GHID PENTRU PĂRINȚII COPIILOR CU DIZABILITĂȚI Părinți de copii speciali

Asociația Plai Transilvan

Oradea, 2015

1

Autor: Asociația Plai Transilvan

Mulțumiri speciale pentru contribuție:Anei Diana Pop, psiholog

Amaliei Raluca Sabău, manager de proiectechipei Asociației Plai Transilvan

părinților și asistenților personali implicați în proiect

Grafică: Imago Media S.R.L.Tehnoredactare și tipărire: Imago Media S.R.L.

Editorul ghidului: Asociația Plai TransilvanData publicării: noiembrie 2015

Lucrarea poate fi copiată doar în scopuri educaționale, cu acordul deținătorului de copyright, Asociația Plai Transilvan.

CUPRINSCuvânt înainte ........................................................................................................................... 2Capitolul I Dizabiltățile și capacitatea de remodelare a creierului uman .......................... 3

I.1. Într-o continuă schimbare ............................................................................... 3I.2. Pe un alt drum ................................................................................................... 4I.3. Principii de remodelare a creierului ............................................................... 5

Capitolul II Problemele familiei copilului cu nevoi speciale .............................................. 6Capitolul III Acceptarea bolii și controlul stresului ............................................................. 6Capitolul IV Ajută-ți copilul să se dezvolte ........................................................................... 7

IV.1. Drepturile copiilor cu nevoi speciale ............................................................ 7IV.2. Cum oferi ajutor pentru diferite tipuri de nevoi speciale ........................... 8IV.2.1. Nevoi speciale senzoriale și fizice ............................................................... 8

1. Deficiențe vizuale ......................................................................................... 82. Deficiențe auditive ..................................................................................... 113. Deficiențe locomotorii .............................................................................. 12

IV.2.2. Nevoi speciale privind cunoașterea și învățarea ..................................... 161. Întârzierea în dezvoltare ........................................................................... 162. Dizabilitatea intelectuală .......................................................................... 203. Dificultăți motorii de planificare/coordonare a acțiunii ....................... 21

IV.2.3. Nevoi speciale de comunicare și interacțiune ......................................... 241. Autismul infantil ........................................................................................ 24

IV.2.4. Nevoi speciale de comunicare/Probleme de vorbire .............................. 261. Probleme de grupare a sunetelor ............................................................. 262. Dificultăți de articulare a sunetelor ..........................................................273. Balbismul .................................................................................................... 27

IV.2.5. Nevoi speciale sociale, emoționale și comportamentale ....................... 28Tulburarea de Hiperactivitate și Deficit de Atenție

Capitolul V Cere ajutor! ......................................................................................................... 30Bibliografie .............................................................................................................................. 32Anexă – Organizații neguvernamentale și servicii ........................................................... 33

2 3

Dragi părinți, începem aceste pagini cu o întrebare: Ce se întâmplă în mintea unui părinte când vine pe lume un copil mult așteptat? Desigur, se nasc așteptări cu privire la modul în care arată copilul, la sănătatea lui, la modul în care se va dezvolta. Cu mult timp înainte de nașterea copilului, viitorii părinți își fac planuri în legătură cu viitorul acestuia.

Este o minune și o nemărginită bucurie când se naște un copil, însă uneori, chiar înainte de naștere sau în momentul nașterii, părinții află că ceva nu este bine, că al lor copil e posibil să întâmpine dificultăți în adaptarea la mediul în-conjurător și la provocările vieții de zi cu zi. Astfel de vești generează în mintea și sufletul părinților confuzie, sentimente de teamă, tristețe, uneori chiar vinovăție. Cu toate acestea, părintele simte nevoia de a se mobiliza, de a face tot ceea ce este omenește posibil pentru a-și ajuta copilul, dar fără a ști cu ce să înceapă și încotro s-o apuce, acest proces poate fi unul anevoios și dificil.

Acest ghid vi se adresează vouă, părinților de copii speciali ... pentru că fi-ecare părinte are dreptul să se bucure de copilul său, pentru că fiecare copil are dreptul la o viață cât mai împlinită, pentru că fiecare dintre noi poate fi protago-nistul unor schimbări pozitive, dar mai ales pentru că împreună, solidari fiind, avem puterea de a crea o lume mai bună și mai prietenoasă pentru copiii speciali.

În paginile ce urmează vă invităm să descoperiți capacitatea creierului uman de a se modifica pe parcursul vieții, întrucât creierul este ”căpitanul”, el dirijează ceea ce se întâmplă în corpul nostru și tot de el depinde ceea ce putem sau nu să facem. Informațiile prezentate vă vor ajuta să înțelegeți că, dacă le veți oferi copiilor voștri experiențele necesare de viață, creierul lor va putea într-o anumită măsură să se modifice astfel încât să le ofere posibilitatea de a dobândi noi abili-tăți sau de a-și dezvolta abilitățile existente. Totodată, încercăm să vă ghidăm spre identificarea unor răspunsuri la întrebările ce vă frământă: Ce fel de probleme

întâmpină un copil cu dizabilități? Un copil care se naște cu dizabilități mai poate dobândi anumite achiziții, se mai poate dezvolta? Cum poate fi ajutat să se dez-volte un copil cu dizabilități? Ce fel de activități/exerciții pot face acasă cu copilul meu? Unde să caut sprijin pentru educarea/îngrijirea copilului meu? Cum pot învăța să accept condiția copilului meu? Cum să fac față stresului zilnic apărut în urma confruntării cu problemele copilului meu? Cum pot învăța să înțeleg mai bine comportamentul și reacțiile copilului meu?

Așadar, părinți dragi, vă invităm să parcurgeți în continuare acest ghid cu multă atenție și curiozitate, astfel încât să pătrundeți mai ușor înțelesul informa-țiilor prezentate. Dar mai ales, citiți-l cu speranță, cu inima deschisă, cu frunțile descrețite și cu seninătate! Poate unii vă veți îndoi de capacitatea voastră de a rămâne senini și optimiști când îngrijorarea vă apasă sufletul, însă încercați să comparați seninătatea și speranța cu o fereastră care odată deschisă vă va oferi mireasma revigorantă a aerului proaspăt. Altfel spus, deschizând această ,,fereas-tră” veți avea ocazia să vedeți și aspectele bune, plăcute ale vieții și veți reuși să împărtășiți fiecare moment de veselie cu copilul vostru special.Mult succes!

Cu drag,Echipa Asociației Plai Transilvan

CUVÂNT ÎNAINTECAPITOLUL I

Dizabilitățile și capacitatea de remodelare a creierului uman,,Singura dizabilitate în viaţă este o atitudine negativă.” (S. Hamilton)

I. 1. Într-o continuă schimbare ...Să facem un exercițiu de imaginație! Este iarnă și, copil fiind, doriți să faceți un om de zăpadă.

Faceți primul bulgăre, ce-i drept e cam mititel. Mai este ceva de lucru până să devină un adevărat om de zăpadă. Așezați bulgărele jos pe nămeți și începeți să-l rostogoliți. Ce minune! Dintr-un bulgăraș s-a transformat într-un ,,munte” de zăpadă. Cu fiecare rostogolire a devenit din ce în ce mai mare pentru că zăpada de pe sol s-a lipit de bulgărele dumneavoastră. Și ce legătură are problema copilului dumneavoastră cu bulgărele de zăpadă? Există o asemănare între creierul uman și acest bulgăre. Asemenea bulgărelui, creierul se poate dezvolta cu fiecare acțiune, activitate sau exercițiu executat.

Creierul fiecărui om este înzestrat cu uimitoarea capacitate de a se modifica pe tot parcursul vieții. Chiar și creierul unui copil cu dizabilități poate suferi modificări semnificative, uneori. Dato-rită acestor modificări, copilul poate dobândi abilitățile necesare adaptării la mediul înconjurător. De fiecare dată când achiziționăm o nouă abilitate nu facem altceva decât să ne modelăm creierul, să producem schimbări la nivel fizic în creierul nostru. O schimbare pozitivă oricât de măruntă, dar produsă zilnic poate reprezenta un progres semnificativ pe perioadă mai îndelungată.

Gândiți-vă la acțiunile pe care le faceți zilnic: vorbiți, mergeți, munciți, gândiți, zâmbiți, citiți și multe altele. Toate aceste acțiuni sunt rezultatul milioanelor de experiențe pe care le-ați avut și le aveți încă de la naștere. Sunteți capabili să faceți toate aceste activități datorită creierului care organizează experiențele dumneavoastră zilnice și datorită noilor legături care se formează între celulele nervoase din creier cu fiecare nouă experiență pe care o aveți. La fel se întâmplă și în cazul unui nou născut. Imaginați-vă un bebeluș așezat pe pătuț care dă la întâmplare din mâini, picioare, mișcă din când în când capul. Aceste mișcări întâmplătoare, tipice unui bebeluș, nu par mare lucru la prima vedere, însă pentru creierul copilului aceste mișcări furnizează experiențe și informații bogate, absolut necesare pentru dezvoltarea unor acțiuni și mișcări controlate și eficiente.

Fiecare copil învață din acțiunile pe care le face. Orice mișcare, orice sunet auzit, aruncarea sau rostogolirea unei mingi sau a unui obiect, orice culoare văzută, orice senzație de cald sau rece simțită, o atingere sau o îmbrățișare a mamei - toate acestea sunt experiențe organizate și reorga-nizate continuu de creierul copilului. Creierul utilizează fiecare informație într-un număr infinit de moduri sau combinații, realizând numeroase conexiuni între cunoștințele care vor reprezenta o bogată sursă de informație pentru dezvoltarea abilităților și deprinderilor.

Dizabilitatea limitează oportunitățile, experiențele pe care copilul le poate avea din punct de vedere fizic, emoțional, in-telectual. Prin urmare, specialiștilor și părinților, respectiv asistenților personali le revine sarcina de a identifica modali-tăți prin care să creeze experiențele de care copilul are nevoie pentru dezvoltare. Vestea bună este că aceste oportunități de învățare prin care copilul cu dizabilități dobândește sau își con-solidează noi abilități pot fi create.

4 5

Vreau să vă prezint pe scurt cazul unei tinere cu care am avut ocazia să discut în calitate de psi-holog, o tânără de 24 de ani care s-a născut cu o dizabilitate motorie. Din cauza acestei probleme ea a reușit să facă primii pași cu cadrul abia în jurul vârstei de 21 de ani. Până la vârsta de 13 ani a mers periodic în centre de recuperare împreună cu mama ei, sperând de fiecare dată să obțină un progres, să vadă o schimbare cât de măruntă. Ni-meni nu-i dădea speranțe că va putea merge vre-odată. Nici măcar mama ei nu o încuraja de teamă că-i va crea speranțe deșarte. După această vârstă, din cauza imposibilității mamei de a o însoți, fata a întrerupt recuperarea. Abia după câțiva ani și la rugămințile fetei, mama s-a înduplecat și a lă-sat-o să reia procedurile de recuperare. Rezultatul a fost că tânăra a reușit să se deplaseze singură, cu ajutorul unui cadru. Probabil va avea nevoie de cadru toată viața, însă pentru această tânără este o realizare uriașă, o realizare care a ajutat-o să dobândească mai multă independență, să facă sin-gură mai multe lucruri.

Această tânără este un exemplu de răbdare, perseverență, optimism și efort. Desigur, doi co-pii cu aceeași problemă pot să aibă evoluții diferi-te, creierul lor poate reacționa diferit. Nu putem prezice măsura în care un copil va progresa. Însă, acum se cunoaște abilitatea remarcabilă a creie-rului de a se modifica și dezvolta în timp, abilitate care sporește oportunitățile fiecăruia de a dobândi noi deprinderi.

În cele ce urmează vă voi prezenta o abordare, diferită de cea clasică,

privind îngrijirea și recuperarea copiilor cu di-zabilități. Dezvoltată de un psiholog clinician pe nume Anat Baniel, această abordare și-a dovedit

eficiența în activitatea cu copiii cu dizabilități.

I. 2. Pe un alt drum... Cum ar putea beneficia un copil cu dizabilități de această capacitate de transformare a creierului

uman? Întâi de toate este important să stabilim nivelul de dezvoltare al copilului și să clădim pe abilită-țile prezente. În loc să ne concentrăm atenția pe dizabilitatea copilului, îi dezvoltăm continuu abilitățile. Abordarea tradițională tinde să raporteze copilul cu dizabilități la un model standardizat și să-l evalueze prin prisma abilităților pe care le au ceilalți copii de aceeași vârstă. Însă, pentru a-l ajuta să progreseze e nevoie să stabilim o cale de comunicare cu creierul copilului. Dacă piciorul nu se mișcă e din cauză că nu-i dă creierul comanda. Creierul, în această situație, nu are încă informațiile necesare pentru a fi capabil să realizeze acele legături, asocieri între celulele nervoase, asocieri care declașează ulterior mișcarea dorită. Același lucru se întâmplă și atunci când copilul are dificultăți de vorbire sau gândire.

De multe ori părinții au tendința de a-și concentra atenția pe ceea ce copilul nu poate face sau face greșit și încearcă să corecteze. A. Baniel ne propune să depășim limitele acestei abordări și să încetăm să-i cerem copi-lului să facă ceea ce nu poate face. Când un copil e forțat să facă acțiunile pe care în prezent nu le poate face, îl privăm de informațiile necesare creierului său pentru a învăța să facă ceea ce-i cerem. Prin urmare, trebuie să pornim de la ceea ce poate copilul să facă și să-i acordăm libertatea de a face acțiuni aleatorii prin care creierul său să primească informații importante pentru a forma modele organizate de mișcare sau acțiune.

Vă invit din nou la un exercițiu de imaginație. Să presupunem că doriți să realizați

un portret. Chiar dacă aveți un model în față nu reușiți să realizați portretul pentru că

nu aveți cunoștințele necesare pentru a face acest lucru. E nevoie de numeroase încer-

cări de a schița portretul până când creierul să organizeze informațiile primite în urma

acțiunilor pe care le faceți, asfel încât să reușiți să vă formați deprinderea de a desena. La

fel se întâmplă și în cazul în care, spre exemplu, doriți să învățați un copil să meargă de-a

bușilea: îl așezați în poziția necesară și îi arătați ce să facă. În felul acesta dumneavoastră

vă concentrați atenția doar pe rezultatul final (mersul de-a bușilea) și ignorați ac-

țiunile intermediare de care creierul are nevoie pentru a forma modelul mental

al acelei deprinderi.

Cum am spus și anterior, un copil învață din experiență, din ceea ce face. El nu învață neapărat ceea ce i se cere să învețe. Când un copil este obligat să facă ceea ce încă nu poate face, e posibil să simtă frică de eșec, teama de a încerca, neîncrederea în propria capacitate de a învăța. Prin urmare, e necesar ca acelui copil să i se ofere experiențele de care are nevoie pentru a-și forma abilitățile și deprinderile, în felul și în ritmul propriu.

În subcapitolul următor vor fi prezentate câteva principii pe care A. Baniel le utilizează în munca sa cu copiii cu nevoi speciale, principii care sporesc capacitatea creierului unui copil de a organiza informa-țiile pe care le primește, în scopul dezvoltării sau consolidării abilităților și deprinderilor.

