Auditul Calitatii in Domeniul Sanitar

AUDITOR IN DOMENIUL CALITATII CU APLICATII IN SISTEMUL SANITAR

Suport curs

CUPRINS

Abrevieri .................................................................................................................... 7

Capitolul 1: Introducere ............................................................................................... 9

1.1. Consideraţii asupra stării actuale a sistemului de sănătate românesc ................... 9

1.2. Structura cursului ............................................................................................ 11

1.2.1. Obiective ................................................................................................ 11

1.2.2. Competenţele dobândite de către cursanţi la finalul cursului .................... 11

1.3. Aspecte ale crizei sistemului de sănătate .......................................................... 12

1.3.1. Probleme care generează criza ................................................................. 12

1.3.2. Criza spitalelor ....................................................................................... 14

1.3.3. Problemele organizaţionale întâlnite în unităţile medicale ........................ 16

Capitolul 2: Conceptul de calitate în furnizarea serviciilor de sănătate ......................... 17

2.1. Definiţii .......................................................................................................... 17

2.1.1. Elementele conceptului de calitate ........................................................... 18

2.1.2. Dimensiunile calităţii .............................................................................. 19

2.2. Calitatea în sănătate ........................................................................................ 20

2.2.1. Serviciul de sănătate ............................................................................... 20

2.2.1.1. Componente şi abordare ................................................................. 20

2.2.1.2. Reflexul de consum şi inflaţia de servicii ........................................ 22

2.2.1.3. Evoluţia mentalităţii ....................................................................... 22

2.2.2. Mediatizarea în sănătate .......................................................................... 23

Capitolul 3: Politica în domeniul calităţii .................................................................... 26

3.1. Ce este politica în domeniul calităţii? ......................................................... 26

3.2. De ce este necesar un demers de calitate în sănătate?

Costurile calităţii şi non-calităţii ....................................................................... 29

3.2.1. Costurile calităţii .................................................................................... 29

3.2.1.1. Costuri de prevenire ........................................................................ 29

3.2.1.2. Costurile conformităţii .................................................................... 30

3.2.2. Costurile non-calităţii (noncoformităţii) ................................................... 30

3.2.2.1. Clasificarea costurilor non-calităţii .................................................. 31

3.3. Managementul calităţii serviciilor pentru sănătate ............................................ 32

3.3.1. Funcţiile managementului calităţii ........................................................... 33

3.3.2. Specificul managementului calităţii în sistemul de sănătate ...................... 36

3.4. Standardizarea în domeniul sănătăţii ................................................................ 40

3.4.1. Principii privind standardizarea ............................................................... 40

3.4.2. Standardizarea în domeniul dispozitivelor medicale ................................. 41

3.4.3. Stanadardizare în domeniul serviciilor medicale ...................................... 42

Capitolul 4: Sistemul de asigurare a calităţii serviciilor medicale ................................ 45

4.1. Asigurarea calităţii serviciilor la nivelul sistemului

de îngrijiri pentru sănătate ...................................................................................... 45

4.1.1. Instrumentarea sistemului de management al calităţii în sănătate .............. 45

4.1.2. Constituirea unui sistem de asigurare a calităţii serviciilor medicale ......... 48

4.1.3. Introducerea sistemului de management al calităţii

la nivelul unei unităţi medicale ......................................................................... 52

4.2. Asigurarea protectiei consumatorului ............................................................... 54

4.2.1. Obligaţiile CNAS în asigurarea calităţii serviciilor ................................. 54

4.2.2. Obligaţiile MS în asigurarea calităţii serviciilor ....................................... 55

4.2.3. Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor ........................................... 55

4.2.3.1. Acreditarea ..................................................................................... 55

4.2.3.2. Abordarea metodică ........................................................................ 59

4.2.3.3. Sistemul de management al calităţii (SMC) ..................................... 66

Capitolul 5: Protecţia datelor cu caracter personal ....................................................... 75

5.1. Legislaţie ........................................................................................................ 75

5.1.1. Legislaţie comunitară - ACQUIS ............................................................. 75

5.1.2. Legislaţie internă .................................................................................... 76

5.1.3. Legislaţie specifică domeniului sanitar .................................................... 77

5.2. Definiţii .......................................................................................................... 79

5.2.1. Considerente privind legislaţia europeană şi internă ................................. 80

5.2.2. Categorii de date cu caracter personal ...................................................... 83

5.3. Reguli privind prelucrarea datelor cu caracter personal .................................... 84

5.3.1. Reguli generale ....................................................................................... 84

5.3.2. Reguli speciale ....................................................................................... 85

5.3.3. Consimţământul persoanei ale cărei date personale sunt prelucrate .......... 87

5.4. Drepturi şi obligaţii privind prelucrarea datelor cu caracter personal ................ 88

5.4.1. Drepturile persoanei ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate .... 88

5.4.2. Notificarea prelucrării datelor cu caracter personal .................................. 92

5.4.3. Obligaţiile operatorilor de date cu caracter personal ................................. 94

5.4.3.1. Confidenţialitatea şi securitatea prelucrărilor ................................... 94

5.5. Supravegherea şi controlul prelucrărilor de date cu caracter personal ............... 95

5.5.1. Transferul datelor cu caracter personal .................................................... 95

5.5.2. Contravenţii ............................................................................................ 96

5.6. Consideraţii privind strict domeniul sănătăţii ................................................... 97

Capitolul 6: Planificarea strategică ............................................................................. 99

6.1. Elemente de planificare strategică ................................................................... 99

6.1.1. Rolul şi locul planificării strategice ......................................................... 99

6.1.2. Etapele planificării strategice ................................................................ 100

6.2. Elaborarea planului strategic ........................................................................ 102

6.2.1. Evaluarea ............................................................................................. 102

6.2.2. Componentele planului strategic ........................................................... 105

Capitolul 7: Managementul riscului în sănătate ......................................................... 117

7.1. Definiţii ........................................................................................................ 117

7.2. Clasificarea riscurilor – generalităţi ............................................................... 118

7.3. Managementul riscului clinic ........................................................................ 119

7.4. Evaluarea riscurilor într-o unitate medicală .................................................... 120

Bibliografie .............................................................................................................. 125

Abrevieri

ANAES - Agence Nationale d'Accréditation et d'Evaluation en Santé (Agenţia Na-

ţională de Acreditare şi Evaluare în Sănătate)

ANCIS - Agenţia Naţională pentru Calitate şi Informaţie în Sănătate

ANM - Agenţia Naţională a Medicamentului

ANMDM - Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale

ANSPDCP - Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter

Personal

CE - Comunitatea Europeană

CEN - Comité Européen de Normalization (Comitetul European de Standardizare)

CNAS - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

CoNAS - Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor

CMR - Colegiul Medicilor din România

HAS - Haute Autorité de Santé (Autoritatea de Sănătate)

HIA - Health Impact Assessment (Evaluarea Impactului asupra Sănătăţii)

HTA - Health Technology Assesment (Evaluarea Tehnologiilor Medicale)

ISO - International Organization for Standardization (Organizaţia Internaţiona-

lă de Standardizare)

MS - Ministerul Sănătăţii

NICE - National Institute for Health and Clinical Excellence (Institutul Naţional

pentru Excelenţă în Sănătate şi Practica Clinică)

NC - Nucleul de Calitate

OMS - Oraganizaţia Mondială a Sănătăţii

OTDM - Oficiul Naţional de Tehnică şi Dispozitive Medicale

RENAR - Asociaţia de Acreditare din România - Organismul Naţional de Acreditare

RMC - Responsabilul cu Managementul Calităţii

SIGN - Scottish Intercollegiate Guidelines Network (Reţeaua Scoţiană pentru

Ghiduri de practică medicală)

SMC - Sistemul de Management al Calităţii

UE - Uniunea Europeană

Capitolul 1: Introducere

1.1. Consideraţii asupra stării actuale a sistemului de sănătate românesc

Lumea este într-o continuă schimbare. Nevoile societăţii exprimă această schimbare

pentru a răspunde adecvat este necesar ca toate sectoarele de activitate economică şi

socială să se reformeze continuu. Sistemul de sănătate ocupă un loc central în acest vârtej

al schimbărilor economice, sociale, conceptuale şi manageriale. Reforma în sănătate,

proces cu evoluţie distorsionată de ciclurile electorale şi desele schimbări ministeriale care

determină o incoerenţă a politicii în sănătate, trebuie dusă la capăt fie şi numai din cauza

constângerilor economice şi nevoii imperioase de a stăpâni cheltuielile, mereu crescânde,

în acest domeniu. Sistemul de sănătate este în mod special rezistent şi vulnerabil la aceste

schimbări. Mediul medical este puternic ataşat tradiţiei sale, prerogativelor sale de

cultură, de spiritualitate, de organizare şi modului de lucru al profesiniştilor în sănătate

(medici şi asistenţi medicali) şi nu în ultimul rând de funcţionarea unităţilor medicale.

Până acum, excelenţa tehnică a actului medical, apreciată doar subiectiv, fără o evaluare pe

criterii măsurabile, a fost determinantă pentru stabilirea calităţii. Astăzi, în era hegemoniei

informaţionale, primează raportul dintre nevoia de servicii medicale, aşteptările pacienţilor

şi oferta tehnică în relaţie cu posibilităţile financiare. Se constată o alunecare de la

performanţa tehnică intrinsecă ca singur criteriu al aprecierii calităţii spre o calitate

relaţională, care include performanţa tehnică şi constă în satisfacerea aşteptărilor pacientului.

Nivelul calitativ al unui serviciu medical este estimat pe baza mai multor caracteristici:

perfomanţa tehnică;

siguranţa;

răspunderea la aşteptările relaţionale ale pacientului;

Sistemul românesc de sănătate este incapabil să demonstreze nivelul său de calitate şi

eficacitate datorită mai ales unei tradiţii a culturii orale în reglementarea procesului de

îngrijiri, lipsei de trasabilitate a acestuia ca urmare a lipsei procedurilor şi protocoalelor

scrise şi a unui sistem informaţional depăşit, incapabil să colecteze, să valideze, să

prelucreze şi să stocheze datele necesare unei astfel de demonstraţii. Acest lucru este din

ce în ce mai puţin acceptat de populaţia beneficiară, de politicieni, de administraţie şi în

asamblu de mediul economic şi social.

Ca răspuns la dificultăţile cu care se confruntă sistemul de săntate, sistemul de asigurare a

calităţii propune instrumente şi metode de management performante, adecvate în

furnizarea serviciilor pentru sănătate. Elaborarea şi aplicarea demersului calităţii în

sănătate oferă soluţii reale pentru aceste probleme şi pentru implementarea reformelor de

fond ale sistemului. Dar lumea medicală nu ştie şi ezită să le utilizeze, rămânând ataşatată

culturii organizaţionale tradiţionale, dominată de performanţa tehnică evaluată subiectiv,

de cutume ierarhice, respingând evaluarea externă a rezultatelor sale şi transparenţa

privind activitatea sa reală.

Presiunea socio-economică determină premisele unei revoluţii manageriale şi culturale în

domeniul sănătăţii. Introducerea demersurilor calităţii în unităţile medicale, înseamnă o

schimbare de paradigmă iniţiată de la vârf şi care, pentru a fi eficace şi eficientă, trebuie

să cuprindă toate nivelurile structurii organizatorice. Mai mult, presiunea de accelerare a

demersului pentru implementarea calităţii ar trebui să vină în primul rând de la

profesionştii din sănătate, care doresc să se delimiteze de cei care compromit imaginea

sistemului, prin atitudini incorecte, reminiscenţe ale unei mentalităţi depăşite. Acest curs

are drept scop pregătirea de bază a unor specialişti în managementul şi auditul calităţii

serviciilor pentru sănătate, care să constituie o resursă umană competentă pentru

dezvoltarea managementului calităţii în sănătate, necesară atât unităţilor medicale cât şi

autorităţilor competente din domeniul sănătăţii.

1.2. Structura cursului

1.2.1. Obiective. Scopul acestui curs are în vedere formarea la nivelul fiecărei unităţi

sanitare partenere a unui număr de persoane - medici, asistenţi medicali şi alt personal cu

calificare superioară, care să fie pregătite pentru a putea să-şi asume şi să îndeplinească

rolul de promotori şi practicieni ai sistemului de management al calităţii în sănătate, în

conformitate cu noile standarde şi cerinţe din domeniu. În acest sens, obiectivul major al

cursului este prezentarea şi promovarea conceptului de calitate a serviciilor din sănătate

într-o versiune modernă, adaptată sistemului de sănătate din România, dar şi în relaţie

directă cu modelele de management al calităţii, practicate de organizaţiile cu experienţă de

funcţionare în condiţiile unei economii de piaţă.

Prin practicarea efectivă a managementului calităţii, devine posibilă îmbunătăţirea

randamentului şi a performanţei sistemului gestionat.

1.2.2. Competenţele dobândite la sfârşitul cursului de către participanţii absolvenţi ai

examenului final, le vor permite acestora să desfăşoare activitate în cadrul Nucleului de

calitate de la nivelul spitalului şi vor fi pregătiţi pentru:

cunoaşterea conceptului de calitate şi capacitatea de a-l particulariza în domeniul

sănătăţii;

cunoaşterea terminologiei specifice, uzuale;

cunoaşterea noţiunilor de baza privind structura şi funcţionarea unui sistem de

management al calităţii;

elaborarea unui plan de implementare a unui sistem de management al calităţii la

nivelul spitalului în care lucrează;

abordarea managementului calităţii din unghiul activităţii clinice, specifice unui spital;

organizarea activităţii de implementare a managementului calităţii, prin instruirea

şi implicarea întregului personal;

elaborarea documentaţiei necesare implementării şi instrumentării unui sistem de

management al calităţii, respectiv Planul strategic al unităţii

în componenta sa scrisă:

o Procedurile de sistem şi cele operaţionale – specifice şi nespeci-

fice, utilizând Ghidul de elaborare a unei proceduri;

o Manualul calităţii;

o Planurile anuale generale şi specifice;

o Documentele instituţionale;

în componenta sa organizatorică şi funcţională:

o Organizarea internă şi practica procedurii administrative cu forma-

lizarea specifică;

o Cunoaşterea elementelor de bază privind managementul riscului şi

managementul informaţiei într-o unitate medicală şi instrumentarea

corectă a acestora.

1.3. Aspecte ale crizei sistemului de sănătate

1.3.1. Probleme care generează criza Termenul criză este asociat sistemului de sănătate de cel puţin două decenii. El defineşte

totalitatea insatisfacţiilor şi dificultăţilor cu care se confruntă actorii implicaţi în funcţionarea

sistemului, începând cu pacienţii, corpul medical, administratorii sistemului şi cuprinzând

întrega populaţie, inclusiv politicienii. Fiecare explică criza în funcţie de poziţia sa în sistem.

Practicienii vorbesc numai despre subfinaţare, pacienţii vorbesc despre relaţia cu lumea

medicală, calitatea servciilor medicale şi subfinanţare, finaţatorii acuză managementul

deficitar la nivelul unităţilor medicale, iar managerii se descurcă cum pot şi acuză pe toată

lumea. Sistemul de sănătate se confruntă cu o stare de criză multiplă:

financiară;

structurală;

la nivel de sistem;

la nivel individual.

Cauzele generale ale crizei sunt multiple:

Managementul informaţional deficitar, care nu pune la dispoziţia decidenţilor o

bază de date validă pe care să se fundamenteze deciziile.

Obiective contradictorii. Exemplu contradicţia între obiectivul poiliticii sanitare de

a creşte accesibiltatea populaţiei la servicii medicale şi desfiinţarea unor unităţi

medicale cu paturi fără a pune în loc o unitate medicală de ambulatoriu care să

ofere populaţiei cel puţin aceleaşi servicii pe care le oferea unitatea desfiinţată.

Criza de încredere şi de respect a societăţii faţă de medici şi de sistemul de

îngrijiri.

Dispariţia încrederii „absolute” a societăţii în medici şi în sistemul de îngrijiri

medicale.

Menţinerea structurilor administrativ-medicale înfiinţate pe criterii fie istorice,

fie de interes individual;

Discordanţa între fragmentarea sarcinilor şi nevoia de flexibilitate şi capacitate rapidă.

Adaptarea continuă cerută de intensificarea, diverisificarea şi creşterea

complexităţii activităţii.

Lipsa reformei manageriale adecvată schimbărilor funcţionale.

Procesele decizionale sunt de lungă durată, tergiversate până când nu mai sunt

utile sau până când problemele s-au agravat, sau de prea scută durată, fără o

analiză completă a situaţiei de rezolvat, fără o identificare a riscurilor.

Calificarea şi perfecţionarea profesională nu corespund nivelului tehnologic

actual, planului de dezvoltare a unităţilor medicale etc.

Optimizarea proceselor este rămasă în urmă sau chiar nu există o preocupare

pentru aceasta.

Stimulentele şi metodele de motivare sunt inadecvate. Nu s-a „descoperit” încă

existenţa altor metode de motivare, în afara celei financiare, care deşi este într-

adevăr cea mai eficace nu este nici singura şi nici suficientă.

Personalul medical nu este la curent cu legislaţia din domeniu, fapt care determină o

lipsă de reprezentare a acestuia în raport cu sistemul în care lucrează. Nu înţelege

cum funcţionează sistemul şi prin urmare nici ce ar putea face ca să-l îmbunătăţesacă.

1.3.2. Criza spitalelor Spitalul, principalul furnizor de servicii medicale şi implicit principalul consumator de

resurse, deşi şi-a diversificat activitatea prin introducerea spitalizării de zi şi a activtăţii

din ambulatorul integrat, a rămas osificat într-o formă de organizare arhaică, fundamentată

pe numărul de paturi, cu sentimentul proprietăţii medicilor asupra acestora, cu normative

de personal şi finanţare stabilite în funcţie de numărul de paturi şi nu în funcţie de

volumul de activitate.

Iată câteva aspecte definitorii pentru situaţia actuală a spitalelor:

Spitalul trăieşte ca fiind singur, neafectat de concurenţă, de influenţe externe,

nefiind interesat de transformările din societate;

Spitalul funcţionează ca o structură izolată, conservatoare, fără o viziune pe termen

mediu şi lung;

Nu are informaţii despre nevoile pe care trebuie să le satisfacă;

Nu are o viziune asupra strategiei pe care trebuie să o adopte în raport cu rolul său

corelat cu evoluţia socio-economică;

Spitalul a trecut de la o perioadă de glorie la o perioadă de criză:

Economică, diferită de alte sectoare economice;

Culturală şi etică, definită prin:

o Cultura orală a organizaţiei;

o Dificultatea de valorizare a profesioniştilor;

o Constrângeri şi lipsuri care legitimează comportmente ne-etice (volum

de muncă crescut, remuneraţie neconcordantă cu volumul, performanţa

şi calitatea muncii depuse etc.);

Organizaţională şi relaţională exprimată prin:

o Insatisfacţia populaţiei deservite;

o Condiţiile inadecvate pentru îngrijiri de calitate;

Insuficientă înzestrare cu echipamente şi/sau medicamente;

Inadecvare calitativă şi/sau cantitativă a resurselor la nevoile de

sănătate;

o Structuri inadecvate:

Mod de organizare tradiţional, fragmentat vs. necesitatea unei

flexibilităţi şi capacităţi rapide de adaptare la preluarea multidis-

ciplinară a pacientului, determinată de:

- Intensificarea şi diversificarea acitivităţii;

- Creşterea complexităţii actului medical;

- Divizarea abordării diagnostice şi terapeutice;

- Dependenţa reciprocă dintre diferiţi actori;

- Imperativele economice;

Structura organizatorica şi relaţiile funcţionale şi-au păstrat

caracterul „medieval”;

Chiar dacă a suferit numeroase schimbări, spitalul nu a suferit încă o reformă managerială

de fond care să influenţeze eficace, pe termen lung, funcţionarea reală a serviciilor.

