AmericanSportsMAGAZINE

23 octombrie 201323 octombrie 2013

WORLD SERIES WORLD SERIES * WHELDON WHELDON * LEYLAND LEYLAND

Pe 16 octombrie 2011, Pe 16 octombrie 2011, britanicul Dan Wheldon deceda britanicul Dan Wheldon deceda în urma unui tragic accident în urma unui tragic accident petrecut în timpul unei curse de petrecut în timpul unei curse de IndyCar disputată pe circuitul IndyCar disputată pe circuitul din Las Vegas. Duminică, toţi din Las Vegas. Duminică, toţi piloţii din NASCAR au afişat piloţii din NASCAR au afişat pe maşini mesaje in memoriam, pe maşini mesaje in memoriam, pentru fostul câştigător al pentru fostul câştigător al celebrei curse Indianapolis 500celebrei curse Indianapolis 500 56

În 2012, San Francisco Giants au În 2012, San Francisco Giants au răsturnat pronosticurile şi s-au răsturnat pronosticurile şi s-au încoronat campioni ai MLB. De încoronat campioni ai MLB. De miercuri, Boston Red Sox şi St. miercuri, Boston Red Sox şi St. Louis Cardinals deschid ediţia Louis Cardinals deschid ediţia 2013 a World Series, una în care 2013 a World Series, una în care nu există o favorită certă. nu există o favorită certă. 16

Unul dintre cei mai talentaţi Unul dintre cei mai talentaţi jucători din istoria baschetului jucători din istoria baschetului american a ajuns pe marginea american a ajuns pe marginea prăpastiei. exclus din NBA de prăpastiei. exclus din NBA de propriile limite şi îndepărtat de propriile limite şi îndepărtat de apropiaţi, Lamar Odom priveşte apropiaţi, Lamar Odom priveşte viitorul în faţă, fără a vedea ce-i viitorul în faţă, fără a vedea ce-i rezervă acestarezervă acesta 32

TOT ÎN ACEST NUMĂR...

8 8 101012 12 14142626424244444848525258585959

Kick OffDrop PuckAt The RinkStart Your EnginesLeylandJames5 concluzii din NFLTopul infamiei4 opinii despre NHLCe vedemPredicţii NFL

Întoarcerea RegeluiÎntoarcerea RegeluiPeyton Manning s-a în-tors acasă şi primirea făcută de suporterii din Indianapolis a fost una extraordinară. Timp de 90 de secunde, Manning a fost ovaţionat de întreg stadionul, când a ieşit să salute spectatorii, printre „thak you” şi „I’ll always love you”, QB-ul scăpând şi câteva lacrimi. Momentul emoţionant a fost „stricat” de An-drew Luck şi ai lui, care le-au aplicat prima înfrân-gere Armăsarilor, după o partidă tactică perfectă. Manning a fost ţinut mai mult pe bancă de drive-uri lungi şi profitabile, iar asta s-a văzut în rezul-tatul final. Deşi prestaţia lui Manning a fost una solidă, momentul în care a fost pus la pământ de Robert Mathis (cel mai bun prieten) a rămas unul istoric.

Kick OffKick Off

ŢarulŢarulŢarul s-a întors. Dubla starului rus din meciul cu Winnipeg Jets l-a propul-sat pe Ovechkin, de unul singur, în fruntea ierarhiei marcatorilor, cu nouă goluri. Ovi are o perioadă senzaţională începută din partea a doua a sezonului precedent şi a marcat 31 de goluri în ultimele 30 de partide ale celor de la Washington Capitals, dar evoluţiile sale nu se văd şi în clasament, Washington Capitals navigând în con-tinuare în „ape tulburi”. Pentru Caps, urmează o deplasare importantă în edmonton, un nou prilej al „ţarului” să arate cine e şeful, gazdele de la Oilers fiind departe de pretenţiile din pre-sezon.

Drop PuckDrop Puck

RestartRestartCentrul Greg Oden (în mijlocul imaginii) şi-a făcut o revenire triumfală în NBA, la meciul dintre Miami Heat şi New Or-leans Pelicans. Au trecut aproape patru ani de la ultima pariţie pe un teren de baschet, a fostului număr 1 în draft, cariera sa fiind distrusă de accidentările la ge-nunchi care i-au adus şi concedierea în 2012. Miami i-a oferit o şansă jucătorului care a bifat doar 82 de meciuri în cinci ani cu Portland, şi l-a contractat pentru un an, cu o clauză care i-ar permite să semneze o nouă înţelegere mai lungă dacă rămâne sănătos. La 25 de ani, Oden mai are multe de spus în baschet, iar faptul că a fost pref-erat lui Kevin Durant în 2007 pentru abilitatea de a schimba soarta unui meci poate constitui acum un avantaj în lotul stelar al lui Heat.

At The RinkAt The Rink

Jimmie, Jimmie JohnsonJimmie, Jimmie JohnsonTalladega s-a dovedit, din nou, un circuit plin de surprize, iar localnicul Ja-mie McMurray s-a impus mai degrabă neaşteptat, în faţa lui Paul Menard, Dale Earnhardt Jr., Kyle Busch şi Ricky Stenhouse Jr. Una dintre cele mai curate ediţii ale RV Sales 500 s-a terminat cu un accident spectaculos după ce Austin Dillon a fost proiectat în parapet de un alt pilot, şi a provo-cat o busculadă în care s-au făcut praf mai multe maşini. Merele câştigător al cursei a fost, însă, Jimmie John-son, supravieţuitor mirac-ulos al mega-accidentului petrecut în ultimul viraj, care a urcat pe locul 1 la general, devansându-l pe Matt Kenseth cu patru puncte. Kevin Harvick şi Kyle Busch au mai recu-perat ceva din distanţa faţă de lider, şi par sin-gurii piloţi capabili să mai ţină pasul cu duetul fruntaş în ultimele patru curse ale sezonului.

Start Your EnginesStart Your Engines

Cardinals – Red Sox, un clasic automnal la a cincea ediţieCardinals – Red Sox, un clasi

Două „feţe” atât de familiare în World Series, şi totuşi, atâtea diferenţe faţă de ultimul duel dintre ele. Red Sox şi Cardinal s-au schimbat dramatic faţă de 2004, dar dau un aer istoric celei de-a 109-a finale MLB, o istorie care defineşte cele două francize. World Series revine în locuri familiare, pe Fenway Park şi va pune faţă în faţă două dintre echipele care au ţinut mereu steagul sus în MLB, dominându-şi conferinţele şi construind o rivalitate intensă între ele. În istorie, au existat destule lupte cu repetiţie, dar dacă excludem duelurile dintre Yaknees şi... re-stul ligii, rămânem cu patru mari bătălii, iar cea dintre Red Sox şi Cardinals este una dintre ele.

Cardinals – Red Sox, un clasic automnal la a cincea ediţieic automnal la a cincea ediţie

Cardinals şi Red Sox au jucat prima dată pentru tilu în 1946, apoi în 1967 şi în 2004, iar ultimul meci dintre ele a fost memorabil, pentru că Boston au spart un ghinion care ţinea de 86 de ani. Din acea finală, a supravieţuit doar David Ortiz şi Mike Matheny, devenit între timp manager...

