Asociaţia oamenilor de ştiinţă şi artă ECOSTAR 21 · Stanciu; şi nervul, şi dinamica...

Revistă de analiză şi informaţie culturală

Anul IX • Nr. 138 • septembrie 2017 • editat de ECOSTAR 21 prin INTOL PRESS • www.culturaarsmundi.ro

Asociaţia oamenilor de ştiinţă şi artă ECOSTAR 21

ISSN 1844 - 2358ISSN-L 1844 - 2358

17009

CUPRINS:MEDA STANCIU, FLORIN IONESCU GALAŢI ŞIMĂDĂLIN VOICU AU DESCHIS STAGIUNEA MUZICALĂ 2017-2018Petre CICHIRDAN................................................pag.1

ANTIM IVIREANUL TRONEAZĂ ÎN CENTRUL RÂMNICULUI!S P.C....................................................................pag.1

DINU SĂRARU: „URA DIN OCHII VULPII”pcickirdan...........................................................pag.2

O BORNĂ A NESFÂRȘIRII PE DRUMUL, CU LINIȘTEA ȘI NELINIȘTEA, LUI FLOREA FIRANMihai SPORIŞ......................................................pag.3

CRIZE - sub culmea de rufeDragoş G. CĂLINESCU.........................................pag.4

ANTOLOGIA SOCIETĂŢII CULTURALE „ANTON PANN”2017 LANSATĂ LA BIBLIOTECA JUDEŢEANĂSimion PETRE......................................................pag.4

ÎNTOARCEREA ÎN TIMP A FIULUI, CU UNELE COMPLETĂRI LA OCUPAREA BASARABIEI ŞI BUCOVINEILorin CANTEMIR.................................................pag.4

ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI, MÂNĂSTIREA HOREZU...Simona Maria KIS................................................pag.6

VASILE GAVRILESCU: „ERIADANA”Csaky E POE........................................................pag.7

NUŞA GAVRILESCU, COLEGA NOASTRĂ DIN 1970, DE LA ARTE PLASTICE

cickirdan.............................................................pag.8

O ANIVERSARE DE CINCIZECI DE ANI, UNCOLONEL REZERVIST POET, UN POET ȘI IUBIREALUI… DE ATUNCI!Ligia NICOLESCU.................................................pag.8

INVENTICA........................................................pag.10

CALĂTORIE SPRE PERSEIDEAdam JINARU....................................................pag.10

SFÂNTUL CUVIOS PAFNUTIE – PÂRVU MUTU,PRIMUL PICTOR ROMÂN CANONIZAT

Veniamin MICLE................................................pag.11

ILIE STOICA: FIRUL VIEŢII-MEMORIILE UNUIÎNVĂŢĂTOR DINTR-UN SAT ROMÂNESC

Emil ISTOCESCU................................................pag.11

„CRUCEA, OAIA ŞI ALBINA”: DEVIZA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE DIN ROMÂNIA-TÂRGUL DE ANIMALE VAIDEENI 2017

P. CICHIRDAN....................................................pag.13

„ECUMENISM CULTURAL”M. SPORIŞ.........................................................pag.14

MITROPOLITUL NESTOR VORNICESCU ȘI SFINŢII ROMÂNIEugen PETRESCU...............................................pag.15

CARAVANA CULTURII, A IUBIRII ŞI A PRIETENIEIZenovia ZAMFIR...............................................pag.16

MEDA STANCIU, FLORIN IONESCU GALAŢI ŞIMĂDĂLIN VOICU AU DESCHIS

STAGIUNEA MUZICALĂ 2017-2018

Stagiunea muzicală 2017-2018de la Filarmonica vâlceană a

început în ropote de aplauze adre-sate mult aşteptatului concert încare au evoluat trei îndrăgiţi inter-preţi ai scenei muzicale româneşti:Mădălin Voicu-dirijor, Meda Stanciu-vioară şi Florin Ionescu Galaţi-vioară(da, ambii, fii ai celebrilor Ion Voicuşi Ilarion Ionescu Galaţi). Meda Stan-ciu este primă violonistă, concert-maistru, la Filarmonica Râmniculuide la înfiinţare, 1995, şi până înprezent! Filarmonica... cea mai im-portantă şi serioasă instituţie cultu-rală a Vâlcii, cu impact hotărâtor încultura oraşului şi în educareatineretului de la şcoala primară şipână la şcoala superioară! înfiinţată,după cum am văzut, în 1995... Estemomentul să amintim aici că MihailŞtefănescu a fost directorul acesteiFilarmonici din 1995 până în aceastăvară şi a avut o contribuţie de-osebită-esenţială în viaţa muzicală aRâmnicului Vâlcii, timp, iată, de 23de ani! Dar, puţini ştiu (aflăm din„Opere. Vol. III. Jurnal vâlcean (1944-1948). Leca Morariu” că în 14 feb.1947 muzicienii oraşului au fost con-vocaţi la Prefectură „pentru a seconstitui în filarmonica Dr. Puţure-anu”; coordonatori - Teodor Geantăşi Atanasie Duma (violonişti). Pe 18aprilie 1947 se oficializează aceastăorchestră („dirijată de d-ul maior

Stamatide” având în componenţă:„7 violine, 2 viole şi 1 violoncel”),care va aparţine de Ministerul Pro-pagandei: „ne dăm Ministerului Pro-

pagandei, zicând adio CăminurilorCulturale.”

A fost întradevăr o seară cu totulspecială, melomanii, plecând încân-taţi de la acest concert inaugural, denouă stagiune, în care în sală au ră-sunat acordurile cunoscutelor lucrărimuzicale purtând semnătura, în or-dine, a unui preclasic: Antonio Vi-valdi-Concertul pentru două viori şiorchestră în La Minor, RV 522; a unuiclasic: Johann Sebastian Bach-Con-

certul pentru două viori şi orchestrăîn Re Minor, BWV 1043; şi al roman-ticului Franz Schubert cu Simfonia aV-a! Literatura muzicală îi situiază pecei trei în marea categorie a compo-zitorilor clasici...Vivaldi, punând ba-zele muzicii concertistice în treimişcări, Bach a pus bazele muziciiclasice, concertistice, plus arta fugii,în esenţă, deschizând calea spremuzica divină; iar Franz Schubert,copilul geniu, a inventat liedul, artăpură a interferenţei dintre cântec şipoezie! Nimeni, precum cei trei nuşi-a reprezentat mai bine epoca şi nua influenţat- o ca ei...

Ascultându-i pe cei trei, interpreţisolişti, şi dirijor, pot spune că pro-gramele lor scurte le-a lăsat timpulnecesar, şi eficient, pentru ca fiecaresă-şi demonstreze ce are în dotaremai bun: echilibrul şi liniştea, pre-cizia, unui Yehudi Menuhin - la MedaStanciu; şi nervul, şi dinamica inter-pretării-energia-eclactând, sensibili-tatea cuplată cu tehnica “ca la carte”a unui David Oistrach - la FlorinIonescu Galaţi. Nici mai mult, nicimai puţin, pe Mădălin Voicu l-amcomparat cu un Roberto Benzi (caredirija însă fără baghetă) al anilor 70,când, nu scăpam concertul de la TVsau din Sala Ateneului Român, saude la Timişoara! unde în loc de biletle dam controlorilor, în mână, dis-cret, o hârtie de cinci lei!

Petre CICHIRDAN

ANTIM IVIREANUL TRONEAZĂ ÎN CENTRUL RÂMNICULUI!

Zilele trecute centrul Râmnicu-lui, explanada Prefecturii, a

fost îmbogăţit cu un monument de-osebit de bine realizat (sigur, unsoclu ca al monumentului din faţaPrimăriei, al lui Constantin Brânco-veanu, ar fi fost şi mai interesant),„Sfântul Ierarh Martir Antim Ivi-reanul, 1650-1716, Ocrotitorul Râm-nicului”, marmură şi bronz, autor,Paul Popescu, sculptor din Târgu Jiu.Declinarea executării monumentuluicătre artistul de pe malul Jiuluiaparţine ÎPS Varsanufie, Arhiepis-

copul Râmnicului, care a ales şi loculde amplasare...Paul Popescu, sculp-torul numărul unu al Olteniei şi unuldintre cei mai importanţi sculptoritehnologi ai marmurei din România.Domnia sa a mai executat, în aceeaşimanieră, bustul lui Mihai Eminescuamplasat în 2015 în incinta Arhiepis-copiei ... Practic, punct zero al oraşu-lui, de aici şi până la Cetăţuie pedirecţia sud nord se desfăşoară ceamai frumoasă şi bine realizată partea oraşului construită după proiecteleIPJ Vâlcea (acum sediul Univ. Spiru

(continuare în pag.2)

2 CULTURAvâlceană

Cei trei, nu odată au mai concertat pescena de la Râmnicu Vâlcea, în plus,Mădălin Voicu, prin 2004 (dacă nu măînşel) împreună cu Orchestra Radio“arunca sala în aer” cu Rossini, Max Bruchşi George Enescu (Wilhelm Tell, Concertulpentru vioară-solist Alexandru Tomescu,Rapsodia I)...L-am filmat din faţă în primaparte a simfoniei şi am rămas stupefiat căVoicu avea partitura închisă, iar intrărileorchestrei erau “atârnate-legate” dedegetele lui; da, cu-noştea partitura pede rost; şi, ca un înalt ierarh în rostireapredicii ţinând Biblia închisă, MădălinVoicu ţinea (pentru siguranţa inter-preţilor) partitura închisă.

Dirijorul MĂDĂLIN VOICU

Născut în București, fiu al reputatuluiviolonist Ion Voicu, Mădălin Voicu a ab-solvit Facultatea de Interpretare - vioarădin cadrul Academiei de Muzică – Bu-curești. A beneficiat de burse de studiipentru aprofundarea artei dirijorale laTrier, Mainz, Stuttgart, Londra. A dirijatorchestra simfonică a Filarmonicii dinPloiești, a Filarmonicii „Oltenia” dinCraiova, Orchestra Naţională Radio, a fost

director și dirijor al Orchestrei de cameră„Ion Voicu” din București, director al Fes-tivalului Internaţional „George Enescu”dar și profesor de muzicologie la Acade-mia de Muzică „Attaturk” din Izmir, Tur-cia. A fost membru de onoare alAcademiei Franceze de Arte, Știinţe șiLitere. (...) Mădălin Voicu rămâne una dincele mai îndrăgite persoane publice dinţară.

Violonista MEDA STANCIU

Născută la Rm. Vâlcea în 1971, începestudiile muzicale la „Şcoala de Muzică şiArte Plastice” din Rm. Vâlcea, clasa prof.Ştefan Petrescu şi prof. Aurel Popescu. Laterminarea studiilor gimnaziale con-curează şi obţine un loc la Liceul de Artădin Craiova pe care îl absolvă în 1989 caelevă a clasei prof. Cornel Berbec. Aprimit numeroase premii de la diverseconcursuri şi competiţii naţionale muzi-cale ce o recomandau încă de pe atuncidrept un muzician de marcă. S-a pregătitde-a lungul timpului cu Maestrul ModestIftinchi, urmând să studieze la Academiade Muzică din Cluj Napoca cu MaestrulŞtefan Ruha și prof. univ. dr. Adrian Câr-dan ulterior fiind masterand la clasa de

vioară a prof. univ. dr. Dorina Mangra. Ogăsim apoi ca violonistă a Filarmonicii„Oltenia” din Craiova unde are ocazia săse perfecţioneze în arta interpretativăsolistică şi în orchestră. Alături de orches-tra simfonică face numeroase turnee înSpania, Italia, Franţa, Germania, Elveţia,America etc. În perioada 1991 - 1993 oregăsim în componenţa orchestrelor tele-viziunilor italiene CANALE 5 şi RAI UNObucurându-se de o mare apreciere atâtdin partea colegilor, cât şi din partea diri-jorilor.

Violonistul FLORIN IONESCU-GALAŢI

Violonistul Florin Ionescu-Galaţi, unsolist remarcabil, a început studiul vioriide la vârsta de 4 ani, studiind cu tatăl său,renumitul Ilarion Ionescu-Galaţi, violonistşi dirijor. La 10 ani concerta împreună cuOrchestra Naţională Radio Concertulpentru vioară şi orchestră de Kabalevski,făcându-şi debutul în cariera solistică.Absolvă Academia de muzică din Bu-cureşti ca student al lui Ştefan Gheorghiu,dar l-a avut ca mentor permanent petatăl său. De-a lungul anilor a fostcâştigător şi laureat a numeroase com-

petiţii a susţinut recitaluri şi concerte înaproape toate oraşele din ţară, iar din1982 îşi începe cariera de solist inter-naţional, cântând cu orchestre filarmo-nice din: USA, Canada, Elvetia, Bulgaria,Turcia, Grecia, Ungaria, Polonia, Austria,Moldova, Franta, Italia, Norvegia,Japonia, Germania, Spania, Anglia. Din1993 devine solist al Filarmonicii de StatBraşov. A făcut înregistrări şi a scos CD-uripentru Electrecord, Sipario Dischi, RadioRomania, Radio Istambul, ZDF, etc . A cân-tat în săli celebre precum Carnegie HallNY, Herkuleessaal Munchen, MegaronAtena, Megaron Thessaloniki, AteneulRoman, Sala Radio, Garsteig Concert HallMunchen, Santori Hall Tokyo, BilkentAnkara, Beethoven Halle Bonn, Stefa-niesaal Graz şi a colaborat cu mari muzi-cieni, dintre care : Valentin Gheorghiu,Ayla Erduran, Iosif Conta, Ian Brown,Horia Andreescu, Gurer Aykal, RainerHofman, Michael Stern, Ion Voicu,Vladimir Altschuler, Lorry Wallfish, AlainParis, Alexander Rahbari, Marek Pi-jarowski etc. Cele trei prezentări sunt se-lectate din programul de sală.

Pe Video Arhiva de pe www.cultu-raarsmundi.ro sunt postate trei secvenţedin concert.

(urmare din pag.1)

Ocarte şoc aş denumi recenta apariţieeditorială a scriitorului Dinu Săraru,

o carte şoc şi seniorală sub toate as-pectele: calitate tipografică, Editura RAODistribuţie-2016, stil-unul surprinzător-am văzut, dictat de autor şi scris de omaică stareţă-Maica Ambrozia Rucăreanude la Mânăstirea Arnota; grafică inspiratăşi de aleasă calitate semnată de MirceaDumitrescu; conţinut de invidiat în brea-sla scriitoricească-format aproape mic,142 de pagini, odisee a unui tearu mic,Teatrul Mic din Sărindari, a trei monu-mente actoriceşti (atât de frecvente întimpul postbelic)- actriţă, regizor şi direc-tor- odisee a punerii în scenă a celor douăpiese de teatru: „Mestrul şi Margareta”de Bulgakov şi „Doamna cu Camelii” deAlexandre Dumas fiul!... iată, un conţinutaproape postmodernist în care sunt pusefaţă în faţă “dictaturi” din secolul XIX-burgheze-cu cele din secolul XX - comu-niste, ambele totalitariste, şi din carecititorul trebuie să înţeleagă că în ultimeledecenii ale totalitarismului românesc in-telectualii pursânge au ştiut să ţină şta-cheta calităţii cât mai sus, şi, doar aceia,creatori în artă (adăugăm noi şi creatoriidin tehnologie-ştiinţă şi tehnică!), prinartă, au luptat indirect împotriva acestuisistem de temut. Vedem, cât de temutera un director de teatru, chiar şi el-marecreator-datorită spatelui politic! Conţinut-stil-caracteristic pentru un mare scriitor,frază aristocratică până în măduvaoaselor, frază, sigură, de una, două pagini,fără nici o cruce sau răscruce-echivoc- în

fluenţa intrinsecă, într-un roman care prinsubiectul său acoperă starea interioară şiexterioară a teatrului românesc, un teatruproductiv cât o mare industrie, şi stareainterioară şi exterioară a artelor plasticeraportată la acelaşi moment; când, după1982, mai toţi fugeau peste graniţe într-oînţelegere tacită cu puterea... din umbră!Sculptorul şi directorul teatrului îşi dauseama de pericolul apărut şi militeazăpentru reinstaurarea în artele româneştiaa ideii clasice! a formelor ei! a producti-vităţii esteticii clasice; sănătăţii clasicului.Autorul îşi concentrează deznodământulscurtei pledoarii, pentru arta tearului,prin moartea stupidă a prietenului său, şitovarăş de vânătoare, sculptor, petrecutăundeva la sfârşitul de carieră al directoru-lui de teatru, în preajma Revoluţiei din1989, după montarea la Teatrul Mic acapodoperei, dramă, „Dama cu Camelii”de Alexandre Dumas fiul. Scânteia roma-nului, care reprezintă şi pasiunea direc-torului pentru libretul operei de artă, desine stătătoare, o reprezintă leitmotivul(desigur, wagnerian) asocierii formelorrotunde-fraza plină de conţinut şi ro-tundă: „Sânul de zăpadă” al scenei de la„fereastra din Sadovia”, „Directorul” deteatru-autoritar, şi Sculptorul, forma scul-pturală a imaginii. Clasicul, dar şi formularococo a peisajului-mobilierul din ate-lierul Sculptorului şi fraza bogată-în careare loc acţiunea romanului este comple-tat de fotoliul construit de acesta (admi-rator al Vedetei) o „berjeră” în care seodihneşte Vedeta (interpreta Margaretei

din „Maestrul şi Margareta”de Bulgakov) la premierapiesei, dar şi de amprentade rugină a pieselor turnateîn bronz, acea rugină speci-fică artei vizuale existentădoar pe caisele pe trei sfer-turi, coapte! Interesant estecă, citind această carte ime-diat după lansarea de la Li-brăria Humanitas, soarta a făcut să citescconcomitent cartea lui Florin Zamfirescu„Actorie sau Magie” şi să constat că„Vedeta” cărţii lui Dinu Săraru, şi „MareaDirijoare” (regia) sunt construcţii literareale unui înalt maestru, scriitor, romancierde calibru, acestea, încadrându-se înnormele de conduită şi însuşirile actorilorşi regizorilor geniali, norme stabilite însinteza rectorului IATC-ului, deaseme-nea, vâlcean! Iată o triadă obligatoriepentru marele actor de teatru pe care ogăsim pedagogic în cartea lui Florin Zam-firescu: Vocea-Trupul-Cântecul...şi, cumeste tradusă literar (este doar un exem-plu) de Dinu Săraru care nu mai arenevoie de cuvintele noastre pentru a seinstala în topul marilor directori deteatru... „Cântecul ce se insinua şi răsunarăscolitor tot timpul, şi la lectură, şi înreplica dată pe scenă, şi în gesturi, şi înmişcare, şi la construcţia secvenţelor, aactelor, a întregului, era un cântec sfâşi-etor, ceea ce înseamnă şi se numeşte cân-tecul lebedei, singurul frumos sfâşietor, şiultimul frumos rostit, îngânat, strigat deo lebădă al cărei glas, se ştie, nu e în toată

viaţa ei deloc frumos, deloc ar-monios, deloc liniştitor, deloc po-etic, ci dimpotrivă, atât decontrastant cu linia, cu zvelteţea,cu poezia corpului şi a gâtului şi acapului acestei păsări, altfel, peapă plutind şi în zbor, atât de fru-moasă.” Desigur, aici, DinuSăraru, disociază vocea de trup,în cazul lui Zamfirescu, actorulfără voce, da, totuşi, va deve-ni...mim! Cartea lui Dinu Sărarupare a fi, uneori, un poem epic

închinat frumuseţii trecătoare a omului,şi frumuseţii netrecătoare a creaţiei artis-tice. Ni se transmite prin acest romanideea de teatru magnific, pe scenă, şinecurat, şi “teatru” pe câmpul de vână-toare la fel de necurat. Primul duce la sa-crificarea omului în dauna actorului şisuccesului de scenă şi, al doilea, ducândla sacrificarea vânătorului visător-neatentşi, ca şi în povestea lui Ion Creangă „Ursulpăcălit de vulpe”, aşa şi vânătorul ilegal(moral), păcălit de vulpe, moare în loculei (vânătorul nefiind urs şi neavândcoadă)! 142 de pagini de rafinament artis-tic, şi de necaz în faţa întorsăturilor pecare ni le prezintă viaţa...

*În data de 21 iulie 2017 la Librăria Hu-

manitas, în prezenţa ÎPS Varsanufie şi aunui numeros public scriitorul DinuSăraru şi-a lansat cartea „Ura din ochiivulpii” eveniment literar de mare anver-gură. A prezentat cartea alături de ÎPSVarsanufie şi Dinu Săraru, scriitorul DoruMoţoc...

pcickirdan

DINU SĂRARU: „URA DIN OCHII VULPII”

Haret) şi care a început în 1978 (desigur, neiertând nimănui de-molarea Şcolii de Muzică, care se afla pe traseu). Ar fi totuşi in-teresant dacă onor Primăria Râmnicu Vâlcea ar pune în aplicarepropunerea lui Constantin Zărnescu şi, la jumătate distanţă întreBustul lui Ivireanul şi Cetăţuie, la Podul lui Hozoc (fost, sau, Valealui Mandi), ar instala o „Lupa Capitolina” pe un soclu de mar-mură sau piatră inspirat din coloanele compozite din faţada Tri-bunalului... Asta pentru a întâmpina şi noi în sensul istoriei, cumse cuvine, anul 2018 - Centenarul „Marii Uniri”! S-P.C Compoziţie foto Petre Cichirdan

T

septembrie 2017

3septembrie 2017 CULTURAvâlceană

Maestrul Florea Firan a primit, pecalea nesfârșirii firii sale, o bornă

de aducere aminte. El a marcat drumul culiniști și neliniști, iar cei întâlniţi prin labirin-tul a 80 de bucle cu anotimpuri, luni, zile șinopţi au pus oglindirea vecinătăţii, una iu-bitoare și plină de recunoștinţă.

Nesfârșirea firii? Numele primit este ur-sire, iar cel însoţitor predestinare pe cale. Îngrădina cu flori multe, înflorirea este

premisa unui rod. Primăverile cu boboci șirăsaduri au luat aurul verilor să rumeneascăîmbelșugările toamnelor. Apoi iernile cu al-biri și așezări înţelepte au pregătit, iar șiiară, mereu noul început pentru ca risipeisă se dedea Florea ... florarul, des-fășurându-și firul prin labirintul – mereualtă provocare!- prin templele cronidului.Vorbim de infinitate, ca o nesfârșire colum-nică (8!), în acest simbol așezat stâlp. De cecăutăm verticala, când curgerea cere ima-nenţa? Pentru că o bornă, o carte omagiu,

cer întotdeauna contem-plaţia și așezarea în ne-mișcare. Așa neliniștiledevin acţiune și im-bolduri către noi fapte. Overticală, ca o vâlvă,devine far călăuzitor șiprinos de lumină grădinii... cu flori multe, invitaţiealbinelor lucrătoare lamai dulcele fagure.

Am gustat din mierea celor ce au cules

Floarea Firan și am devenit părtași, prin maicunoaștere, la propria-ne ascunsa fire

românească, vădită în vâlva pusă pecale. Apoi ca o scriere în chihlimbar amprivit chipurile, clipe de lumină-n salbă,și mărturia unor nume, cu renume, dincultura noastră și a lumii fără margini.

Unei flori, din grădina cu flori multe,a patriei de lângă inimă, i s-a dăruit ocântare, ca o vâlvă aprinsă pentru acumși mereu. Să nu observăm că „ScrisulRomânesc” este prin sine o Carmen Pa-triae? Felicitări realizatorilor acesteicărţi-omagiu , iar Dumneavoastră Maes-tre, Florea Firan, drum bun către cente-

nar!

O BORNĂ A NESFÂRȘIRII PE DRUMUL, CU LINIȘTEA ȘINELINIȘTEA, LUI FLOREA FIRAN

Mihai SPORIŞ

PAGINI DE ISTORIE A MONAHISMULUI(Interviu cu Arhimandritul Veniamin Micle, de Petre Cichirdan)

Unul dintre publiciștii reprezentativipentru spaţiul cultural Vâlcean,

Petre Cichirdan, figură de intelectual enci-clopedist, conducător a trei gazete cuapariţie în Râmnicu Vâlcea (Cultura Vâl-ceană, Forum vâlcean şi Povestea Vorbii) aavut o iniţiativă deosebit de valoroasă, înurmă cu câţiva ani, provocându-l pe Arhi-mandritul Veniamin Micle, de la MănăstireaBistriţa, la o discuţie privitoare pe de oparte la viaţa acestuia (tocmai împlineavârsta de 75 de ani), iar pe de altă parteabordând istoricul Mănăstirii Bistriţa şi chiarmai mult, aspecte deosebit de interesantedin istoria monahismului în România. Dis-cuţia s-a întins pe durata a mai multor luni,găzduită în paginile revistei Cultura Vâl-ceană, din decembrie 2013 până în decem-brie 2014, reunite apoi, toate acestesegmente, în volumul „Interviul anului.Arhim. Veniamin Micle. Un monah la 75 deani” (Editura Intol Press, Râmnicu Vâlcea,2015). Din capul locului se remarcă incisivi-tatea bonomă a întrebărilor dar şi docu-mentarea temeinică pentru formularea lor,la care Arhimandritul răspunde cu o largăbunăvoinţă, dând informaţii preţioase și in-sistând cu detalii asupra tuturor chestiunilorabordate.

