ARPAM II Proiect Comunicare Organizationala

8/17/2019 ARPAM II Proiect Comunicare Organizationala

1/21

Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Administratie si Afaceri

Program Master: ARPAM II

Disciplina: Comunicare Organizationala

ema: !im"a#e $ ver"al% nonver"al &i paraver"al

Profesor coordonator:

Prof'univ'dr' C(t(lina Bonciu

)tudent:

Co#anu Madalina

Bucuresti

*+,-

1


2/21

CUPRI.)

CAPIO!U! I: Definirea Comunicarii''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''/

CAPIO!U! II: Capitolul II: Comunicarea 0er"ala'''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''1

CAPIO!U! III: Comunicarea .on 0er"ala22222222222222222223

,', Comunicarea nonver"al( 4 aspecte generale2222222222222222'''3

,'* Func5iile comunic(rii nonver"ale'''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''',+

,'/ Corpul ca mi#loc e6presiv''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''',,

,'7' Fa5a ca mi#loc e6presiv'''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''',1

CAPIO!U! I0: Comunicarea vocal( 4 paralim"a#ul''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''',8

CO.C!U9II''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''*+

BIB!IORAFI;'''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''*,

2


3/21

CAPIO!U! I

Definirea comunicarii

Se presupune că la temelia formării verbului latin communico,-are ar sta adjectivul munis,-

e, al cărui înţeles era „care îşi face datoria, îndatoritor, serviabil”. Acest din urmă cuvânt a dat

naştere unei familii leicale bo!ate, din care reţinem adjectivele immunis"”scutit de sarcini,

eceptat de îndeplinirea unei datorii” #la $itus %iviu immunis militia fi!urea&ă cu înţelesul de

„scutit de serviciul militar”', de unde şi sensul actual „eceptat de la contractarea unei boli”,

communis"”care îşi împarte sarcinile cu altcineva”, iar mai târ&iu, în epoca clasică, „ce aparţinemai multora sau tuturora”. Acesta din urmă, prin mijlocirea derivatului său communicus îl poate

eplica pe communicare, termen însemnând la început punerea în comun a unor lucruri de

indiferent ce natură.

( dată cu răspândirea creştinismului s-a conturat sensul sacramental, cuvântul desemnând

împărtăşirea credincioşilor în cadrul a!apelor ce s-au aflat la ori!inea serviciului litur!ic de mai

târ&iu. )onstantin *oica în „)uvânt împreună despre rostirea românească” reliefea&ă faptul că

românii au păstrat în limba lor înţelesul cultual, ecle&iastic al latinescului communicare, moştenit

sub forma cuminecare #a se împărtăşi de la, a se împărtăşi întru ceva'. +n acest sens, filosoful

român scrie „)omunicarea nu e totul, comunicarea e de date, de semnale sau ciar de

semnificaţii şi înţelesuri/ cuminecarea e de subînţelesuri”. )onstantin *oica evidenţia&ă în felul

acesta importanţa aei verticale în economia conceptului nostru.

)unoscutul cercetător 0ilbur Scramm, în studiul său numit „1rocesul comunicării”2, se referă

la acelaşi înţeles al termenului „)ând comunicăm, încercăm să stabilim o comuniune cu cineva.

Adică încercăm să împărtăşim o informaţie, o idee sau o atitudine”.

3ndiferent de scolile, domeniile sau opiniile care definesc comunicarea, se pot identifica câtevaaspecte comune

1 Constantin Noica, Cuvânt împreună despre rostirea românească, Ed. Ştiinţifcă,

Bucureşti.

2 Schramm Wilbur, Procesul comunicării, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1!", #. $%.

$


4/21

4comunicarea repre&inta un proces de transmitere de informatii #informatia fiind privita ca un

termen !eneral referindu-se atât la concepte, cât si la semne, simboluri etc.'

4 comunicarea necesita cel putin doi poli #individ-individ, individ-!rup etc.'

5timolo!ic, termenul provine din limba latina, unde 6communis” înseamna 6a fi în relatie cu, a

pune de acord”.

7ictionarul de sociolo!ie defineste comunicarea ca un proces de emitere a unui mesaj si de

transmitere a acestuia într-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar în

vederea receptarii #8aria 9oinea'.

7ictionarul de psiolo!ie defineste comunicarea ca relatie între indivi&i ce implica transmitere

intentionata sau nu cu influente asupra receptorului si cu efect retroactiv.

)omunicarea are rolul de a pune în relatie sistemele #omul' cu mediul în care evoluea&a.

)omunicarea are un caracter dinamic. 5ste un proces comple, ce se particulari&ea&a în contetediferite eista informatii care se transmit !enetic, informatii care circula în mediul social

#cutume, obiceiuri etc.', în or!ani&atii.

