Aspecte teoretice privind coninutul i rolul analizei …...asigură o posibilitate de a identiﬁ ca...

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 3

Aspecte teoretice privind conţinutul şi rolul analizei economico-fi nanciare

Conf. univ. dr. Mădălina-Gabriela ANGHEL([email protected])

Universitatea „Artifex” din București

Abstract

Analiza economico-fi nanciară este o activitate de maximă importanță pentru stabilirea stadiului în care se afl ă o societate economică, cu privire la evoluția și mersul societății comerciale respective, dar și pentru a identifi ca o serie de aspecte care pot să conducă la îmbunătățirea activității. O analiză economico-fi nanciară trebuie să urmeze câțiva pași, cum ar fi : delimitarea obiectului analizei; determinarea elementelor, factorilor și a fenomenului studiat; stabilirea corelațiilor dintre fi ecare factor și fenomenul analizat, precum și între diferiții factori care acționează; măsurarea infl uențelor diferitelor elemente sau factori; stabilirea concluziilor și aprecierilor care se desprind și, în fi nal, elaborarea măsurilor care constituie și trebuie să constituie conținutul deciziilor care să vizeze îmbunătățirea acestei activități. O analiză economico-fi nanciară se realizează în procesul de management, ținând seama de o serie de funcții, cum sunt cea informațională, de evaluare, de fundamentare, de realizare a cerințelor, gestiunii și funcția de realizare a obiectivelor propuse. Pe de altă parte, tipurile de analiză economico-fi nanciară care se întâlnesc în activitatea practică sunt diferite, în funcție de o serie de criterii, cum ar fi : după raportul între momentul în care se efectuează analiza și momentul desfășurării fenomenului, din punct de vedere al urmăririi însușirilor esențiale ale determinărilor cantitative, după nivelul în care se desfășoară analiza acestea pot fi micro sau macroeconomice, după modul în care în timp evoluează fenomenele deosebim analiză statică sau dinamică, cea care ține seama de elementele până la un moment dat sau le analizează cronologic pentru a stabili tendințele și trendul de evoluție. După orizontul detimp distingem analize pe termen scurt, mediu și mai ales lung pentru instituțiile statului, cum ar fi guvernul sau instituțiile statului chemate să analizeze, deci să stabilească măsuri pentru îmbunătățirea activității economice. Pe de altă parte, din punct de vedere al gradului de cuprindere putem vorbi de analiză pe ramuri, analiză pe unități organizatorice, pe probleme, ș.a.m.d. În cadrul analizei economico-fi nanciare se urmăresc o serie de indicatori care arată în mod precis, modul în care a evoluat și tinde să evolueze activitatea economico-fi nanciară a agentului economic. Astfel, sunt studiate soldurile intermediare, marja comercială, producția exercițiului,

Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 20194

valoarea adăugată brută, excedentul brut de exploatare. În fi nal, orice analiză economico-fi nanciară trebuie să se canalizeze pe exprimarea rezultatului exploatării, rezultatul curent al exercițiului, rezultatele extraordinare și mai ales rezultatul net al exercițiului. În acest sens, se utilizează un sistem de indicatori statistici bine corelați, care să identifi ce și să asigure o viziune destul de precisă a factorului de decizie al instituției analizate. Cuvinte cheie: corelație, performanță, proces managerial, analiză cantitativă, decizie Clasifi carea JEL: C41, C54, G11

Introducere

În cadrul acestui articol, pe baza studiului efectuat, s-a urmărit prezentarea și clarifi carea unor aspecte legate de conținutul și rolul analizei economico-fi nanciare. În acest sens, la început se rezolvă și se prezintă conținutul procesului de analiză economico-fi nanciară, cu accent pe elementele care dau concretețe analizei economico-fi nanciare. În continuare, se acordă atenție rolului și funcției analizei economico-fi nanciară, precum și tipurile analizei economico-fi nanciară, rezultând o serie de aspecte pe care autorii le-au sintetizat și clarifi cat în acest studiu. Se defi nește și delimitează obiectul analizat care poate să ofere concluzii certe și folositoare pentru managementul instituției respective. În acest fel se calculează marja comercială după relații statistico-matematice, ca și producția exercițiului sau valoarea adăugată brută. Aceste elemente sunt importante și, prin clarifi carea aspectelor teoretice și formularea de soluții, se ajunge la formalizarea sub formă de funcții sau relații care pot fi avute în vedere. Aceste rezultate economico-fi nanciare trebuie să refl ecte și articolul pune accent pe aceasta, rezultatul exploatării, rezultatul curent al exercițiului, rezultatele extraordinare dacă sunt, sau rezultatul net al exercițiului. Sunt formalizate prin ecuații statistico-matematice modalitățile de determinare a acestor elemente care evidențiază în cadrul analizei, situația în care se afl ă agentul economic sau/și perspectiva trendului de evoluție al acestuia. De asemenea, în articol se insistă asupra sistemului indicatorilor de bază ai rentabilității, pentru că aceștia, raportând o serie de elemente, cum sunt profi tul, capitalul, activele, pasivele, costurile, volumul mărfurilor ș.a.m.d., asigură o posibilitate de a identifi ca modul în care a evoluat activitatea economico-fi nanciară a agentului economic, dar totodată, se oferă și elemente care avute în vedere de managementul organizației analizate poate să conducă la o îmbunătățire a activității în acest domeniu.