Arhimandritul Veniamin Micle este el în-suşi o figură marcantă a cinului monahicesc(S-a născut la 7 iulie 1939 în Maramureş,descendent dintr-o familie de tradiţie vo-evodală - „Primul strămoş al familiei Micle– se mărturiseşte Arhimandritul – cunoscutdocumentar, este cneazul Giula din Giuleşti-Maramureş; el apare întâia oară menţionatîn Diploma din 15 septembrie 1349, emisăde regele Ludovic I cel Mare al Ungariei/1342-1382/, care adeverește că Giula dinGiuleşti era fiul lui Dragoş de Bedeu, viitorul

Dragoş Vodă al Moldovei, menţionat înActul din 25 decembrie 1336. Aparţinândcategoriei ostăşeşti de «servientes regis»”),probând astfel, fără drept de apel, că peacest pământ strămoşeşc românii aveau oorganizare socială încă din veacuri ances-trale.

Biografia Arhimandritului VeniaminMicle este una cu totul ilustrativă pentruprofilul teologic şi intelectual al slujitorilorbisericii creştine, ortodoxe române, dinvechime până în zilele noastre. Intrat lavârsta de 15 ani în Mănăstirea „Sfânta Ana”de la Rohia, a urmat studii teologice la Cluj,apoi la Sibiu şi Bucureşti, con-tinuate în Franţa la Facultateade Teologie Catolică din Stras-bourg şi în Israel, la Ierusalim,în Grecia, la Muntele Athos.Reîntors în ţară urmează o în-delungată și strălucită activi-tate didactică şi ştiinţifică laInstitutele teologice din Sibiu,Craiova, Curtea de Argeş şiBucurești. Apoi se dedicăvieţii monahale ca slujitor laMănăstirea Cozia, la Cate-drala episcopală din RâmnicuVâlcea și din 1983 devineStareţ la Mănăstirea Bistriţa, une se află îşiîn prezent în calitatea sa de Arhimandrit.

Discuţia, ce are consistenţa şi dimensi-unea unei autentice monografii, se poartăpe mai multe paliere tematice, abordându-se astfel legăturile domniei sale cu Râmnicul(cu viaţa monahală în Mănăstirea Cozia),prezentarea monumentelor MănăstiriiBistriţa („Prin reorganizarea vieţii mona-hale, am înţeles să redau funcţia liturgică amănăstirii, care este rolul ei principal”), aşcolilor Bistriţene, cu şcoala, devenită cele-bră, de caligrafi şi miniaturişti („rolul Mănă-stirii Bistriţa /…/ recunoscută uriaşa

contribuţie pe care a adus-o în timp depeste patru secole la crearea şi susţinereaculturii româneşti, prin transcrierea şi trans-miterea din gneraţie în generaţie a manu-scriselor căutate şi citite de ştiutorii decarte, şi mai ales prin traducerea operelorpatristice, filosofice, istorice şi literare înlimba poporului, aşezând astfel bazele cul-turii moderne”), vorbind despre pictura șipictorii monumentelor bistriţene, despreicoanele şi iconarii de la Bistriţa etc, în toateaceste domenii Arhimandritul aducându-șio contribuţie deosebită prin punerea lor înevidenţă, prin cercetarea documentelor de

epocă și printr-o mulţime decontribuţii originale lalimpezirea și edificarea unorchestiuni de istorie literară șiteologică, de istorie propriu-zisă, din această parte de ţară(„mi-a plăcut să abordezteme inedite, atât pentruclarificarea personală a unorprobleme, cât și pentru acontribui cu unele noutăţi lapropășirea culturii și spiritu-alităţii românești”). Rod alacestor cercetări cărora le-aconsacrat întreaga viaţă, sunt

cele aproximativ opt zeci de cărţi publicate,între care aş dori să menţionez doar „Istoriabisericească de Samunil Micu” (1993),„Predici și cuvântări de Eufrosin Poteca(1993), „Sfântul Antonie de la Iezerul”(1994), „Peştera Sfântului Grigorie de laBistriţa” (1995), „Minunile Sfântului GrigoreDecapolitul” (1997), „Manuscriseleromâneşti de la Prodromul” (1999) – înfiecare an o carte de căpătâi, dar cu totulaparte se impune cercetarea privind bi-ografia și contribuţia tipografului Macarie(„Ieromonahul Macarie, tipograful român”,2008), stabilind identitatea acestuia, despre

care de-a lungul vremii s-au purtat nu-meroase controverse („tipgraful Martin Bâr-sanu s-a stabilit la Mănăstirea Bistriţa dinOltenia, care dispunea de condiţii corespun-zătoare funcţionării unei tipografii. AiciMartin Bârsanu se călugăreşe, primind nu-mele de Macarie, cum scrie în „Cronicăanonimă”, că «dobândi rangul deieromonah». În activitatea sa tipografică,Macarie aplică tehnica învăţată la Veneţia,dar se va orienta spre modelul cărţiiromânești, luând ca izvod manuscrisele dinScriptorul bistriţean. Faptul că nici istoriciisârbi nu și-l asumă pe tipograful Macariedin Țara Românească, V. Jagič numindu-l«der walachischer Macarius», ar fi o greşalăsă nu-l recunoaștem ca român, transil-vănean de origine, din Codlea, identificat înpersoana lui Martinus Burciensis de Csei-dino”). Un foarte interesant capitol al vieţiiIeromonahului Veniamin Micle este cel încare dezvăluie modul în care Securitatea sepreocupa de viaţa mohahilor și a bisericii îngeneral, această evocare fiind, la urmaurmelor, o autentică contribuţie documen-tară.

Ilustrativă în totul pentru viaţa şi activi-tatea de excepţie a cărturarului monah Ve-niamin Micle, cartea realizată de PetreCichirdean vine să contureze un profil mo-numental al celui pe care ÎnaltpreasfinţitulPărinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicu-lui, îl numește în precuvântarea sa, „uncălugăr nobil în cel mai profund sens al cu-vântului” apreciindu-l ca „un prolific scriitorde istorie bisericească din Biserica OrtodoxăRomână, cel mai prolific monah al zilelornoastre, ziditor de slovă dumnezeiască în in-imile credincişlor”. Este o carte ce n-ar tre-bui să lipsească din nici o bibliotecă publică,teologică mai ales, dar nici din cele ale iu-bitorilor de cultură și istorie naţională, in-diferent din ce colţ al ţării.

Constantin CUBLEŞAN

„Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri, omul care nu citeşte trăieşte o singură viaţă” (George R. R. Martin)

ANTICARIAT CENTRAL - COSTEL CRĂCIUN RÂMNICU VÂLCEAoferă cărţi pentru o mie de vieţi!

Așadar, reușitele lăudabile ale autoruluiacestei cărţi au la bază bunele și valoroaseletradiţii lăsate ca moștenire de înaintași.

Într-o postfaţă se formulează concluzii,dorinţe testamentare, sfaturi, îndemnuri șimesaje de înţelepciune, printre care:

-preţuirea cărţii, muncii, toleranţa, îngă-duinţa și iertarea;

-preocupări casnice: construirea de

gospodării, de fântâni, sădirea pomilor fruc-tiferi;

-casa părintească să nu se vândă, iarlocul unde te-ai născut să nu se înstrăineze;

-aprecierea valorilor, a oamenilor cu ști-inţă de carte;

-să fim modești, să știm a ne controla,să ne facem program de lucru zilnic;

-să știm a ne preţui educatorii; să nuuităm prietenii;

-să trăim în viaţa satului și să nu uitămconsătenii.

-“Chibzuinţa, echilibrul, cumpătarea, de-votamentul, credinţa în Dumnezeu și în bis-erică mi-au dat aripi și m-au încurajat”;

-„Despre moralitate aș mai spune că tre-buie să-i convingem pe oameni, indiferentde vârstă, să rămână cât mai aproape detradiţii, de vorba, de portul și de comporta-mentul bunicilor și străbunicilor noștri, carene-au fost icoane vii și ne vor fi”.

Dovedind și însușiri prozodice, sfaturileși îndemnurile iau formă versificată, într-opoezie de opt strofe, cu titlul-dedicaţie“Pentru tine, cititorule”.

O bogată gamă de reproduceri fo-tografice completează acest univers mirac-ulos al evocatorului, care merită felicitări,precum și tradiţionala urare de “La mulţi ani!”

(urmare din pag.11) ILIE STOICA: FIRUL VIEŢII...

4 septembrie 2017CULTURAvâlceană

În fiecare dimineaţă ne ucidem pro-priile vise, pe ale celor din jur și chiar

aiurea, fără nici cea mai mică legătură, iarînceputurile, dragostea, cuplul, noi, azi,schimbarea coafurii se transformă în ba-nalul pe care nu-l mai acceptăm, în carenu ne mai regăsim, dar de care ne agăţămcu speranţă. Apare acel ceva ce netranspune în piesele unei partide de şah,scoase de pe tabla de joc fără nici cea maimică urmă de regret. Dacă NOI ajungemfără să vrem Tu sau Eu, orizontul devineun spectru monocrom, neuniform șianost, o poartă permanent închisă.

Pentru o oră, în sala Studio a TeatruluiAnton Pann din Rm. Vâlcea am savuratCRIZE de Mihai Ignat în regia lui BogdanTudor Pelerin şi interpretarea actorilorIulia Antonie și Radu Constantinov.Cuminte în colţul meu, ca printr-o fereas-tră, am trăit o zi şi încă o zi din fadul uneiposibile existenţe, o probabilă apocalipsă

conjugală în care ne putem regăsi fiecaredin noi într-un moment al existen-ţei. Spaţiul nu a fost îndeajuns pentru ceidoi artiști, în care EL și EA se transpun cuvoie sau fără voie în simpli spectatori, ba-nale existenţe ale vieţii. Cu fiecare zi tru-fia sufletelor îi schimonoseşte trans-formându-i în străini, în două trupurigoale fără universul necesar al cuplului.

Da!... am trăit aceea senzaţie comunăvieţii cotidiene, a aglomeraţiei din vecină-tate, în care ne sufocăm, în care ne pier-dem cu fiecare respiraţie. Ritmul alert dinjurul mesei cu cele doua scaune, la careprotagoniștii deschid porţile frustrăriloracumulate în intimitate, dau senzaţia unuiombilic necesar, dar caustic. Fiecare hainăprinsă pe culme sau aruncată în malax-orul permanentelor stări de dispreţ reci-proc deschid goliciunea umană, trans-formă dorinţa primară de a dăruidragoste într-o poftă instinctivă desex. Mimica celor două personaje redată

cu talent de Iulia Antonie și Radu Con-stantinov pare uşor comică, dar tocmairegăsirea noastră cu un moment al vieţiine transformă în proprii jucătorii şi obser-vatori. Legătura dintre scenă şi sală, din-tre actori şi spectatori tinde să nu maiexiste. Căutând această graniţă, ar trebuisă facem schimb de locuri, căci întreagasală a trăit, a simţit, a zâmbit şi sigur s-aregăsit. Atenţia este foarte importantă petot parcursul piesei CRIZE în regia lui Bog-dan Tudor Pelerin, reuşind să se facă înţe-les într-un mod plăcut.

Deşi interpretarea îţi dă o senzaţie dehiperactivitate excesivă, iar evenimentele

se desfăşoară alert, după ce ai păşit afarădin sală începi să îţi dai seama de genia-litatea regizorală, care a servit toatefelurile de mâncare pe repede înainte cuo anumită chimie, ca o bombă cu ceas ceurmează să explodeze după finalul piesei.

Ritmul trepidant este întărit de unansamblu de momente vizuale şi sonorecare accentuează viziunea regizoralădezţelenind câmpul în care cele două per-sonaje par a se afunda fără speranţă.

Decorul simplu format din câtevaobiecte de mobilier, dar sugestiv, caută osimbolistică a noilor sensuri, a căilor pecare păşim existenţial. Banalul devinetonul şi scopul unor lupte verbale, a mo-mentelor duse la extrem şi paradoxal oamnezie necesară, în concepţia dra-maturgului.

Pe drumul de întoarcere am datnaştere unor idei ce aparent fuseseră tre-cute în plan secund, lăsându-mă să visezamuzat la fiecare replică. Pot spune căemoţia piesei încă este vie provocându-mi cortexul să-mi regleze trăirile.

Fără a lungi momentul final, concluziaeste că oamenii au nevoie să se iubească.

CRIZE - sub culmea de rufecronică de teatru

Dragoş G. CĂLINESCU

Foto: wiki

ANTOLOGIA SOCIETĂŢII CULTURALE „ANTON PANN” 2017LANSATĂ LA BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

În data de 07 sept. 2017 la BibliotecaJudeţeană a avut loc o mare în-

trunire organizată de Societatea Culturală„Anton Pann” cu ocazia lansării „Antolo-giei Societăţii...” pe anul 2017, în fond, cuocazia sărbătoririi zilei societăţii,adăugării a încă unui an la vârsta ei (înfi-inţată în 1998-preşedinte Mihai Sporiş).Societatea a funcţionat cu un cenaclu li-terar artistic, care, acum, de trei ani, estecondus de Mihaela Rădulescu, desigur,împreună cu preşedintele societăţii şi vi-cepreşedintele ei: Nicu Cismaru şi VioletaScrociob; anul acesta, 2017, cei trei, reu-şind să tipărească a doua Antologie... Larespectiva dată, sala de conferinţe a bi-bliotecii a fost neîncăpătoare pentru par-ticipanţi, care s-au împărţit în douăgrupe: simpatizanţi şi membri ai socie-tăţii, majoritatea celor din urmă fiind şiautori în paginile Antologiei. Aceasta aapărut la Editura Hoffman, din Slatina,oraş cu o foarte bună echipă de creatoriliterari grupaţi în jurul lui Dumitru Sârgheşi care a fost foarte aproape de Societateavâlceană încă de la începutul administrării

acestei garnituri de conducere(2014)... Coordonatorii Antologiei:Nicu Cismaru, Violeta Scrociob, Mi-haela Rădulescu. Tehno-redactarea -grafica: Violeta Scrociob. Fotografii:Violeta Scrociob, C-tin Triţă, CornelPopescu. Menţionăm că Violeta Scro-ciob este singura din actuala echipăde conducere care a activat şi în tim-pul „guvernării” Costea Marinoiu, şinu o spunem fără rost, domnia saeste continuatoarea acelei para-digme de cenaclu, al interferenţeiartelor, impus, de prin 2002, înaceastă societate! De-a lungul timpului,la Biblioteca Judeţeană şi apoi în demi-solul Casei memoriale „Anton Pann”,unde s-au desfăşurat şedinţele CenacluluiArtelor, copii şi tineri, bătrâni, şi-au etalattalentul în domeniul artelor plastice şipoeziei, muzicii! La întrunirea din 07 sep-tembrie majoritatea autorilor au avutprilejul să se exprime public timp de cinciminute (barem impus de Nicu Cismaru,care-şi dovedeşte astfel talentul de orga-nizator, pe lângă cel de poet şi jurnalist)

astfel că am avut prilejul să-i vedem lalucru pe unii dintre cei mai buni creatorivâlceni şi nu numai... Andrada Badea-elevă la Liceul din Horezu-cu un grupaj depoezii, Daniela Băbu-poezii, MădălinaBărbulescu, Maria Boboacă - Bărbăteşti,Claudiu Bota, Paulian Buicescu-Slatina,Dragoş Călinescu-Drăgăşani, Elena NataliaCălinescu-Drăgăşani, Nicu Cismaru, ...Cristian Ovidiu Dinică, Ion Drăghici, AdinaEnăchescu ... Constantin Maria, IonMicuţ, Gheorghe Rusu, Nichi Ursei, Dan

Mitrache, Elena Agiu Neacşu,Mihai Călugăriţoiu, Mihai Popa,Alina Neagoe, Nicolae Nistor, Du-mitru Bondoc-cu un studiu intere-sant despre Constantin C. Popian,Gheoghe Răducan, Violeta Scro-ciob, Veronica Stan, Maria Turlu-ianu, Dumitru Sârghe...sunt doarcei pe care i-am întrezărit în salăsau au dat citire gândurilor lor, sauîi cunoaştem din revistele noastrede cultură... La intrarea în bi-bliotecă, destul de grăbit, am omissă observ desenele în cretă colo-

rată a copiilor din Bibliotecă, de pe tro-toare, dar la ieşire am fost chiar fascinaţi,având mintea plină de poezie şi farmec, şinuri poetici!, plimbându-ne pe „CaleaCosmogoniei” (în faţa Bibliotecii) şi „Uli-cioara Utopiei”-asta chiar ne-a dat gata!pe laterala ei... Fantezia copiilor nu cu-noaşte limite! Pe www.culturarsmundi.ro,Video Arhiva puteţi vedea cuvântul An-dradei Badea de la acest interesant spec-tacol-lansare de carte...

Simion PETRE

ÎNTOARCEREA ÎN TIMP A FIULUI, CU UNELE COMPLETĂRILA OCUPAREA BASARABIEI

ŞI BUCOVINEI. PRIMUL REFUGIU DIN 1940

(Urmare din numărul trecut)

(Ne cerem scuze pentru greşala dinnumărul trecut unde în loc de Lorin Can-temir a apărut Florin Cantemir)

Nici vorbă de cafea sau ceaichinezesc ca să nu mai vorbim de

ceai rusesc, în magazine se găseau omulţime de produse înlocuitoare a pro-

duselor tradiţionale denumite surogate,cum ar fi: în loc de unt margarină din soia,în loc de cafea naturală, cafea din cicoaresau năut la care peste ani şi ani amrevenit ca români trăitori într-o republicăsocialistă, când cafeaua naturală era în-locuită cu faimosul „nechezol”. Istoriaîntr-un fel se repetă!

Cu toată aglomeraţia din dormitoarelelagărului, dormitoare dotate cu paturiduble, suprapuse, probleme speciale de

sănătate nu au fost. Problema cea maidelicată era a celor bătrâni care se mişcaucu greu şi aveau probleme de naturăigienică. Din cînd în cînd mai apăreau şipăduchi, dar situaţia era în general ţinutăsub control. în general starea de civilizaţieşi tradiţie nu a fost neglijată.

Cu bilet de voie se putea ieşi în oraşpentru plimbări şi vizitarea magazinelor,care nu duceau lipsă de produse, darafectate de regimul de război şi de lipsa

importurilor din Africa şi Asia. Astfel înlipsa bumbacului şi a lânii s-a introduscelofibra, care avea la bază deşeurile dinlemn. Celofibra pe bună dreptate a fostprecursoarea fibrelor chimice sintetice.Cum era şi tradiţional pentru alimentaţiateutonică, pâinea nu era la mare căutare.Ea era restricţionată şi se vindea pecartelă pe bonuri de 25 de grame, fiecarecetăţean primea lunar un anumit numărde bonuri şi cumpăra după necesităţi şi

Lorin CANTEMIR

septembrie 2017 CULTURAvâlceană 5posibilităţi. Toţi erau covinşi de necesi-tatea raţionalizărilor şi de corectitudinealor şi n-am auzit niciodată cetăţeni caresă fie nemulţumiţi sau să protesteze. Erapreţuită ordinea şi disciplina şi re-spectarea acestora în mod riguros şi egalpentru toţi. Oamenii nu se simţeaupăcăliţi, traşi pe sfoară. Nici nu le treceaprin cap o asemenea posibilitate. Fiind devîrsta copilăriei eu eram atras peste limitede produsele destinate copiilor.

Magazinele germane erau pline cuobiecte pentru copii. Mai toate cărţilepentru copii aveau o grafică deosebită,pline de imagini foarte frumos colorateaşa încât chiar dacă nu le citeai îţi făceaplăcere să le răsfoieşti, toate cărţile teatrăgeau să le cumperi, să le ai. Erau cărţide poveşti, ca acelea ale fraţilor Grimm,sau descrieri ale unor realităţi, sau deaventuri.

Alături de acestea era o varietate im-presionantă de creioane şi crete coloratecu care puteai desena pe hârtie sau maisimplu şi economic pe tăbliţe de sticlămată, prelucrată prin fluorizare de pecare puteai şterge desenul cu simplitateşi uşurinţă. Mai mult, sub sticlă puteaipune diferite desene pe care, princopiere, căpătai deprinderi de desenare.Dar cele mai atractive şi ademenitoareobiecte erau jucăriile pentru băieţi. Epocasoldaţilor de plumb era deja depăşită.Locul lor fusese luat de soldaţii de ghipscolorat, care imitau mai bine realitatea.Costând foarte ieftin, ei reproduceau cufoarte mare fidelitate toate tipurile deunităţi ale armatei germane, inclusivmuzica militară, răniţii, transmisioniştii,mitraliorii şi celelalte unităţi. Cu uşurinţăputeai avea în miniatură un regimentcomplect cu toate armele şi unităţile, in-clusiv bucătăria de campanie, spitalul,doctorii, imfirmierele, comandanţii.Puteai să te dotezi cu o lume de ghips dincare să nu lipsească conducătorii Ger-maniei naziste. La fel de atrăgătoare eraujucăriile metalice, în majoritate copii aleechipamentului militar german. Maitoate erau prevăzute cu mecanism cu arc,care se încorda cu cheiţe tubulare pă-trate, jucării care se deplasau singure,dintre care aşi aminti faimoasele „unter-seeboot” ale Kriegsmarine sau, mai peromâneşte, faimoasele submarine ger-mane din seria „U” ale marinei de război,jucărie care plutea la suprafaţă şi se de-plasa cu ajutorul unei elici imerse!Avioane de bombardament sau vână-toare de tip Fiesellstorck sau Heinckel,tancuri Tiger, cu turelă rotativă cu mi-traliere şi tunuri care trăgeau făcândscântei, diverse tunuri de câmp sau cutragere lungă la care unghiul de înclinareal ţevii se putea regla şi care trăgeau cucapse şi se puteau roti pe afet. Toateaceste jucării prin grija pe care o aveampentru ele, prin ordinea cu care Ie aran-jam şi mă jucam cu ele, imitând realitateasigur că într-un anumit fel mi-au dez-voltat nişte deprinderi dar în nici un cazcele războinico-militare. În ceea cepriveşte viaţa din lagăr, trebuie să subli-niez, clar că nimeni nu ne-a obligat lanimic, la nici un fel de activitate saumuncă. În acelaşi timp o viaţă fără activi-tate nu este de suportat. Cât de cât cevatrebuia făcut, mai ales pentru cei ce erauobişnuiţi cu munca şi cu unele pre-ocupări.

Stând aproape un an în lagărul-tabărăsărbătorile de iarnă şi cele pascale ne-au

prins în această localitate. Ele nu au tre-cut neobservate, şi cât au permis condiţi-ile s-au făcut pregătirile de Crăciun, cubrad şi ornamentaţie specifică. Copiii auprimit un supliment de mâncare şi cevadulciuri iar de Sfintele Paşti au avut chiaro masă specială. În ambele cazuri s-auresimţit profund atmosfera de sărbă-toare, apropiată de cea de acasă.

În ceea ce priveşte activitatea de în-treţinere şi asigurarea vieţii cotidiene înlagăr, în pofida tuturor aparenţelor eapresupunea o serie de activităţi adminis-trativ-birocratice şi de activitate organi-zatorică legată de primirea, depozitareaşi utilizarea alimentelor. Au fost cazuricând conducerea lagărului a apelat la vo-luntari de ajutor. Printre aceştia s-a aflatşi tata, care ştiind limba germană a ajutatla o serie de activităţi birocratice, dar nicimama nu s-a lăsat mai prejos ajutândbucătăresele. Drept recompensă, copilul,Lorin a primit nişte suplimente alimentarefoarte bine venite.

Un moment de încordare a fost şiacela în care refugiaţii au trebuit să de-clare dacă doresc să se întoarcă în Româ-nia sau preferă să opteze pentruGermania. Majoritatea au preferat să seîntoarcă acasă, dar au fost şi din aceeiacare au preferat să rămână. Se pare căaceştia din urmă aveau unele problemeacasă.

Astfel G. Cărsteanu, de orientare „le-gionară” a preferat să rămână, în timp cesoţia lui şi cu cei doi fii s-au întors înRomânia cu toate că soţia era de etniegermană. Unul din fii a intrat după războica student la Facultatea de Electrotehnicădin Iaşi. Într-o vacanţă de vară, fiind lamare s-a înecat misterios şi inexplicabilfoarte aproape de mal, până la balize!

