ASPECTE MEDICO-LEGALE ALE VATAMARII CORPORALE

1.aspecte procedurale (CML, raport/expertiza); 2.numarul de zile de ingrijire medicala; 3.criterii care stau la baza evaluarii med-leg. a nr. de ZIM 4.examinari de specialitate; 5.concluziile examinarii medico-legale 6.consecinte ale vatamarii corporale 7. limite ale evaluarii vatamarii corporale (particularitati ale evolutiei la unii pacienti -intarzieri in vindecare, absenta vindecarii-, complicatii, prezentare tardiva la medic ori neurmarea recomandarilor, documentare incompleta).

Prof. dr. George Cristian Curca

ASPECTE DE LEGISLATIE

Raportul de expertiza • CAPITOLUL VII

Expertiza şi constatarea

Art. 173

• Numirea expertului

• (1) Expertul este numit prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei.

• (2) Organul de urmărire penală sau instanţa desemnează, de regulă, un singur expert, cu

excepţia situaţiilor în care, ca urmare a complexităţii expertizei, sunt necesare cunoştinţe

specializate din discipline distincte, situaţie în care desemnează doi sau mai mulţi experţi.

• (3) Când expertiza urmează să fie efectuată de o instituţie medico-legală, de un institut sau

laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experţi se face de către acea

instituţie, potrivit legii.

• (4) Părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să

participe un expert recomandat de acestea. În cazul în care expertiza este dispusă de instanţă,

procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta să participe la efectuarea expertizei.

• (5) Expertul, instituţia medico-legală, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea expertului,

poate solicita, atunci când consideră necesar, participarea specialiştilor de la alte instituţii sau

avizul acestora.

• (6) Instituţia medico-legală, institutul sau laboratorul de specialitate comunică organului judiciar

care a dispus efectuarea expertizei numele experţilor desemnaţi.

• Noul Cod de Procedură Penală actualizat prin: Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor

acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial

515/2013;

• CAPITOLUL VII Expertiza şi constatarea Art. 174

• Incompatibilitatea expertului

• (1) Persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 nu poate fi desemnată ca expert, iar în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările şi concluziile acesteia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel ce îl invocă.

• (2) Nu poate fi desemnată ca expert persoana care a avut această calitate în aceeaşi cauză, cu excepţia situaţiei în care aceasta este recomandată de părţi sau de procuror.

• (3) Abrogat.

• (4) Dispoziţiile art. 66-68 se aplică în mod corespunzător.

• CAPITOLUL VII Expertiza şi constatarea Art. 176

• Înlocuirea expertului

• (1) Expertul poate fi înlocuit dacă refuză sau, în mod nejustificat, nu finalizează raportul de expertiză până la termenul fixat.

• (2) Înlocuirea se dispune prin ordonanţă de către organul de urmărire penală sau prin încheiere de către instanţă, după citarea expertului, şi se comunică asociaţiei sau corpului profesional de care aparţine acesta.

• (3) Expertul este, de asemenea, înlocuit când este admisă declaraţia sa de abţinere sau cererea de recuzare ori în cazul în care se află în imposibilitate obiectivă de a efectua sau finaliza expertiza.

• (4) Expertul înlocuit trebuie, sub sancţiunea prevăzută la art. 283 alin. (4), să pună de îndată la dispoziţia organului judiciar toate actele sau obiectele încredinţate, precum şi observaţiile cu privire la activităţile desfăşurate până la momentul înlocuirii sale.

• Detalii: http://legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/art-176

• CAPITOLUL VII Expertiza şi constatarea Art. 175

• Drepturile şi obligaţiile expertului

• (1) Expertul are dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru aceleaşi motive pentru care martorul poate refuza depunerea mărturiei.

• (2) Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei.

• (3) Expertul poate cere lămuriri organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei ce trebuie evaluate.

• (4) Expertul poate cere lămuriri părţilor şi subiecţilor procesuali principali, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organele judiciare.

• (5) Expertul are dreptul la un onorariu pentru activitatea depusă în vederea efectuării expertizei, pentru cheltuielile pe care ar trebui să le suporte sau le-a suportat pentru efectuarea expertizei. Cuantumul onorariului este stabilit de către organele judiciare în funcţie de natura şi complexitatea cauzei şi de cheltuielile suportate sau care urmează a fi suportate de către expert. Dacă expertiza este efectuată de instituţia medico-legală ori institutul sau laboratorul de specialitate, costul expertizei este stabilit în condiţiile prevăzute de legea specială.

• (6) Expertul poate beneficia şi de măsuri de protecţie, în condiţiile prevăzute la art. 125.

• (7) Expertul are obligaţia de a se prezenta în faţa organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat şi de a-şi întocmi raportul de expertiză cu respectarea termenului-limită stabilit în ordonanţa organului de urmărire penală sau în încheierea instanţei. Termenul-limită din ordonanţă sau încheiere poate fi prelungit, la cererea expertului, pentru motive întemeiate, fără ca prelungirea totală acordată să fie mai mare de 6 luni.

• (8) Întârzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizei atrage aplicarea unei amenzi judiciare, precum şi răspunderea civilă a expertului sau a instituţiei desemnate să o efectueze pentru prejudiciile cauzate.

• CAPITOLUL VII Expertiza şi constatarea Art. 177

• Procedura efectuării expertizei

• (1) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, când dispune efectuarea unei expertize, fixează un termen la care sunt chemate părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi expertul, dacă acesta a fost desemnat.

• (2) La termenul fixat se aduce la cunoştinţa procurorului, a părţilor, a subiecţilor procesuali principali şi a expertului obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă şi li se pune în vedere că au dreptul să facă observaţii cu privire la aceste întrebări şi că pot cere modificarea sau completarea lor. De asemenea, după caz, sunt indicate expertului obiectele pe care urmează să le analizeze.

• (3) Expertul este înştiinţat cu privire la faptul că are obligaţia de a analiza obiectul expertizei, de a indica cu exactitate orice observaţie sau constatare şi de a expune o opinie imparţială cu privire la faptele sau împrejurările evaluate, în conformitate cu regulile ştiinţei şi expertizei profesionale.

• (4) Părţile şi subiecţii procesuali principali sunt încunoştinţaţi că au dreptul să ceară numirea câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei.

• (5) După examinarea obiecţiilor şi cererilor făcute de părţi, de subiecţii procesuali principali şi expert, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează a fi efectuată expertiza, încunoştinţându-l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe părţile sau subiecţii procesuali principali.

• (6) Atunci când expertiza urmează să fie efectuată de o instituţie medico-legală, de un laborator de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, sunt aplicabile dispoziţiile art. 173 alin. (3), nefiind necesară prezenţa expertului în faţa organului judiciar.

• Detalii: http://legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/art-177

• CAPITOLUL VII Expertiza şi constatarea Art. 178

• Raportul de expertiză

• (1) După efectuarea expertizei, constatările, clarificările, evaluările şi opinia expertului sunt consemnate într-un raport.

• (2) Când sunt mai mulţi experţi se întocmeşte un singur raport de expertiză. Opiniile separate se motivează în acelaşi raport.

• (3) Raportul de expertiză se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.

• (4) Raportul de expertiză cuprinde:

• a) partea introductivă, în care se arată organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului, obiectivele la care expertul urmează să răspundă, data la care a fost efectuată, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată, dovada încunoştinţării părţilor, dacă au participat la aceasta şi au dat explicaţii în cursul expertizei, data întocmirii raportului de expertiză;

• b) partea expozitivă prin care sunt descrise operaţiile de efectuare a expertizei, metodele, programele şi echipamentele utilizate;

• c) concluziile, prin care se răspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare, precum şi orice alte precizări şi constatări rezultate din efectuarea expertizei, în legătură cu obiectivele expertizei.

