Arta Gotica

45
ARTA GOTICĂ Succintă cronologie 1228 - 1270 - Ludovic al IX-lea, rege al Franţei 1259 - Tratatul de la Paris prin care regele Angliei, Henric al II-lea renunţă la Normandia, Bretonia şi alte teritorii din Franţa 1285 - 1314 - Filip al IV-lea cel Frumos, rege al Franţei 1302 - înfrângere franceză din partea flamanzilor la Courtrai - retragerea din Flandra 1309 - 1378 - curtea papală este mutată cu forţa la Avignon 1312 - desfiinţarea Ordinului cavalerilor templieri 1324 - înainte de acest an Basarab I întemeiază voievodatul Ţării româneşti 1330 - la Posada Basarab I învinge armata maghiara a lui Carol Robert de Anjou 1353 - Dragoş întemeiază marca Moldovei 1359 - este întemeiat voievodatul Moldovei de către Bogdan I 1327 - 1377 - Eduard al III-lea, rege al Angliei 1337 - 1453 - războiul de 100 de ani între Anglia şi Franţa 1346 - victorie engleză la Crecy 1356 - victorie engleză la Poitiers 1358 - răscoala Jacqueria în Franţa

Transcript of Arta Gotica

Page 1: Arta Gotica

ARTA GOTICĂ

Succintă cronologie

1228 - 1270 - Ludovic al IX-lea, rege al Franţei

1259 - Tratatul de la Paris prin care regele Angliei, Henric al II-lea renunţă

la Normandia, Bretonia şi alte teritorii din Franţa

1285 - 1314 - Filip al IV-lea cel Frumos, rege al Franţei

1302 - înfrângere franceză din partea flamanzilor la Courtrai - retragerea

din Flandra

1309 - 1378 - curtea papală este mutată cu forţa la Avignon

1312 - desfiinţarea Ordinului cavalerilor templieri

1324 - înainte de acest an Basarab I întemeiază voievodatul Ţării româneşti

1330 - la Posada Basarab I învinge armata maghiara a lui Carol Robert de Anjou

1353 - Dragoş întemeiază marca Moldovei

1359 - este întemeiat voievodatul Moldovei de către Bogdan I

1327 - 1377 - Eduard al III-lea, rege al Angliei

1337 - 1453 - războiul de 100 de ani între Anglia şi Franţa

1346 - victorie engleză la Crecy

1356 - victorie engleză la Poitiers

1358 - răscoala Jacqueria în Franţa

1378 - răscoala ciompilor în Florenţa

1382 - răscoala condusă de Wat Tyler în Anglia

1385 - la Ajubarota armata portugheză îi învinge pe spanioli

1347 - 1378 - Carol al IV-lea din dinastia de Luxemburg, rege al Cehiei îşi

stabileşte capitala la Praga. Din 1355 este împărat german - perioadă

de mare avânt cultural

1415 - victorie engleză la Azincourt

1419 - 1434 - mişcarea husită în Boemia

1437 - răscoala de la Bobâlna în Transilvania

1438 - la tronul imperiului german revine dinastia de Habsburg

primele incursiuni turcesti in Transilvania

Page 2: Arta Gotica

1444 - bătălia de la Varna, victoria turcilor în lupta contra creştinilor

conduşi de Iancu de Hunedoara

1450 - victorie franceză contra englezilor la Formigny

1453 - victoria finală a francezilor la Castellon

1456 - victoria lui Iancu de Hunedoara la Belgrad contra turcilor.

Iancu moare de ciumă .

1455 - 1485 - războiul celor două roze între dinastiile de Lancaster şi York pentru

tronul Angliei

1475 - pacea de la Picqniqui - Anglia renunţă la toate teritoriile din Franţa

cu excepţia portului Calais

1479 - unirea Castiliei cu Aragonul prin căsătoria reginei Isabela de Castilia cu

regele Ferdinand de Aragon

1492 - cucerirea Granadei, izgonirea arabilor din peninsula Iberică

Page 3: Arta Gotica

Caracterizarea istorică a perioadei (jumătatea secolului al XII-lea - sfârşitul secolului al XV-

lea)

Perioada de timp corespunzătoare pe plan cultural stilului gotic, este caracterizată în

primul rând de creşterea rolului oraşului european. Localităţile care au obţinut acest statut

se dezvoltă în primul rând din punct de vedere economic în contextul în care banul (florinul

de aur la Florenţa, ducatul de aur la Veneţia) dobândeşte o importanţă nemaiîntâlnită până

atunci. Constatăm deci, relaţia directă între o multitudine de aspecte, care în forme

perfecţionate, sunt valabile şi azi: dezvoltarea producţiei meşteşugăreşti, comerţul,

deplasările de mase umane prin pelerinaje şi ultimele cruciade (elemente relevate şi în

perioada anterioară, corespunzătoare stilului romanic) şi evident, rolul circulaţiei monetare.

În acest context de incipient salt economic, orice activitate disturbantă (conflicte

militare, anarhia feudală) era purtătoare de dezordine, pe când climatul propice unei

activităţi prospere, evolutive, era asigurat de regalitate. În consecinţă, în Europa apuseană,

asistăm la un consens de interese între oraşe şi puterea centrală, atât în Franţa lui Ludovic al

VII-lea (1137-1180), Filip al II-lea August (1180-1223) şi mai ales Ludovic al IX-lea (1223-

1270), cât şi în Anglia, începând cu Henric al II-lea întemeietor al dinastiei Plantageneţilor

(1154-1189).

În Europa central-răsăriteană deocamdată rămâne preponderent rolul bisericii în

sprijinirea eforturilor curţii regale spre constituirea statelor unificate. Un rol însemnat l-au

jucat ordinele călugăreşti aşa-zis "cerşetoare" (franciscani, dominicani) care, în câteva

decenii s-au răspândit cu repeziciune în întreaga Europa a veacului al XIII-lea, având un rol

activ în viaţa spirituală şi socială a oraşelor spre deosebire de ordinele mai vechi,

contemplative (Entz Géza).

Pe plan politic, perioada este marcată de conflicte de durată: după victoria din secolele

XI-XII împotriva împăraţilor germani, papalitatea suferă un eşec în confruntarea cu Franţa,

astfel că este obligată la exil (Avignon, 1308-1387). Întreg secolul al XIV-lea şi jumătate din

cel următor este dominat de războiul de 100 de ani (1337-1453), urmat la scurt timp de o

acerbă luptă pentru tronul Angliei între casele de Lancaster şi York (războiul celor două

roze, 1455-1485), încheiat în cele din urmă cu victoria familiei Tudor. În sfârşit semnalăm

Page 4: Arta Gotica

în peninsula Iberică, după conflicte între cele două state creştine, marcate de victoria

portugheză de la Ajubarota, unirea dintre Castilia şi Aragon (1479 - căsătoria reginei Isabela

de Castilia cu regele Ferdinand de Aragon), urmată de izgonirea arabilor dincolo de

Gibraltar prin cucerirea Granadei (1492).

În strânsă legătură, problemele economice şi cele politice îşi găsesc încununarea spre

sfârşitul secolului al XV-lea prin ceea ce numim "marile descoperiri geografice" datorate cu

precădere unor portughezi şi spanioli, chiar dacă Cristofor Columb aflat în slujbă spaniolă

era de origine italiană. Aceste descoperiri (cele două Americi, drumul spre Orient prin

înconjurul Africii etc.) marchează decăderea puterii economice a porturilor italiene în

favoarea Portugaliei şi Spaniei prin scăderea treptată a importanţei bazinului mediteranean

în comerţul european.

Pe plan social, ca urmare a agravării exploatării feudale, au loc mari mişcări ţărăneşti,

primele în nordul Germaniei, unde ţăranii "Stendingeri" se ridică împotriva cruciaţilor

organizaţi de arhiepiscopul de Bremen (1233-4), apoi a ţăranilor din Ţările de jos (1251),

cea a lui Dolcino în Italia (1306-7), Jacqueria în Franţa (1358), răscoala lui Wat Tyler în

Anglia (1382). În Europa centrală semnalăm mişcarea husită în Boemia (1419-1434) şi

răscoala de la Bobâlna (1437). În acelaşi secol al XIV-lea are loc şi primul mare conflict

social de la oraşe, răscoala ciompilor din Florenţa (1378).

Pe plan spiritual, învăţământul este caracterizat prin existenţa începând din secolul al X-

lea a învăţământului mediu divizat în două cicluri "trivium" dedicat artelor liberale

(gramatica, retorica şi dialectica) şi "quadrivium" (aritmetica, geometria, astronomia şi

muzica) cu o durată totală de studii de 8-10 ani.