După luni de meciuri în pre-sezon (Spring Training, în MLB), 162 de meciuri din se-

zonul regulat şi furcile caudine ale post-sezonului, doar două echipe au rămas în cursa pentru cununa cu lauri din baseball. Pentru prima dată din 1999, cele mai bune echipe din American League şi National League au ajuns şi în ultimul act, iar Red Sox vor dori să egaleze la 2 scorul general al fi nalelor. Nimeni nu este favorit şi nimeni nu este outsider, ambele echipe reuşind sezoane de excepţie.Cardinals au supravieţuit într-o conferinţă extrem de competitivă şi la două dueluri extrem de tari de play-off , oarecum similar cu Red Sox, care au avut un ezon regulat relativ uşor din cauza slăbiciunilor

celor de la Yankees, dar au avut mult de tras în seria cu Tigers. Red Sox au trecut la limită de ALCS, iar statistica nu-i onorează, impresia generală fi ind că Detroit merita mai mult decât Boston să joace în World Series. Nu se ştie ce fel de fi nală vom avea, iar faptul că echipele sunt extrem de echilibrate nu echivalează cu nişte partide competitive şi exci-tante. Se speră că va fi aşa, dar nu există garanţii. Ambele echipe au loturi excelente şi este foarte greu să găsim discrapanţe flagrante în-tre poziţii. Niciuna dintre echipe nu s-a sfiit să dea şanse reale rezervelor iar unii jucători care au făcut furori în sezonul regulat au lustruit banca în play-off , Shelby Miller, Felix Doubront şi Ryan Dempster având ce să le reproşeze managerilor lor.

În ofensivă, avantajul pare să fi e de partea chipei din Boston. În afara lui Will Middlebrooks, toţi jucătorii au impresionat, cu o menţiune specială chiar pen-tru înlocuitorul acestuia, Xan-der Bogaerts, 21 de ani. Dustin Pedroia a revenit spectaculos după accidentarea, David Ortiz

nu pare să fi îmbătrânit măcar o zi de la fi nala din 2004, Mike Napoli continuă să uimească deşi nu mai este la nivelul din 2011, Stephen drew pare să fi lăsat în urmă perioada proastă din fi nalul sezonului regulat, iar Shane Victorino şi Jacoby Ellsbury au jucat solid, fără

eroare, primul ducându-i practic pe Red Sox în World Series. Cu Jarrod Saltamacchia, Johnny Gomez şi Daniel Navas în completarea liniei, iar David Ross, Mike Carp şi Quintin Berry pe bancă, Boston are una dintre cele mai spectaculoase ofensive din istoria recentă a

MLB. Totul este să şi producă puncte.De partea cealaltă, Cards propun o ofensivă ciuntită de forma slabă a vedetelor David Freese şi Jon Jay, chinuiţi de accidentări şi evoluţii me-diocre, dar oricând jucători periculoşi. Pete Kozma şi

Daniel Descalso se vor duela pentru postul de shortstop, considerat călcâiul lui Ahile decătre specialişti, iar lipsa unui jucător de categorie MVP în centru poate fi bal-astul de care Cards nu au nevoie. În rest, ofensiva este superbă, cu Yadier Molina

(posibil candidat la MVP dacă nu lipsea 26 de meciuri), Matt Holliday şi Matt Carpenter , Carlos Beltran, Matt Ad-ams sau Allen Craig. Faptul că perechea Holliday – Car-penter a reuşit 226 de runs în acest an ar trebui să fie un avertisment pentru Boston.

La aruncători, Cards sunt în avantaj. Adam Wainwright va deschide balul, iar veteranul a arătat mereu că poate fi nu doar om de nădejde, ci şi un veritabil pericol pentru adversari. Până acum, Wainwright a aruncat de 3.836 de ori, cu 204 încercări mai puţin ca Justin Verlander, dar nu ar fi de mirare dacă va reuşi să-l ajungă pe starul din Detroit. Pe bancă, Cards îi au pe Trevor Rosenthal, Carlos Martinez sau Edward Mujica, deşi ultimul are o perioadă mai puţin fericită. Randy Choate şi Kevin Siegrist sunt „stângacii de serviciu”, iar al doilea dbutant după Siegrist, Seth Mannes poate ajuta la construcţia împotriva lui Ortiz. Joe Kelly şi LanceLynn continuă lista, iar ultimul jucător, dar nu cel din urmă, este Michael Wacha. Noua minune a basebal-lului american a produs 31 de strikeouts în ultimele patru meciuri şi a permis doar nouă lovituri în 29 de reprize, uluind întreaga lume a sportului.

Red Sox sunt în dezavantaj pe hârtie, deşi trio-ul Jon Lester, Clay Bucholz şi John Lackey a revenit la forma care i-a consacrat. Lackey l-a bătut clar pe Verlander la ultimul duel când a permis doar un run şi, dacă se simte bine, poate fi periculos pentru Cardinals. Pe bancă stau Craig Breslow, Junichi Tazawa şi, bineînţeles, Koji Uedara, MVP-ul meciului cu Tigers, dar niponul va avea mult de muncă în World Series. Ryan Dempster, Felix Doubront şi Brandon Workman sunt pe lista de proba-bili, iar Jake Peavy ar putea fi un pariu, riscant în mare, dar unul care a mers în meciul 4 din

ALDS. Totuşi, Cards rămân în avantaj. Defensiva este dominată de Boston. Ellsbury, Victorino şi Jonny Gomes s-au autodepăşit în acest sezon, şi acelaşi lucru se poate spune şi despre Nava. Bogaerts a fost excepţinal ca 3rd baseman, între Perdoia şi Drew, Napoli fi ind sin-gura verigă slabă, deşi, nu de puţine ori, bărbosul a ăcut faze memorabile. Statistic, Cards au jucat mediu în apărare, mai ales din cauza faptulu că se bazează doar pe doi jucători care au excelat: Koz-ma şi Molina. În rest, multe semne de întrebare, cu Holliday şi Jay primii pe listă. Dacă ofensiva va merge însă, Cards ar putea sta liniştiţi.

Adio, dar rămân cu Tigers!Adio, dar răm

„Lucrul de care sunt cel mai mân-dru e că am venit aici să transform talentul în echipă şi am reuşit acest lucru” – Jim Leyland

Adio, dar rămân cu Tigers!mân cu Tigers!

E timpul, a spus Jim Leyland. „E timpul să renunţ la funcţia de manager de la Detroit Tigers şi să accept o altă poziţie în club”, a

completat antrenorul luni, dar prea puţină lume a fost surprină de anunţ.În fapt, spun jurnaliştii de la mlb.com, Leyland a luat decizia de pe 7 septembrie, când l-a anunţat pe Dave Dombrowski. Sâmbătă, după eşecul cu Red Sox, le-a spus şi jucătorilor că va pleca. Despărţirea a devenit ofi cială luni, şi anunţul lui Leyland a pus capăt unei domnii de opt ani şi unei cariere de manager de 22 de ani. Una dintre cele mai frumoase din întreg sportul american. Leyland a explicat că simte cum rămâne fără energie la 68 de ani, şi că a considerat că e mai drept să renunţe dacă nu mai simte mare lucru pentru baseball. Aceleaşi sentimente l-au făcut să demisioneze şi în 1999, când conducea pe Colorado. „Nu cred că ar fi corect pentru organizaţie, dl Ilitch, management, jucători şi antrenori dacă aş continua. Focul aproape că s-a stins”, a încheiat legendarul manager, şi de data asta retragerea sa pare „pe bune”. La fi nal, legendarul manager, a cărui carieră în baseball a împlinit 50 de ani sezonul acesta, a refuzat să spună la reve-dere, el intenţionând să rămână aproape de sportul pe care l-a iubit. Pentru un catcher care n-a trecut niciodată mai sus de Minor League şi care, la un moment dat, s-a gândit să se întoarcă în fabrica din Perrysburg, Ohio, a fost o carieră strălucitoare.Leyland a urcat către MLB urmând o potecă lungă şi difi cilă. După mai bine de un deceniu de management al scouterilor de la Tigers, perioadă în care au apărut jucători ca Alan Tramell, Lou Whitaker sau Kirk Gibson, Leyland a primit prima şansă de a antrena în MLB sub comanda lui Tony LaRusa, la White Sox, în startul decadei nouă dinmileniul trecut. Numele său a apărut apoi pe lista candidaţilor la postul lăsat vacant de Chuck Tenner când acesta a plecat de la Pitt sburgh Pirates şi urcuşul putea să înceapă.