• (5) În situaţia în care expertiza a fost efectuată în lipsa părţilor ori a subiecţilor procesuali principali, aceştia sau avocatul lor sunt încunoştinţaţi cu privire la întocmirea raportului de expertiză şi cu privire la dreptul la studierea raportului.

• CAPITOLUL VII Expertiza şi constatarea Art. 179

• Audierea expertului

• (1) În cursul urmăririi penale sau al judecăţii, expertul poate fi audiat de organul de urmărire penală sau de instanţă, la cererea procurorului, a părţilor, a subiecţilor procesuali principali sau din oficiu, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului.

• (2) Dacă expertiza a fost efectuată de o instituţie medico-legală, institut sau laborator de specialitate, instituţia va desemna un expert, dintre persoanele care au participat la efectuarea expertizei, ce urmează a fi audiat de către organul de urmărire penală sau de instanţă.

• (3) Audierea expertului se efectuează potrivit dispoziţiilor privitoare la audierea martorilor.

• CAPITOLUL VII Expertiza şi constatarea Art. 180

• Suplimentul de expertiză

• (1) Când organul de urmărire penală sau instanţa constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, iar această deficienţă nu poate fi suplinită prin audierea expertului, dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către acelaşi expert. Când nu este posibilă desemnarea aceluiaşi expert, se dispune efectuarea unei alte expertize de către un alt expert.

• (2) Când expertiza a fost efectuată în cadrul instituţiei medico-legale, unui institut sau laborator de specialitate, organul de urmărire penală sau instanţa se adresează instituţiei respective în vederea efectuării suplimentului de expertiză.

• CAPITOLUL VII Expertiza şi constatarea Art. 181

• Efectuarea unei noi expertize

• (1) Organul de urmărire penală sau instanţa dispune efectuarea unei noi expertize atunci când concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între conţinutul şi concluziile raportului de expertiză există contradicţii, iar aceste deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului.

• (2) Când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune efectuarea unei noi expertize de către o instituţie medico-legală, aceasta este efectuată de o comisie, în condiţiile legii.

• Art. 1811.

• Obiectul constatării şi raportul de constatare

• (1) Organul de urmărire penală stabileşte prin ordonanţă obiectul constatării, întrebările la care trebuie să răspundă specialistul şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea.

• (2) Raportul de constatare cuprinde descrierea operaţiilor efectuate de specialist, a metodelor, programelor şi echipamentelor utilizate şi concluziile constatării.

• CAPITOLUL VII

Expertiza şi constatarea Art. 182

• Lămuririle cerute la institutul de emisiune

• CAPITOLUL VII Expertiza şi constatarea Art. 183

• Prezentarea scriptelor de comparaţie

• CAPITOLUL VII Expertiza şi constatarea Art. 184

• Expertiza medico-legală psihiatrică

• (1) În cazul infracţiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 şi 16 ani, în cazul uciderii sau vătămării copilului nou-născut ori a fătului de către mamă, precum şi atunci când organul de urmărire penală sau instanţa are o îndoială asupra discernământului suspectului ori inculpatului în momentul săvârşirii infracţiunii ce face obiectul acuzaţiei, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se totodată termenul de prezentare în vederea examinării.

• (2) Expertiza se efectuează în cadrul instituţiei medico-legale de către o comisie, constituită potrivit legii.

• (3) Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează după obţinerea consimţământului scris al persoanei ce urmează a fi supusă expertizei, exprimat, în prezenţa unui avocat ales sau din oficiu, în faţa organului judiciar, iar în cazul minorului, şi în prezenţa ocrotitorului legal.

• (4) În cazul în care suspectul sau inculpatul refuză în cursul urmăririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezintă în vederea examinării la comisia medico-legală psihiatrică, organul de cercetare penală sesizează procurorul sau judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentării la comisia medico-legală psihiatrică. Dispoziţiile art. 265 alin. (4)-(9) se aplică în mod corespunzător.

• (5) În cazul în care consideră că este necesară o examinare complexă, ce necesită internarea medicală a suspectului sau a inculpatului într-o instituţie sanitară de specialitate, iar acesta refuză internarea, comisia medico-legală sesizează organul de urmărire penală sau instanţa cu privire la necesitatea luării măsurii internării nevoluntare.

• (6) În cursul urmăririi penale, procurorul, dacă apreciază că solicitarea comisiei medico-legale este întemeiată, poate cere judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de internare ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea luarea măsurii internării nevoluntare, pentru maximum 30 de zile, în vederea efectuării expertizei psihiatrice.

• (7) Propunerea procurorului de luare a măsurii internării nevoluntare trebuie să cuprindă, după caz, menţiuni cu privire la: fapta pentru care se efectuează cercetarea penală, încadrarea juridică, denumirea infracţiunii; faptele şi împrejurările din care rezultă îndoiala asupra discernământului suspectului sau inculpatului, sesizarea comisiei medico-legale psihiatrice cu privire la refuzul suspectului sau inculpatului de a se interna, motivarea necesităţii luării măsurii internării şi a proporţionalităţii acesteia cu scopul urmărit. Propunerea împreună cu dosarul cauzei se prezintă judecătorului de drepturi şi libertăţi.

• (8) Judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii de luare a măsurii internării nevoluntare, în cel mult 3 zile de la data sesizării, având obligaţia de a-l cita pe suspect sau inculpat pentru termenul fixat. Termenul se comunică procurorului, precum şi avocatului suspectului sau inculpatului, căruia i se acordă, la cerere, dreptul de a studia dosarul cauzei şi propunerea formulată de procuror.

• (9) Soluţionarea propunerii de luare a măsurii internării nevoluntare se face numai în prezenţa suspectului sau inculpatului, în afară de cazul când acesta este dispărut, se sustrage sau când din cauza stării sănătăţii sau din cauză de forţă majoră ori stare de necesitate nu se poate prezenta.

• (10) Participarea procurorului şi a avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.

• (11) În cazul admiterii propunerii de internare nevoluntară, încheierea judecătorului trebuie să cuprindă:

• a) datele de identitate ale suspectului sau inculpatului;

• b) descrierea faptei de care este acuzat suspectul sau inculpatul, încadrarea juridică şi denumirea infracţiunii;

• c) faptele şi împrejurările din care rezultă îndoială asupra stării psihice a suspectului sau inculpatului;

• d) motivarea necesităţii luării măsurii internării nevoluntare în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice şi a proporţionalităţii acesteia cu scopul urmărit;

• e) durata măsurii internării.

• (12) După luarea măsurii, suspectului sau inculpatului i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o înţelege, motivele internării, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

• (13) După dispunerea internării, dacă suspectul sau inculpatul se află în stare de deţinere, judecătorul de drepturi şi libertăţi informează administraţia locului de deţinere despre măsura internării şi dispune transferul arestatului într-o secţie de psihiatrie a unui penitenciar-spital.

• (14) Împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi se poate face contestaţie la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa ierarhic superioară de către suspect, inculpat sau de procuror în termen de 24 de ore de la pronunţare. Contestaţia împotriva încheierii prin care se dispune internarea nevoluntară nu suspendă executarea.

• (15) Contestaţia formulată de suspect sau inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus internarea nevoluntară se soluţionează în termen de 3 zile de la data înregistrării acesteia şi nu este suspensivă de executare.

• (16) În vederea soluţionării contestaţiei formulate de procuror, judecătorul de la instanţa ierarhic superioară dispune citarea suspectului sau inculpatului. Participarea avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.

• (24) În cazul în care suspectul sau inculpatul se află în stare de deţinere, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa ce a dispus măsura internării într-o instituţie de specialitate în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice informează, de îndată, administraţia locului de deţinere sau arestare despre măsura dispusă.

