Arthur Hailey - Ultima Sansa

229
Arthur Hailey Ultima şansă Final Diagnosis, 1959 UNU La jum tatea unei dimine i str lucitoare de var , via a spitalului ă ţ ă ă ţ Trei Comitate clocotea precum curen ii marini în jurul unei insule ţ izolate. În afara spitalului, locuitorii oraşului Burlington, din Pennsylvania, transpirau în aerul dogorâtor. Erau patruzeci de grade la umbr şi umiditatea atingea şaptezeci şi opt la sut . În afara oraşului, ă ă în zona industrial , în jurul mastodon ă ilor metalici, acolo unde nu era ţ nici un strop de umbr , dac cinev ă ă a s-ar fi deranjat s citeasc ă ă termometrul, ar fi constatat c temperatura era de ă -a dreptul sufocant . În spital, îns , era mai r coare decât afar , deşi nu cu mult. ă ă ă ă Numai cei mai norocoşi dintre pacien i şi cei mai in ţ fluen i membri ai ţ personalului îşi g seau refugiul în camerele dotate cu instala ii de aer ă ţ condi ionat. ţ La parter, la sec ia intern ri, nu era aer condi ionat şi Madge ţ ă ţ Reynolds desf cu al cincisprezecelea şerve el de hârtie cu care îşi ă ţ tampon fa a transpirat , hot rând c trebuie neap rat s ă ţ ă ă ă ă ă-şi împrosp teze deodorantul. La trei ă zeci şi opt de ani, domnişoara Reynolds era asistenta şef a sec iei intern ri şi, în plus, o asidu ă ţ ă ă cititoare a reclamelor pentru produsele de igien feminin . Îşi res ă ă pecta cu sfin enie igiena trupului şi, în zilele fierbin i ca aceasta, b tea cu ţ ţ ă stoicism drumul între birou şi toalet . ă Mai întâi, gândi ea, trebuie s iau leg tura cu patru pa ă ă cien i ţ programa i pentru internare ast zi dup ţ ă ă-amiaz . De câteva minute ă primise din sec ii fişele de externare şi constatase c fuseser trimişi ţ ă ă acas dou zeci şi şase de pacien i, în loc de dou zeci şi patru, cum se ă ă ţ ă aşteptase ea. Ad ugând şi cele dou decese din timpul nop ii, în ă ă ţ semna c trebuia s anun e pentru internare patru per ă ă ţ soane de pe lunga listă de aşteptare. Undeva, în Burlington, patru familii aşteptau acest telefon pline de speran sau de team , iar în momentul în care îl vor ţă ă primi, vor împacheta repede câteva obiecte de strict necesitate şi îşi ă vor pune soarta în mâinile renumi ilor medici de la acest spital. ţ Luând din pachet al şaisprezecelea şerve el de hârtie, domnişoara ţ Reynolds deschise dosarul şi ridic receptorul telefonului de pe birou. ă *

description

Arthur HaileyUltima şansăFinal Diagnosis, 1959

Transcript of Arthur Hailey - Ultima Sansa

Page 1: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Arthur Hailey

Ultima şansăFinal Diagnosis, 1959

UNU

La jum tatea unei dimine i str lucitoare de var , via a spitaluluiă ţ ă ă ţ Trei Comitate clocotea precum curen ii marini în jurul unei insuleţ izolate. În afara spitalului, locuitorii oraşului Burlington, din Pennsylvania, transpirau în aerul dogorâtor. Erau patruzeci de grade la umbr şi umiditatea atingea şaptezeci şi opt la sut . În afara oraşului,ă ă în zona industrial , în jurul mastodonă ilor metalici, acolo unde nu eraţ nici un strop de umbr , dac cinevă ă a s-ar fi deranjat s citească ă termometrul, ar fi constatat c temperatura era deă -a dreptul sufocant . În spital, îns , era mai r coare decât afar , deşi nu cu mult.ă ă ă ă Numai cei mai norocoşi dintre pacien i şi cei mai inţ fluen i membri aiţ personalului îşi g seau refugiul în camerele dotate cu instala ii de aeră ţ condi ionat.ţ

La parter, la sec ia intern ri, nu era aer condi ionat şi Madgeţ ă ţ Reynolds desf cu al cincisprezecelea şerve el de hârtie cu care îşiă ţ tampon fa a transpirat , hot rând c trebuie neap rat să ţ ă ă ă ă ă-şi împrosp teze deodorantul. La treiă zeci şi opt de ani, domnişoara Reynolds era asistenta şef a sec iei intern ri şi, în plus, o asiduă ţ ă ă cititoare a reclamelor pentru produsele de igien feminin . Îşi resă ă pecta cu sfin enie igiena trupului şi, în zilele fierbin i ca aceasta, b tea cuţ ţ ă stoicism drumul între birou şi toalet .ă

Mai întâi, gândi ea, trebuie s iau leg tura cu patru paă ă cien iţ programa i pentru internare ast zi dupţ ă ă-amiaz . De câteva minuteă primise din sec ii fişele de externare şi constatase c fuseser trimişiţ ă ă acas dou zeci şi şase de pacien i, în loc de dou zeci şi patru, cum seă ă ţ ă aşteptase ea. Ad ugând şi cele dou decese din timpul nop ii, înă ă ţ semna c trebuia s anun e pentru internare patru peră ă ţ soane de pe lunga listă de aşteptare. Undeva, în Burlington, patru familii aşteptau acest telefon pline de speran sau de team , iar în momentul în care îl vorţă ă primi, vor împacheta repede câteva obiecte de strict necesitate şi îşiă vor pune soarta în mâinile renumi ilor medici de la acest spital.ţ

Luând din pachet al şaisprezecelea şerve el de hârtie, domnişoaraţ Reynolds deschise dosarul şi ridic receptorul telefonului de pe birou.ă

*

Page 2: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Mai norocoşi decât cei de la sec ia intern ri erau cei care lucrau laţ ă tratamente cu pacien ii externi, sec ie aflat tot la parterul spitalului,ţ ţ ă dar în cealalt arip a cl dirii. Ei, cel pu in, se bucurau de aerulă ă ă ţ condi ionat, ca şi paţ cien ii care st teau cumin i în sala de aşteptare. Înţ ă ţ cele şase cabinete de aici, specialiştii acordau asisten mediţă cală gratuit pacien ilor care nuă ţ -şi puteau permite, sau nu doreau, să pl teasc taxele fixate de Societatea Mediă ă cilor din oraş.

B trânul Rudy Hermant, care la via a lui muncise din când în când,ă ţ împins de la spate de familie, st tea relaxat în fotoliu, în timp ceă doctorul McEwan, specialist ORL, încerca s descopere cauzaă hipoacuziei evolutive de care suferea Rudy. De fapt, pe Rudy nu-l deranja prea mult faptul c nu aude, ci dimpotriv , uneori, când i seă ă cerea s fac lucruri pe care nu dorea s le fac , sau s lucreze maiă ă ă ă ă repede, îi convenea de minune. Dar fiul lui mai mare hot râse că ă b trânul ar trebui s se trateze, şi de aceea se afla acum, aici.ă ă

Doctorul McEwan pufni iritat când scoase otoscopul din urechea lui Rudy.

— Ne-ar fi la to i mai uşor dac iţ ă ţ -ai da silin a s te mai speli dinţ ă când în când, spuse el t ios.ă

Nu-i st tea în fire doctorului McEwan s fie nervos. Totuşi, înă ă diminea a aceea, la micul dejun, so ia sa g sise de cuviin s continueţ ţ ă ţă ă cearta despre cheltuielile casei, pe care o începuse cu o sear înainte.ă Aşa încât doctorul plecase furios de acas . Pentru ca totul s fieă ă perfect, în timp ce scotea maşina din garaj, f cuse o mişcare bruscă ă înapoi şi sp rsese semnalizarea pe spate. De aceea, acum, era iritat.ă

Rudy privi opac spre doctorul moroc nos.ă— Poftim? Ce a i spus?ţ— Am spus c nu ar strica... dar nu mai conteaz .ă ăMcEwan era în dilem , dac surzenia b trânului putea fi cauzată ă ă ă

de senilitate, sau de o tumoare. Era un caz interesant, şi interesul profesional îl f cea s uite starea de nervozitate.ă ă

— Nu v-am auzit! repet b trânul.ă ăMcEwan r spunse ridicând glasul:ă— Am spus c nu mai conteaz !ă ăÎn acel moment se bucur c Rudy nuă ă -l auzise şi i se f cu ruşineă

de ieşirea lui necontrolat .ă

*

În sec ia de medicin general , doctorul Toynbee, masivul medicţ ă ă internist, îşi aprinse o alt igar de la cea veche şi studie pacientul dină ţ ă fa a sa. În timp ce cump nea în gând boala pacientului, se sim i pu inţ ă ţ ţ balonat şi hot rî s renun e la mâncarea chinezeasc m car pentru oă ă ţ ă ă s pt mân sau dou ; oricum, cu dou dineuri planificate s pt mână ă ă ă ă ă ă ă aceasta şi cina rezervat la Clubul Gurmanzilor pentru mar ea viitoare,ă ţ suferin a provocat de renun are nu mai era chiar aşa de mare.ţ ă ţ

Page 3: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Hot rând în sfârşit diagnosticul, îşi fix ochii asupra pacientului şiă ă spuse cu severitate:

— Sunte i supraponderal şi va trebui s ine i regim. Ar fi bine sţ ă ţ ţ ă renun a i şi la fumat.ţ ţ

*

La câ iva metri de careul specialiştilor, domnişoara Mildred,ţ secretara şef a spitalului, transpira abundent şi traversa gr bită ă ă culoarul aglomerat. Ignorând toate senza iile nepl cute, gr bi pasulţ ă ă dup o siluet care tocă ă mai disp rea dup un col .ă ă ţ

— Doctore Pearson! Doctore Pearson!Când femeia reuşi să-l ajung din urm , b trânul meă ă ă dic patolog se

opri. Mut trabucul în cel lalt col al gurii şi spuse iritat:ă ă ţ— Ce este? Ce s-a întâmplat?M runta domnişoar Mildred, domnişoar b trân la cincizeci şiă ă ă ă ă

doi de ani, abia atingând un metru cincizeci cu tot cu tocuri, tres riă speriat . Dar hârtiile oficiale, reă gistrele, fişele de observa ie şi dosareleţ erau via a ei. Îşi adun tot curajul.ţ ă

— Trebuie s semna i protocolul autopsiilor, domnule doctor.ă ţ Comisia pentru s n tate ne cere copiile.ă ă

— Alt dat . Acum m gr besc. Joe Pearson era suă ă ă ă p rat şi avea ună ton imperios.

Domnişoara Mildred insist eroic.ă— V rog, domnule doctor. Nu dureaz decât o seă ă cund . De treiă

zile încerc s v g sesc.ă ă ăPearson morm i nemul umit, lu pixul pe care iă ţ ă -l oferi domnişoara

Mildred, se apropie de o mas şi mâzg li semn tura pe documente.ă ă ă— Nici m car nu ştiu ce semnez. Ceă -i asta?— Cazul Howden, domnule doctor.— Am atât de multe cazuri, continu Pearson sup rat. Nu miă ă -l

amintesc.Domnişoara Mildred i-l aminti r bd toare:ă ă— Este muncitorul care a c zut de pe schel şi a murit. Dac vă ă ă ă

aminti i, patronii au spus c omul trebuie s fi avut un atac de cord,ţ ă ă altfel nu ar fi c zut, pentru c m surile lor de siguran sunt bune.ă ă ă ţă

— Mda! morm i Pearson.ăÎn timp ce el se preg tea s semneze hârtiile, domniă ă şoara Mildred

continua s povesteasc . Îi pl cea s teră ă ă ă mine dac începea ceva, îiă pl cea ca totul s fie limpede.ă ă

— Totuşi, autopsia a ar tat c inima omului era să ă ăn toas , şi nuă ă suferea de nici o alt boal ce iă ă -ar fi putut provoca pr buşirea.ă

— Ştiu toate astea, i-o t ie doctorul Pearson, scurt.ă— Scuza iţ -m , domnule doctor. Am crezut c ...ă ă— A fost un accident. Compania va trebui s acorde o pensieă

v duvei.ă

Page 4: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Pearson o opri cu un gest, mut trabucul în cel lalt col al gurii şiă ă ţ mai mâzg li o semn tur şifonând foaia.ă ă ă

Are mai mult ou pe cravat decât de obicei, observ în gândă ă domnişoara Mildred, apoi se întreb de câte zile nu să -a piept nat oare.ă Înf işarea lui Joe Pearson era motiv de glume şi de scandal la spitalulăţ Trei Comitate. De când îi murise so ia, cu zece ani în urm , tr ise sinţ ă ă -gur şi hainele i se ponosiser treptat. Acum, la şaizeci şi şase de ani,ă ar ta mai degrab ca un vagabond, decât ca medic şef al unei sec iiă ă ţ importante din spital. Sub halatul alb de laborator, domnişoara Mildred v zu vesta de lân destr mat , ars probabil cu acid. Pantalonii gri,ă ă ă ă ă murdari şi şifona i, c deau neglijent peste pantofii murţ ă dari şi scâlcia i.ţ

Joe Pearson semn şi ultima hârtie, apoi se r sti aproape s lbatică ă ă la micu a domnişoar Mildred:ţ ă

— Şi acum s fac şi eu o munc util , nu?ă ă ăTrabucul care atârna neglijent în col ul gurii se scuţ tura pe halatul

alb şi pe linoleumul lustruit. Pearson se afla la acest spital de mult timp, de aceea îşi permitea lucruri care nu ar fi fost niciodat permiseă unui tân r. Din acelaşi motiv ignora cu bun ştiin cartoanele cuă ă ţă „Fumatul interzis" de pe culoarele spitalului.

— Mul umesc, domnule doctor. Mul umesc foarte mult.ţ ţDoctorul salut scurt şi porni spre lifturi pentru a coborî la sec iaă ţ

sa. Dar ambele lifturi erau ocupate. Cu o exclama ie de nemul umire,ţ ţ doctorul începu s coboare scara care ducea la sec ia lui.ă ţ

*

La sec ia chirurgie, ce se afla la etajul trei, atmosfera era mult maiţ relaxat . Aici temperatura şi umiditatea erau atent controlate, iară personalul, asistente şi chirurgi, îmbr ca i doar cu halatele bineă ţ apretate, se bucurau de mai mult confort. Unii dintre chirurgi terminaser opera iile programate pentru diminea şi st teau la oă ţ ţă ă cafea înainte de a intra pentru alte opera ii. Asistentele aduceau înţ cele dou saloane de reanimare pacien ii opera i, afla i înc subă ţ ţ ţ ă anestezie. Aici urmau s r mân sub observa ie pân când se sim eauă ă ă ţ ă ţ destul de bine ca s se întoarc în saloanele lor.ă ă

Sorbind din cafea, Lucy Grainger, chirurg ortoped, argumenta de ce cump rase un Volkswagen cu o zi înainte.ă

— Iartă-m , Lucy, o tachin doctorul Bartlett, cred c am trecută ă ă peste ea azi diminea când am parcat maţă şina.

— Nu-i nimic, Gil, r spunse ea. Ai nevoie de exeră ci iu ca sţ ă- i po iţ ţ manevra monstrul din Detroit.

Gil Bartlett, chirurg şi el, avea un Cadillac crem, care era întotdeauna bine lustruit. De fapt, maşina reflecta tr s turaă ă caracteristic a st pânului, unul dintre cei mai elegan i medici aiă ă ţ spitalului. Bartlett era singurul din spital care avea barb , gen Vană Dyke, mereu tuns şi bine îngrijit . Când Bartlett vorbea, barba seă ă

Page 5: Arthur Hailey - Ultima Sansa

scutura ritmic, iar Lucy o privea fascinat .ăKent O'Donnell travers camera şi li se al tur . O'Donnell era şefulă ă ă

sec iei chirurgie şi Preşedinte al Conţ siliului de conducere al spitalului. Bartlett îl salut , bucuă ros c îl vede.ă

— Kent, te-am c utat. S pt mâna viitoare am prograă ă ă mat pentru asistente un curs despre tonsilectomie la adul i. Ai vreun diapozitiv cuţ c ile respiratorii şi pneuă monia?

O'Donnell rev zu în minte filmele color din colec ia sa. Ştia la ceă ţ se refer Bartlettă — era unul din efectele secundare mai pu inţ cunoscute dup operarea amigdaă lelor la adul i. Ca to i chirurgii,ţ ţ O'Donnell ştia foarte bine c oricât ar fi fost de atent un medic, uneoriă putea sc pa din forceps o buc ic de amigdal care era absorbit deă ăţ ă ă ă pl mân, unde se forma un abces. Acum îşi amintea c are câtevaă ă imagini ale traseului trahee-pl mân, ar tând exact aceast situa ie. Leă ă ă ţ f cuse în timpul unei autopsii.ă

— Cred c am, îi spuse lui Bartlett. Le caut disear .ă ă— Dac nu ai o fotografie a traheii, aduă -i una a rectului, interveni

Lucy Grainger. Tot nu ştie diferen a.ţUn hohot de râs umplu careul medicilor. O'Donnell zâmbi şi el. El

şi Lucy erau vechi prieteni; de fapt se întreba uneori dac în alteă condi ii, dac ar fi avut mai mult timp, leg tura lor nu ar fi putut deveniţ ă ă mai serioas . O îndr gea pe Lucy din multe motive, dar cel mai mult oă ă îndr gea pentru faptul c era b rb toas şi inea piept lumii masculineă ă ă ă ă ţ în care tr ia. Şi totuşi, nuă -şi pierdea feminitatea. Halatul bine apretat, în care p rea lipsit de forme, aproape anonim , ascundea de fapt oă ă ă siluet supl , bine f cut , de obicei îmbr cat în costume clasice, dară ă ă ă ă ă elegante.

Gândurile b rbatului au fost întrerupte de o asistent care i să ă -a adresat discret.

— Domnule doctor O'Donnell, familia pacientului dumneavoastră aşteapt afar .ă ă

— Spune-le c vin imediat.ăPlec în vestiar şi se îmbr c în hainele de strad . Pentru ast ziă ă ă ă ă

avusese o singur opera ie programat . O terminase şi acum se adresă ţ ă ă membrilor familiei care aşteptau îngrijora i, asigurânduţ -i c opera ia aă ţ fost reuşit şi pacientul se simte bine. Mai trebuia s treac doar pe laă ă ă administratorul spitalului.

*

La etajul de deasupra sec iei chirurgie, în rezerva num rul 48,ţ ă George Andrew Dunton nu mai sim ea nici c ldura, nici r ceala. Se aflaţ ă ă la cincisprezece secunde de moarte. În timp ce doctorul MacMahon lua pulsul pacientului, aşteptând ca inima s se opreasc din moment înă ă moment, sora Penfield regla aparatul de aer condi ionat pe „maxim"ţ pentru c prezen a familiei f ces aerul de nerespirat. Era o familieă ţ ă

Page 6: Arthur Hailey - Ultima Sansa

bun , gândi asistenta so ia, fiul mai mare şi feti a mai mic . So iaă ţ ţ ă ţ plângea încet, feti a era t cut , dar lacrimi mari îi br zdau obrajii, bţ ă ă ă ă-iatul st tea cu spatele la ele, dar îi tremurau umerii. Sper s plâng şiă ă ă pentru mine cineva când voi muri, gândi Elaine Penfield. Este cea mai mare dovad de dragoste. Doctorul MacMahon l s mâna pacientului şiă ă ă privi spre membrii familiei. Cuvintele nu-şi aveau rostul. Metodic, sora Penfield not ora decesuluiă — 10,52 am.

*

În celelalte sec ii ale spitalului, mai ales în zona reţ zervelor pl titeă de pacien ii boga i, acesta era momentul cel mai liniştit al zilei. Seţ ţ terminase de administrat medica ia de diminea , medicii terminaserţ ţă ă vizita şi pân la ora prânzului totul era liniştit. Câteva asistenteă coborâser la cofet rie la o cafea; celelalte îşi completau fişele deă ă observa ii. „Se plânge de dureri abdominale", scrise pe foaia deţ observa ie a unei paciente sora Wilding. Trebuia s mai adauge câtevaţ ă cuvinte, dar se opri.

Pentru a doua oar în diminea a aceea, asistenta Wilding, cu p rulă ţ ă alb şi, la cei cincizeci şi şase de ani ai s i, cea mai b trân dină ă ă personalul spitalului, scoase din buzunarul uniformei scrisoarea pe care o citise deja de dou ori pân acum. Din foaia împ turit alunec şiă ă ă ă ă c zu pe duşumea fotografia unui tân r locotenent de marină ă ă îmbr işând o fat dr gu . B trâna ridic poza şi o privi îndelung, apoiăţ ă ă ţă ă ă reciti scrisoarea. „Drag mam , o s fii surprins , dar am întâlnit aici,ă ă ă ă la San Francisco, o fat , cu care mă -am c s torit ieri. Ştiu c vei fi foarteă ă ă dezam git , pentru c miă ă ă -ai spus de multe ori c vrei s fii prezent laă ă ă nunta mea, dar sunt sigur c vei în elege când î i voi povesti..."ă ţ ţ

Sora Wilding ridic ochii de pe scrisoare şi se l s în voiaă ă ă gândurilor, amintindu-şi de b iatul pe careă -l v zuse atât de pu in înă ţ ultima vreme. Dup divor avuă ţ sese grij de Adam pân la colegiu; apoiă ă se mutase la şcoal la Annapolis, se v zuser în câteva weekendă ă ă -uri şi, dup aceea, b iatul plecase la Şcoala de marin . Acum era b rbat şiă ă ă ă apar inea altei femei. Ast zi trebuia neaţ ă p rat s le trimit o telegram ,ă ă ă ă s îi asigure c îi iuă ă beşte şi s le ureze fericire. Cu ani în urm spuseseă ă c imediat ce Adam va fi în stare s se între in singur ea îşi va p r siă ă ţ ă ă ă munca, dar nu o f cuse, şi acum, când se apropia pensionarea, sim eaă ţ c va fi foarte singur . Puse fotografia şi scrisoarea înapoi în buzunarulă ă uniformei, lu stiloul şi continu s scrie pe fişa de observa ie: „senă ă ă ţ -za ie uşoar de vom şi diaree. A fost anun at doctorul Reubens".ţ ă ă ţ

La etajul al patrulea, la sec ia obstretic , practic în nici un momentţ ă al zilei nu era linişte. Copiii, gândi doctorul Charles Dornberger, mâzg lind câteva foi de obseră va ie, au obiceiul obositor de a veni peţ lume to i odat . Uneori, treceau ore, zile chiar şi în sec ie era linişte,ţ ă ţ copiii se n şteau ordonat, unul dup altul. Apoi, deoă ă dat , parc eraă ă iadul pe p mânt, aşteptau cu zecile s vin pe lume to i odat . Acumă ă ă ţ ă

Page 7: Arthur Hailey - Ultima Sansa

era unul din acele momente.Pacienta lui, o negres plinu , mereu vesel , era pe punctul de aă ţă ă

naşte al zecelea copil. Pentru c venise la spital în ultimul momentă fusese dus direct la sala de urgen e. În timp ce scria, Dornbergeră ţ auzea discu ia dintre ea şi internul care o adusese în sec ie.ţ ţ

Aşa cum era normal în cazurile de urgen , internul rugaseţă politicos pacien ii din lift s coboare şi o tranţ ă sportase numai pe negres .ă

— Ce oameni dr gu i! S plece ei din lift numai pentru mine,ă ţ ă spunea femeia. P i eu nu mă -am sim it aşa de important niciodatţ ă ă pân acum.ă

În acel moment Dornberger îi auzi pe intern spunându-i pacientei s se relaxeze. R spunsul femeii venă ă i instantaneu:

— S m relaxez, m i b iete? P i, eu sunt relaxat . Eu m relaxeză ă ă ă ă ă ă întotdeauna când fac un copil. Este singura perioad din via a meaă ţ când nu sp l vase şi rufe şi nu fac mâncare. Of, of, abia aştept s ajungă ă aici. Pentru mine-i ca o vacan . Se opri un moment din cauza durerii.ţă Murmur printre din i: Am nou copii şi sta eă ţ ă ă al zecelea. Cel mare este de vârsta ta. Ştii ce, s m aştep i şi la anu' pe vremea asta. Î i spună ă ţ ţ eu, m întorc.ă

Dornberger o auzi chicotind, apoi femeia t cu penă tru c eraă preluat de asistente şi dus în sala de naşteri. Doctorul, foarteă ă apretat, foarte dezinfectat şi foarte transpirat din cauza c ldurii, îşiă urm pacienta.ă

*

În buc t ria spitalului, unde c ldura nu era o proă ă ă blem pentru că ă oamenii care lucrau aici erau obişnui i cu ea, Hilda Straughan,ţ asistenta care se ocupa de dieta pacien ilor, muşc dintrţ ă -o pl cint cuă ă struguri şi d du din cap aprobator spre buc tarul şef. Caloriile se voră ă ar ta cu siguran peste o s pt mân , pe cântarul din baie, dar ea îşiă ţă ă ă ă liniştea conştiin a scuzânduţ -se c era de datoria ei s guste pe cât seă ă poate din toate re etele spiţ talului. Pe urm ; era cam târziu pentruă doamna Straughan să-şi fac probleme în privin a caloriilor şi aă ţ greut ii. Rezultatul acumulat al multelor degust ri anterioare era unăţ ă trup de vreo sut de kilograme, cu doi sâni imenşi, ca stâncile gemeneă ale Gibraltarului, renumi i în tot spiţ talul şi care, când mergea, îi d deauă înf işarea unui portăţ avion maiestuos, precedat de dou nave mai miciă de escort .ă

Dar, pe cât era de îndr gostit de mâncare, doamna Straughană ă era îndr gostit şi de munca ei. Privi în jurul s u şi îşi admir cuă ă ă ă satisfac ie imperiul: oalele str luţ ă citoare de inox, toate ustensilele de buc t rie, f r pat , şor urile albe şi apretate ale buc tarilor. Inima i seă ă ă ă ă ţ ă umplu de c ldur la vederea acestora.ă ă

La buc t rie, în perioada aceasta a zilei era foarte mult de lucru.ă ă

Page 8: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Prânzul era cea mai dificil mas a zilei, pentru c în afar de pacien iă ă ă ă ţ trebuiau s fie hr ni i şi doctorii şi asistentele şi tot personalul careă ă ţ lucra în spital. Peste dou zeci de minute vor începe s fie duse t vileă ă ă cu mâncare în rezerve şi camerele de gard , activitate care nu se vaă termina mai devreme de dou ore. Dup aceea, în timp ce ajutoareleă ă vor sp la vasele, buc tarii se vor ocupa de masa de sear .ă ă ă

Gândul la farfurii o f cu pe doamna Straughan s se încrunte şi să ă ă se îndrepte mecanic spre locul din buc t rie unde erau instalate celeă ă dou maşini automate de sp lat vase. Era locul cel mai pu ină ă ţ str lucitor din regatul ei şi mai pu in modern decât alte sectoare, şi seă ţ gândi c va fi mai fericit când şi acest sector va fi moă ă dernizat ca restul buc t riei. În elegea c nu se putea face totul deodat şiă ă ţ ă ă recunoştea cu onestitate c de doi ani de când de inea aceast func ieă ţ ă ţ la spital, obligase administra ia s fac multe cheltuieli. Totuşi, în timpţ ă ă ce se îndrepta s controleze sala de mese se hot rî s disă ă ă cute din nou cu administratorul despre cele doua maşini de sp lat vase ce trebuiauă s fie cump rate.ă ă

***

Şefa sec iei de nutri ie nu era singura persoan din spital ale c reiţ ţ ă ă gânduri se concentrau în mod preponderent asupra mânc rii. La sec iaă ţ radiologie de la etajul al doilea, un pacient extern, domnul James Bladwick, vicepreşedinte al uneia dintre cele trei mari companii care se ocupau cu vânzarea de automobile în Burlington, era, dup cumă spunea singur, „fl mând ca un lup".ă

Avea şi motive. La recomandarea medicului, James Bladwick nu mâncase de ieri, iar acum se afla în cabinet, preg tit pentru o analiză ă gastric . Analiza radiologic urma s confirme sau s infirme ulcerulă ă ă ă duodenal de care era suspectat. James Bladwick spera s nu fieă confirmat. De fapt, dorea cu disperare ca nici ulcerul şi nici alt boală ă s nu fie confirmate, pentru c se afla dup o perioad de trei ani deă ă ă ă sacrificii, în care d duse dovad de mai mult voin ca niciodat , treiă ă ă ţă ă ani dup care, în sfârşit, afacerile începuser s mearg , iar penă ă ă ă tru asta primea bani.

Sigur, era îngrijorat. Cum s nu fi fost îngrijorat, când în fiecareă lun trebuia respectat un grafic de vânz ri? Nu era posibil s aibă ă ă ă ulcer, trebuia s fie altceva, ceva uşor, care se putea vindeca imediat.ă Era vicepreşedinte al companiei doar de şase s pt mâni şi ştia bine că ă ă men inerea în aceast func ie depindea de capacitatea conţ ă ţ tinu de aă produce. Iar pentru asta, trebuia s fie să ăn tos şi apt pentru munc .ă ă Nici un certificat medical nu putea compensa sc derea vânz rilor.ă ă

James Bladwick amânase mult vreme acest moment. De vreoă dou luni devenise conştient de durerea peră manent din stomac. Oă vreme încercase s se mint c nu era nimic neobişnuit, în cele dină ă ă urm îns , trebuise s apeleze la medic. Spera totuşi c nu va duraă ă ă ă

Page 9: Arthur Hailey - Ultima Sansa

prea mult. Afacerea cu Fowler, pentru şase camionete era grozav şiă trebuia finalizat imediat. Dumnezeule, câtă îi era de foame!

Pentru doctorul Ralph Bell, b trânul radiolog, „Dingă -Dong" cum era numit de personalul spitalului, era doar o analiz de rutin . Îşiă ă permise un joc în gând şi hot rî c în cazul acesta r spunsul trebuia să ă ă ă fie „da". Pacientul era genul predispus la ulcer. Îl privise pe b rbatulă din fa a sa, îl studiase prin lentilele groase şi realizase c era tipul deţ ă om alarmist; uite, şi acum se fr mânta. Îl aşez pe Bladwick în fa aă ă ţ aparatului şi îi întinse paharul cu bariu.

— Când î i spun eu, îl bei tot. Îşi preg ti aparatul, apoi comand :ţ ă ă Acum!

Urm ri traseul bariului prin esofag, apoi prin stomac, spre duoden.ă Scoase în eviden de lichidul opac, orgaţă nele erau delimitate limpede, şi din când în când Bell ap sa pe un buton pentru a înregistraă rezultatele pe film. Se apropie de pacient şi-i mas abdomenul pentruă a împr ştia bariul. Atunci v zu o urm pe duoden. Ulcer, limpede, f ră ă ă ă ă nici o urm de îndoial . Câştigase pariul pe careă ă -l f cuse cu sine însuşi.ă

— Asta este tot, domnule Bladwick, mul umesc.ţ— Ei bine, doctore, care este verdictul? Mai tr iesc?ă— Vei supravie ui.ţTo i doreau s ştie ce vedea el pe ecran. ţ ă Oglind , oglină joar ,ă

cine-i cel mai s n tos dintre noi to i? ă ă ţ Nu era treaba lui s le spun .ă ă— Medicul dumneavoastr curant va primi filmele mâine. Cred că ă

va vorbi el cu dumneavoastr .ă„Ghinion, prietene, gândi doctorul. Sper să- i plac regimul cuţ ă

lapte şi ou fierte."ăLa dou sute de metri de cl direa central a spitaă ă ă lului, într-o

cl dire veche, ce fusese odat fabric de mobil , iar acum servea deă ă ă ă ad post pentru asistentele care nu aveau unde locui, eleva asistentă ă Vivian Loburton se chinuia cu un fermoar care refuza s se închid .ă ă

— Luate-ar naiba! se r sti ea la fermoar cu o expresie multă îndr git de tat l s u, om careă ă ă ă -şi agonisise averea confortabil dină t ierea copacilor şi care nu vedea nici un motiv de a folosi în p dure ună ă limbaj şi acas cu totul altul.ă

La nou sprezece ani, Vivian era combina ia izbitoare întreă ţ robuste ea tat lui s u şi delicate ea înn scut a mamei sale, pe careţ ă ă ţ ă ă via a din Oregon nu o influen ase niciodat . Acum, în cea deţ ţ ă -a patra lun de şcoal , Vivian descoperise unele tr s turi ale p rin ilor s i înă ă ă ă ă ţ ă propriile sale reac ii fa de spital şi munca de aici. Era şi speţ ţă riat şiă fascinat , şi în acelaşi timp era dezgustat . Conă ă tactul nemijlocit cu boala era întotdeauna un şoc pentru noii sosi i. Chiar dac ştiai acestţ ă lucru, nu î i servea la nimic, când stomacul i se întorcea pe dos şiţ ţ aveai nevoie de mult voin pentru a nu fugi din acest loc.ă ţă

Dup asemenea momente Vivian sim ea nevoia s schimbeă ţ ă atmosfera, s se dezinfecteze; în mare m sur îşi g sise antidotul înă ă ă ă muzic , dragostea ei dintotdeauna. Surprinz tor pentru m rimea lui,ă ă ă

Page 10: Arthur Hailey - Ultima Sansa

oraşul Burlington avea o excelent orchestr simfonic şi, dup ceă ă ă ă descoperise acest lucru, Vivian devenise o fervent admiratoare a ei.ă Balsamul muzicii o ajuta să-şi p streze echilibrul. Iă -a p rut r u când să ă -a terminat stagiunea, şi în ultima vreme sim ise nevoia s pun altcevaţ ă ă în locul muzicii.

Totuşi, acum nu avea timp pentru asemenea gânduri, pauza dintre orele de diminea şi raportul de gard era scurt . Şi fermoarulţă ă ă sta!... Trase mai tare de el şi reuşi să ă-l închid . Uşurat , ieşi în fug peă ă ă

uş . Dumneă zeule, ce cald e! Din cauza efortului era transpirat toat .ă ă

*

Aşa era în diminea a aceea, ca în fiecare diminea . Laţ ţă Neurologie, Psihiatrie, Pediatrie, Dermatologie, Ortopedie, Oftalmologie, Ginecologie, Urologie, în s lile de opera ie, înă ţ pavilioanele cu plat , în toate departamentele, la toate cele cinci etajeă şi la subsolul spitalului Trei Comitate, forfota oamenilor şi medicilor creştea şi descreştea, întocmai ca fluxul şi refluxul m rii.ă

Era ora unsprezece, în ziua de cincisprezece iulie.

DOI

La dou blocuri dep rtare de spitalul Trei Comitate, ceasul dină ă turnul bisericii Redeemer b tea ora, în timp ce Kent O'Donnell pleca deă la Chirurgie spre Administra ie. B taia clopotului, ca întotdeauna fals ,ţ ă ă inunda spitalul prin ferestrele deschise. O'Donnell îşi verific ceasul deă mân cu un gest mecanic. Trecu pe lâng un grup de interni care îlă ă salutar respectuos. La etajul al doilea O'Donnell se opri şi f cu locă ă unei asistente care împingea un scaun cu rotile. În scaun era o fetiţă de zece ani cu un ochi bandajat. O femeie, evident mama copilului, se agita protector în jurul ei.

Asistenta, c reia îi zâmbi, îl recunoscu şi r spunse la salut.ă ă Împlinise patruzeci de ani dar era înc admirat de femei. Avea oă statur masiv care îl f cuse renumit şi în tinere eă ă ă ţ — înalt, drept, lat în umeri, cu bra e muscuţ loase. În ciuda acestei siluete impun toareă O'Donnell se mişca agil, iar tenisul şi schiul îl ajutaser să ă-şi p strezeă robuste ea.ţ

Nu fusese niciodat frumos în sensul propriu al cuvântului, dară avea un chip cu tr s turi neregulate (nasul s u înc mai purta urmaă ă ă ă unei înc ier ri de la fotbal) pe care femeile îl g seau atr g tor. Numaiă ă ă ă ă p rul îi tr da vârsta; nu cu mult timp în urm fusese negru ca panaă ă ă corbului, acum îns înc run ea cu iu eal .ă ă ţ ţ ă

Se auzi strigat de cineva, din spate se opri şi îl v zu pe Bill Rufus,ă un medic chirurg.

Page 11: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Ce mai faci Bill?Îi pl cea Rufus. Era conştiincios, devotat şi un bun chirurg, cuă

mult experien . Pacien ii aveau încredere în el pentru c şi el emanaă ţă ţ ă încredere atunci când le vorbea. Era respectat de personalul auxiliar pentru c se purta frumos, îi trata ca pe nişte egali, tr s tur pe careă ă ă ă nu o aveau întotdeauna ceilal i chirurgi.ţ

Singura lui ciud enie, dac i se putea spune aşa, era obiceiul de aăţ ă purta cravate îngrozitoare. O'Donnell se cutremur când v zu nouaă ă achizi ie a colegului s u, o cravat mov cu pic ele galbene ca l mâiaţ ă ă ăţ ă peste care era un desen cu cercuri turcoaz şi zigzaguri verzi. Bill Rufus îşi consuma mult timp c utânduă -şi cravatele. Unul dintre medicii psihiatri sugerase, recent, c aceste cravate reprezentau "craterul deă puroi de pe suprafa a conserţ vatoare a omului". Dar Rufus râsese doar, încântat la culme de glum . Dar ast zi p rea tulburat.ă ă ă

— Kent, vreau s st m de vorb .ă ă ă— Mergem la mine în birou? O'Donnell era curios. Rufus nu era

genul de om care s se agite dac nu era vorba de o problemă ă ă important .ă

— Nu, putem vorbi şi aici. Este vorba despre rapoartele chirurgicale care vin de la Patologie.

Se apropiar de o fereastr pentru a evita aglomeraă ă ia de peţ culoar. „Mi-a fost team de asta, gândi O'Donă nell".

— La ce te gândeşti, Bill? îl întreb pe Rufus.ă— Dureaz prea mult. Mult prea mult.ăO'Donnell cunoştea foarte bine problema. Ca şi al i chiţ rurgi, Rufus

opera foarte des pacien i cu tumori. Dup ce se scotea, tumoarea eraţ ă trimis la laboratorul patologic al doctorului Joseph Pearson. Patologulă f cea dou analize de esut. Prima, întră ă ţ -un mic laborator de lâng salaă de opera ie. În timp ce pacientul era sub anestezie, el exaţ mina esutulţ la microscop. Procedura putea duce doar la dou verdicte: ,,malign",ă ceea ce însemna prezen a cancerului şi necesitatea unei interven iiţ ţ chirurgicale pe pacient, sau „benign", ceea ce însemna c totul va fiă bine imediat ce va fi extirpat tumoarea. Dac era vorba de o tumoareă ă malign , opera ia se f cea imediat. Pe de alt parte, verdictul benign,ă ţ ă ă venit de la patolog, era pentru chirurg semnalul c trebuie să ă-şi termine munca şi să-şi trimit pacientul la recuperare.ă

— La sala de opera ii nu sunt întârzieri, nu? O'Donţ nell nu auzise că ar fi, dar trebuia s se conving .ă ă

— Nu, r spunse Rufus. Ai fi primit plângeri dac ar fi fost. Dar esteă ă vorba despre raportul complet al analizei de esut, acesta dureaz preaţ ă mult.

— În eleg. O'Donnell încerca s câştige timp ca sţ ă ă-şi limpezească gândurile. Mintea lui trecea febril în revist toate procedurile. Dup ceă ă se îndep rta esutul orice tuă ţ moare era trimis la laboratorul patologic,ă unde tehnicienii preparau mai multe lame cu mai mult aten ie şiă ţ lucrând în condi ii mai bune. Mai târziu, patologul le studia şi d deaţ ă

Page 12: Arthur Hailey - Ultima Sansa

concluzia final . Uneori, o tumoare care p rea beă ă nign la prima analiză ă se dovedea malign la examinaă rea mai atent , şi nim nui nu i se p reaă ă ă normal c patoă logul îşi schimba p rerea. În aceste situa ii se f cea dină ţ ă nou opera ia chirurgical . Evident îns , era foarte imţ ă ă portant ca al doilea raport al patologului s fie prompt. O'Donnell în elesese imediată ţ c acesta era miezul proă blemei care îl fr mânta pe Rufus.ă

— Dac să -ar fi întâmplat doar o dat , continu Rufus, mu mă ă -aş plânge acum. Ştiu c Patologia este aglomerat şi nu încerc să ă ă-i fac necazuri lui Joe Pearson. Dar s-a întâmplat de mai multe ori, Kent. Se întâmpl mereu.ă

— Fii mai concret, Bill, îl întrerupe O'Donnell. Era foarte convins că Rufus avea dovezi care să-i sprijine argumentele.

— Bine. S pt mâna trecut am avut o pacient , doamă ă ă ă na Mason, cu tumoare la sân. Am extirpat tumoarea şi la prima analiz Joeă Pearson a spus benign. Dup aceea, totuşi, pe raportul final a scrisă malign. Rufus ridic din umeri. Nu reclam acest lucru, nu le po i g si peă ţ ă toate de prima dat .ă

— Dar? Acum c ştia despre ce este vorba, O'Donnell dorea să ă termine discu ia.ţ

— Lui Pearson i-au trebuit opt zile s fac raportul final. Când lă ă -am primit, pacienta era externat .ă

— În eleg.ţNu era bine. „Nu este bine deloc, gândi O'Donnell".— Nu este uşor, continu Rufus calm, s chemi o feă ă meie înapoi şi

să-i spui c ai greşit, c la urma urmei are cancer şi trebuie s oă ă ă operezi din nou.

Nu, nu era uşor şi O'Donnell ştia prea bine asta. Înainte de a veni la Trei Comitate trecuse şi el prin asemenea situa ii. Spera s nu maiţ ă treac niciodat .ă ă

— Bill, lasă-m te rog s rezolv în felul meu aceast problem ,ă ă ă ă vrei? Lui O'Donnell îi p rea bine c cel careă ă -i ridicase problema era Rufus. Al i chirurgi ar fi putut înţ greuna situa ia.ţ

— Bineîn eles, atâta timp cât vei face ceva concret. Rufus aveaţ dreptate s fie vehement. Ştii, acesta nu este un caz izolat. Dină întâmplare este unul grav.

Din nou O'Donnell îşi d du seama c acest fapt era adev rat.ă ă ă Problema cu Rufus era îns c acesta nuă ă -şi d dea seama de urm rileă ă acestei situaţii.

— Voi vorbi cu Joe Pearson ast zi după ă-amiaz . Dup conferin aă ă ţ privind mortalitatea chirurgical . Vii şi tu?ă

— Vin şi eu.— Bine, Bill, ne vedem atunci. Î i mul umesc c mţ ţ ă -ai informat. Î iţ

promit c voi rezolva problema.ăVoi rezolva, reflect O'Donnell îndep rtânduă ă -se. Ce anume? Încă

se mai gândea la asta când ajunse în aripa administrativ şi deschiseă uşa biroului lui Harry Tomaselli.

Page 13: Arthur Hailey - Ultima Sansa

La început nu-l v zu pe Tomaselli, apoi administratoă rul îl strig :ă— Aici, Kent. În cap tul îndep rtat al camerei, Toă ă maselli st teaă

aplecat deasupra unei mese la care-şi petrecea cea mai mare parte din timpul de lucru. Studia nişte schi e. O'Donnell travers camera şi leţ ă privi.

— Visezi cu ochii deschişi, Harry? Ar t spre una din schi e: Ştii ce,ă ă ţ sunt sigur c po i s faci o ser acolo, în aripa estic .ă ţ ă ă ă

Tomaselli zâmbi.— De acord, cu condi ia ca tu s convingi consiliul c esteţ ă ă

necesar . Îşi scoase ochelarii f r rame şi începu să ă ă ă-i ştearg mecanic.ă Uite-l, este aici, Noul Ierusalim.

O'Donnell studie profilul spitalului Trei Comitate aşa cum ar ta înă planul de extindere şi renovare. Noua clădire includea o arip nou şiă ă locuin e noi pentru asisţ tente.

— Nout i?ăţAdministratorul îşi puse la loc ochelarii pe nas.— Ast zi am vorbit din nou cu Orden.ăOrden Brown, preşedintele celei de-a doua mari o el rii dinţ ă

Burlington era preşedintele consiliului de administra ie al spitalului.ţ— Şi?— El este convins c putem conta pe jum tate de miă ă lion de dolari

pân în ianuarie. Asta înseamn c putem începe funda ia în martie.ă ă ă ţ— Şi cealalt jum tate de milion? S pt mâna trecut Orden miă ă ă ă ă -a

spus c o va strânge pân în decembrie. Aă ă tunci O'Donnell îl considerase cam naiv pe preşedinte, prea optimist.

— Ştiu, spuse Tomaselli. Dar mi-a spus să- i comunic c sţ ă -a r zgândit. Ieri să -a întâlnit din nou cu primarul. Sunt convinşi c potă ob ine a doua jum tate de milion pân în vara viitoare şi c pot încheiaţ ă ă ă campania pân în toamn .ă ă

— Asta este o veste bun . O'Donnell hot rî să ă ă-şi alunge temerile. Dac Orden Brown spusese asta, însemna c se va ine de cuvânt.ă ă ţ

— Oh, apropo, continu Tomaselli cu un gest stuă diat. Orden şi primarul au întâlnire cu guvernatorul miercurea viitoare. Se pare că pân la urm vom ob ine suă ă ţ plimentul din partea statului.

— Şi altceva? O'Donnell se r sti ironic la adă ministrator.— Credeam c o s fii încântat.ă ăMai mult decât încântat, reflect O'Donnell. Întră -un fel ai putea

spune c este primul pas spre realizarea unui vis. Era un vis care îşiă avea originea din primele zile de când sosise la Trei Comitate, acum trei ani şi jum tate. Ciudat, cât de repede te obişnuieşti cu un loc,ă gândi O'Donnell. Dac iă -ar fi spus cineva când se afla la Facultatea de medicin din Harvard, sau mai târziu, când era chirurg şef la Columbiaă Presbyterian, c va sfârşi prin a ajunge întră -un spital pr p dit caă ă acesta, ar fi refuzat ideea, plin de dispre . Chiar şi când fusese laţ Londra pentru a-şi perfec iona experien a în chirugie, fusese convinsţ ţ c se va al tura personalului unora dintre cele mai mari cliă ă nici, Johns

Page 14: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Hopkins sau Massachusetts General. Cu preg tirea pe care o avea, ar fiă putut alege. Dar înainte de a se hot rî, Orden Brown venise la Newă York şi-l convinsese s viziteze spitalul din Burlington.ă

Ceea ce a v zut lă -a îngrozit. Spitalul era aproape demolat, organizarea lipsea cu des vârşire, standardele meă dicale, cu câteva excep ii, erau la p mânt.ţ ă

Şefii de la sec iile de chirurgie şi medicin intern inuser deţ ă ă ţ ă posturi ani de zile. O'Donnell sim ise c obiectivul lor în via fusese deţ ă ţă a p stra un ă status quo prietenos. Administratorul, omul cheie în leg tura dintre conă siliul de conducere şi personalul medical, era un incompetent. Programul internilor era inexistent. Nu existau fonduri pentru cercetare. Condi iile în care tr iau asisţ ă tentele şi condi iile deţ munc erau aproape medievale. Orden Brown îi ar tase totul, nuă ă -i ascunsese nimic. Apoi, merseser împreun acas la preşedinteleă ă ă consiliului. O'Donnell acceptase s r mân la cin , dar dup aceeaă ă ă ă ă dorise s prind primul avion spre New York. Dezgustat, nu mai vroiaă ă s vad niciodat oraşul Burlington şi spiă ă ă talul Trei Comitate.

La cin , care fusese servit în linişte, întră ă -o sufragerie ce ar taă pl cut, i să -a spus istoria. Nu era ceva nou. Spitalul Trei Comitate, alt dat modern şi bine apreă ă ciat, c zuse prad del s rii şi neglijen ei.ă ă ă ă ţ Preşedintele consiliului fusese un industriaş b trân, care de cele maiă multe ori pasa responsabilit ile lui unei alte persoane şi venea laăţ spital numai pentru a face fa unor obliga ii sociale deosebite. Lipsaţă ţ de autoritate provocase dec derea. Şefii de sec ii ineau cu din ii deă ţ ţ ţ posturi şi erau refractari la orice schimb ri. Tinerii fuseser la începută ă revolta i, apoi se sim iser frustra i, apoi se mutaser în alte p r i. Înţ ţ ă ţ ă ă ţ cele din urm , reputa ia spitalului deă ţ venise atât de proast încât niciă un tân r cu studii superioare nu îşi mai dorea s se al ture acestuiă ă ă personal. Din aceast cauz , fuseser primi i al ii, cu calificare maiă ă ă ţ ţ slab . Aceasta era situa ia când venise O'Donnell în viă ţ zit .ă

Singura schimbare fusese numirea lui Orden Brown în func ia deţ preşedinte. B trânul industriaş care ocupase aceast func ie, muriseă ă ţ cu trei luni în urm . Un grup de cet eni influen i îl convinseser peă ăţ ţ ă Brown s acă cepte. Alegerea sa nu fusese unanim . O parte din veă chea gard a conducerii spitalului dorea scaunul pentru unul din ei, ceă fusese mult timp membru al consiliului de administra ie, pe numeţ Eustace Swayne. Dar Brown fusese ales de majoritate şi acum încerca să-i conving pe membrii consiliului s accepte ideea moderniz riiă ă ă spitalului.

Era o lupt aproape inutil . Elementele conservatoare din consiliuă ă se aliaser cu o parte dintre medici şi îl desemnaser pe Eustaceă ă Swayne drept purt torul lor de cuvânt. Rezistau tuturor schimb rilor.ă ă Brown trebuia s fie foarte diplomat şi foarte precaut.ă

Îşi dorea s ob in autoritatea de a spori num rul memă ţ ă ă brilor din consiliul de conducere, pentru a coopta al i membri mai activi. Dar,ţ pentru moment, p rerile nu erau unanime şi, temporar, planul fuseseă

Page 15: Arthur Hailey - Ultima Sansa

amânat.Dac el ar fi vrut, îi explicase Orden Brown,ă le-ar fi putut for aţ

mâna ca să-şi impun punctul de vedere. Ar fi putut, dac ar fi dorit,ă ă să-şi foloseasc influen a ca să ţ ă-i determine pe unii membri mai inactivi din consiliu s se retrag , dar asta ar fi însemnat lips de prevedere,ă ă ă pentru c cea mai mare parte dintre ei erau oameni boă ga i, iar spitalulţ avea nevoie de moştenirile pe care aceştia i le l sau de obicei prină testament. Dac îi d dea afar acum, unii dintre ei puteau foarte bineă ă ă să-şi modifice testamentul şi s scoat spitalul din el.ă ă

Eustace Swayne, care era proprietarul unei re ele de magazine,ţ d duse de în eles c lucrurile se puteau peă ţ ă trece astfel. De aceea avea nevoie de foarte mult tact şi diploma ie. F cuse ceva progrese totuşi,ţ ă şi un pas înainte fusese c ob inuse majoritatea pentru a numi un nouă ţ şef la chirurgie. De aceea dorise să-l întâlneasc neă ap rat peă O'Donnell.

— M tem c nu este de mine, spusese O'Donnell dup cin ,ă ă ă ă cl tinând din cap.ă

— Poate c nu, dar aş dori s m ascul i pân la cap t.ă ă ă ţ ă ăEra conving tor acest b trân industriaş, urmaş al unei familiiă ă

bogate, care-şi alesese singur drumul în via şi, din muncitor laţă o el rie, ajunsese în birourile conduţ ă cerii, urmând s ob in , poate,ă ţ ă scaunul de preşedinte. Îi şi sim ea pe oameni, din anii când lucraseţ um r la um r cu muncitorii din o el rie. Poate c de aceea acceptaseă ă ţ ă ă povara de a scoate spitalul din mocirl . Dintră -un motiv pe care nici el nu şi-l putea explica, în scurtul timp pe care-l petrecuser împreun ,ă ă O'Donnell sim ise d ruirea b trânului.ţ ă ă

— Dac vii aici, iă -a spus lui O'Donnell la sfârşitul mesei, nu- i potţ promite nimic. Mi-ar place să- i pot spune c vei avea mân liber , darţ ă ă ă mai degrab cred c va treă ă bui s lup i pentru fiecare lucru pe care îlă ţ doreşti. Vei întâlni opozi ie, resentimente şi piedici în orice vei face.ţ Vor fi situa ii în care nu te voi putea ajuta şi momente pe care va trebuiţ s le dep şeşti singur. Dup un moment de t cere Brown ad ugaseă ă ă ă ă şoptit: Cred c singurul lucru bun pe care îl po i spune despre această ţ ă situa ie, din punctul t u de vedere, este c ea reprezint cea mai mareţ ă ă ă confruntare din via a unui b rbat.ţ ă

Acestea fuseser ultimele cuvinte pe care le spusese în searaă aceea despre spital, Orden Brown. Dup aceea vorbiser despre cuă ă totul alte lucruri: despre Europa, despre alegeri, despre agravarea na ionalismului în Orientul Mijlociu. Brown c l torise mult şi era un omţ ă ă bine informat. Mai târziu, îl condusese pe O'Donnell la aeroport.

— Mi-a f cut pl cere c teă ă ă -am întâlnit, i-a spus Orden, strângându-i mâna.

Dup aceea, O'Donnell se îmbară case cu gândul sincer de a-şi şterge din minte experien a tr it la Burlington.ţ ă ă

În timpul zborului încercase s citeasc o revist . Era un articolă ă ă care-l interesa, despre campionatul de tenis, dar nu re inea cuvintele.ţ

Page 16: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Se tot gândea la spitalul Trei Comitate, la ceea ce v zuse acolo şi laă ceea ce trebuia făcut acolo. Apoi, brusc, pentru prima dat , începuseă să-şi analizeze propriile concepte despre medicin . „Ce înă seamn toateă astea?" se întrebase atunci. „Ce vreau eu pentru mine? Ce fel de realizare îmi doresc? Ce am de oferit? Ce voi l sa în urma mea, laă sfârşit?" Nu era căs torit; probabil c nă ă -o va face niciodat . Avuseseă aventuri, dar nimic serios. Unde ducea acest drum, început la Harvard, Presbyterian Bart...? Şi, deodat , ştiuse r să ă punsul, ştiuse c destinul îlă ducea la Burlington şi la Trei Comitate. Hot rârea fusese ferm şiă ă irevocabil . Când a aterizat pe La Guardia, iă -a trimis o telegram luiă Orden Brown. Dou cuvinte: „Am acceptat".ă

Acum, privind planurile cl dirii pe care administraă torul o numea în glum „Noul Ierusalim", O'Donnell se gândi la cei trei ani şi jum tateă ă de când era aici. Orden Brown avusese dreptate când îi spuse c nuă -i va fi uşor. Toate obstacolele pe care i le-a prezis, existaser . Totuşi,ă treptat, ce fusese mai greu se rezolvase.

Dup sosirea lui O'Donnell, fostul chirurg şef să -a retras în t cere.ă O'Donnell şi-a atras de partea sa chirurgii care doreau ridicarea nivelului activit ii profesionale. Au stabilit între ei un regulamentăţ foarte sever şi au format o comisie puternic pentru a impuneă respectarea lui. Comisia pentru analizarea esuturilor, aproape deţ -funct , a fost reactivat . Sarcina ei era de a ajuta la evitarea greşeliloră ă chirurgicale.

Chirurgii mai pu in competen i fuseser avertiza i poţ ţ ă ţ liticos, dar ferm, s lucreze în limitele competen ei lor. Câtorva cârpaci, dintre ceiă ţ care abia erau în stare s fac opera ii de apendice, nişteă ă ţ incompeten i, li se dţ ăduse şansa de a alege între a pleca singuri şi a fi da i afar în mod oficial. Întrucât pentru unii aceasta ar fi însemnatţ ă pierderea mijloacelor de existen , majoritatea aleseser s plece f rţă ă ă ă ă scandal. Printre ei fusese şi un chirurg care extirpase un rinichi unui pacient, f r s se asigure dac pacientul nu mai fusese supus uneiă ă ă ă astfel de opera ii. Greşeala fatal fusese observat la autopsie.ţ ă ă Îndep rtarea acestui chirurg de la spital se f cuse uşor. A altora îns ,ă ă ă decursese mult mai dificil. Fuseser şi ceră turi, la comisia disciplinar , şiă doi dintre foştii chirurgi intentaser proces spitalului. O'Donnell ştia că ă va fi o disput urât , în public, şi ura publicitatea ce avea s se fac .ă ă ă ă

În ciuda acestor probleme, O'Donnell şi cei care îl sus ineau îşiţ realizaser planurile şi umpluser golurile cu oameni califica i, ceă ă ţ fuseser convinşi cu mare greutate să ă accepte spitalul din Burlington.

Între timp, se schimbase şi şeful Comisiei de disciplin medical ,ă ă în locul c ruia fusese numit doctorul Chandler, specialist în medicină ă intern . Deşi f cuse parte din echipa veche de conducere, luaseă ă adesea atitudine împotriva ei. Nu era întotdeauna de acord cu O'Donnell, dar era unul dintre oamenii care nu acceptau compromisuri când era vorba de activitatea profesional .ă

În cei trei ani şi jum tate se schimbaser şi metodele deă ă

Page 17: Arthur Hailey - Ultima Sansa

administrare a spitalului. La câteva luni dup sosire, O'Donnell îiă povestise lui Orden Brown despre un tân r administrator, unul dintreă cei mai buni pe care-i cunoscuse. Preşedintele luase avionul şi după dou zile se înă torsese cu un contract semnat. Dup înc o lun ,ă ă ă b trânul administrator fusese pensionat şi Harry Tomaselli instalat înă locul s u. Acum, latura administrativ reflecta în înă ă tregime eficien aţ metodic a lui Tomaselli.ă

Cu un an în urm O'Donnell fusese ales preşedinte al corpuluiă medical. De atunci, el, Tomaselli şi doctorul Chandler l rgiseră ă considerabil programul de preg tire pentru interni şi num rulă ă asistentelor.

Mai aveau înc multe de f cut, O'Donnell ştia c erau abia laă ă ă începutul unui program îndelungat, care se baza pe trei componente: serviciul medical, instruirea, cercetarea. El avea acum patruzeci şi doi de ani şi peste câteva luni urma s împlineasc patruzeci şi trei. Seă ă îndoia c în cei câ iva ani de activitate care îi mai r mâneau va reuşiă ţ ă s termine ceea ceă -şi planificase. Dar începutul era bun; m car atâtaă mul umire avea, şi mai ştia c hot rârea luat în avion acum trei ani şiţ ă ă ă jum tate fusese coă rect .ă

Mai existau puncte slabe, sigur, era foarte conştient de asta. Era normal. Nici un plan de o asemenea anvergur nu se putea rezolvaă uşor, sau repede. Unii medici b trâni se opuneau schimb rilor şi aveauă ă o puternic influen asupra membrilor mai b trâni ai consiliului deă ţă ă conducere, în frunte cu Eustace Swayne, mai înc p ânat ca niciodat .ă ăţ ă Poate c era un lucru bun, reflect O'Donnell şi poate c exista ună ă ă adev r uneori în afirma ia „tiă ţ nerii fac prea multe schimb ri, preaă repede". Dar, din pricina acestui grup şi a influen ei pe care o avea,ţ trebuia destul de des să-şi tempereze planurile, s fie pruă dent. El, O'Donnell, accepta faptul în sine, dar avea greut i în a tempera ceiăţ mai tineri dintre colegii s i.ă

Printr-o asemenea situa ie trecea acum, dup discu ia cu Billţ ă ţ Rufus. Sec ia Patologie din spitalul Trei Comitate era înc plin deţ ă ă prejudec ile vechiului sistem de conăţ ducere. Doctorul Joseph Pearson, care conducea sec ia ca pe un domeniu personal, era în spital deţ treizeci şi doi de ani. Era intim cu cei mai mul i dintre membrii conţ -siliului de conducere, era prieten apropiat şi juca des şah cu Eustace Swayne. Mai mult decât atât, Joe Pearson nu era un incompetent; dosarul lui era perfect. În tinere e fusese recunoscut ca unul dintre ceiţ mai activi cercet tori în domeniu şi fusese numit preşedinte ală Asocia iei medicilor ţ patologi. Adev rata problem consta în faptul că ă ă munca la sec ia Patologie devenise prea complex pentru a fi dirijatţ ă ă de un singur om. O'Donnell intuia c unele laboratoare din sec ieă ţ trebuiau modernizate. Dar, era necesar, ca la toate schimb rile, s seă ă mai gândeasc . Trebuia luat în considerare strângerea de fonduriă ă pentru extinderea spitalului.

Dac se iscau discu ii între O'Donnell şi Joe Peară ţ son, cum va

Page 18: Arthur Hailey - Ultima Sansa

afecta influen a lui Pearson asupra lui Eusţ tace Swayne strângerea de fonduri pentru reconstruc ia spitalului? Dona ia pe care urma sţ ţ -o facă Swayne era probabil substan ial , deci pierderea ei era de luat înţ ă seam . La fel de serioas era influen a lui Swayne asuă ă ţ pra unora dintre locuitorii oraşului; într-un fel sau altul, b trânul avea puterea de a leă realiza, sau distruge planurile.

Cu o asemenea miz în joc, O'Donnell spera c proă ă blema sec ieiţ Patologie putea fi l sat o vreme în susă ă pans. Totuşi, trebuia s facă ă ceva în leg tur cu plângerea lui Bill Rufus, şi repede.ă ă

Ridic privirea de pe proiecte şi îi spuse administraă torului:— Harry, cred c să -ar putea s intr m în r zboi cu Joeă ă ă Pearson.

TREI

În contrast cu c ldura şi activitatea febril de la etajele superioareă ă ale spitalului, în subsolul îmbr cat în faian alb era linişte şi r coare.ă ţă ă ă Liniştea fusese tulburat de mica procesiune care venea pe culoară — sora Penfield şi o ordonan care împingea o mas cu rotile.ţă ă

De câte ori f cuse oare acest drum? se întreab sora Penfieldă ă privind trupul acoperit de pe mas . Probabil c de vreo cincizeci de oriă ă în ultimii unsprezece ani. Poate de mai multe ori, pentru c unoră asemenea situa ii nu le re ii exact num rul; acest ultim drum întreţ ţ ă salon şi morga spitalului, grani a dintre via şi moarte.ţ ţă

O lege nescris era respectat cu sfin enie; acest ultim drum ală ă ţ pacientului care murise era trasat cu discre ie, erau alese coridoareleţ nepopulate, liftul de marf pentru a coborî la subsol aşa încât cei vii să ă nu fie zgudui i sau deprima i de spectrul mor ii ce li se înf işa atât deţ ţ ţ ăţ aproape. Era ultima sarcin pe care trebuia s o îndeplineasc soraă ă ă Penfield, pentru c , deşi în aceste cazuri medicina eşuase, fostulă pacient nu era tratat cu dispre ; grija, ultimele servicii care i seţ acordau, erau semne c se dep şea grani a dintre via şi moarte.ă ă ţ ţă Ultimul semn de respect.

Coridorul alb se bifurca. Dinspre dreapta se auzea un zumzet de motor. Acolo era departamentul mecanic al spitalului — centrala termic , sistemul de ap cald , generatoarele electrice. În direc iaă ă ă ţ opus era o pl cu pe care scria: „SEC IA PATOLOGIE. MORG ".ă ă ţă Ţ Ă

În timp ce Weidman, ordonan a, îndrept m su a cu rotile spreţ ă ă ţ stânga, portarul lu o atitudine respectuoas , încercând s ascundă ă ă ă sticla de Coca-Cola cu care îşi trecuse timpul.

Se şterse la gur cu dosul mânecii, dup care întreb :ă ă ă— Nu a reuşit s tr iasc , nu?ă ă ăRemarca îi era adresat lui Weidman; era un fel de glum , un jocă ă

pe care îl jucaser de multe ori. Ordoă nan a nu era la primul drum înţ subsol.

Page 19: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— I-au tras clapa, Jack.Portarul d du din cap şi mai lu o gur din sticla de Cola.ă ă ăCe scurt este timpul între via şi sala de autopsie, gândi soraţă

Penfield. Cu mai pu in de o or în urm , trupul de sub cearşaf eraţ ă ă George Andrew Dunton tr ind, în vârst de cincizeci şi trei de ani,ă ă inginer. Îşi amintea detaliile din fişa pacientului, pe care o avea în dosarul de sub bra .ţ

Familia lui se purtase la fel de frumos şi înainte de a muri şi după ce murise, uni i, distruşi emo ional, dar f r reac ii isterice. Pentruţ ţ ă ă ţ doctorul MacMahon fusese mai uşor s le cear permisiunea deă ă autopsie.

— Doamn Dunton, începuse el blând, ştiu c v este greu s vă ă ă ă ă gândi i la asta acum, dar trebuie s v rog ceva. V rog sţ ă ă ă ă-mi da iţ permisiunea de autopsie pentru so ul dumneavoastr .ţ ă

Continuase cu frazele de rutină — cum încearc spiă talul să men in standardele medicale pentru binele tuţ ă turor, cum se poate verifica diagnosticul medicului şi câte se pot înv a, cât bine le pot faceăţ altor familii cercetând o anumit boal . Nimic din toate acestea nu seă ă poate realiza f r permisiunea...ă ă

Fiul lui Dunton l-a întrerupt cu blânde e:ţ— În elegem. Dac ve i completa actele, mama le va semna.ţ ă ţŞi aşa a ajuns sora Penfield s completeze formaliă t ile deăţ

autopsiere, aşa ajunsese George Andrew Dunton, de cincizeci şi trei de ani, mort, la dispozi ia patologului.ţ

Uşile s lii de autopsie se d dur la perete.ă ă ăGeorge Rinne, administratorul sec iei, urm ri cu privirea masa cuţ ă

rotile care intra în sal . Privi apoi spre masa de autopsie. Str lucea deă ă cur enie. Weidman îl salut cu una din glumele de rutin .ăţ ă ă

— Am un pacient pentru tine.Politicos, de parc nu auzise aceste cuvinte de sute de ori, Rinne îiă

zâmbi şi-i f cu semn s se apropie de mas .ă ă ă— Du-l acolo.Weidman împinse masa cu rotile iar Rinne lu ceară şaful care

acoperea trupul neînsufle it al lui George Andrew Dunton. Îl împachetţ ă şi i-l întinse lui Weidman — f cea parte din inventar. Folosind cearşafulă de dedesubt, cei doi b rba i rostogolir cadavrul pe masa de autopsie.ă ţ ă

George Rinne icni când ridic corpul.ă— A fost un om solid, s-a îngr şat pân în ultima secund a vie ii.ă ă ă ţWeidman zâmbi.— Îmb trâneşti, George. Parc v d c î i vine şi ie rândul.ă ă ă ă ţ ţRinne cl tin din cap.ă ă— O s fiu aici s te aşez ă ă pe tine pe masa asta.Scena se desf şura f r grab . O jucaser de multe ori. Poate c ,ă ă ă ă ă ă

în timp, cei doi acceptaser jocul glumelor macabre din instinctul de aă crea o barier între ei şi atmosfera mor ii în care tr iau zilnic. De faptă ţ ă totul era acum o formalitate. Se obişnuiser cu moartea şi nu maiă

Page 20: Arthur Hailey - Ultima Sansa

sim eau team sau tulburare în fa a ei.ţ ă ţÎn cel lalt cap t al s lii de autopsie era patologul practicant,ă ă ă

doctorul McNeil. Se îmbr case în halatul alb, apretat impecabil, şiă acum r sfoia dosarul cazului primit de la sora Penfield, deplin conştientă de apropierea şi c ldura femeii. Îi sim ea halatul apretat, parfumul disă ţ -cret, şuvi a de p r alunecat de sub bonet ; iţ ă ă ă -ar fi plăcut s o mângâie.ă F cu un efort s se concentrezeă ă asupra hârtiilor.

— Se pare c totul e în ordine.ăS încerce oare cu sora Penfield? Trecuser deja şase s pt mâni,ă ă ă ă

şi la vârsta de dou zeci şi şapte de ani şase s pt mâni de celibat erauă ă ă greu de suportat. Sora Penfield era atr g toare, avea probabil treizeciă ă şi doi de ani, destul de tân r pentru a fi interesant , destul de b trână ă ă ă ă pentru a mai fi inocent . Era inteligent , prietenoas şi ar ta şi bine.ă ă ă ă Încerc s vad dincolo de uniforma alb ; pe c ldura asta probabil că ă ă ă ă ă nu avea prea multe dedesubt. Roger McNeil calcul . Probabil c vaă ă trebui s o invite la mas de câteva ori. Da, e clar; asta ar însemnaă ă ceva bani, şi luna asta nu i-ar ajunge. P strează ă-te pentru mine, Penfield. Ai s mai vii pe aici; vor mai muri pacien i, şi tu îi vei aduceă ţ aici.

— Mul umesc, doctore. Femeia îi zâmbi şi se întoarse s plece.ţ ăDa, cu ea se putea aranja, era convins de asta. Îi strig :ă— Po i s mai aduci! Avem nevoie de practic .ţ ă ăO glum pr fuit în încercarea de a te ap ra în fa a mor ii. Elaineă ă ă ă ţ ţ

Penfield ieşi. Sarcina ei fusese îndeplinit , tradi ia fusese onorat ,ă ţ ă legea nescris fusese respectat . Datoria ei era acum s se întoarc laă ă ă ă cei bolnavi, dar vii. Şi totuşi avea sentimentul c doctorul McNeil îiă sugerase ceva. Dar mai avea ocazii ca s afle.ă

În timp ce George Rinne strecura o bucat de lemn sub gâtulă cadavrului, McNeil aranja instrumentele necesare pentru autopsie. Cu ite, freze, un fier str u pentru oase... toate foarte curate. Rinne eraţ ă ă un om conştiincios, dar nici un instrument nu era steril aşa cum trebuia s fie în s lile de opera ie. Aici nuă ă ţ - i f ceai griji de inţ ă fec ii pentruţ pacientul de pe mas , aici numai patologii trebuiau s fie aten i cuă ă ţ propria lor persoan .ă

George Rinne îl privi întreb tor pe McNeil care îi ghici gândul.ă— Po i s suni la asistenţ ă te, George. Spune-le c eleă vele asistente

pot coborî, şi anunţă-l pe doctorul Pearson c suntem gata.ă— Da doctore.Rinne ieşi ascult tor. McNeil ca patolog practicant, aveaă

autoritate, chiar dac salariul pe careă -l primea era pu in mai mareţ decât al portarului. Nu va trece mult şi distan a dintre ei se va m ri. Cuţ ă trei ani şi jum tate de practic în spate mai avea acum doar şase luniă ă pân va putea ocupa un post permanent de patolog. Atunci se vaă putea gândi la o slujb pl tit cu dou zeci de mii de dolari pe an,ă ă ă ă pentru c din fericire, cererea de medici patologi era foarte mare, iară specialişti erau pu ini. Atunci nuţ -şi va mai face griji în privin a banilor,ţ

Page 21: Arthur Hailey - Ultima Sansa

îşi va putea permite să-i fac avansuri asistentei Penfield, sau altora.ăRoger McNeil zâmbi încântat, deşi nu tr d nimic în exterior.ă ă

Oamenii care avuseser deă -a face cu McNeil îl credeau un dur, şi era uneori, îl credeau lipsit de sim ul umorului, dar nu era. De fapt, cuţ b rba ii el nu se împrietenea uşor, în schimb femeile îl g seau atră ţ ă ă-g tor, lucruă pe care-l descoperise devreme şi-l folosise în avantajul s u. Când era stagiar, colegii lui erau uiă mi i. McNeil, mohorâtul,ţ moroc nosul, avea un succes nebun printre elevele asistente, reuşindă acolo unde unii dintre ei nu aveau succes, adic în pat.ă

Uşa s lii de autopsie se deschise şi Mike Seddons îşi f cu apari ia,ă ă ţ ca de obicei, plin de verv . Seddons era chirurg practicant, temporară trimis la patologie. Întotdeauna aducea cu el bun dispozi ie. Aveaă ţ p rul roşu, mereu ciufulit, şi nu putuse fi niciodat disciplinat de ună ă pieptene. Chipul deschis şi copil resc era întotdeauna luminat de ună zâmbet pl cut. McNeil îl considera pe Seddons un m sc rici, deşi, spreă ă ă lauda lui, tân rul se adaptase la patologie mult mai repede decât al iă ţ chirurgi. Seddons privi cadavrul de pe mas .ă

— Aha, iar avem treab !ăMcNeil îi ar t dosarul de pe mas şi Seddons îl deschise.ă ă ă— De ce a murit? apoi citind în dosar coment : stop cardiac, hm?ă— Aşa scrie acolo, spuse McNeil.— Te ocupi tu de el?Practicantul cl tin din cap.ă ă— Vine Pearson.Seddons îl privi ciudat.— Marele boss în persoan ? Ce are atât de deosebit cazul acesta?ă— Nimic deosebit. McNeil prinse formularul de autopsie într-un

dosar. Vor asista elevele asistente. Cred c vrea s le impresioneze.ă ă— Spectacol la comand ! râse Seddons. Trebuie s v d şi eu.ă ă ă— În cazul sta, po i s şi faci ceva. McNeil îi înă ţ ă tinse formularele.

Completează-le, vrei?— Sigur c da.ăSeddons începu s noteze informa iile despre starea cadavrului. Înă ţ

timp ce scria comenta ca pentru sine.— O cicatrice curat de la opera ia de apendicit . Aluni pe bra ulă ţ ă ţă ţ

stâng. Scuză-m , b trâne, spuse şi r suci mâna. Uşor rigor mortis.ă ă ă Ridicând o pleoap , not pe hârtie „pupila de 0,3 cm în diametru".ă ă Încerc s desă ă chid gura în epenit . Ia s vedem pu in din ii!ă ţ ă ă ţ ţ

De pe culoar se auzir zgomote de paşi. Uşa s lii se deschise şi oă ă asistent pe care McNeil o recunoscu intr înso it de câteva eleveă ă ţ ă asistente.

— Bun diminea a, doctore McNeil.ă ţ— Buna diminea a. Intra i.ţ ţErau şase eleve, şi pe m sur ce intrau în sal arună ă ă cau priviri

neliniştite spre cadavrul de pe mas . Mike Seddons zâmbi ironic.ă— Gr bi iă ţ -v , fetelor. Dac vre i locuri în fa , puă ă ţ ţă te i alege.ţ

Page 22: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Seddons cercet admirativ grupul de fete. Erau câă teva noi, pe care nu le mai v zuse, inclusiv bruneta. O mai privi o dat . Da, chiară ă dac erau ascunse de uniă forma spartan de elev , formele acesteiaă ă aveau ceva deosebit. Cu gesturi voit neglijente, travers sala de auă -topsie şi se aşez lâng fata pe care tocmai o remarcase. Îi zâmbi largă ă şi-i spuse cu blânde e:ţ

— Nu-mi amintesc s te fi v zut.ă ă— Sunt aici de când au venit şi celelalte. Îl privi cu un amestec de

naivitate şi curiozitate, apoi ad ug iroă ă nic: Mi s-a spus c doctorii nuă iau în seam elevele asistente din anul întâi.ă

— P i, este o regul general , dar uneori facem exă ă ă cep ii. Depindeţ de eleve, desigur. Apropo, eu sunt Mike Seddons.

— Eu sunt Vivian Loburton.Fata începu s râd , dar se opri brusc când v zu priă ă ă virea sever aă

asistentei şefe. Lui Vivian îi pl cea tân rul doctor roşcat, dar p reaă ă ă necuviincios s glumeşti în aceast atmosfer . La urma urmei, omul deă ă ă pe mas era mort. Murise de pu in timp, aşa i se spusese, de aceeaă ţ grupul lor fusese chemat s priveasc autopsia. „Autopă ă sia". Cuvântul o aduse la realitate. Se întreb cum va reac iona, c ci deja eraă ţ ă neliniştit . Ca asistent b nuia c se va obişnui cu moartea, dar acumă ă ă ă totul i se p rea nou şi însp imânt tor.ă ă ă

Se auzir paşi pe coridor. Seddons îi întinse mâna şi îi şopti laă ureche:

— Mai vorbim, cât de curând.Uşa se deschise şi elevele îi f cur loc, cu respect, doctoruluiă ă

Joseph Pearson. B trânul le salut scurt, apoi, f r s aştepteă ă ă ă ă r spunsul la salut se îndrept spre un dulap, dezbr c halatul alb şiă ă ă ă îmbr c halatul pentru autopsie. F cu un gest spre Seddons, care seă ă ă gr bi să ă-i încheie şireturile la spate. Apoi, ca o echipa bine antrenat ,ă cei doi se îndreptar spre chiuvet , unde Seddons îi pudr mâinile şiă ă ă apoi îl ajut s îmbrace m nuşile de cauciuc. Au f cut totul în t cere.ă ă ă ă ă Când terminar , Pearson îşi scoase igara din gur şi morm i ună ţ ă ă „Mul umesc" indiferent.ţ

Se apropie de masa de autopsie şi lu fişele întinse de McNeil.ă Pân în acest moment Pearson nu aruncase nici o privire spre cadavrulă de pe mas . Privind spectacolul, Seddons avu impresia c b trânul seă ă ă comport ca un dirijor în fa a unei orchestre simfonice. Lipseau doară ţ aplauzele.

Dup ce se familiariz cu istoria cazului, Pearson cercet cadavrul,ă ă ă comparând constat rile personale cu noă tele din fişe. Apoi l s igara şiă ă ţ se întoarse spre eleve:

— Cred c aceasta este prima autopsie la care asista i.ă ţFetele murmurar în cor:ă— Da, domnule.— Atunci s v explic. Eu sunt doctorul Pearson, patologul acestuiă ă

spital. Domnii de lâng mine sunt docă torul McNeil, patolog practicant şi

Page 23: Arthur Hailey - Ultima Sansa

doctorul Seddons, chirurg practicant în anul al treilea... Se întoarse spre Seddons: Am dreptate?

— Da, doctore Pearson.Pearson continu :ă— ...în anul al treilea de specialitate şi care ne face onoarea să

lucreze temporar la Patologie. Doctorul Seddons va termina în curând perioada de specializare dup care va practica chirurgia pe oameniă nevinova i.ţ

Dou fete chicotir , celelalte zâmbir . Seddons zâmă ă ă bea deschis, gusta glumele. Pearson nu pierdea niciodat ocazia să ă-i în epe peţ chirurgi şi probabil avea motive. În patruzeci de ani de patologie b trânul v zuse probabil mul i nechema i. Acum îl privi pe McNeil.ă ă ţ ţ Acesta era încruntat. Nu este de acord, gândi Seddons.

— Patologul este medicul pe oare pacientul nu îl vede. Şi totuşi, munca lui are o influen a enorm asupra s n t ii pacientului.ţ ă ă ă ăţ

Începe spectacolul, gândi Seddons şi cuvintele lui Pearson demonstrar c avea dreptate.ă ă

— Patologia face testele de sânge ale pacientului, îi studiază excrementele, îi depisteaz bolile, hot r şte dac are o tumoareă ă ă ă malign sau benign . Patologia îl sf tuieşte pe medicul pacientului şiă ă ă ajut acolo unde medicina geă neral nu poate p trunde. Pearson se opriă ă şi privi semnificativ spre trupul lui George Andrew Dunton. Patologul este omul care pune diagnosticul final.

Pearson se opri din nou. Ce actor superb este b trinul, gândiă Seddons. Cât naturale e!ă ţ

— V atrag aten ia, continu Pearson, asupra acelor cuvinte scriseă ţ ă pe peretele s lilor de autopsie.ă

Ochii fetelor urm rir degetul doctorului. ă ă Mortul vivos docent. Pearson citi maxima în latin apoi o traduse:ă

— Cei mor i îi înva pe cei vii. Aşa se va întâmpla şi acum.ţ ţă B rbatul acesta, aparentă — sublinie cuvântul aparent — a murit de tromboz coronarian . Prin auă ă topsie vom descoperi dac esteă adev rat.ă

Seddons, care ştia ce se va întâmpla mai departe, se apropie de mas . Era un actor m runt în aceast scen dar nu dorea s o piard .ă ă ă ă ă ă Pearson împr ştie în jurul s u un nor de fum dup care îi întinse igaraă ă ă ţ lui Seddons. Studie instrumentele de pe mas şi alese un cu it. Cală ţ culă din privire unde va t ia, apoi cu mişc ri iu i şi sigure t ie adânc.ă ă ţ ă

McNeil le privea atent pe fete. Autopsia, gândi el, nu era recomandat celor slabi de înger, dar uneori şi pentru cei cuă experien prima incizie era greu de f cut. Pân în acest momentţă ă ă trupul de pe mas sem nase fizic cu unul viu. În urma lamei de cu ită ă ţ imaginea se spulbera. Pe mas nu se mai afla un b rbat, o femeie sauă ă un copil, ci materie, carne şi oase, sem na cu via a dar nu era via .ă ţ ţă Acesta era adev rul suprem, sfârşitul la care trebuiau s ajung to iă ă ă ţ oamenii. Aceasta era starea final descris de vechiul testament, „Dină ă

Page 24: Arthur Hailey - Ultima Sansa

rân te naşti, în rân te întorci".ţă ă ţă ăFolosindu-şi îndemânarea acumulat în lungaă -i experien ,ţă

Pearson începu autopsia cu o incizie în form de „Y". Cele dou bra eă ă ţ ale y-ului porneau de la umeri şi se întâlneau sub piept. De aici cu itulţ t ie în jos abdomenul la glandele genitale. Lama cu itului împlântat înă ţ carne fâşâia lugubru.

McNeil v zu între fete dou chipuri albe ca varul, o a treia seă ă întoarse cu spatele, celelalte trei priveau cu stoicism. Continua s leă priveasc atent pe cele palide; era un lucru normal ca femeile să ă cedeze la prima autopsie. Acestea îns p reau c vor rezista. Celoră ă ă dou le reveni culoarea în obraji, a treia se întoarse, deşi avea batistaă la gur . McNeil le spuse cu în elă ţ egere:

— Pute i ieşi afar , dac dori i. Prima dat este înţ ă ă ţ ă totdeauna greu de suportat.

Toate îl privir cu recunoştin dar nici una nu se mişc . McNeilă ţă ă ştia c unii patologi nici nu le primesc pe asistente la autopsie pân nuă ă se f cea prima incizie. Pearson îns nu era omul care s menajeze peă ă ă cineva. El considera c ele trebuie s vad totul de la început pân laă ă ă ă sfârşit. Cu asta McNeil era de acord. O asistent treă buia s fac faă ă ţă multor situa iiţ — membre rupte, infec ii, opera ii; cu cât accepta maiţ ţ repede realitatea, cu atât era mai bine pentru to i, inclusiv pentru ea.ţ

Era rândul lui McNeil să-şi pun m nuşile şi s luă ă ă creze al turi deă Pearson. T ie coastele şi d du la iveal inima şi pl mânii. M nuşile,ă ă ă ă ă instrumentele şi masa începuser acum s se umple de sânge.ă ă Seddons, înm nuşat şi el, t ia acum partea inferioar a corpului pentruă ă ă a deschide abdomenul. Travers camera şi lu o g leat , dup careă ă ă ă ă scoase stomacul şi intestinele şi dup ce le cercet pu in, le puse înă ă ţ g leat . Mirosul începuse s fie insuportabil. Luând un tub de pe raftulă ă ă de lâng mas , Seddons începu s absoarb cu pompa sângele dină ă ă ă abdomen şi din torace.

Între timp, McNeil lucra la cap. F cuse câte o incizie începând dină spatele fiec rei urechi, spre ceaf , urmând linia p rului, astfel caă ă ă t ietura s nu fie vizibil în cazul în care familia ar fi dorit s expună ă ă ă ă corpul defunctului. Folosindu-şi toat for a degetelor, trase scalpul spreă ţ frunte, l sânduă -l s acopere ochii şi fa a, astfel c acum toat eastaă ţ ă ă ţ era dezvelit . Lu un fier str u electric şi înainte s înceap s taieă ă ă ă ă ă ă privi din nou spre elevele asistente: în ochii lor era un amestec de groaz şi uimire „Încet fetelor, gândi el, înc nu a i v zut totul".ă ă ţ ă

Pearson scotea cu aten ie inima şi pl mânii. McNeil t ie craniul.ţ ă ă Scrâşnetul lamei pe os tulbur t cerea din camer . McNeil se uit dină ă ă ă nou la fete; spera ca fata ce-şi inea batista la gur s nu vomite.ţ ă ă Termin . Se vedea membrana sub ire ce acoperea creierul. Fetele reă ţ -zistau bine. Dac rezistaser pân acum, vor putea privi pân la cap t.ă ă ă ă ă

Terminând cu craniul, McNeil lu o foarfec ascu it şi f cu oă ă ţ ă ă incizie în vena jugular , din care âşni un jet de sânge. „Este fluid,ă ţ gândi el, nici un semn de tromboz ". Apoi, scoase cu aten ie creierul.ă ţ

Page 25: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Seddons aduse repede un vas de sticl plin cu formol şi McNeil puse cuă grij creierul în el. Privind mişc rile sigure ale lui McNeil, Seddons seă ă trezi gândindu-se ce naiba era în mintea patologului. Îl ştia pe acesta de doi ani, dar îl cunoştea mai bine de când lucra la patologie. Pe Seddons îl interesa patologia, deşi era convins c hot rârea lui de aă ă face chirurgie era definitiv şi irevocabil . În contrast cu acest t râm ală ă ă mor ii, sala de opera ii era un domeniu al vie ii; avea o poezie aţ ţ ţ mişc rii, un sentiment al împlinirii pe care ă nu-l putea g si aici, în zonaă mor ii. „Ei bine, gândi el, fiecare cu ceţ -i place".

Dar mai era ceva straniu în leg tur cu patologia. Aici î i puteaiă ă ţ pierde sim ul realit ii, convingerea c meţ ăţ ă dicina era f cut de oameniă ă şi pentru oameni. De exemplu, creierul acesta... acum câteva ore era centrul de gândire al unui om, era coordonatorul sim urilor lui.ţ Ad postise gânduri, cunoscuse sentimentele de dragoste, team şiă ă triumf. Ieri, poate chiar ast zi, comandase ochilor s plâng . Omulă ă ă acesta fusese inginer constructor. Însemna c acest creier ştiuseă matematic , ra ionase, poate consă ţ truise case, poate o autostrad ,ă poate o catedral ; acest creier l sase ceva moştenire fiin elor vii ceă ă ţ r m seser în urma lui. Şi ce devenise acum? O mas de esut, care vaă ă ă ă ţ fi t iat , examinat şi incinerat .ă ă ă ă

Seddons nu credea în Dumnezeu şi-i venea greu s în eleag deă ţ ă ce credeau oamenii educa i. Cunoaşterea, ştiţ in a, gândirea, f ceau caţ ă religia s devin o improbabilitate. Dar el, în ce credea? Neg sind cevaă ă ă mai bun, se mul umi s formuleze: „În str lucirea oamenilor, în creţ ă ă -din a în om". Ca chirurg, va avea deţ -a face întotdeauna doar cu indivizi singuri. Nu-şi va cunoaşte întotdeauna pacien ii, şi chiar dac îi vaţ ă cunoaşte va uita c ei sunt oameni, concentrat fiind asupraă problemelor tehnice. Cu mult timp în urm îşi jurase s nu uiteă ă niciodat c dină ă colo de orice exist un pacientă — un individ. În timpul specializ ri Seddons cunoscuse izolarea personală ă — scutul de ap rareă între el şi pacient. Uneori era o m sur de ap rare, dorea s eviteă ă ă ă implicarea emo ional . Poate c dac prietenii lui ar cunoaşte acesteţ ă ă ă gânduri, ar fi uimi iţ — ei care îl credeau pe Mike Seddons un extrovertit jovial.

Dar McNeil? Oare el sim ea ceva, sau se ap ra şi el cu o platoşţ ă ă protectoare? Seddons nu ştia sigur, dar bănuia c aceasta exist . Dară ă Pearson? Ei, aici nu avea îndoieli. Joe Pearson era rece, rece şi dur. Anii de patologie îl încrâncenaser . Îl privi atent pe b trân. Scosese iniă ă ma şi o studia atent. Le vorbea fetelor:

— Istoria medical a acestui om ne arat c acum trei ani a suferită ă ă de un prim atac de cord şi la începutul acestei s pt mâni a avut ală ă doilea atac. S examin m mai întâi arterele coronare. Asistenteleă ă priveau încordate în timp ce Pearson f cea o incizie delicat în artereleă ă cordului... undeva aici ar trebui s descoperim tromboza... da, uiteă -o.

Pe artera coronar stâng se putea vedea un cheag de ună ă centimetru.

Page 26: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Şi acum s examin m inima.ă ăPearson aşez organul pe masa de disec ie şi îl t ie in dou . Leă ţ ă ă

f cu semn fetelor s se apropie.ă ă— Vede i zona aceasta a muşchiului? Pearson le ar ta un esutţ ă ţ

fibros, albicios. Aceasta este dovada atacului suferit acum trei ani, un vechi infarct care s-a vindecat. Semnele ultimului infarct sunt aici, în ventricolul stâng. Observa i c zona din mijloc este mai deschis laţ ă ă culoare şi este înconjurat de o zon hemoragic . Pearson se înă ă ă toarse spre chirurg. Doctore Seddons, eşti de acord cu mine c diagnosticulă de moarte cauzat de tromboz coă ă ronarian a fost corect?ă

— Da, r spunse Seddonsă politicos. Nu-i nici o îndoial , continu înă ă gând. Un cheag minuscul, cât un bob de muştar, atâta a trebuit pentru a t ia firul vie ii.ă ţ

B trânul patolog puse organul de o parte.ăVivian îşi mai revenise. Credea c se poate controla acum. Laă

început, când v zuse cum fier str ul t ia easta cadavrului, sim ise că ă ă ă ţ ţ ă leşin . Hot râse s se controleze. Nuă ă ă -şi explica de ce, dar deodat îşiă amintise un incident din copil rie. Întră -o vacan , întrţă -o p dure dină Oregon, tat l ei c zuse pe un cu it de vân toare şi se t iase foarte r uă ă ţ ă ă ă la un picior. Surprinz tor, deşi era un b rbat puternic, se pierduse cuă ă firea când v zuse atât de mult sânge, iar mama ei, atât de fragil deă ă obicei, se dovedise brusc foarte tare. Îl legase deasupra r nii cu ună garou improvizat ca s opreasc sângele şi o trimisese pe Vivian după ă ă ajutor. Apoi, cât timp merseser prin p dure, ducânduă ă -l pe o targă improvizat , la fiecare jum tate de or dezlegase gaă ă ă roul pentru a reactiva circula ia sângelui, apoi îl lega la loc, pentru a opri din nouţ sângerarea. Mai târziu, doctorii i-au spus c acest lucru salvase piciorulă de la amputare. Vivian uitase de mult acest incident, dar amintindu-şi-l acum îşi rec p tase puterea. Ştia c niciodat nu va mai aveaă ă ă ă probleme când va participa la o autopsie.

— Ave i întreb ri? spuse doctorul Pearson.ţ ă— Da! — Vivian avea una. Organele, cele pe care le-a i scos, ce seţ

va întâmpla cu ele?— Probabil c le vom p stra o s pt mân . Adic , iniă ă ă ă ă ă ma, pl mânii,ă

stomacul, rinichii, ficatul, pancreasul, splina şi creierul. Vom face o examinare am nun it a lor şi vom înregistra datele. Probabil c vomă ţ ă ă mai avea şi alte cazuri, deci le vom putea compara.

Totul suna atât de rece şi impersonal, gândi Vivian. Dar probabil aşa ajungi dac faci astfel de lucruri zilnic. Se înfior f r s vrea. Mikeă ă ă ă ă Seddons o v zu şi îi zâmbi. Vivian se întreb dacă ă ă-i zâmbea amuzat sau comp timitor. De lâng ea, o coleg puse timid o alt întrebare.ă ă ă ă

— Şi atunci... trupul, este îngropat f r nimic?ă ăEra o întrebare frecvent . Totuşi, Pearson r spunse cu r bdaă ă ă re.— Depinde. Clinicile cu laboratoare de cercetare, ca aceasta, fac

de obicei mai multe studii dup autopsie decât celelalte spitale. Dină spitalul nostru, cadavrul pleac f r organele interne. Altfel, cei care seă ă ă

Page 27: Arthur Hailey - Ultima Sansa

ocup de îmb ls mare nu neă ă ă -ar fi recunosc tori, pentru c ar avea maiă ă multe probleme dac leă -am pune înapoi.

Lucrul acesta era adev rat, gândi McNeil. Poate c nu era modulă ă cel mai pl cut de aă -l spune, dar era adev rat. Se întrebase şi el uneori,ă dac familia şi ceilal i viziă ţ tatori ai camerei mortuare ştiau ce pu in maiţ r mânea întră -un corp c ruia i se f cuse autopsie. Dup o autopsie caă ă ă aceasta, în func ie de cât era de ocupat sec ia de paţ ă ţ tologie, puteau trece s pt mâni întregi pân când nu mai era nevoie de organe, baă ă ă chiar unele puteau fi p strate pe perioade nedefinite.ă

— Niciodat nu face i excep ii? insist tân ra.ă ţ ţ ă ă— Ba da. Înainte de a face o autopsie trebuie s obă inem acordulţ

familiei. Uneori, acordul este total, ca în cazul acesta. Alteori, primim doar o permisiune limitat . De exemplu, o familie ne poate cere în modă deosebit s nu ne atingem de cutia cranian . Noi respect m acesteă ă ă dorin e.ţ

— Mul umesc, domnule doctor. Aparent, fata era mulţ umit , darţ ă Pearson nu terminase.

— Avem şi cazuri în care, din motive religioase, trupul nu poate fi îngropat f r organele interne. Trebuie s respect m dorin a.ă ă ă ă ţ

— Şi catolicii? întreb o alt tân r . Ei insist ?ă ă ă ă ă— Cei mai mul i dintre ei, nu. Dar, în general, cereţ rile de felul

acesta fac munca patologului foarte dificil .ăÎn timp ce spunea ultimele cuvinte, Pearson îl privea ironic pe

McNeil.Amândoi ştiau c un spital catolic din oraş insista exasă perant ca

trupurile autopsiate s fie returnate pentru înă mormântare cu organele intacte. Uneori, recurgeau la un truc. Întotdeauna se g sea un set deă organe la îndemân . Dup ce se f cea autopsia, organele scoase erauă ă ă înlocuite cu cele existente şi astfel patologii aveau un punct câştigat în acest joc macabru.

