ARGUMENT

Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2010 drept an al

“Simbolului de Credintă” reiesind din faptul ca in acest an se împlinesc 1685 de ani de la

primul Sinod Ecumenic (Niceea-325)când au fost formulate primele sapte articole din

Crez şi 125 de ani de la recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române

(1885) ne aplecăm asupre studiului asupra, contextului istoric şi teologic al formulării

Simbolului niceo-constantinopolitan) şi locul Crezului în cultul ortodox.Lucrarea de

atestat la Teologia Dogmatică pe care doresc să o prezint are ca deziderat dezvoltarea pe

larg a insuşirilor bisericii oglindite în formularea Simbolului Niceo-Constantinopolitan.

Am ales să vorbesc despre Tainele de Iniţiere, deoarece prin ele Biserica Ortodoxă se

diferenţiază de celelalte confesiuni întărind adevărul ei revelat.

Prin Sfintele Taine se primeşte Harul de viaţă făcător al lui Hristos, numărul celor

şapte Sfinte Taine simbolizeazî plinătatea harului, Hristos fiind însă Cel Care transmite

harul specific fiecărei taine după scopul şi natura ei. Toate Sfintele Taine sunt puteri date

omului spre cunoașterea lui Dumnezeu, iar Tainele de Inițiere țin de începutul urcușului

creștin spre Dumnezeu. Aceste Taine de Inițiere reprezintă o categorie specială, rezultată

în urma unei împărțiri teoretice, fapt ce nu separă cele trei Taine, Botezul, Mirungerea și

Euharistia de celelalte Taine, ci doar le grupează spre o mai bună analiză a lor. Nici o

Taină nu este eficientă fără celelalte.

Condiția existenței noastre este cunoașterea lui Dumnezeu, iar această cunoaștere

nu este posibilă fără înaintarea în virtute. Prin Botez noi lepădăm neliniștea păcatului și

ne îmbrăcăm cu pacea lui Hristos, care ne îndeamnă spre sfințenie. Prin Mirungere, noi

primim de la Dumnezeu puterea de a lucra virtuțile și, prin aceasta, de a fi fericiți.

Euharistia este cea mai importantă Sfântă Taină, pentru că prin ea Îl descoperim pe

Hristos, Care se luptă alături de noi pentru depășirea neputințelor noastre. Ideea de jertfă

din Euharistie ne îndeamnă și pe noi la smerenia lui Hristos, singura cale a jertfei, fiind

calea sfințeniei.

1

DESPRE SFINTELE TAINE IN GENERAL

Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul Hristos şi

încredinţate Sfintei sale Biserici, prin care celor ce le primesc se împărtăşeşte harul

nevăzut al Duhului Sfânt, scopul lor fiind mântuirea şi sfinţirea acestora prin harul pe

care il conferă.Din punct de vedere ecleziologic , ele sunt mijloace prin care Hristos îi

uneşte cu Sine şi cu Biserica pe toţi cei ce cred în El; aşadar ele au o funcţie unificatoare

în Hristos şi în Biserică.

Botezul, Mirungerea şi Euharistia sunt cele trei taine prin care cel ce crede în

Hristos este unit deplin cu El si introdus în Biserică. Ele sunt cele trei Taine ale iniţierii

creştine. Dacă Mirungerea dă puterea dezvoltării vieţii celei noi în Hristos primită prin

Botez, prin Euharistie se desăvârşeşte această viaţă ca unire deplină cu Hristos, şi cu

Biserica. Botezul este Taina începutului, Mirungerea cea a mijlocului, iar Euharistia cea a

sfârşitului sau a desăvârşirii.

Sfintele Taine reprezintă puntea de legătură între creştinul ortodox şi

Dumnezeu. Prin Sfintele Taine, noi putem simţi harul lui Dumnezeu şi putem înainta spre

îndumnezeire. „Sfintele Taine au în vedere omul ca parte materială care trebuie

spiritualizată, pătrunsă de harul divin. În acelaşi timp, ele evidenţiază faptul că mântuirea

înseamnă tocmai penetrarea materiei de spiritual, spiritualizarea şi sfinţirea materiei,

precum şi capacitatea ei de a fi mediu al harului” 1.

Materialele tainelor sunt apa, untdelemnul, pâinea şi vinul. Unii eretici nu

acceptau folosirea materiei pentru săvârşirea tainelor, considerând-o sediu al răului, şi

săvârşeau, de exemplu, botezul prin cuvânt. Arătând utilitatea materiei, Sf. Grigorie

Teologul (†390) subliniază că folosim materia deoarece omul este compus din două

naturi, adică din suflet şi trup, din natura văzută şi din cea nevăzută; deci curăţirea se

săvârşeşte în două chipuri2.

1

? Pr. Lect. George Remete, Dogmatica Ortodoxă,edit. Episcopiei Ortodoxe Alba – Iulia, 1996, p.300.2 Sf. Grigorie Teologul, Cuvânt asupra Botezului,.Arhim.Silvestru-Episcop de Canev,Teologia dogmatică

2

TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

Prin Taina Botezului, instituită de Mântuitorul, omul care crede în Hristos se

renaşte din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos şi devine membru al Bisericii.

Def: Sfântul Botez este Taina Sfântă care prin întreita afundare în numele Sfintei

Treimi se împărtaşeşte harul Duhului Sfânt prin care se iartă păcatul strămoşesc, păcatele

personale, prin care îl face pe noul botezat membru al Bisericii şi pune începutul unei noi

vieţi duhovniceşti.

Termenul botez este un cuvânt de origine greacă, derivând de la verbul baptiso.

În greaca veche clasică, în traducerea grecească a Vechiului Testament – Septuaginta şi

în Noul Testament, acest termen însemna, în general, ,,a afunda”.

Instituirea acestei Taine a avut loc după Învierea lui Hristos, când El, primind de

la Dumnezeu - Tatăl toată puterea în cer şi pe pământ, a spus ucenicilor săi următoarele:

„Deci, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, şi al Fiului, şi

al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi

sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor“ (Matei 28, 19 - 20).

Înainte de a fi instituit Botezul a fost prefigurat şi făgăduit de Mântuitorul. Aceste

prefigurări fiind: Potopul,,Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-

răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine

suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă.

Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieste astăzi şi pe

voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului,ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu,

prin Învierea lui Iisus Hristos”. (I Petru 3.20-21) Pe timpul lui Noe, Dumnezeu a înecat

păcatul primordial prin apă.

O altă prefigurare ete Tăierea împrejur,,În El aţi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere

împreju nefăcută de mână, prin dezbrăcare de trupul cărnii, pentru tăierea împrejur a lui

Hristos” (Coloseni 2.11)

Botezul este practicat chiar din ziua Cinzecimii de către Apostolii Domnului.

Partea nevăzută: Materia Tainei este apa ,,Iisus a răspuns: adevărat, adevărat

zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui

ortodoxă,vol.VI ed.Credinţa strămoşească,2001, p.291

3

Dumnezeu”(Ioan 3.5)

,,Şi pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă, iar famenul a zis: Iată apă. Ce

mă împiedică să fiu botezat?”(Fapte 8.36)

Sf Ioan Damaschin face o legătură între coasta Mântuitorului, din care a curs

sânge şi apă, şi apa Botezului care ne-a mântuit, zicând: deoarece ne-am făcut călcători

de poruncă, ne-a condamnat la stricăciunea morţii; totuşi, ca să nu fie răul veşnic, S-a

pogorât făcându-se asemenea nouă, ne-a răscumpărat prin patima Sa din stricăciune.