. 5ista mai multe criterii dupa care sunt identificate variatele forme de comunicare

4 7upa participarea indivi&ilor la procesul de comunicare

. comunicare intrapersonala #comunicare cu sinele'

2. comunicare interpersonala #cu altii'

:. comunicare de masa #prin institutii speciali&ate, cu adresabilitate !enerala'

;. directa #fata în fata'


5/21

2. comunicare omo!ena #om-om, animal-animal'

:. comunicare etero!ena #om-animal, om-masina'

CAPIO!U! II

Comunicarea 0er"ala

Aceasta forma de comunicare este puternic de&voltata la om, vorbirea fiind actul prin care

informatia este emisa prin intermediul codurilor lin!vistice, dar nu numai.

3ndivi&ii pot fi diferentiati prin

4 competenta lin!vistica #capacitatea de a construi, traduce si identifica mesaje într-o

limba/

4 performanta lin!vistica #capacitatea de a însufleti termenii prin corelarea cu aptitudinile,

atitudinile, conceptiile despre lume si viata, astfel încât sa fie obtinute efecte noi'/

7e aici re&ulta stilul de comunicare B eista persoane care fascinea&a nu prin ceea ce comunica,

ci prin felul în care comunica. Aceeasi tema poate fi epusa

4 printr-un limbaj rational, dirijat

Ce&ulta de aici ca relatarea poate fi la un moment dat un produs al vorbitorului si nu o realitate.

)tilurile de comunicare pot fi clasificate astfel4 stil neutru #elimina starile sufletesti' B pre&ent în relatiile oficiale/

4 stil solemn #impun un ceremonial' B pre&ent în momente deosebite/

4 stil beletristic #bo!at în sensuri, favori&ând ima!inatia'/

4 stil stiintific #predomina deductia si inductia'/

4 stil administrativ #ba&at pe clisee institutionale'/

4 stil publicistic #ba&at pe pre&entarea informatiei'/

4 stil mana!erial #accentuea&a dirijarea, re&olvarea problemelor etc.'

3ndiferent de stil, comunicarea trebuie sa îndeplineasca urmatoarele calitati

4 claritate #nivelul de conci&ie, sistemati&are'/

4 corectitudinea #nivelul de adecvare la re!ulile sintactice si de topica'/

4 adecvarea #folosirea celor mai potrivite cuvinte în raport cu intentii'/

4 puritatea #nivelul de saturare cu araisme, neolo!isme, re!ionalisme'/

%


6/21

4 conci&ia #concentrarea pe tema, eliminarea redundantei, diva!atiilor'/

4 preci&ia #folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita întele!erea'.

Dormele comunicarii orale sunt monolo!ul, epunerea, relatarea, dialo!ul, seminarul,

interviul, colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria, de&baterea, conferinta, prele!erea

etc.

3n !enere, pentru a atin!e principalele obiective ale comunicarii#de a fi receptat, inteles,

acceptat si mai ales, de a provoca o reactie', subiectul uman, manifesta un comportament verbal,

ca mijloc de valorificare a celei mai utili&ate forme de comunicare interumana,comunicarea

verbala.

1roducerea comportamentului verbal este determinata de faptul ca, individul, asimilea&a

limba dintr-o comunitate de limba, pe ba&a capacitatii innascute de a o invata, si o interiori&ea&a

intr-un limbaj comun, care ii perminte sa comunice cu ceilalti indivi&i, care impartasesc acelasisistem de semnificatii.

!im"a este un 6sisitem de semne institutionali&at social” #)ACC(%%, @>@, pa!.;', care

sta la ba&a oricarui set de raspunsuri de care sunt capabile fiintele umane. 5ste formata din

unitati de limba, ale caror conotatii se definesc si se redefinesc prin dependente sintactice si

psiosemantice # semnificatiile de ba&a sunt universale, dar ele se particulari&ea&a atunci cand

sunt personali&ate.'

Acest sisitem de semne arbitrare, pe care il repre&inta limba, este resursa fundamentala acomunicarii.

Diecare semn pre&inta corespondente, desemnate in procesul devenirii culturale a fiintei umane,

cu diferite stari de lucruri, care ne compun realitatea. Aceste corespondente formea&a sistemul de

continut sau de sensuri si semnificatii, prin care se atesta limbajul.

%imbajul inseamna deci comunicare,iar comunicarea nu este alteceva decat scimbul de

semnificatii.

%imbajul are rol de a or!ani&a specific !andirea umana, definindu-se astfel ca o modalitate

intrinseca prin care eista individul uman in dimensiunea sa spirituala.

1entru *.)E(8SF3 individul poseda o anumita 6 competenta lin!vistica” eprimata de un tip

aparte de creativitate. 5l preci&ea&a ca limba nu este formata numai din unitati de limba, ci ea

repre&inta un ansamblu nelimitat de 6 propo&itii !enerative”.

'


7/21

3n sensul recunoscut al afirmatiei ca limba are o structura bipolara,vi&and opo&itia dintre

stereotipurile automati&ate si posibilitatile combinatorice infinite, )E(8(SF3 demonstrea&a ca

subiectul uman dispune de predispo&itii native, care ii fundamentea&a capacitatea de

combinatorica verbala.

