Asociaţia Medicală Română REVISTA MEDICALĂ ROMÂNĂ · Clinica Dermatologie 2 Spitalul Clinic...

Asociaţia Medicală RomânăREVISTA MEDICALĂ ROMÂNĂ

Romanian Medical JournalVolumul LXI, Supliment 1, An 2014

ISSN 1220-5478; e-ISSN 2069-606X; ISSN-L 1220-5478Acreditare CNCSIS: Categoria B+ | Cod 769

Web-site revistă: www.medica.ro | www.scipio.ro„Revista Medicală Română“ este inclusă în Nomenclatorul Publicaţiilor

Medicale al Colegiului Medicilor din România la poziţia 116 şi este creditată conform reglementărilor în vigoare, astfel: abonament anual –

5 credite EMC; prim autor articol – 80 de credite EMC.

Redactor-şefDr. Grigore BUŞOI

Redactor coordonatorProf. Dr. George Sorin ŢIPLICA

Redactori-şefi adjuncţiDr. Anca BĂLAN – Cluj-NapocaDr. George HABER – Alba Iulia

Conf. Dr. Mădălina MANEA – Craiova

Secretari de redacţieDr. Mariana COMAN – Bucureşti

Dr. Violeta DIACONIŢA – BucureştiDr. Cristina ISAR – Bucureşti

Director editorialDr. Mihai-Cristian POPESCU

CONSILIUL EDITORIAL

Membri de onoare

Acad. Dr. Constantin IONESCU-TÎRGOVIŞTE – BucureştiProf. Dr. Vasile ASTĂRĂSTOAE – Iaşi

Prof. Dr. Sorin Mircea OPRESCU – Bucureşti

Medicină preventivă, medicină de familie, medicină generală

Dr. Valer BISTRICEANU – BuzăuProf. Dr. Viorela ENĂCHESCU – Craiova

Conf. Dr. Dumitru FERECHIDE – BucureştiConf. Dr. Doina FELEA – Iaşi

Asist. Univ. Dr. Zsuzsanna FARKAS-PALL – OradeaProf. Dr. Afi lon JOMPAN – Arad

Prof. Dr. Eugeniu ILICEA – ConstanţaDr. Steluţa Georgescu-MARIUŢAN – Bucureşti

Prof. Dr. Dumitru MATEI – BucureştiŞef Lucr. Dr. Andreea NECULAU – Braşov

Dr. Cristian Sever OANĂ – BucureştiProf. Dr. Sabin OPREA – Cluj-Napoca

Dr. Loredana PILOFF – SibiuProf. Dr. Cătălina POIANĂ – BucureştiProf. Dr. Adrian RESTIAN – BucureştiDr. Rodica TĂNĂSESCU – Bucureşti

Editura Medicală AMALTEAEditori: Dr. M.C. Popescu

Dr. Cristian Cârstoiu

Director executiv: George StancaRedactor: Dorina Oprea

Prepress: AMALTEA TehnoPlusCoordonator DTP: Petronella AndreiTehnoredactor: Gabriela Căpitănescu

Distribuţie: Mihaela Stanca______________

ABONAMENTE: [email protected]ŢIE ARTICOLE: [email protected]

www.amaltea.ro

TIPAR:EMPIRE PRINT – Bucureşti

tel.: 0742 155 509; e-mail: offi [email protected]

Medicina omului sănătos şi a longevităţii, sănătate publică

Prof. Habil. Dr. HC. CP. 1, Dr. Sorin RIGA – Bucureşti (stresologie, adaptologie şi sănătate mintală)

Prof. Habil. Dr. HC. CP. 1, Dr. Dan RIGA – Bucureşti (medicina antiîmbătrânire şi ştiinţele longevităţii)

Prof. Dr. Viorel ALEXANDRESCU – Bucureşti (epidemiologie)Prof. Dr. Ioan-Bradu IAMANDESCU – Bucureşti

(psihologie medicală şi imunologie clinică)Prof. Dr. Dana MINCĂ – Bucureşti (medicină socială)

Domenii şi specialităţi medicale

Prof. Dr. Elena ARDELEANU – Timişoara (cardiologie)Prof. Dr. Traian ATAMAN – Bucureşti (ororinolaringologie)

Prof. Dr. Corin BADIU – Bucureşti (endocrinologie)Prof. Dr. Constantin BOGDAN – Bucureşti (geriatrie-gerontologie)Prof. Dr. Octavian BUDA – Bucureşti (istoria medicinei şi psihiatrie)

Conf. Dr. Dragoş BUMBĂCEA – Bucureşti (pneumologie)Conf. Dr. Roxana CĂRARE – Southampton, Anglia (neuroştiinţe)

Dr. Inimioara Mihaela COJOCARU – Bucureşti (neurologie)Prof. Dr. Dan DUMITRAŞCU – Cluj (neurogastroenterologie)

Conf. Dr. Cristian GUJA – Bucureşti (boli metabolice)Conf. Dr. Lorant HECSLER – Târgu-Mureş (medicină legală)

Prof. Dr. Jean HURJUI – Iaşi (geriatrie)Prof. Dr. Traian MIHĂESCU – Iaşi (pneumologie)Dr. Corneliu MOISA – Olt (medicină de urgenţă)

Conf. Dr. Daniela MOTOC – Arad (fi ziologie şi medicină de urgenţă)Prof. Dr. Mihai NECHIFOR – Iaşi (farmacologie)

Prof. Dr. Dan OLTEANU – Bucureşti (medicină internă)Conf. Dr. Ovidiu PETRIŞ – Iaşi (medicină internă)

Dr. Daniela POPESCU – Bucureşti (pediatrie)Dr. Tudor SBENGHE – Bucureşti (reabilitare medicală şi kinetoterapie)

Prof. Dr. Olga SIMIONESCU – Bucureşti (dermatologie)Conf. Dr. Anca Daniela STĂNESCU – Bucureşti (obstetrică-ginecologie)

Conf. Dr. Laurenţiu ŞORODOC – Iaşi (medicină internă, medicină de urgenţă)Prof. Dr. Mihai VOICULESCU – Bucureşti (nefrologie şi hepatologie)

Congresul Annual al Asociației Medicale Române

REVISTA MEDICALÅ ROMÂNÅ – VOLUMUL LXI, Supliment 1, An 20144


CONGRESUL ANUAL AL ASOCIAŢIEI MEDICALE ROMÂNE

Academia Română, Bucureşti

Prof. Constantin Ionescu-Tîrgovişte - Preşedinte Congres

Comitet ştiinţific:

Prof. Constantin Ionescu-Tîrgovişte – președinte Prof. Ovidiu Băjenaru Prof. Ion V. Bruckner Prof. Octavian I. Buda

Prof. Alexandru V. Ciurea Prof. Cătălin Copăescu Dr. SImona Carniciu

Sef lucr. Dr. Camelia Diaconu CS2 Dr. Simona Dima Prof. Maria Dorobanţu

Prof. Doina Carmen Ginghină Prof. Ioan Lascăr

Prof. Dumitru Matei Prof. Florin Dumitru Mihălțan

Prof. Maria Moţa Prof. Forna Norina Prof. Ludovic Păun Prof. Irinel Popescu Prof. Adrian Restian

Conf. Cristian Serafinceanu Acad. Ioanel Sinescu

Sef lucr. Dr. Carmen Sălăvăstru Dr. Rodica Tănăsescu

Prof. George Sorin Ţiplica - secretar general Prof. Leon Zăgrean

Comitet organizatoric:

Prof. C. Ionescu-Tîrgoviste – Preşedinte Congres Dr. Simona Carniciu - secretar executive

Ec. Diana Ivan

REVISTA MEDICALÅ ROMÂNÅ – VOLUMUL LXI, Supliment 1, An 2014 5


CONGRESUL ANUAL AL ASOCIAŢIEI MEDICALE ROMÂNE

Academia Română, Bucureşti

PROGRAMUL

CONGRESULUI

Joi, 10.04.2014

0900 – 1400 Înregistrare participanţi – holul Bibliotecii Academiei Române

1000-1300

Deschiderea lucrărilor Congresului Anual al Asociaţiei Medicale Române

Aula Academiei Române

Cuvânt de deschidere din partea Academiei Române:

Acad. Ionel Haiduc

Acad. Cristian Hera

Acad. Victor Voicu



Comemorarea

Constantin Brâncoveanu 300

Acad. Răzvan Theodorescu: Constantin Brâncoveanu, un model princiar

Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici: Politica externă a lui Constantin Brâncoveanu

Prof. Octavian Buda: Umanismul medical în perioada brâncovenească

Expoziţia documentară Constantin Brâncoveanu

(Biblioteca Academiei Române)

Prezentă pe toată durata congresului



Premiile anuale ale Asociaţiei Medicale Române

Prezentat de: Prof. C. Ionescu-Tîrgovişte

Premiul pentru o universitate

Universitatea Valahia, Târgovişte, Rector Conf. Univ. Dr. Călin D. Oros

Premiul pentru o societate medicală

Societatea Naţională de Neuroştiinţe: Prof. Leon Zăgrean

Premiu pentru un centru de excelenţă:

Centrul de excelenţă în dermatologia corectivă

Clinica Dermatologie 2 Spitalul Clinic Colentina

Sef sectie clinică Prof. Dr. George Sorin Ţiplica

Premiul pentru realizare ştiinţifică deosebită

Prof. Irinel Popescu, mc al Academiei Române

Genetica cancerului hepatic

Premiul Postdoc

Doctor Sorin Ioacără

Mortalitatea în diabetul zaharat



Premiul pentru interdisciplinaritate

Acad. Maya Simionescu

Acad. Solomon Marcus

Premiul pentru întreaga activitate

Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici

Prof. Vladimir Beliş

Biblioteca Academiei Române, Sala Ion Heliade Rădulescu şi Cupola Bibliotecii

13:00-14:00 Prânz

1300-1600- Montare şi vizitare postere doctoranzi, rezidenţi, studenţi de comisia de evaluare. Este necesară prezenţa autorilor pentru prezentarea scurta a lucrarilor poster.



Aula Academiei Române

1400-1600 - Sesiunea Neuroştiiţe

Prezidiu: Prof. Leon Zăgrean, Acad. Solomon Marcus, Prof. AV Ciurea

1400-1420: Acad. Solomon Marcus. Creierul, din perspective ale unor discipline nemedicale.

1420-1440: Prof. Leon Zăgrean. Noi perspective şi paradigme în neuroştiinţe.

1440-1500: Prof. Ovidiu Băjenaru. Conectomica creierului uman în condiţii normale şi patologice.

1500-1520: Prof. AV Ciurea. Motilitate sau morbiditate in neurochirurgie.

1520-1535: Prof. Radu Negoescu, Mirela Bănăţeanu, Cristian Bălan, Doina Niţulescu. Visul: fizica şi metafizica unui dat esenţial al fiinţei.

1535-1550: Prof. Vladimir Cincă. Neuromodularea chimică şi electrică.

1550-1600: Discuţii

1600-1630 - Pauză de cafea



1630-1830 – Sesiunea Actualităţi în medicină I

Prezidiu: Prof. Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Prof. Norina Forna

1630-1650: Prof. Norina Forna. Provocări ale reabilitării generale și oro-maxilo-faciale în România.

1650-1730: Prof. Constantin Ionescu-Tîrgovişte. Axul entero-insular

Simpozion Astra Zeneca – Bydureon

1730-1745: Dr. Andrada Mihai. Noutăţi în sindromul metabolic.

1745-1800: Dr. Tiron Stefan. Posturologia.

1800-1815: Dr. Ela Bacanu, Marius Bacanu. Boala cerebrovasculara la pacientii cu diabet zaharat: etiopatogeneza si management.

1815-1830: Discutii finale.



Vineri, 11.04.2014

Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu, Biblioteca Academiei, Cupola Academiei

0900-1300 – Vizitarea expozitiei C. Brancoveanu – Sala de expozitie a Bibliotecii Academiei

1200-1400: Vizionare Postere

1400-1800: Prezentare postere în faşa comisiei de evaluare (Prof. Carmen Ginghina, Prof. C. Ionescu-Tîrgovişte, Prof. Leon Zagrean, Prof. Maria Mota, Prof. Adrian Restian, Conf. Dr. Cristian Guja, Conf. Diana Păun, Prof. Viorica Istudor)

Este necesară prezenţa autorilor pentru prezentarea scurta a lucrarilor poster.

1400-1430: Simpozion Alfa Wassermann

Prof. Constantin Ionescu-Tîrgovişte. Disfuncţia endotelială şi patologia modernă. Microangiopatia diabetica poate fi influentata?



1430-1520 – Sesiunea Actualitati in medicina II

Prezidiu: Prof. Adrian Restian, Conf. Cristian Serafinceanu

1430-1450: Prof. Adrian Restian. La inceput a fost informatia.

1450-1510: Prof. AV Ciurea. Opţiuni terapeutice in herniile de disc lombare – studiu compresiv a trei centre neurochirurgicale

1510-1520: Conf. Cristian Serafinceanu. Actualităşi în boala renală diabetica.

1520-1530: Discutii

1530-1600: Pauza de cafea

1600-1900 – Sesiunea Actualitati in medicina III

Prezidiu: Prof. Maria Mota, Conf. Cristian Guja

1600-1620: Prof. Maria Mota, Simona Popa, Adina Mitrea si Grupul de studiu PREDATORR. PREDATORR - date epidemiologice legate de bolile metabolico-nutritionale.

1620-1640: Conf. Cristian Guja. Factori genetici in patogenia bolii renale cronice diabetice.

1640-1755: Cristian Ravariu, Florin Babarada, Constantin Ionescu-Tirgoviste, Arhip Janel, Sorin Arama, Doru Ursutiu, Cristian Stanciu. Equipments for novel methods in electrophysiology.

1755-1710: Sef lucr. Dr. Camelia Diaconu. Insuficiența cardiacă şi disfuncția hepatică: O relație tensionată.



1710-1725: Dr. Biol. Paul Gagniuc. Progrese în genetica si genomică

1725-1740: Kozma Andrei , Stativa Ecaterina , Glavce Cristiana S.- Aspecte ale eruptiei dentare la copiii nascuti inainte de termen

1740-1750: Discuţii

1750-1900:

CONFERINTA INCHIDERE PROIECT POSDRU ID 59775: Formarea profesionala in domeniul diabetului, al nutritiei si al bolilor metabolice si promovarea utilizarii noilor tehnologii pentru asistentii medicali in vederea eficientizarii managementului activitatilor specifice

C. Ionescu-Tirgoviste, Simona Carniciu, Mihai Masinistru.



Sâmbătă, 12.04.2014

Biblioteca Academiei Române

Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu

0900- 0930: Prof. Dr. George Sorin Tiplica, Sef Lucrari Dr. Carmen Maria Salavastru. Tratamente moderne in carcinoamele bazocelulare.

0930- 0950: Dr. Ioana Mitoseriu, Dr. Anca Stanciu, Dr. Radu Grigore, Sef Lucrari Dr. Carmen Maria Salavastru, Prof. Dr. George Sorin Tiplica. Abordul terapeutic in carcinoamele bazocelulare - serie de cazuri clinice.

0950 - 1010: Dr. Mihaela Niculescu, Prof. Dr. George Sorin Tiplica. Limfom cutanat - Caz clinic.

1010-1030: Dr. Ioana Mitoseriu, Prof. Dr. George Sorin Tiplica. Acneea juvenilă - aspecte privind calitatea vietii.

1030-1050: Dr. Fabiola Copaci, Sef Lucrari Dr. Carmen Maria Salavastru, Prof. Dr. George Sorin Ţiplica. Actualitati diagnostice si terapeutice in ITS. Ghidul de diagnostic şi tratament al ITS din Romania.

1050 – 1120: Simpozion Janssen (hematologie)

Dr. Minodora Cezarina Onisai- Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti. “Mielomul multiplu - abordare interdisciplinara pentru imbunatatirea prognosticului pe termen lung”



1120 – 1120: Medicina complementară

Preziudiu: Prof. dr. Viorica Istudor, Prof. Asoc Dr. Corneliu Moldovan

1120 – 1140: Prof. dr. Viorica Istudor. Suplimente nutritive – calitate şi control

1140 – 1200: Prof. Asoc. Dr. Corneliu Moldovan - Contributii originale la dezvoltarea Medicinii integrative

1200 – 1220: Prof. Dr. Dumitru Constantin - Modele si “pattern-uri” energetice in Medicina Complementara si Alternativa

1220 – 1230: Discuţii finale

1230 – 1330:

Adunare Generală a membrilor AMR

Ordinea de zi AMR

1330 – 1400:

Închidere

Prof. Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Preşedintele AMR



POSTERE DOCTORANZI

1. Adam Razvan, Barbilian Adrian, Antoniac Iulian. Utilizarea de noi materiale biodegradabile (aliaje de Mg - Ca) in chirurgia ortopedica a piciorului.

2. Ailioaie O., Cosofret E., Arzouk N. , Tourret J., Barrou B.. Restaurarea functiei renale prin transplant renal la pacientii cu insuficienta renala cronica infectati cu virusul imunodeficientei umane (HIV).

3. Bacalbaşa Nicolae, Bălescu Irina. Rezectii multiviscerale abdominale pentru rabdomiosarcom retroperitoneal gigant la adult - prezentare de caz.

4. Badescu Silvia, Voiculescu Suzana, Tataru Calin, Zagrean Leon. Preventia edemului macular cistoid dupa operatia de cataracta.

5. Bobirca, E.Catrina, O. Mihalache, D. Georgescu, T. Patrascu. Osteoartropatia Charcot.

6. Elena Caceaune, Daniela Lixandru, Simona Carniciu, Nicu Caceaune, Ionel Copaci, Constantin Ionescu-Tirgovişte. C-Peptide in patients with non-alcoholic fatty liver disease

7. Simona Carniciu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte. Semnificația particularităților diferitelor compartimente adipocitare.

8. Caruntu Ana, Caruntu Constantin, Ghita Mihaela, Boda Daniel. Importanşa tehnicilor moderne de imagistică a şesutului cutanat pentru optimizarea tratamentului chirurgical al epitelioamelor bazocelulare ale capului şi gâtului

9. Georgiana Chiuchiunea,Viviana Elian1, Anca Pantea-Coman 1, Cristian Serafinceanu. Indicaţia medicală nutriţională la pacienţii cu boală renală diabetică avansată

10. Maria Zinaida Constantinescu, Alina Crenguţa Nicolae, Cristina Manuela Drăgoi, Niculina Mitrea, Vlad Vuşă, Ruxandra Vuşă, Andreea Letiţia Arsene. Determinarea serică a glicoproteinei p la pacienşi diagnosticaţi cu diferite patologii.



11. Alexandru Ioan Deaconu, Miron Bogdan, Maria Dorobantu. Prevalenta neuropatiei vegetative la pacientii cu insuficienta cardiaca dreapta secundara hipertensiunii pulmonare.

12. Bogdan Constantin Dumitrescu, Mircea Radu Gorga, Ligia Gabriela Tataranu. Pregnant woman with an intracranial meningioma – case report and review of the literature.

13. Mihai Eftimie, O. Stanciulea, S. Dima, V. Tomulescu, C. Vasilescu, I. Mosteanu, I. Popescu. Experienta de 6 ani in chirurgia robotica – Institutul Clinic Fundeni.

14. Georgiana-Nadia Galatanu, Dan Mircea Enescu. Algoritm terapeutic al sechelelor post arsuri prin electrocutie.

15. Mihaela Georgescu, Viorica Marinescu, George-Sorin Ţiplica. Corticoterapia sistemică pentru pemfigus vulgar şi complicaţiile ei.

16. Olivia Georgescu, Teodora Letchin, Lorena Banu, Silvia Crăciun, Cătălin Nica, Ionuţ Ghimpu, Simona Fica. Vascular estimated age in a group of eldery patients with type 2 diabetes and chronic kidney disease.

17. Ghiţă Mihaela Adriana, Căruntu Constantin. Noi verigi in etiopatogenia dermatitei atopice – rolul inflamatiei induse de stres.

18. Ghiţă Mihaela Adriana, Căruntu Constantin, Draica Ioana Alexandra, Guţu Daniela, Boda Daniel. Microscopia confocală de reflectantă: o unealtă imagistică inovatoare în evaluarea micromorfologică neinvazivă a leziunilor de psoriazis

19. A.Giovani, Angela Neacsu, R.M. Gorgan. A right posterolateral medulla oblongata cavernous malformation. Case report.

20. Kobylinska L., Geagulea G., Stefan A.M., Zagrean A.M., Zăgrean L. Efectele administrarii inhalatorii cronice de oxitocina timp de 7 zile asupra comportamentului la Open Field Test la soareci.

21. Isabela Lupu, Prof. Dr. Codrut Sarafoleanu. Papilomatoza respiratorie recidivanta- studiu de cercetare si supraveghere.

22. Manasia Alexandra, Ailenei Diana, Ionita Lucian. Evaluarea preliminara a obezitatii la caine.



23. Mara Madalina Mihai, RM Oanea, Popa LG, Popa MI. Terapii ce ţintesc biofilmul bacterian de la nivelul ulceraţiilor cutanate cronice.

24. Lili Mardare, Constantin Ionescu-Tirgoviste. Diabet, Homo Sapiens si Vitis Vinifera: corelatie la nivel de genom

25. Andrada Mihai, Petcu Laura, Picu Ariana, Lixandru Daniela, Mitu Manuela, Tudosoiu Janeta, Carniciu Simona, Constantin Ionescu-Tîrgovişte. Adiponectina şi leptina l a pacienţii cu diabet zaharat tip 2 nou descoperit şi sindrom metabolic

26. Marilena Mitrache, Emilia Cristache. Contribuşia şi rolul personalului medical în depistarea precoce a stării de alterare a toleranşei la glucoza/ diabet zaharat

27. Moga M., Pogarasteanu M.E., Mitulescu Şt.C., Barbilian A.G. Consideraţii tehnice şi rezultate funcţionale în artroplastia primară de şold necimentată utilizând stemuri femurale scurte prin tehnici miniinvazive

28. Ramona Mohora, Hudita Decebal, Stoicescu Silvia-Maria. Impactul momentului si tehnicii de pensare a cordonului ombilical asupra adaptarii la viata extrauterina a nou-nascutului

29. Mariana Isabela Moise. Dinamica recuperării dizabilităşilor de cauză neurologică periferică posttraumatică în segmentul distal al membrului superior

30. Andrei Mureşan, Ionela Sârbu, Diana Pelinescu, Ileana Stoica, Elena Rusu, Tatiana Vassu-Dimov. Studii privind selecţia unor tulpini de bacterii lactice cu poteţial probiotic

31. Anca Nastase, Veronica Ilie, Raluca Florea, Andrei Sorop, Valeria Tica, Liliana Paslaru, Razvan Iacob, Razvan Grigorie, Vlad Herlea, Nicolae Bacalbasa, Simona Dima, Irinel Popescu. Evaluarea Glipican-3 ca marker de diagnostic pentru carcinomul hepatocelular in linia celulara HUH7.

32. Nastase Leonard, Banceanu Gabriel, Stoicescu Silvia- Maria. Profilaxia asfixiei perinatale prin evaluarea noninvaziva a statusului cerebral fetal si neonatal.

33. Alexandra Neagu, Nicoleta Milici. Vulnerabilitatea generată de insatisfacţia imaginii corporale la adolescenţi.



34. Anca Orzan, Andreea Andronache, Mihaiela Mihu, Mihaela Balgradean, C. Ionescu-Tîrgovişte. Diabet zaharat prin agenezie de pancreas intr-un sindrom plurimalformativ.

35. Perin Radu, G. David, Horatiu Moisa, AV. Ciurea. Indicatii si limite ale tratamentului Gamma Knife in Schwannoamele Vestibulare

36. Andreea Maria Petrescu, Cristian Radu Popescu. Studiul metodelor spectroscopice în cancerele cavităţii orale

37. Simona Popa, Adina Mitrea, Cristina Lacatusu, Maria Mota. Suma valorilor glucozei plasmatice din cadrul TTGO – indicator de risc cardio-metabolic.Cumulative net plasma glucose during OGTT – cardio-metabolic risk indicator.

38. Popescu Daniela, Matei Dumitru. Preventia factorilor de risc in retinopatia la prematur (ROP).

39. Horaţiu-Cristian Popescu-Vâlceanu, Dianna Tudor, Maria Antonescu, Dan Stancu, Gabriela Radulian. Studiul privind prevalenta cancerului la un lot de pacienti diabetici internati.

40. Laura Anca Popescu, Bogdana Vârgolici, Horia Vârgolici, Olivia Timnea, Dumitru Orăşeanu, Leon Zăgrean. Corelaţiile tioredoxinei serice cu markeri inflamatorii şi imunologici, la copiii obezi

41. Mirela Radu. Medicină, antropologie, creaţie literară 42. Mirela Radu. Poetul şi medicul Ştefan Augustin Doinaş

43. Roatesi Iurie, Savopol Tudor. Terapie şintita în patologie ischemică – o noua abordare

44. Epuran Silviu, Rusu Elena, Adriana Sbarcea, Cristescu Cristina, Manole Cojocaru. Influenta factorilor de patogenitate si virulenta la specia Clostridium difficile

45. Rusu Elena, Manole Cojocaru, Cristescu Cristina. Regimul proteic influenteaza nivelul calciului in organismul uman

46. Manole Cojocaru, Mihaela Inimioara Cojocaru, Ana Stanciu, Elena Rusu. Aspecte hematologice în citopatiile mitocondriale

47. Aurelia Mihaela Sandu, Mircea Radu Gorgan. Diagnostic criteria and microsurgical management in brain AVMs



48. Sasaran, F. Stoica, A. Mohan, H. Moisa, AV. Ciurea. Intracranial cavernous angiomas. An experience on 99 cases.

49. Gabriela Smira, Razvan Cerban, Radu Dumitru, Mugur Grasu, C. Gheorghe, I. Popescu and L. Gheorghe. Impact of cytolysis on tumor response after transarterial chemoembolization for hepatocellular carcinoma - a single center experience-

50. Adriana Solomon, Ligia Tataranu, Mircea Radu Gorgan. Apolexie pituitara intr-un adenom hipofizar recidivat – prezentare de caz

51. Stanescu Diana, Iorgulescu R., Borka V., Bratucu E. Neoplasm de vezica biliara sau colecistita acuta litiazica?

52. Stanescu Radu, Munteanu Valentin, Gorgan Mircea Radu. Schwanom spinal toracal asociat cu stenoza de canal cervical. Abord microchirurgical.

53. Ştefan Andrei, Gabriel Ştefan, Ioana Anastasia Ursu. Există vreo legătură între paritate şi presiunea arterială la femeile la premenopauză? Rezultate dintr-o cohortă romanească din mediul rural

54. Gabriel Ştefan, Ştefan Andrei, Ioana Anastasia Ursu. Comparison between Anthropometric Nutritional Markers in Predicting the Clustering of Cardio-Metabolic Risk Factors in a Romanian Rural Population

55. Roxana Adriana Stoica, Cristina Iorguţ, Emanuela Ferencz, Simona Carniciu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Ovidiu Şandru. HbA1c: a new cut-off point for type 2 diabetes mellitus diagnosis in a Romanian population (preliminary results)

56. Tanase I, Stoica B, Negoi I, Gaspar B, Paun S, Beuran M. Tratamentul minim invaziv al diverticulitei acute complicate.

57. Oxana Taran, Rodica Sotcan, Mihaela Georgescu, Trifu Viorel. Nevoid basal -cell carcinoma syndrome

58. Oxana Taran, Rodica Sotcan, Mihaela Georgescu, Aurel Doru Chirita. Multiple primary melanoma in a patient with no familial history of melanoma or so-called “dysplastic nevi”

59. Oana Tăutu, Sebastian Onciul, Alexandru Deaconu, Ioana Comănescu, Bodgan Drăgoescu, Maria Dorobanţu. Noi



predictori ai riscului cardiovascular total a populaţiei hipertensive adulte din România

60. Leibovici Nicoleta, Vânan M. Ancheta alimentară în sindromul metabolic

61. Raluca Nan, Dan Hortopan, Dumitru Ioachim, Rucsandra Danciulescu Miulescu, Cristian Serafinceanu, Anna Maria Tinu, Madalina Musat. Vertebra de fildes, metastaza in cancerul tiroidian papilar?

62. Cornelia Zetu, Rubin Munteanu, Simona Carniciu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte. Inbunatatirea controlului glicemic post gastric-sleeve la pacientii cu diabet zaharat tip 2

63. Rodica Olteanu, Alexandra Zota, Catalina Iuganu, Mihaela Niculescu. Micozis fungoid-dificultati de diagnostic. Caz clinic

64. Madalina Vintila, Redha Attaoua, Florin Grigorescu, Mihail Coculescu. Variantă genetică a receptorului vasopresinei V1aR asociată cu elemente ale sindromului metabolic la femei romance cu sindromul ovarului polichistic.

POSTERE VARIA

1. Bărascu Teodora, Mailat Hermina, Băcanu Elena, Petcu Laura, Gaman Laura L, Stoian Irina, Lixandru Daniela, Atanasiu Valeriu, Ionescu-Tirgovişte Constantin. Implicaţiile inflamaţiei cronice la pacienţii cu obezitate şi diabet zaharat de tip 2.

2. Rucsandra Dănciulescu, Marius Cristian Neamţu, Andrei Pănuş, Cristian Serafinceanu, Diana Păun, Denisa Margină, Roxana Roşca. Prolactin levels in diabetic patients with chronic kidney disease

3. Camelia Diaconu. Ce poate revela o creştere persistentă a gama-glutamil transpeptidazei?

4. Camelia Diaconu. Carcinomul renal: necesitatea monitorizării ecografice

5. Daniela Georgescu, Mihaela Popescu. Anemia refractara cu sideroblasti inelari si trombocitoza (ARSI-T) nu este o boala atat de rara



6. Denisa Margină, Claudia Băcanu, Rucsandra Dănciulescu Miulescu, Mihaela Ilie, Daniela Grădinaru. In vitro studies regarding the antioxidant properties of some polyphenols

7. Denisa Margină, Claudia Băcanu, Rucsandra Dănciulescu Miulescu, Daniela Grădinaru, Marilaena Florea, Cristian Serafinceanu, Mihaela Ilie. Advanced glycation end products for the diagnosis of age-related cardio-vascular disease

8. Madalina Musat, Camelia Cimpoesu, Bogdan Stanescu, Dan Hortopan, Rucsandra Danciulescu Miulescu, Anna Maria Tinu, Cristian Serafinceanu. Neoplazie endocrina multipla tip 1 paucisimptomatica

9. Beatrice Naipeanu, Viviana Elian, Cristian Serafinceanu. Prevalenţa bolii renale diabetice la pacienţi nou-diagnosticaţi cu diabet zaharat tip 2.

10. Sabina Oros, Alexandra Bănică, Elena Bobeică, Olga Ianaş, Roxana Roşca, Oana Popa, Dana Manda, Suzana Vlădoiu, Elena Neacşu, Mihaela Giurcăneanu, Diana Păun, Rucsandra Dănciulescu Miulescu, Constantin Dumitrache. Correlations between waist circumference and hormones in metabolic syndrome.

11. Gabriela Pahomi, Olguţa Giurgea, Andrei Bâlbâie, Cristina Rais.

12. Evaluarea efectelor administrării suplimentului Cholesterem-o alternativă naturală la tratamentul hipercolesterolemiei-concluzii preliminare studiu clinic.

13. Rodica Petriş, Rucsandra Dănciulescu Miulescu, Mara Carşote, Cătalina Poiană, Diana Păun, Constantin Dumitrache. Cortisol and type 2 diabetus mellitus in adrenal Cushing syndrome.

14. Ariana Picu, Laura Petcu, Manuela Mitu, Janeta Tudosoiu, Simona Carniciu, Adelina Roşca, Irina Stoian, Daniela Lixandru, Constantin Ionescu-Tirgovişte. Rolul paraoxonazei-2 în modularea statusului pro-oxidant/antioxidant la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 nou-diagnosticat.

15. Olivia Preoteasa, Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Eugen A. Preoteasa. Compusi antihiperglicemici in ciuperci – potential in tratamentul diabetului.

REVISTA MEDICALÅ ROMÂNÅ – VOLUMUL LXI, Supliment 1, An 201424EDITORIAL

Prezentări orale

UTILIZAREA DE NOI MATERIALE BIODEGRADABILE (ALIAJE DE MG - CA) IN CHIRURGIAORTOPEDICA A PICIORULUIRazvan Adam1, Adrian Barbilian 2, Iulian Antoniac3

1S.U.U. Elias, Ortopedie Traumotologie, Bucuresti 2S.U.M.C Ortopedie-Traumatologie, Bucuresti3Universitatea Politehnica Bucureşti / Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor

Rezumat: Studiul prezent isi propune caracterizarea si testarea specifica a unor noi materiale de osteosinteza, si anume aliaje resorbabile, de tip magneziu – calciu. In compozitia acestor aliaje se poate adauga Zinc, Vitamina E, cu rol protector antioxidant. Avantaje: elimina necesitatea unei a 2-a interventii chirurgicale pentru ablatie, stimularea productiei de os nou si a formarii calusului si o rata de degradare apropiata cu rata de dezvoltare a tesutului osos de neoformatie.

Ne propunem producerea de Pini, Brose (simple sau filetate), si Scoabe.. Aceste implanturi vor fi utilizate in cazuri de traumatologie (Fracturi metatarsiene, tarsiene sau calcaneu) cat si in patologia ortopedica (Osteotomii baza metatarsian 1, artrodeza Lambrinudi sau tripla artrodeza)

Segment anatomic vizat, piciorul, deoarece interventiile chirurgicale la acest nivel, necesita postoperator imobilizare gipsata, mobilizare fara sprijin pe membrul operat sau cu orteze de descarcare. Aceste cerinte vor limita solicitarile mecanice ale implantului folosit.

Analiza material: teste mecanice, teste de degradare in medii simulate,teste de citotoxicitate pe culturi celulare. Testare in vivo: introducerea de material in os integru la iepuri (degradare, biocompatibilitate). Producere fracturi experimentale si fixarea acestora cu brose urmarind rezistenta mecanica a materialului si influenta asupra formarii calusului.

Rezultate preconizate: implante de osteosinteza din aliaje resorbabile cu rezistenta mecanica superioara substituentilor existenti, biocompatibilitati crescute, fara efecte toxice in tesuturile adiacente

Abstract: This study aims at characterizing and testing of new osteosinthesys materials, absorbable alloys type magnesium - calcium. In composition of these alloys can be added Zinc, Vitamin E, with antioxidant protective role. Advantages: eliminates the need for a 2nd surgery for ablation, stimulating the production of new bone and callus formation and degradation rate close to the rate of development of bone neoformation.

We propose the production of pins, Brooches (plain or threaded), and clamps. These implants are used in cases of trauma (fractures of the metatarsals, tarsal and calcaneus) and orthopedic pathology (First metatarsal base osteotmies, Lambrinudi, or triple arthrodesis)

Anatomic Segment: leg, since surgery at this level require postoperative immobilization in a cast, mobilization without bearing, or in unbearing orthosis. These requirements will limit the mechanical stresses of our implant.

Analysis of the material: mechanical tests, test of degradation in simulated body fluid, cytotoxicity tests (cell culture). Testing in vivo: introducing material into rabbits bone (degradation, biocompatibility). Production of experimental fracture and fastening them with pins targeting material strength and influence on callus formation.

Expected results: New absorbable osteosynthesis implants with superior strength to existing substitutes, biocompatibility without toxic effects in adjacent tissues


RESTAURAREA FUNCTIEI RENALE PRIN TRANSPLANT RENAL LA PACIENTII CU INSUFICIENTARENALA CRONICA INFECTATI CU VIRUSUL IMUNODEFICIENTEI UMANE (HIV)O. Ailioaie1, E. Cosofret2, N. Arzouk3, J. Tourret3, B. Barrou3

1Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti2Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti3Spitalul Universitar Pitié-Salpêtrière- Paris

Introducere: Studiile din ultimii ani au demonstrat ca rata supravietuirii pacientilor infectati cu HIV si tratati cu terapie antiretrovirala inalt activa este echivalenta cu a populatiei generale. Rata complicatiilor infectioase la acesti pacienti este in scadere, dar a crescut morbiditatea si mortalitatea prin insuficiente cronice de organ, printre care si boala cronica de rinichi (BCR). Transplantul renal este o optiune alternativa fata de dializa la acesti pacienti, a carui utilizare este in crestere.

Metode: Studiu prospectiv longitudinal. Vom evalua clinic si paraclinic rezultatele transplantului renal la pacientii infectati cu HIV (25 de pacienti) pe care ii vom compara cu un grup martor format din 50 de pacienti pacienti transplantati renal neinfectati HIV cu aceleasi caracteristici clinice si paraclinice (sex, varsta, durata de asteptare pretransplant, procentul de imunizare anti HLA).

Metodologia de lucru: vor fi evaluate complicatiile post transplant imediate si tardive, medicale si chirurgicale.Vom analiza complicatiile imunologice: aparitia anticorpilor anti HLA de novo si rata rejetului umoral sau celular, precoce si tardiv. Infectiile post transplant reprezinta complicatii frevente la pacientii transplantaţi, astfel vom analiza comparativ intre cele 2 grupuri rata infectiilor bacteriene, virale, micobacteriene, fungice si parazitare. Vom urmari reactivarile HIV in conditiile tratamentului imunosupresor si consecintele acesteia asupra supravietuirii grefonului renal si a pacientului. Vom evalua complicatiile date de intractiunile medicamentoase intre tratamentul imunosupresor necesar transplantului renal si tratamentul antiretroviral. Vom analiza comparativ complicatiile metabolice (diabet, obezitate, complicatii cardio-vasculare). Vom evalua supravietuirea grefoanelor renale si a pacientilor, si o vom compara cu cea a cohortelor istorice de pacienti dializati si infectati HIV si ramasi pe lista de asteptare pentru un transplant renal.

Analiza statistica: rezultatele statistice vor fi prelucrate cu programele EPI- Info si SPSS. Discutii: Ameliorarea prognosticului pacientilor infectati cu HIV a permis acestora accesul la programe de

transplant, in conditiile unui bun control virologic sub tratament antiretroviral si a indeplinrii unor criterii specifice de includere. Supravietuirea grefoanelor si a pacientilor este influentata de caracteristicile donatorului si ale primitorului, interventia chirurgicala si aparitia complicatiilor precoce si tardive post transplant.

Concluzii: Transplantul renal nu mai reprezinta o contraindicatie absoluta la pacientul cu insuficienta renala cronica infectat cu HIV.

RENAL FUNCTION RESTAURATION THROUGH RENAL TRANSPLANTATION IN HIV- INFECTEDCHRONIC RENAL FAILURE PATIENTS O. Ailioaie1, E. Cosofret 2, N. Arzouk3, J. Tourret3, B. Barrou3

1University of Medicine si Pharmacy “Carol Davila”, Bucharest2University Emergency Hospital Bucharest3University Hospital Pitié-Salpêtrière- Paris

Background: Recent studies˝ have demonstrated that survival in HIV-infected adults treated with highly active antiretroviral therapy (HAART) is equivalent with that of general population. Infectious complications in these pa-tients are decreasing, while morbidity and mortality through chronic organ failure are becoming an important burden. Chronic kidney disease (CKD) is more frequent in these patients. Renal transplant is an alternative to dialysis in HIV- infected patients that is increasingly used.

Methods: Prospective longitudinal study. We will evaluate the results of renal transplantation in 25 HIV- infected patients and compare them with 50 controls (renal transplant recipients matched for sex, age, waiting time, HLA im-munisation).

Work methodology: We will evaluate immediate and late post transplant complications, medical and surgical. We will evaluate immunological complications: de novo donor- specific antibodies, incidence of humoral and cellular re-jection, acute or chronic. Post- transplant infections are frequent complications, so we will analyse incidence of bacte-rial, viral, mycobacterial, fungal and parasitic infections. We will analyse the incidence of HIV reactivation under immunosuppressive therapy and it’s impact on graft and patient survival. We will evaluate interactions between im-munosuppressive therapy and antiretroviral treatment. Diabetes, obesity and cardiovascular complications will also


be evaluated. We will analyse graft and patient survival and compare them with that of historical cohorts of HIV- in-fected patients remaining on waiting-list in dialysis.

Statistical analysis: statistical data will be analysed with the programmes EPI- Info and SPSS. Discutions: Improvements in long- term prognosis of HIV- infected CKD patients has allowed them the access to

renal transplant, if viral infection is well controlled under antiretroviral therapy, and they fulfill strict inclusion criteria. Factors that have an impact upon graft and patient survival are: donor and recipient characteristics, surgical interven-tion and post transplant complications.

Conclusions: Renal transplant is no more an absolute contraindication for HIV- infected chronic kidney disease patients.

REZECTII MULTIVISCERALE ABDOMINALE PENTRU RABDOMIOSARCOM RETROPERITONEALGIGANT LA ADULT - PREZENTARE DE CAZN. Bacalbaşa1, Irina Bălescu2

1Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila ”, Bucureşti, România2Spitalul “Ponderas” Bucureşti, România

Rabdomiosarcomul este o tumoră frecvent întâlnită în patologia pediatrică, reprezentând peste 50% din sarcoamele de ţesuturi moi.

La adult, această tumoră este mult mai rară (sub 3% din totalul sarcoamelor de ţesuturi moi); la rândul lor, sarcoamele reprezintă ~1% din totalul tumorilor maligne.

Localizările cele mai frecvente in cazul adulţilor sunt: la nivelul extremităţilor (33.3%), tract genitourinar (33.3%), cap si gât (22.2%) si retroperitoneal - abdominal si pelvin - (11.2%).

Subtipurile histopatologice cele mai frecvente sunt: embrionar, alveolar si pleomorf; în timp ce histologia embrionară reprezintă un factor de prognostic pozitiv, celelalte două subtipuri histopatologice sunt agresiv e, cu comportament mai apropiat de cel al sarcoamelor ţesuturilor moi întâlnite la adult. Din cauza rarităţii tumorii si a absenţei unor loturi mari de pacienţi, terapia multimodala nu este standardizată la nivelul altor patologii maligne. Cu toate că prognosticul este de cele mai multe ori sumbru, tratamentul chirurgical este cel mai eficient în a obţine intervale libere de boală. Chirurgia sarcomului localizat intraabdominal implică de cele mai multe ori rezecţii extensive, multiviscerale, însă cu rezultate uneori notabile într-o patologie văzuta de principiu ca fiind descurajantă. Prezentăm cazul unui pacient vârstnic cu rabdomiosarcom gigant localizat intraabdominal care a impus rezecţia masei tumorale în bloc cu colectomie stângă, nefrectomie stângă si splenopancreatectomie corporeo-caudală. Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă. La un follow-up de 12 luni pacientul are o stare generală bună si nu prezintă recidivă intraabdominală sau la distanţă.

MULTIPLE VISCERAL RESECTION IN GIANT RETROPERITONEAL RHABDOMYOSARCOMA INADULT - A CASE REPORT N. Bacalbasa1, Irina Bălescu2

1“Carol Davila ” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania2“Ponderas Hospital” Bucharest, Romania

Rhabdomyosarcoma is a common tumor in pediatric pathology, accounting for over 50 % of soft tissue sarcomas.In adults, the tumor is much more rare (less than 3% of the total number of soft tissue sarcoma), while sarcoma in

itself is a rare malignant tumor, accounting for 1% of all malignant tumors.The most common locations for adults are: extremities (33.3%), genitourinary tract (33.3 %), head and neck

(22.2%) and retroperitoneal - abdominal and pelvic tumors - (11.2%).The most common histological subtypes are embryonal, alveolar and pleomorphic, while embryonal histology is a

positive prognostic factor, the other two histopathological subtypes have aggressive behavior closer to that of soft tis-sue sarcoma found in adults. Because of the rarity of the tumor and the absence of large groups of patients, a multi-modal treatment is not standardized as it is in other malignant diseases. Although the prognosis is poor, the surgical treatment is the most effective therapy in obtaining significant disease-free intervals. Surgical procedures for intraab-dominal sarcomas often involve extensive multivisceral resection, but sometimes with noticeable results in a pathol-ogy basically seen as daunting. We present the case of an elderly patient with localized giant abdominal tumor mass which required a large resection en bloc with left colectomy, left nephrectomy and corporeo - caudal splenopancreatec-tomy. The postoperative evolution was favorable. In a follow -up of 12 months the patient has good performance status and no abdominal or distant relapse.


PREVENTIA EDEMULUI MACULAR CISTOID DUPA OPERATIA DE CATARACTASilvia Badescu1,2, Suzana Voiculescu1,2, Calin Tataru2, Leon Zagrean1

1Centrul de Excelenta in Neurostiinte, Departamentul de Fiziologie, UMF Carol Davila2Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti, UMF Carol Davila

Introducere: Scopul acestui studiu a fost investigarea rezultatului postoperator obtinut folosind diferite tratamente anti - inflamatorii în urma extracţiei cataractei si a implantului cristalinian in camera posterioara si de a identifica pe cel mai eficient în prevenirea edemului macular cistoid (EMC).

EMC este cea mai frecventă complicaţie pe termen lung a operatiei de cataracta. Acumularea de lichid in macula produce schimbări reversibile si ireversibile ale retinei, ceea ce duce la scăderea acuităţii vizuale, a sensibilitatii la contrast si pierderea câmpului vizual central.

Pentru tratamentul si prevenirea EMC există diferite tipuri de agenţi corticosteroizi si antiinflamatorii nesteroidiene în uz topic; din cauza discrepanţelor intre studii nu există nici un ghid în tratarea EMC după operaţia de cataractă.

Metode: Subiecţii au fost repartizati aleatoriu pentru a primi fie dexametazona de 1%, indometacin 0,1%, sau ambele de trei ori pe zi, din ziua 1 până în ziua 21 postoperator. Toti subiectii au primit intraoperator si postoperator tratamentul antiinfecţios standard. Subiecţii au fost urmariti la 1 săptămână, 1 lună si 3 luni după intervenţia chirurgicală. Acuitate vizuală corectată optim (AVCO), sensibilitatea la cotrast, examenul biomicroscopic, presiunea intraoculara, tomografiea in coerenta optica (OCT) au fost efectuate la fiecare vizită. La examenul OCT ingrosarea retinei si aspectul de EMC au fost evaluate.

Rezultate: În urma operaţiei de cataractă necomplicate EMC a fost depistat la un singur pacient din grupul cu indometacin. Îngrosare retiniană fost semnificativ mai mare în cazul grupurilor cu dexametazonă si a celor cu indometacin comparativ cu grupul dexametazonă + indometacin (p <0,05). Desi AVCO nu a diferit, sensibilitatea la contrast a fost mai mare în grupul dexametazonă + indometacin în comparaţie cu celelalte grupuri.

Concluzii: Acest studiu sugereaza ca folosirea unui tratament combinat AINS+corticosteroizi (de ex. indometacin si dexametazona) reduce ingrosarea maculara după operaţia de cataractă, imbunatatind rezultatele vizuale ale pacientilor.

PREVENTION OF CYSTOID MACULAR EDEMA AFTER CATARACT SURGERYSilvia Badescu1,2, Suzana Voiculescu1,2, Calin Tataru2, Leon Zagrean1

1Center for Excellence in Neuroscience, Physiology Department, Carol Davila UMF2Clinical Emergency Hospital of Ophthalmology, Bucharest, Carol Davila UMF

Introduction: The purpose of this study was to investigate the clinical outcome of different anti-inflammatory treatments following cataract extraction with posterior chamber intraocular lens implantation and identify the most effective in preventing cystoid macular edema (CME).

CME is the most frequent long term complication of cataract surgery. The accumulation of liquid in the macula produces reversible and irreversible changes of the retina, leading to decrease in visual acuity, contrast sensitivity and losing of central visual field.

In the treatment and prevention of CME there are different types of non-steroidal anti-inflammatory agents and corticosteroids in topical use; due to the discrepancies between the studies there is no guideline in treating CME fol-lowing cataract surgery.

Methods: Subjects were randomly assigned to receive either dexamethasone 1%, indomethacin 0.1% or both three times daily from day 1 to day 21 postsurgery. All subjects received antiinfective intraoperative and postoperative stan-dard of care. Subjects were followed at 1 week, 1 month and 3 months after surgery. Best-corrected visual acuity (BCVA), contrast-sensitivity, biomicroscopy, intraocular pressure, optical coherence tomography (OCT) were per-formed at each visit. At OCT retinal thickening and appearance of CME were assessed.

Results: Following uncomplicated cataract surgery CME was seen in one patient from the indomethacin group. Retinal thickening was significantly higher in the dexamethasone and indomethacin groups compared with the dexamethasone+indomethacine group (p<0.05). While BCVA did not differ, contrast sensitivity was higher in dexamethasone+indomethacin group compared with the other groups.

Conclusions: This study suggests that using the combination of indomethacin and dexamethasone reduces macular thickening after cataract surgery, improving the visual outcome for patients.


OSTEOARTROPATIA CHARCOT F. Bobirca, E.Catrina, O. Mihalache, D. Georgescu, T. PatrascuSpitalul Clinic “Dr. I. Cantacuzino”, Bucuresti

Osteoartropatia Charcot este intalnita, cel mai frecvent, ca o complicatie a neuropatiei diabetice si se caracterizeaza printr-o dezorganizare a scheletului osos al piciorului, dand aspectul specific, de “sac de oase”. Aceasta patologie apare de obicei dupa o evolutie a diabetului zaharat de peste 10-12 ani, este in cele mai multe cazuri unilaterala, fiind cunoscut faptul ca 1 din 10 diabetici va fi la un moment dat afectat de artropatia Charcot.

Dificultatile sunt legate de diagnosticul tardiv, care intarzie aplicarea unor masuri terapeutice corespunzatoare, astfel ca, in multe cazuri, rezolvarea chirurgicala este reprezentata de amputatia majora de membru pelvin, desi acesti pacienti dispun de o vascularizatie buna.

Din punct de vedere clinic, artropatia Charcot, se caracterizeaza prin grade variate de inflamatie la nivel articular, cu sau fara deformarea acesteia, foarte importanta pentru un diagnostic corect fiind recunoasterea clinica a acestuia.

Imobilizarea in gheata gipsata sau orteza personalizata reprezinta tratamentul de electie pentru piciorul Charcot, chirurgia fiind rezervata complicatiilor supurative sau pentru corectarea diformitatilor, ce pot duc la apartia unor leziuni ulcerative, cu potential de infectare.

Concluzii: Osteoartropatia Charcot este o afectiune debilitanta, a carei etiologie este inca necunoscuta si care impune un diagnostic rapid si un tratament corect.

Cuvinte cheie: articulatie, diabet zaharat, Charcot, diagnostic, tratament.

CHARCOT OSTEOARTHROPATHY F. Bobirca, E.Catrina, O. Mihalache, D. Georgescu, T. Patrascu“Dr. I. Cantacuzino” Clinic Hospital, Bucharest

Charcot Osteoarthropathy is found more common as a complication of diabetic neuropathy and it is characterized by foot skeletal disorganization, which gives the specific “bone sack” aspect. This pathology appears usually after more than 10-12 years evolution of diabetes mellitus, more often is unilateral, being known that 1 of 10 diabetics will be sometime affected by Charcot arthropathy.