Erwin Klein cu soţia au rămas în Reichşi din câte ştiu Erwin s-a înrolat ca volun-tar în armată, iar la sfârşitul războiului afost luat prizonier de armata americană.Au fost momente grele pentru Tucuţa,care fiind casnică nu avea mijloace detrai. Cu toate că era absolventă de facul-tate, s-a încadrat la popota unei unităţimilitare americane, ca ajutor debucătăreasă. Situaţia s-a îmbunătăţitatunci când Erwin, după verificări a fostgăsit curat şi eliberat. Întors în civilie a re-devenit profesor la Haltern, un orăşel lacca. 40 km de Stuttgard şi a cumpărat ocasă spaţioasă dar modestă, dar inima sase pare că nu l-a uitat pe tata. Aşa se facecă după ce Republica Socialistă Româniaa stabilit relaţii diplomatice cu R.F. Ger-mania, a făcut tot posibilul să-l găseascăpe tata, ceea ce s-a întâmplat în 1975când Erwin a venit cu Tucuţa la Bucureştiunde s-au întâlnit cu tata. La plecare i-ainvitat în Germania în care scop i-a lăsatbanii necesari de a fi prezentaţi a-utorităţilor române la solicitarea vizei deieşire pentru ţările din Vest.

Tata a amânat efectuarea formelorpentru obţinerea vizelor iar eu nici astăzinu ştiu motivul, pare ceva curios, pentrucă tatei îi plăcea să călătorească. Fapteste că înainte de 1980 Erwin a decedatdatorită unui cancer, iar tata a renunţatsă mai plece. Dar, mai mult, m-a îndem-nat să plec în locul lui. Cu acordul Tucuţeimi-am făcut formele pentru viză şi în va-canţa de iarnă din 1982 am luat avionulTAROM spre Berlin. De acolo cu trenulam ajuns la Haltern. Tucuţa trăia singurăcu toate că fiul ei născut la Cernăuţi trăia,dar separat şi în altă localitate. În discuţi-

ile pe care le-am avut cu Tucuţa mi-amărturisit că inima ei de mamă îi spuneacă Winfried - fiul ei - nu este adevăratulei fiu, care după cum credea ea i-a fostschimbat din neatenţie la naşterea în spi-talul din Cernăuţi. Tucuţa era profundpreocupată de această impresie instinc-tuală. Îmi spunea că acest fiu al ei nu arenimic comun cu nici unul din soţii Klein,dar îşi ducea cu demnitate şi înţelepciunecrucea dramei, pe care şi eu o intuiescadevărată. În puţinele zile pe care le-amstat la Haltern m-am străduit să-i umplusingurătatea, de care nu se plângea dar oapăsa. Suferea tolerabil de stomac, dartratamentele prescrise nu prea aveauefectul scontat. Eu am folosit prilejulsosirii la Haltern pentru a vizita centreleuniversitare apropiate şi a-mi cunoaştepersonal colegii de preocupări, ştiuţi doardin lucrările lor ştiinţifice. Toţi au fostatenţi şi amabili cu mine, faţă de un colegcare vine dintr-un răsărit dubios. Un mo-ment special a fost vizita între douătrenuri a oraşului Wuppertal, dezvoltat înlungul văii înguste a râului Wuppeit pe olungime de cca. 40 km. Era ceva similarcu situaţia Reşiţei şi a Bârzavei, dar într-un spaţiu mult mai îngust şi mult mailung. Din lipsă de spaţiu tramwaiul-tren afost construit pe o structură de tip portalpeste râu, pe care se montaseră şinelevehicolului. Era primul tren aerian dinlume construit în 1914 şi care cu uneleîmbunătăţiri funcţiona şi în 1982 cu bunerezultate. Tramwaiul-tren era atârnat deşine şi nu incomoda pe nimeni. Singura luideficienţă era că toată structura con-strucţiei fiind metalică era suficient dezgomotoasă atunci când tramwaiul cir-cula, dar prea deranjant nu era. M-am în-tors acasă îmbogăţit cu o complexăexperienţă utilă pe care în măsura posi-bilului am încercat s-o aplic. Din păcatecel mai trist a fost faptul că simptomeleTucuţei s-au dovedit a fi un cancernecruţător ca şi a lui Erwin, care cine ştie,probabil a chemat-o. Astfel s-a sfârşit şiacest fir, care ne mai lega de Cernăuţi şirefugiu. Dar istoria rămâne istorie. Ea nuse rupe niciodată. Se pot termina doar ra-muri ale ei. Sunt nişte reguli legate de is-torie, reguli pe care ori le ştim dar leignorăm. Sensul şi traseele colaterale aleistoriei reprezintă, aspectele cel mai puţinevidente ale civilizaţiei. Dar mai mult,ceea ce cunoaştem în cele mai multecazuri este la „primă vedere”, de primăcunoaştere, determinată de sursele de in-formaţie, de onestitatea, corectitudineaşi neutralitatea lor. Cine este cât de câtinteresat de istorie, poate constata celmult ori paradoxuri sau evoluţii contra-dictorii. Astfel pe de o parte asistăm la oîmbătrânire, depreciere a informaţiilor, o„uitare” a lor, o neglijare sau chiar de-sconsiderare, iar pe de altă parte, dinspaţii şi cuvinte nebănuite ies la suprafaţăfapte şi lucruri necunoscute. Datoria tu-turor este să le facă cunoscute astfel încâtsă poată fi adăugate la moştenirea trecu-tului, pentru a fi mai bine înţeleasă înspiritul adevărului pur, nepărtinitor. Şiastăzi mă gândesc de multe ori la familiaErwin Klein, la Tucuţa şi la neîmplinirea eimaternă?! care curios! parcă îi loveştemai mult pe oamenii de bună credinţă şioneşti decât pe răii şi pe creaturile de-testabile. Poate lumea noastră a fostgreşit gândită de la început! în ceea ce măpriveşte, am relatat ceea ce am ştiut. Ast-fel părinţii mei l-au prezentat pe Erwin

Klein ca preşedinte al comisiei de repa-triere a etnicilor germani din oraşulCernăuţi. Dacă a fost aşa sau altfel dinpunct de vedere oficial nu pot să spun,dar cert este că acest om era cunoscut şiascultat de membrii comisiei, de cei carestăteau pe scaune. Eu nu am auzit nicio-dată vorbindu-se în familie sau în grupulrefugiaţilor din Cernăuţi, din lagăr sau ul-terior despre Herbert Mayer, cel pe careîl pomeneşte academicianul Vatamaniuc.Bănuiesc că această informaţie a obţinut-o de la cineva. Tot ce am relatat eu estede la „prima mână”.

În memoria mea Erwin, salvatorul, eraun prezentabil, simpatic, amabil, de bunăcredinţă, gata să te ajute şi să-ţi întindă omână salvatoare. Cel puţin în problemarefugiului şi a strămutării prin Germaniaconsider că memoria copilăriei nu m-apăcălit. De altfel am verificat-o după cumvoi relata în continuare. Astfel ceea ce mi-a mai rămas în memorie despre Gleiwitzse referă la magazinul „Magazinul univer-sal”.

O clădire mare cu mai multe etaje,aflată în centrul oraşului. Prin faţa ei tre-cea o linie de tramwai care cobora pînăla o apă curgătoare mare pe care o treceape un pod după care făcea o curbă spredreapta, după care urmărea malul unuirâu. Ulterior am aflat că era Oderul, astăziOdra. Linia mergea aşa pe o distanţăprobabil de 110-200 metri, după carefăcea o nouă curbă de data aceasta sprestânga. Din acest loc începea o nouăstradă care cred că astăzi, după unele in-vestigaţii se cheamă Chorzowska, iar laînceputul ei pe dreapta se află bisericaastăzi romano-catolică, urmată de clădi-rea mănăstirii. Eram sigur că prin faţa lortrecea tramwaiul. În anul 1976 vara fiindla Cracovia, cedând unui impuls carevenea din adâncuri m-am hotărât săvizitez localitatea Gleiwitz-ul astăzi Gli-wice şi să încerc singur să recunosc locaţi-ile şi zona fostei tabere-lagăr. Desigur,timpul şi războiul puteau să schimbe multdatele problemei. Am ajuns la faţa locu-lui, am reperat mai întâi clădirea fostuluimagazin universal care mai era în pi-cioare. Mai exista şi linia de tramwai aşacum mi-o aminteam, drept pentru caream folosit-o ca ghid. Am luat-o pe josîncet, pentru a-mi stimula şi verificamemoria. Din fericire oraşul nu părea săfi suferit prea mult din cauza războiului.Am coborât, am traversat Odra şi m-amvăzut ajuns în zona căutată. După câtevaezitări, şi treceri succesive prin faţa lo-caţiei căutate, am recunoscut-o. Am in-trat în clădire care era în reparaţii. Amurcat la etajul I, la fostul nostru dormitorunde am găsit muncitori constructori cucare am schimbat câteva cuvintespunându-le despre rolul pe care l-a avutmănăstirea pentru refugiaţii români.

Cu sentimentul regretului nostalgic altimpului trecut, dar cu bucuria unei do-rinţe realizate şi a verificării unei memoriifără distorsiuni majore am părăsit pentrua doua oară Gleiwitz-ul. Prima dată a fostdupă Sărbătorile de Paşti petrecute însala de mese a taberei-lagăr din Gleiwitz,când pentru copii a venit „Iepuraşul Pas-cal”. Între timp lucrurile din ţară au în-ceput să se mişte cu toată indiferenţaguvernanţilor. Se pare că la români este oboală cronică. La 1 martie 1941 Cercul Bu-covinenilor din Bucureşti înfiinţează unbirou al refugiaţilor din Germania, care în-cepe să lucreze pentru a demara pregăti-


rile pentru aducerea din Germania a strămu-taţilor. La 14 mai 1941 se formează o comisie dincare fac parte Gheorghe Vântu, Constantin Zappaşi Aurel Moraru. Comisie care a început să facădemersuri oficiale pentru repatriere. S-au luat îndiscuţie două tabele nominale de persoane, careurmau să fie repatriate în prima etapă. Tabeleleconţineau 701 şi 800, în total 1501 persoane.După toate probabilităţile cele două tabele liste,au fost la baza primelor două transporturi derefugiaţi care au avut loc în luna iunie 1941 prinfolosirea unor motonave germane de tip fluvialpe traseul Viena, Budapesta, Belgrad - Calafat -primul transport şi cu punctul terminus la Giurgiula al doilea transport. După toate probabilităţileaceste prime două transporturi au avut loc pânăla atacarea URSS la 22 iunie 1041. Ulterior ceilalţiromâni care - nu fuseseră transportaţi oficial aurevenit acasă cu mijloace proprii. Statisticile ofi-ciale spun că până în 1943 s-au întors din Germa-nia 8217 persoane. Plecarea primelor douătransporturi a fost precedată de o regrupare arefugiaţilor. Astfel refugiaţii din Gleiwitz au fostmutaţi în locaţia Mittelsteine, aflată la cca. 180km mai la vest şi la cca. 80 km sud de Breslau -astăzi Wroclaw. La Mittelsteine am stat într-oclădire mare, în afara localităţii şi care se păreacă fusese anterior un conac sau sediul unei mariproprietăţi. În spate era un mare iaz, iar prinapropiere curgea o apă. Astăzi localitatea se nu-meşte Scinawka Srednia şi se află în mijlocul uneizone deluros-montane şi împădurite.

Localnicii din satul aflat la câţiva km de lo-caţia noastră, erau mari meşteri ai utilizării lem-nului sub diverse forme. Astfel eu mai păstrez osticluţă pentru şnaps - o băutură tare, sticluţa in-trodusă într-un corp de lemn care reprezenta unlocalnic cu nasul roşu şi burduhănos ca un ade-vărat băutor de bere. După o perioadă relativscurtă am fost urcaţi în tren cu care am parcurscca. 400 km până la gara fluvială a Vienei, undene-am urcat pe o motonavă, cam înghesuiţi, darfericiţi că vom ajunge acasă. Era o zi caldă şi fru-moasă. După o oprire scurtă la Budapesta ne-amcontinuat drumul pe Dunăre în jos spre Belgrad,ajunşi aici în rada portului se mai vedeau ieşinddin apă coşuri de fum, catarge şi chiar parţial,corpuri de nave distruse în timpul luptelor deocupare a Iugoslaviei, care avusese loc în lunaaprilie. La 17 aprilie 1941 armata iugoslavă capi-tulase. Următoarea oprire şi ultima a fost laCalafat, când am coborât pe pământul României.Odată cu debarcarea au răsuflat uşuraţi şi mari-narii germani.

Vasul fusese încărcat la maximum, Dunăreaîncă nu era foarte sigură, iar pasagerii români maigălăgioşi şi dezordonaţi nu prea înţelegeau dedisciplină şi ordine. După unele formalităţi defrontieră ne-¬am urcat într-un tren cu destinaţiaBucureşti, unde am poposit câteva zile la familiaIordăchescu, părinţii soţiei fratelui mamei EugenCernăteanu - fost Grimalschi. Apoi după ce tataa umblat pe la o serie de comisii şi autorităţi ne-am urcat într-un tren de Suceava, unde, la Bur-dujeni ne aşteptau bunicii de pe tată, Natalia şiEudoxiu Cantemir şi fiica lor, sora tatei Viorica -Vica, căsătorită Dracinschi, soţia doctoruluiWenceslau, care în calitate de director de spitalla Burdujeni locuia într-o spaţioasă locuinţă deserviciu şi ne putea găzdui cu uşurinţă. Între timpîncepuse războiul sfânt de eliberare a pământuluiromânesc abandonat cu laşitate şi trădare depersonajul de operetă Carol al II-lea. La 22 iunie1941, generalul Ion Antonescu care avusese suc-cese şi în timpul primului război mondial, procla-mase ceeace se aştepta „Ostaşi, treceţi Prutul!”.Dînd dovadă de multă motivaţie, abnegaţie,hotărâre şi mobilitate surprinzătoare şi neaştep-tată, care au surprins inamicul, unităţi ale ar-matei române în zilele de 3 şi 4 iulie se găseaude o parte şi alta a Cemăuţiului în partea lui desud, astfel ca în ziua de 5 iulie 1941 brigăzile 1 şi

4 Vânători intră în oraş eliberându-1. Manevrelede mişcare rapidă şi neşteptată a armateiromâne au surprins atât armata roşie cât şi pelocuitorii venetici, care au părăsit în grabă oraşul.Semne ale acestei părăsiri grăbite le-am găsitatât în apartamentul nostru de pe strada Gheo-rghe LAZĂR cât şi în apartamentul bunicilor, depe o stradă apropiată, strada Isopescu, nr. 10.

După eliberare, Cernăuţiul a revenit la o viaţănormală într-un timp foarte scurt. Astfel la 14iulie 1941 apare primul număr al ziarului „Buco-vina” cu sublinierea că era ziar de afirmareromânească. El a apărut cu regularitate într-unmare număr de exemplare, cca. 70.000 până înmartie 1944 când s-a primit ordinul de evacuare.Din redacţia ziarului menţionez pe directorul IonMunteanu, pe primul redactor Ilie Mandiuc şi peredactorii Dragoş Vitencu şi Traian Cantemir. Înaceastă calitate tata avea o legitimaţie de liberăintrare la toate cinematografele, pe care subsem-natul a folosit-o intens. În toamnă şcolile s-au re-deschis normal, iar eu am devenit elev în clasaI-a a şcolii primare „Gheorghe Tofan”, unde pânăîn martie 1944 am absolvit primele 3 clase pri-mare. Nu pot încheia fără a consemna două as-pecte particulare ale perioadei petrecute laGleiwitz. Ducându-se într-o zi într-o plimbare laKatovitz, aflat tot pe malul Odrei şi mergândagale pe mal, părinţii, împreună cu alţi refugiaţicare ne întovărăşeau, vorbeau suficient de tareîn limba română. Trecând pe lângă un grup de lo-calnici aceştia ne-au admonestat spunându-necă în marele Reich se vorbeşte limba germană şinu poloneză. Tata a replicat şi le-a spus că estelimba română, iar ca urmare nemţii şi-au cerutscuze şi au plecat mai departe.

Prezenţa refugiaţilor în Gleiwitz nu a trecutneobservată de localnici. Cum repatrieri s-aufăcut şi dintre locuitorii Basarabiei acest ţinut nuera nici prea bine ştiut şi nici prea bine localizataşa încât prin localnici se vorbea despre refugiaţica despre nişte „est araben” sau chiar „westaraben”? dar acest lucru nu a fost de natură săne prejudicieze şederea în Gleiwitz.

Schimbarea raportului de forţe de pe frontulde est cu deplasarea continua a liniei frontului,într-o retragere aşa zis strategică până pe liniaIaşi - Chişinău, au pregătit şi favorizat armistiţiulde la 23 august 1944 prin trădarea regelui Mihai,de fapt trădarea mareşalului Antonescu.

Subsemnatul ca participant direct la etapa is-torică mai sus amintită, recunosc că am înţelesunele lucruri cu întârziere şi anume că:

- Libertatea şi Independenţa nu se negociază,ci se apără!

- Trădarea este oricum ai judeca-tot trădare!Din păcate această metodă de conducere

este tot mai des folosită. Justificările şi explicaţi-ile nu ţin de cald. De bază se pare a fi politica fap-tului împlinit. O întrebare însă mă chinuie demult timp, la care nu am putut răspunde mulţu-mitor. Dacă în iunie 1940 am cedat fără luptăBasarabia şi Bucovina de Nord justificând acestlucru prin incapacitatea armatei române de aopune aşa zise teribilelor forţe ruseşti, cum seface că numai după un an aceeaşi armată, pre-ponderent română a eliberat prin luptă cu ar-mata roşie pământurile cedate pe tavă ruşilor. Nunumai atât, dar şi cel mai nevolnic strateg ştie căeste mult mai uşor să-ţi aperi propriul teren pecare-1 cunoşti în avantajul tău, decât să-lcucereşti, situaţie în care trupele atacatoare artrebui să fie de cel puţin trei ori mai numeroaseca să fie sigure de victorie. Desigur toate acesteasunt valabile dacă nu intervin acţiunile subte-rane, trădătoare. Restul îl propun spre analiză şimeditare. Cum se poate deci ca după un anaceeaşi armată, care nu se putea schimba e-senţial, considerată incapabilă de apărare devineeliberatoare, victorioasă? Răspunsul meu estesimplu, este ceva necurat la mijloc şi miroase avânzare- trădare de neam şi ţară.

ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI,MÂNĂSTIREA HOREZU,TABĂRA DE CULTURĂ ŞI

CIVILIZAŢIE ROMÂNEASCĂ„EUDOXIU HURMUZACHI”

Între 10-15 iulie 2017 la Mânăstirea Horezu, Arhiepiscopia Râm-nicului şi Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pre-

tutindeni au organizat o tabăra de Cultură şi Civilizaţie Româneascăla care au participat „discipolii” Şcolii Populare de Artă şi CivilizaţieRomânească „Ciprian Porumbescu”-Cernăuţi- conduşi de Iurie Levcic,pentru a doua oară în zona noastră, în mai puţin de două luni, cu cele-brii săi copii interpreţi canto...Amintim cititorilor noştri că la Târgulde artă „Cocoşul de Hurez”, Horezu 1-2 iunie 2017, o delegaţie de ar-tişti copii, din Ucraina (Cernăuţi şi Hotin), au participat la vestitul târgde ceramică, între ei, aflându-se şi primarul Hotinului care împreunăcu primarul Horezului au semnat înfrăţirea oraşului Horezu cu Hotin,eveniment prezentat pe larg de publicaţiile noastre, dar şi video peCultura Ars Mundi (on line)-Video Arhiva. De această dată Iurie Levcica însoţit o delegaţie de douăzeci de tineri (24 cu instructorii de laCernăuţi) membrii ai Şcolii Populare de Artă din Cernăuţi-arte vizuale-din care patru micuţi erau interpreţi canto. Pe parcursul acestei săp-tămâni, recent scurse, tinerii cernăuţeni au făcut un schimb deexperienţă cu colegii lor de arte vizuale-olărit-horezeni, iar în timpul

liber au cunoscut o parte din minunăţiile creştine-aşezăminte de cult-din judeţul Vâlcea. În 13 şi 14 iulie redacţia noastră i-a însoţit pe par-ticipanţii la tabără în vizita lor la Rm Vâlcea -Biblioteca Judeţeană,Muzeul de Istorie, Palatul Copiilor, Mânăstirea Turnu, MânăstireaCozia şi, în ultima zi, la Mânăstirea Horezu, unde participanţii aususţinut un spectacol în faţa ÎPS Varsanufie, stareţa Ambrozie, prelaţişi monahi, dar şi a reprezentanţilor Institultului Hurmuzachi domnulNicolae Brînzea-director general adjunct şi doamna ZvetlanaPreoteasa din cadrul aceluiaşi Institut. La acest spectacol tinerii par-ticipanţi la tabără au fost răsplătiţi cu diplome şi cadouri din parteaInstitutului Hurmuzachi, Arhiepiscopiei şi Mânăstirii Horezu, diplomeînmânate de ÎPS Varsanufie... Ca şi la celelalte întâlniri la care au par-

ticipat aceşti copii din fosta Bucovină de Nord, nepoţi ai românilorevacuaţi în 1944 în marea lor majoritate în Oltenia, evacuaţi din Bu-covina de Nord şi nordul Basarabiei, evenimentul a cunoscut maximulde emoţie când micuţii au dat glas cântecelor patriotice româneşti,desigur, interpretate într-o limbă românească impecabilă! Ne referimaici la Mariana Sava, 12 ani, şi la Mikhailo Dascălu, 11 ani, băieţel mi-nune, care, amândoi, au fericit, sentimental, asistenţa. În plus faţă decei numiţi mai sus trebuie să amintim contribuţia celor care s-au ocu-pat de petrecerea cât mai plăcută a copiilor din Cernăuţi participanţila tabără: măicuţele din cadrul casei de primire din incinta mânăstirii,unde participanţii au fost cazaţi, preotul Gheorghe Găman de la paro-hia Foleştii de Sus şi colaboratorilor săi care s-au dovedit a fi ex-cepţionale gazde; desigur, Primăria Horezu care a vegheat din umbrăca lucrurile să decurgă bine în „parohia” şi plasa ei; Cătălin Sîiulescu-directorul Palatului Copiilor, şi, nu în ultimul rând, doamna Ligia Nico-lescu, vechi şi major colaborator al lui Iurie Levcic şi, care, în mai puţin

septembrie 2017 CULTURAvâlceană 7SUNTEM ROMÂNI MEREU

Suntem români mereuLa bine şi la greuPe-acest pământ de mii de ani,Noi am trăit ca fraţiiAlături cu CarpaţiiŞi n-am dus lipsă de duşmani,Dar crunt ne-a fost destinul Tot alungând străinulPe-acest pământ de mii de ani.

Refren:Dumnezeu e sus

Locu-aici ne-a pusCu dealuri, cu munţi, cu şes,Cu văi şi cu lunciŞi cu ape dulciDumnezeu ni L-a ales.

Tu Românie MarePriveşte către soareVezi, lăcrimează cineva?O pasăre răpităCu forţa şi rănităE sora Basarabia,Şi dulcea BucovinăTot plânge şi suspină,

Dar Dumnezeu ne va salva.

Refren ...

Ardeal de peste munţiPe tine te vor mulţiTu eşti al nostru, nu al lor,Ardeal cu mândru nume Cu oameni cu renumeÎnconjuraţi de tricolor,Ardeal inima-mi spuneAl nostru vei rămâneArdeal eşti al românilor.

Refren ...

Noi vrem acest pământ,Nu vrem nimic mai multŞi nu dorim rău altuia,Avem ce nu au alţiiHai să trăim ca fraţiiŞi să ne iubim Patria,Să nu ne-mpartă alţiiHai să trăim ca fraţiiŞi să ne iubim Patria.

Refren ...Simona Maria Kis

de un an a reuşit atâtea per-formanţe în colaborarea din-tre Horezu şi Cernăuţi!

Iată unul dintre cânteceleinterpretate de copiii din Cer-năuţi şi care se potriveştefoarte bine cu aniversarea din2018, centenarul Marii Uniriide la 1 Decembrie 2018, şi,care ar putea fi unul din im-nurile anului 2018:

Cărţile lui Vasile Gavrilescu suntlovituri peste feţele noastre trăi-

tori postbelici într-o ţară care a pus maipresus obiectivul „boborului” decât pecele ale omului fiinţă unică şi singulară,dar şi colectivă, în comunitate. În aseme-nea situaţii cine a trecut neglijând parti-cularităţile decadente ale comunismuluileninist-stalinist, bine că a trecut. Nu-irămâne acum decât să constate la 27 deani de la aşa zisa libertate şi capitalism în-târziat şi neisprăvit, că, în viaţă, nurămâne decât munca arzândă, creativă,să salveze omul în viaţă! şi, nu societatea, politica sau şi mai rău, un stat nenorocitdeparte de naturalitatea convieţuirii dupălogica şi filosofia speţei umane. ...Lovituripentru vieţile noastre fiindcă nu amsancţionat niciodată, în trecut, pe imbe-cilii puşi să conducă munca de partid, desindicat, de ODUS, toate adevăratepierderi de timp sau de democraţie silu-ită, pentru că am acordat cele cuvenitemuncitorilor nemeritând, şi ţăraniloraşişderea, profesorilor şi învăţătorilor...Fără familie, acum, de mult nu mai exis-tam ca naţie... Familia şi strada, biserica,prietenii adevăraţi, sunt singurii capabilide a da educaţie şi libertate.