“Egoismul” la nivel de secţie, neglijarea integrării obiectivelor economice ale spitalului la

nivelul secţiei, absenţa managementului clinic, sunt elemente care produc şi întreţin

impactul profund negativ asupra activităţii întregului spital.

1.3.3. Problemele organizaţionale întâlnite în unităţile medicale

Medicii se concentrează numai asupra exercitării profesiei nefiind interesaţi de

aspectele care privesc managementul serviciilor.

Spitalul ca unitate majoră în sistem, ignoră evoluţia societăţii şi piaţa serviciilor

medicale.

Unităţile medicale indiferent de tip, nu sunt suficient de deschise spre societate,

suferă de o „cecitate a organizţiei” (Michel Cremadez).

Într-o economie de piaţă unităţile medicale trebuie să-şi cunoască concurenţii,

performanţele acestora, să se preocupe de satisfacţia pacientului.

Comunicarea dintre diferitele grupe profesionale deficitară, are consecinţe grave, mai

ales asupra pacientului. Transferurile neanunţate dintr-un spital în altul, solicitările de

consult între specialităţi fără o prezentare succintă a motivelor care au determinat

consultul, expedierea unor examene medicale cu formulări de tipul „nimic acut … în

momentul examinării”, etc. au dus de multe ori la evoluţii dramatice ale pacienţilor.

Managementul financiar nu ţine cont de menirea spitalului, iar practica

profesională nu are în vedere nivelul resurselor- ABSENŢA MANAGEMENTU-

LUI CLINIC.

Capitolul 2: Conceptul de calitate în furnizarea serviciilor de sănătate

2.1. Definiţii

Termenul „calitate” provine din latinescul „qualis”, care înseamnă „fel de a fi”.

Calitatea reprezintă ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unui produs/serviciu care

îi conferă acestuia aptitudinea1 sau capacitatea2 de a satisface necesitatile exprimate sau

implicite.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte calitatea astfel:

la nivelul sistemului - “nivelul atingerii scopurilor intrinseci ale sistemului de sănătate

pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi capacităţii de răspuns la aşteptările generale ale

populaţiei”

la nivelul instituţiilor de sănătate - „un demers care trebuie să permită să se garanteze

fiecărui pacient armonizarea actelor diagnostice şi terapeutice care le va asigura cel

mai bun rezultat în condiţii de sănătate, în conformitate cu stadiul actual al ştiinţei

medicale, la cel mai bun cost pentru un acelaşi rezultat, cu cel mai mic risc iatrogen

spre deplina sa satisfacţie”

1 Aptitudinea reprezintă nivelul de încadrare, respectiv performanţa desfăşurării activităţilor specifice. 2 Capacitatea reprezintă varianta de încadrare sau nu într-un context, respectiv conformitatea cu anumite repere.

După Avedis Donabedian3, calitatea serviciilor de sănătate reprezintă "acele îngrijiri care

se aşteaptă să maximizeze dimensiunea bunăstării pacienţilor, luând în considerare

echilibrul câştigurilor şi pierderilor aşteptate, care apar în toate etapele procesului

îngrijirilor de sănătate”.

2.1.1. Elementele conceptului de calitate se definesc în principal ca reprezentând

“răspunsul” la anumite categorii de cerinţe: ale beneficiarului sau cele de natură tehnică

(în cazul sistemului de sănătate – normele specifice). Scopul unui sistem de calitate este

îmbunatăţirea continuă a calităţii pentru a răspunde cerinţelor fiecărui actor. Evoluând în

acest domeniu, se poate considera că cele două mari componente ale conceptului de

calitate sunt:

Răspunsul la aşteptări - în orice sistem de sănătate, actorii principali sunt prezenţi cu

cerinţele lor specifice, astfel :

Pacienţii:

o Să primească îngrijirile necesare,conform drepturilor conferite de lege

(şi mai mult), în cel mai scurt timp posibil, în cele mai bune condiţii şi

cu cele mai mici costuri directe.

Furnizorii de servicii:

o Obţinerea unei cote mari din piaţă;

o Echilibru financiar şi realizarea fondului de dezvoltare pentru unităţile

publice şi ONG – uri şi profit pentru sistemul privat de tip comercial.

Profesioniştii:

o Accesul la cele mai moderne mijloace dianostice şi terapeutice;

o Obţinerea unor venituri mari.

3 Donabedian, A. "Concepts of Health Care Quality: A Perspective" An Occasional Paper, institute of Medicine,

National Academy of Sciences, February 1976, Washington D. C. 16 pp.

Plătitorii:

o Să controleze costurile asigurând cel mai înalt grad de satisfacţie

beneficiarilor;

Guvernul:

o Să atingă obectivele propuse prin politicile de sănătate care stau la baza

programului de guvernare.

Răspunsul la cerinţele normelor igienico-sanitare (aspect important în ceea ce priveşte

dezvoltarea performanţei pe linie tehnologică la nivelul unui sistem de sănătate -

HTA4).

2.1.2. Dimensiunile calităţii Abordată ca şi concept, calitatea poate dezvolta trei dimensiuni, sub a căror incidenţă se

poate vorbi despre “asigurarea calităţii în sănătate” şi anume:

calitatea ca structura reprezintă totalitatea caracteristicilor la un moment dat;

calitatea ca proces reprezintă totalitatea procedurilor utilizate în procesul de realizare

a serviciului;

calitatea ca rezultat reprezintă gradul de atingere a obiectivelor.

Abordată ca şi elemente de răspuns la cerinţele actorilor interesaţi din sănătate, calitatea

apare ca o consecinţă a unghiurilor de vedere diferite din care abordează problema fiecare,

depinzând de interesul şi de nivelul de informare al fiecăruia dintre actori. Astfel:

din punctul de vedere al profesionistului – serviciul de calitate îndeplineşte toate

cerinţele stabilite prin consens de către “profesioniştii de top”;

din punctul de vedere al pacientului – serviciul de calitate este acela care-i satisface

aşteptările în funcţie de nivelul său de informare, privind posibilităţile sitemului; 4 HTA – Health Technology Assesment – evaluarea tehnologiilor medicale

din punctul de vedere al terţului plătitor – serviciul de calitate satisface cerinţele

privind raportul cost/eficacitate;

din punctul de vedere al guvernului – calitatea serviciilor medicale este dată de

impactul electoral pe care acestea le pot avea ca urmare a satisfacerii aşteptărilor

populaţiei dar şi de impactul cheltuililor asupra bugetului de stat.

2.2. Calitatea în sănătate

Sistemul de sănătate ca şi ansamblu al elementelor sale componente, al mecanismelor de

acţiune şi interacţiune, se adresează pacientului ca beneficiar, furnizorului ca prestator,

autorităţii ca reglementator şi plătitor, exprimându-se în servicii de sănătate.

2.2.1. Serviciul de sănătate reprezintă un concept relativ similar, dar de amploare

ceva mai mare decât cel de serviciu medical, concept asumat şi chiar promovat de către

toate organismele internaţionale, care se defineşte ca şi “ansamblul de servicii efectuate în

interiorul unui sistem de sănătate şi care se adresează direct sau indirect pacientului,

pentru îngrijirea (promovarea, menţinerea, îmbunătăţirea, redarea) stării sale de sănătate”.

2.2.1.1. Componentele majore ale unui serviciu de sănătate, pot fi clasificate după forma

lor raportată la pacient, astfel:

Componenta directă – medicala (specifică sistemului de sănătate) şi care cuprinde

totalitatea serviciilor cu caracter medical adresate pacientului:

consultaţii;

investigaţii;

tratamente;

manevre specifice;

consiliere de specialitate;

transport medicalizat.

Componenta indirectă – de suport (existentă în orice tip de sistem) şi care reuneşte

totalitatea serviciilor cu caracter nemedical adresate fie pacientului, fie componentei

directe (medicale):

servicii hoteliere;

informare;

consiliere nespecifică;

asistenţă tehnică (financiar-contabilă, juridică);

administrarea resurselor (umane, materiale);

transport.

Câteva dintre caracteristicele unui serviciu de sănătate, care conferă acestui tip de serviciu

un specific aparte, sunt :

forma nematerială - nu se concretizează în bunuri;

nestocabilitatea - nu poate fi păstrat pentru a fi utilizat ulterior;

intangibilitatea - nu poate fi perceput fizic;

coincidenţa în timp sau spaţiu a producerii şi consumului - prezenţa simultană a

prestatorului şi beneficiarului în acelaşi loc.

Din cauza acestor trăsături, servicul de sănătate reprezintă o zonă cu un grad mare de

subiectivism, dificil de evaluat în mod obiectiv, atât ca performanţă, cât şi ca eficienţă,

necesitate sau în timp real.

Din aceste motive, în piaţa serviciilor de sănătate se instalează rapid o mare asimetrie

informaţională şi comportamentală a diferiţilor actori participanţi, ceea ce determină

creşterea gradului de risc cu privire la toate aspectele care ţin de această piaţă. Principiul

cererii şi ofertei este puternic influenţat şi deviat mult de la o medie acceptabilă.

2.2.1.2. „Reflexul de consum” reprezintă una dintre consecinţele ofertei de servicii

medicale, într-un sistem de sănătate fundamentat pe conceptul social, în care „hazardul

moral” pentru consumatorul de servicii medicale este stimulat de accesul necondiţionat

sau relativ puţin condiţionat la servicii medicale. Calitatea de asigurat, care stabileşte o

relaţie „furnizor – pacient” între sistemul de sănătate şi populaţie este un alt element

stimulativ al refelexului de consum.

Reflexul de consum definit ca „servicii consumate suplimentar, în absenţa nevoii efective

de servicii”, deci pe componenta de cerere – pacient, conduce către „inflaţia de servicii”,

definită ca „servicii efectuate suplimentar, în absenţa nevoii efective de servicii”, deci pe

componenta ofertă – furnizor; această distorsiune a principiului cererii şi ofertei, care se

comportă inductiv, are consecinţe negative dintre cele mai variate, cea mai evidentă, deşi

nu singura determinantă, fiind reprezentată în România de către prabuşirea exagerată a

tarifelor de servicii din sistem.

2.2.1.3. Evoluţia mentalităţii. Mentalitatea evolueaza odată cu evoluţia socioeconomică şi

tehnologică. Ca urmare, pacientul devine:

mai exigent;

mai preocupat de calitatea îngrijirilor;

mai conştient de drepturile sale;

mai informat;

mai educat.

Atitudinea pacientului faţă de serviciile publice, implicit cele pentru sănătate, se schimbă:

este mai puţin încrezător în ceea ce i se oferă;

este mai revendicativ, nerăbător, la limita intoleranţei;

încrederea spontană în sistemul de sănătate nu mai este o atitudine apriorică;

doreşte probe privind rezultatele medicale, mai multe informaţii, mai multă

libertate în relaţia cu medicii şi unităţile medicale;

cresc exigenţele privind siguranţa actului medical;

schimbările se reflectă şi în evoluţia generală a societăţii;

au apărut asociaţii ale pacienţilor, care sunt din ce în ce mai influente;

pacientul devine mai mult client:

este mai puţin înţelegător;

mai puţin respectuos faţă de deciziile medicale;

mai puţin fidel – fenomenul „migraţiei” medicale;

puterea medicului faţă de pacient a scăzut;

pacientul judecă pertinenţa prescripţiei şi calitatea îngrijirilor;

creşte numărul celor care reclamă nemulţumiri privind practica medicală.

2.2.2. Mediatizarea în sănătate. Interesul media pentru problemele sănătăţii este în

continuă creştere, vizând în special senzaţionalul „faptul divers”. Populaţia este, sau de

cele mai multe ori se crede că este, mai bine informată. Mediatizarea poate determina:

un efect pozitiv în sensul creşterii ineresului pentru propria sănătate;

un efect profund nefavorabil – riscul de dezinformare în masă, cu toate

consecinţele sale;

erori şi disfuncţionalităţi ale sistemului amplificate exagerat;

diseminarea de informaţii fals ştiinţifice sau nevalidate;

descoperiri ştiinţifice prezentate ca fiind achiziţii recente revoluţionare, în plan

diagnostic sau terapeutic, care, în cel mai fericit caz, nu sunt, încă, decât căi de

cercetare;

risc de creştere a consumului nejustificat de servicii medicale cu efecte economice

nedorite, ca urmare a modificării aşteptărilor în urma unor astfel de infromaţii;

mediatizarea şi vulgarizarea cunoştinţelor medicale, dă pacienţilor sentimentul „că

ştiu” şi le creşte nivelul de aşteptare faţă de sistemul de sănătate, de multe ori aceste

aşteptări fiind nerealiste, ca urmare a neînţelegerii informaţiei accesate, pe lipsa unui

fond educaţional corespunzător sau a însuşirii unor informaţii cvasi/pseudoştiinţifice;

creşterea exigenţelor faţă de sistemul de sănătate, exigenţe care sunt legitime, atâta

vreme cât nu sunt deformate de exagerări sau înţelegeri greşite a unor aspecte ale

îngrijirilor medicale. Vezi campania „Spitalul dăunează grav sănătăţii” etc.

Faţă de toate aceste riscuri, unitatea medicală trebuie să-şi creeze un mecanism de

protecţie, care constă în dezvoltarea unor proceduri de comunicare care să limiteze

posibilitatea de a se tramsmite informaţii deformate despre acitivtatea sa. Câteva sugestii

ar putea să fie de folos celor interesaţi:

Satisfaceţi nevoia de informaţii a presei prin organizarea cât mai frecventă a

conferinţelor de presă.

Pregătiţi conferinţele de presă cu informaţii formulate încât să poată constitui ştiri.

Nu este foarte greu. Prezentaţi aspecte din activitatea dumneavoastră comparativ

cu diferite etape ale evoluţiei spitalului. Exemplu :

numărul de internări prin boala X a crescut/scăzut faţă de anul/anii

anteriori cu atât...

numarul de examene radiologice a crescut/scăzut faţă de anul/anii

anteriori cu atât...

în luna acesata s-au prezentat în urgenţă N1 cazuri cu bola X, N2 cazuri cu

boala Y etc.

Nu uitaţi să daţi şi o explicaţie evenimentului prezentat.

Stabiliţi reguli privind comunicarea de informaţii din spital pentru a evita ca

persoane care nu au abilitatea de a cominica să dea iformaţii care pot fi deformate.

Alegeţi şi instruiţi bine purtătorul de cuvânt.

Veniţi în întâmpinarea presei atunci când se întâmplă un eveniment notoriu, mai

ales dacă este negativ, pentru a evita interpretările eronate sau răuvoitoare.

Când o situaţie este neclară menţineţi presa lângă dumneavoastră menţionând că

informaţia completă va fi dată din moment în moment, adică imediat ce veţi

dispune de suficiente date.

Purtătorul de cuvânt trebuie să aibă o relaţie bună cu presa.

În situaţii neclare managerul nu trebuie să facă declaraţii. Purtătorul de cuvânt

poate greşi pentru că vine managerul şi corectează. Dacă greşeşete managerul nu

mai are cine corecta.

Capitolul 3: Politica în domeniul calităţii

3.1. Ce este politica în domeniul calităţii?

Ansamblul „orientărilor şi obiectivelor generale ale unei organizaţii privind cali-

tatea, exprimate la cel mai înalt nivel al conducerii”.

Politica în domeniul calităţii trebuie să fie definită la nivelul conducerii şi expri-

mată formal prin declaraţia acesteia, în care sunt prezentate principiile generale,

fundamentele şi orientările întregului demers al calităţii.

Declaraţia trebuie să fie coerentă şi compatibilă cu politica generală a unităţii, a

reţelei de îngrijiri căreia îi aparţine unitatea medicală, cu exigenţele reglementă-

rilor din domeniu (acte normative) şi referenţialele CoNAS.

Furnizează cadrul care să permită atingerea obiectivelor stabilite în domeniul

calităţii.

Toate componentele structurii manageriale (direcţia medicală, administrativă, de

îngrijiri, tehnică etc) trebuie să colaboreze la elaborarea acestei politici, să

accepte şi să se angajeze în punerea în pracică şi în evaluarea rezultatelor.

Managementul calităţii cuprinde:

Controlul calităţii;

Îmbunatăţirea continuă a calităţii.

Instrumente care pot fi utilizate în asigurarea calităţii:

Ciclul PDCA (Figura 1, Figura 2)

Plan – a planifica: a prevedea şi defini înainte de a face; angajamentul

conducerii în politica de calitate

Do – a realiza: a face ceea ce ai prevăzut; asigurarea resurselor necesare şi

acţiunile pentru realizarea obiecivelor

Check – a verifica: măsurare, verifcare şi control; controlul, măsurarea şi

trasabilitatea acţiunilor

Act – a reacţiona şi a ameliora; se reduc diferenţele, se corectează

neconformităţile; se compară rezultatele obţinute cu obiectivele calităţii

Diferenţe de calitate (Figura 3)

Diferenţe de proiectare (concepţie) – între calitatea aşteptată şi calitatea dorită

Diferenţe de percepţie – calitatea trăită şi primită efectiv (realizată de furnizor)

Diferenţe de satisfacţie – calitatea trăită şi aşteptată

Diferenţe de realizare – calitatea dorită şi acordată

Figura 1. Ciclul PDCA (Deming). Sursa: Actu-Environnement.com Dossier - La norme ISO 14001. - Publié le 18/06/2005

(http://www.actu-environnement.com/ae/dossiers/iso14000/iso14001.php4)

Figura 2. Roata calităţii Sursa: Haute Autorité de Santé. Ensemble, améliorons la qualité en santé

(http://www.has-sante.fr/portail/jcms/c_443273/comment-evaluer-et-ameliorer-votre-pratique)

Figura 3. Diferenţe de calitate

Demersul în calitate trebuie să aibă ca obiectiv reducerea acestor diferenţe şi în special

între calitatea proiectată şi cea realizată prin:

Asigurarea calităţii serviciilor medicale la nivelul unităţilor furnizoare de servicii

medicale

Recunoaşterea, înţelegerea, şi decizia conducerii de a implementa sistemul de

management al calităţii

Sensibilizarea, atragerea şi pregătirea întregului personal pentru a participa la un

sistem de management al calităţii

Planificarea actiunilor necesare

3.2. De ce este necesar un demers de calitate în sănătate? Costurile calităţii şi non-calităţii

Pentru a înţelege necesitatea unui demers pentru calitate este necesară prezentarea unei

sinteze privind problemele generate de non-calitate şi care la rândul lor amplifică non-

calitatea.

Acreditarea asociată cu controlul calităţii introduce noţiunea de raport calitate/preţ.

