1. Aşezarea geograficăPe teritoriul României, valea Moldoviţei se află situată în Grupa de Nord a Carpaţilor

Orientali, mai precis între Obcina feredeului la Vest şi Obcina Mare la Est, în partea de Nord este despărţită de valea Sucevei de către Obcina Brodinei, iar în Sud de către valea transversală a Moldovei..

Cap. I . Alcătuirea Geologică Cadrul natural — termen generic pentru un summum nu doar cantitativ ci mai ales

calitativ de „corpuri” şi fenomene geografice, „celula geosistemică” purtând încărcătura ciclurilor de evoluţie - se constituie în patrimoniu, considerat static în trăsăturile sale majore, la scara temporală a comunităţii având însă şi o continuă, deşi insesizabilă dinamică, specifică tuturor sistemelor din „câmpul geografic”.

Componentele de mare stabilitate ale cadrului natural sunt relieful (cu geologia sa intrinsecă), apele, clima, vegetaţia, fauna şi solurile, calitatea şi distribuţia acestora, precum şi relaţiile dintre ele reprezintă patrimoniul natural de valoare al oricărei comunităţi.Relieful — capital energetic structurant

De particularităţile morfografice (formă) şi morfometrice (dimensiuni) ale reliefului se leagă o succesiune de potenţialităţi, multe dintre ele, valorificate antropic, dând amprente specifice, economice şi sociale unei comunităţi.Altitudinea medie a reliefului Văii Moldoviţei este de 980m, iar valorile extreme sunt de: 1474m (vf. Feredeu) şi 532m în albia Moldoviţei, la Vama, unde are loc confluenţa cu râul Moldova.

MorfografiaPrincipala caracteristică a reliefului văii Moldoviţei este succesiunea sud-vest — nord-

est a celor trei compartimente majore, corespunzătoare Obcinei Feredeului, în vest şi Obcinei Mari la est, între care se interpune culoarul depresionar axat pe valea Moldoviţei.Culmile interfluviale secundare cu aspect de contraforturi sunt orientate preponderent nord-est - sud-vest. Ele sunt ramificate perpendicular din cele principale, convergente şi descrescătoare altitudinal spre valea Moldoviţei.Orientarea culoarului Moldoviţei- de la nord-vest spre sud-est, determină o suită de consecinţe asupra întregului sistem teritorial montan din cuprinsul văii: de la percepţia generală a orientării liniilor majore de relief pe această direcţie, la dimensiunea dată circulaţiei, comunicaţiilor şi a structurării modului de utilizare a terenurilor.

În raport cu structura geologică majoră, Valea Moldoviţei este dispusă longitudinal, iar văile afluenţilor acesteia, De4macuşa,Boul şi Ciumârna, Izvor, Lupoaia, Deia, Frumosu au orientări preponderent transversale. Caracterul longitudinal-subsecvent al văii Moldoviţei apare evident între Moldoviţa şi Gura Dragoşei, fiind încadrat de sectoarele transversale din amonte şi aval.

Paralelismul şi orientarea generală a culmilor interfluviale principale, corespunzătoare Obcinilor Feredeului şi Mare sunt în concordanţă cu structura geologică majoră, de la nord-vest spre sud-est. Acestea sunt înguste şi prelungi, fiind conturate prin modelare selectivă îndelungată, mai ales prin acţiunea eroziunii normale, corespund unor succesiuni de forme de relief structurale, considerate de N. Barbu (1976) imense hog-back-uri.

Morfometria

Peste 90% din teritoriul Văii Moldoviţei este cuprins între izohipsele de 700m şi 1000m. Palierele altitudinale de peste 1000m corespund axelor anticlinale din culmile obcinilor. Altitudini de peste 1200 m sunt în sud-vestul văii, în Obcina Feredeului, culme presărată cu măguri de modelare selectivă, ca: Chicera Mare (1236 m), Vesnarca ( 1295 m), Rădvan ( 1336 m), Turculeţ ( 1265 m), Turculovna ( 1256 m), Corhana (1278 m), Oseredoc (1305 m), Feredeu (1360m)Tomnatecu Mare ( 1434 m), Tomnatecu Mic (1350 m), Vf. Iorăscu (1379 m), Ionu (1274 m ), Păuşa (1374 m), Paltinu (1177 m ), Senator ( 1210 m), Măgura Deii ( 1206 m), Deia ( 1200 m).

Nivelul altitudinal inferior, de 532m este axat pe valea Moldoviţei, altitudinea minimă de 532m se înregistrează la confluenţa cu râul moldova. Amplitudinea altitudinală maximă a reliefului pe teritoriul văii Moldoviţei este de 902 m, iar altitudinea medie este de 985m.

Ponderea ridicată a suprafeţelor cu densităţi ale fragmentării cuprinse între 2 şi 3 km/km2, denotă specificul Obcinelor flişului de modelare prin acţiunea reţelei hidrografice.

Valorile cele mai ridicate ale densităţii fragmentării reliefului sunt întâlnite pe versanţii nord-estici ai Obcinei Feredeului, brăzdaţi de numeroase văi de ordin I, grefate pe roci friabile (şisturi negre). De regulă, arealele cu densitate mare a fragmentării reliefului corespund zonelor de convergenţă hidrografică.

Valorile medii ale adâncimii fragmentării reliefului sunt între 450-250m. Cele mai mari adâncimi ale fragmentării reliefului, de 450m, corespund culmii Obcinei Feredeului, iar cele mai mici, luncii Moldoviţei, sub 5m.

Fragmentarea verticală a reliefului este influenţată de gradul de rezistivitate la eroziune al formaţiunilor secţionate de reţeaua hidrografică. Astfel, pe formaţiunile gresiei de Prisaca, masivă şi rezistentă la eroziune, sunt valori modeste ale adâncimii fragmentării reliefului: Dealurile Lucina, Fundoaia, Cremeneşti şi Soci).

Prezenţa unei reţele hidrografice viguroase, tributare râului Moldoviţa, a determinat o fragmentare puternică în adâncime a culmilor şi versanţilor adiacenţi văilor.

Geodeclivitatea

Pantele cele mai mari, de peste 20°, sunt caracteristice versanţilor - abrupturi de eroziune, precum şi celor de diferite categorii genetice, chiar de peste 30°, ca în cazul abrupturilor morfostructurale (Râpa La Ţoante).

Relieful fluvio-denudaţional sculptural, dar mai ales cel acumulativ, a generat pante modeste: podurile teraselor fluviale, albiilor şi luncilor sau conurilor proluviale.

Geodeclivitatea redusă, de 1°-3° este caracteristică luncii râului Moldoviţa şi cursurilor inferioare ale pâraielor Boul, Ciumârna, Drgoşa, Deia, Frumosu.

Glacisurile coluviale şi agestrele (conuri de dejecţie) înregistrează valori în creştere spre versantul adiacent, de la 3°-5° la 5°-10°. De asemenea, cu pante mici se înscriu şi podurile teraselor, interfluviilor şi umerilor de vale, facilitând astfel şi morfometric dispersia aşezărilor la nivele altitudinale superioare.

La nivelul întregului teritoriu al Văii Moldoviţei, ponderile suprafeţelor cu pante diferite evidenţiază un relativ echilibru între categoriile superioare de pante, între 15°şi 20° şi cele modeste, sub 7°. Culoarului Moldoviţei, ca subunitate geomorfologică bine reprezentată în arealul Bazinului Moldoviţei, îi sunt caracteristici pante sub 15°, cu ponderi mari ale celor sub 10°. În cuprinsul versanţilor adiacenţi culoarului, pantele cresc la peste 20°.

Asocierea suprafeţelor de relief cu înclinări variate aduce o notă aparte în arhitectura naturală a teritoriului Văii Moldoviţei. Trăsăturile morfometrice analizate au surprins complexitatea interacţiunilor morfogenetice ale factorilor interni şi externi, corespunzătoare diferitelor etape de evoluţie ale reliefului comunei Vatra Moldoviţei.

Tipuri de forme de relief

Pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei se identifică două mari categorii de tipuri de forme de relief: lito-structurale şi sculptural- acumulative.

Structura geologică şi relieful lito-structural

Teritoriul Văii Moldoviţei se încadrează ariei morfostructurale a flişului cretacic-paleogen al Obcinelor Bucovinei.

Partea vestică a văii, desfăşurată în Obcina Feredeului, este grefată pe Unitatea de Audia, componentă structurală a extremităţii vestice a flişului extern (L. Ionesi, N. Barbu, 1976). Aceasta cuprinde formaţiuni cretacic — paleogene alcătuite din: şisturi negre (Valanigian — Cenomanian inferior), argilite roşii, verzi şi vărgate (Cenomanian- Turonian), argilite cenuşii (Senonian inferior), precum şi din formaţiunile mai dure, grezoase, de Prisaca- Tomnatic şi de Plopu. Rezistenţa mai mare a acestor formaţiuni, la modelarea subaeriană se reflectă în altitudinile superioare ale culmilor şi măgurilor, suspendate la 1150-1300m, din cadrul Obcinei Feredeului: : Chicera Mare (1236 m), Vesnarca ( 1295 m), Rădvan ( 1336 m), Turculeţ ( 1265 m), Turculovna ( 1256 m), Corhana (1278 m), Oseredoc (1305 m), Feredeu (1360m)Tomnatecu Mare ( 1434 m), Tomnatecu Mic (1350 m), Măgura Deii-1202m, Măgura Paltinu- 1190m, Vf. Paltinu- 1117m, Senator 1210m, Păuşa 1374m şi Ionu 1274m, Iorăscu- 1379m. Măgurile şi vârfurile sunt înşirate în lungul faliei Feredeului, orientată N-NV S-SE, generând abruptul morfotectonic care domină Culoarul Moldoviţei, grefat pe formaţiuni mai moi ale Unităţii de Tarcău.

Formaţiunile Unităţii de Audia din vestul comunei sunt intens cutate, sub formă de solzi imbricaţi şi deversaţi spre E — NE, într-un paralelism longitudinal accentuat. Această structură geologică generează aliniamente de culmi înguste şi prelungi, dezvoltate pe gresii silicioase sau platouri interfluviale largi, presărate cu măguri asimetrice (Chicera Mare, Vesnarca, Oseredoc, Curmătura Boului şi Culmea Deia).

Culmile Obcinei Feredeului, din vestul bazinului râului Moldoviţa au un profil transversal asimetric, corespund unor hog-back—uri etajate, separate de văi şi înşeuări.

Înşeuările şi văile dintre culmi s-au format pe formaţiuni mai moi, marne şi argilite, prin eroziunea regresivă a reţelei hidrografice.

Culoarul depresionar al Moldoviţei, orientat NV — SE este dominat de abruptul morfotectonic de peste 300 m al frunţii , conturată prin tendinţa tectono — structurală de încălecare spre est a de vârstă Senonian — Paleogenă.

Structura geologică din partea central-estică şi nord-estică a Văii Moldoviţei, cuprinde formaţiuni paleogene detritice, cu faciesuri variate. Doar în axele cutelor se întâlnesc formaţiuni mai dure, calcaroase sau greso—calcaroase. Culoarul Moldoviţei este sculptat în formaţiunile gresiei de Fusaru, iar culoarul Dobra – Ciumârna - Săcrieş, corespunde unei sinclinal alungit pe direcţia nord — nord -est — sud — sud-vest, desfăşurat mai amplu dincolo de teritoriul Bazinului Moldoviţei, între văile Sucevei şi Moldovei. Sinclinalul este umplut cu formaţiuni eocene şi oligocene (gresia de Kliwa) în care s-au adâncit văile Roşoşa, Raşcovei, Lobin, Ciumârna,Dragoşa şi Frumosu spre sud-est şi Săcrieş spre nod-vest. În acest proces morfogentic de adâncire al văii Ciumârnei în gresii şi disodile friabile s-a conturat interfluviul sculptural de pe dreapta văii. Obcina Moldoviţei este mai bine individualizată, deşi are în alcătuire tot formaţiuni grezoase de Kliwa, în condiţiile morfotectonice specifice desfăşurării anticlinalului Lupoaia — Palamania.

Formele de relief cu personalitate altitudinală s-au grefat pe un substrat litologic mai dur, comparativ cu subunităţile morfostructurale adiacente, corespunzătoare arealelor alcătuite din gresiile de Kliwa sau de Prisaca. Arealele cu altitudini medii de peste 1100m, se desfăşoară pe aceste tipuri de suporturi grezoase: vârful Feredeu — 1360m, Vf. Ionu - 1274m, Păuşa —1374m, Paltinu — 1174m, Senator - 1210m, Măgura Deii - 1202m. Culmea principală a Obcinei Moldoviţei, desprinsă din Obcina Mare, corespunde nivelului altitudinal de peste 1000m (la 1000—1150m) şi a căpătat autoritate morfografică şi morfometrică prin adâncirea Moldoviţei, faţă de care se detaşează cu 200—300m, datorită predominării gresiei de Kliwa într-o structură anticlinală.

Culmile interfluviale orientate NV—SE, menţinute la peste 1000m, din partea central-estică a comunei, sunt grefate de asemenea pe structuri grezoase în boltiri anticlinale: Vf. Dragoşa 943m, Lupoaia 1165m, Plaiul Rotunda 998m, Mănăstirii 1004m, la Ţoante 1004m. Interfluviile acestea au un puternic caracter tectono - structural, prin încastrarea de-a lungul faliilor a reţelei hidrografice unidirecţionate.

Văile structurale sunt orientate preponderent pe direcţiile conferite de tensiunile specifice ariei flişului carpatic, având particularităţi ale profilurilor transversale şi longitudinale generate de o evoluţie regresivă, epigenetică. Prin evoluţia complexă a reţelei hidrografice s-au individualizat o serie de forme de modelare selectivă şi „inversiuni de relief”, de tipul sinclinalelor suspendate grefate pe formaţiuni marno-grezoase (formaţiunea de Vineţişu şi formaţiunile gresiei de Fusaru):- Măgurile izolate, ca Dealul Runcu Boului (943m) sunt grefate pe formaţiuni grezoase, mai dure, personalizate morfografic.- În partea de est-nord-est a Văii Moldoviţei, ulucul depresionar Dobra - Ciumârna-Săcrieş corespunde unui sinclinal suspendat pe gresia de Kliwa, afectat de eroziunea regresivă a văilor transversale.- Vârfurile Orata Mare şi Subcalul sunt martori de modelare selectivă, de inversiune de relief.

Nota dominantă a reliefului din vestul bazinului este colinară datorită preponderenţei areale a gresiei de Fusaru, mai friabilă, faţă de formaţiunile gresiei de Prisaca şi Kliwa. Friabilitatea şi omogenitatea litologică a avut drept consecinţă modelarea interfluviilor netede la partea superioară (Dealul Negureştilor —872m, Dealul lui Vasile — 937m, Dealul Lucina —921m, Dealu Ciocane 995m, Dealul Bolahani 981m, Dealul Darieni 996 m ) şi conturarea prin eroziune regresivă a reţelei hidrografice transversale.