• (25) Măsura internării medicale în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice poate fi prelungită o singură dată, pe o durată de cel mult 30 de zile. Comisia de expertiză medico-legală psihiatrică sesizează procurorul sau, după caz, instanţa asupra necesităţii prelungirii măsurii internării cu cel puţin 7 zile înainte de expirarea acesteia. Sesizarea trebuie să conţină descrierea activităţilor efectuate, motivele pentru care examinarea nu a fost finalizată pe parcursul internării, examinările ce urmează a fi efectuate, precizarea perioadei pentru care este necesară prelungirea. Dispoziţiile alin. (6)-(24) se aplică în mod corespunzător.

• (26) În cazul în care înainte de expirarea duratei internării nevoluntare se constată că aceasta nu mai este necesară, comisia de expertiză medico-legală psihiatrică sau persoana internată sesizează de îndată organul care a dispus măsura, în vederea revocării acesteia. Sesizarea se soluţionează de urgenţă, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, după audierea avocatului ales sau din oficiu al persoanei internate. Încheierea pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de instanţă nu este supusă niciunei căi de atac.

• (27) Dacă în cursul efectuării expertizei medico-legale psihiatrice se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 247, comisia de expertiză medico-legală psihiatrică sesizează organele judiciare în vederea luării măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii.

• (28) Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o instituţie de specialitate în vederea efectuării expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în condiţiile art. 72 din Codul penal.

• (17) În vederea soluţionării contestaţiei formulate de suspect sau de inculpat, judecătorul de la instanţa ierarhic superioară comunică acestuia şi procurorului data stabilită pentru judecarea contestaţiei şi le acordă posibilitatea de a depune observaţii scrise până la acea dată, în afară de cazul când apreciază că prezenţa suspectului sau inculpatului, participarea procurorului şi formularea de concluzii orale de către aceştia sunt necesare pentru justa soluţionare a contestaţiei.

• (18) În cazul admiterii contestaţiei formulate de suspect sau inculpat, judecătorul de la instanţa ierarhic superioară dispune respingerea propunerii de internare şi externarea, dacă este cazul, de îndată, a suspectului sau inculpatului, dacă acesta nu este deţinut sau arestat chiar şi în altă cauză.

• (19) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluţionarea contestaţiei. Dacă încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi nu este atacată cu contestaţie, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de contestaţie.

• (20) În cursul judecăţii, dacă inculpatul refuză efectuarea expertizei ori nu se prezintă în vederea examinării la comisia medico-legală psihiatrică, instanţa, din oficiu sau la cererea procurorului, dispune emiterea unui mandat de aducere în condiţiile art. 265.

• (21) Măsura internării nevoluntare poate fi luată de instanţă în cursul judecăţii la propunerea comisiei medico-legale psihiatrice. Dispoziţiile alin. (6)-(19) se aplică în mod corespunzător.

• (22) Imediat după luarea măsurii internării nevoluntare sau în cazul schimbării ulterioare a locului de internare, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau, după caz, preşedintele completului de judecată care a dispus măsura încunoştinţează despre aceasta şi despre locul internării un membru al familiei suspectului sau inculpatului ori o altă persoană desemnată de acesta, precum şi instituţia medico-legală care efectuează expertiza, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Instituţia de specialitate are obligaţia de a informa organele judiciare despre schimbarea locului internării.

• (23) Hotărârea prin care dispune internarea nevoluntară se pune în executare de procuror prin intermediul organelor de poliţie.

• ART. 172

• Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării

• (1) Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori

împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară şi opinia unui expert.

• (2) Expertiza se dispune, în condiţiile art. 100, la cerere sau din oficiu, de către organul de urmărire penală,

prin ordonanţă motivată, iar în cursul judecăţii se dispune de către instanţă, prin încheiere motivată.

• (3) Cererea de efectuare a expertizei trebuie formulată în scris, cu indicarea faptelor şi împrejurărilor supuse

evaluării şi a obiectivelor care trebuie lămurite de expert.

• (4) Expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi

independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii.

• (5) Expertiza şi examinarea medico-legală se efectuează în cadrul instituţiilor medico-legale.

• (7) În domeniile strict specializate, dacă pentru înţelegerea probelor sunt necesare anumite cunoştinţe

specifice sau alte asemenea cunoştinţe, instanţa ori organul de urmărire penală poate solicita opinia unor

specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Dispoziţiile relative la

audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzător.

• (8) La efectuarea expertizei pot participa experţi independenţi autorizaţi, numiţi la solicitarea părţilor sau

subiecţilor procesuali principali.

• (9) Când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări.

• (10) Constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.

• (11) Certificatul medico-legal are valoarea unui raport de constatare.

• (12) După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune efectuarea unei expertize.

• CAPITOLUL VII Expertiza şi constatarea Art. 189

• Examinarea medico-legală a persoanei

• (1) Examinarea medico-legală a persoanei în vederea constatării urmelor şi a consecinţelor unei infracţiuni se efectuează conform legii speciale.

• (2) Medicul legist care a efectuat examinarea medico-legală întocmeşte un certificat medico-legal sau, după caz, un raport de expertiză.

• (3) Constatarea leziunilor traumatice este efectuată, de regulă, printr-o examinare fizică. În cazul în care nu este posibilă sau necesară examinarea fizică, expertiza este efectuată în baza documentaţiei medicale puse la dispoziţia expertului.

• (4) Raportul de expertiză sau certificatul medico-legal trebuie să cuprindă: descrierea leziunilor traumatice, precum şi opinia expertului cu privire la natura şi gravitatea leziunilor, mecanismul şi data producerii acestora, urmările pe care acestea le-au produs.

• CAPITOLUL VII Expertiza şi constatarea Art. 190

• Examinarea fizică

• (1) Examinarea fizică a unei persoane presupune examinarea externă şi internă a corpului acesteia, precum şi prelevarea de probe biologice. Organul de urmărire penală trebuie să solicite, în prealabil, consimţământul scris al persoanei care urmează a fi examinată. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, consimţământul la examinarea fizică este solicitat reprezentantului legal, iar în cazul celor cu capacitate restrânsă de exerciţiu, consimţământul scris al acestora trebuie exprimat în prezenţa ocrotitorilor legali.

• (2) În lipsa consimţământului scris al persoanei care urmează a fi examinată, al reprezentantului legal ori a încuviinţării din partea ocrotitorului legal, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului, examinarea fizică a persoanei, dacă această măsură este necesară pentru stabilirea unor fapte sau împrejurări care să asigure buna desfăşurare a urmăririi penale ori pentru a se determina dacă o anumită urmă sau consecinţă a infracţiunii poate fi găsită pe corpul sau în interiorul corpului acesteia.

• (3) Cererea organului de urmărire penală trebuie să cuprindă: numele persoanei a cărei examinare fizică este cerută, motivarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (2), modalitatea în care examinarea fizică urmează a fi efectuată, infracţiunea de care este acuzat suspectul sau inculpatul.

• (4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează cererea de efectuare a examinării fizice în camera de consiliu, prin încheiere ce nu este supusă niciunei căi de atac.

• (5) În cazul în care persoana examinată îşi exprimă în scris consimţământul sau în cazul în care există urgenţă, iar obţinerea autorizării judecătorului în condiţiile alin. (4) ar conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor, organul de urmărire penală poate dispune, prin ordonanţă, efectuarea examinării fizice. Ordonanţa organului de urmărire penală, precum şi procesul-verbal în care sunt consemnate activităţile desfăşurate cu ocazia examinării fizice sunt înaintate de îndată judecătorului de drepturi şi libertăţi. În cazul în care judecătorul constată că au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. (2), dispune, prin încheiere motivată, validarea examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală. Încălcarea de către organele de urmărire penală a condiţiilor prevăzute la alin. (2) atrage excluderea probelor obţinute prin examinarea fizică.

• (6) Validarea examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală se efectuează potrivit alin. (4).