McNeil ştia c Pearson, deşi nu era catolic, nu aproba această ă practic . Insista cu obstina ie s se primeasc peră ţ ă ă misiunea de autopsie. În formulare exista o fraz , „limiă tat la incizia abdominal ";ă ştia c unii patologi reuşesc cu aceast singur incizie s fac totul.ă ă ă ă ă Auzise un patolog spunând: „cu o incizie abdominal , dac eştiă ă inteligent, reuşeşti s sco i totul, chiar şi limba". Pearson nu ar fi peră ţ -mis niciodat aşa ceva. La Trei Comitate o „incizie abdoă minal "ă însemna atât şi nimic altceva.

Pearson îşi întoarse din nou aten ia asupra cadavrului.ţ— Vom continua acum s examin m... se opri. Lu un cu it şi f cuă ă ă ţ ă

o incizie. McNeil, Seddons, privi i aici.ţAmândoi cercetar zona ar tat . Pleura, de obicei o membrană ă ă ă

transparent , era îngroşat , dens , acoperit cu un esut fibros alb.ă ă ă ă ţ Semn clar de tuberculoz ; dac era veche sau recent vor deă ă ă scoperi imediat.

— Palpeaz pl mânii Seddons, îi ceru Pearson. Cred c dovadaă ă ă

Page 28: Arthur Hailey - Ultima Sansa

este acolo.Chirurgul prinse organele între degete şi începu s caute.ă

Descoperi imediat cavernele. Îi f cu semn lui Peară son c are dreptate.ă McNeil studia dosarul.

— S-a f cut radiografia la internare? întreb Peară ă son.Doctorul neg din cap.ă— Pacientul era în criz . Aici scrie c nu i să ă -a f cut.ă— Vom face o incizie vertical s vedem. Pearson voră ă bea

asistentelor.T ie uşor. Tuberculoza fibroas era evident şi foarte avansat .ă ă ă ă

Pl mânul avea o structur de fagure, parc erau mingi de pingă ă ă -pong, lipite unele de altele, iar în mijlocul lor era r ul care oricum ar fi dus laă moarte, chiar dac nu ar fi cedat inima.ă

— Vede i?ţ— Se pare c oricum era condamnat, problema era doar care îl vaă

îngenunchia primul, r spunse Seddons la întrebarea lui Pearson.ă— Aşa cum spune doctorul Seddons, omul suferea de tuberculoză

în stare avansat care oricum lă -ar fi omorât. Se pare, totuşi c nici el,ă nici medicul curant nu ştiau de existen a boliiţ .

Pearson îşi scosese m nuşile şi începuse să ă-şi dea jos halatul. Spectacolul s-a încheiat, gândi Seddons. Este rândul negrişorilor să spele. McNeil urma s pun organele principale întră ă -o g leat şi să ă -o eticheteze cu num rul caă zului. R m şi ele vor fi puse înapoi, apoiă ă ţ incizia va fi cusut pentru c zona în care a fost f cut va fi oricumă ă ă ă acoperit de haine când trupul se va afla în sicriu. Când totul va fiă terminat, trupul va intra la frigider şi îşi va aştepta înmormântarea.

Pearson îmbr c din nou halatul alb de laborator cu care intrase şiă ă aprinse o igar . Îi era caracteristic s lase în urma lui un nor de fum şiţ ă ă mucuri de igar pe care i le strângeau al ii. Le vorbi asistentelor:ţ ă ţ

— În meseria voastr vor fi momente când pacien ii vor muri.ă ţ Atunci trebuie s ob ine i permisiunea pentru autopă ţ ţ sie de la ruda cea mai apropiat . Uneori o va cere un medic, de multe ori va trebui s oă ă cere i voi. Uneori ve i întâmpina rezisten . Pentru orice om este greuţ ţ ţă s acă cepte mutilarea unei persoane iubite, chiar şi moart . Este deă în eles.ţ

Pearson t cu. Timp de o secund Seddons se trezi întrebânduă ă -se dac nu cumva îl judecase greşit pe b trân. Sim ise oare un strop deă ă ţ c ldur şi omenie la el acum?ă ă

— Când va trebui s aduce i argumente pentru aă ţ -i convinge pe oameni de necesitatea autopsiei, sper s v aminti i ceea ce a i v zută ă ţ ţ ă ast zi şi s folosi i acest lucru ca exemplu. Omul acesta a suferit deă ă ţ tuberculoz timp de mai multe luni. Este posibil să ă-i fi infectat pe cei din jurul s uă — familia, oamenii cu care a muncit, chiar şi personalul spitalului. Dac nu să -ar fi f cut autopsia unele din aceste persoane să -ar fi îmboln vit de tubercuă loz , care ar fi r mas nedepistat pân înă ă ă ă ultimul moment.

Page 29: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Dou fete se îndep rtar instinctiv de mas . Pearson d du dină ă ă ă ă cap.

— Aici nu exist pericol de infec ie. Tuberculoza este o boală ţ ă respiratorie. Dar pentru c ast zi am aflat acest lucru, cei care iă ă -au fost apropia i acestui om vor fi inu i sub observa ie şi examina i periodicţ ţ ţ ţ ţ timp de mai mul i ani.ţ

Spre surprinderea lui, Seddons constat c este impreă ă sionat de cuvintele b trânului. Vorbeşte frumos, gândi el; mai mult chiar, credeă în ceea ce spune. În acel moment îl îndr gea pe b trân.ă ă

Parc citind gândurile lui Seddons, Pearson îl privi cu un zâmbetă ironic.

— Şi patologia are victoriile ei, doctore Seddons.Îi salut scurt şi plec , l sând în urma lui un nor de fum.ă ă ă

PATRU

Şedin a lunar privind mortalitatea la sec ia Chirurgie eraţ ă ţ programat pentru ora 14,30. Cu trei minute înainte de ora începerii,ă doctori a Lucy Grainger, agitat de parc timpul lucra împotriva ei,ţ ă ă intr în anticamera s lii de şeă ă din e.ţ

— Am întârziat? întreb în grab o asistent .ă ă ă— Nu cred c au început. Abia au intrat. Fata îi ară ăt spre uşaă

dubl de stejar a s lii de şedin e din care se auzea un zumzetă ă ţ de voci.Dup ce intr în înc perea mare cu covor gros, cu o mas lungă ă ă ă ă

din lemn de nuc şi cu scaune curbate, Lucy se trezi fa în fa cu Kentţă ţă O'Donnell şi cu un tân r pe care nuă -l recunoscu. Aerul era îmbibat de fum de igar , şi în jurul lor toat lumea vorbea. Şedin a lunar privindţ ă ă ţ ă mortalitatea era considerat de to i ca un spectacol f cut la comand .ă ţ ă ă

— Lucy!Le zâmbi altor doi chirurgi, care o salutar , apoi se întoarse spreă

O'Donnell.— Lucy, iţ -l prezint pe doctorul Roger Hilton. Este proasp t sosit.ă

Poate î i aminteşti, iţ -am pomenit de câteva ori numele.— Da, îmi amintesc. Se întoarse şi-i zâmbi deschis lui Hilton.— iŢ -o prezint pe doctori a Grainger. Lucy este chiţ rurg ortoped.O'Donnell era foarte meticulos când trebuia s prezinte o nouă ă

achizi ie. Lucy întinse mâna, iar Hilton iţ -o strânse cu un zâmbet copil resc. Avea în jur de dou zeci şi şapte de ani.ă ă

— Dac nu ai obosit s tot auzi asta, bine ai venit în rândul nostru,ă ă spuse ea, zâmbind pl cut.ă

— De fapt îmi face mare pl cere.ă— Este primul spital în care lucrezi ca titular?— Da. Am fost chirurg practicant la Michael Reese.Acum Lucy îşi amintea mai clar. Acesta era omul pe care Kent

Page 30: Arthur Hailey - Ultima Sansa

O'Donndl dorise cu tot dinadinsul s îl aduc la Burlington. Astaă ă însemna c avea referin e foarte bune..ă ţ

— Vrei s vii pu in, Lucy? Kent O'Donneli era în spaă ţ tele ei şi o împingea uşor.

Ea se scuz fa de Hilton şi se retraser lâng o feă ţă ă ă reastr , maiă departe de restul lumii.

— Este pu in mai bine aici, ne putem auzi, zâmbi O'Doţ nnell. Ce mai faci tu, Lucy? Nu te-am v zut în ultima vreme decât foarte pu in, laă ţ serviciu.

Femeia r mase pu in pe gânduri.ă ţ— Ei bine, am pulsul normal, temperatura în jur de 36,5, dar nu

mi-am luat tensiunea de curând.— Nu m laşi s iă ă ţ -o iau eu? De exemplu, la cin , disear .ă ă— Crezi c este în elept? Ai putea sc pa aparatul în sup .ă ţ ă ă— Atunci s ne mul umim doar cu cina şi s uit m de tensiune.ă ţ ă ă— Mi-ar face mare pl cere, Kent, dar trebuie s m uit în carnetulă ă ă

de întâlniri.— Te rog, am s te sun mai târziu. Dac nu se poate acum,ă ă

amân m pe s pt mâna viitoare. O atinse pe um r şi se întoarse să ă ă ă ă plece. Trebuie s încep odat spectacolul.ă ă

Privindu-l cum îşi face loc printre grupurile de oameni, Lucy gândi, nu pentru prima dat , cât de mult îl admira pe Kent O'Donnell, atât caă om cât şi ca specialist. Invita ia la cin nu era ceva nou. Petrecuserţ ă ă multe seri împreun şi fusese o vreme când se gândise c alunecă ă ă încet spre o leg tur tacit . Amândoi erau nec s tori i, dar Lucy, laă ă ă ă ă ţ treizeci şi cinci de ani era cu şapte ani mai tân r deă ă cât chirurgul. Însă în atitudinea lui O'Donnell nu existase nici un semn care s îi arate că ă el o priveşte altfel decât ca pe o companie pl cut .ă ă

Lucy ştia c dac se l sa purtat de val, admira ia ei pentru Kentă ă ă ă ţ O'Donnell se putea transforma în ceva mult mai profund şi mai personal. Nu f cuse o încercare s for eze limitele, sim ind c lucrurileă ă ţ ţ ă trebuie s curg în matca lor fireasc . Acesta era m car avantajulă ă ă ă maturit ii dup zbuciumul tinere ii. Înve i c nu trebuie s te grăţ ă ţ ţ ă ă ăbeşti pentru a descoperi capetele curcubeului, înve i c ele se afl mult maiţ ă ă departe de blocul urm tor.ă

— Începem, domnilor? O'Donnell se afla la masa prezidiului, iar vocea lui reuşi s acopere rumoarea din sal . Şi el era încântat deă ă scurtul moment petrecut cu Lucy şi se gândea cu pl cere c o vaă ă întâlni curând. De fapt ar fi sunat-o de mult vreme dar exista un motivă pentru care ezitase. Adev rul era c Kent O'Donnell se sim ea foarteă ă ţ atras de Lucy Grainger şi nu era sigur dac acest lucru era bun pentruă ei.

Dar acum, via a lui avea un curs liniar. Când tr ieşti singur şi eştiţ ă independent, acest lucru te marcheaz dup o vreme şi i se pare greuă ă ţ s te adaptezi unei situa ii noi. B nuia c acelaşi lucru se întâmpla şiă ţ ă ă cu Lucy. Puteau avea probleme chiar şi pe plan profesional. Cu toate

Page 31: Arthur Hailey - Ultima Sansa

acestea, în prezen a ei se sim ea mai bine decât cu alte femei. Avea oţ ţ c ldur a spiritului care îl stimula. Ştia c şi ceiă ă ă lal i oameni, mai alesţ pacien ii ei, sim eau efectul acestei c lduri.ţ ţ ă

Lucy era atr g toare; era de o frumuse e matur . O priveă ă ţ ă a acum — încetase s mai vorbeasc cu un internă ă — şi o v zu aranjânduă -şi o şuvi de p r. Întotdeauna îşi purta p rul scurt, bucle aurii care îiţă ă ă încadrau fa a. Observ şi câteva fire albe. Ei, dar acesta era efectulţ ă medicinii asupra tuturor şi constatarea aminti c anii trec. Greşise oareă când aşteptase atât de mult? Ei bine, va vedea când vor servi cina împreun .ă

Pentru c rumoarea din sal nu încetase, repet ruă ă ă g mintea caă şedin a s înceap .ţ ă ă

— Nu cred c Joe Pearson a venit, îi strig Bill Rufus.ă ăCravata ciudat pe care iă -o v zuse mai devreme îl scoă tea în

eviden fa de cei din jurul s u.ţă ţă ă— Nu a venit Joe? întreb O'Donnell surprins, c uă ă tându-l din priviri.

L-a v zut cineva pe Joe Pearson?ăPentru un scurt moment chipul lui O'Donnell reflect enervarea,ă

apoi se control . Se îndrept spre uş .ă ă ă— Nu putem s începem o şedin despre mortalitate f ră ţă ă ă

prezen a patologului. Am s v d de ce nu vine.ţ ă ăDar când deschise uşa se lovi de Pearson.— Plecam s te caut, Joe. Salutul lui O'Donnell era prietenos, şiă

Lucy se întreb dac nu cumva i se p ruse c este nervos, după ă ă ă ă expresia de iritare de mai înainte.

— Am avut o autopsie. A durat mai mult decât aş fi crezut. Apoi m-am oprit s m nânc un sandviş.ă ă

Molf ia cuvintele pentru c nu terminase înc de mână ă ă cat. Lucy v zu şerve elul ascuns printre hârtii şi fişe şi zâmbi; numai Joe Pearsonă ţ îşi putea permite s m nânce în timpul unei şedin e despreă ă ţ mortalitate.

O'Donnell îl prezent pe Pearson lui Hilton. În timp ce aceştia îşiă strângeau mâinile Pearson sc p dosarele de sub bra şi hârtiile seă ă ţ împr ştiar pe duşumea. Zâmbind încordat, Bill Rufus le strânse şi leă ă puse sub bra ul lui Pearson. Acesta îi mul umi distrat şi continu s îiţ ţ ă ă vorbeasc lui Hilton.ă

— Chirurg?— Da, domnule, r spunse Hilton politicos.ăUn tân r ă bine-crescut, gândi Lucy, politicos cu cei mai în vârst .ă— Aşadar, un alt recrut pentru atelierul mecanic, comentă

Pearson. Vorbise tare şi t ios şi în camer se l s brusc liniştea. În alteă ă ă ă condi ii, remarca ar fi trecut neţ observat , dar acum fusese rostit cuă ă dispre . Hilton îns râdea.ţ ă

— Cred c putem spune şi aşa. Îns Lucy v zuse c tân rul fuseseă ă ă ă ă surprins de tonul lui Pearson.

— Nu-l lua în seam pe Joe, interveni O'Donnell îmă p ciuitor. Areă

Page 32: Arthur Hailey - Ultima Sansa

„ceva" cu chirurgii. Ei, începem?Se îndreptar cu to ii spre masa imens . O'Donnell se aşeaz înă ţ ă ă

capul mesei iar Pearson la stânga lui.În vreme ce ceilal i se aşezau, Pearson mai muşc o dat dinţ ă ă

sandviş, f r să ă -o fac deloc pe furiş.ăUndeva, aşezat la o mas , Lucy îl observ pe Charlie Dornberger.ă ă ă

Era foarte preocupat s îşi umple pipa. De câte ori îl priveai pe doctorulă Dornberger, acesta era ocupat ori să-şi umple, ori să-şi goleasc pipa;ă p rea c niă ă ciodat nu o fumeaz . Dornberger era obstetrician la acestă ă spital. Lâng el st tea Gil Bartlett iar în fa a lui st teau Dingă ă ţ ă -Dong Bell de la Radiologie şi John McEwan. Probabil c McEwan era interesat deă vreun caz prezentat ast zi; specialistul orelist nu participa de obicei laă astfel de şedin e.ţ

— Bun ziua, domnilor. Conversa ia din jurul mesei încet . Primulă ţ ă caz: Samuel Lobitz, b rbat, alb, cinzeci şi trei de ani. Doctor Bartlett.ă

Gil Bartlett, ca întotdeauna îmbr cat impecabil, desă chise un carnet de noti e. Instinctiv, Lucy îi privi barba, aşteptând ca aceasta sţ ă se mişte. Aproape instantaneu barba începu s se mişte în sus şi în jos.ă Bartlett vorbea liniştit.

— Pacientul mi-a fost încredin at pe 12 mai.ţ— Pu in mai tare Gil, se auzi dintrţ -un col îndep rtat al mesei.ţ ă— Voi încerca. Dar poate c nu iă ţ -ar strica un control la McEwan.Toat lumea gust gluma. Lucy îi invidia pe cei care puteau fiă ă

relaxa i în astfel de şedin e. Ea nu era niciodat mai ales atunci cândţ ţ ă se discuta un caz de-al ei. Era un chin s descrii diagnosticul şiă tratamentul unui pacient care a murit şi apoi să-i ascul i peţ al iiţ dându-şi cu p rerea şi în cele din urm s ascul i raportul patologuluiă ă ă ţ cu rezultatele autopsiei. Joe Pearson nu ierta pe nimeni.

Erau greşeli pe care le putea face oricine în medicin , uneori erauă chiar greşeli care costau via a pacien ilor. Pu ini erau medicii care nuţ ţ ţ f ceau astfel de greşeli în decursul întregii lor cariere. Important era să ă înve i din ele şi s nu le repe i. De aceea se f ceau şedin ele despreţ ă ţ ă ţ mortalitate, pentru ca cei prezen i s înve e.ţ ă ţ

Uneori greşelile erau de neiertat şi sim eai întotdeauna dacţ ă şedin a lunar avea în program un asemenea caz. Era o linişteţ ă ap s toare şi to i evitau s se priveasc în ochi. Foarte rar, criticileă ă ţ ă ă erau deschise, în primul rând pentru c nu mai erau necesare, în ală doilea rând pentru c nu ştiai niciodat când tu însu i puteai fiă ă ţ subiectul unei critici.

Lucy îşi aminti un incident legat de un chirurg renumit de la un alt spital în care lucrase. Chirurgul operase un suspect de cancer pe intestin. Când ajunsese în zona afectat , hot râse c pacientul esteă ă ă inoperabil şi în loc s încerce eliminarea por iunii afectate, închiseseă ţ opera ia. Dup trei zile pacientul murise şi fusese autopsiat. Raporţ ă tul ar tase c de fapt nu existase cancer. În realitate, apendiceleă ă pacientului se rupsese şi formase un abces. Chirurgul nu descoperise

Page 33: Arthur Hailey - Ultima Sansa

acest lucru şi, prin urmare, îl condamnase pe om la moarte. Lucy îşi amintea cu cât groaz a fost ascultat atunci raportul patologului.ă ă

În astfel de cazuri bineîn eles c nimic nu se f cea public, totul eraţ ă ă doar pentru urechile medicilor. Dar într-un spital bun lucrurile nu se opreau aici. De exemplu, O'Donnell discuta întotdeauna între patru ochi cu medicul în cauz şi, apoi, o vreme îl urm rea foarte atent. Lucyă ă nu trecuse niciodat prin asemenea situa ii, dar auă ţ zise c şeful eraă extrem de dur în spatele uşilor închise.

— Cazul mi-a fost încredin at de doctorul Cymbalist, continuţ ă Bartlett.

Lucy îl cunoştea. Cymbalist era medic generalist. Şi ea primise câteva cazuri de la el.

— Am fost sunat acas . Doctorul Cymbalist miă -a spus c b nuieşteă ă un ulcer perforat. Simptomele pe care mi le-a descris corespundeau diagnosticului. Pacientul era deja în salvare, în drum spre spital. Am sunat chirurgul de gard şi lă -am anun at de sosirea cazului. Bartlett îşiţ privi noti ele. Eu am examinat pacientul dup aproximaţ ă tiv o jum tateă de or . Avea dureri abdominale puternice şi era în stare de criz . Eraă ă cenuşiu la fa şi avea o transpira ie rece. Am prescris transfuzie şiţă ţ morfin . Fizic, abă domenul era rigid şi sensibilizat.

— I-ai f cut o radiografie? întreb Bill Rufus.ă ă— Nu. Mi s-a p rut c pacientul este prea grav bolă ă nav pentru a-l

transporta la Radiologie. Am fost de acord cu diagnosticul de ulcer perforat şi am hot rât s operez imediat.ă ă

— F r să ă ă- i pui alte întreb ri, doctore? De data aceastaţ ă întreruperea era a lui Pearson. Tot timpul patologul îşi studiase hârtiile. Acum îl privea direct pe Bartlett.

Bartlett ezit un moment şi Lucy gândi: Ceva nu este în regul ;ă ă diagnosticul a fost greşit şi Joe Pearson aşteapt s îşi întind capcana.ă ă ă Apoi îşi aminti c tot ce ştia Pearson ştia şi Bartlett şi pentru el nimică nu mai era o surpriz . Probabil c Bartlett participase la autopă ă sie. Cei mai conştiincioşi dintre chirurgi participau când le murea un pacient. Dup o pauz de câteva momente, tân rul continu foarte degajat:ă ă ă ă

— Întotdeauna î i pui întreb ri în cazurile urgente, doctoreţ ă Pearson. Dar eu am hot rât c simptomele justiă ă ficau interven iaţ chirurgical ă imediat . Şi totuşi, nu era un ulcer perforată — pacientul a fost trimis în salon. L-am chemat pe doctorul Toynbee pentru consulta ie, dar pân s vin el pacientul a murit.ţ ă ă ă

Gil Bartlett închisese carne elul şi îşi privi colegii. Aşadar,ţ diagnosticul fusese greşit, şi în ciuda înf iş rii lui calme Lucy ştia căţ ă ă sufletul colegului s u este tulburat de furtunile autocriticii. Totuşi, peă baza simptomelor se putea argumenta c el avusese dreptate să ă opereze.

O'Donnell îl invit pe Joe Pearson s vorbeasc .ă ă ă— V rog s ne da i datele rezultate din autopsie.ă ă ţF r îndoial cu şeful ştia ce urmeaz , reflect Lucy. To i şefii deă ă ă ă ă ţ

Page 34: Arthur Hailey - Ultima Sansa

sec ii primeau rapoartele de autopsie ce imţ plicau sec iile lor.ţPearson r sfoi printre hârtii şi alese una. Privi în jurul mesei.ă— Dup cum vă -a spus doctorul Bartlett, nu a fost ulcer perforat.

De fapt abdomenul era perfect normal. Bătrânul se opri pentru a crea un efect dramatic. Ceea ce exista îns era un început de pneumonie.ă F r îndoial c aceasta a cauzat durerea.ă ă ă ă

Deci asta era. Lucy relu mintal argumentele pe care le auzise.ă Este adev rat, ca manifestare extern , simptoă ă mele celor dou boli suntă identice.

— Doreşte cineva s discute cazul? întreb O'Donnell.ă ăUrm o t cere tensionat . Se f cuse o greşeal şi toă ă ă ă ă tuşi nu una de

neiertat. Cei prezen i erau nelinişti i penţ ţ tru c erau conştien i de faptulă ţ c acelaşi lucru se putea întâmpla fiec ruia dintre ei. Primul careă ă îndr zni fu Bill Rufus:ă

— Dup simptomele descrise, aş spune c interven ia chirurgicală ă ţ ă a fost justificat .ă

Pearson abia aştepta.— Ştiu şi eu? Apoi, încet, aruncând parc o grenad , continu :ă ă ă

Ştim cu to ii cţ ă doctorul Bartlett foarte rar vede dincolo de abdomen.În uluiala care se l s , Pearson i se adres direct lui Bartlett:ă ă ă— Ai examinat pieptul?Remarca şi întrebarea erau jignitoare. Chiar dac Bartlett trebuiaă

criticat, aceasta trebuia s o fac O'Donnell şi nu Pearson, între patruă ă ochi şi nu în public. Bartlett nu era neglijent. Cei care lucraser cu elă ştiau c era metiă culos, aproape mult prea meticulos. În situa ia dat ,ţ ă evident c trebuia s ia o hot râre rapid .ă ă ă ă

Bartlett era deja în picioare, roşu de mânie.— Bineîn eles c am examinat pieptul. Am spus deja c pacientulţ ă ă

nu era în stare s suporte o radiografie, şi chiar dac i să ă -ar fi f cut...ă— Domnilor! Domnilor! interveni O'Donnell, dar Bartlett refuz să ă

se opreasc .ă— Este foarte uşor s fii aluziv, şi doctorul Pearson nu pierde nici oă

ocazie.Charlie Dornberger f cu un semn cu pipa în mân .ă ă— Nu cred c doctorul Pearson a avut inten ia s ...ă ţ ă— Cum s crezi? Doar sunte i prieteni. Iar el cu obstetricienii nuă ţ

are nici o vendet personal .ă ă— Nu permit aşa ceva! O'Donnell era în picioare. Domin masa cuă

inutaţ -i atletic . Ce b rbat este, gândi Lucy. Doctore Bartlett, v rog să ă ă ă lua i loc.ţ

Manifestarea lui O'Donnell era completat în sufletul lui de oă mânie profund . Joe Pearson nu avea nici un drept s tronsformeă ă şedin ele în certuri. Acum, în loc s discute obiectiv şi liniştit cazurile,ţ ă O'Donnell ştia c nu are de ales şi trebuie s închid şedin a. Îi trebuiaă ă ă ţ un mare efort de voin s nuţă ă -l pun la punct pe Joe Pearson aici şiă acum. Ştia c dac o va face va îngreuna şi mai mult situa ia.ă ă ţ

Page 35: Arthur Hailey - Ultima Sansa

O'Donnell nu împ rt şea p rerea lui Bill Rufus c Gil Bartlett eraă ă ă ă nevinovat în situa ia dat . Era înclinat s fie mai critic. Punctul cheie alţ ă ă cazului era absen a raţ diografiei. Dac Bartlett ar fi cerută -o la internare, ar fi v zut, ar fi schimbat diagnosticul, iar şansele pacientului de a tr iă ă ar fi fost mai mari.

Bine, reflect O'Donnell, Bartlett a pretins c pacientul era preaă ă bolnav pentru radiografie. Dar dac omul era atât de bolnav Bartlettă trebuia neap rat s fac opera ia? Dup p rerea lui O'Donnell nu.ă ă ă ţ ă ă

O'Donnell ştia c o opera ie de ulcer perforat trebuie f cut înă ţ ă ă dou zeci şi patru de ore de la declanşarea criă zei. Dup această ă perioad , şansele de a muri erau mai mari cu opera ie decât f r ,ă ţ ă ă pentru c primele dou zeci şi patru de ore erau cele mai grele; după ă ă aceea, dac paă cientul supravie uia, intra în ac iune sistemul deţ ţ autoapărare şi perfora ia se închidea. În cazul acesta, chiar O'Doţ nnell ar fi ac ionat pentru ameliorarea st rii pacientului, f r sţ ă ă ă ă-l opereze, în inten ia de a stabili un diagnostic mai precis, mai târziu. Dinţ simptomele descrise de Bartlett pacientul era aproape la limita de dou zeci şi patru de ore, sau poate trecuse de ea. Pe de alt parte,ă ă O'Donnell era conştient c în medicin era uşor s dai sfaturi, şi cuă ă ă totul altfel ac ionai întrţ -o situa ie de urgen care implica via aţ ţă ţ pacientului.

Toate aceste lucruri ar fi dorit s le discute în mod normal, înă linişte şi cu obiectivitate. Probabil c unele clarific ri ar fi fost aduseă ă chiar de Bartlett care era un om cinstit şi nu se temea de critic . Nu ară fi fost o experien pl cut pentru el, dar nici nu ar fi fost umilit în fa aţă ă ă ţ colegilor. Mai mult decât atât, O'Donnell şi-ar fi îndeplinit scopul, şi o lec ie practic întrţ ă -un diagnostic diferen iat ar fi f cut impresie asupraţ ă întregii echipe de chirurgi.

Acum nu mai putea face nimic din toate acestea. Dac ar fiă abordat acum aceste probleme ar fi dat impresia c îl sus ine peă ţ Pearson şi c îl condamn pe Bartlett. Pentru moralul lui Bartlett, acestă ă lucru nu trebuia s se întâmple. Va vorbi cu el între patru ochi, dară şansa unei discu ii deschise, folositoare, era compromis . Gra ie lui Joeţ ă ţ Pearson!

Discu iile contradictorii se potoliser . O'Donnell d dea rar cuţ ă ă pumnul în mas dar acum o f cu şi aceasta avu efect. Bartlett seă ă aşezase, înc roşu de furie. Pearson înă torcea nişte hârtii, aparent absorbit de ele.

— Domnilor. O'Donnell se opri. Ştia ce trebuie s spun , repede şiă ă la obiect. Nu cred c trebuie s mai spun c un asemenea incident nuă ă ă trebuie s se repete. O şeă din în privin a mortalit ii are scopul de aţă ţ ăţ înv a ceva şi nu de a ne scoate în eviden personalit ile. Doctorăţ ţă ăţ Pearson, doctor Bartlett, cred c mă -am exprimat limpede. Îi privi pe rând, semnificativ. Trecem la cazul urm tor.ă

Au urmat alte patru cazuri, dar nici unul deosebit, şi discu iile auţ fost liniştite. Mai bine aşa, reflect Lucy; astfel de controverse nu neă

Page 36: Arthur Hailey - Ultima Sansa

ajut moralul. Erau situa ii când î i trebuia mult curaj s pui ună ţ ţ ă diagnostic în cazuri de urgen şi dac aveai nefericirea s greşeştiţă ă ă trebuia s dai socoteal . Dar critica abuziv la persoan era cu totulă ă ă ă altceva; nici un chirurg nu trebuia s o suporte, decât dac eraă ă incompetent şi de o neglijen cras .ţă ă

Lucy se întreba, nu pentru prima dat , câte din aseă menea critici f cute de Joe Pearson erau fondate şi câte se bazau pe sentimenteă personale. Ast zi, cu Gil Bartlett, Pearson fusese mai dur decât în alteă situa ii. Şi totuşi, acesta nu era un caz flagrant, iar Bartlett nu era unţ incompetent. Avea în spate o munc apreciat la Trei Coă ă mitate, şi în mod deosebit câteva tipuri de cancer operate reuşit, deşi erau considerate inoperabile.

Pearson ştia aceste lucruri, şi atunci, de unde aceast duşm nie?ă ă Oare pentru c Gil Bartlett reprezenta în meă dicin ceva ce Pearsonă invidia şi nu atinsese niciodat ? Privi în jurul mesei şi se opri la Bartlett.ă Acum era calm, dar înc încordat. În mod normal era un om liniştit şiă prietenos, era aşa cum trebuia s fie un om de succes. Al turi de so iaă ă ţ lui, Gil Bartlett era o figur proemiă nent în societatea oraşuluiă Burlington. Era un om apreciat. Probabil c venitul lui anual era în jură de cincizeci de mii de dolari.

Asta îl deranja pe Pearson? — Joe Pearson, care nu putuse niciodat concura cu victoriile str lucitoare ale chirurgiei, omul a c ruiă ă ă munc era esen ial dar lipsit de dramatism, care alesese o ramur aă ţ ă ă ă medicinei ascuns de ochii lumii. Lucy auzise des oamenii întrebând:ă De fapt, ce face un patolog? Nu auzise pe nimeni întrebând: Ce face un chirurg? Ştia c erau oameni care îi considerau pe patologi un fel deă tehnicieni de laborator, ignorând faptul c un patolog trebuia întâi deă toate s fie un medic cu toate gradele medicale luate, cu ani de zile deă studiu, un specialist de înalt clas .ă ă

Uneori banii erau motiv de invidie. Între medicii spitalului Trei Comitate, Gil Bartlett era unul dintre chirurgii c uta i de pacien i şi nuă ţ ţ era pl tit de adminisă tra ia spitalului ci numai de c tre pacien i. Şi Lucy,ţ ă ţ şi al i câ iva colegi practicau aici în aceleaşi condi ii. În compara ie cuţ ţ ţ ţ ei, Joe Pearson era angajat al spitalului, primea un salariu de dou zeciă şi cinci de mii de dolari pe un an, cam jum tate din ceea ce câştiga ună chirurg bun, poate mul i ani înv cel al lui. Lucy citise odat un articolţ ăţă ă cinic referitor la diferen a dintre un chirurg şi un patolog: un chirurgţ primeşte cinci sute de dolari pentru extirparea unei tumori, un patolog primeşte cinci dolari pentru a o examina, a da un diagnostic de caz şi a preciza viitorul pacientului.

Ea, Lucy, se în eleţ sese destul de bine cu Pearson. Dintr-un motiv obscur pe care nu îl cunoştea, Pearson p rea c o agreeaz , şi deă ă ă multe ori ea îi r spunsese cu aceă eaşi simpatie. Uneori aceast amici ieă ţ i-a fost de folos, când trebuise s discute cu el un diagnostic.ă

Şedin a era pe sfârşite. O'Donnell tr gea concluziile. Lucy reveniţ ă la realitate. Nu fusese atent la ultimul caz şi nu era bine, trebuia s seă ă

Page 37: Arthur Hailey - Ultima Sansa

mai struneasc pu in. Mediă ţ cii se ridicau. Joe Pearson îşi strânsese hârtiile şi d dea s plece. O'Donnell îl opri:ă ă

— S intr m aici pu in, Joeă ă ţ — şi O'Donnell deschise uşa unui mic birou. Joe, cred c trebuie s renun i la metoda asta de a te purta cuă ă ţ oamenii astfel în timpul acestor şedin e.ţ

— De ce? întreb Pearson direct.ăBine, gândi O'Donnell, dac asta vrei?!ă— Pentru c nu ajungem nic ieri, spuse cu vocea ridicat .ă ă ăŞi-a permis s ridice pu in glasul. De obicei, când vorbea cuă ţ

b trânul, respecta diferen a de ani dintre ei. Dar acum trebuia să ţ ă-şi exercite autoritatea. Deşi era şef la sec ia Chirurgie, O'Donnell nu aveaţ control direct asupra activit ii lui Pearson, avea îns anumiteăţ ă prerogative fa de munca sec iei Patologie când activitatea acesteiaţă ţ avea puncte comune cu chirurgia.

— Nu am f cut decât s subliniez un diagnostic greă ă şit, atât. Şi Pearson era agresiv. Sugerezi cumva c ar trebui s trecem sub t cereă ă ă asemenea lucruri?

— Ştii foarte bine c nu asta am vrut s spun, veni r spunsul cu oă ă ă voce înghe at , pe care O'Donnell nu se mai str dui s o îmblânzeasc .ţ ă ă ă ă

Îl v zu pe b trân ezitând şi avu impresia c acesta realizase că ă ă ă mersese prea departe. Pearson morm i neă mul umit:ţ

— Nu asta am vrut s spun, adic nu aşa.ă ăDeşi era furios, O'Donnell zâmbi. Scuzele nu se auzeau des de pe

buzele lui Joe Pearson. F cuse cu siguran un efort ca s le rosteasc .ă ţă ă ă O'Donnell continu pe un ton mai rezonabil:ă

— Cred c exist metode mai bune de a face acest lucru, Joe. Teă ă rog s nu te superi, dar la aceste şedin e aş dori ca tu s ne dai doară ţ ă raportul autopsiei şi s m laşi pe mine s conduc şedin a. Cred că ă ă ţ ă vom reuşi mai multe lucruri dac nu stârnim inutil furiile.ă

— Nu în eleg de ce trebuie s se înfurie cineva, morţ ă m i iară Pearson, dar O'Donnell îl sim i c d dea înapoi.ţ ă ă

— Totuşi, Joe, aş dori s fac aceste lucruri aşa cum ştiu eu.ăNu vreau s îl oblig, gândi O'Donnell, dar vreau s fiu limpedeă ă

în eles.ţ— Dac aşa vrei tu, spuse Pearson moale şi ridic din umeri.ă ă— Mul umesc, Joe.ţO'Donnell ştia c a câştigat. Fusese mult mai uşor decât seă

aşteptase. Poate c era momentul s abordeze şi cealalt problem .ă ă ă ă— Joe, dac tot suntem aici, aş dori să ă- i mai spun ceva.ţ— Am mult treab . Nu mai po i aştepta?ă ă ţÎn timp ce vorbea, Pearson transmitea foarte limpede mesajul, iar

O'Donnell îl în elegea perfectţ — deşi cedase într-o problem , nu doreaă s renun e la indepenă ţ den a lui.ţ

— Nu cred c mai putem aştepta. Este vorba despre rapoarteleă chirurgicale.

— Ce-i cu rapoartele? Reac ia era în mod agresiv defensiv .ţ ă

Page 38: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Am primit plângeri. Unele rapoarte au venit foarte târziu de la Patologie.

— Cred c de la Rufus, spuse Pearson cu am ră ă ăciune. Aproape că îl auzeai spunând: altul care o caut cu lumânarea.ă

O'Donnell era hot rât s nu se lase provocat. Conă ă tinu liniştit:ă— Bill Rufus a fost doar unul, dar mi s-au plâns şi al ii. Tu ştiiţ

foarte bine asta, Joe.Timp de câteva momente, Pearson nu r spunse şi, întră -un fel, lui

O'Donnell i se f cu mil de b trân. Anii treceau şi l sau urme. Pearsonă ă ă ă avea acum şaizeci şi unu de ani; în cel mai bun caz, mai avea cinci-şase ani de via activ . Unii oameni se obişnuiau cu gândul, îiţă ă l sau pe tineri s p şeasc în fa şi s preia conducerea. Peară ă ă ă ţă ă son nu, şi ar tase limpede c nu doreşte asta. O'Donă ă nell se întrebase de multe ori ce anume se ascundea în spatele acestei atitudini.

Sim ea c alunec , c nu mai este în stare s in pasul cuţ ă ă ă ă ţ ă nout ile din medicin ? Dac era aşa, Pearăţ ă ă son n-ar fi fost primul care ar fi avut aceast senza ie. Şi totuşi, modul dezagreabil în care seă ţ comporta Pearson putea ascunde multe motive. De aceea O'Donnell tatona circumspect terenul.

— Da, ştiu, spuse resemnat Pearson.„Totuşi, a recunoscut faptul. Este tipic pentru el, gândi O'Donnell.

De la bun început îi pl cuse francheă ea lui Pearson şi de multe ori seţ folosise de ea pentru a îmbun t i nivelul profesional la chirurgie. Îşiă ăţ aminti c una dintre problemele c reia trebuise să ă ă-i fac fa înă ţă primele sale luni de activitate la spital, fusese eliminarea opera iilorţ chirurgicale inutile. De exemplu, avuseser loc un num r anormal deă ă mare de opera ii ale uteţ rului, şi în prea multe cazuri utere s n toaseă ă fuseser exă tirpate de unii chirurgi. Aceştia erau oameni ce considerau c opera ia era cel mai bun remediu pentru orice problem a femeilor,ă ţ ă chiar şi pentru cele care se puteau rezolva pe baz deă medicamenta ie. În astfel de cazuri era trecut ca diagnostic:ţ „miometrit cronic " sau „fiă ă brom al uterului", pentru a da o acoperire raportului patologic al extirp rii. O'Donnell îşi aminti că ă-i spusese lui Pearson:

— Când vom face analiza motivelor extirp rii unui organ, trebuieă s spunem lucrurilor pe nume: un uter s n tos nu trebuie s fieă ă ă ă extirpat.

Pearson îl aprobase şi cooperase pe deplin. Rezultatul fusese că majoritatea interven iilor chirurgicale ce nu erau necesare, încetaser .ţ ă Pentru chirurgi era stânjenitor acum s opereze organe pe care to iă ţ colegii lor le considerau s n toase.ă ă

— Uite, Kent. Pearson era conciliant acum. În ultima vreme am fost extrem de ocupat. Ştii cât este de munc .ă

— Ştiu, Joe. Pentru O'Donnell era o ocazie nesperat . Unii dintreă noi credem c ai prea mult munc pe cap. Nu este corect. Se sim iă ă ă ţ tentat s adauge „la vârsta ta", dar se opri la timp. Ceă -ar fi să- iţ

Page 39: Arthur Hailey - Ultima Sansa

aducem un ajutor?Reac ia fu instantanee. Pearson aproape ip .ţ ţ ă— Îmi spui mie c am nevoie de ajutor? Dumnezeule, omule! Deă

luni de zile cer tehnicieni pentru laboratoare! Avem nevoie de cel pu inţ trei şi ce mi s-a spus? Unul! Şi dactilografe! Am rapoarte care zac gr mad de s pt mâni întregi şi cine o s le dactilografieze? Eu? Dacă ă ă ă ă ă administra ia ar ieşi pu in din amor eal , sţ ţ ţ ă -ar putea rezolva câteva probleme, inclusiv rapoartele mai rapide pentru opera ii. Dumnezeule!ţ E o chestie s te aud spunânduă -mi c am nevoie de ajutoare!ă

O'Donnell îl ascult calm.ă— Ai terminat, Joe?— Mda. Pearson p rea ruşinat de ieşirea nervoas .ă ă— Nu m refeream la tehnicieni sau la personal de birou, când amă

spus ajutor. M-am gândit la un alt patolog. Cineva care s te ajute să ă conduci bine sec ia, poate s o şi modernizezi pe ici, pe colo.ţ ă

— Ia te uit !ăLa cuvântul „modernizare", Pearson se pornise s argumenteze,ă

dar O'Donnell îl opri ferm.— Eu te-am ascultat pe tine, Joe. Acum, te rog s m ascul i şi tuă ă ţ

pe mine. M gândeam la un tân r inteligent, care teă ă -ar putea elibera de unele din multele obliga ii pe care le ai de îndeplinit.ţ

— Nu am nevoie de un alt patolog.Era o afirma ie vehement şi categoric .ţ ă ă— De ce, Joe?— Pentru c nu este suficient munc pentru doi specialişti. Mă ă ă ă

descurc singur cu problemele de patologie, nu am nevoie de ajutor. Doar un stagiar în sec ie.ţ

O'Donnell insist calm:ă— Un stagiar vine pentru a-şi des vârşi instruirea şi, de obicei, stă ă

pu in la noi. Sigur, un stagiar ar putea prelua o parte din munc , darţ ă nu-i po i pune pe umeri responsabilit i, nuţ ăţ -l po i folosi în muncaţ administrativ . Şi tu exact în aceste puncte ai nevoie acum de ajutor.ă

— Lasă-m pe mine s hot r sc asta. Dă ă ă ă ă-mi câteva zile şi vom fi la zi cu rapoartele.

Era evident c Joe Pearson nu inten iona s cedeze. O'Donnell seă ţ ă aşteptase s îi opun rezisten , dar nuă ă ţă -şi imaginase c o va face atâtă de categoric. Oare pentru c nu dorea s împart cu nimeni imperiulă ă ă s u, sau pur şi simplu îşi proteja munca, temânduă -se c un tân r lă ă -ar putea submina? De fapt, lui O'Donnell nici nu-i trecuse prin minte să scape de Pearson. În domeniul anatomiei patologice, Pearson, cu experien a lui îndelungat , era greu de înlocuit. Scopul lui O'Donnel eraţ ă s înt reasc sec ia şi, de aici, bunul mers al spitalului. Poate c treă ă ă ţ ă -buia s explice mai clar.ă

— Joe, nu se pune problema unor schimb ri majore. Nu a sugerată nimeni acest lucru. Tot tu vei conduce...

— În cazul acesta, lasă-m s conduc singur sec ia, aşa cum ştiu.ă ă ţ

Page 40: Arthur Hailey - Ultima Sansa

O'Donnell sim i cţ ă-şi pierde r bdarea. Poate c ină ă sistase prea mult acum. O s renun e pentru o zi sau dou şi apoi va încerca din nou.ă ţ ă Dorea s evite pe cât posibil o ceart .ă ă

— Dac aş fi în locul t u, eu aş mai reflectaă ă .— Nu am la ce reflecta.Pearson salut scurt şi ieşi.ăAşadar, asta este, gândi O'Donnell. Am delimitat câmpul de

b taie. R mase gânditoră ă — care va fi următoarea mişcare?

CINCI

Bufetul spitalului Trei Comitete era locul tradi ional de întâlnire alţ personalului medical şi al celorlal i angaţ ja i. P rea o r d cin din careţ ă ă ă ă se ramificau toate sec iile şi departamentele spitalului. Pu ineţ ţ evenimente se petreceau în spital — avans ri, scandaluri, demiteri,ă angaj riă — care s nu fie aflate şi discutate la bufet, cu mult înainte deă anun ul oficial.ţ

Medicii foloseau în mod frecvent bufetul pentru „consulta iiţ interdisciplinare" cu colegii cu care se întâlneau rar, la câte o cafea. Acolo aveau loc discu ii febrile; proţ bleme serioase se tratau în timpul mesei, urmate de cele mai multe ori de note de plat înc rcate pentruă ă pacien i, sau de consulta ii oferite gratuit, dup care pacien ii seţ ţ ă ţ vindecau şi nici prin gând nu le d dea prin ce canale ciudate li seă stabilise tratamentul.

Existau şi excep ii. Câ iva medici titulari, care nu acţ ţ ceptau aceste rela ii formale şi rezistau eroic eforturilor unor colegi de aţ -i atrage în discu ii de caz. În asemenea situa ii, r spunsul clasic era „Cred c ar fiţ ţ ă ă bine s disă cut m acest caz în cabinetul meu".ă

Gil Burtlett era unul dintre cei care refuzau aceste metode şi, uneori, refuzul s u era chiar brutal.ă

O istorie spunea c metodele sale personale de rezisă ten îşiţă aveau originea nu la bufet, ci la o petrecere. Gazda sa, o persoană important din Burlington, îl bomă bardase pe Burtlett cu întreb riă despre bolile, reale şi imaginare. Burtlett ascultase o vreme, apoi anun ase cu o voce puternic , ce acoperise conversa iile din camer :ţ ă ţ ă

— Doamn , din ceea ce spune i, cred c ave i proă ţ ă ţ bleme cu menstrua ia. Dac vre i s v dezbr ca i acum, v voi examina chiarţ ă ţ ă ă ă ţ ă aici.

Mul i considerau îns c , deşi puteau s refuze s acordeţ ă ă ă ă consulta ii în afara cabinetului, schimburile de informa ii de la bufetţ ţ reprezentau un echilibru între ceea ce d deau şi ce primeau, aşa c oă ă bun parte dintre meă dici foloseau o cale de mijloc pentru a pune cap tă unei solicit ri:ă

— Dac dori i s afla i mai mult, m pute i g si la cabinetul meuă ţ ă ţ ă ţ ă

Page 41: Arthur Hailey - Ultima Sansa

particular.De obicei, sala de mese era o zon democratic , ă ă unde erau uitate

sau ignorate gradele de specialitate. O excep ie era poate practica deţ a aşeza într-un col mesele meţ dicilor. Doamna Strughan, şefa sec ieiţ de nutri ie, treţ cea periodic prin acel loc, ştiind c cea mai m runtă ă ă plângere împotriva igienei ar fi adus cu sine o mul ime de necazuri.ţ

Cu câteva excep ii, medicii mâncau la aceste mese. Ceilal i îns ,ţ ţ ă adic practican ii şi internii, îşi afişau cu arogan independen a,ă ţ ţă ţ al turânduă -se asistentelor sau personalului administrativ.

Prin urmare, nu era un lucru neobişnuit cu Mike Seddons s seă aşeze la masa lui Vivian Loburton, care terminându-şi mai repede timpul de practic , servea acum singur masa.ă ă

De la autopsia la care se întâlniser cu zece zile în urm , Vivian îlă ă mai v zuse de câteva ori pe Mike Seddons şi începuse să ă-i plac p rulă ă roşcat şi mereu ciufulit al acestuia. Intuia c în foarte scurt timp îi vaă propune o întâlnire şi, iată-l, acum era lâng ea.ă

— Bun !ă— Bun ! Îl salut stânjenit , pentru c tocmai muşă ă ă ă case cu poftă

dintr-un picior de pui. Se şterse la gur şi murmur ruşinat : Scuză ă ă ă-m .ă— Nu-i nimic, nu te gr bi. Am venit să ă- i fac o proţ punere.Vivian termin de mestecat.ă— Credeam c propunerile vin dup mai mult timp.ă ăMike Seddons zâmbi şiret.— Cum, n-ai auzit? Suntem în secolul vitezei. Nu avem timp

pentru formalisme. Uite ce- i propun: teaţ tru poimâine, precedat de cin la Cuban Grill.ă

Vivian nu se putu ab ine:ţ— Ai bani?Tot personalul auxiliar ştia situa ia medicilor pracţ tican i.ţSeddons şopti teatral:— S nu spui nim nui, dar am dat lovitura. Pacienă ă ii care ne vin laţ

autopsie, to i au din i de aur în gur . Este o chestie simpl ...ţ ţ ă ă— Of, taci din gur , îmi strici prânzul.ăVivian muşc din nou din copan, iar Seddons lu doi cartofi dină ă

farfuria ei.— Mmm! Nu-i r u deloc! Ar trebui s m nânc mai des. Şi acum,ă ă ă

să- i spun povestea. Scoase din buzunar dou bilete. Priveşteţ ă -le bine, le-am primit împreun cu complimente de la un pacient. Un bilet mă ă anun a c este inclus şi cina la Cuban Grill.ţ ă ă

— Ce ai f cut? Vivian era sincer curioas . Opera ie pe cord?ă ă ţ— Nu. S pt mâna trecut am lucrat la urgen e. Am completat oă ă ă ţ

jum tate de or fişe în locul lui Frank Worth. A fost adus un tip cu oă ă ran urât la mân şi eu lă ă ă -am cusut. Cu astea m-am trezit în cutia poştal . Râdea cu hohote. Worth este nebun de furie. A spus c nu maiă ă pleac niciodat din gard . Ei, ce zici? Vii?ă ă ă

— Cu pl cere, spuse Vivian; şi era sincer .ă ă

Page 42: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Grozav! Te iau din c min la ora şapte. Bine?ăÎn timp ce vorbea, Mike Seddons se trezi privind-o pe fat cuă

foarte mult interes. Brusc îşi d duse seama c ea era mult mai multă ă decât o mutrişoar nostim şi nişă ă te forme rotunde. Când îl privea şi îi zâmbea, îi d dea sentimentul c ascunde o c ldur delicat . Gândi: aşă ă ă ă ă fi vrut s ne întâlnim chiar de ast zi, prea mult am de aşă ă teptat. Apoi, de undeva din str fundurile sufletului, auzi voci precaute: Fereşteă -te de încurc turi! Aminteşteă - i poţ litica, Seddons: iubeşte-le şi lasă-le; fii fericit cu amintirile. Desp r irea este atât de trist , dar atât de practică ţ ă ă pentru a r mâne liber. ă

— Bine, accept Vivian. Poate c o s întârzii pu in, dară ă ă ţ nu mult.

*

Trecuse o s pt mân şi jum tate de când Harry Toă ă ă ă maselli îi spusese lui O'Donnell c noua construc ie a spiă ţ talului va începe în prim var . Se aflau în biroul adă ă ministratorului, el, Kent O'Donnell, şi Orden Brown, preşedintele consiliului de administra ie. Discutauţ probleme de interes imediat.

Cu câteva luni în urm , cu un arhitect lâng ei, cei trei discutaseră ă ă planurile detaliate pentru fiecare sec ie care îşi avea locul ei în nouaţ cl dire. Dorin ele şefilor de secă ţ ie trebuiau analizate în func ie de baniţ ţ şi de posibilit i. ăţ

Orden Brown a fost arbitrul, iar O'Donnell a fost legătura cu medicina. Ca de obicei, preşedintele fusese rigid şi incisiv, dar cu un umor care-i mai îndulcise atitudinea. Uneori reuşiser s accepte înă ă întregime cererile, alteori, când suspectaser inten ia de a cl di un imă ţ ă -periu personal, întreb rile au fost profunde şi revelaă toare.

Un şef de sec ie, farmacistul şef, f cuse presiuni c doreşte oţ ă ă toalet personal , inclus în proiectul biroului s u. Când arhitecă ă ă ă tul i-a spus c toate grupurile sociale erau proiectate pe culoar, la zece metriă de biroul lui, farmacistul a r spuns c zece metri sunt foarte mul i cândă ă ţ suferi de o criz de diaree. Orden Brown iă -a recomandat sec sec ia deţ medicin ă intern .ă

Câteva proiecte trebuiau ref cute din motive pur fiă nanciare. Ding-Dong Bell, radiologul şef, argumentase conving tor realizareaă unei s li cineă -radiografice, cu ajutorul c reia se putea îmbun t iă ă ăţ diagnosticul şi tratamentul bolilor de inim . Dar când au aflat c numaiă ă echipamentul cost cincizeci de mii de dolari, planul a fost respins,ă deşi cu mult regret.

Dar acum, dup ce se terminaser proiectele generaă ă le, aten ia eraţ concentrat asupra unei probleme pracă tice: de unde se puteau lua bani? Era responsabilitatea strict a consiliului de directori, dar seă aştepta ajutor şi de la personalul medical.

— Noi suger m şi o sum fix de bani pe care s o dea medicii,ă ă ă ă spuse Brown — şase mii de dolari de la medicii primari, patru mii de la

Page 43: Arthur Hailey - Ultima Sansa

asocia i şi dou mii de la medicii asisten i.ţ ă ţO'Donnell fluier uşor.ă— M tem c vom avea câteva plângeri.ă ăBrown zâmbi.— Atunci, trebuie s ne str duim s le facem fa .ă ă ă ţă— Banii pot fi da i în decurs de patru ani, Kent, interţ veni

Tomaselli. Atâta timp cât vom avea nişte angajamente scrise, vom putea împrumuta de la banc .ă

— Mai este ceva, spuse Brown. Când se va afla în oraş c doctoriiă contribuie cu bani, vom primi mai mult şi în fondul de dona ii.ţ

— Şi crezi c se va afla?ă— Bineîn eles, zâmbi Brown.ţO'Donnell se gândi c lui îi va reveni sarcina de a anun aă ţ

personalul medical asupra hot rârii luate. Îşi şi imagina expresiileă gr itoare de pe chipurile oamenilor. Cei mai mul i dintre medici, caă ţ majoritatea oamenilor din zilele noastre, tr iau numai din salarii. Sigur,ă nu vor fi obliga i s dea contribu ia, dar le va fi greu s refuze, mai alesţ ă ţ ă când ştiau c tot ei vor avea multe de câştigat din reînnoirea spitalului.ă O mare parte dintre ei vor da întreaga sum cerut şi, aşa cum esteă ă firea omului, vor face presiuni asupra celorlal i s participe şi ei, s suţ ă ă -fere cu to ii. Un spital era un viespar de subtilit i şi se g seau mii deţ ăţ ă posibilit i pentru a face de nesuportat viaăţ a pentru un nonconformist.ţ

Intuitiv ca întotdeauna, Harry Tomaselli îi întrerupse şirul gândurilor:

— Nu- i face griji, Kent. O sţ ă- i dau toate datele înainte deţ întâlnirea cu personalul. Or s ne fie foarte clare toate punctele care ară trebui argumentate. De fapt, î i garantez c dup ce vei termina, mul iţ ă ă ţ vor fi aceia care vor dori s dep şeasc suma de contribuă ă ă ţie.

— Nu te baza prea mult pe asta, zâmbi O'Donnell .Tocmai suntem pe punctul de a-i atinge pe doctori în punctul cel mai sensibil — buzunarul.

Tomaselli zâmbi. Ştia c atunci când şeful chirurgiei apela în acestă sens în fa a personalului, el va fi incisiv şi ferm ca întotdeauna. Seţ gândi, nu pentru prima dat , ce bine era s lucrezi cu o persoan caă ă ă O'Donnell. În ultimul spital unde lucrase, unde fusese administrator ad-junct, preşedintele corpului medical era un om care se credea popular şi îşi impunea opiniile în orice domeniu. Drept rezultat, în spital nu exista o conducere real , iar standardele profesionale sufereau foarteă mult.

Harry Tomaselli admira franche ea şi iu eala deciţ ţ ziilor, pentru că acestea erau metodele pe care le aplica el însuşi la spitalul Trei Comitate. Luând decizii rapide puteai uneori s greşeşti, dar, înă general, rezolvai mult mai multe probleme şi situa ia se îmbun t eaţ ă ăţ pe măsur ce trecea timpul. Rapiditatea de decizie şi de acă iune erauţ lucruri înv ate de Tomaselli cu mult timp în urm , în s lile de tribunal,ăţ ă ă când nici prin cap nu-i trecea c destinul lui se va împlini întră -un spital.

Page 44: Arthur Hailey - Ultima Sansa

De la colegiu intrase direct la şcoala de drept şi abia începuse practica când izbucnise r zboiul. Anticipând înă rolarea, el se înscrisese în Marin şi primise func ia de administrator medical. Mai târziu, cândă ţ spitalele Marinei începuser s se umple cu r ni i, locotenentul Tomaă ă ă ţ -selli s-a dovedit a fi un bun administrator, sim ind din instinct grani aţ ţ nev zut dintre practica medical şi proă ă ă blemele administrative ale unui spital.

Dup r zboi, pus în situa ia de a alege între via a de barou şiă ă ţ ţ munca de spital, a ales-o pe aceasta din urm , înscriinduă -se la Şcoala pentru administrarea spitalelor, de la Universitatea Columbia. A terminat şcoala tocmai în momentul în care lumea începea să în eleag imporţ ă tan a muncii de administrare a unui spital, ca o speciaţ -litate în sine, în care nu aveai nevoie de grade medicale.

Din acel moment crescuse brusc cererea de administratori competen i, şi dup doiţ ă ani de când devenise asistent, acceptase oferta lui Orden Brown.

Acum Harry Tomaselli era îndr gostit de munca lui. Împ rt şeaă ă ă opiniile lui O'Donnell în privin a standardeţ lor profesionale şi îl respecta pe preşedintele Orden Brown. Ca administrator, era datoria lui s seă ocupe de toate serviciile spitalului — asistente, aripa cu camere de lo-cuit, compartimentul mecanic, cl diri, anexe şi toate ceă lelalte — şi să le aduc la standardele cerute de cei doi oameni pe care îi respecta. Şiă o f cea cu devotament, o f cea cu fler şi cunoscând am nun it tot ceă ă ă ţ se petrecea în spital. Aproape nimic nu-i sc pa lui Tomaselli. În fiecareă zi, silueta bondoac şi îndesat putea fi v zut în toate cotloanele,ă ă ă ă vorbea cu asistentele, cu pacien ii, cu portarii, cu func ionarii şiţ ţ buc tarii, de fapt vorbea cu to i care îi puteau spune ceva despreă ţ spital, îi puteau da sugestii. Ideile noi îi provocau o stare de frenezie; entuziasmul lui era transmis şi celorlal i. Uneori, cu capul aruncatţ înainte, cu ochii strălucind în spatele lentilelor, vorbea degajat, mergea agitat şi num ra pe degete avantajele unei idei, pe m sur ce leă ă ă enumera.

În toate aceste drumuri Harry Tomaselli nu scria niciodat nimic.ă Educa ia lui juridic îl înv ase s adune toate faptele în minte şi s leţ ă ăţ ă ă aib preg tite. Dar dup fiecare drum, avea imediat imaginea exact aă ă ă ă tuturor situa iilor şi ştia unde trebuie s ac ioneze administra iaţ ă ţ ţ spitalului Trei Comitate.

Întotdeauna avea tact, şi limbajul s u nu sup ra niă ă ciodat peă nimeni. Certa întotdeauna vehement, apoi vorbea vesel despre cu totul alte lucruri. Deşi nu f cea riă sip de cuvinte, referatele lui erauă întotdeauna complete. Nu-i pl cea s dea afar angaja ii, şi o f ceaă ă ă ţ ă numai dac era întră -adev r necesar. Spunea adesea şefilor deă departamente: „Dac cineva a lucrat la noi mai mult de o lun , avem oă ă investi ie în experien a lui. Este de datoria noastr sţ ţ ă ă-l model m dacă ă putem, nu s aducem un alt om, care va face alte greşeli, la care niciă nu ne-am gândit." Pentru c aceast politic era cunoscut şi resă ă ă ă -

Page 45: Arthur Hailey - Ultima Sansa

pectat , moralul angaja ilor era ridicat.ă ţŞi totuşi, în sistemul de organizare erau puncte slabe care îl

îngrijorau. Ştia c unele departamente puteau fi mai eficiente. Erauă sec ii unde îngrijirea pacien ilor puţ ţ tea fi îmbun t it . O mare parte dină ăţ ă echipamentul învechit trebuia înlocuit. Existau echipamente noi — de exemplu blocul radiocinegrafic, cu care un spital trebuia în mod normal s fie dotat. Proiectul noii cl diri a spitalului urma s elimine unele dină ă ă aceste deficien e, dar nu pe toate. Ca şi O'Donnell, ştia şi el c au înţ ă fa ani de munc şi c unele obiective nu vor putea fi atinse. Omulţă ă ă încearc întotdeauna pu in mai mult decât poate realiza.ă ţ

Gândurile i-au fost întrerupte de Orden Brown. Preşedintele îi spunea lui O'Donnell:

— Bineîn eles c va trebui s ini iem un program de activit iţ ă ă ţ ăţ sociale, imediat ce vom începe campania de strângere de fonduri. Cred c ar fi un lucru bun, Kent, dac te vom numi pe tine purt tor deă ă ă cuvânt la Clubul Rotary. Le putem spune ce vom realiza cu noua cl dire, ce planuri de viitor avem şi tot ce gândim.ă

O'Donnell, care nu putea suferi întrunirile publice, mai ales întrunirile pline de bonomie de la cluburi, era pe punctul de a face o grimas , dar se control la timp.ă ă

— Dac tu crezi c ne va fi de ajutoră ă ...— Unul din oamenii mei face parte din consiliul directorilor

executivi ai clubului, spuse Orden Brown. Am să-i spun s se ocupe deă asta. Ar fi bine ca acest discurs s marcheze începerea campanieiă s pt mânale. În s pt mâna urm toare am putea face acelaşi lucru laă ă ă ă ă Kiwanis.

O'Donnell ar fi vrut să-i spun c are nevoie de timp şi pentruă ă chirurgie, altfel ar putea avea necazuri cu pacien ii lui. Dar renun .ţ ţă

— Apropo, continu Orden Brown, eşti liber la cin poimâine?ă ă— Da, sunt, r spunse O'Donnell prompt. Îi pl ceau ciă ă nele liniştite,

de o demnitate formal , din casa preşeă dintelui.— Aş dori s vii cu mine la Eustace Swayne. V zânduă ă -l surprins,

preşedintele continu : Nuă - i face probleme, eşti invitat. El mţ -a rugat să te anun .ţ

— Da, îmi va face pl cere s vin.ă ăŞi totuşi, invita ia f cut de cel mai înc p ânat memţ ă ă ă ăţ bru al

consiliului de conducere era neaşteptat . Bineîn eă ţ les că-l întâlnise pe Swayne de câteva ori, dar nu îl cunoştea foarte bine.

— De fapt, sugestia a venit din partea mea spuse Brown. Aş vrea s vorbeşti cu el despre spital. Să ă-l faci să- i în eleag unele idei, dacţ ţ ă ă va fi posibil. S v spun drept, uneori, el este o adev rat pacoste înă ă ă ă cadrul consiliului. Bine, dar asta o şti i şi voi.ţ

— Am s fac tot posibilul.ăAcum, când ştia despre ce este vorba, lui O'Donnell nu-i f ceaă

pl cere s se amestece în politica consiliului de conducere. Pân acumă ă ă reuşise s se in departe de ei. Dar nuă ţ ă -l putea refuza pe Orden.

Page 46: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Preşedintele îşi lu servieta şi se preg ti de plecare. Tomaselli şiă ă O'Donnell se ridicar odat cu el.ă ă

— Nu va fi decât o mic întrunire, spuse Orden pe neaşteptate.ă Vreo şase persoane. Ce-ar fi s te lu m noi din oraş? Te sun eu înainteă ă de a pleca de acas .ă

O'Donnell murmur un mul umesc încurcat şi preă ţ şedintele plec .ăImediat dup ce se închise uşa în urma lui Orden Brown, frumoasaă

Kathy Cohen, secretara lui Tomaseili, intr agitat :ă ă— V rog s m scuza i c v întrerup!ă ă ă ţ ă ă— Ce s-a întâmplat, Kathy?— Aşteapt la telefon un domn, care insist s disă ă ă cute cu tine, îi

spuse ea administratorului. Un domn Bryan.— Acum sunt ocupat cu domnul O'Donnell. Îl sun eu mai târziu.Tomaselli era surprins. De obicei nu trebuia să-i spun lui Kathyă

lucruri atât de elementare.— Şi eu i-am spus la fel, domnule Tomaselli. Fata era stânjenit .ă

Dar este foarte insistent. Spune c este so ul unei paciente. Mă ţ -am gândit c ar trebui s v anun .ă ă ă ţ

— Poate c ar trebui s vorbeşti eu el, Harry. O'Donnell îi zâmbiă ă fetei. Scap-o pe Kathy de insisten ele lui. Eu mai aştept pu in.ţ ţ

— Bine, ced administratorul şi ridic receptorul.ă ă— Este pe linia patru. Kathy mai aştept pu in, pân se f cuă ţ ă ă

leg tura, apoi ieşi.ă— Da, administratorul spitalului. Tomaselli vorbea prietenos. Apoi

se încrunt ascultând ce i se spunea de la cel lalt cap t al firului.ă ă ăO'Donnell auzea cum trosneşte membrana telefonului. Auzi câteva

cuvinte: „Situa ie nepl cut ... greuţ ă ă t i pentru familie... ar trebui f cutăţ ă ă o anchet ".ă

Tomaselli acoperi receptorul cu mâna şi încerc s mimeze câtevaă ă explica ii pentru O'Donnell; „Fierbe de furie. Ceva în leg tur cu so iaţ ă ă ţ lui. Nu în eleg nimic..." Mai ascult câteva minute, apoi spuse:ţ ă

— Domnule Bryan, ce-ar fi s începe i cu începutul. Spune iă ţ ţ -mi absolut totul. Lu un creion şi o hârtie şi continu : Da, domnule. Acumă ă v rog să ă-mi spune i când a fost internat so ia dumneavoastr ?ţ ă ţ ă Membrana trosni din nou, iar administratorul lu noti e. Şi cine a fostă ţ doctorul care a preluat-o? Din nou not . Şi data exteră n rii? Pauz . Da,ă ă în eleg.ţ

O'Donnell auzi: „Nu am nici o satisfac ie"; apoi Tomaselli vorbi dinţ nou:

— Domnule Bryan, eu nu-mi amintesc acest caz, dar voi cerceta am nun it. V promit. Ascult un moment, apoi r spunse: Da,ă ţ ă ă ă domnule, ştiu ce înseamn o tax de spitalizare pentru o familie. Dar,ă ă şti i, spitalul nu ob ine profituri.ţ ţ

O'Donnell auzi din nou vocea din telefon, dar era mai calm ,ă fusese receptiv la tonul conciliant folosit de Tomaiselli.ă

— Şti i, domnule, medicul este cel care hot r şte cât timp st unţ ă ă ă

Page 47: Arthur Hailey - Ultima Sansa

pacient în spital. Cred c ar trebui s mai vorbi i o dat cu mediculă ă ţ ă so iei dumneavoastr , iar eu îl voi ruga pe casier s controlezeţ ă ă am nun it fiecare ară ţ ticol scris pe nota de plat . Mai ascult pu in, apoiă ă ţ închise: Mul umesc, domnule Bryan. La revedere.ţ

Închise telefonul, rupse din carnet pagina cu noti e şi o aşez pe oţ ă map pe care scria „Dictaă re".

— Care-i necazul? întreb O'Donnell indiferent. Înă tr-un spital mare, plângerile privind taxele nu erau o noutate.

— Pretinde c so ia lui a fost inut prea mult în spital. Acum,ă ţ ţ ă pentru a pl ti nota de plat trebuie s fac datorii.ă ă ă ă

— De unde ştie el c a fost inut prea mult? se r sti O'Donnell.ă ţ ă ă— Spune c a verificat. Ce naiba o fi însemnând asta? r spunseă ă

Tomaselli gânditor. Poate c a fost abă solut necesar, dar femeia a stat într-adev r aici trei s pt mâni.ă ă ă

— Şi?— În mod normal nu m-ar preocupa problema. Dar în ultima

vreme am avut un num r neaşteptat de mare de astfel de plângeri. Nuă toate au fost atât de vehemente ca aceasta, dar toate s-au referit la aceeaşi problem .ă

Un gând îl fulger pe O'Donnell: Patologia.ă— Cine a fost medicul curant?Tomaselli îşi privi noti ele.ţ— Reubens.— S încerc m să ă ă-l g sim şi s rezolv m problema, acum.ă ă ăTomaselli ap s butonul interfonului:ă ă— Kathy, încearc să ă-l localizezi pe doctorul Reubens.Aşteptar în t cere. Pe coridor se auzea vocea blând a feteiă ă ă

„Doctor Reubens. Doctor Reubens". Dup un moă ment, telefonul sun şiă Tomaselli ridic receptorul. Asă cult pu in, apoi iă ţ -l întinse lui O'Donnell.

— Reub? Sunt Kent O'Donnell.— Cu ce te pot ajuta, Kent? întreb vocea precis şi disciplinat aă ă ă

lui Reubens, unul dintre medicii primari ai spitalului.— Ai o pacient ... privi noti ele lui Tomaselli... doamă ţ na Bryan?— Da. Ce s-a întâmplat? Iar s-a plâns so ul ei?ţ— Ştii?— Sigur c ştiu. Reubens era enervat. Personal, eu cred c areă ă

motive s se plâng .ă ă— Care-i povestea Reub?— Povestea? Am internat-o pe doamna Bryan pentru c eraă

suspect de cancer la sân. Iă -am extirpat tumoarea. A reieşit c esteă benign .ă

— Şi atunci, de ce ai inutţ -o aici trei s pt mâni?ă ăÎn timp ce punea întrebarea, O'Donnell se gândi la chinul prin care

trebuia s treac cu Reubens, c ruia îi scotea cuvintele cu cleştele.ă ă ă— P i, întreabă ă-l pe Joe Pearson!— Ar fi mai simplu dac miă -ai spune tu, Reub. La urma urmei,

Page 48: Arthur Hailey - Ultima Sansa

femeia este pacienta ta.Dup un moment de t cere, vocea se auzi iar:ă ă— Bine. iŢ -am spus c tumoarea era benign . Dar am descoperită ă

asta dup dou s pt mâni şi jum tate. Atât timp iă ă ă ă ă -a trebuit lui Pearson s o pun la microscop.ă ă

— I-ai amintit c trebuie s fac analiza?ă ă ă— Dac nu lă -am c utat de dou zeci de ori, nu lă ă -am c utată

niciodat . Probabil c m inea şi mai mult, dac nuă ă ă ţ ă -l b team la cap.ă— Şi de aceea ai inutţ -o pe doamna Bryan trei s pă t mâni?ă— Normal. Vocea din receptor avea o not de sară casm. Sau crezi

cumva c ar fi trebuit s o externez?ă ăReubens are motive s se poarte aşă a, gândi O'Donnell. Evident a

fost pus într-o situa ie jenant . Dac externa pacient , era posibil s oţ ă ă ă ă cheme înapoi pentru o alt opeă ra ie, aşa cum i se întâmplase lui Billţ Rufus. Pe de alt parte, orice zi în spital însemna o greutate financiară ă pentru familie. R spunse echilibrat:ă

— Nu cred nimic, Reub. Fac doar o anchet .ăEvident situa ia iţ -a dat multe b t i de cap lui Reubens:ă ă— Atunci vorbeşte şi cu ceilal i medici. Nu sunt eu singurul. Ştii ceţ

a p it Bill Rufus?ăţ— Ştiu. Să- i spun drept, m gândeam c în ultima vreme lucrurileţ ă ă

s-au mai îmbun t it.ă ăţ— Chiar dac ar fi aşa, este imperceptibil. Ce proă pui s facem cuă

nota de plat a lui Bryan?ă— M tem c nu putem face nimic. La urma urmei, so ia lui a stată ă ţ

aici trei s pt mâni. Bugetul spitalului este foarte restrâns, ştii şi tu.ă ăO'Donnell se întreb care va fi reac ia lui Reubens când va auzi că ţ ă

va trebui s contribuie cu şase mii de dolari la cl direa nou aă ă ă spitalului.

— P cat. So ul are posibilit i modeste, este dulgher, sau cam aşaă ţ ăţ ceva, munceşte mult. Nu are asigurare social . Banii ştia îi vor înglodaă ă în datorii pentru mult timp.

O'Donnell nu r spunse, se gândea deja la ce îl aşă tepta.— Ei? Asta-i tot?— Da, Reub, asta-i tot. Îi întinse receptorul lui Tomaselli.— Harry, vreau s convoci o şedin ast zi dup amiaz . O'Donnellă ţă ă ă ă

era hot rât. S încerc m s aducem medicii primari. Ne întâlnim aici.ă ă ă ă Aş dori s participi şi tu.ă

— Se rezolv .ăO'Donnell enumera în gând numele medicilor.— S vin neap rat Harvey Chandler, este bine s vin şi Billă ă ă ă ă

Rufus şi Reubens. Ah, da, şi Charlie Dornberger ne-ar putea fi de folos. Câ i sunt?ţ

Administratorul num r :ă ă— Şase, inclusiv tu şi eu. Nu o chemi şi pe Lucy Grainger?O'Donnell ezit , apoi accept .ă ă

Page 49: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Bine, s fim şapte.ă— Ordinea de zi? întreb Tomaselli.ă— Nu avem nevoie. Discut m o singur problem : schimb ri laă ă ă ă

Patologie.

*

Când administratorul men ionase numele lui Lucy Grainger,ţ O'Donnell ezitase dintr-un singur motiv: îşi reamintise întâlnirea cu Lucy, cu o sear în urm .ă ă

Se întâlniser s serveasc că ă ă ina — el o invitase în ziua şedin eiţ despre mortalitate — la Gr dina cu pală mieri, din hotelul Roosevelt. A fost o sear pl cut şi relaxant , au vorbit despre via a lor, prieteniiă ă ă ă ţ comuni şi experien e din şi în afara medicinii.ţ

Dup aceea, O'Donnell o condusese pe Lucy acas . Lucy seă ă mutase de curând într-un apartament spa ios din cartierul Benvenutoţ Grange.

— Cred c nu refuzi un pahar, nu?ăA l sat maşina portarului şi lă -a rugat s o parcheze, apoi au urcată

împreun . Ea a deschis uşa şi a aprins lumina. Era un interior pl cut,ă ă mobilat cu gust.

— S preg tesc un cocktail.ă ăSt tea cu spatele la el.ă— Lucy, nu te-ai c s torit niciodat ?ă ă ă— Nu, r spunse ea f r s se întoarc .ă ă ă ă ă— M-am întrebat uneori de ce.— Simplu. Nu prea m-a cerut nimeni în c s torie. Se întoarse şiă ă -i

întinse paharul. Dac m gândesc bine, continu ea, am avut de fapt oă ă ă singur cerereă — adic , una mai important . Eram mult, mult maiă ă tân r atunci.ă ă

— Şi r spunsul t u a fost „nu"?ă ă— Doream s fac o carier str lucit în medicin . La vremeaă ă ă ă ă

aceea mi se p rea o problem extrem de imă ă portant . Nu prea f ceaă ă cas bun cu c snicia.ă ă ă

— Î i pare r u?ţ ă— Nu, nu chiar. Am realizat ceea ce mi-am dorit şi am avut multe

satisfac ii. Uneori oamenii se întreab cum leţ ă -ar fi decurs via a dac arţ ă fi luat alte hot râri, dar, la urma urmei, asta st în firea omului, nu?ă ă

— Cred c da. O'Donnell se sim ea impresionat înă ţ tr-un mod foarte ciudat. Avea un sentiment profund de tandre e fa de Lucy, o senza ieţ ţă ţ de linişte sufleteasc şi duioşie. Se gândea c ar fi trebuit s fieă ă ă înconjurat de copii. Acum, întreb el, ai aceleaşi p reri despre c să ă ă ă -nicie şi medicin ?ă

— Acum nu mai sunt dogmatic . M car atâta lucru am înv at deă ă ăţ la via .ţă

O'Donnell se întreb în gând careă -ar fi punctul lui de vedere

Page 50: Arthur Hailey - Ultima Sansa

asupra c s toriei sale cu Lucy. Ar putea exista dragoste şi împlinire?ă ă Sau, fiecare dintre ei aveau acum propria carier şi era prea târziuă pentru o schimbare? Dac ar fi c s tori i, cum şiă ă ă ţ -ar petrece ei doi timpul liber? Ar discuta despre lucruri intime şi casnice, sau despre problemele spitalului, servind în loc de desert fişe de observa ii şiţ diagnostice? El, de exemplu, în loc să-şi cl deasc un sanctuar ală ă liniştii, ar prefera o continuare a problemelor sale profesionale zilnice?

— Întotdeauna am fost convins c avem multe luă cruri în comun, spuse O'Donnell cu voce tare.

— Da, Kent. Şi eu.Şi-a terminat paharul şi se ridicase s plece. Ştia c amândoiă ă

spuseser mai mult decât ară fi vrut, nu cuvinte simple şi banale. Acum, el avea nevoie de timp s reă flecteze şi să-şi limpezeasc gândurile.ă Erau prea multe în joc pentru a lua o hot râre pripit .ă ă

— Ştii, Kent, nu trebuie neap rat s pleci. Dac vrei, r mâi, îiă ă ă ă spusese atunci Lucy, simplu, iar el ştiuse c dac va r mâne, ce se vaă ă ă întâmpla dup aceea va deă pinde numai de el.

O parte din el îi şoptea s r mân , dar obişnuin a şi pruden a auă ă ă ţ ţ câştigat. I-a luat mâinile şi i le-a strâns cu blânde e.ţ

— Noapte bun , Lucy. Hai s ne mai gândim la toate astea.ă ăCând uşile liftului s-au închis, Lucy înc mai st tea în pragulă ă

apartamentului ei.

ŞASE

— V-am rugat s veni i aici, spuse O'Donnell colegilor aşeza i înă ţ ţ jurul mesei, pentru c am nevoie de ajutorul vostru întră -o problem peă care doresc s o rezolv. Dintre cei invita i, numai Reubens lipseaă ţ pentru c era în opera ie. Cred c ştim cu to ii c lucrurile nu mergă ţ ă ţ ă bine la Patologie. Cred, de asemenea, c ve i fi de acord cu mine cândă ţ spun c este atât o problem peră ă sonal , cât şi una medical .ă ă

— Ce fel de problem ? întreb Charlie Dornberger. În timp ceă ă vorbea, b trânul obstetrician îşi umplea pipa. Nu sunt sigur c în elegă ă ţ ce vrei s spui, Kent.ă

O'Donnell se aşteptase la o asemenea reac ie. Ştia c Dornbergerţ ă şi Pearson erau prieteni buni. R spunse politicos:ă

— Aş dori s m ascul i pân la cap t, Charlie. Voi încerca s fiuă ă ţ ă ă ă foarte explicit.

Metodic, aborda toate aspectele problemei — întârzierea rapoartelor chirurgicale, presiunea creseând pe care o f cea spitalulă ă asupra laboratorului patologic, îndoielile sale c Joe Pearson putea faceă fa singur unui asemenea volum de munc . Relat incidentul cuţă ă ă pacientul lui Bill Rufus, întorcându-se spre acesta pentru confirmare şi apoi reclama ia pe care o primise Reubens. Le povesti discu ia pe careţ ţ

Page 51: Arthur Hailey - Ultima Sansa

o avusese personal cu Pearson şi refuzul b trânului de a accepta un ală doilea medic patolog în sec ie. Încheie spunând:ţ

— Sunt convins c avem nevoie de un patolog care să ă-l ajute pe Joe. Am nevoie de sprijinul vostru pentru a-l coopta.

— Şi pe mine m îngrijoreaz situa ia de la Patoă ă ţ logie, comentă prompt Harvey Chandler, şeful sec iei Medicin intern . Ca de obicei,ţ ă ă cele mai simple afirma ii f cute de el erau rostite cu pomp . Darţ ă ă situa ia ar putea deveni delicat , dac Joe Pearson se poart aşa. Laţ ă ă ă urma urmei el este şeful sec iei şi noi trebuie s evit m orice sugestieţ ă ă care i-ar putea submina autoritatea.

— De acord cu tine, spuse O'Donnell, de aceea am nevoie de ajutorul vostru. B tu cu degetele în mas . Am nevoie de ajutor să ă ă-l convingem pe Joe c sunt necesare câteva schimb ri.ă ă

— Nu sunt sigur că-mi place felul în care o facem, interveni Bill Rufus.

— De ce Bill? O'Donnell observ c ast zi Bill purta o cravat deă ă ă ă -a dreptul decent . Avea numai trei culori în loc de patru.ă

— Nu cred c un num r restrâns de oameni, cum suntem noiă ă acum, avem dreptul s ne întâlnim şi s disă ă cut m despre schimb ri laă ă Patologie. Rufus îşi privi pe rând colegii. Bineîn eles c şi eu am avutţ ă neîn elegeri cu Joe Pearson. Cred c to i am avut. Dar asta nu înţ ă ţ -seamn c voi accepta s fac parte dintră ă ă -o conspira ie f cut pe laţ ă ă col uri pentru aţ -l elimina.

O'Donnell era bucuros c se ivise aceast ocazie, era preg tit.ă ă ă— Da iţ -mi voie s v spun în mod categoric c nu am inten iaă ă ă ţ —

nici eu, nici altcineva — să-l elimin pe doctorul Pearson, aşa cum ai spus tu, şi îl privi pe Rufus. Urm un murmur aprobator. S punem;ă ă problema altfel. Se pare c exist ideea, în opinia general , c oă ă ă ă schimbare la Patologie este necesar . S ne gândim numai laă ă rapoartele chirurgicale. Orice zi de întârziere înseamn pericol penă tru via a pacientului. Nu trebuie s mai spun asta.ţ ă

— Şi s nu uit m, interveni Tomaselli, c fiecare zi de întârziere neă ă ă ocup un pat de spital, de care avem foarte mare nevoie. Lista deă aşteptare pentru intern ri este extrem de lung .ă ă

O'Donnell prelu ideea din zbor şi continu :ă ă— Sigur, în loc s procedez aşa, aş fi putut s convoc consiliulă ă

executiv. Îl voi convoca, dac va fi nevoie, dar cred c şti i ce să ă ţ -ar putea întâmpla. Joe este membru al acestui consiliu şi, cunoscându-l pe Joe, orice discu ie se va transforma întrţ -o ceart . În aceast situa ie,ă ă ţ presupunând c for m nota, ce vom avea de câştigat? Iă ţă -am demonstra lui Joe Pearson c nu mai este şeful sec iei. Iar medical şiă ţ din orice alt punct de vedere — aşa cum a spus şi Harvey — ne vom submina pe noi înşine şi activitatea spitalului.

O'Donnell se gândi şi la ceea ce nu le putea spune celorlal i, cţ ă Pearson avea influen asupra membrilor consiliului şi c vor puteaţă ă exista repercursiuni dac să -ar isca o ceart .ă

Page 52: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Nu spun c sunt de acord cu tine, dar ce ne proă pui? Întrebarea veni de la Charlie Dornberger, care puncta cuvintele cu câte un inel de fum.

Rufus se enerv .ă— S ne gr bim pu in, peste scurt timp nici nu vom mai puteaă ă ţ

respira aici. Ai importat baleg de c mil , Charlie?ă ă ăÎn timp ce b rba ii zâmbeau, O'Donnell se hot rî s ataceă ţ ă ă

problema direct:— Sugestia mea este, Charlie, ca tu să-l abordezi pe Joe, în

numele nostru.— Ah, nu!Reac ia lui Dornberger fusese anticipat de O'Donnell, careţ ă

continu persuasiv:ă— Charlie, ştim c eşti prieten apropiat cu Joe, şi la asta mă -am

gândit când te-am invitat aici. Tu l-ai putea convinge.— Cu alte cuvinte, vrei ca eu s dezgrep securea de r zboi, spuseă ă

Dornberger am rât.ă— Charlie, nu este o secure de r zboi, credeă -m .ăCharles Dornberger ezit . Observ c to i ceilal i îl priveau,ă ă ă ţ ţ

aşteptându-i r spunsul. Cump nea în sinea lui: s fac sau nu ceea ceă ă ă ă -i cerea O'Donnell? Era sfâşiat de sentimente conflictuale — preocuparea pentru bunul mers al spitalului şi prietenia lui cu Joe Pearson.

Într-un fel, ceea ce auzise despre starea de lucruri de la Patologie nu era chiar o noutate; era un lucru pe care-l b nuia de mult timp.ă Totuşi, cele dou incidente cu Rufus şi Reubens pe care le povestiseă O'Donnell îl şocaser efectiv. Dornberger mai ştia c O'Donnell nu ar fiă ă convocat aceast şedin , dac nu ar fi fost foarte îngrijorat, şi aveaă ţă ă încredere în discern mântul lui.ă

În acelaşi timp, îns , Dornberger ar fi vrut să ă-l ajute pe Joe Pearson, dac ar fi putut, şi exact în acele moă mente ura succesiunea de evenimente care p reau c îl acuz pe b trânul patolog. Totuşi,ă ă ă ă O'Donnell p ruse sincer când spusese c nu avea inten ia să ă ţ ă-l elimine pe Pearson, iar ceilal i fuseser de acord cu el. Poate c ar putea fi elţ ă ă intermediar. Poate c aşa lă -ar putea ajuta mai bine pe Joe.

Dornberger îşi privi pe rând colegii.— Cererea voastr este unanimă ă?— Eu in foarte mult la Joe, interveni Lucy Grainger. Cred c to iţ ă ţ

inem la el. Dar sunt convins c trebuie s schimb m ceva laţ ă ă ă ă Patologie.

Era prima dat când vorbea Lucy. Şi ea se gândise mult laă întâlnirea cu Kent O'Donnell. Ceea ce se întâmplase între ei o tulburase profund, lucru care nu i se mai întâmplase de ani de zile. Se întrebase dac nu cumva se îndr gostise, apoi îşi spusese, convins doar peă ă ă jumătate, c acele cuvinte frumoase se potriveau foarte bine cu tineriiă înfoca i, dar la vârsta ei, având independen , maturitate şi practicţ ţă ă profesional , trebuia să ă-şi controleze asemenea emo ii. Totuşi, acum,ţ

Page 53: Arthur Hailey - Ultima Sansa

în acest moment, Lucy se sim ea în stare s separe sentimenteleţ ă personale de cele profesionale şi s se gândeasc la problemaă ă laboratorului patologic. În medicin înve i repede s faci asemeneaă ţ ă distinc ii: s nu te mai gândeşti la unele luţ ă cruri atunci când trebuie să iei hot râri importante.ă

O'Donnel îl privi pe Rufus.— Ei, Bill?— Bine, dac Charlie accept s discute personal cu Pearson, să ă ă unt

de acord.Urma Harvey Chandler.— Dup p rerea mea, aceasta este cea mai bun soă ă ă lu ie pentru aţ

rezolva problema. Charlie, faci un adev rat serviciu şi nou şiă ă spitalului.

— Bine, e în regul , spuse Dornberger, s v d ce pot face.ă ă ăUrm un moment de linişte şi O'Donnel sim i uşuraă ţ rea din

sufletele celorlal i. Ştia c to i au în eles bine problema şi, m carţ ă ţ ţ ă acum, vor face cu to ii ceva. Apoi, dac acum nu vor reuşi, va trebui sţ ă ă recurg la metode mai directe. Uneori, reflect el, ară ă fi mai simplu dacă protocolul medical nu ar fi atât de complicat.

În industrie, dac un om nuă -şi face bine meseria, îl dai afar . Dacă ă vrei ca el să-şi ia un ajutor, îi spui s-o fac şi atât. Dar în medicin şiă ă într-un spital, nu po i fi atât de direct. Limitele autorit ii sunt rareoriţ ăţ foarte bine delimitate. Mai important, îns , este faptul c ezi i s ieiă ă ţ ă m suri drastice, pentru c aici nu este vorba doar de o slujb , esteă ă ă ceva mai mult. Pui sub semnul întreb rii capacitatea unui om care, caă şi tine, depinde de reputa ia lui profesional . Problem delicat , în careţ ă ă ă o singur decizie poate afecta viitorul şi via a unui coleg medic. Deă ţ aceea procedezi cu pruden , p strezi limitele şi ascunzi ochiului publicţă ă astfel de lucruri.

Harry Tomaselli rupse t cerea:ă— S în eleg c trebuie s caut un medic patolog?ă ţ ă ă— Cred c trebuie s începem s c ut m, r spunse O'Donnell,ă ă ă ă ă ă

apoi privi pe ceilal i: Cred c cei mai mul i dintre noi avem contacte cuţ ă ţ anumite persoane. Dac auzi i de cineva, un medic bun, care şiă ţ -a terminat stagiul, aş dori s m anun a i.ă ă ţ ţ

— Nu prea sunt patologi pe toate drumurile, coment Rufus.ă— Ştiu. Nu va fi uşor. Un motiv în plus să-l abord m pe Joe cuă

foarte mult tact.Harry Tomaselli deschise un sertar, din care scoase un dosar.— Poate c v intereseaz ce am eu aică ă ă i.— Ce ai tu acolo? întreb Harvey Chandler.ă— Am primit de curând „lista deschis " cu medici patologi. S vă ă ă

spun drept, am anticipat ceva şi am cerut-o. Este un nume care a ap rut de o s pt mân , sau dou .ă ă ă ă ă

— Pot s v d? întreb O'Donnell. Ştia c aşa numita „listă ă ă ă ă deschis " circula periodic prin spitale, la cerere. Con inea informa iiă ţ ţ

Page 54: Arthur Hailey - Ultima Sansa

asupra patologilor disponibili şi a persoanelor autorizate s leă reprezinte. Exista şi o aşa-zis „list închis ", dar era confiden ial ,ă ă ă ţ ă de inut de Soţ ă cietatea Medicilor Patologi. Pe „lista închis " erau numeă de medici nemul umi i de angajamentele pe care le aveau şi careţ ţ încercau discret s fac o schimbare. În astfel de cazuri, un spitală ă anun a Societatea c are nevoie de patologi şi persoanele de pe „listaţ ă închis " erau anună ate. Dac dorea, un medic putea lua direct leg turaţ ă ă cu spitalul. Cu toate acestea, O'Donnell ştia c numirile de mediciă patologi se f ceau pe baz de contact personal şi recomand ri.ă ă ă

Privi lista primit de la administrator. Cel vizat se numea Davidă Coleman, de treizeci şi unu de ani. O'Donnell ridic o sprâncean cândă ă citi recomandarea lui Coleman. Absolvent Magna Cum Laude la NYU. Intern la Bellevue. Doi ani în armat , la Patologie. Cinci ani deă specializare în Patologie la trei dintre cele mai bune spitale. Iat un omă care avea o foarte bun preg tire. Îi d du hârtia lui Rufus.ă ă ă

— M îndoiesc sincer c neă ă -ar accepta pe noi, îi spuse lui Tomaselli. Dac ne gândim numai la ce salariu îi putem pl ti, fa de ceă ă ţă calificare are el. O'Donnell ştia dintr-o discu ie anterioar cuţ ă administratorul c salariul nu va fi mai mare de zece mii de dolari peă an.

Rufus îi privi.— Sunt de acord. Omul sta poate alege spitale în oraşele mari.ă

Rufus îi întinse hârtia lui Harvey Chandler.— De fapt... Tomaselli se opri; era neobişnuit de precaut, c utândă

cuvintele potrivite.O'Donnell îl privi curios.— Ce s-a întâmplat, Harry?— P i, de fapt, aş vrea s v spun c doctorul Coă ă ă ă leman este

interesat de spitalul nostru. Tomaselli se opri din nou. Cred c a auzită de planurile noastre de dezvoltare.

O'Donnell sparse t cerea de ghea .ă ţă— De unde ştii tu?— Ştiu pentru c am corespondat cu el.ă— Nu este pu in cam neobişnuit, Harvey?ţ— Poate c a fost prematur, dar dup ce a venit asta... şi ar tă ă ă ă

lista care acum era la Lucy, i-am scris eu doctorului Coleman. Bineîn eles c nu am spus nimic definitiv. A fost doar o tentativ deţ ă ă cunoaştere, l-am testat. Îl privi pe O'Donnell. Am f cută -o dup discu iaă ţ noastr de acum câteva s pt mâni, î i aminteşti, Kent?ă ă ă ţ

— Da, îmi amintesc.Ar fi vrut ca Harry să-l fi informat despre acest demers. Sigur, ca

administrator, Tomaselli putea coresponda cu oricine dorea. Nu angajase spitalul în nici un fel. Coresponden a fusese confiden ial .ţ ţ ă Poate c fusese o mutare bun din partea lui.ă ă

— Spui c estă e interesat?— Da, ar dori s vin s ne cunoasc . Dac nu se ivea discu ia deă ă ă ă ă ţ

Page 55: Arthur Hailey - Ultima Sansa

ast zi, oricum inten ionam să ţ ă- i spun.ţDornberger avea din nou lista şi o b tea cu ar t torul.ă ă ă— În leg tur cu asta, ce a i vrea s fac eu?ă ă ţ ăO'Donnell îi privi pe ceilal i, aşteţ ptând de la ei o confirmare.— Cred c ar trebui s iei hârtia cu tine, Charlie. Şi te sf tuiesc să ă ă ă

i-o ar i şi lui Joe Pearson.ăţ

ŞAPTE

Într-o anexa a s lii de autopsie, Roger McNeil, patoă logul stagiar, era aproape preg tit pentru analiza comă parativă. Pentru a începe, nu mai lipsea decât doctorul Joseph Pearson.

La Trei Comitate, ca în multe alte spitale, analiza comparativ eraă a doua treapt dup autopsie. Cu o jum tate de or în urm , Georgeă ă ă ă ă Rinne, administratorul morgii, adusese organele luate de la cele trei autopsii care se f cuser la începutul acelei s pt mâni. Dou seă ă ă ă ă turi de organe st teau acum în vasele de email, iar lâng ele, în vase de sticl ,ă ă ă erau creierele umane. Analiza comparativ se f cea întotdeauna peă ă masa din piatr , pe care era fixat o chiuvet şi deasupra c reia era ună ă ă ă furtun cu ap . Acum, apa curgea peste cele dou seturi de organe,ă ă sp lând formolul în care fuseser conservate.ă ă

McNeil privi în jurul s u, f când o ultim verificare. Pearson eraă ă ă irascibil dac nu avea totul la îndemân . Îi trecu prin minte c sala înă ă ă care îşi desf şurau munca era macabr , mai ales acum, cu acesteă ă organe înşirate, dar mai ales dup cum vor ar ta ele peste câtevaă ă minute, mai r u ca întră -un abator. Fusese în s li de disec ie unde totulă ţ str lucea şi ă era f r pat , dar acesta era un mod de lucru modern, careă ă ă nu ajunsese pân la Trei Comitate, cel pu in nu aici, la sec ia deă ţ ţ patologie. Auzea zgomotul familiar de paşi târşi i şi îl v zu pe Pearsonţ ă intrând, înv luit ca de obicei întră -un nor de fum.