Literature review

Anghel (2015), Anghelache și Anghel (2016) au prezentat indicatorii utilizați în analizele economice. Anghelache și Anghel (2019), Anghelache, Anghel și Popovici (2016) au evidențiat aspecte ale modelării fi nanciare. Anghelache, Pagliacci și Mitruţ (2015) au analizat principalele modele statistico-econometrice utilizate în analizele fi nanciar-economice. Anghelache (2006) a abordat noțiuni ale managementului fi nanciar. Baxter și Kouparitsas (2005) a efectuat o analiză a factorilor ciclului de afaceri. Caplin și Dean (2015), Colla și Mele (2010), Mankiw și Reis au precizat importanța informațiilor în analizele economice. Dodge (2006) a prezentat aspecte ale terminologiei fi nanciare. Hastings, Madrian și Skimmyhorn (2013) au studiat legătura dintre educația fi nanciară și rezultatele economice. Newbold, Karlson și Thorne (2010) au analizat principalele elemente ale statistice economice. Pasquariello (2007) a cercetat aspecte referitoare la eterogenitate informațională.

Metodologie, date, rezultate și discuții

· Conţinutul procesului de analiză economico-fi nanciară

Analiza economică cercetează activitățile sau fenomenele, din punct de vedere economic, respectiv al consumului de resurse și al rezultatelor obținute. In analiza economică, esențialul îl constituie luarea în considerare a relațiilor structural-funcționale și a celor cauză-efect. Din punct de vedere economic, analiza unei activități înseamnă cercetarea eforturilor angajate într-o activitate, cu precădere munca și capitalul în raport cu efectele reprezentate de performanțele economico-fi nanciare realizate. Analiza economico-fi nanciară apare ca instrument indispensabil în fundamentarea deciziilor proceselor manageriale la scară micro economică. Analiza economică parcurge un drum invers față de evoluția fenomenului, adică pornește de la rezultatele procesului încheiat, către elemente și factori. Conținutul procesului de analiză a activității economice, inclusiv îmbinarea asteia cu sinteza, poate fi redat în câteva etape: a) delimitarea obiectului analizei, care presupune constatarea anumitor

fapte, fenomene, rezultate. Delimitarea obiectului se face în timp și spațiu, calitativ și cantitativ, utilizând anumite metode de evaluare și de calcul;

b) determinarea elementelor factorilor și a cauzelor fenomenului studiat, descompunerea în elemente presupune o analiză structurală. Factorii se stabilesc în mod succesiv, trecând de la cei cu acțiune directă la cei care acționează indirect (prin intermediul


celor cu acțiune directă) și așa mai departe, procesul cunoașterii fi ind adâncit de la o esență mai puțin profundă (principiul descompunerii în trepte);

c) stabilirea corelațiilor dintre fi ecare factor și fenomenul analizatprecum și dintre diferiții factori care acționează, este necesară stabilirearaporturilor de condiționare. Parcurgerea celor trei etape conduce la elaborarea de modele ale fenomenelor analizate;

d) măsurarea infl uențelor diferitelor elemente sau factori, în această etapă intervine analiza cantitativă cu scopul cuantifi cării infl uențelor, al măsurării posibilităților (rezervelor) interne, al aprecierii cât mai exacte a rezultatelor;

e) stabilirea concluziilor și aprecierilor care presupune determinarea și utilizarea rezultatelor analizei din sfera cercetată;

f) elaborarea măsurilor care constituie conținutul deciziilor menite să asigure valorifi carea optimă a resurselor, să contribuie la sporirea efi cienței economico-fi nanciare în viitor.

Parcurgerea acestor etape asigură caracterul complet, complex și, totodată, științifi c al analizei economico- fi nanciare. În legătură cu noțiunile utilizate există următoarele explicații: - elementele reprezintă părți componente ale fenomenului analizat; - factorii reprezintă acele forțe motrice care provoacă sau determină un fenomen; - cauzele reprezintă împrejurări care, în anumite condiții, provoacă și explică apariția unui fenomen. în cadrul analizei activității economice, termenul „factori” este utilizat pentru fenomene mai complexe decât „cauzele”; - cauzele fi nale reprezintă ultimile cauze descoperite în procesul de analiză, având în vedere limitele sferei de cercetare ale analizei respective. Ele apar drept cauze fi nale datorită faptului că procesul de analiză reprezintă inversul evoluției reale a fenomenului. Din punctul de vedere al apariției și dezvoltării fenomenului, ele sunt cauze primare. · Înțelegerea analizei, ca metodă a cunoașterii, poate reliefa faptul că, în procesul de conducere, analiza economico-fmanciară constituie un instrument operațional, de cunoaștere a stării de funcționare a sistemului și, pe această bază, de inițiere a măsurilor de reglare a disfuncționalităților. Analiza economico-fmanciară, prin ea însăși, realizează în procesul conducerii o seamă de funcții: - funcția informațională a centrelor de decizie economică privind situația economico-fmanciară, poziționări ale unor stări comparativ cu standardele normative, bugete, niveluri ale concurenței pe diferite piețe;


