Aristotel - Categorii, Despre Interpretare (Humanitas)

7/18/2019 Aristotel - Categorii, Despre Interpretare (Humanitas)

http://slidepdf.com/reader/full/aristotel-categorii-despre-interpretare-humanitas 1/395



P'R'OIGME



RL

Categorii. DespreIterpretare

ANTASŞ



opera colecţiei

IOANA DRAGMIRESCU MRDARE

Di P Biiii Nţi mâiigii D i 1 Aristotel; trad., cuv înainte note

comentariu ş inerpretare de Constantn Noca -Bucureşti: Humanta 2005

BiblogrISBN 973 -50 -0947-

Noca Constatin (tad pref; coment.)

6.2

© HUMANITAS, 8, , pentru prezenta vesiune românască

EDITUR HUMNTSPaţa Presei Libere 0370 Bucureşti Româniatel 021 37 9fax 02/37 24

wwwhumantasroComenz CRTE PRIN POŞTĂ e 02/3 230ax 0213 50 35CPCE CP 4Bucureştemai: cpp@humantarowwwibarilehumanitaro

ISB 0947-



Notă edţe

Prima pare a volumului de faă reuneşe exul Cagrr lui Arisoel în raducerea lui Consann Noicaupă edia Bekker, cu puncuaia şi alniaele orginalu- (apăru în: Porfr, Dexp, Amonius, Cmentar aCaegorle u Arstte Ediura Academe, Bucureş,68) şi sudul Pentru nteretare a Caegoriilor Arstte de Consann Noica (apăru în Prbeme

gcă vo Edura Academe, Bucureşt, 68)Cea de a doua pare cuprnde exul raaului Despreterpretare al lui Aristoel în raducerea lui Consannoca după ediia Bekker, cu puncuaa şi aniaele ori- aluui, sudiul Comenaru dn perspecivă modernă raaul Despre nteretare al ui Arisoel de Con-

anin Noica ( ambele apărue în Ammonius, Sephanus,mentar a tratatu Despre inerpreare a u Arste Ediura Academie, Bucureşi, 7) precum şiagni dn comenari al e raaulu arisoelc raduse deConsann Noca şi apărue în p ct

De asemenea, în Addendum apare arcolul Arstte Perre Aubenque dn Dctnare des Phsphes

(U, Paris, 184) în raducerea lu D. AlexandruMenionăm că ma exisă o raducere în imba română Categrr şi a raaului Despre nteretare cea da-ată lui Mrcea lorian ş apăruă a Ediura şiinifcă,cureşi, 157.



CategoriiTraducere ş i nerpreare

deCNSTANTIN NICA



T rata tul despreg

al lu Arstotel

Se numesc omonime cele al căror nume singur e comun,

e când raiunea de a fi, poriviă cu numele, ese diferiă,a cum vieuior ese aâ omul, câ şi cel pica a aces-a, înradevăr, doar numele ese comun, în imp ce ra-uea de a fi, poriviă cu numele, ese diferiă : căci, dacă reda cineva ce înseamnă, penru fiecare din ei, a fi vie-ior, aunci ar reda un sens] o raiune proprie fiecă-

ia a rândul lor, se numesc sinonime cele la careeoporivă numele ese comun şi raiunea de a fi, pori-ă cu numele, e ceeaşi , ca, de pildă, vieuior ese aâmul câ şi boul Inradevăr omul şi boul sun desem-ai cu numele comun de vieuior iar raiunea de a fie aceeai ăci, dacă ar reda cineva penru raiunea fie-ăruia, care ese şi la unul, şi la alul firea de vieui or, ar

da o aceeaşi raiune. Iar paronime se numesc oae câe rag de la ceva desemnarea lor, pe baza numelui, di-eid însă pin erminaie, ca, de pildă, grămăicul de laamaică şi cel cura os de la cura

Dinre rosiri, unele se spun pe bază de legăură, aleleăă legăură Cele pe bază de legăură sun, de pildă, omul

t Prnteele drete unt le trdutorulu ele oşnute r txtulu



ARTOTE

argă, omul învie cele ără egără : om, bou, aleargă,înge

inre realiăi unee se spun despre un obiec oare-

ca, dar nu sun în nici un subiec, aşa cum om se spunedepre un subiec m oarecare, dar nu ese în nici un subi atee sun subiec dar nu se spun despre niciun subiec ( iar a f î subiec numesc ceea ce, subzisândîn eva, dar nu ca pare, nu poae ouşi să ie în aaraceli în care ese , aşa cum o anumiă cunoaşere gramaicaă ese în subieul sule, însă nu se poae spune despre nii un subiec, iar un alb anumi ese în subieculcorp (căci orice cuare ese nrun corp), nsă nu se spu-ne despre nici un subiec atee deoporivă se spun despreun subiec şi sun în subiec, aşa cum şi ina ese în su-bieul sue, dar se şi spune despre un subiec, despregramaică atee în schimb, nu sun nici în subie şi nici

nu se spun despre un subiec, ca de pildă un om anumisau un cal anumi, căci nici unul din aceşia nici nu eseînrun subiec, nici nu se spune despre un subiec Iar îngenera cele individuale şi una la număr nu se spun desprenici un subiec însă nimic nu se opune a unele să ie nsubie, căci o cunoaşere gramaicală anumiă ace pare

din cele ce sun înrun subiec

unci când se enună a predica] ceva despre un a-ul ca despre un subiec, oae câe se spun despre ceea ceese enuna predica] se vor rosi şi despre subiec aşa

cum om ese enuna despre un om anumi, iar vieuior espre om aşada, şi despre un om anumi se va enunavieiorul căi un om anumi ese şi om, şi vieuior

a cee de gen dieri şi nerânduie unele sub alele,dienee şi ee sun deosebie ca specie, de pildă ale



ATGO

euiorulu ş i ale şiei, căci dereee veuoruuu pedesu bpedul, îaripaul şi acvacul, pe cdele ale şe c ua d acesea o şă dierid

e o a ă şă pri aceea că e bipedă Isă la geurleduie uele sub aele, imi u se opue să ie aceleaşiieree, căc geurile superioare se euă despre celee sub ele, aşa îc oae ce su dieree ale predi-aului vor i şi ae sub ecului

iecare dire cee rosie ără ici o legăură semi-că sau subsaă sau mărime, sau el de a i, sau cevaelaiv, sau ocul ude, sau momeul cd, sau poziie,au posesiue, sau aciue, sau îrurire Iar se, spre a vorbi pri exemple, om, cal , de

emplu, de doi i, de rei co feu de

f :

alb, gră-ăic ceva reatv : dublu, umăae, mai mare iar îceu, î agora ieri, aul recu e culca, aşeza e îcăla, e îarma ăiere,dere a ăia, a ars iecare să dre ceespuse, î sie, u se roseşe pri ici o airmare, aceasaroducduse î shimb prin împlerea lor uele cu a-

ee Căci orice airmare se dovedeşe a i sau adevăraăau alsă, pe cd imic di cele spuse ără vreo legăurău e ii adevăra, ici as, ca de pildă om, alb, aleargă,vge.

Subsaă, î chip pricipal, î prim rd ş pri ex-eleă ese cea care u se spue despre ii u sube ici u ese ru subiec, ca de pildă u om aumi

Nele tegorlor n nt lnate n texl gre ( )



2 OT

sau un cal anumi n schimb subsane secunde sun nu-mie speiile în are subzisă cele ce se numesc în primrând subsane, aâ ele, câ şi genurle acesor speci, cum

subzisă, de pi ldă, un om anumi în speca de om, genulspeciei iind veuioru ; aşadar, acesea se numesc sub-sane secunde, anume aâ omul, câ şi vieuiorul Esensă vădi, din cele de mai sus, că penru cele [subsanele] spuse despre un su biec e necesar ca şi numele şi raiunea să ie enunae desp re sub ec ; de pildă, omul esespus despre subiecul om anumi, şi ireşe că numele seenună căci vei spune om despre un om anumi darşi raiunea de om se va enuna despre un om anumi, căciun om anumi ese şi om, şi vieuior Aşa încâ şi nu-mele, şi raiunea de a i] vor i enunae despre subiec.Dinre cele ce sun înrun subec, în schmb, la cele maimule nici numele, nici raiunea nu se enună despre su-biec ; la unee însă nmic nu se opune ca numele să ie enuna cândva despre subec, în imp ce raiunea ese cunepună [să ie enunaă cum, de pildă, albu se enun-ă ca iind înrun subiec corp, căci corpul ese numalb, nsă raiunea de alb nu se va enuna nicdecum desprecorp. În schimb, oae celelale sau se spun despre subiec

ele subsane prime, sau sun subiece însele Iar aces lucru e vădi în cazurile pariculare la îndemână cum, depildă, vieuior se spune despre om, deci şi despre un omanumi, căci, dacă nu sar spune despre nic unul dnreoamenii anumii, nu sar spune nici despre om în genere ;

a el culoarea ese în corp, deci şi înrun corp anumi,

căci dacă nar în vreunul din cele pariculare, nar inici în corp în general Aşa încâ oae celelale se spunsau despre subiecele subsane prime, sau sun subece însele Neeisând dec subsanee prime, e cu nepuinăsă ie vreunul din celelale



ATEOR 3

ire subsaele secude, specia e subsaă maiare măsură decâ geul, căci ea ese mai apropiaă deubsaa primă Îradevăr, dacă ar reda cieva ce ese

ubsaa primă, o va ace î chip ai cuoscu i maiamiliar redâd specia decâ geu, cum, de pi ldă, expi-d ce ese omu aumi, lar reda î chip mai cuoscuspuâd că ese u om decâ că e vieuior; căci primulse ceva mai propriu omului aumi, pe câd ceălal eeva mai comu. Iar redâduse ce ese u pom aumi,e va spue î chip mai cuoscu cum că e pom decâ că plaă Î plus, subsaele prime, pri apul că sau baza uuror celorale i că oae ceelale se euăespre ele sau su î ele, se i umesc, di aceasă cauză,ri exceleă subsae Îsă la el cum se raporeazăubsaele prime la oae celelale, o aa se raporează specia la ge căci specia să la baza geului ; îrade-ăr, geurile se euă despre specii, pe câd specii le ue coveresc aă de geuri Pri urmare, i di aces eaezulă că] specia e î mai mare măsură subsaă decâeul Î schimb, dire speciie care ele îsele u sueuri, ici ua u e subsaă î mai mare măsură decâa, căci u vei reda imic mai porivi despre u om au-

i spuâd că e om decâ despre u cal aumi spuâdă e cal Iar la e, i dire primele subsae, ici ua use mai mul subsaă decâ ala, căci u e î mai mareăsură subsaă u om aumi decâ u bou aumi

Î chip iresc îsă, după subsaele prime, sigureire celelae su umie subsae secude speciile i

eurile, căci umai ele îăiează subsaa primă, di-e cele care se euă. Îradevăr, dacă ar vrea s ă redeaeva ce ese u om aumi, auci îăiâd specia ieul o va ace î chip mai porivi i îl va face mai cuos-u îăiâd că e om decâ că e ieuior, pe câd orice



AROT

dre ceale ar îfăa e, o va f făcu î chp ma ele-gm, ca e pdă, spud că e alb, sau că aleargă, sauîfă orce alceva Pr urmare î chp fresc s-

gure acea, prre celelale, se umesc subsae. Îplus, pr fapu că subsanele prme sau la baza uu ror celorle, ele se umesc subsae î chp prcpal

Îsă, aa cm subsaele prme se raporează la oae ce-lelale, a fe se raporează specle geurle subsaelor prm la oae ele rămase, căc despre oae acesea

se euă ele rămaseÎradevăr, pe u om aum îl vedeclara grămăc dec pe om, pe veuor î ve pu-

ea um grămăc La fel cu prvre la celelaleEse, p de ală pare, comu orcăre subsae fap-

ul de a u f îru subec Înradevăr, subsaa prmăc u es îru subec c u se spue despre usub ec ar cu prvre la subsaele secude ese evde î felul urmăor cum că ele u su îru subec. Căcom se spue despre u subec, despre u om aum,îsă u e îru subec omul u ese îru om au-m la fel veuor se spue despre u subec, despreu om aum, îsă veuoru u ese îru om aum De alfel, dre cele ce su î subec, mc u

erzce ca umele uora să se eue ueor despresubec, rauea îsă e cu epuă Î schmb, la subsaele secude se euă despre subec umele, rauea căc ve arbu rauea de om unu aum om,precum cea de veuor Asfel îc subsaa u e d-re cele aflae î subec. Numa că u ese vorba de ceva

propru susae, c dferea face pare dre celece u sun ubec Îradevăr, pedesrul bpedul serosesc despre subecu reprezea de om, îsă u suî subec, căc bpdul sau pedesrul u se află î om.Iar, de asemea, rauea dferee se euă despre ceea



AGOR 5

se spue derea, cum, de pldă, dacă pedesrul seue despre om auc ş rauea pedesrulu se vaua despre om căc omu ese pedesru. Să u e ul-

e să apul că, rucâ subecele su îregur, păr\e subsaelor ear puea apărea ca ed subsae.

c u sa spus cele alae î subec, la el cum sarue părle subzsee î ceva

Reve să subsaelor ş dereelor apul că oae spu î chp som de căre ele Căc oae euă-

e pe baza lor su ăcue e despre cele dvduale, epre spec Negreş d subsaa prmă u dervă] c aegore euare] căc ea u se euă despre c ubec îsă, dre subsaele secude, speca se eu\ despre vd, ar geul aâ despre spece, câ ş de-e dvd Pe de aă pare, dereele de asemeea se 3b

uă aâ despre spec, câ ş despre dvz Iar sub-ele prme prmesc ş rauea speclor, ş cea a geu- pe câd speca pe cea a geulu căc oae câe se spupre predca se vor spue ş despre subec La el îsă,c le ş dvz accepă deoporvă rauea dere\or Îradevăr, erau some cele care aveau co umee ş aceeaş raue, asel îcâ oae cele spuse bază de subsaă ş pe bază de dereă se rosesc p som.

Pe de ală pare, orce subsaă pare să seme cevaum. Cu prvre a subsaee prme, ese de eăgăL ş adevăra cum că semncă ceva aum, căc lu dca ese ceva dvdual ş uu la umăr ar cu

re la subsaele secude se pare de asemeea, pr a de umr, că ele seamă ceva aum, ca aucd spu om sau veuor ouş u e cu adevăra c ele semcă ma degrabă u el de a f căc subect u e ceva uc, ca subsaa prmă, c om ş veuor



RTOT

s euă despre mai mul i. să ele u îseamă î chipasolu u el de a i, cum ar aceo albul de pildă. Căciabul u semiică imic alceva decâ u el de a i Î

shimb, specia şi geul deiesc elul de a i cu privire lasbsaă e le semiică de ce el aume ese o subsaăIr pri ge deermiarea se ace asupra mai mulora de-câ pri specie ce ce spue vieuior cupride mai muledcâ cel ce spue om

Le revie subsaelor şi apul că imic u e ese co-rar. Îradevăr, ce ar puea i corar subsaei prime,băoară uui om aumi sau uui vieui or aumi ? Căciimic u le ese corar Nici aă de om sau aă de vie-uior u e imic corar. Dar aceasa u repreziă cevapropriu subsaei, ci ese asel peru mue alele, bu-ăoară peru mărime căci imic u ese corar măsu-rii de doi coi sau rei coi şi ici, ireşe, lui zece, sau

vreuuia de aces el doar dacă u sar sue că mulular i corar puiului sau marele micului Isă dire mă-rimile deermiae, ici ua u ese corară aleia

Pe de ală pare subsaa pare să u admiă mai mulul sau mai puiul Vreau să spu u că subsaa ari î mai mare măsură subsaă decâ o ala (căci doarsa spus că ese), ci că iecare subsaă ca aare u se spunemai mu sau mai pi De pildă, dacă aceasă subsaăese om, u va i mai mul sau mai pui om ici el în

suşi aă de sie, ici uul aă de aul ; căci uul aă dealul u e mai mul om, aşa cum albul ese mai mul saumi pui alb decâ u alul şi cum rumosul se spue maim sau mai pui aă de au . De asemeea u lucru,

aclaşi chiar, se poae spue mai mul sau mai pui de-spe sie, aşa cum, dacă un corp ese alb, el se spue maial acum decâ îaie, sau cald iid, se spue a i maical şi mai pui cald. Î schimb, subsaa u se spuedee mai mul sau mai pui căci ici omul u e socoi



TGOR 7

um mai mul om dec înaine, nici, irese, nimic dinelale ce sun subsane În concluzie, subsana numeşe pe mai mul şi mai puin.

Dar în cea mai mare măsură caracer propriu al subanei pare a i apul că aceeaşi şi una la număr iind,' admie conrarii, pe cnd cu privire la alele, în speă oae ce nu sun subsane, nu sar puea învedera niciul care, unu fiind a număr, să poaă primi conrarii pildă, culoarea, care ese aceeaşi şi una la număr, nu i albă şi neagră, nici o aceeaşi apă, una la număr, nu i rea şi bună iar la el cu oae cele ce nu sun sub-ne. În schimb, subsana, una şi aceeaşi iind la număr,e cu adevăra primioare de conrarii, precum un omumi, unu şi acelaşi iind, devine cnd alb, nd negru cnd cald, cnd rece, cnd rău, cnd bun In cazul al a, nimic nu vădeşe aşa ceva, doar dacă nar aduce ci

va vreo înmpinare, spunnd că vorbirea şi părerea suscepibile de conrarii . Căci o aceeaşi vorbire pare ie adevăraă şi alsă, bunăoară, dacă ar i adevăraă spu- că să os cineva, în clipa cnd acesa se ridică spusa i alsă Iar la e şi cu opinia, căci , dacă ar opina ci-va în chip adevăra că un ins şade, aunci, în clipa cndesa se ridică, părerea va i alsă dacă o păsrează cu prie la apul în chesiune Dar chiar dacă sar acceaeasă înmpinare, exisă ouşi o dierenă de mod. In- adevăr, cele ce se ransormă, în cazul subsanelor, sun însele primioare de conrarii căci subiecul] samba, devenind rece din cald (preăcnduse cu ade-a şi negru din alb sau bun din rău Iar la el şi în ca-

l celorlale, iecare ese primior de conrarii, ca iindscepibil de preacere. În schimb, vorbirea şi părerea însele rămn absolu nemişcae în oae privinel e, în p ce lucrul care se schimbă devine conrar aă de ele c înradevăr spusa cum că cineva şade rămne aceeaşi,



1 ARTOTE

ar înruc lucrul s e schbă, ea devne cnd adevăraă,4b cnd falsă a fel ş în cazul părer. Aşa înc, înrun fel,

ese propru subsane să fe proare de conrar prn

prefacerea e. Dacă dec sar ade ş aceasa, cu că părerea ş vorbrea ar f proare de conrar, un aseenealucru nu e adevăra Căc vorbrea ş părerea nu se spunproare de conrar prn aceea că ele însele ar f suscepble de a pr ceva, c prn aceea că efecul sa pe-recu pe a pan Înradevăr, prn aceea că un fap aresau nu are loc prn aceasa se ş spune că vorbrea e ade-văraă or falsă, ar nu în sensul că vorbrea însăş ar fproare de conrar. În chp absou, nc nu e ş-ca de ceva, nc vorbrea nc părerea, aşa înc ele narpuea f proare de conrar, de vree ce nu se veş-e nc un efec în ele, pe când subsana, prnd în fapea însăş conrarle, ese asfel socoă proare de con-rar ea ade boala ş sănăaea albeaa ş negreaa, arprnd ea însăş pe fecare dn acesea, ese socoă a fproare de conrar Concluza ese că se poae so-co un caracer propru su bsane fapul că, aceeaş ş una a nuăr fnd, ea ese proare de conrar po-rv cu schbarea propre Aa fe spus despre sub-

sană dec.

Dnre mărm, una ese deernaă dsconnuă], alaconnuă una ese alcăuă dn păr avnd prn ele însele aşezare unele faă de alele ş ala dn păr ce nu au

aşezare Mărm dsconnue sun, de pldă, nuărul şvorbrea, pe cnd connue, ln, suprafaa, volumul ş,dncolo de ele, mpul ş spaul Inradevăr, prnre părle nuărulu nu exsă nc un eren coun prn careacese păr să adere, u, de pldă, dacă cnc ese o



ATGOR 1 9

e a ui zece auci pri ici u erme comu ueră primele cici şi celelale cici, ci e e su disic; şi, desigur, ici cele rei cu cee şape u aderă pri

ci u erme comu î geeral, u ai puea cocepe umăr vreu erme comu al părilor, ci ele s e dis-g saoric, asel c umărul ace pare dire celescoiue. Dar la el şi vorbirea ace pare dire cee disiue C despre apul că vorbirea e o mărime, eseide ea se măsoară pri silabă lugă şi scură, refe-dumă, bieîeles, la vorbirea ce se produce pri voceăci pri ici u erme comu deal ei u aderă pări-: îradevăr, u exisă erme comu pri care să ie coac silabee, ci iecare să disică ca aare Î imb, liia ese coiuă căci poae i cocepu u er-e comu pri care pările ei să ire oac pucl, iar la supraaă liia, deoarece pările supraeei

deră priru erme comu a e, pe de ală pare, a corp sar puea cocepe u erme comu, l iie oripraaă, pri care păril e corpului iră î coac Îsă impul c şi spaiul ac pare dire acesea : rade-r, impul de acum iră coac a cu cel recu, şi cu cel viior De asemeea, spaiul e dire cele co-ue căci pările corpului domiă u aumi spaiu, elerd î coac priru erme comu deci şi păre spaiului, pe care le domiă fiecare di pările corpuui, iră coac pri acelaşi erme pri care o ac şiările corpului. Aşa îc rezulă că şi spaiul ese coi-u : pările sale iră î coac priru erme comu

I plus, uele mărimi] se alcăuiesc di pări ce au pri

e see aşezare uele aă de celelale, alele di părie u au aşezarea, cum, de pildă, pările liiei au aşezareele faă de alele căci iecare dire ele se ală udeva ai puea deosebi şi reda cu privire la iecare ude s elă supraaă şi pi ce el de pare iră coac cu



0 SO

elelalte. Tot astfel însă şi pările suprafeei au o anumităaşezare căci la fel s ar putea reda unde se află fiecare şium intră în contact unele cu altele De asemenea si cele

ale corplui precum şi cel e ale spaiului. În schimb ne-greşit cu privire la număr nu sar putea dovedi că păr-ile au vreo aşezare unele faă de altele sau că se află undeva,recum şi care dintre pări intră în contact unele cu al-tele. Şi nici cu privire la părle timpului : întradevăr niciuna din pările timpului nu persistă ; iar ceea ce nu este

ersistent cum oare ar putea avea o aşezare ? Ci mai degraă sar putea spune că e vorba de o ordine oarecare prinfaptul că o parte a timpulu este anterioară al ta poste-rioară În ce priveşte numărul lucrurile stau în acelaşichip prin faptul că mai întâi se numără unu decât doi şidoi decât trei şi astfel ai putea avea o anumită ordinedar aşezare nu ai putea concepe defel Vorbirea are locşi ea la fel nic i una dintre pările ei nu persistă ci odatărostită ea nu mai poae fi păsrată aşa încât nu încape aşezare a părilor ei de vreme ce nimic nu persistă . Aşadarunele mărimi] sau alcătuit din pări cu şezare alteledin pări fără aşezare

În chip principal însă sunt numite mărimi doar cele

menionate, pe când toate celelalte prin acciden întra-devăr doar privind spre cele dintâi le numim şi pe cele-lalte mărimi cum, de pildă, se socoteşte că e mult alb prinfaptul că suprafaa este întinsă şi o aciune este mare prinfaptul că are loc în mult timp şi cu multă mişcare căcinu ca atare este numită fiecare dintre acestea o mărime.

e pildă dacă ar reda cineva cât de mare este aciuneaar determinao prin timp înfăişândo ca fiind de un ansu oricum altfel Şi că albul este o mărime sar determina rednd suprafaa căci pe cât de mare este suprafaa atât se va sune că este şi a lul Aşa încât singurele



CGO

ărm în chp prncpal ş ca atare se socotesc cele men-ate, pe când dntre celelalte nc una ca atare, c doar n accdent

Pe deasupra mărm nu este nmc contrar.În ca-l mărmlor determnate întradevăr este lmpede că

c u le e contrar, de pldă cel de do co suprafeeu vreunea de acest so căc nmc nu le este contrarar dacă nar spune cneva că multul este contrar puulu sau marelu mculu Numa că nc unul dntreestea u este mărme, c ele fac parte dtre relatvetradevăr nmc nu e declarat mare or mc în sne c raportare la un altul cum de p ldă, un munte estecott mc pe când un sâmbure este mare prn aceea cătmul e ma mare decât altele de acelaş so ar celălalta mc decât altele de acelaş so Aşadar, raportarea see faă de altul de vreme ce freşte, dacă sar vorb de

c sau mare în sne atunc muntele nar putea f vre- ată spus mc ş sâmburele mare Tot astfel spunem cărun sat sunt mul oaen ş în Atena pun fnd to- s mult ma mult ac Insă mărmea de do cot s cea tre co ca ş fecare dn acestea semnfcă �fctv]o ărme pe care marele ş mcul nu semnfcă atât o mă e cât ma degrabă ceva relatv, căc marele ş mcult consderate faă de un altul. Aşa încât este lmpedeC acestea fac parte dntre relatve De altfel, fe să sarbl despre ele că sunt mărm fe că nu încă nu lear mc contrar lor căc lucrul ce nu poate f luat el însuş atare c drept raportat la altceva cum oare ar putea; ea el ceva contrar ? În cazul însă că marele ş mcul vorf socotte contrar se va întâmpla ca un acelaş lucru sămtă s multan contrar le s dec ca lucrurle în ches e săş fe lor însele contar Întradevă ar rezultaC smultan un acelaş lucru este mare ş mc căc el estec faă de unul, mare însă, acelaş fnd faă de alul. Aşa



2 SO

încât ar rezulta că un acelaşi lucru este şi mare şi mic prinraport la acelaşi tip, deci primeşte s imultan contra

riile Însă nimic nu se dovedeşte a primi simultan con-

trariile ca în cazul substanei ea e drept, se dovedeşteprimitoare de contrarii toşi cineva nu e simultan bolnavşi sănătos. Iar nici alb şi negru nu e simultan Dar nicidintre celelalte dincolo de subsană] nimic nu primeştesimulan contrariile De as emenea ar rezulta că lucrurileîş i sunt lor însele cntrarii . Căci dacă marele e contrarmicului, i ar un acelaşi lucru este simulan mare ş i mic,atunci acelaşi lucru îşi este contrar sieşi Dar e ceva cu ne-putină ca un lucru săşi fie contrar sieşi. Prin urmaremarele nu este contrar micului nici multul puinului aşaîncât chiar dacă se va spune că ele nu fac parte dintre re-lative, ci in de mărme încă nu se va căpăta nimic con-trar Însă prin excelenă, contrarietatea mărimii pare săaibă loc în legăură cu spaiul Căci obişnuim a pune susul drept contrar osului p rin os înelegând regiunea din-spre centru, întrcât centrul are depărtarea maximă faăde marginile universului Iar cei muli par a prelua de aicişi definiia pentru celelalte contrarii căci se definesc dreptcontrarii cele dintrun acelaşi gen, distanate la maximum.

Pe de altă parte mărimea nu pare să admită mai mul-tul sau mai puinul, de pilă mărimea de doi coi căcinu este mai mult de doi coi o mărime decât alta. Şi nicinumărul, cum, de pi ldă trei nu este numit mai mult treidecât cinci nici cinci decât rei Iar nici timpul nu e declarat în mai mare măsră timp unul dect altul Nici vreuna

din mărimile amintite nu e socotiă ca avnd pe mai multşi mai puin În concluzie, mărimea nu admite pe maimult ş i mai puin

Dar propriu prin excelenă pentru mărime se socoteşte faptul că ele sunt egale şi inegale Întradevăr fiecare



CTG 3

ntre mărimile menionate este denumită şi egală şi ine-ală aşa cum corpul este numit şi egal şi inegal, timpul egal şi inegal. Iar la fel în cazul celorlalte menionate

ecare este socotită deopotrivă egală şi inegală În schimbintre celelalte câte nu sunt mărimi nu sar putea defelpune despre vreuna că este egală şi inegală aşa cum dis-oziia cuiva nu e defel socotită egală ori inegală ci maiegrabă asemănătoare, iar albul defel ega ori inegal cisemănător. Aşa încât propriu prin excelenă mărimii eseă se enune despre ea egalul şi inegalul

Se numesc relative toate câte, ele însele ca atare se spun ine de altele sau se raportează oricum faă de un alulum de pildă, mai marele este spus, ca atare, ca fiind alltuia ; căci se numeşte mai mare al cuiva i ar dublul esteus ca atare, ca fiind al altuia căci este socotit dublu aliva Tot astfel şi celelalte de acest soi. Însă prin rela b

ve se numără si unele de felul următor, cum ar fi carac-rul dispozii'a senzaia, cunoaşterea aşezarea Căcioate cele enumerate sunt spuse ca atare drep inând

e un altul şi nu întraltfel ; întradevăr, caracterul estearacter de ceva cunoaşterea este cunoaştere a ceva aşearea este aşezare a cuiva iar celelalte la fel Aşadar rela-ve sunt oae câe ele însele ca atare sunt spuse drepând de ceva sau se raportează oricum altfel la ceva,um de pildă, un munte e socotit mare faă de un altul ;ăci faă de ceva e spus mare muntele iar asemănătorulc socotit asemănător cuiva toate celelalte de acest fel fiinduse aşa prin rapor la ceva. Deopotrivă culcarea oriontală starea verticală si sederea sunt anumite asezărir aşezarea face parte dn re relative. În schimb fi în- s orizontal a sta vertical şi a şedea nu sunt ele însele



2 SO

aşezări ci poziii t numai că se spun în chip pa-ronimic de la aşezările menionate

Există pe de altă parte, contrarietate în sânul relati-

velor, aşa cum de pildă, virtutea este contrară viciu lui,fiecare dintre ele fiind un relativ iar cunoaşterea contrară neştiinei Totuşi, nu tuturor relativelor l e revinecontrariul întradevăr dublului nui este nimic contrar,nici triplului nici vreunuia dintre acestea De asemenea,relativele par să admită şi mai multul, şi mai puinul, căciasemănătorul este spus mai mult şi mai puin, şi inegalulmai mult şi mai puin fiecare dintre ele fiind un relativîntradevăr, asemănătorul es te spus asemănător cuiva şiinegalul inegal cuiva Însă nu oate relativele admit maimultul şi mai puinul dublu l nu e spus mai mult şi maipuin dublu n ici vreunul dintre acesea.

Pe de altă parte toate relativele se rostesc faă de con

versele lor, cum de pi ldă sclav este spus sclav al stăpâ-nului şi stăpânul stăpân al sclavului, iar dublul dublu alumătăii şi umătatea jumăate a dublului mai marele maimare al micului si mai micul mai mic al marelui. a fel siîn cazul celorlal e, afară doar că uneori are loc o deosbire de caz în folosirea cuvântului aşa cum de pildă cunoaşterea este spusă a fi cunoaştere a cunoscutului pecând cunoscutul e cunoscu prin cunoaştere, şi s enzaiae senzaie a sensibilului, pe când sensibilul e sensibil prinsenzaie. Totuşi uneori rostirea nu pare a se converiîn cazul că nu sa făcut redarea în chip legitim faă de lu-crul rostit, ci acela care o răstoarnă greşeşte, ca de pi-dă în cazul aripii dacă sa redat cum că este a păsării,

nu se obine conversiunea pasăre a aripii . Căci nu sa redat în chip potrivi prima spusă aripă a păsării în-trucât nu în măsura în care este vorba de pasăre se spunecă aripa este a ei, ci în măsura în care e un înaripat, deoa-rece există aripi la multe altele ce nu sunt păsări. Aşa



CGO 25

cât, î cazul că se redă î chp potrvt rostrea atunca se ş converteşte ca, de pldă că arpa este a pă a în-rpatulu ş înarpatul este înarpat prn arpă. Insă une

r este necesar char să se creeze termen în cazul anume nu e dante stablt un nume faă de care să se poatăace potrvt redarea cum de pldă dacă sar răsturna rosrea cârmă a nave , nu sar obne o redare potrvtăăc nu în măsura în care e navă poate f cârma socottăa revenndu exstă întradevăr nave care nu au cârmee aceea nc nu se convereşte căc despre navă nu seoate spune navă a cârme . Dar poate că redarea ar fa potrvtă dacă sar face întrastfel, spunânduse deldă, despre cârmă că e una a cârmonave sau orcum altl căc ac nu exstă nume Întradevăr rostrea se şconverteşte în cazul că e potrvt redată cârmonava estecrmonavă prn cârmă Iar la fel ş în alte cazur, aşa cum

de pldă despre cap s ar reda ma potrvt spunândusecă este cap al căpăânatulu decât al veuorulu căcu în măsura în care e veuor are cap : multe dntre veutoare nc nu au cap I ar în felul acesta negreşt cne-va ar putea lesne înelege pe cele care nau parte de numedacă, pornnd de la prmele cuvnte sar nsttu numeş pentru cele ce se convertesc faă de ele aşa cum în cazul celor de ma sus dn arpă derva] înarpat ş dn cârmă cârmonavă. Aşadar, toate relatvele în cazul că se faceredarea potrvtă, se spun faă de conversele lor, de vreme ce, în cazul că se face redarea la înâmplare ş nu faăde însuş lucrul în chestune nu are loc conversuneaAfrm însă că c dtre cele î chp recunoscut rostte

faă de conversele lor ş care au parte de nume în ce le pr-veşte nu se converteşte vreunul în cazul că redarea se faceaă de unul dntre accdente ş nu faă de însuş lucrulî chestune, cum de pldă, la sclav, dacă el nu e redatca fnd al stăpânulu c al omulu sau bpedulu sau al



SOT

oricăror aspecte] de acest soi atunci nu încape conver-siune, căci nu e potrivită redarea În plus dacă s a făcutbine redarea faă de ceea ce se vorbeşte dar dacă s ar tre

ce cu vederea toate cele ce nu sunt decât accidente men-inânduse acel lucru, numai faă de care sa făcut redarean chip potrivit atunci se va vorbi s tatornic prin raportla lucrul în chestiune, cum, de pildă, dacă sclavul e numit aşa prin rapor la stăpân, atunci trecânduse cu vederea oate cele accidentale pentru stăpân, ca de pildăfaptul de a fi biped sau capabi l de cunoaştere şi de a fiom, şi ăsânduse numai fapul că este stăpân, atunci seva vorbi s tatornic despre sclav prin raport la termenulîn cestiune el însuşi, căci sclavul este sclav al stăpânu

7b lui In schimb dacă nu s a redat în chip potrivit faă dece anume se vorbeste, aunci trecânduse cu vederea oatecelelalte [aspecte] şi ăsânduse doar cel faă de care sa

făcut redarea, nu se va mai vorbi prin raport la terme-nul în chestiune. Să admitem că sclavul e redat ca fiindal omului i ar aripa a păsării ş i că este trecut cu vedereaîn ce priveşte omul faptul de a fi stăpân atunci sclavulnu se va mai rosti faă de om căci nefiind stăpân nu vafi nici sclav. a fel şi în cazul păsării să admitem că e tre-cut cu vederea faptul de a fi înaripată atunci aripa nu vamai fi un relaiv căci neexistând înaripat aripa nu va maifi nici ea a cuiva . În concluzie, trebuie să se facă redarea prin raport la ceva în chip potrivit ros tit întrun felDacă există un nume s tabilit, redarea devine usoară dacăînsă nu există, aunci poate fi necesar să se c eeze unulAşa redând lucrurile este evident că toate relativele se

vor rosti faă de conversele lor Relativele par fi s imultane prin natură iar în cazul ce-lor mai multe lucrul e adevărat. Căci dublul ş i umătaeasunt simultane iar dacă uătatea este aunci este ş i dublul şi dacă exisă sclavul, există şi stăpânul la fel şi cu



CTG 27

lelalte. Dar ele se şi suprimă reciproc căci neexistândublul, nu există jumătatea ş neexstând jumătatea nuistă dublul la fel ş n cazul celorlalte de acest soi. Insă

n cazul tuturor relativelor pare să fie adevăra că elent prin firea lor simultane ntradevăr cunoscutul artea părea anteror cunoaşteri Aşa de pldă no pri-im ştiinele n cele mai multe cazuri pe baza preexistnei lucrurilor : n pune cazuri, s au ciar n nici unulu s ar putea vedea cunoscutul ivinduse s imultan cuunoaşterea. De altfel, suprimânduse cunoscuul, s e surimă şi cunoaşterea pe când cunoaşterea nu suprimă cu-oscuul ntradevăr dacă nu există cunoscut, nu ncapeunoaştere (căci nar mai fi cunoaştere a nmic pe când,acă nu exstă cunoaştere nimic nu interzce să existe cu-oscutul cum de pildă ş i cu privire a cvadratura cer-lui, dacă ea este efectiv un cognoscibl nu sa produs

ncă o cunoaştere a ei totuşi ea este o temă de cunoscut.n plus, dacă vieutorul s e suprmă atunc nu ncape cu-oaştere totuşi multe dntre cele de cunoscut pot con-tinua să fie Şi la fel cu acestea se comportă tot ce se referăa senzaie. Sensibilul pare ntradevăr a fi anterior sen-zaei. Prin suprimarea sensibi lulu se suprmă şi senzaia pe când senzaia nu suprimă sensiblul Căci senzaiileu loc n legătură cu corpul şi n corp iar distrugânduseensibilul se distruge şi corpul ( acesta făcând parte din Sa

re sensibile dar corpul neexistând se suprimă ş sezaia de unde rezultă că sensiblul suprimă senzaia Inscimb, de bună seamă că s enzaia nu suprimă sensibi-lu : ntradevăr suprmânduse vieuitorul se suprimă

senzaia n timp ce sensibilul va continua să fie sub for-ma corpului, a caldului, a dulcelui a amarului şi a uurorsensbilelor De altfel, senzaia se iveşte o dată cu fiinace simte căci smultan apar atât vieuitorul cât ş senzaa, pe când sensibilul poate exsta şi nainte de vieutor



8 SOT

sau senzae căc focul apa şi cele asemănătoare dn caree constut i veutorul, trebuie să fe ş dinante ca veutorul sau senzaa să existe în general aşa încât sar do-

ved că sensiblul este anteror senzaie.Se poate v o nedumerire dacă nu cumva vreuna dntre substane nar f ş ea de socott ca făcând parte dntrerelatve cum se ş pare sau dacă nu cumva aceasta se îtâmplă în ce priveşte anuite substane secunde. Incazul substanelor prme este ceva adevărat că nc întregurle, nic pările nu se socotesc relative. Căc un om anu-mit nu este denumt om al cuiva om ce ine de ceva] nciun bou anumit nu e bou anumit ca inând de ceva. afel cu pările o mână dată nu se spune mână dată a cuva,c mna cuva iar un cap dat nu e numai cap dat al cuva ci cap al cuiva. a fel pe de altă parte şi în cazul sub-stanelor secunde, cu cele ma multe aşa cum omul luat

în general] nu e spus om al cuiva nic boul bou inândde ceva nici lemnul lemn al cuva ci cel mult propre-tate a cuva Aşadar în cazul celor de acest soi este limpede că nu fac parte dintre relatve dar în cazul anumtorsubstane secunde încape dscue cum, de pildă capul[în general] este spus cap al cuva ş mâna mână a cuivaca şi fecare de acest soi aşa încât ele ar părea să fe niş erelative. Dacă dec definitia relativelor a fost redaă satsfăcător, atunci este cevasau deosebit de greu, sau chiarcu neputină să se soluioneze problema cum că nici osubs tantă nu e socotită un relatv dacă însă defintia nue îndestătoare ci sunt relaive cele cărora faptu de afi le este tot una cu faptul de a se raporta întrun fel la

ceva, atunci poate că ar f ceva de răspuns la acestea. Dealtfel, prima definiie este implicată de toate relativele fărăînsă ca relatvul să fie acest lucru anume faptul că ele caatare sunt socotte a tne de altceva. Iar din acestea esteevdent că dacă cinev a cunoaşte în chip determnat unul



CGO 29

dintre relative atunci va cunoaşte în chip determinat şicel lucru prin raport la care el este rostit. Aceasta e cevavident şi pe baza a ce urmează Dacă se ştie despre ceva

dat cum că e un relativ, iar dacă existena, pentru relativeste acelaşi lucru cu raportarea de un fel oarecare la ceva btunci se ştie şi lucrul la care acesta se raportează întrunl ; căci, dacă cineva nar şti în general la care anume seaportează el aunci nu va şti nici dacă are cumva un re-aiv Iar în cazul celor particulare acest lucru este evi-

dent cum de pildă dacă cineva ştie în chip determinatdespre ceva dat cum că este dublu atunci ştie îndată, închip determinat şi al cui dublu este; căci dacă ar şti căcest lucru însuşi nu e dublul nici unuia dintre cele derminate atunci nu ar şti în general cum că este un du-u a fel dacă ar şti despre ceva cum că este mai bun,r fi necesr să ştie prin aceasta în chip determinat ş i faă cine e mai bun. nsă nu va şti în chip nedeterminatum că e mai bun decât ceva mai rău : un astfel de gândr fi o supoziie nu o cunoştină; căci încă nu va şti înhip exact cum că este mai bun decât ceva mai rău. Dacăr fi aşa sar putea ca nimic să nu fie mai rău decât elşa încât în chip evident e necesar ca, ştiinduse în chip

eterminat despre ceva că e un relaiv,să se ştie în chipterminat ş i faă de cine este rosti el In schimb capul,âna, fiecare ca atare dintre ce le ce sunt substane poa fi cunoscu în chip determinat drept ceea ce este fără se şti necesar faă de cine e rosit căci al cui cap eseau a cui mână este poate să nu fie cunoscut în chip de

rminat Astfel că acestea nu ar face pare dintre relati Şi dacă nu sunt relative, atunci ar putea fi adevăra să spună că nici o substan nu face parte dintre relative.otuşi poate că e greu să se facă enunări categorice cuivire la asemenea lucruri fră a se relua cercetarea mai



30 SO

e, şi, eigur, fapul e a avea neumeriri, în fiecare privină, nu e e prio

Numec caliae ceea ce ace ca lucrurile ă ie ocoie e un anumi fel Iar caliaea ee inre cele roien mai mue chipuri Să numim un oi e caliae carace şi ipoziia. Caracel nă ieră e ipoziie prinfapul că e mai aornic şi mai urabil Aşa un cunoş

inele şiinifice şi viruie, căci o cunoşină pare a iinre cele eoporivă aornice şi greu e înăura, chiarcân e vorba e o cunoaşere măuraă, în cazul că nu eiveşe, a cel c e cunoaşe, vreo ranformare eoebiă, incauză e boală au ceva e ace oi la el cu viruea,cum, e pilă, aâ piriul e juiie, cumpăarea, câ şifiecare inre cele e ace el nu par a i nici lene e în-lăura, nici lene e chiba În chimb, ipoziii enumec oae câe un lene e înlăura şi e chimbărepee, precum căura şi răcirea, boala şi ănăaea, caşi oae cele aemănăoare nraevăr, omul ee oriena, înrun fel, prin ele, nă e chimbă repee, evenin

9 rece in cal şi recân e a ănăae la boală, la e şi cucelelale, oar acă nu ar înâmpla ca şi vreuna inreipoziii, upă un imp mai înelunga, ă ârşeacă înceva irec şi incurabil, au cu oul greu e înlăura, peaceaa puâno cineva nui chiar caracer Ee înă evien că inem ă numim caracere acele ări care unmai urabile şi mai greu e înlăura căci pe cei la care

cunoşinele nu un pe epin ăpânie, ci lene e înlăura, nui ocoim că poeă caracel e cunocăori,chiar acă, ireşe, un şi e ipuşi [orienai] înrun felprinro cunoaşere, fie mai rea, fie mai bună În concuzie, caracel iferă e ipoziie prin aceea că ulima e



CG 3 1

ai lene e nlăura, prima mai urabilă precum i maisaornică Înă caracerele n şi un el e ipozii, pecân ipoziiile nu un cu neceiae caracere cei c eau anumie caracere un orenai, nrun fel, pe bazalor, pe cân cei orienai prinro ipoziie nu au rutou şi caraceru repeciv

Un al oi e caiae ee cel pe baza căruia calificămpe pugilişi, e pilă, au pe aergăor, pe ce ănăoi,cei bolnăvicioşi ş i pur şi mplu o ce e enumi pe -meiu unei capaciăi ori incapaciăi naurae Căci nu

prin impu fap că fiecare ee oriena înrun fel unei ocoi e aşa naură, ci aoriă fapului că poeă nzerarea freacă e a face au e a nu uferi lee ceva,cum, e pilă, pugilişi şi aergăori un enumi niiu prin fapu că au o anumă ipoziie, c pri aceeacă poeă nzerarea naurală e a face ene ceva, ar ă

ăoşi un numi unii prin aceea că poeă capaciaeanaurală e a nu păimi lene ceva in pricina celor e lie înâmplă, n imp ce bolnăvicioşii un prin icapacitaea pe care o au e a nu uferi ceva Iar la fel cu cele emai u un arele i moaele căci are e ocoe evaprin fapu că are cpacaea e a nu e frânge şor, pecân moale, prin incapaciaea aceluiaşi ucru

A reilea oi e caliae î au caliăile e rârireş înrâuririle Iar e ace oi un ulceaa şi aăreala,acreala şi oae cee înruie or, pe eaupra căla şirăceala, abeaa ş negreaa Că aceea un caăi eeevien cee ce le primec pe ele un ocoie e felanumi pe baza lor, cum, e pilă, mierea e nuă

ce prin fapul e a fi primi uceaa, iar corpul e albprin fapu e a fi primi abeaa la el şi cu celelale Îăe numec caliăi e înrâurire nu prin apul că aceea ce 9b

a primi cali ăile ar fi uferi ceva : căci nic meea eocoiă ulce prin aceea că ar fi uferi ceva şi nic veul



32 ATOT

din cee de acest si Iar întcmai r, atât cădura, cât şfrigu s e numesc caităi de înâurire nu prin faptu că n-s eşi cele ce le primesc ar fi suferit ceva, ci prin aceea că,

datrtă senzair, fiecare dintre caităie meninateeste creatare de înrâuriri: întradevăr, duceaa pricinuieşte înrâurire arecare ptrivit cu stu, cădura unaptrivt cu pipăitul ş l a fel cu ceeate Insă albeaa ş negreaa, precum şi celelalte culri, nu se mai numesc calită de înrâurre în acelaşi fe cu cee de mai sus, ci prnfaptu că ee însee au fst bnute pe bază de înrâurreă multe schmbăr de culare se prduc prin înrâurireeste ceva evident întradevăr, cineva se face rşu ruşinânduse, galben speriinduse şi la fel cu fiecare din acestea aşa încât, dacă cineva a înregstrat prn natură unadn aceste înrâurri, este firesc ca acum să aibă e însus icularea respectivă, căc dspziia crprală care sa -

cat acum, n cipa când se ruşinează, este cea susceptibiă de prdus prn acătuirea naturaă a crpuui, astfeîncât şi cuarea respectivă se prduce în chip naturaAşadar, tate manifestărie de acest si care îşi au bârşia n înrâurr greu de înăturat ş s tatrnice se numesccatăi de înrâurire ăci , dacă găbeneaa şi negreaa sauivt prin cnstitua naturaă a crpuu, ee însee se numesc caităi (suntem sctii a fi de un anumit fe pe bazalr), iar dacă găbeneala şi negreaa sau scat n urma uneibi îndeungate sau dn cauza arşe şi nu sunt esne deînlăturat, sau dacă pers istă dea ungu veii, atunci încăee se numesc cată ăci deptrvă suntem scti deun anumit fe prin ee In schimb, tate câte ş trag bâr

şia de a unele stăr ce se dizvă esne şi se înătură uşrse numesc [simpe înrâuriri dar nu cată căc nu suntem numii amen de un fe anumit, pe baza r Intrade-văr, ce ce rşeşte din pricina ruşinii nu este numit rşu,nici cel ce păeşte din cauza frici gaben, c mai degrabă



CTGO 33

spune că au suferit ceva ; astfe că acestea sunt scti înrâurr, da nu cată fe cu cee de ma sus sebeşte şi despre caităi sufleteşt de îrâurire şi sim

e înrâurri Tate câte apa încă de a naştere p e bazaumtr înrâurri, se numesc caităi de înrâurre, ca, dedă, sminteaa nebunie, mâna ş ceeate căci amen lOant sct de un anumit fel pe baza r, anume mâşi şi smint a fe şi tate smnteie care, d eşi nuunt naturae, au deenit ttuşi, pe baza atr manfes

ăr, greu de schimbat sau chiar cu ttu de neînăturat, numesc caltăi şi ele n schmb tate câte apar pe bazar stăr esne schimbătae se numesc smpe înrâui, ca de pidă dacă, supărânduse, cieva se mânie căciu sctt mâns ce care sa irtat sub asemenea în-âire c mai degrabă se spune că a suerit înrâurretfel că acesta se numesc înrâurri ar nu caităi

Un a patuea si de caităi îl eprezintă fgura şoma existente î fiecare ucu ar în peungrea r, rec tudinea cubura şi rce de aceeaşi natură ăc ptr-t cu fcae dnte acestea, un ucu e sctt a f de unumt fe întradevăr, pin faptul că e tiughiuar rideptunghuar capătă e caifcar, ca şi pin faptu de f drept sau curb De asemenea, ptrivt cu frma, fieae ucru este sctit a fi de un anumt fe În schimb,aru ş desu, de pdă s au aspru ş netedu ar putea săară feuri specfce, fără ca ee ttuş să se desebească clasficarea feurr de a fi căc fiecare dintre acestaaată mai degrabă anumită aşezae a părlr ntra

devăr, desu există prn faptu că părie sunt strâns apate între ee, pe când raru pri depărtarea lr ntre ee,ar netedu prn faptu că păre se întnd arecum deaungu unei drepte, pe când aspru prin aceea că părieer depăşesc măsura ateri psesc



3 ATOTE

ar putea arăta, eentua, ş ate feuri de caitate, darcee mai des invcate sunt, n nii mari, acestea

n urmare, cee ai sus mennate sunt caităi, iar

tt r sunt sctte feuri de a f cee spuse parnmc de a ee sau um întratfe De cee mai muter, a aprape în cau tuturr, se rbeşte parnimic,cum de pdă, de a abeaă se spune ab, de la gramatică grămătic şi de la jus tiie el jut, şi la fel în celelalte cazuri a unele ttuş , datrită faptuui că nu existănume pentru caită nu încape rbre parnimcă pe

ob baza r, cum, de p idă, aergătru şi pugistu, numiaşa ptrvit cu înzestrare naturaă nu sunt numii pa-rnic de a nici caitate, căc nu exstă nume pentrucapactăe ptrvt crra aceşta sunt scti a fi de unanumit fe, aşa cum exst nume, în schimb, pentru artee trivit cărra snt num pugişt ş uptătri cei

scti aşa pe baza ue rentăr ; se spune întradevărartă a pugatuu ş a upte , ar amen rentai n chipcrespunzătr sunt num panm de la acee arte Une-ri însă, char existând nume pentru catate, nu se caifică parnimic ptiit cu ea, feu de a fi, cum e cazulcu denumrea de m bun de a vrtute ; căci, întradevăr,mu e denumt bun prin faptu că are irtute, dar nu panimic de la irtute Ttus u în mute cazuri se întâmplă aşa ucruri de un amt fe, aşadar, se sctesc af cee denumte parnimc de a caităie meninate sauricum atfe pe baza r

Exstă şi cntrarietate în felu de a fi, cum, de pldă,just ia e cntrară injustie, abu negruui ş celealte a

fe, precum ş , ptrvit r ucrurie de un anumit fe, depidă jutu ceui njust ş negru ceu alb Dar nu în cazu tturr este aşa; întadeăr rşuui sau gabenuuisa crir de acest si, feur de a fi şi ee, nmc nu eeste cntrar De asemenea dacă uu dtre cntrarii este



CTEGOR 35

f de a fi, atuci ceăat va f un fe de a fi ar acestucu este evident ceu care face verfcaea cu ceeateategri cum, de pdă, dacă justia este cntrară njus

e, a justiia este un fe de a f, atunci i injustia esen fe de a fi căci nc ata dtre categr nu se p-vete în sens ppru njustie nci mărimea, nici reativu, nci cu i nci vreuna în genera, n afară de feude a fi Iar tt astfe i cu ceeate cntrari pe bază dee de a fi

Pe de ată part feurie de a f admit gradaii de maiut i ma puin Intradevăr abu se spune a fi mai mutau mai puin ab unu deât atu justu mai mut unudecât atu ar câte un aceai ucru primete un spr, căci,b f nd, admte să devnă îcă mai ab Ttu nu tate ac, ci dar cee mai mute căci sa putea iv întâmae cu prve a justie, dacă se spune întradevăr mai

ut i mai pun justi e fe cu ceeate dispziiintradevăr, unii dezbat pe asemenea teme justia nu sepune defe mai mut sau ma pun justiie, nici sănătatea faă de sănătate să, spun e, bnenees că unu aren ma mare măsură sănătate decât atu juste decâtatu, a fe i gramatică sau ceeate entări Intrade a

vă, cee spuse ptrivit r admit n chp netăgăduit pemai mut i mai pun : câte uu e sctit mai priceput gramatică decât atu, mai just i ma sănăts, a fe in ate prvine In schimb, triunghiu i pătratu nu para prmi pe ma mut, ici vreuna dintre ceeate figuri nu face ntradevăr, cee ce admt raiunea [de a f de triunghi i de cerc sunt tate deptrvă triughui i cer

curi, iar din rându cer ce u prmesc raiunea nc unuu va fi sctit aa în mai mare măsură decât atu căcipătratu nu e î ma mare măsură cerc decât dreptunghiu ci unu u admte raiunea cercuu n geera deci, înazu că nci unu u admte raiunea ucruui chestiune,



3 ROE

nu se va spune că unu e n mai mae măsură aşa decâtatu Astfe că nu tate feurie de a fi admt pe ma mutş ma puin

Rezută că dntre cee enumerate, mc u repreztăun caracter prpriu catăii pe când faptu că e ba deasemănare şi neasemănare se spune numa n egătură cucatăe căci asemănătr unu atua nu este nmic decâtn măsura n care reprezintă un fe de a Astfe că faptu de a se spune asemănătr şi neasemănătr, ptrivitcu catatea, repezntă un caracter prpru pentru ea

Nu trebuie nsă să fim tubura de faptu că, punânduse aic drept temă de discue catatea, sar puteabiecta că am enumerat s erie de eative ntradevă,caracteree şi dispziie fac parte dntre reatve În re-aitate, pentru cee ma mute dn acest s, genurie sutsctte reatve n schimb cee singuare nici unu Ast

fe cunaşterea, gen find, este spusă ea săşi, ca atare,drept egată de cea (căci spunem cunaştere a ceva) pecând dntre cn tinee partuae nic una ca atare nue spusă ca inând de cea, aşa cum, de pidă gramaticanu e sctită gamatică de ceva, nci muzca muzcă deceva Dar ptrivit cu genu ee sunt sctte şi reative,cum, de pidă, gramatca e scttă cunaştere a ceva, darnu gramatic a ceva ar muzica e sctită cunaştere aceva, fără a fi muzică a ceva, astfe ncât cee singuarenu fac parte dintre reative să ni denumm pe cei cafca ntrun fe prin cee snguare asupra acestra neşi nstăpânim căc sutem num şt utr prin faptu dea stăpân frmă de cunaştere particuară Aşa ncât cee

snguare, ptrt cărra şi sutem uneri numi amenide un anumit fe sunt caităi iar ee nu fac parte dntrereatve De atfe, dacă sar ntâmpa ca un aceaşi ucrusă reprezinte u fe dea fi şi un reatv nu ar fi nmiabsurd să trecem astfe sub ambee genur