1romovand teoria 6!ramaticii transformationale” )E(8SF3 arata ca aceasta cuprinde un

ansamblu de re!uli sintactico-semantice, prin care, pornindu-se de la anumite structuri, se poate

ajun!e la altele, mai elaborate.

)ompetenta lin!vistica a individului presupune stapanirea de catre acesta a tenicii de

transformare a structurilor. )ompetenta sau potentialul si nivelul performantelor sau 6realul”,

determinat de ce fel de transformari ce se efectuea&a, conditionea&a in vi&iunea autorului,

6creativitatea lin!vistica”. 3n ca&ul in care este competitiva calitativ, ea defineste un stil de

eprimare ori!inal, rafinat si cu un nivel inalt de or!ani&are a mesajelor verbale.1entru a repre&enta !rafic comunicarea verbala diadica, mai aproape de compleitatea ei, este

necesara completarea scemei clasice a lui 85G5C-511%5C cu un element de conditionare

variabila repre&entat de constelatia factorilor individuali sau 6de influenta”

#S83$E,@@2,pa!.;@'.

Daptul ca majoritatea actelor de comunicare sunt compuse din intelesuri comune #perfect

intelese', intelesuri tematice tipice #partial intelese' si aspecte sin!ulare #necodificabile', verifica

ipote&a diferentei interindividuale.Aceasta diferenta este sustinuta de inefabilul personal specific fiecarui individ, variabil

determinat de dimensiunea biolo!ica, de aci&itiile culturale, de nivelul de eperienta, de nivelul

educational, de modalitatile de eprimare verbala siHsau nonverbala precum si de alte

caracteristici individuale.

Acestia repre&inta factorii de influenta care prin interdependenta lor concura la desemnarea

personalitatii individului uman ca entitate comunicativa.

3nteli!ibilitatea mesajului creste cu cat in actul de comunicare subiectii impartasesc intr-o mai

mare masura codurile lin!vistice, si au factorii de influenta la parametrii compatibili.

9orbirea, ca manifestare verbala a limbajului, diferentia&a indivi&ii, in functie de abilitatea

cu care acestia o produc.

Abilitatea de a vorbi este diferita de la individ la individ, in functie de posibilitatile

variabile de invatare a comportamentului lin!vistic, de conditiile de intarire, stimulare, de fondul

"


8/21

psiolo!ic, de contet, de mediile sociali&atoare, durata studiilor, po&itia sociala #etc', factori

care si-au eercitat presiuni modelatoare asupra comportamentului verbal individual.

)ACC(%% a delimitat noua tipuri de abilitati verbale, care in masura in care se re!asesc in

comportamentul verbal individual, conturea&a usurinta verbala de ba&a si anume

' )unoasterea verbala #repre&entand nivelul de cunoastere a vocabularului si a structurilor

!ramaticale ale limbii'.

2' Abilitatea de judecata abstracta #repre&entand nivelul de abstracti&are si judecata

inferentiala'.

:' Dluenta ideationala # repre&entand usurinta individului de a face apel la cat mai multe idei

paralel cu tema data'.

;' Dluenta cuvintelor #repre&entand abilitatea de a !asi cuvintele potrivite contetual'.

' Dacilitatea de denumire #repre&entand abilitatea de a raspunde rapid la intrebari in

succesiune rapida'.

?' Abilitatea de eprimare orala #repre&entand capacitatea de adptare contetuala a

elementelor pro&odice intonatie,ritm,pau&e'.

@' Abilitatea articulatorie si de enuntare #repre&entand calitatea dictiei'.

Iradul de competenta lin!vistica este determinat complementar si de caracteristicile de personalitate care se activea&a in comunicarea verbala.

3n ce priveste modul de vorbire ca o!linda a identitatii sociale a indivi&ilor, se poate concide ca

persoanele vorbesc intr-un anumit fel in functie de varsta, se, statut, de interese sau de un

contet tipic.

Spre deosebire de copii, adultii pot face diferenta dintre a vorbi liber si a vorbi in

conformitate cu diverse re!uli, norme, dictate social.

8odul in care individul utili&ea&a eprimarea verbala ofera o serie de date empirice despre

acestea, ii prefi!urea&a stilul comunicational si ii caracteri&ea&a nivelul de sociali&are si

inte!rare sociala.

Delul in care este receptat mesajul verbal depinde de atitudinea individului fata de

comunicare,de eprimarea clara a ideilor, de folosirea cu acuratete a epresiilor si cuvintelor, de

!


9/21

sinceritatea,relaarea si aparenta #aspectul eterior, tinuta si vestimentatie' si, de asemenea,de

epresivitatea non-verbala, care constitue cateva din calitatile unui bun orator.