În atare cazuri grele, cum este şi celeale acestei ţări, salvarea nu poate venidecât din partea marinarilor şi aviatorilor,constructorilor de case şi străzi sau a celorcare se ocupă de industriile lor. Ale mi-norităţilor care-şi cunosc bine păsurile şicare se bucură de orice victorie împotrivamajorităţii...

Oamenii sunt foarte urâţi în intimi-tatea lor fiindcăp plăcerea este deasuprabinelui şi răului, şi ea ţine de natural. Deciartificiul este dat deoparte. Urâtul şi fru-mosul aparţin acţiunii omului componental comunităţii, care, de cele mai multe ori,nu cunoaşte adevărul...

Cartea apare în 2005 la Editura Sitech,Craiova, şi, ca şi celelalte apărute până laaceastă dată are grafica coperţii semnatăde Nuşa Gavrilescu, care i-a devenit soţieîn 1985, la Paris; şi, căreia, cu permisiuneadumneaei, în acest material, îi vomîncerca un portret stilistic, plastic.

Partea întâia, „Alexandru”, medic mi-litar, locotenent, pleacă pe front după cese căsătorise cu Corina. Face frontul pesectorul de răsărit, de Reântregire, într-un vagon spital, printre răniţi...ImagineaCorinei îl tulbură permanent... „Ce poatefi mai frumos pe lumea aceasta decât ofemeie frumoasă într-o grădină de bucuriinesfârşite? (...)

Bucuriile inimii nu pier odată cu tim-pul. Ce ni s-a dat vom păstra. Este dreptulnostru la nemurire.” Cade prizonier şi

este victima, pentru prima dată, unui sexcu mai multe rusoaice deodată (care i-aulegat testiculele pentru o erecţie mai să-nătoasă)-vajnice partizane. Scenă me-morabilă de orgie sexuală... „Apoi şi-aspălat tesiculele dureroase, umflate şimembrul cu pielea jupuită, arsă, învineţitde muşcăturile atâtor femei care tre-cuseră peste el posedându-l animalic.”Intră în lagărul de prizonieri, din Rusia So-vietică, sud-est de marea de Azov. Uneveniment deosebit are loc în acest mo-ment, februarie 1944, ruşii încercă săconvingă prizonierii să creeze un corp dearmată care să lupte pentru „eliberareapatriei” (Regimentul “Tudor Vladimires-cu” n.n)!... Ca şi Petre Gheorghe-Govora,când Justinian Marina i-a propus ( „- Haicu noi” n.n) să mergă cu el la Patriarhie,în 1946, Alexandru refuză să se întoarcăîn ţară în cadrul acelui regiment...( „- Toc-mai... hai cu noi Alexandre!”) formatînainte de 1944 şi care cucereşte România(Basarabia şi Bucovina) în 25 martie 1944şi o elibereazăde sub jugul fascist! AstfelAlexandru este internat, deportat, într-unlagăr din Urali, la Ciornaia. Aici îl întâl-neşte pe Crabul, prieten din copilărie şi cucare va evada în 1955!...şi va ajunge laConstanţa în 1956... Unde îi aşteptau...ruşii, sau, mai rău, cozile de toporromâneşti, ţigani parveniţi şi angajaţi înSecuritatea statului înfiinţată în 1949,odată cu înfiinţarea uniunilor de creaţie(muzicală, literară şi plastică). Vedeţi, Se-curitatea am desfiinţat-o după 1989, darUniunile le-am lăsat, le-am proliferat prinzeci de filiale judeţene, având mai multnevoie de artişti decât de muncitori, in-gineri, doctori şi ţărani!... În fond, re-voluţionarul scriitor Vasile Gavrilescu(colosal ca dimensiune spirituală din în-treaga literatură română, postbelică, poa-te, chiar, unicul!), şi-a propus în scrierilesale după 1985 şi 1990: să demonstrezefalsa democraţie din perioada comunistă, a României, şi falsul politic, recrude-scenţa comunistă după 1990!... Cel careîl anchetează pe Alexandru, în 1955, estecolonelul Eustaţiu, şeful Securităţii Con-stanţa, ca mai toţi din acea perioadă, careau preluat putera, ţigan educât în cizmestaliniste şi criminal; v-a milita pentru cajudecătorul de la Tribunalul Constanţa(căpitanul care-i propusese locotenentu-lui Alexandru să intre în Regimentul TVladimirescu) să-i dea 20 de ani de mun-că silnică, puşcării în care va muri fără săo mai vadă pe Corina şi cei doi copii carei se născuseră între timp, gemeni, şi pecare-i proiectase în permisia din 1943...

Partea a doua, „Corina” este povesteaplină de lumini şi umbre a celui de-al

doilea personaj prin-cipal al cărţii, soţia luiAlexandru; frumoasaCorina, care pentru ascăpa de persecuta-rea evreilor (din nea-mul cărora făceaparte) sau categori-sirea de nevastă deofiţer duşman al sta-tului sau al tovarăşuluiStalin, se “depravează“ în braţele (şi subacoperirea) tovarăşu-lui colonel Eustaţiu.Însă cea mai nemer-nică acceptare a noi-lor timpuri, nu puteafi decât îndepărtarea celor doi copii dincasa tatălui lor, locotenentul Alexandru,din 1955, pentru 20 de ani, fiind arestatca făcând parte dintre cei mai periculoşiduşmani ai Uniunii Sovietice şi al StatuluiRomân...Deşi personajul Corina este pânăla cunoaşterea lui Eustaţiu unul dintrecele mai agreabile, fizic şi moral, dupăacest contact cu dezagreabilul coloneldevine un personaj odios, tot ce era bun,la superlativ în ea, transformându-se întot ce este mai imoral şi nefiresc... de-sigur, în sex! Urmează pagini de reală “de-străbălare” sexuală pe care amatorii deasemenea scene (specifice celei de adoua lumi a realităţii noastre, ascunsă),nu se pot declara decât la superlativ, sat-isfăcuţi. Naratorul Gavrilescu ne convingecă este mai sănătos pentru noi să cu-noaştem realitatea, aşa cum este ea,decât să o vorbim pe la colţuri, şi să o con-siderăm de două categorii: una ca fiind anoastră şi cealaltă ca fiind a altcuiva...Nimic mai fals şi Vasile Gavrilescu se des-făşoară cu aceleaşi calităţi literare alestilului său nemaiîntâlnit: text în acelaşitimp poetic-prozaic şi filosofic!...de marecalitate! demonstrându-se ca un adevăratartist al condeiului. „ - Cui să-i trebuiascăbanii matale porumbiţa mea, floare decais? Cui să-i trebuiască? De averi spur-cate cine se atinge moare, îngerul meu.Aşa să cunoşti matale vorbele mele de fe-meie bătrână care am văzut şi cunosccâte ceva din lumea aceasta. Şi pe urmă...mie nu-mi datorezi nimic, aşa să ştii. Iarpe Crab să faci bine să-l laşi în apele lui.Nu te cunoaşte, nu-l priveşte cu cine teculci matale pe perina de mătase lanoapte asta de vine iar eu nici ca să-ispun: nu trebuie că n-am de ce.

Toate cu rostul lor, fiecare la rândul luişi toate câte sunt trecându-se una cu altaspre înţelesul lumii acesteia.”

Partea a treia, „Eustaţiu”, tratează la

fel de realist şi elegant literar per-sonajul Eustaţiu, colonel de secu-ritate în fruntea SecurităţiiStatului în Regiunea Constanţa.1949-1955 o perioadă suficientăpentru ca o coadă de topor în-doctrinată în comunismul stali-nist (cititorul ar trebui să citeascăşi „Caragiale se pupă cu Stalin” deŞtefan Dumitrescu, cel care ascris „Delirul vol. II”) să fie capabilîn a corupe, atrage, o femeie dinfosta intelectualitate, interbelică,soţie, fără să ştie, de martir al

neamului românesc! cea mai fru-moasă femeie din Constanţa, careajunge să-şi îndepărteze copiii dela sânul ei şi să-i lepede în orfeli-nate diferite! pentru a deveni ne-vastă de prim securist al oraşului.Câte ruşini de acest gen nu s-aupetrecut după 1947, chiar după

1944! Vasile Gavrilescu îşi încununeazăexcepţionala şi nemaivăzuta operă, lu-crare de geniu, cu Oscarul oferit de ni-meni, premiu, ca şi Nobel, neprimit decineva, din România, până în 1990...Nicio notă-mi din parte, pe manşeta cărţii,mai deosebită, în afară de cea intrinsecă-de scârbă!

Părţile a patra şi a cincea, „Ovidiu” şi„Eriadana”, ar completa acest tablou defamilie, mai însemnat postbelică. Credemcă se subânţelege şi care arată peripeţiilede toate genurile prin care trec cei doigemeni ai locotenentului Alexandru căsă-torit cu frumoasa Corina. Şi în acestroman al lui Vasile Gavrilescu faptele per-sonajelor au corespondenţă în realitate,cu fapte şi întâmplări din viaţa autorului,faţă de celelalte cărţi-exceptând „Lili-acul”-Eriadana trimiţând la nume fictive,dar şi la locuri...pentru prima dată, no-minalizate!... Aşa cunoaştem mersul ge-ografic şi temporal al personajelor reale,singulare şi colective: Alexandru, Crabul,Yasmina...armata română, armata sovie-tică, Marea de Azov şi Munţii Urali.Notăm şi câteva saga întâlnite în celecâteva părţi: „Dacă oamenii nu au ce letrebuie, se înjură între ei” (Lipsa estemama neânţelegerilor n.n)... „Ruşinea,mizeria, sărăcia şi neputinţele sunt doarcâteva dintre (...) umilinţele câte pot săvină pe rând întrăinând-o” (viaţa n.n). Săamintim aici mottourile care însoţesccapitolele, rarităţi poetice, de aceastădată, dându-l exemplu pe cel al părţii acincea „Eriadana”: „Corul inimii tale orfe-line: copila care nu plânge,/mărgăritarele lacrimilor în sufletadună....”

O carte al cărei subiect impresioneazădescriind sau aducând în actualitate olume trecută, românească, postbelică,prin ea însăşi o crimă a umanităţii prin

VASILE GAVRILESCU: „ERIADANA”


care s-a cultivat devenirea generaţiei înopinci şi bocanci descleiaţi la vremea res-pectivă în care noii conducători au profi-tat de moartea sau dispariţia temporară,aplicând apoi crima-cu mii de morţi-a

foştilor capi de familie, familii de intelec-tuali, oameni de cultură, lipsindu-i deaveri şi de soţii în interesul personal, ne-meritat, şi constituind o nouă clasă demijloc, burghezie de care nu scăpăm nici

acum...la aproape 30 de ani de la reven-dicarea unui inedit interbelic...

Ce lume este aceasta pe care o descrieVasile Gavrilescu, una la fel ca a tatăluimeu, căruia evreul argat din gospodărie

i-a spus pe 19 martie 1944: - Chir Vasile,pleacă, căci mâine voi fi numit primar! Daevreu, căci dacă ar fi fost ţigan de pemalurile Oltului i-ar fi făcut ceea ce i-afăcut Eustaţiu lui Alexandru!...

Csaky E POE

Ce scriu aici despre talentata pic-toriţă, care în 1985, la Paris, a de-

venit soţia lui Vasile Gavrilescu este purăfantezie, până la a-i critica opera, alfel,uşor de înţeles! O singură dată am întâl-nit-o, în august 2017, când mi-a făcutcadou o pictură de-a ei, cea de a doua,dăruind-o Ligiei Nicolescu... A douacunoaştere directă (de fapt prima) a o-perei Nuşei Gavrilescu s-a produs prin in-termediul cărţilor ilustrului scriitor şiluptător împotriva comunismului, VasileGavrilescu, care au început să apară în e-dituri după 1992; şi, care, toate, au co-perţile ilustrate cu lucrările ei... Dintr-omie de lucrări de pictură, în acuarelă, înmod sigur le-aş recunoaşte pe cele pro-duse de Nuşa Gavrilescu... Nu ştim dacăNuşa a fost colegă cu noi la Institutul deArte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bu-cureşti, în anii 1970-1971, când lucram caucenic la sculptorul Constantin Lucaci şi

funcţionam ca audient la râvnitul Institut,dar, linia desenului, tuşa pictoriţei, acumtrăitoare în Urşani, seamănă ca două pică-turi de apă cu linia, deci stilul de desen,

al lui Lucaci, dar şi al celui predat la orelede crochiuri din Institut, de ce nu, liniaunui Tonitza, Pallady, Petraşcu sau, maiales, cea a lui Iosif Iser! Ocupându-se de

trupul uman, figurativ, stilizat, în acuarelă,Nuşa Gavrilescu nu seamănă cu nimeni,nici măcar cu cei care au exersat în Cadri-later, cum ar fi Medi Wechsler Dinu...Tablourile în acuarelă ale Nuşei Ga-vrilescu sunt de dimensiuni mari şi secompun din câteva linii, tuşe de culoare,păstrând trăsăturile crochiuruilor carepreocupau studenţii anului I de la Institut,dar şi pe marii artişti ai timpului careînaintea lucrărilor serioase făceau oschiţă-schemă a tabloului viitor. Pentruneştiutori, „crochiurile” însemna o probăde admitere la Institut, se preda pe par-cursul anului I, şi se desfăşura cu unmodel uman-nud-pe estradă, care îşischimba poziţia din zece în zece minute...Nuşa trăieşte singură între pisicile şi câiniiei (aşa sunt oamenii iubitori de viaţă-iubesc animalele), la Urşani, şi, şi-apregătit locul de veci lângă mormântul luiVasile Gavrilescu, amândoi fiind alături deosemintele lui I.G. Duca şi ale NadieiDuca!... Ce întâlnire, după ce arc colosalal timpului!

cickirdan

NUŞA GAVRILESCU, COLEGA NOASTRĂ DIN 1970, DE LA ARTE PLASTICE

O ANIVERSARE DE CINCIZECI DE ANI, UN COLONEL REZERVIST POET, UN POET ȘI IUBIREA LUI…DE ATUNCI!

Marţi, 22 august.

Aflu că pe 24 august, la liceu se voraniversa 50 de ani de la absolvirea

liceului a promoţiei anului 1967. Și gene-raţia mea.

Miercuri, 23 august.Aparatul de fotografiat lipsește de la

locul lui. Îmi caut disperată reportofonul, pecare îl aflu în altă parte decât unde era deobicei. Fără aparatul de făcut poze suntmoartă. Caut să cumpăr dar nu găsescnicăieri. Vezi, acum în Horezu fotografile sefac cu telefonul. Mie nu-mi place.

Joi, 24 august.Intru în criză de timp. La ora zece deja

se strânseseră grupuri- grupuri în faţaclădirii liceului. Întâlnirea era programatăpentru ora unsprezece. Eu încă nu am cu cemă duce la interviuri. Apelez în ultimă in-stanţă la un tele-fon „smart” și mă ducacolo. Doamna doctor Zăvoianu, persoanacare polarizase acţiunea, încerca să așezegrupurile după listele din cataloagele deatunci. Se vedea cât-colo că nu era ușor, bu-curia revederii antrenând participanţii într-o mișcare browniană veselă, cu nenu-mărate îmbrăţișări și pupături. Au fost 5clase a XI-a, fiecare cu câte aproximativ 30de elevi (ohoo!). Din foști 150 se apreciazăcă au venit cam 70. Se intră în amfiteatru laora 11. Amfiteatrul se umple la refuz. Mulţi!Este ultima generaţie cu 11 clase, din care4 clase de liceu. Următorul an liceul a avut5 clase, până în clasa a XII-a. Din aceeașigeneraţie fac parte și eu. Noi am dat treirânduri de examene până la absolvire: întâi„Elementara” , pe atunci singura obligato-rie, adică I-IV. Absolvire și admitre în clasaa V-a. Urma gimnaziul, care deve- niseobligatoriu între timp, cu clasele V-VII. La

sfârșitul clasei a VII-a se dădea examen deabsolvire. Intrarea la liceu era condiţionatăde un examen sever de admitere Până amterminat noi liceul, învăţământul de 11clase devenise și el obligatoriu.

Din diverse motive personale eu amratat această aniversare care s-a derulat laliceul pe care l-am absolvit și- mi propu-sesem să n-o ratez măcar pe aceasta. Totfoindu-mă după câte cineva, ratez intrarea„ oficialilor” și rămân pe-afară. Patrulez înfaţa ușii amfitetrului. -Să intru, să nuintru?... De-odată ușa se deschide și direc-torul actual al liceului iese pentru o clipă în-trebând ceva. Apoi întors către mine măîndeamnă: -Haideţi, ce mai staţi?

Intrăm amândoi. După cum văzusem,sala era tixită. Directorul îmi face semn cuochii către o bancă aflată după ușă, undemai era un loc, singurul din toată sala, cele-lalte două fiind ocupate de doi bărbaţi. Măașez. Se strigă în continuare cataloagele...

Clasa a XI-a A. Dirigintă Ionescu LemneIleana. Mă uit curioasă împrejur, mă aco-modez cu personajele. La catedră îl văd pedl. profesor Brutaru, matematică, pe dl pro-fesor Rădulescu, tot matematică, actualuldirector al liceului, dl ing. Vladu Aron, pe dlprofesor Terteci cel tânăr, fiul. Rotesc ochiiprin amfiteatru și zăresc mulţi prieteni, șimai mulţi cunoscuţi.

Catalogul se strigă în continuare; nu maipot urmări atentă șirul persoanelor care seridică în picioare strigând „prezent!”, dinpricina gândurilor care mă îndeamnă spreaduceri-aminte despre cei prezenţi de caremă leagă amintiri, ca și despre cei dispăruţipe care i-am întâlnit.

................................................... - Persu Constantin!- Prezent! Inginer miner, însurat, copii,

nepoţi... Cunoscând tonalitatea glasului, am

ridicat ochii din hârtii. Da, era Costică,Persu, fostul meu coleg de servici de la In-treprinderea Minieră. Intre noi sunt pestedouăzeci de ani în slujba cărbunelui și pestetreizeci de prieteni-e. Mă uit la el, ca toţiceilalţi și văd un bărbat zâmbitor, care parecă duce ușor cei șaizeci și ceva de ani, carea albit puţin, ai cărui ochelari cu lentile fu-murii purtaţi în interior sugerează o oare-care deficienţă de vedere. Ce nu se vede șinu se poate arăta este cumplita dramă pecare a trăit-o acest om în timp. Inginerminer de subteran, datorită meritelor pro-fesionale avansea-ză în funcţie ca inginerșef la minele Cerna. O gravă afecţiune laochi, un fel de implozie îi scade vederea,până aproape de zero. Intră în mină totușidând soluţii după cum îi este descrisfenomenul în cauză, după cunoștinţe șidupă intuiţie. În mină una din cele mai res-pectate și uzitate calităţi este intuiţia. Ca-lităţile morale și cunoștinţele determinăminerii după 1989, să-l aleagă director. Întot acest timp alături de el a stat soţia lui,Jeni. Pentru el și pentru copiii lor s-a luptatJeni Persu peste zece ani cu boala cea grea,pe care a învins-o. Cea mai stenică prezenţă,cea mai veselă fiinţă, cel mai bun prieten pe

care l-ar fi putut avea cineva în drumul prinlume, i-a stat aproape lui Costică zeci de ani.Părea că nimic nu poate să doboare acestcuplu, până când..., până când Socotitorulbucuriilor și necazurilor socotește că auavut destul și, încep tragediile: în primăvarăsunt anunţaţi ca fiul lor, singurul băiat, ple-cat în Anglia la muncă, a suferit un accidentmortal. Greu este să treci peste nenorocireaasta și când se petrece lângă tine, dar cândtrebuie să-ţi aduci pruncul zdrobit de pestemări, când tatăl nu vede, iar mama este omână de om scăpată de boala cea grea, fărărude (Jeni este din Deva acolo unde este șifata lor). Au trecut și peste asta dar pentruCostică scenariul dramei trebuia să con-tinue. Jeni ajunsese la capătul puterilor șiîntr-o noapte s-a dus „dincolo” să se odih-nească. Așa a găsit-o Costică dimineaţa,dormind, pentru totdeauna...A făcut și pen-tru Jeni cele creștinști de despărţire și arămas apoi orb, singur, într-o casă la ţarăpe-un pripor de deal, cu vecini la sute demetri depărtare (să strigi nu te-aude ni-meni). Și totuși, uite, Costică povesteștezâmbind...

Catalog...

Ligia NICOLESCU

septembrie 2017 CULTURAvâlceană 9-Tarliu Mircea !- Prezent !Dintr-un capăt de bancă se ridică un

bărbat cu un aparat ajutător de mers, cu ocârjă. Scund, cu o barbă colilie cochet în-treţinută ca și părul bogat și elegant tuns,răspândind un aer de eleganţă completă,căutată și frumos purtată.

- Sunt medic veterinar la Vâlcea, astami-am dorit și asta fac. Termină cuvântarearepede, ca și când toate s-ar fi derulat cumar fi trebuit să fie...Îi cunoșteam tatălfoarte bine, implicit pe el. Cumva amuzant,într-o discuţie cu nea Jan Tarliu, fost avocatbun al Horezului, am aflat ca fusese colegde facultate, la „drept” cu tata, la Cernăuţiși mai apoi la Iași. Nea Jan mi-a povestit de-spre Mircea, ar fi vrut, după cât de buni pri-eteni au fost el cu tatăl meu, să fim ca fraţiiși noi, eu cu copii lui...Mi-a povestit despreaccidentul de mașină al lui Mircea, despreoase frânte, despre vieţi frânte, despre vite-jia de a merge mai departe, cum a făcut el,venind aici peste două mii de kilometricroindu-și altă viaţă „de la început”. Mă uitla Mircea Tarliu și mă întreb: oare câte în-ceputuri poate avea o viaţă de om?... Mătrezesc rugându-mă: - Doamne, nu-mi damie roaba ta!! Și totuși de câte ori poţi sauţi-e dat, sau, dacă ţi-e dat de câte ori poţi s-o iei de la capăt??

Dar catalogul, ca și viaţa merge mai de-parte...

- Tănăsescu Ion- În America, răspunde sala.- Terteci Ion! - Prezent! Răspunde sala. Filmează fiul

său. Hohote de râs. Lăsând camera de fil-mat jos, profesorul de informatică al liceuluiface o plecăciune tatălui din sală, la rândulsău tot profesor, de matamatică la Slătioara

Catalog... - Tomescu Georgică! ...- Tomescu Georgică! Este strigat din

nou, cu oarecare frică.- Trăiește! Strigă sala. E profesor de

sport aici la liceu, e însurat, n-are copii șilipsește ca de obicei. Hohote ușurate de râsdin sală. Nu-i de șagă! Cred că cel maiașteptat cuvânt astăzi va fi: „Trăieşte! ”

Brusc găndurile zboară către casa încare a copilărit Georgică, casă vecină miede douăzeci de ani, casă rămasă acum tristăși goală după ce s-au prăpădit bătrânii lui.Nenea Georgică, tatăl fost aviator dupăcum ne povestea, un om uscăţiv, serios, res-pectuos. Tanti Lena, mama, un firicel de fe-meie care părea că plutește pe deasupracând trecea strada și care tot timpultremura de vreo frică iminentă de ceva...

Catalog strigat în continuare:- Vameșu Ioana,!- Prezent!

Iată că sala are o idee: se cer și se co-mentează din mulţime amănunte picante,revelatoare, amintiri din viaţa de liceu deatunci.

- Da? Bine!!... Vă aduceţi aminte că anulacela a fost primul an de profesorat al dom-nului Rădulescu? Noi aveam 18 ani, dum-nealui avea doar 23!! Să nu cumva sănegaţi, fetelor, că n-aţi fost îndrăgostite deel!!

Toate am fost!Din mână în mână circulă o poză de grup

cu elevi de liceu. Undeva, pe rândul din faţăun tânăr frumușel foc zâmbește în obiectiv.Lămuriri:

- Peste un an a fost diriginte!!! Diri-gintela liceu la 23 de ani! La a XI-a, acum pare denecrezut. Care din tinerii de azi ar ascultade un diriginte de doar 23 de ani? Atunciera normal, cum normal era și să nutrești în

secret o dragoste pentru el, o duioasădragoste de liceu, de atunci, cu ușor parfumde gutui și mere coapte. Ce ani minunaţi!Ce resposabilităţi pe umerii lor! Ce rezultaţeobţinute în viaţă, apoi! Suficient să te uiţipe listele de catalog a absolvenţilor cumeseriile declarate. Emoţionat, domnulprofesor Rădulescu ia cuvântul și rosteșteușor gâtuit:

- Poate uneori, profesorii n-au reușit săse ridice la înălţimea cerinţelor copiilor,pentru că...