— Nu am timp de pierdut. Pearson nu se pierdea niciodat înă introduceri. A trecut o s pt mân şi jumă ă ă ătate de la discu ia cuţ O'Donnell şi tot suntem în urm cu rapoartele. Dup ce termin m aici,ă ă ă doresc o informare asupra rapoartelor chirurgicale nerezolvate. Care este primul caz? În timp ce vorbea, îşi leg şor ul de cauciuc şi îşi puseă ţ m nuşile de cauciuc. Când termin , se apropie de mijlocul mesei şi seă ă aşez . McNeil se aşez pe un scaun de partea cealalt a mesei şi priviă ă ă prin dosare.

— Femeie, cincizeci şi cinci de ani. Cauza decesului anun at deţ ă medic, carcinom la sân.

— S v d şi eu, şi Pearson întinse mâna dup dosar. Uneori st teaă ă ă ă cuminte şi asculta liniştit, în timp ce stagiarul îi descria cazul; alteori, dorea s citeasc singur. În asemenea situa iă ă ţ i era imprevizibil.

— Hmm! L s din mân dosarul şi d du drumul la ap .ă ă ă ă ă

Page 56: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Apoi c ut în gr mada de organe şi scoase inima. O deschise,ă ă ă folosindu-se de amândou mâinile.ă

— Tu ai t iată -o?Stagiarul neg din cap.ă— Te cred. Pearson privi din nou organul. Seddons?F r tragere de inim , McNeil aprob . Observase şi el c inima eraă ă ă ă ă

t iat urât.ă ă— Parc este semnul lui Zorro. Pearson rânji iritat. Parc să ă -a luptat

cu ea. Apropo, unde este Seddons?— Cred c la chirurgie. O opera ie la care vrea s asiste.ă ţ ă— Spune-i din partea mea c atâta timp cât un stagiar este numită

s lucreze la Patologie, doresc s participe la toate analizeleă ă comparative. Bine, hai s începem.ă

McNeil îşi fix carne elul pe genunchi şi se preg ti de scris.ă ţ ă Pearson dicta:

— Inima arat o uşoar deformare şi o îngroşare a valvei mitrale.ă ă O vezi? Ridic organul şi iă -l ar t .ă ă

— Da, v d, spuse McNeil aplecânduă -se peste mas .ă— Arterele sunt scurte şi îngroşate. Pare s fi avut reumatism.ă

Totuşi nu aceasta este cauza decesului.T ie o buc ic de organ şi o aşez întră ăţ ă ă -un borcan cu etichet , deă

m rimea unei c lim ri cu cerneal . Va fi examinat la microscop, maiă ă ă ă ă târziu. Apoi, cu uşurin a unei îndelungate experien e, arunc organulţ ţ ă într-un vas de sub mas . Mai târziu, în aceeaşi zi, acesta va fi cuă r at,ăţ iar con inutul lui va fi incinerat.ţ

Acum Pearson cerceta pl mânii. Deschise primul plă ămân ca pe coper ile unei c r i şi începu sţ ă ţ ă-i dicteze lui McNeil:

— Pl mânul prezint multe nodule metastazice. Îi ar t din nou şiă ă ă ă stagiarului. Tocmai se ocupa de al doilea pl mân, când uşa se deschiseă brusc.

— Sunte i ocupat, domnule doctor?ţPearson se întoarse iritat. Era Carl Bannister, tehnician primar la

laboratorul patologic. În spatele lui, pe coridor, se vedea o alt siluet .ă ă— Bineîn eles c sunt ocupat. Ce doreşti? Îi vorbea pe un tonţ ă

cert re , pe care îl folosea de obicei în relaă ţ iile cu Bannister. Deţ -a lungul anilor se obişnuiser amândoi cu el; o atitudine cordial ar fiă ă stârnit suspiciuni acum.

Bannister nu se l s impresionat. Se întoarse spre siă ă lueta din spatele lui.

— Intr . Apoi Pearson auzi: Acesta este John Aleă xander. Vă aminti i de el, noul nostru laborant. Lţ -a i angajat acum o s pt mân .ţ ă ă ă Începe lucrul ast zi.ă

— Ah, da, uitasem c ast zi începe. Intr . Pearson era maiă ă ă prietenos cu el decât cu Bannister.

Poate c nu vrea să ă-l sperie pe proasp tul angajat chiar din primaă zi, gândi McNeil. Îl privi curios pe noul sosit. Cam dou zeci şi doi de ani,ă

Page 57: Arthur Hailey - Ultima Sansa

îşi d du în gând cu p rerea. Mai târziu avea s afle c ghicise perfect.ă ă ă ăAuzise c Alexander abia terminase colegiul şi avea o diplom înă ă

tehnologie medical de laborator. Ei bine, le trebuia o asemeneaă persoan aici. Bannister nu era Louis Pasteur.ă

McNeil îl privi pe laborantul în vârst . Ca de obicei, avu impresiaă c era un Pearson în miniatur . Trupul adus de spate era acoperită ă par ial cu un halat p tat. Haţ ă latul nu era încheiat şi hainele de dedesubt erau şifonate şi uzate. Bannister era aproape chel, iar firele de p r careă mai rezistaser , erau ignorate complet.ă

McNeil cunoştea povestea lui Bannister. Venise la Trei Comitate cu un an, sau doi dup Pearson. Era speă cialist, dar Pearson îi d duse totă felul de munci — func ionar la registratur , curier, om de serviciu. Cuţ ă timpul, Bannister înv ase multe şi devenise practic mâna dreapt a luiăţ ă Pearson.

Oficial, Bannister se ocupa de serologie şi biochimie. Dar era în sec ie de atât de mult timp, încât putea face oriceţ — şi f cea de celeă mai multe ori, ajutându-i pe tehnicienii din laborator. Din această cauz , Pearson îl îns rciă ă nase cu multe probleme administrative, l sânduă -i practic în grij to i tehnicienii laboratorului.ă ţ

McNeil gândi c dac Bannister ar fi avut posibiliă ă tatea s înve e, ară ţ fi ajuns mult mai bine. Aşa cum stăteau lucrurile, îns , McNeil îlă considera pe Bannister un om cu mult experien practic , dar totală ţă ă lipsit de educa ie teoretic . Din câte observase stagiarul, munca luiţ ă Bannister era mai mult intuitiv . F cea teste chimice dar nu leă ă în elegea suportul ştiin ific. McNeil se gândise de multe ori c acestţ ţ ă lucru putea deveni periculos într-o zi.

Alexander era bineîn eles întrţ -o cu totul alt pozi ie. Avea trei aniă ţ de colegiu, ca to i tehnicienii din ziua de azi. Cuvântul „tehnician" eraţ sensibilitatea oamenilor de tipul lui Bannister. Pearson îi f cu semn luiă Alexander s se aşeze pe scaunul de lâng el.ă ă

— Ia loc, John!— Mul umesc domnule doctor. În halatul de un alb str lucitor, cuţ ă

hainele curate şi perfect c lcate, tân rul forma un contrast izbitor cuă ă Pearson şi Bannister.

— Crezi c o să ă- i plac aici? Pearson studia pl mânul pe care îlţ ă ă inea în mân .ţ ă

— Sunt sigur, domnule.Dr gu copil, gândi McNeil. Pare cinstit.ă ţ— Ei bine, John, vei descoperi c noi avem anumite metode de aă

rezolva anumite lucruri. Poate c nu vor sem na cu felul în care ai fostă ă obişnuit tu, dar pentru noi sunt eficiente.

— În eleg, domnule doctor.ţOare? gândi McNeil. Oare chiar în elegi ce vrea sţ ă- i comuniceţ

b trânul?ă — c nu doreşte schimb ri, c nu vrea s ne pierdem timpulă ă ă ă cu idei noi luate din şcoli, c nimic din aceast sec ie nu se va schimbaă ă ţ f r bineă ă cuvântarea lui.

Page 58: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Unii spun c suntem demoda i, continu Pearson. În felul lui eraă ţ ă destul de prietenos. Dar eu cred în metodele deja testate, sigure. Ce zici, Carl?

Chemat la apel, Bannister se gr bi s r spund .ă ă ă ă— Aşa este, domnule doctor.Pearson termin de examinat pl mânul şi îl arunc în vasul de subă ă ă

mas . Ca la loterie, scoase dintre organe un stomac. Morm i ceva, apoiă ă i-l ar t lui McNeil.ă ă

— Îl vezi?— L-am mai v zut. Îl avem notat.ă— Bine, şi Pearson începu s dicteze: Prezint ulă ă cer peptic, exact

sub inelul piloric, în duoden.Alexander se aplec pu in, s vad mai bine. Peară ţ ă ă son v zuă

mişcarea şi-i ar t organul.ă ă— Te intereseaz disec ia, John?ă ţ— Întotdeauna m-a interesat anatomia, domnule doctor, r spunseă

tân rul cu respect.ă— Şi munca de laborator.McNeil sim i c b trânul este încântat. Anatomia paţ ă ă tologic fuseseă

prima lui dragoste.— Da, domnule.— Ei bine, acestea sunt organele unei femei de cincizeci şi cinci de

ani. Pearson îi ar t paginile cu istoria cazului, Alexander citi atent.ă ăInteresant caz. Pacienta era v duv , iar cauza deceă ă sului fusese

cancer la sân. Cu doi ani înainte de a muri, copiii s i v zuser c esteă ă ă ă bolnav , dar nu reuşiser s o conving s consulte un medic. Se pareă ă ă ă ă c avea ceva împotriva lor.ă

— Unii oameni au, chicoti Bannister, dar râsul îi înghe când v zuţă ă privirea lui Pearson.

— F r asemenea comentarii! Nu fac decât să ă ă-i dau câteva informa ii lui John.ţ

Oricine în situa ia lui Bannister sţ -ar fi sim it strivit de duritatea luiţ Pearson, dar acesta zâmbi şi t cu.ă

— Ce s-a întâmplat, domnule doctor? întreb Aleă xander.— Scrie aici: „Fiica afirm c în ultimii doi ani familia a observată ă

supura ie la sânul stâng al mamei. Cu paisprezece luni înainte deţ internare, aceeaşi zon a început s sângereze. Altfel, p rea s aib oă ă ă ă ă s n tate normal . Se pare c femeia să ă ă ă -a dus la un vraci, f c tor deă ă minuni. Se mai pare c nu era suficient de credină cioas , pentru c aă ă f cut o criz şi a fost adus la acest spital.ă ă ă

— Şi presupun c era prea târziu.ăAsta nu mai este din polite e, gândi McNeil. Puştiul este cuţ

adev rat interesat.ă— Mda, spuse Pearson. Dar dac ar fi mers de prima dat la ună ă

medic, i s-ar fi f cut o mastectomieă — asta înseamn extirpareaă sânului.

Page 59: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Da, domnule, ştiu.— Dac f cea aceast opera ie, poate tr ia şi ast zi. Pearsonă ă ă ţ ă ă

arunc şi stomacul în vasul de sub mas .ă ăCeva îl preocupa pe Alexander şi întreb :ă— Parc a i spus c avea ulcer peptic...?ă ţ ăBravo ie, gândi McNeil. Se pare c Pearson a avut aceeaşi reac ie,ţ ă ţ

pentru c să -a întors brusc spre Bannister.— Ai v zut, Carl. Iat un b iat care aude totul. Ai grij , o s teă ă ă ă ă

dep şeasc .ă ăBannister zâmbea, dar McNeil v zu pu in triste e. Cuvinteleă ţ ă ţ

spuse puteau fi un adev r incomod.ă— John, poate c a deranjată -o, poate c nu. Peară son jubila.— Vre i s spune i c nu a ştiut de existen a lui?ţ ă ţ ă ţMcNeil gândi c venise vremea s spun şi el ceva:ă ă ă— Este surprinz tor de câte boli sufer un om, în afar de cea careă ă ă

îi cauzeaz moartea. Lucruri pe care nu le afl niciodat . Ai aici numaiă ă ă un exemplu.

— Aşa este, aprob Pearson. Ştii, John, cel mai reă marcabil lucru în privin a corpului uman nu este ceea ce ne ucide, ci ceea ce avemţ bolnav în noi şi continu m s ducem pe picioare. Se opri şi schimb peă ă ă neaşteptate subiectul. Eşti c s torit?ă ă

— Da, domnule.— So ia ta este aici cu tine?ţ— Înc nu, domnule. Vine s pt mâna viitoare. Treă ă ă buie s g sescă ă

mai întâi o cas .ăMcNeil îşi aminti c Alexander fusese unul dintre candida ii laă ţ

slujb din afara oraşului. Parc îşi amintea ceva de Chicago.ă ăAlexander ezit înainte de a continua:ă— Aş dori s v rog ceva, domnule doctor Pearson.ă ă— Ce anume? B trânul p rea îngrijorat.ă ă— So ia mea este îns rcinat , domnule, şi venind întrţ ă ă -un oraş

complet necunoscut, nu avem pe nimeni. Copilul acesta este foarte important pentru noi. Şti i, am pierdut primul nostru copil, la o lunţ ă dup ce să -a n scut.ă

— În eleg. Pearson se oprise din lucru şi asculta atent.ţ— M gândeam, domnule, dac nu ne pute i recoă ă ţ manda un

obstetrician.— Asta este foarte uşor. Pearson p rea uşurat. Îşi f cuseă ă

probleme. Doctorul Dornberger este foarte bun. Are cabinet aici in spital. Vrei s iau leg tura cu el?ă ă

— Dac nu v deranjez prea mult.ă ăPearson se întoarse spre Bannister.— Vezi dac este în cabinetul s u.ă ăBannister ridic telefonul şi ceru un interior. Dup un moment îiă ă

întinse receptorul lui Pearson:— Este în cabinet.

Page 60: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Având m nuşile ude, b trânul se r sti iritat:ă ă ă— ineŢ -l tu! ineŢ -l tu!Bannister apropie receptorul de urechea lui Pearson.— Alo, Charlie? Am un pacient pentru tine.În cabinetul aflat cu trei etaje mai sus, doctorul Charles

Dornberger zâmbi.— Ce ar putea face un obstetrician pentru pacien ii t i?ţ ăÎn acelaşi timp reflect c acest telefon venise la moă ă mentul

potrivit. De la şedin a cu O'Donnell, Charles Dornberger speculase înţ toate modurile cum l-ar putea aborda pe Joe Pearson. Acum se p reaă c situa ia se reă ţ zolva de la sine.

La subsol, în sala de disec ie, Pearson mut trabucul în cel laltţ ă ă col al gurii. Îi pl cea s glumeasc cu Dornţ ă ă ă berger.

— Nu este un pacient decedat, b trân nebun ce eşti. Este so iaă ţ unui b iată de-al meu de la laborator, doamna John Alexander. Abia au sosit în oraş. Nu cunosc pe nimeni.

În timp ce Pearson vorbea, Dornberger scoase din sertar o fişă alb şi lu stiloul.ă ă

— Stai un minut. Puse telefonul pe um r şi scrise pe fiş , „Doamnaă ă John Alexander". Era tipic pentru felul meticulos în care Dornberger aborda problemele practice, ca acesta s fie primul lucru pe careă -l f cea. M bucur s te pot servi, Joe. Spuneă ă ă -le s m sune, s fix m oă ă ă ă or de consulta ie.ă ţ

— Bine. S pt mâna viitoare. Abia atunci vine doamna Alexander.ă ă Îi zâmbi tân rului şi ad ug aproape ipând: Şi dac vor gemeni,ă ă ă ţ ă Charlie, ai grij s îi faci.ă ă

Ascultând r spunsul lui Dornberger, Pearson chicoti. Îi trecu prină minte un gând.

— Hei, ştii ceva? Pentru treaba asta nu încasezi bani, ne-am în eles? Nu vreau ca b iatul s cear m rire de salariu, pentru c nuţ ă ă ă ă ă poate pl ti doctorul.ă

— Nu- i face griji. Pe fiş Dornberger not , „angaţ ă ă jat al spitalului". Pentru el era un indiciu c nu trebuia s cear onorariul. Joe, vreau să ă ă ă discut m ceva. Când am putea s ne întâlnim?ă ă

— Ast zi nu pot, Charlie. Am un program foarte înă c rcat. Mâineă este bine?

Dornberger consult agenda.ă— Mâine sunt eu ocupat. S-o l s m pe poimâine. La zeceă ă

diminea a e bine? Vin la tine.ţ— Perfect. Dar poate vrei să-mi spui acum, la telefon. Pearson era

curios.— Nu, Joe, prefer s vorbim între patru ochi.ă— E în regul Charlie. La revedere şi te aştept. Se întoarse spreă

Alexander. Am rezolvat. So ia ta va putea fi internat aici. Pentru cţ ă ă eşti angajat al spitalului, vei pl ti cu dou zeci la sut mai pu in.ă ă ă ţ

Alexander radia de fericire. McNeil coment în gând: „Ai prins unulă

Page 61: Arthur Hailey - Ultima Sansa

dintre momentele bune ale b trânului. Dar nu te am gi, vor fi şi alteleă ă care nu- i vor face deţ loc pl cere.ă

*

— Termin imediat. Dornberger îi zâmbi elevei asistente care intrase în cabinet. Îi f cu semn s se aşeze, pân când termin el deă ă ă ă vorbit la telefon.

Vivian Loburton venise cu fişa de observa ie a unei paciente peţ care o ceruse Dornberger mai devreme. De obicei medicii nu beneficiau de astfel de servicii, trebuiau s mearg singuri la fişieră ă să-şi caute fişele. Dar Dornberger era r sf atul asistentelor; îi f ceauă ăţ ă întotdeauna mici servicii şi, dup ce telefonase acum câteva minute,ă sora şef o trimise prompt pe Vivian.ă

— Îmi place s fac numai câte un lucru odat , când pot.ă ă Dornberger scria cu creionul, notând pe o fiş cele câteva date pe careă i le furnizase Joe Pearson. Mai târziu, dup ce ob inea mai multeă ţ informa ii de la pacient, urma s ştearg cele notate cu creionul şi sţ ă ă ă completeze fişa cu cerneal . Eşti nou peă ă -aici?

— Destul de nou , domnule doctor, r spunse Vivian. Am intrat în aă ă patra lun de practic .ă ă

Doctorul remarc vocea blând şi felul de a vorbi modulat. Era şiă ă dr gu . Se întreb dac se culcase oare cu vreun intern sau cu vreună ţă ă ă stagiar, sau poate c se schimbaser lucrurile, poate c era altfel decâtă ă ă în tinere ea lui. Uneori îi suspecta pe interni şi pe stagiari c sunt maiţ ă conservatori decât fusese el în tinere e. P cat. Dac era adev rat,ţ ă ă ă pierdeau cei mai frumoşi ani din via .ţă

— Am vorbit cu doctorul Pearson, patologul nostru. L-ai cunoscut?— Da, r spunse Vivian. Grupa noastr a participat la o autopsie.ă ă— Dumnezeule! Cum iţ -a... era s spun „cum iă ă ţ -a pl cut", dar seă

r zgândi. Ce impresie iă ţ -a f cut?ă— La început am fost şocat , dar dup aceea nu iă ă -am mai dat

importan .ţăDoctorul o privi cu simpatie. Lu fişa de pe mas şi o aranj laă ă ă

locul ei. Avusese o zi mai liniştit ca de obiă cei. Era un lux s po i treceă ţ de la o treab la alta, teră minând-o complet pe prima. Întinse mâna dup dosar.ă

— Mul umesc. Termin imediat cu el. Te rog s aşţ ă tep i.ţ— Bine, domnule doctor. În sinea ei, Vivian se gândi c acesteă

câteva momente de odihn erau binevenite. Aici era r coare, aveauă ă aer condi ionat. În aripa asistenţ telor nu exista un asemenea lux.

Îl privi pe doctorul Dornberger studiind fişa de observa ii. Pare sţ ă fie de vârsta doctorului Pearson, gândi ea, dar arat cu totul altfel.ă Patologul era rotund la fa , cu tr s turi masive, doctorul Dornbergerţă ă ă era suplu şi avea tr s turi col uroase. Şi înf işarea lor contrasta.ă ă ţ ăţ Medicul acesta avea p rul piept nat îngrijit, mâinile cuă ă rate şi halatul

Page 62: Arthur Hailey - Ultima Sansa

alb bine c lcat şi f r nici o pat .ă ă ă ăDornberger îi întinse dosarul:— Mul umesc foarte mult. Ai fost dr gu c ai venit.ţ ă ţă ăParc eman lumin în jurul lui, gândi Vivian. Auă ă ă zise c era foarteă

iubit de paciente. Nu era de mirare.— Cred c o s ne mai vedem. Noroc la examene.ă ă— La revedere, domnule doctor.Ce parfum discret are, gândi Dornberger. Nu era prima dat cândă

dup întâlnirea cu cineva tân r se gândea melancolic la el însuşi. Seă ă întoarse pe scaunul rotitor şi se aşez dus pe gânduri, apoi, aproapeă reflex, îşi scoase pipa şi începu s o umple cu tutun.ă

Practica medicina de aproape treizeci şi doi de ani; peste o s pt mân , dou , împlinea treizeci şi trei. Fuseă ă ă ă ser ani plini deă realiz ri. Financiar nu avea probleme. Cei patru copii ai s i erauă ă c s tori i, iar el şi so ia tr iau confortabil din plasamentele pe care leă ă ţ ţ ă f cuse cu în elepă ţ ciune. Dar va fi oare mul umit s se retrag din actiţ ă ă -vitate? Aici era punctul sensibil.

În to i aceşti ani de practic medical , Charles Dornţ ă ă berger se mândrise c se men inea la zi cu toate noută ţ ă ile. De la bun început îşiţ pusese în minte s nu lase nici un tân r s îl dep şeasc în practică ă ă ă ă ă sau în cunoştin e teoretice. Citise cu aviditate şi continua s o fac . Eraţ ă ă abonat la toate revistele medicale pe care le citea în întregime şi la care scria uneori articole. Participa conştiincios la conven iile medicaleţ şi la sesiunile ştiin ifice. Din primele zile de carier îşi d duse seamaţ ă ă cât de important este specializarea. A ales obstetrica şi gineă cologia şi nu a regretat niciodată — de multe ori a sim it c lţ ă -a ajutat să-şi men in spiritul tân r.ţ ă ă

Din aceast cauz , când trecuse de treizeci de ani şi în Americaă ă abia se delimitau specialit ile, Dornberger era un om deja specialist înăţ domeniul s u de activitate. ă I s-a dat certificatul de calificare f ră ă examinare. S-a mândrit întotdeauna cu asta. Sim ea c i se ascuteţ ă mintea dac este la zi cu nout ile.ă ăţ

Şi totuşi, nu a avut niciodat resentimente fa de tiă ţă neri. Când a sim it c unul din ei este bun şi conştiincios, lţ ă -a ajutat. Îl admira şi îl respecta pe O'Donnell. Considera c tân rul şef al chirurgiei era ceaă ă mai bun achiă zi ie a spitalului. Chiar şi moralul s u sţ ă -a ridicat când O'Donnell a f cut schimb ri şi să ă -a sim it progresul în spital.ţ

Avea mul i prieteni, chiar dintre colegi. Joe Pearson putea fi numitţ un prieten ciudat. Profesional, cei doi b rba i aveau multe opiniiă ţ diferite. De exemplu, Dornberger ştia c Joe nu citeşte nout ile.ă ăţ B nuia c b trâă ă ă nului patolog i-au sc pat câteva zone ale cunoaşterii iară administrativ aflase la şedin a de ieri c lucrurile nu merg bine. Şiţ ă totuşi de-a lungul anilor leg tura dintre cei doi devenise stabil . Spreă ă surprinderea sa, uneori se trezea luându-i partea lui Pearson în şedin ele medicale şi apţ ărându-l când sec ia de patologie era criticat .ţ ă Exclama ia lui Dornberger cu zece zile în urm la şedin a despreţ ă ţ

Page 63: Arthur Hailey - Ultima Sansa

mortalitate reprezentase una dintre aceste ac iuni.ţŞtia c oamenii cunosc alian a dintre el şi Joe. Cum a spus Gilă ţ

Bartlett? „Eşti prietenul lui; şi pe urm el nu are nimic cuă obstetricienii". Abia acum îşi d dea seaă ma cât de amar a fost această ă remarc , şiă -i p rea r u. Bartlett era un medic bun, şi Dornberger îşiă ă not în gând s se poarte mai cordial cu el. ă ă

Ce va face cu problema lui? S se retrag sau nu? Şi dac da,ă ă ă când? În ultima vreme, deşi era atent cu fizicul s u, vedea c oboseşteă ă repede. Deşi toat via a plecase în toiul nop ii când era chemat laă ţ ţ urgen e, în ultima vreme i se p rea din ce în ce mai greu. Ieri la prânzţ ă l-a auzit pe Karsh, dermatologul, spunând unui intern, „Ar trebui să intri în jocul nostru, b iete. Eu, de exemplu, nu vin noaptea la urgen e,ă ţ de cincisprezece ani". Dornberger râsese împreun cu ceilal i colegi,ă ţ dar îl invidiase în secret.

De un singur lucru îns era foarte sigur. Va reă nun a dac vaţ ă descoperi c nu mai face fa . Acum, de exemplu, ştia c rezist . Aveaă ţă ă ă mintea limpede, mâinile sigure şi ochii buni. Se studia întotdeauna cu aten ie pentru c ştia c la prima ezitare venea şi greşeala. Atunci vaţ ă ă pleca. Va l sa locul altuia. V zuse prea mul i din cei care încercaseră ă ţ ă s continue cursa peste puterile lor. El nu va face niciodat aşa.ă ă

Ei bine, poate c va mai sta trei luni şi apoi se va hot rî. Cu gesturiă ă mecanice îşi umpluse pipa şi se preg tea s aprind un chibrit. Tocmaiă ă ă atunci sun telefoă nul. L s pipa şi chibriturile pe birou şi r spunse.ă ă ă

— Doctor Dornberger.Era o pacient . De o or avea dureri. ă ă I se rupsese membrana şi

pierduse lichidul. Era o tân r de dou zeci de ani, la primul copil.ă ă ă Vorbea agitat deşi încerca s se controleze. Cum f cuse de atâtea oriă ă pân acum, Dornă berger o instrui calm:

— So ul t u este acas ?ţ ă ă— Da, domnule doctor.— Atunci, împachetează- i câteva lucruri şi s te aduţ ă c la spital.ă

Te consult imediat ce ajungi.— Bine, domnule doctor.— Spune-i so ului t u s conduc atent şi s opreasc laţ ă ă ă ă ă

semafoare. Avem timp suficient. Ai s vezi.ăChiar şi prin telefon sim ea c o ajutase s se relaţ ă ă xeze. F cuse deă

multe ori aşa şi considera aceasta ca parte intrinsec a tratamentuluiă s u. Şi totuşi, sim urile lui devenir alerte. Un caz nou avea asemeneaă ţ ă efecte asupra lui. Logic, ar fi trebuit să-şi piard aceste sentiă mente cu mult timp în urm . Pe m sur ce îmb trâneşti, medic fiind, ar trebui să ă ă ă ă devii insensibil şi să- i faci meţ seria mecanic. Cu el, îns , lucrurile nuă s-au întâmplat niciodat aşa, poate pentru c , chiar şi acum f cea ceeaă ă ă ce îi pl cea s fac mai multă ă ă — meseria.

Lu pipa de pe birou dar se r zgândi şi ridic din nou telefonul.ă ă ă Trebuia s anun e c soseşte pacienta.ă ţ ă

Page 64: Arthur Hailey - Ultima Sansa

OPT

— Nu sunt convins c descoperirea tratamentului poliă omielitei a fost un lucru bun sau necesar.

Vorbitorul era Eustace Swayne, fondatorul imperiului comercial din oraş, milionar filantrop şi membru în consiliul de conducere al spitalului Trei Comitate.

Se aflau în salonul r coros, lambrisat în lemn de steă jar, din locuin a lui impun toare, ridicat în mijlocul unui parc de cincizeci deţ ă ă acri, la periferia estic a oraă şului Burlington.

— Haide, haide, nu po i vorbi serios, coment Orden Brown.ţ ă Preşedintele consiliului zâmbi amabil celor dou femei din camer ,ă ă so ia lui, Amelia şi Denise Quantz, fiica lui Swayne.ţ

Kent O'Donnell sorbi din coniacul pe care i-l adusese cu paşi t cu iă ţ un servitor şi se afund în fotoliul adânc de piele pe care şiă -l alesese când intrase în camer , îmă preun cu ceilal i, dup cin . Îi trecu prină ţ ă ă minte c are în fa o scen medieval . Privi în jurul camerei discretă ţă ă ă luminate, la rafturile pe care se înghesuiau volumele legate în piele, la tavanul placat cu lemn, la mobila masiv , închis la culoare, din stejar,ă ă la c miă nul ca o peşter în care st teau îngr m dite câteva buă ă ă ă turugi, care acum nu ardeau, în aceast sear c lduroas de iulie, dar erauă ă ă ă preg tite s se aprind la prima atingere a fl c rii unui chibrit.ă ă ă ă ă

— Vorbesc foarte serios. Swayne l s din mân paă ă ă harul cu coniac şi se aplec înainte spre a fi mai conă ving tor. Oh, recunosc, arată ă-mi un copil mutilat, cu membrele deformate şi m voi înfiora, la fel caă ceilal i, apoi voi scoate carnetul de cecuri. Dar acum discut desţ pre principii. Adev rul esteă — şi sfidez pe oricine ar nega asta — c suntemă angaja i orbeşte întrţ -o activitate care sl beşte calit ile rasei umane.ă ăţ

Era o disput obişnuit . O'Donnell intr politicos în vorb :ă ă ă ă— Sugera i deci c ar trebui s oprim cercetarea meţ ă ă dical , să ă

înghe m cunoştin ele şi tehnica, s nu mai încerc m s înfrângem şiţă ţ ă ă ă alte boli?

— Nu ar fi posibil, r spunse Swayne. Nu să -ar putea face asta aşa cum nimeni nu ar putea opri dezl n uirea furioas a unui torent.ă ţ ă

O'Donnell începu s râd .ă ă— Nu cred c ar fi o compara ie nimerit . Dar dac este aşa, de ceă ţ ă ă

mai discut m?ă— De ce? Swayne lovi cu pumnul în bra ul fotoţ liului. Pentru c încă ă

mai po i s deplângi ceva, chiar dac nu po i faci nimic pentru aţ ă ă ţ impune o schimbare.

— În eleg.ţO'Donnell nu era convins c dorea s contribuie disă ă cu ia. Înţ fond,

nu i-ar fi fost de folos nici lui, nici lui Orden Brown în rela iile cuţ Swayne, nici motivului pentru care veniser aici. Privi în jur, la ceilal iă ţ

Page 65: Arthur Hailey - Ultima Sansa

din încăpere. Amelia Brown, pe care o cunoştea destul de bine în urma vizitelor f cute în casa preşedintelui, îi sură prinse privirea şi îi zâmbi. Ca so ie, se implicase în toate activit ile so ului s u şi era pus la cţ ăţ ţ ă ă urent cu tot ce se întâmpla în spital.

Fiica m ritat a lui Swayne, Denise Quantz, asculta totul cu multă ă ă aten ie. În timpul cinei, O'Donnell se trezise de câteva ori privindţ involuntar în direc ia doamţ nei Quantz. Cu greu reuşea s o asocieze caă fiica acestui om aspru, greu încercat, care s tea în capul mesei. Laă şaptezeci şi opt de ani, Eustace Swayne înc mai maă nifesta duritatea cu care îşi construise imperiul. Uneori profita de avantajul vârstei pentru a-şi ironiza oaspe ii, deşi O'Donnell îl suspecta c doreşte maiţ ă degrab s işte discu ii din orice. „B trânului îiă ă ţ ă place înc lupta, gândiă O'Donnell, chiar dac numai prin cuvinte". Ină stinctul îi spunea că Swayne exagera în ceea ce spunea despre medicin , probabil numaiă din pl cerea de a fi ră ăut ciosă . Cercetându-i înf işarea, O'Donnellăţ presupuse c suferea de reumatism.ă

În contrast cu el, Denise Quantz era blând şi conă ciliant înă vorbire. Avea darul s preia ironiile tat lui s u şi s le îmblânzeasc ,ă ă ă ă ă ad ugând un cuvânt sau dou . Era şi frumoas , gândi O'Donnell,ă ă ă frumuse ea matur , rar , care înv luie uneori femeile de patruzeci deţ ă ă ă ani. B nuia c îl vizita pe Eustace Swayne şi c venea la Burlingtonă ă ă destul de des. Motivul era probabil acela de a-l supraveghea pe tat lă s u. Ştia c so ia lui Swayne murise cu mul i ani în urm . Dină ă ţ ţ ă conversa ie reieşise c cea mai mare parte a timpului, Denise locuia laţ ă New York. Amintise de câteva ori de copii, dar de so nu poţ menise nimic. B nuia c era desp r it , sau divor at de so ul ei. Se treziă ă ă ţ ă ţ ă ţ comparându-le în gând pe Denise Quantz şi Lucy Grainger. Diferenţă ca de la cer la pământ, îşi spuse el. Lucy, dedicat carierei sale profesiă -onale, sim induţ -se în largul s u în lumea medical şi în spital, capabilă ă ă s in piept oricui, de exemplu chiar şi lui, în domeniul familiară ţ ă amândurora. Denise Quantz, femeia independent şi pl cut , f ră ă ă ă ă îndoial o femeie de lume, capabil s fac dintră ă ă ă -un c min un cuib caldă şi liniştit. Se întreb care ar fi fost mai bun pentru un b rbat: ceaă ă ă apropiat de munca lui, sau cealalt , detaşat şi cu interese maiă ă ă apropiate de via a de zi cu zi.ţ

Şirul gândurilor îi fu întrerupt de Denise. Aplecându-se spre el, îi spuse:

— Sunt convins c nu renun i atât de uşor, doctore O'Donnell. Teă ă ţ rog, nu-l l sa pe tata s scape atât de uşor.ă ă

B trânul morm i nemul umit:ă ă ţ— Nu am de ce s scap. Situa ia este foarte clar . De mii de ani,ă ţ ă

balan a naturii a p strat propor iile între fiin ele umane. Când num rulţ ă ţ ţ ă ridicat de naşteri a suprapopulat planeta, a intervenit foametea şi a rezolvat echilibrul.

— Uneori au fost şi interven ii voite. Nu natura a f cut singurţ ă ă totul, interveni Orden Brown.

Page 66: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Sunt de acord cu tine în unele cazuri, dar nu a fost nimic voit când au fost eliminate specimenele neadaptabile.

— Te gândeşti la cei slabi sau la cei nenoroci iţ ?„Foarte bine, gândi O'Donnell, dac vrei argumente, î i dau eu".ă ţ— La cei slabi. B trânul ridic vocea, dar O'Donnell sim i c îi faceă ă ţ ă

pl cere s îl contrazic . Când a fost o epidemie, cei slabi au fostă ă ă elimina i, iar cei puternici au supravie uit. Întotţ ţ deauna s-a p strată echilibrul — echilibrul natural. Şi din aceast cauz numai cei puterniciă ă s-au perpetuat. Ei au dat naştere genera iei urm toare.ţ ă

— Eşti într-adev r convins, Eustace, c omenirea este atât deă ă degenerat acum? întreb Amelia Brown, iar O'Donnell o v zuă ă ă zâmbind.

— Ne îndrept m cu repeziciune spre degenerarea speă ciei, r spunse b trânul, cel pu in în lumea vestic . Îi men inem în via peă ă ţ ă ţ ţă mutila i, pe debili, pe cei afecţ ta i de boli. Acumul m poveri pentruţ ă societate, oameni neproductivi, inap i, incapabili s contribuie în vreunţ ă fel la producerea bunurilor comune. Spune-mi şi mie, la ce foloseşte un sanatoriu pentru boli incurabile? Î i spun eu, medicina de ast ziţ ă p streaz în via oamenii care ar trebui s fie l sa i s moar în pace.ă ă ţă ă ă ţ ă ă Îi ajut m s tr iasc , îi l s m s se înmul easc şi transmitem slă ă ă ă ă ă ă ţ ă ă-biciunile lor copiilor lor şi copiilor copiilor lor.

— Leg tura dintre boal şi ereditate este departe de a fiă ă clarificat , ă spuse O'Donnell.

— Vigoarea este dat atât de minte, cât şi de trup! se r stiă ă Swayne. Nu copiii sunt aceia care moştenesc caracteristicile psihice ale p rin ilor şi sl biciunile lor?ă ţ ă

— Nu întotdeauna. Argumentarea continua între ei doi acum. Ceilal i ascultau.ţ

— Dar de cele mai multe ori, da. Nu-i aşa?O'Donnell zâmbi.— Exist unele dovezi c da.ă ă— Este unul din motivele pentru care avem atât de multe spitale

psihiatrice, pline cu pacien i. Acum to i oamenii fug repede la psihiatru.ţ ţ— Ar putea fi o dovad c sunt mai conştien i de importan aă ă ţ ţ

s n t ii mentale.ă ă ăţSwayne îl imit comic.ă— Dar ar putea fi şi o dovad c perpetu m oameni slabi, slabi,ă ă ă

slabi!B trânul tun ultimele cuvinte. Acum, avea un acces de tuse. Să ă ă-l

las mai încet, gândi O'Donnell. Probabil c are tensiune.ăCa şi cum O'Donnell ar fi spus cu voce tare ce gândea, Eustace

Swayne îl privi furios. B trânul lu o înghi itur de coniac. Apoi,ă ă ţ ă r ut cios, spuse:ă ă

— Nu încerca s m cru i, tinere. Pot face fa tuă ă ţ ţă turor argumentelor tale, ba chiar şi la mai multe.

O'Donnell hot rî c va continua, dar mai moderat. Spuse cu voceă ă

Page 67: Arthur Hailey - Ultima Sansa

liniştit :ă— Cred c trece i cu vederea un lucru, domnule Swayne. Spune iă ţ ţ

c bolile sunt generate de natur . Dar multe dintre ele nu neă ă -au venit în mod natural. Ele sunt rezultatul mediului în care tr ieşte omul, aă condi iilor pe care şi le creeaz . Lipsa de igien , s r cia, poluareaţ ă ă ă ă — acestea nu sunt cauze naturale, sunt create de om.

— Fac parte din evolu ie, iar evolu ia este o parte a naturii. Toateţ ţ converg spre echilibru.

O'Donnell gândi admirativ: nu-l po i scutura uşor pe b trân. Darţ ă v zu fisura din argumenta ia acestuia.ă ţ

— Dac ave i dreptate, înseamn c şi medicina este o latur aă ţ ă ă ă echilibrului.

— Cum ai ajuns la concluzia asta? Ce argumente ai?— Medicina este o parte a evolu iei. Deşi era hot rât s seţ ă ă

controleze, O'Donnell sim i cum se înfierţ bânt . Fiecare schimbare aă mediului creat de mâna omului a produs probleme pe care medicina aă încercat s le rezolve. Niciodat nu leă ă -a rezolvat în întregime. Medicina este întotdeauna cu un pas în urm , şi oricât de repede am rezolva noiă o problem , apare imediat alta.ă

— Dar acestea sunt problemele medicinei, nu ale naturii. Ochii lui Swayne str luceau mali ios. Dac naă ţ ă tura ar fi l sat în pace, ea şiă ă -ar rezolva problemele înainte ca ele s se manifesteă — prin selec ieţ natural .ă

— Greşi i, şi am s v spun de ce. O'Donnell nu se mai gândea laţ ă ă efectul cuvintelor sale. Sim ea doar c avea ceva de spus atât sieşi câtţ ă şi celorlal i. Medicina are o singur problem adev rat . Întotdeauna aţ ă ă ă ă fost şi va fi aceeaşi. Este problema supravie uirii individului. Supraţ -vie uirea este cea mai veche lege a naturii.ţ

— Bravo! Amelia Brown b tu din palme impulsiv.ăDar O'Donnell nu terminase.— De aceea am luptat cu poliomielita, domnule Swayne, şi cu

ciuma neagr , şi pojarul, şi tifosul, şi siă filisul. De aceea lupt m înă continuare cu cancerul, tuberculoza şi celelalte. De aceea avem acele locuri despre care a i vorbitţ — sanatorii, spitale pentru boli incurabile. De aceea îi ajut m pe oameni s tr iască ă ă ă — pe to i oamenii pe careţ putem, în egal m sur , pe cei slabi şi pe cei puternici. Pentru c totulă ă ă ă înseamn un singur lucruă — supravie uire. Acesta este scopulţ medicinii, singurul pe care putem să-l avem.

Pentru moment se aştepta ca Swayne s r spund cu un torent deă ă ă argumente, aşa cum f cuse mai înainte. Dar b trânul t cu. Apoi seă ă ă întoarse spre fiica sa.

— Mai toarnă-i coniac domnului O'Donnell, Denise.Când ea se apropie cu sticla, O'Donnell ridic pahaă rul. Rochia îi

foşnea discret, şi când se aplec spre el îi sim i parfumul. Pentru oă ţ clip sim i un impuls abă ţ surd şi copil resc s îi mângâie p rul negru şiă ă ă m t sos. În secunda urm toare ea nu mai era lâng el. Turna bă ă ă ă ăutură

Page 68: Arthur Hailey - Ultima Sansa

în paharul tat lui s u.ă ă— Dac ai întră -adev r aceste convingeri, tat , ce cau i în consiliulă ă ţ

de conducere al unui spital?Eustace chicoti. Pentru c Orden şi al ii câ iva sper s nu îmiă ţ ţ ă ă

schimb testamentul. Îl privi r ut cios pe Orden Brown. Oriă ă cum, nu mai au mult de aşteptat.

— Eşti nedrept cu prietenii, Eustace, spuse Orden. Tonul s u eraă jum tate în zeflemea, jum tate serios.ă ă

— Şi tu eşti un mincinos. B trânul se distra copios. Ai pus oă întrebare, Denise. Am să- i r spund. Sunt în consiliul spitalului pentruţ ă c sunt un om practic. Luă mea este aşa cum este şi nu pot eu s oă schimb, chiar dac îi v d greşelile. Dar oamenii ca mine pot fi o foră ă ţă de contraechilibru. Oh, ştiu ce cred unii dintre voi — c eu sunt ună obstruc ionist.ţ

Orden Brown îl întrerupse repede:— A spus cineva aşa ceva vreodat ?ă— Nici nu trebuie s spune i. Swayne îi arunc preă ţ ă şedintelui

consiliului o privire mali ioas pe jum tate amuzat . Fiecare activitateţ ă ă ă are nevoie şi de o for de frânare uneori. Asta am fost euţă — o frân , oă for de echilibru. Şi dup ce nu voi mai fi eu, tu şi prietenii t i ve iţă ă ă ţ descoperi c ave i nevoie de alta.ă ţ

— Spui prostii, Eustace. Şi ne faci o mare nedreptate. Orden Brown se hot râse s fie direct. Ai f cut la Burlington o mul ime deă ă ă ţ lucruri bune.

B trinul p ru s se micşoreze în fotoliu.ă ă ă— De unde ştim noi care sunt adev ratele motiva ii ale ac iuniloră ţ ţ

noastre? Presupun c aştepta i de la mine o mare dona ie pentruă ţ ţ extinderea spitalului.

Orden Brown r spunse cinstit:ă— Adev rul este c sper m c vei g si de cuviin să ă ă ă ă ţă ă- i faciţ

obişnuita contribu ie generoas .ţ ăPe neaşteptate, plin de blânde e, Eustace Swayne spuse:ţ— Cred c un sfert de milion de dolari este o sum acceptabil .ă ă ăO'Donnell îl auzi pe Orden inspirând adânc. Era un dar de o

generozitate neaşteptat . Nici în cele mai fruă moase vise nu speraseră la atât.

Brown spuse:— Eustace, nu- i pot cere aşa ceva. Sunt deţ -a dreptul copleşit.— Nu trebuie s fii. B trânul f cu o pauz , învâră ă ă ă tind paharul de

coniac de picior. Înc nu mă -am hot rât, deşi mă -am gândit la asta. Vă spun peste o s pt mân sau dou . Se întoarse brusc spre O'Donnell.ă ă ă ă Joci şah?

O'Donnell scutur din cap.ă— Nu mai joc de când am terminat colegiul.— Eu joc mult cu doctorul Pearson. Îl privi scrutător pe O'Donnell.

Îl cunoşti pe Joe Pearson, nu?

Page 69: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Da, foarte bine.— Eu îl cunosc pe doctorul Pearson de foarte mul i ani. În spital şiţ

în afara lui. Vorbea rar cu cuvinte gândite dinainte. Era oare un avertisment? O'Donnell nu era sigur. Swayne continu : Dup p rereaă ă ă mea, doctorul Pearson este unul dintre cei mai buni specialişti ai spi-talului. Sper s r mân în fruntea sec iei pe care o conă ă ă ţ duce, mul i aniţ de acum înainte. Îi respect abilitatea şi inteligen aţ — în totalitate.

Ei, am ajuns şi la asta, gândi O'Donnell — direct şi deschis. Un ultimatum pentru preşedintele consiliului de conducere şi pentru preşedintele corpului medical. Cu alte cuvinte: Eustace Swayne spusese dac vre i sferă ţ tul meu de milion de dolari, jos mâinile de pe Joe Pearson!

*

Mai târziu, Orden Brown, Amelia şi O'Donnell st teau împreun peă ă scaunele din fa ale Lincolnului decapotaţă bil al lui Brown, întorcându-se spre cas . O vreme au mers în t cere.ă ă

— Chiar crezi? Un sfert de milion? întreb Amelia.ă— Este în stare s îl deaă — dac are chef, r spunse so ul ei.ă ă ţ— Cred c ai primit mesajul? spuse O'Donnell.ă— Da.Brown era calm şi ar ta c nu doreşte s continue subiectul.ă ă ă

O'Donnell îi mul umi în gând pentru asta. Ştia c problema este a lui şiţ ă nu a preşedintelui. L-au l sat în fa a hotelului în care locuia. În timp ceă ţ îşi urau noapte bun , Amelia spuse sugestiv:ă

— Apropo, Kent, Denise este desp r it de so dar nu divor at .ă ţ ă ţ ţ ă Cred c au o problem , deşi nu amă ă discutat-o niciodat . Are doi copii laă liceu. Şi are treizeci şi nou de ani.ă

— Ce iţ -a venit? o întreb Brown.ă— Pentru c vrea s ştie, zâmbi Amelia şi îi atinse bra ul so ului ei.ă ă ţ ţ

Dragul meu, tu nu ai fi putut fi femeie. Nici chiar dup cea mai delicată ă opera ie chirurţ gical .ă

Privind cum se îndep rteaz Lincolnul, O'Donnell se întreba deă ă unde ştiuse ea. Poate că-i auzise pe el şi pe Denise Quantz când îşi luaser r mas bun. El îi spusese politicos c sper s o mai vad . Ea îiă ă ă ă ă ă r spunsese.ă

— Locuiesc la New York, împreun cu copiii. Sună ă-m când ajungiă pe acolo. Acum, O'Donnell se întreba dac nu va merge la Congresulă de chirurgie de la New York de luna viitoare, la care hot râse, cu oă s pt mân în urm , s nu mearg .ă ă ă ă ă ă

Brusc, gândurile lui se întoarser la Lucy Grainger şi în modă inexplicabil avu un sentiment de vinov ie. Intr în holul cl dirii şi fuăţ ă ă smuls din gânduri de o voce care îi spuse:

— Noapte bun , doctore O'Donnel!ăPrivi în jur şi îl recunoscu pe chirurgul stagiar Se-ddons. Lâng elă

Page 70: Arthur Hailey - Ultima Sansa

era o brunet dr gu , care i se p rea cunoscut . Probabil o elevă ă ţă ă ă ă asistent , aşa p rea, dup cum o ar ta vârsta.ă ă ă ă

— Noapte bun , le spuse zâmbind. Apoi, folosinduă -şi cartela de acces, p trunse prin uşile de sticl în lift.ă ă

— Pare îngrijorat de ceva, coment Vivian.ă— M îndoiesc, ochi frumoşi. Când ajungi acolo unde a ajuns el,ă

toate grijile r mân în urma ta.ăSpectacolul se terminase şi cei doi se întorceau agale spre spital.

Fusese un spectacol bun, un muzical zgomotos şi picant, la care amândoi râseser cu poft şi se iă ă ţ nuser de mân , iar de câteva oriă ă Mike îşi sprijinise bra ul pe sp tarul scaunului ei, ceea ceţ ă -i permisese să-şi lase mâna s alunece uşor în jos, mângâinduă -i um rul, iar ea nuă f cuse nici o mişcare de protest.ă

La cin , înainte de spectacol, vorbiser despre ei. Viă ă vian îl întrebase despre planurile lui de a practica chirurgia, iar el o întrebase de ce dorise s se fac asisă ă tent .ă

— Nu cred c pot s explic, Mike. De când m ştiu am vrut acestă ă ă lucru. Îi povestise apoi c p rin ii ei se opuseser la început, apoi,ă ă ţ ă v zând cât de mult îşi dorea acest lucru, acceptaser . Cred c am vrută ă ă s ă fac ceva cu adev rat pentru mine, şi aceast meserie miă ă -a plăcut cel mai mult.

— Şi acum crezi la fel?— Da. Ei, din când în când, când eşti obosit şi vezi unele lucruri

urâte la spital şi te gândeşti acas , te înă trebi dac merit , dac nu aiă ă ă putea face o munc mai uşoar . Dar cred c asta li se întâmpl tuturoră ă ă ă oamenilor. Sunt o persoan foarte înc p ânat , Mike, şi miă ă ăţ ă -am pus în gând s fiu asistent .ă ă

„Da, gândi el, eşti înc p ânat , cred asta". Studiindă ăţ ă -o pe ascuns în timp ce vorbea, îi sim ea for a interioar , t ria de caracter ascunsţ ţ ă ă ă sub o înf işare blând şi feminin . Înc o dat , la fel ca acum o zi sauăţ ă ă ă ă dou înainte, Mike Seddons sim i cum îl cuprinde pasiunea, dar seă ţ aten ion singur: „F r complica ii! Aminteşteţ ă ă ă ţ - i, tot ce sim i, este purţ ţ biologic!"

Era aproape de miezul nop ii, dar Vivian anun ase c va întârzia,ţ ţ ă deci nu avea motive s se gr beasc . Unele asistente mai în vârst ,ă ă ă ă care-şi f cuser studiiă ă le într-un regim spartan, spuneau c tinerelor dină ziua de ast zi li se permite prea mult libertate. Dar, în realitate,ă ă acestea rareori abuzau de libertate.

— Hai s mergem în parc, spuse Mike şi o lu de mân .ă ă ăVivian zise:— Cunosc povestea asta, am mai auzit-o şi alt dat .ă ăDar nu opuse nici o rezisten când el o trase spre poarta ceţă

d dea spre parc. Cu tot întunericul putu s disting o alee m rginit deă ă ă ă ă plopi şi sim i sub picioare iarba moale.ţ

— Am o întreag colec ie de poveşti. Este specialiă ţ tatea mea. Îi c ut mâna şi iă ă -o lu . Să ă- i mai spun?ţ

Page 71: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Care, de exemplu? Deşi p rea foarte calm , voă ă cea ei ascundea un tremur uşor.

— Uite, asta: Mike se opri, o prinse de umeri şi o întoarse cu fa aţ spre el. Apoi o s rut pe buze.ă ă

Vivian sim ea c inima îi bate mai puternic, dar nu atât de tareţ ă încât s nu poat judeca situa ia. Trebuia s se opreasc imediat sauă ă ţ ă ă s continue? Era conştienta c dac acum nu se hot ra, mai târziuă ă ă ă avea să-i fie mai greu. Vivian ştia deja c îi place de Mike Seddons şi că ă dac se l sa în voia sentimentelor, o să ă ă-i plac şi mai mult. Eraă atr g tor şi erau amândoi tineri. Sim ea în ea valuri de dorin e. Seă ă ţ ţ s rutar din nou şi ea îi r spunse la s rutare. Vârful limbii lui p trunseă ă ă ă ă uşor în gura ei şi ea îl întâmpin cu propria ei limb , iar când seă ă atinser sim i o furnic tur pl cut .ă ţ ă ă ă ă

Mike o strânse mai tare în bra e şi prin rochia subţ ire de var îiţ ă sim i coapsele ap sândţ ă -o puternic. Mâinile sale se mişcau, mângâind-o pe spate. Mâna dreapt coborî mai jos, trecu uşor peste fust , apoiă ă reveni, ap sând mai tare, cu fiecare mângâiere lipindă -o mai puternic de el. Îi era necaz pe propriul ei corp, pe care acum îl sim ea cuprinsţ de o ame eal şi o tulburare diţ ă vine. Realiz , parc cu o a doua minteă ă c dac ă ă vroia s termine, acum era momentul. „Înc pu in, gândi ea,ă ă ţ înc pu in!"ă ţ

Deodat sim i o uşurare imens , o detaşare de toate problemeleă ţ ă pe care le avea. Închise ochii şi savur seă cundele de c ldur şiă ă tandre e care fuseser atât de rare în ultimele luni. De atâtea ori deţ ă când venise la spital trebuise să-şi impun o disciplin sever , să ă ă ă-şi încuie emo iile întrţ -un col din suflet şi sţ ă-şi st pâneasc laă ă crimile. Când eşti tân r şi lipsit de experien şi î i este pu in team , lucrulă ţă ţ ţ ă acesta nu este uşor. Au fost atâtea lucruri, şocurile de la urgen e,ţ durerea, boala, moartea, autopsia, şi nu avusese înc nici o supapă ă prin care s elimine presiunea acumulat în interior. O asistent vedeă ă ă atât de mult suferin şi trebuie s dea altora atât de mult din grija şiă ţă ă emo iile sale, aşa c , era oare greşit s se bucure de acest moment deţ ă ă tandre e care era nuţ mai al ei? Pentru o clip , acum, în bra ele lui Mike,ă ţ sim ea aceeaşi eliberare pe care o sim ise cu ani în urm , când, copilţ ţ ă fiind, îşi g sea refugiul în bra ele mamei sale.ă ţ

Mike sl bise acum pu in strânsoarea, dar continua să ţ -o in lipitţ ă ă de el.

— Eşti frumoas !ăImpulsiv, ea îşi lipi fa a de um rul lui. El îi ridic b rbia cu mâna şiţ ă ă ă

buzele lor se întâlnir din nou. Îi sim ea din nou mâna mângâindă ţ -o pe umeri, pe spate, pe sâni. Din fiecare p rticic a trupului ei âşneaă ă ţ dorin a de a iubi şi de a fi iubit , nebuneşte, nest pânit.ţ ă ă

Mâna lui Mike ajunsese la gulerul rochiei. Era f cut s seă ă ă deschid în fa şi, în partea de sus, era prins cu o agraf . Mikeă ţă ă ă bâjbâia s-o desfac . Ea îi strig , cu ră ă ăsuflarea t iat :ă ă

— Nu, Mike! Te rog! Nu!

Page 72: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Nu se convinse nici pe ea. Bra ele ei îl strângeau cu putere.ţ Reuşise să-i desfac rochia pu in şiă ţ -i sim i mâna p trunzânduţ ă -i dedesubtul ei, iar în clipa în care-i cuprinse sânul delicat, sim i c i seţ ă taie respira ia. Îi prinse uşor sfârcul între degete şi valuri senzuale deţ extaz o cutremurar . Acum ştia c era prea târziu s se mai opreasc .ă ă ă ă Îl dorea cu ardoare. Buzele ei îi şoptir la ureche:ă

— Ba da! Oh, da!— Draga mea Vivian!Putu să-şi dea seama dup vocea lui întret iat c şi el eraă ă ă ă

excitat. Pudoarea o f cu s aib o clip de bun sim .ă ă ă ă ţ— Nu aici, Mike. Trec oameni pe aici.— S mergem între copaci.ăO prinse de mân şi pornir îmbr işa i. Vivian sim ea c tremură ă ăţ ţ ţ ă ă

de emo ie, cuprins de curiozitatea de a afla cum va fi. Alung imediatţ ă ă din minte consecin ele; nu i se p reau importante. Mike era doctor, ştiaţ ă s fie atent.ă

Ajunser întră -un luminiş înconjurat de copaci şi tufişuri. Mike o s rut din nou cu pasiune şi ea îi r spunse la fel. Aşadar, aici era dat să ă ă ă se întâmple, gândi ea. Vivian nu era virgin . Nu mai era din liceu şi maiă avusese o leg tur în primul an de colegiu, dar nimic nu o satisfă ă ăcuse. Intuia îns c acum va fi satisf cut .ă ă ă ă

— Gr beşteă -te, Mike, te rog, gr beşteă -te. Sim ea c excitarea ei iţ ă se transmitea şi lui.

— Aici, draga mea, spuse el şi se îndrept spre mară ginea poieni ei.ţDeodat Vivian sim i o durere sfâşietoare. Era atât de intens ,ă ţ ă

încât la început nici nu ştiu ce o doare. Apoi îşi d du seama c era laă ă genunchiul stâng. ip f r s Ţ ă ă ă ă vrea.

— Ce este Vivian, ce s-a întâmplat?Vedea c Mike era uimit, c nu ştia ce s fac . „Proă ă ă ă babil crede că

este un truc, gândi ea. Fetele fac astfel de lucruri pentru a ieşi din situa ii de felul sta.ţ ă

Primul val de durere o l s pu in, apoi durerea revă ă ţ eni din ce în ce mai intens.

— Mike, m doare genunchiul. Pot s m aşez ună ă ă deva?— Vivian, nu trebuie s joci teatru. Dac vrei s mergi acasă ă ă ă

spune şi te duc.— Te rog s m crezi, Mike! Îl lu de bra . ă ă ă ţ M doare ă genunchiul.

M doare îngrozitor, trebuie s m aşez.ă ă ă— S mergem pe aici.ăÎşi d dea seama c era înc sceptic, dar o conducea înapoi, printreă ă ă

copaci, spre o banc .ă— Îmi pare r u, spuse Vivian dup ce se aşez . Nu am f cută ă ă ă -o

inten ionat.ţ— Eşti sigur ? întreb Mike cu o und de îndoial .ă ă ă ăEa îi c ut mâna.ă ă— Mike, aici m doare. Am vrut şi eu la fel de mult ca şi tine. Peă

Page 73: Arthur Hailey - Ultima Sansa

urm a ap rut durerea... tres ri din nou.ă ă ă— Îmi pare r u, Vivian. Am crezut...ă— Ştiu ce ai crezut, dar nu este aşa. Pe cuvânt!— Bine. Spune-mi ce te doare. Mike era acum doctorul.— Genunchiul. Aşa, deodat . O durere ascu it .ă ţ ă— S v d. Se l s întră ă ă ă -un genunchi în fa a ei. Care?ţVivian ridic fusta şi îi ar t genunchiul stâng. El îl pip i uşor. Peă ă ă ă

moment, Mike Seddons nu se mai gândi c aceasta era o fat cu careă ă acum câteva minute era gata s fac dragoste. Acum ac iona ca ună ă ţ profesionist. Aşa cum fusese instruit, mintea lui analiza metodic posibi-lit ile. Ciorapii de nailon îl împiedicau s palpeze geăţ ă nunchiul.

— Dă- i jos ciorapul, Vivian.ţDup ceă -l d du, îi pip i din nou genunchiul. Vivian îl priveaă ă

gânditoare. Este priceput, va fi un medic bun. Oamenii îi vor cere ajutorul şi el va face tot ce va putea ca s îi ajute. Se întreb cum ar fiă ă dac ar r mâne amândoi împreun pentru totdeauna? Ca soră ă ă ă medical îl putea ajuta foarte mult şi îi putea în elege munca. „Eşti ridiă ţ -col , se cert ; abia dac ne cunoaştem". Apoi durerea reveni şi eaă ă ă tres ri.ă

— i sŢ -a mai întâmplat şi alt dat ? întreb Mike.ă ă ăPe moment, Vivian realiz absurdul situa iei şi începu să ţ ă

chicoteasc .ă— Ce s-a întâmplat? Mike era uimit.— M gândeam şi eu. Acum câteva minute... şi acum, uite, parcă ă

am fi într-un cabinet medical.— Ascult , feti o, r spunde. i să ţ ă Ţ -a mai întâmplat?Mike era foarte serios.— O singur dat . Dar nu a fost atât de r u ca acum.ă ă ă— Cu cât timp în urm ?ă— Cam o lun .ă— Ai consultat un medic? Acum vorbea numai medicul.— Nu. Trebuia?— Poate. Oricum, mâine trebuie s mergi la un docă tor. Cred că

doctorul Grainger este cel mai bun.— Mike, este ceva r u? Acum era şi ea alarmat .ă ă— Poate c nu, o linişti el. Dar este aici o mic umă ă fl tur care nuă ă

ar trebui s existe. O s ne spun Lucy Grainger. Vorbesc eu cu eaă ă ă mâine diminea . Acum treţă buie sa mergem acas .ă

Vraja se destr mase. Nu mai putea fi ref cut ; oriă ă ă cum, nu în noaptea aceasta. Amândoi ştiau. Mike o ajut s se ridice şi o sprijini.ă ă Sim i deodat c vrea s o protejeze.ţ ă ă ă

— Po i s mergi?ţ ă— Da. Nu m mai doare.ă— Numai s ajungem la poart şi de acolo putem lua un taxi.ă ă

Pentru cu o v zu sup rat , încerc s o înveseă ă ă ă ă leasc . Pacientul acelă a care mi-a trimis biletele este un zgârcit. Nu mi-a pl tit şi taxiul.ă

Page 74: Arthur Hailey - Ultima Sansa

NOUĂ

— Dă-mi detalii.Aplecat deasupra microscopului, doctorul Joseph Pearson morm iă

cuvintele spre Roger McNeil.Medicul stagiar citi din dosar.— Cazul a fost un b rbat de patruzeci de ani, internat pentruă

apendicit .ăMcNeil era aşezat de cealalt parte a biroului la care st teaă ă

Pearson.— Cum a ieşit organul la analiza comparativ ?ăMcNeil, care examinase apendicele operat dup ce acestaă -i fusese

adus de la sala de opera ie, spuse:ţ— Mie mi s-a p rut normal.ă— Hm. Pearson mut pu in lama. Ia stai pu in, e ceva aici. După ţ ţ ă

câteva secunde, scoase şi a doua lam şi o introduse pe a treia. Iat ,ă ă aici este apendicit acut . Abia aici se vede. Cine a operat?ă ă

— Doctorul Bartlett.— A operat bine şi la timp. Priveşte şi tu. Se d du la o parte şi îiă

f cu loc lui McNeil la microscop.ăPearson lucra acum împreun cu stagiarul, aşa cum ceă rea

regulamentul spitalului, pentru a aduce la zi rapoartele chirurgicale. Deşi f ceau eforturi serioase, cei doi ştiau c volumul de munc esteă ă ă prea mare. Lamele studiate acum con ineau sec iuni din apendiceleţ ţ unui pacient operat cu câteva s pt mâni în urm . Pacientul fusese exă ă ă -ternat de mult şi, în cazul acesta, raportul nu f cea decât s confirmeă ă corectitudinea diagnosticului pus de medicul chirurg. În acest caz, Gil Bartlett avusese dreptate, mai ales c depistase boala în primul stadiuă de evolu ie şi înainte ca pacientul s sufere.ţ ă

— Urm torul.ăPearson îşi relu locul la microscop, iar McNeil se aşez din nou deă ă

cealalt parte a biroului. Stagiarul îi împinse o lam împachetat şi,ă ă ă întrucât Pearson se apuc să -o desfac , el începu s consulte nişteă ă noti e luate de curând. În timp ce lucrau, Bannister intr pe t cute înţ ă ă sal şi începu s aranjeze hârtiile în fişet.ă ă

— Acesta este un caz recent, spuse McNeil. A venit acum cinci zile. Aşteapt s le trimitem concluziile.ă ă

— Mai bine mi le-ai da pe acestea mai întâi, spuse Pearson acru, altfel iar m cert cu ceilal i.ă ţ

McNeil era pe punctul s spun c acum câteva s ptă ă ă ă ămâni el sugerase schimbarea modului lor de lucru în acest fel, dar Pearson insistase ca dosarele s fie luate în oră dinea în care veniser . Stagiarulă renun îns . „De ce sţă ă ă-mi bat gura degeaba?" gândi el. Îi spuse lui

Page 75: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Pearson:— Este o femeie de cincizeci şi şase de ani. Leziune a epidermei.

O aluni mic . Întrebarea este: e de natur malign ?ţă ă ă ăPearson introduse prima lam la microscop, apoi regl lentilele.ă ă— Ar putea fi. Lu a doua lam şi apoi înc dou . Pe de alt parte,ă ă ă ă ă

ar putea fi un neg albastru. Ia s vedem, tu ce zici?ăMcNeil se apropie de microscop. Ştia c de data aceasta era oă

problem important . Un melanom era o tumoare inevitabil malign .ă ă ă Celulele sale se puteau r spândi cu iu eal şi ucig tor în tot corpul.ă ţ ă ă Dac la analiz se confirma, pentru femeie acest lucru însemnaă ă opera ie urgent . Dar, o tumoare de tip neg albastru era inofensiv .ţ ă ă Putea r mâne pe corp şi nu f cea nici un r u.ă ă ă

Din propriile sale studii, McNeil ştia c un melanom nu se întâlneaă des, dar şi c un neg albastru era extrem de rar. Matematic vorbind,ă ştia c probabilitatea era mai mare ca diagnosticul s fie tumoareă ă malign . Dar treaba asta nu era matematic . Era patologie, în cel maiă ă pur în eles al cuvântului.ţ

Aşa cum înv ase s fac , McNeil trecu mental în reăţ ă ă vist dateleă comparative ale celor dou tipuri de tumori. Erau chinuitor deă asem n toare. Amândou erau par ial ceă ă ă ţ lulare, cu o pigmenta ieţ foarte puternic . Se mai gândi c trebuia s fie corect. Dup ce priviă ă ă ă toate lamele, îi spuse lui Pearson:

— Nu ştiu. Am putea face o compara ie cu celelalte cazuri, maiţ vechi. Nu putem aduce unul de la arhiv ?ă

— Ne-ar trebui un an ca s g sim vreunul. Nu mai in minte deă ă ţ când nu am mai întâlnit un neg albastru. Pearson se încrunt sup rat.ă ă Va trebui s punem la punct arhiva, întră -o zi. Altfel nu vom putea face compara ii când se va ivi un caz neclar ca acesta.ţ

— De cinci ani spune i asta, se auzi vocea uscat a lui Bannisterţ ă din spatele lui Perason.

Pearson se întoarse sup rat.ă— Tu ce faci aici?— Completez fişe, r spunse tehnicianul laconic. Treab pe care ară ă

trebui s-o fac o secretar , dac am avea şi noi un ajutor.ă ă ă„Şi probabil s-o fac mult mai bine decât tine", gândi McNeil. Ştiaă

foarte bine cât nevoie avea sec ia de peră ţ sonal auxiliar. Acum foloseau metode de completare a fişelor de-a dreptul arhaice. Discu ia despreţ arhiv îi reaminti de asemenea ce gol administrativ aveau în această ă privin . Existau pu ine spitale bune acum, care s nu aib o arhivţă ţ ă ă ă bine pus la punct la patologie. Unii o nuă meau „arhiv de organeă lezate" dar, oricum ar fi fost numit , unul din scopurile acesteia era deă a ajuta la rezolvarea problemelor de genul aceleia cu care se confruntau acum.

Pearson studie din nou lamele. Şoptea constat rile nuă mai pentru sine, aşa cum obişnuiau mai to i patologii:ţ

— Este mic... absen a hemoragiei... nici o necroz pe esut...ţ ă ţ

Page 76: Arthur Hailey - Ultima Sansa

negativ, dar nici un indiciu... da, sunt mul umit. Se îndrept de spate şiţ ă îi dict stagiarului: „Diagnostică — neg albastru". Gra ie generozit iiţ ăţ sec iei patologie, femeia sc pase de opera ie.ţ ă ţ

Metodic, pentru instruirea lui McNeil, Pearson repet motivele ce îlă conduseser la luarea deciziei.ă

— Ar trebui s le studiezi şi tu, spuse ar tânduă ă -i lamele. Este un caz pe care nu-l întâlneşti în fiecare zi.

McNeil nu se îndoia c diagnosticul b trânuă ă lui era corect. Erau într-o sec ie în care anii de experien te r splţ ţă ă ăteau din plin. Iar el începuse s respecte ra ionamentele lui Pearson în materie deă ţ patologie. Dar dup ce vei pleca, îşi spuse în gând privinduă -l pe b trân,ă sec ia aceasta va avea nevoie de arhiv , ca de aer.ţ ă

Mai examinar înc dou cazuri foarte simple, dup care Pearsonă ă ă ă introduse o lam din seria urm toare sub lentila microscopului. Aruncă ă ă o privire în ocular, se îndrept de spate şi spuse exploziv:ă

— Cheamă-l pe Bannister!— Sunt aici, n-am plecat.— Priveşte aici! tun b trânul. De câte ori trebuie să ă ă- i spun cumţ

vreau s preg tesc lamele şi eşantioanele? Ce naiba se întâmpl cuă ă ă tehnicienii de la histologie? Sunt surzi, sau idio i?ţ

McNeil mai auzise astfel de ieşiri mânioase. Acum îl studia pe Bannister.

— Care-i necazul? întreb acesta.ă— Î i spun eu careţ -i necazul. Pearson scoase lama de sub

microscop şi o arunc pe mas . Cum s dai un diagă ă ă nostic corect pe un asemenea esut?ţ

B trânul tehnician lu lama şi o studie în lumin .ă ă ă— Prea gros, mm?— Bineîn eles c este prea gros. Pearson lu şi a doua lam dinţ ă ă ă

acelaşi set. Uite şi asta! Dac aş avea o felie de pâine, aş putea faceă un sandviş.

— Am s verific microtomul, spuse Bannister calm. Am avută probleme cu el. Vrei s le duc înapoă i în laborator?

— Nu, va trebui s m descurc cu ele aşa cum sunt. Nerviiă ă disp ruser . Vreau doar să ă ă- i faci treaba şi s supraveghezi mai bineţ ă Histologia.

— Poate c dac nu aş avea atâtea pe cap... şi Baă ă nnister plec .ă— Da, am mai auzit placa, strig Pearson dup el.ă ăÎn timp ce Bannister ieşea, Charles Dornberger intr pe uş .ă ă— Pot s intru, Joe? întreb el.ă ă— Sigur. Poate c mai înve i câte ceva, Charlie.ă ţObstetricianul îl salut din cap pe McNeil, apoi îi spuse lui Pearson:ă— Ne-am în eles s vin ast zi la tine. Ai uitat?ţ ă ă— Da, am uitat. Pearson împinse teancul de lame şi i se adresă

stagiarului: Câte mai avem în seria asta?— Opt, r spunse McNeil dup ce num r lamele ră ă ă ă ămase.

Page 77: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Termin m mai târziu.ăStagiarul începu să-şi strâng hârtiile cu cazul reă spectiv.Dornberger îşi umplea pipa, ca de obicei. Privind în jurul s u seă

înfior .ă— Este umezeal aici, Joe. De câte ori vin la tine am impresia că ă

am s m aleg cu o r ceal .ă ă ă ăPearson chicoti r ut cios.ă ă— Ştii, noi nu facem altceva decât s împr ştiem în jur viruşi deă ă

grip în fiecare diminea . Numai aşa descuraă ţă j m vizitele inoportune. Îlă urm ri cu privirea pe McNeil, pân îl v zu ieşind din sal . Ce vrei să ă ă ă ă-mi spui? îl întreb pe Dornberger.ă

Dornberger intr direct în subiect.ă— Am fost delegat să-mi folosesc tactul pentru a discuta cu tine.Îşi b g pipa în gur şi puf i din ea.ă ă ă ăPearson îl privi t ios.ă— Ce-nseamn asta? Alte necazuri?ăOchii celor doi medici se întâlnir .ă— Depinde, spuse Dornberger calm. Se pare c vei primi un medică

patolog asistent, relu el dup o pauz .ă ă ăDornberger se aşteptase la o izbucnire furioas , dar Pearsonă

reac iona ciudat de liniştit.ţ— Fie c doresc sau nu?ă— Da, Joe. Dornberger hot rî s discute franc. Nu mai era loc deă ă

întoarcere. Se gândise o gr mad la modul de abordare, de la şedin aă ă ţ de acum câteva zile.

— Presupun c este ideea lui O'Donnell, spuse Peară son cu am r ciune, dar înc liniştit. Ca de obicei, b trânul era imprevizibil.ă ă ă ă

— În parte. Dar nu în totalitate.— Ce crezi tu c ar trebui s fac? Din nou o reac ie surprinz toare.ă ă ţ ă

Era o întrebare ca între prieteni.Dornberger îşi l s pipa stins întră ă ă -o scrumier de pe birou.ăM bucur c reac ioneaz aşa, gândi el. Înseamn c eu am avută ă ţ ă ă ă

dreptate. Pot să-l ajut s accepte lucrul sta şi s se obişnuiasc cuă ă ă ă ideea.

— Nu cred c ai de ales, Joe. AI R MAS ÎN URM cu rapoarteleă Ă Ă pentru chirurgie, nu-i aşa? Şi cu multe alte lucr ri.ă

Un moment avu impresia c mersese prea departe. Intrase întră -o zon sensibil . Se aştepta s înceap fură ă ă ă tuna. Dar, din nou, reac ia aţ fost imprevizibil . Pearson îi vorbi pe un ton mai ridicat, dar rezonabil:ă

— Sigur, simt câteva lucruri pe care trebuie s le pun la punct.ă Recunosc. Dar nu exist nimic s nu pot face singur. Dac aş aveaă ă ă numai destul timp...

Acceptase, gândi Dornberger. Încearc s se apere, dar aă ă acceptat.

— Poate c aşa, cu înc un patolog, vei avea timpul necesar.ă ăCu o nonşalan studiat , Dornberger scoase din buzuţă ă nar hârtia

Page 78: Arthur Hailey - Ultima Sansa

primit de la administrator.ă— Ce-i asta? întreb Pearson.ă— Nu s-a luat nici o hot râre, Joe. Este uă n nume pe care-l avea

Harry Tomaselli — un tân r aparent inteă resat s vin aici.ă ăPearson lu foaia de hârtie.ă— Mda! Nu-şi pierd timpul b ie ii.ă ţ— Administratorul nostru este un om de ac iune, spuse încetţ

Dornberger.Citind hârtia, Pearson spuse cu voce tare:— Doctor David Coleman. Cu am r ciune, frustrare şi invidie,ă ă

continu : Vârsta, treizeci şi unu de ani.ă

*

Trecuser dou zeci de minute dup ora dou sprezece şi bufetulă ă ă ă spitalului forfotea. Majoritatea medicilor, asistentelor şi func ionarilorţ spitalului îşi luau de obicei masa la ora asta şi începuse s se formezeă coad la locul în care noii veni i îşi luau t vile, înainte de a trece prină ţ ă fa a tejghelei unde se servea mâncarea.ţ

Ca de obicei, la aceast or doamna Straughan privea în jurul s uă ă ă cu ochi de vultur, asigurându-se c imediat ce se termina un fel deă mâncare era adus altul de la buc t rie, pentru ca servirea s nu seă ă ă întrerup . Ast zi se servea friptur irlandez , pulp de miel şi maz reă ă ă ă ă ă fiart . Şefa sec iei de nutri ie observ c oamenii nu prea alegeauă ţ ţ ă ă pulpa de miel şi hot rî să -o guste şi ea, s vad dac fusese bineă ă ă preg tit . Poate c nu era destul de suă ă ă culent . De obicei oameniiă vorbeau între ei despre calitatea meniului, se anun au dac un fel deţ ă mâncare nu era suficient de gustos. Ochii doamnei Straughan se opriră pe o farfurie din vârful unui vraf de farfurii, ce p rea s aib ceva peă ă ă ea. O lu repede. Avea urme de gr sime pe ea. Din nou afurisitele aleaă ă de maşini de sp lat vase. Se hot rî să ă ă-l abordeze din nou pe administrator. Prea se repeta şi nu era în regul .ă

La mesele rezervate personalului medical se auzeau râsete zgomotoase. În centrul aten iei unui grup era docţ torul Ralph Bell, radiologul.

Gil Bartlett, care venise cu tava, o aşez pe mas şi îi întinseă ă mâna cordial.

— Felicit ri, Dingă -Dong. Am auzit.— Ce ai auzit? întreb Lewis Toynbee, internistul, care tocmaiă

sosise şi el cu o tav .ăÎn timp ce Bell, radios, îl servea pe Bartlett cu o igar , Toynbeeţ ă

exclam uluit:ă— Dumnezeule! Nu cumva, iar?— Bineîn eles. De ce nu? Radiologul îi întinse şi lui o igar . Eştiţ ţ ă

invitatul meu, Lewis. Este exact al optulea Bell.— Al optulea? Când s-a întâmplat evenimentul?

Page 79: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Azi-diminea , r spunse Bell liniştit. Înc un b iat pentru echipaţă ă ă ă de fotbal.

— Lewis, nu-l privi atât de critic, interveni Bill Rufus îşi d toată ă silin a. Doar este însuratţ numai de opt ani.

Lewis Toynbee îi întinse mâna.— Nu m strânge prea tare, Dingă -Dong, s nuă - i pierzi cumva dinţ

fertilitate.— Eu nu sunt gelos, spuse Bell cu bonomie. Mai trecuse prin astfel

de scene.— Cum se simte so ia ta? întreb Lucy Grainger.ţ ă— Bine, mul umesc, r spunse Bell.ţ ă— Cum te sim i ca as al sexului? întreb Harvey Chandler, şefulţ ă

sec iei de medicin intern .ţ ă ă— Nu sunt un as al sexului. La noi acas , rela iile seă ţ xuale au loc o

dat pe an. Dar sunt un tr g tor al naibii de bun.ă ă ăLucy Grainger se al tur grupului bine dispus şi spuse:ă ă— Ralph, î i trimit o pacient ast zi dupţ ă ă ă-amiaz . Este una dină

elevele asistente, Vivian Loburton.Râsetele se potolir .ă— Ce vrei s afli, Lucy? întreb Bă ă ell, serios.— Te rog să-i faci o radiografie la genunchiul stâng. Are acolo o

umfl tur care nuă ă -mi place deloc cum arat .ă

*

Dup ce se întoarse în cabinetul s u, doctorul Dornberă ă ger îi sună pe Kent O'Donnell să-i povesteasc întâlnirea cu Pearson.ă

— I-am spus lui Joe despre medicul pe care dori i sţ ă-l aduce i.ţO'Donnell întreb :ă— Cum a reac ionat?ţ— N-aş putea spune c a fost entuziasmat, r spunse Dornberger.ă ă

Dar cred c dac vre i să ă ţ ă-l aduce i pe tipul la... cum îl cheam ?...ţ ă ă Coleman? Dac vre i să ţ ă-l chema i pentru o discu ie preliminar , Joe nuţ ţ ă va pune probleme. Dar te sf tuiesc să ă-l ii pe Joe la curent cu tot ce aiţ de gând s faci de acum înainte.ă

— Po i fi sigur de asta. Mul umesc, Charlie. Mul uţ ţ ţ mesc foarte mult.Dup aceea, Dornberger mai d duse un telefon. Era pentruă ă

doamna John Alexander, care sunase mai devreme şi îi l sase ună mesaj. Înainte de a suna îi consultase fişa şi îşi amintise c era so iaă ţ unui tehnician de la patologie, recomandat de Joe Pearson. Vorbind cu doamna Alexander, Dornberger afl c tocmai sosise în oraş, venindă ă dup so ul s u. Stabilir s se întâlneasc s pt mâna urm toare, laă ţ ă ă ă ă ă ă ă cabinetul particular al lui Dornberger din oraş.

În timp ce so ia sa vorbea cu doctorul Dornberger, John Alexanderţ f cea cunoştin cu biciul verbă ţă al al lui Pearson.

Dup furia de diminea împotriva proastei calit i a lamelor,ă ţă ăţ

Page 80: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Bannister se întoarse în laboratorul de serologie, unde lucra John Alexander, şi-i povestise toat întâmplaă rea. B trânul tehniciană spumega de furie şi, mai târziu, îşi v rsase nervii pe dou laboranteă ă care lucrau la histologie. Alexander auzise totul prin uşa deschisă dintre cele dou laboratoare. Ştia c laboran ii de la histologie nu erauă ă ţ vinova i în întregime de cele întâmplate. Deşi era de pu in timp înţ ţ spital, îşi d duse seama unde era adev rata cauz a problemelor. Maiă ă ă târziu, îi spusese lui Bannister:

— Ştii, Carl, eu nu cred c este numai vina lor. Cred c au preaă ă mult de munc .ă

— To i avem prea mult de munc , îi r spunsese Bannister acru.ţ ă ă Poate c , dac te crezi atât de iste , dup ce î i vei termina treaba oă ă ţ ă ţ s-o faci şi pe-a lor, ad ugase bă ătrânul cu sarcasm.

Alexander refuzase s se lase provocat.ă— Nu cred c e chiar aşa. Dar sunt convins c să ă -ar descurca mult

mai bine cu un procesor de esut, în loc s preg teasc totul cu mâna,ţ ă ă ă aşa cum se f cea pe vremuri.ă

— Las-o balt , b iete. Nuă ă -i treaba ta. Ştii c tot ce înseamn bani,ă ă aici moare din faş ?ă

Alexander nu continuase, dar se hot râse s abordeze problemaă ă cu prima ocazie pe care o va avea ca s discute cu Pearson.ă

În după-amiaza aceea, trebui s mearg la cabinetul lui Pearsonă ă cu câteva rapoarte de laborator pentru semnat. B trânul patolog eraă îngropat într-un munte de coresponden , pe care o r sfoia iritat.ţă ă Aruncându-i o privire lui Alexander, îi f cu semn s le lase pe birou şiă ă continuase s citeasc . V zând c tân rul ezit , Pearson îl întrebaseă ă ă ă ă ă r stit:ă

— Ce-i? Ce s-a întâmplat?— Domnule doctor Pearson, aş putea face o propunere?— Acum?Un angajat cu mai mult experien ar fi în eles c tonul şefuluiă ţă ţ ă

însemna „Lasă-mă-n pace!" Nu şi Alexander.— Da, domnule.— Ei? întrebase b trânul, resemnat.ăTân rul începuse pu in emo ionat:ă ţ ţ— Este în leg tur cu rezolvarea mai rapid a rapoară ă ă telor pentru

chirurgie.Cum auzi de rapoarte pentru chirurgie, Pearson l s scrisoarea dină ă

mân şi îl privi t ios.ă ăAlexander continuase: M gândeam c am putea cump ra ună ă ă

procesor de esut.ţ— Ce ştii tu despre procesorul de esut? Vocea lui Pearson sunaţ

amenin tor. Şi pe urm , tu parc lucrezi la serologie.ţă ă ăAlexander îi reaminti:— Am f cut un curs întreg de histologie la şcoala tehă nic , domnuleă

doctor. Urm o pauz în care Pearson nu spuse nimic, aşa c Alexanderă ă ă

Page 81: Arthur Hailey - Ultima Sansa

continu . Am lucrat cu procesorul de esut şi este un aparat bun,ă ţ domnule. Ar economisi cel pu in o zi în preg tirea lamelor pentruţ ă microscop. În loc s preg teşti esuturile cu mâna, maşina, pesteă ă ţ noapte şi automat poate s ...ă

— Ştiu cum func ioneaz , îl întrerupse Pearson bruţ ă tal. Am v zut şiă eu.

— P i, atunci, nu crede i c ...ă ţ ă— Am spus c am v zut, dar nu mă ă -a impresionat deloc. Nu există

calitate mai bun ca la lamele preg tite manual. În plus, aparatul esteă ă foarte scump. Vezi astea? şi Pearson ar t spre un teanc de hârtiiă ă galbene, b tute la maşin , aşezate întră ă -o tav de pe birou.ă

— Da, domnule doctor.— Sunt listele de cump r turi pentru tot ce este abă ă solut necesar

acestei sec ii. De fiecare dat când dau de ele m cert cuţ ă ă administratorul. Îmi spune mereu c chelă tuim prea mul i bani.ţ

Alexander f cuse prima greşeal abordând un subiect cândă ă Pearson n-avea chef să-l asculte. Acum o f cu şi pe a doua, luândă cuvintele lui Pearson drept o invita ie de a continua discu ia.ţ ţ

Spuse împ ciuitor:ă— Dar dac am economisi o zi, sau dou ... Deveni mai insistent.ă ă

Domnule doctor, eu am v zut lame f cute cu procesorul şi sunt bune.ă ă Poate c aparatul pe care lă -a i v zut dumneavoastr nu era folosit cumţ ă ă trebuie.

B trânul se ridicase de pe scaun. Alexander dep şise grani eleă ă ţ dintre medic şi tehnician. Cu capul aplecat înainte, Pearson tun :ă

— Destul! Am spus c nu m intereseaz procesorul de esut şi nuă ă ă ţ mai vreau s discut despre asta!!ă

Ocoli biroul pân când ajunse chiar în fa a lui Alexană ţ der, şi îşi apropie fa a de a lui.ţ

— Şi mai doresc să- i reamintesc ceva: eu sunt şef aici şi euţ conduc aceast sec ie. Nu m deranjeaz sugestiile, dac suntă ţ ă ă ă rezonabile, dar nu dep şi limitele. Ai în eles?ă ţ

— Da, domnule, am în eles.ţUluit şi nefericit, neîn elegând ce se întâmplase de fapt, Alexanderţ

se întoarse la lucru, în laboratorul s u.ă

*

Mike Seddons fusese preocupat toat ziua: de mai multe oriă trebuise s fac un efort pentru a se concentra la ceea ce f cea. Oă ă ă dat , în timpul unei autopsii, McNeil fusese nevoit să ă-l avertizeze:

— Ai un deget sub bucata pe care vrei s-o tai. Nou ne place caă oamenii care vin aici s plece cu mâinile întregi.ă

Seddons îşi tr sese repede mâna. Nă -ar fi fost pentru prima dată când un înv cel neexperimentat şiăţă -a fi retezat degetul la patologie, cu un bisturiu t ios ca briciul. Cu toate acestea, gândurile nuă -i d deauă

Page 82: Arthur Hailey - Ultima Sansa

pace. Întrebarea îi revenea în minte din nou şi din nou. Cum de reuşise Vivian să-l tulbure atât de mult? Era atr g toare şi dorea să ă -o aibă-n pat cât mai repede. Nu se am gea deloc în leă g tur cu dorin a asta. ă ă ţ I se p ruse c durerea de la geă ă nunchi fusese adev rat , noaptea trecut , şiă ă ă era convins c nuă -l min ise. Spera ca şi ea s aib aceleaşi sentimenteţ ă ă fa de el, deşi nu putea fi sigur. Unele fete erau impreţă vizibile în astfel de cazuri. Puteai s ai cu ele cele mai extravagante intimit i întră ăţ -o zi, dup care, în ziua urmă ătoare î i respingeau şi cel mai mic avans,ţ pretinzând c ceea ce fusese mai înainte, nu se întâmplase de faptă niciodat .ă

Dar între el şi Vivian era ceva mai mult decât dorin sexual .ţă ă Începea şi el s se întrebe ce. Categoric, cele câteva leg turi pe care leă ă avusese înainte — şi fuseser mai multeă — nu-i provocaser niciă jum tate din gândurile pe care şi le f cea acum. Îi trecu prin minte ună ă gând: poate c dac şiă ă -ar scoate din cap obsesia sexului, celelalte lucruri ar deveni mai clare. Hot rî să ă-i propun o alt întâlnire luiă ă Vivian, dac va fi liber , chiar în seara aceea.ă ă

*

Vivian g sise biletul l sat de Mike, dup ce terminase ultima oră ă ă ă de curs şi se întoarse la c min. Era scris de mân şi o aştepta în cutiaă ă poştal , la litera „L". O ruga s vin la etajul al patrulea, la pediatrie, înă ă ă seara aceea, la ora 9,45. La început nu inten ionase s mearg acolo,ţ ă ă ştiind c oficial nu avea nici un motiv s se afle în acea arip de spitală ă ă şi la ora aceea. Dar, pe m sur ce trecea timpul se trezise c eraă ă ă ner bd toare s plece şi, la ora 9,40 traversa aleea dintre c min şiă ă ă ă cl direa spitalului.ă

Mike o aştepta aparent gânditor, dar, când o v zu, îi ar t repedeă ă ă o uş şi o împinse în untru. Uşa d dea spre o scar de metal. La oraă ă ă ă aceea era linişte şi pustiu şi s-ar fi putut uşor auzi paşii vreunei persoane care ar fi trecut pe acolo. Mike coborâse cu ea un etaj, inândţ -o de mân . Apoi, se întoarse cu fa a spre ea şi, de parc f ceaă ţ ă ă

cel mai firesc lucru din lume, Vivian se pr buşise în bra ele lui.ă ţS rutânduă -se, sim i bra ele lui Mike strângţ ţ ând-o şi toat vrajaă

nop ii trecute n v li înapoi. În clipa aceea, Vivian ştiu de ce dorise atâtţ ă ă de mult s vin aici. B rbatul acesta cu p rul roşu, zbârlit, îi deveniseă ă ă ă brusc indispensabil ,îl dorea în toate chipurile. Dorea să-i fie aproape, să-i vorbeasc , s fac dragoste cu el. Era un sentiment electrizant,ă ă ă excitant, pe care nu-l mai cunoscuse pân atunci. El îi s ruta obrajii,ă ă ochii, urechile. Înfundându-şi fa a în p rul ei, îi şopti:ţ ă

— Draga mea Vivian. Toat ziua mă -am gândit la tine. Nu am reuşit s mi te scot din minte. Îi prinse fa a în palme şi o privi în ochi. Ştiiă ţ ce-mi faci? M întorci pe dos!ă

— Oh, dragul meu Mike!Era cald pe sc ri. Vivian putuse s discearn c lduă ă ă ă ra trupului lui

Page 83: Arthur Hailey - Ultima Sansa

de focul ce-o mistuia pe ea. Acum, mâinile lui c utau, explorau. Eaă şopti tremurând:

— Mike, nu am putea merge în alt parte?ăSim i c mâinile lui se oprir şi ştiu c se gândea la asta.ţ ă ă ă— Stau în camer cu Frank Worth, dar în seara asta e plecat. Vineă

târziu. Vrei s profit m de şans şi s meră ă ă ă gem la mine?Vivian ezit .ă— Şi dac ne prinde cineva, ce se va întâmpla?ă— O s fim amândoi da i afar din spital. O s rut din nou. În clipaă ţ ă ă ă

asta nu-mi pas de nimic. O lu de mân . Hai!ă ă ăCoborâr un rând de sc ri şi o luar deă ă ă -a lungul unui coridor.

Trecur pe lâng un stagiar ce rânji când îi v zu, dar nu f cu nici oă ă ă ă remarc . Apoi, alte sc ri, alt coridor. De data asta, chiar la uşa din faă ă ţă ap ru cineva înveşă mântat în alb. Inima lui Vivian, tres ri când o v zuă ă pe sora şef care era de gard . Dar aceasta nu se întoarse şi seă ă îndrept spre alt uş , înainte ca ei s treac . Apoi ajunser întră ă ă ă ă ă -un coridor mai îngust, liniştit, cu uşi închise de fiecare parte a lui. Unele uşi erau slab luminate, iar de la una se auzea muzica. Vivian recunoscu Preludiul în re minor de Chopin; îl cântase şi orchestra simfonic dină Burlington cu o lun sau dou în urm .ă ă ă

— Aici. Mike deschise o uş şi p trunser repede în untru. Auzi înă ă ă ă spatele ei clinchetul z vorului pe care Mike se gr bise să ă ă-l pun .ă

Era întuneric, dar Vivian putu s disting umbra unor paturiă ă înguste şi a unui dulap.

Se c utar cu înfrigurare unul pe altul. Degetele lui se încurcau înă ă nasturii uniformei ei. Când se încurcau, ea le ajuta. Acum r m sese înă ă chilo i. Pentru o clip o strânse tare, savurând amândoi torturaţ ă amân rii. Apoi, mâinile lui se mişcar tandru, cu ging şie şi întră ă ă -o pro-misiune abia aşteptat îi scoase chilo ii şiă ţ -i arunc în spate.ă Îndreptându-se spre pat, Vivian îşi arunc pantofii din picioare. Acesteaă se petrecur foarte repede şi dup aceea erau din nou îmbr işa i,ă ă ăţ ţ mâinile lui mângâind-o din nou.

— Vivian, draga mea Vivian!De-abia îl auzi.— Mike, nu mai aştepta, te rog nu mai aştepta!Îi sim i consisten a trupului ap sândţ ţ ă -o, p trunzând în ea. Îiă

r spunse cu s lb ticie, mişcânduă ă ă -se violent ca să-l simt mai aproape,ă mai strâns, mai adânc. Apoi, dintr-o dat , nu mai fu nimic în jur, nimică în afara punctului culminant al unui extaz furtunos, ce se apropia n vală nic, pârjolitor, ca un val uriaş... mai aproape, mai aproape, mai aproape...

Într-un târziu, stând linişti i unul lâng altul, Vivian auzi din nouţ ă acordurile muzicii ce p trundeau de pe coridor. Era tot Chopin, de dataă asta Studiul în re major. I se p rea ciudat c în asemenea momenteă ă putea s idenă tifice muzica, dar sunetele melodiei ce picurau m t sosă ă în întuneric se potriveau perfect cu starea ei de spirit. Mike o c ut şi oă ă

Page 84: Arthur Hailey - Ultima Sansa

s rut cu ging şie, apoi spuse:ă ă ă— Vivian, cea mai drag fiin , vreau s m însor cu tine.ă ţă ă ă— Eşti sigur, Mike?Impetuozitatea propriilor sale cuvinte îl surprinsese chiar şi pe el.