De asemenea, tot prin modelare selectivă, pe o litologie preponderent conglomeratică s-au conturat măguri şi culmi în Obcina Feredeului, în sudul axului Văii Boului, precum şi în cuprinsul culmilor Obcinelor Mare şi Moldoviţei. Relieful dezvoltat pe formaţiuni grezoase şi conglomeratice contrastează altitudinal şi energetic cu cel grefat pe litologia friabilă a complexului marnos şi argilos, din centrul şi estul teritoriului. Astfel, versanţii vestici ai Obcinei Moldoviţei dinspre bazinetul depresionar şi cei din estul satului Paltinu, au profilul transversal convex şi sunt afectaţi de şiroiri, torenţi şi alunecări de teren. Pe acelaşi fundal genetico—evolutiv, văile Ciumârna şi Boul au profile transversale largi, cu versanţii adiacenţi brăzdaţi de organisme torenţiale, dezvoltate prin procese geomorfologice actuale.

Culoarul larg al Moldoviţei este prins în acest uriaş monoclin de orogen, orientându-se în lungul faliei Feredeului, pe direcţia nord-vest— sud-est.

Abruptul morfotectonic conturat de falia Obcinei Feredeului domină din vest cu peste 200m culoarul Moldoviţei.

Flişului paleogen marno-grezos îi este specifică o succesiune de sinclinorii şi anticlinorii care se reflectă într-o dispoziţie similară a unităţilor geomorfologice distincte.

În estul şi nord estul văii, particularităţile morfogenetice ale reliefului Obcinei Mari au fost conturate, mai ales, prin eroziunea exercitată de reţeaua hidrografică pe structura flişoidă,

eterogenă. Astfel, litologia zonei a avut un rol dominant în secvenţa morfogenetică pasivă a zonei, iar configuraţia tectono-structural — plicativă de detaliu nu a fost la fel de importantă în conturarea liniilor majore de relief, ca în vestul şi sud-vestul văii.

Dinamica specifică sistemelor morfogenetice a creionat relieful actual, în care s-au individualizat următoarele subunităţi geomorfologice din cadrul culoarului depresionar al Moldoviţei:1. Ulucul de contact cu Obcina Ferdeului lat de 1-3km, desfăşurat în lungul frunţii Pânzei de Audia ) faliei Feredeului).2. Aria colinară centrală, desfăşurată între ulucul de contact cu Obcina Feredeului şi Valea Moldoviţei, cuprinde succesiuni de măguri şi culmi izolate, („dâlme”), grefate pe anticlinale, separate de văi-sinclinale, orientate vest-est: Seredna, Runcul Boului, Dealul Trifului, Soci, Dealul lui Vasile, Culmea Negureştilor şi Scăuele. Culmile anticlinale corespund nivelului erozional altitudinal de 900m (nivelul Moldoviţa, Barbu, 1976) şi confirmă raporturile de condiţionare morfogenetică, generat de complexul lito-structurale, pe bazine morfohidrografice de ordine de mărime similare. În consecinţă, peisajul morfologic al culoarului Moldoviţa este dat de colinele direcţionale derivate prin evoluţie morfohidrografică din suprafaţa iniţială, fiind un nivel de modelare (de eroziune) şi este corespunzător unui nivel litologic caracteristic rocilor friabile din umplutura depresiunii.3. Valea Moldoviţei care are un traseu longitudinal-subsecvent tipic în raport cu structura geologică. Înscrisă pe un ax de sinclinal- din aval de satul Moldoviţa până în zona satului Dragoşa- valea Moldoviţei este puternic lărgită, având între 1,5-3km, dezvoltare generată de interceptarea şi erodarea formaţiunilor marno-argiloase ale flişului paleogen-senonian. Aşa se explică peisajul de „Câmpulung al Moldoviţei”, cu desfăşurarea celor cinci nivele de terase şi a umerilor de vale care domină cu 150-200m valea propriu-zisă.

Relieful sculptural şi acumulativ

În cadrul lui s-au identificat următoarele tipuri şi subtipuri de forme sculpturale şi acumulative culmi, versanţi şi văi.

1. Interfluviile

Geneza şi evoluţia acestora a fost evident marcată de a reţelei hidrografice, de ordinul de mărime a văilor pe care le separă. Particularităţi morfometrice şi morfografice ale culmilor au fost determinate de evoluţia reţelei hidrografice. Culmile înalte ale obcinilor, desfăşurate în extremităţile nordică şi sudică ale comunei, se menţin la altitudini de peste 1000-1150m:- Culmea Obcinei Feredeului, între Vf. Pietriş 1351m şi Măgura Deii 1202m;- Culmea Obcinei Mari între Vf. Ursulova 1138m şi Vf. Ovăzu 1150m.Culmile interfluviale secundare se dispun aproximativ perpendicular pe cele principale, convergând şi descrescând altitudinal spre valea Moldoviţei. Ele sunt separate de afluenţii de ordine de mărime V şi IV ai acesteia. Acestea au altitudini modeste, sub 900m-950m şi pot depăşi nivelul Moldoviţei, în condiţiile unei litologii mai dure, corespunzătoare formaţiunilor: gresiei de Prisaca, marno-grezos de Vineţişu şi gresiei de Kliwa. Culmile cu altitudini sub acest palie hipsometric sunt grefate pe o litologie friabilă, cu mai mică rezistenţă la eroziune (gresia de Fusaru, marnele brune bituminoase şi menilitele inferioare).Culmile aparţin, genetico-evolutiv şi tipologic, interfluviilor rezultate prin modelare selectivă. Culmile interfluviale separate de afluenţi de gradul V au evoluat pe un substrat litologic mai rezistent la eroziune, de exemplu pe formaţiunile gresiei de Kliwa. În vestul şi sud- vestul văii, pe substratul mai dur al gresiei de Prisaca, culmile interfluviale sunt larg rotunjite la

partea superioară. Dar, prin eroziunea regresivă a sectoarelor şi cursurilor de ordine inferioare de mărime, I şi II, s-au detaşat în cadrul lor, măguri şi vârfuri separate între ele de înşeuări.

2. Versanţii şi formele de relief create prin modelare actuală

Pe teritoriul Văii Moldoviţei formele de relief create prin modelare actuală se întâlnesc pe versanţii văii Ciumârna, afectaţi de alunecări superficiale.

De asemenea, la confluenţa pârâului Ciumârna cu Moldoviţa, versanţii dealurilor Mănăstirii şi Scăuele sunt brăzdaţi de alunecări de teren, dispuse pe mai multe nivele discontinue de modelare. Deluviile de alunecare au grosimi variabile, crescând spre partea mediană şi inferioară ale ei. Cea mai mare parte a alunecărilor de teren se încadrează unei evoluţii specifice ariei obcinilor flişului, cu recrudescenţa actuală a acestor procese geomorfologice, consecinţe ale intervenţiilor antropice defavorizante stabilităţii dinamice a versanţilor prin defrişări, păşunat excesiv ş.a., pe fundalul predispoziţiei lito-strucutrale şi climatice specifice.

În modelarea versanţilor de pe teritoriul văii, crepul are o pondere mare, mai ales cel „comandat” gravitaţional, în condiţiile locale cu pante de peste 15°-20° şi cu mare fragmentare verticală a reliefului.

Eroziunea areolară este un efect al scurgerii difuze şi al şiroirilor pe trasee instabile. Prin evoluţia eroziunii areolare spre concentrarea acesteia, pe un traseu liniar a eroziunii, se formează ogaşe şi torenţi.

Învelişul vegetal influenţează caracterul eroziunii pe versanţi. Teritoriul Văii Moldoviţei este acoperit în proporţie de 74,1% cu păduri compacte de conifere fapt ce face ca eroziunea areolară să fie redusă. Versanţii dealurilor: Runcu Moldoviţei, Darienilor, Bolahani,Runcu Boului, lui Vasile, Mănăstirii, Bodnărescu şi Palamania, Bradului, Deii cu pante mari- de 7°-10° au înregistrat intensificarea eroziunii areolare şi torenţiale, determinată prin defrişările succesive pentru extinderea suprafeţelor cultivate, fâneţelor şi păşunilor.

Eroziunea difuză s-a materializat prin spălarea de pe anumite suprafeţe a orizontului A de sol, proces observat pe suprafeţele desţelenite, unde apar pete de culoare roşiatică specifice orizontului C de sol.

În ansamblul pe teritoriului Văii Moldoviţei, graţie suprafeţelor importante acoperite cu vegetaţie forestieră, declanşarea eroziunii de suprafaţă şi în adâncime este limitată la ariile intrate în conul de umbră al presiunii antropice constante, din vecinătatea vetrei satelor.

Umerii de vale

În profilul transversal al versanţilor şi interfluviilor se disting o serie de trepte cu aspect de umeri, suspendaţi deasupra văilor adiacente care se succed în suite de 2-3 şi mai rar 4 nivele.

Umerii de vale sunt foarte bine conturaţi sub 900m şi domină talvegurile văilor pe care le domină cu altitudini relative de până la 300m (faţă de nivelul râului Moldoviţa), dar în general cu 100—150m pe afluenţii acesteia, aflându-se deasupra celor mai înalte terase. N. Barbu (1976) considera umerii de vale ca resturi ale „nivelului sculptural Moldoviţa”. Faptul că apar în succesiuni de 2 -3 nivele rezultă o evoluţie morfogenetică pliocen - cuaternară ritmică, cu decupări succesive ale versanţilor prin eroziune. S-au diferenţiat următoarele categorii:

- Umeri de nivel de bază - cei mai înalţi şi mai răspândiţi, în special în lungul văii Moldoviţei;- Umeri structural-litologici - rezultaţi prin eroziune diferenţială pe un substrat mai dur, de regulă grezos sau conglomeratic, frecvenţi pe văile Ciumărnei şi Boul;- umeri derivaţi din glacisuri - cu altitudini modeste, deasupra teraselor înalte ale văii Moldoviţei.

Alunecările de teren

Potenţialul dinamic al versanţilor se reflectă şi în suprafeţele importante afectate de alunecări de teren, actuale sau reactivate.

Pe versanţi există cuverturi deluviale groase, favorabile extinderii alunecărilor de teren. Aceste procese gravitaţionale sunt generate de un complex de factori, între care litologia şi panta joacă un rol foarte important. Alunecările apar mai ales pe pante cu potenţial dinamic ridicat, de peste 20°.

Depozitele care favorizează alunecările sunt: marnele, argilele, disodilele precum şi gresia de Fusaru, foarte friabilă. Condiţiile climatice situează teritoriul între izotermele medii anuale de 2° şi 70C şi între izohietele de 750 şi 1000mm. În ceea ce priveşte precipitaţiile, ca element de mare importanţă în dinamica alunecărilor actuale, menţionăm că 50% din ploi cad în sezonul cald, generând o umiditate ridicată a deluviilor şi favorizând declanşarea alunecărilor de teren.

Din punct de vedere hidrogeologic, ritmul de regenerare al apelor freatice este de 1,5-5,1 l/s/km2. Drenajul acestora este intens pe versanţii cu pante mari, făcându-se sub forma de pânză, ceea ce dă versanţilor un aspect mlăştinos.

Un alt factor este acela că versanţii predispuşi şi afectaţi de alunecări au o utilizare preponderentă ca păşuni şi fâneţe.

Cele mai importante suprafeţe afectate de alunecări de teren sunt pe versanţii adiacenţi culoarului depresionar al Moldoviţei, cu un relief deluros acoperit de păşuni şi fâneţe, înscris în mare parte pe oligocenul friabil în facies de Fusaru. Unele alunecări vechi sunt stabilizate, puse în evidenţă doar prin vălurarea versanţilor. Pe acest fond al alunecărilor vechi se conturează areale, cu alunecări actuale în bazinele pâraielor Boul şi Vasile, pe afluenţii săi care drenează Groapa Ţiganului, formându-se o alunecare de mari proporţii în care a fost antrenat cvasi-totalitatea versantului cu expoziţie nord estică. Alunecări de teren din bazinul Ciumârnei, cuprind treimea inferioară a versanţilor bazinului Ovăzului, în aria adiacentă vetrei satului omonim. De regulă, în tot spaţiul depresionar, alunecările recente afectează treimea inferioară a versanţilor. Microformele create pe deluviul de alunecare cuprinde: valuri, brazde şi trepte în funcţie de substratul litologic concret. În baza versantul drept al văii Moldoviţei, la poalele Dealului Scăuele, fronturile deluviilor alunecare sunt intens festonate prin eroziunea laterală a râului.

Pseudosolifluxiunile sunt procese geomorfologice determinate condiţiile de pante accentuate, de succedarea perioadelor de îngheţ- dezgheţ, în profilului orizontului de sol şi a păturii eluviale. Ondulaţiile sau vălurile păturii superficiale de sol de pe versanţi, determinate de curgeri solifluidale s-au format în sistemul morfoclimatic corespunzător în ultima perioadă glaciară (Würm) şi post-glaciar. Ele sunt localizate în special în zonele de predominare a rocilor marno - argiloase, pe oligocenul în facies de Fusaru şi pe faciesul marno-grezos curbicortical. Suprafeţe afectate de pseudosolifluxiuni actuale sunt pe versantul drept al sectorului mijlociu al pârâului Ciumârna şi pe versantul stâng al cursului inferior al pârâului Boului.

În prezent se formează doar pseudosolifluxiuni şi au o participare relativ modestă în modelarea versanţilor. Recrudescenţa acestor procese din ultimii ani a fost generată atât de

accentuarea ecarturilor termice între sezoane, generând condiţii morfoclimatice specifice versanţilor însoriţi. Substratul argilos, îngheţat în profunzimea orizonturilor de sol, a permis glisarea la schimbările termice bruşte, din perioada primăverii, a orizonturilor superficiale de sol.

3. Văile

Densitatea reţelei hidrografice, profilele transversale şi longitudinale ale văilor sunt condiţionate în formă mai ales de litologie şi pantă.

Eterogenitatea litologică poate fi considerată un factor important al varietăţii tipologice a profilelor transversale ale văilor: trapezoidal, în „V” sau asimetric.

Văile elementare - cursurile de ordin I şi II (sistem de ierarhizare Horton- Strahler), precum şi segmentele superioare ale cursurilor de ordine IV şi V - au profile transversale în "V". Reţeaua hidrografică grefată pe formaţiunile grezoase de Prisaca şi de Kliwa, mai puţin friabile la eroziune determină creşterea adâncimii fragmentării şi pantei profilului longitudinal, profilele transversale sunt înguste, în formă de „V”.Văile cu profil transversal trapezoidal, specifice unei reţele evoluate, sunt caracteristice sectoarelor de ordin superior şi sectoarelor scurte în cursul mijlociu al văilor.

Profilele transversale asimetrice sunt caracteristice sectoarelor de văi transversale ale pâraielor Argel, Demacuşa, Secrieş, Ciumârnei, Boului, Dragoşa, Frumosu, Deia. Moldoviţa secţionează formaţiunile lito-structurale interceptate, conferindu-i un caracter transversal tipic şi ca urmare, valea este asimetrică, cu versantul drept mai abrupt şi mai scurt, faţă de cel stâng. De asemenea, valea Ciumârnei este asimetrică în sectorul inferior, amonte de confluenţa cu Moldoviţa, versantul stâng fiind mai scurt şi abrupt faţă de cel drept. Profilul văii Boul devine asimetric în aval de confluenţa cu Boul Mare şi Boul Mic. Versantul stâng, spre Dealul Runcu Boului este mai abrupt faţă de versantul drept, spre Dealul lui Vasile, care este mai domol şi prelung.