Restul nu s-a mai auzit. A fost acoperitde o furtună de aplauze.

De undeva, din spatele, din rândul delângă geamuri se distribuie câteva foi. Di-rectorul primește una, se ridică, părăseștesala câteva momente după care vine cu unteanc de foi tipărite. Tot de acolo de lângăgeam se ridică un domn înalt, frumos gri-zonat, elegant, care cere permisiunea săcitească o poezie pe care a scris-o pentruacest eveniment.

Aflu că este domnul Nicolae Diaconu,colonel în rezervă și că la fiecare întâlnire aliceenilor săi, scrie câte o poezie. Directorulliceului împarte fiecăruia căte o foaie cuaceasta. Era tot în clasa „A” aflu că a fostofiţer de armată, Ofiţer, înalt, frumușel băr-bat, uniformă... câte inimi!!...

Uniformă... și noi am avut uniformă! Iarîmi zboară gândurile spre amintiri. Dum-nezeule, ce ani frumoși! Uniforma, cu gule-rașul apretat și călcat, cochetăria penselorde la piept care dădeau drumul merelor desîni să se zbată până aproape de zbor laorele de sport sau într-un pas voit-grăbitpentru a putea ascunde la vedere micile săl-băticiuni pitulate acolo, încât până și cel mainaiv gând îi făcea pe băieţi să tresalte în vis-area cu ochii deschiși spre tainicul ascun-ziș... Panglicuţa de pe cap care se chinuiazadarnic printre zulufii naturali sau făcuţi pe„moaţe”să dea o notă rigidă aspectului deadolescentă naivă și studioasă ...Ciorapiisubţiri (ultra moda era „cu dungă”), pestecare la clasă se trăgeau șosetele de bumbactreisferturi, aruncate în mape (erau jinduitemapele) pe după colţul primei case cîndplecam de la școală, ...Matricola cu numărulmatricol brodat pe ea pentru identificarea„infractorului”. Matricolă prinsă în copci saucu bolduri...

Începe catalogul clasei a XI-a B Dirig-inte profesor Brutaru Ion

- Avram Ion!- Prezent! Inginer...(tot tacâmul)Se comentează că este singurul din

toţi cei 150 de absolvenţi care n-a lipsit lanici o aniversare de până acum...

- Avram Letiţia! Acum Căzănaru Letiţia,Leta pentru prieteni.

- Prezent! Ingineră, căsătorită, decurând soacră, aștept nepoţi.

Vecina mea dragă, cei mai buni vecinicare pot exista de când stau acolo. Fâlfâitde aripi de gânduri și de amintiri. Acum 20de ani, când m-am mutat la casă pe strada1 Decembrie, 23 August atunci, la douăcase era și este casa familiei Avram, undelocuiseră cele trei fete și părinţii. NeneaAvram fusese funcţionar, (probabil con-

tabil) Avea o mare bucurie: să culeagă perevăratice dintr-un păr al său și să le vândă încentru. Ieșise la pensie, nu avea nevoie debani dar se bucura grozav când cumpăracineva de la el, din perele așezategrămăjoară pe batistă. Vorbea în versurinenea Avram. Mi-au rămas în mintebineţele sale:

- Bună ziua, nene Avrame!- Sa trăiești că trebuiești! Tanti Chiva era o femeie slăbuţă, har-

nică, cumsecade. Fetele îi seamănă, tot așaliniștite, blânde, săritoare la ajutorul celorîn necaz.

... Catalog:- Băieșu Rusalina!- Prezent! Laborant chimist.- Căpitanu Constantin!- Prezent!- Comănescu Lazăr!- Prezent!Gânduri:...Iunie, vara, 2017. Venirea

delegaţiei de români din Ucraina, Cernăuţi,condusă de profesorul Iurie Levcic. L-amvizitat la Slătioara pe domnul Dinu Sărarunoi cernăuţenii, alăturat nouă domnul scri-itor Petre Cichirdan. La domnul Săraru eraîn vizită domnul ministru de externe LazărComănescu. Acest Lazăr Comănescu...În pi-cioare s-a ridicat un om de statură medie,jovial, îmbrăcat lejer, cu o cămașă „cazual”și cu o pereche de blugi-bluejeans perfectnormali nu „de fiţe”, un om atât de normalîncât orice încercare de discuţie cu emfazăar fi distonat atât de mult încât ar fi eșuatlamentabil în defavoarea interlocutoruluidomnului ministru Comănescu.

Iurie levcic, Directorul Centrului CulturalBucovinean din Ucraina, ne povestește o în-tâmplare: undeva într-o vamă, domnia sa afost acuzat de ceva grav, contrabandă. Fărăsă-l cunoască personal, întâmplându-se a fiexact persoana în drept să ancheteze și sădispună acolo, domnul ministru Comănescul-a ajutat, cerând urgentarea cercetăriicazului și astfel exonerându-l de acuzaţii .Acum a avut ocazia să-i mulţumească.Fapta bună are recunoștinţă onorantă.

...Catalog: altă clasă a XI-a D. DirigintăGiuroiu Tamara

- Cârjan Iulia ! Acum Dincă Iulia.- Prezent... Gînduri:Explozia cazanului de aburi de la cen-

trala termică de la fabrica de lapte. Devas-tatoare, explozia a sfârtecat cilindrul deoţel, transformându-l într-o șarjă de foc ce-a măturat totul din jurul cazanului lăsândpe jos morţi și răniţi. Una din persoanelegrav rănite a fost Iulia care s-a întâmplat afi acolo. Cei de la Salvare au luat-o de pe jospe Iulia în pătură. La spital au refăcut-o dinbucăţi. Cred că a suferit peste zece operaţii.Ce mare e Dumnezeu!

...Catalog: Clasa a XI-C, diriginte Ji-doveanu Olga.

- Diaconu Gheorghe !- Prezent !Diaconu Gheorghe, medicul meu de

familie, prietenul meu, o prietenie aproapesoldăţească, de 37 ani...Șantierele Berbești,Coltești, Alunu în anii 80-90 lucrau la ceamai înaltă „tensiune”, într-un ritm înfioră-tor de literalmente zi-lumină, adică 8 oreiarna, 10 ore primăvara și toamna, și 12 orevara. În acest ritm deveniseră un rezervornesecat de accidente de muncă, de la celeminore până la mortale. Eram șef de lot laBerbești. Pe șantierul meu s-a produs un ac-cident foarte grav care s-a soldat ulterior cudeces. Nu știu cum și de ce, dar aproapetoate accidentele erau primite de dr. Dia-conu. Și pe acesta tot el l-a primit. Venisemcu accidentatul. Dr. Joe i-a acordat primulajutor apoi, fiind prea grav ne-a redirijatspre Vâlcea. Culmea este că azi, 24 august2017, la 35 de ani de la accident ( 7feb.1982 ) vorbind despre asta, dr. Joe și-aamintit și cele mai mici amănunte. Ce me-morie, ce doctor!!!

Se ridică în picioare, salută reverenţiosși mucalit cum îi e felul, spune două treivorbe și dă să se așeze. Sala îl incită. Nicidomnul prof. Butaru nu tace:

- Ai uitat întâmplări! Vrem întâmplări! Aiuitat? Întrabă domnul Butaru.

- Doamne! Da cum aș putea să uit, deexemplu, că ne-am prezentat la școală pen-tru clasa aXI-a cu 25 de lei și cerere de in-trare în CA P?! pentru că altfel nu maipupam „maturitate” Vă aduceţi aminte? Căeraţi diriginte la B? Hohote spumoase dinsală. Se strigă mai departe catalogul:

- Govoreanu Ion! De la B!- Prezent! Medic veterinar, căsătorit,

doi copii......Gânduri... 2008 sau 9? nu mai ţin

bine minte, când? De parcă ăsta era ultimullucru pe 8

care nu-l aveam, ne pocnește Gripaaviară. Horezu intră în zona contaminată.Nebunie, păsări ucise mai mult sau maipuţin prin gazare. Mascaţi pe drumul spreVaideeni la biserică stropeau cu dezinfec-tant tot ce trecea dint-o parte în alta. Maitârziu am aflat mândri de inventivitateanoastră că substanţa cu care se stropea eraapă pură. Primarul Niţă împreună cu doc-torul Govoreanu se luptă să oprească ne-bunia și reușesc.

... Catalog: - Huidu Mircea!- Prezent! Jurist.- Ionete Elena!- Prezent!...Gînduri...Ionete Elena, inginer horti-

agro-zootehnic la TCMM. Am cunoscut-o în1995. Ce sere avea TCMM-ul! Ce crescătoriide porci! Ce rai de flori era în straturile din-tre barăci! Ionete Elena avea grijă de toateacestea care erau mândria gospodărieiTCMM-ului. Căsătorită, un copil...Își aduceaminte că pe lista clasei figura la cei cu spe-cialitatea „tractoare”...

...Catalog: - Jianu Maria!- Prezent! Inginer agronom.-Manea Vasile!-Prezent! Profesor matematică.-Mănăilă Marin!-Prezent! Inginer. -Motoi Aurel!-Vulpașin! Vulpașin! Vulpașin! Strigă

sala, scandându-i porecla arhicunoscută șineuitată, râd iar în hohote toţi, unde esteVulpașin?

-Prezent! Tehnician. Și, iar noian de amintiri povestite

presărate cu râsete...

.... Catalog: - (nu reţin numele de fată dar aflu



INVENTICA

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru In-ginerie Electrica ICPE-CA, in parteneriat cu Colegiul Nationalde Informatica Tudor Vianu si Liceul Teoretic Internationalde Informatica Bucuresti, cu sprijinul Ministerului Cercetariisi Inovarii, a organizat a IV-a Sesiune de comunicari stiin-tifice a tinerilor olimpici.

Sesiunea s-a desfasurat la sediul ICPE-CA si a fost des-chisa de Directorul General Dr.ing. Sergiu Nicolaie care avorbit despre eforturile Centrului pentru Initierea Tinerilorin Cercetare Stiintifica Alexandru Proca de a sustine si pre-gati, prin efort propriu, tinerii cu inclinatie catre domeniul

stiintific.Totodata, invitatul de

onoare dl. Prof. AlexandruMironov a subliniat impor-tanta stiintei, cu precadere indomeniul spatial unde s-aureusit progrese semnificative,ca de exemplu dezintegrareacorpurilor trimise in spatiu.

Lucrarile prezentate au atins aspecte precum: celule debiocombustie cu microorganisme fotosintetizante, reteleinteligente pentru transportul energiei electrice, studiullipidelor cu aplicatii in MEMS si in transportul medica-

mentelor, studiu experi-mental privind unele as-pecte in microchirurgie, apaverde, actuator electro-chimic programabil pentrucontrolarea ph-ului in me-diu lichid prin distributia au-tomata de baza sau acid.

Lucrarile sustinute in cadrul sesiunii au fost bine apre-ciate si tinerii au fost incurajati sa persevereze in cercetariledemarate prin Centrul Alexandru Proca din cadrul ICPE-CA.

BIROUL DE PRESA ICPE-CA

COMUNICAT DE PRESA13 septembrie 2017

Tăcute în trecerea lor, rapide înzborul pe cerul nopţii, îndepărtate

în neclintirea antică a înaltului, ”stelelecăzătoare” au fascinat oamenii dintot-deauna, iar această fascinaţie i-a unit,dincolo de spaţiu, timp, şi de istorii. Cerulînstelat al nopţii era atât de impasibil, derece, de îndepărtat, încât ploaia de stelepărea să-l aducă, într-un sens, maiaproape de lumea noastră. Se spune chiarcă poţi să-ţi pui o dorinţă când vezi o ”steacăzătoare”, lucru datorat probabil credi-nţei populare în faptul că dorinţa poate ficeva atât de diafan, încât scapă acesteilumi şi, odată încărcate cu dorinţele cuiva,”stelele căzătoare” le poartă spre altelumi, unde pot fi împlinite. Ele apar dinadâncimile nevăzute ale cerului, brăz-dează pentru o secundă bolta, şi se întorcîn aceleaşi adâncimi. Semn al efemerităţii,dar totodată al speranţei.

”Perseidele”, cea mai recentă ploaiemajoră de ”stele căzătoare”, a avut loc înluna august a acestui an, şi a atins un vârfde intensitate în nopţile de 11 spre 12,respectiv 12 spre 13 august. Erau aştep-taţi în jur de 80-100 meteori pe oră [1],observaţi în cele mai favorabile condiţii:în afara oraşelor, în locuri cât mai întune-coase, cu un cer senin şi lipsit de Lună. De-numirea se trage de fapt de la constelaţiaunde par să îşi aibă sursa ”stelele căză-toare”, iar aceasta se numeşte radiant.Radiantul apare ca o regiune restrânsă,din cauza efectului asemănător perspec-tivei din pictura renascentistă: traiecto-riile paralele ale ”stelelor căzătoare”, careau aproape aceeaşi viteză, par să seunească într-un singur punct, asemeneaşinelor de tren privite în adâncime, pe unteren drept, fără curbe, pe distanţe mari.Rar se observă meteori chiar în radiant, cipreponderent la un unghi de aproximativ40 de grade faţă de radiant. Astfel, radian-tul Perseidelor este constelaţia Perseu [2],după numele eroului din mitologiagreacă, fiu al lui Zeus, care a reuşit, cu aju-torul zeilor, s-o ucidă pe Medusa cea cuşerpi în loc de cap şi care putea să pietri-fice pe oricine o privea direct în ochi.

Cele mai importante stele ale acesteiconstelaţii sunt Mirfak (Alpha Persei), ceamai luminoasă stea a constelaţiei, de5000 de ori mai luminoasă decât Soarele[3], şi Algol, cu o proastă reputaţie în rân-dul anticilor, cunoscută drept ”steauaDemon”, sau ”Capul lui Satan”: este chiarochiul Medusei! Are strania proprietatede a-şi schimba intensitatea luminii (Me-dusa clipeşte!), fiind numită ”stea varia-

bilă”. Acest fenomen are loc deoarece sis-temul este compus de fapt din două stelede luminozităţi diferite, iar la fiecareaproximativ 2 zile, 20 de ore şi 49 de mi-nute, steaua de intensitate mai scăzutătrece prin faţa celeilalte, producând oeclipsă pentru aproximativ 10 ore; inten-sitatea luminii observate atinge unminim, apoi sistemul îşi recapătă străluci-rea [4,5].

Cum se formează ”stelele căzătoare”?Ele par să provină dintr-o anumită conste-laţie, ca un mesaj de undeva de departe,din marele necunoscut silenţios al Spaţiu-lui ... Din păcate nu este aşa, dar probabilşi din fericire, o să vedem de ce! Sursa loreste de fapt o cometă, care, în trecerea saperiodică prin regiunile fierbinţi ale siste-mului solar, eliberează particule de praf

de dimensiuni asemănătoare unui bob denisip. O cometă este compusă din for-maţiuni de rocă, praf şi gheaţă (carepoate să nu fie doar apă, ci şi gaz metan,amoniac şi alte substanţe volatile). Atuncicând trece pe lângă o stea, gheaţa setransformă direct în gaz (proces cunoscutsub numele de sublimare), datorită căldu-rii transmise de steaua respectivă, iar par-ticulele de praf sunt eliberate, şi lăsate înurma cometei. Pământul trece prin acestvăl de praf interstelar - particule denu-mite meteoroizi - iar prin frecarea cu at-mosfera, la viteze între 15-65 km/s (limitainferioară fiind de 10 ori mai mică decâtviteza unui glonte foarte rapid) acesteadevin incandescente, iar aerul ionizează.Acest fenomen luminos, cunoscut de noica ”stele căzătoare”, poartă numele ştii-nţific de meteori [2]. Aşadar provenienţalor este modestă, dar cât de spectaculoseste totuşi acest fenomen! Atunci cândmeteorii au o luminozitate ridicată,aproximativ egală cu cea a lui Venus (Lu-ceafărul), se numesc bolizi. În cazul Per-seidelor, cometa răspunzătoare de ”toatămizeria” este cometa Swift-Tuttle cu unnucleu lung de 26 km, descoperită în anul1862 (dar observată şi înainte de câtevaori), independent de Lewis Swift şi HoraceParnell Tuttle [6].

Fundaţia Calea Victoriei din Bucureşti- organizaţie binecunoscută de promo-vare a culturii , prin cursuri cu experţi îndomeniul artelor, istoriei, ştiinţelor şi re-ligiei - a organizat o ieşire în afara Bucu-reştiului pentru observarea Perseidelor, înnoaptea de vineri spre sâmbătă, 11-12august. S-a stabilit un punct de întâlnire,de unde am plecat cu maşinile personalepe autostrada Soarelui. Maşinile adunateacolo prevesteau nu întâmplări fantastice,ci mai degrabă pregătiri pentru curse ile-gale de maşini! Şi, într-un sens, pregă-team urmărirea nu unor curse de maşini,ci de bolizi astronomici!

Ajunşi undeva în câmp, lângă localita-tea Fundulea, am fost avertizaţi să nu fo-losim niciun fel de lumină (poate doar cearoşie de slabă intensitate), ca să se obiş-nuiască ochii cu întunericul. Deasupranoastră se deschidea, impunătoare, CaleaLactee, care brăzda transversal cerul nop-ţii, ca un nor consistent, disipat, cu ner-vuri şi concentrări neştiute de materie...Priveam, ca atâţia înaintea noastră, de lacapătul galaxiei, de pe un braţ al său, res-tul Căii Lactee, în faţa căreia rămâi fărăcuvinte. Ni s-a spus că acum 40-50 de anise putea observa Calea Lactee chiar dincentrul Bucureştiului, şi poate, în general,din centrele tuturor marilor oraşe. Lumi-nile oamenilor încă nu acoperiseră lumi-nile cerului! Mă întreb dacă acest fapt nua avut niciun impact asupra modului încare oamenii construiau oraşele şi clădi-

rile: după o zi împlinită de muncă, răs-plata meditativă a nopţii este cerul maies-tuos înstelat, cu toată măreţia zdrobi-toare a Căii Lactee! Te simţi mic, fiindparte în acelaşi timp din ceva mai mare,mult mai mare, şi atunci arhitectulconstruieşte clădiri mai mici, mai cochete,care să nu sfideze cerul. Sau, din contră,doreşte să-l cunoască, să se apropie deel?

Lectorul cursului a fost Adrian Sonka,coordonatorul Observatorului Astrono-mic ”Amiral Vasile Urseanu”, Bucureşti,care a adus o lunetă şi un telescop. În aş-teptarea Perseidelor - greu de urmărit culuneta sau telescopul - am făcut alte ob-servaţii astronomice: steaua Vega, un roide galaxii, o nebuloasă sub forma unuinor îndepărtat, Saturn cu metalicele saleinele aurite... Din păcate, în câteva ore deobservaţie a cerului, întinşi pe pături înmijlocul câmpului, am observat doar 10-20 de meteori.

Următoarele întâlniri ale Pământuluicu praful granular interstelar al cometelorHalley şi Tempel-Tuttle vor fi în octombrie(21-22 octombrie, cu un maxim de 30 demeteori/oră în condiţii ideale de obser-vare), Orionidele, respectiv în noiembrie,Leonidele( cu un maxim în perioada 16-18 noiembrie, cu aproximativ 10-15 me-teori pe oră). Însă următoarea ploaiesubstanţială de stele se va înregistra înluna decembrie - Geminidele - cu unmaxim de 60-80 de meteori/oră, în nop-ţile de 13-14, cu bolizi! [2]

De această dată, observaţiile noastreau fost sărace datorită faptului că Luna,răsărită devreme, în jurul orei 23:00, aacoperit constelaţiile Perseu, Andromedaşi Casiopeia cu o peliculă lăptoasă de lu-mină, făcând foarte dificile observaţiilefenomenelor de intensitate mai scăzută,cu ochiul liber. Oricum, ne-am răzbunat -şi mai ales îmbunat! - privind Luna printelescop şi lunetă, şi am reuşit să captu-rez, urmând indicaţiile lectorului (doar cutelefonul mobil!), câteva imagini destulde reuşite ale satelitului plin de cratere,dar de o stranie, stralucitoare, debu-ssyană frumuseţe!

Referinţe:[1] http://www.astro-urseanu.ro/perseide.html[2] http://www.astro-urseanu.ro/meteori.html[3] https://en.wikipedia.org/wiki/Alpha Per-sei[4]http://web.archive.org/web/20030705115540/http://www.aavso.org/vstar/vsots/0199.shtml[5] http://ualr.edu/tv/2014/10/15/a-demon-in-the-dark/[6] https://en.wikipedia.org/wiki/CometSwift%E2%80%93Tuttle

CALĂTORIE SPRE PERSEIDEAdam JINARU

Constelaţia Perseu

Perseide

Luna

septembrie 2017 CULTURAvâlceană 11

SFÂNTUL CUVIOS PAFNUTIE – PÂRVU MUTU,PRIMUL PICTOR ROMÂN CANONIZAT

II

Văzând talentul pictorului PârvuMutu, exprimat în frescele de la

Câmpulung şi Aninoasa, Şerban Vodă Can-tacuzino s-a hotărât să-i încredinţeze spreîmpodobire ctitoria sa de la Bucureşti,Mănăstirea Cotroceni. Construcţia începutăîn 1679, în primul an de domnie a lui ŞerbanVodă, a fost terminată în anul 1682, prin zu-grăvirea celebrului pictor.

Cinci ani mai târziu, în 1687, Pârvu Mutuse afla la Mărgineni-Prahova, unde picta adoua oară, cum singur mărturiseşte, ctitoriamarelui vornic Drăghici Mărgineanu. Dinnefericire, nu se mai păstrează astăzi nici unfragment din lucrarea sa de aici.

În jurul anului 1690, spătarul Toma Can-tacuzino, fiul lui Matei Cantacuzino şi al Ba-laşei, fiica lui Gheorghe vornicul Drugă-nescu, construieşte împreună cu soţia saMaria, fiica lui Udrea Cămăraşu, MănăstireaPoiana, azi biserica „Adormirea Maicii Dom-nului”. În anul respectiv, Pârvu zugrăveşteaceastă mănăstire, dar opera sa nu s-a păs-trat. Inscripţia din 1839, adevereşte cămănăstirea a fost avariată, dată la caresurvine a treia sa refacere.

Pridvorul bisericii „Adormirea MaiciiDomnului” din Filipeştii de Târg, fondată la1802 de familia Filipescu, păstrează o in-scripţie care încă cu un deceniu în urmastrăjuia ruinele bisericii despre care vorbea;era inscripţia bisericii zidita în zilele luiMatei Basarab, la văleat 7150 (1641–1642)de Constantin Cantacuzino vel stolnic cujupâneasa sa Elena, de Dumitraşco vel stol-nic cu soţia sa Voica, de Pană logofătul cujupâneasa sa Preda. Biserica aceasta a fostpictată de la început, deoarece în 1654,Paul din Alep îi admira pictura. În jurul anu-lui 1692, Pârvu Mutu probabil că i-a îm-prospătat pictură, în urma unei restaurări.

La Filipeştii de Pădure, se păstrează bi-serica „Sfinţii Trei Ierarhi”, zidită în anul1688 de Bălaşa Matei Cantacuzino, soţiamarelui agă Matei Cantacuzino, şi fiul săuToma Cantacuzino, o adevărată mărturiedespre credinţa profundă a ctitorilor. Bise-rica a fost pictată între anii 1688 – 1692 de

Pârvu Mutu, zugravul de familie a Can-tacuzinilor, care şi-a lăsat amprenta petoate marile ctitorii ale domnitorilor dinaceastă familie. Deasupra uşii de la intrareaîn biserică, pe partea interioară, sepăstrează semnătura marelui pictor: „PârvuMutu zugrav vel leat 7200”, iar în altar, peperetele de la Proscomidie, a înscris numeleucenicilor săi care au contribuit ladesăvârşirea acestei lucrări: „Pârvu, Marin,Andrei, Stan, Neagoe, Nicolai zugrav, alăturide numele preotului de atunci Erei (preotdin Braşov) Mihail monahul”. Această bise-rică, datorită frumuseţii picturii realizată dePârvu şi ucenicii săi, a fost numită pe dreptcuvânt „Voroneţul Munteniei”.

În zilele lui Matei Basarab, a fost con-struită biserica „Adormirea Maicii Domnu-lui” din Călineşti – Câmpina, fiind terminatăla 25 mai 7154 (1636). Ctitorii ei sunt: Tă-nase, Tudora, Coce, Iorga vel spătar şi Ca-trina, jupâneasa lui Vasilachi ispravnicul.Deşi o inscripţie din secolul al XIX-lea aratăcă biserica a rămas nezugrăvita până în anul1832, totuşi potrivit unei însemnări a luiPârvu Mutu, astăzi se ştie precis că el a pic-tat această biserică a doua oară.