• (7) Examinarea fizică internă a corpului unei persoane sau recoltarea de probe biologice trebuie efectuată de un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, cu respectarea vieţii private şi a demnităţii umane. Examinarea fizică internă a minorului care nu a împlinit 14 ani se poate face în prezenţa unuia dintre părinţi, la solicitarea părintelui. Recoltarea prin metode noninvazive de probe biologice în vederea efectuării expertizei genetice judiciare se poate efectua şi de către personalul de specialitate al Poliţiei Române.

• (8) În cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziţia organelor de constatare şi cu consimţământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile speciale.

• (9) Activităţile efectuate cu ocazia examinării fizice sunt consemnate de organele de urmărire penală într-un proces-verbal ce trebuie să cuprindă: numele şi prenumele organului de urmărire penală care îl încheie, ordonanţa sau încheierea prin care s-a dispus măsura, locul unde a fost încheiat, data, ora la care a început şi ora la care s-a terminat activitatea, numele şi prenumele persoanei examinate, natura examinării fizice, descrierea activităţilor desfăşurate, lista probelor recoltate în urma examinării fizice.

• (10) Rezultatele obţinute din analiza probelor biologice pot fi folosite şi în altă cauză penală, dacă servesc la aflarea adevărului.

• CONCLUZIILE CML: OBIECTIVE: REALITATEA TRAUMATISMULUI, MECANISM DE PRODUCERE, AGENT TRAUMATIC, GRAVITATEA LEZIUNII/LEZIUNILOR TRAUMATICE

1.Definitie si obiectul specialitatii/disciplinei

• DEFINITIA MEDICINII LEGALE CA STIINTA MEDICALA

• Medicina legala este o stiinta medicala care determina si evalueaza cauzele medicale ale mortii precum si aspectele medicale pe care le implica solutionarea cauzelor juridice

• DEFINITIA MEDICINII LEGALE DIN PERSPECTIVA JURIDICA SI SOCIALA

Recunoaste 3 abordari diferite in raport cu:

• Valoarea generala in justitie si in societate

o Aplicarea cunostiintelor medicale pentru aflarea adevarului spre implinirea necesitatilor actului de justitie in societate

• Proceduralitatea juridica

o Stiinta medicala care pentru necesitatile implinirii actului de justitie este procedural necesara in orice speta juridica cu implicatii medicale precum si in orice caz medical cu implicatii juridice.

• Caracterul expertal

o Stiinta medicala care urmareste pentru necesitatile implinirii actului de justitie sa obiectiveze si sa evalueze cu caracter probatoriu, expertal, aspectele medicale ale unei spete juridice

Medicina legala este chemata sa identifice şi să separe probele biologice directe de probele biologice indirecte, probele biologice cu valoare certa de cele incerte, posibile, probabile si sa le prezinte instantei pentru a fi administrate. POSIBIL>>IMPROBABIL>>PROBABIL>>IMPOSIBIL>>REALITATE>>CERTITUDINE verificare , obiectivitate Documentare >> examinare >> evaluarea prognosticului (consecintele din viitor) >>reconstituirea medicala abductiva a evenimentelor >> stabilirea cauzalitatii intre cauza si efect (cu/fara conditii)>> concluzii Documentarea, examinarea = esentiale pentru obiectivitate, de implinit cu obiectivitate Reconstituirea = cu obiectivitate (faptic: daca nu exista documente ori examinarea fizica a victimei ori daca produsele biologice de la victima sunt insuficiente/absente/nespecifice atunci lucrarea medico-legala are limite date de cunoastere, reconstituire biologica ori documentare) Evaluarea prognosticului = se bazeaza pe opinia unui medic specialist clinician, etc. (nevoie de obiectivitate, grad de subiectivism al specialistului) Stabilirea cauzalitatii, concluzii = opinie expertala (necesita un grad de subiectivism minim)

[1

• Medicul legist trebuie sa-si formuleze concluziile cu – obiectivitate (caracterul expertal este definit de efortul sau

de obiectivitate, etica, profesionalism, competenta, experienta profesionala pe un domeniu specific)

– impartialitate fata de partile implicate

• Obiectivitatea este asigurata de: • (1) respectarea metodologiei (unitare) • (2) nerestrictionarii accesului la informatia medicala, • (3) contradictorialitate (comisie, examinari specialisti, cadru

procesual) • (4) adevarul stiintific (referinte, avize, opinii asumate in acord

cu realitatea) • (5) valoarea stiintifica a depozitiei/opiniei (argumentatie) • (6) independenta profesionala (neinfluentat)

PRECONDITIA (REALITATE, OBS.) REGULA CONCLUZIA

Generalizare Met. inductiva

Deductie Met. deductiva

Reconstituire Met. abductiva

Foloseste cunoasterea imprejurarilor, observatia (faptele asa cum se cunosc) si regulile (observatii) Cauta: prin deductie concluzia Riscuri: daca ceea ce se cunoaste este eronat sau observatiile sunt nerelevante, tot astfel vor fi si deductiile De verificat: validitatea informatiilor, observatiilor Specifica stiintei, matematicii, criminalisticii, politiei, procurori, anchetatori

Foloseste toata cunoasterea existenta Cauta (deduce) fapta, imprejurarile, realitatea Riscuri: atunci cand se exista o cunoastere insuficienta, eronata, falsa, fapta ori imprejurarea reconstituita poate fi nereala De verificat: calitatea cunoasterii, expertul Specifica justitiei, medicinii legale, judecatori, medici legisti

Foloseste observatia (faptele) si concluziile cunoscute Cauta regula prin generalizare si astfel produce o noua cunoastere Riscuri: se poate gresi prin generalizare De verificat: nu trebuie uitata particularitatea cazului, si trebuie verificata regula pe un numar mare de cazuri Specifica stiintei (medicale, medici legisti etc.)

Schema logica a rationamentului

Agent traumatic

Leziune traumatica, vatamare

Vindecare

Optiuni terapeutice. Depind:

1. de tipul si severitatea vatamarii pacientului

2. de patologia asociata, particularitatile biologice

3. de competenta si experienta medicului (profesionalism, pregatire, valori morale)

4. de consimtamantul pacientului

5. complianta terapeutica (increderea in actul medical si medic, obligatia de a urma

recomandarile primite)

Prognostic 2 (cu tratamentul propus)

ZIM

Consimtamant informat (decizia pacientului de a autoriza actul medical)

Tratament

Prognostic 3b

Evolutie

Complicatii Sechele, consecinte definitive

Prognostic 3c

Variabilitate, adaptabilitate, specificitate

Prognostic 1 (fara tratament)

Prognostic 3a

Prognostic 3 (dupa tratamentul propus)

PACIENT LEZIUNI TRAUMATICE, VATAMARE (severitate, gravitate) optiuni tratament, plan terapeutic consimtamant (autorizarea actului medical) asistenta medicala (ingrijire medicala) CONDITIONALITATI -conditii care tin de pacient

• Comportament (in) adecvat al victimei (ex. intarzierea prezentarii la consult) (lipsa de) complianta terapeutica (nu raspunde recomandarilor) sau comportament adecvat, compliant

•Particularitati ale biologiei pacientului, ale specificitatii si severitatii bolii sau evolutie favorabila cu calitate biologica

•caz fortuit -conditii care tin de asistenta medicala, medic, sistemul medical

•Profesionalism •Deficiente in asistenta medicala •Alea terapeutica

-conditii care tin de mijloacele actului medical, sistem medical •ex. lipsa de mijloace tehnice, echipamente, medicamanente, lipsa personal •caz de forta majora, cazuri fortuite

Vindecare fara complicatii (per primam) Vindecare cu complicatii CONDITIONALITATI vindecare completa vindecare incompleta vindecare incompleta (per secundam) nepermanenta permanenta prejudicii fizice/psihice sechele DECES fara infirmitate cu infirmitate

Latura obiectiva

Infractor Obiectul infractiunii (val. sociala ocrotita) Victima

mobil

scop

vinovatie

Latura subiectiva

Elementul material

(conduita ilicita comisiva/omisiva,

ex. agresiune)

Urmarea/rezultatul vatamator:

vatamare/pericol

Infractiuni de rezultat (constituirea vatamarii : lez.

vatamatoare, (traumatice)

Infractiuni de pericol

OBIECTIVELE ACTULUI MEDICO-LEGAL

1.Realitatea leziunii traumatice 2.Mecanism de producere 3.Natura agent traumatic 4.Vechimea leziunii 5.Severitatea (gravitatea):

a) ZIM b) consecinte

Conditionalitati 1) Care tin de agentul vulnerant, mecanismul de producere (Severitate, gravitate) 1) Care tin de victima:

1) atitudinea victimei (ex. sustine/nu sustine demersul terapeutic)

2) Terenul biologic: complicatii, reactii necunoscute (ex. anafilaxie), lipsa de reactivitate biologica

2) Care tin de medic 1) Calitatea asistentei medicale, profesionalism,

competenta, experienta 3) Care tin de mijloace, sistem medical, etc.

