Audit Bancar

‚ Tema I. Controlul financiar şi auditul în sistemul bancar

1. Esenţa şi principiile controlului bancar în condiţiile economiei de

piaţă

2. Felurile şi formele controlului şi auditului

3. Obiectul şi metoda controlului financiar

1. Esenţa şi principiile controlului bancar în condiţiile economiei de

piaţă

Conform legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, agenţii economici sunt supuşi

unui control obligatoriu sub formă de audit şi control financiar. Necesitatea acestor

controale decurge din specificul activităţii, legate de atragerea surselor financiare şi

garantarea surselor deponenţilor. În procesul efectuării controlului, se conduce de unele

principii legate de obiectivitatea şi eficienţa efectuării controlului şi prezentării

rezultatelor finale.

2. Felurile şi formele controlului şi auditului

În practica economică, controlul financiar se manifestă sub următoarele forme:

Control interstatal – efectuat la nivelul întreprinderilor monopoliste, de către

organizaţiile financiar – valutare internaţionale;

Control de stat – efectuat de către instituţiile şi ministerele de profil;

Auditul – se efectuează de către organizaţiile independente, care posedă

autorizaţia de a efectua auditul;

Controlul fondatorilor – efectuat de către patronii întreprinderilor.

Criteriile de clasificare a controlului sunt următoarele:

1. După sfera de activitate:

Controlul general – înfăptuit de către Ministerul de Economie şi

Finanţe, BNM şi Curtea de Conturi;

Controlul specializat – efectuat de către Ministerele de profil.

2. După sursele de informaţie:

Powered by www.referate-gratis.ro

www.referat.ro

http://www.referate-gratis.ro/

Controlul documentar – în scopul verificării corectitudinii înfăptuirii

operaţiunilor şi documentarea lor;

Controlul de facto – prin verificarea situaţiei reale a obiectului.

Auditul este un control independent cu scopul de a aprecia veridicitatea dărilor de

seamă financiare conform legislaţiei în vigoare.

Obiectul auditului sunt toţi agenţii economici ai Republicii Moldova, cu excepţia

BNM.

Auditul se efectuează prin două metode:

1. Auditul extern – în baza de contract de către firmele de audit specializate

care deţin licenţa.

2. audit intern – format la întreprinderile mari şi instituţiile financiare.

3. Obiectul şi metoda controlului financiar

Obiectivele principale ale controlului financiar se aleg în conformitate cu scopurile

controlului.

În practica efectuării controlului financiar se utilizează diferite metode bazate pe

metode ştiinţifice şi specifice.

Metodele ştiinţifice includ analiza şi sinteza obiectului controlat.

Metodele specifice sunt bazate pe datele din evidenţa contabilă, statistică şi analiză,

ele includ:

inventarierea;

controlul tehnologic şi tehnic;

expertiza economică;

analiza economică;

perfectarea documentelor;

formarea rezultatelor.

Scopul principal al controlului financiar în instituţiile bancare este verificarea şi

analiza datelor din rapoartele financiare, declaraţiilor fiscale, documentelor de plată şi a



altor obligaţiuni financiare ale agenţilor economici, pentru constatarea autenticităţii şi

confirmării acesteia cu legislaţia în vigoare.

Tema II. Structura organelor de control financiar al RM

1. Conceptul controlului financiar de stat

2. Structura şi funcţiile organelor de control de stat

1. Conceptul controlului financiar de stat

Parlamentul Republicii Moldova prin hotărârea din 19.07.1994 a adoptat conceptul

despre controlul de stat în Republica Moldova. Conform acestui concept, controlul

financiar de stat devine un element necesar în activitatea economico – financiară a

agenţilor economici.

Obiectivele principale ale organelor controlului de stat sunt:

Controlul asupra respectării legislaţiei în vigoare care ţine de reglementarea

relaţiilor economico – financiare;

Controlul asupra executării bugetului consolidat, legislaţii utilizării resurselor

bugetare şi a valorilor materiale;

Controlul asupra achitării impozitelor şi taxelor, respectării termenelor de

achitare;

Controlul asupra achitării datoriilor publice;



Analiza şi sistematizarea rezultatelor controlului financiar.

În timpul, efectuării controlului financiar este necesar de a se conduce de acest

concept şi de a respecta obiectivele lui.

2. Structura şi funcţiile organelor de control de stat

Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţie

Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţie este un organ de ocrotire

a normelor de drept, specializat în contracararea infracţiunilor economico-financiare şi

fiscale, precum şi a corupţiei. Cadrul juridic al activităţii Centrului îl constituie

Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea

Crimelor Economice şi Corupţiei, adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova la 6

iunie 2002, alte acte normative, inclusiv tratele internaţionale la care Republica Moldova

este parte.

Principiile de activitate

Centrul îşi desfăşoară activitatea pe principiile legalităţii, respectării drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale omului, oportunităţile, îmbinării metodelor şi mijloacelor

publice şi secrete de activitate, conducerii unipersonale şi colegiale, colaborării cu alte

autorităţi publice, organizaţii obşteşti şi cetăţeni.

Atribuţiile

În atribuţiile Centrului intră: preîntâmpinarea, depistarea, cercetarea, curmarea

contravenţiilor şi infracţiunilor economico – financiare şi fiscale; contacararea corupţiei

şi protecţionismului; contracararea legalizării bunurilor şi spălării banilor obţinuţi ilicit.

Necesitatea creării

Crearea Centrului a fost determinată, în primul rînd, de necesitatea edificării unei

structuri de stat eficiente, scopul principal al căruia este combaterea infracţiunilor

economice şi corupţiei în Republica Moldova. Prevenirea lor este o sarcină prioritară

pentru organele de ocrotire a normelor de drept. O altă cerinţă, nu mai puţin importantă, a

fost necesitatea optimizării structurii şi activităţii organelor de control. Din experienţa

anilor trecuţi, nu se reuşea soluţionarea problemelor previn infracţionalitatea economică,

sporirea rezultatelor în combaterea ei din mai multe cauze, dintre care pot fi menţionate



cele mai importante: dublarea funcţiilor de către diferite instituţii de stat, pe de o parte, şi

ineficienta interacţiune între ele, pe de alta. În consecinţă se înregistra un număr

considerabil de controale şi revizii tendiţioase şi inoportune, care nu aveau nici un efect

asupra nivelului criminalităţii în economie, şi sustrăgeau de la activitate agenţii

economici. Fiecare organ de control avea competenţele proprii, subordonarea sa

ierarhică. Totodată, dintre ţările CSI, numai în Republica Moldova organele de control nu

dispuneau de funcţii de urmărire penală. O dată cu adoptarea Legii cu privire la Centru

pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, în Moldova a fost creată o

instituţie având sistemul complex de descoperire a infracţiunilor economice: începând cu

obţinerea şi documentarea informaţiilor operative, efectuarea actului de revizie şi control,

intentarea dosarului penal, urmărirea penală şi transmiterea dosarului în instanţa de

judecată. Centrul a fost creat ca urmare a fuzionării Departamentului Control Financiar şi

Revizie al Ministerului Finanţelor, Direcţiei Anticorupţiei a Departamentului pentru

Combaterea Crimelor Organizate şi Corupţie, precum şi a Direcţiei Poliţiei Economico –

Financiare a Inspectoratului General de Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne şi a

Gărzii Financiare, care subordona Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

Cooperarea internaţională

Pe plan internaţional, Republica Moldova, prin intermediul Centrului, este membru al

Consiliului Coordonator al Conducătorilor Organelor de Cercetări Fiscale ( CCOCF ) al

statelor membre ale CSI. CCCEC colaborează eficient pe plan internaţional în cadrul

mecanismelor europene, cum ar fi Pactul de Stabilitate de Sud – Est (SPAI), GRECO

etc. În viitorul apropiat vor fi elaborate şi propuse spre examinare o serie de protocoale de

colaborare cu statele adiacente Republicii Moldova – Ucraina şi România. A fost semnat

Acordul de colaborare în domeniul combaterii infracţiunilor economice şi fiscale cu

Republica Kazahstan.

Curtea de Conturi

Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de

întrebuinţare a resurselor financiare publice, precum şi asupra modului de gestionare a

patrimoniului public. După caz, Curtea de Conturi poate solicita serviciile experţilor sau

firmelor de audit. Controlul se efectuează în baza prevederilor constituţionale şi potrivit

metodelor contabile moderne.



Prin controlul său, Curtea de Conturi urmăreşte respectarea legilor şi aplicarea

principiilor de economicitate, raţionalitate şi eficienţă în gestionarea mijloacelor

materiale şi financiare ale statului.

Pentru exercitarea atribuţiilor Curtea de Conturi controlează:

Formarea şi utilizarea bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de

stat, ale bugetelor unităţilor administrativ – teritoriale, ale fondurilor asigurării

obligatorii de asistenţă medicală;

Formarea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale, precum şi a

fondurilor de tezaur public;

Formarea şi gestionarea datoriei publice, respectarea garanţiilor

guvernamentale pentru creditele interne şi externe;

Utilizarea de către instituţiile publice a granturilor şi finanţelor alocate de

donatorii externi pentru realizarea programelor la care participă Republica Moldova;

Utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi a altor

forme de asistenţă financiară din partea statului;

Executarea, raţionalitatea şi eficienţa tratatelor interguvernamentale în

domeniul economico – financiar;

Procesul de deetatizare şi privatizare a patrimoniului statului;

Activitatea altor organe de control, precum şi a structurilor de control

intern;

Emisiunea banilor, utilizarea resurselor creditare şi valutare ale statului;

Alte domenii de activitate raportate, prin legi organice, la competenţa Curţii

de Conturi.