La Măgureni, în apropierea ruinelorpalatului lui Drăghici Cantacuzino, sepăstrează biserica „Sfânta Treime”, ctitorităîn anul 1671 de Păuna spătăreasa răposa-tului Drăghici Cantacuzino şi a fiului ei. Des-pre pictura bisericii, C. Bobulescu scria:„După această dată pare a fi pictată printreprimele, adică după 1680, numai dacă îm-prejurări necunoscute de noi nu au hotărâtcumva înfrumuseţarea ei la timpul arătat deel”. Lista întocmită de Pârvu arată că eaocupă locul al treisprezecelea, pictura fiindrealizată în 1694, cu cheltuiala lui PârvuCantacuzino, fiul postelnicului Toma Can-tacuzino.

Alt aşezământ monahal, MănăstireaLespezi, amplasat în pădurile de pe maluldrept al râului Prahova din satul Posada, cti-toria lui Pârvu Cantacuzino vel logofăt şi atatălui său Drăghici vel spătar, a fost pictatde zugravul Pârvu, în anul 1694. O perioadăs-a crezut că biserica acestei mănăstiri a fostpictată în 1661, dar documentul din 8 mar-tie 1694 al moşnenilor comărniceni, princare atesta că „ajutat-am încă şi la zu-

grăveala sfintei mănăstiri cu talere doaozecitot pentru pomeana noastră”, scris de PârvuMutu Zugravu, este o dovadă a faptului căpictura acestei mănăstiri era gata la aceastădată, documentul completându-se întrutotul cu însemnarea lui Pârvu de executareapicturii din acest locaş.

Se ştie că, în anul 1690, Mihai Can-tacuzino a început lucrările de zidire aMănăstirii Sinaia, angajând meşteri iscusiţidin Italia şi Dalmaţia, cum adeveresc uneleelemente noi, precum capitelurile de lapridvor. Pentru pictură, spătarul apelează lazugravul Pârvu Mutu. Mănăstirea estesfinţită la 15 august 1695, biserica fiind „fru-mos zugrăvită”. În tinda bisericii mici, o in-scripţie precizează că zugrăvirea s-a făcut înanul „1795 sept[embrie] 16”. Aceastăînsemnare se referă la pictura de la a douauşă spre altar, căci scenele picturale dintinda bisericii au rămas totuşi mărturie amuncii şi talentului zugravului Pârvu.

O frumoasă mănăstire cu hramul„Adormirea Maicii Domnului” există la Târ-gul Râmnicului. Începută în 1691, pentru aînlocui o bisericuţă de lemn, ctitorie a luiConstantin Brâncoveanu şi a spătaruluiMihai Cantacuzino, a fost terminată în1697. Pictura în frescă a sfântului locaşaparţine lui Pârvu Mutu al cărui portret sepăstrează la intrarea în pronaos.

În anul 1655, doamna Stanca, mamadomnitorului Constantin Brâncoveanu, a re-construit din temelie, la Mamu, o mai vechebiserică de lemn. Ulterior, fiul său, vizitândctitoria mamei sale, hotărăşte să constru-iască o mănăstire pe măsura rafinamentuluişi înaltei sale exigenţe artistice. Ispravniciilucrărilor au fost ceauşul Tănasie Măldă-rescu şi pârcălabul de curte Badea, iar nouabiserică, închinată Sfântului Nicolae, a fostsfinţită la 1 august 1696. Pentru decorareaei, a fost ales renumitul zugrav Pârvu Mutu,împreună cu ucenicul său Marin, finalizândlucrarea la 8 septembrie 1699.

Mihai Cantacuzino a ridicat una dintrectitoriile sale pe locul bisericii de lemn a luiColţea Doicescu din Bucureşti. În anul 1714,când Constantin Brâncoveanu şi copiii săisfârşesc tragic la Constantinopol, turcii auscos din locul ei Pisania bisericii Colţea,lăsând în negură data înfiinţării acestui

locaş. Însemnarea lui Pârvu Mutu că, pânăîn ianuarie 1700, zugrăvise „M[ănăstirea]Trisfetitele (Colţea) a Spătarului Mihai Can-tacuzino” clarifică pentru totdeauna datade 1699 pentru acest important monumentbucureştean. Din nefericire, nu s-a păstratnimic din fresca lui Pârvu; cutremurul din1838 a produs bisericii avarii serioase, iardupă această dată fiind din nou zugrăvită.În 1871, pictorul Gheorghe Tattarescu re-pictează acest locaş.

Ultima din lista lui Pârvu Mutu este bi-serica „Sfântul Gheorghe Nou”, ctitoria luiConstantin Brâncoveanu. Ajuns la acestpunct al listei manuscrisului lui GhenadiePârvulescu scrie: „A zecea biserică Sf. Ghe-orghe cel Nou din Bucuresti despre carecronica spune ca s-a târnosit la 29 iunie1707”. Cum se explică totuşi faptul că Pârvudeclara că a pictat această mănăstire pânăla evenimentul din ianuarie 1700? Lucrărilede restaurare a complexului de la SfântulGheorghe se întrerup în 1671 prin moartealui Panaiotache Nikusios, marele dragomanal Porţii. Sunt reluate apoi în 1695 de Con-stantin Brâncoveanu. Pisania spartă, adă-postită în stânga pridvorului actualei bisericiSfântul Gheorghe, scrisă de Isar Logofătul,aminteşte că opera de restaurare a fostîncheiata la 20 septembrie 1699. Nu esteexclus ca, în cadrul vast al acţiunii derefacere şi înfrumuseţare a complexului dela Sfântul Gheorghe să fi avut loc şi o pictarea bisericii. Cu acest locaş, se încheie activi-tatea picturală a lui Pârvu Mutu întreprinsăpână la căsătoria sa din ianuarie 1700.

La începutul secolului al XVIII-lea, împre-ună cu ucenicul său Radu, Pârvu zugrăveştepereţii Mănăstirii Bordeşti – Focşani, ctito-ria boierului Mănăilă, din anii 1698 şi 1699,având hramul „Adormirea Maicii Domnu-lui”. Aici a realizat o pictură de o rară fru-museţe, fiind păstrat mult timp şi auto-portretul său, lucrat în ambrasura uşii în-făţişându-l cu un penel şi cu o scoică înmâna stângă, paleta vechilor zugravi.

Din nefericire, multe dintre frescele lu-crate de Pârvu Mutu s-au pierdut, cum suntşi cele din biserica Mănăstirii Negru Vodă,care au dispărut complet în cutremurul dinanul 1802. (Va urma)

Arhim. Veniamin MICLE

La Editura Rotipo din Iași, a apărut decurând (vara anului 2017) cartea a-

utobiografică și de memorii sub semnăturaînvăţătorului pensionar Ilie Stoica din Ște-făneștii Vâlcii, prefaţată de prof.univ.dr.Alexandru Popescu-Mihăești, președinteleForumului cultural vâlcean și de ziaristul IlieNeacșu, fost elev al autorului.

Graţie acestui eveniment editorial, ca-tegoria literaturii vâlcene cu autori dinlumea învăţătorimii sătești se adaugă altordouă cărţi “Școala-vatră sacră de lumină” și“Un altar numit catedră”, autorul, IulianConstantinescu din comuna Stoiceni, fiindtot învăţător, care a absolvit, ca și Ilie Stoica,Școala pedagogică de băieţi din Râmnicu-Vâlcea, cu un an înaintea acestuia (1952).Ambii autori au avut șansa de a fi numiţi în-

văţători în comunele natale, unde au profe-sat timp de peste patru decenii această no-bilă meserie.

Învăţătorul Ilie Stoica, ajuns la venera-bila vârstă de 82 de ani, uimește prin age-rimea spirituală și prin sănătatea fizică,trăsături dobândite ereditar și prin edu-caţie. Cartea sa este o oglindă fidelă a aces-tor trăsături. Este, în același timp, și unpreţios ghid etico-moral, pentru con-cetăţeni, prieteni și cititori ai cărţii sale. Vi-talitatea și puterea de muncă, iubireameseriei și a aproapelui, preţuirea obârșieiţărănești, cu o bogată încrengătură de nea-muri, rude, prieteni, toate acestea pun înevidenţă o personalitate excepţională.

Cartea are o structură amplă, pornindde la descrierea comunei și comunităţii na-tale, a arborelui genealogic al familiei, a șco-lilor urmate-în comuna natală, Drăgășani șiîn Râmnicu-Vâlcea, capitala judeţului- sau a

multiplelor și variatelor activităţi profesio-nale ori cetăţenești. O impresionantăînșiruire de persoane și personaje, membriai familiei, consăteni, amici, colegi, dă im-presia unei epoci moderne, în care autorul,este eroul principal, legat firesc de acest locmirific și de oamenii săi.

Profesiei de învăţător i se rezervă spaţiuanume pentru activitatea de la clasă, de-scrierea excursiilor și taberelor cu școlarii,ca activităţi specifice, adiacente procesuluididactic. Urmând tradiţionala chemare aspeciei, Ilie Stoica s-a căsătorit în 1958, lavârsta de 23 de ani, cu Ileana Dobre, otânără, distinsă și harnică moldoveancă, nu-mită asistent medical în specialitatea ob-stetrică-ginecologie, împreună cu care atraversat ani de împliniri, de satisfacţii, pen-tru ca în 2008 să se bucure organizând fes-tivitatea nunţii de aur.

Cei doi urmași ai tinerei familii Stoica,

Nicușor și Dionisie (Doru) au sporit bucuriapărinţilor, aceștia afirmându-se profesional,primul ca ofiţer, iar al doilea ca medic. Dis-pariţia neașteptată a lui Nicușor, din cauzaunei maladii fulgerătoare, a umbrit dra-matic sufletele părinţilor. Consolarea a venitînsă prin existenţa nepoţilor.

În paginile rezervate unei prefeţe, au-torul mărturisește scopul vizat: “urmașii săcunoască viaţa, experienţa, activitatea și în-văţăturile care se desprind de aici. Viaţa șiactivitatea mea au fost marcate de legăturadintre vorbe și fapte”. Se face și o sinteticăprezentare a localităţii natale Ștefănești(așezarea geografică, monumentele istoriceși religioase, tradiţii culturale, reprezentate,mai cu seamă, de folcloristul Teodor Bălășelcare, în 1927, înfiinţa “Tovărășia fol-cloriștilor olteni”, împreună cu Gh. N. Du-mitrescu din Bistriţa Mehedinţi, cuNicolaescu-Plopșor și alţii, încurajat și vizitatde două ori de Spiru Haret, pentru înfi-inţarea Școlii de agricultură, după răscoaladin 1907.

ILIE STOICA: FIRUL VIEŢII-MEMORIILE UNUIÎNVĂŢĂTOR DINTR-UN SAT ROMÂNESC

Emil ISTOCESCU



între timp: Teeru Elena), se ridică ceamai frumoasă femeie pe care am văzut-o lalaboratorul spitalului, doamna actual Mari-nescu!

-Prezent! Căsătorită, copii, nepoţi...-Tudor Maria!-Prezent!Tudor Maria, acum doctoriţa Zăvoianu

Maria, radiolog la spitalul Horezu. Căsă-torită. doi copii, nepoţi. Pentru mine per-sonal, doamna Zăvoianu este un exemplude vitejie: este una din puţinele persoanecare a scăpat din ghearele unei boli grele.S-a luptat pe viaţă și pe moarte, și a câștigat.După ce relatează, ca toată lumea, rea-lizările personale, începe să povesteascăcum a reușit să strângă cei aproape 80 decolegi din cele 5 clase. Ce greutăţi a întâm-pinat și ce ajutor a primit din partea liceului,apoi, mulţumind directorului Vladu Aron,furată de responsabilitatea momentului, azilei, împărtășește acestuia nemulţumirilesale cu privire la proastele rezultate ale în-văţământului atît pe plan naţional cât și peplan local. Cu multă condescendenţă, dl.Vladu încearcă să explice ceva ce încă ni-meni nu poate explica, mai mult, nimeni nupoate înţelege, cum ne-am trezit, (dacă ne-am trezit!) în această cădere liberă a în-văţământului, în ultimă instanţă a con-știinţei naţionale, a valorilor naţionale și,mai ales cum încet-încet am înlocuit istoriapatriei cu programul TV, galeria de eroi ainaţiunii cu „ fata de la pagina 5”, valoareacu nonvaloarea.

Nu pot să nu remarc, eu cunoscând binecutumele aparatelor de conducere aleunităţilor, nu pot să nu remarc esenţamodalităţii de mascare a insidioaselor res-ponsabilităţi într-o situaţie. Nicăieri, nici peplan local, nici pe plan regional, cu atît maimult pe plan naţional nu există „respon-sabil” cu....Responsabil nu ca „substantiv”care ulterior poate căpăta valenţa desubiect, ci ca atribut al unei funcţii sau per-soane, iar la nivel superior ca adverb al uneiacţiuni. Atunci când „Noi” îl înlocuiește pe„Eu” nimeni nu mai răspunde de nimic iarlucrurile merg în continuare glorios spre dis-trugere. În sfârșit, momentul delicat estedepășit glorios, catalogul se strigă în conti-nuare. Începe catalogul clasei a XI-a C. Di-rigintă doamna Olga Jidoveanu.

- Furdui Constantin!- Prezent!- Nistor Ion!- Prezent!- Racheru Gheorghiţa!- Prezent!

Acum Golescu Tanţa, în vremurile deglorioasă dezvoltare a economiei zonei,Gheorghiţa-Tanţa-lucra împreună cu soţulei la IRTA. Vasile Golescu era șofer pe unadin cursele Horezu-Berbești, dar în acea zide 8 martie 1983 era în autobuzul TESAdoar călător. Ninsese apoi o zi caldă și onoapte geroasă transformaseră șoseaua înpatinoar. În „Treapta” autobuzul urcărudent, șoferul acţionând progresivvitezele. Ajungem în culmea dealului, laCumpene. Șoferul încearcă să reducă vitezadar schimbătorul de viteze nu maireacţionează. Motorul rămâne blocat în ac-celeraţie. Urmează minute de iad. Drumulînsuși, având o diferenţă de nivel mare ar fiaccelerat mașina. Acum se adăugă autoac-celerarea continuă. Se efectuează depășirica în filme, prin stânga, prin dreapta. Cuclaxonul pornit, cu farurile aprinse, auto-buzul zbura pe șosea la vale spre iad. Lumeaintră în panică. Țipete, urlete, încercări de-a deschide ușile sau de-a sparge geamurile.Atunci Vasile Golescu se repede la motorulautobuzuluil în spate, ridică rapid capacul

motorului și cu amândouă mâinile smulgeși rupe cablul de acceleraţie, cablu liţat decel puţin 6-8 mm diametru, cu peste 20-25de spire. Motorul stă în sfârșit iar autobuzulse oprește într-un nămete imens de zăpadăde pe marginea drumului.Toată lumeacoboară, palidă, pe două cărări, abiaţinându-se pe picioare. Feţe albe ca varul seuită una la alta, cu neîncredere:

- Trăim, cu adevărat?A doua zi, în atelierul

mecanic, vreo zece șoferi auîncercat să rupă un cabluliţat, de acceleraţie, identiccu cel în cauză. Nimeni nu aputut. Practic nu se poate.Doar adrenalina fricii demoarte poate...

La câteva luni dupăaceastă întâmplare nea VasileGolescu s-a prăpădit de dia-bet și omplicaţiile lui car-diace,Tanţa alăturea fiindu-ipână la capăt pâna în ultimaclipă, mi-era drag Golescu.Mi-era dragă și Tanţa. Erauniște persoane care te obligau să ţii seamade bunul simţ, de prietenie, de respect, ală-turea de care nu existau limitele create de

„inginer” vis a vis de „șofer”. O vreme, dupăMineriada 1990 am vândut cărţi. Tanţa Go-lescu cumpăra și citea!!! și nu orice, Tanţa

citea istorie și literatură bună. O mai văd peTanţa prin oraș câteodată. Invariabil mi-aduc aminte de nea Vasile și de acea zigeroasă de iarnă când curajul lui a salvatpeste 50 de suflete...

...Din nou mă uită Dumnezeu cu gân-durile la « Minieră » și nu prea mai suntatentă la derularea catalogului. Mă trezescatunci când aud numele lui Zărnescu, a scri-itorului Constantin Zărnescu, nume arhi-

cunoscut mie din ziareleIntol Press-ului: „CulturaVâlceană”, „Forum vâlcean”și „Povestea vorbii”. Ştiamcă va veni de la domnul di-rector Cichirdan, așa că amciulit urechile și-am așteptatsă văd cine se ridică. Culmeaculmilor de surprize: eraunul din bărbaţii carestăteau pe bancă, lângămine. Când s-a ridicat, încer-când să ţină în mîini niștecărţi și câteva alte tipărituri,i s-au risipit pe jos câtevacărţi poștale. Mă uit rapid la

el, în timp ce mă aplec să-l ajut la recupe-rarea celor de pe jos. Un cap mare, intere-sant, pe care trona neastâmparată o coamă

de păr, care din când în când se cerea-încerca astâmpărată cu un gest de mână,devenit în timp, mecanic. De gâtul capului

stăteau agăţate două perechi de ochelari(din care una trona pe nas) ochelari caredovedeau, nu atât ei ca atare cât agitaţia cucare îi tot schimba, că folosea des ochii cenu mai făceau faţă, pentru scris și citit, multmai mult decât pentru deplasarea în spaţiulunde se desfășura existenţa sa. Aparatul au-ditiv, ochelarii și stângăcia cu care încercasă strângă foile fiind în același timp presatde faptul că îi venise rândul la discursul pecare îl aștepta sala, mă determină să-l ajut„mai cu talent”. Aveam la mine unul dinziarele noastre, pe care îl scap din mânapeste cărţile poștale. Ne lovim elegant capîn cap, zâmbim unul la altul după ce ne re-cuperăm victorioși pierderile. Eu iau loc pebancă, din nou, domnia sa își âncepu cu-vântarea:

- Prezent!... M-am născut la LăpușataLădești. După liceu m-am făcut scriitor. Amscris 23 de cărţi și peste 210 alte naraţiuni…Povestește frumos despre influenţa Horezu-lui asupra sa, despre liceu, despreviaţă...Dintr-o dată cere să facă un anunţșoc: -Vreausă vă mărturisesc faptul neștiutpână acum de nimeni, că primul meuroman de dragoste l-am scris despre Oana,pentru Oana.

…Rumoare și aplauze din sală.- Bravo! Ăsta da curaj! Sala fierbe de

emoţie. Chiar nu se aștepta nimeni laaceastă mărturisire. Să ţii ascunsă tainaunai iubiri cincizeci de ani! Ce dragostemare a fost, dacă nu s-a stins în uitarecinizeci de ani!?... Domnul Zărnescu, Titelpentru colegi, continuă șarja amuţindu-i petoţi, uitându-se insistent spre spatele am-fiteatrului, cu multă emoţie în glas, dar și cutot atâta siguranţa zice: - Oana, te rog să teridici!!! Din ultimul rând de bănci, de lângăperete, se ridică timidă o doamnă. Se uitărepede în stânga, se mai uită, puţin jenată,în dreapta și se așează la loc.

- Oana, Oana, zice Zărnescu, am fostfoarte îndrăgostit de tine! Vezi, n-am uitato jumătate de secol! Oana se face mică. Dece? Cui sau cine n-ar fi cucerită de o aseme-nea dovadă de dragoste? Jucăușă, discuţiapleacă de la dragostea din Horezu la facul-tatea din Cluj.

- Cum ai ajuns la Cluj, Titele?- Păi, la fiecare concurs de la Vâlcea, mi

se spunea: - Zărnescule, iar ai făcut cea maibună lucrare, din păcate, însă, iar ai căzut!Mama n-a mai rezistat și a hotărât: - Titele,te mut! Și ne-am mutat la Cluj! Acolo a fostbine! După încă vreo două trei minute deamintiri și glume spumoase, Titel Zărnescuse așează și continuă cu mine discuţia în-cepută când ne-am ciocnit cap în cap:

- Ziarul, de unde?- Din când în când cu permisiunea dom-

nului Cichirdan, urc și eu câte ceva scris.Bineînţeles că citesc ziarele Cichirdanului,bineînţeles că am citit „Zărnescu”! Urmă-torul ziar care trebuie să apară este„Povestea vorbii”! Ce ne trimiteţi pentruacest număr?

- Ți-e drag ziarul ăsta?- Da, afară de faptul că este deosebit

prin conţinutul său, că este un ziar detradiţie care apare fără întrerupere decâteva decenii, am și un firicel de mândriepersonală de când domnul Cichirdan mi-adat, ca recompensă a dragostei mele pentruziare, o responsabilitate către aceste publi-caţii care mă onorează.

- Atunci ne vedem la masă! Trebuieneapărat să mai vorbim.

- Bine, am spus, ne vedem la masă. Amluat cartea postală pe care mi-o oferise și încare era el vorbind cu domnul președinteIohannis, și am urmărit în continuare cat-aloagele. Deja se striga clasa a XI-a D. Nuprea îi știu. Majoritatea locuiesc în altepărţi, deci nu am cum să-i cunosc.

(urmare din pag.9) O ANIVERSARE DE CINCIZECI DE ANI...

C. Z

ărne

scu

REVEDERE LA 50 DE ANI

Azi e zi de toamnă, cu soare dulce,blând,Cu liniște afară, în clase, în suflet și îngând, Cu pomii îmbrăcaţi în hainele de aurDe care numai anotimpul

acesta-i meșter faur

Cu pași nesiguri, emoţie și nostalgieDupă cinci ani am revenit cu bucurieSă văd liceul pe care noi l-am absolvitAcum cincizeci de ani,

aici adolescenţa s-a sfârșit.

Ne-am despărţit ca să urcăm al vieţii„munte”Cu greutăţi, obstacole, peripeţii și alte...multeIată-ne azi, ajunși la cota şaizeci şi opt!Un mic popas, ne revedem,

și ne-amintim ce-a fost.

Acum cincizeci de ani eram tineri şi fru-moșiNe prezentăm acum, cu părul alb, Cam ofiliţi, dar încă arătoșiSă depănăm momente din anii de liceuDe școală și profesorii

pe care-i apreciam mereu.

Nu știam atunci, ce înseamnă a fi greuAbia în anii următori, am înţeles și „eu”, Că, viaţa e o luptă și-i necontenităIar fiecare„cotă”, cu greu e cucerită.

Viaţa este un Munte,pe care-l escaladăm mereu

Cu trudă, cu răbdare, urcușul este greuTe uiţi în jos: prăpastie şi stânci, Nu poţi să te întorci,

va trebui să urci!

Atingi cu greu o cotă, respiri puţin mai greu

Te uiţi în sus cu frică și urci Cu hotărâre s-ajungi, spre „apogeu”În anii care au trecut m-au năpădit

atătea gânduriM-am supărat de multe ori Şi-am ezitat să scriu aceste rânduri

Chiar dacă la număr, ne împuţinăm,Cât suntem pe picioare,

nu ne lăsăm, luptăm!Dragi oaspeţi, şi prieteni,

colegi sau camaraziVreau să fac aici,

o mărturisire, azi:Atâta timp cât mai respir

şi-mi bate inima în pieptEu vă stimez Şi-am să vă port la toţi respect

Respect și-o amintire dragă din tinereţea noastră

Respect și stimăpentru uniforma cea albastră!

Respect și stimă pentru profesorii ce i-am avut

Devotamentul și interesul manifestat la dânșii-atât de mult!

Astăzi a fost frumos cu voi, cu fericirea voastră

Și multă bucurie la revederea noastră

O vom păstra de-acum cu noi în amintire

Și vă dorim la toţi Iubire, Fericire!

În încheiere să ridicăm paharulSă alungăm tristeţea,

durerea și amarul Să ne întâlnim cu toţii

peste ani şi aniȘi să cântăm în cor:

Promoţia Horezu 67La mulţi ani!

Col. (Rez.) Diaconu NICOLAE

septembrie 2017 CULTURAvâlceană 13- Niţulescu Maria!- Prezent!Da, este doamna Popescu Mimi care a

lucrat la telefoane. Copii doamnei Popescuau plecat „Dincolo”, la muncă. Pe băiat,Cătălin, l-am cunoscut în cadrul unui inter-viu pe care i l-am luat lângă straturile decăpșuni cultivate sub folie neagră, perfo-rată, sistem adus de el la Horezu în pre-mieră. Fata stabilită în Canada, statulAlberta, m-a ajutat ducând domnului PhilipCurrie, directorul muzeului de paleontolo-gie din Calgary, câteva vase de ceramică însemn de gratulare pentru atenţia pe care i-a acordat-o fiicei mele, pe acea vreme osperanţă a paleontologiei naţionale.