Evaluarea unităţilor medicale pe baza acestui raport poate genera teamă, dacă se constată

costuri crescute ca urmare a unui nivel scăzut al calităţii.

3.2.1. Costurile calităţii – se identifică cu costurile conformităţii cu un anumit referenţial

la care ne raportăm atunci când ne propunem să atingem un anumit nivel al calităţii.

3.2.1.1. Costurile de prevenire

1. costuri pentru asigurarea celor mai bune dotări cu cel mai bun raport

cost/calitate

2. costuri pentru activitatea de cercetare şi dezvoltare

3. costuri pentru menţinerea preciziei de lucru a echipamentelor – certificare

metrologică

4. costuri pentru pregătiea profesională continuă

5. costuri efectuate pentru formarea permanentă a întregului personal cu

privire la desfaşurarea activităţilor din domeniul calităţii

3.2.1.2. Costurile conformităţii

Costuri de evaluare

1. costuri generate de implementarea, controlul şi dezvoltarea sistemului de

management al calităţii

2. costuri pentru recunoaşterea formală a existenţei sistemului de management

al calităţii

Costul acreditării

Costul certificărilor

3.2.2. Costurile non-calităţii (noncoformităţii). Non-calitatea reprezintă un element

antagonist al calităţii, definindu-se astfel:

este cauză a disfuncţionalităţilor întâlnite în instituţiile medicale;

are un impact mediatic negativ;

afectează imaginea;

induce creşterea costurilor.

Determinarea precisă a costurilor non-calităţii este dificil de realizat, deoarece, pe lângă

costurile directe, mai uşor de cuantificat, ea generează costuri indirecte atât la nivelul

unităţilor medicale cât şi la nivelul beneficiarilor de servicii medicale.

3.2.2.1. Clasificarea costurilor non-calităţii

Costuri directe - costurile determinate de erorile interne5 sau externe;6

Costul rebuturilor sau al pierderilor;7

Costul întreruperii unei activităţi;8

Costul supracalităţii;9

Costurile determinate de erorile externe;

Costuri indirecte:

Costuri suportate de pacient dacă serviciile nu răspund nevoilor sau

aşteptărilor sale;10

Costurile nesatisfacerii pacientului asumate de unitatea medicală;11

Se estimează că aceste costuri ar reprezenta aproximativ 20% din resursele spitalului.

Putem deduce că, sunt justificate costurile necesare asigurării calităţii, ele fiind

compensate prin reducerea costurilor non- calităţii şi redirecţionarea unor resurse. 5 Costuri suportate de spital, pentru erori sau eşecuri detectate înainte de finalizarea serviciului medical, acordat

pacientului. 6 Costuri suportate de unitatea medicală pentru acte sau servicii medicale care nu satisfac cerințele pacientului şi

determină cheltuieli pentru corijarea erorilor. 7 Costuri consecinţă a medicamentelor expirate, filmelor radiologice expirate sau rebuturi de lucruri,

antibioterapie nejustificată sau indusă de infecții nosocomiale, risipă de hrană, rechizite etc. 8 Costuri determinate de nefuncţionarea temporară a unor tehnologii (ex. RMN, CT) care impune transportul

pacienţilor la altă unitate medicală şi care are tarife externe mai mari decât cele din unitate. 9 Cheltuieli suplimentare pentru îngrijiri nejustificate din punct de vedere medical, care depăşesc inutil

exigenţele fixate (ex: durata spitalizării, utilizarea de resurse umane supracalificate pentru unele activități care nu

necesită un nivel de pregătire superior, efetuarea unor investigaţii inutile, repetarea inutilă a unor investigații). 10 Costuri de transport, timp de aşteptare, pierderi salariale determinate de necesitatea revenirii la spital,

consecinţe fizice sau sociale a unor tratamente inadecvate sau ineficace etc. 11 Costuri determinate de deficitul de imagine, cheltuieli cu avocaţii pentru reprezentarea în justițe, despăgubiri etc.

3.3. Managementul calităţii serviciilor pentru sănătate

Soluţia acestor probleme o constituie managementul calităţii serviciilor de sănătate. La

proiectarea unui sistem de management adecvat trebuie să se ia în considerare:

Caracterul public al serviciilor de sănătate;

Mediul în care se desfăşoara activitatea;

Caracterul public al serviciilor medicale

Indiferent de forma de proprietate a furnizorului, serviciile medicale au un caracter public

deoarece:

Trebuie să raspundă nevoilor de sănătate ale populaţiei ;

Oferta să fie concordantă cu nevoia ;

Trebuie să asigure accesul la servicii;

Cauze care limitează accesul:

o Distribuţia teritorială a resurselor;

o Mărimea costurilor directe.

Mediul în care se desfăşoară activitatea

Ca urmare a dezvoltării pieţei serviciilor medicale şi a furnizării acestora în sistem de

asigurări:

Pacientul devine consumator şi se interesează de serviciile medicale, selectează

furnizorii;

Furnizorii de servicii lucrează din ce în ce mai mult într-un mediu concurenţial;

Nivelul aşteptarilor pacienţilor în raport cu posibilităţile practicii medicale creşte

proporţional cu nivelul şi calitatea informării acestora.

3.3.1. Funcţiile managementului calităţii Luând în considerare concepul de «trilogie a calităţii» definit de Juran, rezultă trei funcţii

principale ale managementului calităţii:

o planificarea;

o ţinerea sub control;

o îmbunătăţirea calităţii.

Alte opinii:

Rinne : planificarea, verificarea şi ţinerea sub control

Seghezzi: planificarea, ţinerea sub control, asigurarea şi promovarea

calităţii

Kelada: planificarea, organizarea, coordonarea, controlul şi asigurarea

calităţii

Soluţie integratoare:

planificarea,

organizarea,

coordonarea,

antrenarea,

ţinerea sub control,

asigurarea calităţii

îmbunătăţirea calităţii

Planificarea calităţii

planificarea are ca scop principal efectuarea serviciilor medicale care să

fie conforme cerinţelor pacienţilor.

Definiţii şi clasificare

ansamblul proceselor prin intermediul cărora se determină principalele

obiective în domeniul calităţii, precum şi resursele şi mijloacele

necesare realizării lor;

prin planificarea strategică sunt formulate principiile de bază, orientările

generale ale unităţii în domeniul calităţii. Acestea se regăsesc în politica

privind calitatea;

Planificarea externă a calităţii are ca scop identificarea grupului ţintă

(pacienţilor) şi stabilirea cerinţelor acestora;

Planificarea internă a calităţii urmăreşte transpunerea aşteptărilor

pacienţilor în caracteristicile serviciilor pentru sănătate.

Organizarea activităţilor referitoare la calitate

Funcţia de organizare a managementului calităţii defineşte ansamblul

activităţilor desfăşurate în unitatea medicală pentru realizarea

obiectivelor stabilite în domeniul calităţii:

o determinarea structurilor administrative;

o afectarea resurselor;

o aplicarea sistemelor şi metodelor care vor permite realizarea

calităţii propuse.

Coordonarea activităţilor referitoare la calitate

Asigurarea unei coordonări eficiente este condiţionată de existenţa unei

comunicări adecvate în toate procesele corespunzătoare managementu-

lui calităţii.

Axiome:

o nu se poate conduce fără a comunica;

o comunicarea se desfăşoară:

biunivoc;

procedural;

responzabilizat.

Antrenarea personalului pentru realizarea obiectivelor referitoare la calitate

Funcţia de antrenare se referă la totalitatea proceselor prin care

personalul unităţii medicale este atras şi determinat să participe la

realizarea obiectivelor planificate în domeniul calităţii, luând în

considerare factorii motivaţionali.

Antrenarea are un pronunţat caracter operaţional, baza ei reprezentând-o

motivarea prin implicarea personalului, astfel încât, într-un climat de

consens şi de armonie socială, fiecare angajat să poată avea iniţiative

personale sau colective şi să lucreze cu plăcere.

Ţinerea sub control a calităţii

Ţinerea sub control a calităţii înseamnă reducerea abaterii faţă de nive-

lul prescris.

o Se compară în acest scop, valorile determinate ale caracteristi-

cilor de calitate cu specificaţiile (standardele);

o Se stabilesc măsurile corective necesare pe întregul flux de

acordare a serviciilor medicale.

Supravegherea calităţii - în scopul asigurării că cerinţele specificate sunt

satisfacute.

Inspecţia şi verificarea calităţii - se măsoară, se examinează, caracteristi-

cile unei activităţi sau intervenţii şi se compară rezultatul cu cerinţele

specificate.

Auditul calităţii este definit ca reprezentând o examinare sistematică şi

independentă, efectuată pentru a determina dacă :

o activitaţile şi rezultatele referitoare la calitate corespund

dispoziţiilor prestabilite;

o aceste dispoziţii sunt efectiv implementate şi capabile să atingă

obiectivele.

Analiza sistemului calităţii efectuată de conducere - reprezintă evaluarea

oficială, de către conducerea intreprinderii la nivelul cel mai înalt (top

management), a stării şi compatibilităţii sistemului calităţii cu politica sa

în acest domeniu.

Asigurarea calităţii

Se referă la ansamblul activităţilor preventive, prin care se urmăreste, să

se asigure obţinerea rezultatelor la nivelul dorit.

Vizează, concomitent, realizarea unor obiective interne şi externe.

o Asigurarea internă a calităţii reprezintă activităţile desfăşurate

pentru a da încredere conducerii unităţii că va fi obţinută

calitatea propusă

o Asigurarea externă a calităţii reprezintă activităţile desfăşurate

în scopul de a da încredere populaţiei asistate

3.3.2. Specificul managementului calităţii - Îmbunătăţirea calităţii

Îmbunătăţirea calităţii este considerată cea mai importantă funcţie a

managementului calităţii.

o Procesele corespunzătoare acestei funcţii trebuie să asigure:

eliminarea pierderilor cauzate de problemele «cro-

nice» ale calităţii;

obtinerea unor performanţe superioare nivelurilor

prevăzute în standarde.

Dezideratul acestei funcţii trebuie să-l constituie, prin urmare, realizarea

unui nivel al calităţii, superior celui planificat.

Funcţia vizează toate activităţile desfăşurate, în fiecare dintre etapele

traseului pacientului, în vederea îmbunătăţirii performanţelor tuturor

proceselor şi rezultatelor acestor procese.

o încurajarea şi menţinerea unui stil de management, favorabil

îmbunătăţirii;

o promovarea valorilor, atitudinilor şi comportamentelor care

stimuleaza îmbunătăţirea;

o stabilirea unor obiective clare privind îmbunătăţirea calităţii;

o încurajarea unei comunicări reale şi a muncii în echipă;

o recunoaşterea succeselor şi a realizărilor;

o formarea şi educarea în spiritul îmbunătăţirii;

o managementul clinic al spitalului.

Scopul – evitarea subcalităţii şi a supracalităţii, ineficacităţii,

ineficienţei, obţinerea unui grad de satisfacţie foarte bun, creşterea

eficacităţii intervenţiilor medicale, reducerea cheltuielilor ineficiente.

Obiective

o Reducerea perioadei de internare

Internarea planificată

Planificarea intervenţiilor medicale înainte de internare

Pregătirea în ambulator în vederea internării

o Evitarea întreruperilor unor activităţi

Asigurarea aprovizionării continui cu consumabile

Asigurarea service-ului pentru tehnologia medicală

Asigurarea controlului metrologic

o Reducerea internărilor nejustificate

Stabilirea criteriilor de internare

Proceduri de control al respectării criteriilor de internare

o Reducerea cheltuielilor determinate de erori tehnice în

utilizarea aparaturii

Instruirea personalului cu privire la modul de func-

ţionare şi de utilizare a aparaturii

Elaborarea de proceduri de lucru

Proceduri de control al calităţii

o Reducerea repetării nejustificate a investigaţiilor

Protocoale diagnostice cu justificarea prescrierii

investigaţiilor

Recunoaşterea rezultateor investigaţiilor efectuate în

altă unitate medicală, pe baza îndeplinirii unor cerinţe

care să confere încredere (acreditare, cotrol intern şi

extern de calitate etc.)

Procedură de justificarea a abaterilor de la protocoale-

le de diagnostic

o Reducerea complicaţiilor, incidentelor şi accidentelor

Combaterea infecţiilor nosocomiale

Proceduri de verificare a siguranţei funcţionării aparaturii

Proceduri de lucru pentru intervenţiile cu risc

o Reducerea intervenţiilor medicale ineficace sau inadecvate

Protocoale terapeutice

Procedură în cazul abaterilor de la protocoale

o Satisfacerea aşteptărilor pacienţilor în ce priveşte informarea,

siguranţa şi relaţia cu personalul medical

Proceduri privind informarea pacientului cu privire la

aşteptările sale privind :

o Scopul internării

o Posibilităţile rezolvării problemelor sale de

sănătate

o Riscurile intervenţiilor medicale – consimţă-

mântul informat

o Riscurile internării

o Condiţiile de internare

o Obligaţiile sale pe perioada internării

o Modul de adresare şi limitele realţionale

dintre personalul medical şi pacienţi

Criteriile care definesc calitatea îngrijirilor medicale se referă la:

Competenţele profesionale şi tehnice

Accesibilitatea

Eficacitatea

Eficienţa

Relaţiile interpersonale

Continuitatea

Siguranţa

Infrastructura fizică şi confortul

Alegerea liberă a furnizorului

3.4. Standardizarea în domeniul sănătăţii

3.4.1. Principii privind standardizarea Pentru a genera încredere în capabilitatea unei instituţii (organizaţii) de a furniza

produse (servicii) de calitate este necesar ca fiecare să-şi dezvolte propriul său

sistem de asigurare a calităţii sau sistem de management al calităţii (SMC).

Prin implementarea unui SMC şi certificarea de terţă parte, credibilitatea

organizaţiei poate spori substanţial.

Evaluarea conformităţii se poate face fie în scopul acceptării/respingerii unui

produs/serviciu („inspecţie”) - cu sau fără atestarea în scris a conformităţii acelui

produs/serviciu cu standardul avut în vedere („certificare”) – fie în scopul atestării

în scris a conformităţii unei organizaţii cu un anumit standard („acreditare”).

Un rol important în acest scop revine diferitelor categorii de standarde utilizate ca

referenţial pentru ceea ce se face şi cum se face în respectiva organizaţie.

Standardul reprezintă un REFERENŢIAL ce este deosebit de util în procesul de evaluare

a conformităţii caracteristicilor unui proces/produs/serviciu sau organizaţii/persoane, etc.

cu cerinţele unui anumit standard, în scopul determinării calităţii procesului/ produsu-

lui/serviciului respectiv, sau organizaţiei/persoanei respective.

Actul medical nu poate fi standardizat în nici un caz. Acesta ţine de o relaţie

specială medic-pacient, cu o componentă, mai mare sau mai mică, de afectivitate,

care nu poate fi standardizată.

Pot fi standardizate:

Mijloacele tehnice – dispozitivele medicale

Organizarea

Logistica

Securitatrea şi igiena, achiziţiile, gestiunea resurselor umane

Documentele.

3.4.2. Standardizarea în domeniul dispozitivelor medicale Dispozitivele medicale au devenit un domeniu din ce în ce mai important în cadrul

îngrijirii medicale, în relaţie cu impactul lor asupra cheltuielilor pentru sănătate şi îngrijire

medicală. Acest sector acoperă peste 8000 de tipuri de produse de la bandaje simple şi

ochelari, incluzând dispozitive implantabile active, echipamente pentru persoane cu

dizabilităţi până la echipamente sofisticate de chirurgie invazivă şi de diagnosticare.

Standardele pentru produse (dispozitive medicale) specifică dimensiunile produsului,

caracteristici tehnice, cerinţe particulare şi generale, materiale, specificaţii legate de

interfaţă între echipamente care să asigure interschimbabilitatea, indicatori de proces

pentru sisteme nebiologice, sisteme şi componentele lor.

În domeniul terminologiei dispozitivelor medicale a existat o colaborare strânsă între

membrii CEN şi membrii ISO şi astfel s-a realizat un nomenclator de dispozitive medicale

structurat pe categorii de dispozitive şi care specifică denumirea dispozitivului medical,

definiţia şi codul corespunzător (www.gmdn.org).

Dispozitivele medicale existente au fost catalogate (codificate) conform regulilor stabilite în

standardul EN ISO 15225:2000 Nomenclature - Specification for a nomenclature system for

medical devices for the purpose of regulatory data exchange12 (ISO 15225:2000) .

Standardele sunt instrumente de lucru pentru organismele de certificare şi acreditare.

Standardele europene armonizate adoptate la nivel naţional conferă prezumţia de

conformitate cu cerinţele esenţiale din directive. 12 EN ISO 15225:2000 Nomenclatură. Specificaţii pentru un sistem de nomenclatură pentru dispozitive

medicale, destinat schimbului de date de reglementare (ISO 15225:2000)

Standardul european EN ISO 13485:2003 elaborat pentru sprijinirea organizaţiilor care

trebuie să se conformeze directivelor europene pentru dispozitive medicale cu scopul de a

aplica marcajul CE a fost adoptat ca standard român.

SR EN ISO 13485:2004 Dispozitive medicale. Sisteme de management

al calităţii. Cerinte pentru scopuri de reglementare

În sprijinul utilizatorilor ce implementează/utilizează

standardul european EN ISO 13485:2003 a fost

elaborat ghidul de utilizare

3.4.3. Stanadardizare în domeniul serviciilor medicale SR EN ISO 9001 - Sisteme de mangement al calităţii. Cerinte;

Organizare şi management

IWA 1 2005 - Sisteme de management al calităţii – Linii directoare

pentru îmbunătăţirea proceselor în organizaţiile de servicii de sănătate

SR EN ISO CEI 17025:2005 - Cerinţe generale pentru competenţa

laboratoarelor de încercări şi etalonări

SR EN ISO 15189:2007 - Laboratoare medicale – Cerinte particulare

pentru calitate şi competenţă

SR 13508:2006 CT 370 - Linii directoare pentru implementarea unui

sistem al calităţii în instituţii de sănătate - Politica referitoare la calitate

într-o instituţie de îngrijiri medicale

Capitolul 4: Sistemul de asigurare a calităţii serviciilor medicale

Un sistem de asigurare a calităţii oferă încrederea că cerinţele referitoare la calitate vor fi

îndeplinite. Se aplică la nivelul:

Sistemului de furnizare a serviciilor medicale (a îngrijirilor pentru sănătate);

Unităţilor furnizoare de servcii medicale.

4.1. Asigurarea calităţii serviciilor medicale la nivelul sistemului de îngrijiri pentru sănătate

Pentru asigurarea calităţii este necesară existenţa standardelor, a actelor nomative, care

stabilesc cerinţele, adoptate şi recunoscute la nivel naţional de către autorităţile

competente, existenţa cadrului legislativ şi existenţa infrastructurii de acreditare şi

certificare a conformităţii.

4.1.1. Instrumentarea sistemului de management al calităţii în sănătate În domeniul produselor, respectiv:

Dispozitive medicale;

Medicamente – infrastructura este reprezentată de Agenţia Naaţională a

Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), rezultată din reunirea în

2010 a Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) cu Oficiul Naţional de

Tehnică şi Dispozitive Medicale (OTDM).