Sunt supuse reviziei financiare:

Aparatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, Curtea

Constituţională, Aparatul Guvernului, Curtea Supremă de Justiţie, Judecătoria

Economică de Circumscripţie, Procuratura Generală, Comisia Naţională a Valorilor

Mobiliare, Comisia Electorală Centrală;

Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, alte autorităţi

administrative, Banca Naţională a Moldovei şi Băncile Comerciale în care cota statului

în capitalul social este mai mare decît 50 la sută.



Asupra controlul efectuat de Curtea de Conturi se supun şi persoanele juridice,

indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, dacă acestea:

Beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, subvenţii sau de alte

forme de sprijin financiar din partea statului;

Administrează, în baza unui contract, bunuri aparţinând domeniului

patrimoniului public;

Dispun de capital social integral de stat sau mai mult de 50 la sută din el

aparţine statului.

Totodată:

Curtea de Conturi exercită, în oficiul său sau la faţa locului, controale

ulterioare, care includ revizii financiare, controale tematice şi controale ale

performanţei;

Controlul în oficiul Curţii de Conturi se efectuează în baza documentelor şi

informaţiilor de care dispune Curtea de Conturi, precum şi în baza documentelor

solicitate în scris de Preşedintele ( vicepreşedintele ) Curţii de Conturi de la entitatea

controlată sau de la altă entitate, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de

organizare, care poate să dispună de documentele necesare;

Controalele la faţa locului se efectuează în baza dispoziţiei de control şi în

baza programului de control, semnat de Preşedintele ( vicepreşedintele ) Curţii de

Conturi;

Pentru a confirma unele probe care nu sînt destul de relevante, în baza

dispoziţiei de control adoptate de Preşedintele ( vicepreşedintele ) Curţii de Conturi, pot

fi efectuate controale de contrapunere la orice entitate controlată;

Curtea de conturi avizează proiectul Legii bugetului de stat, proiectul legii

bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurile de asigurări obligatorii în medicină

pentru anul respectiv.

Curtea de Conturi exercită, în oficiul sau la faţa locului, controale ulterioare, care

includ revizii financiare şi controale tematice.

Colaborarea internaţională

Colaborarea internaţională contribuie la perfecţionarea metodelor de administrare a

finanţelor publice şi la asigurarea transparenţei, efectuarea unui audit al performanţei



veniturilor şi cheltuielilor bugetare, extinderea sistemului de conturi prin includerea în

bugetul de stat a bugetului asigurărilor sociale, fondurilor de asigurări obligatorii în

medicină, mijloacelor speciale, fondurilor speciale, crearea şi implementarea unui sistem

informaţional integrat pentru managementul finanţelor publice, precum şi la promovarea

dezvoltării capacităţilor administrative adecvate în scopul prevenirii şi combaterii

eficiente a fraudelor şi altor infracţiuni ce afectează fondurile naţionale şi internaţionale,

inclusiv la crearea unor structuri funcţionale de cooperare, care să includă toate entităţile

relevante la nivel naţional.

Departamentul Control Financiar şi Revizie

Istoria

Departamentul Control Financiar şi Revizie pe lângă Ministerul Finanţelor este un

organ al puterii executive de stat, care în limita competenţei exercită controlul financiar

asupra activităţii persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine, indiferent de genul de

activitate şi forma de proprietate, care desfăşoară activitatea economică pe teritoriul

republicii Moldova, precum şi asupra persoanelor fizice şi juridice înregistrate în

Republica Moldova, dar care desfăşoară activitatea economică peste hotarele ei.

Departamentul a fost creat în conformitate cu prevederile Hotărârii Parlamentului

Republicii Moldova nr. 189 – XII din 19 iulie 1994 „ cu privire la concepţia Controlului

de Stat în Republica Moldova” prin Hotărârea Guvernului republicii Moldova nr. 928 din

21 decembrie 1994 „ privind crearea Departamentului Control Financiar şi Revizie” în

baza Direcţiei Generale Control şi Revizie a Ministerului Finanţelor şi a Gărzii

Financiare ( exclusă ulterior din componenţa Departamentului ).

Actul normativ de bază care reglementează crearea şi funcţionarea Departamentului

este Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 121 din 23 februarie 1995 „ privind

aprobarea Regulamentului, structurii, personalului scriptic, categoriilor de salarizare şi

coeficienţilor tarifari”.

Activităţi

Concomitent cu exercitarea funcţiilor de bază, Departamentul participă la diverse

activităţi, inclusiv în prezent a elaborat şi a înaintat pentru examinare proiectul Legii



privind bazele controlului financiar, remite propuneri la elaborarea bugetului de stat,

precum şi avizează diferite proiecte de hotărâri ale Guvernului.

Funcţiile

În activitatea sa Departamentul se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, alte

legi ale Republicii Moldova, decretele Preşedintelui, hotărârile Guvernului şi alte acte

normative, ce reglementează activitatea economico – financiară şi de prezentul

Regulament.

Departamentul îşi desfăşoară activitatea cu alte organe de stat, cu organizaţii publice

şi cetăţeni, precum şi cu organele controlului financiar ale altor state, conform acordurilor

şi angajamentelor internaţionale ale Republicii Moldova, exercitîndu-se următoarele

funcţii:

Organizarea muncii colaboratorilor pentru desfăşurarea conformă a

reviziilor şi controalelor, dirijarea metodologică, sintetizarea rezultatelor reviziilor şi

controalelor şi informarea în baza lor a Guvernului şi Organelor Legislative;

Elaborarea actelor normative, privind efectuarea controlului financiar şi

reviziilor, executorii pentru toate organele controlului financiar şi agenţii economici, şi

înaintarea propunerilor de perfecţionare a controlului financiar;

Efectuarea , nu mai rar de o dată în trei ani, pe teren a reviziilor şi

controalelor asupra eficienţei executării bugetelor de către organele administraţiei

publice, situaţiei economico – financiare, integrităţii mijloacelor financiare, resurselor

valutare şi materiale, autenticităţii evidenţei şi dărilor de seamă în organele puterii

executive de stat şi în instituţiile bugetare de subordonare republicană, în instituţiile şi

organizaţiile ce activează peste hotare, inclusiv instituţiile diplomatice, la întreprinderi,

organizaţii şi instituţii cu orice tipuri de proprietate şi genuri de activitate, care folosesc

patrimoniul de stat;

Desfăşurarea, în limita competenţei, a reviziilor şi controalelor privind

gestiunea tuturor agenţilor economici, în baza ordonanţelor Procuraturii Generale,

Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Securităţii Naţionale, dacă asupra acestora

nu s-au deschis dosare penale;

Departamentul exercită şi alte funcţii de control prevăzute de legislaţia şi

actele normative în vigoare.



Departamentul Control Vamal

Combaterea fraudelor vamale este una din sarcinile principale, ce-i revine Organelor

Vamale. Departamentul Vamal permanent realizează diverse măsuri în scopul reprimării

traficului ilicit de mărfuri şi obiecte. Au fost create subdiviziuni specializate în

combaterea fraudelor vamale atît în cadrul aparatului central, cît şi în structurile

teritoriale.

La 15 iulie 1999, prin modificările respective ale Codului de Procedură Penală,

Organele Vamale au fost abilitate cu dreptul de a efectua ancheta penală pe dosarele de

contrabandă, ce considerabil a sporit eficienţa în combaterea contrabandei.

Sarcinile principale ale Direcţiei constituie: organizarea luptei cu contrabanda şi

fraude vamale, efectuarea investigaţiilor pe cazurile de contrabandă, ducerea statisticii şi

analizei încălcărilor regulilor vamale pe teritoriul Republicii Moldova, controlul

activităţii vămilor teritoriale în ce priveşte lupta cu contrabanda şi încălcările regulilor

vamale, colaborarea şi interacţiunea cu alte organe de ocrotire a normelor de drept atît din

Republica Moldova, cît şi de peste hotare.

Serviciul fiscal de Stat

Principalele sarcini şi obiective

Controlul asupra respectării legislaţiei fiscale, calculării corecte , virării depline şi în

termen la buget a sumelor fiscale, precum şi reducerea restanţelor la buget. În activitatea

sa, IFPS se conduce atît de planurile sale de măsuri, cît şi de cele de acţiuni prioritare ale

Ministerului Finanţelor, ce reies din prevederile Programelor Guvernamentale

Modernizarea ţării – bunăstarea poporului, Republica Moldova – Uniunea Europeană,

Strategia de Creştere Economică şi Reducerea a Sărăciei, Legii bugetului pe anul

curent, precum şi alte acte legislative şi normative care reglementează activitatea

organelor fiscale.

Direcţia controlului fiscal şi contestări:

Elaborează indicaţii metodice privind controlul fiscal a contribuabililor;

Organizează controale fiscale la contribuabili;

Ţine registrul unic a noţiunilor de casă şi control;

Generalizează rezultatele controalelor efectuate.

Direcţia urmărirea plăţilor:



Exercită controlul asupra organelor fiscale, asupra urmării silite a

restanţelor de impozite şi taxe, rezultatelor de defalcări în bugetul asigurărilor sociale de

stat etc.;

Participă la inspecţia activităţii organelor fiscale de stat teritoriale.

Tema III. Modul de organizare a controlului financiar propriu în

instituţiile financiare

1. Controlul financiar preventiv

2. Controlul financiar de gestiune

3. Auditul şi controlul Băncilor Comerciale



1. Controlul Financiar preventiv

Controlul financiar propriu în instituţiile bancare se organizează sub forma

controlului preventiv şi a controlului financiar de gestiune.