Mike vorbise ca urmare a unui impuls, dar, deodat , în adâncul fiin eiă ţ sale sim i c ceea ce spuţ ă sese era adev rat. Dorin a lui de a evitaă ţ încurc turile p rea dintră ă -o dat lipsit de sens; aceasta era o încură ă -c tur pe care, spre deosebire de altele, şiă ă -o dorea. Acum ştia ce-l tulburase toat ziua; acum nu mai sim ea nici o tulburare. Dup cum îiă ţ ă st tea în fire, r spunse la întreă ă barea lui Vivian cu o not de ironie.ă

— Sigur c sunt sigur. Tu nu eşti?ăBra ele ei îl cuprinser , şiţ ă -i şopti:— Niciodat nă -am fost mai sigur de ceva.ă— Hei! Mike se sprijini într-un cot în fa a ei. Am uitat cu totul. Ceţ - iţ

mai face genunchiul?Vivian zâmbi obraznic.— În seara asta nu ne-a mai încurcat, aşa-i?Dup ceă -o mai s rut o dat , Mike o întreb :ă ă ă ă— Spune-mi ce-a zis Lucy Grainger.— N-a spus. L-a rugat pe doctorul Bell să-mi fac o radiografieă

ast zi după ă-amiaz . Miă -a spus c o s m anun e peste câteva zile.ă ă ă ţ— Am s m liniştesc numai dup ce toate astea se vor l muri.ă ă ă ă— Nu fi caraghios, dragule. Cum ar putea o mic umfl tur ca astaă ă ă

s fie ceva serios?ă

ZECE

Domnul H. N. Tomaselli,Administrator,Spitalul Trei Comitate, Boston, Mass.Burlington, Pa. 7 August

Drag domnule Tomaselli,ăDe la vizita mea în Burlington, de acum o s pt mâă ă n , mă -am

gândit foarte mult la propunerea de a lucra la Sec ia de Patologie dinţ spitalul dumneavoastr .ă

Scriu aceast scrisoare pentru a v comunica, dac v maiă ă ă ă men ine i propunerea, hot rârea mea de a accepta postul, în termeniiţ ţ ă discuta i.ţ

A i men ionat c dori i ca persoana care va accepta postul sţ ţ ă ţ ă înceap imediat munca. Pe mine nu m mai re ine nimic aici, în afară ă ţ ă de câteva probleme m runte. Aş putea veni la Burlington şi s începă ă munca pe 15 august — adic exact peste o s pt mân . Cred c esteă ă ă ă ă bine.

Page 85: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Vorbind cu doctorul O'Donnell, am aflat c se vor da în folosină ţă câteva garsoniere, destul de aproape de spital. M întreb dac ave iă ă ţ cumva mai multe date în leg tur cu acest subiect şi dac mi le pute iă ă ă ţ comunica. Între timp, v-aş fi recunosc tor dac miă ă -a i rezerva oţ camer la un hotel, începând cu ziua de 14 august.ă

În privin a muncii pe care o voi desf şura la spital, nu sunt peţ ă deplin l murit întră -o problem şi o voi menă iona, în speran a c o ve iţ ţ ă ţ putea discuta cu doctorul Pearson, înainte de sosirea mea.

Simt c va fi spre avantajul spitalului şi al meu peră sonal, dac voră exista clar delimitate sferele de responsabilitate în care eu voi avea mân liber de ac iune, atât în activitatea de zi cu zi, cât şi în privin aă ă ţ ţ schimb rilor modului de organizare şi a aparaturii tehnice, schimb riă ă oricum necesare din când în când.

Dorin a mea ar fi s am responsabilit i directe în cadrul sec iei deţ ă ăţ ţ patologie, la serologie, hematologie şi biochimie, deşi, bineîn eles c îlţ ă voi asista pe doctorul Pearson la anatomie patologic şi îă n alte probleme.

Dup cum vă -am spus, am ridicat acum aceast proă blem înă speran a c va fi posibil s o discuta i cu docţ ă ă ţ torul Pearson înainte de 15 august. V rog în acelaşi timp s fi i convins c m voi str dui totă ă ţ ă ă ă timpul s coă operez cu doctorul Pearson, pentru binele spitalului.

Al dumneavoastr ,ăDavid Coleman, MD.

Coleman citi înc o dat scrisoarea îngrijit b tut la maşin , oă ă ă ă ă puse în plic şi îl sigil . Apoi se întoarse la maşina sa de scris portabil şiă ă scrisese o scrisoare asem n toare, dar pu in mai scurt , pentruă ă ţ ă doctorul Joseph Pearson.

*

Doctorul Coleman p r si apartamentul mobilat pe careă ă -l închiriase pe termen scurt, pentru pu inele luni cât st tuse în Boston, pentru aţ ă pune la poşt amândou scrisorile. Trecând în revist cele scrise, seă ă ă întreb de ce oare fa de alte şapte posturi ceă ţă -i fuseser oferite înă ultimele s pt mâni preferase spitalul Trei Comitate. Cu siguran nuă ă ţă era cel mai bine pl tit. În termeni fiă nanciari acest post era la jum tateaă ofertelor pe care le primise. Nici m car nu era un spital "de renume".ă Alte dou centre medicale careă -i oferiser post erau foară te cunoscute, cu renume interna ional, iar spitalul Trei Comitate abia dac eraţ ă cunoscut în zona pe care o deservea.

Şi atunci, de ce? Oare îi era team c se va pierde şi va fi înghi ită ă ţ de un mare spital? Nu, lucrase în astfel de locuri şi demonstrase că f cea fa unui astfel de meă ţă diu. Oare pentru c ar fi vrut s aibă ă ă libertatea s fac cercetare întră ă -un spital mai mic? Da, spera s fac şiă ă munc de cercetare, dar dac asta şiă ă -ar fi dorit cel mai mult, ar fi putut

Page 86: Arthur Hailey - Ultima Sansa

alege un institut de cercet ri medicale. Fusese unul pe list şi nu şiă ă -ar mai fi b tut capul. Oare alesese pentru c aceast slujb era oă ă ă ă provocare? Poate c da. La acest spital, cu siguran c multe lucruriă ţă ă nu mergeau cum trebuie la sec ia patologie. V zuse acest lucru în doarţ ă cele dou zile pe care le petrecuse acolo cu o s pt mân în urm ,ă ă ă ă ă dând curs invita iei telefonice fţ ăcut de administrator de a vizitaă spitalul, ca s vad siă ă tua ia la fa a locului. Munca al turi de doctorulţ ţ ă Pearson nu avea s fie uşoar . Sim ise resentimentele b trânului cândă ă ţ ă se întâlniser , iar administratorul îl avertizase c Pearson aveaă ă reputa ia de a fi un om dificil.ţ

Aşadar, alesese pentru c i se p ruse o provocare? De aceea, sauă ă era altceva, cu totul altceva? Nu cumva vroia să-şi provoace singur suferin e? Nu cumva era acel spectru careţ -l chinuise atât de mult timp?

Dintre toate tr s turile sale de caracter, doctorul Coleman b nuiseă ă ă întotdeauna c mândria era cea mai puă ternic şi aceasta era un defectă de care se temea şi pe care îl ura cel mai mult. Dup p rerea sa, el nuă ă reuşise niciodat să ă-şi domine mândria. O alunga, i se împotrivea şi, totuşi, revenea întotdeauna, p rând puternic şi indestructibil .ă ă ă Aceast mâdrie îşi avea r d cinile în conştiin a faptului c era superioră ă ă ţ ă din punct de vedere intelectual, şi tot ceea ce realizase în viaţă dovedea c era adev rat. În compania altor oameni, sim ea adesea că ă ţ ă le e superior.

De când se ştia, îi fusese foarte uşor s înve e. Înv a tot atât deă ţ ăţ uşor precum respira. În şcoala primar , în liceu, la facultate, reuşise cuă uşurin s se ridice deaţă ă supra celorlal i, ob inând cele mai înalteţ ţ distinc ii. Avea o minte receptiv , analitic şi eficient . Şi mândr .ţ ă ă ă ă

Sesizase primele semne de mândrie la începutul liceului. Ca to iţ elevii str luci i, ini ial fusese privit cu susă ţ ţ piciune de c tre colegi. Maiă târziu, pentru c nu înceră case să-şi ascund orgoliul, suspiciuneaă colegilor se transformase în lips de prietenie şi, apoi, în ur .ă ă

La vremea aceea sim ise acest lucru, dar nuţ -i d duse aten ie înă ţ mod conştient pân întră -o zi, când directorul şcolii, el însuşi un om foarte inteligent şi în eleg tor îl chemase sţ ă ă-i vorbeasc . Coleman îşiă mai amintea şi acum vorbele lui:

— Cred c eşti destul de matur s în elegi ceă ă ţ - i voi spune. Întreţ pere ii acestei şcoli, în afar de mine, nu ai nici un prieten.ţ ă

La început nu-l crezuse. Apoi, pentru c mai presus de orice eraă cinstit, trebuise s admit c acesta era adeă ă ă v rul.ă

— Eşti un elev str lucit, îi spusese directorul. Ştii acest lucru şiă este foarte bine. Po i deveni orice, ai o minte remarcabil , Coleman. Aşţ ă putea spune unic , dup experien a mea. Dar te previn: dac vrei să ă ţ ă ă tr ieşti prină tre ceilal i oameni, uneori trebuie s pari c eşti mai pu inţ ă ă ţ inteligent decât eşti cu adev rat.ă

Era riscant să-i spui aşa ceva unui tân r cu caracterul înc înă ă formare. Dar maestrul nu-şi subestimase discipolul. Coleman şi-a

Page 87: Arthur Hailey - Ultima Sansa

însuşit sfatul, l-a digerat, l-a analizat şi a sfârşit prin a se dispre ui.ţDup aceea, muncise mai mult ca oricând pentru a se reabilita,ă

dorind parc , printră -un program bine pus la punct s seă autopedepseasc . Începuse cu sportul. De când se ştia, lui David nuă -i pl cuse nici un fel de sport. La şcoal , îşi amintea foarte bine c nuă ă ă participase la nici un joc şi avea convingerea c atât oamenii care fă ă-ceau sport cât şi spectatorii erau nişte tâmpi i. Dar acum, începuse sţ ă practice sportul: fotbal iarna şi baseball vara. În ciuda sentimentelor sale ini iale, devenise un juţ c tor foarte bun. La colegiu, se trezise înă echipele reprezentative ale acestuia. Înc nu era în stare, atunci cândă juca, să-şi ascund indiferen a fa de joc, deşi se str duia, şi niciodată ţ ţă ă ă nu strigase de la galerie f r s aib un sentiment l untric deă ă ă ă ă stânjeneal c se prosteşă ă te. Aceasta-l f cea s cread c deşi reuşiseă ă ă ă să-şi umileasc ă mândria, de fapt n-o blamase niciodat .ă

Şi rela iile sale cu oamenii decurseser tot cam în acelaşi fel. Maiţ ă demult, când întâlnea pe cineva pe care-l considera din punct de vedere intelectual inferior, nu-şi d duse niciodat silin a să ă ţ ă-şi ascundă plictiseala sau lipsa de interes. Dar acum, aşa cum îşi planificase, abandonase acest mod de comportare şi se purta cordial cu astfel de oameni. Ca urmare, la facultate c p tase reă ă puta ia unui om inteligentţ şi foarte prietenos. Acolo, printre cei care nu în elegeau câte ceva dinţ cursuri devenise un cuvânt de ordine „Hai să-l întreb m pe Davidă Coleman. El o s ne l mureasc în mod sigur." Şi invaă ă ă riabil, aşa era.

În mod normal, evolu ia sa ar fi trebuit sţ ă-i aşeze sentimentele fa de oameni întrţă -o form mai binevoitoare. Timpul şi experien a saă ţ ar fi trebuit să-l fac mai simpatic celor mai pu in dota i decât el. Dară ţ ţ nu a fost niciodat sigur c aşa era. În adâncul sufletului s u, Coă ă ă leman reg sea întotdeauna vechiul s u dispre pentru incompetenă ă ţ ţă intelectual . Lupta cu el, îl comb tea cu o disciplin de fier, dară ă ă sentimentul de dispre nu disţ p rea.ă

Alesese medicina pe de o parte din cauza tat lui s u, acum mort,ă ă care fusese medic la ar , şi pe de alt parte pentru c aşa îşi doriseţ ă ă ă întotdeauna. Dar când a trebuit să-şi aleag o specialitate a alesă patologia, pentru c , în general, era considerat specialitatea cea maiă ă pu in str lucit din medicin . Aceast alegere f cea parte din propriulţ ă ă ă ă ă s u program de aă -şi înfrânge inevitabila mândrie.

Într-o vreme a crezut c a reuşit. Patologia este o speă cialitate singuratic , te izoleaz de fr mânt rile şi preă ă ă ă siunea provocate de contactul direct cu pacien ii din spiţ tal. Dar mai târziu, când îi crescuse interesul pentru cunoaştere, a sim it c i se întoarce şi vechiul dispreţ ă ţ fa de cei ce cunoşteau mai pu ine lucruri din misterele dezţă ţ v luite deă microscop. Nu cu aceeaşi intensitate, pentru c în cariera medicală ă întâlnise destul de multe min i str lucite, ca şi a lui. Mai târziu, şiţ ă -a zis c se poate relaxa, diminuând pu in din disciplina de fier pe care şiă ţ -o autoimpusese. Înc mai întâlnea oameni pe careă -i considera tâmpi i.ţ Chiar şi printre medici erau unii. Dar nu ar ta niciodat ce credeaă ă

Page 88: Arthur Hailey - Ultima Sansa

despre ei şi câteodat i se p rea c întâlnirea unor astfel de oameni îlă ă ă sup r mai pu in. Cu acest sentiment de relaxare se întreba dacă ă ţ ă m car reuşise să ă-şi înving vechiul duşman.ă

Totuşi, înc mai era îngrijorat! Un program deliberat deă autoeducare ce dura de cincisprezece ani nu era uşor de abandonat brusc.

Şi, în acelaşi timp, îi era greu s discearn dac moă ă ă tivele din care f cuse alegerea fuseser întâmpl toare sau datorate obişnuin eiă ă ă ţ c p tate în atât timp de a se poc i.ă ă ă

Aceasta era întrebarea pe care şi-o punea asupra alegerii spitalului Trei Comitate. Îl alesese pentru c aşa ceva îşi dorea cuă adev rat? M rime mijlocie, spital de mâna a doua, f r renume şi f ră ă ă ă ă ă faim ? Sau fusese un sentiment vechi în subconştient c acesta eraă ă locul în care mândria lui urma s sufere cel mai mult?ă

Punând cele dou scrisori la cutie fu conştient c la acesteă ă întreb ri numai timpul putea să ă-i r spund .ă ă

*

La etajul al şaptelea al spitalului din Burlington, Elisabeth Alexander se îmbr ca în c m ru a al turat caă ă ă ţ ă ă binetului medical al doctorului Dornberger. Medicul o examinase timp de o jum tate de oră ă şi acum se întorsese la birou. Îl auzi prin uşa întredeschis :ă

— Când eşti gata, s vii aici, doamn Alexander.ă ă— Într-o secund , domnule doctor.ăAşezat la birou, Dornberger zâmbea. Îi pl ceau paă cientele care

purtau cu bucurie sarcina, iar Elizabeth era una dintre acestea. Va fi o mam bun . Era o fat atr g toare, nu foarte dr gu , în sensulă ă ă ă ă ă ţă obişnuit al cuvântului, dar cu o personalitate pl cut , care compensaă ă lipsa frumuse ii. Privi însemn rile pe care le f cuse mai devreme. Aveaţ ă ă dou zeci şi trei de ani. Când era mai tân r, avea întotdeauna grij caă ă ă atunci când consulta s participe şi o asistent . Auzise despre mediciă ă care nu procedaser aşa şi dup aceea fuseser acuza i de femeiă ă ă ţ dezechilibrate. Acum nu-şi mai f cea probleme. M car sta era unulă ă ă dintre avantajele date de b trâne e.ă ţ

— Aş zice c vei avea un copil normal, perfect să ăn tos. Nu par a fiă complica ii.ţ

— Aşa mi-a spus şi doctorul Crossan, spuse Elizabeth ieşind din camer şi legânduă -şi cordonul la rochia de var din material imprimat,ă verde. Se aşez pe un scaun de lâng birou.ă ă

— A fost medicul de la Chicago. Corect? întreb Dornberger,ă verificându-şi însemn rile.ă

— Da.— Cu el ai n scut primul copil?ă— Da. Elizabeth deschise poşeta şi-i întinse o bucă ic de hârtie.ţ ă

Am aici adresa lui, domnule doctor.

Page 89: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Mul umesc. Am sţ ă-i scriu s v d evolu ia sarcinii. Dornbergeră ă ţ prinsese hârtiu a de celelalte însemn ri. De ce a murit primul copil,ţ ă doamn Alexander?ă

— Bronşit . Avea doar o lun .ă ăVorbea normal. Acum un an i-ar fi fost greu s voră beasc despreă

asta şi ar fi trebuit s se lupte cu lacriă mile. Dar acum, aşteptând alt copil, îi era mai uşor s accepte pierderea. Îns de data aceasta,ă ă copilul ei va tr i. Era hot rât .ă ă ă

Doctorul se întoarse la însemn rile lui. Parc spre a alunga oriceă ă stânjeneal pe care ar fi putută -o provoca întrebarea, schimbă subiectul.

— Am în eles c a i venit de pu in timp în Burlington.ţ ă ţ ţ— Da, spuse tân ra încântat . So ul meu lucreaz la spită ă ţ ă al.— Ştiu, mi-a spus doctorul Pearson. Continuând s scrie, întreb : Îiă ă

place munca de la patologie?— John nu mi-a povestit prea mult, dar cred c îi place. Îlă

intereseaz foarte mult ceea ce face acolo.ă— Este bine. Un mare câştig pentru patologie. Noi to i depindemţ

foarte mult de munca lor.Urm o pauz , timp în care medicul c ut ceva întră ă ă ă -un sertar al

biroului. Apoi, sco ând de acolo un teanc de formulare, spuse:ţ— Pentru c tot veni vorba de laborator, trebuie s faci o analiz aă ă ă

sângelui.În timp ce el completa formularele, Elizabeth îi r să punse:— Am vrut s v spun de la început, domnule docă ă tor. Eu am Rh

negativ, iar so ul meu are Rh pozitiv.ţ— Trebuia să-mi amintesc c eşti so ie de laborant, râse doctorul.ă ţ

Vom face o analiz am nun it . Rupse formularul din carnet. O vei faceă ă ţ ă la cabinetul pentru pacien ii externi din spital, oricând doreşti.ţ

— Mul umesc, domnule doctor. Lu formularul şiţ ă -l b g în poşet . ă ă ăÎn momentul în care trebuia s încheie discu ia, Dornberger ezita.ă ţ

Ştia, la fel ca to i medicii, c pacien ii aveau frecvent idei greşite sauţ ă ţ incomplete despre anumite boli. Când i se întâmpla aşa ceva cu un pacient de-al s u îi pl cea s l mureasc lucrurile, chiar dac asta îiă ă ă ă ă ă lua timp. În cazul acesta, fata pierduse primul copil şi de aceea, cea de-a doua sarcin era foarte important pentru ea. Era de datoria luiă ă să-i alunge neliniştile.

Men ionase factorul Rh şi era evident c subiectul o preocupa.ţ ă Totuşi, el se îndoia c ea va în elege cu adeă ţ v rat implica iile. Hot rîă ţ ă totuşi s o linişteasc .ă ă

— Doamn Alexander, vreau s î i spun limpede c , deşiă ă ţ ă dumneata şi so ul dumitale ave i grupe de sânge diferite, asta nuţ ţ înseamn c obligatoriu vor fi proă ă bleme cu copilul. În elegi?ţ

— Cred c da.ăÎşi d du seama c avusese dreptate, c ci în vocea tiă ă ă nerei era o

urm de îndoial . Continu cu infinit r bă ă ă ă ă dare:

Page 90: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— În elegi exact ce înseamn termenii Rh pozitiv şi Rh negativ?ţ ăElizabeth ezit .ă— Cred c nu. Oricum, nu foarte exact.ăAsta aşteptase de la ea. Se gândi o clip , apoi spuse:ă— Să- i explic în termeni cât mai simpli. Noi, to i, avem în sângeţ ţ

anumi i factori. Când spun factor, m gândesc la un alt nume datţ ă termenului „ingredient".

Elizabeth d du din cap. Se concentra pentru a în eă ţ lege foarte exact ceea ce dorea să-i explice doctorul. Pe moment, se gândi aproape cu nostalgie la orele de şcoal . Atunci era mândr deă ă capacitatea ei de a în elege exţ plica iile, de a se concentra asupra uneiţ anumite probleme, de a asimila rapid datele, excluzând din minte orice altceva. Aceasta f cuse ă din ea una dintre cele mai bune eleve. Acum era curioas s afle dacă ă ă-şi men inuţ se aceast capacitate.ă

Dornberger continu :ă— Oamenii fiind diferi i, au în sânge elemente difeţ rite. Ultima dată

când au fost num rate au ieşit patruă zeci şi nou . Dumneata şi cu mine,ă de exemplu, ca majoritatea oamenilor, avem în sânge între cincisprezece şi dou zeci de asemenea elemente.ă

Mintea lui Elizabeth lucra intens. Întrebarea num rul unu:ă— Care sunt cauzele care fac ca aceste elemente s fie diferite deă

la naştere?— De cele mai multe ori, la naştere le moştenim, dar nu acest

lucru este important acum. Acum este important s ştii c anumiteă ă elemente sunt compatibile, iar altele, nu.

— Adic ...ă— Adic , atunci când aceste elemente se amestec , unele dintreă ă

ele se împac între ele, altele sunt incomă patibile şi lupt unele cuă altele. De aceea suntem foarte aten i la grupa de sânge când facemţ transfuzii. Trebuie s fim foarte siguri c pacientul primeşte grupaă ă sanguin corect .ă ă

Încruntându-se gânditoare, Elizabeth întreb :ă— Şi aceste elemente, adic cele care lupt între ele, acestea neă ă

fac probleme? Adic , atunci când femeile fac copii? Ac iona din nouă ţ propria ei formul de la şcoal . „Clarifică ă ă- i fiecare punct, înainte de aţ merge mai departe".

— Uneori da, dar de cele mai multe ori, nu. S lu m cazul t u şi ală ă ă so ului t u. Spui c are Rh pozitiv?ţ ă ă

— Da!— Ei bine, asta înseamn c sângele lui con ine un element careă ă ţ

se numeşte „D mare". Şi pentru c dumneaă ta ai Rh negativ, sângele dumitale nu con ine acest „D mare".ţ

Elizabeth aproba uşor. Mintea ei înregistra: Rh negativ — f r „Dă ă mare". Dintr-un reflex de memorie, mintea ei compuse imediat un vers.

Page 91: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Dac nă -ai marele D,Incomplet iţ -e sângele.

— Totul este atât de interesant. Nimeni nu mi-a explicat acest lucru aşa de clar, spuse ea.

— Bine. Şi acum, s vorbim despre copil. Nu ştim înc dacă ă ă juniorul de colo, spuse Dornberger ar tând spre burta ei mare, are Rhă pozitiv sau negativ. Cu alte cuvinte, nu ştim dac are pe „D mare".ă

Pe moment, Elizabeth uit jocul mental şi întreb neliniştit :ă ă ă— Ce se întâmpl dac îl are? Sângele lui va lupta cu sângele meuă ă

?— Exist aceast posibilitate, r spunse Dornberger calm. Dar,ă ă ă

ascultă-m cu foarte mult aten ie.ă ă ţEa încuviin şiţă -şi concentr din nou aten ia la exă ţ plica ii.ţ— Sângele copilului este separat de cel al mamei, spuse doctorul

cu precau ie. Totuşi, în timpul sarcinii, mici cantit i din sângeleţ ăţ copilului scap des în sistemul ciră culator al mamei. În elegi?ţ

— Da.— Bine. Dac sângele mamei este Rh negativ, iar sână gele copilului

este din întâmplare Rh pozitiv, înseamn c prietenul nostru, „mareleă ă D", alunec în sângele maă mei, unde nu este binevenit. În elegi?ţ

— Da.— Când se întâmpl acest lucru, sângele mamei creaz ceva ceă ă

noi numim anticorpi, iar aceştia lupt cu "maă rele D" şi eventual îl distrug.

Elizabeth era uluit .ă— Şi atunci, unde este problema?— Dar nu exist nici o problemă ă — pentru mam . Problema, dacă ă

exist una, începe atunci când anticoră pii, lupt torii împotriva „mareluiă D" crea i de mam , traţ ă verseaz bariera impus de placent şi intr înă ă ă ă fluxul sanguin al copilului. Deşi nu exist interferen între sângeleă ţă mamei şi al copilului, anticorpii pot trece dincolo, şi o şi fac destul de frecvent.

— În eleg, spuse Elizabeth încet. Vre i s spune i c anticorpii vorţ ţ ă ţ ă începe s lupte cu sângele copilului. Şi îl vor distruge.ă

Acum avea totul foarte limpede în minte.Dornberger o privi admirativ. Este o fat istea , gândi el. Nuă ţă

pierduse nici un am nunt. Spuse cu voce tare:ă— Anticorpii ar putea distruge sângele copilului, sau o parte din el,

dac noi îi l s m. Este o boal pe care noi o numim ă ă ă ă Eritroblastoză fetal .ă

— Dar cum o pute i împiedica s se produc ?ţ ă ă— Dac acest lucru se întâmpl , nă ă -o putem opri. Dar o putem

combate. În primul rând, imediat ce am constatat c sunt anticorpi înă sângele mamei, facem un test de sensibilitate a sângelui. Acest test îl faci dumneata acum, şi mai târziu, pe parcursul evolu iei sarcinii.ţ

Page 92: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Cum se face testul?— Da' ştii s pui întreb ri, nu glum ! B trânul meă ă ă ă dic zâmbi. Nu î iţ

pot spune procedura de laborator. Dar so ul dumitale cu siguran cţ ţă ă ştie mai multe despre aceast analiz .ă ă

— Şi ce altceva se mai face? Vreau s spun, pentru copil?ă— Cel mai important lucru este să-i facem copilului o transfuzie cu

un sânge adecvat, imediat dup naştere. De obicei nu avem probleme.ăÎns doctorul evit în mod deliberat s îi spun desă ă ă ă pre pericolul

poten ial ca un copil suferind de eritroţ blastoz s se nasc mort, sauă ă ă despre practica medical de a for a naşterea cu câteva s pt mâni,ă ţ ă ă pentru a da o şans de via copilului. Oricum, sim ea c discu ia meră ţă ţ ă ţ -sese destul de departe. Hot rî s o încheie.ă ă

— iŢ -am spus toate aceste lucruri, doamn Alexander, pentru că ă am avut impresia c te preocup faptul c ai Rh negativ. Eşti o tân ră ă ă ă ă inteligent , iar eu consider c este mai bine ca pacien ii s cunoască ă ţ ă ă adev rul înă treg, nu jum t i din el.ă ăţ

Elizabeth zâmbi. B nuia şi ea c este inteligent . Chiar şi acum îşiă ă ă dovedise vechea capacitate de la şcoal de în elegere şi memorare.ă ţ Apoi se cert în gând: nu fi înfumurat , doar eşti pe cale de a avea ună ă copil, nu de a lua un examen.

— Dar vreau s ii minte lucrurile esen iale, continu doctorul.ă ţ ţ ă Punctul unu: este posibil s nu por i un copil cu Rh pozitiv nici acum,ă ţ nici mai târziu. În acest caz, nu vor fi probleme. Punctul doi: dac dină întâmplare copilul are Rh pozitiv, po i s nu fii sensibilizat . Puncţ ă ă tul trei: chiar dac acest copil ar suferi de eritroblasă toz , şansele de a fiă tratat şi de a se îns n toşi sunt reale. Acum o privi direct în ochi. Ei?ă ă Cum te sim i ştiind toate aceste lucruri?ţ

Elizabeth radia de fericire. Se sim ea bine, fusese traţ tat ca un omă adult.

— Doctore Dornberger, cred c sunte i un om minuă ţ nat.Amuzat, Dornberger întinse mâna dup pip şi înceă ă pu s o umple.ă— Da, uneori şi eu cred tot aşa.

*

— Joe, putem vorbi pu in?ţLucy Grainger era în drum spre patologie, când silueta

m t h loas a lui Pearson ap ru la cap tul coriă ă ă ă ă ă dorului. El se opri imediat.

— Ai vreo problem , Lucy?ăCa de obicei vorbea pe nas, tun tor, dar Lucy se bucur când nuă ă

sesiz iritarea obişnuit . Spera în sinea ei s nu se confrunte cuă ă ă b d r nia lui.ă ă ă

— Da, Joe. Te-as ruga s consul i o pacient deă ţ ă -a mea.El era preocupat să-şi aprind inevitabilul trabuc. Dup ce reuşi, îiă ă

urm ri cap tul roşu de jar.ă ă

Page 93: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Care-i necazul?— Este una din elevele noastre asistente. Se numeşte Vivian

Loburton. Are nou sprezece ani. O cunoşti?ăPearson neg din cap. Lucy continu :ă ă— Cazul acesta m îngrijoreaz pu in. Suspectez o tumoareă ă ţ

osoas şi am programat o biopsie pentru poiă mâine. esutul va ajungeŢ la tine, bineîn eles, dar mţ -am gândit c poate ai dori s examinezi şi tuă ă pacienta.

— S-a f cut. Unde este?ă— Am internat-o pentru observare. Este la etajul al doilea. Po iţ

veni acum?Pearson accept .ă— Este bine şi acum.Pornir împreun spre holul principal unde era lifă ă tul: cererea lui

Lucy nu era neobişnuit . În astfel de cazuri în care tumoarea se puteaă dovedi a fi malign , medicul patolog era acela care d dea diagnosticulă ă final. La diagnosticarea oric rei tumori contribuiau mul i facă ţ tori, uneori conflictuali, pe care patologul trebuia să-i analizeze foarte bine. Dar analiza unei tumori osoase era şi mai dificil şi Lucy era conştient deă ă acest lucru. Pentru patolog era un avantaj s fie implicat întră -un caz, de la bun început. Astfel, el putea cunoaşte pacientul, putea discuta simptomele şi putea auzi opinia radiologului, toate acestea, ad ugânduă -se cunoştin elor lui, ajuţ tau diagnosticarea.

În drum spre lift, Pearson se opri şi gemu. Duse o mân la spate.ăLucy ap s pe butonul de la etajul doi şi întreb :ă ă ă— Te sup r spatele?ă ă— Uneori. F cu un efort şi se îndrept . Poate c stau aplecat laă ă ă

microscop prea mult timp.Lucy îl privi îngrijorat .ă— De ce nu vii la mine la cabinet s te consult?ăEl puf i din trabuc şi îi zâmbi.ă— Î i spun eu deţ ce, Lucy. Nu-mi pot permite onorariul t u piperat.ăUşile liftului se deschiser şi amândoi pornir pe coă ă ridorul de la

etajul doi.— O iau ca un compliment, doar ştii c nu încasez onorarii de laă

colegi!B trânul o privi din nou, amuzat.ă— Aha, tu nu eşti ca psihiatrii, nu?— Nu, nu sunt! Începur s râd . Am auzit c ştia î i trimit notaă ă ă ă ă ţ

de plat , chiar dac lucrezi cu ei, în aceă ă laşi cabinet.— Aşa este. Spun c face parte din tratament.ăFoarte rar îl v zuse ea atât de relaxat. Lucy deschise uşa salonuluiă

şi îl l s s intre primul, apoi intr şi ea şi închise uşa.ă ă ă ăEra o c m ru intim , cu doi pacien i. Lucy o saă ă ţă ă ţ lut pe femeia deă

lâng uş , apoi se apropie de cel lalt pat, unde Vivian citea o revist .ă ă ă ă— Vivian, iţ -l prezint pe doctorul Pearson.

Page 94: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Bun , Vivian, salut Pearson absent, deja absoră ă bit de fişa de observa ii pe care iţ -o d duse Lucy.ă

— Bun ziua, domnule doctor, r spunse politicoas Vivian.ă ă ăVivian era uimit . De ce se afla ea aici? O mai duă ruse genunchiul,

era adev rat, dar i se p rea incredibil c trebuia s stea în pat pentruă ă ă ă un asemenea fleac. Pe de alt parte, acest lucru nu o deranja preaă mult. O pauz de la şcoal era binevenit , era pl cut s mai leneă ă ă ă ă veşti pu in. Mike tocmai o sunase. P rea îngrijorat şiţ ă -i promisese s vin s oă ă ă vadă imediat ce va avea timp.

Lucy trase draperia dintre cele dou paturi.ă— Vreau s v d ambii genunchi, spuse Pearson.ă ăVivian trase c maşa de noapte.ăLucy privea degetele, scurte şi butuc noase ale patoă logului ce

palpau cu grij genunchii lui Vivian. Gândea: Pentru cineva care esteă atât de dur cu oamenii, acum se poart surprinz tor de blând. Viviană ă tres ri de durere la atingerea unui deget.ă

— Te doare acolo? întreb el. V d în raportul docă ă tori ei Graingerţ c teă -ai lovit la genunchi acum cinci luni.

— Da, domnule doctor. La început nu mi-am amintit — dar m-am gândit mult. M-am lovit de fundul piscinei. Cred c am s rit prea tareă ă de la trambulin .ă

— Atunci te-a durut tare? o întreb Pearson.ă— Da, pe moment. Apoi durerea a disp rut şi nu mă -am mai gândit

la genunchi, pân acum.ă— Bine, Vivian. Pearson îi f cu un semn lui Lucy s tragă ă ă

cearşaful.— Ai f cut o radiografie? o întreb el pe Lucy.ă ă— Le am aici pe toate. Sunt dou seturi. Prima raă diografie nu a

ar tat nimic. Apoi am m rit s putem veă ă ă dea muşchii şi atunci am v zută neregularitatea osului.

Vivian asculta interesat schimbul de cuvinte dintre cei doi. Sim iă ţ deodat c este un om plin de importan , dac cei doi discutau aşaă ă ţă ă despre ea.

Acum, Pearson şi Lucy se duseser la fereastr şi exaă ă minau la lumin clişeele radiologice.ă

— Uite, aici, îi ar t Lucy. Vezi? Privir împreun .ă ă ă ă— Mda. Pearson împachet şiă -i restitui negativele. Atitudinea sa

fa de razele ţă X era aceea a unui om ce bâjbâie pe un teren nefamiliar. Umbre din t râmul umă brelor. Ce spune specialistul radiolog?

— Ralph Bell confirm iregularitatea osoas . Dar nu i se pareă ă suficient pentru un diagnostic definitiv. Este de acord c ar trebui să ă facem o biopsie.

— Ştii ce este o biopsie, Vivian? întreb Pearson, întorcânduă -se spre pat.

— Am idee. Fata ezit pu in. Dar nu sunt foarte siă ţ gur .ă— Nu a i înv at înc la şcoal ? Ei, sţ ăţ ă ă ă- i explic: docţ tori a Graingerţ

Page 95: Arthur Hailey - Ultima Sansa

î i va lua o buc ic de esut de la geţ ăţ ă ţ nunchi, exact de acolo de unde se pare c te doare. Apoi, va veni la mine şi... şi eu îl voi studiă a.

— Şi din asta v pute i da seama ce se întâmpl ?ă ţ ă— De cele mai multe ori da. Vru s plece, apoi se opri. Vivian, tuă

practici sportul?— Ah, da, domnule, doctor. Tenis, înotul, schiul, îmi place şi

echita ia. Îmi pl cea mult s c l resc în Oregon.ţ ă ă ă ă— Oregon? Bine, Vivian, pentru ast zi ajunge.ăLucy îi zâmbi fetei.— M întorc mai târziu.ăDup ce se închise uşa, pentru prima dat Vivian avu ună ă

sentiment de nelinişte. Teama i se strecura înghe aţ t în suflet.ăCând ajunser pe coridor, Lucy îl întreb pe Peară ă son:— Ce p rere ai, Joe?ă— Ar putea fi o tumoare osoas , r spunse acesta înă ă cet, gânditor.— Malign ?ă— Posibil.Ajunser la lift şi se oprir .ă ă— Dac este malign , va trebui să ă ă-i amputez piciorul.Pearson d du din cap. Deodat , lui Lucy i se p ru c este foarteă ă ă ă

b trân.ă— Da, m-am gândit şi eu la asta.

UNSPREZECE

Turboreactorul Viscount vir strâns şi începu s coă ă boare. Cu trenul de aterizare scos şi cu flapsurile l sate în jos, se îndrepta spre pistaă num rul unu a aeroportuă lui municipal din Burlington. Privind aproperea avionului de pe terasa destinat publicului, aflat sub tură ă nul de control, doctorul Kent O'Donnell se gândi c avia ia şi medicina au multeă ţ tr s turi comune. Ambele erau rezultatele ştiin ei, amândouă ă ţ ă schimbau via a oameţ nilor şi distrugeau vechile concepte, amândouă vizau orizonturi necunoscute şi pentru amândou viitorul abia seă întrez rea. Mai exista o paralel între ele. În prezent, aviaă ă ia nu reuşeaţ s in pasul cu propriile descoperiri în doă ţ ă meniu. Un proiectant de avioane îi spusese de curând: „Dac un avion zboar , este dejaă ă învechit".

Şi cu practicarea medicinei, gândi O'Donnell, ferindu-şi ochii de soarele str lucitor de august, se întâmpla la fel. Spitalele, clinicile,ă chiar şi medicii, nu reuşeau s in niciodat pasul cu cercetareaă ţ ă ă ştiin ific . Oricât de mult se str duiau, noile descoperiri erauţ ă ă întotdeauna înainte cu un pas, uneori cu ani întregi. Ast zi un omă putea s moar când medicamentul ceă ă -i putea salva via a fuţ sese deja inventat, sau poate chiar avea o r spândire reă strâns pe pia . Dar eraă ţă

Page 96: Arthur Hailey - Ultima Sansa

nevoie de timp, pentru ca noile cercet ri s fie cunoscute şi acceptate.ă ă Şi în chirurgie era tot aşa. Un chirurg, un grup de chirurgi, puteau des-coperi o nou tehnic ce putea salva via a oamenilor. Dar înainte caă ă ţ aceasta s se generalizeze, ceilal i trebuă ţ iau s se specializeze şi să -o st pâneasc la perfec ie. Uneă ă ţ ori, acesta era un proces îndelungat. De exemplu, opera ia pe cord. În general este cunoscut şi acceptat proţ -cedeul. Dar, de foarte mult timp, numai o mân de chiă rurgi se specializaser şi riscau să -o fac .ă

Întotdeauna se punea problema nout ii. Este bun ? Este în eleptăţ ă ţ s-o foloseşti? Nu toate schimb rile înseamn progres. De multe ori înă ă medicin sunt alarme false, teoă rii în neconcordan cu faptele, indiviziţă entuziaşti şi obseda i ce fac lucrurile numai pe jum tate şi care îi ducţ ă pe al ii în eroare. Uneori era foarte greu s delimitezi astfel de situa ii.ţ ă ţ La Spitalul Trei Comitate, unde erau şi conservatori şi oameni deschişi progresului — şi oameni capabili în ambele tabere — pentru cineva ca O'Donnell era o problem permanent s ştie în orice clip , exact, câtă ă ă ă şi pe cine putea s conteze.ă

Gândurile îi fur întrerupte de şuierul ascu it al moă ţ toarelor aparatului Viscount ce rula pe pist , acoperind vocile celorlal i oameniă ţ din jurul s u. O'Donnell aştept pân când motoarele se oprir şiă ă ă ă pasagerii începur s coă ă boare. Apoi, v zânduă -l pe Coleman printre ei, O'Donnell porni spre scara avionului să-l întâmpine pe noul medic patolog al spitalului.

David Coleman r mase surprins să ă-l vad pe şeful corpuluiă medical, aşteptându-l la aeroport, cu mâna întins .ă

— Îmi pare bine c ai venit. Joe Pearson nu a putut s vin şiă ă ă ne-am gândit c trebuie s fie cineva aici care s î i ureze bun venit.ă ă ă ţ

Ceea ce O'Donnell nu-i mai spuse era c de fapt Joe Pearsonă refuzase s vin , la modul cel mai grosolan, Harry Tomaselli nu era înă ă oraş, aşa c îşi f cuse el timp s vin să ă ă ă ă-l întâmpine.

Au pornit împreun prin holul aglomerat, lovinduă -se de mul ime.ţ Coleman privea curios în jur. O'Donnell avu impresia c mai tân rulă ă s u coleg f cea o rapid evaluaă ă ă re a mediului în care intrase. „Poate că o face din obişnuin , gândi O'Donnell şi dac este aşa, este un obiceiţă ă bun". Categoric, acest tân r f cea o impresie bun şi la cea mai severă ă ă ă analiz . Deşi c l torise timp de trei ore, costumul lui ar ta impecabil,ă ă ă ă pantalonul nu avea nici o cut , p rul era îngrijit piept nat şi eraă ă ă proasp t ras. Nu purta nimic pe cap, ceea ce îl f cea s par mai tân ră ă ă ă ă decât cei treizeci şi unu de ani pe care-i avea. Deşi era mai sub ireţ decât O'Donnell, era bine cl dit şi avea tră ăs turile foarte bineă conturate, o fa prelung şi f lci ascu ite. Servieta pe care o purta îiţă ă ă ţ ad uga o not proă ă fesional , imaginea vie a omului de ştiin .ă ţă

Îl conduse pe Coleman la banda rulant care aducea bagajele.ă Erau acum desc rcate dintră -un camion şi ei aşteptau împreun cuă ceilal i pasageri s apar pe band .ţ ă ă ă

— Asta-i partea care nu-mi place deloc într-o c lă ătorie cu avionul,

Page 97: Arthur Hailey - Ultima Sansa

spuse O'Donnell.Tân rul încuviin şiă ţă -i zâmbi condescendent, transmi ând parc :ţ ă

„Hai s nu ne pierdem timpul cu discu ii inuă ţ tile".„Este un om rece, gândi O'Donnell." Remarc , la fel ca laă

întâlnirea precedent c ochii s i erau gri ca o elul şi se întreb cum ară ă ă ţ ă putea s p trund dincolo de ei. Coleman aştepta nemişcat lângă ă ă ă band , uitânduă -se în jur. De parc ar fi fost chemat, ignorânduă -i pe ceilal i, un haţ mal se îndrept spre ei.ă

Dup zece minute, Buickul lui O'Donnell intra în traă ficul dintre aeroport şi oraş.

— iŢ -am rezervat camer la hotelul Roosevelt. Este la fel deă confortabil ca oricare altul, dar e liniştit. Cred c administratorul nostruă te-a pus la curent cu situa ia locuin elor.ţ ţ

— Da, mi-a scris, r spunse Coleman. Aş dori s se rezolve cât maiă ă repede.

— Nu vei avea nici o problem atunci când vor fi terminate. Apoiă ad ug : Poate ai nevoie de o zi, sau dou , s te instalezi înainte de aă ă ă ă veni la spital.

— Nu, mul umesc. Vreau s încep s lucrez de mâineţ ă ă -diminea .ţăColeman era politicos, dar foarte categoric. " staĂ -i un om care-şi

pune mintea la treab înainte de a lua o hot râre, gândi O'Donnell. Niciă ă nu cred c poate fi uşor manevrat. Oare cum se va în elege cu Joeă ţ Pearson? La prima vedere se pare c se vor înfrunta. Dar nu po i niă ţ -ciodat s ştii. Uneori, la spital, oameni care nu se plac deloc se poartă ă ă de parc-ar fi prieteni de o via ".ţă

Privind în jurul s u la oraşul de care se apropiau, David Colemană sim i o oarecare emo ie, gândinduţ ţ -se la planurile de viitor. Era un lucru neobişnuit pentru el, pentru c , de obicei, accepta orice situa ie cuă ţ mult sânge rece. Îşi spuse în gând: „O urm de emo ie p mântească ţ ă ă nu înseamn nimic r u, nu trebuie să ă ă- i fie ruşine, prieţ tene". Apoi, zâmbi interior, gândindu-se la autocritica sa t cut . Vechiul obicei de aă ă se gândi la toate era greu de învins.

Îl studie pe O'Donnell. Tot ce auzise despre şeful chirurgiei şi al consiliului de conducere era excelent. Ce motive avusese un om cu preg tirea lui s aleag oraşul Burlington? Oare avusese şi el emo iiă ă ă ţ ascunse? Sau poate, îi pl cea aici. Existau şi oameni ale c ror preferină ă -e erau simple, necomplicate.ţ

O'Donnell tocmai dep şea un camion, dup care spuse:ă ă— Aş dori, dacă-mi permi i, sţ ă- i spun câteva luţ cruri.— V rog, spuse Coleman politicos.ă— Am f cut unele schimb ri la Trei Comitete în ulă ă timii câ ivaţ ani.

Harry Tomaselli mi-a spus c teă -a pus la curent cu unele dintre ele şi cu planurile noastre de viitor, continu O'Donnell mai încet,ă alegându-şi cuvintele.

— Da, ştiu, zâmbi Coleman.O'Donnell claxon , şi maşina din fa le f cu loc s dep şeasc .ă ţă ă ă ă ă

Page 98: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Faptul c te afli aici, reprezint o schimbare maă ă jor şi presupună c în momentul în care te vei instala vei dori s faci singur anumiteă ă schimb ri.ă

Coleman se gândi la laboratorul de patologie, aşa cum îl v zuse înă timpul primei sale scurte vizite şi spuse:

— Da, sunt sigur c trebuie s facem schimb ri.ă ă ăO'Donnell t cu un timp, apoi spuse şi mai încet:ă— De fiecare dat când să -a putut, am încercat s faă cem aceste

schimb ri. Uneori am reuşit, alteori nu a fost posibil. Eu nu cred înă sacrificarea principiilor numai de dragul de a fi linişte. Trebuie să vorbim foarte limpede în leg tur cu acest lucru.ă ă

Coleman încuviin , dar nu r spunse. O'Donnell continu :ţă ă ă— Totuşi, dac po i, te rog s fii discret. S faci cât mai mult prină ţ ă ă

metoda convingerii şi s p strezi artileă ă ria grea pentru problemele cu adev rat importante.ă

— În eleg, r spunse scurt Coleman.ţ ăNu era sigur c în elesese bine ceea ce i se spusese. Ar fi avută ţ

nevoie să-l ştie mai bine pe O'Donnell ca s poat hot rî. Îşi f cuse oă ă ă ă p rere greşit despre el? Era oare şeful sec iei de chirurgie un vulpoi? ă ă ţ I se spunea oare aici şi acum, ca unui nou venit, c nu trebuie să ă scuture barca? Dac aşa st teau lucrurile, vor afla foarte curând că ă ă-şi aleseser greşit omul. Coleman îşi not menă ă tal c trebuie s închiră ă ieze pe termen lung orice apartament pe care-l putea g si în Burlington.ă

O'Donnell se întreba dac procedase în elept spunând ceea ceă ţ spusese. Avuseser noroc când îl g siser pe Coă ă ă leman şi nu dorea să-l marginalizeze de la început. Dar nu-şi putea scoate din cap gândurile la Pearson şi la influen a acestuia asupra b trânului Eustace Swayne.ţ ă Dorea s fie cât mai corect fa de Orden Brown. Mai deă ţă mult, preşedintele consiliului nu fusese dezam git sprijininduă -l pe şeful sec iei de chirurgie. Ştia c acesta doţ ă reşte sfertul de milion de dolari al lui Swayne, de care spitalul avea o nevoie vital . Dac pentru astaă ă trebuia să-l mai tolereze pe Pearson, O'Donnell era dispus s o fac .ă ă

Dar unde se termina politica spitalului şi unde începea responsabilitatea lui ca medic? Aceasta era o întrebare care îl tulbura. Într-o zi tot va trebui s hotă ărasc unde s trag aceast linie deă ă ă ă democra ie. Ce f cea el acum era politic ? B nuia c da. Dac nu era,ţ ă ă ă ă ă ar fi preferat s nuă -i fi spus ceea ce-i spusese doctorului Coleman. Puterea corupe. Nu po i sc pa de lucrul sta, oriţ ă ă cine ai fi. Se gândi să dezvolte pu in mai mult subiectul cu Coleman, poate f cânduţ ă -i unele confiden e acestuia, dar apoi renun . La urma urmei, Coleman era unţ ţă nou venit, şi O'Donnell era convins c nu p trunsese dincolo de ochiiă ă aceştia gri şi reci.

Intrar în centrul oraşului. Str zile erau pr fuite şi dogoreau deă ă ă c ldur , trotuarele str luceau, iar asfaltul era lipicios. Parc maşina înă ă ă ă fa a hotelului Roosevelt. Portarul deschise imediat portiera şi începu sţ ă scoat baă gajele de pe bancheta din spate.

Page 99: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Vrei s vin şi eu? S v d dac totul este în oră ă ă ă dine? întrebă O'Donnell.

— Dar nu este nevoie, r spunse Coleman de pe trotuar.ăAceeaşi hot râre, f r echivoc.ă ă ă— Bine, atunci ne vedem mâine la spital. Mult noroc!— Mul umesc.ţPortarul trânti portiera şi O'Donnell intr cu maşina în trafic. Îşiă

privi ceasul. Dou după ă-amiaz . Hot rî s mearg mai întâi la cabinetulă ă ă ă s u particular şi s se duc mai târziu la spital.ă ă ă

*

Stând pe canapeaua de piele din sala de aşteptare a laboratorului de analize de la Trei Comitete, Elizabeth Alexander se întreb de ceă fuseser vopsi i pere ii coriă ţ ţ dorului în dou nuan e de maro închis, în locă ţ s aib o culoare deschis , vesel . Oricum, partea aceasta din spiă ă ă ă tal era foarte întunecat . Pu in galben, sau chiar verde deschis, ar fi f cută ţ ă locul mult mai pl cut.ă

De când se ştia, Elizabeth iubise culorile deschise. Îşi aminti, de când era feti , de prima draperie pe care o alesese pentru camera ei.ţă Era bleu pal, cu stelu e arginţ tii şi luni, cusute de mâna ei. Acum b nuiaă c broderia fusese foarte stângace, dar la vremea aceea i se p ruseă ă minunat . Ca să -o aga e, coborâse în magazinul tat lui s u şi acesta îiţ ă ă c utase r bd tor lucrurile de care avea neă ă ă voie: o vergea t iat laă ă dimensiune, cârlige de metal, şuruburi, o şurubelni . Îşi amintea câtţă bâjbâise acesta ca s g seasc ceea ceă ă ă -i trebuia printre celelalte articole de fier rie, aruncate întotdeauna la întâmplare, aşa încât celă mai adesea trebuia s caute mult dup ceea că ă e-i cereau clien ii.ţ

Asta se întâmpla la New Richmond, Indiana. Acum doi ani tat l eiă murise în accident. Sau acum trei ani? Nu era sigur . Timpul zboară ă aşa de repede. Cu şase luni înainte de a muri tat l ei, îşi aminti c îlă ă întâlnise pe John. Şi întâlnirea lor avusese într-un fel leg tur cuă ă culorile. El era în vacan şi venise la magazin s cumţă ă pere vopsea roşie. Elizabeth îşi ajuta p rin ii la magaă ţ zin pe vremea aceea. Îl convinsese pân la urm s cumă ă ă pere vopsea verde, pentru c roşie nuă aveau. Sau poate c fusese invers? Nici asta nuă -şi mai amintea acum.

Ştia îns c se îndr gostise chiar din prima clip de John. Probabilă ă ă ă c tocmai pentru aă -l re ine în magazin sugerase schimbarea culorilor.ţ Privind acum retrospectiv, se p rea c înc de atunci nu fusese nici oă ă ă îndoial asupra sentimentelor pe care le nutreau unul fa de ală ţă tul. Între liceu şi colegiu fuseser prieteni, apoi, dup şase ani de la primaă ă lor întâlnire se c s toriser . Ciudat, dar deşi nu aveau bani, iar Johnă ă ă înc mai era la colegiu, niă meni nu-i îndemnase s mai aştepte. To iă ţ cunoscu ii acceptaser c s toria lor ca pe un lucru normal şi ineţ ă ă ă vitabil.

Pentru unii tineri primul an de c s torie poate pă ă ărea foarte greu. Pentru Elizabeth şi John fusese frumos şi fericit. În anul urm tor,ă

Page 100: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Elizabeth urmase o şcoal de dactilografie, iar la Indianopolis, undeă John urma colegiul ea îşi g sise o slujb de dactilograf , datorit c reiaă ă ă ă ă tr iser amândoi.ă ă

În anul acela discutaser foarte serios viitorul lui John: dac inteaă ă ţ departe, s continue studiile medicale sau s se mul umeasc doar cuă ă ţ ă o şcoal tehnic medicaă ă l . Elizabeth ar fi preferat facultatea deă medicin , deşi asta ar fi însemnat câ iva ani de studiu în plus. Ea eraă ţ dispus s munceasc pentru amândoi. John era mai puă ă ă in hot rât. Ştiaţ ă cât de mult îşi dorise s ajung medic şi rezultatele lui la înv tură ă ăţă ă erau bune, îns devenise neă r bd tor s contribuie cu ceva la existen aă ă ă ţ lor. Apoi descoperiser c Elizabeth era îns rcinat şi acesta fuseseă ă ă ă factorul hot râtor ă pentru John. Deşi ea protestase, se înscrisese la şcoala tehnic medical şi se mutaser la Chicago.ă ă ă

Acolo li se n scuse feti a, c reia îi d duser numele Pamela. După ţ ă ă ă ă patru s pt mâni feti a murise din cauza unei bronşite şi, pentru oă ă ţ vreme, tot echilibrul interior al lui Elizabeth se pr buşise. John, f cuseă ă tot ce putuse, niciodat nu fusese mai dr gu şi mai prevenitor, dară ă ţ aceasta n-o ajutase.

Ea sim ise nevoia s fug şi plecase acas la mama ei, la Newţ ă ă ă Richmond. Dar, dup o s pt mân i se f cuse dor de John şi seă ă ă ă ă întorsese la Chicago. Din momentul în care se întorsese, revenirea sa la normal se f cuse treptat, dar sigur. Cu şase s pt mâni înainte deă ă ă absolvirea şcolii, îl anun ase pe John c era din nou îns rcinat . Eraţ ă ă ă singurul lucru de care mai avea nevoie pentru restabilirea echilibrului. Acum se sim ea s n toas , vesel şi emoţ ă ă ă ă ia îi creştea la gândulţ copilului pe care-l purta.

În Burlington g siser un apartament micu dar plă ă ţ ăcut. Chiria era rezonabil . Din economiile strânse cu grij pl tiser prima rat pentruă ă ă ă ă mobil , iar acum, din banii câştiga i de John la spital puteau să ţ ă pl teasc ratele luă ă nare. Aşa c , acum totul era bine. În afar de, îşiă ă spuse Elizabeth, aceast culoare îngrozitoare de pe pere ii coă ţ ridorului.

Uşa laboratorului se deschise şi o femeie ce intrase înaintea ei ieşi. În spatele ei era o asistent îmbr cat în halat alb, careă ă ă -şi consulta agenda.

— Doamna Alexander?— Eu sunt.— Vre i, v rog, s intra i?ţ ă ă ţIntrar împreun în cabinet.ă ă— Lua i loc, doamn Alexander, nu dureaz mult.ţ ă ă— Mul umesc.ţAşezat la birou, asistenta consult noti ele doctoruluiă ă ţ

Dornberger: „Verificarea Rh-ului şi analiza de sensibilitate a sângelui".— Bine. V rog s aşeza i mâna aici şi s strânge i pumnul.ă ă ţ ă ţÎi lu bra ul lui Elizabeth şi îl şterse cu un dezinfecă ţ tant, apoi îl legă

cu îndemânare cu un garou de cauciuc. De pe o tav alese o sering ,ă ă rupse învelişul unui pachet cu ace sterile şi puse unul la sering .ă

Page 101: Arthur Hailey - Ultima Sansa

G sind repede vena din bra ul lui Elizabeth, fata introduse acul, cu oă ţ mişcare scurt şi sigur , şi trase înapoi, uşor, pistonul seă ă ringii. Trase sânge pân când acesta atinse marcajul de pe sering ce indica şapteă ă centimetri cubi, apoi trase acul afar şi puse un tampon de vat peă ă locul în ep turii. Toat procedura dur mai pu in de cincisprezeceţ ă ă ă ţ secunde.

— Cred c a i f cut asta de multe ori, spuse Elizabeth.ă ţ ă— De câteva sute de ori, zâmbi fata.Elizabeth o privi pe asistent cum etichet eprubeta şi apoiă ă

transfer în ea proba de sânge. Dup ce teră ă min , puse eprubetaă într-un stelaj şi anun :ţă

— Gata, doamn Alexanderă .— Ce urmeaz acum, întreb ea, ar tând spre eprubet .ă ă ă ă— Flaconul pleac la laboratorul de serologie, şi acoă lo cineva va

face analiza sângelui.Elizabeth se gândi c iă -ar fi pl cut să -o fac John.ă

*

Mike Seddons, singur în camer , era profund tulbuă rat. Dac cinevaă i-ar fi spus acum o lun c va fi atât de preocupat de o fat , lă ă ă -ar fi crezut nebun. Totuşi, de patruzeci şi opt de ore de când citise fişa de observa ie a lui Vivian, îngrijorarea sa crescuse continuu.ţ

Noaptea trecut abia dac închisese ochii. St tuse paă ă ă tru ore întins pe spate, întorcând pe toate p r ile sensul cuvintelor scrise pe fiş deă ţ ă mâna doctori ei Lucy Grainţ ger: „Vivian Loburton — suspect de sarcomă osos — preg tire pentru biopsie".ă

Prima dat când o v zuse pe Vivian, la autopsie, aceasă ă ta era doar o elev oarecare, dr gu . Chiar şi la a doua întâlnire, înainteaă ă ţă incidentului din parc, o considerare o aventur interesant , excitant ,ă ă ă de o noapte. Mike Seddons nu se am gea nici cu vorbe; nici cuă inten iile pe care le avea.ţ

Nici acum nu se min ea.ţPentru prima dat în via a lui, Mike era îndr gostit profund,ă ţ ă

de-adev rat. Şi era torturat de o team înfioă ă r toare.ăÎn noaptea în care-i spusese lui Vivian c vrea s se însoare cu ea,ă ă

nu avusese când s se gândeasc la impliă ă ca ii. Pân atunci, Mikeţ ă Seddons îşi tot spusese c nici nu se punea problema c s toriei până ă ă ă când nu va deveni medic cu adev rat, pân când nu va considera c aă ă ă profitat din plin de tinere e şi pân când nu va avea o situa ieţ ă ţ financiar sigur . Dar, dup ce rostise cuvintele, realiă ă ă zase c nuă min ise. Le repetase în gând de sute de ori dup aceea, f r nici oţ ă ă ă urm de regret c le spusese.ă ă

Apoi, iat , să -a ivit asta!Spre deosebire de Vivian, care o considera o problem minor , oă ă

mic umfl tur la genunchi, ceva sâcâiă ă ă tor, dar care printr-un tratament

Page 102: Arthur Hailey - Ultima Sansa

sau altul se putea rezolva, Mike Seddons ştia foarte bine ce înseamnă „suspect de sarcom osos". Ştia c dac diagnosticul va fi conă ă firmat, însemna c Vivian avea o tumoare malign viruă ă lent , care se puteaă r spândi cu repeziciune, şi poate o şi f cuse, în tot corpul. F r oă ă ă ă interven ie chirurgical rapid , şansele ei de via sc deau sub un an.ţ ă ă ţă ă Iar interven ia chirurgical în cazul acesta însemna amputareaţ ă piciorului, f r nici o urm de îndoial , imediat ce diagă ă ă ă nosticul urma să fie confirmat, în speran a împiedic rii r spândirii celulelor bolnave.ţ ă ă Chiar şi dup aceea, staă tistic vorbind, numai dou zeci la sut dină ă pacien ii bolţ navi de cancer osos nu mai aveau probleme dup amă -putare. La ceilal i ap rea o deteriorare constant a stţ ă ă ării s n t ii şiă ă ăţ mai supravie uiau doar câteva luni.ţ

Dar poate c nu eraă sarcom osos, poate c era o tuă moare inofensiv . Şansele erau cincizeci la sut pentru amândou situa iile.ă ă ă ţ Sau, poate c nu, poate c era aceă ă eaşi probabilitate ca atunci când se d dea cu banul. Mike transpir când se gândi câte lucruri atârnau, atâtă ă pentru el cât şi pentru Vivian, de rezultatul biopsiei. Se gândi să discute deschis cu Lucy Grainger, dar apoi se hot rî s renun e.ă ă ţ Probabil c putea afla mai multe lucruri dac nuă ă -i spunea nimic. Dacă declara c problema îl interesa personal, unele surse de informa iiă ţ puteau s i se înă chid . Pentru aă -i cru a sentimentele, ceilal i puteau sţ ţ ă se p zeasc şi s nuă ă ă -i spun totul. Nu dorea asta. Ină diferent care era adev rul, el trebuia să ă-l ştie.

Nu i-a fost deloc uşor s discute cu Vivian şi, în aceă laşi timp, să-şi in gândurile ascunse. Seara trecut , când st tuse singur cu ea înţ ă ă ă

camera de spital, întrucât cealalt femeie fusese externat şi acumă ă patul ei era gol, îl tachinase c era moroc nos.ă ă

Meşterind nişte boabe de struguri pe care el îi adusese mai devreme, îi spusese:

— Ştiu ce ai. iŢ -e team c o s te in legat, c nu o s mai po iă ă ă ţ ă ă ţ s ri de la o fat la alta, dintră ă -un pat în altul.

— Nu am s rit niciodat dintră ă -un pat în altul, încercase el să-i intre în joc. S ştii c nuă ă -i uşor. Î i trebuie mult antrenament.ţ

— Cu mine nu prea te-ai antrenat.— Tu eşti altfel. Cu tine mi s-a înfundat.Ea se oprise aici.— Da. ştiu.Apoi, din nou vesel , îi spusese:ă— Ei, oricum, nu e bine s te gândeşti c nă ă -o s te mai întâlneştiă

cu aşa ceva, doctore Michael Seddons. Nu am deloc inten ia s te pierdţ ă vreodat .ă

Dup aceste cuvinte, el o s rutase, strângândă ă -o puternic, fiind mai emo ionat decât crezuse c ar putea fi. Ea îşi frecase nasul de urecheaţ ă lui. Îi sim ea pe obraz p rul m t sos şi parfumat. Apoi, îi şoptise.ţ ă ă ă

— Şi înc ceva, doctore. Stai departe de elevele asisă tente, nu au pic de moral .ă

Page 103: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Nu z u! Vorbea din nou cu o veselie pe care nu o sim ea. De ceă ţ nu mi-a spus nimeni asta pân acum? zise îndep rtândă ă -o de el.

Vivian era îmbr cat cu un neglige albastru, subă ă ire, deschis înţ fa . Dedesubt avea o c maş de noapte de aceeaşi transparenţă ă ă ţă albastr . Abia acum realiz Mike cât era de tân r şi frumoas . Ea priviă ă ă ă ă spre uş . Era înă chis .ă

— Sunt ocupa i în seara asta. Ştiu pentru c miţ ă -au spus. Probabil c va trece mai mult de o or pân s mai treac cineva pe aici.ă ă ă ă ă

Pe moment, Mike o privi şocat. Apoi începu s râd şi se sim i dină ă ţ nou cucerit de sinceritatea ei.

— Vrei s spui, ă aici? Acum?— De ce nu?— Dac m g seşte cineva, voi fi dat afar din spital.ă ă ă ă— În noaptea aceea nu p reai atât de îngrijorat, spuse ea încet.ăDegetele sale îi mângâiau uşor fa a. O aplec brusc şi o s rut peţ ă ă ă

ceaf . Buzele sale coborâr mai jos şi o auzi respirând mai repede, iară ă pe coaps sim i mângâierea mâinii sale. Pentru o secund , Mike fuă ţ ă tentat, apoi bunul sim învinse. O îmbr iş şi murmur tandru:ţ ăţ ă ă

— Draga mea Vivian, dup ce se va termina totul, atunci vom fiă numai noi doi. Ba mai mult, vom avea tot timpul din lume.

Toate acestea se întâmplaser ieri. Ast zi după ă ă-amiaz , în bloculă operator, Lucy Grainger urma s fac biopsia. Mike Seddons îşi priviă ă ceasul: era 14,30. Trebuia s înă ceap . Dac patologia lucra repede,ă ă mâine vor avea r să punsul. Se trezi rugându-se cu ardoare:

— Dumnezeule! Doamne Dumnezeule, f s fie beă ă nign !ă

*

Anestezistul f cu semn cu capul.ă— Noi suntem gata, Lucy.Lucy Grainger ocoli masa de opera ie. Zâmbi spre Viţ vian şi o

încuraj :ă— Nu dureaz mult şi nu vei sim i nimic.ă ţVivian se str dui s zâmbeasc încrez tor. Ştia c nu preaă ă ă ă ă

reuşeşte. Poate pentru c se sim ea pu in ame it ; ştia că ţ ţ ţ ă ă-i d duseră ă un sedativ şi-i f cuser şi anestezie spiă ă nal , aşa încât nuă -şi mai sim eaţ deloc partea inferioar a corpului. Lucy îi f cu semn asistentului ei.ă ă Acesta ridic piciorul stâng al lui Vivian şi începu s desfac bană ă ă dajele cu care era înf şurat. De diminea , înainte ca Vivian s fie adus laă ţă ă ă etajul la care se afla sala de opera ii, piciorul îi fusese ras, sp lat şi datţ ă cu dezinfectant. Acum Lucy repet procedura de dezinfectare şi puseă bandaje noi, sterile, dedesubtul şi în jurul genunchiului.

În partea cealalt a mesei de opera ie, o asistent iă ţ ă ţ nea un cearşaf verde, împ turit. Cu ajutorul lui Lucy, careă -l apuc de parteaă cealalt , îl întinser peste mas în aşa fel încât gaura din cearşaf s fieă ă ă ă exact deasupra genunchiului. Anestezistul apuc de cearşaf şiă -i trase

Page 104: Arthur Hailey - Ultima Sansa

cap tul peste o bar de metal de deasupra capului ei, aşa încât Viviană ă nu mai vedea nimic din restul s lii de opeă ra ie.ţ

— Stai relaxat , domnişoar Loburton, o îndemn anestezistul.ă ă ă Este ca o extrac ie de m sea, doar c este ceva mai confortabil.ţ ă ă

— Bisturiul, te rog! Lucy întinse mâna spre asistent şi aceasta iă -l d du.ă

Folosind por iunea de mijloc a lamei, f cu repede şi cu siguran oţ ă ţă incizie sub genunchi, cam de patru centimetri lungime. Imediat, ap ruă sângele.

— Pense hemostatice.Asistenta era preg tit şi Lucy pens dou puncte prin care seă ă ă ă

scurgea sânge.— Vrei, te rog, s legi?ăSe d du înapoi pentru aă -i permite stagiarului s faă c leg turile înă ă

jurul celor dou pense hemostatice.ă— Vom face incizia în periost.Stagiarul încuviin din cap, iar Lucy folosi acelaşi bisturiu de maiţă

înainte pentru a t ia esutul fibros din jurul genunchiului.ă ţ— Preg tirea pentru fier str u e f cut .ă ă ă ă ăAsistenta îi întinse lui Lucy un fier str u oscilant Stryker. Înă ă

spatele ei, alt asistent inea de cablul elecă ă ţ tric, ca acesta s nu atingă ă masa de opera ie. Lucy i se adres din nou stagiarului:ţ ă

— Vom extrage o buc ic de os. Camăţ ă un centimetru va fi suficient.

Privi radiografia pe un ecran luminat, în cap tul caă merei.— Bineîn eles c trebuie s fim siguri c am luat din por iuneaţ ă ă ă ţ

bolnav .ăLucy puse în func iune fier str ul şiţ ă ă -l apropie de dou ori de os. Seă

auzi un şuierat uşor, de fiecare dat când fier str ul t ie din os. După ă ă ă ă aceea îl opri şi-l d du înapoi asistentei.ă

— Gata, cred c ajunge. Acum să ă-l scoatem!Scoase cu pruden buc ica de os şi o introduse înţă ăţ tr-un borc naşă

cu formol. Acum, proba de os, identificat şi înso it de un raportă ţ ă chirurgical, urma s meară g la sec ia de patologie.ă ţ

Anestezistul o întreb pe Vivian:ă— Te sim i bine?ţFata nu vorbi, dar încuviin din cap.ţă— Nu mai dureaz mult. Au scos esutul osos. Nu mai trebuieă ţ

decât să- i trag fermoarul la genţ ă unchi.Lucy cosea deja periostul. Gândea: Dac numai asta ar fi totul, ceă

simplu ar fi. Dar asta era numai pentru analiz . Urm toarea mişcareă ă depindea în întregime de verdictul lui Joe Pearson, dup analiza probeiă de os pe care i-o trimisese.

Gândindu-se la Joe Pearson îşi aminti ce aflase mai devreme de la Kent O'Donnell: ast zi se prezenta la post noul medic patolog. Spera caă noul sosit s se acoă modeze uşor. Dorea acest lucru atât de dragul lui

Page 105: Arthur Hailey - Ultima Sansa

O'Donnell, cât şi pentru bunul mers al spitalului.Lucy îl respecta pe medicul şef pentru eforturile pe care le f ceaă

s îmbun t easc situa ia din spital, f r ca prin aceasta s seă ă ăţ ă ţ ă ă ă produc zguduiri puternice. Obseră vase c O'Donnell nu ar fi adoptat înă nici un caz solu ii categorice, dac nţ ă -ar fi fost absolut necesar s seă pun cap t unei situa ii. Iat , reflect ea din nou, iar m gândesc laă ă ţ ă ă ă Kent. În ultima vreme era ciudat cum gândurile îi alunecau spre el, f ră ă s vrea. Poate din caă uz c lucrau aproape unul de altul, deşi erauă ă pu ine zile în care ei doi apucau s se întâlneasc în sec ia chiţ ă ă ţ rurgie. Lucy ar fi vrut acum s ă ştie cât timp oare mai avea s se scurg înainteă ă ca el s-o invite din nou la cin . Sau poate c era mai bine s dea oă ă ă mic petreceă re în apartamentul ei. Erau pu ini oameni pe care doţ rea să-i invite, şi Kent O'Donnell putea s fie printre ei.ă

Lucy îl l s pe stagiar s coase esutul subcutanat. Îi spuse:ă ă ă ţ— Foloseşte cus tura prin puncte. Trei vor fi sufiă ciente.Îl privea cu aten ie. Se mişca încet, dar cu mult griţ ă j . Ştia c uniiă ă

dintre chirurgii de la acest spital nu aveau încredere în stagiari şi nu-i l sau s fac mare lucru. Dar îşi amintea mereu de câte ori ar fi vrută ă ă ea, când era stagiar ,s fac efectiv ceva întră ă ă -o opera ie, în speţ ran aţ c va c p ta pu in experien .ă ă ă ţ ă ţă

Asta fusese la Montreal, cu treisprezece ani în urm , când îşiă f cuse stagiatura acolo. Dup aceea se specialiă ă zase în ortopedie. Se gândise adesea cât de mult noroc îi trebuia fiec ruia în specialitatea peă care vroia s-o aleag . Adesea asta depindea foarte mult de cazurile peă care le întâlneai ca medic stagiar. Chiar în cazul s u, la începutulă facult ii fusese interesat de un domeniu, iar mai târziu de altul, şiăţ ă chiar când ajunsese la Montreal nu era hot rât dac s facă ă ă ă ă specializare sau s devin medic generalist. Dar avusese norocul să ă ă lucreze o vreme sub supravegherea unui chirurg, poreclit în spital „Os B trân", deoarece se ocupa de ortopedie.ă

Când îl întâlnise Lucy, Os B trân avea cam şaizeci de ani. Ca modă de a se comporta şi ca personalitate, p rea unul ă dintre cei mai insuportabili oameni pe care-i întâlnise. Majoritatea centrelor de înv mânt aveau nişte „prima donne". La Os B trân p reau s se fiăţă ă ă ă strâns toate obiceiurile proaste ale acestora. Insulta în mod regulat pe oricine din spital, stagiari, medici, colegi, pacien i, pe to i cuţ ţ impar ialitate. În sala de opera ii ipa la asisţ ţ ţ tente şi la asisten i,ţ folosind un limbaj ce se întâlnea numai prin baruri şi în docuri. Dac iă se d dea greşit un instrument, în zilele sale normale d dea cu el în celă ă care i-l d duse. În zilele mai bune, îl arunca de pere i.ă ţ

Dar Os B trân era un artist în chirurgie. Lucrase mai ales laă corectarea deform rilor osoase la copii. Succesele sale spectaculoase îlă f cur faimos şi cunoscut peste tot. Nuă ă -şi modificase niciodată comportamentul şi chiar şi copiii pe care-i opera erau supuşi aceluiaşi tratament ca şi ceilal i. Dar, câteodat , copiii p reau cţ ă ă ă-l inhib . Lucyă se întrebase adesea dac instinctele copiilor nu erau un barometru maiă

Page 106: Arthur Hailey - Ultima Sansa

bun decât logica adul ilor.ţÎns influen a lui Os B trân hot râse viitorul lui Lucy. Când v zuseă ţ ă ă ă

la prima opera ie cu ce m iestrie putuse acesta s lucreze, îşi dorise şiţ ă ă ea s fie în stare s fac acelaşi lucru. R m sese la spitalul dină ă ă ă ă Montreal ca stagiar trei ani, asistânduă -l pe Os B trân ori de câte oriă era posibil. Copiase totul de la el, cu excep ia modului de a se purta.ţ Chiar şi fa de Lucy b trânul nu se comţă ă portase altfel, chiar dac spreă sfârşitul perioadei la ea ipa mai pu in decât la ceilal i.ţ ţ ţ

Chiar de atunci, de când era stagiar , Lucy avusese succes şi cândă lucrase singur . Referin ele ei erau exceă ţ lente şi aceasta o f cuse s fieă ă unul dintre cei mai solicita i medici din spital. Se întorsese la Montrealţ numai o singur dat , cu doi ani în urm , s participe la fuă ă ă ă neraliile lui Os B trân. Oamenii spuneau c fusese una dintre cele mai mariă ă ceremonii de înmormântare a unui medic pe care o v zuse oraşulă vreodat . Practic, fiecare om pe care b trânul îl insultase vreodată ă ă fusese prezent la biseric .ă

Gândurile îi revenir la prezent. Biopsia era terminaă t . Aşa după ă cum îi indicase Lucy, stagiarul cosea pielea, folosind tot procedeul cus turilor prin puncte. Acum f cea ultima cus tur . Lucy privi ceasulă ă ă ă de pe perete. Toat opera ia durase jum tate de or . Era ora treiă ţ ă ă după-amiaz .ă

*

La ora cinci f r şapte minute, un curier al spitaă ă lului, un tân r deă şaisprezece ani, intr trop ind şi fluă ă ierând tare în laboratorul de serologie. De obicei intra aşa pentru c ştia c îl înfuria pe Bannister,ă ă cu care se men inea întrţ -o stare de r fuial perpetu . Ca de obiă ă ă cei, b trânul tehnician îl privi şi url la el:ă ă

— Î i spun pentru ultima dat s nu mai faci zgoţ ă ă motul sta infernală de fiecare dat când intri aici.ă

— M bucur c este pentru ultima dat . Tân rul era insolent. Să ă ă ă ă- iţ spun drept, plângerile tale m cam calc pe nervi. Continu s fluiereă ă ă ă şi întinse tava cu probele de sânge pe care le adusese. Unde vrei să- iţ pun sângele, domnule Dracula?

John Alexander zâmbi, dar Bannister nu era deloc încântat.— Ştii unde s le pui, deşteptule. Arat ă ă spre un raft. Pune-le acolo.— Da, domnule c pitan!ăCu un gest studiat, tân rul l s tava şi salut în bă ă ă ă ătaie de joc. Apoi

se întoarse pe c lcâie şi ieşi pe uş cântând:ă ă

Oh, da iţ -mi o cas în care viruşii s cutreiere,ă ăÎn care ploşni ele şi microbii împreun se joac ,ţ ă ăUnde se aude des vorbind o lipitoareIar eprubetele put toat ziua.ă

Page 107: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Uşa se trânti şi vocea i se auzea r sunând pe coridor.ăAlexander râdea.— Nu mai râde, se stropşi Bannisier. I se urc la cap.ăLu probele de sânge şi citi ca de obicei foaia care le înso ea. Laă ţ

jum tatea drumului spre masa de laboraă tor se opri.— Hei, este aici o prob de sânge a doamnei Alexană der. Este

cumva so ia ta?ţAlexander l s din mân pipeta şi se apropie.ă ă ă— Probabil c este a ei. Doctorul Dornberger a triă mis-o ieri să-şi

fac un test de sensibilitate. Citi hârtia şi continu . Da, este Elizabeth.ă ă— Scrie să-i facem şi Rh-ul şi sensibilitatea, spuse Bannister.— Cred c doctorul Dornberger vrea s fie sigur. Elizabeth are Rhă ă

negativ. Al meu este pozitiv.Cu pre iozitate şi cu un aer atotştiutor, Bannister spuse:ţ— De cele mai multe ori, chestia asta nu creeaz nici o problem .ă ă— Da, ştiu, dar tot vreau s fiu sigur.ă— Ei, atunci, iat proba. Îi întinse eprubeta. Vrei să ă-i faci tu testul?— Da, aş vrea, dac nu te suă peri.Bannister nu obiecta niciodat când era vorba ca altă cineva să-i

fac munca.ă— Eu nu am nimic împotriv . Apoi, privind la ceas, ad ug : Dar nuă ă ă

po i sţ -o faci acum. E timpul s pleă c m. Mai bine o l s m pe mâineă ă ă diminea .ţă

Alexander lu toate probele de sânge şi le b g la frigider.ă ă ă— Carl, am vrut de mult s te întreb ceva.ăBannister îşi cur masa de lucru. Îi pl cea s pleăţă ă ă ce la ora cinci

fix. F r s se întoarc , întreb :ă ă ă ă ă— În leg tur cu ce?ă ă— În leg tur cu testul de sensibilitate al sângelui pe ă ă care-l facem.

Aş vrea s ştiu mai multe despre el.ă— Ce-ai vrea s ştii?ăAlexander îşi alese cu grij cuvintele. De la bun înă ceput îşi d duseă

seama c putea stârni resentimente prină tre colegi şi mai ales lui Bannister, din cauza faptului c studiase la colegiu. Acum, ca şi în alteă ocazii, încerca s nuă -l supere.

— Am observat c facem numai dou teste de senă ă sibilitate aici, unul în mediu salin şi unul în mediu de proteine.

— Şi?— P i,... tân rul ezit . Nu suntem cam... demoda i... numai cuă ă ă ţ

aceste dou tă este?Bannister terminase cur enia. Se întoarse ştergânduăţ -şi mâinile cu

un şerve el de hârtie şi r spunse t ios:ţ ă ă— Şi de ce, m rog?ăAlexander ignor tonul vocii. Era o problem imporă ă tant .ă— Cele mai multe laboratoare fac şi un al treilea test, testul

Coombs, dup testul în mediu salin.ă

Page 108: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Testul cum?— Testul indirect Coombs.— Ce înseamn asta?ă— Glumeşti?Chiar în momentul în care rostise cuvintele îşi dăduse seama că

f cuse o greşeal tactic , dar îi sc par involuntar, gândind c oriceă ă ă ă ă ă laborant de la serologie trebuia s ştie ce înseamn un test Coombs.ă ă

— Nu trebuie s faci pe deşteptul cu mine, se r sti b trânul.ă ă ăÎncercând s repare ce se mai putea, Alexander spuă se repede:— Scuză-m , Carl. Nă -am vrut s fiu arogant.ăBannister mototoli şerve elul de hârtie cu care se şterţ sese şi-l

arunc la coş.ă— Aşa ai fost. Se aplec în fa , agresiv. Ştii ceva, tipule? Î i spună ţă ţ

pentru binele t u. Abia ai ieşit din şcoaă l şi nu ai aflat c nu toateă ă chestiile teoretice care se înva acolo se şi aplic în practic .ţă ă ă

— Dar asta nu este teoretic, Carl. Alexander devenise ner bd toră ă acum, iar greşeala de mai înainte nu i se mai p rea important . Să ă -a dovedit c anumi i ană ţ ticorpi din sângele femeii gravide nu pot fi detecta i nuţ mai prin cele dou teste.ă

— Şi cât de des se întâmpl asta? întreb Bannister ironic, deă ă parc ar fi ştiut r spunsul dinainte.ă ă

— Foarte rar, este adev rat.ă— Ei, vezi?— Dar este suficient s ştii c trebuie s faci şi al treilea test,ă ă ă

insist John Alexander, încercând s stră ă ăpung lipsa dorin ei deă ţ cunoaştere a lui Bannister. De fapt, este un test simplu. Dup ce aiă terminat testul din mediul salin, iei aceeaşi eprubet şi...ă

— P strează ă-te pentru ocazii festive, i-o t ie Bannisă ter şi se duse să-şi ia haina din cuier.

Deşi îşi d dea seama c vorbeşte degeaba, Alexander continu :ă ă ă— Nu este mai mult de lucru. Mi-ar place să-l fac eu. Nu avem

nevoie decât de nişte ser Coombs. Este adev rat c face ca testul să ă ă fie ceva mai scump...

Intrase pe un teren familiar lui Bannister, care acum în elegea ţ mai bine despre ce-i vorba.

— Nu mai spune! Grozav! exclam b trânul sară ă castic. O s fie ală naibii de frumos când o să-i spui lui Pearson. Tot ce este mai scump este o nou lovitur .ă ă

— Dar nu vrei s în elegi? Altfel, nu exist nici o dovad .ă ţ ă ăAlexander vorbea încordat. Nu-şi d duse seama când ridicaseă

glasul.— Cu cele dou teste pe care le facem noi aici, puă tem ob ine unţ

rezultat negativ şi, totuşi, sângele mamei ar putea fi sensibilizat şi periculos pentru copil. Po i ucide un copil în felul sta!ţ ă

— Nu-i treaba ta să- i faci asemenea griji. Bannister era în culmeaţ cruzimii şi aproape strigase.

Page 109: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Dar...— Nici un dar! Lui Pearson nu-i plac deloc nout ile, mai alesăţ

atunci când cost bani. Bannister ezit pu in, apoi, realizând cumă ă ţ vorbeşte, deveni mai pu in agresiv. Era îngrijorat c era cinci f r unţ ă ă ă minut şi ardea de ner bdare ca acesta s treac mai repede şi să ă ă ă plece. Ştii ce, b iete? Noi nu suntem doctori şi te sf tuiesc s nu te jociă ă ă de-a doctorul. Noi, laboran ii, facem ce ni se spune s facem.ţ ă

— Asta nu înseamn c nu am voie s gândesc. Nu ştiu decât că ă ă ă aş vrea ca so iei mele s i se fac toate tesţ ă ă tele, inclusiv acesta. Poate c pe tine nu te intereseaz , dar pentru noi, acest copil este foarteă ă important.

Când ajunse la uş , b trânul se întoarse şi îl privi. Acum vedeaă ă limpede ceea ce nu v zuse de la început. Tân rul sta era aduc tor deă ă ă ă necazuri, iar aduc torii de necazuri îi vârau şi pe ceilal i în situa iiă ţ ţ stânjenitoare.

— iŢ -am spus ce cred eu. Dac nuă - i place, nţ -ai decât s mergi laă Pearson. Spune-i c nu eşti mul umit cu modul în care se fac treburileă ţ la noi.

Alexander îl privi drept în ochi, apoi spuse liniştit:— Poate c am să ă-i spun.— Cum vrei, dar s nu spui c nu teă ă -am prevenit.B trânul mai arunc o privire la ceas, apoi ieşi, l sână ă ă du-l pe John

Alexander singur în laborator.

DOISPREZECE

În fa a intr rii principale a spitalului Trei Comitate David Colemanţ ă se opri şi privi în jurul s u. Era întră -o diminea cald de august, cuţă ă câteva minute dup ora opt. În afara spitalului nu era agita ie. În afară ţ ă de el, singurii oameni pe care îi v zu erau un portar, m turând o alee,ă ă şi o asistent de vârst mijlocie care tocmai coborâse din autobuzulă ă oprit în fa a spitalului. Agita ia va înţ ţ cepe abia peste o or sau dou .ă ă

David Coleman studie cl direa spitalului. În mod siă gur arhitec ii nuţ puteau fi acuza i c risipiser bani pentru realizarea unei cl diriţ ă ă ă estetice. Totul era strict utilitar, o succesiune de linii drepte şi unghiuri. Numai la intrarea principal modelul era pu in schimbat. Pe o dal deă ţ ă piatr st tea scris: „Fondat de Excelen a sa maă ă ţ iorul Hugo Stouting, aprilie 1918". Intrând în holul principal, David Coleman se trezi întrebându-se ce mare demnitar fusese oare acesta.

Carl Bannister sorta hârtii în cabinetul doctorului Pearson, când Coleman b tu la uş şi intr .ă ă ă

— Bun diminea a.ă ţSurprins, b trânul tehnician ridic privirea. Era un lucru neobişnuită ă

s aib vizitatori aşa devreme. Cei din spital ştiau c doctorul Pearsonă ă ă

Page 110: Arthur Hailey - Ultima Sansa

venea rareori înainte de ora zece.— Bun diminea a, spuse el la salut, cam indispus. Întotdeaunaă ţ

era indispus diminea a. Îl c uta i pe doctoţ ă ţ rul Pearson?— Într-un fel, da. Începând de ast zi, voi lucra aici. Sunt doctorulă

Coleman.Efectul a fost de parc ar fi pus un artificiu sub fună dul unei g ini.ă

Bannister sc p din mân hârtiile şi se gr bi s dea ocol biroului.ă ă ă ă ă— Oh, scuza iţ -m , domnule doctor. Nu miă -am dat seama. Am auzit

c ve i veni, dar nu am ştiut c atât de repede.ă ţ ă— Doctorul Pearson ştia c vin, spuse Coleman calm. Apropo, aă

venit?Bannister îl privi şocat.— Este mult prea devreme pentru el. Vine peste vreo dou ore. Cuă

un zâmbet care îi încre i obrajii, ad ug cu falsitate: Cred c şiţ ă ă ă dumneavoastr ve i respecta aceeaşi or , dup ce v mai obişnui iă ţ ă ă ă ţ aici.

— Aha!— Apropo, doctore Coleman, eu sunt Carl Bannister, tehnician

laborant principal. Cred c vom lucra mult îmă preună — spuse, de parcă ar fi fost un geniu.

— Da, cred c da.ăNu era sigur dac îl încânta perspectiva, dar d du mâna cuă ă

Bannister, apoi se uit în jur, c utând un loc în care să ă ă-şi aga e hainaţ sub ire, pe care o purta.ţ

— S v ajut s v dezbr ca i haina, se gr bi tehniă ă ă ă ă ţ ă cianul servil.— Mul umesc.ţ— Dori i s vede i laboratoarele?ţ ă ţColeman ezit . Poate c ar fi trebuit să ă ă-l aştepte pe doctorul

Pearson, dar dou ore treceau greu când trebuia s stai degeaba.ă ă Oricum, laboratoarele urmau s fie în responsabilitatea lui. Ce rostă avea s aştepte?ă

— Am v zut o parte din laboratoare împreun cu doctorul Pearson,ă ă când am venit prima dat , acum câteva s pt mâni. Dar aş vrea s leă ă ă ă v d din nou, dac nu eşti prea ocupat.ă ă

— Ei, sigur c suntem ocupa i, dar îmi va face plă ţ ăcere s vi leă prezint. Pe aici, v rog.ă

Bannister deschise uşa laboratorului de serologie şi-i f cu loc luiă Coleman s intre.ă

John Alexander, care nu d duse ochii cu Bannister dup discu iaă ă ţ din seara trecut , ridic ochii de la centriă ă fuga în care pusese o probă de sânge.

— Doctore, vi-l prezint pe John Alexander. Lucreaz de pu in timpă ţ la noi. Înc ai caş la gur , John, nuă ă -i aşa?

— Dac spui tu, r spunse John, stânjenit de aerele colegului s u.ă ă ăColeman îi întinse mâna.— Sunt doctorul Coleman.

Page 111: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Adic noul medic patolog?ă— Exact.Coleman privi în jurul s u. Ca şi la prima vizit , gândi c trebuiauă ă ă

f cute multe schimb ri.ă ă— Domnule doctor, v rog s cerceta i tot ce dori i, spuseă ă ţ ţ

Bannister cu condescenden .ţă— Mul umesc. Întorcânduţ -i spatele lui Bannister, Coleman i se

adres lui Alexander. La ce lucrezi?ă— Fac o analiz de sensibilitate a sângelui. Proba aceasta este aă

so iei mele.ţ— Adev rat?ăPe Coleman tân rul îl impresionase mult mai pl cut decâtă ă

Bannister.— Când va naşte so ia dumitale?ţ— Peste patru luni, domnule doctor.Coleman observ c toate mişc rile tân rului erau efiă ă ă ă ciente şi

sigure. Tân rul acesta îşi folosea mâinile întră -o mişcare fluid .ăAlexander înclin centrifuga, o porni şi regl timpul de func ionare.ă ă ţ— Sunte i c s torit, domnule doctor?ţ ă ă— Nu.Alexander p ru c este pe punctul s pun o alt înă ă ă ă ă trebare, dar se

r zgândi.ă— Doreşti s m întrebi ceva?ă ăUrm o pauz stânjenitoare, apoi John Alexander se hot rî.ă ă ă— Da, domnule doctor, doresc s v întreb ceva.ă ăFie c va avea necazuri sau nu, Alexander gândi c tot mai bineă ă

este s spun deschis ce gândeşte. Dup disă ă ă puta cu Bannister fusese tentat s lase totul balt . Îşi amintea foarte bine duşul pe care îlă ă primise de la Pearson cu ocazia încerc rii sale de a propune ceva.ă Totuşi, doctorul acesta nou p rea mai deschis. Chiar dac ar fi consiă ă -derat c el greşeşte, nu p rea genul de om care s se ofenă ă ă seze.

— Este în leg tur cu testele care se fac pentru a stabiliă ă sensibilitatea sângelui.

În timp ce vorbea, îl sim ea pe Bannister în spatele lui mişcânduţ -şi dezaprobator chelia dintr-o parte în alta. La un moment dat, acesta se deplas în fa , hot rât să ţă ă ă-l pun la locul s u pe Alexander.ă ă

— Ascult , b iete! Dac este vorba despre ce am disă ă ă cutat asear ,ă las-o balt !ă

— Despre ce a i discutat asear ? întreb Coleman curios.ţ ă ăIgnorând întrebarea, Bannister continu să ă-i fac moă ral tân rului.ă ă— Nu vreau să-l deranjezi pe doctorul Coleman cu prostii, la cinci

minute dup ce a intrat în laborator. Teră min ! Ai în eles? Apoi seă ţ întoarse brusc spre Coleman. Are un fluture în cap, domnule doctor. Vă rog s veni i cu mine, vreau s v ar t laboratorul de histologie.ă ţ ă ă ă

Timp de câteva secunde Coleman r mase nemişcat. Apoi, cu oă mişcare brusc , îndep rt mâna lui Bannister de pe bra ul s u.ă ă ă ţ ă

Page 112: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Este o problem medical ? îl întreb pe Alexander. Are leg tură ă ă ă ă cu analiza de laborator?

— Da, r spunse timid tân rul, evitând privirea lui Bană ă nister.— Bine. S auzim.ă— A ap rut doar pentru c aceste teste de sensibiliă ă tate sunt

pentru so ia mea. Ea are Rh negativ, iar eu poţ zitiv.— Ei, dar asta se întâmpl la mul i oameni, spuse Coă ţ leman

zâmbind. Nu este nici o problem , adic atâta timp cât testul deă ă sensibilitate are rezultat negativ.

— Dar tocmai aici este problema, domnule doctor, testul.— Ce-i cu testul?Coleman era uimit. Nu în elegea prea bine ce dorea sţ ă-i spună

acest tân r laborant.ă— Eu cred c ar trebui s facem şi un test Coombs, după ă ă ce s-a

f cut testul în mediu salin şi de proteine.ă— Bineîn eles.ţT cerea care urm fu întrerupt de Alexander.ă ă ă— Nu v sup ra i, vre i s repeta i?ă ă ţ ţ ă ţ— Am spus „bineîn eles". Este normal s se fac şi un testţ ă ă

Coombs.Coleman tot nu în elegea care era problema. Pentru un laboratorţ

de serologie, astfel de lucruri erau elementare.— Dar aici noi nu facem testul Coombs.Alexander îl privi triumf tor pe Bannister.ă— Domnule doctor, testele de sensibilitate se fac aici numai în

solu ii saline şi de proteine. Nu se foloseşte deţ loc ser Coombs.La început, Coleman fu convins c tân rul greşeşte. Se p rea că ă ă ă

lucra de prea pu in timp în laborator. Categoţ ric, f cea o confuzie. Dară îşi aminti convingerea cu care vorbise. Se întoarse spre Bannister.

— Este adev rat?ă— Noi facem testele dup instruc iunile doctorului Pearsă ţ on.B trânul le comunica foarte clar c dup p rerea sa, discu ia era oă ă ă ă ţ

pierdere de timp.— Poate c doctorul Pearson nu ştie c face i testele astfel.ă ă ţ— Ba ştie foarte bine.De data asta, Bannister deveni ursuz. Aşa se întâmpla cu nou

veni ii. Nu intrau dţ e cinci minute într-o înc pere şi gata, erau croi i să ţ ă fac necazuri. Şi el, care încercase s se poarte frumos cu doctorulă ă sta nou, şi uite ceă -a ieşit. Ei bine, un lucru era sigur. Joe Pearson îl va

pune la punct. Bannister şi-ar fi dorit s fie acolo, s vad ce seă ă ă întâmpl .ă

Coleman hot rî să ă-l ignore pe Bannister pentru moment. Fie c îiă pl cea sau nu, era hot rât s lucreze cu omul acesta o vreme. Totuşi,ă ă ă lucrurile trebuiau clarificate acum.

— Cred c nu în eleg prea bine. Sunt convins c şti i c uniiă ţ ă ţ ă anticorpi din sângele femeii gravide pot s nu fie detecta i prin testeleă ţ

Page 113: Arthur Hailey - Ultima Sansa

în mediu salin şi de proteine, dar nu şi prin testul cu serul Coombs.— Asta spuneam şi eu, îl întrerupse Alexander.Bannister nu zise nimic.— Voi discuta problema cu doctorul Pearson, continu Coleman.ă

Sunt convins c nu ştie.ă— Ce s facem cu testul sta? întreb Alexander. Şi cu celelalte,ă ă ă

de acum înainte?— Face i toate cele trei teste.ţ— Dar nu avem ser Coombs în laborator.Alexander era foarte mul umit c abordase problema. Îi pl ceaţ ă ă

noul patolog. Numai Dumnezeu ştia câte erau de schimbat!— Atunci s aducem. Oricum, nu avem de ales.ă— Nu putem s plec m la plimbare şi s facem cumă ă ă p r turiă ă

pentru laborator, interveni Bannister acru. Trebuie s facem ună necesar de materiale.