Late diagnosis, which delays the appropriate therapeutic measures leads in many cases to major amputations, al-though these patients have good vascularization.

Clinically, Charcot arthropathy is characterised by various inflamation grades of articulations, with or without its deformation, the clinical recognition being very important for a correct diagnosis.

Immobilization in plaster boot or personalized orthesis represents de election treatment for Charcot foot, surgery being reserved to suppurated complications or for deformity correction, which can lead to ulcerative lesions with infec-tion potential.

Conclusions: Charcot Osteoarthropathy is a severe malady with an unknown etiology and it needs a rapid diagno-sis and a correct treatment.

Key words: articulation, diabetes mellitus, Charcot, diagnostic, treatment.

IMPORTANŢA TEHNICILOR MODERNE DE IMAGISTICĂ A ŢESUTULUI CUTANAT PENTRUOPTIMIZAREA TRATAMENTULUI CHIRURGICAL AL EPITELIOAMELOR BAZOCELULARE ALECAPULUI SI GÂTULUICaruntu Ana1 , Caruntu Constantin 2, Ghita Mihaela2, Boda Daniel 21Spitalul de Chirurgie Orală si Maxilofacială “Dan Theodorescu”, Bucuresti2Laboratorul de Cercetare în Dermatologie, Universitatea de Medicină si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti

Carcinomul bazocelular (CBC) este considerată cea mai frecventă formă de cancer de piele. Desi este o tumoră cu crestere lentă, iar metastazarea este foarte rară, CBC poate avea un caracter invaziv local. La nivelul capului si gâtului, regiuni în care are un potenţial agresiv local crescut, CBC poate produce distrucţii tisulare importante. De asemena, existenţa unor numeroase forme de CBC poate transforma diagnosticul clinic într-o adevărată provocare. Astfel, tehnicile imagistice moderne, precum microscopia confocală de reflectanţă in vivo si dermatoscopia au o importanţă deosebită pentru investigarea CBC la nivelul capului si gâtului. În această lucrare arătăm că utilizarea microscopiei confocale de reflectanţă în combinaţie cu dermatoscopia permite realizarea neinvazivă a diagnosticării leziunii, a evaluării preoperatorii a limitelor tumorii si poate facilita urmărirea postexcizională pe termen lung.


IMPORTANCE OF MODERN SKIN IMAGING TECHNIQUES FOR OPTIMIZATION OF THESURGICAL TREATMENT IN HEAD AND NECK BASAL CELL CARCINOMA Caruntu Ana1 , Caruntu Constantin 2, Ghita Mihaela2, Boda Daniel 21“Dan Theodorescu” Oral and Maxillofacial Surgery Hospital, Bucharest, Romania2Dermatology Research Laboratory, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

Basal cell carcinoma (BCC) is reported to be the most common skin cancer. Although BCC is a slow growing tumor and metastatic spread is very rare, it can be locally invasive. In head and neck regions, where it has a higher risk for local aggressivity, BCC may produce extensive destruction. Moreover, there are various forms of BCC and the clinical diagnosis may be challenging. Thus, modern imaging techniques, such as in vivo reflectance confocal microscopy (RCM) and dermoscopy are of great importance for investigation of head and neck BCC. In this paper we show that the use of RCM in combination with dermoscopy enables a non-invasive accurate diagnosis, a detailed preoperative evaluation of tumor margins and may allow a long term follow up after tumour excision.

INDICAŢIA MEDICALĂ NUTRIŢIONALĂ LA PACIENŢII CU BOALĂ RENALĂ DIABETICĂAVANSATĂGeorgiana Chiuchiunea, Viviana Elian1, Anca Pantea-Coman1, Cristian Serafinceanu1, 2

1Universitatea de Medicină si Farmacie Carol Davila, Bucuresti2INDNBM Prof. Dr. N. Paulescu, Bucuresti

Premise: Boala renală diabetică este boala cronică de rinichi care evoluează în mediul diabetic. Scopul: acestui studiu a fost urmărirea eficienţei dietei hipoproteice asociată sau nu cu ketosteril asupra cresterii

RFG.Material si metode: Au fost investigaţi 50 de pacienţi cu RFG între 15 si 45 ml/min, în tratament asociat cu

ketosteril si dietă hipoproteică. Dintre acestia au fost 25 de bărbaţi si 25 de femei cu vârsta între 43 si 89 de ani. Fiecare pacient a avut câte 3 evaluări.

Rezultate: Analizând datele, după prima evaluare: profil lipidic (colesterol total 179 ±65.12, trigliceride 160.04 ± 91.54), acidul uric 7.97±2.36, calciu total 9.37±0.63, creatinina 2.44±0.68, uree 114.37±43.51, RFG 26.38±6.98, bicarbonat 23.81±8.96, microalbuminurie 906.7±1210, raport A/C 1168.6±917.08, hemoglobina glicozilată 11.6±19.49, hemoglobina 11.59±1.55, hematocrit 34.70±4.89.

La a doua evaluare profil lipidic (colesterol total 183±50, trigliceride 191±141), acidul uric 8.23±2.18, calciu total 9.19±0.47, creatinina 2.44±0.52, uree 117±39.6, RFG 25.97±6.14, bicarbonat 21.24±2.85, microalbuminurie 334.5±19.09, raport A/C 1398±1264, hemoglobina glicozilată 7.64±1.51, hemoglobina 11.49±1.53, hematocrit 34.49±4.15.

La a treia evaluare profil lipidic (colesterol total 185.41±49.81, trigliceride 209.27±205.26), acidul uric 7.75±2.19, albumina 4.14+/-0.37, calciu total 9.33±0.35, creatinina 2.53±0.69, uree113.35±41.22, RFG 25.31±6.59, bicarbonat 22.94±2.73, microalbuminurie 1077.4±590.04, raport A/C 2672.45±2097.92, hemoglobina glicozilată 7.76±1.72, hemoglobina 11.49±1.56, hematocrit 34.87±4.48.

La prima evaluare 96% urmau dieta cu 250 hc, 2% cu 300 hc. Dintre acestia 88% aveau ketosteril asociat si 12% nu. La a doua evaluare 88% urmau dieta cu 250 hc, 10% cu 280hc, 4% cu 300 hc. Dintre acestia 88% aveau ketosteril asociat si 12% nu. La a treia evaluare 62% urmau dieta cu 250 hc, 20% cu 280 hc, 14% cu 300 hc, 2% cu 350hc. Dintre acestia 84% aveau ketosteril asociat si 16% nu.

Concluzii: o dietă săracă în proteine si hiposodată în asociere cu supliment de aminoacizi (ketosteril) contribuie la ameliorarea ratei de filtrare glomerulară si la întârzierea efectului progresiv al boli renale cronice spre insuficienţa renală gradul 5 si îmbunătăţeste prognosticul pe termen scurt.

NUTRITIONAL THERAPY FOR PATIENTS WITH ADVANCED DIABETIC KIDNEY DISEASE Georgiana Chiuchiunea, Viviana Elian1, Anca Pantea-Coman1, Cristian Serafinceanu1, 2

1Universitatea de Medicină si Farmacie Carol Davila, Bucuresti2INDNBM Prof. Dr. N. Paulescu, Bucuresti

Background: Diabetic Kidney Disease is the Chronic Kidney Disease of the poorly controlled diabetic patient.Aim: Evaluating the efficiency of ketosteril supplementation of hypoproteic diets on eGFR in diabetic patients with

DKD.


Material and methods: We have investigated 50 patients with eGFR between 15 and 45 ml/min/1.73, on therapy with ketosteril added to hypoproteic diet. Among them were 25 men and 25 women aged between 43 and 89 years. Each patient was assessed 3 times, on regular intervals.

Results: Analyzing data after the first evaluation: lipid profile (total cholesterol 179 ± 65.12, triglycerides 160.04 ± 91.54), uric acid 7.97 ± 2.36, total calcium 9.37 ± 0.63, creatinine 2.44 ± 0.68, urea 114.37 ± 43.51, eGFR 26.38 ± 6.98, bicarbonate 23.81 ± 8.96, microalbuminuria 906.7±1210, A /C ratio 1168.6 ± 917.08, HbA1c 11.6±19.49, hemo-globin 11.59 ± 1.55, hematocrit 34.70 ± 4.89.

At the second assessment, lipid profile was (total cholesterol 183 ± 50, triglycerides 191 ± 141), uric acid 8.23 ± 2.18, total calcium 9.19 ± 0.47, creatinine 2.44 ± 0.52, urea 117 ± 39.6, eGFR 25.97 ± 6.14, bicarbonate 21.24 ± 2.85, microalbuminuria 334.5 ± 19.09, A/C ratio 1398 ± 1264, glycosylated hemoglobin 7.64 ± 1.51, hemoglobin 11.49 ± 1.53, hematocrit 34.49 ± 4.15.

At the third assessment lipid profile (total cholesterol 185.41 ± 49.81, triglycerides 209.27 ± 205.26), uric acid 7.75 ± 2.19, albumin 4.14 ±0.37, total calcium 9.33 ± 0.35, creatinine 2.53 ± 0.69, uree113.35 ±41.22, eGFR 25.31 ± 6.59, bicabonat 22.94 ± 2.73, microalbuminuria 1077.4 ± 590.04, A/C ratio 2672.45 ± 2097.92, glycosylated hemoglobin 7.76 ± 1.72, hemoglobin 11.49 ± 1.56, hematocrit 34.87 ± 4.48.

At the first assessment 96 % were on diet with 250 HC vs 2% with 300 HC. 88 % had ketosteril associated with their diet and 12% did not. At the second assessment 88 % were on diet with 250 HC, 10% with 280 HC and 4% with 300 HC. Of these, 88 % had ketosteril associated with their diet and 12% did not. At the third assessment 62 % were following diet with 250 HC, 20% with 280 HC, 14 % 300 HC and 2% with 350 HC. Of these 84 % had ketosteril as-sociated with their diet and 16 % did not.

Conclusions: A low protein diet combined with amino-acid supplementation (ketosteril) can improve the glomeru-lar filtration rate and delay the progression of chronic kidney disease to ESRD and improves short-term prognosis.

DETERMINAREA SERICĂ A GLICOPROTEINEI P LA PACIENŢI DIAGNOSTICAŢI CU DIFERITEPATOLOGIIMaria Zinaida Constantinescu1, Alina Crenguta Nicolae1*, Cristina Manuela Drăgoi1, Niculina Mitrea1, Vlad Vută2,Ruxandra Vută3, Andreea Letitia Arsene1

1UMF „Carol Davila” Bucuresti, Facultatea de Farmacie, Disciplina de Biochimie,2Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală, Bucuresti,3Spitatul Judetean de Urgente Ploiesti, Departamentul de Psihiatrie

Homeostazia sistemului nervos central (SNC) este intens modulată de către bariera hemato-encefalică (BHE), prin reglarea transportului de substanţelor nutritive, hormoni, metaboliţi, si substanţe medicamentoase. Datorită prezenţei joncţiunilor strânse (tight junctions), care previn trecerea moleculelor si a ionilor prin spaţiul intracelular, toate substanţele medicamentoase administrate trebuie să străbată celulele endoteliale înainte de pătrunderea lor în creier. Acest traseu transendotelial restricţionează si mai mult trecerea moleculelor prin sistemele de transport, prezente pe partea luminală a celulelor endoteliale.

Studiile recente au demonstrat că transportul xenobioticelor joacă un rol important la nivelul barierei hemato-encefalice. S-a demonstrat că glicoproteina P (Pgp) determină o importanţă majoră asupra transpotului si activităţii medicamentelor psihoactive de la nivel cerebral, fiind reprezentată de gena rezistenţei multimedicamentoase (MDR1), notată ABCB1 (ATP Binding Cassette gene B1).

Recent, Pgp a fost desemnată CD243 (cluster of differentiation 243). Este exprimată în ţesuturile care influentează absorbţia (intestin), distribuţia medicamentelor (sistem nervos central si leucocite), si excreţia lor (ficat si rinichi), dar si în alte ţesuturi, cum ar fi glandele suprarenale, placenta si ţesutul neoplazic.

În literatura stiinţifică de specialitate, disfuncţiile glicoproteinei P au fost corelate cu patofiziologia unor afecţiuni neurodegenerative, inflamatorii, neoplazice.

În acest context, studiul si-a propus evaluarea nivelelor serice ale Pgp, la pacienţi diagnosticaţi cu astfel de patologii.


DETERMINATION OF P-GLYCOPROTEIN SERUM LEVELS IN PATIENTS DIAGNOSED WITHSEVERAL DISORDERSMaria Zinaida Constantinescu1, Alina Crenguta Nicolae1*, Cristina Manuela Drăgoi1, Niculina Mitrea1,Vlad Vută2, Ruxandra Vută3, Andreea Letitia Arsene1

1UMF „Carol Davila” Bucharest, Faculty of Pharmacy, Biochemistry Department2Diagnosys and Animal Health Institute, Bucharest3Emergency Hospital Ploiesti, Psychiatry Dep.,

The central nervous system (CNS) homeostasis is highly modulated by the blood-brain barrier (BBB) through regulating the transport of nutrients, hormones, metabolites, and drug substances. Due to the presence of tight junc-tions, which prevent the passage of molecules and ions in the extracellular space, any medicinal substance to be ad-ministered has to cross the endothelial cells, prior to their penetration into the brain. This trans-endothelial route further restricts the passage of molecules through the transport systems present on the luminal part of the endothelial cells.

Recent studies have demonstrated that the transport of xenobiotics plays an important role in the blood-brain bar-rier. It has been shown that P-glycoprotein (Pgp), through the multidrug resistance gene (MDR1), denoted ABCB1 (ATP Binding Cassette B1 gene) influences the activity and transportation of psychoactive drugs in the brain.

Recently, Pgp has been designated CD243 (cluster of differentiation 243). It is expressed in tissues that influence absorption (intestine), distribution of drugs (central nervous system and white blood cells), and their excretion (liver and kidney), but also in other tissues such as the adrenal glands, placenta and neoplastic tissue.

In the scientific literature, the dysfunction of P-glycoprotein was linked to the pathophysiology of neurodegenera-tive, inflammatory and neoplastic diseases.

In this context, the study was intended to evaluate the serum levels of Pgp in patients diagnosed with such diseases.

PREVALENTA NEUROPATIEI VEGETATIVE LA PACIENTII CU INSUFICIENTA CARDIACADREAPTA SECUNDARA HIPERTENSIUNII PULMONAREAlexandru Ioan Deaconu1, Miron Bogdan2, Maria Dorobantu1

1Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti2Institutul de Pneumologie “Marius Nasta” Bucuresti

Introducere: În ultimele două decenii s-a demonstrat asocierea dintre sistemul nervos autonom şi mortalitatea cardio-vasculară. Dintre markerii ce ar putea evidenţia această inter-relaţie, variabilitatea ritmului sinusal (heart rate variability-HRV) s-a dovedit a fi cel mai fidel şi cel mai uşor de cuantificat. Deşi HRV-ul a fost subiectul a numeroase studii clinice ce aveau ca scop corelarea modificărilor de ritm sinusal (RS) cu gravitatea şi cu prognosticul bolii, numai în două scenarii clinice s-a putut ajunge la un consens. Scăderea HRV-ului poate fi utilizată ca factor de risc după infarctul miocardic acut (IMA) şi ca semn precoce al neuropatiei autonome cardiace (NAC) din diabetul zaharat (DZ).

Material si metoda: Ne propunem sa evaluam prevalenta NAC la pacientii cu insuficienta cardiac dreapta (ICD) secundara HTAP, corelatia acesteia cu statusul clinic si cu o serie de parametri paraclinici, si eventualele implicatii prognostice ale asocierii NAC - ICD. Evaluarea NAC a fost realizata prin monitorizare Holter ECG/24h cu analiza turbulentei de ritm (HRT) si HRV in domeniu-timp si domeniu-frecventa. HRT este raspunsul fiziologic al nodului sinusal la o extrasistola ventriculara (ESV) si se caracterizeaza prin calcularea a 2 parametrii: turbulence onset (TO) si turbulence slope (TS).

Rezultate: Au fost inclusi in studiu 16 pacienti cu HTAP distributia pe sexe fiind: 68.75% sex feminin, 31.25% sex masculin. S-a efectuat monitorizare Holter ECG/24h la toti pacientii, cu analiza HRT: 50% din pacienti prezinta TO anormal, in timp ce 42.85% prezinta TS anormal. Pacientii au fost impartiti in 3 categorii: categoria 1 (TO si TS normale), categoria 2 (TO sau TS anormale), categoria 3 (TO si TS anormale) (Fig. 1).

Figura 1

Discutii: HRT este cel mai nou predictor de risc non-invaziv ECG, cu utilitate clinica dovedita in evaluarea riscului de moarte subita cardiaca post IMA. La acesti pacienti, categoria 3 HRT este asociata cu supravietuirea cea mai redusa,


fiind un puternic predictor univariat al mortalitatii de toate cauzele. Valoarea predictiva a HRT este comparabila cu cea a fractiei de ejectie a ventriculului stang. La pacientii cu HTAP, incadrarea in categoria 3 de HRT a 56% din subiecti ar putea fi asociata cu risc aritmic inalt. Validarea calitatii HRT de marker pentru evaluarea riscului de MSC la pacientii cu HTAP necesita un follow-up adecvat. Lipsa acestuia si lotul relativ mic de pacienti constituie limitele studiului.

In concluzie, HTAP ar putea fi asociata cu neuropatia autonoma cardiacă, iar asocierea poate avea implicatii prognostice (mortalitate, morbiditate) si de tratament.

THE PREVALENCE OF VEGETATIVE NEUROPATHY IN PATIENTS WITH RIGHT HEART FAILURESECONDARY TO PULMONARY HYPERTENSIONAlexandru Ioan Deaconu1, Miron Bogdan2, Maria Dorobantu1

1Clinical Emergency Hospital, Bucharest2Institute of Pneumology “Marius Nasta”, Bucharest

Introduction: For the past two decades, the association between the autonomic nervous system and the cardiovas-cular mortality has been well documented. Of the markers that could underline this inter-relationship, the heart rate variablility (HRV) has proven to be the most reliable and the easiest to quantify. Although HRV has been the subject of numerous clinical studies whose purpose was linking heart rate changes to the gravity and the outline of the disease, only in two clinical cases there was a consensus reached. The drop in HRV can be used as a risk factor after acute myocardal infarction (AMI) and as a warning sign to cardiac autonomic neuropathy (CAN) from diabetes.

Material and method: We set to evaluate the prevalence of CAN on patients with right heart failure secondary to pulmonary hypertension, its correlation with the clinical status and a series of paraclinical parameters, and the ulterior implications of this association. The evaluation of CAN was realised through Holter ECG/24h monitoring with heart rate turbulence (HRT) and HRV analysis in time and frequency. HRT is the physiologic response of the sinus node at a ventricular extrasystole, and it is defined by calculating 2 parameters: turbulence onset (TO) and turbulence slope (TS).

Results: There were 16 patients with pulmonary hypertension included in the study, the distribution being: 68.75% female, 31.25% male. There was Holter ECG/24h monitoring on all patients, with HRT analysis: 50% of the patients have abnormal TO, while 42.85% have abnormal TS. Patients were divided in 3 categories: first category (normal TO and TS), second category (Abnormal TO or TS), third category (both TO and TS abnormal) (figure 1).

Discussions: HRT is the newest non-invasive ECG risk predictor, with proven clinical utilty in evaluating sudden cardiac death post AMI. On these patients, the third HRT category is associated with the lowest survival rate, it being a powerful unvariable predictor of death rate in all cases. The predictive value of HRT is comparable with the left ventricular ejection fraction. On patients with pulmonary hypertension, the inclusion of 56% of the subjects in the third HRT category can be associated with high arrhythmic risk. Validating the HRT’s quality as a marker for evaluating the sudden cardiac death risk on pulmonary hypertension patients requires an adequate follow-up. Its absence and the relatively small patients lot represent the limits of this study.

To conclude, the pulmonary hypertension can be correlated to cardiac autonomic neuropathy, and the correlation can have prognostical (morbidity and mortality) as well as treatment implications.

PREGNANT WOMAN WITH AN INTRACRANIAL MENINGIOMA – CASE REPORT AND REVIEWOF THE LITERATUREBogdan Constantin Dumitrescu, MD¹; Mircea Radu Gorgan2, MD, PhD; Ligia Gabriela Tataranu3, MD, PhD¹University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest, Faculty of Medicine, Department of Neurosurgery, Clinic of Neurosurgery, Third Department of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar- Arseni, Bucharest2University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest, Faculty of Medicine, Department of Neurosurgery, Head of Clinic of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar-Arseni, Bucharest3University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest, Faculty of Medicine, Department of Neurosurgery Clinic of Neurosurgery, Third Department of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar-Arseni, Bucharest

It is about a 33-year-old female, with a 36 weeks uncomplicated pregnancy and with signs of increased intracranial pressure. Hours after admission and an obstetric evaluation, uterine contraction started and the patient was taken to the delivery room, where she presented a partial motor seizure on the left side with secondary generalization and urine emission. A caesarean section was performed without fetal or maternal complications. The urgent MRI gadolinium-


enhanced brain scan revealed a 39/50/54 mm tumoral mass having an aspect of an anterior third falx cerebri meningioma. The patient was transferred to our neurosurgical department and afterwards surgery was performed with gross total removal of the tumoral mass. Histological examination revealed atypical meningioma with direct invasion into the adjacent brain parenchyma. A week later she was discharged from the hospital in good condition. One month after surgery, a contrast-enhanced magnetic resonance imaging of the brain didn’t reveal any signs of tumor recurrence or residual tumor.

Our recommendation is for postpartum surgery when is possible. Urgent neurosurgical interventions should be made in case of patients with malignant tumors, active hydrocephalus or benign intracranial tumor such as meningioma associated with signs of impending herniation, progressive neurological deficits.

EXPERIENTA DE 6 ANI IN CHIRURGIA ROBOTICA – INSTITUTUL CLINIC FUNDENIM. Eftimie, O. Stanciulea, S. Dima, V. Tomulescu, C. Vasilescu, I. Mosteanu, I. Popescu Centrul de Boli Digestive si Transplant Hepatic ”Dan Setlacec” – Institutul Clinic Fundeni

Acest poster doreste sa exemplifice evolutia chirurgiei de la abordul ”classic”, deschis la chirurgia robotica, folosind ca exemlu experienta din cadrul Centrului de Boli Digestive si Transplant Hepatic ”Dan Setlacec” – Institutul Clinic Fundeni.

In acest Institut chirurgia robotica este folosita de 6 ani si peste 840 de proceduri au fost efectuate folosind acest abord. Principalele arii de interes sunt chirurgia oncologica colo-rectala si ginecologica, precum si chirurgia leziunilor benigne ale jonctiunii eso-gastrice (acestea insumand mai mult de 60% din numarul total al procedurilor robotice efectuate in acest centru). In aceste cazuri abordul laparoscopic a fost aproape in intregime inlocuit de chirurgia robotica.

In ultimul an, este de notat, avantul abordului robotic al leziunilor pancreatice. Chirurgia majora Hepato-Bilio-Pancreatica prin abord robotic s-a dovedit a fi fezabila.

Abordul robotic al leziunilor pelvine (rect si sfera ginecologica) devine standard de tratament in Centrul nostru. Avantajele majore ale chirurgiei robotice, in cazul acestor leziuni, au fost dovedite, deci devine de dorit ca acestea sa fie tratate chirurgical in aceasta maniera.

Concluzii: in timp, dupa scaderea costurilor si dezvoltarea de noi instrumente, chirurgia robotica va devein procedura preferata in momentul in care se doreste abordul minimal invaziv.

6 YEARS EXPERIENCE IN ROBOTIC SURGERY – FUNDENI CLINICAL INSTITUTEM. Eftimie, O. Stanciulea, S. Dima, V. Tomulescu, C. Vasilescu, I. Mosteanu, I. Popescu Fundeni Clinical Institute, Center for Digestive Disease and Liver Transplantation ”Dan Setlacec”

This poster wants to exemplify the evolution of surgery from ”classical” open surgery to robotic surgery by showing the experience from Fundeni Clinical Institute, Center for Digestive Disease and Liver Transplantation ”Dan Setlacec”.

In this Institute robotic surgery is been used for 6 Years, and over 840 procedures were performed. The main interests are oncologic colo-rectal surgery, Gynecological oncologic surgery and benign esogastric junction surgery (more than 60 percent of all robotic surgery performed in our center) and in this cases Laparoscopic approach was entirely replaced by Robotic approach.

In the last year, it is noted a serious increase in robotic approach of various pancreatic lesions. Major HPB robotic procedures are proved possible.

Robotic approach of pelvic lesions (rectal and gynecological) is becoming standard of care in our center. Major advantages of robotic approach were proven in this types of lesions so it is advisable to surgically treat this lesions by a robotic manner.

Conclusions: In time, after decreasing the cost and with the development of new instruments robotic surgery will become the procedure of choice whenever minimally invasive surgery is indicated.

ALGORITM TERAPEUTIC AL SECHELELOR POST ARSURI PRIN ELECTROCUTIEGeorgiana-Nadia Galatanu, Dan Mircea Enescu

Arsura reprezinta cel mai frecvent tip de accident la varsta pediatrica, fiind unul dintre cele mai grave si complexe tipuri de traumatism.


Arsurile prin electocutie reprezinta un tip particular de arsura. Din considerente clinice vom subimpartii leziunile prin electrocutie in leziuni produse prin voltaj redus, casnic (<1000v), leziuni care mimeaza arsura termica, prezentand distrugeri in toata grosimea dermului si subdermic si leziuni produse prin voltaj inalt (>1000v), leziuni grave, complexe, caracterizate prin leziune cutanata, necroza tisulara progresiva (leziuni asemanatoare cu cele intalnite in sindroamele de strivire - rabdomioliza), precum si leziuni secundare fulgerarii.

Mecanismul care produce distrugerea tisulara in cadrul electrocutiilor este determinat de producerea de caldura (efectul JOUL) si distrugerea directa a tesutului traversat, acest mecanism fiind incomplet elucidat.

Algoritmul este structurat astfel:1. Profilaxia primara: toate procedeele de reducere a numarului de electrocutii prin protectia zonelor de curent

electric, informarea parintilor, educarea copiilor, campanii mass-media, etc;2. Profilaxia secundara: a) tratament prespitalices correct (ABC trauma management)b) tratament spitalicesc - tratament soc - chirurgicalizarea precoce Tratament: 1. Curativ profilactic - chirurgicalizarea precoce2. Chirurgical curative propriu-zis al sechelelor, tratament etapizat pe perioade de crestere, multidisciplinar:

ortopedic, neurologic, cardiologic, oftalmologic, kinetoterapeutic si psihologic. Studiul are la baza pacientii Clinicii de Chirurgie Plastica si Reparatorie ai Spitalului Clinic de Urgenta pentru

Copii” Grigore Alexandrescu” Bucuresti

CORTICOTERAPIA SISTEMICĂ PENTRU PEMFIGUS VULGAR ŞI COMPLICAŢIILE EIMihaela Georgescu¹, Viorica Marinescu², George-Sorin Ţiplica¹¹Spitalul Clinic Colentina, Clinica Dermatologie 2, Bucureşti²SUUMC “Carol Davila”, Clinica Dermatologie, Bucureşti

Introducere: Pemfigusul vulgar este o maladie autoimuna buloasă care afectează pielea şi mucoasele, caracterizată histopatologic prin prezenţa bulei intraepidermale datorită acantolizei, iar imunofluorescenţa evidenţiază anticorpii anti-desmogleine 1 şi 3. Piatra de temelie a tratamentului este corticoterapia sistemică, cu mutiple reacţii adverse.

Caz clinic: Se prezintă cazul unei paciente de 71 ani, cunoscută cu diagnosticele de: pemfigus vulgar din 2003 pentru care a urmat corticoterapie sistemică timp de 4 ani, diabet zaharat din 2005 în tratament cu antidiabetice orale, HTA stadiul 3 şi ICC clasa II NYHA, insuficienţă respiratorie de cauză mixtă, obezitate grad 1.

Pacienta cu facies cushingoid se internează pentru prezenţa la nivelul gambei drepte a unei ulceraţii necrotice, bine delimitate, cu diametrul de 2,5/2,5 cm, dureroase, înconjurată de placard celulitic şi microulceraţii în marginea placarului şi edeme gambiere bilateral. Investigaţiile de laborator au fost în limite normale, cu excepţia trigliceridelor uşor crescute. Examenul secreţie din plagă a arătat prezenţa Stafilococului auriu MRSA, sensibil la Ciprofloxacin.

Pe baza anamnezei, examenului clinic local şi a examenului bacteriologic a fost stabilit diagnosticul de ulcere necrotice pe fond aterosclerotic.

Pacienta a efectuat tratament cu Detralex, Pentoxiretard, Fragmin, Ciprofloxacin, acid boric 20‰, Dermazin cremă, precum şi tratamentul afecţiunilor asociate, cu evoluţie lent favorabilă.

Discuţii: Pemfigusul vulgar este o afecţiune care necesită corticoterapie sistemică administrată pe termen lung. În timpul tratamentului sistemic cu corticosteroizi, pacienta prezentată a dezvoltat diabet zaharat non-insulinonecesitant, HTA şi obezitate grad 1.

Ulcerele necrotice au apărut pe fondul aterosclerotic generat de diabetul zaharat (micro – si macroangiopatia diabetica) şi al corticoterapie sistemice prelungite. Riscul crescut de ateroscleroză persistă mult timp după încetarea corticoterapiei.

Concluzii: În cazul pemfigusului vulgar datorită tratamentului corticoterapic sistemic trebuie avute în considerare şi prevenite precoce complicaţiile, prin controale regulate şi instituirea de terapie suplimentară adecvată complicaţiilor dezvoltate.

Cuvinte cheie: pemfigus vulgar, corticoterapie sistemică, ulceraţii necrotice


SYSTEMIC CORTICOTHERAPY FOR PEMPHIGUS VULGARIS AND ITS COMPLICATIONSMihaela Georgescu¹, Viorica Marinescu², George-Sorin Ţiplica¹¹Colentina Clinical Hospital, 2nd Clinic of Dermatology, Bucharest²SUUMC “Carol Davila”, Dermatology Department, Bucharest

Introduction: Pemphigus vulgaris is an autoimmune blistering disease of skin and mucous membranes, characterized histopathologically by intraepidemral bulla due to acantholysis and immunopathologically by antidesmoglein 1&3 antibodies. The mainstay of therapy for pemphigus is systemic corticotherapy even if numerous adverse reactions can occur.

Case report: We present the case of a 71 years old female patient with following diagnostics: pemphigus vulgaris (2003) treated with systemic corticotherapy for 4 years, and also associating diabetes mellitus (2005) treated with oral antidiabetics, stage 3 HTA and class II NYHA heart failure, mixed respiratory failure, obesity stage I.

The patient, with cushingoid facies, was admitted for the presence on the right thigh of a painful, regular, necrotic ulceration, of 2.5/2.5 cm, surrounded by a cellulitic plaque and micro-ulcerations at the edge of the plaque, and bilateral thigh edema. The blood tests were normal, except for a hypertrygliceridemia. The wound swab showed the presence of MRSA Staphiloccocus aureus sensible to ciprofloxacinum.

The diagnosis of necrotic ulcers due to atherosclerosis was established based on the anamnesis, local clinical exam and wound swab results.

The patient was treated with Diosminum, Pentoxifyllinum, sodic Dalteparinum, Ciprofloxacinum, 2% boric acid, silver nitrate cream, and specific treatment for the associated diseases. The evolution was slowly favorable.

Discussion: Pemphigus vulgaris is a disease which requires long term systemic corticotherapy. During the systemic treatment with corticosteroids the patient developed type 2 diabetus mellitus, HTA and stage I obesity.

The necrotic ulcers are a result of atherosclerosis. Diabetes mellitus and long term systemic corticotherapy are involved in the pathogenesis of atherosclerosis. The high risk of atherosclerosis persists long after the cessation of corticotherapy.

Conclusion: In the case of pemphigus vulgaris due to systemic corticotherapic treatment regular check ups for early complications must be considered and prevented.

Key words: pemphigus vulgaris, systemic corticotherapy, necrotic ulcerations.

VASCULAR ESTIMATED AGE IN A GROUP OF ELDERY PATIENTS WITH TYPE 2 DIABETES ANDCHRONIC KIDNEY DISEASEOlivia Georgescu1,2, Teodora Letchin1, Lorena Banu1, Silvia Crăciun1, Cătălin Nica1, Ionuţ Ghimpu1, Simona Fica1,2

1Elias University Emergency Hospital- Department of Endocrinology, Diabetes and Nutrition Diseases-Bucharest2University of Medicine and Pharmacy Carol Davila, Bucharest

Premises: It is known that aging leads to increased vascular stiffness. One of the causes of chronic kidney disease (CKD) is arterial stiffness. Also, the onset of type 2 diabetes mellitus (T2DM) occurs several years before clinical diagnosis.

Objective of this study was to estabilished the relationship between age at diagnosis of T2DM and vascular age in a group of patients with CKD.

Material and methods: Out of 300 patients with T2DM evaluated in our department were selected 150 patients with CKD (Modified Diet in Renal Disease = MDRD < 90 ml/min/1.73 m2) age between 38-80 years (mean age 65.47 ± 4.3 years). Data regarding age at onset and duration of diabetes were recorded. Anthropometric measurements were also performed. Using Vasera VS 1000 Fukuda Denshi device the vascular age was estimated, measuring cardio-ankle vascular index (CAVI) and pulse pressure (PP) in dominant member.

Results: 150 patients with T2DM and CKD were divided into 4 groups according to age at diabetes onset: 1) 30-40 years 2) 41-50 years 3) 51-60 years and 4) over 60 years. Although between the first and last group were no significant differences regarding MDRD (73 vs. 64.58 ml/min/1.73 m2, p = 0.18), CAVI (8.9 vs. 8.76 m/s, p = 0.43) and PP (95.75 vs. 89.82 mmHg, p = 0.28) the vascular estimated age is greater than chronological age in a significantly higher percentage (75% vs. 29.41%, p <0.05), even though the mean age in group 4 was significantly higher than in group 1 (72.88 vs. 61.25 years, p = 0.03). This could be explained by the longer duration of diabetes in group 1 vs. group 4 (24.75 vs. 6.35 years, p = 0.03) and by the difference in body mass index (40.8 vs. 31.29 kg/m2, p = 0.04).

Conclusions: In eldery patients with T2DM and CKD the vascular estimated age is greater than chronological age in those subjects with age at diabetes onset under 40 years and this could be influenced by the duration of diabetes and body mass index, not related to arterial stiffness.


ESTIMAREA VÂRSTEI VASCULARE LA PACIENŢII VÂRSTNICI CU DIABET ZAHARAT TIP 2 COMPLICAT CU BOALĂ RENALĂ CRONICĂOlivia Georgescu1,2, Teodora Letchin1, Lorena Banu1, Silvia Crăciun1, Cătălin Nica1, Ionuţ Ghimpu1, Simona Fica1,2

1Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias” – Secţia de Endocrinologie, Diabet şi Boli de Nutriţie, Bucureşti2Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, Bucureşti

Premize: Este cunoscut faptul că înaintarea în vârstă duce la creşterea rigidităţii vasculare. Una dintre cauzele apariţiei bolii renale cronice (BRC) este rigiditatea arterială. De asemenea, debutul diabetului zaharat tip 2 are loc cu câţiva ani înaintea diagnosticului clinic.

Obiectivul studiului a fost de a observa dacă există o legătură între vârsta la care a fost diagnosticat diabetul zaharat de tip 2 şi vârsta vasculară la un lot de pacienţi cu BRC.

Material şi metodă: Dintre 300 pacienţi cu diabet zaharat tip 2 evaluaţi în clinica noastră au fost selectaţi 150 de pacienţi cu BRC (MDRD sub 90 ml/min/1,73 m2) cu vârste cuprinse între 38-80 de ani (vârsta medie 65,47 ± 4,3 ani) pentru care s-au consemnat date referitoare la vârsta la momentul diagnosticului şi durata diabetului, s-au efectuat măsurători antropometrice şi s-a calculat indicele de masă corporală (IMC).

S-a estimat cu ajutorul aparatului VaSera VS 1000 Fukuda Denshi vârsta arterială prin măsurarea CAVI (cardio-ankle vascular index) şi a presiunii pulsului (PP) la membrul dominant.

Rezultate: Cei 150 de pacienţi cu diabet zaharat tip 2 şi BRC au fost împărţiţi în 4 grupe în funcţie de vârsta la momentul diagnosticului diabetului zaharat: 1) 30-40 de ani 2) 41-50 ani 3) 51-60 ani si 4) peste 60 ani. Cu toate că între prima şi ultima grupa nu au fost diferenţe semnificative în ceea ce priveşte MDRD (73 vs. 64,58 ml/min/1,73 m2, p=0.18), CAVI (8,9 vs. 8,76 m/s, p=0.43) şi PP (95,75 vs. 89,82 mmHg, p=0.28) vârsta vasculară a fost mai mare decât vârsta cronologică într-un procent semnificativ crescut în grupa 1 comparativ cu grupa 4 (75 vs. 29,41 %, p < 0.05), deşi vârsta medie a subiecţilor din grupa 4 a fost semnificativ mai mare decât a celor din grupa 1 (72,88 vs.61,25 ani, p=0.03). Acest lucru ar putea fi explicat prin durata mai lungă a diabetului zaharat în grupa 1 vs. 4 (24,75 vs. 6,35 ani, p=0,03) şi prin diferenţa privind IMC (40,8 vs. 31,29 kg m2, p=0.04).

Concluzii: La pacienţii vârstnici cu diabet zaharat tip 2 complicat cu boală renală cronică vârsta vasculară este mai mare decât vârsta cronologică la cei diagnosticaţi cu diabet sub vârsta de 40 de ani, acest lucru fiind influenţat de durata diabetului zaharat şi de IMC, independent de rigiditatea arterială.

NOI VERIGI IN ETIOPATOGENIA DERMATITEI ATOPICE – ROLUL INFLAMATIEI INDUSE DESTRESGhită Mihaela Adriana1, Căruntu Constantin1,2

1Laboratorul de Cercetare în Dermatologie, Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti, România2Departamentul de Fiziologie, Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti, România

Dermatita atopică este una dintre cele mai frecvente dermatoze inflamatorii, caracterizată prin leziuni cutanate eczematoase, intens pruriginoase si evoluţie cronică ondulantă. Etiopatogenia sa este complexă, multifactorială si incomplet elucidată. Numeroase studii demonstrează importanţa stresului psihologic în apariţia, exacerbarea simptomatologiei din dermatita atopica, sugerând rolul său în agravarea inflamaţiei cutanate prin modificarea răspunsurilor neuroendocrine si imune, prin eliberarea unor cantităţi mai mari de neuropeptide si neurotrofine, precum si prin alterarea funcţiei de barieră a epidermului. Pe de altă parte, din cauza vizibilităţii leziunilor si a prevalenţei crescute a pruritului, dermatita atopica are un impact emoţional si psihosocial important asupra pacienţilor si familiilor lor, generând astfel un cerc vicios între distresul psihologic si dermatita atopica. Lucrarea de faţă sistematizează căile neurale, endocrine, imunologice, metabolice locale si comportamentale prin care stresul poate induce si agrava inflamaţia locală în dermatita atopica. Clarificarea mecanismelor complexe care stau la baza inflamaţiei induse de stres va contribui la inţelegerea etiopatogeniei complexe a dermatitei atopice si a altor afecţiuni cutanate agravate de stres.


NEW INSIGHTS IN THE ETIOPATHOGENESIS OF ATOPIC DERMATITIS – THE ROLE OF STRESS-INDUCED INFLAMMATIONGhita Mihaela Adriana1, Caruntu Constantin1,2

1Dermatology Research Laboratory, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania2Physiology Department, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania

Atopic dermatitis (AD) is one of the most common inflammatory dermatoses, characterized by pruritic and eczematous skin lesions and a chronically relapsing course. Its etiopathogenesis is complex, multi-factorial and not fully understood. Considerable evidence attest to the importance of psychological stress in the onset and exacerbation of symptomatology in AD, suggesting that it aggravates skin inflammation through modified neuroendocrine and immune responses, increased release of neuropeptides and neurotrophins and through alteration of the epidermal barrier function. On the other hand, due to the visibility of skin lesions and the high prevalence of physical symptoms such as itch, atopic dermatitis implies an immense emotional and psychosocial burden of affected patients and their families, thus generating a vicious cycle of psychological distress – atopic dermatitis. Current paper reviews the neural, endocrine, immunologic, local metabolic and behavioral pathways by which stress induces and aggravates local inflammation in atopic dermatitis. Clarifying the complex mechanisms responsable for stress – induced inflammation will lead to novel insights in the complex etiopathogenesis of atopic dermatitis and other stress influenced skin diseases.

MICROSCOPIA CONFOCALĂ DE REFLECTANTĂ: O UNEALTĂ IMAGISTICĂ INOVATOARE ÎN EVALUAREA MICROMORFOLOGICĂ NEINVAZIVĂ A LEZIUNILOR DE PSORIAZISGhită Mihaela Adriana1, Căruntu Constantin1,2, Draica Ioana Alexandra1, Gutu Daniela3, Boda Daniel1

1Laboratorul de Cercetare în Dermatologie, Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti2Departamentul de Fiziologie, Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti, România3Departamentul de Anatomopatologie, Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie si Boli Metabolice „N. Paulescu”, Bucuresti

Psoriazisul este o afecţiune inflamatorie cronică având o prevalenţă crescută în întreaga lume. De obicei, leziunile cutanate de psoriazis au un aspect tipic astfel că diagnosticul se bazeaza in principal pe examenul clinic. Uneori, pentru a exclude alte afecţiuni eritemato-scuamoase asemănătoare si pentru a confirma diagnosticul clinic, examenul histopatologic al pieselor de biopsie cutanată este necesar, în ciuda limitărilor si al caracterului său invaziv. În plus, pentru urmărirea tratamentului biologic, biopsia cutanată este obligatorie. Microscopia confocală de reflectanţă este o tehnica imagistică inovatoare, recent introdusă în practica dermatologică care permite investigarea părţii superioare a tegumentului pâna la o adâncime de 250 μm. Spre deosebire de tehnicile invazive, permite evaluarea morfologică si dinamică a leziunilor cutanate in situ, în timp real, cu o rezoluţie apropiată de cea a histopatologiei convenţionale, fără a fi necesară prelevarea specimenelor bioptice. De asemenea, oferă posibilitatea evaluarilor repetate pentru a monitoriza evoluţia afecţiunii si a eficacităţii tratamentului, evitând disconfortul asociat biopsiei cutanate. În cadrul acestui studiu au fost evaluate modificările micromorfologice din leziunile de psoriazis cu ajutorul microscopiei confocale de reflectanţă, evidenţiind utilitatea acestei unelte imagistice în diagnosticul psoriazisului.

CONFOCAL REFLECTANCE MICROSCOPY: A NOVEL IMAGING TOOL IN THE NON-INVASIVE MICROMORPHOLOGICAL EVALUATION OF PSORIATIC LESIONSGhita Mihaela Adriana1, Caruntu Constantin1,2, Draica Ioana Alexandra1, Gutu Daniela3, Boda Daniel1

1Dermatology Research Laboratory, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania 2Physiology Department, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania3Department of Pathology, “N. Paulescu” National Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases, Bucharest, Romania

Psoriasis is a chronic inflammatory disease having a high prevalence all over the world. Usually, psoratic skin lesions have a typical presentation so diagnosis is mainly based on their clinical evaluation. Sometimes, to exclude other similar erythematosquamous diseases and to confirm the clinical diagnosis, a skin biopsy with subsequent histological examination is needed, despite its invasiveness and limitations. Moreover, for the follow up of therapies on a cell biological level in psoriasis, biopsy is mandatory. Confocal laser-scanning microscopy is a novel imaging technique, recently introduced in dermatological practice that enables the visualization of the superficial part of human skin up to a depth of 250 μm. Unlike invasive techniques, it allows the morphological and dynamic evaluation of skin


lesions in situ, in real time, with a resolution close to conventional histopathology, without the need for biopsy specimens. Moreover, it offers the advantage of performing infinitively repetable determinations to monitor disease progression and treatment efficacy, avoiding the disconfort associated to skin biosy. Our study evaluated the micromorphological changes of psoriatic lesions through means of confocal laser-scanning microscopy and emphasizes the utility of this non-invasive imaging tool in the diagnosis of psoriasis.

A RIGHT POSTEROLATERAL MEDULLA OBLONGATA CAVERNOUS MALFORMATION. CASE REPORTA. Giovani M.D. Phd. Stud.; Angela Neacsu, M.D. PhD; R.M. Gorgan M.D. PhD.

Objective and importance: This case summarizes our experience with a rare medulla cavernous malformation apparenton the posterior face of the brainstem, treated with success through a suboccipital craniotomy

Clinical presentation: A 45-year-old woman presented with an occipital headache, nausea, and deglutition impairment for both solids and liquids, and astazia and gait disturbance.

Computed tomography revealed a 1 - cm right-sided posterolateral well delimitated lesion presenting as a heterogeneous mass with a reticulated core of high and low signal intensities surrounded by a hypointense rim of hemosiderin.

Magnetic resonance imaging showed a heterogeneously enhancing mass surrounded by hemosiderin ring that was expressed on the posterolateral face of the medulla. An angiogram was negative for vascular malformations

Intervention: A suboccipital craniectomy and C1 laminectomy were performed. The dura was opened and CSF was freed from cisterna magna.. The lesion was located on the right lateral surface of the cervicomedullary junction and was entirely extraparenchymal. Between the cerebellar tonsils the posterior surface of the medulla was evident with hemosiderin deposits on the right posterolateral aspect. The mass was microsurgically dissected, and its associated venous malformation was left intact. The patient’s postoperative course was favourable with near total remission of neurological deficits including right predominant brachial hemiparesis and IX,X paresis, with a return to baseline function. Pathological examination confirmed the diagnosis of cavernous malformation.

Conclusion: Our report demonstrates that a potentially deadly lesion considering the location could be surgically removed with good results using a standard approach to the cerebellomedullary junction.

Key words: Cavernous malformations, Medulla oblongata, Subarachnoid hemorrhage

EFECTELE ADMINISTRARII INHALATORII CRONICE DE OXITOCINA TIMP DE 7 ZILE ASUPRA COMPORTAMENTULUI LA OPEN FIELD TEST LA SOARECIKobylinska L., Geagulea G., Stefan A.M., Zagrean A.M., Zagrean L.“Carol Davila” Center for Excellence in Neuroscience

Introducere. Oxitocina este unul dintre cei mai studiati hormoni ai ultimilor 5 ani. Studii recente au demonstrat implicarea sa in mai multe comportamente, precum atasamentul, asumarea riscurilor si interactiunea sociala. Mai mult, a fost aratat ca aceasta joaca un rol important in cearea legaturii mama-copil. Cele mai noi descoperiri pun in discutie un posibil efect anxiolitic al oxitocinei,

Scop. Scopul principal a fost evaluarea modificarilor comportamentului soarecilor la Open Field Test (OFT) dupa administrarea inhalatorie acuta si cronica de oxitocina.

Materiale si metode. Douazeci de soareci cu varste intre 60 si 90 de zile au fost impartiti in doua grupuri- oxitocina si placebo, in functie de substanta care le-a fost administrata zilnic, prin inhalare, 22min, 7 zile consecutive. Soarecii din lotul oxitocina au primit fiecare cate 1UI de oxitocina, in vreme ce grupul placebo a primit echivalentul de ser fiziologic. OFT a fost efectuat la 30-90 de minute dupa prima administrare si la 24 de ore dupa cea de-a saptea administrare. Soarecii au fost monitorizati cu programul EthoVison, iar rezultatele au fost interpretate folosind SPSS 16.0 si Microsoft Office Excel. Greutatea soarecilor a fost monitorizata de-a lungul intregii perioade.Pentru fiecare soarece, au fost determinate distanta totala parcursa la OFT, numarul intrarilor in centrul arenei, viteza medie, numarul de defecatii si frecventa intrarilor in centru.

Rezultate. Nu s-au observat diferente intre cele doua grupuri dupa administrarea initiala. Dupa cea de-a saptea administrare, insa, soarecii din grupul control au avut semnificativ mai multe defecatii decat cei din grupul oxitocina (p Mann-Whitney U = 0.023). Nu au existat diferente intre distanta totala parcursa la OFT, numarul intrarilor in centrul arenei, viteza medie, numarul de defecatii si frecventa intrarilor in centru pentru grupul oxitocina intre administrarea initiala si cea de-a saptea administrare, dar soarecii din grupul control au petrecut mai putin timp in centrul arenei OFT


(p Wilcoxon =0.37), au avut o frecventa mai mica a intrarilor in centru (p Wilcoxon =0.038) si au avut mai multe defecatii (p Wilcoxon =0.005) la al doilea OFT.

Conclusions. Aceste rezultate sugereaza ca soarecii din grupul oxitocina au fost mai putin stresati decat cei din grupul control. Se poate concluziona ca administrarea cronica de oxitocina timp de 7 zile scade comportamentul anxios la soareci.

THE EFFECT OF CHRONIC SEVEN DAYS INHALATOR ADMINISTERED OXYTOCIN ON OPEN FIELD TEST BEHAVIOUR IN MICEKobylinska L., Geagulea G., Stefan A.M., Zagrean A.M., Zagrean L.“Carol Davila” Center for Excellence in Neuroscience

Introduction. Oxytocin is one of the most researched hormones of the past 5 years. Recent studies have proven its involvement in several behavioral patterns, like attachment, assuming risks and social interaction. Furthermore, it has been shown that oxytocin plays an important role in the mother-infant bonding. The newest findings take into consideration a possible anxiolytic effect as the main cause of these results.

Aim. Our main goal was to assess the modification of open field test (OFT) activity in mice after acute and chronic inhalator oxytocin administration.

Materials and methods. Twenty male adult mice, aged 60 to 90 days, were divided in 2 groups – oxytocin and placebo, according to the substance they were administered through a 22 minutes inhalation, once per day, for seven consecutive days. Oxytocin group received 1UI of oxytocin, while the placebo group received the equivalent quantity of inhalator saline. OFT was performed 30-90 min after the initial administration and at 24 hrs after the seventh administration. The mice were monitored at the OFT using the EthoVison software and the results were analysed using SPSS 16.0 and Microsoft Office Excel. The weight of the mice was monitored throughout the whole period. The total distance, the frequency of entries in the center of the arena, the time spent in the center, the average speed and the number of defecations were determined for each mouse.

Results. After the initial administration, there were no significant differences observed between the two groups. After the seventh administration, however, the control group defecated more times than the oxytocin group (Mann-Whitney U p= 0.023). There were no differences between the mobility, defecations, time spent in the center, speed and frequency of center entries for the oxytocin group between the initial exposure and after 7 exposures, but the control group mice spent less time in the centre (Wilcoxon p=0.37), had fewer center entries (Wilcoxon p=0.038) and more defecations (Wilcoxon p=0.005) at the second OFT than at the first one.