CAPIO!U! III

,' Comunicarea non ver"ala

,', Comunicarea nonver"al( 4 aspecte generale

)oncomitent cu comunicarea verbală, fiecare participant la procesul de comunicare

foloseşte o serie de alte coduri, nonverbale, care au rolul de a acompania şi nuanţa semnificaţiile,

de a le contetuali&a, în !eneral de a facilita înţele!erea intenţiilor emiţătorului. Diecare copil

învaţă, prin impre!nare şi imitaţie, înaintea codurilor lin!vistice, o serie de elemente epresive

cu valoare de comunicare #simboluri nonverbale', pe care participanţii la o cultură le folosesc ca

pe un „limbaj” implicit, în sensul că nu este nevoie ca cineva să le descrie în mod eplicit pentru

a fi înţelese. 1rincipalele componente ale comunicării nonverbale sunt înfăţişarea, utili&area

spaţiului şi a timpului, epresia facială, privirea, !esturile, atin!erile, paralimbajul. Diecăreia

dintre aceste componente îi sunt ataşate sisteme de simboli&are cum mă eprim prin felul în care

mă îmbrac şi mă mişc, cum or!ani&e& mobilierul în încăperi, cum mă apropii sau mă depărte& de

interlocutor în timpul conversaţiei, cum &âmbesc sau mă încrunt, felul în care pronunţ fra&ele

pentru a-l face pe celălalt să înţelea!ă, într-un mod comple şi nuanţat, simultan şi în paralel cu

fra&ele pe care i le spun, cine şi cum sunt eu, ce emoţii, atitudini sau intenţii am, ce cred despre

mine, despre el şi despre situaţie, cum doresc să fiu tratat.

Analiştii comunicării susţin că informaţiile pe care le receptăm din comunicarea

nonverbală au o pondere mai mare decât cele din &ona verbală a comunicării în reali&area

semnificaţiei totale a actului de comunicare. 7e multe ori cuvintele spun una şi nonverbalul alta.

Dără să ştie în mod eplicit acest lucru, majoritatea oamenilor preferă, atunci când au lucruriimportante de comunicat, întâlnirile faţă în faţă, în care „pot vedea ocii” interlocutorului,

deoarece numai astfel consideră că au înţeles pe deplin ceea ce celălalt avea de spus.


10/21

,'* Func5iile comunic(rii nonver"ale

)omunicarea nonverbală o acompania&ă pe cea verbală, constituind „canavaua” pe care se

„brodea&ă” semnificaţia !lobală a mesajelor. 5a îndeplineşte o serie de funcţii complementare

comunicării verbale #Earris, p. 2?'

4 Cepetiţie B a spune şi a arăta în acelaşi timp cum anume se face un lucru #!esturi

ilustratoare' menţin trea&ă atenţia interlocutorului şi îl ajută să înţelea!ă şi să memore&e mai bine

conţinutul mesajului verbal.

4 Substituire B a utili&a un simbol nonverbal în locul unuia verbal #!esturi emblemă' poateavea aceeaşi semnificaţie a arăta cuiva simbolul (F în loc să-i spui că a făcut o treabă bună sau

a-l bate uşor pe spate pentru a-l consola, în loc să-i spui „lasă că trece şi asta”.

4 Accentuare B tonul vocii sau &âmbetul care însoţesc o fra&ă pot accentua semnificaţia ei.

4 )ontra&icere B utili&area unei epresii faciale contrară spuselor poate crea efecte comice,

poate semnifica o !lumă etc.

4 Ce!lare B utili&area unei !esturilor adaptoare re!lea&ă derularea interacţiunii dintre două

persoane interlocutorii se pot invita unul pe altul să ia cuvântul dintr-o privire, un !est făcut cu

mâna sau cu capul.

4 )ompletare B utili&area limbajului nonverbal poate adău!a noi semnificaţii spuselor

&âmbetul si!ur pe sine poate da mai multă !reutate cuvintelor, interlocutorul considerând că eşti

si!ur pe ceea ce spui/ încruntarea şi tonul răstit completea&ă !ravitatea unei ameninţări.

7eşi eistă semnificaţii !eneral-umane ale unor epresii faciale sau ale unor !esturi,

fiecare cultură îşi are propriile re!uli de semnificare, care sunt învăţate de toţi indivi&ii în cursul

procesului de enculturare sau de aculturare. Irupurile or!ani&aţionale au şi ele re!uli particulare

referitoare la semnificaţia elementelor de comunicare nonverbală care sunt, la rândul lor, învăţateîn cursul procesului de sociali&are or!ani&aţională.

Adoptând normele de comunicare verbală şi nonverbală, individul îşi preci&ea&ă, într-o

manieră implicită, po&iţia pe care o adoptă în interacţiunea socială şi dorinţa sa de a fi tratat în

conformitate cu această po&iţie de către ceilalţi participanţi la comunicare. )unoaşterea

1(


11/21

particularităţilor de comunicare nonverbală ale unui !rup este esenţială pentru o persoană din

eterior care se doreşte să comunice eficient cu membrii săi.

,'/ Corpul ca mi#loc e6presiv


12/21

femeile să nu poarte pieptănături etrava!ante. $otuşi, femeile au, atât în societate, cât şi la locul

de muncă, o mai mare libertate de a se eprima prin pieptănătură decât bărbaţii.