Erau lucruri pe care John sta nu le ştia înc .ă ăColeman se st pâni cu aten ie, îşi inu în frâu porniă ţ ţ rile. Foarte

curând trebuia s aib o discu ie cu omul acesta, Bannister. Categoric,ă ă ţ nu inten iona sţ ă-i suporte comportamentul. Dar prima zi de munc nuă era tocmai momentul potrivit.

— Atunci, dă-mi s completez un formular, spuse el politicos, dară ferm. Îmi imaginez că-l pot semna. Este unul dintre motivele pentru care m aflu aici.ă

B trânul laborant ezit , apoi deschise un sertar şiă ă -i întinse un formular.

— Un stilou, te rog.Bannister avu din nou o scurt ezitare, apoi îi întinse un stilou.ă— Doctorului Pearson îi place s comande singur subă stan ele deţ

laborator.— Eu presupun c voi avea mult mai multe responsaă bilit i aici,ăţ

decât s completez formulare pentru necesaă rul de materiale. Gata, am terminat. În timp ce întindea hârtia şi stiloul, sun telefonul.ă

A fost o scuz pentru Bannister, care leă -a întors spatele. Era roşu de furie. R spunse scurt, apoi trânti teleă fonul.

— Trebuie s merg la laboratorul de colectare. Cuvină tele, morm ite, îi erau adresate lui Coleman.ă

— Po i pleca îi r spunse acesta cu r ceal .ţ ă ă ăDup ce se închise incidentul, Coleman constat c era mai furiosă ă ă

decât se aşteptase. Cu o asemenea disciplin , care permitea insolen a,ă ţ cum s mearg bine laboratorul? Destul c procedurile de lucru erauă ă ă inadecvate. Dar s te trezeşti înfruntat de un om ca Bannister cândă doreai s le corectezi, era prea mult. Dac aceasta era starea noră ă mală de lucruri, însemna c departamentul de patologie mergea mult maiă prost decât se aşteptase.

Dup ce plec Bannister, tân rul medic mai privi o dat în jurulă ă ă ă s u, cu mai mult aten ie. Echipamentul era uzat, dep şit. Acum vedeaă ă ţ ă

Page 114: Arthur Hailey - Ultima Sansa

cât era de dezorganizat totul. Mesele de lucru şi rafturile erau dezordonate, v zu o mas plin cu creuzete murdare, pe alta se afla oă ă ă gr mad de hârtie îng lbenit , mototolit .ă ă ă ă ă

Alexander îl privea neliniştit.— Aşa arat de obicei laboratorul? întreb Coleman.ă ă— Nu este prea curat, nu-i aşa? Alexander se sim i ruşinat; înţ

sfârşit se g sise cineva s vad cum ar ta înă ă ă ă tr-adev r locul lor deă munc . Dar nu putea spune c el se oferise s reorganizeze câte cevaă ă ă şi Bannister i-a spus emfatic s lase totul aşa cum este.ă

— Aş spune c este mult mai r u.ă ăColeman trecu un deget peste un raft. L s în urm o dâr deă ă ă ă

praf. Gândi dezgustat: toate acestea trebuie s se schimbe, deşi,ă pentru moment, va trebui s mai aşă tepte. Ştia c trebuie s fie atent înă ă rela iile cu aceşti oameni, iar experien a proprie îl înv ase c existţ ţ ăţ ă ă limite când doreşti s faci ceva foarte repede. Cu toate acestea, ştia că ă va trebui să-şi struneasc ner bdarea.ă ă

John Alexander îl privea cu aten ie pe Coleman de câteva minute.ţ Din momentul în care intrase înso it de Bannister, i se p ruse vagţ ă cunoscut. Era tân r, probabil caă m de vârsta lui. Dar nu era numai atât.

— Domnule doctor, v rog s m scuza i, dar am senă ă ă ţ timentul că ne-am mai întâlnit.

— Este posibil.Coleman vorbea cu indiferen . Numai pentru cţă ă-l sus inuseţ

într-un incident, nu dorea să-i lase impresia c înă tre ei se stabilise o alian . Apoi, se gândi c poate a fost prea dur.ţă ă

— Am fost stagiar la Bellevue, apoi la Walter Reed şi Massachusetts General.

— Nu, cred c neă -am v zut mai devreme. A i fost vreodat înă ţ ă Indiana? La New Richmond?

— Da. Coleman era uimit. M-am n scut acolo.ăJohn Alexander radia.— Bineîn eles c trebuia sţ ă ă-mi amintesc numele. Tat lă

dumnevoastr era... doctorul Byron Coleman?ă— De unde ştii? De mult vreme nu mai rostise ciă neva numele

tat lui s u.ă ă— Şi eu sunt din New Richmond. Şi so ia meaţ .— Adev rat? Neă -am întâlnit acolo?— Nu cred, dar îmi amintesc c vă -am v zut de câteva ori. Tat lă ă

meu era şofer de camion. Locuiam la câteva mile de oraş. Totuşi, s-ar putea s vă -o aminti i pe so ia mea. Familia ei avea un magazin deţ ţ fier rie. Se numea ată unci Elizabeth Johnson.

— Da, cred c da. Memoria începu s lucreze. Nu să ă -a întâmplat ceva cu ea... un accident?

— Ba da. Tat l ei a murit când trecea cu maşina peste caleaă ferat . Elizabeth era cu el.ă

— Îmi amintesc ceva. Gândurile lui Coleman s rir peste ani, laă ă

Page 115: Arthur Hailey - Ultima Sansa

vremea când, în cabinetul de provincie, tat l s u tratase atâ ia oameni,ă ă ţ pân când propria sa s n tate se şubrezise. Pe vremea aceea eram laă ă ă colegiu, dar mi-a povestit tata.

— Elizabeth era aproape moart . Iă -au f cut transfuă zie şi a supravie uit. Cred c atunci am intrat prima dat întrţ ă ă -un spital. Am stat acolo aproape o s pt mân . Alexander f cu o pauz . Dac sunte iă ă ă ă ă ă ţ cumva liber într-o sear , sunt sigur c so iei mele îi va face pl cere să ă ţ ă ă v cunoasc . Avem un apartament mic... tân rul ezit , ină ă ă ă tuind adev rul; deşi amândoi erau din acelaşi loc, între ei exista o mareă diferen social .ţă ă

Coleman ştia foarte bine acest lucru. Mintea îl avertiz : fii atent cuă asemenea alian e, chiar dac î i fac plţ ă ţ ăcere, mai ales printre subordona i. Ra ion : nu este snoţ ţ ă bism, este doar o problem deă disciplin profesional .ă ă

— Ei bine, cred c o vreme voi avea foarte mult de munc . Să ă ă vedem cum vor evolua lucrurile.

Cuvintele sunau fals. Puteai să-l refuzi mai frumos, se cert înă gând. Nu te-ai schimbat, prietene, nu te-ai schimbat deloc.

*

În acel moment, Harry Tomaselli ar fi dorit ca doamna Straughan s se întoarc la buc t riile ei şi să ă ă ă ă-l lase în pace. Apoi se controlă — avea o excelent şef a sec iei de nutri ie, trebuia s o aprecieze.ă ă ţ ţ ă

Existau îns momente când se întreba dac Hildei Straughan îiă ă trece vreodat prin minte c spitalul Trei Comitate este un tot unitar.ă ă De câte ori vorbea cu ea, avea impresia c inima spitalului este de faptă în buc t rii. Totuşi Harry Tomaselli ra ion obiectiv, aceast atitudineă ă ţ ă ă este specific oamenilor careă -şi iau munca foarte în serios. Categoric prefera asta în locul indiferen ei şi lenei.ţ

O sec ie bun îşi cerea sus şi tare drepturile, se lupta s le ob in ,ţ ă ă ţ ă iar doamna Straughan era o lupt toare. Chiar în acel moment, ea luptaă cu fiecare fibr a fiin ei sale.ă ţ

— M întreb dac v da i seama, domnule T., cât de serioas esteă ă ă ţ ă aceast problem .ă ă

— Cred c da.ă— Domnule T. (doamna Straughan se referea întotdeauna la

persoane cu ini iala numelui, chiar şi când era vorba de so ul ei),ţ ţ maşinile de sp lat vase sunt vechi, sunt dep şite de cel pu in cinci ani.ă ă ţ De atunci mi se spune în fiecare an: anul viitor vom cump ra altele noi.ă Şi când vine anul viitor, unde sunt maşinile mele? Aflu c sunt amânateă pentru alte dou sprezece luni. Nu mai merge, domnule T, pur şi simpluă nu mai merge aşa!

Administratorul se preg ti s reia argumentele pe care le folosiseă ă pân atunci.ă

— V spun categoric, maşinile de sp lat vase vor fi înlocuite. Ştiuă ă

Page 116: Arthur Hailey - Ultima Sansa

ce probleme ave i la buc t rie, dar ele sunt foarte costisitoare; dac vţ ă ă ă ă aminti i, ultima estimare a fost cam de unsprezece mii de dolari, cuţ condi ia s schimţ ă b m şi sistemul de distribu ie al apei calde.ă ţ

— Cu cât o s amâna i mai mult, cu atât vor costa mai mult!ă ţ— Din fericire, sunt conştient şi de acest lucru. Dar în acest

moment, capitalul spitalului pentru extindere este foarte bine chibzuit. Noua cl dire înseamn o cheltuial mare. Este o problem de priorit i;ă ă ă ă ăţ unele echipamente medicale trebuie s fie pe primul plan.ă

— La ce este bun echipamentul medical, dac pacien ii nu auă ţ farfurii curate din care s m nânce?ă ă

— Doamn Straughan, situa ia nu st chiar atât de r u şi noi doiă ţ ă ă ştim asta.

— Dar nu este departe, se înc p ân masiva doamn . În ultimaă ăţ ă ă vreme o gr mad de farfurii care trecuser prin maşinile de sp lat auă ă ă ă fost sp late manual pentru c erau murdare. Încerc m s fim foarteă ă ă ă aten i, dar în orele de vârf...ţ

— Da. În eleg foarte bine.ţ— Exist pericol de infec ie şi sunt îngrijorat , domă ţ ă nule T. În

ultima vreme s-au semnalat infec ii intestiţ nale printre membrii personalului. În asemenea situa ii, toat lumea d vina pe mâncare.ţ ă ă Dar nu m-ar surprinde ca maşinile s fie cauza.ă

— Avem nevoie de dovezi sus inute în aceast presuţ ă punere. R bdarea lui Tomaselli ajungea la cap t. Doamna Straughan veniă ă se într-o zi extrem de aglomerat pentru el. În speran a c va încheiaă ţ ă discu ia, administratorul înţ treb : Când a f cut Patologia ultima analiză ă ă de bacterii la maşinile de sp lat vase?ă

— Cred c acum şase luni, aş putea verifica.ă— Trebuie s le cerem s fac imediat alta. Aşa vom şti exact cumă ă ă

st m.ă— Foarte bine, domnule T., oft doamna Straughan resemnat .ă ă

Să-i spun eu doctorului Pearson?— Nu, îl anun eu. Continu în gând: m car îl scuţ ă ă tesc pe Joe

Pearson de o asemenea şedin .ţă— Mul umesc, domnule T., şi doamna se ridic greoi de pe scaun.ţ ăAdministratorul aştept ca ea s plece, apoi încerc s revin laă ă ă ă ă

problemele zilei.

*

David Coleman se întorcea de la mas . Trecând prin coridoareleă întunecoase de la subsol, se gândea la timpul petrecut pân acum înă compania doctorului Pearson. Nesatisf c tor, hot rî el, şiă ă ă neconcludent.

Pearson a fost destul de cordial — mai târziu, nu chiar de la început. În prima zi l-a g sit pe Coleman în biroul lui, aşteptânduă -l.

— Aşadar, nu ai glumit când ai spus c vrei să ă începi imediat.

Page 117: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Nu avea rost s mai aştept. Am v zut laboratoarele, sper c nuă ă ă v sup ra i.ă ă ţ

— Este dreptul dumitale, spuse Pearson neprietenos. În elegândţ c ă a fost nepoliticos, continuase mai blând: Cred c trebuia s teă ă întâmpin, să- i urez bun sosit. Ar t apoi spre mald rul de hârtii de peţ ă ă ă birou: Uite, trebuie mai întâi s fac ordine aici. Dup aceea poateă ă hot râm careă - i vor fi responsabilit ile aici.ţ ăţ

Pearson s-a cufundat în hârtii, iar Coleman neavând altceva de f cut a început s citeasc o revist . Mai târă ă ă ă ziu a fost chemat o fată ă pentru dictare şi dup aceea îl asistase pe Pearson la o analiză ă comparativ , în sala de autopsie. Aşezat lâng McNeil şi Seddons, seă ă sim ea şi el ca un înv cel.ţ ăţă

Mai târziu, serviser prânzul împreun şi Pearson îl prezentaseă ă unor colegi, dup care, b trânul se scuzase c are de lucru şi plecase.ă ă ă Acum, Coleman se întorcea singur în sec ie şi cump nea în gând ceţ ă avea de f cut.ă

Anticipase o oarecare rezisten din partea b trânului. Din câtevaţă ă discu ii, intuise c Pearson nu dorise un alt medic patolog în sec ie,ţ ă ţ dar, categoric, nu se aşteptase la aşa ceva.

Se aşteptase s i se preg teasc m car un birou de lucru şi s i seă ă ă ă ă atribuie câteva responsabilit i foarte clare. Bineîn eles c nu seăţ ţ ă aşteptase s i se atribuie r spunderi majore imediat. Nu avea nimică ă împotriv ca b trânul să ă ă-l studieze o vreme. De fapt, în locul lui Pearson şi el ar fi procedat la fel cu un nou venit. Dar situa ia seţ dovedea a fi mult mai complicat . Ei bine, dac aşa st teau luă ă ă crurile, va trebui să-i schimbe b trânului unele ideiă — şi repede.

Coleman îşi cunoştea foarte bine defectele, dar îşi ştia şi calit ile.ăţ Poate c cea mai important era buna sa preg tire ca medic şi patolog.ă ă ă Kent O'Donrtell nu spusese decât adev rul când afirmase c era ună ă specialist de clas . Deşi era tân r, avea preg tirea şi experien a peă ă ă ţ care mul i medici o c p tau dup ani îndelunga i. Nu avea motive sţ ă ă ă ţ ă-i fie team de Pearson şi nici nu dorea s stea în umbra lui. Mai era cevaă ă care-l sus inea, un sentiment ce se ridica deasupra tuturor considerenţ -telor, indiferent la caracter, aştept ri, toleran , sau orice altceva.ă ţă Luase hot rârea s practice medicina f r comă ă ă ă promisuri, curat, cinstit şi chiar exact, atât cât era posibil exactitatea în medicin . Fa deă ă ţă oricine f cea mai pu in, şi v zuse şi cunoscuse astfel de oameni, faă ţ ă ţă de cei care f ceau compromisuri, fa de politicieni, leneşi, ambi ioşi,ă ţă ţ ambi ioşi f r scrupule, sim ea dispre şi dezgust. Dac i sţ ă ă ţ ţ ă -ar fi cerut să explice de unde îi veneau asemenea sentimente, n-ar fi reuşit să spun . În mod sigur nu era sentimental, deşi unul dintre motivele penă -tru care f cuse medicina fusese de aă -i ajuta pe oameni. Era posibil ca şi tat l s u să ă ă-l fi influen at, dar David credea c nu prea mult. Acumţ ă realiza c tat l s u fuă ă ă sese un medic bun, dar nu de excep ie, şi existauţ diferen e izbitoare între firile lor. B trânul Coleman fusese un om caldţ ă cu mul i prieteni. Fiul s u era rece, greu de ghicit şi, adesea,ţ ă

Page 118: Arthur Hailey - Ultima Sansa

resping tor. Tat l glumea cu paă ă cien ii şi f cea tot ce putea pentrţ ă u ei. Fiul le-o t ia scurt, nu glumea niciodat cu ei, dar îi trata cuă ă corectitudine şi f cea pentru ei ceva mai ă mult decât mul i al ii.ţ ţ

Uneori, în momentele sale de autoanaliz , David Coă leman b nuiaă c să -ar fi comportat la fel chiar dac proă fesia sa ar fi fost alta şi nu medicina. B nuia c una dintre calit ile sale de baz era exactitatea,ă ă ăţ ă combinat cu intoleran a la greşeli sau nereuşite, şi sentimentul c peă ţ ă oricine te-ai fi hot rât s serveşti, acesta era înă ă drept it s primeascăţ ă ă de drept maximul din ceea ce trebuia s dai. Poate c cele două ă ă sentimente erau într-un fel contradictorii. Sau poate c fuseseră ă eviden iate coţ rect de un coleg de şcoal , careă -i închinase odat ună toast ironic: „Lui David Coleman, omul cu inim antiseptic ".ă ă

Acum, trecând pe coridor, gândurile i se întoarser în prezent şiă instinctul îi spuse c era la un pas de conflict.ă

Intr în birou şi îl g si pe Pearson aplecat deasupra microscopului.ă ă B trânul îl privi.ă

— Vino s vezi lama asta. Vreau să ă- i cunosc pţ ărerea.— Din punct de vedere clinic, ce caz este? întreb Coleman,ă

aranjând prima lam sub microscop.ă— Este o pacient a lui Lucy Grainger. Lucy este chirurg ortopedă

aici, o s-o cunoşti. E vorba despre o tân r de nou sprezece ani, Viviană ă ă Loburton, elev asisă tent la noi. Are o umfl tur la genunchiul stâng.ă ă ă Durere persistent . Radiografia arat o neregularitate osoas . Acesteaă ă ă sunt lamele de la biopsie.

Erau opt lame şi Coleman le studie pe rând. În elese imediat de ceţ dorea Pearson să-i cunoasc p rerea. Era un caz dubă ă ios, foarte dificil, ca toate cazurile de acest gen.

— Eu aş spune benign.— Eu cred c este malign, spuse Pearson liniştit, Sarcom osos.ăF r alte cuvinte, Coleman lu din nou prima lam . O cercet cuă ă ă ă ă

foarte mult aten ie şi la fel proced şi cu celelalte şapte. Studie peteleă ţ ă roşii-albastre, transparente şi, mental, c ut argumente pro şi contra.ă ă Toate lamele ar tau un proces de generare a unei forma iuni osoaseă ţ noi, activitate osteoblastic în cartilagiu... Treă buia s ia în considera ieă ţ traumatismul. Traumatismul cauzase o fractur ? Noua forma ie osoasă ţ ă era rezultatul regener rii, propriului efort al corpului de îns n toşire?ă ă ă Dac era aşa, concrescen a era cu siguran benign ... Eraă ţ ţă ă osteomielit ? La microscop putea confunda uşor osteomielita cuă necru torul sarcom osos. Dar nu, nu era inţă vazie de vase de sânge... Patologul se confrunta cu perena întrebare c reia trebuiau să ă-i facă fa to i patologii: Era oare un proces natural în cadrul sistemului deţă ţ apărare al organismului? Sau prolifera pentru c era un neoplasm şi,ă prin urmare, era de natur malign ? Malign, sau benign? Puteai atât deă ă uşor s greşeşti... şi tot ce puteai face era s cânt reşti probele şi să ă ă ă ac ionezi în consecin .ţ ţă

— Îmi pare r u, dar nu sunt de acord cu dumneaă voastr , îi spuseă

Page 119: Arthur Hailey - Ultima Sansa

lui Pearson. Cred c este benign.ă— Dar eşti de acord c putem avea îndoieli, nu? Amândou suntă ă

posibile.— Da.În astfel de cazuri existau întotdeauna îndoieli. Patologia nu era o

ştiin exact , nu existau formule maţă ă tematice care să- i arate c aiţ ă greşit sau ai gândit bine. În elegea ezitarea lui Pearson. B trânul purtaţ ă responsabilitatea diagnosticului final. Dar asta f cea parte din muncaă paologului, trebuia s înfrun i şi s accep i acest risc.ă ţ ă ţ

— Dac ave i dreptate şi este sarcom osos, asta înă ţ seamnă amputare.

— Ştiu asta! R spunsul era vehement, dar tonul nu era iritat.ăColeman sim i c , oricâte nereguli existau în aceast sec ie,ţ ă ă ţ

Pearson era un medic cu prea mult experien ca s obiecteze în fa aă ţă ă ţ unei diferen e de opinie. Pe lâng aceasta, amândoi ştţ ă iau cât de delicate erau punctele de plecare în stabilirea unui diagnostic.

— S le ia dracu de cazuri limit ! exclam b trânul sup rat. Leă ă ă ă ă ur sc. Trebuie s iei o hot râre, ştiind c este posibil s greşeşti.ă ă ă ă ă

— Este un adev r valabil pentru întreaga activitate a patologului,ă spuse Coleman blând. Dar cine ştie asta? Oamenii nu ştiu. Ei îi v d peă patologi doar în filme sau la televizor! El este omul de ştiin îmbr catţă ă în halat alb, şi atât. Se uit la microscop şi spune benign sau malign,ă uite-aşa! Ei nu ştiu c noi suntem uneori la limita de a nu fi siguri deă nimic.

David Coleman gândise de multe ori la fel, f r să ă -o spun atât deă expresiv. Avea convingerea c pe b trân ideea aceasta îl obseda deă ă mult timp. În fond, era un punct de vedere pe care numai un alt patolog îl putea în elege.ţ

— Nu crede i îns , c de cele mai multe ori avem dreptate?ţ ă ă— Ei, da, avem dreptate! Pearson se învârtea agitat prin camer .ă

Dar ce facem atunci când nu avem dreptate? Ce facem în cazul acesta? Dac eu spun malign, Lucy Grainger va trebui să ă-i amputeze piciorul, nu va avea de ales. Iar dac eu greşesc, o tân r deă ă ă nou sprezece ani îşi va pierde un picior degeaba. Şi dacă ă este malign şi nu se va face amputarea, probabil c în doi ani fata va muri. Poateă c oricum va muri, spuse b trânul cu triste e. Nu întotdeaunaă ă ţ amputarea salveaz via a.ă ţ

Era o fa pe care Coleman nu o b nuise la Pearson, implicareaţă ă ra ional profund , întrţ ă ă -un caz anume. Desigur, nu era nimic greşit în asta. Ca patolog era bine s te gândeşti c mai tot timpul nu aveai aă ă face cu buc i de esut, ci cu vie ile oamenilor, şi decizia ta putea fiăţ ţ ţ crucial pentru ei. Acest lucru î i inea treaz în conă ţ ţ ştiin faptul c nuţă ă trebuie s permi i sentimentelor s afecteze ra ionamentul ştiin ific.ă ţ ă ţ ţ Coleman, deşi mult mai tân r, cunoştea îndoielile cu care se confruntaă Pearson. Încerc s sus in ra ionamentul b trânului.ă ă ţ ă ţ ă

— Dac este malign , nu avem timp de pierdut.ă ă

Page 120: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Ştiu! Pearson gândea profund.— Aş sugera s studiem câteva cazuri asem n toare, cazuri cuă ă ă

aceleaşi simptome.B trânul cl tin din cap.ă ă ă— Nu putem. Ar dura prea mult.— Dar dac am c uta la arhiv ... insist Coleman.ă ă ă ă— Nu avem arhiv .ăCuvintele fuseser rostite atât de încet, încât Coleman se întrebă ă

la început dac auzise bine. Parc pentru aă ă -i spori starea de uluire, Pearson continu :ă

— De mult vreme am vrut s fac ordine în arhiv . Niciodat nuă ă ă ă am avut timp.

Nevenindu-i s cread , Coleman întreb :ă ă ă— Vre i s spune i... c nu putem studia cazurile anterioare?ţ ă ţ ă— Ar dura o s pt mân s g sim dosarele. Nu sunt prea multeă ă ă ă ă

cazuri asem n toare, iar noi nu avem atât de mult timp.ă ăNimic nu-l putea şoca pe Coleman atât de mult ca această

m rturisire. Arhiva şi studiul comparativ erau componente esen ialeă ţ pentru munca patologului. Era o surs de referin e, un mijloc de aă ţ înv a, o unealt ce completa cunoştin ele şi experien a patologului.ăţ ă ţ ţ Mai mult decât atât, era semnul c sec ia patologie îşi f cea munca înă ţ ă mod eficient. Era o garan ie c viitorii pacien i ai spitalului vorţ ă ţ beneficia de ceea ce se înv ase deăţ -a lungul timpului. Pentru David Coleman absen a arhivei pentru studii comparate nu putea fi calificatţ ă decât cu un singur cuvânt: criminal .ă

Pân în acest moment încercase s nuă ă -l înfrunte direct pe Joseph Pearson. B trânul lucra de mul i ani în spital singur, investise muncă ţ ă mult aici. Dup p rerea lui Coleman, buna administrare şi bunaă ă ă preg tire profesional erau complementare. Dar, din cele dou , înă ă ă cazul patologiei partea medical era mai important . Ştia destuleă ă cazuri nefericite datorate faptului c hârtiile o luaser înaintea ştiin ei.ă ă ţ Crezuse c aici situa ia se putea prezenta invers. O administrare slab ,ă ţ ă dar o bun preg tire meă ă dical . Acesta era motivul ceă -i atenuase tendin a fireasc de aţ ă -l judeca pe b trânul patolog pe baza eviden elor.ă ţ Dar acum, îi era imposibil s se mai ab in . Doctorul Pearson era ună ţ ă incompetent şi un del s tor. Încerc , s atenueze dispre ul din glas:ă ă ă ă ţ

— Ce crede i c am putea face?ţ ă— Nu pot s fac decât un singur lucru.ăPearson se întoarse la birou, ap s butonul interfonului şi ă ă spuse:— S vin Bannister. Se întoarse apoi spre Coleman. Exist doiă ă ă

oameni exper i în acest domeniu, Chollingham, la Boston şi Earnhart laţ New York.

— Da, am auzit de ei.— M-a i chemat? întreb Bannister intrând.ţ ă— Ia lamele. Faci dou seturi şi le trimi i cu un curier special, deă ţ

urgen . Un set pentru Chollingham la Boston şi cel lalt pentruţă ă

Page 121: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Earnhart la New York. Pui şi câte o copie a dosarului. Amândoi s neă trimit concluă ziile lor, telegrafic, cât mai curând posibil.

„M car, gândi Coleman, a g sit o rezolvare eficient ".. Opiniaă ă ă celor doi exper i, da, era o idee bun .ţ ă

— Ar trebui s primim r spunsul în dou sau trei; zile. Pân atunciă ă ă ă ar fi bine s discut cu Lucy Grainger. Nă -o să-i spun prea multe, o să-i spun doar c am avut unele îndoieli şi aştept m o confirmare de la ună ă expert. În timp ce vorbea, îl privea t ios pe Coleman.ă

TREISPREZECE

Vivian st tea nemişcat . Era uluit . Nu în elegea. Nu i se puteauă ă ă ţ întâmpla ei toate aceste lucruri; nu, doctori a Grainger vorbea despreţ altcineva. Gândurile îi alergau haotic. Asta era! Dintr-o greşeal , seă inversaser radioă grafiile a doi pacien i. Se mai întâmplase în spital.ţ Doctori a Grainger era foarte ocupat . Putea face uşor aceastţ ă ă greşeal . Poate c , chiar în acest moment, celuilalt paă ă cient i se spunea...

Îşi opri brusc gândurile şi se concentr să ă-şi limpezeasc mintea.ă Nu era o greşeal . Ştia limpede dup exă ă presiile de pe chipul doctori eiţ Grainger şi al lui Mike. Amândoi erau acum în fa a ei şi o priveau.ţ

— Când ve i...? Când ve i şti exact? o întreb pe doctori .ţ ţ ă ţă— Peste dou zile. Ne va spune sigur doctorul Pearson.ă— Şi el nu ştie...— În acest moment, nu, Vivian. Nu ştie nimic sigur.— Oh, Mike! Îi întinse mâna, disperat . Îmi pare r u... dar... credă ă

c o s plâng.ă ăLucy se ridic s plece.ă ă— Mai stai pu in? îl întreb ea pe Seddons.ţ ă— Da.— Ai grij s o convingi c pentru moment nimic nu este sigur. Aşă ă ă

vrea s fie preg tit ... În cazul în care...ă ă ă— În eleg.ţTraversând coridorul, Lucy gândi: Sunt sigur c înă ă elegi.ţIeri după-amiaz , vorbise cu Pearson şi nu era hot rât înc dacă ă ă ă ă

s o anun e pe Vivian. Dac aştepta, şi raă ţ ă portul de la patologie al biopsiei spunea „benign", Vivian nu va şti niciodat despre această ă umbr de îndoă ial care planase asupra ei. Dar, pe de alt parte, dacă ă ă peste dou zile, raportul spunea "malign", amputarea deă venea o problem vital . În cazul acesta Vivian trebuia preg tit , altfel,ă ă ă ă impactul psihologic ar fi fost prea mare. Şocul produs brusc tinerei ce nu b nuise c ceva e în neregul putea fi traumatizant. Puteau treceă ă ă zile întregi pân când Vivian putea fi preg tit psihologic s accepteă ă ă ă amputarea, zile pe care nu-şi putea permite s le piard .ă ă

Page 122: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Mai era ceva ce cânt rise în luarea deciziei, faptul c Joe Pearsonă ă aştepta o opinie din afara spitalului. Lucrul acesta era semnificativ pentru Lucy. Dac ar fi fost un caz clar, el iă -ar fi dat rezultatul imediat. Faptul c nu dorea s se pronun e acum, înclina substan ial în favoareaă ă ţ ţ unei tumori maligne.

Gândindu-se la toate aceste posibilit i, Lucy hot râse c Vivianăţ ă ă trebuia s ştie situa ia. Dac mai târziu verdictul era „benign", eă ţ ă adev rat c ar fi fost înfriă ă coşat degeaba, dar era preferabil unui şocă puternic, pentru care era complet nepreg tit . Problema fuseseă ă oarecum simplificat de apari ia lui Seddons. Cu o sear în urm ,ă ţ ă ă tân rul stagiar venise la Lucy şiă -i spusese inten ia sa de a se c s toriţ ă ă cu Vivian. Recunoscuse c la început avusese inten ia s steaă ţ ă deoparte, dar acum se r zgândise. Lucy se bucurase. M car Vivian nuă ă era singur , avea unde g si sprijin moral şi încurajare.ă ă

F r îndoial , avea nevoie de amândou . Lucy îi spuă ă ă ă sese c esteă suspect de sarcom osos, cât putuse de blând, dar indiferent cât deă blând vorbeai, nu puteai atenua lovitura. Acum, Lucy îşi aminti că urm torul lucru ce treă buia f cut era să ă-i anun e pe p rin ii fetei. Aveaţ ă ţ deja aprobarea ei ca p rin ii să ţ ă-i fie anun a i. Acum, ea treţ ţ buia s leă dea vestea cea rea prin telefon. B nuia ce urma. Vivian era minor .ă ă Conform legii, trebuia ob inut conţ sim mântul p rin ilor pentruţă ă ţ amputare. Dac p rin ii veneau cu avionul, puteau să ă ţ ă-şi dea consim mântul imeţă diat. Dac nu, trebuia să ă-şi foloseasc toată ă puterea de convingere pentru ca ei s trimit consim mântul prină ă ţă tr-o telegram .ă

Îşi privi ceasul. Avea o zi aglomerat . Mai bine d dea telefonulă ă acum. Intr în cabinetul pe careă -l împ r ea cu Gil Bartlett, la etajul doi.ă ţ Era atât de mic, încât arareori îl foloseau împreun . Colegul s u st teaă ă ă de vorb cu Kent O'Donnell, aşa c în birou era mare îngr mă ă ă ădeal .ă

— Scuză-m , Lucy, începu O'Donnell. Plec imediat. Camera astaă nu a fost proiectat pentru trei persoane.ă

— Nu-i nevoie s pleci. Am de rezolvat câteva proă bleme, apoi trebuie s plec eu.ă

— Ar fi bine s r mâi, interveni Bartlett. Eu şi Kent suntem foarteă ă serioşi în diminea a asta. Discut m viitoţ ă rul chirurgiei.

— Unii or s v spun c nu are nici un viitor, intr Lucy în joculă ă ă ă ă colegului s u. Se spune c chirurgii sunt pe cale de dispari ie. Pesteă ă ţ câ iva ani vom fi demoda i precum vracii.ţ ţ

Nimic nu-i f cea mai mult pl cere lui Bartlett deă ă ă cât acest schimb de cuvinte.

— Şi cine, te întreb eu, va mai t ia şi coase trupuă rile oamenilor?— Nu vor mai trebui t iate. Totul se va reduce la diagnostic.ă

Medicina va folosi for ele naturii pentru a lupta cu relele. Vei preveniţ cancerul cu metode psihiatrice, iar guta prin psihologie aplicat . Citez,ă bineîn eles.ţ

— Abia aştept ziua aceea.

Page 123: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Ca întotdeauna când se afla al turi de Lucy se simă ea bine. Ceţ prost fusese, ba chiar ridicol, pentru c nu permisese rela iei dintre eiă ţ s devin mai intim . La urma urmei, de ce îi era fric ? Poate c ară ă ă ă ă trebui s mai peă treac o sear cu Lucy şi apoi s lase lucrurile să ă ă ă-şi ur-meze cursul. Dar nu era acum momentul să-i spun .ă

— M îndoiesc profund c vom tr i atât de mult. În timp ce Lucyă ă ă vorbea, sun telefonul. Ră ăspunse ea, apoi îi întinse receptorul lui Bartlett. Este pentru tine.

— Da?— Doctor Bartlett? se auzi o voce de femeie.— La telefon.— Sunt domnişoara Rawson de la urgen e. Am un mesaj de laţ

doctorul Clifford.— Spune.— V roag s coborâ i. Şi repede, dac pute i. A fost un accidentă ă ă ţ ă ţ

de circula ie la o barier şi sunt mul i r ni i. Este şi un caz grav, la careţ ă ţ ă ţ doctorul Clifford v roag să ă ă-l asista i.ţ

— Spune-i c vin imediat. Îmi pare r u, Lucy. Teră ă min m alt dat .ă ă ă Totuşi, vreau s ştii c eu nuă ă -mi fac griji c voi r mâne şomer. Atâtaă ă timp cât se vor fabrica motoare de maşini mai mari şi mai rapide, va fi mereu nevoie de chirurgi.

Bartlett ieşi salutându-i prietenos. O'Donnell îl urm . R masă ă ă singur , Lucy ridic receptorul.ă ă

— Vreau o convorbire interurban , te rog. Salem, Oregon.ă

*

Kent O'Donnell se strecur cu abilitate prin coridoă rul aglomerat, spre propriul s u birou. Şi el avea o zi plin . În mai pu in de o jum tateă ă ţ ă de or trebuia s se duc la sala de opera ii. Mai târziu, avea o şedină ă ă ţ ţă cu consiliul de conducere, apoi mai avea de consultat şi câ ivaţ pacien i. Precis termina seara, târziu.ţ

Din nou îi veni în minte Lucy. Privind-o şi stând atât de aproape de ea, aşa cum st tuse cu câteva clipe mai înainte, se gândise din nou laă rela ia dintre ei. Dar acum, îi revenise o mai veche convingere, şiţ anume c aveau suficiente puncte comune pentru a crea o rela ieă ţ permanent . Se întreb de ce se gândise atât de mult la Lucy în ultimaă ă vreme. Poate pentru c patruzeci de ani era o vârst critic pentruă ă ă b rba i. Apoi zâmbi, amintinduă ţ -şi c avusese nişte perioade scurte, cuă câteva întâlniri amoroase, dar acestea nu i se p ruser fireşti. Acumă ă aceste perioade erau mult mai rare. Oricum, era obligat s fie mult maiă discret decât în tinere e.ţ

De la Lucy, gândurile îi alunecar la Denise Quantz. De când îlă invitase s o viziteze, în seara când se întâlniă ser în casa lui Eustaceă Swayne, O'Donnell confirmase participarea sa la un congres al chirurgilor la New York, ce urma s se in s pt mâna urm toare. Dacă ţ ă ă ă ă ă

Page 124: Arthur Hailey - Ultima Sansa

dorea s-o întâlneasc pe doamna Quantz, trebuia să -o anun e cât maiţ repede.

Când intr în birou, ceasul de pe mas îi ar t c mai aveaă ă ă ă ă dou zeci de minute pân la opera ie. Ridic recepă ă ţ ă torul, spunându-şi în gând c lucrurile trebuiesc rezolvaă te atunci când te gândeşti la ele. Ceru num rul din New York. Auzi un clic şi apoi o voce:ă

— Casa doamnei Quantz.— Am o convorbire pentru doamna Quantz, spuse vocea

centralistei.— Doamna Quantz nu este acum acas .ă— Şti i unde poate fi g sit ?ţ ă ă— Doamna Quantz este la Burlington, Pennsylvania. Dori iţ

num rul de acolo?ă— V rog.ă— Num rul este: Hunter, 6ă -5735.— Mul umesc. Din nou se auzi un clic. A i notat nuţ ţ m rul? întrebă ă

centralista.— Da, mul umesc, r spunse O'Donnell şi închise.ţ ăCu cealalt mân apucase cartea de telefon a Burlingtonului.ă ă

C ut în ea pân când ajunse la „Swayne, Eustace R." Dup cum seă ă ă ă aşteptase, num rul care i se d duse era acelaşi cu cel din carte. Ridică ă ă din nou receptorul şi form num rul lui Swayne.ă ă

— Casa Swayne, îi r spunse vocea unui b rbat.ă ă— Aş dori s vorbesc cu doamna Quantz.ă— Un moment, v rog.ă— Alo? Denise Quantz la telefon.Uitase cât de atr g toare i se p ruse vocea ei. Era pu in r guşită ă ă ţ ă ă

şi rostea gra ios chiar cele mai simple cuvinte.ţ— M întreb dac m mai ii minte. Sunt Kent O'Doă ă ă ţ nnell:— Sigur c da! Doctore O'Donnell, îmi face pl cere s te aud!ă ă ăŞi-o imagin lâng telefon, cu p rul negru rev rsat peste umeri.ă ă ă ă— Am sunat la New York. Mi-au dat num rul de aici.ă— Am venit asear . Tata are bronşit şi mă ă -am gândit s stau cu elă

o zi sau dou .ă— Sper c nu este nimic serios, nu?ă— Nu tocmai. Tata are o constitu ie de asin. Şi înc p ânare la fel.ţ ă ăţŞtiu asta, gândi el, dup care spuse cu voce tare.ă— Doream s te invit s cin m împreun la New York. Voi mergeă ă ă ă

acolo s pt mâna viitoare.ă ă— Invită-m . R spunsul veni prompt şi f r echiă ă ă ă voc. Pân atunciă

m întorc acas .ă ă— Poate c aş putea anticipa. Ai o sear liber cât timp stai laă ă ă

Burlington?— Seara asta ar fi singura, spuse ea dup un moă ment de gândire.O'Donnell calcul repede. Avea treab pân în jur de ora şapte,ă ă ă

dac nu intervenea altceva...ă

Page 125: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Oh, stai pu in! îi întrerupse gândurile Denise Quantz. Am uitat.ţ În seara asta doctorul Pearson serveşte cina cu tata. Cred c trebuie să ă stau şi eu. Poate vrei s vii aici?ă

Joe Pearson ar fi fost surprins să-l vad acolo. Ştia din instinct că ă nu era o idee bun .ă

— Mul umesc, cred c este mai bine s amân m.ţ ă ă ă— Of, Doamne! P rea dezam git . Apoi se înseniă ă ă n : Dar ne putemă

întâlni dup cin . Doctorul Pearson şi tata sigur vor începe o partid deă ă ă şah.

— Ar fi minunat! La ce or vei fi liber ?ă ă— În jur de nou şi jum tate.ă ă— S trec s te iau?ă ă— Poate economisim timp dac vin eu în oraş. Spuă ne-mi unde.— La Regency Room?— Bine. La nou şi jum tate. La revedere.ă ăO'Donnell l s receptorul în furc , sim ind deodat c are emo ii.ă ă ă ţ ă ă ţ

Apoi privi spre ceas. Trebuia s se gră ăbeasc dac vroia s ajung laă ă ă ă timp în sala de opera ie.ţ

*

Partida de şah de dup cin dintre doctorul Pearson şi Eustaceă ă Swayne începuse de patruzeci de minute. Cei doi b trâni se aflau faă ţă în fa , având între ei o mas de şah din lemn de trandafir. Se g seauţă ă ă în aceeaşi sufragerie în care cu trei s pt mâni mai devreme O'Donă ă nell şi Swayne avuseser înfruntarea verbal . Numai dou becuri erauă ă ă aprinse în camer .ă

Fe ele amândurora erau în umbr . Lumina dintre ei c dea chiar peţ ă ă centrul mesei de şah. Numai atunci când f ceau câte o mutare le erauă luminate fe ele.ţ

Amândoi erau t cu i şi liniştea ceă ţ -i înv luia ca o mantie groas eraă ă întrerupt doar de scâr âitul scauneă ţ lor stil Ludovic al XV-lea pe care st teau. Eustace Swayne se l s pe spate, inând în mân un pahar deă ă ă ţ ă cristal cu coniac şi se uit la piesele de pe tabla de şah. Urma s muteă ă Pearson.

— Aud c să -au f cut schimb ri la spital.ă ăJoe Pearson studia tabla de şah. Apoi se întinse şi mut un pion peă

partea stâng . Dup ce termin , morm i un singur cuvânt:ă ă ă ă— Câteva.Din nou t cere, nemişcare, încât curgerea timpului pă ărea c seă

oprise.— Eşti de acord cu ele? Se aplec şi mut nebunul în diagonal ,ă ă ă

dou p trate spre dreapta. Privi peste taă ă bla de şah pe jum tateă amuzat. Atitudinea sa spunea: str punge linia asta, dac po i.ă ă ţ

De data aceasta Joe r spunse înainte de a muta.ă— Nu cu toate. R mase în umbr , studiind pozi ia pieselor şiă ă ţ

Page 126: Arthur Hailey - Ultima Sansa

cânt rind variantele pe care le avea. Apoi, încet, mut o tur spreă ă ă dreapta.

Eustace Swayne aştepta. Trecu un minut. Dou . Trei. Întră -un târziu întinse mâna dup tura sa şi o mut , ca s contracareze mutareaă ă ă partenerului s u.ă

— Ai putea să-mi ceri un veto, pe viitor, dac doă reşti.— Oh? Ce fel de veto? Întrebarea fusese rostit înă cet, dar

mişcarea care o înso ise fusese rapid .ţ ă— Le-am spus lui Orden Brown şi şefului consiliului de conducere

c sunt dispus s dau un sfert de milion de dolari pentru cl direaă ă ă noului spital.

De data aceasta t cerea dur mai mulă ă t. Într-un târziu, b trânulă patolog mut nebunul şi captur un pion.ă ă

— Şah! Sunt o groaz de bani.ă— Am pus o condi ie. Swayne mut sţ ă ă-şi apere regele. Dau banii

cu condi ia ca tu s ai libertatea de aţ ă - i conduce sec ia aşa cum doreştiţ ţ şi atâta timp cât doreşti.

De data aceasta Joe Pearson nu mai mut . P rea s mediteze,ă ă ă privind în întuneric pe deasupra capului celuilalt.

— Sunt impresionat. Privi din nou tabla de şah. Dup pu in, mută ţ ă calul, atacând din nou regele.

Eustace Swayne privi cu aten ie mutarea patologului. Înainte de aţ muta el, se ridic , lu de la bar sticla cu coniac şi umplu paharele.ă ă

— Tr im întră -o lume a tinerilor. Cred c întotdeauna a fost aşa.ă Doar c , uneori, cei b trâni sunt cei care au puterea... şi capacitateaă ă de a o folosi. Apoi, se aşez şi mut pionul din fa a regelui, capturândă ă ţ calul ce-i punea probleme.

Pearson îşi mângâia gânditor b rbia. Hot rî s mute regina şiă ă ă captur pionul din fa a regelui.ă ţ

— Spui c ... Orden Brown, O'Donnell... ştiu acest lucru?ă— Am fost foarte explicit. Swayne lu la rândul s u nebunul cuă ă

calul.Deodat , Pearson începu s râd . Nu se putea spune de unde îiă ă ă

venea amuzamentul, de la joc, sau de la ceea ce discutau. Mut reginaă în fa a regelui adversarului.ţ

— Şah mat!Deşi înfrânt, Eustace Swayne îl privea admirativ.— Joe, nu am nici o îndoial , eşti la fel de bun ca în tinere e!ă ţ

*

Muzica se opri şi perechile de pe ringul de dans ale micului, dar foarte frecventatului club, începur s se împr ştie pe la mese.ă ă ă

— Spune-mi la ce te gândeşti? îl întreb Denă ise zâmbindu-i peste masa micu ce îi desp r ea.ţă ă ţ

— S fiu sincer, m gândeam ce pl cut ar fi dac am putea repetaă ă ă ă

Page 127: Arthur Hailey - Ultima Sansa

întâlnirea.Denise ridic paharul.ă— Pentru gânduri asem n toare, toasta ea.ă ă— Beau pentru asta. Îşi termin b utura din pahar şi îi f cu semnă ă ă

unui chelner s repete comanda. Mai dans m?ă ăMuzica începuse din nou.— Mi-ar face mare pl cere!ăSe ridic , întorcânduă -se pe jum tate spre el şi porniă r spre miculă

ring de dans, luminat discret. El întinse bra ele, iar ea se cuib ri întreţ ă ele. Dansar lipi i unul de altul. O'Donnell nu era un dansator bun.ă ţ Medicina nu-i l sase prea mult timp s se perfec ioneze. Dar Deă ă ţ nise îşi potrivea fiecare mişcare cu a lui. Îi sim ea trupul înalt, unduitor,ţ mişcându-se cu pl cere, anticipând muă zica şi propriile lui mişc ri.ă Sim ea parfumul discret pe careţ -l remarcase de la prima întâlnire. Cei cinci membri ai orchestrei cântau în surdin , creând o atmosfer intiă ă -m , un cântec ce fusese la mod cu câ iva ani mai înaă ă ţ inte:

Priveşte piramidele de pe malul Nilului,Admir r s ritul soarelui pe o insul , la tropice,ă ă ă ăDar aminteşte- i, iubito, c tot timpulţ ăÎmi este dor de tine.

Pe moment i se p ru c era în alt timp, c tr ia înă ă ă ă tr-un vid, izolat de problemele medicale, de spital şi de toate întâmpl rile zilnice. Apoi,ă melodia se schimb întră -una cu ritm mai rapid şi zâmbi din cauza sentimentalismului ce-l cuprinsese.

— Vii des aici? Adic la Burlington?ă— Nu chiar. Din când în când îl vizitez pe tata. Să- i spun drept,ţ

nu-mi place deloc oraşul. Sper s nuă - i ofenţ sez mândria civic .ă— Nu, uneori şi eu gândesc la fel. Dar nu te-ai n să cut aici? Îmi dai

voie să- i spun Denise?ţ— Bineîn eles. S nu fim conven ionali. Îl privi drept în fa şiţ ă ţ ţă

schi un zâmbet. Da, mţă -am n scut aici. Am fost la şcoal aici şiă ă locuiam acas . Atunci tr ia mama.ă ă

— Şi acum, de ce stai la New York?— Cred c sunt newă -yorkez din instinct. Şi apoi, so ul meuă ţ

locuieşte acolo. Era prima dat când men ioă ţ na ceva despre c snicia ei.ă Dup ce neă -am desp r it, am sim it c nu pot pleca. Nuă ţ ţ ă -mi place alt oraş.

— Da, cred c aşa este.ăSe gândea din nou cât era de frumoas aceast feă ă meie. Nu era

deloc artificial , era extrem de feminin . Kent O'Donnell, inândă ă ţ -o acum în bra e, sim induţ ţ -i c lă dura corpului, ştia c o doreşte. B nuia că ă ă era şi extrem de senzual . Deliberat, alung aceste gânduri. Erau preă ă -mature. Remarc din nou rochia de m tase, foarte eleă ă gant , cu careă era îmbr cat . Îi amintea un alt gând ceă ă -i trecuse prin minte în seara

Page 128: Arthur Hailey - Ultima Sansa

aceea: Denise era o femeie bogat . Ajunseser la locul întâlniriiă ă aproape simultan. El îşi parcase maşina şi se îndreptase pe jos spre intrarea clubului, când un Cadillac str lucitor se oprise şi un şofer înă uniform se repezise să ă-i deschid portiera Deă nisei. Se salutaser , apoiă ea se întorsese spre şoferul ce r m sese discră ă et în spate.

— Mul umesc, Tom, îi spusese ea. Cred c nu trebuie s te maiţ ă ă întorci. B nuiesc c domnul O'Donnell m va conduce acas .ă ă ă ă

— Mul umesc, doamn . Bun seara, domnule.ţ ă ăDac să -ar fi gândit mai bine, şi-ar fi dat seama c fiica lui Eustaceă

Swayne nu putea fi decât o femeie foarte bogat . Ea eraă moştenitoarea. Nu c lă -ar fi preocupat prea mult; veniturile sale de acum îi permiteau s duc o via confortabil şi să ă ţă ă ă-şi satisfac toateă nevoile. Totuşi, o femeie extrem de bogat în existen a lui, era ună ţ lucru nou, total neaşteptat. Se trezi iar la realitate, f când compara ieă ţ între Denise şi Lucy Grainger. Cu un uşor crescendo, orchestra termină melodia.

O'Donnell şi Denise aplaudar pu in şi, apoi, p r sir ringul deă ţ ă ă ă dans. Luând-o uşor de bra , o conduse spre masa lor. Un chelner seţ repezi s le in scaunele şi le servi b uturile pe care le comandaseă ţ ă ă O'Donnell. Acum, stând faţă-n fa şi savurând b utura, Denise îi spuseţă ă tandru:

— Am vorbit despre mine. Acum, spune-mi ceva despre tine. Mai puse sifon în whiskyul s u. Îi pl cea ca b utura s fie diluat , un faptă ă ă ă ă pe care majoritatea chelnerilor îl ignorau. E o chestie de obişnuin .ţă Ştiu s ascult, Kent.ă

Jum tate din gândurile ei şopteau: acesta este un b rbat, ună ă b rbat în toat fiin a lui. Lat în umeri, cu chip hot rât, personalitateă ă ţ ă puternic . Se întreb dac o va s ruta în seara aceasta şi ce se vaă ă ă ă întâmpla dup aceea. Credea c se deschideau posibilit i interesanteă ă ăţ cu Kent O'Donnell.

Kent îi povesti despre spital, despre munca lui, despre speran eleţ pe care le avea. Ea îl întrebase despre trecutul lui, despre oamenii pe care-i cunoscuse, admirându-i profunzimea gândirii şi sensibilitatea cu care vorbea despre orice lucru.

Apoi dansar din nou. Chelnerul le umplu paharele. Povestir ,ă ă dansar , chelnerul se întoarse şi secven a se repet .ă ţ ă

Denise îi povesti despre c snicia ei. Avusese loc cu optsprezeceă ani în urm şi durase zece. So ul ei era juă ţ rist la o firm din New York.ă Aveau doi copii gemeni, Alex şi Philippa, care r m seser în grija ei.ă ă ă Peste câteva s pt mâni împlineau şaptesprezece ani.ă ă

— So ul meu este un om perfect ra ional. Neţ ţ -am dat seama că suntem incompatibili şi c am pierdut desă tul timpul ca s ajungem laă aceast concluzie.ă

— V mai vede i?ă ţ— Da, des. La dineurile din oraş. Din când în când lu m masaă

împreun . Întră -un anume fel, Geoffrey este un b rbat încânt tor. Suntă ă

Page 129: Arthur Hailey - Ultima Sansa

sigur c iă ă ţ -ar pl cea.ăAmândoi erau foarte relaxa i. F r s aştepte s fie chemat,ţ ă ă ă ă

chelnerul le umplu din nou paharele. O'Donnell o întreb despre divor .ă ţ— Ai probleme cu ob inerea divor ului?ţ ţ— Nu tocmai. Geoffrey doreşte s divor eze, dar ină ţ sist ca eu să ă-i

furnizez probele. În statul New York trebuie neap rat s fie adulter.ă ă Pân acum nu am mers atât de departe.ă

— So ul t u nu a vrut niciodat s se rec s toreascţ ă ă ă ă ă ă?— Geoffrey? P ru surprins . Nuă ă -mi pot imagina aşa ceva. El este

însurat cu legea.— În eleg.ţ— Geoffrey a considerat întotdeauna c patul era un loc foarteă

nimerit ca să-şi citeasc dosarele.ăO spusese blând, aproape cu intimitate. O'Donnell în elegea de ceţ

eşuase c snicia lor. Gândul acesta îl excita.ă— Scuza iţ -m , domnule, dori i s mai comanda i ceva? Barul seă ţ ă ţ

închide.Surprins, O'Donnell îşi privi ceasul. Era aproape unu diminea a.ţ

Nu-i venea s cread c petrecuser împreuă ă ă ă n trei ore şi jum tate. Oă ă privi pe Denise. Aceasta scutur din cap.ă

— Nu, mul umesc, îi spuse chelnerului, şiţ -i pl ti nota pe careă acesta i-o prezentase.

Terminar ce aveau în pahare şi plecar . În timp ce aşteptau s leă ă ă fie adus maşina Denise îl lu de bra şiă ă ţ -i spuse:

— Ce p cat c plec m! Nu trebuia s refuz m ultiă ă ă ă ă mul pahar.Kent ezit pu in, apoi încerc :ă ţ ă— Putem merge la mine, dac vrei. Am un bar foară te bine asortat

şi este în drum. Se întreb dac proceă ă dase bine. I se p ru c observ înă ă ă atitudinea ei o r ceal , o urm de surprindere nepl cut . Apoi, aceastaă ă ă ă ă trecu.

— Da, de ce nu?Buickul îi aştepta afar , cu portierele deschise şi motorul pornit.ă

Traversând oraşul, Kent conducea mai încet ca de obicei, întrucât b use cam mult. Era o noapă te c lduroas şi ferestrele maşinii erauă ă coborâte. Dinspre scaunul cel lalt, sim i înc o dat o und discret deă ţ ă ă ă ă parfum. Când ajunser la blocul în care locuia, parc maşina în stradă ă ă şi urcar în lift. Ajunşi sus, în apară tament, el începu s prepareă b uturile.ă

Denise st tea în fa a unei ferestre deschise din sufraă ţ gerie, privind luminile Burlingtonului. Râul ce traversa oraşul t ia o brazd adânc deă ă ă întuneric între malurile sale. Stând în spatele ei, îi spuse încet:

— De mult timp n-am mai preg tit un cocktail. Sper s nu fie preaă ă dulce.

Denise sorbi din pahar, apoi şopti:— Ca tot ce faci tu, Kent, este perfect!Privirile li se întâlnir şi el îi lu paharul din mân . Dup ceă ă ă ă -l puse

Page 130: Arthur Hailey - Ultima Sansa

jos, ea se lipi de el cu naturale e. O strânse în bra e şi o s rut . În acelţ ţ ă ă moment, începu s sune, strident, telefonul în camera al turat . Nuă ă ă puteau s nuă -l ia în seam .ă

Denise se desprinse blând din îmbr işare.ăţ— Dragul meu, cred c trebuie s r spunzi.ă ă ăTraversând camera spre telefon, Kent o v zu luânduă -şi poşeta şi

m nuşile. Evident, seara era compromis . Riă ă dic aproape furiosă receptorul, apoi furia i se dizolv .ă

Era spitalul, medicul de gard . Unul din pacien ii lui f cuse febr şiă ţ ă ă avea simptome foarte serioase. Îi puse câteva întreb ri scurte, apoiă spuse:

— Bine, vin imediat. Între timp anun blocul de transfuzii, s fieţă ă preg ti i.ă ţ

Întrerupse leg tura şi apoi îl sun pe portar s cheme un taxiă ă ă pentru Denise.

PAISPREZECE

De cele mai multe ori, doctorul Joseph Pearson obişnuia s seă culce devreme. În mod deosebit, îns , în serile în care juca şah cuă b trânul Swayne, se culca foarte târziu, ceea ce f cea ca în diminea aă ă ţ urm toare s fie obosit şi iritat. Dup partida de noaptea trecut , acumă ă ă ă se afla într-o asemenea stare de indispozi ie.ţ

Citind necesarul de materiale pentru uzul laboratorului, lucru pe care îl detesta de obicei, cu atât mai mult acum, pufni nemul umit.ţ Mâzg li câteva semn turi, apoi citi o alt foaie. De data asta pufni şiă ă ă mârâi extrem de nemul umit. Un avizat ar fi ştiut ce urmeaz : doctorulţ ă Pearson era gata s explodeze.ă

Momentul exploziei se ivi odat cu a treia foaie de hârtie. B trânulă ă arunc stiloul din mân , lu hârtiile gră ă ă ămad şi porni spre uş . Intră ă ă furtunos în laboratorul de serologie, c utânduă -l pe Bannister. Tehnicianul preg tea o cultur întră ă -un col al laboratoruluiţ .

— Las totul şi vino aici! tun Pearson, aruncând hârtiile înă ă mijlocul mesei. Câteva foi se împr ştiar pe jos şi John Alexander seă ă gr bi s le adune. Instinctiv, se sim i uşurat c Bannister, şi nu el, eraă ă ţ ă inta acestei furii.ţ

— Ce s-a întâmplat? întreb tehnicianul apropiinduă -se. Era obişnuit cu accesele de furie ale doctorului şi nu era deloc impresionat.

— Î i spun eu ce sţ -a întâmplat! Este vorba de lista asta de materiale. Uneori cred c ai impresia c ne afl m în Clinica Mayo.ă ă ă

— Tot ne trebuie substan e de laborator, nu?ţPearson îl ignor .ă— Uneori am impresia c le m nânci pe pâine! Nu iă ă ţ -am spus să

explici de fiecare dat când ceri o substană neobişnuit ?ţă ă

Page 131: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Cred c am uitat. Bannister p rea resemnat.ă ă— Ei bine, este cazul s începi să ă- i aminteşti. Penţ tru ce ne trebuie

oxid de calciu? Nu am folosit niciodat aici aşa ceva.ăFa a lui Bannister se încre i întrţ ţ -un zâmbet mali ios.ţ— Dumneavoastr miă -a i spus sţ ă-l cump r. Nu este pentru gr dinaă ă

dumneavoastr ?ăTehnicianul se referea la un fapt cunoscut de amândoi, dar despre

care vorbeau foarte rar. Joe Pearson în calitatea de lider al Societ iiăţ horticole pentru cultura trandafirilor, folosea o mare cantitate din substan ele spitaţ lului pentru a îmbun t i calitatea solului gr dinii peră ăţ ă -sonale.

Avu bunul sim s par stânjenit.ţ ă ă— Ah, da,... aşa este... bine, hai s-o l s m pe asta. Dar asta? Deă ă

ce avem dintr-o dat nevoie de ser Coombs? Aşa, din senin? Cine lă -a comandat?

— Doctorul Coleman. R spunsul veni prompt. Spera de mult s seă ă iveasc ocazia s să ă e discute acest subiect.

Lâng el, John Alexander fu cuprins de un sentiment de team .ă ă— Când?— Ieri. Doctorul Coleman a semnat, oricum, nota de comand .ă

Acolo unde de obicei semna i dumneavoastr , ad ug Bannisterţ ă ă ă r ut cios.ă ă

Pearson privi din nou hârtia. Pân acum nu obseră vase c eraă semnat .ă

— Pentru ce îi trebuie serul? Ştii?B trânul laborant se relax . Roti ele r zbun rii fuseă ă ţ ă ă ser puse înă

mişcare, iar acum se putea bucura, ca simplu spectator. Se întoarse spre John Alexander.

— Dă-i drumul! Spune!— Pentru un test de sensibilitate a sângelui, domnule doctor

Pearson, explic neliniştit Alexander. Pentru soă ia mea. Lţ -a cerut doctorul Dornberger.

— Cu ser Coombs?— Este pentru un test indirect, domnule doctor.— Spune-mi, are ceva deosebit so ia dumitale? Voţ cea lui Pearson

avea o urm de sarcasm. De ce nu sunt suficiente testele în mediuă salin şi de proteine? Aşa cum facem pentru toat lumea?ă

Alexander înghi i în sec. Urm o perioad de t cere.ţ ă ă ă— Ei bine, aştept un r spuns!ă— Şti i, domnule doctor, euţ i-am sugerat doctorului Coleman, iar

dânsul a fost de acord c ar fi mai complet dac ...ă ă— Tu ai sugerat doctorului Coleman?Tonul întreb rii nu l sa nici o urm de îndoial asuă ă ă ă pra a ceea ce

urma s se întâmple.ă— Da, domnule, se bâlbâi Alexander, sim ind pericoţ lul. Din

moment ce unii anticorpi nu pot fi detecta i prin testele în mediu salinţ

Page 132: Arthur Hailey - Ultima Sansa

şi de proteine, am crezut c un test suplimentar de...ă— Gata! işni cuvântul brutal, s lbatic.ţ ăÎn acelaşi timp, Pearson izbi cu pumnul în teancul de formulare

aflate pe mas . În laborator se l s linişă ă ă tea. Respirând agitat, b trânulă nu-şi lua ochii de la tânărul tehnician.

— Cu tine este o mare problem , spuse întră -un târziu. Eşti cam prea libertin din cauza ideilor care i sţ -au b gat in cap la şcoalaă tehnic .ă

În timp ce vorbea, în tonul vocii se strecura am ră ăciunea, am r ciunea împotriva tuturor celor care erau mai tineri, care seă ă amestecau în treburile lui, încercând să-i submineze autoritatea, care, în mod indiscutabil şi absolut, pân acum fusese a lui şi numaă i a lui.

Cu o alt stare de spirit, şi alt dat , ar fi tratat problema maiă ă ă tolerant. Dar acum se hot rî să ă-l pun imeă diat la punct pe acest mucos de laborant.

— Ascultă-m şi în elege bine ceă ţ - i spun! iţ Ţ -am mai spus o dat şiă nu vreau să- i mai repet.ţ

Era vocea autorit ii, vorbea şeful de sec ie, îi exăţ ţ plica limpede unui subordonat m runt c nu vor maiă ă fi alte avertismente, c se vaă trece direct la fapte. B trâă nul îşi apropie mult fa a de a lui Alexanderţ şi-i spuse:

— Eu conduc aceast sec ie şi dac tu sau altcineva ave i vreoă ţ ă ţ nel murire, s veni i la mine. Ai în eles?ă ă ţ ţ

— Da, domnule.În acel moment Alexander nu dorea decât ca totul s se termine.ă

Ştia c f cuse ultima propunere din via a lui. Dac aşa erai r spl tită ă ţ ă ă ă pentru c î i foloseai mină ţ tea, de acum înainte el îşi va face treaba şi îşi va p să tra ideile pentru sine. Las' pe al ii sţ ă-şi fac griji, şi tot ei să ă poarte şi responsabilitatea actelor lor.

Dar Pearson nu terminase.— Nu ac iona pe la spatele meu şi nu profita de docţ torul Coleman

pentru c este nou aici.ăMândria lui Alexander îl f cu s izbucneasc .ă ă ă— Nu am profitat...— Ba, eu spun c da! Şi î i spun s termini, se r sti b trânul,ă ţ ă ă ă

nervos, iar ochii îi aruncau fl c ri.ă ăAlexander se f cuse mic, era strivit şi nu mai zicea nimic. Pearsonă

urm ri câteva clipe reac ia tân rului, apoi, p rând satisf cut că ţ ă ă ă ă-l îngenunchease, continu s voră ă beasc .ă

— Acum, am să- i mai spun ceva. De data asta toţ nul, dac nu eraă cordial, era ceva mai blând. În privin a testelor, cele dou teste ne vorţ ă da toate informa iile de care avem nevoie. Î i reamintesc c eu suntţ ţ ă patolog şi ştiu ce vorbesc. Ai în eles?ţ

— Da, domnule doctor.— Bine. Î i voi spune ce voi face. Vocea lui Pearţ son devenise mai

calm , suna de parc dorea un armisă ă ti iu. Pentru c eşti atât deţ ă

Page 133: Arthur Hailey - Ultima Sansa

neliniştit şi doreşti ca testele s fie bine f cute, le voi face chiar eu. Aiciă ă şi acum. Unde este proba de sânge?

— În frigider, se gr bi s r spund Bannister.ă ă ă ă— Adu-o.Traversând camera, Bannister se gândi c scena nu ieşise tocmaiă

pe placul lui. Puştiul trebuia pus la punct, totuşi b trânul fusese preaă dur. Lui i-ar fi pl cut ca furtuna s se îndrepte spre doctorul cel tân r.ă ă ă Dar poate c b trânul o avea în cap şi pe asta, pentru mai târziu. Aleseă ă proba de sânge etichetat „Dă -na Alexander" şi închise uşa frigiderului.

Pearson lu flaconul cu sânge. Între timp, Bannister îşi aminti deă comanda de materiale ce fusese cauza scandalului. C zuse pe jos şi elă se aplec şi o ridic .ă ă

— Cu asta ce fac? îl întreb pe doctor.ăAcesta luase o eprubet curat şi preg tea serul. F r să ă ă ă ă ă-şi ridice

ochii, întreb iritat:ă— Cu ce anume?— Cu comanda de ser Coombs.— Nu vom avea nevoie de ser. Rupe-o.Bannister ezit . Oricât de nesuferit îi era Coleman, ştia c este oă ă

problem de protocol medical.ă— Ar trebui anun at doctorul Coleman. Dori i sţ ţ ă-i spun eu?Pearson, care se chinuia s scoat capacul unei stiă ă cle, spuse

ner bd tor:ă ă— Nu, îi spun eu.Bannister ridic din umeri. Oricum, îi avertizase. Dac ieşeaă ă

scandal, nu era el vinovat. Lu comanda penă tru ser şi o rupse, aruncând fluturaşii de hârtie în coşul de gunoi.

*

Roger McNeil, medic patolog, gândea c oricât de mul i ani deă ţ practic medical ar avea, tot nu să ă -ar imuniza şi nu s-ar putea obişnui s fac autopsii la copii. Tocmai terminase una, şi acum, în sala deă ă autopsie, trupul unui b ie el de patru ani z cea deschis pe mas ,ă ţ ă ă oferind un spectacol sfâşietor. Vederea acestuia îl tulbura mai mult ca oricând. McNeil ştia deja c în noapă tea aceea nu va putea dormi. Scena aceasta urma s i se întip reasc în minte mai ales datorit faptului că ă ă ă ă moartea acestui copil fusese absurd . Ridic privirea şi v zu că ă ă ă Seddons îl studia.

— Bietul de el. Ce proşti pot fi oamenii uneori!— Mai aşteapt poli istul?ă ţ— Da. Şi ceilal i.ţ— Mai bine cheamă-l pe Pearson.— Bine.McNeil se întreb dac nu cumva era laş şi aceast cauz nuă ă ă ă

dorea să-şi asume responsabilitatea. Dar acesta era un caz pe care

Page 134: Arthur Hailey - Ultima Sansa

b trânul trebuia să ă-l afle neap rat. Apoi, putea hot rî cineă ă -i va informa pe cei de afar .ă

Seddons se întoarse de la telefon.— Pearson era la serologie. Vine imediat.Aşteptar în t cere. Întră ă -un târziu, auzir paşii târşi i ai lui Pearsn,ă ţ

intrând în sal . În timp ce McNeil îi d dea detalii, b trânul studiaă ă ă cadavrul. Cu o or în urm , copilul fusese lovit de o maşin în fa aă ă ă ţ casei sale. Fusese adus la spital de o ambulan , dar murise pe drum.ţă Anun at, procurorul ceruse autopsia. McNeil îi spuse lui Person ceţ descoperiser .ă

— Vrei s spui c asta e cauza? B trânului nuă ă ă -i venea s cread .ă ă— Asta l-a ucis, nu altceva, r spunse McNeil.ăÎl cunoştea pe McNeil destul de bine ca s ştie c acesta nuă ă

greşeşte.— Înseamn c ... În timp ce ei st teau şi se uitau...ă ă ă— Cred c nimeni nu şiă -a dat seama ce se întâmpl , interveniă

Seddons.— Câ i ani avea copilul?ţ— Patru. Şi era un copil tare dr g laş.ă ăPrivir cu to ii spre masa de autopsie, la trupul m runt.ă ţ ă— Bine. Merg eu s le spun, hot rî Pearson.ă ăCei trei b rba i din sala de aşteptare îl privir neă ţ ă linişti i când îlţ

v zur ieşind din sala de autopsie. Unul era îmbr cat în uniform deă ă ă ă poli ist Lâng el st tea un b rbat înalt, cu ochii înroşi i.ţ ă ă ă ţ

Al treilea b rbat, stând singur întră -un col , era un om m run el, cuţ ă ţ musta .ţă

Pearson se prezent .ă— Eu sunt Stevens, domnule, se prezent şi poli isă ţ tul. Sec iaţ

num rul cinci.ăScoase imediat din buzunar un carne el şi ţ un creion.— A i v zut când sţ ă -a întâmplat accidentul? îl întreb Pearson.ă— Eu am sosit la scurt timp dup ce să -a produs. Ar t spreă ă

b rbatul înalt. Dânsul este tat l copilului, iar domul acela esteă ă conduc torul maşinii.ă

— Mi-a ieşit direct în fa , dintrţă -o parte lateral a casei, spuseă b rbatul cel m runt, cu o voce rug toare. Eu nu sunt un şofer neglijent.ă ă ă Şi eu am copii acas . Nu mergeam repede, eram aproape oprit cândă s-a întâmplat.

— Iar eu spun c eşti un mare mincinos. Vorbea tat l. Vocea îi eraă ă sugrumat de emo ie şi am r ciune. Lă ţ ă ă -ai omorât şi sper c vei ajungeă la închisoare pentru asta.

— Un moment, v rog, interveni Pearson. T cur to i şi se uitar laă ă ă ţ ă el. Vom trimite un raport complet procurorului, dar v pot spune dateleă preliminare. Cei trei îl priveau în t cere. Autopsia neă -a ar tat c nu maă ă -şina l-a omorât pe b iat.ă

Poli istul privi uluit.ţ

Page 135: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Dar eu am fost acolo! exclam tat l. V spun eu c ...ă ă ă ă— Aş dori s existe o alt modalitate de a v spune acest lucru,ă ă ă

dar nu exist . Se adres tat lui.ă ă ă Lovitura pe care a primit-o copilul l-a doborât şi i-a provocat o uşoar contuzie. A leşinat. A avut deă asemenea şi o mic fractur la nas, foarte neînsemnat , care dină ă ă nefericire a sângerat abundent. Pearson se întoarse spre poli ist. Credţ c b iatul a fost întins pe spate, exact pe locul pe care a c zut.ă ă ă

— Da, domnule, aşa este. Nu am vrut să-l mişc m pân când aă ă venit ambulan a.ţ

— Şi cât timp a i aşteptat?ţ— Cam zece minute.Pearson cl tin uşor din cap. Era mai mult decât suă ă ficient. Cinci

minute erau de ajuns.— M tem c asta a fost cauza mor ii copilului. Sângele de la ranaă ă ţ

de la nas s-a scurs pe c ile respiratorii. Nu a mai putut respira şi aă aspirat sânge în pl mâni A murit asfixiat.ă

Pe chipul tat lui se citea groaza şi uluirea.ă— Vre i s spune i... dac lţ ă ţ ă -am fi întors...— Vreau s spun exact ceea ce am spus. Aş fi vrut s v potă ă ă

spune altfel. Dar nu pot spune decât adev rul. Leziunea ini ial a fostă ţ ă minor .ă

— Şi atunci, impactul cu maşina...? întreb poli istul.ă ţ— Nu po i fi niciodat sigur, dar eu cred c a fost uşor.ţ ă ăPearson ar t spre omul cel m run el, care acum se apropiase deă ă ă ţ

ei.— Cred c omul acesta spune adev rul. Maşina se deplasa încet.ă ă— Sfânt Fecioar ! Tat l îşi prinse fa a în mâini şi începu să ă ă ţ ă

plâng de disperare. B rbatul cel m runt se apropie, îi puse o mân peă ă ă ă um r şiă -l conduse spre un scaun.

Poli istul era alb ca varul.ţ— Doctore, eu am fost acolo. Aş fi putut întoarce copilul... Dar nu

am ştiut.— Nu cred c trebuie s te învinov eşti.ă ă ăţB rbatul p ru c nu auzise. Continu ca uă ă ă ă n somnambul.— Am f cut un curs de prim ajutor. Tot timpul neă -au spus s nuă

mişc m pe nimeni. Face i orice, dar nu mişca i pe nimeni! Aşa neă ţ ţ spuneau tot timpul.

— Ştiu. Din nefericire, sunt câteva excep ii. Una dinţ tre ele este atunci când un om sângereaz pe gur .ă ă

*

La jum tatea culoarului de la etajul întâi, în drum spre sala deă mese, doctorul Coleman îl v zu pe Pearson ieşind dintră -un cabinet. La început se gândi c acesta ar putea fi bolnav. P rea preocupat, distrat,ă ă nu vedea nimic în jurul s u. În ultima clip îl v zu pe Coleman şi seă ă ă

Page 136: Arthur Hailey - Ultima Sansa

îndrept spre el.ă— Ah, da... doctore Coleman... aş fi vrut să- i spun ceva.ţColeman sim i c b trânul nuţ ă ă -şi putea aduna gândurile. V zu c îiă ă

tremurau mâinile.— Ce este domnule doctor Pearson?— Era... ceva în leg tur cu laboratorul... Pearson îşi scutură ă ă

capul. Nu mai ştiu... o să-mi amintesc mai târziu. D du s se întoarc ,ă ă ă dar îi veni un gând în minte. Da, cred c ar trebui s preiei sala deă ă autopsie începând de mâine.. Fii cu ochii pe ei, ai grij s fac treabă ă ă ă bun .ă

— Foarte bine. Voi fi bucuros s-o fac.David Coleman avea idei foarte clare despre cum trebuie s seă

fac autopsiile, şi acum avea ocazia s le pun în practic . Se gândi că ă ă ă ă ar putea aborda acum subiectul care-i st tea în minte.ă

— Aş putea s v spun ceva, în leg tur cu laboă ă ă ă ratoarele?— Laboratoarele? B trânului nuă -i st tea mintea la aşa ceva.ă— V aminti i c în scrisoarea mea vă ţ ă -am sugerat s v gândi i laă ă ţ

posibilitatea de a-mi încredin a conduţ cerea unor laboratoare?P rea ciudat s abordeze aceast problem atunci şi acolo. Dară ă ă ă

Coleman sim ea c acum avea o ocazie pe care sţ ă -ar fi putut s nă -o mai aib curând.ă

— Da, da, îmi amintesc.Pearson p rea preocupat s priveasc un grup deă ă ă trei persoane ce

mergeau în fa a lor: un poli ist şi un om micu ceţ ţ ţ -l sprijineau pe unul mai înalt.

— M gândeam c aş putea începe cu serologia. Aş dori s facă ă ă nişte verific ri ale modului de lucru. Veriă fic ri obişnuite.ă

— Hm? Ce a i spus?ţEra enervant c trebuie s repete, dar repet .ă ă ă— Am spus c aş dori s fac unele schimb ri la serologie.ă ă ă— Ah, da. da... e în regul . Pearson era totuşi abă sent. Continu să ă

priveasc pe coridor în clipa în care Coleman se desp r i de el.ă ă ţ

*

Elizabeth Alexander se sim ea bine. Acum, când era pe cale sţ ă serveasc masa la bufetul spitalului realiza c se sim ea bine deă ă ţ câteva zile bune, dar ast zi se simă ea mai bine decât oricând. Copilulţ tr ia şi mişca, chiar şi acum ii sim ea mişc rile. Abia venise de la ună ţ ă magazin de unde cump rase câteva lucruri pentru cas , ină ă clusiv o bucat de ă material pentru camera copilului. Acum se întâlnise cu John pentru a servi masa.

Era prima dat când mâncau împreun la spital. Foă ă losirea bufetului era un privilegiu acordat membrilor familiilor angaja ilorţ spitalului, iar John aflase acest lucru doar de câteva zile. Elizabeth alesese o salat , sup , friptur de miel cu cartofi şi varz şi budinc cuă ă ă ă ă

Page 137: Arthur Hailey - Ultima Sansa

brânz şi lapte. John o întrebase amuzat:ă— Sigur ai luat suficient mâncare?ăElizabeth r spunse muşcând dintră -un baton de pâine.— Am un copil fl mând.ăJohn zâmbi. Cu câteva minute în urm se sim ea deă ţ primat, din

cauza confrunt rii cu doctorul Pearson. Dar buna dispozi ieă ţ contagioas a lui Elizabeth îl f cuse s uite pentru moment de ea.ă ă ă Oricum, el era hot rât s fie foarteă ă atent, ca s nu mai aib necazuri.ă ă Doctorul Pearson reuşise s fac testele de sensibilitate şiă ă -i spusese că rezultatul era negativ la amândou .ă

— Nu trebuie s v face i nici o problem , îi spuă ă ţ ă sese el, cu foarte mult blânde e, încercând parc s atenueze izbucnirea de diminea .ă ţ ă ă ţă

Mai era un lucru de care trebuia s in seam : Peară ţ ă ă son era medic, iar el, nu. Poate c Pearson avea drepă tate, poate c el a dată prea mult importan unor luă ţă cruri înv âte la şcoal . Doar era unăţ ă lucru bine cunoscut c şcoala te înv a o gr mad de teorie ce nuă ăţ ă ă - iţ folosea în practic . Numai bunul Dumnezeu ştie câte teorii trebuie să ă înve i la colegiu şi la facultate, cu care, dup examene, nu te maiţ ă întâlneşti niciodat . Aşa putea fi şi în cazul sta. Poate c John luaseă ă ă prea în serios teoria înv at la şcoal despre necesitatea efectu riiăţ ă ă ă unui îl treilea test de sensibilitate, în vreme ce Pearson, cu bogata sa experien ştia c nu este necesar. Ce spusese el aziţă ă -diminea ?ţă

— Dac am schimba metodele de lucru în laborator de fiecareă dat când apare ceva nou, nu am mai termina niciodat . În medicin ,ă ă ă idei noi apar în fiecare zii. Dar într-un spital, trebuie s ne asigur m deă ă corectitudinea şi valabilitatea lor înainte de a fi aplicate. Aici avem de-a face cu vie ile oamenilor, şi nu putem risca.ţ

John nu prea îşi d dea seama cum ar fi putut pune în pericol via aă ţ cuiva un test suplimentar, dar observase c Pearson era refractar laă ideile noi. Sigur, doctorul Coleman ar tase limpede necesitatea unui ală treilea test. Dar el era mult mai tân r decât Pearson şi nu avea atât deă mult experien ...ă ţă

— i se r ceşte supa, îi întrerupse Elizabeth gândurile. La ce teŢ ă gândeşti?

— La nimic, scumpo. Hot rî s alunge totul din minte. Am vrut să ă ă te întreb s pt mâna trecut , cum stai cu greutatea?ă ă ă

— Aproape normal , r spunse Elizabeth vesel . Dar doctorulă ă ă Dornberger mi-a spus c trebuie s m nânc foarte bine. Terminaseă ă ă supa şi se preg tea s atace fripă ă tura de miel.

Ridicând privirea, John îl v zu pe doctorul Coleman apropiinduă -se. Noul patolog se îndrepta spre locul unde luau masa, de obicei, medicii.

— Domnule doctor Coleman!— Da?— Domnule doctor, aş dori s vă -o prezint pe so ia mea. Scumpo,ţ

dânsul este domnul doctor Coleman, despre care iţ -am povestit.— Îmi pare bine, doamn Alexander. Cum v simă ă i i? Colemanţ ţ

Page 138: Arthur Hailey - Ultima Sansa

f cu o pauz , iă ă ţ nând în mâini tava cu mâncare.— Î i aminteşti, scumpo? întreb John, pu in stânjenit de situa ie.ţ ă ţ ţ

iŢ -am spus c şi domnul doctor este din New Richmond.ă— Da, desigur. Bun ziua, domnule doctor. Eu v in foarte bineă ă ţ

minte. Nu venea i uneori la magazinul tat lui meu?ţ ă— Aşa este.Da, acum şi-o amintea foarte bine. O fat vesel , cu picioare lungi,ă ă

care te servea politicos în magazinul învechit, g sind lucruri care seă pierduser în înghesuă iala aceea. Nu p rea s se fi schimbat prea mult.ă ă

— Cred c am cump rat o dat nişte umeraşe de la dumneata.ă ă ă— Da, îmi amintesc, spuse fata vesel . Vă -au folosit?— Acum, dac m gândesc bine, cred c să ă ă -au rupt.Elizabeth începu s râd .ă ă— Dac le duce i înapoi, sunt sigur c mama vi le schimb . Acumă ţ ă ă ă

ea conduce magazinul. Este mai dezordonat ca niciodat .ăBuna ei dispozi ie era contagioas . Coleman zâmbea. John traseţ ă

un scaun liber.— Nu sta i cu noi, domnule doctor?ţUn moment, Coleman ezit . Apoi, realizând c ar fi nepotrivit să ă ă

refuze, spuse:— De acord. Puse jos tava ce con inea un dejun spartan, o salatţ ă

de fructe şi un pahar cu lapte şi se aşez . O privi din nou pe Elizabeth.ă Dacă-mi amintesc bine, nu cumva aveai coad de cal pe vremeaă aceea?

— Ba da. Şi protez la din i.ă ţÎi pl cea fata asta. Întâlnirea de ast zi p rea să ă ă ă-i reaminteasc oă

pagin din trecut, îi amintea de anii adoă lescen ei. Se sim ise bine înţ ţ Indiana. Îşi aminti vacan ele de var petrecute acolo, conducândţ ă împreun cu taă t l s u b trânul şi hodorogitul Chevrolet al acestuia.ă ă ă

— De mult vreme nu am mai fost în New Richmond. Şti i, tat lă ţ ă meu a murit, iar mama s-a mutat pe coasta de vest. Nu m mai atrageă nimic acolo. Spune-mi, cum i se pare c snicia cu un om ce face parteţ ă din corpul medical?

— Nu din corpul medical, nu sunt decât tehnician laborant, interveni repede John Alexander.

Imediat se întreb de ce f cuse aceast precizare. Poate dintră ă ă -un gest reflex, cauzat de scena de diminea . Cu câteva minute în urm ,ţă ă John se gândise să-i spun lui Coleman despre incident, dar imediat seă hot râse s tac . Avusese deja destule necazuri pentru c vorbiseă ă ă ă deschis cu Coleman.

— Nu te subaprecia, spuse Coleman. Tehnologia medical este ună domeniu important.

— Nu se subapreciaz , spuse Elizabeth. Uneori îi pare r u c nu aă ă ă continuat studiile ca s devin doctor.ă ă

— Adev rat?ăAlexander ar fi vrut ca Elizabeth s nu fi adus vorba despre asta.ă

Page 139: Arthur Hailey - Ultima Sansa

R spunse f r tragere de inim :ă ă ă ă— La un moment dat am avut asemenea idei.— De ce nu ai continuat?— Din motive banale. În special din cauza banilor. Nu aveam bani

şi trebuia s încep s muncesc.ă ă— Mai po i înc s o faci. Câ i ani ai?ţ ă ă ţR spunse Elizabeth pentru el:ă— Împlineşte dou zeci şi trei de ani, peste dou luni.ă ă— Mmm! Ce b trân eşti! Începur to i s râd . S ştii c mai aiă ă ţ ă ă ă ă

timp, continu Coleman.ă— Oh, ştiu, spuse Alexander încet şi gânditor, dar ştiind că

argumentul nu este conving tor. Necazul este c asta ar implica ună ă mare efort financiar, tocmai acum, când am început s ne aranj m. Şiă ă pe urm ... vine coă pilul... L s propozi ia neterminat .ă ă ţ ă

Coleman lu paharul cu lapte şi b u cu sete.ă ă— Mul i oameni au f cut facultatea de medicin , având copii. Şiţ ă ă

mul i au avut probleme financiare.ţ— Asta i-am spus şi eu, interveni Elizabeth agitat . Îmi pare bineă

c mai sunt şi al ii care gândesc ca mine.ă ţColeman se şterse la gur cu şerve elul şi îl privi fix pe Alexander.ă ţ

Avea impresia c avusese dreptate în priă vin a tân rului. P reaţ ă ă inteligent şi conştiincios; se vedea c îl intereseaz munca lui.ă ă

— Ştii ce cred eu, John? Cred c dac gândeşti aşa şi nu mergiă ă să- i continui studiile cât mai ai timp, poate vei regreta tot restul vie ii.ţ ţ

Alexander privea în jos absent, mutând cu itul şi furculi a.ţ ţ— Înc este mare nevoie de medici patologi, nuă -i aşa? întrebă

Elizabeth.— Ah, da. Poate în patologie mai mult decât în alte domenii.— De ce?— Din nevoia de a face cercetare — de a face ca medicina să

progreseze; s umple golurile.ă— Cum adic , s umple golurile?ă ăLui Coleman îi trecu prin minte c vorbeşte mai deschis decât ar fiă

vrut. Tocmai era pe punctul de a exprima idei care de obicei st teauă ferecate în mintea lui. Dar compania celor doi tineri era stimulativ ,ă poate pentru c sim ea nevoia de a fi în compania cuiva mai tân ră ţ ă dup discu ia cu Pearson.ă ţ

— Într-un fel, medicina este ca un r zboi. Şi la fel ca întră -un r zboi,ă se întâmpl înaint ri spectaculoase. Atunci, oamenii, medicii ,se repedă ă pe noua linie a frontului şi las în urm o gr mad de goluri ceă ă ă ă trebuiesc completate.

— Şi asta este sarcina patologului, s umple goluă rile?— Este sarcina tuturor ramurilor medicinii. Dar în patologie, uneori

posibilit ile sunt mai mari. Şi mai este cevaăţ — cercetarea medicală seam n cu ridicarea unui zid. Cine adaug o informa ie, pune oă ă ă ţ c r mid peste alta, altcineva mai adaug una şi astfel zidul creşte. Înă ă ă ă

Page 140: Arthur Hailey - Ultima Sansa

cele din urm , vine cineva şi pune c r mida din vârf. Nu le este dată ă ă multora s fac lucruri spectaculoase. Patologii de obicei îşi aduc oă ă modest contribu ie la cuă ţ noaşterea medical , ceva din propria loră experien , din timpul lor propriu. Dar fiecare patolog trebuie s facţă ă ă asta.

John Alexander asculta foarte atent.— Dumneavoastr ve i face cercetare aici?ă ţ— Sper.— În ce domeniu?Coleman ezit . Era un subiect despre care nu mai vorbise până ă

acum. Dar deja spusese prea multe, aşa c ce mai conta un mică am nunt?ă

— Am s încep pe lipomaze, tumori benigne ale esuă ţ tului gras. Ştim foarte pu ine lucruri despre ele. Şti i... doamn Alexander, sţ ţ ă -a întâmplat ceva? Nu v sim i i bine?ă ţ ţ

Elizabeth gemuse uşor. Acum st tea cu fa a în palme şi d dea dină ţ ă cap.

— Elizabeth, ce se întâmpl ? Alarmat, John Alexană der s rise de peă scaun şi acum se învârtea în jurul mesei.

— Este... este bine acum. Gata. O secund ... o durere mare...ă ame eal . Gata, miţ ă -a trecut.

B u o gur de ap . Trecuse, dar fusese ca o în epă ă ă ţ ătur cu un vârfă de ac, apoi ame ise şi totul seţ învârtea în jurul ei.

— S-a mai întâmplat şi alt dat ? întreb Coleman.ă ă ă— Nu.— Eşti sigur , draga mea?ă— Ei, nu te îngrijora. Este prea devreme pentru copil. Mai am cel

pu in dou luni.ţ ă— Totuşi, spuse Coleman serios, v sf tuiesc s meră ă ă ge i laţ

obstetrician să-i spune i ce sţ -a întâmplat. S-ar putea s v consulte dină ă nou.

— Am să-i spun. Promit.În momentul acela Elizabeth era convins c va merge. Dar maiă ă

târziu, departe de spital, i se p ruse caraghios s fac o problemă ă ă ă dintr-o durere trec toare, care venise şi disp ruse atât de repede.ă ă Dac urma s se mai întâmple, atunci avea s se duc , dar nu acum.ă ă ă ă Hot rî s mai aştepte.ă ă

CINCISPREZECE

— Vreo veste?Din scaunul cu rotile, Vivian o privea pe doctori a Lucy Grainger,ţ

care intrase în camera ei. Trecuser paă tru zile de la biopsie, trei zile de când doctorul Pearson trimisese lamele la New York şi Boston.

Page 141: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Lucy d du din cap.ă— iŢ -am spus, Vivian, tu vei fi prima care vei şti, imediat ce vom

avea rezultatul.— Când... când ve i şti... sigur?ţ— Probabil ast zi.ăLucy vorbea detaşat. Nu dorea s arate c şi pe ea o tulburaă ă

aşteptarea. Vorbise din nou cu Joe Pearson, asear ; el îi spusese că ă dac cele dou rezultate nu veneau pân la amiaz , va suna la cliniciă ă ă ă pe cei doi consultan i, sţ ă-i gr beasc pu in. Aşteptarea era grea pentruă ă ţ to i. Inţ clusiv pentru p rin ii lui Vivian, care veniser din Oregon cu o ziă ţ ă în urm .ă

Lucy scoase bandajul de la genunchiul lui Vivian; rana de la biopsie p rea s se vindece bine. Punând la loc bandajul, spuse:ă ă

— Ştiu c este greu, dar încearc s te gândeşti la altă ă ă ceva.Fata zâmbi trist.— Nu-i uşor.— Poate c te va ajuta un vizitator. Ai unul foarte matinal.ăLucy deschise uşa şi-i f cu semn lui Mike Seddons s intre, apoiă ă

plec .ăMike era îmbr cat în halatul de spital.ă— Am furat zece minute. Sunt ale tale.Se aplec şi o s rut . Ea închise ochii şi se strânse tare lâng el.ă ă ă ă

Mike îi vorbea cu blânde e şiţ -i mângâia p rul.ă— Este greu, nu? Aşteptarea este grea.— Oh, Mike, dac aş şti m car ce se va întâmpla cu mine! Nu credă ă

că m-ar sup ra... dar s nu ştii...ă ă— Vivian, draga mea, aş vrea s pot face ceva pentru tine.ă— Ai f cut deja foarte multe, doar prin prezen a ta aici. Nu ştiuă ţ

cum ar fi fost f r tine...ă ă— Nu vorbi aşa. Trebuia s fiu aici. Miă -a fost predestinat, totul este

dirijat de ordinea cosmic . Îi zâmbi dar ştia c sub acest zâmbet seă ă ascunde goliciunea. Ca şi Lucy, Mike era conştient de implica iileţ întârzierii rapoartelor. Reuşise totuşi s o fac pe Vivian s râd .ă ă ă ă

— Prostii! Dac eu nu mergeam la autopsia aceea, alt elev ar fiă ă ă ajuns prima la tine...

— Poate s par aşa, dar nu po i sc pa de destin. De pe vremeaă ă ţ ă când str moşii noştri s reau prin copaci şi se sc rpinau sub bra ,ă ă ă ţ genele noastre s-au apropiat pe nisipurile mişc toare ale Timpului,ă Vie ii şi Norocţ ului.

Vorbea ca s se afle în treab , spunând primele cuă ă vinte ce-i veniser în minte, dar asupra lui Vivian aceasta avea efectul dorit.ă

— Oh, Mike, spui atât de frumos prostioarele astea. Şi te iubesc atât de mult.

— Aşa mai merge. O s rut din nou. Cred c şi mama ta m place.ă ă ă ă— Vezi ce-mi faci? Vivian îi duse o mân la gur . Trebuia s întrebă ă ă

mai întâi dac totul a fost bine dup ce a i plecat de aici asear .ă ă ţ ă

Page 142: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Sigur c a fost bine. Iă -am condus la hotel. Am mai stat pu in deţ vorb . Mama ta nu a spus prea multe, dar am observat c tat l t uă ă ă ă m-a studiat bine, spunând în sinea lui: Ce fel de b rbat este acestaă care crede c se va însura cu frumoasa mea feti ?ă ţă

— Ast zi am să ă-i spun.— Ce ai să-i spui?— Nu ştiu. Îl trase de ureche. Aş putea să-i spun: Are cel mai

frumos p r roşu, cel mai dezordonat, dar şi cel mai m t sos.ă ă ă— Ei, ne va fi de mare ajutor. Nici o c snicie nu este complet f ră ă ă ă

o claie de p r roşu. Şi altceva?ă— Am să-i spun: „Nu prea ai ce vedea la el. Dar are o inim de aură

şi va fi un chirurg str lucit".ă— N-ai putea s spui, „excep ional de str lucit"?ă ţ ă— Aş putea, dac ...ă— Dac ce?ă— Dac m mai s ru i o dat acum.ă ă ă ţ ă

*

La etajul al doilea al spitalului Lucy Grainger b tu uşor la uşaă şefului corpului medical şi intr . Kent O'Doă nnell ridic ocă hii din hârtii.

— Bun , Lucy, ia loc, te rog. Odihneşteă - i pu in oaţ ţ sele obosite.— Acum c veni vorba, chiar cred c sunt obosite.ă ăSe afund în fotoliul de piele din fa a biroului lui O'Donnell.ă ţ— Am stat de vorb cu domnul Loburton, aziă -diminea .ţăO'Donnell ocoli masa şi se coco pe col ul care era mai apropiatţă ţ

de scaunul lui Lucy.— O igar ?ţ ă— Mul umesc. Lu igara. Da, cu tat l lui Vivian. Îşi aprinse igaraţ ă ţ ă ţ

de la bricheta pe care i-o întinse O'Donnell şi inhal adânc. Amândoiă p rin ii au ajuns aici ieri. Bineîn eles c sunt foarte îngrijora i şi nu ştiuă ţ ţ ă ţ nimic despre mine. I-am sugerat domnului Loburton s stea de voră bă cu tine.