Când Leyland a devenit principal, rezultatele au apărut imediat. A construit o franciză fantastică, fără cheltuieli excesive, în Pittsburgh, iar Pirates au câştigat trei titluri consecutive în National Legue Easta (1990-1992), fiind primul manager al lui Barry Bond, alături de care a clădit o relaţie excepţională, şi, poate cel mai important, până anul acesta a fost ultimul manager al Piraţilor cu trofeu.Cu un CV sufi cient de bun pentru un nou pas înainte, Leyland a acceptat provocarea lui Dombrowski şi a trecut la Florida Marlins în 1997, o echipă care avea în lot staruri ca Gary Shef-fi eld, Kevin Brown, Moises Alou sau Al Leiter, şi aştepta titlul. Leyland i-a dus pe Marlins pentru prima dată în play-off şi, logic, către World Series şi titlu, numai că în loc de petrecere, sezonul s-a terminat cu un scandal care a împrăştiat toate vedetele către alte echipe din MLB. Rămas la conducerea (deşi putea refuza) unei echipe formate din puşti şi jucători expiraţi, Leyland a înregistrat unul dintre eşecurile sale, Marlins adunând doar 54 de succese şi 108 de înfrângeri. A urmat un alt sezon slab, în Colorado, când a demisionat şi a anunţat că intenţionează să spună adio carierei de manager. De ani buni însă, Leyland visa să antreneze în Detroit, iar în 2005 a apăut oportu-nitatea. Veteranul n-a refuzat oferta şi a reuşit să transforme o franciză care nu mai terminase pe plus din 1993 într-una mai bună decât cea care cucerea titlui în 1984. În primul an, Tigrii lui Leyland au câştigat meciul de Wild Card din American League şi au ajuns până în World Series, unde au cedat în cinci meciuri contra celor de la Cardinals. A fost povestea Cenuşăresei pentru o franciză care părea condamnată la mediocritate şi startul unei perioade fabuloase pentru Tigers. În şase dintre cei opt ani când au fost conduşi de Leyland, Tigers au avut record pozitiv, iar în patru au ajuns în play-off. Detroit a câştigat ultimele trei titluri în AL Central şi a ajuns măcar până în finala American League, iar în 2012 echipa a pierdut World Series cu Giants. Leyland a devenit abia al doilea manager din istoria lui Detroit care duce echipe de trei ori

consecutiv în play-off, ultimul care a reuşit performanţa fiind Hughie Jennings, în... 1912. Leyland a reuşit să modeleze un câştigător al trofeului Cy Young din Justin Verlander, şi doi jucători care au câştigat trofeul MVP în Al în ani con-secutivi: Verlander şi Miguel Cabrera. Echipa sa din acest an ar putea avea din nou un MVP în Cabrera, un câştigător al trofeului Cy Young în Max Scherzer şi un câştigător al trofeului de Debutantul Anului în AL prin Jose Iglesias. În fi ecare din ultimii trei ani, Leyland a antrenat fără certitudinea că va conta, el semnând mereu înţelegeri pe un singur sezon. De fi ecare dată însă, în octombrie, a decis să mai rămână un an, după formula bunului său prieten, Tony LaRusa, fără a fi prins într-un contract de lungă durată văzut ca o legătură periculoasă dacă ar fi decis să o ia pe alt drum. Jurnaliştii americani susţin că LaRusa a fost unul dintre puţinii oameni pe care Leyland l-a consultat înainte de a se retrage, o decizie venită, se pare, abia în ultimele luni.Până în septembrie, nu au existat semnale că Leyland ar vrea să renunţe. În iunie, managerul anunţa presa că nu se pune problema să nu continue şi în 2014, dacă Tigers îl vor dori în continu-are, numai că următoarele două luni au schimbat, brusc, situaţia. Vârsta a jucat un rol important, managerul admiţând că la aproape 69 de ani, seria cu Boston a fost istovitoare.Cele 700 de victorii înregistrate în aceşti opt ani îl clasează pe locul 3 în istoria lui Detroit, după Sparky Anderson (1.331 de victorii) şi Jennings (1.131), iar procentajul său de reuşită (54%) este al doilea după cel al lui Steve O’Neill (55.1%) într-un top care a inclus doar managerii cu minim 1.000 de meciuri la conducerea lui Detroit. În istoria MLB, Leyland va rămâne pe locul 15 cu 1.769 de victorii şi pe 7 la prezenţe în play-off (cu opt), după LaRussa, Bobby Cox, Joe Torre, Casey Stengel, John McGraw, Joe McCarthy şi Connie Mack, ultimii patru deja în Hall of Fame.

You love sports! Be ready for the You love sports! Be ready for the world cup in Brazil!world cup in Brazil!

LivinginRio is preparing an amazing line of products inspired by the up-coming sport events in Brazil, featuring original designs by local artists,

a must have for every soccer fan!a must have for every soccer fan!

Subscribe on www.livinginrio.com Subscribe on www.livinginrio.com and get ready to support your favorite team and get ready to support your favorite team

as a real Brazilian would!as a real Brazilian would!We won’t spam you, pinky promise!We won’t spam you, pinky promise!

c

Mărirea şi DecădereaMărirea şi Decăderea

LamarLamar

ODOMODOM

„Mulţi oameni au pierdut o grămadă de timp încercând să-şi dea seama cine vor ei să fie Lamar Odom în loc să-l aprecieze pe Lamar Odom. Mereu mă uit înapoi la momentul în care a început totul. În poveşti ca ale lui nu vezi finaluri fericite şi atunci când vezi una, trebuie sărbătorită”

Jeff Van Gundy (Sports Illustrated – 2009)

Nu cu mult timp în urmă, Lamar Odom părea să fi e pe drumul către

un fi nal fericit al poveştii sale tragice. Acum doi ani, primea o

statuetă de bronz care îi încununa cariera şi îi confi rma statutul de

star NBA cu premiul pentru NBA’s Sixth Man of Th e Year Award. Juca la

LA Lakers, iar Odom realiza ceva ce a părut mereu normal pentru unul dintre cele mai mari talente care au ieşit vreodată din New York City. Pe de o parte, titlul de cea mai

bună rezervă a fost un compliment pentru calităţile lui Odom, însă ca re-

vers al medaliei, a oferit exact imaginea vieii lui Lamar, una plină de tragedii

familiale şi războaie personale care ar fi distrus un alt om. Lamar avea o familie, un

loc în istoria baschetului şi în lotul celei mai faimoase echipe din lume, iar viaţa sa era mult

mai roz decât a oricărui copil din Queens, crescut de bunică din cauza decesului ma-

mei şi a dependenţei de cocaină a tatălui. Trecutul plin de durere al lui Odom,

face de neînţeles prezentul şi furtuna de evenimente recente din viaţa sa.

Deja cariera sa din NBA pare terminată după doi ani catastrofali cu Dal-las Mavericks şi Los An-

geles Clippers, dar Lamar pare decis să atingă minimul

şi în viaţa personală după luni de zile de aventuri nebuneşti, printre care o arestare, o vizită la dezalcoolizare şi un război public cu tatăl său. Vizita făcută acum o săptămână foştilor coechipieri, una despre care s-a spus că ar fi ultima şansă la NBA, a rămas doar o vizită, iar povestea lui Odom pare schizofrenică, ca tipar, dar ar trebui privită ca un dur avertisment pentru ceilalţi.

„Problema cu Lamar a fost că lucrurile au venit prea repede şi prea uşor. Până la un punct îl poţi cataloga drept o victimă, dar una care a acceptat această victimizare” – Jerry DeGregorio (The Balti-more Sun )

Ridicarea din mocirlă, la propriu, a fost o cursă cu obstacole în faţa căreia orice tânăr ar fi cedat.