13/21

scrise sau nescrise la locul de muncă an!ajaţii trebuie să-şi eprime statutul şi personalitatea în

limitele impuse de or!ani&aţie şi în conformitate cu ima!inea publică pe care or!ani&aţia o

promovea&ă. +n funcţie de tipul de activitate al or!ani&aţiei, definiţia ţinutei „acceptabile”, ciar

„recomandabile” varia&ă B sunt recomandate sau inter&ise croieli, accesorii, culori etc. 5presia

culturală dincolo de variabilitatea individual, unele evenimente şi contete sociale presupun

re!uli mai mult sau mai puţin stricte pentru participanţi în ceea ce priveşte ţinuta formală B eistă

evenimente şi contete în care se impune sacoul, cămaşa şi cravata, rocia lun!ă/ în unele locuri

publice sunt afişate avertismente referitoare la ţinuta obli!atorie.

Mniforma. 8ulte profesii impun purtarea unei ţinute standardi&ate, uneori până în cele mai mici

amănunte. Armata, justiţia, poliţia, biserica, spitalele, căile ferate, utili&ea&ă uniforme care

simboli&ea&ă putere, autoritate, credibilitate şi competenţă, adică principalele elemente ale

misiunii lor sociale.+nfăţişare şi presti!iu profesional. +nfăţişarea, modul de a se îmbrăca al doctorilor şi

accesoriile pe care le poartă constituie un element esenţial al comunicării medic-pacient şi, în

ultimă instanţă, al terapiei. „Cecu&ita” doctorilor constând din alat alb, stetoscop, ecuson, are un

puternic efect în comunicarea ideii de putere şi statut. Mn studiu al lui )ope #@?>', publicat în

revista Acives of 3nternal 8edicine, arată că pacienţiisunt mai dispuşi să urme&e recomandările

medicului #credibilitate' şi să considere că vor fi bine trataţi dacă medicul are o înfăţişare

conformă cu stereotipul social este îmbrăcat corespun&ător statutului său profesional, nu estesupraponderal şi nu are părul prea lun!, dacă este bărbat. #ap. Earris, @@:, p. ;'.

(r!ani&aţiile, mai ales cele din sfera serviciilor, comunică prin intermediul uniformei nu numai o

ima!ine publică care reflectă personalitate companiei, ci şi simbolul calităţii şi uniformităţii

serviciului oferit.

Postura

1o&iţia corpului #postura' face parte din mijloacele de comunicare nonverbală şi, la fel ca

şi în ca&ul epresiilor emoţionale, în timp, se consolidea&ă posturi specifice care sunt interpretate

ca trăsături de personalitate capul ţinut plecat şi spatele !ârbovit sunt interpretate ca depresie şi

umilinţă, capul dat pe spate şi spatele drept ca aro!anţă, mândrie, autoritate ş.a.m.d. +n timpul

conversaţiei, varierea po&iţiei corpului poate să comunice interlocutorului lucruri diferite

aplecarea trunciului înspre înainte poate semnifica interes pentru ceea ce el tocmai spune şi

1$


14/21

conversaţia devine mai „caldă”, mai apropiată, aplecarea înspre înapoi poate semnifica detaşare

şi conversaţia se „răceşte”.

esturile

8işcările pe care le facem cu între!ul corp sau doar cu unele se!mente ale lui îndeplinesc

funcţii de comunicare diferite

4 !esturile ilustratoare B au rolul de întărire a mesajului verbal #eemplu ne!area prin

clătinarea capului sau a palmei'/ ele nu au înţeles propriu, semnificaţia lor putând fi înţeleasă

numai prin asociere cu cuvintele pe care le-au însoţit/

4 !esturile adaptoare B indică stări emoţionale, dar nu fac parte decât se!venţial din

comportament #eemplu ne acoperim ocii când nu vrem să vedem ceva sau întoarcem capul'/

ele sunt neintenţionate şi, de multe ori !reu de controlat/4 !esturile re!ulatoare B re!lea&ă alternanţa intervenţiilor într-o conversaţie #eemplu în

timp ce punem o întrebare, privim interlocutorul în oci, dar apoi coborâm privirea spre !ură,

pentru a-i indica faptul că aşteptăm să răspundă'/

4 !esturile emblemă B înlocuiesc mesajul vrbal #au un înţeles de sine stătător' şi constituie

convenţii specifice unei anumite culturi #eemplu semnul făcut cu de!etele pentru (F, semnul

9 de la victorie'.

Iesturile emblemă sunt de obicei strict rituali&ate B plecăciunea şi salutul se fac în concordanţăcu tipul de interacţiune salutăm cu !esturi diferite o persoană necunoscută atunci când intrăm

într-o încăpere, un şef, o persoană pe care o admirăm dar nu o cunoaştem prea bine, cole!ii,

prietenii, părinţii, fraţii. 7esi!ur, în fiecare din situaţiile enumerate mai sus folosim, simultan cu

!estul emblemă, o anumită formulă verbală de salut, potrivită tipului de relaţie şi situaţiei în care

are loc interacţiunea.