- funcția de evaluare a valorii potențialului tehnico-economic al sistemului societății; - funcția de fundamentare a deciziei pe criterii de efi ciență atât în stadiul preevaluării potențialului (capacității de ofertă), corelat cu cererea bunurilor și serviciilor, cât și în stadiul execuției (evalurea deciziei, în condițiile funcțiunii reale); - funcția de realizare a cerințelor gestiunii efi ciente a patrimoniului; - funcția de realizare a conexiunii cu mediul exterior economico- fi nanciar, care presupune analiza relațiilor cu băncile de la care se fac împrumuturi, cu furnizorii, creditorii, cu sistemele de impozitare a veniturilor, bursa de valori s.a. Tipurile de analiză economico- fi nanciară ce se întâlnesc în activitatea practică sunt variate, în funcție de diferite criterii, după cum urmează: a) După raportul între momentul în care se efectuează analiza și momentul desfășurării fenomenului, se disting două tipuri fundamentale: analiza post-factum sau post-operatorie sau analiza activității (analiza gradului de îndeplinire a obiectivelor) și analiza previzională sau analiza prospectivă. Analiza activității privește prezentul și trecutul. Dacă separăm prezentul de trecut se mai poate crea o categorie - analiza concomitentă sau curentă. Noțiunea de analiză concomitentă apare daca secționăm un fenomen și îl urmărim pe fragmente, dar considerăm fenomenul în unitatea sa. Dacă raportăm însă analiza la fi ecare fragment, este evident că avem de-a face cu tipul de analiză post-factum, indiferent de diviziunea de timp la care ne referim. Ca tip de analiză post-factum care se îmbină cu analiza prospectivă, se întâlnește în teorie și practică analiza diagnostic, prin care se obțin aprecieri asupra ansamblului de performanțe economico- fi nanciare ale unei societăți, asupra unei subdiviziuni sau asupra unei probleme. Analiza previzională presupune determinarea evoluției viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării factoriale (a relațiilor de cauzalitate), a acțiunii lor în perspectivă, inclusiv cu luarea în considerare a altora decât cei cunoscuți. Cele două tipuri de analiză prezintă particularități dictate de faptul că analiza activității se bazează pe variabile cunoscute, certe, pe când analiza previzională, pe variabile presupuse, incerte. De aici derivă o serie de aspecte metodologice diferite. In cadrul analizei activității economico-fi nanciare se studiază o singură variantă a fenomenului - variantă de execuție și prevalează legăturile de tip determinist, pe când în cadrul analizei previzionale pot fi studiate mai multe variante și apar frecvent legături de tip stocastic.


Analiza previzională constituie o etapă premergătoare, hotărâtoare în elaborarea planului de afaceri al societății. Planifi carea înseamnă mai mult decât previziunea, înseamnă utilizarea previziunii de către un centru de decizie economică, pentra a stabili obictivele de atins într-o perioadă viitoare. b) Din punctul de vedere al urmării însușirilor esențiale sau al determinărilor cantitative ale fenomenelor, se disting două tipuri de analiză: analiza calitativă și analiza cantitativă. Analiza calitativă urmărește esența fenomenului, însușirile sale esențiale și permite stabilirea factorilor care sunt de aceeași natură cu fenomenul și îl determină. Potrivit principiului descompunerii în trepte, în procesul de analiză se trece de la o esență mai puțin profundă către alta mai profundă. Abordarea sistematică a fenomenelor, cercetarea lor cibernetică constituie căi de realizare a analizei calitative. Rolul analizei calitative îl constituie elaborarea de modele în care sunt surprinse elementele esențiale ale fenomenului. Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări cantitative exprimate prin greutate, grad, suprafață, volum, număr, durată. In analiza cantitativă își găsesc câmp tot mai larg de aplicații metodele matematice. Este de necontestat că succesul aplicării metodelor matematice în analiza variabilelor unui fenomen economic este condiționat de modelarea proceselor economico-fi nanciare pe baza analizei calitative. Câmpul de aplicare a metodelor matematice este creat de analiza calitativă, ceea ce însemnă că aceasta trebuie să devanseze analiza cantitativă. c) După nivelul la care se desfășoară analiza, distingem: analizamicroeconomică și analiza macroeconomică. Analiza microeconomică este cea care se desfășoară la nivelul agentului economic. Analiza microeconomică studiază comportamentul individual sau al societății în activitatea economică și rezultatele obținute, relevă factorii care determină orientarea în investirea capitalurilor, în utilizarea resurselor, în crearea și stricarea produselor, în asigurarea efi cienței economico-fi nanciare etc. Analiza macroeconomică studiază fenomene la niveluri agregate: ramuri, economie națională, economie mondială, operând preponderent cu mărimi globale sau agregate (produsul intern brut, produsul național brut, rata medie a rentabilității pe sector de activitate etc.) d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, se disting: analiza statică și analiza dinamică. Analiza statică studiază fenomenele la un moment dat, relevând relațiile dintre elementele și factorii care determină o anumită poziție a fenomenului cercetat. Noțiunea de static nu este legată de natura fenomenului,