Mama sa, poliţist în Rikers Island, a decedat pe când Lamar avea doar 12 ani, iar tatăl său, veteran de război, a căzut rapid pradă heroinei şi a deve-nit incapabil să-şi mai ajute fi ul. Lamar a ajuns astfel în grija bunicii, şi salva-rea sa a venit de pe terenurile de baschet din Queens. În-alt şi potent fi zic, La- mar a compensat lacunele disciplinare prin forţă pură, iar în al doilea an de liceu a devenit star naţional după ce a marcat 36 de puncte într-un meci decisiv pentru titlu. Imediat, „vulturii” din colegii au venit să-l vadă cum joacă, iar spectacolul pe care l-au văzut a meritat drumul.Îndrăgostit de Magic Johnson, Lamar a făcut ce ştia el mai bine, pasând la coechipieri în speranţa că aceştia vor prinde o bursă academică şi vor scăpa din iad. Mărinimia sa, dar şi circul din jur, i-au distras însă atenţia de la studiu, iar rezultatele slabe de la învăţătură l-au scos din echipă, într-o perioadă în care şcoala era la fel de importantă ca sportul. Orice nor ascunde însă o rază de soare şi obligat să schimbe liceul, l-a cunoscut pe primul om care avea să-i marcheze cariera şi viaţa: Jerry De Gregorio.Antrenorul de la St Th omas Aquinas l-a luat sub aripa sa pe Lamar şi l-a ajutat să-şi recapete poft a pentru învăţătură, cei doi rămânând apoi prieteni şi nedespărţiţi. Cariera din baschet a continuat pe panta

ascendentă, cu nu-meroase premii acor-date la nivel de liceu, şi o selecţie într-un meci demonstrativ alături de alţi liceeni teribilă ca Tracy McGrady, Ron Artest (Mett a World Peace), Elton Brand, Shane Batt ier, Baron Davis, Larry Hughes şi gemenii Col-lins, Jason şi Jarron. Ca orice recrut de elită, Odom a avut posibilitatea de a alege ce va face după liceu. Înainte de a semna cu cineva a mers în Los An-geles pentru a discuta cu nimeni altul decât Kobe Bryant, câştigător al premi-ului Parade cu numai un an

înaintea lui Lamar şi jucător care a decis că e mai bine să treacă direct în NBA, fără a mai aştepta să crească în NCAA. Odom a ales a doua variantă şi a mers la UNLV, dar alegerea s-a dovedit una nefericită.Odom nu s-a adaptat la Runnin’ Rebels şi a fost pus rapid pe liber după apariţia unor dubii legate de statistica sa şi a unei arestări pentru apelaea la prostituate, mai marii colegiului considerând că nu merită bursa. Vestea a provocat un val de oferte, unele de-a dreptul uluitoare, vorbindu-se atunci de un salariu de un milion de dolari în Europa, sau de 100.000 în Canada, numai că mentorul său, DeGregorio,

i-a îndreptat paşii către Rhode Island, acolo unde activa Jim Harrick, un antrenor care devenise campion naţional cu numai doi ani în urmă. Obligat să muncească pentru bursă, Odom s-a gândit din nou la NBA, dar DeGregorio l-a convins să renunţe la vis, şi a devenit eligibil pentru NCAA exact înainte de startul sezonu-lui 1997.Primul sezon cu Rams a fost fabulos. În ciuda pauzei des-tul de lungi, Odom a reuşit să-i ducă de unul singur către titlu pe colegi, cu o medie de 17.6 puncte, 9.4 recuperări şi 3.8 pase decisive, trei din-tre meciuri fi ind câştigate, la propriu, doar de Odom. Re-zultatele de pe teren au fost contnuate în stilul Odom, cu o fugă de la universitate, ratarea Combinatei NBA, ratarea reve-nitii la universitate şi semnarea unui contract cu agentul Jeff Schwartz, ultima parte, o idee genială. Forţat de împrejurări să intre în draft , Lamar Odom a aterizat în LA, la Clippers, de pe locul 4, asta în ciuda bănuielilor că nu are un com-portament tocmai profesionist. Primul sezon în LA a fost de coşmar, echipa reuşind doar 15 succese. Lamar nu a fost însă problema, cifrele sale fi ind impresionante: 16.6 puncte, 7.8 recuperări, 4.2 pase şi 36.4 minute pe meci, iar pentru eforturi a primit un loc în echipa debutanţilor şi a devenit căpitanul celor de la Clippers la nici 21 de ani.

Noua „eră” a debutat bine pen-tru Clippers şi Odom. Lamar şi-a îmbunătăţit performanţele şi productivitatea având în jur un nucleu de jucători excelent (Darius Miles, Quentin Rich-ardson, Corey Maggett e, Keyon Doling), şi a reuşit să dubleze numărul de victorii ale fran-cizei, fi ind sufl etul echipei. Din păcate, deşi statistica l-a ajutat, al doilea sezon din NBA a venit şi cu rele, Odom fi ind suspend-at cinci meciuri pentru consum de marijuana în luna martie, şi apoi încă opt pentru aceeaşi problemă în decembrie. Anul următor, Odom a jucat doar 29 de meciuri din cauza unor accidentări, dar şi a unei dispariţii misterioase de o lună, însă chiar şi aşa LA Clippers au continuat să se îmbunătăţească şi au ajuns la 39 de succese, la un pas de record pozitiv şi la 5 meciuri de ultimul loc de play-off . Al patrulea an a continuat în aceeaşi notă, cu Odom în teren doar 49 de meciuri şi cu o cădere în ierarhii, Clip-pers terminând cu 27-55 re-cord, şi cu mari bătăi de cap în a-l convinge pe Odom să-şi prelungească înţelegerea. N-a fst chip însă, Lamar fi ind conştient că la 23 de ani poate prinde marele transfer. Şi l-a prins.Odom a devenit agent liber în iulie, şi cum Clippers n-au reuşit să egaleze oferta de 65 de milioane de dolari (pe şase ani) venită de la Heat, a ateri-zat în Miami. S-au schimbat

amabilităţi, s-au făcut promisi-uni, iar startul a fost cel puţin bun, Lamar reuşind cel mai bun sezon ca profesionist, cu 17.1 puncte, 9.7 recuperări şi 4.1 pase. Alături de un debutant minune, Dwayne Wade, Odom i-a dus pe Heat în play-off şi chiar în runda doi a eliminato-riilor, numai că Florida nu i-a priit.În 2004, pe 14 iulie, Lamar a af-lat că se întoarce în LA, dar nu la Clippers, ci la Lakers, fi ind trimis acolo unde a fost trimis de miami în tranzacţia pentru Shaquille O’Neill. Primul său sezon cu Lakers nu are istoric, Odom evidenţiindu-se mai mult prin ratarea de la JO de la Atena, decât prin ce a făcut la club, iar Lakers au ratat, la rândul lor, play-off -ul pentru a cincea oară în istorie. Din fericire pentru Lamar, puţine i se pot pune în cârcă. Team USA a fost un mecanism disfuncţional încă de la început din cauza încrederii acordate şui Alan Iverson şi Stephon Amrbury, iar la Lakers s-a făcut tranziţia de la era Shaq şi Jackson la era Kobe şi Tom-janovich, demisia ultimului, la mijlocul sezonului, punând capăt oricăror speranţe pentru califi carea în post-sezon. Revenirea lui Phil Jackson la conducerea californienilor n-a fost de bun augur pentru Odom, o accidentare la umăr şi alegerile tactice ale antrenor-uluilimitându-i mult timpul petrecut în teren. Pe fi nal de sezon însă, Odom a revenit în