Forma profilului longitudinal este o curbă, mai mult sau mai puţin regulată, a cărei rază de concavitate creşte spre zona de izvoare.

Văile elementare şi eroziunea torenţialăVăile torenţiale corespund sectoarelor de reţea hidrografică elementară şi sunt

caracteristice versanţilor cu pante accentuate, cu precădere pe cei cu expoziţii vestice.Frecvenţa şi intensitatea ploilor în averse, specifice ariei montane a Obcinilor

Bucovinei, declanşează şi accentuează eroziunea torenţială. Aceste procese derivate din pluviodenudare sunt coroborate adesea cu perioada de pluviozitate maximă. Condiţiile favorabile formării organismelor torenţiale (litologice, morfometrice, legate de fragmentarea reliefului).Pe teritoriul Bazinului Moldoviţei se întâlnesc tipuri variate de forme rezultate prin eroziunea torenţială, corespunzătoare diferitelor etape şi stadii morfogentice: ravene, torenţi (ca tipuri de văi, ogaşe, făgaşe ş.a.). Conurile de dejecţie ale organismelor torenţiale (agestrele) se întrepătrund cu terasele de luncă ale Moldoviţei.

Organismele torenţiale au densitate mai mare în cuprinsul versanţilor cu expoziţii vestice, corespunzători suprafeţelor maselor de aer umed. Vulnerabilitatea naturală a versanţilor din bazinul Moldoviţei, pentru instalarea şi evoluţia organismelor torenţiale este generată de raporturile complexe de intercondiţionare între presiunea demografică, defrişarea pădurilor, pe fundalul litologic marno-argilos şi morfometric (grad de fragmentare şi pante accentuate).

Între elementele generatoare ale proceselor geomorfologice actuale, de tipul torenţilor, considerăm că alături de factorii naturali favorizanţi, cei antropici, declanşatori, au un

primordial. Între aceştia, schimbarea modului de utilizarea a terenurilor, prin despădurirea versanţilor şi extinderea fâneţelor, păşunilor,

Glacisurile proluvio-coluviale

Glacisurile coluviale au răspândire relativ redusă pe teritoriul bazinului, comparativ cu alte regiuni din cadrul Obcinilor Bucovinei, deşi energia de relief a versanţilor este mare.

Galcisurile proluviale, dar mai ales conurile de dejecţie izolate bordurează valea Moldoviţei, la contactul versanţilor cu terasele mai înalte, precum şi pe pâraiele importante, estompând contactul versanţilor cu podurile teraselor de 4-6 m. Grosimea depozitelor proluviale este de circa 2-6 m, iar lungimea nu depăşeşte 300m.

Boul şi Ciumârna au creat, la confluenţa cu Moldoviţa, agestre terasate de mari dimensiuni, cu lungimi de peste 500m, secţionate şi festonate prin eroziune laterală.

Albiile minore

Albia minoră a râului Moldoviţa areun profil sinuos, atfel după confluenţa cu Pârâul Demacuşa , albia se lăgeşte pentru ca apoi să se îngusteze din nou între Dealurile Mănăstirii în NE şi Dealul Ciocane în SV, apoi are peste 1,5 km lăţime, în dreptul dublei confluenţe din satul Vatra Moldoviţei, se îngustează din nou în zona Dealului Săuele şi Dragoşei, Se lărgeşte din nou după confluenţa cu Pârâul Dragoşa pentru ca după confluenta cu Deia să se restrângă din nou în zona numită Strâmtură. Albia minoră este adâncită în aluviuni şi are un traseu sinuos, cu meandre şi despletiri sectoriale.

Aluviunile din patul albiei sunt formate din pietrişuri cu diametrul de până la 20cm. Valea Moldoviţei îşi accentuează profilul transversal asimetric, prin eroziune laterală, adâncindu-şi albia în roca in situ, în aval de confluenţele cu pâraiele Valcanu şi Vasile, pe o distanţă de 150m şi în zona Zăvoi pe un sector de aproximativ 1Km.

Despletirile în cadrul albiei majore se formează prin migrarea talvegului la ape mari, generându-se prin eroziune laterală, meandrări ale Moldoviţei, la confluenţele afluenţilor importanţi.

La intrarea pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei, prin eroziune laterală râul Moldoviţa subminează baza versantului Dealului Ciocan. Este o alternanţă a sectoarelor de albie cu eroziune laterală în aluviuni a celor dezvoltate în rocă.Pe stânga Moldoviţei, pe teritoriul comunei, eroziunea laterală acţionează asupra patului gros de aluviuni. De asemenea, frecvent prin eroziune laterală sunt secţionate agestrele formate la debuşarea torenţilor afluenţi.

Albia majoră şi terasele

Cursul râului Moldoviţa, corespunde sectorului cu un profil transversal asimetric tipic. Lărgirea considerabilă a văii, în aval de dubla confluenţă, cu Ciumârna şi Boul, unde valea are între 1,5-3 Km lăţime, îşi pierde parţial caracterul asimetric, prin eroziunea laterală în gresiilor micacee friabile din flişul senonian paleogen.

Albia majoră reprezintă a doua treaptă morfologică ce urmează altitudinal albiei minore. Din punct de vedere genetic albia majoră reprezintă cea mai tânără formă de relief din cuprinsul văii. Terasele medii şi inferioare, aluvionare au fost conturate în holocen, iar cele

superioare sunt pleistocene. Intensitatea diferită cu care acţionează procesele de eroziune liniară şi laterală în cadrul diferitelor sectoare ale văii a dus la conturarea unor trăsături specifice fiecăreia dintre ele.

Morfologia de ansamblu, cât şi cea de amănunt a albiei majore este rezultatul evoluţiei continue a râului, în tendinţa realizării profilului său de echilibru. Sectoarele diferite altitudinal ale profilului transversal, reflectă stadii de evoluţie atinse de rău. Litologia de detaliu şi-a pus amprenta asupra morfologiei albiei majore fiind alcătuită predominant din aluviuni grosiere, dar apar şi nisipuri. Pietrişurile sunt bine rulate, iar nisipurile apar izolat, numai în malurile convexe. Albia majoră este asimetrică, cu o dezvoltare mai amplă a teraselor pe stânga râului. Pe afluenţi, albia majoră este slab dezvoltată. În cursul inferior al pârâului Boul, aval de confluenţa cu Boul Mare şi Boul Mic, se extinde pe 1 km lunca îngustă de 200m, pe dreapta râului.

Ca formă a reliefului erozivo-acumulativ, terasele ocupă suprafeţe importante în cadrul Văii Moldoviţei. Aceste trepte morfologice sunt dispuse asimetric, deasupra albiei majore a râului marcând stadiile de echilibru în evoluţia văii şi sunt cele mai tipice forme ale reliefului fluviatil.

În urma cercetărilor de teren au fost identificate cinci nivele de terasă de 4—6 m, 8-12m, 15-16m, 18-20m şi 30-35m.

Terasele Moldoviţei se dezvoltă asimetric, hotărâtoare în acest sens fiind influenţa spaţio-temporală a factorilor morfo-climatici, lito-structurali şi hidrografici, într-o corelare continuă a rolului determinant jucat de fiecare, în timp sau pe anumite sectoare de vale.

În aval de confluenţa cu pârâul Hăuceni, podurile teraselor de 8- 12m şi de 15-16m sunt parazitate de conurile torenţilor care drenează versantul stâng al văii. Zona de convergenţă hidrografică, corespunzătoare pâraielor Boul şi Ciumârna cu valea Moldoviţei, generează cel mai autentic aspect de depresiune (bazinet depresionar), cu toate nivelele de terase dispuse relativ simetric, uşor decalate poziţional în profil longitudinal.

Pe stânga văii Moldoviţei podurile celor 5 nivele de terasă sunt mai bine dezvoltate după confluenţa cu Ciumârna.

Valea se lărgeşte în zona vetrei, la Valea Stânii, pentru ca în aval, Moldoviţa retează terasa de 15-16m din stânga şi lasă pe dreapta o terasa joasă de 4—6m formând un meandru puternic spre est în amonte cu Dragoşa, râul lasă în dreapta un nivel jos de terasă de 4-6m, iar în stânga terasa de 8-12m.

Pe pârâul Boul cele două nivele de terasă de 4—6 m şi 8—12m sunt bine individualizate în aval de confluenţa cu Boul Mare şi cu Boul Mic.

În valea Ciumârna, este individualizată doar terasa de versant de 8- 10m, dar care apare discontinuu, pe o distanţă de 1Km în amonte de confluenţa cu Moldoviţa, secondată de treapta de luncă de 1,5-3m.

Pe ceilalţi afluenţi, terasele de versant sunt discontinuie. Frunţile teraselor de 4-6m, de 8-12m sunt bine conturate şi mai estompate ale celor de 15-16m.

Conurile aluvio-deluviale

Agestrele se înşiră în lungul Moldoviţei, la debuşarea afluenţilor, precum şi în lungul pâraielor Boul şi Ciumârna.

Forma lor este triunghiulară şi au suprafeţe variabile, de la câţiva zeci la sute de m2 şi pante ce nu depăşesc 10-15°, generate prin acumularea materialelor grosiere proluviale aduse de torenţi şi cursurile afluente la schimbarea bruscă de pantă. În unele cazuri conurile de dejecţie ale torenţilor sunt retezate de râuri (exemplu conurilor de pe versantul sudic al Dealului Runcul Boului). Aceste conuri proluviale se întrepătrund deseori cu terasele de luncă ale râurilor.

Pe văile înguste, cu versanţi abrupţi, glacisurile mixte coluvio-proluviale, de la baza versanţilor sunt discontinuie. Doar în lungul Moldoviţei glacisurile mixte sunt mai bine marcate la baza versantului Dealului Bodnărescu.

Concluzii

Valea Moldoviţei se suprapune flişului carpatic extern şi este cel mai mare afluent al Moldovei. Moldoviţa drenează versanţii nord-estici ai Obcinei Feredeului, prin intermediul afluenţilor săi Demacuşa, Valcan, Boul, Vasile şi Deia, şi versanţii sud-vestici ai Obcinei Mari prin afluenţii Roşoşa, Raşcovei, Lobin, Secrieş, Ascunsu,Ciumârna, Lupoaia, Palamania, Dragoşa şi Frumosu.

Relieful teritoriului Bazinului Văii Moldoviţei a luat naştere ca rezultat al interacţiunilor factorilor interni cu cei externi. Un rol important revine structurii geologice, generatoare de morfostructuri (cele conturate pe Unitatea de Audia) şi litologiei- factor morfogenetic important în conturarea reliefurilor grefate pe Unitatea de Tarcău.

Ca urmare, se pot deosebi două tipuri de morfologii concrete: morfostructurile conforme din vestul comunei şi inversiunile de relief din estul şi centrul teritoriului.

Trăsăturile morfografice din munţii flişului ai Carpaţilor Orientali au un anumit grad de specificitate pe teritoriul comunei.

Prezenţa măgurilor şi a reliefului colinar aferent vestului bazinului a fost generată de o încastrare mai puternică a reţelei hidrografice.

Procesele geomorfologice actuale sunt caracterizate prin dominarea celor de deplasare în masă, eroziune torenţială şi areolară.

Climatul Bazinului MoldoviţeiClimatul montan

Din triada componentelor primare ale naturii - relief, climă, ape, potenţialul energetic, prin "discreţia" cu care se manifestă şi prin plasarea interacţiunilor sale în "umbra" substanţei reliefului şi apelor, s-a găsit deseori în planul secundar al unor analize geografice. Doar "izbucnirile" sale din ultimii ani au adus-o în atenţie, încercându-se înţelegerea ei, din păcate adesea, în disociere cu ansamblul natural şi uman.

Rolul climei a fost deosebit de important în realizarea diferenţelor de peisaj geografic ce s-au succedat in decursul evoluţiei Obcinilor Bucovinei şi, implicit, a teritoriului Bazinului Văii Moldoviţei.

Teritoriul Bazinului Văii Moldoviţei corespunde în mare parte cu acela al Culoarului depresionar al Moldoviţei. Ecartul de altitudine nu este mare, de la 591m m la confluenţa celor două râuri, la cca 1250-1300m pe culmea Obcinei Feredeului, totuşi cei cca 700 m diferenţă de nivel se vor exprima suficient de bine ca factor climatogen, în special din punct de vedere termic, diferenţieri existând pentru aproape toate elementele şi fenomenele climatice.

Pentru caracterizarea climei teritoriului Bazinului Văii Moldoviţei s-au utilizat în principal datele de la staţia meteorologică cea mai apropiată, Câmpulung Moldovenesc, situată în culoarul Moldovei, cu altitudinea apropiată cu aceea din Vatra Moldoviţei şi climatul de munţi joşi şi mijlocii, fiind singura staţie cu înregistrări continue mai apropiată de teritoriul în studiu.

Încadrarea climaticăSub aspect climatic, Obcinile Bucovinei (şi implicit Bazinul Văii Moldoviţei) sunt

situate spre extremitatea nord-estică a provinciei central-europene, cu un climat temperat

moderat continental, la interferenţa influenţelor climatului continental din est şi ale celui subatlantic (boreal) din vest-nord-vest.

Prin altitudinea medie, teritoriul bazinului se include regiunii climatice carpatice (provinciei climatice montane) cu influenţe climatice baltice, în etajul climatic al munţilor mijlocii de la periferia acestei provincii (I. Gugiuman, 1960, V. Mihăilescu, 1969), fiind caracterizat printr-un climat temperat-boreal-montan (I. Sârcu, 1971).

Poziţia Bazinului Văii Moldoviţei în latitudine defineşte condiţiile climatului temperat- boreal- montan. Caracteristice pentru acest climat, în acest sens, sunt variaţiile termice anuale notabile.

Circulaţia generală a atmosferei imprimă întregului ansamblu al Obcinilor Bucovinei unele valenţe, care se regăsesc cu o relativă periodicitate de la an la an. La aceşti factori se adaugă aşezarea în raport cu principalele unităţi morfologice, ecartul altitudinal de desfăşurare al reliefului comunei, microrelieful, geodeclivitatea asociată cu expoziţia versanţilor contribuie în principal la formarea unor topoclimate specifice.

Factorii climatogeni

Ca factor climatogen important, radiaţia solară variază în funcţie de poziţia latitudinală. Conform hărţii distribuţiei radiaţiei totale zona bazinului primeşte în medie sub 110Kcal/cm2/an, cu valorile cele mai ridicate în semestrul cald - 80Kcal/cm.

Radiaţia directă pe suprafaţa orizontală depăşeşte la amiază, pe timpul verii 1 cal/cm2/min. Poziţia bazinuluii între obcini, în estul lanţului carpatic, cu fenomene de foehnizare determină creşterea valorilor radiaţiei solare directe, prin reducerea opacităţii atmosferei. Valorile relativ ridicate ale radiaţiei solare pe valea Moldoviţei sunt explicate atât prin fenomenele de foehnizare dinspre Obcina Feredeului, prin lărgirea palierului altitudinal de 600m, precum şi prin reducerea nebulozităţii atmosferice graţie circulaţiei atmosferice mai intense, pe vale.