1) lipsa mijloacelor optime, etc.

Cau

zalitate m

ed

ico-le

gala

Cau

zalit

ate

juri

dic

a

Traumatism

Cauzalitate juridica

Cau

zalit

ate

juri

dic

a

Cauzalitate medico-legala

Cauzalitate juridica

Lez. traumatice

Imprejurari traumatice

Cauzalitate juridica

Conditionalitati

1. Stare de pericol (PPV) 2. Pericolul este indepartat Moarte

Ameliorare, vindecare

Consecinte

Avort

Infirmitate

Cauzalitate medico-legala

• Definitii ale vatamarii corporale. Precizari. • In sens juridic vatamarea corporala corespunde atat actiunii (“fapta”)

de a aduce atingere integritatii corporale si/sau vietii cat si constituirii

unor urmari/consecinte (“care a determinat…”) ce se pot proba si prin

care structura si/sau functiile organismului au fost cu caracter de moment

(apte de ameliorare ori vindecare) sau permanent perturbate ori

modificate (inapte de ameliorare sau sechele).

• In sens medical, leziunea traumatica are un sens mai restrictive decat

vatamarea corporala si corespunde doar urmarilor/consecintelor actiunii

vatamatoare si produsa cu violenta respectiv . modificarilor structurii

si/sau functiilor organismului ca urmare a actiunii trauamtice. Leziunea

traumatica are doar un inteles concret/explicit pe cand vatamarea

corporala are pe langa un sens concret/explicit si un inteles implicit

(legat de actiune in constituirea faptei).

• In cadrul unei vatamari corporale pot fi mai multe leziuni

traumatice, fizice si sau psihice, ceea ce pentru medici

complica intelegerea notiunii juridice mai ales ca medicii au ca

obligatie ingrijirea medicala fata de leziunile traumatice din

sfera specialitatii lor (pe domeniul de competenta).

• Agentii traumatici pot fi lipsiti de viata (mecanici, fizici, chimici),

ori purtatori de viata (biologici). Actiunea traumatica

(vatamatoare) prin care se produce actionarea si afectarea

corpului uman se numeste traumatism. Corpul uman fiind viu

va incearca prin mecanisme de aparare, modificari biologice

compensatorii si adaptabilitate sa isi continue functiile

independent de actiunea traumatica si de nivelul vatamarii

corporale induse incercand sa isi repare leziunile traumatice

sau adaptandu-se consecintelor lor (cu sau fara constituirea

unor sechele).

• Vatamarea corporala poate fi autoprodusa sau heteroprodusa.

• In vatamarea corporala autoprodusa actiunea actiunea vatamatoare este condusa de catre persoana in cauza impotriva propriei persoane (autoprodusa: mutilare, sinucidere).

• In cazul vatamarea corporala heteroproduse actiunea este heteroprodusa, actiunea vatamatoare fiind condusa direct sau indirect de catre o alta persoana impotriva persoanei in cauza care devine astfel victima. Consecintele privind modificarea starii de sanatate ori constituirea unei stari de pericol asupra sanatatii ori vietii victimei revin in responsabilitatea morala si legala a persoanei agresoare.

• Actiunea heteroprodusa poate fi realizata si de catre animale, responsabilitatea legala revenind dupa caz, celui ce avea in ingrijire acele animale.

Zilele de ingrijire medicala

• Vatamarea corporala poate fi fizica si/sau psihica.

• Din punct de vedere medical exista posibilitatea ca actiunea traumatica sa nu produca urmari/consecinte care nu necesita ingrijiri medicale (de ex. atunci cand agentii traumatici nu sunt periculosi pentru sanatatea sau viata omului, ori actiunea lor a fost putin intensa ori corpul uman se gaseste protejat: de exemplu echimozele in general nu necesita ingrijiri medicale).

• Cel mai frecvent insa traumatismele produc urmari/consecinte care se traduc prin leziuni traumatice ale tesuturilor si structurilor corpului si care necesita ingrijiri medicale adresate vindecarii sau ameliorarii acestora in scopul restabilirii starii de sanatate afectate prin actiunea traumatica.

• In sensul prevederilor legale zilele de ingrijiri medicale, ZIM, se folosesc pentru a evalua severitatea/gravitatea vatamarii corporale, in scopul incadrarii penale a faptei.

• Actele de violenta determina vatamare corporala iar vatamarea corporala in realitatea ei presupune probarea constituirii leziunilor traumatice fizice sau psihice si/sau a starii de pericol.

• In sens medical corespunzator sintagmei de “vatamare corporala” se foloseste termenul de “leziune traumatica”.

• Leziunea traumatica reprezinta constituirea unor alterari ale structurii/functiilor organismului ca urmare a unei actiuni traumatice.

• Agentii traumatici (vatamatori) se afla in mediu si in actiunea lor asupra corpului uman (traumatism) produc vatamari corporale (leziuni traumatice).

• Leziunea traumatica este prin natura ei materiala, o realitate constituita, apta de a fi probata sau nu. Leziunea traumatica poate sa implice nevoia de ingrijire medicala si actul medical reparator (care amelioreaza sau vindeca) si implicit o perioada de ingrijire medicala. Aceasta ingrijire medicala in sens laic difera de conceptul medico-legal si penal de zile de ingrijiri medicale.

• In evaluarea gravitatii/severitatii vatamarii, in sensul legii penale se foloseste

sintagma zile de ingrijiri medicale (iar nu ingrijire medicala) care include:

• (1) o evaluare cronologica (a perioadei/intervalului de timp cat s-a acordat in mod

real ingrijire medicala) consulturi, proceduri diagnostice si/sau tratamente directe,

recuperatorii, etc. ce se adreseaza tratamentului si vindecarii ori ameliorarii

leziunilor traumatice suferite si/sau complicatiilor lor imediate sau tardive, locale sau

la distanta (un pacient/victima poate avea mai multe spitalizari succesive intercalate

cu perioade recuperatorii intre internari la domiciliu sau in sanatorii, etc. totalizand

un numar cronologic de zile de ingrijire medicala). In general numarul de ZIM poate

fi mai mare decat numarul cronologic de zile de ingrijire medicala dar nu mai mic

(spitalizari excesive, inutile, abuzive, pentru un alt diagnostic).

• Numaratoare zi per zi a vatamarii corporale nu ofera o evaluare obiectiva a gravitatii

leziunii traumatice (vatamarii traumatice) intrucat este dependenta defactori

subiectivi precum: – adresabilitatea pacientului catre actul medical

– corecta preluare a pacientului in ingrijire

– dorinta pacientului de a accepta actul medical (si semnarea consimtamantului informat) si respectarea

indicatiilor/recomandarilor medicale primite (ex. controale periodice, tratamente in ambulator),

corectitudinea diagnosticului si tratamentului

– raspunsul organismului pacientului la actul medical si calitatea vindecarii biologice

– perioada de spitalizare decontata de casa de asigurari de sanatate (pentru pacientii asigurati)

– nevoia de spitalizare continua a vatamarii corporale respective (ex. unele fracturi –precum o fractura de

ambe oase antebrat la tineri- nu necesita internare dar necesita imobilizare ortopedica in aparat gipsat,

etc.)