Diind elemente ale conduitei epresive, !esturile vorbesc de la sine despre trăirile afective şi

despre temperamentul unei persoane, la fel ca şi epresia sau postura o persoană care

!esticulea&ă amplu, intrând în spaţiul nostru personal sau ciar intim este prcepută ca impulsivă,

autoritară H a!resivă/ !esturile puţine indică stăpânire de sine sau temperament fle!matic/ mersul

apăsat este semn de otărâre, fermitate, furie/ mersul pe vârfuri B fire fleibilă, dinamică sau

ciar intri!antă/ paşii „târşiţi” indică lene sau depresie etc.

1&


15/21

,'7 Fa5a ca mi#loc e6presiv

Fizionomia

Diecare din noi avem tipuri de fi&ionomie care „ne plac H nu ne plac” şi care constituie

repere în evaluarea fi&ionomiei celuilalt asemănarea cu „tipul po&itiv” duce la o impresie

favorabilă, în timp ce asemănarea cu „tipul ne!ativ” duce la o impresie defavorabilă/ „judecarea”

persoanei celuilalt după fi&ionomie este influenţată şi de o serie de prejudecăţi, transmise prin

tradiţie sau „teoreti&ate” de lucrările de frenolo!ie şi de cele de fi&io!nomonie , despre le!ătura

dintre trăsăturile somatice şi fi&ionomice, pe de-o parte şi cele aptitudinale şi de caracter pe de

altă parte. A avea o fi&ionomie plăcută, care să denote tinereţe şi sănătate este o caracteristică

de&irabilă pentru orice persoană care îşi caută un post sau vrea să promove&e în carieră.

Di&ionomia poate fi „ajutată” prin intermediul cosmeticii şi al operaţiilor estetice, de aceea tot

mai multe persoane, inclusiv bărbaţii, recur! la aceste servicii.

Mimica

8imica este dată nu numai de eprimarea afectelor şi emoţiilor momentului, ci şi de„sedimentarea” în timp, a celor mai frecvente epresii emoţionale în ridurile de epresie

persoanele cu riduri la colţurile eterne ale ocilor sunt percepute ca mai simpatice, deoarece

aceste riduri sunt asociate epresiei &âmbitoare a feţei/ persoanele cu cute verticale pe frunte sunt

percepute ca dominatoare şi autoritare #epresie asociată atitudinilor imperative'/ cele cu cute

ori&ontale B ca naive şi nu prea inteli!ente #epresie asociată mirării, nedumeririi'/ cele cu cute

în forma literei N #ome!a' între sprâncene B ca melancolice/ cele cu cute în jurul !urii B ca

pretenţioase şi veşnic nemulţumite #!ura „pun!ă”' ş.a.m.d.

5presia facială este modalitatea de comunicare nonverbală cea mai compleă, datorită faptului

că reflectă trăirea emoţională şi, prin aceasta, îndeplineşte o funcţie re!latorie intrapersonală şi

interpersonală. 7atorită re!ulilor de afişare Hepresie #coduri nonverbale', învăţate de

participanţii la comunicare de la cea mai fra!edă vârstă, epresia facială constituie un limbaj

secundar, prin care se comunică intenţionat şi eplicit celuilalt stările emoţionale, atitudinile şi

1%


16/21

intenţiile noastre. 5lementele mobile ale feţei #sprâncenele, ocii, !ura' se pot mişca într-o

varietate de combinaţii care au semnificaţii distincte.

5presiile emoţionale fundamentale sunt înnăscute. )aracterul universal al epresiei

afectelor a fost pus în evidenţă de un studiu al lui 1. 5cKman #@>2' efectuat pe un trib primitiv

din *oua Iuinee, care nu avusese nici un contact cu civili&aţia albă membrilor tribului li s-au

arătat po&e ale unor persoane de rasă albă care eprimau diferite afecte/ pentru a ecivala

semnificaţia afectului, li se spunea o scurtă povestioară care descria natura afectului şi le se cerea

să indice po&a care înfăţişa acea emoţie. Ale!erile lor erau corecte în proporţii foarte apropiate de

cele ale lotului martor, constituit din populaţie neOPorKe&ă, ceea ce a dus la concli&ia că , pe

lân!ă similarităţi în decodificarea epresiilor emoţionale eistau similarităţi şi în privinţa

folosirii unor epresii similare în culturi diferite. S-au constatat diferenţieri în ambele populaţii,în sensul că identificarea era mai bună în ca&ul copiilor decât al adulţilor şi al femeilor decât al

bărbaţilor. #ap. Deldman @?-@'

Afectele fundamentale #surpri&ă, furie, bucurie etc.' sunt eprimate în mod refle, prin

mecanisme neuromusculare înnăscute, comune tuturor oamenilor dar, pe măsură ce e de&voltă

abilităţile co!nitive ale copilului #percepţie, !ândire' el învaţă şi devine capabil să eprime

emoţii complee #prin controlul conştient al musculaturii faciale' în sensul intensificării,

atenuării, neutrali&ării sau ciar compunerii deliberate de epresii emoţionale, nu întotdeaunaconcordante cu trăirea realăQ

1. 5cKman a cerut subiecţilor din acelaşi trib să eprime aceleaşi afecte ca şi cum li s-ar

întâmpla lor. 5presiile au fost înre!istrate video şi au fost arătate unor subiecţii din SMA.

