor fi utilizate rezultatele) şi descrie sistemul şi categoriile de


date care urmează a fi studiate. Scopul, domeniul de aplicare şi utilizarea preconizată a studiului vor influenţa direcţia şi profunzimea studiului, acoperind domenii ca întinderea geografică, intervalul de timp şi calitatea datelor care vor fi necesare.

ICV presupune colectarea datelor necesare realizării scopurilor studiului respectiv. În principal este un inventar al datelor de intrare/ieşire referitoare la sistemul care se studiază.

Faza de interpretare determină o mai bună înţelegere a datelor care vor fi utilizate în scopul raportării. Deoarece ICV implică colectarea şi analizarea datelor de intrare/ieşire şi nu o evaluare a impacturilor de mediu asociate acelor date, atunci numai interpretarea rezultatelor ICV nu poate constitui o bază pentru obţinerea concluziilor privind impacturile de mediu corespunzătoare.

Standard ISO 14041 poate fi utilizat pentru:

• sprijinirea organizaţiilor care doresc să obţină o imagine sistematică asupra sistemelor-produs legate între ele;

• formularea scopului şi a domeniului de aplicare al studiului, definirea şi modelarea sistemelor care vor fi analizate, colectarea datelor şi raportarea rezultatelor ICV;

• stabilirea unei baze de referinţă a performanţei de mediu pentru un anumit sistem-produs prin cuantificarea utilizării fluxurilor de energie, materiilor prime şi a emisiilor în aer, apă şi sol (date de intrare şi date de ieşire ale mediului) asociate acelui sistem, atât pentru întregul sistem, cât şi pe unităţile de proces;

• identificarea acelor unităţi de proces din cadrul unui sistem-produs în care se înregistrează cele mai mari consumuri de energie, materii prime şi emisii în scopul îmbunătăţirii ţintelor propuse;

• asigurarea datelor pentru utilizarea ulterioară în vederea definirii criteriilor de eco-etichetare;

• sprijinirea stabilirii opţiunilor politicii, de exemplu privind aprovizionarea.


Standardul ISO 14041, în plus faţă de ISO 14040, stabileşte cerinţele şi procedurile necesare pentru alcătuirea şi pregătirea definirii scopului şi domeniului de aplicare pentru o Evaluare a Ciclului de Viaţă (ECV) şi pentru realizarea, interpretarea şi raportarea analizei Inventarului Ciclului de Viaţă (ICV). Conţinutul standardului este prezentat în figura 4.13.


Componente ICV

Sistem-produs Un sistem-produs este un ansamblu de unităţi de proces legate prin

fluxuri de produse intermediare care îndeplinesc una sau mai multe funcţii definite. Figura 4.14 prezintă un exemplu de sistem-produs. Descrierea unui sistem-produs include unităţile de proces.

Proprietatea principală a unui sistem-produs este caracterizată de funcţia sa şi nu poate fi definită numai în termenii produselor finale.

Cuprins

1. Domeniu de aplicare 2. Referinţe normative 3. Termeni şi definiţii 4. Componente ICV 5. Definirea scopului şi domeniului de aplicare 6. Analiză de inventar 7. Limitarea ICV (interpretarea rezultatelor ICV) 8. Raportul studiului Anexa A (informativă) - Exemple de fişe de colectare a datelor Anexa B (informativă) - Exemple de diferite proceduri de alocare


Figura 4.14 Exemplu de sistem-produs pentru analiza inventarului ciclului de viaţă

Unitate de proces Sistemele-produs sunt împărţite într-un ansamblu de unităţi de

proces (a se vedea figura 4.15). Unităţile de proces sunt legate între ele prin fluxuri de produse intermediare şi/sau deşeuri pentru tratare, cu alte sisteme-produs prin fluxuri de produse şi cu mediul prin fluxuri elementare.

Exemple de fluxuri elementare care intră în unităţile de proces sunt petrolul brut din sol şi radiaţia solară. Exemple de fluxuri elementare care ies din unitatea de proces sunt emisiile în aer, emisiile în apă şi radiaţia. Exemple de fluxuri de produse intermediare sunt materialele de bază şi subansamblele.

Limita sistemului

Achiziţia materiilor prime

Transporturi

Producţie

Utilizare Alimentare cu energie

Tratarea deşeurilor

Reciclare/ reutilizare

Fluxuri elementare

Flux de produs

Alt sistem Fluxuri

elementare

Flux de produs

Alte sisteme


Împărţirea unui sistem-produs în unităţile de proces componente facilitează identificarea intrărilor şi ieşirilor din sistemul-produs. În multe cazuri unele intrări sunt utilizate drept componente ale produsului final, în timp ce altele (intrările auxiliare) sunt utilizate în cadrul unei unităţi de proces, dar nu fac parte din produsul de ieşire. O unitate de proces generează şi alte ieşiri (fluxuri elementare şi/sau produse) ca rezultat al activităţilor ei. Limita unei unităţi de proces este determinată de gradul de detaliere a modelului cerut pentru a satisface scopul studiului.

Deoarece sistemul este un sistem fizic, fiecare unitate de proces respectă legile de conservare ale masei şi energiei. Bilanţurile de masă şi energie furnizează o verificare utilă a validităţii descrierii unei unităţi de proces.

Figura 4.15 Exemplul unui ansamblu de unităţi de proces din cadrul unui sistem-produs

Unitate de proces

Unitate de proces

Fluxuri elementare de intrare

Fluxuri elementare de ieşire

Fluxuri de produse intermediare de intrare



Fluxuri de produse intermediare de ieşire

Unitate de proces




Categorii de date Datele colectate, fie măsurate, calculate sau estimate sunt utilizate

pentru cuantificarea intrărilor şi ieşirilor unei unităţi de proces. Grupele principale în care se pot clasifica datele sunt:

• intrări de energie, intrări de materii prime, intrări auxiliare, alte intrări fizice;

• produse; • emisii în aer, emisii în apă, emisii în sol, alte aspecte de mediu. În cadrul acestor grupe categoriile de date individuale trebuie

detaliate în continuare pentru a satisface scopul studiului. De exemplu, în cadrul emisiilor în aer categoriile de date de tipul monoxid de carbon, dioxid de carbon, oxizi de sulf, oxizi de azot etc. pot fi identificate separat.

Modelarea sistemelor-produs Studiile ECV se efectuează prin dezvoltarea de modele care descriu

elementele cheie ale sistemelor fizice. Adesea nu este practic să se studieze toate relaţiile dintre toate unităţile de proces ale unui sistem-produs sau toate relaţiile dintre un sistem-produs şi mediul acestuia. Alegerea elementelor unui sistem fizic care trebuie modelat depinde de definirea scopului şi domeniului de aplicare ale studiului. Modelele utilizate trebuie descrise, iar ipotezele pe care se bazează aceste selecţii trebuie identificate.

Definirea scopului şi domeniului de aplicare Scopul şi domeniul de aplicare pentru un studiu ECV trebuie clar

definite şi trebuie să fie în concordanţă cu aplicarea intenţionată. Scopul unui studiu ECV trebuie să declare clar utilizarea intenţionată,

motivele realizării studiului şi grupurile vizate, adică cui vor fi transmise rezultatele studiului.

Trebuie recunoscut că un studiu ECV este o tehnică repetitivă, iar datele şi informaţiile colectate, precum şi diferitele aspecte ale domeniului de aplicare pot impune modificarea domeniului pentru a respecta scopul iniţial al studiului. În unele cazuri, scopul studiului poate fi revizuit ca urmare a limitărilor neprevăzute, a constrângerilor sau ca rezultat al informaţiilor suplimentare. Astfel de modificări, precum şi justificarea lor trebuie atent documentate.


Funcţia, unitatea funcţională şi fluxul de referinţă În definirea domeniului de aplicare al unui studiu ECV trebuie să se

facă o precizare clară privind descrierea funcţiilor (caracteristicilor de performanţă) ale produsului.

Unitatea funcţională defineşte cuantificarea funcţiilor identificate. Unitatea funcţională trebuie să fie în concordanţă cu scopul şi domeniul de aplicare a studiului.

Unul dintre scopurile principale ale unei unităţi funcţionale este de a furniza o referinţă faţă de care să se raporteze datele de intrare şi de ieşire (în sens matematic). De aceea unitatea funcţională trebuie să fie clar definită şi măsurabilă.

După ce este definită unitatea funcţională, cantitatea de produs care este necesară să îndeplinească funcţia trebuie cuantificată. Rezultatul acestei cuantificări este fluxul de referinţă.

Fluxul de referinţă este utilizat apoi pentru calcularea intrărilor şi ieşirilor din sistem. Comparaţiile între sisteme trebuie făcute pe baza aceleiaşi funcţii, cuantificate de aceeaşi unitate funcţională sub forma fluxurilor de referinţă.

Dacă funcţiile suplimentare ale oricărui sistem nu sunt luate în considerare la compararea unităţilor funcţionale, atunci aceste omisiuni trebuie să fie documentate. De exemplu, sistemele A şi B îndeplinesc funcţii x şi y care sunt reprezentate de unitatea funcţională aleasă, dar sistemul A îndeplineşte şi funcţia z, care nu este reprezentată în unitatea funcţională. Deci, trebuie trecut în documentaţie că funcţia z este exclusă din această unitate funcţională. Ca alternativă, sistemele asociate cu livrarea funcţiei z pot fi adăugate.

Limitele sistemului iniţial Limitele sistemului definesc unităţile de proces care trebuie incluse

în sistemul care urmează a fi modelat. Ideal ar fi ca sistemul-produs să fie modelat, astfel încât, intrările şi ieşirile la limitele sale să fie fluxuri elementare. În multe cazuri nu vor fi suficiente date, resurse sau timp pentru a realiza un astfel de studiu aprofundat. Deciziile trebuie luate în funcţie de unităţile de proces care sunt modelate în studiu şi de nivelul de detaliere la


care aceste unităţi de proces sunt studiate. Nu este necesar să se consume resurse pentru cuantificarea intrărilor şi ieşirilor care nu modifică semnificativ concluziile generale ale studiului.

De asemenea, trebuie luate decizii cu privire la deversările în mediu care vor fi evaluate, precum şi gradul de detaliere a acestei evaluări. În multe cazuri acele limite ale sistemului, definite iniţial, vor fi ulterior revăzute pe baza studiului preliminar.

Criteriile utilizate pentru alegerea intrărilor şi a ieşirilor trebuie să fie clar înţelese şi descrise.

Orice decizie care exclude etape din ciclul de viaţă, procese sau intrări/ieşiri trebuie clar precizată şi justificată. Criteriile utilizate la stabilirea limitelor sistemului dictează gradul de încredere în asigurarea că rezultatele studiului nu au fost compromise, precum şi faptul că scopul unui anumit studiu va fi îndeplinit.

Trebuie luate în considerare câteva etape ale ciclului de viaţă, unităţi de proces şi fluxuri, ca de exemplu:

• intrări şi ieşiri din etapa principală de producţie/proces;

• distribuţie/transport;

• producţia şi utilizarea combustibililor, electricităţii şi căldurii;

• utilizarea şi mentenanţa produselor;

• evacuarea în mediu a deşeurilor şi produselor rezultate din proces;

• recuperarea produselor utilizate (incluzând reutilizarea, reciclarea şi recuperarea energiei);

• fabricarea materialelor auxiliare;

• fabricarea, mentenanţa şi casarea echipamentului;

• operaţii suplimentare, cum sunt iluminatul şi încălzirea;

• alte aspecte referitoare la evaluarea impactului (dacă există).


Se recomandă descrierea sistemului utilizând o diagramă flux a procesului care să prezinte unităţile de proces şi relaţiile dintre ele. Descrierea iniţială a fiecărei unităţi de proces trebuie să cuprindă:

• de unde începe unitatea de proces, în termenii recepţiei materiilor prime sau produselor intermediare;

• natura transformărilor şi operaţiilor care fac parte din unitatea de proces; şi

• punctul final al unităţii de proces, în termenii destinaţiei produselor intermediare sau finale.

Trebuie să se stabilească care dintre datele de intrare şi de ieşire vor fi urmărite în alte sisteme-produs, inclusiv deciziile privind alocarea lor. Sistemul se recomandă să fie descris suficient de amănunţit şi clar, astfel încât să permită altui expert să repete analiza de inventar.

Descrierea categoriilor de date Datele necesare într-un studiu ECV depind de scopul studiului.

Aceste date pot fi colectate din punctele de producţie asociate unităţilor de proces din cadrul limitelor sistemului sau pot fi obţinute ori calculate pe baza informaţiilor obţinute din lucrările publicate. În practică, toate categoriile de date pot cuprinde o combinaţie de date măsurate, calculate sau estimate. Categoriile de date individuale se recomandă să fie detaliate astfel încât scopul studiului să fie atins.

Intrările şi ieşirile de energie trebuie tratate ca orice altă intrare sau ieşire în cadrul unei ECV. Tipurile diferite de intrări şi ieşiri de energie trebuie să includă intrările şi ieşirile importante pentru producţia şi livrarea combustibililor, energia de alimentare şi energia de proces utilizate în cadrul sistemului ce se modelează.

Emisiile în aer, apă şi sol reprezintă adesea deversări punctiforme sau surse difuze după trecerea prin echipamentele de control. Categoria trebuie să includă, atunci când este important şi emisiile necontrolate. Parametrii indicatori, cum ar fi consumul biochimic de oxigen (CBO), pot fi de asemenea utilizaţi.


Alte categorii de date pentru care pot fi colectate date de intrare şi de ieşire includ, de exemplu, zgomotul şi vibraţiile, terenul utilizat, radiaţiile, mirosul şi pierderile de agent termic rezidual.

Criteriile pentru alegerea iniţială a intrărilor şi ieşirilor În timpul definirii domeniului de aplicare se alege setul iniţial de

intrări şi ieşiri pentru inventar. Acest proces recunoaşte cel mai adesea că nu este practic să se reprezinte grafic fiecare intrare şi ieşire într-un sistem-produs. Procesul de identificare a intrărilor şi ieşirilor ce au legătură cu mediul este un proces iterativ; de exemplu, identificarea acelor unităţi de proces care produc intrări şi ieşiri ce trebuie incluse în sistemul-produs studiat.

Identificarea iniţială se face de regulă utilizând datele aflate la dispoziţie. Intrările şi ieşirile trebuie identificate în întregime, după colectarea datelor suplimentare, pe parcursul studiului şi, apoi, trebuie supuse unei analize de senzitivitate.

Criteriile şi ipotezele pe baza cărora se stabilesc trebuie descrise clar. Efectul potenţial al criteriilor alese asupra concluziei studiului trebuie de asemenea evaluat şi descris în raportul final.

Pentru intrările de materiale analiza începe cu alegerea iniţială a intrărilor care vor fi studiate. Această selecţie trebuie să se bazeze pe identificarea intrărilor asociate fiecăreia din unităţile de proces care vor fi modelate. Acest efort poate fi realizat cu ajutorul datelor colectate din locurile specifice sau din lucrările publicate. Scopul este să se identifice intrările importante asociate fiecărei unităţi de proces.

Câteva criterii utilizate în practica ECV pentru alegerea intrărilor care vor fi studiate includ raportul dintre a) masă, b) energie şi c) criteriile relevante pentru mediu. Identificarea iniţială a intrărilor bazată numai pe contribuţia masei face ca intrări importante să fie omise din studiu. Ca urmare, relaţia dintre energie şi mediu trebuie introdusă în cadrul criteriilor acestui proces:

a) masa: atunci când se utilizează masa drept criteriu, o decizie corespunzătoare va impune includerea în studiu a tuturor intrărilor care cumulate contribuie cu mai mult decât un anumit procent la masa de intrare în sistemul-produs care se modelează;


b) energie: similar, atunci când se utilizează energia drept criteriu, o decizie corespunzătoare va impune includerea în studiu a acelor intrări care cumulate contribuie cu mai mult decât un anumit procent la intrările de energie ale sistemului-produs;

c) criterii relevante pentru mediu: deciziile referitoare la relevanţa criteriilor de mediu trebuie luate astfel încât să includă intrările care contribuie cu mai mult decât un procent suplimentar stabilit, la cantitatea estimată pentru fiecare categorie de date individuale a sistemului-produs. De exemplu, dacă oxizii de sulf au fost aleşi drept o categorie de date, atunci ar putea fi stabilit un criteriu care să includă orice intrare care contribuie cu mai mult decât un procent prestabilit la totalul emisiilor de oxid de sulf din sistemul-produs.

Aceste criterii pot fi utilizate şi la identificarea ieşirilor care afectează mediul, adică prin includerea proceselor finale de tratare a deşeurilor.

Acolo unde se intenţionează ca studiul să susţină o declaraţie comparativă pentru opinia publică, analiza finală de senzitivitate a datelor de intrare şi ieşire trebuie să cuprindă masa, energia şi criteriile relevante pentru mediu, după cum s-a precizat şi mai sus. Toate intrările alese, identificate prin acest proces trebuie reprezentate grafic ca fluxuri elementare.

Cerinţe referitoare la calitatea datelor Prezentarea calităţii datelor este importantă pentru înţelegerea

credibilităţii rezultatelor studiului şi pentru interpretarea corectă a concluziilor studiului. Cerinţele privind calitatea datelor trebuie specificate pentru a se asigura realizarea scopului şi domeniului de aplicare ale studiului. Calitatea datelor trebuie caracterizată atât de aspecte cantitative, cât şi calitative, precum şi prin metodele utilizate pentru colectarea şi integrarea acestor date.

Următorii parametrii trebuie să includă cerinţe de calitate a datelor:

• durata: vechimea datelor (de exemplu, din ultimii cinci ani) şi perioada minimă de timp (de exemplu, un an) pentru care se vor colecta datele;


• acoperirea geografică: zona geografică din care se colectează datele pentru unităţile de proces, astfel încât acestea să satisfacă scopul studiului (de exemplu: local, regional, naţional, continental, global);

• acoperire tehnologică: complex tehnologic (de exemplu: media ponderilor dintre complexul de tehnologii actuale, cea mai bună tehnologie disponibilă sau cea mai slabă unitate funcţională).

Trebuie consideraţi şi alţi descriptori care să definească natura datelor, cum sunt cele colectate din zone specifice în comparaţie cu datele din sursele publicate şi dacă datele trebuie măsurate, calculate sau estimate.

Datele din zonele specifice sau mediile reprezentative trebuie utilizate pentru acele unităţi de proces care contribuie în principal la fluxurile de masă şi energie din sistemele care se studiază. Datele din zonele specifice trebuie, de asemenea utilizate pentru unităţile de proces care au emisii importante în mediu.

În toate studiile următoarele cerinţe suplimentare referitoare la calitatea datelor vor fi analizate detaliat, în funcţie de definirea scopului şi domeniului de aplicare:

• fidelitate: măsura variabilităţii valorilor datelor pentru fiecare categorie de date exprimate (de exemplu, dispersia);

• completitudinea: procentul localizărilor care furnizează datele primare din numărul potenţial existent pentru fiecare categorie de date dintr-o unitate de proces;

• reprezentativitatea: evaluarea calitativă a gradului în care setul de date reflectă populaţia real interesată (adică, acoperirea geografică, durata şi acoperirea tehnologică);

• consecvenţa: evaluarea calitativă a uniformităţii aplicării metodologiei care se aplică studiului diferitelor componente ale analizei;

• reproductibilitatea: evaluarea calitativă a măsurii în care informaţiile despre metodologie şi valorile datelor permit unui expert independent să repete rezultatele raportate în studiu.


Atunci când se intenţionează utilizarea unui studiu ca bază a unei evaluări comparative care va fi prezentată publicului, toate cerinţele de calitate a datelor descrise în prezentul capitol trebuie incluse în studiu.

Analiză de inventar Definirea scopului şi domeniului de aplicare ale unui studiu

furnizează planul iniţial pentru realizarea studiului ECV. O analiză a inventarului ciclului de viaţă (ICV) se referă la colectarea datelor şi la procedurile de calcul. Trebuie să se parcurgă etapele operaţionale prezentate în figura 4.16.

Pregătirea colectării datelor La definirea domeniului de aplicare al studiului ECV se stabileşte

ansamblul iniţial de unităţi de proces şi categorii de date asociate. Întrucât colectarea datelor se poate extinde la mai multe locuri şi la diferite referinţe publicate, în continuare se prezintă câteva etape care asigură o înţelegere uniformă şi adecvată a sistemelor-produs care vor fi modelate.

Aceste etape trebuie să includă:

• trasarea diagramelor specifice de flux ale proceselor care trebuie să conţină toate unităţile de proces care vor fi modelate, inclusiv relaţiile dintre ele;

• descrierea amănunţită a fiecărei unităţi de proces şi enumerarea categoriilor de date asociate fiecăreia;

• întocmirea unei liste care specifică unităţile de măsură;

• descrierea tehnicilor de colectare a datelor şi de calcul pentru fiecare categorie de date, pentru a ajuta personalul din localizările respective să înţeleagă ce informaţii sunt necesare întocmirii studiului ECV; şi

• furnizarea de instrucţiuni privind localizările alese în vederea documentării clare a cazurilor speciale, neregulilor sau altor aspecte asociate datelor respective.


Figura 4.16 Proceduri simplificate pentru analiza de inventar

Definirea scopului şi a domeniului de aplicare

Pregătirea colectării datelor

Colectarea datelor

Validarea datelor

Asocierea datelor cu unitatea de proces

Alocare şi reciclare

Raportarea datelor la unitatea funcţională

Cumularea datelor

Revizuirea limitelor sistemului

Fişe revizuite de colectare

a datelor analizate

Fişe de colectare a datelor

Date validate

Date colectate

Date validate pe unitatea de proces

Date validate pe unitatea funcţională

Inventar final

Inventar calculat Date suplimentare

sau unităţile de proces cerute


Colectare date Procedurile utilizate pentru colectarea datelor variază în funcţie de

fiecare unitate de proces din diferitele sisteme modelate printr-un studiu ECV. Procedurile pot varia datorită componenţei echipei şi calificării participanţilor la studiu şi a necesităţii de a satisface atât cerinţele de proprietate, cât şi de confidenţialitate. Astfel de proceduri şi motive trebuie argumentate.