I.3. Principii de remodelare a creieruluiA. Baniel, inspirată de studiile fizicianului Feldenkrais, a elaborat o metodă de reeducare a sistemului nervos, metodă în cadrul căreia pionii principali sunt atenția

și mișcarea. Autoarea evidențiază importanța stabilirii unor modalități optime de interacțiune între terapeut/părinte și copilul cu nevoi speciale. Trebuie găsite modali-tăți cât mai eficiente de captare a atenției copilului. Copilul trebuie să urmărească cu interes mișcările pe care le realizează, conștientizând fiecare fracțiune ce compune mișcarea integrală. În acest fel rezultă noi modele de mișcare care pot contribui la ameliorarea dizabilității sau la însușirea de noi deprinderi. Această abordare se bazează pe înțelegerea faptului că toate mișcările sunt organizate de creier. Mișcarea implică atât deplasarea în spațiu a corpului, cât și a gândului, a emoției și a sentimentelor.

Exercițiile realizate de copil cu ajutorul terapeutului/părintelui

trebuie să respecte 9 principii de bază ale remodelării creierului:

Mișcarea cu atenție - mișcarea se face în așa fel încât copilul să conștientizeze

sau să urmărească cu privirea deplasarea segmentară a propriului corp. Scopul îl repre-

zintă consolidarea modelelor existente de mișcare, dar și prezentarea unora noi. Crearea

de noi modele de mișcare în scoarța corticală are ca rezultat dezvoltarea motrică.

Canalul de învățare - copiii mici sănătoși sunt foarte receptivi, atenți la

tot ce-i înconjoară. Antrenamentul și solicitările zilnice, dar și modelele deprinse de

gândire, exercițiu și emoții duc la instalarea unui anumit grad de automatism și la

închiderea canalului de învățare. Altfel spus, copiii își formează deprinderi care func-

ționează automat și nu mai necesită atenție pe durata acțiunii respective. Copiii cu

dizabilități însă, trebuie ajutați și învățați să acorde atenție acțiunilor și experiențelor

ce vor contribui la consolidarea și achiziția de noi deprinderi.

Subtilitatea - creierul are nevoie să perceapă diferențele pentru a se dezvolta și

a primi noi informații. În acest sens se recomandă reducerea forței cu care copilul se

mișcă sau gândește, simultan cu creșterea sensibilității și a abilității creierului de a per-

cepe diferențele cele mai fine. Aceste percepții oferă creierului informațiile noi de care

are nevoie pentru a-și organiza activitatea si pentru a deveni mai receptiv, mai treaz.

Variația - hrănește creierul cu o mulțime de informații de care acesta are nevoie pentru a crea noi posibilități în mișcări, sentimente, gânduri și acțiuni; ajută la sporirea conștientizării, la trezirea simțurilor.

Viteza redusă - reducerea vitezei este necesară pentru a dobândi noi de-prinderi. Acest lucru captează atenția creierului și stimulează formarea de noi conexiuni neuronale.

Entuziasmul - este o abilitate pe care o poți dezvolta și care îi comunică creierului ce este important, facilitând totodată apariția schimbării, a dezvoltării.Scopuri flexibile - ca părinte, e important să stabilești scopuri flexibile în ceea ce privește dezvoltarea copilului tău. Acceptă pașii greșiți sau neașteptați, acceptă necesitatea modificării scopului atunci când situația o impune! Acest lu-cru va reduce anxietatea și va spori creativitatea copilului.Imaginația și visele - prin intermediul lor, creierul își dă seama de noile posibilități înainte de a le îndeplini și astfel se dezvoltă noi conexiuni neuronale.Conștientizarea - constă în a fi bine informat despre ceea ce faci, simți, gândești și experimentezi. În procesul de conștientizare, creierul funcționează la cel mai înalt nivel. Observarea nuanțelor subtile a ceea ce se întâmplă în jurul tău și cu tine accelerează învățarea.

Din perspectiva Metodei A. Baniel, orice intervenție care ține seama de cele nouă principii esențiale poate avea ca efect dezvoltarea creierului copilului și a abilității lui de a progresa. Observați cu atenție răspunsul copilului la intervenție! Dacă se simte în siguranță, este încântat să participe, și progresează semnificativ în mișcare, gândire/cunoaștere, exprimarea emoțiilor, sunteți pe calea cea bună. În schimb, dacă copilul evită participarea, se simte inconfortabil și nu percepeți niciun progres, e semn că trebuie căutată o altă modalitate de intervenție.

1

2

3

4

5

6

7

8

9

6 7

Sfaturi pentru adaptarea la condiția copilului:

Problemele familiei copilului cu nevoi specialeÎn familiile copiilor cu nevoi speciale zilnic apar provocări ce riscă să

deterioreze relațiile dintre membrii familiei, fie că e vorba de atenția speci-ală pe care o necesită copilul cu dizabilități sau de costurile financiare ne-cesare tratamentului / recuperării copilului. Aspectele cauzatoare de stres sunt: aflarea diagnosticului, îngrijorarea cu privire la evoluția copilului, integrarea în comunitate etc. Frații copiilor cu nevoi speciale pot simți ca stresante anumite situații: momentul nașterii fratelui/surorii; particularită-țile bolii (modurile de manifestare), plasamentul viitor (această responsa-bilitate revine fraților în cazul în care părinții se îmbolnăvesc sau intervine decesul acestora) și decesul fratelui/ surorii bolnav (e).

Dificultăți apar și din cauza spitalizărilor frecvente, rutina familiei fi-ind astfel perturbată, părinții petrecând mai mult timp cu copilul bolnav, în detrimentul fraților / surorilor acestuia. Prin urmare pot apărea gelozia și unele sentimente contradictorii. Gândul că fac parte dintr-o familie dife-rită poate determina autoizolarea socială.

Din aceste considerente, atitudinea părinților este extrem de impor-tantă. În cazul în care părinții nu pot accepta situația copilului cu nevoi speciale, frații acestuia riscă să manifeste probleme de adaptare. Pentru a-i ajuta să se adapteze e important să fie responsabilizați, să participe activ la îngrijirea fratelui/surorii și să li se arate recunoștință pentru contribuția lor. Totodată, e important să se simtă înțeleși atunci când se confruntă cu sentimente contradictorii sau cu gelozia.

Părinții trebuie să facă față problemelor de cuplu, nevoilor celorlalți copii ai cuplului și izolării sociale. Nu puține sunt cazurile în care ajung să se confrunte cu dependența de alcool sau alte droguri, cu problemele financiare cauzate de costul tratamentului sau de imposibilitatea de a lucra ambii părinți ș.a. Pentru a reuși să se adapteze este important să accepte boala copilului, să se concentreze asupra aspectelor pozitive ale situației și să fie optimiști în ceea ce privește evoluția copilului. E important ca toți membrii familiei să fie solidari și să se sprijine reciproc pentru a face față provocărilor iscate de îngrijirea copilului cu nevoi speciale. Doar astfel poate fi menținută unitatea familiei.

CAPITOLUL II

Reacțiile părinților la aflarea diagnosticului sunt variate. O reacție des întâlnită este negarea, urmată de furie, adesea îndreptată împotriva personalu-lui medical implicat în stabilirea diagnosticului. Furia e accentuată de sentimentul de durere și pierdere căruia părinții nu știu cum să-i facă față. Teama este o altă reacție obișnuită. În mintea părinților se naște întrebarea: ,,Ce se va întâmpla cu copilul meu?” Intervine apoi sen-timentul de vină și preocuparea față de posibi-lele greșeli pe care părinții cred că le-ar fi făcut. Această perioadă poate fi marcată și de confuzie, insomnii, dificultatea de a lua decizii, senzația de suprasolicitare. Neputința de a schimba situația poa-te fi foarte greu de acceptat. Dezamăgirea față de imper-fecțiunea copilului sau sentimentul de respingere a copilului pot fi de asemenea, trăiri ale părinților copiilor cu dizabilități.

CAPITOLUL III

9 stați de vorbă cu alți părinți care se confrun-tă cu aceeași problemă; v-ar putea ajuta să priviți situația dintr-o perspectivă mai puțin negativă și să înțelegeți cum alții au depășit astfel de probleme;

9 stați de vorbă cu ceilalți membri ai familiei; spuneți ce simțiți și gândiți, v-ar putea ajuta să suportați mai ușor emoțiile negative;

9 gândiți-vă la resursele pozitive din viața dum-neavoastră: familia, prietenii, preotul sau alte persoane semnificative care v-au sprijinit și în alte situații dificile;

9 implicați-vă în activități care vă aduc satisfacție;

9 deși viitorul copilului vă îngrijorează, gândiți-vă la fiecare problemă în parte, nu la toate odată;

9 căutați cât mai multe informații care v-ar putea fi de ajutor în îngrijirea copilului;

9 păstrați o atitudine pozitivă; încercați să dați sens, să dați o explicație la ceea ce se întămplă; priviți situația cu care vă confruntați ca pe o lecție de viață.

Acceptarea bolii și controlul stresului

Înainte de a vă ajuta copilul să se dezvolte trebuie să lămuriți modul în care percepeți situ-ația. „Are rost să investesc timp și efort în dezvoltarea copilului meu? Copilul meu are șanse să dobândească noi deprinderi?” Credințele sau convingerile pe care le aveți, atitudinile pe care le manifestați față de anumite aspecte ale vieții determină acțiunile voastre, iar acestea influențează comportamentul copilului. Acest proces se desfășoară și în sens invers, părinții putând fi influen-țați de copiii lor. Pe măsură ce-și îngrijesc copiii, părinții dobândesc noi deprinderi și învață să se adapteze la situațiile ce se ivesc.

Șanse de a se dezvolta a unui copil cu nevoi speciale depinde de îngrijirea pe care o primește. Progresul va fi mai lent comparativ cu al unui copil cu dezvoltare tipică, însă orice progres, fie el cât de mic, e un pas înainte.

Din nefericire, influențați de rude sau chiar de „specialiști”, unii părinți ajung să creadă că strădania lor este zadarnică și că al lor copil este incapabil să se dezvolte. Dacă este și cazul dum-neavoastră, înlăturați astfel de influențe și cu toată dragostea de părinte oferiți-i copilului șansa de a face pași spre un viitor mai senin. Copilul dumneavoastră are nevoie de părinți speciali pentru a depăși nevoile sale speciale. Găsiți, așadar, puterea de a fi un părinte special! Și cum oamenii puternici sunt oamenii informați, căutați cât mai multe informații care vă pot fi de folos în îngrijirea copilului.

Ajută-ți copilul să se dezvolte

CAPITOLUL IV

IV.1. Drepturile copiilor cu dizabilitățiCa orice ființă umană, și copiii cu nevoi speciale au drepturile lor. Convenția Drepturilor

Copilului (1989) este documentul care prevede drepturile de bază ale copiilor. Guvernul fiecărei țări trebuie să se asigure că legislația națională este în concordanță cu cea internațională și asigură drepturi egale tuturor copiilor. În anul 2006 a fost elaborată de către Organizația Națiunilor Unite, Convenția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, document ce prevede dreptul persoanelor/copiilor cu nevoi speciale la educație, îngrijire medicală, dreptul de a participa în societate sub toate aspectele ei.

Legea 272/2004 privind protecţia și promovarea drepturilor copilului prevede că, în vederea asigurării sănătăţii și bunăstării, copilul cu dizabilităţi are dreptul la: îngrijire specială, adaptată nevoilor sale”; educaţie, recuperare, compensare, reabilitare și integrare, adaptate posibilităţilor

proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale; dreptul de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare; dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială; dreptul de asistenţă socială și de asigurări sociale, în funcţie de resursele și de situaţia în care se află acesta și persoanele în întreţinerea cărora se găsește. Im-plicarea familiei este esenţială atunci când vorbim despre situaţia copilului cu dizabilităţi, iar în situaţiile de abuz și neglijare a co-pilului se impune reacţia imediată și implicarea profesioniștilor.

8 9

Legea nr. 272/2004 afirmă că „răspun-derea pentru creșterea și asigurarea dezvol-tării copilului revine în primul rând părin-ţilor, aceștia având obligaţia de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama cu prioritate de inte-resul superior al acestuia”. În subsidiar, este responsabilă colectivitatea locală din care fac parte copilul și familia sa, iar intervenţia statului este complementară; acesta asigură protecţia copilului și garantează respectarea tuturor drepturilor.

• H.G. nr.1251/2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare, recuperare si protecţie specială a copiilor/elevilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES), din cadrul sistemului de învăţământ special și special integrat;

• Legea nr. 448/2006 reprezintă legea cadru care reglementează „drepturile și obligaţiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării și inclu-ziunii sociale a acestora”. Se fac referiri distincte la copilul cu dizabilităţi și la cei care îl au în grijă.

• Ordin MECTS nr. 6552/2011 – Me-todologia privind evaluarea, asistența psihoeducațională, orientarea școlară și orientarea profesională a copiilor, a elevilor și a tinerilor cu cerințe educa-ționale speciale.

IV.2. Cum oferi ajutor pentru diferite tipuri de nevoi specialeI. Nevoi senzoriale și fizice (deficienţe vizuale, auditive și fizice/locomotorii)

1. Deficiențe vizuale

Copiii cu deficienţe vizuale pot avea vedere slabă sau vedere parţială, sau în unele cazuri chiar orbire totală. Acui-tatea văzului depinde de ora zilei, de iluminare și de timpul de afară. Copilul poate fi capabil să îndeplinească anumite activităţi într-o zi și să nu poată face același lucru în ziua următoare. Copiii cu deficienţe de vedere pot avea și alte dizabilităţi, inclusiv paralizie cerebrală, retard mintal, deficienţe de auz, însă de asemenea, astfel de copii pot avea o dezvoltare psihică relativ normală.

• Nu este capabil să găsească obiecte mici; • Se lovește adesea de obiectele din cameră; • Are obiceiul de a înclina capul într-o parte atunci

când privește un obiect; • Ochi roşii sau pete pe ochi, coji pe pleoape sau în-

tre gene, urcioare repetate, pleoape umflate, ochi umezi, privire încrucişată, ochi de dimensiuni di-ferite, pleoape mari, lăsate, ochi cu aspect obosit;

• Copilul se freacă frecvent la ochi; • Copilul acoperă sau închide un ochi dacă simte că

nu vede bine cu acel ochi; • Strânge ochii, se încruntă, are o mimică distorsi-

onată atunci când citeşte sau priveşte atent ceva; • Evită lumina puternică, clipeşte foarte des sau tin-

de să închidă ochii;

• Aduce obiectele foarte aproape de ochi, dar se descurcă foarte bine dacă i se dau instrucţiuni verbale;

• Când scrie nu poate respecta rândul sau scrie între spaţii;

• Evită spaţiul de joacă sau orice activitate care presupune mişcare;

• Loveşte braţele de corp, priveşte fix sursa de lumi-nă, se leagănă, îşi bagă de-getul în ochi;

• Necesită ajutor la îmbrăcat, la toaletă, la masă;

• Nu este capabil să se orien-teze în încăpere.

Cum poate fi identificat un copil care are deficienţe de văz?