CTEGO 3 7

Acunea şi nrâurirea admit ş ee cntraretate a, pe b şi pe ma mut ş mai pun de pdă, ncăzrea esteontară răcr şi faptu d a fi ncăzit ceu de a f răt, ca ş a resm păcere faptuui de a res im tris-, ee admiând dec ntrarietatea Dar admt ş pe mait şi mai pun : ncăzirea e ma mae şi ma mcă, a fcăzt are un mai mut şi ma puin a fi întristat, un maiut şi mai pu prn urmare acunea şi înrâurirea pr-

sc pe ma mult şi ma puinAtâtea sunt de pu despre acestea, aşadar despre p a vrbt în cadru reatver, spunânduse că s eosteşte parnmc, prnnd de a feure de aşezare Dee ceeat, anume despre moment, c şi psesiune,n faptu că ucuie unt ămurte, nu se pune nmic

c de cee de a început, în speă că psesiunea namnă, de pidă, a f ncăat, a f narmat, ar cu, dedă în ceu şi despre ceeate câte sau spus asuprăe

Prin urmare, cu privire a genurie prpuse, ne ajungee înfăişate acum trebuie vrbit despre puş, anume câte feur se face de bcei cnfrutarea r Se spunecă un lucru se pune atuia n patru feuri s au ca reatiee, sau cum fac ntrariie, sau ca privaunea şi caacteru psedat, sau ca afirmaa şi ngaia Fecare dntrecestea se pun, spre a vrbi pr exempe ca dubu ju-

ătăi a reatve, ca rău bineui a cntrarii ca rbireaş vederea a cee pe bază de prvaie şi caracter psedat,a stă cucat nu stă cucat a afirmaie ş negaie

ate câte se pun ca reave s sctesc ee însee,a atare, a ine de atee sau a se raprta, rcum atfe, a



38 ROE

atee, cum de pdă dubu, ca atare, este spus dubu ajumătăi căci e dubu a ceva Dar ş cunaşerea sepune cunscutuui ca reative amâduă, şi , întrade

văr, cunaşterea ca atare se spune a ine de cunscut Iarcunscutu ca atare este spus prin raprt a pusu său,cunaşterea, căc cunscutu este cunscut prin ceva, res-pectv prin cunaştere

Prin urmare, tate câte se pun ca reatve s e sctesc,ee ca atare, drept nân1 de pus ee r sau raprtândusercum unee a atee In schimb, cee ce se spun desprecntrari, ee ca atare, nu se rstesc a fe în chip reciprc,dar fireşte că se numesc cntrar între ee întradevăr,nici binee nu e spus ca nând de rău, ci dar cntrar, şinici abu nu e spus că ne de negru, ci e cntrar, aşa încât aceste tipur de pzi dfeă între ee Iar a cn-trarii , câte sunt de asa natură încât, ac unde se vesc

ee în chip fresc sau n ucrurie despre care s e enună ee,2a este necesar ca unu d ee să exste, a aceste cntrariinu există nmc ntermedar a cee îsă a care nu e ne-cesa ca unu să exste, se găseşte pe depin un intermedar De pdă, baa ş săătatea se vesc în chp frescîn trupu veutruui, ş e necesar ca una din ee săi revină, fie baa fie s ănătatea Iar fără de su şi cu suse enună despre număr, şi e necesar, fireşte, ca uu dee să revină număruui fe fără de su, fie cu su Nuexstă nici un ntermediar dea r, nici a bi şi s ănă-tăii, nic a fără de uu ş cu suui n schmb, a ceea care nu e necesar ca unu să existe ac, fireşte, încape ceva temediar, cum de pidă, în chp natura se

vesc în crp negu ri abu dar, desigur, nu e necesarca unu dn ee să revină crpuu căci nu ce crp estefe ab, fe negru ar rău şi bun se enună atât despre unm cât şi despe mute atee, dar nu e necesar ca unudn ee să revină cer despre care se enună, căci nu tate



CTEGO 39

ut fe ee, fe bune Ş efecv exstă ceva ntermedar acestea, ca de pdă a ab ş negru cenuşul, gabenu tate ceeate cur, ar a rău ş bun ncrăuncbu

u n cazu ura, aşadar exstă nume pentru cee nrmedare, ca a ab ş negru, cenuşu ş gaben ş tateâte sunt cur a atee nsă nu e lesne să se redea nredaru prntrun nume ar ntermedarul se deternă prn negaa fecărua dntre extrem, ca, de pldă,cbunncrău, sau ncjustncnjust

Prva a ş caracteru psedat se rstesc cu prvre la aceaş ucru, ca, de p ldă, văzul ş rbrea cu prvre ch în general vbnd, cel a care se veşte în chp esc caracteru respectv este ce cu prvre a care se spunmbee Aunc anume spunem despre rcare dntre ceemtare de un caracter că este prvat d ceva, când ca-cteru nu exstă defe n ce unde era fres să exste sc când era fresc să fe psedat Întradevăr ş trb nm nu pe ce ce nu are dn, sau rb, nu pe ce ce nue vedere, c pe cel ce nu e psedă atunc când e frescă e psede căc unee nu au dn naştere nc edere, nc, dar pe ee nu e numm ştrbe, nc arbe Pe de atăate, a f prvat de ş a avea un caracter nu nseamnă ace

ş ucru cu prvaune ş psesune de caracter Vedea este întradevăr un caracter, ar rbrea prvae daraptu de a avea edere nu nseamnă vedere, nc faptu a f rb rbre ăc rbrea este efectv] prvae,ar a f rb nseamnă a pst de ceva, ar nu prvaunea nsăş] De altfe, dacă rbrea ar f aceaş lucru cu a f

b, sar enuna amânduă despre un aceaş ucru nua că rb e numt mu, pe când rbre nu e defe numtul Dar ş acestea, faptu de a f prvat ş ce de a p 12b

da un caracter se dvedesc a f puse ntcma ca praunea ş psesunea de caracter căc tpu de pze



0 ARTOT

este aceaşi : aşa cum rbirea se pune vederi a e sepune ş i aptu de a i rb ceu de a avea vedere

De ate nici ceea ce stă sub airmaie şi negaie nu

este însăşi airmaia şi negaia : căci airmaia este rstire airmatvă negaia una negativă pe când nimic dincee ce stau sub airmaie ş i negae nu este rstre Tuşi se spune că şi acestea se pun între ee întcmai caairmaia şi negaia ; căci şi în ce e priveşte tipu de pziie este aceaş Aşa cum se pune întrun e armaia aă de negaie de pidă s tă js ui nu stă js ae se pun şi stărie de sub ecare aptu de a sta js aptuu de a nu sta js

Acum că privaia şi psesunea de caracter nu se punca reativee este ceva evident ; întradevăr nu se spunecă ucru însuşi ca atare ine de pusu său ăci vederea nu este vedere a rbiri ş nci nu se spune întrate prin raprt a pus însuşi a e nc rbirea nar putea i scttă rbire de vedere ci rbirea e numtă prvaie de vedere în timp ce rbire de vedere nu se spunen pus reativee tate se rstesc aă de cnversee raşa încât şi rbirea dacă ar ace parte dintre reative, sarputea cnverti aă de ceea ce e rstită Numai că nu se

cnverteşte căci nu se spune vederea e vedere a rbiri e de ată parte aptu că tate cee spuse pe bază deprivaiune ş i de psesiune d e caractere nu se pun nicaşa cum o ac cntrarie este evdent din cee ce urmeazăa cntrariie a care nu exis tă nci un intermediar estenecesar ca în ucrurie în care ee apar în chip iresc sau

despre care se enună unu dintre cntrarii să existe statrnic căc u era nici un intermediar a cee a care închip necesar unu dn cntrari revenea subiectuui ce eprimea ca de pidă în cazu bii şi sănătă sau a ărăde suui şi cu suui n schimb a cee a care există



CTGO

termedar u e cicâd necesar ca uul ditre coari] să eviă orcărui subiect u e tradevăr ecea ca orice prmitor să fie alb sau egru ici cald sau rece

acestea imic u iterzice s ă existe o stare itermedaă plus există u itermediar i la acele contrari lacare u era ecesar ca uul să reviă primitorului afarăde cazul celor cărora le revie d atură uul ca focuui faptul de a fi cald i zăpezi faptul de a fi albă. Căcila acestea e ecesar ca uul ditre cotrarii] chip de

termiat să reviă iar nu oricare la tâmplare : u se poate ca focul să fie rece ici zăpada eagră Astfel că uorcăru primitor revie chp ecesar uul ci doarcelor cărora l reve chip fresc atuc le revie 3a

chip determiat uul iar u oricare la tâmplare Inschmb cazul privaţui i a l posesiuii de caracterici ua nici alta ditre cele spuse u se verifică tradevăr primitorului ic u revie statornc chpecesar unul ditre opui : de pildă cel ce u e că de laatură făcut să aibă vedere u e umit nic orb ci cuvedere, astfel că acestea u fac parte ditre cotrariile tre care u există itermediar. Dar ici u vorba deopui cu itermediar căci ecesar ca oricăru prmitor

săi reviă câdva uul ditre opui : tradevăr atucicâd ceva e de la atură făcut să aibă vedere va fi umitfie orb fie văzător dar u ua di acestea n chip determiat ci oricare se ntâmplă ; căc u e ecesar să fie sauorb sau posesor de vedere c oricare la tâmplare. Pecâd cazul cotrariilor, aume la cele la care există in

termediar u era ecesar ca uul să reviă oricărui subiect ci doar câtorva iar acestora uul chip determiat cocluzie este evdet că opusele după privaţiune iposesiue de caracter u se nfrută după ici uul difelurile care o fac cotrariie.



2 ARISTOEL

Pe deasupra cazul contrariilor este posibil ca subzistâd primtorul să aibă loc o trecere de la u cotrarla altul dacă firete prmtorulu ui revie chip a

tural uul sigur cum i revie focului faptul de a fi cald căci efectiv] f iţa săătoasă e capablă să deviă bolavă ceva albegru i lucrul rececald iar di ceva buse poate ivi ceva rău frete i d i ceva rău ceva bu Îtradevăr cel rău trecâd la deleticiri i gâduri maibue este stare chiar dacă sporete âte puţi să sedrepte spre ceva mai bu căci dacă o dată a obţiut u spor cât de mic este evidet sau că s ar putea desăvâri sau că ar putea obţie u spor considerabil ; eldevne tot ma lese de mâat către vrtute oricare ar fifost sporul dobâdit la ceput aa cât e firesc să dobâdească un spor tot mai mare Iar acest lucru tâmplâduse s tatoric el se s trămută cele di urmă

caracterul coar dacă u se ivete vreo pedcă dea lugul timpului I schimb cazul privaţu al posesui de caracter este cu eputiţă să abă loc o trasformarea opuilor uii alţi Chiar dacă de la poses iue de caracter la privaţie se produce o trasformare de la prvaţue la posesiue de caracter e cu eputiţă ic cel orbita recăpătat vederea c chelul părul sau tirbul dţii

Cât despre cele care se opu ca afirmaţa i egaţia,13b este evdet că ele o fac potrivt cu ici uul di tipu

rile menţioate căc umai n cazul lor este ecesar catotdeaua uul di ele să fie adevărat celălalt fal sÎtradevăr ici cazul cotrarilor u era ecesar catotdeaua uul să fie adevărat celălalt fals, ic ca

zul relativelor ici cazul posesiuii de caracter alprivaţiui De pildă săătatea i boala sut cotrariidar ci ua dtre ele u e ici adevărată, ci falsă Saudublul i jumătatea se opun ca relatve dar ici uul di-tre ele u e ci adevărat ici fals ici cele pe bază de



CEGO 3

vaţiue posesue de caracter ca vederea orbreaI geeral imic dintre cele spuse fără de legătură ute nc adevărat ici fals să toate cele menţioate se

stesc fără legătură Totui sar putea părea că se tâm ă pri exceleţă aa ceva cazul celor cotrari spuse bază de legătură de pildă faptul că Socrate e s ăătoste cotrar celui că Socrate e bolav să ici cazulcestora u e ecesar ca ntotdeaua uul să fie adevăat celălalt fals căci, dacă Socrate există atuci e dreptul va fi adevărat celălalt fals să dacă Socrate u exisă amâdouă sut fals e : tradevăr ici faptul că Soate e bolav nici cel că Socrate e săătos nu e adevăratocrate sui eexstâd pur i smplu. Pe de altă par cazul privaţiuii i al posesiuii de caracter dacăl u există pur i simplu ici uul u e adevărat iar dacăstă u e totdeaua uul adevărat, celălalt fals de pilă faptul că Socrate are vedere se opue celu că Socrate orb ca prvaţiuea i posesuea de caracter iar caul exsteţei lui Socate u e ecesar ca uul să fie ade-ărat ori fals (atuci câd că el u e făcut să posedecaracterul ambele fid false) iar cazul că Socrate ustă pur i simplu atuci că ambele fapte sut false

atât cel de a avea vedere cât i cel de a fi orb schimb, cazul afirmaţiei i al egaţiei totdeaua, fie că el există fie că u există, ua va fi falsă cealaltă adevărată Căcipetru faptul că Socrate e bolav i faptul că Socrate ue bolav n cazul că el există este evidet că uul dile este adevărat sau fals iar dacă el nu există de asee

ea : tradevăr faptul de a fi bolav e fals dacă el uestă, dar că el u e bolnav este adevărat. Aa cât petru acestea sigure este o trăsătură proprie ca totdeaua să fe adevărată ori falsă ua ditre ele aume petrutoate câte se opu ca afirmaţia i egaţia.



AOTE

Răul ste cu ecesitate cotrar bielui ar acest fapteste evit pri ducţa pe bază de lurur partculare

4 cum, de ildă săătăţii i e cotrară boala (justiţiei iustţa) ş curajulu latatea iar la fel cazul celorlalteI schim răului ueori e cotrar biele alteori sărăul sui : tradevăr răului care ţe de lipsă i e cotrar exceul u rău fiid i el; dar deopotrivă mijlociale e cotară amâdurora ea fiid u bie umai că

puţe cazuri sar putea nâli aa ceva timp ce celemai multe cazur răului i e totdeaua cotrar biele Pe deasupra la cotrarii u e ecesar cazul că uul

există să exis te i celălalt. De pildă cazul că toţi sutsăătoi va exsta săătatea boala să u la fel caul că toate ar fi albe va exista albeaţa egreaţa să u.

In plus dacă faptului că Socrate e săătos i e cotrar celcă Socrate e bolav iar dacă u e cu putiţă să reviă simulta amâdouă aceluai lucru atuci u sar puteaca uul ditre cotrari existâd să existe celălalt tradevăr fiid real faptul că Socrate e săătos u ar putea fi real faptul că Socrate e bolav

Pe de altă parte este eviet la cotrari că ele se ivesc chip firesc pri raport la ceva idetic sau ca speciesau ca ge tradevăr boala i săătatea se ivesc corpul vieţutorlui iar albeaţa i egreaţa corp pur i simplu pe câd ustţia i ijus tţia sufletul omului.

Dar e ecesar ca toate cotrariile să fie sau acelaige sau geuri cotrarii ori să fie ele sele genuri .

De exemplu albul i negrul fac parte di acelai ge ( culoarea fi id geul lor ) iar justiţia i ijustiţia di geuricotrarii petru ua geul este virtutea petru alta viciul) pe d biele i rău u figurează trun ge cise tâmplă să fie ele sele geuri ale uor lucruri.



CATEG 5

Ateror uul altuia s e spe patru feluri : prul râd i chp pricipal pe bază de tmp potrivităruia uul e mai bătrâ decât altul i mai vechi ; căci praptul că timpul scurs este mai deluat se spue depre el că e mai bătrâ sau mai vechi. I al doilea râd,r aceea că u are loc o coversiue pe baza implicaţei de existeţă cum de pildă uu este aterior lui doi,căci doi fiid dat urmează dată că uu este dar dacă

u e dat u urmează cu ecestatea că există doi aacât implicaţia că există celălalt u se covertete dacăcepem de la uu. Iar aterior se arată a fi acela de la careporid u se covertete mplcaţia de existeţă altreilea râd se spue ateror potrivit cu o orde aumită ca cazul cuotţelor al cuvâtărilor. trade

ăr cazul cuotiţelor demostrative, există u aterior u posterior pe bază de ordie (căci de pildă elemetele sut aterioare sub raportul ordii propoziţ ilorde demostrat iar cazul gramaticii elemetele sut a 4bteroare slabelor) la fel i cazul cuvâtărilor: itroducerea este aterioară sub raportul ordii cuprisului

plus afară de cazurile meţioate ceea ce e maibu i mai preţuit pare a fi anterior pri fire. Cei mulţi obiuiesc să declare pe cei mai preţuiţi i mai drăgiţi de ei drept ateriori lor egreit să că modl acesta este mai aparte decât celelalte .

Aadar modurile de aterior obuite par să fie acestea Sar putea crede să că i dicolo de cele meţio

ate mai există u mod de aterior : tradevăr printrecele ce se covertesc potrivit cu implicaţia de exis tenţăorice cauză de existeţă petru u altul ar putea fi umită firete aterioară pri natură. Că există situaţii]de acest soi este evidet de pldă faptul de a fi om se



TO

covertete potrivit cu implicaţia de existeţă cu aserţiuea adevărată despre e Căc dacă este om atuci eadevărată aserţiuea pe baza căreia spuem cum că e om

Dar ea se i covertete căci dacă e adevărată aserţiueapr care spuem că este om atuci este om. umai căasertiuea adevărată u este defel cauză de existetă ce pivete lucrul pe câd firete lucrul se doved�tetru fel cauză a faptulu că aserţiuea e adevărată priaceea că lucrul chestiune este sau u este adevărat sei socotete aserţiuea adevărată ori falsă n cocluziesar putea spune aterior uul altua cic feluri.

3

Simulta s e spue chip smplu i pricipal legătură cu cele a căror geeză are loc acelai timp : căc

ici uul u e aterior c posteror Iar ele sut socotte simultae potrvit cu tmpul să pri atură sutsimultae toate câte se convertesc potrivit cu implicaţade existeţă dar ua u e defel cauză de existeţă a celeilalte ca de pldă cazul dublului i umătăţ tradevăr acestea se covertesc (exstâd dublul există ijumătatea i existâd jumătatea, există i dublul) fără săca ici ua să fie cauză de existeţă petru cealaltă Deasemeea cele coordoate ditru acelai ge se numesc simultae pri natură Se socotesc coordoate celeobţiute pritro aceeai diviziue ca de pildă aripatul pedestrul i acvaticul căci ele i sunt coordoateobţiute fid d acela ge : vieţuitorul e cel ce se di

vide ele aume aripat, pedestru i acvatic iar fi 5 rete că ici uul ditre acestea u e aterior ori posteriorci asemeea clase] se arată a f simultae pri atură Dealtfel fiecare ditre acestea sar putea divide di ou speci i ca de pil dă pedestrul aripatul i acvaticul .



TGO 7

adar i cele care ţi de un acelai ge pe teeul ueceleai diviziu vor f simultae pri atură schimburile sut totdeaua aerioare speciilor căci u se

covertesc potrivt cu impl caţ a de existenţă de p ildăacă există acvatcul, rezultă că este i vieţuitorul darxistând vietuitorul u e ecesar să fie si acvaticul

coclzie simultae pr i atură e umesc toatecâte se covertesc potrivit cu implicaţia de existeţă fărăca ua să fie defel cauză de existenţă pentru cealată precum i cele coordoate proveid diru acelai ge ;dar chip simplu simultae sut cele a căror geeză sepetrece acelai timp

În ce privete mcarea, exstă ase tipuri : atere, pieirecretere micorare prefacere, schimbare de loc Celelal

t mcăr decât prefacerea] sut evdet deosebte unelede altele : aterea u e peire ici firete creterea mcorare sau schimbare de loc la fel dacă luăm pe celea te schimb cazul prefaceri cape o doală dacău cumva e ecesar ca aceea ce se preface so facă potrvt cu vreuna d celelalte miscări Totusi acest lucru u

e adevărat tradevăr potrit cu oric

re râurire saucu cele mai multe n se tâmplă să fim prefăcuţi fără ca

vreua di celelalte miscăr să se asoceze u e ecesarde pildă să crească ciea supus ue râurri ici să scadă iar la fel cu celelalte astfel cât prefacerea nseamnă altceva indepedet de celelalte micări căci dacă arfi ea nsăi [altă micare] ar rebui ca lucrul ce se preface

să s crească ori să scadă sau să dea urmare vreueia dicellalte miscări ceea ce u e ecesar nsă a fel si ceeace sporete sau se mică potrivit cu vreo altă miare artrebu să s e prefacă nsă exstă lucruri ce sporesc use prefac cum de pi ldă pătratul văluit de u gomon



8 AITOTE

a putut crete e drept dar u a deveit defel altceva decâteste iar tot aa i cu celela lte de acest soi cocluziemicările pot fi socotite diferite uele de altele

lsb

uată chip absolut micarea este cotrară stării peloc dar cazul mcărilor particulare sut cotrarii celeparticulare aterii i e cotrară pierea iar creterii căderea schimbării de loc se opue starea pe loc. Isăschimbarea de loc pare a fi pri exceleţă opuere laschimbarea locul cotrar, ca de pildă deplasării n joscea sus celei sus cea jos. schimb petru mcarea rămasă ditre cele descrise [petru prefacere] ueste lese să se redea ceva care săi fie cotrar ba chiarimic u pare săi fe cotrar, dacă u cumva sar opu-e i cazul ei starea pe loc ce privete felul dea fsau prefacerea tru fel dea fi cotrar aa cum cazul schimbării de loc opusul este fie starea pe loc fie mu

tarea loul opus căc prefacerea este de socotit oschimbare felul de a fi Aa cât mcării legăturăcu felul de a f i se opue starea pe loc ce privete felul de a f sau schimbaea calitatea cotrară cum depildă a devei alb se opue lui a devei egru tradevăr aici are loc prefacerea cotrari pri trasformarea felului de a fi

Posesiuea s e spue mai multe felur. Sau ca posesiue de caracter i dispoziţie ori vreo altă calitate căcise spue efectiv cum că pos edăm tiiţa ori virtutea Sau

ca mărime de pildă mărmea pe care se tâmplă so aibăcieva se spue tradevăr că are o mărime de trei coţisau de patru coţi Sau ca la lucrurile legătură cu corpul de pildă petru haiă ori tuică. Sau a referidusela o parte de p ldă ielul mâă. Sau ca parte de pldă



CTEGOI 9

au or pcorul Sau drept eea ce are u cuprs dedă ca o baţă cu grăunţe sau u vas de lut cu vn căctradevăr se spue că vasul are vul baţa grău

e dec despre acestea se spue că posedă ceva ca tu cuprns. Sau cu ttlu de propretate se spuetradevăr că avem o casă u ogor

Dar se ma spue că avem o femee sau că o femeere u bărbat ; totu modul de vorbre meţoat acumentru a avea pare să fe u totul aparte căc nu nţeeem mc altceva pr a avea o femeie decât cove

ţreEvetual u ar putea dca alte felur de pose-sue să cele ma obute vorbre au fost aproapetoate eumerate



Pu Categoror

u A Nc



Avem faă o are mare a umaiăii Trebuie soluăm aa um se De i lurarea e hip evide alăuiă di rei părţi disie are sau umi : aepredi-amee (ap 4), prediamee ( aegoriile propriuziseap 40) i posprediamee ( ap 05) părţileu mai po fi desprise ua de ala Problema isoriă daăe vorba de piese disie ale gdirii arisoelie de sim-ple oe de urs sau de ierpreări i adaosuri ale aloraese de edezlega

De alfel ii u mai meriă să fie dezlegaă Aceastae area lui Arisoel si asa a ruri ea veaurile Chiardaă la epu părţle �i nu erau hegae impul igdul omeaorilor eau suda

Vom ierprea dei Categre a u reg he-ga apiol u apiol i ar primele paru apiole i ju-

măae aliea u aliea Ierprearea adue umai eeae ar puea fi ou . Ea e legaă de lurarea Comeariila Categre lui Arisoel apăruă.

n aara ncercăr dn veacu trecut a u Trendeenburg de adeduce taba categoror artote ce dn ărţe de cuvânt ncercare ce nu a mu nu cunoaşe o tentatvă a orgnaă dea gă un crteru unar enru contturea caegorlor decâ cea aro Dan Bădărău. Ete vorba de două tud ublcate n Revta de ooe" 965 anue Categoriile lui Aristotel, n nr şCuplul dialectic în logica lui Aristo tel, n nr 8. Auoru conderă că



5 NOC

Captolu 1

u s puea pe alfel dâ u mnmee snnmee

se jo u ele area probleă a rosr f-lozofeCaegorle vorbs radevăr despre e se spue

geeral : e se spe prre oae agora respe-v adrul esfârulu dalog al oaelor re e al oulu u se ar ae de a arăa e lase arră spusele olu adă e se spue ulă -saţă Arsoel ţlege să arae cum se roses gâdu-re oasre Ş aa vor apărea omoele s oele

Daă sar u feare luru pare a avea o aâ-ea uve âe lurur uaţe de lurur (a la prv ) de a degrabă am arăa deâ a vorb Daă shb u sgur uvâ sar ros despre oae lurur-

le au hp fres a vorb ară ( u fa aseţde spuâd om o peru o) Ore uvâ ore rosre geeral su : ua despre a mule lu-rur săr sau proese De aeasa ese pra proble-ă: cum se spune un cuvânt despre ma mute ucrur ?Ş ese problea de fod a ooelor soel

La Arsoel problea are u adâ ses f lozof Iaepţa oderă nsă omoele soele u aau ueor deâ u or ses graaal De aeea rsă să u ţelege problea să malză epu-ul abp al Categr Că problea u e a la oder :

Artoe nu a rocedat n c ur erc ără un an dnante

ab ş că ub uu une dalecc naturae a oo dret crteru cuarea daectcă conceteor undaenae car dacă a ăcuto nconecven

nerrearea e care o dă ac rea ntrun el deea aceataarătând că ntreg tabo e legteaă n adânc cu ntrebareacare ete exrea orgnră a daectc narae ea năş



PENTRU O NTRPRTR TEGOROR U RTOT 55

spu u uvâ despre douăre lurur (omomul) saudouăre uve despre u luru (s omele) ese :spu despre o lasă de lurur ( ar u despre eva lma

a gramaă) u uvâ ar aeasa shmbă oulDaă ore uvâ ese spus hp fres despre mamule lurur au fap rce cuvânt este sau un mnm sau un snnm Ese u omom âd se rosee u âmplăor eea e e esemfav pr gâdreadă aalog sau aleor pe bază de asemăare despre ma mule lurur aa um ermeul de fţă eseperu Arsoel omeaor u omom ; ese u s-om âd se spue a u oep despre lasele sauexemplarele subsumae u um se euţă geul desprespele dvz de sub e. Gâdrea epe de uomomele somele Almer am avea deâheerome adă ume dfere smple daţ pre-loge ( aa um sa osaa ă eshmo au douăze eva de erme peru zăpadă)

Dro daă epuul aesu m raa are se deleee deoporvă u uvâul gâdul lurul umspu omeaor a rdă problema logosuluare greaă seamă laolală uvâ gâd raţue

a lurulu Ese vorba de văzu are su lasele de u-vegâdururur adă ese vorba u de fţă a f-ţă um va era să raeze lururle Metafzca defţă exprmarea logosulu ; de oologe

u uma să ă rebue să exse cuvnte peru la-sele de lurur de el puţ omome peru a lmba

jul să fe pos b l u uma ă rebue să exse cncepteperu lasele de lurur de some peru a gâdrea să fe pos b lă dar lururle ele sele rebue să fecasfcabe spre a se puea vorb gâd omom sausom u prvre la ele



5 NOC

u poţ vorb deâ daă o fa despre ma mule de-oda u pţ gâd a fel, deâ despre ma mue lururD lurur le se grupează. ul sgur har, u arbore

de pldă, daă e um arbore (sau orum alfel, har uu me propru, d ăre u prmv), alfă def u grup, o las , respev lasa proprlor sale sărsau omee mp, asfel â a deum u sgurexeplar sfâree pr a f u omom, daă sooeă eemplarul deve atu âd ree dro sare ala,sau som, daă umee l alfă drep aceaş om pul, respev daă păsrează aeea raţue de a f,aela ses deforu, aela oţu de gâdre derealae, a arbore da

Coe de aes fap oolog fudameal, Arsoel va vorb de, aleaul s ău prm, despre laselede lurur dar, spre a uura problema, va redue lasa

la âe două exemplare Ş au problema omome some ese : um se spue despre două lurur (res-pev gâdur) u al relea Aba aa omomul somul arsoel po am de eva d ele ale grama,ude, la lma de smplae, ar f o re erme u u-vâ două lurur două uve u luru Dar pro-blema gramaală moderă e de velul prmvulu,adă al vorbe goale, pe âd a lu Arsoel e de veluloologe.

Realaea are lase, e lasfablă Iaă a, Categoo prmă lasă (ompusă d două elemee), are u eâpăoare, dar e ă exeror obţuă după rerde aemăare aaloge : omul vu omul pa.

Arsoel ar f puu spue a fel de be omul vu cau pa sau ore ală veae. Că el se reabă aum :e aume deumese uvâul de veuor d aesdo erme, soldraea lor de eseţă

(ogos tes oussraţuea de a f ) sau pe ea de apareţă ? Ş el răspude :



PNTU O NPR TEGO R OTE 57

doar pe ulima Va umi omoime pe cele ce au soidari-aea de apareţă. Un fe de solidariae ese aceasa ufel de clasă se obţie i aa (căci fără clasă am puea

vorbi icidecum gâdi ) dar e o clasă pe care am defiio i u puem so defiim uiar. Î schimb clasa( aici iarăi formaă di două elemee : om i bou) caresesul defiioriu aadar coţiuul de gâdire i rea-liae ese acelai pese o soliariaea e eseţă exis-âd ru câ vieţuior su i omul i boul oasemeea clasă e umiă i gâdiă sioimic lucrurilevor fi sioime.Avem aici adevăraa probemă a claselor de realiae(de gâdire i vorbire) la Arisoel care e poae maiadâcă decâ problema obi uiă a claselor la care afos ueori redusă de moderi silogisica de mai ârziuRealiaea daă are clase gene ton onton geuri ale rea

tăţor la plural. Termeul de realiăţi la Arisoel apareaa la plural de cele mai mule ori i u găduie echi-voc. Rareori la el dar prea des l a comeaorii vechi imai ales de asăzi ciaul apare ca gene tou ontos radus pri geuri ale fiiţei ae reatăţ la sigular ca icum de la cepu fiiţa ar fi presupusă ua. Dar aceas-a e ocmai marea problemă i ar Arisoe u prejudecăasupra ei De alfel raducerea de geuri ae fiiţei esediscuabilă chiar ea rebuie spus geuri de fiiţă ( ge-iivul grec corespuzâd i aribuului osru subsaival ) i ar auci problema rămâe deschisă.

Dacă să realiaea are chip ecesar clase ori eseclasificabilă se pue rebarea câe clase are ? aadar :

care su ulimele clase? Ş u cumva e ua sigură?Aceasa va fi de la cepu i va rămâe peru reg aris-oelismul marea problemă alăuri de cea a dualiăţii for-mămaerie di Metafzcă Exisă oare zece clase derealiae cum vor Categore ? exisă două pricipi i de



PNTU O NTT TGOO TOTL 59

omu, i i sesul defiioriu, oţiuul de gâdire irealiae, raţiuea de a fi Gâdirea ide dei să reaăde a lase doar deumie (omoime) la las e oepu-

ale ( sioime) Omoimia e la epuul gâdirii uos-ăoare, sioimia la apăul ei, u ediţa a oaerealiăţile să deviă sioime, adiă de a se găsi oaelururile u aelai ses defiioriu, are să fie legea loruiă.

Sau ă mai omple : pe liia ermeilor oologiifudameali de ai um sooim pe ei de omoimi s ioim , roesul de uoaere ar puea fi desrisum urmează Iâi, ugeul are faţă o oaliae idis-iă, are vede oul drep ua oae i par a fi ro vagă snonme Apoi, de la aes haos origiar deuoaere, gâdirea ree la deosebirea realiăţilor par-e fieare i apăă umee ei, dei heteronme La a re-

ia reapă, gâdirea vede asemăări i aalogii, i epedei asifiarea i pă ume laseor u solidariae apareă omonme I sfâri, ugeul părude legea lu-rurilor, vede solidariaea lor adâ i aiează,asifiâdue, ăre marile uiăţi de gâdire i realiae

snonme

Iaă â de ăraă de sesuri ese ema omoi-melor i s ioimelo Şi iaă de e raaul Categororare e uul de oologie i pue jo deoporivă u-vâul, gâdul i lururile, iar asfel idire uoaerea, u puea epe oriâ de sumar i exerior ar păreaso faă deâ u problema laselor de realiae, gâdire i vorbire, aadar u problema omoimelor i sio

imeloCâ despre problema paroimelor, ea e ua doar a laselor de gâdire i vorbire, u i a laselor de realiaepoae Ca aare, ă ar puea ieresa semaia de asăzi.ar moderii are spu de obiei despre omoime i



0 NOC

s inonime puţnu pe care spun foosesc semanica sprea desfnţa fiozofia nu spre a se adânci n ea.

Captolul al 2lea

Dntre rostr unee se spun pe bază de egătură

Dacă oae cuvinel omului sun despre mai mule lu-cruri (n sensul că sau se spun omonimic despre ele sause spun n chip s inonim) aunci rebuie văzu cum le ros-

im n fap facem egat prinro mpeire de cuvineaunci când vrem să le folosim căci foosinţa lor araăocmai legăurile lor variae ( omul aleargă, spune Arisotel omul e dinre cei care aleargă, ca o funcţie propozi-ţională de asăzi) Când nsă nu vrem să folosim cuvânu,ci l rosim doar, aunci l spunem fără egăură omsau aleargă , spune Aristoel

În realiae, nu puem rosti fără legăură cuvineedecâ n chip slic Căci prin naura lor ele sun sorienlănţuirii i sun ele nsee nănţuiri unificări, adică omo-nime s au sinonme, iar aceasa nseamnă că unifică ceva.Spui om, dar nu poţi să nu dai caracer sinonimic vorbei adică să nu e gândei dacă gândei ceva prin aces

cuvânt a cazurie n care conţinuu de gândire i dereali ae est acelai adică de om spui aleargă i, lafel dacă nu e un cuvân go, aunci impci conţinuu degândire i realitae al celor e aleargă ; deci faci s inonimie . Sar puea aadar, spune cuviele rosite izoa nusun izolae nici ele n gândire ele impică o legăură nspeţă mai degrabă una de s inonimie decâ de omonimie căci gândul e mai riguros decâ vorba, i, dacă nu spunem ceva care să exprime, ca a omonime, o simplă solidariae de aparenţă a lucrurior (dacă nu aruncăm ospusă aproximaivă, analogică) , aunci gândul ne rimiela o sol idariae de esenţă, adică la sinonimie. Aadar,



PNTRU NTRPRT CTGORLOR RSTOTL

cuvinee nar puea fi spuse fără legăură Sau aunci :sun spuse fără egăură, dar nu sun ipsie de ea

Trebuie oui admis că unee cuvine po fi mai degrabă rosie fără legăură decâ aele i aceasa se va vedea ocmai n cazul caegoriior De ce po fi spuse fărăegăură subsanivele ? De ce n ciuda fapulu că nauravorbirii ese să facă legăura nre cuvine, exisă ouiunele care ngăduie mai lesne a fi spuse fără egăură ? Penru că se ie ele reflecă o clasă specială a realiăţii,clasa subs anţeor, care vor avea o siuaţie specială n a

bloul caegoriilor Aunci, n fraza ce deschide capiolulal 2ea unele se spun pe bază de egăură, alele fărăde legăură ese nfăţiaă, din perspeciva rosirii, ensiunea oricărui abou a caegoriior: căci ele sun spuseizoa, dar sensu de caegorie care ese definiv depredicare rimie ocmai la legăura proporţională Înaces sens a puu părea sraniu fapu că ocmai pre-dicamenee au fos socoie rosiri fără de egăurăumai e vorba de eemenele i pricip ile, spuse fără e-găură ale orcăre legăuri posibie In aces abou a pre-dicărilor i a egăurilor posibile substanţa rămâne singurăsă exprime la imita ei de individuaizare, ceva fără le-găură În aces sens sărunţa comenaorilor n a ară-

a că ese vorba excusiv, n categorii, de rosir fără legăurăpoae duce la o nţelegere exerioară, n sensu că ar fi vorba ca n gramaică respeciv n morfoogie, de simpepărţi de cuvân Vom vedea ndaă că nu de aa ceva poaefi vorba, ci de ceva mai adânc de nrebări, ca adevăratee rostr fără egătură

De alfel interpreţii moderni n genera nu găsesc nCategor atâ rosiri fără legăură (despre legăurile rosirii, adăugăm noi) câ vor să găsească o eorie a concep-uui, care să preceadă pe cea a judecăţii (din Desprenterpretare i pe cea a silogismului (din Anatceeprme Schema mecanică a logicilor noasre formae de



62 NOC

coaă: concepjudecaăraionamen ese căuaa nrganon i chiar găsiă pe jumăae. Aunci se spune cusuperioriae Aris oel nu avea ncă o eorie a concep

uui dar n principiu i el i desfăura logica pe aceserei repe : concepjudecaăraionamen. umai că a n-cepe logica cu concepul i a face din judecaă un raporde concepe reprezină un mecanicism de gândire pe carel condamnă, până la urmă, logceni n. Logca nu area ncepe cu concepul (n aces sens logica maemacă deasăzi, care pleacă de la propoziie nu s e ineresează

de concep, procedează perfec ogic ) cel mul, sfâree la el i aunci deschide căre sau nemeiază eoriacunoaerii. Logica are drep obiec aceva decâ concepul: conexune necesare reale ori posibile. Iar ocma aceas-a o araă raaul Categoror pus pe drep n frunearganon n ciuda fapulu că pare mai mul de me

afizică decâ de logică , anume care sun principileoricărei egăuri propozionae . Dacă traaul Despre nteretare va arăa conexiunile propoziionale ( aseriunea, apophanss; dacă Anatcee prme araă conexiuneanecesară a propoziilor, raaul Categoror araă domenu conectvtăţ posbe

În orice caz, problema din aces paragraf i problemade ncepu a Categoror ese: nu de a concepualizarosirle ( dea vedea care sun pările de gândire izolae),ci de a subinia că legăurile i ar n cazul cuvinelor izolae, trmtere a legăură nseamnă oul. Că ese aa oaraă aineaul 2 al aceluai capiol :

Dntre reatăţ unee se spun despre un subect . . . care

e, poae, cel mai nsemna loc din Categor i unul dincee mai grave ae nregului arisoeli sm.În primul ainea a capiolulu al 2lea fusese vorba

despre legăura sau lipsa de legăură a rosirior. Dar cu-vânu gândul lucrul sun solidare n aces raa al



PNT O NTRPTR CTGOR OR U RSTOT 3

logosului, aa ncâ egăura rebuie căuaă mai adânc de-câ nre cuvine ( aineaul ncepe cu : dinre reatăţ nudinre rosiri, ca primul), l egăura cuvielor nefăcând

decâ să reflece o ala n definitiv Care e izvorul orică-rei legăuri a logosului oricărei conexiuni logice ? Cumse face că spunem ceva despre alceva n speţă că spunem(omonimic sau sinonimic) ceva despre mai mule lucruri ?

Spunem ceva despre ceva penru că exisă ( nu neapăra : subzisă) realiăţi mai cuprinzăoare decâ alele : realiăţi unversae le spune Arisoel. Am văzu nradevărcă acesa era fapul elemenar al logosului: un lucru sespune despre mai mule ceva ese mai cuprinzăor decâlucrurile despre care se spune. Dar de ce universal ?Penru că lucrurile, mai mule despre care se face vor-bire sun nodeauna infinie Chiar un singur lucru, cumo ilusram n cazul arborelui puea reprezena o infini-

ae de sări sau momene cu aâ mai mul lucrurile l apura, tind să aibă infiniae Omu, viu sau pica, dinexempul lui Arisoe, puea i gândi reprodus la infi-ni Deci omonimu de vieţuior ese un universal, devreme ce e capabil să cuprindă aceasă infiniae. La felse nâmplă i cu oricare sinonim (spre deosebire de omonimele i sinonimele moderne) : simplul fap că spunemun lucru despre mai mule la care se reduce a spuneceva despre ceva nseamnă nodeauna că, n realitatespunem un lucru despre o infiniae Deci universalul esecheia logosului el dă posibiiaea acesuia să se exercie.De vreme ce exisă (nu i subzisă ) universaul, logosule posibil

Dar universaul e de două feluri, va spune aici Aris-oel. Universalul, care nseamnă acum ce se enunţă de-spre un subiec poae sau să aribuie ceva esenţialsubiecului, cum făcea sinonimul sau săi aribuie cevaaccidenal, cum făcea omonimul Ca predica esenţial, e



NOC

ese e aceea naură cu subecul o subsanţă el, când(ca e obce) acesa dn urmă e o subsanţă adcă re-preză ceva de sne săăor, care nare nevoe de al su

por ca accdenul spre a f Dar n calae de predcaaccenal, el ese de ală naură decâ subsanţa : ese unaccen ocma, adcă o real ae nu de sne săăoarec cre exsă n alceva

De ac abloul mpăr al lu Arsoel după Porfr 1 ) ceea ce e afrma despre un subec, dar u e n ncun subec, substanţa unversaă 2) ceea ce e nrun subec dar nu e afrma despre nc unul, accdentu partcuar 3 ) ceea ce aâ ese afrma, câ fgurează nrunsubec accdentu unversa 4) ceea e nc nu ese n-run subect, nc nu e afrma despre vreunul subsanţapartcuară

Toate acesea dar fără legătură drecă, ca ac, cuomonma ş snonma legăură ce ne apare esenţală fgurează n nerpreărle comenaorlor grec Comenarle lor spun char ac ese vorba de o prmă clasfcare a realăţlor nantea clasfcăr caegorale În orcecaz penru oţ comenaor exsă de o pare caegorasubs anţe, ar accdenul se va nnde pese oae cele

lale nouă caegorAadar, comenaor văd lmpede, n alneaul de faţă,o versune sau o prefgurare a regulu În aces sens,e neresană preczarea lu Phlopon că subecul esedubl la Arsoel fnd subec de exsenţă (penru accdee) subec de predcare (penru unversale) , arcă asfel deosebrea cum că unele sunt n subec alelenu are loc după exsenţă, pe când deosebrea că unelese ennţă despre, alele nu, ese după predcare

2 Ploo In Arstotels Categorrum Commentarum Berled Be 1898, folo 2 reto rm



PENTR O NTERPRETRE CTEGOROR RSTOTE 5

Dar comentaor Phopon n parclar peacă de acele doă pr de subect n de la cee doă pr deunversa epredcare cm n s a păr porv să fa-

cem ma ss De aceea abloul or rămâne combaorc(dând combnale posb e nre doă reată sb-stană accdent doă cafcăr, nversa part-clar), pe când n nerprearea de ac ncercăm să scoaemdn precare s ngră dn caracer e omonmc s -nonmc nreg ablo s e pare, nradevăr, că problema predcăr să acm pe prm plan n problema

sbsane accden, ca n M etazcă or a sbec- de exsenă că de aceea tabol l Arsoelncepe pe drep c ceea ce se predcă prn exceleă s -nonmc sbstanta unversaă

De altfe că nversal , prn e predcarea posb lăsa pe prml pan o araă la rând să capoll ce

rmează Captolul al 3lea

Atunc cnd se enunţă ca predcat) ceva despre un atu ca despre un subect

Făcând văd cm e posblă legăra nre cvne

care sn casele de realae ce vor ngăd predcarea( anme cee doă clase nversae), Arsoel araă acmcare e predcarea deaă n speă cea esenală, snonmcă. Comenaor grec n să sblneze c sbl ate căel n spne doar : când ceva se ennă despre n allc adagă: ca despre un subect reevând că ese ocmavorba de arbrea esenaă ar n cea accdenaă (vez,

de exempl Ammons, coenarl a paga 1 b 1 0 dnCategor Înro asemenea predcare o ce se spne despre predca va f sps despre sbec Snonma eseaâ de desăvâră (c exemp să om e aâ de esen-al s nonmc arb nlor parclar) ncâ o ce



NOC

se spue despre om că e veutor de pdă va pu-tea f spus despre s ca aare Dar aa ceva u se poa-e âmpa decâ ăurul uu ge cadru adcă al

ue case de realae Doar ac cape some perfecă, adcă u acela conu de gâdre reatae.Dacă este vorba de genur dferte

spue Arsoe aleaul urmăor, auc orzoul deuversaltae al fecărua e alul o ce se afrmă ăurul unu orzo (dfereele câe ue subclase de pldă)ese sră de cee ce se afră orzoul alu ge.

Predcarea deaă rămâe cea ăuru uu ge ceasomcă gen A spue ceva despre ceva ese cu ade-văra semfcav ogc aba auc câd rdcă subecua a ve, dar ăurul sbeculu su , adcă ău-rul raoală egtă sae ma adâc

Cu aceasa se chee atepredcameele p area deceput a Categor/or n care spre deosebre de aâ-ea erpreăr mmalzaoare u să de majora-ea ceor vech se pare că pueam vedea marleprobleme ale arsoelsmuu ale flozofe. Problemee răspusure au fost

1 ) Care e domeul logosulu ? Omoma s o-

ma, dar câd su uae n s esu lor adâc2) Care ese exercu logosuu ? Coexunea pruversal, ses de omome sau ses de s ome.

3) Care e acul deal al ogosuu ? Predcarea so-mcă ge, puâd duce la cuoaerea esee leguu lucru

Î preugrea acese probeme 4) care e aura ac-uu de cuoaere, spre care deschde ogosul ? Ese recerea de la omome la s ome ogca poae rămâeperfec a omome ( cum o dovedee asăz logca sm-bocă care u ese vorba de ses, dec de s ome ),



PNTR O NTERPRETRE CEGOROR U RTOT 7

dar dacă trebuie să sereasă cunoaerii aunci a fi unade s inonimie

Captolul al 4-lea

CATEGORLE RORU SE

Abia acum poate ncepe nfăţiarea caselor de realita-te (gândire i orbire) după ce sa arăa care e domeniul i care exercţiu ogosuui Casele nu sun doă :subsanţă i accidene sau subiect i cele din jurul subec-tului, cum sugerează unii comenatori anci Clasee ori zece. Subsanţa poae fi oul sub rapo meafizicde reme ce e de sine sătăoare ; dar subiectul nu e to-tul sub rapor logic căc u e de sine grăior Aici n -egor a fi orba de subsanţasubec, care ocmai

enru că e subiect de predcaţie i cere nregirea pre-dicatului Iar caegoria aduce aribuirea, predicarea,enunţare a a cea despre cea, punând n joc uniersul pre-dicaelor posibi e n aa măsură ncâ te nre i din noucum a puu aeza Arisoel n frunea raatui despreredicae ceea ce nu se predică despre nimic, subsanţaparicuară. Dar a făcuo penru că subsanţa paricua-ă nu exisă fără uniersalu ei, iar predicarea prin exce-lenţă i sinonimică se face dnăuntru ei

Predicarea ousi nu se face numai dinăunru se facei din afară nu nuai subsanţial, ci i accidena ; nu numan esenţă ci i n aparenţă ; nu numai sinonimic, ci i omo-imic De aceea n afara primei categori care ntrun

fel i ar fi suficienă siei, căci i dă singur adâncimeacum om edea, mai sun nouă caegorii In afara uneclase de realiae, sau a realiăţii concepue drep casa sub-stanţeor mai sun nouă clase de reaiae după Aristoecasele accidenelor. Exis ă si o realiate a cantiăii, si una



8 NOC

a caiăii i ua a reaiei, i ua a spaiuui sau impu-lui u umai cea a substaei

Ce seamă aceasa ? Că logosu u âee sau u

refecă, o ume sric ordoaă diru cepu sâuuui sigur ge Ar fi o codi ie logică ideală ca o cee paicular să fie i uiversal respeciv ca tot ce se spuedespre u subiect să ie esenţa acestuia Ar fi o lume care to ce e real este raioal i o ce e raioal ese real,cum voia la limiă, egel Ese, poae umea pe care i-de so scoaă la umiă speculaia filozofică , icusivcea arisoelică iar ro as fel de lume ar mai fi zececas de reaiae ci ouă di ee ar devei cosubsa-iae cu ua, ducâd a predicarea eseială i sioimicădiăutru uei sigure case Da Arisoel u redă o asfel de ume ogică ideaă pur i simplu peru că el fă-iează ce se spue despre ume, adică felu cum aregistrat ogosu vorbit al omuui râduiei e lumii Iaromu a redat uma ca uiar râd uiă, ci ca spară râduiei dives

Toui teuie preciza diru cepu că predicareaideală ca esă, u sar face umai ăuru claseisubsaeor ci pe modelul acesteia, sar putea obţne în

toate ceeate case Aâ de semaă ese aici proble-ma predicării, câ subsaa rece umbră, ru fel, favoarea predicării Am văzu di capitoul al 2lea că,du pă cum subsaa uiversală se euă despre ceva paricua a fe i accieul uiversal se euă despre cevaparicuar fie că e vorba cu subiecul de o subsaă sau

de u accide paticuar Iar aa cum la subs taă vomâli subsaele secude ce se euă despre subsaaprimă cea pariculară accideele vor fi i ele, ru fe,prime (paricuare) i secude (uiversae), iar ăurulfiecărei clae de accidete deci a fiecărui ge categorial



PNTRU NRPRTR CTGORLOR SO 9

va avea loc euarea eseială, care se petrecea exempa[ a caegoria subsaei .

I pricipiu umea ar rebui să se resoarb ca-

sa subsaelor ca să fe perfec ogică ar puea resorbi orice casă ar puea devei pur caitativă, cum a păru ea la u mome da mecaicismului U at moivuul de ordi meafizic , cel care face ca subsaa iclasa ei să primeze a Arisoe Logicu i cuoaereasu să posibile oricare di cele zece pauri de re-aliae, i aces ucru face, poae ca arisoelismul ogicii

să fie mai moder decâ ese cel a meafzicii sale sub -aialise.Ne aflăm deci faa uui ogos care na putut -

regisra lumea ca u asamblu uiar de subsae i-dividuale, despre care să se predice uma subs aeeuiversale, ci drep u asambu de zece case de reali-

ăi disice care găduie predicarea eseiaă ăuruor i accideaă afara lorDe aceea Porfir puea spue că u e vorba preze-

tarea de aci, a Categoror de o diviziue zece geuri căci o diviziue ar fi a uui ge uic spcii, i ar aiciu e ici u ge uic, fiiă reaiae sau maerie , ci evorba de o enumerare Arisoel eumeră geurile pe carelea regisra vorbirea omuui. oicii vor cerca alte-ori, filozofâd spiri absrac i omialis să reducăou la paru caegorii ogice sub iece caiăi, mo-daliăi, relaii Arisoel să u face logică spre a e-eia logica face feomeoogie, am puea spue adicădescrie iparee care a fos regisra logosu, descrie

feomealiaea logosului spre a despride di feome-ele reale codiia formaă a ogosuui i spre a da abiaapoi logica Iar e se spue despre ume se poae vedea

3 Comentaru la "Categor olo 20 erso



70 NCA

di ab ceor zece caegor care apare asfe la pra ved fără c o jusficare (fără c o deduce vaspue ) dar ocma de aceea poae va avea o jus

ficare adâcăDi rcuoscu descrptv de căre oi comeaorgreci abou acesa a fos ou prezea spru lorscoasc ca u arbore ogc mplcus mpare realăe ta ta exsee procese. Dacă procesele daucaegoria acţun exseee vor sa prmu râd sub

pasva sau caegora înrurr ar d râurre se vordesprd substanţee de o pare accdeee de ala carefără reai vor da mărmea feu dea f ( caae) ar reae vor da reatvee propruzse ce su coverbie precum pe cee ecoverbe pozţa posesunea peru corpora ocu momentu peru corporal

Dar arboree u mpcus ese eabora u pare cosoaă cu ierpreăre ace obiueMa spoa ma sugesv ac cree arborele lu

Oympiodor După e orice fă sau reaae ese

lIîn ubiect

/ �în ine

/ �diizibiă: ndiizibiă:

I a ataa

în aţieatv

2/nu în ubiect

substanţ

4 Spi in Astotes Categoas Contaium Bern edKafech, 907 675 lymodo Pogona in Catgoias Ben ed. Bue

902 5



7 NOCA

c ţădecevau uru reaţe reatvu u spuespţiul c unde ocul c mpu c cnd momeu u pozţa c a f aşezat u posesuea c a avea

cţuea c a face ; u pasvaea sau râurrea c apă a păţ ceva.raducerea ermeor firee rebue făcuă spr

u fecăre lmb dar ci u caz u rebuie preferaere absracţ. Ac să uul d zvoarele medocreeger aprecer a Categoror de căre moder Iar

dacă e adâce cuvâu grec poţ surprde că mamu u aspec care ar puea schmba ou ţelegerea Categoror ca preambu al rganon Nu umacă e vorba de erme cocreţ dar umăae d cazures vorba de ocuţu nterogatve pur smpu subsavzae câ de mare ? ce fel ? faţă de ce ? ude ? câd ?

Auc u e poae eegm să u gâdm că stratuma adnc a ogosuu d care zvorăsc caegorle esenterogatvtatea oae caegorle po f prezeae espus ma be decâ absrac cocreul acesa deschs a rebări ce ? care ? ce ? peru subsaţă câde mare ? peru caiae ce fe ? peru caae faţă dece ? peru relaţe ude? peru spaţu câd? peru

mp cum să ? peru pozţie ce are ? peru posesue ce face ? peru acţue ce suferă ? peru pasvae saurâure

ro daă asfe abloul caegor lor ve să spuăalceva. E u ese uar coţuul său dar ţe demoalaea erogavă a logosulu care repreză poae

ua ogcuu Uăm adesea că logca oasră obuă ese prea mu ua a răspusuu ( cu ogca maemacă da u sau zbor pe prmu pla) ocsă fe ua sau ş ua a rebăr. e cearcă asăz e drepsă se regăsească sesu ogc a rebăr dar poae că



ENTR O NTEPETAR A ATEGORO U ARTOEL 73

acet ucru e ntreprnde prea mut n prtul une oc a răpunulu Cu Artotel nă reăet orgnarunu numa n enul că termen pentru categor nu unt

atracţ dar n nu că ntânet prncpu archeorcăe 0gctăţ ntrebarea e cea care ţ dechde orzontu ogc aa n acet orzont va putea avea ocexercţu logc e nu odar la nceput cu ce de lămurre nţelegere, orentare, ar a capătu ău cu ce decunoatere adevărată

În rce caz, nterogatvtatea cu ln le e de forţă, aczece la număr ţ dă cmpu categora care face cu putnţă predcţa Ceea ce trancre Artote cu Categore dn practca reaă a gândr n agora n contnţe,ete ce e pune ce e poate pune ca răpun la ce entreaă ce e poate ntrea Tabou categoror esteorzontu întrebăror posbe Dacă ac aa cum e n

tâmpă adeea, răpunu vne nantea ntreăr datăfnd angaarea practcă a f nţe umane n vaţă ocetate ogca treue ă n emne tocma retarea deprncpu a ordn n ce prvete ogou regărea augărea ntreăror fundamentae.