cinciul de start şi chiar a jucat foarte bine în eliminatoriul cu Suns, pierdut cu 3-4 în prima rundă de play-off . Progresul sportiv a fost anulat aproape instantaneu de soartă. În pauza dintre sezoane, fi ul de numai şapte luni al lui lamar a de-cedat din cauze medicale, la exact trei ani de la moartea bunicii sale. Odom a petrecut aproape toată vara alături de familie (mai avea doi copii) încercând să treacă peste momentul tragic, numai că vacanţa a fost la un pas să se încheie cu o altă tragedie, după ce baschetbalistul a fost jefuit de doi adolescenţi care l-au ameninţat cu arma. Evenimentele din 2006 aveau să-l urmărească până în 2009, jucătorul primind chiar ajutor de specialitate pentru problemele mentale pe care le dezvoltase.Sportiv, următorii ani au fost excelenţi. În 2007, Odo-ma fost printre cei mai buni jucători ai echipei, dar eliminarea din primul tur al play-off -ului a produs multă amărăciune. Un an mai târziu, după apariţia lui Pau Gasol în echipă, şi cu un rol mai puţin important în teren, Odom juca prima lui fi nală de NBA, dar panta descendentă era după colţ.În sezonul 2008-2009, după revenirea lui An-drew Bynum, Odom a fost aruncat pe bancă, o lovitură grea pentru un jucător care a fost considerat cândva ca fi ind cel mai promiţător din NBA. În loc să cedeze, mai ales că urma să devină agent liber, Odom s-a luptat ca un leu de fi ecare dată când a fost introdus pe teren, şi a devenit campion după succesul cu Orlando Magic. În vara lui 2009 a semnat pe alţi patru ani cu Lakers, pentru 33 de milio-ane de dolari, refuzând o reîntoarcere în fl orida, deşi Heat insistase pentru el. Odată pusă la adăpost carera sportivă, Lamar s-a ocu-pat şi de viaţa personală, şi în august 2009 s-a căsătorit cu vedeta TV Khloe Kardashian, la o lună după ce s-au cunoscut la o petrecere dată de Ron Artest. Sportiv, anul care a urmat a fost unul cu suişuri şi coborâşuri, cauzate de încăpăţânarea lui Jackson de a paria pe Bynum, deşi acesta avea probleme medicale evidente şi nu putea duce un sezon cap-coadă ca titular. Echipa a mers bine însă şi a luat al doilea titlu de campioană, în şapte meciuri, cu Boston Celtics, iar Odom devenea şi campion mondial ca lider al naţionalei la mondialul din Turcia (2010).Competiţia internaţională l-a vitaminizat pe Lamar. Revenit în SUA, el a reuşit o campanie impresionantă şi a devenit „Cea mai bună rezervă” în 2011, dar Lakers au pierdut titlul după ce au fost eliminaţi de viitoarea campioană, Dallas Mavericks.

În ciuda ieşirii rapide din play-off , sezonul 2010-2011 a fost unul de ţinut minte pentru Odom. Prima distincţie individuală l-a revitalizat, iar progresele din viaţa personală s-au „tradus” într-un reality show alături de soţia sa. Greva

jucătorilor care a urmat n-a fost însă de bun augur pentru Odom. Jucătorul a fost impli-

cat într-un accident mortal în aceeaşi zi în care participase la înmormântarea unui văr ucis într-un schimb de focuri, iar Lamar a hotărât să ia o pauză de la baschet... deşi

nu s-a retras din teren. Trimis la Hornets, ca parte a tranzacţiei care l-ar fi adus la Lakers

pe Chris Paul, Odom a aterizat în Dallas după intervenţia comisionarului David Stern, cel care a blocat tranzacţia iniţială. Afacerea i-a costat cel mai mult chiar pe iniţiatori, LA Lakers, deveniţi o echipă de duzină care abia a reuşit să prindă play-off -ul şi care şi-au pierdut şi cel mai impor-tant om în această vară. Plecarea din LA a fost catastrofală şi pentru Odom. Mental şi fi zic, Lamar nu era pregătit pentru aşa ceva, iar cifrele au fost cele mai slabe din întreaga carieră. Folosit în doar 50 de meciuri, Odom s-a evidenţiat prin lipsă

de implicare la jocuri şi antrenamente, absenţe nemotivate şi un scandat monstru cu Mark cu-ban, care l-a costat 30 de meciuri de suspendare în aprilie 2012. În luna iunie, Odom revenea în LA, la Clippers, după ce Dallas a pus la cale o mutare majoră în care au mai fost implicaţi cei de la Houston Rockets şi Utah Jazz, dar nici revenirea acasă, şi nici prezenţa unor oamei ca Blake Griffi n şi Chris Paul alături de el nu l-au schimbat decisiv pe noul Lamar. Chiar dacă evoluţiile sale n-au mai fost la fel de palide ca în Dallas, Odom tot a stabilit noi recorduri negative, dar ai mult din cauza grupului găsit la Clippers, decât a propriilor limite. În vară, vârsta şi evoluţiile palide l-au transfor-mat în şomer, iar viaţa personală a luat-o razna. În august, odom a a juns pentru trei săptămâni la dezalcoolizare, iar în septembrie sotia sa a făcut o „intervenţie” pentru a-l ajuta cu dependenţa de droguri, moment în care Odom ar fi dispărut trei zile. Tot în septembrie, Lamar a fost arestat fi ind suspectat că a condus băut, iar permisul i-a fost suspendat un an pentru că a refuzat testarea anti-drog. În iulie, aproape linşase un paparazzo, pe care l-a lăsat totuşi fără obiectul muncii, distrugându-i

camera. Arestarea din septembrie i-a adus o nouă vizită la dezin-toxicare, de data aceasta, la ieşire Odom promiţând că se va face băiat cuminte. La acest moment, cariera lui Odom în NBA este terminată şi doar un miracol o mai poate reporni. Trecut de 30 de ani, fără productivitate în

ultimele două sezoane şi cu viaţa personală scăpată de sub control, Odom reprezintă un risc pe care nimeni din NBA nu va fi dispus să şi-l asume. Grav este însă că acum, chiar viaţa lui Lamar este în peri-col. Dependenţa de alcool şi droguri, plus instabilitatea psihică generată de lanţul

de tragedii care l-au marcat, aduc perspective sumbre asupra viitorului său. Presa americană speculează că soţia sa deja a intentat divorţ, iar baschetbalistul a intrat într-un nou conflict cu ziariştii şi paparazzi, semn că noul La-mar nu este departe de vechiul Lamar.

Va bate James mingea şi în NFL?Va bate James m

Superstarul lui Miami Heat, LeBron James a atras mereu atenţia magnaţilor din NFL pentru abilităţile atletice ieşite din comun. Vinerea trecutăm jucătorul a pus gaz pe „focul” patronilor şi al suporterilor după ce a admis că înainte de a se retrage din sport ar vrea să jo-ace măcar o dată în NFL. Afi rmaţia a venit ca răspuns la o întrebare de pe Tweeter, numai că precedentele aven-turi sportive ale lui James dau apă la moară visătorilor. Cel mai bun baschetbalist al momentului a jucat fotbal american în perioada liceului dar a renunţat la această „îndeletnicire” când a devenit numărul 1 în draft ul NBA din 2003 şi a ajuns la Cleveland Cavaliers. Nimeni nu contestă însă că, la calităţile pe care le are, nu ar fi un tight end de clasă şi că ar face furori în NFL.James a fost recrutat iniţial de Urban Meyer, antrenor cu WR-ii la Notre Dame, încă din perioada când era liceean. Meyer a notat în dreptul potenţialului, hall of fame football player, dar iubitorii fotbalului american n-au avut şansa să-l vadă jucând vreodată. În 2011,

Va bate James mingea şi în NFL?mingea şi în NFL?

când NBA era sub blocadă, James şi Kevin Durant s-au implicat într-un proiect iniţiat de starul lui Miami, în care amândoi şi-au arătat calităţile de fotbalişti, dar fa-nii au rămas doar cu un meci între prieteni, fără impli-carea fi zică din NFL şi cu multe întrebări. Fan declarat al celor de la Dallas Coyboys, James este văzut de mulţi dintre actualii jucători din NFL ca un sportiv care s-ar putea integra rapid în schemele de joc cu Tom Brady, Drew Brees sau Aar-on Rodgers la serviciu. Mike Wallace şi Dez Bryant sunt cei mai înfocaţi susţinători ai posibilei tranziţii. În mod cert, un singur meci ofi cial cu James în teren ar spulbera orice audienţă, „Regele” fi ind considerat o legendă în întreaga lume, iar cei implicaţi ştiu asta.Dacă Michael Jordan s-a oprit din baschet pentru baseball, de ce n-ar face-o şi James pentru fotbal, mai ales că un al treilea titlu cu Miami ar însemna deja-vu, iar starul din Florida va fi liber de con-tract la vară...

opinii despre meciurile rundei 5 7

Am avut o etapă cu două meciuri mitralieră în Detroit şi Washington, un scor fluviu în Nashville şi un final controver-sat în Big Apple. Cu siguranţă săptămâna 7 nu duce lipsă de subiecte de discuţie, aşa că, să le recapitulăm.

