Assets Files Filologie

7/21/2019 Assets Files Filologie

http://slidepdf.com/reader/full/assets-files-filologie 1/183

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA LIMBI STRĂINE ŞI ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII

INSTITUTUL DE CERCETĂRI FILOLOGICE ŞI INTERCULTURALE

CATEDRA FILOLOGIE ROMANICĂ „Petru ROŞCA”

Ludmila HOMETKOVSKI

ELEMENTE DE TERMINOLOGIE ȘI TERMINOGRAFIE

Informatizarea metalimbajului juridic comunitar

CHIŞINĂU, 2012



- 2 -

CZU 81’276.6:[34+004.43]H 76

În prezenta ediţie au intrat articole ştiinţifice şi didactico-ştiinţifice publicate de autoare pe parcursul ultimilor ani îndiverse reviste şi volume filologice autohtone şi din străinătate.Culegerea poate fi folosită în calitate de sursă suplimentară îndomeniul terminologiei şi terminografiei pentru studenţii de laciclurile licenţă, masterat şi doctorat.

Recenzent: Ana GUŢU, dr., prof. univ., ULIM

Redactare ştiinţifică: Pierre Morel, dr. prof. univ., ULIMIon Manoli, dr. hab., prof. univ., ULIMZinaida Radu, dr., conf. univ., ULIM

Baza de date terminologice InfoTerminographe Communautaire (ITeC)poate fi consultată online la adresa http://lhometkovski.ulim.md

Culegerea a fost recomandată spre publicare de Senatul ULIM(proces-verbal nr. 5 din 29 februarie 2012)

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Hometkovski, LudmilaElemente de terminologie şi terminografie. Informatizarea

metalimbajului juridic comunitar: culegere de articole didactico-şt. /Ludmila Hometkovski; Univ. Liberă Intern. din Moldova, Fac. Lb. Străineşi Ştiinţe ale Comunicării, Inst. de Cercetări Filologice şi Interculturale. –Ch.: ULIM, 2012. – 183 p.

Bibliogr. la sfârşitul art. – 100 ex.ISBN 978-9975-101-79-0

CZU 81’276.6:[34+004.43]H 76

© Hometkovski Ludmila, 2012



- 3 -

Dedic această contribuţie ştiinţifică

ilustrei personalităţi a Doamnei Ana GUŢU,

profesor universitar, doctor în filologie,

în semn de profundă gratitudine şi ataşament.



- 4 -



- 5 -

CUPRINS

Prefaţă.............................................................................. 7

Terminologia şi ştiinţa despre termeni: studiuepistemologic................................................................... 9

Istoriografia şi lingvistica terminologiei............................ 29

Taxonomia (taxinomia) în terminologie: aspectediacronice, definiţii şi concepţii........................................ 43

Certains aspects sémantico-structurels de la définitiondu terme juridique communautaire……………………………… 58

Unele aspecte ale definiţiei terminologice şi naturadefiniţiilor juridice............................................................ 72

Specificul traducerii textelor juridice comunitare............ 90

Triada limbaj comun / limbaj specializat / limbaj juridiccomunitar: interdependenţă şi bidirecţionalitate............ 107

Î mprumutul şi neologia în terminologia dreptului

comunitar......................................................................... 114Fenomenele sinonimiei şi antonimiei în terminologiadreptului comunitar......................................................... 121

Baza de date terminologice InfoTerminographeCommunautaire: aspecte ştiinţifice şi utilitare................. 132

L’utilité des produits terminographiques informatisés.Le cas de l’InfoTerminographe Communautaire.............. 143

Utilitatea produselor terminografice informatizate înprocesul de predare-învăţare la facultăţile de limbistrăine (Cazul ITeC)………………………………………………………. 160

Терминологические базы данных – эффективныйинструмент при переводе юридического текста (наопыте БД ITeC)................................................................. 175

Î ncheiere........................................................................... 178



- 6 -



- 7 -

PREFAŢĂInvestigarea terminologiei juridice din perspectivă

lingvistică a impulsionat apariţia unei discipline relativ noi –

lingvistica juridică sau jurilingvistica – având ca obiect destudiu limbajul juridic sub cele două aspecte care îl definesc, şianume: terminologia juridică şi discursul juridic. Studiereainsuficientă a limbajului juridic în Republica Moldova, îngeneral, şi lipsa surselor ştiinţifico-practice cu privire laterminologia dreptului comunitar, în particular, a constituit opremisă importantă în realizarea cercetărilor noastre.

Primele cercetări în jurilingvistică se datorează,preponderent, juriştilor de peste hotare: Jean-Claude Gémar,Gérard Cornu, Barbu Berceanu. Din rândul lingviştilor reţinem, îndeosebi, numele savantei Teodora Irinescu. În RM, realitateadoctrinară şi praxiologică denotă că terminologia juridică înansamblu a fost studiată doar în baza materialului limbilorgermanice de Aliona Dosca. Acest fapt demonstrează

necesitatea studierii minuţioase a domeniului în cauză,pornind de la delimitarea dreptului în subdomenii, unul dintrecare este acel al dreptului comunitar.

Studiile în domeniu, anterioare cercetării noastre,aveau, mai ales, o dimensiune teoretică, fără a propune oaplicare practică care să corespundă necesităţilorcontemporane. Or, în sfera de preocupări ale lingvisticii

juridice intră, în viziunea nostră, atât studierea terminologiei şia limbajului juridic, cât şi elaborarea dicţionarelor juridice. Maimult decât atât, dicţionarul, în sensul tradiţional al cuvântului, în condiţiile evoluţiei continue a limbii, nu mai poate face faţăacestei dinamici. În prezent, această problemă poate firezolvată cu ajutorul noilor tehnologii informaţionale, princrearea bazelor de date terminologice şi ţinerea lorpermanentă la zi. În funcţie de arhitectură şi conţinut, bazele



- 8 -

de date terminologice, precum InfoTerminographeCommunautaire (ITeC), pot fi utilizate în diferite scopuri:activitate în domeniu, traducere, documentare şi informare

etc. Aplicarea pe scară largă a noilor tehnologii informaţionalene-a permis sistematizarea, ordonarea şi ierahizareatermenilor comunitari prin metode taxonomice sub formaunui produs terminografic cu caracter ştiinţific şi utilitar,corespunzător diverselor obiective ale utilizatorilor.

Sperăm, că prezenta ediţie va constitui o sursămodernă şi actuală pentru publicul avizat din universităţi, şcoli

doctorale, instituţii de cercetări ştiinţifice în domeniulfilologiei, în general, şi al jurilingvisticii, în particular. Dinperspectivă didactico-ştiinţifică, atât partea teoretică şi ceapractică a cercetării, cât şi rezultatele obţinute în urmainvestigaţiilor efectuate pot fi de real folos în activităţileulterioare ale cercetătorilor, specialiştilor şi nespecialiştilor îndomeniu, după cum urmează: în elaborarea şi predarea, în

cadrul învăţământului superior, a cursurilor de terminologie,terminografie, traducere juridică, traductologie, traducere şilimbaje specializate, drept comunitar, relaţii internaţionaleetc.; în efectuarea cercetărilor în domeniul terminologiei şi jurilingvisticii; în elaborarea bazelor de date terminologice înorice alt domeniu, etc.

Articolele propuse spre atenţia cititorului au stat la

baza tezei de doctor în filologie romanică intitulată Taxonomia paradigmatică şi sintagmatică în terminologia dreptuluicomunitar , elaborată de autoare sub conducerea ştiinţifică aDnei Ana Guţu, doctor în filologie, profesor universitar, ULIM.

Prezentarea şi discuţia rezultatelor cercetării noastreau avut loc în cadrul conferinţelor ştiinţifice internaţionale dinFranţa, România, Armenia, Rusia şi Moldova.

Autoarea



- 9 -

TERMINOLOGIA ŞI ŞTIINŢA DESPRE TERMENI:STUDIU EPISTEMOLOGIC

Abstract. Terminology and Science of Terms: Epistemiological Study. Inthe present article, the author analyzes the concept of terminology,starting with different definitions published in French and Romanianthesauruses and encyclopedias. The author understands that such ananalyzis of terminology might not be comprehensive and exhaustive toback up a scientific research, thus she addresses various researchers’opinions to support her arguments and proposes several definitions of theterm.

În vederea clarificării noţiunii de terminologie, pornimde la definiţiile date în dicţionarele Le Nouveau Petit Robert,Le Petit Larousse, Trésor de la langue française, Dicţionarulexplicativ al limbii române, Dictionnaire de la linguistique şiGrand dictionnaire de la Linguistique & Sciences du langage.Fiind conştienţi de faptul că analiza efectuată în bazadefiniţiilor extrase din articolele lexicografice nu va fi unasuficientă pentru elucidarea noţiunii, vom analiza deasemenea opiniile diferitor savanţi, ca în final să obţinempropriile definiţii ale termenului în cauză.

Dicţionarul limbii fanceze Le Nouveau Petit Robert defineşte terminologia, după cum urmează:

Terminologie n.f. – 1. Vocabulaire particulier utilisédans un domaine de la connaissance ou un domaineprofessionnel; ensemble structuré en termes. La terminologiede la médecine. 2. Etude systématique des „termes” ou motset syntagmes spéciaux servant à dénommer classes d’objets etconcepts; principes généraux qui président à cette étude [1, p.2234].

Dicţionarul enciclopedic Le Petit Larousse ne dăurmătoarea definiţie:



- 10 -

Terminologie n.f. 1. Ensemble des termes particuliers àune science, à un art, à un domaine. 2. Etude desdénominations des concepts et des objets utilisés dans tel ou

tel domaine du savoir [2, p. 1001]. În Trésor de la langue française găsim:Terminologie, subst. fém. B-1. Ensemble des termes

relatifs à un système notionnel élaboré par des constructionsthéoriques, par des classements ou des structurations dematériaux observés, de pratiques sociales ou d’ensemblesculturels. Terminologie d’un domaine, d’une théorie; (...)

terminologie de la médecine, de la musique; (...) lexique d’uneterminologie. (...) 2. „Art de repérer, d’analyser et, au besoin,de créer le vocabulaire pour une technique donnée, dans unesituation concrète de fonctionnement de façon à répondreaux besoins d’expression de l’usager” (R. Dubuc ds BanqueMots, 1977, nr.13, p. 6). Terminologie théorique, pratique,appliquée. Les besoins de description relient la terminologie au

discours didactique sur chaque domaine et donc à la science, àla technologie (...); ceux de diffusion aussi, ainsi qu’à la pédagogie, à la traduction; ceux de normalisation aux théoriesde la conaissance, à la sociolinguistique, et encore à latraduction et à la lexicographie (A. Rey, La Terminol., 1979, p.58). (...) 4. „étude, observation et mise au point desvocabulaires propres à differentes activités scientifiques ou

techniques” (Banque Mots, 1971, nr. 1, p. 1). (...) [3, p. 107-108].Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) cuprinde

următoarea definiţie:Terminologie, s.f. Totalitatea termenilor de specialitate

folosiţi într-o ramură de activitate. – Din fr. terminologie [4, p.1086].



- 11 -

G. Mounin în Dictionnaire de la linguistique defineşteterminologia ca: „Ensemble des termes techniques d’unescience ou d’un art, qui sont créés à mesure que se développe

la spécialisation dans la connaissance scientifique comme dansl’activité industrielle, commerciale, etc. Quand une techniqueacquiert une certaine importance pour une communautélinguistique ses termes peuvent perdre leur valeur ésotérique,et entrer dans le vocabulaire de base comme motsdisponibles. Ceci est le cas, par exemple, pour certains termesdu domaine de l’automobile: embrayer, caler, avoir le feu vert .

Les systèmes des termes scientifiques et technologiquesprésentent en général des définitions conceptuelles assezrigoureuses, et des relations bien établies, par comparaisonavec le reste du lexique – ce qui permet souvent d’en donnerla structuration assez fine. Cette constatation est relative, caron trouve dans les terminologies des sciences humaines denombreuses contradictions et incohérences, souvent dues à la

multiplication des terminologies personnelles ou d’école” [5,p. 323].

Din definiţia terminologiei în Grand dictionnaire de laLinguistique & Sciences du langage rezultă că: 1) Terminologiaeste un ansamblu de termeni riguros definiţi, necesar pentruorice disciplină, şi cu atât mai mult orice ştiinţă, prin care ea[disciplina sau ştiinţa] îşi denumeşte noţiunile care-i sunt utile:

această totalitate de termeni constituie terminologiadisciplinei sau ştiinţei date. (...) Fiecărei şcoli ştiinţifice îi esteproprie o terminologie specifică şi cât de cât completă. Nuexistă ştiinţă fără terminologie; 2) Prin terminologie sesubînţelege de asemenea şi studiul sistemic al denumiriinoţiunilor (sau conceptelor) specifice domeniilor tehnice sauale cunoaşterii. Această definiţie corespunde doctrinei luiWüster: ea porneşte de la noţiunile specifice unui domeniu şi



- 12 -

caută forme lingvistice care să-i corespundă. Adică prioritatea îi aparţine noţiunii [6, p. 481].

Terminologia ca totalitate a termenilor unui domeniu

de activitate profesională este prezentată în DEX, Le NouveauPetit Robert, Larousse, Trésor de la langue française şiDictionnaire de la linguistique, însă nici DEX -ul, niciDictionnaire de la linguistique nu definesc terminologia şi caştiinţă sau disciplină ce se ocupă de studirea termenilororganizaţi într-un sistem. Însă această tendinţă este observată în Trésor de la langue française şi Grand dictionnaire de la

Linguistique & Sciences du langage, care definesc terminologia sub două aspecte: a) ca totalitate de termeni aparţinând unuianumit domeniu, şi b) ca ştiinţa despre termeni (teoriaterminologică), definită în opinia lui R. Dubuc, ca activitateterminologică, ce constă în reperarea termenilor, analiza lor,crearea vocabularelor speciale etc., în vederea exprimării şicomunicării între utilizatori, şi prin viziunea doctrinei

wüsteriene, ca studiu sistemic al noţiunilor (conceptelor)specifice unui sau altui domeniu.

Terminologia este disciplina sau ştiinţa care studiazătermenii, formarea lor, întrebuinţarea lor, sensul lor, evoluţialor, raporturile lor cu universul perceput sau conceput. O (saufiecare) terminologie este un ansamblu de desemnări(termeni), ale căror câmp de utilizare (extinderea) este

delimitat sau, cel puţin, limitat şi specific. Terminologiile (ansambluri de termeni cu extindere comună) constituieobiectul terminologiei (ştiinţă sau disciplină) [7, p. 3].

Tradiţional, savanţii afirmă că terminologia consideratădrept ştiinţă sau disciplină este o variantă a lexicologiei (sau astudiului lexicului), de la care ea împrumută metodele şianalizele sale pentru a le aplica unui obiect constituit prinansamblul terminologiilor.



- 13 -

Prin urmare, se consideră că terminologia relevă dinlingvistică. Tradiţional, terminologiei generale se opuneterminologia diferenţială. Terminologia generală analizează

principiile de desemnare şi de folosire a termenilor îndomeniile specializate. Terminologia diferenţială încearcă săstabilească nişte elemente de comparaţie între sistemele dedesemnări de la un domeniu la altul (chiar pentru aceeaşilimbă) sau de la o limbă la alta în acelaşi domeniu (înperspectiva tratării terminologiilor bilingve sau multilingve) [7,p. 13].

Însă, pentru D. Gouadec este important de a degajaprincipalele trăsături ale terminologiei, aplicarea şi practicaterminografică, notând pur şi simplu că disciplinaterminologică există, fie ca sector al lingvisticii, fie ca disciplinăautonomă.

Conceptul de terminologie este utilizat cu mai multesensuri interdependente, nu întotdeauna delimitate în mod

clar. Delimitarea acestor interpretări este cu atât maiimportantă cu cât rolul limbilor naturale şi, implicit, rolullingvisticii în funcţionarea terminologiilor este recunoscut demajoritatea cercetătorilor, chiar dacă acest rol este inegal înfuncţie de fiecare terminologie.

Standardul internaţional ISO 1087 defineşteterminologia, atât ca disciplină: „Ştiinţa terminologiei este

studiul ştiinţific al noţiunilor şi al termenilor folosiţi înlimbajele de specialitate”, cât şi ca ansamblu de termeni:„Terminologia este ansamblul de termeni care reprezintă unsistem de noţiuni ale unui domeniu particular” [8].

Asociaţia Internaţională de terminologie a definit în1982 terminologia în felul următor: terminologia se ocupă destudierea şi folosirea sistemelor de simboluri şi semnelingvistice folosite în scopul comunicării umane din diverse



- 14 -

domenii de specialitate [9, p. 11]. Această definiţie reiese dindomeniul practic al terminologiei.

Conform normelor AFNOR, ştiinţa terminologică

tratează următoarele aspecte:- noţiunile;- sistemele de noţiuni;- reprezentarea noţiunilor prin definiţii şi denumiri;- formarea termenilor;- aspectele frazeologice a limbajelor specializate;- principiile terminologice şi terminografice;

-

abordarea sistematică a terminologiilor (...) [8].G. Rondeau a propus următoarele definiţii pentru

terminologie:1. Totalitatea termenilor unui domeniu concret

(biochimia) sau a unei discipline (lingvistica); sespune de asemenea terminologia biochimică,terminologia lingvistică;

2.

Metodele de selectare şi clasificare a termenilor,crearea neologismelor, difuzarea termenilor; deaceasta se ocupă terminologii şi terminografii;

3. Ştiinţa, obiectele căreia au un caracter lingvistic,dar care este multidisciplinară şi la care participă,pe lângă lingvistică, logica, ontologia, clasologia,informatica [10, p.14].

Observăm, că G. Rondeau, în primul rând, considerăterminologia din punct de vedere practic, ca ansamblu determeni specifici unei activităţi concrete, şi din punct devedere al activităţii terminologice. Terminologia ca ştiinţă îndefiniţia savantului nu ocupă decât poziţia a treia, fapt care neface să ne convingem că terminologia este mai întâi, activitatepractică, şi doar apoi ştiinţifico-teoretică.



- 15 -

G. Ciobanu defineşte terminologia sub patru aspecte:1) domeniu de activitate care se ocupă de excerptarea,descrierea, procesarea şi prezentarea termenilor, respectiv,

metodele şi procedeele folosite în aceste scopuri (putemconsidera termen orice simbol convenţional reprezentând unconcept definit într-un anumit domeniu de specialitate); 2)teoria, respectiv, totalitatea premiselor, argumentelor şiconcluziilor necesare pentru a explica relaţiile dintre concepteşi termeni, reprezentând un obiectiv fundamental pentrudesfăşurarea unei activităţi coerente într-un domeniu dat; 3)

clasificarea termenilor, care reprezintă sistemul de conceptedintr-un anumit domeniu de specialitate; 4) publicaţia, în caresistemul de concepte dintr-un domeniu de specialitate estereprezentat prin termeni [9, p. 11]. Pe prima poziţie adefiniţiei de mai sus se află domeniul de activitate, ceea ce nepermite să afirmăm încă odată, că terminologia are origineempirică.

Într-o altă interpretare se consideră, că printerminologie se pot înţelege cel puţin trei concepte diferite:

a. Totalitatea principiilor şi fundamentelor conceptuale,care reglementează studiul termenilor;

b. Ansamblul regulilor şi directivelor, care se utilizează înactivitatea terminografică;

c. Totalitatea termenilor unui anumit domeniu de

specialitate.Prima accepţiune se referă la disciplină, a doua – lametodologie, a treia desemnează ansamblul de termeni aiunei tematici specifice.

Caracterul autonom al disciplinei terminologice este otemă controversată. Pentru unii specialişti, terminologia estedoar o practică legată de rezolvarea unor necesităţi sociale şi



- 16 -

ei consideră că nu trebuie să i se dea un statut de disciplinăautonomă.

Pentru alţi specialişti, terminologia este o adevărată

disciplină ştiinţifică, legată de multe alte specialităţi, de la carea împrumutat o serie de fundamente, dar care este, totuşi,autonomă, fiind capabilă să formuleze o serie de principiiproprii într-un câmp de activitate propriu.

Între aceste păreri extreme există poziţii mai nuanţatecare, fără a o recunoaşte drept ştiinţă originală, consideră căterminologia este o disciplină, care trebuie tratată

independent.Deşi caracterul disciplinar autonom al terminologiei

este controversat, se recunoaşte, totuşi, că ea posedă o seriede principii proprii de bază (teoria terminologică) şi o finalitateaplicativă (elaborarea de dicţionare, vocabulare, tezaure,bănci de date etc., precum şi normalizarea terminologiilor).Bazele teoriei sale nu sunt originale, ci numai procedeele, ca în

orice disciplină interdisciplinară. Ea se intersectează culingvistica, logica, ontologia, informatica, disciplinele tehnico-ştiinţifice. Din punct de vedere al obiectului său de bază,terminologia este o disciplină care derivă din lingvisticaaplicată.

În ştiinţa (sau disciplina) terminologiei se pot distingetrei orientări doctrinare diferite, care însă nu se exclud

reciproc:a. Terminologia considerată ca o materie autonomă cucaracter interdisciplinar, aflată în serviciul diverselordiscipline;

b. Terminologia legată de filozofie prin fundamentareacategoriilor logice de sisteme de concepte şi prin organizareacunoştinţelor;



- 17 -

c. Terminologia legată de lingvistică, fiind considerată ca osubcomponentă a lexicului limbii, iar limbajele de specialitateca subsisteme ale limbajului general.

Din punct de vedere practic, în terminologie se disting,de asemenea, trei tendinţe de orientare:

a. Orientarea lingvistico-terminologică, care presupunenormalizarea conceptuală şi denominativă, în scopul uneicomunicări precise şi eficace;

b. Orientarea traductivă, care se preocupă de stabilireaechivalenţelor terminologice în diferite limbi, astfel încât ele

să folosească activităţii traducătorilor şi să contribuie lacalitatea textelor traduse;

c. Orientarea către planificarea lingvistică, careconsideră că limba trebuie să posede o terminologieactualizată şi armonioasă, pentru o bună comunicareprofesională, atât în ceea ce priveşte terminologia limbiiproprii, cât şi cea preluată din literatura ţărilor cu o tehnologie

dominantă [11, p. 30].Teoria generală a terminologiei se bazează pe prima

orientare, în care natura noţiunii, relaţiile noţionale, relaţiatermen/noţiune şi denumirea noţiunilor ocupă o poziţie-cheie.Primatul noţiunii faţă de termen distinge metodaterminologică de cea a lexicografiei. Terminografii, care suntpracticienii terminologiei, au drept scop atribuirea de

denumiri: ei pornesc, deci, de la noţiune şi cerceteazătermenul (onomasiologie); lexicografii, practicienii lexicologiei,pornesc de la denumire, care constituie intrarea unui articolde dicţionar şi o definesc: ei se deplasează în direcţia opusă,de la termen spre noţiune (semasiologie).

Această teorie considerată de către unii savanţi cadezvoltarea cea mai sistematică şi cea mai coerentă cu privirela termeni, se deosebeşte de teoria lexicologică sub trei



- 18 -

aspecte: în primul rând, primatul noţiunii faţă de denumire;apoi, interesul exclusiv purtat unităţii terminologice fără a ţineseama de alte nivele de descriere lingvistică; în sfârşit,

abstracţia de la diacronie. În funcţie de aceste tendinţe, fiecare ţară îşi orientează

activitatea terminologică, astfel încât să obţină maximum deeficacitate.

G. Rondeau şi J.C. Sager consideră că pentru orice ţară,scopurile şi modalităţile activităţii terminologice depind de unmare număr de factori printre care situaţiile politică, socio-

economică şi lingvistică [12, p. 7].A. Bidu-Vrănceanu susţine că noţiunea de terminologie

are următoarele valori importante:(1) Limbaj specializat sau sistem ştiinţific care utilizează

o terminologie în sensul 2 şi alte mijloace lingvistice şinelingvistice pentru a realiza o comunicare de specialitatenon-ambiguă cu funcţia majoră de a transmite cunoştinţe într-

un domeniu particular de activitate profesională;(2) Ansamblu de termeni sau cuvinte specializate

aparţinând unui subsistem lingvistic, termenii caracterizându-se prin univocitate, non-ambiguitate şi relaţii lexico-semanticeproprii;

(3) Terminologia mai este utilizată cu sensul uneiştiinţe interdisciplinare preocupată de problemele generale

ale terminologiilor în sensurile (1) şi (2), care analizează logicacunoştinţelor, ierarhia conceptelor, codajul lingvistic şi non-lingvistic şi problemele creaţiei de cuvinte necesare ştiinţelorşi tehnicii [13, p. 65]. Se delimitează astfel, în primul rând,terminologia ca ştiinţă interdisciplinară (situaţie când se vautiliza singularul acestui substantiv, vezi interpretarea (3)) şiterminologiile, limbaje de specialitate cu un corpus de termenicorespunzând diverselor domenii de activitate (situaţie când



- 19 -

se va utiliza pluralul substantivului, vezi interpretările (1) şi(2)).

După cum vedem, din nou prima poziţie este ocupată

de aspectul practic al activităţii.Interpretarea terminologiei cu sensul (1) presupune o

abordare internă elaborată de specialiştii din diverse domenii.Elaborarea şi difuzarea unor norme ştiinţifice cu un caractergeneral, dincolo de anumite limbi, este sarcina unororganisme internaţionale care se ocupă de terminologie dinaceastă perspectivă: ISA (International Federation of Natural

Standardising Associations), ISO (International Organisationfor Standardisation), Afterm (Association française determinologie), Term New (Reţeaua internaţională determinologie, creată de Infoterm).

În schimb, interpretarea terminologiilor în sensul aldoilea (2) ţine de o perspectivă prioritar lingvistică, chiar dacăreprezintă o abordare externă din perspectiva specialiştilor în

anumite domenii; o asemenea abordare favorizează trecereaspre cercetări interdisciplinare, caracteristice celei de-a treiainterpretări, de larg interes în cercetarea ştiinţifică actuală (3)[13, p.65].

În definiţia propusă de H. Felber, reprezentant care sesituează aproape exclusiv pe poziţia (1): „terminologiareprezintă un domeniu transdisciplinar al cunoaşterii

interdisciplinare, care se ocupă de noţiuni şi de reprezentarealor (termeni, simboluri)” [14, citat după: 13, p. 65].Relaţia descriptiv/normativ-prescriptiv este foarte

importantă pentru a stabili diferenţe în interpretareaterminologiei: cei care se situează pe poziţia (1), delimitată denoi mai sus, adoptă, în egală măsură, o abordare descriptivă,dar şi una normativ-prescriptivă, privind terminologia dinperspectiva internă a specialiştilor în anumite domenii



- 20 -

ştiinţifice. Dimpotrivă, cei care se situează pe poziţiile (2) şi (3)se caracterizează cu precădere printr-o abordare descriptivă(poziţia normativ-prescriptivă fiind doar implicită).

B. Bachimont delimitează mai multe etape privindconstrucţia unei teorii a unui domeniu ştiinţific (o anumităterminologie în sensul (1)):

a) colectarea unui corpus de expresii, în baza căruia se vorconstitui cunoştinţele;

b) efectuarea unui studiu lingvistic cu scopul de a definisemnificatul noţiunilor;

c) normalizarea semantică, care duce la un prim tip deontologie a domeniului;

d) formalizarea ontologiei de tipul (c) pentru a obţine oontologie computaţională [15, p.67].

Ne vom ralia opiniei A. Bidu-Vrănceanu, care considerăcă posibilitatea mai mult sau mai puţin diferită de a abordaterminologiile este condiţionată de perspectiva din care sunt

privite acestea. Totul depinde de precizarea pentru cine suntfăcute terminologiile, cine este interesat de folosirea uneianumite terminologii şi cine studiază toate aceste aspecte(specialistul strict, specialişti în teoria cunoaşterii, lingviştiietc.).

În ştiinţa rusă a anilor 70-80, studierea lingvistică atermenilor a fost realizată mulţi ani în cadrul lexicologiei.

Opinia despre monosemia termenului predomina în ştiinţă.Termenii trebuiau să constituie un sistem, să fie scurţi şi săaibă o definiţie precisă.

Dar însuşi termenul terminologie era polisemantic şi se întrebuinţa cu două sensuri:

1. Terminologia ca ansamblu de cuvinte şi îmbinări decuvinte, ce denumesc obiecte speciale şi exprimănoţiuni profesionale speciale;



- 21 -

2. Terminologia ca parte a lingvisticii, ce studiazăansamblurile de termeni, organizarea lorgramaticală şi legile de funcţionare.

La sfârşitul anilor 60, mai precis în 1967, lingviştii ruşi,cu scopul de a evita confuzia între aceşti doi termeni(терминология şi терминология), au propus introducereaunui termen nou терминоведение [16]. Această idee a fostsusţinută de unii savanţi care subînţelegeau subтерминоведение o parte a ştiinţei care cercetează legile defuncţionare a termenilor ce deservesc diferite sfere ale

activităţii profesionale a omului [17, p. 7].Deşi, nu toţi savanţii ruşi au acceptat această

propunere. Ei argumentau refuzul lor prin faptul, că elementulgrecesc -logos înseamnă, în primul rând, ştiinţă, domeniu alcunoaşterii. De aceea, ei considerau termenulтерминоведение ca unul incorect, deoarece el este mai îngust decât termenul терминология, şi pentru că

elementele терминo- şi -ведение sunt de origini diferite [18,p. 16]. Considerăm că purismul, adică tendinţa de a constituitermeni din elemente de aceeaşi origine, nu este întotdeauna justificat, sau chiar există cazuri când este pur şi simpluimposibil. Astfel, Decondoll a propus înlocuirea termenuluiterminologie prin glosologie, pentru a evita unirea într-uncuvânt a elementelor de origine diferită: terminus – latinesc,

logos - grecesc [19, p. 481].Credem că propunerea ruşilor nu este lipsită de sens, încazul în care le-a uşurat studierea în domeniul terminologiei,dar rămâne valabilă doar pentru savanţii rusofoni (căci înfranceză, română sau engleză noţiunea de terminologie rămâne pînă în prezent plurivalentă). Confuzia termenilor esteinadmisibilă pentru orice domeniu şi ştiinţa terminologică nuface excepţie de la aceasta, ba chiar mai mult, teoria



- 22 -

terminologică trebuie să servească drept exemplu pentrutoate activităţile profesionale ce o aplică la necesităţilespecialităţii concrete. De aceea, fiind de acord cu inovaţia

introdusă de către savanţii ruşi, pe de o parte, şi argumentelepărţii celelalte, propunem ca termenul terminologie să fiefolosit cu sensul de totalitate de cuvinte sau îmbinări decuvinte, ce exprimă noţiuni profesionale speciale, iar disciplinaştiinţifică al cărei obiect o constituie terminologia diferitordomenii ale activităţii profesionale a omului să se numeascăştiinţa despre termeni sau ştiinţa terminologică.

Ştiinţa despre termeni cercetează sistemul de noţiuniterminologice ale diferitor ramuri ştiinţifice din punct devedere a procedeelor lingvistice de exprimare a noţiunilor, deorganizare logico-lingvistică a sistemelor de noţiuni şi termeni.Aceasta ne permite să menţionăm că obiectul ştiinţeiterminologice îl constituie sistemele de noţiuni terminologice.Este imposibil de a studia procedeele lingvistice de exprimare

a noţiunilor profesionale fără a pătrunde în esenţa lor. Pentruaceasta e necesară atragerea datelor acelor domeniiprofesional-tehnice, al căror sistem de noţiuni terminologiceeste cercetat de ştiinţa despre termeni.

Toate acestea ne permit să concludem, că ştiinţaterminologică are un caracter complex şi interdisciplinar. Totaici ar fi binevenit să subliniem caracterul lingvistic al ştiinţei în

cauză. Analiza textelor profesionale speciale şi a sistemelor denoţiuni terminologice nu trebuie să ignore caracterul lingvistical ştiinţei despre termeni.

Unii savanţi, vorbind despre obiectul ştiinţeiterminologice, susţin că acesta constă în:

studierea formării şi întrebuinţării cuvintelor speciale,cu ajutorul cărora se marchează cunoştinţele umane

acumulate;



- 23 -

elucidarea trăsăturilor comune, proprii tuturor acestor

cuvinte; căutarea căilor optime de creare a termenilor noi şi a

sistemelor lor; perfecţionarea sistemelor terminologice deja

existente; căutarea faptelor universale, comune pentru

terminologiile multor domenii; generalizarea experienţei de lucru a unor cercetători şi

şcoli [18, р.11].