Controlul financiar preventiv – urmăreşte scopul de a preîntâmpina încălcarea

dispoziţiilor şi actelor normative în vigoare şi se efectuează asupra documentelor care

conţin operaţiunile de utilizare a patrimoniului băncii sub forma de drepturi şi obligaţiuni.

În cadrul unei bănci, controlul financiar preventiv se organizează de către

conducătorul băncii şi se execută de către contabilul – şef. Se supun controlului financiar

preventiv documentele care reflectă operaţiunile de plată ale persoanelor fizice şi juridice,

drepturile şi obligaţiunile băncii referitor la patrimoniu.

Executarea controlului preventiv se stabileşte printr-un ordin al conducătorului băncii.

Comisia formată analizează

documentele primare cu privire la administrarea activelor şi pasivelor băncii;

proiectului planului de creditare şi a resurselor de acoperire a creditelor cu

defalcări pe trimestru;

planul privind stabilirea plafoanelor maxime de creditare şi minime de

atragere a resurselor;

limite de expunere a băncii în privinţa emiterii scrisorilor de garanţii;

programul anual de investiţii.

Propuneri cu privire la trecerea la pierderi a creditelor neperformante şi a dobânzilor

care nu se recuperează, propuneri privind plasarea pe piaţă a noilor produse şi servicii

bancare, menţinerea poziţiei valutare în limitele stabilite şi alte operaţiuni privind

activitatea băncii.

2. Controlul financiar de gestiune

Controlul financiar de gestiune - verifică respectarea dispoziţiilor cu privire la

gestionarea bunurilor materiale şi financiare în baza documentelor înregistrate în

contabilitatea băncii.

Controlul financiar de gestiune este organizat în centrala fiecărei bănci sub

conducerea conducătorului băncii.



Obiectivul principal al controlului financiar de gestiune este verificarea respectării

normelor cu privire la existenţa, păstrarea şi utilizarea patrimoniului, efectuarea

operaţiunilor în numerar şi prin transfer în moneda naţională şi valută, calcularea şi

reţinerea din salariu şi a altor obligaţiuni faţă de salariaţi, întocmirea şi circulaţia

documentelor primare şi contabile.

Controlul se efectuează în totalitate sau prin sondaj în raport cu volumul, valoarea şi

natura bunurilor, posibilităţi de sustragere şi condiţii de păstrare şi gestionare.

Activitatea controlului de gestiune se desfăşoară în baza programelor de control

semestriale întocmite de către contabilul – şef şi semnate de conducătorul băncii.

Controlul de gestiune se efectuează în ordinea şi în datele incluse în programul de

control.

Controlul de gestiune se efectuează conform următoarelor etape:

Stabilirea şi prelucrarea dispoziţiilor legate de activitatea băncii;

Cercetarea conţinutului actelor de control precedente;

Repartizarea obiectivelor de control pe fiecare membru de comisie.

La finele controlului se întocmeşte un proces – verbal semnat de către membrii

comisiei şi reprezentantul băncii. În timpul efectuării controlului financiar de gestiune, în

cazul cînd au fost depistate unele încălcări, se preîntâmpină persoana respectivă, iar

controlul ulterior constată suma pagubelelor produse şi propune măsuri pentru

preîntâmpinarea abaterilor în viitor.

Controlul de gestiune este efectuat de către secţia de control intern al băncii care are

următoarele obiective:

Realizarea la un nivel înalt a atribuţiilor băncii;

Protejarea patrimoniului băncii;

Respectarea actelor normative şi legislaţia în vigoare;

Menţinerea unor sisteme de colectare şi actualizare a informaţiei financiare

pentru utilizatori.

Conducătorul băncii trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea şi

perfecţionarea structurii organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor de

evaluare a patrimoniului băncii.

3. Auditul şi controlul Băncilor Comerciale



Conform legislaţiei în vigoare, fiecare instituţie bancară este supusă anual unui

control. Fiecare organizaţie de control aprobată de către BNM îndeplineşte un plan anul

de verificare a instituţiilor financiar – creditare, unde se reflectă sarcinile şi obiectivele de

control.

Planul de lucru cuprinde două părţi:

I parte – se efectuează calculul timpului de lucru;

II parte – include planul controalelor, agenţii economici supuşi controlului, felurile şi

obiectivele controlului, durata şi executorii.

În baza acestui plan, se emite un ordin cu privire la formarea comisiei cu privire la

controlul băncii.

Instituţiile financiar – creditare sunt supuse controlului atît de organele de stat cît şi

de cele independente. Din partea statului, cel mai des, băncile sunt supuse controlului de

către Inspectoratul Fiscal cu privire la respectarea obligaţiunilor faţă de stat. Din partea

organizaţiilor independente băncile sunt supuse unui control de audit.



Tema IV. Metodologia de exercitare şi licenţiere în domeniul

activităţii de audit în instituţiile financiar –

creditare

1. Planificarea şi organizarea controlului

2. Ordinea de licenţiere a auditului bancar

3. Documentaţia de lucru, genurile şi conţinutul

1. Planificarea şi organizarea controlului

În conformitate cu legislaţia în vigoare, fiecare organ de control anual îndeplineşte un

plan al verificărilor agenţilor economici, unde se include sarcinile şi obiectivele de

control.

Planul se împarte în două părţi:

În I parte, se include perioada şi timpul de lucru pe fiecare agent în parte.

În II parte, se reflectă numărul de controale care se va efectua, agenţii economici

supuşi controlului, felurile şi obiectivele controlului şi executorii.

În baza acestui plan, pentru fiecare agent economic, în parte, se întocmeşte un ordin

unde se indică comisia, durata controlului, denumirea agentului şi felul controlului.

Înainte de a purcede la verificările obiectivelor controlului, membrii comisiei fac

cunoştinţă cu dările de seamă pe ultimii doi ani, studiază corespondenţa dintre agentul



economic şi organele financiar fiscale, fac cunoştinţă cu statutul instituţiei creditare şi cu

tipurile de operaţiuni efectuate conform autorizaţiei primite, după aceea între firma de

audit şi instituţia financiar – creditară se încheie un contract privind efectuarea

controlului de audit, unde se stipulează drepturile, obligaţiunile, responsabilitatea părţilor,

ordinea de predare a lucrărilor şi modul de achitare în baza contractului.

2. Ordinea de licenţiere a auditului bancar

Conform legii cu privire la activitatea de audit şi cu hotărârea guvernului cu privire

la reglementarea unor genuri de activitate, în Republica Moldova au fost stabilite ordinea

şi condiţiile de eliberare a licenţelor pentru practicarea următoarelor genuri de audit:

Auditul agenţilor economici;

Auditul instituţiilor financiare;

Auditul companiilor de asigurări;

Auditul participanţilor profesionişti pe Piaţa Valorilor Mobiliare.

În sistemul bancar, auditul bancar şi al instituţiilor financiar – creditare cuprinde:

Auditul bancar;

Auditul instituţiilor de credit;

Auditul fondatorilor şi acţionarilor.

Scopul principal al auditului bancar este stabilirea autenticităţii dărilor de seamă şi

corespunderea datelor şi operaţiunilor efectuate legislaţiei în vigoare.

Controlul de audit poate fi obligatoriu sau din iniţiativa agentului controlat.

Controlului de audit obligatoriu – se supun toate băncile şi instituţiile de credit, în

scopul confirmării autenticităţii rapoartelor financiare anuale.

Controlul de audit din iniţiativa agentului controlat – se efectuează la decizia

consiliului fondatorilor, în scopul obţinerii unei expertize a rezultatelor financiare a

băncii.

Firmele de audit sunt formate sub formă juridică prevăzută de legislaţia în vigoare, cu

excepţia SA de tip deschis. Firmele de audit se înregistrează la Camera de Înregistrare,

sub forma de Activitate Antreprenorială, după obţinerea licenţei de la BNM cu privire la

practicarea auditului bancar şi după includerea în registrul firmelor de audit dus de BNM.



Pentru obţinerea licenţei de audit, agentul economic în afară de pachetul de

documente prezentat la BNM, trebuie să prezinte ordinul de plată privind achitarea taxei

pentru eliberarea licenţei.

Timp de o lună de zile, comisia de la BNM examinează documentele şi în caz de

hotărâre pozitivă scrie un demers la Ministerul Finanţelor pentru eliberarea licenţei date.

În timpul, efectuării controalelor de audit, firmele de audit trebuie în mod obligatoriu

să folosească metodele şi formele de control stabilite de BNM. Firma de audit întărită de

către BNM pentru efectuarea controlului de audit, are dreptul să verifice documentaţia

privind activitatea bancară şi financiar – economică, disponibilitatea mijloacelor băneşti

şi a valorilor materiale aflate la bancă.

În cazul, neprezentării de către bancă a documentaţiei necesare, firma poate să

renunţe la efectuarea controlului. BNM din propria iniţiativă poate efectua controlul

calităţii avizului de audit. Băncile Comerciale mai pot fi verificate şi de către auditori

independenţi în baza certificatului de calificare a auditului bancar.

Auditorul independent poate fi o persoană cu studii economice superioare, cu o

vechime de muncă de minimum 3 ani din ultimii 5 ani, în calitate de revizor, contabil sau

profesor de profil bancar. După prezentarea pachetului de documente la BNM, se trece o

testare din 10 puncte cu un punctaj de trecere 8. În baza testelor se face un demers la

Ministerul Finanţelor pentru a elibera certificatul de calificare a auditului bancar pe un

termen de 2 ani. După expirarea termenului, auditorii pot înainta o cerere pentru o

reatestare. Certificatele pot fi retrase, în cazul încălcării unor reguli stabilite sau a

efectuării în repetate rânduri a controalelor necalificate.