Bariere în calea învăţării Problemele de vedere pot fi asociate cu: întârzieri în

gândire și în achiziţia scris-cititului; dificultăţi în înţele-gerea conceptelor spaţiale; dorinţa de explorare poate fi diminuată de sentimentul de teamă; dificultăţi în coor-donarea mișcărilor, ritm mai lent în realizarea sarcinilor.

Cum învaţă copilul cu deficienţe de vedere? • dimensiuni mai mari ale textului/imaginilor, ilumi-

nare mai bună, reducerea sarcinii de lucru; • alternarea activităţilor care solicită vederea cu altele

care presupun repaus vizual; • încurajarea independenţei; • acești copii învaţă deseori folosindu-se de celelalte

simțuri (pipăit, gust, miros, auz).

Strategii de comunicare • Ca modalităţi de apreciere se recomandă aproba-

rea verbală sau o atingere tactilă (de ex. o bătaie ușoară pe umăr);

• Folosește etichete clare pentru a denumi ființe / obiecte (de ex. nu spuneţi într-o zi „pisică”, iar a doua zi „motan”);

• Vorbește cu voce și intonaţie normală; • Folosește-i numele atunci când i te adresezi pentru a-i atrage atenţia și a-i ofe-

ri timp suplimentar pentru prelucrarea mesajului și pentru reacţia de răspuns; • Dacă are nevoie de ajutor direct, mergi lângă el; permite-i să te apuce de

braţ sau de mână.

Sugestii de activități și jocuri Desen și colaj

• Folosește materiale contrastante, cum ar fi îmbi-narea de culori aprinse și întunecate pe hârtie de culoare deschisă. Copiii cu vederea slabă disting cel mai ușor culorile roșu, galben și oranj pe un fundal albastru închis;

• Pune foaia de hârtie pe o bucată de plasă pentru ţânţari, astfel încât copilul să simtă suprafaţa porţiunii de colorat;

• Pentru a reduce licăririle de lumină, folosește hârtie de culori pastelate; • Ar putea fi mai simplu de folosit pasteluri și markere în loc de vopsea; • Atârnă hârtia pentru desen la nivelul ochilor, pe șevalet sau pe perete – îi va per-

mite copilului să-și păstreze capul și ochii într-o poziţie neutră în timpul lucrului; • Adaugă colorant alimentar sau tempera de culoare galbenă în clei pentru a-l

face mai vizibil pe suprafaţa colajului. Folosește în calitate de bază pentru colaj hârtie albastru-închis, pentru contrast;

• Marchează marginile bazei pentru colaj cu vopsea, markere sau bandă adezivă de culoare aprinsă, pentru a delimita spaţiul de lucru;

• Explică-i copilului ce faci și descrie poziţia fiecărui obiect: “Acum îţi mișc mâna spre dreapta, aproape de capătul mesei, unde sunt nasturii”.

Jucării • Oferă jucării de culori aprinse, contrastante și care pot fi localizate cu ușurinţă; • Roţile hidraulice, ciururile care produc zgomote specifice sau alte jucării simi-

lare îi vor oferi copilului stimulentele auditive necesare în timpul jocului; • Enumeră cu copilul jucăriile și echipamentele disponibile (puneţi doar câteva

obiecte odată); • În activităţile noi, oferă-i copilului instrucţiuni verbale și demonstrative frecven-

te! Treptat, redu numărul acestora pentru a încuraja independenţa copilului; • Cuburile le plac tuturor copiilor cu deficienţe de vedere;

10 11

• Lasă copilul să înceapă construcţia lângă perete sau altă suprafaţă plată (ex: partea laterală a unei cutii de carton), care îi va servi drept reper pentru plasa-rea corectă a cuburilor și va asigura susţinerea suplimentară după ce acestea au fost suprapuse;

• Suprafaţa pe care zidește copilul trebuie să fie de culoare contrastantă cu cu-loarea cuburilor.

Jocul de rol • Încurajază copilul orb să-și dezvolte abilităţile sociale; • Copilul trebuie să se întoarcă cu faţa spre interlocutor în timp ce vorbește, să

ghicească ce fac ceilalţi, ascultându-le discuţiile, să ţină capul în poziţie corectă.

Jocuri pentru dezvoltarea motricității fine • Pune obiectele pentru activitate pe o tavă de biscuiţi pentru a defini spaţiul

de lucru al copilului; • Începe activităţile de recunoaștere a formelor geometrice și de sortare de la o

singură figură geometrică, de preferat – circumferinţa; • Copiii cu deficienţe de vedere ar putea simţi nevoia de a duce obiectele la

gură, pentru a le explora. Asigură-te că acestea nu prezintă riscuri! • Încurajază copilul să studieze un șirag de mărgele fără sfoară, care au fost deja

adunate, precum și câteva mărgele separate; • Jocurile ,,puzzle” trebuie să fie simple, cu piese decupate din bază, ușor de de-

osebit. Se pot folosi table cu forme geometrice sau forme ce reprezintă fructe; • Vopsește suprafaţa de sub spaţiile decupate din forma de ,,puzzle” în culori

fluorescente. În cazul pieselor cu muchii de formă complexă, conturaţi cu un marker negru piesele pe suprafaţa unde va fi asamblat jocul;

• Lipește mânere pe fiecare piesă ,,puzzle” astfel, copilului îi va fi mai simplu să le miște și va ști care este partea corectă a piesei;

• Sunt binevenite jocurile ,,puzzle” care produc sunete când piesa este pusă corect.

Jocuri pentru dezvoltarea motricității grosiere • Copilul ar putea să se ţină de o sfoară întinsă pentru a se deplasa singur pe tere-

nul de joacă; • Înconjoară ţintele pentru aruncarea mingii cu bandă adezivă de culoare aprinsă,

iar inelul de baschet pentru copii, cu bandă colorată; • Când înveţi copilul cu deficienţe de vedere să meargă pe patine cu rotile, încalţă-i

o singură patină, pentru a-l învăţa să miște un picior, în timp ce celălalt picior se sprijină pe pământ, pentru siguranţă.

Tranziția de la o activitate la alta • Folosește aceleași indicii pentru a marca lucruri și

obiecte care îi aparţin copilului; • Folosește covorașul ca punct de pornire în timpul

tranziţiilor de la o activitate la alta. Invită copilul să revină întotdeauna pe covoraș după o activitate, pen-tru a participa apoi la alte activităţi;

• Delimitează diferite zone ale camerei prin covorașe de culori sau texturi diferite; • Lipește benzi colorate pe pereţi, pentru a marca direcţiile de mișcare prin încăpere; • Căptușește colţurile ascuţite ale mobilei cu un strat gros de stofă sau de vatelină; • Folosește în mod consecvent indicii auditive pentru a marca tranziţiile. De ex.,

sunetul clopoţelului poate însemna că au rămas cinci minute până la tranziţie; un cântec sau o poezie pot marca perioada de tranziţie.

Luarea mesei • Încurajază copilul să-și folosească mâinile pentru a ex-

plora masa, pentru a identifica farfuria, cana, tacâmu-rile. Copilul trebuie să înveţe să pună obiectele la locul cuvenit, să le poată găsi când va avea nevoie de ele.

• Dacă copilul are nevoie de îndrumare directă pentru a învăţa să folosească tacâmurile, dă-i de înţeles că vine mâncarea, folosind un indiciu verbal sau atingând buzele copilului cu lingura.

• Stabilirea unei rutine bine definite îi va permite copilului să înveţe să mănânce singur.

2. Deficiențe de auzDacă un copil nu este în stare să audă sunetele la fel de bine ca ceilalţi copii, spunem că are deficienţă de auz. Copiii capabili să audă destul de multe sunete suferă

de pierdere atenuată a auzului; alţi copii, capabili să audă doar cu ajutorul aparatului auditiv, suferă de o pierdere parţială a auzului. Despre copiii cu pierdere ușoară sau parţială a auzului se spune că au auz slab sau sunt hipoacuzici. Există copii care nu aud deloc nici cu aparatul auditiv - au o pierdere gravă sau completă de auz.

Cum identifici copilul cu probleme de auz?

• Copilul surd

• Nu întoarce capul după sursa unui sunet nou

sau a unei voci;

• Face adesea infecţii la urechi;

• Nu răspunde dacă îl chemi atunci când nu

te vede;

• Îţi priveşte buzele atunci când îi vorbeşti;

• Vorbeşte foarte încet sau foarte tare.

• Copilul cu hipoacuzie

• Întoarce capul pentru a auzi mai bine;

Bariere în învăţare • Dificultăţi în a auzi discuţiile la o distanţă

mai mare; • Dificultăţi de ascultare, dificultăţi de concen-

trare și o întârziere în vorbire; • Nu înţelege pe deplin informaţiile transmise

pe cale orală; • Nu poate întotdeauna să-și comunice clar și

eficient propriile idei.

Cum învaţă copilul cu deficienţe de auz? • Compensarea auzului – realizată în plan indi-

vidual prin diverse proteze auditive; • Scaunul pe care stă părintele să fie situat la

aceeași înălţime cu cel pe care stă copilul; • Dacă copilul aude mai bine cu o ureche, așea-

ză-te în partea corespunzătoare aceleia; • Faţa, mâinile și buzele părintelui trebuie să fie

cât mai vizibile; • Nu sta cu spatele la fereastră; chipul tău va fi umbrit, iar cititul pe buze va

deveni dificil; • Este necesară reducerea la minimum a zgomotelor din casă; • Nu-ți acoperi faţa cu cartea, atunci când citești și nu vorbi când ești întors

cu spatele.

• Atenţie slabă - dacă un copil nu este atent, este posibil să nu audă bine sau să perceapă sunetele în mod distorsionat. În cazuri foarte rare este extrem de atent, făcând eforturi serioase pentru a desluşi ce se vorbeşte;

• Vorbeşte fie prea tare, fie prea încet. Deseori pronunţă cu dificultate cuvintele;

• Preferă să lucreze singur, să se aşeze în locuri mai liniştite; • Copilul poate părea timid, retras sau chiar încăpăţânat şi neascultător.

Manifestă anxietate, neîncredere şi lipsă de iniţiativă, pare nemotivat pentru activitate;

• Nu râde când cineva glumește;

• Este capabil să înţeleagă mai bine mimica, mişcările corpului şi informa-

ţiile contextuale, decât limbajul verbal;

• Se poate plânge frecvent de dureri de urechi, gât şi amigdale;

• Poate avea tulburări comportamentale generate de dificultăţile de co-

municare.

12 13

Strategii de comunicare • Vorbește-i copilului despre lucrurile din ju-

rul lui pentru a învăța să asocieze sunetele auzite cu acţiunile, evenimentele, oamenii și obiectele din jur;

• Coboară la nivelul copilului și vorbește-i faţă în faţă;

• Înainte de a vorbi cu copilul, atrage-i atenţia, atingându-l ușurel și spunându-i pe nume;

• Folosește gesticulaţia când vorbești și încu-rajază și copilul să folosească gesticulaţia;

• Când se aude un zgomot, arată-i copilului de unde vine acesta, vorbește-i despre el;

• Îndeamnă copilul să producă sunete cântând. Laudă-l când produce un cuvânt; • Când vorbești, folosește expresia feţei, pentru a ajuta copilul să înţeleagă ce spui; • Ai răbdare să asculţi ce vrea să spună. Ajută-l să folosească cuvintele corect; • Folosește cuvinte și propoziţii simple; • Învață comunicarea mimico-gestuală. Copiii învaţă rapid să folosească acest lim-

baj chiar și atunci când educatoarele sau părinţii nu se pricep foarte bine.

3. Deficiențe locomotorii

Dacă nu există alte deficienţe asociate, copiii cu deficienţe fizice prezintă o dez-voltare intelectuală tipică. Cu toate acestea, într-un mediu nefavorabil, personalitatea lor poate deveni fragilă, respectivii copii ajungând să se confrunte cu sentimente de frustrare și anxietate.

În această categorie sunt incluși copiii diagnosticați cu: paralizie cerebrală, spi-na bifida, distrofie musculară, anomalii congenitale, artrită reumatoidă, fracturi sau arsuri. Pe lângă dificultăţile de mișcare, mulţi copii au și dificultăţi de percepţie vizu-al-motrică și dificultăţi de comunicare (cei cu paralizie cerebrală).

Cum identifici copilul cu probleme de locomoție?

• la 10 luni nu poate să stea încă în şezut; • la doi ani nu poate să meargă fără ajutor; • la 4 ani nu poate să stea într-un picior

câteva secunde; • se mişcă diferit de copiii de aceeaşi vâr-

stă cu el; • întâmpină dificultăţi la menţinerea în

poziţie verticală; • îşi controlează cu greu poziţia capului; • oboseşte repede; • manifestă tonus muscular anormal pe o

singură parte a corpului: stânga sau dreapta; • manifestă tonus muscular anormal al membrelor inferioare; • manifestă tonus muscular redus/muşchi slab dezvoltaţi; • manifestă tonus muscular excesiv/muşchi contorsionaţi (rigizi); • are probleme de coordonare a mişcărilor şi de menţinere a echilibrului; • frecvent copilul uită să închidă gura, hipersalivaţie; • are dureri în articulaţii, oase fragile; • este incapabil să meargă şi să şadă fără ajutor; • are dificultăţi la înghiţire; • unii nu folosesc limbajul verbal sau îl folosesc cu dificultate – vor-

bire neclară etc.; • accese dese de apoplexie (pierderea bruscă a cunoştinţei şi a sen-

sibilităţii); • fracturarea facilă a oaselor; • dificultăți în aproximarea spaţiului - aceasta poate însemna că se

pot lovi de ceilalţi sau de obiecte. Pe terenul de joacă, ei sunt agitaţi şi îi încurcă pe ceilalţi sau se tem să se integreze în grup.

Bariere în calea învăţării • Acești copii au probleme cu identificarea schemei corporale; • Sunt afectate: controlul posturii, echilibrul static, dinamic, simţul

ritmului; • Conduitele perceptiv-motorii, organizarea, orientarea și structura-

rea spaţio-temporală care include și noţiuni de mărime și distanţă, direcţie, situaţie, orientare, relaţie sunt afectate în mai mică măsură sau mai mare în funcţie de gravitatea deficienţei;

• Pot apărea depresia și anxietata care duc la scăderea randamentului școlar.

Cum învaţă copilul cu dizabilităţi fizice? • necesită o serie de adaptări ale mediului

educaţional; • au nevoie de terapie continuă, trata-

ment medical și cultură fizică medicală; • au nevoie de supraveghere continuă.

Adaptări ale mediului • Accesibilizarea intrărilor pentru copiii aflați în fotoliu rulant este relativ ușor de realizat, prin

construirea unei rampe, prin intermediul lifturilor, prin reducerea la jumătate a înălțimii trep-telor, prin instalarea unei bare de susţinere de-a lungul scărilor și a pereţilor de pe coridoare;

• Amenajarea sălii de baie cu balustrade instalate în jurul toaletei; • Sunt necesare scaune speciale pentru asigurarea poziţiei corecte a capului și a corpului, foto-

lii rulante sau cadre pentru mers, orteze, încălţăminte specială; • Mobilierul trebuie să fie suficient de solid pentru a rezista când copilul se sprijină de el; • Atașați cabluri de cauciuc la jucării pentru a ușu-

ra accesul copilului la ele; • Copilul trebuie să șadă cu picioarele îndoite, cu

spatele drept și cu capul ridicat; • Schimbați frecvent poziţia copilului, dacă nu

există contraindicaţii de ordin medical; • Dacă copilul are mușchii contorsionaţi, evitați ac-

tivităţile care solicită eforturi musculare; • Învațați copilul să respecte regulile de circulaţie

– de ex., să apese claxonul scaunului electric cu rotile înainte de a începe să se miște înapoi.