Studierea literaturii speciale induce la concluzia, că nutoţi specialiştii consideră ştiinţa terminologică drept disciplinăautonomă, şi nici disciplină teoretică. Pentru unii, ştiinţadespre termeni este o practică legată de simpla satisfacere anecesităţilor sociale, deseori asociate intereselor politice saucomerciale. Pentru alţii, ea este o adevărată disciplinăştiinţifică, datorită multor altor specialităţi, dar totuşi

autonomă în măsura în care ea a putut să reformuleze şi săsintetizeze o serie de principii pentru a-şi constitui un câmppropriu.

M. T. Cabré de asemenea susţine că interesul pentruştiinţa terminologică naşte din practică. În sec. XVIII-XIX,savanţii sunt preocupaţi de înmulţirea denumirilor şinecesitatea de a le ordona, considerând că o aşa proliferare

face comunicarea mai dificilă. Cu toate acestea, ei nu seinteresează nici de natura conceptului, nici de bazeleteoretice, care determină formarea termenilor noi [11, p. 29].

Preocupările teoretice referitor la natura termenilorapar mai târziu, când practica terminologică se organizează înunele domenii, şi ele (aceste preocupări) sunt rezultatulacestei practici. E. Wüster a urmat această cale: savantul s-a

interesat de le început de metodele de compilare şi de



- 24 -

normalizare terminologice, şi, după aplicarea lor în Dicţionarulmultilingv al maşinii-unealtă [20], el s-a preocupat deaspectele teoretice ale termenului. Mai mult de 30 de ani

separă teza sa de doctorat (1930) cu caracter practic depublicaţiile sale teoretice. E. Wüster publică în 1969 Die vierDimensionen der Terminologiearbeit [21], lucrare în care elexpune pentru prima dată cele patru dimensiuni ale activităţiiterminologice: domeniul de specialitate, limbile, obiectul(manipularea documentelor, utilizarea terminologiei,efectuarea cercetărilor într-un câmp conceptual) şi gradul de

abstracţie. Opera sa teoretică, Einführung in die allgemeineTerminologielehre und terminologische Lexikographie [22], nuapare decât cu 10 ani mai târziu, în 1979.

Reflectând asupra terminologiei în cele două sensuri, R.Dubuc scrie că teoreticienii şi practicienii au opinii diferiteprivitor la caracterul specific al terminologiei, şi că acestedivergenţe se explică prin faptul că terminologia se cuplează

cu discipline, care au devansat-o, îndeosebi semantica,lexicologia şi lexicografia. Pentru unii, terminologia nureprezintă decât o metodă particulară de descriere a acestordiscipline mai vechi. În aceeaşi sursă R. Dubuc susţine, căterminologia este o disciplină derivată din lingvistică şicuprinde un anumit cadru teoretic pentru a ghida practicaterminologică şi un ansamblu de metode, ce au drept scop

asigurarea validităţii produsului, pe care terminologia îl explică[23, p.1-3].Deci, după R. Dubuc există diferite puncte de vedere

despre ceea ce este terminologia, care sunt scopurile sale,locul pe care îl ocupă în panorama complexă a ştiinţelor.Pentru R. Dubuc, atât teoria, cât şi practica terminologicădeschid uşa unor poziţii divergente, două din care suntdiametral opuse: una apără caracterul de disciplină autonomă



- 25 -

a terminologiei dotată cu o teorie proprie; alta postulează, căterminologia nu este decât o practică, ce împrumută bazelesale teoretice de la alte discipline mai vechi.

Ultima poziţie îi aparţine lui J.C. Sager, care refuză săacorde terminologiei o autonomie întreagă în calitate dedisciplină, dar, totuşi, el nu neagă unele baze teoretice pe carese bazează practica terminologică. J.C. Sager susţine căterminologia regrupează un anumit număr de practici care sereferă la crearea termenilor, compilarea lor, descrierea lor şi, în sfârşit, prezentarea lor sub forme diferite, imprimate sau

electronice. Practicile, chiar cele care sunt bine stabilite, nuconstituie o disciplină, dar nu se va nega lunga istorie ametodologiilor, care necesită la rândul lor baze teoretice cevor justifica specificul lor. Disciplinele stabilesc cunoştinţedespre lucruri, şi, în aşa fel, se justifică, pe când metodologiilenu sunt decât un mijloc de a obţine un scop, fie în cazulterminologiei, un mod de a face ceva [24, p.1].

E adevărat, că analiza evoluţiei activităţii terminologicedemonstrează, că cei care au făcut să avanseze cel mai multterminologia sunt specialiştii; în schimb, trebuie sărecunoaştem, că aspectele teoretice n-au cunoscut aceeaşidezvoltare. Reflecţiile asupra teoriei şi metodologiei cercetăriiterminologice sunt mai sărace în comparaţie cu practicalucrului terminologic şi cu reflecţiile asupra eficacităţii,

rentabilităţii şi adaptării mai bune a acestei activităţi.Terminologia ca disciplină care se interesează decompilare, descriere, prelucrare şi prezentare a termenilorspecifici domeniilor specializate, într-o limbă sau mai multe,nu este o activitate practică, ce se justifică în interiorul său, înafară de cazul când ea este destinată satisfacerii necesităţilorsociale legate, fie de o comunicare optimă între specialişti şiprofesionişti, cu sau fără ajutorul traducerii, fie de procesul de



- 26 -

normalizare a unei limbi. Această concepţie mai pragmatică şimai aplicată corespunde mai bine spiritului societăţii actuale.Reflecţiile epistemologice au cedat terenul unor poziţii mai

practice. Satisfacţia cât mai rapidă şi eficientă a necesităţilorreale de comunicare a înlocuit reflecţia asupra principiilor carestau la baza atât a întrebărilor terminologice, cât şi a moduluirezolvării lor.

Această schimbare în felul de a vedea terminologia seexplică după opinia M. T. Cabré prin modificările survenite îninteriorul disciplinelor ştiinţifice şi al societăţii. De la

preocuparea specialiştilor pentru „forma corectă” (formanormalizată) la începutul sec. XX, marcată prin tendinţa de aprivilegia elementele de formare greco-latine, specialiştii autrecut la un pragmatism mai mare. Această evoluţie a datprilej noilor orientări în lingvistica teoretică şi un interes sporitpentru variaţia lingvistică. Ea a favorizat de asemeneaaplicarea politicilor lingvistice în vederea amendării situaţiilor

de conflict şi a permis terminologiei să joace un rol de primplan în ţările non-europene, de exemplu Canada şi în federaţiacanadiană, Québec. Dezvoltarea spectaculară a informaticii aschimbat radical metodele de lucru nu numai ale marilororganisme, dar şi ale indivizilor [11, p. 34].

Iată de ce J.C. Sager, care nu consideră terminologia cao disciplină autonomă pentru că ea nu dispune de o

epistemologie proprie, recunoaşte valoarea sa de disciplinăaplicată originală din punct de vedere a funcţiilor pe care eapretinde să le exerseze.

Deci, putem spune că teoria terminologică şi în prezentprovine şi se dezvoltă din practică, experienţă, care ea însăşieste legată de rezolvarea problemelor de comunicare de ordinlingvistic.



- 27 -

În concluzie, între terminologie şi domeniile despecialitate de care ea se ocupă există o legătură strânsă. Eanu este un obiect, care se justifică în sine. Activitatea

terminologică nu este o simplă compilare de noţiuni şidenumiri. Terminologia serveşte ştiinţei, tehnicii şi comunicăriişi trebuie să fie consecventă în această funcţiune. Specialiştii în diverse domenii şi terminologii colaborează pentru a duce labun sfârşit această sarcină de clasificare şi normalizare anoţiunilor şi termenilor în fiecare disciplină.

Terminologia nu a avut intenţia de a se înălţa la rangul

de disciplină; dezvoltarea pe care a cunoscut-o este rezultatulprogreselor vertiginoase ale ştiinţei şi tehnicii, precum şi alenecesităţilor mereu crescânde de comunicare specializată între comunităţile de limbi diferite.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. Le Nouveau Petit Robert , Dictionnaire alphabétique et analogique de lalangue française. – Paris, 1997.2. Le Petit Larousse, Dictionnaire encyclopédique. – Paris, 1995.3. Trésor de la langue française, Dictionnaire de la langue du XIX et XX ss.(1789-1960), Tome 16, Gallimard. – Paris, 1994.4. Dicţionar explicativ al limbii române, ediţia a II, Univers enciclopedic. –Bucureşti, 1998.5. Mounin G., Dictionnaire de la linguistique, Quadrige/PUF. – Paris, 2004.6. Grand dictionnaire de la Linguistique & Sciences du langage, Larousse. –

Paris, 2007.7. Gouadec D., Terminologie, «Constitution des données», AFNOR. – Paris,1990.8. AFNOR, Terminologie, Norme X03-003, ISO-1087, Afnor. – Paris, 1990.9. Ciobanu G., Elemente de terminologie, Editura Mirton. – Timişoara,1998.10. Rondeau G., Introduction à la terminologie. – Québec, 1980.11. Cabré M.T., La Terminologie. Théorie, méthode et applications. –Ottawa, 1998.



- 28 -

12. Rondeau G., Sager J.C. (dir.), Termia 84. Terminologie et coopérationinternationale. – Québec, 1986.13. Bidu-Vrănceanu A., Lexic comun, lexic specializat . – Bucureşti, 2000.14. Felber H., Manuel de terminologie, UNESCO, Infoterm. – Paris, 1987.15. Bachimont B., Ontologie régionale et terminologique: quelquesremarques méthodologiques et critiques // Banque de mots, nr. 7. – Paris,1995.16. Петушков В.Н., Лингвистика и терминоведение // Терминология инорма. – Москва, 1972.17. Головин Б.Н., Кобрин Р.Ю., Лингвистические основы учения отерминах. – Москва, 1987.18. Суперанская А.В., Подольская Н.В., Васильева Н.В., Общая

терминология. Вопросы теории. – Москва, 1989.19. Whewell W., The Philosophy of the inductive sciences: Founded upontheir history , Ed. 2, Vol.1, Gthtbpl. – N.Y.L., 1967.20. Wüster E., Dictionnaire multilingue de la machine-outil , Technical Press. – Londres, 1968.21. Wüster E., Die vier Dimensionen der Terminologiearbeit. – Wien, 1969.22. Wüster E., Einführung in die allgemeine Terminologielehre undterminologische Lexikographie. – Wien, 1979.23. Dubuc R., Manuel pratique de terminologie, Linguatech. – Québec,

1992. 24. Sager J.C., A Practical Course in Terminology Processing. –Amsterdam/Philadelphia, 1990.

Publicat în România, Revista academică Alloquor - Studia

Humanitatis Iassyensia , 2009, nr. 3, p. 95-108.



- 29 -

ISTORIOGRAFIA ŞI LINGVISTICA TERMINOLOGIEI

Abstract. In the present article the author addresses the historical context

of the terminology as a science and practice with an emphasis on legallexicography. She argues the practical origin of the terminological theory,which has been set by specialists with different professional backgrounds.Given the complexity of the terminology, including a broad field of activitythat needs continuous updating, the author supports the computerizedevaluation of terminological data.

Key Words: Terminology, term, communication tool, professionalbackground/field, systematization, normalization, standardization,terminography.

Progresul ştiinţific este însoţit în mod inevitabil deapariţia cuvintelor speciale pentru a marca obiectele studiate.Dezvoltarea tehnicii, culturii, artei dă naştere cuvintelorspeciale proprii domeniilor lor. Acest fenomen are loc în timpdiferit, în diferite colţuri ale lumii şi sub forma materială adiferitor limbi.

În ultimul timp, terminologia trezeşte un interes maredin partea lingviştilor şi specialiştilor din diferite ramuri aleştiinţei şi domeniilor profesionale. Cercetătorii încearcă încontinuu să sistematizeze, să unifice şi să standardizezelexemele speciale – termenii, ce desemnează noţiuniterminologice noi. De aceea, terminologiei îi estecaracteristică dinamica şi mobilitatea, fiindcă termenii noi

apar datorită progresului tehnico-ştiinţific şi schimbărilorcotidiene ce au loc în societate.

Apariţia termenilor neologici este provocată şi defaptul că toate domeniile de activitate umană sunt mereu îndezvoltare şi de aici porneşte necesitatea de a introduce peparcurs unele modificări lexicale cu scopul perfecţionariiterminologiei unui sau altui domeniu. Ne vom alătura opiniei

Teodorei Irinescu [9, p. 121], care scrie în una din monografiile



- 30 -

sale, că este cvasiunanim recunoscut că nici o terminologieştiinţifico-tehnică (în cazul nostru, prima componentă se poateatribui ştiinţei dreptului, cea de a doua, justiţiei în partea ei

„tehnică”) nu poate fi perfectă, din diverse cauze:complexitatea şi „elasticitatea” unor noţiuni; neputinţasemnelor lingvistice de a reflecta toate nuanţele şi toateraporturile. Însă, în opinia domniei sale, aceasta nu înseamnăcă terminologia ca instrument de comunicare nu poate fi maimult sau mai puţin eficientă într-un domeniu de activitatesocial-umană de importanţa celei justiţiare. P. Ivič observă că

dificultăţile provocate de caracterul inadecvat alterminologiilor au pus în faţa lingviştilor şi a specialiştilor dinorice domeniu sarcina ameliorării lor, datorie transmisă dingeneraţie în generaţie. Ivič menţionează la acest capitol:„Perfecţionarea terminologiilor are loc în urma unui procesdublu: a progresului ştiinţei însăşi, adică a înţelegerii tot maiclare a noţiunilor pe care le semnifică termenii şi a

aprofundării sporite a problemelor pur terminologice” [22, p.18]. Iar „atitudinea de surpriză în faţa unor realităţi lingvisticede o mare varietate şi bogaţie este dublată de încercarea de agăsi reguli şi criterii care să acţioneze în sensul structurării şinormării materialului lexical al diferitor domenii ştiinţifice” [8,p. 9 citat după 5, p. 14].

Terminologia oferă un sprijin deosebit comunităţii

ştiinţifice. Accesibilitatea cît mai uşoară a informaţiei esteimportantă nu numai pentru dezvoltarea întrun anumitdomeniu, dar şi pentru un schimb util între specialişti, iarexactitatea termenilor folosiţi este esenţială pentru schimbulcorect de informaţii. În prezent ştiinţa şi tehnologia devin totmai mult interdisciplinare, însă paralel cu aceasta, progresulrapid în ştiinţă şi tehnologie, ca şi în modul de comunicare,impune restricţii şi chiar standardizarea unor forme ale



- 31 -

limbajului. Terminologia este nevoită să recurgă la diferiteştiinţe: lingvistică, lexicologie, informatică, ştiinţele exactedeoarece terminologia presupune documentaţie, clasificare

etc. Multidisciplinaritatea se referă la originea termenilor, lastudiul fundamental ale conceptelor, la organizarea şitransmiterea cunoaşterii, la formarea informaţiei ştiinţifice şi în final la stocarea cunoaşterii. Gleb Drăgan, vorbind despreimportanţa terminologiei în transmiterea cunoaşterii, facereferinţă la legenda Turnului Babel. Iată fragmentul din Biblie:

„În vremea aceea era în tot Pămîntul o singură limbă şi

un singur grai la toţi. Purcezînd de la răsărit, oamenii au găsit în ţara Sennar un şes şi au descălicat acolo. Apoi au zis unulcătre altul:”Haidem să facem cărămizi şi să le ardem cu foc!”.Şi au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de var.Şi au zis iarăşi:”Haidem să ne facem un oraş şi un turn al căruivîrf să ajungă în cer, şi să ne facem faimă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot Pămîntul”. Atunci s-a pogorît Domnul

să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi a zisDomnul: „Iată, toţi sînt de un neam, şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă, şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus îngînd sa facă. Haidem dar să ne pogorîm şi să amestecămlimbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul.” [2].

Cu alte cuvinte, construcţia Turnului Babel a fostposibilă deoarece toţi utilizau o aceeaşi limbă, iar la baza ei a

existat şi o terminologie necesară coordonării şi construiriiturnului. Dumnezeu a sesizat tăria deosebită a unei limbiunice, deoarece, în loc să dărîme construcţia, a ales soluţia dea nu-i lăsa pe oameni să se mai înţeleagă [6, pp. 74-76].

Deci terminologia a existat din toate timpurile, s-adezvoltat paralel cu omul şi societatea. Insă doar in ultimeledecenii a cunoscut o dezvoltare sistemică, cu discuţii profundela capitolul principiilor, metodelor şi bazelor sale. Întemeierea



- 32 -

şi dezvoltarea terminologiei e legată de Cercul de la Viena şide E. Wüster, care a înfiinţat institutul internaţionalINFOTERM şi a fundat ştiinţa termenilor sau V.G.T.T. (Vienna

General Theory of Terms). Ideile de bază ale acestei orientăripot fi găsite în Manifestul Cercului de la Viena [16].Postulatele V.G.T.T. sunt produse sub formă de norme de ISO – 1087, editat de AFNOR [1]. Wüster şi adepţii săi postuleazăunitatea ştiinţei şi, din această cauză, diminuează pînă la zeroimportanţa lingvisticii, stabilind ca limbaj unificator logica. Caideologi al universalismului, reprezentanţii V.G.T.T. urmăresc

să unifice ansamblul disciplinelor ştiinţifice. Adoptă o poziţieterminologică strictă, după care conceptele ştiinţifice suntincompatibile cu cele ale lumii cotidiene (poziţia care nucoincide cu interpretări actuale ale terminologiei). Pentru arezolva problema difuzării internaţionale a ştiinţelor V.G.T.T.stabilesc norme internaţionale (normele ISO), care precedelaborarea terminologiilor şi care permit echivalenţa precisă

de la o limbă la alta; aceste norme, admise de colectivităţileştiinţifice şi tehnice realizează unitatea dorită pentru ştiinţă.

Pe poziţia V.G.T.T. se situează şi alţi cercetători dereferinţă în dezvoltarea terminologiei cum ar fi H. Felber [7];totuşi acest autor admite că terminologia este un domeniuinterdisciplinar şi transdisciplinar.

Normele ISO pun accent pe nume în terminologii, iar

postulatul nominal e influent în diverse teorii terminologice, înaşa fel încît alte clase morfologice sunt raportate la formanominală de expresie (este cazul logicii terministe, pe teoriacăreia s-au fundamentat mai multe teorii actuale în Anglia sau în Franţa (curentul nominalist).

O orientare modernă în terminologie este reprezentatăde R. Kočourek [10]. În această orientare se depăşeşte poziţiaterminologiei clasice (care ignoră dimensiunea sintactică a



- 33 -

lexicului, ceea ce face din terminologii cataloage inerte) şi sepreconizează descrierea textelor; sunt urmăriţi termenii cudistribuţie regulată în texte (izotopie generică) şi termenii cu

distribuţie neregulată (molecule semice). Se consideră căpreocuparea pentru texte trebuie să conducă lareconsiderarea unor principii ale terminologiei.

Importanţa textelor pentru termeni şi terminologii estereflectată şi de unele definiţii lexicografice din dicţionarelegenerale ale limbilor, atunci când se dau indicatori dedomeniu, cum ar fi mar . (marină), cor . (coregrafie), electron.

(electronică), rad. (radio, radiofonie), tel. (televiziune), text. (industria textilă) ş.a., indicatori care corespund tipurilor dediscurs.

E de menţionat că, anume specialiştii diferitor domeniide activitate umană au stat la originea teoriei terminologice şinu lingviştii cum ar părea în realitate. Întemeietorul teorieigenerale a terminologiei moderne, cum am mai menţionat

mai sus, este considerat inginerul austriac Eugen Wüster(1898-1977), tot dînsul fiind şi principalul reprezentant alŞcolii din Viena. În 1931 Wüster prezintă la Universitatea de laViena teza sa de doctorat Internationale Sprachnormung in derTechnik, besonders in der Elektrotechnik [17]. În teză Wüsterexplică în ce constă sistematizarea metodelor terminologice,stabileşte principiile de lucru asupra termenilor şi schiţează în

linii mari metodologia prelucrării datelor terminologice.Traducerea tezei sale în limba rusă constituie o primămanifestare a interesului pe care îl suscită terminologia îndomeniile tehnice şi o dovadă a importanţei în creştereacordate normalizării termenilor. În ex-URSS, savantul D.S.Lotte (1889-1950) creează şcoala terminologică sovietică. În1931 Lotte [19] scria, că starea terminologiei tehnice este unobstacol serios în calea progresului tehnic, deoarece nivelul



- 34 -

dezvoltării terminologiilor concrete nu corespunde progresului în domeniul tehnicii şi ştiinţei [20, p. 28].

Guy Rondeau [13, p. 11] îl considera pe Lotte drept

fondator al terminologiei ca disciplină ştiinţifică. În timp ceLotte se ocupa de aspectele teoretice şi metodologice,Wüster se ocupa de prelucrarea datelor terminologicedezvoltînd teoria sa generală a terminologiei doar către anii 70a secolului XX. Insă Picht susţine că anume teza de doctorat alui Wüster este prima prezentare a teoriei terminologice [12,pp. 24-32]. Prima lucrare pur teoretică a lui Wüster Einführung

in die allgemeine Terminologielehre und terminologischeLexikographie apare la Viena şi New York în anul 1979 cu doiani mai tîrziu după moartea sa. În această lucrare Wüsterexpune teoria generală a terminologiei, fundamentele Şcoliivieneze [18].

În 1936 a văzut lumina tiparului monografia savantuluirus E. Dressen [21, pp. 104-165] în care autorul a mai multor

lucrări în domeniul teoriei şi istoriei esperanto şi altor limbiartificiale internaţionale, susţine că scopul termenului este dea reproduce în conştientul omului o închipuire pe cît se poatede completă despre obiectul ştiinţei şi tehnicii cu toatecalităţile şi proprietăţile sale. Dressen este primul care ainsistat asupra importanţei normalizării terminologiilor şi afost la originea primului organism internaţional de normalizare

– ISA (International Federation of National StandardizingAssociations), fondat în 1926. ISA este înlocuit în 1946 cu ISO(International Standardizing Organisation).

Maria Teresa Cabré [4, p.27-29] distinge patru etape îndezvoltarea terminologiei moderne:1. Originile disciplinei (anii 1930-1960). În această perioadă sepun la punct metodele activităţii terminologice care ţin cont



- 35 -

de caracterul sistematic al termenilor şi apar primele texteteoretice ale lui Wüster şi Lotte.2. Perioada de structurare (anii 1960-1975). Aportul cel mai

important este adus în această perioadă de informatica şitehnicile documentare. Apar primele baze de date şi seobservă primele activităţi de organizare internaţională aleterminologiei. Terminologia începe să aibă un cuvîntimportant în procesul de standardizare a unei limbi.3. Perioada de maturizare/avîntul (éclatement) (anii 1975-1985). Informatica continuă să se dezvolte şi să-şi aducă noi

contribuţii la dezvoltarea terminologiei, mai ales prinelementele de micro-informatică. Apar proiecte de amenajarelingvistică şi terminologia devine tot mai importantă înprocesul de modernizare a unei limbi şi a societăţii.4. Perioada actuală (de larges horizons) (din 1985 pînă înprezent). Se dezvoltă o adevarată industrie a limbilor, în careterminologia ocupă un loc important. Cooperarea

internaţională devine mai intensă şi apar primele reţeleinternaţionale care grupează diferite ţări cu problemecomune. Creşte efortul de standardizare şi amenajarelingvistică.

După cum vedem, ştiinţa terminologică modernă începe prin anii 30 a secolului trecut, însă practicaterminografică e mult mai veche. În civilizaţia occidentală

descoperim deja în sec. XVI primele glosare specializate,monolingve sau chiar multilingve. Englezul John Rastell publică în 1527 Glossary of Law Terms care este considerat cel maivechi vocabular tehnic monolingv. Apoi apar în 1553 douălucrări flamande, manualul de retorică al lui Jan Van Mussemcare cuprindea un Vocabularius van vremde termen şi unTresoor der Duytsscher talen al juristului Jan Van den Wervecu un glosar de termeni juridici străini [15, p.67].



- 36 -

În secolul XVIII Lavoisier şi Berthollet realizează lucrări în domeniul chimiei, Linné în botanică şi zoologie. În sec. XIXdin cauza internaţionalizării ştiinţei, savanţii tot mai des

exprimă părerea că sunt necesare reguli de formare atermenilor pentru fiecare disciplină aparte. Începînd cu 1906Schlomann publică vocabulare tehnice în şase limbi [4, p. 22,59].

Practica terminologică apare în rezultatul boom-uluiinformaţional, care a provocat un interes sporit faţă deatribuirea unor denumiri corecte conceptelor create în ştiinţă

şi tehnologii şi ar căror număr este în creştere continuă,precum şi interesului pentru comunicare eficientă întrediferite ţări. În urma activităţii şi practicii terminologice aparprodusele terminologice: dicţionare, vocabulare, glosare,lexicoane, tezaure, baze şi bănci de date informatizate. Acesteinstrumente sunt prin urmare folosite zi de zi de diferiţiutilizatori. De exemplu, vocabularul terminologic sistematic

monolingv unde sunt prezentate concepte din domeniulrespectiv se foloseşte pentru activitatea în domeniul despecialitate. În vederea transferului de cunoştinţe despecialitate într-o altă limbă se foloseşte un vocabularterminologic sistematic multilingv, care conţine sistemulunificat de concepte pentru limbile implicate reprezentat cuajutorul termenilor din diferite limbi incluse în vocabular.

Pentru traducerea textelor se foloseşte dicţionarul alfabeticcare cuprinde termeni notaţi în ordine alfabetică şiechivalentele lor în alte limbi. Tezaurele, fie monolingve, fiemultilingve se folosesc pentru documentare şi informare.Bazele de date, în funcţie de structura şi conţinutul lor, pot fiutilizate în diferite scopuri: activitate în domeniu, traducere,documentare şi informare, etc.



- 37 -

Deoarece interesul pentru ştiinţa terminologică naştedin practică, diferite organizaţii îşi concep propriile dicţionare.Astfel, în 1928 Comisia internaţională a poliţiei criminale

publică un Internationales kriminaltechnisches Wörterbuch german-francez [15, p. 88].

Reluarea activităţilor economice după al doilea războimondial dă naştere mai multor dicţionare în domeniuleconomiei, afacerilor, băncilor, finanţelor şi, de asemenea, îndomeniul dreptului care trebuia să reglementeze lumea nouă.Astfel în 1949 apar trei lucrări: Terminologie juridique français-

allemand de A. Schreiber, Dictionnaire juridique etadministratif français-allemand de E.Weinhold şi un LawDictionary enlez-francez-german-spaniol de L. Egbert. În 1950apar Dictonnaire juridique français-allemand de T. Piccard şiVocabulaire juridique français-anglais-allemand de R.Homburg, urmate în 1951 de Handwörterbuch der französischen Rechtssprache francez-german semnat de A.

Wicher.Cu anii numărul dicţionarelor creşte în continuu, fie

vorba de lucrări monolingve, fie multilingve: în 1955 vedelumina tiparului Dictionary of Legal Terms englez-spaniol/spaniol-englez de L. Robb; în 1956 A. Perraud publicăLe Petit dictionnaire de droit, iar T. Quemner Dictionnaire juridique français-anglais/anglais-français; în 1957 apare

dicţionarul lui J. Bromberger Petit dictionnaire juridique; LaTerminologie juridique français-allemand/allemand-français de R. Renner et G. Haensch (1960), Wörterbuch der deutschenund französischen Rechtssprache de M. Doucet (în 2 volume,1960-1962), Deutsch-ungarisches Wörterbuch der Rechts- undVerwaltungssprache german-unguresc şi vice-versa de A.Karcsay (în 2 volume, 1960-1963); în 1962 Law Dictionary al luiH. Mozley; în 1964 avem Dictionnaire juridique francez-



- 38 -

italian/italian-francez al lui M. Matteucci şi Russisch-deutsches juristisches Wörterbuch de H. Kraft; Encyclopedic Dictionary ofLegal Terms rus-englez de M. Tchjivadze (1965); în 1966 apare

Rechtslexikon de H. Hassenpflug şi Wörterbuch der deutschenund italienischen Rechtssprache (în 2 volume) de G. Conte, în1968 C. Creifelds publică Rechtswörterbuch, … etc. [15, pp. 93-94].

Totuşi, chiar dacă astăzi dispunem de un numărimpunător de dicţionare juridice, este foarte dificil de efectuattraducerea unui document juridic fără a avea un minim de

cunoştinţe în domeniul dreptului. La fel de complicat îi este şi juristului fără cunoştinţe bune de limbă în care îşi propune otraducere. Dicţionarele bilingve oferă o informaţie limitatăasupra termenului, de aceea, Gabrielle Smart în articolul săuLe droit, une affaire d’interprétation des mots [14] considerăbinevenită căutarea termenului în dicţionarele de dreptmonolingve în ambele limbi (limba sursă şi limba ţintă) pentru

a verifica sensul exact al termenului şi a obţine definiţia lui învederea găsirii echivalentului corect.

O orientare de maximă importanţă la ora actuală estecea care priveşte relaţiile dintre IA (Inteligenţa artificială) şiterminologii, orientare care reuneşte specialişti din diversedomenii (informaticieni, specialişti într-un anumit domeniuştiinţific sau în teoria cunoaşterii, dar şi numeroşi lingvişti de

renume, cum ar fi F. Rastier, R. Martin).Inteligenţa artificială se preocupă atît de ontologie apriori a domeniului ştiinţific de aplicare, de ansamblulprimitivelor acestui domeniu, de achiziţia de cunoştinţe şi deconstruirea unui sistem explicit, cît şi de o problematicădiversă ţinînd seama de limbile naturale. Terminologia în IAeste legată, oricum, de texte, deşi există problema decupajuluiautomatic al textelor.



- 39 -

În condiţiile diversităţii preocupărilor în relaţia dintreterminologii şi IA se reţin cîteva dintre cercetările efectuate:

(a) dezvoltarea lingvisticii corpusului utilizînd băncile de

date textuale;(b) stabilirea unor sisteme de extragere automatică a

termenilor ca TERMINO a lui David şi Plante (ATO,1990-1993) sau LEXTER al lui Bourigault [3];

(c) stabilirea unor bănci terminologice pentru obţinereaunor date mai adecvate, cum se procedează în Franţa,făcîndu-se distincţia dintre „limba comună” şi „limbile

de specialitate”;(d) analiza din perspectivă „internă” a specialistului întrun

anumit domeniu ştiinţific sau tehnic, descrierereprezentată în IA (Nadine Gros, KOD) ş.a.

Se consideră în general, că legăturile dintreterminologie şi IA pot duce la revizuirea anumitor postulate.Fiecare dintre aceste perspective moderne de studiere a

terminologiilor ar putea fi de mare utilitate cercetărilor întreprinse în lume, dar informaţia complexă şi specializată înacelaşi timp, ne face să considerăm această perspectivă ca undeziderat de viitor.

Studiul terminologiei apare ca necesar datoritădezvoltării tuturor ramurilor ştiinţei şi specializării acestora şica urmare a apariţiei a nenumărate noţiuni noi. Este necesară

corecta interpretare a noţiunilor, precizarea diferenţieriidintre cuvînt şi termen, definirea cît mai completă aconceptelor şi, în ultimă instanţă, clarificarea diferenţei dintrelimbajul general şi limbajul specializat. Aceste probleme suntşi mai complicate în cazul limbilor care nu sunt de circulaţieinternaţională, deoarece acestea trebuie să preia o cantitateapreciabilă de termeni, odată cu importul de tehnologii,tehnici şi instalaţii. Asemenea termeni pot veni pe căi diferite,



- 40 -

din diferite limbi cu circulaţie internaţională şi în acest modpot conduce la confuzii. Din acest punct de vedere, nealăturăm opiniei lui E. Pavel şi C. Rucăreanu [11, p. 16] că,

terminologia este o ştiinţa dinamică, în continuă transformare,dezvoltare şi perfecţionare.