Conclusions. Our results show that the mice in the oxytocin group were less stressed than the ones in the control group. It may be concluded that chronic 7 days inhalator administered oxytocin decreases anxious-like behavior in mice.

PAPILOMATOZA RESPIRATORIE RECIDIVANTA- STUDIU DE CERCETARE SI SUPRAVEGHEREIsabela Lupu1, Prof. Dr. Codrut Sarafoleanu1,2

¹Universitatea de Medicina “Carol Davila”, Bucuresti²Departamentul de ORL si Chirurgie Cervico-Faciala a Spitalului Clinic “Sfanta Maria” Bucuresti

Papilomatoza respiratorie recurenta este o afectiune determinate de HPV caracterizata prin dezvoltarea de papiloame la nivelul tractului aero- digestiv. Papiloamele sunt excrescenţe verucoase care se localizeaza in special la nivelul laringelui si implică genotipurile HPV 6, 11, 30, 16, 18; restul sunt distribuite în nazofaringe, orofaringe, plamani, trahee si bronhii cu implicarea HPV 2, 13, 32, 40, 57, 16, 18. RRP este o boala benigna, care tinde să recidiveze si sa disemineze in caile respiratorii distale. Evoluţia bolii este variabila, cu remisiuni spontane sau cresteri agresive ale tumorilor papilomatoase si uneori cu transformarea maligna a acestora. Papilomatoza laringiana este clasificată în două tipuri: JORRP si AORRP în funcţie de vârsta de debut a bolii.

Obiective: Studiu de cercetare constă în genotiparea virala a probelor histologice recoltate pacienţilor cu RRP folosind tehnici de biologie moleculară (PCR). Monitorizare: diagnostic, procedee chirurgicale, terapie antivirala si evolutia bolii.

Metode: studiu clinic prospectiv care cuprinde 65 de pacienti. Localizarea papiloamelor : 33 dintre pacienti(51%) au papilomatoza laringiana, (9 pacienţi JORRP si 24 pacienţi AORRP) 25 (38%) papilomatoza orofaringiana si 9 pacienţi (11%) nazala. Criteriile de includere in studiu au fost: pacienţi copii si adulţi, diagnostic pozitiv de RRP, pacientii cu un istoric si tratament in antecedente, pacienti care nu au efectuat determinari virale pentru RRP. Criteriile


de excludere au fost: pacienţi cu imunodeficienţă, sarcina si alăptarea, boli asociate care contraindica tratamentul antiviral. Principiul kitului de genotipare se bazează pe amplificarea unei secvenţe consens a genei L1 a genomului viral.

Rezultate: genotiparea virala s-a efectuat tuturor pacientilor: 20 aveau genotipul 6, 11 pacienti au avut genotipul 11; 2 pacienti au avut genotipul 16; 2 pacienti genotipul 18; alti 2 pacienti au genotipul 30; 2 pacienti au avut de HPV 32, 3 pacienti au avut genotip 40, 1 caz este cu HPV 55; un pacient cu HPV 2 si 21 de pacienti au fost HPV negativ.

Concluzii: genotiparea virala ne ajuta sa identificam cazurile de RRP “cu risc ridicat “ de progresie spre malignizare si sa alegem schema terapeutica optima - chirurgie si terapie antivirala. Cunoscand cazurile de boala care implica genotipuri cu” risc ridicat “, vom creste supravegherea pacienţilor, pe baza programelor de screening, si vom reduce incidenta cancerelor induse de HPV.

Mentiune: proiectul POSDRU/107/1.5/S/8283Cuvinte cheie: HPV - Papilloma virusul uman, RRP - papilomatoza respiratorie recidivanta, JORRP - RRP forma

juvenila, AORRP – RRP forma adulta, PCR - reacţia polimerizare in lant.

RECURRENT RESPIRATORY PAPILLOMATOSIS-RESEARCH STUDY AND SURVEILLANCEIsabela Lupu1, Prof. Dr. Codrut Sarafoleanu1,2

¹“Carol Davila” University of Medicine Bucharest, Romania²ENT & HNS Department “Sfanta Maria” Hospital Bucharest, Romania

Recurrent respiratory papillomatosis is a disease cause by HPV characterized by the development of papillomas in the aero-digestiv tract. Papillomas are verrucous and exophytic lesions, often with multiple warty excrescences that occur primarily the larynx and involves genotypes HPV 6,11,30, 16.18; 2 the rest are distributed in the nasopharynx, oropharynx, lungs, bronchi and trachea, 3 with involvement of HPV 2,13,32,40, 57,16,18. The disease is a benign disease but tends to recur and spread throughout the entire aero-digestiv tract. The evolution of the disease is variable, with spontaneous remission or aggressive papillomatous growth or malignant transformation. Laryngeal papillomatosisis is classified in two types: JORRP and AORRP depending on age of onset of the disease.

Objectives: Research study consists in viral genotyping of histological samples collected of patients with RRP using molecular biology techniques (PCR). Follow up: diagnostic procedures, surgery, antiviral therapy and disease progression.

Methods: Prospective clinical study on 65 patients. Location sites of the papillomas: 33 of them (51%) had laryngeal papillomatosis, (9 patients JORRP and 24 patients AORRP) 25(38%) oropharyngeal papillomatosis and 9 patients (11%) nasal localization. Inclusion criteria were: children and adult patients, positive diagnosis of RRP, patients with a history and treatment records, patients who have not performed viral analysis for RRP. Exclusion criteria were: immunodeficient patients, pregnancy and lactation, associated diseases with contraindication treatment. The principle of genotyping kit is based on the amplification of a consensus sequence of the viral genome -L1 gene.

Results: Viral genotyping was performed in all patients: 20 had genotype 6; 11 patients had genotype 11; 2 patients had genotype 16; 2 patients had genotype 18; 2 patients had genotype 30; 2 patients had HPV 32; 3 patients had genotype 40; 1 case is with HPV 55; 1 person with HPV 2 and 21 patients were HPV negativ.

Conclusions: Identification of genotype help us to classify “high-risk” disease on progression to malignancy and to choose the optimal therapeutic scheme - surgery and antiviral therapy. Knowing the” high risk” genotypes, we will increase surveillance of patients, based on screening programmes, and we will reduce the incidence of HPV-induced cancers.

Aknowledgement: project - POSDRU/107/1.5/S/8283Keywords: HPV - Human Papilloma Virus, RRP - recurrent respiratory papillomatosis, JORRP - juvenile-onset

RRP, AORRP - adult-onset RRP, PCR - polymerase chain reaction.

EVALUAREA PRELIMINARA A OBEZITATII LA CAINEManasia Alexandra1, Ailenei Diana2, Ionita Lucian3

1,3Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, Facultatea de Medicina Veterinara, Bucuresti, Romania2 Wilhelm-Anton-Hospital gGmbH, Voßheiderstr. 214, 47574 Goch, Germany

In zilele noastre obezitatea este o problema majora de adaptare metabolica atat in medicina umana cat si in medicina veterinara.


Proprietarii animalelor de companie nu realizeaza initial impactul pe care obezitate il are asupra sanatatii animalului lor si nu se prezinta la medicul veterinar pentru special aceasta problema; medicul veterinar trebuie sa monitorizeze greutatea animalului si sa ii explice proprietarului ca obezitatea este o boala in care sunt implicate procese complexe dismetabolice. Obezitatea poate fi primara sau secundara; in cazul in care obezitatea este secundara, trebuie abordata afectiunea primara.

In acest studiu noua caini din sase rase diferite care s-au prezentat la medicul veterinar pentru alte motive au fost evaluati pentru a se stabili daca sunt sau nu supraponderali sau obezi. Pentru evaluare am folosit examinarea clinica si cantarirea. Examinarea clinica a luat in calcul parametri morfologici si greutatea animalelor a fost comparata cu greutatea standard pentru a stabili, daca a fost cazul, nivelul obezitatii. Astfel, 4 caini au fost identificati ca fiind supraponderali si 5 caini obezi.

Cuvinte cheie: obezitate, obezitate la caine, greutate, parametri morfologici

PRELIMINARY OBESITY EVALUATION IN DOGSManasia Alexandra1, Ailenei Diana2, Ionita Lucian3

1,3University of Agronomical Sciences and Veterinary Medicine, Faculty of Veterinary Medicine, Bucharest, Romania2Wilhelm-Anton-Hospital gGmbH, Voßheiderstr. 214, 47574 Goch, Germany

Nowadays obesity is a major metabolic issue both in human and veterinary medicine.Pet owners don’t realize the impact of obesity on their animal’s health and they don’t reach the veterinarian for this

particular issue; the veterinarian is the one who needs to monitor the animal’s weight and explain the owner that obesity is a disease that involves complex dysmetabolic processes. Obesity can be primary or secondary; in case it is secondary, the primary pathology needs to be addressed also.

In this paperwork nine dogs of 6 different breeds were evaluated when coming to the veterinarian for different reasons with the final goal to see whether they are overweight or not. For the evaluation we used clinical examination and weighing. The clinical examination consisted of a protocol that took into account morphological parameters and the animals’ weight was compared to the standard weigh in order to set, if the case, the level of obesity. Thus, 4 dogs were identified as being overweight and 5 dogs were obese.

Key words: obesity, dog obesity, weight, morphological parameters

TERAPII CE TINTESC BIOFILMUL BACTERIAN DE LA NIVELUL ULCERATIILOR CUTANATE CRONICEM.M. Mihai1,2, R.M. Oanea3, Popa L.G.2, Popa M.I.1

1Universitatea de medicină şi farmacie “Carol Davila”, Bucureşti, România2Spitalul Universitar de Urgenţă “Elias”, Bucureşti, România3Hospital del Mar, Barcelona, Spania

Introducere. Biofilmul bacterian reprezintă o entitate multicelulară, complexă, cu mecanisme proprii de evadare răspunsului imunitar, dar si de rezistenţă la antibioticoterapie. Studii din literatura stiinţifică internaţională au evidenţiat implicarea acestuia în stadiul inflamator persistent de la nivelul plăgilor cronice. Limitările antibioticoterapiei sistemice sau locale, cu riscul selecţiei speciilor bacteriene rezistente, au impus dezvoltarea unor alternative terapeutice eficiente, precum acelea care perturbă biofilmul bacterian.

Obiectiv. O trecere în revistă a terapiilor ce ţintesc biofilmul bacterian de la nivelul ulceraţiilor cronice. Materiale si metode. Cercetarea a fost realizată prin intermediul motorului de căutare PubMed, pentru cuvintele

cheie ”biofilm”, ”chronic wound”, ”therapy”, ”target”, fiind selectate articolele relevante publicate până la data de 01.01.2014.

Rezultate. Opţiuni terapeutice potenţiale sunt debridarea riguroasă a plăgii asociată terapiei locale cu ioni de argint, lizine, inhibitori ai moleculelor de semnalizare intercelulară (quorum sensing) precum peptida inhibitorie a ARN III al Staphylococcus aureus sau cu inhibitori ai aderarii bacteriene la suprafeţe organice precum lactoferina. Dispozitivele medicale cu ultrasunete pot perturba homeostazia biofilmului.

Concluzii. Studierea interacţiunii biofilm-organism este esenţială pentru dezvoltarea în viitor a unor strategii terapeutice eficiente. Ne propunem efectuarea unui studiu prospectiv care să evalueze eficienţa agenţilor perturbatori ai biofilmului în accelerarea vindecării plăgilor cronice, în colaborare cu centre specializate naţionale si internaţionale.


THERAPIES THAT TARGET THE BACTERIAL BIOFILM PRESENT IN CHRONIC SKIN WOUNDSM.M. Mihai1,2, R.M. Oanea3, Popa L.G.2, Popa M.I.1

1“Carol Davila” University of medicine and pharmacy, Bucharest, Romania2“Elias” Emergency Hospital, Bucharest, Romania3Hospital del Mar, Barcelona, Spain

Introduction. The bacterial biofilm is a complex multicellular entity, with its own mechanisms to evade the immune response and to gain antibacterial resistance. Studies from the international scientific literature revealed its involvement in the persistent inflammatory status of chronic wounds. Limitations of systemic or local antibiotherapy, with the risk of selection of resistant bacterial species have led to the development of effective therapeutic alternatives such as those that disrupt the bacterial biofilm.

Objective. We aim to review the therapies that target the bacterial biofilm of chronic skin ulcers.Materials and methods. The research was conducted through PubMed search engine, using the keywords “biofilm”,

“chronic wound”, “therapy”, “target”. All relevant articles published until 01/01/2014 were selected.Results. Potential therapeutic options are thorough wound debridement associated with local therapy using silver

ions, lysine, quorum sensing inhibitor molecules such as the RNA III inhibiting peptide for Staphylococcus aureus or inhibitors of bacterial adhesion to organic surfaces such as lactoferrin. Medical ultrasound devices can disrupt the biofilm homeostasis.

Conclusions. Study of the biofilm-body interaction is essential for future development of effective therapeutic strategies. We aim to conduct a prospective study with the purpose of evaluating the enhancement of wound healing by the biofilm disrupting agents, in collaboration with national and international specialized centres.

DIABET, HOMO SAPIENS SI VITIS VINIFERA: CORELATIE LA NIVEL DE GENOMLili Mardare, Constantin Ionescu-Tirgoviste

În deceniile trecute, atunci când despre numărul de gene nu se ştia nimic, cariotipurile diferitelor specii au oferit oamenilor de stiintă, încă de atunci, o viziune de ansamblu asupra complexităţii plantelor şi animalelor. Aşadar, numărul de cromozomi sau mărimea genomului pot reprezenta un factor decisiv în măsurarea complexităţii unui organism. În prezent, numărul aproximativ de gene de la cele două specii este cunoscut. Interesant este faptul că genomul de la Vitis Vinifera are cu 1300 de gene în plus faţă de Homo Sapiens. Unanim acceptat este faptul că plantele evoluiază în funcţie de nevoile animalelor şi invers, sau mai pe scurt, evoluţia unei specii este dependentă de evoluţia celorlalte specii din mediu. Cele mai vechi dovezi arată că interacţiunea speciei noastre cu Vitis Viniferea datează din perioada Neoliticului. Aşadar, cu cât două specii interacţionează mai mult timp, cu atât devin mai dependente una de cealaltă. Vitis vinifera este una dintre speciile cele mai cultivate. Este o plantă diploidă cu 2n = 38 cromozomi. Specia are un genom mic de aproximativ 500 Mb, ceea ce face posibilă analiza genomului la struguri. Scopul acestui studiu a fost acela de a observa eventuale similarităţi între gena şi promotorul genei insulinei şi genomul de la Vitis Vinifera. Concluziile studiului sunt urmatoarele: 1) În genomul de la Vitis Vinifera au fost detectate 35 de zone similare cu gena insulinei, 2) În genomul de la Vitis Vinifera au fost detectate 51 de zone similare cu promotorul genei insulinei. Noi suspectam faptul că proteinele din Vitis Vinifera care actionează asupra acestor 51 de regiuni genomice pot avea un efect benefic asupra regiunii promotor a genei insulinei umane (ex. Factorii de transcripţie). Dacă secvenţele ADN sunt similare atunci şi proteinele care acţionează asupra lor trebuie să aibă un efect similar indiferent de specie, 3) Frecvenţa cea mai mare de similarităţi gasite între gena INS şi genomul de la Vitis Vinifera a fost observată pe cromozomul 14. Pe cromozomii 2,3,7,10,11,17 nu a fost detectată nici o zonă de similaritate între gena INS şi genomul de la Vitis Vinifera, 4) Frecvenţa cea mai mare de similarităţi gasite între promotorul genei INS şi genomul de la Vitis Vinifera a fost observată pe cromozomul 6, cromozomul 8 şi cromozomul 14. Pe cromozomii 2,3,9,10,11,17 nu a fost detectată nici o zonă de similaritate între promotorul genei INS şi genomul de la Vitis Vinifera, 5) Pe cromozomii 10,11,17,2 şi 3 nu a fost detectată nici o zonă de similaritate, 6) Prin suprapunerea zonelor de similaritate între gena INS şi promotorul genei INS cu genomul de la Vitis Vinifera, am reusit să detectăm cromozomii care încorporează cele mai frecvente zone de similaritate, aceştia sunt: cromozomul 14,6,8,13,15, fiecare cu cel puţin 6 zone de similaritate.


ADIPONECTINA ŞI LEPTINA L A PACIENŢII CU DIABET ZAHARAT TIP 2 NOU DESCOPERIT ŞI SINDROM METABOLICAndrada Mihai1,2, Petcu Laura2, Picu Ariana1, Lixandru Daniela1, Mitu Manuela2, Tudosoiu Janeta2, Carniciu Simona2, Constantin Ionescu-Tîrgovişte2

1Universitatea de Medicină şi Farmacie „C. Davila”, Bucureşti2Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N. Paulescu”, Bucureşti

Premise şi obiective: ţesutul adipos nu mai este considerat de mult doar un ţesut inert, de depozit al trigliceridelor, ci secretă numeroase adipocitochine. Scopul studiului analizarea şi descrierea secreţiei adiponectinei şi leptinei la pacienţii cu diabet zaharat tip 2 (DZ2) cu şi fără sindrom metabolic.

Material şi metodă: am realizat un studiu crossecţional pe 200 pacienţi (50% F, 50% B), nou diagnosticaţi cu DZ2, din ambulatoriul de diabet, nutriţie şi boli metabolice, cu vârstă între 33 şi 83 ani. Am notat datele antropomentrice, de compoziţie corporală (bioimpedanţă) pentru pacienţii studiaţi. Au fost determinate, în condiţii à jeun: glicemia, HbA1c, colesterolul total, HDL colesterolul, trigliceridele, acidul uric (folosind metode standard), precum şi insulina, proinsulina, adiponectina, leptina (folosind tehnica ELISA).

Rezultate şi discuţii: Principalele caracteristici ale pacienţilor, exprimate ca valoare medie (± DS) au fost: IMC 31,19 (± 5,1) kg/m2, circumferinţă abdominală 105,9 (±11,7) cm, HbA1c 7,9 (± 2) %, HOMA-IR 6,0 (± 4,1), proinsulină 6,9 (± 8,1) pmol/L, adiponectină 8,58 (± 7,6) μg/ml, leptină 17,96 (± 15,9) ng/ml, colesterol total 216,59 (± 51) mg/dl, HDL colesterol 44,89 (± 11,6) mg/dl. La 84% dintre subiecţi s-a stabilit diagnosticul de sindrom metabolic. După diabet, ordinea descrescătoare a criteriilor sindromului metabolic a fost: circumferinţa abdominală mărită (81,5%), prezenţa HTA (74%), a HDL colesterolului scăzut (58%) şi a trigliceridelor cresctute (48%). Cei cu sindrom metabolic au avut valori mai mari ale leptinei (p 0,001) şi mai mici ale adiponectinei (NS). Nivelul adiponectinei a scăzut cu creşterea numărului de criterii ale sindromului metabolic întâlnite la un subiect. Adiponectina s-a corelat pozitiv cu HDL colesterolul (p 0,01), şi negativ cu HbA1c, ALT, GGT, acid uric (p 0,05), ţesut adipos visceral (p 0,01). Subiecţii cu un nivel al adiponectinei mai mic de 6,5 μg/ml au prezentat valori semnificativ mai mari ale circumferinţei abdominale (p 0,014), ţesutului adipos visceral (p 0,006), ALT (p 0,018), GGT (p 0,009), proinsulinei (p 0,001)şi mai mici ale HDL colesterolului (p 0,001). Leptina s-a corelat pozitiv cu Ca, IMC, prezenţa HTA, insulinemia (p 0,01) şi proinsulinemia (p 0,05).

Concluzii: la pacienţii cu DZ2 nou depistat, nivelul scăzut al adiponectinei este strâns corelat cu excesul de ţesut adipos visceral şi asociat cu fenotipul sindromului metabolic, constatându-se nivele cu descrescătoare ale adiponectinemiei odată cu creşterea numărului de componente ale sindromului metabolic.

CONTRIBUTIA SI ROLUL PERSONALULUI MEDICAL ÎN DEPISTAREA PRECOCE A STĂRII DE ALTERARE A TOLERANTEI LA GLUCOZA/DIABET ZAHARAT Marilena Mitrache, Emilia CristacheSpitalul Municipal, Ploiesti

Obiective: Studiul identifică momentul diagnosticării diabetului zaharat ca rezultat al investigaţiilor medicale în contextul unor simptome specifice diabetului sau în cursul altor controale medicale (afecţiuni medico-chirurgicale sau controale de rutină). Obiectivul principal al studiului este cresterea vigilenţei în depistarea diabetului zaharat si a stărilor de alterare a toleranţei la glucoză de către personalul medical si orientarea către medicii specialisti pentru iniţierea precoce a măsurilor specifice de prevenţie si/sau tratament.

Material si metodă: Au fost analizaţi 324 de pacienti nou depistaţi cu diabet zaharat (în ultimele 6 luni sau în ultimii 5 ani dar care nu au consultat un medic specialist si nu au urmat o terapie specifică) prezentaţi în perioada octombrie 2013 – februarie 2014 la cabinetul de Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice al Spitalului Municipal Ploiesti. Pacienţii au fost repartizaţi în trei grupuri: 1) depistaţi/investigaţi în secţii de diabet zaharat în urma simptomelor sugestive pentru diabet, 2) depistaţi în alte secţii medico-chirurgicale în urma analizelor medicale efectuate si 3) descoperiţi întâmplător la analize medicale de rutină, cluburi de sănătate, screeningul populaţiei generale (2008), accesul la un glucometru.


Rezultate:

Discutii: 88,58% dintre pacienţii analizaţi nu au fost diagnosticaţi/investigaţi în servicii medicale specializate în boli metabolice.

Concluzii: Este necesară îndrumarea către medicii specialisti a tuturor pacienţilor depistaţi cu valori anormale ale glicemiei (încă din stadiul de alterare a toleranţei la glucoză) pentru iniţierea precoce a măsurilor terapeutice specifice (optimizarea stilului de viaţă, terapia antidiabetică si a altor tulburări metabolice). Iniţierea/repetarea unor programe de screening populaţional creste rata de depistare a diabetului zaharat. Recomandarile ghidurilor pentru depistarea precoce a diabetului zaharat trebuie implementate în toate serviciile medicale. Educaţia medicală a populaţiei generale prin programe media, pliante, programe scolare etc.

CONTRIBUTION AND ROLE OF HEALTH PROFESSIONALS IN THE EARLY DETECTION OF THE CONDITION OF IMPAIRED GLUCOSE TOLERANCE/DIABETES MELLITUSMarilena Mitrache, Emilia Cristache - Ploiesti City Hospital

Objectives: The study identifies the time of diagnosis of diabetes as a result of medical investigations in the context of the symptoms of diabetes or other medical examinations (medical or surgical conditions or routine checkups). The objective of the study is to increase vigilance in detecting diabetes and states of impaired glucose tolerance by medical staff and practitioners orientation for early initiation of specific measures for prevention and/or treatment.

Material and methods: We analyzed 324 patients newly diagnosed with diabetes (in the last 6 months or in the last five years but have not consulted a specialist and did not follow a specific therapy) presented in October 2013 - February 2014 to office of Diabetes, Nutrition, Metabolic Diseases Hospital Municipal Ploiesti. Patients were divided in three groups: 1) detected/investigated in sections after Diabetes symptoms suggestive of diabetes, 2) detected in other surgical wards after medical tests, and 3) discover chance to routine medical tests, health clubs, screening the general population (2008), access to a meter.

Results:

Discussion: 88.58 % of patients were diagnosed analyze/investigate specialized medical services.


Conclusions: It is necessary guidance to practitioners of all patients diagnosed with abnormal glucose (since the stage of impaired glucose tolerance) for early initiation of specific therapeutic measures (optimization lifestyle antidiabetic therapy and other metabolic disorders). Initiation/repetition of population screening programs increase the rate of detection of diabetes. Recommendations of guidelines for the early detection of diabetes should be implemented in all health services. Medical education to the general population through media programs, brochures, syllabi, etc.

CONSIDERATII TEHNICE AI REZULTATE FUNCTIONALE ÎN ARTROPLASTIA PRIMARĂ DE AOLD NECIMENTATĂ UTILIZÂND STEMURI FEMURALE SCURTE PRIN TEHNICI MINIINVAZIVEMoga M., Pogarasteanu M.E., Mitulescu St.C., Barbilian A.G.

Artroplastia primară de sold este o procedură chirurgicală, în care articulaţia coxo-femurală este înlocuită cu un implant protetic. Artroplastiile pot fi totale sau hemiartroplastii, cimentate sau necimentate. Astfel de intervenţii ortopedice sunt realizate în general ca formă de tratament a durerii artritice sau în cazul traumatismelor severe, cum ar fi fractura de col femural. Artroplastia primară de sold tradiţională se face printr-o incizie de aproximativ 5-8 cm în lungime. Sub incizie, muschiul este separat, şi articulaţia soldului este expusă. Se îndepărtează apoi această articulaţie, şi se înlocuieşte cu un implant de metal si plastic; această operaţie este realizată prin expunerea directă a articulaţiei. După operaţie, pacienţii stau de obicei în spital 4 - 6 zile, şi necesită de multe ori luni de reabilitare ulterioară. Abordurile uzuale sunt: abordul anterior (Smith Peterson), abordul antero-lateral (Watson Jones), abordul lateral (Hardinge), abordul posterior (Moore Southern) si abordul medial (Ludloff). Recent, în practica ortopedică artroplastică au început să câstige teren abordurile mini-invazive, corelate cu utilizarea stemurilor femurale scurte. Artroplastia totală de sold constă în înlocuirea atât a acetabulului cât si a capului femural în timp ce, în general, hemiartroplastia înlocuieste doar capul femural. Artroplastia de sold este în prezent una din cele mai des întalnite intervenţii ortopedice, cu o înaltă satisfacţie a pacientului si o rată de recuperare foarte bună. Stemurile femurale scurte, numite si stemuri metafizare au fost introduse în practica chirurgicală ca alternativă la stemurile convenţionale femurale în artroplastia totală de sold necimentată primară pentru că acestea au o serie de avantaje: conservarea capitalului osos, prin osteotomii înalte cervicale, cu păstrarea unui procent important din acesta, si a anteversiei anatomice a colului femoral; scăderea forţelor de stress cortical si astfel scăderea semnificativă a procentului de dureri restante de coapsă, una din cauzele de proteză de sold dureroasă; posibilitatea de implantare prin tehnici miniinvazive; durata de viaţă mai lungă, cu posibilitatea de revizie cu un stem femural convenţional (intervenţie chirurgicală standardizată si facilă); o alternativă viabilă în deformităţi femurale importante, în care o protezare convenţională ar fi imposibilă. Stemurile femurale scurte reprezintă o abordare de actualitate a problematicii ridicate de necesitatea prezervării de capital osos în artroplastia totală de sold în vederea unei posibile reintervenţii ulteriorare, în condiţiile unei populaţii-ţintă în îmbătrânire, cu ridicarea mediei de supravieţuire globală pe termen lung. De asemenea, aduc beneficii semnificative prin intermediul abordului miniinvaziv folosit. Astfel, se ridică problema superiorităţii ca metodă de tratament chirurgical, a artroplastiei totale de sold cu stem femural scurt, în condiţiile de ordin practic întâlnite în Clinică.

TECHNICAL CONSIDERATIONS AND FUNCTIONAL RESULTS USING UNCEMENTED PRIMARY HIP ARTHROPLASTY TECHNIQUES USING SHORT FEMORAL STEMS BY MINIINVASIVE APPROACHMoga M., Pogarasteanu M.E., Mitulescu St.C., Barbilian A.G.

Primary hip arthroplasty is a surgical procedure in wich the hip joint is replaced with an prosthetic implant. Arthroplasty can be total or partial, cemented or uncemented. Such orthopaedic surgery is generally performed as treatment of arthritic pain or in severe trauma, such as femoral neck fracture. Traditional primary hip arthroplasty is done through an 5-8 cm incision. Beneath the plane of the incision, the muscle is separated, and the hip joint is exposed. The surgeon then removes the joint and replace it with metal and plastic implant; the surgery is done through direct exposure of the joint. After surgery, patients usually stay in the hospital 4-6 days and often require months of rehabilitation later. Common surgical approaches are: the anterior approach (Smith Peterson), the antero-lateral approach (Watson Jones), the lateral approach (Hardinge), the posterior approach (Moore Southern) and the medial approach (Ludloff). Recently, the miniinvasive approaches have started to be used more often, in corelation with the use of short femoral stems. Total hip replacement consists of replacing both the acetabulum and the femoral head while generally hemiartroplasty replaces only the femoral head. Hip arthroplasty is currently one of the most common orthopedic surgeries with high patient satisfaction and a high recovery rate. Femoral short stems, also call metaphysial stems, were introduced into surgical practice as an alternative to conventional femoral stems in primary uncemented


total hip arthroplasty because they have several advantages: preservation of bone capital by high neck osteotomies with preservation of a significant percentage of bone, and femoral neck anatomical anteversion; decreased cortical stress forces and thus significant decrease in the percentage of outstanding thigh pain, one of the causes of painful hip prosthesis; the possibility of miniinvasive implantation techniques; longer life, with the possibility of revision femoral stem with a conventional (standardized and easy surgery); a significant alternative in femoral deformities, where which a conventional prosthesis would be impossible. The use of short femoral stems is an issue of actuality, raised by the need to preserve bone capital in total hip replacement surgery, for possible ulterior reinterventions, in accordance with an aging target population, and an average long term increase in overall survival. It also brings significant benefits through the use of the miniinvasive approach. Thus, the question is raised as to the superiority as a surgical method of the total hip arthroplasty with a femoral stem short, within practical conditions encountered in the Clinic.

IMPACTUL MOMENTULUI SI TEHNICII DE PENSARE A CORDONULUI OMBILICAL ASUPRA ADAPTARII LA VIATA EXTRAUTERINA A NOU-NASCUTULUIRamona Mohora3, Hudita Decebal1, Stoicescu Silvia-Maria2

1,2UMF „Carol Davila”, Bucuresti3UMF „Carol Davila”, Bucuresti; IOMC „Alfred Rusescu”

Introducere. Cordonul ombilical, legatura intre fat si placenta in viata intrauterina asigura prin transportul substantelor nutritive si oxigenului de la mama, o crestere si dezvoltare corespunzatoare varstei. Orice alterare a caracteristicilor cordonului ombilical poate induce suferinta perinatala, asfixia reprezentand aprox. 15% din cauzele de mortalitate si morbiditate ale acestei perioade. Dupa nastere, circulatia sangelui prin cordonul ombilical se intrerupe prin pensarea acestuia. Momentul clamparii cordonului ombilical, respectiv durata de timp masurata de la expulzie pana la pensare precum si procedura aplicata (ex.„mulgere”) pot afecta adaptarea la viata extrauterina a nou-nascutului. Timpul optim pentru clamparea cordonului ombilical dupa nastere a fost si este inca un subiect de controversa si dezbatere.

Material si metoda. Vom efectua un studiu randomizat prospectiv pe un lot de 300 nou-nascuti impartiti pe categorii, respectiv: nou-nascuti la termen, prematuri, macrosomi, nou-nascuti cu suferinta fetala, nou-nascuti cu restrictie de crestere intrauterina, nou-nascuti extrasi prin cezariana in afara travaliului. Vom urmari la nastere: intervalul de timp in care se penseaza cordonul ombilical (30 sec.-1 min.), aspectul clinic si structura cordonului ombilical, tehnica de pensare, scorul Apgar (la nastere si pana la 15 min. in cazul asfixiei). La preluarea de catre medicul neonatolog a nou-nascutului se va monitoriza: saturatia in oxigen a sange, frecventa cardiaca, tensiunea arteriala, timpul de recolorare capilara.

Rezultate. Conform literaturii de specialitate, intr-o serie de studii efectuate de investigatori din Suedia, SUA si Canada privind volumul de sange transferat dupa nastere de la mama la copil, s-a raportat ca mai mult de 90% din volumul de sange circulant la nou-nascutii la termen sanatosi a fost atins in timpul primelor respiratii. Contine celule pretioase ca celule stem, hematii si leucocite. In urma acestor concluzii, intervalul dintre nastere si clamparea cordonului ombilical a inceput sa se micsoreze. Baza de data Cochrane a publicat in 2013 un studiu sustinand intrazierea clamparii cordonului ombilical. Atunci cand cordonul ombilical pulsatil este clampat, intre 20-60% din volumul total de sange ramane in placenta si nu trece la fat.

Studiile arata ca aceasta scadere in volumul sanguin determina anemie la nou-nascut si poate asocia afectiuni ca infarct miocardic, autism, afectiuni tiroidiene, tumori ale creierului, leucemie, dezechilibre hormonale, afectiuni ale ficatului/rinichiului.

Concluzii. Momentul pensarii cordonului ombilical, intreruperea legaturii mama – produs de conceptie este un aspect perinatal important in adaptarea extrauterina a nou-nascutului.

THE IMPACT OF THE CLAMPING UMBILICAL CORD MOMENT AND TECHNIQUE ON NEW-BORN EXTRAUTERINE LIFE OUTCOMEHudita Decebal 1, Stoicescu Silvia-Maria2, Ramona Mohora3

1,2UMF „Carol Davila”, Bucuresti3UMF „Carol Davila”, Bucuresti; IOMC „Alfred Rusescu”

Introduction. The umbilical cord, connection between the fetus and placenta in utero, provide age-appropriate growth and development by transporting nutrients and oxygen from the mother. Any alteration of the characteristics of the umbilical cord can induce perinatal distress, asphyxia representing approx.15% of the causes of mortality and


morbidity of this period. After birth, the umbilical cord blood flow is interrupted by clamping it. Time of cord clamping, the time measured from the expulsion to the clamping and the procedure applied (eg “milking”) can affect newborn outcome. The optimal time for clamping the umbilical cord after birth has been and is still a subject of controversy and debate.

Material and method. We will conduct a randomized prospective study on a sample of 300 newborns divided into categories, namely: term newborns, premature infants, macrosomia, fetal distress newborn, newborns with intrauterine growth restriction, cesarean newborns picked out labor. We will look at birth: the time in which we clamp the umbilical cord (30 sec.-1 min.), clinical appearance and structure of umbilical cord, clamping technique, Apgar score (from birth to 15 min. if asphyxia). The neonatologis will monitor: blood oxygen saturation, heart rate, blood pressure, capillary recoloring time.

Results. According to the literature, a series of studies conducted by investigators from Sweden, the U.S. and Canada on the volume of blood transferred after birth from mother to child, it was reported that more than 90% of circulating blood volume in infants healthy term was reached during the first breaths. Contains precious cells as stem cells, red blood cells and leukocytes. Following these findings, the interval between birth and cord clamping began to shrink. Cochrane database of 2013 published a study claiming the delays umbilical cord clamping. When the pulsed umbilical cord is clamped, between 20-60% of total blood volume remains in the placenta and does not pass to the fetus. Studies show that this decrease in blood volume cause anemia in infants and may be associated with conditions such as heart attacks, autism, thyroid disease, brain tumors, leukemia, hormonal imbalances, diseases of the liver / kidney.

Conclusion. Time of cord clamping, connection interruption mother – fetus is an important aspect in perinatal adaptation of newborn.

DINAMICA RECUPERĂRII DIZABILITĂTILOR DE CAUZĂ NEUROLOGICĂ PERIFERICĂ POSTTRAUMATICĂ ÎN SEGMENTUL DISTAL AL MEMBRULUI SUPERIORMariana Isabela MoiseUMFCDB

Introducere. Mâna disfuncţională prin afectare neurologică periferică după traumatisme cu topografie variată la nivelul membrului superior reprezintă o entitate frecvent întâlnită în patologia generală posttraumatică cu adresabilitate pentru recuperarea medicală. Majoritatea studiilor de la nivel internaţional care au analizat consecinţele leziunilor traumatice de nervi periferici au evaluat în special disfuncţiile senzoriale şi motorii, rareori fiind inclusă evaluarea funcţională (a dizabilităţii) şi a durerii. Studii mai recente au analizat şi aspectele legate de funcţionare şi dizabilitate. Chestionarul DASH este un valoros instrument validat utilizat pentru evaluarea funcţională a membrului superior din perspectiva pacienţilor privind sănătatea, funcţionarea, dizabilitatea şi calitatea vieţii.

Obiective. Scopul studiului este analizarea dinamicii aspectelor funcţionale legate de dizabilitate, respectiv problemele întâmpinate în performarea sarcinilor şi activităţilor cotidiene şi experienţa algică la un grup de pacienţi cu sechele algo-disfuncţionale în complexul biomecanic funcţional pumn-mână-degete după traumatisme la nivelul membrului superior cu interesare neurologică periferică, cu sau fără intervenţie chirurgicală, sub influenţa programelor specifice de recuperare a mâinii disfuncţionale şi identificarea factorilor contextuali care influenţează funcţionarea, dizabilitatea si calitatea vieţii acestora.

Metodologie. A fost iniţiată o anchetă prospectivă observaţională incluzând pacienţi cu sechele algo-disfuncţionale posttraumatice în complexul pumn-mână-degete după traumatisme la nivelul membrului superior cu interesare neurologică periferică. Nu au fost incluse în studiu cazurile de paralizii posttraumatice de plex brahial şi amputaţiile posttraumatice. Au fost selectaţi până în prezent 53 de pacienţi, care au fost evaluaţi clinic şi funcţional, înainte şi după instituirea programelor specifice individualizate de recuperare funcţională. A fost asociat tratamentul farmacologic cu mijloace specifice nonfarmacologice - electroterapie, masaj terapeutic, hidrotermoterapie, kinetoterapie, terapie ocupaţională, ortezare - pentru corectarea limitărilor de mobilitate şi controlul manifestărilor de tip tulburări de sensibilitate, durere, parestezii, hipotonie, edem distal, ameliorarea sau refacerea penselor şi a prehensiunii, în vederea reluării gestualităţii cotidiene şi a prevenirii complicaţiilor pe termen lung, cum sunt contractura Volkmann si sindromul dureros regional complex de tip I.

Discuţii. Studiul abordează o temă de actualitate şi de interes pentru specialităţile medicale implicate în managementul terapeutic al mâinii disfuncţionale posttraumatic cu interesare neurologică periferică.

Dificultăţile de executare a sarcinilor si activităţilor cotidiene (ADL) si ocupaţionale care implică funcţiile mâinii sunt dependente de tipul si severitatea afectării neurologice periferice, în afectările neurologice severe mergând până


la restricţionarea participării la activităţile socio-profesionale (dizabilitatea), cu un impact important în plan financiar, psihologic şi al calităţii vieţii.

Este necesar un limbaj standardizat unitar pentru descrierea experienţei pacienţilor privind sănătatea, funcţionarea şi dizabilitatea. Un instrument de codificare a acestor informaţii este clasificarea ICF, care priveşte funcţionarea şi dizabilitatea ca rezultat al interacţiunii dintre factorii contextuali de mediu şi caracteristicile personale şi completează informaţiile privind diagnosticul clinic oferite de ICD-10. A fost dezvoltată o listă a categoriilor ICF care descriu funcţionarea şi dizabilitatea la pacienţii cu probleme disfuncţionale la nivelul mâinii, care poate servi ca standard minimal internaţional de raportare a nivelului funcţional al pacienţilor cu probleme funcţionale la nivelul mâinii.

THE EFFECTS OF REHABILITATION IN PATIENTS WITH POSTTRAUMATIC PERIPHERAL NEUROLOGICAL IMPAIRMENT AND DISTAL UPPER LIMB DISABILITYMariana Isabela MoiseUMFCDB

Background. Posttraumatic hand disability after upper limb trauma with peripheral neurological impairment is frequent in posttraumatic rehabilitation. Most of the research studies published in international litererature that aimed to explore the consequences of peripheral nerve injury evaluated only sensory and motor dysfunction. More recent studies have also included functional assessment (disability assessment) and pain evaluation. DASH questionnaire is a valuable validated tool used for measuring functioning, health and quality of life in patients with upper limb conditions and disability.

Objectives. The aim of the study is to analyze the effects of rehabilitation on functioning and disability and individuals experience on pain in a group of patients with algo-dysfunctional sequelae the complex biomechanical system of hand, wrist and fingers after upper limb trauma with neurological peripheral impairment, with or without surgical intervention. Another objective is to identify contextual factors that influence the functioning, disability and quality of life in these patients.

Methods. A prospective observational investigation was initiated, including patients with posttraumatic sequelae in the biomechanical system of hand, wrist and fingers after upper limb trauma with peripheral neurological impairment. There were excluded traumatic brachial palsy cases and traumatic amputations. There have been selected so far 53 patients. There was performed clinical and functional assessment, before and after rehabilitation. The individualized rehabilitation programs associated pharmacologic therapy and non-pharmacologic physical modalities (physical therapy – electrostimulation, therapeutical massage, hydrotherapy, occupational therapy, kinesiotherapy, orthotics). Rehabilitation aims to correct mobility limitations and to control pain, sesory disorders, paresthesia, hypotonia and distal edema, for the restoration of pinch grip and prehension. Final goal is to recover fine movements and gestures for daily activities and to prevent long-term complications such as Volkmann’s contracture and complex regional pain syndrome type I.

Discussion. This research adressess a topical issue of interest for all medical specialities involved in the therapeutic management of posttraumatic dysfunctional hand with peripheral neurological impairment.

Difficulties or limitations in daily living and occupational activities involving hand functions are dependent on the type and severity of peripheral neurological impairment. In severe peripheral nerve injuries there can be restricted participation in social and occupational activities (disability), with important financial, psychological impact and impaired quality of life.

For describing patients experience on functioning, disability and health there is a need for a standardized and unified language. ICF is an instrument for coding this type of information. According ICF functioning and disability are a result of the interaction between contextual envionmental factors and personal characteristics and it complement information on clinical diagnosis provided by ICD-10. It was developed ICF Core Sets for Hand Conditions, a list of ICF categories that describe functioning and disability in patients with dysfunctional problems in the hand, that serve as the international minimum standard for reporting functional level for these patients.


STUDII PRIVIND SELECŢIA UNOR TULPINI DE BACTERII LACTICE CU POTEŢIAL PROBIOTICAndrei Mureşan1, Ionela Sârbu1, Diana Pelinescu1, Ileana Stoica1, Elena Rusu2, Tatiana Vassu-Dimov1

1Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Biologie, Departamentul de Genetică, Bucureşti, România2Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Medicină Dentară, Bucureşti, România

Introducere: Importanţa biomedicală a bacteriilor lactice şi amplificarea fenomenului de antibiorezistenţă a bacteriilor patogene a pus problema selectării tulpinilor cu potenţial probiotic utilizate ca alternativă la tratamentele convenţionale. Scopul acestui studiu a fost investigarea factorilor de virulenţă, activităţii antimicrobiene şi viabilităţii bacteriilor lactice la condiţiile gastrointestinale, în vederea selectării tulpinilor cu potenţial probiotic.

Materiale şi metode: 170 de tulpini de bacterii lactice nou izolate (tractului digestiv uman şi produse lactate) şi 20 de tulpini patogene aparţinând genurilor Escherichia (E.), Salmonella (S.), Klebsiella (K.), Listeria (L.), Bacillus (B.) şi Staphylococcus (S.) au fost utilizate în acest studiu. Potenţialul probiotic al bacteriilor lactice a fost evaluat prin analiza activităţii antimicrobiene şi a capacităţii tulpinilor de a rezista în condiţii similare mediului gastrointestinal. S-a analizat viabilitatea tulpinilor după incubare în condiţii extreme de pH sau în prezenţa anumitor sucuri gastrice şi intestinale simulate. Activitatea antimicrobiană a fost evidenţiată prin metoda difuzimetrică, prin cocultivarea bacteriilor lactice împreună cu anumite tulpini microbiene patogene foarte virulente, selectate în funcţie de mobilitate, capacitatea de a forma biofilme şi capacitatea de a adera şi invada celule epiteliale. Analizele in vitro pentru evaluarea siguranţei utilizării tulpinilor de bacterii lactice în produse de tip probiotic au vizat stabilirea profilelor de rezistenţă la antibiotice prin metoda disc-difuzimetrică şi evidenţierea unor enzime implicate în virulenţă şi patogenitate.

Rezultate: În urma studiilor in vitro privind virulenţa tulpinilor microbiene patogene, s-a observat capacitatea crescută a tulpinii B. cereus 53(100) de a forma biofilme, comparativ cu restul tulpinilor analizate; testul de mobilitate a demonstrat că numai două dintre tulpinile enteropatogene analizate sunt imobile, restul având mobilitate crescută şi moderată; majoritatea tulpinilor au aderat la celule epiteliale, prezentând diferite profiluri de aderenţă, în special de tip agregativ/localizat şi difuz/localizat, iar 6 tulpini au avut caracter invaziv. Peste 75% dintre tulpinile de bacterii lactice analizate au prezentat activitate antimicrobiană faţă de una sau mai multe tulpini apartinând speciilor E. coli, B. cereus şi S. arizonae. Factorii de virulenţă evidenţiaţi la bacteriile lactice au fost prezenţa cazeinazelor, DN-azelor, lipazelor, lecitinazelor, amilazelor; hidroliza esculinei şi activitatea hemolitică. Aproximativ 40% dintre tulpini au fost eliminate din studiu, prezentând activitate hemolitică, iar restul au fost testate pentru determinarea rezistentei la condiţii specifice mediului gastrointestinal. Doar 16 tulpini au fost sensibile la toate condiţiile testate (suc gastric, suc intestinal, pH2, pH8 şi pH10), niciuna nu s-a dezvoltat la pH2 sau în prezenţa sucului gastric, iar 42 de tulpini au demonstrat o rezistenţă notabilă şi au fost selectate pentru evidenţierea spectrului de sensibilitate la antibiotice. Majoritatea tulpinilor au fost rezistente la kanamicină, streptomicină şi neomicină, dar putine s-au dezvoltat în prezenţa ampicilinei, cloramfenicolului, linezolidului şi trimethoprimului. Pentru a evita riscul transferului genelor de rezistenţă microorganismelor patogene din intestin, s-au eliminat din studiu tulpinile (50%) care prezentau rezistenţă la gentamicină, eritromicină, ampicilină, cloramfenicol şi tetraciclină.

Concluzii: Posibilitatea dezvoltării unor strategii alternative de tratare a infecţiilor bacteriene a devenit o problemă prioritară, iar produsele probiotice pe bază de bacterii lactice reprezintă o astfel de alternativă.

Menţiune. Lucrările au fost realizate în cadrul proiectului PCCA 77/2012.

SELECTION OF LACTIC ACID BACTERIA STRAINS WITH PROBIOTIC POTENTIALAndrei Mureşan1, Ionela Sârbu1, Diana Pelinescu1, Ileana Stoica1, Elena Rusu2, Tatiana Vassu-Dimov1

1University of Bucharest, Faculty of Biology, Genetics Department, Bucharest, Romania2Titu Maiorescu University, Faculty of Dental Medicine, Bucharest, Romania

Introduction: Health benefits of lactic acid bacteria (LAB) and the increasing antibiotic resistance of pathogenic bacteria have led to the selection and use of probiotic strains as effective alternatives to the conventional treatments. The aim of this study was to investigate the virulence factors of LAB strains, the antimicrobial activity and the ability to survive the simulated gastrointestinal conditions, in order to select effective probiotic strains with minimal risks of infections.

Methodes: 170 LAB strains isolated from milk and human digestive tract and 20 enteropathogens belonging to the genera Escherichia (E.), Salmonella (S.), Klebsiella (K.), Listeria (L.), Bacillus (B.) and Staphylococcus (S.) were used in this study. Analysis of antimicrobial activity and gastrointestinal survival tests were performed for assessing the probiotic potential of LAB strains. Cells viability after the incubation under extreme pH and simulated gastric and intestinal conditions was evaluated. Antimicrobial activity was highlighted by diffusion method after cocultivation of LAB strains and certain virulent pathogenic strains that were selected as a result of some virulence tests as mobility,


biofilm formation and the ability to adhere and invade the epithelial cells. Safety of probiotic LAB strains was evaluated by disc diffusion antibiotic susceptibility tests and determining the presence of solubile virulence factors like caseinases, DN-ases, lipases, lecitinases, amylases, esculin hydrolysis and hemolytic activity of lactic acid bacteria.

Results: In vitro assay of pathogenic strains virulence factors revealed a great biofilm formation capacity of B. cereus 53(100) strain related to the other tested strains; the mobillity tests showed that beside two imobile strains, most of them presented high and moderate mobility; almost all pathogenic strains had the capacity to adhere at the surface of epithelial cells, mostly in an aggregative/localised and diffuse/localised adherence pattern, but only 6 strains were able to penetrate and invade the cells. Over 75% of the investigated LAB strains showed antimicrobial activity to one ore more strains belonging to E. coli, B. cereus şi S. arizonae species. About 40% of LAB presenting hemolitic activity were removed from the study, while the remaining strains were used for gastrointestinal survival assays. The viability test revealed that no strain had the ability to survive at gastric conditions, few strains was susceptible to all tested conditions (pH2, pH8, pH10, gastric and intestinal fluides) but 42 strains showed an increased resistance to the harsh simulated gastrointestinal conditions and were selected for the following antibiotic resistance tests. Most of the strains were resistant to kanamycin, streptomycin and neomycin while a small number managed to develop in the presence of ampicillin, chloramphenicol, linezolide and trimethoprime. To prevent the horizontal transfer risk of antibiotic resistance genes to the intestinal pathogens, 21 strains presenting resistance to gentamycin, erythromycin, ampicillin, tetracycline and chloramphenicol were removed from the further assays of this study.

Conclusions: Develloping new alternative stategies for the prevention and treatment of bacterial infections became a major problem in the entire world and the probiotic products based on LAB strains could represent such an alternative.

Acknowledgements: This work has been supported by PCCA 77/2012 project.

EVALUAREA GLIPICAN-3 CA MARKER DE DIAGNOSTIC PENTRU CARCINOMUL HEPATOCELULAR IN LINIA CELULARA HUH7Anca Nastase, Veronica Ilie, Raluca Florea, Andrei Sorop, Valeria Tica, Liliana Paslaru, Razvan Iacob, Razvan Grigorie, Vlad Herlea, Nicolae Bacalbasa, Simona Dima, Irinel PopescuInstitutul Clinic Fundeni

Carcinomul hepatocelular (CHC) este al V-lea dintre cele mai comune tipuri de cancer la barbati si al VII-lea la femei, avand ca factor major de risc infectia cu virusul hepatic B si C. Tratamentul carcinomului hepatocelular include abordari chirurgicale si non-chirurgicale (de exemplu chemoembolizarea trans-arteriala (TACE)). Scopul studiului nostru a fost evaluarea expresiei genice a GPC3 in linia celulara HUH7 tratata cu concentratii diferite de doxorubicina, in vederea determinarii valorii sale ca biomarker potential in prognosticul CHC.