3. Documentaţia de lucru, genurile şi conţinutul

Documentaţia de lucru a auditului reprezintă totalitatea documentelor prezentate de

către agentul economic pe parcursul controlului de audit.

Documentaţia de lucru se împarte în:

Documentaţie permanentă:

documente de constituire;

contracte de formare a filialelor;



diferite acorduri încheiate de bancă pe termen lung.

Documente administrative:

documente de ordin general;

rapoarte financiar anuale;

documente de uz intern;

planul şi rezultatele controlului de audit.

Documente informaţionale:

ordin privind politica de contabilitate;

acorduri privind responsabilitatea materială.

Documentaţia de lucru a auditului este utilizată la scrierea raportului de audit şi la

formarea opiniei privind activitatea economico – financiară a băncii şi la întocmirea

concluziei de audit.

Tema V. Verificarea sistemelor de control şi audit intern în

Băncile Comerciale



1. Genurile de audit

2. Auditul intern şi evaluarea sistemelor de control intern şi a serviciului

de audit intern

3. Standardele de control intern

4. Procedurile şi structura controlului intern

1. Genurile de audit

Conform practicii internaţionale de audit, la efectuarea controlului de audit se

deosebesc următoarele genuri de audit:

Audit operaţional;

Audit de corespundere;

Auditul rapoartelor financiare.

Auditul operaţional – controlul procedeelor şi metodele de funcţionare a unei

organizaţii cu scopul evaluării productivităţii şi eficienţei.

La efectuarea auditului operaţional nu se limitează doar la informaţia din

contabilitate, dar se studiază evaluarea structurii organizatorice, operaţiunilor economice,

managementul şi marketingul.

Auditul operaţional se deosebeşte de celelalte genuri de audit prin următoarele:

Destinaţia auditului – în auditul operaţional accentul se pune pe eficienţă şi

productivitate şi se referă la viitorul activităţii instituţii. Auditul rapoartelor financiare –

se referă la controlul dărilor de seamă a perioadelor trecute.

Prezentarea rapoartelor de audit – auditul operaţional prezintă raportul

administraţiei, pe cînd cel al rapoartelor financiare se prezintă la mai mulţi utilizatori.

Includerea datelor de ordin ne financiare – auditul operaţional include date

ale eficienţii şi productivităţii din diferite sisteme economice pe o perioadă mai mare. El

poate fi efectuat de către auditorii interni şi independenţi.

Auditul rapoartelor financiare este limitat în probleme, care influenţează nemijlocit

autenticitatea dărilor de seamă. În timpul controlului, acest gen de audit se conduce de

criteriile SNC.



Auditul de corespundere – determină dacă la instituţia financiară se respectă

procedurile şi regulile de ţinere a evidenţei contabile, instrucţiunile interne scrise pentru

personal de către administraţie. Rezultatul auditului de corespundere se anunţă

conducătorului instituţii financiare şi nu se transmite la utilizatorii externi.

Auditul rapoartelor financiare – se efectuează pentru constatarea veridicităţii şi

corespunderii rapoartelor financiare, criteriilor stabilite. Acest gen de audit presupune că

informaţia reflectată în rapoartele financiare va fi utilizată de diferite grupe de utilizatori

pentru diferite scopuri.

Conform genurilor de audit toţi auditorii pot fi repartizaţi în următoarele grupe:

Auditori externi sau independenţi;

Contabili autorizaţi;

Firme de audit;

Auditorii instituţiilor guvernamentale;

Auditorii interni.

2. Auditul intern şi evaluarea sistemelor de control intern şi a serviciului

de audit intern

În instituţiile financiar bancare se formează un sistem de control intern, care

elaborează indicaţii metodice cu privire la efectuarea procedeelor de control. Aceste

metode şi procedee se numesc momente de control.

În timpul, efectuării controlului se atrage atenţia la următoarele momente de control:

Responsabilitatea administraţiei pentru pregătirea rapoartelor financiare în

conformitate cu SNC şi formarea unui sistem eficient de control intern;

Nivelul credibilităţii în scopul formării unui astfel sistem de control pentru

asigurarea credibilităţii informaţiei reflectate în rapoartele financiare;

Limitările specifice cu privire la condiţiile şi particularităţile utilizării exemplelor

din practica internaţională;

Metoda de prelucrare a informaţiei ( manual sau automatizat).

Scopul auditului şi controlului intern în instituţiile bancare este de a preveni riscurile

din activitatea băncii, secţia de audit intern este responsabilă pentru supravegherea

riscului financiar şi operaţional, asigurarea cu metodici elaborate pentru efectuarea



operaţiunilor cu clientela, respectarea legislaţiei în vigoare, prevenirea şi defectarea

fraudelor şi a crimelor în spalarea banilor prin intermediul băncii.

Evaluarea sistemului de control intern, în cadrul unei bănci, poate fi efectuată prin

următoarele metode:

Evaluarea generală a sistemului de control intern;

Analiza serviciilor şi a rapoartelor de audit intern;

Analiza raportului de audit extern independent;

Discuţii cu administraţia şi angajaţii băncii;

Efectuarea procedurilor standarde de control.

Structura controlului intern în instituţiile bancare include 5 elemente:

1. mediul controlului - acţiunile, măsurile şi procedeele care reflectă

atitudinea generală a administraţiei faţă de control;

2. evaluarea riscurilor de către aparatul de conducere – măsurile luate

în legătură cu evaluarea datelor prezentate în rapoartele financiare şi analiza efectuată de

către aparatul de conducere la pregătirea rapoartelor financiare;

3. sistemul evidenţei contabile – determinarea, acumularea, clasificarea,

analiza, înregistrarea şi prezentarea rapoartelor privind efectuarea operaţiunilor bancare şi

asigurarea evidenţei lor.

4. procedeele de control – includ metode şi reguli ale sistemului de

evidenţă şi de control elaborate de către administraţie. În timpul controlului, se atrage

atenţie la 3 reguli generale de repartizare a responsabilităţilor care permit evitarea

diferitor greşeli:

separarea responsabilităţii materiale şi a evidenţei contabile;

separarea autorizării operaţiunilor economice şi a

responsabilităţilor materiale privind actele corespunzătoare;

separarea responsabilităţii pentru înfăptuirea operaţiunilor

economice şi a responsabilităţii privind ţinerea evidenţei lor.

5. monitoringul – aprecierea curentă şi periodică de către administraţie a

activităţii secţiei de control intern în baza rapoartelor şi reclamaţiilor clienţilor.

3. Standardele de control intern



Conform structurii cu privire la controlul intern în Băncile Comerciale organizarea şi

analiza eficienţei controlului intern, se evaluează, în conformitate cu următoarele

standarde:

1. existenţa procedurilor – este necesară pentru aprecierea măsurilor de organizare a

controlului intern. Auditul atrage atenţie nu numai la procedurile înscrise în instrucţiunile

interne, dar şi la practica de îndeplinire a lor prin metodele de cercetare, observare şi

testare.

2. performanţa competentă – în scopul unei eficienţe a controlului intern,

procedurile efectuate trebuie să fie îndeplinite de către persoane competente evaluate prin

criterii de inteligenţă, cunoştinţă şi atitudini faţă de evidenţă. În acest caz, auditul atrage

atenţie la cazurile de neîndeplinire de către angajaţi a responsabilităţilor sale, la un nivel

care pot pune la îndoială calitatea.

3. performanţă independentă – prevede că dacă angajaţii au acces la informaţii cu

privire la activele băncii, ei trebuie să aibă acces şi la evidenţa, analiza şi supravegherea

lor.

4. procedurile de analiză – lucrul fiecărui angajat trebuie să fie supus unei analize

periodice de către o parte independentă pentru a se asigura procedurile şi controalele

interne ale băncii sunt respectate.

Aceste standarde ale controlului intern sunt supuse verificării din partea inspectorilor

de la BNM şi auditului extern.

4. Procedurile şi structura controlului intern

Pentru a face concluziile necesare, în conformitate cu procedurile de control intern,

auditorul trebuie să utilizeze orice sursă de informaţie disponibilă în scopul aprecierii

sistemului de control intern al băncii.

Auditorul trebuie să documenteze şi să analizeze sistemele şi procedurile de operare a

băncii prin discutarea cu personalul băncii şi diferite surse informaţionale ( manuale,

instrucţiuni, instrumente de operare ). De asemenea, se analizează programele şi foile de

lucru ale secţiei de audit intern.

Pentru efectuarea procedurilor de control intern se recomandă:

De analizat procedurile şi rapoartele secţiei de audit;



Analiza raportului auditului extern şi scrisorii către management;

Analiza documentelor interne şi a sistemului de efectuare a controlului;

De determinat funcţiile personalului şi de apreciat competitivitatea lui .

Procedurile controlului intern se clasifică în procedurile de control pe sectoare:

Controlul organizaţional şi administrativ;

Procedurile de supraveghere;

Sistemul contabil al băncii;

Autorizarea operaţiunilor;

Separarea responsabilităţilor şi competenţei;

Analiza portofoliului titlurilor de valoare.

Controlul organizaţional şi administrativ – prevede determinarea existenţei unei

scheme organizaţionale oficiale în conformitate cu cerinţele legii instituţiilor financiare,

determinarea procedurilor de planificare, autorizare a unor noi tipuri de servicii şi

produse bancare, existenţa unui cod scris de conduită pentru administratorii băncii şi o

politică cu privire la conflictele interne ale băncii.