Deşi aflat în continuare sub îndrumare bisericească, învăţământul laic primeşte o

importanţă tot mai mare, mai ales prin înfiinţarea numeroaselor universităţi, instituţii tipic

europene (universitate = federaţie de şcoli, o formă de organizare a studenţilor şi

profesorilor) care trebuia să conţină cel puţin două facultăţi - de arte liberale şi una

superioară (teologie, drept, medicină). Pentru a fi urmată cea de a doua, anterior trebuia

absolvită prima facultate; limba de predare era comună, cea latină. Cele mai importante

universităţi au fost cele din Bologna (1155), Paris, Oxford (1190), Cambridge (1209),

Padova, Salamanca (1254), Lisabona (1290), Praga (1348), Viena (1365), Cracovia (1364)

etc. La universitatea din Orleans (1306) s-a predat pentru întâia oară în altă limbă decât cea

Page 5: Arta Gotica

latină, şi anume, în limba franceză. Referitor la datele din paranteze menţionăm că

majoritatea universităţilor nu au o dată fixă de fondare, ele dezvoltându-se treptat, în timp.

În această perioadă se schimbă radical şi poziţia socială a artistului. Dacă în perioada

romanică ctitorul este factorul cel mai însemnat, el fiind considerat creatorul operei de artă,

fapt sesizat şi la începutul perioadei gotice (vezi cazul abatelui Suger, ctitor al abaţiei St.

Denis), treptat, personalitatea, numele artistului, răzbat în prim plan. La o serie de

monumente importante apar menţionate numele artiştilor (fenomen izolat în romanic), iar pe

piatra funerară a maestrului goticii pariziene Pierre de Montereau (Montrieul) apare notaţia

de "doctor", deci o gradaţie ştiinţifică legată de meseria practicată, cea de constructor. (Entz

G.)

ARHITECTURA

Caracterizare, periodizare

Prin artă gotică înţelegem perioada stilistică internaţională desprinsă din arta romanică la

mijlocul secolului al XII-lea. Elementele caracteristice ale goticului apar la început în ţările

europene mai puţin influenţate de arta bizantină, în primul rând Franţa, Anglia, apoi

Germania şi persistă în general, până la începutul secolului al XVI-lea.

Ca orice artă monumentală, goticul s-a manifestat plenar în arhitectura ecleziastică.

Antecedentele structurale şi formale se pot regăsi încă în arta romanică: bolta în cruce pe

ogive şi organizarea faţadei cu două turnuri se regăsesc în Normandia şi Anglia, arcul frânt

în Burgundia, iar contraforturile în multe regiuni ale Europei. Prin folosirea concomitentă a

tuturor acestor elemente se desprind caracteristicile noului stil: bolţile în cruce pe ogive

frânte coexistă cu sistemul de sprijin (contraforturi) constituind astfel, un schelet solid, rolul

portant al pereţilor fiind eliminat.(Entz G.) – acest schelet solid ce îmbracă spaţiul format de

nave, fiind numit de Jantzen – structură diafană

Denumirea: noţiunea de "gotic" provine de la preluarea opiniei lui Lorenzo Ghiberti de

către Giorgio Vassari, conform căreia arta medievală, considerată de Ghiberti drept

"barbară, ar fi fost iniţiată de către goţii barbari. În secolul al XIX-lea, în perioada

romantică, denumirea de gotic şi-a căpătat conţinutul de azi. Menţionăm că au mai existat

încercări de a denumi această artă ca "stil ogival", evident de la ogive. Acest termen nu este

Page 6: Arta Gotica

suficient de cuprinzător, deoarece pe de o parte, se referă numai la arhitectură, pe de alta,

ogiva apare încă în perioada stilului romanic, deci nu caracterizează exclusiv goticul.

Periodizare: pe plan european periodizarea stilului gotic este următoarea (cf. V.

Vătăşianu):

- gotic timpuriu, corespunzător în Anglia stilului Earl English - cca. 1140 (St.

Denis)- cca. 1220

- gotic matur, corespunzător în Anglia la Decorated Style - cca. 1220-cca. 1350

- gotic târziu, corespunzător în Anglia la Perpendicular Style - cca. 1350-

jumătatea secolului al XVI-lea.

Această periodizare, bazată pe studiul arhitecturii, este valabilă mai cu seamă pentru

vestul continentului, deoarece aşa cum vom vedea, apariţia elementelor gotice, dezvoltarea

şi apoi dispariţia lor diferă de la regiune la regiune. De multe ori elementele unui nou stil

coexista vreme de câteva decenii cu vechea arta.

În studierea stilului gotic ca punct de pornire este considerat corul bisericii abaţiale din

St. Denis (114-43) ctitoria abatelui Suger, sfetnic al regilor Ludovic al VI-lea şi al VII-lea,

personalitate marcantă a epocii sale. În acest monument sunt pe deplin valorificate

experimentele cunoscute deja din epoca romanică, mai ales în bisericile din Normandia.

Astfel, în corul monumentului se realizează pentru prima oară corelarea dintre bolta în cruce

pe ogive frânte prin intermediul cărora se acoperă travee care nu mai sunt pătrate, presiunile

bolţilor transmise spre colţurile traveelor fiind preluate în exterior de masive picioare de

zidărie, numite contraforturi, iar în interior de stâlpi.

Deşi monumentul din St. Denis este păstrat doar fragmentar (din faza iniţială datează

doar faţada de vest şi corul), acesta prefigurează prototipul bisericilor noului stil. Putem deci

descrie o biserică gotică din jurul anului 1200: bazilică cu trei sau cinci nave, faţadă puternic

subliniată prin prezenţa a două turnuri, parterul cu cele trei portaluri, deasupra uriaşa rozasă

care, toate la un loc, oferă părţii apusene un aspect festiv, dar totodată îi trădează şi

organizarea interioară. Două elemente revin consecvent în organizarea faţadelor apusene ale

bisericilor gotice din Ille de France: galeria statuilor regilor biblici, precum şi cea cu triforii.

La rândul lor portalurile au ambrazura bogat decorată cu sculpturi, fie alternând cu coloanele

angajate, fie ele insele având rol de coloane.

Page 7: Arta Gotica

Transeptul este mai puţin pronunţat, fiind astfel, organic cuprins în corpul bazilical.

Corul este amplu, la un moment dat cuprinzând chiar şi transeptul (Reims, catedrala) fiind

prevăzut cu o corolă de capele înspre exterior, în interior având un deambulator simplu sau

dublu (Paris - Notre Dame, Chartres - catedrala ). Spaţiul interior devine mai amplu şi

unitar, datorită noului sistem de boltire prin care stâlpii pot fi plasaţi la intervale mai mari.

Se accentuează verticalismul (catedralele din Chartres - raportul dintre lungime şi înălţime

- 1:2,35; Amiens -1:3) fără a fi contrabalansat de accente orizontale, ajungând la culme la

Beauvais (1:3,4, înălţimea corului – 44 m.), unde s-a construit doar corul cu cinci nave,

capelele raionante, deambulatorul şi nava răsăriteană a transeptului. Planul a fost realizat

după proectul original de la Amiens, deşi această din urmă biserică a început a fi construită

abia la 10 ani de la debutul lucrărilor de la Beauvais. Datorită scheletului constructiv pereţii

îşi pierd rolul portant, fiind înlocuiţi cu ferestre înalte, compartimentate prin nervuri

verticale din piatră (menouri) care în partea superioară se transformă într-un bogat decor

treflat, patrulobat sau mai târziu, în secolul al XV-lea, flamboaiant (muluri). Ferestrele sunt

decorate cu picturi realizate dintr-un mozaic de sticle colorate (vitralii).

Monumente din nordul Franţei (Exemple)Monumente din nordul Franţei (Exemple)

Abaţia St. Denis (corul sfinţit în 1144)

- vest: nartex încadrat de două turnuri; est: cor cu deambulator şi şapte capele (folosirea

concomitentă a ogivei, arcului frânt şi a contraforturilor)

Chartres, catedrala - faza I

- faţada de vest (1150-1175), influenţa St. Denis prin dispoziţia celor două turnuri pe faţada

de vest, precum şi a celor trei ferestre de deasupra portalurilor.

Paris, Notre Dame (inc. 1163-jum. sec. XIII)

- bazilică cu cinci nave, sistem legat, transept scurt, cor cu cinci nave, dublu deambulator

- folosirea coloanelor în interior în locul stâlpilor şi prin aceasta degajarea perspectivei

- faţada de vest: gradarea deschiderilor de la nivelul inferior spre etaje - partea superioară

a turnurilor terminată spre 1250

- schelet constructiv la vedere - folosirea arcurilor butante

Chartres, catedrala - faza II

Page 8: Arta Gotica

- faza a doua de după incendiul din 1194 - o construcţie edificată până la 1230, prima creaţie

a goticului matur: cor cu câte două nave laterale, dublu deambulator, dispare sistemul legat,

în schimb apare traveea gotică de plan dreptunghiular

Reims, catedrala (începută în 1210)

- plan derivat din cel al catedralei din Chartres

- meşter ipotetic - Jean d'Orbais

- rezolvare mai completă a dispoziţiei corului, aici apare o corolă cu cinci capele (la Chartres

sunt numai trei), transeptul este mai scurt cu o travee, iar nava este mai lungă.