Da nterogatvtatea vne deopotrvă ă reta eacălucrurle n ce prvete afraţa lu Artote prea apăa accentuată de un comentator antc, că ete vora,cu categorle de cele ce e rotec fără legătură". E drepcă aa ncepe Artote captolu a 4ea pe care ma nterpretăm Dntre rotrle fără egătură" Inănu numa că nmc nu e rott fără legătură au rotreafără legătură nu e adevărată rotre, dar aa cum n

cecam ma u o arătăm ac n Categor ar avea mapuţn en decât orunde ă e voreacă depre rotrfără legătur ; căc unt n oc rotr făcute tocma n vederea legătur . ot ce e rott fără egătură e forţat, atract mort (e gramatca) n vorrea gândrea omuu



7 OCA

Un ngur demer al gândr conduce n chp natura ş nu forţat, a un o de rotr fără gătură ce anterogatvtăţ ngură ntrearea poate ta ca o puă

fără egătură De aceea dncoo de tera textuu artotelc ş dncoo de faptu că autorul poate pune rore fără egătură" pre a face doar anaza gramatcaă auemantcă vom uţ ne că cele fără legăură" treueă nemne ogc: ntreărle

Iar ntrearea nu doar pune ceva fără legătură dardeschde către ceva, n utmă ntanţă către exercţu 10gc Aşa treue ă nceapă rganon cu un tratat antreăror fundamentae, adcă a orzontur or ogceconcrete, n care cuvântarea prn omonme ş ma alenonme, ă fe polă. Acum, dn perpectva maadâncă a nterogatvtăţ nu ma ntereează neapărat căn Categor cum pune numee nuş de categore ete

vora de predcate ş nu de uecte că dec e tranu ăvez puă drept prncpală categore utanţa partculară cea care nu putea f decât uect ş nu predcat Atâtutantee cât accdentee au atât uectee cât predcaee ţn e ntreăr uectee ş predcatele ptf termen dtncţ n ogca răpunuu dar n logca ntreăr unt aolată mplcaţ

Fecare însă dntre cee spuse ca atare nu e rostt prnnc o aserţune tă cr a fârştu captouu a 4 ea a căru nterpretare o ncheem Dar e frec ca un cuvânt rupt dn aerţunea n care era mplânta ă nu afrme ş ă nu negenmc E un trum ş una dn acee pattudn olemne

ă e nterpreteze acet paa n enu că un cuvânt zoat nu e o aerţune dec nc adevărat ş fa gur că eaşa Dacă extă ceva adânc n acet paa dncolo detera u ete atceva cum că e ntânec efectv rotr care nu unt aerţun dec nc adevărate nc fae,



PT O NTETAE A ATEO O LU ATOTE 75

dar care au totu un en pln atfe de rotr fundamentale unt categorle n măura n care ee reprezntăn fond întrebăre cugetulu ngură ntrearea e dnante

de aerţune ngură ea e dncoace nu dncoo deadevăr fatate Iar Categore unt proegomeneecre acum 2 500 de an a orce ogcă eventuală a ntreăr, a acea ogcă a căre oect ete ce e dnantede da nu dncoace de adevăr faltae.

Dnante de da nu dncoace de afrmaţe negaţe,ete ntreaga reatate extentă gândtă vortă Logcanu e poate lp de aceată reatate care e nă matera aerţunor conderate de ogcă n chp expre.

e va pune ogca tocma că e pete de materaaerţunor ; ete formaă" . Dar e poate orcând răpunde forma propru z nu e opune matere forma generazeazămatera ceea ce e cu totu atceva În fozofe,a face atracţe de ceva nu neamnă ca n uzu comuna e p de ceva c a face atracţe î ceva aupra acelu ceva.

Orcum ar ta ucrurle ete un fapt că n acet tratatArtote vorete de generazăr în ânu reauu aupra reauu Iar pentru fozof generazăr e unt dnantefăcute adcă unt generatăţ nu mple generazăr ; generatăţ de gă t n cuvânt claele de cuvnte, n gând caee de gândur ar prin cuvnte gândur, n u

crur caee de ucrur .Numa că ee nu unt de gă t de nreg trat ntoc-ma ca reatăţle tnţeor naturae adcă n chp decrptv cafcator. Căc nu ntânm generaltăţ e în afarăc o dată cu gândul cuvântu char dacă e vora de



76 NOCA

gându cuvântu oectvate n gra no refacemdnăutru acete generatăţ care unt categorl e Iar refacerea aceata vom pune reprezntă regărea conten

tă or nu, a enuu or de ntreare aou categororne apărea drept ce a ntreărlor poe, ar dacă nfond, orce proce de cunoaştere reprezntă o ntrearecu prvre la ceva dat ac, n Categor e vora de o ntreae aupra nă ntreări, repectv a ntreărlor. reue ă ne ntreăm care unt ntreărle fundamentae ?

ă nterpretăm dec pe rând categorle n lumna acete perpectve ă arătăm ce e poate ugera atfe auprae

Acum vne a rând

Captou a 5eaSUBSTANŢA

(CATEGOA LU CNE ? CAE ? CE ?)

Ce ete cnee uectu, utantvu utanţa care comandă deopotrvă vorrea, gândrea ş reataea ?

Ete pe de o parte cel depre care e pune ceva; pe deata ete cel care (cnee adevărat" ) uţne, ţne ceva.Ş a rândul ău ete cel care nu e pune depre nmcalceva nu e uţnut de atceva Nu e poate pune"ma mult depe acet cne, căc orce ar pune cu ttude defnţe ar nemna a defnţa drept cne Eu unt

ce ce unt" ună un loc cel eru, ma potrvt poate acdecât n vzunea teologcă. De aceea comentator grecau dreptate ă pună că utanţa ( cnee) ete decră,ar nu defntă ; ca toate categorl e de atfe dar cu precădere ea. Aadar



PENTU O NTETAE A CATEGOlLO L ATOTL 77

Alneatul . Substanţă cea spusă în chp prncpa îprm rând prn exceenţă sau care nu e spusă despre ncun subect ş nc ca fnd întrun subect

Olympodo notează ugetv (op ct p 59) că utanţa ete n chp prncpa" aa ca rotre n prmrând" ca gândre prn exceenţă" ca realtate Urmeazăexempul de utanţă, adcă tpu de cne" care oatef n oc un om anumt un ca anumt La care aceacomentator e ntreaă de ce a pu Artote un om

anumt", un ocrate de pdă ? Ş răpunde ară ugetv pentru că e vora totu de o categore ar omanumt" ndcă ceva de ordn ma general ca ndvdunu ndvduau pur mpu, ca ocrate"

Aunc avem ocrate omu rea pe car n ate părţArtote va ndca drept utanţă prmă după numee u ; avem om ndvdual" care ete ma potrvtcum pune nterpretu antc n ocu acta und e vora de generatăţ Dar o a trea treaptă ncă ma generazatoare ete cea a lu cne" Nu poţ pune ocratecând voret depre categor decât ca un de pdă" cadepre unu dntro nfntate Nu e nă detu ă punc om anumt" căc a avea ară o nfntate una de

pec (om ca etc ) dacă nu de ndvz Atunc pu utanta ete cne ce care, ceea ce cu aceata a cu

prn toată fea eDar a cuprno cu generatatea ntreăr nu cu

generazarea, n atract, făcută aupra răpunurlor Egeneral tatea de dnante de concret cea care deschde că

tre concret ar o ogcă a ntreăr a avea de cercetataceată temă a une ate generaltăţ decât cea logcă onuă De vreme ce generatatea ntreăr trmte către nu fuge de concret ea are n ea nă o defăurare, npeţă are trepte către concret. Înante de a răpunde cu



78 NOCA

un exempu a ntrearea ce ete acet cne" poţ treue ă dfăor n ce ete el nu n natura lu

Ş atunc ăuntru a acetu ne care nu e enun

ţă depre nc va ven o enunţare depre ne Lmaulntreăr arată ne aceata n măura n care nu punem numa cne ? c care ? ce ? Iar dacă pu care ete,ce ete, nemnă că predc ceva depre e. Dec utanţa (cne) dat adâncmea n afara utanţe de carea fot vora n prmul rând, pune acum Artote, maete o utanţă ecundă care nc ea nu e în ceva (dece efectv utanţă), dar e enunţă depre ceva, n peţădepre utanţa prmă

Aceata neamnă e poate pune ceva n eenţa (mao Artote va decara n uect) unu ucru; epoate pune ceva n uru ucruu In tmp ce toate ceeate nouă categor e vor predca accdenal crcum

tanţa n uru uectulu reprezentat ac de utanţaprmă (dar de utanţee ecunde au accdentale par-tculare) u tanţa e deduează ngură făcându ngură predcatee pole Ş aa ee unt predcatee cuadevărat logce de cunoatere cee de adevăr Ceealtenu vor f aa decât uttundue or adcă ncercândă devnă ele eenţae

Cu o umtoare conczune Artote pune atfe, nprmul aneat depre utanţă proema dn care nu putem e nc atăz care puă depre ceva e tntfcă ?

care puă e doar anecdocă ? Cucerrea modernlorva f ă facă dn ceea ce părea anecdotc, naratv, crcumtanţa ( eperenţa") ceva eenţal Îngutmea antcă era

ă ntârze prea mu a predcarea tnţfcă prn genur pec numa ca cum ele ar f fot nguree denc Artoe nu pare a o pune n ate părţ utanţe ecunde. Dar pentru teora predcăr, artotelmunu pare deăt n acet punc ce puţn pe n f ozofce



ENTR O NTEETAE A CATEGORLO ARITOTL 79

căc de pdă cum unt cu putnţă udecăţe ntetce"ce le aducătoare de nou adcă proema lu Kant reprezntă n fond ma puţn decât prolema de ac a u Ar

otel cum e cu putnţă udecata de eenţă cea n legtateaucruu ? prolemă care e aducătoare de adevăr cu nouantan cu tot

Cne ? a dat adâncmea lu care ? a lu ce contund afel modeul enunţăr n eenţă A doua umătate a alneatuu arată că numa ntun atfel de ozonte oţne enunţarea snonmcă n tmp ce enunţarea nurul "lucrulu va f omonmcă Ş atfe nceputul Categoror e confrmă nu extă decât rotre omonmcă au nonmcă ; eenţaă ete ro trea nonmcă, npeţă, deocamdată, cea depre utanţe prme utanţaprmă reprezntă centrul Cne" tă nantea orcărorcrcumtanţe" (cât ? ce fe ? unde ?) tă char nantea

u care ? ce ? ortte doar ă expcteze pe el.Dar atunc ceealte adcă utanţele ecunde accdentale?

În schmb toate ceeate fe se spun despre subecteereprezentate de prmee substanţe fe sunt în subecte pune an. 2

Pare mplu evdent, cu exempee ddactce (om ndvdualomveţutor) adue acum totu ţne de au eten utanţele prme. Dacă acetea nar f atunc cumpun comentator utanţee ecunde nar avea uectde predcare accdentee uect de extenţă Nu ara pune nar ma f nmc

Dar aa e numa la prma vedere Că accdentele fără

utanţe prme nar avea uztenţă e o chetune deetafzcă dar că predcarea eenţaă ar face numa dea utanţa ecundă la utanţa prmă ete o chetunede logcă. De atfel de a nceput char, dn a dolea aneatrtote arătae că e fac enunţăr depre accdentee



NC

tculae nu uma depe utanţele patculae. Iaum el vne ă ate că cel puţn utanţele ecunde au nele, au pot avea, o vaţă logcă pe cont popu

enul nteogatvtăţ, cae" ce" nu vn doa ăplc teze pe ne" , e le nele, cae e pun depe potf uecte depe cae e pune altceva De aceea Atel declaă

Dntre substanţee secunde speca e substanţă n maare măsură dect genu

Aceata neană că u tanţa pmă ete a ne ex

plctată de pee decât de gen ; , dacă ea tece celo-llte peogatve e, o face ma accentuat cu peca Aacum e compotă utanţa pmă faţă de et e compotă peca faţă de gen Ş ea poate f uect ogc apentu că ete a ene uect logc decât genul, etea acentuat utantă decât el

n schmb dntre spee cte ee nsee nu sunt genur ,epectv cee a ae nu condeăm caacteul de a f u-ete, temen de nteae, c de a f atute logce, temn d pdca, et fec ca depe ee ă nu punemcă au n ma ma ăuă n ee utantaltatea uneedecât atee aa um nc utanţee ndduale, de alt-fel, nu au veo nâetate unele faţă de atee, c toate unt

n egală măuă un cne" polŞ atfel, nante de a tece la popetăţle utanţe-l cum va face ndată, Atotel poate nchea

Aşa nct n chp fresc acestea sngure prntre ceeate categor n n sunt numte substanţe

Unveul utanţe e nch complet ntu fetanţa e dece defnte pn u tanţe Dacă ve t ce ete un lucu, cae e natua lu eenţaă, nu poţvoca decât eatăţ de acea ang, utanţe ele, o-ct de vată laxă a f u anţatatea lo (una de pee o una de gen). I a unveul aceta ete ntatât dech deăvât, ncât nu numa ceea ce e pune



U O TERRR CGRR U RSO 8

despre substanţee secunde s e spune despre substanţelerime (cum o artase la capitolul al 3 ea) dar întrune şi ce se spune despre cee prime trece asupra celor se-

cunde Cci dac unui om individua îi revine cai tateade grmtic înseamn c ş i omu în general poate i gr-tic caitatea trece şi asupra speciei predicat în esen-ţ în timp ce aceeaşi caitate e grmtic n ar trece asupraacidentuui predicat în aparenţ nai putea spune dacomul e grmtic c şi o determinare întâmpltoare aomului de a i de aceast mrime sau în acel timp"de pi d preia calitatea de a i grmticAristote a înţişat aste un prim plan de reaitate dincele zece anume realitatea substanţial care reprezintşi realitatea prin exclenţ pentru el Dar pân acum dis-cuţia a ost de ordin ogc Pornind de a caracterul 0gosuui de a i omonim sau sinonim (capitolu 1, de la

spusa r egtur interogaţia în ond putem precia acum ş cea u legtur (capitolu a1 2lea) apoi dea spusa cu egtura sinonimic (capitoul a1 3lea) Aris-totel a enumerat în capitolul a 4lea genurile de realitate şi a artat în prima jumtate a capitoluui al eac universul substanţei este otrâto pentru rest şi cnuntru ui predicaţia esenţia este posibil.

De acum înainte discuţia nu va mai i ogic ci eno-menoogic ni se vor descrie panurie diverse de reaitate prin caracteree lor începând cu caracterele substanţeiînsşi. Nu va mai i vorba cel puţin pe prim pan ca pânacum de predicare şi de predicare în esenţ trebuie întâi descrse cee zece case de realitate iar abia atunci se

va putea pune problema pe care Aristotel no mai punedar care este totuşi tema acetui tratat despre categor a eluui U se enunţ ele Intrun sens Aristote nicinu mai avea nevoie s întârzie în logic pur cci artaseimpede cum c orice predicaţie despre substanţ care nu



2 NC

dnăuntru sustanţei s e ace în cip omonimic şi acidental.

Dar problem este încă o dată orice predicare se aceumai despre sustanţă ca substană u se ac în cipvident enunţări şi despre accidentee particulare cumi se spusese şi nu pot i aceste enunţări esenţiale

Aici deci înante de a urmări descrierea realităţilorare înepe abia cum şi se continuă până la sârşitul tratatului este locu să relevăm două lucruri otărâtoareentru destinul ogic al acestui mic tratat

Întâi trebuie acentuat aptul că predicarea nu se acedoar înăuntrul substanţei sau despre substanţe ea se aceîn orice pan de reali tate dar are locpe modeu substanţe O ympiodor preciza (op ct p 58 că substanţă sespune despre toate celelalte categorii la capitolul substan-ţă iind vorba numai despre subs tanţa comună cea com-pusă din materie şi ormă în sens aristotelic Există speciigenuri şi ireşte exempare individuale ( cazurile parti-ulare albul acesta gramatica lui Aristar cum se spune)în orice clasă de realitate la calităţi ca şi la mărimi la reative ca şi la ele din spaţiu ori timp Geometria pe careAristotel o invocă adesea nar i posibilă în sensul lui dacătriungiul acesta nar i gândit ca ăcând parte din spe-

cia triuniurilor şi din genul igurilor E ceva elemen-tar din punct de vedere logic şi totuşi necesar de subliniat căci în elul acesta devine limpede că universul aristote-l ic al propoziţiilor ştiinţiic ( al enunţărilor sinonimicecele în esenţă) nu se reduce la spusele despre substanţăemonstraţia şi cunoaşterea sigură siogistică vor i po ibie peste tot în sânul realităţii ciar dac ştiinţa depre substană râne exemplarăDar în al doiea rând meri t să ie spus un lucru peare Aristotel nu l mai autorizează direct dar pe care toria cunoaşterii ni propune tot timpul după Arisotel şi nu întodeauna împotriva lui. E limpede c



ENTRU O NERRETRE CEGOR LOR U RSOTE 83

înăuntru iecrei case de reaitate încape dup modeu subs tanţei cunoaştere ştinţiic sinonimic în esen-ţ c între casee de reaitţi nu are oc decât cunoaşterea

accidenta omonimc în aparenţ Dar nu se întâm-p ca un pan de reaitate s se substituie în gândre şicunoaştere atuia În speţ dac panu substanţei estece priviegiat oare nu se întâmp s se substituie câteun at pan de reaitate pretnzând s preia e titure dereaitate ae substanţei şi s devn reaitatea prin exce-enţ ontoogi ş i reaitatea cu cea mai desvârşit predicaţie ogic Casa substanţeor exprim e drept mai bine decâtoricare ata a prima vedere inţa şi natura ucruriorDar nu o expic A venit în istoria gândirii casa m-rimior" spre a i se substitui şi a exprima ea ce este umeaîn ond a venit casa caitţor so ac (substanţee u-

mii de pid sar reduce a greutţi speciice" ) a pututven cu matematicie şi zca matematic casa reaţiior întrun sens pân şi utma cas de reaitate cea maiprecar în arstoteism ciar casa ui a avea" a pretinsuneor s dea socotea de reaitţi mai aes de cea umanistoric înocuind pe a i ş subs tanţa prin a avea (uera în ond ciar viziunea greac despre iinţa prin e-ceenţ care e cea a zeior una pe baz de a avea" Ccizeii nu erau zei decât în msura în care îi denea o pro-pretate un e de a avea" o natur determnat ei erauaceea ce deţineau")

Iar cu aceast utim probem a naturii ucrurior pe care modernii şi o pun impede dar ae crei impi

caţii ontoogce nu e apar întotdeauna se pune temagradeor de reaitate. A spune c totu ţine de canttatede pd sau de reaţie înseamn a ace ontoogie Aristotedeprinde o dat cu categoriie zece case de reaitate careşîmpart între ee inţa sau mai degrab ac s existe



8 NOC

reaitţi nu o reai tate singur Dar aşa iind nu existoare grade de reaitae grade de iinţ

La Aristote ciar reaitatea substanţial e mai puter

nic decât toate realitatea de posesiune mai slab decâttoate dac nu cumva mai sl ab e cea de reaţie reaitateaspaţia este poate de un grad superior ceei de poziţieiar realitate de acţiune ceei de nrâurire. Se ntâmp ciarca unee reaiti cum sunt cea a ocului şi momentuluis derive ca spaţiu şi timp din cea a mrimii care e subsumeaz pe cee dou din urm. u este aceasta o probem pe care orice interpretare a Categoror trebuie sopun n lumin Şi este ea doar una de ontologie na iz-vorât ea ntrun e din ogic pur şi nu se ntoarce la logic sau mcar la gnoseoogic n sensul c acea clas alcrei grad de reaitate este mai mare are parte de o predicaţie esenţia sinonimic sporit

Aum putem reveni la tratatul aristoteic cci deţinemundalu ogc petru descrierea enomenologic a claselor de realitate. De ate elul cum nţeegem categori-ile pe baz de interogativiate ar utea prin e nsuşiuniica ogicul cu enomenologicul. Intrebarea" este deopotriv de un ordin şi atul posbu ei este deopotrivrdcin a reaului şi a ogosuui. Kant voia s instituiedincoace de realitţi ( spre deosebire de dincoo care eratranscendentu ) un transcendenta care n intenţia io-zouui nu exprima numai subiectivitatea n gândire Darntreg orizontul acesta a transcendentalului kantian arputea i cuprins n orizontul ntrebrii care este şi e din-coace de real şi nseamn n cip limpede ceva obietiv

nu numai subiectiv Cci r umbr de antropomorfismse poate spune c realul se ntreab" şi e ; c irea se des-cide ctre posibilitţe de reaizat Naura ncearcpropune pendueaz şi sârşeşte prin aş i da rspunsurisub o cutare pe care gândire a ca interogativitae o



ETRU O ERRERE CEGOR OR LU SOE 85

reect mai intim şi mai exact decât o pot uneori reec-ta rspunsurie ei

Atunci putem prsi cu Aristote panu pur ogi

spre a ne angaja cu restu tratatuui în ceea ce am nu-mit enomenoogia reaitţior cci în msura în care re-aitţie ce ni se descriu sunt împântate în întrebrieundamentae posibie ee se exprim deopotriv ca reaităţi ş i ca demersuri ogice

Este pe de ată parte comun orcăre substanţe .. continu acum Aris tote a jumtatea capitouui a 5 ea şi

trece de a ogicitatea substanţei a enomenaitatea eiVor i cinci caractere proprii a nu i întrun subiecta reprezenta ceva anumit a nu avea ceva ontrar a i sus-ceptibi de gradaţii a i ap t de a primi contrarii deşiea însşi nu e contrar nici uneia dar nu toate vor ispeciice. Comentatorii greci dezbat pe arg toate acesteprobeme ae propriuui speciic ori nu în cazu substanţei Singur utimu caracter este speciic substanţeiacea ca una şi identi iind s admit ontrarii Dar dacpentru rest putem trimite a comentatorii greci aici acaracteru speciic substanţei ar mai putea i spus cevadincoo de ei şi anume c aşa i ind primitoare de con-trarii în timp ( iar Aristote subiniaz c ucru se petrece

în timp succesiv ) subs tanţa se dovedeşte a i singuraorm de reaitate poate mpreun cu acţiunea şi în-râu!irea în care încape devenre

In ceeate case de reaitate nu va putea i vorba de-spre devenire ici mrimea, nici reaţia nu devin. Ba nicimcar gându şi judecata omuui spune Aristote nu sepot împrtşi de a devenire deşi îi exprim contradic-ţiie Substanţa devine în timp ce gândire a rosttă st peoc aşa cum stau pe oc ceeate case de reaitate Dar vom spune înainte de a se aşeza întro rostire aşa cumreaitatea sa asezat în câte una din ceeate modaittiae ei dincoo de substanţ gândirea ca întrebare a putt



86 NC

purta în ea posibile e ş i ciar contrariie Şi tocmai gândirea este aceea care vine acum s cerceteze descis interogativ realitatea deventă pe care o reprezint ceelate

categorii aţ de reaitatea în devenire pe care a reprezentato substanţa.

Capto a 6-ea

MĂRMEA(CÂT CÂT DE MARE ? CÂT ANME ?)

Aveam deci o cas de realitate cea a substanţeorprincipaa logic pentru c e prototip a predicaţiei în esen-ţ şi prinipala ontoogic pentru c st a baza ceorlalteşi pune în joc devenirea. Ce lelalte tipuri de realitate vori ae devenitului exist un devenit al mrimii sau ca m

rime unu a euui de a i ( caitate) unul ca relativ undevenit de situare în loc de situare în timp de poziţie sar putea vorbi şi despre un devenit a acţiunii împi-nit drept cau eicient cum vor unii comentatori şi deopotriv am avea un devenit a înrâuririi (eec-tul ) în orice caz este din pl in vorba de un devenit în ca-zul posesiunii

Dac în umea devenirii care e substanţa nu puteamptrunde decât cu întrebarea cu atâ mai mut va i ne-cesar de întrebat spre a redescide" umea deventă aceorlalte ategorii Iar sugestiv este faptu c în primalume cea a devenirii întrebarea ne ajut tocmai s gsim pe ce este" stabu ( cine care este ce este în esenţ

el ) pe când în umea devenitului înrebarea va avea ros-tul invers s ne scoat din ixitate şi gata cut.Cât de mare întrebi în aţa acestei reaitţi încegate

care e mrimea Iar acest cât" poate însemna sau câtanume şi atunci ai o msur care în ultim instanţ este



ERU O ERRETRE CGOR R U RSO 7

cea numeric s au cât de întins si atunci a i toate ormeede întindere care sunt cele ale paţiului ( linia supraaţa volumul spaţiu însuşi) precum şi întinderea timpu-

lui aceast subti şi universal întindere neîntinsVom avea deci dou eluri de mrimi determinatespune Aristotel dis continue spunem noi astzi şi con-tinue Pe ultimele care sunt cinci la numr cu impulleam si numit Primele vor i dou în aar de numrvorbira spune Aristotel Este un act de curaj filozoic sse reduc la şapte tipuri precise mrimile propriuzise i e o întrebare ce au de adugat sau de retras moderniiIn ce priveşte îns ultima mrime cea a vorbirii carese reduce la aptul vorbirea e actuit din sile lungisau scurte Aristotel însuşi a şovit el nemaimenţinândvorbirea drept o mrime propriuzis în Fzcă Este totuşi demn de subliniat c singurele mrimi discrete sunt

numrul care în ond e ogos (în înţeles propriu ciarde cacul socoteal") şi logosul vorbit. Ce rezult deaici Un lucru pe are comentatorii nul mai spun pares e c toat realitatea de dincolo de ogos este în ondcontnuă în spaţiu şi timp discontinuitatea no aduc decât gândirea şi în esenţ numrul Realitatea se poate îm-

buctţi oricât cu eementele lumii sau se poate distribuioricât cu tot ce e viu cu unitţile organice dar în ondreal itatea este si rmâne continu totul e în tot.

Singurul nmr adus de logos vine s divid şi s separe Numai c numrul nu e suprainstituit de ctreogos în cip neiresc realităţii ci se preigureaz s ingurîn sânul acesteia cum o va arta Aristotel în Fzcă prinaceea c mişcarea în cerc omogen desvârşit cea a aş-trilor în primul rând va da unitţile de timp ş i va acedin timp un continuu care este totodat şi dis continuudat iind c timpul este "număru mişcrii dup anteriorşi pos terior" (Fz 2 1 9 b şi 223 a urm ).



88 C

Aşadar numrul rmâne pân a urm singur s ţinîn cumpn cele dou orme de continuitate cea spa-ţial ( cu subspeciile ei) şi cea temporal ale realuluiu exist decât trei mrimi numr spaţiu timp ; restul sunt mrimi derivate sau improprii inclusiv mişcarea. Iar numru ptrunde peste tot pân şi în timpcum am vzut deinindui prin ritmicitate natura sauîn spaţiu şi subspecii le ui numrând prţile.

Aceasta ese atunci viziunea aristotelic despre mri-me pe baza diviziunii în mrime continu şi discontinu

ca şi pe baza unui anumit primat implicit al discontinu-uui numeric asupra continuului O a doua diviziune amrimilor întrunele cu prţi ce au aşezare altele cuprţi r aşezare determinat nu duce decât la caracterizarea mai bun a mrimilor spaţiale aţ de celelal-te dou eluri de mrimi temporale ş i numerice carenau prţi cu aşezare

Pentru aceste trei ipostaze ale mrimii numr spaţiu timp caracterul propriu nu va i aptul c reuzcu devenitu lor contrarietatea (ceea ce e clar la mri-mi le cu prţi r aşezare numr şi timp dar pare discutabil autorului îsuşi a cele spaţiale unde aşezarea desusjos d iluzia şi modelul oricrei opoziţii contrarii

pentru bunulsimţ) nici aptul c mrimile nu admi gra-daţi i ci aptul c pot i egae ori inegale Dar ce înseamn aceasta decât c mrimea nu e mrime

msurabil întralt e decât prin elaţie şi comparaţie res-pectiv la numr prin raport Impresia din primul mo-ment cum c tot ce e mrime a realitţii depinde în ondde continuitate se conirm a captul capitoului ca scurmi nesârşit de variata continuitate ş i s spu un cu sens de msur nui destul s divizi continuul trebuie s pui în relaţie adic s şi compari prţile divizatevzând dc sunt egale inegale şi pentru numr decâte ori se cuprind una întralta deci trebuie s depşeşti



ENRU NERRERE CEGOR R U RSOE 89

mărimea n acest sens nu numai mare" şi mic" pot iprivite ca relaţii mai degrabă decât antităţi cum spunen cursul captoului Arstotel dar şi de doi coţi" de

trei coţi" sunt relaţii n ond Sar putea spune ciar m-potriva literei aristotelice mare şi mic sunt mai degrabăele cantităţi autentice decât ărimile măsurate unde ra-portarea la unitate este izbitoare

n orie caz dacă trebuie să acceptăm cu Arstotelo clasă de realitate distinctă a mărmor printre cee zececlase trebuie s ă admitem că doar mărimea continuă este

exclusiv mărime pe când mărmea dis continuă este mă-rme ca numărul doar prin relaţie Cel mult sar puteaspune este caracteristic mărimi că pune n joc reaţa cusne (raportul la unitatea de măsur de aceaşi ordin derealitate cu măsuratul ) n timp ce la relaţie va i vorbade termeni dieriţi deci nu de relaţia cu sine

Mărimea e caracterizată de reaţ de egalitate e dreptdar este vorba de o relaţie pe care clasa relativelor io lasăn propriu e Dacă deci ntrebarea cât priveşte mărimi-le nedeterminate atunci cantitatea rămâne pură ar dacăpriveşte mărimi le determinate prn măsură atunci can-ttatea se descide către relaţie spre a o ncide totuşi peaceasta n natura sa care e raportarea la sine

Captoll al -lea

RELATVELE(FAŢĂ DE CE ? AL C ? DE CNE ŢNE )

Relaţia vine la rând acum şi ea pune n jo altceva de-cât raportarea la sine a mărimii Comentatorii greci ştiusă arate că nici nu se poate spune n ond şi că Aristotelnu spune de cele mai multe ori relativ" a singular Relaţia poartă asupra a cel puţin do termen



0 NOC

clasa substanţei devenirea era a unui sngur termeni tocmai prin fatul că acesta rămânea acelaşi şi unuutea fi caracteristic pentru substanţă faptul că primeşte

ontrariile. În clasa mărimii devenitul era deopotrivănu ş i doar aşa a o totalitate a devenitului stabil ( sauîncheiat în cazul timpului) putea mărimea să primeas măsura La relative însă pluralitatea e suverană aceasa o arată şi de astă dată ma bne decât orice întrebareaprin care le regăsşte gândi rea Faţă de ce ? spune pen

ru relaţie Aristotel făcând astfel limpede că relaţia însamnă pentru el upl are de lucruri.Alături aşadar de planul de realitat al substanţei ală-

turi de cel al mărimilor apare un al treilea cel al cuplă-rilor. Căci aşa se întâmplă ş i în snu reatăţ nu numaiîn gândire. Relaţia e şi ceva concret în concepţia aristotelică nu o simplă abstraţie ca la moderni est

intrarea

întro reciprocitate închisă a anumitor lucruri In haosuloriginar se fac împerecheri iar realitatea cea nouă a lucrurilor va onsta atunci din sol idaritatea lor

De aceea cum o şi îngăduie limba gracă lucru-rile cuplate se vor exprima prin cazul posesiv un lucruva fi al altuia iar cel deal doilea al primului. Aest fapt

poate fireşte să aibă o simplă realitate de gândire şi expresie iar atunci este vorba de o relaţie abstractă cumexemplifică Aristotel însuşi la începutul capitolului său ai mare" decât altceva dublul" unei jumătăţi cunoaş-tere a ceva aşezare prin raport la ceva în aceste cazuricularea făâduse liber dacă nu chiar arbitrar. Exstă

nă reaţ angajate, care solidarizează efectiv şi biunivo termenii din realitate tată ş i fiu stăpân şi s cav Peacstea pare Aristotel să le aibă în primul rând în vedreşi stfel şi de astă dată la categoria ea mai abs tractă viznea sa anorează în concrt.



PN O NPT CGO O SO 9

n orce caz vzunea d e ac despre relaţe este a termenlor precs conjugaţ Nu uma c în cazul relatvelor conjugatul fecrua este în hp determnat gândt

dar e trebue s bne denumt în asa fel încât verfcareaonjugr s s'e obţn dac rsturarea termenlor res-pectv conversunea lor duce la o formulare cu sens ( tatal fulu fu al tatlu ) . Relatvele sunt corelatve soldartatea e una de recproctate. Faţ de ce ? era întreba-rea care s punea acum dar nu cu prvre la un termenca cum a spune faţ de ce este aceasta c cu prvrela amândo sau întrun sens cu prvre la nc unul fnd vorba de o legtur recproc pur

aţ de ce ul d unul dn aspectele de realtate a lu-m. Putem aduga de la no orcâte relaţ abstracte decomparaţe de egaltate etc. dar relaţle exst în lume.Ba înc multe dn relaţ e abstracte nau rgoarea ade-

vrat a relatvelor de pld relaţa de comparaţe mabun ma mare nu conduce la un corelatv precs ccun munte cu xemplul lu Arstotel est totu ma maredecât mulţ alţ ar cneva e ma bun decât mulţ alţîn tmp ce corelatele reale sunt pres determnate

Iar corelata este totul la relatve corelata va f cu

o a doua desrere a relatvelor dup cea l

x de început pe baza crea rlatvele doar ţneau unul de altul

însu sensul lor de exstenţ Capul de pld spunePhlopon (op. ct, p. 00 recto ) har tat rmâne cappe când tatl ca tat nare exstenţ decât în relaţe cu ful.Nu este dec vorba de o punere în relaţe cum gândm prea des as tz relatvele c de o stare de relaţe pecare faţ de ceul o exprm în echlbrul e dat(Este ca în gluma cunoscut care e trotuarul de vzav ?Ş ma degrab acest vzav te ajut s înţeleg relatvelearstotelce decât punerea în relaţe care negret edeosebt de fecund pentru gândre dar în acela tmp



92 NC

des trtoare pentru deea de reaţe deoarece ace catotu s devn reatv" ş ca reatvtatea s nu a sene pân a ur nc. )

n acest sens este nteresant de vzut ce e de reaţapar în cadru tabeeor de reatve actute de coen-

tator Oypodor d un aste de tabe (op it, p. 99a edţ e) potrvt crua ar exsta zece tpur de reatvepe baz de ) denttate 2) negatate ( de exepu dubu aţ de jutate) ) superortate sau donaţe (cece coand aţ de ce coandaţ ) 4) judecat sau ana-z (cunoaşterea este a cunocutuu ) 5 nuenţ (cauzaacţoneaz asura eectuu) 6) partcpaţe 7) naştere ) aşezare (dreata aţ de stânga) 9) nesetre (pe cândreaţa de setre putea aprea îc de a aşezare) 0) ra-portarea a gen (reaţa aţ de gen a specor). Ce puţn jutate dn aeste reaţ sunt de ordnu reauu nu

a gândtuu Dar e reae e gând te reatvee sunt prns a Arstote întro recproctate dat Ca ş ordnea r eaa reatveor ţne de uea deventuu nu a devenr Deac probea deosebt de nteresant pe care o rdcArstote în a doua jutate a captouu dac e un ca-racter propru reatveor dup cee de a coreatve şconvertbe sau char o dat cu aceasta s e sutane.Reaţa nu se ace ucrure nu ntr" î reaţe ş nu epune" în reaţe decât în chp supentar ee sunt înreaţe. Ş dac sunt aşa ee o ac sau ar trebu so acîn nstantanetate a nd sutane Aşa se constat decee a ute or spune Arstote. otuş rân unee

cazur când unu dn teren coreatv apare drept an-teror euat.Ac vne aste ou în care de a spa probe a

reatveor Artote se angaeaz în area dezbatere dea târzu a deasuu. Iar e e reast (cu va un



PENTR O TERRETARE A CAEGOROR ARSOTE 93

realist materialist) cci obiectul cunoscut preced şi aceposibil cunoaşterea la el cum obiectul sensibil precedşi ace posibil nu numai senzaţia dar hiar iinţa înzs-

trat cu sensibilitae otusi dincolo de aceast constatare comentatorii greci apr ideea de simultaneitate arelativelor aparent împotriva lui Aristotel însuşi) artândc în msura în are e vorba de obiect cunoscut, realulrespectiv e totuşi simultan cu aptul cunoaşterii iar sen-sibilul ca sensibil" cu senzatia

În deinitiv relaţia ca aţ d ce ?" trimitea de la în-ceput realul dat la termenul pe are aesta pretindea sprecead deci ca iind relativ realul nul precede Amân-dou tezele atât cea aristotelic cât şi interpretarea co-mentatorilor se dovedesc as tel de la sine înţelese unulîn spiritul realismului de bun simţ cellalt în spiritul se-manticii elementare Pagina de aici nu ar i deci de o de-osebit înrctur ilozoic da Aristotel nar aduceexemplul neaşteptat de ordin speculativ al cvadraturicercului Cci spune el cvadratura cerului nu e cunos-cut deci ca ob iect de ştiinţ întrun el unoaş-terea Dar ce înseamn c obietul ştiinţei exist rştiinţ (de pild c temel matematicii exist r gândire

matematic) ce sens are o asemenea existenţ eideti" va spune cândva ilozoia e o problem pe care aris-totelismul o las aici deschis

Şi a e las el deschis problema inal a apitoluluidac unele substaţe respectiv unele substanţe seundenu sunt şi ele relative la ceva Fiind vorba despre sub

stanţe secunde de ordin general deci problema e poatesolidar întrun el u cea a conţinutului eidetic de cu-noaştere Iar soluţia pe care o încearc pentru substanţAristotel dac nu vezi în chip determinat corelativulsubstanţei ( al mâinii în general de pild sau al apului



9 NC

în general pe care le poţi identifica în ce sunt fr s identifici al cui sunt ele) atunci ele nu sut relative so-luţia aceasta nu i se pare nici filozofului de natur s

cure dezbaterea Capitolul relativelor se încheie astfel cu redeschidereaprobleei lui faţ de ce" care e drept îperecheazlucrurile şi structureaz oarecum luea, dar râne o în-trebare pentru ce nu se ştie şi ce nu se vede înc.

Capto a 8-ea

LUL D Ş CLTT(C EL ? D CE L NUMT ?)

Acuulrile cantitative spune astzi sfârşescprin a da un fel de a fi o nou real itate în sânul realitţii. La rândul lor relaţiile şi structurrile la care duc leîntregesc acest fe de a fi Calitatea şi felul de a fi nu pu-teau deci fi luate în cercetare deât după apitolul riii ş i cel al relativelor.

Mai ult înc decât subs tanţa riea sau reativele

calitatea st sub întrebare Cci dac spui substanţ -rie relative indici ceva deterinat din sânul realitţiiexistenţe reale şi posibile s au car aspecte din existenţ pe când da spui caitate nu indici nic dterinat Calitata denueşte tocai felul dea fi aşa alfiecrui lucru adic felul lor diferit. Spunând calitate re

cunoti c fieare lucru e atfe u felul lui de a fi. Nupoţi deci ascunde c departe de a nui eva unitar princalitate califii tocai diversitatea lururilor ca ataresingurul sens unitar al terenului este de a fi o întrebare ce el sunt lucruril e ? ar e feluriea lor ? Calitate a



ENT O NEPETE CEGOO L SOE 95

denumete ireductibilul lucrurilor întrun sens incalii-cabilul lor De aceea ea nu e decât o întrebare una ne-utralizat îns de nevoia generalitţii ategoriale.

Exist totui feur ale elului de a i i de aceea de-srierea de ordin genera a calitţilor e cu putinţ naceast prezentare pe care o numeam enomenologici care nu poate i decât enomenologic l a capitolul ca-litate spre deosebire de relaţie care se poate construi" sau de cantitate unde matematicile au putut construi i

el e Aristotel gsete în spusele oamenilor patru tipuri de alitate Ar putea i mai multe va spune el a urmdar acestea sunt principalele din sânul rostiri i Calitţisau mai degrab eluri de a i sunt caracterele i dispo-ziţiile de o parte capacitţile sau înzestrrile la oamenii lururi de alta apoi strile sau procesele din lururii înrâuririle lor înuntru i în aar în sârit orma ex-terioar i igura lucrurilor.Ca i la mrime este un act de curaj speculativ i unulde probitate s încerci o descriere a tipurilor de calitateModernii nu se mai simt datori s desrie pân la captconceptele generale atuci când le olosesc un Hegel in-voc la îneputul Logc sale calitatea r îns a plea

de la ce am spune" în ond despre ea i prin ea ci operând cu ea pur i s implu Aristotel nu opereaz dialectic e drept cu ideea de calitate dar o istorisete aa cumeste Fcând astel el pune în umin dup mrime i relaţie în un aspect din devenitul realitţii în speţ ceeace sa împlinit întrun el dea i specii.

Despre elurile de a i ale elului de a i adic desprecele patru tipuri de calitţi Philopon spune c ne suntînţiate dup o anumit ierarhie ) calitţile suleteti( caracter i dispoziţie ) 2) cele ţinând de o capacitate na-tural cele pe baz de acţiune i eect presupunând



96 NOC

înzestrrile de la punctul ; şi ) cele privitoare la înţişarea exterioar a lucrurilor în timp ce primele tr tipuri indicau calitţi de ond (op ct, p. 05 recto)

Este r îndoial ceva sugestiv şi aici chiar da lucrul e spus cu sens didactic Intradevr dac te întrebiîn ce planuri de realitate cauţi elul da i al lucruriloraţ de ce pui întrebarea de ce el este ? atunci vei admi-te c se poate ace un soi de clasiicare a e el" urilo

Întâi te poţi întreba care e elul de a i al oamenilorce naturi umane au ei sau ce dispoziţii şi orientri trec-toare de aici exemplele lui Aristotel care privesc doar peoameni şi mai mult calitţile suleteşti cum spune Phi-lopon caracterul de a i ştiutor de a i virtuos dispoziţia au starea ce ţio dau cldura şi rigul sntatea şi boala

In al doilea rând te poţi întreba de ce el sunt atât oa-menii cât si lucrurile de ast dat în înzestrarea lor na-

tural şi anci vei vorbi u Aristotel de oameni cu bunînzestrare izi sau oameni predispuşi la boal ori la s-ntate ca şi de lucruri ce au în ele duritatea sau moliciu-nea asadar o anumit înzestrare natural înc

În l trei lea rând te poţi întreba de ce el sunt eecte-le şi înrâuririle produse ie în lucruri ie asupra noastrde strile şi procesle lururilor ele însele şi de aci cali-ttile de înrâurire sau dac e vorba de ceva trector sim-pl�le înrâuriri disparente. În lucruri exist dulceaţ saualbeaţ ldur sau real şi chiar dac aşa cum spu-ne Olympiodor op ct, p. 6) caldul înclzeşte pe ândalbul nu albeşte aşadar chiar dac la unele înrâurirea easupra simţurilor noastre pe ând la altele e una intrin-

sec toate sunt de numit alitti de înrâurire. Iar astelde calitţi sunt nu numai în lururi ci şi în sulet precum nebunia sau irascibilitatea care sunt rezultate aleunor eecte durabil ci şi ele sau mai ales ele arat dece el" sunt oamenii



PENTU O NTEPEE A CEGOOR U ASTOTE 97

n sârşit întrebarea ce fel sunt lururile ? poate pur-ta asupra înţişrii lor exterioare ş i atunci vom avea for-ma şi igura Forma ne spun comentatorii e pentru

pturile vii pe când igura e şi pntru cele moarte înpartiular pentru obiectul geometriei Dup moderni arfi locul aci s se vorbeasc despre structur" şi dieren-ţele calitativ pe baz de structur. Dar suntem cu Aristotel la începutul lururilor şi este admirabil s vezi cumd el nume de început ( figur" ) şi întruchipare origi-nar problemelor pe are le va regsi dac le va regsifilozofic întotdeauna abia speulaţia târzie Chiar probleme aparent aive ca aeea da rarul şi desul asprulşi netedul sut alitţi sau ai degrab ţin de simpla aşe-zare a prţilor au în ele ceva subtil ci preigureaz tre-cerea modern a cantitţii în calitate Iar constatarea unuiSimplicius (op ct, p 74) cum c triunghiul nu e peste

tot triunghi în timp e dulcele e peste tot dulce calitţi amândou dup Aristotel poart în naivitatea eiasupra unei probleme pe cae modernii no regsesc în-totdeauna

Aum din întrebarea e fel" ? se desprind limpedecele dou aspete pe care Aristotel ştia s nu le confunde calitatea si felul de a fi al lucruri lor Cci întrebarea cefel? te triite pe de o parte la calitate pe de alta la ca-lificat la felul de a i în el însuşi şi felul de a fi în ceva,denumit dup calitatea respetiv sau în consonaţ cuea De aceea nici nu era potrivit s se spun calitate" ca-tegoriei aristotelice î oc El spune el de a fi" şi trebuie lsat termenul în echivoul lui orginar.

Rmâne în descrierea ce se întreprinde s ni se spun care este caracterul propriu elului de a fi. Dac la substanţ era capacitatea de a prii contrarii la mrime egalulşi inegalul la relative corelativitatea aici vor i asem-narea şi neasemnarea I ar acum e limpede c mai degrab



98 NC

e vorba despre ucrurie caiicate deât despre caitţi încapitou acesta Cci întradevr caitţie nu seam-n" una u ata pe când prn caitţi ururie de un anu

mit e seamn unee cu ateeEste ceea ce de ate acentueaz si utimu aineat anume c e vorba de rea itţi caiicte sau de speciiparticuare" mai degrab deât de caitţi de vreme ceîn ee însee ca genuri unee euri de a i pot i în apts impe reative. Cum se ace îns c un aceaşi ucru ţineşi de caitate şi de reativ c deci poate cdea sub mai mutecatgorii nu trebuie s ne mire Ar i de mirare dimpo-triv ca reaitatea care e spus în zece euri s nu iespus aşa înzecit u fecare din exempare ei.

Capto. a 9-ea

CLLALT CATEGOR

Primee patru categorii sunt simpe spun comentatorii greci eeate şase sut ompuse. O artaseOympiodor n tabeu su (vezi mai sus pp 7 0 - 7 ) ;o repet o dat cu aţi i Phiopon (p ct, p . 05 verso).Locu ş i momentu ar rezuta din compunerea substanţei cu mrimea acţiunea şi înrâurirea dintra substanţeicu caitatea poziţia şi poses iunea din ompunerea substanţei cu reativee.

Dar e artiiia şi van Dacă sunt zece euri de a se spuneae ui este" respectiv ae reaitţii nu se pot admite ros-tiri compuse aturi de cee simpe oate trebuie s ie

simpe şi toate sunt originare În speţ au în ele origi-naritatea întrebrii iar aşa cum prin cine ? cât ? aţ dece ? ce e ? sa deshis orizontu ategoria a substanţeia mrimii a reativeor şi a euui de a i tot aşa prinunde ? se deschide orizontu ocuui (nu spaţiu ci ocu



ENU O NTERETE COO U STOE 99

dat) prin când ? al oetului (nu tipul cel vast itipul dat iarşi) prin ce ae ce pricinuişte ? orizon-tul acţiuii pri ce suer? cel al nrâuririi prin u?

u st ? cel al odalitţii şi poziţiei iar prin ce are ? orizontul posesiuniiÎntocai prielor trei de dup substanţ categori

ile acestea ne apar ca iind ale realitţii devente, poatecu excepţia acţiunii şi a nrâuririi locul e spaţiul atinsoentul e tipul plinit chiar nrâurirea este eec-

tul suerit poziţ ia e aşezarea obţiut şi posesiunea esteasupra lucrului stpânit Singur acţiunea ar râne spun n joc procese (trun ses şi nrâurirea ca adap-tare" progresv) iar nu produse Dar e paradoxul acţiunii cel puţin al celei productve, cu pare a i eagândit de Aristotel de a i dinolo de procesul ei n pro-dusul ei ( cu este n civilizaţia tehnic de astzi aşi-na care devine ceva ort" da nu d un produs anuitcar orţ)

Pentru ultiele şase ntrebri respetiv categorii Aris-totel a socotit c nu ai trebuie ulte luriri El nanţels s releve n ast apitol decât aţiunea ş i nrâurirea adit drept ceva propriu eea ce nu se potriveatota nici unei alte catgorii anue aptul de a i (nu dea avea ca la substanţ) contrarii şi aptul de a adite gra-daţii. Ci acţiunile pot i contrarii a şi nrâuririle iaraândou adit un ai ult sau ai puţin

Coentatorii vor analiza şi ultiele sale catgorii une-ori vor observa lucruri de preţ ca Olypiodor (op ct,

p ) care arat c nrâurirea poate i de dou eluriplinitoare şi distrugtoare ( nu ncepe toat prob leaodern a adaptrii" de aci de la nrâurirea orativ ?) dar ei nu a astel decât treab de epigoni ca hoeriziiare uplu locurile goale ale ade Aşa este tratatul lui



00 NO

Arist nempini. rebuie s te opreşti acoo unde saoprit stote.

Capitolul al 10-lea

OUŞ

Dar tratatul aristotelic nu se opreşte aci. El dezbaten continuare câteva teme doar aparent disparate aşanumitele pospredicamente. De ce iindc ele reies firesc

din descrierea categoriilor.Dac natura categoriilor reflect pe cea a reaitţilorunde apare o ume a devenirii cu ubstanţa n principalşi o ume a devenitului cu ceelalte categorii atunci mdatăţe generae ale devenirii şi devenitului sunt ele n-sele de ordinul categoriilor. Modalitţile acestea sunt 1 ) opoziţia atât n cadrul devenirii cât şi al devenituui ) anteriorul numai l a devenire 3 ) simulanul numai ladevenit 4) mişcarea prncpiu intim a devenirii nsşi.

Nu mai e vorba cu aceste concepte generae de ca-tegorii propriuzise De ce Pentru că ee nu ma răspunda întrebăr specfce Este poate aici o confirmare a ntemeierii ncercate mai sus pentru categorii ca ntrebri

fundamentale.Nu orice concept mai genera sau chiar general la ex-trem este o categorie. Pntru Aristotel identitatea" depild nu e o categorie special ( ar ţine de calitate ) oricâ de universal e faptul acesta reevat de Paton n ofstu unde identitatea reprezint un gen suprem c

orice lucru şi gând trebuie s fie identic cu sine. Opo-ziţia" atât de general şi ea ca şi mişcarea" nu sunt ca-tegorii nu rspund unei ntrebri diecte. Chiar virtualulşi actualul care joac un ro atât de nsemnat la Aristotel nu vr fi categorii. r a i nchs cum pare tablou



NRU O NRRAR A ATEORLOR LU ARSTOL 101

categoriior st sub o mtare deschis pur şi simpu pentru c întrebie undamente sunt imitate

Dar dc nu sunt categorii opuşii anterioru simu

tanu ş i mişcrea sunt unete conceptuae în ediicrea ca-tegoriior şi ca rang de univesitate întocmai or. Locuor aci ar i chiar indirect dac întradevr este vorba întratat despre genurie supreme" cum era cazu a Patonsau a presupusu pi tagoreic Archytas ( care ar i scris untratat cu conţinut oarte apropiat de ce aristoteic) Cu

atât mai mut e ocu or aci unde ee sunt impicate directÎn runte este de pus modai tatea pzţe cci e seîntânea sau era urmrit în toate categoriie în cazupropriuui" iecreia Aristote se întreba dac nui e cevacaracteristic categoriei respective s ie sau s aib con-trari i. La substanţ era deci vorba de contrarii întrune şi a cantitate a reative se întânea o opoziţie speci-ic a coreativeor a caitţi se înânea o ata a caracteuui posedat şi a privaţiunii Care este atunci nturaopoziţiei Iar aşa cum a întreprins o enomenoogiea categorii or Aristote întreprinde acum una a concep-teor generae ce e expic pe ee

Opoziţi ie întâi se distribuie aât potrivit cu deveni-

rea cât şi cu devenitu categoriior cum artam. Primutip de opoziţie este ce a reativeor care sunt îngheţateîn reciprocitate or este opoziţia din sânu devenituuide soiu dubu şi jumtate" de pid sau cunoaşteeşi cunoscut" iinţa or const în reaţia o stabi.

A doiea tip de opoziţie în schimb ce a contraiio

ţine de umea devenirii cum am vzu irşi Arisoeîi descrie ormee variate unee aparent rigide ( ca con-trariu de prezenţ unic abu în zpad cadu în oc)ceea ce nu împiedic s im totuşi cu contrariie în umeadevenirii cum o va arta conruntarea ce umez



0 NO

Al trel ea tp de ooz ţe prvaţunea ş caracterulposedat poate prvt ca împărţnduse între lumea de-enr ş a deventulu Căc Arstotel însuş spune în ca-

ptolul de aţă pe deasupra n cazu cntrarr este psb ca substând prmtru să abă c trecere de a un cntrara atu

spre a adăuga ma jos n schmb n cazu prvaţun ş a psesun de ca

racter este cu neputnţă . Căc dacă de a psesune de

aracter a prvaţune se prduce transfrmare de a prvaţune a carater e cu neputnţă

Aşadar întro drecţe încape devenre (de pdă vă-zăorul poate orb cel cu păr cheeşte ) pe când de a pr-aţune de caracter la posesune nu ma încape devenre.Intro jumătate este devenre în rest devent

În sârşt a patrulea tp de opozţe care e cel al contradcţe respectv al armaţie ş negaţe reprezntă madegabă o opozţe logcă decât una ontologcă cel pu-ţn în versunea de ac otuş se poate da char ş acun înţees ontologc arătânduse că în utmă nstanţădevenrea ş deventul ee însele nu pot în acelaş tmp

Exstă aşadar opozţ statce ş opozţ dnamceOpozţa gurează peste to în categor dar e după rea categorlor e că ee doar prmesc opozţa ca sub-stanţe sau că au unele aspecte opuse sau în sârşt căsunt opuse ele însele categorle se împletesc cu umeavastă a opuşlor

Capitolul al I -leaCAUL ARTCULAR AL CONTRARETŢ

La opozţa cotrare dn lumea devenir se petrecînsă unele lucrur deosebte care mertă să e menţonate.



PNRU O NRR OR LOR U RSO 0

Contrarii le nu au întotdeauna nume si determinare stabil . Atât de vast este procesu de deenire a ele încâtse poate întâmpla ca sub unaceaşi nume s apar în cele

din urm o contrarietate In Etca ncmahcă Aristo-tel artase c virtutea este mjce : curajul se opune lip-sei de curaj laşitii ca şi propriul su exces temeritateaoarb. Virtutea înseamn msu. Dar aşa iind capetelermân capete excesul în minus nu se opune mai puinexcesului în plus şi iat astel sub un acelaşi nume (deexces de ru) o opoziie care în întregul ei de exces vai totdodat în opoziie cu mijlocia msuii Exist o subtil complexitate în lumea opoziiei con-trare tocmai pentru c ea ine de devenire Pe când opo-zii ie statice (a reativelor a privai ei ) sunt determinatecele dinamice se diversic pân la paradox ul putândi contrar rului. Iar complexitatea aceasta se vede şi dina doua parte a capitoluui unde iecare termen contrarîşi are viaa proprie alung pe celalt şi dac uneori existîn acelaşi gen cu ousul su ateori apare întrun gen contrar ba chiar poate sârşi prin a crea el însuşi un gen.