Mai mult decît în limbajul obişnuit, comunicarea înlimbajul de specialitate cere claritate şi precizie. Noileconcepte trec din limba în care au fost create în limbi din întreaga lume. Această trecere nu se face în mod organizat, cide cele mai multe ori are loc în mod haotic. Un anumit

concept, cu un anumit înţeles precis în limba de bază, poatedeveni în limba care îl împrumută un neologism nepotrivit cuspecificul acestei limbi, cu un înţeles greşit sau care prezintăambiguităţi. Introducerea noilor concepte într-o altă limbă seface de multe ori prin mass-media de oameni care nu posedăo pregătire lingvistică sau de specialitate, prin dicţionare, carenu întotdeauna sunt efectuate de traducători de cea mai bună

calitate, prin firme străine, care vor să-şi lanseze un anumitprodus, uneori chiar prin specialişti, care însă nu suntpreocupaţi decît de spaţiul lor restrîns de activitate. De multeori nu se încearcă nici măcar o adaptare a cuvîntului străin, cise copiază pur şi simplu în forma lui iniţială, deşi nu sepotriveşte şi nu se poate adapta gramaticii şi vorbirii limbiiautohtone. Este cazul nenumăratelor anglicisme introduse în

informatică, în administraţie, în comunicaţii, în electronică, înmulte alte domenii din cercetare etc. Uneori, noi concepteapar sub forma unor iniţiale (acronime), cărora nu li se explicăsensul şi provenienţa acestora [11, p. 16].

Trebuie totuşi să recunoaştem că noile concepte nupot fi ignorate. Ele reprezintă de foarte multe ori cele mai noicuceriri ale ştiinţei sau ale tehnicii şi trebuie să ni le însuşim,dacă vrem să fim la curent cu aceste noi cuceriri şi realizări.



- 41 -

Aici dezvăluim unul din rolurile de bază ale terminologiei, de aface o oarecare ordine în această problemă, de a da înţelesulcorect noilor concepte, de a le adapta şi a le da termeni cît mai

potriviţi cu legile organice ale limbii.


1. AFNOR, Terminologie, Norme X03-003, ISO-1087 , Afnor, Paris, 1990.2. Biblia, „Facerea” , capitolul 11:1-7.3. Bourigault, D. LEXTER, un logiciel d’extraction de TERminologie. Application à l’acquisition de connaissances à partir des textes, Teză de

doctorat, EHESS, Paris, 1994.4. Cabré, M. Teresa. La Terminologie. Théorie, méthode et applications,Ottawa, 1998, 322 p.5. Cuciuc, Nina. Franceza juridică, Demiurg, Iaşi, 2004, 237 p.6. Drăgan, Gleb. Despre terminologia pentru ştiinţele exacte//Terminologie pentru ştiinţele exacte şi alte reflecţii sumare, Editura ICPE, Bucureşti,1999, 134 p.7. Felber, Helmut. Manuel de terminologie, UNESCO, Infoterm, 1987, 374p.

8. Flaişer, Mariana. Terminologia medicală în limba română, Demiurg, Iaşi,2001, p. 9.9. Irinescu, Teodora. Lingvistică juridică, Iaşi, Demiurg, 2003, 189 p.10. Kočourek, Rostislav. ALFA, Terminologie et linguistique de spécialité,1994/1995, vol. 7, Halifax Univ.11. Pavel, Eugeniu şi Costin Rucăreanu. Întroducere în terminologie, EdituraAcademiei Române, Editura AGIR, Bucureşti, 2001, 159 p.12. Picht, Heribert. Breve historia y situación actual de la teoría, la

investigación y las prácticas terminológicas//Actas del primer seminarionacional de terminología, Caracas, 11 al 15 de abril de 1983, Caracas,Universidad Simón Bolívar, pp.24-32.13. Rondeau, Guy. Introduction à la terminologie, 2e édition, Chicoutimi,Gaëtan Morin, 1983, XLV+238 p.14. Smart, Gabrielle. Le droit, une affaire d’interprétation des mots [enligne]. Disponible sur: http://www.geocities.com/Eureka/office/1936/ juri1.html (consulté le 07. 11. 2008).15. Van Hoff, Henri. Petite histoire des dictionnaires, Peeters, Louvain-la-

Neuve, 1994, 129 p.



- 42 -

16. Wüster, Eugen. Manifeste du Cercle de Vienne et autres écarts,traducere în franceză de Antonia Soulez, PUF, 1985.17. Wüster, Eugen. Internationale Sprachnormung in der Technik,besonders in der Elektrotechnik, Teză de doctorat, 1931.18. Wüster, Eugen. Introduction à la théorie générale de la terminologie età la lexicographie terminologique, Edition française préparée par EdmondBrent, Québec, Canada, 1979.19. Лoттe, Д.С. Очередные задачи научно-технической терминологии,1931. 20. Головин, Б.Н. и Р.Ю. Кобрин. Лингвистические основы учения отерминах , Высшая Школа, Москва, 1987, 104 стр. 21. Дрезен Э.К. Научно-технические термины и обозначения и их

стандартизация, cтр.105//Татаринов В.А. История отечественноготерминоведения: Очерк и хрестоматия. М., Московский лицей,1994, cтр. 104-165.22. Ивич, П. К проблеме лингвистической терминологии и условныхобозначениях в славянских языках , Вопросы языкознания, XII, 1963,N1, p.18.

Publicat în Republica Moldova, Revista ştiinţifică

Intertext , 2009, nr. 1/2, p. 75-82.



- 43 -

TAXONOMIA (TAXINOMIA) ÎN TERMINOLOGIE:ASPECTE DIACRONICE, DEFINIŢII ŞI CONCEPŢII.

Abstract. Taxonomy (Taxinomy) in Terminology: Diachronic Aspects,Definitions and Conceptions. In this article the author presents adiachronic perspective of taxonomy; proposes a series of definitionsretrieved from lexicographic and scientific resources, as well as variousconceptions, methodologies and taxonomic procedures applied interminology and terminography. The main directions and problems ofclassification in terminology are also discussed. The author concludes thatterminology, with its methods of taxinomic classification, represents ascience having an autonomous status, not a branch of linguistics.

Taxonomia se consideră modul de clasificare cel maivechi în istoria ştiinţelor, pe când terminologia este o ştiinţă şiactivitate modernă. Terminologii pot folosi originile, metodeleşi noile metodologii ale taxonomiei, legate de informaticădrept sursă a activităţii lor. Clasificarea lumii vii, în opinia lui D.Pajaud, este cea mai vastă clasificare creată de om, deoarecedezordinea aparentă a universului deranjează spiritul uman,dornic de a înţelege [1, p. 94]. Dar a înţelege, în primul rând, înseamnă a ordona. Ordonarea poate să se efectueze pe douăaxe. Conform primei axe, se admite existenţa unei ordonărinaturale necunoscute, pe care trebuie să o descoperim. Ceade a doua axă presupune inventarea unei ordonări în bazapropriilor criterii, în funcţie de utilizarea prevăzută de

clasificator.Taxilogistul recunoaşte în lumea naturală principiul de

ordonare naturală. Într-o altă monografie, D. Pajaud scrie că,ordonarea fiinţelor vii este în acelaşi timp o tentativă deprezentare şi de înţelegere, care porneşte de la observareaindivizilor, adică reperarea criteriilor perceptibile declasificare, criterii simple şi fondate pe noţiunea de evidenţă,

observare, efectuată într-o manieră deseori subiectivă decât



- 44 -

obiectivă [2, p. 51]. În baza acestor observări asupraindivizilor, taxinomistul (este pentru taxilogist ceea ce esteterminologul în raport cu terminograful) formează grupe prin

asemănări, şi printr-un demers ascendent, obţine o anumităordonare a trăsăturilor comune, generale. Atunci, prinoperaţiune inversă, ascendentă este posibilă stabilireadiferenţelor şi întoarcerea (revenirea) la trăsăturileparticulare.

Clasificarea se efecuează în scopuri practice, care seexprimă prin realizarea instrumentelor de clasificare, ce pot fi,

prin urmare, utilizate şi dirijate, şi care vor satisface din punctde vedere intelectual şi ştiinţific. Taxilogistul, la fel ca şiterminologul, extrage informaţia din realitate şi dinobservarea, pe care poate să o facă a acestei realităţi.Taxinomia nu se limitează doar la clasificare în scopuldescrierii diversităţii fiinţelor vii. Împreună cu sistematica, eatratează de asemenea cauzele acestei diversităţi, adică

evoluţia lor în spaţiu şi timp [1, p. 301]. Taxilogistul seconfruntă mai mult de heterogenietate, decât deomogenitate, de mai multe trăsături distinctive, decât estenevoie, şi, prin urmare, istoria taxinomiei cunoaşte exemplede categorizări eronate, deoarece au fost fondate pecaracteristici insuficient determinante [3, p. 34; 4, p. 94].

Taxinomistul pornind de la ceea ce este real,

construieşte ceva fictiv, convenţional. Individul este o fiinţăreală; specia, genul, familia... sunt fiinţe fictive. În acestăordine de idei, revenim la monografia lui D. Pajaud, în caregăsim: astfel trecem de la individul palpabil, vizibil, decelabil(adică obiect concret), la o invenţie a spiritului, care estenepalpabilă, nevizibilă, dar, totuşi, decelabilă printr-unansamblu de observări în acord cu rezultatele unei gândirilogice (o invenţie a spiritului numită concept ) [2, p. 51].



- 45 -

Deci, în terminologie conceptele şi noţiunile abstractepot de asemenea să fie considerate ca forme de „fiinţe reale”,care pot fi supuse observărilor. De aici vine următoarea

concluzie: terminologia, prin funcţia sa de a denumi şi de adefini, participă la formarea conceptelor.

Chiar dacă se consideră că practica terminografică începe în secolul XVI, iar primele taxinomii apar în sec. XVIII,totuşi, premisele clasificărilor taxilogice le datorăm luiAristotel. În baza a 500 specii animale, Aristotel diviza lumeaanimală în două clase: animale cu sânge roşu (ennaima) şi

animale cu sânge alb (anaima), fiecare clasă fiind la rândul eidivizată în patru sub-clase: patrupezi vivipari (care dau naşterela pui vii), patrupezi ovipari (care se nasc prin ouă), păsări şipeşti pentru prima clasă; pentru a doua – animale cu corpmoale şi gol, cu corp moale acoperit de solzi, cu corp moale într-o cochilie şi insecte. Evident că această clasificare nu estecompletă şi nu face diferenţiere între clasă, gen şi specie, dar

Aristotel defineşte obiectele sale „ per genus proprium etdifferentiam specificum”, principiu de mare actualitate înterminologia modernă.

C. von Linné, medic şi naturalist suedez, cu SystemaNaturae [5] a pus în 1758 bazele taxinomiei moderne care auadus la elaborarea, începând cu 1905, a codului internaţionalde nomenclatură zoologică. Botaniştii, paleontologii,

bacteriologiştii au elaborat şi ei taxinomii pentru disciplinelelor.Taxinomiştii sec. XX, după publicaţia lui J. Huxley The

New Systematics în anul 1940 [6], nu se mai interesează doarde structurile fiinţelor, dar şi de mecanismele evoluţiei lor.Această abordare, mereu în căutare a soluţiei corecte şimutaţie continuă (în 1953 apare The New New Systematics alui G. Simpson [7]) este novatoare în măsura în care ea pune în



- 46 -

cauză principiul aristotelian şi demersul linnéan de clasificare,atribuind relaţiilor filogenetice (care ţin de evoluţie) parteafundamentală în căutarea unei definiţii a speciei şi neacordând

criteriului de similitudine şi de diferenţă morfologică, decâtrolul de indice de relaţie filogenetică [1, p. 156]. O astfel deabordare integrează diacronia (descrierea de-a lungul istoriei)cu sincronia (descrierea fenomenelor la un moment dat alistoriei). Terminologia, a cărei grad de sincronie este foartemodest, trebuie, în opinia lui G. Otman, de asemenea să sepreocupe şi de o parte a diacroniei. La o astfel de concluzie el

ajunge pornind de la definiţia „computerului neuronal” carenu poate să facă abstracţie totală de existenţa „neuronilor” încreierul uman [3, p. 24, 36].

În sursele lexicografice taxonomia este definită subaspecte diferite.

Astfel, în dicţionarul limbii fanceze Le Nouveau PetitRobert găsim următoarele definiţii pentru:

Taxi-, taxo-, -taxie - Eléments, du gr. taxis „arrangement, ordre”.

Taxinomie n.f. 1. Didact. Etude théorique des bases,lois, règles, principes d’une classification. 2. Classificationd’éléments. Taxinomie botanique. terminologie. On ditaussii TAXONOMIE.

Taxinomique adj. De la classification. On dit aussi

TAXONOMIQUE.Taxinomiste n. Didact. Spécialiste en taxinomie. On ditaussi TAXONOMISTE [8, p. 2217].

Dicţionarul enciclopedic Le Petit Larousse defineştetermenii ce ne interesează în felul următor:

Taxinomie ou, rare, taxonomie n.f. Science des lois dela classification; classification d’éléments concernant undomaine, une science.



- 47 -

Taxinomique adj. Relatif à la taxinomie.Taxinomiste n. Spécialiste de taxinomie [9, p. 992]. Trésor de la langue française atestă următoarele

definiţii:Taxinomie, taxonomie, subst. fem. A. - Science des lois

et des principes de la classification des organismes vivants; p.ext., science de la classification. Synon. Systématique.Taxinomie traditionnelle. (...) B. – Classification d’éléments;suite d’éléments formant des listes qui concernent undomaine, une science. Taxinomie bactériologique, botanique,

chimique, zoologique. (...) Ces classes logiques, dont laconstitution est étudiée par la taxinomie (anglais taxonomy ),se manifestent bien dans le domaine des classificationshiérarchisées et systématiques des sciences naturelles(nomenclatures), mais aussi dans le domaine des hiérarchiesd’objets spontanément observés et dénommés à l’interieurd’une culture ( folk taxonomies: taxinomies populaires) (A. Rey,

La Terminol ., 1979, p. 35). (...) Rem. L’Académie des Sciencesdéconseille l’anglicisme taxonomie qui est cependant la formela plus fréq. utilisée par les biologistes. En ling., seule la formetaxinomie est employée. REM. Taxinomiste, taxonomiste, subst. Spécialiste en taxinomie. La botanique de terrain (...) adonné naissance à une autre discipline (...) qui attire à elle lesmeilleurs des taxonomistes, la biosystématique (Hist. gen. sc.,

t. 3, vol. 2, 1964, p. 772). DER. Taxinomique, taxonomique, adj. Qui se rapporte à la taxinomie, aux lois de laclassification; qui repose sur des classifications. Groupe, série,unité, variable taxinomique; analyse, conception, démarche,modèle, procédure taxinomique. (...) Le saussurisme a été „complété” (voire contesté) par une nouvelle linguistique, principalement représentée par Chomsky (...), linguistiquemoins taxinomique, car elle ne vise plus tant au classement et



- 48 -

l’analyse des signes qu’aux règles de production de la parole(R. Barthes ds Les Lettres fr., 2 mars 1967, p. 12, col.2). L’empl.de l’anglicisme taxonomique est déconseillé par l’Académie

des Sciences; en ling., l’adj. taxinomique prévaut. [10, p.1424].

Dicţionarul explicativ al limbii române cuprindeurmătoarele definiţii:

Taxinomie, s. f. v. Taxonomie, s. f. 1. Ştiinţa legilor declasificare. 2. Studiul unei grupe de animale sau de plante dinpunctul de vedere al clasificării şi descrierii specilor. [Var.:

taxinomie s. f.] – Din fr. taxonomie, taxinomie. Taxonomic adj. Cu caracter de clasificare, de

taxonomie; categorial. – Din fr. taxonomique [11, p. 1072].Despre taxinomie, Noul Dicţionar Enciclopedic al

Ştiinţelor Limbajului semnalează pe scurt în contextullingvisticii generative şi distribuţionalismului. Americanul N.Chomsky, elev al lui Z. S. Harris, care a dezvoltat

distribuţionalismul, a propus o concepţie nouă a lingvisticii,denumită generativă, concepţie ce a contrazis dogmeledistribuţionaliste şi a dominat, între anii 1960-1985,cercetarea americană şi o bună parte din cea europeană. N.Chomsky reproşează distribuţionalismului faptul, că acesta semulţumeşte doar să descrie şi că renunţă să explice. În aceastăprivinţă, succesorii lui L. Bloomfield par a fi credincioşi unei

concepţii empiriste, după care ştiinţa trebuie numai să descriefenomenele, căutând să facă puţină ordine în dezordinea loraparentă: sarcina esenţială a cercetătorului ar fi în acest cazclasificarea, taxinomia [12, p. 53-54].

Termenul de taxinomie este tratat în Granddictionnaire de la Linguistique & Sciences du langage sub douăaspecte: 1) Taxinomia (uneori, taxonomia) claseazăelementele unui domeniu. Este vorba de nomenclaturi



- 49 -

ordonate, în general formate din nume (noms), adjective şinume compuse (noms composés). Taxinomiile, zise populare,sunt necesare oricărei culturi şi, după cum C. Lévi-Strauss a

demonstrat, sunt deseori foarte fine şi articulate în civilizaţiilezise „primitive”. Taxinomiilor de origine colectivă se substituietaxinomiile ştiinţifice, construite printr-o sistematizareraţională în funcţie de cunoştinţele unei epoci. În sec. XVIIIapare clasificarea taxinomică a lui C. von Linné pentru flora şifauna, şi cea a lui G. de Morvaux şi A. Lavoisier pentru chimie.2) Se numeşte taxinomie o clasificare de elemente, a unui şir

de elemente şi de clase destinate pentru formarea listelorcare, prin regulile lor de combinare, vor constitui fraze într-olimbă. Modelul structural (modelul distribuţional şi modelul deconstituenţi imediaţi) este un model taxinomic [13, p. 477].

Taxinomice sunt numite toate procedurile de analiză,care, aplicate într-un text dat, au un singur scop de a-lreorganiza în baza datelor cercetării, luând din el doar ceea ce

el conţine. Când se încearcă definirea unităţilor lingvistice prinsegmentele ce precedează sau care urmează şi pe careajungem să le definim ca şi clase de foneme, morfeme etc.,taxinomia este sintagmatică. Această taxinomie este preferatăde structuraliştii americani. Dar, există de asemenea şitaxinomia paradigmatică care a fost folosită (paralel cu ceasintagmatică) de Şcolile din Geneva, Copenhaga sau Praga. În

general, este vorba de operaţiunea de substituire, careconsistă în punerea în aceeaşi clasă de echivalenţă termeniicare pot să se înlocuiască, antrenând o schimbareconcomitentă de sens într-un punct al lanţului de vorbire.Trebuie de considerat taxinomia paradigmatică drept otaxinomie sintagmatică, ce reduce etapele unei analize purdistribuţionale [13, p. 477].



- 50 -

O noţiune importantă în taxonomie este reprezentatăprin termenul taxon. Se numeşte taxon (deseori, la pluraltaxa) orice unitate a unei taxinomii, în măsura în care această

unitate e bine definită prin nivelul său ierarhic. Vom vorbidespre taxon de nivel superior în cazul unei unităţi caredomină altele în structură, fiind în raport de supraordinare(hiperonimie) [13, p. 477].

Totodată, vom remarca faptul, că DEX-ul atestătermenul taxonomie ca fiind principal şi varianta sa detaxinomie, iar Academia de ştiinţe franceză recomandă

folosirea termenului taxinomie în ştiinţele limbajului.D. Gouadec utilizează de asemenea termenul

taxonomie [14, p. 22]. Considerăm că diferenţierea între termenul de

taxonomie şi taxinomie este puţin importantă în cadrulcercetărilor ştiinţifice, deoarece formele greceşti taxo- şi taxi- au aceeaşi valoare semantică, iar principiile şi metodele taxi-

/taxonomice nu se schimbă în funcţie de elementul folosit.Din definiţiile de mai sus, concluzionăm că, Grand

dictionnaire de la Linguistique & Sciences du langage pare a ficel mai „erudit” dicţionar din cele menţionate în domeniulterminologiei, deoarece se deosebeşte prin articolele saleexhaustive pentru o publicaţie de acest gen şi ne oferă untermen nou – taxon şi, prin urmare, taxon de nivel superior cu

sensul de hiperonim. Filozoful F. Bacon, încă la începutul sec. XVII, consideraştiinţa ca un sistem organizat al cunoştinţelor [15, p. 28]. Înreflecţiile sale în L’Avancement du savoir din 1605, F. Baconscria: cunoaşterea se reduce la trei facultăţi – memoria, careproduce istoria; imaginaţia, care produce poezia şi artele;raţiunea, care produce folozofia şi ştiinţa. G. Leibniz bazându-se pe acest sistem organizat, a realizat propriul proiect –



- 51 -

inventarul exact al tuturor cunoştinţelor dobândite şi răuaranjate [16, p. 589-595].

Clasificarea, după P. Otlet, este armatura organizării

intelectuale, care este biblioteca. Limbajul comun nu esteadecvat pentru denumirea conceptelor ştiinţifice, deoareceacest limbaj este atât multiplu şi variat, câte naţiuni există, pecând ştiinţa este universală [17, p. 379].

În opinia lui G. Otman, clasificarea este o operaţiunementală, care este specifică tuturor activităţilor intelectuale şiperceptive, ce are loc paralel cu achiziţionarea cunoaşterii. Ea

porneşte de la observarea unei realităţi, de la percepereafenomenelor obiective şi interpretarea subiectivă a acestorfenomene. Clasificarea este procedeul mental care permiteconceptualizarea rapoartelor între obiecte [3, p. 29]. Sensulactual al termenului clasificare este cel de distribuire în clasesau categorii, adică repartiţia în clase a obiectelor, regrupândacelea care posedă caracteristici sau comportament similare

[18, p. 313].Cu timpul, din cauza dezvoltării ştiinţelor şi

tehnologiilor, necesitatea de a denumi corect şi clasificarea audevenit acţiuni importante şi simultane. Terminologiagenerală a lui E. Wüster a dat un răspuns teoretic şi practicacestor necesităţi prin postulatul de echivalenţă între noţiuneşi termenul său în cadrul unui sistem de clasificare a noţiunilor

unui domeniu. În manualul lui H. Felber găsim că abordareaorientată spre domenii plasează în centrul reflecţiilor noţiuneaşi raporturile sale cu noţiunile vecine, precum şicorespondenţa noţiune-termen şi atrubuţia termenilor lanoţiuni. Clasificarea substituie terminografia cu lexicografia,adică elementele vocabularului sunt clasate în ordinesistematică şi nu alfabetică [19, p. 81].



- 52 -

Acest principiu, amintit de H. Felber, vorbeşte desprelegătura strânsă care există între denumire şi clasificare.

Apartenenţa noţiunii unui domeniu este primordială

pentru E. Wüster. Ea garantează monoreferenţialitateatermenului, adică fiecărui concept îi corespunde doar unsingur cuvânt într-o limbă concretă.

Tendinţa clasificatorie s-a manifestat de asemenea înplan lexical şi semantic: clasificarea cuvintelor şi clasificareasemnificaţiilor (sensurilor). Clasificarea este una dinpreocupările importante ale terminologiei, chiar unul din

fundamentele de bază ale ei. Din definiţia terminologiei din LeNouveau Petit Robert prezentate mai sus reise, căterminologia este un studiu sistematic al termenilor, iar A. Reysubliniază că sistemele terminologice, formate din semne cufuncţie denotativă, referenţială şi, cel mai des, clasificatorie,trebuie organizate în baza criteriilor fondatoare ale clasificăriiobiectelor [20, p. 25].

Denumirile speciilor naturale (animale şi vegetale) suntexemplele prototipice ale activităţii clasificatoare şitaxinomice.

Ne vom ralia opiniei lui J. Dubois, care defineşte clasa ca un ansamblu de unităţi lingvistice, ce au una sau mai multeproprietăţi comune între ele; categoria este o clasă a căreimembri fugurează în aceleaşi condiţii sintaxice şi întreţin între

ei raporturi particulare. În acest sens, termenul de categorie coincide cu cel de clasă [21, p. 78, 86]. În terminologie, clasificarea se efectuează în două

direcţii: 1) decuparea în domenii şi sub-domenii, şi 2) grupareatermenilor în baza raporturilor în interiorul domeniului dejastabilit. Este vorba de raporturi ierarhice, logice, ontologice şi„asociative”. Stabilirea raporturilor între termeni în interiorulunui sistem nu este posibilă fără descrierea noţiunilor prin



- 53 -

proprietăţi, trăsături, atribute etc. Termenii clasaţi în ierarhiinu au toţi acelaşi statut în interiorul acestor ierarhii. Ei suntpercepuţi fie ca hiperonim, fie ca hiponim, sau ca obiect de

bază, care, de altfel, beneficiază de o poziţie privilegiată într-oreţea semantică.

În timpul distribuirii obiectelor unui sistem conceptual în clase sau categorii ne ciocnim cu două probleme majore:

apartenenţa simultană a unui obiect la maimulte categorii (nu este, spre fericirea noastră,o trăsătură pertinentă pentru toţi termenii);

mobilitatea unor obiecte între categorii,datorită arbitrarului şi subiectivităţii inerentefaţă de descriere.

Însă, în reţeaua semantico-terminologică, trebuie deţinut cont de limitele clasificării şi de ştiut cum de evitatobstacolele susmenţionate pentru a propune un modeleficient de clasificare în terminologie.

Dacă e să vorbim de principiile de clasificare, ne vom întoarce la Cursul de lingvistică generală al lui F. de Saussure,care evocă principiul de asociere mentală a cuvintelor princonstituirea seriilor asociative sau a constelaţiilor de cuvinte.Un cuvânt oarecare poate întotdeauna evoca tot ceea ce estesusceptibil să-i fie asociat într-un fel sau altul. Un termen dateste precum centrul unei constelaţii, punctul unde converg alţi

termeni coordonaţi, a căror sumă este nedefinită [22, p. 137-138]. Acest principiu saussurian este aplicabil pentru lumeaconceptelor. Într-un domeniu al cunoaşterii, care prezintă ungrad înalt de coerenţă, fiecare concept întreţine raporturi cutoate celelalte concepte ale domeniului. Sistemul astfelconstituit, devine auto-referent [3, p. 30].

Pentru teoria terminologică noţiunea de domeniu

prezintă fundamentul funcţionării sale, pe când practica



- 54 -

terminologică caută să reducă noţiunea de domeniu la cea desub-domeniu sau chiar domeniu de aplicare – două moduri dedefinire a micro-domeniilor , structurarea, coerenţa şi auto-

referinţa cărora sunt asigurate mai uşor. De exemplu, citămcâteva terminologii a unor micro-domenii din domeniulmedical: transfuzia sangvină (1987), acupunctura (1987),medicina sportivă (1987), bacteriologia clinică (1988),parazitologia (1989), radiologia medicală (1989), SIDA (1987,1988, 1989) [23]. Aceste titluri vorbesc despre decupareacunoaşterii medicale, care relevă mai mult din tehnică, din

experienţă şi din pluridisciplinaritate, decât din decupareataxinomică şi documentară tradiţională a ştiinţelor medicale:anatomia, psihologia, patologia, chirurgia, farmacologia etc.

Tezaurele şi taxinomiile se consideră două moduri declasificare aplicate în terminologie. Deoarece tezaurele şiconstituirea lor nu face parte din obiectul cercetării noastre,vom prezenta doar pe scurt câteva definiţii.

În Le Nouveau Petit Robert : 2. DOC., LING. Répertoirealphabétique de termes normalisés pour l’analyse de contenuet le classement des documents d’information [8, p. 2249].

Grand dictionnaire de la linguistique & Sciences dulangage defineşte noţiunea, după cum urmează: Le nom dethésaurus est donné à des dictionnaires visant à l’exhaustivitédu lexique de la langue (syn. trésor) ou à des lexiques

philologiques ou archéologiques. En terminologie et endocumentation, le terme est utilisé pour désigner une liste determes utilisés dans une classification [13, p. 483].

În Le Grand dictionnaire terminologique citim:Vocabulaire contrôlé et dynamique de termes ayant entre euxdes relations sémantiques et génériques, et qui s'applique àun domaine particulier de la connaissance. Note : Si, du pointde vue de sa structure, un thésaurus est un langage



- 55 -

documentaire, du point de vue de sa fonction, c'est uninstrument de contrôle destiné à éliminer les ambiguïtés dulangage naturel, et qui exploite une liste exclusive de termes à

utiliser obligatoirement pour la caractérisation du contenu desdocuments à analyser, à enregistrer, à indexer et à classifier[24, online].

Le Trésor de la langue française ne dă următoareadefiniţie:

A. LING. Lexique de philologie ou d'archéologie;dictionnaire renfermant le vocabulaire aussi complet que

possible d'une langue ancienne. Synon. trésor . Thésaurus de lalangue latine. (...).

B. DOCUMENTOL. « Langage documentaire fondé surune structuration hiérarchisée d'un ou plusieurs domaines dela connaissance et dans lequel les notions sont représentéespar des termes d'une ou plusieurs langues naturelles et lesrelations entre notions par des signes conventionnels »

(Documentation 1985). Thésaurus de linguistique, demédecine; thésaurus documentaire en sociologie; thésaurus del'armement . Au moment de l'indexation des documents, lesmots-clés sont choisis d'après un thésaurus hiérarchisé (...) qui fait l'objet de refontes successives [25, online].

DEX-ul nu defineşte noţiunea de tezaur din punct devedere lexico-/terminografic.

Din definiţiile de mai sus, concluzionăm că aceşti„termeni normalizaţi” au între ei „raporturi semantice şigenerice” posibile doar în interiorul clasificărilor şi structurilorierarhizate. Noţiunea de tezaur se aplică domeniilor decunoştinţe specifice şi permite „de a transpune într-un limbajmai strict (limbaj documentar, limbaj informaţional) limbajulfolosit în documente de cei care-l utilizează sau cei care-lindexează” [26, p.71]. Cu alte cuvinte, putem spune că



- 56 -

tezaurul este un instrument pragmatic, adaptat la cercetareadocumentară.

În baza faptului, că primele taxinomii aparţin, totuşi,

specialiştilor din diferite ştiinţe şi domenii de activitate şi nulingviştilor, vom concluziona că terminologia cu metodele salede clasificare taxinomică nu este o ramură a lingvisticii, darconsiderăm că trebuie să beneficieze de statutul unei ştiinţeautonome, chiar dacă unele procedee sau metodeterminologice au fost împrumutate de la alte ştiinţe, ceea ceeste firesc, dat fiind faptul că terminologia naşte din practică

şi, doar mai târziu, apar primele fundamente teoretice.


1. Pajaud D., Taxinomie et taxilogie, Oppositions et congruences desconcepts en ontologie, Gaston Lachurié ed. – Paris, 1990.2. Pajaud D., Nomenclature et taxinomie, Pratiques de la dénomination etusage des concepts en ontologie, Oppositions et congruences des concepts

en ontologie, Gaston Lachurié ed. – Paris, 1989.3. Otman G., Les représentations sémantiques en terminologie, Masson. –Paris, 1996.4. Benzécri J.-P. et al., L’analyse des données, la taxinomie, Dunod. – Paris,1973.5. Linné C. von., Systema Naturae. – Stockholm, 1758.6. Huxley J., The New Systematics. – London, 1940.7. Simpson G., The New New Systematics. – New York, 1953.8. Le Nouveau Petit Robert , Dictionnaire alphabétique et analogique de la

langue française. – Paris, 1997. 9. Le Petit Larousse, Dictionnaire encyclopédique. – Paris, 1995. 10. Trésor de la langue française, Dictionnaire de la langue du XIX et XX ss.(1789-1960), Tome 15, Gallimard. – Paris, 1992.11. Dicţionar explicativ al limbii române, ediţia a II, Univers enciclopedic. –Bucureşti, 1998.12. Ducrot O., Schaeffer J.-M., Noul Dicţionar enciclopedic al ştiinţelorlimbajului , Editura Babel. – Bucureşti, 1996.13. Grand dictionnaire de la Linguistique & Sciences du langage, Larousse. – Paris, 2007.



- 57 -

14. Gouadec D., Terminologie, «Constitution des données», AFNOR. – Paris,1990.15. Maniez J., Les langages documentaires at classificatoires: conception,construction et utilisation dans les systèmes documentaires, Les Editions del’Organisation. – Paris, 1987.16. Clement C., Leibniz. Encyclopædia Universalis: corpus. vol. 13. –London, 1990.17. Otlet P., Traité de documentation: le livre sur le livre, théorie et pratique, Editions Mundanéum. – Bruxelles, 1934.18. Haton J.-P., Le raisonnement en intelligence artificielle, InterEditions. –Paris, 1991.19. Felber H., Manuel de terminologie, UNESCO, Infoterm. – Paris, 1987.

20. Rey A., La terminologie: noms et notions, PUF. – Paris, 1992.21. Dubois J. et al., Dictionnaire de linguistique et des sciences du langage,Larousse. – Paris, 1997.22. Saussure F. de., Curs de lingvistică generală, Polirom. – Iaşi, 1998.23. Inventaire des travaux terminologiques récents publiés et à diffusionrestrainte, Office de la langue francaise. – Québec, 1990.24. Le Grand dictionnaire terminologique. Disponible sur: www.oqlf.gouv.qc.ca/ressources/gdt_bdl2.html.25. Trésor de la langue française, Dictionnaire de la langue du XIX et XX ss.