Colectarea datelor impune o cunoaştere profundă a fiecărei unităţi de proces. Pentru a evita numărarea dublă sau omisiunile trebuie înregistrată descrierea fiecărei unităţi de proces. Aceasta presupune descrierea cantitativă şi calitativă a intrărilor şi ieşirilor necesare stabilirii punctelor de începere şi terminare ale unui proces şi funcţia fiecărei unităţi de proces. Atunci când unitatea de proces are intrări multiple, (de exemplu, mai mulţi efluenţi într-o staţie de tratare a apei) sau ieşiri multiple, datele relevante pentru procedurile de alocare trebuie documentate şi raportate. Intrările şi ieşirile de energie trebuie cuantificate în unităţi de energie. Acolo unde este cazul trebuie să se înregistreze masa sau volumul de combustibil.

Atunci când datele sunt colectate din literatura de specialitate trebuie menţionată sursa utilizată. Pentru datele colectate din literatură, care sunt importante pentru concluziile studiului, trebuie să se menţioneze referinţele bibliografice care furnizează detalii despre procesul important de colectare a datelor, data când au fost colectate, precum şi despre alţi indicatori de calitate ai datelor. Dacă aceste date nu respectă cerinţele iniţiale de calitate, acest lucru trebuie precizat.

Proceduri de calcul După colectarea datelor, sunt necesare proceduri de calcul pentru a

obţine rezultatele inventarului sistemului definit pentru fiecare unitate de proces şi pentru unitatea funcţională definită a sistemului-produs care va fi modelat.

Când se determină fluxurile elementare asociate producţiei de electricitate, trebuie să se ţină seama de mixul tehnologic şi de randamentele de ardere, conversie, transmisie şi distribuţie. Ipotezele stabilite trebuie clar precizate şi argumentate. Ori de câte ori este posibil mixul tehnologic trebuie utilizat astfel încât să reflecte diferitele tipuri de combustibili consumaţi.


Intrările şi ieşirile referitoare la un material combustibil, de exemplu, petrol, gaz sau cărbune pot fi transformate în intrări sau ieşiri de energie prin înmulţirea lor cu valorile căldurilor de ardere. În acest caz trebuie să se precizeze dacă s-a utilizat valoarea mai mare sau mai mică a căldurii. Pe parcursul studiului trebuie să se aplice aceeaşi procedură de calcul.

Pentru calculul datelor sunt necesare mai multe etape. Toate procedurile de calcul trebuie documentate în mod explicit.

Validare date O verificare a validităţii datelor trebuie efectuată în timpul

procesului de colectare a datelor. Validarea poate presupune de exemplu, stabilirea bilanţurilor de masă, de energie şi/sau analize comparative ale factorilor de emisie. Abaterile evidente ale datelor, care apar în urma acestor proceduri de validare necesită alte valori ale datelor, care să fie în concordanţă cu cerinţele de calitate.

Pentru fiecare categorie de date şi pentru fiecare loc analizat unde se constată lipsa datelor, tratarea datelor care lipsesc poate conduce la:

• o valoare “diferită de zero” care este justificată;

• o valoare “zero” dacă aceasta este justificată; sau

• o valoare calculată pe baza valorilor raportate din unităţile de proces care utilizează tehnologie similară.

Tratarea datelor care lipsesc trebuie precizată şi documentată.

Asocierea datelor cu unitatea de proces Pentru fiecare unitate de proces trebuie să se determine un flux de

referinţă corespunzător (de exemplu, 1 kg material sau 1 MJ energie). Datele cantitative de intrare şi de ieşire din unitatea de proces trebuie calculate în funcţie de acest flux de referinţă.

Asocierea datelor cu unitatea funcţională şi cumularea datelor Pe baza diagramei flux şi a limitelor sistemului, unităţile de proces

sunt legate între ele pentru a permite calculele referitoare la întregul sistem. Acestea se realizează prin raportarea fluxurilor tuturor unităţilor de proces din sistem la unitatea funcţională. Calculul trebuie să cuprindă toate datele de intrare şi ieşire din sistem care se referă la unitatea funcţională.


Trebuie să se acorde atenţie la cumularea intrărilor şi ieşirilor din sistemul-produs. Nivelul de cumulare trebuie ales astfel încât să fie satisfăcut scopul studiului. Categoriile de date trebuie cumulate, numai dacă se referă la substanţe echivalente şi la impacturi similare asupra mediului. Dacă sunt cerute reguli de cumulare mai detaliate atunci acestea trebuie justificate în faza de definire a scopului şi domeniului de aplicare a studiului sau trebuie tratate în faza ulterioară de impact-evaluare.

Revizuirea limitelor sistemului Reflectarea naturii recurente a ECV, precum şi deciziile referitoare

la datele care urmează să fie incluse trebuie să se bazeze pe o analiză de senzitivitate pentru a determina importanţa acestora.

Limitele iniţiale ale sistemului-produs trebuie corectate în funcţie de criteriile de selecţie stabilite la definirea domeniului de aplicare. Analiza de senzitivitate poate conduce la:

• excluderea unor etape din ciclul de viaţă sau unităţi de proces atunci când acestea sunt lipsite de importanţă pentru analiza de senzitivitate;

• excluderea intrărilor şi ieşirilor, care nu prezintă importanţă pentru rezultatele studiului;

• includerea de noi unităţi de proces, intrări şi ieşiri care pot fi importante pentru analiza de senzitivitate.

Rezultatele acestui proces de revizuire şi ale analizei de senzitivitate trebuie să fie documentate. Această analiză contribuie la limitarea datelor ulterioare care servesc ca date de intrare şi de ieşire, care sunt importante pentru scopul studiului ECV.

Alocarea fluxurilor şi emisiilor Analiza de inventar pe ciclul de viaţă se bazează pe stabilirea

legăturii dintre unităţile de proces ale unui sistem-produs prin fluxuri simple de materiale sau energie. În practică, puţine procese industriale au o singură ieşire sau se bazează pe liniaritatea intrărilor şi ieşirilor de materii prime. În realitate, din majoritatea proceselor industriale se obţin mai multe produse şi se recirculă produsele auxiliare sau deşeurile ca materii prime. Ca urmare fluxurile de materiale şi energie, precum şi emisiile aferente în mediu, trebuie alocate diferitelor produse, conform unor proceduri clar stabilite.


Principii de alocare Inventarul se bazează pe bilanţurile de materiale dintre intrări şi

ieşiri. Procedurile alocate trebuie să corespundă cât mai mult posibil cu relaţiile şi cu caracteristicile fundamentale de intrare-ieşire. Următoarele principii se aplică produselor secundare, alocării energiei interne, serviciilor (de exemplu transport, tratarea deşeurilor) şi reciclării, fie în circuit închis, fie în circuit deschis:

• studiul trebuie să identifice procesele comune cu alte sisteme-produs şi să le trateze conform procedurii prezentate în continuare;

• suma intrărilor şi ieşirilor alocate unei unităţi de proces trebuie să fie egală cu intrările şi ieşirile nealocate din unitatea de proces;

• ori de câte ori se pot aplica mai multe proceduri alternative de alocare, trebuie desfăşurată o analiză de senzitivitate, astfel încât să ilustreze consecinţele îndepărtării de metoda aleasă.

Procedura de alocare utilizată pentru fiecare unitate de proces ale cărei intrări şi ieşiri sunt alocate, trebuie documentată şi justificată.

Procedură de alocare Pe baza principiilor menţionate anterior se va aplica următoarea

procedură pas cu pas:

a) Pasul 1: Ori de câte ori este posibil alocarea trebuie evitată prin:

1) divizarea unităţii de proces în două sau mai multe subprocese şi colectarea datelor de intrare şi ieşire referitoare la aceste subprocese;

2) extinderea sistemului-produs astfel încât să includă funcţii suplimentare referitoare la produsele secundare.

b) Pasul 2: Atunci când alocarea nu poate fi evitată, intrările şi ieşirile din sistem trebuie distribuite între diferitele produse sau funcţii într-un mod care să reflecte relaţiile fizice dintre ele; adică, acestea trebuie să reflecte modul în care intrările şi ieşirile sunt modificate prin schimbările cantitative ale


produselor sau funcţiilor livrate de sistem. Alocarea rezultată nu va consta într-o simplă măsurare, cum ar fi fluxurile masice sau molare ale produselor secundare.

c) Pasul 3: Acolo unde nu se poate stabili sau utiliza numai o relaţie fizică astfel încât aceasta să fie o bază pentru alocare, intrările trebuie alocate între produse şi funcţii într-un mod în care să reflecte celelalte relaţii dintre ele. De exemplu, datele de intrare şi ieşire pot fi alocate între produsele secundare, în funcţie de valoarea economică a acestora.

Unele ieşiri pot fi parţial produse secundare şi parţial deşeuri. În astfel de cazuri este necesar să se identifice raportul dintre produsele secundare şi deşeuri, deoarece intrările şi ieşirile trebuie alocate numai produselor secundare.

Procedurile de alocare trebuie aplicate uniform intrărilor şi ieşirilor similare din sistemul luat în considerare. De exemplu, dacă alocarea se face produselor utilizabile ( de exemplu: produse intermediare sau finite) care ies din sistem, atunci procedura de alocare trebuie să fie similară celei utilizate pentru astfel de produse care intră în sistem.

Proceduri de alocare pentru reutilizare şi reciclare Principiile şi procedurile de alocare se aplică, de asemenea, în

situaţiile de reutilizare şi reciclare. Totuşi, aceste situaţii impun o elaborare suplimentară din următoarele motive:

a) reutilizarea şi reciclarea (compostarea, recuperarea energiei şi alte procese care pot fi asimilate reutilizării/reciclării) pot implica intrări şi ieşiri asociate unităţilor de proces pentru extracţia şi prelucrarea materiilor prime precum şi pentru depozitarea finală după scoaterea din uz a produselor, astfel încât să fie împărţite mai multor sisteme-produs;

b) reutilizarea şi reciclarea pot modifica proprietăţile inerente ale materialelor în cursul utilizării ulterioare;

c) trebuie să se acorde o atenţie deosebită la stabilirea limitelor sistemului referitoare la procesele de recuperare.


Pentru reutilizare şi reciclare se aplică mai multe proceduri de alocare. Trebuie luate în considerare modificările proprietăţilor inerente ale materialelor. Unele proceduri sunt prezentate conceptual în figura 4.17 şi pe larg, în continuare, pentru a ilustra cazurile în care se aplica restricţiile menţionate anterior:

• o procedură de alocare tip circuit închis se aplică sistemelor-produs închise. De asemenea, se mai aplică sistemelor-produs deschise, atunci când nu au loc modificări ale proprietăţilor inerente ale materialului reciclat. În astfel de cazuri necesitatea alocării este evitată, deoarece utilizarea materialelor secundare înlocuieşte utilizarea materiilor prime (naturale). Cu toate acestea, utilizarea materiilor naturale în sistemele tip circuit deschis poate fi urmată de o procedură de alocare tip circuit deschis, prezentată mai jos;

Figura 4.17 Diferenţierea între descrierea tehnică a unui sistem-produs

şi alocarea procedurilor de reciclare

Descriere tehnică a sistemului-produs

Proceduri de alocare pentru reciclare

Material dintr-un sistem-produs care este reciclat in cadrul aceluiaşi sistem-produs

Circuit închis

Circuitînchis

Materialul este reciclat fără modificările proprietăţilor inerente

Circuit deschis

Circuit deschis

Material reciclat care suferă modificări ale proprietăţilor inerente

Material dintr-un sistem-produs care este reciclat intr-un alt sistem-produs


• o procedură de alocare tip circuit deschis se aplică sistemelor-produs deschise atunci când materialul este reciclat în alte sisteme-produs şi suferă o modificare a proprietăţilor sale inerente. Alocarea procedurilor pentru unităţile de proces trebuie să utilizeze ca bază pentru alocare:

• proprietăţi fizice;

• valoare economică (de exemplu, valoarea deşeului faţă de valoarea materiei prime); sau

• numărul de utilizări ulterioare ale materialului reciclat.

În plus, în special pentru procesele de recuperare dintre sistemele-produs iniţiale şi cele ulterioare, limitele sistemului trebuie identificate şi justificate.

Limitarea ICV (Interpretarea rezultatelor ICV) Rezultatele ICV trebuie interpretate conform scopului şi domeniului

de aplicare al studiului. Interpretarea trebuie să includă o evaluare calitativă a datelor şi o analiză de senzitivitate a intrărilor importante, ieşirilor şi opţiunilor metodologice pentru a determina incertitudinea rezultatelor. Interpretarea analizei de inventar trebuie să ţină seama de următoarea relaţie referitoare la scopul studiului:

a) dacă definiţiile funcţiilor sistemului şi unităţii funcţionale sunt corespunzătoare;

b) dacă definiţiile limitelor sistemului sunt corespunzătoare;

c) identificarea limitărilor prin evaluarea calitativă a datelor şi analiza de senzitivitate.

Rezultatele trebuie interpretate cu atenţie, deoarece ele se referă la datele de intrare şi de ieşire şi nu la impacturile asupra mediului. Studiul ICV singur, nu poate constitui baza pentru comparaţii.

În plus, incertitudinea este introdusă în rezultatele ICV datorită efectelor cumulate ale incertitudinilor de intrare şi variabilităţii datelor. Analiza de incertitudine aplicată ICV este o tehnică nouă. Analiza de


incertitudine poate ajuta la caracterizarea incertitudinii rezultatelor folosind domenii şi/sau distribuţii de probabilitate pentru a determina incertitudinea rezultatelor şi concluziilor ICV. Această analiză trebuie efectuată, ori de câte ori este aplicabil, pentru a explica mai bine şi a veni în sprijinul concluziilor ICV.

Evaluarea calităţii datelor, analizele de senzitivitate, concluziile şi orice fel de recomandări ale rezultatelor ICV trebuie documentate. Concluziile şi recomandările trebuie să fie în concordanţă cu consideraţiile menţionate mai sus. Raportul studiului

Rezultatele unui studiu ICV trebuie raportate în mod corect, complet şi exact, grupurilor vizate. Dacă se solicită un raport de către o terţă parte atunci acesta trebuie să acopere toate punctele notate cu asterisc. Toate problemele suplimentare trebuie luate în considerare.

a) Scopul studiului: 1) motivaţia realizării studiului*; 2) aplicaţiile preconizate*; 3) grupul ţintă*.

b) Domeniul de aplicare al studiului: 1) modificările şi justificarea acestora; 2) funcţia:

a) declaraţia caracteristicilor de performanţă*; b) orice omitere a funcţiilor suplimentare în comparaţiile

efectuate*; 3) unitatea funcţională:

a) concordanţa cu scopul şi domeniul de aplicare*; b) definiţie*; c) rezultatul măsurării performanţei*;

4) limitele sistemului: a) intrările şi ieşirile din sistem ca fluxuri elementare; b) criteriile de decizie; c) omiterile etapelor din ciclul de viaţă, date sau procese

necesare*;


d) descrierea iniţială a unităţilor de proces; e) decizia privind alocarea;

5) categorii de date: a) decizia privind categoriile de date; b) detalii privind categoriile de date individuale; c) cuantificarea intrărilor şi ieşirilor de energie*; d) estimări privind producţia de electricitate*; e) căldura de recuperare*; f) includerea emisiilor necontrolate;

6) criterii privind includerea iniţială a intrărilor şi ieşirilor: a) descrierea criteriilor şi a estimărilor*; b) efectul selecţiei asupra rezultatelor*; c) includerea criteriilor de masă, energie şi mediu (comparaţii*);

7) cerinţe calitative ale datelor. c) Analiza de inventar:

1) proceduri de colectare a datelor; 2) descrierea calitativă şi cantitativă a unităţii de proces*; 3) sursa literaturii publicate*; 4) proceduri de calcul*; 5) validarea datelor:

a) evaluarea calitativă a datelor*; b) modul de abordare a datelor care lipsesc*;

6) analiza de senzitivitate privind revizuirea limitelor sistemului*; 7) alocarea principiilor şi procedurilor:

a) documentaţia şi justificarea procedurii de alocare*; b) aplicarea în mod uniform a procedurii de alocare*.

d) Limitările ICV: 1) evaluarea calităţii datelor şi analiza de senzitivitate; 2) funcţiile sistemului şi unitatea (unităţile) funcţionale; 3) limitele sistemului; 4) analiza de incertitudine; 5) limitările identificate prin evaluarea calităţii datelor şi analiza

de senzitivitate; 6) concluzii şi recomandări.


Standardul aşa cum se menţiona are două anexe. În cadrul primei anexe – sunt prezentate exemple de fişe de colectare a datelor:

• exemple de fişe pentru date referitoare la transportul extern;

• exemple de fişe pentru date referitoare la transportul intern;

• exemple de fişe pentru date referitoare la un proces unitar;

• fişa de colectare a datelor pentru analiza inventarului ciclului de viaţă.

În cadrul celei de a doua anexe – sunt analizate exemple de diferite proceduri de alocare:

• trei exemple de proceduri de evitare a alocărilor;

• două exemple de alocare pe baza relaţiilor fizice.

4.5.4 Evaluarea ciclului de viaţă – Evaluarea impactului ciclului de viaţă - ISO 14042

Standardul ISO 14042 descrie şi furnizează îndrumări cu privire la

cadrul general de lucru pentru etapa de evaluare a impactului ciclului de viaţă (EICV) din evaluarea ciclului de viaţă (ECV), precum şi caracteristicile cheie şi limitările inerente ale EICV. Acesta specifică cerinţele pentru conducerea etapei EICV şi relaţia dintre EICV şi celelalte etape ale ECV.

Cuprinsul standardului este prezentat în figura 4.18. Evaluarea impactului ciclului de viaţă, EICV, constituie etapa a treia

din procesul de evaluare a ciclului de viaţă descris în ISO 14040. Scopul EICV constă în evaluarea rezultatelor analizei inventarului ciclului de viaţă (ICV) ale unui sistem-produs pentru a înţelege mai bine semnificaţia lor de mediu. Etapa EICV modelează probleme de mediu selectate, denumite categorii de impact şi utilizează indicatori de categorie pentru a sintetiza şi explica rezultatele ICV. Indicatorii de categorie sunt destinaţi să reflecte emisiile globale sau utilizarea resurselor pentru fiecare categorie de impact. Aceşti indicatori de categorie reprezintă “impacturile potenţiale de mediu” prezentate în ISO 14040. În plus, EICV pregăteşte etapa referitoare la interpretarea ciclului de viaţă.



EICV ca parte componentă a unui studiu global ECV poate, de

exemplu, să fie utilizată pentru:

• a identifica oportunităţile de îmbunătăţire a unui sistem-produs şi a ajuta la stabilirea priorităţilor acestora;

• a caracteriza sau evalua performanţele unui sistem-produs şi ale unităţilor sale de proces în timp;

• a face comparaţii relative între sistemele-produs pe baza indicatorilor de categorie selectaţi, sau

• a indica probleme de mediu pentru care alte tehnici pot furniza date de mediu complementare şi informaţii utile pentru factorii de decizie.

În timp ce EICV poate ajuta la aceste aplicaţii, părţile ar trebui să recunoască faptul că o evaluare extinsă a unui sistem-produs este dificilă şi poate să necesite utilizarea mai multor tehnici diferite privind evaluarea mediului.

Cuprins

1. Domeniu de aplicare 2. Referinţe normative 3. Termeni şi definiţii 4. Descriere generală a EICV 5. Elemente obligatorii 6. Elemente opţionale 7. Analiza calităţii datelor 8. Limitări ale EICV 9. Declaraţii comparative prezentate publicului 10. Raportare şi analiză critică Anexa A (normativă) - Relaţia dintre evaluarea impactului ciclului de viaţă şi cadrul de lucru ECV


Descriere generală a EICV

Încă odată se aminteşte că EICV urmăreşte examinarea sistemului-

produs dintr-o perspectivă de mediu utilizând categorii de impact şi indicatori de categorie în legătură cu rezultatele ICV. De asemenea, etapa EICV furnizează informaţii pentru etapa referitoare la interpretarea ciclului de viaţă.

Caracteristicile cheie ale EICV sunt următoarele:

Etapa EICV, împreună cu alte etape ale ECV, furnizează o perspectivă largă a sistemului privind aspectele şi resursele de mediu pentru unul sau mai multe sisteme-produs.

EICV repartizează rezultatele ICV pe categorii de impact. Pentru fiecare categorie de impact, se alege indicatorul de categorie şi se calculează rezultatul indicatorului de categorie, denumit în continuare rezultat indicator. Colectarea rezultatelor indicator, denumită în continuare profilul EICV, furnizează informaţii despre problemele de mediu asociate elementelor de intrare şi elementelor de ieşire ale sistemului-produs.

EICV este diferită faţă de alte tehnici, ca de exemplu, evaluarea performanţei de mediu, evaluarea impactului asupra mediului şi evaluarea riscului, deoarece este o abordare relativă, bazată pe o unitate funcţională. EICV poate utiliza informaţii furnizate de aceste alte tehnici.

Elemente ale EICV

Cadrul general de lucru al etapei EICV este alcătuit din mai multe elemente obligatorii care transformă rezultatele ICV în rezultatele indicator. În plus, există elemente opţionale pentru normalizarea, gruparea sau ponderarea rezultatelor indicator şi tehnici de analiză a calităţii datelor. Etapa EICV este numai o parte a unui studiu global ECV şi trebuie să fie coordonată cu alte etape ale ECV. Elementele etapei EICV sunt ilustrate în figura 4.19.


Separarea etapei EICV în elemente diferite este necesară din mai multe motive.

• Fiecare element EICV este distinct şi poate fi bine definit.

• Etapa de definire a scopului şi domeniului de aplicare a unui studiu ECV poate considera fiecare element al EICV în mod separat.

• Pentru fiecare element al EICV poate fi efectuată o evaluare a calităţii metodelor EICV, ipotezelor şi altor decizii.

• Procedurile EICV, ipotezele şi alte operaţii din cadrul fiecărui element pot fi efectuate cu transparenţă pentru analiza critică şi raportare.

• Utilizarea valorilor în mod subiectiv, în cadrul fiecărui element, denumite în continuare valori selectate, poate fi făcută cu transparenţă pentru analiza critică şi raportare.