• (2) o evaluare a gravitatii/severitatii leziunii traumatice care ia in considerare:

–consecintele directe si indirecte

–complicatiile posibile

–tratamentele ce s-au realizat ca acte medicale

–tratamentele care se mai pot realiza pentru restabilirea structurii si functiei in vederea

vindecarii ori ameliorarii

–analiza situatiei in care ingrijirea medicala:

• nu este posibila (ex. contraindicatii pentru tratament –ex. Stare generala

precara care contraindica o operatie necesara-) sau

• nu este completa (tratamente secventiale) ori

• nu este incheiata (tratamente adresate complicatiilor sau extragerea unor

materiale -ex. tije metalice la nivelul oaselor in fracturi- din corpul pacientului

dupa incheierea perioadei de vindecare)

Cu precadere evaluarea gravitatii leziunilor traumatice este utila pentru incadrarea

faptei atunci cand ingrijirile medicale NU se pot aplica (ex. persoane care nu se prezinta

la medic pentru ingrijire dupa producerea unui traumatism, persoane care refuza

ingrijirile medicale recomandate –ex. interventii de chirurgie plastica-, care nu

semneaza consimtamantul informat pentru actul medical, atunci cand ingrjijrile medicale

sunt indicate dar nu pot fi aplicate datorita riscurilor associate, etc.).

In acest caz evaluarea gravitatii/severitatii leziunilor traumatice se bazeaza pe o medie

clinico-evolutiva a unor cazuri similare in raport cu ceea ce se considera a fi

recomandarea profesionala optima.

Nu este corecta aprecierea dupa care ZIM se acorda in raport cu leziunea cea mai grava. Exista situatii in care:

1) exista mai multe leziuni traumatice cu alterarea starii generale dar victim nu poate primi decat nr. de ZIM corespunzator leziunii celei mai grave (apreciere care nu tine cont de o evaluare reala a starii de sanatate ci doar contabilizeaza perioada medie de ingrijire medicala a acelei leziuni apreciate izolat iar nu in context traumatic al organismului victimei). Ex. Are multiple palgi, echimoze si fractura de piramida nazala comparative cu alta persoana care are numai fractura de piramida nazala si prin contabilizarea leziunii celei mai grave vor primi acelasi numar de ZIM

2) leziunea cea mai grava evolueaza favorabil dar se produc complicatii generale care conduc evolutia posttraumatica agravant fata de leziunea cea mai grava: ex. are mai multe plagi care determina soc traumatic desi plagile nu necesitau peste 10 ZIM

3) Survin complicatii care nu sunt ale leziunii celei mai grave ci a altor leziuni mai putin grave dar care se complica in evolutia lor schimband aprecierea numarului de ZIM prin depasirea numarului de ZIM a leziunii celei mai grave (ex. Plagi multiple dar se contabilizeaza doar cea mai grava dintre ele ex. 5-7 ZIM insa pacientul care sufera de epilepsie sufera cu ocazia agresiunii declansarea unor crize epileptice ce determina o spitalizare continua de peste 10 zile.)

• Ingrijirile medicale (implicit ZIM) pot suferi o optimizare sub imperativul

progresului medical: uneori aceasta presupune scurtarea duratei tratamentelorsi

ingrijirilor medicale (ex. tratamente chirurgicale fata de tratamente medicale mai

de lunga durata) dar alteori prelungirea duratei tratamentelor si ingrijirilor

medicale (ex. tratamente multiple, etapizate pentru diferite etape clinico-

evolutive care anterior nu aveau tratament sau nu puteau fi effectuate datorita

lipsei dotarilor tehnice ori tehnologice)

• Durata apreciata a ZIM poate sa fie diferita fata de evaluarea cronologica a

ingrijirilor medicale (adesea mai mare) cat timp aprecierea ZIM ia in considerare

nu doar strict durata cronologica a ingrijirilor medicale dar si gravitatea /

severitatea vatamarii (ex. accident rutier cu fractura gamba a unui os din cele

doua –ex. tibia- care se opereaza si se externeaza dupa circa 12-14 zile

necesita circa 40-45 zile ingrijiri medicale, altele decat operatia propriu-zisa).

• ZIM evalueaza gravitatea/severitatea vatamarii pe termen scurt si mediu;

consecintele vatamarii (ex. infirmitatea) evalueaza gravitatea/severitatea

vatamarii pe termen lung (toata viata; o stare de infirmitate fiind definitive este

inapta de a se mai modifica)

• Vatamarea corporala poate fi apta de ameliorare si vindecare sau definitiva

in care structura si functiile organismului raman definitive afectate (care nu

se mai amelioreaza si constituie un prejudiciu permanent sau o infirmitate).

CRITERII DE ACORDARE A ZIM

ZIM se acorda in raport cu:

• Gravitatea/severitatea vatamarii/leziunii traumatice (evolutia cazului, opinia specialistului)

• Se includ ingrijiri din spital si din ambulator inclusiv recuperarea (atat cat se poate produce) sau alte interventii/reinterventii privind:

– Diagnosticul (investigatii)

– tratament

– complicatiile si tratamentul lor

ZIM NU se acorda in raport cu:

• Durata zilelor de spitalizare (ZIM includ zilele

de spitalizare)

• Durata concediului medical (ZIM nu includ CM care succede)

• Durata de reinsertie socio-profesionala, RSC (RSC succede CM)

ZIM MAI MULTE: •Adunarea aritmetica a duratei ingrijirilor fara a tine cont de gravitatea/severitatea leziunii (ex. spitalizari, ingrijiri inutile) •Generalizare excesiva (apreciere aproximativa cumulativa a ingrijirilor medicale) •Documentare insuficienta, discontinuitati •Diagnostice clinice imprecise, vagi (ex. contuzie = lovire): lipsa de precizare a vatamarii materiale in realitatea faptica •Subiectivism

ZIM MAI PUTINE:

•Documentare insuficienta, discontinua •Exces de obiectivitate (strict cat se documenteaza) •Perfectionarea tehnicilor si metodelor curative •Principiul eronat de a acorda ZIM pt. leziunea cea mai grava (principiul celei mai grave leziuni conduce nr. de ZIM) •Subiectivism

Aspecte specifice in intelegerea codului penal privind leziunile traumatice

• ART. 193

• Lovirea sau alte violenţe

• (1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

• (2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice* sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate** este evaluate*** prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

• (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

* se precizeaza nevoia de probatiune obiectiva a “leziunii traumatice” ca urmare/consecinta a traumatismului

**precizarea “gravitatii” si nu doar a duratei cronologice

*** precizarea “evaluarii”la baza aprecierii

• ART. 194

• Vătămarea corporală

• (1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:

a) o infirmitate;

b) leziuni traumatice* sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare**, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;

c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;

d) avortul;

e) punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.

* se precizeaza nevoia de probatiune obiectiva a “leziunii traumatice” ca urmare/consecinta a traumatismului

**uneori vindecarea nu se produce (caduc)

PIERDEREA UNUI SIMT SAU

ORGAN

Un organ este

1) o formatiune anatomica

2) unica sau pereche

3) alcatuita dintr-un tesut

specific ce are

4) vascularizatie si

5) inervatie proprie prin care

6) indeplineste independent sau

impreuna cu organul pereche

o anumita functie specifica in

organism

7) si care din punct de vedere

biologic poate fi inlocuit

numai prin transplant

INCETAREA FUNCTIONARII

SIMTURILOR

• Pierderea unui organ pereche poate sa nu

semnifice si pierderea functiei indeplinita de

perechea de organe atunci cand celalalt organ

restant are capacitate biologica de a substitui

pierderea organului pereche (dar constituie

totusi pierdere de organ si infirmitate) sau

poate semnifica scaderea functiei restante

cand celalalt organ restant are capacitate

biologica afectata.