(1789-1960). Disponible sur: http://atilf.atilf.fr/tlf.htm.26. Chaumier J., Le traitement linguistique de l’information, Entreprisemoderne d’Edition. – Paris, 1988.

Publicat în Republica Moldova, Revista de Lingvistică

şi Ştiinţă Literară , 2008, nr. 5-6, p. 121-128.



- 58 -

CERTAINS ASPECTS SEMANTICO-STRUCTURELSDE LA DEFINITION DU TERME JURIDIQUE COMMUNAUTAIRE

Résumé. Le présent article est consacré aux spécificités sémantiqueset structurelles de la définition du terme juridique communautaire.En base des définitions enregistrées dans la base de donnéesterminologiques InfoTerminographe Communautaire (ITeC) élaborée

par nous et disponible en ligne gratuitement, l’auteur tout enexpliquant et schématisant la nature et le contenu de la définition

juridique propose une série de règles et de recommandations pour le processus de définition les termes de droit.Mots-clefs: système de droit, définition terminologique, terme

juridique communautiare.

Le problème de la définition et de la façon de définirles termes ont toujours constitué l’objet de l’intérêtscientifique des linguistes, terminologues, lexicographes,philosophes (MILL, 1843 : 182-211; POPA, 1972; GUILBERT,

1977 : 7-11; MAZIÈRE, 1989 : 33-45; HERMANS, 1989 : 529-532; MARTIN, 1990 : 86-95; RIEGEL, 1990 : 97-110; DE BESSÉ,1990 : 252-260; REY, 1992 : 39-44; OTMAN, 1996 : 16-19;CABRÉ, 1998 : 181-185; CIOBANU, 1998 : 31-43; BIDU-VRĂNCEANU, 2000 : 15-24). Quant à la définition du terme juridique, elle a connu une investigation plus modeste (LERAT,1990 : 262-270; BOUTARD LABARDE, 1994 : 25-28; CORNU,

2000 : 110-111; IRINESCU, 2003 : 134-145). Dans la fiche terminologique de la base de données

InfoTerminographe Communautaire (ITeC) (HOMETKOVSKI,2009 : en ligne), la définition occupe une place prioritaire, carsans elle le produit terminographique est manqué de sens.C’est pourquoi nous considérons que les particularités desdéfinitions juridiques communautaires méritent une étude

plus approfondie.



- 59 -

Pour qu’un mot devienne terme, il doitobligatoirement être défini d’une manière scientifique (DEBESSÉ, 1990 : 253). La définition est le moyen le plus

important qui assure l'exactitude des termes spécialisés engénéral et des termes juridiques communautaires enparticulier. La définition décrit la notion par sa référenceexclusive à un domaine de spécialité et non pas par sonrapport au système linguistique. La définition terminologiqueest basée sur un classement hiérarchique des caractéristiquesqui permettent de situer le terme dans le cadre d’un ensemble

où il devient taxon.Le concept juridique communautaire existe

séparément de la définition et doit être identique avec elle. Ladéfinition est le contenu du concept qui dépend évidemmentdu domaine d’appartenance du concept, c'est-à-dire dusystème juridique. Par conséquent, le générateur dedéfinitions et de concepts juridiques est le système de droit

lui-même qui dicte le contenu du concept exprimé pardéfinition (Schéma 1).

Schéma 1. L’ indépendance du concept de la définition dans la

terminologie juridique communautaire.



- 60 -

La définition du terme juridique doit être systémique,c'est-à-dire elle doit refléter le type de système ou demicrosystème où s’encadre la notion définie mais le degré de

technicité et la formulation des définitions doivent êtreadaptés aux besoins des utilisateurs.

Du point de vue théorique, la définition d'un conceptdoit énumérer toutes ses caractéristiques déterminantes. Enpratique, cependant, il est nécessaire de faire une sélectionlogique, c’est pourquoi il est important de savoir à qui estadressée la définition. L’existence du système de définitions

est évidente, dans la mesure où les concepts existent dans lecadre de certains systèmes de concepts qui sont définis. Ausein du système, l'élément qui a été déjà défini fournit unebase de définition pour l'élément à définir.

Dans la terminologie du droit communautaire il fautopérer avec des définitions claires et précises quicorrespondent au terme défini. Parfois, une seule définition

peut être insuffisante. Dans ce cas, on peut faire appel à unedeuxième définition, qui complète et achève le sens de cettenotion. D’autres fois il peut être utile que la définition soitcomplétée par des exemples, des références à la législation,des contextes, des commentaires. C'est parce que la définitionest une « description definitoire » (REY, 1992 : 35) d'unconcept à l’aide d'autres concepts connus, sous forme des

mots et des termes, et parce qu'elle à un caractère «linguistique autant que logique » (GUILBERT, 1977 : 7). Parconséquent, la quantité d'informations contenue dans ladéfinition doit être suffisante pour la précision du concept juridique concret, la fixation de ce concept dans un systèmeconceptuel, son isolement des autres concepts voisins ainsique sa corrélation avec les notions respectives du systèmeconceptuel en question.



- 61 -

Comme résultat de l'opération logique de définition,on obtient une information qui énonce l'équivalence entre leterme et l’ensemble des caractéristiques qui le définissent.

Ces dernières sont utilisés pour:• la classification des concepts;• la comparaison des concepts;• la formation des termes attribués aux concepts.La somme de toutes les caractéristiques d'un concept

constitue son intension (Schéma 2).

C1 ... C10 - caractéristiques spécifiques du concept donné.

Schéma 2. L’intension du terme – la totalité des caractéristiquesspécifiques d’un concept.

La connaissance des caractéristiques permetégalement de déterminer l’intension d’un concept, d’identifier



- 62 -

les changements de l’intension et de structurer et d’ordonnerles concepts dans un système.

En guise d’exemple, nous allons établir l’intension du

terme communautaire Banque Centrale Européenne en basede sa définition. L'analyse des composantes de la définition duconcept en question nous permet de séparer les sèmesdifférentiels suivants d’où détachent les caractéristiquesrespectives :

- organisme financier européen;- prévue par le traité de Maastricht;

-

préparée par l’institution d’un Institut monétaireeuropéen;

- dirigée par un Conseil des gouverneurs des banquescentrales nationales et un directoire nommé par leConseil européen;

- gère la monnaie unique;- définit la politique monétaire de la Communauté.

Dans la littérature de spécialité sont mis en évidencetrois éléments de la définition :

• le definiendum (représente le concept à définir,respectivement l’objet de la définition);

• le definiens (consiste dans l'explication de ce qui estle definiendum);

• le rapport de définition (établit le lien logique entre

le definiendum et le definiens).En considérant le definiendum et le definiens commenotions, une définition est correcte si le rapport de définitioncoïncide avec le rapport d’identité entre les deux notions. Lesspécialistes (CABRÉ, 1998 : 183-185; СУПЕРАНСКАЯ, 1989 :168-169; CIOBANU, 1998 : 38-39; REY, 1992 : 42-43; OTMAN,1996 : 19) ont relevé une série de règles qui permettentd’établir le rapport d’identité entre le definiendum et le



- 63 -

definiens. Plus bas, nous allons évoquer les principales règlesde définition des concepts juridiques communautaires :

1. La définition doit inclure la totalité des

caractéristiques, de façon que le definiens corresponde audefiniendum et seulement à lui. Par exemple, la définition Lemandat d'arrêt européen est une décision judiciaire estincomplète et inadéquate, parce que le definiens décision judiciaire ne se réfère pas seulement au definiendum mandatd'arrêt européen. Le rapport entre le definiendum et ledefiniens est un rapport de subordination et pas d'identité.

Pour que la définition obtienne un contenu complet et vrai, ilest nécessaire que, de toutes les caractéristiques existantesdans le contenu du definiendum, le definiens choisisse cellesqui, prises ensemble, forme une base suffisante pour préciserla classe reflétée par le definiendum. La définition analytiqueLe mandat d'arrêt européen est une décision judiciaire émise par un État membre en vue de l'arrestation et de la remise par

un autre État membre d'une personne recherchée pourl'exercice de poursuites pénales ou pour l'exécution d'une peine d'emprisonnement est correcte et complète, parce quele definiens en énonçant toutes les notes caractéristiques dudefiniendum identifie pleinement et systématiquement lanotion donnée par rapport à tous les autres concepts dudomaine communautaire.

2. La définition doit être per genus (ou per proximumgenus) et differentiam (ou differentias). Ex.: Les agences del'Union européenne sont des organismes de droit publiceuropéen possédant la personnalité juridique, créés par unacte communautaire de droit dérivé en vue de remplir une fonction de nature technique, scientifique ou de gestionspécifique.



- 64 -

3. La définition ne doit pas être circulaire, c'est-à-direle definiens ne doit pas contenir le definiendum, comme dansl'exemple: Les critères de Maastricht sont les cinq critères

définis dans le traité de Maastricht. Le sens d'un terme ne doitpas être défini à l’aide d’un autre terme dont la significationest définie à l’aide du premier terme. Bien que l’affirmation del'énoncé n’est pas fausse, sa valeur informative est nulle, car ilne communique rien sur le definiendum.

4. La définition doit être logiquement affirmative,c’est-à-dire elle doit préciser ce qui est le definiendum et ne

pas montrer ce qu’il n’est pas. Par exemple, Le Parlementeuropéen n’est pas une institution du Conseil de l’Europe estune définition confuse.

5. La définition doit être claire et précise, c’est-a-dire ledefiniens ne doit pas contenir de termes confus ou de notionsvides, figures de style etc. comme, par exemple, dans ladéfinition La Commission européene est le moteur de l’UE .

6. La définition ne doit pas entrer en contradictionavec d’autres définitions du même domaine.

7. La définition doit tenir compte, en mesure dupossible, des résultats de l'action de thésaurisation,respectivement d’hiérarchisation et d’association dans lecadre du système des concepts d’où fait partie le definiendum.De cette facon, en fonction des caractéristiques du

definiendum la définition indique aussi la position de la notiondans le système. Les définitions de tous les concepts d’uncertain système doivent concorder du point de vue del’hiérarchisation et de l’association. Cette règle facilitel'élaboration des définitions.

8. Tous les concepts qui apparaissent dans unedéfinition doivent etre définis antérieurement dans le cadrede la même action terminologique. Cette règle facilite



- 65 -

également l'élaboration des définitions par le schéma derapports entre les concepts. Par exemple, dans la définition ci-dessous sont marqués d'un astérisque les termes définis

antérieurement: Conférence intergouvernementale – c'est uneréunion où les gouvernements des États membres* de l'Unioneuropéenne* se retrouvent pour modifier les traitéscommunautaires*.

9. La définition d'un concept doit être concise. Lesdéfinitions très longues dénotent le fait que les notions nesont pas assez clairement systématisées. Ex.: Le Comité

politique et de sécurité – connu sous l'abréviation française «COPS », le Comité politique et de sécurité est la structure permanente en matière de politique étrangère et de sécuritécommune visée à l'article 25 du traité sur l'Unioneuropéenne... (Suit une description détaillée de la compositionde l’organisme, de ses missions, des responsabilités, du statut,des données relatives au siège, etc.). Cette définition contient

tant d’éléments et de caracteristiques non essentiels que ledefiniens s’est transformé dans une description ample quin’est pas cependant complète. La définition serait suffisantedans la formule suivante: Le Comité politique et de sécurité estla structure permanente en matière de politique étrangère etde sécurité commune visée à l'article 25 du traité sur l'Unioneuropéenne.

10. La définition ne doit pas être tautologique etcontenir des paraphrases qui n’apportent aucune informationsur le terme défini. Ex.: Stratégie de Lisbonne: stratégie lancéeà Lisbonne en 2000. La définition par synonymes estégalement tautologique.

11. La définition doit être redigée correctement dupoint de vue linguistique.



- 66 -

12. La définition doit être formulée tout en tenantcompte du public visé (spécialistes ou public non-initié). Acomparer, par exemple, la définition du terme comitologie

destinée à un public initié : Comitologie – pratiqueinstitutionnelle du système communautaire conduisant àinstituer de nombreux comités pour assister Conseil etCommission dans l’exercice de leurs compétences. Composésde représentants des Etats membres et présidés par laCommission, ils pallient l’imparfaite répartition des pouvoirsentre Conseil et Commission avec la définition du même terme

adressée aux non-initiés : Comitologie – ce terme désigne la « procédure du comité ». Il décrit l'obligation dans laquelle setrouve la Commission de consulter des comités consultatifsspéciaux, composés d'experts des Etats membres, avant demettre en œuvre la législation communautaire.

13. Dans toute définition, les descripteurs doivent fairepartie de la même classe que le terme décrit. Dans ce sens, la

définition suivante du terme communautarisation estincorrecte: communautarisation – ce terme technique signifieque l'on transfère une matière du deuxième ou troisième piliervers le premier pilier pour qu’elle puisse être traitée selon laméthode communautaire, la variante correcte étant letransfert d’une matière du deuxième ou troisième pilier vers le premier pilier pour qu’elle puisse être traitée selon la méthode

communautaire. Si les catégories ne coïncident pas, il estpossible d’utiliser des phrases ou des syntagmes équivalents: supranational – qui est à un niveau supérieur auxgouvernements nationaux.

La typologie des définitions est très variée. Dans lalittérature de spécialité nous trouvons différents moyens declassification en fonction de la nature du definiendum, lanature du definiens, la méthode de définir, la corrélation entre



- 67 -

les concepts etc. (CIOBANU, 1998 : 32; MARTIN, 1990 : 88).Dans le tableau ci-dessous, nous proposons certainesrecommandations applicables aux différents types de

définitions dans la terminologie du droit communautaire :

Type de définition Exemples Recommandationsterminologiques

1 Définitionintentionnelle/partitive

Testament – acte juridiqueunilatéral par lequel une personne, le testateur,exprime ses dernières

volontés et dispose de sesbiens pour le temps quisuivra sa mort.

Recommandable

2 Définitionnominale

On appelle «Etats

membres» les pays qui font partie d'une organisationinternationale.

Admissible

2.1. Définitionlexicale/d’enregistrement

Tribunal : 1. Lieu où l’onrend la justice; 2. Magistratou corps de magistratsexerçant une juridiction; 3. Juridiction inférieure; 4. Justice de Dieu; 5. Jugementmoral.

A se limiter auxsignifications

spécialisées duterme

2.2. Définitionénumérative

Les langues officielles del’Union européenne sont:allemand, anglais, bulgare,

danois, espagnol, estonien, finnois, français, grec,hongrois, irlandais, italien,letton, lituanien, maltais,néerlandais, polonais, portugais, roumain,slovaque, slovène, suédoiset tchèque.

Admissibles’il y a un nombre

relativement basd’éléments dudefiniendum

2.3. Définitionostensive

Les agences

communautaires sont:



- 68 -

Office de l'harmonisationdans le marché intérieur, Agence européenne pour lareconstruction, Autoritéeuropéenne de sécurité desaliments, Fondationeuropéenne pourl'amélioration desconditions de vie et detravail, Agence européennedes droits fondamentaux,Centre de traduction des

organes de l'UE etc.

Admissible pour lestextes de

popularisation

2.4. Définitionstipulative

1. Convention – un groupede personnes représentantles institutions européenneset les gouvernements et parlements nationaux, quise réunissent pour rédigerun document important. 2. AELE – ce sigle désignel'Association européenne delibre-échange, uneorganisation créée en 1960afin de permettre à sesmembres d'échangerlibrement leursmarchandises.

Admissible

2.5. Définition de

précision

Agenda – Ce terme signifie

littéralement l'«ordre du jour», c'est-à-dire «leschoses à faire». Il désignegénéralement la liste des points qui doivent êtrediscutés lors d'une réunion,mais les hommes politiquesl'utilisent aussi dans leur jargon pour désigner les

objectifs qu'ils veulent

Admissible



- 69 -

atteindre. Par exemple,l'«agenda social européen»définit les objectifs quel'Union souhaite atteindreau cours des prochainesannées dans le domaine del'emploi et de la politiquesociale.

3 Définitionfonctionnelle

Eurotarifs – Les eurotarifsdésignent les nouveaux plafonds tarifaires que lesopérateurs de téléphonie

mobile sont autorisés àappliquer pour les appelseffectués ou reçus àl'étranger.

Admissible

4

Définitionopérationnelle

Eurobaromètre – service dela Commission qui mesureet analyse les tendancesdans l'opinion publique detous les Etats membres etdes pays candidats.

Admissible

5

Définition parsynonyme

Pacte – terme synonyme detraité.Traité – synonyme de protocole, accord,convention, pacte...

A éviter

6 Définition parexemplification

Une organisation

universelle c’est par

exemple l’ONU.

A éviter

7 Définitioncontextuelle

Le Parlement européen estinformé et consulté, il peutadresser des questions ou formuler desrecommandations àl’intention du Conseil.

A éviter

8 Définitionextensionnelle/générique

Acte unilatéral – acte juridique résultant de lamanifestation de volonté

A éviter



- 70 -

d’une seule personne –testament authentique,testament mystique,testament olographe,testament conjonctif etc.

Nous pouvons donc constater que dans la terminologie juridique le plus adéquat type de définition est la définitionintensionnelle qui est basée sur les plus importantescaractéristiques du concept, fait qui permet sa localisationdans le cadre du système conceptuel et terminologique. Les

définitions par synonymie et par exemplification sont nullesde point de vue terminologique et la définition contextuelle nepeut pas être utilisée seule, mais seulementsupplémentairement à la définition de base.

En dépit de son haut degré de technicité, l'ITeC estpremièrement une base de données à caractère scientifiquequi fournit des informations tant sur le concept juridique

communautaire concret que sur les relations établies entre ceconcept et les concepts voisins.

BIBLIOGRAPHIE

Bidu-Vrănceanu, A., Lexic comun, lexic specializat , Editura Universităţii dinBucureşti, Bucureşti, 2000Boutard Labarde, M.-Ch., « Propos communautaires autour de deux mots :

vocabulaire juridique et définition », in Beauchard, J., Couvrat P. (dir.),Droit civil, procédure, linguistique juridique – Ecrits en hommage à GérardCornu, PUF, Paris, 1994Cabré, M. T., La Terminologie. Théorie, méthode et applications, LesPresses de l'Université d'Ottawa, Ottawa, 1998Ciobanu, G., Elemente de terminologie, Editura Mirton, Timişoara, 1998Cornu, G., Linguistique juridique, Montchrestien, Paris, 2000De Bessé, B., « La définition terminologique », in Chaurand J. et Mazière F.(éds.), La définition. Larousse, Paris, 1990



- 71 -

Guilbert, L., « Lexicographie et terminologie », in Terminologie 76. ColloqueInternational, Paris – La Défense, 15-18 juin 1976, La Maison duDictionnaire, Paris, 1977Hermans, Ad, « La définition des termes scientifiques », META, vol. 34, nr.3, 1989Irinescu, T., Lingvistică juridică, Demiurg, Iaşi, 2003Hometkovski, L., InfoTerminographe Communautaire (ITeC). ULIM,Chişinău, 2009, http://lhometkovski.ulim.mdLerat, P., Sourioux, J.-L., « Les définitions des noms dans un arrêtéministériel français de terminologie », in Chaurand, J. et Mazière, F. (éds.),La Définition, Larousse, Paris, 1990Martin, R., « La définition naturelle », in Chaurand, J. et Mazière, F. (éds.),

La Définition, Larousse, Paris, 1990Mazière, F., « Une analyse de la définition, formes, historicité et idéologie», in Le français dans le monde, Numéro spécial, 1989Mill, J. S., A System of Logic, Ratiocinative and Inductive: being a connectedView of the Principles of Evidence and the Methods of scientificInvestigation, Volume I, John W. Parker, London, 1843. Original fromOxford University, Digitized by Google, 2006. http://www.books.google.com/booksOtman, G., Les représentations sémantiques en terminologie, Masson,

Paris, 1996Popa, C., Teoria definiţiei , Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972Rey, A., La terminologie: noms et notions, PUF, Paris, 1992Riegel, M., « La définition, acte du langage ordinaire », in Chaurand, J. etMazière, F. (éds.), La définition, Larousse, Paris, 1990Суперанская, А. В., Подольская, Н. В., Васильева, Н. В. Общаятерминология. Вопросы теории, Наука, Москва, 1989

Publicat în România, Langue et littérature - repèresidentitaires en contexte européen. Actes du colloque

international, Université de Piteşti, Roumanie, 2010, p. 22-29.



- 72 -

UNELE ASPECTE ALE DEFINIŢIEI TERMINOLOGICEŞI NATURA DEFINIŢIILOR JURIDICE

Abstract. In the present article the author addresses the characteristics ofthe legal definition, starting with a series of theoretical aspects of thedefinition in general, followed by a thorough consideration of the functionsof the definition, and of its constitutive elements. According to thespecialized literature, there are various types of legal definitions based onlegal logics (legal, doctrinal, and application definitions), on the receiver ofthe definition (specialists/non-specialists) and the texts which containdefinitions (popularization and legal texts, specialized dictionaries), as wellas on the main processes of definition (registration, precising andstipulative definitions).

În vederea analizei naturii şi tipologiei definiţiilor juridice de care ne interesăm în mod prioritar, considerăm utilde a începe cercetrea prin stabilirea unor aspecte teoretice aledefiniţiei terminologice în general.

Organizaţia internaţională de normalizare defineşte

termenul de definiţie prin două norme separate. Conformnormei ISO 704:1987 (ISO, 1988), definiţia este descriereacompletă, de obicei prin mijloace lingvistice (verbale), a uneinoţiuni care utilizează alte noţiuni şi cunoştinţe.

Este adevărat, că noţiunea nu devine subiect al gîndiriiştiinţifice pînă nu va fi exprimat verbal. Există două căi de aprezenta noţiunea, adică de a o face perceptibilă: prin termen

– unitatea nominativă verbală şi prin definiţie – o frazăconstruită de o manieră specifică.

Autorii ruşi (А.В. Суперанская, Н.В. Подольская и Н.В.Васильева, 1989: 161) schematizează noţiunea ca în Figura 1.



- 73 -

Noţiunea

Termen Definiţia

Figura 1. Interdependenţa Noţiune-Termen-Definiţie

Din schemă se observă că noţiunea, ca construcţiementală, se află la un alt nivel ontologic decît termenul şi

definiţia ca construcţii verbale. Totodată, termenul şi definiţiatrebuie să reprezinte noţiunea în măsură egală. Termenul esteegal cu definiţia lui, iar definiţia corespunde noţiunii şitransmite conţinutul ei. Adică, definiţia se referă atît lanoţiune, cît şi la termen. De aici putem vorbi despre definiţiatermenului şi definiţia noţiunii. Termenul denumeşte onoţiune şi se constituie cu ajutorul definiţiei.

Conform ISO 1087:1990, definiţia este un enunţ caredescrie o noţiune şi care permite diferenţierea de alte noţiuni în interiorul unui sistem de noţiuni (AFNOR, 1990).

Din prima definiţie a ISO reiese că noţiunile, dar prinurmare şi definiţiile lor, nu aparţin unui sistem şi că îninteriorul axestuia nu există diferite relaţii între ele. Astfel,analiza noastră se va baza pe a doua definiţie, care prezintă

interes terminologic (terminografic) mai mare.Relaţia permite stabilirea unei legături noţionale întremai multe concepte (Gabriel Otman, 1996: 55). Într-un modelrelaţional orice concept este definit prin ansamblul relaţiilorpe care le întreţine cu conceptele vecine.

Limbajul ştiinţific şi tehnic poate funcţiona doar încazul cînd termenii săi au o definiţie clară. În opinia lui De

Bessé (1990: 253) legătura între definiţie şi termen constituie



- 74 -

unul din fundamentele terminologiei. Definiţia permite sădeosebim un termen de alţi termeni cu care corelează într-unansamblu terminologic. Tot definiţia stabileşte relaţiile între

termenii corelaţi, cum ar fi: supraordonarea, relaţiahiperonim/hiponim, antonimia etc.

În opinia lui Kiak (Т.Р. Кияк, 1989: 22), dicţionarulterminologic are un scop concret – determinarea sensuluitermenului şi fixarea lui sub formă de definiţie. Definiţiaobiectului definit trebuie să conţină o cantitate necesară şisuficientă de trăsături caracteristice pentru stabilirea

deosebirei lui de alte obiecte. Celelalte caracteristici, în opiniacercetătorului, au un caracter enciclopedic şi nu trebuie să fieprezente în definiţia terminologică.

Rey subliniază totuşi aspectul terminologic aldicţionarelor limbii (Alain Rey, 1989:15), ca de exemplu Trésorde la Langue Française, Robert, Larousse, care conţin unnumăr mare de termeni ştiinţifici, tehnici, instituţionali în

definiţiile cărora observăm, pe lîngă trăsăturile pertinente şianaliza morfologică indespensabilă definiţiilor din dicţionarelegenerale ale limbii, şi alte informaţii avînd caracterterminologic.

Definiţia este o descriere a unui concept cu ajutorulaltor concepte cunoscute, sub formă de cuvinte şi termeni. Înterminologie, specialiştii (Georgeta Ciobanu, 1998: 31) atribuie

definiţiei următoarele funcţii:- definiţia precizează un concept;- definiţia fixează un concept;- definiţia izolează un concept de alte concepte

învecinate;- definiţia corelează conceptele.Definiţia este rezultatul definirii unui proces logic de

mare importanţă în terminologie, întrucît permite precizarea



- 75 -

unui concept şi diferenţierea acestuia faţă de alte concepte învecinate. În susţinerea ideii date, ne vom alătura lui DeBessé (op. cit.: 256) care consideră că pentru terminograf

definirea este o operaţie care constă în determinareaansamblului de caracteristici care intră în comprehensiunea(conţinutul) conceptului. În rezultatul acestei operaţiuni, avemo propoziţie enunţînd o echivalenţă între un termen, definitul,şi ansamblul de caracteristici care îl definesc.

Definirea reprezintă o activitate interdisciplinară, deinteres social larg, răspunzînd nevoii de a se face înţeles şi,

implicit, nevoii de a comunica. Se admite că definiţia depindeatît de perspectiva din care e construită, cît şi de posibilităţiledecodării ei, ceea ce constituie premisa definiţiilor alternativesau paralele (Angela Bidu-Vrănceanu, 2000: 15).

În procesul de definire, în vedrea obţinerii unei definiţiipentru o noţiune, se stabilesc trăsăturile sale pertinente, seevedenţiază relaţia sa cu alte noţiuni, se determină locul

noţiunii în sistemul noţional al domeniului dat.Unii autori (Georgeta Ciobanu, op. cit.: 31) evedenţiază

două elemente a unei definiţii:- definitul (ceea ce este de definit) şi- definitoriul (cum este ceva definit).La alţi autori (Eugeniu Pavel şi Costin Rucăreanu, 2001:

41), găsim trei elemente a definiţiei:

- definitul, numit şi „definiendum”, care reprezintăconceptul care trebuie definit, respectiv obiectul definiţiei;- definitorul, numit şi „definiens”, care constă în

explicarea a ce este definitul;- relaţia de definire, care face legătura logică între

definit şi definitor; această relaţie se exprimă prin cuvintele„este identic” sau „este prin definiţie”.



- 76 -

Definiţiile conferă legătura dintre concepte şi termeniprin intermediul unei ecuaţii în care definitul este termenul dedefinit. Definiţia terminologică conferă o identificare unică a

unui concept tocmai prin raportarea la sistemul de conceptedin care acesta face parte şi clasifică respectivul concept înacel sistem de concepte.

Considerînd definitul şi definitorul drept noţiuni, odefiniţie este corectă dacă, şi numai dacă, relaţia de definirecoincide cu un raport de identitate între cele două noţiuni.

Definiţia de mai sus pentru conceptul „definiţie”

trebuie interpretată în sens productiv, deoarece nu oriceidentitate este o definiţie, aşa cum este cazul tautologiilor. Cutoate acestea, caracterul de sinonimie se menţine în oricedefiniţie, diferenţa între definit şi definitor fiind numai ca modde exprimare. Definitul este de obicei un concept exprimatprintr-un cuvînt sau printr-o sintagmă (reprezentînd termenulde definit), iar definitorul poate fi o exprimare lărgită a

proprietăţilor, caracteristicilor, a relaţiilor semantice deierarhizare sau de asociere.

O definiţie terminologică priveşte termenul ca membrual unui ansamblu determinat numit terminologie. Oriceterminologie reflectă organizarea structurată a unui domeniubine delimitat, o organizare conceptuală anume, în carefiecare termen se defineşte prin raportare la celelalte. Se

consideră că terminologiile sunt adevărate sistemedefiniţionale în care se stabileşte o interdependenţă între unconcept, termen, definiţie şi domeniu, interdependenţăreflectată de triunghiul terminologic al lui De Bessé (op. cit.:252-260) în care conceptul ocupă locul central în triadatermen-domeniu-definiţie:



- 77 -

termen

domeniu definiţie

Figura 2. Triunghiul terminologic după Bruno de Bessé

Prin triunghiul terminologic se statuează preferinţatermenilor pentru monosemie şi monoreferenţialitate (şi,

implicit, pentru univocitatea sensului), alături de faptul cădefiniţiile lor sînt perspective, stipulative şi convenţionale.Definirea termenilor numai prin integrarea într-o terminologieatrage şi alte calităţi ale definiţiei lor, cum ar fi faptul că suntclasificatoare, ierarhizante, în mod riguros.

Se apreciază că definiţia terminologică (terminografică)este într-o mare măsură enciclopedică, pentru că dă prioritate

informaţiilor privind „lucrul”. Implicit, predomină definiţiilesubstanţiale care descriu, enumeră proprietăţile claselor deobiecte şi disting conceptele. Preferinţa motivată pentruaceste definiţii nu înseamnă că ele nu prezintă particularităţifaţă de definiţiile enciclopedice din lexicul comun,particularităţi condiţionate strict de triunghiul terminologic.Definiţiile substanţiale ale lexicului specializat au genuri

proxime care pot desemna fie domeniul de referinţe (cum ar fichimia, matematica, medicina ş.a.), fie un termen imediatsuperior sau un hiperonim (boală faţă de sindrom). Diferenţelespecifice însumează detalii de descriere şi caracterizare, nutoate la fel de relevante pentru diferenţierea termenilor dinaceeaşi clasă (Angela Bidu-Vrănceanu, 2000: 20).

Cele menţionate mai sus sînt valabile şi pentrudefiniţiile din domeniul juridic, care se supun de asemenea



- 78 -

tipologizării şi clasificării. Astfel, juriştii (Gheorghiţă Mateuţ şiArthur Mihăilă, 1998: 107-108) propun următoarea tipologie adefiniţiilor juridice din perspectiva logicii juridice: definiţii

legale, definiţii doctrinare, definiţii de aplicare.Din punctul de vedere a logicii juridice, definiţia este

„operaţia logică prin care se indică notele caracteristice aleunei noţiuni, care o deosebesc de oricare altă noţiune”(ibidem: 97).

Definiţiile legale care sînt formulate expres în textullegii, au ca autori legiuitorii şi sînt impuse.

Definiţiile doctrinare (considerate opinabile) sîntformulate de teoreticieni ai dreptului, fiind supuseargumentării.

Definiţiile de aplicare (care sînt admisibile sauinadmisibile) au ca autori juriştii practicieni şi sînt elaborate încadrul operei de interpretare şi calificare juridică.

Indiferent de tipul lor, definiţiile din domeniul dreptului

trebuie să satisfacă, pe lîngă astfel de reguli generale (logico-lingvistice) cum ar fi: (1) regula adecvării (definitorul şidefinitul trebuie să fie exprimaţi prin termeni identici saucoextensivi); (2) regula ireflexivităţii (definitorul trebuie să nurepete definitul, pentru ca definiţia să nu fie tautologică); (3)regula asimetriei (termenul definitor trebuie să nu se sprijinepe termenul definit, ci să fie independent de acesta, pentru a

se evita caracterul circular al definiţiei); (4) regula clarităţii şiunivocităţii (definitorul trebuie să cuprindă numai cuvintecunoscute, evitîndu-se termenii strict specializaţi, cei ambiguisau figuraţi) (ibidem: 105-107), criteriul conformităţii cuprincipiile şi valorile dreptului.

În cadrul tehnicii legislative, definiţia are o dublăvaloare – cognitivă şi practic-operaţională.