Ne-a izvorât nouă din coasta Sa izvorul iertării. Apa izvorâtă din coasta sa este spre

renaştere şi inundarea păcatului şi a stricăciunii, iar sângele este băutura pricinuitoare

vieţii veşnice. Ne-a dat porunci să ne renaştem prin apă şi prin Duh (Ioan 3, 5), deoarece

prin rugăciune şi invocare Sf. Duh se pogoară asupra apei. Dar pentru că omul este

dublu, din suflet şi corp, ne-a dat dublă şi curăţirea prin apă şi prin Duh. Duhul, pe de o

parte, reînnoieşte în noi starea după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Facerea I, 26);

iar apa, pe de altă parte, curăţeşte prin harul Duhului corpul de păcat şi-l eliberează de

stricăciune. Apa îndeplineşte icoana morţii, iar Duhul Sfânt dă arvuna vieţii. De la

început Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor (Facerea 1, 2) şi dintru început

Scriptura mărturiseşte despre apă, că este curăţitoare“ 3.

Unii eretici înţelegând greşit unele cuvinte ale Mântuitorului spun că şi alte

elemente pot fi materii. Ca de exemplu unii gnostici, interpretând greşit sensul cuvintelor

Botezul cu foc, îşi însemnau adepţii cu fier înroşit în foc. Comentând textul de la Luca 3,

16: „eu vă botez cu apă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“,

Origen argumentează că „apostolii au fost botezaţi şi cu Duh Sfânt, după suirea Lui la

cer, dar că ar fi botezaţi şi cu foc, Scriptura nu pomeneşte. Dar după cum Ioan aştepta la

râul Iordan pe cei ce veneau să se boteze şi primea pe cei care îşi mărturiseau păcatele,

tot aşa oricine doreşte ca la ieşirea din această viaţă să meargă în rai, şi care au nevoie

să se mai curăţească, Domnul îl botează în râu de foc şi-l face să ajungă în locul dorinţei

sale, pe când pe cel care nu poartă pecetea botezurilor de mai înainte, El nu îl va boteza

în baia focurilor“ 4.

Această idee a lui Origen nu este împărtăşită de Sf. Părinţi, deoarece conduce la o

3 Sf. Ioan Damaschin, op. cit, p. 1564 Origen, Scrieri alese - Omilia la Evanghelia de la Luca, EIBMBOR, colecţia PSB, vol. 7, Bucureşti, p. 116

4

concepţie eretică, conform căreia toţi oamenii se pot mântui.

Practica dintotdeauna a Bisercii a fost ca botezul sa se facă prin întreita afundare

în numele Sfintei Treimii de ceea si Canonul 50 Apostolic condamnă la caterisire pe

preoţii sau episcopii care botează printr-o singură afundare, căci prin aceasta

simbolizează afundarea întru moartea Domnului. Prin Botez se împărtăşeşte o nouă viaţă

în numele Învierii Domnului şi în numele întregii puteri dumnezeieşti şi a lucrării tuturor

celor trei feţe dumnezeieşti, şi nu se îndrumă spre moarte cel ce vine la Hristos 5.

Sf. Grigore de Nyssa consideră, ca şi Sf. Apostol Pavel, că Botezul este moartea şi

Învierea cu Hristos, căci „primind Botezul în vederea urmăririi Domnului nostru, noi nu

ne îngropăm în pământ, pentru că acesta acoperă pe cel care este cu adevărat mort, ca

să acopere boala şi stricăciunea naturii noastre, ci apropiindu-ne de apă, element înrudit

cu pământul, ne acoperim pe noi înşine cu ea, după cum a făcut-o şi Domnul în pământ;

şi făcând aceasta de trei ori, închipuim bucuria Învierii cea după trei zile, şi noi facem

aceasta nu privind în linişte Taina, ci invocând cele trei ipostasuri în care am crezut, în

care nădăjduim şi de care depinde faptul că existăm acum şi faptul că vom fi şi după

aceea“ 6.

Formula Botezului este ,,Se boteaza robul/roaba lui Dumnezeu (N) în numele

Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum si pururea şi în vecii vecilor.AMIN”

Spre deosebire de Biserica noastră, romano-catolicii au schimbat primele cuvinte

din formula Botezului: din ,, Se boteaza robul/roaba lui Dumnezeu” în ,,Ego te

baptismo”(eu te botez), ceea ce măreşte importanţa săvârşitorului văzut, în raport cu cel

nevăzut Iisus Hristos. De asemenea, ei introduc in gura celui ce se boteaza sare sfinţită

(,,sarea înţeleptului”), ca simbol al dezvoltarii gustului celui botezat de a păstra harul

primit prin botez.

Această formulă este desprinsă din porunca Domnului ,,Drept aceea

mergând,învăţaţi toate neamurile, botezandu-le în numele Tatălui şi al Fiuului şi al

Sfântului Duh”(Matei 29.19)

Atât în Biserica noastră cât şi în cea Romano-Catolică există câteva formule

speciale fiind grupate astfel: 1)Pentru copii găsiţi şi despre care nu se ştie dacă au fost sau

nu botezaţi se foloseşte formula ,,Se botează robul/roaba lui Dumnezeu dacă nu au mai

5 Ioan Florea, Canoanele Bisericii Ortodoxe,tiparit la POLIBIS Sibiu 1993, p. 346 Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic. p.39

5

fost botezaţi”

2)În cazul în care primitorii sunt în moarte clinică se foloseşte formula ,, Se botează

robul/roaba lui Dumnezeu dacă este viu”

3)În cazul în care unii copii se nasc cu malformaţii se foloseşte formula ,, Se botează

robul/roaba lui Dumnezeu dacă este om”

Partea nevăzută: Constă în împărtăşirea harului divin cu următoarele efecte:

1)Ştergerea păcatului strămoşesc – vina este ştearsă dar ramâne concupiscenţa

precum şi urmările păcatului.

2)Iertarea păcatelor personale.

3)Integrarea în trupul Bisericii.

4)Începutul unei vieţii duhovniceşti noi ,,Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin

botez,pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi

noi întru înnoirea vieţii” (Romani 6.4)

5)Botezul odată săvârşit nu se mai repetă

Săvârşitorul : Este preotul sau episcopul pentru că ei au primit poruncă de a

boteza dar în condiţii excepţionale pot boteza şi diaconii sau chiar un creştin ortodox care

n-a decăzut de la dreapta credinţă. Dar în aceste cazuri , Botezul- dacă cel botezat trăieşte

–trebuie completat de preot, conform rânduielii din Molitfelnic. Dar nimeni nu se poate

boteza pe sine.

Primitorii : Primitorii Botezului sunt toţi cei care nu au mai fost botezaţi

indiferent de vârstă sau sex- care vor să se cureţe de păcatul strămoşesc, să renască la o

viaţa nouă şi să devină membrii ai Bisericii lui Hristos.