Materiale si metode: Linia celulara HUH7 a fost cultivata in mediu DMEM suplimentat cu 10% ser fetal bovin (FBS), incubat la temperatura de 37ºC pe baie de apa. Celulele au fost insamantate la o concentratie de 3,5 x 105 celule/ml intr-o placa cu 6 godeuri si incubate la 37ºC intr-o atmosfera umidificata si suplimentata cu 5% CO2. Dupa 24 de ore, cand celulele au atins o confluenta de 80%, acestea au fost tratate cu urmatoarele doze de doxorubicina: 0,0025 μg/μl, 0,05 μg/μl, 0,01 μg/μl, 0,02 μg/μl si 0,03 μg/μl. La 24 de ore dupa incubarea celulelor cu citostatic, a fost evaluata apoptoza, utilizand citometrul Tali Image, iar ARN total a fost izolat in vederea evaluarii expresiei genice a GPC3, utilizand primeri cu sonde de hidroliza TaqMan.

Rezultate: Celulele tratate cu doxorubicina si-au modificat diametrul (de la 12μm la 3μm) si morfologia. Am observat multiple vacuole si nuclei si un numar semnificativ crescut de celule moarte, proportional cu concentratiile de doxorubicina. De asemenea, am observat un raport invers proportional intre numarul de celule apoptotice si concentratiile de doxorubicina. Expresia genica a GPC3 s-a diminuat de la cea mai scazuta la cea mai crescuta concentratie de doxorubicina.

Concluzii: In cazul carcinomului hepatocelular inoperabil, doxorubicina este unul dintre cele mai utilizate medicamente in TACE, dupa cum este recomandat de catre Societatea de Radiologie Interventionala. In studiul nostru am demonstrat ca la concentratii crescute de doxorubicina, celulele si-au schimbat aspectul morfologic, existand o corelatie directa intre doza si moartea celulara. Expresia ARNm a GPC3 s-a diminuat, fapt ce poate indica un posibil rol al GPC3 ca biomarker al eficientei tratamentului de tip TACE cu doxorubicina.


EVALUATION OF GLYPICAN-3 AS A DIAGNOSTIC MARKER IN HEPATOCELLULAR CARCINOMA HUH7 CELL LINEAnca Nastase, Veronica Ilie, Raluca Florea, Andrei Sorop, Valeria Tica, Liliana Paslaru, Razvan Iacob, Razvan Grigorie, Vlad Herlea, Nicolae Bacalbasa, Simona Dima, Irinel PopescuFundeni Clinical Institute

Hepatocellular carcinoma (HCC) is the fifth most common cancer in men and the seventh in women having hepatitis B and C infections as a major risk factor. Treatment of hepatocellular carcinoma includes surgical and non-surgical approaches like trans-arterial chemoembolization (TACE). The aim of our study was to evaluate GPC3 gene expression in HUH7 cell lines exposed to different concentrations of a cytostatic drug, doxorubicin, in order to assess its potential value as a prognostic biomarker for HCC.

Material and methods: The HUH7 cell line was cultivated in Dulbeco modified Eagle medium suplemented with 10% heat-inactivated fetal bovine serum (FBS). Cells were seeded at a concentration of 3.5 x 105 cells/ml in a 6 wells plate and incubated at 37˚C under a humidified atmosphere with 5% CO2. After 24h when cells reached 80% confluence these were treated with 0.0025 μg/μl, 0.05 μg/μl, 0.01 μg/μl, 0.02 μg/μl and 0.03 μg/μl doses of doxorubicin. After 24h of incubation with the cytostatic drug, apoptosis was evaluated using Tali Image cytometer while total RNA was isolated for GPC3 gene expression using TaqMan hidrolysis probes.

Results: Cells treated with doxorubicin changed their diameter (from 12μm to 3μm) and morphology. We observed multiple vacuoles and nucleoli and a significant increasing number of dead cells along with doxorubicin concentrations. Also there was an inversly proportion between the number of apoptotic cells and doxorubicin concentrations. Gene expression of GPC3 decresed from the lowest to the highest doxorubicin concentration.

Conclusions: In case of inoperable HCC, doxorubicin is one of the most used drugs in TACE as recommended by the Society of Interventional Radiology. In our study we showed that at higher concentrations of doxorubicin, cells changed their morphological aspect and there was a drug dose dependence with cell death. GPC3 mRNA expression decresed which can point towards a possible role of GPC3 as a doxorubicin treatment effectiveness biomarker for TACE.

PROFILAXIA ASFIXIEI PERINATALE PRIN EVALUAREA NONINVAZIVA A STATUSULUI CEREBRAL FETAL SI NEONATALDrd Nastase Leonard1, Prof. Dr. Banceanu Gabriel 2, Prof. Dr. Stoicescu Silvia-Maria2

1IOMC “Prof. Dr. Alfred Rusrescu”, Departamentul Obstetrica-Ginecologie2UMF “Carol Davila”, Bucuresti

Introducere. Asfixia perinatala reprezinta aprox. 15% din cauzele de mortalitate si morbiditate perinatala. Pentru imbunatatirea acuratetei depistarii precoce a suferintei fetale metodele de monitorizare in travaliu si expulzie sunt intr-o continua perfectionare. Spectroscopia in vivo cu lumina infrarosu apropiata (NIRS-Near Infrared Spectroscopy) este utilizata in prezent in practica medicala neonatala pentru monitorizarea oxigenarii regionale (cerebral, renal, mezenteric). Ne propunem sa testam si sa valorificam utilitatea acestei metode noninvazive si intrapartum in vederea optimizarii interventiei obstetricale pentru profilaxia asfixiei.

Obiectivele studiului sunt:– determinarea valorilor normale ale saturatiei cerebrale fetale in oxigen intrapartum si postpartum imediat– determinarea valorilor saturatiei cerebrale fetale cu risc de asfixie cerebrala si corelarea acestora cu analize

biochimice postnatale specifice– elaborare unor curbe de valori ale saturatiei cerebrale fetale intrapartum si postpartum– corelarea parametrilor obtinuti prin aceasta metoda cu parametrii obtinuti prin metodele clasice (profil biofizic,

tocograma respectiv, analiza gazelor sangvine din cordonul ombilical)Material si metoda. Vom efectua un studiu randomizat prospectiv pe un lot de 100 gravide la termen si nou-

nascutii lor (varsta de gestatie cuprinsa intre 37 si 41 de saptamani). Acestia vor fi impartiti pe diferite categorii astfel:a. Dupa modul nasterii – vaginala (V) si cezariana (C)b. Dupa asfixia perinatala (diagnosticata biochimic la nastere)- fara asfixie (A-) si cu asfixie (A+).Criterii de includere: varsta de gestatie 37-41 saptamaniCriterii de excludere: afectiuni materne ce afecteaza oxigenarea fetala (Anemie, HTA, DZ, boli cardiace si

pulmonare netratate), restrictie de crestere intruterina, sarcina multipla, prezentatia pelviana, prezentatia transversa, malformatii congenitale cardiace si cerebrale, hidrops fetalis, incompatibilitate cu izoimunizare in sistem ABO si Rh, patologie placentara (praevia, accreta).


Criterii de evaluare:Antenatal – batatile cordului fetal in travaliu si expulzie (BCF tocograma)– valoarea fluxului sangvin Doppler pe artera cerebrala medie fetala (ACMF) si pe artera ombilicala (AO), indice

de rezistivitate – saturatia cerebrala fetala (rSO2c) obtinuta cu spectroscopie cu lumina infrarosu apropiata (NIRS/INVOS)Postnatal– scor APGAR (tonus, coloratie, frecventa cardiaca, respiratie,, reactivitate)– rSO2cerebral– saturatia periferica in oxigen (SpO2)– analiza echilibrului acidobazic (EAB – pH, pO2, pCO2, BE, HCO3, lactat)– biochimie: glicemieConcluzii. Reducerea incidenta asfixiei perinatale severe prin depistarea suferintei cerebrale fetale antepartum in

faza reversibila se poate realiza prin metoda NIRS.

PREVENTION OF PERINATAL ASPHYXIA BY NONINVASIVE ASSESSMENT OF FETAL AND NEONATAL CEREBRAL STATUSMD. Nastase Leonard1, PhD. MD. Banceanu Gabriel2, PhD. MD. Stoicescu Silvia- Maria2

1IMMC “Prof. Dr. Alfred Rusrescu “ Department of Obstetrics and Gynecology2UMF “Carol Davila “, Bucharest

Introduction. Perinatal asphyxia represented 15 % of perinatal morbidity and mortality. To improve the accuracy and early detection of fetal distress in labor and delivery, modern monitoring methods are in continuous improvement. Spectroscopy in vivo with near-infrared light (Near Infrared Spectroscopy - NIRS) is currently used in clinical practice for monitoring neonatal regional oxygenation (cerebral, renal, mesenteric). We intend to test usefulness of this noninvasive method to optimize intrapartum prophylaxis asphyxia obstetric intervention.

The objectives of the study are :– determination of normal fetal cerebral oxygen saturation of intrapartum and postpartum period– determination of fetal cerebral saturation values at risk for cerebral asphyxia and correlate with specific postnatal

biochemical analysis– development of saturation curves values intrapartum and postpartum fetal brain– correlation parameters obtained by this method with thouse obtained by conventional methods (biophysical

profile, tocograma respectively cord blood gas analysis)Material and methods. We will conduct a randomized prospective study on a sample of 100 pregnant women and

their newborns (gestational age between 37 and 41 weeks). They will be divided into different categories as follows:a) delivery mode - vaginal (V) and caesarean section (C)b) perinatal asphyxia (biochemically diagnosed at birth) - without asphyxia (A-) and with asphyxia (A+).Inclusion criteria: gestational age 37-41 weeksExclusion criteria: Maternal diseases that affect fetal oxygenation (anemia, hypertension, diabetes, heart disease

and lung untreated) fetal growth restriction, multiple pregnancy, breech or transverse presentations, heart and brain birth congenital defects, hydrops fetalis, incompatibility ABO and Rh hemolytic disease, placental pathology (praevia, accreta).

Evaluation criteria:Antenatal– fetal heart rate in labor and delivery (BCF tocograma)– a value of Doppler blood flow in the fetal middle cerebral artery (ACMF) and umbilical artery (OA)– fetal cerebral saturation (rSO2c) obtained by near-infrared light spectroscopy (NIRS / INVOS)Postnatal– APGAR score (tonus, color, heart rate, breathing, reactivity)– rSO2cerebral– peripheral oxygen saturation (SpO2)– blood acid-base analysis (EAB - pH, pO2, pCO2, BE, HCO3, lactate)– biochemistry: blood glucoseConclusions. The decrease the of severe perinatal asphyxia incidence can be achieved by NIRS method, detecting

antepartum fetal brain injury into reversible phase.


VULNERABILITATEA GENERATĂ DE INSATISFACŢIA IMAGINII CORPORALE LA ADOLESCENŢIAlexandra Neagu, Nicoleta MiliciInstitutul de antropologie “Francisc I. Rainer” al Academiei Române

Adolescenţa este o perioadă de dezvoltare marcată de considerabile schimbări fiziologice şi psihologice, finalizarea imaginii corporale restructurate, realizarea identităţii de sine însoţită de sentimentul propriei valori şi de încredere în sine reprezentând provocările majore ale acestei etape.

Presiunea socio-culturală (venită prin influenţa cogenerilor, a familiei şi profesorilor / antrenorilor, precum şi prin expunerea la mass-media) pentru atingerea unui ideal nerealist (zvelt, dar musculos, pentru băieţi şi subţire, dar cu rotunjimi, pentru fete) duce la stimă de sine scăzută, nemulţumire corporală, comportament de monitorizare a corpului şi jenă corporală. La adolescenţi, acestea sunt legate de exerciţii fizice excesive şi utilizare de steroizi, în timp ce la adolescente sunt legate de comportamente de control al greutăţii, cum ar fi dieta restrictivă şi vărsăturile auto-induse, utilizarea de laxative sau de pastile pentru slăbit, fumatul şi evitarea exerciţiilor fizice (din cauza îngrijorării privind dezvăluirea corpului). Implicarea în astfel de comportamente ar putea avea repercusiuni cel puţin dramatice, dacă nu fatale, asupra sănătăţii. Utilizarea de steroizi anabolizanţi şi alte droguri pentru creşterea musculaturii a fost asociată cu riscul de boli transmisibile prin sânge (în cazul în care medicamentele sunt injectate), probleme hepatice şi renale. Comportamentele alimentare extreme pot duce, de asemenea, la boli grave sau chiar la deces (malnutriţie, tulburări electrolitice şi diverse afecţiuni: musculare, osoase, cardiace, gastro-intestinale, respiratorii, renale, imunologice şi hematologice, neurologice, endocrine, genitale - infertilitate şi un risc crescut de avort spontan sau retard fizic şi/sau psihic la copil).

Deşi cercetările s-au concentrat în general asupra insatisfacţiei legate de greutate şi forma corpului, există alte multe surse de distres legat de înfăţişare: trăsăturile faciale, tenul, tonusul şi forţa. În multe culturi occidentale, un număr substanţial de fete se supun procedurilor chirurgicale sau cosmetice: liposucţii, rinoplastii, augmentarea sânilor, epilare şi tratamente pentru acnee. Deşi cele mai multe cazuri de tulburare dismorfică corporală apar la adulţi, s-au înregistrat cazuri şi printre adolescenţi, iar adulţii cu această tulburare au indicat adolescenţa timpurie sau mijlocie ca perioada de debut a simptomelor.

De aceea, adolescenţa poate fi considerată o perioadă cu risc crescut în instalarea patologiei legate de imaginea corporală.

Cercetarea noastră are în vedere evaluarea imaginii corporale în rândul unui lot de adolescenţi bucureşteni prin utilizarea a patru instrumente standard. Componenta afectivă a imaginii corporale va fi evaluată cu ajutorul scalei figurale şi a scalei de măsurare a satisfacţiei faţă de părţile componente ale corpului. Acestea vor permite stabilirea scorului de discrepanţă (diferenţa dintre felul în care se văd subiecţii şi idealul lor), precum şi decelarea unor influenţe ale mediului psihosocial asupra aderării la un ideal corporal. Pentru investigarea componentei atitudinal-comportamentale a imaginii corporale vom utiliza chestionarul privind comportamentul de evitare a situaţiilor ce generează distres legat de înfăţişare, în timp ce scala Rosenberg va permite sondarea nivelului global al stimei de sine. Acestora li se va adăuga un chestionar legat de obiceiurile alimentare, utilizarea de steroizi, diuretice sau pastile de slăbit, precum şi activitatea fizică. El va furniza date importante ce vor permite evaluarea riscului de adoptare a unor comportamente nesănătoase de control al greutăţii sau creştere a masei musculare.

Un aspect definitoriu al cercetării îl constituie analiza diferenţiată pe grupe de vârstă şi sex în ceea ce priveşte vulnerabilitatea generată de insatisfacţia corporală.

VULNERABILITY TOWARDS BODY IMAGE DISSATISFACTION IN ADOLESCENTSAlexandra Neagu, Nicoleta MiliciInstitute of anthropology “Francisc I. Rainer” of the Romanian Academy

Adolescence is a developmental period marked by significant physiological and psychological changes. The major adaptive challenges of the stage are to incorporate physically body transformed into a restructured body image and to achieve a self-identity accompanied by a feeling of self worth and self-confidence.

Socio-cultural pressure (coming from peer, family and teachers/coaches influence, as well as mass-media exposure) to attain an unrealistic ideal (slender but muscular for boys and slim but curvy for girls) leads to low self-esteem, body dissatisfaction, body monitoring and body shame. In teenage boys these are linked with over-exercise and steroids use, while in teenage girls they are related to weight control behaviors such as restrictive dieting and self-induced vomiting, use of laxatives or diet pills, smoking and exercise avoidance (due to concern about revealing the body). Engaging in such behaviors could have dramatic at least, if not fatal repercussions on health. Use of anabolic steroids and other drugs to increase muscularity was associated with the risks of blood-borne diseases (if drugs are injected), liver and


kidney problems. The extreme eating behaviors can also lead to serious illness or even death (malnutrition, electrolyte disturbances, and various diseases: muscular, skeletal, cardiac, gastrointestinal, respiratory, renal, immunological and hematologic, neurological, endocrine, genital - infertility and increased risk of miscarriage or physical and/or mental retardation in child).

Although the researches have generally focused on body weight and shape dissatisfaction, there are many other sources of distress related to appearance: facial characteristics, skin appearance, fitness and strength. In many Western cultures, a substantial number of adolescent girls undergo surgical or cosmetic procedures - liposuctions, rhinoplasties, breast augmentations, hair removal and acne treatments. Although most cases of body dysmorphic disorder occur in adults, there have been cases among adolescents too, at the same time as adults with this disorder have indicated the period of early or middle adolescence as the onset of their symptoms.

Therefore, adolescence can be considered a high-risk period for installing body image related pathology.Our research aims to evaluate body image among a sample of teenagers from Bucharest, using four standard

instruments. Subjective and affective dimension of body image will be assessed using Stunkard’s Figure Rating Scale and Body Parts Satisfaction Scale. This will allow us to calculate current-ideal discrepancy scores and to detect the psychosocial environmental influences on the adherence to a certain body ideal. To investigate the attitudinal and behavioral dimension of body image we shall use Body Image Avoidance Questionnaire regarding situations that provoke concern about physical appearance, while Rosenberg scale will measure of global self-esteem. A questionnaire regarding dietary habits, use of steroids, diuretics or diet pills, and physical activity will be added to provide important data that will allow estimation of risks for adopting unhealthy weight control or muscle-enhancing behaviors.

A defining aspect of the research is the analysis differentiated by age and sex in the general vulnerability towards body dissatisfaction.

DIABET ZAHARAT PRIN AGENEZIE DE PANCREAS INTR-UN SINDROM PLURIMALFORMATIVAnca Orzan, Andreea Andronache, Mihaiela Mihu, Mihaela Balgradean, C. Ionescu-TîrgovisteCompartimentul de Diabet, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „M.S.Curie” Bucuresti

Agenezia de pancreas este o afectiune rara, ce apare atunci cand pancreasul nu reuseste să se dezvolte inainte de nastere. Severitatea depinde de cat de mult tesut pancreatic funcţional este prezent. Copiii cu aceasta patologie se confrunta cu diabet zaharat neonatal din cauza lipsei de insulină. Agenezia pancreatica poate sa apara in asociere cu o serie de alte malformatii congenitale.

Sindromul Martinez – Frias este o afectiune extrem de rar intalnita, cu transmitere autozomal recesiva, caracterizata prin asocierea de multiple malformatii: atrezie duodenala, atrezie biliara extrahepatica, hipoplazie de pancreas, retard de crestere intrauterina.

Va prezentam cazul unui copil diagnosticat la nastere cu malformatie cardiaca complexa (arc aortic intrerupt, defect septal ventricular, defect septal atrial, persistent de canal arterial, hipoplazie de artera pulmonara, displazie de valva tricuspida), agenezie de pancreas, agenezie de vezica biliara si hipospadias. Copilul a fost operat la varsta de 2 zile pentru malformatia cardiaca, ulterior la 3 zile postoperator a debutat diabetul zaharat prin cetoacidoza diabetica.

Insuficienta pancreatica a fost controlata initial prin insulinoterapie intravenoasa, ulterior subcutanat, asociata cu enzime pancreatice, cu mentinerea unei HbA1c cu valori intre 6-7%, cu evolutie favorabila, ce a permis dezvoltarea fizica si neuropsihica normala a copilului pana la varsta de 2 ani. Din punct de vedere al bolii cardiace, evolutia a fost spre insuficienta cardiaca severa, cu demonstrarea intraoperator a fibroelastozei cardiace, care a condus ulterior la deces.

Evolutia cazului a fost dictata de multiplele complicatii cardiace, dar si de malformatiile associate. Agenezia de pancreas determina o forma rara de diabet zaharat la copil care debuteaza precoce si necesita substitutie

prin insulinoterapie dificil de manageriat date fiind varsta si greutatea mica la debut.

DIABETES BY PANCREATIC AGENESIS IN A PLURIMALFORMATIVE SYNDROMEAnca Orzan, Andreea Andronache, Mihaiela Mihu, Mihaela BalgradeanDepartment of Diabetes, Emergency Children’s Hospital „M S Curie” Bucharest, Romania

Pancreatic agenesis is a rare condition that occurs when the pancreas fails to develop before birth. The severity depends on how much functional pancreatic tissue is present. Children with this pathology experience neonatal diabetes due to lack of insulin. Pancreatic agenesis may occur in association with a number of other birth defects.


Martinez-Frias Syndrome is an extremely rare, autosomal recessive disorder, characterized by the combination of multiple malformations: duodenal atresia, biliary atresia, hypoplastic pancreas, intrauterine growth restriction. There are only 6 cases presented so far in the literature.

We present you the case of a child diagnosed at birth with complex cardiac malformations (interrupted aortic arch, VSD, pulmonary artery hypoplasia, tricuspid valve dysplasia), agenesis of the pancreas, gallbladder agenesis and hypospadias.

The child underwent cardiac surgery when he was 2 days old, and 3 days afterwards he presented with ketoacidosis. Pancreatic insufficiency was controlled initially with continuous intravenous insulin therapy, and subsequently

with subcutaneous insulin, associated with pancreatic enzymes, maintaining a HbA1c value between 6-7%, with favorable outcome, which allowed the child a normal physical and neuropsychological developement until the age of 2.

As for the cardiac disease, he developed severe heart failure with cardiac fibroelastosis demonstrated during the surgery, which subsequently led to death.

The outcome of this case was due to his multiple cardiac complications and the associated malformations. The agenesis of the pancreas causes a rare form of diabetes in children with an early onset and requires treatment

with insulin, which is difficult to manage given the age and low weight.

INDICATII SI LIMITE ALE TRATAMENTULUI GAMMA KNIFE IN SCHWANNOAMELE VESTIBULAREPerin Radu1 MD.G. David2 MD., PhD., Horatiu Moisa3 MD., Prof. AV. Ciurea3 MD., PhD., MSc., Dr. h.c. Mult.1Department of Neurosurgery, “Bagdasar-Arseni” University Hospital, Bucharest, Romania2Department of Neurosurgery, “Regina Maria” Military Hospital, Brasov, Romania3Department of Neurosurgery, “Sanador Medical Center” Hospital, Bucharest, Romania; Department of Neurosurgery, “Carol Davila” University School of Medicine, Bucharest, Romania

Introducere. Schwannoamele (denumite si neurinoame), provin din celulele Schwann ale rădăcinilor nervoase aparand cel mai frecvent la nivelul celui de-al optulea nerv cranian – (Schwannomul Vestibular - SV). SV au indicatie chirurgicala de prima intentie, mai ales in cazul celor de dimensiuni mari care comprima structurile fosei posterioare.

Radiochirurgia stereotactică este o disciplină relativ nou aparuta care utilizează radiaţii ionizante, in anumite cazuri, pentru a inactiva sau distruge una sau mai multe ţinte bine definite de la nivelul nevraxului, fară necesitatea unei incizii. Unul din cele mai râspândite sisteme de radiochirurgie stereotactica este cel Gamma Knife. In ultimii ani tratamentul Gamma Knife al SV < 3 cm a devenit de primă intenţie.

Material si metoda. Pentru realizarea acestui studiu autorii au utilizat un aparat Gamma Knife model C. Acest model va fi descris în detaliu. Un astfel de aparat a fost instalat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” si funcţionează din anul 2005.

În perioada 16.11.2004 (data punerii în funcţiune a aparatului Gamma Knife de la Spitalul “Bagdasar-Arseni” - 01.01.2014 au fost efectuate un număr de 2194 proceduri de iradiere stereotactică. Dintre acestia au fost trataţi 231 pacienţi cu SV.

Volumul tumoral mediu a fost de 5,350 cm3, fiind tratate tumori între 0,250 si 14 cm3. S-au folosit între 1 si 15 cure terapeutice, utilizând între 1 si 3 colimatoare diferite. Doza marginală administrată a fost între 12 si 14 Gy, pe izodoze ce variază între 45 si 60%. Din pacienţii trataţi GK, 127 au fost operaţi anterior si 104 au efectuat tratament GK „per primam”.

Rezultate. Complicaţia majora a fost ineficienţa tratamentului - 2 cazuri nu au raspuns la tratament (0,85%). Un factor important l-a constituit edemul cerebral (constatat in 38 cazuri – 16.4%) la nivelul trunchiului sau cerebelului.

Pareza facială apare în sub 1% din cazuri, şi este de obicei tranzitorie. Pareza nervului trigemen s-a constatat in tumori de mari dimensiuni – 29 cazuri, 12.5%. Nevralgia de trigemen a fost constata in 9 cazuri (3.8%). Din observaţiile clinice, s-a constatat, în cazul tumorilor de mari dimensiuni (peste 8 cm3), o evoluţie mai bună la

pacienţii operaţi anterior, decât la cei neoperaţi, urmată de abia apoi de tratament radiochirurgical. La tumorile sub 8 cm3, evoluţia a fost foarte bună, chiar si la tumorile neoperate în prealabil.

Concluzii. Tratamentul radiochirurgical Gamma Knife al SV este unul dintre cele mai performate tratamente disponibile în prezent.

Nu există o competiţie între microneurochirurgie si radiochirurgie. Tumorile respective trebuie operate în prealabil.


Tratamentul Gamma Knife al schwannoamelor vestibulare este deosebit de eficient, cu condiţia să se respecte criteriile de selecţie prezentate în această lucrare.

Având în vedere procentul mare de reusite al tratamentului Gamma Knife în raport cu numărul mic de complicaţii înregistrate, considerăm că această metodă de tratament este deosebit de valoroasă.

Introduction. Schwannomas (also known as neuromas) originate from Schwann cells located in the nervous roots and appear most frequently at the level of the eight cranial nerve (acoustic neuromas - AN). AN have a prime-intent surgical indication, especially when being large and exerting compression in the structures of the posterior fossa. Stereotactic radiosurgery is a relatively new discipline which uses ionizing radiation to inactivate or destroy one or several well deffined targets in the nevrax without needing any incision. During the last years Gamma Knife Surgery of AN smaller than 3 cm has become routine in western countries.

Materials and methods. In this study the authors use a Gamma Knife Surgery device model C. Such a device was installed at the „Bagdasar-Arseni” University Hospital and is running there since 2005.

Starting with 16.11.2014 (when the Gamma Knife Surgery unit was inaugurated) and up to 01.01.2014 more than 2194 cases have been treated using stereotactic radiosurgery. Out of all the treated cases, a number of 231 AN stand out. The average tumor volume was 5.350 cc, though the volumes ranged between 0.250 and 14 cc. The authors used between 1 and 15 therapeutical shots of radiation while utilizing 1, 2 or 3 different collimators. The marginal radiation dose was between 12 and 14 Gy. A number of 127 patients had received prior surgery while 104 patients received Gamma Knife Surgery „per primam”.

Results. The major complication of Gamma Knife Surgery was represented by lack of response to the treatment which was noticed in 2 cases (0.85%). An important factor was represented by cerebral edema (noticed in 38 cases – 16.4%) in the brainstem or cerebellum.

Facial nerve palsy appeared in less than 1% of casess and is usually transient. Trigeminal nerve palsy was noticed in large tumors - 29 cases (12.5%) while trigeminal neuralgia was observed in

9 cases (3.8%).We noticed that in large tumors (>8 cc) patients who received prior surgery before gamma knife surgery had a better

evolution than patients who weren’t operated. All cases evolved without complications and the outcome was perfect in all cases.

Conclusions: Gamma Knife Surgery treatment of AN is one of the best therapeutical options available today.There is no competition between microneurosurgery and Gamma Knife Surgery as all tumor need to be surgical

treatment before Gamma Knife therapy. Gamma Knife therapy of acoustic neuromas is extremely effective as long as the treatment criteria are fulfilled.Given the high success rate and the very few complications (none in our series) we consider Gamma Knife Surgery

to be extremely effective.

STUDIUL METODELOR SPECTROSCOPICE ÎN CANCERELE CAVITĂŢII ORALEDr. Andreea Maria Petrescu, Prof. Dr. Cristian Radu PopescuClinica ORL, Spitalul Clinic Colţea

Introducere: Cancerul in sfera orală reprezintă o patologie frecventă la nivel mondial, aproximativ 378.500 de cazuri noi fiind diagnosticate anual. Pentru dezvoltarea, invazia si metastazarea tumorală este necesară formarea de neovascularizaţie, derivată din modificări structurale cromozomiale care se traduc la rândul lor în apariţia de proteine mesagere aberante.

Obiectivele studiului:Dezvoltarea unui protocol de selecţie a pacienţilor;Certificarea bioptică a malignităţii;Aprecierea extensiei microvasculare peritumorale în vederea stabilirii T-ului; Elaborarea unui plan terapeutic individualizat conform indicaţiilor comisiei oncologice;Stabilirea indicaţiei chirurgicale pentru pacienţii oncologici;Verificarea histologică a marginilor de siguranţă.Materiale si metode: Din cadrul metodelor spectroscopice, Narrow Band Imaging (NBI) este o tehnica nouă de

imagistică, utilizată pentru a îmbunătăţi vizibilitatea vaselor de sânge. Lumina albă este compusă din părţi egale de lungimi de undă. Lungimea de undă scurtă penetrează doar primul stat de mucoasă, în timp ce undele lungi penetrează în profunzimea mucoasei. Lumina NBI este compusă din două lungimi de undă specifice (415 nm – albastru, 540 nm - verde) care sunt absorbite puternic de către hemoglobină. Aceste lungimi de undă sunt folositoare în detectarea


tumorilor, mai exact a neovascularizaţiei tumorale. Endoscopia cu lumina albă cu biopsie întâmplătoare este metoda standard de detectare a cancerelor din regiunea oro- si hipofaringelui. Materiale necesare: microscop Zeiss S88, filtre cromatice pentru 415 si 540 nm, aparatură foto digitală de înaltă rezoluţie.

Concluzii: Studiul spectroscopic al tumorilor maligne de orofaringe reprezintă încercarea de a răspunde la problema limitei de siguranţă oncologică în funcţie de tipul tumorii primare, gradingul tumoral şi localizarea tumorii primare.

Cercetarea de faţă analizează posibilitatea utilizării de noi tehnologii (NBI) în screeningul, diagnosticul si tratamentul precoce al cancerului de oro- si hipofaringe cât şi utilitatea NBI în efectuarea de biopsii direcţionate, determinarea extinderii tumorale şi a marginilor de siguranţă, elaborarea unui protocol complex terapeutic ce include radioterapia specifică şi evaluarea utilizării procedeelor reconstructive intraoperatorii sau în timpul al doilea.

Discuţii şi concluzii: Lucrarea prezintă stadiul actual al cercetarii din cadrul tezei de doctorat cu acelaşi nume.

SPECTROSCOPIC STUDY METHODS IN ORAL CAVITY CANCERDr. Andreea Maria Petrescu, Prof. Dr. Cristian Radu PopescuENT Clinic, Colţea Clincal Hospital

Introduction: Oral cancer is a frequent pathology Worldwide, approximately 378 500 new cases being diagnosed annually. Neovascularization is necessary to form for the development, invasion and metastasis of the tumor witch are derived from chromosomal structural changes that translate themselves in the appearance of aberrant messenger proteins.

Objectives:Development of a protocol for the selection of patients;Biopsy for the certification of the malignancy;Assessment of peritumoral microvascular extension to determine T staging;Development of an individualized treatment plan as indicated by the oncology committee;Establishing the surgical indication for oncological patients;Histological check of the resection margins.Materials and methods: From the spectroscopic methods, Narrow Band Imaging (NBI) is a new imaging technique

used to improve the visibility of blood vessels. White light is composed of equal parts of wavelengths. Short wavelength penetrates only the first state of the mucosa, while long waves penetrate deep mucosal. NBI light is composed of two specific wavelengths (415 nm - blue, 540 nm - green) which are strongly absorbed by hemoglobin. These wavelengths are useful in detecting tumors, specifically the tumor neovascularization. White light endoscopy with random biopsy is the standard method for detecting cancers of the oro - and hypopharynx region. Materials needed: Zeiss S88 microscope, color filters for 415 and 540 nm, high-resolution digital photo equipment.

Conclusions: Spectroscopic study of malignant tumors of the oropharynx is an attempt to answer the question of oncological safety limit according to the type of primary tumor, tumor grading and location of the primary tumor.

This research explores the possibility of using new technologies (NBI) in screening, diagnosis and early treatment of oro - and hypopharynx cancer and the utility of NBI in performing targeted biopsies, determining the extent of tumor and margins of safety, developing a complex therapeutic protocol including specific radiotherapy and evaluating intraoperative or per secundam reconstructive procedures.

Discussion and conclusions: The paper presents the current state of research in the PhD thesis with the same name.

SUMA VALORILOR GLUCOZEI PLASMATICE DIN CADRUL TTGO – INDICATOR DE RISC CARDIO-METABOLIC. CUMULATIVE NET PLASMA GLUCOSE DURING OGTT – CARDIO-METABOLIC RISK INDICATORSimona Popa, Adina Mitrea, Cristina Lacatusu, Maria MotaUMF Craiova

PREVENTIA FACTORILOR DE RISC IN RETINOPATIA LA PREMATUR (ROP)As. Univ. Dr. Popescu Daniela1, Prof. dr. Matei Dumitru2

1CMDTA Roma2Catedra Medicina de Familie - UMF ‘Carol Davila”

In Romania se nasc 24.000 prematuri din totalul de 220.000 de nou-nascuti vii anual (aprox. 11%), care se diagnosticheaza cu ROP intr-un procentde 50-70%, boala ce reprezinta principala cauza de orbire la copii la noi in tara.


Important este ca sa se realizeze o depistare cat mai precoce a ROP pentru a scadea sansele aparitiei cecitatii.Nu s-a stabilit ce influenteaza evolutia bolii si de ce boala inainteaza in cazul unor bebelusi sau involueaza in cazul

altora, in cadrul unor contexte clinice identice. Scopul studiului este de a ierarhizarea datele comune din fisele de monitorizare a pacientilor, in vederea decelarii

FR, pentru a realiza o preventie primara a ROP.Urmarim obiectivele:– Evaluarea rolului preventiei in cadrul acestei patologii – Identificarea, analiza si evaluarea factorilor de risc ajustabili – Descrierea profilului demografic al mamelor ce au nascut prematur si ai caror nou-nascuti au fost dg cu ROP– Evaluarea impactului depistarii precoce a retinopatiei la prematur – Evaluarea factorilor de prognostic.Se va realiza un studiu retrospectiv observational de tip caz-martor pe un lot de 5116 de pacienti in perioada 2007-

2011 pe prematuri proveniti din maternitatile din Bucuresti si Ilfov, folosind baza date a IOMC (coordonator national al Programului de screening si tratament pentru ROP). Din numarul luat in studiu peste 590 de prematuri au fost tratati cu laser.

In anul 2011 au fost testati 1024 prematuri pentru depistarea retinopatiei in cadrul IOMC Alfred Rusescu si 2545 prematuri testati pentru depistarea ROP la nivel de tara, in conditiile in care in primele 11 luni ale anului mentionat s-au inregistrat 195.000 de nasteri (nou-nascuti vii).

Pe baza rezultatelor obtinute se vor identifica: – Factorii de risc comuni si frecventi pe lotul studiat, precum si influentarea acestora – Stadiile evolutive a ROP in functie de zona de afectare precum si a factorilor ce determina evolutia sau limitarea

retinopatiei – Pacientii cu prognostic favorabil/ nefavorabil in functie de cele mentionate anterior – Pacientii care ar beneficia cel mai mult de pe urma tratamentului chirurgical – O preventie specifica a retinopatiei la prematur – Impactul clinic semnificativ in managementul nou-nascutilor diagnosticati cu retinopatie Cuvinte cheie: prematur, factori de risc, preventie, cecitate, retinopatie

PREVENTION OF RISK FACTORS IN PREMATURE RETINOPATHY (ROP)Popescu Daniela1, Matei Dumitru2

1CMDTA Roma2Catedra Medicina de Familie - UMF ‘Carol Davila”

In Romania are born annually 24,000 preterm babies of the total of 220,000 live births (11%). A percentage of 50-70% is diagnosed with ROP, a disease that represents the leading cause of blindness in children in our country.

It is of the utmost importance to achieve early detection in order to decrease the chances of developing ROP blindness.

It has not been established what influences the progression of the disease in some cases and or its involution in others, in the same clinical contexts.

The aim of this study is to gather common data and cross-reference monitoring charts in all patients to detect early Risk Factors so that we can achieve primary prevention of ROP.

Objectives pursued:– Assessing the role of prevention in this particular pathology– Identifying, analyzing and assessing adjustable risk factors– Description of the demographic profile of mothers giving birth prematurely and whose newborns were diagnosed

with ROP– Impact assessment of early detection of retinopathy in premature newborns– Evaluation of prognostic factors.This will be a retrospective observational case-control study in a group of 5116 preterm patients between 2001-

2011 from the maternities in Bucharest and Ilfov using the IOMC data base (national coordinator of the Program for ROP screening and treatment).

– Most common and frequent risk factors in the studied group and the way that can be influenced– Evolutionary stages of ROP according to the area of damage and the factors that determine the evolution or

limitation of retinopathy– Patients with favorable / unfavorable prognostic according to the aforesaid


– Patients who would benefit most from surgical treatment– Specific prevention of retinopathy in premature newborns– Significant clinical impact in the management of infants diagnosed with retinopathyKey words: preterm patient, risk factors, prevention, blindness, retinopathy

STUDIUL PRIVIND PREVALENTA CANCERULUI LA UN LOT DE PACIENTI DIABETICI INTERNATI Horaţiu-Cristian Popescu-Vâlceanu1, Dianna Tudor1 Maria Antonescu1, Dan Stancu, Gabriela Radulian1,2

1Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie si Boli Metabolice „Prof. N.C. Paulescu” 2Universitatea de Medicină “Carol Davila”

Obiective si premise: Diabetul şi cancerul sunt două boli heterogene, multifactoriale, severe si cronice a căror incidenţa este in creştere pe plan mondial. Dovezile epidemiologice sugerează ca persoanele cu diabet zaharat sunt la risc semnificativ mai mare pentru mai multe forme de cancer (inclusiv pancreas, ficat, de sân, colorectal, tract urinar). Elementul fiziopataologic central pare a fi rezistenta la insulina si axa insulina- factori de crestere insulinici(IGF)- (raportul intre izoformele receptorului insulinic-IR-A/IR-B, concentraţia insulinei, concentraţia IGF1/2, receptorii IGF-IGF-1R,IGF-2R, IGF-BP1-6, receptorii hibrizi IR-A/IGF-1R). Mai mulţi factori de confuzie, fac dificilă evaluarea cu precizie a riscului de cancer la pacienţii cu diabet zaharat. Aceşti factori includ ereditatea, durata preclinica indelungată atât a cancerului cât si a diabetului zaharat, diferitele nivele de control metabolic, şi posibila prezenţă a complicaţiilor cronice. Scopul studiului a fost să evalueze frecvenţa diverselor forme de cancer la pacienţii cu diabet zaharat internaţi in perioada 01.01.2011-01.03.2014 in Institutul Naţional de Diabet Nutriţie si Boli Metabolice „Prof N.C.Paulescu”.

Material si metode: Studiul este unul observational, descriptiv, si a analizat retrospectiv un numar de 19.118 internari ce corespund unui numar de 11.386 pacienti internati respectiv a 408 internari cu diagnostic de cancer si diabet zaharat. In urma analizei (prin excluderea internarilor multiple, a foilor de observatie incomplete sau lipsei diagnosticului de cancer respectiv diabet zaharat) au fost inclusi in lotul de studiu 259 de pacienţi cu diabet zaharat si diverse forme de cancer. Lotul analizat a fost constituit din 56% femei si 44% barbaţi cu vârste cuprinse intre 33-90 ani. La pacientii incluşi in lot au fost analizate : sexul, varsta, mediul (urban, rural), tipul si durata diabetului si cancerului, investigaţiile biologice (glicemie, HbA1c, fracţiunea HDL colesterol, trigliceride), examen clinic (talia, greutatea,circumferinţa abdominală, circumferinţa şold, tensiunea arterială), complicatiile asociate (inclusiv complicatiile diabetului), tratamentul antidiabetic (dieta, ADO, insulina) inclusiv tipul de tratament (tipul si doza de ADO sau insulina). S-a calculat indicele de masă corporală pentru stabilirea statusului nutriţional.

Rezultate: Lotul analizat a avut următoarele caracteristici: DZ tip 1 15 cazuri (5.79%, DZ tip 2 insulinonecesitant 170 cazuri (65.63%),, DZ tip 2 cu ADO sau dietă 69 cazuri (26.64%), 4 cazuri DZ secundar (1.54%), 1 caz DZ Mody (0.38%); 20% pacienţi provin din mediul rural si 80% din mediul urban; 68.54% prezintă suprapondere (IMC>25kg/m2) si 31.46% nu prezintă suprapondere (IMC<25kg/m2). Distribuţia diferitelor tipuri de cancer pe lotul studiat a fost: cancerul de sân 62 cazuri (23.94%), cancerul colo-rectal 39 cazuri (15.05%), cancerul de pancreas 23 cazuri (8.88%), cancerul pulmonar 22 cazuri (8.49%), cancerul de col uterin 13 cazuri (5.01%), cancerul cutanat 12 cazuri (4.63%), cancer de prostată 15 cazuri(5.79%), cancerul de vezică urinară 11 cazuri (4.25%), cancerul hepatic 7 cazuri (2.70%), 6 cazuri cancer laringian (2.32%), iar 49 cazuri cu alte forme de cancer (18.91%).

HbA1c a fost disponibila la 206 pacienti cu o valoare medie 9.22%, HbA1c mediana=8.87%, 5-6.99%=40 cazuri, 7-8.99%=68 cazuri, 9-10.99%=50 cazuri, 11-12.99%=31 cazuri, 13-14.99%=12 cazuri, 15-16.99%=5 cazuri. Raportul TG/HDL are o medie de 5, mediana raport TG/HDL=3.52, raport TG/HDL ≤2=19%, raport TG/HDL ≤4=51%, raport TG/HDL ≥4=30%.

Concluzii: Pe lotul studiat cea mai frecventă formă de cancer asociată cu diabetul zaharat a fost cancerul de sân (23.94%) apoi cancerul colo-rectal (15.05%) si cancerul de pancreas (8.88%). Sunt necesare studii ulterioare prospective pe termen lung, pe loturi mari de pacienţi pentru a evalua incidenţa, prevalenţa si frecvenţa diverselor forme de cancer in populaţia diabetică.

CANCER STUDY PREVALENCE IN A GROUP OF DIABETIC HOSPITALIZED PATIENTSHoraţiu-Cristian Popescu-Vâlceanu1, Dianna Tudor1 Maria Antonescu1, Dan Stancu, Gabriela Radulian1,2

1National Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases “Prof. N. Paulescu”2University of Medicine “Carol Davila”

Background and aims: Diabetes and cancer are two heterogeneous diseases, multifactorial, severe and chronic whose incidence is increasing worldwide with tremendous impact on health worldwide. Epidemiological evidence


suggests that people with diabetes are at significantly greater risk for several types of cancers (including pancreatic, liver, breast, colorectal, urinary tract). Diabetes and cancer share many risk factors, but potential biologic links between the two diseases are incompletely understood. Several confounding factors make it difficult to assess accurately the risk of cancer in diabetic patients. These factors include diabetes duration, varying levels of metabolic control, different drugs and the possible presence of chronic complications. Purpose of this study was to evaluate the frequency of different cancers in patients with diabetes admitted between 01.10.2011-31.12.2011 in the Department of Nutrition and Metabolic Diseases Diabetes “Prof. N. Paulescu”.

Materials and methods: 127 patients were included diabetes and various cancers. The group analyzed consisted of 72 women (56.69%) and 55 men (43.3%) aged between 38-88 years. Patients included in the group have been made history, biological investigations (glucose, total cholesterol, HDL cholesterol fraction, triglycerides, creatinine, urea, SGOT, SGPT, amylase, albumin, GGT, lipase), clinical (height, weight, waist circumference, hip circumference, blood pressure). Body mass index was calculated to determine nutritional status.

Results and discussions: The group analyzed had the following characteristics: type 1 diabetes 10 cases, 37 cases insulin requiring type 2 diabetes, type 2 diabetes with diet or oral antidiabetes drug 78 cases; 89 patients (70.07%) do not have metabolic syndrome and 38 patients (29.92%) have metabolic syndrome. Distribution of various types of cancer study group was: 24 breast cancer cases (18.89%), lung cancer 16 cases (12.60%), colorectal cancer 16 cases (12.60%), pancreatic cancer 10 cases (7.87%), cervical cancer 7 cases (5.51%), skin cancer 6 cases (4.72%), prostate cancer 5 cases (3.93%), bladder cancer 4 cases (3.15%), laryngeal cancer 4 cases (3.15%) and 44 cases with other cancers (34.64%).

HbA1c was available in 206 patients with a mean 9.22%, median HbA1c = 8.87%, 5-6.99% = 40 cases, 7-8.99% = 68 cases, 9-10.99% = 50 cases, 11-12.99% = 31 cases 13-14.99% = 12 cases 15-16.99% = 5 cases. Report TG / HDL has an average of five, the median ratio TG / HDL = 3.52, TG / HDL ≤ 2 = 19%, TG / HDL ≤ 4 = 51%, TG / HDL ≥ 4 = 30%.

Conclusions: In our group the most common form of cancer associated with diabetes was breast cancer (18.89%) and then lung cancer (12.60%), colorectal cancer (12.60%) and pancreatic cancer (7.87%). Further studies are necessary on a more number of patients to assess the frequency of various forms of cancer in the diabetic population.

CORELAŢIILE TIOREDOXINEI SERICE CU MARKERI INFLAMATORII ŞI IMUNOLOGICI, LA COPIII OBEZILaura Anca Popescu1, Bogdana Vîrgolici1, Horia Vîrgolici1, Olivia Timnea2, Dumitru Orăşeanu1, Leon Zăgrean1

1Carol Davila” Universitatea of Medicina si Farmacie, Bucuresti, Romania 2Universitatea Ecologica,, Facultatea de Educatie fizica si sport, Bucuresti

Introducere. Thioredoxina (TRX) serică este o proteină cu rol antioxidant, ce menţine gruparea thiol a proteinelor din sange. Rolul ei antiinflamator se datorează inhibării căilor de activare ale complementului şi migrării neutrofilelor. Valorile TRX serice ajută la diferenţierea steatohepatitei de steatoză, în boala ficatului gras, asociată obezităţii.

Scopul studiului este de a determina valoarea tioredoxinei serice şi a corelaţiilor acesteia cu markeri inflamatorii (fibrinogen, PCR, VSH, leucocite) şi imunologici (fracţiunile complementului), la copiii obezi.

Materiale şi metode. Şaizeci de copii obezi (10-16 ani) şi treizeci de copii normoponderali, de acelaşi sex şi vârste au fost incluşi în studiu. S-au folosit metode spectrofotometrice şi ELISA şi s-au calculat corelatiile Pearson (pentru p<0.05) pentru TRX.

Rezultate. La copiii obezi versus normoponderali, s-au înregistrat valori semnificativ crescute pentru C3 (p<0.001), C4 (p<0.001), Ig G (p<0.05), monocite (p<0.0001), VSH (p<0.004), PCR(p<0.002), fibrinogen(p<0.0001), leucocitele (p<0.0001),iar tioredoxina serică a fost semnificativ scăzută (10.4 vs. 17.9 ng/ml, p<0.04). TRX serică s-a corelat negativ cu C4 (r = -0.27) şi cu PCR (r=-0,26) cu gradul de severitate al aspectului ecografic de ficat gras (r = -0.28).

Concluzie. În concluzie, în obezitate, la copii, thioredoxina serică scăzută, reprezentand o apărare antioxidantă deficitară, se asociază cu un status proinflamator, cu dezechilibre imunologice si cu modificări ale arhitecturii hepatice.


CORRELATIONS OF SERUM THIOREDOXIN WITH INFLAMMATORY AND IMMUNOLOGICAL MARKERS, IN OBESE CHILDRENLaura Anca Popescu1, Bogdana Vîrgolici1, Horia Vîrgolici1, Olivia Timnea2, Dumitru Orăşeanu1, Leon Zăgrean1

1Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania 2Ecologic University of Bucharest, Faculty of Physical Education and Sports, Bucharest

Introduction. Serum Thioredoxin (TRX) is a antioxidant protein which maintains thiol group of the blood proteins. Its antinflammatory role is due to inhibition of the pathways of complement activation and neutrophil migration. Serum TRX level is a parameter for discriminating steatohepatitis from simple steatosis in fatty liver disease, associated with obesity.

Aim. The aim of the study is to determine the value of serum thioredoxin and its correlations with inflammatory (fibrinogen, CRP, ESR, WBC) and immunological markers (components of complement) in childhood obesity.

Materials and methods. Sixty obese children (10-16 years) and thirty age and gender matched lean children were enrolled. Spectrophotometric and ELISA methods were used and Pearson correlations (P < 0.05) were calculated for serum TRX.

Results and discussion. In obese children versus lean children high increased levels for C3 (p < 0.001), C4 (p < 0.001), IgG (p < 0.05), monocytes (p < 0.0001), ESR (p < 0.001), CRP(p<0.002), fibrinogen(p<0.0001) were measured while serum thioredoxin was significantly reduced (10.4 vs. 17.9 ng / ml, p < 0.04). Serum TRX was negatively correlated with C4 (r = -0.27), with CRP (r=-0,26) and with the severity of fatty liver ultrasound appearance (r = -0.28).

Conclusion. In conclusion, in childhood obesity, the low level of serum thioredoxin, representing the a deficient antioxidant defense is associated with a proinflammatory status, immunological imbalances and changes in liver architecture.

MEDICINĂ, ANTROPOLOGIE, CREAŢIE LITERARĂAsistent univ. Drd. Mirela Radu

Mulţi medici, de-a lungul istoriei artistice româneşti, au încercat să-şi creeze o pregătire cât mai cuprinzătoare, ca oameni de ştiinţă, literaţi, artişti. Dovada o face faptul că nenumăraţi slujitori ai lui Hipocrat, fie au urmat pe lângă cursurile Facultăţii de Medicină cursurile altor facultăţi, fie au avut o manieră autodidactă de abordare a unor domenii precum literatura, ziaristica, cronica literară, dramatică sau muzicală. Ion Biberi (1904-1990), medic practicant dar şi scriitor, a fost unul dintre puţinii care au teoretizat şi analizat în detaliu relaţia medicină-opera literară. El a avut ambiţia, poate mai mult decât orice confrate medic, să descopere o relaţie între medicină şi literatură. Cum era de aşteptat, medicul nostru a dedicat pagini de eseu tocmai legăturii tridimensionale medicină-literatură-antropologie. Pornind de la cunoaşterea generală care are două direcţii - instinctuală şi analitică– Biberi consideră medicina ştiinţă de graniţă, care face joncţiunea dintre disciplinele umaniste şi cele realiste. Motivul pentru care ştiinţele medicale se apropie cel mai mult de literatură dintre toate disciplinele ştiinţifice este numitorul loc comun: fiinţa umană studiată de medicină din punct de vedere anatomic şi psihologic iar de literatură din punct de vedere al abisurilor conştiinţei. Medicina înzestrează literatul cu uneltele necesare sondării cunoaşterii intuitive: “Înţelegerea pe care o epocă istorică o are asupra omului este în acelasi timp intuitivă, expresie a interiorizării, dar şi a punţilor simpatetice pe care oamenii le stabilesc între ei, ajungând la o formulă etică – dar şi teoretică, rod al unei cercetări analitice asupra vieţii omeneşti, cu ajutorul disciplinelor ştiinţifice. Ştiinţa cea mai proprie acestei cercetări a fost, încă din antichitate, medicina, sinteză de preocupări foarte variate, în primul rând higienice şi terapeutice, dar ajungând la o cuprindere teoretică a naturii omului.”