Penalizările continuă să strice jocul Arizonei

Tampa Bay Buccaneers sunt o echipă cu multe probleme, iar recordul de 0-6 este o dovadă a acestui fapt. Din păcate, cei mai mari inamici ai piraţilor sunt chiar... piraţii.Înaintea meciului cu Atlanta Fal-cons, Buccaneers ocupau locul 31 în topul celor mai indisciplinate echipe cu 8.6 penalizări pe meci. Duminică, Tampa Bay a fost penalizată de 11 ori pentru 103 yarzi şi au fost daţi înapoi în redzone din cauza unor penalizări stupide. Ofi cialii le-au anulat şi un TD pentru o penalizare rară, illegal use of hands, făcută de Davin Joseph, iar Bucs au fost nevoiţi să încerce un FG în loc să se apropie la o posesie distanţă de Falcons. În acest context, orice confl ict înrtre vestiar şi antrenor, sau orice bănuială de turnătorie sunt mici detalii pe lângă problema reală a lui Schiano. Dacă antrenorul nu reuşeşte să-şi convingă elevii să nu se mai com-porte ca nişte amatori, ce mai poate

face pentru o echipă cu record 0-6? Antrenorul conduce echipa cu o mână de fi er. Antrenamentul este făcut după programul său, deplasările sunt programate de el la secundă, şi, spun ziariştii americani, complexul din Tampa benefi ciază de aceeaşi temperatură, constantă, în toate camerele, bineînţeles una stabilită de marele Greg. Schiano este un obsedat de control care nu-şi poate controla jucătorii în teren. Nu prea are sens, nu?

San Francisco 49ers sunt, ofi cial, înapoi

După două înfrângeri consecutive care au dus echipa la 1-2, în jurul celor de la 49ers apăruseră destule semne de întrebare. Tate întrebările au primit răspuns în următoarele patru partide.Patru victorii la rând au eliminat orice dubiu legat de calitatea vice-campionilor şi au dat uitării cele două înfrângeri cu Seatt le Seahawks şi Indianapolis Colts, iar cu un re-cord de 5-2, echipa californiană este

la un meci distanţă de Yseahawks şi şi-a terminat partea difi cilă de program. La cele patru succese, cel mai mult a impresionat maniera în care au fost obţinute. După ce reuşiseră doar zece puncte în cele două meciuri pierdute, atacanţii s-au redescoperit şi nu vorbim doar de Colin Kaepernick. În meciul su St Louis Rams, toată echipa a jucat ca un mecanism perfect, înfricoşător pe alocuri. În fi ecare săptămână, echipa lui Jim Harbaugh a găsit noi modalităţi de a învinge, fi e că vorbim de o defensivă de fi er (săptămâna 5), un meci perfect pentru Vernon Davis (săptămâna 6) sau o evoluţie echilibrată pe toate planurile în săptămâna 7. ce contează cel mai mult e că 49ers câştigă, şi o fac cu stil. Cum programul le oferă un meci semi-amical cu Jacksonville Jaguars şi apoi o săptămână pauză, iar veştile de la medici sunt minunate (Michael Crabtree şi Mario Manningham ar urma să revină în etapa a zecea), 49ers pot deveni, iar, marii favoriţi din NFC.

NFC East e chiar mai slabă decât şi-a imaginat cineva

Dallas Cowboys au preluat condu-cerea NFC East cu un succes conclu-dent în Philadelphia (17-3). Rezul-tatul, şi mai ales jocul, nu conving pe nimeni şi titulatura de NFC Least este tot mai potrivită pentru divizia din care mai fac parte Washington Redskins şi New York Giants. Cea mai titrată divizie când vine vorba de titluri câştigate este atât de slabă în 2013 încât pare greu d ecrezut că măcar una dintre echipe va termina cu record pozitiv. Duminică, divizia a câştigat duelurile cu 2-1, dar un meci a fost inter-divizionar şi impresia generală a fost că nici Redskins, nici Cowboys nu şi-au dorit prea tare să câştige. Derbiul din Philadelphia a fost, de departe, cel mai patetic meci al etapei,

în locul unei furtuni ofensive, suporterii primind 20 de puncte amărâte şi o serie uluitoare de erori.Matemaric, trei dintre cele patru suc-cese ale văcarilor au venit în meciuri contra colegelor de divizie, situaţie similară şi pentru Eagles, care au două succese din trei cu echipele din aceeaşi divizie. Redskins au un 1-0 în afara diviziei, dar după un meci în care au fost mereu pe marginea prăpastiei, cu Bears (45-41), şi în-treaga divizie are record 4-12 contra restului ligii în acest an.Eagles sunt la un meci de liderul Dallas, dar cu 9 înfrângeri consecu-tive acasă şi cu probleme mari când vine vorba de QB, este greu de crezut că mai pot face ceva. Ofensiva a fost catastrofală, iar defensiva o batjocură duminică. Niciun tackling serios, stabilitate zero, presiune zero.

În aceeaşi notă este şi defensiva din Washington, incapabilă să blocheze sau să oprească atacurile adverse. Ca bonus, Redskins au, fără îndoială, cea mai slabă unitate specială din ligă, una care a primit trei TD-uri în ultimele trei săptămâni. Noroc că în unele meciuri se mai întâmplă că ofensiva să-şi facă treaba şi Redskins mai obţin câte un succes improbabil.Pe hârtie, Dallas are avantaj, numai că nimeni nu îndrăzneşte să facă pro-nosticuri, pentru că nimeni nu are încredere în Cowboys. Tony Romo, pus la zid pentru gafa din meciul cu Denver, a mai aruncat o intercepţie de zile mari, una care i-ar fi costat pe văcari dacă în faţa lor s-ar fi afl at o echipă măcar puţin interesată. Adică una din altă divizie, pentru că aceasta arată rău şi nu pare să devină mai bună prea curând.

Defensiva de la Bears a mai făcut un pas înapoi

Pentru ani buni, Chicago Bears au impresionat prin calitatea defensivei. Din păcate, această defensivă a luat-o în direcţia greşită anul ăsta. Bears s-ar putea să aibă probleme reale cu accidentarea lui Jay Cutler pentru că Josh McCown, deşi a făcut multe lucruri bune cu Redskins, nu are cum să compenseze erorile de-fensivei. Pot Bears să rămână în cursa pentru titlul NFC North fără QB-ul titular? Greu, spre imposibil. Redskins n-au avut o ofensivă nouă sau exotică şi au folosit aceleaşi desene din 2012. Robert Griffi n III a folosit aceleaşi trasee care l-au dus în play-off , iar Alfred Morris a cărat mingea atunci când a avut nevoie, fără a primi un răspuns real din partea apărătorilor lui Bears. Ziua proastă a jucătorilor din linia a doua (secondary) a completat pasul înapoi al întregii defensive, iar zilele în care Bears se putea baza pe forţa apărării

când aveau absenţe cheie în ofensivă par să fi apus.