Botezul este absolut necesar pentru mântuire, el fiind uşa intrării în Biserică şi

condiţia de primire a celorlalte Taine. Necesitatea lui a fost arătată de Mântuitorul prin

cuvintele rostite către fariseul Nicodim ,,De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu

va intra în Împărăţia lui Dumnezeu”(Ioan 3.5), de asemenea şi din cuvintele

Mântuitorului: ,,Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui”(Marcu 16.16)

Alături de Botezul ,,din apă şi din Duh” , Biserica noastră recunoaşte şi

echivalează cu acesta aşa numitul Botez al sângelui, precum şi Botezul dorinţei. Prin

Botezul sângelui se înţelege moartea martirică pentru credinţa în Hristos, suferită de o

persoană nebotezată, ca urmare a prigoanelor, suferinţelor şi chinurilor la care aceasta a

6

fost supusă. Puterea sfinţitoare a unui asemenea sfârşit ne-o arată Mântuitorul prin

cuvintele. ,, Oricine îşi va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie , acela o va

mântui” (Marcu 8.35),de asemenea şi prin cuvintele :,, Fericiţi cei prigoniţi pentru

dreptate, că acelora este Împărăţia Cerurilor” (Matei 5.10)

Prin botezul dorinţei se înţelege dorinţa arzătoare a unui om nebotezat de a

deveni membrul al Bisericii lui Hristos, împreuna cu pocăinţa, evlavie şi viaţă virtuasă.

Dacă un astfel de om nu poate primi Botezul dintr-o cauză pe care nu o poate înlătura (de

exemplu, nu există nimeni în acel loc să îl boteze) acesta se socoteşte a fi botezat cu

Botezul dorinţei, după cuvintele Mântuitorului : ,,Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte,

acela este cel ce mă iubeşte” (Ioan 14.21)

Deşi nu există nici o hotărâre bisericească în acest sens despre cei ce au murit fără

să fi primit nici un fel de Botez, se crede că se vor osândi dacă sunt în vârstă,iar dacă sunt

copii, cu toate că nu vor suferii chinurile iadului, nici nu se vor bucura de fericirea

deplină, hărăzită celor ce şi-au reînnoit viaţa în Hristos.

Sf. Ioan Damaschin prezintă în Dogmatica sa părerea unanimă a Bisericii despre

Botez şi enumără mai multe tipuri de Botez. El afirmă că „primul botez a fost botezul

potopului pentru curmarea păcatului. Al doilea, botezul prin mare şi nor, căci norul este

simbolul Duhului, iar marea este simbolul apei. Al treilea, botezul legii vechi, căci tot cel

necurat se spăla cu apă, ba încă îşi spăla şi hainele. Al patrulea, botezul lui Ioan, care a

fost introductiv şi conducea la pocăinţă pe cei botezaţi ca să creadă în Hristos. Al

cincilea, botezul Domnului, cu care S-a botezat El Însuşi. Se boteză nu pentru că El a

avut nevoie de curăţire, ci pentru că Şi-a impropriat curăţirea mea, ca să zdrobească

capetele balaurilor din apă, ca să înece păcatul, ca să înmormânteze pe tot Adamul cel

vechi în apă, ca să sfinţească pe Botezător, ca să împlinească legea, ca să descopere

taina Treimii, ca să ne dea nouă pildă şi exemplu de a ne boteza. Şi noi ne botezăm cu

botezul desăvârşit al Domnului, cel prin apă şi prin Duh. Se zice că Hristos botează cu

foc, pentru că a revărsat harul Duhului peste Sfinţii Apostoli în chipul limbilor de foc,

după cum spune Însuşi Domnul: Ioan v-a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duh

Sfânt şi cu foc, nu mult după aceste zile (Faptele Apostolilor. 1, 5) sau din pricina

botezului pedepsitor al focului ce va să fie. Al şaselea botez este botezul prin pocăinţă şi

lacrimi, care este cu adevărat greu. Al şaptelea botez, prin sânge şi mucenicie, cu care

7

Însuşi Hristos S-a botezat în locul nostru; el este foarte cinstit şi fericit, pentru că nu se

pângăreşte a doua oară cu întinăciune. Al optulea botez, şi ultimul, nu este mântuitor, ci

pe de o parte distruge răutatea – căci nu mai guvernează răutatea şi păcatul –, iar pe de

altă parte, pedepseşte necontenit. Ultimul botez este focul cel veşnic de după judecata

obştească“ 7.

Din cele spuse până aici despre Sf. Botez, rezultă clar şi neîndoielnic credinţa

perpetuă şi unanimă a Bisericii în această problemă. Astfel Sf. Botez, conform poruncii

Mântuitorului şi practicii apostolice, trebuie să se săvârşească de sfinţii slujitori ai

altarului, în numele Sf. Treimi, prin întreita cufundare în apă. În cazuri excepţionale, de

strictă necesitate, se acceptă şi săvârşirea Botezului de către mireni; tot în astfel de cazuri

urgente, se îngăduie şi Botezul prin stropire sau turnare.

Sf. Botez nu este numai o lucrare sfinţită văzută sau simbolică, ci odată cu dânsa

se uneşte în mod nevăzut, intern şi nedespărţit harul lui Dumnezeu, care se dă celui ce se

botează în mod nevăzut, prin el. Acest har îl renaşte în mod spiritual pe cel botezat sau,

cu alte cuvinte, îi dăruieşte completa iertare şi curăţire de păcate, inclusiv a celui

strămoşesc, precum şi o viaţă nouă în Hristos, cu dreptul de a fi fiu haric al lui Dumnezeu

şi moştenitor împreună cu Hristos.

Datorită deosebitei sale însemnătăţi în lucrarea mântuirii, Botezul este recunoscut

şi indispensabil pentru toţi, fără deosebire, inclusiv pentru copii.

Prin botezul creştin individul devine persoană, fiind conştient de sine şi dând seama de faptele sale.

Taina Mirungeri

Pe lângă Sfântul Botez, Biserica a instituit şi a unit cu acesta o altă Taină, al cărei

scop este de a da celor nou-botezaţi darurile Sfântului Duh, şi anume Taina Mirungeri,

care la început era săvârşită de sfinţii apostoli sub forma punerii mâinilor.

Def: Este Taina Sfântă care prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir Împăartăşeşte

noului botezat harul Duhului Sfânt pin care se face începutul creşterii duhovniceşti.

7 Sf. Ioan Damaschin, op. cit, pp. 156 – 157

8

Sf. Scriptură justifică existenţa, originea şi forma de administrare a fiecăreia

dintre Sf. Taine, arătând că ele au fost deja prefigurate în Vechiul Testament, că au fost

instituite de Mântuitorul şi apoi practicate de Biserica primară, fiind expresia „modului

constant al lucrării divine“.

În legea veche, ungerea cu untdelemn sfinţit era săvârşită ca ungere sacerdotală,

pentru sfinţirea preoţilor. După porunca lui Dumnezeu, Moise îl investeşte ca preot pe

Aaron, turnând pe capul lui mir: „apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului

adunării şi să-i speli cu apă. Apoi să iei untdelemn de ungere şi să-i torni pe cap şi să-i

ungi“ (Ieşirea 29, 4 - 7). De observat că aici apare legătura şi succesiunea dintre cele două

acte: spălarea şi ungerea. Mirul era pregătit din cele mai bune mirodenii ( Ieşire 30, 23)

iar cei unşi cu el se sfinţeau ca slujitori ai Domnului (Ieşire 30,30). Porunca Domnului a

fost împlinită întocmai: „După aceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron şi l-a uns şi

l-a sfinţit“ (Lev. 8, 12).

Raportul dintre efectele acestei Sfinte Taine şi cele ale Botezului este asemănător

celui dintre creşterea trupească şi naştere. Căi precum noul născut are nevoie de o

îngrijire deosebită pentru a creşte, tot aşa şi noul născut duhovniceşte are nevoie de

întărire prin haruri noi, spre a creşte în noua viaţă pe care a dobândit-o prin Botez.