- 79 -

Necesitatea definirii este cu atît mai stringentă cu cîtuneori, acelaşi termen poate avea accepţiuni deosebite îndiferite ramuri ale dreptului. De exemplu, audienţă – primire a

cetăţenilor de către conducerea organelor de stat, în scopulprezentării de către aceştia, verbal sau în scris, a unor cereri,reclamaţii, sesizări sau propuneri (Ion Busuioc, 1978: 40);audienţă – denumire dată şedinţei de judecată, ca urmare afaptului că în cadrul ei are loc audierea părţilor (GeorgeAntoniu, Constantin Bulai şi Gheorghe Chivulescu, 1976: 44).

Această situaţie este frecvent întîlnită în vocabularul

juridic al altor limbi. De exemplu, la Gifis (1975: 23, 31)definiţiile termenilor sunt precedate de precizarea domeniului în care definiţia este valabilă: „in commercial law” – dreptcomercial; „in criminal law” – drept penal. La Cornu (2003:127) sînt precedate de (civ.) pentru drept civil, (const.) pentrudrept constituţional etc. În Lexiques des termes juridiques (2003) găsim în faţa fiecărei definiţii indicele de apartenenţă a

termenului la o ramură a dreptului, ca de exemplu [Dr.eur.] –drept european, [Dr. int. publ.] – drept internaţional public,[Pr. civ.] – procedura civilă, etc. E de menţionat, că în acestlexicon abreviaţiile de mai sus nu fac parte din listaabrevierilor, cum se face tradiţional în dicţionare, dar sîntprezentate aparte ca listă a cîmpurilor lexicale (Liste deschamps lexicaux).

Termenii juridici sunt definiţi în textul legii (prindefiniţii legale), în dicţionare specializate (prin definiţii de tipenciclopedic) şi în dicţionare generale (prin definiţiilexicografice sau lingvistice).

Adriana Stoichiţoiu-Ichim (2002: online) examineazădefiniţia juridică [DJ] dintr-o perspectivă funcţională, pe care oconsideră cea mai adecvată pentru a pune în lumină



- 80 -

intercondiţionarea dintre aspectele de natură pragmatică şicele semantice caracteristice funcţionării acestui limbaj.

Acceptînd ca premisă ideea că „definiţia este dată şi

recepţionată de subiecţi logic distincţi şi îndeplineşte funcţiide cunoaştere complexe, deosebite în raport cu fiecare dintresubiecţii care intervin în operaţia de definire” (Cornel Popa,1972: 173), se iau în vedere – în analiza DJ – cele douăcategorii de receptori [R], diferenţiaţi prin rol social şicompetenţă comunicativă: R1 – "receptori specialişti" îndomeniul dreptului, avînd rolul de a interpreta şi aplica legea,

dispunînd de competenţa maximă în decodarea textuluispecializat; R2 – "receptori nespecialişti", respectiv masacetăţenilor care reprezintă subiecţii legii; competenţa acestoradepinde de nivelul educaţiei lingvistice şi juridice primite,fiind, în toate cazurile, inferioară competenţei receptorilor dinprima categorie.

În raport cu cele două categorii de receptori,

întrebarea „Cui se adresează textele legislative?”, reflectîndcontradicţia dintre cerinţa de precizie „tehnică” şi cea de„accesibilitate”, poate fi considerată una dintre problemele-cheie ale tehnicii legislative cu implicaţii în domeniul definiriitermenilor. În funcţie de receptorii avuţi în vedere şi detipurile de texte în care sunt incluse definiţiile, Stoichiţoiu-Ichim (op. cit.) se referă la:

a) DJ cuprinse în lucrări de popularizare destinate R2 [DJp];b) DJ legale cuprinse în texte legislative destinate ambelorcategorii de R [DJlg]; c) DJ incluse în dicţionare specializate şi în lucrări ştiinţifice din domeniul dreptului [DJşt], destinate R1.

Examinarea acestor tipuri de DJ din perspectivaopoziţiei „definiţie lingvistică” vs. „definiţie enciclopedică”permite autoarei să confirme constatarea că, în cazulcuvintelor care sînt folosite în paralel în limbajul comun şi în



- 81 -

limbaje specializate putem vorbi despre o tranziţie de ladefiniţia de tip „lingvistic” (lexicografic) la cea de tip„enciclopedic”, reflectînd tranziţia graduală de la sensul

preştiinţific (uzual) la sensul ştiinţific (specializat) (EmanuilVasiliu, 1986: 87, 90; Angela Bidu-Vrănceanu, 1993: 48-49).

Într-o prezentare schematică (Figura 3), tranziţia de ladefiniţia „lingvistică” la cea „enciclopedică” este pusă înevidenţă de succesiunea DJ: DJl, DJp, DJlg, DJşt.

Figura 3. Tranziţia de la definiţia „lingvistică” la cea „enciclopedică”după Stoichiţoiu-Ichim.

Compararea celor două tipuri de definiţie relevărigoarea definiţiei de tip enciclopedic, determinată de relaţiaei strînsă cu sistemul conceptual al ştiinţei respective,

deoarece „principala sarcină a unei definiţii terminologice estede a arăta clar locul conceptului în cadrul sistemului deconcepte ştiinţifice” (Akmanova şi Agapova, 1974: 59).

Existenţa unor deosebiri între DJ cuprinse în textelegale şi DJ incluse în dicţionare specializate şi lucrări ştiinţifice – privind în deosebi gradul de specializare şi de abstractizare –poate fi explicată prin formularea primului tip de definiţie

(DJlg) în „limbajul dreptului” – „langage du droit” (al lucrărilor



- 82 -

normative), în timp ce al doilea tip de definiţie (DJşt) ilustrează„limbajul juriştilor” – „langage des juristes” (al lucrărilorştiinţifice lexicografice, de jurisprudenţă etc.) (Georges

Kalinowski, 1965: 3-4; Reteşan, 1976: 235).Pentru ambele categorii de receptori definiţia are rolul

de a asigura semnificaţia univocă (specializată) a termenilor juridici. Modalităţile de realizare a acestui obiectiv sunt diferite, în funcţie de R. În raport cu R1, DJ îndeplineşte funcţii cognitive(contribuind la perfecţionarea terminologiei respective) şipractic-operaţionale, fiind implicată în redactarea, interpre-

tarea şi aplicarea legilor, precum şi în elaborarea lucrărilorlexicografice specializate (Adriana Stoichiţoiu-Ichim, op. cit.).

Prin definiţiile juridice incluse în textul legislativ,legiuitorul precizează accepţiile funcţionale ale termenilor înlegea respectivă, cu scopul de a le asigura o semnificaţie unică,instituţionalizată: „La redactarea proiectelor de actenormative este necesar, de asemenea, de a se acorda o

atenţie deosebită definirii prin text a conceptelor, noţiunilor şicategoriilor juridice, economice şi de altă natură pe care leinstituie şi cu care operează în aplicare actul normativrespectiv” (Ilariu Mrejeru, 1979: 103). Cornu (2000: 110) areacelaşi punct de vedere: „Le premier moyen, pour lelégislateur, de lutter ponctuellement, contre la polysemie,consiste à donner lui-meme la définition de certaines notions

ou de certains termes. Sous des formes tres diverses, il existeainsi, dans la loi (dans les codes et les lois) de nombreusesdefinitions”.

Astfel, prin definiţii incluse în titlul I din Codul Penal alRomâniei (2005, art.10), „Înţelesul unor termeni sau expresii înlegea penală” , cuvîntului teritoriu i se acordă o accepţie juridico-penală mai cuprinzătoare decît înţelesul uzual (adicăcel geografic): „Prin termenul teritoriu din expresiile teritoriul



- 83 -

României şi teritoriul ţării se înţelege întinderea de pămînt şiape cuprinse între frontiere, cu subsolul şi spaţiul aerian,precum şi marea teritorială, cu solul, subsolul şi spaţiul aerian

al acesteia”. Definiţia dată diferă de cea din Dicţionarulexplicativ al limbii române (1998:1086): „Teritoriu – întinderede pământ delimitată prin graniţele unui stat sau ale uneiunităţi administrative şi supusă suveranităţii statuluirespectiv”.

Acest tip de definiţii legale, foarte frecvente în CodurilePenale şi mai rar întîlnite în Codurile Civile, are un caracter

convenţional şi relativ din punct de vedere logic, deoareceimpune un sens anume, valabil numai într-un anumit actnormativ (lege, cod etc.) (Victor Dan Zlătescu, 1996: 128-129).Cornu (2000: 111) de asemenea precizează: „Certainesdéfinitions légales sont tout relatives. Elles sont données parla loi qui les porte pour l’application de cette loi (et sontparfois expressément introduites par la formule «au sens de la

présente loi»)”.Adriana Stoichiţoiu-Ichim (op. cit.) remarcă pe bună

dreptate că în plan funcţional, prin asemenea definiţii carestau la baza interpretării legale a textului normativ suntevitate cazurile de înţelegere diferită şi aplicare neunitară înpractica judiciară.

Interpretarea se numeşte legală sau autentică, atunci

cînd însăşi legea explică sensul termenilor sau expresiilorfolosite în lege. Această interpretare este obligatorie ca şinorma interpretată (Barbara Kielar, 1977: 97).

Cercetătorii români (Gheorghiţă Mateuţ şi ArthurMihăilă, op.cit .: 103-104; Gheorghe Mihai, 1982: 120-122;Cornel Popa, op. cit .: 94-95; Adriana Stoichiţoiu-Ichim, op. cit.)clasifică principalele modalităţi de definire a termenilor juridiciproveniţi din vocabularul general după cum urmează:



- 84 -

a) Definiţii de înregistrare sau recapitulative („purlexicale”), care nu modifică sensul termenului ci consemneazăanumite relaţii de sinonimie intralingvistică. În cadrul acestor

definiţii, relaţia de echivalenţă se poate realiza între untermen juridic provenit din vocabularul general şi un enunţ,sau numai între termeni ai vocabularului general:„Desdăunare: repararea daunei (pagubei) produse uneipersoane în mod ilicit” (George Antoniu, Constantin Bulai şiGheorghe Chivulescu, op. cit .: 93). Această modalitate dedefinire, caracteristică primelor coduri moderne este frecvent

utilizată în lucrări de popularizare de tipul „cod de legi pe înţelesul tuturor”, ”îndrumar juridic” etc. În general, glosarease realizează prin sinonime aproximative (imperfecte):„Distrugerea poate fi comisă şi din culpă, adică din greşeală,neatenţie” (ibidem: 233).

Glosarea prin sinonime este asociată în lucrări depopularizare cu explicarea prin perifrază: „Comit această

infracţiune [rele tratamente aplicate minorului] părinţii saualte persoane care au în îngrijire pe minor dacă, prin aplicareade tratamente vătămătoare îi pun în primejdie gravă viaţa,integritatea corporală, sănătatea” (ibidem: 289).

Glosarea prin sinonime este exclusă din textelelegislative, deoarece contravine nevoii de precizie şi unitateterminologică şi poate fi cauza unor interpretări eronate. Din

acest punct de vedere ne alăturăm la Reteşan, care susţine că în interesul preciziei textelor legislative trebuie evitatesinonimele, chiar cu riscul repetării unor cuvinte, sinonimelefiind adesea izvoare de false probleme (Reteşan, op. cit.: 252).

b) Definiţii de precizare sau delimitare, prin care seselectează sau se nuanţează un sens al cuvîntului de definit.Aceste definiţii reprezintă o modalitate tipică de atribuire asensului specializat în cazul termenilor din vocabularul general



- 85 -

incluşi în terminologii şi nomenclaturi. Micşorarea sferei deaplicare a unui cuvînt coincide cu specializarea lui, deci cu«tehnicizarea», pentru că enunţul ştiinţific nu suferă

echivocul, ci urmăreşte monosemantismul (Ion Coteanu,Angela Bidu-Vrănceanu şi Narcisa Forăscu, 1985: 173).

Definiţiile de precizare apar în toate tipurile de texte juridice şi în dicţionare specializate. Spre deosebire dedefiniţiile „pur lexicale”, care vizează în deosebi „nucleulsemantic” al cuvîntului, definiţiile de precizare insistă asupradelimitării „periferiei semantice” a termenului respectiv: „Para

los juristas, los limites de aplicatíon son mas decisivos que elcentro de aplicacíon, mientras que en el idioma corrientedecide mas el centro que sus limites” (Kurt Baldinger, 1970:59).

De exemplu: „Înfiere, actul juridic consimţit de înfietor,de soţul acestuia (dacă înfietorul este căsătorit), de înfiat(dacă a împlinit vârsta de 10 ani) şi de părinţii (sau tutorele)

înfiatului (dacă înfiatul este minor) şi încuviinţat de autoritateatutelară, act prin care înfiatul (şi descendenţii săi) intră înraporturi de rudenie civilă (similare raporturilor de rudeniefirească, izvorâte din filiaţie), fie numai cu înfietorul (la î . – cuefecte restrânse), fie cu înfietorul şi cu rudele acestuia (la î . –cu efecte depline)” (Mircea Costin, Mircea Mureşan şi VictorUrsa, 1980: 297).

c) Definiţii stipulative, prin care legiuitorul propune – într-un anumit context – o accepţie principial nouă pentrutermenul de definit, neglijînd sensul iniţial al acestuia. Omodalitate de realizare a definiţiei stipulative frecvent utilizată în vocabularul juridic este enumerarea. De exemplu, definiţiapentru rude apropiate: „Rude apropiate sunt ascendenţii şidescendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şipersoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude”



- 86 -

(Emil Derşidan şi Pavel Abraham, 2000: 530). Cu privire laaceastă modalitate de definire, Ray (1926: 225) scria: „Aquelque moment qu’elle intervienne, l’énumération est, en

même temps que définition, classification: au lieu de donner,comme la définition classique, l’idée de l’espèce par référenceau genre dont l’espèce est différenciée, elle donne l’idée parréférence aux espèces qui le composent”.

Evoluţia cunoştinţelor se datorează dezvoltăriicontinue a fiecărei ramuri a ştiinţei şi în acelaşi timp creăriiunor ramuri noi suplimentare. De aceea definiţiile nu pot fi

considerate ca imuabile în timp. Ele sînt temporare. Odată cudezvoltarea ştiinţei şi tehnicii ele se supun re-definirii. Întreterminologi există două tendinţe extreme: cea de a consideradefiniţiile ca fiind construcţii logice şi terminologice definitiveşi cea de a considera că orice definiţie este relativă şi că nu sepoate deci avea încredere în forma ei precizată la un momentdat.

În baza celor evocate mai sus, formulăm următoareleconcluzii, valabile atît pentru definiţia terminologică îngeneral, cît şi pentru definiţia juridică, în special:

a) important este ca în fiecare moment al cunoaşteriisă se construiască definiţii complete, astfel încît pe baza lor săse poată stabili în mod univoc apartenenţa sau neapartenenţaunui obiect la clasa definitului.

b) completitudinea este o condiţie fundamentală aunei definiţii bune, favorizînd o gîndire corectă şi productivă.Cei ce manipulează termenii trebuie să aibă în minte şidefiniţiile asociate, pentru a fi siguri că utilizarea acestora estecorectă şi eficientă.

c) definiţia terminologică trebuie să fie sistemică, adicăsă reflecte tipul de sistem sau microsistem în care se înscrienoţiunea definită. De asemenea trebuie să se ţină cont de



- 87 -

faptul, dacă definiţia va fi cuprinsă în cadrul unui sistem dedefiniţii sau va fi formulată ca o definiţie de sine stătătoare.Existenţa sistemului de definiţii este evidentă, deoarece

conceptele există în cadrul unor sisteme de concepte care sîntdefinite. În cadrul sistemului, elementul care a fost deja definitoferă o bază de definire pentru elementul care urmează a fidefinit.

d) definiţia trebuie să cuprindă, pe lîngă menţionareacaracterelor distinctive pertinente, şi formularea relaţiilorstabilite între aceste caractere.

e) nivelul de tehnicitate şi formularea definiţiilortrebuie să fie adaptate nevoilor utilizatorilor; din punct devedere teoretic, în definiţia unui concept trebuie să fieenumerate toate caracteristicile sale determinante. În practică însă este necesară o selecţie logică, de aceea şi este importantcui i se adresează definiţia.

f) în cadrul fiecării terminologii – sistem de concepte şi

de definiţii, specialiştii adoptă propriile modalităţi de ordonarea caracteristicilor şi consideră ca fiind esenţiale acelecaracteristici care vizează direct domeniul lor de specialitate.

g) doar definiţia şi sistematicitatea asigură termenuluistatutul lui terminologic, pentru că prin definiţia sa termenulse deosebeşte nu doar de cuvintele generale ale limbii, dar şide alţi termeni în cadrul cîmpului său terminologic care constă

din terminologia concretă a unui domeniu în afara căruiatermenul pierde acest statut.i) definiţia asigură precizia termenului şi elimină

ambiguitatea de sens, care poate apărea la întrebuinţarea luişi oferă o închipuire generală despre lucrul definit.Dezambiguizarea termenilor juridici se realizează deasemenea prin inserarea lor în construcţii şi sintagme cucaracter juridic.



- 88 -

BIBLIOGRAFIE

AFNOR. (1990). Terminologie, Norme X03-003, ISO-1087, Paris, Afnor.Akmanova, Olga and Galina Agapova. (1974). Terminology: Theory andMethod , Moscow, M.G.U.Antoniu, George, Constantin Bulai şi Gheorghe Chivulescu. (1976).Dicţionar juridic penal , Bucureşti.Baldinger, Kurt. (1970). Teoría semántica. Hacia una semántica moderna,Madrid, Alcalá.Bidu-Vrănceanu, Angela. (2000). Lexic comun, lexic specializat , EdituraUniversităţii din Bucureşti.Bidu-Vrănceanu, Angela. (1993). Lectura dicţionarelor , Bucureşti, Editura

Metropol.Busuioc, Ion. (1978). Dicţionar de drept constituţional şi administrativ ,Bucureşti.Ciobanu, Georgeta. (1998). Elemente de terminologie, Timişoara, EdituraMirton.Codul Penal al României , 2005.Cornu, Gérard. (2003). Vocabulaire juridique, 4e édition, PUF, Quadrige.Cornu, Gérard. (2000). Linguistique juridique, 2e édition, Paris,Montchrestien.

Costin, Mircea, Mircea Mureşan şi Victor Ursa. (1980). Dicţionar de dreptcivil , Bucureşti.Coteanu, Ion, Angela Bidu-Vrănceanu şi Narcisa Forăscu. (1985). Limbaromână contemporană. Vocabularul , ediţia a doua, Bucureşti, EdituraDidactică şi Pedagogică.De Bessé, Bruno. (1990). La définition terminologique. In La définition,Larousse, Paris.Derşidan, Emil şi Pavel Abraham. (2000). Dicţionar de termeni juridici , ed.

Naţional, Colecţia juridică.Dicţionar explicativ al limbii române. (1998). ediţia a II, Bucureşti, Universenciclopedic.Gifis, Steven M. (1975). Law Dictionary , New York.Kalinowski, Georges. (1965). Introduction à la logique juridique. Élementsde sémiotique juridique, logique des normes et logique juridique, Paris, R.Pichon et R. Durand-Auzias.Kielar, Barbara. (1977). Language of the Law in the Aspects of Translation,Warszawa, Wydawnictwa Universytetu Warszawskiego.

Lexiques des termes juridiques. (2003). Paris, 14e édition, Dalloz.



- 89 -

Mateuţ, Gheorghiţă şi Arthur Mihăilă. (1998). Logica juridică, Bucureşti,Editura Lumina Lex.Mihai, Gheorghe. (1982). Elemente constructive de argumentare juridică,Bucureşti, Editura Academiei.Mrejeru, Ilariu. (1979). Tehnica legislativă, Bucureşti, Editura Academiei.Otman, Gabriel. (1996). Les représentations sémantiques en terminologie,Paris, Masson.Pavel, Eugeniu şi Costin Rucăreanu. (2001). Întroducere în terminologie,Bucureşti, Editura Academiei Române, Editura AGIR.Popa, Cornel. (1972). Teoria definiţiei , Bucureşti, Editura Ştiinţifică.Ray, Jean. (1926). Essai sur la structure logique du Code Civil Français, Paris,Librairie Felix Alcan.

Recueil de normes ISO 1-1988. (1988). Documentation et information,Genève, Organisation Internationale de normalisation.Reteşan. (1976). Unele aspecte ale limbajului actelor legislative. In IoanCeterchi (ed.). Legislaţia şi perfecţionarea relaţiilor sociale, Bucureşti.Rey, Alain. (1989). Le français et le français aujourd’hui . In Lexiques, Paris,Hachette.Stoichiţoiu-Ichim, Adriana. (2002). Semiotica discursului juridic [online].Disponibilă la: http://ebooks.unibuc.ro/filologie/discurs/index.htm.Vasiliu, Emanuel. (1986). Definiţia sensului sau definiţia obiectului? In Studii

şi cercetări lingvistice, XXXVII, nr. 2.Zlătescu, Victor, Dan. (1996). Introducere în legistica formală. Tehnicalegislativă, Bucureşti, Editura Oscar Print.Кияк, Т.Р. (1989). Лингвистические аспекты терминоведения, Киев,УМК ВО.Суперанская А.В., Н.В. Подольская и Н.В. Васильева. (1989). Общаятерминология. Вопросы теории, Москва, Наука.

Publicat în Republica Moldova, Revista ştiinţificăIntertext , 2008, nr. 3/4, p. 181-190.



- 90 -

SPECIFICUL TRADUCERII TEXTELOR JURIDICE COMUNITARE

Abstract. In the present article the author highlights the conditions which

are considered necessary to perform a good translation of legal texts,especially of those applied in the field of community law. The starting pointof the research is the analysis of the nature of law that considerablyinfluences the process of editing and translating legal texts. Legaltranslation encounters two major obstacles: the first one refers to thedifferences in the legal system, and the second one – to the differences inthe linguistic system. The article points out possible ways of solving problems the specialists meet in their translation activity.

Graţie colaborărilor internaţionale, schimbului deexperienţă şi pur şi simplu dorinţei de a cunoaşte altcevastrăin, activitatea traducţională dintr-o limbă spre alta, saudint-un limbaj specializat spre altul, a devenit o practicărăspîndită pe glob şi este în creştere continuă.

Atît cercetările efectuate în lume la acest capitol, cît şiexperienţa profesională, ne permite să spunem că o traducerede calitate trebuie să exprime conţinutul textului-sursă, săpăstreze stilul său şi să conţină formele pe care le utilizează unvorbitor nativ al limbii spre care realizăm traducerea. Grossomodo, dacă traducătorul a reuşit să transmită aceste nuanţe întextul-ţintă într-o limbă corectă din punct de vederegramatical şi sintactic, atunci putem spune că a fost realizată otraducere calitativă.

Cît priveşte traducerea textului specializat, aici seconturează cîteva cerinţe suplimentare. Standardizarealimbajelor specializate (LSP) pe plan internaţional impunefolosirea unor reguli atît în limba-sursă, cît şi în limbareceptoare. Fenomenul standardizării facilitează lucrultraducătorului, însă standardizarea însăşi are neajunsurile ei.Textul specializat este pe jumătate sau uneori şi mai mult

constituit din vocabular specific, cealaltă parte revenindu-i



- 91 -

elementelor din lexicul comun. Traducătorul trebuie să ţinăseama de regulile morfologice, sintactice etc. din limbajulgeneral, dar să acorde importanţă şi regulilor specifice LSP

concret. Este vorba de coduri, semne, moduri de aranjare atermenilor etc. specifice unor limbaje specializate, mai bine zisspecifice tuturor LSP, dar în măsură diferită. De exemplu,limbajele tehnice sînt îmbibate de astfel de particularităţi. Deobicei, aceste elemente nu reprezintă dificultate pentrutraducător. Un alt moment important al limbajului specializatconstă în faptul că el foloseşte multe unităţi sintagmatice,

unităţi terminologice complexe, care provoacă greutăţisuplimentare de traducere în funcţie de caracterul specific alfiecărei limbi. Diferite cercetări au demonstrat că majoritateatermenilor sînt formaţi din mai multe entităţi lexicale.Dificultatea constă nu doar în declinarea substantivelor,formarea pluralului, conjugarea verbului (operaţii obişnuitepentru traducător), dar şi în ordinea corectă a tuturor

elementelor unităţii compuse.Din cele menţionate mai sus, precum şi din alte

aspecte pe care le vom evoca ulterior reiese că sarcinatraducătorului nu este uşoară, în deosebi a traducătorului detexte specializate. Traducătorului îi revine rolul de a rezolvaprobleme de conţinut, stil, formă. El trebuie să cunoască binelimbile implicate în procesul traducţional, să poată stabili

legătura între ele, să cunoască domeniul în care traduce,metodele de traducere, metodele de lucru în terminologie şi,nu în ultimul rînd, metodele informatice. Cunoaşterea doar aterminologiei nu este suficientă pentru a traduce, dar este unajutor important pentru obţinerea unei traduceri specializate,deoarece terminologia defineşte şi sitematizează conceptele.Traducătorul nu este autorul acestor concepte specializate,chiar dacă de multe ori îi revine rolul terminologului, dar



- 92 -

utilizează munca sistematică efectuată de terminolog sauterminograf. De aici, legătura strînsă între ambele activităţi –cea de traducător şi cea de terminolog.

În opinia noastră, abordarea problemelor legate detraducerea textelor juridice presupune, în primul rînd, oanaliză asupra dreptului ca atare, natura sa, conţinutul,formele, etc., deoarece traducerea juridică este o cofrontare adiferitor drepturi, chiar dacă ele fac parte din acelaşi sistem juridic.

Juriştii şi traductologii remarcă că între diferite drepturi

există mari diferenţe structurale, o decupare diferită arealităţii juridice, noţiuni şi concepte fără echivalenţe (de ex.Common law). De aici există tendinţa proprie juriştilor, înprimul rînd, de a considera că unii termeni sînt intraductibili justificînd astfel aşa fenomene ca împrumutul şi calchierea.Adică cîmpurile noţionale ale diferitor drepturi nu se suprapuncomplet.

Aceste greutăţi întîmpinate de jurişti sînt, din păcate, înplină măsură valabile pentru traducător. Diferenţa întresistemele juridice proprii diferitor ţări constituie problemamajoră din punct de vedere a traducerii, care presupunetransferul realităţii juridice-sursă în realitatea juridică-ţintă.

Cercetătorii insistă că „les principaux problèmes entraduction juridique découlent du fait qu’il faut transposer un

message d’un ordre juridique à un autre. Les définitions dudroit y sont différentes, les origines historiques, les coutumes,les institutions, les procédures aussi” (Vassilios G. Koutsivitis,1988: 44).

In acest sens, la nivelul traducerii, constatăm cătraducătorul trebuie să transmită în limba-ţintă concepte şinoţiuni care deseori există doar în limba-sursă (common law,equity, consideration). Astfel de noţiuni sînt absolut



- 93 -

necunoscute pentru sistemul romano-germanic. Din aceastăperspectivă, în traducerea juridică contează mai multcunoaşterea sistemului, decît cunoaşterea normelor din care

el se compune.Dreptul se constituie grosso modo din trei surse: legea,

practica judiciară (jurisprudenţa) şi obiceiul (cutuma).Importanţa lor variază în funcţie de cultură, ele sînt exprimateprin diferite discursuri în cadrul unei şi aceleiaşi culturi sau dela o cultură la alta. Toate aceste aspecte trebuie să fie luate înconsiderare de traducător pe parcursul efectuării traducerii.

Diversitatea sistemelor de drept în lume esteconsiderată de unii cercetători ca unica dificultate serioasăcare se impune cu adevărat (Jean-Claude Gémar, 1979: 44).

Dreptul internaţional public – ramură a sistemuluiromano-german, reglementează relaţiile între state,organizaţiile internaţionale fondate de ele şi alte subiecte aledreptului internaţional. ONU este cea mai importantă

organizaţie în domeniul codificării şi dezvoltării dreptuluiinternaţional.

Dreptul Uniunii Europene este o formă a dreptuluiinternaţional, care se caracterizează prin faptul că ţărilemembre ale UE îşi limitează în mod conştient unele drepturidelegînd unele plenipotenţe organelor supranaţionale.Dreptul comunitar este un drept supranaţional în care actele

normative edictate de UE deseori au o forţă juridică mai maredecît actele legislative naţionale.Fiecare societate îşi organizează sistemul juridic în

funcţie de concepţia pe care o are asupra dreptăţii şi destructura socio-politică pe care o adoptă. Pe de altă parte,evoluţia considerabilă a colaborării internaţionale faceposibilă şi necesară apropierea şi influenţa reciprocă asistemelor de drept. Pe lîngă aceasta, are loc o apropiere ce



- 95 -

urmare, termenul francez jurisprudence se va traduce înromână prin jurisprudenţă, iar în engleză prin the decisions ofthe Courts şi în rusă prin судебные решения.

În baza celor evocate mai sus concluzionăm că întraducerea juridică există două obstacole majore. Primul ţinede diferenţa de sistem juridic, al doilea – de diferenţa desistem lingvistic. Urmează să analizăm care ar fi posibilităţilede soluţionare a acestor probleme întîlnite în activitateatraducătorului.

Chiar dacă admitem că reieşind din faptul că dreptul

comunitar este un drept unificat şi armonizat şi în procesultraducerii a astfel de texte nu se pune problema diferenţei desisteme juridice, oricum în sarcina traducătorului rămîn alteprobleme de rezolvat cum ar fi: transferul corect şi complet alconţinutului, păstrarea formei şi stilului propriu pentru textul-sursă şi, nu în ultimul rînd, calitatea traducerii în textul-ţintă.

Din acest punct de vedere, considerăm triada conţinut-

formă-calitate fiind o condiţie obligatorie şi nedevizată înrealizarea traducerilor juridice.

Pentru transferul corect al sensului juridic, traducatorulde texte juridice trebuie, în primul rînd, să posede anumitecunoştinţe din conţinutul disciplinei juridice. Ignoranţatraducătorului în domeniul în care traduce poate duce laefecte nefaste.

De obicei, la traducerea termenilor juridici,traducătorul foloseşte sursele terminografice specializatebilingve şi plurilingve pentru alegerea echivalentului adecvat,precum şi contextele de utilizare în vederea confirmăriicorectitudinii termenului ales. Dacă echivalentul respectivlipseşte în dicţionare, se recurge la traducerea descriptivă(explicativă) sau se păstrează termenul original (FrédéricHoubert, 1999 : online) Însă traducerea descriptivă ar fi o



- 96 -

soluţie pentru textele juridice aparţinînd doar unui stat, ordreptul transnaţional necesită un transfer al conţinutui prinaceleaşi concepte, noţiuni şi categorii echivalente în tot spaţiul

unional, deoarece dreptul comunitar se fondează pe valori şiprincipii comune pentru întreaga arie geopolitică.

Reieşind din natura dreptului şi specificul traducerii juridice acceptăm după Bell (2000: 59-60) următoarelecompetenţe de care trebuie să dea dovadă un traducătorprofesionist: competenţele gramaticală, sociolingvistică, dediscurs şi strategică.

1. Competenţa gramaticală presupune cunoaşterearegulilor de cod, de vocabular, de formare a cuvintelor, depronunţie/scriere pe litere şi de structurare a propoziţiilor;

2. Competenţa sociolingvistică presupune cunoştinţenecesare şi capacitatea de a produce şi de a înţelegeenunţurile în context, de a percepe sensul real conferit desubiect, de statutul participanţilor, de scopul interacţiunii,

etc.;3. Competenţa de discurs presupune capacitatea de a

combina forma şi sensul pentru a obţine texte scrise sau oralede diferite genuri, cu un caracter unitar.

Traducătorii (inclusiv juridici) trebuie să evitecomiterea greşelilor de sens, de contrasens, de nonsens.

4. Competenţa strategică presupune stăpînirea

strategiilor de comunicare, cu scopul eficientizării comunicării. Traducătorului acquis-ului comunitar îi revine sarcinade a traduce texte legislative publice (tratate, convenţii,directive, protocoale etc.) şi nu texte juridice private (actenotariale, contracte matrimoniale, de vînzare-cumpărare aproprietăţilor etc.) În instituţiile europene se traducdocumente de natură legislativă, politică şi administrativă,care sunt complexe şi extrem de riguroase în ceea ce priveşte



- 97 -

forma şi conţinutul. În acest tip de traduceri, repetiţia şirespectarea strictă a structurii şi a regulilor stilistice suntsemne de bună practică în toate cele 23 limbi oficiale ale UE.