Nu e poate ogic" s ie aşa. Dar Aristotel dovedeşteînc o dat c nu descrie o lume sistematic ci pe cea rea-

l a vorbirii gândirii şi lucruri lor Sau mai degrab do-vedeşte c nu construieşte ci descrie pu şi s implu.

Capitolele al 12 şi al 13-lea

ANTROR Ş SMULTAN

Dou ordini onoogice iind de descris cea a deveni-rii şi cea a devenitului este iresc s ni se dea conceptulsau mcar criteru general al iecruia anterioritatea



0 NO

pentr ordinea devenirii simutaneitatea pentru cea a devenituui

Le nţişm aşada solidar cum şi reies din descrierea

ui Aristotel şi vom releva cât de adânci sunt problemelece se pot despinde de aici Exist o anterioritate de timpo anteioritate n implicaţia de existenţ a unui lucru dectre celalt o anterioritate de ordine şi ( trecând pesteanterioritatea axiologic de preţuire a ceva) o anterioritate de cauzaţie La acestea comentatorii adaug o nou

orm de anterioritate la e de interesant n principiucea de natur opus celei pentru noi" (de pild unii co-mentaori neopatonicieni spun c prin natur" substan-ţele secunde primeaz dar c pentru noi" primeaz celesensibie )

E un ntreg univers de speculaţii posibi le n acest ta-bou ; dar Aristotel trece simplu mai departe cci el doardescrie ce este şi ce se spune e altel el d precdere pri-mei anterioritţi celei în timp poate pentru c vomspune are de dat socoteal aci despre lumea deveniriireae iar nu a desşurrilor logice (cum ar i cazul cu im-p icaţia de existenţ cu anterioritatea de ordin şi cu an-terioritatea de cauz) .

Anterioritatea n timp trebuie cu atât mai mult puspe prim plan cu cât simultaneitatea din lumea devenitului se va deini tocmai ca genez n acelaşi" timp. arAristotel descrie şi aci ma mut decât i trebuie şi vorbeşte astel despre o simultaneitate prin natur ca a rea-tivelo care se opune atât anterioritţii de implicaţie cât

şi celei de cauzaţie sau despre o simultaneitate de coor-donae opus anterioritţii de ordine Este atâta pobitate atâta supunere la obiect ca şi atâta bogţie de sugestiin descrierea lui Aristotel ncât nu poţi egreta c miculsu trtat şi iese din matc adevru aristotelic este al



ENRU O NERE GOR LOR LU SOEL 05

ucrului este unul de mirare în aţa ucrului nu algândului sistematizator cum va i la Kant

Capitolu a 14-lea

MŞCAREA

Ajungem astel la postpedicamentul mişcrii pe caremai târziu si un Kant se simtea dator s ia în considerare la capul categoriior. E eva de generalitate maximîn cazul mişcri ar Enges va putea rosti vorba celebrc materia e de a început înzestrat cu mişcare. Dar deşide ordinu acesta de univesalitate mişcarea nu reprezinttotuşi o categorie pentru Aristotel (de alte nic pentruKant). Explicaţia am şi dato mişcarea nu rspunde lao întrebare undamental.

În schimb Aristotel o ia exp licit în considerare aciîn tatatul su de logc şi ontologie nu numai în cel deFzc şi îi ace enomenologia cu o descriere impresionant deopotriv în bogţia şi concentraţia ei

Mişcaea este cheia oricrei deveniri ea nu putea lipsin expcitarea categoii lor ce se împart între devenire şidevenit Dar la Aristotel mişcarea nu este ca la moderniun de la sine înţeles Ea este specii anume şase naşterepieire creşterescdere preacere (alteritate) şi schim-bare de loc. Sunt doar şase mişcri spune Olympiodor(p ct p 146) cci mişcarea nu e decât în substanţ(naşterepieire) sau în cee dn substanţ (de exemplucreşterea şi scderea au loc în mrimea substanţei ) în ca-

itate ( ateritatea ) şi în sârşit în cele dn uru substan-ţei ori privitoare la substanţ (depasarea) .Se poate spune şi altceva decât o ace jus tiicarea ş i

de ast dat scolastic a lu Olympiodor. Reevând caînc un act de probitate tentativa lui Aristotel de a da



06 NO

socoteal tta de işcare este de subliniat ce co-le variaţie de mişcri descrie el astel

Intâi sunt n joc naşteea şi pieirea mişcarea iind ast

el privit ca şidn afară

n lumea pturilor reae. Uneeaar altele dispar iecare ptur este la rândul ei suus apariţiei şi dispariiei n timp iar nregistrarea acestor evenimente constiuie acel tip de devenire pe care opute nui larg istoric. Este vorba de mişcarea dinistoria naturii iar su b aces sen al naşterii ş i pieirii ireşte cu urrirea condiţionrii lor ai putea spunec poate i inclus si is toria omului ori a societtii. Asa dar un pri tip de mişcare este cea strcă

Cresterea si scderea vor aduce n al doilea rând untip de işcar� biologic unde nu ai e vorba de nregistrarea oarecum din aar a celor ce apar şi dipar cide procesele ce se ntâpl n lucruri ele nsele. In plus

chiar dac Aristotel nu sa gândit la aşa ceva în loculacesta din tabloul su ncape ş i ceva din tipul de mişca-re pe care l vor urmri târziu dup Aristotel atematicile Cci e vorba de direcţii contrare ale mişcriioarecum de o algebr a ei cu plus şi cu inus dup cumva i vorba cu acest tip de işcare de universul mateatic al variabilelor. Deci iat un al doilea tip de işcare cea bgc-matematcă

Un al treilea tip de mişcae ptrunzând de ast datşi ai adânc pân la chimistul pturilor este cel al preacerii al alteritţii spune liba greac. Modernii nu aiau un cuvân atâ de curinztor n schimb au univer-sul de preaceri al chimiei Iar anticii r s posede

chiia o preigurau ntrun el aşa ncât a cuteza sspne c un al treilea tip de mişcare ese cea chmcă.In sârşi ultima mişcare deplasarea este cea tipic

izicii asa cum se va constitui ai târziu cu Galile i siewton: dar ntrun sens şi izicii antice cu viziunea e



NU O N O O LU SO 107

a deplasrio pe o linie sau a celor desvârşite n cerc.Iar aceasta este miscarea luat n consideratie o dat cutransaţiile vibraţiie şi rotaţiile din izica maematic aşa

ncât pentru a doua oar vo regsi matematicul şi vospune c avem cu ultia mişcare timpul matematc-fzca!

oate acestea nu sunt n capitolul aristotelic ireşte.Dar nar putea fi ele adevrul lui mai adânc Iar a douajuate a capitolului ncepând de la

Luat n chp absut mşcarea ete cntrar str pe

. vine s verse n capitou mişcrii toat problema-tica postpredicamenteor o dat cu opoziţia" (şi implicit cu ea aterior posterior şi siultan) ca şi cumgândul lui Aristotel ar vrea s se rezue singur şi ncheie.

Capitolu al S-lea

OSESIUNEA(CE ARE ?)

Dar nu nuai gândul asupra postpredicaentelorci şi ce asupra categoriilor şi cere o ncheiere.

Sa putut spune oarte bine c acest ultim capitol curevenirea lui la o categorie izolat şi nc una srac şidiscutabil cum e posesiunea nu poate i decât un pe-nibi l adaos e vorba, de altel, n el doar de câteva exepliicri ale posesiunii aruncate aci ca şi la ntâmplare. Darse poate spune la el de bine şi dipotriv c duptrecerea anilor şi sedimenarea gândurilor ultima pa

gin din tratat a deveni perect concudent şi adânc semnificativE curioas aceast categorie a posesiunii pe care aproa-

pe nieni dinte moderni na reluato şi care de altelpare la nceput s priveasc doar oul. Dar a avea" este



108 NO

rostit permanent în vorbire; este verbul auxiliar deaceeaşi trie cu a fi ş i nespus mai rspândit în uz decât adeveni sau a s e face Dac tratatul Categr/r a vorbit

despre feluritele s ensuri în care se spune este " nu trebuie el s pun în lumin şi sensurile lui are" ?Iar r so spun limpede Aristotel dovedeşte aci c

ae" se întinde peste aproape întreaga arie a ui este" Comentatorii vechi şi noi relev c a avea priveşte aicişi substanţa şi cantitatea ş calitatea şi relaţia şi locul ;c deci ar putea acoperi aproape întreg tabloul catego-rial. În orice caz dac adânceşti puţin exemplele de acivezi c ee ar putea s nu fie chiar întâmpltoare

Întâi este voba despre calitţie şi proprietţile pe carele are omul (stare dispoziţie proprieate) dar pe care lepot avea ş i lucrurile ; apoi despre mrimea (înlţime etc )pe care o au atât omul cât şi lucrurile mai departe de-

spre ceea ce avem întâi exterior (haina) în al do ilea rândaderent (inelul) în al treile rând organic (mâna); maideparte despre ceea ce au lucrurile interior dar în rea-litate exterior ( cum are vasul vinul) ca şi despre ceea ceau oamenii dup prerea lor intim şi totuşi la fe de su-perficial ca în cazul vasului proprietatea bunul posedat.

Este semnificativ trecerea aceasta aritotelic de la pri-mul sens de proprietate" (caacter relevat a începutcare calific cu adevrat omu şi lucrurie în ceea ce sunt)la ultimu sens de proprietate ca posesiune de bunuricare nu numai c nu calific omul dar a venit adesea s descaifice.

Iar a captul acestor sensuri ale lui a avea" poate

nu întâmpltoare ci subtil ierahizate vine sensul acela iber vast figurat şi atât de primejdios în echivocul luide a avea fnţă umană Aristotel spune brbat şi fe-meie da ar fi putut spune sclav şi stpân (cci şi sclavuare" un stpân) prieten ce are un prieten duşman ce



NRU O NRRR OR LOR LU RSO 09

are un dusman si ar i deschis astel un orizont categorial petru întreaga istorie a omuui

Eentua un ar putea ndca ş ate feur de psesune . . încheie Aristotel Cci umea ui "are ca şi lumealui este" a crei descriere prinul o acoper şi ncheieeste limitat dar deschis



Jesre interretareTc cv î c

CSTTI IC



Cuvân înane

După taduceea pncpaeo comenta antce în mba geac Categorii patea dn Organon în speă ceeae u Pof Dexp ş Ammnus1 înfăşăm în ucaea de faă snguee două comenta geceşt păstatea Desre interretare patea a dua a pee astotece

Este voba de comentau aceuaş Ammnus ce a

tăt în secoee a Veaa VIea Chr ş ce a uStephanus dn Aexanda secu a VIIea Chr PeStephanus am tadus în întegme în tmp ce dn comentau u Ammonus pea întns nu am tadus decât apxmatv un sfet ceea ce însă a putea epeenta pateacea ma ognaă a nteetă

Este demn de menonat că Ammonus a fost aătu dePo desgu pnte pun comentato gec cunoscuîn Evu Medu atn ucaea sa fnd tadusă ş ma tâu tpătă n câteva ându taducee în manuscsavea să fe fostă de Toma d'Aqun a cău comentau a Desre interretare întegt în 46 de Cajeta

nus) a fost enumt dea ungu Evuu Medu atn danuş meta ceebtatea poate decât pn emacaba ucatate atmnte fnd apoape întu totu tbuta u

mentaii la ateiile e lui ittel Editra AademeBreti 96.



C ÂNT ÎN NTE

Amons Aceaş c se poate spne în pate ş despe comenta de ma tâz a Pacs

Pe comentato medeva ca ş feşte nteetă

e modene ma adâncte tadcăto de ac a constat pent ntepetaea sa sa păt însă că aătde nteetăe teae ae antco ş medevao teb e încecată ş na ma agă dn pespectva cteopene poate cha dn cea a tematc pse în joc degâdea ogcă de az

Toate tadcee întepnse deschd în fapt căte ma

ee comenta a Aexand dn Afodsa a Analitiele prime comenta a că tadcee mează af pbcată ca o a tea etapă în pezentaea ăsnet avt de Organon în mea geacă Gând Stagt sa păstat ac pobab ma neateat decât înmea aabă ş cea atnă De aceea ş pnem sb och

ctto omân toate aceste texte cae ocât de scoastce pa neo a în ee ş navtatea ş adâncmea negând ognae

Pent text Stephans n am găst ş pobab nexstă nc o tadcee Pent tadceea în mba noastă dn Ammons am constat pe cea atnă a amand Moebeke dn seco a XIIIea Ca ş în caz

Categoriior am tads dn no ş am ps în fnte text comentat Despre interpretare Tadceea noastă fnd teaă spe a jstca nteetăe va f în chpfesc ma geoae decât cee cente în patca decâtcea atât de caă a Mcea Foan

CONSTANTN NOCA



Tratatul

D al lu Arstotel

Mai ntâi trebuie stabilit ce este un nume şi ce este un 6averb apoi ce sunt o negaţie o airmaţie o enunţare şi orostire

Ceea ce apare n glas este un semn al celor ce sunt ncuget şi ceea ce este n scris al celor din glas Iar dupcum nici cele scrise nu sunt aceleaşi pentru toţi la el

nici cele glsuite nu sunt aceleaş i n schimb cele pentru care toate acestea sunt dintru nceput semne reprezint stri de cuget aceeaşi pentru toţi iar lucrurilepentru care cee din urm sunt simil itudini dintru nceput sunt aceleaşi Dar despre acestea sa vorbit n scrierea Despre sulet; cci ele ţin de alt lucrare. Dup cum

n cuget gândul este lips it uneori de adeverir sau alsitate alteori ns trebuie dintru nceput si revin unadin acestea la el este şi n glsuire ce e als şi ce e adevrat poart asupra mbinrii şi divizunii Aşa iind numele nseşi şi verb ele se aseamn cu gândul r mbinareşi diviziune ca de pild cel de om" sau cel de alb"

când nu li se adaug ceva cci e le nu sunt nc nici cevaals nici ceva adevrat Iar ca dovad a acestui luc chiarşi capracerb" nseamn ceva ns nu e nici adevrat nicials dac nu i se adaug aptul de a i sau nu i în chipsimplu sau dup timp



6 SOL

Numele este o glsuie semniicativ pe baz de con-venţie fr indicaţie de timp n care nici o pate izo atnu este semnificativ cci în cuvntul Kalippos" (h)ippos" nu semniic nimic prin el îsuşi ca în expesia dekallos (h)ippos" cal rumos] Intradevr nu aidomaca a numele simple se perec lucrurile a cele compuse cci n acelea partea nu e nicidecum semniicativ în acestea din urm ns tinde s fie dar nu desprins din ceva

aşa cum în epaktrokeles" [vas de pirat] keles" nu semniic prin el însuşi ceva Pe de alt parte numele este princonvenţie cci nici unul dinte cuvinte nu exist prin natur ci doar ca semn sunetele slbatice ca ale iarelorindicnd si ele ceva dar nici unu dintre ele neiind nume

Nonom" nu este un nume Întradevr nu exist

(nici nar putea exista) nume în legtur cu ceea ce tre-buie s denumeasc el cci nu e vorba nici de o rostirenici de o negaţie ie el aşadar nume nedeterminat deoarece revine deopotriv oricrui lucru existent ori inexis

6b tent Ct despre al lui ilon" sau lui ilon" şi celeasemenea or ele nu sunt nume ci cazuri [oblice ale numeui Rostu acestor ormulri este în alte privinţe legat de nume numai c mpreun cu este" era" sauva i" ele nu exprim adevrul ori alsul pe cnd numee o ace statornic De pild al lui ilon este" sau nueste" nu expim nici adevrul nici alsitatea

3

Verb este cuvntu care semniicnd n plus timpulşi neavnd nici o parte desprins semniicativ este

1 Prtezele ătrte st le trdătorl



DSPRE NTRPRTRE 7

statornic semn al celor spuse despre altceva Afirm csemnific în plus timpul sntatea" fiind nume iar însntoşeşte" verb cci semnific în plus faptul de a se

petrece acum Şi e l este s tatornic semn al celor spuse depre altceva respectiv al ce or spuse despre un subiectsau ca fi ind întrun subiect

[n schimb pe nu însntoşeşte" şi nu îmbolnveşte" nu le numesc verbe ee semnific în pus t impule drept şi statornic sunt spuse cu privire la ceva ns pentru diferenţa aceasta nu e instituit un nume. S le numimverbe nedeterminate" fiindc sunt spuse în chip indiferent atât pent ce este cât şi pentru ce nu este Deo-potriv îns a însntoşi" sau va însntoşi" nu suntverbe ci o derivare a verbului iar ele se deosebesc deverb în msura în care acesta semnific în plus timpulprezent pe când celealte pe cel înconjurtor

Verbele enunţate luate ca atare sunt nume şi semnific ceva (cci cel care vorbeşte îşi fixeaz gândirea prinee iar ce care ascult e reţinut de sensul lo ) dar ele nusemnific înc dac lucrul es te ori nu cci nici a fi" nicia nu fi" nu este semn al lucrului chiar dac spui este"pur şi simplu Întradevr în el însuşi nu reprezint ni

mic îns indic în plus o sintez pe care fr componente nu o poţi concepe

Rostirea este o glsuire semnificativ şi convenţionalîn care unele dintre prţi sunt semnificative izoat ca parte de vorbire îns nu ca afirmaţie sau negaţie Spun cde pild om" înseamn ceva dar nu înseamn faptu

Trdere shimbă Îtr âtv Îelesl erbli gre etr ăstr sgesti grmtiaă li Aristotel



1 1 8 RSO

c el este sau nu este totşi va i o airmaţie sau o negaţie dac i se adaug ceva In shimb o singur silab dincuvântul omul" nu nseamn nimic cum nici n cuvântul şarece" şoa" nu nseamn ceva ci este doar o glsuire. In cele compuse partea nseamn es te drept cevadar nu prin ea nsşi cum sa artat mai sus

7a Orice rostire ns este semniicativ nu ca instmentiresc al cugetulu cum sa artat ci prin convenţie Darnu oricare este enuntiativ ci doar aceea creia i revinadeverrea şi neadevrirea ns nu le revin tuturor de

pild rugmintea este o ros tire dar nu e nici adevratnici als Asadar cestelalte eluri de rostire trebuie lsatedeoparte cci cercetarea lor este mai potrivit retoriciişi poeticii acum es te vorba de teoria rostirii enunţiative.

O prim rostire enunţiativ este airmaţia alta negaţia toate celelalte sunt una prin compunere Pe de altparte e necesar ca orice rostire enunţiativ s ie alctuitdin verb sau un caz o inlexiuneJ al verbului şi ntradevr dac la om" nu se adaug este" era" va i" sauceva de acest el nu se obţine nc o rostire enunţiativ

Cum se ace ns c reprezint un singur lucru iar nu maimute ormularea vieţuitor pedestru biped" Cci doarnu prin aptul c vorbele sunt alturate se capt unitatea. Dar revine altei scrieri s spun acest lucru. Cât despre rostirea enunţiativ ea este ceva unitar ie când indicun singur lucru ie când e una prin conexiune pe cândmai multe sunt cele care indic mai multe lucruri iar nuunul sau cele nelegate Aşadar numele sau verbul urmeaz s ie socotite o simpl vorb ntrucât nu se poatespune c se exprim pri pronunţarea lor ceva ca unenunţ ie c e n joc o trebare ie c nu ci vorbarespectiv nsşi indic numai ceva de la sine. Dintre aceste



DESPRE NPRERE 1 1 9

[eluri de rostire] una este enunţarea simpl ca de pi ld enunţarea a ceva despre ceva sau a ceva tgduit despre ceva o alta este compus din primele cum ar i o

rostire anumit dintru început compus Iar enunţareasimpl este o glsuire semniicativ despre ce revine saunu revine unui lucru dup dierenţierea timpurilor.

Airmaţia este o enunţare a ceva despre ceva. Negaţia în schimb este enunţarea desprinderii a ceva de ceva.Dar ntrucât se poate enunţa şi existentul ca inexistentşi inexis tentul ca existent şi existentul ca existent şi inexistentul ca inexistent iar pent timpurile strine de prezent la el sar putea întâmpla ca tot ce a airmat cinevas ie negat şi tot ce a negat s ie airmat aşa încât este

evident c exist o negaţie opus oricrei airmaţii şi oairmaţie oricrei negaţii aşa iind s numim opoziţiaaceasta contradicţie airmaţia şi negaţia i ind opusele înjoc Spun c enunţarea a ceva despre ceva se opune celei ce tgduieşte acelaşi lucru îns nu în chip omonim şi spun toate cele de acelaşi soi spre a preîntâmpina obiecţiile soistice .

De vreme ce unele dintre lucruri sunt universale altele singulare (numesc universal ceea ce prin irea sa esteenunţat cu privire la mai multe iar singular ceea ce nu 7b

se enunţ aşa precum om" este dintre cele universaleCallias" dintre cele singulare) şi de vreme ce e necesars se spun c ceva revine ori nu ie unuia dintre cele universale ie unuia dintre cele singulare dac se spune închip universal ci revine ceva şi c nui revine înseamn c enunţrile vor i contrare. Spun c se ac enunţridespre universal în chip universal ca de exemplu orice



0 STOTE

om e ab" , nii un om nu e ab" Când îns [enunţriese fa] despre ee universae, dar nu în ip universa,ee înseşi nu sun onrare doar ee pe are e indi e epo fi uneori onrare Prin a se enunţa neuniversa despre e e universae, înţeeg rosiri a exis om ab" nuexis om ab" i omu fi ind eva universa, na fosua în ip universa în enunţare înradevr orie"[a adj eiv nu semnif universau i doar î ia înip universa Îns a enunţa universau în ip universa nu due a eva adevra în azu prediauui i

nu va fi adevra nii o afirmaie în are universau seenunţ în ip universa a preia a de pid orieom ese orie vieţuior" . Dear dei se opune în iponradioriu afirmaţiei negaţia are red eea e e înip universa" ând e vorba de aeaşi uru a nefindîn ip universa de exempu orie om ese ab nuorie om ese ab" nii un om nu e ab exis om ab"

îns [se opun în ip onrar afirmaţia universauui şinegaţia universauui, de exempu orie om ese ab" nii un om nu e ab" sau orie om ese drep" niiun om nu e drep" Nu e posibi a aesea s fie simuan adevrae pe ând opus ee or se înâmp uneori sfie adevrate simutan penru un aeaşi uru a de exempu nu orie om e ab" şi exis om abc • Aşadar a oa

e onradiţiie eor universae uae în ip universae neesar a una din prţi s fie sau adevra sau faspreum a toae âe au o în azu eor singuare deexempu a Sorae ese ab " Sorae nu ese ab" în simb în azu eor universae are nu sun uae înip universa nu înodeauna una ese adevra eaa fas Ci ese în aeaş i imp adevra s se spunâe un m e ab" âe un om nu e ab" [exis omneab" şi a fe âe un om nu e frumos" şi âe unom e frumos" [sau exis om frumos"] . Iar da e urâînseamn si nu e frumos si da devine înseamn si nu ese Luru ar puea pea a prima vedere absur



DESRE NERRR

deoaree exis om neab" pare a semnifia în aeaşiimp şi nii un om nu e ab" uma [enunţare] însnu semnifi aeaşi uru nii nu e neesar simuan u

pmaEse pe de a pare eviden şi o s ingur negaţieaparţine unei singure afirmaţii i negaţia rebuie s negeaeaşi uru pe are î enunţ afirmaţia şi s desprindde un aeaşi fie de unu dinre ee singuare ie de unu 8dinre ee universae şi so fa în ip universa ori nuSpun aeasa a de exempu Sorae ese ab Soraenu ese ab" Da îns se gduieşe aeva iar nu unaeaşi uru despre un au auni u e vorba de rosirea opus i de una diferi de prima In smb ui orie om e ab" [îi e opus] nu orie om e ab" iar ui âeun om e ab" nii un om nu e ab" îns ui exis omab" [îi e opus] nu exis om ab"

Am arta fapu aşadar unei singure afirmaţii i s eopune în ip onradioriu o singur negaţie ş i are anume sun ee de asemenea fapu ee onrarii sun diferie şi are anume sun ee şi nu orie onradioree adevra sau fas şi pentru e anume preum ş ânde adevra ori fas

Afirmaţia a şi negaţia da enunţ un uru despre

unu singur e una singur fie e vorba de eva universa ua în ip universa fie nu de exempu orieom ese ab nu orie om ese ab" exis om ab nu exis om ab" nii un om nu e ab âe un om eab" în azu abu s emnifi un singur uu. Da înse pus un singur nume penru două ururi aun a eea are nu ese vorba de un singur uu nu ese o singurafirmaţie nii o singur negaţe de pid da sar rândui numee de uni" enru a" i enru om"



2 STOT

enunarea] exis uni ab nu e o singur airmaie dup um ni negaa ei nu e una Ci aes uru nu se deosebeşe înru nimi de a spune exis a

şi om ab iar aeasa nu se deosebeşe înru nimic de aspune exis a ab şi exis om ab Da dei numee semnii mai mue si da exis mai mue ururiauni e eviden şi prima [enunare] semnii ie maimue ie nimi i un om nu e a Aşa înâ nii aaesea nu e neesar a o onradiorie s ie adevraeaal as

În azu ururior e sun şi au os e neesar a airmaia sau negaia s ie sau adevra sau as iar în azu eor universae uae a universae înodeauna una

ese adevra eaa as a în azu eor singuaredup um sa spus în smb în azu eor universaeare nu sun spuse în ip universa uru nu e neesarSa vorbi şi despre aesea Dar în azu eor singuare şi viioare nu e a e Ci da orie airmaie şi negaie sun sau adevrae, sau ase şi da e neesar a orieuru s exise sau s nu exise auni da ineva ar spune un uru va i au îns nu ar spune a e neapra unu dinre ei ar spune adevru de vreme e orieairmaie şi negaie sun sau adevrae sau ase Înradevr nu vor exisa simuan amândou ururie în asemenea azuri Ci da e adevra de spus un ucrue ab sau nu e ab e neesar s ie ab ori nu şi da ese

ab sau nu auni era adevra s airmi sau s negi iarda nu ese aşa greşeşi şi da greşeşi înseamn nuese aşa ase înâ neapra sau airmaia sau negaia eseadevra ori as Prin urmare [ar rezua ] nimi nuese nii nu se peree a înâmpare sau nu are o una



RSOE

as iar nii unu din doi în ee e se ives s nu ie aînâmpare i oae s ie ş i s se iveas u neesae.Ar rezua nu ar mai rebui nii s ibzuieşi nii s

e odinesi a si um da fai asa va fi asa iar da aiae va fi aeL Nimi nu se îmoriveş a înra zeemii ea a de aum unu s i spus avea o un uru au nu va avea o ase în ip neesar unadin ee dou spuse s i os adevra. Nu reeaz deasemenea nii o deosebire apu sau rosi aernaivee onradiţiei ori nu i e eviden aşa se pereururie iar da ineva nu a airma iar un au nua nega înradevr prin apu dea airma ori nega nuînseamn un uru va i ori nu va i iar da sa u armaţia u zee m de ani înaine sau în orie imp.

9a Ase înâ da uru era u s devin adevra înînregu impuui era neesar a e s se perea iar ie

are din ee pereue era înodeauna ase înâ s seperea u eesae Ci eea e pe drep spune ineva va i nu poae s nu se perea I ar despre eea esa pereu era adevra înodeauna s se spun vaavea o

Da îns în ap astea sun u nepuinţ înradevr noi vedem bine exis un înepu a eor e urmeaz s ie aâ pornind de a o orâre â şi de a oap şi mai vedem în ee e nu sun neînea în aexis deoporiv posibiiaea dea i şi dea nu i aoounde se înâmp s ie amândou şi puinţa de a i şi dea nu i prin urmare şi de a se ivi şi a nu se ivi ş i damue ne apar muri a fiind aşa a de exempu aeas

uni poae s ie ia şi s nu ie ia i mai înâi s se uzeze iar de asemenea şi s nu i os ia inu i s ar înâmpa s se uzeze mai înaine da nu era posibi s nu ie ia, eea e s e înâmp şi în azu aorururi onsderate sub raporu posbiiţii aşa iind



DSRE NREARE 15

ese eviden nu oae sun nii nu se pere u neesiate i a unee e indieren are din dou se înâmpşi nu e mai mu adevra airmaţia deâ negaţia a a

ee în shimb ese mai mu [adevra] şi de ee mainumeroase dţi una din ee deşi se înâmp s se pereaşi o a posibiiae prima nu

Ese aşadar neesar a exisenu s ie, auni ând eseşi inexisenu s nu ie auni ând nu ese Dar nu e neesar a orie exisen s ie ni a inexisenu s nu ie Ci nu e aeaşi uru [s spui ] orie exisen ese uneesiate ând ese şi ese pur şi simpu u neesiae Deoporiv în azu inexisenuui Iar în azu onradiţiei e aeaşi e de a vorbi E neesar a orie s iesau s nu ie şi s ie în viior ori s nu ie dar nu e neesar a e are ea deosebi s speiie pe una din eeSpun de exempu rebue s aib o mâine o bienava sau s nu ab o dar nu va avea o neapramâine o bie nava nii nu se va peree e neesardoar s se perea sau s nu se perea Ase înâ devreme e rosirie sun deoporiv adevrae dup umsun ururie ese eviden penru oate âe se ompor ase înâ orie sar înâmpa se po înâmpa şi

onrariie e neesar s se ompore a e şi onradiţiaE eea e se înâmp a ee e nii sun" înodeauna nii nu sun" înodeauna Ci a aesea neapra o pare a onradiţiei e adevra ori as nubineînţees aeas pare ori eaa i oriare din ee aînâmpare şi e mai apropia de adevr una din ee dar 9b

nu în adevra ori as Ase înâ negreşi nu în hipneesar penru oriare airmaţie şi negaţie dinre ee e seenunţ una e adevra eaal as i nu înomaia a ee e exis se pere ururie în azu eor enu exis dar po s ie şi s nu ie i aşa um sa spus



6 STOT

Înrâ airmaţia s emnii aeva u privire a aeva a ese ie un nume ie eva r nume şi pe dea pare înruâ ce e se în airmaţie rebuie s ie unişi despr un uru (e sun numee şi nonnumee sa spusmai sus; i pe nonom" nu sooes nume propriuzis i nume nedeermina iar nedeerminau semnii şi e înrun sens eva uni a e cum şi a nuînsnoşi" nu e verb i verb nedeermina) orie air

maţie şi negaţie va onsa sau din nume şi verb sau dinnume ndeermina si verb Îns r de verb nu e nii oairmaţi sau negaţie � i ese" sau va i" sau era" sause iveşe" şi oae ee de aes soi sun erbe pe bazaeor sabiie ee semnii în pus impu In primu rândairmaţia şi negaţia vor i aşa exis om" nu exis

om" apoi exis nonom" nu exis nonom" iara e orie om exis" nu exis orie om" orienonom exis" nu exis orie nonom" . Iar în epriveşe impurie uranie a e Îns auni ând exis enunţu supmenar a un a reiea opoziiie sunspuse în dou euri De pid în omu ese drep" peese" î sooes a aui un a rei ea în sânu airmaţiei ie e [sooi nume sau verb Aşa înâ din aesmoiv vr i în jo paru [enunţuri dinre are dou sevor ompora faţ de airmaie şi negaie în e priveşeordinea a privaţiie pe ând dou nu. Vreau s spun ese" se aur ie ui drep" ie ui nondrep"o aşa şi a negaţie. Vor i dei paru Vom înţeege ee

spuse pe baza propoziţiior omu ese drep" negaţiaei omu nu ese drep" omu ese nondrep" negaţiaei omul nu ese nondrep" i aii ese" şi nu ese"se aur ui drep" şi ui nondrep" Ee aşadar aşaum se sune în Anatce, sun înrase rânduie. La



DERE NRRERE

fe se ompor ururie iar da afirmaia ese a unuinume universa a n orie om ese drep" Negaia eiese nu orie om ese drep" Orie om ese nondrep

nu orie om ese nondrep " Numai po s nu fieaoa adevrae ee aşezae n diagona ns uneorise nâmp s fie Aese perei aşadar se opun nsapar şi ae dou opoziii, da se adaug eva pe ângnonom a subie. Nonomu ese drep nonomunu ese drep" nonomu ese nondrep nonomunu ese nondrep " Mai mue opoziii deâ aâea nu 2a

vor fi Iar ee desprinse de ee dinâi vor reprezena evan sine, a punând n jo numee de nonom La propozii ie unde ese" nu se porveşe a n azu ui nsnoşeşe" sau pimb" a aesea [verbu] se fooseşeasfe pus a şi um ar fi aduga ese" a de exempuorie om nsnoşeşe" nu orie om nsnoşeşe"

orie nonom nsnoşeşe" nu orie nonom nsnoşeşe" Ci nu rebuie spus noorie om" inu" negaia rebuie aura uvânu de om" Orie" nu semnifi universau i semnifi n ip universa Şi uru e eviden din urmoaree opoziii omunsnoşeşe" omu nu nsnoşeşe" nonomu

nsnosese" nonomu nu nsnosese" Ci aesea se des'ebes de primee prin fapu u sun universae aşa nâ orie" şi nii unu" nu semifi n pusdeâ ie airmaia ie negaa numeui ese universaÎn e priveşe eeae azuri rebuie spuse aeeaşi ururi

De vreme e propoziiei orie vieuior ese drep"i ese opus negaia e dear nii un vieuior nuese drep" ese eviden ee niioda nu vor fi simuan adevrae penru un aeaşi az, pe ând ee opuseor vor puea fi ândva a de exempu n orie vieuior e drep" şi exis un vieuor drep" Ins ee se impi ea [are spune ] orie om ese nondrep"



8 SO

impi pe nii un om nu ese drep" ar exis un omdrep" pe ea opus primei um nu orie om esenon drep" i e neesar s ie unu anumi. E eviden

îns şi în azu eor singuare da se ae negaţia adevra aţ de înrebare ese adevrat şi airmaţia. Depid oare Srae e înţeep Nu. Auni Sorae enonînţeep. Ins în azu eor universae nu ese adevra ea spus în ip asemnor i e adevra negaţia, de exempu Oare orie om e înţeep Nu. Deiorie om e non înţeep. " Daraeasa e as. Ci e adevra nu orie om e înţeep" Ins aeasa e opus [onradiorie pe ând eaa ese onrar.

Opus ee pe baz de nume şi verbe nedeerminae ade exempu în azu nonomuui sau a nondrepuuiar puea prea a un e de negaive aţ de nume şi verbDar nu sun înodeauna negaţia rebuie s adeve

reas ori nu, pe ând e are spune nonom" nu adevereşe sau neadevereşe mai mu i ° ae mai puţindeâ e are spue om" în azu nu se adaug eva.Orie nonom ese drep" nu semni aeaşi uru uni ua dn ee [de mai sus] nii opusu ei, nu orienonom ese drep" în simb orie nonom esenondrep" semnii aeaşi uru u nii un nonomnu ese drep" .

b Smbânduse înre ee numee ş i verb ee s e semnii aeaşi uru a de exempu ese ab omu" şi omuese ab " . Ci da nu e aeasi înees, ar i mai muenegaţii ae aeiaşi uru. Îns e arăase penru unue una singur Inradevr penru ese ab omu" nega

ţia ese nu ese ab omu" penru omu ese ab" daea nu e aeeaşi u nu ese ab omu" auni negaţia vai sau nonomu nu ese ab" sau omu nu ese ab".Numai una ese negaţia ui nonomu ese ab" aaea a ui omu ese ab" aşa înâ ar i dou penru una.



DESE NTETE 9

Fapu aşadar presimbând numee şi verbu se obine aeeaşi airmae şi negaie este eviden

airma şi a nega un s ingur uru despre mai mue

sau mai mue despre unu sngur în azu uru india a aui din mai mue nu e eva uniar nu reprezin o singur airmaie nii o sngur negaie Spununu" nu în sensu e în jo un singur nume r as ie uniar eea e e au din mai mue ase omuse înâmp s ie şi vi euior şi bped şi soiabi dar seprodue şi eva uniar din aesea în simb din ab" din om" şi din a umba" nu [se produe] eva uniarCa urmare da nu se produe o singur airmaie nusar enuna eva uniar despre aes ea iar ormuarea ar

i una ns airmae mai mue a e ar i da [eaienuna pe aesea despre un singur uru iarşi ar maimue Da dei înrebarea una de ordin diaei, ream un rspuns ie penru înreaga propoziie iepentru una din pri e onradiiei în azu roseainerogaorie ese o pare a unei singure onradiii

rspunsu nu ar puea i unu a de pri, i nii [nua os] una înrebarea iar da e ese adevra Dar savorbi n Tpcă despre aesea Iar în aeaşi imp eseeviden înrebarea în es ena uruui nu ese de ordindiaei rebuie s ie îngdui uiva s aeag din înrebare oriare pare a onradiiei doreşe s aese Ciese azu a aea e pune nrebarea s deermine daomu de pid rebuie sooi aşa ori aeÎnruâ unee ururi sun enunae [a aribue] aoa prediau orma dn ee enunae separa ânduna pe ând aee nu se pune înrebarea are poae ideosebirea Cu privire a om ese adevra s se spun



2

ARTOTEL

sepaat vieuior" şi biped" dar şi acesea ca cânduna asemena om" s i alb " si ele ca când una Insda voba de cu a;" şi bu" nu se poae spune şi

cua bun" . Ci dac din apul c iecae e adevaa a ca si amele s ie laoal aunci a eiesi mulespuse f nim. Înadev cu pivie la om ee ade-va şi om" ş i alb" asel c a i şi negul Din nouac adeva albul el nsusi aunci e adeva si negul atel încâ vom avea dlb om alb " şi aşa lanesâ-şi . La fel fie muician alb" cae ae sens da şi aesea

[po fi îmbinae în numeoase felui la nesâşi ia înplus a Socae ese Socrae şi om aunci avem şi So-cate ee Socraeom" ia dac ese om şi biped omulese şi ombiped"

Este deci eviden c dac sa susine c îmbinile sepoduc în cip absolu a uma s s spun mule lucrui

noim Cum ebuie poceda o vom spune îndat.Dine pedicae şi ele despe cae ele se enuţ toaecâe se spun pin acciden ie depe acelaşi lucru ie unuldespe altul nu vo da ceva unia ca de exemplu omuleste alb si muiian" ca alb" si muician" s ieuna ci ele sun accidene amândo ale unui aceluiaşiluru Nici ciar dac a i adeva s se spun c mu-icianu e alb" nu va i ceva unia muician alb" ccimuzicianul e ab" pin acciden aşa încâ muzician alb"nu va i ceva unia Din acelaşi motiv nici cuelar bun"nu e ceva unia da vieuio bipe" ese cci aici nuese ceva pin acciden La e nu sun de uni nici oaecâe sbzis în alul De aceea nu sun nici albul spus]

de mai mue ori nici om cu vieuior sau om cu biped ci viuiorul subis în om ca şi bipedul Da ese ade-va se spun aşa ceva dspe un luu anumi ş i încip asolu de pild u anumi om ese om sau despre un om alb c e om alb otuşi nu înotdeauna ci în



DERE NRRTRE

cazul când în ceea c e sa aduga subzs un ermenopus care implic o contradicţe lucrul nu va i adevra ci als ca de p ld când spunem c omul mort ese

om ; doar când nu subzst [aşa ceva] e adevra Sau cândsubzs ceva un lucru este saornc neadevra dar cândnu subzist nu e saornc advra ca de exemplu cândspunem Homer ese ceva" rspecv poe Dar înseamn c el şi ese sau nu ? Cc penru Homer se enunţprin acciden c ese" înradevr se enunţ ese" de-spre Homer în sensu c ese poe dar nu în sne. Prinurmare în oae enunţrile [prdcaive în care nu e con-rarieae în cazu c s e pun deinţi le în locul numelorşi c ee sun enunţae în sne ş nu prin acciden în oaeceeace ese va f spus ca iind adevra ş în cp abso-lu In ce priveşe îns nonexis enul nu e adevra sse spun prn simplul ap c el ese lua în considraţiecum c ese ceva; cc consdraţa asupr nu e c eseci c nu ese

Acesea iind precizate rebue cercea cum s e com-por înre ele negaţiile şi airmaţiile lui poae s ie" şipoae s nu ie" ale lui se înâmpl" şi nu se înâmpl"şi ale imposibilului şi necesarului Cci sun în joc anumie nedumerr Întradevr dac e vorba de îmbinrise opun înre ele ca iind conradicori oae câe se rân-duiesc poriv cu a fi" şi a nu i" ca de exemplu pen 21 b

ru a i om" negaţia propriuzis ese a nu i om" ar

nu a fi nonom" [care e o airmaţie] şi penru a omalb" negaţia ese a nu i om alb" ar nu a i omnonalb " . Cci dac despre orce ese adevra sau air-maţa sau negaţa aunci ar i adevra s se spun cemnul" de pild ese om nonalb" Dac îns ese aşa



RSOL

atuni la cee la cae nu se adaug a " se peee ace-laşi lucru cu patea cae ia ocu lui a i" ca de exem-pu penu oul umbl" negaia nu va i nonomulumbl" ci omul nu umbl" cc nu e nici o deosebires spui omu umbl" şi omul ese umblând" Aselncâ dac e aşa pese o aunci şi penu poae s ie"negaia a i poae s nu fie" iar nu nu poae s ie"Îns se dovedeşe c un aceaşi lucu poae ş s ie şi snu fie cci o ce poae i a sau poate s umble poaesi s nu umble si s nu ie ia Iar aunea ese c o

e e asel posbl nu e saonic n acaşa ncâ i va eveni şi negaia poae nadevr ş s nu umble el ca

pab s umble şi s nu vad vzol Dar e cu nepuinca despe un acelaş lucru s se adevereasc spusele opu-se Pin umae penu a posbil s ie" negaa nu esea i posibl s nu e" Cc ezul din cele de mai sus

sau smulan se spune şi se euz acelaş lucru despreun aceaş sau c adaosule pe baz de a i ş i a nu i suncele ae poduc arma e ş negaiile Dac pimul ucru ese cu nepunţ atunc rebue ales acesta din umPn urmae negaţa lu poate s ie" este nu poae sie Acelaşi lucu se poae spune şi despre se nâmpl ie" cc ş i ngaia aceseia ese nu se nâmpl s ie "

In cazul celolale se nâmpl n acelaşi mod de exemplu n cazul necesaului şi al imposibilului Cci dupcum n cazuile de mai sus a i" ş a nu i" eau adaosui pe când lucuiesubiece erau alb şi om la el aicis fie" şi s nu ie" devin subiee pe ând e poae"şi se nâmp" sun adaosui ; şi la el cum n cazul ace-

lora a i" şi a nu " deemn adevul şi alsul aces-ea o a pentu a fi posibil" şi a i mposbil" Câdespe negaa lu poae s nu ie" ea nu ese nu poaes i" nu poae s nu ie" ia a lui poae s fi" nue poae s nu fe" c nu poae s ie" De aceea ar pu



DR TRRTAR

ea s par c propoziţiie poate s ie ş poae s nuie se mplic una pe ala cci un aceaşi ucru poae sfie şi s nu ie înradevr poae s e ş poae s nu

fie nu par aşi conradicori . Ins poae s ie şi nu22a

poae s ie nicioda nu sun adevrat smutan despreun acelaşi ucru cc ele se opun Ni poae s nu eş nu poae s nu fie nu sun vreoda simulan ade-vrae despre un acelaşi lucru. La e ş negaţia lu e ne-cesar s fie nu ese e necesar s nu ie ci nu e necesars ie iar a lui e necesar s nu ie nu e necesar snu ie Şi a lui e imposibil s ie nu ese imposibil snu e ci nu e imposbil s ie a lu e mposibil snu ie ese nu e imposbi s nu ie Ş în general aşacum sa spus a şi a nu i rebuie puse drep subiece iar acesea [modaiţile] ce ac airmaţia or negaţiarebuie rânduie lâng a i şi a nu i . Urmoarele ros

iri rebuie socoie a i cele opuse e posibl nu e posbil s e înâmpl nu s e înâmpl e imposibil nu eimposbl e necesar nu e necesar e adevra nu eadevrat

Ş impaţle s e produc în ordne în cazul propoziţiilor aste sabile înradevr lui poae s ie îi ur-meaz se înâmp s ie ar aceasa se convereşe cuprima, de asemenea nu e imposb s e ş nu e ne-cesar s ie îns lui poae s nu ie ş se înâmpl snu ie le urmeaz nu e necesar s nu ie si nu eimposibl s nu ie iar lui nu e posb s ie ş lui nu

se înâmpl s ie [le urmeaz] e necesar s nu ie şie imposibil s fie pe când lui nu e posibl s nu ieşi lui nu se întâmpl s nu ie [le urmeaz] e necesars ie ş e imposbil s nu e Se poae vedea dn ta-blou ceea e spunem



poate să fiee înâmplă ă fienu e poibil ă fienu e ecear ă fie

poae ă nu fiee nmplă ă nu fienu e ipoibil ă nu fien e necear ă nu fie

ATOL

nu poae ă fienu se înlă ă fiee ipobil ă fiee necear ă fie

nu poae ă nu fienu nplă ă nu fiee ipoibi l ă nu fiee neear ă nu fie

Aşada e imposibil " şi nu e imposib il" umeaz luise întâmpl" şi poa" şi lui nu se înâmpl" şi nu

poae" în cip conadicoiu ns onveibil cci luise poae s ie" î umeaz negaţa lui imposibil " i anegaţiei airmaţia nradev lui nu poae s ie" i ur-maz mposibl s e" cc e imposibil s ie" eseo airmaţe pe când nu ese imposbil" o negaţie. Câdespe e necesar" rebuie vzu cum sau lucrurie cu

el. Ese eviden nu se compor aa c conaiile suncele ce se mplic pe când conadtoii le îşi sun si-ne Cci negaţia lui e necesa s nu ie" nu ese nu e

22b necesa s e" se întâmpl ca amândou s ie adevaedespre aceaşi înadevr e necesa s nu ie" înseamn i nu e necesa s ie" . Prcina ns penru care ne-cesaul nu ae consecuţa în acelaşi mod cu celelale sedaoeşe apului c imposibi lul e eda cona necesaului având aceeaşi validiae. Cci dac ese imposbils e e neesar ca acela nu s ie" c s nu ie " ia dace imposib l s nu ie" acela e necesar s ie" . Aşa ncâ dac aelea sun a el cu poae s ie" şi nu poae"ele se compo pe baz e conraetae înucâ [nu

semniic acela lucu necesaul şi imposiblul ci cumsa spus în cip rsurna. Nu cumva e imposibi l ssea asl lucurile u conadcoii necesaului n-adevr a i necesa" [implic] pe a posbil " cidac na aeo a uma negaţa iindc e necesa ie s



6 AOL

ocul ese înclzor pinro capaciae neaţonal. Capail e aşadar însoţie de raiune sun ee ce duc la mai

23a mule [siuaţii ş i ciar la unele onaii pe când cele

neraţionale nu oae ci aşa cum am spus ocul nu e li-be s înclzeasc ori nu nic oae celelale câe sun veşnic în ac Desigu c şi unele capaiţi de odinneaţional primesc s imulan opusele. Dar aces lucu aos spus în sensul c nu orice capaciae ese a conra-riilo nici mca oae câe sun consideae ca ţinând de

aceeaşi clas Pe de al pare unele apaciţi sun omonime Cci posibilu l" nu ese spus în cip s implu ci oda iindc e adeva ca iind în ac ca de pild capabil s umble" iindc umb ş i î geneal capabi iindc dinu începu ese în ac aceea se spune c e posibi lpe când alt da e posbl fiindc ar puea i în ac ca depild capabil s umble pen c a pueao ace. Ia aceas- dn urm apaae gureaz numa la cele ce se miş -c pe când pima şi la ce le nemişate Penu amândouîns e adeva s se spun c nu le e imposibi l s um-ble" sau c e ese" aâ penu cl care ş umbl şi e înac câ ş penru cel doa apabil s umble. Aşadar ce esecapabil înasel nu e de spus în ip adeva despe

ce e neesa pu şi simplu pe când cellal ese de spusîn cip adeva. Deci de veme ce univesalul urmeazpaicularului puinţa dea i umeaz celui ce e necesada nu oae [puin]. Şi înadev necesaul şi nonnecesaul sun poae un prinipiu al uuor sau de a fi saude a nu i ia celelale ebuie consideae ca implicae

de aceseaEse de bun seam eviden din cele spuse c exis-enul pe baz de necesiae ese î ac aşa încâ dac celeveşnice sun anerioae aunci şi acul ese aneiopueii. Ia unele sun ae f a [mai i în puee cum



DR RPRAR 7

sun subsanele prime pe când alele cele cae sun aneioae pin nau da poseioare n imp sun n puee n sâşi alele nu sun deel ace ci doa puei

Mai âi, ese oare cora negaiei airmaia, sau afirmaiei afirmaia es e asa rosiea care decla c oieom

e dep" a de osirea care decar c nici un om

nu e dep" sau orice om e drep" a de oice ome nedep" De pild la Kallias e drep Kall ias nu edep Kallias e nedrep" cae dine aesea sunt con-rarii Ci dac cele glsuie umeaz celo din gândieia dac aci ese conrar judecaa contariu lui ca judecaa oice om e drep" a de oice om e nedep" aunişi n cazul aimai ilo glsuie e neesa s ie la fel. Dac

ns acolo nu e conar judecaa conraiului aunci niciairmaia nu va i conra airmaiei ci va i negaia men-iona Asel ncâ rebuie cercea care el de judecaadevra ese contar judecii alse da e cea a negaiei sau ea cae socoese c exis conaiul Ia ce veau spun Exis o anui judeca adeva pen bine

cum c e bun iar o aa als cum c nu e bun dar si o 23 bala cum c e u. Care dine acesea ese n ap cn-ar adevului Şi de veme ce ese una poivi cu caredin ele dou va i cea onar A sooi judecile conrare se deermin pin apul c sun ale lucilor conrae ese als. Cci spe a spune penru bine c ese bun şipenu ru c ese u o aceeaşi [enunae] poae esedeva ie c sun mai mue [judeci] ie c e unaIns acesea [binele ş i ul su conrae Dar nu penruc sun ale uno luci onare sunt [judecile conaeci mai degrab prin fapul c sun enunae n cip cona Dac n a exis enu bine o udeca cum c



1 AROL

est eva bun da s o ala c nu ese bun si dac exsalcva care nu i rvine nici nui poae revei aunci nurebe adopa nici una dine celelale [judecţi] nii

oat cee care socoesc c evine ceea ce nu evine ncicâe ocoesc c nu evine ceea ce revne (cci ambee ducla nfârsi de mue aâ cele ce socotes c evine ce nureve c şi c nu evine ce revine) ci numai cele n caresşuieşe eoaea Acesea ns sun cele din cae se despin pocesele deveniii. Ia procesele deveniii izvoscdin puşi aşada ş eoi le. Dac deci binele ese şi bunşi nonru ia pimul lucu ese prin el nsuşi al doileapin acciden ( cci i s a nâmpla s nu ie u) pe dealt pae dac ese mai adeva pentu iecae ce ese pinsne auni şi la als se ntâmpl ca la adev. Aşada cb nee nu e bun ese als penu ceva ce exis pin sinee când c e ru ese penu ceva ce e pin acciden

Inseamn deci c e mai as penru bine negaţia lu de-câ judecaa conaului Ins peutindeni cel mai gavgreşeşe cel ae adopt judecaa cona nadevr celecontrare ac pare dinre cele ce dier cel mai mul cupivire la aelaşi lucu Dec dac una dine judecţi econrar ia cea mai accenua conra ese negaţieiese eviden c aceasa din um va conra. In schimbc binele ese ru repezin o mbnare ; cci ebuiec pesupunem de asemenea c binele nu ese bun Înplus, dac n celelale cazui lucuile ebuie s ie aşa,n caul de aţ sa pea c sa vorbi pe drep ; cci saupese o [contra] ese negaţia sau nu e niciei. La ceens cae nu sun onae as ese osirea opus ade

vrului dup cum geşeşe cel care sooeşe c omul nue om. Dac deci acese [negaţi sun conae aunci şisun ş i cele ale conradicţiei. In plus la el se compor[judcaa] c binele e bun cu cea nonbinele nu e bunşi pe deasupa c binee nu e bun sau c nonbinele e



D TRRTR 19

bun Aşada udecţii adevrae care pune c nonbine-le nu ese bun cae i ie conrara Inadevr nu eseîn ap cea ae spune c e u ele a puea fi simulan

adevae îns noda adevru nu e cona adevu-lui ci exis ceva nonbun cae s e u aşa încâ seînâmpl ca ele s ie smulan adevae. Da [nu e cona nici udecaa nu e u" cc şi aceasa e ade-va a însemna deci c sun si ele simulane. Rmâneaşada udecţii nonbinele

'nu e bun" îi e conraă

cea c nonbinele ese bun" cci aceasta e als. Asfel

încâ si c bnele nu e bun" e ona lui bnele e bun".Ese vden îns nu va i nici o deosebire cia dacadopm dep universal aimaţia Cci univesal ne-gaiva va i cona aşa cum aţ de udecaa cae soco-eşe c oce ar puea i un bie ese bun e conranimic dine bunuri nu e bun". Inadev c binele ese

bun în azul c binele ese universal ese aceeaşi cu u-decaa care socoteşe c o ce ar puea i bine ese bun îns aceasa nu se deosebese cu nimc de o binele esebun" Iar la el şi despe nnbne Aşa încâ dac în cazul udecţii lurul s asel şi dac armaţie şi nega bţile din sânul glsurii sun s emne ale celo din cugeaunci e eviden c şi aimaţei îi e conra negaţia anume cea pivioare la un acelaşi lucu în cip univesalpecum penu oice bine e bun" sau orice om esebun" cona ese nimic" sau nci unul" iar conra-dicoriu ese nu oice" sau nu oicine". Ese ns eviden c nu se înâmpl ca adevul s fie conaadevului especiv nii udeata şi nici negaţia. Cc sun

conare cele pivitoare la opuse ia despe acesea de aise înâmpl ca ele s ie simulan adevae. Îns osiile conare nu se înâmpl s aparţin simulan unui aceluiaşi luu.



mu cv m

u)esre nterretare

u A Nc



Dac e privit n ea nsşi, cartea lui Aristotel nu pares mai spun mute omului de azi. Dac ns e privit ca ocarte de cutur, ea este, ntocmai Caegoror nu numaio carte mare a umanitţii, ci şi una de la care se poate ncepe nencetat, deci la care trebuie s se revin nencetat.