Aşadar, harul primit prin Taina Sfântului Mir este necesar creşterii şi desăvârşirii moral-

spirituale a celui renăscut prin Botez, fapt pentru care unii Părinţi bisericeşti , ca bunăoară

Chiril al Ierusalimului, spun că abia după primirea Sfântului Mir, noul botezat e vrednic

să poarte numele de creştin. Necesitatea acestei Taine o arată şi Nicolae Cabasila, care

spune că prin Taina Sfântului Mir se pun în lucrare puterile date omului prin Botez.

În cartea lui Isaia ungerea cu mir şi cu Duh devine semnul distinctiv al Alesului

lui Dumnezeu, al unsului prin excelenţă, scrie şi Moise: „Duhul Domnului este peste

Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor” (Isaia 61, 1). Ungerea cu Duhul

Sfânt va fi semnul caracteristic al preotului, profetului, alesului şi slujitorul lui

Dumnezeu, al Mântuitorului aşteptat, de unde Îi va veni şi numele de Mesia, Unsul,

Hristos

Ultimul dintre profeţii Vechiului Testament, Sf. Ioan Botezătorul, va recunoaşte

Alesul lui Dumnezeu în momentul ungerii Sale cu Duhul Sfânt, la ieşirea din apa

Iordanului: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea

9

Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duhul Sfânt”

(Ioan 1, 33). Îndată după ieşirea din apa Iordanului, ne spune Sf. Evanghelie, cerurile s-au

deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste

Dânsul şi iată glasul din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am

binevoit” (Matei 3, 16 – 17).

Termenul mirungerii exprimă originea divină a acestei taine. Ungerea - în greacă

charisma – a primit Mântuitorul de la Sf. Duh, Care S-a coborât ca un porumbel la ieşirea

Sa din apa Iordanului (Marcu 1, 10). Această ungere L-a consacrat ca Unsul lui

Dumnezeu, adică Hristos, fapt confirmat de Sf. Andrei, când îi zice fratelui său Petru: „am

găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos” (Ioan 1, 14).

Prin coborârea asupra lui Iisus, Duhul Sfânt a desăvârşit în mod solemn

consacrarea Sa mesianică, ungerea Sa cerească în virtutea căreia se va numi Hristos, adică

Unsul .

Dar nu numai întruparea constituie o premiză a mirungerii, ci şi moartea şi

învierea Mântuitorului, care trebuiau să preceadă Cincizecimea. Moartea şi Învierea

Domnului sunt o pregătire a Cincizecimii.

Cele două evenimente, afundarea Sa în apă şi ungerea cu Duhul Sfânt, s-au

petrecut într-o succesiune imediată şi sunt nu numai distincte, ci şi inseparabile unul de

altul. În acesta îşi găseşte temei practica creştină, privind administrarea în cadrul aceleiaşi

rânduieli a celor două taine de iniţiere: botezul şi mirungerea.

Instituirea Tainei după Scriptura Noului Testament: În Sf. Evanghelie nu se

găseşte o indicaţie directă la porunca Mântuitorului referitoare la mirungere, cum este

referitoare la botez, totuşi la Sf. Evanghelist Ioan găsim făgăduinţa Mântuitorului cu

desăvârşire clară şi directă că toţi cei ce cred în El după prea-mărirea Lui, adică după

înviere şi înălţarea lui la ceruri, aveau să se învrednicească a primi Sf. Duh, cu toate că nu

era încă indicat modul cum li se va comunica.

Acest înţeles îl au cuvintele spuse de Mântuitorul în ultima şi marea zi a

praznicului: „De însetează cineva, să vină la Mine şi să bea, cel ce crede întru Mine,

precum spune Scriptura, râuri de apă vor curge din pântecele lui”.

Pe motivul acestor cuvinte, evaghelistul observă: „Iar aceasta a zis despre Duhul

Care aveau să-L primească cei ce cred întru Dânsul, că încă nu era Duh Sfânt, că Iisus

10

nu se preamărise” ( Ioan 7, 37 - 39).

„În sfinţii prooroci Duhul era ca un fel de luminare bogată şi ca un sfeşnic care

putea călăuzi spre cunoaşterea celor viitoare şi spre pătrunderea celor ascunse; iar în

cei ce cred în Hristos, nu e un simplu sfeşnic ţinut de Duhul, ci îndrăznim să spunem că e

Însuşi Duhul,care ia loc şi se sălăşluieşte în ei. De acea ne numim şi temple de la

Dumnezeu ( I Cor. 3, 16; II Cor. 6, 16) pe când nici unul dintre sfinţii prooroci nu s-a

numit templu dumnezeiesc” 8.

După cum se vede în Faptele Apostolilor, Sfinţii Apostoli, în conformitate cu

voinţa Mântuitorului, după Înălţarea Lui la ceruri şi după ce le-a trimis pe Mângâietorul

făgăduit, au şi început a-L comunica credincioşilor după ce se botezau. Prin rugăciune şi

prin punerea mâinilor peste cei botezaţi, se transmitea Duhul Sfânt. ,,Atunci îşi puneau

mâinile peste ei, şi ei luau Duhul Sfânt” (FA 8, 17; 10, 47-48; 19, 5-6) împreună cu

diverse daruri duhovniceşti sau harisme, precum proorocia, vorbirea în limbi, facerea de

minuni, credincioşia, evlavia, sfatul, înţelepciunea, cunoştinţa.

Cu timpul punerea mâinilor episcopilor a rămas a se folosi numai la taina

hirotoniei, care se consideră şi ea de Sfinţii Părinţi ca o ungere. Încă din timpul Sfinţilor

Apostoli datorita înmulţiri credincioşilor Taina Mirungeri săvârşită prin punerea mâinilor

a fost înlocuită cu ungerea cu mir.

Astfel, Sf. Apostol Pavel le scrie corintenilor: ”Iar cel ce ne întăreşte pe noi

împreună cu voi,în Hristos,şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu,care ne-a şi pecetluit pe noi

şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre“ (II Corinteni 1, 21 - 22). Este neîndoielnic

faptul că această ungere despre care vorbeşte Apostolul neamurilor nu este numai

spirituală, ci o ungere ca pe timpul lui Moise şi a lui David, cu mir preparat din

mirodenii. De aici şi remarca Sf. Apostol din II Cor. 15: ”Noi suntem lui Dumnezeu

mireasmă a lui Hristos”

Remarcăm că astăzi Biserica Ortodoxă săvârşeşte această Taină prin episcop sau

preot, dar numai prin ungere cu mir sfinţit, în timp ce Biserica Romano-Catolică

păstrează în ritualul Tainei ambele forme împreunate, ceea ce constituie o dovadă în plus

că este vorba de una şi aceeaşi Taină.

Materia Tainei este mirul sfinţit (untdelemn amestecat cu numeroase aromate),

8 Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evaghelia Sf. Ioan, EIBMBOR, Bucureşti, 2000,trad. pr. Prof. D. Stăniloae, p. 536

11

care se sfinţeşte de Patriarhul fiecărei Biserici Autocefale, înconjurat de soborul ierarhilor

în funcţiune, în Joia Patimilor.

Formula ortodoxă de administrare a Tainei Mirungerii - „Pecetea darului Duhului

Sfânt“ -, care exprimă efectul lăuntric al ungerii cu Sf. Mir, îşi are originea în cuvintele

pauline: „aţi fost pecetluiţi cu Sf. Duh al făgăduinţei, care este arvuna moştenirii

noastre“ (Efeseni 1, 13 - 14); respectiv „să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu,

întru care aţi fost pecetluiţi în ziua răscumpărării“ (Efeseni 4, 8). Ziua răscumpărării nu

poate fi alta decât ziua însuşirii pe plan subiectiv a mântuirii prin Sf. Botez. De aici

rezultă că Sf. Ap. Pavel le scrie unor creştini care au fost pecetluiţi cu Duh Sfânt, adică au

primit Mirungerea în aceeaşi zi în care au primit şi Botezul. Aceeaşi succesiune Botez -

Mirungere este confirmată şi în textul din Tit 3, 5: „El ne-a mântuit prin baia naşterii

celei de-a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt“ 9.