- verticalism mai pronunţat (1:2,8 faţă de 1:2,35)

Amiens, catedrala (1221-1269)

- proiect al lui Robert de Luzarches

- reluarea planului de la Chartres cu introducerea corolei cu cinci capele de plan poligonal

- verticalism: 1:3,1

Paris, Saint Chapelle (cca. 1242-1248)

- realizare a meşterului Piere de Montereau (Montreuil), ctitor fiind regele Ludovic al IX-

lea

- este capela palatului regal realizată pe doua niveluri: partea superioară era rezervată regelui

şi suitei sale. Capela a fost construită pentru a adăposti relicvele lui Isus Christos,

achiziţionate din siria şi din Constantinopole încă din 1239: coroana de spini, virful metalic

al lancei, o bucată din cruce, precum şi buretele.

- dimensiuni: 31 x 10 metri, I: 20 metri

- pereţii sunt eliminaţi aproape în totalitate fiind înlocuiţi cu vitralii de 15 metri înălţime -

feerie a luminii

Răspândirea stilului goticRăspândirea stilului gotic

AngliaAnglia

Edificarea marilor catedrale din nordul Franţei în mod evident a avut o mare influenţă

asupra arhitecturii regiunilor înconjurătoare. Meşterii francezi au fost invitaţi deci, pentru

realizarea unor noi lucrări, de data aceasta dincolo de graniţele ţării. Prima creaţie a goticului

englez, catedrala din Canterbury, este opera unui arhitect francez, Guillaume de Sens, care

până la 1179 a construit cele două transepte, definitivarea părţii estice fiind realizarea unui

Page 9: Arta Gotica

meşter englez pe nume Wiliam (Trinity Chapel). De menţionat este faptul că în construcţia

catedralei a fost înglobată şi o clădire mai veche, lucrările efectuându-se în mai multe etape -

de aici şi planul neregulat.

Alte catedrale din Anglia aparţinând stilului Early English - Lincoln, Salisbury -

ilustrează pe de o parte influenţa monumentului din Canterbury (bazilică lungă cu transept

dublu), pe de alta parte devine tot mai evidentă alungirea planului, predominanţa

orizontalelor, spre deosebire de verticalismul monumentelor franceze. De asemenea, corul

este rectangular, prelungit cu o capelă rectangulară plasată în axul central - capela Mariei.

După jumătatea secolului al XIII-lea apare stilul decorativ (Decorated style), numit

astfel după bogăţia decorativă a bolţilor (ogive suplimentare în mare parte realizate din lemn

în forme variate: stelate, în plasa etc.), stil prezent în bisericile din Wells, Exeter, Bristol,

Westminster Abey- Londra (sec. XIV - XVI), Gloucester (jum. Sec. XIV)etc.

După marile confruntări militare (războiul cu Franţa, apoi al celor două roze), asistăm la

o stabilizare politică, ceea ce facilitează o nouă etapă constructivă, perioada stilului

perpendicular. Acestei faze îi aparţin capela Henric al VII-lea din Westminster Abey-Londra

(1508 – 1519), bolţile în evantai de la Kings College din Cambridge şi capela Sf. Gheorghe

al castelului din Windsor, bolţile în plasă şi stalactide. De la Christchurch Catedral din

Oxford (1546).

Peninsula IbericăPeninsula Iberică

Ca şi în cazul Angliei, influenţele franceze se fac resimţite şi în peninsula Iberică, de

pildă la catedralele spaniole din Leon şi Burgos, ambele cu trei nave, sau Toledo, cu cinci

nave. Catedrala din Leon (începută în 1205) preia dispoziţia planului de la Reims, iar prin

realizarea exteriorului se apropie mai cu seamă de catedrala din Amiens. Are două turnuri pe

faţadă ( 65 şi 68 metri înălţime ), trei nave, transept format tot din trei nave, corolă de cinci

capele; lungimea monumentului este de 90m., lăţimea de 40 m. şi înălţimea navei centrale

de 39 m. Pe faţadă, între cele două turnuri se remarcă rozasa grandioasă plasată deasupra

celor trei portaluri bogat decorate (a doua jumătate a sec. XIII). Ferestrele cu vitralii ocupă o

suprafaţă de 1 800 mp. La Burgos construcţia catedralei a fost începută în timpul regelui

Ferdinand al III-lea cel Sfânt, în 1221, fiind consacrată în 1230, dar lucrările au mai

continuat mult timp. Monumentul de mari dimensiuni (106 x 59 m.), construit de meşterul

Page 10: Arta Gotica

Enrique, cel care a proiectat şi monumentul precedent, are două turnuri în vest (sec. XV),

trei nave, deambulator, claustru, sacristii, capele. Faţada de vest bogat decorată se remarcă

prin prezenţa rozasei uriaşe deasupra căreia se află 8 statui regale. În nord se află două porţi,

unul dintre acestea datând din sec. XVI. De remarcat şi decorul sculptural exterior. Cele

două turnuri ajurate din vest sunt realizate între 1422 şi 1458 de către meşterul Hans din

Köln. Un alt turn masiv, ajurat, se ridică deasupra careului. Sub cupola acestuia îşi dorm

somnul de veci, eroul legendar Don Rodrigo Diaz El Cid Campeador şi soţia sa Dona

Jimena. Tot sub influenţă franceză a fost ridicată pe locul unei vechi biserici vizigote,

catedrala din Toledo, Catedral Primada de Espana, începută în 1227, dar construită timp de

266 ani. Planurile îi aparţin unui francez, pe nume Petrus Petri (Pedro Perez). Construcţia cu

două turnuri pe faţadă este o bazilică cu cinci nave, dublu deambulator, capele numeroase

laterale şi în partea de est, înglobează numeroase elemente stilistice de la gotic la mudejar ,

renaştere şi baroc.

Catedrala La Seo din Zaragoza a fost începută în secolul al XIV-lea în stil aragonez:

are trei nave, capele plasate între contraforturi. În secolul al XVI-lea construcţia a fost

prelungită şi reconstruită. Tamburul cupolei este realizat în stil mudejar, turnul datând din

1686.

În Catalonia, la Barcelona se ridică una din cele mai splendide şi în acelaşi timp,

echilibrate şi austere construcţii mediteraniene, catedrala Sf. Eulalia (L. 83 m., l. 37 m., Â.

25 m.). Este o bazilică cu două turnuri în vest, un al treilea de plan octogonal pe careu, trei

nave, deambulator, 26 capele situate între contraforturi şi în spatele altarului (1337) care este

plasat la înălţime; sub acesta se află cripta Sf. Eulalia, patroana Barcelonei. Constructori

sunt Jaume Fabre de Mallorca şi meşterul Rocque.

Trebuie menţionat faptul că la catedralele din Spania, începând cu sfârşitul sec. XIV,

corul este amplasat în nava centrală fiind o construcţie separată prin zid de restul navei –

practic, ca şi o capelă în interiorul bisericii; în interiorul acestuia sunt amplasate scaunele

canonicilor. De asemenea, altarul este aşezat central într-o capelă denumită fie altarul major,

fie cel regal. Asemenea dispoziţii ale corului se regăsesc şi la bisericile menţionate mai sus,

dar şi la cele care urmează. (la Barcelona datează din 1390, Leon – a doua jumătate a sec.

XV, Toledo – sf. sec. XV).

Page 11: Arta Gotica

Unul din cele mai impozante monumente ecleziastice din lume este catedrala Sf.

Maria din Sevilla, considerată ca fiind a treia ca mărime după Sf. Petru din Roma şi Sf. Paul

din Londra (L. 136 m., l. 76). Între 1184 – 1198 a fost construită moscheea (mesquita) căreia

i-a aparţinut actualul turn. Între 1248 – 1401 mesquita a fost transformată în catedrală, iar

după 1403 a început construcţia domului actual care a continuat până la 1519. Are un plan

dreptunghiular cu cinci nave, cor construit în interior, altar sculptat uriaş de 220 mp., cu 45

scene inspirate din viaţa lui Isus şi a Mariei, ce conţine peste 1000 de figuri (opera

flamandului Peter Danckart – 1482 – 1526). Impresionante sunt şi bolţile gotice stelate din

interior, ca si numeroasele elemente de plastică decorativă realizate de 170 de arhitecţi,

pictori, sculptori şi orfevrari. Trebuie amintit şi monumentul funerar ce străjuieşte

presupusele oseminte ale lui Cristofor Columb (1899). Turnul (baza 14x14 m.) ridicat la sf.

secolului XIII a avut iniţial 70 m. ulterior fiind supraînălţat la 93,9 m. În vârf este amplasată

statuia Sf. Rafael în mână cu steagul lui Constantin cel Mare. Are rol de giruetă, de aici şi

numele. Pereţii turnului sunt decorate cu motive dantelate maure.