Strategii de comunicare • Asigurați-i copilului o poziţie stabilă; • Înainte de a-i vorbi, stabiliți contactul

vizual; coborâți la nivelul lui și vorbiți faţă în faţă;

• Vorbiți-i despre lucrurile ce se petrec în jurul lui;

• Organizați jocuri sonore în timpul cărora să imitaţi împreună cu copilul diferite sunete;

• Priviţi în oglindă, împreună cu copilul, expresiile mimico-faciale; • Stimulați copilul să vorbească și acordați-i timp să răspundă; • Încurajați și recompensați copilul pentru orice încercare de a

pronunţa sunete sau cuvinte; răspundeți oricărei încercări de co-municare a copilului;

• Apelați la mijloace alternative de comunicare (imagini, semne/gesturi, simboluri). Este foarte important ca toți cei care comuni-că cu copilul să folosească aceleași sistem de comunicare, întot-deauna însoţit de vorbire;

• Descoperiți ce metodă de a indica este cea mai potrivită pentru copil (indicarea imaginii cu degetul, cu bărbia, cu un arătător fi-xat pe frunte sau doar cu ochii);

• Aranjați imaginile acolo unde copilul le poate ajunge și la distan-ță una de alta, astfel încât să poată fi indicate cu precizie;

14 15

• Organizați activităţi pentru învăţarea sistemului de comunicare pe bază de ima-gini - în faza de învățare puneți doar 2-3 imagini de dimensiuni mari și treptat creșteți numărul acestora, iar apoi reduceți gradual dimensiunea lor;

• Formulați întrebări la care poate răspunde indicând imagini („Care este băutura ta preferată: sucul sau laptele?”);

• Realizați sarcini de asociere, grupare, sortare, clasificare, seriere a imaginilor (,,Arată-mi fructele roșii!”, „Grupează obiectele cu roţi!” etc.);

• Oferiți-i copilului posibilitatea de a decide - puneți mai multe imagini cu articole de îmbrăcăminte și cereți-i să vă arate cu care vrea să se îmbrace;

• Dacă copilul citește, realizați o hartă de comunicare, folosind în loc de imagini cuvinte; • Încurajați folosirea ambelor mâini la efectuarea diferitelor activităţi; • Propuneți-i copilului activități cât mai atractive, relaxante și fiți atenți la primele

semne de oboseală.

Sugestii de activități și jocuri • Asigurați poziţia corectă a copilului - e important să-i

asigurați sprijinul necesar pentru cap, gât și trunchi, astfel încât să poată menţine contactul vizual. Unii copii vor avea nevoie de scaune speciale, alţii pot fi așezaţi pe pufuri sau între niște perne mari;

• Încurajați mișcările independente ale copilului în schimbul îndrumărilor directe;

• Oferiți-i ajutorul minim necesar - susţine-i cotul pentru ca el să-și poată folosi mâinile; • Dacă nu vorbește, oferiți-i obiecte sau imagini ale acestora pentru a arăta cu care

dorește să se joace; • Atunci când examinează obiecte, copilul capabil să-și miște doar o mână are ne-

voie de o pernuţă pentru a pune obiectul în poală, fără ca acesta să se rostogoleas-că jos. Încurajați copilul să folosească și cealaltă mână pentru a sprijini obiectul sau pentru a-l studia mai atent;

• Ajutați copilul să se întoarcă spre obiecte, prin rotirea trunchiului în direcţia ne-cesară cu mâinile pe șold (când copilul șade pe podea) sau prin rotirea scaunului;

Desen și colaj • În cazul în care copilul nu deţine controlul asupra mâinilor, lipiți cu bandă

adezivă o coală de hârtie pe suprafaţa rotativă a pick-up-ului și lăsați copilul să țină carioca/ pensula pe hârtie în timp ce coala se rotește;

• Folosiți metode alternative de desen care nu necesită ustensile tradiţionale (de ex.turnați sare sau făină pe o coală mare de hârtie neagră – copilul va trebui doar să miște mâna pentru a trasa linii; folosiți un flacon de plastic găurit la fund și umplut cu vopsea pe care copilul să-l miște deasupra foii – sau poate mișca foaia peentru a desena);

• Pentru a preveni alunecarea foii: fixați-o cu bandă adezivă / plastilină / cleme; puneți foaia pe o tavă de copt și fixați-o cu un magnet; folosiți un șerveţel cu suprafaţa aspră, hârtie abrazivă; puneți foaia într-o cutie ai cărei pereţii vor limita mișcările pensulei/ cariocii;

• Încurajați copilul să folosească mâna pe care nu o poate mișca pentru a ţine foaia; • Pentru a-și menține poziția corectă a capului și gâtului și a monitoriza vizual

procesul de executare a desenului e indicat ca foaia să fie pe un suport vertical, la nivelul umerilor copilului; când copilul desenează pe o suprafaţă semi-ver-ticală are nevoie de suport pentru antebraţ;

• Folosiți pensule, creioane, carioci, beţișoare de clei etc.groase sau modifi-cați-le pe cele subţiri lipind de ele șuruburi cu ajutorul bandei adezive;

• Puneți în preajma copilului toate materialele necesare, ca să ajungă la ele fără a mișca trunchiul sau fără a întinde prea tare mâinile;

• Întrucât copilului ar putea să-i fie greu să folosească mișcări fine ale degetelor pentru a separa bucăţi mici de lână, stofă, hârtie, frunze, pietriș sau alte ma-teriale pentru colaj, separați-le în prealabil, punându-le pe o suprafaţă aspră;

• Când folosiți foarfece pentru tăiat hârtie înfășurați cu bandă adezivă lată ine-lele, pentru a micșora orificiile – banda nu permite să se închidă foarfecele de tot la tăiere, contribuind la dezvoltarea abilităţilor de a tăia printr-o mișcare continuă și firească; în cazul în care copilul poate lucra cu o singură mână, fixați partea de sus a foii de masă/ perete/șevalet, astfel încât copilul să poată decupa singur figuri simple.

Jocul cu nisip si apăJocul cu nisip și apă poate îmbunătăţi tonusul muscular și coordonarea mișcă-

rilor copilului cu deficienţe locomotorii. Apa caldă calmează mușchii contorsionaţi. • Dacă copilul nu se poate apropia suficient de mult de masa cu nisip din cauza

căruciorului cu rotile, puneți un vas cu nisip și jucării pe tabla căruciorului; • Copilul poate fi culcat pe abdomen, pe o saltea în pantă, lângă un lighean cu

nisip sau apă și jucării; • Copilul trebuie încurajat să folosească activ jucăriile, nu numai să se bălăcească; • Oferiți-i copilului căușe sau lopăţele de diferite dimensiuni pentru a descoperi

cea mai potrivită unealtă cu care copilului îi este mai ușor să ia apă/nisip;

Jocul cu cuburi • Asigurați poziţia corectă a copilului (culcat pe abdomen pe o saltea cu pantă

sau culcat pe podea, cu o pernă sub piept – mâinile rămânând libere); • Unii copii au nevoie de susţinerea trunchiului, oferită de scaunele fără picio-

rușe - pentru o mai mare siguranţă, prindeţi trunchiul copilului de speteaza scaunului cu eșarfa;

• Lăsaţi copilul să facă construcţia lângă perete sau altă suprafaţă plată – acestea pot servi drept reper pentru plasarea corectă a cuburilor.

Joc de rol • Asigurați-vă că copilul își asumă diferite roluri pe parcursul jocurilor; • Lasați-l pe copil „să hrănească” păpușa cu biberonul, dar nu vă așteptați să o

dezbrace, dacă nu dispune de abilităţile de motricitate fină necesare pentru această operațiune;

• Pentru a-i facilita copilului accesul la joc, puneți pe tabla căruciorului cu rotile o căsuţă pentru păpuși, figurine de oameni, piese de mobilier-jucării. Încura-jați copilul să discute despre ceea ce face în timpul jocului.

Jocuri pentru dezvoltarea motricității fine • Copilul trebuie să aibă o poziţie simetrică, să nu se aplece, să ţină capul și

mâinile în poziţie corectă; • Copilul trebuie să exerseze, încheind și descheind fermoare, dezbrăcând ja-

cheta și căciula, punând în cui ghiozdanul, spălând mîinile etc.; • Obiectele de dimensiuni mari sunt bune pentru exersarea apucării obiectelor în

pumn, iar obiectele mici – pentru exersarea apucării cu două degete; • Folosiți inele speciale pentru fermoare pentru a-i ușura copilului sarcina de în-

cheiere/descheiere a fermoarului.

Jocuri pentru dezvoltarea motricității grosiere • Să se deplaseze singur sau să fie tras de altă persoană; să se întindă după jucării;

să pună mingi ușoare într-un bazin de plastic pentru copii și să-l tragă; scăriţe pentru menţinerea poziţiei verticale – copilul poate să arunce mingi într-o ţintă; copilul se poate plimba cu roaba; muzică – copilul poate imita diferite mișcări în ritmul muzicii; mobilitatea în căruciorul cu rotile – copilul poate să se miște în cărucior sau se poate roti în jurul unor obiecte; mingi sau pufuri – copilul poate exersa aruncarea mingii, prinderea sau lovirea ei;

• Unii copii pot cădea adeseori în timpul jocurilor active, de aceea ar trebui să poarte cască și să fie în preajma unui adult;

• Copiii în fotolii rulante au nevoie de echipament adaptat pe terenul de joacă; • Învățați copilul să lovească mingea legând-o cu o sfoară de ramura unui copac; • Exersaţi aruncarea obiectelor la ţintă - pentru coordonarea oculo-motorie și ex-

tinderea spaţiului de mișcare; • Copilul poate arunca mingea de-a lungul pistei în jocul cu popice.

Tranziția de la o activitate la altaCopilul cu deficienţe locomotorii preferă să șadă

pe podea, pe scăunel sau pe pufuri, în scaune speciale sau cu perne puse la spate și împrejur, în timp ce se îmbracă/dezbracă. Oferiți-i copilului șansa de a alege activităţile pentru a nu rămâne blocat dacă a terminat jocul sau de a vă comunica când este gata să facă tran-ziţia spre altă activitate – poate apela în acest sens la un clopoţel prins de scaunul cu rotile.

16 17

Luarea mesei • Este necesar ca trunchiul, pelvisul, capul, abdome-

nul, braţele și picioarele copilului să fie într-o poziţie corectă, pentru a-i permite să se miște liber. Bărbia copilului să fie mai sus de nivelul umerilor, ridicată puţin, pentru a ușura înghiţirea hranei;

• Lipiți la fundul tacâmurilor lipici sau material aspru pe bază de cauciuc, pentru a evita alunecarea. Copilului îi este mai ușor să bea din cană cu două torţi. Dacă copilul nu poate ţine strâns tacâmurile, dați-i linguri și furculiţe cu mânere groase;

• Verificați dacă copilul este gata să treacă de la echipamentul adaptat la cănile, farfuriile și tacâmurile obișnuite;

• Creați imagini, astfel încât copilul să poată alege mâncarea dorită, chiar dacă nu verbalizează.

II. Nevoi speciale privind cunoașterea și învățarea (dificultăţi de învăţare cauza-te de întârzierea în dezvoltare, dizabi-litatea intelectuală, dificultăţi motorii de planificare/coordonare a acţiunii)

1. Întârzierea în dezvoltare

Retardul în dezvoltare reprezintă o întârziere a evoluţiei copilului sub aspect fizic, al însușirii limbajului, al autoservirii, al dezvoltării intelectuale. Copilul își însușește anumite abilităţi într-un ritm mai lent decât ceilalţi co-pii de aceeași vârstă. Unii copii manifestă întrârzieri în dezvoltare generate de factori de mediu și sunt capabili să-i ajungă din urmă pe colegii lor dacă beneficiază de instruirea adecvată, alții cu întârzieri în dezvoltare pot avea retard mintal. În cazul acestora crește probabilitatea asocierii cu deficien-ţe de auz, văz, deficit de atenţie și crize de epilepsie. Deși poate fi depistată de timpuriu, întârzierea este adesea descoperită abia când copilul merge la școală. Este important să intervenim cât mai timpuriu, deoarece în perioada 0-7 ani sistemul nervos central dispune de o mare plasticitate care permite declanșarea funcțiilor compensatorii.

Cum identifici un copil cu în-târziere în dezvoltare?

• tonusul muşchilor este redus; • deşi se mişcă cu dificultate, corpul este în

permanentă mişcare - mişcări involuntare; • imită cu greu mişcările, uitându-se cum sunt

reflectate în oglindă; • înţelege cu greu instrucţiunile orale, verbale; • manifestă întârzieri în însuşirea abilităţilor motorii fine şi gro-

siere; în însuşirea vorbirii și a abilităţilor sociale; • realizează anumite sarcini într-un ritm mai lent; • are nevoie de un timp mai îndelungat şi de atenţie sporită

pentru însuşirea cunoştinţelor; • nu persistă în activitate pe o perioadă mai lungă de timp; • dificultăţi de gândire, se concentreză mai bine asupra imaginii

decât asupra cuvântului; • posibile reacţii neadecvate la tot ce îl înconjoară; • manifestă insuficienţă a voinţei și infantilism; caracter exploziv;

manifestă iritabilitate sau inhibiţie; • sentiment de inferioritate, anxietate (frică nejustificată); • dezechilibru emoţional, control limitat al stărilor afective: râs,

plâns exagerat, neadecvat; face crize de furie sau pasivitate; • manifestă antipatie sau simpatie nemotivată; • manifestă tulburări ale alimentației/sau somnului; • necesită ajutor când mănâncă, la îmbrăcat, la toaletă.

Adaptări ale mediului • reduceți numărul factorilor distractori și organizați spațiul

de lucru destinat desfășurării activităților;

Managementul comportamentului • apreciați orice succes al copilului, fie el cât de mic, încu-

rajați răspunsurile; • ignorați comportamentul nedorit al copilului, manifestat

cu scopul de a vă atrage atenţia - astfel veți evita repetarea respectivului comportament;

• încurajați activităţile care îi permit copilului să-și cu-noască mai bine corpul (rostogoliri, mersul cu spatele, sărituri și alte mișcări grosiere);

• acceptați ce este capabil să facă copilul la nivelul lui actual de dezvoltare, dar nu renunţați la eforturile de a-l ajuta să treacă la un nivel superior (se poate întâmpla ca acești copii să efectueze o sarcină într-o zi, dar să fie incapabili să o repete în ziua următoare);

• includeți activităţi de rutină pentru a-i permite copilului să anticipeze evenimen-tele și pentru a-i oferi posibilitatea să repete și să exerseze cât mai multe abilităţi.