ci de momentul de efectuare a analizei. Fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice. Analiza dinamică cercetează fenomenele economice în mișcare, relevând poziția lor într-un șir de momente. Ea scoate în evidență legătura dintre pozițiile care s-au succedat sau se vor succeda ale fenomenului, pe baza cercetării factorilor care determină schimbările poziționale. e) După orizontul de timp pe care se desfășoară, distingem: analiza pe termen scurt și analiza pe termen lung. Analiza pe termen scurt se referă la fracțiunea de timp care merge până la un an (zile, săptămâni, decade, luni, trimestre, semestre) și operează preponderant cu modele de tip determinist. Acest tip de analiză servește managementului pentru conducerea operativă. Analiza pe termen lung operează cu date care depășesc termenul de un an și utilizează frecvent modele de tip statistic sau stocastic.La scară micro economică, în țările cu economie de piață se operează cu modele în care intervalul de timp analizat este de 3-5 ani. f) După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem: analiza economică; analiza tehnico-economică; analiza socio-economică; analiza eco-economică etc. Analiza economică se referă la fenomene economice (inclusiv cele fi nanciare) și operează cu metode și instrumente specifi ce acestui domeniu. întrucât orice activitate social-umană apare într-o dublă ipostază consumatoare de resurse și producătoare de efecte - calculul economic vizează efi ciența consumării de resurse în toate domeniile care ies din sfera economicului: tehnic, social, administrativ, sanitar, ecologic etc. în acest mod, apare necesară îmbinarea analizei economice cu analiza fenomenelor tehnice, sociale, culturale, administrative, sanitare, ecologice etc. g) În funcție de delimitarea obiectului analizat, se pot stabili următoarele tipuri: analiza pe ramuri; analiza pe unități organizatorice (fi rme, secții, sectoare, societăți, combinate, holdinguri, trusturi etc.), analiza pe probleme (cifra de afaceri, valoarea adăugată, productivitatea muncii, salariile, rentabilitatea, lichiditatea etc.). În ultimele decenii, tipul de analiză care s-a impus pe plan internațional atât în teoria economică, cât și în practică, răspunzând unor necesități ale agenților economici, organelor de control și fi scale, este analiza activității economico-fi nanciare. · Principalele rezultate fi nanciare ale unei fi rmei pot fi grupate și analizate după mai multe criterii; aceiași indicatori putând fi regăsiți în diferite clasifi cări, însă modul de determinare fi ind același.


- Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din operațiunile comerciale efectuate de o fi rmă, respectiv vânzarea de mărfuri și produse, într-o perioadă de timp determinată.In cuantumul ei nu sunt incluse veniturile fi nanciare și cele extraordinare. Interesul oricărui întreprinzător vizează o creștere a cifrei de afaceri pentru obținerea unui profi t cât mai mare sau a unuia moderat, dar cu un grad de certitudine în viitor. Cifra de afaceri reprezintă un indicator esențial pentru precizarea locului societății comerciale în sectorul de activitate, a poziției acesteia pe piață, a capacității de a lansa și dezvolta activități profi tabile. Pentru a-și diminua riscurile, sau a-și reduce incertitudinile care apar pe segmentele de piață pe care activează, multe fi rme își diversifi că oferta de produse și servicii, având astfel o structură variată a veniturilor. În analiza surselor de venituri este important să se plece de la caracterizarea întreprinderii în funcție de modul de operare, respectiv, dacă operează pe o singură piață sau mai multe, întrucât, fi ecare piață poate avea o evoluție proprie, distinctă și specifi că, cu infl uență asupra rezultatelor obținute de fi rmă. De aceea, în evaluarea potențialului de creștere a veniturilor sunt necesare informații privind sursele de venituri, evoluția în ultima perioadă de timp, precum și modul de agregare pe diferite niveluri. Analiza dinamicii și structurii cifrei de afaceri urmărește evoluția pe total și pe elemente componente față de perioada precedentă, precum și modifi cări în structura cifrei de afaceri. De asemenea, în analiza dinamicii și structurii cifrei de afaceri se precizează cauzele care au determinat evoluția acestui indicator și modifi cările structurale, în vederea stabilirii măsurilor corespunzătoare pentru reglarea activității și sporirea vânzărilor. Analiza cifrei de afaceri poate fi detaliată până la nivelul produsului, grupelor de produse sau categorii de activități. Astfel societatea poate și trebuie să fi e interesată să cunoască produsele care sunt mai solicitate, care este contribuția lor la formarea veniturilor, care sunt rentabile. - Soldurile intermediare de gestiune constituie o prezentare economică a contului de rezultate. In fapt, soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori sub formă de solduri, numite și marje, care pun în evidență etapele formării rezultatului exercițiului, în strânsă conexiune cu structura de venituri și cheltuieli aferente activității unei întreprinderi. Necesitatea utilizării soldurilor de gestiune este impusă de două cerințe: analiza economico-fi nanciară a întreprinderii, plecând de la datele contabile, și întocmirea conturilor naționale.Normele contabile românești nu au prevăzut obligativitatea întocmirii unui document care să redea soldurile intermediare de gestiune și nici nu au lăsat la dispoziția întreprinderilor o asemenea opțiune.