3dentificările au fost, şi în acest ca&, în mare parte corecte, cu unele ecepţii pentru frică şi

surpri&ă. 5plicaţia acestor fenomene ar fi datorată, în vi&iunea autorului, faptul că fiecare afect

sau emoţie declanşea&ă un set de impulsuri nervoase care activea&ă anumiţi muşci faciali,

contribuind la „afişarea” unei epresii emoţionale concordante cu trăirea afectivă respectivă

#pro!ram neurolo!ic de epresie facială', lucru remarcat încă de 7arOin în secolul trecut.

Ce!ulile de epresie pe care copilul le învaţă pentru a comunica trăiri afective mai complee

#emoţii curente, emoţii complee, sentimente' au rolul de a preveni manifestarea pro!ramului

neurolo!ic în forma sa pură #ap. Deldman, op. cit. p. @'

1'


17/21

5istă diferenţe individuale în privinţa epresivităţii emoţionale, dar variabilitatea este

totuşi !idată de norme specifice unei anumite culturi sau subculturi. 8ai puţin re!lementate

decât epresia facială, !esturile şi tonul vocii trădea&ă în mare măsură emoţiile reale, fiind mai

puţin controlabile voluntar.

Privirea

)ontactul vi&ual dintre două persoane furni&ea&ă o serie de informaţii de contet

importante pentru interpretarea mesajelor parvenite pe celelalte canale direcţia privirii poate

indica interesul sau intenţiile interlocutorului/ mişcările oculare sunt şi ele su!estive în privinţa

trăirilor şi intenţiilor. 1rivirea directă, oci-în-oci, este semnul atenţiei pe care ţi-o acordă

celălalt şi averti&ea&ă asupra formei de interacţiune ce va urma #eventualele intenţii a!resive,

faptul că doreşte să-ţi spună ceva sau dimpotrivă, aşteaptă un răspuns'. +n culturile vesticecontactul vi&ual semnifică descidere spre comunicare, iar evitarea lui este interpretată ca

nesinceritate, tendinţa de a-şi ascunde intenţiile. Mnele culturi orientale au norme care inter&ic să

priveşti în oci o persoană mai în vârstă, de se opus sau superioară ca statut social, !estul având

semnificaţia de sfidare, lipsă de maniere şi de respect.

A „sorbi din oci” nu este o fi!ură de stil. +ntr-un eperiment de psiolo!ie socială a fost

studiată relaţia dintre mărimea pupilei şi intensitatea atracţiei interpersonale au fost arătate mai

multor subiecţi două variante de foto!rafie ale unei persoane, într-una din ele pupilele fiindretuşate pentru a părea mai lar!i. 7eşi aceasta era sin!ura deosebire dintre cele două variante, în

mod constant subiecţii relatau că în po&a „retuşată” persoana pare mai simpatică, mai

atră!ătoare. 7eosebirea dintre cele două foto!rafii nu era sesi&ată la nivel conştient, dar oamenii

sunt atraşi de privirea care comunică interes şi atracţie. #ap. I.A. 8iller @>;, p. 2=


18/21

CAPIO!U! I0

Comunicarea vocal( 4 paralim"a#ul

0ocea

9ocea comunică prin înălţime, timbru şi intonaţie, informaţii despre starea afectivă de

moment, dar pe ba&a acestor informaţii facem inferenţe şi despre felul de a fi al unei persoane în

!eneral o voce ascuţită, răstită, va fi interpretată ca aparţinând unei persoane labile emoţional şirevendicative/ o voce joasă ca epresie a unei firi calme şi cumpătate, intonaţia vioaie ca

dinamism ş.a.m.d. 1ersoanele care lucrea&ă cu vocea #profesori, terapeuţi, medici, speaKeri,

politicieni, vân&ători, militari' au deprinderea de a-şi re!la intensitatea şi re!istrul vocii în funcţie

de audienţă şi de natura situaţiei. 5le utili&ea&ă vocea şi elementele epresive vocale ca pe nişte

instrumente cu ajutorul cărora îşi atin! scopurile interacţionale a convin!e, a motiva, a încuraja,

a consola, a se impune, a obţine conformarea. %a telefon, fără a vedea persoana, ne putem da

seama de nivelul de educaţie şi de apartenenţa persoanei la o astfel de ocupaţie numaiascultându-i vocea.

)omunicarea vocală este intrinsec le!ată de vorbire, având nenumărate aspecte care

particulari&ea&ă semnificaţia acesteia. Acelaşi cuvânt dobândeşte înţelesuri diferite în funcţie de

pronunţia folosită, intonaţie, accente, infleiuni ale vocii, timbru, ritmul vorbirii, pau&e

semnificative. 9orbirea pe un ton ridicat şi cu multe infleiuni trădea&ă iritare şi dorinţa de a

domina într-o dispută, pronunţia răspicată şi tare a cuvintelor trădea&ă #comunică' mânie,

încetineala şi monotonia B plictiseală etc. Accentul pus pe un anume cuvânt poate nuanţa

semnificaţia unei propo&iţii.