Instrumentele electronice de traducere asistată sunt foarteutile în acest scop. Traducătorul trebuie să rămînă fideltextului-sursă, rolul lui nu este de a interpreta.

Documentul tradus trebuie să corespundă formal(avem în vedere structura, şablonul) cu textul-sursă. Aceastapermite identificarea exactă a oricărei poziţii din original.Actele dreptului comunitar urmează cu stricteţe această

regulă. De exemplu, în culegerea de acte normativecomunitare în limbile română, engleză şi franceză (DirectivaParlamentului European şi a Consiliului 2001/84/CE din 27septembrie 2001 privind dreptul de suită în beneficiulautorului unei opere de artă originale: 176) observămparalelismul strict al alineatelor în toate trei limbi:

DirectivaParlamentuluiEuropean şi a

Consiliului2001/84/CE din 27septembrie 2001

privind dreptul desuită în beneficiul

autorului uneiopere de artă

originale

Directive2001/84/EC of the

European Parliamentand of the Council of27 September 2001on the resale right

for the benefit of theauthor of an original

work of art

Directive2001/84/CE du

Parlement européenet du Conseil du 27

septembre 2001relative au droit desuite au profit de

l’auteur d’une

oeuvre d’artoriginale

PARLAMENTULEUROPEAN ŞICONSILIUL UNIUNIIEUROPENE,

THE EUROPEANPARLIAMENT ANDTHE COUNCIL OF THEEUROPEAN UNION,

LE PARLEMENTEUROPÉEN ET LECONSEIL DE L’UNIONEUROPÉENNE,

avînd în vedere

Tratatul de instituire

Having regard to the

Treaty establishing

vu le traité instituant

la Communauté



- 98 -

a ComunităţiiEuropene, în specialart. 95,

the EuropeanCommunity, and inparticular Article 95

thereof,

européenne, etnotamment sonarticle 95,

(...) întrucît:

(...)Whereas:

(...)considérant ce quisuit:

(1) În domeniuldreptului de autor,dreptul de suită (...)

(1) In the field ofcopyright, the resaleright (...)

(1) Dans le domainede droit d’auteur, ledroit de suite (...)

Totodată, vom preciza că versiunea engleză şi ceafranceză a actului dat (directivele făcînd parte din legislaţiaeuropeană care se aplică direct tuturor cetăţenilor UE) nu sînttraduceri în sensul direct al cuvîntului dintr-o limbă în alta, darsînt rezultatul unei co-redactări paralele a actelor comunitare în toate limbile oficiale UE la momentul edictării actului. În

2001 limba română, spre deosebire de engleză şi franceză nuera una din limbile oficiale ale UE şi, prin urmare, doarversiunea română a directivei susmenţionate este o traducere.

Alte documente comunitare (de exemplu, comunicărilecu autorităţile naţionale, deciziile adresate persoanelor fizicesau juridice şi corespondenţa) nu sînt traduse decît în limbilenecesare.

Folosirea tuturor limbilor oficiale îmbunătăţeştetransparenţa, legitimitatea şi eficacitatea Uniunii şi ainstituţiilor sale. Textul juridic care defineşte politica lingvisticăa UE este Regulamentul nr. 1/1958 al Consiliului care,modificat, fixează regimul lingvistic al Comunităţii EconomiceEuropene, enumerînd limbile oficiale şi stabilind cînd şi în cecondiţii trebuie folosite. În plus, Tratatul de instituire a

Comunităţii Europene consacră în legislaţia primară principiul,



- 99 -

potrivit căruia instituţiile UE trebuie să comunice cuinterlocutorii lor din statele membre în limba oficială aleasă deaceştia.

Comisia Europeană lucrează zilnic în trei limbi –engleza, franceza şi germana – şi nu foloseşte toate limbileoficiale decît în scopul informării şi al comunicării cu publicul,prin urmare actele comisiei se traduc. Parlamentul European, în schimb, are membri care au nevoie de documente de lucru în propria lor limbă: în acest context, multilingvismul total seimpune deci încă de la început. Dezbaterile în parlament au

loc simultan în toate limbile oficiale ale UE, parlamentarii,fiecare în limba lui, articulînd noţiuni, principii şi reguli,redactate mai apoi în fiecare limbă.

Reieşind din dificultăţile şi riscurile traducerii, au fostelaborate modalităţi de redactare legislativă: redactareabilingvă, redactarea paralelă, coredactarea (Robert Bergeron,1995: 48-49).

Faptul co-redactării paralele decurge chiar din texteletratatelor: Prezentul tratat, denumit Tratatul de la Lisabona,redactat într-un singur exemplar ( sublinierea noastră , drawnup in a single original/redigé en un exemplaire unique) , înlimbile bulgară (... se enumeră în ordine alfabetică toatelimbile oficiale ale UE la momentul edictării actului), texteleredactate în aceste limbi (sublinierea noastră, the texts in each

of these languages/les textes établis) fiind egal autentice, va fidepus în arhivele (...) (Tratatul de la Lisabona de modificare aTratatului privind Uniunea Europeană şi Tratatul de Instituire aComunităţii Europene (2007/C 306/01): 176).

De la 1 ianuarie 2007 – Ziua aderării României la UE,toate actele comunitare se redactează paralel şi în limbaromână, cît despre actele editate pînă la 1 ianuarie 2007,acestea reprezintă o traducere ulterioară emiterii actului.



- 100 -

În baza aceleiaşi directive europeane vom semnala încăcîteva caracteristici proprii textelor comunitare:

a) Denumirile organelor emitente se traduc în limba

română în forma lor originală, trunchierea şi folosireaabrevierilor (sau invers desfăşurarea) fiind posibile doar întextul original al legiuitorului. Ex: LE PARLEMENT EUROPÉENET LE CONSEIL DE L’UNION EUROPÉENNE – PARLAMENTULEUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE (şi nicidecumPARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UE); Directive2001/84/CE du Parlement européen et du Conseil – Directiva

Parlamentului European şi a Consiliului 2001/84/CE (şinicidecum Directiva Parlamentului European şi a ConsiliuluiUniunii Europene (sau UE) 2001/84/CE). Traducătorul nu areaceastă libertate, rolul lui fiind să transmită voinţalegiuitorului prin intermeniul triadei conţinut-formă-stil;

b) Totodată observăm paralelismul grafic ce ţine nudoar de alinierea textului, dar şi modelele de formatare a

acestuia: evidenţierea cu bold a titlurilor actelor, scriereacompletă a cuvintelor prin majuscule. Traducătorul trebuie săţină cont şi de aceste aspecte în formatarea traducerii sale.

c) Semnalăm totodată necoincidenţa scrieriidenumirelor organelor internaţionale din punct de vedre alliterilor iniţiale din cuvînt: the Treaty establishing theEuropean Community (Treaty , European şi Community cu

majusculă) – le traité instituant la Communauté européenne(Communauté cu majusculă, dar traité şi européenne cuminusculă) – Tratatul de instituire a Comunităţii Europene(Tratatul , Comunităţii şi Europene cu majusculă). Acestfenomen nu violează paralelismul pus în discuţie şi reiese dinspecificul limbii concrete, sau mai bine zis din standardulaplicat pentru fiecare limbă pentru scrierea denumirelor a



- 101 -

organismelor internaţionale. Traducătorul nu trebuie să evitenormele respective.

d) Denumirile geografice ale regiunilor, localităţilor

etc., precum datele calendaristice, care figurează în acteleeuropene se traduc în conformitate cu normele în vigoare: Faità Bruxelles, le 27 septembre 2001 – Adoptată la Bruxelles, 27septembrie 2001 – Done at Brussels, 27 September 2001; Laconvention de Berne – Convenţia de la Berna – The BerneConvention, etc. Traducătorul poate consulta Denumirile deoraşe şi ţări pe pagina web a Centrului Naţional de

Terminologie din RM (htpp://cnt.dnt.md/).e) Numele proprii ale persoanelor îşi păstrează forma

originală, iar funcţiile lor se traduc: La présidente N. Fontaine –The President N. Fontaine – Preşedintele N. Fontaine.Semnalăm că forma femenină La présidente se traduce înromână prin masculinul Preşedintele, deşi DEX-ul atestă formaPreşedintă. Traducătorul care traduce spre română trebuie să

ţină cont de acest specific al textelor europene.Punctele menţionate mai sus au o importanţă majoră

în traducerea textelor comunităţii europene, deoarece înunele surse găsim că „denumirile autorităţilor din actuloriginal trebuie să fie păstrate şi în actul tradus, iar întreparanteze explicative să fie indicată traducerea”. MinisterulFederal al Justiţiei din Germania (stat-fodator al UE) a publicat,

în 1974, o listă cu propuneri de traduceri în limba franceză,engleză şi spaniolă, care a fost prelucrată de Ministerul deExterne din Bonn. În nota introductivă a acestor indicaţii semenţionează: ,, În privinţa întrebuinţării denumirilor străine secere, de facto, în mod obligatoriu, anexarea, între paranteze, adenumirii judecătoreşti germane, conform traducerii în limbastrăină” (Auswärtiges Amt, 1974: 8). Adresele, în specialtoponimele (denumirile geografice), precum şi numele de



- 102 -

persoane cu titlurile de onoare şi academice, nu se vortraduce. Acolo unde este necesară transliterarea, se vor lua încalcul, în mod strict, normele ISO de transliteraţie şi

transcripţie, valabile la nivel internaţional (Aliona Dosca, 2007:127).

Traducătorul trebuie să ţină cont că dreptul comunitareste unul supranaţional şi forţa juridică a actelor emise de UEeste superioară celei a forţei juridice a actelor naţionale. Prinurmare, aceste cerinţe nu sînt valabile pentru traducerile, iar în cazul limbii germane, pentru co-redactările europene.

Pentru a se convinge de acest fapt, este suficient de acompara un act juridic european (de ex: Deciziareprezentanţilor Guvernelor statelor membre ale UniuniiEuropene din 1 ianuarie 2007 de numire a unor judecători laCurtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (2007/7/CE,Euratom) în versiunea română, engleză şi germană).

f) Actele europene, avînd drept autor mai multe

organe, se semnează de reprezentanţii tuturor acestororganisme, de obicei de şeful superior. Traducătorul nu poateomite numele sau funcţiile din act, ele făcînd parte dindocument:

Pentru ParlamentulEuropean

PreşedinteleN. Fontaine

Pentru Consiliu

PreşedinteleC. Picqué

For the EuropeanParliament

The PresidentN. Fontaine

For the Council

The PresidentC. Picqué

Par le Parlementeuropéen

La présidenteN. Fontaine

Par le Conseil

Le présidentC. Picqué



- 103 -

Pentru realizarea corectă a tuturor momentelortehnice în traducere, în ajutorul traducătorului vin diferiteliste, ghiduri etc., care conţin toate particularităţile de scriere

pe care le-am menţionat mai sus. Pentru textele în limbaromână, Institutul European din România (IER) a publicat în2008 un Ghid stilistic de traducere în limba română pentru uzultraducătorilor acquis-ului comunitar , disponibil şi în formatelectronic pe pagina web a IER (www.ier.ro).

Atunci cînd se traduce un act juridic comunitaraparţinînd tuturor 27 state membre ale UE într-o limbă

neoficială pentru comunitate, se impune principiulsuprapunerii absolute a aceluiaşi conţinut, dar exprimat în oaltă limbă decît cele 23, „textele redactate în aceste limbi fiindegal autentice”. Prin urmare, textele UE reprezintă un întreg,ele toate reprezintă textul original („a single original ” / „unexemplaire unique”) şi nu pot conţine înterpretări echivoce şi,prin consecinţă, efecte diferite în state diferite. Pentru aceasta

şi este nevoie de armonizarea legislaţiei naţionale cu ceaeuropeană înainte de aderare la UE.

Evident, redarea completă a conţinutului este o regulăgenerală pentru toate tipurile de traduceri, însă dacă în unelebeneficiem de o libertate oarecare (de ex. în lipsa uneiechivalenţe, explicaţii date sub formă de note în josul pagineisau descrieri şi perifraze chiar în text), textul comunitar este

drastic în această privinţă. Grosso modo, în el nu pot apăreaprobleme de redare a sensului dacă traducătorul cunoaştesistemul juridic. Adică una din dificultăţile traducătorului carelucrează cu textele comunitare rezidă nu în probleme de ordinlingvistic, dar de ordin extra-lingvistic: insuficienţa decunoştinţe necesare pentru a înţelege (!) textul.

Mai sus am semnalat deja despre faptul cătraducătorul nu are dreptul să-şi permită omiteri din text.



- 104 -

Omiterile pe care le vom numi materiale (de ex. omiterea unuifragment de text din diferite cauze cum ar fi neputinţa de atraduce ca rezultat al neştiinţei, omiterea unor date speciale

cum sînt referirile la alte acte etc.) cauzează omitericonceptuale (de sens) care provoacă conflicte juridiceconsecinţele căruia pot avea repercusiuni grave pentru toatăzona de aplicare a acestui act oficial. De aici responsabilitateatraducătorului şi statutul lui de co-redactor (nu vom confundanoţiunea cu cea de co-autor, căci traducătorul nu creazănorma, el doar co-participînd în calitate de mesager al

realităţii juridice în procesul de internaţionalizare). Muncatraducătorilor este cea care permite în mod special UniuniiEuropene să-şi respecte obligaţiile juridice în ceea ce priveştecomunicarea cu publicul.

Prin urmare „legea de aur” – dacă nu ştiu, nu traduc nueste absolut aplicabilă traducerii europene, rămînînd valabilădoar pentru textele bulevardiere. Fără acoperirea intelectuală

a domeniului este imposibil de a deveni traducător, mai cuseamă în domenii unde fiecare jumătate de cuvînt înseamnăceva de mare importanţă şi valoare pentru o lume întreagă(un astfel de domeniu în opinia noastră este şi medicina).

Din cele menţionate mai sus, în mare parte fiindobservaţii personale ale realităţii juridice şi celei lingvistice,ajungem la următoarea concluzie: exprimarea într-o altă limbă

nu va fi posibilă atîta timp cît omul (traducătorul) nu va şti cetrebuie să spună, chiar dacă ştie bine cum trebuie să o facă.Impotenţa traducţională provine din întuneric, din neştiinţă. Încercurile traducătorilor se obişnueşte de a crede că practicacotidiană le pune la punct pe toate. Această opinie nu estevalabilă pentru tarducerea textelor UE. Trebuie de început dela cunoaşterea domeniului şi nu traducerea acestuia prinechivalenţe aproximative, promovînd astfel pseudo-



- 105 -

traducerea, care ne va întoarce inevitabil la primul sens almaximei Traduttore, traditore. De aceea, traducătorii dincadrul structurilor lingvistice ale UE sînt licenţiaţi în drept.

Din punct de vedere a calităţii, traducerea finală atextului comunitar trebuie să facă parte din traducerileabsolute care presupune reexprimarea în limba-ţintă aconţinutului din textul original cu respectul obligatoriu altuturor parametrelor traducţionali – semantic, gramatical,stilistic, ortografic etc. Traducerea juridică se va consideracalitativă dacă traducătorul: a) va izbuti ca: conţinutul textului-

sursă şi al textului-ţintă să fie acelaşi; structura textului săconţină elementele inevitabile pentru tipul dat de text juridic;traducerea efectuată să posede acelaşi rezultat juridic şiacelaşi efect ca şi textul-sursă; b) va cunoaşte: noţiuni juridicefundamentale şi comunitare pentru orientare în textul juridic;terminologia juridică în limbile implicate în traducere(considerăm terminologia comunitară ca absolut traductibilă

prin stabilirea echivalenţelor terminologice); reguli privindaspectul funcţional-stilistic şi lexical-semantic al limbajului-ţintă; posibilităţile de transformări gramaticale şi sintactice întraducere.

Internaţionalizarea relaţiilor politice, economice,sociale şi, prin urmare, juridice influenţează inevitabilvocabularul juridic, care nici pînă în prezent nu a fost stabil şi a

cunoscut o evoluţie constantă. Traducătorul are sarcina de atransmite aceste evoluţii, iar unificarea dreptului şiarmonizarea sistemelor juridice îl vor ajuta esenţial înmisiunea sa.

BIBLIOGRAFIE

- Auswärtiges Amt. (1974). Einheitliche Übersetzung deutscher

Gerichtsbezeichnungen in die englische, französische und spanische



- 107 -

LA TRIADE LANGAGE COMMUN / LANGAGE SPÉCIALISÉ /LANGAGE JURIDIQUE COMMUNAUTAIRE :

INTERDÉPENDANCE ET BIDIRECTIONNALITÉ.

Selon K. Popper, il y a tant de science et de pratiquecombien de langage elles englobent (Popper, 1982 : 10). Enparaphrasant cette idée, nous pouvons affirmer que lelangage spécialisé (LSP) comprend toute la théorie d’unediscipline concrète et sa pratique. Un langage, comme lelangage juridique (LJ), utilise tous les systèmes formels de la

langue mais a aussi un réseau terminologique qui comprendles notions spécifiques pour ce domaine. Il s’agit donc, d’unlangage spécial ou spécialisé, qualifié parfois commesociolecte ou technolecte.

Le lexique spécialisé représente le noyau dur de toutLSP, qui constitue un type du langage commun adapté à lacommunication spéciale dans le domaine de la science et de la

technique (Суперанская et alii , 1989 : 63). Par conséquent, ladistinction entre le langage commun (LC) et le LSP, ou commeon dit aussi dans la terminologie le lexique commun et lelexique spécialisé, suppose le rapport du LSP à la totalité dulexique d’une langue composée de plusieurs sous-langues,nommées aussi vocabulaires ou terminologies. Lesterminologies, appelées par A. Rey « terminologies

institutionnelles » (politique, administration, droit, économieetc.) (Rey, 1977 : 17), présentent une multitude decaractéristiques communes avec le vocabulaire général, d’oùelles proviennent et avec lesquelles elles se superposentpartiellement. La fonction du LSP consiste dans la réalisationd’une communication plus efficace, dépourvue d’ambiguïtéset d’équivoques. Le LC a par rapport au LSP, le statut de« système fondamental » (Benveniste, 1993 : 94) ou de



- 108 -

« noyau dur » (Hagège, 1987 : 54). En analysant la relationLC/LSP, les chercheurs ont proposés de différentesreprésentations graphiques (voir Bidu-Vrănceanu, 2000 : 10).

Le Schéma 1 représente la relation entre le lexique communet celui spécialisé d’après le chercheur canadien G. Rondeau(1980 : 23). L’établissement des lignes de démarcation àl’intérieur du lexique d’une langue dépend de la circulationet/ou la fréquence des mots. Le cercle intérieur représente lazone frontalière entre le LC et le LSP, où sont placés les termesgénéraux d’un domaine, tandis que le cercle extérieur

représente le lieu du lexique ultraspécialisé utilisé par unnombre limité de spécialistes (ibidem, p. 24-25). Il devient clairque le nombre d’utilisateurs se réduit du centre du schémavers la périphérie. Le lexique commun occupe le noyau centralet celui spécialisé occupe la zone périphérique, c'est-à-dire lessegments autour du noyau.

Schéma 1. La division de la langue en lexique commun et lexiquespécialisé d’après G. Rondeau.



- 111 -

Schéma 2. La délimitation du langage juridique du langage commun.

Cette délimitation est justifiée par l’ancienne histoiredu droit. En paraphrasant E. Benveniste qui disait que

l'histoire d’une science consiste dans l'histoire de ses termes(Benveniste, 1993 : 247), nous pouvons affirmer que plus ledomaine spécialisé est ancien (et le droit dans ce sens est unexemple éloquent), plus son langage spécialisé est proche dunoyau lexical général, ce qui lui confère une certaineuniversalité par rapport aux autres LSP (Schéma 3). En outre,en vertu du caractère universel du LJ, le traçage d’une ligne

claire de démarcation entre, d'une part, le langage commun etle langage juridique, et, d'autre part, entre le langage juridiqueet d'autres LSP est pratiquement impossible, cette séparationn’étant nécessaire et utile que pour des raisons didactiques etde recherche.

Nous allons préciser que par l'universalité nous necomprendrons aucunement la superposition du LC (qui peutégalement prétendre à l'universalité grâce à son caractère



- 112 -

général) avec le LJ, mais surtout la présence du lexique juridique en quantités considérables dans toutes les branchesde l'activité socio-humaine, c’est-à-dire dans les autres LSP.

En ce sens, le langage juridique (communautaire) etcelui commun sont deux systèmes qui sont interdépendants etqui s’interpénètrent en se complétant réciproquement(Schéma 3).

Schéma 3. L'universalité du langage juridique.

En guise de conclusion, nous pouvons dire que : Le LSP diffère du LC du point de vue de ses utilisateurs

– spécialistes dans le domaine ou d'autres personnes dontl’activité s’entrecroise avec le domaine donné et qui utilisentle lexique spécialisé afin de transmettre des connaissancesspécialisées dans des buts professionnels. La réalisation du texte et du discours spécialisé n'est

pas possible sans l'utilisation du lexique commun. Levocabulaire juridique, y compris celui communautaire,

comprend outre les termes des mots du langage commun.



- 113 -

LJ (communautaire) sert souvent de source d’emprunt

pour la création des terminologies des autres domainesspécialisés, ce qui lui confère une certaine universalité par

rapport aux autres LSP; Grâce à la migration permanente des mots, il estimpossible de délimiter précisément des frontières clairesentre le LC, le LJ et d'autres LSP, cette distinction devenantpossible et utile seulement dans des buts de recherche.

REFERENCES BIBLIOGRAPHIQUES

Benveniste, Emile (1993). Problèmes de linguistique générale. Paris:GallimardBidu-Vrănceanu, Angela (2000). Lexic comun, lexic specializat . Bucureşti:Editura Universităţii din BucureştiCabré, Maria Teresa (1998). La Terminologie. Théorie, méthode etapplications. Ottawa: Les Presses de l'Université d'OttawaHagège, Claude (1987). Le français et les siècles. Paris: Éditions Odille JacobPopper, Karl Raimund. Logica cercetării . Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică Rey, Alain (1977). La terminologie: reflexions sur une pratique et sur sa théorie. In: Terminologie 76. Colloque International, Paris – La Défense, 15-18 juin 1976. Paris: La Maison du Dictionnaire, Partie V, p.14-40.Rondeau, Guy (1980). Introduction à la terminologie. Montréal: CentreEducatif et Culturel inc.Суперанская, Анна et alii (1989). Общая терминология. Вопросытеории. Москва: Наука

Publicat în România, Analele Universităţii „Dunărea de Jos”din Galaţi, Fascicula XXIV, An III, Nr.2(4)

Lexic comun – Lexic specializat , 2010, p. 242-246.



- 114 -

ÎMPRUMUTUL ŞI NEOLOGIA ÎN TERMINOLOGIADREPTULUI COMUNITAR

Résumé: L’emprunt et la néologie dans la terminologie du droitcommunautaire. Par le présent article l’auteur propose une brève étudeconcernant les phénomènes de l’emprunt et la néologie repérés dans lecorpus des termes juridiques communautaires. Les voies et les sourcesd’apparition des termes nouveaux dans le sous-domaine discuté ont permisd’établir une typologie des termes importés et des néonimes.Mots-clés: emprunt, néologie, terminologie juridique communautaire.

Împrumutul, este o cale a apariţiei termenilor careconstă în importarea cuvintelor din alte limbi şi răspunde, înspecial, nevoii de a exprima un concept, care a luat naştere într-o altă ţară. În acest caz se împrumută atât conceptul, câtşi termenul. A. Rey consideră împrumutul ca soluţia cea maievidentă, cea mai „leneşă”, dar totodată cea mai eficientă dinpunct de vedere internaţional, deoarece împrumutul

„neutralizează parţial diferenţele interlingvistice şi respectă înaşa fel noţiunea originală”1. Adaptarea formei străine, deobicei, are loc în modul următor:

Se adoptă termenul străin fără a fi modificat (ex.:acquis comunitar, summit );

Se modifică forma grafică a termenului străin (ex.:

miting/meeting; lider/leader );

Se traduc elementele preluate (calchiere) (ex.:Europe à plusieurs vitesses – Multi-speed Europe –Europa cu mai multe viteze; livre blanc – white paper – carte albă).

Deseori, atât cuvintele cât şi termenii împrumutaţi seasimiliează în limbă şi îşi pierd amprenta referenţialităţii

1

A. Rey, La terminologie: noms et notions, PUF, Paris, 1992, p. 68.



- 115 -

străine. Procesul de împrumutare a termenilor nu sedeosebeşte cu mult de împrumutarea cuvintelor din limbaliterară. Una din trăsăturile distinctive ale împrumutului

terminologic este, de obicei, calea scrisă a apariţiei termenuluistrăin, deoarece schimbul de informaţie ştiinţifico-tehnică serealizează prin publicaţii. Împrumutul este preferat despecialişti şi traducători din motivul economiei (forma împrumutului este mai scurtă decât forma sa descriptivă înaltă limbă), şi pentru că „permite de a păstra caracterul tehnical termenului”2. În opinia cercetătorilor, terminologii moderni

trebuie să fie utilitarişti, adică să păstreze ceea ce este deneînlocuit şi util din termenul străin, apreciind valoareafiecărui termen împrumutat şi să urmeze principiului de bazăal terminologiei – principiul de sistem.

Prin calchiere şi împrumut se realizează trei posibilităţide a transmite lexicul străin în altă limbă, adică de a stabiliechivalente în această limbă. De aici putem destinge

următoarele tipuri de împrumuturi: Împrumuturi din fondul istoric greco-latin;

Împrumuturi din altă limbă istorică actuală; Împrumuturi din diverse dialecte geografice sau

sociolecte şi din alte domenii a aceleiaşi limbi.Este cunoscut faptul că împrumuturile din fondul

greco-latin sunt prezente în multe limbi, îndeosebi în limbile

romanice, dar şi în engleză şi sunt percepute de noi ca unităţinaturale ale limbii şi nu străine. Aceasta confirmă punctul devedere al M. T. Cabré, care susţine că statutul acestor împrumuturi este „deseori neobservabil în comparaţie cu

2 P. O. Якобсон, Шифтеры, глагольные категории и русский глагол. B:

Принципы типологического описания языков различного строя,

Наука, Москва, 1972, c. 255.



- 116 -

împrumuturile ce provin din limbile moderne, chiar dacă suntdin aceeaşi familie de limbi”3.

În limbajul dreptului comunitar observăm următoarele

tipuri de împrumuturi: Din fondul greco-latin: agenda, quorum, negotium,

Natura, Galileo, ERASMUS, instrumentum etc. Tot din aceastăcategorie fac parte împrumuturile „neobservabile” proveniţidin latină sau greacă, dar care au evoluat în forme moderne:charte, programme, stratégie, critère, eurobaromètre,eurocratie, Europe, hiérarchie, méthode, politique,

télécommunication, télévision, pacte, médiateur etc. Listaacestor împrumuturi se suprapune practic cu lista termenilorde origine greacă, latină sau greco-latină.

Din alte limbi actuale: Acquis (din franceză în engleză şiromână), anti-trust (din engleză în franceză şi română), troïka (din rusă în franceză, engleză şi română), eurojust (din engleză în franceză şi română), rendez-vous clause (din franceză în

engleză şi română), DG (din franceză în engleză şi română),ombudsman (din neerlandeză în engleză, română şi franceză),Europe à la carte (din franceză în engleză şi română), OLAF (din franceză în engleză şi română), Europol (din engleză înromână şi franceză), screening (din engleză în franceză şiromână), opting out (din engleză în franceză şi română), know-how (din engleză în franceză şi română), lobby (din engleză în

franceză şi română), off shore (din engleză în franceză şiromână) etc. Cei mai mulţi termeni se importează din limbaengleză.

Din alte limbaje specializate: pilier, passerelle, sommet,transparence, blanchiment, refonte, noyau dur, Europe à

3 M. T. Cabré, La Terminologie. Théorie, méthode et applications, Ottawa, 1998, p. 159.



- 117 -

plusieurs vitesses, Europe à géometrie variable, Europe àcarte, capacité d’absorption, déficit, tarif, budget, banque,brevet, concurrence, équilibre, fiscalité, proportionnalité,

ressourses etc. Domeniile din care importează limbajul juridiccomunitar sunt: construcţie, architectură, metalurgie, fizică,economie, gastronomie şi alte.

Din limbajul comun: voisinage, année, capitale, langue,

pays, aide, livre etc.Cele mai numeroase în terminologia dreptului

comunitar sunt împrumuturile externe (din fondul greco-latin

şi din alte limbi actuale). Deşi, împrumuturile din alte limbajespecializate nu cedează cu mult din punct de vedere cantitativ,dacă luăm în considerare faptul că dreptul comunitar foloseştepe larg termeni din dreptul internaţional, constituţional,administrativ etc.

O altă cale a apariţiei termenilor este creareaneologică. Studiul dinamicii unei limbi în contextul

caracteristicilor zonale şi sociale se face în cadrul disciplineinumite neologie, care se ocupă de aspectele relative lafenomenele noi care apar în limbă. În lucrările lexicologilor L.Guilbert4 sau G. Rondeau5 devenite clasice, neologia trateazăfenomenele lingvistice, care apar într-un moment determinatal evoluţiei unei limbi vii. Neologismele terminologice se mainumesc şi „neonime”6. În general, îmbogăţirea unei limbi,

inclusiv a limbajului dreptului comunitar, se face pe două căiprincipale:

4 L. Guilbert, La créativité lexicale, Larousse, Paris, 1975.5 G. Rondeau, Introduction à la terminologie, Centre Educatif et Culturelinc., Montréal, 1980. 6

G. Rondeau, Introduction à la terminologie, Gaëtan Morin, Chicoutimi,1984, p. 124.



- 120 -

limba comună, neologismele la nivel semantic prezintă orelaţie univocă între denumire şi conceptul pe care îlreprezintă. Această monoreferinţă este justificată de

necesitatea ca un concept juridic comunitar să aibă o singurădenumire. Împrumuturile din alte limbi sau alte limbajespecializate, când unui cuvânt sau termen deja existent seatribuie noi semnificaţii, pot fi, de asemenea, considerate caneologisme comunitare.

BIBLIOGRAFIE

Cabré, M. T., La Terminologie. Théorie, méthode et applications, Ottawa,1998.Guilbert, L., La créativité lexicale, Larousse, Paris, 1975.Rey, A., La terminologie: noms et notions, PUF, Paris, 1992.Rondeau, G., Introduction à la terminologie, Centre Educatif et Culturelinc., Montréal, 1980.Rondeau, G., Introduction à la terminologie, Gaëtan Morin, Chicoutimi,1984.

Якобсон, Р.О., Шифтеры, глагольные категории и русский глагол. B:Принципы типологического описания языков различного строя,Наука, Москва, 1972, c. 246-257.

Publicat în România, Cultură şi comunicare în spaţiul

unitar european. Materialele sesiunii ştiinţificeinternaţionale, Iaşi, 2009, p. 353-356.



- 121 -

FENOMENELE SINONIMIEI ŞI ANTONIMIEI ÎN TERMINOLOGIADREPTULUI COMUNITAR

Abstract : Phenomena of Synonymy and Antonymy in Community LawTerminology . In this article the author discusses the phenomena ofsynonymy and antonymy in the community law terminology. The study isbased on the corpus of terms included in the terminological data baseInfoTerminographe Communautaite (ITeC), which conception anddevelopment has constituted the author’s recent scientific interest. Theresearch demonstrated that the above mentioned phenomena, which arespecific to the general language, are equally characteristic to thespecialized languages including community law language.

Lipsa de ambiguitate, care garantează comunicareaadecvată între specialişti şi transferul de cunoştinţe în scopurididactice, joacă un rol important în orice limbaj specializat şilimbajul juridic nu face excepţie de la aceasta. Numai în cazulcând este exclusă ambiguitatea sensului terminologic aconceptului juridic, putem profita de o comunicare corectă. Înterminologia juridică se observă în general următoareleraporturi semantice: polisemia, sinonimia, omonimia,antonimia, hipero-/hiponimia – fenomene similare cu aceleadin vocabularul general, care în opinia unor savanţi,favorizează ambiguitatea sau, în opinia altora, din contra nuprezintă obstacol pentru comunicarea ştiinţifică.

Conform Şcolii de la Viena un concept poate fi

desemnat doar printr-un singur termen. Terminologiawüsteriană consideră fiecare domeniu de specialitate ca uncâmp închis, termenul având un sens specific doar în cadrulacestui câmp. Prin urmare, teoretic se exclud aşa fenomene capolisemia, sinonimia şi omonimia. Însă practica contestăprincipiul univocităţii şi monoreferenţialităţii termenului.