Pentru ca în acelaşi context, Biberi să accentueze conexiunea medicină-literatură:”Medicina a fost prima expresie a unei năzuinţe de înţelegere antropologică, de totalitate, a fiinţei umane. Era firesc ca, statornicindu-şi ca ţel o cuprindere analitică a omului, medicina să aibă interferenţe cu activitatea literară. Ţelul celor două preocupări era acelaşi: Omul…Medicina oferea, însă, literatului, un instrument esenţial de cunoaştere, pe care artistul nu-l putea trece cu vederea.”1 (1Ion Biberi, Opera literară, expresie a unei viziuni antropologice în Eseuri litrerare, filosofice şi artistice, Editura Cartea Românească, 1982, p. 43).

Deşi analizează omul în ipostaze diferite, medicina şi literatura, converg înspre un scop comun: omul şi era, deci, inevitabil ca cele două să se contamineze reciproc.

Cuvinte cheie: antropologie, medicină, literatură


MEDICINE, ANTHROPOLOGY, LITERARY WORKAssistant PhD. Candidate Mirela Radu Many physicians, along Romanian history of art, have tried to create as comprehensive as possible, as scientists, writers,

artists. The proof is the fact that countless pursuivants of Hippocrates, either attended alongside Medicine the courses of other faculties, or have had a self-educated approach in fields such as literature, journalism, literary, drama and music reviews.

Ion Biberi (1904-1990), practitioner of medicine as well as writer, was one of the few who theoretized and analyzed in detail the relationship medicine-literary work. He had the ambition, maybe more than any other confrere, to discover a relationship between medicine and literature. As it was to be expected, our physician devoted pages of essay to the very tri-dimensional connection: medicine-literature-anthropology. Starting from the general knowledge which has two directions-instinctual and analytic – Biberi considers medicine as a border science, connecting the humanistic sciences and the objective ones. The reason for which medicine, out of all scientific sciences, seems to be so close to literature is their common point: human being studied in medicine from the anatomic and psychological point of view and by literature, from the conscience abyss point of view.

Medicine endows the literary man with the tool necessary for intuitive knowledge probing: ”The understanding which a historical age has on human being is at the same time intuitive, expression of introspection, but of sympathetic bridges as well, connections which people establish among them, reaching to an ethical formula – as well as theoretical, bearing analytic research on human life, with the help of scientific subjects. The science most appropriate to this research has been, ever since Antiquity, medicine, synthesis of very various concerns, first of all hygienic and therapeutic, but reaching to a theoretical comprehension of human nature.”

Within the same context, Biberi emphasizes the connection medicine-literature: “Medicine was the first expression of aspirations for overall, anthropologic knowledge of human beings. It was natural that, establishing itself as aim analytic recognition of human being, medicine to have interfaces with literary activity. The objective of both concerns was the same: the Human being…Medicine offered the literary man an essential tool in knowledge, which the artist could not neglect.”1 (1Ion Biberi, Literary work, expression of an anthropologic perspective in Literary, philosophical and artistic essays, Cartea Românească Publishing House, 1982, p. 43).

Even if the analyze human being in different ways: medicine and literature converge towards a common goal: human creatures, and, thus, it was inevitable the two to contaminate each other.

Key words: anthropology, medicine, literature

POETUL ŞI MEDICUL ŞTEFAN AUGUSTIN DOINAŞAsistent univ. Drd. Mirela Radu

Ştefan Augustin Doinaş (1922-2002) este un exemplu perfect prin care o personalitate cu înclinaţii spre ştiinţa medicală îmbrăţişează cu succes şi arta scrisului. Personalitate complexă, Doinaş a fost nu numai poet dar şi traducător, eseist şi chiar a activat pe scena politică post-decembristă.

Teoretizarea exagerată poate avea ca explicaţie, cel puţin parţial, cursurile medicale pe care poetul le-a urmat. Obişnuit cu o gândire noţională, Doinaş îşi transpune şi poezia în forme abstractizate căci poetul este “....un însetat de intelectualitate înaltă, de «epuré», un singuratic, în fond, într-o lume prea grăbită, absorbită de efemerul terestru...” 1

Claritatea în gândirea şi meticulozitatea construcţiei poetice îşi au provenieţa în latura sa ştiinţifică căci Doinaş se dovedeşte a fi :”...un poet cu o rece luciditate. Cultivă o poezie îngrijită până la pedanterie, o poezie curată în care poetul pare că oficiază.”2 Tocmai această detaşare provenită pe filiera studiilor medicale i-a făcut pe unii critici să aprecieze stilul său “Doinaş depune mult mai mult ingegno în construirea versului şi este un adevărat poeta doctus în literatura noastră de azi.”3

Legătura de cauzalitate a reprezentat pentru Doinaş o căutare perpetuă în scrierile sale.Raţionalismul câteodată extrem al lui Doinaş face ca unii critici să îl aprecieze ca fiind”... unul dintre cei mai mari în literatura noastră de azi, convingând în sensul frumuseţilor «castelului de gheaţă» al gândirii, al armoniilor ideilor, al «esenţelor» prime.”4

THE POET AND PHYSICIAN ŞTEFAN AUGUSTIN DOINAŞAssistant PhD. Candidate Mirela Radu

Ştefan Augustin Doinaş (1922-2002) is a perfect example of a personality with inclination towards medical science successfully adopted the art of writing as well. Complex personality, Doinaş was not only a poet but a translator, essay writer as well and was even active on the political stage after December ’89.


His far-fetched theoretization can have as one possible explanation, at least partially, the medical courses the poet attended. Used to a notional thinking, Doinaş transposes his poetry in abstract forms as the poet is “...wishful for high intelectuality, of «epuré», a solitary, is a too hurried world, absorbed by the terrestrial ephemeral.”5

Clarity in judgement and meticulosity of poetic construction derived from his scientific side because Doinas proves to be: “ ...a poet with a cold lucidity. Cultivates a poetry neat to bookishness, a clean poetry in which the poet seems to celebrates.”6 This very detachment come through medical knowlegde made some critics to appreciate his style “Doinaş puts the most ingegno in building up the verse and he is a real poeta doctus in our nowadays literature.”7

Causality represented for Doinaş a permanent quest in his writing. Sometimes extreme rationalism proved by Doinaş brought him the appreciation as being “...one of the greatest writers in our literature today, convincing regarding the «the ice castle» of thinking, ideas harmony, and of «prime» essences.” 8

Bibliografie1Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, Vol. 5, Poezia românească de la al doilea război mondial până in anul 2000, Editura

Niculescu, Bucureşti, 2000, p. 1242Ion Dodu Bălan, Constelaţii diurne, Editura Albatros, Bucureşti, 1979, pp. 386-3873Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, Vol. 5, Poezia românească de la al doilea război mondial până in anul 2000, Editura

Niculescu, Bucureşti, 2000, p. 1204Idem, p. 1225Ion Rotaru, History of the Romanian Literature, Vol. 5, Romanian poetry from the Second World War until 2000, Niculescu Publishing

House, Bucharest, 2000, p. 1246Ion Dodu Bălan, Diurnal constellations, Albatros Publishing House, Bucharest, 1979, pp. 386-3877Ion Rotaru, History of the Romanian Literature, Vol. 5, Romanian poetry from the Second World War until 2000, Niculescu Publishing

House, Bucharest, 2000, p. 1208Idem, p. 122

TERAPIE TINTITA ÎN PATOLOGIE ISCHEMICĂ – O NOUA ABORDARERoatesi Iurie, Savopol TudorUniversitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti, RomaniaDept. Medicina Celulara si Moleculara, Dept. Biotehnologie Celulara si Biofizica

Obiective. Pierderea de ţesut si disfuncţie de organ din cauza hipoxiei este un factor important implicat în patologie ischemică. Astfel, de exemplu, îmbunătăţirea terapiilor împotriva hipoxiei celulelor cardiace este o problemă importantă în domeniul cardiovascular. Microclimatul metabolic din zona de hipoxie modifică metabolismul celular incluzând supraexpresie si reglarea pozitivă a receptorului pentru LDL (LDL-R), care măreste rata de endocitoza pentru lipoproteine cu densitate mica (LDL). Modelul propus de noi ia advatajele unui proces fiziologic de endocitoza a LDL-ului, pentru a introduce in celula lipozomii funcţionalizaţi cu proteina ApoB-100 (ApoB100-L). Aceste vezicule pot fi încărcate cu molecule active pentru a bloca caile implicate în modificările celulare legate de hipoxie – fiind un factor determinant si major ai remodelării tisulare. Acest model a fost testat prin studii in-vitro pe celule A375 cultivate care au supraexprimat LDL-R si care au rata crescută de endocitoza pentru LDL.

Material si metode. O soluţie stoc de lipide a fost preparata cu: fosfolipide (DOPC, DMPC), colesterol si colorant fluorescent (NBD-PE). Pentru proba care conţine ApoB100, proteina fost dizolvată în metanol si apoi amestecata cu soluţia de lipide. Lipozomii au fost preparaţi folosind metoda roto-vaporizatorului în tampon de PBS si apoi sonicati până la obţinerea unei o suspensii clare. Două probe au fost făcute: una continand lipozomi simpli si alta care conţine


lipozomi funcţionalizaţi cu proteina ApoB-100; ambele au fost marcate cu colorant fluorescent NBD. Analiza dicroismului circular (CD) pentru proba care conţine ApoB100 a fost folosită pentru a estima structură secundară a proteinei. Linia celulară umana A375 fost menţinuta în mediu DMEM cu nivel redus de glucoză 1 g/L, la 37 °C, 5% CO2 si în continuare cultivata în placi Petry de 25mm. Probele au fost adăugate peste cultura de celule si incubate timp de 2 si 4 ore. După această perioadă mediul a fost îndepărtat si celulele au fost spălate cu PBS. Microscopie de fruorescenta si de transmisie (Axiovert100-Zeiss) au fost folosite pentru examinarea distribuţiei lipozomiloe si a procesului de endocitoza.

Resultate. A fost analizată conformaţia proteinei ApoB100, spectrul CD arată prezenţa unui minim la 220-230 nm. Acest lucru confirmă faptul că protocolul de pregătire lipozomilor functionalizati pastreaza situsul proteic activ, cu structura α-elicoidala neperturbata si cu conformaţie de structură secundara conservată. Acesti lipozomi sunt capabili de ancorare, legare la LDL-R si de activare directă a endocitozei medicata de receptor. Imagini de microscopie de fluorescenţa demonstreaza că ApoB100-L sunt distribuite în compartementul intracelular cu acelasi tipar ca cel al martorului pozitiv LDL marcat fluorescent. In schimb lipozomii nefunctionalizati au fost amplasaţi în afara celulei în apropierea membranei celulare. Asadar lipozomii funcţionalizaţi afisează o mai mare eficienţă de transfecţie intracelulara comparativ cu suspensie de lipozomii nefuncţionalizaţi.

Concluzii. Această lucrare deschide noi perspective pentru dezvoltarea tratamentului ţintit de medicamente cu beneficii în boli ischemice. În cazul nostru, interacţiunile specifice între celule hipoxice cu supraexpresie LDL-R si lipozomii funcţionalizaţi cu ApoB-100, pot fi utilizate pentru a ţinti zonele de hipoxie, fără a provoca prejudicii la nivelul tesuturilor normale. Acesti lipozomi funcţionalizaţi pot fi încărcati cu diferite substante cum ar fi: molecule de siARN, factori de crestere sau medicamente metabolic active.

NEW DRUG DELIVERY MODEL IN ISCHEMIC PATHOLOGYRoatesi Iurie, Savopol Tudor“Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, RomaniaDept. of Cellular and Molecular Medicine, Dept. of Cellular Biotechnology and Biophysics

Obiective. Tissue loss and organ dysfunction due to hypoxia is a major factor involved in ischemic pathology. Thus, for example improving the anti-hypoxia therapies of cardiomyocytes has been an important issue within the cardiovascular field. Microenviorment of hypoxic area modifies celluar metabolism including overexpresseon and upregulation of LDL-receptor (LDL-R) that enhances Low Density Lipoprotein (LDL) endocytotic rate. This model take advatage of naturaly occured LDL endocytotisis to introduce ApoB-100 functionalized liposomes (ApoB100-L) loaded with active molecules to block pathways involved in hipoxia related cell changes - a major determinant of tissue remodeling in the infarcted heart. This model was tested and validated using in-vitro studies on A375 cultured cells that have overexpressed and increased LDL endocytotic rate.

Material and metods. A lipid stock solution containing: phospholipids (DOPC, DMPC), cholesterol and fluorescent dye (NBD-PE) was prepared. For ApoB100 containing sample, the protein was dissolved in methanol and then mixed with lipid solution. Liposomes were prepared usind rotary-evaporator method in PBS buffer and then sonicated until a clear suspention was obtained. Two samples were made one containing simple liposomes and other containing ApoB-100 functionalized liposomes, both marked with NBD fluorescent dye. Circular dichroism (CD) analysis of ApoB100 sample was used to estimate secondary structure of the proteins. A375 humman cell line was maitained in DMEM medium with low glucose level of 1g/L at 37 °C, 5% CO2 and further cultured in 25mm Petry dishes. The samples were


added to the cell culture and incubated for 2 and 4 hours. After this period the medium was removed and cells were washed with PBS. Transmission and fruorescence microscopy (Axiovert100-Zeiss) were used to examine liposomes distribution and endocytosis.

Results. The state of ApoB100 protein was analysed, CD data shows the presence of a minimum at 220-230nm. This confirms that the preparation protocol of the liposome functionalization leaves the active protein site unperturbed with α-helical secondary structure conformation conserved. This liposomes are capable for docking, binding to the LDL-R and direct receptor activation of endocytosis. Fluoresence microscopy images demonstate that ApoB100-L were distributed in intracelular compartement with the same pattern as a positive control using labeled LDL. Instead simple liposomes were located outside the cell near the cell membrane. The functionalized liposomes displayed remarkably higher intracellular transfection efficiency comparatively to simple liposomal suspension.

Conclusion. This work opens up new avenues for developing targeted drug delivery treatment for benefits in ischemic heart disease. In our case, specific interactions between the over-expressed LDL-R in injuried cells and the ApoB-100 functionalized liposomes, can be used to target hipoxic areas without causing harm to normal tissues. These functionalized liposomes can also be loaded within it molecules such as siRNA or metabolically active growth factors and drugs. Feature of molecular therapies have been developed for application in cardiovascular therapy, in situations where there are no options, or when these conventional methods have limitations.

INFLUENTA FACTORILOR DE PATOGENITATE SI VIRULENTA LA SPECIA CLOSTRIDIUM DIFFICILEEpuran Silviu1, Rusu Elena1, Adriana Sbarcea2, Cristescu Cristina1, Manole Cojocaru1 1Universitatea “Titu Maiorescu” Bucuresti, Facultatea de Medicina, Departamentul Disciplinelor Preclinice2Spitalul”Dimitrie Gerota” Bucuresti, Laboratorul de Microbiologie

Clostridium difficile este un bacil Gram pozitiv mobil, anaerob, prezent în mod obişnuit în flora bacteriană a colonului la mai mult de 50% dintre copii sub un an, procentul reducându-se la aproximativ 3% la adulţi. La om această bacterie produce diareea asociată tratamentului cu antibiotice şi colita pseudomembranoas care apar la câteva zile de la începerea unui tratament cu antibiotice sau antineoplazice, prin dezechilibrarea florei bacteriene normale şi înmulţirea în lumenul colonului a tulpinei Clostridium difficile rezistente la antibioticul respectiv (ampicilina, amoxicilina, cefalosporinele, clindamicina metronidazolul şi vancomicina). Specia Clostridium difficile produce doua tipuri de toxine (A si B) precum si o substanţă care inhibă mobilitatea intestinală. Principalii factori implicaţi în patogenitatea infecţiilor determinate de specia Clostridium difficile sunt: provenienţa din flora naturală a organismului, deficienţe ale mecanismelor de apărare prin anticorpi, sistem complement, leucocite, polimorfonucleare, răspunsul imun mediat celular, sinergismul cu alte microorganisme, precum si elementele care duc la cresterea virulenţei microorganismului (aderenţă, invazie, toxine, enzime şi spori). Pentru evitarea enterocolitelor determinate de specia Clostridium difficile se recomandă limitarea administrării de lungă durată a antibioticelor care determina un dezechilibru al florei normale intestinale precum şi renunţarea promptă la medicamentul în cauză odata cu aparitia primelor manifestări digestive. Receptivitatea organismului uman la infectia cu Clostridium difficile este determinata de barierele mucoase compromise printr-o intevenţie chirurgicală, traumatism, tumoare, ischemie sau necroză, ceea ce scade potenţialele de oxido-reducere tisulare locale precum si prin scaderea rezistenţei generale a organismului prin alcoolism, diabet zaharat, neoplazii, imunosupresie, angiopatii. Aproximativ un sfert din persoanele care au prezentat infectii cauzate de specia Clostridium difficile se îmbolnăvesc din nou, fie pentru că infecţia iniţială nu a fost complet vindecată, fie pentru că vin in contact cu o nouă tulpină. Utilizarea probioticelor poate duce la prevenirea infecţiilor recurente cu specia Clostridium difficile.

Cuvinte cheie: Clostridium difficile, flora bacteriana intestinala, antibiotice

INFLUENCE OF PATHOGENICITY AND VIRULENCE FACTORS ON CLOSTRIDIUM DIFFICILE SPECIESEpuran Silviu1, Rusu Elena1, Adriana Sbarcea2, Cristescu Cristina1, Manole Cojocaru1 1“Titu Maiorescu” University, Faculty of Medicine, Preclinical Department2“Dimitrie Gerota” Hospital, Microbiology Laboratory

Clostridium difficile is a mobile, anaerobic Gram-positive bacillus which commonly is present in the colon bacterial flora in more than 50% of children under the age of one, and this percentage reduces to about 3% in adults. In human beings, this bacterium produces diarrhea associated with antibiotic treatment and with pseudomembranous colitis


which occur within a few days the antibiotic treatment is initiated or in antineoplastic drugs, by unbalancing the normal bacterial flora and multiplication in the colon lumen of Clostridium difficile strains resistant to that antibiotic (ampicillin, amoxicillin, cephalosporins, clindamycin, metronidasol and vancomycin). Clostridium difficile species produces two types of toxins (A and B) as well as a substance which inhibits intestinal mobility. The main factors involved in pathogenicity of infections determined by Clostridium difficile species are: origin from the natural body flora, deficiencies in the defence mechanisms through antibodies, complement system, leukocytes, polymorphonuclear, immediate cell immune response, synergy with other micro-organisms, as well as elements which lead to the increase of the micro-organism virulence (adherence, invasion, toxins, enzymes and spores). In order to avoid enterocolitis caused by Clostridium difficile species, it is recommended to limit the long-term administration of antibiotics which determine an unbalance of the normal intestinal flora as well as prompt renouncement to that medication once the first digestive symptoms occur. Human body response towards an infection with Clostridium difficile is determined by mucous barriers compromised by surgery, trauma, tumour, ischemia or necrosis, which decreases the potentials of local tissue oxydo-reduction as well as by decreasing the overall body resistance through alcoholism, diabetus mellitus, neoplasms, immunosuppressants, angiopathies. About a quarter of the persons who had infections caused by Clostridium difficile species relapse, either because the initial infection was not completely healed, or because they come in contact with a new strain. Usage of can lead to prophylaxis of recurrent infections with Clostridium difficile species.

Key words: Clostridium difficile, bacterial intestinal flora, antibiotics

REGIMUL PROTEIC INFLUENTEAZA NIVELUL CALCIULUI IN ORGANISMUL UMANRusu Elena, Manole Cojocaru, Cristescu CristinaDepartamentul Preclinic, Facultatea de Medicina, Universitatea Titu Maiorescu din Bucuresti

Interventia in regimul alimentar reprezinta o abordare importanta in cazul prevenirii foarte multor afectiuni. Efectele regimurilor proteice asupra retentiei calciului sunt legate de excretia calciului urinar si de cantitatea de calciu absorbit, care la randul sau este influentat de nivelul calciului provenit din alimentele consumate. Consumul de proteine duce la cresterea eliminarii calciului pe cale urinara dar influenteaza si cresterea ratei filtrarii glomerulare precum si producerea de acid in organism. Ionul amoniu si sulfatii din aminoacizii care contin sulf in structura sunt cele mai importante molecule care sunt produse in catabolismul proteic. Ionul amoniu obtinut din metabolizarea aminoacizilor si sulfatul generat de gruparile cu sulf ale cisteinei si metioninei influenteaza pH-ul sanguin si excretia urinara. Ionii carbonat si citrat din oase sunt mobilizati sa neutralizaze pH-ul acid, care are ca efect cresterea calciului urinar cand creste consumul de proteine.

Este general valabil acceptat ca ingestia unor cantitati crescute de calciu poate duce la reducerea usoara a presiunii sanguine, si mai important, reduce riscul dezvoltarii hipertensiunii arteriale. Hipertensiuna este un factor de risc major pentru dezvoltarea atacurilor cerebrale. Insuficienta nivelului de calciu a fost corelata nu numai cu factorii de risc pentru dezvoltarea afectiunilor cardiovasculare, a obezitatii, sindromului metabolic, diabet zaharat de tip 2 dar si cu incidenta simptomelor cardiovasculare.

Nivelul calciului urinar este in crescut atunci cand se consuma alimente care au ca efect formarea de acid in organism, cum ar fi carne, peste, oua si cereale si este scazut cand se consuma alimentele de origine vegetala, si este influentat de statusul acido-bazic al organismului.

DIETARY PROTEIN INFLUENCE CALCIUM LEVEL IN HUMAN BODY Rusu Elena, Manole Cojocaru, Cristescu Cristina“Titu Maiorescu” University, Faculty of Medicine, Preclinical Department

Dietary intervention is an important approach in the prevention of many diseases. The effects of dietary protein on calcium retention are related to the urinary calcium excretion and to the amount of calcium absorbed, which in turn is related to dietary calcium level. Consumption of protein increases urinary calcium excretion by its effects on increases glomerular filtration rate and production of acid. Ammonium ion and sulfates from sulfur-containing amino acids are the most important molecules produced in protein catabolism. The ammonium ions produced from the amino acids and sulfate generated from the S groups of cysteine and methionine influence blood pH and urinary excretion. The carbonate and citrate in bone are mobilized to neutralize acid, so urinary calcium increase when dietary protein increases.

There is generally favorable evidence to suggest that higher intakes of calcium may slightly reduce blood pressure and, more importantly, reduce the risk of developing hypertension. Hypertension is a major risk factor for development


of stroke. Calcium insufficiency has been correlated not only with cardiovascular risk factors, such as obesity, metabolic syndrome, diabetes mellitus type 2 but also with incident cardiovascular symptoms.

Urinary calcium level has been found to be increased with acid-forming foods, such as meat, fish, eggs, and cereal, and negatively associated with plant foods and is likely determined by the acid-base status of the total diet.

ASPECTE HEMATOLOGICE ÎN CITOPATIILE MITOCONDRIALEManole Cojocaru1, Mihaela Inimioara Cojocaru2, Ana Stanciu3, Elena Rusu1

1Universitatea ”Titu Maiorescu”, Facultatea de Medicina, Bucuresti2Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” 3Spitalul Clinic de Nefrologie “Dr. Carol Davila”, Bucureşti

Citopatia mitocondrială este o anomalie constituţională a fosforilării oxidative, cu excepţia altor enzimopatii care afectează mitocondria (ciclul Krebs, piruvic, ureii). Mitocondria este, de asemenea, centrul respiraţiei celulare (în membrana internă a mitocondriei) participând la producerea de energie (fosforilarea ADP mitocondrial în ATP). Citopatiile mitocondriale au fost denumite miopatii mitocondriale, responsabile de boli neuromusculare, dar acestea ar putea prezenta trăsături plurivicerale. În cadrul citopatiilor mitocondriale, sindromul Pearson este o afecţiune hematologică în timpul primei copilării, care asociază afectarea seriilor hematopoietice cu vacuolizări intracitoplasmatice ale celulelor măduvei osoase şi insuficienţă pancreatică. Vacuolele sunt la 2-6% din eritroblaşti, unice sau multiple, uneori confluează. Seria eritrocitară prezintă anomalii morfologice megaloblastice. Eritroblaştii prezintă punctaţii bazofile, cu deficit de hemoglobinizare. În sângele periferic, anemia macrocitară cu sideroblaşti inelari (15-30%) se asociază cu neutropenie şi/sau trombocitopenie. În sânge există acidoză metabolică cu creşterea acidului lactic. Studiul lanţului respirator se face prin măsurarea consumului de oxigen pe limfocite, apoi activitatea lanţului respirator pe limfocite (NADH oxidaza, succinoxidaza, citocrom c oxidaza). Studiile moleculare (Southern blot, PCR) au identificat deleţii sau deleţii-duplicate ale ADN mitocondrial. Evoluţia bolii se complică prin simptomatologie neuromusculară (ptoză), retinită pigmentară, retard psihomotor şi atrofie cerebrală.

HEMATOLOGICAL ASPECTS IN THE MITOCHONDRION CYTOPATHIESManole Cojocaru1, Mihaela Inimioara Cojocaru2, Ana Stanciu3, Elena Rusu1

1”Titu Maiorescu” University, Faculty of Medicine, Bucharest2”Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy 3“Carol Davila” Clinical Nephrology Hospital, Bucharest

A mitochondrion cytopathy is a constitutional anomaly of the oxidative phosphorilation, excluding another enzymopathies which affect the mitochondrion (Krebs, pyruvic and urea cycles). Mitochondrion is also the place of the cell respiration (in mitochondrion internal membrane) coupling with the production of the energy (phosphorilation of ADP mitochondrial into ATP). Mitochondrion cytopathies were named mitochondrion myophaties, being responsible for the neuromuscular diseases, but they could present a pluriviceral character. In the frame of the mitochondrion cytopathies, Pearson’s syndrome is a hematological disease of the first childhood, which associates a central disease of the hematopoietic series with the intracytoplasmatic vacuolization of the marrow cells and a pancreatic insufficiency. The vacuoles are found in 2-6% from erythroblasts, being single or multiple, sometimes confluent. The red serie presents morphological anomalies of megaloblastic type. There are erythroblasts with basophilic punctuations, with deficit of hemoglobinisation. In peripheral blood, a macrocytic anemia with sideroblasts in ring (15-30%) is associated with neutropenia and/or thrombocytopenia. In practice, there is a permanent metabolic acidosis with increase of the lactic acid in blood. The study of the respiratory chain is done by the measurement of the consumption of the oxygen from the entire lymphocytes, then the activity of the respiratory chain on the fragmentized lymphocytes (NADH oxidase, succinic oxidase, cytochrome c oxidase). The molecular studies (Southern blot, PCR) emphasized deletions or deletions-duplicates of the ADN mitochondrial. The evolution of the disease is complicated by a neuromuscular symptomatology (ptosis), pigmented retinitis, psychomotor retard and cerebral atrophy.


CRITERII DIAGNOSTICE SI MANAGEMENT MICROCHIRURGICAL ÎN MAV CEREBRALEAurelia Mihaela Sandu1, Mircea Radu Gorgan2

1Universitatea de Medicină si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti, Facultatea de Medicină, Catedra de Neurochirurgie, Clinica de Neurochirurgie, Secţia Neurochirurgie IV, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, Bucuresti2Universitatea de Medicină si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti, Facultatea de Medicină, Catedra de Neurochirurgie, Seful Clinicii de Neurochirurgie, Secţia Neurochirurgie IV, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar- Arseni, Bucuresti

Introducere: Malformaţiile arteriovenoase (MAV) cerebrale sunt leziuni intracraniene congenitale, alcătuite dintr-o reţea complexă de vase displazice (artere dilatate si vene arterializate interconectate prin sunturi), formând un nidus, prin care sângele curge din artere direct în venele de drenaj, fără interpunerea normală a patului capilar.

Material si metodă: Am efectuat un studiu retrospectiv, în care am analizat foile de observaţie ale pacienţilor internaţi în Secţia Neurochirurgie IV, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni cu diagnosticul de MAV cerebrale si operaţi în perioada 1998-2013.

Rezultate: În această perioadă au fost operaţi 53 pacienţi cu MAV cerebrale. Vârsta a variat de la 17 la 85 ani, cu vârsta medie 37,58 ani. Au fost 26 bărbaţi (49,1%) si 27 femei (50,9%). Conform clasificării Spetzler-Martin, 8 pacienţi (15,1%) au avut MAV grad I, 12 pacienţi (22,6%) grad II, 21 pacienţi (39,6%) grad III, 7 pacienţi (13,2%) grad IV si 5 pacienţi (9,4%) grad V. 46 pacienţi (86,8%) au avut leziuni supratentoriale si numai 7 cazuri (13,2%) au prezentat MAV infratentoriale. 5 pacienţi (9,4%) au avut nidus profund. Anevrismele de flux asociate s-au întânit la 5 pacienţi (9,4%). 39 pacienţi (73,6%) au fost internaţi cu MAV rupte si hemoragie intracraniană si 19 (35,8%) au prezentat istoric de crize epileptice. Analizând pacienţii cu MAV rupte, am găsit 34 pacienţi (87,2%) cu hematoame intraparenchimatoase, 15 cazuri (38,5%) cu sângerare intraventriculară, 8 pacienţi (20,5%) cu hemoragie subarahnoidiană si un caz (2,6%) cu hematom subdural. 25 pacienţi (47,2%) au prezentat alterarea stării de constienţă si toţi au provenit din grupul cu hemoragie intracraniană. Am găsit deficite motorii la 29 pacienţi (54,7%) si 24 dintre acestia proveneau din grupul cu sângerare intracraniană.

Pacienţii au fost operaţi si am reusit să efectuăm rezecţie completă în 39 cazuri (73,6%). În 14 cazuri (26,4%) am lăsat nidus rezidual. Pacienţii cu nidus rezidual au fost trataţi ulterior prin radiochirurgie stereotactică Gamma Knife si au avut prognostic favorabil.

Analizând pacienţii conform Scorului Rankin modificat (mRS) pre si postoperator, am observat că în 34 cazuri (64,2%) mRS s-a ameliorat, la 6 pacienţi (11,3%) mRS a rămas nemodificat si în 13 cazuri (24,5%) mRS s-a deteriorat după chirurgie. Am avut o rată de mortalitate de 9,4%. La evaluarea pe termen lung pacienţii au prezentat o calitate a vieţii excelentă în 22 cazuri (45,8%), calitate a vieţii bună în 10 cazuri (20,8%), calitate a vieţii mediocă în 8 cazuri (16,7%) si calitate a vieţii proastă în 8 cazuri (16,7%).

Concluzii: MAV cerebrale apar de obicei la persoane tinere si debutează cu hemoragie sau crize epileptice. MAV rupte prezintă debut brusc, cu alterarea stării de constienţă si deficite motorii. MAV sângerează de obicei în interiorul parenchimului cerebral, dar am avut si hemoragii intraventriculare, subarahnoidiene sau subdurale. Microchirurgia este tratamentul de elecţie în MAV cerebrale. Rezultatele chirurgiei sunt bune, cu rată mică de morbiditate. Pacienţii cu rezultate mai puţin favorabile sau proaste au fost internaţi cu alterarea severă a stării de constienţă, suferinţă acută de trunchi cerebral si hematoame intracranine gigante. Radiochirurgia stereotactică Gamma Knife este utilă la pacienţii cu nidus rezidual.

DIAGNOSTIC CRITERIA AND MICROSURGICAL MANAGEMENT IN BRAIN AVMsAurelia Mihaela Sandu1, MD; Mircea Radu Gorgan2, MD, PhD 1University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest, Faculty of Medicine, Department of Neurosurgery, Clinic of Neurosurgery, Fourth Department of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar-Arseni, Bucharest2University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest, Faculty of Medicine, Department of Neurosurgery, Head of Clinic of Neurosurgery, Fourth Department of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar-Arseni, Bucharest

Introduction: Brain arteriovenous malformations (AVMs) are congenital intracranial lesions, composed of a complex network of dysplastic vessels (dilated arteries and arterialized veins interconnected by shunts), forming a nidus, which by-pass arterial blood from arteries directly into draining veins without normal passage through capillary bed.


Material and method: We performed a retrospective study, in which we reviewed medical records of patients admitted in the Fourth Department of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar-Arseni with brain AVMs and operated from 1998 to 2013.

Results: Fifty-three patients with brain AVMs underwent surgery during this period of time. Ages varied from 17 to 85 years old and mean age was 37.58 years. There were 26 men (49.1%) and 27 women (50.9%). According to Spetzler-Martin scale, 8 patients (15.1%) had AVMs grade I, 12 patients (22.6%) grade II, 21 patients (39.6%) grade III, 7 patients (13.2%) grade IV and 5 patients (9.4%) grade V. Fourty-six patients (86.8%) had supratentorial lesions and only 7 cases (13.2%) presented infratentorial AVMs. Five patients (9.4%) had deep nidus. Associated flow-related intracranial aneurysms were encountered in 5 patients (9.4%). Thirty-nine patients (73.6%) were admitted with ruptured AVMs and intracranial hemorrhage and 19 (35.8%) presented history of seizures. Analyzing patients with ruptured AVMs, we found 34 patients (87.2%) with intraparenchymal hematoma, 15 cases (38.5%) with intraventricular bleeding, 8 patients (20.5%) with subarachnoid hemorrhage and one case (2.6%) with subdural hematoma. Twenty-five patients (47.2%) presented altered mental state, and all of them came from the grou p with intracranial hemorrhage. We found motor deficits in 29 patients (54.7%) and 24 of them came from the group with intracranial bleeding.

Patients underwent surgery and we were able to performed total resection in 39 cases (73.6%). In 14 cases (26.4%) we left a residual nidus. Patients with residual nidus were later referred to stereotactic radiosurgery Gamma Knife and presented good outcome.

Analyzing patients according to modified Rankin Score (mRS) pre and postoperative, we found tha t in 34 cases (64.2%) mRS improved, in 6 patients (11.3%) mRS was unchanged and in 13 cases (24.5%) mRS got worse following surgery. We had a mortality rate of 9.4%. On long term follow-up, patients had excellent quality of life in 22 cases (45.8%), good quality of life in 10 cases (20.8%), mediocre quality of life in 8 cases (16.7%) and a poor quality of life in 8 cases (16.7%).

Conclusions: Brain AVMs usually occur in young people and present onset with hemorrhage or seizures. Ruptured AVMs present sudden onset, with altered mental state and motor deficits. AVMs usually bleed inside the parenchyma, but we also had intraventricular, subarachnoid or subdural hemorrhages. Microsurgery is the treatment of choice in brain AVMs. Results following surgery are good and with low morbidity rate. Patients with less favorable or poor results were admitted with severe altered mental state, acute brainstem dysfunction and massive intracranial hematomas. Stereotactic radiosurgery Gamma Knife is useful in patients with residual nidus.

CRITERII DIAGNOSTICE SI MANAGEMENT MICROCHIRURGICAL ÎN MAV CEREBRALEAurelia Mihaela Sandu1, MD; Mircea Radu Gorgan2, MD, PhD 1Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Facultatea de Medicină, Catedra de Neurochirurgie, Clinica de Neurochirurgie, Secţia Neurochirurgie IV, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, Bucureşti2Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Facultatea de Medicină, Catedra de Neurochirurgie, Clinica de Neurochirurgie, Secţia Neurochirurgie IV, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, Bucureşti

Introducere: Malformaţiile arteriovenoase (MAV) cerebrale sunt leziuni congenitale formate dintr-o reţea complexă de vase displazice.

Material şi metodă: Am analizat retrospective pacienţii cu MAV cerebrale operate în Secţia Neurochirurgie IV, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni între 1998 şi 2013.

Rezultate: În decursul acestui interval, 53 pacienţi au fost operaţi. Vârsta medie a fost 37,58 ani (de la 17 la 85 ani), au fost 26 bărbaţi (49,1%) şi 27 femei (50,9%). Opt pacienţi (15,1%) au avut MAV grad I Spetzler-Martin, 12 pacienţi (22,6%) grad II, 21 pacienţi (39,6%) grad III, 7 pacienţi (13,2%) grad IV şi 5 pacienţi (9,4%) grad V. Au fost 46 (86,8%) MAV supratentoriale şi numai 7 (13,2%) leziuni infratentoriale. Nidusul a fost profund în 5 cazuri (9,4%). Cinci pacienţi (9,4%) au prezentat, de asemenea, anevrisme intracraniene asociate.

39 pacienţi (73,6%) s-au prezentat hemoragie şi 19 (35,8%) au fost internaţi cu crize epileptice. Din totalul de 39 pacienţi cu MAV rupte, 34 (87,2%) au avut hematom intraparenchimatos, 15 (38,5%) au avut hemoragie intraventriculară, 8 (20,5%) au avut hemoragie subarahnoidiană şi un pacient (2,6%) a avut hematom subdural. 25 pacienţi (47,2%) au prezentat alterarea stării de conştienţă, toţi fiind din grupul cu hemoragie cerebrală. Deficit motor s-a constatat la 29 pacienţi (54,7%).

Am efectuat rezecţie totală în 39 cazuri (73,6%) şi am lăsat nidus rezidual la 14 pacienţi (26,4%). La pacienţii cu nidus rezidual s-a efectuat radiochirurgie stereotactică cu rezultate bune.


Rata mortalităţii a fost 9,4%. Scorul Rankin modificat s-a ameliorat postoperator la 34 pacienţi (64,2%), a rămas nemodificat la 6 (11,3%) şi s-a înrăutăţit la 13 pacienţi (24,5%).

Concluzii: MAV cerebrale apar la persoane tinere şi se manifestă cu hemoragie sau crize epileptice. În cazul MAV rupte hemoragia este, de cele mai multe ori, intraparenchimatoasă, însă poate apărea şi hemoragie intraventriculară, hemoragie subarahnoidiană sau hematom subdural. Microchirurgia este tratamentul de elecţie în MAV cerebrale. În mâini experimentate, rezultatele postoperatorii sunt foarte bune şi morbiditatea este scăzută. Pacienţii cu rezultate postoperatorii mai puţin favorabile sau proaste s-au internat în comă, au avut hematoame gigante şi suferinţă acută de trunchi cerebral. Radiochirurgia stereotactică este indicată la pacienţii cu nidus rezidual.

Key words: arteriovenous malformation, microsurgery, outcome

IMPACT OF CYTOLYSIS ON TUMOR RESPONSE AFTER TRANSARTERIAL CHEMOEMBOLIZATION FOR HEPATOCELLULAR CARCINOMA - A SINGLE CENTER EXPERIENCEGabriela Smira¹, Razvan Cerban1, Radu Dumitru3, Mugur Grasu3, C. Gheorghe¹, I. Popescu2, L.Gheorghe1

1Center of Gastroenterology and Hepatology2Center of General Surgery and Liver Transplantation, Fundeni Clinical Institute Bucharest, Romania

Background: Transarterial chemoembolization (TACE) is a widely applied standard treatment option for treatment – naïve patients with hepatocellular carcinoma (HCC). It is used in the treatment of large unresectable tumors, but also as a bridge therapy before liver transplantation. Cytolysis, which may occur within days following the procedure, is due to tumoral or non-tumoral parenchyma necrosis.

Aims: The aim of this retrospective study is to evaluate the impact of cytolysis after TACE on tumor response, incidence of hepatobiliary complications and overall survival.

Methods: Between January 2011 and August 2012 we enrolled 90 treatment-naïve patients who underwent 142 TACE procedures for hepatocellular carcinoma. Cytolysis was defined as an increase of AST value above 100 IU/l, with at least doubling of the baseline value. The associations between cytolysis and radiologic tumor response one month following each treatment and adverse hepatobiliary events were estimated.

Results: The average age was 59 years and the male gender predominated (70,4%); 93,7% had a diagnosis of cirrhosis. Chronic VHC infection was the most common cause of cirrhosis. Doxorubicin was the chemotherapeutic agent in all cases. Cytolysis occurred in 102 out of 142 cases and was associated with a favourable radiological response (OR 1,91) at one month compared to non-cytolysis with no difference in the occurrence of hepatobiliary complication. The adjusted hazard ratio for overall survival was 1,3 times greater in the group with cytolysis compared to non-cytolysis group.

Conclusions: Our study showed that cytolysis after TACE in patients with hepatocellular carcinoma was associated with an improved radiological response, but had no impact on short-term adverse events and on overall survival up to 12 month after treatment. Furthermore, TACE is relatively safe in well selected patients with no cases associated with irreversible liver failure despite transient deterioration in liver function.

APOLEXIE PITUITARA INTR-UN ADENOM HIPOFIZAR RECIDIVAT – PREZENTARE DE CAZAdriana Solomon1, Ligia Tataranu2, Mircea Radu Gorgan³¹Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti, Facultatea de Medicina, Clinica de Neurochirurgie III, Spitalul Clinic de Urgenta “Bagdasar Arseni”, Bucuresti2Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti, Facultatea de Medicina, Clinica de Neurochirurgie III, Spitalul Clinic de Urgenta “Bagdasar Arseni”, Bucuresti³Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti, Facultatea de Medicina, Clinica de Neurochirurgie, Spitalul Clinic de Urgenta “Bagdasar Arseni”, Bucuresti

Introducere: Apoplexia pituitara este un sindrom clinic, consecinta a extravazarii sangelui in spatiul subarahnoidian, iritatiei durale, compresiei emisferelor cerebrale sau nervilor cranieni ca urmare a extensiei laterale sau superioare a materialului necrotic si/sau hemoragic, precum si anomaliilor endocrinologice ca urmare a disfunctiei pituitare acute. Aceasta afectiune se carecterizeaza prin instalarea brusca a semnelor de hipertensiune intracraniana, tulburari de vedere si anomalii de camp visual, pareza muschilor oculomotori, vertij, meningism si/sau deteriorarea starii de constienta. Terapia standard in apoplexia pituitara include decomplesie via abord transsfenoidal si doze mari de corticosteroizi.


Prezentare de caz: pacienta in varsta de 29 ani, cunoscuta cu prolactinom pentru care s-a practicat hipofizectomie pe cale transsfenoidala in urma cu 7 ani; in present ea urmeaza tratament cu bromocriptina precum si tratament substitutiv hormonal pe linia corticotropa si tireotropa, se prezinta cu galactoree, cefalee brutal instalata, greturi, varsaturi, diplopie si alterarea acuitatii vizuale la ambii ochi. Tomografia computerizata cerebrala si IRM cerebral cu substanta de contrast au pus in evidenta o tumora selara cu extensie supraselara si zone hemoragice intratumorale. Tratamentul ales a fost rezectia tumorii pe cale transsfenoidala. Examenul anatomo-patologic a confirmat diagnosticul de adenoma hipofizar in cea mai mare parte acidofil, cu zone hemoragice intratumorale – aspect inalt sugestiv pentru apoplexie pituitara. Evolutia a fost favorabila, pacienta fiind externata cu stare generala buna dar cu necesitatea mentinerii tratamentului de substitutie hormonala.

Concluzii: Apoplexia pituitara este o afectiune ce pune in pericol viata pacientilor. Acest caz demonstreaza ca apolexia poate surveni si trebuie sa fie suspectata chiar si la pacienti cu hipofizectomie in antecedente.

Cuvinte cheie: adenom hipofizar, apoplexie pituitara, abord transsfenoidal

PITUITARY APOPLEXY IN A RECURRENT ADENOMA - CASE REPORTAdriana Solomon1, Ligia Tataranu2, Mircea Radu Gorgan³¹University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest, Faculty of Medicine, Clinic of Neurosurgery, Third Department of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar-Arseni, Bucharest2University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest, Faculty of Medicine, Clinic of Neurosurgery, Third Department of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar-Arseni, Bucharest³University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest, Faculty of Medicine, Department of Neurosurgery, Head of Clinic of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar-Arseni, Bucharest

Background. Pituitary apoplexy is a clinical syndrome consequent to subarachnoid extravasation of blood and dural irritation, cranial nerve and hemispheric compression from lateral or superior extention of necrotic and/or hemorrhagic material, and endocrine abnormalities from acute pituitary dysfunction. The pathology is characterized by abrupt onset of severe signs of intracranial hypertension, visual impairment, restriction of visual fields, paresis of ocular muscles, vertigo, meningismus, and/or decreased level of consciousness. Standard therapy of pituitary apoplexy includes decompression via transsphenoidal route and high-dose steroid treatment.

Case report. We report a case of a 29-year old woman with a history of transsphenoidal hypophysectomy for a prolactinoma 7 years ago and currently on bromocriptine, and glucocorticoid and thyroid hormone replacement, who presented with galactorrhea, sudden severe headache, nausea, vomiting, diplopia and visual impairment on both eyes. Computer tomography and contrast-enhanced magnetic resonance imaging of the head proved a large sellar tumor with extension to the suprasellar region with intratumoral hemorrhagic zones. The treatment of choice was resection of the sellar mass by transsphenoidal approach. Histological examination revealed a pituitary adenoma mostly acidophil, with intratumoral hemorrhage, highly suggestive for pituitary apoplexy. The outcome was favorable and the patient was discharged in a good condition but with necessity for hormonal replacement as a treatment of pituitary insufficiency.

Conclusions: Pituitary apoplexy remains a potentially life-threatening disease. This case demonstrates that apoplexy can occur and should be suspected even in a patient with a previous history of hypophysectomy.

Key words: pituitary adenoma, pituitary apoplexy, transsphenoidal approach

NEOPLASM DE VEZICA BILIARA SAU COLECISTITA ACUTA LITIAZICA?Dr. Stanescu Diana¹, Dr. Iorgulescu R²., Dr. Borka V³., Prof. Dr. Bratucu E4.1Spitalul Clinic de Urgenta M.A.I. “Prof. Dr. D. Gerota” Bucuresti2Spitalul Clinic de Urgenta “Sfantul Ioan” Bucuresti3Spitalul Clinic de Urgenta “Sfantul Ioan” Bucuresti4Institutul Oncologic Bucuresti “Prof. Dr. Al. Trestioreanu”

Istoric: Neoplasmul de vezica biliara este mai frecvent intalnit la pacientii cu litiaza biliara, mai ales in cazurile asimptomatice si a calculilor voluminosi. Alti factori de risc asociati cancerului biliar includ sexul feminin, obezitatea, aport crescut de carbohidrati. Este cea mai frecventa forma de cancer hepatobiliar, 75 % din cazuri fiind peste 64 de ani. Cancerul vezicular ramane asimptomatic in stadiile initiale, motiv pentru care este descoperit in stadii avansate.

Metode: Pacienta in varsta de 81 de ani, se interneaza in clinica chirurgie pentru dureri intense la nivelul hipocondrului drept, scadere ponderala (aproximativ 10 kg in 2 luni) si inapetenta. Examenul clinic deceleaza abdomen dureros spontan si la palpare la nivelul hipocondrului drept, masa tumorala palpabila la nivelul proiectiei colecistului


(semnul Courvoisier). Biologic la internare: HGB=8,2 g/dl, VSH=83 mm/h, glicemie=136,38 mg%, leucocite=12300/ul, fara alte modificari patologice semnificative. Examenul CT abdomen nativ si cu contrast iv: colecist litiazic, cu dimensiuni mult crescute (hidrops vezicular), cu aspect de colecistita acuta litiazica, necrozanta (mai probabil) sau/si neoplasm vezical, neinvaziv, adenopatii regionale, fara determinari secundare parenchimatoase abdominale.

Rezultate: S-a intervenit chirurgical prin abord clasic si s-a descoperit plastron pericolecistic; vezica biliara globuloasa cu perete gros, edematiat, infiltrat, locuita de multipli calculi mici, negriciosi, si continut purulent, prezentand infundibul invadat neoplazic; pediculul hepatic edematiat; adenopatii voluminoase de-a lungul arterei hepatice comune, micii curburi gastrice si trunchiului celiac. S-a practicat colecistectomie anterograda, cu ridicarea peretelui posterior al veziculei biliare in bloc cu capsula hepatica de la nivelul patului vezicular. In cursul disectiei cisticului se produce efractia punctiforma a canalului hepatic comun. Se practica sutura leziunilor punctiforme. In prima zi postoperator drenajul a fost de 650 ml bilios dupa care incepand cu a 2-a zi postoperator a scazut la 150 ml bilios, iar in a 4-a zi drenajul a devenit minim. Evolutia clinica a fost favorabila, pacienta fiind externata a 9-a zi postoperator,

Concluzii: Cancerul de vezicula biliara asociat cu piocolecistita este tratat chirurgical prin abord clasic. Diagnosticul diferential al neoplasmului vezical se poate face cu colecistita acuta, in situatia de fata existand ambele patologii. Frecventa incidentelor intraoperatorii de lezare a cailor biliare este crescuta, avand in vedere extensia locoregionala neoplazica.

Cuvinte cheie: cancer de vezica biliara, piocolecistita, litiaza biliara, colecistectomie clasica.

GALLBLADDER CANCER OR ACUTE CHOLECYSTITIS?Dr. Stanescu Diana1, Dr. Iorgulescu R.2, Dr. Borka V.3, Prof. Dr. Bratucu E.4

1“Prof. Dr. D. Gerota” Emergency Hospital, Bucharest, PhD student, 2St. John Emergency Hospital Bucharest3St. John Emergency Hospital Bucharest4Oncology Institute “Prof. Dr. Al. Trestioreanu”

Background: Gallbladder cancer is more common in patients with gallstones, especially in asymptomatic cases and large stones. Other factors associated with gallbladder cancer include female sex, obesity and high carbohydrate intake. It is the most common form of hepatobiliary cancer, 75% of cases being over 64 years old. Gallbladder cancer remains asymptomatic for a long period of time, being discovered in advanced stages.

Methods: Female patient aged 81 years old, is admitted in our service for severe pain in the right upper quadrant, weight loss (about 10 kg in 2 months) and loss of appetite. Clinical examination: painful abdomen in the right upper quadrant and a palpable tumor mass in the projection area of the gallbladder (Courvoisier sign). Biological on admission: Hgb = 8.2 g/dl, ESR = 83 mm/h, glucose = 136.38 mg%, WBC = 12300/ul without any other significant pathological changes. Native CT and with iv contrast: gallstones, gallbladder with increased size (hydrops of the gallbladder) suggestive for necrotic acute cholecystitis and/or gallbladder cancer, noninvasive, with regional lymph nodes, without any metastases to the abdominal parenchymal organs.