Cum învață copilul cu întârziere în dezvoltare? • utilizați obiecte concrete, captivante, imagini; • simplificați sarcinile prin reducerea numărului de eta-

pe, folosind instrucţiuni, exemple și indicaţii; • folosiți cuvinte accesibile și propoziţii simple; asigu-

rați-vă că a înțeles sarcina; • desfășuraţi activităţile până la final; • oferiți-i copilului cât mai multe posibilităţi pentru a-și exersa și repeta abilităţile; • stabiliți durata activităţilor în funcţie de perioada în care copilul este capabil să-și

concentreze atenţia; • păstrați contactul vizual în timp ce vorbiți cu copilul.

Sugestii de activități și jocuri • Prea multe jucării produc sațietate și îngreunea-

ză organizarea mentală și dezvoltarea atenției. Este important ca părinții să se orienteze mai mult spre jocuri cu o anumită funcție de învăța-re și mai puțin spre jucării (roboți, arme, mașini, nave cosmice, păpuși);

• Aveți în vedere influența negativă a televizorului asupra dezvoltării copilului, mai ales în perioada 0-7 ani, perioada de dezvoltare și extindere a proceselor psihice și a multor mecanisme cognitive. Copiii ce petrec zilnic mult timp în fața televizorului ma-nifestă deficit de atenție, dificultăți în urmărirea sarcinilor școlare, întârzieri în dezvoltare;

• Orice joc / activitate propusă copilului cu întârziere în dezvoltare sau cu re-tard mintal trebuie să corespundă nivelului abilităţilor acestuia și să se axeze pe interesele lui;

• În cazul în care copilului îi este greu să treacă de la o activitate la alta, atenționați-l de mai multe ori că în curând urmează să strângă jucăriile/materialele/ cărţile etc.;

• Pentru a-l încuraja pe copil să urmeze instrucţiunile verbale, păstrați con-tactul vizual;

• Oferiți-i copilului îndrumare directă (mână peste mână), însoţiți mișcările cu propoziții simple; reduceți treptat gradul de îndrumare directă cu instrucţi-unilor verbale;

• Dacă copilul încă nu verbalizează, utilizați imagini pentru ca el să poată alege jucării sau pentru a-i demonstra etapele activităţii; învățați-l limbajul semne-lor ca să poată comunica cu ceilalţi;

• Încurajați verbalizarea acţiunilor, punând întrebări și sprijinind comunicarea; • Folosiți efecte vocale pentru a-i atrage atenția copilului (șoapte, ridicări sau

coborâri bruște ale vocii); • Jocurile cu degetele trebuie să fie simple - copiii cu întârziere în dezvoltare

pot să arate obiectele cu degetul arătător, dar au dificultăți în a despărți cele-lalte degete. Folosiți jocuri unde degetele se mișcă ca un tot întreg sau alegeți cântece care presupun mișcări din braţ sau cu toată mâna;

18 19

Desenul și colajulÎn cazul copiilor care au mușchii slab dezvoltaţi se recomandă folosirea ustensi-

lelor de desen cu mânere scurte și groase, care pot fi apucate mai ușor decât pastelu-rile și markerele. Puteți îngroșa mânerele creioanelor / markerelor prin următoarele metode: (1) introduceți o bucată scurtă de pastel (circa 5 cm lungime) într-o minge de ping-pong; (2) acoperiți capetele unui mosor cu bucăţi de carton, faceți găuri în carton și introduceți o perie prin ele; (3) treceți un creion, o bucată de cretă sau pastel printr-un mosorel gol; (4) confecţionați o perie, lipind o bucată de burete la capătul unui știft; (5) treceți mânerul ustensilei printr-o bucată de cauciuc spongios; (6) înfă-șurați în jurul mânerului ustensilei o bandă elastică groasă; • Lipiți bandă adezivă colorată la o distanţă de cca 3 cm de la vârful periei pentru ca

micuţul să știe de unde trebuie să o apuce; • Modificați textura vopselei, adăugând nisip, sclipici sau substanţe aromatizante

(extract de lămâie sau vanilie) pentru a stimula simţurile copilului; • Folosiți coli mari de hârtie pentru ca copilul să poată folosi mișcări largi; • Delimitați spaţiul copilului plasând lucrarea într-o cutie de carton cu pereţii joși; • Oferiți-i copilului o bază de colaj mai mare, pentru a reduce problemele legate de

amplasarea materialelor și coordonarea insuficientă a văzului și mișcărilor mâinilor; • Oferiți-i copilului maxim două feluri de material pentru colaj.

Lucrul cu foarfecele • Încurajați copilul să rupă hârtii - dezvoltă mușchii

mâinilor și ai degetelor și coordonarea mâinilor; • Încurajați copilul să taie fâșii subţiri și scurte de hâr-

tie, nu-i cereți să decupeze figuri sau să taie pe linie dreaptă;

• Folosiți hârtii și texturi diferite (carton, tapet, paie din plastic, folie de aluminiu, plastilină) pentru stimulare tactilă;

• Fixați foaia de perete pentru a exersa tăierea pe o suprafaţă verticală - această po-ziţie a foii asigură orientarea corectă a mâinii copilului;

• Înfășurați inelele foarfecelor cu bandă adezivă pentru a reduce diametrul orificiilor.

Jocul cu apă și nisip • Sugerați-i copilului să umple vase cu nisip, să verse nisipul, să facă mișcări

circulare cu o lingură, să caute obiectele îngropate în nisip, să umple se-ringi culinare cu apă și să le descarce în nisip, să încarce nisipul în cutii sau lăzi, pentru a zidi castele;

• Dați indicaţii pentru acţiuni simple (,,Umple căușul cu apă/nisip!”; treceți la ac-țiuni în doi pași numai după ce copilul a învăţat să le urmeze pe cele cu un pas.

Jocul cu cuburi • Puneți un anumit număr de cuburi într-o cutie mare, lângă copil; • Permiteți-i copilului să se joace cu un număr limitat de cuburi (8-9). Fo-

losiți cuburi de aceeași dimensiune și formă, apoi treptat, introduceți și cuburi de altă formă sau dimensiune;

• Puneți în faţa copilului figurine cu oameni, animale, mașini etc. pentru a încuraja copilul să ridice construcţii variate și să se joace mai mult timp;.

• Împiedicați copilul să roadă cuburile cu dinţii, oferindu-i alternative potri-vite (să poarte la brâu o borsetă cu jucării potrivite pentru ros: tuburi de material plastic netoxic, paie, diferite jucării prin care se suflă sau se fluieră).

Joc de rol • Oferiți copilului materiale cunoscute de joacă, care fac parte din rutina zilnică; • Pentru a stimula jocul și folosirea vorbirii, folosiți imagini din cărţi cu povestiri; • Păstrați jucăriile într-o cutie; scoateți-le pe rând, numai câteva jucării oda-

tă, pentru a evita distragerea nedorită a copilului; • Oferiți copilului costume care pot fi îmbrăcate/dezbrăcate ușor (cum sunt cele

de dimensiuni mari), fără nasturi și capse mici. Lărgește cheutorile nasturilor de dimensiuni medii și mari, pentru a facilita încheierea și descheierea lor;

• Pentru a diversifica jocurile, este preferabil să-i povestiți ceva, nu să-i citiți; • O modalitate foarte bună de a-l învăţa pe copil diverse abilităţi de joacă este

alcătuirea unor cărţi cu fotografii ale copiilor implicaţi în diverse jocuri. Cartea poate fi citită în repetate rânduri, până ce copilul își însușește conse-cutivitatea acţiunilor. Fiecare carte trebuie să aibă ca subiect un anume joc.

Jocuri pentru dezvoltarea motricităţii fine • Mulţi copii au nevoie de un mediu liniștit când își însușesc noi

abilităţi de motricitate fină. Supravegheați copilul, deoarece acesta poate să se înece cu obiectele mici;

• Încurajați copilul să se descurce singur cu nasturii, fermoarele, cap-sele, oferindu-i numai ajutorul absolut necesar; implicați copilul în activități casnice: împăturirea șerveţelelor, adunarea jucăriilor;

• Desenați pe baza puzzle-ului conturul pieselor; lipiți mânere pe fie-care piesă de puzzle pentru a-i fi copilului mai ușor să le manipuleze;

• Puneți toate materialele necesare pentru activitatea de dezvol-tare a motricităţii fine pe un platou, pentru a-l ajuta pe copil să se concentreze asupra activităţii;

• Începeți lucrul cu obiecte mai ușor de manipulat, dar treceţi cât mai repede posibil la obiecte mai mici, pentru manipularea cărora copilul trebuie să-și folosească degetele;

• Ați putea decupa un orificiu în capacul unei cutii goale de ca-fea, pentru ca copilul să împingă prin orificiu mărgele, cuie, inele de metal sau capace de la sticle:

• Puneți obiectele pe podea, pentru ca copilul să poată încerca diferite poziţii în timpul jocului (sprijinit în coate, de-a bușilea etc.); aceste poziţii oferă numeroase stimulente senzoriale pen-tru articulaţiile și mușchii umerilor și ai braţelor și îl ajută pe copil să-și îmbunătăţească abilităţile de motricitate fină.

Jocuri pentru dezvoltarea motricității grosiere • Începeți cu activităţi de dezvoltare a motricităţii grosiere care

necesită o singură instrucţiune simplă; • Demonstrați mai întâi activitatea, pentru ca copilul să aibă la

dispoziţie indicaţii vizuale. Asigurați-vă că activităţile nu sunt prea dificile pentru copil și sunt distractive;

• Încurajați copilul să urce / să coboare scările, ţinându-se de ba-lustradă, să sară de pe o cutie joasă, să arunce pufuri în cutii, să prindă mingi mari din cauciuc spongios, să lovească cu picioa-rele o minge, să meargă pe jucării cu roţi;

• Încurajați dezvoltarea forței fizice a copilului prin căţărat, sub supraveghere permanentă; • Când învățați copilul să se dea în leagăn, dați-i instrucţiuni simple și clare (de ex.: „Picioarele

spre cer”, „Picioarele spre pământ”); • Propuneți jocuri simple (de ex., ascundeți pe teren niște jucării și încurajați copilul să alerge

și să le caute); • Copilului îi va fi mai simplu să se dea cu rolele pe suprafeţe texturate (de ex. pe terenul cu

iarbă proaspăt cosită) până învață să-și menţină corpul în poziţie verticală, apoi poate trece cu rolele pe asfalt;

• Folosiți bucăţi de anvelope pe bicicletă pentru a fixa picioarele copilului de pedalele tricicletelor; • Dacă pe terenul de joacă există un deal mic, lasați-l să-l urce și să-l coboare în fugă.

Luarea mesei • Stabiliți o rutină consecventă, folosind un limbaj clar și aceleași fraze în fiecare zi; • Indicați locul copilului lipind pe scaunul său o inscripţie cu numele sau fotografia sa; • Picioarele copilului trebuie să se sprijine ferm pe podea, să aibă spatele drept. Întoarceți scau-

nul cu speteaza înainte, pentru ca copilul să-ți poată sprijini trunchiul de spetează; • Observați copilul în timp ce mănâncă, pentru ca să nu-și umple rapid gura și să se înece; • Lovirea feţei cu buricele degetelor, masarea feţei sau jocul “de-a mijatca” - în care adultul își arată faţa

brusc de după un paravan improvizat - ar putea contribui la îmbunătăţirea tonusului mușchilor faciali; • Instruiți copilul să ţină gura închisă în timp ce mestecă și ștergeți cu un șerveţel bărbia copilu-

lui, dacă mușchii din regiunea gurii au un tonus slab și copilul nu reușește să ţină gura închisă și salivează încontinuu. Tonusul mușchilor ar putea fi îmbunătăţit dacă îi oferiți să bea cu paiul lichide dense sau să sufle în jucării-ocarine;

• Învățați copilul să ţină lingura între degetul cel mare, degetul arătă-ror și cel mijlociu; lingurile ce au coadă îndoită sunt recomandate pentru copiii care nu pot mișca mâna din articulaţie, pentru a duce mâncarea la gură; în cazul copiilor cu probleme de coordonare a mișcărilor folosirea tacâmurilor de dimensiuni mici le-ar fi de folos;

• Copilul trebuie să înveţe să toarne băuturile din ulcior în cană; pentru a-l învăța să bea singur din cană, alegeți o cană comodă pentru el - fie o cană cu două torţi, fie una mică fără toartă; dacă copilul abia trece de la suptul biberonului la băutul din cană, ați putea să-i dați o cană cu capac cu cioc pentru băut.

20 21

JOCUL nu-i plac jocuri simple (de ex. legănatul) la 1 an; nu se joacă cu obiecte cunoscute la 2 ani; nu se joacă cu alţi copii la 4 ani; nu se joacă la fel ca alţi copii de aceeaşi vârstă;

CITITUL ŞI SCRISUL

la vârsta de 5 ani sau după primul an de şcoală are probleme în a copia forme ca cercul, pătratul, în a îmbina figuri şi a forma imagini; confundă litere; întâmpină dificultăți în a pune în ordine literele unui cuvânt sau cuvintele pe planşă; nu ţine minte şi nu poate reproduce în ordine 5 cuvinte sau 5 cifre imedi-at după ce le-a auzit.

Tranziţia de la o activitate la alta • Încercați să învăţați copilul să se îmbrace /

dezbrace de fiecare dată în aceeași ordine. Verbalizați acţiunile copilului: „Mai întâi, scoate mănușile.Bravo, ţi-ai scos mănușile! Apoi scoate căciula...”;

• Folosiți imagini care să ajute copilul să înţeleagă sensul tranziţiei (de ex., imaginea unui autobuz pentru plecarea în oraș, imaginea terenului de joacă pentru jocul în aer liber);

• Copilului cu tonus muscular slab dezvoltat sau cu mușchii nedez-voltaţi îi puteți prinde de limba fermoarului un cerc de la perdeaua de duș, pentru a-i facilita apucarea fermoarului.

2. Dizabilitate intelectuală

La unii copii deficienţa intelectuală este evidentă la naștere sau imediat după, la alţii însă nu va fi depistată decât odată cu școlarizarea, deși simptomele sunt deseori prezente de la o vârstă timpurie. După severitatea incapacităţii intelectuale se disting două forme principale:

• retard mintal ușor (IQ=70-50) - adesea este consecinţa unui me-diu familial deficitar și afectează cu preponderenţă categoriile defavorizate. Cauzele medicale sunt rare, iar copilul este educa-bili și poate căpăta un anumit grad de independenţă. Cu suport corespunzător, copilul cu retard mintal ușor poate fi integrat fără probleme în comunitate, fie independent, fie în condiţii de su-praveghere.

• retard mintal sever (IQ <50), împărțit la rândul său în: moderat (IQ=50-35), sever (IQ=35-20) și profund (IQ<20). De reținut că aeeași cauză poate produce la copii efecte foarte

diferite - un copil cu Sindrom Down poate să crească și să se dezvolte ca oricare alt copil, pe când alţii, cu același defect genetic, prezintă deficienţe pronunţate. Nu reduceţi prea mult așteptările faţă de copil, el trebuie să beneficieze de materialele și sarcinile care să-i stimuleze gândirea și dezvoltarea!