Elementele obligatorii ale EICV a) Selectarea categoriilor de impact, indicatorilor de categorie şi a

modelelor de caracterizare; identificarea categoriilor de impact, a indicatorilor de categorie aferenţi şi a modelelor de caracterizare, a punctelor finale de categorie şi a rezultatelor asociate ICV pe care studiul ECV trebuie să le expliciteze.

b) Repartizarea rezultatelor ICV (clasificare) pe categorii de impact.

c) Calculul rezultatelor indicatorilor de categorie (caracterizare).

Rezultatele indicator pentru diferite categorii de impact reprezintă profilul EICV pentru sistemul-produs.

Elementele obligatorii ale EICV sunt prezentate în figura 4.19


Figura 4.19 Elemente ale etapei EICV

Există elemente opţionale şi informaţii, precum cele enumerate în continuare care pot fi utilizate în funcţie de scopul şi domeniul de aplicare al studiului ECV.

a) Calculul mărimii rezultatelor indicatorilor de categorie în raport cu informaţii de referinţă (normalizare).

b) Grupare: sortare şi o posibilă ordonare a categoriilor de impact.

Evaluarea impactului ciclului de viaţă

Selectarea categoriilor de impact, a indicatorilor de categorie şi a modelelor de caracterizare

Repartizarea rezultatelor ICV (clasificare)

Calculul rezultatelor indicatorilor de categorie (caracterizare)

Elemente obligatorii

Rezultatele indicatorilor de categorie (profilul EICV)

Elemente opţionale

Calculul mărimii rezultatelor indicatorilor de categorie în raport cu informaţiile de referinţă (normalizare)

Grupare Ponderare

Analiza calităţii datelor


c) Ponderare: transformare şi o posibilă agregare a rezultatelor indicator din cadrul categoriilor de impact prin utilizarea factorilor numerici pe baza valorilor selectate.

d) Analiza calităţii datelor: o înţelegere mai bună a corectitudinii colectării rezultatelor indicator, a profilului EICV.

Elemente obligatorii

Pentru etapa EICV, rezultatul elementelor obligatorii este colectarea rezultatelor indicator pentru diferitele categorii de impact.

Conceptul de indicatori de categorie

Figura 4.20 ilustrează conceptul de indicatori de categorie pe baza unui mecanism de mediu. Fiecare categorie de impact are propriul mecanism de mediu. În figura 4.20 acidifierea este utilizată ca exemplu de categorie de impact.

Figura 4.20 Conceptul de indicatori de categorie

Rezultatele inventarului ciclului de viaţă

Rezultatele ICV asociate categoriei de impact

Indicator de categorie

Punct(e) final(e) al(e) categoriei

Semnificaţia de mediu

Model de caracterizare

Exemplu SO2, HCl etc. (kg/unitate funcţională) Acidifiere Emisii acidifiante (NOx, SOx etc. asociate acidifierii) Mecanism de mediu Eliberare proton (H+aq)

Categorie de impact

- pădure - vegetaţie - etc.


Modelele de caracterizare reflectă mecanismul de mediu prin descrierea relaţiei dintre rezultatele ICV, indicatorii de categorie şi în unele cazuri efectul (efectele) final(e) al(e) categoriei. Modelul de caracterizare este utilizat pentru obţinerea factorilor de caracterizare. Pentru fiecare categorie de impact, componentele necesare includ:

• identificarea efectului (efectelor) final(e) al(e) categoriei; • definirea indicatorului de categorie pentru efectul (efectele)

final(e) al(e) categoriei; • identificarea rezultatelor ICV corespunzătoare care pot fi asociate

categoriei de impact, luând în considerare indicatorul de categorie ales şi efectul (efectele) final(e) al(e) categoriei identificate, şi

• identificarea modelului de caracterizare şi a factorilor de caracterizare. Acest procedeu facilitează colectarea, repartizarea şi modelul de

caracterizare a rezultatelor ICV corespunzătoare. De asemenea, acesta ajută la sublinierea validităţii ştiinţifice şi tehnice, a ipotezelor, a valorilor selectate şi a gradului de acurateţe a modelului de caracterizare.

În tabelul 4.5 sunt prezente exemple de termeni utilizaţi în acest Standard Internaţional. Mecanismul de mediu constituie totalitatea proceselor de mediu corelate schimbărilor climatice.

Exemple de termeni

Tabelul 4.5 Termen Exemplu

Categorie de impact Schimbare climatică Rezultate ale ICV Gaze cu efect de seră Model de caracterizare Model IPCC Indicator de categorie Energia radiaţiilor infraroşii (W/m2) Factor de caracterizare Potenţialul de încălzire globală pentru fiecare gaz

asociat efectului de seră (kg CO2-echivalenţi/kg gaz) Rezultat indicator kg CO2-echivalenţi Puncte finale ale categoriei

Recifuri de corali, păduri, culturi

Referinţa de mediu Gradul de legătură dintre indicatorul de categorie şi punctul final al categoriei


Selectarea categoriilor de impact, a indicatorilor de categorie

şi a modelelor de caracterizare

Pentru majoritatea studiilor ECV, trebuie selectate categoriile de impact, indicatorii de categorie şi modelele de caracterizare existente. Ori de câte ori sunt selectate categoriile de impact, indicatorii de categorie şi modelele de caracterizare dintr-un studiu ECV, trebuie indicate şi informaţiile corelate. Cerinţele şi recomandările din acest capitol se aplică informaţiilor de referinţă. Totuşi, în unele cazuri, categoriile de impact existente, indicatorii de categorie sau modelele de caracterizare nu sunt suficiente pentru a defini scopul şi domeniul de aplicare ale studiului ECV, astfel încât trebuie definite altele noi. De asemenea, cerinţele şi recomandările din acest capitol se aplică şi atunci când sunt definite noi categorii de impact, indicatori de categorie sau modele de caracterizare.

Indicatorul de categorie poate fi ales oriunde în cadrul mecanismului de mediu dintre rezultatele ICV şi efectul (efectele) final(e) al(e) categoriei (a se vedea figura 4.20).

Următoarele cerinţe se aplică pentru alegerea categoriilor de impact, a indicatorilor de categorie şi a modelelor de caracterizare:

a) selectarea categoriilor de impact, a indicatorilor de categorie şi a modelelor de caracterizare trebuie să fie compatibilă cu scopul şi domeniul de aplicare ale studiului ECV;

b) sursele pentru categoriile de impact, indicatorii de categorie şi modelele de caracterizare trebuie menţionate;

c) selectarea categoriilor de impact, a indicatorilor de categorie şi a modelelor de caracterizare trebuie justificată;

d) pentru categoriile de impact şi indicatorii de categorie trebuie stabilite denumiri exacte şi descriptive;

e) selectarea categoriilor de impact trebuie să reflecte un set cuprinzător de probleme de mediu corelate de sistemul-produs aflat în studiu, luând în considerare scopul şi domeniul de aplicare;

f) trebuie descrise mecanismul de mediu şi modelul de caracterizare care realizează legătura între rezultatele ICV şi indicatorul de categorie şi asigură o bază pentru factorii de caracterizare;


g) trebuie descrisă adecvarea modelului de caracterizare utilizat pentru deducerea indicatorului de categorie în contextul scopului şi domeniului de aplicare ale studiului;

În plus, următoarele recomandări se aplică pentru alegerea categoriilor de impact, a indicatorilor de categorie şi a modelelor de caracterizare:

a) categoriile de impact, indicatorii de categorie şi modelele de caracterizare ar trebui acceptate pe plan internaţional, de exemplu, pe baza unui acord internaţional sau aprobate de un organism internaţional competent;

b) categoriile de impact ar trebui să reprezinte emisiile globale sau utilizarea resurselor în cadrul sistemului-produs asupra efectului (efectelor) final(e) al(e) categoriei prin intermediul indicatorilor de categorie;

c) valorile-selectate şi ipotezele stabilite pe parcursul selectării categoriilor de impact, a indicatorilor de categorie şi a modelelor de caracterizare ar trebui să fie minimizate;

d) categoriile de impact, indicatorii de categorie şi modelele de caracterizare ar trebui să evite dubla înregistrare, în afară de cazul când sunt cerute de definirea scopului şi domeniului de aplicare, de exemplu, când studiul include, atât sănătatea umană, cât şi carcinogenicitate;

e) modelul de caracterizare pentru fiecare indicator de categorie ar trebui să fie valabil din punct de vedere ştiinţific şi tehnic şi să se bazeze pe un mecanism de mediu identificabil, distinct şi/sau pe observaţii empirice reproductibile;

f) ar trebui stabilită măsura în care modelul de caracterizare şi factorii de caracterizare sunt valabili din punct de vedere ştiinţific şi tehnic;

g) indicatorii de categorie ar trebui să fie relevanţi din punct de vedere al mediului.


În funcţie de mecanismul de mediu, de scopul şi domeniul de aplicare, trebuie să se ia în considerare diferenţierea spaţială şi temporală a modelului de caracterizare care face legătura între rezultatele ICV şi indicatorul de categorie. Destinaţia şi transportul substanţelor ar trebui să facă parte din modelul de caracterizare.

Trebuie identificate rezultatele ICV, altele decât datele referitoare la masa şi energia fluxului şi incluse într-un studiu ECV, de exemplu, utilizarea terenului, şi trebuie determinată relaţia lor cu indicatorii de categorie corespunzători.

Relevanţa de mediu a indicatorului de categorie sau a modelului de caracterizare ar trebui formulată în mod clar în termenii următoarelor principii:

a) capacitatea indicatorului de categorie de a reflecta consecinţele rezultatelor ICV asupra efectului (efectelor) final(e) al(e) categoriei cel puţin din punct de vedere calitativ;

b) adăugarea unor date de mediu sau informaţii la modelul de caracterizare referitor la efectul(ele) final(e) al(e) categoriei, inclusiv:

• starea efectului (efectelor) final(e) al(e) categoriei;

• amploarea relativă a modificării evaluate a efectelor finale ale categoriei;

• aspectele spaţiale, cum ar fi suprafaţa şi dimensiunea;

• aspectele temporale, cum ar fi durata, timpul de staţionare, persistenţa, sincronizarea etc.;

• reversibilitatea mecanismului de mediu, şi

• incertitudinea legăturilor dintre modelul de caracterizare şi modificările din cadrul punctelor finale ale categoriei.


Repartizarea rezultatelor ICV (clasificare)

Acest capitol constituie un ghid pentru repartizarea rezultatelor ICV pe categorii de impact (denumite adesea clasificare).

Atunci când rezultatele ICV sunt repartizate pe categorii de impact, pot fi puse în evidenţă problemele de mediu asociate cu rezultatele ICV.

Repartizarea rezultatelor ICV pe categorii de impact ar trebui să ia în considerare următoarele aspecte, în afara cazurilor în care se cere altfel, prin scopul şi domeniul de aplicare:

• repartizarea rezultatelor ICV care aparţin exclusiv unei categorii de impact;

• identificarea rezultatelor ICV care sunt corelate mai multor categorii de impact, inclusiv;

• diferenţierea între mecanismele paralele, de exemplu SO2 este alocat între categoriile de impact referitoare la sănătatea umană şi acidifiere, şi

• alocarea între mecanismele în serie, de exemplu NOx poate fi repartizat atât formării stratului normal de ozon cât şi acidifierii.

Dacă rezultatele ICV nu sunt disponibile sau calitatea datelor este insuficientă pentru ca EICV să răspundă scopului şi domeniului de aplicare ale studiului, este necesară fie o colectare iterativă de date, fie o modificare a scopului şi domeniului de aplicare.

Calculul rezultatelor pentru indicatorii de categorie (caracterizare)

Acest capitol furnizează un ghid şi cerinţe pentru calcularea rezultatelor indicator (denumită deseori, drept caracterizare). Calculul implică transformarea rezultatelor ICV în unităţi comune şi agregarea rezultatelor transformate din cadrul categoriei de impact. Această transformare utilizează factori de caracterizare. Rezultatul calculului este un rezultat indicator numeric.

Metoda de calcul a rezultatelor indicator trebuie identificată şi documentată, inclusiv valorile selectate şi ipotezele utilizate.


Utilitatea rezultatelor indicator pentru un anumit scop şi domeniu de aplicare depinde de exactitatea, corectitudinea şi caracteristicile modelelor de caracterizare şi factorilor de caracterizare. De asemenea, numărul şi tipul ipotezelor simplificatoare şi valorile selectate utilizate în modelul de caracterizare pentru indicatorul de categorie variază între categoriile de impact. Deseori există un echilibru optim între simplicitatea modelului de caracterizare şi exactitate. O variaţie a calităţii indicatorilor de categorie din cadrul categoriilor de impact poate influenţa exactitatea globală a studiului ECV, de exemplu:

• complexitatea mecanismelor de mediu între limitele sistemului şi efectul final al categoriei;

• caracteristicile spaţiale şi temporale, de exemplu, persistenţa unei substanţe în mediu;

• caracteristicile dozei de răspuns.

Calculul rezultatelor indicator presupune două etape:

a) selectarea şi utilizarea factorilor de caracterizare pentru a transforma rezultatele repartizate ale ICV în unităţi comune;

b) agregarea rezultatelor transformate ale ICV în rezultate indicator.

Un exemplu de indicator de categorie este intensitatea radiaţiei infraroşii. Un factor de caracterizare, în acest caz factorul potenţialului încălzirii globale pentru fiecare gaz asociat efectului de seră, este utilizat pentru a calcula rezultatele ICV transformate în unităţi de echivalenţi de dioxid de carbon pentru fiecare gaz. Apoi contribuţia acestora este agregată într-un rezultat indicator în termeni de echivalenţi de dioxid de carbon.

Date suplimentare privind condiţiile de mediu pot spori semnificaţia şi utilitatea rezultatelor indicator. Această problemă poate fi tratată şi în cadrul analizei calităţii datelor.


Elemente opţionale

Calculul mărimii rezultatelor pentru indicatorii de categorie în raport cu informaţiile de referinţă (normalizare)

Scopul, normalizării rezultatelor indicator, este de a înţelege mai bine mărimea relativă pentru fiecare rezultat indicator al sistemului-produs aflat în studiu. Calculul mărimii rezultatelor indicator în raport cu informaţiile de referinţă (deseori denumite normalizare) este un element opţional care poate fi folositor, de exemplu:

• la verificarea inconsecvenţelor;

• în furnizarea şi comunicarea informaţiilor despre importanţa relativă a rezultatelor indicator, şi

• în pregătirea pentru procedee suplimentare, cum ar fi gruparea, ponderarea sau interpretarea ciclului de viaţă.

Acest procedeu transformă un rezultat indicator prin împărţirea lui la o valoare de referinţă selectată. Câteva exemple de valori de referinţă sunt:

• emisiile totale sau utilizarea resurselor pentru o anumită zonă, care poate fi globală, regională, naţională sau locală,

• emisiile totale sau utilizarea resurselor pentru o anumită zonă, exprimate per cap de locuitor sau pe bază de măsurări similare, şi

• un scenariu de bază, cum ar fi un anumit sistem-produs alternativ.

Alegerea sistemului de referinţă ar trebui să ia în considerare consecvenţa dimensiunilor spaţiale şi temporale ale mecanismului de mediu cu valoarea de referinţă.

Normalizarea rezultatelor indicator modifică rezultatul elementelor obligatorii ale etapei EICV. Este preferabil să se utilizeze mai multe sisteme de referinţă pentru a indica efectul asupra rezultatului elementelor obligatorii ale etapei EICV. O analiză a sensibilităţii poate furniza informaţii suplimentare asupra alegerii referinţei. Colectarea rezultatelor indicator normalizate reprezintă un profil EICV normalizat.


Grupare Gruparea constă în repartizarea categoriilor de impact într-unul sau

mai multe seturi aşa cum s-a precizat în definirea scopului şi domeniului de aplicare, şi poate implica sortare şi/sau ierarhizare. Gruparea este un element opţional cu două proceduri posibile:

• clasificarea categoriilor de impact pe bază nominală, de exemplu, prin caracteristici precum emisii şi resurse la scară spaţială globală, regională şi locală;

• ordonarea categoriilor de impact într-o anumită ierarhizare, de exemplu prioritate mare, medie şi mică.

Ordonarea se bazează pe valori selectate. Aplicarea şi utilizarea metodelor de grupare trebuie să fie

consecvente cu scopul şi domeniul de aplicare al studiului ECV şi trebuie să fie transparente în întregime.

Diferite persoane individuale, organizaţii şi societăţi pot avea preferinţe diferite, prin urmare este posibil ca diverse părţi să obţină rezultate de ierarhizare diferite pe baza aceloraşi rezultate indicator sau rezultate indicator normalizate.

Ponderare Ponderarea este procesul de transformare a rezultatelor indicator ale

diferitelor categorii de impact prin utilizarea unor factori numerici pe baza alegerilor valorice. Aceasta poate include agregarea rezultatelor indicator ponderate. Ponderarea este un element opţional cu două proceduri posibile:

• transformarea rezultatelor indicator sau a rezultatelor normalizate cu factori de ponderare selectaţi;

• agregarea acestor rezultate indicator transformate sau rezultate normalizate în cadrul categoriilor de impact.

Etapele ponderării sunt bazate pe valori selectate şi nu pe baze ştiinţifice. Aplicarea şi utilizarea metodelor de ponderare trebuie să fie

consecvente cu scopul şi domeniul de aplicare al studiului ECV şi trebuie să fie transparente în întregime. Diferite persoane individuale, organizaţii şi


societăţi pot avea preferinţe diferite, prin urmare este posibil ca diverse părţi să obţină rezultate ponderate diferite pe baza aceloraşi rezultate indicator sau rezultate indicator normalizate. Într-un studiu ECV este preferabil să se utilizeze mai mulţi factori de ponderare şi metode de ponderare diferite, şi să se realizeze analiza sensibilităţii pentru evaluarea consecinţelor asupra rezultatelor EICV ale diverselor valori selectate şi metode de ponderare.

Toate metodele de ponderare şi operaţiile utilizate trebuie documentate pentru a asigura transparenţa. Datele şi rezultatele indicator sau rezultatele indicator normalizate obţinute înainte de ponderare ar trebui să fie disponibile împreună cu rezultatele ponderării. Acest fapt asigură că:

• activităţile şi alte informaţii rămân disponibile factorilor de decizie şi celorlalţi, şi

• utilizatorii pot să aprecieze extinderea şi ramificaţiile rezultatelor. Analiza calităţii datelor

Tehnici şi informaţii suplimentare pot fi necesare pentru a înţelege mai bine semnificaţia, incertitudinea şi sensibilitatea rezultatelor EICV în scopul de:

• a ajuta să se distingă dacă sunt sau nu prezente diferenţe semnificative,

• a elimina rezultate neglijabile ICV, sau

• a îndruma procesul iterativ EICV.

Necesitatea şi alegerea tehnicilor depind de exactitatea şi gradul de detaliere necesare pentru atingerea scopului şi domeniului studiului ECV.

Tehnicile specifice şi scopurile acestora sunt prezentate mai jos.

Analiza gravităţii (de exemplu analiza Pareto) este un procedeu statistic care identifică acele date care au cea mai mare contribuţie la rezultatul indicator. Aceste aspecte pot fi apoi investigate cu prioritate sporită pentru a se asigura luarea unor decizii logice.


Analiza incertitudinii, aşa cum este definită în ISO 14041, descrie variabilitatea statistică în seturi de date în scopul de a determina dacă rezultatele indicator de la aceeaşi categorie de impact sunt semnificativ diferite între ele.

Analiza senzitivităţii, aşa cum este definită în ISO 14041, stabileşte măsura în care modificările, de exemplu, în rezultatele ICV, modele de caracterizare etc., influenţează rezultatele indicator. De asemenea, poate fi cercetată măsura în care modificările în procedeele de calcul influenţează profilul EICV.

Datorita procedurii iterative a ECV, rezultatul analizei calităţii datelor poate ghida ulterior etapa ICV, de exemplu, criterii de eliminare sau date documentare care pot fi excluse.

Limitări ale EICV

EICV tratează numai problemele de mediu care sunt identificate în scopul şi domeniul de aplicare. Prin urmare, EICV nu este o evaluare completă a tuturor problemelor de mediu ale sistemului-produs aflat în studiu.

EICV are limitări inerente.

• EICV este, oriunde este posibil, o procedură tehnică şi ştiinţifică. Totuşi, sunt utilizate valori selectate în alegerea categoriilor de impact, indicatorilor de categorie şi modelelor de caracterizare şi în normalizare, grupare, ponderare şi alte proceduri.

• În general, EICV exclude date spaţiale, temporale, informaţii referitoare la valori prag şi doza de răspuns, şi combină emisii sau activităţi dincolo de spaţiu şi/sau timp. Acest fapt poate diminua relevanţa de mediu a rezultatului indicator.

• Indicatorii de categorie pot să varieze ca fidelitate în cadrul categoriilor de impact, datorită diferenţelor: - între modelul de caracterizare şi mecanismul de mediu

corespunzător, de exemplu, domenii spaţiale şi temporale; - în utilizarea ipotezelor simplificatoare, şi - între cunoştinţele ştiinţifice disponibile.


• Rezultatele EICV nu prefigurează impacturi asupra punctelor finale ale categoriei, depăşirea pragurilor, măsuri de protecţie sau riscuri.

• EICV nu poate întotdeauna să demonstreze diferenţe semnificative între categoriile de impact şi rezultatele indicator aferente pentru sistemele-produs alternative. Aceasta se poate datora:

- unei dezvoltări limitate a modelelor de caracterizare utilizate în caracterizare, analiza senzitivităţii şi analiza incertitudinii pentru etapa EICV,

- unor limitări ale etapei ICV, ca de exemplu, stabilirea limitelor sistemului care nu cuprind toate unităţile de proces posibile pentru un sistem-produs sau nu include toate elementele de intrare şi elementele de ieşire fiecărei unităţi de proces, deoarece există eliminări şi lipsuri de date,

- unele limitări ale etapei ICV, cum ar fi calitatea insuficientă a datelor ICV care poate fi de exemplu cauzată de incertitudini sau diferenţe în procedeele de alocare şi agregare, şi

- unor limitări în colectarea datelor de inventar corespunză-toare şi reprezentative pentru fiecare categorie de impact.