Totuși, modelul românesc de cont de rezultate, cu structura informațiilor după natura economică a veniturilor și cheltuielilor, permite întocmirea soldurilor intermediare de gestiune, prezentate în continuare: - Marja comercială este primul sold de gestiune și se referă la întreprinderile de comercializare (distribuție) sau la partea de activitate pur comercială efectuată de întreprinderile producătoare. Marja comercială se calculează după următoarea relație:

unde: Mc = Marja comercială; Vm = Vânzare de mărfuri (evaluate la preț de vânzare, exclusiv reducerile comerciale acordate ulterior facturării); Cm = Costul mărfurilor vândute (exclusiv reducerile comerciale primite ulterior facturării). În determinarea acestui sold de gestiune remarcăm următoarele aspecte: există posibilitatea ca o parte din cheltuielile accesorii generate de achiziția stocurilor de mărfuri să nu fi e înregistrate ca o parte componentă a costului de achiziție. Este cazul cheltuielilor interne cu transportul, cheltuielile de personal etc, aferente achizițiilor de mărfuri, dar contabilizate drept cheltuieli după natura lor (necesitatea delimitării lor se impune îndeosebi la întreprinderile cu activitate eterogenă, de producție și comercializare); marja comercială nu include subvențiile de exploatare.în anumite cazuri, aceste subvenții constituie un adevărat complement al prețului de vânzare al mărfurilor (este cazul subvențiilor acordate de stat pentru unele produse de strictă necesitate, în vederea menținerii unor prețuri, subvenții care revin unităților care produc și/sau comercializează asemenea produse). Pentru întreprinderile de distribuție (comerciale) marja comercială este un indicator esențial și devine și mai semnifi cativă ca informație, in activitatea de analiză și gestionare, cu cât ea este determinată mai detaliat, respectiv pe produse sau grupe de produse. Este numita și marja brută și se exprimă adesea ca procent din cifra de afaceri (volumul vânzărilor). - Acest sold de gestiune caracterizează activitatea globală desfășurată de întreprinderile de producție sau/și de prestării de servicii și se obține prin însumarea unor elemente eterogene din punct de vedere al evaluării: producția vândută (produse, servicii, lucrări, activități anexe), evaluate la prețul de vânzare (exclusiv reducerile comerciale acordate ulterior facturării); producția stocată (stocaj sau destocaj, după caz), ca diferență între stocul fi nal și stocul inițial, evaluată la cost de producție; producția imobilizată, respectiv producția de imobilizări destinate nevoilor proprii, evaluate la cost de producție.


Relația de calcul al producției exercițiului este următoarea:

, unde: Pe = Producția exercițiului; Pv = Producția vândută; Ps = Producția stocată; Vi = Venituri din imobilizări.

Din punct de vedere fi nanciar, numai producția vândută este generatoare de încasări monetare pentru întreprindere. Aceste încasări sunt „decalate”, în funcție de termenele de plată acordate clienților (utilizarea creditului comercial). În schimb, producția stocată, și în special, producția de imobilizări nu reprezintă decât o îmbogățire potențială a întreprinderii. Unii autori aduc în discuție subvențiile de exploatare, care sunt excluse din producția exercițiului. Astfel, atunci când aceste subvenții constituie o compensare la prețul de vânzare practicat și impus de stat, mai mic decât prețul pieței, aceste subvenții trebuie atașate producției vândute, pentru a „restabili” adevărata valoare de piață a producției vândute. Dacă subvențiile de exploatare sînt acordate pentru acoperirea unor pierderi (numite și „subvenții de echilibru”), nu se justifi că includerea acestora în valoarea producției vândute. Deși nu este un sold intermediar de gestiune, ci un post al contului de rezultate, cifra de afaceri reprezintă un indicator global al vânzărilor, din activitatea de distribuție și cea de producție (obținut prin însumarea vânzărilor de mărfuri și a producției vândute). Luarea în considerare a cifrei de afaceri ca indicator privind activitatea întreprinderii este limitată, deoarece aceasta poate furniza o imagine deformată asupra activității reale, în special atunci când intervin: decalaje între fabricație și facturare, ceea ce antrenează o variație de stoc; o producție imobilizată de o mărime importantă; o mare parte din operații sunt de lungă durată (de exemplu, contractele a căror execuție se intind pe mai multe exerciții). În toate aceste cazuri, producția exercițiului este indicatorul care exprimă mai bine activitatea întreprinderii în cursul unui exercițiu, și nu cifra de afaceri. · Valoarea adăugată este soldul de gestiune introdus în practica contabilității de întreprindere ca urmare a „presiunii” contabilității naționale, fi ind un concept de sorginte macro economică (suma valorilor adăugate create pe teritoriul economic național, în cursul unui an, formează produsul intern brut). Astfel, valoarea adăugată, constituie unul dintre elementele de legătură


între conceptele macroeconomiei și regulile ce guvernează gestiunea unei intreprinderi, realizând o punte informațională directă între contabilitatea de întreprindere și contabilitatea națională. Valoarea adăugată exprimă o creare de valoare sau creșterea de valoare pe care întreprinderea o aduce bunurilor și serviciilor provenind de la terți, și se determină pe baza relației:

unde: VA = Valoarea adăugată; Mc = Marja comercială; Pe = Producția exercițiului; Ce = Consumul exercițiului fi nanciar.