Un remarcabil monument al goticului târziu este biserica San Juan de los Reyes din

Toledo, biserică sală opera meşterului Juan Guas. A fost realizată în ultimul sfert al

secolului al XV-lea în timpul domniei Isabelei de Castilia, drept mulţumire pentru victoria

împotriva regelui portughez Alfons al V-lea în bătălia de la Toro (1476); a fost terminată

abia în 1618 sub domnia lui Filip al III-lea. Se remarcă decorul exterior format din

contraforturi decorate cu statui, încheiate în partea superioară prin turnuri fială ce depăşesc

înălţimea cornişei. De asemenea elegante sunt şi arcadele gotice oarbe de pe faţade.

In Portugalia catedrala din Evora (începută în 1186 dar continuată timp de un secol) este

un monument remarcabil al goticului timpuriu de sorginte normandă cu două turnuri pe

faţadă. Referindu-ne însă la Portugalia, putem afirma că influenţa decisivă în evoluţia

goticului a avut-o ordinul cistercian prin ampla mănăstire Santa Maria din Alcobaca (1223).

De acum înainte, pe filiaţia cisterciano - franciscană, în Portugalia se dezvoltă un gotic sobru

cu un verticalism relativ ponderat. În aceleaşi coordonate s-a înscris la început şi construcţia

impozantei biserici mănăstireşti Santa Maria Victoria din Batalha, care treptat a adoptat

stilul manuelin de la sfârşitul secolului al XV-lea. Opere remarcabile ale acestui stil în care

se evidenţiază influenţele arabe şi indiene (dantelării, filigran, torsade, toate realizate din

piatră), sunt: biserica mănăstirii templiere din Tomar (ulterior în posesia continuatorilor

Page 12: Arta Gotica

acestui ordin - ordinul lui Cristos), cu foarte cunoscuta fereastră realizată de Joao da

Castilho şi monumentala mănăstire Dos Jeronimos din Beelem - Lisabona, operă a aceluiaşi

vestit constructor. Peste tot în aceste ctitorii - ca de altfel şi în realizările spaniole în stilul

mudejar (catedralele din Sevilla şi Zaragoza) - se oglindeşte prosperitatea la care au ajuns

cele două regate în urma marilor descoperiri geografice.

Arhitectura gotică în Europa centralăArhitectura gotică în Europa centrală

In Alsacia, la Strasbourg, în faţada de vest a catedralei, operă a lui Erwin von

Steinbach (după 1276), recunoaştem analogiile cu monumentele din Amiens şi Reims.

Pe această filieră s-a produs iradierea goticii franceze spre răsărit şi care este ilustrată

de opera neterminată a meşterului Gerard (Gerhard ?) din Picardia, catedrala din Köln

(corul sfinţit în 1322, restul – transeptul şi nave - datează din a doua jum. Sec. XIX), unde se

recunoaşte şi o influenţă a modelului corului cu corolă de capele de la Amiens.

Verticalismul accentuat (1:3,4) din navă aminteşte însă, mai mult de catedrala din Beauvais.

Pătrunderea goticului francez pe areal germanic se realizează pe două căi. Pe de o parte,

semnalăm influenţele venite din nordul Franţei (Laon - gotic timpuriu) propagate pe filiera

Magdeburg (catedrala cu cor poligonal, deambulator) - Halberstadt (faţada de vest, cca.

1230-1240).

O altă influenţă provine prin intermediul şantierelor ordinului cistercian din Burgundia

(Pontigny, biserica II, Maulbronn, Eberbach, Lilienfeld, Heiligenkreuz - sec. XII, apoi

Chorin - sec. XIII). In secolul XIII, datorită ordinelor de cerşetori (dominicani şi

franciscani), începe să se instaleze şi un gotic aşa-zis german (biserica dominicană din

Regensburg - bazilică fără transept, fără turn, trei abside - după 1272).

Spre deosebire de bisericile cu două turnuri pe faţada de vest, de influenţă franceză, în

Germania se desprinde tipul cu un singur turn cu coif ajurat, al cărui prim exemplu (mijlocul

secolului al XIV-lea) se află la Freiburg im Breisgau. Soluţia, deşi nepractică, a fost

preluată şi la Ulm, dar cu toate că a fost proiectată încă la sfârşitul aceluiaşi secol de către

Ulrich von Eringen, a fost definitivată abia în secolul al XIX-lea.

Răspândirea formelor goticului german a fost facilitată şi de revigorarea imperiului în

timpul dinastiei de Luxemburg, mai ales în centrul imperiului, în Cehia, dar şi în regiunile

dependente, în primul rând, Saxonia, Bavaria. Menţionăm că dintre regiunile germane,

Page 13: Arta Gotica

Prusia se află sub puternica influenţă a ordinului teuton, stabilit după alungarea din Ţara

Bârsei (1225) în Pomerania, cu reşedinţa la Marienburg (Malbork - Polonia).

Dintre principalele ctitorii ale împăratului Carol al IV-lea de Luxemburg menţionăm

catedrala Sf. Vit din Praga începută de meşterul Mathieu d'Aras din Avignon (1341-1356) şi

continuată de Peter Parler. Acesta anterior lucrase împreună cu tatăl său Heinrich, la

Schwäbisch Gmünd unde au construit un cor-hală cu deambulator şi corolă de capele (la

acest tip de monument constatăm lipsa transeptului - din navele laterale se trecea direct în

deambulator). Tipul de biserica-hală se răspândeşte în secolul al XV-lea în întreaga Europă

centrală şi în afară de operele create de Peter Parler şi urmaşii săi mai pot fi amintite

exemplele remarcabile din Landshut - biserica Sf. Martin, biserica franciscană din

Salzburg, ambele opere ale meşterului Hans von Burghausen (catre 1400), apoi biserica Sf.

Stefan din Viena (cor-hală, prima jumătate a secolului al XIV-lea, corp-hală după 1359) şi

biserica Sf. Laurenţiu (Lorenzkirche) din Nürnberg – 1250 - 1439. Util de ştiut pentru

transmiterea formelor artistice este faptul că familia Parler provine din Köln, Heinrich

lucrează la Schwäbisch Gmünd, Peter la Praga, la biserica Sf. Barbara din Kutna Hora şi la

Sf. Bartolomeu din Colin. Un alt meşter din Gmünd, Hans von Gmünd, construieşte corul-

hală al bisericii din Freiburg im Breisgau. Influenţa exercitată de meşterii familiei Parler

poate fi urmărită şi pe o filieră paralelă pornită de la Nürnberg (biserica Sf.Sebaldus) -

Kosice (biserica Sf. Elisabeta) - Buda (biserica Sf. Maria), până în Transilvania, la Oradea

unde catedrala construită de episcopul Andrei Báthori începută în 1342 avea un cor vast cu

o corolă de capele (monumentul nu mai există), Cluj - Sf. Mihail, apoi la Sebeş Alba (faza

corului-hală), şi Braşov.

Acelaşi tip de monument este frecvent şi în zona de câmpie din nordul Europei, unde

majoritatea monumentelor din Brandenburg sau Pomerania sunt ridicate din cărămidă.

Edificiile din Gdansk (Sf. Maria), Greifswald sau Prenzlau sunt biserici-hală, dar se

construiesc în continuare şi bazilici gotice (Lübeck, Rostock).

Arta gotică în ItaliaArta gotică în Italia

Arhitectura gotică ecleziastică italiană urmează o filieră independentă faţă de influenţele

franceze. Şi în continuare se va impune tradiţia locală, bisericile fiind în general bazilici

boltite sau cu şarpantă aparentă, turnul este ridicat de obicei alături de clădire, transept puţin

Page 14: Arta Gotica

pronunţat, contraforturi slab reliefate. Verticalitatea este contrabalansată prin accente

orizontale, subliniate şi de alternanţa registrelor de marmoră colorată (albă, gri, verde,

neagră). Pereţii îşi menţin o relativă masivitate, clădirile nu îşi etalează scheletul constructiv;

decorul sculptural deşi bogat, este cumpătat.