Sunt trei lucruri care se nasc n crticica aceasta gramatica, ogica şi semantica S lsm deoparte ultima, carena avut, pân n zilele noasre, o carier deosebi Gramatica n scimb se naşte limpede nu numai în ci şi dnaceast carte este istoriceşte cunoscut şi consemnat aptul c relexiunea gramatical ncepe abia de la De nerreaone. Ciar dac rudimente de gramaic exisaudinainte şi dac Platon deosebea lmurit ntre nume ( sub

stantiv) şi verb, cu o distincţie de la care pleac şi operade aţ, totuşi abia aceasta avea s creeze obligaţia de agândi gramatica drept o ştiinţ, cum vor ace alexandrinii

Dar o alt şti inţ, mai prestigioas, se nştea n De nereaone deşi nu drec din ea, cum cea gramatica este logica. La prima vedere, opera nar prea s aib titluri pentru aşa ceva În deiiv, este vorba de un tratascris probabil mai târziu decât alte prţi ale Organon;este şi cel mai puţn comentat dintre toate, ba ciar a pu-tut i socotit apocri, de un exeget nu ma nensemnat decât Adronicos, primul edor al corpusului aristoteic(din ericire numai de el) Pe de alt parte, nu poate



NOCA

încpea îndoală c ab a Anacee cu descoperrea silogismului demonstrativ sunt cele care au impus logicadrept o mare notate Aristotel nici nu vorbeşte de lo

gic" (o va ace ntâi Alexandru din Arodisia la500

deani de la moartea ilozoulu) ci despre analitic" Cutoate acestea îndrăznim a spune c reexunea logc esteîn De nerreaone în ciuda proporţiilor lui reduse mai larg decât în Anace Abia acum apare problematica logic în toat amploarea ei

Logica spunea Zeller nu e tratat ndependent de ctre Aristotel ci drept tenica demonstraţiei ştiinţiice deaceea accentul î ea cade pe si logism Dar în De nereaone tomai c logica este tratat independentE snguru tratat din cele şase ale Organon în careprobematica logic apare în ansamblul ei şi pentru ea însşi In Caegor era vorba de prea mult de ontologie

în Anace Tocă şi Rengere ofce este vorba deprea puţin pân l a urm anume despre orma de demonstraţie şi argumentaţie. Itre desşurarea întemeiat a lucrurilor şi cea argumentat a gândurilor este loc pentruştiinţa logosului o ştinţ care nu e a raţiunii dea y�ti� nci a celei dea dovedi y� t� E�ci a raţiunii pure şi simple ca rostire legat punere înrost în termeni moderni conectivitate

Cp Dere nereare începe tocmai cu tema ror respectiv a logosului Când Aristotel spue în prima razc trebuie stabilit ce sunt nume şi verb negaţie şi airmaţie enunţare şi rostire y� lucrurile trebuie luatersturnat trebie s gândim ce este rorea apo s ar

tm c rostirea poate i enunţavă sau de alte eluri cenunţarea se ace pe baz de afrmaţe şi negaţe şi cla rândul lor acestea implic în expresie propoziţia des

1 În Die Philosophie der Griechen vo ed. a 3-a, 79 5



COMENTARU DN EECTVĂ MDERNĂ 5

şurat cu verb şi substantiv respectiv nume oateacestea deci nume verb negaţe airmaţie enunţare sunt elementele punerii în rost ale rostirii Rostirea

este eseţalul şi în ea const obiectul logicii Cci logosse numeşte nu doar vorbirea simpl dar şi vorbirea mailarg desşurat argument" ( logos) se denumea în epocamai târzie pân şi rezumatu pieselor de teatru pus înruntea lor cu atât mai mult argumentul desşurat în chipsigur. Iar logosul este argument în acest sens de gând înlnţuit desşurat iar nu neaprat argumentaţie.

Dac logca se începe cu Y şi poart pân la captasupra lor iind o adevrat ştiinţ a discursului în sensul secolului al XVII lea rancez ea nu rmâne una avorbirii" cci elementele ei au o îcrctur de alt natur decât simpa glsuire cu sens" Acest lucru ştie s arate Aristotel iarşi înc din primul capitol spunând

c tot ce glsuim ese smbol petru strile de cuget stricare spre deosebire de glsuiri sunt aceleaşi la toţi oamenii pentru c sunt similitudini ale lucrurilor aceleaşiAvând deci eemente cu o încrctur simbolc" aceasta înseamn aci de sens de raportare la rostirilenu rmân simple discursuri ale omului ci exprim deadreptul relectrie în cuget ale discursului adic ale înlnţuirii lucrurilorCuvintele simple sunt ireşte neînlnţuite şi par a exprima imaginea direct a unui lucru neînlnţuit el însuşi par a i prinderea şi ixarea în expresie a lucrului ixate însuşi întro clas de a i ( substanţ calitate etc ) DarCaegore au venit s arate c deşi exist zece lase pen

tru ceea ce este şi deşi clasa ca atare se dovedeşte stabi lun cuvânt totuşi nu exprim ceva stabil dac e nume comun exprim tot ce st sub o clas în varietatea mişctoare exemplarelor ei dac e nume propriu încexprim varietatea strilor unui subiect de denumire Se



Cp 2

6 NCA

poate deci spune c orice cuvânt e cu legtur n cadrulsinonimei cum ar în termen modern legtura conceptulu cu exemplarele din sera lui Dar Caegor

e desşoar o asemenea legtur nernă a cuvântuuiar acum este vorba de l egtura dntre cuvinte de rostiri -yl Foarte rar în limba greac logos e folositspre a exprima un cuvânt izolat Cu pluralul mai ales estevorba de cuvinte înlntuite în discurs de rostiri nu desimple exprimri iar despre primele cum am vzut rateaz lucrarea de aţ.

De aceea ni se ş i vorbeşte înc din capitolul 1 despreunire ş separare a cuvintelor aşadar despre adevr şi alstate. Acest aşadar grbeşte gândul nu tot ce e unitşi separat e adevr ori als itate În realitate Aristotel spune c adevrul ş i fals itatea mcă uniunea şi separaţiaceea ce înseamn c ultimele au un câmp mai larg. E lim

pede c uniunea şi separaţia pot duce la rostiri de tot elul care s nu ie neaprat adevrate ori alse Nu numaicuvântul ce exprim o realitate sau cel care exprim ciaro icţune capracerb" (adic dobitoc carile nu se a explic aci Cantemir ) nu numai el este strin de adevrori als itate dac nu intr întro legtur dac deci nu sespune ceva despre el dar ciar câte o spus de elul aşdori s întâlnesc o caprcerb reprezint o uniune dincolo de adevr ori alsitate o rostire cu sens ca atare Abiaîn capitolul 4 vom vedea pe care rostiri le reţine logica

Problema este asadar s se arate ce anume se uneste din rândul cuvintelor spre a da o rostire Intr în uniune numele cu altceva ce rmâne de vzut Nume îns

înseamn în limba greac atât substantiv cât şi calicarea general a oricrei vocabule (Mai jos Aristotel vaarta c şi verbul este nume) Dac deiniţia numelui estede a i ,0 glsure semniicativ pe baz de convenţier de timp î care nci o arte desprins nu e semni



COMENARU D ERECVĂ MODERNĂ 7

icativ" atunc deiniţia aceasta priveşte n principiuorice pate de cuvnt aar de verb nu numai substantivu. Conjuncţia sau" este şi ea o gsuire semniicati

v pe baz de convenţie fr de timp n care nici o partedesprins nu e semniicativ ot ce trebuie eliminat dupAristotel de sub rubrca nume n vederea alctuirii derostiri vom preciza sunt cazurie oblice ale numeluicum o arat autorul ndat i numele nedeterminate ceecare exprim negaţia unui nume ( nonom" ) Este adevrat c att cazurie ct şi numele nedeterminate intrn compunere spre a da orma ce puţin rostiri. Dar dere ele nu se spune ceva cu adevrat (şi n aceasta arconsta rostirea a spune ceva despre ceva) despre ceenederminate nu se spune ceva ci se oate spune orice ;iar despre cazuri nu s e spune ceva dea dreptu acest lucru cnduse numai dac e vorba de cazul nominativ.

Nume deci nseamn aci orice parte de cuvnt capabil s stea la nominativ cu un artcol şi s primeasc ospus despre ea.

Dar ce se poate spune despre ceva Sem statornc Cp al ceor spuse despre altceva" este verbul spune Aristotel Este d e toat nsemntatea s se admit c pentru elnuma verbu dă ua dere aceva. Ce sar mai putea spune despre un nume Sar mai putea spune adjec-vu sau alte prţi de cuvnt cu ro adj ectival depi ld cal rumos" ş i ai putea s crezi c rumos ntregeşte pe cal spre a da o rostire Dar a el de bine aici sespune cal" despre rumos". Numai verbul respectivpredicatu" ( aci spunnd caul este rumos" ) repre

zint ceva care se spune unilateral şi necontestabi despreun lucru. Sau ciar dac va exis ta mai trziu n Anace conversiune ntre subiect şi predicat va i doa n msura n care primul va i ost tratat ca predicat. In oricecaz verbul este aţ de nume un unctor şi doar e cu



8 NCA

orizontu su uncţiona deosebit ace pos ib rostireaşi udecata.

Întradevr teoria modern a unctoruui poate i pus

n oc aici tomai spre a arta pentru ce singur verbuoate duce a rostiri Dup cum se ştie numim astziunctor orice cvnt sau expresie care creeaz ocuri goaen juru su şi se cere deci satiscut" Spui cojuncţiaşi" ndat trebuie s gndeşti dou prţi de cuvânt deaceaşi e sau dou propoziţii spre a putea satisace cuun sens unctoru pus n oc Dar nu numai conuncţiie sunt unctori nu numai adverb de negaţie ci oriceparte de cuvât n deinitiv cu excepţia ominativeorsubstantivuui şi pronumeui cnd acesta nu e oosit adectiva oate creeaz un go care poate i umput cu ovariabi Dar toate creeaz numai un go şi reprezin-t simpe mecanisme de rostire nu rostiri pine Se satisac ca şi automat Sngura rore ve ş dechă e creaăde funcoru verb care ssct n uru su mai mute go-uri nu unu sngr

Spui merge ; dintro dat se ridc n uru verbuui ntrebre cine merge n ce e ct de mut aţde ce cum cnd unde adic se trezesc tocmai ntre

brie care stteau a baza categoriior Cci ntradevrcategorie erau predicrie posibie. Categorie nu nseamn predicat (are e kaegoroumenon dar ea oer orizontu n care apar predicatee este oron de redcaţeŞi singur verbu descide aceste orizonturi care ac posibi actu de gndire ş i rostire e nsuşi n timp ce orice

2 J M. Bochenski în The Methods oJContemporay Thought (traducere din germană ed Reidel Olnd 1965 p. 45) scre: 0 exprese ce determnă o al este « funtor » expresa deermnată ndargmen Unele expre pot doar argumene de eemplu numeendvdua or serţiunle ; alele doar unctori de exemplu verb ele "



COMENARU DN ERSECV MODERN 9

alt unctor departe de a pune n joc gndrea şi de a oace cu putinţ n libertatea ei exprim doar necestateamecanic a unei unctoriali ţi ncise

Iat aşadar cum sar putea acoperi tratatul Caegoror cu problematica logic aţ de care unii comentatorisusţin c ar strin şi cum prin orizonturle categorialece descide verbul vine s justiice titlul su de a i singurul termen prin care gndirea e pus n mişcare şi odat cu ea logosul Aristotel nu spune toate acestea darele nici nui sunt strine Şi dac trebuie dat un sens airmaţiei sale de la nceputul acestui capitol 3 cum c verbul este semnul a ceva spus despre altceva sensul ni se parec nar putea i dect acesta cum c singur verbul esten msur s alctuasc spuse libere rostiri care s redeaactele de gndire aşadar s trile din cuget" sau mai degrab procesele din el .

Acestea iind virtuţile verbului a te ace s gndeştişi s ajungi la rostire s vede acum care e verbul adevrat şi care e pseudoverbul Inti ca şi la substantivnegaţia verbului d un verb nedeterminat adic un pse-udoverb Rostirea şi gndirea l repudiaz pentru c elnu spune nimic Cu nonmergere nu poţi spune ceva despre ceva Dac negi despre ceva c merge ireşte c obţiio rostire dar ai atribui nonmergerea nseamn (ca şn cazul substantivlui nedeerminat) a putea si atribuiorice n aar de mergere şi a nu atribui n apt nimic.

Mai curioas apare a doua restricţie adus de Aristotel verbul nu ar i verb si nu ar da cu adevrat o rostiredect olos it l a prezent e cnd trecutul şi viitorul sunt

simple cazuri" simple decderi ale verbului Nu se acoare rostiri şi la trecut ori vitor De vreme ce e vorbade rostiri ca exprimri de gnduri putem iarşi ncercao interpretare Aristotel vrea s spun c numai la prezentncape gndre Cnd aci o ormulare propoziţional cu



50 NOC

u timp trecut u gândeşti cu adevărat ci îregistrezişi redai ce sa întâmplat Câd fooseşti viitorul u gândeşti iarăşi î sens strict de gândire cu îtemeierea

ei ci doar presupui Sar putea deci ca î acest loc Aristotel să spuă un lucru pe care logicile de după el u lausubliniat îdeajuns : s ingura rostire ce acoperă gâdireaeste cea făcută la prezent dat fiid că numai ea are sorţisă devă ua de ordin general La trecut ş vitor nu seeunţă legi

Dar aici tocmai se descide o dezbatere care îs vaarăta adevărata semnificaţie în capitolul următor steefectiv gâdirea legată umai de prezent Dacă petrutrecut lucrul poate fi acceptat căci trecutul este întregstare de fapt facticitate dacă nu vrei să spui că e starede drept legitate ( trecutul e posibilul realizat deci ecesitate spuea Kat) petru viitor nu e smplu de spus

că el ar îngădui rostiri asuprăi în sesul de gândire adevărată Gâdirea ce presupue" poate să u fe adeverită dar u e ici străiă de adevăr îtru fel Ba umagâdire a care poartă asupra viitorului este adevărată şi logică îtrun ses . Omul e fiiţa orietată către viitor tocmai petru că la el gândirea prejudecă aticipeazăproiectează posibi lurile asupra realulu I ar dacă imicîn capitolul acesta u vie să arate vreo îndoială a lui Aristotel cu privire la exclusivitatea prezentului ca timp alverbului ce duce la rostiri valabie dacă în plus capitolul următor teza sa va căpăta o justificare teoret ică de la capitolul 9 îcolo se va vedea că fără voia ui Aristotel ntru fel ca izvorând ditru adevăr al proble

maticii logice tema vtorului şi apoi a modurilor s e vorpue di pli iar o dată cu ele se va clătia ceva di afirmaţiile acestui capitol

Cp Acum vie la rând capitolul cel mai semnat al cărţiicăci pue în joc problema fundametală rostirea şi spe



CMENTARU D ERCTV MDRN 5

ce e n captou acesta s a jucat ntru e destucutur europee. Gândrea ar putea ş ata decât a nteectuu care spue da ş Gâdrea greacă ş cea

moderă (pâă a tpu de gâdre ce a dus a cberetcăş maşa eectrocă) sunt nsă ae u da ş u car câdacceptă grade ntre acestea Exstă gâdr aşadar n carece este a capăt mportă ma mut decât ce stă a mjoc

După ce arată că rostrea este o uue de cuvte ncare atât ntregu are nţees cât ş partea (cuvântu zoat) tmp ce a cuvât partea u are nţees după ceautorzează să se vadă că nţeesu treguu este atu decât a părţ ş că e vorba de u ţees pr covenţe deate ca ş a umeorpărţ Arstote pue ntro sngură rază probema crucaă a euror de rostre ş numeşte uma două d ee pe cea enuţatvă ş cearogatvă Cometator să un Ammous de pdă vor

da sta or n mar vor vorb despre o rostre vocatvă ua mperatvă una nterogatvă ua dezderatvă a care am putea adăuga ş pe cea dubtatvă nantede a reeva rostrea eunţatvă

Pe toate aara cee eutatve Arstote e excude d câmpu ogc trecâdue retorc ş poetc Daru sut ş e e ogosur Ca ştţă a ogosuu nu ar aveaogca datora să se ocupe ş de ee tru e Nu rscă ogca măsura care asemeea rostr ac tocma corpu prcpa a comucăr umae săşngusteze aba pâă a a u ma da socoteaă de gâdrea adevărată a omuu ba c măcar de mecasmee eadevărate Va trebu să se răspudă aşadar de ce ate t

pur de rostre sunt excuse orma dn ogcă ş ce măsură totuş ee u pot tota ocoteO rugămnte este ntradevăr o rostre dar u e c

adevărată c asă" spune Arstote Numa rostrea eunţatvă stă sub adevăr ş astate. De ce Care e natura



5 NIC

Enunţiativ sar putea traduce cu asertv Numai rostirea enunţiativă asertează Enunţiativ însă se mai poatetraduce şi cu indicativ" Din perspectiva gramaticii deci

sar putea spune că rostirea enunţiativă are privilegiul deada logicul pentru că ea sngură se produce la modu indicativ ( altminteri şi rostirea dubitativă are reerinţă laceva nu priveşte doar subi ectul rostitor) Lumea logicului ţine la verb dacă rostirea e posibilă doar prin verb dar ea retine din verb doar modu ndcatv Aristo,

tel no poate spune limpede ca gramatica de astăzi căciîn ceasul acela gramatica abi a năştea dar relexiunea ogică ar i o cestiune de mod.

Numai că Aristotel sugerase ceva şi mai adânc că eo cestiune de timp Cele două mari ipostaze ale verbului modul şi timpul ar putea să nuşi mai ie străine oriindierente una alteia cum apar în gramatică dacă întradevăr ele reectează logicul în gramatical Căci Aristotel spusese nu poate i verb (adică verb care să ducă larostiri respectiv la gândire) cel care stă în viitor Iar toatecelealte rostiri în aară de enuntiativ tocmai că descid

spre viitor nu în sensul că au orma viitorului pe careo poate avea şi indicativul c matera lui Interogaţia

ciar dacă nu dă un mod verbal sau dorinţa poruncaîndoiala care duc la moduri verbale toate sunt orientatespre viitor. Întrebi şi nu ai încă răspunsul doreşti ş i împlinirea stă să vină porunceşti şi vei i ori nu ascultat te îndoieşti şi vei ieşi ori nu din îndoială Este ceva eementar aici ireşte dar în sensul bun de demers origi

nar al gândirii. Ac se aşază Aristotel cu gramatica luicu logica lui de apt cu speculaţia lui mai adâncă decâtele rostirea enuniativă dă singura logică" pentru că esingura care poartă asupra prezentului . Logica e ştiinţarostirilor ăcute la şi întru tmpul prezent



CMENTRIU DN ERCT MDERN 5

a care prezet să Nu ce a istataeităţii aui acum" Petru ca o rostire să ie de ordin ogic eatrebuie să se acă nu umai a prezet ci ş i tru" pre

zet aceasta seamnă tru orizot a prezetuui Unasemeea orizot dă u tmp ogc care să se poată produce desăşurărie deducţiie conexiue gândurior Dacănu e u prezent de istataeitte u e ici uu de eternitate cum sa spus ( aserţiunie ogice sut veşice" )ci e un a trei ea prezet unu de itegrare ce preia n e

trecutu şi viitoru Nu se va putea tăgădui o antecedeţă şi o consecvenţă pa ogic caracterizatoare petruogic ţees drept coexiue ; dar trecutu şi viitoru voravea timpu ogc at e de i O ege a fost adevărată ; nu e o simpă stare de apt O ege va f adevărată;u e o simpă presupuere Dacă gâdeşti un timp ogicatuci poţi proiecta adevăru peste trecut şi viitor

otuşi petru Aristote criteriu ogicuui este adevăru u prezetu E nu vorbeşte decât de rostiri ce poti adevărate ori ase cee enunţiative Numai că tocmaitimpu ogic ca orizot a prezentuui este e careadevăru şi asitatea au ses Despre acest timp ogicpoate ar i trebuit să vorbească Aristote aic eăsând

să se creadă că este vorba de un prezet simpu. Îsă pentru că u o ace se va cotrazice dată capitou ceurmează şi toată partea a doua micii sae ucrări va vorbidespre atceva decât de enuţiativ care rebuia totuşi sărămâă sigur pe sceă .

Deocamdată Aristote anaizează rostirea enuţiativă Cp 5

sigura reţinută. Euţarea spune e aici se ace pri airmaţie ori egaţie iar acestea impică numee şi verbeeaaizate Un nume s impu ca ş i u verb simpu u dauo rostire enuţiativă Dacă a nume u adaugi "este erava f sau ceva de acest e" nu cpeţi o rostire eunţiativă



Cap 68

5 NC

Dar cum poate spune Aristote că era" şi va i" sutverbe şi duc a o rost ire eunţiativă câd î capitou 3spusese că trecutu şi viitoru verbeor u reprezintă verbe

Nimic nu poate scăpa de cotradicţie în termeni aicidecât gându că îtro înţeegere mai argă a prezentuuiogic e admite orma să itegreze trecutu şi viitoru (unprezent a trecutuui spune şi gramatica sau un prezet a viitoruui) pe câd matera prezentu ogic nupoate covieţui cu ate impuri aşa cum o dovedea respierea rostirior neenuţiative

Ii rămâe ui Aristote să arate că ormuărie ciarunitare dar ără de verb ca deiniţiie u sunt enunţurişi că ormuărie acătuite numai din câte u verb u suntici ee car dacă aparent au îţees de sine stătător cumsut răspusurie a întrebare spre a înceia capi toucu deosebirea dintre euţuri simpe şi compuse impezi

ca atareAaiza rostirii euntiative u este îceiată totusiMai trebuie spus ceva dspre airmaţie şi negaţie u nee seşi căci sa arătat care e e acătuirea ci în opoziţia a are ee duc resc De aici înaite ideea de opoziţie a judecăţior va i domiată căci dacă enunţiativue caracterizator petru ogică iar e mpică airmaţii şiegaţii atuci tot domeniu ogicuui va trebui să admităşi să justiice rostiri î opoziţie De aceea şi a probeaviitorior cotigenţi" din capitou următor ş a udecăţie modae criteriu î joc va i opoziţia

Airmaţia şi egaţia aduc întradevăr opoziţia ua dicee patru orme de opozţie despre care se vorbise a

tegor, î speţă cotradicţia Dacă îsă adaugi cum acecapitou 7 cosideraţiie de catitate atunci opoziţiaditre airmaţie şi egaţie u e îtotdeauna contradictorie ci e uneor contrară după cum în cazu propoziţior particuare u va i ooziţie dee oate aceste



CMNTRU N ERCT MDRN 55

precizări ca şi cele ce urmează în capitolul 8 cum căunei airmaţii îi corespude o sgură egaţie că egaţiatrebuie ăcută î cip propriu că subiectul ş i predicatul

trebuie luate îtrastel îcât să nu îcapă ecivoc sutastăzi locuri comue ale logicii Pe atunci erau spuse probabil pentru îtâia oară

Domeniul logicii sa deiit aşadar ca iid cel al ros Ca 9tirilor enunţiative Ar rămâe acum să se treacă mai departe de la rostiri enuţiative î general la rostirile deenunţare demonstratvă, care se obţin pri înlănţuirea organizată a rostirilor simple. Este ceea ce vor ace Anatcee Dar în loc să acă de pe acum aceasta sau să contiuecu aaliza ormală a rostirilor airmative ori egative şiadevărate ori alse Aristotel trece ca şi pe eaşteptatela cestiunea de ond problema viitorului în perspectiva logică.

recerea nu e pe eaşteptate decât în aparenţă Întâide vreme ce se vorbise de opoziţ ia rostirilor era irescsă se ridice întrebarea care e domeiul de valabil itate alunei opoziţii logice Apoi şi mai ales dacă rostirile logice u se produc decât î prezet şi petru prezent cepoate reprezeta logica petru gândirea descisă cătreviitor a omului Cu ambele îsă problematica logică sepue în toată amploarea ei .Ai putea spue că aici după adâcirea sumară a rostirii enunţiative revin în coştiinţa logicianului toate celelalte rostiri îlăturate Omul e iiţa care doreşte preerăcere impue. Să u poată autoriza perspectiva logică iciun răspuns Am caracterizat toate rostirile neeuţia

tive prin s esul de viitor pe carel implică în conţiutdacă nu î ormă ele. Atuci problema de ordi geera logic la care sa ajus este în ce măsură opoziţia logică şi perspectiva logică poartă asupra viitorului Şi estetema contigeţilor viitori" din acest capitol



56 NCA

U cometator di secolul al VIIlea Stepaus spue despre capitol că ridică deopotrivă o problemă de teologie ca i id vorba de ecesitatea realităţilor ua izică

îtrucât se vorbeşte de aştere şi pieire ua logică devreme ce e î joc opoziţia propoziţiilor şi ua etică idvorba de rostul virtuţii. Este îsă î joc o problemă delogică pur şi simplu dar î ses larg. Relexiuea logicăe cea care a ivocat o dată cu rostirile verbul iar acestaa suscitat problema timpului Dacă poţi cocepe u timplogic atuci prezetul se poate lărgi pâă la a da socoteală de trecut şi viitor Î timp real îsă ude e vorbade situaii idividuale logicul u are ses decât petruprezetul îgust

Îtreg capitolul 9 va opue teza atalislui care proiectează timpul logic asupr celui real şi spue astel căş i apta idividuală di viitor (bătălia avală de mâe)

stă sub ecesitate tezei logiciaului care u poate aserta decât î timp logic şi care deci lasă eveimetului idividual libertatea să se petreacă ori u ori mai degrabă sau să se petreacă sau u D ar această judecată disjuctivă u rămâe î viziuea logică a lui Aristotel ua deidiereţă Îăutrul disjucţiei este îgăduită deliberarea omului gâditor şi ecesitatea disjucţiei lasă locposbuu, care reprezită î sâul timpului real loculude se poate îscrie acţiuea timpului logic.

Căci îtro lume a pos ibilului timpul logic aduce situaţii î care de cele mai umeroase ori ua di ele (dialterative) se îtâmplă să se producă ciar dacă celelalte u sut excluse de la realizare Iar î caitolele i

ale logica modală va da socoteală de posibil şi de locullu i î tabloul modalitătilorDar î elul acesta ristotel regăseşte putiţa dea î

vălui tot ce e logos Fireşte logosul doriţei cel al voiţei cel al porucii u vor i itegrate ca atare î logică.



COMNTRU DN RCTV MODERN 57

Dar spre deosebire de ormasmu ogic moder ogica ui Aristote care de a îceput era îciată uuiiteres uma şi de gâdire ce de a asigura adevăru demo

strativ împotriva soişt ior va păstra o descidere ieşi de pricipiu către probemee vii ae coştii ţei gâ Cp 0

ditoareAristote îţeege să dea socoteaă de gâdirea vie

îtratât îcât aşa cum regăseşte ceva di probematicarostirior eeuţiative regăseşte acum şi termeii edetermiaţi pe carei reuzase a îceput petru rostiriCăci ş i pe aceştia îi pue î joc gâdirea î apt Dupăce aşadar socotise că umee edetermiat (oom) şiverbu edetermiat (omergere) u au tituri ogiceacum ăţişează şi propoziţii acătuite cu aste de termei Itreg capitou 1 O va pue aste î joc cu rigoareormaă o probemă ce are semiicaţii de od Vom î

tâi î capitou acesta toate tabourie ce se pot ace cusubiecte edetermiate cu predicate edetermiate s auatât cu subiecte cât şi cu predcate edetermiate Se vavorbi despre airmaţiie şi egaţiie or despre opoziţiaor despre cuatiicarea or Iar îdărătu aceste prezetări ormae stă răspuderea ogicii aţă de rostirie variate ae omuui

La e capitou de aţă pue î joc rostire ecivoce Cp

şi îtrebărie ecivoce p e care e ivocă adesea diaectciau Iar îtrucât cu sau ără iteres diaectic mute ditre rostiri ciar dacă au u sigur subiect tid să puăî joc mai mute predicate î măsura î care îtâim îsâu reaităţii o varietate de atribute despre care u ştim

îtotdeaua dacă ţi aoată sau u Aristote aaizeazăcodiţi ie î care atriutee respective pot i soidare îtru sigur predicat I utimă istaţă compuerea predicatuui se poate reduce a copua este" şi umeredicativ dar ciar şi î acest caz Aristote ţie să arate



5 8 NCA

câd aume e posibi ă compuerea speţă atuci câd f u are ses de a exista

Cap 2 ocmai asemeea predicate compuse cu f vor

aduce rostirie modae cee ce poartă asupra posibiuuicotgetuui imposbiuui şi ecesaruui Î ee cumiează şi aaizee ormae de mai sus ş i probemee deod particuar probema domeiuui asupra căruia se tid rostirie euţiative ş probema tmpuuipe care pu ee joc . I ses arg sar putea spue cărostire modae sut ş ee euţiative de aceea au parte

de adevăr si asitate. I ses restrâs să u căc uidic propriu vorbid pri ee cum vrea euţiativuci pui sub o modaitate o idicaţie

oate modaee au drept predicat pe a i speţăpe a i tru e aumit a i posibi cotiget imposibi ecesar Este posibi să aibă oc o bătăie avaă "

Subiectu sau euţu dctum, cum spueau medievai este să aibă oc o bătăie avaă" Despre aceasta se spue ceva aşa cât modaitatea de a i reprezităpredicatu I ar copua este" di este posbi" s au diorcare ată modaitate exprimă mai mut decât copuaobişuită Câd spui Homer este poet" cu exempuui Aristote este" are ici u ses de existeţă e purterme de egătură predicativă ăcâd ca u atribut săreviă uu subiect Dacă să ai spue u poet Homereste posibi" este cotiget" este imposibi " esteecesar" ai trece tru pa care este" depăşeştecodiţia de copuă ş aproximează sau cu ecesaru asigură existeţa Ar i trebuit să se deosebească poate

aaiza termeior ogici tre cee trei euri ae ui a i copuă substitut de existeţă şi existeţă Iar tocmai oasemeea deosebire poate desprisă di aaiza de aicia ui Aristote Luâduşi exempee cu este posibi săe ( oc de u at exempu care dictumu să u co



CMNTARU DN ERECT MDRN 59

ţiă pe a i ca este posibi să pouă ) e arată căegaţia trebuie să poarte asupra ui a i di predicatu a ui a i di subiect asa cum totdeua tro ros

tire de tip predicativ egaţi

a poartă asupra predicatuuiÎţeeg capitou va dovedi că doar aşa se obţin negaţiivaabie toate modurie

Dar ntrucât modu otărăşte de rostire petru că ereprezită verbu trebuie văzut ce anume spue eModu priveşte eurie dea exista ae dictumuui cumo vedem U dictum ogic u exis tă e este uiversavaabi Aceasta seamnă totuşi că există trun timppe care am numit ogic ş i care orizontu prezetuuie otărâtor dar dincoo de prezetu timpuui rea Modurie acum vin să mădieze timpu ogic şi să mbientru e cu ce rea Ceva e posibi nu a ost nu estedar imic u opreşte să ie viitor Ceva e contiget :

poate i n prezent dar imic u si eşte să ie E imposbi : u va i niciodată E ecesar dacă nu a ost şi ueste nu poate să u ie viitor Cu modurie prezetu ogic iese di rigiditatea ui ca şi di generaitatea uivagă ş i cepe să spună ceva ordina reaităţii care nseamă temporatatea dferenţată I eu acesta modurie reprezită tocmai ceea ce se poate spue (predic)di perspectiva timpuui ogic substana ceui reaIar rostirie ce se pot ace acum ieşid din rigiditatea Ca euiativului cu dau şi uul ui au tot eu d e moduaţii Se deduc uee di atee pe baza unei perectecosecuii ogice Despre o asemeea cosecuţie modaăe vorbeşte treg capitou aducâd tabourie respec

tive si arătând deosebirie ce se ivesc cu iecare modCometatori greci vor tregi gându aristoteic punâd joc modurie materiae Când spui omu respiră ai ecesitatea n conţinut când spui e ecesar ca omusă respire o ai n ormă Dar deosebirea aceasta piă



160 OC

d conscinţ iozoic nu rţin acum p Aristot cara ibrat în gândir a ui ormaismu după cum o arată întrg capitou

ot c mai rămân să i amintit st că rostiri pusîn joc sunt tot d spţa cor în car a i st spus ddouă ori şi a mod şi a dictum D aci grutăţi d aac cum trbui opoziţia dar şi riu în car st pussnsu ui a i din prdicat În ina a f necesar va dvni principiu d xistnţă, iar rxiuna ogică va trc

întruna ontoogică ot c ncsar şi actua xistnţ iind sau act pur sau act îmbinat cu putri sausimpă virtuaitat Dar d aci poat încp at tratat

Rxiuna ogică ar puta să s înci cu acastăCp 4 dscidr cătr ontoogic Capitou c vin utimu

par şi întocmai cu utimu d a Cateor unu

adăugat Dar aduc încă cva snţia pntru încirAristot a arătat car domniu ogicuui sunt 0gosuri în spţă rostiri nunţiativ, car singur poartă asupra advăruui şi asuui singur sunt în przntuogic am intrprtat noi şi singur vor puta duca înănţuiri dmonstratv

Dar xistă şi at rostri după cum xistă şi at conxiuni într dcât c strict dmonstrativ În rstu Oranon- sunt înăurat Aici, în Despre nteretareîncă nu Viziuna ogică d aci uss mai argă pntrucă ăsa în cuprinsu ogici oc pntru dzbatra atui timpdcât przntu obişnuit sau dcât trnitata ogică în

gţată pntru că intgra ast în orizontu ogicii o ogică modaă, în car indirnţa modurior nu ra totuşistrăină d probma rostirior iminat Aşa cum moduri ogic aduc în tabou gramatica a vrbuui at moduri dcât indicativu pot raduc cou ator rostiri



COT D PPC OD 6

în sânul cl nunatv ş ar puta da logc dscdrcătr întraga lum a logosulu

Totuş c aduc ultmul captol Aduc dn prspc

tva cultur noastr, ocma rvnra la ndcatv a vzunlogc a u Arsotl. Ş vzuna car sa păstra ca atar în toat logc1 cutur noastr.

n cuda apulu că Arstotl dscd ac cătr întragalum a logosulu, l dă, ca ş logca d după l un orzont ma rstrâns ma sgur. Logca a ost ş a rămas t

na surane Dar sgurana nu ar a dcât un cpcl rgd Omul ş toată culura sa au rclamat o alta, masuplă. Omul a vrot o sgurană ş o logcă a stor ; întâ a cl trcut ntrprtat apo a cl în act. El a vroto logcă a structurlor a procslor, car a vulu. Samrs până la a s încpu ş o logcă a nm (e cur a ses

rasons spuna Pascal ). Gândra nu va în măsură săl obnă ca atar. Dar ar vro ca logca să nu e nterzcăA ost în part vna logc cu ngustma , rspctvvna raonalsmulu dmonstratv că sau putut v atâta logsm, nspus ma sducătoar pntru că sunt poztv, dcât sostca p car o combătus Arstotl. norc caz strltata rlxun logc p car a rsmto cultura noastră n d otărâra logc însş poatd acst tratat Despre nteretare Căc dacă nu po crlogc să car tot c a prns Hgl să acă dn a s poat totuş cr să nu împdc orc accs la alt or

m d sgurană aşa cum sau dscs matmatcl cătratâta planur nmatmatzabl în aparnă ş aşa cumau trcut d la sgurana în cantta la ca în orm, structur ş sstm. Mracolul dzvolăr matmatclor, carsau mutat ot tmpul dn aşzărl lor aparnt absolut



6 OC

( cantitat raport propori gomtrism a ormor rigid ) nu sa întâmplat încă în ogică.

Acst ata rinri a ogicii apar concntrat ntro

simpă tză a capitoului d aă, c puta păra a nu avanici o gătură cu , în tza că o afrmaţe nuş poate aveacontrara întro ată afrmaţe i doar într-o neaţe

Tza nsamnă că logica rămân cu oric corctivori xpdint una a ui da i nu Să nu opunm acsi viziuni p ca a ogicii diactic und impd căairmaia s opun airmai i i că ngativitata pruatăn airmai iar nu opusă i. Rămânând la acst De nteretatone putm vda cu modal cum o airmais opun ciar contradictoriu ati airmaii căci dacăposibiu i imposibiul s opun ncă în cip casic ncsaru i contingntu s opun ca airmaii iar nu ca airmai i ngai

Sar puta obicta că n judcata exprmată cum sspun ciar în cursu capitouui opoziia s ac într airmai i ngai Dar aa s poat ntâmpa în judcata xprimată i în stara d cugt p car o rctăa, ără să s întâmp i în c da trila pan invocatd Aristot car rau. Căci în ra airmaia sau ca

c îi corspund s opun atia Rau st mai bogatogic dcât gându i xprsia Aristotl însă ds cri n ciuda raismuui său nu tă

ria ralului ci a gânduui Întrun sns i capitoul acsta o arată discrt anticii s inguri au ost idai ti. Auncput cu Parmnid d a gândir i nu au iit din aoricât ar i mădiato socratismu Paton si Aristot. Mo

drnii n schimb placă d a xprină şi nu mai găsscgândul pur sau când ncarcă să găsască cu Hg nuo mai pot ac ibr d oric ra d cl istoric măcar.Pntru modrni ciar dacă ogica matmatică spuncontrariu p planu i s dscid un orizont ogic în



OMTU PPT MO 16

car da s opun ui da aa cum principiu trţuui xcus cad în aţa compmntarităţii, principiu contradicţiis rvizuit dvnind unu a contradicţii uni1atraiar principiu idntităţii sârt întrunu a idntităţiiconcrt• Un at orizont ogic par cu putinţă.Dar nu conruntara cu ogica Anatceor, rspctivcu siogistica, st dătătoar d măsură pntru acst orizontlogic nou. Va i conruntara cu Despre nteretare

A se vedea Studii de logiă voI ş , de Aanase Joja



m Ammu,

u u Hm, u

)esre nterretare



ă sp Aus

Ammonus dn Alexanda, ful lu Hemeos ş Adesa(altul decât Ammonus Saccas - dascălul lu Ogen Longnş Plotn cae na lăsat nmc scs) tebue să f tăt în juul anulu 5p Ch. de veme ce pncpal neoplatoni dnscolul al VIlea, Smplius Olympodo Phlopon, înt alţ

sunt şcola să A avut la ândul său, dept maestu pe Pous la Atena nd apo unul dnte conducăto şco dn Aleanda Deş d omaţe neoplatoncă ae un ozont lagfnd deootvă matematcan astonom eto ş lozo Totuş eputaţa deosebtă de ca sa bucuat nu sa conmatn contbuţ ma însmnate

Sau ăstat de la l nteetă dn Astotel la Categorii,

la Despre interpretre ş paţal la Anliticele p rime; de asemnea la Isgog lu Po Da comentale nu pot povendect de la el, c sunt ma degabă edactă tâz ale celo celau ascultat De altel pe manuscsele lurălo ce se atbueapa uno ndcaţ de auto deţ

Rămâne un apt că ntţ ma tâz la Oganon s eă la comentale lu Ammonus. La elace ş Smplius pen

tu Fizică, pecum ş un comentato anonm pentu De ceo.Taduceea e ăcută după edţ Academe dn Beln Commentri in Aistotelem Graeca vo IV patea a Va edtatde A Busse 8

Am folost taduceea latnă a lu Moebeke dn secolul alXIIIlea des cae acem menţune în "Cuvânt înante



În rându cunoscătorior tratatu Despre nteretare a ui Aristot st mut citat atât din pricina dnsi

tăţii probmor transmis prin cât şi prin diicutatagată d xprsi D aca au ost ş i numroas cstiuni uat în considrar d muţi xgţi cu privir a Dacă însă noi înşin am ruşi să aducm oarcar caritat în c privşt cata d aţă atunci amintindund xgtu divin mas tru nostru Procus urmaş a uiPaton c car pun în joc a nivu c mai ridicat anaturii uman atât capacitata d intrprtar a opiniiorcor vci cât şi p ca d aprcir ştiinţiică a naturiiucrurior va trbui să pătim un arg tribut d rcunoştinţă divinuui scriitor.

Drpt încput a crctării noastr trbui să igurzindicara cor cinci punct d vdr c s iau d obiciîn praabiă considraţi pntru cariicara tmi d discutat vrm să spunm car st intnţia tratatuui Despre nteretare c oc ar aţă d cat scriri a ]v

opri ogic aristotic dopotrivă car motivu da intitua scrira Dspr intrprtar că vorba do scrir autntică a ui Aristot şi mai prsus d toatcar diviziuna în cap ito a acsti ucrări. Cât dsprntrbara a c ar puta i oositoar ucrara Despre nteretare cui c intnţionază să iozoz un asmnaucru s va dovdi d prisos prin xpunra intnţii cărţii



68 ON

Car st dci intnia acasta Întradvăr un asmna ucru ncsar d dtrminat înainta atora iartoat c c urmază s agă d . Spr a obin însăacst ucru în cip organizat st ncsar să s amintască d c dis cutat în parta introductivă a comntariuui a Cateor, i anum că opra ogică ar drpt scopaara dmonstraii, dar că acstia îi prcdă cunoatra siogismuui ca atar, căria d asmna îi prcdăconsidrara rostirior simp car acătuisc siogismuiar acstia îi prcdă surprindra tuturor cuvintor sim

p rânduit după gnuri cuvint din car îi trag obâria rostira simpă. Aadar Aristot împărtăindun încarta Cateoror tma cuvintor simp îi propunsă n transmită în carta d aă car sunt rostiri simp c ctuat prin gara cuvintor simp i carca iind propus d cătr ci c intnionază să argumntz cva în vdra împărăirii rostirior au ost numit propoziii d cătr ci vci Dar întrucât xistă cincispci i d rostir ca vocativă ca d pidă

0 fete Atrde . .(Ho., , , 1 82 ),

ca imprativă ca d pidă Du-te ş ntoarete repede Ir . .

(Ho, IX, 399 ),

ca introgativă ca d pidă

De unde, ne eşt ? . . (Ho, Od, VI, 23 8)

Numrul verulu aparţne orgnalulu Texul e re dat duptaduerea lu G Murnu



O 69

ca dzidrativă optativă] ca d pildă

Darar părin Zus

(Ho, , IV, 288 ; Od, VI, 3 1 ) ,şi p lângă acsta ca nunţiativă potrivit căria indi 4 căm cva dspr oric lucru prcum

Iar zii şiu oa(Ho, O IV, 379)

sau oric sult nmuritor aşa iind nu dspr oricar vorbir simpă tratază Aristotl în acastă oprăci numai dspr vorbira nunţiativă. Iar aşa cva irsc căci singură acastă spci d vorbir indică advărul ca şi alsul iar la acasta tind dmonstraţiil cu privir

la car sa întocmit d cătr ilozo întraga opră logică.Stoicii în scimb numsc vorbira nunţiativă o axiomă ( asrţiun) p ca dzidrativă o numsc aratică(d rugămint), p ca vocativă o numsc aplativă adăugând acstora alt cinci spcii d vorbir raportat la unl dintr cl numrat ntradvăr i spun că un ld vorbr s d tipu urământului

Să şi u pu .(H, , V, 184)

un altul st spciicator, ca d pildă i acastă linidraptă un altul ipottic ca să prsupunm că pămân

tul st cntrul ntrgii sr solar un altul asmnacu axioma ca d pildă

Cu s pdobş sara adru iir

(Mnandu, frg 855),



10 MMONUS

care oae suscepibile fiind de falsiae şi adevr se posubordona vorbirii enuniaive jurmânul prin chezşia zeului care înregeşe enunarea iar vorbirea de ipul

axiomei cu ajuorul adverbului alura Al cincilea fel devorbire dincolo de aceasa preind ei c ese cel dubi-aiv ca de pild

Zeu e de faă. Da e u an ?

(Co A. f p. 60 Kok)

ceea ce în chip eviden ese nocmai cu vorbirea inerogaiv cu excepia fapului c adaug moivarea înrebrii

Pe de al pare iarşi exisând dou specii de vorbireenuniaiv una numi caegoric ala ipoeic iar ceacaegoric semnificând ce anume revine sau nu cuiva caaribu ca aunci când spunem Socrae umbl Socraenu umbl" ( cci înradevr aribuim lui Socrae umblaul o da afirmaiv o da negaiv) în imp ce vorbireaipotetic semific prin exisenţa cui exis ceva sau nuori prin neexisena cui alceva exis sau nu ca auncicând spunem dac ese om ese şi vieuior dac eseom nu ese piar dac nu ese ziu ese noape dacnu ese ziu nu ese soarele deasura pmânului" aşafiind risoel ne ransmie numai specia caegoric avorbirii enuniaive ca fiind desvârşi şi folosioare penru demonsraii în imp ce pe cea ipoeic nu o conside-r defel demn de o aenie deosebi ca fiind deficiarşi necesiând înru oul desvârşirea ei prin vorbirea ca

egoric Înradevr silogismele ipoeice luând în chipnedemonsra aşanumia apodoz sau proaz uneori chiar fapul impicaiei s au al disjunciei fiind lipside emei şau obinu prin supoziie încredinareapenru ipoezele lor de baz Aşadar penru punerea la



COMENTR 1 1

punc a ipoezelor acesora în cazul c sar foos i un asi logism ipoeic va fi iarşi nevoie de o punere la punca lui spre a se obine încredinarea cu privire a ipoe-

zele din el iar penru încredinarea aceasa una nou, şiasfel a nesfârşi dac cineva vrea s confirme ipoezeleprin ipoeze. Dac îns urmeaz ca demonsraia s seproduc în chip desvârşi şi fr lacune, aunci ese evi-den nevoia silogismului caegoric a celui lipsi de oriceipoez declara care s procure demonsrarea emeipuse în joc. De aceea numim silogismele caegorice purşi simplu silogisme iar pe cee ipoeice considerând an 5 samblul lor silogisme prin ipoez ş i nu l e mai numimsilogisme pur şi simplu prin fapu c îndeobşe enunrile ipoeice se nasc pe baza celor caegorice ele re-prezin fie o consecin fie o disociere a unei propoziiicaegorice de aa legânduse înre ele sau prinro aşanu

mi conjuncie copulaiv sau prinruna disjuncivpenru ca enunul alcui din ele s se dovedeasc uniar Dar acese pricini aşadar Arisoel se preocup numai de specia caegoric a vorbirii enuniaive

Ca aare inenia lucrrii de fa spre a se vorbi pescur ese de a d iscua despre îmbinarea prim a cuvinelor simple aceea care se iveşe porivi cu specia caegoric a vorbirii enuniaive. Spun c e vorba despre primaîmbinare înrucâ o îmbinare de cuvine simple poaeproduce şi silogisme nu îns prima îmbinare ci aceea carese realizeaz prin împleire a rosirilor ivie pe baza primeiîmbinri De aceea el luând în considerare acese rosirisimple în ele înseşi în cadrul lucrrii de fa le va cercea

doar ca fiind enunri şi nu premise pe când în Anaceconcepândue drep pri ae siogismelor e va socoiooda porivi s le cerceeze şi ca premise cci ceivechi le numesc premise ca puse asfel dinaine de crecei ce urmresc s argumeneze ceva penru discuie



1 MMONUS

Dar de aii di cele spuse ni se vdeşe şi care e ocu5v lucrrii ; cci dac rosiri e simple sun aşezae a mij loc

nre cuvinele simple şi s ilogisme ş i dac eoria cu pri-

vire la cuvinele s impe o dauCaegore

pe cea desprerosirile simpe o d carea de fa iar pe cea despre silogisme o dau Anacee aunci ese eviden c lucrareade a şi are ocul la mi loc nre Caegor şi Anacesuccedând primelor şi precedând pe celeale ca şi o resul scrierilor privioare la opera logic

Fapul c ucrarea de fa ese foosioare penru aceas oper logic dup cum cea din urm e penru nreagafi lozofie reiese limpede dn cele spuse .

Pe deasupra cerceând care e jusificarea ilului criivom spune cu ce sens al cuvânului inerpreare" a iniula Arisoel carea sa Dere nereare ; cci na fcuo ca Demerios care scriind o care cu privire la

forma de proz a operelor a iniula şi e l carea ui Dere nereare - socoind c ar fi cazul s numeascinerpreare aspecul de proz ca şi cum ar fi vorba deaceasa n lucrarea de fa. rebuie deci spus c sufleulnosru are dou grupe de faculi pe cele de cunoaşereşi pe cee de vieuire numie şi dezideraive (calific faculţi de cunoaşere pe cele prin care cunoaşem oricerealiae de pild inelecul gândirea, judecaa imaginaia sensibiiaea iar dezideraive pe cele prin care nzuim cre ce e bun penru noi prinre reaii sau prinre

r cele udecae aşa ca faculaea voinei cea a alegerii irascibiliaea şi dorina) iar cele paru soiuri de rosire nafara celui enuniaiv izvorsc din faculil e deziderai

ve (sufleul neacivând aici el nsuşi ca aare ci fiind fcus ind spre alceva ce pare s conribuie la realizareadorinei ş i sând s cerceeze fie raiunea lui aşa cum senâmpl n cazul rosirii aşazise inerogaive fie cerceând lucrul iar dac e vorba de lucru uneori urmrind



COMENTR 1

să se înâmple ace ucru asura căruia poartă vorbireaca în cazul ceei vocaive aleori dorind să se înâmpleceva prin ace lucru iar aceasa fie ca izvorând de a unul

mai puernic ca în cazu rugăciunii fie ca de la unul maislab ca în cazul a ceea ce se numeşe în general poruncă) Aşa fiind numai modul enuniaiv ine de faculăile decunoaşere iar el ese cel care indică cunoaşerea ucrurilor adevăraă ori părelnică iviă în noi De aceea s ingur aces fe de a vorbi e susceibi de adevăr sau falsiaepe când dinre celelale nici unu O asemenea specie arosirii cea enuniaivă va fi socoiă de Arisoel demnăde numi inerpreare ca inerpreând cunoaşerea obinuă de sufle. De vreme ce deci aşa cum o va spunesi el în inroducerea acesei cri exisă si ale feluri de vorbi decâ cel enuniaiv ( căi şi rugăcina spune eese un fe de a vorbi) dar acum e lua în considerare ce

enuniaiv carea a fos iniulaă de el Dere nereare ceea ce nu se deosebeşe defel de ilul despre vorbirea enuniaivă.