Results: We performed an open surgical approach and we discovered subhepatic adherence syndrome, globular gallbladder with thick walls, edematous, infiltrated, inhabited by multiple blackish small stones, with pus content and infundibular neoplastic invasion, edematous hepatic pedicle, bulky lymph nodes along the common hepatic artery, lesser gastric curvature and celiac trunk. Anterograde cholecystectomy was performed, with the rise in the posterior wall of the gallbladder along with liver capsule. During dissection of the cystic duct, punctiform damage occured to the common hepatic duct, that was sutured. On the first postoperative day drainage was 650 ml bilious then starting the 2nd postoperative day decreased to 150 ml bilious and in the 4th day drainage became minimal. Clinical outcome was favorable, the patient was discharged the 9th postoperative day.

Conclusions: Gallbladder cancer associated with cholecystitis with empyema is surgically treated by classical approaches. Differential diagnosis of bladder cancer can be done with acute cholecystitis, in our situation having both of them. The frequency of intraoperative damage to the bile ducts is increased, because of locoregional neoplastic extension.

Keywords: gallbladder cancer, cholecystitis with empyema, gallstones, open cholecystectomy.


SCHWANOM SPINAL TORACAL ASOCIAT CU STENOZA DE CANAL CERVICAL. ABORD MICROCHIRURGICALDr. Stanescu Radu1, Dr. Munteanu Valentin2, Prof. Dr. Gorgan Mircea Radu3

1Spitalul Bagdasar Arseni, Bucuresti2Universitatea Carol Davila, Facultatea de Medicina, Departamentul de neurochirurgie; 3Universitatea Carol Davila Bucuresti, Spitalul Bagdasar Arseni

Istoric. tumorile de teaca nervoasa au origenea, de obicei, din radacinile dorsale. Sunt relativ avasculare, globoide si fara calcificari. Radacina dorsala de origine este frecvent intim aderenta de tumora si poate fi rar pastrata intacta in tumpul rezectiei chirurgicale. Cand se afla in zona foramenului intervertebral, pot avea un aspect caracteristic “in haltere” cu o componenta extrasi intradurala. Cea mai fracventa locatie este in maduva toracala. La pacientii cu neurofibromatoza, aceste tumori sunt multiple si apar la numeroase nivele in canalul spinal.

Metode. O femeie de 58 de ani a fost internata in spitalul nostru din cauza durerilor toracice cronicecu localizare T2, parestezii la aceelasi nivel, episoade de incontinenta urinara, paraplegie Frankel D, cu debut de circa un an si jumatate si cu agravare neurologica progresiva. Se stia, deasemenea, cu diabet zaharat tip II, hipertensiune arteriala si astm bronsic. Imageria RMN arata o leziune subdurala extramedulara situata la nivel T2-T3, cu efect de masa asupra maduvei spinarii si stenoza de regine cervicotoracica.

Rezultate. S-a practica o laminectomie C7-T3; dupa deschiderea durei s-a gasit o masa tumorala alb-cenusie, cu origine dintr-o radacina toracica nervoasa. Aceasta a fost rezecata chirurgical in totalitate urmand apoi recalibrarea de canal cervical inferior. Rezultatul histopatologic a fost de schwanom Antony A. Fistula LCR postoperatorie a fost tratata prin drenaj lombar. Pacienta a fost externata cu paraplegie ameliorata si fara deficite urinare.

Concluzie. Schwanoamele toracale spinale pot fi tratate microchirurgical in siguranta. Asocierea cu alte patologii cu indicatie chirurgicala cum este stenoza de canal trebuie luata in consideratie si tratata de asemenea. Fistula LCR, daca apare, poate fi rezolvata prin drenaj lombar.

Cuvinte cheie: Schwanom spinal toracic Antony A, stenoza cervicala, abord microchirurgical, drenaj lombar.

THORACIC SPINAL SCHWANOMA ASSOCIATED WITH CERVICAL STENOSIS. A MICROSURGICAL APPROACHDr. Stanescu Radu1, Dr. Munteanu Valentin2, Prof. Dr. Gorgan Mircea Radu3

1“Bagdasar Arseni” Hospital, Bucharest2”Carol Davila” University of Medicine an Pharmacy Bucharest, Faculty of Medicine, Departament of Neurosurgery3Carol Davila University of Medecine an Pharmacy Bucharest Arseni–Bagdasar Hospital

Backround. Nerve sheath tumors usually arise from dorsal roots. They are relatively avascular, globoid and without calcification. The dorsal root of origin is most often intimately adherent to the tumor and can rarely be preserved during surgical resection. When located in the area of the intervetrebral foramen, they assume a characteristic dumbbell configuration, with an extra- and intradural component. The most frequet spinal location of this tumor is thoracic. In pacients with neurofibromatosis, these tumors are multiple and occur at numerous levels of the spinal canal.

Methods. A 58 year old woman was admitted in our hospital because of cronic thoracic pain at the level of T2, numbness at the same level, urinary disturbance, Frankel D paraplegia, simptoms that started a year and a half prior to presentation and with progressive neurological aggravation. He had also diabetes tipe II, hipertension and asthma. IRM study showed a subdural extramedulary lesion situated al the T2-T3 levels, with mass efect to the spinal cord and a cervicothoracic stenosis.

Results. A cervicothoracic C7-T3 laminectomy was performed, after opening the dura we found a white-gray tumor mass, originating from a thoracic nerv root. The tumor was totaly resected followed by recalibration of the inferior cervical spinal canal. HP result was schwanoma Antony A. Postoperative CSF fistula was treated by lumbar drainage. Pacient was discharged with improved paraplegia and no urinary disturbance.

Conclusion. Spinal thoracic schwanoma can be safely trated microsurgically. The association with other patology like spinal stenosis must me taken into consideration and also treated. CSF fistula, if occurs, can be solved by lumbar drainage.

Key words: Thoracic spinal schwanoma Antony A, cervicothoracic stenosis, microsurgical approach, lumbar drainage.


EXISTĂ VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE PARITATE SI PRESIUNEA ARTERIALĂ LA FEMEILE LA PREMENOPAUZĂ? REZULTATE DINTR-O COHORTĂ ROMANEASCĂ DIN MEDIUL RURALStefan Andrei1, Gabriel Stefan2,3, Ioana Anastasia Ursu3

1Secţia de Anestezie si Terapie, Spitalul Universitar de Urgenţă “Elias” 2Departamentul de Nefrologie, Spitalul de Nefrologie “Carol Davila”,3Universitatea de Medicină si Farmacie “Carol Davila”

Introducere. Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de morbimortalitate în populaţia feminină. Din cauza statusului hormonal, femeile la postmenopauză au un risc crescut de afecţiuni cardiovasculare comparativ cu cele în premenopauză, prezentând, între altele, o incidenţă crescută a hipertensiunii arteriale, dislipidemiei, diabetului zaharat, o redistribuţie a ţesutului adipos, disfuncţie si inflamaţie endotelială. Desi iniţial propusă ca factor protector de anumite studii, multiparitatea apare ca fiind un factor de risc cardiovascular, atât din studii experimentale pe animale cât si din studii epidemiologice umane anterioare. Cu toate acestea, rezultatele nu sunt unanime, subiectul nefiind pe deplin elucidat. Ne-am propus să investigam modul în care paritatea influenţeaza valorile presiunii arteriale într-un grup de femei în premenopauză.

Metode. Participantele(n=190, vârsta 31 ani [28-33]) au fost recrutate prospectiv într-un studiu transversal observaţional multicentric din comunităţi rurale din mai multe judeţe la un control clinic de rutină în cadrul proiectului “Împreună pentru sănătatea rurală”. Pentru fiecare în parte s-au notat vârsta, paritatea, s-au măsurat presiunea arterială sistolică(PAS), diastolică(PAD), circumferinţa abdominală(CA) si la nivelul soldurilor (CS), înălţimea si masa corporală(G), s-au calculat indicele de masă corporală(IMC) si presiunea arterială medie(PAM) si s-au dozat colesterolul total(ColT), trigliceridele si glicemia à jeun. Participantele au fost împărţite în două grupuri: un grup(N) pentru nulipare-unipare (n=57) si un alt grup(M) pentru multipare (n= 133). Pentru analiza statistică s-a folosit programul Analyse-it for excel v 2.26. O valoare a p < 0.05 a fost considerată ca semnificativă statistic.

Rezultate. La analiza univariată a datelor folosind testul Mann-Whitney s-a observat că M sunt mai în vârstă decât N (34 ani vs. 24 de ani, p<0.001), au un IMC mai mare (23.93 Kg/m2 vs. 21.42 Kg/m2, p=0.008), CA si CS mai mari (79cm vs. 72cm, p 0.01, respectiv 96cm vs. 90cm, p=0.008). Ambele grupuri au prezentat valori similare ale ColT (187 mg/dl vs. 179 mg/dl, p=0.4), trigliceridelor (128.5mg>dl vs. 127mg>dl, p=0.5) si glicemiei (92mg/dl vs. 92mg/dl, p=0.8). In ceea ce priveste presiunea arterială, nu s-a înregistrat o diferenţă statistic semnificativă între M si N pentru PAD (79.8mmHg[77.5-82.1] vs. 78.1mmHg[74.4-81.9], p=0.7) si nici pentru PAM(93.33mmHg[90-100] vs. 90mmHg[86.66-96.66], p=0.1). În schimb, pentru M s-a observat o valoare mai mare a PAS 132.1mmHg[127.5-136.7], faţă de 123.8 mmHg[117.2-130.3] în cazul N, diferenţa considerată semnificativă statistic cu p=0.02. Intr-un model regresie liniara multipla numarul de nasteri are tendinta sa se coreleze negativ cu cu PAS (β=-1.73[-3.72-0.25], p=0.08), insa numai ColT(β=0.22[0.1-0.33], p<0.001) si varsta (β=0.63[0.08-1.19], p=0.02) au fost asociate independent de BMI, CA, CS, TG glicemie cu PAS(F=7.28, p<0.001).

Concluzii. In populaţia studiată, pare să existe o relaţie negativă între paritate si PAS dar studii în cohorte mai mari sunt necesare pentru validare.

IS THERE A RELATIONSHIP BETWEEN PARITY AND BLOOD PRESSURE IN PREMENOPAUSAL WOMEN? RESULTS FROM A ROMANIAN RURAL COHORTStefan Andrei1, Gabriel Stefan2,3, Ioana Anastasia Ursu3

1Department of Anesthesia and Critical Care, “Elias” University Emergency 2Hospital,Department of Nephrology, “Dr Carol Davila”, Hospital of Nephrology3“Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy

Introduction. Cardiovascular diseases are the principal cause of mortality and morbidity in the female population. Owing to their hormonal status, postmenopausal women have an increased risk for developing cardiovascular diseases, compared with premenopausal women. Although initially hailed as a protective factor, multiparity has ultimately been suggested to fall under the category of cardiovascular risk factors. This inference is supported both by experimental studies carried out on animals, as well as by previous human epidemiological studies. The results thus far are conflicting and the subject is still under debate. Therefore, we have set out to investigate the manner in which parity influences the values of arterial pressure in a group of premenopausal women.

Methods. The participants (n=190, median age 31 [28-33]) have been enrolled from several rural communities in a cross-sectional multi-centric study during routine clinical examination within the project entitled “Together for Rural Health”. For each participant we have recorded age and parity, we have measured the systolic blood pressure (SBP), diastolic blood pressure (DBP), waist circumference (WC) and hip circumference (HC), height and weight, we


calculated their body mass index (BMI) and their median arterial pressure (MAP). Total cholesterol (TC), triglycerides and fasting blood glucose have been recorded. According to their parity, the participants have been assigned to one of two groups: one group (N) for nulliparous and uniparous women (n=57) and a second (M) for multiparous women (n=133). For the statistical analysis we have employed Analyse-it for excel v 2.26. A p value < 0.05 was considered statistically significant.

Results. The univariate analysis using the Mann-Whitney test found that M are on average older than N (34 years vs. 24 years, p<0.001), M have a higher BMI (23.93 Kg/m2 vs. 21.42 Kg/m2, p=0.008), higher values of WC and HC (79cm vs. 72cm, p=0.01, 96cm vs. 90cm, p=0.008 respectively). Both groups presented with similar values of total cholesterol levels, TC (187mg/dl vs. 179mg/dl, p=0.4), serum triglyceride levels (128.5mg>dl vs. 127mg>dl, p=0.5) and fasting blood glucose (92 mg/dl vs. 92 mg/dl, p=0.8). With regard to arterial pressure, no statistically significant difference could be observed between M and N for DBP (79.8mmHg [77.5-82.1] vs. 78.1mmHg [74.4-81.9], p=0.7) or MBP (93.33 mmHg [90-100] vs. 90mmHg [86.66-96.66], p=0.1). By contrast, a higher value of SBP has been observed for M: 132.1mmHg [127.5-136.7], as opposed to 123.8mmHg [117.2-130.3] for N, a statistically significant difference, p=0.02. In a multiple linear regression model the number of births tends to negatively correlate with SBP (β=-1.73[-3.72-0.25], p=0.08), but only TC(β=0.22[0.1-0.33], p<0.001) and age(β=0.63[0.08-1.19], p=0.02) have been associated independently of BMI, WC, HC, TG and glycemia with cu SBP(F=7.28, p<0.001).

Conclusions. In the studied population, a link between parity and SBP appears to exist, but larger studies are necessary in order to validate this association.

COMPARISON BETWEEN ANTHROPOMETRIC NUTRITIONAL MARKERS IN PREDICTING THE CLUSTERING OF CARDIO-METABOLIC RISK FACTORS IN A ROMANIAN RURAL POPULATIONGabriel Stefan1,3, Stefan Andrei2, Ioana Anastasia Ursu3

1Department of Nephrology, “Dr Carol Davila” Teaching Hospital of Nephrology, 2Department of Anesthesia and Critical Care, “Elias” University Emergency Hospital, 3“Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy

Introduction: Metabolic syndrome (MS) is defined as a clustering of risk factors – abdominal obesity, high blood pressure, hyperglycemia and dyslipidemia – that identify those at increased risk for cardiovascular disease (CVD) and diabetes. Central obesity is assessed using different anthropometric nutritional markers (ANM): body mass index (BMI), waist (WC) and hip (HC) circumferences, waist to height ratio (WHR), waist to hip ratio (WHipR), body mass abdominal index (BMAI). However, controversy exists on which of these markers reflects better the cardio-metabolic risk. Therefore, we aimed to examine the screening performance of these indices in a rural population.

Methods: This cross-sectional, multi-center study prospectively enrolled 254 individuals (median age 41 [38-44], 18% male) from rural regions of Romania who were programmed for a routine clinical check-up. Body height and weight, WC, HC, blood pressure (BP), fasting blood-glucose, triglycerides (TG) and total cholesterol (TC) were recorded for each person.

Participants were divided based on cardio-metabolic risk factors clustering, which was defined as possessing two or more of the following factors: 1. High BP (systolic BP ≥ 140 mmHg, diastolic BP ≥ 85 mmHg); 2. Glycemia ≥ 110mg/dL; 3. TG ≥ 150 mg/dL; 4. TC ≥ 200 g/dL. Comparisons between the two groups were performed. Receiver operator characteristic (ROC) curves were created in order to assess the performance of the ANM in identifying individuals with clustering of cardio-metabolic risk factors. A p value < 0.05 was considered statistically significant.

Results: Participants with cardio-metabolic risk factors clustering (n=142) were older (44 [40-50] vs. 37 [32-40] years, p<0.001), had higher values of ANM – BMI (28.29 [27.47-29.02] vs. 22.95 [21.9-23.73] kg/m2, p<0.001), WC (95 [92-97] vs. 81.5 [76-86] cm, p<0.001), HC (104 [100-107] vs. 95 [93-99] cm, p<0.001), WHR (0.58 [0.56-0.6] vs. 0.5 [0.48-0.53], p<0.001), WHipR (0.89 [0.87-0.91] vs. 0.85 [0.83-0.87], p=0.004), BMAI (26.74 [25.36-27.87] vs. 18.31 [16.54-19.91], p<0.001), elevated mean arterial BP (106.66 [103.33-110] vs. 90.83 [90-93.33] mmHg, p<0.001) and increased serum TG (185 [160-207] vs. 104 [100-117] mg/dL, p<0.001), TC (210 [202-219] vs. 174.5 [170-180] mg/dL, p<0.001), glycemia (94 [90-100] vs. 92 [89-93] mg/dL, p=0.02). There were no statistically significant differences between the areas under the curves (AUC) for the investigated ANM in the comparative ROC analysis (BMI – AUC= 0.67 [0.60-0.74], BMAI – AUC=0.66 [0.59-0.73], WHR – AUC=0.64 [0.57-0.71], WHipR – AUC=0.61 [0.54-0.68], WC – AUC=0.65 [0.58-0.72], HC – AUC=0.64 [0.57-0.71]).

Conclusions: In our cohort, the screening performance for detecting the clustering of cardio-metabolic risk factors did not differ between the important ANM. Furthermore, we found that the incidence of cardio-metabolic risk factors is increased in the rural population of Romania. Thus, better health care policies need to be implemented in these regions for the screening and treatment of MS.


COMPARAŢIE ÎNTRE INDICII ANTROPOMETRICI NUTRIŢIONALI ÎN IDENTIFICAREA ASOCIERII FACTORILOR DE RISC CARDIO-METABOLICI ÎNTR-O POPULAŢIE RURALĂ DIN ROMÂNIAGabriel Stefan1,3, Stefan Andrei2, Ioana Anastasia Ursu3

1Departamentul de Nefrologie, Spitalul de Nefrologie “Carol Davila”, 2Secţia de Anestezie si Terapie, Spitalul Universitar de Urgenţă “Elias” 3Universitatea de Medicină si Farmacie “Carol Davila”

Introducere: Sindromul metabolic este definit ca o asociere (clustering) de factori de risc – obezitate abdominală, presiunea arterială crescută, hiperglicemie si dislipidemie – factori care îi identifică pe cei la risc crescut pentru boli cardiovasculare (BCV) si diabet zaharat de tip 2. Obezitatea centrală este evaluată utilizând diferiţi indici antropometrici nutriţionali (IAN): Indicele de masa corporală (IMC), circumferinţa abdominală (CA) si circumferinţa şoldurilor (CS), raportul abdomen – înălţime (RAI), raportul abdomen – şold (RAS) si indicele de masă corporală abdominală (IMCA). Cu toate acestea, există controverse cu privire la IAN care ar reflecta cel mai bine riscul cardio-metabolic. În acest scop am hotarât sa examinăm performanţa de screening a acestor indici într-o populaţie rurală.

Metode: În acest studiu prospectiv, transversal, multicentric au fost înrolaţi 254 de participanţi (mediana vârstei 41[38-44] ani, 18% bărbaţi) din zone rurale ale României, care fuseseră programaţi pentru un control de rutină in cadrul programului “Împreună pentru sănatatea rurală”. Înălţimea, vârsta, CA, CS, presiunea arterial (PA), glicemia à jeun, trigliceridele (TG) si colesterolul total (TC) au fost înregistrate pentru fiecare persoana.

Participanţii au fost împărţiţi în două grupuri, în funcţie de asocierea (clustering-ul) factorilor de risc cardio-metabolici, definită ca asocierea a doi sau a mai multor factori, după cum urmează: 1.Presiune arterială înaltă (PA sistolică ≥ 140 mmHg, diastolică ≥ 85 mmHg); 2. Glicemia ≥ 110mg/dL; 3. TG ≥ 150 mg/dL; 4. TC ≥ 200 mg/dL. Au fost realizate comparaţii între cele doua grupuri. Curbe Receiver operator characteristic (ROC) au fost create pentru a evalua performanţa IAN în ceea ce priveşte identificarea indivizilor cu asociere (clustering) de factori cardio-metabolici. O valoare p<0.05 a fost considerată statistic semnificativă.

Rezultate: Participanţii la studiu care au pezentat asociere a factorilor de risc cardio-metabolici (n=142) au fost mai în vârstă(44 ani[40-50] vs. 37 ani [32-40] p<0.001), au avut valori ale IAN mai înalte – IMC (28.29[27.47-29.02] vs. 22.95 [21.9-23.73]kg/m2, p<0.001), CA (95 [92-97] vs. 81.5[76-86] cm, p<0.001), CS(104[100-107] vs. 95[93-99]cm, p<0.001), RAI (0.58 [0.56-0.6] vs. 0.5[0.48-0.53], p<0.001), RAS (0.89[0.87-0.91] vs. 0.85[0.83-0.87], p=0.004), IMCA (26.74[25.36-27.87] vs. 18.31[16.54-19.91], p<0.001), PA medie mai înaltă (106.66 [103.33-110] vs. 90.83[90-93.33] mmHg, p<0.001) si TG serice crescute (185[160-207] vs. 104 [100-117]mg/dL, p<0.001), TC(210[202-219] vs. 174.5[170-180]mg/dL, p<0.001), glicemia (94 [90-100] vs. 92[89-93]mg/dL, p=0.02). Nu s-au observat diferenţe statistic semnificative între ariile de sub curbă (AUC) pentru IAN investigate in analiza ROC comparative (IMC – AUC= 0.67 [0.60-0.74], IMCA – AUC=0.66 [0.59-0.73], RAI – AUC=0.64 [0.57-0.71], RAS – AUC=0.61 [0.54-0.68], CA – AUC=0.65 [0.58-0.72], CS – AUC=0.64 [0.57-0.71]).

Concluzii: În cohorta noastră, performanţa de screening pentru detectarea “clustering-ului” de factori de risc cardio-metabolici nu a fost diferită între IAN consacraţi. În plus, am constatat că incidenţa factorilor de risc cardio-metabolici este crescută în cadrul populaţiei din zonele rurale din Romania. Prin urmare, politici de sănatate mai eficiente, care să aibă în vedere identificarea si tratarea sindromului metabolic, trebuie implementate în aceste regiuni.

HBA1C: A NEW CUT-OFF POINT FOR TYPE 2 DIABETES MELLITUS DIAGNOSIS IN A ROMANIAN POPULATION (PRELIMINARY RESULTS)Roxana Adriana Stoica, Cristina Iorguţ, Emanuela Ferencz, Simona Carniciu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Ovidiu ŞandruNational Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases ”N.C.Paulescu” Bucharest

Introduction: The upper cut-off value in every assay needs to be determined for each population, having in view the specific background of the metabolic architecture, strongly related with the food intake characteristics and the prevalence of obesity and diabetes. HbA1c is a second rang parameter (apart from blood glucose level) useful for both the diagnosis of diabetes and the metabolic control under insulin or oral agent treatment. It is not uncommon for clinicians to encounter individuals in whom HbA1c and blood glucose value do not match. The present study refers to this last situation, when supplementary tests are necessary.

The aim of our study was that to find out the correlation between HbA1c (the upper cut-off value) and average blood glucose level recorded during OGTT in a Romanian population.


Patients and method: The diabetes cohort included 521 newly discovered type 2 diabetic patients from January 2012 to February 2014 (51.43 % men and 48.57% women) with age above 40 years. From these patients a number of 105 patients (53 females and 52 males) where identified as having uncertain diabetes. For these patients we proceed in doing an OGTT with measurements before 75 g glucose ingestion, at 1 hour, and at 2 hours after. The glycemia was determined by glucose oxidase method and the HbA1c by chromatography. As a supplementary information we calculated the Triglyceride/HDL-Cholesterol ratio.

Statistical analysis had two steps: (a) from the 105 newly discovered patients with uncertain diabetes we selected only 90 cases that had a complete evaluation and eliminated the outlier values; we also included a cohort of 46 patients without diabetes for comparison; (b) in order to obtain the cut-off value for the upper limit of normal HbA1c, we made a analysis of the total 136 cases using Microsoft Office Excel 2007, Student t test and linear regression model.

Results: The analysis of diabetic patients` data showed an approximately equal gender distribution (52% males and 48% females) as compared with the control group (61% females and 39% males). Using linear regression, we correlated average blood glucose at each probe with HbA1c, and also the sum of them with the same parameter. The best correlation was between sum and HbA1c. At values of HbA1c above 6%, the corresponding blood glucose average sum was above 450 mg/dl. We observed a statistically significant difference of 148.15 mg/dl in the average sum of blood glucose as well as one of 0,30 % in HbA1c between the two groups. Triglyceride/HDL-Cholesterol ratio varied in the same matter.

Discussions: Often, a clinician has to handle discordant information when it comes to HbA1c- blood glucose relationship. For example, we would like to mention a case of a 58 year-old woman with HbA1c of 6.05%, FPG= 110 mg/dl, P0=99.7 mg/dl, P1h=140.8 mg/dl, and P2h=121.27 mg/dl, SUM= 361 mg/dl, that had a repeated HbA1c of 5.59%.

The HbA1c cut-off point in diabetes diagnosis is questioned more frequent nowadays. Persons in different races, especially African Americans and Caucasians show consistent dissimilarities that cannot be ascribed to laboratory error measurements as might be considered in the case above. We argue that the risk of a false diagnosis is higher when it is based on HbA1c, and lower when it is based on OGTT blood glucose sum. The average sum difference of the three values measured at OGTT was significantly higher in patients with diabetes as compared to healthy population. Also, the average sum difference was higher at 1 hour then at 2 hours. This supports the hypothesis that measuring 1 hour plasma glucose at OGTT can be a good predictor for future type 2 diabetes.

The theoretical mean of the sum for the three blood glucose values is higher than 490 mg/dl. So, even if in a future analysis of a larger population the mean of measured parameters will be different in terms of higher or lower values as compared to 490 mg/dl, this difference would be due to chance. Student t test confirmed this hypothesis.

Being a prospective study, we would like to point out that the final diagnosis is made by following-up patients` evolution for 3 years. We will be able to calculate the sensitivity and specificity of OGTT in Romanian population. Also, the difference in triglyceride/HDL ratios in newly discovered diabetic patients versus non-diabetic patients was statistically significant. We consider this important information for a future analysis of the relation between HbA1c and lipid profile in diabetes diagnosis algorithm.

Conclusions: (1) For the patients send by general practitioner due to a modified blood glucose or to a discrepancy between FPG and HbA1c, an OGTT is necessary in order to establish the correct diagnosis. (2) If two of the three parameters (FPG, HbA1c or the sum of 3 values at OGTT) lean toward diabetes, the number of false-negative and false-positive cases decreases. (3) Our analysis revealed an HbA1c upper cut-off value of 5.9 %. (4) A sum of blood glucose greater than 450 mg/dl alone might also be considered diagnostic for diabetes. (5) An additional parameter that influences uncertain diabetes diagnosis could be a Triglyceride/HDL-Cholesterol ratio.

TRATAMENTUL MINIM INVAZIV AL DIVERTICULITEI ACUTE COMPLICATETanase I., Stoica B., Negoi I., Gaspar B., Paun S., Beuran M.

Introducere: Tratamentul diverticulitei acute complicate s-a schimbat semnificativ în ultima decadă, majoritatea cazurilor fiind tratate astazi conservator iar tratamentul chiurgical clasic făcând loc din ce în ce mai mult abordului minim invaziv laparoscopic sau robotic. Dacă în cazul diverticulitei recurente, necomplicate, tratamentul optim este cel minim invaziv, în cazul diverticulitei acute complicate indicaţia terapeutică este încă incertă.

Metodă: Studiu retrospectiv pe perioada ianuarie 2012 - decembrie 2013 ce include pacienţii internaţi in Spitalul Clinic de Urgenţă Bucuresti cu diverticulită acută complicată trataţi minim invaziv

Rezultate: Din totalul de 105 pacienţi internaţi cu diagnosticul de diverticulită acută, 19 pacienţi au fost trataţi prin metode chirugicale clasice iar 8 prin chirurgie minim invazivă. Metoda de diagnostic cea mai des folosită a fost tomografia computerizată (61%), în timp ce colonoscopia a fost folosită doar în 11% din cazuri, pentru diverticulită


Hinchey I-II. În 5 cazuri s-a realizat lavajul si drenajul peritoneal, în 2 cazuri s-a realizat colectomie, iar într-un caz s-a realizat sutura diverticulului perforat. La 48 de ore postoperator un caz s-a complicat cu apariţia unei fistule intestinale ce a necesitat reintervenţie si colectomie. Nu s-au înregistrat decese. Toţi pacienţii au primit perioperator tratament antibiotic cu spectru larg

Concluzii: Tratamentul minim invaziv poate fi aplicat cu succes în cazuri selectionate de diverticulită acută Hinchey I-II, fie ca unică terapie, fie urmat de rezecţie intestinală în condiţii elective.

Cuvinte cheie: diverticulită acută complicată, laparoscopic,

MINIMALLY INVASIVE TREATMENT OF COMPLICATED ACUTE DIVERTICULITISTanase I., Stoica B., Negoi I., Gaspar B., Paun S., Beuran M.

Introduction: Treatment of complicated acute diverticulitis has changed significantly in the last decade, most cases are treated today by conservative and the classic surgical treatment being replaced by minimally invasive laparoscopic or robotic surgery. If for recurrent uncomplicated diverticulitis the optimal treatment is minimally invasive, for the acute complicated diverticulitis the therapeutic indication is still uncertain.

Method: Retrospective study during January 2012 - December 2013, which includes patients admitted to Emergency Hospital Bucharest complicated acute diverticulitis treated with minimally invasive surgery.

Results: From the 105 patients admitted with the diagnosis of acute diverticulitis, 19 patients were treated by conventional surgical methods and 8 through minimally invasive surgery. The most used diagnosis method was Computer Tomography (61%), while the colonoscopy was used only in 11% of cases, diverticulitis staged Hinchey I and II. In 5 cases peritoneal lavage and drainage was performed, colectomy was performed in 2 cases, and in one case the perforated diverticulum suture was done. At 48 hours postoperatively 1 case was complicated by the appearance of an intestinal fistulas that required reintervention and colectomy. No deaths were encountered. All patients received perioperative antibiotic treatment with broad spectrum.

Conclusions: Minimally invasive treatment can be applied successfully in selected cases of acute diverticulitis Hinchey I-II, either as sole therapy or followed by bowel resection in elective conditions.

Keywords: acute diverticulitis, complicated, laparoscopic

NEVOID BASAL - CELL CARCINOMA SYNDROMEOxana Taran, Rodica Sotcan, Mihaela Georgescu, Trifu ViorelClinic of Dermatoscopy and Venerology, Central Military Hospital, Bucuresti

Nevoid basal-cell carcinoma syndrome or Gorlin’s syndrome is a generic autosomal dominant inheritance with variable expressivity and penetrance caused by a mutation on chromosome 9 in the PCTH gene. It is rare (1:57000 cases) and characterized by numerous basal cell carcinomas, palmo-plantar pits, odontogenic keratocysts, skeletal changes, and other symptoms.

We report a case of a 37 -years - old woman who was refered to our clinic for the the presence of 68 lesion compatible with BBC on the face, neck, members, chest and back, with a 2 years evolution. Multiple palmar pits, 3 jaw cysts, ovarian fibroma, calcification of the falx cerebri, hypertelorism, high –arched palate, pectus deformity was also found.

Hematoxylin –eosin stained sections showed similar features including small and large round islands of basaloid keratinocytes extend from the epidermis into the dermis with peripheral palisanding and mucin pools within the tumors.

As some of the basal –cell carcinomas maybe locally destructive, removal of those situated near crucial structures, such eyes and ears, is recommended. Serial surgical excisions were performed with negative histological margins.

Because patients with this syndrome are characterized by multiple malformations and the development of numerous basal –cell carcinomas, along with an increased incidence of internal organ malignant tumors, knowledge of this disorder is important in order to periodically check the patient and make early diagnose of the neoplasms.


NOI PREDICTORI AI RISCULUI CARDIOVASCULAR TOTAL A POPULAŢIEI HIPERTENSIVE ADULTE DIN ROMÂNIAOana Tăutu, Sebastian Onciu, Alexandru Deaconu, Ioana Comănescu, Bodgan Drăgoescu, Maria DorobanţuUniversitatea de Medicină si Farmacie ”Carol Davila” Bucuresti, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucuresti, Cardiologie

Scop: Analiza puterii de predicţie a riscului cardiovascular (CV) total al populaţiei hipertensive adulte a României, a noilor factori de risc: variabilitatea tensională, rigiditatea arterilă si indexul aterogenic plasmatic.

Material si metodă: 978 hipertensivi adulţi identificaţi în studiul epidemiologic national SEPHAR II au fost evaluaţi prin măsurători antropometrice, de tensiune si rigiditate arterială, trasee ECG si analize de laborator. Subiecţii cu valori ale derivaţiei standard (s.d.) a tensiunii arteriale sistolice peste valoarea percentilei 75 a distribuţiei de valori au fost consideraţi a avea varibilitate tensională crescută. Parametrii de rigiditate arterială evaluaţi sunt: velocitatea undei pulsului în aortă (PWVao), indexul de augmentaţie aortic (AIXao), timpul de întoarcere din periferie al undei de puls (RT) si tensiunea sistolică centrală (TASao). Indexul aterogenic plasmatic (AIP) a fost definit prin Log (TG/HDLcolesterol). Limitele normale pentru acidului uric seric (AUS) au fost: 2,40mg/dl – 5,70mg/dl pentru femei si 3,4mg/dl – 7,0mg/dl pentru bărbaţi, valorile peste aceste limite definind hiperuricemia (HUA). Riscul cardiovascular total a fost definit pe baza tabelului 2013 ESH-ESC de stratificare a riscului cardiovascular, sistemului SCORE si scorului Framnigham. Validarea predictorilor aparteneţei la clasa de risc CV înalt si foarte înalt prin fiecare din cele 3 scoruri de risc s-a realizat cu ajutorul analizei de regresie logistică.

Rezultate: Media TA a fost de 149.96/89.18mmHg. Mediana d.s.TAS. a fost de 4.95mmHg, 24,9% din hipertensivi având variabilitatea tensională crescută (s.d.TAS >10.69mmHg). Mediile parametrilor de rigiditate arterială au fost: PWVao-10.19±2.23m/s, AIXao–39.17±16.59%, RT–108.02±23.25ms, SBPao-150.30±23.62mmHg. Media AIP a fost de 0.38±0.34, iar media AUS a fost de 5.30±1.46mg/dl, 21.7% dintre hipertensivi având hiperuricemie. Prevalenţa clasei de risc CV înalt si foarte înalt a fost de 76,3% conform tabelului 2013 ESH-ESC de stratificare a riscului, de 59,3% conform sistemului SCORE si de 48,1% conform scorului Framingham. Predictorii aparteneţei la clasa de risc CV înalt si foarte înalt validaţi prin regresie sunt: variabilitatea tensională crescută (OR: 2.49; 95%CI: 1.61 – 3.88), PWVao (OR: 1,13; 95%CI: 1,05 – 1,22), AIXao (OR: 1.98; 95%CI: 1.96 – 1.98), RT (OR: 0.98; 95%CI: 0.96 – 0.99), SBPao (OR: 1.04; 95%CI: 1.03 – 1.05), AIP (OR: 3.29; 95%CI: 1.87 – 5.8) si HUA (OR: 2.09; 95%CI: 1.20 – 3.64) pentru tabelul 2013 ESH-ESC (figura 1); variabilitatea tensională crescută (OR: 2.28; 95%CI: 1.67 – 3.10), PWVao (OR: 1,58; 95%CI: 1,23 – 2,03), RT (OR: 0.97; 95%CI: 0.96 – 0.98), SBPao (OR: 1.03; 95%CI: 1.02 – 1.03), AIP (OR: 2,82; 95%CI: 1.87 – 4,26) pentru sistemul SCORE (figura 2) si respectiv variabilitatea tensională crescută (OR: 1,99; 95%CI: 1.17 – 3.39), PWVao (OR: 1,80; 95%CI: 1,41 – 2,30), RT (OR: 0.99; 95%CI: 0.98 – 0.99), SBPao (OR: 1.01; 95%CI: 1.01 – 1.02), AIP (OR: 6,10; 95%CI: 4,01 – 9,28) si AUS (OR: 1,18; 95%CI: 1,05 – 1,38) pentru scorul Framingham (figura 3).


Concluzii: Rezultatele acestui studiu sugerează că noii factori de risc CV precum variabilitatea tensională crescută, parametrii de rigiditate arterială, hiperuricemia si indexul aterogenic plasmatic pot identifica cu acurateţe apartenenţa hipertensivilor la clasa de risc CV înalt si foarte înalt. Aceste modelele de predicţie a riscului CV necesită validare prin intermediul unui studiu prospectiv, ce se va realiza cu ajutorul evaluărilor anuale ale studiului SEPHAR II.

NEW TOOLS FOR A BETTER PREDICTION OF TOTAL CARDIOVASCULAR RISK OF ROMANIAN ADULT HYPERTENSIVE POPULATIONOana Tăutu, Sebastian Onciul, Alexandru Deaconu, Ioana Comănescu, Bodgan Drăgoescu, Maria Dorobanţu“Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy Bucharest, Clinical Emergency Hospital Bucharest, Cardiology Department

Purpose: The purpose of this study is to analyze the predictive value of new cardiovascular (CV) risk factors for total cardiovascular risk assessment in the adult hypertensive population of Romania using the data from SEPHAR II national representative survey.

Methods: A total number of 978 hypertensive adults identified in SEPHAR II survey were evaluated by means of a 72-item questionnaire, anthropometric, BP and arterial stiffness measurements, 12 lead ECGs and laboratory workup. Values above the 75th percentile of mean SBP’ standard deviation (s.d.) defined increased BP variability. Arterial stiffness measurements included: aortic pulse wave velocity (PWVao), aortic augmentation index (AIXao), revers time (RT) and central SBP (SBPao). Log (TG/HDL-cholesterol) defined atherogenic index of plasma (AIP). Normal serum uric acid levels were: 2,40mg/dl – 5,70mg/dl for women and 3,4mg/dl – 7,0mg/dl for males (according to laboratory normal range values), values above these thresholds defyning hyperuricaemia (HUA). Total CV risk was appreciated based on 3 different risk charts: 2013 ESH-ESC risk stratification chart, SCORE and Framingham. Binary logistic regression was used in order to validate predictors of high and very high CV risk class for each of the 3 risk charts. Binary logistic regression was used to validate predictors of high and very high CV risk class for each of the 3 risk scores.

Results: Mean BP value of the study group was 149.96/ 89.18mmHg. The median value of SBP’ s.d. was 4.95mmHg, approximatly a quarter (24.9%) of the hypertensive subjets having values above 10.69 mmHg (4th quartile of SBP’ s.d.). The mean values of arterial stiffness indices were: PWVao - 10.19±2.23m/s, AIXao – 39.17±16.59%, RT – 108.02±23.25ms, SBPao – 150.30±23.62mmHg. Mean AIP value was 0.38±0.34, and mean UA was 5.30±1.46mg/dl, 21.7% of hypertensives having hyperuricaemia. The prevalence of high and very high CV risk was 76,3% according to 2013 ESH-ESC risk stratification chart, 59,3% according to SCORE and 48,1% according to Framingham score. Predictors validated by regression analysis were: increased BP variability (OR: 2.49; 95%CI: 1.61 – 3.88), PWVao (OR: 1,13; 95%CI: 1,05 – 1,22), AIXao (OR: 1.98; 95%CI: 1.96 – 1.98), RT (OR: 0.98; 95%CI: 0.96 – 0.99), SBPao (OR: 1.04; 95%CI: 1.03 – 1.05), AIP (OR: 3.29; 95%CI: 1.87 – 5.8) and HUA (OR: 2.09; 95%CI: 1.20 – 3.64) for 2013 ESH-ESC high and very high CV risk class: (figure 1); increased BP variability (OR: 2.28; 95%CI: 1.67 – 3.10), PWVao (OR: 1,58; 95%CI: 1,23 – 2,03), RT (OR: 0.97; 95%CI: 0.96 – 0.98), SBPao (OR: 1.03; 95%CI: 1.02 – 1.03), AIP (OR: 2,82; 95%CI: 1.87 – 4,26) for SCORE high and very high CV risk class (figure 2) and increased BP variability (OR: 1,99; 95%CI: 1.17 – 3.39), PWVao (OR: 1,80; 95%CI: 1,41 – 2,30), RT (OR: 0.99; 95%CI: 0.98 – 0.99), SBPao (OR: 1.01; 95%CI: 1.01 – 1.02), AIP (OR: 6,10; 95%CI: 4,01 – 9,28) and UA (OR: 1,18; 95%CI: 1,05 – 1,38) for Framingham high CV risk class (Figure 3).


Conclusions: The results of our study suggests that the new CV risk factors such as increased BP variability, arterial stiffness indices, hyperuricaemia and atherogenic plasma index are usefull tools for indetifying hypertensives at high and very high total CV risk. These prediction models need validation in a prospective survey wich will be done during SEPHAR II annually follow-ups.

ANCHETA ALIMENTARĂ ÎN SINDROMUL METABOLICManager Leibovici Nicoleta1, Biolog principal Vânan M.2

Introducere. Sănătatea este o problemă socială, economică şi politică, dar şi o problemă ce vizează drepturile omului.

In condiţiile societăţii contemporane, viaţa individului a devenit mult mai complicată decât altădată.Schimbările economice, sociale şi culturale din toată lumea exercită o influenţă profundă aspra sănătăţii. Alimentaţia echilibrată reprezintă un factor major al stilului sănătos de viaţă. Pentru energie, creşterea şi întreţinerea

ţesuturilor, corpul nostru are nevoie de peste 40 de substanţe nutritive. Omul, are nevoie de un aport alimentar echilibrat, suficient fără a fi excesiv, pentru creştere, furnizarea energiei,

eliminarea deşeurilor, echilibrul diferitelor metabolisme şi reglarea acestora.Stilul de viaţă este o problemă ce ţine de alegerea personală, iar alimentaţia reprezintă mult din stilul nostru de

viaţă. Concluzia este că omul modern este preocupat prea mult de abundenţa alimentelor de pe piaţă, varietatea lor şi

conţinutul alimentelor.Evaluarea aporturilor nutriţionale constă în colectarea de informaţii cu privire la cantitatea şi tipul alimentelor

ingerate şi calculul nutriţional şi energetic pornind de la compoziţia lor. Actualitatea temei. Ştiinţa face permanent descoperiri despre substanţele nutritive şi efectele lor asupra sănătăţii. Ca rezultat, Comitetul de Alimentaţie şi Nutriţie al Consiliului Naţional de Cercetare de pe lângă Academia

Naţională de Ştiinţe revizuieşte la intervale regulate raţiile alimentare recomandate (R.D.A., recommended dietary allowances)- cunoscute şi sub denumirea de raţii zilnice recomandate – pentru substanţele nutritive esenţiale.

Scopul studiului- cunoaşterea ingestiei ca aport energetic total;- cunoaşterea valorii raţiei în termeni de alimente;- cunoaşterea valorii nutritive a raţiei ingerate;- cunoaşterea obiceiurilor alimentare;- cunoaşterea variaţiilor sezoniere;- cunoaşterea cheltuielilor pentru alimente şi a repercusiunilor lor asupra factorului economic şi asupra cantităţii şi

calităţii alimentelor consumate;- raportarea consumurilor alimentare la datele clinice;- compararea efectului intervenţiilor educative asupra obiceiurilor alimentare.Material şi metodă. Lotul de studiu care constituie materialul faptic al lucrării, a fost reprezentat de 63 de pacienţi

care au fost internaţi, cu sindrom metabolic în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, în perioada iulie 2013.

Datele provenite din documentele medicale ale pacienţilor au stat la baza constituirii unei baze de date a cărei structură este prezentată în cadrul secţiunii Material, metodă şi rezultate.

Analiza statistică a fost efectuată utilizând aplicaţia software dedicată SPSS 11.5 şi programul Excel 2007. Rezultate. Sindromul metabolic prezintă mari variaţii în ceea ce priveşte prevalenţa la bărbaţi şi la femei. S-a

constatat o prevalenţă crescută la bărbaţii europeni, ceea ce rezultă şi din studiul nostru în care din cei 63 pacienţi luaţi în studiu, 28 (44 %) au fost de sex feminin şi 35 (56%) de sex masculin.

Media vârstei lotului luat în studiu este de 58,39 ani, cu o eroare standard de 3,01, valoarea minimă fiind de 30 ani şi cea maximă de 82 ani, fapt ilustrat în tabelul şi în histograma de distribuţie a parametrilor vârstei.

Aceasta demonstrează ca sindromul metabolic creşte odată cu vârsta, fapt în deplina concordanţă şi cu datele din literatura de specialitate.

Concluzii. Din prelucrarea statistică a datelor, la lotul luat în studiu se constată că sunt întrunite criteriile pentru diagnosticul clinic al sindromului metabolic şi al riscurilor la care sunt predispuşi pacienţii, cele mai grave fiind afecţiunile cardiovasculare.

Cuvinte cheie: ancheta alimentară; sindrom metabolic.


FOOD SURVEY ON METABOLIC SYNDROMEManager Leibovici Nicoleta1, Biologist Vanan M.2

Introduction. Health is a social, economic and political, but also a problem related to human rights.In terms of contemporary society, the individual’s life has become more complicated than before.Economic, social and cultural rights worldwide exercised a profound influence on health.Balanced diet is a major factor of healthy lifestyles. For energy, growth and maintenance of tissues, our body needs

more than 40 nutrients.Man needs a balanced food intake enough without being excessive, growth, energy supply, waste disposal, balance

their different metabolisms and regulation.Lifestyle is a matter of personal choice and the food is much of our lifestyle.The conclusion is that modern man is concerned too much by the abundance of food in the market, their variety and

content of food.Assessment of nutritional contributions was to collect information on the amount and type of food intake and

nutritional and energy calculation based on their composition.The basis. Science permanent discoveries about nutrients and their effects on health.As a result, the Food and Nutrition Board of the National Research Council of the National Academy of Sciences

near reviewed at regular intervals recommended food rations (RDA, recommended dietary Allowances) - also known as the recommended daily allowance - for essential nutrients.

Purpose of the study- Knowing ingestion as total energy intake;- Knowledge of the value in terms of food intake;- Knowledge of the nutritional value of the ration ingested;- Knowledge of food habits;- Knowledge of seasonal variations;- Knowledge of food expenditures and their repercussions on the economic factor and the quantity and quality of

food consumed;- Power consumption reporting clinical data;- Comparison of the effect of educational interventions on dietary habits.Material and method. The study of the work constituting factual material was represented by 63 patients who

were hospitalized with metabolic syndrome County Emergency Hospital” St. Andrew “ in Galati, during July 2013.Data from the medical records of the patients were the foundation of a database whose structure is presented in the

section Material, Methods and Results.Statistical analysis was performed using dedicated software SPSS 11.5 and Excel 2007.Results. Metabolic syndrome has much greater variations in the prevalence between males and females. There was

a high prevalence in European men, which results from our study in which of the 63 patients studied, 28 (44 %) were female and 35 (56%) male.

The mean age of the studied batch is 58.39 years, with a standard error of 3.01, the minimum is 30 years and maximum 82 years as shown in the table and age parameter distribution histogram.

This demonstrates that metabolic syndrome increases with age, which is fully consistent with the literature data.Conclusions. From statistical data processing in group studied are found to be met criteria for clinical diagnosis of

the metabolic syndrome and the risks they are predisposed patients, the most serious being cardiovascular diseases.Keywords: food survey; metabolic syndrome.

VERTEBRA DE FILDES, METASTAZA IN CANCERUL TIROIDIAN PAPILAR?Raluca Nan1, Dan Hortopan2, Dumitru Ioachim2, Rucsandra Danciulescu Miulescu1, Cristian Serafinceanu1, Anna Maria Tinu1, Madalina Musat1,2

1UMF Carol Davila Bucuresti2Institutul National de Endocrinologie C.I.Parhon Bucuresti

Cancerul papilar este cea mai frecventa forma de adenocarcinom tiroidian. Este cel mai bine diferentiat, cu un prognostic excelent si cu o rata scazuta a metastazelor la distanta. Rareori metastazele pot aparea la nivelul tesutului osos si plamanilor, uneori cerebral si la nivelul muschilor scheletici.


Vertebra de fildes este un semn radiologic rar intalnit care descrie opacitatea crescuta a unui corp vertebral care isi pastreaza dimensiunea si contururile si nu se insoteste de modificari in dimensiunile si opacitatea discurilor vertebrale adiacente.

Prezentam cazul unei paciente in varsta de 53 de ani care s-a internat în Institutul de Endocrinologie C.I.Parhon Bucureşti pentru durere la nivelul coloanei lombare, imposibilitatea efectuarii flexiei anterioare a coloanei. Pacienta din zona cu deficit endemic de iod asocia gusa nodulara cu hipotiroidie si fusese diagnosticata cu osteoporoza cu tasare vertebrala.

Radiografia de coloana lombara evidentiaza corp vertebral L2, cu osteocondensare omogena pe intreaga suprafata– aspect de vertebra de fildes. Scintigrafia osoasa cu Tc99 a relevat reactii osteogenice posibil fracturi-tasari vertebrale pe fond osteoporotic in diferite grade de evolutie.

CT coloana vertebrala evidentiaza aspect de displazie fibroasa a corpului vertebral L2, modificari de osteoporoza a corpurilor vertebrale dorsale inferioare si lombare cu tasarea corpului vertebral L4, antero-listezis L5 gradul I.

La ecografia tiroidiana se observa prezenta unui macronodul (14/24mm) la nivelul lobului tiroidian drept. Scintigrafia tiroidiana cu I131deceleaza un nodul afixant LDT in jumatatea infero-laterala. FNAB tiroidiana in

nodulul din lob drept inferior evidentiaza nodul adenomatos folicular foarte bine diferentiat, coloid hemoragic vechi sclerocicatricial cu componenta inflamatorie cronica.

Se intervine chirurgical si se efectueaza tiroidectomie totala. Examen histopatologic al piesei excizate pune diagnosticul de carcinom tiroidian papilar varianta foliculara

polifocal incapsulat. Cancerul tiroidian rareori se manifesta prin leziuni metastatice la distanta care pot cauza compresie la nivelul

coloanei vertebrale. Acestea pot fi diagnosticate prin scintigrama intregului corp cu I131, posttiroidectomie. Vertebra de fildes poate fi in acest context o o provocare diagnostica si terapeutica al carei diagnostic diferential

este discutat pe larg.

IVORY VERTEBRA - METASTASIS OF THYROID CANCER?Raluca Nan1, Dan Hortopan2, Dumitru Ioachim2, Rucsandra Danciulescu Miulescu1, Cristian Serafinceanu1, Anna Maria Tinu1, Madalina Musat1,2

1UMF Carol Davila Bucuresti2Institutul National de Endocrinologie C.I.Parhon Bucuresti

Papillary thyroid carcinoma is the most frequent form of thyroid cancer. It is also the best differentiated form with the best prognosis and the lowest rate of distant metastases. Seldom metastases occur in the bone, lungs or brain.

The ivory vertebra sign refers to homogeneous increase in opacity of a vertebral body that retains its normal size and contours, and with no change in of adjacent vertebrae or intervertebral disks.

We present the case of a 53 female patient who was admitted to C.I. Parhon National Institute of Endocrinology for back pain and impairment of bending and had been diagnosed with osteoporosis, vertebral fractures and coincident nodular goiter with hypothyroidism.