— A vorbit. I-am spus, c dup p rerea mea, fiica lui nu putea fi peă ă ă mâini mai bune. Nu exist om în spital în care s am mai multă ă ă încredere decât în tine. Pot să- i spun c a p rut foarte uşurat.ţ ă ă

— Mul umesc.ţLucy sim ea o imens recunoştin pentru ceea ce spuseseţ ă ţă

O'Donnell.— Nu-mi mul umi mie, spuse el zâmbind. Este o opiţ nie foarte bine

sus inut de argumente. Ceţ ă -i cu fata, Lucy? Cum evolueaz ?ăÎn câteva cuvinte, Lucy îi povesti cazul, tentativa ei de

diagnosticare şi biopsia.— Ai vreo problem cu patologia? Nu a lucrat prompt Joe Pearson?ăLucy îi povesti despre motivele întârzierii.— Cred c este plauzibil, spune Kent gânditor. Nu cred c putemă ă

Page 143: Arthur Hailey - Ultima Sansa

face un caz din asta, dar ineţ -te de Joe. Cred c nă -ar trebui să-l sl beştiă ast zi.ă

— Nici nu inten ionez. Lucy îşi privi ceasul. Vreau sţ ă-l v d din nouă pe Joe, dup masa de prânz. Şi el crede c pân atunci va avea ună ă ă r spuns să igur.

— Cât de sigur poate fi un r spuns întră -un asemenea caz? Biata fat ! Câ i ani spuneai c are?ă ţ ă

— Nou sprezece.ăLucy privea fa a lui O'Donnell. Pe ea se oglindea inţ teligen ,ţă

caracter şi în elegere. Avea un aer de m re ie, pe careţ ă ţ -l purta cu naturaleţe. Ceea ce-i spusese mai înainte despre capacitatea sa profesional îi f cuse pl cere. Apoi, deodat , exploziv, Lucy avuă ă ă ă revela ia faptului pe careţ -l negase în lunile din urm . Îl iubea pe omulă acesta, profund şi cu pasiune, realiza cu claritate c se min ise singur ,ă ţ ă c nu dorise s recunoasc acest adev r, poate instinctiv, din teamaă ă ă ă de a nu suferi. Dar acum nu se mai putea ascunde. Pentru o secundă sim i o stare de sl biţ ă ciune; se întreb dac nu cumva o tr dează ă ă ă chipul.

— Trebuie s te p r sesc, Lucy, ă ă ă spuse el scuzându-se. Iar am o zi plin . De fapt, nu sunt toate la fel? coment zâmbind.ă ă

Inima îi b tea repede şi emo iile o invadau. Se ridic şi porni spreă ţ ă uş . Când o deschise, O'Donnell îi puse o mân pe um r. Era un gestă ă ă nevinovat, prietenesc, dar în acel moment efectul a fost electrizant şi a sim it c i se opreşte respira ia.ţ ă ţ

— Lucy, dac ai probleme, anună ţă-m . Şi, dac nu te sup r , aşă ă ă ă vrea s trec şi eu să ă- i v d pacienta.ţ ă

Încercând s se st pâneasc , ea îi r spunse stângaci:ă ă ă ă— Şi ei şi mie o s ne fac pl cere.ă ă ăÎnchise uşa în urma ei şi pentru câteva secunde închise ochii,

încercând să-şi st pâneasc gândurile tumulă ă tuoase.

*

Chinul aştept rii diagnosticului lui Vivian avusese un efectă îngrozitor asupra lui Mike Seddons. Avea de la natur o personalitateă foarte puternic şi, în mod obişnuit, era considerat ca unul dintre ceiă mai de via şi mai spirituali medici de la Trei Comitate. Nu era cevaţă neobişnuit ca el s fie inima grupurilor vesele şi g l gioase din aripa deă ă ă locuin e. Totuşi, în ultiţ mele câteva zile evitase sistematic compania colegilor, profund preocupat de efectul pe care l-ar fi putut avea diagnosticul asupra lui Vivian şi al lui însuşi.

Sentimentele lui fa de Vivian nu se schimbaser , dimpotriv ,ţă ă ă deveniser mai intense. Spera c reuşise să ă ă-i conving şi pe p rin ii ei,ă ă ţ seara trecut . La început, dup cum era şi de aşteptat, domnul şiă ă doamna Loburton, Vivian şi chiar el fuseser stingheri, vorbiseră ă despre fleacuri şi uneori formal. Într-un fel, Mike Seddons sim ea cţ ă

Page 144: Arthur Hailey - Ultima Sansa

fusese acceptat de c tre ei pentru c nu se putuse altfel.ă ăCând îi condusese la hotel vorbiser pu in despre el şi Vivian.ă ţ

Henry Loburton îl întrebase despre perspectivele sale, dar Seddons b nuia c mai mult din polite e decât pentru c lă ă ţ ă -ar fi interesat cu adev rat. Îi m rturisise ină ă ten ia lui de a practica chirurgia laţ Philadelphia, dup ce va termina stagiul la Trei Comitate. Loburtonă încuviin ase politicos şi discu ia se oprise aici.ţ ţ

În privin a c s toriei, se p rea c nu va fi nici o obiecţ ă ă ă ă ie.ţ— Vivian a ştiut întotdeauna foarte bine ce doreşte, spuse Henry

Loburton. A fost foarte hot rât şi când a spus c vrea s devină ă ă ă ă asistent medical . Noi am avut ezit ri, dar ea a fost foarte categorică ă ă ă şi n-am mai avut ce s facem.ă

Mike Seddons îşi exprimase atunci speran a c nu o vor consideraţ ă prea tân r pentru a se c s tori. Atunci intervenise Angela Loburton,ă ă ă ă zâmbind:

— Cred c va fi foarte greu s ne opunem. Eu mă ă -am c s torit laă ă şaptesprezece ani şi am fugit de acas ca să -o fac. Nu aveam bani, dar am reuşit s ne descurc m.ă ă

— Ei bine, m car atâta lucru avem şi noi în comun. Cel pu in până ţ ă când încep s muncesc, spuse Seddons zâmă bind.

Toate acestea se petrecuser noaptea trecut . Ast zi deă ă ă diminea , dup ce o vizitase pe Vivian, avusese un senţă ă timent de uşurare. Poate din cauz c fusese deprimat o perioad anormal deă ă ă lung , şi spiritul s u str lucitor c uă ă ă ă tase o supap de desc rcare. Dar,ă ă oricare ar fi fost cauza, avea convingerea ferm c lucrurile se voră ă termina cu bine. Se afla acum în sala de autopsie, împreun cu Rogeră McNeil, pe care-l asista la autopsia unei femei în vârst , care muriseă peste noapte la spital. Îl între inea pe McNeil cu tot felul de glume;ţ avea reputa ia c ştie o mul ime. Se opri în mijlocul uneia şiţ ă ţ -l întreb :ă

— Ai o igar ?ţ ăPatologul stagiar încuviin , dând din cap. Tocmai secţă iona inimaţ

pe care o scosese din corp. Seddons travers camera, g si ig rile înă ă ţ ă haina de la costumul lui McNeil şi aprinse una. Se întoarse la mas şiă continu gluma:ă

— Şi atunci i-a spus antreprenorului de pompe funebre, „Î iţ mul umesc, domnule, c ai f cut aşa, deşi cred c ai avut o gr madţ ă ă ă ă ă de necazuri". Şi antreprenorul a r să puns, „Oh, nu a fost nici o problem , nu am f cut decât s schimb capetele între ele".ă ă ă

Deşi gluma era macabr , McNeil începu s râd tare. Înc maiă ă ă ă râdea când uşa se deschise şi în sala de autopsie intr David Coleman.ă

— Doctore Seddons, te rog s stingi igara. Vocea lui Coleman eraă ţ calm , dar hot rât .ă ă ă

Seddons se întoarse şi îl privi bine dispus.— O, bun diminea a, domnule doctor. Nă ţ u v-am v zut.ă— igara, doctore Seddons! VoceaŢ -i era înghe at , iar ochii îiţ ă

luceau metalic.

Page 145: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Seddons p rea c nu în elege prea bine.ă ă ţ— Ah... da. Privi în jurul s u, dup un loc unde să ă ă-şi sting igara şiă ţ

neg sind, întinse mâna cu mucul spre masa de autopsă ie.— Nu acolo! spuse Coleman sever, oprindu-i mişcarea.Dup o clip , Seddons travers sala, g si o scrumier şi stinseă ă ă ă ă

igara.ţ— Doctore McNeil.— Da, domnule doctor Coleman, r spunse acesta liă niştit. — Vrei... s acoperi fa a, te rog?ă ţStânjenit, ştiind ce se petrece în mintea lui Coleman, McNeil

întinse mâna dup un prosop. Era unul deja foă losit, p tat cu sânge.ă— Un prosop curat, te rog. Şi f la fel şi cu organele genitale.ăMcNeil îi f cu semn lui Seddons, care aduse dou proă ă soape curate.

Folosi unul acoperind cu grij fa a moară ţ tei, iar pe cel lalt îl întinseă peste organele genitale. Stăteau acum unul lâng altul, stânjeni i, înă ţ fa a lui Coleman. Amândoi ştiau ce urmeaz .ţ ă

— Domnilor, cred c trebuie s v reamintesc ceva. De cândă ă ă intrase în camer Coleman nu ridicase vocea, dar tonul autoritar eraă evident. Domnilor, când facem o autopsie, o facem cu permisiunea familiei celui care a murit. F r aceast permisiune nu se va face nici oă ă ă autopsie. Este clar, presupun.

— Foarte clar, spuse Seddons, iar McNeil încuviin din cap.ţă— Bine. Continu m. Scopul nostru este de a avansa înă

cunoaşterea medical . Familia decedatului ne încredină eaz trupul lui,ţ ă aşteptând ca noi s îl trat m cu grij şi respect, dar mai ales cuă ă ă demnitate. Se opri o clip şi în sal se las liniştea. McNeil şi Seddonsă ă ă erau foarte potoli i. Şi aşa ţ vom proceda, domnilor. Cu grij , respect şiă demnitate. La toate autopsiile, de acum înainte ve i acoţ peri fa a şiţ organele genitale, şi nu ve i fuma în sal . Cât despre sim ul umorului, iţ ă ţ se adres lui Seddons, te las pe dumneata s hot r şti. Mul umesc,ă ă ă ă ţ domnilor. Acum, v rog s continua i.ă ă ţ

Timp de câteva secunde dup ce uşa se închise, nici unul din ei nuă vorbi.

— Se pare c am cam fost puşi la col , observ Sedă ţ ă dons.— Pe bun dreptate, ă spuse McNeil mâhnit. Tu ce zici?

*

Imediat ce îşi vor putea permite, hot rî în sinea ei Elizabethă Alexander, vor cump ra un aspirator. M tura nu reuşea decât să ă ă strâng superficial praful de deasupra. Privi critic covorul. Nuă -i prea curat, dar o s fie. În seara asta trebuia s discute cu John.ă ă Aspiratoarele nu erau prea scumpe şi îşi puteau permite unul. Necazul îns era c aveau nevoie de foarte multe lucruri şi trebuiau s seă ă ă hot rasc ce s cumpere mai întâi.ă ă ă

Într-un fel, b nuia c John avea dreptate. Era foarte comod să ă ă

Page 146: Arthur Hailey - Ultima Sansa

vorbeşti despre sacrificii şi chiar s le faci, când nă -ai nimic, pentru ca John s mearg la facultate. Dar când te izbeşti de ele, î i venea foarteă ă ţ greu s renun i la cel mai mic lucru care ar fi diminuat standardul cuă ţ care te obişnuiseşi. Uite, de exemplu, salariul lui John de la spital. Era clar c nu le umpluse mâinile de bijuterii, dar le f cuse totuşi via aă ă ţ pl cut şi îşi puteau peră ă mite mici pl ceri care pân nu de mult le erauă ă interzise. Erau acum în stare s fac acest sacrificiu? Elizabeth b nuiaă ă ă c da, dar le va fi foarte greu. Facultatea însemna înc patru ani deă ă munc , şi chiar mai mult dac dup aceea urma stagiatura şiă ă ă internatul, dac John se hot ra s se specializeze. Oare merita? Oareă ă ă nu era mai bine să-şi accepte fericirea pe care o g siser în acestă ă moment, aici?

Într-un fel, ar fi trebuit. Şi totuşi, Elizabeth nu era sigur . Ar fiă trebuit să-l îmboldeasc pe John s se riă ă dice mai sus, s intre laă facultate cu orice pre ? Doctorul Coleman credea c ar fi trebuit sţ ă ă urmeze facultatea. Cum îi spusese el lui John? Dac ai asemeneaă inten ii şi nu continui şcoala cât timp ai ocazia, ai putea regreta toatţ ă via a. ţ Atunci cuvintele o impresionaser profund pe Elizabeth, şiă b nuia c şi pe John. Acum i se p reau şi mai semnificative. Poate c ară ă ă ă fi trebuit s discute din nouă în seara asta. Dac ea se convingea, dacă ă afla cu adev rat ce dorea John, poate c lă ă -ar fi obligat s ia o hot râre.ă ă N-ar fi fost prima dat când ar fi procedat astfel penă tru rezolvarea unei probleme ce-i privea pe amândoi.

L s m tura din mân şi începu s ştearg praful. Alung dină ă ă ă ă ă ă minte gândurile serioase şi începu s fredoneze un cântec. Era oă diminea frumoas , soarele de august str lucea prin draperiileţă ă ă salonaşului micu , dar cochet. Elizabeth se opri lâng mas şi aranjţ ă ă ă florile din vaz . Tocmai scosese dou flori ce se ofiliser şi se îndreptaă ă ă spre buc t rie, când durerea o cuprinse din nou. Veni deodat , f ră ă ă ă ă nici un avertisment, ca o limb de foc, ca o lam de cu it, maiă ă ţ puternic , mult mai profund decât în ziua aceea, când luaser masaă ă ă la spital. Îşi inu respira ia, îşi muşc buza, încercând s nu ipe şi seţ ţ ă ă ţ pr buşi pe un scaun. Pentru o clip durerea disp ru, dar reveni multă ă ă mai intens . P rea c revine ciclic. În elegând deodat cauza, Elizabethă ă ă ţ ă exclam :ă

— Oh, nu, Dumnezeule, nu!Buim cit de durere, ştia totuşi c trebuie s ac ioă ă ă ă ţ neze repede.

Num rul spitalului era notat întră -o agend , lâng telefon. Dintră ă -o dat ,ă aparatul din cel lalt cap t al camerei deveni singurul s u obiectiv. Seă ă ă târî spre el, aşteptând scurtele perioade când durerea o mai l sa şi seă ag de piciorul m su ei pe care era telefonul. Dup ce form şiăţă ă ţ ă ă -i r spunse cineva, spuse gâfâind:ă

— Cu doctorul Dornberger... Este urgent.Urm o pauz , dup care îl auzi pe doctor.ă ă ă— Sunt Elizabeth Alexander. Am început... eu... nasc acum.

Page 147: Arthur Hailey - Ultima Sansa

*

David Coleman mai b tu odat la uşa doctorului Pearson şi intr . Îlă ă ă g si pe b trânul patolog aşezat la birou. Carl Bannister st tea lâng el,ă ă ă ă cu o expresie chinuit pe fa . Dup ceă ţă ă -i arunc o privire, începu să ă-l priveasc curios.ă

— A i dorit sţ ă-mi vorbi i? Coleman vizita nişte saţ loane de la chirurgie şi-şi auzise numele strigat în interfon.

— Da. Pearson era distant şi formal. Doctore Coleman, am primit o plângere împotriva dumitale de la un membru al personalului, aici de fa , Carl Banţă nister.

— Da? Coleman ridic o sprâncean . Bannister îi evit privirea.ă ă ă— Am auzit c a i avut o neîn elegere aziă ţ ţ -diminea .ţă— Eu nu i-aş spune chiar aşa, spuse Coleman calm.— Dar cum i-ai spune dumneata? Nu exista dubiu, vocea

b trânului era acid .ă ă— La drept vorbind mi-am pus în gând s nu discut problema cuă

dumneavoastr , dar pentru c domnul Bană ă nister a ales aceast caleă este bine s auzi i totul.ă ţ

— Dac nu te deranjeaz .ă ăIgnorând sarcasmul, Coleman continu :ă— Ieri după-amiaz am spus celor doi tehnicieni de la serologie că ă

doresc s fac unele verific ri ale muncii de laborator. Ast zi deă ă ă diminea am f cut o astfel de verificare. Coleman îl privi direct peţă ă Bannister. Am luat probele unui pacient înainte ca acestea s ajung laă ă serologie. Am împ r it cantitatea în dou şi am trimis flaă ţ ă coanele în laborator. Mai târziu, când am verificat, am descoperit c domnulă Bannister înregistrase dou rezulă tate diferite, deşi rezultatele trebuiau s fie identice. Dac dori i, putem ob ine detaliile din registrul laboă ă ţ ţ -ratorului.

Pearson cl tin din cap. Se ridic din scaun şi se întoarse cuă ă ă spatele la ei — gândea. Coleman se întreb curios ce va urma. Ştia că ă el este pe un teren perfect solid. Folosise o procedur standardă acceptat în toate spitalele care aveau laboratoare bune. Protejaă pacien ii şi era o arm ţ ă împotriva neglijen ei. Tehnicienii conştiinţ cioşi acceptau verificarea f r resentimente considerândă ă -o ca f când parteă din munca lor. Mai mult chiar, el îi anun ase pe amândoi tehnicienii cţ ă va face aceast veă rificare. Pearson se întoarse brusc spre Bannister:

— Tu ce ai de spus?— Nu-mi place s fiu spionat. R spunsul era agreă ă siv. Nu am lucrat

niciodat aşa şi nu vreau s încep acum s lucrez astfel.ă ă ă— Iar eu î i spun c eşti un tâmpit! url Pearson. Eşti un idiot c aiţ ă ă ă

f cut o greşeal atât de prosteasc ; de dou ori idiot pentru c ai venită ă ă ă ă la mine când ştiai c ai greşit. B trânul se opri respirând greu.ă ă Coleman sim i c o parte din aceast mânie izvora din proprţ ă ă ia-i frustrare, c nu avea de ales şi trebuia să ă-l sus in pe tân rul medicţ ă ă

Page 148: Arthur Hailey - Ultima Sansa

chiar dac acest lucru nuă -i pl cea. Ce credeai c o s fac eu? se r sti elă ă ă ă la Bannister. S te mângâi pe spate şi să ă- i dau o medalie?ţ

Chipul lui Bannister era r v şit. Nu avea r să ă ă puns. Cercetându-l cu aten ie, Pearson p ru s continue, dar se opri brusc.ţ ă ă

Întorcându-se într-o parte, începu s dea din mâini.ă— Ieşi afar ! Ieşi afar !ă ăF r s scoat o vorb , privind fix înainte, Bannister ieşi dină ă ă ă ă

camer şi închise uşa. Pearson se întă oarse spre spre Coleman.— Ce naiba vrei s ar i cu asta?ă ăţColeman observ furia din privirea b trânului. Înă ă elegea cţ ă

întâmplarea cu Bannister era începutul furtunii. Hot rât s nu se piardă ă ă cu firea, întreb pe un ton normal:ă

— Cu ce anume, doctore Pearson?— Ştii al dracu de bine ce vreau să- i spun! M refer la controaleleţ ă

f cute f r aprobarea mea.ă ă ă— Chiar am nevoie de aprobarea dumitale? întreb Coleman cuă

r ceal . Pentru un lucru de rutin ca sta?ă ă ă ăPearson b tu cu pumnul în mas .ă ă— Dac vreau verific ri la laborator, eu le ordon!ă ă— Dac asta intereseaz pe cineva, spuse Coleman calm înc , vă ă ă ă

reamintesc c am primit aprobarea dumă neavoastr . Din polite e vă ţ -am adus la cunoştin ieri inten ia mea de a face verific ri uzuale înţă ţ ă laboratoare şi a i fost ţ de acord.

B trinul era descump nit.ă ă— Nu-mi amintesc.— V asigur c aceast discu ie a avut loc. Oricum, nuă ă ă ţ -mi st înă

fire s mint. Coleman sim ea c se înfurie. Îi venea greu să ţ ă ă-şi ascundă dispre ui fa de acest b trân incompetent. Aş putea spune c ieriţ ţă ă ă p rea i totuşi preoă ţ cupat de o problem .ă

Se p rea c începuse să ă ă-l domine pe Pearson, chiar dac întră -o mic m sur .ă ă ă

— Dac spui dumneata, te cred, morm i b trânul. Dar va fi ultimaă ă ă dat când faci ceva din proprie ini iativ . M în elegi?ă ţ ă ă ţ

— Dac nu v deranjeaz , îl întrerupse Coleman cu r ceal , ştiindă ă ă ă ă c se afl întră ă -un moment critic atât el cât şi Pearson, îmi spune i şiţ mie care-mi sunt atribu iile în cadrul sec iei?ţ ţ

— Ai s faci ceea ce vreau eu s faci!ă ă— M tem c nu este satisf c tor pentru mine.ă ă ă ă— Nu este? Pearson era r ut cios. Din întâmplare, sunt câtevaă ă

lucruri care nici pe mine nu m satisfac.ă— De exemplu? Coleman nu avea inten ia s se lase intimidat, şiţ ă

dac b trânul avea de gând s discute cu c r ile pe fa şi el avea deă ă ă ă ţ ţă gând s fac acelaşi luă ă cru, chiar acum.

— De exemplu, am auzit c î i faci legi proprii în sala de autopsie.ă ţ— Mi-a i cerut s m ocup de ea.ţ ă ă— iŢ -am cerut s supervizezi autopsiile, nu s faci dumneata nişteă ă

Page 149: Arthur Hailey - Ultima Sansa

reguli caraghioase. F r fumat, ha? Sunt şi eu inclus?ă ă— Depinde numai de dumneavoastr , domnule doctor.ăCalmul celuilalt p rea să ă-l înfurie pe Pearson.— Cred şi eu. Ascultă-m bine. Po i s ai dumneata cine ştie ceă ţ ă

calific ri, domnule, dar ai înc foarte multe lucruri de înv at, iar euă ă ăţ sunt şeful acestei sec ii, înc . Ba mai mult, am de gând s mai stauţ ă ă mul i ani aici. Aşa c , hot r şteţ ă ă ă -te. Dac nuă - i place cum conduc euţ sec ia, ştii ce ai de f cut.ţ ă

Înainte ca doctorul Coleman s poat r spunde, se auzi o b taie înă ă ă ă uş .ă

— Da, strig Pearson, impacientat.ăSecretara intr şi îi privi nedumerit . Probabil c , gândi Coleman, îlă ă ă

auzise pe Pearson strigând.— V rog s m scuza i, domnule doctor Pearson. Au sosit două ă ă ţ ă

telegrame pentru dumneavoastr .ăPearson lu plicurile. Coleman tocmai inten iona s r spund , dară ţ ă ă ă

b trânul îl opri cu un gest autoritar şi începu s desfac primul plic.ă ă ă— Trebuie s fie rezultatele fetei, pacienta lui Lucy Grainger. Tonulă

vocii i se schimbase complet. Le-a luat cam mult timp.Imediat, David Coleman sim i c devine interesat. Tacit, acceptţ ă ă

s încheie cearta cu Pearson, pentru c problema aceasta era maiă ă important . Tocmai când desă chisese primul plic, telefonul începu să sune ascu it. Cu o exclama ie de nemul umire, Pearson puse plicurileţ ţ ţ jos şi r spunse.ă

— Da?— Doctore Pearson, suntem obstetrica. Doctorul Dornberger

doreşte s v vorbeasc . Aştepta i un moă ă ă ţ ment, v rog. Urm o pauz ,ă ă ă dup care se auzi vocea lui Dornberger. Joe, ce naiba se întâmpl cuă ă oamenii t i la patologie? Continu f r s aştepte r spunsul. So iaă ă ă ă ă ă ţ tehnicianului t u, doamna Alexander, este în amă bulan , în drum spreţă noi. Copilul se va naşte prematur, trebuie s rezolv problema şi încă ă n-am primit testul de sensibilitate. Trimite-mi-l imediat!

— Bine, Charlie. Pearson trânti telefonul şi lu de pe o t vi de peă ă ţă mas , pe care scria „Semn tura", un teanc de formulare. Ochii îiă ă c zur pe cele dou teleă ă ă grame. I le întinse lui Coleman. Ia-le. Vezi ce spun.

Pearson începu s r sfoiasc formularele. Prima dat , din cauzaă ă ă ă grabei, nu g si ceea ce c uta, aşa c , trebui s mai caute o dat . Deă ă ă ă ă data asta g si. Ridic din nou receptorul, ascult , apoi spuse brusc:ă ă ă

— Trimite-l pe Bannister la mine.Puse receptorul la loc şi semn formularul pe careă -l scosese.Bannister intr imediat.ă— Ave i treab cu mine? Tonul şi figura tehnicianuţ ă lui ar tauă

limpede c înc mai era afectat de felul în care fusese tratat maiă ă devreme.

— Bineîn eles c am treab cu tine! Pearson îi înţ ă ă tinse formularul

Page 150: Arthur Hailey - Ultima Sansa

pe care-l semnase. Du asta doctorului Dornberger, repede. So ia luiţ John Alexander are necazuri, naşte prematur.

Expresia lui Bannister se schimb imediat.ă— Puştiul ştie? Este jos, la...Pearson îl întrerupse nervos.— Dă-i drumul, n-ai plecat?Bannister se repezi afar cu formularul.ăVag, Coleman era conştient de ceea ce se întâmpla în jurul lui.

Mintea lui nu înregistra îns toate detaă liile. Era preocupat de ciudata semnifica ie a celor dou telegrame pe care le inea deschise în mân .ţ ă ţ ă

Pearson se întoarse spre el.— Ei? Îşi pierde fata piciorul, sau nu? R spunsuă rile sunt

categorice?Coleman gândi: „Aici este grani a unde începe şi se terminţ ă

patologia, aici este grani a unde trebuie s înţ ă frunt m adev rul c ceeaă ă ă ce ştim este foarte pu in. Aceasta este limita cunoaşterii, de aici începeţ întunericul şi apa învolburat a necunoaşterii."ă

Vorbi liniştit.— Da, r spunsurile sunt categorice. Doctorul Chollingtam dină

Boston spune, „Prob categoric malign ". Doctorul Earnhart din Newă ă York spune, " esut benign. Nici urm de celul canceroas ."Ţ ă ă ă

Urm o t cere semnificativ . Întră ă ă -un târziu, Pearson spuse şoptit:— Cei mai buni specialişti din ar , şi unul spune pentru, iarţ ă

cel lalt spune împotriv . Îl privi pe Coleman, şi când vorbi spuse ironic,ă ă dar nu duşm nos: Ei bine, tân rul meu prieten patolog, Lucy Graingeră ă aşteapt un r spuns ast zi. Va trebui s iă ă ă ă -l d m şi va trebui s fie celă ă corect. Te sim i în stare s fii Dumnezeu? întreb cu o urm de zâmbet.ţ ă ă ă

ŞAISPREZECE

Poli istul de la intersec ia str zii Main cu Liberty auzi sirenaţ ţ ă ambulan ei de departe. Intr în trafic şi, cu îndemânarea c p tat deţ ă ă ă ă -a lungul timpului, începu s dirijeze circula ia, ca s lase intersec iaă ţ ă ţ liber . Întrucât sirena se auzea mai tare, iar girofarul începuse deja să ă se vad croinduă -şi drum spre el, poli istul îşi umfl obrajii şi sufl deţ ă ă dou ori în fluier. Apoi f cu semn ca toate maşinile s se opreasc şiă ă ă ă permise conduc toruă lui ambulan ei s treac pe lumina roşie aţ ă ă semaforului. Pietonii îşi întoarser curioşi capetele şi prin geamulă maşinii z rir fa a alb aă ă ţ ă unei tinere.

În ambulan , Elizabeth era vag conştient c se afl pe str zileţă ă ă ă ă aglomerate ale oraşului. Sim ea c maşina merge cu vitez , dar oamniiţ ă ă şi cl dirile se derulau prin fereastra de lâng capul s u ca la o curs deă ă ă ă automobile. Pe moment, între fiecare acces de durere putea să-l vadă pe şofer mânuind volanul când spre dreapta, când spre stânga,

Page 151: Arthur Hailey - Ultima Sansa

profitând de fiecare culoar ce i se deschidea. Durerea-i reveni şi nu mai dori decât s plâng şiă ă ca totul s se termine.ă

— ineŢ -m de încheietura mâinilor şi strânge cât po i! Eraă ţ asistentul de pe salvare, un b rbat solid cu barb şi, pe moment,ă ă Elizabeth avu impresia c se afl lâng tat l ei, care venise să ă ă ă -o sus in .ţ ă Dar tat l ei murise. Nu murise în accidentul de cale ferat ? Sau poateă ă c nu murise, poate c era aici, lâng ea, în ambulan a careă ă ă ţ -i ducea pe amândoi într-un loc unde s fie îngriji i. Apoi gândurile i se limpezir şiă ţ ă v zu c nu era tat l s u ci un str in ce avea încheieturile mâinilor roşiiă ă ă ă ă din cauza zgârieturilor pe care i le f cuse cu unghiile. Avu vreme,ă înainte ca durerea s-o apuce din nou, s mângâie zgârieă turile. Gestul acesta era singurul lucru pe care-l putea face. Omul scutur din cap şiă spuse:

— Nu- i face probleme. Ajungem imediat. B trânul nostru şoferţ ă este cel mai bun din oraş.

Izbucni din nou durerea, mai ascu it ca înainte, inţ ă tervalele când o las fiind tot mai scurte. În plus, fa de chinul ceă ţă -i cuprinsese spatele, i se p rea c toate oaă ă sele i se scutur şi tortura pe careă -o îndura o f cuă să-i apar în fa a ochilor fl c ri roşii, galbene, purpurii. Îşi împlântă ţ ă ă ă unghiile în mâinile b rbatului şi ă gemu.

— Sim i c vine copilul?ţ ă— Cred... cred c da.ă— Bine.Îi d du cu delicate e mâinile la o parte. Mai aştept un minut. Îîă ţ ă

d du un prosop pe careă -l rulase strâns şi apoi începu să-i descheie rochia. Îi vorbea cu blânde e.ţ

— Dac trebuie, o s facem tot ce este nevoie. Nu e prima dată ă ă când s-au n scut copii aici, în maşin . Ştii, eu sunt bunic deja şi ştiuă ă cum trebuie s se fac totul.ă ă

Ultimele cuvinte fur acoperite de strig tele ei. Înc o dată ă ă ă durerea îi cuprinse mijlocul, radiind de acolo mai departe, orbind-o, sec tuindă -o, paralizând-o.

— Te rog! Te rog! Îl strânse din nou cu putere de încheietura mâinii.

— Cât mai avem pân la spital, Joe?ă— Am trecut de Main. Era un poli ist acolo şi neţ -a scos din

încurc tur . Am economisit câteva minute bune. Ce, eşti naş?ă ă— Înc nu, Joe. Dar se apropie.ă— Am ajuns, b iete. Încearc s mai ii dopul un minut.ă ă ă ţÎn valurile succesive de durere Elizabeth nu reuşea decât s îşiă

spun : „Copilul meu se va naşte prea repede! Va muri! Dumnezeule,ă ajută-l s nu moar ! Nu şiă ă de data asta! Nu din nou!

*

La obstetric , doctorul Dornberger se preg tea de interven ie.ă ă ţ

Page 152: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Ieşind din sala de sterilizare privi în jurul s u. Prin geamul de sticl oă ă v zu pe doamna Yeo, sora şef , ar tânduă ă ă -i o hârtie.

— Este rezultatul analizei de sensibilitate a pacientei dumneavoastr , domnule doctor. Am venit de la patoă logie. inu hârtiaŢ ridicat pentru ca doctorul s o poat citi f r s pun mâna pe ea.ă ă ă ă ă ă ă

— Era şi timpul! Nu-i st tea în fire, dar acum era sup rat.ă ă Sensibilitate negativ ? Înseamn c nu vom avea probleme. Esteă ă ă preg tit totul?ă

— Da, domnule doctor. Doamna Yeo zâmbi. Era o femeie tolerant , care gândea c fiecare b rbat putea s aib toane din cândă ă ă ă ă în când.

— Şi incubatorul?— L-am adus.În sal intr o asistent împingând masa pe care sa aflaă ă ă

incubatorul. Privi întreb toare spre doamna Yeo.ă— La num rul doi, te rog.ăAsistenta împinse masa cu rotile spre uşa din fa . Imediat ce uşaţă

se închise, în sal intr o tân r .ă ă ă ă— Doamna Yeo.— Da?— A sunat urgen a. Fata se întoarse spre Dornberger. Pacientaţ

dumneavoastr a sosit şi va fi adus aici. Traă ă valiul este în stadiu avansat.

*

De pe targa pe care era transportat , Elizabeth arună c o privireă spre tân rul intern care o luase în primire. Acesta înainta hot rât, dară ă f r s se gr beasc şi f cea loc calm, printre grupurile de oameni ceă ă ă ă ă ă se îngr m deau pe coridor.ă ă

— Urgen ... urgen , v rog.ţă ţă ăCuvintele erau simple şi pronun ate pe un ton liniştit, dar efectulţ

lor era imediat. Toat lumea se oprea şi f cea loc, deplasânduă ă -se spre pere i, ţ pentru a permite micii procesiuni s treac : medic, targ ,ă ă ă asistent . La cap tul coridorului se afla un liftier, careă ă -i v zuse deja şiă golea cabina;

— La urm toarea curs , v rog. Aceasta este penă ă ă tru o urgen .ţăAscult tori, pasagerii ieşir afar şi targa fu introă ă ă dus în lift.ăInternarea unui pacient în spital, datorit practicii îndelungate,ă

mergea de la sine, cu calm, f r nici un fel de efort. Ceva din acestă ă calm i se transmise şi lui Elizabeth. Deşi durerea era acum continu şiă sim ea o ap sare crescând în uter, i se p ru c o poate suporta maiţ ă ă ă ă bine decât mai înainte.

Acum erau în lift, iar asistenta ce st tea lâng ea o lu de mână ă ă ă şi-i spuse:

— Un minut sau dou , atât mai dureaz .ă ă

Page 153: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Când uşile liftului se deschiser , Elizabeth v zu c doctorulă ă ă Dornberger o aştepta preg tit.ă

*

Sperând parc s se fi înşelat, doctorul Pearson citi din nouă ă telegramele, dup care le puse jos, pe rând. ă

— Malign! Benign! Nici o urm de îndoial , pentru nici unul.ă ă Suntem înapoi de unde-am plecat.

— Nu tocmai, spuse Coleman liniştit. Am pierdut aproape trei zile.— Ştiu! Ştiu! Dac este malign, piciorul trebuie amă putat imediat,

altfel va fi prea târziu. Ridic privirea spre Coleman. Dar fata asta nuă are decât nou sprezece ani. Dac ar avea cincizeci, aş spune, malignă ă f r nici o ezitare. Dar nou sprezece! Şi cu posibilitatea de aă ă ă -şi pierde piciorul f r ca de fapt s fie necesar.ă ă ă

În ciuda sentimentelor sale fa de Pearson, în ciuda convingeriiţă personale c tumoarea era benign , Coleman sim i un val de simpatieă ă ţ pentru b trân. A lui era resă ponsabilitatea final în acest caz, aşa că ă tulburarea lui era de în eles. Hot rârea era dur .ţ ă ă

— Î i trebuie mult curaj s pui un asemenea diagţ ă nostic, spuse el împ ciuitor.ă

De parc ar fi aprins butoiul cu pulbere, Pearson izbucni:ă— Nu-mi servi mie clişee de la facultate! Fac munca asta de

treizeci de ani! Îl privi furios pe Coleman, cu aceeaşi duşm nie ca maiă înainte.

În acel moment, sun telefonul.ă— Alo? Pearson ascult încordat, apoi expresia de pe chipul s u seă ă

îmblânzi. Bine, Lucy. Cred c ar fi mai bine s cobori. Te aştept aici.ă ă Dup ce l s telefonul r mase nemişcat, privind fix întră ă ă ă -un punct din centrul biroului, apoi, f r s întoarc capul, i se adres lui Coleman.ă ă ă ă ă Vine Lucy Grainger. Po i s r mâi, dac doţ ă ă ă reşti.

Coleman abia îl auzi. Spuse gânditor, cu jum tate de glas:ă— Şti i, am mai avea o solu ie. Poate neţ ţ -ar putea da o informa ieţ

mai exact .ă— Ce anume?— Radiografia. Coleman vorbea rar, ordonându-şi cuvintele după

gânduri. A fost f cut acum dou s pă ă ă ă t mâni. Dac există ă ă o tumoare şi este în dezvoltare, o alt radiografie neă -o poate ar ta clar.ă

F r alte cuvinte, Pearson ridic din nou telefonul.ă ă ă— Dă-mi-l pe doctorul Bell de la radiologie. Aşteptând leg tura,ă

b trânul îi arunc o privire ciudat . Apoi acoperi receptorul cu mâna şiă ă ă spuse admirativ: Î i spun doar pentru urechile tale, gândeşti tot timpul.ţ

În camera numit de personalul spitalului, „sala în care transpiră ă ta ii", John Alexander stinse întrţ -o scrumier igara pe jum tateă ţ ă fumat . Se ridic de pe scaunul de piele unde st tuse intuit mai bineă ă ă ţ de o or şi juă m tate, privind de fiecare dat când se deschidea uşa şiă ă

Page 154: Arthur Hailey - Ultima Sansa

cineva ieşea afar . De fiecare dat veştile erau penă ă tru altcineva şi acum, din cei cinci b rba i care intraă ţ ser în camer cu nou zeci deă ă ă minute mai devreme, numai el şi înc unul mai r m seser .ă ă ă ă

Se apropie de fereastra care d dea spre curtea ină terioar aă spitalului. În dep rtare se vedea zona indusă trial . Str zile şiă ă acoperişurile erau ude. Probabil c de când intrase aici, plouase, f ră ă ă ca el s bage de seam . Acum, zona dimprejurul spitalului, mizer şiă ă ă deprimant , îşi ar ta din plin urâ enia. Acoperişurile caă ă ţ selor se întindeau în fa a fabricilor, şi dâre cenuşii de fum se ridicau de peţ ambele maluri ale râului. Privind în jos, la strada din fa a spitalului,ţ v zu un grup de copii ce ieşeau în fug de pe o alee, ocolind cu agiliă ă -tate b ltoacele r mase dup ploaie. Uitânduă ă ă -se la ei, îl v zu pe unulă dintre b ie ii mai mari din grup c se opri şiă ţ ă -i puse piedic unui copilă din spatele s u. Era o feti de patru sau cinci ani, care c zu în unaă ţă ă dintre cele mai mari b ltoace, împroşcând apa murdar în jurul ei.ă ă Începu s plâng , ştergânduă ă -şi stropii de noroi de pe fa . Se oprir şiţă ă ceilal i şi f cur cerc în jurul ei, danţ ă ă sând, iar dup fe ele lor se vedeaă ţ c să e distrau copios.

— Copii. Vocea dezgustat venea de undeva dintră -o parte şi, la început John crezu c cel lalt individ din camer venise lâng el să ă ă ă ă priveasc pe fereastr . Era un b rbat înalt, cu sprâncene stufoase.ă ă ă Obrajii scofâlci i îl f ceau s par slab şi nu iţ ă ă ă -ar fi stricat s se b ră ă -biereasc . Era probabil cu dou zeci de ani mai în vârst decât John.ă ă ă Împr ştia în jurul s u un miros de pr jeal şi de bere st tut .ă ă ă ă ă ă

— Copii. Sunt to i la fel.ţÎncepu s se caute prin buzunare, de unde scoase foi şi tutun şiă ţă

începu să-şi fac o igar . Îl întreb pe John, privinduă ţ ă ă -l t ios:ă— Este primul?— Nu, este al doilea, dar primul copil a murit.— Şi noi am pierdut un copil, între al patrulea şi al cincilea. Şi

staă -i un lucru bun. Ai un chibrit?John scoase bricheta şi îi aprinse igara.ţ— Vre i s spune i c îl aştepta i pe al şaselea?ţ ă ţ ă ţ— Nu, al optulea. Uneori m gândesc c sunt de opt ori prea mul i.ă ă ţ

Cred c dumneata iă ţ -l doreşti.— Copilul?— Mda.— Bineîn eles. John era surprins.ţ— Noi nu i-am dorit niciodat . Dup primul nu am mai vrut niciă ă

unul.— Şi atunci, de ce a i f cut opt?ţ ă— Nevastă-mea î i poate explica mai bine, ea este cea maiţ

înfierbântat . Dă ă-i dou beri, duă -o la un dans şi vrea s-o faci atunci şi acolo, nu mai are r bdare pân acas . Copiii noştri au fost concepu i înă ă ă ţ locurile cele mai ciudate. O dat f ceam cump r turi la Macy şi amă ă ă ă f cută -o în closetul de la subsol. Cred c acolo lă -am f cut pe al patrulea.ă

Page 155: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Lui John îi veni s râd , dar îşi aminti pentru ce se afla acolo şiă ă râsul i se opri în gât.

— Sper s v mearg bine; adic naşterea asta.ă ă ă ă— Întotdeauna ne merge bine, sta e necazul cu noi, spuseă

b rbatul, mohorât. Apoi se aşez şi începu s ciă ă ă teasc un ziar.ăR mas singur, John îşi privi din nou ceasul. Constat c se aflaă ă ă

acolo de o or şi trei sferturi. Cu siguran trebuia s primeasc înă ţă ă ă curând o veste. Şi-ar fi dorit s o vad pe Elizabeth înainte de a intra înă ă sala de naşteri, dar totul se petrecuse atât de rapid, încât nu mai fusese timp. Era la buc t ria spitalului, undeă ă -l trimisese Pearson, când venise Carl Bannister să-i aduc vestea. Peară son îi ceruse s ia probeă de pe farfuriile ce fuseser sp late cu maşina. John b nuia c maşinileă ă ă ă de sp lat vase nu erau igienice, dar l sase totul balt şi fugise laă ă ă urgen , sperând sţă -o vad pe Elizabeth. Ea sosise îns cu ambulan aă ă ţ cam în acelaşi timp şi fusese dus direct la obstetric , aşa c el veniseă ă ă aici s aştepte.ă

Uşa se deschise din nou şi îl v zu pe doctorul Dornberger. Johnă încerc s afle nout ile de pe fa a lui, dar f r succes.ă ă ăţ ţ ă ă

— Eşti John Alexander?— Da, domnule doctor. Deşi îl v zuse pe obstetrician de mai multeă

ori prin spital, era prima dat când vorbea cu el.ă— So ia dumitate va fi bine. Dornberger prefera s renun e laţ ă ţ

introduceri.John sim i o imens uşurare.ţ ă— Şi copilul?— Ai un b iat. Este prematur şi trebuie să ă- i spun, John, esteţ

foarte firav.— Va tr i? Abia dup ce a pus întrebarea şiă ă -a dat seama cât de

multe lucruri depindeau de acest, r spuns.ă— S spunem doar c şansele lui nu sunt la fel de mari ca atunciă ă

când s-ar fi n scut la termen.ăNu mai era nimic de spus, nimic nu mai avea importan . B trânulţă ă

medic f cu o pauz şiă ă -şi puse la loc punga cu tutun din care-şi umpluse pipa, apoi continu pe acelaşi ton liniştit.ă

— Aş putea s î i spun cu exactitate c ai un copil de treizeci şiă ţ ă dou de s pt mâni şi asta înseamn c să ă ă ă ă -a n să cut cu opt s pt mâniă ă mai devreme. Nu a fost preg tit pentru aceast lume, John, spuseă ă medicul cu blânde e. Nimeni nu ar fi, atât de repede.ţ

— Cred c nu. John nu era conştient c vorbeşte. Se gândea laă ă Elizabeth şi la ce însemna acest copil pentru ei doi.

Dornberger îşi aprinse pipa.— Greutatea copilului la naştere a fost de dou kiloă grame şi şapte

sute de grame. Poate c iă ţ -ar fi de ajutor s î i spunem c noiă ţ ă consider m prematur orice copil care are sub trei kilograme.ă Bineîn eles c îl vom men ine în incubator şi vom face tot ce esteţ ă ţ posibil pentru el.

Page 156: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Înseamn c ă ă exist ă o speran .ţă— Întotdeauna exist speran , tinere. Când nu mai avem altceva,ă ţă

întotdeauna ne r mâne speran a.ă ţ— Pot s-o v d pe so ia mea?ă ţ— Da, vin şi eu cu tine.În timp ce ieşeau, John îl v zu pe b rbatul cel lalt privinduă ă ă -l

curios.

*

Vivian nu era prea sigur de ceea ce se întâmpla cu ea. Ştia numaiă c sora şef vensie în salon şiă ă -i spusese c trebuie s plece imediat laă ă radiologie. Ajutat de o elev asistent o aşezase pe o targ cu rotile şiă ă ă ă acum era purtat pe coridorul pe care nu demult îl str b tuse pe piă ă ă -cioarele ei.. Avea impresia c tr ieşte un vis; totul era ireal. Pe momentă ă nu mai sim i teama, ca şi cum orice aţ r fi urmat n-ar mai fi putut s-o afecteze, c ci ceea ceă -i era scris nu putea fi schimbat. Se întreb dacă ă senza ia aţ -ceasta îi era dat de starea depresiv , de faptul c speă ă ă -ran ele o p r siser . Ştia deja c aceasta era ziua care îi va aduceţ ă ă ă ă verdictul de care se temea, verdict ce putea face din ea o infirm ,ă lipsind-o de libertatea de a se mişca, îndep rtândă -o cu o singură lovitur de atât de multe lucruri pe care şi le dorise. Îşi dorea cuă disperare ca Mike s fie cu ea, acum.ă

La sec ia de radiologie o întâmpin Lucy Grainger.ţ ă— Vivian, am hot rât s facem o alt radiografie. Nu va duraă ă ă

mult.. iŢ -l prezint pe doctorul Bell.— Buna, Vivian. B rbatul îi zâmbi şi apoi îi spuse unei asistente:ă

Pot s v d dosarul?ă ăÎn timp ce doctorul îl studia, întorcând repede paginile, Vivian privi

în jurul s u. Erau întră -o camer de priă mire, mic . Lâng un pereteă ă aşteptau al i pacien i: doi b rţ ţ ă ba i în scaune pe rotile, ce purtauţ pijamale şi halate de spital, şi o femeie şi un b rbat, îmbr ca i în haineă ă ţ de strad , b rbatul având mâna în ghips. B nuia c aceştia din urmă ă ă ă ă erau fie pacien i externi, fie primi i de la urţ ţ gen . B rbatul cu mâna înţă ă ghips nu se sim ea în largul s u şi nuţ ă -şi g sea locul. În mâna validă ă inea strâns un formular, de parc ar fi fost un paşaport care sţ ă ă-i

permit s ias din situa ia aceasta nepl cut .ă ă ă ţ ă ăBell termin de citit dosarul şiă -l înapoie.— M-a sunat Joe Pearson. Am în eles c dori i o nou radiografieţ ă ţ ă

ca s v pute i da seama de schimb rile intervenite în structuraă ă ţ ă oaselor.

— Da. Joe crede c între timp ar fi putut ap rea ceva vizibil.ă ă— Este posibil. Bell întreb o asistent : Ce tehniciă ă eni sunt liberi?— Jane, sau domnul Firban.— Vom lucra cu Firban de data asta. Vrei, te rog, să-l cau i? Apoiţ

se întoarse spre Lucy. Firban este unul dintre cei mai buni tehnicieni ai

Page 157: Arthur Hailey - Ultima Sansa

noştri, şi dorim filme bune, nu? Îi zâmbi lui Vivian: Doctorul Pearson m-a rugat să-mi dau tot interesul în acest caz, aşa c , asta înă cerc să fac. S intr m în camera de acolo.ă ă

Ajutat de Bell, asistenta împinse targa întră -o camer mai mare,ă de lâng camera de primire. Cea mai mare parte din camer eraă ă ocupat de masa de la aparatul cu raxe ă X şi de ecranul acestuia. Lângă el, în spatele unui geam gros, se z rea pupitrul de comand .ă ă

Aproape în acelaşi timp au fost urma i în înc pere de un b rbatţ ă ă scund, tân r, cu p rul scurt, ce purta un halat alb. Mişc rile sale erauă ă ă rapide şi sigure, de parcă-ar fi vrut ca orice f cea s se termine cât maiă ă repede, dar cu un cât mai mic consum de energie. Se uit la Vivian,ă apoi se întoarse spre Bell.

— Da, domnule doctor Bell?— Ei, Karl, aş dori s rezolvi cazul acesta pentru mine. Apropo, oă

cunoşti pe doamna doctor Grainger? El este Firban, îi spuse lui Lucy.— Nu cred c neă -am întâlnit, spuse Lucy şi îi întinse mâna.— Îmi pare bine, doamn docă tor.— Iar pacienta noastr este Vivian Loburton, spuse Bell zâmbindă

spre fat . Este elev asistent la noi. De asta ne agit m cu to ii peă ă ă ă ţ lâng ea.ă

— Bun , Vivian. Salutul lui Firban fu tot atât de scurt ca şiă mişc rile lui. Acum, întorcând masa aparatului din pozi ia vertical peă ţ ă orizontal , spuse pe un ton gluă me :ţ

— Pentru spectatorii de vaz , oferim posibilitatea de a alege întreă ecran panoramic şi ecran lat, cu toate imaginile în glorioasele culori alb-negru. Genunchiul stâng, da? Dori i ceva în mod ţ deosebit, domnule doctor?

— Dorim nişte imagini din lateral, oblic şi apoi o imagine frontal aă zonei genunchiului. Cam cinci sau şase pozi ii...ţ

— Dori i cumva o imagine care s includ tibia şi peroneul?ţ ă ă— Ar fi o idee bun . Dac este ostiomelit , ar putea fi o reac ieă ă ă ţ

periosteal mai departe, în josul osului.ă— Bine, domnule doctor. Ve i avea clişeele întrţ -o jum tate de or .ă ă

Era o invita ie politicoas de a fi l sat singur, c ci aşa îi pl cea sţ ă ă ă ă ă lucreze. Radiologul o accept .ă

— Noi mergem s bem o cafea şi ne întoarcem mai târziu. Îi zâmbiă lui Vivian. Eşti în mâini bune. Îi f cu semn lui Lucy şi ieşir .ă ă

— Gata, s trecem la treab . Tehnicianul chem o asistent şi,ă ă ă ă împreun , o aşezar pe Vivian pe masa de radiografie. În compara ieă ă ţ cu moliciunea t rgii, era tare şi neprietenoas .ă ă

— Nu-i prea confortabil, nu?Firban o aşez cu grij pe Vivian în pozi ia pe care o dorea, ca să ă ţ ă

lase genunchiul stâng expus la aparat. Ea încuviin din cap şi elţă continu : O s te obişnuieşti. Eu am dormit de multe ori pe masa astaă ă când eram de serviciu noaptea şi nu aveam urgen e. Îi f cu semnţ ă asistentei şi aceasta se duse s aştepte în spatele ecranului de stiă cl .ă

Page 158: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Vivian îl privi pe tehnician cum execut manevrele de rutină ă pentru radiografie. Cu aceleaşi mişc ri rapide, acesta lu o caset cuă ă ă filme dintr-un container zidit în perete şi o introduse într-o tav de subă masa aparatului. Apoi fix tava sub zona în care era genunchiulă Vivianei. Dup aceea, cu ajutorul butoanelor de comand deplasă ă ă emi torul de raze ţă X pe lateral şi în sus şi în jos, pân când ajunseă ă chiar deasupra genunchiului.

În contrast cu restul spitalului, gândi Vivian, camera aceasta p reaă nep mântean . Aparatul care str lucea era ca un monstru care seă ă ă mişca încet, bâzâind grav. Locul acesta avea un iz de ştiin şiţă neutralitate. Aici, cu toate aceste instrumente, se f cea o adev rată ă ă munc de detecă tiv medical. Pe moment, gândul o însp imânt . Totulă ă era atât de impersonal, era atât de pu in via pe lâng acesteţ ă ţă ă maşini. Tot ceea ce descoperea era raportat f r suflet, f r pl cere,ă ă ă ă ă f r triste e sau regret. Bine sau r u, era tot una. Pentru o clip , v zuă ă ţ ă ă ă în ecranul aparatului, suspendat deasupra ei, ochiul judec ii, inflexibil,ăţ impar ial. Oare cum judec acum? Exist speran , sau chiar oţ ă ă ţă amânare... sau o sentin definitiv urma s fie dat , f r drept deţă ă ă ă ă ă apel? Din nou îşi dori ca Mike s fie lâng ea.ă ă

Tehnicianul terminase preg tirile.ă— Gata. Am să- i spun când s stai perfect nemişcat . Ştii ceva?ţ ă ă

Acesta este singurul loc din spital unde po i s spui c nu sim i nimicţ ă ă ţ f r s min i.ă ă ă ţ

La panoul de comand , în spatele ecranului gros de sticl ceă ă -l proteja de radia ii, Firban gândea: „Ce fat drţ ă ăgu . Oare ce are?ţă Trebuie s fie ceva serios dac îl ină ă tereseaz aşa de mult pe Bell. Deă obicei, şeful nu-i bag în seam pe pacien i pân când vede filmulă ă ţ ă final". Mai control o dat comenzile. În munca lui nu avea dreptul să ă ă fie neglijent. Reglajul era corect: 84 kilovol i, 200 miliţ amperi, timpul de expunere cincisprezece sutimi de secund . Apoi, strig formulaă ă familiar :ă

— Nu mişca! Stai cuminte! şi, ap sând pe buton ştiu c tot ceeaă ă ce trebuia v zut de ochiul ca raze ă X fusese înregistrat deja, pentru ca al ii s fac aprecierile.ţ ă ă

*

Întorşi în cabinetul radiologie, unde perdelele groase nu l sau să ă p trund nici o gean da lumin din afar , doctorii Bell şi Graingeră ă ă ă ă aşteptau. În câteva minute clişeele f cute de Firban urmau s fie gataă ă pentru a fi comparate cu cele de acum dou s pt mâni. Tehnicianulă ă ă băgase deja negativele în maşina automat de developat, iar acum,ă filmele începuser s cad unul câte unul pe un suport fixat în fa aă ă ă ţ maşinii.

De fiecare dat când ieşea un clişeu, Bell îl prindea cu o clem peă ă un ecran luminat din spate de tuburi fluorescente. Pe un alt ecran,

Page 159: Arthur Hailey - Ultima Sansa

al turat, fixase deja filă mele mai vechi.— Nu-i aşa c sunt bune? întreb tehnicianul cu mândrie.ă ă— Foarte bune, într-adev r. Era un r spuns reflex. Bell studia dejaă ă

negativele şi compara zonele corespondente din cele dou seturi deă clişee. Folosea un creion ascu it ca s urm reasc detaliile şi pentru caţ ă ă ă Lucy s poat observa mai uşor.ă ă

— Vezi vreo diferen ? întreb Lucy. M tem c eu nu v d.ţă ă ă ă ăRadiologul cl tin din cap.ă ă— Este o reac ie periosteal mic aici, şi ar t cu vârful creionuluiţ ă ă ă ă

locul. Dar, probabil c este rezultatul opera iei tale de biopsie. Altfel,ă ţ nu sunt schimb ri conă cludente. Bell îşi scoase ochelarii şi se frec laă ochiul drept. Îmi pare r u. Lucy. Cred c trebuie s arunc mină ă ă gea înapoi la patologie. Îi spui tu lui Joe Pearson, sau îi spun eu?

— Îi spun eu, spuse Lucy gânditoare. Merg chiar acum la el să-i spun.

ŞAPTESPREZECE

Sora Wilding îşi împinse sub bonet o şuvi de p r c runt, în timpă ţă ă ă ce îl conducea pe John Alexander. La cea de-a cincea uş se oprir şiă ă privir în untru, apoi anun vesel :ă ă ţă ă

— Ave i un vizitator, doamn Alexander.ţ ă— Johnny, dragul meu! Elizabeth întinse amândou mâinile şi seă

crisp uşor, întrucât mişcarea o f cuse să ă ă-şi schimbe pozi ia în pat.ţ John o îmbr iş strâns şi o săţ ă ărut tandru. Îi sim i c ldura corpului, iară ţ ă sub mân sim i c maşa de noapte primit de la spital, curat şiă ţ ă ă ă apretat . P rul îi degaja un miros amestecat, o combina ie de transă ă ţ -pira ie cu eter. P rea sţ ă ă-i aminteasc de un lucru la care el nu fuseseă în stare s participe, ca şi cum ea ar fi fost întră -un loc foarte îndep rtat,ă iar acum se întorsese, aducând o und de înstr inare cu ea. Pentru oă ă clip sim i c între ei ap ruse un moment de stinghereal , ca şi cumă ţ ă ă ă dup desp r ire ar fi fost nevoie s se reg seasc şi s se cunoasc dină ă ţ ă ă ă ă ă nou. Apoi, Elizabeth se l s încet, înapoă ă i, pe spate.

— Probabil c ar t îngrozitor.ă ă— Eşti foarte frumoas .ă— Ştii, nu am avut timp să-mi aduc nimic. Nici măcar o c maş deă ă

noapte sau un ruj.— Ştiu.— Am s fac o list . Mi le aduci tu.ă ăÎn spatele lor, doamna Wilding trase perdelele care-i separau de

cel lalt pat din mica înc pere.ă ă— Gata, acum sunte i singuri. Am s vin pu in mai târziu, domnuleţ ă ţ

Alexander, şi dup aceea, v ve i putea vedea copilul.ă ă ţ— Mul umesc. Amândoi zâmbir recunosc tori.ţ ă ă

Page 160: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Dup ce se închise uşa, Elizabeth se întoarse spre John cu ochiă cercet tori.ă

— Dragul meu, vreau s ştiu. Care sunt şansele copiă lului?— Ştii, scumpo... Ezita.— Johnny, vreau adev rul. Asistentele nu vor să ă-mi spun . Trebuieă

s aud de la tine.ăVocea îi tremura. John sim i c lacrimile erau pe aproape.ţ ă

R spunse cu blânde e.ă ţ— Şansele sunt egale. Continu , alegânduă -şi cu grij cuvintele.ă

Aşa mi-a spus doctorul Dornberger. Copilul poate tr i sau... John l să ă ă propozi ia neterminat .ţ ă

Elizabeth se pr buşi pe pern . Privind în tavan, spuse abia auzit:ă ă— Nu avem prea multe speran e, nuţ -i aşa?John cânt rea cu grij urmarea cuvintelor pe care treă ă buia s leă

rosteasc . Poate c în cazul în care copilul avea s moar , era mai bineă ă ă ă pentru amândoi s înfrunte adeă v rul acum, decât ca Elizabeth să ă-şi fac speran e şi apoă ţ i, într-o zi sau dou , acestea să ă-i fie spulberate.

— Ştii... este tare mic. S-a n scut cu dou luni mai devreme. Oriceă ă mic infec ie... nu prea are for .ă ţ ţă

— Mul umesc, John. Elizabeth st tea acum liniştit , nu îl privea,ţ ă ă dar îl inea strâns de mân . Avea lacrimi pe obraji şi John îşi sim i şi elţ ă ţ ochii umezi. Încerc s voră ă beasc normal.ă

— Draga mea... orice s-ar întâmpla... suntem tineri. Avem mult timp în fa a noastr .ţ ă

— Ştiu. Cuvintele abia se auzeau şi el o lu din nou în bra e. Ea îşiă ţ lipi capul de pieptul lui şi spuse printre suspine: Dar... Doi copii... Aşa... Începu s plâng cu disă ă perare. Nu este cinstit.

Sim i c şi lui îi dau lacrimile.ţ ă— Şi mie îmi este greu... dar ne avem unul pe altul.Elizabeth plângea în t cere.ă— Dă-mi, te rog, batista. Gata, acum e în regul . Uneori...ă— Dac te ajut cu ceva, draga mea, plângi. Oricât doreşti.ă ă— Am stricat totul. Johnny... Stând aici... m-am gândit.— La ce?— Vreau s mergi la facultate.ă— Scumpo, nu este cazul s discut m asta acum...ă ă— Nu. Elizabeth îl opri. Vocea îi era slab , dar hot rât . Eu am vrută ă ă

întotdeauna să- i termini şcoala. Şi doctorul Coleman a spus c arţ ă trebui.

— Nu- i dai seama cât cost ?ţ ă— Ba da. Dar eu îmi pot lua o slujb .ă— Şi copilul? întreb el cu blânde e.ă ţUrm un moment de liniştă e.— S-ar putea s nu mai avem alt copil.ăUşa se deschise f r zgomot şi sora Wilding intr discret.ă ă ăSe uit la Elizabeth, apoi îi spuse lui John:ă

Page 161: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Domnule Alexander, dac dori i, pute i vedea coă ţ ţ pilul.

*

Sec ia de nouţ -n scu i începea la cap tul unui coriă ţ ă dor puternic iluminat, pictat în culori vesele, pastelate. Se g sea întră -o arip aă cl dirii ce fusese renovat cu doi ani înainte şi purta amprenta noului,ă ă fiind spa ioas şi bine luminat .ţ ă ă

Dup ceă -l l sase pe John Alexander la etajul cinci, doctorulă Dornberger plecase la sec ia nouţ -n scu i. Apropiinduă ţ -se, auzi ipeteleţ copiilor, pe toate tonurile posibile. Mai mult din obişnuin se opri şiţă privi prin peretele gros de sticl ce împrejmuia pe trei laturi sec ia.ă ţ

„Bun treab , îşi spuse, observând mul imea p tu uă ă ţ ă ţ rilor ocupate, mai numeroase ca oricând. Acestea sunt animalele normale şi s n toase care au învins în lupta lor pentru existen şi, dup câevaă ă ţă ă zile, vor intra în lumea care îi aşteapt . Destinul lor era cas , şcoal ,ă ă ă lupta pentru existen , competi ia pentru faim şi avere. Dinţă ţ ă tre aceştia, unii vor gusta succesul, al ii vor sim i eşeţ ţ cul. Aceştia erau cei pentru care urmau s fie proiectate automobile mai puternice şi maiă sofisticate, cei pentru care avioanele vor zbura mai repede şi mai departe, cei ale c ror gusturi şi pofte vor fi satisf cute de al ii, la fel caă ă ţ ei, ce vor avea înclina ii pentru afaceri. Dintre ei, unii vor înfrunta unţ viitor necunoscut, al ii vor avea toţ tul la picioare. Poate c unii dintreă aceştia vor rupe barierele spa iului cosmic. Al ii, cu darul vorbirii, îşiţ ţ vor impresiona sau enerva semenii. Cei mai mul i dintre ei vor ajungeţ la maturitate fizic peste dou zeci de ani şi vor implanta s mân a altoră ă ă ţ copii. Acum îns , ei erau victorioşi. Trecuser prima şi cea mai mareă ă barier . Ceă lelalte urmau s vin ."ă ă

Pe partea cealalt a holului se g sea o sal mai mic . În ea,ă ă ă ă linişti i, separa i fiecare în incubatorul s u, se g seau copiii n scu iţ ţ ă ă ă ţ prematur. Aceştia erau cei care avuseser un start nesigur, care nuă învinseser înc la prima lor ieşire în lume. Dornberger intr aici.ă ă ă

Dup ceă -şi v zu cel mai nou pacient, o f râm miă ă ă nuscul de fiină ţă uman nesigur , îşi strânse buzele şi scutur cu îndoial din cap.ă ă ă ă Începu s scrie, metodic ca întodeauna, instruc iunile pentruă ţ tratamentul ce trebuia urmat.

Doctorul Dornberger ieşi pe uş , în timp ce pe o alta intrar soraă ă Wilding şi John Alexander.

Ca to i cei care intrau în sec ia de prematuri, şi ei îşi puser m ştiţ ţ ă ă şi m nuşi sterile, deşi erau desp r i i de incubatoare printră ă ţ ţ -un perete gros de sticl . Sora Wilă ding b tu uşor în geam. Asistenta din interior seă apropie de ei.

— Copilul Alexander.Fata d du din cap şi le f cu semn s se deplaseze deă ă ă -a lungul

peretelui de sticl . Le ar t un incubator pe care îl întoarse ca s seă ă ă ă poat vedea mai bine înă ăuntru.

Page 162: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Dumnezeule! Asta este tot? Cuvintele îi sc paser f r s vrea.ă ă ă ă ă Asistenta îl privi cu simpatie.

— Este tare mititel.John privea, parc neveninduă -i s cread .ă ă— Nu am v zut niciodat un copil atât de... incrediă ă bil de mic.Copilul st tea nemişcat, cu ochii închişi şi numai o uşoar mişcareă ă

regulat a pieptului ar ta c respira. Chiar şi în incubatorul proiectată ă ă pentru copii mai mici, trupuşorul acesta neajutorat p rea pierdut.ă P rea increă dibil c un fir de via atât de fragil ră ţă ezista.

Asistenta mai tân r ieşi afar şi veni lâng ei.ă ă ă ă— Ce greutate a avut?— Dou kilograme şapte sute. În elege i ce se întâmpl aici,ă ţ ţ ă

domnule Alexander? Cum este îngrijit copilul dumneavoastr ?ăJohn d du din cap. Nuă -şi putea dezlipi nici o clip ochii de laă

copilaşul acela mic.— Unii p rin i doresc s ştie detalii. Cred c asta îi ajut .ă ţ ă ă ă— Da, te rog.— Temperatura în untru este de treizeci şi şapte de grade. Seă

adaug aerului cu patruzeci la sut mai mult oxigen. Ajut copilului laă ă ă respira ie. Pl mânii lui sunt atât de mici! Erau foarte nedezvolta i cândţ ă ţ s-a n scut.ă

— Da, în eleg. Privi din nou mişcarea regulat a piepţ ă tului copilului. Atâta timp cât continua, însemna c tră ăieşte, c inima micu bate şiă ţă c mai existau şanse de supravie uire.ă ţ

— Copilul dumneavoastr nu are putere nici s sug , aşa c îlă ă ă ă hr nim artificial. Vede i tubul acela mic? Îi ar t un tub de plastic ceă ţ ă ă pornea din partea superioar a incubatorului şi intra în gura copilului.ă Intr direct în stomac. Primeşte dextroz şi ap prin tub o dat la o oră ă ă ă ă şi jum tate.ă

— A i v zut multe cazuri ca acesta? întreb John nesigur.ţ ă ă— Da. Asistenta vorbea mai grav, parc presim ind urm toareaă ţ ă

întrebare.Remarc faptul c era micu şi dr gu . P rul roşă ă ţă ă ţă ă cat îi ieşea de

sub bonet . Era surprinz tor de tân r , probabil c avea cam dou zeciă ă ă ă ă ă de ani, în mod sigur nu mai mult. Dar d dea dovad de multă ă ă experien .ţă

— Crede i c va tr i? Privi din nou prin peretele de sticl .ţ ă ă ă— Nu se ştie niciodat . Femeia îi urm ri privirea spre incubator.ă ă

Încerca s fie onest , s nuă ă ă -i distrug speă ran ele, dar nici s nuţ ă -l încurajeze inutil. Unii tr iesc, al ii nu. Uneori, ai impresia c aceşti copiiă ţ ă au o dorin de via imens . Lupt pentru via .ţă ţă ă ă ţă

— Şi acesta lupt ?ă— E prea devreme s ne d m seama. Cele opt s pt mâni ar fiă ă ă ă

însemnat foarte mult. Va avea o lupt grea.ăPentru prima dat , John gândi: „Acesta este fiul meu. Al meu, oă

parte din via a mea." Se sim i copleşit de o dragoste imens pentruţ ţ ă

Page 163: Arthur Hailey - Ultima Sansa

aceast f râm de om ce lupta singur în untrul cutiei c ldu e din fa aă ă ă ă ă ţ ţ sa. Avu un impuls absurd de a-i striga prin peretele de sticl : ă Nu eşti singur, fiule. Eu am venit s te ajut. Acestea sunt mâiniă le mele; ia din ele puterea de care ai nevoie. Aceştia sunt pl mânii mei; foloseşteă - i şi lasă-m s respir pentru tine. Numai nu renun a, fiule. Nu renun a!ă ă ţ ţ Avem atât de multe lucruri de f cut împreun , numai s tr ieşti!ă ă ă ă Ascultă-m şi lupt ! Eu sunt tat l t u şi te iubesc.ă ă ă ă

Sim i mâna asistentei pe bra ul s u.ţ ţ ă— Trebuie s plec m.ă ăÎncuviin , incapabil s vorbeasc . Arunc o ultim privire prinţă ă ă ă ă

peretele de sticl şi plecar .ă ă

*

Lucy Grainger b tu la uşa cabinetului de patologie şi intr . Joeă ă Pearson st tea la mas . David Coleman era întră ă -un col al camerei şiţ studia un dosar. Se întoarse când intr Lucy.ă

— Am noile radiografii ale lui Vivian Loburton.— Ce arat ? Pearson împinse imediat hârtiile din fa sa şi seă ţă

ridic .ă— M tem c foarte pu in.ă ă ţLucy se apropie de ecranul fluorescent ce spânzura pe un zid al

cabinetului şi cei doi b rba i o urmar . Coă ţ ă leman ap s un comutator şiă ă dup o secund sau dou , l mpile fluorescente din spatele ecranului seă ă ă ă aprinser . Studiar împreun clişeele, comparativ. Lucy le ar t , aşaă ă ă ă ă cum f cuse şi doctorul Bell la radiologie, zona reă ac iei periostealeţ cauzat de biopsie. Alte schimb ri nu erau.ă ă

Privindu-l pe Coleman, Pearson spuse:— Se pare c ideea dumitale nu a dat rezultate.ă— Aparent, nu, spuse Coleman pe un ton neutru. În ciuda a tot ce

se întâmpla, mai r mânea o problem înă ă tre ei: divergen a de opinii.ţ Coleman se întreb ce va face b trâă ă nul.

— Oricum, trebuia s încerc m. Pearson avea un fel de a vorbi,ă ă încât şi cea mai banal afirma ie suna duşă ţ m nos, dar Coleman b nuiaă ă c vorbeşte ca s câştige timp şi să ă ă-şi mascheze nehot rârea. Seă întoarse spre Lucy şi spuse sarcastic: Se pare c radiă ologia a plecat steagul.

— Cred c po i spune şi aşa.ă ţ— Şi las totul pe mine, adic pe patologie.ă ă— Da, Joe, spuse ea liniştit , aşteptând.ăUrmar zece secunde de linişte, apoi Pearson spuse limpede şiă

hot rât:ă— Diagnosticul meu este: Pacientul sufer de sarcom osos,ă

tumoare malign .ă— Sigur? întreb Lucy, privinduă -l în ochi.— Sigur. În vocea patologului nu era nici urm de îndoial sau deă ă

Page 164: Arthur Hailey - Ultima Sansa

ezitare. Oricum, eu am fost sigur de la bun început. Am crezut că astea, ar t spre clişee, ne vor da o confirmare îă ă n plus.

— Bine, confirm Lucy c acceptase diagnosticul. Acum se gândeaă ă la ce avea de f cut.ă

Pearson întreb neutru:ă— Când faci amputarea?— Cred c mâine diminea . Strânse clişeele şi se îndrept spreă ţă ă

uş . Va trebui s îi anun , şi sta va fi lucrul celă ă ţ ă mai greu.Dup ce se închise uşa, Pearson îl privi pe Coleman şiă -i spuse cu o

polite e surprinz toare:ţ ă— Cineva trebuie s hot rasc . Nu iă ă ă ţ -am cerut părerea pentru că

nu doream s se afle c exist dubii. Dac Lucy Grainger ar fi ştiut,ă ă ă ă oricum n-ar fi avut de ales, dar ar fi trebuit s le comunice fetei şiă p rin ilor ei. Aceştia, când ar fi auzit, ar fi dorit s amâne. Aşa facă ţ ă întotdeauna oamenii. Nu po i sţ ă-i condamni. Nu trebuie să- i spun euţ ce înseamn amânarea în cazul sarcomului osos.ă

Coleman aprob . Nu avea de gând s se certe cu Peară ă son din cauza hot rârii pe care o luase. Aşa cum spusese b trânul, cinevaă ă trebuia s o fac . Totuşi, se întreba dac amputarea era necesar sauă ă ă ă nu. Sigur, în timp vor afla. Şi apoi, membrul amputat va veni la laborator, iar disec ia va ar ta dac diagnosticul a fost corect, sau nu.ţ ă ă Din nefericire, dac exista o eroare, pentru pacient era prea târziu.ă Chirurgia îşi însuşise multe tehnici eficiente de amputare a membrelor, dar nu ştia nici un procedeu de a le pune înapoi.

*

Avionul de dup amiaz de la Burlington ateriza pe aeroportul Laă ă Guardia cu pu in dup ora patru, iar de la aeroport, Kent lu un taxi caţ ă ă s ajung în Manhattan. ă ă

Pe drum, pentru prima dat dup atât de multe zile, îşi permise să ă ă se relaxeze. Întotdeauna încerca s se relaă xaze în taxiurile newyorkeze, în special din cauza faptului c orice încercare de a priviă traficul precum şi înaintarea lent , de regul îi provoca o stare de tenă ă -siune nervoas . Hot râse cu mult timp în urm c treă ă ă ă buia s seă resemneze în fa a acestei fatalit i şi s aşţ ăţ ă tepte r bd tor s seă ă ă termine.

Un alt motiv al acestei relax ri era faptul c în ulă ă tima s pt mână ă ă lucrase sub tensiune şi la spital, şi în afara lui. Împ r ise sarcini celoră ţ din sec ia sa precum şi altora, din alte sec ii, pentru ca activitatea sţ ţ ă poat continua normal în timpul celor patru zile cât urma s lipsească ă ă din spital. Astfel, cu dou zile în urm preă ă zidase o întrunire a personalului medical, pe baza datelor furnizate de Harry Tomaselli, în care ar tase suă mele ce trebuiau donate de c tre medici pentru nouaă clădire a spitalului. Dup cum se aşteptase, fuseser o mulă ă ime deţ proteste, dar nu avea nici o îndoial ca pân la urm to i vor da banii.ă ă ă ţ

Page 165: Arthur Hailey - Ultima Sansa

În ciuda relax rii mentale, O'Donnell sim ea febriă ţ litatea oraşului. De fiecare dat când vedea New Yorkul, p rea c este mai urât,ă ă ă dezordinea şi mohorala p reau mai ap s toare. Dar, dup pu in timp,ă ă ă ă ţ chiar şi pentru cei din afara oraşului, aceste lucruri deveneau obişnuite şi confortabile, p rând s spun bun venit c l torului.ă ă ă ă ă

Intrar pe strada şaizeci, virar spre Central Park şi dup ce maiă ă ă traversar câteva str zi se oprir în fa a hotelului Park Sheraton.ă ă ă ţ

Dup câteva minute era în camera sa, f cu un duş şi se schimb .ă ă ă Scoase din geant programul congresului de chirurgie, pretextulă prezen ei sale la New York. Erau trei teme pe care ar fi dorit s leţ ă audieze: dou despre opera ii pe cord deschis, a treiaă ţ — grefa de artere. Dar prima începea abia a doua zi diminea a, la unsprezece,ţ ceea ce-i l sa o gr mad de timp liber. Se uit la ceas. Era cu pu ină ă ă ă ţ înainte de şapte. Avea mai mult de o or pân când trebuia s seă ă ă întâlneasc cu Denise. Lu liftul şi coborî, apoi travers holul spre bar.ă ă ă

Era ora cocktailului şi holul era plin de oameni ce veniser înainteă de cin , b nuia, ca şi el, din afara oraă ă şului. Un chelner îl conduse la o mas . În drum remarc o femeie atr g toare, singur la mas , care îlă ă ă ă ă ă privea intens. N-ar fi fost o experien nou . Şi în trecut, inţă ă cidente asem n toare duseser la rezultate interesante. „Dar în seara aceasta,ă ă ă îmi pare r u, am alte planuri." Un chelner îi lu comanda de whiski cuă ă sifon şi când îi fu adus b utura, sorbi încet şi se l s în voia gânduă ă ă ă -rilor. Astfel de momente erau foarte rare la Burlington. De aceea îi f cea bine s plece din când în când, îi asă ă cu ea sim ul perspectivei şi îlţ ţ f cea s realizeze c anuă ă ă mite lucruri care i se p reau extrem deă importante când era acas , p leau când le privea de la distan . În ultiă ă ţă -ma vreme se suspecta c se implicase prea mult în proă blemele spitalului şi-şi pierduse echilibrul personal. Privi în jurul s u. Câ i dintreă ţ oamenii aceştia auziser de spiă talul Trei Comitate şi, dac ar fi auzit,ă câ i ar fi fost interesa i s ştie ce se petrece acolo? Şi totuşi, pentru elţ ţ ă problemele spitalului deveniser ca aerul pe care îl respira. Era oare ună simptom s n tos? Din punct de vedere profesional era un lucru bun?ă ă O'Donnell nu avea încredere în oamenii ce-şi închinau via a unei idei.ţ Aceştia aveau tendin a s devin obseda i şi felul lor de a gândi s fţ ă ă ţ ă ie subminat de entuziasmul cauzei pentru care luptau. Acesta era pericolul care-l p ştea?ă

De exemplu, problema lui Joe Pearson. Faptul c el, O'Donnell,ă fusese în miezul lucrurilor îl f cuse să ă-l judece greşit? Era convins că spitalul avea nevoie de un al doilea patolog. Dar el fusese tentat să critice sl biă ciunile b trânului, ca s amplifice necesitatea schimbă ă ărilor. Oare nu exagerase? Un timp fusese tentat să-i cear lui Pearson s seă ă pensioneze. Oare acesta nu fusese simptomul unei judec iăţ dezechilibrate, o condamnare pripit a unui om în vârst , de c tre unulă ă ă mai tân r? Sigur, asta se întâmplase înainte ca Eustace Swayne să ă spun clar c d un sfert de milion de dolari, cu condi ia ca Pearson să ă ă ţ ă r mân şeful patologiei. Înc nu confirmase dona ia. Dar O'Donnellă ă ă ţ

Page 166: Arthur Hailey - Ultima Sansa

sim ea c judecata sa este deaţ ă supra unor astfel de fapte, oricât de important ar fi putut p rea. Oricum, Joe Pearson mai putea s facă ă ă multe pentru spital. Trebuia s se in cont de experien a lui. „Da, esteă ţ ă ţ adev rat, hot rî el, modul de gândire i se îmă ă ţ bun t eşte când eştiă ăţ departe, chiar dac pentru a gândi în linişte trebuie s cau i un bar."ă ă ţ

— Înc un pahar, domnule?ă— Nu, nu, mul umesc.ţEra şapte şi jum tate când plec de la hotel. Înc mai avea timp,ă ă ă

şi o lu pe jos, pe strada cincizeci şi cinci. Apoi, opri un taxi şiă -şi continu drumul cu maşina spre adresa pe care iă -o d duse Denise.ă Şoferul opri în fa a unei cl diri din piatr , de pe strada optzeci şi şase.ţ ă ă O'Donnell pl ti şi intr .ă ă

Fu întâmpinat cu mult respect de un portar îmbr cat în uniform .ă ă Acesta îi ceru numele, apoi consult o list .ă ă

— Doamna Quantz v aşteapt , domnule. Îi ar t un lift, undeă ă ă ă aştepta un liftier ce purta o uniform identic . O anun c urca i.ă ă ţ ă ţ

La etajul dou zeci liftul se opri şi uşile se deschiser silen ios, spreă ă ţ un hol mochetat. Aproape pe un perete întreg se întindea o tapiserie reprezentând o scen de vâă n toare. În fa a acestui perete erau două ţ ă uşi curbate de stejar care se deschiser şi un servitor ieşi afar şiă ă spuse:

— Bun seara, domnule. Doamna Quaă ntz mi-a ceru s v conducă ă în salon. Va veni şi dânsa imediat.

Îl urm întră -un salon, aproape cât apartamentul lui din Burlington. Era decorat în nuan e de bej şi maro, cu m su e din lemn de nuc şiţ ă ţ fotolii grupate în jurul lor. Salonul se deschidea spre o teras luminată ă acum de ultimele raze ale soarelui.

— Dori i s be i ceva, domnule? întreb servitorulţ ă ţ ă— Nu, mul umesc. O aştept pe doamna Quantz.ţ— Nu ai prea mult de aşteptat, se auzi vocea Denisei. Se apropie

de el cu mâinile întinse. Kent, dragul meu, îmi pare atât de bine c teă v d.ă

O privi o clip şi apoi spuse încet.ă— Şi mie. Pân în acest moment, nu miă -am dat seama cât de

mult.Denise îi zâmbi şi îl s rut uşor pe obraz. Kent avu un impuls deă ă

moment s o ia în bra e şi s o strâng la piept, dar se ab inu. Era şiă ţ ă ă ţ mai frumoas decât o ştia şi zâmbetul ei parc îi t ie respira ia. Eraă ă ă ţ îmbr cat cu o rochie scurt de sear din dantel neagr , care conă ă ă ă ă ă -trasta puternic cu albul umerilor. Denise îl lu de mân şi îl conduse peă ă teras . Servitorul îi precedase cu o tav de argint pe care erau aşezateă ă paharele şi b utura. Dup aceea se retrase discret.ă ă

— Martini-ul este deja preg tit, spuse Denise, dar, dac vrei, potă ă să- i ofer altceva.ţ

— Martini este foarte bun.Denise turn în pahare, îi întinse unul şiă -i zâmbi afectuos.

Page 167: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Bine ai venit la New York.Kent savur b utura rece. Ochii lor se întâlnir penă ă ă tru o clip , apoiă

ea se apropie de balustrada terasei.— Ce face tat l t u, Denise?ă ă— Bine, mul umesc. Înc p ânat ca un adev rat asin, dar s n tos.ţ ă ăţ ă ă ă

Uneori am impresia c o s tr iasc mai mult decât noi. in foarte multă ă ă ă Ţ la el.

Se l sase seara, o sear cald şi pl cut de var târzie, iară ă ă ă ă ă luminile oraşului începuser s se aprind . Priă ă ă veau amândoi oraşul. Dedesubt circula ia era intens , puncte de lumin se mişcau agitate.ţ ă ă Peste drum cu contururile cuprinse de întuneric, se vedea Central Park, luminat doar de câteva l mpi. Spre vest se z reau, înă ă tunecate, apele râului Hudson. M rgele de lumin aluă ă necau în şuvoaie multicolore pe podul George Washington. Oamenii merg acas , gândi O'Donnell.ă

Îl înv luia o briz uşoar iar el era conştient de preă ă ă zen a Denisei.ţ Ea îi spusese încet:

— Este frumos, nu-i aşa? Chiar dac ştii c undeva, dincolo deă ă aceste lumini, se petrec lucruri îngrozitoare şi urâte, tot este frumos. Îl iubesc, mai ales la vremea asta de sear .ă

— Te-ai gândit vreodat s te întorci la Burlington?ă ă— S tr iesc acolo?ă ă— Da.— Niciodat nu te po i întoarce, spuse Denise linişă ţ tit . M car atâtaă ă

lucru m-a înv at via a! Şi nu m reăţ ţ ă fer numai la Burlington ci la oameni, locuri, timp. Po i vizita, î i po i face noi prieteni dar niciodatţ ţ ţ ă nu este la fel; eşti detaşat; nu te atinge nimic; nu este locul t u acolo,ă pentru c ai plecat. De exemplu, locul meu este aici, acum. Nu cred că ă voi putea p r si vreodat New Yorkă ă ă -ul. Î i par cumva lipsit de realism?ţ ă

— Nu. Îmi pari extraordinar de în eleapt .ţ ăÎi sim i mâna pe bra ul s u.ţ ţ ă— Hai s mai bem un cocktail, spuse ea, şi apoi po i s m duci laă ţ ă ă

mas .ăAu servit masa la Maisonette, un club de noapte discret şi plăcut

pe Fifth Avenue.Dansaser şi acum se întorceau la mas .ă ă— Cât timp stai? întreb Denise.ă— Peste trei zile plec.— De ce atât de repede?— Eu sunt un om care munceşte. M aşteapt paă ă cien ii şi spitalul.ţ— Cred c o să ă-mi fie dor de tine.Kent r mase pe gânduri, apoi se întoarse brusc spre ea şi spuseă

pe neaşteptate:— Ştii c nu am fost c s torit niciodat ?ă ă ă ă— Da.— Am patruzeci şi doi de ani. Când tr ieşti atât de mult timpă

singur î i formezi tabieturi care cu greu se pot schimba sau pot fiţ

Page 168: Arthur Hailey - Ultima Sansa

acceptate de altcineva. Încerc s î i spun, de fapt, c aş putea fi un omă ţ ă dificil.

Denise îi cuprinse cu tandre e mâinile.ţ— Kent, dragul meu, îmi dai voie s întreb ceva? Din întâmplare,ă

este aceasta o cerere în c s torie?ă ăKent zâmbi copil reşte.ă— Acum, c ai spusă -o tu, aş zice c este.ăUrm un minut de t cere, înainte ca Denise s r să ă ă ă pund , şi Kentă

sim i c ea trage de timp.ţ ă— Sunt flatat , dar nu cumva te gr beşti pu in? La urma urmeiă ă ţ

abia ne cunoaştem.— Te iubesc, Denise, spuse el cu simplitate.Îi sim i privirea cercet toare.ţ ă— Şi eu te-aş putea iubi. În acest moment totul în mine îmi spune

să- i r spund da şi s te apuc cu amânţ ă ă dou mâinile, fl mânde de tine.ă ă Dar ceva îmi şopteşte s fiu prudent . Când ai f cut o greşeal sim iă ă ă ă ţ nevoia s fii foarte atent şi s nu o repe i.ă ă ţ

— Da, eu pot în elege asta.ţ— Niciodat nu mă -am obişnuit cu ideea prostimii c po i schimbaă ţ

partenerii repede, aşa cum ai lua o pastil , f r s sim i diferen a.ă ă ă ă ţ ţ Poate din cauza aceasta nu am cerut divor ul pân acum.ţ ă

— Crezi c divor ul va ă ţ fi dificil?— Nu chiar. Aş putea merge în Nevada, sau în alt stat. Dar mai

exist o problem . Tu eşti la Burlington, eu la New York.ă ă— Aşadar, ai vorbit serios când ai spus c nu te înă torci la

Burlington?Se gândi pu in înainte s r spund .ţ ă ă ă— Cred c da. Nu aş mai putea tr i acolo. Ce rost are s mă ă ă ă

prefac, Kent? M cunosc foarte bine.ăAp ru un chelner şi le umplu ceştile cu cafea.ă— Simt nevoia s fim singuri.ă— Atunci, de ce nu plec m?ăChem chelnerul şi pl ti. Afar opri un taxi şi îi d du adresa ei.ă ă ă ă

Dup ce se instalar , Denise spuse:ă ă— Asta este o întrebare foarte egoist , Kent, dar teă -ai gândit

vreodat s practici medicina la New York?ă ă— Da, m gândesc acum.ăÎnc se mai gândea când intrar în lift. De când Deă ă nise îi pusese

întrebarea, se tot gândise: „De ce nu aş veni la New York? Aici sunt spitale mari, acesta este un oraş cu tradi ie medical ". Cu experien a şiţ ă ţ prietenii pe care-i avea aici nu-i era greu să-şi g seasc un spiă ă tal în care s lucreze. „Ce naiba m ine legat de Burlington? Acolo trebuieă ă ţ s tr iesc toat via a? Oare nu a venit timpul s schimb mediul? Doară ă ă ţ ă nu sunt însurat cu Trei Comitate, şi nici nu sunt de neînlocuit. Este ade-v rat c aş sim i lipsa anumitor lucruri; sentimentul de a crea ceva şiă ă ţ oamenii cu care lucrez. Dar pân acum am realizat foarte multe lucruriă

Page 169: Arthur Hailey - Ultima Sansa

acolo, nimeni nu poate nega asta. Iar New Yorkul înseamn Denise.ă Oare nu merit ?" La etajul dou zeci Denise deschise uşaă ă apartamentului. Nu era nici un semn c servitorul ar fi fost acolo. Auă ieşit împreun pe teras .ă ă

— Kent, vrei s bei ceva?ă— Poate mai târziu.O îmbr iş şi buzele lor se întâlnir întrăţ ă ă -un s rut languros.ăSim ea cum îi r spunde cu fiecare fibr a trupului ei. Apoi, cuţ ă ă

blânde e, se desprinse din îmbr işare.ţ ăţÎntoars pe jum tate, îi spuse cu vocea tremurând :ă ă ă— Sunt atât de multe lucruri la care trebuie s ne gândim.ă— Chiar sunt? Tonul s u era neîncrez tor.ă ă— Tu nu ştii foarte multe lucruri despre mine. Uite, de exemplu, eu

sunt îngrozitor de posesiv . Ai ştiut asta?ă— Nu mi se pare chiar îngrozitor.— Dac am fi c s tori i, ar trebui s te am în înă ă ă ţ ă tregime, nu doar o

parte din tine. Şi nu te-aş putea împ r i, nici chiar cu un spital.ă ţ— Am putea ajunge la un compromis. Al i oameni reuşesc,ţ

r spunse Kent râzând.ă— Ascultându-te, aproape te cred. Mai vii, curând, la New York?— Da.— Cât de repede?— Oricând ai s m chemi.ă ăInstinctiv se îndrept spre el şi se s rutar din nou, cu şi maiă ă ă

mult pasiune. Apoi se auzi ceva în spatele lor şi în salon p trunse oă ă dâr de lumin de la o uş ce se deschise. Denise se desprinse dină ă ă îmbr işare şi, o clip mai târziu, pe teras ap ru o siluet îmbr cat înăţ ă ă ă ă ă ă pijama.

— Parc am auzit voci.ă— Credeam c dormi, spuse Denise. iă Ţ -l prezint pe doctorul

O'Donnell. Kent, aceasta este fiica mea, Philippa. O jum tate dină gemenii mei imposibili, ad ug ea cu afec iune.ă ă ţ

Fata îl studie pe O'Donnell cu o curiozitate nedisimulat .ă— Bun ! Am auzit despre dumneata.ăO'Donnell îşi aminti c Denise îi spusese c are doi copii deă ă

şaptesprezece ani. Fata p rea mai mic decât vârsta, cu un trup ceă ă abia începea s se împlineasă c , dar avea mişc rile şi gra ia mameiă ă ţ sale.

— Bun , Philippa. Scuză ă-ne dac teă -am deranjat.— Nu puteam dormi şi citeam. Le ar t cartea din mân . Esteă ă ă

Herrick. L-a i citit?ţ— Nu cred. De fapt, la facultate nu ai prea mult timp pentru

poezie, iar dup aceea nu mă -a prea interesat.— Am ceva aici pentru tine, mam .ăCitea pl cut, sim ind cuvintele şi sensul lor, cu o und de duioşieă ţ ă

în glas.

Page 170: Arthur Hailey - Ultima Sansa

„Cea mai bun vârst este prima,ă ăDar dup ce a trecut şi timpul te gr beşte,ă ăCând ştii c trebuie s te c s toreştiă ă ă ăDeşi ai trecut de prima tinere e,ţNu stric niciodat s încerci."ă ă ăCând eşti tân r şi ai sângele fierbinte.ă

— Am în eles, spuse Denise. Kent, vreau sţ ă- i spun c cei doi copiiţ ă ai mei m preseaz s m rec s toresc.ă ă ă ă ă ă

— Pur şi simplu, credem c este mai bine pentru tine, interveniă Philippa.

— Sunt nişte copii foarte practici şi revolt tor de sentimentali.ă Ce-ai spune tu, Philippa, dac mă -aş căs tori cu doctorul O'Donnell?ă

— Te-a cerut? întreb fata prompt. F r s aştepte un r spuns,ă ă ă ă ă exclam plin de entuziasm: P i ce s faci, accep i.ă ă ă ă ţ

— Depinde, draga mea. Mai exist şi acea problem m runt aă ă ă ă divor ului, care trebuie rezolvat .ţ ă

— Of! Tata a fost atât de pu in în eleg tor. Nu ştiu de ce aiţ ţ ă aşteptat. Se întoarse spre O'Donnell. De ce nu tr i i voi doi împreun ?ă ţ ă Aşa o s ave i probe şi mama poate ob ine divor ul f r s caute locuriă ţ ţ ţ ă ă ă de alea ca Reno.