Aaron Rodgers rămâne stânca din Green Bay

Deşi au infi rmeria plină ochi, Green Bay Packers au ajuns la record 4-2 după o performanţă notabilă a ofen-sivei, exact compartimentul lovit cel mai tare de accidentări. Numele de pe lista de absenţi ar fi fost motiv sufi cient ca suporterii să ierte o eventuală evoluţie mai palidă, nu neapărat însă şi o înfrângere, nu-mai că asta nu are cum să se întâmple când ai un QB ca Aaron Rodgers.Fără Randall Cobb şi James Jones, şi rămas cu o gaură pe postul de TE după accidentarea lui Jermichael Fin-ley, Rodgers s-a descurcat excelent prin aer pentru a pune la pământ o defensivă care era clasată în prima parte a clasamentului la mai multe categorii.Rodgers a pasat de cinci ori pentru Jordy Nelson (cinci recepţii, 42 de

yarzi, un TD), dar, mai important, l-a făcut star pe Jarrett Boykin, jucător afl at la primul meci ca titular în NFL. Boykin a primit de opt ori balonul, pentru 103 yarzi, cea mai lungă recepţie (39) şi un TD, marcat cu mai puţin de patru minute rămase de jucat, reuşită care a şi pus capăt speranţelor oaspeţilor. Între altele, Boykin a devenit al patrulea receiver de la Packers care a recepţionat minim 100 de yarzi într-un meci, şi a profi tat de toate oportunităţile primite, fapt care demonstrează, încă o dată, că Rod-gers este letal indiferent cine este receiverul său. Fără trei dintre primii patru receiveri, Rodgers a avut 25 de pase complete din 36 de încercări pentru 260 de yarzi, trei TD-uri şi nicio intercepţie, ratingul de pasa-tor fi ind delicios: 117.8. Chiar dacă duminică nu am asistat la cea mai dominantă evoluţie a lui Rodgers, a fost una dintre cele mai impresion-ante, dacă ţinem cont de ţintele afl ate pe teren.

Cei mai urâţi fotbalişti ai Americii sunt:1. Michael Vick2. Manti Te’o3. Ndamukong Suh4. Ben Roethlisberger5. Mark Sanchez6. Jay Cutler7. Tony Romo8. Tom Brady9. Carson Palmer10. Reggie Bush

S-a întrebat cineva care este cel mai urât fotbalist din NFL? Nu, nu vorbim de aspect fi zic ci de jucători urâţi de public, huiduiţi pentru trecutul sau prezentul infam, oameni pe care lumea nu i-ar salva de la înec în caz că ar apărea o asemenea situaţie dramatică. Revista Forbes aruncă, tradiţional, în octombrie acest top pe piaţă şi anul acesta este unul plin de surprize. Deşi Michael Vick şi-a păstrat primul loc în topul infamiei, pe 2 a urcat debutantul Manti Te’o, devenit celebru după farsa în care a fost erou principal şi care a scârbit întreaga Americă. Mai puţin pe scouterii NFL...Bazându-se pe răspunsurile primite de la 1.100 de interlocutori, jurnaliştii de la Forbes au afl at, printre altele, că deşi performanţele din teren ale lui Vick sunt impresionante pentru majoritatea suporterilor, există destui care şi acum îl consideră tot un organizator de lupte de câini, îndeletnicire pentru care QB-ul de la Eagles a fost pus la zid. Cele 53 de procente din dreptul său par axagerate, dar Vick a rămas constant în topul răilor, spre deosebire de alte personaje care au intrat şi au ieşit din top. Includerea lui Te’o pentru prima oară în top nu e una surprinzătoare, chiar dacă LB-ul lui Raid-ers continuă să susţină că el însuşi este o victimă a farsei cu iubita moartă. Oricât de stupizi ar fi americanii, aproape jumătate dintre intervievaţi l-au plasat printre cei mai indezirabili oameni din fotbalul american, considerând povestea lui Te’o ca o mare gogomănie.Bineînţeles, dacă ţinem cont că este un top despre un sport de echipă, este uşor de considerat că muţi suporteri urăsc anumiţi jucători doar pentru că aceştia joacă la rivali. Nu pare şi cazul lui Ndamu-kong Suh, client fi del al comisiilor de disciplină şi personaj ingrat în NFL, dar pare când vorbim de Tom Brady, unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie, urât însă de circa 25 de procente dintre fani. Probabil, prezenţa constantă în topuri şi apariţia numelui său pe toate „gardurile” au gen-erat acest val de indignare printre suporteri, sătui să vadă jucători care par invincibili. Remarcabil este că şapte dintre primii zece in-fami sunt coordonatori de joc, probabil din cauza faptului că este cea mai vizibilă poziţie din teren şi, de cele mai multe ori, cea mai polarizată. Dacă ai talent, e un loc liniştit, dar dacă eşti un mediocru cu probleme de comportamnt, ai toate şansele să ajungi în topul Forbes.

Au trecut trei săptămâni din sezonul 2013 şi deja putem vorbi de o serie de surprize, chiar dacă trend-ul sezonului începe să se facă simţit. Care vor fi jucătorii care vor exploda, cine va fi următorul manager concediat, care vor fi echipele care vor pune frână şi cine va ghici câştigătoarea? Toate acestea sunt întrebări la care nu primim răspuns în săptămâna 3, dar care vor fi puse pe toată durata sezonului. Iată patru concluzii din săptămâna 3.

44 concluzii concluzii din săptămânadin săptămâna 33

Sidney Crosby e în formă maximă

Aşa cum anticipam de săptămâna trecută, canadianul a explodat. Anul trecut, Crosby s-a afl at în cursa pentru titlul de golgheter până în ultimele meciuri ale sezonului, şi fără accidentarea oribilă la falcă, Ovechkin ar fi fost bătut.

Anul acesta, Sid the Kid continuă să joace magic, şi în primele opt meciuri ale Pinguinilor a reuşit măcar un punct stabilind un nou record personal. Cu şapte goluri şi zece pase decisive, Crosby are o medie de peste două puncte pe meci şi un avans de cinci puncte în clasamentul productivităţii. Ajuns la 26 de ani, canadianul s-a maturizat şi a devenit un

jucător cum rar s-au văzut, jocul său economicos permiţându-i să aibă energie pentru 60 de min-ute şi să profi te de oportunităţile lăsate de adversari. Dacă rămâne sănătos, Crosby poate repeta performanţele din 2007.

Ducks domină

În ultima săptămână, nicio altă

echipă nu a arătat mai bine ca Anaheim Ducks. Inspiraţi probabil de înfrângerea cu Avalanche, californienii au copiat exact traseul acestora şi au bifat şapte succese la rând, inclusiv un meci colo-sal cu Dallas Stars. Lideri în Divizia Pacific pe toată durata sezonului trecut, Ducks erau principalii favoriţi la un sezon

dezamăgitor, numai că toate piesele noi s-au integrat fan-tastic în angrenajul lui Bruce Boudreau. Ducks joacă fas-cinant în spatele veteranilor Teemu Selanne şi Saku Koivu, a unor goleadori ce Ryan Getzlaf şi Corey Perry şi a unor fundaşi de fier ca Dustin Penner şi Daniel Winnik. Dacă adăugăm şi pe tinerii

Jakob Silfverberg, Hampus Lindholm şi Cam Fowler în ecuaţie, rezultă o trupă care poate face mari surprize în acest sezon. Arma secretă, Mathieu Perreault, a venit abia la startul sezonului, dar joacă de parcă ar fi un veteran cu zece sezoane în Anaheim. Dacă vor juca la fel, Ducks nu vor avea probleme în a-şi apăra titlul divizionar.

Juniorii nu vor să se întoarcă la... juniori

Şi în săptămâna trei, debutanţii au făcut ravagii încercând să demon-streze că merită să fi e păstraţi în lot şi după runda a noua. În săptămâna patru, majoritatea vor afl a dacă vor juca pentru a zecea oară (şi vor deveni eligibili doar pentru echipa mare) sau dacă vor fi trimişi înapoi în diviziile mi-nore, şi după cum arată lucrurile, o parte dintre ei au stofă de NHL.Este clar deja că Nathan MacK-innon, Aleksander Barkov, Seth Jones şi Tomas Hertl vor rămâne să se bată cu greii, iar Olli Maatt a

(care l-a înlocuit cu succes pe Chris Letang), Morgan Rielly şi Sean Monahan, au şanse mici să mai guste amarul retrogradării la satelit. De obicei, cluburile din NHl sunt tentate să-şi trimită taentele în ligile minore, nu doar din motive fi nanciare, ci şi pentru că aceştia se pot dezvolta mai uşor în condiţii fi zice mai puţin vitrege. Anul aces-ta pare însă diferit, dar şi oferta de juniori a fost peste medie.