Doctrina apostolică privind Taina Mirungeri se poate deduce din mai multe texte

nou-testamentare. Prin Taina Mirungeri, „iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile

noastre, prin Duhul Sfânt“ (Romani 5, 5) şi am primit „Duhul înfierii, prin care strigăm:

Avva! Părinte!“ (Romani 7, 15; Galateni 4, 6).iar Dumnezeu, Care ne întăreşte în Hristos,

„ne-a pecetluit şi ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre prin această ungere sfântă“

(II Corinteni 1, 21 - 22); Duhul făgăduinţei ne-a pecetluit în ziua răscumpărării (Efeseni

1, 13; 4, 30), sălăşluindu-se în noi ca Duh al înţelepciunii (conform I Ioan 2, 20 - 27).

Pecetea darului Duhului Sfânt imprimă şi întăreşte chipul lui Hristos în noi.

Pecetea nu este decât prezenţa activă a Sf. Duh în creştin, care-i imprimă un caracter de

sfinţenie, de consacrare în Dumnezeu.

Arvuna Duhului garantează împărtăşirea darurilor viitoare, adică dobândirea

moştenirii cereşti. Începând din această zi, Duhul Sfânt în persoană locuieşte permanent

în fiecare creştin, care devine prin trupul şi prin sufletul său templu al Duhului Sfânt. (I

Corinteni 3, 16; 4, 19).

După pecetluirea pruncului sau catehumenului cu Sf. Mir, care imprimă mai

puternic şi mai clar „chipul lui Hristos“ (Gal 3,1), preotul, cădind înconjoară analogul

(masa) şi cristelniţa de trei ori, împreună cu naşul şi copilul, cântând întreitul „Câţi în

Hristos v-aţi Botezat în Hristos v-aţi şi-mbrăcat. Aliluia!“ (Gal 3, 27). Prin aceasta se

9 preot Liviu Streza, Botezul în diferite rituri creştine (teză de doctorat), „O“, XXXII / 1985, nr. 1 - 2, p. 29

12

evidenţiază că abia acum cel Botezat şi miruit a îmbrăcat deplin pe Hristos, căpătând noi

energii stimulatoare şi lucrătoare, fiind înfiat şi asimilat lui Hristos, putând acţiona cu El

şi în numele Lui. Acum se face înţeles cuvântul Domnului: „Eu în ei şi ei în Mine“ (Ioan

15, 4 - 7).

Protestanţii, domonaţiunile creştine şi sectele nu recunosc această Taină nici

măcar ca simbol, afirmând că Sfânta Scriptură nu vorbeşte nicăieri de asemenea Taină,

ea fiind doar o ceremonie unită cu Botezul, iar ungerea cu Mir e o practică nu numai fără

caracter de Taină, dar ea nici nu provine de la Hristos. Afirmaţiile lor sunt însă lipsite de

adevăr, deoarece din faptul că nu oricine boteza în timpul apostolic era şi îndreptăţit să-şi

pună mâinile asupra celor botezaţi, ci numai Apostolii, rezultă că era o Taină deosebită de

cea a Botezului, prin care se împărtăşea Duhul Sfânt celor Botezaţi.

Conform doctrinei revelate, Mirungerea, atât în primele trei secole, cât şi în

perioada sinoadelor ecumenice, a fost recunoscută de Biserică ca o lucrare sfinţită, instituită

pentru comunicarea Sf. Duh, lucrare deosebită de Botez şi tot atât de necesară şi importantă

ca şi Botezul.

Taina se săvârşea la început de către Apostoli, prin punerea mâinilor unită cu

mirungerea, ulterior chiar aceştia înlocuind-o cu Mirungerea, formă în care a continuat a

se săvârşi în toate timpurile în Biserică, deşi câteodată, mai ales în Biserica apuseană, se

unea şi cu punerea mâinilor.

Cu toate că sinoadele afirmă că Sf. Mir este sfinţit doar de episcop, totuşi lucrarea

tainei mirungerii se săvârşea şi de către preoţi.

În sfârşit, deoarece Taina Mirungeri era recunoscută ca fiind tot atât de necesară ca şi

Botezul, pentru ca cineva să se facă părtaş împărăţiei lui Dumnezeu, se considera necesară

săvârşirea ei, care se efectua imediat după Botez, atât asupra celor în vârstă, cât şi asupra

pruncilor.

Biserica apuseană s-a abătut de la această doctrină în multe puncte. Astfel, a unit

punerea mâinilor, practicată în câteva biserici apusene, cu Mirungerea, limitând

Mirungerea, împotriva practicii bisericeşti vechi, numai la pecetluirea frunţii. Apoi,

contrar hotărârilor vechi, întemeiate pe tradiţia apostolică, a stabilit că numai episcopii au

dreptul nu numai de a sfinţi mirul, dar chiar şi de a săvârşi Mirungerea, lipsindu-i cu totul

pe preoţi de acest drept. În consecinţă, în Biserica apuseană a apărut o inovaţia mult mai

13

regretabilă, şi anume: fiind imposibil ca episcopii să comunice imediat, celor ce se

botezau, Mirungerea, s-a interzis comunicarea ei pruncilor, amânând-o până la o vârstă

mai înaintată.

TAINA EUHARISTIEI

Sfânta Împărtăşanie este Taina Sfântă care sub chipul pâinii şi al vinului prefăcute

în timpul Sfintei Liturghii se împărtăşeşte credinciosului însuşi Trupul şi Sângele

Domnului prezente în elementele euharistice.

Însemnătatea euharistică în primele veacuri se vede din rugăciunile euharistice

care subliniază ideea de mulţumire, chiar termenul euharistie provine din grecescul

evharistos însemnând mulţumire.

Taina Euharistiei a fost instituită de Mântuitorul la Cina cea de Taină, când a luat

pâinea, s-a rugat şi a binecuvântat-o zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu”.

Apoi a luat paharul, a mulţumit şi l-a binecuvântat zicând: „Beţi dintru acesta toţi, că

acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea

păcatelor” (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-23; Luca 22, 19-20; Ioan 6, 35; I Cor. 11, 23-

25). Mai departe a adăugat: „Aceasta să faceţi întru pomenirea mea” (Luca 22, 19; I Cor.

11, 24-25).

Mântuitorul a expus doctrina despre această Sfântă Taină mai înainte de Cina cea

de Taină. Acest lucru s-a întâmplat când a săturat cei cinci mii de oameni cu cinci pâini şi

doi peşti, învăţându-i pe aceştia despre Sine ca despre pâinea vieţii, care s-a pogorât din

cer. Tot atunci Mântuitorul a expus doctrina despre pâinea euharistica. Iată cuvintele

spuse de El:

„Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre

viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu –

Tatăl (...). Adevărat, adevărat zic vouă: „Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl

Meu va dat din cer pâinea cea adevărata, căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se

coboară din cer şi care dă viaţă lumii (…). Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu

va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată (... ). Adevărat, adevărat zic

14

vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică (...). Eu sunt pâinea cea vie, care s-a

pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi in veci. Iar pâinea pe care Eu

o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6, 27-51).