Exemple de monumente:Exemple de monumente:

Assisi, biserica Sf. Francisc (1228-1253), biserică sală boltită în cruce pe ogive, transept la

care se ataşează direct o absidă poligonală. Sub aceasta se află biserica inferioară. Ziduri

masive împodobite însă cu fresce remarcabile realizate de Cimabue, Giotto, Pietro

Lorenzetti, Simone Martini. Culmea este că o biserică franciscană ce trebuia să

propovăduiască sărăcia şi sobrietatea a ajuns să fie atât de bogat împodobită.

Florenţa, Santa Maria Novella (1283-1350), mănăstire dominicană întemeiată în 1279,

bazilica boltită, interior cu arcade largi, două niveluri, transeptul este urmat de un cor

rectangular – influenţă indirectă a arhitecturii burgunde, cisterciene, în sensul că în Italia

existaseră deja mănăstirile cisterciene de la Fossanova şi Casamari. Meşteri călugării

dominicani, Fra Sisto şi Fra Ristoro

Florenţa, Santa Croce – biserică franciscană, plan asemănător cu precedenta dar corul este

poligonal. Proiect realizat, probabil, de Arnolfo di Cambio. Nava lată de 20 m., înaltă de 34

m.)

Siena, catedrala

- începută prin 1229, planul corespunde unei bazilici cu transept, cupola peste careu

- faţada construită de Giovanni Pisano (1284-1299)

- definitivarea zonei superioare a faţadei se realizează până spre sfârşitul secolului al XIV-

lea sub influenţa lucrărilor de la Orvieto

Florenţa, catedrala Santa Maria del Fiore

- construită de Arnolfo di Cambio cu începere din 1296 - terminată în secolul al XV-lea.

Biserica este un fel de triconc cu capele raionante, absidele sunt pentagonale în exterior;

terminată în sec. XV

- campanila este construită lângă catedrală, planul îi aparţine lui Giotto (1334-36), iar la

conducerea şantierului s-au perindat apoi Andrea Pisano, şi Francesco Talenti acesta

terminând construcţia în 1359

Page 15: Arta Gotica

Orvieto, catedrala

- faţada de vest este începută în 1310 de Lorenzo Maitani. Este organizată pe trei axe, atât pe

orizontală cât şi pe verticală. Acelaşi artist a executat şi reliefurile inspirate din Geneză care

decorează faţada apuseană.

Milano, catedralaMilano, catedrala

- O excepţie în arhitectura gotică italiană este reprezentată de domul din Milano. Este o

bazilică formată din cinci nave, transept cu trei nave, cor flancat de sacristie.

Dimensiunile sale sunt uriaşe (L. 158 m., l. 93 m.), suprafaţa construită de 11.000 mp.

Monumentul început la 1386, probabil sub impulsionarea lui Gian Galleazo Visconti,

primul duce de Milano, adoptă stilul monumentelor gotice de la nord de Alpi. Planul a

fost modificat la cinci nave în 1391, biserica suportând numeroase modificări şi

intervenţii, faţada principală fiind terminată abia la sf. sec. XIX. Ex.: în secolele XV-XVI

s-a realizat turnul octogonal pe careu.; în anii 60 ai sec. al XVIII-lea fleşa, iar în 1774

statuia aurită a Madonei (Giuseppe Perego); portalul principal cu balconul – 1790;

porţile de bronz sunt opere ale unor artişti italieni din sec. XIX – XX.

Arhitectura orăşeneascăArhitectura orăşenească

Oraşele medievale se dezvoltă treptat, în mod firesc, adaptându-se la caracteristicile

terenului. Aproape fără excepţie se remarcă organizarea spaţială a unei pieţe centrale care

este secondată adesea şi de alte pieţe mai mici, cu rol secundar. În piaţa centrală sunt

amplasate principalele edificii publice (primăria, biserica, palate senioriale laice sau

ecleziastice, case ale patriciatului etc.), iar în apropierea zidurilor se află aziluri sau spitale

pentru bătrâni şi săraci. În exteriorul incintei de fortificaţii se află casele păturii mai sărace,

şi tot în aceste zone exterioare se ridică unele mănăstiri.

ExempleExemple:

PrimăriiPrimării

Italia:

Siena - Palazzo Publicco (1288-1310), cu un turn înalt de 102 metri simbol al puterii

municipalităţii (1338-1348)

Page 16: Arta Gotica

Florenţa - Palazzo Vecchio, opera lui Arnolfo di Cambio, începută în 1298, sediu al

Signoriei

Germania:

Wernigerode - o construcţie fachwerk (arhitectură de paiantă) databilă în prima jumătate a

secolului al XV-lea, refăcută ca primărie în anii 1539-44

Braunschweig - 1393, o construcţie din cărămidă cu pinion în trepte şi cu o remarcabilă

loggie deschisă la parter. Loggia de la etaj marcată prin mari ferestre gotice cu muluri

polilobate încoronate cu frontoane triunghiulare.

Cehia:

Praga - 1338, refăcută în anul 1470; turnul înalt de 69 metri datează din 1381. Are un

frumos portal gotic cu ancadramentul în arc în acoladă

Polonia:

Wroclaw - primărie cu o sală festivă realizată din porunca lui Matei Corvin de meşterul

Bricius Gauske (1481-1483) - în mai multe locuri apare portretul regelui Matei Corvin. Se

remarcă frumosul bowindow de pe faţada (balcon închis situat în rezalit)

Palate:Palate:

Italia:Italia:

Viterbo - palat papal (început în anul 1266), eleganta loggie deschisă, cu arcade gotice

Veneţia - palatul dogilor - se remarcă inversarea elementelor constructive în sensul că la

parter se află ample arcade deasupra cărora se ridică pereţi masivi. Faţadele sunt realizate

printr-o frumoasă intarsie de marmoră colorată, cu motive geometrice. Aripa de sud este

executată de Filarette Calendario (mort în anul 1355), iar aripa de vest de către fraţii

Giovanni şi Bartolomeo Bon (1422-42). Printre cele mai cunoscute detalii arhitecturale ale

palatului sunt Porta Carta şi Arcul Foscari, ambele ctitorii ale dogelui Francesco Foscari

(1423-1457)

Alte palate veneţiene: Ca D'Oro, Palazzo Pessaro, Palazzo Gritti etc

Siena - cele mai cunoscute sunt palatele familiilor Sansedoni, Piccolominni, Chigi-

Zondadari, Tolomei, Marsili, Buonsignori

Franţa:

Blois - palatul regal, aripa Ludovic al XII-lea, ridicată în stilul gotic (1499-1503), spre

deosebire de aripa lui Francisc I, deja renascentistă (1515-1524).

Page 17: Arta Gotica

Cehia:

Praga - palatul regal - aripa Vladislav (1486-1502), o sală de mari dimensiuni cu o

remarcabilă boltă în plasă arcuită

Edificii publice:Edificii publice:

Italia:

Florenţa - Loggia dei Lanzi, 1376-1382, loc de întâlnire al negustorilor. Aşa cum îi spune şi

numele (şi cum este şi cazul altor loggi similare), aici se remarcă amplele arcade care se

deschid spre piaţa Signoriei

Siena - Loggia della Mercanzia (1417-1429), Spitalul Santa Maria della Scala

Bologna - Loggia dei Mercanti (1384)

Verona - Cortile del Mercato vecchio (1446-48); Ponte Castelvecchio, pod peste Adige

Germania:

Freiburg im Breisgau - Casa negustorilor, 1525, ferestre în arc de perdea. Între ferestre,

plasate pe console şi aşezate sub baldachine se află statui

Nürnberg - Spitalul Sf. Duh

Franţa:

Beaune - Spitalul Sf. Duh, ctitorit de cancelarul Burgundiei, Rolin

Polonia:

Cracovia - halele negustorilor (Sukienice) situate în piaţa principală

Cehia

Praga - Podul construit de Carol al IV-lea

România:

Sibiu - vechiul spital, menţionat în 1292

Arhitectura de apărareArhitectura de apărare

În general arhitectura fortificaţiilor rămâne relativ tradiţională atâta timp cât nu se

înregistrează mari progrese în modul de desfăşurare al asediilor. Astfel, remarcam în

continuare existenţa unor fortificaţii amplasate în locuri greu accesibile, pe înălţimi. Aceste

fortificaţii au un plan neregulat, adaptat formelor de relief, aşa cum se poate observa în

Slovacia de pildă, la Spisky Hrad (sec. XIII, având în centru un donjon cu diametrul de 40

Page 18: Arta Gotica

metri şi înălţimea de 19,5 metri) sau la Devin, cetate situată la confluenţa Moravei cu

Dunărea.

Pentru regiunile de şes sunt caracteristice cetăţile de plan regulat ridicate în general din

cărămidă - în acest sens exemplele sunt foarte numeroase, din Peninsula Iberică până în

Italia şi de acolo până în Polonia.