VORBIREA

nu spune „mama” sau un

cuvânt echivalent până la 18

luni; nu poate numi câteva obiec-

te/persoane cunoscute la 2 ani; nu

repetă cântece/versuri simple la 3

ani; nu vorbeşte în propoziţii scurte

la 4 ani; nu este înţeles de persoane

din afara familiei la 5 ani; vor-

beşte altfel decât alţi

copii de

aceeaşi vârstă;

MIŞCAREA

la 10 luni nu stă singur

în picioare, fără sprijin; nu

merge la 2 ani; nu-şi men-

ţine echilibrul într-un picior

la 4 ani; coordonare motorie

slabă; se mişcă altfe

l decât

alţi copii de aceeaşi

vârstă;

ÎNŢELEGEREA

LIMBAJULUI

nu reacţionează la p

ropriul nume

la 1 an; nu identifică părţile feţei

la 3 ani; nu poate urmări relatări

simple la 3 ani; nu poate răspunde

la întrebări simple la 4 ani; nu poate

respecta instrucţiuni simple în clasă

la 5 ani; pare să întâmpine greu-

tăţi de înţelegere, comparativ cu

copiii de aceeaşi vârstă;

COMPORTA-

MENTUL

are o aten

ţie de scurtă

durată, capacitat

e redusă

de memorare, este

hiper-

activ, agre

siv sau tur

-

bulent, est

e apatic

sau indiferen

t;

Adaptări ale mediului • Pe masa de lucru trebuie să fie numai obiecte-

le necesare, așezate în ordine, pentru a nu-i fi distrasă atenția de la sarcina de lucru.

Cum învață copiii cu dizabilităţi intelectuale? • Arătați-i copilului ce doriți să facă, utilizând

explicaţiile verbale; • Folosiți cuvinte simple atunci când îi dați

indicaţii și verificați dacă copilul le-a înţeles; • Folosiți obiecte concrete pe care copilul să le

simtă și să le manipuleze; • Faceți legătura între activitate și experienţele

din viaţa cotidiană a copilului; • Desfășuraţi o singură activitate, nu mai multe în același timp și finalizaţi-o; • Împărțiți sarcina în etape sau obiective de învăţare mici; • Atunci când copilul reușește, fiţi darnic cu laudele; • Țineți cont că copilul poate participa la activităţi timp de cel mult câteva

minute; • Copilul are nevoie să exerseze de mai multe ori rezolvarea aceleiași sarcini; • Scrisul poate fi exersat pe nisip, cu acuarelă, cariocă, stilouri și creioane; • Pregătiți un număr de activităţi preferate ale copilului, pe care el le poate

face singur; • Ignorați comportamentul necorespunzător al copilului dacă acesta este

folosit pentru a atrage atenţia. În schimb, atunci când comportamentul lui este acceptabil, laudați-l.

Cum identifici un copil cu dispraxie?

• începe anevoios o activitate și oboseşte repede; • planifică/execută anevoios mişcările necunoscu-

te pe care le are de executat; • se observă coordonarea proastă a mişcărilor (de ex., copilul este

capabil să prindă mingea, dar o face cu mişcări exagerate); • manipulează stângaci obiectele; execută mişcările neîndemânatic

atunci când prinde mingea, ia în mână un anumit obiect, mănâncă sau bea etc.; are probleme cu coordonarea cuţitului şi a furculiţei;

• îi este greu să spună unde a fost atins; • îi este dificil să folosească diverse dispozitive la construirea din cuburi; • are probleme de coordonare şi echilibru: deseori poate să atingă

din greşeală obiectele din încăpere sau să le dea jos; • ezită la activităţile şi jocurile care implică abilităţile de motrici-

tate grosieră; • îmbrăcare înceată, copilul nu îşi poate lega şireturile; • scris de mână abia lizibil; • apariţia simptomelor fizice, cum ar fi dureri de cap, stări de rău.

Cum identifici un copil cu deficiență mintală?

3. Dificultăţi motorii de planificare/coordonare a acţiunii (dispraxia) • Dispraxia este o dificultate de învăţare care constă în afectarea capacităţii cre-

ierului de a planifica și urma secvenţe ale mișcărilor. Se caracterizează printr-o deteriorare semnificativă în dezvoltarea coordonării motorii cauzată de leziuni ale creierului. Este asociată cu probleme de percepţie, limbaj și gândire.

22 23

• Acceptați orice poziţie pe care o ia copilul, dacă aceasta nu este contraindi-cată de medic; permiteți-i să se joace pe podea, întins pe burtă și proptin-du-se cu braţele pentru a-și dezvolta mușchii umerilor;

• Încurajați copilul în ceea ce face; stimulați îndeplinirea activităţii în mod independent, ajutați-l doar la început;

• Comunicați cu copilul blând, dar insistați în obţinerea rezultatelor; • Evitați comparaţiile cu un copil fără dificultăţi; lăudați fiecare efort, chiar

și realizările minore; alocați timp suplimentar - copilul cu dispraxie are dificultăți în procesarea informaţiilor.

Desenul și colajul • Încurajați copilul de 4-5 ani să folosească trafoare - desenarea prin trafoare

a unei siluete de copil, a unei case, copac necesită mai puţină planificare; • Dacă, de exemplu, copilul vrea să-și deseneze autoportretul, va fi nevoie

să desenați cercul pentru faţă, sau doar o porţiune a cercului, ca să știe de unde să înceapă;

• Pentru colaje, sporiți densitatea cleiului cu amidon de porumb, nisip sau făină; • E indicat ca înainte de începerea activității, copilul să efectueze mișcări vigu-

roase de rezistenţă pentru „pregătirea” mâinilor (batem din palme, repede și tare, lovim cu pumnii în perne sau în puf, facem flotări de la nivelul scaunului);

• Pentru tăierea cu foarfecele folosiți hârtie cu texturi și de grosimi variate, pentru a mări numărul stimulentelor senzoriale (hârtie abrazivă și de ta-pet, paie, folie de aluminiu);

• Pentru a ajuta copilul să mânuiască foarfecele, desenați cu culoare roșie semne „STOP” la fiecare 5 cm, de-a lungul liniei de tăiere;

Jocul cu nisip si apă • Descrieți în mod pozitiv ceea ce face copilul („Bravo! Te descurci minunat!”); • Verbalizați etapele pe care va trebui să le parcurgă copilul în timpul jocurilor; • Folosiți jucării, ustensile și vase grele pentru a-i oferi copilului mai multe stimu-

lente proprioceptive și a-i spori capacitatea de planificare a activităţilor motorii;

Jocul cu cuburi • În timp ce copilul se joacă, oferiți-i descrieri și informaţii referitoare la

activitate - astfel de descrieri îl vor ajuta pe copil să-și amintească cum să reproducă aceeași construcţie;

• Ridicați o construcţie simplă și încurajați copilul să o clădească pe cea de a doua;

• În cazul în care copilul ezită să încerce să se joace cu cuburile, treziți-i interesul faţă de construcţia pe care ați pornit-o (copilul poate să aducă cuburi sau alte materiale necesare);

• Încurajați copilul să folosească cuburi de diferite dimensiuni;

Joc de rol • Copilului îi va fi mai simplu să manipuleze jucăriile mari și grele; • Unii copii vor evita activităţile care li se par prea complicate; • Observați copilul pentru a determina dacă este axat numai pe un singur

tip de rol, s-ar putea să aibă nevoie de strategii de joc noi.

Jocuri pentru dezvoltarea motricităţii fine • Folosiți cuburi care se prind unul de altul sau lipiți magneţi ori bandă

adezivă pe suprafaţa lor, pentru a asigura mai multă rezistenţă și a îm-bunătăţi tonusul muscular al copilului;

• Dați indicaţii verbale în timp ce copilul efectuează sarcina;

Jocuri pentru dezvoltarea motricității grosiere • Copilului îi este greu să-și determine poziţia în raport cu alte obiecte

în spaţiu. El va câștiga experienţă dacă va avea posibilitatea să se miște printre diverse obstacole;

• Încurajați copilul să nu se grăbească – mișcările rapide (de ex.alergatul) nu-i permit să-și dezvolte abilităţile de menţinere a echilibrului și de control asupra mișcărilor;

• S-ar putea să fie necesar să împărţiți activitatea în pași mici (de ex., dacă copilului nu-i place să se dea în leagăn, începeți cu așezarea copilului pentru un timp, fără a-l legăna, până va fi gata să treacă la etapa urmă-toare – legănatul);

• Sugerați-i copilului strategii simple de memorat (de ex. „Atenţie! Pregătirea! Arunca-rea!”) pentru ca el să-și poată organiza acţiunile în timpul jocurilor fizice;

• Dacă copilului îi este greu să efectueze activitatea, informați fizioterapeutul sau ergo-terapeutul – copilul ar putea exersa împreună cu specialistul, iar apoi să-și folosească abilităţile însușite și pe terenul de joacă.

Tranziţia de la o activitate la alta • Încurajați copilul să descrie verbal încotro se îndreaptă în timp ce

trece de la o activitate la alta - discutarea în prealabil a acţiunilor uneori îi ajută pe copii să-și creeze o imagine a modului în care trebuie să se miște corpul pentru a trece la activitatea următoare;

• Asigurați-vă că în calea copilului nu sunt obiecte de prisos; • Rugați copilul să adune obiectele/jucăriile grele înainte de efectuarea tranziţiei – astfel

de activităţi oferă copilului stimuli senzoriali necesari mușchilor și articulaţiilor care-l ajută să-și planifice și să-și organizeze/coordoneze activităţile;

• Simplificați activitatea de îmbrăcare/dezbrăcare; urmați aceiași pași de fiecare dată; • Puteți desena planul de acţiuni verbalizat de către copil - desenul îl poate ajuta să-și

creeze o imagine mentală a activităţii, care îi va fi de folos data viitoare.

Luarea mesei • Copilul are nevoie la început de îndrumare directă pentru a

învăţa să folosească tacâmurile; reduceți treptat ajutorul oferit pe măsură ce copilul își însușește abilitatea;

• Picioarele copilului trebuie să se sprijine ferm pe podea sau pe altă suprafaţă solidă, spatele este sprijinit pe speteaza scaunului și împreună cu capul sunt aliniate pe verticală;

• Dați-i căni cu cioc pentru băut, astfel încât să nu se verse lichidul; • Copilul s-ar putea să mestece cu dificultate – încurajați-l să imite diferite expresii ale

feţei: zâmbet, încruntare, sărut, privire mirată; • Copilul poate să-și coordoneze mai bine mișcările și poate beneficia de stimulente

senzoriale mai puternice, dacă folosește tacâmuri cu greutate sporită;

Bariere în calea învăţării • copilul dispraxic poate avea multe informaţii, dar nu le

poate organiza logic și cu sens; • are capacitate limitată de concentrare și abilităţi de as-

cultare reduse; • manifestă incapacitate de a-și aminti mai mult de do-

uă-trei instrucţiuni odată; • finalizare întârziată a sarcinilor de lucru în clasă; • desene și abilitate de copiere insuficient maturizate; • atenţia deficitară este adeseori asociată cu dispraxia; • izolare și diminuarea interesului pentru învăţare; tendinţa de a se supăra repede;

sunt timizi și nesiguri când au de realizat activităţi motrice noi – se tem de eșec; • imaturitatea afectivă, stângăcie și infantilism în abordarea sarcinilor de învăţare,

dar și în relaţiile cu colegii și adulţii.

Cum învaţă copilul cu dispraxie? • Are nevoie de demonstraţii verbale, de împărţirea ori-

cărei activităţi în pași mici și de asistenţa altor persoa-ne la începerea activităţilor, precum și de încurajare, stimularea și adaptarea metodelor și mijloacelor de predare-învăţare-evaluare.

Sugestii de activități și jocuri • Planificați activitatea pe etape succinte, clare, succesive; • Alegeți teme, jocuri manipulative care generează un interes ridi-

cat (de ex. mingea moale este acceptată mai bine de unii copii); • Începeți activităţile cu manipularea obiectelor mai mari și

mai grele, apoi treceți la cele mai mici și mai ușoare; • Permiteți-i copilului să se deplaseze mai puţin și să-și ia pauze la cerere; • Dacă-l îmbrăcați în haine cu greutăţi sau îi oferiți jucării grele îl veți ajuta să-și

determine mai ușor locul în spaţiu;

24 25

Bariere în calea învăţării • limite în executarea unor acţiuni motorii pentru desfășurarea

unor activităţi practice; • înţelegerea defectuoasă a mesajelor verbale; • dificultatea de exprimare; • corelarea inadecvată a ideilor, evenimentelor, faptelor; • concentrarea excesivă asupra detaliilor; • incapacitatea de a solicita sprijin și ajutor; • incapacitatea de a folosi achiziţii anterioare în activităţi noi; • probleme de socializare; • comportament obsesiv și repetitiv.

Cum învaţă copilul autist? • Copilul învaţă mai bine dacă face mișcare (îl ajută la con-

știentizarea corpului și la coordonare); ascultă muzică (are un efect liniștitor, îi reduce tensiunile individuale și interpersonale, îl mobilizează pentru activitate); se joacă (jocul diminuează stresul, stimulează creativitatea și îl ajută să-și exprime sentimentele, dorințele și să exploreze noi relații); desenează, modelează, pictează (îl ajută să se exprime mai repede și mai ușor, îi facilitează comunicarea și adaptarea în societate).

Adaptări ale mediului • Organizați bine spațiul și retrageți stimulii care îi pot dis-

trage atenția; anticipaţi traumele rezultate în urma unor schimbări / modificări ale spaţiului;

• Menţineţi distanţa corespunzătoare faţă de copil (faţă în faţă, la nivelul ochilor);

• Dacă copilul este agitat, folosiţi tehnici de relaxare (respiraţie pro-fundă, muzica instrumentală liniștită, purtarea vestei cu greutăţi).

Sugestii de activități și jocuri • Utilizați frecvent numele copilului; • Utilizați expresii faciale potrivite

(zâmbet, dezaprobare, mirare, su-părare);

• Stabiliți orarul și activităţile pentru a-i oferi copilului posibilitatea de a anticipa, de a ști exact ce urmează să se întâmple și la ce oră; dacă este absolut necesar să se schimbe ruti-na, avertizați copilul înainte;

• Nu anticipați nevoile copilului, lă-sați-l pe el să spună ce vrea; așteptați să folosească privirea, gesturi prin care să indice dorinţa, abia apoi dați-i obiectul;

• Acordați-i timpul necesar să proceseze informația și să răspundă; • Observați și răspundeți la toate încercările non-verbale ale copilului; folo-

siți un limbaj simplu; • Apelați la melodii care să însoţească rutina (pentru dezvoltarea atenţiei); • Numiți articolele de îmbrăcăminte în ordinea îmbrăcării/dezbrăcării lor

sau obiectele în ordinea utilizării; • Folosiți cărţi cu poze simple, imagini clare, orare, calendare; • Folosiți pictograme și/sau limbajul semnelor pentru a explica instrucţiunile; • Organizați activităţi ce au ca scop stabilirea relaţiilor de reciprocitate (cân-

tece însoţite de mișcări, jocuri cu mingea etc.); • Dacă este necesar pentru copil să exerseze o abilitate insistați ca el să par-

ticipe - dacă copilul va înţelege că poate evita activitatea prin opunere / refuz, el se va eschiva și pe viitor de la efectuarea sarcinilor impuse;

• Folosiți încurajările atunci când copilul cooperează.