În domenul serviciilor de sănătate :

În 2002 s-a înfiinţat în cadrul CNAS o direcţie de acreditare care a elaborat şi

aplicat primele reglementari referitoare la calitate;

În 2006 s-a înfiinţat Comisia Naţională de Evaluare (Ordinul 1211/325 din

octombrie 2006);

S-au înfiinţat organisme de certificare a conformităţii ca organizatii private;

Au fost certificaţi unii furnizori de servicii medicale pentru sistemul de

management al calităţii;

Au fost acreditate de catre RENAR laboratoarele de analize medicale asimilându-

le laboratoarelor de încercări;

În sistemul de asigurări de sănătate a început, stimularea introducerii unor

mecanisme de control al calităţii, apoi condiţionarea contractării servi-cii-

lor medicale de existenţa acestor mecanisme;

În 2008 s-a înfiinţat Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor:

s-au elaborate standardele;

a demarat procesul de acreditare;

Acte normative în vigoare referitoare la calitatea serviciilor medicale:

ORDIN Nr. 315 din 5 aprilie 2005 privind aprobarea Procedurii de notificare a

administratorilor de scheme de intercomparare laboratoare de analize medicale;

ORDIN Nr. 411/158 din 14 aprilie 2006 privind aprobarea Criteriilor de selecţie

a furnizorilor de servicii medicale paraclinice - laboratoare de analize medicale,

precum şi a Metodologiei de evaluare a furnizorilor de investigaţii medicale

paraclinice - analize medicale de laborator;

ORDIN Nr. 412/159 din 14 aprilie 2006 privind aprobarea Criteriilor de selecţie

a furnizorilor de investigaţii medicale paraclinice - radiologie şi imagistică

medicală, precum şi a Metodologiei de evaluare a furnizorilor de investigaţii

medicale paraclinice - radiologie şi imagistică medicală;

ORDIN Nr. 456/618 din 11 mai 2006 pentru modificarea anexei la Ordinul

ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului sănătăţii nr.

698/940/2005 privind aprobarea Criteriilor de evaluare a echipamentelor de

neutralizare prin sterilizare termică a deşeurilor rezultate din activitatea medicală;

ORDIN Nr. 1149 din 29 iunie 2007 pentru aprobarea Normelor privind

înfiinţarea şi autorizarea punctelor externe de recoltare ale laboratoarelor care

efectuează analize medicale în regim ambulatoriu, precum şi a condiţiilor de

organizare şi funcţionare a acestora;

ORDIN Nr. 792 din 29 iunie 2006privind desfăşurarea procedurii de investigaţie

clinică şi a procedurii de evaluare a performanţei pentru dispozitivele medicale;

ORDIN Nr. 1301 din 20 iulie 2007 pentru aprobarea Normelor privind

funcţionarea laboratoarelor de analize medicale;

ORDIN Nr. 439/192 din 21 aprilie 2006 privind modificarea şi completarea

Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de

Sănătate nr. 412/159/2006 privind aprobarea Criteriilor de selecţie a furnizorilor

de investigaţii medicale paraclinice - radiologie şi imagistică medicală, precum şi

a Metodologiei de evaluare a furnizorilor de investigaţii medicale paraclinice -

radiologie şi imagistică medicală;

ORDIN Nr. 1211/325 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea regulamentelor de

organizare şi funcţionare a comisiei naţionale, a subcomisiilor naţionale şi

comisiilor de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive

medicale, de medicamente şi materiale sanitare, a standardelor de evaluare,

precum şi a normelor metodologice.

4.1.2. Constituirea unui sistem de asigurare a calităţii serviciilor medicale Un proiect pentru dezvoltarea unei infrastructuri complete de asigurare a calităţii

serviciilor pentru sănătate ar trebuiu să aibă în vedere urmatoarele aspecte :

Elaborarea reglementărilor specifice pentru sistemul de sănătate privind

calitatea serviciilor medicale;

Adoptarea şi/sau elaborarea de standarde şi reglementări tehnice privind:

resursele umane,

procesele,

rezultatele.

Constiuirea infrastructurii conform principiilor şi condiţiilor enunţate mai

sus şi definirea atribuţiilor fiecărui actor pentru a elimina redundanţele şi

neclarităţile;

Recunoaşterea organismelor de către autorităţile competente;

Constituirea mecanismelor de supraveghere a pieţei;

Reglementarea tehnică a rezultatelor activităţii medicale (standarde);

Extinderea controlului intern şi extern, după modelul laboratoarelor de

analize medicale, la toate categoriile de servicii medicale.

Conform recomandării 5 din Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea

politicilor din domeniul sănătăţii publice din România13 dezvoltarea sistemului de

asigurare a calităţii în sănătate necesită un program de îmbunătăţire a calităţii serviciilor

13 Vlădescu C., Pascu O., Astărăstoae V. şi colab., Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea

Politicilor din Domeniul Sănătăţii Publice din România, Bucureşti, 2008,

http://www.presidency.ro/static/ordine/COMISIASANATATE/UN_SISTEM_SANITAR_CENTRAT_PE_NEVOILE_

CETATEANULUI.pdf

de sănătate care să furnizeze informaţii legate de calitatea furnizării serviciilor şi să

urmărească îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor de sănătate.

Scopurile unui astfel de sistem de calitate sunt :

îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale;

menţinerea şi creşterea satisfacţiei pacientului;

eficientizarea cheltuirii fondurilor în sistemul de sănătate.

Pentru atingerea acestui deziderat vor fi necesare următoarele :

dezvoltarea (de către autorităţile sanitare) unei strategii naţionale pentru

asigurarea calităţii serviciilor de sănătate;

dezvoltarea structurilor necesare acţiunilor pentru îmbunătăţirea calităţii – prin

Agenţia Naţională pentru Calitate şi Informaţie în Sănătate (ANCIS);

dezvoltarea unui program naţional de pregătire în calitate şi asigurarea calităţii.

ANCIS va fi dezvoltată ca autoritate independentă care va include în structura sa şi

Comisia de Acreditare a Spitalelor. Statutul independent îi va asigura capacitatea de a

stabili şi monitoriza standardele din domeniul sănătăţii într-un mod obiectiv.

Acest lucru ar putea implica stabilirea unor grupuri de experţi naţionali sau internaţionali

pe timp limitat, care să lucreze pe proiecte specifice. Acest model este în concordanţă cu

existenţa agenţiilor de acest fel atât în UE (NICE şi SIGN în Marea Britanie, HAS şi

ANAES în Franţa sau Agenţia pentru Calitate în Germania), cât şi în America de Nord.

ANCIS va avea următoarele responsabilităţi majore:

promovarea şi implementarea de programe structurate de asigurare a calităţii;

revizuirea şi raportarea anuală asupra unor seturi de servicii;

supravegherea acreditării şi dezvoltarea evaluării tehnologiilor medicale (HTA);

dezvoltarea sistemului informaţional în sănătate.

ANCIS va trebui să se asigure, în numele cetăţenilor/pacienţilor că serviciile oferite în

sistem îndeplinesc standardele naţionale agreate atât la nivel clinic cât şi la nivel managerial.

ANCIS va evalua felul în care serviciile de sănătate sunt administrate şi oferite pentru a

asigura că se obţin cele mai bune rezultate cu resursele existente.

Pentru promovarea calităţii la nivel naţional ANCIS va:

dezvolta şi disemina standardele agreate precum şi ghiduri/modele de cea mai

bună practică ca şi bază pentru dezvoltarea protocoalelor locale de îngrijiri;

introduce şi superviza procesele de acreditare în întregul sistem de sănătate; acest lucru

se va realiza lucrând în strânsă legătură cu organismele de acreditare a spitalelor;

promova un program de evaluare a impactului asupra sănătăţii (HIA), în

conformitate cu metodologia şi recomandările OMS şi UE;

promova şi consilia asupra iniţiativelor naţionale în domeniul siguranţei pacientului;

colabora cu alţi factori cheie precum Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de

Asigurări de Sănătate şi Colegiul Medicilor din România.

ANCIS va dezvolta programe anuale de evaluare a serviciilor în consultare cu Ministerul

Sănătăţii, CMR, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu cei care lucrează în sistem şi

cu publicul. Aceste evaluări pot fi făcute pe grupuri de îngrijiri cum ar fi cele din

domeniul sănătăţii mintale, pe tipuri de boli sau condiţii cum sunt cancerul sau serviciile

de nefrologie, sau pe sectoare cum ar fi asistenţa primară. Evaluările vor fi efectuate la

nivel naţional, dar şi regional. Evaluările vor fi legate de dezvoltarea calităţii standardelor

pentru diferitele servicii şi ar putea acoperi orice aspect al performanţei, inclusiv aspectele

legate de managementul clinic.

ANCIS va elabora şi publica un raport naţional de evaluare a performanţei în relaţie cu

fiecare domeniu de servicii examinat, în conformitate cu standardele naţionale specificate.

Raportul pe fiecare domeniu selectat va detalia în mod clar dacă standardele cerute au fost

îndeplinite, neîndeplinite sau depăşite. Evaluarea va examina dacă serviciile furnizate au

condus la o îmbunătăţire reală a stării de sănătate pentru pacient. Raportul va trebui

redactat astfel încât să poată oferi recomandări pentru deciziile de investiţii ale

autorităţilor publice din domeniu. ANCIS va avea drept ţintă încurajarea şi promovarea

dezvoltării standardelor de calitate şi nu doar blamarea situaţiilor în care standardele sau

rezultatele sunt slabe. Rapoartele vor trebui să ofere sugestii pentru îmbunătăţiri specifice,

iar acestea vor fi documente publice.

ANCIS va asigura şi activităţile necesare în cadrul procesului de evaluare a tehnologiilor din

sănătate (health technology assessment - HTA). Există o nevoie tot mai mare de a analiza -

sub toate aspectele - noile dezvoltări din domeniul îngrijirilor de sănătate (de la noi

medicamente, la noi proceduri diagnostice şi terapeutice) pentru a stabili dacă ele sunt

eficiente şi dacă utilizarea lor este justificată. HTA implică analiza rezultatelor cercetărilor

asupra implicaţiilor medicale, organizaţionale, sociale, etice şi economice ale dezvoltării,

difuzării şi utilizării tehnologiilor din sănătate. HTA poate juca un rol cheie în asigurarea

faptului că se utilizează cele mai potrivite şi moderne tratamente într-un mod în care se

obţine un maximum de sănătate şi se obţine cea mai bună valoare pentru fondurile investite.

HTA este o componentă cheie a îngrijirilor bazate pe evidenţe. Aşa cum relevă multe

rapoarte în România nu există în acest moment o structură coerentă în domeniul HTA. Acest

lucru determină un răspuns mai lent la nevoia de schimbări din domeniul tehnologiilor din

sănătate. Un sistem structurat de HTA va permite sistemului de sănătate să:

introducă în mod rapid tehnologii care aduc beneficii semnificative şi dovedite în

sănătate;

prevină introducerea de tehnologii care nu pot atinge cerinţele de analiză bazată

pe dovezi;

monitorizeze continuu eficienţa tehnologiilor după introducerea acestora.

Această strategie prevede ca autoritatea de calitate în sănătate să supervizeze

dezvoltarea HTA şi să promoveze uzul acesteia pentru decizii vitale de politică de

sănătate, atât pe parcursul evaluării iniţiale, cât şi în faza de implementare, monitorizare şi

evaluare a rezultatelor. Acest demers se va baza şi pe experienţa şi pe cooperarea cu

instituţii similare din alte ţări.

4.1.3. Introducerea sistemului de management al calităţii la nivelul unei unităţi medicale

Introducerea sistemului de management al calităţii la nivelul unei unităţi medicale,

presupune următoarele:

1. Odată numit responsabilul cu managementul calităţii (RMC) acesta trebuie să verifice

îndeplinirea unor aspecte formale de către managerul unităţii:

exitenţa deciziei de implementare a managementului calităţii

exitenţa deciziei de numire a nucleului de calitate (NC) şi a RMC

exitenţa deciziei de numire a comitetului de coordonare a sistemului de

management al calităţi format din toţi factorii cu responsabiltăţi în conducere

în cadrul unităţii

2. Stabilirea procedurii de diseminare a deciziilor conducerii şi ale nucleului de calitate

3. Stabilirea responsabilităţilor în cadrul nucleului de calitate privind:

a) Analiza standardelor şi identificarea cerinţelor care se aplică în unitatea

medicală şi asocierea acestora cu structurile în care se aplică

b) Identificarea procedurilor cerute de standard

c) Analiza situaţiei actuale a unităţii

d) Evaluarea nivelului de conformitate

e) Iniţierea elaborării planului strategic, conform cu cerinţele din standard

f) Evaluarea nivelului de conformitate cu cerinţele din standard

g) Evaluarea necesarului de resurse pentru atingerea conformităţii

4. Repartizarea membrilor NC pentru a răspunde de implementarea sistemului de

management al calităţii în vederea:

a) Pregătirii personalului pentru a fi implicat în procesul de implementare şi

creştere continua a calităţii având următoarele obiective:

i. Motivarea personalului prin înţelegerea conceptului de calitate şi a

beneficiilor implentării acestuia. Introducerea unui sitem de calitate

nu trebuie percepută ca pe o corvoadă suplimentară ci ca o

modalitate de a lucra mai bine, mai în siguranţă având o mai mare

satisfacţie de pe urma unei munci bine făcute.

ii. Invăţarea modului de elaborare şi implementare a unei proceduri

iii. Identificarea procedurilor necesare îmbunătăţirii activităţii

iv. Stabilirea grupurilor de lucru, a responsabilităţilor şi termenelor de

realizare a procedurilor stabilite

b) Colectarea, analiza şi supunerea spre aprobare a procedurilor operaţionale

elaborate, sectoriale (aplicabile în interiorul secţilor şi comparimentelor) şi

transsectoriale (aplicabile în realţiile dintre structuirle unităţii)

c) Diseminarea şi lansarea aplicării acestora după ce au fost aprobate şi

înregistrate corspunzător

d) Implementarea acestora pentru un interval de minimum trei luni şi evaluarea

rezultatelor obţinute

e) Dacă este cazul se corectează deficienţele identificate, după care urmează

aplicarea din nou a procedurilor revizuite

f) Autoevaluarea conformităţii cu standardele de acreditare

4.2. Asigurarea protecţiei consumatorului

Pacientul este un consumator de servicii medicale, fapt ce implică responsabilitatea statului cu

privire la protecţia faţă de riscurile la care poate fi expus. Cadrul legislativ trebuie să asigure

atestarea CONFORMITATII unui produs sau serviciu, să confere încrederea că este asigurată

protectia consumatorilor „împotriva riscului de a li se presta un serviciu care ar putea să le

prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime”,

că se răspunde în mod real unor necesităţi ale acestora şi că resursele sunt utilizate cu

maximum de eficienţă. Ordonanţa Nr. 21 din 21 august 1992 privind protecţia consumatorilor

cu modificările şi completările ulterioare, în ART. 1n prevede „Statul, prin mijloacele

prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, …”. Pentru sistemul de

sănătate există acte normative privind obligaţia asigurării protecţiei „consumatorului de servicii

medicale”, responsabilitatea revenind Ministerului Sănătăţii, CNAS şi CoNAS.

4.2.1. Obligaţiile CNAS în asigurarea calităţii serviciilor (Legea 95/2006)

ART. 238 Asigurarea calităţii serviciilor din pachetul de bază pentru asiguraţi revine

CNAS prin respectarea următoarelor măsuri:

a) acceptarea încheierii de contracte numai cu furnizori autorizaţi şi evaluaţi

conform legii;

b) existenţa unui sistem informaţional corespunzător asigurării unei evidenţe

primare privind diagnosticul şi terapia aplicată;

c) respectarea de către furnizori a criteriilor de calitate a asistenţei medicale şi

stomatologice, elaborate de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS;

d) utilizarea pentru tratamentul afecţiunilor numai a medicamentelor din

Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman;

e) utilizarea materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale autorizate,

conform legii.

4.2.2. Obligaţiile MS în asigurarea calităţii serviciilor (Legea 95/2006)

ART. 239

(1) Criteriile privind calitatea asistenţei medicale acordate asiguraţilor se elaborează

de Ministerul Sănătăţii şi CNAS şi se referă la diagnostic şi tratamentul medico-

chirurgical şi stomatologic.

(2) Criteriile sunt obligatorii pentru toţi furnizorii de servicii medicale care au

încheiat contracte cu casele de asigurări.

ART. 240. În vederea respectării calităţii serviciilor medicale furnizate asiguraţi-

lor, CNAS şi casele de asigurări organizează controlul activităţii medicale pe

baza criteriilor prevăzute la art. 238 şi 239.

4.2.3. Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor

ART. 175

(2) Acreditarea garanteaza faptul că spitalele funcţionează la standardele stabilite

potrivit prezentului titlu, privind acordarea serviciilor medicale şi conexe actului

medical, certificand calitatea serviciilor de sănătate în conformitate cu clasifi-

carea spitalelor, pe categorii de acreditare.

ART. 176

(1) Procedurile, standardele şi metodologia de acreditare se elaborează de către

Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor şi se aprobă prin ordin al

ministrului sănătăţii.

4.2.3.1. Acreditarea

Acreditarea este o metodă din ce în ce mai agreată de evaluare a calităţii serviciilor

furnizate de o persoană sau de un grup. În cazul serviciilor de sănătate, acreditarea oferă

un sistem complex de apreciere din exterior, având 3 mari obiective:

să ofere siguranţă populaţiei în legatură cu serviciile acreditate, printr-un proces

cuprinzător şi o decizie corectă;

să ofere informaţii corecte despre performanţa serviciului acreditat tuturor

părţilor interesate, inclusiv populaţiei;

să conţină un proces care să stimuleze şi să motiveze organizatiile şi pe

practicieni în activitatea lor îndreptată spre satisfactia populaţiei, printr-o înaltă

calitate a serviciilor lor.

Acreditarea este un program voluntar operat de către o organizaţie cel mai adesea non-

guvernamentală interesată de calitatea îngrijirilor oferite de către instituţiile medico-sanitare. În

România există două organizaţii care fac acreditare în domeniul serviciilor medicale.

O organizaţie neguvernamentală, RENAR14, care este numit prin lege organismul

naţional de acreditare, cu competenţe în toate domeniile. În domeniul sănătăţii

aceasta are competenţă în acreditarea laboratoarelor de analize medicale conform

standardului ISO 15189.

O organizaţie guvernamentală, CoNAS15, cu competenţă în acreditarea spitalelor.

Pentru celelalte categorii de servicii medicale nu există organisme competente de

certificare sau acreditare specifice. Se poate implementa sistemul de management al

calităţii şi certifica conform standardului ISO 9001 prin orice organism de certificare

acreditat RENAR sau de către un alt organism de acreditare internaţional. Se preconizează

înfiinţarea unui organism naţional ANCIS, competent să asigure implementarea unui

sistem de calitate la toate nivelurile, care să includă şi CoNAS, cum s-a prezentat mai sus.