Procedurile de supraveghere – prevăd dacă banca regulat analizează rapoartele care

indică riscurile şi limitele permise de conducere.

Sistemul contabil al băncii – prevede determinarea ducerii evidenţei în conformitate

cu regulamentul despre organizarea evidenţei, dacă evidenţa analitică este menţinută

conform registrelor generale, dacă sunt proceduri pentru asigurarea înregistrărilor tuturor

operaţiunilor efectuate în registrele contabile la valoarea corectă. Asigurarea unor

proceduri cu privire la înregistrarea unor tranzacţii efective şi a activelor reflectate în

evidenţa de facto.

Autorizarea operaţiunilor – include verificarea şi evaluarea operaţiunilor efectuate

în conformitate cu autorizaţia primită. La introducerea unor produse şi servicii noi, banca

trebuie să primească permisiunea de la BNM. De asemenea, se verifică eficienţa

includerii acestor operaţiuni în lista băncii.

Separarea responsabilităţilor şi competenţei – include determinarea

responsabilităţilor angajaţilor cu privire la înregistrarea, păstrarea şi supravegherea

patrimoniului băncii. Este necesar de determinat dacă separarea este efectuată în aşa mod



încît nici o persoană intenţionat nu poate sau intenţionat să reflecte greşit obligaţiunile

sau să înregistreze incorect tranzacţiile fictive cu privire la activele băncii.

Analiza portofoliului hârtiilor de valoare – prevede verificarea politicii

investiţionale a băncii, autorizarea tranzacţiilor cu hârtiile de valoare şi controlul sumelor

angajamentelor forward şi a brokerilor autorizaţi.

Tema VI. Auditul operaţiunilor bancare

1. Trăsăturile şi controlul operaţiunilor de credit

2. Controlul situaţiei resurselor băneşti ale Băncilor Comerciale

3. Auditul operaţiunilor de casă

4. Controlul organizării evidenţii contabile în bănci

1. Trăsăturile şi controlul operaţiunilor de credit



Auditul operaţiunilor bancare se efectuează în conformitate cu regulamentul privind

activitatea de audit în sistemul bancar al Republicii Moldova.

Controlul de audit poate fi obligatoriu sau din iniţiativa obiectului controlat.

Controlului de audit obligatoriu – se supun toate Băncile Comerciale şi Instituţiile de

Credit.

Controlul de audit din iniţiativa obiectului controlat – se efectuează la decizia

consiliului fondatorilor, cu scopul de a obţine o expertiză a rezultatelor activităţii

instituţiilor de credit.

Reglementarea activităţii de audit bancar se efectuează de BNM. Prin reglementarea

activităţii de audit se subînţelege eliberarea şi rechemarea licenţelor privind activitatea de

audit, supravegherea activităţii controlului efectuat şi atestarea pentru dreptul de a efectua

auditul bancar.

Ordinea de licenţiere, de atestare, plata pentru efectuare atestărilor se stabileşte de

către BNM. Fiecare auditor înainte de a începe controlul face cunoştinţă cu informaţia

despre activitatea băncii, nivelul de calificare a specialiştilor şi organizarea controlului

intern în bancă.

În timpul, verificării sectorului de creditare bancară, a folosirii resurselor atrase

pentru creditare agenţilor economici, auditorul trebuie să atragă atenţie la situaţia

capitalului propriu al băncii, la lichiditatea băncii, formarea rezervelor şi a fondului de

risc.

O deosebită atenţie se atrage la acordarea creditelor mari, creditele acordate

persoanelor afiliate şi personalului băncii, aceste credite sunt acordate cu permisiunea

conducerii băncii şi a comitetului de credit.

În timpul, acordării unui credit mare, banca trebuie să înştiinţeze BNM. La verificarea

operaţiunilor creditare se verifică dosarele clienţilor, documentele de acordare şi achitare

a creditului, metodele de calculare şi achitare a dobânzilor şi asigurarea creditelor.

De asemenea, se atrage atenţia la îndeplinirea şi respectarea normelor la formarea şi

clasificarea portofoliului de credit al băncii, creditele problematice şi ordinea de trecere a

lor în contul creditelor fără dobândă.

În timpul, achitării unui credit din contul fondului de risc al băncii se atrage atenţia

dacă acest credit a fost trecut prin toate tipurile de credite conform clasificaţiei de



portofoliu, dacă este decizia comitetului de credit al băncii şi dacă au fost analizate şi alte

surse de achitare a creditului ( asigurarea ).

După încheierea controlului operaţiunilor de credit, auditul îndeplineşte o dare de

seamă unde îşi spune opinia despre situaţia băncii privind activitatea de creditare.

2. Controlul situaţiei resurselor băneşti ale Băncilor Comerciale

Controlul mijloacelor băneşti aflate în posesia Băncii Comerciale, cuprinde

următoarele etape:

identificarea sumelor din conturile bancare cu documentele de plată şi

determinarea corectă a soldului;

metodele de reflectare în evidenţă a intrărilor şi ieşirilor de mijloace

băneşti.

În timpul, verificării a situaţiei din conturi curente se atrage atenţie la datele din

documentele de plată şi data reflectării operaţiunilor în conturi.

La verificarea conturilor valutare ale clienţilor şi a băncii, se atrage atenţia la

respectarea metodelor de evaluare a valutei în lei, la metoda de calculare a diferenţei de

curs şi stipularea metodelor în politica de contabilitate a băncii.

Controlul situaţiei contului corespondent al băncii, operaţiunilor efectuate prin cont,

se efectuează în baza extrasului din cont de la BNM.

O deosebită atenţie, se atrage la repartizarea mijloacelor băneşti aflate la păstrarea în

bancă pentru creditarea agenţilor economici.

3. Auditul operaţiunilor de casă

Verificarea numerarului şi a valorilor aflate în casieria băncii, se efectuează în

prezenţa casierului şi a contabilului – şef. Se verifică înregistrarea corectă a documentelor

de intrare şi ieşire a mijloacelor băneşti în jurnalul de casă, respectarea instrucţiunilor cu

privire la păstrarea mijloacelor băneşti în casierie, respectarea limitei de păstrare a

mijloacelor băneşti în casă, semnarea de către casier a documentelor de casă şi a

procedurilor de dare şi achitare a sumelor acordate în avans lucrătorilor băncii.

Controlului sunt supuse documentele primare de casă, jurnalul de casă şi situaţia



casierului, în afară de auditul mijloacelor băneşti, în casierie contabilul – şef zilnic înainte

de închiderea casei verifică numerarul aflat în casierie.

În cazul, cînd au fost depistate unele încălcări cu privire la păstrarea mijloacelor

băneşti, îndeplinirea documentelor de casă, nerespectarea obligaţiunilor casierului,

auditorul în darea de seamă prezentată conducătorului băncii, menţionează toate aceste

încălcări şi îşi spune opinia cu privire la corespunderea operaţiunilor de casă efectuate de

bancă, conform cerinţelor legislaţiei în vigoare.

4. Controlul organizării evidenţei contabile în bănci

În timpul, controlului organizării evidenţei contabile se verifică respectarea cerinţelor

legii cu privire la organizarea evidenţei contabile a sistemului bancar şi noul sistem de

conturi contabile.

De asemenea, se verifică formele de evidenţă care sunt realizate, registrele contabile,

prezenţa instrucţiunilor cu privire la fiecare lucrător în parte, unde se reflectă datoriile şi

obligaţiunile de serviciu, existenţa graficului de circulaţie a documentelor aprobate de

către conducătorul băncii.

Se atrage atenţie, la respectarea termenelor şi metodelor de petrecere a inventarierii şi

corespunderea datelor din dările de seamă cu datele din contabilitate.

Auditul trebuie să ştie că conţinutul registrelor contabile constituie o taină comercială.



Tema VII. Controlul situaţiei evidenţei contabile şi

calităţii rapoartelor financiare

1. Controlul evidenţei contabile

2. Sarcinile şi etapele auditului rapoartelor financiare

1. Controlul evidenţei contabile

În timpul, controlului metodologiei evidenţei contabile şi a situaţiei contabilităţii la

bancă, auditorul trebuie să se asigure că instituţia bancară respectă cerinţele legii despre

evidenţa contabilă şi noul sistem de conturi contabile.

Auditorul trebuie să cunoască toate formele de evidenţă, registrele care se utilizează

şi metodele de înregistrare în ele. În timpul, controlului, în primul rînd, se verifică

corectitudinea organizării lucrului în contabilitate, repartizarea datoriilor de serviciu între

lucrători, graficul circulaţiei documentelor şi instrucţiunilor necesare contabilităţii. În al

doilea rînd, auditorul verifică dacă se respectă termenele şi metodele de petrecere a

inventarierii şi dacă corespund datele din dările de seamă periodice şi anuale cu datele din

contabilitate.

Înainte de a începe, controlul în contabilitatea băncii, auditorul trebuie să ştie că

conţinutul registrelor contabile şi a datelor din dările de seamă constituie o taină

comercială.



Dările de seamă lunare, trimestriale se alcătuiesc în ordine crescândă de la începutul

perioadei de gestiune.

Instituţiile financiar – creditare, ca şi ceilalţi agenţi economici, sunt datori să păstreze

documentele primare şi rapoartele financiare un timp stabilit de regulamentul arhivei de

stat.