Declaraţii comparative prezentate publicului

Studiile EICV care susţin declaraţii comparative trebuie să utilizeze un set suficient de cuprinzător de categorii de impact. Comparaţia trebuie realizată de la un indicator de categorie la altul. Studiile EICV nu furnizează singura bază pentru declaraţiile comparative ale superiorităţii sau echivalenţei referitoare la problemele de mediu întrucât pot fi necesare informaţii suplimentare pentru a depăşi unele limitări.

Ponderarea, aşa cum a fost descrisă mai sus, nu trebuie utilizată pentru declaraţii comparative prezentate publicului.

Indicatorii de categorie utilizaţi pentru susţinerea declaraţiilor comparative prezentate publicului ar trebui să fie acceptaţi pe plan


internaţional. Ca un minimum de cerinţe, astfel de indicatori de categorie trebuie să fie:

• valabili din punct de vedere ştiinţific şi tehnic, de exemplu, utilizând un mecanism de mediu distinct identificabil şi/sau observaţii empirice reproductibile, şi

• relevanţi în ceea ce priveşte mediul, de exemplu, să aibă legături suficient de clare cu efectul (efectele) final(e) ale categoriei, inclusiv, dar fără a se limita la, caracteristici spaţiale şi temporale.

O analiză a rezultatelor referitoare la sensibilitate şi incertitudine trebuie să fie efectuată pentru studiile ce vizează declaraţii comparative de mediu.

Raportare

Raportul trebuie să includă următoarele puncte: a) procedurile EICV, calculele şi rezultatele studiului; b) limitări ale rezultatelor EICV referitoare la scopul şi la domeniul

de aplicare definite ale studiului ECV; c) relaţia dintre rezultatele EICV şi scopul şi domeniul de aplicare

definite; d) relaţia dintre EICV şi rezultatele ICV; e) categorii de impact considerate, inclusiv o raţiune fundamentală

pentru selectarea lor şi o referire la sursa acestora; f) descrieri sau referiri pentru toate modelele de caracterizare,

factorii de caracterizare şi metodele utilizate, inclusiv toate ipotezele şi limitările;

g) descrieri ale sau referiri la toate valorile selectate utilizate în legătură cu categorii de impact, modele de caracterizare, factori de caracterizare, normalizare, grupare, ponderare şi, oriunde în EICV, o justificare privind utilizarea lor şi influenţa acestora asupra rezultatelor, concluzii şi recomandări;

h) o declaraţie că rezultatele EICV sunt exprimări relative şi nu prefigurează impacturi asupra efectelor finale ale categoriei, depăşirea pragurilor, măsuri de protecţie sau riscuri.


În plus, pentru declaraţii comparative prezentate publicului, raportul trebuie să cuprindă următoarele puncte:

a) o evaluare a caracterului complet al EICV;

b) o declaraţie referitoare la faptul dacă există sau nu o acceptare pe plan internaţional pentru indicatorii de categorie selectaţi şi o justificare pentru utilizarea lor;

c) o justificare pentru valabilitatea ştiinţifică şi tehnică şi relevanţa de mediu a indicatorilor de categorie utilizaţi în studiu;

d) rezultatele analizelor incertitudinii şi senzitivităţii;

e) o evaluare a semnificaţiei diferenţelor găsite;

f) dacă gruparea este inclusă în studiul ECV:

- procedurile şi rezultatele utilizate pentru grupare;

- o declaraţie referitoare la faptul că concluziile şi recomandă-rile rezultate din grupare sunt bazate pe valori selectate;

- o justificare a criteriilor utilizate pentru normalizare şi grupare (acestea pot fi valori selectate personale, organizaţionale sau naţionale);

- declaraţia că “ISO 14042 nu specifică o anumită metodologie sau susţine valorile selectate de bază utilizate pentru a grupa categoriile de impact”;

- declaraţia că “Valorile-selectate şi judecăţile aferente proce-durilor de grupare constituie responsabilităţi unice ale beneficiarului studiului (de exemplu, guvern, comunitate, organizaţii etc.)”.


4.5.5 Evaluarea ciclului de viaţă – Interpretarea ciclului de viaţă ISO 14043

Standardul internaţional 14043 descrie faza finală a procedurii de

evaluare a ciclului de viaţă (ECV), în care rezultatele analizei de inventar a ciclului de viaţă(ICV) şi - dacă se desfăşoară - evaluarea impactului ciclului de viaţă (EICV), sau ambele, sunt centralizate şi discutate ca bază pentru concluzii, recomandări şi luarea deciziilor în conformitate cu scopul şi domeniul de aplicare definite.

Un studiu ECV începe cu faza de definire a scopului şi a domeniului de aplicare şi se finalizează cu faza de interpretare.

Interpretarea cilului de viaţă reprezintă o procedură sistematică de identificare, calificare, verificare şi evaluare a informaţiilor provenite din rezultatele unei ICV sau a EICV a unui sistem-produs şi de a le prezenta pentru a îndeplini cerinţele de solicitare aşa cum sunt descrise în scopul şi în domeniul de aplicare al studiului. Practicienii care utilizează studiu ECV ar trebui să fie în strânsă legătură cu cei care efectuează studiul pe întreaga durată, pentru a se asigura că sunt adresate întrebările specifice. De asemenea, această comunicare trebuie să fie menţinută pe întreaga durată a fazei de interpretare. De aceea, transparenţa pe parcursul fazei de interpretare a ciclului de viaţă este esenţială. Atunci când sunt implicate preferinţe, prezumţii sau aprecieri de valoare, este necesar ca acestea să fie clar declarate de practicieni în raportul final.

ECV este unul dintre cele câteva instrumente utilizate în luarea deciziilor, în special de aplicare, de exemplu, pentru scopuri de informare (documentarea produselor-sisteme existente), pentru îmbunătăţire (imple-mentarea modificărilor produselor-sistem) sau pentru stabilirea unui nou sistem produs.

Interpretarea ciclului de viaţă poate, de asemenea, să demonstreze legăturile care există între ECV şi alte tehnici de management de mediu, prin raţionalizare şi concentrare pe un produs. Totuşi, este important să se privească înapoi la aplicarea fazei de interpretarea ciclului de viaţă ( şi la alte faze) ale ECV precum şi să se privească înainte, de exemplu la utilizarea alternativă/concurentă a altor tehnici.


Interpretarea ciclului de viaţă include comunicarea, pentru a da credibilitate rezultatelor altor faze ale ECV (în mod special ICV şi EICV), într-o formă care să fie atât cuprinzătoare, cât şi utilă în luarea deciziilor.

Atunci când deciziile se bazează pe performanţa tehnică, aspectele economice şi sociale se situează în afara studiului ECV, iar problemele de mediu alese pentru a fi incluse ca părţi în definirea scopului şi a domeniului de aplicare pot reflecta acele probleme. Cuprinsul ISO 14043 este prezentat în figura 4.21.


Descrierea generală a interpretării ciclului de viaţă Obiectivele interpretării ciclului de viată sunt analiza rezultatelor,

concluzionarea, explicarea limitărilor şi oferirea de recomandări bazate pe constatările fazelor precedente ale studiilor ECV şi ICV, şi raportarea rezultatelor interpretării ciclului de viaţă într-o manieră transparentă.

Cuprins

Preambul Introducere 1. Domeniul de aplicare 2. Referinţe normative 3. Termeni şi abrevieri 4. Descrierea generală a interpretării ciclului de viaţă 5. Identificarea problemelor semnificative 6. Evaluarea 7. Concluzii şi recomandări 8. Raportarea 9. Alte investigaţii Anexa A Exemple de interpretare a ciclului de viaţă


Interpretarea ciclului de viată este, de asemenea, gândită pentru a oferi o prezentare accesibilă, completă şi consecventă a rezultatelor studiilor ECV şi ICV, în concordanţă cu scopul şi domeniul de aplicare definite ale studiului. Caracteristicile principale ale interpretării ciclului de viaţă

Caracteristicile principale ale ciclului de viaţă sunt:

a) Utilizarea unei proceduri sistematice de identificare, calificare, verificare, evaluare şi prezentare a concluziilor bazate pe constatările studiilor ECV şi ICV, pentru a îndeplini cerinţele de aplicare aşa cum sunt descrise în scopul şi domeniul de aplicare ale studiului;

b) Utilizarea unei proceduri iterative atât pentru interpretarea fazei cât şi a altor faze din studiile ECV şi ICV;

c) Prevederile referitoare la legăturile dintre ECV şi alte tehnici pentru managementul mediului.

Elementele interpretării ciclului de viaţă

Faza de interpretare a unui studiu ECV sau ICV cuprinde trei elemente aşa cum este reprezentat în figura 4.22, după cum urmează:

• Identificarea problemelor semnificative bazate pe rezultatele fazelor ICV şi EICV din ECV.

• Evaluarea care ia în consideraţie verificările de completitudine, sensibilitate şi consecvenţă.

• Concluzii, recomandări şi raportări.

• Relaţiile dintre faza de interpretare şi alte faze ale ECV sunt arătate în figura 4.22.

Definirea scopului şi a domeniului de aplicare şi fazele de interpre-tare ale evaluării ciclului de viaţă constituie cadrul studiului, în timp ce alte faze din ECV (ICV şi EICV) furnizează informaţii despre produsul-sistem.


4.5.6 Identificarea problemelor semnificative

Obiectivul acestui element este să structureze rezultatele din fazele

ICV sau EICV astfel încât să determine problemele semnificative, în concordanţă cu scopul şi domeniul de aplicare definite şi în mod interactiv cu elementul de evaluare. Scopul acestei interacţiuni este să includă implicaţiile metodelor folosite, presupunerile făcute etc. în fazele precedente, cum sunt regulile de alocare, deciziile de excludere, selectarea categoriilor de impact, indicatori de categorie şi modele etc.

Fig. 4.22 Relaţiile dintre elementele fazei de interpretare

şi alte faze ale ECV

Cadrul evaluării ciclului de viaţă

Faza de interpretare

1 Identificarea problemelor semnificative

2 Evaluarea prin - Verificarea de completitudine - Verificare de sensibilitate

Definirea scopului şi a domeniului de aplicare

Analiza de inventar

Evaluarea impactului

Concluzii, recomandări şi raportare


Identificarea şi structurarea informaţiilor

Există patru tipuri de informaţii cerute de constatările fazelor precedente ale studiilor ECV sau ICV:

a) Constatările din fazele precedente (ICV şi ECV), care trebuie să fie asamblate şi structurate împreună cu informaţiile despre calitatea datelor. Aceste rezultate ar trebui să fie restructurate într-o manieră corespunzătoare, de exemplu, în concordanţă cu fazele din ciclul de viaţă, diferite procese sau operaţii din produsul - sistem, transport, furnizare de energie şi managementul deşeurilor. Aceasta poate fi realizat sub forma unor liste cu date, tabele, diagrame sau alte reprezentări corespunzătoare ale datelor de intrare şi de ieşire şi/sau a rezultatelor indicatorilor de categorii.

b) Alegeri metodologice, cum sunt regulile de alocare şi limitele produsului -sistem în ICV şi indicatorii de categorie şi modele utilizate în EICV.

c) Alegerile de valoare utilizate în studii aşa cum sunt justificate în definirea scopului şi domeniului de aplicare.

d) Rolul şi responsabilităţile diferitelor părţi interesate aşa cum sunt justificate în definirea scopului şi domeniului de aplicare în relaţie cu aplicarea, şi de asemenea, rezultatele obţinute din procesul de analiză critică concurentă, dacă acesta a avut loc.

Determinarea problemelor semnificative

Atunci când rezultatele din fazele precedente (ICV, EICV) au fost găsite că îndeplinesc cerinţele scopului şi domeniului de aplicare al studiului, semnificaţia acestor rezultate trebuie să fie determinată. Rezultatele obţinute atât din faza ICV cât şi/sau cele din faza EICV sunt utilizate în acest scop. Aceasta trebuie să se desfăşoare ca un proces iterativ cu evaluarea fiecărui element.

Probleme semnificative pot fi: • Categoriile de date de inventar, cum sunt energia, emisiile,

deşeurile etc.; • Categoriile de impact, cum sunt resursele utilizate, încălzirea

globală potenţială etc.;


• Contribuţii esenţiale de la etapele ciclului de viaţă la rezultatele ECV sau EICV, cum sunt procesele unei unităţi individuale sau grupuri de procese cum sunt transporturile sau producerea de energie.

Determinarea problemelor semnificative ale produsului-sistem poate fi simplă sau complexă. Prezentul standard internaţional nu oferă îndrumări despre cum poate sau nu o problemă să fie relevantă într-un studiu, sau dacă o problemă poate fi semnificativă sau nu pentru un produs-sistem.

Evaluarea Obiectivele elementului de evaluare sunt să stabilească şi să

sublinieze încrederea în/şi rezultatelor studiilor ECV sau ICV, inclusiv problemele identificate în primul element al identificării. Rezultatele trebuie să fie prezentate într-o manieră care dă părţilor interesate o imagine clară şi de înţeles a rezultatului studiului.

Evaluarea trebuie să fie realizată în concordantă cu scopul şi domeniul de aplicare al studiului, şi trebuie să ia în consideraţie utilizarea finală, presupusă, a rezultatelor studiului.

În timpul evaluării trebuie să fie luate în consideraţie următoarele trei tehnici:

a) verificarea de completitudine; b) verificarea de senzitivitate; c) verificare de consecvenţă. Rezultatele analizelor de incertitudine şi evaluarea calităţii datelor ar

trebui să suplimenteze aceste verificări.

Verificarea de completitudine Obiectivul verificării de completitudine este asigurarea că toate

informaţiile relevante şi datele necesare pentru interpretare sunt disponibile şi complete.

• Informaţii lipsă sau incomplete Dacă o informaţie relevantă lipseşte sau este incompletă, trebuie să

fie luată în consideraţie necesitatea unei astfel de informaţii pentru a satisface scopul şi domeniul de aplicare al unui studiu ECV sau ICV.


Dacă această informaţie este considerată ca nefiind necesară, ar trebui să fie înregistrat motivul acestei aprecieri, după care se poate trece la evaluare.

În cazul în care o informaţie care lipseşte este considerată necesară, etapele precedente (ICV, ICV A) ar trebui revăzute, sau definirea scopului şi a domeniului de aplicare ar trebui să fie ajustată în consecinţă.

Această constatare şi justificarea sa trebuie să fie înregistrate/păstrate.

Verificarea de senzitivitate Obiectivul verificării de sensibilitate este să evalueze fiabilitatea

rezultatelor finale şi a concluziilor prin determinarea faptului dacă acestea sunt afectate de incertitudinea datelor, a metodelor de alocare sau a calculării rezultatului categoriei de indicator etc.

Această evaluare trebuie să includă rezultatele analizei de senzitivitate şi a celei de incertitudine, dacă a fost realizată în etapele precedente (ICV, EICV) şi pot indica nevoia unor analize ulterioare de senzitivitate.

• Recomandări pentru efectuarea verificării de senzitivitate Nivelul de detaliu cerut în analiza de senzitivitate depinde în

principal de constatările analizei de inventar şi, dacă a fost efectuată, de evaluarea impactului.

În verificarea de sensibilitate trebuie să se acorde consideraţie:

a) Problemelor determinate de scopul şi domeniul de aplicare al studiilor ECV sau ICV.

b) Rezultatelor obţinute din alte etape ale studiilor ECV sau ICV.

c) Aprecierilor experţilor şi experienţelor anterioare.

Rezultatul verificărilor de sensibilitate menţionate mai sus determină atât necesitatea pentru o analiză de sensibilitate mai precisă sau mai extinsă, cât şi efectele aparente ale rezultatelor studiilor.

Inabilitatea unei verificări de senzitivitate de a nu găsi diferenţe semnificative între studii diferite, alternative, nu conduce automat la concluzia că nu există astfel de diferenţe. Diferenţele pot exista dar nu pot fi identificate sau cuantificate datorită incertitudinii conexe date lor şi metodelor utilizate.


Lipsa oricărei diferenţe semnificative poate constitui rezultatul final al studiului. Atunci când o ECV este utilizată pentru a susţine o afirmaţie comparativă, care este prezentată publicului, elementul de evaluare trebuie să includă declaraţiile interpretative bazate pe analiza de senzitivitate detaliată.

Verificarea de consecvenţă Obiectivul verificării de consecvenţă este să determine dacă

presupunerile, metodele şi datele sunt consecvente cu scopul şi domeniul de aplicare.

• Lista de verificare Dacă este relevant pentru studiile ECV sau ICV, sau este cerut ca o

parte din scopul şi domeniul de aplicare definit, trebuie să se pună următoarele întrebări:

a) Există diferenţe între calitatea datelor de-a lungul ciclului de viaţă al sistemului-produs şi diferitele sisteme-produs consecvente cu scopul şi domeniul de aplicare al studiului?

b) Diferenţele regionale şi/sau temporale, dacă acestea există, au fost aplicate în mod consecvent?

c) Au fost aplicate pentru toate sistemele-produs, în mod consecvent, regulile de alocare şi limitele sistemului?

d) A fost aplicată în mod consecvent evaluarea impactului elementelor? Concluzii şi recomandări

Obiectivul acestui al treilea element al interpretării ciclului de viaţă este să contureze/pregătească concluziile şi să facă recomandările pentru audienţa vizată de studiile ECV şi ICV.


Concluzii Conturarea concluziilor studiilor trebuie să se facă într-un mod

interactiv cu alte elemente din faza de interpretare a ciclului de viaţă. O secvenţă logică a procesului este următoarea:

a) Identificarea problemelor semnificative. b) Evaluarea metodologiei şi a rezultatelor pentru completitudine,

sensibilitate şi consecvenţă. c) Pregătirea concluziilor preliminare şi verificarea, dacă acestea

sunt consecvente cu cerinţele scopului şi domeniului de aplicare, inclusiv, în mod special, cerinţele de calitate a datelor, prezumţiile predefinite şi valorile, şi cerinţele orientate pe aplicare.

d) Dacă concluziile sunt consecvente, raportul ca întreg al concluziilor. Altfel se impune întoarcerea la fazele anterioare a), b) sau c), după cum este cazul.

Recomandări Ori de câte ori este relevant scopului şi domeniului studiului,

recomandări specifice ar trebui justificate celor care iau decizii. Recomandările trebuie să se bazeze pe concluziile finale ale studiului

şi trebuie să reflecte consecvenţa logică şi rezonabilă a concluziilor.

Raportarea Raportul trebuie să ofere apreciere completă şi imparţială a studiului,

aşa cum este detaliat în ISO 14040. La raportarea fazei de interpretare, transparenţa totală în termeni de valori alese, judecăţi raţionale şi făcute de experţi trebuie să fie observate în mod strict.

Standardul are şi o anexă cu prezentarea unui exemplu de interpretare a “Ciclului de Viaţă”.

Sunt prezentate proceduri de întocmire a unor tabele/matrici de repartiţie, pentru diferite procese:

• a intrărilor; • a ieşirilor; • a domeniilor; • a rezultatelor inventarului.


4.6 Evaluarea performanţei de mediu – Ghid SR ISO 14031

Evaluarea performanţei de mediu (EPM) este un proces de management intern şi un instrument destinat să furnizeze conducerii informaţii sigure şi verificabile pe o bază continuă pentru a determina dacă performanţa de mediu a organizaţiei respectă criteriile stabilite de conducerea organizaţiei. O organizaţie care are un sistem de management de mediu ar trebui să-şi stabilească performanţa de mediu în funcţie de politică, obiectivele, ţintele de mediu şi alte criterii de performanţă de mediu. Dacă o organizaţie nu are un sistem de management de mediu, atunci EPM poate fi utilizată la: identificarea aspectelor sale de mediu; determinarea aspectelor care vor fi considerate importante; fixarea criteriilor pentru performanţa sa de mediu; evaluarea performanţei de mediu în funcţie de aceste criterii. Cuprinsul acestui standard este prezentat în figura 4.23.

Figura 4.23 Conţinut SR ISO 14031

Cuprins

1. Domeniu de aplicare 2. Termeni şi definiţii 3. Evaluarea performanţei de mediu

3.1 Prezentare generală 3.2 Planificarea EPM (Planifică) 3.3 Utilizarea datelor şi a informaţiilor (Realizează) 3.4 Revizuirea şi îmbunătăţirea EPM (Verifică şi Acţionează)

Anexa A (informativă) Ghid suplimentar privind EPM A.1 Prezentare generală A.2 Ghid privind identificarea opiniilor părţilor interesate în

domeniul EPM A.3 Ghid suplimentar privind alegerea indicatorilor EPM A.4 Exemple de indicatori EPM Bibliografie


În text se vor folosi următoarele abrevieri:

• EPM – Evaluarea performanţei de mediu;

• IPM – Indicatori ai performanţei de mediu;

• ICM – Indicatori ai condiţiei de mediu;

• IPC – Indicatori de performanţă ai conducerii;

• IPO – Indicatori de performanţă operaţionali.

4.6.1 Prezentare generală

Etapele EPM sunt:

a. Planifică - planificarea EPM - alegerea indicatorilor pentru EPM (procesul de alegere a

indicatorilor poate include, atât alegerea dintre indicatorii existenţi, cât şi dezvoltarea indicatorilor noi).

b. Realizarea Utilizând datele şi informaţiile care includ: - strângerea datelor relevante pentru indicatorii aleşi; - analizarea şi transformarea datelor în informaţii care să

descrie performanţa de mediu a organizaţiei; - evaluarea informaţiilor care descriu performanţa de mediu a

organizaţiei în comparaţie cu criteriile de performanţă de mediu ale organizaţiei;

- raportarea şi comunicarea informaţiilor care descriu performanţa de mediu a organizaţiei.

c. Verifică şi acţionează Revizuirea şi îmbunătăţirea EPM.

În figura 4.24 este prezentat un plan EPM incluzând derularea tuturor etapelor menţionate mai sus.


Figura 4.24 Evaluarea performanţei de mediu

Indicatori pentru EPM

Se menţionează două categorii generale de indicatori pentru EPM: indicatorii ai performanţei de mediu (IPM); indicatorii condiţiei de mediu (ICM).

În ceea ce priveşte IPM există două tipuri de indicatori:

• indicatorii de performanţă a conducerii (IPC) sunt un tip de IPM care furnizează informaţii despre eforturile conducerii de a influenţa performanţa de mediu a acţiunilor organizaţiei;

• indicatorii de performanţă operaţionali (IPO) sunt un tip de IPM care furnizează informaţii despre performanţa de mediu a acţiunilor organizaţiei.