• Pierderea unui organ unic semnifica pierderea

functiei exercitate de acel organ.

• In cazul glandelor endocrine cu rol de organ,

se poate pierde fie numai functia endocrina

(hormonala, ex. testoesteronul la un testicul),

fie numai cea exocrina (ex. sperma) fie

ambele.

ART. 194 Vătămarea corporală (1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe: a) o infirmitate; Aprecierea infirmitatii se face NUMAI DUPA epuizarea tuturor mijloacelor/resurselor terapeutice adresate corectarii/vindecarii sau ameliorarii (si atunci scopul este tocmai acela de a constata caracterul definitiv, permanent al vatamarii)

INFIRMITATE

1. Infirmitatea este o

consecinta a unei vatamari

corporale fizice şi/sau

psihice prin care

2. se produce un deficit (minus)

de ordin morfologic, morfo-

functional sau numai

functional

3. cu caracter permanent,

definitiv,

4. apt de a pune persoana

respectiva in conditii de

inferioritate

SLUTIRE

• Slutirea este o vatamare

corporala grava a

integritatii corporale cu

caracter permanent,

definitiv prin care se

determină o

• (1) deformare morfologica,

• (2) cu dizarmonie

corporala locala si de

ansamblu

• (3) un prejudiciu estetic

grav

• (4) si tulburari functionale,

• (5) ce sunt apte de a pune

persoana respectiva in

conditii de inferioritate

Consecinte prevazute in art. 194 cp “un prejudiciu estetic grav şi permanent” Este un deficit estetic grav si care se apreciaza a fi grav totodata (“si”, n.n.) fiind permanent (neapt de ameliorare) ce pune persoana in conditii de inferioritate

Sechela DEX Urmă, consecință, tulburare funcțională sau organică durabilă rezultată după o boală, după

o intervenție chirurgicală etc. – Din fr. séquele

• Sechela post traumatica reprezinta o stare reziduala (post traumatica) ce apare pe parcursul vindecarii sau poate constitui chiar o forma a vindecarii dupa un traumatism (exista si sechele dupa boli, denumite sechele organice spre deosebire de cele post traumatice).

• Sechela organica, reprezinta o stare reziduala (de boala) dupa o boala.

• Sechela conduce la un prejudiciu morfo-functional si dupa caz si estetic. • Sechelele pot fi corectabile, partial corectabile, necorectabile (definitive).

• Sechela preteaza la erori de interpretare: ex. corelarea apriorica a SECHELELOR cu infirmitatea. NU toate

sechelele se pot asimila notiunii de infirmitate (numai cele necorectabile, definitive)

• Medico-legal se discuta corect de constituirea unei sechele definitive (si NU este un pleonasm) dar numai dupa epuizarea mijloacelor de vindecare.

• Totusi medico-legal se evita termenul de sechela definitiva pt. a nu crea confuzii in intelesul juridic si se foloseste termenul de sechela numai atunci vatamarile si urmarile lor sunt implicit definitive

• Sechelele definitive conduc la infirmitate, invaliditate, handicap

Invaliditate, handicap • Consecintele vatamarii corporale sunt evaluate:

– in domeniul juridic penal de catre codul penal prin criteriul ZIM si a consecintelor lor (infirmitate, etc.)

– in domeniul muncii de catre codul muncii prin criteriul invaliditatii – in domeniul social prin criteriul handicapului

• Exista infirmitate fara invaliditate: in situaţia în care infirmitatea este numai morfologica (leziune exclusiv anatomică) fara a fi afectata functia, infirmitatea nu se asimilează cu o invaliditate iar In acest caz capacitatea de munca nu este afectata (ex. pierderea splinei).

• Infirmitatea este definitiva si atunci cand implica si afectarea functiei cu reducerea corespunzatoare a capacitatii muncii de peste 50% conduce la invaliditate este nerevizuibila intrucat nu mai este apta de ameliorare (fiind definitiva). Cand reducerea capacitatii muncii este sub 50% se constituie un prejudiciu.

• Exista si invaliditate fara infirmitate (dat fiind ca infirmitatea este doar in domeniul penal) si in aceste cazuri reducerea cu peste 50% a capacitatii de munca este revizuibila. In unele cazuri poate fi inca ameliorata, imbunatatita afectarea functiei si implicit a capacitatii de munca si astfel se pune in discutie reducerea gradului de invaliditate sau chiar remisia lui (prin revizuire).

• Deficitul funcţional pe care il determina uneori vatamarea si repercusiunea asupra vietii persoanei prin

limitarea posibilitatii de a desfasura o anumita profesiune impun recalificare, etc. si se reflectă în capacitatea de munca a acelei persoane.

• Handicapul se apreciaza de catre comisia de handicap pe criterii proprii (evaluarea limitarii calitatii vietii si a nevoii sociale)

Avortul posttraumatic

• Reprezinta intreruperea a cursului sarcinii in urma unui

traumatism (mecanic, fizic, chimic, biologic, psihic) survenit

in perioada cuprinsa intre conceptie si nasterea fiziologica.

• Pentru a proba aceasta infractiune trebuie sa se probeze ca:

– victima era gravida,

– ca a suferit un traumatism care a avut actiune asupra

uterului gravid,

– ca a avortat sau a nascut un fat mort

– ca intre avort/nastere si traumatism exista o legatura de

cauzalitate

• Se va proba ca avortul NU se datoreaza

– unei stari constitutionale

– unei stari medicale obstetricale ce favorizeaza ori determina

aceasta complicatie a sarcinii sau

– unei alte cauze ce nu este de natura post traumatica (medicatie,

alergie, etc.)

CONSECINTE PREVAZUTE IN ART. 194 CP, avortul

PUNEREA IN PRIMEJDIE A VIETII

Punerea in primejdie a vietii, PPV a unei persoane are o dubla semnificatie medico-legala:

1. acea persoana s-a aflat la un moment dat datorita unei vatamari (leziuni traumatice) in starea de pericol real, iminent, de a-si pierde viata, adica in pericol de moarte, avand risc de deces (dovezi medicale ale pericoluui se constituie prin obiectivarea opririi/destabilizarii/modificarii functiilor vitale) atentie nu este in discutie o stare de potentialitate ci o stare de pericol concret, reala, iminent

2. acea persoana ca nu si-a pierdut viata (pericolul de deces si riscul de deces nu s-au materializat) intrucat:

1. Pericolul a fost indepartat prin ingrijire medicala (din exterior: dovezi medicale ale ingrijirii medicale active, sustinute, energice care s-a adresat modificarii/alterarii functiilor vitale si rezultatul favorabil pentru viata al acestei ingrijiri)

2. Pericolul a fost indepartat datorita unei reactivitati deosebite (particulare, neuzuale) a organismului acelei persoane (din interior)

3. ambele

Punerea in primejdie a vietii fiinteaza:

1. in realitatea starii si in concretul starii (prognostic imediat, asteptat ori cunoscut) si nu fiinteaza in probabilitatea ori in posibilitatea ei

2. in iminenta starii iar nu in potentialitatea ei (hic et hunc) –prognostic imediat, asteptat ori cunoscut prin gravitate initiala si/sau complicatii-

ART. 195

Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte

Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 şi art. 194 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.