— Sunt momente când m îndoiesc profund de valoaă rea educa ieiţ moderne. Cred c ajunge, Philippa. Noapte bun , draga mea.ă ă

— Of, mam ! Uneori eşti antidiluvian .ă ă— Noapte bun , drag , repet Denise ferm.ă ă ăPhilippa se întoarse spre O'Donnell.— Cred c trebuie s plec.ă ă— Mi-a f cut pl cere, Philippa.ă ăFata se apropie de el şi-i spuse f r pref c torie:ă ă ă ă— Dac tot o s fii tat l meu vitreg, cred c pot s te s rut.ă ă ă ă ă ă— Putem încerca, nu?El se aplec şi fata îl s rut pe buze, apoi se trase înapoi şi îiă ă ă

zâmbi.— Ştii c eşti dr gu ? Mam , orice să ă ţ ă -ar întâmpla, pe el s nuă -l

scapi.— Philippa! De data aceasta, nota de autoritate era foarte ferm .ăTân ra râse, îşi s rut mama, apoi îşi lu cartea de poezii şi plec .ă ă ă ă ăO'Donnell râdea în hohote, sprijinit de zidul terasei. În acel

moment, burl cia lui din Burlington i se p rea incredibil de plictisitoareă ă şi goal , iar perspectiva de a tr i împreun cu Denise la New York, multă ă ă mai strălucitoare şi atr g toare.ă ă

OPTSPREZECE

Page 171: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Amputarea piciorului lui Vivian a început la ora 8: 30 fix. Punctualitatea la sala de opera ie era o proţ blem de principiu, asupraă c reia doctorul O'Donnell insistase de la început, de când ajunseseă şeful sec iei de chirurgie, şi majoritatea chirurgilor erau de acord cuţ aceast regul .ă ă

Procedura nu era foarte complicat şi Lucy Grainger ştia c nu vaă ă avea decât probleme de rutin . Hot râse s amputeze piciorul cât maiă ă ă de sus, mult deasupra genunchiului, în partea superioar a femurului.ă La un moment dat se gândise să-l taie din coaps , în speran a că ţ ă şansele ca tumoarea s nu se poat r spândi în corp erau mai mari.ă ă ă Îns dezavantajul era c , mai târziu, fixarea unei proteze ar fi fostă ă extrem de dificil . De aceea fă ăcuse un compromis şi se hot râse să ă lase intact o poră iune din femur. Noaptea trecut rev zuse în minteţ ă ă toate etapele pe care trebuia s le parcurg . O consultaă ă se pe Vivian, l sânduă -i impresia c era doar un examen de rutin . Asta seă ă întâmplase dup ceă -i spusese vestea; întâlnire trist şi încordat , înă ă care fata fusese re inut la început, apoi, cedând nervos, se aruncaseţ ă de gâtul ei şi plânsese cu disperare, realizând faptul c ultima ei speă -ran disp ruse. Lucy, deşi obişnuit din practic cu astfel deţă ă ă ă momente, de data asta se sim ise deosebit de emo ionat .ţ ţ ă

Întâlnirea cu p rin ii fetei şi, mai târziu, cu tân rul doctor Seddonsă ţ ă fusese mai impersonal , dar la fel de tulbur toare. Lucy ştia c nuă ă ă -şi va putea st pâni nicioă dat în întregime sentimentele fa de pacien i, aşaă ţă ţ cum reuşeau al i medici, şi trebuia s recunoasc fa de sine îns şi cţ ă ă ţă ă ă aparenta sa detaşare era numai o poz , totuşi necesar .ă ă

În sala de opera ii îns , nu se mai punea problema de a poza sauţ ă de a fi detaşat . Era locul unde era esenă ial, şi era convins de acestţ ă lucru, s ac ioneze la rece, f r sentimente personale, pentruă ţ ă ă rezolvarea imediat a necesit ilor chirurgicale.ă ăţ

Anestezistul, aflat la cap tul mesei de opera ie raport c el şiă ţ ă ă -a terminat treaba. Internul care o asista pe Lucy inea piciorul ce trebuiaţ amputat ridicat de câteva minute, pentru a nu permite sângelui să circule din abunden prin el. Lucy începu s pun un garou pneuţă ă ă matic cât mai sus, pe coaps . F r s i se cear , asisă ă ă ă ă tenta îi întinse o foarfecă şi Lucy începu s taie bandaă jele care acopereau piciorul. Bandajele c zur , iar asisă ă tenta le adun de pe jos. Privi ceasul. Piciorul era în poă -zi ie vertical de cinci minute şi carnea se albise. Interţ ă nul schimbă mâinile şi Lucy îl întreb :ă

— iŢ -au obosit mâinile?— Ce m-aş fi f cut dac trebuia s stau aşa o or ?ă ă ă ăAnestezistul se apropie de garou şi o privi pe Lucy întreb tor. Eaă

încuviin .ţă— Da, te rog.Anestezistul începu s pompeze aer în garoul de cauă ciuc pentru a

bloca circula ia sângelui din picior. Când termin , întinse piciorul pânţ ă ă

Page 172: Arthur Hailey - Ultima Sansa

când îl aşez în pozi ie orizontal pe masa de opera ie. Internul şiă ţ ă ţ asistenta acoperir pacienta cu un cearşaf verde, steril, l sând desă ă -coperit doar por iunea pe care urma s se fac interă ţ ă ă ven ia.ţ

Ast zi aveau asisten doi studen i la medicin de la universitate.ă ţă ţ ă Lucy le f cu semn s se apropie. Asistenta îi întinse bisturiul şi Lucyă ă începu s zgârie cu vârful carnea piciorului, vorbind în timp ce lucra.ă

— Observa i c mai întâi marchez lungimea buc ii ce va acoperiţ ă ăţ osul. Asta o facem ca s ştim pân unde ne întindem.ă ă

Apoi, începu s taie mai adânc, dezvelind stratul de sub piele, ceă con inea un esut gras, galben.ţ ţ

— Este foarte important ca fâşia din fa s fie mai lung decâtţă ă ă cea din spate, astfel ca linia de sutur s fie pu in în spate. În felulă ă ţ acesta pacientul nu va avea cicatricea chiar în dreptul osului. Dac nuă am proceda aşa, orice ap sare iă -ar putea provoca dureri mari.

T ietura începuse s se adânceasc acum, marginile celor două ă ă ă fâşii fiind marcate de sângele ce începuse s se preling . Acesteaă ă ar tau acum, şi cea din fa şi cea din spate, ca dou cozi scurteă ţă ă — una mai lung , alta mai scurtă ă — ce puteau fi împreunate şi cusute.

Folosind bisturiul şi lucrând cu mişc ri scurte şi preă cise, Lucy începu s r sfrâng carnea, descoperind esutul însângerat deă ă ă ţ dedesubt.

— Tampon, te rog!Asistenta i-l d du şi Lucy cur i esutul de dedesubt. Îi f cu semnă ăţ ţ ă

internului s in tamponul şi începu s taie mai adânc, p trunzând înă ţ ă ă ă primul strat, al muşchiului cvadriceps.

— Imediat o s d m de arterele principale. Da, iată ă -o pe prima: artera femural .ă

Lucy o localiz , iar cei doi studen i se aplecar mult înainte ca s oă ţ ă ă vad . Continu s vorbeasc în timp ce lucra:ă ă ă ă

— Vom încerca s descoperim vasele de sânge, cât mai susă posibil, apoi le vom trage în jos şi le vom lega, astfel încât s seă retracteze de pe ciot.

Acul pe care i-l d duse asistenta s lta în mâna ei în sus şiă ă -n jos. Lucy leg vasele de sânge de dou ori, penă ă tru mai mult siguran .ă ţă Orice hemoragie în aceast zon putea s însemne o catastrof pentruă ă ă ă pacient . Apoi, lu foarfec şi retez artera principal . Primul pasă ă ă ă ă ireversibil spre amputare fusese f cut. Proced la fel cu ceă ă lelalte artere şi vene. Apoi, continuând s taie muşchiul, ajunse la nerv. Îşi trecuă mâna înm nuşat peste el, înă ă tr-o mişcare exploratorie, şi atunci Vivian tres ri şi toaă te privirile se îndreptar spre anestezist.ă

Acesta îi linişti.— Totul este în regul , nu sunt probleme.ăinea mâna pe obrazul lui Vivian. Era palid , dar respira profund şiŢ ă

regulat. inea ochii deschişi f r s vad , şi erau plini de lacrimi,Ţ ă ă ă ă lacrimi plânse inconştient.

— Vom proceda şi cu nervul la fel cum am f cut cu arterele şiă

Page 173: Arthur Hailey - Ultima Sansa

venele. Îl vom întinde în jos, îl vom lega cât mai sus posibil şi apoi îl vom sec iona şiţ -i vom permite s se contracteze.ă

Lucy vorbea ca un automat, cuvintele îi înso eau mişcareaţ mânilor.

— Întotdeauna au existat discu ii între chirurgi desţ pre cum trebuie procedat cu termina iile nervoase în timpul amput rii. Obiectivul este,ţ ă bineîn eles, acela de a evita durerile pacientului. Sţ -au încercat câteva metode: injectarea de alcool, cauterizarea, dar metoda pe care o vom folosi acum este înc cea mai simpl şi cea mai r spândit .ă ă ă ă

Privi ceasul de pe peretele s lii de opera ie. Ar ta nou şiă ţ ă ă cincisprezece minute. Trecuser patruzeci şi cinci de minute de cândă începuse. Se uit la anestezist.ă

— E bine?— Nici c se poate mai bine, Lucy. Este o fat s n toas . Încercă ă ă ă ă ă

s glumeasc . Eşti sigur că ă ă ă-i amputezi piciorul care trebuie?Lui Lucy nu-i pl cuser niciodat glumele f cute în sala deă ă ă ă

opera ie pe seama pacien ilor care erau pe mas , deşi ştia c uniiţ ţ ă ă chirurgi le aceptau. Oricum, prefera s schimbe subiectul.ă

— Ce- i mai face familia! îl întreb pe anestezist, în timp ce t iaţ ă ă muşchiul de la spatele piciorului.

— Bine. S pt mâna viitoare ne mut m în cas nou .ă ă ă ă ă— Da? Unde? Pu in mai sus tamponul, te rog, îi spuse internului.ţ— În Somerset Heights, într-un cartier nou din partea de nord a

oraşului.Muşchiul era t iat aproape complet.ă— Cred c am auzit de cartierul sta. Presupun c so ia ta esteă ă ă ţ

foarte mul umit .ţ ăSe vedea osul, acum.— Este în al nou lea cer. Cump r covoare, alege perdele, chestiiă ă ă

de astea. Exist îns o problem .ă ă ăDegetele lui Lucy se mişcau uşor în jurul osului, eliberându-l de

muşchii din jur. Vorbi pentru studen i:ţ— Observa i c împing muşchii cât se poate de sus, pentru caţ ă

dup ă aceea s acopere în întregime osul care mai r mâne.ă ăInternului îi era greu s re in muşchii cu cele dou tampoane.ă ţ ă ă

Lucy îl ajut să ă-i prind mai bine, dup care acesta morm i:ă ă ă— Data viitoare o să-mi aduc şi a treia mân .ă— Fier str ul, v rog.ă ă ăAsistenta fu din nou prezent la datorie şi puse mânerulă

fier str ului în mâna deschis a lui Lucy.ă ă ăÎl înteb pe anestezistă :— Care-i problema?Fix lama fier str ului cât putu de sus şi începu s taie. Pe m sură ă ă ă ă ă

ce din ii fier str ului muşcau din os, zgomotul pe careţ ă ă -l f cea deveneaă sumbru şi p trunz tor.ă ă

— S pl tesc toate astea, r spunse internul.ă ă ă

Page 174: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Lucy începu s râd .ă ă— Va trebui să- i d m mai mult de lucru.ţ ăT iase mai mult de jum tate din os. Era destul de tare, dar aşaă ă

erau oasele tinere. Deodat îi trecu prin minte un gând. „Suntem înă fa a unei tragedii şi totuşi, noi vorbim, normal, aproape glumind,ţ despre lucruri obişnuite. În câteva secunde piciorul acesta va fi t iat şiă o tân r , aproape un copil, îşi va pierde pentru totdeauna o parte dină ă via . Niciodat nu va mai putea alerga cu naturale e ca ceilal iţă ă ţ ţ oameni, nu va mai dansa, nu va mai înota, nu va mai face dragoste f r s aib comă ă ă ă plexe. Unele dintre aceste lucruri poate c ar mai fiă putut s le fac , iar altele numai ajutat şi cu protez , dar nimic nu maiă ă ă ă avea s fie ca înainte. Niciodat nu mai putea fi atât de vesel , deă ă ă liber şi de lipsit de griji ca atunci când se bucurase de tinere eaă ă ţ întregului corp. Acesta era miezul tragediei: se întâmplase prea devreme."

Lucy se opri. Degetele sale sensibile îi spuneau c t ietura eraă ă aproape gata. Apoi, brusc se auzi un scrâşnet, urmat de o plesnitură ascu it . În ultimul moment, sub greutatea membrului aproape t iat,ţ ă ă ultimul fragment de os plesni. Piciorul c zu pe mas . Pentru prima dată ă ă Lucy ridic glasul:ă

— Prinde-l! Repede!Dar graba fu în zadar. Internul nu reuşi să-l prind şi piciorulă

alunec de pe masa de opera ie şi c zu pe duşumea cu un zgomotă ţ ă în buşit.ă

— Lasă-l acolo! Vocea lui Lucy era t ioas , pentru c internul,ă ă ă uitând c era sterilizat se aplecase s ridice piciorul. Realizând înă ă ultimul moment acest lucru, tân rul se ridic stânjenit.ă ă

Asistenta care strângea instrumentarul folosit se aplec , ridică ă piciorul şi îl împachet întră -o folie de plastic. Mai târziu, urma s fie dusă la sec ia patologie.ţ

— Cur ciotul de pe mas , te rog.ăţă ăLucy îi f cu semn internului şi acesta începu s fac ceea ce i seă ă ă

ceruse. Asistenta avea o pil preg tit şi Lucy o lu şi începu să ă ă ă ă netezeasc cap tul ciotului, care, din cauza rupturii, avea marginileă ă neregulate.

— S ine i minte tot timpul, cap tul osului trebuie s fie curat şiă ţ ţ ă ă neted. Orice aşchie are tendin a s creasc şi devine extrem deţ ă ă dureroas . Cum st m cu timpul?ă ă

— Au trecut şaptezeci de minute, r spunse anesă tezistul.Lucy înapoie pila.— Gata, putem începe s coasem.ăV zând c se apropia de sfârşit, se gândi recunoscă ă ătoare la

cafeaua care o aştepta în cabinet.

*

Page 175: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Mike Seddons transpirase abundent tot timpul cât Vivian fusese în opera ie. Împreun cu p rin ii lui Viţ ă ă ţ vian se afla într-o sal de aşteptareă rezervat rudelor apropiate ale pacien ilor. În diminea a aceea,ă ţ ţ devreme, când personalul medical abia începuse s vin la serviă ă ciu, o vizitaser pe Vivian. Erau foarte pu ine de spus şi, întrucât Vivian eraă ţ sub efectul sedativelor, realiza cu greu c ei erau lâng ea. Apoi, după ă ă câteva minute dup ce veniser , fusese dus la sec ia chirurgie.ă ă ă ţ

Acum, nelinişti i, în salonaşul mobilat modest, cu caţ napele inconfortabile de piele şi mese l cuite, cei trei nu mai aveau putere niciă s vorbeasc . Henri Loburton, înalt şi solid, cu p rul argintiu şi fa aă ă ă ţ crestat de timpul petrecut în aer liber, st tea lâng fereastr şi priveaă ă ă ă în strad . Mike putea s jure c dup câteva minute tat l lui Vivian seă ă ă ă ă va întoarce de la fereastr şi se va aşeza pe un scaun, apoi se va ridicaă şi va merge din nou la geam. B trânul f cea aceast mişcare de pesteă ă ă o or . O nervozitate care îl ardea ca un foc îl f cea pe Sedă ă dons să-şi doreasc cu disperare ca mişcarea b trânuă ă lui s varieze pu in. M cară ţ ă s-ar mişca mai repede, sau dac-ar schimba intervalele de timp dintre cele dou poă zi ii.ţ

În schimb, mama lui Vivian st tea nemişcat . Se aşezase pe ună ă scaun cu sp tar, preferânduă -l celorlalte, ce p reau mai confortabile, şiă r m sese întră ă -o pozi ie ce sugera obişnuin a unei disciplineţ ţ autoimpuse. Angela Loburton privea drept în fa , parc spre infinit, cuţă ă mâinile împreunate în poal . Azi era mai palid decât de obicei, dară ă pome ii înal i, ceţ ţ -i accentuau demnitatea natural şi prestan a, erauă ţ mai proeminen i ca niciodat . În acelaşi timp p rea o femeie fragil ,ţ ă ă ă dar indestructibil .ă

Dup ce se cunoscuser , Mike Seddons se gândise de mai multeă ă ori la doamna Loburton. Emo iile şi grijile ei în privin a lui Vivianţ ţ fuseser mult mai vizibile deă cât ale so ului. Şi totuşi, pe m sur ceţ ă ă treceau zilele, Seddons sim ea c ele sunt tot atât de mari, poate chiarţ ă mai mari. În ciuda înf iş rii foarte b rb teşti a tat lui lui Vivian,ăţ ă ă ă ă b nuia c mama era aceea care avea un caracter mai puternic, eaă ă fusese în aceast c snicie stânca pe care, deă ă -a lungul anilor, venea să-şi depun obolul.ă

Seddons se întreb cum vor fi rela iile între el şi Vivian. Careă ţ dintre ei se va dovedi mai hot rât şi mai rezistent? Ştia c doi oameniă ă nu sunt niciodat egali, nici ca putere, nici ca t rie de caracter, nici caă ă intensitate a dragostei. Mai ştia c diferen a de sex nu prea aveaă ţ leg tur cu aceste lucruri, şi c adeseori femeile se dovedeau mult maiă ă ă puternice decât b rba ii, atât ca judecat , cât şi în privin aă ţ ă ţ caracterului, iar aparenta b ră b ie putea s fie o poz care săţ ă ă ă camufleze lipsurile.

Oare Vivian era mai puternic decât el, era mai hoă t rât , aveaă ă mai mult curaj? Începuse s se gândeasc la asta noaptea trecut şiă ă ă înc se mai gândea. O vizitase dup ce aflase c fusese luată ă ă ă hot rârea s i se amputeze piciorul şi era îngrijorat c Vivian ştia. Oă ă ă

Page 176: Arthur Hailey - Ultima Sansa

g sise zâmă bind, nu plângând.— Intr , Mike drag , şi, te rog, nu fi atât de posoă ă morât. Doctori aţ

Grainger mi-a spus şi mi-am luat por ia de plâns. Acum, gata, sţ -a terminat, sau se va termina mâine diminea .ţă

În acel moment sim ise c o iubeşte profund, o luase în bra e şi oţ ă ţ s rutase p timaş. Dup aceea, ea îi r v şise p rul cu afec iune şi,ă ă ă ă ă ă ţ inânduţ -i capul între palme, îl privise drept în ochi.

— Mike, voi r mâne cu un singur picior pentru tot restul vie ii. Nuă ţ voi mai fi fata pe care ai întâlnit-o, nu aşa cum m-ai cunoscut şi nici aşa cum sunt acum. Dac te r zgândeşti, voi în elege.ă ă ţ

— Nu vorbi aşa!— De ce? iŢ -e team s vorbeşti despre asta?ă ă— Nu! Protestase ferm, dar ştia c minte. ă Îi era team , ă aşa cum

ştia c lui Vivian nuă -i este team . Nuă -i mai era. Nu acum.Era o tr s tur a lui Vivian, pe care Mike acum o descoperea laă ă ă

mama ei. Amândou aveau t rie de caă ă racter. El va fi în stare s seă poarte pe m sur ? Pentru prima dat îl asalta îndoiala şi avu ună ă ă sentiment de stânjeneal .ă

Domnul Loburton îşi schimb traseul, oprinduă -se în fa a lui.ţ— Michael, a trecut o or şi jum tate. Mai poate s dureze mult?ă ă ăSeddons sim i şi privirea mamei a intit asupra lui.ţ ţ ă— Nu cred. Doctori a Grainger a spus c va veni aici... imediatţ ă

dup ... Vom avea veşti foarte curând.ă

NOU SPREZECEĂ

Doctorul Dornberger b g mâinile prin cele dou orificii cu m nuşiă ă ă ă sterile ale incubatorului şi examin cu aten ie copilul Alexander.ă ţ Trecuser trei zile şi jum tate de la naştere, fapt care, în mod normal,ă ă putea fi considerat încurajator. Dar mai erau şi alte simptome, din ce în ce mai evidente, care îl nelinişteau pe doctorul Dornberger.

Termin consulta ia, apoi r mase gânditor lâng incuă ţ ă ă bator, cump nind în minte faptele, filtrânduă -le prin prisma anilor îndelunga iţ de experien , comparânduţă -le cu alte cazuri pe care le mai avusese. Ra ionamentul îi conţ firm ceea ce ştiuse din instinct: şansele erauă extrem de slabe.

— Ştii, i se adres el asistentei, o vreme am crezut c o să ă ă reuşeasc .ă

Tân ra asistent din sec ia de prematuri, aceeaşi cu care vorbiseă ă ţ John Alexander, îl privi întreb toare.ă

— A respirat normal pân acum o or , apoi din ce în ce mai slab,ă ă spuse ea, v zând c doctorul tace. Atunci vă ă -am sunat.

O elev asistent urm rea cu aten ie conversa ia.ă ă ă ţ ţ— Da, nu respir cum trebuie, spuse Dornberger înă cet şi continu ,ă

Page 177: Arthur Hailey - Ultima Sansa

gândind cu glas tare, încercând s se asiă gure c nu greşeşte. Este maiă palid decât ar trebui şi picioruşele parc sunt umflate. Spuneă -mi înc oă dat , ce zice analiza sângelui?ă

Asistenta consult fişa.ă— Şapte nuclee de celule roşii la o sut albe.ăUrm o pauz în care doctorul judec informa ia. ă ă ă ţ Anemia era prea

mare.— Ştii ceva? Dac nu ar fi analiza aceea de sensibiă litate, eu aş

suspecta copilul de eritroblastoz .ăAsistenta îl privi surprins .ă— Dar, domnule doctor...— Ştiu... Nu se poate. Ar t spre fiş . Totuşi, vreau s mai v d oă ă ă ă ă

dat analiă za, rezultatul probei de sânge al mamei.R sfoind hârtiile, asistenta g si analiza şi o scoase. Era raportulă ă

semnat de doctorul Pearson, dup alterca ia cu David Coleman.ă ţ Dornberger îl citi cu aten ie şi iţ -l d du înapoi.ă

— Mda, este foarte clar. Sensibilitate negativ .ăTrebuia s fie clar, bineîn eles, dar undeva, întră ţ -un col al min ii, îlţ ţ

sâcâia un gând. Putea fi greşit raportul? Imposibil, îşi spuse singur. Patologia nu ar face niciodat asemenea greşeal . Hot rî totuşi s steaă ă ă ă de vorb cu Joe Pearson.ă

— Pe moment nu mai putem face nimic, îi spuse asistentei. Cheamă-m dac observi vreo schimbare.ă ă

— Da, domnule doctor.Dup ce Dornberger plec , eleva asistent întreb :ă ă ă ă— Ce era aia ce-a spus doctorul, eritro...?— Eritroblastoz este o boal de sânge care se maniă ă fest la copii.ă

Apare uneori, când sângele mamei are Rh negativ, iar al tat lui Rhă pozitiv.

Tân ra asitent cu p rul roşu îşi formul cu grij r să ă ă ă ă ă punsul, aşa cum f cea întotdeauna. Elevelor le f cea plă ă ăcere s stea cu ea, pentruă c avea reputa ia de a fi una dintre cele mai capabile asistente,ă ţ precum şi pentru c numai dou sprezece luni o desp r eau de vremeaă ă ă ţ când ea îns şi fusese elev . Terminase şcoala ca şef de promo ieă ă ă ţ doar cu un an în urm . Ştiind acestea, elevele profitau, bombardândă -o cu întreb ri.ă

— Eu ştiam c în astfel de situa ii se schimb total sângeleă ţ ă copilului, imediat dup naştere.ă

— Vrei s spui c schimbarea i se face prin transă ă fuzie?— Da.— Asta se întâmpl numai în unele cazuri. Depinde de analiza deă

sensibilitate a sângelui mamei. Dac rezulă tatul este pozitiv, înseamnă c nouă -n scutul are eritroă blastoz şi i se face imediat transfuzie. Înă cazul acesta rezultatul este negativ, deci transfuzia nu a fost necesar .ă Asistenta t cu gânditoare, apoi murmur pentru sine: Ciuă ă dat, totuşi... simptomele astea...

Page 178: Arthur Hailey - Ultima Sansa

*

Dup cearta de acum câteva zile în leg tur cu controaleleă ă ă activit ii de laborator, b trânul patolog nuăţ ă -i mai spusese nimic lui David Coleman despre implicarea lui în activitatea laboratorului de serologie. Coleman nu ştia ce însemna aceast t cere: ori îşi impuseseă ă punctul de vedere şi prelua conducerea laboratorului, ori Pearson inten iona s reia atacul mai târziu. Între timp, tân rul patoţ ă ă log îşi f cuse obiceiul de a intra regulat în laborator şi de a controla cum seă lucreaz . Avea deja câteva idei de schimbare a modului de lucru, şi peă unele, de mai mic importan , chiar le pusese în aplicare.ă ţă

Între el şi Carl Bannister, b trânul tehnician, p rea s existe un felă ă ă de armisti iu temporar. Pe de alt parte, John Alexander ar taseţ ă ă limpede c era încântat de aten ia pe care o acorda Colemană ţ laboratorului şi f cuse chiar câteva sugestii pe care Coleman leă aprobase.

Dup ce fusese adus la spital so ia sa, Alexander veă ă ţ nise să lucreze în laborator, deşi Pearson îi permisese s stea cu ea oricât ar fiă considerat c era necesar. Coleman îl auzise r spunzând:ă ă

— V mul umesc, domnule doctor, dar dac nu luă ţ ă crez, situa ia oţ s m fr mânte foarte mult şi asta nu va folosi nim nui.ă ă ă ă

Pearson îi spusese c nu avea nimic împotriv şi c putea mergeă ă ă să-şi vad so ia oricând dorea.ă ţ

David Coleman intr în laboratorul de serologie. Îl g si pe Johnă ă Alexander la masa din centrul laboratorului, privind la microscop, iar în fa a lui se g sea o femeie îmţ ă br cat în halat alb, cu nişte sâni imenşi,ă ă pe care Coleman îşi amintea vag că-i mai v zuse de câteva ori prină spital. Când intr , Alexander spunea:ă

— Poate c ar trebui s vorbi i cu doctorul Pearson sau cu doctorulă ă ţ Coleman. Oricum, eu o s le trimit reă zultatul.

— Ce rezultat? întreb Coleman, şi capetele celor doi se întoarseră ă spre el.

— Oh, domnule doctor! Sunte i ţ doctorul Coleman, nu-i aşa?— Da, eu sunt.— Eu sunt Hilda Straughan. Îi întinse mâna şi ad ug : şefa sec ieiă ă ţ

de nutri ie.ţObserv fascinat, în timp ce ea îi scutura mâna, c sânii eiă ă

magnifici se mişcau în ritmul mâinii, unduindu-se ca o balen ce seă rostogoleşte. Înfrângându-şi gândurile, îi spuse:

— Îmi pare bine. V putem ajuta cu ceva?ăŞtia din experien c patologii şi cei ce se ocupau de hranţă ă ă

colaborau strâns în probleme de igiena nutri iei.ţ— În ultimele s pt mâni au fost cam multe cazuri de infec iiă ă ţ

intestinale, spuse femeia. Mai ales printre angaja ii spitalului.ţ— Arată-mi şi mie spitalul unde nu se întâmpl aseă menea lucruri,

Page 179: Arthur Hailey - Ultima Sansa

râse Coleman.— Oh, ştiu, dar dac mâncarea este cauza, şi de reă gul este,ă

vreau s aflu motivul. Numai astfel pot preă veni ca aşa ceva s nu seă mai întâmple.

Femeia aceasta vorbea cu atâta d ruire, încât Coleman sim i că ţ ă începe s o respecte. Întreb politicos:ă ă

— Ave i vreo b nuial ?ţ ă ă— Foarte precis . B nuiesc c totul porneşte de la maşinile deă ă ă

sp lat vasele, doctore C.ăPe moment, Coleman r mase uimit de acest fel de adresare. Îşiă

reveni şi întreb :ă— Da? De ce?Cu col ul ochiului îl z ri intrând pe Bannister. Amândoi tehnicieniiţ ă

ascultau conversa ia.ţ— Sistemul de înc lzire al apei este ineficient.ăFelul în care se exprima îi stârnea râsul, dar se st pâni şi întreb :ă ă— A anun at cineva acest lucru?ţ— Bineîn eles c am anun at, doctore C. Am discuţ ă ţ tat cu

administratorul, domnul Tomaselli, de mai multe ori. De fapt, ultima mea discu ie cu domnul T. lţ -a determinat pe acesta s soliciteă doctorului Pearson s fac analize noi la maşinile de sp lat.ă ă ă

— John, ai f cut vreo analiz ?ă ă— Da, domnule doctor.— Ce ai g sit?ă— Temperatura apei nu este suficient de mare. Alexander

consult nişte fişe. Am f cut trei teste, în trei momente diferite aleă ă zilei, şi temperatura era între 45 şi 55 de grade.

— Vede i? şi femeia ridic mâinile exasperat .ţ ă ă— Da, mult prea pu in.ţ— Şi asta nu este tot, domnule doctor. John Alexander puse jos

fişele şi lu o lam . Am descoperit bacterii pe farfurii, ă ă dup ă ce au trecut prin mâinile de sp lat.ă

— S v d şi eu. Coleman lu lama şi o aşez la miă ă ă ă croscop. După ce regl lentilele, formele caracteristice ale bacteriilor îi s rir imedă ă ă iat în ochi.

— Ce-i asta? Ce-nseamn ? întreb doamna Straughan.ă ăDoctorul spuse gânditor:— Lama arat existen a bacteriilor. În mod normal, apa fierbinteă ţ

ar trebui s le distrug . Se pare îns c reuşesc s reziste laă ă ă ă ă temperatura apei din maşinile de sp lat şi aşa ajung pe farfuriileă sp late.ă

— Este grav?— Da şi nu. Poate fi cauza unor infec ii intestinale de care vorbeai,ţ

dar acest lucru n-ar fi foarte periculos. Ar putea deveni periculos îns ,ă dac din întâmplare apare în spital purt torul unei boli.ă ă

— Un purt tor de boal ?ă ă

Page 180: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— O persoan care poart germenii unei boli, f r s sufere deă ă ă ă ă acea boal . Un purt tor poate s par perfect normal şi s n tos. Suntă ă ă ă ă ă cazuri foarte dese.

— În eleg. Doamna Straughn c zu pe gânduri.ţ ăColeman se întoarse spre cei doi tehniceni.— Presupun c ă facem în mod regulat analize la tot personalul care

vehiculeaz mâncarea în spital, nu?ăBannister r spunse plin de importan .ă ţă— Ah, da, bineîn eles. Doctorul Pearson este foarte sever înţ

privin a asta.ţ— Suntem la zi?— Da. Dup un moment de gândire tehnicianul adaă ug : Nu leă -am

f cut, totuşi, de o bucat de vreme.ă ă— Când a fost f cut ultima verificare?ă ă— O secund , v rog, s caut în registru.ă ă ăAşteptând, David Coleman cânt rea implica iile desă ţ coperirii. Dacă

maşinile de sp lat vase nu erau eficiente, şi se pare c nu erau, trebuiaă ă s se fac ceva foarte reă ă pede, nu înc pea discu ie. Pe de alt parte,ă ţ ă atâta timp cât distribuitorii de hran erau verifica i cu aten ie nu exisă ţ ţ -tau motive de alarm .ă

— Ar fi bine s îi dai raportul asupra aă nalizei doctorului Pearson, cât mai repede, John.

— Bine, domnule doctor.Din cel lalt cap t al camerei, Bannister le strig :ă ă ă— Dou zeci şi patru februarie.ă— Ai spus februarie? întreb surprins Coleman.ă— Da.— Asta înseamn acum şase luni. Se adres femeii: Se pare c nuă ă ă

au existat schimb ri în personalul de la buc t rie.ă ă ă— Ah, ba da, din nefericire. Din februarie am angajat o gr madă ă

de oameni noi, doctore C.Coleman nu în elegea şiţ -l întreb pe Bannister:ă— Eşti sigur în privin a datei?ţ— Atunci a fost ultima verificare. Bannister era foarte sigur de el.

Era foarte pl cut să ă-i po i da o informa ie foarte exact acestui doctorţ ţ ă „ştie-tot". Veni i s vede i, dac nu crede i.ţ ă ţ ă ţ

Ignorând invita ia, Coleman spuse:ţ— Bine, dar ce s-a întâmplat cu noii angaja i? Ei nu au f cutţ ă

analize?— Aici nu scrie nimic altceva. Dac biroul pentru să ăn tate nu niă -i

trimite la analiz , noi nu avem de unde s ştim c exist noi angaja i.ă ă ă ă ţ Atitudinea lui Bannister era de indiferen total .ţă ă

Coleman sim i cum se înfurie. Controlândţ u-se, îi spuse femeii:— Cred c este o problem în care ar trebui s v imă ă ă ă plica i.ţPentru prima dat începu s realizeze c ceva, undeva, eraă ă ă

fundamental greşit.

Page 181: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— O voi face imediat. Mul umesc, doctore C. Femeia p r siţ ă ă laboratorul, fiecare pas f când s i se mişte sânii impun tori.ă ă ă

Urmar câteva momente de t cere. Coleman sim ea c Bannisteră ă ţ ă este neliniştit. Când ochii li se întâlnir , îl întreb cu r ceal :ă ă ă ă

— Te-ai gândit vreodat s te întrebi ă ă de ce nu se trimit analizele noilor angaja i?ţ

— P i... cred c mă ă -aş fi întrebat, mai devreme sau mai târziu, r spunse Bannister, sim ind cum siguran a pe care o avusese maiă ţ ţ devreme începe s se evapore.ă

Coleman îl m sur cu dispre şi spuse, nervos:ă ă ţ— Eu aş spune c mai târziu. Mai ales dac asta imă ă plica s mai şiă

gândeşti. La uş se întoarse. M g seşti în biroul doctorului Pearson.ă ă ăB trânul tehnician era palid. Buzele îi tremurau.ă— Ştie tot, nu? Cum scrie la carte.În acel moment, în jurul lui Bannister plutea atmosfera eşecului.

Lumea lui, pe care o credea inviolabil şi pentru care nu f cuse nimică ă s o protejeze, se demola bucat cu bucat . O nou ordine îşi f ceaă ă ă ă ă loc, iar el nu-şi g sea locul în ea. Era doar o figur jalnic , pe lângă ă ă ă care timpul trecuse.

*

Când intr Colemian, Joe Pearson ridic privirea din hârtii. F ră ă ă ă alt introducere, tân rul patolog anun :ă ă ţă

— John Alexander a g sit bacterii pe farfuriile spă ălate, ce trecuseră prin maşinile de sp lat.ă

Pearson nu p ru surprins.ă— Sistemul de înc lzire al apei e de vin .ă ă— Ştiu. Coleman încerc , dar nu reuşi să ă-şi ascund sarcasmul. Aă

încercat vreodat cineva s fac ceva ca s rezolve problema asta?ă ă ă ăB trânul îl privi curios. Vorbi cu un calm surprinză ător:— Cred c ai impresia c lucrurile sunt foarte prost conduse aici.ă ă— Da, dac tot a i spusă ţ -o. Coleman îşi strânse buzele şi se întrebă

cât vor putea continua s lucreze întră -o asemenea atmosfer .ăPearson deschise un sertar şi începu s caute printre dosare şiă

hârtii, vorbind în timp ce c uta. Scoase un doă sar şi îl arunc pe birou.ă Vorbi cu un amestec ciudat de mânie şi triste e.ţ

— Eşti atât de tân r, puternic şi plin de idealuri înalte. Vii aici şi,ă din întâmplare, administra ia este nou iar baţ ă nii se duc mai repede decât acum câ iva ani. Şi atunci, ceţ - i imaginezi? C dac nu mergeţ ă ă ceva, înseamn c nimeni nu să ă -a gândit s schimbe ceva, c nimeni nuă ă a încercat.

— Nu am spus asta, zise Coleman încet, pe un ton aproape defensiv.

Pearson împinse spre el dosarul.— Acesta este dosarul de coresponden pentru cump raţă ă rea

Page 182: Arthur Hailey - Ultima Sansa

boilerului la buc t rie. Dacă ă ă- i vei da silin a sţ ţ ă-l citeşti, vei descoperi că cer schimbarea lui de ani de zile. Hai, citeşte!

Coleman deschise dosarul şi începu s întoarc pagiă ă nile. În eleseţ imediat cât de mult greşise. Hârtiile includeau critici aspre ale lui Pearson la adresa igienei din buc t ria spitalului, în termeni chiar maiă ă tari decât ar fi folosit el. Coresponden a dura de mai mul i ani.ţ ţ

— Ei bine? întreb Pearson, careă -l privise în timp ce citea.Coleman r spunse f r ezitare:ă ă ă— Îmi pare r u. V datorez nişte scuze. Oricum, în această ă ă

privin .ţă— Vrei s spui c mai sunt şi altele?ă ă— Am descoperit c nu să -au f cut analizele noilor angaja i deă ţ

peste şase luni.— De ce? Întrebarea tun exploziv.ă— Se pare c nu au fost trimise de la biroul de să ăn tate. Şefaă

sec iei de nutri ie verific acum.ţ ţ ă— Şi vrei s spui c noi nici m car nu neă ă ă -am pus problema, nu?

Nimeni de la patologie nu s-a întrebat de ce?— Se pare c nu.ă— Tâmpitul sta de Bannister! Este un lucru foarte grav.ă— Şi eu m-am gândit c trebuie s şti i.ă ă ţPearson ridic ă receptorul telefonului.— Vreau cu administratorul.Conversa ia care a urmat a fost scurt şi la obiect. Când termin ,ţ ă ă

Pearson puse receptorul în furc , se ridic şi spuse:ă ă— Tomaselli coboar imediat. Îl aştept m în laborator.ă ă

*

Doar câteva minute au fost necesare pentru a reface testele şi a demonstra ceea ce aflase David Coleman. În timp ce John Alexander recitea noti ele şi Pearson cerceta laţ mele la microscop, şefa sec iei deţ nutri ie intr în laboţ ă rator.

— Ce ai aflat? o întreb administratorul, înă torcându-se spre ea.— Este incredibil, dar adev rat. La începutul acestui an a fostă

angajat o nou persoan la biroul de s n tate. Nimeni nu iă ă ă ă ă -a spus că personalul care distribuie mâncarea trebuie să-şi fac analizele. Deă aceea nu le-a trimis.

— Deci, de cât vreme nu să -au f cut analizele? întreb Tomaselli.ă ă— De aproximativ şase luni şi jum tate.ăColeman îl observ pe Bannister stând mai departe de grup,ă

aparent preocupat de ceva, dar sim i c b trânulul tehnician nuţ ă ă -i sc paă nimic din ce se vorbea.

— Ce propune i, doctore Pearson? întreb Tomaselli.ţ ă— O verificare cât mai rapid a tuturor angaja ilor şi în primul rândă ţ

a celor noi. De data asta, b trânul patolog era energic şi hot rât. După ă ă

Page 183: Arthur Hailey - Ultima Sansa

aceea, vor trebui şi ceilal i reexamina i. Asta înseamn analize deţ ţ ă laborator, radiografii şi examin ri fizice. Trebuie s se înceap cu angaă ă ă -ja ii de la buc t rii şi cu to i cei care au tangen e cu hrana.ţ ă ă ţ ţ

— Vre i s v ocupa i de asta, doamn Straughan? întrebţ ă ă ţ ă ă Tomaselli. Colabora i ca biroul de s n tate. Ei or s stabileascţ ă ă ă ă detaliile...

— Da, domnule T., încep imediat.— Mai ave i nevoie şi de altceva? întreb Tomaselli, întorcânduţ ă -se

spre Pearson.— Ori cump r m un boiler nou, ori alte maşini de sp lat vase.ă ă ă

Pearson ridic tonul. De ani de zile v spun asta!ă ă— Ştiu. Am moştenit dosarul şi este pe lista de priorit i. Necazul eăţ

c nu prea avem bani. Oare cât cost ?ă ă— De unde naiba s ştiu eu cât cost ? Pearson era iritat la culme.ă ă

Ce sunt eu? Instalator?— Ştiu eu câte ceva despre instala iile sanitare. Poate c v poţ ă ă t

ajuta.Toat lumea întoarse privirea spre uş . Era doctorul Dornberger,ă ă

inevitabil ocupat cu umplerea pipei. Intrase în t cere în laborator, f ră ă ă s fie observat.ă

— V întrerup?ă— Nu. Am terminat.Dornberger îl v zu pe John Alexander privinduă -l cu intensitate.— iŢ -am v zut copilul acum câteva minute, tinere. M tem c nuă ă ă

evolueaz prea bine.ă— Exist vreo speran , domnule doctor?ă ţă— M tem c nu prea mare. Dornberger vorbea înă ă cet. În laborator

se l s t cerea, apoi, ca şi când şiă ă ă -ar fi amintit ceva, se întoarse spre Pearson. Ştii, Joe, m înă trebam dac ar putea exista vreo îndoial înă ă privin a tesţ tului de sensibilitate al doamnei Alexander?

— Îndoial ?ă— Vreau s spun, ar putea fi greşit?ă— Absolut nici o greşeal , Charlie. Lă -am f cut eu înă sumi, cu foarte

mare aten ie. De ce m întrebi?ţ ă— Verific. Azi-diminea , pe moment, am suspectat c ar putea fiţă ă

eritroblastoz . A fost doar o b nuial .ă ă ă— Foarte improbabil, spuse Pearson emfatic.— Da, aşa m-am gândit şi eu.T cerea se l s din nou şi to i ochii se întoarser spre Alexander.ă ă ă ţ ă

Coleman sim i c ar fi trebuit s spun ceva, orice, ca sţ ă ă ă ă-i distragă aten ia şi, astfel, tân rului laborant sţ ă ă-i fie mai uşor. Îi spuse lui Dornberger aproape f r s se gândeasc :ă ă ă ă

— Au existat unele dubii în privin a testelor de senţ sibilitate, când laboratoarele foloseau doar testele în mediu salin şi de proteine. Pe vremea aceea, se mai întâmpla ca unele cazuri, pu ine, ce erauţ pozitive, s fie catalogate drept negative. Ast zi îns , cu testulă ă ă

Page 184: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Coombs, aproape c nu mai există ă îndoieli.Când termin de vorbit îşi d du seama c laboratorul acestaă ă ă

începuse s se schimbe numai de la venirea sa. Nu avusese inten ia să ţ ă fac vreo aluzie la Pearson, ba chiar spera ca acum acesta s nu deaă ă importan vorbelor sale. Fuseser destule certuri între ei, ca s mai fieţă ă ă nevoie de înc una.ă

— Dar, domnule doctor Coleman... Alexander îl privea alarmat.— Da, ce s-a întâmplat? Coleman era uimit. Nu spusese nimic care

s produc o asemenea reac ie.ă ă ţ— Noi nu am f cut testul Coombs.ăDeşi îl îngrijora Alexander, Coleman sim ea c se enerveaz . Dinţ ă ă

cauza lui Pearson ar fi vrut s evite suă biectul. Iat cum nu mai avea deă ales.

— Ba da, l-a i f cut. Îmi amintesc c am semnat chiar euţ ă ă formularul pentru cump rarea serului.ă

— Dar domnul doctor Pearson a spus c nu este neă cesar. Testul acesta nu s-a f cut.ă

Lui Coleman îi trebuir câteva secunde s în eleag ceea ce seă ă ţ ă spusese. Harry Tomaselli, care nu în elegea despre ceţ -i vorba, privea scena cu curiozitate. Dornberger deveni deodat foarte atent. Pearsonă p rea stânjenit.ă

— Am vrut să- i spun atunci, se scuz b trânul. Dar am uitat.ţ ă ăMintea lui Coleman era acum în alert . Înainte de a continuaă

discu ia dorea sţ ă-şi clarifice foarte bine ceva.— Am în eles eu bine c nu sţ ă -a f cut testul Coombs? îl întreb peă ă

Alexander.Alexander încuviin , iar Dornberger interveni brusc:ţă— Ia sta i pu in! Vreau s m l muresc. Vre i s spune i c mamaţ ţ ă ă ă ţ ă ţ ă

ar putea s aib sângele sensibilizat?ă ă— Bineîn eles, spuse Coleman, nemaip sânduţ ă -i, pe un ton ridicat.

Testele în medii saline şi de proteine sunt bune în unele cazuri, dar nu în toate. Oricine este cât de cât la curent cu nout ile în hematologieăţ ştie acest lucru. Îl privi pe Pearson, ce p rea c nu este afectat şi contiă ă -nu . De aceea am comandat testul Coombs.ă

Administratorul îi privea pe rând, încercând s în eă ţ leag despre ceă este vorba.

— Şi testul acesta, dac lă -a i comandat, de ce nu a fost f cut?ţ ăColeman se întoarse încet spre Bannister.— Ce s-a întâmplat cu formularul de cump rare a seă rului? Ei?

ad ug , întrucât tehnicianul ezita s r spund .ă ă ă ă ăBannister tremura. Abia auzit, murmur :ă— L-am rupt.Dornberger era uluit.— Ai rupt o hârtie semnat de un medic, f r s îl anun i?ă ă ă ă ţ— Din ordinul cui l-ai rupt? întreb Coleman necruă tor.ţăBannister privea în p mânt.ă

Page 185: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Din ordinul doctorului Pearson, r spunse acesta în sil .ă ăDornberger începu s gândeascs febril. Îi spuse lui Coleman:ă ă— Înseamn c acest copil ar putea avea totuşi eritroblastoz . Deă ă ă

fapt, toate simptomele o arat .ă— Şi, în cazul acesta ve i face transfuzie?ţ— Dac era necesar transfuzia, trebuia s o facem imediat după ă ă ă

naştere. Dornberger vorbea cu am r ciune. Ar putea totuşi exista oă ă şans , chiar dac este cam târă ă ziu. Dar aş vrea s fiu foarte sigur.ă Copilul nu are for s lupte.ţă ă

— Avem nevoie de un test Coombs pe sângele copilului. Reac iaţ lui Coleman fu rapid şi competent . Totul se desf şura acum între elă ă ă şi Dornberger. Pearson st tea nemişcat, ame it de repeziciunea cuă ţ care se petreceau lucrurile. Exist ser Coombs în spital? îl întreb peă ă Bannister.

— Nu.Acum, totul era de competen a administratorului, şi el reac ionţ ţ ă

prompt:— De unde îl putem ob ine?ţ— Nu mai avem timp. Va trebui s facem testul în alt parte. Undeă ă

s-ar putea face?— La Universitate. Au un laborator mai mare decât al nostru.

Tomaselli era deja la telefon. Dă-mi, te rog, Spitalul universitar. Cine este şeful patologiei acolo?

— Doctorul Franz, r spunse Dornberger.ă— Cu doctorul Franz, v rog, ceru Tomaselli. Cine vrea să ă

vorbeasc cu el?ă— Eu. Coleman lu telefonul. Doctore Franz? Sunt doctorulă

Coleman, patolog la Trei Comitate. A i putea face urgent un testţ Coombs? Da, v trimitem imediat proă bele. Mul umesc, domnule doctor.ţ La revedere. Apoi se adres celor din camer : Ne trebuie probe deă ă sânge.

— Le fac eu, domnule doctor. Bannister era deja cu instrumentele în mân .ă

Coleman era pe punctul de a refuza oferta, dar v zu privireaă rug toare din ochii b trânului. Ezit , apoi spuse:ă ă ă

— Bine, vino cu mine.În urma lor, administratorul strig :ă— Am s cer un echipaj de poli ie. Ei vor putea duă ţ ce probele mai

repede.— V rog, aş vrea s le duc eu! spuse John Alexander.ă ă— E în regul . Administratorul era la telefon. Vreau sec ia deă ţ

poli ie. Lui Alexander îi spuse: Mergi cu ceiţ lal i şi adu proba de sânge înţ holul de la urgen . Echipaţă jul te va aştepta acolo.

— Da, domnule, r spunse Alexander şi ieşi în grab .ă ă— Aici este administratorul spitalului Trei Comitate. Am vrea s neă

ajute un echipaj de poli ie ca s transţ ă port m urgent o prob de sânge.ă ă

Page 186: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Ascult şi r spunse. Da, oamenii noştri vor aştepta la intrarea de laă ă urgen e. Bine. Puse telefonul în furc şi spuse: M duc s m asigur cţ ă ă ă ă ă totul se desf şoar bine. Ieşi, l sânduă ă ă -i singuri pe Pearson şi pe Dornberger.

În ultimele câteva minute, prin mintea obstetricianului alergaseră o gr mad de gânduri. Inevitabil, în lunga sa perioad de practică ă ă ă medical , Charles Dornberger vă ăzuse pacien i murind. Uneori p rea cţ ă ă moarte le era predestinat , dar el luptase întotdeauna s le salvezeă ă via a şi nu renun ase niciodat , pân în ultimul moment. În toateţ ţ ă ă situa iile, fie c reuşise sau nu, putea spune cu mâna pe inim cţ ă ă ă f cuse tot ce se putuse, c nu l sase nimic la voia întâmpl rii. Ştia că ă ă ă ă al i medici, uneori, nu erau atât de insisten i, dar el, dup ştiin a şiţ ţ ă ţ credin a lui, niţ ciodat nu avusese vreun pacient care s se sfârşească ă ă din cauza neglijen ei sale sau a unui tratament necorespunţ z tor. Până ă în acest moment.

Acum, aproape la sfârşitul carierei, avea s împart din plină ă triste ea şi am r ciunea datorate incompeten ei altui om; mai r uţ ă ă ţ ă decât atât, un om care-i era prieten.

— Joe, aş vrea să- i spun ceva.ţPearson, care se pr buşise pe un scaun de laborator, livid la faă ţă

şi privind în gol, îşi ridic încet ochii.ă— Acesta a fost un copil prematur, Joe, dar era normal şi puteam

să-i facem transfuzie imediat dup naştere. Joe, noi suntem prieteni deă foarte mul i ani şi uneori iţ ţ -am luat ap rarea şi teă -am ajutat în disputele tale, dar de data asta, dac acest copil moare, s m ierteă ă ă Dumnezeu, te aduc în fa a consiliului medical şi te sf râm în dou .ţ ă ă

DOU ZECIĂ

— Pentru Dumnezeu, ce naiba fac ia acolo? De ce nu ne anună ţă rezultatul?

Degetele doctorului Joseph Pearson b teau nervoase în mas .ă ă Trecuse o or şi un sfert de când fusese trimis la analiz sângeleă ă copilului Alexander. Acum, b trânul paă tolog şi Coleman erau singuri în birou.

— L-am sunat a doua oar pe doctorul Franz, spuse Colemană liniştit. Mi-a spus c ne sun imediat ce ob ine rezultatul.ă ă ţ

Pearson d du din cap mohorât.ă— Unde este puştiul? Alexander?— L-a adus înapoi echipajul de poli ie. Este la so ia lui. Colemanţ ţ

ezit pu in. Dac tot aştept m, nu crezi c ar trebui s verific mă ţ ă ă ă ă ă situa ia de la buc t rie? S ne asiţ ă ă ă gur m c analizele personalului auă ă început s fie f cute.ă ă

— Mai târziu, dup ce se termin asta. Pân atunci nu m potă ă ă ă

Page 187: Arthur Hailey - Ultima Sansa

gândi la nimic altceva.Pentru prima dat în diminea a aceea, dup ce eveniă ţ ă mentele

irupseser atât de exploziv în laborator, David Coleman se gândi laă Pearson şi la ce sim ea acesta. Nu exista nici un argument care sţ ă contracareze cele spuse de Coleman despre testul de sensibilitate şi t cerea lui Peară son p rea o recunoaştere tacit a faptului c tân rulă ă ă ă s u coleg era mai bine informat decât el. Era un lucru foarte amar,ă c ruia trebuia să ă-i fac fa , gândi Coleman şi, pentru prima dat sim iă ţă ă ţ o und de simpatie pentru b trân.ă ă

Pearson lovi puternic cu mâna în mas .ă— Pentru Dumnezeu, de ce nu sun ?ă

*

— E vreo veste de la patologie?Doctorul Charles Dornberger care se sterilizase şi aştepta într-o

mic sal de opera ie, de la sec ia de obsteă ă ţ ţ tric , puse întrebară ea asistentei care era de serviciu.

— Nu, domnule doctor.— Mai avem mult pân când vom putea începe?ăAsistenta umplu dou recipiente de cauciuc cu ap fieră ă binte şi le

aşez sub cearşaful mesei de opera ie.ă ţ— Mai dureaz doar câteva minute.ăÎn sala de opera ii intr un intern, care întreb :ţ ă ă— Inten iona i s face i transfuzia chiar dac nu avem rezultatulţ ţ ă ţ ă

testului Coombs?— Da, r spunse Dornberger. Am pierdut deja prea mult timp şi nuă

vreau s mai pierdem. Oricum, anemia copilului este destul deă avansat pentru a justifica transă fuzia chiar şi f r rezultatul testului.ă ă

— Apropo, domnule doctor, cordonul ombilical al copilului a fost t iat foarte scurt. Ştia i?ă ţ

— Da, mul umesc. Ştiam. Se adres internului: Când ştim dinainteţ ă c este necesar o transfuzie, l s m cordoă ă ă ă nul ombilical mai lung. Aceasta face ca punctul de legătur s se realizeze mai uşor. Dină ă nefericire, în cazul acesta nu am ştiut şi a fost t iat prea scurt.ă

— Cum ve i proceda?ţ— Voi folosi un anestezic local şi voi face o incizie chiar deasupra

cordonului ombilical. S-a înc lzit sângele? o întreb pe asistent .ă ă ă— Da, domnule doctor.— Este important ca temperatura sângelui s se aproă pie de

temperatura corpului. Altfel, creşte pericolul de şoc, îi spuse Dornberger internului.

Undeva, într-un col al min ii sale, Dornberger era conştient cţ ţ ă vorbeşte atât mai mult pentru a se verifica pe sine decât pentru a-l înv a pe intern. Cel pu in, fapăţ ţ tul c vorbea îl împiedica c seă ă gândeasc prea mult şi, pe moment, nu dorea să -o fac . Dup ceă ă -l

Page 188: Arthur Hailey - Ultima Sansa

p r sise pe Pearson, mintea lui fusese antrenat de un vârtej de neă ă ă -linişte şi de învinuire. Faptul c , din punct de vedere proă fesional, nu avea nici o vin pentru ceea ce se întâmplase i se p rea lipsit deă ă importan . Dar pacientul ţă lui era în pericol, pacientul lui, care putea să moar din cauza celei mai mici neglijen e, iar în final, el se sim eaă ţ ţ singurul responsabil.

Ar fi vrut s vorbeasc , dar se control brusc. Ceva nu era bine, seă ă ă sim ea ame it, îl durea capul şi camera se înţ ţ vârtea cu el. Închise ochii şi apoi îi deschise. Gata, ame eala trecuse, dar când îşi privi mâinileţ v zu c acestea tremurau. Încerc să ă ă ă-şi controleze mişc rile, dar nuă reuşi.

Incubatorul cu copilul fu adus în untru. În aceeaşi clip îl auzi peă ă intern întrebând:

— Doctore Dornberger, v sim i i bine?ă ţ ţÎi veni pe vârful limbii s spun „da". Ştia c dac o f cea va puteaă ă ă ă ă

continua şi nimeni nu-şi putea da seama de ce se întâmpl , în afar deă ă el. Şi, poate c , datorit experien ei şi cunoştin elor ce le avea puteaă ă ţ ţ salva acest copil şi, în cele din urm , m car în parte îşi putea salvaă ă conştiin a şi integritatea.ţ

În acelaşi timp îns , îşi aminti de ceea ce spusese şi crezuse aniă de zile, despre b trânii care se aga prea mult de putere. Se l udaseă ţă ă c atunci când îi va veni vremea, el va recunoaşte şi se va retrage, că ă era convins c niciodat nu va încerca s rezolve un caz când nu vaă ă ă mai fi în stare. La aceste gânduri se gândea acum, privindu-şi mâinile ce tremurau.

— Nu, cred c nu m simt bine. Pentru prima dat sim i o emo ieă ă ă ţ ţ profund , datorit c reia îşi controla cu greu vocea când spuse: V rog,ă ă ă ă să-l cheme cineva pe doctorul O'Donnell. Spune iţ -i c nu m simt înă ă stare s fac transfuzia şi îl rog s m înlocuiasc .ă ă ă ă

În acel moment, în sufletul lui, doctorul Charles Dornberger se retr gea din practica medical .ă ă

*

Când sun telefonul, Pearson smuci receptorul.ă— Da? Sunt doctorul Pearson. Ascult câteva momente. Foarteă

bine, mul umesc.ţF r s lase receptorul în furc , ceru centralistei un num ră ă ă ă ă

interior.— Da iţ -mi-l pe doctorul Dornberger. Sunt Pearson. Bine, atunci

transmite iţ -i un mesaj. Am primit rezultatul testului. Este pozitiv. Copilul are eritroblastoz .ă

L s receptorul în furc . Când ridc privirea, îl v zu pe doctorulă ă ă ă ă Coleman cu ochii fixa i asupra lui.ţ

*

Page 189: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Doctorul Kent O'Donnell era în drum spre neurologie. Aranjase o consulta ie pentru a discuta despre o paraliţ zie par ial a unuia dintreţ ă pacien ii s i. Era prima zi de spital dup întoarcerea de la New York.ţ ă ă Înc mai sim ea starea de bun dispozi ie şi prospe ime. O schimbareă ţ ă ţ ţ de atmosfer , îşi spunea singur, de asta are nevoie orice meă dic din când în când. Uneori, contactul zilnic cu boala te poate deprima, te uzeaz f r să ă ă ă- i dai seama. Întrţ -un sens mai larg, o schimbare împrosp ta mintea şi l rgea viziunea asupra lucrurilor. Şi, plecând deă ă la aceasta, de când se întâlnise la New York cu Denise îşi pusese din ce în ce mai mult problema s-o termine cu Trei Comitate şi s plece dină Burlington definitiv. Ideea aceasta începuse să-l obsedeze şi, de fiecare dat când se gândea, ară gumentele în favoarea mut rii deveneau totă mai conving toare. Ştia desigur c era influen at de sentimentele saleă ă ţ fa de Denise şi c pân la ultima lor întâlnire nuţă ă ă -i trecuse prin minte s p r seasc Burlingtonul. Dar era ceva greşit ca cineva s aleag ună ă ă ă ă ă loc de munc ce cână t rea mai mult în favoarea fericirii personale? Doară nu era ca şi cum ar fi tr dat medicina. Îşi schimba doar loă cul de muncă şi d dea tot ce era mai bun din el în alt parte. La urma urmei, via aă ă ţ unui om era suma componentelor sale. F r dragoste, dac ai dat deă ă ă ea o dat , restul p rea lipsit de valoare. Dragostea putea să ă ă-l fac ună om mai bun, pentru c via a sa se împlinea. Gândul la Denise îl umpluă ţ din nou de emo ie.ţ

— Doctor O'Donnell! Doctor O'Donnell!Auzindu-se strigat la interfonul spitalului, reveni brusc la realitate.

C ut în jur un telefon şi z ri unul întră ă ă -un birou împrejmuit cu sticl . ă I se transmisese mesajul lui Dornberger. Reac ion prompt, schimbţ ă ă direc ia şi porni spre liftul care ducea la obstetric , la etajul pţ ă atru.

În timp ce Kent O'Donnell se steriliza, Dornberger, stând lâng el,ă îi povestea cazul şi motivele personale pentru care-l chemase. Nu dramatiza şi nu ascundea nimic. Povesti scena din laboratorul de patologie şi evenimentele ce o provocaser , clar şi f r patim .ă ă ă ă O'Donnell îl întrerupse numai de dou ori ca să ă-i pun nişte întreb riă ă scurte, restul timpului îl ascult cu aten ie, posomorânduă ţ -se pe m sură ă ce faptele erau enun ate.ţ

Starea de bun dispozi ie îi disp ruse, fiind zguduit de ceea ceă ţ ă aflase: neglijen şi incompeten , pentru care, la drept vorbind, şi elţă ţă era responsabil, pentru c era vorba de via a unui pacient. O'Donnellă ţ gândi cu am r ciune: „Lă ă -aş fi putut da afar pe Joe Pearson, aveamă suficiente motive. Dar nu! Am amânat, am f cut politiă ca spitalului, convingându-m c reac ionez rezonaă ă ţ bil, în timp ce, de fapt, tr damă medicina".

— Bine, îi spuse lui Dornberger. S mergem în untru.ă ăIntrând în mica sal de opera ii, O'Donnell studie echipamentul ceă ţ

fusese preg tit. Era familiarizat cu tehă nica transfuziilor totale, motiv pentru care-l chemase Dornberger, întrucât colaborase cu medicii de la

Page 190: Arthur Hailey - Ultima Sansa

pediatrie şi obstetric pentru stabilirea metodelor de lucru la Treiă Comitate, pe baza experien ei acumulate de alte spitale.ţ

Micu ul şi pl pândul copil Alexander fusese luat din incubator şiţ ă aşezat pe masa înc lzit de opera ii. Asisă ă ţ tenta, ajutat de intern,ă legase copilul de mas , folosind fâşii de pânz , câte una în jurulă ă fiec rui bra şi picior, pe care le prinsese cu ace de siguran de pânzaă ţ ţă cu care era acoperit masa. O'Donnell observ c b ie elul era foarteă ă ă ă ţ liniştit, reac ionând foarte slab la ceea ce se înţ tâmpla. La un copil atât de mic nu era nici un semn de speran .ţă

Asistenta desp turi un cearceaf cu care acoperi coă pilul, l sând să ă se vad doar capul şi pântecul, şi anume partea asupra c reia urma să ă ă se intervin datorit fapă ă tului c cordonul ombilical fusese t iat preaă ă scurt la naştere. Îi fusese administrat un anestezic local. O'Donnell era preg tit s înceap . Internul luase un carnet şi un creion, preg tit să ă ă ă ă scrie.

— Dumneata notezi cantitatea de sânge?— Da, domnule doctor.O'Donnell remarc tonul foarte respectuos şi, în alte circumstan eă ţ

ar fi zâmbit. Internii şi stagiarii erau un soi aparte de medici, promp i înţ a observa greşelile celorlal i medici şi dornici ca oricine nu era deţ -al lor s li se adreseze cu „domnule".ă

Cu câteva minute mai înainte, dou eleve asistente intraser înă ă sal şi acum urmând un obicei, O'Donnell începu s comenteze ceea ceă ă f cea.ă

— O transfuzie total dup cum şti i, este de fapt un proces deă ă ţ schimbare a sângelui. Mai întâi scoatem o cantitate de sânge, apoi o înlocuim cu o cantitate echivalent . Continu m procedeul pân cândă ă ă sângele nesăn tos este schimbat în întregime. Este foarte importantă ă verificarea sângelui din banca de sânge, pentru ca acesta s fieă compatibil cu sângele pacientului. Trebuie s ne asigur m deă ă asemenea şi c înlocuim exact aceeaşi cantitate de sânge, Acestaă -i motivul pentru care not m cantit ile. Ar t spre carnetul internului.ă ăţ ă ă Bisturiul v rog!ă

Folosi cu delicate e bisturiul şi înl tur por iunea uscat dinţ ă ă ţ ă cordonul ombilical. Puse jos bisturiul şi spuse încet:

— Hemostat. Am dat la o parte cordonul ombilical. Acum o să sec ionez în interior şi o s scot cheagul de sânge.ţ ă

Întinse mâna şi asistenta-i d du foarfeca. Cheagul era minuscul,ă abia vizibil şi îl scoase afar cu foarte mult b gare de seam . Să ă ă ă ă operezi un copil atât de mic era extraordinar de greu. Oare care erau şansele copilului de supravie uire? În mod obişnuit ar fi trebuit s fieţ ă destul de mari. Dar acum, cu întârzierea aceasta de mai multe zile, speran a de reuşit sc zuse catastrofal. Se uit la fa a copilului.ţ ă ă ă ţ Ciudat, dar nu era urât , aşa cum erau de obicei fe ele copiilor n scu iă ţ ă ţ prematur. Ba chiar era frumuşic . Pe moment se minun , lucru ce nuă ă -i stătea în fire: „Ce ruşinos este s se poat întâmpla aşa ceva! S teă ă ă

Page 191: Arthur Hailey - Ultima Sansa

naşti şi atât de multe s fie împotriva ta!"ăAsistenta inea în mân un cateter de plastic, preţ ă v zut cu un ac.ă

Prin intermediul acestuia, sângele urma s fie înlocuit. O'Donnell luă ă cateterul şi cu aceeaşi grij deosebit introduse acul în venaă ă ombilical .ă

— Verifica i, V rog, presiunea venoas .ţ ă ăÎntrucât inea cateterul vertical, asistenta folosi o rigl pentru aţ ă

m sura în l imea coloanei de sânge, dup care anun :ă ă ţ ă ţă— Şaizeci de milimetri.Internul not pe carnet.ăUn al doilea tub de plastic era legat de o sticlu de sânge ce eraţă

fixat deasupra lor. Al treilea ducea la unul din cele dou bazine deă ă metal de la piciorul mesei. Adunând toate cele trei tuburi, O'Donnell le conect la o sering de dou zeci de mililitri, prev zut cu un robiă ă ă ă ă net cu trei c i. Învârti robinetul pe o pozi ie.ă ţ

— Acum, spuse el, o s începem s extragem sângele.ă ăTrase cu degetele pistonul seringii uşor, spre el. Acesta era un

moment critic într-o transfuzie total . Dac sângele începea s curgă ă ă ă liber, era necesar s se schimbe pozi ia cateterului şi, toate preg tirileă ţ ă trebuiau reluate. O'Donnell era convins c în spatele s u, Dornă ă berger îl urm rea cu cea mai mare aten ie.ă ţ

Apoi, încet, sângele începu s curg , umplu tubul cateterului şiă ă intr în sering .ă ă

— Observa i c trag cu foarte mult aten ie. Vom scoate foarteţ ă ă ţ pu in odat , pentru c acest copil este exţ ă ă trem de mic. În mod normal, cu un copil n scut la termen, putem extrage dou zeci de mililitri odat ,ă ă ă dar acum voi lua numai zece, pentru a preveni o varia ie prea mare aţ presiunii venoase.

Pe foaia sa, internul scrise: „Scos zece mililitri''.O'Donnell mai întoarse o dat robinetul de la sering , apoi ap să ă ă ă

tare pe piston. Astfel, sângele extras din corpul copilului fu expulzat într-unul din bazinele de metal.

Întoarse înc o dat robinetul şi trase în sering sână ă ă gele ce trebuia introdus, apoi îl injecta încet în corpul copilului.

Pe foaia sa, internul not : „Introdus zece miliă litri".O'Donnell continu cu mult aten ie. Fiecare extraă ă ţ gere şi fiecare

introducere dura mai bine de cinci minute. Era tentat s se gr beasc ,ă ă ă mai ales în cazuri critice ca acesta, dar ştia c graba nu este bun .ă ă Corpul micu de pe mas era deja foarte pu in rezistent; orice şocţ ă ţ putea fi fatal.

La dou zeci şi cinci de minute dup ce începuser , copilul seă ă ă mişc şi începu s plâng . Un scâncet slab, un protest abia auzit, careă ă ă se termin imediat ce începu. Dar era un semn de via şi ochii celoră ţă din sala de opera ie zâmbeau în spatele m ştilor şi o mic speranţ ă ă ţă ap ru.ă

O'Donnell ştia îns c nu trebuie s trag concluzii pripite. Pesteă ă ă ă

Page 192: Arthur Hailey - Ultima Sansa

um r, îi spuse lui Dornberger:ă— Se pare c e sup rat pe noi. Ar putea fi un semn bun.ă ăDornberger reac iona şi el. Se întinse s vad cantit ile de sângeţ ă ă ăţ

notate de intern, apoi, conştient de faptul c el nu era implicat înă ac iune, spuse cu timiditate:ţ

— Nu crezi c ar trebui să ă-i dai pu in gluconat de calciu?ţ— Ba da.O'Donnell deşurub seringa de la robinet şi o înlocuiă cu una de

zece c.c. cu gluconat de calciu, pe care i-o d duse asistenta. Inject ună ă centimetru cub, apoi i-o d du înapoi.ă

Începuse s cread c , la urma urmei, copilul ar putea s scape.ă ă ă ă V zuse întâmplânduă -se lucruri ciudate, cu mult timp în urm înv aseă ăţ c nimic nu era imposibil şi c în medicin neprev zutul este tot atâtă ă ă ă de des de partea la ca şi împotriv .ă

— Bine, spuse el, s continu m.ă ăScoase zece mililitri de sânge şi-i înlocui. Apoi, repet iar şi iar,ă

opera ia.ţDup cincizeci de minute de când începuser , asisă ă tenta anun peţă

un ton liniştit:— Temperatura scade, domnule doctor. Treizeci şi patru virgulă

şase grade.— Verifica i presiunea venoas , spuse el repede.ţ ăEra treizeci şi cinci, mult prea sc zut .ă ă— Nu respir bine, anun internul. Nici culoarea nu e bun .ă ţă ă— Verific pulsul, îi ceru O'Donnell. Oxigen, îi spuse asistentei.ăAceasta lu o masc de cauciuc şi o aplic pe fa a copilului. Oă ă ă ţ

clip mai târziu se auzi şuieratul oxigenului.ă— Pulsul este foarte slab, spuse internul.— Temperatura a sc zut sub treizeci şi patru de grade, ad ugă ă ă

asistenta.Internul asculta cu stetoscopul. Îşi ridic privirea.ă— Respira ia sl beşte. Acum nu mai respir .ţ ă ăO'Donnell lu stetoscopul şi ascult . Auzi b taia inimii, dar eraă ă ă

foarte slab . Spuse gr bit:ă ă— Coramin , un centimetru cub.ăInternul plec de lâng mas , iar O'Donnell d du la o parteă ă ă ă

cearşaful şi începu s fac respira ie artificial . Internul se întoarseă ă ţ ă într-o clip . Nuă -şi pierduse timpul, c ci în mân avea o sering .ă ă ă

— Direct în inim , spuse O'Donnell. Este singura noastr şans .ă ă ă

*

În biroul de la patologie, doctorul David Coleman era tot mai neliniştit. R m sese cu Pearson, chiar şi dup ce telefonul îi anun aseă ă ă ţ rezultatul analizei sângelui. Discutaser între ei câteva rapoarteă chirurgicale restante, dar treaba mergea încet, fiecare gândindu-se la

Page 193: Arthur Hailey - Ultima Sansa

altceva. Trecuse aproape o or şi nu primiser nici o veste. Cu un sfertă ă de or în urm , Coleman f cuse o tentativ :ă ă ă ă

— Poate c ar trebui s merg în laborator, s v d dac ...ă ă ă ă ăB trânul îl privise rug toră ă .— Te superi dac te rog s r mâi?ă ă ă— Nu, dac dori i, r spunse Coleman surprins.ă ţ ăŞi pentru David Coleman aşteptarea era grea. Era aproape la fel

de încordat ca şi Pearson, deşi numai b trânul se manifesta. Pentruă prima dat , Coleman reaă liza cât era de implicat emo ional în acest caz.ţ Nu sim ea nici o satisfac ie pentru c el avusese dreptate şi Pearsonţ ţ ă greşise în ceea ce privea analiza sângelui. Tot ceea ce îşi dorea acum, cu ardoare, de dragul celor doi Alexander, era ca acest copil să tr iasc . Intensită ă atea acestui sentiment îl uimi. De obicei, nimic nu-l afecta atât de mult.

Îşi aminti că-i pl cuse de John Alexander de prima dat când îlă ă întâlnise în spital. Apoi, dup ceă -i cunoscuse şi so ia, aflând c to i treiţ ă ţ erau din acelaşi or şel, avea senza ia c îi apropia o leg tur deă ţ ă ă ă rudenie.

Timpul se scurgea încet, fiecare minut de aşteptare p rânduă -i mai lung ca precedentul. Încerc s se gândeasc la o problem , ca să ă ă ă ă-şi fac o ocupa ie. Asta îl ajuta întotdeauna când nă ţ -avea nimic de f cut.ă Hot rî s se ă ă concentreze asupra unor aspecte ale cazului Alexander.

Sângele mamei, Elizabeth Alexander, putea deveni sensibil în timpul primei sarcini. Poate c nu acesta a fost motivul care a cauzată moartea primului copil. Acesta murise de... Ce spusese ea? Da, bronşit . Era mult mai normal ca efectul sensibiliz rii Rh s fi avut locă ă ă în timpul celei de-a doua sarcini. Exista şi posibilitatea ca lui Elizabeth să-i fi fost f cut o transfuzie cu sânge cu Rh pozitiv. Îl sâcâia o idee ceă ă nu se putea materializa şi senza ia c era foarte aproape de ceva, ceţ ă nu putea s apuce. Se concentr , încruntat. Apoi, deodat , pieseleă ă ă jocului se aşezar la locul lor: Transfuzie! Accidentul de la Newă Richmond! Accidentul în care tat l ei muă rise şi ea îns şi fusese r nit ,ă ă ă dar sc pase cu via .ă ţă

Coleman se mai concentra o dat . Încerca să ă-şi aminteasc ceă spusese în ziua aceea John Alexander despre Elizabeth. Reuşi.

Elizabeth aproape murise, dar i-au f cut transfuzie şi au salvată -o. Cred c atunci am fost pentru prima dat întră ă -un spital. Aproape c amă tr it acolo timp de o s pt mân .ă ă ă ă

Sigur, acest lucru nu putea fi dovedit acum, dup atâta vreme, dară era convins c aşa se întâmplase. Exisă ten a factorului Rh deveniseţ cunoscut în 1940. Mai treă cuser zece ani pentru ca aceste teste s fieă ă generalizate de c tre toate spitalele şi to i medicii. Între timp, în foarteă ţ multe spitale, transfuziile se f cuser f r veă ă ă ă rificarea Rh-ului; probabil c şi în New Richmond se întâmplase la fel. Accidentul avusese loc înă 1949; îşi amintea că-i povestise tat l s u.ă ă

Tat l s u! Tat l s u, doctorul Byron Coleman, avuă ă ă ă sese grij deă

Page 194: Arthur Hailey - Ultima Sansa

familia Alexander şi probabil c el dispuă sese s i se fac trasfuzie luiă ă Elizabeth. Dac i se f cuă ă ser mai multe transfuzii, însemna c sângeleă ă provenea de la mai mul i donatori. Şansele de a fi fost folosit sânge cuţ Rh pozitiv erau aproape inevitabile. Atunci fusese sensibilizat sângele Elizabethei. La vremea aceea, bineîn eles c acest lucru nu avuseseţ ă nici o urmare. Nici una, doar c sângele ei începuse s fabriceă ă anticorpi, anticorpi care ascunşi şi neb nui i de nimeni, nou ani maiă ţ ă târziu, cuprinşi de furie, virulen i şi puternici îi distruţ seser copilul.ă

Natural, tat l s u nu putea fi condamnat, chiar dac această ă ă ă ipotez era adev rat . El f cuse transfuzia cu bun credin , aşa cumă ă ă ă ă ţă se proceda atunci. Este adevărat c la vremea aceea factorul Rh eraă cunoscut şi erau unele spitale în care se inea cont de el. Dar putea unţ medic generalist de ar , foarte ocupat, s se in la curent cu toateţ ă ă ţ ă nout ile? Unii medici erau conştien i de orizonturile deschise de noileăţ ţ cercet ri privind gruă pele sanguine. Poate c erau mai tineri, ra ionă ţ ă David Coleman. La vremea aceea, tat l s u era b trân şi luă ă ă cra prea mult ca s mai poat şi citi îndeajuns. Dar era asta o scuz ? Era asta oă ă ă scuz pe care el ar fi acă ceptat-o de la al ii? David Coleman îşi dorea sţ ă nu se fi gândit la acest lucru. Îl f cea s se îndoiasc şi s nu mai fieă ă ă ă sigur de nimic.

Pearson îl privea.— Cât timp a trecut?— Mai mult de o or , r spunse Coleman, dup ce îşi consultă ă ă ă

ceasul.— Am să-i sun eu. Pearson întinse mâna hot rât spre telefon, apoiă

ezit şi o retrase. Nu. Poate e mai bine s nu sun.ă ă

*

În laboratorul de serologie, şi John Alexander era conştient de trecerea timpului. Cu o or în urm o viă ă vizitase pe Elizabeth şi după aceea se str duise s lucreze, dar nu reuşise. Era conştient c nu seă ă ă putea concentra asupra a ceea ce f cea, şi se gândea c era mai bineă ă s renun e decât s fac vreo greşeal . Lu o eprubet , preă ţ ă ă ă ă ă g tinduă -se s ă mai încerce, dar Bannister i-o lu din mân .ă ă

— Fac eu analizele.Protest cu jum tate de gur , dar Bannister insist .ă ă ă ă— Hai, puştiule, lasă-m pe mine. De ce nu mergi sus, la so ia ta?ă ţ— Mul umesc, dar cred c am s r mân. Doctorul Coleman miţ ă ă ă -a

promis c imediat ce afl ... vine şi îmi spune. Îşi întoarse privirea spreă ă ceasul de pe perete. Nu mai poate dura mult.

— Nu, spuse Bannister încet, cred c nu.ă

*

Elizabeth Alexander era singur în camera ă ei de spital. St teaă

Page 195: Arthur Hailey - Ultima Sansa

rezemat de perne, cu ochii fixa i în tavan, când intr sora Wildiă ţ ă ng.— Sunt nout i?ăţFemeia cu p rul c runt d du din cap.ă ă ă— Te anun imediat ce afl m. Puse jos paharul cu suc de portocaleţ ă

şi continu . Pot s stau cu tine, dac vrei.ă ă ă— Da, te rog.Elizabeth zâmbi recunosc toare, iar asistenta îşi trase un scaună

lâng pat şi se aşez . Se sim i uşurat c îşi poate odihni picioarele. Înă ă ţ ă ă ultima vreme i se d duse foarte mult de lucru şi b nuia c vroiau să ă ă -o for eze s ias la pensie, indiferent dac ea dorea sau nu. Ei bine, aveaţ ă ă ă senza ia c era gata s accepte.ţ ă ă

Ar fi vrut s poat face ceva pentru tinerii aceştia. Îi fuseser dragiă ă ă de la început. Erau ca nişte copii. Într-un fel, îngrijind-o pe fata asta, avusese impresia c o îngrijeşte pe fiica sa, pe care ar fi vrut să -o aib ,ă dar n-o avusese. „Ce caraghioas sunt!" se ceră ta ea în gând.

— La ce te gândeai când am intrat?— M gândeam la copii: Copii gr su i şi g l gioşi, jucânduă ă ţ ă ă -se pe

iarb , în soarele după ă-amiezii. Ca în Indiana, vara, pe vremea când eram şi eu copil. Atunci m gândeam c o s am şi eu copii şi o s mă ă ă ă ă joc cu ei în iarb .ă

— Ciudat lucru cu copiii ştia. Uneori lucrurile iau cu totul altă ă întors tur decât ai fi vrut. Ştii, şi eu am un b iat. Este b rbat, acum.ă ă ă ă

— Nu, nu ştiam.— S nu m în elegi greşit. Este un b iat bun, ofi er de marin .ă ă ţ ă ţ ă

Însurat acum o lun sau dou . Miă ă -a scris o scrisoare.Elizabeth se întreb ce sim i când creşti un copil şi apoi el teă ţ

anun printrţă -o scrisoare c să -a însurat.— Ştii, niciodat nu am reuşit s ne cunoaştem prea bine,ă ă

continu b trâna. Cred c a fost greşeala mea, întră ă ă -un fel. Am divor atţ şi nu i-am oferit niciodat un c min adev rat.ă ă ă

— Dar ai s mergi să ă-l vezi uneori, nu? Mai ales când vei avea şi nepo i.ţ

— M-am gândit foarte mult la asta. Îmi imaginam ce bine o s fie,ă s ă ai nepo i, s stai undeva aproape de ei şi s îi aju i.ţ ă ă ţ

— Şi nu ai de gând s o faci?ă— Am senza ia c aş merge în vizit la nişte str ini. Fiul meu esteţ ă ă ă

sta ionat acum în Hawaii. Trebuia s vin cu so ia lui s m vad , dar aţ ă ă ţ ă ă ă intervenit ceva în ultimul moment şi nu au mai venit. Ei, acum trebuie s plec. Bea sucul sta, doamn Alexander. Am s vin să ă ă ă ă- i spunţ imediat ce vom afla ceva.

*

Kent O'Donnell transpira, şi asistenta îi tampon fruntea.ă Trecuser cinci minute de când începuse resă pira ia artificial şi nuţ ă primea nici un r spuns de la trupuşorul din mâinile sale. Cu degeteleă

Page 196: Arthur Hailey - Ultima Sansa

mari îi ap sa pieptul, iar celelalte le avea încrucişate pe spatele s u.ă ă Copilul era atât de mic încât O'Donnell putea să-l cuprind cuă amândou mâinile. Trebuia s ac ioneze cu grij , s nu apese preaă ă ţ ă ă tare, c ci altfel, oaă sele fragile s-ar fi frânt ca nişte r murele.ă

Îşi dorea ca acest copil s tr iasc . Ştia c dac murea, spitalulă ă ă ă ă eşua ruşinos într-una din sarcinile sale fundamentale, grija fa deţă bolnavi. Copilul acesta nu fusese bine îngrijit, i se d duse cel mai pu in,ă ţ când el avusese nevoie de tot ce era mai bun. Se trezi încercând să-i insufle propriile sale gânduri, cu fiecare mişcare a degetelor f cută ă pentru a-i pune inima în mişcare.

Tu ai avut nevoie de noi şi noi te-am p r sit: tu neă ă -ai ar tată sl biciunile noastre, dar, te rog, hai s înă ă cerc m împreun . Uneori neă ă facem datoria mai bine. Nu ne judeca la o singur greşeal . În lumeaă ă aceasta exist ignoran şi nebunie, prejudec i şi orbire; noi i leă ţă ăţ ţ -am ar tat deja. Dar exist şi altfel de lucruri, bun tate şi c ldur , pentruă ă ă ă ă care merit s tr ieşti. Respir ! Este un lucru atât de simplu, dar atâtă ă ă ă de important.

Se scurser alte cinci minute. Internul asculta atent cuă stetoscopul. Îl privi pe O'Donnell şi cl tin din cap. O'Donnell se opri;ă ă ştia c era inutil s mai continue. Se întoarse spre Dornberger şi spuseă ă liniştit:

— M tem c lă ă -am pierdut.Cei doi b rba i se privir şi îşi d dur seama c sunt tulbura i deă ţ ă ă ă ă ţ

aceleaşi sentimente. O'Donnell se sim i cuţ prins de o furie de nest pânit, îşi smulse masca şi arunc m nuşile de cauciuc pe podea.ă ă ă

— S mergem. Dac m caut cineva, sunt la docă ă ă ă torul Pearson.

DOU ZECI ŞI UNUĂ

În cabinetul de patologie telefonul sun strident. Docă torul Pearson întinse mâna, apoi, emo ionat, îi spuse lui Coleman:ţ

— R spunde dumneata.ăPân când Coleman ajunse la telefon, acesta mai sun o dat .ă ă ă— Sunt doctorul Coleman. O vreme ascult cu o fiă gură

inexpresiv . Da, mul umesc, apoi închise. Privi spre Pearson. Copilul aă ţ murit.

B trânul nu spuse nimic. Ghemuit în fotoliu, era o umbră ă îmb trânit şi înfrânt .ă ă ă

— M duc în laborator, spuse Coleman. Cineva treă buie să-i spună lui John.

Nu primi nici un r spuns. Când ieşi din cabinet, Pearson era totă nemişcat, privind în gol, gândindu-se la lucruri numai de el ştiute.

Carl Bannister ieşea când doctorul Coleman intr în laborator. Johnă Alexander st tea nemişcat pe scaun. Când îl sim i pe doctoră ţ

Page 197: Arthur Hailey - Ultima Sansa

apropiindu-se nu f cu nici o mişcare s se întoarc .ă ă ă— S-a... s-a terminat? întreb tot f r s se întoarc .ă ă ă ă ăColeman îi puse o mân pe um r, f r să ă ă ă ă-i r spund .ă ă— A murit, nu-i aşa?— Da, John, a murit. Îmi pare r u.ăTân rul se întoarse. Avea fa a br zdat de lacrimi.ă ţ ă ă— De ce, domnule doctor? De ce?— Copilul t u era... prematur, John, încerc s r să ă ă ă pund Coleman,ă

abia g sinduă -şi cuvintele. Nu avea şanse mari nici dac ... nu să -ar fi întâmplat... cu analiza.

Alexander îl privi p trunz tor.ă ă— Dar ar fi putut tr i.ăEra momentul adev rului, ce nu mai putea fi evitat.ă— Da, ar fi putut tr i.ă— Cum s-a putut întâmpla...într-un spital... cu atâ ia doctori?ţ— John, în acest moment nu pot să- i dau nici un r spuns. În acestţ ă

moment nici pentru mine nu am nici un r spuns.ăAlexander d du din cap, buim cit. Lu un şerve el de hârtie şiă ă ă ţ -şi

şterse ochii, apoi spuse liniştit:— V mul umesc c a i venit să ţ ă ţ ă-mi spune i. Acum ţ plec la

Elizabeth.

*

Cât timp au mers prin spital, Kent O'Donnell nu vorbise cu doctorul Dornberger. Marea furie şi sentimentul de neputin ceţă -l înv luiser în clipa în care v zuse copilaşul mort îl f cuser s r mână ă ă ă ă ă ă ă cu gura încleştat , f r s scoat o vorb . Revedea cu am r ciuneă ă ă ă ă ă ă ă propria sa lips de fermitate fa de Pearson şi de sec ia patoă ţă ţ logie. Numai Dumnezeu ştia c avusese suficiente semă nale: Rufus şi Reubens îl preveniser şi v zuse cu ochii lui c o dat cu înaintarea înă ă ă ă vârst , neglijen a lui Peară ţ son creştea, în vreme ce responsabilit ileăţ sale deveneau mai mari. Dar nu! El, Kent O'Donnell, şeful sec ieiţ chirurgie, preşedintele consiliului de conducere, îşi scosese p l ria înă ă fa a marelui, ţ minunatului om!

Fusese prea ocupat ca s rezolve singur toate proă blemele, să foloseasc în elepciunea pe care o implica func ia sa ca s fac faă ţ ţ ă ă ţă nepl cerilor ce se iveau în urma unor m suri nepl cute. Aşa ac ionase,ă ă ă ţ şi se pref cuse c totul mergea bine, când de fapt experien a şiă ă ţ instinctul îi spuneau c asta nu era decât o speran deă ţă -a sa. Şi el, unde fusese el în tot acest timp? El, marele doctor? Servise interesele spitalului, luase masa cu Orden Brown, se gudurase pe lâng Eustaceă Swayne sperând c neintervenind, permi ând un ă ţ status quo, lăsându-l pe Joe Pearson, prietenul lui Swayne să-şi fac de cap, b trânulă ă magnat ar fi adus binevoitor banii pentru cl direa aia caraghioas aă ă noului spital, visul imperiului lui O'Donnell, cu el însuşi ca rege. Ei bine,

Page 198: Arthur Hailey - Ultima Sansa

acum spitalul poate c primea banii, dar poate c nu. Oricum, pre ulă ă ţ fusese pl tit. Gândi cu am r ciune: "Ve i g si recipisa la etaj, în sala deă ă ă ţ ă opera ie; un b ie el mort." Ajungând la uşa lui Pearson sim i cţ ă ţ ţ ă triste ea luase locul mâniei. B tu la uş şi intr , urmat de Dornberger.ţ ă ă ă

Pearson st tea exact undeă -l l sase Coleman. Îi privi, dar nu p ruă ă să-i vad .ă

Dornberger vorbi primul. Vorbi liniştit, f r duşă ă m nie, ca şi cum ară fi vrut ca aceast discu ie s fie un serviciu adus unui vechi prieten.ă ţ ă

— Copilul a murit, Joe. Cred c ai auzit.ă— Da, am auzit.— I-am spus doctorului O'Donnell tot ce s-a întâmplat. Îmi pare r uă

Joe, nu am putut face altfel.Pearson f cu un gest de om neajutorat cu mîinile. Nu mai era niciă

urm din vechea sa agresivitate.ă— E în regul .ă— Vrei s mai spui ceva, Joe? întreb O'Donnell.ă ăPearson cl tin din cap încet, de dou ori.ă ă ă— Joe, dac ar fi fost numai atât... O'Donnel se trezi c utânduă ă -şi

cuvintele, ştiind c de fapt nu avea cum s le g seasc . To i facemă ă ă ă ţ greşeli. Poate c aş fi putut...ă

Nu asta dorise s spun . Ridic tonul şi continu cu mai multă ă ă ă ă fermitate. Dar s-au adunat multe... Joe, dac va trebui s aduc acestă ă caz în fa a comisiei medicale, cred c ştii ce va urma. Ar fi mai pu inţ ă ţ dureros pentru tine şi pentru noi to i dac î i vei prezenta demisia laţ ă ţ administra ie pân mâine diminea la ora zece.ţ ă ţă

Pearson îl privi pe O'Donnell.— Ora zece, spuse el. O vei avea.Urm o pauz . O'Donnell d du s plece, apoi se întoarse.ă ă ă ă— Joe, îmi pare r u, dar cred c ştii c nu am de ales.ă ă ă— Da.Cuvântul fu doar o şoapt şi îl înt ri, încuviin ând din cap.ă ă ţ— Bineîn eles, te po i pensiona. Este dreptul t u, dup treizeci şiţ ţ ă ă

doi de ani.Cuvintele acestea atinseser o coard sensibil . Penă ă ă tru prima dată

de când intraser în camer , expresia lui Pearson se schimb . Îl priviă ă ă pe O'Donnell cu un zâmbet sarcastic.

— Mul umesc.ţ„Treizeci şi doi de ani! gândi O'Donnell. Este o via de om,ţă

Dumnezeule! Şi s o termini în felul acesta!" Ar fi vrut s mai spună ă ă ceva, s fac lucrurile mai uşoare pentru to i, s g seasc nişte frazeă ă ţ ă ă ă prin care s laude lucrurile bune f cute de Pearson; probabil c erau şiă ă ă din acestea, destul de multe. Înc se mai gândea ce s spun , cândă ă ă Harry Tomaselli intr gr bit, f r s mai bat la uş .ă ă ă ă ă ă ă

Se uit mai întâi la Pearson şi abia dup aceea îi privi şi pe ceilal iă ă ţ doi.

— Kent, spuse el gr bit, m bucur c eşti aici. Apoi, înainte caă ă ă

Page 199: Arthur Hailey - Ultima Sansa

O'Donnell s poat r spunde, se întoarse spre Pearson. Joe, po i veni laă ă ă ţ mine în birou chiar acum? Avem o şedin urgent cu personalul pesteţă ă o or . Dar mai întâi, vreau s vorbesc că ă u tine.

— O şedin urgent ? întreb O'Donnell t ios. Penţă ă ă ă tru ce?Tomaselli îi privi, expresia sa fiind foarte grav .ă— S-au semnalat cazuri de febr tifoid în spital. Doctorulă ă

Chandler a raportat cazuri şi sunt înc patru suspec i. Este o epidemieă ţ şi trebuie s afl m sursa.ă ă

*

Elizabeth privi spre uş şi îl v zu pe John intrând. Acesta închiseă ă uşa şi r mase câteva clipe cu spatele lipit de ea. Nu mai era nimic deă spus; doar ochii lor, marca i de durere confirmar dragostea ceţ ă -i lega.

— Johnny, dragul meu! Atât putu şopti şi începu s plâng încet.ă ăDup o vreme, John îi şterse lacrimile cu acelaşi şerve el cu care şiă ţ

le ştersese pe ale lui.— Elizabeth, dac şi tu mai eşti de acord, aş vrea s încerc ceva.ă ă— Orice ar fi, r spunsul este da.ă— Cred c tu ai vrut întotdeauna. Acum vreau şi eu. Mâine voiă

completa hârtiile. Încerc s merg la faă cultate.

*

Mike Seddons se ridic de pe scaun şi începu s umble în jurulă ă camerei micu e de spital.ţ

— Dar este ridicol, spuse el înfierbântat. Este absurd şi nu este necesar, şi nu o voi face.

— De dragul meu, te rog!— Dar nu este de dragul t u, Vivian. Este doar o idee stupid peă ă

care ai luat-o din vreun roman sentimental.— Mike, te iubesc atât de mult când te înfurii. Te asortezi cu p rul.ă

Îi zâmbi cu afec iune. Proţ mite-mi ceva.— Ce? Înc era nervos şi întrebarea sun t ios.ă ă ă— Promite-mi c dac ne vom c s tori vreodat şi ai s te înfurii,ă ă ă ă ă ă

o s ne cert m la cu ite, ca s ne putem împ ca.ă ă ţ ă ă— O idee la fel de prosteasc , spuse el indignat. Şi oricum, ce rostă

are s vorbim despre c s torie, când tu vrei s nu mai vin pe la tine?ă ă ă ă— Numai o s pt mân , Mike. Atât, numai o s pă ă ă ă t mân .ă ă— Nu!— Ascultă-m , dragul meu. Vino şi stai lâng mine şi ascultă ă ă-m ,ă

te rog.El ezit , apoi se aşez pe scaunul de lâng pat. Viă ă ă vian îşi l să ă

capul s cad pe pern cu fa a întoars spre el. Îi zâmbi şiă ă ă ţ ă -i c ută ă mâna. El îi lu mâna cu blână de e şi mânia îi disp ru. R mase doar unţ ă ă neliniştitor sentiment de îndoial .ă

Page 200: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Trecuser patru zile de la opera ie şi starea s nă ţ ă ăt ii lui Vivianăţ evolua bine. Rana se vindeca, dar existau durerile, inevitabile. Ieri, doctori a Grainger, cu acceptul lui Vivian, anulase injec iile de calmareţ ţ a durerilor. Un singur lucru o întrista pe Vivian, un lucru ciudat, la care nu se gândise. Laba piciorului amputat, adic ceva ce nu mai exista, oă mânca, cu o intensitate sup r toare. Era enervant c nu se puteaă ă ă sc rpina. Prima dat când avusese senza ia de mânc rime încercaseă ă ţ ă s se scarpine cu piciorul s n tos în talpa celuilalt. Penă ă ă tru o clipă avusese impresia c amputarea nu mai fuă sese f cut . Oricum, era ună ă sentiment ciudat, de care vroia s scape cât mai repede. Numai cândă doctori a Grainger îi spusese c reac ia era normal şi c li se întâmplaţ ă ţ ă ă şi altor oameni cu membre amputate, Vivian realizase c speran a saă ţ fusese iluzorie.

Şi din punct de vedete psihologic, Vivian evolua bine. Cu o zi înainte de opera ie, acceptase inevitabilul cu atâta curaj, încât îiţ influen ase şi lui Mike Seddons moţ ralul şi faptul acesta îl ajutase s-o încurajeze. Mai avea momente de disperare, când era singur , sauă când se trezea noaptea şi în jurul ei era pustiu şi linişte. Atunci plângea în t cere. Dar de cele mai multe ori alunga aceste gânduri, sau le f ceaă ă fa cu mult for sufleţă ă ţă teasc .ă

Lucy Grainger îi era recunosc toare; fata îi uşurase sarcina. Dară Lucy ştia c Vivian înc nu trecuse adeă ă v ratul test. Acesta urma să ă vin dup şocul ini ial, când mintea ei va în elege semnifica ia real şiă ă ţ ţ ţ ă implica iile în viitor. Poate c acest moment avea s vin peste şaseţ ă ă ă luni, sau chiar un an. Dar, mai curând sau mai târziu, Lucy ştia că Vivian va trece de la cea mai adânc disperare la o atitudine deă permanent resemă nare. Oricum, pân atunci mai era. Pe moment,ă lucrările p reau s mearg foarte bine.ă ă ă

Lucy ştia, bineîn eles, şiţ -i era team c şi Vivian ştia c nu fuseseă ă ă înl turat posibilitatea ca sarcomul osos diagnosticat de Pearson s fiă ă ă produs metastaza înainte de amputare, r spândind r ul în tot corpul luiă ă Vivian; în cazul acesta, spitalul şi, în general medicina, nu mai puteau face nimic pentru ea. Dar, asta urma s se vad în timp. Acum, deă ă dragul pacientei, trebuia s se gândeasc la felul în care putea să ă -o ajute ca s se adapteze mai uşor.ă

Procesul de îns n toşire al lui Vivian se reflecta şi în înf işarea ei.ă ă ăţ Pentru prima dat dup opera ie se machiase şiă ă ţ -şi d duse cu pu ină ţ ă culoare în obraji. Mama sa o ajutase să-şi aranjeze p rul, mai devreme,ă iar acum, în fa a lui Mike, îşi rec p tase dr g l şenia. Când Mike o luţ ă ă ă ă ă ă de mân , îi spuse:ă

— Tu nu în elegi, dragul meu? Eu vreau s fiu sigur , de dragulţ ă ă meu şi de dragul t u.ă

— Sigur de ce? Pe obrajii lui Mike ap ruser dou pete roşii.ă ă ă ă— Sigur c m iubeşti cu adev rat.ă ă ă ă— Bineîn eles c te iubesc, spuse el vehement. Nu asta î i spun deţ ă ţ

o jum tate de or ? Nu iă ă ţ -am spus c vreau s ne c s torim aşa cumă ă ă ă

Page 201: Arthur Hailey - Ultima Sansa

am hot rât înainte... Înainte ca... asta s se întâmple. Chiar şi tat l şiă ă ă mama ta sunt de acord. Ei m accept . Tu de ce nu m accep i?ă ă ă ţ

— Dar te accept, Mike. Îns , orice va fi între noi, nu cred c va maiă ă fi ca înainte; cel pu in... nu şi ţ pentru mine.