Strigatul catalogului merge mult mairepede. Mulţi absenţi. Se termină clasa „D”și începe clasa „E”, ultima. Iar, nu cunoscaproape pe nimeni din cei care răspund„Prezent”! Și totuși, iată:

- Dură Ioana!- Prezent!Se ridică doamna Lucica, ani de zile ed-

ucatoare la grădiniţă (mereu m-am întrebat,de ce aici numele de botez este unul, iarapelativul uzitat altul?). Doamna Lucica afost educatoarea ambilor mei copii, cărorale-a fost ca o mamă, eu venind de lașantiere aproape noaptea. Amândoi oiubesc enorm. Asta e o poveste frumoasă,doamna Lucica fiind adorată de toate ge-neraţiile de copii care i-au trecut prin mână,

dar aflu o poveste și mai frumoasă care estenăscută din cele mai negre coșmarur, dincele mai cumplite disperări. Aflu că, toatăperioada liceului, toţi cei patru ani, CosticăPersu, cel căruia soarta i-a luat în câteva lunisoţia și băiatul, lăsându-l orb, singur și alnimănui, Costică și Lucica au fost prieteni!S-au iubit ca la 18 ani! Și pe doamna Lucicao lovise soarta. În anii 80 când eu am venitîn oraș, adică la mai puţin de treizeci de anica vârstă, doamna Lucica era deja mamăsingură cu trei pui, soţul decedându-i. Iatăcă acum, după nenorocirea lui Costică, s-auregăsit și se ajută unul pe altul.

Se termină de strigat și ultimul catalog,Suntem invitaţi la masă. Mă îndrept cătrehan, laolaltă cu ceilalţi. Domnul Zărnescu amai stat să împartă cărţi poştale. Pentru căunii n-au mai rămas și la masă, s-au schim-bat adrese, numere de telefoane. M-ampierdut de dl. Zărnescu și la masă am fostașezată lânga colegi din clasa XI A. În stângamea, dl colonel în rezervă, dl Diaconu Nico-lae, cel care scrisese poezia dedicată acesteiîntâlniri. Se deschide „balul” cu un vals pecare îl onorează colonelul invitând-o pePușa . Oho, cât mi-aș fi dorit și eu un vals...Mi-era grozav de dor să dansez...Dintr-odată mi se face dor de colegii mei. Cu ei așfi dansat până la dimineaţa, dar...asta e!...Îlzăresc pe Zărnescu tocmai în celălalt capătal sălii, mă ridic și mă duc acolo cu ziarul șicu invitaţia tipărită.Vorbim minute în șir,vorbim „cu mare artă, despre una, despre

alta...” Îmi spune că trebuie să se întâl-nească cu domnul Cichirdan, duminică, lanu știu la ce oră. Regret că nu pot veni și eu,îi spun, dar cred că pricepe taman invers fi-indcă îmi ia invitaţia și scrie pe ea „voi veni!”și semnează, anunţându-mă că-mi va aduceceva despre Brâncuși. Muzica este dejafoarte tare, abia ne auzim.

- În dar? întreb, strigând.- Da, zice, în dar.- „Timeo danaos, et dona ferentes!”

răspund în joacă știind că stăpânește binelatina. „ Mă tem de greci chiar și când facdaruri!” arunc ca la pocker, pe masă,temerea Casandrei. Râde fermecător și-mirăspunde tot în latină:

- Dunc carpe danaos! Atunci bucură-te de greci! Splendid schimb de cuvinte.Răspunsul Zărnescului nu mai este un citatposibil, memorat cândva, ci, un adevăratrăspuns în latină! Momentul este minunat,unic și emoţionant, pentru mine, până lalacrimi. De când n-am mai avut un dialogatât de „latin”?...Mă vede ușor surprinsă șirâde cu ochii, cu gura cu inima.

- Vezi, poate nu vii...spune. Semnăturaasta a mea este foarte serioasă. Este ca osemnătură de angajament. Eu voi veni!

Se aduc prăjiturile, le mâncăm. Lumeadeja pleacă. Mai bem un pahar de vin, caprieteni buni, bruderschaft, apoi eu plec fi-indcă veniseră după mine. Rămâne singurla masă, lucru care mă mîhnește mult,durându-mă singurătatea în care a trebuit

să-l părăsesc. A doua zi dau telefoane și măliniștesc abia după ce aflu că e bine. Luni,mă sună dl. Cichirdan anunţându-mă că Zăr-nescu n-a mai putut veni la întâlnirea lor șil-a rugat să-l scuze în faţa mea. Nici pringând nu mi-a trecut că ar putea ţine minteniște cuvinte spuse în joacă la un pahar devorbă, darămite să se scuze că n-a pututveni. Una peste alta, gândindu-mă în urmăla ziua care a trecut, la această aniversareminunată, îmi rămâne în minte un senti-ment de plinătate, de bucurie motivată deo mie de „motive”, întâi pentru că amcunoscut oameni minunaţi crescuţi de oșcoală serioasă, într-un oraș pe care l-amadoptat și care m-a adoptat, apoi pentru căam avut, totuși, parte de serbarea aniver-sării absolvirii liceului după 50 de ani chiardacă nu eram „acasă”, dar eram „ca acasă”și, nu în ultimul rând, pentru că am cunos-cut un om nemaipomenit, despre care deun an aud în fiecare zi ceva frumos. Dacămi-ar cere cineva câteva cuvinte desprescriitorul Zărnescu aș zice: inteligenţă, cur-toazie, sensibilitate, cultură, talent...Dacămi s-ar cere un singur cuvânt, acela însă arfi: emoţie! Iar dacă ar trebui în cîteva cu-vinte să definesc tot evenimentul, aș ziceașa:

- O aniversare de cincizeci de ani deliceu, un colonel poet, un poet îndrăgostitşi o iubire nemărturisită, şi neuitată, de cin-cizeci de ani!

„CRUCEA, OAIA ŞI ALBINA”: DEVIZA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE DIN ROMÂNIA-TÂRGUL DE ANIMALE VAIDEENI 2017

14 septembrie 2017.

Localitatea Vaideeni-judeţul Vâlcea.Căminul Cultural „Vartolomei

Todeci”. Dezbateri privind dezvoltareaagriculturii şi zootehniei în România în or-ganizarea Primăriei şi Consiliului Local dinVaideeni, cu sprijinul Consiliului JudeţeanVâlcea, al Ministerului Agriculturii şiAgenţiei Naţionale pentru Zootehnie. Nudeparte de sediul Căminului Cultural s-adesfăşurat Târgul de animale pe care par-ticipanţii la dezbateri l-au vizitat şi, unde,preşedintele Consiliului Judeţean, CostiRădulescu, i-a felicitat pe participanţi şile-a înmânat diplome de merit, pentrurezultatele obţinute până în prezent. Dez-baterile care au precedat vizita în târgulde animale (ovine-caprine-cabaline pre-cum şi un frumos stand cu ţesături speci-fice producţiei de lână, dar şi ţesăturăspecifică portului şi ambientului sătesc-ciobănesc-toate amintind de MărginimeaSibiului) au vizat reânvierea ocupaţiilortradiţionale de creşterea animalelor dinţara noastră; la târg şi dezbateri, pe lângăoficialităţile instituţiilor prezentate maisus, fiind prezenţi (cu multă râvnă şi zel înprezentarea problemelor nerezolvatepână în prezent-problemele cele maivizate fiind cele legate de finanţare, şi,

mai ales, de întoarcerea-recuperareabanilor la producători) crescători valoroşidin întreaga ţară! Pentru noi, cei care ac-tivăm în zona culturii, cultura scrisă, prinprisma Legii 186 din2003, a fost un ade-vărat Festival de pre-zentare a animalelorde rasă, Festival alciobanilor, al ciobăni-ţelor, la care nu a ră-sunat decât un singurfluier, cel al unui rap-sod de mare clasă; şide la care am plecat, după urmărirea dez-baterilor şi a exponatelor, cu ideea că ceamai veche meserie din lume, păstoritul,are vechimea omului biblic, şi, uitându-neşi la titlu: „Crucea, oaia şi albina”, că înjurul lui se învârte întreaga esenţă deviaţă a lumii! Nici nu putem să concepemviaţa omului pe aceste plaiuri, mai alesale României noastre, dar şi a celor dinjurul ţării noastre - aerul, apa şi iarba,neavând culori politice şi nici naţionale -fără existenţa la infinit a acestei inte-ligente triade! Vă daţi seama, oare, că ooaie a schimbat destinul oamenilor!? căAvraam a adus jertfă lui Dumnezeu o oaieîn locul fiului său, Isaac? Vă daţi seama că,

înainte de gestul sacru al lui Avraam, laPotop, Dumnezeu nici nu a vrut să audăde salvarea omului-prin Noe-fără caacesta să nu ia în Arcă şi toate animalele

Pământului!?La masa de urmărire şi ascultare a

dezbaterilor, şi de notare a principalelor

probleme ridicate de aprigii producători(nici nu se poate altfel!-orice iubitor de

animale fiind capabil deorice pentru apărarealor) au luat loc DanielAchim Băluţă - primarulVaideeniului, ce om! micde statură, dar tare-n căl-câie, şi care a trebuit săasigure desfăşurarea dez-baterilor în condiţii paşni-ce şi de bună înţelegereîntre blocul producăto-

rilor nemulţumiţi de legi şi blocul ofi-cialilor apărător de legi; Costi Rădulescu-preşedintele Consiliului Judeţean, şi careare totul în răspundere! inclusiv problema

apărării „Crucii, Oii şi Albinei”; Marin Flo-rian-prefectul de Vâlcea, Daniel Botănoiu- Secretar de Stat în Ministerul Agriculturii- ca şi primarul, mic de stat, dar aprigapărător al instituţiei, în plus, autorul de-vizei din titlu!, Lelior Iacob-director alAgenţiei Naţionale de Zootehnie (a statîntre primar şi prefect), Adrian Pintea - di-rector APIA Vâlcea... În sală au mai fostprezenţi: Marin Cernătescu - dir.adj. Cam-era Agricolă Vâlcea, consilierul personalal ministrului agriculturii Petre Daea:Ionuţ George Diaconeasa; Nicolae Cio-ranu-preşedintele Romovis (Federaţiacrescătorilor de ovine şi caprine dinRomânia), Denisa Iacob Elena director ex-ecutiv APIA, C-tin Turcescu-dir. exec. adj.APIA Vâlceal... Crescători de ovine, bovineşi caprine din zece judeţe... „Aceştia auavut la dispoziţie standuri în care le-auprezentat vizitatorilor şi oficialităţilor lo-cale şi naţionale cele mai frumoase ex-ponate. (...) Au demonstrat din nou, căacolo unde se vrea şi se ştie, se şi poate!(...) Nu au lipsit rase celebre de ovine –ţurcană, carabaşă, merinos, lacaune, debovine – blue Belgian, brună, bălţată


românească, montbeliard, limousine saude caprine – metis-saanen. (...) Crescă-torii de animale spun, însă, ca o duc dince în ce mai greu şi vor mai mult sprijinde la statul român. Nici nu le trece princap să renunţe, însă, la activitatea pe careau moştenit-o din moşi-strămoşi. Avemprobleme cu păşunile, avem probleme cupreţurile. Am dat mieii mai mult gratis.Statul ar trebui să ne ajute. Brânza nu secaută, lâna o aruncăm la râpă… Aproapecă noi lucrăm în pierdere. Dacă o să fie caanul trecut nu ştim ce să mai facem, aajuns kilogramul 6 lei… Să se facă centre

de colectare de brânză, de lână, de carne,altfel noi ce facem… Oricum, nu ne lăsăm.Asta am învăţat să facem, asta vom faceîn continuare, ne-au declarat crescătoriide animale.” (Citat din evenimentval-cean.ro)

Tot pe acest site, citat mai înainte, amurmărit acest scurt interviu dat de pri-marul Vaideeniului Daniel Achim Băluţă:„Este o tradiţie veche. Din fericire suntempurtătorii acestei tradiţii. Prima ediţie afost în anul 1972 la Vaideeni. După anii’90, această expoziţie s-a întrerupt. Cusprijinul exclusiv al ciobanilor din Vaideeni

am organizat din nou acest târg. De la anla an trebuie să ne dezvoltăm. Creştereaanimalelor este esenţa poporului român.Oameni au probleme şi au dreptate. De-a lungul timpului în legi s-a mai pus câteo virgulă de cei care au avut interes.Legile nu au mers în favoarea micilor fer-mieri ci a marilor fermieri. Eu am mai în-credere, însă, în actuala guvernare, înactuala conducere a Ministerului Agricul-turii şi cred că lucrurile se vor regla şi cuajutorul europarlamentarilor. Crescătoriide animale au fost forţaţi să se asocieze,dar ce s-a gândit iniţial, a picat. Să nuuităm că în vremea comunismului crescă-

torii de animale erau singurii întreprinză-tori liberi. Mă repet, cadrul legislativ areo inconstanţă de speriat. Se schimbălegile şi la două luni.

Un crescător de animale trebuie să seconcentreze la activitatea lui, să fie lin-iştit, nu să stea să caute pe internet celege s-a mai modificat, să stea la emisiu-nile de la tv să vadă că a mai dat unul olege şi trebuie să lase animalele şi săplece de urgenţă la APIA. Eu vă spun ceva,ascultaţi ce vă spun, dacă ne-ar lăsa să nevindem produsele, nu avem nevoie denicio subvenţie!”.

P. CICHIRDAN

Într-o zi de sărbătoare, Ziua ImnuluiNaţional, ne-am adunat, nu pentru

liturghia laică a sfântului imn, ci pentru lu-cruri serioase puse în slujba „cunoașteriiștinţifice” și a unei îmboldiri către o „i-niţiativă culturală”. Sub acest context s-adezbătut un program („Unitate, Identi-tate, Perenitate” – fals identificat ca fiindcontextul, ci chiar tema din interior!),consacrat unui eveniment ce va să fie, înanul 2018: „Centenarul Marii Uniri”. S-auspus lucruri interesante, cu și fără legă-tură cu tema. S-au folosit cuvinte grele,dar și unele cu înţelesul alunecător.Minţile noastre din sală, având proce-soarele diferit programate (unii, acre-ditând chiar diferenţele date de tipulculturii dominante pe care o posedă au-ditoriul, mai văd o prăpastie între:umaniști, cultura tehnică, teologie etc.!),cum să descifreze, unitar, formulări carefolosesc cuvinte cu polivalenţă semantică,iar prin alăturare măresc aiuritor dome-niul și dispersia înţelesului? S-au folosit șicuvintele, alăturate între ele , cu intenţiaca ele să exprime o formulă cheie pentrutitlul programului amintit: „EcumenismCultural”! Sună interesant, dar materialulde construcţie prefabricat, poate fi în-locuitorul potrivit? Cele două cuvinte, sepot ele împăca, într-o uniune în care con-tează originea lor socială? Adică se vădele cu ochi dulci în societatea cuvintelordin dicţionare? Au o zestre de înţelescompatibilă care să le ţină trainic împre-ună, fără cârtiri din motive pe care, laprima vedere, nu le observi? S-au îmbră-cat ele potrivit pentru această uniunetainică? Nu cumva unul, din cele două, nuduce cu el un stigmat care să îmbol-năvească formula? Probabil, cu acestetemeri, unul dintre organizatorii eveni-mentului m-a provocat să fac un eseu cuacest posibil „concept”. Am ridicatmănușa să îmi arăt cooperarea și mi-ampropus să aplic reţeta cercetării temei,misiune luată voluntar în faţa publiculuiprezent. În cadrul evenimentului doctorulîn știinţe, care mi-a provocat eseul, toc-mai prezentase procesul elaborării a cevaștiinţific, insistând pe fazele dezvoltării săne poată crește un veritabil pom al...cunoașterii. Iată-mă angajat civic, într-ochestiune provocată și căreia nu-i intuiescfinalitatea, decât ca un răspuns angajatîntr-o chestiune de dialog pseudo-ști-inţific, până la proba contrarie.

Vorbind despre reţeta prescrisă dedoctorul nostru, trebuie să arătăm, pescurt, ce răspunsuri la întrebările sale,aștepta referentul știinţific. Cum să ne du-mirim din ceea ce mai învăţasem? Cum seface cercetarea unui domeniu anume cu

exemplificarea unei cercetări concrete,plecând de la un studiu de caz, cel al in-ginerului cercetător, Nicolae Ravici-Tătăranu, care a reușit o lucrare dereferinţă, ne fusese sugerat. Încercăm,simplificând demonstraţia uneori redun-dantă, răspunsul la ultima întrebare.Aduni date, informaţii, fapte care au legă-tură cu tema de cercetare. Le pui în nișterecipienţi (care pot fi și fișele de aidememoire!), ca niște locuri sigure, să nupierdem migăloasa sortare și ordonareinformaţională, înainte ca ele să fie bă-gate în vreun malaxor al creierului, poatechiar al vreunei inteligenţe artificiale. U-neori dacă ai memoria exersată, renunţila fișe și treci la inferenţierea rapidă, într-o modalitate (tropos, numită de biserică!)pe care o folosești de mult, fiind înzestratde creator cu toate sistemele de operareși pe care, prin învăţare, le-ai urcat spre...ultima generaţie agreată de modernitate.Obţii apoi răspunsul pe care l-ai căutatcând te-ai apucat de căutare/cercetare.Răspunsul te poate mulţumi pe tine, u-neori ai șansa să fie acreditat: adevăr va-labil și să ţi se recunoască autoritateadescoperirii; să ţi se acorde notorietateaîn legătură cu ceea ce este considerat șide utilitate pentru ceilalţi.

Vom folosi procedeul și procesorulpropriu, doar pentru a onora o promisi-une după ce am ridicat mănușa, nu pen-tru a consacra o formulă care ne pare,înainte de orice, o forţare la împreunarea două entităţi, nu știm apriori, cu cerezultate.

Multe din întrebări fiind puse, tocmaipentru a putea fi ușor de urmărit demon-straţia, plecăm la drum. Cercetăm îndicţionare. În mai multe. Ce acreditări aleînţelesului le-au dat cei avizaţi –specia-liștii licenţiaţi în domeniu!- cuvintelor: e-cumenism, cultură? Le notăm frumos pefișe, pentru că în memoria personală audemult un sens cu care operez, dar eu nusunt doctor în filologie, filozofie, teologie-ci doar în teoria sistemelor expert (cuaplicabilitate în energetică!), care pentrumulţi din confraţii noștri ... nu se pune!,pentru că nu ţine de cultura umanistă(sic!). Vreau să mă detașez de modul pro-priu și să folosesc o procedură acreditatăpublic, prin aclamaţii. Fac fișe, apoi ur-măresc texte să observ cum sunt folositeîn limbajul curent. Nu le găsesc alătu-rarea. Dar dacă le alăturăm noi, ce efecteam putea obţine? Germanii chiar juxta-pun cuvintele și obţin altele noi! Ei au per-misiunea. Poeţii pentru creaţia lorinventează cuvinte noi să dea poemelorineditul, dar acestea nu sunt creaţii știinţi-fice. Au tot dreptul să experimenteze!

Ne întoarcem la Dicţionar. Cuvântulecumenic ne spune din ce parte a spaţiu-lui vorbirii ne vine. Ce origine veche are.Din grecescul oicoumenicos, latinesculoecumenicus în legătură cu un atribut deautoritate asupra tuturor bisericilor creș-tine! (Nu în imperiul roman, care cuprin-sese și spaţiul elenistic s-a dezvoltatcreștinismul... la toate neamurile?). Cu-vântul cu sens de autoritate pentru de-ciziile sinoadelor, conciliilor (de aceeaecumenice!) a căpătat și sensul delărgime al spaţiului în care acţionacanonul, porunca. Ecumenic va fi devenitgeneral valabil și prin extensie de la bi-serica catolică, universalistă, chiar la uni-versal valabil. De la domeniul bisericesc,de-o anume orientare a unităţi, dejafracţionate ( ecumenicitatea patriarhiilorRăsăritului - cu sensul unităţii definit desinoadele ecumenice; catolicismul apusu-lui papal- universalist!), scoaterea cuvân-tul din sfera iniţială și aplicat altor omeniide definiţie – cele laice de exemplu!- arînsemna un demers, nu tocmai știinţific!Dacă pe terenul știinţificului vom operacu uneltele bisericii, multă vreme în„război” cu știinţa, s-ar putea să fim de-nunţaţi drept trădători. Dacă ne-am referila forma propusă, ecumenism, cu sensuldin dicţionar: mișcare de refacere aunităţii bisericilor creștine cu respectareaautonomiei lor, observăm de asemeneamărginirea domeniului, ba chiar și re-stricţionarea unităţii în interior, cum ar fiși în deviza culturală de funcţionare a uni-uni de state, restrânsă doar la Europa :„Unitate în Diversitate”. Cum se năzuieștela o unitate in nuce când se pleacă ladrum cu acceptarea prăpăstiilor inte-rioare? Aceasta nu este pacea, singura înmăsură să aducă iubirea unificatoare, cieste un armistiţiu, un status-quo, care lacea mai mică suspiciune, neîncredere,reaprinde războiul pe faliile de ură maivechi. Nu mai vorbim de faptul că sufixele, precum –ismul, atașate unor cuvinte cuacreditări onorabile, smintesc, dând cu-vintelor altoite conotaţii rău famate. Sănu uităm de unde am plecat: ecumenismcultural! Să-i aproximăm acum relevanţaprin cele spuse până aici! Poate nesalvează cumva generalitatea cuvântuluicultură? Miram-aș! Definirea lui, tot prindicţionare, ne poate face partizanii a nuștiu câte conotări diferite, iar binomulcelor două cuvinte alăturate, sigur ne-arpune în conflict, prin diversitatea sis-temelor de referinţă la care ne raportămfiecare. Două sfere semantice inegale cadimensiune, aici cultura fiind dominantă,nu pot interacţiona decât într-un echilibrual simetriei formelor. Formula „cultură e-

cumenică” ar restrînge domeniul culturiidoar la valorile care ar sluji unitatea bi-sericilor, a dogmelor creștine etc. Formulapropusă de ecumenism cultural, propuneun operator (Altoirea atributului ecu-menic pe un teren cultural ca să obţinemceva dorit - aici mă întorc la momentulcând s-a născut propunerea-, să reliefezetripticul: Unitate, Identitate, Perenitate!),care nu a funcţionat în domeniul în cares-a născut și în care are o relevanţă pre-cisă! Cum să genereze ceva special, în cul-tura noastră, ca o soluţie salvatoare unuianume moment?

Căutăm unitatea dintre noi, ob-servând că elementul coagulant, mai pu-ternic decât limba maternă (din sistemulde operare automat!), este crezul religiosmajoritar, cu o acţiune în sistemul nostrude conduită (bazat pe conștiinţă - aparte-nenţă stimulată educaţional, antrenatăpermanent pentru susţinere, prin obi-ceiuri, ritualuri etc.). Ni se pare uneori,îmbătându-ne de cuvinte interesante, căam găsit soluţia magică în stare să ex-prime ceea ce ne doare. Identitatea, in-vocată mai sus, ţine de rădăcinile noastreînfipte abisal în substraturi de tot felul,dar într-un spaţiu bine conturat. Pereni-tatea - adică perspectiva durabilă printimpul cu mode iute schimbătoare-, vor-bește tot de categoriile abisale carereplică semnul rodirii în tiparele formelorîmprietenite cu locul. O invocăm fiindcăși pentru ea s-a propus formula ecu-menismului cultural. Suntem atenţionaţide marii noștri teologi (v. D.Stăniloaie) căceea ce este al unui loc și al unui moment,acele categorii abisale, nu sunt ecu-menice și variază de la regiune la regiune,de la popor la popor. Altceva este cupunctul de întâlnire, al apriorităţii purcognitive, care este constant și în logosulprimordial, ecumenic și nedespărţit. Sun-tem într-o lume de-o frumoasă diversi-tate, în care rădăcinile specificuluiregional și naţional nu se pot arăta ecu-menice, fără o uniformizare, nivelare,care în ultimă instanţă nu reprezintădecât dispariţia, care ar contrazice, atâtIdentitatea , cât și Perenitatea. Există peri-colul obţinerii unei false Unităţii culturale,printr-un soi de integrare, în care peștelecel mare înghite pe cel mic, respectândcanonul ecumenismului, poruncit devreun sinod secularizat demult și cu altăConstituţie...