Mântuitorul a indicat cele două forme sub care va apărea El, ca pâine a vieţii,

pentru lume. Prima formă este următoarea: „ Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu

va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6, 35), iar a II-a formă

este indicată astfel: „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din

pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care eu o voi da pentru viaţa lumii este

trupul Meu” (Ioan 6, 51). De aici se vede foarte clar diferenţa esenţială dintre cele două

forme. Astfel, în primul caz, pâinea vieţii reprezintă învăţătura Mântuitorului, care nu e

pusă în legătură cu predarea Trupului Său pentru viaţa lumii. Iar în al doilea caz El

făgăduieşte că va da numai credincioşilor Trupul Său pentru viaţa lumii10.

Taina pâinii euharistice, după cum spun Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu, s-a

instituit la Cina cea de Taină, după ce Iisus a săvârşit, împreună cu Apostolii, Paştele

Vechiului Legământ: „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a

frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul

şi mulţumind, le-a dat zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii

celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28; Marcu

14, 22-24). Despre cele amintite mai sus ne vorbesc Sfântul Apostol Pavel şi Sfântul

Evanghelist Luca: „Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi,

mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este Trupul Meu care se frânge pentru

voi . Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul după Cină, zicând:

Acest pahar este Legea cea nouă întru Sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi

bea, spre pomenirea Mea” (I Cor. 11, 23-25; Luca 22, 19-20).

Mântuitorul şi-a exprimat lămurit voinţa, că tot ceea ce a făcut El să se

săvârşească în continuare atât de Apostoli cât şi de urmaşii lor, acest lucru fiind relatat de

Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 11, 26). Acelaş lucru ni-l înfăţişează Mântuitorul şi în

cuvintele : „Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi” (I Cor. 11, 24); „ Acesta

este Sângele Meu al Legii celei Noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”

(Matei 26, 28; Marcu 14, 24) sau „Paharul acesta este Legea cea Nouă, întru Sângele

10 Silvestru, Episcop de Canev, Op. cit., p. 324

15

Meu, care pentru voi se vărsa” (Luca 22, 20; I Cor. 11, 25). Cuvintele acestea arată că

Trupul lui Hristos avea să se frângă, în Noul Testament, înlocuind mielul pascal, care se

proaducea neîntrerupt în Vechiul Testament, iar Sângele lui Hristos din Noul Testament

înlocuia Sângele străin cu care arhiereul Vechiului Testament intra în fiecare an în Sfânta

Sfintelor (Efeseni 9, 25).

Dacă Apostolul Pavel, în epistola sa, vorbeşte Evreilor: „O dată s-a jertfit ca să

ridice păcatele multora” (Evrei 9, 28); „Cu o jertfă a săvârşit totdeauna pe cei ce se

sfinţesc” (Evrei 10, 14). Prin aceasta nu opreşte multipla şi neîntrerupta producere a

jertfei euharistice, despre care în epistola către Corinteni spune: „De câte ori veţi mânca

pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Domnului veţi vesti, până când va

veni ” (I Cor. 11, 26), căci jertfa euharistică, în esenţa sa, nu este decât o aplicaţie

particulară la trebuinţele credincioşilor, a uneia şi aceleiaşi jertfe produsă pentru

totdeauna de Mântuitorul pe Cruce, şi prin aceasta ne facem părtaşi cu patimile Lui şi ne

însuşim meritele şi roadele cele mântuitoare11.

În Biserica creştină a existat încă din primele veacuri credinţa neîndoielnică şi vie

că prin Euharistie se dă creştinilor adevăratul Trup şi Sânge al lui Hristos. Din Faptele

Apostolilor aflăm că toţi creştinii frângeau pâinea în casă (F. Ap. 2, 42) primind hrana cu

bucurie şi simplitatea inimii (F. Ap. 2, 46), adică se împărtăşeau cu pâinea şi vinul

euharistic. Prin pâine nu trebuie să înţelegem numai pâinea euharistică ci şi vinul

euharistic . Prin urmare, toţi credincioşii în Biserica primară se împărtăşeau deodată cu

Trupul şi Sângele lui Hristos. Aceasta ne-o dovedeşte cu destulă claritate Sfântul Apostol

Pavel în Epistola I către corinteni. El spune: „Paharul binecuvântării, pe care-l

binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care o

frângem nu este, oare, împărtăşirea cu Trupul lui Hristos? Că o pâine, un Trup suntem

cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine ” (I Cor. 10, 16-17).

Încă din primele veacuri au apărut mişcări eretice care nu credeau în realitatea

Trupului şi patimilor lui Hristos şi deci nici în Euharistie.

Aceasta este cea mai însemnată dintre toate Tainele, deoarece în timp ce prin

celelalte Taine creştinul primeşte numai harul divin, prin Sfânta Euharistie el se

împărtăşeşte cu însăşi izvorul harului , cu Domnul Iisus Hristos întreg. Unirea cu Hristos

11 Silvestru, Episcop de Canev, Op. cit., p. 331

16

în Euharistie este şi actul de înfăptuire şi creştere continuă a relaţiilor din lăuntrul unităţii

Bisericii ca trup a lui Hristos, desăvârşindu-se astfel lucrarea începută prin Botez şi

Mirungere. De aceea Sfânta Euharistie este prin excelenţă Taina unităţii Bisericii, ,,căci o

pâine, un trup suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine” (I Cor. 10,17).

O primă mărturie a prezenţei Sfintei Euharistii în Biserică o găsim în liturghia Sf.

Ioan Gură de Aur, şi anume, la rugăciunea a doua pentru credincioşi, după desfacerea

sfântului antimis: „Dar lor să-Ţi slujească totdeauna cu frică şi cu dragoste şi întru

nevinovăţie şi fără osândă să se împărtăşească cu Sfintele Tale Taine şi să se

învrednicească de cereasca Ta împărăţie” 12.

O altă dovadă o mai găsim tot în Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, la rugăciunea

din timpul cântării heruvimice: „şi învredniceşte-mă, cu puterea Sfântului Tău Duh, pe

mine, cel ce sunt îmbrăcat cu harul preoţiei, şi să stau înaintea Sfintei Tale mese acesteia

şi să jertfesc Sfântul şi preacuratul Tău Trup şi scumpul Tău Sânge” 13.

Dar dovada cea mai deplină a prezenţei lui Hristos în Sfânta Euharistie o găsim în

cadrul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur, în timpul Epiclezei: „Şi fă, adică, pâinea aceasta,

Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele

Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt” 14.

Despre existenţa reală a Mântuitorului Hristos în Sf. Euharistie, o avem şi în

Liturghia pe care Sf. Vasile cel Mare a compus-o pentru Biserică:„A dat sfinţilor Săi

Ucenici şi Apostoli, zicând: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru

voi spre iertarea păcatelor. Asemenea şi paharul, din roada viţei luând, amestecând,

mulţumind, binecuvântând şi sfinţind a dat sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, zicând: Beţi

dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi

se varsă spre iertarea păcatelor” 15. În continuare preotul, plecându-şi capul, se roagă în

taină:„Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea, că ori de câte ori veţi mânca pâinea

aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Mea veţi vesti, învierea Mea veţi mărturisi”16.