1e lân!ă funcţia de comunicare a stărilor emoţionale, indicii vocali furni&ea&ă

interlocutorului o serie de informaţii suplimentare despre ori!inea socială a vorbitorului, intenţii,

atitudini faţă de interlocutor şi faţă de situaţie etc. Ri constituie un canal important de comunicare

1!


19/21

directă, faţă în faţă, dar mai ales în cea intermediată de telefon, de eemplu, când suntem lipsiţi

de indicii nonverbali vi&uali #mimică, !esturi' care să complete&e semnificaţia mesajului. %a cele

mai de sus se adau!ă şi alte semnale vocale, mici icnete de surpri&ă, oftaturi, mormăieli de

aprobare sau de&aprobare, de interes sau de încurajare a interlocutorului, sunete de „umplutură”

#vocal fillrs' „îîî”, „ăăă” care trădea&ă preocuparea vorbitorului de a !ăsi formularea potrivită,

eventual deruta sau o ideaţie mai !reoaie.

Discordan5a dintre cuvinte şi diferitele aspecte ale comunicării nonverbale poate fi un

indiciu de nesinceritate minciuna este trădată prin contact vi&ual diminuat, mai multe

încuviinţări din cap, &âmbete mai rare, mai multe !esturi şi mişcări ale corpului, direcţionarea

redusă în orientarea posturală, modificări în cadenţa vorbirii #vorbire mai rară, cu şovăieli,

bâlbâieli', ridicarea vocii şi o latenţă mai mare în răspunsuri. $otuşi, nu toate ca&urile în care

cineva pre&intă astfel de modificări ale comportamentului nonverbal este vorba de minciună/ elesurvin şi atunci când persoana este foarte emoţionată sau iritată.

Pauzele nongramaticale #eistă şi pau&e !ramaticale, care constituie punctuaţia „sonoră”,

la capătul unor secvenţe de propo&iţie sau de fra&ă' pe care vorbitorul le interpune în discursul

său furni&ea&ă indicii despre discursul interior #pau&e în punctele critice', căutarea termenilor

#pau&e înaintea unor termeni neobişnuiţi, aleşi cu !rijă', planul comunicării.

;6presivitatea comunic(rii electronice scrise

)omunicarea scrisă tradiţională #pe ârtie' dispune şi ea de mijloace epresive de factură

verbală #utili&area fi!urilor de stil, !enul de limbaj ales, conotaţiile cuvintelor, semnificaţia

contetuală' şi paraverbală #semnele de punctuaţie'. Aceste mijloace epresive suplinesc mimica,

!estica şi celelalte componente nonverbale din comunicarea orală. %a începuturile comunicării

scrise prin internet, interlocutorii s-au !ăsit adeseori în situaţia de a nu se înţele!e, mai ales când

încercau să !lumească, deoarece atribuiau semnificaţii diferite mesajelor, în absenţa indicilor

nonverbali care nuanţea&ă înţele!erea în comunicarea orală.

-' &âmbet, -# încruntare, -' a face cu ociul.

Aceasta a dus la inventarea unor epresii !rafice ale emoţiilor, care pot fi scrise utili&ând

caracterele eistente pe tastatură B emoticoane #termen provenit din „emotion icons” B emoticons

1


20/21


21/21

BIB!IORAFI;

)ioloca 3on B 61siosociolo!ie şi peda!o!ie militară”, 5ditura 8ilitară, Jucureşti, @@2

*oomen, I.0. B 6Rtiinţa comunicării”, 5ditura Eumanitas, Jucureşti, @@?

1etca 3oan B 6)omunicarea în conducere B materiale documentare”, Jucureşti, @@2

Stanton *ici B 6)omunicarea”, 5ditura Rtiinţifică şi $enică”, Jucureşti, @@<

Jonciu )ătălina , 3nstrumente mana!eriale psiosociolo!ice, 5ditura A%%, J5)F,2/

)ristea 7 B Structurile psio-sociale ale !rupului şi eficienţa acţiunii, 5d Academică Jucureşti

@?;.

Toiţa 5lena- 8ana!ement educaţional/ profesorul-mana!er roluri şi metodolo!ie/ )olle!ium,

1olirom 2 3aşi/

1ease, A %imbajul trupului.Jucureşti #@@:' 5d 1olimarK.

1rodan Adriana, 8ana!ementul de succes. 8otivaţie şi comportament. )olle!ium, 1olirom, 3aşi-

@@@/8anual de mana!ement educaţional, pentru directorii de unităţi şcolare-3nstitutul de Rtiinţe ale

5ducaţiei, 5ditura 1C(I*(S3S, 2, coordonator Rerban 3osifescu/

21

ARPAM II Proiect Comunicare Organizationala

Documents

Transcript of ARPAM II Proiect Comunicare Organizationala