Începând cu secolul al XIV-lea se poate constata preluarea unor forme artistice

experimentate pe şantierele ecleziastice şi la unele elemente ale construcţiilor cu caracter

militar.

Elemente ale fortificaţiilorElemente ale fortificaţiilor

Ziduri de incintă din piatră sau cărămidă; donjoane (turnuri foarte solide şi înalte,

necesare ultimului refugiu); şanţuri de apărare cu sau fără apă; turnuri amplasate din loc în

loc pe zidurile de incintă - acestea la început erau de plan rectangular, apoi, pe de o parte

datorită influenţei orientale, pe de altă parte, datorită apariţiei armelor de foc, se preia forma

circulară (ghiulelele ricoşau de pe asemenea suprafeţe), iar materialul de construcţie preferat

devine cărămida (prin contact cu proiectilele nu se produc schije); guri de aruncare, numite

şi machicoulis (necesare pentru aruncarea păcurii, apei fierte, a pietrelor); porţi rabatabile

(herse - gratii din lemn armate cu metal); lăcaşuri de tragere adaptate diferitelor tipuri de

arme, numite metereze (alungite pentru tirul cu arcul, în formă de gaură de cheie

corespunzător archebuzelor).

Exemple:

Italia:

Mantova - castel San Giorgio (sf. sec. XIV)

Ferrara - castelo Estense, construit de Bartolino da Novara în 1385

Verona - Castelvecchio, ctitorie a familiei Della Scala, fortificaţie amplă pe malul râului

Adige

Franta:

Avignon - cetatea şi palatul papal , fortificaţie din 1335-1364

Polonia:

Malbork - reşedinţa Marelui Magistru al Ordinului Teuton pe râul Nogat. Cetate de plan

dreptunghiular căreia i se ataşează în cursul secolului al XIV-lea un amplu palat cu o

Page 19: Arta Gotica

elegantă capelă în stil gotic, apoi sala cavalerilor şi reşedinţa Marelui Magistru - începând

cu 1276/80 până în jur de 1416/20

Cracovia şi Varşovia - fortificaţiile celor două oraşe cu vaste incinte de ziduri, barbacane

ale porţilor. În Cracovia stilului gotic îi aparţine şi o fază de construcţie a castelului regal

Wawel.

Cehia:

Karlstein - cetatea ridicată de Carol al IV-lea de Luxemburg începând cu anul 1348 pe o

stâncă înaltă de 319 metri. Arhitect este acelaşi care a început construcţia catedralei din

Praga, Mathieu d'Arras din Avignon, urmat după moartea sa de Peter Parler

Pictura romanică şi gotică

Pictura romanică

Pictura romanică se dezvoltă din premize multiple, dintre care amintim doar două:

tradiţia mozaicului bizantin şi influenţele venite din miniaturile carolingiene. În Italia, unde

contactul cu arta bizantină a fost mai puternic, se păstrează şi majoritatea mozaicurilor

romanice. De fapt, atribuirea unora din aceste mozaicuri fără rezervă stilului romanic este

riscantă, deoarece mulţi dintre istoricii de artă le plasează în repertoriul artei bizantine. Dar,

deşi executate de meşteri bizantini, unele mozaicuri din bisericile San Marco din Veneţia

sau catedrala din Torcello, se îndepărtează oarecum de stilul linear, înscriindu-se deja în

tendinţele romanice. Aceeaşi îmbinare între şcoala palatină din Constantinopole şi incipienta

artă romanică se poate constatata şi la ctitoriile lui Roger al II-lea din Palermo sau în absida

catedralei din Cefalu, ambele în Sicilia. Mai pregnante sunt caracterele romanice în

mozaicurile executate la începutul secolului al XIII-lea într-un alt monument din Sicilia,

catedrala din Monreale, în completarea altora mai vechi încă specific bizantine (V.

Vătăşianu).

În regiunile de la nord de Alpi, pe lângă influenţele italice şi bizantine resimţite până la

curtea episcopală din Salzburg, aportul artei carolingiene este preponderent (Burgfelden -

Pădurea Neagră şi Oberzell, biserica Sf. Gheorghe).

Page 20: Arta Gotica

În evoluţia picturii murale romanice un loc de seamă îl ocupă şcoala catalană ce poate fi

urmărită în bună parte prin frescele desprinse din bisericile Sant Pere de La Seu d’Urgell

(Maiestas Domini) – prima jumătate a secolului al XI-lea, bisericile cu picturi influenţate de

cele ale bisericii Sant Quirze de Pedret – Sant Pere d’Ager, Santa Maria d’Aneu, Sant Pere

d’El Burgal – toate din secolul al XI-lea, apoi, Sant Joan de Boi – în jur de 1100, S. Climent

şi S. Maria din Taull (ambele consacrate în 1123) sau Sant Quirze şi Santa Julita din Durro

– sec. XII, toate aflate în Muzeul Naţional de Artă Catalană din Barcelona.

În schimb, în Franţa se pot distinge două zone bogate în pictura romanică, una vestică

(Aquitania, Touraine, Anjou, Poitou), cealaltă în est, unde se evidenţiază realizările din

Burgundia. Aici picturile murale sunt prezente la cele mai diverse edificii, de la marile

biserici abaţiale la micile construcţii ale parohiilor: Cristos in glorie acompaniat de cei patru

evanghelişti, domină semicalota absidei (Paray le Monial, Berze la Ville, Saint Point,

Curgy, Auxerre). Din punctul de vedere al tehnicii se practica atât fresca (Burgundia) cât şi

tempera folosită mai ales în vest.

Pentru arta romanică sunt importante şi miniaturile ce perpetuează arta tradiţională din

perioada carolingiană. Dintre numeroasele scriptorii cele mai însemnate se aflau atât pe

insulele Britanice (Westminster - Psaltire, sf. sec. al XII-lea) unde sunt sesizabile influenţe

bizantine şi franceze, cât şi pe continent. Astfel, în Franţa, bibliotecile păstrează numeroase

cărţi de cult provenite din ateliere autohtone (Saint Sever, Limoges). Asistăm de asemenea,

la un avânt artistic şi pe areal germanic, unde înfloreşte arta otoniană în timpul domniei lui

Otto cel Mare (936-973), apoi sub domnia lui Otto al II-lea şi al III-lea şi Henric al III-lea.

Centrele de seamă sunt Fulda, Hildesheim, Köln, Echternach. Din cea mai veche şcoala

"cea din Reichenau derivă între altele - încă înainte de sfârşitul secolului al X-lea,

scriptoriile din Regensburg şi Salzburg, precum şi cel din Trier. În primele două se resimte

îndeosebi componenta bizantină, iar în cel din Trier tradiţia carolingiană" (V. Vătăşianu).

Pictura gotică

În lipsa marilor suprafeţe murale pictura gotică are posibilităţi mai reduse de exprimare

prin tehnicile clasice (frescă, mozaic). Cu precădere în Germania este sesizabilă înclinaţia

spre a utiliza culoarea pentru înviorarea unor elemente de plastică decorativă la

Page 21: Arta Gotica

monumentele ecleziastice (sculpturi din zona portalului, chei de boltă etc.). Cu toate acestea

se practică şi pictura murală, mai ales în centre din Boemia, Austria (Tirol) şi de asemenea

se mai păstrează ansambluri de picturi murale la monumente din Transilvania (Mălăncrav,

jud. Sibiu, Mediaş, Sighişoara şi în alte locuri), acestea din urmă demonstrând tocmai

influenţa şcolilor menţionate, influenţă pătrunsă prin filieră slovacă (regiunea Zips) sau

maghiară.

O înflorire cu totul deosebită a avut-o în schimb, pictura sticlei, care în această perioadă

oferă cele mai remarcabile realizări prin vitraliile (ferestrele pictate) catedralelor franceze

din Chartres, Rouen, Bourges sau Paris (Capela palatului regal şi Notre Dame)

Menţiune: tehnica vitraliului- realizarea unor ferestre din plăcuţe de sticlă colorată

pentru a ascunde impurităţile, dar şi pentru caracterul decorativ, unite între ele prin

intermediul unor baghete de plumb având în secţiune forma H. Imaginile realizate (în

general de inspiraţie biblică) sunt fixate în baghete verticale din fier, care la rândul lor sunt

fixate în menouri din piatră. Partea superioară a ferestrelor (luneta arcului frânt) include

baghete din piatră arcuite în diverse forme (patrulobate, treflate, flamboaiante) care se

numesc muluri.