2. Sarcinile şi etapele auditului rapoartelor financiare.

Conform cerinţelor legii contabilităţii, auditorul în timpul controlului trebuie să ia în

consideraţie următoarele momente:

a. Rapoartele financiar contabile – alcătuiesc etapa finală a procesului de

evidenţă unde se reflectă starea materială, financiară şi rezultatul activităţii pe perioada

de gestiune;

b. Formele rapoartelor financiare şi instrucţiunile despre îndeplinirea lor –

se elaborează şi se întăresc de către BNM şi Ministerul Finanţelor;

c. Informaţia reflectată în dările de seamă – este alcătuită în baza datelor

evidenţei sintetice şi analitice;

d. Datele bilanţului la începutul perioadei de gestiune trebuie să coincidă

cu datele din bilanţ la sfârşitul perioadei trecute;

e. Toate dările de seamă sunt semnate de conducătorul şi contabilul – şef

al băncii.

Verificarea calităţii dărilor de seamă, începe cu controlul îndeplinirii corecte a tuturor

posturilor din ele, apoi se trece la verificarea calculelor corecte, corespunderii datelor cu

cartea mare şi plenititudinii respectării situaţiei economice şi financiare în nota

explicativă la raportul financiar anual, unde se generalizează indicatorii din dările de

seamă. Principalele surse de informaţii servesc:

Rapoartele financiare;

Dările de seamă ale casierului;

Borderourile de plată;

Cartelele evidenţei analitice etc.

Pentru a verifica înregistrările în conturile contabile, se controlează cum au fost

îndeplinite registrele de evidenţă în baza documentelor primare.



La întocmirea rapoartelor financiare se ia în considerare:

Perioada de gestiune;

Operaţiunile economico – financiare;

Rezultatele inventarierii;

Evaluarea articolelor bilanţului.

Nota explicativă la finele anului este întocmită de contabilul – şef al băncii, în

corespundere cu cerinţele SNC 5, unde se reflectă datele cu privire la politica de

contabilitate a băncii, metodele utilizate pentru evaluarea activelor şi datoriile,

constatarea veniturilor şi cheltuielilor.

Controlul rapoartelor financiare anuale se efectuează prin următoarele etape:

I etapă – acceptarea clientului;

II etapă – planificarea misiunii;

III etapă – aprecierea controlului intern;

IV etapă – verificarea soldurilor finale din conturile contabile;

V etapă – lucrările de finisare şi întocmirea rapoartelor de audit.

În timpul controlului rapoartelor financiare, se atrage atenţie, în primul rînd, la

decontările cu organele financiare, fiscale şi cu BNM.

Tema VIII. Controlul rezultatelor financiare şi utilizării profitului

1. Auditul evidenţei rezultatelor financiare

2. Controlul utilizării profitului băncii

1. Auditul evidenţei rezultatelor financiare



Sectorul privind datele financiare ale instituţiilor financiar – creditare se consideră

unul din cele mai importante părţi ale auditului. Raportul privind rezultatele financiare

ale băncii se socoate un raport esenţial, care generalizează operaţiunile economice

efectuate într-o perioadă de timp.

Scopul acestui control este de a verifica reflectarea corectă a operaţiunilor care aduc

venit sau suportă cheltuieli în evidenţa contabilă şi în dările de seamă, o mare atenţie se

atrage la închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli şi reflectarea la rezultatele

financiare, calcularea şi transferul la timp a impozitului pe venit.

Procedurile de repartizare a profitului rămas la dispoziţia băncii, formării diferitor

fonduri şi achitării cu acţionarii cu privire la dividende, în timpul verificării acestui sector

auditorul trebuie să ştie că pe parcursul perioadei de gestiune, veniturile şi cheltuielile

băncii se acumulează în ordine crescândă la conturile din clasa IV şi V.

La finele fiecărui trimestru, rulajele debitoare şi creditoare ale conturilor se

înregistrează în raportul privind rezultatele financiare de venituri şi pierderi pe veniturile

respective, după calcularea profitului net, care se înregistrează în raport. Auditorul, atrage

atenţie la reflectarea corectă a impozitului pe venit şi transferul în buget conform

graficului întocmit la începutul anului.

Sursele de informaţii servesc documentele primare, care reflectă veniturile şi

cheltuielile, extrasele din conturile bancare şi rapoartele privind rezultatele financiare ale

băncii.

2. Controlul utilizării profitului băncii

În procesul utilizării profitului net al băncii se reflectă relaţiile financiare între bănci,

buget şi parteneri. Sarcinile principale ale controlului cu privire la utilizarea profitului

sunt:

Controlul respectării, finanţării cheltuielilor din profit;

Verificarea recalculării şi determinării plăţii în buget la finele anului şi a

profitului rămas la dispoziţia băncii.

Auditorul trebuie să atragă atenţie dacă veniturile şi cheltuielile băncii au fost

reflectate în evidenţă, în perioada de gestiune în care a avut loc indiferent de momentul

plăţii efective.



Conform legislaţiei bancare în vigoare, profitul băncii se repartizează în felul

următor:

Efectuarea plăţilor în buget;

Formarea diferitor fonduri şi rezerve;

Alte scopuri reflectate în contractele fondatorilor.

Utilizarea profitului nerepartizat se efectuează în baza deciziei Adunării Generale a

Acţionarilor. Destinaţia principală de utilizare a profitului net este plata dividendelor

acţionarilor. La verificarea achitării cu acţionarii, auditorul atrage atenţie la metodele de

achitare ( în avans sau la finele anului ). În baza datelor controlului cu privire la

rezultatele financiare ale băncii, auditorul apreciază rentabilitatea băncii care reflectă

eficienţa activităţii ei. Sursele de informaţie servesc deciziile Adunării Acţionarilor,

documentele de plată care reflectă relaţiile dintre bancă, buget, client.



Tema IX. Controlul stării şi mişcării bunurilor materiale

ale Băncilor Comerciale

1. Controlul activelor pe termen lung

2. Controlul activelor pe termen scurt

1. Controlul activelor pe termen lung

În componenţa activelor pe termen lung a fiecărui agent economic intră:

Active nemateriale;

Active materiale;

Active financiare;

Alte active pe termen lung.

La verificarea corectitudinii includerii în bilanţul contabil a activelor materiale şi

nemateriale, se atrage atenţie la două momente de bază:

1. includerea corectă a activelor corespunzătoare în componenţa

activelor şi existenţa lor de facto;

2. verificarea corectitudinii evidenţei privind intrarea şi ieşirea

acestor active, calcularea corectă a amortizării activelor nemateriale şi uzurii

mijloacelor fixe conform metodelor stipulate în politica de contabilitate a băncii.

Componenţa şi metodele de evaluare a activelor pe termen lung este reglementată de

către SNC 13 şi SNC 16.

În timpul controlului se verifică corespunderea datelor în urma inventarierii la finele

anului cu datele din bilanţul băncii. Existenţa de facto a activelor materiale, se verifică în

baza fişelor de inventar şi a listelor de inventariere.



La mişcarea internă a activelor materiale, se verifică documentele întocmite şi

contractele încheiate cu persoanele responsabile.

Intrarea mijloacelor fixe se verifică în baza datelor din bilanţ, a actelor de recepţie,

predare, actelor de punere în funcţie a obiectelor şi înregistrărilor din conturile contabile,

se atrage atenţie la ieşirea mijloacelor fixe în urma lichidării lor.

La ieşirea mijloacelor fixe în urma lichidării, vânzării sau transferului se verifică

reflectarea sumelor în componenţa veniturilor şi cheltuielilor băncii din activitatea de

investiţii.

2. Controlul activelor pe termen scurt

În componenţa activelor pe termen scurt în Băncile Comerciale intră OMVSD,

diferite materiale şi produse finite. Verificarea stocurilor activelor pe termen scurt, se

începe cu examinarea corespunderii existenţei de facto a lor cu datele reflectate în

contabilitate.

Auditorul, atrage atenţie la înregistrarea operaţiunilor înainte şi după data efectuării

inventarierii. Conform datelor constatate în urma inventarierii, se verifică dacă lipsurile

constatate au fost trecute la scădere şi incluse în componenţa cheltuielilor perioadei sau în

cazul depistării persoanei vinovate, dacă au fost trecute în contul acesteia.

Auditorul verifică autenticitatea inventarierilor petrecute în baza ordinului, actului de

revizie şi proceselor verbale.

La verificarea existenţei de facto a activelor, auditorul verifică documentele primare

de intrare şi ieşire a obiectelor. În baza facturii fiscale se verifică trecerea în cont a sumei

TVA plătite furnizorului şi determină corectitudinea postului, valorilor ( obiectelor )

intrate. Conform cerinţelor SNC, Băncile Comerciale ca şi orice agent economic trebuie

să petreacă evaluarea stocurilor de materiale aflate la depozit. Pentru aceasta, auditorul

verifică dacă în politica de contabilitate au fost stipulate metodele de evaluare a

stocurilor. Se atrage atenţie la corectitudinea întocmirii înregistrărilor contabile privind



mişcarea activelor, calcularea uzurii şi reflectarea în evidenţă şi formarea datoriei

debitoare la realizarea activelor.

Tema X. Verificarea capitalului şi suficienţei acestuia

1. Auditul formării şi utilizării capitalului

2. Verificarea suficienţei capitalului

3. Verificarea datoriilor bancare

1. Auditul formării şi utilizării capitalului

Capitalul băncii – suma capitalului statutar, suplimentar, de rezervă şi profitul

nedistribuit.

Capitalul statutar sau acţionar al băncii – valoarea aporturilor proprietarilor la

patrimoniul depuse la contul achitării acţiunilor. Mărimea aporturilor este determinată de

actele de constituire a băncii, care prevăd că aportul unui fondator nu trebuie să



depăşească 35 % din capitalul statutar, iar numărul fondatorilor nu poate fi mai mic de 3

persoane.