În ce prveşe aueniciaea cării filozofului nimenidinre cei care sau ocupa cu scrierile lui Arisoel nu a 6v

ăgăduio luând în considerare caracerul veridic a expunerii şi rânduirea şiinifică famiiară fiozofului a pro-blemelor ransmise în care ca şi prin acordul cu celelaleopere ale auoruli în afară de Andronicos din Rhodosal unsprezecelea succesor al lui Arisoel care înregisrând fapul că filozoful spune în inroducerea cării cumcă gâdurile sun înrâuriri ae sufleului şi că adaugă aşacum sa vorbi despre acesea în lucrarea Dere le

şi care negăsind locul anume din Dere le unde filozoful să fi numi gânduri înrâuriri ale sufleului a socoi necesar să spună că dinre cele două lucrări ale luiArisoel cea de faă şi Dere le una rebuie să nufie auenică şi a conchis că e cazul so respingă pe cea



1 MMONUS

de faţă iar nu pe cealaă Trebuie nsă şiu că adesea nucrarea Dere let nlnim denumirea imaginaţieidrep inelec pasiv a filozof; nteect n măsura n care

posedă năunru cunoscuu şi se deosebeşe ca aare desenzaie nruc cele pe care senzaia le cunoaşe ca ex-erioare ea avnd nru otul neoie d prezena or sprea puea fi n ac cu privire la ele pe acelea, cu nipăririle or imaginaia le posedă ş i le prelucrează n ea nsăşi,pe baza senzaiilor navnd nevoie de cele exerioare şipund să le nfăişeze, ceea ce face că şi n somn auncicnd senzaiile rămn inacive sunem acivi prin imaginaie ; iarav l numeşe penru că [inelecul acesa]

7 cunoaşe orice prinro anumiă paricipaie şi dis anarenruc şi are despărie de corp a naura c şi aci-viaea şi reprezină n fl de principiu penru senzaie.Prin urmare Arisoel arănd n lucrarea Dere let

că fără aces inelec pas iv sufleul nosr nu gndeşenimic din cele afae n el din aceasă pricină spune Nuneo aminim nsă nruc inelecul acesa e nenruri pe cnd inelecul nruri ese pierior iar fără de enu se gndeşe nimic ; ş i mai depare : Aşadar speciilesun gndie de faculaea inelecivă n obiecele imaginaiei ; şi apoi Ce va deosebi primele gnduri de ima-gini ? Sau nu sun imagini nici celelale dar nu po fi fărăimagini ? iar aşa fiind, el ace văd că şi n rndurile deacolo numeşe gndrile nruriri ale sufleului . El parensă a exinde şi mai larg asupra uuror aciviăilor sufeului denumira de nrurire : ncape o nrebare spuneel n acel loc cu privire la nruririle sufeului dacă oae

sun comune şi corpului cel posedă sau exisă vreunaproprie sufeuui nsuşi iar cnărind chesiunea ridicaăadaugă : Se pare nsă că n majoriaea cazurilor nimicnu suferă sau nu produce fără corp ceva ca de pildă mnia curaul dorina şi n genere simăminee. Dar prin



OMENTR 15

excelenă ne apare drep proprie [sufleului] gândirea iardacă şi aceasa e o formă de imaginaie sau dacă nu e fărăimaginaie înseamnă că nar puea fi nici ea fără de corp

De alfel înaine de cesea în inroducerea lucrării aminie spusese Înreprindem cercearea spre a vedea şi cunoaşe aâ naura câ şi firea sufleului apoi câe seînâmplă cu privire a el , dinre care unee par să fie în 7

râuriri proprii sufleului pe când alele revin în comundaoriă lui ş i vieuioareor Prin acesea el face vădică ş i în ce priveşe parea inelecivă a sufleului nosruraional chiar dacă ea ar lucra independen de imaginaie e nu şovăie so numească înrâurire fireşe nu pe bazagândului de cae a fos vorba, ci prin fapul că în imppreexisă n cazul fiecărei aciviăi a sufleului o forăacivă asuprai în speă aciunea naurii desăvârşie asupra a ce ese nedesăvârşi spre a se deosebi aciviaea in-

elecului numi desăvârşi şi c posedă prin fire aciviaeacorespunzăoare, ca fiind lipsi de înrâurire fără de amesec şi separa de înreg corpul Pe aces inelec nil în-făişează el aici deosebindul de ce numi în chip specificpasiv, ca şi de imaginaie de care cum spuneam acesanu se deosebeşe De aceea cerceând penru ce avem parede aminire l spune că în imp ce o laură a sufeuluipe baza căreia fiinăm ese lipsiă de înrâurire inelecul pasiv ese pierior iar fapul că gândirea noasră eseîmpleiă cu aces inelec pieror îl indică filozoful drepcauză a uiării În concluzie nu pe drep a presupus Andronicos că lucrarea aceasa a fiozofului nar fi auenică

N rămâne acum, în cadrul emelor propuse a înce-

pu să redăm diviziunea lucrării de faă în capiole Îm-păriă fiind de el însuşi în chip eviden în paru seciuniprima seciune poară asupra principiilor vorbirii enun-iaive Numsc principii ale vorbirii enuniaive cele ceconribuie la eoria aceseia aşa cum sar numi principii



16 MMONUS

8 ale geomeriei definiiie posulaele şi aşazisele noinicomune pe care Arisoel în Caegor a socoi porivi să le cal ifice elemene ale figurilor De vreme ce deci

în eoria propoziiilor va vorbi despre subsaniv verbdespre afirmaie negaie enunare şi conradicie ese firesc ca înaine de a spun ceva despre propoziii să neransmiă ce înseamnă fiecare dinre acese denumiri Căciînradevăr era cazul să le facă mai înâi pe acesea cu-noscue începăorior punândue asfel în lumină în vederea învăăurii propuse. Aşadar acesa ese primul capiolal lucrării cel care raează despre principii e aminie alevorbirii denumie enuniaiv Celelale rei capioe ceurmează ne înfăiş ează apoi propoziiil e ele înseşi Numai că de vreme ce unele dinre propoziii se alcăuiescdoar din două cuvine s impe combinae înre ele anume din subiec şi predica ca aunci când spun Socrae

umbă ( căci aici Socrae e denumi ca ermen subiecpe când umbă e predica da fiind că în orice vorbireenuniaivă o pare priveşe pe cel despre care se vorbeşecealală ce se spune despre e iar cel despre care se vor-beşe cum ese aici Socrae se numeşe subiec ca primind enunările despre el în imp ce ucrul ce se spunedespre e cum se aici umblă e predica ca fiind ceeace e rosti şi enuna despre acea) de vreme ce aşa cumspuneam unele dinre propoziii e alcăuiesc numai dinsubiec şi predica pe când alele au ş i adaosul a reilapredicaiv ca anci când spun Socrae ese drep (căci

8 v aci subiecu ese Socrae pe când predicaul esedrep iar adaosul al reilea predicaiv paricula ese )

ş i de vreme ce în plus de acesea exisă propoziii careau în ee ş i indicaia modului cum revine predicaul subiecuui de pidă în chip necesar imposibil coningenîn chip potrivit eviden legiim ca aunci când spn Socrae poae să fie muzician sau Socrae explică în chip



COMENTR 1

limpede iar mai mui ermeni decâ aceşia îmbinai învederea producerii unei singure propoziii nu sun po-sibi de concepu aşa fiind capiolul al doilea al ucrării

ne înfăişează propoziiie cele mai simple şi va pura asupra propoziiei sau enunării pe bază de subiec şi predica ; capioul al reilea va privi pe ce cu o compuneremai complexă prin alăurarea adaosului predicaiv şi elva pura asupra propoziiei sau a enunării pe bază de subiec predica şi adaosul a reilea predicaiv ; pe când caioul al parulea va privi propoziiile după modaliaeIn felul acesa recând prin oae soiurile de propoziiisi cuezând să afirme că nu sun mai mule conradiciiecâ cee înfăişae Arisoel pune capă lucrării Înăalăuri de aceasă încheiere a cării va fi pusă în joc o problemă poriviă şi ea penru docrina în ches iune

Acesea fiind dinaine sabilie ese momenul să re-

cem la explicarea exului a cărui concenraie şi desfăşurare bogaă în sensuri şi subiă cu denaurarea uneori aînregului gând din cauza câe unei mici variaii de exmule dinre copii suferind de acest neajuns neau fă cu în cee de mai jos să urărim penru inerprearecopia care nea păru ma exacă

1 6a 1 . Ma întâ trebe tabt ce ete n nme ceete n verb

Îi revine acum lui Arisoe aşa cum am spus să înfăiseze docrina vorbirii enuniaive. De vreme ce oriceeunare se naşe din subsanie ş i verbe ca aunci cândspun Socrae umblă rebuie ca elemenel mai simpe

să fie cunoscue pese o înainea celor acăuie din eleiar de aceea începuul porivi al lucrării îl face eoria exis-enei numeui si verbului Sabil i ese lua acum în locde defini pimul având ş i ale înelesuri dar aici n-semnând cum spuneam definiia. Fapul că a tab e



18 MMONUS

rosi în mai mule fluri ese viden : de pildă adesea numim i ipoezele lucruri sabil ie ca aunci când spunem :să presupunem că earl cuprinde aâa mulime să

presupunem că are o mărime de zece coi sau dacă aidomni ce ai face oare Pe de ală pare numim eze sabilie i presupunerile neobinuie ale cunoscăorilor fi-lozofici înro maerie ca de pildă că oae se mică inimic dinre realiăi nare pare de repaus aa cum spu-na Heracli sau că fiina ese una aa cum i se părealui Parmenide. Mai nuim ez sabilie si conveiile, .

aa cum spunm că amână facerea unei convenii Insăi formel adverbiale ce sabilesc ceva sun numie de unii insiuiri ca de pildă : de lua n căsăorie, de naviga

Pe deasupra numim eze sabilie i definiiile c a prealabile demonsraiilor ; căci dacă demonsraiile se ob-in pe baza celor ce revin lucrurilor porivi cu esena lor

iar esena fiecăreia din realiăi ese indicaă de definiiiaunci ese firesc ca definiiile să sea înainea demonsraiilor Ba încă în sens mai general Arisoel socoee cărebuie să numească pur i simplu lucruri sabilie oaeprincipiile nemijocie ale demonsraiilor, de rangul axiomelor ca de pidă definiiile cum sa spus precum i posulaele i ipoezele ele având nevoie de demonsraiedar luae fiind fără de aceasa, aa cm prcizează e l im-pede în carea primă a Demonraţor In aâea felurisau chiar în mai mule ese rosi a sabili ; dar acumArisoel se folosee de expresia n loc d a defini aacum o dovedee adăugând pe ce înseamnă nume i ceînseamnă verb expres ia de ce înseamnă reprezen

ând câ se poae de l imede definiiaCineva ar puea fi nedumeri n legăură cu pricinapenru care după ce în înreaga care a Caegoror sapreocupa despre cuvinele s imple e l îi propune aici dinou să vorbească despre nume i verb care amândouă



OMENR 19

sun n chip eviden cuvine simpe Faă de aceasa esede spus că simplu cuvân numee verbul expresia spusai ermenul sun aceeai unele faă de alele n ce privee obiecu numai prin funce sun dferie aa cum se O

nâmpă n cazul s eminei i a frucului sau cu urcuulsi coborâsul. Aunci când considerăm nradevăr cu-inele sipe ca semnificând lucruril penru care au fossail ie denmim numai aces aspec prin cuvine simple, nedeosebindue pe ee asfe ca nume i verbeaunci nsă când considerăm un dubu aspec n ele i gă

sim pe unele rânduie cu aricole lângă ee, p alel nusau pe unele semnificând n plus impul pe aele nuaunci le deosebim p unele de aele iar pe cele aăurae articolelor i care nu adaugă o semnificaie de imp socoim porivi a e numi nme pe când pe cee ce nuse po alăura aricolelor dar pot fi rosie după indicaiide imp le numim verbe . To asfel aunci când luămfiecare din acse cvin nu cum ese n sine ci ca parea unei afirmaii sau negaii socoim porivi să numimspusă asa cum ne nvaă Arisoel lămuri n cele ce ur< ,mează Insă aunci când le cerceăm ca luae n silogism,le numim ermeni cum va spune el n inroducerea laAnace Şi la fe numea ermeni cuvinele simple i Pla

on n carea a noa a Legor; e spune nradevăr căunii dinre ermeni se combiă nre ei poziia lor fiindnemilociă ca de pildă cald i noncad ; alii au ozonă inermediară cei anume care posedă un inerme-diar ca de pildă cald i rece sau volunar i in-volunar C privire a aceia din urmă rainea are uninermediar anume neaunsul născu dinro pornire pasională care nu e cu adevăra volunară dar nici involunară. Însă nrucâ chiar dacă porivi cu obiecul eo una să se spună nume, verb ori a cuvân porivi cufncia menionaă acesea diferă nre ele i nrucâ carea despre Caegor a raa numai asupra cuinelo



80 MONUS

simple nepreocupânduse de deosebirea numelo faă deverbe deosebire care e foae necesară n eoria rosiriienuniaive ( căci prin aceasă funcie deosebim ermenii

subiec n enunăi de cei predica) din acese piciniş i nreprinde el acum eora despre nume şi verbe ca puând f câ s e poae de poiviă lucrării de faă.De ce nsă ar puea spune cineva mai numeroa

se fiind aşanumiele pări de cuvân ale grămăiciorArisoel ne nfăţişează acum doar pe acesea numele şiverbul ? Penu că vom spune acesea s ingure spre de

osebire de celelale oae po să alcăuiască rosirea enuniaivă ca de pi ldă când spunem omul nsănăoşeşe Aşadar Arisoel îşi face cecearea aici doar despre acesea care n chip necesar sun cupinse n orice rosireenunţiaivă ş cae sun ndesulăoare penru producerea enunării simple.

Meriă să f ie şiu cum că dinre bine cunoscuele oppărţ de vorbie unele semnifică anumie nauri fie purşi simplu a persoanelor acviăilor sărilor fie a uneicombinaţii dea lor cum fac numele şi ponumele verbul şi paricipiul care sun şi singurele capabie să producă rosirea enuniaivă ca aunci când spunem Socraeumblă sau eu umbu sau cel ce aleagă nainează

r sau Socrae ese n alergare" unul find lua dep subiec iar alul drep pedica ; alele nu nseamnă asfel delucrui ci indică o anumiă relaţie a predicaului cu subecul aşa cum fac cele mai mule dinre advebe. Căciele indică fie felu cum revine predicaul subiecului femomenul locul fe de câe oi făcând o n chip deer

mina sau nedeermina ; fie n ce ordine să ceva faţă dealceva ca de pildă că acesa aleargă n uma celuilal saulocuieşe alundeva decâ aici sau că e apropia de cevaori mai mul sau mai puin decâ ceva ; fe că revine săuior cuiva; fie chiar indică felul cum socoim noi că



COMEN 11

revne au nu evne cuva acel lucru că o facem prn peupunere au prn aguare ; fe ndcă ce audne luămfaă de un lucru depre care dăm lămurr că o facem de

precav admrav au nănd enunaea prn măru-ra cuva ma de auorae; fe că ne ee de folo nouăă depndem pedcaul ndcândul ca n cazul advebelor nume pozve ; fe proclamândune prno exclamae dpoza ueulu caracerzaă porv cunu bnele upem ca n cazul adverbelor ce ndcă enuzamul penru ce cuprn de o are de fercre ; fendcă enunarea roă de al apropa nouă prn conmămân au depăra prn ăgadă au negae Spun căndcă felul de arbure al adverbelor care neamnă aâmjlocul câ calaea ca de pldă Socae dcuă bneMelanho a lov pe Ule cu pcorul albnele zboară n ro adverbele care araă că un laolală ce de-

pre cae e vorba au că nu le revne laolală predcaulca de pldă au v gămadă duman au n chp zo l vla ( un aceea un fel de cală căc concenarea dperarea prvec calaea) Câ depre cele rămaedn rândul adverbelor enumerae nu e cazul ă adăugămceva ; căc un evdene char penru ce n ae ă cunoacă doar umar lucrurle ndcae cu prvre la fecare Aadar adverb ele aa cum puneam ndcând o relaeanumă a predcaulu faă de ubec conrbue cu cevadupă câe e dovedee la producerea uno afel de enunăr ; n re adverbele emnfcă ele ceva da nu cevanecea penu enunare c penru ale felur de vorbraa cum adverb ele ce emnfcă ugămnea conrbue la

vorbrea mploravă cele ce aaă o nerdce au un n-demn la vorbrea mperavă cele de nrebare la vor-brea nerogavă Câ depre părle de vorbre n afaracelor de ma u ele un cu oul fără emnfcae pnele ne cum un arcolul prepoza conjunca



8 MMONUS

Pe oae cele ce semnifică aşadar firi persoane aciviăi săi ca şi anumie combinaii ale persoanelor cuaciviaea sau sarea Aris oel le divide n nume şi ver-

be pe acesea din urmă care sun rosie n legăură cuimpul sau sun predicae n propoziii numindue ver-be propriuzise iar pe cele rosie fără indicaie de impsau ndeplinind funcia de subiece nume. Câ despre celece nu sun luae n locul nici unuia din acesea două chardacă alminer se adaugă şi ele propoziiilor anume fapul că un lucru revine sau nu revine cuva ori când re

1 2 r vine cum sau de câe ori evine pedicaul subeculuca şi cele care indică vreo ală relaie ne ele pe acesean chip popriu nu le socoim demne de numi pări alevorbirii Căci aşa cum corabia are drep pări principale scânduile pe când cuiele fânghiile şi smoala reprezină legăui ale lor n vederea unificării nregului o

asfel chiar dacă penru vorbire conjunciile aricolelepepoziiile şi nseşi advebele ndeplinesc funcia unorlegăuri oarecare ele n ar puea fi numie pe drep păi nucâ nu sun capabile mpreunae fiind ele singuresă producă o vorbire mpliniă Prn umare acesea nusun pări ale vorbirii ci pări ale exprimării faă de carevorbirea nsăşi ese o pare aşa cum spune Arsoel nscrierea Potc, iar ele sun folosioare penru felul specific al mpreunării şi organizăii ărilor de vorbie l afel cum i egăura e folosi oare spre a aduce unae celor ce se leagă şi cleul penru cele pe care le face aderen-e fără ca ele să fie pări ale celor legae sau lipie ; aşa nusun pări ale vorbiri nic conjunciile aricolele prepo

ziiile si adverb ele . Roiea diferă nsă de expesie prin aceea că primaese cu pecădere mpliniea cuvinelor ce semnifică lu-crurile pe când cealală ese doa a celor luae n chip sim-plu penru folosina limbii Înâlnm diferena dinre



COMENR 8

rosire şi expresie înfăişaă chiar de Plaon în carea aeia a pubc, unde el spune cele privioare la osire se po încheia aici urmând acum să ceceăm expre

sia iar cele ce rebuie expimae şi felul cum rebuie eleexprimae va fi cercea cu deamănunul de noi . De aiciese eviden că el numeşe rosirea gândre pe când expresia e înfăişarea [simplă] fie că prima se produce prinpă neapăa necesae care sun numele ş i verbul porivi e fiind luaă în consideraie vorbirea rosiă ş nu 12v

mă la propriu aşa fie că sun luae şi celelale pări alevorbiri în sens mai general aceasa înseamnă ale inepreăii ce ineşe frumosul şi o anumiă organizare a rosirilo.

Ceceăoului aşadar se poae părea pornind de laAlexandru din Afrodsa că ş adverbele sun nume pe-cum şi pronumele sau aşanumul de căre gămăici

apelaiv Dar aceasă părere nu se dovedeşe îndepăiă findcă unele dinre adverbe nu po fi presupuse aeprezena nume de pildă cele ce prvesc consmiea saunegaia sau refuzul s au cele puse înainea jurăminelorprecum şi mule alele ; a unele prin fapul că sun puseîn joc de anume nume au păru auorului aceluia să aibăaceeaşi ărie ca numele ca de pildă în chip fumos şi închip limpede de la frumos şi limpede aşa cum ş jus vinede la jusiie. Dacă însă lucrul a sa aşa aunci ar rebuisă calficăm drep verbe iar nu dep nume expresii cade căsăori de naviga ee provenind de la rebuiesă se căsăorească sau rebuie să navigheze.

Nu ese aşada porivi a califica pe acesea dep vebe

sau pe pimele drep nume de veme ce nu e posibil caele să fie subiece nic s ă fie enunae în popoziii săiîn care se află în chip necesar aâ numele câ şi verbulCuvânul limpede îl poi găs ca pedica în rosireaaceasă pare din Dspr ntrtar ese limpede dar Y



184 ONUS

pe în chp l mpede nul ve găs ş nc penru un predc compus dn aces adverb ş verbul despre care sespe în chp lmpede nu va f loc ca de pldă el ex

plă în chp l mpede cum se înâmplă în cazul lu omm ş drahmă falsfcaă. Căc ar rebu ca negale nor asfel de afrma să se producă în acelaş fel cuprozle ce au un predca smplu aşa cum se înâmplă în cazul predcaelor ce sun efecv compuse înra-deăr la fel cum penru ce sns dn vaă ese omnegaa afrmae sună cel sns nu ese om ar penru cel sns e cadavru negaa cel sns nu e cadavrutot aşa ş penru cadavrul sns ese om negaa ar f cadavrul sns nu ese om Însă în cazul propozlormodale negale se produc cu necesae înralfel decâîn cazul propoz lor nemodale Căc negaa afrmaeSocrae umblă ese Socrae nu umblă pe când cea a

lu e posbl ca Socrae să umble nu ese e posbl caSocrae să nu umble c nu e posbl ca Socrae să umble aşa cum neo va arăa Arsoel câ se poae de lămur în secunea ulmă a aces e căr.

De aceea el spune pese o că rosrea enunavă sealcăueşe dn nume ş verb ş o rezolvă în acesea consderând că rebue să le numească numa pe acesea părprncpale ale vorbr ; ar formele lu a f ş a nu fse enună câeodaă nem loc despre ceva în care cazele devn păr ale propozlor ca î Socrae ese Socrae nu ese nu ma pn ca subecele pe când fndluae în propoz cu adaos predcav sau în formalemodale se adaugă părlor propoze s au se deosebesc

ş rmân ceva de aces so în spuse aşa cum vom afla 3v în nroducerea natcor Asfel că o pare a enunărreue să fe sau nume înru oul sau verb însă verbulnu se înru oul pare a propoze el rebund să fespcfca aunc când nu enună de la sne o acune o



COMNTR 85

sare sau pur ş smplu exsena or nexsena subeculu c cnd ese lua n vederea acordulu dinre pre-dca ş subec Fapul că afrmăm pe drep acesea ese

evden dn însăş mprejuarea că oae celelale păr decuvn se rosesc cu prvre la nume ş l a verb. Asfel pronumele ese calfca drep nume deşi nu exprmă anu-me nauri c pur ş smplu persoane ar parcpul campărăşnduse de la ambele vreau să spun a de lanume c ş de la verb cu oae că el nclină ma mulspre specfcul verbelor ca ndicnd sua emporalepe cnd acolul ca depnznd de nume ş avnduş raporarea la ele C despe prepoze adverb sau conjunce ce rebue să spunem? Dnre acesea pma ecalfcaă dep rndunduse deopovă nanea subsanvelor ş n lmba greacă] a verbelor al dolea dep m-plenduse cu verbul spre ai arăa felul ar conunca

ca legnd vorbrle connue Sar puea crede după unelelocur că Asoel adme părerea cum că oae n gene-ral sun de num pări ale vorbir da fnd că n cele ceurmează va spune că unele dnre părle vorbr semnfcă reală anume alele sun lpse de semnfcae dacă nu cumva vreo exegeză a acese aserun ne va daceva ma porv care să nu fe în conradce cu celespuse acum.

p . 16a 1 po c sunt o nga o afrma o nunar ş o rostr

Ese evden a fapul că sun re modurle prncpale de dvziune anume divzunea genulu n spec a 4

nregulu n păr ş a cuvnulu omonim în dferelelu sensur după cum e evden ş că enunarea se dvden afirmae ş negae Înadevăr spunem despe enunare că ese uneor afrmavă aleor negavă. Se cerce-ează însă de căre nepre lu Asoel n ce fel s



86 MMONUS

divide enarea afirmaie i egaie Uii au ale ăpuă că viziuea ee c a a cuvâului omoim e-leui le lui diferie cum declară Alexadru di Afrodi

ia pe câ alii uţi că ee ca a geului peci cumpue filooful Porfir căci c uul a drăzi ă declare că diziuea aceaa ee ca a regulu părde veme ce u pae a fi vorba ici de u reg divizan pă de acelai fel ( diferea dire afirmaie i egaţie fi d ae) ici n păr deoebie ; radevăr uadie păr u ar puea f calificaă cu umele regului. Vom aăa adevărul ce pvee aceea cum ocofirmă ărerea filozofului Porf pe măură ce aiăm expuere i expl icăm defiiiile redae de Arioel aupa lor

Acum ă e cuve ă puem mai âi că expreiatrbu stabt, ceea ce ema a defi rebuie luaă

geeral i cazul celor pue apoi rebuie abilice u egaia afirmaţia euarea i roirea ia nafară de aceaa rucâ e afirmă depre cele pau forme eumerae cum că rebuie defiie după ume i verbda fiid că ema propuă ee aa cum pueam fă

1 4v iaea pului aerorc al roiii euiaive ia aceaee regime fe afirmaiv fie egaiv era ece ardeoporivă ca el ă raeze depre afirmae i egaie aada i depre geul lor comu euaea. De vreme ceă eunarea ee ua di peciile de roie rebuaă fie adopaă oiea defiiia euăi rucâ oaegeurile cibuie la defiiiie pecilo epecive devreme ce rebuie ă fie mai cuocue cele adopae pe

u o eorie oarecare decâ cele ce e vedeează priele ei di ace moiv Aroel a oco că ee eceară i oia roirii ca rebuid ă fie luaă coideraie ine de euţae. Dacă cieva ă ar aveaedumeri cum e face că u e dicuă prealabil



COMENR 87

genul rosirii anume vorbiea n cuvine socoind că me-ria să fie meniona din acelai moiv ca necesar i el penru lămurirea definiiei, aunci rebuie spus că sub raporul

naurii era firee porivi să se raeze despre cuvândeoaece acesa ese un produs al nauii singure cum sunvederea i auzul ( căci de la nauă cuvânăm) iar osirea i enunarea precum i speciile ei afimaia i negaia sun nradevăr cuvine dar capăă n plus modelareape baza gândirii noasre i rosirea e de un fel sau alulDe aceea le i ese rezervaă lor o operă dincolo de cele

fizice aanumia logică cuvânul nefiind pur i simpluun gen al rosiii cum socoesc unii. Căci nu era pos ibilca n imp ce genul ese naural, specia să nu fie naualăda dacă rebuie spus despre cuvânul simplu că ese genal cuvânului din cadrul rosirii oui vom preciza că faăde rosire n general se ia cuvânul n ordine maerială

ceea ce nsusi Arisoel araă n carea a cincea a lucrării 5rDspr naşt�ra vţutoaror, ceceând diferenele dinre vieuioare pe bază de sune da nu că se nâmplă săfie i gen aa cum va fi mai lămuri n cele ce urmează.Câ despre cine se nreabă care ese aunci genul rosiriirebuie săi fie aminiă diviziunea făcuă n Catgor cuprivire la mărime.

Trebuie observa că, n cee două forme enumeraeArisoel face ncepuul de la cele mai incomplee el ur-când nspre cele mai desăvâie i de la moduile maipaiculare la cele mai universale Inradvăr e mai desăvriă afirmaia decâ negaia fiindcă semnifică exisenape când negaia indică nonexisena iar enunarea e mai

desăvâiă decâ afimaia ca find genul e aa cum spu-neam i rosirea decâ enunaea de vme ce aceasa dinurmă ese una din cele cinci specii de rosire especivcea enuniaivă. Ordinea enumerării menionae ese făcuă prin rapor la noi cei care n chip naural recem de



188 RSTOTE

la cele mai nensemnae lucruri la cele dominane şi de lacele mai pariculare la cele mai universale penru pro-gresul cunoşerii noasre de la nedesăvârşi căre ce e mai

desăvârşi In schimb în învăăura ce priveşe lucrurileele înseşi el ne va oriena ca şi răsurna după rândualanaurală a lucrurilor punând genurile înainea speciilors cele mai desăvârsie nainea celor nedesăvârsie. Deceea lea enumera în felul meniona vroind să facă ncepu al expunerii modaliaea fnală a enumerării

p . 1 6a 3 Ca c apar în gas st un smn a cor csunt în cugt ş ca c st în scrs a cor dn gas Iardupă cum nc c scrs nu sunt acaş pntru toţ af nc c găsut nu sunt acaş în schmb c pn

I S tru car toat acsta sunt dntru încput smn rprzntă stăr d cugt acaş pntru toţ ar ucrur pntru

car c dn urmă sunt smtudn dntru încput suntacaş Dar dspr acsta sa vorbt în scrra Despresufle căc ţn d ată ucrar.

Venea acum la rând după câe se făgăduise să se re-dea în coninuare definiii le cea a numelui şi a verbuluiînsă de vreme ce nu orice expresie ese nume ori verb (căci

expresia fără neles ca bliuri sau skindapsos nu enici unul din acesea) şi de vreme ce numele şi verbelediferă de cuvinele nesemnificaive prin aceea că semni-fică ceva Arisoel raeaă mai înâi prin cele de faădespre ce e semnifica de căre ele în chip principal şi po-rivi în speă că sun semnifcae gândurile iar prin milocirea lor lucrurile şi că nu rebuie concepu nimicalceva dincolo de ele drep inermediar înre gând şi lu-cru cum au socoi discipoli Soicilor că e caul să vor-bească despre enunabil (kton ) Acesea ne vor fi aşadarmpărăşie prin cele spuse acum şi în primul rând enun-urile care oricum ar fi implică în chip necesar cerce



DSPR NTRPRTR 89

aea adevărului şi falsiăii Cu privie la acesea din uănrepindem acu cercearea spre a vedea dacă ele sunn lucuri n gânduri n cuvine sau n câe două din aces-

ea oi chiar n oae iar dacă sun n cuvine n cae anumedacă sun n nume si n verbe sau n vorbirile alcăuiedin ele. Se va deerina că numele şi verbele sun cuvin-e simple ce nu indică nici adevărul nici falsiaea cumsa spus şi n inoducerea Catgoror n schimb cu pri-vire la rosirea enuniaivă obinuă pin pleirea lorse ia n consideraie adevăul şi falsaea şi la fel cumse făcuse naine despe cuvne se apoează acesea la gânduri ca fiind cauze ale cuvinelor Căci dine gânduri unele sun sple anume cele semnificae de cuvinele simple ele nepriind defel adevăr sau falsiaealele n schimb sun compuse cele privioae la realiăile compuse şi sând sub cuvne ce araă compunerie

ele fiind primioare aâ de falsiae câ şi de adevă Ince priveşe lucruile ele nseşi nu sar puea concepe aşaceva nici măcar n cele compuse Şi ese eviden că n chipfiresc Arisoel mai naine dea eda definiile numelui şi verbului face precizăi despre cele enionae. Elşi era daor să ia n consideraie falsiaea şi adevărul n

aceasă primă care propunânduşi să ne ransmiă dininroducere care anume sun priioae de adevăr sau fals iae şi care prin fiea lor nu po să le primească pe niciuna si anind că un lucru se consideă n cazul cuvineor compuse alul n cazul celor simple era daorpe lângă aceasa să dividă cuvinele siple pe deo pare ş i nesuscepibile fie de adevăr fie de falsiae n nueşi verb iar pe de ală pare pe cele alcăuie din ele şi caesun nru oul sau adeverioare sau ăgăduioare ( ceeace echivalează cu a spune pe cele pe bază de rosire enun-iaivă) să le dividă n specii le arăşi coespunzăoare loranume n afiraie şi negaie



190 N

Aşa sând lucuile spuneam acum, clasificând cele pecae ni le ansmie filozoful, cum că el accepă umăoaele pau aspece n cazul de faă, ca fiind necesae

penu docina nfăişaă anume lucuile şi gânduile,pecum şi cuvinele şi s cisul. ne acesea pimul loc lau lucuile ia al doilea gânduile , al eilea l au cuvin

16v ele şi ulimul cele scise. Înadevă gânduile au depscop concepeea lucui lo, şi sun cu adevăa gânduicând se amonizează, ca să spunem aşa, cu lucuile elenseş i căci ele sun imagini ale lucuilo n cuge Câdespe cuvine, ele sun vesioi ai gânduilo şi de aceeane sun dae de fie spe a semnifica pin ele gânduilecugeului, asfel ncâ să ş i puem să comunicăm unii cualii şi să ăim în socieae ; căci omul ese un animal so-cial . De aceea cei cae nu se folosesc de acese cuvine nicinu au pae ne ei de comuniae, ca necunoscânduşi

gândul unii aloa Câ despe cele scise, ele au dep ină să păseze aminiea cuvinelo. Da dine aceseapau, pimele două sun pin nauă spune Aisoel, celelale două sun insiuie ; pin nauă sun lucuile şigânduile insiuie sun cuvinele şi scisul El deoseeşe pe cele din nauă de cele insiuie folosinduse deumăoaea egulă : cele cae, spune el, sun aceleaşi la oi,sun pin nauă, ia cele cae nu sun aceleaşi la oi, acelea nu sun pin nauă, ci insiuie a aşa ceva e fiesc ;căci una fiind naua lumii, ea face ineneles ca peseo să fie asemănăoae cele socoie a fi de aceeaşi specie Dacă nsă a exisa o difeenă ne unii şi alii, auncia fi voa de lucui ce nu sun ceae pin nauă De

veme ce, aşada, lucuile şi gânduile sun penu oiaceleaşi ( căci pese o specia de om, de cal sau de leu ese17 aceeaşi, ia gândul la fel ese acelaşi la oi despe om, pia

ă şi fiecae dne celelale lucui, pe când cuvineleşi cele scse nu sun aceleaşi la oi (căci de ale cuvine



COMN 1 9 1

s e folosesc elenii ş i fenicienii, d e alele egipenii ; fiecaecu limba lo spune poeul ; de asemenea ei sciu cuvin-ele acesea fiecae pin ale felui de sciee , din aceasă

picină lucuile şi gânduile sun poclamae a fi pin na-uă, pe când cuvinele şi scisul pe cale de insiuie şinu pin nauă Ş i ese eviden că mai degabă decâ l acuvine, în cazul scisului se va lua în consideae insiuiea De aceea în geneal a ş i fos demn de menţionafapl că scisul ae oaecae înudie cu vobele, nu numaiînucâ conibuie la păsaea lo în aminie, da şi caavând în chip eviden înţelesul de a fi pin insiuie ş icapabi l de a ne face să şim mai lămui că cuvinele sunpin insiuie, ceea ce nu ese la fel de ecunoscu ca fapul că scisul e pin insiuie (înadevă despe cuvinesa socoi demn de ceceae, de căe cei vechi, dacă sunosie pin nauă sau pin convenţie, ia în aceasă pi

vinţă ea poivi să se pecizeze cae dine moduile lode înfăţişae se amonizează cu lucuile şi să se facă fo-losinţă de aces mod penu definiiile numelui şi vebului, pecum şi a vobiii alcăuie din ee ; în schimb cupivie la scis nu a încăpu nici o dezbaee la cei vechiDe veme ce, alminei, cele sc ise nu n vo aduce niciun folos penu consideaea celo din joc, Aisoel însuşi va aăa în coninuae, ecând cu vedeea scisul ş iconsideând numai lucuile, gânduile şi cuvinele, că elesun uneoi simple, aleoi copuse Dine acesea deci,gânduile sun socoie de el câ se poae de asemănăoaelucuilo, pe când la cuvine nu a mai socoi că e cazu 17v

să le numească asemănăi ale gânduilo, ci simbolui şi

semne ia scisul la fel penu cuvinePe de ală pae, asemănaea difeă de simbol în mă-sua în cae pima inenţionează să înuchipeze, pe câposibil , naua însăşi a lucului şi nu poae fi plăsmuăea însăşi de căe noi (căci dacă înuchipaea din ablou



192 ONUS

a lu Socae nu înfăează oodaă chela lu, nasullu e, pvea peză, aunc nu sa ma num o magne a lu), pe când smbolul sau semnul ( căci flozoful

umee un acela lucu pn ambele) ne evne n îne-gme ca subzisând pn smpla noasă cugeae De pldăpenu momenul când ebue să se înfune îne e ăzbonic, poae f smbol aâ suneul de lupă al âmbie, câ i apinsul făcle, cum spune Eupde

După ce s- dmt c făce sunetu

Trmpete trenene semn upte însângerte

(Ph , 1 7778)

Cneva a puea sabl că dcaul lănc sau azvâ-lul săge nenumăae alee [sun smbolu] De ve-me ce dec e posbl ca aceea cuvne să fe edae pnfeluie scie, aa cum o aaă nena caaceelo ga-fce aanume deogame, de eme ce acelea gân-du po f edae pn o dfee, cum o s emnfcăbogăa lmblo , în cadu une acelea lmb, înocuea cuvneo ( căc Asokles se dovedea a f numde ce vech Plaon a yamos heofas, în mp ceun lucu, unu acela, e cu nepună să fe gând pnace de gânde dfee, c în chp necesa fecae dne

8 gându ebue să fe magnea luculu al cău gând ese,aa cum să înscs în abloul sufeulu, da fnd că gân-ea nu ese nmc alceva decâ fapul de a pm magea gândulu sau de al face accesbl) , de aceea Asoel

umee gândule asemănă ale luculo a numele ieb ele ale gândulo, pe când cele scs e sun smbol semne ale numeo vebelo Dne acesea pauşada, veau să spun lucule, gândule, cuvnele scl lăsând deopae scsul, ca neaducând nmc necesa



COMEN 193

penu indicaea apopiaă a lucuilo pe cae el vea săle i a în ceceae cu pecădee, filozoful analizează gân-duile pin cae cunoaem ceva i dă pecizăi despe cu

vine, făă de cae e cu nepunţă să se poducă o eoiei o docină.De aceea, lăsând deopae pe cele scise, Aisoe ac-

cepă în discuţie lucuile, gânduie pecum i cuvinelespunând că fiecae dine acesea ese considea fie sim-plu, fie compus De pidă ceva simplu ese Socae , pecând compus ese Socae cae aleagă ( căci aic naualui Socae a adăuga acviaea alegăii , ia gânduldespe Socae cae aleagă ese de asemenea compus, cume osiea pin cae spunem Socae aleagă a în chipvădi la gânduile compuse pecum şi la expesile alcăuie pin euniea celo simple, adevăul spune e ifalsiaea nu vo fi luae în consideaţie în nic i un elemen

simplu, ele nefiguând decâ în egăuă cu gânduile com-puse ca i cu expesiile compue căc în ce piveşe lucu-ile, nici în cele compuse na puea ezida ceva adevăa 1 8 v

sau ceva fas, aa cum ceceăm acum, da fiind c ă acescaace de adevă şi de falsiae se poduce îno elaie anumiă a gânduio sau a cuvnelo faă de ucui 'nadevă, aunci când se amonizează, spe a spune aa,gânduile cu lucuile, sau când cuvinele sun în acodcu fiinţa lucuilo, aunci şi spunem că se poduce ade-văul cu pivie la fiecae din ele ia dacă nu se compo-ă aa, fals iaea De p ldă, în cazul când Socae umblă,dacă i noi gândim sau spunem că umblă, aâ gândul eadevăa câ i enunţaea, p când dacă am opina sau am

spune că nu umbă cel cae umblă, în chip necesa amgei Lucuile în ele însei nu sa puea califica nici ade-văae nici false decâ povi cu adevăul considea însânul cunoinţelo. Căci dacă avem obiceiul să spunemcă Socae ese cu adevăa om, da că sauia lu Soca



19 ONUS

e în hip fals [om], nu vem să înelegem pin aceasa nimic lceva dec că aiunea de om se enună cu adevăa spe gndul lui Socae, pe cnd cea de sauie nu

Fapl însuşi dea se enuna [ca pedica] şi dea sa labaz [ca subiec] în vedeea enunăii nu evine defel lu-cuilo, în schimb evine în pim nd gnduilo ş i asfel epesiilo aşa înc cu pivie la adevăul şi falsiaeaacesoa două din umă se va poivi aceeaşi aiune ; înuc alminei şi în lucui ele nseşi, pecum şi în plă-ceil esimie am puea susine că exisă adevă şifalsiae Căci nu sun în acelaş s ens exisene fomeleîn înegime sepaae de maeie şi, aşa cum se va spunedespe ele în cele ce umează, aciviăile făă de viua-liae, cum sun cee de cae ae ebuină maeia penu

1 9 r obieea unei înuchipăi popii, ia însăşi maeia înoul lipsiă de fomă şi pe dep numiă fundamenală pen-

u lucui, pecum şi imaginile văzue în oglinzi [nu sundeopoivă exisene] , ci unele sun cu adevăa eale, alee nu cu adevăa, ia o ală caegoie, în chip fals lafel nici plăceea nu ese d eopoivă adevăaă, ce a daăde lucuile ineligibi le ş i cea din aciviăile nesăpnie,ca şi plăceea ce ezulă din imaginile înşelăoae Numaică oae acesea nu conibuie la lămuiea aaului îndiscuie, penu că aici ese voba numai despe adevăul considea în cele desfăşuae pe bază de expimae

Acesea aşada sun de eniona despe gndul de an-samblu cu pivie la cele osie Da dnd umae dinnou ş i ponind ca mai sus de la cele spuse pin osie şiaplecndune la cee ce meiă aenie, vom spune mai în

i că nici de la lucui, nici de la gndui na izvo învăăa despe ele, ci de la cuvine penu că ema dediscuie, în aceasă lucae, ea poblema de a se ceceaepiăile aseoice, pe bază de vobie enuniaivă,apoi enu că Aisoel nu a spus cuvinele sun aşada



OMNA 195

semne ale săilo din sufle, adică ae gânduio" ci ea spus cee dn gas ae cuvântuuJ, făcând să umeze în-eaga învăăuă despe num şi vebe Căci spunând de

la începu că trebue stabt ce este un nume ce este unverb, da fiind că el consideă vobiea alcăuiă de acesea în ei felui, fie ca find n sufle, povi cu gânduile simple şi cu aşazsa vobi înnăscuă, fie ca ezidândîn însuşi fapul osiii, fie ca iguând în scis (înadevă spunem că şi în maeie de scs o pae ese nume,ala veb, ala vobie , de veme ce aşada, după cum amamini, el consideă în ei felui numee şi veb ele, de vspe cae spune că ebu ie să fie sabi ie aâ în acu degândie câ şi în ce de vobie oi ce de sciee, dn aceasă picină a şi declaa asfel, cum că cele din sânul cu-vânului sun semne ale gânduilo din sufle, cae spuneel sun săi ale sufleului di moivul aăa la începu,

după cum şi scieile sun, la âdul lo, semne ale celodin sânul cuvânulu. Aşada fie dinun asfel de moiv a pus e în discuie expes ia cee dn gas ae cuvântuu], fie poae, mai degabă, spe a aăa că înun felebuie spus cuvân, înal fel nume şi subsan-iv, pecum şi că simbol ese şi în geneal ceea ce pininsiuie nu convine cuvânului simplu, ci numelui şi vebului. Căci expimaea vebală ne evine nouă pin nauă,la fel cu văzul şi auzul, însă numele şi veb ele îşi au ge-neza în cugeaea noasă, ee foosinduse ca maeie decuvân. nadevă aşa cum uşa se spune a fi lemn şi moneda se spune a fi aamă sau au (însă ele se numesc aşaca avânduşi geneza din maeialee acelea, ce sun lucui

nauale, ee înseşi posedânduş i fiina lo pe baza caac-eelo şi fomelo adăugae subiecelo de bază; căciaunci când lemnul ese luca asa oi înal fel, auncspunem că sa podus o uşă sau un on, alminei n,ia când auul pimeşe un anumi ipa, aunci se spu



COMNT 197

numelui, ci pae a lui, pe când caaceu, pin fapul căese concepu înun fel pin vobie, nalfel, aleoipe dep cuvân poae fi numi simbol Acesa e moivul

penu cae el nu a spus nici silabe nici liee, de veme0 V

ce fiecae dine acese nume poaă i asupa vobiii,unul cu pecădee, cel al silabei alul mai geneal, cel allieei, ci a spus cele scise , spe a face mai vădi căceea ce sa spus înseamnă ipuie de elemene

După aceea, aduce moivul penu cae sun numiesimbolui aâ cuvinele penu gândui câ i cele scisepenu cuvine ambele fiind pin convenie, cuvinee casi cele scise, îsă ele nefiind defel aceleasi penu oi.A "nadevă el spune după cum nc cee scrse nu sun ace-ea penru ţ a fe nc cee găsue nu sun aceeaa odeauna pn aceasa a făcu vădi că socoea demnde meniona i cele scise, daoiă folosinei cuvinelo

pimele fiind în chip mai evien pin convenie i aă-ândune felul cum i cuvinele, pe baza asemănăii cucele scise, po fi simbolui ale gânduilo, aa cum pi-mele eau ale cuvineo La aceasa adaugă afimaia, de-spe gândui i despe lucui, că fecae din acesea esepin nauă ca fiind aceleai penu oi oamenii căci elspune cee penru care ae acesea sun dnru începusemne, pin acesea denumnd cele din aia cuvânu-lui, adică aâ numele câ i vebele, nsă fomuaea aces-ea sun dnru începu semne (el spune ale gânduilo,căci sun semnificae pin cuvine i lucuile, da nu imedia, ci pin mij lociea gânduilo, pe când gândui le nusun semnificae pin ali inemediai, ci în pimul ând

i nemij loci expimă pe cele căoa le sun semne în pimând cele din aia cuvânului, semnificaive ca fiind sim-bolui , adică gânduile , ca afeciuni ae sufleului i ace r

leai penu oi, penu că i sun pin nauă Ca aae,xpesia de aceea în aceea săr de cuge penru ţ



19 MMONUS

ebuie ciiă ca având accen as cui Ia cee cărra aceea e sun câ se ae de asemănăare, spune el (pinacelea denumee afecele sufleului aada cele că

oa asemănăile le sun afece ale sufleului (da ale cuiasemănăi sun ele ? n chip eviden ale ucuilo aceleasun ucuile spune el cae sun aceleai penu oi Deaceea si aici aceeas n cazu ucrurr ebuie cii ca fi-ind c accen asc�i i nu cicumflex cum face Heminos penu ca nvăăua lui Aisoel să eiasă n chipdesăvâi aunci când ea pezină ieele i cuvinele cafiind convene nucâ nu sun penu oi aceleai pecând gânduile i lucuile sun pin nauă nucâ sunpenu oi aceleai

Da după ce acesea au fos examinae ebuie adăuga n coninuae penu cei ce vo să se apoeze la eoia ealiăilo i să vadă emeiuile adopae penu emele

n discuie cum că ei fiind ânduiel ile pimodiale cupive la subsanele nauale cea divină cea ineligibi-lă i dinolo de ele cea psihică despe lucui spunemcă sun dae de diviniae de a cugeăi puced gânduile i a de la sufleele caaceizae poivi cu ce eselogic i avândui naua sepaaă de oice cop se alcă-uiesc cuvinele căci acum vobim nu despe cuvânullua la nâmplae ci despe cel ce semnifică lucuile pininemediul gânduilo pino convenie i o poivie un cuvân deopoivă capabil să fie semnifica pin li-ee ceea ce nseamnă cuvânul aicula omenesc i allimbii Penu aceasa medicii deosebindu bine poi-vi cu oganele de cuvânul lua pu i s implu spun că

exisă unele ogane foneice pecum plămânul i aheea dine cae paiml poduce maeia cuvânului cea-lală conibuie la modelaea lui ca sune gav i ascui

' Ca dă î greaă : "d . (Noa edţe româneş



CMNARI 99

sau cele asemănătoare, în tm ce alte organe sunt nece-sare pentru limbaj , precum limba şi cerul guri, buzeleş dn, care, supunânduse î chp dfert mpulsului dat

de sufletul gândtor modelează cu accent grav sau ascut cuvântul, rovent în chip simplu ca de la o vetate,întocmai ca o matere, în vederea producer lterelor, slabelor ş în general a lmbajulu, producere la care se ra-portează ş secia de rostre enunatvă ce reprezntătema produsă nouă în cartea de faă Cât despre sunetelene artculate, cum spunem că sunt cele ale veutoarelorneraonale, dacă sar cerceta cauza lor nu sar obne n-mc de foos temelor ropuse, dar e evdent că dăm dretcauză pentru ele, în chip medat, suflete le lor neraonale, prn care le este posibiă fnarea Căci acestea, dândurmare senzalor ca ş închurlor vte în ele, fac pecele ce posedă această capactate să glăsuască, după f

rea fe cărora, şi să pună în joc toate rocesele câte suntfireşt, potrivt cu efectele ce le revin lor de fecare dată admte însă că ş acestea sut semnfcatve prn terecum au ş înregstrat un dntre pretnş grămătc, ar frdcu Căc e drept, autor de comed mtă broaşteleprn oac, oac ş orc prn groh, groh , ca ş dfer te păsări prn dferte sunete redate lteral, dar nu e desocott că aceasta înseş sunt glasurle lor, de vreme ce şdespre vuetul măr s au zgomotul rilor ş al multor altor lucrur neînsufleite ar trebu să admtem că sunt ar-tculate, dat fnd că ş pe fecare dn acestea vedem căîncearcă să le imte comeda Dacă însă trebue cercetatăşi în cazul elementelor [vorbr] o cauză analoagă aces-

tora, dret cauză efcentă nu vom da altceva decât suletul particular, a căru caactate de nvene a dat naşterelementelor, ar nmc nu ne împedcă să socotm dreptun rototp al lor produsul natural al sufletulu, produsce pune în joc mărmi ş ntervale [date] pentru fecare



AMMNIU

cele eterorzate de suflet pe baza cărora lterele sauedt ma puţn bogate decât sunetele

nsă despre acestea se vorbeşte spune el în Depre u-

t unde a spus ar prmele gândur ce oare le deose-şte spre a nu f închpur ? căc nu toate sunt închpurar nc nu sunt fără de închpure, ş unde a socott căe cazul să numească închpurea ntelect pas v

p 1 6 9 După cu în cuget gândul ete lipit uneori deaeverire au falitate alteori înă trebuie dintru începuti revină una din acetea la fel ete şi în glăuire; ce efal şi ce e adevărat poartă aupra îbinării şi diviziuniiAşa fiin nuele îneşi şi verbele e aeaănă cu gândulfră îbinare şi diviziune ca e pilă cel de " o e au cele "alb când nu li e adaugă ceva; căci ele nu unt încănici ceva fal nici ceva adevărat Iar ca dovadă a acetui

lucru: chiar şi capracerb îneană întradevăr ceva înă nu e nici adevărat nici fal, dacă nu i e adaugă faptul dea fi au nu a fi în chip iplu au după tip.

Folosul celor spuse p entru proectul opere de faţăe înfăţşat de flozof întrastfel el spune că adevăratul şfalsul s e au în consderaţe atât în matere de gândur câtş de cuvânt, dar nu în cele s mple c în cele compuse T ot-odată el ne înăţşează analoga dntre cuvnte ş gândurspunând că numele ş verbele seamănă cu gândurlesmple ş că prvtor la nc unele dntre ele nu se a înconsderare nc adevărul nc alstatea pe când vorbea alcătută dn nume ş verbe seamănă cu gândurle cedmt snteză ş analză ca fnd legate laolaltă sau dv

ate în cazul fecărea dn ele trebund să abă loc unuln aces tea două fe adevărul e alstateaFaptul că nc unul dntre gândurle smple nu e pr

tor de adevăr nc de falstate este evdent prn nduc-ţe ntradevăr cel care concepe în snea sa gândul lu



CMENAR 20

Scrate nu cncepe nmc adevărat nc fals, dacă nuadaugă de pldă pe "umblă r " cteşte , r "este Căcatunc, dacă se întmplă ca lucrul să stea aşa cum îl ju

decă gndul, acesta va f adevărat, dacă nu lucrul stndaltfel cugetul judecă dmptrvă; ş dacă Scrate care narumbla, spunem că umblă, atunc în chp necesar e falsar la fel cu acestea e evdent că se cmprtă ş cele pebază de cuvnt căc cneva ce rsteşte numele de Scrate,char de m de r na spus nmc nc adevărat nc falsnc cel care spune verbul "umblă ca atare Însă cel care 2

le leagă pe amnduă ş spune "Scrate umblă a rsttfe ceva adevărat fe ceva fals De asemenea freşte celcare refuză umblatul lu Scrate (refuz pe care el la numtiviziune ca despărţnd predcatul de subect prn partcula negatvă ce face funcţa unu element dvzr învrbre) ş care spune "Scrate nu umblă a făcut la fel

de bne rstre sus ceptblă de adevăr ş falstate Deaceea Arsttel a spus că ce e aevărat şi ce e fal poartăaupra îbinării şi diviziunii el numnd îbinare afr-maţa ş diviziune negaţa ş cnsderndue fe în prcesele de gndre dn suflet fe în vrbrea prferatăAşadar adevărul ş falstatea sunt în ttul în legătură cusnteza ş dvzunea dar desgur nu rce snteză sau dvzune e susceptblă de unul dn ele ; căc ş cel ce se ragăsau se flseşte de astfel de rstre dncl de cea enun-ţatvă, leagă între ele nume ş verbe dar nu spune ncceva adevărat nc ceva fals ; c trebue ca snteza s dvzunea să fe reale adcă să ndce că un lucru revne saunu revne altua ceea ce se a în cnsderare numa la rs

trea enunţatvă Dar nc măcar în cadrul rstr enun-ţatve rcare legătură la întmplare, a numelr cu verbelenu alcătueşte vrbre desăvrştă, adcă una adevărată r falsă : astfel cazurle numelu împlette cu " este nu semnfcă nc ceva adevărat nc ceva fals c acestea



202 AMMNU

se bţn fe dn împletrea lu "este cu cele rstte la nmnatv fe în cazul celr blce, dn ascerea la pred

2 cat a termenlr capabl să prducă vrbre desăvrştă

ca de pldă cnd spunem "cartea este a lu Scrate Estedec evdent că adevăratu ş falsul vr f luate în cns-deraţe dar cu prvre la vrbrea enunţatvă ş a spec-lr e afrmaţa ş negaţa asupra cărra î revne lu acumsă dea amănunte Aşa înct analza lu Aeandru crectează lucrurle ct se pate de bne în acest sens cnd nespune că se tnde la transmterea tere prvtare a u-crur gndur ş cuvnte. Acestea fe dec spuse în cazulvbr enunţatve.