14 Asociaţia de Acreditare din România - Organismul Naţional de Acreditare, http://www.renar.ro/ro/ 15 Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, http://www.conas.gov.ro/

Acreditarea de către CoNAS se face pe baza celor 11 referinţe elaboarate şi publicate în

monitorul oficial, care pot fi găsite pe http://www.conas.gov.ro/ şi care vizează 2 mari aspecte:

Managementul unităţii medicale, pentru care cerinţele sunt cuprinse în

Referinţele 1-5 (Tabelul 1)

Preluarea în îngrijire a pacientului conform cerinţelor din Referinţele

6-11 (Tabelul 2)

Tabelul 1 Standarde de acreditare. Referinţele 1-5

REFERINŢA 1 MSO MANAGEMENTUL STRATEGIC AL ORGANIZAŢIEI 9 STANDARDE

REFERINŢA 2 MOI MANAGEMENTUL OPERAŢIONAL AL INFORMAŢIILOR 4 STANDARDE

REFERINŢA 3 MRU MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE 10 STANDARDE

REFERINŢA 4 MMI MANAGEMENTUL MEDIULUI DE ÎNGRIJIRE 10 STANDARDE

REFERINŢA 5 MCS MANAGEMENTUL CALITÃŢII SERVICIILOR 4 STANDARDE

Sursa: CoNAS, http://www.conas.gov.ro/norme.html

Tabelul 2 Standarde de acreditare. Referinţele 6-11

REFERINŢA 6 DPC DREPTURILE PACIENTULUI şi COMUNICAREA 10 STANDARDE

REFERINŢA 7 GDP GESTIUNEA DATELOR PACIENTULUI 6 STANDARDE

REFERINŢA 8 MIS MANAGEMENTUL ÎNGRIJIRILOR DE SÃNÃTATE 15 STANDARDE

REFERINŢA 9 PGR PREVENIREA şi GESTIUNEA RISCURILOR 6 STANDARDE

REFERINŢA 10 MIN MANAGEMENTUL INFECŢIILOR NOSOCOMIALE 10 STANDARDE

REFERINŢA 11 STT SIGURANŢA TRANSFUZIEI ŞI TRANSPLANTULUI 6 STANDARDE

Sursa: CoNAS, http://www.conas.gov.ro/norme.html

Cerinţele care trebuie îndeplinite pentru acreditare sunt exprimate prin:

Indicatori calitativi - Da/Nu

Indicatori cantitativi

Valori absolute

Valori relative

Scopul acreditării

Finalitatea procesului de acreditare constă în creşterea calităţii serviciilor medicale şi a

satisfacţiei pacientului şi a familiei lui. Acreditarea îşi propune:

să stabilească nivelul calităţii îngrijirilor acordate de o instituţie medicală;

să anticipeze dacă instituţia în cauza, va oferi îngrijiri de o calitate

acceptabilă în viitor;

să crească oferta de îngrijiri a instituţiei;

să recunoască, atât în cadrul instituţiei cât şi fată de populaţie, că aceasta

oferă îngrijiri de sănătate cel puţin la un nivel acceptabil de calitate şi că

sunt pe cale să-şi îmbunătăţească activitatea;

Acreditarea se bazează pe standarde stimulative, care sunt superioare ca cerinţă faţă de

standardele legale minime. In plus faţă de aceste norme se adaugă tendinţa instituţiei de a-

şi îmbunătăţi activitatea spre dimensiunile variate ale performanţei

Acreditarea este o necesitate deoarece:

stimulează îmbunătăţirea îngrijirii pacientului prin:

creşterea calităţii actului medical;

îmbunătăţirea înregistrarilor medicale;

eficientizarea actului medical;

restructurarea spitalului.

creşte încrederea comunităţii în serviciile medicale;

sprijină educarea personalului;

este solicitată de terţii plătitori;

favorizează accesul pe piaţa asigurărilor (publice sau private);

stimulează preocuparea spitalelor pentru creşterea calităţii;

permite ierarhizarea spitalelor pe criterii de calitate.

4.2.3.2. Abordarea metodică

Etape de parcurs în procesul de acreditare:

Definirea clară a obiectivelor demersului

Analiza referenţialelor care trebuie implementate şi asocierea

cerinţelor corepunzătoare fiecărei stucturi sau tip activitate din

organizaţie

Analiza situaţiei actuale

Analiza SWOT

Măsurarea obiectivă, în colectiv, a situaţiei existente

Aprecierea diferenţelor faţă de referenţiale

Evaluarea nivelului de performanţă şi de competenţă în contextul nevoii

de servicii medicale din arealul geografic deservit

Elaborarea planului strategic cu participarea tuturor persoanelor cu

responsabilităţi în buna funcţionare a spitalului

Definirea obiectivelor calităţii

Definirea acţiunilor care pot aborda cauzele deficienţelor

Punerea în aplicare a acţiunilor

Cine? Ce? Cum? Când?

Evaluarea obiectivelor şi a efectelor acesor acţiuni

Care sunt condiţiile premergătoare iniţierii unui demers în domeniul calităţii?

Analiza necesităţii

Angajamentul managementului

Motivarea personalului

Analiza necesităţii cuprinde:

Analiza poziţiei stategice a unităţii medicale în teritoriu

Analiza valorilor

Analiza resurselor

Orientările şi căutarea activităţilor şi colaborărilor

Dincolo de dorinţa de a răspunde obligaţiilor de acreditare acest demers trebuie să aibă în

vedere priorităţile unităţii medicale. Această etapă este direct legată de elaborarea planului

strategic.

Angajamentul managementului

Exigenţele aplicării unui demers în calitate trebuie respectate,

în primul rând, de către structurile de management

Renunţarea la „se poate şi aşa”, la abordări neclare, care, chiar

dacă sunt utile pentru a diminua responsabilitatea, nu sunt un

exemplu de rigoare

Să privească realitatea în mod lucid, fără a evita aspectele

neplăcute

Să identifice şi să analizeze problemele pentru a găsi soluţiile

Să nu ia decizii în funcţie de cirumstanţe, improvizate „după

miros”, să se bazeze pe respectarea regulilor

Din acest punct de vedere exemplul personal este mai convingărtor decât orice discurs.

Ce înseamnă angajamentul conducerii?

Să definească politica de calitate

Să fixeze obiectivele

Să desemneze responsabilii

Să furnizeze mijloacele de atingere a obiectivelor fixate

Să supervizeze, orienteze şi ajusteze, dacă este necesar,

demersul de calitate

Să urmărească şi să analizeze acţiunile efectuate

Să reevalueze la timp politica şi să fixeze noi obiective în

cadrul unui demers de ameliorare continuă a calităţii

Angajamentul este prima exigenţă care trebuie îndeplinită şi principala cauză a eşecului la

evaluare .

Motivarea personalului

Motivarea nu se decretează, iar personalul dă managerului

motivarea pe care o merită

Motivarea constituie solul fertil pentru dezvoltarea calităţii

Personalul va fi rezervat, deoarece:

o Creşte volumul de muncă

o Creşte responsabilitatea

Apare obligaţia de a obţine rezultate tangibile

Pierde libertatea de a acţiona la întâmplare, fără control

o Obligativitatea de a dovedi ceea ce ai făcut creează frică

Conducerea medicală şi administrativă trebuie să explice problemele legate de calitate şi

să apeleze la profesionalismul fiecăruia, recunoscând meritele celor care se implică şi

atenţionând asupra riscului neimplicării în creşterea continuă a calităţii.

Ce este planificarea calităţii?

Activităţile care determină obiectivele şi exigenţele privind calitatea astfel încât acestea să

poată fi puse în practică (după ISO 8402):

Definirea şi consemnarea în scris a exigenţelor/cerinţelor

Precizarea metodologiei utilizate

Precizarea responsabilităţilor, resurselor necesare, mijloacelor puse

la dispoziţie

Definirea modului de măsurare a rezultatelor

Stabilirea calendarului de desfăşurare

Precizarea metodelor de înregistrare

Realizarea analizelor periodice privind punerea în practică a

planului de calitate

Ce este evaluarea calităţii îngrijirilor de sănătate?

Evaluarea îngrijirilor de sănătate este o procedură ştiiţifică şi

sistemtică, care vizează măsura în care o acţiune sau un ansamblu

de acţiuni ating cu succes unul sau mai multe obiective fixate în

prealabil

Evaluarea implică existenţa referenţialelor privind disponobilitatea

şi utilizarea optimă a mijloacelor, procedurile şi rezulatele obţinute

Aceste referinţe trebuie revizuite periodic în funcţie de progresul

ştiinţific şi adaptate condiţiilor specifice fiecărei unităţi medicale

Auditarea calităţii serviciilor medicale

Obiective:

să stabilească nivelul calităţii îngrijirilor acordate de o

instituţie medicală

să stabilească zonele în care sunt necesare îmbunătăţiri ale

îngrijirilor medicale acordate

să faciliteze o mai bună inserare a instituţiei medicale în

mediul său, inclusiv prin semnalarea disfuncţiilor în

colaborarea dintre diferitele niveluri/tipuri de asistenţă

sanitară

să ofere informaţii corecte despre performanţa serviciului

de sănătate tuturor părţilor interesate, inclusiv populaţiei

să stimuleze şi să motiveze organizaţiile şi pe practicieni în

îmbunătăţirea activitatii, pentru menţinerea sau augmenta-

rea calităţii serviciilor de sănătate oferite.

Cum se practică evaluarea ?

Se alege tema şi se iniţiază auditul

Se studiază referenţialele şi se aleg criteriile

Se alege tipul de studiu şi metoda de măsurare

Se colectează datele şi se se calculează indicatorii

Se analizează rezultatele

Se stabileşte planul de îmbunătăţire şi reevaluare

Evaluarea se face pentru fiecare cerinţă utilizând indicatorii care o definesc şi verificând

gradul de conformitate şi nivelul de aplicare în structurile organizaţiei (Figura 4).

Spaţio- Analitic

temporal

Conform

100%

Conform

peste 50%

Conform

25 - 50%

Conform

sub 25%

În toate structurile /

Permanent

A B C D

În peste 50% din

structuri/timp

B C C

Între 25 şi 50% din

structuri/timp

C C D

Sub 25% din

structuri/timp

Figura 4. Gradul de conformitate spaţio-temporal, global si pe structuri

Ce este un indicator de calitate?

Un indicator este un instrument de măsurare a calităţii

Caracteristici - indicatorii trebuie să fie:

Simpli

Pertinenţi – semnificativi în raport cu ceea ce dorim să

ştim

În număr limitat

Reproductibili

Să ofere informaţii fiabile

Sensibili – să măsoare cât mai fidel nivelul atins de o

anumită activitate sau nivelul de conformitate cu o cerinţă

din referenţial

Uşor de aplicat

Uşor auditabili

Acceptaţi sau elaboraţi de personalul interesat

Tipuri de indicatori (Figura 5)

Utilitatea lor este dată de faptul că:

Descriu sistemul de calitate

De structură

De proces

De rezultat

Descriu activităţile din organizaţie

Globali

Sintetici

Accesibiltate

Tehnicitate

Continuitate

Eficienţă

Eficacitate

Figura 5. Tipuri de indicatori

4.2.3.3. Sistemul de management al calităţii (SMC)

Etapele de parcurs pentru implementarea SMC într-o unitate medicală

1. Luarea deciziei

2. Diagnosticarea

3. Organizarea pentru calitate

4. Constituirea comitetului de coordonare

5. Anunţarea proiectului

6. Instruirea întregului personal

7. Redactarea documentaţiei

8. Prima aplicare a documentaţiei şi primele audituri interne

9. Bilanţul evaluării şi corectarea documentaţiei

10. A doua aplicare a documentaţiei

11. Auditul de validare

12. Ultimile ajustări ale documentaţiei

13. Auditul de ceritificare

14. Acţiuni corective

15. Acţiuni post corective

1. Luarea deciziei

Conducerea ia decizia de a implementa SMC definind obiectivele pentru

a răspunde:

Nevoilor aşteptărilor şi cerinţelor pacienţilor

SMC trebuie să cuprindă toate structurile şi toate procesele din

organizaţie

Se elaborează o declaraţie privind politica referitoare la calitate

Se face publicitate în cadrul unităţii asupra acestei declaraţii privind

decizia conducerii de a implementa SMC

2. Diagnosticarea

Auditul de diagnosticare pune în evidenţă punctele tari şi punctele slabe,

măsoară abaterile de la cerinţele standardelor şi prevederilor legale în

domeniu

3. Organizarea/Planificarea calităţii - În baza rezultatelor obţinute se elaborează

planurile de acţiuni

Cine face?

Personalul propriu

Specialişti cu experienţă angajaţi

Asistenţă externă (organizaţie de specialitate)

o Personalul propriu

1. Avantaje

a. Unitatea şi procesele sunt cunoscute

b. Nu implică costuri suplimentare

c. Nivel ridicat al motivaţiei

d. Implicarea mai puternică a angjaţilor

2. Dezavantaje

a. Nu sunt cunoscute bine standardele

b. Nu există experienţă în elaborarea

documentelor

c. Costuri pentru şcolarizare

d. Insuficienta personalului

Specialişti cu experienţă

1. Avantaje

a. Cunosc standardele

b. Necesită puţin timp pentru elaborarea

documentaţiei

c. Iniţiative suplimentare

2. Dezavantaje

a. Nu cunosc unitatea

b. Implicare redusa a personalului

c. Costuri suplimentare

Asistenţă externă

1. Avantaje

a. Cunosc standardele

b. Timp foarte scurt pentru elaborarea documen-

telor şi implementarea SMC (au mulţi consul-

tanţi şi interes să termine repede)

c. Iniţiative suplimentare

2. Dezavantaje

a. Nu cunosc unitatea

b. Costuri pentru consultanţă

c. Mentenanţa SMC după retragerea organizaţiei

dificil de realizat

d. Motivare redusă a angajaţilor în cazul în care

consultanţii fac aproape totul

4. Constituirea comitetului director

Componenţă

Directorul General, directorii adjuncţi, reprezentantul conducerii

pentru calitate, şeful compartimentului de asigurare a calităţii, seful

resurse umane, şefii celorlalte servicii

Atribuţii

Nominalizarea echipei de lucru

Planificarea şi direcţionarea generală a activităţilor

Alocarea resurselor umane, materiale şi financiare

Coordonarea în punctele majore ale activităţilor

Urmărirea şi controlul activităţilor planificate

Introducerea în organigramă a compartimentului de asigurare a calităţii

Atribuţii

1. Identificarea proceselor pentru care vor trebui elaborate

proceduri sau instrucţiuni

2. Elaborarea programului general de redactare a

procedurilor de sistem prin care se stabilesc principiile de

realizare a proceselor de sistem

3. Elaborarea programului de activitate a echipei de lucru

4. Redactarea Manualui calităţii, implementarea şi

menţinerea lui la zi

5. Organizarea şi realizarea programului de supraveghere a

funcţionării SMC şi stabilirea acţiunilor corective şi

preventive

Elaborarea programului anual de audit intern a SMC

Efectuarea auditului intern

Participarea la elaborarea programelor de pregătire profesională în

domeniul managementului calităţii pentru angajaţi

Gestionarea unitară a documentelor SMC

Asigurarea coordonării metodologice

Înregistrarea, analizarea şi urmărirea soluţionării reclamţiilor

Cosolidarea echipei de lucru

Definirea obiectivelor

Limitarea numărului de obiective

Reunirea mai multor elemente în alegerea obiectivelor

Aplicarea unei metodologii verificate

Demararea de acţiuni în mai multe sectoare

Stabilirea suporturilor documentaţiei

Neînlocuirea membrilor echipei

Supravegherea calităţii atmosferei de lucru

Alegerea avizată a membrilor

Metoda de lucru

Ritmul de lucru

Instruirea comitetului de coordonare

Standardele internaţionale şi naţionale referitoare la managementul

calităţii

Legislaţia europeană referitoare la calitate

Legislaţia naţională referitoare la calitate

Tehnici pentru îmbnătăţirea continuă a calităţii

Costurile non-calităţii

Supravegherea metrologică

Educare şi instruire

5. Anunţarea proiectului

Se face cu scopul de a capacita întregul personal să participe la

SMC

Crearea climatului favorabil

SMC reprezintă o nouă organizare şi un nou mod de conducere care

necesită schimbare de atitudini şi de comportament a întregului

personal

6. Instruirea întregului personal

Formarea continuă a personalului medical este reglementată. Cu

toate acestea se poate analiza în ce măsură modalităţile formale de

educare continuă răspund nevoilor unităţii

Personalul nemedical trebuie să participe de asemenea la procesul

de educare continuă adecvat nevoilor unităţii

Instruirea în domeniul calităţii prin însuşirea tuturor procedurilor,

protocoaleleor şi instrucţiunilor care privesc activitatea fiecărui

angajat

7. Redactarea documentaţiei

Documentaţia sistemului de calitate include următoarele:

1. Politica referitoare la calitate

2. Manualul calităţii

3. Proceduri documentate

4. Protocoale şi instrucţiuni de lucru

5. Formulare

6. Planuri de calitate

7. Specificaţii

8. Documente externe

9. Înregistrări

8. Prima aplicare a documentaţiei şi primele audituri interne

Se face pe măsură ce se se elaborează şi se aprobă documentele

Aplicarea după ce s-a elaborat şi aprobat întreaga documentaţie

nu este recomandată deoarece există riscul respingerii SMC

datorită volumului mare de schimbări aplicate simultan

Auditarea se face cu scopul este de a idetifica neconformităţile

şi de a propune măsurile corective

9. Bilanţul evaluării şi corectarea documentaţiei

Sinteza rezultatelor serveşte conducerii unităţii la

diagnosticarea SMC

Se analizează, se trag concluzii şi se propun noi obiective şi

strategii sau se aduc modificări celor existente

10. A doua aplicare a documentaţiei

După revizuirea documentaţiei se procedeaza la o aplicare

pentru o perioadă (recomandat minimum 3 luni)

11. Auditul de validare

Se face un nou audit intern. Dacă după acest audit rezultatele

sunt satisfăcătoare se pot începe pregătirile în vederea

acreditării

12. Ultimile ajustări ale documentaţiei

Rezultatele auditului de validare sunt analizate de conducere

Se va urmări punerea în practică a tuturor procedurilor,

metodelor şi instrucţiunilor de lucru descrise în manualul

calităţii

13. Auditul de ceritificare

14. Acţiuni corective

Până la acordarea acreditarii trebuie corectate neconformităţile

constatate de evaluatori

Observaţiile semnalate trebuie rezolvate în termenele prevăzute

de echipa de evaluatori şi verificate de responsabilul de calitate

15. Acţiuni post acreditare

Auditul de supraveghere se concentrează pe elementele de

management:

Responsabilitatea conducerii

Sistemul de management al calităţii

Acţiunile preventive şi corective

Instruirea personalului

Capitolul 5: Protecţia datelor cu caracter personal

5.1. Legislaţie

5.1.1. Legislaţie comunitară- ACQUIS16 1. Tratatul privind instituirea Uniunii Europene, la articolul 6, garantează dreptul

fundamental la viaţă intimă şi privată prin recunoaşterea drepturilor, libertăţilor şi

principiilor prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

2. Carta UE a Drepturilor Fundamentale, 7 decembrie 2000

3. Convenţia Europeană pentru protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale

ale Omului

Articolul 8

Dreptul la respectarea vieţii private şi familiale

(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a

domiciliului său şi a corespondenţei sale.