Momentul culminant al prefacerii pâinii şi a vinului în Trupul şi în Scump

Sângele Mântuitorului Hristos îl aflăm, în Liturghia pe care Sf. Vasile cel Mare ne-a

12 Liturghier, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2000, p. 12413 Ibidem, pp. 125 - 12614 Ibidem, p. 14015 Liturghier, Liturghia Sf. Ioan, p. 20016 Ibidem, p. 201

17

lăsat-o ca moştenire, chiar în momentul Epiclezei, atunci când strana cântă cântarea: „Pre

Tine Te lăudăm…”, iar preotul se roagă în taină: „Pentru aceasta, Stăpâne Preasfinte, şi

noi păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi, care ne-am învrednicit a sluji Sfântului Tău

jertfelnic, nu pentru dreptăţile noastre, că n-am făcut ceva bun pe pământ, ci pentru mila

Ta şi îndurările Tale, pe care le-ai vărsat cu prisosinţă peste noi, îndrăznind, ne

apropiem de Sfântul Tău jertfelnic, şi punând înainte cele ce închipuiesc Sfântul Trup şi

Sânge al Hristosului Tău, Ţie ne rugăm şi de la Tine cerem, Sfinte al Sfinţilor, cu

bunăvoinţa bunătăţii Tale, să vină Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste Darurile

acestea ce sunt puse înainte şi le binecuvinteze pe dânsele şi să le sfinţească, şi să le

arate: Pâinea aceasta, adică, însuşi Cinstitul Trup al Domnului şi Dumnezeului şi

Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar ceea ce este în potirul acesta, însuşi Cinstitul

Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a vărsat

pentru viaţa lumii. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt” 17.

După toate cele ce sunt scrise, preotul se roagă apoi, în taină: „Iar pe noi, pe toţi,

care ne împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, să ne uneşti unul cu altul prin

împărtăşirea Aceluiaşi Sfânt Duh şi pe nici unul dintre noi să nu ne faci a ne împărtăşi cu

Sfântul Trup şi Sânge al Hristosului Tău spre judecată sau osândă” 18.

Cuvintele clare rostite de Mântuitorul la Cina cea de Taină sunt cel mai important

argument al prezenţei lui Hristos în Euharistie.

Sfântul Ioan Damaschin exprimă doctrina sa despre esenţa euharistiei, cu multă

precizie şi exactitate, zicând: „Pâinea şi vinul nu sunt numai un simbol al Trupului şi Sângelui

lui Hristos, - să nu fie, ci însuşi Trupul îndumnezeit al Domnului. Căci însuşi Domnul a zis:

Acesta este Trupul Meu, iar nu chipul trupului, - acesta este Sângele Meu, iar nu chipul

sângelui. Şi apoi, El le spunea evreilor De nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi

bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi (...). Căci Trupul Meu adevărat este mâncare

şi Sângele Meu adevărat este băutură;... cela ce Mă mănâncă pe Mine, acela va fi viu prin

Mine. (Ioan 6, 53, 55 şi 57)19.

Importanţa Euharistiei este una foarte mare şi neobişnuit de însemnată şi binefăcătoare

după lucrările sale, atât pentru acei pentru care ea se săvârşeşte, cât şi, cu deosebire, pentru acei

17 Ibidem, pp. 202 - 20318 Ibidem, p. 20419 Sf. Ioan Damaschin, op.cit., p. 165

18

care se împărtăşesc cu dânsa, cu vrednicie. Ea îl face pe Dumnezeu milostiv şi dă iertare de

păcate tuturor, pentru care se aduce, nu numai celor vii, ci şi morţilor.

Prin comunicarea internă şi unirea cu Hristos, Sf. Euharistie introduce în natura celor ce

se împărtăşesc şi germenele unei vieţi noi în Hristos şi-i face părtaşi şi moştenitori vieţii veşnice.

După Sfântul Grigore de Nyssa, Trupul lui Hristos, pe care îl primim în Euharistie este un antidot

puternic împotriva forţei distrugătoare a morţii introduse prin păcat în natura noastră şi, ca urmare,

„trupurile noastre care primesc Euharistia, nu mai sunt deja stricăcioase, ci au nădejdea învierii

în viata veşnică",

Prin hotărârea sinoadelor Sinodul I din Niceea, Sinodul din Ancira şi Sinodul din

Laodiceea. , săvârşirea Euharistiei este afirmată ca lucrare exclusiv preoţească, încredinţată

doar episcopilor şi preoţilor, nu şi diaconilor şi gradelor inferioare lor. De aceea, diaconii, după

cum prevăd aceste canoane, pot doar să asiste, să ajute şi, prin încredinţare specială, să

împărtăşească pe credincioşi. Dreptul acesta de a săvârşi Sf. Euharistie este dat doar celor care s-

au învrednicit să devină urmaşi ai lui Hristos, întrucât ei s-au pregătit pentru această jertfă, le-a

fost cercetată vrednicia pentru această jertfă şi s-a garantat pentru ei. Aşadar, preotul nu

săvârşeşte Sf. Euharistie în nume propriu, ci în numele ierarhului, a cărui nepomenire la

săvârşirea acestei Sfinte Taine, o invalidează în chip real, fiind pierdută ascultarea. De aceea,

preotul nu săvârşeşte nimic de la sine, ci în numele celui care l-a uns în preoţie şi care va da

seama pentru el înaintea lui Dumnezeu.Materiei Euharistiei este pâinea de grâu - obişnuită sau dospită şi vinul din viţă,

amestecat cu apă, conform cu Sângele şi apa cursă din coasta Mântuitorului răstignit. S-a afirmat

că primii creştini săvârşeau Sf. Euharistie folosind în loc de vin, must, având ca temei episodul

Pogorârii Sf. Duh, când Sf. Apostoli au fost acuzaţi că erau „plini de must”. Vinul este folosit

în această taină şi din cauza simbolismului său : bobul de strugure este strivit şi trebuie să

fermenteze pentru a deveni vin. Asemenea şi Hristos, pentru a putea institui Sf. Euharistie,

trebuie să pătimească, să fie zdrobit şi să moară, pentru ca sângele său să devină vinul de viaţă

făcător.

Că în această perioadă se credea că e necesar să se întrebuinţeze şi chiar se şi întrebuinţa

la săvârşirea Sfintei Euharistii, pâine dospită şi nu azimă, aceasta se vede din faptul că această

pâine, de obicei, se numea simplă (artos) sau chiar pâine dospită. De asemenea se mai vede şi

19

din faptul că împotriva acestei întrebuinţări a pâinii dospite, la săvârşirea Sfintei Euharistii, nu s-

au primit dispoziţii niciodată, pe când împotriva întrebuinţării azimilor, se întâlnesc dispoziţii,

deşi indirecte.

Primitorii sunt toţi creştinii care nu s-au despărţit sau n-au fost excluşi din Biserică şi care

s-au pregătit pentru primirea Sfintei Euharistii prin Taina Pocăinţei. Biserica recomandă fiilor ei

duhovniceşti o cât mai deasă împărtăşanie (deşi nu zilnică), iar ca o obligaţie minimală,de patru

ori pe an, în cele patru posturi, sau cel puţin odată pe an, în Postul Patruzecimii. Fiindcă Sfânta

Euharistie e o Taină pentru toţi, Biserica noastră a împărtăşit întotdeauna şi copiii îndată după

Botez. Faţă de această practică străveche a Bisericii, romano-catolicii, precum şi protestanţii nu-i

împărtăşesc pe copii până după confirmare.