Radiaţia globală variază de la 0,2cal/cm2/min, în dimineţile de vară, la 1,00cal/cm2/min, în amiezile senine de vară, comparativ cu în sezonul de iarnă, când se înregistrează doar 10% din valoarea medie anuală.

Radiaţia solară înregistrează variaţii spaţiale importante: scade progresiv dinspre culmi spre văile înguste (Ciumârna, Boul Mare, Valcanu), prin creşterea umidităţii relative şi a nebulozităţii.

Durata de strălucire a Soarelui este cuprinsă în medie între 1400-1800h/an şi înregistrează variaţii semestriale importante. Pe versanţii umbriţi durata insolaţiei se reduce sub 1300h/an ca efect al dezvoltării mai frecvente în timpul zilei a norilor de convecţie şi a celor orografici.

Circulaţia generală a atmosferei este determinată de poziţia pe care o au principalii centri barici pe continentul european în timpul anului. Poziţia şi orientarea generală a obcinilor influenţează climatul din Bazinul Văii Moldoviţei prin raportul de expoziţie al acestora faţă de deplasarea maselor de aer cu origini diferite.

În această regiune nordică a ţării, în partea inferioară a atmosferei, se manifestă patru tipuri principale de circulaţie a maselor de aer, cu implicaţii directe asupra stărilor de vreme şi climatului:

o Circulaţia maselor de aer, cu sorginte vestică, central —europeană şi atlantică, are o frecvenţă medie de 45%, cu pondere mare în toate anotimpurile, determinând ierni blânde, cu precipitaţii lichide şi vreme instabilă, vara;

o Circulaţia polară şi baltică, prezentă în 30% din cazuri, cu direcţia de penetraţie dinspre nord-vest, aduce mase de aer maritim, favorizează scăderi de temperatură şi precipitaţii abundente, mai ales sub formă de averse;

o Circulaţia maselor tropicale, cu ponderi modeste, sub 15% din cazuri, aduce aer cald şi umed din sud-vest şi mase de aer cald şi uscat din direcţia sud-est;

o Circulaţia de blocare are o frecvenţă medie de 10% şi se caracterizează prin câmp baric cu valori ridicate, veri călduroase şi secetoase, ierni umede cu nebulozitate ridicată, dar cu precipitaţii reduse.

Analiza pe sezoane a circulaţiei generale a maselor de aer reflectă caracterul important al acesteia în condiţionarea topoclimatelor şi instabilităţii stărilor de vreme.

Iarna Obcinile Bucovinei se găsesc în calea maselor de aer polar, cu sorginte în anticiclonii Scandinav, Groenlandez şi Siberian, primele determinând vânturi de nord-vest şi nord şi respectiv vânturi de nord-est. Mult mai rar ajung aici mase de aer tropical care pot atenua asprimea climatului montan.

Primăvara şi toamna se caracterizează prin advecţiile ciclonice frecvente şi pătrunderea efemeră a maselor polare sau tropicale, generând stări de vreme foarte variabile.

Rolul de factor climatogen al suprafeţei subiacente active, prin particularităţile de relief, reţea hidrografică, sol, vegetaţie etc. - mai mult sau mai puţin modificate prin reorganizări spaţiale de natură antropică - se defineşte numai în contextul raporturilor cu pătura inferioară de aer a atmosferei.

Relieful este elementul local cel mai important nu numai pentru peisajul moldoviţean, cât şi prin calitatea de factor climatogen prin: altitudine, orientare, geodeclivitate şi expoziţia versanţilor - faţă de insolaţie sau de circulaţia atmosferică. Desfăşurarea palierelor hipsometrice pe teritoriul comunei determină prin creşterea nebulozităţii, scăderi semnificative ale radiaţiei solare globale, cu efecte asupra variaţiei elementelor şi fenomenelor climatice, în special asupra temperaturii aerului.

Caracterizarea elementelor climatice

Temperatura aeruluiTemperatura aerului este parametrul cel mai important al climei, ea înregistrează un

grad mare de variabilitate spaţio-temporală, determinând astfel şi modificarea celorlalte elemente climatice.

În ceea ce priveşte temperatura aerului, s-au preluat datele de la staţia meteorologică Câmpulung Moldovenesc (642m), aceasta fiind caracterizată prin şirurile lungi de observaţii meteorologice, dar mai ales având altitudine şi poziţie latitudinală similare celor ale teritoriului Bazinului Moldoviţei.

Temperatura medie anualăÎn bazinul Moldoviţei, prin poziţia matematică şi aşezarea ei în zona climatului

temperat moderat-boreal montan, specific Obcinilor Bucovinei, se înregistrează valori termice maxime în iulie şi minime în ianuarie. Izoterma de 17°C, valoare medie a lunii iulie pe văile mari din Obcinile Bucovinei, se insinuează pe valea Moldoviţei. Culmile înalte ale Obcinii Feredeului sunt încadrate de izoterma de 12°C a lunii iulie. Teritoriul bazinuluii este încadrat, în luna ianuarie de valori termice medii negative, cuprinse între -4°C în valea Moldoviţei şi de -7°C pe cele mai înalte culmi din Obcina Feredeului.

Temperaturile medii anuale în bazinul Moldoviţei sunt cuprinse între 6° şi 2°C. Valea Moldoviţei este delimitată înspre est şi sud-est de izoterma temperaturilor medii anuale de 6°C, iar izotermele medii anuale de 2°C şi 4°C, bordurează culmile cele mai înalte din Obcinile Feredeu şi Mare.

Temperatura medie multianuală la Câmpulung a fost de 6,67°C - în ultimii 25 ani (1978-2003), observându-se o uşoară tendinţă de încălzire, de abatere pozitivă de la media histogramică multianuală.

Din datele extrapolate după cele înregistrate la Câmpulung, la bazinul Moldoviţei, în luna ianuarie media termică calculată pe ultimii 25 ani a fost de -3,18°C, iar pentru iulie de 17,6°C. Aceste abateri minime faţă de cele analizate din desfăşurarea izotermelor anuale şi lunare specifice, confirmă rolul foarte important pe care îl are relieful în caracterizarea climatică.

Temperatura maximă absolută la Câmpulung Moldovenesc s-a înregistrat în 1961, de +36°C, iar valoarea minimă absolută a fost de -34,3°C, înregistrată în 27.XII.1996 decembrie. Valoarea temperaturilor minime absolute sunt depăşite în zona bazinului Moldoviţei, prin efectul inversiunilor termice, pe văile înguste, slab ventilate ale Demcuşei, Valcanului,Ciumârnei, Boului, Dragoşei, Frumosului şi Deii

De fapt este de presupus că în bazinul Moldoviţei, valoare medie multianuală să fie cu 0,5-0,7°C mai coborâtă decât cea înregistrată la Câmpulung Moldovenesc, datorită orientării văii Moldoviţei spre nord favorabile unei circulaţii polare şi a existenţei condiţiilor topoclimatice pentru producerea inversiunilor termice, în semestrul rece.

Sub influenţa dinamicii atmosferice, temperatura aerului oscilează pe un ecart valoric important, într-o perioada scurtă de timp. Existenţa în bazin a ariilor depresionare bine închise, conservă mult timp, în semestrul rece temperaturile negative, acumulate pe fundul acestor arii închise, generând inversiuni termice. Astfel, pe văile înguste şi umbrite, în bazinele de recepţie — cu rol de fund de sac, se semnalează vara un minus de căldură şi o creştere a umidităţii, datorită faptului că sunt adăpostite şi slab ventilate, ferite de curenţii de aer. Ceţurile staţionează pe aceste văi determinând un plus de umiditate. Astfel, apare evidentă asimetria de încălzire de la nivelul văilor înguste – Demacuşa, Secrieş, Ascunsu, Ciumârna, Bou, Valcanu, Lupoaia, Palamania, Dragoşa, Frumosu, Deia ş.a.- între versanţii opuşi (însorit-umbrit, faţa şi dosul muntelui) datorită morfografiei şi morfometriei văilor de ordine inferioare, cu energii de relief ridicate, cu orientări generale în lungul văilor, bidirecţionale, de la est-vest şi vest-est.

În treimea superioară a versanţilor se remarcă un plus de însorire şi căldură ca urmare a acestor situaţii, la altitudini de sub 1100-1200 se evidenţiază o modificare în repartiţia pe verticală a vegetaţiei forestiere. Pe văi predomină răşinoasele, iar pe versanţii superiori mai însoriţi îşi face apariţia fagul.

Variaţia temperaturii aerului afectează vegetaţia, prin producerea gerurilor timpurii de la sfârşitul lunii septembrie şi a îngheţurilor târzii, la începutul lunii iunie.

Abaterile faţă de limitele calendaristice specifice producerii primului îngheţ, la începutul lunii octombrie (în medie, la 5 octombrie), există abateri, apărând la începutul lunii septembrie în 1974 şi 1976. Ultimul îngheţ se manifestă în medie până la 1 mai, rezultând în medie 200 - 205 zile cu îngheţ la sol. Factorii periodici accidentali provoacă neregularitatea apariţiei primelor zile de îngheţ, cât şi a ultimelor. În multe cazuri, ultimul îngheţ poate să apară chiar la începutul lunii iunie, cum a fost în 19 iunie 1992, când temperatura a scăzut brusc, iar zăpada căzută s-a menţinut 4 zile.

Umiditatea aeruluiMedia anuală a umidităţii relative a aerului este de 81%. Umiditatea relativă a aerului

variază de la o lună la alta şi de la un an la altul, cu valori maxime în sezonul rece (trimestrele l şi IV),de 93% în ianuarie, şi minime în sezonul cald (trimestrele II şi III) de 70% în iulie.

În timpul verii, creşterea temperaturii reduce posibilitatea de saturare a aerului în vapori de apă şi, ca urmare, scade gradul de acoperire a cerului cu nori, sporind durata de

strălucire a soarelui. Durata de strălucire a Soarelui se încadrează între valorile de 1600-1800 ore/an.

Precipitaţiile atmosferice Pentru a caracteriza precipitaţiile, am folosit datele de la staţia meteorologică

Câmpulung Moldovenesc şi de la postul pluviometric Dragoşa - situat la o altitudine de 600 m şi o poziţia matematică de 47°30' lat. N şi 25°39' long. E.

Pentru zona înaltă comunei, nu există posturi pluviometrice sau măsurători la altitudini de peste 600m. Din cercetările climatice efectuate în Obicinele Bucovinei (Apostol,1985), s-a stabilit o variaţie pe altitudine a pluviometriei în raport cu altitudinea, individualizându-se etaje şi areale caracteristice bazinelor hidrografice şi nivelelor hipsometrice. Precipitaţiile din culoarul Moldoviţei se produc în general datorită convecţiei termice şi dinamice pe versanţi şi sunt mai scăzute, în special iarna, datorită frecventelor şi puternicelor inversiuni termice.

Regimul multianual al precipitaţiilorMedia multianuală a precipitaţiilor, calculată pe ultimii 15 ani a înregistrat valori

diferite la postul Dragoşa faţă de staţia meteorologică Câmpulung Moldovenesc, deşi sunt relativ apropiate - la 24km şi au altitudini apropiate, 600m, respectiv 658m. Scăderea cu 54mm a sumelor medii multianuale de precipitaţii la Dragoşa faţă de Câmpulung, se poate explica prin rolul de barieră orografică pa care îl are Obcina Feredeului, în calea maselor umede atlantice, culoarul Moldoviţei situându-se într-un con de umbră de precipitaţii.

Precipitaţiile cresc în raport direct cu altitudinea. Pe Valea Moldoviţei se înregistrează cantităţi de precipitaţii în jur de 700mm. Pe areale restrânse, izohietele de 1000mm încadrează cele mai înalte vârfuri. Cantitatea medie de precipitaţii calculată la Dragoşa, pe ultimii 25 ani, este de 774mm. Diferenţele de precipitaţii dintre cele două şiruri de valori înregistrate se accentuează în lunile de iarna, cu 155mm în culoarul Moldovei, dublu faţă de culoarul Moldoviţei unde se înregistrează doar 71,1mm.

Analiza regimului multianual a precipitaţiilor evidenţiază anii ploioşi de cei secetoşi. Perioada cuprinsă între anii 1982-1988 este succesiv alternantă între ani cu valori foarte diferite de precipitaţii. Abaterile negative de la valoare medie multianuală s-au înregistrat în: 1982 (639mm), 1985 (628mm), 1987 (563mm) şi 1994 (532mm), iar abateri pozitive au fost în: 1988 (898mm), 1991 (984,5mm), 1993 (1014mm - maxima) şi 1995 (923,5mm). Din 1988 precipitaţiile medii anuale au consemnat preponderent depăşiri ale mediei multianuale, cu două maxime atinse în anii 1991 (984,5mm) şi 1993 (1014mm) şi cu o valoare minimă de precipitaţii înregistrată în 1994 (532mm).

Repartiţia teritorială a precipitaţiilor confirmă sensul altitudinal de creştere, întrucât cele mai abundente corespund palierului altitudinal înalt al culmilor obcinilor, atât în Obcina Feredeului, cât şi a Obicinii Mari. Sub acest nivel sunt importante diferenţieri pluviometrice înregistrate la aceleaşi altitudini, prin creşterea de la vest spre est, datorită creşterii gradului de izolare spre interiorul arcului carpatic, cu excepţia culmii principale a Obcinei Feredeului. De asemenea, creşterile pluviometrice de la vest spre est sunt accentuate de anumite condiţii orografice specifice, devenind chiar mai importante faţă de cele generate de variabilitatea în altitudine.

În baza abrupturilor morfotectonice din estul Obcinei Feredeului se constată o scădere a valorilor pluviometrice, comparativ cu zona din baza Obcinei Mari, de la aceeaşi altitudine, din estul şi nord-estul teritoriului comunei. Fenomenul are o cauzalitate complexă ca urmare a efectului de umbră de precipitaţii generat de Obcina înaltă a Feredeului. Astfel, în bazinul Boul, în zona satului Paltinu, precipitaţiile sunt mai reduse decât în bazinul Ciumârnei. Acest con de umbră se prelungeşte spre est în aria colinară a culoarului Moldoviţei.

În traseul maselor de aer spre est se reîncărcă noros, deasupra văii Moldoviţei descărcându-se, prin ploi orografice, pe versanţii vestici ai Obcinilor Moldoviţei şi Mari.

Prin morfografia specifică văii înguste a Ciumârnei, efectul de "fund de sac" al bazinului Ciumârnei coroborat cu efectul pluvio-orografic pe care îl au versanţii vestici ai Obcinei Mari pentru masele cu sorginte atlantică şi baltică, dinspre vest-nord-vest, precipitaţiile ating valori mai ridicate faţă de alte zone din comună, situate la aceeaşi altitudine. Estimăm această creştere cu cel puţin 150mm.

Este cunoscut că regimul precipitaţiilor anuale influenţează cel al temperaturilor medii. Astfel, la Câmpulung, în anii în care au fost precipitaţii bogate, valorile termice medii înregistrate au scăzut: în 1993 cantitatea de precipitaţii a fost de 1014mm, iar temperatura medie anuală înregistrată a fost de 6,35°C, pe când în 1994 au căzut 532mm precipitaţii, iar temperatura medie anuală a crescut la 8,06°C.