Planifică Planificarea evaluării performanţei de mediu

Alegerea indicatorilor pentru evaluarea performanţei de mediu

Realizează Utilizarea datelor şi informaţiilor

Colectarea datelor Date

Raportarea şi comunicare

Evaluarea informaţiilor

Analizarea şi transformarea datelor

Informaţii

Rezultate

Verifică şi acţionează Revizuirea şi îmbunătăţirea evaluării performanţei de mediu


ICM furnizează informaţii despre condiţia mediului. Aceste informaţii pot ajuta o organizaţie să înţeleagă mai bine impactul prezent sau potenţial al aspectelor sale de mediu şi, astfel, să sprijine planificarea şi implementarea EPM.

Deciziile şi acţiunile conducerii unei organizaţii au strânsă legătură cu performanţa acţiunilor (operaţiunilor) sale. Figura 4.25 ilustrează relaţiile dintre conducerea unei organizaţii şi acţiuni şi condiţia mediului, luând în considerare tipul indicatorului pentru EPM caracteristic fiecăruia dintre aceste elemente.

Este de menţionat încă o dată că EPM ajută o organizaţie:

• să determine toate acţiunile necesare pentru realizarea criteriilor sale de performanţă de mediu;

• să identifice aspectele importante de mediu;

• să identifice ocaziile favorabile pentru un bun management al aspectelor sale de mediu;

• să identifice direcţiile în performanţa sa de mediu;

• să crească eficienţa şi eficacitatea organizaţiei;

• să identifice ocaziile favorabile strategice.

Raportarea şi comunicarea internă a informaţiilor care descriu performanţa de mediu a organizaţiei sunt importante, deoarece ajută angajaţii să-şi îndeplinească responsabilităţile, permiţând organizaţiei să-şi realizeze criteriile de performanţă de mediu. Conducerea poate de asemenea să raporteze sau să comunice aceste informaţii altor părţi interesate.


Legendă Fluxurile de informaţii: Fluxurile de intrare şi ieşire determinate de activităţile organizaţiei: Fluxurile de decizie:

Figura 4.25 Relaţiile dintre managementul şi acţiunile organizaţiei

şi condiţia mediului

4.6.2 Planificarea EPM O organizaţie ar trebui să-şi bazeze planificarea EPM (inclusiv

alegerea indicatorilor pentru EPM) pe:

• aspectele importante de mediu care o pot controla şi asupra cărora poate fi de aşteptat să aibă o influenţă;

• criteriile sale de performanţă de mediu;

• opiniile părţilor interesate. În planificarea EPM, organizaţia poate de asemenea ţine cont de:

• întreaga sa gamă de activităţi, produse şi servicii;

• structura sa de organizare;

CONDIŢIILE

CONDUCEREA ORGANIZAŢIEI

(IPC)

STAREA (CONDIŢIA)

MEDIULUI ŞI ALTE RESURSE

DE MEDIU

OPERAŢIILE ORGANIZAŢIEI

(IPO)

INTRĂRI IEŞIRI UTILITĂŢI ŞI

ECHIPAMENTE FIZICE

LIVRARE ALIMENTARE

PĂRŢI INTERESATE

ORGANIZAŢIA (IPM)


• strategia sa globală de afaceri;

• politica sa de mediu;

• informaţiile necesare pentru respectarea cerinţelor legale şi altor cerinţe;

• acordurile internaţionale de mediu importante;

• avantajele şi costurile de mediu;

• informaţiile necesare pentru analiza efectelor financiare referitoare la performanţa de mediu;

• nevoia de informaţii solide referitoare la performanţa sa de mediu de la an la an;

• informaţii despre condiţiile locale, regionale, naţionale sau globale de mediu;

• factori culturali şi sociali. O organizaţie fără un sistem de management de mediu poate utiliza

EPM pentru identificarea aspectelor de mediu pe care le va considera importante şi stabilirea criteriilor pentru performanţa sa de mediu. Pentru a determina aspectele importante de mediu, o astfel de organizaţie ar trebui să ţină cont de:

• scara şi natura utilizării materialelor şi energie;

• emisii;

• riscuri;

• condiţia de mediu;

• posibilitatea incidentelor;

• cerinţe legale, reglementare şi de alt tip la care subscrie organizaţia.

Exemple de surse din care pot proveni criteriile de performanţă de mediu:

performanţa actuală şi trecută; cerinţele legale; codurile, standardele şi cele mai bune practici recunoscute;


informaţii şi date de performanţă existente în industrie şi alte organizaţii zonale;

reviziile şi auditurile de management; opiniile părţilor interesate; cercetarea ştiinţifică.

Alegerea indicatorilor pentru EPM Indicatorii pentru EPM sunt aleşi de organizaţii ca mijloace de

prezentare cantitativă sau calitativă a datelor sau informaţiilor într-o formă mai utilă şi uşor de înţeles.

Indicatorii ajută la transformarea datelor relevante în informaţii succinte despre eforturile conducerii de a influenţa performanţa de mediu a organizaţiei, acţiunile organizaţiei sau condiţia mediului. O organizaţie trebuie să aleagă un număr suficient de indicatori relevanţi şi accesibili pentru a evalua performanţa sa de mediu. Numărul indicatorilor aleşi pentru EPM trebuie să reflecte natura şi dimensiunile acţiunilor organizaţiei. Alegerea indicatorilor pentru EPM va determina ce date ar trebui folosite. Pentru a uşura acest efort organizaţiile pot dori să folosească datele, deja disponibile, şi strânse de organizaţie sau de alţii.

Informaţiile exprimate prin indicatorii pentru EPM pot fi exprimate ca măsuri, directe sau relative, sau ca informaţii clasate. Indicatorii pentru EPM pot fi colectaţi sau apreciaţi în funcţie de natura informaţiei şi de scopul în care se intenţionează să se folosească. Colectarea şi aprecierea trebuie să fie făcute cu grijă pentru a asigura verificabilitatea, reproductibilitatea, comparabilitatea şi înţelegerea. Trebuie să existe o înţelegere clară a evaluărilor efectuate în manipularea datelor şi transformarea lor în informaţii şi indicatori pentru EPM.

Există multe consideraţii pe care o organizaţie le poate lua în considerare la alegerea indicatorilor pentru EPM şi mai multe criterii pe care organizaţia le poate folosi la alegerea IPM (IPO şi IPC) şi ICM.

Unele aspecte de mediu pot fi complexe şi ar fi mai bine să se aleagă o combinaţie de IPM şi ICM pentru a asigura o evaluare inteligibilă a performanţei referitoare la astfel de aspecte.


Indicatorii pentru EPM ar trebui aleşi astfel încât conducerea să dispună de informaţii suficiente ca să înţeleagă efectul pe care îl are progresul în realizarea oricărui criteriu de performanţă de mediu asupra altor elemente ale performanţei de mediu.

Organizaţiile ar putea găsi util să aleagă mai mulţi indicatori pentru EPM derivaţi dintr-un set comun de date în funcţie de factorii interesaţi pentru fiecare indicator.

Se prezintă, în acest sens, un exemplu pentru a ilustra cum alege o organizaţie mai mulţi indicatori pentru EPM, derivaţi dintr-un set obişnuit de date, în funcţie de factorii interesaţi.

O organizaţie care deversează apa uzată tratată într-un lac poate alege următorii indicatori pentru EPM:

• cantitatea totală de contaminant specific deversată pe an (factori interesaţi: comunitatea locală);

• concentraţia de contaminant din apa uzată (audienţa intenţionată posibilă: autorităţile legislative şi de reglementare);

• cantitatea de contaminant deversată pe produsul fabricat (factori interesaţi: conducerea şi consumatorii);

• modificarea cantităţii de contaminant deversată pe an în funcţie de investiţiile în tehnologie mai curată sau evoluţia procesului (factori interesaţi: conducerea şi investitorii).

Alegerea IPC

În contextul EPM, managementul organizaţiei include politicile, oamenii, planificarea activităţilor, practicilor şi procedurilor la toate nivelele organizaţiei, precum şi deciziile şi acţiunile asociate cu aspectele de mediu ale organizaţiei. Eforturile şi deciziile întreprinse de conducerea organizaţiei pot influenţa performanţa operaţiilor organizaţiei şi, în acest fel, pot contribui la performanţa globală de mediu a organizaţiei. Indicatorii de performanţă ai conducerii (IPC) ar trebui să furnizeze informaţii privind capacitatea şi eforturile organizaţiei în rezolvarea problemelor referitoare la instruire, cerinţe legale, alocarea şi utilizarea


eficientă a resurselor, managementul costului de mediu, cumpărările, dezvoltarea produsului, documentaţia sau acţiunea corectivă care au sau pot avea o influenţă asupra performanţei de mediu a organizaţiei. IPC ar trebui să sprijine evaluarea eforturilor, deciziilor şi acţiunilor conducerii de a îmbunătăţii performanţa de mediu.

De exemplu IPC pot fi folosiţi pentru a evidenţia:

implementarea şi eficienţa diferitelor programe de management de mediu;

acţiunile conducerii care influenţează performanţa de mediu a operaţiunilor organizaţiei, şi eventual, condiţia mediului;

eforturile cu importanţa deosebită pentru succesul managementului de mediu al organizaţiei;

capacităţile de management de mediu ale organizaţiei, inclusiv flexibilitatea de a se adapta la modificările condiţiilor, la realizarea obiectivelor specifice, coordonarea eficientă sau capacitatea de rezolvare a problemelor;

conformarea la cerinţele legale şi reglementarea şi respectarea altor cerinţe la care organizaţia subscrie;

costurile sau beneficiile financiare.

În plus, eficienţa IPC poate ajuta la:

• prevederea modificărilor performanţei;

• identificarea cauzelor primare acolo unde performanţa este depăşită sau nu respectă criteriile de performanţă de mediu relevante;

• identificarea ocaziilor eficiente pentru acţiunea preventivă.


Alegerea IPO Indicatorii de performanţă operaţionali (IPO) ar trebui să furnizeze

conducerii informaţii despre operaţiile organizaţiei referitoare la performanţa de mediu. IPO se referă la:

Intrări: materiale (de exemplu: prelucrate, reciclate, reutilizate sau

materii prime; resurse naturale), energie şi servicii; furnizarea intrărilor operaţiilor organizaţiei.

Proiectarea, instalarea, exploatarea (inclusiv evenimente de urgenţă şi operaţii neobişnuite)şi întreţinerea utilităţilor fizice şi a echipamentelor organizaţiei.

Ieşiri: produse (de exemplu: produse principale, produse secundare,

materiale reciclate şi reutilizate), servicii, reziduuri (de exemplu: emisii în aer, efluenţi în ape sau pe pământ, zgomot, vibraţii, căldură, radiaţii, lumină) şi emisii rezultate din operaţiile organizaţiei;

distribuirea ieşirilor rezultate din operaţiile organizaţiei. În figura 4.26 sunt ilustrate operaţiile organizaţiei.

Figura 4.26 Operaţiile organizaţiei (prezentare generală)

UTILITĂŢI FIZICE ŞI

ECHIPAMENTE

INTRĂRI Materiale Energie Servicii

IEŞIRI Produse Servicii Reziduuri Emisii

ALIMENTARE DISTRIBUIRE


Alegerea ICM Indicatorii condiţiilor de mediu (ICM) furnizează informaţii despre

condiţiile locale, regionale, naţionale sau globale ale mediului. Condiţia (starea mediului) se poate modifica în timp sau în funcţie de evenimente specifice. Deoarece ICM nu măsoară direct impactul asupra mediului, modificările ICM pot furniza informaţii utile privind relaţiile dintre condiţia mediului şi activităţile, produsele şi serviciile organizaţiei.

Organizaţiile sunt încurajate să ţină cont de ICM în EPM. ICM asigură organizaţiei contextul de mediu în sprijinul:

• identificării şi managementului aspectelor sale importante de mediu;

• evaluării concordanţei cu criteriile de performanţă a mediului;

• alegerii IPM (IPC şi IPO);

• stabilirii liniei de bază faţă de care să se măsoare modificările;

• determinarea modificării mediului în timp, în funcţie de programul de mediu aflat în desfăşurare;

• investigarea relaţiilor posibile dintre condiţia (starea) de mediu şi activităţile, produsele şi serviciile organizaţiei;

• determinarea necesităţilor de acţiune.

În mod frecvent, dezvoltarea şi aplicarea ICM este responsabilitatea agenţiilor locale, regionale, naţionale sau internaţionale, guvernamentale, organizaţiilor neguvernamentale şi a instituţiilor ştiinţifice şi de cercetare, decât a organizaţiilor de afaceri individuale. Cu toate acestea organizaţiile care pot identifica o relaţie între activităţile lor şi condiţia unor componente ale mediului pot alege să-şi dezvolte proprii lor ICM ca un sprijin în evaluarea performanţei lor de mediu în funcţie de capacităţile, interesele şi necesităţile lor.

O organizaţie care a identificat o condiţie specifică de mediu care rezultă direct din propriile sale activităţi, produse şi servicii poate alege IPM (IPC şi IPO) care leagă eforturile conducerii şi performanţa operaţională de modificările condiţiilor de mediu.


Se dă un exemplu complex care ilustrează un aspect de mediu identificat cu indicatorii de legătură aleşi pentru EPM.

Astfel, o organizaţie de servicii situată într-o zonă unde calitatea aerului este nesatisfăcătoare poate utiliza informaţiile privind calitatea aerului pentru a alege indicatorii corespunzători pentru EPM în legătura cu obiectivul său de reducere a emisiilor de la motoarele vehiculelor.

ICM:

• concentraţiile de contaminanţi din aer asociate emisiilor motoarelor vehiculelor.

IPO:

• reducerea emisiilor motoarelor vehiculelor determinate de utilizarea unor diferiţi combustibili;

• cantitatea totală de combustibili consumaţi;

• eficienţa combustibilului în funcţie de motorul vehiculului;

• frecvenţa reparaţiilor de întreţinere pentru vehicule;

• numărul de vehicule echipate cu tehnologii de control de mediu.

IPC:

• suma de bani cheltuită pentru promovarea transportului public şi utilizarea sa;

• numărul de ore de instruire a angajaţilor în beneficiul utilizării transportului public;

• eficienţa eforturilor de reducere a consumului de combustibil, de îmbunătăţire a întreţinerii vehiculelor şi eficacităţii combustibililor şi de utilizare a combustibililor alternativi.


4.6.3 Utilizarea datelor şi a informaţiilor Figura 4.27 ilustrează etapele utilizării datelor şi informaţiilor pentru

evaluarea performanţei de mediu.

Figura 4.27 Schemă de utilizare a informaţiilor

Se vor descrie câteva din etapele respective.

Strângerea datelor O organizaţie trebuie să strângă datele cu regularitate pentru a

asigura intrarea pentru calcularea valorilor indicatorilor aleşi pentru EPM. Datele trebuie să fie strânse în mod sistematic din surse corespunzătoare la frecvenţe concordante cu planificarea EPM.

Utilizarea datelor şi a informaţiilor (Realizează)

INTRĂRI IEŞIRI

Surse de date Strângerea datelor

Consideraţii şi tehnici de

analiză a datelor

Analizarea şi transformarea datelor

Criterii de comparare pentru

performanţa de mediu

Evaluarea informaţiilor

Raportare

şi comunicare

INTERNĂ (angajaţi şi contractanţi) EXTERNĂ (părţi interesate)

REZULTATE

INFORMAŢII

DATE


Procedurile de strângere a datelor trebuie să asigure credibilitatea datelor; aceasta depinde de factori cum sunt disponibilitatea, proporţiona-litatea, valabilitatea ştiinţifică şi statistică şi verificabilitatea. Strângerea datelor ar trebui să fie susţinută de practici de control al calităţii şi de asigurare a calităţii care să dea certitudinea că datele obţinute sunt de tipul şi calitatea necesare pentru utilizarea EPM. Procedurile de strângere a datelor ar trebui să includă identificarea, umplerea, stocarea, retragerea şi dispunerea corespunzătoare a datelor şi informaţiilor.

O organizaţie poate utiliza propriile date sau date din alte surse. De exemplu, datele pot fi strânse din:

monitorizare şi măsurare;

interviuri şi observaţii;

rapoarte regulate;

înregistrări de inventar şi de producţie;

înregistrări financiare şi de contabilitate;

înregistrări de cumpărare;

rapoarte de revizuire, audit sau evaluare de mediu;

înregistrări de instruire în domeniul mediului;

rapoarte ştiinţifice şi studii;

agenţii guvernamentale, institute academice şi organizaţii neguvernamentale;

furnizori şi subcontractanţi;

clienţi, consumatori şi părţi interesate;

asociaţii de afaceri.

Analizarea şi transformarea datelor Datele strânse trebuie analizate şi transformate în informaţii care să

descrie performanţa de mediu a organizaţiei, exprimată sub forma indicatorilor de EPM. Pentru a asigura obiectivitatea rezultatelor, toate datele relevante şi credibile care au fost strânse ar trebui luate în considerare.


Analiza datelor poate include considerarea calităţii, valabilităţii, corespondenţei şi integrităţii datelor necesare producerii de informaţii credibile.

Informaţiile care descriu performanţa de mediu a organizaţiei pot fi valorificate utilizând calculele, estimările maxime, metodele statistice, tehnice grafice sau prin indexare, aglomerare sau cântărire.

Evaluarea informaţiilor Informaţiile obţinute din datele analizate exprimate sub formă de

IPM şi dacă este posibil ICM, ar trebui să fie comparate cu criteriile de performanţă de mediu ale organizaţiei. Această comparaţie poate indica progresul sau deficienţele performanţei de mediu. Rezultatele acestei comparaţii pot fi utile pentru a înţelege din ce cauză criteriile de performanţă de mediu au fost sau nu respectate. Informaţiile care descriu performanţa de mediu a organizaţiei şi rezultatele comparaţiei ar trebui raportate conducerii în sprijinul acţiunilor corespunzătoare pentru îmbunătăţirea sau susţinerea nivelului performanţei de mediu.

Raportare şi comunicare Raportarea şi comunicarea performanţei de mediu furnizează

informaţii utile care descriu performanţa de mediu a unei organizaţii pentru părţile interesate din interiorul sau din exteriorul organizaţiei, pe baza evaluării de către conducere a necesităţilor şi a factorilor interesaţi.

Avantajele raportării şi comunicării performanţei de mediu pot include:

ajutarea organizaţiei la realizarea criteriilor sale de performanţă de mediu;

creşterea interesului şi dialogului privind politicile de mediu, criteriile de performanţă de mediu şi realizările relevante ale organizaţiei;

demonstrarea angajamentului organizaţiei şi a eforturilor pentru îmbunătăţirea performanţei de mediu;

răspunderea la preocupările şi problemele privind aspectele de mediu ale organizaţiei.


a. Raportarea şi comunicarea internă Conducerea ar trebui să se asigure că informaţiile corespunzătoare şi

necesare care descriu performanţa de mediu a organizaţiei sunt comunicate periodic în întreaga organizaţie. Aceasta poate presupune ca angajaţii, contractanţii şi alte persoane care au legătură cu organizaţia să-şi îndeplinească responsabilităţile, iar organizaţia să respecte criteriile de performanţă de mediu. O organizaţie ţine cont de aceste informaţii în revizuirea sistemului său de mediu.

Exemple de informaţii care descriu performanţa de mediu a organizaţiei:

• direcţiile de performanţă de mediu a organizaţiei (de exemplu: reducerea deşeurilor);

• concordanţa legislativă şi reglementare;

• conformarea organizaţiei cu alte cerinţe la care subscrie;

• economiile sau alte rezultate financiare;

• ocaziile favorabile sau recomandările de îmbunătăţire a performanţei de mediu a organizaţiei.

b. Raportarea şi comunicarea externă O organizaţie poate alege sau i se poate cere să emită rapoarte de

mediu sau constatări furnizând informaţii care descriu performanţa sa de mediu părţilor interesate. EPM asigură informaţii pe care o organizaţie le poate include în rapoartele sale de mediu sau în alte comunicări cu factori externi.

Un număr de factori pot influenţa decizia unei organizaţii de a raporta în mod voluntar informaţii care descriu performanţa de mediu. Aceşti factori pot include interesul unei organizaţii în îmbunătăţirea poziţiei sale de afaceri şi a relaţiilor cu părţile interesate, inclusiv cu comunităţile în care funcţionează.

Această comunicare ar trebui să fie o reprezentare credibilă a performanţei de mediu a organizaţiei. Informaţiile care descriu performanţa de mediu a unei organizaţii trebuie să fie reale şi prezentate într-un mod care recunoaşte nivelul cunoştinţelor tehnice ale factorilor interesaţi. Atunci când


o organizaţie optează pentru efectuarea de comunicări externe, metodele de raportare şi comunicare alese ar trebui să încurajeze comunicarea între organizaţie şi părţile interesate.

4.6.4 Revizuirea şi îmbunătăţirea EPM EPM a unei organizaţii şi rezultatele acesteia trebuie revizuite

periodic pentru a identifica ocaziile favorabile de îmbunătăţire. O astfel de revizuire poate contribui la acţiunile conducerii de îmbunătăţire a performanţei conducerii şi a acţiunilor organizaţiei şi poate avea ca rezultat îmbunătăţirea condiţiei mediului.

Etapele de revizuire a EPM şi rezultatele sale pot include inventarierea:

• Eficienţei costurilor şi beneficiilor realizate.

• Progresul efectuat pentru a îndeplini criteriile de performanţă de mediu.

• Oportunitatea indicatorilor aleşi pentru EPM.

• Sursele de date, metodele de strângere a datelor şi calitatea datelor.

4.6.5 Indicaţii metodologice În aplicarea EPM pot fi prezentate unele sugestii privind precizarea,

identificarea sau definirea unor noţiuni sau concepte ce intervin în această procedură complexă.

Astfel, un prim concept ar fi părţile interesate. Părţi interesate potenţiale Părţile interesate diferă mult din punct de vedere al relaţiilor cu

organizaţia, al locului lor în organizaţie, al contribuţiilor potenţiale la planificarea EPM şi modul în care comunică şi exprimă interesele lor.