Efectele Sfintei Euharistii sunt: a)Unirea celui ce se împărtăşeşte cu Iisus Hristos, după

cuvintele Lui: ,,Cel ce mănâncă Trupul Meu şi cel ce bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu

întru el” (Ioan 6.56). b) Fiind o hrană duhovnicească , împărtăşirea cu Trupul şi Sângele

Domnului aduce cu sine curăţirea de păcate, progres în viaţa duhovnicească, ea fiind în acelaşi

timp şi arvuna vieţii veşnice, precum rezultă şi din formula împărtăşirii: ,,Se împărtăşeşte robul

lui Dumnezeu (N) cu cinstitul şi sfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi

Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”. c) Cel ce se

împărtăşeşte primeşte garanţia învierii şi a nemuriri: ,,…cel ce va mânca din pâinea aceasta

viu va fi în veci”(Ioan 6.51).

Desigur, aceste efecte ale Sfintei Euharistii se arată în cei ce o primesc cu vrednicie, după

o pregătire specială, făcută prin căinţă, pocăinţă, rugăciune, post şi acte de milostenie. Cei ce se

împărtăşesc însă cu nevrednicie îşi agonisesc osânda, precum ne încredinţează Sfântul Apostol

Pavel: ,,Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi

vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Deci să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce

din pâine şi să bea din pahar; căci cel ce mănâncă şi bea din pahar cu nevrednicie, osândă îşi

mănâncă şi bea , nesocotind Trupul Domnului”(I Corinteni 11,27-29).

Lipsa de grijă din partea preotului pentru păstrarea nealterată a Sfintei Euharistii, pregătită

pentru bolnavii de peste an, sau nepotrivirea Sfintelor la timpul cuvenit, sunt considerate

sacrilegii, pentru care preotul vinovat poate fi pedepsit chiar cu depunerea din cler. Dacă totuşi,

din motive imprevizibile de forţă majoră ( inundaţii, cutremure, etc) s-ar întâmpla ca Sfânta

Euharistie să se degradeze, atunci, spre a nu fi profanată se recomandă să fie îngropată adânc în

20

pământ, să fie arsă, iar cenuşa să fie aruncată într-o apă curgătoare.

Este recunoscut faptul că în Biserică, Taina Euharistiei totdeauna a fost o lucrare

sfinţită, la care participă însuşi Hristos, cu adevăratul Său Trup, cu care a pătimit pentru noi şi cu

adevăratul Său Sânge, pe care L-a vărsat pentru noi. Felul acestei participări, totdeauna s-a

presupus în proaducerea sau prefacerea pâinii şi a vinului euharistie în Trupul şi Sângele lui

Hristos.

Timpul acestei prefaceri mistice, niciodată n-a coincis cu pronunţarea cuvintelor lui

Hristos, cu care a instituit Sfânta Euharistie, ci cu chemarea darului Sfântului Duh, asupra celor

puse înainte.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a instituit Sf. Taină a Euharistiei joi seara, în 13

Nissan, la ultima cină pe care o ia înainte de patima Sa, împreună cu Apostolii Săi.

Elementele Sf. Euharistii sunt : pâinea dospită, şi nu azima, şi vinul curat din struguri.

Săvârşitorul nevăzut al Tainei este Însuşi Hristos, Cel Care se aduce jertfă pentru noi şi El

este Cel Care a dat Apostolilor şi urmaşilor acestora, preoţii şi episcopii, porunca şi

puterea de a săvârşi Sf. Euharistie (Lc. 22,19; I Cor. 11,24).

Prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului se săvârşeşte prin

binecuvântarea lor de către Domnul Iisus Hristos, prin harul Sf. Duh, la rugăciunea

epiclezei rostită de preotul săvârşitor.

Hristos este prezent în mod real în Sf. Împărtăşanie, iar aceasta nu este doar o

Taină, ci şi jertfă, nesângeroasă, de ispăşire pentru vii şi pentru morţi. Această jertfă

aduce iertarea păcatelor, tămăduirea rănilor trupului şi sufletului şi realizează unitatea

eclezială a tuturor mădularelor Trupului lui Hristos, Biserica. De aceea Sf. Euharistie

poate fi privită ca un punct de sprijin pentru refacerea unităţii bisericeşti, dintr-o

perspectivă ecumenică.

Concluzii

Cuvântul ,,taină” reprezintă ceva închis, care se poate descoperi printr-o anumită

21

iniţiere.în creştinism cele trei etape ale iniţierii sunt strâns legate. Botezul, ca prima taină,

pregăteşte pe cel nou-venit în Biserică printr-o curăţire a sufletului. Înţelegând Botezul ca

o curăţire a sufletului şi ca o luminare pentru înaintarea noastră în virtute, atunci acesta

poate fi administrat şi pruncilor nou-născuţi.

Taina Mirungeri dă celui nou-botezat cele şapte daruri ale Duhului Sfânt, şi

anume Duhul înţelepciunii, Duhul sfatului şi al puterii, Duhul cunoaşterii şi al evlaviei,

Duhul temerii de Dumnezeu. Chipul porumbelului luat de Duhul Sfânt la Botezul

Domnului sugerează că Duhul cel Sfânt poate fi primit doar dacă devenim curaţi, iubind

virtuţile închipuite de această pasăre, şi anume blândeţea şi smerenia.

Taina Euharistiei este taina care ne uneşte prin intermediul pâinii şi vinului cu

Trupul şi Sângele lui Hristos. Creştinii primelor secole chiar au fost acuzaţi că ar fi

mâncat carne şi sânge. Trupul şi sângele se mănâncă spre iertarea păcatelor şi spre unirea

cu Hristos în patimile noastre.

Între Biserica noastă şi celelalte Biserici există unele discuţii interminabile, fie în

legătură cu pedobaptismul (între noi şi bisericile protestante ) , fie în legătură cu folosirea

pâinii dospite (între noi şi Biserica romano-catolică),fie în legătură cu cinstirea icoanelor

şi sfinţirea şi binecuvântarea materie.Toate aceste întrebări şi probleme se pot înlătura

dacă preluăm gândirea şi calea Sfinţilor Bisericii noastre.

Bibliografie

22

1. Sfânta Scriptură

2. Pr. Lect. George Remete, Dogmatica Ortodoxă,edit. Episcopiei Ortodoxe

Alba – Iulia, 1996, p.300.

3. Sf. Grigorie Teologul, Cuvânt asupra Botezului,.Arhim.Silvestru-Episcop

de Canev,Teologia dogmatică ortodoxă,vol.VI ed.Credinţa strămoşească,2001, p.291

4. Origen, Scrieri alese - Omilia la Evanghelia de la Luca, EIBMBOR,

colecţia PSB, vol. 7, Bucureşti, p. 116

5. Ioan Florea, Canoanele Bisericii Ortodoxe,tiparit la POLIBIS Sibiu 1993,

p. 34

6. Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic. p.39

7. Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evaghelia Sf. Ioan, EIBMBOR,

Bucureşti, 2000,trad. pr. Prof. D. Stăniloae, p. 536

8. Preot Liviu Streza, Botezul în diferite rituri creştine (teză de doctorat),

„O“, XXXII / 1985, nr. 1 - 2, p. 29

9. Liturghier, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, I.B.M.B.O.R., Bucureşti,

2000, p. 124

10. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III,

ed. I.B.M.B.O.R.,ed. a II-a, Bucureşti, 1997, p. 56

11. Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă Editura ,,Cluj-

Napoca”,2005

23

Cuprins

Argument................................................................................................pag. 2

Despre Sfintele Taine în general.............................................................pag. 3

Taina Sfântului Botez.............................................................................pag. 4

Taina Mirungerii.....................................................................................pag. 9

Taina Sfintei Euharistii...........................................................................pag. 15

Concluzii.................................................................................................pag. 23

Bibliografie.............................................................................................pag. 24

Cuprins...................................................................................................pag. 25

24