Regimul precipitaţiilor în timpul anuluiRegimul precipitaţiilor este condiţionat în mod direct de: originea şi dinamica maselor

de aer, aşezarea geografică a teritoriului şi de orografie.Amplitudinea valorilor anuale scoate în evidenţă tipul continental de precipitaţii, cu un

regim multianual cu fluctuaţii mari, lunare, semestriale şi anuale. Astfel, în bazinul Moldoviţei se conturează un maxim pluviometric în semestrul cald şi a unui minim de iarnă. Maximul pluviometric estival este generat de circulaţia maselor de sorginte baltică, umede, legate de anticicloanele azoric şi mediteranean, rezultând o medie lunară de vară între 102-132 mm. Minimul pluviometric de iarnă, de 20-26mm/lună este generat de acţiunea maselor de aer reci, continental - estice şi polare, cu umiditate redusă. În schimb, regimul pluviometric din semestrul rece este mai constant decât cel din semestrul cald, când alternează aversele cu perioadele cu precipitaţii reduse.

Vara, ploile sunt de obicei scurte ca durată, sub formă de averse, însoţite de descărcări electrice. Ploile torenţiale presupun valori mari de precipitaţii în 24 ore, astfel în 9 iulie 1991, în bazinul pârâului Valcanu s-a înregistrat cantitatea de 140mm de precipitaţii (G. Clitnovici, 1996). De asemenea, s-au înregistrat ploi torenţiale importante cantitativ în lunile iunie din 2002, 2004 şi în luna iulie 2008, când valorile înregistrate la postul pluviometric Dragoşa au atins valori de peste 200 mm/m2.

Repartiţia precipitaţiilor pe sezoane este foarte diferită: primăvara cad 201mm, vara 306mm, deci sezonul cald are un aport de 507mm. Toamna cad în medie 171mm de precipitaţii şi iarna 96mm, sezonul rece având un aport de 267mm.

În ceea ce priveşte forma sub care cad precipitaţiile în bazinul Moldoviţei ele se încadrează în tipul pluviometric mixt, pluvio-nival.

Între 20-40% din cantitatea anuală de precipitaţii cade sub formă de zăpadă în semestrul rece. Primele ninsori cad în ultima decadă a lunii septembrie şi se pot prelungi până la începutul lunii mai sau accidental chiar mai târziu, deşi au o frecvenţă redusă şi fără menţinerea stratului de zăpadă.

Frecvenţa maximă a ninsorilor este în intervalul decembrie - februarie când se înregistrează lunar, în medie 11-12 zile cu ninsoare. Persistenţa stratului de zăpadă este de până la 140 de zile, cu grosimea de 20-30cm şi uneori poate depăşi 1m grosime, ca în iarna 1995-1996.

Regimul eolianAcest element climatic are o variaţie a intensităţii, o frecvenţă şi o direcţie specifice

zonei montane, cu o puternică influenţă a condiţiilor morfografice locale. Ca şi în alte bazine hidrografice din centrul estic al grupei nordice a Carpaţilor Orientali, pe valea Moldoviţei se dezvoltă o circulaţie locală a vânturilor periodice de munte — vale, cu frecvenţe mari şi intensităţi reduse.

Datele privind regimul eolian, înregistrate la staţia meteorologică Câmpulung Moldovenesc, sunt doar orientative pentru bazinul Moldoviţei. Acurateţea analizei regimului vânturilor din culoarul Moldoviţei este îngreunată de absenţa staţiilor meteorologice în zonă, iar posibilităţile de interpretare şi interpolare sunt reduse prin distorsiunile induse de relieful local. În acest sens, s-au făcut aprecieri asupra acestui element climatic pe baza informaţiilor de la localnici, a observaţiilor directe privind: asimetria coroanei arborilor izolaţi, deteriorarea pereţilor expuşi - exemplu peretelui nordic al Mănăstirii Moldoviţei ş.a. şi a interpretării rolului expoziţiei versanţilor şi orientării culmilor în orientarea maselor de aer.

Desigur că regimul eolian este influenţat de poziţia şi intensitatea centrilor barici, care dirijează circulaţia generală a maselor de aer, precum şi în funcţie de condiţiile locale de relief cu rol în desfăşurarea proceselor dinamice. Relieful local influenţează dinamica maselor de aer, prin morfografie, morfometrie, orientare şi expoziţie a culmilor şi versanţilor. Aceşti factori duc la intensificarea sau atenuarea vânturilor, la schimbarea vitezei şi direcţiei, canalizându-se pe văi.

Astfel, vânturile dominante, cu cea mai mare frecvenţă anuală sunt cele de nord-vest. Componentele vânturilor de vest şi vest-nord-vest escaladează Obcina Feredeului devenind uşor foehnizate spre culoarul Moldoviţei, adaptându-se la relief ca vânturi de nord-vest.

Masele de aer dinspre nord se manifestă rar ca vânturi din această direcţie, pe teritoriul comunei. Orientarea culoarului influenţează direcţia vânturilor din nord, determinând canalizarea ca vânturi de nord-vest. Acestea au o frecvenţă ridicată tot anul, mai ales primăvara şi vara, aspect climatic binecunoscut de localnici. În lungul văii Moldoviţei direcţia predominantă a vântului dinspre nord-vest este în fapt o redirijare spre est şi vest a celor din vest, cu pătrunderi pe văile afluente. Vânturile descendente de munte au o frecvenţă şi viteză mai mare decât vânturile de vale, suprapunându-se, prin deviere şi canalizare, circulaţiei vestice, uşor foehnizată.

Vânturile de vale ascendente au frecvenţă mai mare în timpul zilei, între orele 10-18, iar între schimbările de direcţii intervenind intervale de cca o oră de calm atmosferic.

Vânturile de sud-est au o frecvenţă redusă, manifestându-se în special în sezonul cald, iar cele de nord-est sunt mai puţin resimţite în interiorul culoarului Moldoviţei.

Vitezele vânturilor de munte sunt în medie de 2-3m/s, şi se reduc la 1-2 m/s pentru cele de vale, conferind regiunii statutul de climat de adăpost.

Calmul atmosferic are o pondere mai ridicată în culoarul Moldoviţei şi pe văile adiacente, mai des în zilele noroase sau acoperite, în situaţii barice anticiclonale, favorizând inversiunile termice.

Viteza vântului creşte în general cu altitudinea, în cuprinsul versanţilor şi pe culmi, mai ales în zonele despădurite.

În culoarul Moldoviţei viteza medie a vântului este cuprinsă între 2 şi 4m/s, dar s-au semnalat şi vânturi violente, cu viteze de 20-25m/s, în perioada primăvara - începutul verii - ca în anii: 1947, 1948, 1953, 1964, 1969, 1970, 1981 şi 1993, 2002. Acţiunea vântului s-a coroborat cu persistenţa zăpezii umede de primăvara, provocând doborâturi de arbori în domeniul forestier.

Fenomene şi procese meteorologice deosebite

Îngheţul şi dezgheţulAcţiunea distructivă a îngheţului şi dezgheţului asupra covorului vegetal este

determinată de perioadele în care se produc. Atât apariţia îngheţului timpuriu de toamnă, cât şi a celor târzii de primăvară, este în strânsă legătură cu circulaţia maselor de aer din direcţia nord-vest.

Data primului îngheţ de toamnă este centrată de regulă în prima jumătate a lunii octombrie, în jurul datei de 5 octombrie, deşi se poate înregistra timpuriu, în a doua jumătate a lunii septembrie şi cel mai târziu la sfârşitul lunii noiembrie. Perioada ultimului îngheţ de primăvară este cuprinsă în medie între 21 aprilie şi 1 mai.

Numărul zilelor fără îngheţ variază de la an la an, în medie ajungând la 160-180 zile pe an.Cele mai timpurii brume au căzut în prima decadă a lunii septembrie (5 septembrie 1995 sau 8 septembrie 2004), iar cele mai târzii, în prima decadă a lunii iunie (1990).

Relieful, prin orientare, morfografie şi morfometrie, influenţează mai ales în intensitate şi persistenţă fenomenul de brumă. Astfel pe văile înguste, pe terasele inferioare ale Moldoviţei, fenomenul de brumă este timpuriu, foarte frecvent şi intens, iar pe versanţi, pe dealuri şi pe culmi, bruma se instalează mai târziu.

Grindina apare relativ rar în intervalul studiat (1982-1996), în medie 2-3 zile pe an. Acest fenomen poate provoca pagube culturilor de cartofi şi fâneţelor ca în 1992.Ceaţa se manifestă cu precădere în zona depresionară centrală şi pe văile afluenţilor Moldoviţei. Fenomenul de condensare are loc în special în anotimpul rece, prin instalarea inversiunilor termice, ceaţa menţinându-se foarte mult. Cele mai frecvente ceţuri se produc iarna, primăvara târziu şi în cursul verii (după perioadele ploioase), precum şi toamna când alternează perioade însorite cu perioade ploioase. Ceaţa se manifestă în medie 12-15 zile pe an.

Burniţa se manifesta în special toamna la sfârşitul lunii octombrie. Ceaţa este în medie 12-15 zile pe an, iar burniţa 6-7 zile în lunile octombrie şi noiembrie.

Chiciura se manifestă în lunile anotimpului rece, ca urmare a sublimării vaporilor de apă direct pe arbori, pe obiectele suprarăcite şi poate provoca pagube mari, rupând copacii, firele telefonice şi reţelele electrice.

Poleiul este un fenomen care stânjeneşte în special circulaţia rutieră. Apare mai ales la începutul iernii cum a fost cazul în 1995 când, timp de 4 zile în luna ianuarie, pe fondul unor temperaturi scăzute, şoselele au fost impracticabile.

TopoclimateÎncadrarea climatică a teritoriului bazinului Moldoviţei şi evidenţierea subunităţilor

topoclimatice sunt condiţionate de variabilitatea spaţială elementelor climatice.

Încadrarea climatică şi topoclimatică a teritoriului bazinului Moldoviţei.Categoria climatică de zonă şi de topoclimat Climatul concret şi aria de manisfestareZona climatică Temperat continentalăSectorul de provincie climatică Cu influenţe baltice şi atlanticeŢinutul climatic Climă de munţi mijlocii şi scunziSubţinutul climatic Carpaţii OrientaliDistrictul climatic Climat de pădure şi pajişti montaneTopoclimatul complex I Obcinile BucovineiTopoclimatul complex de ordinul II Obcinile flişuluiTopoclimatul complex de ordinul III 1.Culoarul Moldoviţei

2.Obcina Mare3.Obcina Feredeului

Topoclimatul complex de ordinul IV 1. .Sectorul central al culoarului Moldoviţei2. Sectorul colinar al culoarului de vale3. Versanţii şi culmile Obcinilor

Feredeului, Moldoviţei şi Mare

Topoclimatul complex de ordinul V 1 Valea Moldoviţei2. Sectorul vestic- colinar3. Sectorul estic -colinar 4. Culmile interfluviale ale Obcinilor

Mare şi Moldoviţei5. Culmile interfluviale ale Obcinei

Feredeului

Referitor la topoclimatele de ordinul IV, zona centrală a văii Moldoviţei se deosebeşte în principal de aria colinară vestică a culoarului Moldoviţei şi de culmile Obcinelor prin temperaturi medii mai crescute, cu cca 10C şi prin cantităţi de precipitaţii mai scăzute cu cca 100-150mm.

Sectorul vestic al culoarului Moldoviţei se deosebeşte de cel estic prin cantităţile uşor mai scăzute de precipitaţii, prin dominanţa vânturilor de nord-vest, urmat de sud-vest şi de nord-est, a expoziţiei mai favorabile insolaţiei pe vale şi pe versanţi, zona Gura Văii Boului.

Sectoarele inferioare ale văilor Ciumârna şi Boul funcţionează, în ansamblul Culoarului Moldoviţei, ca golfuri depresionare, cu particularităţile evidente de areale adăpostite (în faţa circulaţiei nord-vestice) şi de bazinete largi, cu pante modeste, însorite vara.

În sectoarele medii şi inferioare ale acestor văi afluente Moldoviţei, topoclimatele primitoare din aval se transformă, treptat, în topoclimate de vale îngustă, ca urmare a creşterilor altitudinale, a energiei de relief şi a îngustării văilor. Aceste topoclimate se caracterizează prin:

o precipitaţii mai însemnate cantitativ decât pe versanţii adiacenţi, graţie rolului de vale-fund de sac, tipic valea Ciumârnei;

o vânturi canalizate pe vale, vânturi de munte — vale;o umiditate accentuată pe fundul văii şi inversiuni termice importante ca

frecvenţă şi durată în sezonul rece. Cele două bazine grefate preponderent în ariile colinare a culoarului Moldoviţei (în

sens larg), Ciumârna şi Boul au topoclimate diferite (de ordin V), generate nu numai de orientarea lor diferită, cât şi prin forma bazinelor şi a ariilor de desfăşurare. Dacă pentru Ciumârna sunt caracteristice topoclimatele de vale îngustă - fund de sac, în bazinul Boul sunt specifice topoclimatele de spaţiu colinar înalt. În această zonă colinară din vest este mai pronunţată fragmentarea orizontală comparativ cu cea verticală, decât în valea Ciumârnei. Ca urmare, nivelul pluviometric în vestul comunei este relativ mai modest ca în estul- nord-estul teritoriului, unde se înregistrează în medie peste 750mm, iar inversiunile termice sunt mai reduse ca intensitate şi durată.

Diferenţieri topoclimatice vest-est se înregistrează şi pe versanţii de până la 950m. Deasupra pragului altitudinal al versanţilor, diferenţierile topoclimatice între culmile

interfluviale se estompează, încadrându-se celui specific arealului montan mijlociu şi parţial înalt.

Apa - resursă condiţionantă a peisajului natural şi antropic

Unităţile hidrologice

Apele subterane freatice sunt cantonate aproape de suprafaţă mai ales în depozitele permeabile din glacisuri, conuri de dejecţie, din aluvionarul luncilor şi teraselor de versant. Astfel, nivelul freatic este de regulă aproape de suprafaţă în luncile cu aluvionar mai gros şi extins ale Moldoviţei, pâraielor. În albia majoră a Moldoviţei orizonturile freatice bogate sunt cantonate la adâncimi variabile, între 0 şi 5m, în depozitele de pietrişuri, argile şi luturi.

În unele sectoare pânza freatică se află aproape de suprafaţă datorită substratului argilos care este impermeabilizat prin umezire continuă, din reţeaua de suprafaţă sau din precipitaţii. Astfel, se creează condiţii pentru formarea mlaştinilor (bahnelor) ca în albia pârâului Trifu şi pe cursul inferior al pârâului Boul.

Măsurătorile asupra pânzei freatice confirmă variaţia nivelului şi adâncimii de cantonare, permiţând o suită de structurări şi coroborări genetico-evolutive şi tipologice ale sistemului hidrologic subteran, generate de diferenţierile litologice, topoclimatice, morfometrice, precum şi antropice de impact.