(2) Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui drept

decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă

constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru

securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării,

apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a

moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. 16 Acquis comunitar = ansamblu de măsuri convenite între Uniunea Europeană şi fiecare ţară candidată la

aderare, care are ca scop stabilirea unei consultanţe speciale pentru ca acestea să adopte, cu costuri minime,

corpusul de reguli şi legi după care se administrează Uniunea Europeană

4. Convenţia Consiliului Europei 108/1981 privind protecţia persoanelor cu privire la

procesarea automata a datelor personale (Strasbourg, 28 ianuarie 1981)

5. Directiva Consiliului 1995/46/EC a Parlamentului European şi a Consiliului

European din 24 octombrie 1995 cu privire la protecţia persoanelor referitoare la

procesarea datelor personale şi la libera circulaţie a acestor date

6. Regulamentul (EC) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului privind

protecţia persoanelor cu privire la procesarea datelor personale de către instituţiile şi

organismele comunitare şi la libera circulaţie a acestor date

7. Directiva 2002/58/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 12.07.2002

privind procesarea datelor personale şi protecţia intimităţii în sectorul comunicaţiilor

electronice

8. Obiectivul prevederilor acquis-ului comunitar privind prelucrarea datelor cu caracter

personal, avut în vedere cu ocazia transpunerii acestora în legislaţia interna , este

reprezentat de garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale

ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viată intimă, familială şi privată.

5.1.2. Legislaţie internă

1. Constituţia României

Articolul 26

Viata intima, familială şi privată

(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi

privată.

(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă

drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

2. Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu

caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, modificată şi completată; legea

este conformă Directivei 95/46/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 24

octombrie 1995

3. Legea nr. 682/2001 pentru ratificarea Convenţiei pentru protejarea persoanelor faţă

de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal

4. Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii

private în sectorul comunicaţiilor electronice

5. Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic

6. Legea nr. 55/2005 pentru ratificarea Protocolului adiţional la Convenţia pentru

protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal,

cu privire la autorităţile de control şi fluxul transfrontalier al datelor

7. Legeanr. 30/ 1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului

şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta convenţie

5.1.3. Legislaţie specifică domeniului sanitar

1. Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii

Articolul 218

(2) Asiguraţii au următoarele drepturi:

m) să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în

ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;

n) să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale;

2. Legea nr. 46/2004 - Legea drepturilor pacientului

CAPITOLUL 4

Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată a pacientului

Articolul 21. Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele

investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt

confidenţiale chiar şi după decesul acestuia.

Articolul 22. Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în

cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere

în mod expres.

Articolul 23. În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de

servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordarea

consimţământului nu mai este obligatorie.

Articolul 24. Pacientul are acces la datele medicale personale.

Articolul 25.

(1) Orice amestec în viata privată, familială a pacientului este interzis, cu

excepţia cazurilor în care aceasta imixtiune influenţează pozitiv

diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi numai cu

consimţământul pacientului.

(2) Sunt considerate excepţii cazurile în care pacientul reprezintă pericol

pentru sine sau pentru sănătatea publică.

Legislaţia specifică domeniului sanitar, instituie obligaţia garantării confidenţialitatii

datelor care privesc asiguraţii, pacienţii şi necesită a fi interpretată şi aplicată prin

coroborarea cu toate actele normative care reglementează atât la nivel european cât şi pe

plan intern această temă.

5.2. Definiţii

date cu caracter personal - orice informaţii referitoare la o persoană fizică

identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoană care poate

fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de

identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici identităţii sale fizice,

fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;

prelucrarea datelor cu caracter personal - orice operaţiune sau set de operaţiuni care se

efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate,

cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea,

extragerea, consultarea, utilizarea, dezvaluirea către terţi prin transmitere, diseminare sau

în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau distrugerea;

stocarea - păstrarea pe orice fel de suport a datelor cu caracter personal culese;

sistem de evidenta a datelor cu caracter personal - orice structură organizată de

date cu caracter personal, accesibilă potrivit unor criterii determinate, indiferent dacă

această structură este organizată în mod centralizat ori descentralizat sau este

repartizată după criterii funcţionale ori geografice;

operator - orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public,

inclusiv autorităţile publice, instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, care

stabileşte scopul şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; dacă

scopul şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt determinate

printr-un act normativ sau în baza unui act normativ, operator este persoana fizică sau

juridică, de drept public ori de drept privat, care este desemnată ca operator prin acel

act normativ sau în baza acelui act normativ;

persoana împuternicită de către operator - o persoana fizică sau juridică, de drept

privat ori de drept public, inclusiv autorităţile publice, instituţiile şi structurile

teritoriale ale acestora, care prelucrează date cu caracter personal pe seama

operatorului;

terţ - orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv

autorităţile publice, instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, alta decât persoana

vizată, operatorul ori persoana imputernicită sau persoanele care, sub autoritatea directă

a operatorului sau a persoanei împuternicite, sunt autorizate sa prelucreze date;

destinatar - orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public,

inclusiv autorităţile publice, instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, căreia îi

sunt dezvăluite date, indiferent dacă este sau nu terţ; autorităţile publice cărora li se

comunică date în cadrul unei competenţe speciale de anchetă nu vor fi considerate

destinatari;

date anonime - date care, datorită originii sau modalităţii specifice de prelucrare, nu

pot fi asociate cu o persoană identificată sau identificabilă.

5.2.1. Considerente privind legislaţia europeană şi internă Directiva 95/46 CE - este principalul act de reglementare a protecţiei datelor cu caracter

personal al Uniunii Europene. Directiva reglementează atât prelucrarea automată, cât şi

prelucrarea neautomată a datelor, doar atunci când aceasta priveşte piaţa internă a Uniunii

şi dacă datele nu sunt prelucrate în scop personal sau domestic şi statuează condiţiile de

legalitate în care se pot prelucra date private după cum urmează:

Datele trebuie să fie prelucrate în mod corect şi legal, aceasta fiind obligaţia

operatorului;

Colectarea datelor trebuie să fie făcută în scopuri determinate, explicite şi legitime,

fără ca ulterior acestea să poată fi prelucrate în alte scopuri. Acest principiu are o

singură excepţie, şi anume cea în legătură cu prelucrarea datelor în scopuri istorice,

statistice sau ştiinţifice, cu condiţia ca statele să ofere garanţii corespunzătoare;

Datele colectate trebuie să fie adecvate, pertinente şi neexcesive în ceea ce priveşte

scopurile pentru care sunt colectate şi prelucrate ulterior. Cu alte cuvinte, acestea ar

trebui să respecte principiul proporţionalităţii;

Datele trebuie să fie exacte şi, dacă este necesar, actualizate;

Păstrarea datelor trebuie făcută într-o formă care permite identificare pentru o

perioadă nu mai lungă decât este necesar în vederea atingerii scopurilor pentru care

au fost colectate sau pentru care vor fi prelucrate ulterior. În legătură cu acest

principiu, statele membre ale Uniunii au obligaţia de a stabili garanţii pentru datele cu

caracter personal care sunt stocate pe o perioadă mai mare decât cea menţionată, în

scopuri istorice, statistice sau ştiinţifice.

De la aceste reglementări există instituite excepţii prin care unele date cu caracter personal

nu pot face obiectul prelucrării, este vorba despre datele cu caracter intim.

Articolul 8 al Directivei 95/46 CE: date cu privire la originea rasială sau etnică, opiniile

politice, convingerile religioase sau filozofice, apartenenţa sindicală, sănătatea, viaţa sexuală

‘’Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie

asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie,

opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o

minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie’’.

Orice diferenţiere este discriminatorie şi deci interzisă în absenţa unei ‘’justificări

rezonabile şi obiective’’, respectiv daca nu este justificată de un ‘’scop legitim’’ şi dacă

nu există o ‘’relaţie rezonabilă de proporţionalitate’’ între mijloacele folosite şi scopul

urmarit.

Observăm că o parte dintre ele sunt criterii găsite de regulă în conţinutul dreptului la

nediscriminare, însă acestora li se adaugă noi instanţe, cum ar fi convingerile filozofice

sau apartenenţa sindicală. Astfel, datele cu caracter special reglementate la nivel

comunitar asigură o protecţie consolidată a vieţii private a individului. Directiva prevede

şi că prelucrarea tuturor datelor personale este supusă unor excepţii şi restricţii generale,

impuse în special de siguranţa naţională a statelor membre.

Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu

caracter personal şi libera circulaţie a acestor date este legea de implementare în

sistemul de drept român a Directivei 95/46. Aceasta preia toate prevederile Directivei, şi

asigură o protecţie efectivă a datelor cu caracter personal.

Legea prevede că este opozabilă atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice,

române sau străine, de drept public sau de drept privat, indiferent dacă prelucrările de date

personale au loc în sectorul public sau sectorul privat.

Domeniul Legii 677/01 nu cuprinde prelucrările datelor personale efectuate de persoane

fizice pentru uzul lor personal, dacă datele în cauză nu sunt destinate a fi dezvăluite. De

asemenea, ea nu se aplică prelucrărilor şi transferului de date cu caracter personal

efectuate în cadrul activităţilor în domeniul apărării naţionale şi siguranţei naţionale,

desfăşurate în limitele şi cu restricţiile stabilite de lege. Conform acestui act normativ,

care reprezintă dreptul comun în materie, datele cu caracter personal sunt definite ca fiind

orice informaţie referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă. Mai precis,

o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect,

în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulţi

factori specifici identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau

sociale.

Prin Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu

caracter personal şi libera circulaţie a acestor date a fost transpus acquis-ul reprezentat de

Directiva 95/46/EC, care reglementează cadrul juridic general al protecţiei datelor

personale la nivelul Uniunii Europene.

In concluzie, Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea

datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date reprezintă actul normativ de

baza, care reglementează din punct de vedere juridic această activitate, act la care se

raportează toate normele juridice interne, complementare în această materie.

5.2.2. Categorii de date cu caracter personal

În categoria datelor cu caracter personal sunt incluse:

numele şi prenumele, porecla/pseudonimul codul numeric personal cetăţenia,

numele şi prenumele membrilor de familie, loc de muncă, situaţie familială,

date din actele de stare civilă, formare profesională, situaţie militară,

seria şi numărul actului de identitate/paşaportului,

date privind bunurile deţinute, situaţie economică şi financiară, date bancare,

date din permisul de conducere/certificatul de înmatriculare,

obişnuinţe/preferinţe/comportament,

nr. dosarului de pensie, imagine, nr. asigurării sociale/asigurării de sănătate,

voce, caracteristici fizice/antropometrice,

date de geolocalizare/date de trafic, telefon/fax, adresă,

originea etnică,

convingerile politice, apartenenţa la un partid politic,

convingerile filozofice,

date privind sancţiuni contravenţionale,

date privind savârşirea de infracţiuni, cazierul judiciar,

apartenenţa sindicală,

date privind starea de sănătate,

convingerile religioase,

date genetice şi biometrice,

date privind viaţa sexuală,

date privind sancţiuni disciplinare,

apartenenţa la o organizaţie religioasă.

5.3. Reguli privind prelucrarea datelor cu caracter personal

5.3.1. Reguli generale Datele cu caracter personal destinate a face obiectul prelucrării trebuie sa fie:

a) prelucrate cu buna-credinţă;

b) colectate în scopuri determinate, explicite şi legitime; prelucrarea ulterioară a

datelor cu caracter personal în scopuri statistice, de cercetare istorică sau

ştiinţifică nu va fi considerată incompatibilă cu scopul colectării dacă se

efectuează cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, inclusiv a celor care privesc

efectuarea notificării către autoritatea de supraveghere, precum şi cu respectarea

garanţiilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal, prevăzute de normele

care reglementează activitatea statistică ori cercetarea istorica sau ştiinţifică;

c) adecvate, pertinente şi neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate şi

ulterior prelucrate;

d) exacte şi, dacă este cazul, actualizate; în acest scop se vor lua măsurile necesare

pentru ca datele inexacte sau incomplete din punct de vedere al scopului pentru care

sunt colectate şi pentru care vor fi ulterior prelucrate, sa fie şterse sau rectificate;

e) stocate într-o formă care să permită identificare strict pe durata necesară realizării

scopurilor în care datele sunt colectate şi în care vor fi ulterior prelucrate;

stocarea datelor pe o durata mai mare decât cea menţionată, în scopuri statistice,

de cercetare istorică sau ştiinţifică, se va face cu respectarea garanţiilor privind

prelucrarea datelor cu caracter personal, prevăzute în normele care reglementează

aceste domenii, şi numai pentru perioada necesară realizării acestor scopuri.

5.3.2. Reguli speciale Prelucrarea datelor cu caracter personal legate de originea rasială sau etnică, de

convingerile politice, religioase, filozofice sau de natură similară, de apartenenţa

sindicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate sau viaţa

sexuală este interzisă.

Prin excepţie, prevederile de mai sus nu se aplică în următoarele cazuri:

a) când persoana vizată şi-a dat în mod expres consimţământul pentru o astfel de

prelucrare;

b) când prelucrarea este necesară în scopul respectării obligaţiilor sau drepturilor

specifice ale operatorului în domeniul dreptului muncii, cu respectarea garanţiilor

prevăzute de lege; o eventuală dezvaluire către un terţ a datelor prelucrate poate

fi efectuată numai dacă există o obligaţie legală a operatorului în acest sens sau

dacă persoana vizată a consimţit expres la această dezvaluire;

c) când prelucrarea este necesară pentru protecţia vieţii, integrităţii fizice sau a

sănătăţii persoanei vizate ori a altei persoane, în cazul în care persoana vizată se

află în incapacitate fizica sau juridică de a-şi da consimţământul;

d) când prelucrarea este efectuată în cadrul activităţilor sale legitime de către o

fundaţie, asociaţie sau de către orice altă organizaţie cu scop nelucrativ şi cu

specific politic, filozofic, religios ori sindical, cu condiţia ca persoana vizată sa

fie membră a acestei organizaţii sau să întreţină cu aceasta, în mod regulat, relaţii

care privesc specificul activităţii organizaţiei şi ca datele sa nu fie dezvăluite

unor terţi fără consimţământul persoanei vizate;

e) când prelucrarea se referă la date făcute publice în mod manifest de către

persoana vizată;

f) când prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui

drept în justiţie;

g) când prelucrarea este necesară în scopuri de medicina preventivă, de stabilire a

diagnosticelor medicale, de administrare a unor îngrijiri sau tratamente medicale

pentru persoana vizată ori de gestionare a serviciilor de sănătate care acţionează

în interesul persoanei vizate, cu condiţia ca prelucrarea datelor respective sa fie

efectuată de către ori sub supravegherea unui cadru medical supus secretului

profesional sau de către ori sub supravegherea unei alte persoane supuse unei

obligaţii echivalente în ceea ce priveşte secretul;

h) când legea prevede în mod expres aceasta în scopul protejării unui interes public

important, cu condiţia ca prelucrarea să se efectueze cu respectarea drepturilor

persoanei vizate şi a celorlalte garanţii prevăzute de prezenta lege.

Excepţiile prezentate nu aduc atingere dispoziţiilor legale care reglementează obligaţia

autorităţilor publice de a respecta şi de a ocroti viaţa intimă, familială şi privată.

5.3.3. Consimţământul persoanei ale cărei date personale sunt prelucrate Consimţământul persoanei vizate reprezintă condiţia de legitimitate a prelucrării datelor

cu caracter personal. Aşadar, prelucrările de date cu caracter personal nu pot fi efectuate

decât dacă persoana vizată şi-a dat consimţământul în mod exepres şi neechivoc.

În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea 677/2001 orice prelucrare de date cu

caracter personal, poate fi efectuată numai dacă persoana şi-a dat consimţământul pentru

acea prelucrare. Facem precizarea că prin excepţie de la această regulă, consimţământul

persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri:

a) când prelucrarea este necesară în vederea executării unui contract sau antecontract la

care persoana vizată este parte ori în vederea luării unor măsuri, la cererea acesteia,

înaintea încheierii unui contract sau antecontract;

b) când prelucrarea este necesară în vederea protejării vieţii, integrităţii fizice sau

sănătăţii persoanei vizate ori a unei alte persoane amenintate;

c) când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale a

operatorului;

d) când prelucrarea este necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de

interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu

care este investit operatorul sau terţul căruia îi sunt dezvăluite datele;

e) când prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului

sau al terţului căruia îi sunt dezvăluite datele, cu condiţia ca acest interes sa nu

prejudicieze interesul sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate;

f) când prelucrarea priveşte date obţinute din documente accesibile publicului, conform

legii;

g) când prelucrarea este făcută exclusiv în scopuri statistice, de cercetare istorică sau

ştiinţifică, iar datele rămân anonime pe toată durata prelucrării.

5.4 Drepturi şi obligaţii privind prelucrarea datelor cu caracter personal

5.4.1. Drepturile persoanei a căror date cu caracter personal sunt prelucrate

Sunt prevăzute în legea nr. 677/2001

1. Dreptul la informare – art.12

2. Dreptul de acces la date – art.13

3. Dreptul de intervenţie asupra datelor – art.14

4. Dreptul de opoziţie – art.15

5. Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale – art.17

6. Dreptul de a se adresa justiţiei – art.18

1) Dreptul la informare

În cazul în care datele cu caracter personal sunt obţinute direct de la persoana vizată,

operatorul este obligat să furnizeze persoanei vizate cel puţin următoarele informaţii, cu

excepţia cazului în care această persoană posedă deja informaţiile respective:

a) identitatea operatorului şi a reprezentantului acestuia, dacă este cazul;

b) scopul în care se face prelucrarea datelor;

c) informaţii suplimentare, precum: destinatarii sau categoriile de destinatari ai

datelor; dacă furnizarea tuturor datelor cerute este obligatorie şi consecinţele

refuzului de a le furniza; existenţa drepturilor prevăzute de prezenta lege pentru

persoana vizată, în special a dreptului de acces, de intervenţie asupra datelor şi de

opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;

d) orice alte informaţii a căror furnizare este impusă prin dispoziţie a autorităţii de

supraveghere, ţinând seama de specificul prelucrării.

În cazul în care datele nu sunt obţinute direct de la persoana vizată, operatorul este obligat

ca, în momentul colectării datelor sau, dacă se intenţionează dezvăluirea acestora către

terţi, cel mai târziu până în momentul primei dezvăluiri, să furnizeze persoanei vizate cel

puţin următoarele informaţii, cu excepţia cazului în care persoana vizată posedă deja

informaţiile respective:

a) identitatea operatorului şi a reprezentantului acestuia, dacă este cazul;

b) scopul în care se face prelucrarea datelor;

c) informaţii suplimentare, precum: categoriile de date vizate, destinatarii sau

categoriile de destinatari ai datelor, existenţa drepturilor prevăzute de prezenta lege

pentru persoana vizată, în special a dreptului de acces, de intervenţie asupra datelor

şi de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;

d) orice alte informaţii a căror furnizare este impusă prin dispoziţie a autorităţii de

supraveghere, ţinând seama de specificul prelucrării.