Exemple de părţi interesate:

• reprezentanţi ai conducerii;

• angajaţi;

• investitori şi potenţiali investitori;

• clienţi şi furnizori;

• contractanţi;

• instituţii de împrumuturi şi asigurări;

• organisme de reglementare şi legislative;

• comunităţi din vecinătate şi regionale;

• mass-media;

• instituţii de afaceri, administrative, academice şi de cercetare;

• organizaţii de mediu, asociaţii ale consumatorilor şi alte organizaţii neguvernamentale;

• opinia publică, în general.

Această listă a părţilor interesate este numai ilustrativă. Nu toate părţile menţionate sunt importante pentru toate organizaţiile. Pot fi identificate şi alte părţi în funcţie de natura, localizarea şi situaţia financiară a organizaţiei.

Rezultate şi opinii ale părţilor interesate Rezultatele referitoare la interesele financiare pot include:

• conducerea şi proporţia costurilor de mediu;

• impactul referitor la trecutul sau prezentul capabilităţii financiare de mediu;

• iniţiativele pozitive de mediu;

• investiţii care îmbunătăţesc performanţa de mediu;

• avantajele comerciale care derivă din rezultatele de mediu;

• costurile conformării sau neconformării faţă de reglementările sau legislaţia de mediu.


Rezultatele referitoare la mediu sau interesele politicii publice pot include:

• sănătatea şi securitatea;

• riscurile reale şi potenţiale faţă de mediu care rezultă din activităţile organizaţiei, inclusiv orientările în viitor;

• impacturile asupra calităţii vieţii (de exemplu: impactul zgomotului, mirosului, vizual);

• incidentele şi reclamaţiile referitoare la mediu;

• încărcările mediului (de exemplu: emisii, deversări şi evacuările deşeurilor) inclusiv orientările lor în timp;

• biodiversitate;

• mentabilitate

• poluarea transfrontalieră şi alte rezultate globale de mediu;

• impacturile comerţului asupra mediului;

• armonizarea regimurilor reglementare;

• caracteristicile de mediu ale produselor şi serviciilor;

• conformarea faţă de cerinţele legale şi reglementare;

• consumul resurselor.

Metode pentru identificarea opiniilor părţilor interesate Exemple de metode de identificare a opiniilor părţilor interesate includ:

• sondaje şi chestionare;

• sugestii ale angajaţilor;

• întâlniri şi seminarii;

• grupuri de supervizare ale cetăţenilor şi întruniri publice;

• interviuri;

• revizuirea declaraţiilor publice, programe interne şi iniţiative ale părţilor interesate;

• cercetarea pieţei;

• ghiduri şi standarde voluntare;


• schimbul electronic de informaţii;

• participarea în industrie şi în grupurile publice de interes;

• comunicări directe cu vecinii, organele reglementare şi clienţii;

• informaţii din mass-media şi alte surse de informare publică. Organizaţiile trebuie să ţină cont de circumstanţele şi caracteristicile

părţilor interesate în alegerea şi utilizarea metodelor de acces la opiniile şi intrările lor, atât direct cât şi indirect.

Un alt concept se referă la precizarea de indicatori pentru EPM. Astfel, exemple pentru IPC pot fi după diferite categorii de activităţi după cum urmează:

Consideraţii pentru alegerea indicatorilor de EPM Atunci când alege indicatorii pentru EPM, o organizaţie trebuie să

ţină cont dacă sunt:

• în concordanţă cu politica declarată de mediu a organizaţiei;

• în conformitate cu eforturile conducerii organizaţiei, performanţa sa operaţională sau condiţia mediului;

• utili pentru măsurarea performanţei în comparaţie cu criteriile performanţei de mediu ale organizaţiei;

• relevanţi şi uşor de înţeles de către părţile interesate interne şi externe;

• obţinuţi într-un mod eficient din punct de vedere al costului şi al timpului;

• adecvaţi pentru scopurile în care sunt utilizaţi în funcţie de tipul, calitatea şi cantitatea datelor;

• reprezentativi pentru performanţa de mediu a organizaţiei;

• măsurabili în unităţi corespunzătoare performanţei de mediu;

• răspunzători şi sensibili la modificările performanţei de mediu ale organizaţiei şi pot furniza informaţii privind orientările prezente sau viitoare ale performanţei de mediu.


Implementarea politicilor şi a programelor Dacă interesul conducerii este de a evalua implementarea politicilor

şi programelor în cadrul organizaţiei IPC posibili includ: • numărul de obiective şi ţinte realizate; • numărul de unităţi ale organizaţiei care realizează obiectivele şi

ţintele de mediu; • gradul de implementare a codurilor specificate de conducere sau

practicile operaţionale; • numărul de iniţiative de prevenire a poluării implementate; • numărul de nivele de conducere cu responsabilităţi specifice de

mediu; • numărul de angajaţi care au sarcini referitoare la mediu în

meseria pe care o prestează; • numărul de angajaţi care participă la programele de mediu (de

exemplu: iniţiative de propuneri de reciclare, curăţare, recompense şi recunoaştere);

• numărul de angajaţi instruiţi faţă de cei care necesită instruire; • numărul de persoane cu contract instruite; • nivelurile de cunoştinţe obţinute prin pregătirea participanţilor; • numărul de sugestii de îmbunătăţire a mediului provenite de la

angajaţi; • rezultatele verificărilor cunoştinţelor angajaţilor referitoare la

rezultatele de mediu ale organizaţiei; • numărul de furnizori şi contractanţi întrebaţi despre rezultatele de

mediu; • numărul de furnizori de servicii cu contract care au un sistem de

management de mediu implementat sau certificat; • numărul de produse cu planuri clare de "produs supravegheat"; • numărul de produse destinate dezasamblării, reciclării sau

reutilizării; • numărul de produse cu instrucţiuni de utilizare şi eliminare

pentru siguranţa mediului.


Conformare Dacă interesul conducerii este de a evalua eficienţa sistemelor de

management în realizarea conformării cu cerinţe sau aşteptări atunci IPC posibili includ:

• gradul de conformare cu reglementările; • gradul de conformare al furnizorilor de servicii cu cerinţele şi

aşteptările specificate de organizaţie în contracte; • timpul necesar răspunsului sau corectării incidentelor de mediu; • numărul de acţiuni corective rezolvate şi nerezolvate; • numărul de acţiuni sau costurile referitoare la amenzi şi penalităţi; • numărul şi frecvenţa activităţilor specifice (de exemplu: audituri); • numărul de audituri finalizate în funcţie de cele planificate; • numărul de constatări de audit pe perioadă; • frecvenţa reviziilor procedurilor operaţionale; • numărul de exerciţii în caz de urgenţă efectuate; • procentul pregătirii de urgenţă şi exerciţiile de răspuns care

demonstrează promptitudinea planificată.

Performanţa financiară Dacă interesul conducerii este de a evalua relaţia dintre performanţa

de mediu şi cea financiară IPC posibili includ: • costurile (operaţionale şi de capital) care sunt asociate aspectelor

de mediu ale produsului sau procesului; • raportarea investiţiei pentru proiectele de îmbunătăţire a mediului; • economiile realizate prin reducerea utilizării resurselor,

prevenirea poluării sau reciclarea deşeurilor; • beneficiul din vânzările unui nou produs sau a unui produs

secundar destinat să îndeplinească performanţa şi obiectivele de mediu;

• fondurile de cercetare şi dezvoltare utilizate în proiectele cu importanţă privind mediul;


Indicatori de performanţă operaţionali Se oferă exemple de IPO care pot măsura performanţa de mediu a

acţiunilor unei organizaţii. Operaţiunile unei organizaţii pot fi grupate în mod logic pe baza intrărilor şi ieşirilor din utilităţile fizice şi echipamentele organizaţiei. Acţiunile organizaţiei includ de asemenea utilităţile fizice şi echipamentele organizaţiei, precum şi alimentarea şi evacuarea lor.

Materiale Dacă interesul conducerii priveşte performanţa de mediu referitor la

materialele pe care le foloseşte în operaţiile sale, IPO pot include:

• cantitatea de materiale utilizate pe unitatea de produs;

• cantitatea de materiale prelucrate, reciclate sau reutilizate folosite;

• cantitatea de materiale de ambalare evacuate sau reutilizate pe unitatea de produs;

• cantitatea de materiale auxiliare reciclate sau reutilizate;

• cantitatea de materii prime reutilizate în procesul de producţie;

• cantitatea de apă pe unitatea de produs;

• cantitatea de apă reutilizată;

• cantitatea de materiale periculoase utilizate în procesul de producţie.

Energie Dacă interesul conducerii se referă la performanţa de mediu privind energia totală sau tipurile de energie utilizate sau eficienţa energiei în operaţiile organizaţiei IPO posibili includ:

• cantitatea de energie utilizată pe an sau pe unitatea de produs;

• cantitatea de energie utilizată pe serviciu sau client;

• cantitatea fiecărui tip de energie utilizată;

• cantitatea de energie generată de produsele secundare sau de fluxurile procesului;

• cantitatea de energie pe care o economisesc unităţile prin programele de conservare a energiei.


Servicii care sprijină operaţiile organizaţiei Dacă interesul conducerii este performanţa de mediu privind serviciile care vin în ajutorul operaţiilor sale atunci IPO sunt:

• cantitatea de materiale periculoase utilizate de furnizorii de servicii;

• cantitatea de agenţi de curăţare utilizate de furnizorii de servicii;

• cantitatea de materiale reciclabile şi reutilizabile folosite de furnizorii de servicii;

• cantitatea sau tipul de reziduuri generate de furnizorii de servicii.

Utilităţi fizice şi echipamente Dacă interesul conducerii este performanţa de mediu, referitor la

utilităţile fizice şi echipamentele organizaţiei, atunci IPO posibili includ:

• numărul de piese de echipamente ale căror părţi pot fi uşor dezasamblate, reciclate şi reutilizate;

• numărul de ore de funcţionare pe an pentru o anumită piesă din echipament;

• numărul de evenimente de urgenţă (de exemplu: explozii) sau operaţii neobişnuite (de exemplu: închideri) pe an;

• suprafaţa totală de teren utilizată în scopuri de producţie;

• suprafaţa de teren utilizată pentru a produce o unitate de energie;

• consumul mediu de combustibil al parcului de vehicule;

• numărul de vehicule din dotare prevăzute cu tehnologie de reducere a poluării;

• numărul de ore de întreţinere preventivă a echipamentului pe an.


Alimentare si livrare Dacă interesul conducerii este performanţa de mediu privind

alimentarea intrărilor şi livrarea ieşirilor rezultate din operaţiile organizaţiei atunci IPO posibili includ:

• consumul mediu de combustibil al parcului de vehicule;

• numărul de livrări de încărcături pe tipuri de transport pe zi;

• numărul de vehicule din parc prevăzute cu tehnologie de reducere a poluării;

• numărul de excursii de afaceri care nu s-au efectuat în acest mod, ci prin alte mijloace de comunicare;

• numărul de călătorii de afaceri care s-au efectuat cu ajutorul transportului.

Produse Dacă interesul conducerii este performanţa de mediu privind

produsele sau produsele secundare (de exemplu, alte materiale decât produsele principale, incluzând, materiale reciclate şi reutilizate care sunt generate şi reţinute pentru scopuri comerciale ulterioare) atunci IPO posibili includ:

• numărul de produse introduse pe piaţă cu proprietăţi periculoase reduse;

• numărul de produse care pot fi reutilizate sau reciclate;

• procentul din conţinutul unui produs care poate fi reutilizat sau reciclat;

• numărul de produse cu defecte;

• numărul de unităţi de produse secundare generate pe unitatea de produs;

• numărul de unităţi de energie consumate în timpul utilizării produsului;

• durata utilizării unui produs;

• numărul de produse cu instrucţiuni privind utilizarea şi eliminarea sigură din punctul de vedere al mediului.


Indicatori de stare a mediului Dezvoltarea şi aplicarea ICM este frecvent funcţia agenţiilor locale,

regionale, naţionale sau internaţionale, guvernamentale, organizaţiilor neguvernamentale şi instituţiilor ştiinţifice şi de cercetare. Pentru scopuri, cum sunt investigaţiile ştiinţifice: standardele şi regulamentele de mediu sau comunicarea cu opinia publică aceste agenţii, organizaţii şi instituţii pot strânge date şi informaţii despre:

• proprietăţile şi calitatea principalelor cursuri de apă;

• calitatea regională a aerului;

• speciile aflate în pericol;

• cantităţile sau calitatea resurselor;

• temperaturile oceanelor;

• concentraţiile de contaminanţi din ţesuturile organismelor vii;

• distrugerea ozonului;

• modificarea globală a climei;

• şi mulţi alţi parametri.

Unele dintre aceste informaţii pot fi sub forma ICM care pot fi utili unei organizaţii în conducerea aspectelor sale de mediu sau indicarea problemelor specifice pe care o organizaţie trebuie să le ia în considerare la implementarea EPM.

Unele organizaţii pot identifica o relaţie între activităţile lor şi condiţiile anumitor componenţi ai mediului şi pot alege să-şi stabilească proprii ICM ca un ajutor în evaluarea performanţei lor de mediu corespunzător capacităţilor, intereselor şi necesitaţilor.


Exemple de ICM

ICM regionali, naţionali sau globali Dacă interesul conducerii este contribuţia organizaţiei la condiţiile

de mediu regionale, naţionale sau globale atunci organizaţia poate organiza indicatorii care sunt în curs de investigare şi dezvoltare de către agenţiile guvernamentale, organizaţiile neguvernamentale şi instituţiile ştiinţifice de cercetare. Exemple de astfel de indicatori includ grosimea stratului de ozon, temperatura medie globală şi mărimea populaţiilor de peşti din oceane.

a) Aer Dacă interesul conducerii este informarea privind condiţia aerului în

plan local sau regional ICM posibili pot include: • concentraţia unui contaminant specific în aer în zonele alese

pentru monitorizare; • temperatura mediului în locurile aflate la o distanţă specifică de

utilităţile organizaţiei; • nivelurile de opacitate în amontele şi avalul utilităţilor organizaţiei; • frecvenţa ceţurilor fotochimice într-o anumită suprafaţă; • nivelurile medii de zgomot măsurate într-un perimetru al utilităţii

organizaţiei; • mirosul măsurat la o distanţă specifică de utilitatea organizaţiei. b) Apă Dacă interesul organizaţiei este informarea privind condiţia apelor de

suprafaţă sau subterane, cum sunt râurile sau lacurile într-o zonă locală sau regională ICM pot include:

• concentraţia unui contaminant specific în apa subterană sau de suprafaţă;

• turbiditatea măsurată într-un curs adiacent utilităţii în amontele şi avalul punctului de deversare a apei uzate;

• oxigenul dizolvat în receptor; • temperatura apei într-un curs de apă de suprafaţă adiacent

utilităţii organizaţiei; • modificarea nivelului apei subterane; • numărul de bacterii coliforme pe litrul de apă.


c) Sol Dacă interesul conducerii este în informarea despre condiţia solului

într-o zonă locală sau regională ICM posibili pot include:

• concentraţia unui contaminant specific în solurile de suprafaţă în anumite zone din apropierea utilităţii organizaţiei;

• concentraţia de nutrienţi din solurile adiacente utilităţii organizaţiei;

• refacerea terenului într-o anumită zonă;

• suprafaţa de teren afectată agriculturii, turismului sau inundabilă dintr-o anumită zonă;

• suprafaţa pavată şi nefertilă dintr-o anumită zonă;

• suprafeţele protejate dintr-o anumită zonă;

• măsura eroziunii solului de la suprafaţă dintr-o anumită zonă.

d) Floră Dacă interesul conducerii este informarea privind condiţia florei într-

o zonă locală sau regională ICM posibili pot include:

• concentraţia unui contaminant specific în ţesuturile unei anumite specii de plante care se află în zona locală sau regională;

• productivitatea în timp pe terenurile din zona apropiată;

• populaţia unei anumite specii de plante pe o anumită distanţă faţă de utilitatea organizaţiei;

• numărul total de specii ale florei într-o zonă definită;

• numărul şi varietatea speciilor de plante cultivate într-o zonă definită;

• măsurători specifice ale calităţii habitatului pentru anumite specii din zona definită;

• măsura specifică a cantităţii de vegetaţie dintr-o zonă definită;

• măsura specifică a calităţii vegetaţiei dintr-o zonă definită.


e) Faună

Dacă interesul conducerii este în informarea privind condiţiile faunei într-o zonă locală sau regională atunci ICM posibili pot include:

• concentraţia unui contaminant specific în ţesuturile unei anumite specii de animale care se găseşte în zona locală sau regională;

• măsurători specifice ale calităţii habitatului pentru anumite specii din zona locală;

• numărul total de specii din fauna dintr-o zonă locală.

f) Fiinţele umane

Dacă interesul conducerii este informarea privind condiţiile populaţiei umane din zona locală sau regională atunci ICM posibili pot include:

• datele de longevitate pentru anumite populaţii;

• incidenţa bolilor specifice în principal printre populaţiile sensibile, din studiile epidemiologice efectuate în zona locală sau regională;

• rata de creştere a populaţiei în zona locală sau regională;

• densitatea populaţiei în zona locală sau regională;

• nivelurile de plumb în sânge pentru copii din zona locală.

g) Estetica, patrimoniul şi cultura

Dacă interesul conducerii este informarea privind factorii estetici sau condiţia structurilor şi locurilor importante istorice sau culturale din zona locală sau regională, atunci ICM pot include:

• măsura condiţiei structurilor sensibile;

• măsura condiţiei locurilor considerate protejate din vecinătatea utilităţii organizaţiei;

• măsura integrităţii suprafeţei clădirilor istorice din zona locală.


4.7 Schemele de Management de Mediu şi Audit - EMAS În paralel cu activitatea Comitetului Tehnic ASRO – 237 „Sisteme

de Management de Mediu – ISO 14000”, MAPAM a promovat prin Ordinul 50/2004 şi Schemele de Management de Mediu şi Audit – EMAS.

În cele ce urmează se vor prezenta prevederile respectivului ordin: Ordinul nr. 50 din 14 ianuarie 2004 privind Stabilirea procedurii de

organizare şi coordonare a schemelor de management de mediu şi audit (EMAS) în vederea participării voluntare a organizaţiilor la aceste scheme a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 81 din 30 ianuarie 2004.

Stabilirea procedurii de organizare şi coordonare a schemelor de management de mediu şi audit (EMAS) în vederea participării voluntare a organizaţiilor la aceste scheme, denumită în continuare EMAS, s-a făcut cu scopul de:

introducere în cadrul organizaţiilor care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului a sistemului de management şi audit de mediu;

evaluare şi îmbunătăţire performanţe de mediu ale organizaţiilor; şi

furnizare de informaţii relevante de mediu publicului şi altor părţi interesate din afara organizaţiilor.

Obiectivul EMAS, care trebuie să promoveze îmbunătăţirea continuă a performanţelor de mediu ale organizaţiilor, se realizează prin:

a) elaborarea şi implementarea de către organizaţii a sistemelor de management de mediu, conform ISO 14001;

b) evaluarea sistematică, obiectivă şi periodică a performanţei acestor sisteme, conform ISO 14001;

c) furnizarea informaţiilor privind performanţa de mediu şi menţinerea unui dialog cu publicul şi cu alte părţi interesate din afara organizaţiilor;


d) implicarea activă a angajaţilor în organizarea şi în instruirea proprie, adecvată, iniţială şi avansată, care să le permită participarea activă la elaborarea şi punerea în aplicare a sistemelor de management de mediu, conform lit. a). La solicitarea angajaţilor, orice reprezentant relevant al acestora trebuie să fie implicat.

În continuare, sunt prezentate unele dintre conceptele care se introduc prin această reglementare.

Analiza de mediu – analiza iniţială şi completă a problemelor de

mediu, a impactului şi a performanţei care decurg din activităţile unei organizaţii, conform structurii de mai jos.

Analiza trebuie să acopere cinci domenii-cheie: a) cerinţe legislative, de reglementare şi de altă natură, la care se

supune organizaţia; b) identificarea tuturor aspectelor de mediu cu impact semnificativ,

clasificate şi cuantificate în mod corespunzător, precum şi redactarea unui registru al aspectelor de mediu cu impact semnificativ;

c) descrierea criteriilor de evaluare a ierarhizării aspectelor de mediu cu impact semnificativ;

d) examinarea tuturor practicilor şi procedurilor existente de management de mediu;

e) evaluarea rezultatelor investigării incidentelor anterioare. Audit de mediu – instrument managerial de evaluare sistematică,

documentată, periodică şi obiectivă a performanţei organizaţiei, a sistemului de management şi a proceselor elaborate pentru protecţia mediului, cu scopul de:

• a facilita controlul managerial al practicilor cu posibil impact asupra mediului;

• a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor şi ţintelor de mediu ale organizaţiei, conform unor cerinţe ce se vor prezenta ulterior;


Verificator de mediu – persoană sau organizaţie, independentă faţă de organizaţia verificată, care a obţinut acreditarea pentru a verifica:

• respectarea prevederilor prezentului ordin privind analiza de mediu iniţială, după caz, sistemul de management de mediu, audit de mediu şi rezultatele acestuia, raportul de mediu;

• acurateţea, credibilitatea şi corectitudinea datelor şi informaţiilor din raportul de mediu şi a informaţiilor care necesită validare.

În scopul obţinerii înregistrării EMAS, o organizaţie trebuie să

respecte următoarele condiţii: a) să realizeze cel puţin o analiză de mediu pentru activităţile,

produsele şi serviciile sale, şi pe baza rezultatelor obţinute, să implementeze un sistem de management de mediu care răspunde tuturor cerinţelor prevăzute şi, în special, să respecte legislaţia relevantă din domeniul mediului. Pentru organizaţiile care au deja un sistem de management de mediu certificat în conformitate cu cerinţele recunoscute nu este necesară efectuarea acestei analize de mediu în momentul implementării EMAS, dacă sistemul conţine informaţiile necesare pentru identificarea şi evaluarea aspectelor de mediu;

b) să efectueze sau să solicite efectuarea a cel puţin unui audit de mediu în conformitate cu cerinţele ce se impun. Auditul de mediu are ca scop evaluarea performanţei de mediu a organizaţiei;

c) să pregătească un raport de mediu în conformitate cu elementele ce se vor prezenta.