Ca fondatori ai băncii nu pot fi organizaţii cu balanţe nelichide, de asemenea

lucrătorii puterii de stat, care nu pot participa la conducerea băncii.

Ca aporturi în capitalul statutar al băncii servesc mijloacele băneşti, drepturile

patrimoniale, mijloacele fixe şi hîrtiile de valoare.

La înregistrarea statutului băncii, lor li se deschid un cont provizoriu unde se transferă

aportul fondatorilor. Înregistrările contabile la operaţiunile efectuate în contul capitalului

băncii se efectuează numai după înregistrarea băncii. Aporturile nebăneşti în capitalul

băncii se evaluează în conformitate cu cerinţele SNC.

Majorarea capitalului băncii se efectuează în urma majorării valorii nominale a

acţiunilor, efectuării unei emisiuni suplimentare a rezervelor şi capitalului suplimentar.

Despre majorarea capitalului băncii trebuie să informeze BNM. Decizia cu privire la

modificarea capitalului băncii se aprobă de către Adunarea Generală a Acţionarilor.

În timpul auditului formării capitalului băncii, se verifică achitarea a 50% din suma

capitalului la momentul înregistrării, cota fiecărui participant şi achitarea la buget pentru

licenţa primită.

În conformitate cu specificul băncii, auditorul trebuie să ştie că capitalul de rezervă a

băncii se formează din profitul net, care reprezintă rezultatul financiar al băncii după

impozitare. Se atrage atenţie la reflectarea corectă în evidenţa sintetică şi analitică a

operaţiunilor care au avut loc la mişcarea capitalului. O deosebită atenţie se atrage la

procedura de formare a profitului nerepartizat sau pierderi neacoperite, auditorul trebuie

să ştie că utilizarea profitului nerepartizat se face numai baza hotărârii Adunării Generale

a Acţionarilor. Se atrage atenţie la corespunderea datelor din evidenţa sintetică şi

analitică cu bilanţul contabil. În practica de audit, la verificarea operaţiunilor de formare

şi utilizare a capitalului băncii, cel mai des, se întâlnesc următoarele încălcări:

Formarea necompletă a capitalului la finele I an;

Majorarea capitalului s-a efectuat fără înregistrarea în momentele

respective;

Formarea şi utilizarea necorectă a capitalului de rezervă şi a profitului

nerepartizat.



2. Verificarea suficienţei capitalului

Conform legii despre instituţiile financiare, suficienţa capitalului băncii se verifică

după mărirea coeficientului mărimii capitalului, care exprimă raportul dintre mărimea

activelor ponderate la risc şi CNT.

Conform acordului de la BASEL cu privire la capitalul băncii prevede raportul dintre

active şi capitalul la nivel internaţional în mărime de 8%. În Republica Moldova acest

coeficient este de 12%.

Băncile Comerciale care nu posedă nivelul minim a capitalului normativ total sau

mărimea necesară a coeficientul suficienţei capitalului nu pot efectua achitarea

dividendelor. Suficienţa capitalului este unul dintre factorii principali care trebuie luaţi în

consideraţie la evaluarea activităţii băncii.

Conform practicii internaţionale, Băncile Comerciale din Republica Moldova la

evaluarea capitalului utilizează metodele de raiting CAMELS.

Factorii de evaluarea generală a Băncii Comerciale sunt:

Conducerea băncii;

Creşterea (rata de creştere);

Profitul nedistribuit;

Calitatea activelor;

Procedurile şi politicele interne;

Dirijarea activelor şi pasivelor băncii;

Componenţa acţionarilor.

În timpul verificării suficienţei capitalului, auditorul face o analiză a factorilor

calitativi şi cantitativi, care afectează capitalul. Determină mărimea fiecărui factor în

parte şi face o prognoză pe viitor a factorilor care vor schimba mărimea capitalului.

3. Verificarea datoriilor bancare.

În contabilitatea bancară datoriile se divizează în:

Datorii financiare;

Datorii comerciale;

Datorii calculate.



Verificarea datoriilor începe cu stabilirea corectitudinii înregistrării în bilanţ a

soldurilor din conturile respective a datoriilor.

La verificarea datoriilor financiare, se atrage atenţie la creditele bancare care au fost

acordate pe termen lung şi reflectarea corectă a lor în bilanţ, achitarea dobânzilor şi

trecerea lor la venituri. Verificarea datoriilor calculate include controlul corectitudinii

calculării şi reţinerii din salariu şi achitarea cu bugetul cu privire la impozite şi taxe.

Sursele informaţionale de verificare sunt:

Documentele de plată cu privire la achitarea datoriilor;

Extrasele din conturi;

Documentele anexate.

O atenţie, deosebită, se atrage la decontările cu titularii de avans prin verificarea

soldurilor din conturile analitice şi stabilirea concordanţei între conturile 1804 şi 2804 –

Decontări cu lucrătorii băncii. Auditorul verifică dacă este lista persoanelor care au

dreptul de a primi avans şi limitele de eliberare. La achitarea pentru avansul primit se

anexează documentele corespunzătoare, care se verifică cu scopul determinării utilizării

avansului după destinaţie. În final, auditorul acestui sector face o dare de seamă, care se

verifică de către lucrătorii inspectoratului fiscal în timpul controlului financiar.



Tema XI. Controlul operaţiunilor bancare cu hârtiile de valoare

1. Auditul operaţiunilor cu hârtiile de valoare

2. Controlul calculării şi achitării impozitului cu hârtiile de valoare

1. Auditul operaţiunilor cu hârtiile de valoare

În conformitatea cu legea instituţiilor financiare, Băncile Comerciale au dreptul să

emită, să vândă, să cumpere şi păstreze hârtiile de valoare. Operaţiunile bancare pe Piaţa

Valorilor Mobiliare se înfăptuiesc în baza licenţei primite de la BNM.

Controlul operaţiunilor cu hârtiile de valoare includ:

Controlul procedurilor de emitere;

Controlul calculării şi achitării dividendelor;

Confirmarea operaţiunilor cu hârtii de valoare şi reflectarea lor în dările de

seamă.

La verificarea acestui sector, auditorul trebuie să ştie că banca poate emite hârtii de

valoare în scopul majorării capitalului statutar şi din ordinul emitentului.

La emiterea hârtiilor de valoare, banca îndeplineşte şi prezintă la BNM prospectul de

emisie, care se înregistrează într-un registru special. În presă, trebuie să fie dat un anunţ

cu privire la emisiunea hârtiilor de valoare, despre înregistrarea rezultatelor emisiei.

La înregistrarea prospectului la BNM, banca mai prezintă ordinul de plată cu privire

la achitarea în buget în sumă de 10,5 % din suma emisiei.

Verificarea calculelor cu privire la achitarea dividendelor, începe cu controlul listelor

acţionarilor, termenul de achitare, cota dividendelor conform deciziei Adunării Generale

a Acţionarilor, corectitudinea calculării şi achitării dividendelor cu reflectarea în

evidenţă.



Băncile Comerciale efectuează operaţiuni active şi pasive cu hârtiile de valoare.

Emisiunea hârtiilor de valoare se atârnă la operaţiunile pasive. Operaţiunile active cu

hârtiile de valoare includ:

Procurarea hârtiilor de valoare în scopul participării în conducerea altor

agenţi economici;

Primirea dividendelor în scopuri investiţionale;

Pentru comercializare.

Evidenţa analitică a acestor operaţiuni se ţine pe feluri de hârtii de valoare şi agenţi

economici. Hârtiile de valoare procurate de către Băncile Comerciale se iau la bilanţ la

suma procurării.

În practica auditului acestui sector cel mai des se întâlnesc următoarele încălcări:

Lipsa publicaţiilor în presă despre emiterea hîrtiilor de valoare;

Oformarea şi înregistrarea nelegitimă a emisiunilor adăugătoare;

Încălcarea termenelor de achitare a dividendelor;

Reflectarea incorectă în evidenţă şi în dările de seamă a rezultatelor emisiei.

2. Controlul calculării şi achitării impozitului cu hârtiile de valoare.

Auditul calculării şi achitării impozitului aferent operaţiunilor cu hârtiile de valoare,

includ:

Controlul corespunderii bazei de impozitare a operaţiunilor cu hîrtiile de

valoare conform legislaţiei în vigoare;

Controlul oformării, calculării şi reflectării în evidenţă a impozitului

privind înregistrarea prospectului de emisie;

Controlul reflectării în contabilitate şi calculul impozitului aferent

procurării şi vânzării hârtiilor de valoare.

După verificarea corectitudinii calculelor şi achitării impozitului în buget, auditorul

face o dare de seamă cu privire la activitatea Băncilor Comerciale pe Piaţa Valorilor

Mobiliare.



Tema XII. Auditul impozitării Băncilor Comerciale

1. Auditul impozitului pe venit

2. Auditul impozitului pe imobil

3. Auditul altor impozite

1. Auditul impozitului pe venit

Sarcinile de bază al auditului impozitării:

Băncile Comerciale includ verificarea formării veniturilor şi cheltuielilor

băncii;

Controlul includerii în sinecostul serviciilor bancare a unor cheltuieli;

Controlul determinării profitului băncii până la impozitare;

Elaborarea unor recomandări cu privire la înlăturarea greşelilor emise de

către bancă.



Documentele principale de verificare sunt documentele de plată bancare cu privire la

achitarea impozitului pe venit şi corespunderea sumelor achitate cu sumele trecute în

contul corespondent al băncii.

În timpul auditului, se atrage atenţie la baza impozabilă, la cota procentuală şi

respectarea termenului de achitare la buget. În cazul cînd, suma achitată în buget, la

finele perioadei de gestiune, nu corespunde cu suma calculată, diferenţa trebuie să fie

transferată în buget în decurs de 5 zile din momentul înştiinţării.