Nu poţi marca dacă nu şutezi

Iată o sintagmă pe care portarul celor de la Phoenix Coyotes,

Mike Smith, a învăţat-o bine. De sâmbătă, portarul are mai multe goluri marcate decât Anze Kopi-tar, Claude Giroux, Dany Heatley şi Nail Yakupov la un loc, şi le poate da acestora un sfat: şutaţi la poartă.Smith a reuşit golul într-un meci în care oricum luase prima stea pentru evoluţia din poartă, dar execuţia a fost cireaşa de pe tort şi este abia al 7-lea gol marcat de un portar în NHL. Ca lucrurile să fi e şi mai fru-moase, pucul şutat de Smith a trecut linia cu o zecime de secundă înainte de sirenă, iar Phoenix s-au impus cu un solid 5-2 urcând pe locul 3 în Divizia Pacifi c.

A vrut o nouă şansă la un contract full time în Indy Car Series şi să câştige un nou titlu. Dan Whel-don câştiga în

mai 2011 pentru a doua oară celebra cursă Indy 500, pentru a doua oară în şapte ani, dar avea un contract sem-nat pe o singură reprezentaţie, la fel cum avea să facă şi pe 16 octombrie.Randy Bernard, şeful de la Indy Car, i-a oferit atunci o şansă unică fostului campin din 2005. O cursă istorică, din spatele plutonului, şi în caz de succes un premiu de 5 milioane de dolari împărţit în două: jumătate pentru Wheldon, jumătate pentru un spectator tras la sorţi. Era o schemă de marketing pen-tru o cursă muribundă, în Las Vegas, dar Wheldon a acceptat provocarea. În dimineaţa cursei, britanicul a primit ce căuta de fapt în Nevada. Un contract pentru un sezon de la Andretti Auto-sport, pentru a o înlocui pe Danica Patrick, iar la 33 de ani, o astfel de pro-punere nu se refuză. Wheldon a sem-nat pe loc şi a plecat fericit la încălzire. Înainte de start, Dan era fericit şi încrezător. Ştia că sarcina pe care o are este una aparent imposibilă, şi ştia ce pericole în aşteaptă pe un circuit unde se depăşesc uşor 350 de kilo-metri la oră, unde rulau 34 de piloţi, mulţi neesperimentaţi, şi parcă a avut o premoniţie. „Va fi o cursă compactă şi nu poţi să prevezi cum se va ter-mina. Mă tem de o coliziune în lanţ”, scria pilotul pe blogul său găzduit de USA Today, chiar înainte de start. Dar Dan era un om mulţumit cu ce realizase, şi fericit că în 2012 urma să-şi continue visul de pilot de curse. La câteva minute de la start, în turul 11, două maşini din mijlocul plutonu-lui s-au atins şi într-o fracţiune de secundă s-a dezlănţuit iadul. Whel-don, care urcase deja de pe locul 34

pe locul 24, n-a apucat să frâneze la inrarea în curbă, şi la 352 de kilome-tri la oră (viteză estimată de IndyCar) s-a urcat pe roata din spate a maşinii lui Paul Tracy, maşine decolând apoi şi zdrobindu-se de gardul de protecţie. Instantaneu, bolidul s-a aprins şi şi-a continuat cursa tragică pentru câteva sute de metri, arzând cu britanicul cap-tiv în cockpit. Alte 14 maşini au fost distruse în accident, patru după ce au avut traiectorii similare cu a lui Whel-don, dar piloţii au fost mai norocoşi. Când au ajuns lângă epava maşinii lui Wheldon, medicii au acoperit-o imediat cu o prelată galbenă pentru a nu lăsa spectatorii să vadă scenele oribile. Eforturile echipei medi-cale de a mai face ceva au fost in-utile, şi Dan Wheldon devenea pri-ma fatalitate din 2006 în IndyCar. Unul dintre cei mai iubiţi piloţi din In-dyCar, originar din Emberton, Marea Britanie, Wheldon ratase aproape tot sezonul de curse petrecându-şi timpul alături de soţie sau în cabina comenta-torilor de la canalul Venus, majoritatea specialiştilor prevăzându-i o carieră strălucită în televizune la fi nalul carierei. Tot timpul însă, britanicul a sperat că se va întoarce pe pistă, şi nu s-a dat înapoi de la a fi pilot de încercare pentru noile maşini permise în Indy. Glumea mereu că a ajuns un manechin pentru testarea meşinilor, dar niciodată n-a refuzat.Afl at de 134 de ori la startul unor curse de Indy, Wheldon s-a impus în 16, maşina sa cu numărul 77 fiind una dintre ve-detele circuitului. La fel ca în fiecare an, piloţii din toate sporturile cu mo-tor americane l-au omagiat purtând însemne cu numele pilotului dispărut în ultima cursă a sezonului 2011, una care a revoluţionat apoi sistemele de siguranţă din Indy. Mulţi spun că lui Wheldon i-au lipsit zece centimetri pentru a scăpa cu viaţă, distanţa din-tre gardul de beton şi cel de oţel, una infimă la 350 de kilometri la oră...

DAN WHELDON1978-2011

IN MEMORIAM

CE TREBUIE VĂZUT

SAN ANTONIO SPURS - SAN ANTONIO SPURS - HOUSTON ROCKETSHOUSTON ROCKETS

JOI, NBA PRESEASONJOI, NBA PRESEASON

www.fastius.rowww.fastius.ro

We Fastius! Do You?We Fastius! Do You?

MIAMI HEAT - MIAMI HEAT - BROOKLYN NETSBROOKLYN NETS

VINERI, NBA PRESEASONVINERI, NBA PRESEASON

ST. LOUIS CARDINALS - BOSTON RED SOXST. LOUIS CARDINALS - BOSTON RED SOXSÂMBĂTĂ - MIERCURI, WORLD SERIES, MECIURILE 3-6SÂMBĂTĂ - MIERCURI, WORLD SERIES, MECIURILE 3-6

Buccaneers - Panthers 2Buccaneers - Panthers 2

Jaguars - 49’ers 2Jaguars - 49’ers 2

Chiefs - Browns 1Chiefs - Browns 1

Patriots - Dolphins 1Patriots - Dolphins 1

Saints - Bills 1Saints - Bills 1

Lions - Cowboys 1Lions - Cowboys 1

Eagles - Giants 2Eagles - Giants 2

Raiders - Steelers 2Raiders - Steelers 2

Bengals - Jets 1Bengals - Jets 1

Cardinals - Falcons 1Cardinals - Falcons 1

Broncos - Redskins 1Broncos - Redskins 1

Vikings - Packers 2Vikings - Packers 2

Rams - Seahawks 2Rams - Seahawks 2

PREDICŢIILE NFLPREDICŢIILE NFL

LOS ANGELES LAKERS - LOS ANGELES LAKERS - LOS ANGELES CLIPPERSLOS ANGELES CLIPPERSMARŢI, NBA, PRIMA ETAPĂMARŢI, NBA, PRIMA ETAPĂ

VANCOUVER CANUCKS - VANCOUVER CANUCKS - WASHINGTON CAPITALSWASHINGTON CAPITALSLUNI, NHL, SEZON REGULATLUNI, NHL, SEZON REGULAT

MINNESOTA VIKINGS - MINNESOTA VIKINGS - GREEN BAY PACKERSGREEN BAY PACKERSDUMINICĂ, NFL, SĂPTĂMÂNA 8DUMINICĂ, NFL, SĂPTĂMÂNA 8

Săptămâna viitoare:Săptămâna viitoare:

THE NBA PREVIEWTHE NBA PREVIEW