În prezentul articol ne vom limita la analiza

fenomenelor sinonimiei şi antonimiei în terminologia



- 122 -

comunitară franceză în baza unui eşantion de 253 fişeterminologice înregistrate în baza de date InfoTerminographeCommunautaire (ITeC) concepută şi elaborată recent de noi.

Prezenţa sinonimelor, după cum am menţionat maisus, de fapt contrazice principiului de bază a terminologiei,care constă în lipsa ambiguităţii şi transparenţa termenilor, împiedicând comunicarea. Apariţia sinonimelor se datoreazămai multor factori, cum ar fi: variante (alternative) inventatead hoc, influenţa diverselor întreprinderi (de ex., diferiţiproducători a aceluiaşi produs îl denumesc în mod diferit),

diferite traduceri date pentru acelaşi termen, etc. În ştiinţă nu există la momentul actual o părere univocă

referitor la sinonimie. Unii savanţi definesc sinonimia drept ocorespondenţă semantică absolută, alţii – corespondenţăparţială. Lingvistul rus A. Reformatskii [1, p. 91] defineasinonimele ca şi cuvinte care denumesc acelaşi lucru, darreferindu-se la diferite noţiuni, care prin denumirea

sinonimică descoperă diferite caracteristici ale lucrului dat.Cercetătorii autohtoni consideră sinonimia nebinevenită înterminologie, reprezentând un fenomen nefast pentrutermeni, şi spre deosebire de lexicul uzual, ea nu îmbogăţeşte,ci împiedică atât comprehensiunea noţională a termenului, câtşi penetrarea mesajului terminologic chiar într-un cercrestrâns de specialişti [2, p. 29].

În terminologia juridică, dacă doi sau mai mulţi termenidin aceeaşi limbă desemnează unul şi acelaşi concept, atunciei sunt consideraţi sinonime: dommage – préjudice; clause –stipulation ; magistrat de l’ordre judiciaire – magistrat judiciaire; cession d’antériorité – cession de priorité;réquisitoire supplétif – réquisitoire complétif – réquisitoireadditionnel. Prin urmare, dacă este vorba de acelaşi concept,



- 123 -

sinonimele se pot înlocui unul cu altul fără violarea sensuluimesajului [3, p. 179; 4, p. 13].Din perspectiva cercetării noastre, considerăm drept sinonime

cel puţin doi termeni juridici comunitari, exprimaţi în diferitemoduri, dar între care este stabilită o identitate şi ocorespondenţă noţională (conceptuală), la înlocuirea reciprocăa cărora nu se vor produce schimbări semantice în textulcomunitar. Schematic putem prezenta triada sinonimică ca înGraful 1.

Graful 1. Triada sinonimică în terminologia dreptului comunitar.

Din graf concluzionăm: Conceptul juridic comunitar este egal cu forma lui

materială – termenul juridic comunitar;

Semnificaţia juridică comunitară a termenului seactualizează doar în interiorul textului specializat; Termenii sunt consideraţi sinonimici, dacă ei reprezintăacelaşi concept şi pot fi înlocuiţi reciprioc fără prejudiciisemantice pentru conţinutul exprimat de text.

In opinia unor savanţi, la care ne raliem şi noi [5, p.259-263; 6, p. 54-58; 7, р. 11-13], pe lângă forma lingvistică a

termenului (cuvânt, grup de cuvinte) se consideră drept



- 124 -

sinonime a termenului şi simbolurile, siglele, abrevierile,construcţiile eliptice, definiţiile date termenului, imaginile,schemele etc. În graful ce urmează este schematizat raportul

de egalitate între termenul concret, exprimând un concept, şialte forme de exprimare ale lui (Graful 2).

Graful 2. Raporturile sinonimice între termen şi diferite formede exprimare ale lui.

Astfel, în terminologia dreptului comunitar se stabilescraporturi sinonimice:

a) între cel puţin doi termeni, denumind acelaşi concept :

abstention constructive – abstention positive; aidehumanitaire – assistance humanitaire; codification des texteslégislatifs – codification constitutive – codification officielle;Euroland – zone euro; règles communautaires antitrust –règles européennes de concurrence – législation antitrust, etc.Din punct de vedere cantitativ, sinonimia de tipul termen-termen a fost înregistrată în ITeC pentru 63 din 253 termeni

analizaţi (circa 25%). b) între termen şi forma lui abreviată (acronim, siglăetc.): Charte des droits fondamentaux de l’UE – CDFUE;Conférence intergouvernementale – CIG; Citoyenneté del'Union européenne – Citoyenneté de l'Union – Citoyenneté del'UE; Comité des représentants permanents – Coreper; Officeeuropéen de police – Europol, etc. Acest tip de sinonimie a fost înregistrat pentru 51 termeni din 253 (20%).



- 125 -

c) între termen şi definiţia lui : La communautarisationcorrespond au transfert d'un domaine relevant, dans le cadreinstitutionnel de l'Union, de la méthode intergouvernementale

(deuxième et troisième piliers) à la méthode communautaire(premier pilier); Le Comité de l'article 36 du traité sur l'Unioneuropéenne, autrement dénommé CATS, est un groupe detravail du Conseil. Composé de hauts fonctionnaires, son rôleconsiste à assurer la coordination des groupes de travailcompétents dans le domaine de la coopération policière et judiciaire (troisième pilier). Dat fiind faptul că în baza de date

terminologice ITeC toţi termenii sunt definiţi, acest tip desinonimie acoperă 100% din eşantionul de termeni studiaţi.

Totuşi, sinonimia stabilită în baza criteriului termen-termen reprezintă mai mare interes pentru ştiinţa despretermeni şi anume acest tip de sinonime ne permite să afirmămcă fenomenul este caracteristic pentru terminologia juridicăcomunitară şi afectează a patra parte din totalitatea

termenilor.Sinonimia este frecvent folosită în terminologie pentru

crearea de noi termeni. Cercetătoarea N. Cuciuc [8, p. 115-116], analizând sinonimia în cadrul unităţilor sintagmaticeterminologice – sinapsiilor, care reprezintă sintagme analitice înzestrate cu aceeaşi valoare semantică, cu aceeaşi valoare dedesemnare lexicală, concluzionează că sinonimia

terminologică sinaptică este prezentă în limbajul juridicfrancez, iar termenii neologici sunt creaţi pentru a înlocui ceidepăşiţi lexical, perimaţi, desueţi. Autoarea citează exemplultermenului aide judiciaire care a fost substituit de sinonimulassistance judiciaire, înlocuit actualmente cu aide juridictionnelle, care este o formă a termenului neologic aide juridique. În terminologia comunitară de asemenea se observăacest fenomen. Astfel, Communauté économique européenne



- 126 -

este înlocuit cu Communauté européenne; Haute autorité este înlocuit cu Commission, etc.

Unul din factorii apariţiei dubletelor sau sinonimelor, în

opinia A. Guţu [9, p. 326], este că sinonimia serveşte dreptmijloc de augmentare a calităţii stilului expunerii materialului,asigurând varietatea arsenalului de exprimare. În textele juridice comunitare acest fenomen este uşor de observat.Deseori, termenul Uniunea Europeană este înlocuit peparcursul textului prin Uniunea, Europa sau UE ; ConsiliulUniunii Europene prin Consiliul sau Consiliul UE ; Comisia

Europeană prin Comisia; Tribunalul de Prima Instanţă prinTribunalul ; Comunitatea Europeană prin Comunitatea sau CE ,etc.

Nu trebuie să uităm faptul că textul juridic nu poatereprezenta o cantitate de fraze construite fără a ţine cont deregulile exprimării lingvistice. Astfel, sinonimele ne permit săevităm repetările, însă cea mai mare atenţie în întrebuinţarea

sinonimelor trebuie acordată faptului că în urma folosirii lor sănu fie violat sensul textului. Cu alte cuvinte, fenomenulsinonimiei are dreptul la existenţă chiar şi în vocabularul juridic, inclusiv comunitar, cu condiţia că utilizatoriisinonimelor (îndeosebi specialiştii în domeniu – jurişti,traducători specializaţi) le vor folosi de o manieră atentă, înfuncţie de situaţia şi destinatarul mesajului.

Dacă fenomenul sinonimiei porneşte de la analogiesemantică, raporturile antonimice se bazează pe opoziţiasemantică. Deseori prin intermediul antonimului se ajunge la înţelegerea corectă a termenilor.

Doi termeni se consideră antonime dacă posedăsemnificaţii contrare, direct opuse. În cazul termenilormonosemici, antonimia este absolută şi nu prezintă dificultăţi. Însă în cazul termenilor polisemici antonimia nu poate fi decât



- 127 -

relativă, parţială sau chiar aproximativă. Vom argumentapoziţia noastră prin adjectivul francez principal , în bazadefiniţiilor date în Vocabularul juridic al lui G. Cornu [10, p.

690]. Deci, la prima lectură a articolului lexicografic constatămcă adjectivul principal este polisemic, având şase sensurifundamentale glosate. Raportul antonimic este evident dacă:

principal are sensul de important sau mai puţin

important (1) prin opoziţie cu accessoire, secondaire, complémentaire;

principal are sensul de prioritar (2) prin opoziţie cu

subsidiaire; principal are sensul de iniţial, inaugural (3) prin

opoziţie cu incident.Adică putem concluziona, că formarea seriilor

antonimice absolute ale termenilor polisemici este imposibilă,seriile antonimice existând doar separat în funcţie de sensulatribuit termenului de la care pornim seria. Cu alte cuvinte,

perechea principal – complémentaire este o antonimie corectă în baza primului sens glosat a lui principal (1), la fel ca şi principal – subsidiaire în baza sensului (2) sau principal –incident în baza sensului (3), iar perechea complémentaire –incident nu este antonimică şi nu reprezintă nici alte tipuri deraporturi, sinonimice, de exemplu. Ex.: peine principale esteantonimul lui peine complémentaire, iar peine incidente sau

peine subsidiaire nu pot fi antonimele lui peinecomplémentaire din două motive: a) aşa noţiuni nu există înmateria juridică; b) subsidiaire şi incident nu posedă sensulnecesar pentru a putea fi atribuit conceptului peine.

Din punct de vedere compoziţional, antonimeleformate prin afixare, deşi sunt uşor determinate, nu suntfrecvente. Cele mai răspândite afixe în limba franceză folosite

la crearea antonimelor par a fi: anti-, i-(il), in-(im-), inter-, non-



- 128 -

, de-(dé-), etc. Exemple: clérical – anticlérical, légal – illégal,corporel – incorporel, moral – immoral, national –international, imputabilité – non imputabilité, mariage –

démariage. Un moment important ţine de prefixul de-(dé-),care nu întotdeauna exprimă sensul contrar al unui termen.De exemplu, désinvestiture este antonimul lui investiture, pecând dépénalisation nu este antonimul lui pénalisation, dar atermenului incrimination. E de menţionat că unii termeniantonimici formaţi prin afixare mai pot avea ca antonim şi unalt termen, de ex. clérical – anticlérical sau laïque. Însă, două

antonime ale unui termen nu formează obligatoriu o perechesinonimică.

Un număr de serii antonimice fac parte din aceiaşifamilie de cuvinte: donateur – donataire, mandant –mandataire, etc. Majoritatea antonimelor din vocabularul juridic au însă forma destinctă de perechea lor (auteur –victime; créancier – débiteur , etc.). Totodată vom sublinia

caracterul binar al opoziţiei antonimice (offre - acceptation),deşi există serii antonimice triple (législativ – exécutiv – judiciaire) sau chiar din patru elemente (loi – coutume – jurisprudence – doctrine) [3, p. 186].

Reieşind din specificul terminologiei juridicecomunitare, în baza de date ITeC, fenomenul antonimieicunoaşte o abordare nouă. Astfel, se observă următoarele

tipuri de antonimie:a) antonimie semantică (contradictorie) când termenulare o semnificaţie contrară şi direct opusă cu alttermen: égalité de traitement entre les hommes et les femmes – inégalité de traitement entre les hommes etles femmes; égalité des chances – inégalité deschances; équilibre institutionnel – déséquilibre



- 130 -

convergence; coopération judiciaire en matière civile –coopération policière et judiciaire en matière pénale,etc.

Cantitatea termenilor juridici comunitari pentru care se înregistrează diverse tipuri de antonime este destul deimpunătoare: 151 termeni din 253 (59%). Analiza antonimiei în baza eşantionului ITeC ne permite să constatăm o largărăspândire a fenomenului în terminologia dreptului comunitar, însă dacă antonimia clasică este specifică pentru 1/3 din întregul corpus juridic, în terminologia sub-domeniului studiat

cantitatea termenilor pentru care au fost înregistrate raporturiantonimice atinge cifra de 59%. Această creştere cantitativă sedatorează faptului că în cadrul cercetării noastre pe lângăantonimia clasică a fost stabilită o tipologie a antonimelornon-contradictorii sfecifică terminologiei comunitare.Antonimele bazate pe raporturi antinomice sunt repertoriatede noi în ITeC din perspectiva „a nu se confunda”. Considerăm

ca câmpul respectiv din fişa terminologică ITeC va aduce unsuport substanţial în activitatea traducătorilor, specialiştilor îndomeniu, studenţilor-filologi şi studenţilor în domeniulrespectiv, şi nu în ultimul rând publicului larg care sedocumentează şi prin intermediul produselor terminografice.

Prezenţa fenomenelor sinonimiei şi antonimiei înterminologia juridică comunitară demonstrează

interdependenţa dreptului şi limbii. Anume limba contribuie larealizarea şi materializarea sistemului juridic în general.Important este ca sinonimul să exprime acelaşi concept, iarsubstituirea termenului prin sinonim să nu provoacemodificări semantice în textul juridic specializat.



- 131 -


1. Реформатский, А.А. Введение в языковедение. – Москва:Просвещение, 1967. – 542 с.2. Guţu, A. La traduction spécialisée dans la perspective de la dimension paradigmatique et syntagmatique // Guţu, A. Unele probleme de teorie,empirism şi didactică a limbilor/Certains problèmes de théorie, empirismeet didactique des langues. – Chişinău: ULIM, 2005. – p. 27-31.3. Cornu, G. Linguistique juridique. 2-ème éd. – Paris: Montchrestien, 2000. – 443 p.4. Grodziński, E. Jezykoznawcy i logicy o synonimach i synonii . –Wroclaw:Zakad Narodowy im. Ossolineum, 1985. – 259 p.

5. Guţu, A. Sinonimia şi pertinenţa ei în calitate de criteriu alterminologizării // Guţu, A. Introduction à la traductologie française. –Chişinău: ULIM, 2008. – p. 257-267.6. Головин, Б.Н., Кобрин, Р.Ю. Лингвистические основы учения отерминах . – Москва: Высшая Школа, 1987. – 104 c.7. Риггз, Ф.В. Терминология в социальных науках . – Гонолулу/Москва:Ротапринт, 1979. –c. 11-13.8. Cuciuc, N. Franceza juridică. – Iaşi: Demiurg, 2004. – 237 p.9. Guţu, A. Procesele dinamice în terminologia ştiinţifică franceză modernă

// Guţu, A. Introduction à la traductologie française. – Chişinău: ULIM,2008. – p. 322- 335. 10. Cornu, G. Vocabulaire juridique. 4-ème éd. – Paris: Quadrige/PUF,2003. – 951 p.

Publicat în Republica Moldova, Revista de Lingvistică

şi Ştiinţă Literară , 2009, nr. 1-2, p. 77-82.



- 132 -

BAZA DE DATE TERMINOLOGICE INFOTERMINOGRAPHECOMMUNAUTAIRE: ASPECTE ŞTIINŢIFICE ŞI UTILITARE

ABSTRACT. The article “Terminological Data Base “InfoTerminographeCommunautaire”: Scientific and Applied Aspects” proposes a description ofa terminological data base, which conception and development hasconstituted the author’s recent scientific focus. The data base“InfoTerminographe Communautaire” (ITeC) – which represents an efficientFrench-English-Romanian-Russian tool to be applied in modern specialists’activity – differs from other electronic products that have been previouslycreated by various public institutions and private companies from Moldovaand abroad; such a difference being manifested both from an applied pointof view and scientifically. ITeC is an interdisciplinary scientific andterminological data base. ITeC’s complex character enlarges the potentialusers range from specialists (i.e. philologists, terminologists,terminographers, jurilinguists, editors and translators of community lawtexts, lawyers, specialists whose activity directly or indirectly refers to theEuropean Union, etc.) to non-specialists (i.e. every citizen interested in theEuropean Union and community law).

Terminologia ca disiplină născută din necesităţipractice a fost nevoită să-şi creeze metodele de lucru. Ea afolosit metode existente pe care le-a adaptat specificului său.După cum lexicologia, de exemplu, a dat naştere lexicografiei – ramură practică care are drept scop elaborarea dedicţionare, tot aşa ştiinţa despre termeni a creat terminografia – ramură practică care are drept scop elaborarea metodologiei

pentru realizarea de dicţionare specializate (se au în vedereatât lucrările pe suport hârtie, cât şi cele informatizate).

Ţinând cont de dezvoltarea noilor tehnologiiinformaţionale, în prezent activitatea terminografică nu se maipoate concepe fără folosirea informaticii. Prin facilităţile pecare le oferă, informatica a deschis noi perspective pentruterminologie. Cu ajutorul computerului produsul terminografic



- 134 -

necesare informaţii, bibliografii, texte specializate etc.informatica asigură accesul la bănci şi baze de date, la centrede lucru, la lucrări publicate şi alte informaţii lingvistice şi

terminologice; pentru constituirea corpului de date terminologul poate selecţiona în mod automat termenii şitextele specializate de care are nevoie, iar existenţa acestortexte pe suport electronic facilitează încorporarea automată labaza textuală; pentru întocmirea fişelor terminologice,informatica permite terminologului să completeze automatfişele, adăugând informaţii: definiţii, contexte, traduceri etc.;

pentru verificare şi îmbogăţire a informaţiilor, terminologuliarăşi accede la bazele de date şi completează fişele cu noiinformaţii obţinute; pentru editarea terminologiei,informatica de asemenea oferă diverse posibilităţi (suporthârtie, CD etc.).

Reieşind din cele menţionate mai sus, terminografiapoate fi definită ca un subdomeniu de activitate ştiinţifico-

practică al terminologiei care tratează principiile şi practica întocmirii dicţionarelor specializate atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic (colectarea, constituirea, gestiunea şidifuzarea datelor terminologice) care reprezintă obiectul finalşi produsul activităţii terminografice, şi, prin urmare, procesulfinal al terminologiei.

Saltul rapid al informaticii a influenţat mult

terminografia. Apariţia Internet-ului este de asemenea unmoment benefic pentru colaborarea internaţională aorganismelor terminologice care pot face schimb rapid deinformaţii, pentru livrarea directă a produselor terminografice în computerul utilizatorului etc. Posibilităţile informatice decare se foloseşte terminografia vor contribui cu siguranţă la înţelegerea între specialişti şi la tratarea datelor terminologicela un nivel superior.



- 135 -

Crearea internaţională a bazelor şi băncilor de date afost iniţiată de instituţii publice şi de companii particulare.Există bănci de date organizate de Comisia Europeană, de

guvernele diferitor ţări, de diferite centre terminologice etc.Interesul nostru poartă în mod prioritar asupra BDT

care ar oferi informaţii terminologice în domeniul legislaţieiUniunii Europene (UE). Considerăm că actualmente anumelimbajul Uniunii Europene, important organism şi actor pearena socio-politică mondială, merită o atenţie sporită.

În România, de exemplu, pentru a promova o

terminologie uniformă în traducerea acquis-ului comunitar înlimba română, precum şi a legislaţiei româneşti în limbileoficiale ale UE, Direcţia Coordonare Traduceri din cadrulInstitutului European din România a creat o BDT disponibilă lawww.ier.ro. Aici pot fi găsite echivalenţele termenilorcomunitari în limbile engleză, franceză, germană, italiană,spaniolă, portugheză, română şi latină din 81 domenii a

activităţii umane. Definiţia conceptelor descrise în fişaterminologică este în limba engleză.

Cât despre Republica Moldova (RM), se constată undeficit de produse terminografice informatizate. Dupăstudierea resurselor oferite de organizaţiile şi instituţiileactivitatea cărora este legată direct sau indirect de UniuneaEuropeană, constatăm că în RM nu există BDT ce ar conţine

termeni comunitari. Moldova nu este stat membru al UE, însăterminologia comunitară este zilnic folosită de autorităţilemoldoveneşti şi nu este străină nici cetăţeanului moldav.

Reieşind din lipsa unei BDT care ar conţineterminologia comunitară, ar completa resursele deja existente în RM şi peste hotarele ei, şi ar spori relaţiile RM-UE, ne-ampropus elaborarea unui astfel de produs informatizat -



- 137 -

Tot aici se găsesc cutiile de căutare corespunzătoarecelor patru limbi implicate şi filtrele alfabetice. Utilizatorul

poate purcede la căutarea termenului concret pornind de laoricare din aceste patru limbi, prin introducerea în cutiarespectivă a termenului sau a cuvântului-cheie. Filtrele decăutare pe litere asigură metoda alfabetică de căutare atermenilor în limba franceză.

Administratorul este cel care ţine baza la zi şi aredreptul la introducerea de modificări în ea. Data ultimei

actualizări a ITeC este de asemenea afişată pe interfaţa bazeişi se modifică automat odată cu operarea modificărilor înconţinutul ITeC. În mod automat se modifică şi datelestatistice cu privire la numărul total de termeni descrişi în fişeterminologice, numărul termenilor pentru care au fost înregistrate cel puţin două accepţiuni diferite (termenipolisemici), numărul termenilor pentru care au fost



- 138 -

înregistrate sinonime, antonime, hiponime, hiperonime şiabrevieri.

În colţul drept de jos este amplasată menţiunea despre

protecţia drepturilor de autor care ne aparţin (ITeC este înregistrat de Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectualădin RM, Certificat Seria OI, nr. 603/2188 din 12 martie 2009).

Următoarea imagine reprezintă fişa terminologică ITeC – elementul constitutiv principal al oricărei BDT şi produsul debază a terminografului. Fişele se reunesc în ITeC în modorganizat sub formă de colecţie de fişe.

În cazul ITeC, fişa are o schemă destul de ambiţioasă,dar, în viziunea noastră, datele sunt accesibile, deşi colectarealor este de lungă durată. Fişa conţine următoarele câmpuri:Terme, Catégorie grammaticale, Etymologie, Définition,Traduction (Româna), Traduction (English), Traduction

(Русский), Polysémie, Synonyme(s), Antonyme(s),



- 140 -

Din punct de vedere utilitar, putem enumeraurmătoarele avantaje ITeC :

formatul electronic facilitează şi rentabilizează cu

mult activitatea utilizatorilor; prezenţa unui paratext exhaustiv care oferă

informaţii despre ITeC, sursele informaţiilorintroduse în BDT, categoriile de utilizatori potenţiali,etc.;

prezenţa unui ghid de utilizare explicit;

legătura directă între utilizator şi administrator;

accesul la fişa terminologică prin cutiile de căutare(fără a ţine cont de semnele diacritice, majusculeetc.) şi/sau filtrele alfabetice pentru limba franceză;

posibilitatea de a extrage informaţii din ITeC princopierea fragmentului solicitat (cu respectareadrepturilor de autor);

imprimarea pe suport hârtie a fişei terminologice cu

ajutorul opţiunii Imprimer ; ITeC este un dicţionar cvadrilingv francez-român-

englez-rus; consultarea celor mai importante acte legislative ale

UE în patru limbi direct în ITeC; efectuarea automată a statisticii cu privire la unele

aspecte examinate în fişa ITeC;

data ultimei actualizări a ITeC afişată automat peecran şi data întocmirii fişei permite utilizatorului săconcludă despre ţinerea la zi a bazei;

consultarea ITeC fără acces la internet în cazulinstalării programului în computerul utilizatorului(săli de curs, mediatecă, bibliotecă, etc.);

consultarea ITeC cu ajutorul dispozitivului WAP (prin

telefonul mobil);



- 141 -

baza de date poate servi drept complement la

manualele şi cursurile de lecţii la traducerea juridică;

prin natura şi conţinutul său, ITeC este o culegerede termeni şi documente juridice utile pentru totspaţiul francofon;

ITeC contribuie de asemenea la stabilirea posibililorlegături culturale, economice şi juridice întreRepublica Moldova şi statele membre ale UE;

posibilitatea de amplificare nelimitată a ITeC; etc.

Doar unele din aceste avantaje cu caracter utilitar suntproprii şi altor BDT create anterior de diverse instituţii din ţarăşi de peste hotare. Însă atuul major al ITeC rezidă în caracterulsău ştiinţific. Astfel, din punct de vedere ştiinţific, produsulnostru terminografic: oferă informaţii cu privire la etimologia termenilor juridicicomunitari;

oferă definiţia conceptului juridic comunitar (termenul nupoate exista dacă conceptul pe care-l materializează nu estedefinit ştiinţific); oferă date cu privire la fenomenele specifice limbajuluicomunitar (de ex.: polisemia, sinonimia, antonimia); asigură clasificarea, ordonarea, ierarhizarea conceptelor în

cadrul sistemului terminologic concret (de ex.: hipero-

/hiponimia); oferă frazeologisme juridice comunitare contribuind laperfecţionarea cunoştinţelor lingvistice şi jurilingvistice; prin conţinutul său contribuie la perfecţionarea

cunoştinţelor la disciplina drept comunitar şicomprehensiunea corectă a întregului sistem juridiccomunitar;



- 143 -

L’UTILITÉ DES PRODUITS TERMINOGRAPHIQUESINFORMATISÉS. LE CAS DE L’INFOTERMINOGRAPHE

COMMUNAUTAIRE.

Résumé. Dans le présent article l’auteur aborde le problème du manque deressources terminologiques informatisées dans le domaine juridique dans laRépublique de Moldova. En étudiant les plus importantes bases et banquesde données terminologiques créées par plusieurs institutions publiques etcompagnies privées de la Moldova et de l’étranger et en tenant compte dudéveloppement vertigineux des nouvelles technologies informationnelles,l’auteur considère très utile de profiter des possibilités offertes par

l’informatique dans le traitement des données terminologiques et vientavec une solution quoique partielle: la création d’une base de donnéescontenant la terminologie de l’Union européenne - l’InfoTerminographeCommunautaire (ITeC), qui contribuera sûrement à la rentabilisation dutravail des terminologues, terminographes, traducteurs et rédacteurs destextes juridiques. Tout en argumentant la nécessité de tels produits pour laRépublique de Moldova, l’article proposé décrit tant la structure actuelle dela base de données, les étapes de son élaboration, son contenu, établit sesutilisateurs potentiels, que trace l’avenir de l’ITeC.

Mots-clés. Terminographie informatisée, base de données terminologiques,langage juridique communautaire.

La terminologie en tant que discipline née desnécessités pratiques a créé ses méthodes de travail et aadapté à sa spécificité les méthodes existentes. De la mêmefaçon que la lexicologie qui a donné naissance à la

lexicographie – branche pratique dont le but est de produireles dictionnaires, la science terminologique a créé laterminographie – branche pratique qui vise l’élaboration de laméthodologie de réalisation des dictionnaires spécialisés (on aen vue tant les travaux terminologiques sur papier que ceuxinformatisés).

Grâce au développement des technologiesinformationnelles, l’activité terminologique ne peut pas être



- 144 -

actuellement conçue sans l’utilisation des applicationsinformatiques, car toute l’activité terminographique s’appuiesur celles-ci.

L’assistance apportée par l’ordinateur contribue auperfectionnement du travail terminologique. A l’aide de lamachine le produit terminographique peut être élaboré dansun délai relativement bref et dans de meilleures conditions.

L’utilité évidente de l’informatique dans laterminologie est acceptée parmi les chercheurs auxquels nousadhérons aussi, car „high-quality terminology work results in

reliable, multifunctional (mono- or multilingual)terminographical data (i.e. terminological data and associateddata), which are primary elements of information andknowledge management systems” (GALINSKI, 1990: 87).

A son époque, Wüster considérait l’informatiquecomme un domaine constitutif de la terminologie. Selon lui,l’informatique n’était qu’un instrument destiné au stockage et

à la récupération de l’information (WÜSTER, 1981: 102).Mais avec le temps l’informatique a considérablement

évolué et les services qu’elle peut offrir à la terminologie sontbeaucoup plus diverses que le simple stockage d’information.Les moyens employés dans le but de réaliser le travailterminologique sont beaucoup plus nombreux qu’à l’époquede Wüster.

A présent le terminologue a la possibilité d’accéderrapidement à une base de données terminologique (BDT) ouune base de concepts spécialisés, ce qui modifieconsidérablement les modalités de son travail par rapport aupassé.

A diverses étapes de l’activité terminologique, uneprogrammation judicieuse aide essentiellement: pendant ladocumentation, lorsque des bibliographies, textes spécialisés



- 145 -

etc. sont nécessaires, l’informatique assure l’accès aux baseset banques de données, aux centres de travail, aux travauxpubliés et autres types d’informations linguistiques et

terminologiques; pour la constitution du corps de données, leterminologue peut sélectionner automatiquement les termeset les textes dont il a besoin; pendant l’élaboration des fichesterminologiques, l’informatique permet au terminologue decompléter automatiquement les fiches en y ajoutant desinformations: définitions, contextes, traductions etc.; dans lebut de la vérification et l’enrichissement des informations, le

terminologue accède de nouveau aux bases de données etremplit les fiches de nouvelles informations obtenues; lors del’édition de la terminologie, l’informatique offre aussi diversespossibilités (support papier, support magnétique, CD etc.). Cesdonnées peuvent être livrées à l’utilisateur du produitterminologique selon ses nécessités: avec ou sans définitions,équivalents en d’autres langues, exemples d’emploi etc.; en

format différent, en caractères tipographiques différents etc.Il en résulte donc que la terminographie peut être

définie comme un sous-domaine de la terminologie qui traiteles principes et la pratique d’élaboration des dictionnairesspécialisés tant sur support papier qu’en format électronique(collecte, constitution, gestion et diffusion des donnéesterminologiques) qui représentent l’objectif et le produit final

de l’activité terminographique et par conséquent le processusfinal de la terminologie.Le saut brusque de l’informatique a beaucoup

influencé la terminographie. L’apparition de l’internet estaussi un moment bénéfique pour la collaborationinternationale entre les organismes terminologiques quipeuvent faire un échange rapide d’informations, pour lalivraison directe des produits terminographiques dans



- 146 -

l’ordinateur de l’utilisateur etc. Les possibilités informatiquesdont se sert la terminologie/-graphie contribueront sûrementà la compréhension entre les spécialistes et au traitement des

données terminologiques à un niveau supérieur.La création internationale des banques de données a

été initiée par certaines institutions publiques et compagniesprivées. Il existe aujourd’hui des bases et banques de donnéesorganisées par la Commission européenne, les gouvernementsde différents pays, diverses centres terminologiques, etc.

Notre intérêt porte surtout sur les BDT qui offrent des

informations sur la terminologie de l’Union européenne (UE).En Roumanie, par exemple, dans le but de promouvoir

une terminologie uniforme dans la traduction de l’acquiscommunautaire en roumain et de la législation roumaine versles langues officielles de l’UE, la Direction pour la Coordinationdes Traductions de l’Institut européen de la Roumanie (IER) acréé une BDT disponible sur www.ier.ro contenant plus de

25 000 entrées en anglais, français, italien, espagnol,portugais, allemand, latin et roumain provenant de 81domaines de l’activité européenne.

Les termes enregistrés sont validés sur la base desdictionnaires, des travaux de spécialité, de la législationpubliée officiellement et à l’aide des experts des ministères,agences, universités.

Pour consulter les termes de la BDT, il est nécessairede choisir la langue d’interrogation, le domaine et d’introduiredans la boîte de recherche un mot-clé. Dans le cas d’unrésultat positif, le terme ou les termes ayant comme élémentconstitutif le mot introduit dans la boîte sont affichés. Encliquant sur le terme voulu, l’utilisateur accède à la ficheterminologique concrète.