LOVIRILE CAUZATOARE DE MOARTE LCM rezulta ca decurgand din loviri in care se manifesta o intentie depasita a faptuitorului: s-a intentionat mai putin decat s-a implinit. (respectiv s-a intentionat o vatamare si s-a implinit decesul). In LCM leg. de cauzalitate poate fi: 1) directa (ex. se loveste cu ceafa de muchia bordurii) 2) directa conditionata (ex. a fost lovit in ficat iar ficatul avea in el o tumora care

s-a rupt –ex. chist hidatic hepatic- urmand decesul) 3) indirecta (mai rar); ex. se impinge o persoana care cade si se loveste de

bordura cu capul: victima se ridica aparent fara urmari si 3-4 zile nu are consecinte apoi brusc intra in coma si moare cu hemoragie intracraniana in “doi-timpi”: de fapt se produce o ruptura vasculara inca de la inceput dar timpul “mort” este legat de acumularea progresiva a sangelui in cutia craniana)

• ART. 196

• Vătămarea corporală din culpă

• (1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

• (2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

• (3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

• (4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1) - (3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

• (5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

• (6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

LIMITE ALE EML IN

VATAMAREA CORPORALA

• Medicii clinicieni considera ca recuperarea unei functii socialmente necesare primeaza fata de calitatea vindecarii

• Evaluarea ZIM folosind strict durata cronologica (aritmetica) duce la aprecieri ale ZIM mai reduse decat corecte, conform realitatii (se pierde severitatea/gravitatea vatamarii) ceea ce defavorizeaza victima in favoarea agresorului (justitia aduce dreptate atat pentru agresor –ca pedepasa decurgand din vinovatie- cat si pentru victima –ca justa reparatie)

• Obiectivitatea medicului legist determina valoarea stiintifica si calitatea materialului probatoriu al concluziei. Nevoia de obiectivitate expertala este ridicata: concluziile medicului legist au valoare probatorie atata timp cat exista argumentatie stiintifica, aprecierile sunt obiective iar concluziile reflecta realitatea

• Obiectivitatea concluziilor depinde adesea de obiectivitatea opiniilor medicilor specialisti care trateaza sau consulta pacientul pe a caror expertiza medicul legist se bazeaza uneori

• Medicul legist are obligatia sa separe certitudinile de incertitudini.

• Obiectivitatea medicului legist depinde nu doar de corectituinea rationamentului sau dar si de cunoastere, evaluarea starii prezente, documentare posibila, toate in ofrtul de reconstituire abductiva

• In cazul in care justititia are indoieli asupra calitatii expertului sau a expertizei poate

solicita conform procedurii supliment de expertiza, noua expertiza, comisie de avizare,

comisia superioara medico-legala

• Expertul recomandat de parte si numit la solicitatarea instantei contribuie alaturi de

procedura medico-legala la implinirea contradictorialitatii . De ex. un caz care ajunge la

Comisia Superioara beneficiaza de expertiza a 1 medic legist + 1 medic legist (supliment) +

3 medici legisti (noua expertiza) + 5 medici legisti (comisie de avizare) + 9 medici legisti

(profesori + specialisti) = 19 medici legisti

• Numarul de ZIM nu reflecta intotdeauna gravitatea leziunii (ex. durata vindecarii nu se

insumeaza ci se alege cea mai lunga, mai multe leziuni pot beneficia de acelasi numar de

ZIM ca o singura leziune, etc.)

• Tratamentul secvential (ex. in prejudiciu, etc.) creaza probleme de justa apreciere (este

dificil sa obtii opinii de specialisti carora li se cere exprimarea unei opinii in potentialitatea

cazului–codurile de deontologie medicala cer medicului ca sa nu certifice decat ceea ce

personal au verificat-); mai mult evolutia clinica poate fi grevata de complicatii (inclusiv

deces) sau conditionalitati precum cea in care pacientul nu autorizeaza unele actiuni

medicale, operatii, etc. si nu consimte la tratament)

• O limita a obiectivitatii este suferinta neobiectivabila (nedocumentata) si care nu beneficiaza de ZIM: nevoia de obiectivitate face ca in cazurile in care in prezent vindecarea s-a produs sau este cvasicompleta, lipsa de documentare sa se constituie ca o lipsa pentru probarea leziunilor traumatice.

• Fara leziuni traumatice obiective NU se probeaza traumatismul, iar fara traumatism nu se substantiaza latura materiala concreta a vatamarii iar fara vatamare nu se constituie dovada laturii materiale a infractiunii.

• Reconstructia abductiva a cazului (pornind de la starea prezenta folosind cunoasterea si cautand imprejurarile pentru a afla actiunile si vinovatia) aduce nevoia imperioasa de documentare a cazului.

• Generalizarea sau din contra individualizarea excesiva ignorand evaluarea severitatii/gravitatii leziunii traumatice (a vatamarii) pot aduce deservicii aflarii adevarului

Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, al cărei rezultat este

consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. art. 1351 CV al. 1 : „Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul,

răspunderea civilă este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră

sau de caz fortuit”. art. 1351 alin. (2) prevede: „FORŢA MAJORĂ este orice eveniment extern, imprevizibil,

absolut invincibil şi inevitabil”. Un eveniment constituie forţă majoră numai dacă este absolut invincibil sau

irezistibil şi inevitabil, pentru orice persoană. Aprecierea se face in abstracto,

avându-se ca etalon condiţia şi posibilitatea persoanei care este capabilă să

depună diligenţa şi prudenţa maximă de care este în stare omul cel mai dotat şi

informat. Dimpotrivă, dacă imposibilitatea de a preîntâmpina, învinge şi evita evenimentul

respectiv şi consecinţele sale prejudiciabile este doar relativă, în sensul că putea fi

învins sau evitat de către un om cu capacitate, prudenţă şi diligenţă maxime, dar

cel chemat să răspundă nu a depus ori nu a fost capabil să depună asemenea

străduinţe în acest scop, nu suntem în prezenţa forţei majore; răspunderea se va

putea angaja şi pârâtul va fi obligat să repare prejudiciul. O simplă împrejurare externă, invincibilă numai relativ, adică numai pentru cel în

cauză, nu constituie fortă majoră.

alin. (3) CAZ FORTUIT „un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs”. Evenimentele care pot fi calificate cazuri fortuite sunt de două feluri dupa sursele din care decurg: a) împrejurări interne, care îşi au originea în câmpul de activitate a celui care este sau ar fi chemat să răspundă, fiind intrinseci lucrurilor şi animalelor acestuia, cum sunt: viciile ascunse ale lucrului, defectele de fabricaţie, sperietura unui animal, etc., împrejurări care nu sunt imputabile persoanei respective; b) împrejurări de origine externă, neimputabile persoanei chemată să răspundă, care nu au caracter extraordinar şi nu puteau fi prevăzute de către un tip uman mediu şi nici prevenite ori evitate decât de omul cel mai capabil de o diligenţă şi prudenţă maximă. Fac parte din această categorie: ploile torenţiale, cutremurele de mică intensitate care se produc frecvent în anumite zone teritoriale, inundaţiile care se produc în mod obişnuit în unele locuri în fiecare primăvară etc. Exterioritatea. Forţa majoră a fost şi continuă să fie o împrejurare care îşi are originea sau etiologia în

afara celui care în aparenţă ar fi chemat să răspundă, precum şi câmpului său de activitate. Imprevizibilitatea. Se referă, deopotrivă, la producerea împrejurării respective şi la efectele sau

consecinţele sale. Dacă împrejurarea putea fi prevăzută, cel chemat să răspundă săvârşeşte o faptă culpabilă deoarece nu a prevăzut-o şi nu a luat măsurile necesare pentru preîntâmpinarea sau evitarea urmărilor sale prejudiciabile.

Absolut imprevizibilă v. rezonabil imprevizibil (standardul unui „bun părinte de familie” la activitatea pe care o desfaşoară pârâtul şi având în vedere gradul său de pregătire şi specializare în acel domeniu.)

Detalii: http://legeaz.net/dictionar-juridic/caz-fortuit