— P i, de ce...?ă— Te rog, Mike, ascultă-m pân la cap t. Orice ai spune tu, eu nuă ă ă

mai sunt fata pe care ai întâlnit-o atunci când ne-am v zut prima dat .ă ă Niciodat nu voi mai fi aşa. De aceea trebuie s fiu sigur ... sigur că ă ă ă ă m iubeşti aşa cum sunt, nu pentru cum am fost. Tu nu în elegi dragulă ţ meu, c dac va fi s ne petrecem restul zilelor împreun nu aş puteaă ă ă ă suporta gândul c teă -ai c s torit cu mine... din mil ? Nu, nu mă ă ă ă întrerupe, ascult ! Ştiu c tu crezi c nu este adev rat şi poate c nuă ă ă ă ă este; eu sper din inim s nu fie. Dar, Mike; tu eşti blând, şi bun, şiă ă generos, şi poate c o faci f r să ă ă ă- i dai seama.ţ

— Crezi oare c nu m cunosc?ă ă— Ne cunoaştem oare fiecare, cu adev rat?ă— Eu m cunosc. Ştiu c te iubesc, întreag sau nu, ieri, ast zi şiă ă ă ă

mâine, şi ştiu c vreau s m însor cu tine, f r şov ial , f r mil , f ră ă ă ă ă ă ă ă ă ă ă ă s mai aştept.ă

— Atunci, f asta pentru mine, pentru c m iubeşti. Pleac acum,ă ă ă ă şi chiar dac vei fi în spital, nu veni s m vezi o s pt mân . Adic ,ă ă ă ă ă ă ă numai şapte zile. În timpul acesta gândeşte-te la orice. La mine, la cum ar fi via a noastr împreun , la cum va fi pentru tine s tr ieşti cu oţ ă ă ă ă infirm , la copiii noştri, la cum îi va afecta lucrul acesta pe ei şi, prin ei,ă pe tine, Mike. Dup ce te vei gândi la toate acestea, vino şi spuneă -mi dac mai eşti înc sigur, şi î i promit c nuă ă ţ ă - i voi mai pune niciodatţ ă aceast întrebare. Doar şapte zile, dragul meu. Şapte zile din via aă ţ noastr . Nu este prea mult.ă

— La naiba, ce înc p ânat eşti!ă ăţ ă— Ştiu, zâmbi Vivian. O faci?— O fac patru zile, nici una în plus.— Şase, nici una în minus.— Hai cinci şi am f cut târgul. Vivian ezit şi Mike continu . E ceaă ă ă

mai bun ofert a mea.ă ăVivian râse. Era prima dat când o f cea.ă ă— Bine, cinci zile din acest moment.— Pe naiba, din acest moment! Poate peste zece minute. Mai am

câteva chestii de aranjat. Pentru un tip cu sângele fierbinte, cinci zile înseamn al naibii de mult.ă

Se aplec şi o s rut tandru. Vivian f cu o mic griă ă ă ă ă mas şi seă îndep rt de el.ă ă

— S-a întâmplat ceva? întreb Mike îngrijorat.ă— Nu, nu chiar. Mike, unde mi-au dus piciorul?— La patologie, cred... Într-un frigider, r spunse el surprins.ăVivian inspir adânc.ă— Mike, te rog eu foarte mult, du-te acolo şi scarpină-i pu in talpa.ţ

Page 202: Arthur Hailey - Ultima Sansa

*

Sala de şedin e forfotea de lume. Vestea şedin ei urţ ţ gente f cuseă înconjurul spitalului, şi medicii care nu erau prezen i la spital fuseserţ ă chema i de acas . Şi vesţ ă tea c derii lui Joe Pearson şi pensionarea saă iminent circulase cu rapiditate, iar acum era pricina rumorii din sal ,ă ă care încet în momentul în care Pearson intr ură ă mat de administrator şi David Coleman.

Kent O'Donnell st tea în capul mesei lungi de nuc. Vedea în jurulă lui chipuri familiare. Gil Bartlett, cu b rbu a tremurând , vorbea cuă ţ ă Roger Hilton, tân rul chiă rurg venit de o lun sau dou la Trei Comitate.ă ă Bill Rufus, cu cravata de un verde ip tor, cu desene galţ ă bene, ieşea imediat în eviden , în rândul al doilea de scaune. Îl observ şi peţă ă McNeil, patologul stagiar. Lâng administrator era doamna Straughan.ă Cu gândurile undeva, departe, se vedea figura familiar a lui Charlieă Dornberger, care îşi anun ase deja inten ia de a se pensiona.ţ ţ

În acel moment intr pe uş şi Lucy Grainger. Îi c uă ă ă t privirea şiă -i zâmbi uşor. V zândă -o pe Lucy, îşi aminti de hot rârea pe care o luaseă în privin a propriului s u viitor, de care, când toate acestea urmau sţ ă ă se termine trebuia s se ocupe. Deodat , realiz c în diminea a aceeaă ă ă ă ţ nu se gândise deloc la Denise. Toate gândurile sale fuseser acaparateă de întâmpl rile din spital şi era convins c şi în zilele urm toare urmaă ă ă s se întâmple acelaşi lucru. Se întreb cum ar fi reac ionat Denise,ă ă ţ aflând că-n mintea sa trecuse pe planul doi, dup activitatea medical .ă ă Ar fi în eleg toare? Tot aşa de în eleg toare ca Lucy? Comţ ă ţ ă para ia îlţ f cu s se simt stânjenit. Hot rî c era vreă ă ă ă ă mea s înceap şedin a.ă ă ţ

Ceru s se fac linişte şi apoi aştept pân când voră ă ă ă bele încetară şi cei care st teau în picioare se aşezar pe scaune. Începu calm:ă ă

— Doamnelor şi domnilor, cred c ştim cu to ii c epidemiile dină ţ ă spitale nu sunt rare, de fapt sunt mai frecvente decât realizează publicul. Am putea spune c sunt întâmpl ri ce fac parte din existen aă ă ţ noastr . Dac cineva ar şti câte focare de infec ie ad postesc acesteă ă ţ ă ziduri, s-ar mira c nu sunt şi mai multe epidemii. Nu doresc să ă minimalizez ceea ce s-a întâmplat, dar trebuie s ne p str m sim ulă ă ă ţ propor iei. Doctore Chandler, poate e bine s ne informa iţ ă ţ dumneavoastr .ă

— Pentru început, s rezum m. Harvey Chandler îşi inea agendaă ă ţ în mân şiă -şi arunc teatral privirea peste asisten . Îi pl cea s facă ţă ă ă ă asta, dar apoi îi pl cea s fie ascultat cu aten ie. Problema este că ă ţ ă pân în prezent avem dou cazuri clare de febr tifoid şi patruă ă ă ă suspec i. To i sunt angaja i ai spitalului şi ne putem considera norocoşiţ ţ ţ c nu este afectat nici un pacient. Înc . Datoă ă rit num rului de cazuriă ă mi se pare limpede c avem un purt tor de virus în spital. Pot s spună ă ă c sunt la fel de şocat ca şi dumneavoastr c analizele angaja ilor ceă ă ă ţ distribuie hrana nu s-au mai f cut de..ă .

Page 203: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— V rog s m scuza i, domnule doctor, îl întreă ă ă ţ rupse O'Donnell. Ne vom ocupa de asta mai târziu. Pentru moment, s ne rezum m laă ă aspectele clinice.

Sim i resentimentul colegului s u. Harvey Chandler era egal cuţ ă O'Donnell în ierarhia spitalului şi nu-i pl cea deloc aceast întrerupere.ă ă Cu atât mai mult cu cât lui Chandler îi pl cea s vorbeasc pe îndelete.ă ă ă Avea reputa ia c nu folosea niciodat acelaşi cuvânt acolo unde eraţ ă ă posibil s se foloseasc şi altele. Aşa c , morm i:ă ă ă ă

— Ei bine, dac dori i, dară ţ ...— Mul umesc.ţChandler îi arunc o privire furioas , ce spunea: „Vom discutaă ă

despre asta mai târziu, între patru ochi". Apoi, dup o pauză ă imperceptibil , continu :ă ă

— Pentru ştiin a celor care nu sunt familiariza i cu febra tifoid , şiţ ţ ă cred c sunt unii, pentru c în zilele noastre nu se mai prea întâlneşte,ă ă o să-i descriu principalele simpotome: febr , frisoane, puls slab,ă circula ie sc zut a sângelui, pete roz, uneori moleşeal şi o uşoarţ ă ă ă ă inflamare a splinei.

— Ave i întreb ri? spuse O'Donnell.ţ ă— Presupun c au fost preg tite vaccinurile, zise Lucy Grainger.ă ă— Da, r spunse Chandler. Pentru tot personalul şi pentru pacien iiă ţ

care ar putea fi afecta i.ţ— Ce a i rezolvat cu buc t ria? întreb Bill Rufus.ţ ă ă ă— O s v explic pu in mai târziu. Mai exist proă ă ţ ă bleme medicale?

Bine. S auzim ce spune patologia. Domnule doctor Pearson?ăPân în acel moment în sal fusese rumoare. Acum se l s oă ă ă ă

linişte profund , şi to i ochii se întoarser cuă ţ ă rioşi spre locul unde st teaă Pearson, pe la mijlocul mesei. De când intrase în sal , Joe Pearson nuă scosese o vorb şi privise fix înainte. De data asta nu avea trabuculă aprins, lucru nemaiv zut pân atunci. Chiar şi acum, când îi fuseseă ă rostit numele, st tea nemişcat. O'Donnell aşă tepta, apoi când se preg tea s repete invita ia, foarte încet, b trânul se ridic .ă ă ţ ă ă

— Aceast epidemie nu trebuia s se întâmple. În nici un caz nu seă ă întâmpla dac patologia ar fi controlat igiena. Este responsabilitateaă sec iei mele, prin urmare şi a mea, pentru aceast neglijen .ţ ă ţă

Se l s din nou t cerea. Parc se scria istoria. În aceast sal ,ă ă ă ă ă ă unde Joe Pearson îi acuzase de atâtea ori pe al ii de greşeli, st teaţ ă nemişcat şi se acuza singur. O'Donnell se gândea dac era bine să ă-l întrerup . Se hot rî s nă ă ă -o fac .ă

— Acum, c ştim cine este vinovat, trebuie s vedem cum vomă ă preveni epidemia. Administratorul, şefii de sec ii şi cu mine am stabilitţ o procedur de urgen . Proă ţă blema imediat este s localiz m sursaă ă ă infec iei. Pentru c nu sţ ă -au f cut analizele personalului care distribuieă hrana, de peste şase luni, logic este s suspect m hrana ca mijloc deă ă contaminare şi s începem verific rile acolo. Din acest motiv va trebuiă ă s control m to i distribuitorii, înaintea primei mese care se va serviă ă ţ

Page 204: Arthur Hailey - Ultima Sansa

ast zi. Scoase un ceas dintră -un buzunar al vestei de lân şi îl puse peă mas . Este 2,15. Avem la dispozi ie dou ore şi trei sferturi. Fiecareă ţ ă angajat care particip la preg tirea şi servirea mesei va trebui să ă ă accepte un consult fizic. Am în eles c înainte de începerea acesteiţ ă întâlniri au fost anun a i to i medicii interni. Imediat ce vom terminaţ ţ ţ şedin a, doctorul Coleman v va anun a cabinetele în care ve i faceţ ă ţ ţ consulta iile. Doamna Strughan va anu a personalul. Asta înseamn cţ ţ ă ă nou zeci şi cinci de oameni vor trebui examina i în timpul pe careă ţ -l avem la dispozi ie. Când ve i face aceste consulta ii, aminti iţ ţ ţ ţ -v că ă pornim de la premisa c exist un purt tor de virus, care probabil nuă ă ă are simptomele bolii. Ceea ce trebuie s urm ri i în mod deosebit esteă ă ţ orice caren de igien a personalului şi, oricine asupra c ruia ave iţă ă ă ţ îndoieli, trebuie oprit imediat de la lucru. Bineîn eles, ştim c examenulţ ă fizic nu va rezolva problemele. Putem s ne consider m norocoşi dacă ă ă vom g si persoana în acest mod, dar nu cred. Munca cea maiă important va fi a laboratorului. Recolt rile de la to i angaja ii voră ă ţ ţ trebui aduse la laborator pân mâine diminea . Laboratoarele suntă ţă preg tite şi vom începe imediat analizele. Vor dura, desigur, câtevaă zile, dou sau trei cel pu in, pân când vor fi examinate toate.ă ţ ă

Se auzi o voce şi O'Donnell avu impresia c este a lui Gil Bartlett.ă— Nou zeci şi cinci de oameni! O s ave i cam mult rahat.ă ă ţÎn jurul mesei se ridic un hohot de râs.ă— Da, dar o s ne str duim s d m tot ce avem mai bun.ă ă ă ăLucy f cu semn c vrea s vorbeasc .ă ă ă ă— Dac sursa de infec ie nu va fi descoperit imeă ţ ă diat, vom

continua s folosim buc t ria spitalului şi s servim masa aici?ă ă ă ă— Pe moment, da, r spunse O'Donnell.ă— C ut m acum o solu ie în exterior, interveni adă ă ţ ministratorul. Să

aducem mâncarea din afar , dar m îndoiesc ca cineva din oraş să ă ă aib aceast posibilitate întră ă -un timp atât de scurt.

— Ce facem cu intern rile? întreb Bill Rufus.ă ă— Da, trebuia s precizez asta. Din acest moment sist mă ă

intern rile. Am anun at deja biroul de intern ri. Dar, desigur, sper mă ţ ă ă ca patologia s descopere cât mai repede, sursa de infec ie, şi atunciă ţ vom relua imediat intern rile. Altceva?ă

Nu mai erau alte înterb ri. O'Donnell privi în jurul s u.ă ă— Doctore Coleman, vrei s mai spui ceva?ă— Nu.— Foarte bine. Doamnelor şi domnilor, eu zic s trecem la treab .ă ăApoi, când scaunele începur s scâr âie şi lumea înă ă ţ cepu să

vorbeasc , îl întreb pe Pearson.ă ă— Joe, putem sta de vorb ?ăSe retraser lâng o fereastr , mai departe de ceiă ă ă lal i, careţ

p r seau sala.ă ă— Joe, vei continua s conduci patologia pân când rezolv mă ă ă

aceast situa ie, dar cred c trebuie să ţ ă ă- i spun limpede c în privin aţ ă ţ

Page 205: Arthur Hailey - Ultima Sansa

celorlalte probleme, nimic nu s-a schimbat.— Da, mi-am închipuit asta.

DOU ZECI ŞI DOIĂ

Joseph Pearson supraveghea laboratorul patologic ca un general ce-şi evalueaz for ele înaintea b t liei. Îmă ţ ă ă preun cu el se aflau Davidă Coleman, stagiarul McNeil, Carl Bannister şi John Alexander.

Pearson, Coleman şi McNeil veniser acolo direct de la şedin aă ţ personalului medical. Ceilal i doi, ac ionând conform instruc iunilorţ ţ ţ primite dinainte, preg tiser laboratorul pentru ceea ce urma s fieă ă ă f cut. Dup ce Pearson îl inspect , se adres celorlal i patru.ă ă ă ă ţ

— Problema noastr este una de depistare. Din cei nou zeci şiă ă cinci de oameni, noi trebuie s depist m un singur individ, careă ă r spândeşte germenii de tifoid în spital. Aici este şi o problem deă ă ă rapiditate; cu cât dureaz mai mult, cu atât se vor îmboln vi mai mul iă ă ţ oameni. Alte mijloace de lucru nu avem, decât probele recoltate, ce vor începe s soseasc de azi şi vor continua mâine. Doctore McNeil,ă ă sarcina dumitale va fi s ne eliberezi de celelalte probleme aleă laboratorului. Verific toate analizele ce trebuiesc f cute în modă ă obişnuit şi hot r şte care dintre ele sunt prioritare şi care pot fiă ă amânate o zi, dou . Problemele care dup p rerea dumitale suntă ă ă urgente, vor fi rezolvate de Carl Bannister. Lucreaz cu el cât po i deă ţ mult, dar nu-l aglomera cu treburi inutile. Dumneata te vei ocupa personal de rapoartele chirurgicale. Fă-le pe cele care sunt urgente şi ineţ -le pe cele care mai pot s aştepte. Dac exist ă ă ă diagnostice în

privin a c rora nu eşti absolut sigur, vorbeşti cu mine sau cu doctorulţ ă Coleman.

— Am în eles, încep imediat.ţ— Pentru fiecare prob vom folosi platouri sepaă rate. Nu trebuie să

ne asum m riscul de a pune mai multe probe împreun . Asta ară ă însemna s ne pierdem timpul şi ar trebui să -o lu m de la început. Avemă reactivi suficien i pentru circa o sut de probe?ţ ă

John Alexander era palid şi avea ochii încerc na i. Venise de laă ţ Elizabeth doar de o jum tate de or , totuşi r spunse prompt:ă ă ă

— Nu. Cred c avem numai pentru câteva zeci de probe. În modă normal, rezerva pentru câteva zile.

Când r spunse, realiz c o f cuse din obişnuin şi se întreb ceă ă ă ă ţă ă sentimente îl animau acum fa de Pearson. Nu putea s şi leţă ă precizeze, dar credea c ar fi trebuit să ă-l urasc pe b trânul sta, aă ă ă c rui neglijen pricinuise moartea fiului s u. Deocamdat sim eaă ţă ă ă ţ numai o adânc durere sufleteasc şi o stare de triste e melancolic .ă ă ţ ă Poate c era bine c acum aveam mult treab , c ci aşa putea să ă ă ă ă ă încerce s nu se mai gândeasc .ă ă

Page 206: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Am în eles, spuse Pearson. Asta înseamn c treţ ă ă buie să-i ob inem pân la sfârşitul zilei. În cazul acesta va trebui s începe i cuţ ă ă ţ recoltarea probelor de la buc t rie.ă ă

— Am plecat.Alexander ieşi în urma lui McNeil.Pearson gândea cu voce tare.— Vom avea nou zeci şi cinci de probe, s zicem o sut . Dacă ă ă ă

presupunem c cincizeci la sut vor avea lactoz pozitiv , mai r mână ă ă ă ă cincizeci la sut pentru analize. Nu vor fi mai multe. Îl privi peă Coleman, aşteptând ca acesta să-i confirme spusele.

— De acord cu dumneavoastr .ă— Bine. Asta înseamn c pentru o prob avem neă ă ă voie de zece

eprubete cu zah r. Cincizeci de probe înă seamn cinci sute deă subculturi. Câte eprubete sunt curate şi sterilizate? îl întreb peă Bannister.

— Vreo dou sute, r spunse acesta.ă ă— Eşti sigur? Pearson îl privea cercet tor.ăBannister roşi, apoi spuse:— Oricum, o sut cincizeci sunt.ă— Atunci comand înc trei sute cincizeci. Sună ă ă-l pe furnizor şi

spune-i s ni le aduc ast zi, f r nici o întârziere. Spuneă ă ă ă ă -le c hârtiileă le rezolv m mai târziu. Dup ceă ă -ai f cut asta, s începi s preg teştiă ă ă ă eprubetele în seturi de câte zece. Foloseşte-le mai întâi pe cele pe care le ai şi, când le vei primi, continui cu celelalte. Verific şi furnitura deă zah r. ine minte c ai nevoie şi de: glucoz , lactoz , sucroz , manitol,ă Ţ ă ă ă ă maltoz , xiloz , etc.ă ă

Pearson enumerase toate substan ele f r s ezite. Termin ,ţ ă ă ă ă zâmbindu-i trist lui Bannister.

— G seşti lista şi tabelul cu reac ii pentru ă ţ Salmonella Typhi la pagina şaizeci şi şase din lucr rile de laborator. Gata, domnilor. Să ă începem. Crezi c am uitat ceva? îl întreb pe Coleman.ă ă

Coleman îşi scutur capul. B trânul st pânea situa ia cu atâtaă ă ă ţ siguran , încât Coleman era surprins şi imţă presionat.

— Nu, nu cred.Un moment, Pearson îl studie pe tân rul s u coleg.ă ă— În cazul acesta, hai s bem o cafea. Poate c nu vom mai aveaă ă

ocazia câteva zile de acum înainte.

*

Acum, dup ce Mike Seddons plecase, Vivian realiza cât de mult îiă lipsea acesta şi cât de lungi îi vor p rea zilele când nu îl va vedea. Însă ă era convins c avusese dreptate când îi ceruse s nu mai vin la ea oă ă ă ă vreme. Aceasta le va permite amândurora să-şi limpezeasc gândurileă despre viitor. Nu pentru c ea ar fi avut nevoie s se mai gândeasc ;ă ă ă era sigur de sentimentele ei, dar era mai cinstit fa de Mike. Oareă ţă

Page 207: Arthur Hailey - Ultima Sansa

chiar era? Îi trecu prin minte pentru prima dat c purtânduă ă -se aşa, îi cerea de fapt lui Mike să-şi dovedeasc dragostea fa de ea,ă ţă acceptând-o pe a ei f r obiec ii.ă ă ţ

Vivian se întreba îngrijorat dac Mike aşaă ă -i în elesese spusele,ţ pentru c dac era aşa, ar fi p rut c nă ă ă ă -are încredere în el şi c esteă incapabil s r spund sentimentelor lui. Nu p ruse să ă ă ă ă -o interpreteze astfel, era adev rat, dar poate c dup ce avea s se mai gândeasc ,ă ă ă ă ă aşa cum f cea şi ea acum, avea s hot rasc drumul ce trebuia urmat.ă ă ă ă Se gândea dac nă -ar fi nimerit să-l cheme, sau să-i trimit un bile el caă ţ să-i explice ceea ce inten ionase cu adev rat. Dar, chiar şi acum, ştiaţ ă oare cu certitudine care-i fuseser inten iile? Atunci îi fusese foarteă ţ greu s gândeasc limpede. Începuse cu ceea ce i se p ruse foarteă ă ă clar, apoi se întrebase dac acestea nu se puteau interpreta greşit, sauă s aib în elesuri ascunse, la care nu se gândise niciodat . Cum puteaiă ă ţ ă oare să- i dai seama cum era cel mai bine s ac ionezi, în locul şi laţ ă ţ timpul cel mai nimerit?

Se auzi o b taie uşoar în uş şi doamna Loburton intr . V zândă ă ă ă ă -o, Vivian uit c era o tân r de nou spreă ă ă ă ă zece ani, capabil s ia hot râriă ă ă singur , şi întinse ă mâinile spre mama ei.

— Ah, mam , sunt atât de r v şit !ă ă ă ă

*

Examinarea fizic a personalului spitalului se desfă ăşura într-un tempo febril, într-o camer mic de conă ă sulta ii, doctorul Harveyţ Chandler tocmai terminase de examinat un buc tar.ă

— Gata, po i s te îmbraci.ţ ăLa început, şeful sec iei de medicin intern se întreţ ă ă base dac eraă

de demnitatea lui s participe la aceste examin ri fizice. În cele dină ă urm hot râse c da, şi se comport ca un comandant care se simteă ă ă ă obligat moral s stea în fruntea trupelor în timpul asaltului. De fapt, eraă gelos pe felul în care situa ia fusese st pânit pân acum de doctoriiţ ă ă ă O'Donnell şi Pearson. La urma urmei, O'Donnell era preşedintele consiliului de conducere şi era r spunz tor de bunul mers al treburiloră ă în spital. În acelaşi timp îns , era chirurg, iar febra tifoid era o boală ă ă care inea strict de medicina intern .ţ ă

Într-un fel, şeful sec iei de medicin intern se simţ ă ă ea deposedatţ de rolul principal în criza care se declanşase. Uneori se imagina ca o persoan providen ial , dar ocaziile care ar fi putut sus ine acest punctă ţ ă ţ de vedere se dovedeau a fi mult prea rare. Acum, când avusese o astfel de ocazie în mân , se trezise c i se atribuise un rol de mâna aă ă doua, dac nu chiar unul f r nici o imă ă ă portan . Oricum, trebuia sţă ă recunoasc faptul c mă ă ăsurile luate de O'Donnell şi Pearson se dovedeau bune şi c , cel pu in, aveau cu to ii dorin a de a pune cap tă ţ ţ ţ ă acestei situa ii deplorabile.ţ

Se încrunt uşor şiă -i spuse buc tarului:ă

Page 208: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— S fii extrem de atent în privin a igienei. Cură ţ ă enie absolut laţ ă buc t rie.ă ă

— Da, domnule doctor.Kent O'Donnell intr când buc tarul ieşea din cabinet.ă ă— Bun . Cum merge?ăChandler vru s r spund la început în doi peri, dar se hot rî c nuă ă ă ă ă

merit s acorde atâta importan fapă ă ţă tului. În afara defectului minor că O'Donnell era pu in cam prea democratic pentru gusturile lui, era unţ om foarte potrivit în fruntea spitalului, categoric mult mai bun decât predecesorii s i. Aşa c r spunse destul de amabil.ă ă ă

— Nu mai ştiu câ i am consultat. Cred c am reuşit s v d destui,ţ ă ă ă dar înc nu am descoperit nimic.ă

— Cum se simt bolnavii de tifoid şi cei patru susă pec i?ţ— Îi po i considera deja patru cazuri clare, la care se mai adaugţ ă

doi suspec i.ţ— Este vreunul în pericol?— Nu cred. Slav domnului c să ă -au descoperit antibioticele. Acum

cincisprezece ani am fi avut mare b taie de cap.ă— Da, aşa este.— Dou paciente sunt asistente, spuse Chandler. Una este de laă

psihiatrie, alta de la urologie. Ceilal i doi sunt b rba i. Unul esteţ ă ţ muncitor la centrala termic , iar cel lalt este func ionar la registratur .ă ă ţ ă

— To i din sectoare cu totul diferite, spuse O'Donnell ca pentruţ sine.

— Exact. Nu exist nici un alt numitor comun, decât mâncarea deă la spital. To i cei afecta i au luat masa la bufetul spitalului. Nu este niciţ ţ o urm de îndoial c de acolo pleac totul.ă ă ă ă

— Bine, nu te mai re in. Mai aşteapt doi oameni afar , dar suntţ ă ă medici care au prea mul i şi va trebui sţ ă-i mai împr ştiem.ă

— Da, eu am s consult pân când o s termin. Nimic nu trebuieă ă ă s ne opreasc , indiferent cât dureaz .ă ă ă

— Ai dreptate. Te las.Pu in iritat, Chandler spuse cam în epat:ţ ţ— Spune-i, te rog, asistentei să-l trimit pe urmă ătorul.— Sigur.O'Donnell ieşi şi, câteva clipe mai târziu, o tân r lucr toare de laă ă ă

buc t rie intr , inând în mân o fiş .ă ă ă ţ ă ă— Dă-mi mie asta. Ia loc te rog.Puse fişa în fa a lui şi lu un formular ce trebuia completat înţ ă

timpul consulta iei.ţ— Da, domnule doctor.— Mai întâi, să-mi spui de ce boli ai suferit tu şi familia ta, cât po iţ

să- i aminteşti. S începem cu pţ ă ărin ii.ţFata r spundea la întreb rile lui Chandler şi acesta începu să ă ă

completeze formularul. Ca întotdeauna, dup ce termina, rezultatulă putea fi dat ca model şi putea fi inclus în orice manual de medicin .ă

Page 209: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Unul din motivele pentru care Chandler era şeful sec iei de medicinţ ă intern era faptul c era un specialist meticulos şi conă ă ştiincios.

*

Îndep rtânduă -se de cabinetele organizate ad-hoc, O'Donnell îşi propuse s analizeze implica iile evenimenă ţ telor ce se succedaser atâtă de rapid în ziua aceea. Era amiaza şi, începând cu diminea a aceea, seţ întâmplaser atât de multe lucruri, încât îi fusese imposibil să -o fac .ă

Într-o succesiune rapid şi neaşteptat , la început fuseseă ă diagnosticarea greşit a bolii copilului şi, la pu in timp dup aceea,ă ţ ă moartea lui. Apoi urmaser demiterea lui Pearson, retragerea dină activitate a lui Charles Dornberger, descoperirea faptului c o regulă ă de igien elementar nu fusese respectat mai mult de şase luni şi, caă ă ă urmare, epidemia de febr tifoid ce, mai grav, ameă ă nin a s seţ ă r spândeasc în afara spitalului, ca o sabie a r zbun rii.ă ă ă ă

Parc toate ncazurile începuser s curg dintră ă ă ă -o dat . De ce?ă Cum se întâmplase? Era cumva un simptom al unui r u care,ă nedetectat pân acum pusese st pânire pe întregul spital? Oare maiă ă urmau şi altele? Oare era semnalul unei pr buşiri rapide care avea să ă urmeze? Fuseser vinova i cu to ii de comoditate, în frunte cu el,ă ţ ţ O'Donnell?

„Eram to i siguri, atât de siguri, c aceast adminisţ ă ă tra ie este maiţ bun decât cea precedent , gândi el. Am muncit s o facem aşa.ă ă ă Aveam de gând s construim un templu al s n t ii, unde s se înve eă ă ă ăţ ă ţ şi s se practice medicin de calitate. Am eşuat oare în cele mai buneă ă inten ii ale noastre? Am fost orbi i? Am ridicat ochii prea sus, spreţ ţ idealuri prea înalte, ignorând realitatea de fiecare zi? Ce am reuşit să realiz m aici? Este cu adeă v rat un loc pentru s n tate? Sau în nebuniaă ă ă noastr , am f cut un mormânt vopsit în alb, dezinfectat şi gol?"ă ă

Preocupat de gândurile intense ce-i ardeau mintea, O'Donnell trecea pe culoarele spitalului nev zând nimic în jurul lui. Ajunse laă biroul s u. Se duse direct la feă reastr şi privi în curtea spitalului. Caă întotdeauna, acolo era un furnicar de oameni care veneau şi plecau. Un b rbat şchiop ta, sus inut de o femeie. Intr o maşin . Din ea s ri ună ă ţ ă ă ă b rbat, care ajut apoi o femeie s coă ă ă boare. Ap ru apoi o asistent ,ă ă care-i încredin femeii un bebeluş. Uşile se trântir şi maşina plec .ţă ă ă Un b iat cu cârje îi intr în raza vizual . Se mişca repede; probabil seă ă ă obişnuise. Un b trân în hain de ploaie îl opri. P rea nehot rât unde să ă ă ă ă mearg . B iatul îi ar t cu degetul întră ă ă ă -o direc ie şi, apoi, pornirţ ă amândoi spre intrarea spitalului.

„Vin la noi cu credin a c îi putem ajuta, gândi O'Donnell. Suntemţ ă demni de ei? Reuşitele noastre pot compensa eşecurile? Vom fi vreodat ierta i, datorit d ruirii noastre, pentru greşelile pe care leă ţ ă ă facem? Vom şti vreodat dac am fost ierta i? În secunda urm toareă ă ţ ă gândi mai practic: Dup ziua de azi, trebuie s aib loc multeă ă ă

Page 210: Arthur Hailey - Ultima Sansa

schimb ri. Acestea trebuie s acopere golurile, nu numai cele ştiuteă ă deja, dar şi cele pe care înc nu le cunoaştem. Trebuie s existe maiă ă mult autocritic , mai mult autocunoaştere. Fie ca ziua de azi să ă ă ă r mân ca un semn luminos şi str lucitor, o cruce a regretelor,ă ă ă semnul unui nou început."

Erau foarte multe lucruri de f cut de acum înainte. Trebuiaă început cu patologia. Sl biciunile de acolo înă cepuser să ă-şi fac sim iteă ţ efectele. Dup aceea, reorgaă nizarea trebuia s se extind şi la alteă ă sectoare, unde bănuia c era necesar . Era hot rât acum c lucr rile laă ă ă ă ă noua cl dire a spitalului s înceap în prim var , iar cele două ă ă ă ă ă programe puteau s se desf şoare în paralel. O'Donnell începu să ă ă-şi fac planuri.ă

Telefonul porni s sune.ă— Domnule doctor O'Donnell, ave i uţ n telefon interurban.Era Denise. Vocea ei avea aceeaşi tonalitate care-l atr sese deă

prima dat .ă— Kent, dragul meu, vreau s vii la New York la sfârşitulă

s pt mânii. Am oaspe i vineri seara şi intenă ă ţ ionez s te prezint.ţ ăKent ezit câteva secunde.ă— Îmi pare r u, Denise, nu voi reuşi s vin.ă ă— Dar trebuie s vii, Kent. Vocea ei era insistent . Am trimis dejaă ă

invita iile şi nu le mai pot contramanda.ţ— Cred c nu în elegi. Kent reuşea cu greu să ţ ă-şi g sească ă

cuvintele potrivite. Avem o epidemie în spital. Trebuie s fiu aici până ă când se rezolv situa ia, iar dup aceea vor mai fi multe lucruri deă ţ ă f cut.ă

— Dar, dragul meu, mi-ai spus c ai s vii oricând o sa te chem.ă ăVocea ei ascundea o urm imperceptibil de iritare.ă ăÎşi dorea s fie cu Denise. Dac ar fi fost lâng ea, ar fi reuşit să ă ă -o

fac s în eleag . Ar fi reuşit oare?ă ă ţ ă— Din p cate, nu ştiam ce se va întâmpla.ă— Tu r spunzi de spital, dar cu siguran cineva va putea să ţă ă- i inţ ţ ă

locul. Era evident c Denise nu avea nici cea mai mic inten ie să ă ţ ă în eleag .ţ ă

— M tem c nu se poate...ă ăLa cel lalt cap t al firului se l s liniştea pentru o clip . Apoi, oă ă ă ă ă

auzi pe Denise spunându-i încet:— Te-am prevenit, Kent, eu sunt o femeie foarte posesiv .ă— Denise, drag , te rog s în elegi...ă ă ţ— Este ultimul t u r spuns? Vocea ei era înc blând , aproapeă ă ă ă

mângâietoare.— Trebuie. Îmi pare r u. Te sun eu, Denise, imediat ce voi aveaă

timp.— Da, chiar te rog, Kent. La revedere.— La revedere, spuse el şi l s telefonul în furc , privind gânditoră ă ă

înainte.

Page 211: Arthur Hailey - Ultima Sansa

*

Era diminea a ţ celei de-a doua zile de când se declanşase epidemia de febr tifoid . Aşa cum prezisese doctorul Pearson, câtevaă ă probe veniser la laborator de ieri după ă-mas , dar majoritateaă ajunseser în primele ore ale dimine ii.ă ţ

Probele, puse în p h rele de carton, erau aşezate pe masa dină ă centrul laboratorului de patologie. Fiecare era etichetat pentru aă -i fi identificat provenien a. Pearson st tea pe un scaun de lemn înă ţ ă cap tul mesei şi le ad uga câte o etichet cu seria de laborator şiă ă ă preg tea fişele pe care mai târziu urmau s fie trecute rezultatele.ă ă Dup ce termina preg tirea preliminar , trecea fiecare prob în spateleă ă ă ă s u, unde David Coleman şi John Alexander lucrau cot la cot pentruă preg tirea culturilor.ă

Bannister, singur pe o latur a mesei, se ocupa de alte probleme,ă pe care McNeil, instalat acum în biroul lui Pearson, hot râse c nuă ă sufereau amânare.

Laboratorul pu ea îngrozitor.ţCu excep ia lui Coleman, to i cei din camer fumau. Pearsonţ ţ ă

scotea nori groşi de fum ca s combat mirosul ce se în l a dină ă ă ţ p h relele cu probe. Mai devreme, îi oferise un trabuc lui Coleman şiă ă tân rul patolog îl aprină sese, dar la scurt timp dup aceea îl stinsese. ă I se păruse aproape la fel de nepl cut ca şi mirosul din laă borator.

Tân rul curier al spitalului, duşmanul declarat al lui Bannister, seă distra de minune când aducea probele pentru analiz şi, la fiecareă deplasare g sea o nou meă ă lodie. Când venise prima dat , îl privise peă Bannister şi spusese obraznic:

— Au g sit cel mai potrivit loc s depoziteze rahatul.ă ăMai târziu, îi spusese lui Coleman:— Mai am şase arome pentru dumneavoastr , domă nule doctor.Acum, aşezând o serie de probe în fa a lui Pearson, îl întreb :ţ ă— Dori i s pune i frişca şi zah r în ale dumneaţ ă ţ ă voastr , domnuleă

doctor?Pearson morm i şi continu s să ă ă crie.John Alexander lucra metodic, concentrându-se la ceea ce avea de

f cut. Cu aceeaşi uşurin a mişc rilor, pe care Coleman o remarcaseă ţă ă de la prima lor întâlnire, Alexander lu o prob şi scoase capaculă ă p h relului de carton, apoi începu s fac analiza. Dup ce termina,ă ă ă ă ă ducea culturile la incubator, unde începeau s se deză volte subculturile. Era un proces care nu putea fi gr bit.ă

Când se întoarse de la incubator, îl v zu pe Coleman lâng el.ă ă Vorbi încet, conştient de prezen a lui Pearson în înc pere.ţ ă

— Domnule doctor, aş vrea s v spun ceva...ă ă— Ce este? Coleman duse şi el o cultur la incuă bator.— Eu... adic noi... am hot rât s v urm m sfatul. Voi încerca să ă ă ă ă ă

Page 212: Arthur Hailey - Ultima Sansa

fac facultatea de medicin .ă— M bucur foarte mult, spuse Coleman cu sinceă ritate. Sunt

convins c faci un lucru bun.ă— Ce lucru bun face? întreb Pearson privinduă -i.Coleman se întoarse la masa de lucru, se aşez , desă chise capacul

unei probe noi şi r spunse pe un ton neutru.ă— John tocmai mi-a spus c să -a hot rât s urmeze facultatea deă ă

medicin . Lă -am sf tuit şi eu s o fac , cu câtva timp în urm .ă ă ă ă— Da? Pearson îl privi t ios pe Alexander. Şi cum ai s teă ă

descurci?— So ia mea va munci pentru asta, domnule doctor. Apoi, mţ -am

gândit c şi eu aş putea munci câteva ore la laborator, în afara oreloră de şcoal . Foarte mul i stuă ţ den i procedeaz aşa. Nuţ ă -mi fac iluzii c vaă fi uşor, dar noi credem c merit efortul.ă ă

— Mda! Pearson arunc un nor de fum şiă -şi puse jos trabucul. P rea c doreşte s spun ceva, dar ezita. Întră ă ă ă -un târziu, întreb : Cumă se simte so ia dumitale?ţ

Alexander r spunse liniştit:ă— O s se simt bine, mul umesc, domnule doctor.ă ă ţCâteva momente se l s o linişte stânjenitoare, apoi Pearsonă ă

spuse încet:— Aş fi vrut să- i spun ceva, dar nu cred c vorţ ă bele ar putea

schimba ceva.— Nu, domnule doctor, spuse Alexander privindu-l fix, nu cred că

ar putea.

*

Singur în camera de spital, Vivian se str duia s ciă ă ă teasc ună roman pe care i-l adusese mama ei, dar mintea sa nu reuşea s re ină ţ ă cuvintele. Oft şi l s cartea din mân . În acel moment şiă ă ă ă -ar fi dorit cu disperare s nuă -i fi cerut lui Mike s stea departe de ea. „S trimit oareă ă dup el?" se întreb . Privirea i se îndrept spre telefon; dac îl suna,ă ă ă ă probabil c ar fi venit imediat. Oare chiar avea importan ideeaă ţă aceasta caraghioas a ei, s stea desp r i i câteva zile, ca s seă ă ă ţ ţ ă gândeasc la ceea ce va urma? Doar se iubeau, asta nu era suficient?ă S sune? Mâna îi tremur . Era cât pe ce s ridice receptorul, dară ă ă gândindu-se la scopul final, îşi domin impulsul de moă ment. Nu! Va aştepta. Era deja a doua zi. Celelalte trei vor trece repede, apoi îl va avea pe Mike numai pentru ea, pentru totdeauna.

Într-o camer destinat personalului medical, liber pentru oă ă jum tate de or , Mike Seddons st tea întins întră ă ă -un fotoliu adânc de piele. F cea exact ceea ce îi rugase Vivian: se gândea cum va fi s staiă ă lâng o so ie care are un singur picior.ă ţ

Page 213: Arthur Hailey - Ultima Sansa

DOU ZECI ŞI TREIĂ

Era pu in dup prânz. Trecuser patru zile de la declanşareaţ ă ă primelor cazuri de febr tifoid . Spitalul era în carantin .ă ă ă

În biroul administratorului, cu chipurile îngrijorate, şi f r să ă ă scoat o vorb , Orden Brown şi Kent O'Donnell îl ascultau pe Harryă ă Tomaselli vorbind la telefon.

— Da...în eleg... dac va fi necesar vom face tot ce trebuie. Neţ ă vedem la ora cinci. La revedere.

— Ei? întreb Orden Brown ner bd tor.ă ă ă— Comisia sanitar a oraşului ne d un ultimatum pân disear ,ă ă ă ă

r spunse Tomaselli calm. Dac nu reuşim s localiz m purt torul deă ă ă ă ă tifoid pân atunci, va trebui s închidem buc t riile.ă ă ă ă ă

— Dar ei îşi dau seama ce însemneaz asta? O'Donnell se ridicaseă în picioare şi vorbea agitat. Nu ştiu c acest lucru înseamn practică ă închiderea spitalului? Cred c leă -ai spus c nu ne putem permite să ă cump r m mână ă carea din exterior.

— Le-am spus, dar pentru ei nu conteaz . Se tem ca epidemia să ă nu se r spândeasc în oraş.ă ă

— Nu avem veşti de la patologie? întreb Orden Brown.ă— Nu, r spunse O'Donnell. Înc mai lucreaz . Am fost la ei acum oă ă ă

jum tate de or .ă ă— Nu pot în elege! Preşedintele consiliului de adţ ministra ie eraţ

foarte tulburat. În patru zile, zece cazuri de febr tifoid , chiar aici înă ă spital, patru dintre pacien i, şi noi nu am reuşit înc s localiz m sursa!ţ ă ă ă

— F r discu ie, pentru laborator munca este enorm şi eu suntă ă ţ ă convins c nu au pierdut timpul.ă

— Dar nu condamn pe nimeni, se r sti Orden Brown. Cel pu in, nuă ţ acum. Îns trebuiau s apar nişte rezultate.ă ă ă

— Joe Pearson mi-a spus c se aşteapt s termine mâineă ă ă diminea . Dac purt torul de tifoid este printre distribuitorii deţă ă ă ă hran , pân atunci vor afla cine este. O'Donnell se întoarse spreă ă Tomaselli. Po i sţ ă-i convingi pe cei de la Comisia de s n tate să ă ă aştepte m car pân mâine la amiaz ?ă ă ă

— Am încercat. Ne-au dat deja patru zile şi nu vor s mai aştepte.ă Reprezentantul lor a fost aici de diminea şi se va întoarce la ora cinci.ţă Dac nu sunt nout i pân atunci, va trebui s le accept m hot rârile.ă ăţ ă ă ă ă

— Şi între timp, ce naiba propui? întreb Orden Brown.ă— Şi noi muncim. Ac ion m, presupunând c va trebui sţ ă ă ă

închidem buc t ria. Kent, ai putea veni aici la ora cinci s teă ă ă întâlnesti cu reprezentantul comisiei?

— Da, spuse O'Donnell moroc nos. Cred c ar trebui s fiu aici.ă ă ă

*

Page 214: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Tensiunea din laborator era egalat doar de oboseala celor treiă b rba i care munceau acolo.ă ţ

Doctorul Joseph Pearson era tras la fa , avea ochii roşii,ţă încerc na i, iar oboseala i se citea în încetineala mişc rilor. De patruă ţ ă zile şi trei nop i de când st tea în spital, furase doar câteva ore deţ ă somn pe o canapea pe care o pusese în biroul de la patologie. Nu se b rbierise de dou zile, hainele îi erau şifonate şi p rul încâlcit. În aă ă ă doua zi lipsise o perioad de câteva ore, dar nimeni nu ştiuse undeă plecase, iar Coleman nu reuşise să-i dea de urm , întrucâtă administratorul şi Kent O'Donnell îl c utaser de mai multe ori. Pearsonă ă ap ruse brusc, nu dă ăduse nici o explica ie pentru absen a sa şi seţ ţ apucase s analizeze culturile şi subculturile.ă

— Câte am f cut? întrebase el.ă— Optzeci şi nou , r spunse Coleman verificând o lisă ă t . Mai avemă

înc cinci în incubatoare, deci vor fi gata mâine diminea .ă ţăDavid Coleman, deşi p rea mai odihnit decât vârstnicul s u colegă ă

şi, f r s afişeze vreun semn de neglijen a inutei, ca Pearson, eraă ă ă ţă ţ conştient de oboseala ce-l marca şi se întreb dac putea s reziste câtă ă ă Pearson. Spre deosebire de acesta, Coleman dormise în toate cele trei nop i, plecând de la laborator la miezul nop ii şi întorcânduţ ţ -se la şase, a doua zi.

Deşi venea foarte devreme, o singur dat venise înaintea lui Johnă ă Alexander, şi atunci doar cu câteva minute. În rest îl g siseă întotdeauna pe tehnician lucrând, aşa cum f cuse de la început, ca oă maşin de precizie, cu mişc ri scurte şi sigure, iar rezultatele le treceaă ă în fişe cu un scris foarte cite . Alexander era competent şi conştiinciosţ în ceea ce f cea, încât doctorul Pearson, dup ce verific ceea ceă ă ă f cuse îl l s s lucreze singur.ă ă ă ă

Întorcându-se de Ia Coleman spre Alexander, Pearson întreb :ă— Care e situa ia cu subculturile?ţ— Din optzeci şi nou de probe verificate, să -au separat pentru

subculturi patruzeci şi dou şi să -au plantat dou suteă optzeci de subculturi.

— Înseamn c mai avem înc o sut zece subculturi de verificat,ă ă ă ă spuse Pearson pe jum tate pentru el, dup ce calcul în gând.ă ă ă

Privindu-l pe John Alexander, David Coleman se întreb ce sim eaă ţ acest tân r acum şi, dac nu cumva mună ă ca aceasta istovitoare o f ceaă pentru a sc pa de durerea sa personal . Trecuser patru zile de când îiă ă ă murise copilul. În acest timp, starea de şoc şi deprimare ce putuser fiă observate la tân rul laborant disp ruser , sau nu mai puă ă ă teau fi remarcate. Coleman b nuia c înc mai suferea, chiar dac nu seă ă ă ă manifesta şi sim ise ceva din suferin a lui chiar în anun area inten ieiţ ţ ţ ţ de a urma facultatea de medicin . Era un subiect pe care Coleman nuă -l aprofundase, dar îşi propuse ca imediat dup rezolvarea crizei prină care trecea spitalul s aib o discu ie am nun it cu el. Putea să ă ţ ă ţ ă ă-i dea tân rului multe sfaturi folositoare, cuă lese din propria sa experien .ţă

Page 215: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Bineîn eles, aşa cum spuţ sese şi Alexander, nu-i va fi uşor, în primul rând din punct de vedere financiar, dar Coleman putea să-i traseze nişte jaloane şi să-i dezv luie unele capcane pe care trebuia s leă ă evite.

Al patrulea membru al echipei ini iale din laborator, Carlţ Bannister, era temporar scos din uz. B trânul tehă nician lucrase timp de trei zile şi o bun parte din nop i, f când singur toat munca de rutină ţ ă ă ă a laboratorului şi ajutându-i pe ceilal i cât putea. În diminea a asta,ţ ţ totuşi, epuizarea sa era atât de evident , încât David Coleman, f ră ă ă să-l mai consulte pe Pearson, îi ordonase s plece acas . Bannisteră ă plecase recunosc tor, f r s protesteze.ă ă ă ă

Activitatea de preg tire a probelor ce soseau în laă borator continuase f r întrerupere. Din a doua zi, toate probele ce fuseseră ă ă b gate la incubator cu o zi înainte erau gata s fie analizate. Doctorulă ă Pearson îşi împ r ise for ele astfel ca s dea continuitate activit ii. Elă ţ ţ ă ăţ şi cu John Alexander f ceau analizele, iar Coleman continua preg tireaă ă probelor ce mai r m seser .ă ă ă

Acum, în a patra zi, toate probele fuseser strânse. Coă lectarea lor se f cuse de la tot personalul din spital imă plicat în vreun fel în primirea, preg tirea şi distribuirea mânc rii, iar preg tirea lor urma să ă ă ă continue pân în ziua urm toare. În momentul acela, cele 280 deă ă subculturi la care se referise John Alexander se g seau pe rafturile dină jurul laboratorului şi în incubatoare. Dar, deşi aproape toate verific rileă fuseser f cute, nici una nuă ă -l dezv luise pe purt torul febrei tifoide, peă ă care-l c utaser cu atâta perseveren , zi şi noapte.ă ă ţă

Telefonul sun şi, Pearson, care era mai aproape de el, r spunse.ă ă— Da? Nu, nimic înc . V repet, am s sun imediat ce descop ră ă ă ă

ceva.John Alexander, doborât deodat de oboseal , se pră ă ăbuşi pe un

scaun şi închise ochii.— De ce nu te odihneşti o or sau dou , John? De ce nu mergi sus,ă ă

la so ia ta, s stai pu in cu ea?ţ ă ţAlexander se ridic în picioare. Ştia c dac r mânea aşezat preaă ă ă ă

mult putea s adoarm foarte uşor.ă ă— Mai fac o serie şi pe urm plec.ăLu un stativ cu subculturi din incubator, scoase o fişă ă

necompletat şi începu s înşiruie cele zece eprubete pe care seă ă preg tea s le analizeze. Privind ceasul de pe peretele laboratorului,ă ă observ surprins c se mai dusese înc o zi. Era ora cinci f r zeceă ă ă ă ă minute.

*

Kent O'Donnell puse telefonul în furc . R spunse la întrebareaă ă nerostit a lui ă Tomaselli.

— Joe Pearson nu are nici o noutate.

Page 216: Arthur Hailey - Ultima Sansa

T cerea care se l s în biroul administratorului ar ta c amândoiă ă ă ă ă b rba ii erau conştien i de implica iile acestei lipse de nout i. Deă ţ ţ ţ ăţ asemenea, amândoi ştiau c se aproă piau de punctul în care activitatea în spital urma s fie oprit .ă ă

Înc de după ă-amiaz , devreme, intrase în ac iune planul lui Harryă ţ Tomaselli de a aduce hran din exterior. Începând cu micul dejun dină ziua urm toare, o sut de por ii urmau s fie preg tite de două ă ţ ă ă ă restaurante locale pentru pacien ii cu regim normal. Por iile acesteaţ ţ urmau s fie distribuite în spital numai pacien ilor grav bolnavi, ce nuă ţ puteau fi deplasa i. Din ceilal i pacien i, unii, cât se putuse, fuseserţ ţ ţ ă externa i şi trimişi la casele lor, al ii, pentru care tratamentul în spitalţ ţ era foarte important, fuseser transfera i la alte spitale din Burlingtonă ţ şi din împrejurimi.

Cu o or în urm , ştiind c procesul de transferare treă ă ă buia să continue neap rat, pân noaptea târziu, Harry Toă ă maselli d duse ordină s înceap evacuarea. În fa la urgen începuse s se formeze oă ă ţă ţă ă coloan de ambulan e, ce fuseser adunate prin interven ii telefoniceă ţ ă ţ de peste tot de unde se putuse. În acelaşi timp, în saloane şi în pa-vilioanele particulare, asistentele şi medicii lucrau intens, mutând pacien ii din paturi pe t rgi şi în c rucioare cu rotile, preg tinduţ ă ă ă -i pentru aceast c l torie neaşteptat . Era un moment trist şi sumbru.ă ă ă ă Pentru prima dat în patruzeci de ani de existen , spitalul îi alunga deă ţă la uşile lui pe cei bolnavi.

Se auzi o b taie în uş şi Orden Brown intr în biroulă ă ă administratorului. Ascult cu aten ie raportul lui Tomaă ţ selli despre ceea ce mai fusese întreprins de la întâlnirea lor, cu patru ore în urm .ă

— Reprezentan ii Comisiei pentru s n tate au venit?ţ ă ă— Înc nu, aşteapt s vin .ă ă ă ă— Atunci, dac nu deranjez, am s aştept şi eu cu voi.ă ăDup o pauz , preşedintele îi spuse lui O'Donnell:ă ă— Kent, lucrul acesta nu este important acum, dar am s iă ţ -l spun,

pentru c acum miă -a venit în minte. Am primit un telefon de la Eustace Swayne. Dup ce se va termina odat nebunia asta, te roag s mergiă ă ă ă să-l vezi.

Pe moment, insolen a acestei cereri îl las pe O'Donnell f r grai.ţ ă ă ă Era evident de ce dorea Eustace Swayne s vorbeasc cu el. Nu puteaă ă fi decât un motiv; b trânul ină ten iona sţ ă-şi foloseasc banii şi influen aă ţ pentru a-şi sprijini prietenul, pe doctorul Joseph Pearson. Dup toateă câte se întâmplaser i se p rea de necrezut s existe atâta înă ă ă gâmfare şi lips de bun sim . Izbucni furios:ă ţ

— Să-l ia dracu pe Eustace Swayne şi manevrele lui de culise.— Permite-mi să- i amintesc, îl întrerupse Orden Brown cu r ceal ,ţ ă ă

c întâmpl tor vorbeşti despre un memă ă bru al consiliului de administra ie. Orice nemul umire iţ ţ ţ -ar produce acest om, tratează-l m car politicos.ă

O'Donnell îl privi t ios pe Brown. „Foarte bine, gândi el. Dacă ă-i

Page 217: Arthur Hailey - Ultima Sansa

vorba de scandal, scandal s fie. Am terminat pentru totdeauna cuă manevrele de culise".

În acel moment, sun interfonul de pe masa adminisă tratorului.— Domnule Tomaselli, reprezentan ii Comisiei pentru s n tate auţ ă ă

sosit.Era cinci f r trei minute.ă ă

*

Tot aşa cum f cuser întră ă -o diminea , cu şase s pt mâni înainteţă ă ă — ziua în care, acum îşi d dea seama, priă mise primul avertisment al iminentei deterior ri a situa iei din spitală ţ — clopotele bisericii Redeemer anun ar ora pentru micul grup ce se deplasa pe culoareleţ ă spitalului. Condus de O'Donnell, grupul îi includea pe Orden Brown, Harry Tomaselli şi doctorul Norbert Ford, reprezentantul Comisiei pentru s n tate din Burlington. În spaă ă tele lor venea doamna Straughan şi un tân r asistent al reprezentantului Comisiei, al c rui numeă ă O'Donnell nu-l re inuse.ţ

Acum, când furia i se mai domolise, şeful sec iei de chirurgie îşiţ d du seama c întreruperea ce survenise cu câteva minute în urmă ă ă prevenise izbucnirea unei certe teribile între el şi Orden Brown. Îşi d dea seama c de câteva zile to i erau marca i de o stare de tensiuneă ă ţ ţ anormal , iar în fond, Orden Brown nu f cuse decât s transă ă ă mit ună mesaj. R fuiala lui era cu Eustace Swayne şi era hot rât să ă ă-l întâlneasc pe b trân imediat ce va putea. Indiferent de ce va spuneă ă Swayne, O'Donnell era hot rât s îl pun la punct, indiferent deă ă ă consecin e.ţ

La sugestia lui O'Donnell, grupul plec s viziteze secă ă ia deţ patologie.

— M car ve i vedea cu ochii voştri c facem tot poă ţ ă sibilul să depist m sursa de infec ie, îi spuse reprezenă ţ tantului Comisiei.

La început, doctorul Ford ezitase.— Nu a spus nimeni c nu face i, şi nu cred c eu aş putea s facă ţ ă ă

ceva în plus fa de ceea ce fac patologii dumneavoastr .ţă ăLa insisten ele lui O'Donnell acceptase s mearg şi, acum, seţ ă ă

îndreptau spre laboratorul de patologie.John Alexander ridic privirea de la masa de lucra când grupulă

intr în laborator, apoi îşi v zu mai departe de treab . Pearson porni înă ă ă întâmpinarea lor, ştergându-şi mâinile de halatul murdar. O'Donnell f cu prezent rile şi, dup ce Norbert Ford şi Pearson îşi strânseră ă ă ă mâinile, reprezentantul Comisiei întreb :ă

— A i descoperit ceva?ţ— Înc nu. Dup cum vede i, muncim.ă ă ţ— Joe, cred c ar trebui s afli, spuse O'Donnell. Docă ă torul Ford a

ordonat închiderea buc t riilor.ă ă— Ast zi? întreb Pearson uluit.ă ă

Page 218: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— M tem c da, spuse Ford.ă ă— Dar nu pute i face asta! Este ridicol! Era din nou agresivulţ

Pearson, cu vocea cert rea şi ochii sc pă ţă ă ărându-i pe fa a obosit .ţ ă Omule, noi am muncit toat noapă tea şi vom termina totul pân mâineă la prânz. Dac exist un purt tor, avem toate şansele s îl descoperim.ă ă ă ă

— Îmi pare r u, spuse Ford, nu ne putem asuma acest risc.ă— Dar închiderea buc t riilor înseamn închiderea spiă ă ă talului.

Pearson spumega. În mod sigur mai pute i aştepta pân diminea .ţ ă ţă M car pân atunci.ă ă

— M tem c nu. Doctorul Ford era politicos, dar ferm. Oricum,ă ă hot rârea nu este în întregime a mea. Nu putem risca o epidemie înă oraş. Pe moment o ave i înţ ăuntru, dar oricând se poate r spândi şi înă afar . La asta ne gândim.ă

— Joe, interveni Tomaselli, mai servim masa de sear şi atât.ă Trimitem acas to i pacien ii care pot fi trimişi, iar pe ceilal i îiă ţ ţ ţ transfer m.ă

Se l s t cerea. Fa a lui Pearson se încre i. Ochii s i adâncă ă ă ţ ţ ă încerc na i p reau gata s plâng . Mai mult şoptând, spuse:ă ţ ă ă ă

— Nu mi-am imaginat niciodat c voi tr i ziua...ă ă ăGrupul se întoarse, s plece şi O'Donnell spuse liă niştit:— Să- i spun drept, Joe, nici eu.ţErau la uş când John Alexander strig :ă ă— L-am g sit.ăGrupul se întoarse ca la comand .ă— Ce-ai g sit? întreb Pearson agitat.ă ă— Germene tifoid.— S v d şi eu! Pearson travers în fug laboratorul. Dacă ă ă ă ă

Alexander avea dreptate, însemna c reuşise. Urmă ăreşte-m după ă list .ă

John Alexander lu o carte şi o deschise la graficul reac iiloră ţ biochimice ale bacteriilor în zah r. Punând deă getul pe tabelul intitulat Salmonella tiphi, se preg ti s citeasc .ă ă ă

Pearson lu prima din cele zece eprubete şi strig : ă ă— Glucoz .ă— Forma ie de acid, f r gaz, r spunse Alexander, vţ ă ă ă erificând

tabelul.Pearson încuviin . Puse eprubeta la loc şi o lu pe a doua.ţă ă— Lactoz .ă— Nu acid, nu gaz.— Bine. Sucroz .ă— Nu acid, nu gaz.Tensiunea din camer creştea.ă— Manitol.— Mediu acid, f r gaz.ă ă— Corect. Maltoz .ă— Acid, f r gaz.ă ă

Page 219: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Verificarea continu . Mai aveau una.ă— Indol, citi Pearson de pe ultima eprubet .ă— Negativ, r spunse Alexander şi închise cartea.ă— Nu exist nici o îndoial . Acesta este purt torul.ă ă ă— Cine? întreb administratorul.ă— Num rul şaptezeci şi doi.ăColeman era deja cu registrul în mân .ă— Charlotte Burges.— O ştiu! spuse doamna Straughan. Lucreaz la ghiă şeu, serveşte.To i ochii se întoarser spre ceas. Era cinci şi şapte minute.ţ ă— Cina! Au început s serveasc masa de sear !ă ă ă— S mergem! şi Tomaselli fu primul la uş .ă ă

*

La etajul al doilea al spitalului, asistenta şef intr în camera luiă ă Vivian.

— Da, sunte i domnişoara Loburton. Ve i fi transferat la clinicaţ ţ ă West Burlington.

— Când? Vivian aflase c transferul era iminent, preă cum şi motivul.

— Ambulan ele sunt foarte aglomerate acum. Cred c maiţ ă dureaz câteva ore. Ve i pleca în jurul orei nou . O s v ajuteă ţ ă ă ă asistenta de la salonul dumneavoastr .ă

— Mul umesc.ţAsistenta şef plec preocupat de problemele ei.ă ă ăÎn acel moment, Vivian se hot rî să ă-l sune pe Mike. Cele cinci zile

de desp r ire se terminau mâine, dar nici unul nu se aşteptase la oă ţ urgen de felul acesteia. Oriţă cum, ea începuse s regrete ideeaă desp r irii temporare. Acum i se p rea prosteasc şi nefolositoare, şi ară ţ ă ă fi dorit s nuă -i fi trecut niciodat prin cap. Lu telefonul de pe noptieră ă ă şi-l ceru pe doctorul Michael Seddons f r cea mai mic ezitare.ă ă ă Aşteapt câteva minute.ă

— Doctorul Seddons este plecat din spital cu o ambulan ce faceţă un transfer de pacien i, îi spuse centraţ lista. S v dau pă ă e altcineva?

— Nu, mul umesc. Aş dori s las un mesaj.ţ ă— E o problem de serviciu?ă— Nu, nu tocmai, r spunse Vivian ezitând.ă— Nu putem primi decât mesajele de serviciu urgente. V rug mă ă

s suna i mai târziu.ă ţSe auzi un clic şi leg tura se întrerupse.ăPe hol era agita ie şi se auzeau voci. Cineva d dea ordine, apoi unţ ă

obiect c zu pe ciment şi cineva începu s râd . În sufletul ei ar fi vrută ă ă s participe la ceea ce se întâmpla acum. Ochii îi c zur pe lenjeria deă ă ă pat, spre locul unde p tura devenea neted , marcând punctul unde seă ă termina piciorul ei stâng. Pentru prima dat Vivian se sim iă ţ

Page 220: Arthur Hailey - Ultima Sansa

însp imântat şi îngrozitor de singur .ă ă ă— Oh, Mike! suspin ea. Dragul meu Mike, oriunde ai fi, te rog vinoă

la mine, repede.

*

Sora Penfield tocmai intra în bufet şi remarc grupul din fa a sa. Îiă ţ recunoscu pe administrator şi pe şeful chirurgiei. În spatele lor se cl tinau sânii imenşi ai doamnei Straughan, din cauza efortului peă care-l f cea de a ine pasul cu ei. În fa a intr rii, Tomaselli încetiniă ţ ţ ă pasul şi îi spuse doamnei Straughan:

— Vreau s se ac ioneze repede şi cu discre ie.ă ţ ţIntrar cu to ii pe uşa de serviciu a buc t riei. O'Donnell îi f cuă ţ ă ă ă

semn asistentei Penfield.— Vino cu mine, te rog. Aş vrea s ne aju i.ă ţCeea ce a urmat s-a petrecut cu repeziciune şi precizie. În prima

faz , o femeie de vârst mijlocie servea la ghişeu. În clipa imediată ă urm toare, doamna Straughan a luată -o de mân şi a condusă -o spre un birou.

— Aşteapt un moment, îi spuse O'Donnell femeii uluite şiă -i f cuă semn asistentei Penfield s r mân cu ea. Toat mâncarea pe care aă ă ă ă servit-o ea trebuie incinerat , o instrui pe doamna Straughan.ă Recupera i tot ce se poate din ce a servit pân acum. Fierbe i toateţ ă ţ farfuriile pe care a pus mâna.

În câteva minute, instruc iunile lui O'Donnell au fost îndeplinite şiţ servirea a continuat în mod normal. Doar câ iva oameni ce erau maiţ apropia i de locul scenei şiţ -au dat seama de ceea ce s-a întâmplat.

— Doamn Burgess, începuse O'Donnell să ă-i spun feă meii ce lucra la buc t rie, trebuie s v anun c din acest moment sunte i pacientaă ă ă ă ţ ă ţ spitalului. Nu v alarma i. O s v explic m totul. Doamn Penfield, duă ţ ă ă ă ă pacienta la izolare. Nu va intra în contact cu nimeni. O să-l sun pe doctorul Chandler s v spun ce ave i de f cut.ă ă ă ţ ă

Dup ce femeia însp imântat plec , înso it de asisă ă ă ă ţ ă tent ,ă doamna Straughan întreb curioas .ă ă

— Ce se va întâmpla cu ea acum, doctore?— Va fi tratat . Va sta la izolare, sub supraveghere medical .ă ă

Uneori, purt torul de tifoid poate s aib o infec ie la vezica biliar şi,ă ă ă ă ţ ă dac este aşa, i se va aplica un tratament corespunz tor. Vor fiă ă examina i to i cei cu care a intrat în contact. Chandler se va ocupa deţ ţ asta.

Din acelaşi birou, Tomaselli vorbea la telefon.— Ai auzit bine. Se anuleaz totul, transfer ri, exteră ă n ri, mâncareă

adus din exterior, totul. Când vei termina, s m anun i. Spune laă ă ă ţ toat lumea c spitalul Trei Coă ă mitate îşi face din nou datoria.

Închise telefonul şi accept bucuros cana de cafea pe care iă -o întinse doamna Straughan.

Page 221: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Apropo, doamn Straughan, nu am avut când s v anun . Ve iă ă ă ţ ţ primi dou maşini noi de sp lat. Au fost aprobate de consiliu, au fostă ă comandate şi vor sosi s pă t mâna viitoare.ă

Femeia d du din cap. Era un lucru la care se aştepă tase.— Dac tot sunte i aici, domnule T, vreau s v mai spun ceva.ă ţ ă ă

Am nevoie de nişte frigidere. Sper c nu va mai fi nevoie de o epidemieă ca s le pot primi.ă

Administratorul oft şi se ridic în picioare. Îl întreb pe O'Donnell:ă ă ă— Mai ave i vreo problem de rezolvat ast zi?ţ ă ă— Nu, ast zi nu. Dar mâine inten ionez s rezolv o problemă ţ ă ă

foarte important .ăSe gândea la Eustace Swayne.

DOU ZECI ŞI PATRUĂ

David Coleman nu dormise bine. Toat noaptea se gândise laă spitalul Trei Comitate, la sec ia patologie şi la doctorul Pearson.ţ

Nici unul din evenimentele ultimelor zile nu diminuase gradul de culpabilitate al lui Pearson pentru moartea copilului Alexander. Vinov ia lui era aceeaşi. Coăţ leman nu-şi schimbase nici p rerea că ă sec ia de patoţ logie era prost condus , închistat din cauza unor ideiă ă demodate şi handicapat de metode de lucru antice şi de aparatur ceă ă trebuia de mult aruncat la gunoi.ă

Şi totuşi, în ultimele patru zile, David Coleman descoperise că sentimentele sale fa de Pearson se mai schimbaser , se maiţă ă îmblânziser . De ce? Cu o s pt mân în urm îl considerase peă ă ă ă ă Pearson un b trân aproaă pe senil, incompetent, care se aga deţă putere. De atunci nu ap ruse nici o schimbare concret , care să ă ă-i modi-fice p rerea. Şi atunci, care erau motivele de se simă ea acum atât deţ stânjenit? Era adev rat c b trânul ac ionase cu competen înă ă ă ţ ţă problema febrei tifoide, poate cu mult mai bine decât ar fi f cută -o el însuşi. Dar era acesta un lucru surprinz tor? La urma urmei, aveaă experien , iar în situa ia sa era de în eles ca Pearson s fi dorit caţă ţ ţ ă totul s ias bine.ă ă

Oricum, p rerea sa despre Pearson devenise confuă z , mai pu ină ţ categoric . Cu o s pt mân în urm lă ă ă ă ă -ar fi categorisit, indiferent de rezultatele sale din trecut, ca nef când parte dintre intelectuali. Acum,ă Coleman nu mai era sigur.

Lipsa de somn îl adusese devreme la spital. Era pu in dup ora optţ ă când intrase în birou. Roger McNeil lucra la biroul lui Pearson.

— Bun diminea a, îl salut McNeil. Sunte i primul.ă ţ ă ţ— Cum st m cu celelalte probleme?ă— Nu-i r u deloc. Sunt câteva probleme, nu foarte urgente, dară

inem pasul.ţ Seddons m-a ajutat foarte mult. I-am spus c mai bine ară

Page 222: Arthur Hailey - Ultima Sansa

r mâne la patologie decât s se întoarc la chirurgie.ă ă ăUn gând îl tulbur pe Coleman.ă— Eleva asistent ... cea cu amputarea... ai f cut diă ă sec iaţ

piciorului?Îşi amintise c el şi Pearson avuseser puncte de veă ă dere diferite în

privin a diagnosticului.ţ— Nu. McNeil alese un dosar dintre cele care se aflau pe mas .ă

Vivian Loburton, citi el. staĂ -i numele fetei. Nu era urgent şi l-am l sat.ă Piciorul este înc la frigider. Vre i s face i disec ia dumneavoastr ?ă ţ ă ţ ţ ă

— Da, o s-o fac eu.Coleman lu dosarul şi se duse în sala de autopsie. ă I se aduse

piciorul din frigiderul de la morg şi înceă pu s îl despacheteze. Pip iă ă zona cu tumoarea de sub genunchi. Lu cu itul, t ie adânc şi deveniă ţ ă foarte interesat de ceea ce v zu.ă

*

Servitorul lu p l ria şi pardesiul lui Kent O'Donnell şi le puseă ă ă într-un dulap încastrat în zidul holului întunecos şi extrem de înalt. Privind în jurul s u, O'Donă nell se întreb de ce iă -ar fi pl cut cuiva,ă bogat sau nu, s tr iasc întră ă ă -o astfel de cas . Apoi se gândi c poateă ă cuiva ca Eustace Swayne, pustietatea dat de spa iul suă ţ -pradimensionat, opulen a dat de grinzile şi lambriurile de lemn,ţ ă pere ii reci din piatr şlefuit , îi confeţ ă ă reau un sim mânt feudal alţă puterii, îl legau în timp de zile şi locuri mai vechi. Se trezi f cândă presupuneri în leg tur cu ce se va întâmpla cu aceast cas dup ceă ă ă ă ă va muri b trânul. Mai mult ca sigur c va ă ă deveni muzeu sau galerie de art . ă I se p rea de neconceput ca cineva s accepte s tr iasc aici.ă ă ă ă ă Acesta era un loc care, logic vorbind, ar fi trebuit să-şi închid uşile deă la ora cinci dup masa pân diminea a urm toare. Apoi îşi aminti că ă ţ ă ă între aceşti pere i austeri îşi petrecuse Denise copiţ l ria. Se întrebă ă dac fusese oare fericit aici.ă ă

— Domnul Swayne este pu in obosit ast zi, domnule, spuseţ ă servitorul. V roag s nu v sup ra i dac v primeşte în dormitor.ă ă ă ă ă ţ ă ă

— Nu m sup r deloc.ă ăÎi trecu prin minte c dormitorul era un loc mai potrivit pentru ceă

avea el de spus. Dac Swayne f cea o criz de apoplexie, m car seă ă ă ă g sea în pat. Îl urm pe servitor pe o scar larg , în spiral , apoi pe ună ă ă ă ă culoar pe care o mochet groas în buşea zgomotul paşilor. Se opriră ă ă ă în fa a unei uşi masive şi omul îi f cu semn s între, dup ce b tuţ ă ă ă ă încetişor.

La început nu-l v zu pe Eustace Swayne. Ochii iă -au fost atraşi de c minul masiv, în care ardea un foc să ăn tos. C ldura de la foc era deă ă nesuportat în mijlocul lunii august. Apoi îl z ri pe b trân sprijinit deă ă perne, într-un pat enorm. Observ uimit cât de sl bit ar taă ă ă de la ultima lor întâlnire.

Page 223: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Î i mul umesc c ai venit. Vocea b trânului era mai slab caţ ţ ă ă ă înainte.

Îi ar t vizitatorului s u un scaun, lâng pat.ă ă ă ă— Am în eles c dori i s îmi vorbi i. În mintea sa, O'Donnell îşiţ ă ţ ă ţ

revizuia deja câteva p reri pe care intenă iona s i le comunice. Nimicţ ă nu-i schimba hot rârea în privin a lui Joe Pearson, desigur, dar m cară ţ ă putea s fie amabil. Nu mai sim ea nici o dorin s se certe cu acestă ţ ţă ă b trân suferind. Orice disput între ei ar fi fost inegal .ă ă ă

— M-a vizitat Joe Pearson, spuse Swayne. Cred c acum trei zile.ăAşadar, aici fusese când disp ruse f r urm .ă ă ă ă— Da, mi-am închipuit c a f cută ă -o.— Mi-a spus c vrea s plece de la spital. Vocea bă ă ătrânului era

obosit . Nu suna deloc acuzator la adresa lui, aşa cum se aşteptasă e.— Da, este adev rat, r spunse, curios s afle ce avea s urmeze.ă ă ă ă— Cred c sunt anumite lucruri pe care nimeni nu le poateă

controla. Acum, în glasul s u era o urm de am r ciune. Sau, cumva,ă ă ă ă resemnare? Era greu de stabilit.

— Cred c da, r spunse O'Donă ă nell politicos.— Când a venit Joe Pearson, m-a rugat dou lucruri. Ca dona iaă ţ

mea pentru cl direa spitalului s nu fie conă ă di ionat , şi eu am fost deţ ă acord. A doua rug minte era de ordin personal. La spital ave i ună ţ angajat, parc se numeşte Alexander.ă

— Da. O'Donnell era uimit. John Alexander este tehnician la laborator.

— Au pierdut un copil?O'Donnell încuviin .ţă— Joe Pearson m-a rugat să-i pl tesc b iatului şcolarizarea laă ă

facultate. Bineîn eles c pot s o fac, cu mare uşurin . În fond, baniiţ ă ă ţă sunt f cu i pentru a fi chelă ţ tui i. Swayne lu un plic gros de pe p tur .ţ ă ă ă Mi-am anun at deja avoca ii. Vor primi o burs suficient pentru taxe şiţ ţ ă ă pentru a duce o via confortabil , amândoi. Mai târziu, dac doreşteţă ă ă s se specializeze, vor fi bani şi penă tru asta. Dar eu m gândesc laă ceva permanent. S mai fie şi al ii, mai târziu. Aş vrea s institui ună ţ ă fond de şcolarizare care s fie administrat de consiliul de conduă cere al spitalului. Pun doar o singur condi ie. Fondul s se numeasc Bursaă ţ ă ă medical Joseph Pearson. Ai ceva împotriv ?ă ă

— Domnule, departe de a avea ceva împotriva, părerea mea este c ve i face unul dintre cele mai fruă ţ moase lucruri din via aţ dumneavoastr , r spunse O'Donă ă nell, impresionat şi ruşinat.

*

— Spune-mi adev rul, Mike. Vreau s ştiuă ăVivian şi Mike st teau fa în fa , Vivian în patul din rezerva sa,ă ţă ţă

iar Mike, aşezat lâng ea. Era prima lor întâlnire dup perioada deă ă gândire. Noaptea trecut , duă p anularea dispozi iei de transfer, Viviană ţ

Page 224: Arthur Hailey - Ultima Sansa

încercase s îl sune din nou, dar f r succes. În diminea a aceasta,ă ă ă ţ venise f r să ă ă-l fi chemat, aşa cum stabiliser cu şase zile înainte.ă

Vivian îi cerceta fa a, sim ind cum o cuprinde teama, c ciţ ţ ă instinctul îi spunea ceea ce mintea refuza s cread .ă ă

— Vivian, începu el, tremurând. Vivian, trebuie să- i vorbesc.ţNu primi nici un r spuns, dar ochii ei îl priveau ină ţ t . Îşi sim eaă ţ

buzele uscate şi le umezi trecându-şi limba peste ele. Ştia c este roşuă la fa şi îşi sim ea inima b tând puternic. Ar fi vrut s se întoarc şiţă ţ ă ă ă s-o rup la fug , dar r mase intuit, c utând cuvinte ce refuzau s fieă ă ă ţ ă ă g site.ă

— Cred c ştiu ce vrei s spui, Mike. Vocea lui Vivian era ştears ,ă ă ă goal de emo ie. Nu vrei s te c s toă ţ ă ă ă reşti cu mine. Aş fi o povară pentru tine, acum, c sunt aşa.ă

— Vivian, draga mea...— Nu, Mike, te rog!— Te rog ascultă-m ! Nu este uşor... Iar nuă -şi mai g si cuvintele.ăTimp de trei zile îşi c utase cuvintele şi frazele cu care s poată ă ă

dep şi acest moment, ştiind totuşi c orice form leă ă ă -ar fi dat, efectul lor va fi acelaşi. În aceast perioad Mike Seddons îşi cercetase fisurileă ă din suflet şi conştiin . Ceea ce descoperise acolo îl dezgustase, dar îlţă f cuse s vad adev rul. Acum ştia cu siguran c o c s torie între elă ă ă ă ţă ă ă ă şi Vivian nu va fi reuşit , nu din cauza ei, ci în întregime din cauzaă lui.

L sânduă -se purtat de imagina ie, îşi închipuise tot feţ lul de situa iiţ în care ar fi fost puşi amândoi. Se v zuă se intrând cu ea într-o cameră aglomerat , el întreg, tân r, viril, dar la bra cu Vivian, mişcânduă ă ţ -se încet, stângaci, poate ajutându-se de un baston. Se v zuse plonă jând cu surful, sau bronzându-se aproape în pielea goal pe plaj , dar avândă ă -o pe Vivian lâng el, îmbr cat deă ă ă cent, întrucât nu-şi putea expune proteza şi, oricum, dac ar fi f cută ă -o ar fi ar tat grotesc, stârnind milaă sau făcând lumea să-şi întoarc ochii.ă

Ba mai mult decât atât. Uitând de decen , se gândise la sex. Îşiţă imaginase scena dinainte de culcare. Vivian îşi va desface singură proteza, sau o va ajuta el? Putea exista intimitate când ştia ce se află sub rochia ei? Şi cum vor face dragoste, cu, sau f r protez ? Cum ar fiă ă ă fost cu, sim ind plasticul lipit de corpul s u? Cum ar fi fost f r , sim indţ ă ă ă ţ ciotul? Putea s existe împliă nire al turi de un corp ce nu era întreg?ă

Mike Seddons transpira. Îşi g sise propria imagine în adâncurileă subconştientului.

— Nu trebuie s te explici, Mike! De data aceasta Vivian abiaă vorbea.

— Dar vreau s m explic! Trebuie! Sunt atât de multe lucruri laă ă care trebuie s ne gândim amândoi.ă

Acum cuvintele îi veneau repede, rostogolindu-se afară înverşunate în a face pe Vivian s în eleag zbuciuă ţ ă mul sufletesc prin care trecuse înainte de a veni la ea. Chiar şi în acest moment avea nevoie s fie în eles.ă ţ

Page 225: Arthur Hailey - Ultima Sansa

— Ştii, Vivian. M-am gândit bine şi cred c î i va fi mai bine f r ...ă ţ ă ăPrivirea ei îl înnebunea.— Te rog s nu min i, Mike. Cred c ar fi mai bine s pleci.ă ţ ă ăEl ştia c nu mai avea rost s insiste. Nuă ă -şi dorea decât s fug deă ă

acolo, s fug de privirea ei. Dar, toă ă tuşi mai ezita.— Ce ai s faci?ă— Nu ştiu. Să- i spun drept, nu prea mţ -am gândit la asta. Poate

am s continui şcoala, dac m mai priă ă ă mesc. Înc nu ştiu dac suntă ă s n toas , şi dac nu, cât timp mai am de tr it. Nuă ă ă ă ă -i aşa, Mike?

El avu bunul sim sţ ă-şi plece privirea. La uş se înă toarse pentru ultima dat .ă

— La revedere, Vivian.Încerc să ă-i r spund , dar îşi solicitase deja prea mult voin a şi nuă ă ţ

reuşi.

*

De la etajul al doilea. Mike Seddons coborî la patologie. Intr înă sala de autopsie şi îl g si pe David Coă leman f când disec ia unui picior.ă ţ Privindu-l cum arăta, alb, lipsit de via , cu sângele picurând subţă cu itul lui Coleman, trecu printrţ -un moment de groaz . Apoi, pară că fascinat, travers camera şi citi numele de pe doă sar. Când v zu al cuiă era, ieşi pe coridor şi vomit .ă

*

— Oh, doctore Coleman! intr te rog.ăKent O'Donnell îl întâmpin prietenos. Dup disec ie, Coleman seă ă ţ

sp la când fusese anun at c era c utat de şeful consiliului deă ţ ă ă conducere.

— Ia loc, te rog. O igar ?ţ ă— Mul umesc. Lu igara şi o aprinse de la bricheta lui O'Donnell.ţ ă ţ

Apoi se sprijini relaxat de un bra al foţ toliului. Instinctul îi şoptea că ceea ce va urma va însemna o cotitur în via a lui.ă ţ

— Cred c a i auzit c doctorul Pearson şiă ţ ă -a dat demisia.— Da, am auzit, r spunse Coleman liniştit, apoi, spre propria saă

surprindere se pomeni spunând: Cred c şti i, în ultimele zile nu să ţ -a cru at deloc. A fost aici zi şi noapte.ţ

— Da, ştiu. Dar asta nu schimb nimic. În elege i, nu?ă ţ ţ— Da, nu cred c schimb nimic.ă ă— Joe şi-a exprimat dorin a de a pleca imediat. Înţ seamn c vomă ă

avea un loc vacant, ca şef de sec ie la patologie. Accepta i?ţ ţColeman ezit o clip . Asta fusese dorin a lui, s conduc o sec ie,ă ă ţ ă ă ţ

s aib libertatea de a reorganiza, de a folosi ultimele descoperiri, de aă ă fi un medic bun, de a practica patologia aşa cum ştia el. sta eraĂ paharul pe care dorise să-l bea. Kent O'Donnell i-l apropiase de buze.

Page 226: Arthur Hailey - Ultima Sansa

Apoi, îl cuprinse teama. Realiz brusc responsabiă litatea ap s toare peă ă care urma s-o aib . Nu va mai exista nici un b trân care s ia hot râriă ă ă ă decisive în locul s u; ultimul cuvânt, ultimul diagnostic trebuia să ă-l pun sină gur. Era în stare? Era preg tit? Era înc tân r. Dac dorea,ă ă ă ă putea s continue s fie mâna a doua la patoloă ă gie câ iva ani înc . Dupţ ă ă aceea ar putea avea alte deschideri şi timp suficient ca s avanseze. Îşiă d du îns seama c nu trebuia s scape momentul acesta, care se totă ă ă ă apropiase de el din ziua în care sosise la acest spital.

— Da, dac mi se ofer postul, voi accepta.ă ă— V pot asigura c vi se va oferi. Aş dori să ă ă-mi spune i ceva.ţ— Numai s pot.ăŞeful consiliului de conducere îşi c uta cuvintele ca s formulezeă ă

întrebarea. Ştia c r spunsul pe care urma să ă ă-l primeasc eraă important pentru amândoi.

— Vre i sţ ă-mi spune i cum vede i dumneavoastr medicina şiţ ţ ă acest spital?

— Este greu de exprimat.— Vre i s încerca i?ţ ă ţColeman cump ni. Era adev rat c existau lucruri în care credea,ă ă ă

dar chiar fa de sine însuşi nu şi le preciţă zase întotdeauna. Poate că acum venise timpul s şi le defineasc .ă ă

— Cred c cel mai important lucru este ca noi to i, medici, spital,ă ţ tehnic medical , s exist m pentru un singur scop: pentru pacien i,ă ă ă ă ţ pentru vindecarea bolilor. Cred c uneori uit m asta, cred c ne l samă ă ă ă subjuga i de teorie, sper m spitale mai bune şi uit m c aceste luţ ă ă ă cruri au o singur ra iune de a fi: oamenii. Oamenii care vin la noi şi care auă ţ nevoie de noi pentru ajutor. M-am exprimat stângaci.

— Deloc, a i vorbit foarte frumosţO'Donnell sim i c îi revine speran a. Instinctul nuţ ă ţ -l înşelase.

F cuse o alegere bun . Întrevedea faptul c ei doi, unul ca şef ală ă ă chirurgiei şi cel lalt ca şef al patoloă giei, vor colabora bine. Prin prisma activit ii lor, spiăţ talul putea s progreseze.ă

— Şi înc ceva. Ce sim i i fa de Joe Pearson şi de felul în careă ţ ţ ţă pleac ?ă

— Nu sunt sigur. Şi eu aş vrea s ştiu.ă— Uneori nu este r u s nu fim siguri. Asta ne feă ă reşte s fim rigizi.ă

Sunt câteva lucruri pe care ar trebui s le afli. Am stat de vorb cu uniiă ă medici mai în vârst . Miă -au relatat unele lucruri pe care nu le ştiam. Pearson a f cut foarte multe pentru acest spital în treizeci şi doi de ani,ă lucruri care în bun parte au fost uitate, sau de care oameni caă dumneata şi ca mine nu am aflat. Ştiai c el a f cut banca de sânge?ă ă Acum pare ciudat, dar la vremea aceea mul i sţ -au opus. Tot el a format comisia de studiere a esuturilor: mi sţ -a spus c mul i medici i să ţ -au opus vehement, dar el a format comisia şi, prin studiile acesteia, a ridicat calitatea activit ii la chirurgie. A f cut şi ceva cercetare, despreăţ ă apari ia canţ cerului tiroidian. Acum teoria este general acceptat , dară

Page 227: Arthur Hailey - Ultima Sansa

pu ini oameni îşi amintesc c de la el a pornit.ţ ă— Nu ştiam. Îmi pare bine c miă -a i spus.ţ— Ei, astfel de lucruri se uit . Joe a f cut o gr maă ă ă d de lucruri şiă

pentru laborator: teste noi, aparate noi. Din nefericire a venit o vreme când n-a mai f cut nimic. A stat s vegeteze f r s fac nimic. Se maiă ă ă ă ă ă întâmpl câteodat .ă ă

Deodat , Coleman se gândi la tat l s u, la b nuiala sa c sângeleă ă ă ă ă care omorâse copilul lui Alexander provenea dintr-o transfuzie f cută ă de el.

— Da, din nefericire se uit .ăSe ridicar şi pornir împreun spre uş .ă ă ă ă— Uneori este bine s sim i şi pu in compasiune, spuseă ţ ţ ă

O'Donnell. Nu ştii niciodat când vei avea nevoie de ea.ă

*

— Kent, pari obosit, spuse Lucy Grainger.Era după-amiaz şi O'Donnell st tea pe gânduri, în mijlocul unuiă ă

coridor. Neobservat , Lucy se oprise lână g el.ăDraga de Lucy, neschimbat , mereu cald şi tandr . Oare trecuseă ă ă

o s pt mân de când se gândise s plece din Burlington şi s seă ă ă ă ă c s toreasc cu Denise? ă ă ă I se p rea atât de mult timp de atunci, ună interludiu nostalgic, care acum nu mai însemna nimic. Locul lui era aici, pentru totdeauna. O lu de mân pe Lucy.ă ă

— Ce-ar fi s ne întâlnim? Avem atât de multe de vorbit.ă— S-a f cut. Putem lua masa mâine.ăPornir unul lâng altul, deă ă -a lungul coridorului, şi se sim ea liniştitţ

ştiind-o lâng el. O privi şi avea acum certitudinea c pe ei doi îiă ă aşteptau numai lucruri bune. Poate c le va trebui timp s seă ă acomodeze, dar viitorul lor era împreun .ă

Uneori, visele se împlinesc, se gândi Lucy. Poate c şi al meu seă va împlini în curând.

*

La patologie se întuneca repede. Era pre ul pe careţ -l pl teauă pentru c lucrau la subsol. Aprinzând luminile, David Coleman hot rî că ă ă prima sa ini iativ va fi s mute sec ia întrţ ă ă ţ -un loc mai bun. Venise ziua când patologii trebuiau s ias la lumin . Aerul şi lumina erau la fel deă ă ă importante pentru ei ca pentru orice alt sec ie a medicinei.ă ţ

Intr în birou şi îl g si pe Pearson la mas . B trânul goleaă ă ă ă sertarele.

— Câte prostii po i aduna în treizeci şi doi de ani.ţDavid Coleman îl privi îndelung.— Îmi pare r u.ă— De ce să- i par r u? Închise ultimul sertar şi puse hârtiile întrţ ă ă -o

Page 228: Arthur Hailey - Ultima Sansa

serviet . Am auzit c ai primit o func ie nou . Felicit ri.ă ă ţ ă ă— Aş fi vrut s se petreac în altfel de condi ii.ă ă ţ— Nu- i face probleme. Ei, cred c am terminat. Dac mai g seştiţ ă ă ă

ceva, îmi trimi i dumneata.ţ— Vreau s v spun ceva.ă ă— Ce anume?— Eleva aceea, cea cu piciorul amputat. Am studiat piciorul azi

diminea . A i avut dreptate. Eu am greşit. Era malign. Sarcom osos,ţă ţ f r nici o urm de îndoial .ă ă ă ă

— M bucur c nu am greşit, m caă ă ă r în acest caz. Îşi lu haina şi se îndrept spre uş . Se r zgândi şi se întoarse.ă ă ă ă— Te superi dac î i dau un sfat?ă ţ— V rog.ă— Eşti tân r. Eşti plin de energie şi asta e bine. Î i cunoşti meseria,ă ţ

eşti pus la punct cu nout ile, ştii luăţ cruri pe care eu nu le-am ştiut şi nu le voi şti niciodat . Ascultă ă-mi sfatul şi încearc s te men ii aşa. Va fiă ă ţ greu, dar nu trebuie s dai greş. Vei sta pe scaunul acela şi va sunaă telefonul şi va fi administratorul, care- i va spune despre buget. Înţ minutul urm tor, un laboă rant va veni să- i spun ceva. Vor veni doctoriţ ă şi vor dori fiecare altceva. B trânul îi zâmbi. Apoi, vor fi paă cien i, unulţ dup altul. Pân la sfârşitul unei zile vei ajunge s te întrebi ce ai f cută ă ă ă în ziua aceea. Şi aşa, va trece şi ziua urm toare, şi urm toarea. Vaă ă trece un an, şi altul. Şi în timp ce tu te vei afunda în aceast munc ,ă ă vei trimite oameni la cursuri, ca s afle ce mai e nou în medicin ,ă ă pentru c ă tu nu vei avea timp. Şi vei renun a la cercetare şi, pentru cţ ă vei munci mult şi te vei sim i obosit, nu vei avea chef nici m car de oţ ă carte. Apoi, va veni o zi când vei descoperi c tot ce ştii tu e dep şit,ă ă dar atunci va fi prea târziu s mai schimbi ceva.ă

Emo ia îl sufoca. Continu implorator:ţ ă— Ascult un om b trân care a trecut prin toate asă ă tea şi a f cută

greşeala de a r mâne în urm . Nu l sa s i se întâmple şi ie! Dacă ă ă ă ţ ţ ă este nevoie, încuie-te într-un dulap. Fugi de telefon şi de dosare şi de hârtii. Citeşte şi înva şi men ineţă ţ -te în pas cu vremea! Atunci, nimic nu te va atinge şi nimeni nu va putea spune: „Este un om terminat, apar ine trecutului". Pentru c tu vei şti la fel de multe ca şi ei, chiarţ ă mai mult. Pentru c vei avea experien ...ă ţă

Vocea i se înec şi Pearson se întoarse s plece.ă ă— Voi încerca s nu uit asta. spuse Coleman cu blânde e. Vă ţ ă

conduc.Urcar sc rile de la patologie şi ajunser în holul principal, undeă ă ă

începuse agita ia de sear . F cur loc s treac unei asistente careţ ă ă ă ă ă ducea un meniu dietetic, apoi l sar s treac un scaun cu rotile înă ă ă ă care se afla un b rbat de vârst mijlocie cu un picior în ghips. Apoiă ă trecur pe lâng un grup de asistente care râdeau, bine dispuse. Ună ă b rbat cu un buchet de flori se gr bea spre lift. Undeva plângea ună ă copil. Era lumea spitalului. Un organism viu, o oglind a lumii mai mari,ă

Page 229: Arthur Hailey - Ultima Sansa

din afar .ăPearson privi în jurul s u.ăTreizeci şi doi de ani, gândi Coleman, şi priveşte acum aceste

lucruri poate pentru ultima dat . Cum va fi când îmi va veni şi mieă vremea? O să-mi amintesc acest moment peste treizeci de ani? O să-l în eleg mai biţ ne atunci?

„Doctorul David Coleman, doctorul Coleman, la chirurgie" se auzi în interfonul spitalului.

— A început, spuse Pearson. Vei avea via grea! Mai bine mergi.ţă Îi întinse mâna. Noroc!

Lui Coleman îi era greu s vorbeasc .ă ă— Mul umesc!ţB trânul d du din cap şi plec .ă ă ă— Noapte bun , domnule doctor Pearson, îi ur o asistent .ă ă ă— Noapte bun , r spunse Pearson, apoi, în drum spre ieşire, seă ă

opri sub un afiş cu „Fumatul interzis" şi aprinse un trabuc. —----------------------