Trebue însă bservat că după flzf nu rce adevăr e dbndt prntr snteză r dvzune (întra-devăr care ar putea f snteza ş dvzunea în cazulaşanumtuu adevăr ntelgbl la Platn ş bneînţe

les la Arsttel însuş un adevăr cnsderat prn raprt la estenţa fnţelr cu adevărat ş abslut smple,sau ale celu prn raprt la cnceperea lr ntelgblă şcare subzstă întreg deptrvă prn raprt la falstateapusulu determnat adevăr despre care a tratat el însuş în pera sa telgcă ş în cartea a trea Depre u-et ?) c e dbndt aşa da adevărul estent în prceselede vrbre despre care sa aătat că pate avea lc, întretate felurle de rstre numa în cadrul cele enuntat-ve Trebue dec sublnat ac ş că spunnd nue e în-eş adcă luate în sne ş verbele seamănă cu gndurlesmple ş ntenţnnd să prpună eemple deale lr,el a adăugat e pl" o au " alb cân nu l e adaug

ceva ş a luat drept nume pe "m ar drept ver [atrbut] pe "alb deş acesta nu se arată a f ma puţn numedect m, nesctnd că e cazul să vrbească după def

24 nţa bşnută a verbelr cnd enumeră pe alb prntreverbe c după termenul predcat numnd verb rce



CMNAR 203

cuvnt ce jacă în prpzţe rl de verb ; despr aceastavm trata ma lămurt cnd vm cerceta epresa de verb

Dacă însă cneva sar ntreba cum se face că Arsttel

a spus cum că nc unul dntre nume nc dntre verbe nue susceptbl de adevăr ş falstate deş e perfect lămurtcă rcare dntre verbele persane aşanumte înt de că-tre grămătc ndcă fe adevărul fe falstatea ca atunccnd spun "umblu , ş rcare dntre cele de a dua per-sană ca "umbl sau cele de a trea cte se spun despreceva determnat ca "pluă, r "tună r "fulgerăatunc trebue spus că nu verb ele ele înseş sunt cele caresemnfcă adevărul ş falstatea, c împletrea unr astfelde verbe cu numele persanelr despre care se spun ele ;căc char dacă acele persane nu sunt numte efectv, ttuş se subînţelege la verbele de prma persană "eu , lacele de a dua " tu la cele de a trea spuse despre ceva

determnat, tcma acel lucru determnat despre care sevrbeşte ca "pluă ş "tună prvtr la Zeus aşa înctş ac rstrea întreagă este cea alcătută dn verb ş nu-mele subînţeles prn el, rstrea care prmeşte adevărulş falstatea "eu umblu , "tu umbl , "Zeus pluă arde aceea, verbele de a trea persană care nu se spun de-spre nmc determnat nu semnfcă nc unul ceva fals ncadevărat, ca de pldă "umblă căc nefnd lmpede de-spre cne se spune că umblă nu se semnfcă nmc ade-vărat nc fals. Dar acestea sunt evdente ; ct despre cândnu l e adaug ceva ar putea însemna că trebue pentru 24V

prducerea vrbr adevărate r false să se adauge fenumelu verbulu fe verbulu numele Faptul că nu un

adas întmplătr făcut la nume ş la verb prduce rstrea enunţatvă la dvedt el prpunnd numele de "capracerb în care a adăugat nuele de cerb capre chardacă nu în sens ttal fără să se s emnfce prn aceasta n-mc adevărat nc fals Ş ttdată acest lucru ar putea f



204 AMMN

dvedtr prn eces că nc unul dntre cuvntele sm-ple nu înseamnă nmc adevărat sau fals ; · căc dacă celecare în rndul numelr sunt ma apte să prmească pe unul

dn aceşta nul prmesc (ar aşa sunt cmpuş de speţa"caprecerb în sne faptul cmpuner fnd fresc pen-tru cuvnte ce sunt în chp recunscut prmtare de ada-sur ) cu greu ar putea numele smple să însemne cevaadevărat ma degrabă dect fals ma depărtate fnd decmpunerle rstrlr enunţatve Astfel dacă la numelede caprăcerb care reprezntă un gnd dar al închpurse adaugă că nu este se va prduce vrbre adevărată,dacă se adaugă că este falsă, înante de adas el nen-dcnd nmc de acest fel

Dar în chp plu au dup tp ce vrea să însemne ?Afrm că în chp plu pate însemna în chp nedeter-mnat spunnd în chp smplu "caprăcerb era sau "ca

pracerb este sau "capracerb va f pe cnd pe baze tp înseamnă a f cu adasul tmpulu pe baza că-rua era sau va f ca de pldă "capracerb era er sau"anul trecut sau " va f mne sau "în anul următr Aşadar în chp plu au dup tp ar putea însemnaasa ceva E de adăugat că flzful nu a ma reevat defel că rs

2} tnduse numele ele înseş ş verbele ele seamănă cu gn-dul fără de snteză r dvzune lucrul fnd cnsecnţăa vrbrl alcătute dn nume s verbe una asemănătare cu gndurle efectuate prn snteză r dvzune Însănc nu a lăsat cu ttul departe aceasta c a ndcat spunnd când nu l e aaug ceva căc acest lucru e vădt

dn aceea că numele ca ş verb ele rstte respectv cu adasnu ma seamănă cu gndurle smple cu cele prduse prnsnteza r dvzunea celr smple Dar acum, întructpe cele prvtare la acestea le a dezvltat cmplet trebue trecut în cntnuare la tera numelu a verbulu ş



CMENARI 205

a celrlalte despre care Arsttel a făgădut să trateze încădin intrducere

p 1 6 1 9. uele ete o glăure encatvă pe bazăde convenţe fără ndcaţe de tp în care nc o partezolată nu ete encatvă

Faptul că pe bună dreptate se aşază numle înanteaverbului în cadrul epunerii este evident ntradevărnumele semnfică estenţa lucrurlr, pe cnd verbelesemnfică actiunile si stările ar estentele stau înainteaacţiunilr şi tărilr Însă în definţa reată pentru nume 2SVa fst adptat glăure avnd sensul de matere att pentru nume ct şi pentru verb precum ş pentru vrbreaalcătuită din ele ca gen al cuvntulu pe bază de numespre desebire de alte sunete care se prduc adesea ş decrpurle neînsufleţite Căc sunetul diferă de cuvnt pre-

cum genul de spece ; sunetul reprezntă lvirea aeruluperceptibilă auzului pe cnd cuvntul este sunetul emisde fiinţă însufleţtă atunci cnd prin cmprimarea [sistla] tracelui aerul nsprat este elminat dn plămn nă-văleşte în artera numtă trahee şi în partea ei superarăgtlejul , ar prin lvire dă un răsunet perceptibil născutdintrun impuls sufletesc, de siul celui ce se iveşte în cazul instrumentelr numite suflătare de către muzcien,ca al flautelr r fluierelr aci necesare find lmba dnţiişi buzele spre a da lmbajul în timp ce la eerciţiul simplu al vc ele nu cntribuie defel

Epresia de encatv şi cele ce urmează sunt luateca diferenţe ale numelu faţă de celelalte sunete ale v-

cii Astfel encatv desebeşte numele de cuvintelefără sens ca "blituri sau "kna ; căc dacă numele es teal cuiva al celui denumit e evident că cuvntele fără sensefiind pentru ceva anumit nu ar putea fi nume La rn-dul său pe bază de convenţe îl desebeşte pe el însuş de



20 AMMNU

cuvntele semnfcatve prn natură De acest fel sunt sunetele se de veţutarele neraţnale de pldă dn-dus seama că este vrba de un străn cnele care latră

a dat de înţeles prezenţa acelua Însă nu pe bază de cnvente ntre e s acrd sct cn un astfel de sunet Sarputa îregsta ş la amen astfel de sunete pe care le

26 scate sub stăr de suflet etreme ca geamătul ş hhtul de rs sau tate cte leam sctt scase neartcu-lat de către surdmuţ dn naştere sau de prunc maînante dea putea înţelege Cu acestea seamănă ş sune-tele emse de veţutarele neraţnale uner întărtatealter blnde ş sub dspzţe de sennătate Aşadarde astfel de sunete separă adasul de acpe baz de con-venţe numele adasul însemnnd acelaş lucru cu prnnstture ; căc eln s au învt între e să denumeascălucrurle cu aceste nume nden cu altele ş egpten a

răş cu altele ar aceaş amen denumesc aceleaş lucrurcnd cu unele nume cnd cu altele Aceste nume suntdătătare de sens pentru gndur În schmb gemetele şhhtele, ca ş sunetele prunclr sau ale veţutarelrraţnale nu semnfcă nc un gnd c unele stăr ş ds-pzţ ale sufletulu

Sunetu smplu al vc, dvznduse ntradevăr înduă felur s dn nu în duă, anume în cuvnt semnfcatv ş nesmnfcatv ap în cuvnt cult ş ncult dn-tre care prmul este numt artculat celălalt neartculatdearece prn artculărle prpr cte unu veţutr parsă se desebească între ele slabele ce alcătuesc lmbaul dstncte în act unele de altele (aşa cum sunt elemen

tele dn snul cărra prntr anumtă selecţune rezultăslabele faţă de elementele acelea naturale dn snul căra cmbnate anumtă alcătueste fecare dntre ar-tculăr) rezulă că patru sunt cmnărle ce se pt faceprn împletrea celr smple, ar dntre acestea estă una



CMNAR 207

la care se reduc nuele ş verbul precum ş vrbrle alcătute dn acestea ntradevăr va rezulta cmbnaţeîntre sunetul semnfcatv ş frmularea cultă ca "m 26

alta între cuvânt semnfcatv ş frmulare ncultă ca lătratul cânelu a trea între sunet nesemnfcatv ş frmulare cută ca "bl tur alta între sunetul fără sensş frmulare ncultă ca flueratul fără rst ş nu în scpul de a semnfca ceva sau mtarea sunetulu ems deun veţutr neraţnal, nesăvârştă în scp de mtaţe(căc acest lucru e dea semnfcatv) c la întâmplare şfără ţntă De vreme ce dec numele este un sunet atâtsemnfcatv cât ş frmulat în chp cult el dferă de celefără sens fe că sunt culte r nu prn faptul că e semnfcatv ar de cele semnfcatve dar nculte care suntcele rstte natural prn faptul că e cult ceea ce Arsttel a denumt prn convenţe pe bună dreptate dat fnd

că cnvenţe cu prvre la sunete este peră dar menească ; căc prntre fnţele de sub m r prntre cele dedeasupra lu nc una nu se flseşte dn frea e de cn-venţe, aceestea dn urmă neavând neve ar prmele neputând să se pună de acrd între ele Aşadar cnvenţae dar pera amenlr ar pentru că nu se putea păstraamntrea tuturr cuvntelr amen au născct pentru e screrea prn care săş redea cuvntele lr Prn ur-mare dn semnfcarea prn cnvenţe a specfcululucrurlr s emnfcare despre care vrbesc flzf rezultă frmularea cultă ş nvers ; căc nu e nmc altcevasarcna screr decât de a da smblur pentru cuvnteleamenlr pe care lea ndcat ca fnd prn cnvenţe

De aceea ş numeşte Arsttel în cele ce urmează sunetesălbatce pe cele ale veţutarelr neraţnaleDar de vreme ce tate acestea sunt cmune numelu

cu verbul ( căc ş acesta este un cuvânt semnfcatv pebază de cnvenţe) , el adaugă pe fr ncaţe de tp



08 AMMN

pentru a face desebrea de verbe ar căfr tp nu în-seamnă a nu semnfca defel tmpul c a nu senfca tt-dată ş tmpul acest lucru l a arătat bne flzful

Prfr ntradevăr epresle "de astăz "de er "deanul trecut sunt ndcatare de tmp dar ca semnfcândde la sne un anumt tmp nu ca semnfcândul pe dea-supra cum fac verbele ; căc fecare dn acestea înseam-nă în prm rând acţune sau stare ar după un al dleaînţeles ş tmpul ptrvt cărua se întâmplă să abă lcacţunea r starea aşa cum "umblu arată în prm rândun anumt prces al crpulu ar în al dlea rând tmpulprezent De aceea se va ş spune că verb ele semnfcă înplus tmpul în epunerle asuprăle ca având în afarăde cealaltă semnfcare care e prncpala deptrvă ndcaţa de tmp ca mplcată În schmb "de er nu sem-nfcă în plus tmpul c îl semnfcă pur ş smplu ca având

la baza lu însuş pentru parte a tmpulu un nume sauma degrabă psedândul lucrul ce are lc ptrvt cu aceaparte a tmpulu Căc semnfcăm acest tmp în speţă pecel al zle trecute ce tcma sa încheat fe prn adverbul de er fe enunţând prn această eprese char zua

27v tcma încheată epresa ndcând tmpul în el însuş pe când adverbul reclamă adasul acţunlr

au stărlr ce

au lc în sânul lu după regula adverber nsă astfel decuvnte ar putea dfer de verbe ş prn aceea că nu aratăvre acţune sau stare ca verb ele c ma degrabă dau de-termnare tmpurlr lr pe baza cărra se veşte câte ceva

Prn în care nc o parte zolat nu e enfcatv de-sebeşte numele de epresle prduse dn ma multe

nume lalaltă ca atunc când spun "veţutr raţnal mu-rtr Căc cu această defnţe care e mperfectă ca enun-ţare se ptrvesc tate celealte aspecte ar numele dferăde astfel de defnţ pr faptul că păţle acestra dnurmă sunt semnfcatve dacă sunt rstte în sne de pldă



CMENARI 209

vieuitru rainau muritru pe cnd părie numernu semnifică defel ceva ca de pidă siaba "ca din nu-mee de "casă ci sunt semniicative aată cu ceeate

pări acătuitare ae cuvntului dar singure nup . 1 6 1 . c în cuvântul Kallppo hppo nu

enfc nc prn elnuş ca în exprea e "kaohppo [ca frums] Intradevr nu adoa ca la nuele ple e petrec lucrurle a cele copue cc în acelea partea nu e ncdecu encatv în acetea dnur în tnde fe dar nu deprn dn ceva aşa cuîn epaktrokele [vas de pirat] kele nu enc prel înuş ceva Pe de alt parte ete prn convenţe ccnc unul dntre cuvnte nu ext prn natur c oar caen, unetele lbatce ca ale farelor ndcând ş eleceva dar nc unul dntre ele nefnd nue.

Fsinţa diferenţer ce au fst cncepute în definiţia numeui ne este transmisă prin cuvintee de ai sus, 28

începutu învăţăturii făcnduse de a utimee ntradevăr ni se spune înti în ce scp se adaugă în care nc oparte zolat nu e encatv El spune deci că afirmăacest ucru spre a face desebrea de epresiie cmpusedin nume Întradevăr a numee de "Kaipps (h )ip-ps [ca] nu înseamnă defe animau acesta, cu tate căîn epresia "kas (h)ipps e înseamnă în fapt aceasta nici "kees [barcă] nu înseamnă ceva în epresia de"epaktrkees care este numee navei de piraţi s au învre ată epresie de acest si Căci astfe de nume semnifică gnduri simpe chiar dacă par să cnină anumită

cmbinaie în ce priveşte epresia r, după cu epresiie cer cmpuse indică unee gnduri pe baza cerdefinite iniia cu privire a ee Aşadar cu privire a Ka-ipps de vreme ce indică simpu gnd a muui căruiaîi e dat acest nume este evident că (h)ipps uat ca



0 AMMN

parte a lui, nu are aceeaşi tărie ca atunci cnd e rstit elînsuşi . Căci el însuşi rstit fiind, ca nume, înseamnă vie-uitrul acesta [calul], pe cnd dacă e luat ca parte din

"Kallipps , desprins de întregul prpriu, se iveşte cevamrt ca semnificaie, nedifereniat cu nimic de silaelettal nesemnificative ce sunt pări ale numelr simple, cala latn şi Din, în afară dar de faptul că pările numelr simple nu dau nici măcar impresia să însemne cevaprin ele înseş , pe cnd pările celr dule feră iluzede semnificaie, ceea ce Aris ttel a eprimat prin " ten-dină dar lucrul nu se prduce şi ptrivit cu adevărul.

2 După această regulă vm desei adesea numele de rs-tiri pe aza acelraşi s ilae prnunate dată cu nume-le, ca în cazul lui "Neapls şi "Helipis căci atuncicnd "nea şi "pis s au "heli şi "plis sunt luate cusens, se prduce denumire cu sens şi ea, fie cea a unei

cetăi nu create, fie cea a lăcaş ului sarelui, fiecare din-tre pări indicnd ttuşi un cncept specific dar atuncicnd nici una din pări nu va fi semificativă prin ea în-săşi, va fi în jc dar numele principal al unei cetăi anu-mite, s emnficnduse un singur gnd pe aza întreguluişi de aceea nici una din pări neputnd da de îneles ceva.

Acestea aşadar au fst puse în discuie de Aristtelatunci cnd a eplicat ultima dintre diferenee atriuitenumelui Urma acum, în cntinuare, să înfăişeze diferena meninată înainte de aceasta adică pe fr n-caţe e tp dar el a trecut peste ea, ca putnd trataasuprăi mai ptrivit în teria despre ver, în care pre-cizează cum seAdefineşte verul prin aceea că semnifică

în plus timpul. nsă analiznd ce vine mai înante, anumepe baz e convenţe el spune numele ete prn convenţe c nc unul ntre cuvnte nu ext prn natur. Aicimerită să fie cercetat cum se face că, în timp ce Scra-tele din ratylo cmate pe Hermgene, care susine



CMNAR

că vrbee sunt pe bază de cnvenie, şi arată că ee suntprin natură, Aristte afirmă în cee de faă că nci unnume nu e prin natură Trebue spus că "prin natuă se 2'

rsteşte în duă feur, de către cei ce stabiesc că numee sunt prin natură, după cum şi pe bază de cnveniee dubu a cei ce stabiesc că ee sunt prin instituire Întradevăr, dintre cei ce sctesc că e e sunt prin natură,unii afirmă în aşa fe pe "prn natură ca şi cum ar scti că ee sunt creaii ae naturii, aşa cum a sctit Cra-tys heraciteianu că, pentru fiecare dintre ucruri, sedetermină ceva de către natură, spre a i se rsti numeeptrivit, a fe cum vedem rnduită şi cte senzaie pentru unee ucruri sensbie Căci, spun ei, numee seamănă cu imaginie materiae, nu cu cee artificiae aeucrurir vizibie asa cum bisnuiesc ee să se arateprin umbre sau pe supafaa ape r şi în ginzi şi ca

ifică ucrurie în chp adevărat cei ce rstesc un astfe denume, pe cnd cei ce nu fac aşa nu dau nume, ci rs tesccuvinte gae, iar pera cunscătruui este aceasta, deaurmări numee ptrivit, pe bază de natură, în cazu fie-cărui ucru, aşa cum ceui cu vederea ascuită îi revine săcunască eact imaginie ptrivite ae fiecăruia dintre ucruri Aii spun că ee sunt "din natură întrastfe ca fiind firesc ptrivite ucrurir denumite de ee, aşa înctnumee natura pentru ce ce are minte de cnducătr săfie Archdams, sau Agesias, sau Basiiscs şi atee asemănătare, pe cnd pentru ce ce nu are minte, nicide-cum acestea, iar pentru ce ce fseşte cu îndemnaremprejurărie, numee ptrvit să fie Eutuchis sau Eu

practs, pe cnd pentru ce fără nrc nu Cei ce cnsideră astfe numee e cmpară şi ei cu imaginie, nu ceenaturae, ci cu cee acătuite de arta picturii, care prduce asemănări ae feuriter tipur de ucruri, şi se stră-duesc, bineînees după puteri, să redea chipu pe baza



22 AMMN

căruia şi întreprinde adesea, prin anaiza ce prneşte29 de a nue, să uări naturie ucrurir denuite de

ei, iar cunscândue pe aceea să arătă că nuee puse

peste ucruri sunt în acrd cu eeDintre cei, a rându r, care casifică nuee ca fiindpe bază de institure, unii spun că instituirea de nue ede aşa fe încât e îngăduit ricăruia dintre aeni să denuească fiecare dintre ucruri cu rice nue ar vri e,aşa cu sctea Hergene, pe când aii spun că nu easa, ci că nuee sunt instituite nuai de către dătăt-r de nue, iar acesta este cunscătru naturii ucrurir, atribuind nuee ptrivit naturii fiecărui ucru, saueste ce supus cunscătruui şi care afă de a acesta fireafiecăreia dintre reaităti, sicitând cu se si cuvine de apriu păsuirea şi istituirea nueui ptrivit În acestfe se face că nuee sunt prin instituire, întrucât nu fi

rea, ci puterea de păsuire a cugetuui gic ea stabiitpe ee, uând în cnsiderare atât natura specifică a ucru-ui, cât şi raprtu dintre ascuin şi feinin, în sânucer firesc de bservat în pri rând a vieuitaree u-ritare Căci creatrii de cuvinte nu au denuit fără rstrâurie cu nue ascuine si ărie si acurie cu nuefeinine, ci pe acestea, sc'tindue a fiind receptaceae râurir, eau caificat de gen feinin, pe când râu-re, ca vărsânduse în ee, eau sctit pe drept că se c-ptă după anagia ascuinuu; şi a fe au făcut încazu tuturr cerate, găsind câte anagie, fie aiizbtare fie ai sabă De atfe ptrivit cu această cn-cepie sa şi rânduit să se caifice inteectu prin ascu

0 n ia viaa sufetească prin feinin, cnsiderând căpriu este capabi să uineze, ceaată e srtită să fieuinată de e ar ergând ai departe astfe, aeniinu au şvăit să se fsească de această diferenă pe bazăde gen în cazu zeită ee înseşi, precizând că trebuie



CMNAR 3

să se spună sare a mascun şi ună a feminin, ca pri-minduşi umina de a sare Căci dacă egpteni bişnuiausă numească una ca fiind de gen mascuin, ei cmpa

rau, după cte cred, cu pămntu, acesta avnd umină nunumai de a sare, dar şi de a ea Aşa se şi epică discursu din Sypoon a u Arstfan, care spunea că sareui i se ptriveşte mascuinu, Terrei femininu, pe cndunei andrginu Ş este evident că eenii reuşesc mai bine[cu caificarea r] dect egiptenii, de vreme ce una primeşte, cum sa spus a început, de a sare umna, retrans-

mind însă, prin refeie, asupra pămntuui ar ttastfe sunt denumite si ceru a mascuin iar Terra a feminin, întruct acest primeşte fra actvă de a pruşi devine astfe pducătare a cer din snu naturii ntcmai ca pentru acestea, amenii, văznd cu chi capabii de a natură să vadă de departe că activităie cercereşti sunt feurite, au adptat şi pentru numee ce esemnifică aceeaşi anage Din cee de mai sus se deduce 30V

esne şi feu cum au fs cncepute numee aşazser"neutre , fie în cazu că se face reducerea a ceea ce e înaintea amber [genuri], ca atunci cnd vbm despe cee prim, fe cnd e vrba de ceva de ambee genuri ca încazu pduui, fie ptrivit cu treceea de a ceva mai tare

a ceva mai sab, ca în cazu ichiduui semina şi a apei,fie ptrivit cu ce este cmun în ambee, ca în cazu vie-uitruui fie în ate cazuri de acest fe, spre a nu preungi peste măsură discuia

Este atunci evident că a diea dintre îneesurie pentru "din natră cncide cu ce dea dea a ui "prininstituire ntradevăr, pe cee institute de către egis -atru de cuvinte ca fiind înrudite cu ucruie asupacărra sunt puse, eam putea numi "din natură , dar cafiind puse de cineva, "prin insttuire Astfe înct, Scratee din ratylo judecnd între Cratys şi Hermgene, 3 care difereau tta între ei pe tema dacă numee sunt din



24 AMMN

natură sau prin instituire, arată că ee nu sunt nici prininstituire, cum sctea Hermgene (căci eistă în ee şifeu dea fi prin natură, ptrivit cu ce dea diea sensa ui "prin natură, şi mai aes a aceea prin care sem-nificăm ce e universa şi în genera prpretăie ucruri-r, ca avnd natură determnată şi susceptibiă de prinsde către ni ; căci referitr a reuşita în ce priveşte primainstituire a numer în cazu ucrurir particuare sr-tite de a natură să se schimbe în tate feurie, întmpa-rea trebue sctită cabratare a vrbiri), dar nu

sunt nici din natură, cum spune Heracit ; căci sunt şi prininstituire mute dintre cee stabiite pentru ucrurie particuare ceea ce numeşte Hermgene pe bază de instituire e după acest înees cmun sau sunt aşa desigurtate cte semnifică natura veşnică, aces tea fiind prin in-stituire pe baza ceu dea diea sens a ei

Asadar nci Aristte nu stabieste ceva desebit fată

de acestea, în cartea de faă, atunc cnd decară că niiunu dintre nume nu e din natură ; căci e e refuză carac

teru dea fi prin natură pe care î invcau heracitienii,a fe cum făcea şi atn, nerespingnd atminteri e însuşi sctirea r "din natură în feu cum cncepeadivinu atn ar în mute dintre ucrărie sae e arată

acest ucru atunci cnd încearcă să învedereze că numeesunt în armnie cu ucrurie , cum face în Fzc cu nu-mee de "spntan sau cu ce de "vid , ar în M eteor cunumee de "ruă sau ce de "paie , precum şi cu tatenumee, desigur, pe care e ştim instituite de e, cum e cede "enteehie în cazu frmei, sau ce de "termen în cazu cuvinter simpe din sigisme, sau ce de "figură

în cazu unei anumite înănuiri a premiser, şi chiar încartea de faă, Depre nteretare cu epresi a de "numenedeterminat, sau "verb nedeterminat, sau cu cea de"cntradicie , nume care, instituite fiind de e , arată ctse pate de impede gndu fizfuui cu privire a ee .



CMNAR 25

Dacă însă cineva ar înţeege să arate că nici pe bazaacestui md numee nu trebuie ctite a fi "din natură,încercnd [să e derive] att dn transfrmărie ce se pr

duc în numee date ct şi din faptu că un aceaşi ucru edenumit adesea prin mai mute, atunci vm spune că trans-frmarea arată tcmai în chip ămurit ce e natura înnume ; căci e evident că tcma trecnd spre denumiri maiptrivite ucrurir neam fsit de transfrmare a nu-mer, iar număru mare a acestra nu sctim defe

că interzice ca fiecare din ee să fie ptrivt naturii denu-mituui Întradevăr, întcma cum imaginie aceuiaşi mpt fi mai mute, dacă materau în care e redat e dife-rit, aramă de pidă, sau emn sau piatră, tate imaginieavnd însă asemănare cu e , tt astfe şi aci nimc nu interzice ca aceeaşi natuă să fie numită prin siabe [v-cabue] dferite, prin tate fiind semnificată singură şaceeaşi natură după un gnd difert, a fe cum numeede m (anthropo) de erop şi de muritr (broto) în-seamnă aceaşi ucru, dar dată în măsura în care mupriveşte către cee de sus (anathre) ată dată ca avnd vce cu părţi distincte (erten) în fine, broto pe te 32

meiu căderii sufetuui în umea naşterii şi a întinării ui

aci sau încă, pentru cmpunerea cuvntuui, se numeşte anthropo ca putnd să articueze cu vcea (diathr-n), sau ca avnd sus chii (opa) erop ca fsindusede părţi ae deschizăturii (ope) iar broto ca fiind or ka oret adică "din părţi , de unde versu

Noi muritorii am zidit ctăţi(Ca. fragm 271)

m spune Cyrenais Dacă însă e spune pe drept acestea,unci evident nu vm putea accepta teza diaecticianuui



216 AMMN

dr, care scea că rice cuvnt este semnificativ şi,c această cnvingere, numea pe unu din servitrii săi"eşi , iar pe atu cu ată cnjuncie. Este greu chiar de

chipuit ce semnficaie îngăduie asemenea cuvinte pen-u natură areare ri pentru persană, cum ar fac numee, sau entru aciune ri stare, cum ar facevrbee.

Atunci cnd ai întreprind să înăture instituirea cuvnter, cum face etrais Dusareis, invcnd cazu rugăciunir şi impecaiir, în care numee rstite de nifie sunt favrabie în chip vădit cer numii, fie e vatăă, deşi cnvenia amenilr e făcută firesc între ameni,pe cnd cnvenia amenir cu zeii nu pate nici măcar fi crezută cu închipuirea trebuie spus şi împtrivaacestra că zeii, făcndune rainai şi de sne stătătri,neau pus în chip firesc stăpni peste mute aciuni, pi-

vind pe tate ae nastre în chip invariabi precum şi acceptnd ceea ce am instituit, drept ceea ce ni, ca fiinede sine stătătare, am sctit de pre; însă mai degrabăni, în astfe de cnvenii, datrită imaginir, năzuiner şi încinărir nastre, crind în ce ne priveşte unasemenea tip de viaă, ne bucurăm prin aceasta de pridena divină binevitare nuă Aşa vedem crpurie,atunci cnd sunt arse, devenind uşare şi purtate în susprin văzduh, dar, prefăcnduse din nu, sunt purtate îns iarăşi spre ce e mai pămntesc şi mai greu, după fr-a ce se afă în ee atunci ar cnd saree stăpnitr, ara prnzuui, străuceşte peste întreaga emisferă a pă-ntuui, dacă unii dintre ameni, treji fiind şi innduşi

chii deschisi, cum e e firea, se bucură de binefacerieluminii, se îtpă că aii, drmind sau închiznduşichii ri ascuzndusi întratfe vederea, nu btin aceasta din vina r iar n din vre invidie a divinităţii, ce dă-ruieşte tuturr, ără invidie, umina.



CMNAR 27

nsă mam întins mai mut asupra acestra cu inteniade a arăta acrdu fizfir si sctind că e cazu să urmărim, a cei vechi, terie are, în genera, nu e ăsată

cu ttu necercetată În cntinuarea acestr chestiuni, vmua în studiu rainamentu epus de interpretu Aean-dru din Afrdisia, care scteşte a putea stabi că de asine numee şi verb ee eistă în chip natura Căci numeeşi verbee, spune e, sunt epresii snre, iar acestea suntprin natură, deci numee şi verbee sunt prin natură Faăde acestea, trebuie spus că numee şi verbee nu pt fi sctite dea dreptu epresii snre, ci pe baza materieir După cum dacă sar spune "uşa este de emn, emnu este un prdus natura, aşadar uşa e un prdus natura, sar ajunge a ceva ridic (căci uşa e numită deemn pe baza materiei ei, dar nu e necesar ca tt ce puneîn jc emnu natura să fie deptrivă natura, cee ce in

de tehnică avnduşi întruchiparea r în imaginaia nas }Ytră şi dar reaizndus e în materia naturaă), a fe tre-buie spus şi aici că epresia snră este întradevăr unprdus natura (căci prin natură emitem sunete), însă numee şi veb ee nu sar putea caifica drept epresi s-nre pur şi simpu, ci sunete transfrmate şi păsmuiteîn chip anumit de către imaginaia numită verbaă, ce puneîn mişcare întrun chip anumit rganee snre, aşa cumeste [transfrmat] emnu de către cnstructr spre a danaştere uşii La fe deci cum emnu, mai înainte dea fipreucrat, nu sar putea numi "uşă, tt aşa nici suneteencă netransfrmate nu sar putea numi nume ri verbe,astfe că ee sunt caificate drept ce sunt după specia r,

ăscute fiind din închipuirea nastră şi fiind astfe pe bazăde instituire. Acestea fie deci spuse împtriva rainamen-uui în chestiune

Însă întruct numee este prin convenţie Aristteaminteşte, prin faptu că numee se iveşte dată cu prima



8 AMMN

creaie şi ins tituire de cuvinte, că este dntru început sim-b a denumituui, iar nu cpie naturaă, sau dacă este, face în genera prin tehnca pusă în jc De aceea se şi

întmpă că dacă se cercetează care e genu numeui, devreme ce arătăm că epresia snră se cmprtă ca fiindînsusi cuvntu, vm invca sensu ei de s imb, asa în-ct efiniia numeui însuşi să fie "simb acătui dintrun cuvnt semnificativ pe bază de cnvenie şi fărăindicaţia de timp, a care nici parte separată nu semni-fică eistenă arecare sau nu indică persană , ge-nu numeui fiind înfăişat abia acum, pe cnd cee spusemai înainte, în desfăşurarea definiiei, privesc ideea nu

33v meui att pe baza cninutuui ui materia ct şi a specieiprprii ui E a fe cum, vrind să se arate ce este un trn,sar scti suficient să se spună, spre a înfăişa ideea ui,că este bucată de emn ucrată întrastfe, desi este tt-

dată psibi ca, vrbind mai eact, să spune că este mbiă fsitare în cutare scp şi ucrată din emn întrastfe nsă în chip evident aceaşi este şi genu verbuuişi a definiiei, ptrivit cu capacitatea semnificativă dinee căci sensu şi semnificatu sunt spuse unu faă de atu,aşa înct firesc s ensurie pe bază de cnvenie sunt s im-buri ae cer semnificate e de ată parte, a epresie,vm pune în jc şi cantitatea siaber ce acătuiesc, pebaza mărimii fiecăreia dintre ee ar faptu că sctim afi cazu să caificăm numee şi drept simb şi drept crespndent cnstruit nu e ceva de mirare Numee caree pus fără intenie este numai simb, pe cnd ce pus ra-ţina, ca susceptibi a cnsta din diferite siabe e asemenea

simburir, dar ca ptrivinduse în chip natura denumituui, este simiitudine şi nu smb ar tate acestea sunt de uat ca rezutate ae cer spuse, în acrd cueea ce împărtăşeşte Scrate în ratylo cu privire a numentradevăr, şi acea afirmă că numee este imitaie a



CMNA 9

naturii fiecărui ucru, cu vcea articuată, ceea ce înseamnă că e rganizat din eemente şi siabe, aşa cum verbeesunt imitaii ae cer impicate de substane (adică ae

mdurir r de eistenă), iar rstirea este cmpusă dinambee, att din nume ct şi din verb, precum e însuşistabiise înainte de Aristte, att prin cee de aici ct şi 34

prin cee spuse în Softul că singuree pări principaeae vrbirii sunt numee si verbu

Arătnd necesitatea ui "pe bază de cnvenie, de vreme ce, spune e, sunetee săbatice, adică vcie nearticu-ate (căci e sa fsit acum de "sunete ca de gen a vcii,în c de specie) , ca ale arelor nc ş ele ceva ar ncunul nefn nue fizfu a vrbit aşa întruct, fărăadasu acesta, nu am indica mai degrabă numee dectsunetee prferate natura, cee eementare ca ae anima-er nerainae, pe care ea numit fiare, după cum face

şi atn, întruct ce e săbatc se cmprtă mai degrabă întraceaşi fe, ca fiind neraina şi inapt din naturăsă intre în cmunitate, pe cnd ce e dmesticit primeşteun caracter dbndit, ce puin a cee dmestice a caree cazu să fie căpătat aşa ceva Ct despre nc unul n-tre ele nefn nue este spus fie în c de cee "a carenici un sunet nu este nume, sau în chip eiptic, pentrustrigăt, "a animaee a care nici un strigăt nu este nume.Căci nu sar putea spune întru ttu că nu sunt denumirifeuri dea cmunica printre sunetee animaer nera-inae un anumit ătrat, sau un nechezat, sau un mu-get spun şi ee ceva. După ce epică acestea nu adaugănimic despre rest, adică despre cuvnti despre en

fcatv ca fiind ucruri prea evidente. n schimb între-prinde anaiza numeui nedeterminat şi spune :

p 1 6 3 " ono nu ete un nue Întraevr nuext nue în legtur cu ceea ce trebue enueac



220 AMMNI

el; cc nu e vorba nc de o rotre nc de o negaţe Feel aşadar nue nedeternat deoarece revne deopotrvorcru lucru extent or nextent

34 E a pus în jc această chestiune întruct a cnstatatcă şi asemenea epresii sunt incuse deseri în enunţări ca atunci cnd spunem "nu un m umbă nefiindsctite numee a nimic, de către cei vechi E epică aşadar a care dintre cuvintee denumite sunt de presupuscă revin epresii e acestea, fără ca ee să eprime eistenţa, în reaitate, şi ne spune cum se cuvine să e numimDe vreme ce deci s ar putea presupune că ee sunt prineceenă nume, dearece preiau în prpziţii cu subiecter în chip asemănătr cu numee reae, ş i de vremece i se ptriveşte definiia dată pentru nume (întrade-văr ceeate [trăsături] ae numeui în chip evident i seatribuie r, şi de asemenea nici în cazu r părţie nu

sunt semnificative prin ee înseşi, în speţă "nn şi "m,atunci cnd ee sunt uate drept una în "nnm ), Aris-tte arată că nu e cazu să e caifice drept nume pur şisimpu, întruct numee s emnifică singură natură, ceaa denumituui, pe cnd fiecare din epresiie în chestiune tcmai că suprimă ceva unic, anume ce e semnificat denumee rstit fără de negaie, intrducnd în schimb petate ceeate naturi, fie că sunt reae fie că nu Căcinnmu nu se rsteşte cu privire a m singur, ci facedespre ca, cine, "caprăcerb şi centaur, ca şi despre tatecee ce sunt şi nu sunt De aceea Aristte cere să se caifice ttaitatea aceasta drept nume nedeterminate "nume

35 pentru că, aşa cum va spune despre ee în ce urmează,

semnifică şi ee ceva unitar, întrun fe, în speţă ansambu unitar a ce nu e ucru determinat, cum de pidănnmu caifică ansambu cer din afară de m dreptceva unitar în sine, pe baza căruia tate au ceva în cmunfaptu dea nu fi ceea ce e mu şi "nedeterminate ,



MNA

dearece cnţinutu semnificat de ee nu reprezintă eis-tenţa a ceva, cum bişnuiesc numee, ci tcmai ineis-tenţă ce se acrdă, deptrivă cu cee reae, şi cer ireae.

Dacă însă cineva ar prinde că aceste epresii sunt fie negaţii, din cauza adasuui particuei negative fie rstiriîn genera, dearece învederează egătură arecare, ear sfrşi prin a da de înees de ce ee nu pt fi caificateîn ici unu din aceste feuri, nici drept negaţie nici dreptrstire Ee nu sunt negaţii, dearece rice negaţie, prinsuprimarea particuei negative, devine afirmaie, ea neavnd ceva în pus faţă de aceasta dect negativu; daraceste epresii, prin suprimarea particuei negative, daunume iar nu afirmaţii e de ată parte ee nu sunt nicirstiri pur şi simpu Căci nu sunt nici în mdaitatea rugămini, a imperativuui, vcativuui, a intergativuui,nici întra enunţiativuui în genera, de vreme ce riceenunţare semnifică fie ceva adevărat fie ceva fas, i ar niciunu din acestea nu e semnificat de epresiie în jc Aşa-dar, dat fiind că e impsibi să fie sctite în rndu acestra, a rstirii sau a negaţiei, şi nici nu psedăm atădenumire stabiită în uz pentru asemenea epresii, aşacum pentru unee avem caificarea de nume, pentru atee

de verb, pentru unee de afirmaii pentru atee ata, evm caifica atunci spune e drept nume nedeter-minate, prinfie el aşadar nue nedeterinat arăndunecă e însuşi este ce care instituie numee acesta pentruasemenea epres.

p 1 6 33 t depre " al lui Filon au " lui Filon şi 35vcele aeenea lor ele nu unt nue ci cazuri ale nuelui Rotul acetor forulri ete în alte privinţe legate nue nuai c îpreun cu " ete " era au " vai ele nu expri adevrul ori falul pe cnd nuele



222 AMMNU

o face tatorni De pildă al lui Filon ete ori " nu ete nu expriă nici adevărul nici falitatea

Cu privire a eprimarea numer pe baza cazuui

drept, era biceiu a cei vechi să se pună prbema dacăi se ptriveşte să fie numit "caz ri nu şi această epri-mare fiind un nume, ca denumind prin ea însăşi fiecardintre ucruri, cazurie [bice] ae numeui se nasc dintransfrmarea eprimării drepte [a nminativuui] Aristte aşadar susţine cea dea dua părere, iar ui îi dauurmare peripateticienii, pe cnd pe cea dinti susţin sticii şi cei ce îi urmează, care practică ştiinţa gra aticiiAdresnduse acestra peripateticienii întreabă n timpce firesc denumim pe ceeate "cazuri, prin faptu că suntdecăzute de a nminativ, pe acesta pe ce temei am denumi " caz ca şi cum ar deriva din ceva ? (Întradevăr eevident că rice caz se cuvine să se nască prnind de a

ceva aşazat deasuprăi ) Sticii răspund că şi acesta e de-căzut, anume din gndu aat în cuget ; căci intenţinndsă arătăm ceea ce vedem în e [în cuget], anume gnduui Scrate, rstim numee ui Scrate Aşadar a fe cumdespre cndei, ăsat să cadă de sus ş i înfipt drept, se patespune că a fst drept în căderea ui, în aceaşi fe sctimşi că nminativu a căzut prnind de a gnd şi că e cazu

36 drept, ca dnd prttipu rstirii pe bază de găsuire. Dar,spun peripateticienii, dacă pe baza aceasta vă gndiţi săcaificaţi cazu nminativ, atunci se va întmpa ca i ver-bee să aibă cazuri, precum şi adverb ee, cee care prinnatura r nu admit cazur iar acestea sunt în chip impede absurde şi cmbătute prin prpriie vastre teze De

aceea, în cncuzie, este de preferat punctu de vedere periptetic în această privinţă.In cee de faţă, Aristte dstinge cazurie [bice] de nume,

şi aceasta este, pentru e, a fe cu a nu e acrda definiţiaredată pentru nume, în sensu că numee adevereşte ri



MNAR 223

dezminte, întvărăşit fiind cu "este , " era şi "va fi, pecnd cazurie, nu. Căci acea ce spune "Fin este , ri"Fin era , ri "Fin va fi spune ceva adevărat sau ceva

fas, pe cnd ce ce spune "A ui Fin este ri "era ri"va fi , sau "Lui Fin este, "era ri "va fi nu a spusnici ceva adevărat nici ceva fas dearece asemenea feuride a vrbi au nevie de un adas pentru a pune a punctgndi rea. Dacă deci nu se adaugă : fiu acesta ri gru, 36

ca de pidă "A ui Fin este fiu ri gru acesta, sau"Lui Fin îi aparţine acesta, nu se acătuieşte nimic ade-vărat ri fas . Căci ată frmă de vrbire, de pidă ceavcativă, pate fi manifestată şi printrun simpu caz alnumeui ce ce se numeşte, din această cauză, vcativ nea-vnd nevie de nici un verb spre a da de înţees ceva, cade pidă

0 frt Agammnon tu pn d noro d darur(Ho. r. 182 [urnu 181])

mtiv pentru care ne şi curmăm vrba aci şi îndemnămpe ce invcat, dacă nu se pune ceva, să răspundă, ca şicum gndirea i sar pune în mişcare în acest fe. Ttuşi

nu e psibi a face din acest caz sau din vreun atu enunţare, nici să i se adauge pe "este.Ct se pate de bine a dat de înţees fizfu rfir

că "este nu pate fi uat în cu ricărui verb, c numaiîn cu aceuia care e derivat din fiinţă şi care semnifi-că eistenţa, spre a face, împreună cu numee, rstire

desăvrşită, pe cnd cu cazurie face una defectuasă. Căcieistă unee verbe rnduite ngă cazuri şi acătuind rs-tiri adevărate ri fase, dar ngă nume [ a nminativ], eenu t fi rnduite, ca de pidă "îi pare rău , în epresia"ui Scrate îi pare rău , în timp ce prpziţia "Scrate



224 AMMN

îi pare rău este de neacătut entru aceasta ni se transmite în pus următarea reguă a sticir, vaabiă în cazuprpziiir în ce priveşte termenii fsii ca predicat

"redicatu se enună fie despre nume, fie despre un caz[bic, a ui], şi de ambee dăi este sau desăvrşit ca predicat şi îndestuătr spre a da, împreună cu subiectu, enunare, sau defectus şi avnd nvie de un adas sprea acătui un predicat desăvrşit n cazu că deci, f-sit fiind pentru un nume arecare, acătuieşte enunare,e se numeşte de către ei [stici] factri de predicare saude atribuire (căci ambee înseamnă aceaşi ucru), ca "umbă în "Scrate umbă dacă însă e rstit despre un caz,se numeşte cvasiatribuire, ca şi cum ar fi aşezat ngă atribut şi ar reprezenta un fe de cvasipredicare, aşa cum secmprtă "îi pare rău în "Lui Scrate îi pare rău Căci"regretă ar fi atribuire, pe cnd "îi pare rău e cva

siatribuire, incapabiă să prducă, aăturată fiind de nminativ, enunare, cum face în "Lui Scrate îi parerău (unde nu e vrba de nici enunare) iar verbu "îipare rău (impersna ) nu admite cnjugare, ca de pi-dă "umbu , "umbi, "umbă, şi nici transfrmare pebază de număr: întradevăr, aşa cum spunem "acestuiaîi pare rău , spunem şi "acestra e pare rău Şi tt astfe, dacă predicatu numeui are nevie de adasu cazuuivreunui nume spre a acătui enunare, atunci se scteşte mai puin dect un predicat, aşa cum se întmpă cu"îndrăgeşte ri "fericeşte, de pidă "atn îndrăgeşte(căci adăugnduse acestuia "pe cine , de pidă pe Din,se acătuieşte enunare determinată, anume că "atn

îndrăgeşte pe Din ), iar dacă predicatu are nvie săşiaăture un caz bic spre a acătui enunare, atunci eeprimă încă mai puin dect cvasiatribuire, cum se întmpă cu "îi pasă în : "Lui Scrate îi pasă de Acibiade Dar tate se numesc predicate



MNAR 225

Aceasta este învăătura sticir asupra temer în jci însă, recapitund cee spuse despre nume a Ars 37

tte, decarăm că "nume, privit cu învăătura de faă,

va fi în chip principa cuvntu semnificativ pe bază decnvenie, fără indicaie de timp, a care nci parte nue semnificativă izat, un cuvnt ce înseamnă ceva determinat şi, împreună cu "este , " era sau "va fi, adevereştesau tăgăduieşte Dar din ce prcină are nu a dat Aristte de a început această definie a numeui, aşa înct sănu ne stnj enească cu nimic rstirea nici numee nede-

terminate, nici cazurie [bice] ? Răspundem că, în rea-itate, a e sunt mute îneesuri ae numeui căci fiecarecuvnt ce semnifică, pe bază de cnvenie, ricare dintre reaităi este apt să parte caificarea de nume, aşa cumşi învăatu din Sofitul divide numee în genera în numeprpriuzis şi verb, după care înees sar putea scti

"nume şi tate verb ee ( arată de atfe e însuşi în ceece urmează, spunnd "privite în ee înseşi verb ee suntnume şi semnifică ceva, ca şi cum, prin capacitatea rsemnificativă, ear cnsidera nume, dat fi ind că, întcmai unr nume, se pt semnifca prin ee aciunie şi stăre), precum şi rice cuvnt ce acătuieşte subiectu înprpziie va fi a e caificat drept nume, aşa cum vaarăta în a treiea capit a cării, spunnd "schimbatefiind numee şi verb ee, se semnifică aceaşi ucru , ceeace face că, ptrivit acestui înees, "bine de eempu sau"drept, sau cte atee, cnsiderate din perspectiva anu 3 8 mitr subiecte, despre care ee se predică în chip firesc,sunt denumite verbe şi nu nume, pe cnd faptu dea mer

ge sau dea fizfa sunt caificate drept nume şi nu verbe,dat fiind că acătuiesc termenii subiect, în prpziiie careenună de pidă că "faptu de a se pimba înseamnă miş-care , şi "faptu de a fizfa este fs itr De aceeai se şi apică r articu htărt, ca împinind acum



226 AMMNI

ru de nume. e de ată parte se mai spune "nume ş iîntrastfe ptrvt cu definiţia redată pentru nume aînceput "rice cvnt semnificativ, pe bază de cnven

ţie, fără indicaţie de timp, a care nici parte nu e semnificativă separat înct "frumsu şi "justu , sau"nnmu, "a ui Fn sau "ui Fin sunt tatenume Astfe se stest "nume rice cuvnt ce admitedefiniţia re dată pentr nume şi care semnifică ceva determinat, după care sens nimic nu interzice ca şi cazuri-e [bice] să fie sctite nume, pe cnd aşazisee numenedeterminate nar mai ptea fi caificate drept nume Ene dă ideea acestui ucru atunci cnd spune că rice afirmaie sau negaţie este acătuită fie din nume şi verb, fiedin nume nedeterminate si verb, desebind astfe întrenume nedeterminate si nue, nicidată însă între cazuri[bice] şi nume În p s, dinc de tate feurie de nume

enumerate, e caifică drept nume ceea ce e acătuit dindeterminărie adăugate definiţiei ce redă numee, distin-gnd att pe cee ae cazurr [bice] ct şi pe cee aenumer nedeterminate Asadar în cinci feuri fiind rstite numee, trebuie recunscut că cee spuse prin ee decătre Aristte sunt juste ; întradevăr definiia redată pen-tru nume este vaabiă, ptrivit cu ce dea treiea înţeesenumerat, iar determinărie adăugate uterir nu cmpr

3 8 mit definiia, ci ne dau dar înţeesuri anumite pentru"nume, unu, ce dea patruea, despre numee nede-terminate, atu, ce dea cinciea, despre cazuri[e bice]

Desigur că prin afirmaţa defnţa e face depre el, celelalte potrvt cu acetea e spune, în egătură cu numee

rstit a un caz arecare, că va avea [şi e ] definiţie, pecare a numt logo atminteri ea nediferind dec dedefiniia numeui dată a nceput ( care este întradevărcuvntu semnificativ pe bază de cnvenie, fără indicaiede timp, a care nici parte nu e semnificativă separat),



MNAR 227

dar fiind în eces faţă de acesta prin diferenţa ce despartecazurie de numee prpriuzis a nminativ, anume prinfaptu că ee nu fac încă enunţare desăvârşită, rstite

fiind împreună cu "este , "era sau "va fi, din cauză cănici nu tăgăduiesc nci nu adeveresc, în timp ce numeuiîi e suficient unu singur dintre verbe spre a prduceenunţarea desăvârşită Sa prcedat însă după biceiu aticdea se înregistra mai mute vturi dedată a reuniunieppruui. Căci scribu citind ppruui primu dintrevturie înregistrate, rstea atât numee ceui ce semnacât şi pe a tatăui şi a demsuui ui, ca de pidă "De-mstene, fiu ui Demstene, din aiania, vtează aşa ,pe când ce dea diea şi a treiea vt, dacă se întâmpau să fie a fe, e indica numai ca şi cum ar fi fst unat vt a aceuiaşi ins, rstind naintea ppruui, în cdea mai citi ceva "ceeate ca acestea, vtânduse aşa

De aceea şi Scrate în Gorga fsindu se de aceeaşi 39epresie, atribuie scribir din adunări

p 6b 6 Verb ete cuvântul care encând în plutpul ş neavând nc o parte deprn encatv etetatoc en al celor pue depre altceva Afr c e-nc în plu tpul " ntatea fnd nue ar " în-ntoşeşte verb cc enc în plu faptul de a e petreceacu Ş el ete tatornc en al celor pue depre altceva repectv al celor pue depre un ubect au ca f-nd întrun ubect [În schimb] pe " nu înntoşeşte ş" nu îbolnveşte nu le nuec verbe Ele enc înplu tpul e drept ş tatornc unt pue cu prvre la

ceva în pentru derenţa aceata nu e nttut un nueS le nu " verbe nedeternate fndc unt pueîn chp nderent atât pentru ce ete cât ş pentru ce nuete Deopotrv în" a înntoşt au " va înntoş nuunt verbe c o dervare a verbulu ar ele e deoebec



228 AMMNU

de verb în ura în care aceta enic în plu tipulprezent pe când celelalte pe cel înconjurtor

Redarea cmpetă a definiţiei verbuui ar fi asemănă

tare ceei date pentru nume "un cuvnt semnificativ pebază de cnvenţie, semnificnd în pus timpu, a care nici parte nu e semnificativă separat dar întruct Aristteera iubitr de cniziune, trecnd peste tate cee ce suntcmune verbuui cu numee ca fiind dinainte rstite îndefiniţia numeui, e face anaiza prnind de a ce de-sebeşte verbu de nume ( se desebeşte ca semnificnd înpus timpu) Dar dacă ucru stă aşa, de ce adaugă pe încare nici o parte izolat nu e enicativ după cum seadmisese şi în definiţia numeui ? Să spunem deci, faţă deaceastă nedumerire, ce decară rfir, că eistă anumiterstiri acătuite din verbe, a care părţie sunt semnificative,vreau să spun acee verbe din care se acătuiesc rstirie,

ca atunci cnd spun "A se pimba este a se mişca căcia se pimba şi a se mişca, pecum şi este, părţi fiind aeîntreguui, sunt semnficative prin ee înseşi Spre a de-sebi deci verbee de asemenea rstiri, cărra i se ptrivesc ceeate părţi ae definiţiei verbuui vreau să spun cuvnt semnificativ, pe bază de cnvenţie, semnificndîn pus timpu a fst nevie să fie adăugată aici diferenţa menţinată Dar de ce a spus nu că verbu sem-nifică timpu, ci că î enic în plu ? entru că "asemnifica înseamnă, cum am spus şi mai înainte, a ară-ta ceva în prim rnd, pe cnd a semnifica în subs idiar înseamnă a arăta ttdată şi atceva, pe ngă primu aspectindicat, pe baza vrbirii secunde ar verb ee e rstim

cu intenţia dea indica în chip principa unee acţiuni saustări, pe cnd mmentee ce se asciază acţiunir sau stă-rir, ptrivit cărra se spun că au c, au avut ri vravea c, sunt uate în cnsideraţie, împreună cu aceea,ca indicate impicit



MNAR 229

n cee ce urmează, Aristte tratează şi despre cupe care cupă în prpziţie verbu, spunnd că e etetatornc en al celor pue depre altceva adică verb ee

iau înttdeauna cu predicatuui, nu pe ce a subiectu40

ui ar acest ucru e firesc; căci dacă ee eprimă acţiunie şi stărie, iar acestea nu sunt desprinse şi subzistenteprin ee înseşi, ci se raprtează a atee, a cee ce acţinează şi suferă ceva, atunci e evident că i se ptriveştesă fie enunţate despre aceea Aşa stabieşte de atfe şi atn asuprăe, spunnd în Softul cu privire a caificarea drept nume a ricărui cuvnt cu sens "Haide atunci,aşa cum am vrbit despre idei şi scris, a fe să întreprin-dem cercetarea şi despre nume ; căci se pare, întrun fe,că pe această cae se afă ce urmărim acum Aşadar ce anume este de presupus cu privire a nume ? Fie că tate seacrdă între ee , fie nic i unu ; sau, fie că unee admit s

facă, atee nu E evident că unee admit s facă şi atee nu ate că admiti asa ceva, cum că unee, care suntspuse înşiruit şi arat cea, se armnizează, pe cnd ceecare nu au nici un sens cnd se pun unu după atu nuse armnizează c De aici iese ămurit şi faptu că e spuneînaintea ui Aristte că eistă vrbire unitară care săsemnifice un singur ucru (căci aceasta înseamnă " aratăcevac de vreme ce şi aceea care nu se armnizează (adicănumee care, spuse înşurit fără de verb, sau verbe fără denume) semnifcă în genera ceva, ttuşi mai mute, nu unsingur ucru nsă e ne vrbeşte de faptu că sunt darduă specii de cuvinte cu sens, numee şi verbu, unu indicnd eistenţa a ceva, ceăat acţiunie şi stărie, pe care

aată ea numit cmprtări "Am sctit că înţeegndaceasta, eşti de acrd să adăugăm eistă întradevăr undubu gen pentru cee arătate prin cuvnt în egătură cu substanţă, aşazisu nume şi verbu, acesta caificat drept 40Vverb pentru a da scteaă de cmprtări, ceăat fiind



CMNAR 3

ca şi dinte nume, unee sunt sctite că se enună ca evenind pe bază de substană ca substane secunde] celrdespre care se enună şi ca fiind împlinitare pentru aces

tea, ceea ce denumea e în ategor "a se spune despreun subiect , pe cnd celelalte revin ca accidente subiectelr, ceea ce denumea el "a fi întrun subiect Întra-devăr, aşa cum enunnd despre m att că e "vieuitrct şi "alb, care sunt nume, nu enunăm ttuşi ambeelucruri în acelaşi fel, ci pe "vieuitr îl sctim ca fiinddespre un subiect, mul, pe cnd pe "alb îl enunăm caavnduşi prpria ui fiină întrun subiect în acelaşichip se va cmprta şi enunarea făcută cu verbele Căciatunci cnd spun "a umbla înseamnă a se mişca din lcsau "a încălzi înseamnă a săvrşi aciune, este enunat ca despre un subiect faptu de a se mişca pentru um-bare şi săvrşirea unei aciuni pentru încălzire, de vreme

ce sunt mai generale dect ele, pe cnd dacă spun 5crate se plimbă sau "atn citeşte , aici predicatul seenună accidenta despre subiecte Aşadar, ca să înfăişeze ambele specii de predicare a şi spus el că statrnicverbele bişnuiesc să se predice, adăugnd acest lucru,cum că uneri fac despre subiect, alteri ca fiind în subiect ar această interpretare se ptriveşte, dacă tetuleste aşa cum îl înfăişăm şi după cum îl găsim n cele maimulte dintre cpii Chiar dacă nsă unii ar vri ca lcul 4 v

din scriere să fie asa toteauna ete en al celor ceextă ca al celor u epre un ubect aşa cum scteşte filzful rfir, ni vm spune că aci epre un u-bect a fst luat şi în lc de "întrun subiect căci bişnuia

ca uneri să califice pe a fi întrun subiect şi prin a fi spusdespre subiect Aşadar dintre acestea este de preferat prima versiune sau interpretare

Faptu că verbele devin uneri şi subiecte, ca "a filzfa în prpziia "a filza este a avea un fls şi



3 AMMNU

"a umbla în "a umbla înseamnă a se mişca, precum şică, în acest caz, ee nu sunt uate ca vebe în vrbre ctcmai ca substantive, mtiv pentru care li se şi aătură

lr articlul a fst relevat mai înainte Şi, ca nu cumva să trebuască să spunem că aciunile ş stări le au natur subs tanale] ş prprietăi, după care sar desebîntre ele , se spune că n de alte lucrur, de cele ce aci-nează şi suferă ceva, iar ni le semnficăm uner ca şicum ar fi din sânul realitălr ş le prvm ca având na-tură anumtă, alteri însă le privim ca subzistând în jurul unr subiecte arecare, şi e necesar ca epresiile caresemnifică eistene e să fie califcate nume, pe când celecare arată raprtul faă de subiecte verbe Astfel încât flzfarea, plimbarea, tate cele denumite de grămătici "aparemfata , în măsura în care semnifică în plus timpul suntnumite verbe şi nu nume, dar, în măsura n care semni

fcă ceva subzistent ricum, vreau să spun înseşi aciunile2r şi stăril e, şi li se alătură un articl, care singur bişnueşte să fie pus în fruntea numelr, şi în măsura în care nuînttdeauna psedă aşezarea predicatelr, ceea ce Aristtel scteşte caracteristc pentru verb, n această mă-sură sunt nume şi nu verbe Trebuie însă să ma stabilimcă, chiar atunci când ele devn predicate, ca "a se mşcan prpziia "plimbarea nseamnă a se mişca , sau epresia de "a avea un fls n "filzfarea înseamnă a aveaun fls, nu încape nici diferenă faă de enunareanumelr admise, ca de pldă cel de vieuitr Căci ele nupt să prducă vrbire desăvârşită fără adasul "este ,sau "nu este, sau " se spune, sau "urmează să , în "ur-

mează să spun, sau ceva din acestea Atunci aşadar cândnumele acestea sunt luate ca şi cum ar privi situaii reale, atunci se şi face vădit ceva despre cele semnificate prinele, şi ntreprindem să enunăm anumte verbe cu adevărat despre ele, aşa cum bşnuim să facem cu numele



CMNA 33

veritabie nsă aceste cnsiderente sunt despre verb elecu frma de cnjugare numită de către grămătici la infinitiv, prin care verbe singure bişnuim să semnificăm n

chip principal aciunile sau stările luate ca subiecte, atuncicând e nevie să se spună ceva despre ele Dacă însă secreează un subiect şi după celelalte frme de cnjugare,cum este "însănătşesc în prpziia "nsănătşesc esteverb , atunci trebuie ştiut că în acest caz nu despre însăşidispziia semnificată facem vrbire, ci despre cuvântulcare semnifică pe ea, analizândul pe el ca atare şi de-finind numele calificat prin acest cuvânt ; căci şi cuvin-tele fac parte dintre realităi şi, desebindue pe primele 2v

ntre ele ca şi pe celelalte prin denumiri, semnificăm cândunele, când altele De aceea nu numai în cazul verbelrvei putea găsi asemenea situaie, ci şi în cazul ricăruicuvânt, atât cu sens cât şi fără Căci spunem " cnjunc

ie, un articl sau un knax reprezintă un cuvânt fără sens nsă Aristtel nu a spus că epresia ca atare a verbuluiinfinitivul] tinde înttdeauna să aibă un predicat, ci cninutul semnificat de ea, adică aciune sau stare Deaceea a ş i spus aşa, cum că ete tatornc en al celor pue epre altceva Dar acestea ajung

În ce priveşte verbul neeternat nu vm avea ne-vie de multe cuvinte. Vm spune aceleaşi lucruri ca de-spre "numele nedeterminat , că nu sa desprins cu ttulde natura verbelr, lucru pe care Aristtel la dat de neles pe scurt, spunând că enfc în plu tpul ş ta-tornc unt pue cu prvre la ceva şi că, prin faptul deanu fi spus despre ceva anumit, întregul acesta este denu

mit verb nedeterminat Atunci însă când ne spune căpentru erenţa aceata nu e nttut nue el indică desebirea dintre verbul nedeterminat şi cel determinatentru această desebire, spune el, nu eistă denumiredupă care să putem preciza că verbul acesta nedeterminat



4 AMMNU

este atceva, despre care să fie vrba, în afară de verb, aşacum prin desebirea dintre nume şi verb avem denumire ce îngăduie tcmai dea caifica pe unu drept nume,

pe atu verb. De vreme ce deci nu deinem astfe, pentru verb ca şi pentru verbu nedeterminat, duă nume caresă ne pată arăta că primee sunt desebite între ee, ciunu dintre ee şia căpătat un nume, ce de a fi "verb ,

Y pe cnd ceăat a fst trecut cu vederea de către ce i ceau instituit numee, neeistnd nici un astfe de cuvntcare să semnifice, e spune că pentru desebirea în chestiune, adică pentru natura verbuui nedeterminat, nu eistănume în uz, dinc de ce determinat, deşi era cazu cadătătrii de nume să sctească demnă de caificareprprie Dnd e însuşi un nume, a sctit că e cazu săcaifice drept verb neeternat fiindcă eopotrvă spune e , revine ricărui ucru, fie rea, fie nu, e und pe

revine în sensu de "se enună cu adevărat căci nimicnu se pune să se enune cu adevărat ceva şi despre cenu e rea, ca nerevenindui şi nefiind firesc săi revină,ca de pidă cnd spun "centauru nu e sănăts, sau "nue bnav , de vreme ce e cu neputină să revină ceva ineistentuui.