Ne-am adunat la evenimentul „ști-inţific”, recunoscându-ne unii altoraatributul cultural. Ne-am propus să dămo anumită direcţie evenimentelor cultur-ale anului 2018. Dar am rămas în siajulunui anumit activism cultural angajat. Amtransformat un eveniment, al laicităţiipure (etichetat știinţific!) într-un compro-

„ECUMENISM CULTURAL”

septembrie 2017 CULTURAvâlceană 15mis simfonic cu instituţia bisericii. Amgirat prin program, Primăria (organizatorprincipal-prima trecută în program!) , re-cunoscându-i lipsa serviciilore... culturale.Nu cumva independenţa omului de cul-tură, aservită discret, de multe ori pefaţă, ne face propagandiști, deturnându-ne atributul către culturnici? Dacă vremsă rămânem oameni liberi pe cuvintele șiacţiunile noastre credem că Forumul tre-buie să acţioneze, total eliberat de fac-torii de influenţă instituţionali (preadefazaţi în timp!) și să dea el ideiile insti-tuţilor, prea neimplicate în cultură, după

cum le observăm atitudinea în acestcâmp sensibil și indispensabil vieţii soci-etăţii.

În acest final de eseu provocat, ream-intesc faptul că mi-am pus întrebarea:Quid prodest? Apoi că este aici o promi-siune onorată, făcută într-un contextpublic. Celor ce nu le sunt pe plac argu-mentele, ori au alte mecanisme de infer-enţiere, pot și ei să-și spună părerea,subiectul fiind generos și incitant la totfelul de poziţionări. Eseul fiind o încer-care, doar o încercare, poate fi considerat

o ratare! Apoi mai amintesc faptul că amridicat o mănușă. Am probat-o pe mânastângă și nu mi s-a mai potrivit, deși erade mâna stângă. Am încercat-o pedreapta, evident întorcând-o pe dos. Cumâna dreaptă folosesc condeiul și amsimţit-o împiedecându-mi scrierea, că măstrânge ... Să fie vreo atenţionare secretă,vreo prejudecată, vreo poruncă mai dedemult nerespectată?

Nu m-am dumirit! Concluzia poate fică : nu întotdeauna face omul ce-i placeși mai îmbracă și ceea ce i se dă și chiardacă lucrurile nu i se îndemână (nu sunt

filolog, filozof, teolog, sociolog, antropo-log, etnograf, ci pur și simplu o păreredintr-un domeniu... tehnic!). Altfel spus,cu trimitere la temă, nu întotdeauna cevisăm, ce ni se năzare, îmbracă imediat orealitate a cunoașterii: este nevoie detatonări, de dezbateri, de experimentăriși puterea de-a ne asculta, contrazice, de-a propune soluţii. Întotdeauna rămâneceva de luat în semă, chiar dacă atenţio-naţi de înţelepciunea populară: nu tot cezboară se mănâncă!

M. SPORIŞ

MITROPOLITUL NESTOR VORNICESCU ȘI SFINŢII ROMÂNI*

născut la 1 oct. 1927, Lozova-Vornicești, jud. Lăpușna,România (Basarabia, astăzi Republica Moldova) – trecut lacele veșnice la 17 mai 2000, Craiova (înmormântat la Ca-tedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru”); doctor în teologie(1983); novice (Schitul Nechit, 1943-1946), frate-rasofor(Mănăstirea Neamţ, 1946-1951; tuns în monahism în 1951,cu numele de Nestor), ierodiacon (1951), ieromonah (1956),protosinghel (1962), arhimandrit (1966); preot slujitor laCatedrala Mitropolitană din Iași și bibliotecar al Mitropoliei(1958-1962), stareţ al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”Suceava (1962-1966), stareţ al Mănăstirii Neamţ,așezământul de metanie (1966-1970), episcop-vicar alArhiepiscopiei Craiovei cu titlul „Severineanul” (1970-1978),locţiitor de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Craiovei(nov. 1972-ian. 1973), arhiepiscop al Craiovei şi mi-tropolit al Olteniei (1978-2000); studii: SeminarulMonahal de Muzică Bisericească Neamţ (1946-1948), Seminarul Monahal Superior Neamţ (1948-1951), Institutul Teologic din București (1951-1955),Școala Doctorală a Institutului Teologic București(1955-1958), cursuri postuniversitare la InstitutulEcumenic de la Bossey și la Facultatea de TeologieProtestantă din Geneva – Elveţia (1969-1970);autor a numeroase cărţi, articole și studii pe temepatristice, istorice și ecumenice, publicate în ţară șistrăinătate; preşedinte al Comisiei NaţionaleRomâne de Istorie Ecleziastică Comparată (1979);membru de onoare al Academiei Române (1991);membru al Academiei de Ştiinţe din Chişinău (1992);preşedinte al Comisiei Sinodale a Sfântului Sinod al BisericiiOrtodoxe Române pentru canonizarea Sfinţilor Români(1992-2000), iniţiatorul canonizării Sfinţilor Martiri Brân-coveni şi a altor Sfinţi Români, membru în Comisia de Can-onizare la Kiev a mitropolitului român Petru Movilă (1996);distins cu mai multe ordine și medalii –

*Nestor Vornicescu (Nicolae, numele de botez) s-a năs-

cut la 1 octombrie 1927, în comuna Lozova-Vorniceşti,judeţul Lăpuşna (Basarabia) şi a murit la 17 mai 2000, laCraiova, părinţii săi fiind Vera (născută Roşu) şi Vasile Vor-nicescu, neam de plugari-răzeşi (ţărani liberi), creştini-ortodocşi. A fost cel mai mare dintre cei cinci copii aifamiliei.

Între anii 1934-1941, urmează cursurile şcolii primaredin satul natal unde se remarcă prin strădania de acunoaşte istoria neamului său. În 1943 alege viaţa mona-hală şi intră ca novice la Schitul Nechit din Munţii Neamţu-lui. După trei ani, în 1946, este primit rasofor la MănăstireaNeamţ, unde, în perioada 1946-1948 urmează cursurileSeminarului Călugăresc de Muzică Bisericească şi ale Semi-narului Monahal Superior, în perioada 1948-1951, ambeleabsolvite ca premiant. Paralel cu studiul are ca preocuparemeşteşugul tiparului. La 10 martie 1951, spre sfârşitul ul-timului an de studiu, este tuns în monahism şi primeşte nu-mele de Nestor.

Între anii 1951-1955, continuă studiile teologice la In-stitutului Teologic de grad Universitar din Bucureşti, pe carele încheie cu calificativul excepţional. Printre profesorii avuţiîn anii de studiu universitar s-au aflat personalităţi ilustreprecum: Dumitru Staniloae, Theodor M. Popescu, Ioan G.Coman, Teoctist Arăpașu, rector al Institutului şi vicar pa-triarhal (viitor patriarh). Între anii 1955-1958 parcurge cur-surile doctorale de teologie, secţia istorie, la aceeaşiinstituţie.

La 18 iulie 1956 este hirotonit ieromonah în CatedralaEpiscopală de la Roman, de către Preasfinţitul Teofil He-rineanu, iar în toamna anului 1958 a fost numit preot sluji-tor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi bibliotecar laMitropolia Moldovei şi Sucevei. În 1960, în Duminica Orto-doxiei, a fost hirotesit duhovnic în Catedrala Mitropolitanădin Iaşi, de către Mitropolitul Iustin Moisescu, iar doi animai târziu, în primăvara anului 1962, este numit stareţ alMănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. La 24 iunie1962, este hirotonit protosinghel. La 2 februarie 1966, estehirotonit arhimandrit în Catedrala Mitropolitană din Iaşi decătre Dr. Iustin Moisescu – mitropolitul Moldovei şi Sucevei.La 25 martie 1966, a fost numit stareţ al Mănăstirii Neamţ,așezământul de metanie. În perioada 18 iulie 1969 – 20 au-gust 1970, a fost bursier al Institutului Ecumenic de la

Bossey din Elveţia, unde a efectuat un program de studii laGeneva, audiind şi prelegerile de istorie bisericească me-dievală ale profesorului Heinz Leibing. La 20 august revinela Mănăstirea Neamţ, iar la 15 decembrie 1970, la pro-punerea ÎPS Dr. Firmilian – mitropolitul Olteniei, este alesde Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române episcop-vicaral Arhiepiscopiei Craiovei, iar la 27 decembrie 1970 Firmi-lian al Olteniei l-a hirotonit episcop-vicar la Craiova. La 20aprilie 1978, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege caArhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, în loculÎnaltpreasfinţitului Teoctist Arăpaşu, ales Arhiepiscop alIaşului şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, iar 23 aprilie1978 a devenit mitropolit al Olteniei, întronizarea fiind ofi-ciată în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” dinCraiova. În anul 1979 a fost ales preşedinte al ComisieiNaţionale Române de Istorie Ecleziastică Comparată. Înanul 1983 a susţinut la Institutul Teologic din Bucuresti, tezade doctorat cu tema „Primele scrieri patristice în literaturanoastră, secolele IV-XVI”, sub conducerea ştiinţifică a pr.prof. dr. Ioan G. Coman. În anul 1985, în amintirea vechiuluiscaun mitropolitan de la Drobeta-Turnu Severin, înfiinţat înurmă cu 600 ani (Mitropolia Severinului), primeşte titlulsimbolic Severineanul. În anul 1991 este ales membru deonoare al Academiei Române, iar în anul 1992 este alesmembru al Academiei de Ştiinţe din Chişinău. De aseme-nea, în anul 1992 este ales preşedinte al Comisiei Sinodalepentru canonizarea Sfinţilor Români.

La iniţiativa înaltului ierarh, în perioada 1992-2000, Bi-serica Ortodoxă Română i-a canonizat pe: Sfântul CuviosGherman din Dacia Pontică (Dobrogea), Sfântul Ierarh Ghe-lasie de la Râmeţi (Transilvania), Sfântul Daniil Sinaitul;Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi, Sfântul Cuvios Ioan dela Prislop, Sfinţii Martiri Constantin Vodă Brîncoveanu cucei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfet-nicul Ianache, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Sfântul

Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş, Sfântul PreotMărturisitor Ioan din Galeş, Sfântul Preot MărturisitorMoise Măcinic din Sibiel, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezer(Vâlcea), Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv – MitropolitulMoldovei; Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevi-tul), Sfântul Voievod Ştefan cel Mare**; Sfântul Ierarh PetruMovilă – Mitropolitul Kievului, Haliciului şi a toată Rusia, la1633-1647, canonizat la Kiev la 15 decembrie 1996 (născutla Suceava, la cca. 1596, fiul lui Simion Movilă, cel ce vadomni în Țara Românească, în două etape: nov. 1600 – iun.1601, oct. 1601 – iul. 1602). Totodată a iniţiat proclamareaDuminicii Sfinţilor Români în Duminica a II-a după Rusalii.În ultima perioada a vieţii sale a studiat posibilitatea ca-nonizării lui Mihai Viteazul.

Printre alte lucruri de mare importanţă pentru BisericaNeamului se află şi contribuţia adusă în anul 1992 lareînfiinţarea Mitropoliei Basarabiei.

A plecat în Împărăţia Cerurilor la 17 mai 2000 şi afost înmormântat în naosul Catedralei Mitropolitane„Sfântul Dumitru” din Craiova, ceremonia fiind oficiatăde către Preafericitul Părinte Teoctist – PatriarhulRomâniei, împreună cu impresionant sobor de ierarhidin care au făcut parte: Înaltpreasfinţitul Daniel alMoldovei şi Bucovinei, Înaltpresfinţitul Teofan al Olte-niei (urmaşul său în scaunul mitropolitan), Înaltpreas-finţitul Petru al Basarabiei, Preasfinţitul VicentiuPloieşteanu, Preasfinţitul Ioan al Covasnei şi Harghitei,Preasfinţitul Epifanie al Buzăului şi Vrancei, Casian alDunării de Jos, Calinic al Argeşului şi Muscelului,Gherasim al Râmnicului, Damaschin al Sloboziei şi

Călaraşilor; Episcopii Vicari: Vincenţiu Ploieşteanul,Arhiereul Irineu Slătineanu, Episcopul-Vicar de atunci alRâmnicului; decani ai facultăţilor de teologie de la Bu-cureşti, Sibiu, Craiova şi Oradea; foarte mulţi preoţi, monahişi monahii.

De-a lungul anilor, înaltul ierarh a participat la nu-meroase întruniri ştiinţifice şi religioase, congrese, sim-pozioane etc. la Atena, Budapesta, Ierusalim, Madrid,Helsinki, Moscova, Sofia, Praga, Varşovia, Kiev, New York,Sydney, New Delhi, Noua Zeelandă etc., şi a avut o intensăactivitate publicistică (debut în revista „Biserica OrtodoxăRomână”, 1949) şi editorială (cu romanul „În afara legii”,Iaşi, Editura Junimea, 1976), opera sa constând în nu-meroase articole, studii şi volume pe teme patristice, is-torice şi ecumenice, publicate în perioada 1949 -2000, înţară şi în străinătate. De asemenea, a susţinut şi desfăşuratnumeroase şi consistente acţiuni filantropice în cadruleparhiei.

În timpul vieţii a fost distins cu ordinul „Crucea SfântuluiMormânt” al Patriarhiei Ierusalimului, cu ordinul „SfinţiiApostoli Petru şi Pavel” al Patriarhiei Antiohiei, cu ordinul„Sfântul Andrei” al Patriarhiei Constantinopolului, cu or-dinul „Sfântul Sofronie Vraceanski” al Patriarhiei Bulgare,cu ordinul „Sfântul Vladimir” al Patriarhiei Moscovei, cu or-dinul „Sfântul Serghie de Radonej” al Bisericii Ortodoxe dinPolonia, cu medalia „Sfântul Marcu” a Patriarhiei Alexan-driei, cu ordinul „Sfântul Constantin cel Mare” al PrimărieiRomei.

Post-mortem, în semn de preţuire, numele înaltului ie-rarh este valorizat prin diverse programe. Astfel, la 26 oc-tombrie 2004, a primit titlul de „Cetăţean de Onoare alMunicipiului Craiova”. De asemenea, o stradă din munici-piul Craiova şi alta din oraşul Târgu Cărbuneşti au primit nu-mele vrednicului ierarh. La 14 decembrie 2004, Primăria

Eugen PETRESCU

1965



NOTAZiarul apare cu 16 pagini şi respectă Legea 186/2003!

Ziarul se adresează cetăţenilor cu diverse preocupări cul-turale de la sat şi de la oraş. Articolele, grafica, fotografiilenesemnate aparţin editorului. Autorii păstrează respons-abilitatea conţinutului.

Revista apare cu sprijinul edililor vâlceni, care iubesc cultura scrisă, şi al Arhiepiscopiei Râmnicului

S.C. NTX CONCEPTSRL

Proiectare şi Execuţie InfrastructuriRutiere, Construcţii Civile

şi IndustrialeContact: 0740.035.985

Tipărit la Tipografia şi Editura:KITCOM, 25 septembrie 2017

CARAVANA CULTURII, A IUBIRII ŞI A PRIETENIEI

“Caravana Culturii este...vesti-toarea renașterii sentimentelor

uitate, aripa cutezătoare a unui zbor spreînalt și de ce nu, fiorul magic al unei iubiriiirepetabile. A venit clipa a ne bucura...aspune lumii că există atitudine prin cu-vânt...că visele nu pot fi oprite de necu-vântătoare și nici de pietre ce se viseazăstatui...Caravana Culturii pariază pe iubireși prietenie ''...Constantin Triţă. CaravanaCulturii ,ediţia a II-a, s-a desfăşurat în pe-rioada 12-19 august, în mai multe oraședin ţară: Curtea de Argeș, Drobeta TurnuSeverin, Timișoara, Baia Mare, Satu Mare,Târnăveni, Sighișoara și Râmnicu Vâlcea.La început a fost...ideea. Apoi o mână deîmpătimiţi ai condeiulului dar și ai culturiiau crezut că trebuie să pornească la drumpentru a face cunoscute creaţiile lor șialtor confraţi din mai multe localităţi aleţării. Ajunsă la cea de-a doua ediţie, „Ca-ravana Culturii“ a fost „un turneu prin ţa-ră pentru înfrăţire şi colaborare pe zonăculturală“, lansări de cărţi, serate literareşi întâlniri cu cenaclurile literare din ţară.Membrii Caravanei: Marian Bărăscu, poetdin Drăgășani; George Tei, poet din Bu-curești; Sava Regăţeanu, interpret de ro-manţe și colaborator al televiziunilornaţionale, din București; Constantin Trișă,

poet din Piatra Olt; Traian Chiricuţă, poetși interpret muzică folk, din București;Constanţa Triţă, poetă din Piatra Olt;Nicolae Nistor, poet din Râmnicu Vâlcea;Liliana Ghiţă Boian, poetă din Drăgănești-Olt; Jianu Pandele, interpret de romanţedin Drăgănești-Olt; Silvana Andrada Tca-cenco, poetă din București; Sabrina Va-silescu, interpretă de muzică ușoară dinBucurești; Nicuţă Ioan Lungu, poet dinCălimănești; Doina Bonescu, poetă dinCraiova , Ioana din Bucureşti. După debu-tul de la Curtea de Argeş, membrii Cara-vanei Culturii au făcut popas laMânăstirea Arnota, unde au fost întâm-pinaţi de maica stareţă Ambrozia. Apoi...La Casa Tineretului-Drobeta Turnu Se-verin, am primit şi sărbătorit poezia, mu-zica, prietenia, cu Caravana Culturii, unproiect naţional, la care am fost, şi laaceastă a doua ediţie, gazde în a doua eizi de desfăşurare.

Mulţumiri partenerilor noştri: Fun-daţia pentru tineret, Asociaţia cultural-educaţională STEF, Centrul cultural"Nichita Stănescu", Asociaţia tineretuluiliber Mehedinţi, doamnei Carmen Stă-nescu , doamnei Cherciu Rodica, restau-rant-pizzeria Kripton, hostel Tineretului,hotel HIP, Asociaţia cultural-sportivă Hi-nova.

Alin Ghiciulescu a venit în "Cara-

vana..." în calitate de poet şi de jurnalist,dar a venit însoţit şi de un grup de patrufoarte tinere domnişoare, membre aleA.S.G Hinova, care au cântat sau au re-citat. Între ele, şi cele două fiice ale sale,Maria şi Alina (cea mică) - vezi foto.Prezenţa lor a înseninat atmosfera mani-festării, ele, toate patru constituind şigrupul care a întâmpinat membri "Cara-vanei..." cu pâine şi sare, la intrarea înCasa Tineretului.

La fel de tineri, în manifestarea de laCasa Tineretului, au fost şi Adelia Cherciu- actriţă, Iulia Mitrache, poetă sau TonyParaschiv, poet, care au subliniat "nevoiade infuzie de tineri talentaţi în spaţiul cul-tural contemporan, inclusiv severine-an''...ne transmite domnul Dan Şalapa. LaTimişoara, domnul Titi Bălan sublini-ază......În urbea noastră întâmplarea li-terar muzicală a avut loc în Curtea cuCastan a Centrului de Cultură Judeţean depe strada Pacha. De aici Caravana pleacăLa Baia Mare apoi la Satu Mare,Târnăveni, Sighişoara şi la final RâmnicuVâlcea.

La noi seara a fost plină de eveni-mente culturale. De la lansarea unei carţide serioasă evocarea a celui ce a fost Pa-triarhul Justinian Marina până la tineridebutanţi ai scrisului și până la muzică depetrecere a fost câte ceva din toate.

De asemenea din programul serii auatras atenţia lansări de carte, recitări demuzică și poezie, socializări cu muzică folkși romanţe "... Pe tot parcursul călătorieimembrii Caravanei Culturii au fost în-tâmpinaţi cu bucurie,trataţi cu respect ,consideraţie, s-a lansat şi oferit în dar caun semn de prietenie şi preţuire reciprocăcartea.'' (Jurnal de călătorie – CaravanaCulturii). Ca reprezentantă a BiblioteciiJudeţene ''Antim Ivireanul'' Vâlcea amlansat cartea ''Fericitul întru pomenire-Patriarhul Justinian Marina'' realizată îm-preună cu domnul doctor Alin Pavelescuşi am prezentat cartea ''Memoriile unuiisihast- ieromonahul Ghelasie''. Mulţu-mim din suflet tuturor celor care s-austrăduit a fi gazde primitoare şi bine-voitoare în a deschide noi orizonturi șipunţi de cultură şi înţelepciune. Primindbinecuvântarea academicianului Gheo-rghe Păunşi a maicii stareţe Ambroziadrumul Caravanei Culturii a fost ca al apeide izvor. Mulţumim: Marian Ghita, MariaGrapini, Dan Şalapa, Gabriela-Mimi Boro-ianu, Cornelia Diţă, Alin Ghiciulescu,Ionescu Stejărel, Adrian Moldovan,Dragoş Gelu, Ioan Romeo Roşiianu, MilianOros, George Terziu, Dumitru Silitră, UtaSala, Gina Moldovan, Gabriella Costescu,Ana Drăghici, Ioana Heidel, Ovidiu Mălăn-crăvean, primarul municipiului Sighişoara, tuturor şi fiecaruia în parte. Se cuvine cuadevărat să mulţumim tuturor jurna-liştilor care au mediatizat corect şi cu multprofesionalism Caravana Culturii. Proiec-tul cultural naţional a fost organizat de:Biblioteca Judeţenă „Antim Ivireanul“ Vâl-cea sub egida Consiliului Judeţean Vâlcea, Asociaţia „Rusidava Culturală“ Drăgă-şani, Biblioteca Municipala Drăgăşani, Li-ga Femeilor Creştin Ortodoxe Vâlcea şiEditura Khitcom Drăgăşani. Au mai fostalături de membrii Caravanei Culturii:domnul Ion Horăscu – primarul comuneiPrundeni şi domnul prof. dr. Nicolae Di-nescu.

Zenovia ZAMFIR

Municipiului Craiova, la iniţiativa Fundaţiei „Scrisul Româ-nesc”, a realizat în Parcul Teatrului Naţional „MarinSorescu”, „Aleea marilor personalităti din Craiova”, în carefigurează, între cele 24 de busturi, şi bustul mitropolitului– cărturar Nestor Vornicescu al Olteniei. Începând cu 1 sep-tembrie 2005, liceul din comuna sa natală, Lozova, se nu-meşte Liceul „Mitropolit Nestor Vornicescu”. În anul 2007,la iniţiativa Înaltpresfinţitului Părinte Teofan Savu –arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Oltenei, BibliotecaEparhială (circa 30.000 volume) a fuzionat cu BibliotecaFacultăţii de Teologie a Universităţii din Craiova sub denu-mirea de Biblioteca „Mitropolit Nestor Vornicescu”.

BibliografieStelian Gomboş, IPS Nestor Vornicescu, în Crestin

Ortodox.ro(http://www.crestinortodox.ro/religie/ips-nestor-

vornicescu)http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sf-ierarh-petru-

movila-mitropolitul-kievuluihttp://ortodoxia .md/st i r i /14-st i r i /2907- in-

memoriam-mitropolit-nestor-vornicescuhttp://www.episcopiaseverinului.ro/evenimente-cul-

turale/evenimente/manifestri-omagiale-qmitropolit-nestor-vornicescu

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nestor_Vornicescu*Acest studiu biografic este varianta revăzută și

adăugită a studiului publicat în volumul omagial alcătuitși îngrijit de Eugen Petrescu, intitulat Orașul Horezu,judeţul Vâlcea. Statuia Sfântului Voievod Martir Constan-tin Brâncoveanu, Râmnicu-Vâlcea, Editura Antim Ivireanul,2014, p. 163-167.

**Tudor Nedelcea, Trei secole de la martiriu. Martor laslujba canonizării Brâncovenilor, în Constantin Brânco-veanu – domn al faptei creatoare şi al jertfei sfinţitoare,Iaşi, Editura Rotipo, 2014, p. 423 (antologie de studii, co-

municări şi articole îngrijită de prof. dr. Ioan St. Lazăr, publicatăsub egida Centrului de Studii Medievale şi Premoderne „AntimIvireanul”, Râmnicu-Vâlcea).

Ziar de cultură realizat de Asociaţia ECOSTAR 21,Editura INTOL - PRESS şi SC TINCONT SRL

Director: Petre CICHIRDANSeniori editori: Arhim. Veniamin MICLE

Constantin ZĂRNESCUPublicişti (şi fotoreporteri):

Felix SIMAMihai SPORIŞClaudia VOICULESCU Simona Maria KISGheorghe PANTELIMONAdina DUMITRESCUGabriel GIBGherghe SPORIŞPaulian BUICESCUIlie GORJANLigia NICOLESCU

Corector: Tina CICHIRDANTehnoredactare computerizată: Bogdan CICHIRDAN

Adresa: Calea lui Traian 169, bl. 5, sc. E, ap. 3Tel/Fax: 0250.736615, 0350.401254, 0746.029824, E-mail: [email protected] media: www.culturaarsmundi.ro

Preţ: 3 lei

(urmare din pag.15)

Asociaţia oamenilor de ştiinţă şi artă ECOSTAR 21 · Stanciu; şi nervul, şi dinamica...

Documents

Transcript of Asociaţia oamenilor de ştiinţă şi artă ECOSTAR 21 · Stanciu; şi nervul, şi dinamica...