- 147 -

Par exemple, la fiche du terme roumain acquiscomunitar offre l’information suivante:

Proiect White Paper Glossary

Domeniu Legislaţie

română acquis comunitar

engleză "acquis communautaire"

Sursă White Paper: p.2, 17

Definiţie The "acquis communautaire" (Community patrimony) is thebody of common rights and obligations which bind all theMember States together. It is founded principally on the Treatyof Rome and the supplementing acts (the Single European Act,the Treaty on European Union etc.), plus the large body ofsecondary legislation which derive from them. The "acquiscommunautaire" relates mainly to the single market and thefour freedoms inherent in it (freedom of movement for goods,individuals, capital and services), the underlying commonpolicies (agriculture, trade, competition, transport, etc.) and

measures to support the least-favoured regions and categoriesof the population. The Union has committed itself tomaintaining the Community patrimony in its entirety anddeveloping it further. Exemptions and derogations from thelegal framework constituted by the Community patrimony areare granted only in exceptional circumstances and are limitedin scope.

Referinţă Glossary of the 1996 Intergovernmental Conference

germană Integrationsstand der Gemeinschaft (1)Referinţă Weissbuch, S. 2 und 17 (1)

germană gemeinschaftlicher Besitzstand (2)

Referinţă Anhang zum Weissbuch, S. 92 (2)

franceză acquis communautaire

Figure № 1. Fiche terminologique de la BDT de l’Institut

européen de la Roumanie.



- 148 -

A partir de cette figure on observe que les définitionset les sources sont données en langue anglaise. La fiche estunilingue, c’est-à-dire, si l’utilisateur choisit une autre langue

d’interrogation, il obtiendra la même fiche terminologique.En ce qui concerne la République de Moldova (RM), on

y constate un déficit des produits terminographiquesinformatisés. L’étude des ressources offertes par lesorganisations et les institutions dont l’activité est liéedirectement ou indirectement à l’UE, a certifié le fait qu’enMoldova il n’existe pas de BDT contenant des termes

communautaires.Le Centre National de la Terminologie (CNT) créé en

1989 est la plus importante institution de recherche etd’implantation des terminologies spéciales dans les structuresadministratives, économiques, sociales etc. de la Républiquede Moldova.

Les plus importantes directions d’activité du CNT sont:

recherches théoriques et appliquées dans le domaine de laterminologie, traductions spécialisées, rédaction desdocuments normatifs, élaboration des glossairesterminologiques, création des bases de données. Le CNT acréé une BDT disponible sur www.cnt.dnt.md.

Au mois de février 2009, la BDT proposait lesstatistiques suivantes embrassant les termes de 87 domaines

présentés dans la base: Fiches au total – 49 626, Termes autotal – 224 827, Termes roumains – 63 337, Termes russes –58 999, Termes français – 38 709, Termes anglais – 33 597,Termes allemands – 10 948, Termes espagnols – 6 859,Termes italiens – 6 671, Termes portugais – 5 132, Termeslatins – 535.

Malheureusement, la recherche dans cette base de telstermes comme drept comunitar, acquis comunitar etc. a été



- 150 -

Le but de notre article n’est aucunement de critiquerles produits terminographiques existants, mais de constater lasituation réelle de la terminologie communautaire en

Moldova.Etant donné le manque dans notre pays d’une BDT

propre à la terminologie européenne et le développement desrelations RM-UE, nous avons conçu et élaborél’InfoTerminographe Communautaire (ITeC) qui pourraitcompléter les ressources terminologiques existantes enMoldova et même à l’etranger.

L’InfoTerminographe Communautaire se présentecomme:

une source de renseignement sur le sens particulier

des termes communautaires qui permet de ne pasconfondre les concepts des droits nationaux avec ceuxde l’UE;

un guide de travail à l'usage des rédacteurs et des

rédactrices qui ont le souci du mot juste et de lacorrection de la langue et qui désirent trouverrapidement la réponse aux questions que soulèventleurs difficultés linguistiques et juridiques;

un outil contribuant au perfectionnement linguistiquedes juristes;

un des mécanismes qui engendre l'établissement

possible de liens culturels, économiques et juridiquesentre la RM et les pays membres de l’UE;

un recueil des termes et documents juridiques utile

pour toute la francophonie par sa nature et soncontenu;

un dictionnaire électronique quadrilingue français-roumain-anglais-russe;



- 151 -

une base de données qui peut servir de complément

des manuels au programme des cours de rédaction etde traduction juridiques;

un complément des dictionnaires généraux etspécialisés.Les méthodes de travail terminographique varient en

fonction des finalités et des utilisateurs du produitterminographique. En tant qu’utilisateurs potentiels de l’ITeCpeuvent apparaître:

Traducteurs professionnels;

Universitaires qui enseignent la terminologie et latraduction spécialisée;

Spécialistes du Département d’Intégration Européennedu Ministère des Affaires Extérieures de la Républiquede Moldova;

Juristes (y compris les professeurs universitaires);

Etudiants, surtout en droit, relations internationales et

langues étrangères; Autres catégories d’utilisateurs dont l’activité ou

l’intérêt porte sur l’UE.La création de l’ITeC est le résultat d’un processus

complexe qui a connu plusieurs étapes d’élaboration etl’application de différentes méthodes.

L’étape de préparation. Cette étape a commencé par

la détermination du domaine de la recherche terminologique.Le choix du micro-domaine Droit communautaire est motivépar l’évolution des relations entre la Moldova et l’UE et lemanque dans notre pays d’une terminologie communautairesystématisée dans un produit terminographique qui pourraitrépondre à plusieurs nécessités de l’utilisateur.

A la même étape l’auteur a élaboré la conception

générale de la BDT, sa structure et a décrit le processus de son



- 153 -

- Données concernant le terme: la forme de base duterme, la catégorie grammaticale, l’étymologie,etc.;

-

Données concernant le concept: définition,polysémie, etc.;

- Données à caractère d’organisation: sourcesutilisées, la date d’enregistrement du terme, etc.

L’étape de synthèse. A cette étape a lieu l’introductiondes données dans les fiches terminologiques qui organisent laBDT sous forme de collection de fiches. La fiche

terminologique est le produit de base du terminographe.Dans le cas de l’ITeC la fiche a un schéma assez

ambitieux, qui prévoit une collecte des informations de longuedurée. La fiche de l’ITeC contient les champs suivants: Terme,Catégorie grammaticale, Etymologie, Définition, Traduction(Româna), Traduction (English), Traduction (Русский),Polysémie, Synonyme(s), Antonyme(s), Hyponyme(s),

Hyperonyme(s), Contexte (Français), Contexte (Româna),Phraséologismes juridiques (Français), Phraséologismes juridiques (Româna), Abréviation, Commentairesencyclopédiques, Auteur, Date de rédaction (Figure 3).

Terme: Droit communautaire

Catégoriegrammaticale:

n. m.

Définition: Au sens étroit du terme, le droitcommunautaire est constitué par les traitésconstitutifs (droit primaire) ainsi que par lesrègles contenues dans les actes pris par lesinstitutions communautaires en applicationde ces traités, à savoir règlements, directives,etc. (droit dérivé). Au sens large, le droit

communautaire englobe l'ensemble des



- 154 -

règles de droit applicables dans l'ordre juridique communautaire. Il s'agit doncégalement des droits fondamentaux, des

principes généraux du droit, de la jurisprudence de la Cour, du droit issu desrelations extérieures des Communautés ouencore du droit complémentaire issu desactes conventionnels conclus entre les Étatsmembres pour l'application des traités(Glossaire Scadplus, www.europa.eu).

Etymologie: lat. directum; communis.

Traduction(Română):

drept comunitar, dreptul Uniunii Europene

Traduction(English):

Community law

Traduction(Русский):

коммунитарное право, право Европейскогосоюза

Polysémie: -Synonyme(s): droit de l’Union EuropéenneAntonyme(s): droit nationalHyponyme(s): l'application du droit communautaire;

contrôle de l'application du droitcommunautaire*

Hyperonyme(s): Droit

Contexte(Français):

A la différence des autres actes de droitdérivé, l’effet direct des règlements est inscrit

dans le traité, l’article 249 CE soulignant qu’ilest „obligatoire dans tous ses éléments etdirectement applicable dans tous les Etatsmembres”. La Cour a encore renforcé ceprincipe car „en raison de sa nature même etde sa fonction dans le système des sources dudroit communautaire (le règlement) produitdes effets immédiats et est, comme tel, apte

à conférer aux particuliers des droits que les



- 155 -

juridictions nationales ont l’obligation deprotéger” (Dollat, Patrick. Droit européen etdroit de l’Union européenne, 2-ième édition,

Sirey, Dalloz, Paris, 2007, p. 251).Contexte(Română):

Regulile statuate în această materie prin jurisprudenţa Curţii de la Luxemburg,acceptate, într-o formă sau alta, în sistemelede drept ale statelor membre, reprezintăadevărate linii directoare pentru autorităţilenaţionale, în primul rând pentru instanţele de

judecată, chemate să garanteze respectul

dreptului comunitar (Nicolescu, Cristina-Mihaela. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie aComunităţilor Europene cu privire la

prioritatea de aplicare a dreptului comunitarasupra dreptului intern al statelor membre //Revista română de drept comunitar, nr. 4,2008, p. 93).

Phraséologismes juridiques(Français):

appliquer les règles du ~; respecter leprincipes du ~; violer les normes du ~; étudierles sources du ~; les éléments constitutifs du~; l’interprétation du ~; clause propre au ~;etc.

Phraséologismes juridiques(Română):

a aplica regulile dreptului comunitar; arespecta principiile ~; a încălca normele ~; astudia izvoarele ~; elementele constitutive ale

~; interpretarea ~; clauză proprie ~; etc.Abréviation: -Commentairesencyclopédiques:

Supérieur au droit national (mêmeconstitutionnel), le droit communautaire ades effets contraignants à l'égard des Etatsmembres et de leurs ressortissants, et apporteune protection juridique unifiée à tous lescitoyens européens. Sa primauté implique

que les règles et les actes de droit national ne



- 156 -

peuvent contredire les règles de droitcommunautaire. En cas de conflit, ce sont cesdernières qui s'appliquent et doivent être

respectées. L'application de ce principe peutainsi conduire à écarter une norme nationaleau profit d'une norme communautaire.Ce principe, qui ne figure pas dans le textedes traités, a été consacré par l'arrêt Costa du 15

juillet 1964. Le juge national se voit soumis àl'obligation de faire prévaloir cette primauté,quels que soient les obstacles de son propre

droit interne. Cette obligation, qui s'étend à latotalité des normes communautaires,primaires ou dérivées, à l'encontre de toutesles normes nationales, mêmeconstitutionnelles, a été clairement affirméepar l'arrêt Simmenthal du 9 mars 1978. Elle

s'impose à l'ensemble des autorités nationales, ycompris les autorités décentralisées telles que les

collectivités territoriales (La primauté du droitcommunautaire sur les droits nationaux ,http://www.touteleurope.fr/fr/organisation/droit-communautaire/l-essentiel-du-droit-communautaire.html).

Auteur: L. H.Date de rédaction: 18/02/2009

Figure № 3. Fiche terminologique de la BDTInfoTerminographe Communautaire.



- 161 -

Figura 1. ITeC pe pagina principală a blog-ului personal.

Care sunt informaţiile oferite de ITeC şi cum ele pot fifolosite la orele de traducere specializată la ciclul licenţă sau la

orele de traducere şi limbaje specializate la ciclul masterat? Pepagina principală ITeC studentul va găsi şi în vederea uneidocumentări corecte în ITeC va trebui să facă cunoştinţă curubricile:

A propos de l’ITeC (conţine informaţii despre ITeC,

avantajele produsului, utilizatorii potenţiali, surseleinformaţiilor înregistrate) (Figura 2);

Mode d’emploi (ghidul de utilizare unde se explică cumde lucrat cu baza de date) (Figura 3);

Corpus (colecţie de texte legislative europene în patrulimbi) (Figura 4);

Contactez-nous (asigură legătura între administrator şi

utilizator) (Figura 5);



- 163 -

Figura 3. Imaginea grafică a rubricii Mode d’emploi .



- 164 -

Figura 4. Imaginea grafică a rubricii Corpus.

Figura 5. Imaginea grafică a rubricii Contactez-nous.



- 165 -

Pe lângă aceste rubrici, tot pe pagina principală ITeC,studentul are la dispoziţie:

Cutiile de căutare în cele patru limbi implicate în ITeC.

Studentul poate căuta termenul pornind de la oricare dinaceste limbi (de exemplu: cour/curtea/court/суд). Esteimportant de menţionat că căutarea termenului se efectuează în baza unei părţi a termenului, cuvântului-cheie, în bazatermenului concret (şi în acest caz în ajutorul studentului vinecutia de autosugestie care economiseşte timpul utilizatorului,deoarece utilizatorul nu trebuie să tapeze în cutie unitatea

terminologică în integralitate). Un alt moment importantprivind căutarea termenilor prin intermediul cutiilor decăutare constă în faptul că utilizatorul poate să nu ţină cont desemnele diacritice sau litere majusculule, existente în formatermenului.

Căutarea termenilor poate fi, de asemenea, efectuatăcu ajutorul filtrelor alfabetice pentru termenii francezi. La

fiecare filtru corespunzător primei litere a termenului,termenii francezi se afişează în ordine alfabetică. Dacăstudentul ştie concret ce vrea să găsească în ITeC, el poatefolosi şi această metodă de căutare.

Unele date statistice oferite de computer cu privire latermenii înregistraţi în ITeC (care, totodată, iniţiază studenţiicu fenomenele lingvistice depistate în terminologie – în cazul

ITeC este vorba de polisemie, sinonimie, antonimie, hiero-/hiponimie şi abreviere).

Data ultimei reactualizări a bazei (adăugarea determeni noi, modificarea sau completarea informaţiilor etc.).



- 166 -

Figura 6. Imaginea grafică a paginii principale ITeC.

Totuşi, în orice bază de date informaţia cea maipreţioasă se conţine în fişa terminologică. De exemplu, în fişatermenului Curtea de justiţie a Comunităţilor europene,studentul va găsi următoarele: termenul în limba franceză,categoria gramaticală a acestuia (acest câmp este importantpentru student, deoarece se mai întâmplă ca ei să confundegenurile, de exemplu, şi, prin urmare să nu facă corect

acordul), etimologia, definiţia termenului (definiţiile),echivalentele în română, engleză şi rusă (pornind de la limbileimplicate în actul de traducere studentul îşi va alegeechivalentul respectiv), sinonime, antonime (în cazultermenului dat este vorba de antonimie instituţională înregistrată în fişă din perspectiva „a nu se confunda”, castudentul să nu ia drept acelaşi termen o denumire a altei

instituţii europene, caci, deseori, aceste denumiri au forme



- 167 -

asemănătoare, de exemplu, Curtea de justiţie a CE şi Curteainternaţională de justiţie – organ al Consiliului Europei, şi nu aUE), hiponime/hiperonime (parte-întreg), contexte în franceză

şi română cu referinţe bibliografice (care exemplificăfuncţionarea lingvistică a termenului în text şi vin totodată săcompleteze definiţiile cu informaţii juridice), frazeologisme juridice în franceză şi română extrase din corpusul legislativ,comentarii enciclopedice, forma abreviată a termenului,iniţialele autorului fişei terminologice şi data creării saucompletării ei cu noi informaţii. În caz de necesitate, fişa poate

fi imprimată pe suport hârtie.

Figura 7. Imaginea grafică a fişei ITeC



- 168 -

Tabelul 1. Fişa termenului Cour de justice des Communautés

européennes (în format de imprimare)

Terme: Cour de justice des Communautéseuropéennes (CJCE)

Catégoriegrammaticale:

n. f.

Etymologie: lat. curtis Définition: 1. Organe juridictionnel des Communautés

européennes* institué pour assurer lerespect du Droit dans l’interprétation etl’application des traités et composé de jugesnommés pour six ans par les gouvernementsdes Etats (en pratique un par Etat) qui a pourl’essentiel compétence pour constater lesmanquements des Etats à leurs obligations,interpréter les traités sur renvoi préjudiciel,annuler sur recours les actes des institutions,

statuer sur la responsabilité contractuelle ouextracontractuelle de la Communauté et peutêtre saisi, selon les cas, par les Etatsmembres*, leurs ressortissants (personnesphysiques ou morales), les institutionscommunautaires ou les juridictionsnationales (Cornu, Gérard. Vocabulaire

juridique, Quadrige/Puf, 2003, p. 241). 2. La

Cour de justice assure le respect du droitdans l'interprétation et l'application destraités constitutifs. Elle est composéed'autant de juges qu'il y a d'États membres*(article 221 TCE) et compte actuellement 27

juges. Leur renouvellement est réalisépartiellement tous les trois ans. À sa tête, unPrésident est désigné par ses paires pour un

mandat de trois ans renouvelable. Les juges



- 169 -

sont assistés de huit avocats-générauxnommés pour six ans d'un commun accordpar les États membres* (Glossaire Scadplus,

http://europa.eu/scadplus/ glossary/index_fr.htm)

Traduction(Română):

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene(CJCE)

Traduction(English):

Court of Justice of the EuropeanCommunities (ECJ)

Traduction(Русский):

Суд Европейских Сообществ

Synonyme(s): Cour européenne de justice (CEJ), Cour de justice.

Antonyme(s): Cour internationale de justice (CIJ); Coureuropéenne des droits de l'Homme (CEDH).

Hyponyme(s): Président de la Cour de justice desCommunautés européennes, juges de la Courde justice des Communautés européennes,avocats-généraux de la Cour de justice desCommunautés européennes.

Hyperonyme(s): Institutions européennes*Contexte(Français):

La Cour de justice des Communautéseuropéennes, est issue du traité de Paris de1952; elle est désormais commune aux deuxCommunautés et à l’Union européenne. Sonrôle consiste à veiller au «respect du droit

dans l’interprétation et l’application» destraités et du droit dérivé (art. 220 CE) (Dollat,P. Droit européen et droit de l’Unioneuropéenne. Paris: Dalloz, 2007. - p. 184).

Contexte(Română):

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene,cu sediul la Luxemburg, este o instituţie careveghează la respectarea dreptului în cadrulComunităţilor Europene. Judecătorii şi

avocaţii generali sunt numiţi de guvernele



- 170 -

statelor membre de comun acord, pentru unmandat de 6 ani (art. 223 din Tratatul CE, art.139 alin. 1 din Tratatul CEEA). Judecătorii pot

fi numiţi pentru un nou mandat. Tratatelecomunitare nu prezintă nicio prevedereexpresă cu privire la inamovibilitatea

judecătorilor pe perioada mandatului lor(Gornig, G., Rusu, I.E. Dreptul UniuniiEuropene. Bucureşti: C. H. Beck, 2007. – p.65).

Phraséologismes

juridiques(Français):

introduire un recours auprès de la Cour de

justice des Communautés européennes;statuer à l'unanimité sur demande de la Courde justice des Communautés européennes;adjoindre à la Cour de justice desCommunautés européennes une juridiction;établir la procédure en accord avec la Cour de

justice des Communautés européennes; saisirdirectement la Cour de justice des

Communautés européennes;Phraséologismes

juridiques(Română):

a introduce un recurs la Curtea de Justiţie aComunităţilor Europene; a hotărî înunanimitate la solicitarea Curţii de Justiţie aComunităţilor Europene; a alătura Curţii deJustiţie a Comunităţilor Europene o instanţă;a stabili procedura în acord cu Curtea deJustiţie a Comunităţilor Europene; a sesizadirect Curtea de Justiţie a ComunităţilorEuropene;

Abréviation: CJCECommentairesencyclopédi-ques:

La CJCE peut siéger en chambres (de trois àcinq juges), en grande chambre (treize juges)ou en plénière. La CJCE a été créée par letraité instituant la Communauté européenne

du charbon et de l'acier en 1952. Elle remplit



- 172 -

franceza ca limbă străină de bază, dar şi pentru cei de la secţiade limbă engleză cu limba B franceză. În realizarea uneitraduceri studentul se va documenta în ITeC şi va găsi

informaţii utile şi corecte.Pentru viitor preconizăm introducerea câmpurilor

pentru limbile spaniolă şi germană, pornind evident de lacombinaţia de limbi predate în cadrul facultăţii noastre.

Lucrând cu ITeC studentul va fi, totodată, iniţiat îndomeniul terminografiei, în general. El va înţelege mai bine ceeste o BDT şi va simţi din propria experienţă toate avantajele

produselor terminografice informatizate.Studentul poate, de asemenea, juca rolul

administratorului BDT, şi nu doar rolul utilizatorului. Astfel,studentul poate fi antrenat în procesul de completare a ITeCcu informaţii noi. Primind scheletul fişei terminologice, dupăexplicarea principiilor, etapelor şi constrângerilor determinografiere, studenţii pot elabora singuri fişe

terminologice în drept comunitar sau în orice alt domeniu deactivitate umană, de exemplu, în partea practică a tezelor lorde licenţă şi master.

Introducerea şi suprimarea datelor în şi din ITeC seefectuează foarte uşor, mai grea fiind colectarea dateloradecvate căci ele trebuie spicuite de administrator în urmaunei documentări riguroase din diverse surse credibile

(dicţionare generale, specializate, enciclopedice, etimologice;lexicoane, baze şi bănci de date; opere doctrinare în drept,articole ştiinţifice; legislaţie etc.), activitate ce necesită multtimp. Pentru introducerea datelor se deschide pe paginaadministratorului Redactorul de fişe, se introduc în fişă şi se înregistrează aceste date cu ajutorul butonului Enregistrer .Automat se modifică şi statistica ITeC.



- 173 -

Studenţii de la alte specialităţi decât limbile modernefiind, deseori, vorbitori de limbi străine, pot, de asemenea,consulta productiv ITeC-ul. De exemplu, studenţii-jurnalişti vor

găsi informaţii utile cu privire la Uniunea Europeană,activităţile, politicile, strategiile, programele unionale etc.pentru scrierea de articole, elaborarea de emisiuni etc.Studenţii de la filierile francofone (specialităţile drept, relaţiiinternaţionale, relaţii economice internaţionale şi altele), potfolosi ITeC-ul ca un ghid la disciplina drept comunitar, un mini-manual în domeniu.

În concluzie, din punct de vedere didactic şi utilitar,putem enumera următoarele avantaje ITeC:

formatul electronic facilitează şi rentabilizează cu mult

activitatea utilizatorilor (fie acest utilizator student, profesorsau specialist în domeniu);

legătura directă între utilizator şi administrator(student - profesor);

posibilitatea de a extrage informaţii din ITeC princopierea fragmentului solicitat sau imprimarea informaţiei pesuport tradiţional (nu toate produsele terminografice permitaceasta);

ITeC este un dicţionar cvadrilingv francez-român-englez-rus;

consultarea celor mai importante acte legislative ale

UE în patru limbi direct în ITeC; consultarea ITeC fără acces la internet în cazul instalării

programului în computerul utilizatorului (săli de curs,mediatecă, bibliotecă, etc.);

prin natura şi conţinutul său, ITeC este o culegere determeni şi documente juridice utile pentru tot spaţiulfrancofon;



- 175 -

ТЕРМИНОЛОГИЧЕСКИЕ БАЗЫ ДАННЫХ – ЭФФЕКТИВНЫЙИНСТРУМЕНТ ПРИ ПЕРЕВОДЕ ЮРИДИЧЕСКОГО ТЕКСТА

(НА ОПЫТЕ БАЗЫ ДАННЫХ ITeC)

Тезисы доклада

Ключевые слова: терминологическая база данных,терминологическая карточка, перевод юридическоготекста.

Информатика глубоко проникла в деятельностьспециалистов разных отраслей, обеспечивая быстроту иточность всех операций. Современные терминологи итерминографы не исключение. Начало терминологическимбазам и банкам данных было положено государственнымиструктурами и частными компаниями. Таким образом,возникли и существуют базы данных Европейской

Комиссии, правительств разных стран, разных терминоло-гических центров и т.д. С научно-практической точкизрения, автора доклада заинтересовали преимущественнобазы данных, содержащие терминологию отдельнойюридической отрасли, а именно коммунитарного права(право Европейского Союза). В Республике Молдовавопросы юридической терминологии, в целом, и коммуни-

тарной терминологии, в частности, ещё недостаточноизучены, а терминографические информатизированныепродукты практически отсутствуют. Молдова не являетсячленом ЕС, но коммунитарная терминология постоянноиспользуется как представителями высшей государствен-ной власти, исследователями, представителями масс-медиа, политиками, в силу того, что процессы европеиза-ции и глобализации затронули все слои нашего общества.



- 177 -

БИБЛИОГРАФИЯ

1. Hometkovski L. Taxonomia paradigmatică şi sintagmatică în

terminologia dreptului comunitar. Chişinău: ULIM, 178 p. 2. Хометковская Л.Г. Instruments terminographiques informatisés:avantages et qualité. В: Сборник статей научной сессии XIII Невскиечтения «Язык и общество: проблемы, поиски, решения», НевскийИнститут Языка и Культуры, Санкт-Петербург, 2011, с. 237-247.3. Hometkovski L. Terminologia şi ştiinţa despre termeni: studiuepistemologic. In: Alloquor, 2009, nr. 3, p. 95-108.4. Hometkovski L. Baza de date terminologice InfoTerminographeCommunautaire: aspecte ştiinţifice şi utilitare. In: Lexic comun – Lexic

specializat. Actele conferinţei internaţionale. Galaţi: EUROPLUS, 2009, p.374-378.

Publicat în Republica Moldova, International Conference of

Young Researchers , IX edition.Scientific Abstracts, 2011, p.101.



- 178 -

ÎNCHEIERE

Terminologia ca ştiinţă se caracterizează prin

dualitatea statutului său, situându-se între ştiinţele exacte, caobiect de studiu, şi ştiinţele socioumane (mai exact lingvistica),ca metodă şi finalitate. Chiar şi în cadrul lingvisticiiterminologia constituie locul de intersecţie a mai multorramuri. Din semantică terminologia preia modul de abordareprin prisma teoriei semnului lingvistic sub cele 3 aspecte:semnificat, semnificant şi referent. Spre deosebire de limbajul

comun, în cazul termenului, accentul se deplasează pesemnificat (concept) care, deseori, în limbajele de specialitate,nu este acoperit de o denominaţie, fapt care duce la creareaunor termeni noi. Prin aceasta, terminologia se implică înactivitatea de standardizare şi în politica lingvistică. Prinaccentul pe care îl pune pe concept, considerat ca având unrol principal în analiza semnului lingvistic, prin analiza

organizării logice şi ontologice a conceptelor în cadrul unuidomeniu, terminologia se intersectează cu ştiinţele cognitive.Chiar şi actualmente, când terminologia şi-a extins obiectiveleşi şi-a îmbogăţit metodele de cercetare, ea se intersectează culexicologia şi lexicografia, fiind considerată o lexicologie a unordomenii specializate. Odată cu integrarea pragmaticii înterminologie, aceasta din urmă este din ce în ce mai mult

concepută nu numai ca o disciplină descriptivă şi normativă,dar şi ca o ştiinţă cu un aspect comunicativ pronunţat.Cât priveşte noţiunile-cheie cu care operează

terminologia, atestăm o îndepărtare de termen ca obiect destudiu, considerat ca echivalent al cuvântului în limbajulcomun, accentul fiind pus din ce în ce mai mult pe unităţiterminologice poliedrice, adică pe unităţi complexe din punctde vedere lingvistic, cognitiv şi sociolingvistic, fapt care denotă



- 180 -

acestuia. Abordarea triadică demonstrează că terminologiadreptului comunitar „trăieşte” în textul specializat. ITeC, princonţinutul său, asigură viaţa termenilor în comparaţie cu

dicţionarul elaborat pe timpuri de E. Wüster în careterminologia a fost repertoriată în cataloage inerte. Textul nupoate fi ignorat în cercetările terminologice, el reprezintă unansamblu complex de natură lingvistică, tehnică,sociolingvistică, culturală şi socio-politică. Textul comunitarmaterializează întregul sistem juridic şi se suprapune cu el.După felul în care contextul lichidează polisemia cuvântului,

(con)textul oferă termenului sensul precis. De aceea,abordarea wüsteriană a trebuit reactualizată şi completată înfuncţie de orientările terminografice de astăzi şi adaptatănoilor nevoi ale societăţii. Diferenţele între demersul clasic şidemersul propus de noi sunt generalizate în tabelul de mai jos:

Abordare wüsteriană Abordare neowüsteriană

Un termen corespunde doarunei singure noţiuni

Termenul poate corespundemai multor noţiuni

Termenii reprezintă noţiuniconcrete (obiecte)

Termenii reprezintăpreponderent noţiuni juridice abstracte

Terminologia este un câmp închis

Terminologia este un câmpdeschis

Aplică metode taxonomicedoar pe verticală

Aplică metode taxonomicepe verticală şi orizontală

Elaborează ierarhii de tipulparte-întreg

Elaborează ierarhii de tipulparte-întreg şi gen-specie

Delimitează strict limbajulspecializat de cel comun

Studiază confluenţa dintrelimbajul comun şi celspecializat

Stabileşte câmpul Stabileşte câmpul



- 181 -

terminografic în baza întregului domeniu specializat

terminografic în bazasubdomeniului

Efectuează o stocare de

termeni

Efectuează stocarea

termenilor cu actualizareobligatorie în text

Nu se interesează deneologisme şi împrumuturi

Se preocupă de fenomenulneologiei şi împrumutului

Ignoră polisemia şi sinonimia Studiază polisemia,omonimia, sinonimia,antonimia şi hipero-

/hiponimiaNu a putut rezolva problemapolisemiei

A rezolvat problemapolisemiei prin definiţie şiactualizare textuală

Ignoră gramatica şi aspectullingvistic

Se preocupă de aspectemorfologice, gramaticale,frazeologice

Dicţionarul are un caracterpur tehnic

ITeC are un caracter tehnic,lingvistic şi enciclopedic

Cercul utilizatorilordicţionarului este restrâns laspecialişti

Cercul de utilizatori ITeC esteextins până la nespecialişti

Insistă asupra ilustrării graficea termenilor (desen)

Ilustrarea grafică nu esteaplicabilă ştiinţei juridice,

(con)textul ilustrândtermenul

Abordare nominalistă(repertoriu substantivat)

Se preocupă inclusiv deadjective, verbe, adverbe

Propune o singură definiţie atermenului

Conceptul poate fi definitprin mai multe definiţii

Nu suplimentează definiţia

decât cu o imagine

Suplimentează definiţia cu

(con)texte şi comentarii



- 182 -

Emiţătorul terminologiei estespecialistul, destinatarul -strict specialistul

Emiţător al terminologieieste specialistul, destinatariifiind specialiştii şi

nespecialiştiiNu se interesează dediacronie

Se preocupă de diacronie

Demersul investigativ intreprins în cercetarea noastrăcreează premisele metodologice şi conceptuale nu numaipentru studierea terminologiei altor discipline juridice, dar şi a

terminologiilor domeniilor conexe. Având în vederenecesitatea permanentă a actualizării şi perfecţionăriiproduselor terminografice, ţinerea la zi a bazei ITeCpresupune: a) documentarea permanentă în vedereaintroducerii în bază a noilor termeni şi îmbogăţirea fişelorexistente; b) modificarea configuraţiei fişei terminologice prinadăugarea câmpurilor pentru echivalentele termenilor în

limbile germană şi spaniolă; c) procesarea datelor în vedereadepistării noilor tendinţe în terminologia comunitară; d)colaborarea cu terminologii din ţară şi de peste hotare(organizaţii cu activitate terminologică, instituţii de învăţământ superior); e) consultaţii cu specialişti în domeniuldreptului comunitar (profesori universitari, specialişti ai MAE).Conştientă de caracterul complex şi de lungă durată al

activităţilor susnumite, autoarea propune colegilor-cercetătoriinteresaţi colaborare în următoarele direcţii de cercetare: a)efectuarea investigaţiilor fenomenelor structural-semantice înalte discipline juridice; b) crearea grupurilor de lucru pe limbi(inclusiv studenţi, masteranzi); c) transformarea fişeiterminologice în fişă plurilingvă (prin adăugarea fişei înromână, engleză etc.).



Ţinând cont de faptul că metodele şi dateleterminologice sunt indispensabile pentru asigurarea eficienţeişi calităţii în traducere, interpretare, redactare tehnică etc.,

recomandăm: 1) instituţiilor de învăţământ superior săintroducă sau să continuie pregătirea terminologilor şiterminografilor într-o societate informatizată carepromovează colaborarea reciprocă, specializarea,tehnologizarea şi multilingvismul; 2) instituţiilor guvernamen-tale să introducă în nomenclatorul meseriilor din RMspecialitatea de terminolog. În scopul facilităţii comunicării

internaţionale, considerăm utilă preluarea datelorterminologice din ITeC de toate structurile, instituţiile de învăţământ superior, institutele şi centrele de cercetare alecăror activitate ţine în mod direct sau indirect de UE.

Assets Files Filologie

Documents

Transcript of Assets Files Filologie