Consumația exercițiului provenind de la terți corespunde cu noțiunea macroeconomică de consum intermediar și include toate consumurile din exterior, oricare ar fi destinația lor funcțională (internă): cheltuieli cu stocurile (materii prime și materiale consumabile); cheltuielile cu combustibili, energie și apa; cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți (pentru întreținere și reparații, redevențe, locații de gestiune și chirii, prime de asigurare, cheltuieli cu studiile și cercetările, cheltuieli cu colaboratorii, reclamă, publicitate etc); alte cheltuieli materiale. Valoarea adăugată permite măsurarea puterii economice a întreprinderii. Acest indicator reprezintă o valoare adăugată brută deoarece cheltuielile cu amortizarea nu sunt consumații din exterior și, deci, deprecierea capitalului economic (imobilizărilor) nu este luată în considerare, rezultând o valoare adăugată brută, care include și amortizarea. Diminuarea valorii adăugate brute cu amortizarea imobilizărilor aferente exploatării permite obținerea valorii adăugate nete. În valoarea adăugată se transmit caracteristicile eterogenității valorice a noțiunii de producție. în consecință, o parte din acest sold de gestiune este valoare adăugată vândută, deoarece corespunde producției vândute, confi rmată de piață. în schimb, valoarea adăugată aferentă producției stocate și producției de imobilizări este o valoare adăugată produsă, neconfi rmată de piață. Diferența dintre producția exercițiului și consumațiile provenite de la terți poate fi determinată și ca sumă a remunerațiilor pe care întreprinderea le acordă diferiților factori participanți la crearea valorii adăugate, respectiv: personalul și organismele de asigurări și protecție socială, sub forma cheltuielilor de personal (salarii și contribuții patronale la asigurările sociale și fondul de șomaj); aportorii de capitaluri, sub forma cheltuielilor fi nanciare


(pentru capitalurile împrumutate) și dividendelor (pentru capitalurile proprii); statul, sub forma impozitelor, taxelor și vărsămintelor asimilate, legate de producție și importuri și impozitul pe profi t; întreprinderea, sub forma auto fi nanțării (amortizări, provizioane și profi turi capitalizate). Măsurarea corectă a indicatorului valoare adăugată, utilizat în analizele fi nanciare, presupune luarea în calcul a următoarelor considerații: cheltuielile cu colaboratori (ct. 621) trebuie să fi e tratate drept cheltuieli de personal, atunci când se referă la prestațiile efectuate de personal exterior întreprinderii (deci considerate ca o remunerație a factorului muncă și regrupate cu cheltuielile de personal, din ct. 64); redevențele aferente operațiilor de leasing (ct. 612), care sunt consumații provenind de la terți, trebuie disociate în două componente; partea care corespunde rambursării de capital să fi e tratată ca o cheltuială de exploatare privind amortizarea, iar partea aferentă dobânzilor, ca o cheltuiala fi nanciară. Excedentul brut de exploatare este un indicator care măsoară efi cacitatea capitalului economic (astfel spus, reprezintă valoarea adăugată de capital economic). Excedentul brut din exploatare (sau insufi ciența brută din exploatare) reprezintă resursa rezultată din exploatare și folosită pentru menținerea și dezvoltarea potențialului productiv al întreprinderii și remunerare a capitalurilor utilizate și a statului. Acest indicator nu este infl uențat de politica prudențială a fi rmei (amortizări și provizioane), de politica fi nanciară și operațiile cu caracter extraordinar, fapt ce determină să fi e considerat ca indicator esențial în analizele de gestiune și efectuarea de comparații între diferite întreprinderi. Excedentul brut din exploatare se determină după următoarea relație de calcul:

unde: Ebe = Excedentul brut din exploatare; VAB = Valoarea adăugată brută; Se = Subvenții din exploatare; Ci = Cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate; Cp = Cheltuieli de personal.

Rezultatul exploatării reprezintă rezultatul degajat din activitatea de exploatare, normală și curentă a întreprinderii. Acest sold de gestiune constituie primul element de măsură a rentabilității economice, independent de politica fi nanciară a întreprinderii și incidența elementelor extraordinare. Calculul rezultatului exploatării se face după relația:


unde: Re = Rezultatul de exploatare; Ebe = Excedentul brut din exploatare; Av = Alte venituri din exploatare; Vp = Venituri din provizioane; Ac = Alte cheltuieli de exploatare; Cp = Cheltuieli din provizioane.