III. Nevoi speciale de comunica-re si interacţiune (tulburări per-vazive de dezvoltare: autismul infantil, sindromul Asperger, ADHD, sindromul Rett, tulbura-rea dezintegrativă în copilărie)

1. Autismul infantil

Autismul este o afecţiune neurologică severă a creierului care afectează dezvolta-rea copiilor, lăsându-i în incapacitatea de a avea relaţii sociale normale sau de a dezvolta o comunicare normală. Drept consecinţă, copilul se izolează de contactul uman și e absorbit de activităţi obsesive și repetitive. Autismul poate fi asociat cu diferite niveluri ale inteligenţei. Există și copii cu autism înalt funcțional sau sindrom Asperger. Aceștia manifestă unele dificultăți în comunicare, în relaționarea socială și lipsă de creativitate, însă nivelul de inteligență este normal sau superior normalului. Reușesc să se adapteze mai bine, să-și dezvolte anumite abilități, iar la vârsta adultă pot fi capabili să muncească. Punctele forte care le facilitează adaptarea la mediu sunt: abilitatea de a studia cu multă profunzime un anumit domeniu; motivaţia și independenţa în studiul lor; originalitate și creativitate, bună atenţie pentru detalii și precizie. Pot prezenta o capacitate de memo-rare dezvoltată și abilități aparte în matema-tică. Au cunoștinţe generale foarte dezvolta-te, fiind consideraţi ,,mici dicţionare”.

Cum identifici un copil cu autism?

Alterări calitative în interacţiunea socială, lipsa reciprocităţii sociale sau emoţi-onale, evitarea contactului vizual – prezintă dificultăți în urmărirea conversaţiei celorlalţi, glumele şi metaforele nefiind înţelese;

De asemenea, apar frecvent şi o serie de alte probleme nespecifice ca: frici/fobii, perturbări ale somnului și ale comportamentului alimentar, agresivitate; lipsa de spontaneitate, inițiativă și creativitate în organizarea activităților distractive și dificultatea în luarea deciziilor.

Simptomele specifice deficitului caracteristic autismului se schimbă pe parcursul vieții, dar deficitele persistă și în viața adultă cu un tipar foarte asemănător de probleme de sociali-zare, comunicare și interese.

Alterarea calitativă a comunicării – întârzierea sau lipsa totală a limbajului verbal şi non-verbal, fără a încerca să compenseze această lipsă prin gesturi sau mimare; nu înţeleg gesturile obişnuite ale altora, expresiile feţei sau to-nul vocii; în comunicarea verbală nu folosesc limbajul în mod intenţionat. La unii copii vorbirea se caracterizează prin ecolalie (repetarea în mod sistematic a ultimelor cuvinte auzite), inversarea pronumelor, imaturitatea structurilor gramaticale, la alţii se poate manifesta mutism selectiv sau total;

Alterarea calitativă a imaginaţiei - copiii cu tulburări din spectrul autist preferă activităţile repetitive pe care le fac singuri (de ex. le place să aranjeze obiecte în linie sau conform unor anu-mite tipare); le lipseşte interesul pentru poveşti, jocul variat şi spontan şi/sau jocul social imitativ;

Alte comportamente ale copiilor cu autism sunt: limbaj incoerent; un ton și un ritm anormal în exprimare; nu reacționează dacă este chemat pe nume; nu are abilitatea de a se juca cu o jucărie; se atașează în mod inexplicabil de o anumită jucărie sau un anumit obiect; nu are o mimică adecvată situației; reacționează inadecvat și discordant la stimuli (fie este indiferent, fie reacționează foarte intens la stimuli minori; nu suportă zgomotele puternice sau din contră ai impresia că este surd); face mișcări repetitive (legănare, fluturarea mâinilor etc.); nu suportă schimbarea programului zilnic; preferă să fie lăsat singur; are dificultăți în a arăta sau a primi afecțiune; nu prezintă frică față de pericole; este peste măsură de tolerant la durere; este fizic foarte activ sau deloc; autoagre-sivitate; lipsa intenţiei de comunicare; nu își poate exprima dorinţele; preferă numai anumite culori, haine sau alimente; nu pot înțelege durerea, suferinţa, sau bucuria cuiva etc.;

26 27

Activități amuzante pentru copiii cu tulburări din spectrul autist Toate activitățile, chiar și îmbrăcatul, spălatul pe dinți,

jucatul sau luarea mesei pot fi amuzante și creative, astfel încât să le satisfacă nevoile, dar să îi și relaxeze: • Decupați din ziare poze care să sugereze activitățile pe

care trebuie să le facă copilul într-o zi și puneți-i în față o coală mare de hârtie. Lăsați-l pe el să lipească pe coală activitățile, în ordinea pe care o dorește;

• Lăudați-l pentru fiecare reușită și pe măsură ce îndepli-nește din activități, puneți-l să le bifeze;

• Puneți pe podea mai multe obstacole de genul scaunelor, jucăriilor, cuburilor, cer-curilor, puzzle-urilor etc. și la final un mic premiu (o prăjitură, o bomboană etc.); puneți-l pe copil să treacă printre obstacole, iar din când în când să le rezolve;

• Lăsați copilul să se bălăcească într-o piscină pentru copii; • Dansați împreună cu copilul, stați în fața lui și serviți-i de model; • Luați o cutie mare și umpleți-o cu nisip sau cu orez; puneți o jucărie pe fundul

cutiei și provoacați-l pe copil să scormonească până găsește jucăria ascunsă; • Dați-i copilului plastilină să creeze diverse forme din ea; • Duceți copilul în natură, vorbiți-i despre insecte, flori, copaci, iarbă etc.

Strategii de comunicare Comunicarea verbală trebuie să fie simplă și clară.

Aveți răbdare, repetați de mai multe ori și fiți pregătiți să nu primiți răspunsuri sau reacții imediate (de ex. nu zi-ceți “Du-te în bucătărie, așează-te la masă și mănâncă!”, ci “Du-te și mănâncă!”, fără alte cuvinte în plus). De aseme-nea, unii copii răspund la o întrebare cu o altă întrebare sau chiar cu aceeași întrebare (de ex. dacă îl întrebi “Vrei apă?” este posibil să răspundă “Vrei apă?”, semn că da, vrea apă); • Evitați limbajul sarcastic, metaforic sau exagerările, atunci când îi vorbiți; • Verificați dacă copilul ascultă și înţelege ce-i spuneți; repetați dacă e necesar;

Comunicarea non-verbală Principalele gesturi și comportamente la care

trebuie să fiți atent sunt: plânsul, țipatul, somnul, căscatul, sărutul, îmbrățișatul, zâmbetul, agresi-vitatea, gestul de a vă prinde de mână și de a vă conduce spre anumite lucruri. Dacă copilul trece prin stări de spaimă, tristețe sau când este bolnav va plânge, va țipa, va deveni agresiv, iar dacă ceva îi este pe plac va manifesta comportamente pozitive. Plânsul unui copil poate apărea și din cauză că-l doare ceva sau s-a plictisit. Trebuie să urmăriţi dacă co-pilul își duce mâna la burtică, semn că îi este rău sau dacă se oprește din plâns când o persoană părăsește încăperea, semn că-i este frică de acea persoană sau că nu o place etc. Trebuie să fiți foarte atent și la: tonul vocii, expresia feței, limbajul corpului etc. Copilul poate să vină să vă ia de mână îndreptându-vă spre un obiect de care are nevoie sau spre locația în care vrea să stea – este tot un mod de comunicare a dorințelor copilului cu tulburări de spectru autist.

1. Probleme de grupare a sunetelor

Cum identifici un copil care are astfel de probleme?

• Copilul manifestă exprimare/vorbire neclară; dificultăţi în ascul-tare; dificultăţi la îmbinarea cuvintelor în propoziţii; dificultăţi în producerea sunetelor izolate; nu există malformaţii structurale ale organelor vorbirii;

Cum să îmbunătăţim inteligibilitatea vorbirii copilului? • Amintiți-i copilului să asculte cu atenţie; • Bateți la tobă un ritm - copilul ascultă atent și apoi repetă ritmul bătut; • Bateți toba, explicați-i copilului că la bătăi puternice trebuie să se miște ca elefan-

ţii, iar la bătăi slabe ca șoarecii; • Arătați-i copilului imagini cu animale - copilul ascultă atent când imitaţi un ani-

mal și selectează imaginea corespunzătoare; • Aveți nevoie de două cutii. Fiecare cutie se va asocia cu un sunet (de ex., cutia 1 –

cu sunetul „b”, iar cutia 2 – cu sunetul „d”). Sarcina copilului este de a asculta cu atenţie care sunet este pronunţat și de a pune o bilă în cutia sunetului respectiv;

• La fel ca și în activitatea precedentă, copilul ascultă cu atenţie pentru a identifica sunetul „b” în cuvântul pronunţat și pune bila în cutia corespunzătoare;

• La pronunţarea unui cuvânt, greșiți intenţionat, astfel încât să-i oferiți copilului șansa să vă corecteze.

2. Probleme de articulare

Cum identifici un copil cu probleme de articulare?

• vorbire neclară; probleme ce ţin de alimentaţie (di-ficultăţi la înghiţire, dificultăţi la mestecare etc.); dificultăţi în controlarea salivei; perioade de pier-dere a auzului; anomalii de structură ale unui organ de vorbire; tendinţa de a respira pe gură; jet pu-ternic de aer pe nas în timpul vorbirii;

Cum să îmbunătăţim articulaţia sunetelor la copii? • Lingând zahărul, gemul sau untul din jurul buzelor; • Suflând o pană, o frunză sau o bucată ușoară de hârtie; • Ţinând un creion între buze; • În faţa oglinzii, imitând feţe și mișcări;

• Jocuri care necesită emiterea diverselor sunete de animale; • Încurajați copilul să consume hrană solidă (carne, pâine, fructe, legume crude); • Ajutați copilul să închidă gura; • Acordați zilnic timp tuturor acestor activităţi; nu forţați copilul, jucaţi-vă

împreună și faceţi activităţile distractive!

3. Balbismul

Cum identifici un copil cu balbism? • Dacă vorbirea este ezitantă și ezitarea e re-

simţită de vorbitor ca o problemă sau din ca-uza ei e periclitată comunicarea, atunci putem afirma că persoana respectivă are balbism. Cei care au mai puţin de 5 ani e firesc să vorbească mai ezitant, astfel trebuie să fim precauţi în punerea diagnosticului de balbism.

Cum să-l ajutăm pe copilul cu balbism să vorbească mai degajat? • Fiți răbdător! Acordați-i copilului suficient timp să vorbească, chiar dacă

îi vine greu! Lăsați-l pe copil să-și finalizeze singur propoziţiile începute; • Manifestați interes faţă de ceea ce spune și de modul în care comunică mesajul; • Când copilul încearcă să vorbească, încurajați-l; • Răsfoiţi împreună cărţi, uitaţi-vă la poze, vorbiţi despre ele; • Nu forţați copilul să vorbească în faţa persoanelor străine dacă el nu vrea; • Oferiți-i copilului ocazii de a vorbi și de a-și exprima opinia; • Nu faceți haz pe seama copilului dacă el nu pronunţă corect cuvintele; • Dacă copilul nu se exprimă inteligibil, încurajați-l să se exprime folosind

gesturile.

IV. Nevoi speciale de comunicare/Probleme de vorbire (dificultăţi specifice de vorbire în absenţa altor inca-pacităţi de orice natură: dificultăţi în gruparea succe-sivă a sunetelor; dificultăţi de articulaţie; balbismul)

28 29

V. Nevoi speciale sociale, emoționale și comportamentale (diverse tulburări ne-urologice care fac dificile relaţiile dintre copil și cei din jur: tulburarea creșterii, tulburările propriu-zise de comportament, tulburările de somn, controlul sfinc-terelor și educarea pentru folosirea oliței sau a toaletei, tulburarea reactivă de ataşament, sindromul Tourette etc.) .

În ghidul de faţă se va face referire la o categorie mai des întâlnită la vârsta preșcolară în ultimul timp și care are implicaţii destul de serioase asupra procesului de învăţare și relaţionare a copilului cu cei din jurulu său - Tulburarea de Hiperactivitate și Deficitul de Atenţie (ADHD). ADHD este o tulburare de comportament a copilului, de natură neurologică, caracterizată prin lipsa atenției și hi-peractivitatea-impulsivitatea, care sunt inconsistente cu nivelul de dezvoltare specific vârstei copilului.

Cum identifici un copil cu ADHD ? • Copilul manifestă dificultăţi de atenţie şi de concentrare; hiperactivitate

– agitaţie psihomotorie evidentă; comportamente impulsive; • nu-şi poate focaliza atenţia decât pentru secvenţe foarte scurte de timp;

copilul este incapabil să stea liniștit; nu-și poate aștepta rândul; nu ob-servă detaliile, face greşeli în realizarea sarcinilor, mişcă degetele, picioa-rele sau nu-şi găseşte locul pe scaun; răspunde fără să aştepte ca întrebarea să fie complet formulată; dă impresia că nu ascultă, răspunde adeseori la întâmplare la întrebări precise;

• evită activităţile care presupun efort mental sau capacităţi organizatorice; are dificultăţi în a se conforma normelor, regulilor; este cu mare ușurință distras de orice tip de stimul din mediu; pierde cu ușurință obiecte personale;

• inițiază uneori acțiuni periculoase fără să țină cont de riscuri; se integrează greu; • are dificultăți în a finaliza o sarcină; devine frustrat când trebuie să îndeplinească sarcini noi;

Abrevierea ADHD se utilizează în general pentru toate tipurile sindromului hiperki-netic cu deficit de atenție:

• tipul predominant neatent (fără a manifesta hiperactivitate); • tipul predominant hiperactiv sau impulsiv (în care se încadrează cei care nu manifestă

pregnant lipsa atenţiei); • tipul combinat (cel mai comun tip al acestui sindrom, care manifestă toate simptomele ce

definesc ADHD: lipsa atenţiei şi a puterii de concentrare, hiperactivitatea şi impulsivitatea).

Bariere în calea învăţării • Nu acordă atenţia necesară detalii-

lor și fac greșeli în activitate; • Nu au răbdare și recepţionează in-

corect cerinţele; • Au greutăţi în organizarea și rezol-

varea propriei activităţi; • Evită sarcinile care necesită efort mintal susţinut; • Finalizează cu greu sarcinile sau le întrerup.

Cum învață un copil cu ADHD? • Priviți copilul și stați cât mai aproape

de el atunci când îi dați instrucţiunile; • Împărțiți sarcinile complexe în sec-

vențe mai mici; • Cereți copilului să repete instrucţiunile pentru a vă asigura

că știe ce trebuie să facă; • Adresați întrebări pentru a menţine trează atenţia copilului; • Dacă are tendinţa de a-și pierde concentrarea, realizați sar-

cinile mai dificile în cursul dimineţii; • Dacă copilul are probleme cu concentrarea asupra sarcinii,

îi poate fi de folos să se miște câteva minute.