Lumbar spine radiography revealed diffuse and homogeneous increase in opacity of L2 vertebral body. Bone scintigraphy with Tc99 indicated osteogenic reaction post vertebral fractures and diffuses osteoporotic

background. Spine CT scan showed fibrous dysplasia at L2 and diffuse osteoporosis of lower lumbar vertebrae with a fracture

at L4 and anterior slip of L5. Thyroid ultrasound revealed a right inferior macro nodule of 14/24mm which was cold on the I131 scan. Thyroid FNAB of the right inferior nodule was consistent with well differentiated follicular adenoma. However total thyroidectomy was performed due to progression in size of the nodule. Histopatologic examination reported polyfocal incapsulated papillary thyroid carcinoma follicular variant. Papillary thyroid cancer is very rarely revealed by a distant metastasis which creates spine compression. This can

be recognized on a whole body scintiscan using I131 performed only postthyroidectomy.The presence of the ivory vertebra in this setting is a challenge and its diferential diagnosis is largely reviewed.


INBUNATATIREA CONTROLULUI GLICEMIC POST GASTRIC-SLEEVE LA PACIENTII CU DIABET ZAHARAT TIP 2 Cornelia Zetu1,3, Rubin Munteanu2, Simona Carniciu1, Constantin Ionescu-Tîrgovişte1

1Institutul National de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice “N C Paulescu”, Bucuresti, Romania2Spitalul Euroclinic, Bucuresti, Romania3Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti, Romania

Scopul studiului: Interventiile terapeutice nutritionale si farmacologice pentru tratamentul excesului ponderal si a comorbiditatilor asociate, in special diabetul zaharat, in mod obisnuit determina o scadere in greutate de 5-10%. Chirurgia bariatrica (metabolica) poate asigura o scadere in greutate de pina la 30%, si in plus determina efecte metabolice independente de scaderea in greutate, ce permit o mai buna intelegere a patogeniei tipului 2 de diabet zaharat. In acest context consensul ADA/IDF recomanda chirurgia bariatrica la pacientii cu BMI>40 Kg/m2 ori BMI >35 Kg/m2 in prezenta diabetului sau a altor comorbiditati. Scopul urmarit a fost efectul tehnicii gastric-sleeve asupra habitusului corporal si metabolismului glucidic la pacienti cu si fara diabet zaharat.

Material si metoda: Au fost luati in studiu 88 de pacienti, urmariti pe un interval de 5 ani, ce au suferit o interventie de gastric sleeve, impartiti in doua loturi: lotul A –pacienti fara diabet zaharat si lotul B-pacienti cu diabet zaharat (caracteristicile initiale ale loturilor sunt in tabel).

Parametrii baseline DZ tip 2 (Lot B) Fara DZ (Lot A)Numar 43 45

Varsta (ani) 45.75±13.1 36.67±20Barbati 34.88% 26.67%Femei 65.12% 73.33%

Greutate (Kg) 148.9±30.2 126.15±27.8IMC (Kg/m2) 50.06±11 43.65±16

HbA1c 7.3% 5.4%

Rezultate: In ceeace priveste parametrii antropometrici in lotul A s-a constatat o scadere medie in greutate de 38.69% dupa 5 ani, fata de lotul B unde scaderea medie in greutate a fost de 29,89%. In ceea ce priveste indicele mediu de masa corporala (IMC), acesta a scazut in lotul A la 30.88 Kg/ m2 la 1 an si la 26.76 Kg/ m2 la 5 ani, in timp ce la lotul B s-au inregistrat valori ale IMC de 36.3 Kg/m2 si respectiv 35.1 Kg/m2la aceleasi interval de timp. Circumferinta medie a taliei a scazut cu 18.8% in lotul A si cu 16.7% in lotul B dupa 5 ani. HBA1c medie s-a redus in 5 ani cu 1.7 % in lotul B si cu 0.4% in lotul A. Nivelul insulinemiei medie a jeun a scazut in 5 ani similar in cele doua loturi A si B, cu 58% si respectiv cu 57%. Nivelul mediu al peptidului C a jeun a scazut in ambele loturi A si B, cu 42.7% si respectiv cu 33.6% dupa 5 ani de urmarire.

Concluzie: Gastric sleeve este o metoda eficace de echilibrare glicemica in diabeul zaharat la pacientii obezi, cu rezultate atit pe termen scurt cit si pe termen mediu (5ani). Este necesara continuarea urmaririi clinice a acestor pacienti pentru apecierea efectelor pe termen lung a acestei tehnici chirurgicale bariatrice.

IMPROVED GLYCEMIC CONTROL IN TYPE 2 DIABETES PATIENTS AFTER GASTRIC SLEEVE SURGERY Cornelia Zetu1,3, Rubin Munteanu2, Simona Carniciu1, Constantin Ionescu-Tirgoviste1

1National Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases “N C Paulescu”, Bucharest, Romania2Euroclinic Hospital, Bucharest, Romania3“Carol Davila” University of Medicine and Farmacy, Bucharest, Romania

Aims: Nutritional and pharmacological therapeutic interventions for the treatment of overweight and associated comorbidities, especially diabetes, usually cause a weight loss of 5-10%. Bariatric surgery (metabolic) can provide a weight loss of up to 30 %, and determine the metabolic effects independent of weight loss, which allow a better understanding of the pathogenesis of type 2 diabetes. In this context the consensus ADA / IDF recommends bariatric surgery in patients with BMI > 40 kg/m2 or BMI > 35 kg/m2 in the presence of diabetes or other comorbidities. The aim of this research was gastric -sleeve technical effect on body habitus and glucose metabolism in patients with and without diabetes.

Material and Methods: There were 88 patients in the study, followed by a period of five years, which had undergone gastric sleeve, divided into two groups: group A, patients without diabetes and group B, patients with diabetes (baseline features of the lots are in the table).


Baseline parameters T2DM (Lot B) Without T2DM (Lot A)Number 43 45

Age (year) 45.75±13.1 36.67±20Male 34.88% 26.67%

Female 65.12% 73.33%Weight (Kg) 148.9±30.2 126.15±27.8BMI (Kg/m2) 50.06±11 43.65±16

HbA1c 7.3% 5.4%

Results: In what concerns anthropometric parameters in group A was a mean weight loss of 38.69 % after five years, compared to group B where the average decrease in weight was 29.89 %. In terms of average body mass index (BMI), it decreased in group A at 30.88 Kg/m2 at 1 year and 26.76 kg/m 2 to 5 years, while in group B were recorded BMI values the 36.3Kg/m2 and 35.1Kg/m2 la same time moments. Average waist circumference decreased by 18.8 % in group A and 16.7 % in group B after 5 years. Mean HbA1c decreased by 1.7 % in five years in group B and 0.4 % in group A. Average fasting insulinemia level in five years decreased similarly in both groups A and B, with 58 and respectively 57 percents. Mean fasting C-peptide decreased in both groups A and B, with 42.7 % and respectively 33.6 % after 5 years of follow up.

Conclusion: Gastric sleeve is an effective method for remission of diabetes mellitus in obese patients, with results both in the short term as well as medium term (5 years). It is necessary to continue clinical follow-up of these patients for evaluation of candidates long term effects of this technique bariatric surgery.

MICOZIS FUNGOID-DIFICULTATI DE DIAGNOSTIC.CAZ CLINICRodica Olteanu, Alexandra Zota, Catalina Iuganu, Mihaela Niculescu

Micozis fungoid este forma cea mai frecventa de limfom cutanat primar cu celule T care se caracterizeaza printr-o proliferare monoclonala a limfocitelor T cu anumite trasaturi: expresie aberanta a antigenelor limfocitelor T mature, rearanjare genica a receptorului limfocitului T(TCR), profil de citokine T helper 2, epidermotropism.

Micozis fungoid afecteaza preponderent sexul masculin, cu debut in decadele 4-5 de viata. Prezentam cazul unei paciente in varsta de 45 de ani, care s-a internat pentru o eruptie generalizata polimorfa

alcatuita din macule, placi eritemato-scuamoase, noduli cu tendinta la ulcerare centrala, cu distributie la nivelul fetei, trunchiului, membrelor superioare si inferioare.

Boala a debutat in urma cu 7 ani,timp in care pacienta a fost eronat diagnosticata cu: eczema cronica, eczema numulara, dermatita atopica, lupus eritematos cronic cutanat.Rezistenta la terapiile conventionale instituite au condus la spitalizarea pacientei la clinica noastra.

La momentul internarii, examenul clinic a fost normal, cu exceptia modificarilor aparute la sanul drept ce au constat intr-o consistenat mai dura si un tegument supraiacent infiltrat, cu aspect caracteristic de ”coaja de portocala”. La examenul local s-a evidentiat o eruptie generalizata polimorfa alcaruita din macule hipo si hiperpigmentate, placi eritemato-scuamoase infiltrate, formatiuni nodulare cu suprafata boselata si tendinta la ulcerare centrala. Eruptia este intens pruriginoasa. La examenul de laborator s-a evidentiat o minima leucocitoza cu eozinofilie, hiper Ig E, LDH crescut. S-a recoltat biopsie cutanata in vederea efectuarii examenului histopatologic si imunohistochimic. Pacienta a efectuat si un consult hematologic in cadrul caruia s-a stabilit oportunitatea realizarii unei biopsii osteomedulare in cazul in care examenul histopatologic va pleda pentru micozis fungoid.

Simultan, am luat in considerare probabilitatea coexistentei un cancer de san, dar ecografia, examenul CT si biopsia ganglionara au infirmat aceast diagnostic.

In urma corobararii datelor clinice si paraclinice am stabilit diagnosticul de micozis fungoid stadiul T3NxMx si am optat pentru tratament sistemic cu Acitretin 0,5mg/kgc/zi si Medrol 16 mg/zi, iar topic cu dermatocorticoizi, emoliente si antibiotice pentru leziunile infectate. Am asociat tratamentului fototerapia cu UVA, cu evolutie favorabila a leziunilor, in special a celor tumorale.

Concluzii. Cazul prezentat evidentiaza dificultatea stabilirii diagnosticului de micozis fungoides in stadiile incipiente, din cauza multiplelor similitudini intre formele de limfoame cutanate si alte afectiuni dermatologice.In consecinta, subliniem necesitatea urmaririi atente a oricarui pacient cu dermatoze cronice cu evolutie indelungata rebele la terapiile conventionale, in vederea stabilirii cat mai precoce a diagnosticului de micozis fungoid.


MYCOZIS FUNGOIDES - A DIFFICULT DIAGNOSIS. CASE REPORTRodica Olteanu, Alezandra Zota, Catalina Iuganu, Mihaela Niculescu

Mycozis Fungoides is the most common form of cutaneous T-cell lymphoma characterized by a monoclonal proliferation of T-cell with some distinct features:abberant expression of mature clonal T-cells antigens, clonal T-cell receptor gene rearrangement, epidermotropism and a T helper2 profile.

It arises in mid-to-late adulthood (40-50 years), with male predominance of 2:1.We report on the case of a 45 years old female patient, who came to our clinic presenting a generalized eruption

consisting of patches, erythematous and scaly plaques and tumors with central ulceration located on the face, trunk and members.

The onset of the disease was 7 years ago, when the patient was underdiagnosed as: chronic dermatitis, nummular dermatitis, atopic dermatitis and cutaneous lupus erythematosus.The rezistance to conventional therapies undergone by the patient promted her to present to our clinic.

General clinical examination was normal except for the right breast, which was of tough consistence and the overlying tegument was infiltrated, with typical aspect of ”orange peel”.

Upon local clinical exam,we observed the presence of a general multiforme eruption consisting of hipo and hiperpigmentated patches, infiltrated erythematous and scaly plaques and nodules with central ulceration randomly distributed. The eruption was highly pruritic.

Laboratoty test revealed minimal leukocytosis, eosinophilia, Ig E and elevated LDH. It was also performed a biopsy in order to realize the histopathological and imunohystochimical examinations. Within the hematological consult it was asseses the opportunity to perform a bone-marrow biopsy in the case of histopathological findings compatible with the diagnosis.

Simultaneously we consider the probability of a breast cancer coexisting, but ultrasonography,CT and the lymph node biopsy were negative, infirming the diagnosis.

Based on clinical and laboratory findings we established the diagnosis of mycosis fungoides T3NxMx stage.Regarding the treatment, we opted for systemic therapy with Acitretin 0,5mg/kgc/day and Medrol 16 mg/day and

topically with corticosteroids, emollients and antibiotics for infected lesions.We also combinet UVA phototherapy, with good evolution especially for the tumoral lesions.

Conclusions. The reported case puts emphasis on the dificulty of establishing an accurate diagnosis of mycosis fungoides in early stages because of the multiple similarities between cutaneous forms of lymfoma and other dermatological diseases. As a result, we highlight the necesity of a carreful follow-up of each pacient with chronic, therapy-resistent dermatosis, in order to establish a confident diagnosis even in early stages.

SUMA VALORILOR GLUCOZEI PLASMATICE DIN CADRUL TTGO – INDICATOR DE RISC CARDIO-METABOLICSimona Georgiana Popa, Adina Mitrea, Cristina Lacatusu, Maria MotaUniversitatea de Medicina si Farmacie Craiova, Departamentul Diabet, Nutritie si Boli Metabolice

Premize. Testul de toleranta la glucoza orala (TTGO) constituie, alaturi de glicemia a jeun si HbA1c, o proba importanta in stabilirea diagnosticului de diabet sau prediabet.

Dezavantajele TTGO constau in existenta unei variatii intraindividuale a rezultatelor si, frecvent rezultatele TTGO sunt dificil de interpretat (ex: glicemie a jeun=109 mg/dl, glicemie la 1h=207 mg/dl, glicemie la 2h=135 mg/dl). Decelarea unei valori glicemice la 1h crescuta asociata cu valori normale ale glicemiei a jeun si la 2h indica posibilitatea existentei diabetului, in majoritatea cazurilor diagnosticul fiind confirmat ulterior.

In aceste situatii suma valorilor glucozei plasmatice (∑GP) din cadrul TTGO (glicemie a jeun + glicemie la 1h + glicemie la 2h) poate fi utila in diagnosticul diabetului. Valoarea ∑GP ≥400 mg/dl indica faptul ca diagnosticul de diabet trebuie retinut cu o probabilitate foarte mare.

Obiectiv. Estimarea asocierii ∑GP cu parametrii cardio-metabolici la un lot de 196 subiecti derivat din studiul PREDATORR.

Material si metoda. Am realizat o analiză transversală într-un esantion aleatoriu de 196 subiecti, fara antecedente personale patologice de diabet, cu vârste cuprinse între 20-79 de ani, derivate din studiul PREDATORR. La toti subiectii s-a efectuat test de toleranta orala la 75 g glucoza. Glicemia plasmatica s-a determinat initial si la interval de 1 ora si respective 2 ore dupa incarcarea cu glucoza. Suma valorilor glucozei plasmatice (∑GP) a fost calculate. Au fost inregistrate date anamnestice, insulinemia a jeun, indicele masei corpului (IMC), circumferinta abdominala (CA), profilul lipidic, HbA1c. Diabetul si prediabetul au fost definite conform criteriilor ADA 2014.


Rezultate. ∑GP≥400 mg/dl s-a inregistrat la 30,6% dintre subiecti. ∑GP≥400 mg/dl s-a asociat cu prezenta diabetului (p<0.001), a prediabetului (p<0.001), IMC≥25 Kg/m2 (p=0.001), obezitatii abdominale (p=0.003) si cu varsta inaintata (p=0.001).

∑GP s-a corelat pozitiv cu HbA1c, glicemia a jeun, insulinemia, HOMA-IR, CA, IMC, varsta, trigliceridemia (p<0.001 pentru toate) si negativ cu HDL-Colesterolul (p<0.03).

Analiza ariilor de sub curbele ROC a indicat o valoare predictiva mare a ∑GP si HbA1c pentru prezenta diabetului (AUROC=0.909 pentru ∑GP si AUROC=0.885 pentru HbA1c) si a prediabetului (AUROC=0.791 pentru ∑GP si AUROC=0.947 pentru HbA1c).

Regresia logistica a indicat, de asemenea, ∑GP si HbA1c ca predictori independenti pentru prezenta diabetului si a prediabetului.

Concluzii. ∑GP din cadrul TTGO poate fi considerat, alaturi de parametrii glicemici clasici (glicemie a jeun, glicemie la 2h dupa incarcarea cu glucoza, HbA1c) un predictor important al prezentei diabetului sau prediabetului.

Valori mai mari de 400 mg/dl ale ∑GP pot fi considerate drept indicatori de risc cardio-metabolic.

CUMULATIVE NET PLASMA GLUCOSE DURING OGTT – CARDIO-METABOLIC RISK INDICATOR Simona Georgiana Popa, Adina Mitrea, Cristina Lacatusu, Maria MotaUniversity of Medicine and Pharmacy Craiova; Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases Department

Premises. Oral glucose tolerance test (OGTT) is, along with fasting glucose and HbA1c, an important test in the diagnosis of diabetes or prediabetes.

Disadvantages of OGTT are the existence of intra-subject variability of the results and, frequently OGTT results are difficult to interpret (eg, fasting plasma glucose =109 mg/dl, glycemia at 1h after glucose load =207 mg/dl glycemia at 2h after glucose load =135 mg/dl). The detection of a high glycemia at 1h after glucose load associated with normal fasting and 2h after glucose load glycemia, indicate the possibility of diabetes, in most cases the diagnosis being confirmed later.

In these cases the sum of plasma glucose (ΣPG) during OGTT (fasting plasma glucose + glycemia at 1h after glucose load + glycemia at 2h after glucose load) may be useful in the diagnosis of diabetes. ΣPG value ≥400 mg/dl indicates that diagnosis of diabetes should be retained with a high probability.

Aim. Estimation of ΣPG association with cardio-metabolic parameters in a cohort of 196 subjects derived from the study PREDATORR.

Material and method. We performed a cross-sectional analysis of a random sample of 196 subjects without a history of diabetes, aged 20-79 years, derived from the PREDATORR study. All patients underwent a 75-g OGTT. Plasma glucose was measured at baseline and at 1 hour and 2 hours after glucose load. The sum of plasma glucose (ΣPG) was calculated. Were recorded anamnestic data, fasting insulinemia, body mass index (BMI), waist circumference (WC), lipid profile, HbA1c. Diabetes and prediabetes were defined according to ADA 2014 criteria.

Results. ΣPG≥400 mg/dl was recorded in 30.6% of subjects. ΣPG≥400 mg/dl was associated with the presence of diabetes (p<0.001), prediabetes (p<0.001), BMI≥25 kg/m2 (p=0.001), abdominal obesity (p=0.003) and older age (p=0.001).

ΣPG positively correlated with HbA1c, fasting glycemia, insulinemia, HOMA-IR, WC, BMI, age, triglycerides (p<0.001 for all) and negatively with HDL-cholesterol (p<0.03).

Analysis of the areas under the ROC curves showed a high predictive value of ΣPG and HbA1c for the presence of diabetes (AUROC = 0.909 for ΣPG and AUROC = 0.885 for HbA1c) and prediabetes (AUROC = 0.791 for ΣPG and AUROC = 0.947 for HbA1c).

Logistic regression indicated also ΣPG and HbA1c as independent predictors for the presence of diabetes and prediabetes.

Conclusions. ΣPG during OGTT may be considered, along with classical glycemic parameters (fasting plasma glucose, glucose at 2 h after glucose load, HbA1c), an important predictor of diabetes or prediabetes.

Values greater than 400 mg/dl of ΣPG can be considered as indicators of cardio-metabolic risk.


ACNEEA LA ADOLESCENŢI – REZULTATE STATISTICEIoana Mitoşeriu-Bonteanu, George-Sorin ŢiplicaSecţia Clinică Dermatologie 2 – Spitalul Clinic Colentina, Bucureşti

În urma unei campanii de informare legate de acnee şi de impactul psiho-social al acesteia asupra adolescenţilor, desfăşurată la Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti, elevilor le-a fost înmânat un chestionar compus dintr-un set de 35 de întrebări. S-a creat un lot compus din 75 de elevi, 63 de sex feminin şi 12 de sex masculin, cu vârste diferite. Astfel, au fost interogaţi 22 de elevi de clasa a IX-a, 28 de elevi de clasa a X-a, 20 de elevi de clasa a XI-a şi 5 elevi de clasa a XII-a. Întrebările au fost structurate în funcţie de următoarele teme: tratamente împotriva acneei şi reacţii adverse ale acestora, impactul social şi psihologic al acneei asupra vieţii cotidiene, surse de informare privind acneea şi produsele anti-acneice şi factori ce influenţează apariţia acneei.

Concluzii. Vârsta medie de debut a acneei este în jur de 12 ani. Adolescenţii nu folosesc produse special destinate tenului acneic decât la nevoie şi sunt dispuşi să încerce tratamente noi. Nu au fost raportate reacţii severe la tratamentele anti-acneice, acestea fiind de altfel destul de rare. Deşi sursa principală de informare legată de acnee este televizorul/internetul, tratamentul a fost iniţiat totuşi sub indicaţiile unui medic. În ceea ce priveşte impactul psiho-social, acneea nu i-a împiedicat pe elevi să desfăşoare activităţi curente sau să interacţioneze cu alte persoane decât într-un procent foarte mic.

DERMATOLOGIE EXTREMǍ: ATITUDINEA TERAPEUTICǍ ÎN TREI CAZURI DE BOLIDERMATOLOGICE CU AFECTARE CUTANATǍ SEVERǍIonela Manole, George-Sorin Ţiplica Clinica II Dermatologie, Spitalul Clinic Colentina, Bucureşti, România

Introducere & obiective: Urgenţele dermatologice includ o serie de afecţiuni cutanate caracterizate de o afectare importantǎ a tegumentului şi mucoaselor şi însoţite de manifestǎri sistemice, ameninţǎtoare de viaţǎ. Sunt selectate cazuri severe tratate în cadrul Clinii II Dermatologie a Spitalului Clinic Colentina: boala febrilǎ ulcero-necroticǎ Mucha- Habermann, pemfigus vulgar ce mimeazǎ sindrom Stevens- Johnson şi angioedem.

Material & metodǎCaz 1. Pacient de 25 ani, sex masculin, se prezintǎ cu erupţie cu leziuni papulo-eritematoase, rotund-ovalare, cu

debut de 4 sǎptǎmâni, dupǎ adminstrare de tetraciclinǎ. Pe perioada spitalizǎrii leziunile ulcero-necrotice ajung sǎ afecteze 60% din suprafaţa corporalǎ.

Caz 2. Pacientǎ de 43 ani, se prezintǎ pentru eroziuni orale dureroase şi leziuni erozive ce afecteazǎ aproximativ 70% din suprafaţa corporalǎ, debutate în urmǎ cu 2 luni.

Caz 3. Pacient de 48 ani, se prezintǎ cu edem important la nivelul feţei, inclusiv la nivelul pleoapelor şi buzelor. Dificultatea la respiraţie instalata de 2 ore, vocea răguşită şi anxietatea completează tabloul clinic.

RezultateCaz 1: Examenul histopatologic evidenţiazǎ spongiozǎ cu parakeratozǎ, exocitozǎ de limfocite şi eritrocite in

dermul papilar, infiltrat inflamator limfo-plasmocitar în dermul profund.Pacientul prezintǎ o evoluţie favorabilǎ sub tratament sistemic cu prednison, cefazidime, eritromicinǎ, analgezice,

antipiretice şi tratament local cu antiseptice, dermatocorticoizi, antibiotice.Caz 2: Examenul histopatologic este sugestiv pentru pemfigus vulgar. Paraclinic prezintǎ anemie, hipoproteinemie,

severǎ hipoalbuminemie, hipokaliemie, hipocalcemie.Pacienta prezintǎ evoluţie favorabilǎ sub tratament sistemic cu corticosteroizi (prednison), antibiotice (ertapenem,

teicoplanin, colistin) si local cu antiseptice, dermatocorticoizi, antibiotice.Caz 3: Debutul brusc, tabloul clinic şi evoluţia bolii sugerează diagnosticul. Rapiditatea de afectare a starii generale

impune instalarea de măsuri terapeutice rapide pentru evitarea exitusului: adrenalina s.c., corticoterapie i.v.. Evoluţia a fost favorabilă cu amendarea rapidă a manifestărilor ameninţătoare de viaţă.

Concluzii. Medicii dermato-venerologi se pot confrunta frecvent cu cazuri severe, ameninţǎtoare de viaţǎ, fapt ce susţine importanţa existenţei unei unitǎţi medicale dotate cu echipamente de asigurare a urgenţelor, astfel încât pacienţii sǎ poatǎ primi un tratment complex, adecvat afecţiunii dermatologice severe cu care se confruntǎ.


DERMATOZE PROFESIONALE LA PERSONALUL MEDICO-SANITARIonela ManoleClinica II Dermatologie, Spitalul Clinic Colentina, Bucureşti, România

Dermatozele profesionale reprezintǎ afecţiuni ale pielii cauzate sau agravate de substanţe sau diferite procese asociate cu mediul de lucru. Reprezintǎ o problemǎ de sǎnǎtate majorǎ, întrucât sunt afecţiuni comune, de cele mai multe ori cronice, cu un impact economic important.

Dermatita de contact iritativǎ profesionalǎ este cea mai frecventǎ dermatozǎ profesionalǎ reprezentând pânǎ la 70-80% din dermatitele ocupaţionale. Se poate prezenta sub formǎ acutǎ (eczematoasǎ, veziculoasǎ), ce apare ca urmare a expunerii extinse la un agent iritant cu potenţǎ ridicatǎ sau sub o formǎ cumulativǎ, dupǎ un contact repetat cu un agent cauzator în concentraţii reduse. Principalele categorii de risc sunt tehnicienii dentari (lucreazǎ în mediu umed, în contact cu adezivi, uleiuri esentiale, amalgamul folosit în lucrǎrile dentare) sau asistentele medicale (contact cu detergenţi, alcool, medicamente).

Dermatita de contact alergicǎ profesionalǎ este mai puţin frecvent întâlnitǎ decât forma iritativǎ. Conform studiilor, asistentele medicale sunt categoria de personal medical cel mai frecvent afectatǎ. În cazul stomatologilor, dermatita alergicǎ apare frecvent prin sensibilizǎri la anestezicele locale (xilinǎ, procainǎ), la amalgamul folosit la lucrǎrile dentare, prin conţinutul sǎu în mercur, rǎşini, colofoniu, hidrochinonǎ sau la mǎnuşile de cauciuc. Chirurgii şi personalul din blocul operator se confruntǎ în principal cu sensibilizǎri la mǎnuşile de cauciuc sau la antiseptice, în timp ce ortopezii sunt afectaţi suplimentar de cimentul folosit pentru fixarea ţesutului osos.

Infirmierele, categoria de personal medical cea mai expusǎ la sensibilizǎri, sunt predispuse în principal din cauza umiditǎţii prelungite a mâinilor. Cauza principalǎ e reprezentatǎ de dezinfectante: cloraminǎ, clorhexidinǎ, formaldehidǎ, betadinǎ.

Pe lângǎ dermatita de contact iritativǎ/alergicǎ, o atenţie deosebitǎ trebuie acordatǎ şi riscului personalului sanitar de a contacta o boalǎ infecţioasǎ . Dintre infecţiile bacteriene întâlnim frecvent stafilococul sau streptococul, în special în secţiile de pediatrie. Infecţiile fungice pot fi determinate de dermatofiţi sau de Candida albicans ce pot afecta medicii, asistentele medicale, personalul din laboratoarele de micologie.

Infecţia cu virusul Herpes simplex este cea mai frecventǎ infecţie viralǎ profesionalǎ. Sunt afectaţi în special medicii stomatologi şi asistentele medicale din cabinetele de stomatologie. Personalul medical din clinicile de dermatologie (dar nu numai), prezintǎ riscul de a contacta infecţii cu agenţi transmişi de regulǎ pe cale sexualǎ- Treponema pallidum, Neisseria gonorrhoeae. Un risc aparte este reprezentat de posibilitatea infectǎrii cu virusul hepatitic B şi C sau cu HIV.

Dermatita de contact profesionalǎ este o problemǎ semnificativǎ în rândul personalului medico-sanitar, în România, precum şi în restul Europei, cu consecinţe ce pot varia de la afectarea calitǎţii vieţii pânǎ chiar la pierdera locului de muncǎ. În aceste condiţii este importantǎ conştientizarea severitǎţii acestei probleme în vederea iniţierii unor programe naţionale menite sǎ reducǎ incidenţa dermatozelor de tip profesional. Academia Europeană de Dermatologie şi Venerologie derulează proiectul EPOS – coordonator Prof. Swen John, responsabil pentru România Prof. Sorin Ţiplica, prin care o reţea de medici dermatologi şi de medicina muncii acţionează corelat pentru creşterea avertizărilor privind problematica dermatozelor profesionale şi cunoaşterea metodelor de prevenire a acestora.

DETERMINARI CUTANATE IN CADRUL SARCOMULUI MIELOMONOBLASTICPREZENTARE DE CAZ CLINICMihaela-Cristina Niculescu1, Anca Stanciu1, Mihaela Tevet2, Razvan Andrei3, Sabina Zurac3, Carmen Maria Sălăvăstru1, George-Sorin Ţiplica1

1Spitalul Clinic Colentina – Clinica II Dermatologie2Spitalul Clinic Colentina – Secţia Hematologie3Spitalul Clinic Colentina – Serviciul Clinic Anatomie Patologică

Introducere. Sarcomul mielomonoblastic, cunoscut şi sub denumirea de sarcom granulocitar, sarcom mieloid, clorom sau tumoră mieloidă extramedulară, reprezintă o masa tumorală alcatuită din mieloblaşti sau celule mieloide imature, localizată extramedular. Acesta poate să apară de novo, sau preceada sau să coincidă cu leucemia mieloidă acută (LMA). Sarcoamele mieloide pot să apară ca prima manifestare a LMA, fără modificări la nivelul măduvei sau sângelui (sarcoame mieloide non-leucemice), şi pot precede cu săptămâni sau luni apariţia LMA manifestă. Terapia se realizează cu chimioterapice administrate sistemic, ca şi în terapia de inducţie a LMA.

Caz clinic. Prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 63 de ani, care dezvoltă de aproximativ un an erupţie cutanată alcatuită din papule şi plăci eritemato-violacee, pruriginoase, care evoluează către formare de noduli, urmată de remisiune completă în decursul a 7 zile, cu distibuţie la nivelul toracelui posterior, scalpului, membrelor superioare.


Pacientul acuza artralgii şi febră în momentul apariţiei leziunilor. De asemenea prezintă scădere ponderală: 15 kg în decursul a 18 luni.

Examen clinic obiectiv în limite normale.Investigaţiile de laborator au evidenţiat prezenţa unui sindrom inflamator (Fibrinogen = 470 mg/dL, PCR=10,86

mg/L, VSH=70mm/1h), anemie usoara (Hb=9,10g/dL), hiperIgE=1126UI/ml. Examenul histopatologic şi testele IHC efectuate de la nivelul unui nodul situat la nivelul toracelui posterior, au

evidenţiat prezenţa unui infiltrat leucemic cutanat, posibil determinare extramedulară a unui sindrom mieloproliferativ.Pacientul a fost internat în serviciul de hematologie, cu diagnosticul de sarcom mielomonoblastic, unde a urmat

tratament citostatic cu Citarabina si Doxorubicina, cu remiterea completă a leziunilor cutanate.Concluzii. Diagnosticul pozitiv de sacom mielomonoblastic şi conduita terapeutică corectă, au fost stabilite pe

baza corelării datelor obţinute de catre medicii dermatologi, anatomo-patologi şi hematologi. Pacientul necesită o atentă monitorizare a bolii, pentru ca o eventuala recadere sau evolutie catre LMA să poată fi depistată şi tratată precoce.

ACTUALITĂŢI DIAGNOSTICE ŞI TERAPEUTICE ÎN ITS. GHIDUL DE DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENTAL ITS DIN ROMÂNIADr. Fabiola Iuliana Copaci, Şef lucrări Dr. Carmen Maria Sălăvăstru; Prof. Dr. George Sorin Ţiplica

Scopul lucrării prezente este aducerea în prim plan a noilor modalităţi de diagnostic şi tratament utilizate în infecţiile transmisibile sexual. Astfel, vor fi abordate teme precum sifilisul, gonoreea, infecţia cu Chlamydia trachomatis, limfogranulomatoza veneriană, şancrul moale, granulomul inghinal, herpesul genital, condiloamele acuminate, infecţia cu Trichomonas vaginalis, vaginozele bacteriene, candidozele genitale, scabia şi ftiriaza.

Infecţiile transmisibile sexual (ITS) înglobează o varietate de afecţiuni clinice produse de diferiţi agenţi patogeni (bacterieni, virali, fungici şi parazitari) ce pot fi dobândiţi şi transmişi pe cale orizontală în cadrul raporturilor homo şi/sau heterosexuale, precum şi vertical de la mamă la făt. Astfel reprezintă o problemă de sănătate publică importantă, larg raspandită, cu numeroase implicaţii sociale şi economice. ITS afectează toate categoriile de vârstă, reprezentând una dintre cauzele prinicipale de morbiditate în populaţia adultă, cu multiple consecinţe negative asupra stării de sanatate şi capacităţii reproductive, cu o varietate de posibile complicaţii acute şi tardive.

Infecţiile transmisibile sexual reprezintă una dintre cele mai vechi afecţiuni documentate la nivel mondial, dar care şi în prezent reprezintă o provocare în ceea ce priveşte diagnosticul precoce. Principiile de diagnostic au la bază pe lângă o anamneză şi un examen clinic riguros, multiple examene de laborator printre care: testele serologice, examenul secretiilor uretrale/vaginale, culturile celulare, microscopia directa, PCR, ELISA. O dată ce este diagnosticată o boală transmisibilă sexual, pacientul trebuie investigat în vederea identificării altor ITS întrucât coexistenţa a două sau mai multor afecţiuni este frecventă. O atenţie sporită trebuie acordată infecţiei HIV, întrucât aceasta are un impact major asupra prevenţiei şi tratamentului ITS şi complică îngrijirile medicale ce trebuie asigurate acestor pacienţi.

În ciuda progreselor realizate în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul acestor infecţii, incidenţa acestora este în creştere în multe ţări, inclusiv în România. Printre factorii care contribuie la menţinerea acestei incidenţe crescute a ITS se numără: modificarea comportamentului sexual cu creşterea promiscuităţii sexuale, un nivel scăzut de educaţie sanitară dar şi degradarea condiţiilor socio-economice.

Utilizarea inadecvată şi pe scară largă a antibioticelor de a lungul timpului a condus la dezvoltarea rezistenţei diferiţilor agenţi patogeni astfel încât managementul terapeutic adecvat al acestor patologii a devenit problematic. Diferitele scheme de tratament au la bază multiple terapii antibiotice şi antivirale cu administrare atât topică cât şi sistemică, în funcţie de agentul etiologic, de sensibilitatea acestuia şi de stadiul bolii în care este diagnosticat pacientul.

Pentru a limita extinderea afectiunilor transmisibile sexual, profilaxia primară este extrem de importantă. Aceasta se poate efectua prin intermediul campaniilor de educare la nivelul populaţiei generale, prin diagnosticarea, tratamentul şi consilierea adecvată a indivizilor infectaţi (inclusiv cei asimptomatici), dar şi a partenerilor acestora precum şi prin monitorizarea postterapeutică.

.Este foarte importantă utilizarea protocoalelor standard pentru diagnosticul şi tratamentul bolilor transmisibile sexual întrucât acestea permit diagnosticerea precoce şi limitarea transmiterii în populaţie. De asemenea, constituie o bază raţională de utilizare a medicamentelor disponibile, prevenind dezvoltarea rezistenţei microbiene la diferite clase de antibiotice dar şi a dezvoltării complicaţiilor.


TITAN-TELEDERMATOLOGIA ÎNTR-O REŢEA ACADEMICǍ TRANSCONTINENTALǍ

Ionela Manole¹, Grupul de lucru KOJOS (Gregor B.E. Jemec², Carmen Maria Sălăvăstru1, Semchin Munkhbayer³,George-Sorin Ţiplica¹)¹Clinica II Dermatologie, Spitalul Clinic Colentina, Bucureşti, România²Departamentul de Dermatologie, Spitalul Roskilde, Copenhaga, Danemarca³Centrul Naţional de Dermatologie, Ulaan Bator, Mongolia

Obiectiv. Kojos este un proiect de colaborare, organizat cu sprijinul EADV (European Academy of Dermatovenereology), ILDS (International League of Dermatological Society) şi Societatea Danezǎ de Dermatologie, cu scopul de a studia utilitatea teledermatologiei în dezvoltarea practicilor clinice la nivel global. Proiectul îşi propune atingerea obiectivului prin crearea de echipe internaţionale de dermatologi, unde o discuţie orientatǎ spre caz şi schimbul de cunoştinţe între departamente vin în sprijinul pacientului.

Metoda. Proiectul a fost organizat în 2 etape, cu participarea a 4 centre dermatologice: Clinica de dermatologie a Spitalului Roskilde (Danemarca), Centrul Naţional de Dermatologie din Ulaan Bator (Mongolia), Centrul de cercetare al Clinicii II Dermatologie- Spitalul Clinic Colentina, Bucureşti (România) şi Clinica de Dermatologie din Nykobing (Danemarca). Participanţii au folosit teledermatologia pentru a îşi prezenta opiniile cu privire la diagnosticele şi tratamentele propuse pentru fiecare caz în parte.

Proiectul a debutat în 2010, cu o primǎ etapǎ în care au fost prezentaţi 102 pacienţi, consultaţi de câte 2 dermatologi din Mongolia şi Danemarca şi pentru care au fost puse diagnostice, prin intermediul teledermatologiei, de cǎtre 2 dermatologi din România şi 2 din Danemarca.

Din 2011, se desfǎşoarǎ cea de-a doua etapǎ a proiectului, în care imaginile sugestive pentru afecţiunile dermatologice şi informaţiile privind istoricul afecţiunii sunt transmise de cǎtre medicii din Mongolia sau România, prin intermediul unei platforme web.

Rezultate. În prima etapǎ, rezultatele obţinute au fost analizate utilizând coeficientul kappa. Valoarea medie kappa obţinutǎ pentru congruenţa diagnosticelor, a fost de 0.6, în timp ce valoarea obţinutǎ în analiza severitǎţii afecţiunilor a fost de 0.58.

În primii doi ani ai fazei a doua (2011-2013), au fost prezentaţi 43 pacienţi cu afecţiuni dermatologice. Analiza rezultatelor evidenţiazǎ o concordanţǎ în opiniile prezentate privind diagnosticul şi schema terapeuticǎ ce variazǎ între 76%-89%.

Concluzii. Rezultatele satisfǎcǎtoare obţinute susţin ideea cǎ progresul teledermatologiei este impresionant şi faptul cǎ un diagnostic corect susţinut de medici specializaţi poate fi asigurat chiar şi pentru pacienţi aflaţi la distanţǎ. În plus, ele pot oferi o bazǎ solidǎ pentru o viitoare colaborare transcontinentalǎ.


POSTERE

INTRACRANIAL CAVERNOUS ANGIOMAS. AN EXPERIENCE ON 99 CASES.A. Sasaran1, F. Stoica2, A. Mohan3, H. Moisa4, A.V. Ciurea4

1Departamentul Neurochirurgie, Spitalul Clinic de Urgenta “Bagdasar-Arseni”, Bucuresti, Romania2Departamentul Radiochirurgie Stereotactica, Spitalul Clinic de Urgenta “Bagdasar-Arseni”, Bucuresti, Romania3Departamentul Neurochirurgie, Spitalul Judetean Bihor; Facultatea de Medicina, Universitatea Oradea, Oradea, Romania4Departamentul Neurochirurgie, Spitalul Sanador, Bucuresti. Departamentul Neurochirurgie, Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti

Materiale si metode. Autorii prezinta o cohorta de 99 de pacienti diagnosticati si tratati pentru cavernoame intracraniene intre Ianuarie 2004 si Ianuarie 2014 (10 ani). Cohorta cuprinde 45 de barbati si 44 de femei cu varste cuprinse intre 11 si 56 de ani cu un maxim la 31 de ani. Majoritatea tumorilor au fost supratentoriale (72 de cazuri – 72.7%). Numai 27 de tumori au fost infratentoriale (27.3%).

In ceea ce priveste pozitia leziunilor, acestea au fost dispuse in lobul frontal in 31 de cazuri (31.3%), lobul parietal in 14 cazuri (14.1%), lobul temporal in 21 de cazuri (21.2%), lobul occipital in 3 cazuri (3%). Tumori multiple au fost descoperite la 9 pacienti (9.1%).

Au fost 17 cazuri care au implicat trunchiul cerebral (17.2%) si 44 cazuri care au implicat cerebelul (4.4%). Debutul a fost reprezentat de epilepsie in 59 de cazuri (59.5%), hemoragie in 20 de cazuri (20.2%), deficit neurologic in 13 cazuri (13.1%).

Simptomatologia a cuprins crize in 63 de cazuri (64%), deficite neurologice in 16 cazuri (16.2%), hemoragie in 23 de cazuri (23.2%), in timp ce 9 cazuri au fost complet asimptomatice.

Tratamentul a fost chirurgical in 76 de cazuri (76.7%) si conservator in 23 de cazuri (23.3%). Cazurile tratate conservator au fost 7 cu leziuni multiple, 9 asimptomatice si 5 profunde. La 2 din cele 5 cazuri profunde radiochirurgia Gamma Knife a fost folosita cu succes.

Rezultate. In seria noastra de 99 de pacienti, din cele 67 de cazuri operate – 48 (71.6%) dintre interventii au fost tentative de lezionectomie totala cu inlaturarea gliozei perifocale. Un numar de 19 cazuri (28.4%) au beneficiat doar de lezionectomie.

Concluzii. Cavernoamele intracraniene sunt leziuni rare caracterizate de crize epileptice in majoritatea cazurilor. Atunci cand sunt asimptomatice, cel mai bun management il reprezinta abordul conservator. In momentul in care simptomatologia este dominata de crize, cel mai bun prognostic apare dupa excizia leziunii si a gliozei perilezionale.

Abordul ghidat pe neuronavigatie a reusit in marea majoritate a cazurilor o excizie totala a leziunilor cu evitarea deficitelor post operatorii si cu imbunatatirea rezultatelor clinice. Mai mult decat atat, abordul pe neuronavigator inlatura neplacerile cadrului stereotactic. In cazul hemoragiei subarahnoidiene interventia este o urgenta maxima. In leziunile multiple, tumora care sangereaza trebuie operata. Optiunea chirurgiei gamma knife in cavernoame este ineficienta.

Cuvinte cheie: Cavernom intracranian, copii, epilepsie, RMN, neuronavigatie, microchirurgie, chirurgie gamma knife.


INTRACRANIAL CAVERNOUS ANGIOMAS. AN EXPERIENCE ON 99 CASES.A. Sasaran1 MD., F. Stoica2 MD., PhD, A. Mohan3 MD, H. Moisa4 MD, Prof. AV. Ciurea4 MD., PhD., MSc., Dr. h.c. Mult.1Department of Neurosurgery „Bagdasar-Arseni”University Hospital, Bucharest, Romania2Department of Stereotactic Radiosurgery „Bagdasar-Arseni”University Hospital, Bucharest, Romania3Department of Neurosurgery, Bihor County University Hospital, Oradea, Romania. Department of Neurosurgery, Oradea University, Faculty of Medicine, Oradea, Romania4Department of Neurosurgery, Sanador Medical Center Hospital, Bucharest, Romania. Carol Davila University School of Medicine, Bucharest, Romania

Introduction: Intracranial cavernomas (IC) represent 0.02-0.53% of all intracranial lesions and 8-15% of all intracranial malformations. The association with AVMs is found in 10-30% cases. The lesions become symptomatic when the size is larger than 1 cm.

Cavernoamele intracraniene (CI) reprezinta un procent de 0.02-0.53% din totalul leziunilor intracraniene si aproximativ 8 pana la 15% din totalitatea malformatiilor intracraniene. Asocierea cavernoamelor cu malformatiile arteriovenoase se remarca intr-un procent de 10-30% din totalitatea cazurilor. Leziunile devin simptomatice atunci cand dimensiunile lor devin mai mari de 1cm.

Material and method: The authors present a cohort of 99 consecutive patients diagnosed with intracranial cavernomas which admitted in the 1st Department of Neurosurgery of the Bagdasar-Arseni Hospital in the period of time between January 2004- January 2014 (10 years).

There were 45 males and 44 females aged between 11-56 with a peak of incidence around age 31. Most tumors were supratentorial (72 cases-72,7%). Infratentorial tumors represent 27 cases (27,3%).

The lesions were located in the frontal lobe in 31 cases (31.3%), the parietal lobe in 14 cases (14.1%), the temporal lobe in 21 cases (21.2%), the occipital lobe in 3 cases (3%). Multiple tumors were found in 9 cases (9.1%).

There were 17 cases involving the brainstem (17.2%), and 4 cases involving the cerebellum (4.4%). The clinical onset was represented by: epilepsy in 59 cases (59,5%), hemorrhage in 20 cases (20,2%), neurological deficit in 13 cases (13,1%).

The clinical symptoms were characterized by seizures - 63 cases (64%), neurological deficit - 16 cases (16.2%) hemorrhage - 23 cases (23.2%) and 9 cases (10.1%) completely asymptomatic. The treatment consisted of: surgery - 76 cases (76.7%) and abstinence 23 cases (23.3%). The non-operated cases were: 7 cases with multiple lesions, 9 asymptomatic and 5 profound lesions. In 2 cases of profound lesions, gamma-knife surgery was used.

Results: In this series of 99 patients, out of the 67 operated cases : 48 cases (71,6%) were attempts for total lesionectomy with perifocal gliosis excision. In 19 cases (28,4%) only lesionectomy was possible.

The Global Outcome Scale (GOS) at 6 months for the 67 operated cases was: good recovery 48 cases (73%), moderate disability 10 cases (14,6%), severe disability 9 cases (13.2%), vegetative state 0 cases (0%) and death 0 cases (0%). The follow-up period was between 6 months and 10 years, with a medium range of 4,5 years

Conclusions: Intracranial cavernomas are rare lesions characterized by epilepsy in the majority of cases. When asymptomatic, the best management is the clinical follow-up. When the main symptomatology is dominated by seizures, the best prognosis results after the excision of the lesion and perilesional gliosis.

The Neuronavigator-guided approach achieved in all cases the removal of the lesions with good accuracy, thus avoiding the post-operative deficits and improving the clinical Outcome. Furthermore, it avoids the discomfort of the stereotactic frame.

In SAH the operation is an emergency. In multiple lesions, the hemorrhaged lesion must be operated. The option of gamma-knife surgery in cavernomas is ineffective based on our experience.

Key words: ntracranial cavernoma, children, epilepsy, MRI, neuronavigation, microsurgery, gamma knife surgery (GKS).

IMPLICAŢIILE INFLAMAŢIEI CRONICE LA PACIENŢII CU OBEZITATE ŞI DIABET ZAHARAT DE TIP 2Teodora Bărascu1, Hermina Mailat1, Elena Băcanu2, Laura Petcu2, Laura Gaman L1, Irina Stoian1, Daniela Lixandru1, Valeriu Atanasiu1, Constantin Ionescu-Tirgovişte2

1Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti, România2Institutul Naţional de Diabet Nutriţie şi Boli Metabolice “Prof. N. Paulescu”, Bucureşti, România

Introducere. Inflamaţia cronică de grad scăzut este recunoscută a fi implicată în patogeneza diabetului zaharat de tip 2 (DZT2). Scopul prezentului studiu a fost evaluarea markerilor de inflamaţie şi corelarea cu markeri ai obezităţi la pacienţii cu DZT2.


Materiale si metode. Studiul a inclus un lot de pacienţi cu DZT2 recrutaţi din Ambulatoriul de specialitate al Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. N. Paulescu” (grup DZT2; n=50) şi un lot martor (grup M; n=30) de voluntari aparent sănătoși. Lotul de diabetici a fost impărţit în 2 subgrupe de studiu în acord cu indicele de masă corporală (IMC): grupul 1 supraponderali (IMC=28.4-29.9 kg/m²; n=15) și grupul 2 obezi (IMC=30-40 kg/m²; n=35). Am inclus următoarele caracteristici clinice şi biochimice: vârsta, sex, fumat, durata diabetului, TAs, TAd, circumferinţa abdominală, colesterol total, HDL-colesterol, trigliceride, glicemie, HbA1c, uree, creatinină, acid uric. Am determinat, de asemenea insulina, proinsulina, leptina, adiponectina, IL-6 şi TNF-alpha prin metoda ELISA. Am calculat IMC, HOMA-IR, LDL-colesterol, indexul aterogenic şi raportul albumină/creatinină.

Rezultate si discutii. Rezultatele noastre au arătat diferenţe semnificative statistic între lotul martor și cel al pacienţilor cu T2DZ pentru valorile tensiunilor arteriale (TAs şi TAd; p<0.001), trigliceride (p<0.001), raportul albumină/creatinină (p<0.001), HOMA-IR (p<0.05), leptină (p<0.001), adiponectina (p<0.05), IL-6 şi TNF-alpha (p<0.05), diferenţele menţinându-se şi în comparaţia directă dintre subloturi. IMC, TNF-alpha şi proinsulina s-au corelat pozitiv cu leptina (p<0.05). Mai mult, HOMA-IR (marker al rezistenţei la insulină) a fost găsit pozitiv corelat cu leptina (marker al ţesutului adipos) şi cu IL-6 (marker de inflamaţie). Interesant de remarcat pentru studiul nostru a fost creşterea semnificativă statistic a markerilor de inflamaţie cu gradul de obezitate, cea mai puternică corelaţie fiind între TNF-alpha şi circumferinţa abdominală (marker al grăsimii viscerale; p<0.001)

Concluzii. Înţelegerea legăturii dintre inflamaţie şi adipokinele secretate de ţesutul adipos va putea contribui la descoperirea unor noi terapii în tratamentul DZT2.

Aceasta lucrare a fost susţinută de un grant al Autorităţii Naţionale Române pentru Cercetare Ştiinţifică, CNCS-UEFISCDI, PN-II-ID-PCE-2011-3-0429.

IMPLICATIONS OF CHRONIC INFLAMMATION IN OBESE TYPE 2 DIABETES MELLITUS PATIENTSTeodora Bărascu1, Hermina Mailat1, Elena Băcanu2, Laura Petcu2, Laura Gaman L1, Irina Stoian1, Daniela Lixandru1, Valeriu Atanasiu1, Constantin Ionescu-Tirgovişte2

1University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila”, Bucharest, Romania2National intitute of Diabetes Nutrition and Metabolic Disease “Prof N. Paulescu”, Bucharest, Romania

Introduction. Low grade chronic inflammation is known to be involved in the pathogenesis of type 2 diabetes mellitus (T2DM). The aim of this study was to evaluate the obesity and inflammation markers in obese T2DM patients.

Materials and methods. The study included a group of T2DM patients recruited from the Ambulatory of the National Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases “Prof. N. Paulescu” (group T2DM, n=50) and a control group (group M, n=30) of apparently healthy volunteers. T2DM group was divided into two subgroups according to their body mass index (BMI): group 1 overweight (BMI = 28.4-29.9 kg/m²; n=15) and group 2 obese (BMI = 30-40 kg /m², n=35). We included the following clinical and biochemical characteristics: age, sex, smoking, duration of diabetes, SBP, DBP, waist circumference (WC), serum total cholesterol, HDL-cholesterol, triglycerides, glucose, HbA1c, urea, creatinine, uric acid. We also determined the insulin, proinsulin, leptin, adiponectin, IL-6 and TNF-alpha by ELISA method. We calculated BMI, HOMA-IR, LDL-cholesterol, atherogenic index and albumin/creatinine ratio.