La verificarea corectitudinii achitării cu bugetul cu privire la impozitul pe venit, în

practica de audit se întâlnesc următoarele încălcări:

Nereflectare în dările de seamă a unor venituri şi cheltuieli;

Nerespectarea termenului de achitare a sumelor plătite în avans şi a celor

reale determinate la finele anului;

Neincluderea în componenţa veniturilor a plăţilor pentru operaţiunile

garantate.

2. Auditul impozitului pe imobil

Impozitul pe imobil în Băncile Comerciale include controlul bazei impozabile,

verificarea termenului de achitare a impozitului şi controlul imobilului care nu este supus

impozitării. În timpul controlului acestui sector se verifică veridicitatea calculării bazei

impozabile şi corespunderea ei cu legislaţia în vigoare.

O deosebită atenţie, auditorul, trebuie să atragă la imobilul băncii, care nu este supus

impozitării şi la faptul dacă nu a fost mărit costul acestui imobil.

3. Auditul altor impozite.

Controlul altor impozite include controlul calculării şi achitării TVA , a impozitelor

locale şi a taxei de stat. La verificarea acestor impozite, auditorul verifică, în primul rând,

calcularea bazei impozabile, termenele de achitare, înregistrările contabile şi metodele de

achitare a impozitului.

În timpul verificării taxelor de stat, auditorul atrage atenţie la corectitudinea

întocmirii proceselor - verbale şi documentelor de plată, care au fost utilizate la achitarea



taxelor de stat, se atrage atenţie la suma plătită şi la reflectarea ei în documentele zilei ale

băncii.

Tema XIII. Conţinutul şi structura opiniei de audit



1. Principii şi metode de evaluare a activităţii băncilor

2. Formele şi structura opiniei de audit

3. Structura scrisorii către management

1. Principii şi metode de evaluare a activităţii băncilor

În practica bancară, pentru evaluarea activităţii Băncilor Comerciale se conduce după

sistemul de raiting CAMELS. Acest sistem a fost elaborat de către Sistemul Federal de

Rezerve a SUA în 1988. Acest sistem prevede evaluarea activităţii băncilor după 6

indicatori:

1. Suficienţa capitalului – C

2. Calitatea activelor – A

3. Management – M

4. Profitul – E

5. Lichiditatea – L

6. Sensibilitatea la riscuri – S

Acest raiting se atribuie în baza unei scări de la 1 la 5. Raitingul nr. 1 – înseamnă

raitingul cel mai înalt, cu cea mai puternică performanţă şi metode de dirijare a riscului

şi cu mai puţine probleme ce ţin de supraveghere. Raitingul nr. 5 – este cel mai scăzut cu

metode neadecvate de dirijare a riscurilor şi reprezintă cel mai înalt nivel de îngrijorare

din partea supravegherii activităţii.

1 – puternic;

2 – satisfăcător;

3 – mediocru;

4 – critic;

5 – nesatisfăcător.

Pentru auditul rapoartelor financiare şi activităţii Băncilor Comerciale se poate de

divizat următoarele etape de verificare:

1 etapă – documentaţia internă – care include verificarea capitalului social, CNT,

documente de constituire, procedura de deschidere a conturilor bancare, verificarea



mişcării activelor pe termen lung, calcularea salariului şi decontărilor cu titularii de

avans;

2 etapă – operaţiunile active ale băncii – include verificarea lichidităţii băncii,

documentele de creditare a clienţilor, corectitudinea calculării şi încasării dobânzii,

mişcarea în conturi de creditare şi calcularea rezervelor pentru creditele acordate;

3 etapă – operaţiunile pasive ale băncii – include verificarea creditelor interbancare

şi a împrumuturilor primite de la alte instituţii creditare, veridicitatea întocmirii

contractelor, calcularea şi achitarea dobânzilor;

4 etapă – operaţiuni valutare – include verificarea activităţii valutare a băncii,

deschiderea conturilor în valută, evaluarea soldurilor în conturi, calcularea deferenţii de

curs;

5 etapă – rezultatele financiare şi impozitarea – include verificarea evaluării şi

constatării veniturilor şi cheltuielilor băncii, calcularea rezultatului financiar, baza

impozabilă, calculul şi respectarea termenelor de achitare a impozitelor în buget;

6 etapă – verificarea rapoartelor financiare şi fiscale – include corectitudinea

întocmirii rapoartelor financiare, în baza soldurilor din conturile sintetice, prezentarea la

BNM şi Inspectoratul Fiscal.

Comitetul de la BASEL a elaborat un set de principii privind supravegherea bancară

efectivă, care a fost semnat şi aprobat de către FMI şi Banca Mondială. Aceste principii

servesc la informarea de bază pentru autorităţile de supraveghere bancară din toate ţările

şi reprezintă cerinţele minime pentru întărirea serviciului de supraveghere bancară.

2. Formele şi structura opiniei de audit

În conformitate cu legea despre activitatea de audit, instituţiile financiar – creditare

sunt supuse unui control de audit anual. Rezultatul acestui control se prezintă adresatului

sub formă unei opinii de audit. Prin această opinie, auditorul confirmă veridicitatea

dărilor de seamă şi corespunderea lor cu legislaţia în vigoare.

Opinia de audit se face într-o formă restrânsă în baza raportului de audit unde se

reflectă rezultatele controlului de audit. Opinia de audit poate fi pozitivă şi negativă.

Exprimarea opiniei auditorului, conform cerinţelor Standardelor Naţionale şi

Internaţionale de Audit, trebuie să conţină:



1. Titlu;

2. Adresatul;

3. Identificarea informaţiei financiare audiate;

4. Referire la standardele de audit utilizate;

5. Exprimarea sau refuzul de a exprima opinia;

6. Semnătura auditului;

7. Adresa firmei de audit pe care o reprezintă;

8. Data şi ştampila.

Opinia de audit se clasifică în:

Opinie fără excepţie ( pozitivă ) – care reflectă satisfacerea auditorului pe

toate părţile esenţiale care includ:

Informaţia financiară a fost pregătită în baza standardelor de

audit şi contabile;

Informaţia financiară corespunde regulamentelor şi

standardelor în vigoare;

Toate punctele relevante sunt suficient detaliate pentru a obţine

o prezentare adecvată a informaţiei financiare.

Opinie cu excepţie – care se reprezintă în cazul cînd:

Există o înţelegere cu conducerea băncii privind

reflectarea informaţiei în rapoartele financiare;

Există un conflict dintre modurile corespunzătoare

de raportare din punct de vedere a Standardelor Naţionale de Contabilitate sau clientul

a limitat domeniul auditului extern.

Opinie nefavorabilă – se emite, în cazul,

cînd o opinie cu excepţie nu este suficientă de a indica greşelile la întocmirea rapoartelor

financiare. În acest caz în opinie se va indica „Reieşind din punctele expuse în

paragrafele excepţiei rapoartele financiare nu reprezintă imagine autentică a stării

financiare conform SNC.”

Refuzul de opinie – se acordă în cazul

cînd efectul posibil al restricţiilor, scopul auditului sau nesiguranţa sunt atît de mari încît

auditorul nu-şi poate exprima opinia referitor la veridicitatea întocmirii rapoartelor



financiare. În acest caz, BNM trimite la bancă reprezentanţi ai secţie de audit BNM,

pentru verificarea corectitudinii opiniei.

Opinia de audit include trei părţi:

1. Partea introductivă – unde se

reflectă adresele juridice;

2. Partea analitică – unde se reflectă

descrierea principiilor şi metodelor de petrecere a controlului, generalizarea rezultatelor

controlului şi unele măsuri pentru înlăturarea erorilor;

3. Încheerea sau partea rezultativă –

care reprezintă opinia auditului despre corespunderea dărilor de seamă conform legislaţiei

în vigoare.

Clientului i se prezintă concluzia de audit pentru semnare în două exemplare:

I exemplar – rămâne la client;

II exemplar – se prezintă la BNM împreună cu rapoartele financiare anuale.

Concluzia de audit oferă posibilitatea bănci de a publica în presă bilanţul contabil şi

raportul privind rezultatele financiare.

3. Structura scrisorii către management

Standardele Internaţionale de Audit cer сa auditul să îndeplinească o scrisoare către

management, care este utilizată pentru uzul intern al băncii. Regulamentul BNM cu

privire la procedurile de pregătire şi prezentare a raportului de audit, cere ca scrisoarea de

management să fie prezentată la Departamentul de Supraveghere a Băncii la BNM pentru

a fi utilizată la evaluarea controalelor interne şi a procedurilor băncii.

Scrisoarea de management reprezintă un raport asupra efectuării controlului intern şi

a procedurilor de efectuare a operaţiunilor bancare în timpul unui audit obişnuit. Scopul

scrisorii de management este de a scoate la iveală neajunsurile întâlnite în efectuarea

operaţiunilor bancare şi de a face propuneri pentru înlăturarea lor.

În cazul, cînd banca nu este de acord cu propunerile auditului, aceasta se menţionează

în scrisoare de management, înainte ca ea să fie prezentată managementului de vârf, cu

stipularea cauzelor.



Scrisoarea de management este o scrisoare detaliată de la 30 – 60 pagini, care oferă

Departamentului de Supraveghere Bancară o imagine a domeniilor problematice ale

Băncii Comerciale.

În baza scrisorii către management, Banca Comercială pînă la auditul următor trebuie

să înlăture toate neajunsurile, care au fost menţionate în scrisoare.





Audit Bancar

Documents

Transcript of Audit Bancar