2) Dreptul de acces la date

Orice persoană vizată are dreptul de a obţine de la operator, la cerere şi în mod gratuit

pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele care o privesc sunt sau nu sunt

prelucrate de acesta. Operatorul este obligat, în situaţia în care prelucrează date cu caracter

personal care privesc solicitantul, să comunice acestuia, împreună cu confirmarea, cel

puţin următoarele:

a) informaţii referitoare la scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere

şi destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt dezvăluite datele;

b) comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării,

precum şi a oricărei informaţii disponibile cu privire la originea datelor;

c) informaţii asupra principiilor de funcţionare a mecanismului prin care se

efectuează orice prelucrare automată a datelor care vizează persoana respectivă;

d) informaţii privind existenţa dreptului de intervenţie asupra datelor şi a dreptului

de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;

e) informaţii asupra posibilităţii de a consulta registrul de evidenţă a prelucrărilor de

date cu caracter personal, prevăzut la art. 24, de a înainta plângere către

autoritatea de supraveghere, precum şi de a se adresa instanţei pentru atacarea

deciziilor operatorului, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.

Persoana vizată poate solicita de la operator informaţiile prevăzute, printr-o cerere

întocmită în forma scrisă, datată şi semnată. În cerere solicitantul poate arăta dacă doreşte

ca informaţiile sa îi fie comunicate la o anumită adresă, care poate fi şi de poştă

electronică, sau printr-un serviciu de corespondenţă care să asigure că predarea i se va

face numai personal. Operatorul este obligat să comunice informaţiile solicitate, în termen

de 15 zile de la data primirii cererii, cu respectarea eventualei opţiuni a solicitantului

exprimate potrivit alin. (2) al art. 13 a 677/2001.

3) Dreptul de intervenţie asupra datelor

Persoana vizată are dreptul de a obţine de la operator, la cerere şi în mod gratuit:

a) rectificarea, actualizarea, blocarea sau ştergerea datelor a căror prelucrare nu este

conformă prezentei legi, în special a datelor incomplete sau inexacte;

b) transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare nu este conformă

prezentei legi;

c) notificarea către terţii cărora le-au fost dezvăluite datele dacă această notificare nu

se dovedeşte imposibilă sau nu presupune un efort disproporţionat faţă de

interesul legitim.

Operatorul este obligat să comunice măsurile luate, precum şi, dacă este cazul, numele

terţului căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la persoana

vizata, în termen de 15 zile de la data primirii cererii.

4) Dreptul de opoziţie

Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, printr-o cerere întocmită în

formă scrisă, datată şi semnată, din motive întemeiate şi legitime legate de situaţia sa

particulară, ca date care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în

care există dispoziţii legale contrare. În caz de opoziţie justificată prelucrarea nu mai

poate viza datele în cauză.

Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit şi fără nici o

justificare, ca datele care o vizează sa fie prelucrate în scop de marketing direct, în numele

operatorului sau al unui terţ, sau să fie dezvăluite unor terţi într-un asemenea scop.

Operatorul este obligat să comunice persoanei vizate măsurile luate, precum şi, dacă este

cazul, numele terţului căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal în termen de

15 zile de la data primirii cererii.

5) Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale

Orice persoană are dreptul de a cere şi de a obţine:

a) retragerea sau anularea oricărei decizii care produce efecte juridice în privinţa sa,

adoptată exclusiv pe baza unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată prin

mijloace automate, destinată să evalueze unele aspecte ale personalităţii sale, precum

competenţa profesională, credibilitatea, comportamentul său ori alte asemenea aspecte;

b) reevaluarea oricărei alte decizii luate în privinţa sa, care o afectează în mod

semnificativ, dacă decizia a fost adoptată exclusiv pe baza unei prelucrări de date

care întruneşte condiţiile prevăzute mai sus.

6) Dreptul de a se adresa justiţiei

Fără a se aduce atingere posibilităţii de a se adresa cu plângere autorităţii de supraveghere,

orice persoană are dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate

de lege, care le-au fost încălcate. Instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială

domiciliază reclamantul. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa de timbru.

Excepţii

Prevederile referitoare la dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul la opoziţie

precum şi obligaţia operatorului de a comunica numele terţului căruia i-au fost dezvăluite

datele cu caracter personal nu se aplică prelucrărilor şi transferului de date cu caracter

personal, efectuate în cadrul activităţilor de prevenire, cercetare şi reprimare a

infracţiunilor şi de menţinere a ordinii publice, precum şi a altor activităţi desfăşurate în

domeniul dreptului penal, în limitele şi cu restricţiile stabilite de lege.

Astfel, în situaţia prezentată, autorităţile de aplicare a legii nu sunt obligate să informeze

persoana vizată despre prelucrarea datelor sale cu caracter personal.

Această excepţie de la obligaţiile operatorului nu are însă caracter permanent având în vedere

faptul că prevederile legislative sunt aplicabile strict pentru perioada necesară atingerii

obiectivului urmărit prin desfăşurarea activităţilor susmenţionate. După încetarea situaţiei,

operatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru asigurarea drepturilor persoanei vizate.

5.4.2. Notificarea prelucrării datelor cu caracter personal Prelucrarea datelor cu caracter personal trebuie notificată autorităţii de supraveghere de

către operatorul de date cu caracter personal, anterior începerii prelucrării.

Operatorul este obligat să notifice autorităţii de supraveghere, personal sau prin

reprezentant, înainte de efectuarea oricărei prelucrări ori a oricărui ansamblu de prelucrări

având acelaşi scop sau scopuri corelate.

Notificarea nu este necesară în cazul în care prelucrarea are ca unic scop ţinerea unui

registru destinat prin lege informării publicului şi deschis spre consultare publicului în

general sau oricărei persoane care probează un interes legitim, cu condiţia ca prelucrarea

să se limiteze la datele strict necesare ţinerii registrului menţionat.

Notificarea va cuprinde cel puţin următoarele informaţii:

a) numele sau denumirea şi domiciliul ori sediul operatorului şi ale reprezentantului

desemnat al acestuia, dacă este cazul;

b) scopul sau scopurile prelucrării;

c) o descriere a categoriei sau a categoriilor de persoane vizate şi a datelor ori a

categoriilor de date ce vor fi prelucrate;

d) destinatarii sau categoriile de destinatari cărora se intenţionează să li se dezvăluie datele;

e) garanţiile care însoţesc dezvăluirea datelor către terţi;

f) modul în care persoanele vizate sunt informate asupra drepturilor lor; data estimată

pentru încheierea operaţiunilor de prelucrare, precum şi destinaţia ulterioară a datelor;

g) transferuri de date care se intenţionează să fie făcute către alte state;

h) o descriere generală care să permită aprecierea preliminară a măsurilor luate pentru

asigurarea securităţii prelucrării;

i) specificarea oricărui sistem de evidenţă a datelor cu caracter personal, care are

legătură cu prelucrarea, precum şi a eventualelor legături cu alte prelucrări de date

sau cu alte sisteme de evidenţă a datelor cu caracter personal, indiferent dacă se

efectuează, respectiv dacă sunt sau nu sunt situate pe teritoriul României;

j) motivele care justifică aplicarea prevederilor art. 11, art. 12 alin. (3) sau (4) ori ale

art. 13 alin. (5) sau (6), din legea 677/2001 în situaţia în care prelucrarea datelor se

face exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice ori în scopuri statistice, de

cercetare istorică sau ştiinţifică.

Dacă notificarea este incompletă, autoritatea de supraveghere va solicita completarea

acesteia.

5.4.3. Obligaţiile operatorilor de date cu caracter personal Potivit legii cadru – Legea 677/2001 – operatorul de date cu caracter personal are

următoarele obligaţii:

să notifice ANSPDCP orice prelucrare ori ansamblu de prelucări având acelasi

scop sau scopuri corelate;

să notifice şi să obţină de la ANSPDCP numărul de înregistrare ca operator de date

cu caracter personal;

să menţioneze numărul de înregistrare a notificării de la ANSPDCP pe orice act

prin care datele cu caracter personal sunt colectate, stocate sau dezvăluite;

să comunice ANSPDCP orice schimbare de natură să afecteze exactitatea datelor şi

informaţiilor cuprinse în notificare, în termen de 5 zile;

să vegheze la respectarea măsurilor de securitate de către persoanele împuternicite;

să elaboreze instrucţiuni privind asigurarea confidentialităţii prelucrărilor pentru

orice persoană care acţionează sub autoritatea operatorului sau a persoanei

împuternicite;

să identifice şi să aplice măsuri pentru protejarea datelor cu caracter personal,

împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau

accesului neautorizat, în special dacă prelucrarea comportă transmisii de date în

cadrul unei reţele, precum şi împotriva oricărei forme de prelucrare ilegală.

5.4.3.1 Confidenţialitatea şi securitatea prelucrărilor

Orice persoană care acţionează sub autoritatea operatorului sau a persoanei împuternicite,

inclusiv persoana imputernicită, care are acces la date cu caracter personal, nu poate să le

prelucreze decât pe baza instrucţiunilor operatorului, cu excepţia cazului în care

acţionează în temeiul unei obligaţii legale.

Operatorul este obligat să aplice măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru

protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale,

pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, în special dacă prelucrarea

respectivă comportă transmisii de date în cadrul unei reţele, precum şi impotriva oricărei

alte forme de prelucrare ilegală.

Aceste măsuri trebuie să asigure, potrivit stadiului tehnicii utilizate în procesul de

prelucrare şi de costuri, un nivel de securitate adecvat în ceea ce priveşte riscurile pe care

le reprezintă prelucrarea, precum şi în ceea ce priveşte natura datelor care trebuie

protejate. Cerinţele minime de securitate vor fi elaborate de autoritatea de supraveghere şi

vor fi actualizate periodic.

Operatorul, atunci când desemnează o persoană împuternicită, este obligat să aleagă o

persoană care prezintă suficiente garanţii în ceea ce priveşte măsurile de securitate tehnică

şi organizatorice cu privire la prelucrările ce vor fi efectuate, precum şi să vegheze la

respectarea acestor măsuri de către persoana desemnată.

5.5. Supravegherea şi controlul prelucrărilor de date cu caracter personal

Autoritatea de supraveghere, la nivel naţional, este Autoritatea Naţională de Supraveghere

a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

5.5.1. Transferul datelor cu caracter personal Transferul de date este permis în următoarele situaţii:

a) când persoana vizată şi-a dat în mod explicit consimţământul pentru efectuarea

transferului; în cazul în care transferul de date se face în legătură cu oricare dintre datele

prevăzute la art. 7, 8 şi 10, lae legii 677/2001, consimţământul trebuie dat în scris;

b) când este necesar pentru executarea unui contract încheiat între persoana vizată şi

operator sau pentru executarea unor măsuri precontractuale dispuse la cererea

pesoanei vizate;

c) când este necesar pentru încheierea sau pentru executarea unui contract încheiat ori

care se va încheia, în interesul persoanei vizate, între operator şi un terţ;

d) când este necesar pentru satisfacerea unui interes public major, precum apărarea

naţională, ordinea publică sau siguranţa naţională, pentru buna desfăşurare a

procesului penal ori pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în

justiţie, cu condiţia ca datele să fie prelucrate în legătură cu acest scop şi nu mai

mult timp decât este necesar;

e) când este necesar pentru a proteja viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanei

vizate;

f) când intervine ca urmare a unei cereri anterioare de acces la documente oficiale

care sunt publice ori a unei cereri privind informaţii care pot fi obţinute din registre

sau prin orice alte documente accesibile publicului.

5.5.2. Contravenţii Constituie contravenţii, conform legii:

Omisiunea de a notifica şi notificarea cu rea-credinţă;

Prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal;

Neîndeplinirea obligaţiilor privind confidenţialitatea şi aplicarea măsurilor de

securitate;

Refuzul de a furniza informaţii autorităţii de supraveghere.

5.6. Consideraţii privind strict domeniul sănătăţii

În afara cazurilor care exced regulii de bază, conform careia prelucrarea datelor cu

caracter personal este interzisă, legiuitorul prin art.7 lit. g) şi art. 9, din Legea 677/2001,

reglementează cazurile şi condiţiile în care se poate face prelucrarea datelor privind starea

de sănătate şi anume:

când prelucrarea este necesară în scopuri de medicina preventivă, de stabilire a

diagnosticelor medicale, de administrare a unor îngrijiri sau tratamente medicale

pentru persoana vizată ori de gestionare a serviciilor de sănătate care acţionează în

interesul persoanei vizate, cu condiţia ca prelucrarea datelor respective să fie

efectuate de către ori sub supravegherea unui cadru medical supus secretului

profesional sau de către, ori sub supravegherea unei alte persoane supuse unei

obligaţii echivalente în ceea ce priveşte secretul;

situaţia în care prelucrarea este necesară pentru protecţia sănătăţii publice.

În această situaţie, prelucrarea datelor privind starea de sănătate poate fi efectuată numai

de către ori sub supravegherea unui cadru medical, cu condiţia respectării secretului

profesional, cu excepţia situaţiei în care persoana vizată şi-a dat în scris şi în mod

neechivoc consimţământul atâta timp cât acest consimţământ nu a fost retras.

Cadrele medicale, instituţiile de sănătate şi personalul medical al acestora pot prelucra

date cu caracter personal referitoare la starea de sănătate, fără autorizaţia autorităţii de

supraveghere, numai dacă prelucrarea este necesară pentru protejarea vieţii, integrităţii

fizice sau sănătăţii persoanei vizate.

Totodată, în situaţia în care persoana vizată se află în imposibilitatea de a-şi da

consimţământul sau refuză acordarea acestuia în vederea prelucrării datelor sale personale,

în special a celor privind starea de sănătate şi ţinând cont de faptul că dreptul fundamental

la viaţă intimă, familială şi privată poate fi restrâns în scopul realizării unor interese

publice, precum protejarea sănătăţii publice, sau în scopul protejării vieţii, integrităţii

fizice ori sănătăţii altei persoane decât persoana vizată, prelucrarea datelor cu caracter

personal este permisa după ce operatorul solicită în prealabil autorizaţia autorităţii de

supraveghere.

Prelucrarea datelor cu caracter personal în afară limitelor prevăzute în autorizaţie este

interzisă.

Cu excepţia motivelor de urgenta, ANSPDCP emite autorizaţia numai după ce a consultat

Colegiul Medicilor din România.

Regulă: datele cu caracter personal privind starea de sănătate pot fi colectate numai de la

persoana vizată.

Excepţie: aceste date pot fi colectate şi din alte surse numai în măsura în care este necesar

pentru a nu compromite scopurile prelucrării, iar persoana vizată nu vrea ori nu le poate

furniza.

Capitolul 6: Planificarea strategică

6.1. Elemente de planificare strategică

6.1.1. Rolul şi locul planificării strategice

Ce este planificarea strategică?

Procesul de stabilire a priorităţilor pe care o organizaţie le va urma în viitor

având drept consecinţe:

Forţarea alegerii a ceea ce vei face şi a ceea ce nu vei face;

Determinarea întregii organizaţii să fie unită în jurul unui singur plan de

executie;

Furnizarea unei imagini de ansamblu asupra locurilor în care vor fi

alocate resursele.

De ce să facem planificare strategică?

Dacă eşuezi în planificare, atunci planifici să eşuezi – fii proactiv în

raport cu viitorul;

Planificarea strategică îmbunatăţeşte performanţa;

Evită gândirea pe termen scurt;

Soluţionează multe probleme la nivel macro;

Comunică întregii organizaţii ce este cel mai important.

Întrebări fundamentale

Unde ne aflam acum? (Evaluare)

Unde trebuie sa fim? (Prapastia dintre actual şi viitor / Starea finală din viitor)

Cum vom face sa dispară prapastia? (Planul strategic)

Cum vom monitoriza progresul?

Un plan strategic bun trebuie să:

creeze o balanţă echilibrată şi justă între ce este organizaţia capabilă să

faca versus ce i-ar plăcea organizaţiei să facă

se refere la o perioadă de timp suficientă pentru a închide gap-ul de

performanţă

fie vizionar – sa atingă o stare finală viitoare

fie flexibil – permite şi se acomodează la schimbare

ghideze luarea deciziilor la nivele inferioare – operaţional, tactic şi

individual

6.1.2. Etapele planificării strategice Principalele etape în planificarea strategică sunt ilustrate în Figura 6.

Pre-condiţii ale planificării strategice

Angajamentul managementului superior

• Cine ce va face?

• Ce va face fiecare grup din organizaţie?

• Cum vom face asta?

• Când este cel mai bun moment?

Figura 6. Model de planificare strategică

Sursa: Matt H. Evans, Workshop on the Strategic Planning Model (http://www.scribd.com/doc/7300453/Strategic-Planning-Model)

Scanarea mediului fizic şi social

Evaluare

Informaţii de context

Analiză situaţională

Analiza SWOT – puncte tari, slabe, oportunităţi şi ameninţări

Situaţia – trecut, prezent şi viitor

Aspecte semnificative

Alinierea / Scopurilor cu Capacitatile

Misiune & Viziune

Valori / Principii călăuzitoare

Scopuri majore

Obiective specifice

Măsurarea performanţei

Ţinte / Standarde de performanţă

Initiaţive şi proiecte

Starea actuală

Componente

Managementul performanţei

Proces de evaluare – Scorecards

Ia măsuri corective

Specificităţi Evaluare

Prăpăstii (gaps) Planuri de acţiune

Feedback de jos în sus– revizuieşte planul

6.2. Elaborarea planului strategic

6.2.1. Evaluarea Analiza SWOT (Strenghts/Weaknesses/Opportunities/Threats)17 este o metodă de

evaluare care urmăreşte pe de o parte analiza internă a organizaţiei, pentru a identifica

punctele tari şi punctele slabe, iar pe de altă parte, analiza mediului extern al organizaţiei,

pentru identificarea oportunităţilor şi ameninţărilor.

Evaluarea internă priveşte: avantajele organizaţionale, resursele, oamenii, cultura

organizaţională, sistemele, parteneriatele, furnizorii, etc

Punctele tari

Acele lucruri pe care organizaţia le face bine sau lucrurile legate de o

performanţă înaltă

Punctele tari pot fi tangibile, de exemplu: clienţi loiali, resurse

materiale, umane şi financiare, servicii de înalta calitate

Punctele tari pot fi intangibile, cum ar fi: conducere bună, abordări strate-

gice, reputaţie solidă, personal medical cu o pregătire profesională solidă

Punctele slabe

Acele lucruri care te opresc să faci ceea ce trebuie să faci

Cum punctele slabe sunt interne, ele sunt sub controlul tău

Punctele slabe includ: conducere slabă, forţă de muncă slab calificată,

resurse insuficiente, lipsa de încredere a personalului, tehnologie

învechită, lipsa planificarii, etc

17 Puncte tari/Puncte slabe/Oportunităţi/Ameninţări

Evaluarea externă are în vedere: piaţa, clienţii, trendurile sociale, tehnologice,

reglementările mediului sau/şi ciclurilor economice .

Oportunităţile

Arii potenţiale de creştere şi înaltă performanţă

Sunt de natură natură externă - piaţa, comportamentul populaţiei

(pacienţi nemulţumiţi de serviciile competitorilor), conditii economice

favorabile, etc

Pot avea impact asupra mediului intern – ex. acţiuni externe (programe

din afara organizaţiei) care duc la întarirea corpului profesional,

modernizarea tehnologică, ameliorarea condiţiilor hoteliere etc

Timpul e important pentru capitalizarea oportunităţilor

Ameninţările

Provocări de natură externă cu care se poate confrunta organizaţia

Ameninţările pot fi variate, de exemplu – reprezentare deficitară sau

defavorabilă în presă, schimbări ale comportamentului consumatorilor,

servicii alternative, reglementări noi.