ItaliaItalia

Datorită caracteristicilor arhitecturii gotice italiene, unde suprafeţele murale s-au păstrat

în mai mare măsură, calea urmată de pictură este oarecum diferită de restul continentului. În

secolul al XIII-lea se menţine încă tradiţia mozaicului bizantin (Iacoppo Torriti realizează

asemenea lucrări în biserica Santa Maria Maggiore) şi pe aceeaşi linie se plasează şi

ansamblurile de frescă realizate de un Pietro Cavallini, de florentinul Cimabue, sau frescele

din S. Paolo fuori la mura din Roma. Continuator al operei lui Cimabue la Assisi şi elev al

acestuia, Giotto din Bondone realizează în biserica superioară din această localitate un ciclu

de fresce inspirat din Viaţa Sfântului Francisc (cca. 1300). Aici, ca şi peste câţiva ani la

Padova (Capela Scrovegni, scene din Viaţa Mariei şi a lui Isus, cca. 1305-6), creaţia lui

Page 22: Arta Gotica

Giotto reprezintă o ruptură clară faţă de tradiţia anterioară. Compoziţia spaţială, figurile

umane plastice ce sugerează tridimensionalitatea, atenţia sa - ce-i drept, incipientă -

îndreptată spre elementele de peisaj, depăşesc cu mult tot ceea ce s-a creat până la el,

desemnându-l precursor al picturii Renaşterii. Cu atât mai justificată este această afirmaţie,

cu cât analizăm opera artistului în evoluţie, scoţând în evidenţă preocupările sale pentru a

reda fizionomii, stări sufleteşti, sentimente (Padova - Sărutul lui Iuda, Firenze, Biserica

Santa Croce - Capela Bardi).

Paralel cu pictura murală, atât de bogat ilustrată de pictorii florentini, care de altfel au

excelat şi în pictura de altar (Cimabue), într-un alt oraş din Toscana, în Siena, se dezvoltă o

puternică şcoală de pictură de panou. Dacă opera unui Duccio Buoninsegna (cca. 1260-

1310) este încă tributară tradiţiilor bizantine, un alt reprezentant al şcolii sieneze, Simone

Martini, ne oferă imaginea unui artist eminamente gotic. Bunavestirea din muzeul Uffizi

este pătrunsă de o atmosferă intimă, care permite însă, prin cadrul arhitectural şi şerpuirea

trupurilor Arhanghelului Gabriel şi al Mariei să o apropiem de spiritul goticului de la nord

de Alpi. O altă lucrare cunoscută a artistului Condotierul Guidoriccio da Fogliano, aflată în

Palatul Comunal din Siena (frescă), este caracteristică pentru naraţiunea tipică goticului,

spirit ce anima şi lucrările altui sienez ca Ambroggio Lorenzetti sau a lui Andrea da Firenze

în vasta compoziţie din Capela Spaniolă a bisericii Santa Maria Novella din Florenţa.

Concepţiile gotice, tehnica miniaturală, anecdotica subiectelor se perpetuiază în pictura

sieneză dar şi în cea florentină, până în primele decenii ale secolului al XV-lea, când acestea

sunt evidente şi în lucrările unor artişti ca Gentile da Fabriano (cca 1370-1427) sau Lorenzo

Monaco (numit şi Piero da Giovanni, cca. 1370-1425) consideraţi deja ca reprezentanţi ai

Renaşterii timpurii.

Pictura din Europa de nord şi centralăPictura din Europa de nord şi centrală

O etapă importantă în evoluţia picturii pe calea desprinderii din cadrul arhitectural o

reprezintă arta miniaturiştilor flamanzi (activi în general la curtea regală sau la cele ducale

din Franţa) care creează opere inspirate din natură. Dintre aceştia se detaşează opera fraţilor

din Limburg, Paul, Hermann şi Jan, prin vestita lor operă Cartea de rugăciuni (Le tres

riches heures, cca. 1413), a ducelui de Berry în serviciul căruia se aflau din 1411. Imaginile,

reprezentând lunile, ilustrează complexitatea muncii zilnice de la oraşe şi sate. Cu o valoare

Page 23: Arta Gotica

documentară remarcabilă sunt prezentate posterităţii imaginile castelelor regale şi ale

familiei ducale, alături de care apar într-o expunere narativă diverse îndeletniciri ale epocii:

munca pe câmp, culesul viilor, scene de vânătoare sau de petrecere.

Tot de la ilustraţiile miniaturale ale cărţilor de rugăciuni au evoluat şi fraţii Hubert

(mort in 1426) şi Jan van Eyck (1390-1441), spre a deveni reprezentanţii cei mai de seamă

ai picturii gotice din Europa centrală şi de nord. Importanţa celor doi artişti, activi la curtea

ducelui de Burgundia (călătorind în misiuni diplomatice în Spania şi Portugalia, apoi la

Gand, iar Jan după moartea fratelui său, la Bruges), rezida în perfecţionarea tehnicii picturii

în ulei. În această tehnică a fost realizată prima lucrare monumentală atribuită celor doi fraţi,

altarul poliptic al biserici St. Bavo din Gand, cunoscut sub numele Altarul mielului mistic.

Polipticul demonstrează preocuparea artiştilor - preocupare constatată de altfel, şi la lucrările

ulterioare ale lui Jan van Eyck (Giovanni Arnolfinni, Madona cancelarului Rolin, sau Omul

cu tichia albastra, col. Brukenthal, azi în Muzeul Naţional de artă din Bucureşti - în general

portrete de bărbaţi) - pentru studiul fizionomiei umane, exactitate şi minuţiozitate în redarea

detaliilor şi ca o noutate, calitatea de fin observator al nudului uman relevate de imaginile lui

Adam şi Eva. Un alt pictor de seamă, activ în Italia, este Iustus din Gand, pionier al picturii

în ulei.

Urmaşii flamanzi ai fraţilor van Eyck, Dirk Bouts (Cina cea de taină), Rogier van

der Weiden (Judecata de apoi, Coborârea de pe cruce) sau Hugo van der Goes (Tripticul

Portinari, Adormirea Maicii Domnului), creatori ai unor poliptice de mari dimensiuni,

folosesc de asemenea tehnica în ulei care oferă posibilitatea obţinerii unor culori mai intense

şi totodată, transparente. Cu toate că unii dintre aceşti artişti au călătorit şi activat în Italia,

au utilizat cu timiditate noua cucerire ştiinţifică, proiecţia perspectivică. De asemenea, cu tot

progresul realizat în redarea trupului uman, cunoştinţele anatomice sunt în continuare

deficitare.

În Ţările de jos artiştii creează în oraşe - oraşele gotice prin spiritualitatea lor făcând

posibilă înflorirea acestei arte cu caracter burghez. Chiar şi atunci când scenele au fost

inspirate din Biblie, personajele sunt realiste, autentice figuri de la oraş sau de la ţară, atenţia

artiştilor îndreptându-se spre individualizarea personalităţii celor reprezentaţi.

In oraşul Köln situat pe malurile Rinului, cel mai important centru al picturii

germane din secolul al XV-lea, activează un artist ca Stefan Lochner (1400 sau 1410/15 -

Page 24: Arta Gotica

1451). Acestuia îi aparţine remarcabilul altar Închinarea magilor aflat în catedrală, sau Maria

cu pruncul în grădina de trandafiri (Muzeul Wallraf – Richartz din Köln).

După 1460, şcoala din Köln cade sub influenţa picturii din Ţările de jos. Originar tot

din acest oraş, Hans Memling (1433-1494) este elevul lui Rogier van der Weiden şi se

stabileşte la Brugges, unde realizează o seamă din operele sale, mai ales altare poliptice

(formate din mai multe panouri). Adorarea pruncului.

În sudul Germaniei, se remarcă prin pictura sa realistă Konrad Witz (1405 – 1444/7)

din Rottweil, autor al Pescuitului miraculos şi al Sf. Caterina şi Sf. Magdalena ambele

panouri de altar. Witz foloseşte umbre puternice pentru a sugera adâncimea, fără a avea încă

noţiuni despre perspectivă – invenţie atribuită Renaşterii italiene din quatrocento.

Gravor vestit, copiat chiar de Michelangelo, este artistul alsacian care a întemeiat un

important atelier în Colmar, Martin Schongauer (1430/35? – 1491), aflat şi el sub influenţa

picturii din Ţările de jos. Una din puţinele opere certe datorată penelului lui Schongauer este

Madona din pergola de trandafiri (Colmar, bis. Sf. Martin) în are atât fecioara cât şi pruncul

sunt tratate realist.

În gotica târzie pictorii acordă o atenţie din ce în ce mai mare studierii fenomenelor din

natură. Din acest punct de vedere, un progres este realizat de artiştii din unele regiuni

germane dunărene (şcoala dunăreană) dintre care îl menţionăm pe Albrecht Altdorfer.