Raportul trebuie să includă:

• rezultatele obţinute de organizaţie faţă de obiectivele şi ţintele de mediu propuse;

• cerinţele de îmbunătăţire continuă a performanţei de mediu şi să ia în considerare necesităţile de informare ale părţilor interesate;


d) să se asigure că:

• analiza de mediu, sistemul de management, procedura de audit şi raportul de mediu sunt examinate în scopul de a verifica îndeplinirea cerinţelor prezentului ordin;

• raportul de mediu este validat de către un verificator de mediu, pentru a garanta conformarea cu prevederile aprobate;

e) să înainteze organismului naţional competent raportul de mediu validat.

În scopul menţinerii înregistrării EMAS, organizaţia trebuie să

respecte următoarele condiţii:

a) să deţină un sistem de management de mediu şi un program de audit privind frecvenţa verificărilor;

b) să înainteze anual, către organismul competent, actualizările necesare şi validate ale raportului de mediu şi să le pună la dispoziţie publicului.

Autoritatea competentă pentru aplicarea ordinului este autoritatea publică centrală de mediu.

În cadrul autorităţii publice centrale de mediu se înfiinţează Comitetul consultativ EMAS şi Biroul EMAS, ca parte a Serviciului controlul integrat al poluării.

Comitetul consultativ EMAS este constituit din 19 membri, după cum urmează: doi reprezentanţi ai autorităţii publice centrale de mediu, câte un reprezentant al autorităţilor publice centrale pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, industrie, pentru întreprinderi mici şi mijlocii, doi reprezentanţi ai institutelor de cercetare relevante în domeniu, trei reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior, cinci reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi patru reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei mediului.

Comitetul consultativ EMAS asigură managementul şi controlul programului EMAS.


Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetului consultativ EMAS este elaborat de către membrii Comitetului consultativ EMAS şi este aprobat prin ordin al ministrului autorităţii publice centrale de mediu.

Biroul EMAS este constituit din experţi în domeniul managementului şi auditului de mediu.

Comitetul consultativ EMAS şi Biroul EMAS asigură proceduri pentru suspendarea şi anularea înregistrării organizaţiilor şi le aplică cel puţin pentru:

• evaluarea observaţiilor părţilor interesate despre organizaţiile înregistrate;

• refuzul, anularea sau suspendarea înregistrării organizaţiilor.

Comitetul consultativ EMAS aprobă, iar Biroul EMAS este responsabil cu înregistrarea organizaţiilor în cadrul EMAS. Biroul EMAS asigură înscrierea şi menţinerea organizaţiilor într-un registru.

Comitetul consultativ EMAS stabileşte un sistem de acreditare a verificatorilor de mediu independenţi şi de supraveghere a activităţii acestora.

Referitor la acest ordin urmează a se clarifica relaţia între mecanismele ISO 14000 şi EMAS şi între certificările ISO 14001 şi EMAS.

4.7.1 Raportul de mediu Introducere Scopul raportului de mediu este să informeze publicul şi alte părţi

interesate din exterior despre impactul asupra mediului şi performanţa de mediu a organizaţiei, precum şi despre îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu. Raportul de mediu este totodată şi un mijloc de a răspunde îngrijorărilor părţilor interesate, şi considerate importante pentru organizaţie. Informaţiile de mediu trebuie prezentate într-o manieră clară şi coerentă, în formă tipărită, pentru cei care nu au alte mijloace de a le obţine. După prima înregistrare şi la fiecare trei ani, organizaţia trebuie să pună la dispoziţie informaţii detaliate, într-o formă tipărită unică.


Raport de mediu După prima înregistrare, organizaţia furnizează informaţii de mediu,

luând în considerare criteriile din raportul de mediu şi care trebuie validat de către verificatorul de mediu. După validare, informaţiile sunt transmise Comitetului consultativ EMAS şi sunt puse la dispoziţie publicului. Raportul de mediu este un instrument de comunicare şi dialog cu publicul şi cu alte părţi interesate din exterior, referitor la performanţa de mediu. La elaborarea şi redactarea raportului de mediu organizaţia trebuie să ţină seama de necesităţile de informare a publicului şi a altor părţi interesate din exterior.

Cerinţele minime pentru aceste informaţii sunt: a) descrierea clară şi univocă a organizaţiei care se înregistrează în

cadrul EMAS şi un sumar al activităţilor, produselor şi serviciilor sale, precum şi un sumar al relaţiilor cu organizaţia-mamă (acolo unde este cazul);

b) prezentarea politicii de mediu şi descrierea succintă a sistemului de management de mediu al organizaţiei;

c) descrierea tuturor aspectelor de mediu semnificative, directe şi indirecte, din care rezultă un impact semnificativ asupra mediului, precum şi explicarea naturii impactului în raport cu aceste aspecte;

d) descrierea obiectivelor generale şi a ţintelor în raport cu aspectele de mediu semnificative şi impactul de mediu;

e) sinteza datelor existente despre performanţa organizaţiei în raport cu obiectivele generale şi ţintele, precum şi cu impactul semnificativ asupra mediului. Sinteza poate include valori ale emisiilor de poluanţi, producerii de deşeuri, consumului de materie primă, consumului de energie şi apă, nivelurilor de zgomot şi alte aspecte relevante. Datele trebuie să permită compararea anuală pentru a evalua evoluţia performanţei de mediu a organizaţiei;

f) prezentarea factorilor privind performanţa de mediu, inclusiv performanţa faţă de respectarea prevederilor legale, precum şi performanţa în raport cu impactul semnificativ asupra mediului;

g) menţionarea numelui şi numărului de acreditare ale verificatorului de mediu şi data validării.


Criterii de raportare a performanţei de mediu Pentru a demonstra performanţa de mediu a organizaţiei, datele

primare furnizate de un sistem de management de mediu sunt folosite în mai multe moduri. În acest scop, organizaţia poate folosi indicatori relevanţi existenţi ai performanţei de mediu, asigurându-se că aceştia:

a) oferă o evaluare exactă a performanţei organizaţiei; b) sunt uşor de înţeles şi nu sunt ambigui; c) permit comparaţia anuală pentru a evalua performanţa de mediu

a organizaţiei; d) permit comparaţia cu indicii de activitate sectoriali, naţionali sau

regionali; e) permit comparaţia cu condiţiile de reglementare, după caz.

Păstrarea informaţiilor disponibile publicului Organizaţia actualizează informaţiile, iar în cazul schimbării acestora

este necesară validarea cel puţin anuală de către verificatorul de mediu. Abaterile de la frecvenţa de actualizare variază conform ghidului

elaborat de Comitetul consultativ EMAS. După validare, schimbările sunt transmise Comitetului consultativ EMAS şi sunt puse la dispoziţie publicului.

Publicarea informaţiilor Organizaţiile pot furniza diverselor segmente de public sau părţi

interesate informaţii despre sistemul de management de mediu şi informaţii selectate din raportul de mediu.

Orice informaţie de mediu publicată de o organizaţie poate purta marca EMAS, cu condiţia de a fi validată de un verificator de mediu şi să facă referire la ultimul raport de mediu al organizaţiei, din care a fost extrasă, precum şi să fie:

a) exactă şi să nu dezinformeze; b) argumentată şi verificabilă; c) relevantă şi folosită într-un context adecvat sau într-o situaţie

specifică; d) reprezentativă pentru întreaga performanţă de mediu a organizaţiei; e) fără riscul de a fi interpretată greşit; f) semnificativă în raport cu întregul impact asupra mediului.


Accesul publicului la informaţiile disponibile Informaţiile care constituie raportul de mediu al unei organizaţii, şi

informaţiile actualizate, sunt disponibile publicului şi altor părţi interesate. Raportul de mediu trebuie să fie accesibil publicului. În acest scop, organizaţiile ar trebui să folosească orice mijloace existente (publicaţii electronice, biblioteci etc.). Organizaţia trebuie să fie capabilă să demonstreze verificatorului de mediu că orice persoană interesată de performanţa organizaţiei are acces uşor şi liber la informaţii.

Responsabilitatea privind diferitele amplasamente locale Organizaţiile care se înregistrează în cadrul EMAS pot opta să

redacteze un raport de mediu care să acopere un număr de locaţii geografice diferite. Intenţia EMAS este de a asigura responsabilitatea locală şi, astfel, organizaţiile trebuie să se asigure că impactul semnificativ asupra mediului al fiecărui amplasament este clar identificat şi documentat în raportul de mediu al organizaţiei.

4.7.2 Cerinţele Sistemului de Management al Mediului Sistemul de management al mediului este pus în aplicare în

conformitate cu cerinţele enumerate mai jos. Secţiunea 4 din SR EN ISO 14001:1997, este preluată aproape cu exactitate în Ordinul nr. 50 referitor la EMAS, după cum urmează.

Politica de mediu Conducerea organizaţiei la cel mai înalt nivel trebuie să definească

politica de mediu a organizaţiei şi să se asigure că aceasta: a) corespunde naturii, dimensiunilor şi impactului asupra mediului

ale activităţilor, produselor sau serviciilor organizaţiei; b) include un angajament de îmbunătăţire continuă a performanţei

de mediu şi de prevenire a poluării; c) include un angajament de conformitate cu legislaţia şi

reglementările de mediu, precum şi cu alte cerinţe pe care organizaţia le-a adoptat;


d) oferă cadrul pentru stabilirea şi analizarea obiectivelor generale şi ţintelor de mediu;

e) este documentată, implementată, menţinută şi comunicată întregului personal;

f) este disponibilă pentru public.

Planificare

a. Aspecte de mediu

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină cel puţin o procedură de identificare a aspectelor de mediu ale activităţilor, produselor sau serviciilor sale, pe care le poate controla şi asupra cărora se presupune că are influenţă, cu scopul de a le determina pe cele care au sau pot avea un impact semnificativ asupra mediului. Organizaţia trebuie să se asigure că aspectele cu un impact semnificativ sunt luate în considerare la stabilirea obiectivelor sale de mediu.

Organizaţia trebuie să actualizeze aceste informaţii.

b. Prevederi legale şi alte cerinţe

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină procedura prin care să se identifice şi să se permită accesul la prevederile legale şi la alte cerinţe, aplicabile aspectelor de mediu ale activităţilor, produselor şi serviciilor sale.

c. Obiective generale şi ţinte de mediu

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină obiective generale şi ţinte de mediu documentate, pentru fiecare funcţie şi nivel relevante din cadrul organizaţiei. Cu ocazia stabilirii şi analizării obiectivelor sale, o organizaţie trebuie să ia în considerare prevederile legale şi alte cerinţe, aspectele de mediu semnificative, opţiunile sale tehnologice şi cerinţele financiare, operaţionale, comerciale, precum şi punctele de vedere ale părţilor interesate. Obiectivele generale şi ţintele de mediu trebuie să fie în concordanţă cu politica de mediu, inclusiv cu angajamentul de prevenire a poluării.


d. Program(e) de management de mediu

Pentru atingerea obiectivelor generale şi a ţintelor de mediu, organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină unul sau mai multe programe. Programul trebuie să includă:

• desemnarea responsabilităţilor pentru fiecare funcţie şi nivel relevante ale organizaţiei, pentru atingerea obiectivelor de mediu;

• mijloacele şi termenele privind realizarea acestora.

În cazul unor proiecte care se referă la extinderi de activitate, precum şi la activităţi, produse sau servicii noi sau modificate, programul(ele) trebuie schimbat(e) astfel încât să se asigure aplicarea managementului de mediu pentru aceste proiecte.

Implementare şi operare

a. Structură şi responsabilitate

Pentru a facilita eficienţa managementului de mediu, atribuţiile, responsabilităţile şi autoritatea trebuie să fie definite, documentate şi comunicate. Conducerea organizaţiei trebuie să furnizeze resursele necesare pentru implementarea şi controlul sistemului de management de mediu. Aceste resurse cuprind resurse umane, calificate şi specializate, resurse tehnologice şi resurse financiare.

Conducerea organizaţiei la cel mai înalt nivel trebuie să numească unul sau mai mulţi reprezentanţi care, în afara altor responsabilităţi, trebuie să aibă definite atribuţiile, responsabilităţile şi autoritatea pentru:

• asigurarea cerinţelor referitoare la sistemul de management de mediu stabilite, implementate şi menţinute conform prezentei anexe;

• raportarea către conducerea organizaţiei la cel mai înalt nivel asupra performanţei sistemului de management de mediu, pentru analiză şi ca bază pentru îmbunătăţirea acestui sistem.


b. Instruire, conştientizare şi competenţă Organizaţia trebuie să identifice necesităţile de instruire a

personalului. Întregul personal a cărui activitate poate avea un impact semnificativ asupra mediului trebuie instruit în mod corespunzător.

Trebuie să se stabilească şi să se menţină proceduri pentru ca personalul sau membrii săi, de la toate nivelurile şi din toate funcţiile relevante, să fie conştientizaţi asupra:

importanţei conformităţii cu politica de mediu, cu procedurile şi cerinţele sistemului de management de mediu;

impactului semnificativ asupra mediului, real sau posibil, provenit din activitatea lor, şi asupra efectelor benefice aduse mediului prin îmbunătăţirea performanţei lor individuale;

atribuţiilor şi responsabilităţilor în realizarea conformităţii cu politica de mediu, cu procedurile şi cerinţele sistemului de management de mediu, inclusiv cu cerinţele referitoare la pregătirea capacităţii de răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă;

consecinţelor posibile ale abaterilor de la procedurile operaţionale specificate.

Personalul care îndeplineşte sarcini care pot avea impact semnificativ asupra mediului trebuie să aibă competenţa necesară fie prin educaţie, fie prin instruirea corespunzătoare şi/sau prin experienţă.

c. Comunicare Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină proceduri referitoare

la aspectele de mediu şi la sistemul de management de mediu, pentru:

comunicarea internă între diferitele niveluri şi funcţii ale organizaţiei;

primirea, documentarea şi transmiterea răspunsurilor corespunzătoare la solicitările pertinente ale părţilor interesate din exterior.

Organizaţia trebuie să aibă în vedere procesul de comunicare externă privind aspectele semnificative de mediu şi să înregistreze deciziile sale.


d. Documentaţia sistemului de management de mediu

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină informaţiile, pe suport de hârtie sau electronic, pentru:

descrierea elementelor esenţiale ale sistemului de management de mediu şi interacţiunea lor;

indicarea accesului la documentaţia conexă.

e. Controlul documentelor

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină proceduri pentru controlul tuturor documentelor cerute de prezenta anexă şi pentru a se asigura că:

acestea pot fi localizate;

sunt analizate periodic, revizuite, atunci când este necesar, şi aprobate de persoane autorizate;

versiunile actualizate ale documentelor sunt disponibile în toate locurile unde se efectuează operaţii esenţiale pentru funcţionarea eficientă a sistemului de management de mediu;

documentele depăşite sunt retrase prompt din toate punctele de difuzare şi utilizare sau sunt protejate în alt mod împotriva unei utilizări neintenţionate;

orice document depăşit, păstrat în scopuri juridice şi/sau pentru informare, să fie uşor identificabil.

Documentaţia trebuie să fie lizibilă, datată (cu datele de revizuire indicate) şi uşor identificabilă, menţinută într-un mod ordonat şi arhivată pentru o perioadă precizată. Trebuie stabilite şi actualizate proceduri şi responsabilităţi pentru crearea şi modificarea diferitelor tipuri de documente.


f. Control operaţional Organizaţia trebuie să identifice acele operaţii şi activităţi care sunt

asociate aspectelor de mediu semnificative, corespunzătoare politicii, obiectivelor generale şi ţintelor sale.

Organizaţia trebuie să planifice aceste activităţi, inclusiv activitatea de întreţinere, pentru a se asigura că acestea se realizează în condiţiile specificate, prin:

stabilirea şi menţinerea procedurilor documentate, pentru a cuprinde situaţiile în care absenţa unor astfel de proceduri ar putea conduce la abateri de la politica de mediu, obiectivele generale şi ţintele de mediu;

stipularea în proceduri a criteriilor de operare; stabilirea şi menţinerea procedurilor referitoare la aspectele de

mediu semnificative, identificabile, cu privire la bunurile şi serviciile utilizate de organizaţie şi comunicarea către furnizori şi contractanţi a procedurilor şi cerinţelor relevante.

g. Pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi capacitatea de răspuns Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină proceduri pentru a

identifica posibilele accidente şi situaţii de urgenţă, pentru a răspunde unor astfel de situaţii şi pentru a preveni şi a reduce impactul asupra mediului, care poate fi asociat acestora. Organizaţia trebuie să analizeze şi să revizuiască, acolo unde este necesar, procedurile de pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitatea de răspuns, în special după producerea accidentelor sau apariţia unor situaţii de urgenţă. De asemenea, organizaţia trebuie să testeze periodic astfel de proceduri, atunci când acest lucru este posibil.

Verificare şi acţiune corectivă a. Monitorizare şi măsurare Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină proceduri documentate

pentru a monitoriza şi a măsura, în mod regulat, caracteristicile principale ale operaţiilor şi activităţilor sale care pot avea un impact semnificativ asupra mediului. Această activitate trebuie să includă păstrarea informaţiilor care permit urmărirea performanţei, a controalelor operaţionale relevante şi a conformităţii cu obiectivele generale şi ţintele de mediu ale organizaţiei.


Echipamentul de monitorizare trebuie etalonat şi întreţinut, iar înregistrările acestui proces trebuie păstrate în conformitate cu procedurile organizaţiei. Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină o procedură documentată pentru evaluarea periodică a conformităţii cu reglementările şi legislaţia de mediu în vigoare.

b. Neconformităţi, acţiuni corective şi acţiuni preventive

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină proceduri pentru definirea responsabilităţilor şi autorităţii, pentru tratarea şi analizarea neconformităţilor, pentru adoptarea unor măsuri în vederea reducerii oricărui impact produs, iniţierea şi finalizarea acţiunilor corective şi preventive.

Orice acţiune corectivă sau preventivă, întreprinsă pentru eliminarea cauzelor neconformităţilor existente sau posibile, trebuie adaptată importanţei problemelor şi trebuie să fie proporţională cu impactul produs asupra mediului. Organizaţia trebuie să implementeze şi să păstreze orice modificări apărute în procedurile documentate rezultate din acţiunile corective şi preventive.

c. Înregistrări

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină proceduri de identificare, păstrare şi eliminare a înregistrărilor privitoare la mediu. Aceste înregistrări trebuie să includă evidenţele privind instruirea personalului, rezultatele auditurilor şi ale analizelor.

Înregistrările referitoare la mediu trebuie să fie lizibile, identificabile şi trebuie să permită regăsirea informaţiilor privind activitatea, produsul sau serviciul implicat. Înregistrările referitoare la mediu trebuie păstrate şi menţinute astfel încât să poată fi regăsite cu uşurinţă şi trebuie protejate împotriva oricărui risc de deteriorare sau pierdere. Durata lor de păstrare trebuie stabilită şi înregistrată. Înregistrările trebuie menţinute într-un mod adecvat sistemului şi organizaţiei.


d. Auditul sistemului de management al mediului

Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină unul sau mai multe programe şi proceduri pentru realizarea periodică a auditurilor sistemului de management de mediu, în vederea:

determinării dacă sistemul de management de mediu:

• este conform dispoziţiilor convenite pentru managementul de mediu, incluzând cerinţele prezentei anexe; şi

• este implementat şi menţinut corespunzător;

furnizării către conducerea organizaţiei a informaţiilor referitoare la rezultatele auditurilor.

Programul de audit al organizaţiei, inclusiv termenele, trebuie să se bazeze pe importanţa privind mediul a activităţii implicate şi pe rezultatele auditurilor precedente. Pentru a fi complete, procedurile de audit trebuie să stabilească domeniul de aplicare, frecvenţa şi tehnicile de audit, precum şi responsabilităţile şi cerinţele pentru conducerea auditurilor şi raportarea rezultatelor.

e. Analiza efectuată de conducere

Conducerea organizaţiei, la cel mai înalt nivel, trebuie să analizeze sistemul de management de mediu la intervale prestabilite, pentru a se asigura că acesta este în permanenţă corespunzător, adecvat şi eficient. Analiza efectuată de conducere trebuie să asigure că informaţiile necesare sunt colectate, astfel, încât să permită conducerii să realizeze corespunzător această analiză. Această analiză trebuie să fie documentată. Analiza efectuată de conducere trebuie să abordeze eventualele necesităţi de schimbare a politicii de mediu, a obiectivelor şi a altor elemente ale sistemului de management de mediu, ca urmare a rezultatelor auditurilor sistemului, modificărilor circumstanţelor şi în cadrul angajamentului de îmbunătăţire continuă.


4.7.3 Aspecte care trebuie abordate de organizaţiile care pun în aplicare EMAS

Respectarea legislaţiei

Organizaţiile trebuie să demonstreze că:

au identificat şi cunosc implicaţiile întregii legislaţii relevante de mediu;

iau măsurile necesare pentru respectarea legislaţiei de mediu; şi

deţin proceduri care permit respectarea permanentă a acestor cerinţe.

Performanţa Organizaţiile trebuie să poată demonstra că sistemul de management

şi procedurile de audit se referă la actuala performanţă de mediu, în raport cu aspectele identificate. Performanţa organizaţiei raportată la obiective şi ţinte trebuie să fie evaluată în cadrul procesului de analiză efectuat de conducere. Organizaţia se obligă, de asemenea, să îmbunătăţească continuu performanţa sa de mediu. În acest scop, organizaţia îşi poate baza acţiunile pe programele de mediu locale, regionale sau naţionale.

Obiectivele şi ţintele sistemului de management nu pot fi considerate obiective de mediu. Dacă organizaţia deţine unul sau mai multe amplasamente, fiecare dintre acestea, în care se aplică EMAS, trebuie să respecte toate cerinţele EMAS, inclusiv îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu.

Relaţiile şi comunicarea cu exteriorul Organizaţiile trebuie să poată demonstra disponibilitatea pentru un

dialog deschis cu publicul şi cu alte părţi interesate din exterior, inclusiv cu comunităţile locale şi cu clienţii, privind impactul de mediu al activităţilor, produselor şi serviciilor lor, pentru a identifica îngrijorările publicului şi ale altor părţi interesate.