În lunci, pânzele freatice se întâlnesc până la 4m adâncime, datorită litologiei stratificate eterogene, cu orizonturi alternante, permeabile şi impermebile. Aceste succesiuni de faciesuri stratificate permit formarea izvoarelor descendente, de strat, dar mai ales în depozitele luncilor, deluviilor, proluviilor şi teraselor.

Pe versanţi, pânza freatică este de regulă la adâncime mică, constituindu-se în sursa importantă de alimentare a reţelei hidrografice permanente.

În anumite condiţii de contact morfometric, litofacial şi microtectonic, pânza freatică este cantonată la adâncimi mari, între 16 şi 20m — ca în lungul liniei de contact a culoarului depresionar cu versanţii Obcinei Moldoviţei şi între 8-9 m, la contactul cu formaţiunea de Vineţişu.

Cel mai adesea, adâncimea la care sunt stratificate pânzele freatice, variază între 2,5-4m în lunci, şi coboară până la 5-7m pe podul teraselor inferioare.

Apele subterane au uneori o compoziţie chimică deosebită. Cele mai multe dintre izvoare sunt bicarbonatate, iar unele înregistrează o concentraţie ridicată în sulfaţi, datorită dizolvării sulfurilor complexe din formaţiunile flişului paleogen, de către stratele acvifere de adâncime, în circulaţie ascendentă. Astfel, pe versantul estic al Dealului Runcu Boului sunt doua izvoare sulfuroase, care au un conţinut mare de hidrogen sulfurat, iar în cursul mijlociu al pârâului lui Vasile, la baza versantului stâng, apare un izvor clorurat, cu o mare concentraţie de săruri şi emană gaz metan (Clitnovici, 1996).

În lipsa unui sistem unitar şi centralizat de alimentare cu apă, locuitorii comunei folosesc în mod tradiţional fântânile, mai numerose în albiile majore şi pe podurile teraselor inferioare, precum şi izvoarele descendente, în satele Ciumârna şi Paltinu.

Apele de suprafaţăReţeaua hidrografică drenează faţada estică a Obcinei Feredeului şi cea vestică a

Obcinei Mari, constituindu-se într-o dimensiune esenţială a genezei peisajului geografic al comunei, cu atât mai importantă cu cât a fost şi este un factor morfogentic activ.

Teritoriul bazinului Moldoviţei dispune de o reţea hidrografică bogată, permanentă şi semipermanentă, cu densitatea medie de 4,2Km/Km2, influenţată în bună măsură de regimul relativ constant şi bogat al precipitaţiilor. Densitatea reală a reţelei hidrografice variază între limite largi, crescând în ariile cu energia reliefului mai mare.

Râul Moldoviţa este cel mai important afluent al Moldovei, nu numai din zona montană, dar şi din întregul său sistem hidrografic.

Moldoviţa drenează culoarul depresionar omonim şi colectează apele de pe versanţii estici ai Obcinei Feredeului şi vestici Obcinei Mari, afluenţi repartizaţi relativ echilibrat, între secvenţa nordică şi sudică a sectorului de bazin a râului colector, cu ordine de mărime a reţelei şi sectoarelor hidrografice diferite, calculate în sistem Strahler:

o de ordinul V: Demacuşa, Secrieş, Boul, Ciumârna, Dragoşa, Frumosu, Deia;o reţea hidrografică de ordinul IV: Roşoşa, Raşcovei, Ascunsu, Valcanu, Boul

Mare, Boul Mic, Pârâului lui Vasile, Ursulova; o reţea hidrografică de ordinul III: Hăuceni, Lupoaia şi Palamania.

Pe teritoriul Bazinului, Moldoviţa este singurul râu de ordin VII, cel mai mare între afluenţii Moldovei carpatice, având o suprafaţa totală a bazinului hidrografic de 562,9km2, o magnitudine de 3370 unităţi de ordin I, lungimea de 49,5km, altitudinea maximă de 1320m, altitudinea minimă de 532m, energia de 785m, panta de 15,85m/km. Profilele longitudinale ale văilor de ordin IV (în sistem de ierarhizare Strahler) au valori ale energiei cuprinse între 230-685m, cu o medie de 470m. Lungimea profilelor variază între 3,75km şi 11km cu o medie de 6,76km, iar lungimea totală a cursurilor de ordin IV este de 40,56km. Panta este cuprinsă între 60m/km şi 102,6m/km, cu o medie de 77,9m/km. Suprafeţele bazinelor sunt cuprinse între 6,17km2 şi 23,52km2, magnitudinea este cuprinsă între 28 şi 154 unităţi de ordin I (în sens Strahler). Pâraiele Ciumârna şi Boul sunt similare ca ordin de mărime, V - în sistem Strahler, şi lungime - 13,65km şi respectiv 13,85km, deşi înregistrează valori diferite ale energiei de relief şi

pantelor: 492m/36,4m/km şi respectiv 705m/50,9m/km, consecinţe ale diferenţelor de rezistivitate la eroziune a substratului litologic.

Pârâul Boul drenează sud-vestul bazinului Moldoviţei, iar Ciumârna drenează nord-estul bazinului şi au caracter de văi transversale Formele şi suprafeţele bazinelor sunt diferite: 36km2 pentru bazinul alungit al Ciumârnei şi 49,4km2 pentru cel lobat al pârâului Boul, magnitudinea fiind de 286 respectiv 315 unităţi de ordin I.

Altitudinile maxime ale celor două bazine afluente, diferă: 1100m pentru bazinul Ciumârnei şi 1320 m în cazul bazinului Boul, iar altitudinile minime sunt similare, 618 m respectiv 615 m. Ele confluează cu Moldoviţa la 34km de izvoarele râului, în satul Vatra Moldoviţei.

Profilele longitudinale ale sectoarelor de curs devin tot mai atenuate pe măsura creşterii ordinului de mărime şi a debitului lichid al acestora.

Alimentarea râurilorSursele de alimentare sunt mixte, din zăpezi, ploi şi parţial din apele subterane.

Predominantă este alimentarea superficială, din precipitaţii, peste 60%, iar cea subterană contribuie cu 20% -40%.

Între sursele de alimentare superficială ponderea cea mai mare o au ploile (60% -80%), zăpezile fiind mai puţin abundente (20% - 40%), dar mai persistente decât în alte regiuni carpatice, consecinţă a temperaturilor negative de mai lungă durată.

Prin situarea geografică a teritoriului bazinului, tipul de alimentare superficială este pluvial moderată.

În ceea ce priveşte regimul surselor de alimentare se constată că alimentarea subterană, deşi mai redusă cantitativ este mult mai constantă, asigurând o scurgere permanentă Moldoviţei şi afluenţilor ei mai ales în perioadele când sursele superficiale din ploi şi zăpezi sunt deficitare sau absente. Sursele superficiale prezintă mari oscilaţii în timpul anului, ele fiind acelea care determina regimul scurgerilor. Astfel, aportul surselor superficiale este categoric dominant în alimentare în timpul primăverii, prin topirea zăpezilor şi ploi timpurii şi vara, din ploi. Iarna, alimentarea este asigurată dominant sau exclusiv din apele subterane. În consecinţă, există o corelaţie directă între regimul precipitaţiilor şi debitele înregistrate pe cursurile hidrografice.

Regimul scurgeriiScurgerea lichidă este o componentă esenţială a bilanţului hidrologic al regiunii.

Datele oferite de postul hidrometric Dragoşa ne-au permis să stabilim corelaţii strânse ale elementelor scurgerii, relief zonei, precum şi cu ansamblul componentelor fizico-geografice.

Regimul debitelorRegimul scurgerii medii anuale urmărit pe baza debitelor medii anuale la postul

hidrometric Dragoşa, pe Moldoviţa, indică variaţii importante de la un an la altul. Referindu-ne la perioada luată în considerare (1950-1994, pentru care au fost înregistrări constante la acest post hidrometric, cu şiruri de date continue) constatăm că anul cel mai secetos a fost 1963 cu o medie de 3,97m3/s, iar în cel mai ploios, 1970 - cu o medie de l0,13m3/s, cu abateri importante faţă de media multianuală calculată pentru intervalul stabilit de 5,13m3/s.

Abaterile de la valorile debitelor multianuale lunare au înregistrat oscilaţii importante pe Moldoviţa, prin depăşiri de 3 ori a mediei multianuale în anul 1970, când a fost un debit maxim de 31,9m3/s şi de 7 ori mai mic decât media anuală prin debitul minim înregistrat în decembrie 1963, de 0,44m3/s.

Regimul nivelelorÎn regimul scurgerii, se observă variaţii mari (sezoniere, lunare sau pe perioade mai

mici), determinate de variaţia precipitaţiilor, evapotranspiratiei, de capacitatea de înmagazinare-redare a apelor subterane, de direcţia maselor de aer cu umiditate diferită şi de condiţiile litostructurale locale. Scurgerea de suprafaţă cea mai abundentă este în lunile martie, aprilie şi mai, când topirea zăpezilor este asociată cu ploile timpurii. Este faza apelor mari de primăvară de origine mixtă care încep din martie (odată cu creşterea temperaturii peste 0°C) şi ating maximul în aprilie (perioada de maximă intensitate de topire a zăpezilor) şi în mai (când se intensifică ploile de primăvară).

Perioada cu ape mari este urmată de faza viiturilor de vară, inconstante în timp, determinând variaţii succesive de debite, rezultat direct al ploilor torenţiale din lunile iunie, iulie şi august. Începând din a doua jumătate a lunii august debitele se reduc substanţial, iar în lunile de toamnă acestea se caracterizează prin ape mici, cu viituri rare şi cu variaţii mici.

O ultimă fază este aceea a apelor mici din lunile de iarnă datorate în special blocării apelor în zăpezi şi gheaţă, scurgerea limitându-se aproape exclusiv la aportul apelor subterane.

În perioadele cu debite mari se declanşează procese de versant şi inundaţii în lunci. Din acest motiv analiza variaţiei şi repartiţiei debitelor, în timp şi spaţiu, are o importanţă mare pentru modelarea reliefului şi determină măsurile practice în amenajarea râurilor.Scurgerea maximă se manifestă în prima parte a semestrului cald la topirea zăpezilor şi a perioadei cu ploi timpurii de primăvară.

Viiturile au caracter diferit pe sezoane: mixte, în perioada apelor mari de primăvară, determinate de ploile torenţiale, vara, fiind sporadice, toamna. După înregistrările făcute rezultă că cele mai frecvente viituri sunt cele mixte de primăvară, cu efecte accentuate din cauza solului îngheţat sau supraumezit.

Viiturile catastrofale, deşi au o frecvenţă mai redusă, se pot produce din mai până în august, cu un maxim în iunie — iulie - fiind generate în general de ploile frontale de vară, pe fondul unei circulaţii a ariilor ciclonale atlantice sau baltice.

Analiza datelor hidrometrice pentru intervalul 1950-2004 au evidenţiat că cele mai mari debite s-au înregistrat în anii 1969—1970, când au fost inundate terasele inferioare ale Moldoviţei, în vatra satului Vatra Moldoviţei. Maxima absolută înregistrată pe Moldoviţa a fost de 31,59m3/s, în iulie 1970, în iulie 2008 a fost de 50,68 m3/s .

Scurgerea minimă este un parametru necesar pentru cunoaşterea rezervelor de apă de care dispune un rău.

Din prezentarea regimului scurgerii se conturează două perioade de scurgeri minime: de vară-toamnă şi de iarnă.

Ambele minime ale scurgerii sunt corelate cu diminuarea alimentării superficiale: minima de vară-toamnă din august-septembrie este consecinţa scăderii accentuate a precipitaţiilor, iar cea de iarnă din ianuarie-februarie se datorează absenţei aproape totale a alimentării superficiale. În ambele cazuri scurgerea se reduce aproape exclusiv la alimentarea din apele subterane.

Aportul din apele subterane este relativ constant întâlnindu-se fenomenul de secare numai în cazul pâraielor de ordin I şi II, în sens Strahler.

Anii caracteristici pentru valorile minime ale scurgerii pentru perioada analizată au fost 1950, 1952, 1955 şi 1960.

Prin particularităţile regimului alimentării şi scurgerii prezentat, teritoriul studiat se încadrează în tipul carpatic oriental-moldav (I. Ujvari, 1978).

Regimul termic de îngheţ

Rezervele calorice ale apelor din râuri depind în mare măsură de radiaţia solară, precum şi de schimbul termic aer-apa şi apa-albie, de aportul caloric al scurgerii de versant, de scurgerea subterană, de transferul geotermic, de frecarea intermoleculară a apei şi de aportul afluenţilor.

Din înregistrările făcute la postul hidrometric Dragoşa rezultă ca temperatura medie a apelor Moldoviţei este de 6,2°C, valoare valabilă şi pentru cursurile inferioare ale pâraielor afluente de ordine IV şi V. Pentru pâraiele alohtone de ordin mai mic, temperatura apei scade la de 4°-5° C. Se conturează astfel o diferenţiere spaţială a temperaturii medii anuale a apei din reţeaua de suprafaţă, în strânsă concordanţă cu etajarea climatică.

În regimul anual, se constată un proces de încălzire a apei în semestrul cald, când temperatura depăşeşte 0°C şi atinge valori maxime în luna august, de 14,1°C şi 13,1°C.

Din septembrie începe procesul de răcire a apelor de suprafaţă, atingându-se valori minime în februarie, de 0°-0,3°C.Regimul de îngheţ cuprinde diferite forme de manifestare în sezonul rece, prin instalarea constantă a podului de gheaţă începând din prima decadă a lunii decembrie şi până în ultima decadă a lunii ianuarie, uneori prelungindu-se până în martie.

Chimismul apelor de suprafaţăParticularităţile hidrochimice - compoziţie, mineralizare, duritate - ale apelor din bazinul Moldoviţei sunt determinate de chimismul rocilor şi solurilor regiunii, fiind frecvent influenţate de ceilalţi factorii ai mediului natural, cât şi de activităţile antropice.

Sub aspectul compoziţiei chimice, apele intră în clasa apelor bicarbonatate.

Compoziţia chimică medie a apelor de suprafaţă (după datele preluate de la OGA Suceava)

Compoziţie concentraţii provenienţăsulfaţi de calciu 35-85 mg/l din alterarea rocilor carbonatice (marne)sulfaţi de magneziu 3-17 mg/lHS04 70-160 mg/l prin alterarea sulfurilor complexe, din rocile flişului paleogen, îndeosebi din complexul disodilelor oligocenecloruri 6-25 mg/l litologie flişoidă

Compoziţia chimică a apelor suferă variaţii importante în timp, în strânsă legătură cu regimul alimentării şi scurgerii, în fazele de ape mari şi la viituri. Atunci când alimentarea predominantă este din sursele superficiale (ploi, zăpezi), creşte caracterul bicarbonatat al apelor.

În perioadele cu debite mici, când predomină alimentarea subterană, apele devin mixte, bicarbonatato - sulfurate, uneori chiar predominant sulfurate.

Acest lucru se datorează faptului că pânza freatică este cantonată în structurile flişului paleogen, foarte bogat în faciesuri complexe. Mineralizarea este moderată, peste 200mg/l. Duritatea apelor este redusă şi variază în timp şi spaţiu, în strânsă legătură cu variaţia gradului de mineralizare, ea prezintă valori sub 8,5° germanice.