Sculptura gotică

Spre deosebire de arta romanică, în arta gotică se modifică raportul dintre diferitele

categorii artistice. Dacă în romanic, atât sculptura cât şi pictura erau aservite arhitecturii,

acum aceste arte tind spre independenţă, chiar şi atunci când sunt puse în valoare într-un

cadru arhitectonic. În gotica matură sculptura extrasă din monumentul propriu-zis, de pildă

de pe ambrazura unui portal de catedrală, are o viaţă proprie, independentă.

Ca şi în epoca romanică, sculptura arhitectonică beneficiază de locurile cele mai propice

de amplasare (faţade, portaluri), în acest mod contribuind decisiv la programul ideologic al

epocii respective. În mod preponderent subiectele au o tematică religioasă, inspirate din

Page 25: Arta Gotica

Sfânta Scriptură. Personajele îşi au locul bine stabilit în funcţie de ierarhia cerească (de

exemplu, usciorii portalului sunt împodobiţi cu apostoli, profeţi, iar luneta este rezervată

unor scene ca Răstignirea – Freiburg in Breisgau, Încoronarea Mariei – Chartres, Judecata

de apoi), nu lipsesc nici scenele cu caracter narativ, moralizator, uneori subiectele biblice

fiind combinate cu cele preluate din romanele cavalereşti ale epocii (ex. Fecioarele înţelepte

şi fecioarele nebune împreună cu Prinţul lumii - catedralele din Freiburg im Breisgau,

Strasbourg, Erfurt, Basel, Magdeburg)

In Franţa pornind de la şantierul catedralei din Chartres se cristalizează o schemă de

interpretare a siluetei personajelor (ilustrată prin Ecclesia şi Sinagoga de la Strasbourg, în

care şoldul este uşor arcuit, iar greutatea corpului se sprijină pe un picior aşezat mai în faţă -

aşa-zisul contrapost gotic. Contrapostul împreună cu acea şerpuire in forma de S a corpului,

devin caracteristice sculpturii gotice din întreaga Europă. De asemenea, mari progrese se

realizează în evoluţia fizionomiei feţelor şi din acest punct de vedere opere remarcabile sunt

create în figurile ctitorilor aşezământului de la Naumburg, unde, cu puţină exagerare am

putea afirma că aproape fiecare personaj este supus unei investigaţii psihologice de către

artistul rămas necunoscut (Uta şi Ekkehardt, Dietmar). La alte monumente asistăm chiar la

o umanizare a figurilor biblice, aşa cum este cazul Sibilei din catedrala din Bamberg. În

gotica târzie (sec. XV-XVI), mai ales în ambianţă germană, şi de aici spre Cehia, Silezia,

Slovacia şi prin Ungaria în Transilvania, se remarcă un dramatism de o mare expresivitate

care uneori împrumută trăsături caricaturale, promovat de sculptori precum Veit Stoss

(operele sale de căpătâi fiind păstrate la Nürnberg şi Cracovia - Bunavestire în Lorenzkirche

din oraşul german sau Altarul Mariei în biserica Fecioarei din capitala de atunci a regatului

polon), Thielmann Riemenschneider, activ în Franconia, participant la războiul ţărănesc

german şi aspru pedepsit din acest motiv (Adam şi Eva de la Marienkapelle din Würzburg -

azi în Muzeul Franconiei, Monumente funerare ale unor episcopi – catedrala din acelaşi

oraş, sau altare ca cele din Rothenburg o. T. sau Maidbronn,), sau Paul de Levoca, elev al

lui Veit Stoss (autor al altarului din biserica Sf. Iacob din Levoca, Slovacia).

ItaliaItalia

În sculptura gotică italiană sunt evidente influenţele concepţiilor plastice din antichitate,

aşa cum se sesizează în reliefurile lui Niccolo Pisano de pe amvonul baptisterului din Pisa

Page 26: Arta Gotica

(1260). Acelaşi autor se apropie mai mult de spiritul gotic în amvonul octogonal al

catedralei din Siena (1265-8), în care naraţiunea specific gotică, precum şi forma amvonului,

reprezintă cu certitudine o nouă etapă a creaţiei sale. Un pas înainte îl realizează fiul sau,

Giovanni Pisano, în amvonul executat pentru catedrala din Pisa, unde goticului îi sunt

caracteristice detaliile inspirate din natură, încercarea de a schiţa mişcarea, precum şi

anecdotica scenei. Din şcoala sieneză se detaşează personalitatea lui Lorenzo Maitani care a

executat reliefurile inspirate din Geneza ce acoperă ca un veşmânt primul registru al faţadei

catedralei din Orvieto. De asemenea, Toscanei îi aparţine marea personalitate artistică

florentină Giotto din Bondone, arhitect, sculptor dar mai cu seamă pictor, cel care a condus

şantierul catedralei Santa Maria del Fiore până la moartea sa care a survenit în 1337. Lui îi

sunt atribuite medalioanele cu subiecte inspirate tot din Geneză, distinse prin sublinierea

valorilor plastice, care îmbracă primul nivel al clopotniţei. În strânsă interdependenţă cu

aceste medalioane sunt canaturile de bronz ale portalului de sud al baptisterului din Florenţa

opere ale lui Andrea Pisano executate în parte, concomitent cu prezenţa lui Giotto pe

şantierul catedralei. De altfel lui Andrea Pisano i se datorează noua serie de medalioane ale

clopotniţei realizate după anul 1337. Chiar dacă o altă serie de medalioane pentru unul din

portalurile baptisterului din Florenţa işi are originea într-un concurs care este considerat ca

punct de pornire spre arta Renaşterii, această opera a lui Lorenzo Ghiberti se încadrează încă

în repertoriul goticului. Remarcabil sculptor şi meseriaş în turnarea bronzului, Ghiberti a

ieşit învingător în confruntarea cu Filippo Bruneleschi, tocmai datorita calităţii impecabile a

prelucrării metalului, dar şi a compoziţiei mai clare în scena Jertfei lui Avram solicitată de

juriu. Cu toate că această operă s-a bucurat de mare succes, dovadă fiind şi obţinerea unui

nou contract pentru alte porţi ale baptisterului, este interesant de remarcat că, ulterior,

artistul îşi va modifica radical mijloacele de expresie, fiind considerat unul din primii

reprezentanţi ai noului stil, Renaşterea.

In sfârşit, considerăm necesară menţionarea statuilor ecvestre gotice întâlnite nu numai

în Italia ci în întreaga ambianţă a goticului european. Dacă în prima jumătate a secolului al

XIII-lea în statuia Călăreţului din Bamberg, ansamblul cal-călăreţ este alipit unui stâlp, iar

calul este redat printr-o modelare greoaie, în schimb, analiza fizionomiei ne relevă o

preocupare a artistului pentru individualizarea figurii umane. Spre deosebire de lucrarea din

Bavaria, operă databilă în secolul al XIV-lea, una din cele mai cunoscute statui ecvestre

Page 27: Arta Gotica

gotice, cea a lui Cangrande I della Scala (1291 - 1329) din Verona, opera unui pietrar din

sec. XIV, numit Maestrul Arcului Scaligerilor, ne relevă încă o rigiditate ce a caracterizat

arta secolului precedent. Cu toate elementele de relativ progres semnalate in Călăreţul de la

Bamberg, aşa cum am văzut şi la Verona şi cum putem observa şi la Magdeburg, statuile din

această categorie sunt tributare unor insuficiente cunoaşteri a anatomiei calului şi a

călăreţului şi mai ales neputinţei redării corespunzătoare a mişcării. Cu totul surprinzătoare,

şi considerăm faptul insuficient subliniat în literatura de specialitate, apare insă statuia

ecvestră a Sfântului Gheorghe amplasată în faţa catedralei Sf. Vit în incinta cetăţii regale

din Praga. Sculptura ce denotă o bună cunoaştere a tehnicii turnării în bronz este o lucrare de

sine stătătoare, ne fiind subordonată arhitecturii. Opera realizată de doi ardeleni, Martin şi

Gheorghe, fii pictorului Nicolae din Cluj, se remarcă prin unitatea dintre cal şi călăreţul în

plină mişcare, care cu o uşoară rotaţie, degajă forţă în gestul său de a străpunge cu suliţa

gâtlejul balaurului. Premizele apariţiei acestei lucrări au constat în realizarea celor trei statui

pedestre ale regilor sfinţi ai Ungariei care au fost executate de cei doi artişti pentru piaţa din

faţa catedralei din Oradea. Ca urmare a acestei reuşite au fost invitaţi în 1373 la Praga, după

care, întorcându-se la curtea episcopală din Oradea au mai executat şi o statuie ecvestră, a

Sfântului Ladislau (1390), statuie dispărută împreună cu celelalte trei, in vâltoarea

evenimentelor din 1660, când Oradea a fost cucerită de turci. Prin opera lor remarcabilă

chiar şi prin singura sculptură păstrată, cei doi artişti transilvăneni sunt precursori ai

Renaşterii.