Rezultatul curent al exercițiului este aferent oprațiilor de exploatare și fi nanciare efectuate de entitate în cursul exercițiului. Se calculează după

relația:

unde:

Rce = Rezultatul curent al exploatării;

Re = Rezultatul exploatării;

Vf = Venituri fi nanciare;

Vfp = Venituri / pierderi din provizioane;

Cf = Cheltuieli fi nanciare;

Cfa = Cheltuieli fi nanciare privind amortizările.

Rezultatul extraordinar se calculează în mod independent de celelalte

solduri de gestiune, utilizând relația:

unde:

Rex = Rezultatul extraordinar;

Ve = Venituri extraordinare;

Ce = Cheltuieli extraordinare.

Mărimea rezultatului extraordinar constituie o informație importantă,

în special pentru investitorii potențiali care pot evalua incidența evenimentelor

extraordinare, asupra întreprinderii.

Rezultatul net al exercițiului reprezintă ultimul sold de gestiune și

exprimă rezultatul degajat de întreaga activitate a întreprinderii, în cursul unui

exercițiu. De fapt, el reprezintă variația situației nete a întreprinderii între

deschiderea și încheierea exercițiului ca urmare a activității economice. Se

determină pe baza relației:


unde: Rne = Rezultatul net al exploatării; Rc = Rezultatul curent; Re = Rezultatul extraordinar; Cip = Cheltuieli cu impozitul pe profi t.

Rezultatul net al exercițiului este rezultatul care urmează să fi e supus

deciziei de repartizare de către adunarea generală a acționarilor sau asociaților,

după caz.

· Rentabilitatea reprezintă capacitatea societății de a realiza profi t,

necesar atât reproducției și dezvoltării, cât și remunerării capitalurilor.

Profi tul, în economia de piață, constituie rațiunea de a fi a unei

societății. El se dimensionează în jocul prețurilor, ca urmare a raportului

cerere-ofertă și al costurilor, care refl ectă modul de gospodărire a resurselor

consumate. Cererea solvabilă a consumurilor infl uențează oferta și, prin

mecanismul rentabilității, orientează plasarea capitalurilor.

Așadar, rentabilitatea apare ca un instrument hotărâtor în mecanismul

economiei de piață. Aceasta presupune obținerea unor venituri mai mari decât

cheltuielile în urma vânzării și încasării mărfi i. Deci, rentabilitatea refl ectă

capacitatea societății de a produce profi t.

Rentabilitatea utilizează pentru exprimare doi indicatori: profi tul și

rata rentabilității. Mărimea absolută a rentabilității este oglindită de profi t

(indicator de volum), iar gradul în care capitalul sau folosirea resurselor

aduc profi t este refl ectat în rata rentabilității (indicator al mărimii relative a

rentabilității).

Rentabilitatea constituie una dintre formele de exprimare a efi cienței

economice, și anume, o formă sintetică, realizată cu ajutorul categoriilor

valorice. Calculele de rentabilitate se pot efectua utilizând ca rezultat (efect)

nu numai profi tul net, ci și întregul venit net, deci profi tul brut (care cuprinde

și datoriile fi nanciare și impozitele).

· Sistemul indicatorilor de bază a rentabilității, operaționali în analiza

diagnostic a acesteia, sunt exprimați în mărimi absolute și relative.

Indicatorii exprimați în mărimi absolute sunt:

- Profi tul, în concordanță cu structura veniturilor și cheltuielilor din

contul de profi t și pierdere, în analiza rentabilității fi rmei se operează cu

următorii indicatori: rezultatul exploatării (profi tul exploatării); rezultatul

curent al exercițiului (profi tul); rezultatul extraordinar (diferența dintre

veniturile extraordinare și cheltuielile extraordinare); rezultatul exercițiului

înaintea impozitării, stabilit prin însumarea rezultatului curent și a celui


extraordinar; profi tul impozabil (fi scal), care reprezintă rezultatul exercițiului

înaintea impozitării, la care se adaugă depășirile față de nivelurile legale la

unele categorii de cheltuieli și se scad deducerile fi scale prevăzute (reducerea

impozitului pe profi t, în cazul reinvestirii s.a.), rezultatul exercițiului.

- Ca marje, în înțelegerea de indicatori conexați rentabilității în

analiza diagnostic, se au in vedere: marja costurilor de producție, stabilită ca

diferență între prețul de vânzare al bunurilor și costul de producție al acestora;

marja comercială specifi că societăților din sfera distribuției; marja costurilor

variabile, care refl ectă diferența dintre prețul de vânzare și costul variabil;

marja costurilor directe, care refl ectă diferența dintre prețul de vânzare și

costurile directe;

Indicatorii exprimați în mărimi relative (sistemul ratelor), respectiv:

- Rata rentabilității economice, aceasta întâlnindu-se sub mai multe

forme și exprimă raportul profi tului curent față de active totale

5��

)((5� ��

*

- Raportul profi tului curent față de capitalul permanent (Pe)

)((5� ��."