Asociat gradului de mineralizare şi durităţii, un alt element de analiză este PH-ul, cuprins în medie între 6,5 şi 6,4.

În ansamblul bazinului, apele sunt de calitate superioară aspect favorizat şi de oxigenarea bună, consecinţă a aerisirii prin turbulenţă, a activităţilor biologice etc. Conţinutul redus în substanţe organice şi suspensii atestă faptul că poluarea este încă redusă, cantitatea de oxigen dizolvat fiind între 77% şi 100%.

Probleme de poluare

O problemă importantă a societăţii contemporane este poluarea mediului. Efectele nocive ale poluării nu au ocolit teritoriul bazinului Moldoviţei, cu atât mai puţin reţeaua hidrografică. Cu toate că în zonă nu există focare intense de poluare, nu putem spune că această zonă nu este afectată.

În ultima perioada se constată o creştere a cantităţilor de azotaţi, nitriţi şi nitraţi în compoziţia apei ca urmare a utilizării îngrăşămintelor organice, intens folosite pentru a spori productivitatea solurilor, iar componentele acestora ajung prin şiroire în reţeaua hidrografică, mai ales după ploi sau la topirea zăpezilor sau se infiltrează şi modificând calităţile pânzei freatice.

Dejecţiile sunt un factor important de poluare, acest lucru datorându-se în special lipsei sistemului de canalizare. Nu se poate uita faptul că teritoriul bazinului Moldoviţei se află într-o zonă în care creşterea animalelor este de mare tradiţie şi una din ramurile de bază cu care se ocupă localnicii. Concentrările mari de dejecţie sunt foarte nocive deoarece se infiltrează în pânza freatică sau în timpul ploilor sunt spălate şi ajung în reţeaua hidrografică. Acest factor este nociv în special pentru pânza freatică.

Aflându-ne într-o zonă forestieră cu vechi tradiţii, un alt factor important de poluare este rumeguşul. Dacă până în 1989 acesta provenea numai de la S.P.L. Moldoviţa, ulterior, numeroasele gatere particulare au mărit riscul poluării cu haldele de rumeguş. Astfel, exploatarea intensă a pădurilor în ultimul deceniu a dus la apariţia unor depozite imense de rumeguş pe albia minoră a Moldoviţei. Acest lucru a adus grave prejudicii faunei piscicole a acestei zone, în special păstrăvului.

Alte activităţi poluante sunt folosirea îngrăşămintelor chimice şi organice care în urma ploilor ajung fie în pânza freatică, fie direct în reţeaua hidrografică.

Un alt element important de poluare sunt exploatările forestiere acestea afectând în special reţeaua hidrografică de suprafaţă deoarece utilajele folosesc văile pâraielor pentru a înlesni exploatarea materialului lemnos. Această poluare se concretizează atât prin distrugerea echilibrului albiei, cât şi prin deversarea de substanţe petroliere provenite de la utilaje.

Exploatarea balastului din albia minoră a râului Moldoviţa este, de asemenea, un factor de poluare deoarece creşte turbiditatea râului, iar utilajele folosite în acest scop deversează substanţe petroliere.

Ansamblul biopedogeografic şi componentele sale

Termenul de bio-pedo-geografie reuneşte trei componente distincte: vegetaţia, fauna şi solurile interrelaţionate pe fundalul climatic şi morfologic al acestei regiuni.

Alături de relief, vegetaţia în special cea lemnoasă, contribuie la conturarea personalităţii şi individualizarea unui peisaj specific nu numai bazinului Moldoviţei, ci şi întregii regiuni geografice a Obcinilor Bucovinei.

Vegetaţia 562,9km2

Principala asociaţie vegetală din bazinul Moldoviţei este cea forestieră de conifere, o

resursă importantă, intens exploatată într-o suită de cicluri economice în anumite perioade istorice distincte. Din aceasta cauză în momentul de faţă există numeroase areale defrişate care au fost ocupate de păşuni şi fâneţe. Prin creşterea perspectivelor de valorificare economică a lemnului după 1989, exploatările forestiere s-au intensificat în bazinul Moldoviţei şi ca urmare au apărut areale de versanţi afectaţi de procese geomorfologice

actuale sau ocupate de plantaţii şi de parchete rezultate în urma tăierilor rase, generând peisajul geografic restructurat.

În structura fondului funciar din bazinul Moldoviţei, pădurile au ponderea dominată cu 41710,89ha (74.1%), alături de arealele ocupate de păşuni – 4278,04ha (7.6%) şi fâneţe — 6698,51ha (11.9%). Suprafeţele arabile sunt modeste- 1294,67ha (2.3%), iar 2139,02 ha (3.8%) reprezintă aria construită şi căile de comunicaţie.

Ponderea vegetaţiei forestiere în conturarea peisajului geografic al bazinului este deosebit de expresivă prin frecvenţa fitonimelor: Paltinu, Făget, Soci, Trifu, Runcu, Pradanca, Cucureasa şi Tisa, Brădet, Arsura, Ariniş si Afiniş. Toate acestea relevă rolul important pe care l-a avut din cele mai vechi timpuri vegetaţia forestieră şi ierboasă în viaţa locuitorilor.

Repartiţia şi structura vegetaţiei sunt condiţionate de particularităţile morfometrice ale teritoriului comunei, spre exemplu, altitudinea şi expoziţia versanţilor, precum şi de caracteristicile topoclimatelor şi solurilor.

Până în 1990 fondul forestier din bazinul Moldoviţei, aparţinea aproape în exclusivitate Ocoalelor Silvice Vama, Moldoviţa şi Ocolului Experimental Tomnatic. După 1990 a urmat un proces de împroprietărire cu păduri a persoanelor fizice, a administraţiei locale şi a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Retrocedările şi împroprietăririle din 2004 au conturat noi nivele de organizare ale fondului forestier din comună care au obligativitatea exploatărilor în regim silvic, legiferat.

Datele referitoare la fondul forestier provin de la cele două ocoale silvice, Vama şi Moldoviţa care vor funcţiona până în 2015.

Ponderea pădurilor în raza celor trei ocoale silvice este de cca 80%, evidenţiindu-se specificul forestier al zonei.

Vegetaţia zonală.Vegetaţia forestieră

În cadrul bazinului hidrografic al Moldoviţei se disting două subzone (etaje) biogeografice:1. Etajul forestier de molid-fag cu arborete mixte, molid, brad, fag pe fond de molid se suprapune bazinului mijlociu şi inferior al Moldoviţei;

2. Etajul molidului este bine reprezentat în zonele înalte din sud-vestul şi din nord-estul bazinului.

În ansamblul bazinului predomină pădurile de molid (Picea excelsa), situate în zonele cele mai înalte. Molidişurile pure au ca areal de desfăşurare în secvenţele superioare altitudinale ale bazinelor hidrografice Boul si Valcanu, care drenează versanţii estici ai Obcinei Feredeului, precum şi în bazinele pâraielor Ciumârna, Lupoaia şi Palamania, de pe versanţii vestici şi sud- vestici ai Obcinei Mari.

Solurile podzolice acide şi precipitaţiile relativ bogate asigură molidului condiţiile propice de dezvoltare şi regenerare.

În ponderea structurală a fondului forestier, dintre celelalte esenţe de conifere, bradul (Abies alba) ocupă suprafeţe mai reduse ca molidul (500ha). Bradul în amestec cu molidul imprimă o mai mare rezistenţă arboretelor la acţiunea factorilor biotici si abiotici şi folosesc asociat mai raţional solul.

Pe bazinului Moldoviţei, brădetele pure se găsesc în areale diseminate în fondul forestier:

o pe versantul stâng al pârâului Valcanul, în apropierea confluenţei cu râul Moldoviţa;

o în bazinul mijlociu al Pârâului lui Vasile;

o în areal extins, din partea superioară a bazinului pârâului Lupoaia şi în bazinului pârâului Chetros;

o pe versantul drept al bazinului Ciumârna.

Fagul (Fagus sylvatica) ocupă areale limitate ca făgete pure şi are o pondere relativ redusă în structura pădurilor de amestec cu conifere. Fagul preferă situuri adăpostite sau pe versanţii însoriţi, la nivele hipsometrice mai joase.

Pe Bazinului Moldoviţei pâlcuri de făgete pure sunt dispuse în sectoarele inferioare ale bazinelor hidrografice Boul Mare si Boul Mic, pe versantul sud-vestic al Dealului Mănăstirii, în aval de Poiana Dragoşei.

În treimea inferioară a versanţilor, la altitudini de 750-800m, în cadrul etajului pădurilor de amestec, alături de molid, brad şi fag se regăseşte ulmul (Ulmus montana), teiul (Tilia cordata), frasinul (Fraxinus excelsior), paltinul (Acer pseudoplatanus), plopul (Populus tremula), carpenul (Carpinus betula) şi mesteacănul (Betula verucossa) şi, rar, tisa (Taxus baccata).

Etajul subarboretelor ocupă lizierele forestiere, fiind constituit din: alun (Corylus avelana), păducel (Crataegus monogyna), călin (Viburnum opulus) şi porumbar (Prunus spinosa). Alături de acestea, în biotopul forestier sunt întâlnite caprifoiul (Lonicera nigra), socul roşu (Sambucus racemosa), cununiţa (Spiraea ulmifolia), coacăzul de munte (Ribes alpinum), alunul (Corylus avelana), murul (Rubus hirtus) şi zmeurul (Rubus idaeus), iar dintre subarbuşti amintim: afinul (Vaccinium myrtillus) şi merişorul (Vaccinium vitisidaea), care apar pe pantele umbrite, cu soluri scheletice.

Substratul arbustiv şi ierbos din molidişuri cuprinde o vegetaţie adaptată, compusă din: măcrişul iepurelui (Oxalis acetosela), degetăruţul (Soldanela montana), clopoţelul (Campanula abietina), la care se mai adaugă diverse ferigi (Athinium filix-femina, Dryopterix filix-mas, Blechnum spicat) şi muşchi verzi (Hylocominum triquieterus, Entodon schoreberi si Dicranum scoparium).

În arealele defrişate sau cu doborâturi se mai întâlnesc: murul (Rubus saxatilis), zmeurul (Rubus idaeus), merişorul (Vaccinium vitisidaea) şi afinul (Vaccinium myrtilus).

Evoluţia structurii fondului forestier din UP II Paltinu

Pentru a evidenţia structura fondului forestier din bazinul Moldoviţei, am analizat o unitate de producţie forestieră reprezentativă, UP II Paltinu, din OS Vama. Aceasta se află în etajul forestier de amestec fag şi molid. Datele asupra fondului forestier urmează tipicul amenajamentelor silvice, elaborate pentru UP-uri; acestea se încadrează teritorial exclusiv în bazinul Moldoviţei. În consecinţă, pentru acurateţea sintezei s-a optat pentru analiza structurii fondului forestier din subunitatea silvică, U.P. II Paltinu, integral desfăşurată pe teritoriul bazinului şi deopotrivă, reprezentativă pentru zonă. Cu suprafaţa de 5270.9ha, UP II Paltinu ocupă aproximativ 40% din suprafaţa forestieră a comunei.

Structura arboretelor din UP II Paltinu indică o predominare a pădurii de conifere (57%), urmată de pădurea mixtă, de fag şi conifere (41%), făgetele având o participare modestă (1%).

În anii 1995-1997, majoritatea molidişurilor aparţineau claselor de vârstă de peste 40 ani, cu ponderi ridicate ale claselor de 40-80 ani, cu arbori de talie mare de 25-35m înălţime.

De altfel, în această unitate de producţie creşte molidul de rezonanţă, în bazinele superioare ale pâraielor Boului Mare şi Valcanului, pe o suprafaţă de 208ha, aflată în gospodărirea „Staţiunii de cercetări pentru cultura molidului“, Câmpulung Moldovenesc. Molidul de rezonanţă este reprezentat prin exemplare de peste 100 ani care ocupă prin excelenţă versanţii adăpostiţi cu panta redusă, slab însoriţi, cu expoziţie nordică, nord-estică

sau estică. Protecţia şi regenerarea molidului de rezonanţă este o problemă de mare actualitate în acest sens Staţiunea de cercetări pentru cultura molidului, Câmpulung Moldovenesc a preluat sub observaţie şi cercetare bazinul pârâului Petak-Demacuşa, precum şi cele 208ha din partea superioară a bazinelor Valcanu si Boul Mare, înfiinţând Ocolul Silvic Demăcuşa, folosit ca bază experimentală şi de cercetare.

După datele din amenajamentele silvice, în UP II Paltinu, în intervalul analizat, suprafeţele cu arborete din clasa de vârstă de 20 ani s-au restrâns progresiv cu 15%. Ponderea arboretelor de 21-40 ani a cunoscut o creştere constantă, de la 6% în 1973 la 27% în 1990. Arboretele de 41-100 ani au fost cele mai afectate de defrişări în intervalul menţionat şi ca urmare au înregistrat scăderi de ponderi de 4-7%.

Încercările de conservare ale suprafeţelor cu cele mai valoroase exemplare, clasa de vârstă a VI-a, de 101-120 ani a înregistrat o dublare a ponderii, crescând de la 7% în 1973 la 15% în 1990.

În evoluţia suprafeţelor forestiere, au fost nenumărate dezechilibre relative prin efectul complex, direct şi indirect prin efectul generat de vânturi puternice sau doborâturi cauzate de zăpezile grele în asociere cu vânturi. Cele mai afectate de aceste hazarde naturale sunt arboretele de molid, mai ales iarna când coronamentul încărcat cu zăpada moale vulnerabilizează pădurea la doborâturi. Cele mai importante doborâturi în arealul forestier s-au înregistrat în anii: 1905-1906, 1909-1910, 1915-1916, 1947-1948, 1957-1958, 1960, 1962, 1964, 1969, 1974, 1975, 1977 si 1980. Mare parte dintre doborâturile provocate de vânt au fost disparate, nu au afectat masive întregi. În intervalul 1960-1980 s-au produs doborâturi masive mai ales în partea superioară a bazinului Boul Mare, pe flancul estic al culmei principale a Obcinei Feredeului. Vânturile cele mai periculoase, care au produs cele mai mari doborâturi sunt cele din direcţia vest si nord-vest.

Între 1960 si 1980 au fost afectate de doborâturi 236,4ha, echivalentul a 4,5% din suprafaţa U.P.II Paltinu. Doborâturile nu sunt datorate exclusiv zăpezii umede, deşi se constată o recrudescenţă a fenomenului în ultimii ani, mai ales primăvara.

În primăverile anilor 1977 şi 1979 (luna aprilie) s-au produs doborâturi datorate zăpezilor grele, apătoase, cu mare aderenţă la coronamentul arborilor, iar cele mai afectate au fost clasele de vârsta II, III si IV. Arboretele cu vârste de 40-60 ani a suferit din cauza doborâturilor de vânt.

Din studiile efectuate de specialiştii de la I.C.A.S Câmpulung Moldovenesc rezultă că numai 30% din arborete sunt rezistente la rupturi de zăpadă. Ele sunt situate altitudinal mai sus (la peste 1000m), unde zăpada este mai aspră şi cu o aderenţă mai mică la coroană şi, de asemenea, în zonele în care molidul apare în amestec cu un mare procent de foioase. Ca urmare, 68% din totalul arboretelor U.P. II Paltinu nu au fost afectate de rupturile provocate de zăpada, 31% au fost slab afectate şi doar 1% s-au încadrat în categoria de incidenţă moderată.