Results and discussion. Our results showed statistically significant differences between the control group and the T2DM patients for SBP and DBP (p <0.001), triglycerides (p <0.001), albumin/creatinine ratio (p <0.001), HOMA-IR (p <0.05), leptin (p <0.001), adiponectin (p <0.05), IL-6 and TNF-alpha (p <0.05) and all were maintaining in the direct comparison of the subgroups. BMI, TNF-alpha and proinsulin have been positively correlated with leptin levels (p<0.05). Furthermore, HOMA-IR (insulin resistance marker) were found positive correlated with leptin (marker of body fat) and with IL-6 (marker of inflammation). Interestingly, our study was found statistically significant increases in the markers of inflammation with the degree of obesity, the strongest correlation was between TNF-alpha and WC (marker of visceral fat; p <0.001)

Conclusion. Understanding the link between inflammation and adipokines secreted by adipose tissue may contribute to the discovery of new therapies to treat T2DM.

Acknowledgement: This work was supported by a grant of the Romanian National Authority for Scientific Research, CNCS-UEFISCDI, project number PN-II-ID-PCE-2011-3-0429”.


PROLACTIN LEVELS IN DIABETIC PATIENTS WITH CHRONIC KIDNEY DISEASERucsandra Dănciulescu1, Marius Cristian Neamţu2, Andrei Pănuș2, Cristian Serafinceanu1, Diana Păun1, Denisa Margină1, Roxana Roșca1

1“Carol Davila“ University of Medicine and Pharmacy, Bucharest2University of Medicine and Pharmacy of Craiova

Objective. Hyperprolactinemia is a common endocrine disorder in patients with chronic renal failure; hyperprolactinemia is probably secondary to decreased clearance and increased production of prolactin. The aim of the study is to identify the prevalence of hyperprolactinemia in patients with type 2 diabetes (T2DM) with different nephropathy stage.

Material and method. Basal prolactin concentrations in 57 patients with T2MD and chronic kidney disease have been compared with those in 44 control patients with T2DM but without renal disease. Personal history of pathologic disease, consumption of medications known to raise prolactin levels, routine biochemical measurements and serum prolactin levels were quantified.

Results. Accordind the National Kidney Federation-Kidney Dialysis Outcomes Quality Initiative (K/DOQI) 32 patients of study group (56.12%) are included in stage 2 and 25 patients (43.86%) in stage 3. Elevated prolactin concentrations were found in 17 diabetic renal patients (33.33%) and in 7 patients of control group (15.90%). Of the patients of control group, 6 patients were taking medications known to raise prolactin levels. In the study group prolactin levels correlated positively with serum creatinine and negative with level of glomerular filtration rate. We observed a high prevalence of of elevated prolactin concentrations in patients with T2MD and renal disease compared with diabetic patients without renal disease (33.33% vs 15.90%, p<0.05).

Conclusion. Our study demonstrates a high prevalence of elevated prolactin concentrations in patients with T2MD and renal disease compared with diabetic patients without renal disease.

Key Words: prolactin level, type 2 diabetes, renal disease

CE POATE REVELA O CREŞTERE PERSISTENTĂ A GAMA-GLUTAMIL TRANSPEPTIDAZEI?Camelia DiaconuUniversitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Clinica de Medicină Internă, Bucureşti

Pacient în vârstă de 51 ani, fără antecedente personale patologice, s-a prezentat pentru un istoric de 5 săptămâni de mărire de volum a abdomenului. Pacientul neagă consumul de alcool şi antecedentele familiale de boli hepatice. Recent, a fost evaluat de medicul de familie pentru suspiciunea de hepatită, datorită unei creşteri uşoare dar persistente a GGT seric. La examenul obiectiv: icter uşor, ascită, hepatomegalie, afebril, fără turgescenţă jugulară. Datele de laborator: colestază, hemogramă şi aminotransferaze normale, markeri virali hepatitici negativi. Ecografia abdominală a arătat ascită moderată, hepatomegalie uşoară, hipertrofia marcată a lobului caudat hepatic, ecostructură hepatică foarte neomogenă, cu contur neregulat. Venele suprahepatice dreaptă şi mijlocie normale, vena suprahepatică stângă gracilă, permeabilă, vena portă normală, splenomegalie. Endoscopia digestivă superioară a relevat varice esofagiene gradul 1, fără semne de gastropatie portal-hipertensivă. S-a suspicionat sindromul Budd-Chiari. AngioRMN-ul a descris hipertrofia pseudotumorală a lobului caudat, hipotrofia marcată a lobului drept, structură hepatică neomogenă. Vena cavă inferioară filiformă, ocluzionată în segmentul suprahepatic, până în atriul drept, cu dezvoltarea unei reţele de colaterale venoase sistemice, care se varsă direct în vena azygos. Sindromul Budd-Chiari este o afecţiune rară, produsă de obstrucţia trombotică sau nontrombotică a fluxului venos hepatic şi caracterizată prin hepatomegalie, ascită şi durere abdominală. Diagnosticul este confirmat de pattern-ul de tip “pânză de păianjen” la venografia hepatică. Tratamentul constă în management-ul medical şi ameliorarea obstrucţiei venoase hepatice pentru a preveni necroza, transplantul hepatic fiind indicat numai în cazuri selecţionate.

WHAT A PERSISTENT INCREASE OF GAMMA-GLUTAMYL TRANSPEPTIDASE CAN REVEAL? Camelia DiaconuUniversity of Medicine and Pharmacy Carol Davila, Clinical Emergency Hospital of Bucharest, Internal Medicine Clinic, Bucharest

A 51 year-old male patient, without past medical history, presented with a 5 weeks history of progressive abdominal swelling. The patient denied alcohol abuse and a family history of liver or coagulation diseases. Recently, he was


evaluated for hepatitis by the family doctor, due to a mild and persistent increase of seric GGT. At physical examination: mild jaundice, ascites, enlarge liver, no fever or jugular turgescence. Laboratory data: cholestasis, normal hemogram and aminotransferases, negative viral hepatitis markers. Abdominal ultrasonography showed mild ascites, global hepatomegaly, marked hypertrophy of the caudate hepatic lobe, a very inhomogeneous liver structure, with an irregular capsular line. The right and middle suprahepatic veins normal, the left suprahepatic vein gracile, permeable, the portal vein normal. The spleen was enlarged. The upper digestive endoscopy showed 1st degree esophageal varices and no signs of portal hypertensive gastropathy. Budd-Chiari syndrome was suspected. The angioMRI described pseudotumoral hypertrophy of the caudate lobe, pronounced hypotrophy of the right lobe, inhomogeneous hepatic structure. Inferior vena cava filiform, occluded in the suprahepatic segment, up to the right atrium, with development of a network of systemic venous collaterals, with direct flow in the vena azygos. Budd-Chiari syndrome is an uncommon condition induced by thrombotic or nonthrombotic obstruction of hepatic venous outflow and characterized by hepatomegaly, ascites and abdominal pain. The diagnosis is confirmed by a “spiderweb” pattern on hepatic venography. Therapy includes medical management and the relief of hepatic venous outflow tract obstruction in order to prevent necrosis, with liver transplantation in selected patients.

CARCINOMUL RENAL: NECESITATEA MONITORIZĂRII ECOGRAFICECamelia DiaconuUniversitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Clinica de Medicină Internă, Bucureşti

Pacientă în vârstă de 60 ani, cu antecedente de hipertensiune arterială grad 2, diabet zaharat tip 2, dislipidemie, nefrectomie dreaptă în urmă cu 9 ani pentru tumoră Grawitz, se prezintă pentru cefalee occipitală şi ameţeli în contextul unor valori tensionale arteriale mari (190/120 mm Hg la ambele braţe). Examenul obiectiv la internare este nesemnificativ. Investigaţiile uzuale de laborator, inclusiv testele renale, au fost în limite normale. La ecografia abdominală, rinichiul stâng măsoară 120/66 mm, cu un indice parencchimatos de 23 mm; în 1/3 medie a rinichiului se vizualizează o formaţiune de 45/54 mm, care depăşeşte conturul renal, bine delimitată, izoecogenă, fără semnal Doppler color. Rinichiul drept exclus chirurgical. Tomografia computerizată abdominală cu substanţă de contrast identifică formaţiunea solidă de 45 mm, cu contur neregulat, uşor hipodensă, hipocaptantă, dezvoltată pe valva anterioară a rinichiului stâng. Pe valva posterioară o altă formaţiune de 13 mm, hipocaptantă, posibil tumorală. Concluzii: tumoră renală stângă, tip Grawitz, pe valva anterioară renală. Se practică intervenţia chirurgicală, cu enucleorezecţia tumorilor şi evoluţie postoperatorie favorabilă. Examenul histopatologic a identificat tumori histologic similare, carcinom renal cu celule clare Fuhrmann grad 2, parenchimul renal adiacent fără modificări histologice. In concluzie, acesta este un caz de tumoră Grawitz dezvoltată pe rinichi unic chirurgical, la 9 ani după nefrectomie contralaterală pentru aceeaşi tumoră. Tumora Grawitz se caracterizează prin lipsa semnelor de alarmă precoce. La pacienţii cu istoric de carcinom renal se recomandă supraveghere activă. Intervenţia chirurgicală este tratamentul de electie pentru tumorile mici, în special la pacienţii cu rinichi unic.

RENAL CARCINOMA: THE NECESSITY OF ULTRASOUND SCREENINGCamelia DiaconuUniversity of Medicine and Pharmacy Carol Davila, Clinical Emergency Hospital of Bucharest, Internal Medicine Clinic, Bucharest

A 60 year-old woman, with a history of grade 2 arterial hypertension, type 2 diabetes, dyslipidemia, right nephrectomy 9 years ago for Grawitz tumor, presented for occipital headache and dizziness in the context of high blood pressure values (BP 190/120 mm Hg in both arms). Physical examination on admission was insignificant. Routine laboratory investigations, including renal tests, were performed, all within normal limits. On abdominal ultrasound the left kidney was 120/66 mm with parenchymal index 23 mm; a 45/54 mm mass in the middle of the kidney was discovered, beyond the renal contour, well-defined, isoechoic, with colour Doppler signal present. Right kidney surgically excluded. Contrast-enhanced computed tomography showed a 45 mm solid mass with lobulated contour, slightly hypodense, inhomogeneous iodophilic, hypocaptant, developed on the anterior valve of the left kidney. On the posterior valve a 13 mm mass, hypocaptant, possible tumoral. Conclusions: left renal tumor, Grawitz-type, on the anterior renal valve. Surgical intervention is decided with enucleoresection of the tumors and favorable postoperative evolution. The histopathological examination identified histologically similar tumors, renal clear cell carcinoma Fuhrmann grade 2, adjacent renal parenchyma histologically unchanged. In conclusion, this is a case of a Grawitz


tumor developed on a surgically unique kidney, 9 years after successful nephrectomy for the same tumor on the contralateral kidney. Grawitz tumor is characterized by a lack of early warning signs. Active surveillance is recommended in patients with history of renal carcinoma. Nephron-sparing surgery is the treatment of choice for smaller tumors, especially in patients with unique kidney.

ANEMIA REFRACTARA CU SIDEROBLASTI INELARI SI TROMBOCITOZA (ARSI-T) NU ESTE O BOALA ATAT DE RARA Dr. Daniela Georgescu; Dr. Mihaela PopescuSpitalul Clinic Colentina, Departamentul de Hematologie

Introducere: In 2008 OMS defineste categoria Sindroame mielodisplazice/Sindroame mieloproliferative (SMD/SMPC) care include ca entitate specifica ARSI-T.

Scop: Prezentam doua cazuri diagnosticate in clinica cu ARSI-T in conformitate cu criteriile OMS 2008.Metode: Pacienta de 77 ani se prezinta cu sindrom anemic sever, fara alte citopenii, fara deficite nutritionale,

medulograma relevand aspect de SMD cu <5% blasti si 15% sideroblasti inelari. Examenul cytogenetic arata del11p si t(3;6). Diagnosticul a fost ARSI cu scor IPSS 0.5, iar pacienta a primit transfuzii cu masa eritrocitara, ulterior eritropoietina, cu raspuns favorabil. Dupa 4 luni se reinterneaza cu hepatosplenomegalie, anemie severa, leucocitoza cu deviere la stanga pana la mieloblast, trombocitoza si prezenta de eritroblasti circulanti. Se detecteaza mutatia JAK2 heterozigota, biopsia osoasa relevand proliferare megakariocitara marcata si displazie eritroida, insule de fibroza reticulinica. Se incadreaza ca ARSI-T si se initiaza terapia citoreductoare cu Hydrea.

Cel de-al doilea caz este un pacient de 89 ani care se interneaza pentru anemie macrocitara moderata si trombocitoza marcata ~850000/mmc, fara splenomegalie, investigatiile clinice, biologice si imagistice excluzand o cauza inflamatorie sau neoplazica. Biopsia osteo-medulara releva hipercelularitate, cu hiperplazie megakariocitara, hipolazie eritroida relativa, cu prezenta de normoblasti dar si grupuri de megaloblasti cu distributie paratrabeculara, mielofibroza absenta. Coloratia Pearls evidentiaza prezenta de 25% sideroblasti inelari in aspiratul medular. Examenul citogenetic al aspiratului medular releva cariotip normal. Notam prezenta mutatiei JAK2 heterozigote. Diagnosticul a fost ARSI-T si s-a initiat tratament cu transfuzie de masa eritrocitara, Aspenter si ulterior hydroxycarbamida.

Rezultate: Din datele prezentate se observa doua tablouri clinice diferite in cazul acestei boli, cu evolutia multistep ARSI – ARSI-T in cazul primei paciente, iar in cel de-al doilea caz tabloul clinic mai sugestiv de la prima prezentare, ca si particularitati fiind de subliniat absenta splenomegaliei si hipoplazia eritroida relativa in maduva osoasa.

Concluzii: Exista date observationale ce ar putea sustine patogeneza moleculara multistep in cazul ARSI-T prin achizitia mutatiilor somatice la nivelul genelor JAK2, MPL sau altor gene necunoscute. Cert este ca pacienti cu ARSI-T au un prognostic mult mai rezervat decat cei cu ARSI sau TE. Tratamentul cu Hydrea nu da rezultate, conform publicatiilor actuale, iar terapia cu Lenalidomida este off-label si neaccesibila pacientilor din Romania. De asemenea profile moleculare diferite pot explica fatete diferite ale bolii. Studii clinice, noi examene moleculare si citogenetice, terapii tintite se impun.

REFRACTORY ANEMIA WITH RINGED SIDEROBLASTS ASSOCIATED WITH MARKED THROMBOCYTOSIS (RARS-T), A NOT SO RARE DISEASE Daniela Georgescu, MD; Mihaela Popescu, MDColentina Clinical Hospital, Hematology Departement

Background: In 2008 WHO defined the category of Myelodysplastic/Myeloproliferative Neoplasms (MDS/MPNs), that included RARS-T as a specific entity.

Aims: We present two cases of patients diagnosed in the last few months in our Clinic with RARS-T based on WHO diagnostic criteria for RARS-T.

Methods: The first case is that of a 77 years old female patient who first presented with severe anemic syndrome, no other cytopenia, no nutritional deficits, and a morphologic picture of bone marrow consistent with MDS, with less than 5% blasts and 15% ringed sideroblasts. Cytogenetics showed del11p and t(3.6). She was classified as RARS with an IPSS score of 0.5 and received red blood cells transfusion and EPO therapy with good response. After 4 months she presented with hepatosplenomegaly, severe anemia, leucocytosis with left shift to myeloblast, thrombocytosis, circulating erythroblasts. JAK2 mutation was evaluated and it was found positive, heterozygous. Bone marrow trephine biopsy revealed patches of reticulin fibrosis, marked megakaryocyte proliferation and erythroid dysplasia. At this point the diagnosis was RARS with thrombocytosis and it was initiated cytoreductive therapy with hydroxycarbamide.


The second case is that of a 89 years old male patient who presented with moderate macrocytic anemia and significant thrombocytosis around 850000/μL, with no splenomegaly. The secondary hematological chances related to primary inflammatory or neoplastic causes were excluded on clinical, biological and imagistic bases. He was evaluated for myeloproliferative disease. It was revealed the presence of JAK2 mutation of heterozygous type, the mutant clone representing 25%, and the bone marrow trephine biopsy showed hypercellularity, with prominent megakaryocytic hyperplasia, large size megakaryocytes, relative erythroid hypoplasia, with groups of normoblastic erythroblasts, some with abnormal paratrabecular distribution, but also with the presence of some groups of megaloblasts, grade 0 fibrosis. The evaluation of Pearls staining of bone marrow aspirate revealed the presence of 25% ringed sideroblasts. The bone marrow cytogenetics shows normal kariotype. The patient received red blood cells transfusions for symptomatic anemia, low dose aspirin, followed by cytoreductive therapy with hydroxycarbamide after progression of thrombocytes number beyond 1 million/μL.

Results: We emphasize the two different presentation of the disease with multistep evolution RARS - RARS-T in the first case, and a more straightforward picture in the second case, which has some particularities, like absence of splenomegaly and relative erythroid hypoplasia on bone marrow.

Conclusions: There are observational data that could support the multistep molecular evolution in the case of RARS-T by acquisition of somatic mutation in JAK2, MPL or other unknown genes. Also different molecular profiles could be responsible for different facet of the disease. The present data show that RARS-T has a poorer prognosis as against RARS ant ET, treatment with hydroxycarbamide doesn`t seems effective and Lenalidomide therapy is off-label and not accessible to Romanian patients. So clinical studies, new molecular and cytogenetic markers and targeted therapies are necessary for better outcome.

IN VITRO STUDIES REGARDING THE ANTIOXIDANT PROPERTIES OF SOME POLYPHENOLS Denisa Margină, Claudia Băcanu, Rucsandra Dănciulescu Miulescu, Mihaela Ilie, Daniela Grădinaru UMF Carol Davila, Bucharest, Faculty of Pharmacy

Introduction. Polyphenols, largely present in fruits and vegetables, are involved in a wide range of biochemical processes and have beneficial effects on human health. Epidemiological studies suggested an inverse relation between regular consumption of natural polyphenols and the risk of coronary heart disease, cancer, neurological disorders, heart dysfunction, inflammation, etc. Polyphenols lower the incidence of atherosclerotic lesions, having a preventive and/or protective action; they diminish already developed lesions and their progression, along with reduction of dyslipidemia, endothelial dysfunction and hypertension, through antioxidant and antiinflammatory mechanisms.

Objectives. In the present study we evaluated the antioxidant effects of quercetin, epigallocatechin gallate, curcumin and chlorogenic acid, using a liposomal model. We evaluated the ability of the tested compounds to inhibit lipid peroxidation induced in vitro by cumene hydroperoxide, when liposomes are exposed to polyphenol concentrations comparable with those obtained in vivo (2,5μM şi 5μM).

Results prove that curcumin is the most efficient antioxidant, and the weakest effect was obtained for epigallocatechin gallate.

Conclusion. So, we can conclude that a diet rich in polyphenols, can have protective outcomes under oxidative stress conditions.

Key words: polyphenols, lipid peroxidation, liposomes

ADVANCED GLYCATION END PRODUCTS FOR THE DIAGNOSIS OF AGE-RELATED CARDIO-VASCULAR DISEASEDenisa Margină, Claudia Băcanu, Rucsandra Dănciulescu Miulescu, Daniela Grădinaru, Marilaena Florea, Cristian Serafinceanu, Mihaela Ilie UMF Carol Davila, Bucharest, Faculty of Pharmacy

Introduction. Glycation is the major cause of spontaneous damage to cellular and extracellular proteins in physiological systems. There are multiple types of glycation adducts identified in vivo in tissues and blood or other body fluids; they form as a result of a nonenzymatic reaction between reducing sugars and protein amino groups. The initial glycation reaction is followed by a cascade of chemical reactions resulting in the formation of a variety of derivatives named advanced glycation end products (AGEs). Protein glycation is exacerbated in diabetes as a consequence of the increase in glucose in plasma and at the sites of vascular complications. Increased levels of AGE are also associated with macular disease, arthropaties, Alzheimer disease, cancers, etc.


Objectives. In the present study we aim at evaluating the AGE level in serum samples isolated from senescent patients, compared to controls.

Material and Method.We selected 30 patients-20 senescent ones (75-85 years old) and 10 control healthy subjects, ages 30 to 44 years, without any diagnosis of cardio-vascular pathology. On serum samples we assessed the advanced glycation end products level (AGEs), using a rapid, non-destructive fluorimetric method.

Results. The results show that the senescent group was characterized by a significantly higher AGE level; the results obtained for the selected parameter correlated with the age of the patients.

Discussions. AGEs are considered to be formed slowly throughout life and their concentration in the blood and tissues is considered to represent the life-long accumulation of glycation adducts. So, the AGE level is associated with the ageing process. Understanding AGE formation and biochemistry as well as AGE-induced effects on extracellular and intracellular functions will serve in the process of finding effective therapies that block excessive accumulation of these species and their pathological outcomes.

Conclusion. The AGE level is correlated with the age of the patients and could be used for the assessment of the risk of cardio-vascular disease.

Key words: advanced glycation end products, diabetes, cardio-vascular disease

NEOPLAZIE ENDOCRINA MULTIPLA TIP 1 PAUCISIMPTOMATICAMadalina Musat1,2, Camelia Cimpoesu 3, Bogdan Stanescu1,2, Dan Hortopan2, Rucsandra Danciulescu Miulescu1, Anna Maria Tinu1, Cristian Serafinceanu1 1U.M.F. Carol Davila Bucuresti2Institutul National de Endocrinologie C.I.Parhon Bucuresti3Centrul Medical Focus Bucuresti

Sindromul neoplaziei endocrine multiple (MEN) se caracterizeaza prin multiple adenoame endocrine uneori hipersecretante si tumori benigne nonendocrine. Include doua categorii principale: MEN-1 si MEN-2(A si B), ambele cu transmitere autozomal dominant, dar cu fenotip si mutatii genetice distincte.

Prezentam cazul unei paciente de 67 de ani care s-a prezentat in Institutul National de Endocrinologie C.I.Parhon Bucuresti pentru osteopenie si gusa micronodulara si a fost diagnosticata cu hiperparatiroidism primar, microadenom hipofizar clinic nefunctional, hiperplazie adrenala macronodulara bilaterala, meningioame frontal si parietal. Paratiroidectomie ¾ a fost efectuata.

MEN-1 poate include:– adenom paratiroidian (95%)- hiperparatiroidism primar– tumori neuroendocrine entero-pancreatice: gastrinom(40%), insulinom(10%), glucagonom, VIP-om,

somatostatinom– tumori benigne hipofizare: prolactinom (25%), nonfunctionale (10%), secretante de GH, ACTH, GH+prolactina– tumori adrenale: nonfunctionale(30%), functionale sau cancer (2%), feocromocitom (<1%)– tumori carcinoide nonfunctionale: timus, bronhii, gastric– tumori nonendocrine: angiofibrom facial (85%), colagenom(70%), lipom (30%), leiomiom (5%), meningiom

(8%)Particularitatea cazului: varsta inaintata a pacientei la momentul diagnosticului cu evolutie oligosimptomatica a

bolii, descoperita ca urmare a unui screening pentru osteoporoza, asocierea mai putin frecventa a 3 afectari glandulare cu menigioame multiple.

Diagnosticul genetic se face pe baza analizei genei MEN1 localizata pe cromozomul 11q13 care codifica menina, o proteina ce actioneaza ca un factor supresor tumoral. Peste 1000 mutatii ale liniei germinale sunt „raspandite” in interiorul si in jurul cadrului de citire, care fie produc o proteina anormal scurtata, inactiva sau instabila, fie suprima exprimarea acesteia.

Screening-ul familial al rudelor de gradul 1 este important. Purtatorii mutatiei genei MEN-1 necesita monitorizare de la varsta de 5 ani pentu adenoame paratiroidiene, prolactinom, insulinom, restul afectarilor aparand la adultul tanar.


OLIGOSYMPTOMATIC MULTIPLE ENDOCRINE NEOPLASIA TYPE 1Madalina Musat1,2, Camelia Cimpoesu 3, Bogdan Stanescu1,2, Dan Hortopan2, Rucsandra Danciulescu Miulescu1, nna Maria Tinu1, Cristian Serafinceanu1 1U.M.F. Carol Davila Bucuresti2Institutul National de Endocrinologie C.I.Parhon Bucuresti3Centrul Medical Focus Bucuresti

Multiple endocrine neoplasia comprises of several functional or nonfunctional endocrine tumors, and some non-endocrine tumors. There are mainly two forms of association types: MEN 1 and MEN2, both with dominant autosomal transmission, but with different genetic mutations and phenotypes.

We present the case of a 67 female presenting to C.I.Parhon National Institute of Endocrinology for osteopenia and micronodular goiter who was diagnosed with primary hyperparathyroidism, non-functional pituitary microadenoma, frontal and parietal meningiomas, bilateral adrenal macronodular hyperplasia.

MEN-1 association may include:– parathyroid hyperplasia (95%) with hyperparathyroidism– neuroendocrine entero-pancreatic tumors: gastrinoma (40%), insulinoma (10%), glucagonoma, VIP-oma,

somatostatinoma– pituitary tumors: prolactinoma (25%), nonfunctional (10%), GH/ACTH/GH+prolactin secreting adenomas. – adrenal tumors: nonfunctional (30%), functional (2%), feocromocitoma (<1%)– carcinoid tumors of the thymus, bronchi, or stomach– nonendocrine tumors: facial angiofibroma (85%), colagenoma (70%), lipoma (30%), leiomyoma (5%),

meningioma (8%)This case illustrates a less common MEN1 association with an atypical old age at diagnosis due to the

oligosymptomatic disease. Patient underwent ¾ parathyroidectomy so far.Genetic diagnosis is in progress. MEN1 gene encodes a tumor suppressor protein and is located on the chromosome

11q13. More than 1000 germ line mutations have been demonstrated. Familial screening is mandatory in order to identify more members at risk and carriers of the mutated gene should

be monitored from the age of 5, especially for hyperparathyroidism, prolactinoma and insulinoma, the rest of tumors being a concern in the young adult.

CORRELATIONS BETWEEN WAIST CIRCUMFERENCE AND HORMONES IN METABOLICSYNDROMESabina Oros1, Alexandra Bănică1, Elena Bobeică1, Olga Ianaş1, Roxana Roşca1,2, Oana Popa1, Dana Manda1, Suzana Vlădoiu1, Elena Neacșu1, Mihaela Giurcăneanu1, Diana Păun1,2, Rucsandra Dănciulescu Miulescu2, Constantin Dumitrache1,2

1C.I. Parhon National Institute of Endocrinology, Bucharest2Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest

Introduction. Metabolic syndrome is defined as impaired glucose tolerance, dyslipidemia, hypertension, obesity and hyperinsulinism. It is considered a unique entity and it is necessary to identify and manage the individual components in order to reduce morbidity and mortality associated with diabetes and cardiovascular diseases.

Materials and methods. We conducted a study in which we proposed assessing the hormonal profile in subjects with metabolic syndrome and present the correlations between waist circumference and hormones. We included a total of 245 subjects, men and women, aged between 20 and 81 years. We collected blood samples in order to determine the following hormones: growth hormone (GH), prolactin (PRL), insulin, dehydroepiandrosterone sulfate (DHEA-S), total and free testosterone. Insulin resistance was assessed by calculating the homeostatic model assessment insulin resistance (HOMA IR) index. The subjects were divided into lots. Given that there are significant differences in women’s hormonal profile, depending on the age of women we have sub-divided the control group and the group of patients with the metabolic syndrome into two sub groups. Data processing was performed using the program SPSS15 and statistically significant correlations were established for p<0.05.

Results. Positive correlations were found between waist circumference and insulinemia, HOMA, respectively, DHEA-S, growth hormone-binding protein (GHBP) and we identified negative correlation between waist circumference and PRL, GH and insulin-like growth factor-binding protein 1 (IGFBP1).

Conclusions. Metabolic syndrome involves changes in hormonal profile, so insulinemic values are directly proportional to the degree of insulin resistance and with the abdominal circumference, the visceral fat indicator. Low


levels of PRL and GH were found in patients with the metabolic syndrome. Significant correlations between hormones and waist circumference shows the crucial role of visceral obesity in metabolic syndrome.

Key words: metabolic syndrome, hormonal profile in metabolic syndromeThe results are part of the research project VIASAN CEEX 100/2006 and ongoing postdoctoral research project

PD/2010.

EVALUAREA EFECTELOR ADMINISTRĂRII SUPLIMENTULUI CHOLESTEREM-O ALTERNATIVĂ NATURALĂ LA TRATAMENTUL HIPERCOLESTEROLEMIEI-CONCLUZII PRELIMINARE STUDIU CLINICGabriela Pahomi, Olguţa Giurgea, Andrei Bâlbâie, Cristina Rais

Prezenta lucrare se referă la concluziile preliminare ale studiului “Efectele Cholesteremului asupra pacienţilor cu dislipidemie, care include hipercolesterolemie şi hipertrigliciridemie”. Hipercolesterolemia este un factor de risc pentru boli ca AVC, cardiopatie ischemică şi alte afecţiuni vasculare, tratamentul convenţional constând în administrarea de statine, sechestranţi ai acizilor biliari, etc. La administrarea acestora pot apărea numeroase reacţii adverse. Propunem o alternativă naturală la tratamentul alopat cu suplimentul alimentar Cholesterem, care este destinat menţinerii valorilor normale ale colesterolului total, HDL, LDL şi trigliceridelor din sânge. Studiul clinic este în desfăşurare începând din 1 octombrie 2013, în această lucrare, sunt prezentate date intermediare obţinute până la această dată. Nr. de subiecţi eligibili (hipertensivi, cu dislipidemii) cuprinşi în studiu până în prezent este de 58. Tratamentul primit de aceştia (4cpr./zi de Cholesterem) este administrat pe o perioadă de 3 luni, timp în care s-au prelevat analize de sânge după fiecare lună de tratament pentru a vedea nivelul de colesterol total, HDL,LDL şi trigliceride din sânge. Cholesteremul are ca şi componente steroli vegetali, acid docosahexaenoic (DHA), obţinut din microalge din specia Ulkenia, Policosanol (din ceară de trestie de zahăr-Saccharum officinarum), coenzima Q 10 şi orez roşu fermentat (Monascus purpureus) cu un conţinut de 3% monacolin K. S-au prelucrat datele parţiale obţinute de la voluntari. Se va prezenta, în mod particular, cazul unuia dintre voluntari (diagnosticat cu HTA, diabet zaharat tip II, dislipidemie mixtă-hipercolesterolemie moderată şi hipertrigliciridemie severă), care a beneficiat încă din 2007 de tratament alopat(ce nu a avut efectul scontat), a întrerupt tratamentul, iar din octombrie 2013, a fost admis în studiul nostru.

Concluzia noastră este că în condiţiile respectării unui regim alimentar hipolipidic, suplimentul Cholesterem, prin administrarea zilnică a 4 cpr., a determinat scăderea graduală a nivelului de colesterol total, LDL şi trigliceride din sânge, la un nivel optim pentru pacienţi (reacţiile adverse fiind minore şi foarte rare).

CORTISOL AND TYPE 2 DIABETUS MELLITUS IN ADRENAL CUSHING SYNDROMERodica Petriș1, Rucsandra Dănciulescu Miulescu2, Mara Carșote1, Cătalina Poiană1,2, Diana Păun1,2, Constantin Dumitrache1,2

1C.I. Parhon National Institute of Endocrinology, Bucharest2Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest

Introduction. Adrenal Cushing syndrome is a rare condition with multiple methabolic consequences incompletely known for the moment. The aim of study is evaluation of the correlation between plasma cortisol and the presence of diabetus mellitus type 2 (T2DM) in patients with adrenal Cushing.

Material and methods. This is a retrospective study which included 40 patients with adrenal Cushing diagnosed between 1990-2013. We calculated the value of plasma cortisol for patients with T2DM and patients without this disorder in adrenal Cushing syndrome.

Results. 10 patients representing 25% of the total patients had T2DM. Mean value of plasma cortisol for these patients was 26.82±8.42 μg/dl and the mean value of plasma cortisol for patients without diabetus was 23.01±5.71 μg/dl and the differences were statistically significant (p<0.05).

Discussion. Cortisol has an important role în the development of insulin resistance that seems to persist after biochemical remission of the disease and the altered sensitivity to insulin is not due to obesity but to the secretion of cortisol itself.

Conclusions: In our lot of study cortisol secretion was correlated with the association of T2DM in patients with adrenal Cushing.

Key words: cortisol, diabetus mellitus, Cushing.


ROLUL PARAOXONAZEI-2 ÎN MODULAREA STATUSULUI PRO-OXIDANT/ANTIOXIDANT LA PACIENŢII CU DIABET ZAHARAT DE TIP 2 NOU-DIAGNOSTICATAriana Picu1, Laura Petcu1, Manuela Mitu1, Janeta Tudosoiu1, Simona Carniciu1,2, Adelina Roşca2, Irina Stoian2, Daniela Lixandru2, Constantin Ionescu-Tirgovişte1

1Institutul Naţional de Diabet Nutriţie şi Boli Metabolice “Prof N. Paulescu”, Bucureşti, România2Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti, România

Introducere. Statusul oxidativ proaterogen asociat diabetului zaharat de tip 2 este strâns legat de formarea celulelor spumoase ca rezultat direct al creşterii stresul oxidativ și dislipidemiei. Scopul acestui studiu a fost de a evalua echilibrul pro-oxidant/antioxidant pe celulele mononucleare periferice (PBMC) și corelarea cu nivelul de adipocitokine la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 nou-descoperit (DZT2-ND)

Materiale şi metode. 270 de pacienţi cu DZT2-ND de la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “Prof. N. Paulescu” au fost comparaţi cu 35 de subiecţi fără diabet. Toate persoanele incluse în studiu au fost examinate clinic și au fost determinaţi atât parametrii biochimici de rutină cât și nivelele serice de insulina, proinsulina, leptină şi adiponectină (metoda ELISA). Capacitatea de a elibera radicalii liberi a monocitelor circulante și respectiv de a-i neutraliza a fost determinată prin măsurarea activităţii enzimei NADPH oxidaza (“respiratory burst”, RB) și a activităţii lactonazice a enzimei antioxidante intracelulare paraoxonaza-2 (PON-2). Statusul redox a fost, de asemenea, evaluat spectrofotometric prin măsurarea glutationului neproteic eritrocitar, a capacităţii antioxidante totale plasmatice (TEAC) și a nivelurilor de fructozamină. Activitatea antioxidantă plasmatică reziduală (GAP, “golul antioxidant”) a fost calculată prin scăderea, din valoarea TEAC a contribuţiei adusă de albumină și de acidul uric.

Rezultate si discutii. Activitatea enzimei NADPH oxidaza în PBMC a fost găsită ca fiind semnificativ crescută în grupul DZT2-ND în comparaţie cu grupul de control (p <0,05) în timp ce activitatea lactonazică a enzimei antioxidante PON-2 a fost semnificativ mai mică la lotul DZT2-ND (p <0,001) și la femei (p <0,05). Activitatea PON-2 a fost invers corelată cu markerii de adipozitate (indicele de masă corporală și circumferinţa taliei, p<0,001), cu valoarea glicemiei, fructozaminei, HbA1c (p<0,05) și cu tensiunea arterială sistolică (p <0,001). În schimb, nici o corelaţie semnificativă statistic nu a fost găsită între PON-2 și leptina, adiponectina sau TEAC.

Concluzii. Studiul nostru subliniaza diferentele dintre nivelele de adipokine și dezechilibrul pro-oxidant/antioxidant la pacienţii cu DZT2-ND. În plus, nivelul scăzut al enzimei antioxidante PON-2 este influenţat de gradul de obezitate, astfel prin modularea activităţii sale am putea avea rezultate pozitive în reducerea complicatiilor pe termen lung asociate cu diabetul zaharat de tip 2.

Aceasta lucrare a fost susţinută de un grant al Autorităţii Naţionale Române pentru Cercetare Ştiinţifică, CNCS-UEFISCDI, PN-II-ID-PCE-2011-3-0429.

THE ROLE OF PARAOXONASE-2 IN MODULATING PRO-OXIDANT/ANTIOXIDANT BALANCE IN NEWLY-DIAGNOSED TYPE 2 DIABETES MELLITUS PATIENTSAriana Picu1, Laura Petcu1, Manuela Mitu1, Janeta Tudosoiu1, Simona Carniciu1,2, Adelina Roşca2, Irina Stoian2, Daniela Lixandru2, Constantin Ionescu-Tirgovişte1

1Institutul Naţional de Diabet Nutriţie şi Boli Metabolice “Prof N. Paulescu”, Bucureşti, România2Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti, România

Introduction. The enhanced proatherogenic state in diabetes mellitus has been linked to foam cell formation that results from oxidative stress and dyslipidemia. The aim of this study was to assess the pro-oxidant/antioxidant balance on peripheral mononuclear cells (PBMC) and to correlate with the levels of adipocytokines in newly discovered type 2 diabetes melllitus (ND-T2DM) patients

Materials and methods. 270 ND-T2DM patients from the National Institute for Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases “Prof. N. Paulescu” were compared with 35 nondiabetic controls. All underwent clinical examination and were determined routine biochemical parameters and ELISA measurement of insulin, proinsulin, leptin and adiponectin. The monocyte capacity to release oxidative radicals and to neutralize them was determined by measuring the NADPH oxidase activity (“the respiratory burst”; RB) and, respectively, the activity of the intracellular antioxidant enzyme paraoxonase-2 (PON-2) towards dihydrocoumarin. The oxidative stress status was also evaluated by measuring blood non-proteic glutathione, total plasma antioxidant capacity (TEAC) and fructosamine levels by spectrophotometry. Plasma residual antioxidant activity (GAP; “antioxidant gap”) was calculated by substracting the albumin and uric acid contribution from the TEAC value.

Results and discussion. Whereas, the RB in PBMC increased significantly in the ND-T2DM group when compared to the control group (p<0.05), the antioxidant enzyme PON2 was significantly lower in ND-T2DM vs nondiabetic


controls (p <0.001) and in women (p<0.05). The lactonase PON2 activity was inversely correlated to measures of adiposity (body mass index and waist circumference; p<0.001), of glucose control (blood glucose, serum fructosamin and HbA1c; p<0.05) and systolic blood pressure (p <0.001). In contrast, no significant correlation was found between PON-2 and leptin, adiponectin or TEAC.

Conclusions. The study highlights the changing levels of adipokines and impaired balance pro-oxidant/antioxidant in diabetic patients. In addition, low levels of antioxidant enzyme PON-2 is influenced by the degree of obesity and by modulating its activity we could have positive results in reducing long-term complications associated with T2DM.

Acknowledgement: This work was supported by a grant of the Romanian National Authority for Scientific Research, CNCS-UEFISCDI, project number PN-II-ID-PCE-2011-3-0429

MOMENTUL COLECISTECTOMIEI IN PANCREATITA ACUTA BILIARAMircea Lica, Diana Suhaciu, Iuliu Bassula, Ionut Negoi, Ion Lica, Mircea BeuranSpitalul Clinic de Urgenta Bucuresti

Introducere: Cercetările privind fiziopatologia de pancreatitei acute (PA) a progresat în mod dramatic în ultimii ani si tratamentul chirurgical al AP a fost redefinit în mai multe ghiduri internaţionale bazate pe dovezi. In pancreatita acuta biliara recurenta bolii dupa primul episod variaza intre 25 si 60%.

Scopul lucrarii este de a evalua tratamentul actual in pancreatita acuta biliara, momentul colecistectomiei precum si compararea cu indicatiile cuprinse in ghidurile internationale.

Metoda: Studiu descriptiv retrospectiv efectuat prin analiza cazurilor de PA internate in Spitalul Clinic de Urgenta intre 01 ianuarie 2013 si 31 decembrie 2013 pe baza criteriilor de selectie reprezentate de pancreatita acuta si interventie chirurgicala; au fost analizate indicatiile, tipul si momentul operator, precum si rezultele postoperatorii

Resultatele inregistrate evidentiaza existenta a doua optiuni principale in PA biliara: (1) operatia in cadrul aceleiasi internari si (2) operatia realizata in cadrul unei spitalizari ulterioare dupa o perioada variabila de timp. Au fost inregistrate 364 cazuri de PA cu o analiza detaliata a celor de etiologie biliara. Jumatate din pacientii cu pancreatita biliara usoara au fost colecistectomizati in cadrul aceleeasi internari, iar majoritatea celor cu pancreatita severa au fost colecistectomizati intr-o noua internare la 4-6 saptamani. Colecistectomia laparoscopica a fost metoda preferata in 83% din cazuri..

Concluzii: Pentru cazurile de PA biliara forma usoara, cu recuperare clinica buna, colecistectomia ar trebui efectuata in cadrul aceleeasi internari. Alternativa este reprezentata de o interventie tardiva la 4-6 saptamani. Abordul laparoscopic in vederea colecistectomiei este tot mai frecvent utilizat cu rezultate similare sau superioare chirurgiei deschise.

Keywords: pancreatita acuta biliara, chirurgie, colecistectomie

TIMING OF CHOLECYSTECTOMY FOR BILIARY ACUTE PANCREATITISMircea Lica, Diana Suhaciu, Iuliu Bassula, Ionut Negoi, Ion Lica, Mircea BeuranClinical Emergency Hospital Bucharest

Introduction: Research on the pathophysiology of acute pancreatitis (AP) progressed dramatically during the past years and the surgical treatment of AP has been established in several international evidence-based guidelines. For blilliary AP after a first episode of AP, recurrence ranges be tween 25% and 60%.

Aim: to evaluate the surgical treatment of biliary acute pancreatitis and to assess compliance with international guidelines

Method: Descriptive retrospective study of patients admitted in Emergency Hospital of Bucharest, between 01 January 2013 and 31 December 2013 based on selection criteria of acute biliary pancreatitis and surgical intervention; time, type and indication were compared to current guideline for surgery in acute pancreatitis.

Results: Regarding acute biliary pancreatitis there are two options in regard to delayed surgery:(1) surgery during the same hospital stay as that for the initial treatment, and (2) surgery during rehospitalization after a sufficient recovery period. We analyzed 364 patients diagnosed with acute pancreatitis with a special focus on biliary etiology. Half of the patients with mild pancreatitis were operated on the same admission and most of the ones with severe pancreatitis had a late surgery (4-6 weeks). Laparoscopic cholecystectomy (LC) was the procedure of choice (83%).

Conclusions: If pancreatitis has been light and the patient has satisfactorily recovered, ideally, cholecystec tomy should be performed before the patient’s hospital discharge. Alternatively, patients should have definitive surgical treatment in the next 4-6wk. LC has been increasingly used to treat gallstone pancreatitis and resulted in performance equal to or better than that of laparotomy.

Keywords: acute biliary pancreatitis, surgery, cholecystectomy


POSTERE STUDENTIPREVALENŢA BOLII RENALE DIABETICE LA PACIENŢI NOU-DIAGNOSTICAŢI CU DIABET ZAHARAT TIP 2 Beatrice Naipeanu1, Viviana Elian1, Cristian Serafinceanu1,2

1Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, București2INDNBM Prof. Dr. N. Paulescu, București

Premise: Diabetul zaharat este o tulburare metabolică complexă, caracterizată prin afectarea metabolismului glucidic, lipidic, proteic și având numeroase complicaţii precum leziunile de tip aterosclerotic, neuropatia, retinopatia și nefropatia diabetică. Scopul acestei lucrări este determinarea prezenţei microalbuminuriei în vederea efectuării unui screening pentru boala renală diabetică la pacienţii cu diabet zaharat tip 2 nou-diagnosticat.

Material şi metodă: Au fost investigaţi 76 pacienţi dintre care 36 bărbaţi (47%), cu vârste cuprinse între 26 și 76 de ani, media de vârstă fiind 57 ± 11.8 ani. Am evaluat: înălţimea 165,4 ± 14.4 cm, greutatea 82.1 ± 20.1 kg, IMC 29.9 ±6.1 kg/m2, circumferinţa abdominală 99.4 ± 14.7 cm, glicemia 162.5 ± 42.8 mg/dl, HbA1c 9,5 ± 3,4 %, profilul lipidic (colesterol total 201.8 ± 40.7 mg/dl, HDL-colesterol 47.7 ± 14.2 mg/dl, trigliceride 140.6 ± 62.3 mg/dl), TGO 21.9 ± 9.7 UI/l, TGP 27.6 ±17.5 UI/l, ureea 37 ±11.1 mg/dl, creatinina 0.8 ± 0.2 mg/dl, acidul uric 3.4 ± 1.3 mg/dl, albumina serică 4.4 ±0.2 g/dl, creatinina urinară 141,3 ± 74 mg/dl, albumina urinară 27.3 ± 40 mg/l, raportul urinar albumină/creatinină 26.4 ± 38.3mg/g.

Rezultate: Am observat ca din cei 76 de pacienţi raportul urinar albumină/creatinină a fost peste 30 mg/g la 18 (23,6 %) pacienţi. 52.6% din pacienţi aveau colesterolul total peste 200 mg/dl, 39.4% aveau trigliceride peste 150 mg/dl, 60.5% aveau HDL sub 50 mg/dl, 7.8% aveau TGO și TGP peste 40 UI/l, 15,7 % aveau uree peste 50 mg/dl, 5.2 % aveau creatinina peste 1.2 mg/dl.

Concluzii: Este necesară efectuarea unui screening încă de la diagnosticul diabetului zaharat pentru a identifica pacienţii cu risc și pentru profilaxia progresiei la boala renală diabetică: încetinirea ratei de declin a funcţiei renale, introducerea terapiei de reno-protecţie cu IECA, controlul glicemic strict (HBA1c<7%) și controlul HDL-colesterolului și al trigliceridelor.

DIABETIC KIDNEY DISEASE PREVALENCE IN NEWLY DIAGNOSED TYPE 2 DIABETES MELLITUS PATIENTSBeatrice Naipeanu1, Viviana Elian1, Cristian Serafinceanu1, 2

1University of Medicine and Pharmacy Carol Davila, Bucharest2INDNBM Prof. Dr. N. Paulescu, Bucharest

Premises: Diabetes mellitus is a complex metabolic disorder characterized by the alteration of glucose, lipids and protein metabolism, having numerous complications, such as atherosclerosis, neuropathy, retinopathy and diabetic nephropathy. The aim of the study was to establish the presence of microalbuminuria in order to determine a screening test for diabetic kydney disease in patients with new onset of type 2 diabetes mellitus.

Materials: The study included 76 patients, 36 men (47%), ages 26 to 76, with a mean of 57±11.8 years. The following were evaluated: height 165.4 ± 14.4cm, weight 82.1 ± 20.1kg, BMI 29.9 ± 6.1 kg/m2, waist circumference 99.4 ± 14.7cm, blood glucose 162.5 ± 42.8 mg/dl, HbA1c 9,5 ± 3,4 %, lipids profile (total cholesterol 201.8 ± 40,7 mg/dl, HDL-cholesterol 47.7 ± 14.2 mg/dl, triglycerides levels 140.6 ± 62.3 mg/dl), AST (SGOT) 21.9 ± 9.7 UI/l, ALT (SGPT) 27.6 ±17.5 UI/l, blood urea levels 37 ±11.1 mg/dl, serum creatinine levels 0.8 ± 0.2 mg/dl, uric acid levels 3.4 ± 1.3 mg/dl, serum albumine levels 4.4 ±0.2 g/dl, urinary creatinine levels 141,3 ± 74 mg/dl, urinary albumine levels 27.3 ± 40 mg/l, urine albumin to creatinin ratio 26.4 ± 38.3mg/g.

Results: An urine albumin to creatinin ratio over 30 mg/g was observed in 18 patients (23,6%). 52.6% of patients had a total cholesterol over 200mg/dl, 39,4% had triglicerides levels over 150 mg/dl, HDL-cholesterol was found under 50 mg/dl in 60,5% of patients, 7.8% had SGOT and SGPT over 40 UI/l, 15,7% had blood urea levels over 50 mg/dl and in 5.2% of patients serum creatinin levels over 1.2 mg/dl were found.

Conclusions: Performing an early screening test in patients with new onset of type 2 diabetes mellitus is mandatory in order to identify high-risk patients and to prevent the disorder’s progression to diabetic nephropathy by slowing down the renal function decline by ACEI therapy initiation, strict blood glucose control (HBA1c<7%) and HDL-cholesterol and triglycerides control.


ANTIHYPERGLYCEMIC COMPOUNDS IN MUSHROOMS – POTENTIAL FOR THE TREATMENTOF DIABETESOlivia Preoteasa,1 Constantin Ionescu-Tirgoviste,2 Eugen A. Preoteasa3

1Helident Ltd., Bucharest, Romania2Carol Davila Univ. of Medicine and Pharmacy, Dept. of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases, Bucharest3Horia Hulubei Institute for Physics and Nuclear Engineering, Bucharest, Romania

Extracts prepared from a number of medicinal mushrooms, e.g. Inonotus obliquus, Grifola frondosa, Trametes versicolor, Ganoderma lucidum, Cordyceps sinensis, Argaricus blazei, Gynostemma pentaphyllum, etc., show antihy-perglycemic effects and can be useful in the treatment of diabetes mellitus. Compounds of the first three mushrooms act as inhibitors of enzymes from the carbohydrate metabolism: dipeptidyl peptidase-4 (DPP-4) inhibited by Inonotus obliquus, -glucosidase by Grifola frondosa, -amilase by Trametes versicolor. All these enzymes are hydrolases (proteases, sugar hydrolases) and their inhibition prevents release of glucose in blood, e.g. by cleavage from starch or table sugar. Some oral hypoglycemics from mushrooms – Sitagliptin, Acarbose, Miglitol, Voglibose – have been ap-proved (e.g. by FDA) for treatment of diabetes mellitus type 2 and are already marketed. Hypoglycemic polypeptides from mushrooms – Ternatin (cyclic, 7 amino acids), Tendamistat (74 amino acids) – showed significant effects on animals and are still under study. They improve also lipid metabolism. Polysaccharides from Ganoderma lucidum and Cordyceps sinensis reduce blood glucose level and lipid peroxidation. As compared to the oral hypoglycemics used in Type 2 diabetes, polypeptides and polysaccharides have more complex effects that could be useful in the treatment of diabetes, including of Type 1. In conclusion, extensive and systematic studies on more medicinal mushrooms with hypoglycemic effects – and especially on extracted polypeptides and polysaccharides in addition to the oral com-pounds – offers many promises for new possible treatments in Type 1 and Type 2 diabetes.

Asociaţia Medicală Română REVISTA MEDICALĂ ROMÂNĂ · Clinica Dermatologie 2 Spitalul Clinic...

Documents

Transcript of Asociaţia Medicală Română REVISTA MEDICALĂ ROMÂNĂ · Clinica Dermatologie 2 Spitalul Clinic...