*

Această rată de rentabilitate refl ectă performanța economică a

fi rmei, independent de modul de fi nanțare și de sistemul fi scal.

- Rata rentabilității fi nanciare, care exprimă raportul profi tului net

(rezultatul exercițiului față de capitalul propriu, respectiv:

)((��."

*�/�

Rata rentabilității fi nanciare este în funcție de structura

capitalurilor permanente, adică de proporția care există intre capitalul

împrumutat, respectiv, datoriile și capitalul propriu. Raportul datorii/capital

propriu este un coefi cient numit și „pârghie fi nanciară”, care infl uențează rata

rentabilității fi nanciare.

- Rata rentabilității comerciale; este frecvent utilizată în practica

economică. Rata amintită reprezintă raportul dintre profi tul aferent cifrei de

afaceri și cifra exprimată în prețul de vânzare:

�� .��

)((��.�

*/�


- Rata rentabilității resurselor aferente cifrei de afaceri:

� )((��

��

��.��

*/

- Rata rentabilității capitalului real și ocupat (fi x și circulant):

)((�

�

�

��0�

*/ �

Indicatorii prezentați mai sus constituie instrumente utile și efi cace ale analizei fi nanciare pentru caracterizarea generală a politicii producției, comerciale, de investiții și fi nanciare a fi rmei, respectiv, ale performanțelor economico-fi nanciare ale acesteia. Rentabilitatea activității economico-fi nanciare nu reprezintă unicul criteriu de apreciere a rezultatelor. Cu precădere în sectorul distribuției la ea trebuie conexați și indicatorii sociali referitori, în primul rând, la calitatea satisfacerii cerințelor consumatorilor.

Concluzii

Din studiul efectuat, pe baza datelor și aspectelor teoretice existente în acest articol, rezultă o serie de elemente și concluzii. Astfel, analiza economico-fi nanciară este un procedeu, este o situație pe care trebuie să o aibă în vedere toți managerii de organizații și instituții. În al doilea rând, analiza economico-fi nanciară trebuie să se facă pe baza unui sistem de indicatori corelat, care să exprime în formă cantitativă, modul în care au evoluat o serie de aspecte, cele mai multe factoriale, care au determinat o anumită evoluție. Analiza economico-fi nanciară relevă, după cum s-a constatat modul în care sunt cheltuite, consumate resursele, efectul măsurilor întreprinse putând să sugereze factorilor de decizie modalități concrete de acțiune și de infl uență. Desigur, sistemul de indicatori prezentat poate sta la îndemâna oricărui manager, preocupat de a identifi ca elementele care frânează dezvoltarea economică a unei societăți.

Bibliografi e selectivă

1. Anghel, M.G. (2015). Analiză fi nanciar-monetară, Editura Economică, Bucureşti 2. Anghelache, C., Anghel, M.G. (2019). Modelare economică. Teorie şi studii de

caz, ediția a doua, revizuită și adăugită, Editura Economică, Bucureşti 3. Anghelache, C., Anghel, M.G. (2016). Bazele statisticii economice. Concepte

teoretice şi studii de caz, Editura Economică, Bucureşti 4. Anghelache, C., Anghel, M.G., Popovici, M. (2016). Financial-monetary analysis

model. Romanian Statistical Review, Supplement, 7, 14-18/19-23 5. Anghelache, C., Pagliacci, M., Mitruţ, C. (2015). Statistical-Econometric Models

used in Economic Analysis. Romanian Statistical Review Supplement, 4, 9-15


6. Anghelache, C. (2006). Elemente privind managementul fi nanciar, Editura Artifex, București

7. Baxter, M., Kouparitsas, M.A. (2005). Determinants of business cycle Comovement: a robust analysis. Journal of Monetary Economics, 52 (1), 113–157

8. Caplin, A., Dean, M. (2015). Revealed Preference, Rational Inattention, and Costly Information Acquisition. American Economic Review, 105 (7), 2183-2203

9. Colla, P., Mele, A. (2010). Information linkages and correlated trading. Review of

Financial Studies, 23 (1), 203–246 10. Dodge, Y. (editor) (2006). The Oxford dictionary of statistical terms, Oxford

University Press 11. Hastings, J.S., Madrian, B.C., Skimmyhorn, W.L. (2013). Financial Literacy,

Financial Education, and Economic Outcomes. Annual Review of Economics, 5, 347-73

12. Mankiw, G., Reis, R. (2007). Sticky Information in General Equilibrium. Journal

of the European Economic Association, 5 (2-3) 13. Newbold, P., Karlson, L.W. and Thorne, B. (2010). Statistics for Business and

Economics, 7th ed., Pearson Global Edition, Columbia, U.S. 14. Pasquariello, P. (2007). Imperfect competition, information heterogeneity, and

fi nancial contagion. Review of Financial Studies, 20 (2), 391–426

Aspecte teoretice privind coninutul i rolul analizei …...asigură o posibilitate de a identiﬁ ca...

Documents

Transcript of Aspecte teoretice privind coninutul i rolul analizei …...asigură o posibilitate de a identiﬁ ca...