Ar putea fi util să fie alocaţi indici de probabilitate ameninţărilor

Cu cât acestea sunt descrise cu mai multă acurateţe, cu atât te vei afla

într-o poziţie mai avantajată de a schimba favorabil organizaţia.

Crearea unei baze de pornire

Strânge totul despre spital într-un singur context ceea ce ajută la

comparaţii şi planificare

Este o descriere atât a spitalului cât şi a mediului în care acesta

furnizează servicii medicale

Include informaţii despre relaţii – pacienţi, furnizori, parteneri ….

Descrie profilul spitalului

Profilul spitalului

1. Mediul operaţional

Servicii – diversitatea şi complexitatea serviciilor, accesibilitatea,

siguranţa

Cultura organizatională – bariere, conducerea, comunicarea, coeziunea

echipei

Performanţa profesională – niveluri de calificare, diversitate, vârsta

forţei de muncă

Infrastructura – sisteme, tehnologii, facilităţi

Reglementări – reglementări referitoare la produse/servicii, standarde de

calitate ISO, siguranţa, mediu

2. Relaţii de business

Structura organizaţională – unităţi (secţii), funcţiuni, board -uri, nivele

de management

Relaţii cu pacienţii – cerinţe, satisfacţie, loialitate, aşteptări

Lanţul valorii – relaţiile dintre oricine din lanţul valorii

Relaţii de parteneriat – colaborări, furnizori pe termen lung, parteneriate

diverse

3. Categorii cheie ale performanţei

Populaţia asistată

Servicii medicale

Capacitatea financiară

Capitalul uman

Complianţa cu reglementările, responsabilitatea socială a spitalului

Analiza GAP18 – această analiză arată diferenţa, dintre obiectivele strategice ale

organizaţiei şi obiectivele pe care organizaţia le va atinge cu mijloacele pe care le

foloseşte în momentul analizei (Figura 7).

Figura 7. Analiza GAP


6.2.2. Componentele planului strategic Componentele majore ale unui plan strategic sunt prezentate în Figura 8.

18 din engl. gap = despărţire, separare

Figura 8. Componentele unui plan strategic


Declaraţia de misiune (Figura 9)

Captează esenţa: de ce exista spitalul?

Cine suntem noi, ce facem noi?

Explică nevoile de bază pe care spitalul le satisface

Exprimă valorile de bază ale organizaţiei

Trebuie sa fie scurtă şi concisă

Uşor de inţeles

Daca e posibil, încearcă să cuprinzi natura unică a spitalului tău şi a rolului pe care îl

jocă, diferenţiindu-l de alte spitale.

Viziunea

Cum vrea organizaţia să fie percepută în viitor – cum arată succesul?

Exprimare a stării finale dorite

Provoacă pe fiecare să atingă ceva semnificativ

Dă o focalizare pe termen lung a întregii organizaţii

Figura 9. Exemple de declaraţii de misiune Sursa: Matt H. Evans, Workshop on the Strategic Planning Model

http://www.scribd.com/doc/7300453/Strategic-Planning-Model

Principii şi valori călăuzitoare (Figura 10)

Fiecare organizaţie trebuie să fie calauzită de un set de valori şi crezuri

Furnizează un cadru pentru luarea deciziilor - ca parte a culturii

organizaţionale

Valorile îşi au rădăcinile în teme etice precum onestitate, încredere,

integritate, corectitudine

Valorile trebuie aplicate întregii organizaţii

Valorile trebuie să fie adecvate pentru cele mai bune practici de

management – cel mai bine în termeni de calitate, servicii excepţionale, etc

Scopuri (Figura 11, Figura 12)

Descriu o stare de fapt viitoare – un rezultat dorit şi care promovează

misiunea şi viziunea

Formează drumul spre viitor în termeni de acţiune

Cel mai bine se aplică când există alegeri clare referitor la viitor

Dă focalizare strategică organizaţiei – cineva anume din organizaţie

trebuie să fie responsabil de atingerea scopului

Ar putea să nu lucreze bine în organizaţiile în care lucrurile se schimbă

repede – scopurile tind să se stabilească pe termen lung în mediile în

care există alternative limitate de schimbări în viitor

Figura 10. Exemple de principii şi valori călăuzitoare Sursa: Matt H. Evans, Workshop on the Strategic Planning Model

http://www.scribd.com/doc/7300453/Strategic-Planning-Model

Dezvoltarea scopurilor

Fă-le în cascadă pornind din vârful planului strategic – misiune, viziune,

principii călăuzitoare

Uităt-te la analiza strategică: SWOT, mediu, performanţe anterioare,

gaps

Limitează-te la câteva aspecte critice: 5-8 scopuri

Trebuie să existe o participare largă la dezvoltarea scopurilor: consens

cu cei din leadership-ul superior – negociat la nivel executiv

Trebuie să conducă la nivele crescute de performanţă şi să închidă gap-ul

Figura 11. Exemple de scopuri


Figura 12. Scopuri vs. Obiective Sursa: Matt H. Evans, Workshop on the Strategic Planning Model (http://www.scribd.com/doc/7300453/Strategic-Planning-Model)

Obiective (Figura 12, Figura 13)

Relevante – promovează în mod direct scopurile

Împinge organizaţia la acţiune

Suficient de specifice pentru a cuantifica şi măsura rezultatele

Simple şi uşor de înţeles

Realiste şi fezabile

Induc responsabilitate

Acceptabile pentru cei ce trebuie să le execute

Ar putea fi nevoie de câteva obiective pentru a atinge un scop

Figura 13. Exemple de obiective

Sursa: Matt H. Evans, Workshop on the Strategic Planning Model http://www.scribd.com/doc/7300453/Strategic-Planning-Model

Ce sunt planurile de acţiune?

Planurile de acţiune identifică paşii specifici care vor fi făcuţi pentru a

atinge pachetele de lucru şi obiectivele strategice

Fiecare pachet de lucru (work package) are un plan de acţiune ataşat

Planurile de acţiune sunt focalizate pe operaţiuni, proceduri, şi procese

Ele descriu cine, ce face, când vor fi completate şi cum ştie organizaţia

când paşii au fost completaţi

Ca şi pachetele de lucru, planurile de acţiune necesită monitorizare a

progresului raportat la obiective, şi prin urmare au nevoie de măsurători

Caracteristicile planului de acţiune

Atribuie responsabilitate pentru completarea cu succes a planului de

acţiune. Cine e responsabil? Care sunt rolurile şi responsabilităţile?

Detaliază toţi paşii necesari pentru a definitiva pachetul de lucru pe care

planul respectiv îl ajută. Unde vor fi realizate acţiunile?

Stabileşte un cadru de timp pentru completarea fiecărui pas. Când va fi

nevoie să îndeplinim acele acţiuni?

Stabileşte resursele necesare pentru completarea paşilor. Cât de mult va

fi nevoie pentru a executa aceste acţiuni?

Defineşte acţiunile specifice (paşii) pe care trebuie să îi urmăm pentru a

implementa pachetul de lucru.

Defineşte rezultatele aşteptate şi jaloanele planului de acţiune.

Furnizează un scurt raport de stadiu pentru fiecare pas, dacă e completat

sau nu. Ce proces de comunicare vom urma? Cât de bine executăm ce

este în planul de acţiune?

Bazat pe criteriile anterioare, ar trebui să putem defini clar planul nostru de

acţiune. Dacă avem câteva planuri de acţiune, ar trebui să le prioritizăm.

Execuţia planului de acţiune

Necesită să fi răspuns la întrebarile CINE, CE, CUM, UNDE ŞI CÂND

- referitor la pachetul de lucru care conduce execuţia strategică.

Coordonat cu nivelul secţiunilor de jos, administrative şi personal

operativ deoarece aceştia vor executa Planul de Acţiune în forma

specifică de planuri de lucru.

Atribuie responsabilitate şi cadre de timp – dezvoltă planuri de lucru şi

agende care au paşi de acţiune specifici.

Atribuie resurse proiectului sau pachetului de lucru: documentare în

forma unui buget detaliat (ar putea necesita realocare înainte de

execuţie)

Monitorizează progresul în raport cu jaloanele şi măsurătorile.

Corectează şi revizuieşte planul de acţiune prin compararea rezultatelor

actuale cu cele estimate în planul original.

Cuantificarea de la nivelul acţiunii în termeni de măsurători

Măsoară jaloanele – rezultate pe termen scurt la nivelul acţiunii.

Măsoară rezultatele obiectivelor.

Încearcă să ai o singură măsuratoare pe obiectiv.

Stabileşte măsurători folosind un model care să capteze date critice.

Criterii pentru măsurători bune

Integritate – măsurători complete; utile; includ câteva tipuri de măsuri;

elaborate să măsoare cele mai importante activităţi ale organizaţiei.

De încredere – consistente

Acuratete – corecte

În timp – disponibile când este nevoie: elaborate să utilizeze şi să

raporteze date într-un cadru de timp

Confidentiale şi sigure – care să nu poată fi utilizate în mod inadecvat

Ţinte

Pentru fiecare măsuratoare trebuie să existe cel puţin o ţintă

Ţintele trebuie să împingă organizaţia spre cele mai înalte nivele de

performanţă

Îmbunătăţiri incrementale raportat la performanţa actuală - pot fi

utilizate pentru a stabili ţintele

Ţintele focalizează strategia ta

Când ai atins ţintele ai executat strategia cu succes

Exemple de ţinte

Reducerea fatalităţii prin tuberculoza de la 6.3% la 3.1% în 2 ani

Educarea personalului care să răspundă la urgenţe în toate secţiile într-

un an

Toate secţiile furnizează măsuri de bază de salvarea vieţii într-o

perioadă de 1 an

50% din pacienţii cu probleme X din zona noastră au acces gratuit şi

imediat la servicii medicale în spitalul nostru într-un an

Capitolul 7: Managementul riscului în sănătate

7.1. Definiţii

Managementul înseamnă, în ultimă analiză, înlocuirea muşchilor şi a forţei cu puterea

gândului, a obiceiurilor şi superstiţiilor cu cunoştinţele, şi a agresivităţii cu coopera-

rea. Înseamnă că răspunderea înlocuieşte obedienţa faţă de ranguri şi că autoritatea

performanţei ia locul autorităţii funcţiei. (după Peter Drucker )

Risc - Măsură a neconcordanţei dintre diferitele rezultate posibile obţinute în condiţii

mai mult sau mai puţin favorabile sau nefavorabile.

Managementul riscului este un proces prin care sunt identificate expunerile de

pierdere cu care se poate confrunta o persoană juridică sau fizică şi prin care se aleg

tehnicile cele mai potrivite în înlăturarea acestor expuneri.

Managementul riscului presupune analiza riscului care este definită drept „procesul de

utilizare sistematică a informaţiilor pentru a identifica sursele şi a estima riscul”.

Managementul riscului parcurge urmatoarele etape:

1. identificarea şi analiza erorilor

2. identificarea şi analiza cauzelor

3. stabilirea priorităţilor de acţiune

4. corectarea cauzelor

5. monitorizarea acţiunilor

7.2. Clasificarea riscurilor – generalităţi

Riscuri naturale (hazarde naturale):

cutremure ;

riscuri geomorfologice (alunecări de teren, tasări etc.);

riscuri climatice (furtuni, secetă, inundaţii etc.);

riscuri biologice (epidemii, pandemii.etc.).

Riscuri de securitate fizică:

furt;

sabotaj şi incendiere.

Riscuri politice:

modificarea legislaţiei;

presiuni politice;

schimbări electorale.

Riscuri financiare şi economice care pot determina pierderi financiare pentru unitatea

medicală:

cursul valutar;

inflaţia;

fraude financiare, escrocare;

întârzieri la plată din partea casei de asigurări etc.;

tarife neconforme cu costurile reale;

cazuistică costisitoare care creşte media cheltuielilor pe caz rezolvat.

Riscuri informatice:

viruşi, viermi, troieni;

intruziune neautorizată;

furt de date etc.

Riscuri tehnologice:

pot cauza injurii pacienţilor, vizitatorilor şi angajaţilor;

pot pune în pericol securitatea şi siguranţa mediului.

Riscuri clinice

Siguranţa pacienţilor în spitale constituie o dimensiune importantă a calităţii îngrijirilor de

sănătate. Riscul clinic reprezintă probabilitatea ca un pacient să fie victima unui efect

advers, cu alte cuvinte, să sufere „prejudicii sau neplăceri, chiar şi involuntare, imputabile

asistenţei medicale primite în cursul spitalizării care determină prelungirea duratei de

spitalizare, înrăutăţirea stării de sănătate sau moartea pacientului”.

7.3. Managementul riscului clinic

Managementul riscului clinic reprezintă un ansamblu de acţiuni complexe întreprinse în

scopul îmbunătăţirii calităţii asistenţei medicale acordate şi garantării siguranţei

pacienţilor şi a profesiniştilor, în sistemul de sănătate.

Aproximativ 10% din angajaţii Uniunii Europene lucrează în domeniul sănătăţii şi

protecţiei sociale, un mare număr dintre aceştia desfăsurându-şi activitatea în spitale.

Această situaţie face ca sectorul sanitar să fie unul dintre cele mai mari sectoare de muncă

din Europa, acoperind o gamă largă de profesiuni diverse. În conformitate cu datele

referitoare la Europa, accidentele din sectorul sanitar sunt cu 34% mai frecvente decât

media la nivelul Uniunii Europene. În plus, sectorul sanitar deţine locul al doilea în ceea

ce priveşte incidenţa afecţiunilor musculo-scheletale legate de profesie, după sectorul

construcţiilor. Evaluarea riscurilor şi managementul eficient al sănătăţii şi securităţii în

muncă reprezintă elementele esenţiale de prevenire şi reducere a expunerii angajaţilor din

sectorul sanitar la riscuri profesionale.

Măsuri privind riscurile profesionale:

existenţa sistemului de management al sănătăţii şi securităţii în muncă;

politică de prevenire şi de evaluare a riscurilor profesionale;

instruirea, consultarea angajaţilor, servicii de prevenire dispunând de resurse

corespunzătoare.

7.4. Evaluarea riscurilor într-o unitate medicală

Indicele de Securitate al Spitalului oferă o viziune generală privind probabilitatea

spitalului sau a altei unităţi medicale de a rămâne operaţională în situaţii de urgenţă

excepţionale, luînd în consideraţie situaţia înconjurătoare şi reţeaua serviciilor de sănătate

de care aceasta aparţine.

La nivel de proiectare a spitalelor noi şi sigure, sunt trei obiective de securitate:

a) Protecţia vieţii pacienţilor, vizitatorilor şi a personalului;

b) Protecţia investiţiilor în aparatajul medical şi mobilier;

c) Protecţia activităţii instituţiei medicale.

Figura 14. Calculul expunerii la risc

Figura 15. Nivel de probabilitate

Figura 16. Nivel de tolerare

Figura 17. Tipul controlului

Pentru elaborarea registrului riscurilor la nivelul fiecărei structuri a unităţii medicale, se

analizează cerinţele din refernţialul 9 al CoNAS pentru a identifica prinicpalele categorii

de riscuri la care trebuie să se refere managementul riscurilor. Această referire nu

limitează identificarea şi a altor categorii de riscuri.

REFERENŢIAL 9 “PREVENIREA şi GESTIUNEA RISCURILOR” (PGR)

STANDARD 1 (PGR1): Există o politică de prevenire şi gestiune a riscurilor şi a

evenimentelor nedorite

STANDARD 2 (PGR2): Există o politică de gestionare a riscului generat de

aparatele, instrumentele şi dispozitivele medicale

STANDARD 3 (PGR3): Există o politică de gestionare a riscului pentru mediul fizic,

intern şi extern

STANDARD 4 (PGR4): Există o politică de securitate şi mentenanţă a clădirilor,

infrastructurii şi instalaţiilor.

STANDARD 5 (PGR5): Există o politică privind securitatea patrimoniului.

STANDARD 6 (PGR6): Există programe de evaluare şi intervenţie pentru situaţii de

urgenţă, dezastre, catastrofe naturale

Unitatea medicală analizează sistematic, cel puţin o dată pe an, riscurile legate de

desfăşurarea activităţilor sale, elaborează planuri corespunzătoare, în direcţia limitării

posibilelor consecinţe ale acestor riscuri, şi numeşte salariaţii responsabili în aplicarea

planurilor respective.

Cerinţe generale:

Orice acţiune sau inacţiune prezintă un risc de nerealizare a obiectivelor;

Riscurile sunt acceptabile, dacă măsurile care vizează evitarea acestora se justifică în

plan financiar, adică costurile de evitare a riscurilor nu sunt mai mari decât beneficiile;

Riscurile semnificative apar şi se dezvoltă în special ca urmare a:

managementului inadecvat al raporturilor dintre unitatea medicală şi mediile în

care aceasta acţionează;

unor sisteme de conducere centralizate excesiv;

Un sistem de control intern eficient presupune implementarea în unitatea medicală a

managementului riscurilor;

Managerul are obligaţia creării şi menţinerii unui sistem de control intern sănătos, în

principal, prin:

identificarea riscurilor majore care pot afecta eficacitatea şi eficienţa opera-

ţiunilor, respectarea regulilor şi regulamentelor, încrederea în informaţiile me-

dicale, financiare şi de management intern şi extern, protejarea bunurilor, pre-

venirea şi descoperirea fraudelor. Trebuie avut în vedere că riscul financiar este

consecinţa unui management clinic deficitar, pentru că majoritatea cheltuielilor

unei unităţi medicale sunt determinate de prescripţiile cu scop diagnostic şi

terapeutic;

definirea nivelului acceptabil de expunere la aceste riscuri;

evaluarea probabilităţii ca riscul să se materializeze şi a mărimii impactului

acestuia;

monitorizarea şi evaluarea riscurilor şi a gradului de adecvare a controalelor

interne la gestionarea riscurilor;

verificarea raportării execuţiei bugetului, inclusiv a celui pe programe.

Bibliografie

1. Herve Leclet, Claude Vilcot Quqlité en santé 2007

2. Actu-Environnement.com Dossier - La norme ISO 14001. - Publié le 18/06/2005

(Disponibil pe: http://www.actu-nvironnement.com/ae/dossiers/iso14000/iso14001.php4)

3. Matt H. Evans, Workshop on the Strategic Planning Model

(Disponibil pe: http://www.scribd.com/doc/7300453/Strategic-Planning-Model)

4. Vlădescu C., Astărăstoae V., Scîntee S.G., Un sistem sanitar centrat pe nevoile cetă-

țeanului. România. Analiză de situație (I), Revista Română de Bioetică, vol. 8, nr. 2,

aprilie-iunie, 2010.

(Disponibil pe: http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/navigation.jsp?node=1275)

5. Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, publicată in Monitorul Oficial

372 din 28 aprilie 2006 (M. Of. 372/2006)

Surse web: www.conas.gov.ro

www.ms.ro

www.has.fr

Auditul Calitatii in Domeniul Sanitar

Documents

Transcript of Auditul Calitatii in Domeniul Sanitar