Adaptări ale mediului • Asigurați-vă că iluminarea este adecvată; • Copilul trebuie să-și poată sprijini spatele de scaun și să-

și ţină genunchii îndoiţi în unghiul potrivit; să poată să-și pună picioarele pe o suprafață plată - fie pe podea, fie pe un obiect solid și stabil, cum ar fi o cutie de lemn;

• Amenajați spaţii liniștite, unde copilul s-ar putea retrage când are nevoie de o pauză în activitate. Iată trei exemple: (1) pune

o cutie de carton într-un colţ al încăperii, decupează în ea o „ușă” și pune în cutie câteva pernuţe moi; (2) construiește sau cumpără un cort – în magazinele de jucării se vând cor-turi mici pentru copii; (3) acoperă o măsuţă cu o mușama, o plapumă sau o faţă de masă și puneţi sub masă câteva perne;

• Reduceți la maximum factorii care îi distrag atenţia; în-cercați să reduceţi nivelul zgomotului din încăpere;

• Includeţi o muzică instrumentală liniștită pentru a calma copilul; • Nu îl privați niciodată de pauză sau de plimbare pentru a-l pedepsi.

Managementul comportamentului • ignorați comportamentul inadecvat și recompensați

comportamentul potrivit; • utilizați recompense simbolice (nu bani!) pentru com-

portamentele dezirabile și sancţiuni pentru comporta-mentele indezirabile;

• stimulați comportamentul dezirabil prin îmbrăţișări calde și cuvinte de încurajare;

• implicați frecvent copilul în contexte care stimulează comportamentele dorite; • oferiți modele de viaţă pozitive; • învățați-l tehnici pentru controlul comportamentului impulsiv și agresiv (de

ex. să numere până la 10 în timp ce respiră liniștit și profund, ori de câte ori are tendința de a se enerva);

• ajutați copilul să se calmeze (implicați-l în activităţi fizice grele - deplasarea blocurilor mari de lemn, purtarea în spate a ghiozdanelor cu cărţi sau a ves-telor cu greutăţi);

• vorbiți-i cu calm; explicați-i consecinţele comportamentului neadecvat; • comunicați simplu cu copilul; vorbiți clar și rar tot timpul; • introduceți elemente noi, captivante în timpul activităţilor, ajutându-l astfel

pe copil să se concentreze pe o perioadă mai lungă de timp; • oferiți-i instrucţiuni pentru fiecare etapă; • dați multe exemple și utilizați suportul vizual cât mai des posibil;

• evitați să dați mai multe instrucţiuni în același timp; • amintiți-i copilului de finalizarea activiăţii; • alternați activităţile liniștite cu activităţi care presupun multă mișcare; • stabiliți acasă un program clar de activitate, prin instalarea unui ceas în camera co-

pilului, utilizarea unui calendar, crearea unui spaţiu destinat exclusiv activităţilor lui; • aveți grijă să nu obosească copilul - aceasta poate conduce la sporirea hiperactivităţii; • acordați-i copilului posibilitatea de a-și consuma surplusul de energie - sunt utile ac-

tivitatea fizică în aer liber, plimbările de lungă durată, alergările, activităţile sportive; • evitați etichetarea copilului, jignirile.

Sugestii de activități și jocuriDesenul și colajul

• Oferiți-i copilului alternative și lăsați-l să aleagă (cu se să deseneze, cu cine și unde să lucreze etc.);

• Plasați treptat pe masă materialele pentru colaj, mulţimea de materiale îi va distrage atenția și îi va crea o stare de confuzie;

• Puneți fiecare tip de material pentru colaj în cutii diferite, iar baza colajului într-o cutie joasă, pentru a delimita spaţiul de lucru;

• Începeți colajul și lăsați apoi copilul să-l finiseze, astfel el va considera colajul ca fiind propria lui creaţie și va fi mulţumit de ceea ce a confecţionat de singur;

• Supravegheați cu atenţie procesul de utilizare a foarfecelor de către copilul cu ADHD.

Jocul cu nisip si apă • Oferiți-i copilului una-două jucării pentru nisip sau apă; • Udați nisipul cu apă caldă pentru a nu fi iritant ca nisipul uscat.

Joc de rolEste important ca jocul să conţină elemente noi. S-ar putea să fie suficient să

adăugați o singură jucărie nouă pentru a câștiga atenţia copilului (de ex., dacă copilul se joacă “de-a medicul” și începe să-și piardă interesul, puneți-i la dispoziţie un set pentru medici, cu stetoscop și seringă și încurajați-l să continue jocul.

30 31

Jocuri pentru motricitatea fină • E bine să oferiți copilului activităţi variate de motricitate fină din cele ce nu ne-

cesită prea mare precizie: înfigerea bețișoarelor în plastilină, împingerea unor obiecte mici prin orificiile sau găurile din capacele unor vase;

• Este indicată poziţia culcat pe podea – greutatea corpului îl va trage spre podea, asigurând astfel presiunea necesară pentru calmarea copilului prea activ sau agitat.

Jocuri pentru motricitatea grosieră • Stabiliți contactul vizual cu copilul înainte de a-i oferi instrucţiuni; • Transportarea unor jucării grele poate avea efect calmant asupra unor copii; • Activităţile nu trebuie să fie îndelungate; • Copilul hiperactiv sau cu deficit de atenţie ar putea avea nevoie la început de

supraveghere individuală pe terenul de joacă, pentru a nu-și pune în pericol integritatea fizică. Treptat, pe măsură ce copilul își însușește regulile și se adap-tează la rutina jocurilor constructive, reduceți supravegherea!

• Aduceți pe teren cartea sau jucăria preferată a copilului, pentru ca el să poată să se așeze și să se joace liniștit atunci când devine agitat.

Luarea mesei • Stabiliți reguli stricte – copilul se va obișnui treptat să stea mai mult

timp într-un loc; • În cazul în care copilul mănâncă foarte repede, oferiți-i porţii mici.

Tranziția de la o activitate la altaCopilul trebuie să știe la ce să se aștepte – ce va avea loc la

început, ce va urma etc. Încurajați respectarea rutinei pe par-cursul zilei, amintiți-i copilului de programul zilei! Încercați să pregătiți toate cele necesare pentru următoarea activitate - mulţi copii devin iritaţi și agresivi dacă trebuie să aștepte prea mult.

Capitolul V.

Cere ajutor!

Înregistrarea nașterii unui copil se face la Oficiul Stării Civile, Biroul de Înregistrare a Nașterilor din sectorul sau lo-calitatea în care se află mater-nitatea unde a fost născut, în 15 zile de la naștere, cu prezentarea documentelor solicitate.

Dacă familia identifică pro-bleme în dezvoltarea copilului pe anumite arii sau copilul do-bândește pe parcurs o deficien-ţă, se recomandă să se adreseze medicului de familie care, în colaborare cu medicii specia-liști, poate stabili un diagnostic. Serviciile medicale sunt gratuite pentru copil, precum și pentru gravidă. Este de dorit diagnosticarea precoce a dizabilităţii, astfel încât să se înceapă cât mai timpuriu procedurile adecvate de tratament și recuparare pentru că o intervenție timpurie sporește considerabil șansele de recuperare ale copilului.

Urmează apoi demersul de încadrare în grad de handicap. Părinții care nu refuză acest demers de teama stigamtizării, se vor adresa Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului, Direcției de Asistență Socială și Comunitară, Serviciilor publice de asistență socială. Un asistent social le va oferi informaţiile necesare pentru pregătirea dosarului care conţine copii de pe actele de identitate ale copilului și părinţilor / reprezentantului legal, ancheta socială, fișa medicală sintetică de la medicul de familie, un certificat medical de la medicul specialist, copii ale biletelor medicale și altele. Dosarul se depune la DGASPC, în limita termenului de valabilitate a actelor medicale pe care le conţine.

Copilul este evaluat de către Serviciul de Evaluare Complexă din cadrul DGASPC și este întocmit raportul de evaluare și planul de recuperare a copi-

lului, iar apoi se propune Comisiei pentru protecţia copilului încadrarea în grad de handicap. În cazul în care copilul necesită condiţii speciale de deplasare, eva-luarea se face de către medicul de familie sau medicul curant, după caz. Alte cazuri de copii nedeplasabili pot fi evaluate de medicul din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a DGASPC.

Referitor la acordarea de sprijin, cadrul legislativ existent, în special Legea nr. 448/2006, stabilește serviciile și prestaţiile sociale, precum și facilităţile de care beneficiază copilul cu dizabilităţi și familia lui. Drepturile sociale se acordă în funcție de gradul de handicap, actul normativ stabilind 4 asemenea grade: grav, accentuat, mediu, ușor. Certificatul de încadrare în grad de handicap este documentul în baza căruia copilul cu dizabilităţi poate beneficia de drepturi și facilităţi. Certificatul are termen de valabilitate de maximum 12 luni, după care copilul va fi evaluat din nou. Uneori, reevaluarea poate determina încadrarea într-un alt grad de handicap.

Ordinul comun nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se sta-bilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecţie specială a acestora, cu modificările și completările ulterioare specifică criteriile generale medico-psihosociale de identificare și încadrare a copiilor (0-18 ani) cu deficien-ţe și handicap, categoriile de deficienţe structurale și funcţionale ale organismu-lui care pot determina starea de dizabilitate, descrierea activităţilor și participării pe grupe de vârstă, precum și factorii de mediu.

Copilul are dreptul la educație și statul trebuie să-i asigure forma de învăță-mânt potrivită. În acest sens este necesară evaluarea complexă a copilului de către Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională. În funcție de rezultatul evaluării, Comisia de Orientare Școlară și Profesională din cadrul CJRAE va re-aliza orientarea copilului spre o formă de învățământ. Părinții sunt însă cei care decid și e bine să decideți în baza nevoilor copilului și informându-vă despre al-ternativele și serviciile educaționale pe care sistemul de învățământ le furnizează într-un context specializat (unităţi de învăţământ special; integrarea individuală în unităţi de învăţământ de masă; grupe sau clase speciale compacte, integrate în unităţi preșcolare și școlare de masă; servicii educaţionale prin cadrele didactice itinerante/de sprijin; școlarizare la domiciliu până la absolvirea studiilor liceale, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani; educaţia la patul de spital, pe durata spitalizării; alternative educaţionale).

Intervenţii ale unor persoane specializate: 9 psihologul – poate contribui la evaluarea nivelului de funcționare intelectuală, evaluarea comportamentului și dispoziției afective, la elaborarea programelor de intervenție personalizată și a metodelor de control al comportamentului, la ameliorarea problemelor emoționale ale copilului și familiei;

9 profesorul de psihopedagogie specială – poate stimula dezvoltarea nivelului de achiziții școlare și facilita integrarea copilului în colectivitate;

9 logopedul - ajută copiii să-și dezvolte deprinderile de vorbire, să-și însușească mijloace alternative de comunicare;

9 fizioterapeutul – poate sugera activităţi pentru îmbunătăţirea coordonării mo-trice; terapeutul ocupaţional – poate acorda ajutor în ceea ce privește deprin-derile funcţionale (alimentarea și îmbrăcarea), poate proiecta sau recomanda dispozitive ajutătoare speciale pentru a susţine copilul cu deficienţe fizice;

9 asistentul social - poate să ajute familia cu informații, sfaturi și susţinere. 9 Alți specialiști la care puteți apela, în funcție de dificultățile copilului, sunt: medicul de familie, medicul pediatru, medicul neurolog, medicul oftalmolog și ORL-ist, medicul psihiatru.

32 33

Asociaţia RENINCO România Tel./fax: – 021 312 9605arr@reninco.ro ecaterinavr@yahoo.comwww.reninco.ro

FONPC – Federaţia Organizaţiilor Neguver-namentale pentru CopilTel. 021 314 66 11 programe@fonpc.ro

INCLUZIUNE – Federaţia Organizaţiilor Persoanelor cu Dizabilități Intelectuale din RomâniaTel. 0726 608 265

ONPHR - Organizaţia Naţională a Persoane-lor cu Handicap din RomâniaTel/fax: 021 224 14 89 www.onphr.ro

ASCHF-R - Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic – România Tel./fax: 021 337 18 75www.aschfr.org

Asociaţia “Sf. Ana” pentru ajutoarea copiilor cu handicap severTel./fax: 021 223 55 93 sfantaana@k.ro

BIBLIOGRAFIE

1. Anat Baniel – „Kids Beyond Limits - The Anat Baniel Method for Awakening the Brain and Transforming the Life of Your Child With Special Needs”, Ed. Perigee.

2. Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă Nr.1 Sibiu, România – „Ghid pentru părintele copilului cu cerințe educaționale speciale”, 2011

3. Educația pentru formarea deprinderilor de viață - Ghid pentru specialiști ce lucrează cu copii cu dizabilităţi; Chișinău 2005.

4. Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, Asociaţia Obștească „Femeia și Copilul –Protecţie și Sprijin” Criuleni, Agenția de Dezvoltare din Republica Cehia, Aso-ciaţia „ADRA” Republica Cehia, Asociaţia „ADRA” Republica Moldova – „Incluziunea socio-educațională a copiilor cu dizabilități în grădinița de copii”, 2011.

5. Monica Stanciu – „Situația copiilor cu dizabilități din România”, UNICEF România, 20013.

6. Raluca Oancea & Chris van Maanen – „Ghid de bune practici pentru interacțiunea cu dizabilități”, 2013.

7. World Vision – „Toți copiii au drepturi egale” – Ghid de bune practici, Ed. Marry Ellen Chatwin, 2009.

ANEXĂ – ORGANIZAȚII NEGUVERNAMENTALE ȘI SERVICII

Instituții și organizații care oferă servicii copiilor cu dizabilități

Asociaţia Națională pentru Copii și Adulţi cu Autism din România (ANCAAR)Tel. 072 620 78 08office@autismancaar.rowww.autismancaar.ro

Asociaţia Română de Terapii în Autism și ADHDTel. 0749 778 050 adhd.autism@yahoo.comwww.artadhd.baboom.ro

Asociaţia Telefonul CopiluluiTelefonul Copilului: 116 111 (apelabil GRATUIT în rețelele Romtelecom și Cosmote, fără prefix)telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Instituții și organizații din Sălaj

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sălaj Tel. 0260 610 689 sjdgaspc@zalau.astral.ro

CJRAE Sălaj - Centrul Județean de Resurse și Asistență EducaționalăTel. 0360 566 131; fax: 0260 619 833cjrae_salaj@yahoo.com

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Șimleucentrulscolar_simleu@yahoo.comwww.csei-simleu.ro

Asociaţia Prader Willi din RomâniaCentrul pentru Boli Rare „NoRo” Tel./fax: 0260 610 033 office@apwromania.roSocietatea Handicapaților Zalău - Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională – ZalăuTel. 0260 610 665

Fundația ACASĂTel. 0260 661 384; fax: 0260 615899office@fundatiaacasa.ro

Ghid realizat și tipărit în cadrul Proiectului ”SOLIDARI PENTRU O LUME MAI BUNĂ”

Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România

www.eeagrants.org www.fondong.fdsc.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014

Contact: Asociaţia Plai Transilvan

410117 – Oradea, Visinilor 17+40 359 459 564

plaitransilvan@yahoo.comAsociatia Plai Transilvan - Pagina oficială

ISBN 978-973-0-20477-3