Implicarea angajaţilor Pe lângă cerinţele din secţiunea A, angajaţii trebuie să fie implicaţi în

procesele de îmbunătăţire continuă a performanţei de mediu a organizaţiei. Trebuie utilizate forme adecvate de participare, cum ar fi: caietul de sugestii, participarea la proiecte bazate pe munca în echipă şi la comitete de mediu. Organizaţiile trebuie să ţină cont de ghidul privind cele mai bune practici în acest domeniu, elaborat de Comitetul consultativ EMAS.

4.7.4 Aspecte de mediu

Generalităţi Organizaţia trebuie să aibă în vedere toate aspectele de mediu ale

activităţilor, produselor sau serviciilor sale şi să decidă, pe baza criteriilor prevăzute în legislaţia naţională, care dintre acestea au un impact semnificativ asupra mediului, ca bază de stabilire a obiectivelor şi ţintelor de mediu. Aceste criterii trebuie să fie puse la dispoziţie publicului.

Organizaţia trebuie să ia în considerare atât aspectele de mediu directe, cât şi cele indirecte ale activităţilor, produselor sau serviciilor sale.

Aspecte de mediu directe Aspectele de mediu directe se referă la activităţile unei organizaţii asupra

cărora aceasta are control managerial şi pot include, dar nu se limitează la:

emisiile în aer;

deversările în apă;

evitarea, reciclarea, reutilizarea, transportul şi eliminarea deşeurilor solide sau de alt tip, în special a deşeurilor periculoase;

utilizarea şi contaminarea terenului;

utilizarea resurselor naturale şi a materiilor prime (inclusiv a energiei);

probleme locale (zgomot, vibraţii, mirosuri, praf, alte probleme care pot fi percepute vizual etc.);


probleme de transport (atât al bunurilor şi al serviciilor, cât şi al angajaţilor);

riscurile de accidente de mediu şi impactul, care rezultă sau pot rezulta în urma incidentelor, accidentelor sau posibilelor situaţii de urgenţă;

efectele asupra biodiversităţii. Aspecte de mediu indirecte Aspectele de mediu indirecte se referă la activităţile, produsele şi

serviciile unei organizaţii, din care rezultă aspecte de mediu semnificative, asupra cărora organizaţia nu are întregul control, şi pot include, dar nu se limitează la:

probleme legate de produse (design, dezvoltare, ambalaj, transport, utilizare şi recuperare/eliminare a deşeurilor);

investiţii de capital, acordarea de împrumuturi şi servicii de asigurări;

noi pieţe;

alegerea serviciilor şi natura acestora (de exemplu, activităţi de transport sau de catering);

decizii administrative şi de planificare;

compoziţia gamei de produse;

performanţa de mediu şi practicile contractanţilor, subcontrac-tanţilor şi furnizorilor.

Organizaţiile trebuie să demonstreze că aspectele de mediu semnificative asociate cu procedurile de achiziţii publice au fost identificate şi că impactul semnificativ asociat cu aceste aspecte este gestionat în cadrul sistemului de management de mediu. Organizaţia trebuie să depună toate eforturile pentru ca furnizorii şi cei care acţionează în numele său să respecte politica sa de mediu în cadrul activităţilor prevăzute în contract.

În cazul aspectelor de mediu indirecte, organizaţia trebuie să aibă în vedere influenţa pe care o poate avea asupra acestor aspecte, precum şi măsurile pe care le poate lua pentru a le diminua impactul.


Ierarhizarea aspectelor de mediu Organizaţia are responsabilitatea de a defini criteriile de evaluare

pentru ierarhizarea aspectelor de mediu ale activităţilor, produselor şi serviciilor sale şi de a determina care dintre acestea au impact de mediu semnificativ. Criteriile elaborate de către o organizaţie trebuie să fie cuprinzătoare, să poată fi verificate independent şi reproduse cu uşurinţă, precum şi accesibile publicului.

În vederea stabilirii criteriilor de evaluare a importanţei aspectelor de mediu ale organizaţiei, se iau în considerare, dar nu se limitează la:

informaţii despre condiţiile de mediu, pentru identificarea activităţilor, produselor sau serviciilor care pot avea impact asupra mediului;

datele existente privind riscurile asociate consumului de materiale şi energie, deversărilor, deşeurilor şi emisiilor;

punctele de vedere ale părţilor interesate;

activităţile de mediu reglementate;

activităţile de achiziţii publice;

proiectarea, dezvoltarea, producţia, distribuţia, service-ul, utilizarea, reutilizarea, reciclarea şi depozitarea produselor organizaţiei;

acele activităţi ale organizaţiei care implică cele mai mari costuri şi beneficii de mediu.

În evaluarea importanţei impactului activităţilor organizaţiei asupra mediului se iau în considerare atât condiţiile normale de operare, cât şi cele de punere în funcţiune sau de încetare a activităţilor, precum şi situaţiile de urgenţă previzibile. Se iau, de asemenea, în considerare activităţile trecute, prezente şi cele planificate.


4.7.5 Cerinţe privind auditul intern de mediu

Cerinţe generale Auditurile interne verifică dacă activităţile care se desfăşoară într-o

organizaţie sunt în conformitate cu procedurile stabilite. De asemenea, auditul identifică orice probleme în procedurile existente, precum şi posibilităţile de îmbunătăţire ale acestor proceduri. Domeniul de aplicare a auditurilor realizate într-o organizaţie poate varia de la auditul unei simple proceduri până la auditarea activităţilor complexe. Toate activităţile unei anumite organizaţii sunt supuse unui audit pe o perioadă dată de timp. Perioada necesară pentru finalizarea auditării tuturor activităţilor se numeşte ciclu de audit. În cazul organizaţiilor mici, cu structură simplă, se pot audita în acelaşi timp toate activităţile. Pentru aceste organizaţii ciclul de audit este intervalul dintre auditări.

Auditurile interne sunt efectuate de către persoane independente de activitatea auditată, pentru a se asigura o evaluare imparţială. Ele pot fi efectuate de angajaţi ai organizaţiei sau de persoane din exterior (angajaţi ai altor organizaţii sau angajaţi ai altor departamente din cadrul aceleiaşi organizaţii ori consultanţi).

Obiective Programul de audit de mediu al organizaţiei defineşte în scris

obiectivele fiecărui audit sau ciclu de audit, inclusiv frecvenţa auditului pentru fiecare activitate. Obiectivele se referă în special la evaluarea sistemelor de management operaţionale şi la determinarea conformării cu politica şi programul organizaţiei, care includ respectarea cerinţelor relevante privind reglementarea de mediu.

Scop Scopul fiecărui audit sau al fiecărei etape din ciclul de audit, după

caz, trebuie să definească şi să precizeze explicit: domeniile acoperite; activităţile de auditat; criteriile de mediu care trebuie avute în vedere; perioada acoperită de audit.


Auditul de mediu include analiza datelor reale necesare pentru evaluarea performanţei de mediu a organizaţiei.

Organizare şi resurse Auditurile de mediu sunt efectuate de persoane sau grupuri de

persoane cu experienţa necesară în domeniile şi sectoarele auditate, având inclusiv cunoştinţele relevante şi experienţă în domeniul mediului, managerial, tehnic şi legislativ, precum şi cu pregătirea şi competenţa necesare auditării pentru atingerea obiectivelor stabilite. Resursele şi timpul alocate auditului sunt în concordanţă cu scopul şi obiectivele acestuia.

Conducerea organizaţiei la cel mai înalt nivel trebuie să acorde sprijin în procesul de audit.

Auditorii trebuie să fie independenţi de activităţile pe care le auditează, pentru a realiza o evaluare obiectivă şi imparţială.

Planificarea şi pregătirea pentru audit Fiecare audit este planificat şi pregătit, conform obiectivelor, în

special pentru asigurarea: • unei alocări corespunzătoare a resurselor; • asumării rolului şi responsabilităţii fiecărei persoane implicate în

procesul de audit (inclusiv auditorii, conducerea şi personalul). Pregătirea pentru audit trebuie să includă familiarizarea cu

activităţile organizaţiei şi cu sistemul de management de mediu instituit în cadrul organizaţiei, precum şi evaluarea rezultatelor şi concluziilor auditurilor anterioare.

Activităţile de audit Activităţile de audit trebuie să includă: • discuţii cu personalul; • inspectarea echipamentelor şi a condiţiilor de operare; • analizarea înregistrărilor, a procedurilor scrise şi a altor

documentaţii relevante, cu scopul de a evalua performanţa de mediu a activităţii auditate şi pentru a se stabili dacă:

• respectă standardele, regulamentele, obiectivele şi ţintele; • sistemul existent de gestionare a responsabilităţilor de mediu este

eficient şi adecvat.


Printre altele trebuie folosite controale prin sondaj pentru verificarea respectării acestor criterii şi pentru a determina eficacitatea întregului sistem de management.

Procesul de audit cuprinde cel puţin următoarele etape: familiarizarea cu sistemele de management; evaluarea punctelor tari şi slabe ale sistemelor de management; obţinerea dovezilor relevante; evaluarea constatărilor auditului; pregătirea concluziilor auditului; raportarea constatărilor şi a concluziilor auditului.

Raportarea constatărilor şi concluziilor auditului La sfârşitul fiecărui audit sau ciclu de audit auditorii trebuie să

întocmească un raport de audit scris, a cărui formă şi conţinut trebuie să asigure o prezentare integrală şi oficială a tuturor constatărilor şi concluziilor auditului.

Constatările şi concluziile auditului sunt comunicate oficial conducerii la cel mai înalt nivel.

Obiectivele fundamentale ale unui raport de audit scris sunt:

susţinerea prin documente a scopului auditului;

situaţia conformării la politica de mediu a organizaţiei şi progresul în domeniul mediului al organizaţiei;

furnizarea de informaţii conducerii despre eficacitatea şi acurateţea măsurilor de monitorizare a impactului de mediu al organizaţiei;

susţinerea prin documente a necesităţii acţiunilor corective, după caz.

Încheierea auditului Procesul de audit se încheie cu pregătirea şi implementarea unui plan

adecvat de acţiuni corective. Se instituie mecanisme funcţionale corespunzătoare care să asigure

urmărirea rezultatelor auditului.


Frecvenţa auditului Auditul sau ciclul de audit se desfăşoară, după caz, la intervale de cel

mult trei ani. Frecvenţa cu care fiecare activitate este auditată variază în funcţie de:

natura, dimensiunea şi complexitatea activităţilor;

relevanţa impacturilor de mediu asociate;

importanţa şi prioritatea problemelor constatate de auditurile precedente;

istoricul problemelor de mediu.

Activităţile complexe, cu impact semnificativ asupra mediului, trebuie auditate mai des.

Organizaţiile îşi definesc propriile programe de audit şi frecvenţa acestora luând în considerare ghidul elaborat de Comitetul consultativ EMAS.

4.7.6 Acreditarea, supravegherea şi atribuţiile verificatorilor de mediu

Generalităţi Acreditarea verificatorilor de mediu se bazează pe principiile

generale de competenţă stabilite în prezenta anexă. Organismele de acreditare pot acredita ca verificatori de mediu persoane, organizaţii sau combinaţii ale acestora. Cerinţele procedurale şi criteriile detaliate pentru acreditarea verificatorilor de mediu sunt definite şi stabilite de organismul de acreditare, în conformitate cu principiile generale de competenţă.

Cerinţe pentru acreditarea verificatorilor de mediu a. Următoarele competenţe constituie cerinţele minime pe care

trebuie să le îndeplinească un verificator de mediu: cunoaşterea şi înţelegerea prezentului ordin, a funcţionării

generale a sistemelor de management de mediu, a standardelor relevante şi a ghidurilor emise de Comitetul consultativ EMAS şi de organismul de acreditare;


cunoaşterea şi înţelegerea cerinţelor legislative, de reglementare şi administrative, relevante pentru activitatea care face obiectul verificării;

cunoaşterea şi înţelegerea problemelor de mediu, inclusiv a dimensiunii acestora în contextul dezvoltării durabile;

cunoaşterea şi înţelegerea aspectelor tehnice relevante pentru problemele de mediu ale activităţii care face obiectul verificării;

înţelegerea funcţionării generale a activităţii care face obiectul verificării, pentru a evalua dacă sistemul de management este corespunzător;

cunoaşterea şi înţelegerea cerinţelor şi metodologiei de audit de mediu;

deţinerea de cunoştinţe despre auditul informaţiilor conform raportului de mediu.

Fiecare candidat trebuie să facă dovada, către organismul de acreditare, privind cunoştinţele, experienţa sa relevantă şi capacităţile sale tehnice în domeniile sus-menţionate.

În plus, verificatorul de mediu trebuie să fie independent, mai ales faţă de auditorul sau consultantul organizaţiei, şi să fie obiectiv şi imparţial în desfăşurarea activităţilor sale.

Fiecare verificator de mediu sau organizaţie de verificare trebuie să se asigure:

• că organizaţia, precum şi personalul său nu sunt supuse nici unei constrângeri financiare, comerciale sau de altă natură, care le-ar putea influenţa evaluarea sau ar putea prejudicia încrederea în independenţa lor de evaluare şi integritatea în relaţia cu activităţile lor, şi

• că respectă toate normele aplicabile în acest domeniu.

Verificatorul de mediu trebuie să dispună de proceduri şi metodologii documentate, inclusiv de mecanismele de control al calităţii şi de prevederi de confidenţialitate pentru cerinţele de verificare din prezentul ordin.


În cazul în care verificatorul de mediu este o organizaţie, aceasta trebuie să deţină şi să pună la dispoziţie, la cerere, o organigramă a structurilor şi responsabilităţilor din organizaţie, precum şi o declaraţie a statutului juridic, a proprietarilor şi surselor de finanţare.

b. Domeniul de acreditare Domeniul de acreditare a verificatorilor de mediu este definit în

conformitate cu clasificarea activităţilor economice (cod CAEN). Domeniul de acreditare este limitat de competenţa verificatorului de mediu şi ia în considerare amploarea şi complexitatea activităţii, după caz, aceasta realizându-se în timpul supravegherii.

c. Cerinţe suplimentare pentru acreditarea verificatorilor de mediu individuali care desfăşoară verificări pe cont propriu.

Verificatorii de mediu individuali care desfăşoară verificări pe cont propriu, trebuie să aibă:

• întreaga competenţă necesară pentru a executa verificările în domeniile acreditate;

• un domeniu limitat de aplicare al acreditării, în funcţie de competenţa lor personală.

Respectarea acestor cerinţe este asigurată prin evaluarea efectuată înainte de acreditare şi prin supravegherea verificatorului de către organismul de acreditare.

Supravegherea verificatorilor de mediu

a. Supravegherea verificatorilor de mediu efectuată de organismul care a acordat acreditarea.

Verificatorul de mediu informează imediat organismul de acreditare despre orice schimbare care are influenţă asupra acreditării sau domeniului de acreditare. Se instituie modalităţi de supraveghere, la intervale regulate, dar nu mai mari de 24 de luni, pentru asigurarea respectării continue a cerinţelor de acreditare ale verificatorului de mediu şi pentru a se monitoriza calitatea verificărilor efectuate. Supravegherea constă în audituri administrative, audieri la nivelul organizaţiilor, chestionare, evaluări ale rapoartelor de mediu aferente organizaţiilor, validate de verificatorii de mediu, şi ale


rapoartelor de verificare elaborate de verificatori. Supravegherea trebuie să fie în concordanţă cu activitatea desfăşurată de verificatorul de mediu.

Decizia organismului de acreditare de a suspenda sau retrage acreditarea sau de a restrânge domeniul de acreditare se ia numai după ce verificatorul de mediu este audiat.

b. Supravegherea verificatorilor de mediu acreditaţi într-un stat membru care desfăşoară activităţi de verificare pe teritoriul României.

Înainte de a desfăşura activităţi de verificare pe teritoriul României, verificatorii de mediu acreditaţi într-un stat membru sau într-un stat cu legislaţia armonizată cu legislaţia Uniunii Europene notifică, cu cel puţin patru săptămâni înainte, organismul de acreditare din România, privind:

• detaliile de acreditare, competenţa şi componenţa echipei, după caz; • locul şi perioada de desfăşurare a verificării, adresa şi coordonatele

organizaţiei, măsurile luate pentru soluţionarea problemelor legate de aspectele legale şi de limbă, după caz.

Organismul de acreditare are dreptul să ceară orice clarificări suplimentare privind aspectele sus-menţionate.

Această notificare este comunicată înaintea fiecărei verificări. Organismul de acreditare nu solicită alte condiţii care să aducă

atingere dreptului verificatorului de mediu de a presta servicii într-un alt stat decât cel în care i s-a acordat acreditarea. În special, nu se aplică tarife discriminatorii de notificare. Organismul de acreditare nu trebuie să folosească procedura de notificare pentru a întârzia sosirea verificatorului de mediu. Orice dificultate survenită în supravegherea verificatorului de mediu, la data comunicată, trebuie justificată în mod corespunzător.

Dacă survin costuri suplimentare de supraveghere, organismul de acreditare are dreptul să perceapă tarifele corespunzătoare pentru acestea.

Dacă organismul de acreditare care supraveghează activitatea verificatorului de mediu nu este satisfăcut de activitatea acestuia, raportul de supraveghere trebuie să fie înaintat către:

• verificatorul de mediu în cauză; • organismul care i-a acordat acreditarea;


• Comitetul consultativ EMAS; şi • forul organismelor de acreditare, în cazul oricărui litigiu care

decurge din această situaţie. Organizaţiile nu trebuie să refuze organismelor de acreditare dreptul

de a supraveghea verificatorii de mediu prin evaluarea audierilor în timpul desfăşurării procesului de verificare.

Atribuţiile verificatorilor de mediu

a. Funcţia verificatorilor de mediu este de a verifica, fără a aduce atingere drepturilor de punere în aplicare a condiţiilor de reglementare:

► respectarea tuturor prevederilor prezentului ordin: analiza de mediu iniţială, dacă este cazul, sistemul de management de mediu, auditul de mediu şi rezultatele acestuia, raportul de mediu;

► acurateţea, credibilitatea şi corectitudinea datelor şi informaţiilor din:

• raportul de mediu;

• informaţiile de mediu care necesită validare. Verificatorul de mediu verifică profesional validitatea tehnică a

analizei de mediu, a auditului sau a altor proceduri aplicate de organizaţie anterior, pentru a se evita suprapunerile inutile. Printre altele, verificatorul de mediu foloseşte controale prin sondaj pentru a stabili dacă rezultatele auditului intern sunt de încredere.

b. La prima verificare, verificatorul de mediu controlează dacă organizaţia respectă următoarele cerinţe:

• un sistem de management de mediu complet operaţional; • un program de audit planificat în totalitate, deja pus în practică,

astfel încât să fie acoperite zonele cu cel mai mare impact semnificativ de mediu;

• efectuarea unei analize de către conducere; • pregătirea unui raport de mediu.


c. Respectarea legislaţiei Verificatorul de mediu se asigură că organizaţia a stabilit proceduri

de control al acelor aspecte ale activităţilor desfăşurate de organizaţie, care intră sub incidenţa legislaţiei naţionale relevante, şi că aceste proceduri asigură conformarea cu acesta. Verificările efectuate în cadrul auditului furnizează dovezi, în special despre capacitatea procedurilor existente de a asigura respectarea legislaţiei. Verificatorul de mediu nu validează raportul de mediu dacă în timpul procesului de verificare constată (de exemplu, prin realizarea de controale prin sondaj) că organizaţia nu se conformează prevederilor legislaţiei.

d. Structura organizaţiei În timpul verificării sistemului de management de mediu şi al

validării raportului de mediu, verificatorul de mediu se asigură că părţile componente ale organizaţiei sunt delimitate clar şi corespund diviziunii reale a activităţilor. Conţinutul raportului de mediu trebuie să acopere diferitele părţi ale organizaţiei la care se aplică EMAS.

Condiţii pentru verificatorul de mediu în vederea îndeplinirii atribuţiilor a. Verificatorul de mediu îşi desfăşoară activitatea, în cadrul domeniului

său de acreditare, pe baza unui acord scris cu organizaţia, prin care:

• se defineşte domeniul de activitate, astfel încât verificatorul să activeze într-o manieră profesională şi independentă; şi

• organizaţia se obligă să coopereze corespunzător.

b. Verificarea implică examinarea documentaţiei şi vizitarea organizaţiei, care presupune, în principal, intervievarea personalului, pregătirea raportului către conducerea organizaţiei şi analizarea soluţiilor propuse de organizaţie pentru problemele ridicate în raportul de mediu.

c. Documentaţia verificată înainte de vizită include informaţii elementare despre:

• organizaţie şi activităţile sale;

• politica şi programul de mediu;

• descrierea sistemului de management de mediu operaţional;


• detaliile privind analiza de mediu şi/sau auditurile efectuate anterior;

• raportul analizei de mediu şi/sau al auditurilor şi orice acţiune de corecţie adoptată;

• proiectul de raport de mediu.

d. Verificatorul de mediu trebuie să pregătească un raport către conducerea organizaţiei, care conţine:

toate problemele relevante ale activităţii desfăşurate de verificatorul de mediu;

situaţia iniţială a organizaţiei faţă de implementarea sistemului de management de mediu;

în general, constatările situaţiilor de neconformitate cu prevederile prezentului ordin şi, în special:

• imperfecţiunile tehnice ale analizei de mediu sau ale metodei de audit, ale sistemului de management de mediu sau ale oricărui proces relevant;

• neconcordanţele cu proiectul de raport de mediu, împreună cu detaliile amendamentelor sau cu completările care trebuie aduse raportului de mediu;

comparaţia cu rapoartele precedente şi evaluarea performanţei organizaţiei.

Frecvenţa verificărilor În urma consultării cu organizaţia, verificatorul de mediu stabileşte

un program pentru a se asigura că toate elementele necesare înregistrării în cadrul EMAS sunt verificate pe o perioadă nu mai mare de 36 de luni. În plus, verificatorul de mediu validează, la intervale nu mai mari de 12 luni, orice informaţii actualizate din raportul de mediu. Abaterile de la frecvenţa de efectuare a actualizărilor sunt permise în condiţiile prevăzute în ghidul elaborat de Comisia consultativă EMAS.

AUDITUL ÎN SMM

Documents

Transcript of AUDITUL ÎN SMM