Strategia silvicultorilor este de a evita monoculturile de molid, iar împăduririle au în vedere speciile rezistente la vânt. În zonele de amestec se promovează extinderea culturii bradului şi fagului, încercându-se reducerea procentului de molid la 60%. Laricele (Larix decidua) se va planta acolo unde bradul si fagul nu se mai pot instala.

Ponderea tot mai scăzută a suprafeţelor cu brad, fag şi diverse răşinoase este caracteristică specificului economic al perioadei, cu consecinţe în creşterea riscului la acţiunea negativă a factorilor biotici. De asemenea, se observă că deşi suprafeţele ocupate de molidişuri înregistrează o creştere considerabilă cu peste 300ha, ponderea lor se reduce uşor.

Bradul şi fagul au înregistrat până în 1983 o creştere importantă de pondere. La fag se înregistrează o creştere de 4%, deşi în prezent se înregistrează o scădere. Celelalte răşinoase şi diversele esenţe tari, deşi au înregistrat o creştere în prima parte a intervalului analizat, se menţin ulterior la un nivel constat al ponderei.

Riscul biologic de degradare a pădurilor afectate de doborâturi creşte întrucât, deseori, fasonarea şi extragerea materialului lemnos nu s-a putut face la timp, astfel s-au înregistrat atacuri de gândaci de scoarţă (Ipidae) de intensitate mijlocie. S-au semnalat atacuri de Hilobius sp. la unele plantaţii şi prezenţa fluturelui Lymantria monacha, iar la plantaţiile de pin, atacuri sporadice de Lophodermium.

Vegetaţia pajiştilor

În bazinul Moldoviţei, păşunile totalizează 4278,04ha (7.6%) şi fâneţe — 6698,51ha (11.9%), ceea ce reprezintă 19,5% din teritoriu. Suprafeţele cu păşuni şi fâneţe sunt într-o uşoară creştere, datorită specificului activităţii de creştere a animalelor. Aceste suprafeţe sunt cele mai importante surse de furajare a animalelor, deşi gradul de fragmentare al reliefului, în succesiunea de culmi şi văi înguste nu este favorabilă dezvoltării pajiştilor întinse. Extinderea cea mai mare a pajiştilor este în partea estică a comunei, în zona ulucului depresionar Ciumârna-Săcrieş şi în poienile din arealele estice ale Obcinei Mari: Orata Mare, Ursulova, Ovăzu Mare şi Mic, Fusa, Lupoaia, Palamania, Chiatra Runcului şi Rotunda şi în cele din partea vestică: Poiana Ionu, Drutca, Ciocane, şi Negureştilor. Majoritatea acestor poieni, foste păduri, defrişate prin vechi runcuiri sau lăzuiri forestiere, este situată la nivelul umerilor de vale şi platourilor interfluviale, rareori în cuprinsul versanţilor cu pante accentuate. Ele se încadrează domeniului dispersat de locuire din satul Ciumârna.

Asociaţiile dominante ale acestor pajişti sunt cele de păiuş roşu (Festuca rubra), dezvoltate în special pe locul vechilor păduri de molid, iar pajiştile cu păiuşcă (Agrostis tenuis) sunt asociaţii de vegetaţie secundare, în locurile fostelor păduri de fag şi brad, dar în special pe locul ocupat anterior de pădurile de amestec.Cu o frecvenţă şi o răspândire mai mică sunt asociaţiile de ţepoşica (Nardus stricta), rogoz (Calamagrostris arudinacea), iarba câmpului (Agrostis tenuis), firuţa (Poa alpina). Participarea muşchilor la covorul ierbaceu este foarte redusă.

În cadrul bazinului, de-a lungul văii Moldoviţei, ambii versanţi sunt puternic despăduriţi şi sunt ocupaţi de păşuni cu un potenţial de valorificare mare. Astfel, păşunile apar în special pe versanţii de pe partea stângă a văii, pe dealurile Mănăstirii, Bodnărescu, Lupoaia, Ţintirimului, Palamania şi Dragoşei. Pe dreapta văii Moldoviţei, păşunile se extind în areale diferit dimensionate, restrânse pe Obcina Ciocanelor şi pe dealul Runcul Boului, şi mai mari, ocupând cvasi-integralitatea dealurilor Trifu, Lucina, Vasile, Fercaliuca şi Ţarna Deii.

Aceste păşuni sunt alcătuite în proporţie de 60-70% din graminee bogate în polizaharide şi leguminoase bogate în proteine. Valori ridicate de biomasă cu parametri calitativi superiori se ating pe suprafeţe reduse, din cauza neîngrijirii şi uneori a exploatării necorespunzătoare prin păşunat excesiv, determinând coabitarea în covorul ierbos a plantelor cu valoare nutritivă redusă.

Se remarcă faptul că valoarea pajiştilor este mai mult sau mai puţin depreciată prin îmburuienire, cu dezvoltarea scaieţilor, a microrelifului caracteristic activităţii biologice slab controlată, forându-se muşuroaie şi poteci în lungul curbelor de nivel- pied de vache, făcute de animalele aflate la păşunat, versanţii fiind deseori subterasaţi de cărări, ce se succed la 1-2 m. În fapt, utilizarea exclusivă a unor versanţi pentru păşunatul neraţional poate determina cortegiul de procese geomorfologice actuale, foarte greu de controlat în formele concrete de manifestare, odată instalate.

Pentru sporirea cantităţii de biomasă vegetală şi creşterea valorii nutritive a pajiştilor sunt numeroase recomandări, de care rareori se ţine cont: recoltarea la timp a fâneţelor, îngrijirea pajiştilor prin grăpare, supra-însămânţarea cu specii valoroase, folosirea mixtă a păşunilor cu fâneţele, evitarea păşunatului abuziv.

Vegetaţia intrazonală. Vegetaţia de luncă

Vegetaţia de luncă se desfăşoară în lungul văii Moldoviţei şi afluenţilor ei, fiind constituită din arborete şi pajişti cu specii de plante hidrofite, hidromezofite şi mezofite.Arboretele sunt reprezentate prin zăvoaie de arin negru şi alb (Alnus glutinosa, Alnus incana), salcie căprească (Salix carpea), cătina (Miricaria germanica) şi plopul alb şi negru (Populs alba si Populus nigra);

În afară de aceste esenţe de foioase moi se mai pot întâlni pâlcuri mici sau exemplare solitare din următoarele specii: paltinul (Acer pseudoplatanus), scoruşul (Sorbus aucuparia), frasinul (Fraxinus excelsior) şi ulmul (Ulmus montana).

Pajiştile sunt reprezentate prin asociaţii de Festuca pratensis, Lolium perennis şi Poa pratensis, care se dezvoltă pe soluri aluviale brune humifere şi de speciile Carex, Cirpus, Equsetum si Gliceriaceae, din luncile cu soluri aluviale aflate sub exces de umiditate în cea mai mare parte a anului. În aceste pajişti sunt o serie de plante cu acţiune terapeutică: coada şoricelului (Achilea millegolium), podbal (Tusilago farfara), ciuboţica cucului (Primula officinalis), arnica (Arnica montana), traista ciobanului (Capsela bursa pastoris), chimion (Carum caevi), brustur (Arctium lappa), pojarniţa (Hipericum perforatum) şi măcrişul (Rumex acetosela).

În vegetaţia forestieră de luncă predomină arinişurile şi renişurile (salcie), care se dezvoltă în special în lunca din cursul Moldoviţei. Sub vegetaţia deasă de ariniş există o vegetaţie sărăcăcioasă de iarbă, invadată de ţepoşică, ferigi şi muşchi.

Vegetaţia mlaştinilor

În bazinul Moldoviţei, vegetaţia de mlaştină apare în bazinul pârâului Trifu. Speciile care se întâlnesc sunt cele din familia Carex.

Fauna

Din punct de vedere faunistic, zoogeografic, culoarul Moldoviţei şi aria adiacentă acestuia, specific Obcinilor Bucovinei, ocupă o poziţie de tranziţie între două subregiuni faunistice paleoarctice: eurosiberiană (cu păduri de răşinoase şi foioase) şi ponto-central-asiatică (cu stepe şi pustiuri) (Geografia României, vol. I, 1983). Zoogeografic, situaţia de răscruce a teritoriului ţării noastre şi implicit a Obcinilor Bucovinei se reflectă în întrepătrunderea faunei central-europene cu cea est şi sud europeană.

Fauna din bazinul Moldoviţei este strâns legată de vegetaţie întrucât a urmat evoluţie legată direct de aceea a fondului forestier şi a suferit o dinamică a compoziţiei, cu aspecte comune pentru cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali şi a Obcinilor Bucovinei, din zonele de altitudine mijlocie şi joasă.

Pornind de la aceasta premiză şi având în vedere mobilitatea mare a faunei, care nu se limitează la limitele stricte ale unei zone, precum şi relativă sărăcie a informaţiilor despre fauna din zonă s-a elaborat o prezentare bazată pe amenajamentul silvic al fostului Ocol Silvic Vama şi pe informaţiile preluate la faţa locului de la localnici.Fauna mamiferelor are o structură specifică arealului forestier, compusă din: lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), mistreţul (Sus scrofa), căpriorul (Capreolus capreolus), iepurele (Lepus europaeus), veveriţa (Sciurus vulgaris) şi jderul (Martes martes) rar întâlnim ursul brun (Ursus arctos), cerbul carpatin (Cervus elaphus) şi râsul (Lynx lynx).

Densitatea medie a principalelor animale(exemplare/100ha) pe raza Ocolului Silvic Moldoviţa

specia Densitatea medie ex/100hacerb (Cervus elphus) 30căprior (Capreolus capreolus) 35mistreţ (Sus scrofa), 12iepure (Lepus europaeus) 52lup (Canis lupus) 2râs (Lynx lynx) 2vulpe (Canis vulpes) 7

Avifauna este reprezentată prin numeroase păsări, sedentare, sezoniere sau de pasaj, între care amintim ciocănitoarea, piţigoiul, cinteza, gaiţa, cioara, stăncuţa, cucul, coţofana, alunarul, mierla, sturzul, pitulicea, privighetoarea, fluierarul de munte, turturica, guguştiucul, codobatura, graurul, porumbelul gulerat, ciocârlia de pădure, rândunica şi mătăsarul.

Dintre păsările mari, pe cale de dispariţie din cauza vânatului, menţionăm: cocoşul de munte (Tetrao urogallus), care înregistra în 1996 densitatea de 15 ex./100ha doar în vestul comunei, iernuca (Tetrastes bonasia) şi prepeliţa (Coturnix coturnix).

Păsările răpitoare sunt într-o situaţie critică datorită stârpirii exagerate cu consecinţe asupra echilibrului ecologic: uliul găinilor (Accipiter gentilis), uliul păsărar (Accipiter nisus), şorecarul (Buteo buteo), ciuful de pădure (Asio otus), huhurezul (Strix aluco), cucuveaua (Athene nocturna), buha (Bubo bubo) şi şoimul (Falco vespertinus).

Ihtiofaunistic, apele din comună se încadrează în zona păstrăvului - pentru afluenţii Moldoviţei şi în zona lipanului şi a mrenei - pe Moldoviţa. Peştii caracteristici etajului montan forestier în care se înscrie zona, păstrăvul (Salmo truta fario), lipanul (Thymallus thymallus) şi mreana de munte (Barbus meridionalis) au densităţi tot mai reduse după 1989, datorită poluării apelor cu rumeguş, pescuitului neraţional şi braconajului.

Cu toate acestea în apele limpezi din comună, mai ales în afara vetrelor satelor, creşte numărul exemplarelor de: boiştean (Foxinus foxinus), porcuşor de vad (Gobio uranus - copus frici), păstrăv fântânel (Salvelinus fontinalis) şi păstrăv curcubeu (Salmo iridaeus). Cele două specii de salmonide (păstrăv) au fost repopulate pe cursurile superioare ale Ciumârnei şi Boului Mare. Păstrăvul fântânel a fost introdus în biotopul specific păstrăvului de munte, pe afluenţii Moldoviţei, iar păstrăvul curcubeu pe râul Moldoviţa, în locurile cu ape mai adânci, corespunzător biotopului natural al mrenei de munte.

Fauna cinegetică joacă un rol deosebit în panoplia potenţialului turistic al zonei, cu implicaţii sociale, economice şi naturale, prin contribuţia sa la menţinerea echilibrului biologic. Bogăţia şi varietatea fondului cinegetic, clasau în anii `90, cele şase fonduri de vânătoare desfăşurate pe teritoriul bazinului, printre cele mai întinse din ţară, ocupând suprafeţe importante din fondul forestier al ocoalelor silvice. Ele împart teritoriul bazinuluii de o parte şi de alta a Văii Moldoviţei.. Potenţialul cinegetic este dat de mamiferele mari, urs, mistreţ cervidaee şi de răpitoare: lupul, vulpea, jderul şi dihorul, la care se adaugă păsările mari, cum ar fi cocoşul de munte.

Vânatul şi pescuitul abuziv a determinat rărirea sau dispariţia din anumite areale din comună a râsului, păstrăvului, cocoşului de munte sau restrângerea ariei de repartiţie a unor specii cum ar fi ursul brun şi cerbul carpatin.

Astăzi fondurile de vânătoare, aferente structuri teritoriale de gestionare a fondului cinegetic au efective importante, estimate prin determinările făcute de AJVPS Suceava, dar cu ponderi diferite. Astfel, în 2002, în cadrul Fondului de vânătoare Paltinu, extins pe versanţii Obcinei Feredeului, populaţiile de cerb, căprior, mistreţ, jder de copac sunt mai numeroase ca în zona estică şi nord-estică a comunei, în fondul de vânătoare Dragoşa, corespunzătoare Obcinei Mari. Din păcate unele specii (cocoşul de munte, ierunca şi pisica sălbatică) şi-au restrâns considerabil arealul, găsindu-şi refugii în habitate naturale din Fondul de vânătoare Paltinu, în Obcina Feredeului.

Toate speciile ameninţate cu dispariţia sau rărite sub coordonata economică sunt ocrotite prin legi speciale şi aflate sub protecţia Comisiei Monumentelor Naturii, de Direcţia Economiei Vânatului şi AJVPS- Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. O.S. Vama, prin fondul de vânătoare Dragoşa şi parţial Paltinu, precum şi O.S. Moldoviţa, prin fondul de vânătoare Paltinu au sub observaţie şi control speciile ameninţate cu dispariţia. În acest sens se recoltează fânul din fâneţe, ca hrană pentru căprior şi cerb, care se foloseşte în hrănitori, special amenajate.

În 2008 prin HG, Obcina Feredeului a fost declarată Arie de protecţie avifaunistică în sitemul rezevaţiilor „Natura – 2000”

Pâraiele afluente ale Moldoviţei sunt amenajate pentru oxigenarea apei, pentru asigurarea unui mediu propice păstrăvului (cascade artificiale pe pârâul Ciumârna si Boul).Fauna variată, cu o mare valoare cinegetică este un element important care vine să întregească imaginea peisajului bazinului Moldoviţei.