După aceasta, ne transmite care e diferena dintre ver-be şi frmee r de cnjugare, aşa cum făcea în cazunumer, şi ne spune că pe cee rstite a timpu prezent,a rice persană ar fi, e numeşte verbe, ca de pidă "însănătşesc , "însănătşeşti , "însănăteşte, care in deprezent în chip impede ş i în sens arg ( căci în prezentude aşazisa instantaneitate nu ear fi psibi nici să facă

ceva nici să fie rstite), pe cnd pe ceeate, ce s emnifi-că în pus timpu încnjurătr ( e cnsideră înconjură-tor ce e trecut şi ce e viitr, ca învăuind prezentu), enumeşte frme de cnjugare ae verbuui ca fiind născute prin transfrmarea cer rstite pe baza verber a



CMNARI 5

timpul prezent Astfel că verb în chip principal este numit cel al timpului prezent şi s emnificnd ceva determinat. Dacă însă şi aci ar fi nedumerire : pentru ce Aristtel 3v

na pus de la început aceste diferene în definiia ver-bului?, ni vm spune că na făcut nu dintr lipsă,cum spune Hermins , a definiiei redate la început, ci căşi la verb eistă, pentru filzf, mai multe semnificaii,unul fiind sensul definiiei redate la început, altu cel pecare îl descrie filzful prin adasurile de acum Întradevăr s ar putea găsi că în trei feluri este spus "verb decătre Aristtel fie rice cuvnt ce semnifică în plustimpul, cuvnt la care nici parte nu e semnificativă separat şi care e înttdeauna spus despre altceva, aşa cuma fst definit la început, semnificaie ptrivit căreia arfi verbe şi cele nedeterminate ca şi frmele de cnjugareale verbului fie rice cuvnt ce semnifică în plus prezen

tul, ca singurul timp, şi ce arată ceva determinat, s emnificaie care ne e dată prin cele spuse acum chiar fie ricecuvnt ce acătuieşte un predicat în prpziie, aşa înct,pe baza acestui sens, cuvinte ca "frums, "drept , "albşi "vieuitr , dacă sunt luate ca predicate, sunt sctiteverbe, lucru care nu avea lc după nici unul din sensurile anteriare. Faptul că el cunaştea şi acest sens al ver-bului îl indicase încă de la începutul aces tei lucrări, cndspunea "aşadar numele înseşi şi verbee seamănă cu gndul lipsit de îmbinare şi diviziune ca de pildă « m sau alb în cazul că nu se adaugă ceva . Dar şi în cele ceurmează vm găsi acelaşi gnd al său cu privire la aceas ta, cnd spune "preschimbndusecul numelr şi ver

belr, se semnifică acelaşi lucru. ntradevăr spunnd acest lucru îl preschimbă pe "m cu "alb, unul ca fiind nume, celălalt ca fiind verb. Dacă aşadar în prp-zitia ce sună "mul este alb cuvntul de "m este uatca' nume, cum a fst luat la început, e evident că "alb



36 AMMNIU

pate fi ceea ce e luat ca verb de asemenea în prpziia răsturnată faă de prima şi care a luat ca subiect pe"alb p e când "m e făcut predicat, e evident că despe

"alb se va spune că e nume, iar "m verb Numai căaceastă categrisire este nefirească, aşa cum facem spu-nând că atributul m se întâmplă să revină stăpânului de aceea nu ai putea spune că în chip principal este desctit "mul verb, în timp ce "alb ar fi nume, căci priul nu se enună în chip firesc despre acesta din urmăn schimb atunci când vm enuna pe "alb despre "m,categrisirea aceasta va avea lc în chip firesc şi predi-catul va fi numit nrmal verb, întrucât el indică la ce anume participă mul şi se enună natural despre el ca subiectAcestea fiind deci precizate, să cercetăm ce spune Aris-ttel în cntinuare despre verb

p 1 6 1 9 Verbele enunţate luate ca atare unt nueş enfcă ceva căc cel care vorbeşte fxează gânreaar cel care acultă e reţnut e enul lor ar ele nu encă încă acă lucrul et or nu căc nc " a f nc anu f nu ete en al lucrulu char acă pu " ete purş plu Întraevăr în el înuş nu reprezntă ncînă ncă în plu o ntez pe care fără coponente nopoţ concepe

Transmiândune, prin cele spuse mai sus, atât defi44 niia cmună cât şi mai specială a verbului, el vrea să arate

prin cele de mai sus cum se cmprtă verb ele în ce priveşte înelesul lr de adevăr ri falsitate, spunând încăde la început acl unde menina relaia între ele a

lucrurilr, gândurilr şi cuvintelr, atunci când vrbeaîn general despre tate cuvintele simple cum că ele sea-mănă cu gândurile fără îmbinare şi diviziune, nefiind indicatare de adevăr, nici de falsitate dar acum el urmăreştesă stabilească mai ămurit acest ucru, arătând că ceea ce



CMNAR 7

prin ecelenă pare să fie susceptibil de adevăr şi falsitate,printre cuvintee simpe, vreau să spun verbul, nu semnifică ttuşi nici pe unul nici pe cealaltă Căci pe una din

pările de vrbire, numele, indicase la cuvinte simpe chiar dacă era prin ecelenă cmpusă, ca numele de "Kallipps sau "caprăcerb drept semnificnd naturăanumită ri un gnd, nu însă unul adevărat ri fals , dacănu i se adaugă un verb Argumentnd la fel pentu verbne prpune aceleaşi teze, cum că semnifică anumite aciunisau stări, dar nu indică adevărul ri falsitatea, în cazu cănu se îmbină cu el un nume, ş i spune verbele enunţateluate ca atare unt nue ş enc ceva spunnd nueîn lc de "ceva cu sens, ceea ce la făcut să intrducăpentru claritate pe enc ceva Api, dată stabilitacest lucru, cum că verbele semnifică anumite lucruri, elcntinuă cu cel care vorbeşte fxeaz gânrea r cel careacult e reţnut e enul lor spunnd fie că, de pidă,depăşim ideea verbului "însănătşeşte , în cmparaie culungimea rstirii, şi că, după cum e desfăşurată ideea, prineprimarea ei, cunaştem pe deplin verbul rstindul ri auzindul, fie că, în cazu celui ce întreabă " ce face, întmplătr, Scrate ? , cu un gnd şvăitr şi întru ctva

în plină nesigurană, din cauză că are în minte mai multelucruri cei pt reveni aceluia, nu îi e dat lămurit să ştiecum că acest lucru e cel ce revine, iar cel ce întreabă, caşi cel ce răspunde "umbă sau " vrbeşte , şia fiat gndirea, părăsind ne determinarea, întruct cel ce a întrebat,ca şi cum ar fi avut mai înainte gndirea nesigură şi ne

determinată, auzind răspunsul dat prin verb sa fiat şiel]. Deci în chip lămurit verbul rstit a nsemnat ceva,de vreme ce prin rstirea sa sau întmplat acestea iarunul a săvrşit un act prnunnd verbul (căci a fiatgndul întrebătrului) pe cnd celălalt a înregistrat ceva,



38 AMMNU

auzind, căci sa prit n cncuzie, faptul că verbele auîneles este evident

Dar ele nu enfcă încă spune el, acă lucrul ete

or nu ar pntru el "este reprezintă afirmaia, pe când"sau nu , negaia, sau mai degrabă : "este reprezintă adevărul, "s au nu , falsitatea Căci acela care spune cum căcele reale sunt, acela în chip firesc rsteşte adevărul, pecând ce l ce spune că nu sunt rsteşte falsul Deci, spuneel, verb ele semnifică ceva, starea sau aciunea, în schimbadevărul ri falsitatea nu le semnifică defel ar el adaugă,adâncind lucrul, următarele căc nc " a f nc " a nuf nu ete en al lucrulu Însă aceasta este dvadăizvrând din faptul că verbele mai degrabă nu sunt sus-ceptibile de adevăr şi fasitate Căci dacă verbee princi-pale ş i mai cmune, cele în care se rezlvă tate celelalte

45 şi care indică în chip nemj lcit însuşi faptul de a eista

ri nu a eista, spune fiind ca atare nu adeveresc sau tăgăduiesc, atunci încă mai pin celelalte verbe nu vr fisusceptibile de aşa ceva ; dacă unul n face, nici al dileaDrept cele mai principale dintre verbe el ia pe "este şi"nu este, pe care le eprimă prin a f şi a nu f în măsura în care fiecare dintre verbe, putânduse reduce a participaie, este şi unul din aceste duă; cele determinatese reduc la frma cu "este , cele nedeterminate la frmacu "nu este , ca de pildă "aleargă este alergând, "însănătşeşte este însănătşind , "nu aleargă nu estealergând , "nu însănătşeşte nu este însănătşind Dacă aşadar verbele acelea ["a fi şi "a nu fi] sunt ast-fel încât nu reprezintă adevărul ri falsitatea, cum are

ar avea rst să spunem că indică adevărul sau falsitateaprin ele însşi cele care le sunt ulteriare şi care semnifică în general eistena sau nneistena dar prin participarea la cele dintâi ? Dar faptul că " este şi "nu es tenu semnifică prin ele înseşi adevărul sau fasitatea pate



CMNAR 39

fi făcut vădit şi de aici cine spune "este, este sau "nueste, nu este de nenumărate ri nu semnifică pe nici unudin acestea, ci stabieşte şi e ucru în chip simiar, prin

acceptarea faptuui că e mai pincipaă decât "ese fiinareaă, de a care sa trecut a "este şi "nu este ntradevăr, Aristte spune că nici "fina, un nume fiind, şi niciverbu "este , dedus din ea, nu sunt semne ae ucruui,adică nu sunt indicatare cum că ucru este cu adevărat,spuse fiind aşa gae, când e rstim ca atare Căci şi "esteînseamnă ceva dacă e spus ca atare, şi "fiina a fe, darnici unu nu se instituie pe sine şi nu prcamă faptu deaeista, chiar dacă ai stit de mie de ri, aşa încât săpată indica ceva adevărat ri fas Singure aşa cum samai spus rstirie acătuite din nume şi verbe sunt prin r

firea r făcute să primească adevăru ri fasitatea, pe cândfiecare din aceea, vreau să spun fiina şi este, e ceva sim

pu şi străin de rice astfe de cmpunereDacă asadar citatu este asa cum î înfătisăm, căc nc a f nc

'" a nu f nu ete n al lucruu vei găsi in

terpretarea dată drept singura de meninut, însă dacă eaşa cum scrie rfir, căc nu ete en al lucrulu pentrufaptul ea f or a nu f atunci, chiar dacă se ajunge a

prima versiune şi interpretare, sar putea spune în gene-ra despre tate verb ee cum că s emnifică aşa cum saarătat dar nu adevăru şi fasitatea, ceea ce e a făcutvădit prin ar ele nu enfcă încă acă lucrul ete ornu iar cauza acestui ucru e redă prin căc nc " a fnc " a nu f nu ete en al lucrulu Aceasta înseamnă : verbu în sine nu semnifică eistenta ri ineistenta

ucruui indicat de e , căci dar dacă arface aceasta ar

fisusceptibi de fasitate şi adevăr Cine spune "umbă a

dat de înees anumită aciune, dar na spus despre eanici ceva adevărat nici ceva fas, în cazu că nu se adaugăun subiect, prin revenire ri nerevenire a care faptu de



40 AMMNU

a umba va acătui vrbire adevărată ri fasă Asadarspusa cc nc " a f nc " a nu f nu ete en al lcrulu înseamnă tt una cu faptu că verbu spus ca atare nusemnifică nici că eistă ucru adică ceea ce este semnificat de verb aşa cum face afirmaia, nici că ucrunu eistă, ceea ce se arată prin negaie

Acestea sunt spuse, aşadar, în chip genera cu privirea rice verb Ct despre char ac pu " ete pur ş plu ar putea fi ămurit pe baza epicaiei cum că nici unverb nu e mai degrabă susceptibi de adevăr ri de fasi

tate Însă cum are sar putea precza aşa ceva despre e[despre verb], dacă nu iarăşi prin mijcirea ui "estefrmă care, derivată de a "a fi, "fiintă, este cmunătuturr verber ? În cntinuare e adagă întraevr,în el înuş nu repreznt nc iar despre fiină spunecă nu e nc nu în sensu că ar f un cuvnt fără înees,ici ca find enunat mnimic

despre ucruri, ci că nu

ete nc nici adevărat nici fas nsă nc în pu o ntez pe care fr coponente nu o poţ concepe Aceastaînseamnă devine parte a sintezei, ca de pidă a ceei cesună "fina este , cu privire a care se cnsideră adevăru ri fasitatea, sinteză care nu pate f gndită frcoponente aceasta înseamnă fără cee simpe Teza este

aşadar evidentă Ct despre faptu că fiina adaugă a senssinteze, si nu numa acest ucru dar fecare sinteză a cuvinter simpe, nu pare a fi fst spus în feu în care sespusese că verbu semnfiă în pus timpu, c i e spus înc de a semnifica "pe ngă atceva diferit , adcă a semnifica, împetit cu ceva diferit, sinteză susceptibiă dintre început de fasitate şi adevăr, sinteză pe care trebuies prefigureze cmpnentee smpe Dacă însă cnevanar accepta această epicaie a ui "a semnifica în pus ,trebuie să dea crezare ui Aeandru din Afrdisia, carespune că în el înuş întraevr nu repreznt nc

47 precum şi cer ce urmează cu privire a ete Aristte



CMNAR 4

arată din nu, după ce vrbise despre fiinţă între timp,că nici ea nu pate însemna, atunci cnd e spusă ca atare, adevăru şi fasitatea, şi decară că acest "este sau "nu

este (căci aceaşi argument este vaabi pentru fiecare)rstit în sine nu e firesc făcut să însemne ceva adevăratri fas , dar că, fiind un nume [cnd e a infinitv], ca şiceeate verbe, are virtutea dea s emnifica în chip prin-cipa participarea sau ipsa de participare a fiinţă, iar ptrivit cu vrbirea secundară [gramaticaă], de a semnificaş împetirea unui predicat anumit cu subiectu, prin adău-garea sa cnduce a vrbirea depină şi cu înţees fie deadevăr fie de fasitate Chiar dacă " este se enunţă directdespre subiect, e semnifică înănţuire a subiectuui cufiinţa, ca de pidă "Scrate, ca fiind ceva, este, pe când"nu este semnifică diviziunea, şi ambee pt da sinteză Lucru acesta apare şi în Depre uet când se afir-

mă : "şi ce ce spune că ceva nu e ab a făcut sinteza întrea nu f ab si subiectDupă c nea dat teria părţir de vrbire, a nume-

ui s i a verbuui, Aristte trece, în cee din urmează, acpunerea r şi spune

p 1 6 6 Rotirea ete o glăuire enificativ şi con-venţională, în care unee intre părţi unt enificativeizolat, ca parte e vorbire înă, nu ca afiraţie au negaţie Spun c e pilă, " o îneană ceva ar nu fap-tul că el ete au nu ete; totui va fi o afiraţie au onegaţie acă i e aaugă ceva In chib o ingură ilabăin cuvntul oul nu îneană niic, cu nici cuvn

tul " şorece " şoa nu îneană ceva ci ete oar o glă uire In cele copue partea îneană, ete rept, ceva,ar nu prin ea înăşi, cu a arătat ai u.

Din ce pricină împtriva cer făgăduite a început nu tratează, îndată după cee spuse despre nume ş i verb,



AMMNU

despre negaţie şi afirmaţie, api despre enunţare şi n finedespre rstre, ci răstarnă, epunndue, rdinea dupăcare făcuse n intrducerea a această carte, enumerarea

r ca tee necesare de nfăţişat sa vrbit mai nainteDintre ce ce ne rămn de spus pentru prezentarea ca-racteruui rpriu a definiţiei [de mai sus, adncind u-crurie, trecem peste glure şi enfcatv ca fiinducruri prea ămurite şi preuate dinainte n definiţiie păr-ţir de vrbire Ct despre convenţona spunem că esteuat drept cunscut din cee spuse despre nue ca fiindpe bază de cnvenţie (n cazu verbuui, ca fiind a fe) şidrept ceva a cu său puţin mai js, după ce se va fi năturat argumentu ce pare a stabii cntrariu, cum că nue prin instituire ci prin natură, un adas nsă grabnic rezvat n distincţia ce urmează Căc în care unele ntreprţ unt enfcatve zolat aparţine dar vrbirii ar-

ticuate cnstitute de cnvenţia nastră Faptu dea aveapărţi cu s ens desebeşte rstirea de părţie ei s ingure, de48 nume ş de verb, ntruct a acestea nici parte nu avea

nţees , pe cnd a rstire unee părţi au, n speţă numeeşi verb ee sunt cu nţees De atfe e nu spune pur şi simpu : părţie rstirii uate ca atare sunt cu nţees , ci uneleprţ prin faptu că n enunţări se afau şi particua ne-gativă, articee, cnjuncţiie, ca atunci cnd spun "mue un vieţuitr sau "Scrate şade, pe cnd atn se pim-bă Căci acestea se numesc [şi ee] părţi de vrbire nsens mai arg dar sunt nesemnificativ, cnsiderate fiindseparat Şi nu numai acestea, ci şi părţie numer şi ver-ber nu par mai puţin să fie şi părţi ae rstirii acătuite

din ee, dar sunt ntru ttu nesemnificative aşa cum saspus de cteva ri Aici deci se arată că unee părţi dinrstre sunt cu sens

de ată part e dcară că e ceva cu nţees ca partee vorbre în nu ca afraţe ar cuvntu simpu este



CMNAR 43

o vorbre, cum arătam şi mai înainte, atunci când e luatca o parte din rostirea enunţiativă Aristotel o arată limpedeîn cele ce urmează, spunând "aşadar numele sau verbul

trebuie privite doar ca spuse, întrucât nu se poate afirma că ele indică ceva, prin cuvânt, în aşa fel încât să facăo enunţare . Deoarece, aşadar, orice rostire posedă anumite părţi cu sens iar acestea în cazul unor rostiri seîntâmplă să fie cuvinte simple, despre care arătam că înpropoziţii se numesc spuse, dar în cazul altor rostiri sunt

întregi afirmaţii şi negaţi, cum sunt de pildă în enunţarea ce spune că 5crate stă şi Platon nu stă , partea 5crate stă sau "Platon nu stă înseamnă că unele rostiriavând ca părţi afirmaţii şi negaţii, posedă şi "spuse dincare sau produs ele, pe când ate rostiri conţinând spuse, 48 v

nu au defel şi afirmaţii sau negaţii Din motivul că întot-deauna există în rostiri o parte cu semnificaţie, filozofula şi adăugat acestea, pentru ca nu cumva, din moment ceel însuşi consideră că anumite rostir au drept părţi afir-maţii şi negaţii, să admitem că părţile vorbirii trebuie săfie întrastfel cu sens încât să semnifice că un lucru se atri-buie sau nu se atribuie altuia, ci pentru ca să înţelegemcă partea vorbirii trebuie considerată ca indicatoare, nu-

mai, şi arătând în speţă o natură sau acţiune oarecare. Faptul că unele din părţile vorbirii sunt semnificative nu trebuiedefel conceput în sine, prin opoziţie cu articolele, conjuncţiile şi cele asemănătoare lor, ci trebuie ţinut seamăde to t ce urmează, anume că unele dintre părţ sunt semnificative ca spuse spre deosebire de ărţie compuse

şi rostite dinainte ca o enunţare, ca şi cum toate părţileexistente ale vorbirii ar fi semnificative, dar unele în modalitatea enunţărilor şi considerate în chip necesar în oricevorbire, pe când altele în modalitatea enunţărilor dar ne-putând fi luate în consideraţie în vorbirile simple pentru



AMMNU

ca ş acestea să se armonzeze doctrne de ansamblu, atâta u Arstotel cât ş a lu Platon, asupra părţlor de vorbredvzate în nume ş verbe.

Nu trebue s ă surprndă că socotm a nu f cazul să senmească părţle numelor ş verbelor părţ prncpale al-cutoare pentru acestea. Căc în cazul tuturor ucrurlororganzat alcătute, obşnum să dăm sens fecărea dn-tre părţ pe baza adaptăr e la întreg, aşa cum de pldălemnul cel scurt, desprns de cârma nave, sau cel de la

9

fndul vasulu nul numm parte a lor, căc nu ma ros-tm ca raportat la navă. La fel ş cu celelalte obecte art-fcae or naturale Bneînţeles no numm slabe prmeleuntăţ [formate] dn combnarea lterelor, dar spunemcă numele e trslabc ca raportând fecare untate smplăla ceea ce e în chp propru compus dn ele. De altmn-ter părţe numelor ş verbelor nu ar putea f numte părţale lor decât ca sunet, dar nu ca având vreo capactate se-mantcă ; de aceea sa ş spus ma înante că nc o partedea lor nu e semnfcatvă separat Astfe că ş faţă devorbre, ele nseş [slabele] pot f socotte ş nu pot fdrept părţ In schmb numele ş verb ele, prn faptul căalcătuesc, cu snteza lor specfcă, nu numa expresa so

noră dar ş sensul rostrlor ş prn aceea că ele au, pr-mele, capactatea de a semnfca, se pot num totodată închp fresc părţ prme ale vorbr. De aceea ş Socratedn ratyo declară că numele este cea ma mcă partea vorbr, acel nume în speţă enunţat în comun pentrunume propruzs ca ş pentru verb.

Dacă însă cneva ar f nedumert, cum oare socotmcă orce rostre îş are partea e cu înţeles, deş vedem că,î ce prveşte rostrea numtă vocatvă, ajunge char unsgur caz a unu nume, ca de pdă "Hector (căc deo altă rostre, cea enunţatvă, ţne ce urmează, "fndcă



CMNARI 45

t . " sau "Mentor ("apără, bărbate, care urmeazăţine de imperativ, iar n de vocativ), atunci vom dezlega nedumerirea spunând că invocarea sau chemarea se 9

produce şi printrun singur nume rostit pe baza cazuluivocativ, dar că nu este o adevărată vorbire vocativă decât dacă e o reuniune de mai multe nume ori cazuri rostite aşa, ca de pildă o, fericite Atrid şi "o, Nestor allui Neleus şi cele asemănătoare cu ele, de vreme ce nusunt acelaşi lucru numele şi rostirea

Spunândune că partea vorbirii este cu înţeles ca spu-să şi nu ca afrmaţie, el nu a mai adăugat că "nu e şi canegaţie, deoarece e limpede că, neconsiderând părţilevorbrii ca afirmaţii ci drept simple cuvinte, cu atât maimult, nu putea să le ia drept negaţii, de vreme ce în chipnecesar în negaţie este cuprinsă şi afirmaţia Explcândpe de altă parte el însuşi acestea, ia un exemplu de spusă, anume "om, şi declară că înean ceva ar nu în-ean faptul c el ete au nu ete adică nu reprezintăo afirmaţie ori negaţie Lucrul acesta el îl face mai limpede, adăugând : ar va f o afraţe au o negaţe ac e aaug ceva în speţă un verb, fie afirmatv, fie ne-gativ. Astfel că ş i de aci e vădit că, partea vorbirii fiind

cu înţeles, prin însuşi faptul că e semnificativă Aristotelo numeşte spusă. Faptul că vorbirile diferă de cuvntelesimple prin aceea că au părţi semnificative, el îl declarămenţionând că în chb o lab n cuvntu ousubînţelegând şi : în general, nu înean nc Căci la :pun c e p " o înean ceva trebuie pus alături

în chb o ab n cuvntu " ou. Însă stabilind din2 Home, liada, VI, 93 d. , Odiseea, XXII, 04 d, liada, III, d Odieea, III



46 AMMNIU

nou acest lucru anume că părţle cuvntelor smple nusunt s emnfcatve ca atare, el face ş ac preczarea prn

SO exces spunând cu nc în cuvntul " şoarece "şoa nu

îneană ceva c ete oar o glăure adcă "şoa spusca atare ar putea semnfca ceva, dar atunc când îl e caparte dn "şoarece este cu totul lpst de înţeles, ar acuaşa cum se petrece în cons derarea lu ca parte, este doarun sunet, nedfernd defel de sensul nesemnfcatv In ca-zul cuvntelo smple, aşa cum sa spus ş ma înante, părţle nu ar putea f defel semnfcatve, ca în cazul cuvânulu"om or "şoarece . Căc în cazul acesua dn urmă, par-tea "soa nu a dat numee de soarece ca fnd combnatăcu o lta, c doar întâmplăor putea f ceva cu sens, întrucât luată ca parte a cuvântulu cu ens de şoarece nuînseamnă nmc, nc măcar închput Intradevăr, nmencare ar auz "şoa nu sar gând la vreun nume corespun

zător, cum se întâmplă că, auznd "Kallppos sau " caprăcerb, nu rămân nentelgble partea (h)ppos[caJ sau "capră Aşa se întâmplă dec la cuvntele sm-ple In cele copue n părţ spune el, partea îneană e rept ceva [tnde să însemne ceva J, ar nu prn eaînăş cu ate cuvnte părţle par a f cu sens, deoarece şapare o dată cu ele în chp lmpede o anumtă combnaţe de cuvnte, char dacă altul este gândul, ca ş lucrulsemnfcat prn ele, în realate însă nc ele nesemnfcândnmc dacă sunt suse ca aare Rezumând, verfcarea arputea f aceasta dacă sunetele sunt semnfcatve, luatefnd ca atare aşa cum sar putea întâmpla cu "şoa,atunc când devn părţ ale unor nume e le sunt total ne

Sov semnfcatve dacă le desprndem de întregul respectv,ar astfel ce ma mertă să fe spus despre una dn slabelecuvânul "omul, sau despre alte părţ ale cuvntelor, toatecâte, fără sensul luat în nume, nu se dovedesc a semnfcanmc ? Aceste lucrur sun dec evdente. Dar trebue, pe



CMENAR 47

baza ceor spuse ac, să aprecem că Arstotel nu se gân-deşte să numească logo doar gândrea desăvârştă, ndependentă ş împlntă, c ş pe cea cu lpsur. Căc toate

cele spuse despre logos se potrvesc ş acestea.p. 1 7 1 Orce rotre în ete encatv, nu ca n

truent frec al cugetulu, cu a artat, c prn con-vente; ar nu orcare ete enunttv oar aceea creaî rvn aeverrea ş neaeverea În nu le revn tu-turor; e pl rugntea ete o rotre, ar nu e nc ae-vrat nc fa Aşaar acete felur e rotre trebuetrecute cu veerea, cc cercetarea lor ete a potrvtretorc ş poetc; acu ete vorba e teor rotr enunţatve

Prn cele de ma sus, Arstotel combate un anumt ra-tonament care ar încerca să demonstreze că vorbrea nu

� prn convenţe, c prn natură. Care este însă acel ra-ţonament ? Vorbrea, spune el, este un mj oc al capactăţ noastre de emsune sonoră, capactate ce e naturală ;prn acest mj loc dat, no semnfcăm un către alţ totce vrom Orce organ care ţne de o capactate naturalăeste el însuş natural, aşa cum och, organe fnd ale ca-pactăţ noastre de vedere sunt natural ş e, ar nu unprodus artfcal, sau aşa cum urechle ţn de capactateade a auz, ş altele de alte facultăţ Vorbrea dec ar f na-turală ea neavând nmc care să ţnă de nvenţa noastră.Două fnd, aşadar, premsele adoptate în slogsmul defaţă, Arstotel acordă majora, cea care afrmă că orce organ al une capactăţ naturale este natural, în schmb atacă

mnora, cea care afrmă că vorbrea este un mjloc [organ]al capactăţ noastre de emsune sonoră Trebue atuncspus care anume este organul capactăţ de emsune so-noră, de vreme ce aceasta, naturală fnd, are nevoe deun organ, ca orcare alta dntre capactăţle naturale, ş 5 1



48 AMMNU

trebuie spus ce reprezintă faţă de el vorbirea, de vremece spunem că nu este organ ş i că nu e prin natură, ci princonvenţie. În ce priveşte organele capacităţii de emisiune

sonoră, ele sunt plămânul şi artera numită trahee. Acestea sunt pentru sunetul s implu, iar pentru limbaj existălimba şi cerul gurii, ca ş celelalte aşanumite organe fo-netice sau lingvistice. Vorbirea este un produs al ei [alcapacităţii] , manifestânduse printro puner în mişcarea acestor organe De aceea nici nu e necesar ca vorbireasă fie ceva natural. Nmic nu interzice ca produsele capacităţilor naturale să fie prin convenţie, aşa cum se întâm-plă în cazul dansului: căci existând în noi o capacitatenaturală de a ne mişca din loc, dansul ca produs al aces-tei capacităţi este prin convenţie ; şi întradevăr, cel ceşimişcă în dans mâinile poate semnifica un lucru ori pe cineva, să spunem pe Ahile prin aceea că indică şi mani

festă în chip felurit unele sau altele dintre cele întâmplatelui. Aşadar, la fel cum deplasarea în spaţiu este natura-lă, pe când dansul este ins tituit şi prin convenţie, şi la felcum lemnul e natura dar uşa e fabricată, tot astfel şi emi-siunea sonoră este naturală, pe când semnificarea prinnume şi verb sau prin vorbiri alcătuite din acestea, caavânduşi realitatea lor pe baza materiei sunetului nemo-dulat dar fiind create de către gândirea noastră, are locprin convenţie iar nu natural. Şi capacitatea de glăsuir,care e instrument al facultăţilor sufleteşti din noi al ce-lor de cunoaştere şi apetitive, pare să aparţină omului prinnatură, la fel ca celorlalte vieţuitoare, pe când faptul dea se folosi de nume ş verb , sau de rostirile compuse din

ele în vederea semnificării, care nu sunt prin natură ci prin5 instituire, se iveşte la om în chip distinct de vieţuitoarelene raţionale, deoarece acesta singur dintre vieţuitoare areparte de un suflet înzestrat cu spontaneitate şi capabil săfăpuiască după un meşteşug, în aşa fel încât şi în procesu



CMNARI 49

de glăsure se învederează capacitatea lui tehnică. Aceasta o ilustrează rostirile alcătuite în vederea frumosului,cu sau fără măsură ritmică.

Faptul că deci vorbirea ş părţile ei, atât numele cât şiverbul, sunt pe bază de convenţie se demonstrează pemulte căi ; însă de vreme ce afirmăm că vorbirea este instrument de semnificare şi a gândurilor şi a lucrurilor,trebuie spus cine poate fi subiectul ce se foloseşte de eaca de un instrument. Este limpede cum că e sufleul gân-ditor căci a se folosi de vorbire este doar lucrarea aces-tuia. Faţă de felul cum poate vorbirea, prin convenţiefiind, să fe totodată instrument al unei capacităţi natu-rale anumite, dacă el ar părea surprinzător cuiva, dat fi-ind principiul menţionat că este prin natură tot ce einstrument al unei capacităţi naturale faţă de aceasta,vom spune că e uimitoare în noi tocmai capacitatea lo-

gică şi tehnică, întrucât pune în oc şi o natură separatăde orice corp Că însă acestea îi par aşa, spunem noi, luiAristotel însuşi, o arată cele afirmate de el a capătul cărţii a doua a Fizicii cu privire la faptul că vieţuitoarele ne-raţionale, lips ite de gândire, activează nu după meşteşugci prin naură, ca şi cum meşeşugul ar proveni la noi din-tro capacitate rânduită deasupra naurii, ceea ce ne spu-ne în locul unde afirmă că nu prin meşteşug ci printroînzestrare îşi ace prvighetoarea cuibul şi păianj enul pla-sa Ca altceva să însemne dovezile din Depre uet căintelectul este separat de corp ? Prin urmare, nu e defeluimitor că sufletul, acţionând prn capacităţile naturale,se foloseste si de instrumentele naturale ce revin necesar

acelor caactăţi şi îşi face alte instrumente tehnce, în ve-derea activităţilor proprii . Aşa cum, spre a salva trupulşi a respinge pe duşmani, el se foloseşte de instrumen-tele naturale ale capacităţii de deplasare în spaţiu, care efirească, adică de mâini şi de picioare, dar în acelaş i timp



50 AMMNI

se foloseşte şi de instrumente fabricate de sabie şi scut şi după cum în cazul agriculturii al construcţiilor şi alcelorlalte activităţi practice şi creatoare face la fel de-

opotrivă şi în cazul semnificării [prin vorbire] sufletul sefoloseşte pe de o parte de mijloacele naturale ale capacităţii de emisiune sonoră şi de exprimare de plămân delimbă de cerul gurii de dinţi şi de buze dar pe de altăparte se foloseşte de vorbire sau de părţile de vorbirecreândule artificial şi pe bază de convenţie drept instru-mente ce urmează a fi de s emnificare dândue naştereşi lor din materia naturală pe care o reprezintă vocea aşacum este produsă sabia din fier şi cârma corăbiei din lemn

După ce Aristotel nea arătat până aici care sunt ele-mentele vorbirii adică numele ş i verbul precum şi ros

52 tirea propriuzisă, în general alcătuită din ele care toatedau naştere oricărui limbaj el trece în continuare po-

trivit cu cele precizate de la început la teoria vorbiriienunţiative pe care am socotito una din formele de ros-tire s implă cum sunt cea vocativă cea rogativă cea in-terogativă şi cea imperativă fiecare dintre ele împlinităşi semnificând prin ea însăşi o gândire completă Căci lafel cum "sufletul este nemuritor a indicat ceva tot aşafac si "oameni buni ! sau "deam filozofa ! s au "cândvii ? şi "pleacă de aci ! . Dar celelalte spune el nu se po-trivesc cercetării propuse ce priveşte pe filozof şi dialectica ci ţin de teoria proprie retoricii şi poeticii întrucâtcei ce se îndeletnicesc cu fiecare dintre acestea se aplea-că asupra spuselor luate ca atare retorii preocupândusede ritmurile spuselor de perioade şi de figuri de stil în

timp ce grămăticii o fac cu privire la raţiunile şi forme-le primelor expresii la configuraţiile şi transformările lorla declinări şi toate celelalte iar în plus primii obişnuiescsă facă imitaţii de vorbire evocând pe ceilalţi poruncindîntrebând sau neânduse ba adesea ei pun în joc şi pe



CMNA 5

socoteala proprie asemenea demersuri spunând "Mai întâi o atenieni mă rog tuturor zeilor şi zeiţelor sau"Răspunde aci cu mine de faţă Cei aşadar care se pre

ocupă de aceste două discipline şi care îşi iau drept temăde teoretizare spusele cercetează fie numai aceste specii 5J

de rostire în afara celei enunţiative fie şi câte o alta şidau pentru fiecare dintre ele clasificări uneori în numărfinit alteori l a nesfârş it dar de cele mai multe ori în cazul fecărea trecerea se face de la un număr limitat saude la unu la infnt Căci aşa ceva se potriveşte să ia înconsiderare specalstul în legătură cu lucrurile supusecercetării sale după cum precizează Socratele din Phlebo Însă se poate constata că această preocupare revine retorcii şi poeticii nu de la sine ci de la arta vorbiriiîn general despre care a tratat divinul Platon după palnodia din Phadro artă a cărei operă este să cerceteze

atât prncpile poetici cât ş ale retorc Întreprinderpropuse acum declarăm se potriveşte doar teoria rostir enunţiative deoarece am spus mai înainte că se vorda principile ştnţei demonstratve ar pe cel ce se preocupă de acestea nu trebuie să reţnă nc o altă specede rostire decât cea enunţiativă care sngură convne filozofulu ca luând în considerare demonstraţia ş caree necesară pentru conceperea acestea numai prn ea fndposbl să se cunoască în chp exact natura lucrurilor.

Întradevăr îndoit fnd raportul vorbrii după dviziunea flozofului Teofrast faţă de ascultător cărora lesemnifcă ceva, ş faţă de lucrur cu privire la care cel cevorbeşte urmăreşte să convngă pe ascultător în legă

tură cu raportul vorbri faţă de ascultători se ivesc poetca ş retorica deoarece activitatea lor constă in alegereacuvintelor celor ma deosebite ar nu a celor de rând s 53

ma foloste şi din a le împlet armonos unele cu altel�aşa încât prn ele ş prin ce rezultă din ele ca din



5 AMMN

puneea în lumină a farmeculu i şi a celorlalte aspecte depildă ungimea şi conciziunea vorbirii toate puse în jocla mentul potrivit ascultătoru să poată fi atât im

pres inat cât şi subjugat de o convngere În schimb filozol se va preocupa în prim rând de raportul vorbiriifaţă e lucruri combătând falsitatea şi dovedind adevărul pentru fiecare din ele propunânduşi să corecteze câteo enţare îndoielnică prin enunţuri evidente .

Înainte de a trata despre această rostire enunţiativă ea

însăş, care se asociază tuturor celorlalte specii de vor-bire e baza faptului că indică ceva şi de a spune de cenatură este şi cum diferă de celelalte specii de rostire Aristotel ne declară cum că nu orcare ete enunţtv i doaraceea crea î revn adeverrea ş neadeverrea. Trebuiestabilit de la început că prin acestea el dă definiţia vorbirii enunţiative fără a fi avut nevoie în plus de afirma-ţie şi negaţie pentru teoria respectivă ceea ce a făcut maitârziu pe unii să creadă că enunţarea se divide în afirmaţieşi negaţie în felul în care se divid omonimele în sensurilelor difeite iar nu în felul cum se divid genurile în spe-cii . Totuşi care ar putea fi definiţia unui cuvânt omonim care nu ar semnifica nici o natură comună ? Dacă însă

şi pentru definiţia afirmaţiei şi negaţiei se ia enunţare aatunci când se va spune că "afirmaţia este enunţarea a cevadespre ceva negaţia în schimb enunţarea a ceva desprinsde ceva atunci cum se face că enunţarea este indicată

54 ca un gen cât se poate de lămurit al ambelor în timp cecuvintele omonime niciodată nu sunt luate în conside-

raţie în formularea definiţiilor ? De aceea se poate ajungela precizări despre specia enunţativă de rostire cu pri-vire l care urmează să se desfăşoare cu precădere doc-trina adică la teoria speclor de enunţare afirmaţia şinegaţi spunându se :



CMENAII 53

p a 8 O pră rotre enunţatvă ete afraţaalta negaţa; toate celelalte unt una prn copunere

Prn acestea el spune că gndul din vorbiri e îndoit

unul find dat prin ele ca atare ca ş cum lear f în chpnatural inerent ca în vorbrea de Socrate umblă altulfiind adăugat lor prntro convenţie din afară pe bazaa ceea ce se ş numeşte conjuncţe ca în cazul vorbirii So-crate stă şi Platon umblă ; căc ac două find în chip ev-dent rostirile Socrate stă şi Platon umblă conjuncţa

introdusă la mijloc se dovedeşte că leagă ş uneşte o partecu alta n acelaş fel se întmplă ş cu toate aşanumitelerostr ipotetce ; căc şi acelea sunt alcătute dn ma multerostiri simple unte fnd de conjuncţa numtă de con-tact [de mplcaţie] ca de pdă dacă este ziuă soarelese află deasupra pămntului ntradevăr două fiind iarăşipropoziţiunle este ziuă şi soarele se află deasupra pămntulu conjuncţa dacă ce face legătura a îndeplnt unfcarea gndtă Dar unitatea unor astfel de vorbrnu este de tipul ce ndcă o singură exstenţă (căc în chipevdent sunt mai multe cele semnificate prin ea) c al m 54

plcaţei celor ce exstă sub ceva semnifcat sau al div-ziuni ca în cazul rostrilor numite prn disjuncţe de

pildă fie este zuă fie este noapte. De aceea un tip devorbire care semnfcă o singură existenţă cel care e închip prncpal unitar ar putea fi analog cu un lemn încănetăat şi astfel cu o singură spusă pe cnd cel care indcă mai multe existenţe este unificat printro conjuncţieputnd fi socotit ca analog cu o corabie care e alcătuită

dn mai multe lemne şi care şa căpătat unitatea prn cueÎn snul vorbirii în chip principal untare şi care deaceea în chip firesc este anteroară celei ceşi are unitateaprin conjuncţie o parte o dă afrmaţia o alta negaţia. Darexstă o deosebre şi între afrmaţe şi negaţie nu sub



54 AMMN

raportul unităţi ( căci fiecare dn aceste vorbr este deo-potrvă untară nc una neavând nevoe de un ajutor exterior spre a se unifica) ci după ntâietate. Întradevăr

nu n chip egal poate fi vorbire primă oricare dintre eleci afirmaţia e anteroară negaţiei prin simplitatea rostiriidat find că negaţia se iveşte prn adaosul particulei ne-gative iar n chip necesar subzistă dinainte ceea c primeşte adaosul faţă de ceea ce sa alcătuit pe bază de adaos.Aşa se face că şi Aristotel a spus cum că o primă rostireenunţiativă este afrmaţia, alta negaţia spunând acest"alta nu n legătură cu "o ci cu "primă .De aceea şi pare să aibă sens părerea lui Alexandru dinAfrodsia cu privire la enunţare părere ce nu dmite căeste vorba de un gen al afirmaţei şi negaţei Intrade-văr cum s ar putea n cele n care ncape un anterior şiun posterior ca predcatul comun acestora să fie gen ?

55 Ele s tau pe aceeaşi treaptă nu prn faptul că sunt enun-ţăr (fecare dintre enunţăr piveşte deopotrivă falsul şiadevăratul ) ci pe baza unui accident exterior cum estesimpltatea rostirii lor. Totuşi spuneau unii regula menţonată se aplică atunci când potrivt cu întreg predca-tul comun cele de sub el posedă un aspect prm şi unulsecund ceea ce se dovedeşe n chip felurit. Ac nsă atr-buind în general rostiri enunţiative afrmativul şi nega-tivul nu mai spunem că afrmaţia este prima formă deenunţativ şi negaţa a doua ci ce e prim şi ce e secundcu sa spus trebuie gândit pe baza simplităţi rostri lor

Intrucât Aristotel spune limpede că orcare din ros-tirile enunţiative dincolo de afirmaţie şi negaţie este una

doar prin conjuncţe cneva ar putea săşi pună problema ce trebuie spus despre un fel de vorbire ca "soarelefiind deasupra pământulu este zuă . Întradevăr această vorbre nu este simplă dar nici nu pare să abă nevoiede o conjuncţe pentru unfcarea ei. La aceasta trebuie



CMENA 55

spus că e CU neputnţă ca două enunţăr independente săfe împlette între ele în vederea producer unei vorbrunitare fără ca o conjuncţie să fie concepută în fapt Ast-fel cum ar putea da o combinţie fără o conjuncţie de legătură: "soarele e deasupra pământului independentrostt alături de "este zuă care ar fi independent ş el ?Dar adesea în realtate punem ntrastfel propoziţia regentă în contact cu conjuncţia încât prma să nu fie defe independentă în ce priveşte enunţarea ci virtua să conţină conjuncţa ; sau adverbul echivalent conjuncţiei

n această privinţă să se unifce cu propoziţia implicatăchiar dacă aceasta a rămas ndependentă aşa cum stau lucrurile şi în cazul propus Căci "soarele fiind deasuprpământului este ceva nedesăvârşt spre a da enunţare adar virtul conţine fe adverbul "când fie conjuncţia delegătură "dcă exprmând acelaşi lucru cu "atunci când

soarele este pe cer şi cu "dacă soarele este pe cer undefecare parte este mperfectă spre a alcătui enunţarea pro-pusă din cauza adaosulu conjuncţiei sau al adverbului ;este dec ca s cum lear contne în e însăs vrtual caîn "soarele fnd deasupra păântulu De ceea ş poateformularea să fie asmlată cu cele menţonate spre a dimplicaţa "este zuă

( Comentariu continuă până a finee tratatuui. )



mc v Dm,

cvâ ,fzf, )

A



Not espre Stephanus

Sehanus dn Aexanda - cum avea e nu a rîn eco a Vea e âng crea îra bzann Hera SIbrea ş râţarea eruu, în aceaeoc deen rdcarea cenreor a oroe în u rânda Aexandre Ven ac a înoţor a îrauu HerauSehanu e abeşe în aae de "roeor ecumenc

Du un orc ar o medc, rnd înre aee comenar a oera u Hocrae ş a u Gaenu Pe an ozoc, în aara omenaruu a are ara, ar ma cr comenar a: ş

Traducerea ee cu du edţa Academe dn Bern

vo XV area aa eda de Mchae Hayduck Bern 1885 Nu am g nc o raducere în an a n vreo b odern



ÎNCEPUTUL SECŢIUNII

Calul

p 6• Mai întâi trebuie stabilit ce este un nume şi ceeste un verb ai ce sunt negaţie, afirmaţie enun-ţare şi rstire ş .a m.d.

Lucrarea de fată are o ntroducere alcătută din ouăpărţi În prima prte se face enumerarea acelor aspectedespre care urmează să se trateze în secţiunea , apoi seînfăţişează o teoremă ; în partea a doua se expune o anu

mită analogie dintre cuvnte ş gânduri Enumerarea seface spunând că trebue ma întâi să se detemine ce esteun nume şi ce este un verb ai ce sunt negaţie, afirmaţie enunţare şi rstire Aceasta e deci enumearea; cât despre teoremă, ea este aceea că patru lucrurifiind în joc cuvintele scrise cele rostte gândurle şi lu-

crurile două dn ele sunt prin natură iar celelalte prininsttuire Acest lucru se arată în felul următor cuvintele scrise şi numele nu sunt aceleaş pentru toţ ; cele cenu sunt aceleaşi pentru toţi nu sunt prin natură deci cuvintele scrise şi numele nu sunt prin natură. Faptul că numele ş cuvntele scrise nu unt pentru toţi aceleaş serecunoaste dn ce urmează Intradevăr un fel de screre exstă la elni ş i altul la egipteni iar desigur cuvintelevorbite se comportă în acelaş fel : căci de unele nume sefolosesc elinii de pildă pentru cal ş câine de altele egipten ş romanii iar câte un alt neam de altele încă Da faptul că cele ce nu sunt aceleaşi la toţi nu sunt din natură c



6 HANU

prin institu este evdent şi as tfel : dacă întradevăr arfi prn natur ar trebui să fie la toţi aceleaşi căci naturaface peste tt aceleaşi lucruri Cât despre faptul că gân-

urile şi lucrrile sunt pentru tţi aceleaşi iar astfel prinnatură el e ident căci egipteanul nu are un gând despre cal iar lnul un altul ci acelaşi gând Şi la fel carealtate, ca nu este ceva pentru aceşta, ar altceva pentru alţi ci pntru tţi este acelaş ucru. Aşa încât aces-tea din urmă sunt prin natură, primele prin instituire Iar

aceste lucruri ni se înfăţşează în prima parte a introducerii. n a dua parte cum spuneam ni se expune o anu36v mită analgie între cuvnte şi gânduri, anume că, după

cum în cuget există câte un gând s implu, la care nu în-cape adeverire ş tăgăduire, ca de exemplu faptul de agândi pe Socrate fără nici o acţiune ori stare căci exstă

în schimb şi câte un gând compus, atunc când îl concep pe el ca săvârşnd ceva sau suferind ceva, la care s econsideră întrun fel fie adevărul fie falsul tot astfelşi în vorbire există cuvântul simplu la care nu e cazul săse considre adevărul sau falsul pe când la cea compusăunu dintre acestea trebuie luat în consideraţie Cu aces-

tea am înfăţişat şi partea a doua a introducerii iar capitou de faţă cu voia Domnulu sa încheiat

p 1 6 1 Mai ntâi Ceea ce e spus "ma întâi se ia încinci feluri lucru pe care am învăţat încă din Categrii,aici "întâiu trebuind să fie luat fie pe bază de timp fie

pe bază d ordine. Căci se asigură astfel o anumită ordine determinânduse în prealabil cele despre care urmeazăsă se trateze în secţiunea 1 . Dar e evident că şi timpul încare se tratează despre unee precedă timpul în care setratează despre altele.



CMNAR 6

p a 1 Stabilit Trebue şut că "a sabl o eză esespus în şase felur Se numeşe înradevăr "eză o con-cepţe ma strane a câte unu cunoscăor în maere de

flozofe aşa cum Heracl afrmă că toae realăţle sunîn mşcare ş nc una nu parcpă la sarea pe loc, în mpce armende socoea că fnţa e una Se numeşe teză şpoeza ca aunc când spunem "Să presupunem că pă-mânu e concepu ca un punct ş cenru al sfere so lareSe numeşe eză ş propunerea unu lucru ca de pldă :"fe luaă o lne de aâa lungme Se ma numesc ezeformele verbale ce sablesc ceva aşa cum le găsm la re-or ca de pldă "de căsăor "de navgat Spunem "lareor , înrucâ expres e reorce se deosebesc de celedalecce prn caracerul unversal al acesora faţă de celal lor Inradevăr flozoful daleccan enunţă unver-salul "dacă rebue [în general] să se căsăorească or să

lupe or să navgheze, pe când retorul spune "dacăaceasă femee or ala ese de căsăort Se numese ezăş obecul unu acord Fără îndoală puem spunecă răzvrăul poae mpune o eză cum declară laon în -gias "Dacă vre să mpu aceasa o Callcles auncmpune; căc a drepul. Aceasa înseamnă: "dacă vresă răstorn acordul ş premsee aunc făo Se vorbeşe de eză ş în cazul defnţor ; căc adesea se numesc 37eze, ca stând înanea demonstraţlor Trebue înra-devăr ca runghul să fe defn ş aba apo să se araece revne fresc prn sne anume că are unghurle egalecu două unghur drepe Ş la fel rebue ca omul să feîn prealabl defn ca asfel să se poaă ş ce revne în

chp fresc omulu. În cazul de faţă ese evden că Arsoel a lua pe "sabl în sens de defnţe, de vreme ceîş propunea să spună ce înseamnă nume verb ş celelale

46 d.



6 EHANU

Cât desre esenţ aşa cum neo spune adesea . . doarprin diniţie. Cci nu ne e ceva evident

p.6a .

Ce este un nume şi ce este un verb Unii şiaupus prblema în legtur cu ordinea acestora anume dece a pus numele înaintea verbului Noi afirmm c la pusca fiind ceva mai general, aţ de ceva particular ntra-devr vrbul e socotit nume dar numele nu verb Ccinsuş ristotel ceva mai jos spune "verbele înseş spuseca atare sun nume Astfel spunem adesea c laton sefoloseşt de nume frumoase el folosnduse ns nu numaide nume c ş de verb ori de alte prţi de vorbre. Iarîntrucât numele semnific existenţa şi substanţa, pe cândverbul acţiunea substanţei şi substanţa este anterioar acţiunii n chip firesc numele va fi rânduit naintea verbu-lui; cci aşa cum se comport lucrurile tot aşa fac şi

vorbirile asupre ns alţii au fost nedumeriţ pentruce şapte prţi de vorbire fiind el na menţionat decâtdou din ele n speţ numele substantivul] şi verbul.Dac sar spune c a fcuto pentru c singure acesteacombinate unul cu altul actuesc o vorbire de sine st-ttoare pe când celelalte nu sar greşi ; cci şi participiulş aşanumitul infintiv şi pronumele se combin întreele şi dau o vorbire de sine stttoare.

De pild pronmele şi verbul eu m plimb "aler-gtorul nainteaz toate verb ele la infinitiv "a filozo-fa nseamn a fi fericit No ns spunem c toate acestease raporteaz la nume ş verb dac ele posed locul subiectului atunci se consider "nume fie c sunt verbe,

particpii şi pronume sau ceea c consder drept nume37v grmtici De pild dac exist un nume [propru] care

psed locul subiectului ca n " Socrate este om drept ,

2 Lacună în manscris.



CMNAR 63

atunc Socrate este socott nume de vreme ce are loc desubect ; dacă nsă e un verb ca în "a flozofa înseamnăa f ferct atunc "a flozofa e socot de el nume. Dacă

e vorba de un partcpu ca în "alergătorul înantează char ş partcpul e socott de el nume La fel, dacă se ntâmplă să fe un pronume în joc, el are calfcarea de numeca în "eu mă plmb de vreme ce posedă locul subec-ulu. În schmb pe toate câe posedă locul predcatuuel obşnueşte să le numească verbe orce parte a vorb-r ar reprezenta ele, ca în "veuorul este substanăEl spune că substana e verb [atrbut], deş e nume în-trucât se enună despre predcat Despre alte păr de cu-vânt deale grămătcr na ma făcut menune deoareceele nu sunt păr prncpale de cuvânt c unele dntre ele ca adverbele nu semnfcă decât o relae a predcatulufaă de subect ca de pldă "merge frumos "vorbeşte

bne ş "respră în chp necesar Căc aşa cum în cazulcorăbe socotm scândurle păr însă cleul cuele ş proanele nu le socotm păr c elemente ce contrbue laînchegarea părlor tot astfel ş acelea nu sunt păr alevorbr c ale exprmăr faă de care ş rostrea e o parte.

p. a Ai ce sunt negaţie, afirmaţie În chpfresc el a pus numele ş verbul înantea acestora fndcăsunt ceva ma smple spune el Dar de ce a pus nfero-rul înantea superorulu în speă negaa nantea afrmae, afrmaa înantea enunăr ş pe aceasa înantearostr ? Declarăm că a procedat în chp fresc deoarecea făcut dn cele ce precedă începutul celor ce urmează.

Însă ntrucât trebua să ajungă la rostre el începe să tra-teze despre ea ma întâ spre a da contnutate învăăursale apo fndcă ş în defna enunăr menoneză ros-trea ar la rândul e enunarea o menonează o dată cudefna afrmae ş negae Cele adoptate în defna



264 HANU

unu lucru sunt consderate a f ma cunoscute decât lu-crul în vederea cărua sunt adoptate

Se şte că modurle de dvzune sunt în prncpal tre

3 anume a genulu în spec a întregulu în părţ ş a cu-vântuu omonm în dfertele lu sensur La fel sa admscă enunţarea este ma generală ş că se dvde în afrma-ţe ş negaţe ; dar trebue cercetat acum după care tp dedvzune o face Faptul că nu o poate face ca întregul înpărţ e de adms dn cele de ac ; căc se şte că dvzun-

le după întreg ş părţ duc sau la părţ de acelaş fel cumse dvde carnea în [bucăţ de] carne or oasele în oasesau la părţ dferte cum la dvde pe Socrate în braţepcoare ş cap ; ş se ma şte că părţle de aceaş fel prmesc nu numa numele ş defnţa întregulu dar ş peale lor între ele pe când cele deosebte nu. rn urmareenunţarea nu se poate dvde ca întregul în părţ nc dupămodelul părţlor asemănătoare nc după cel al părţorneasemănătoare După cele asemănătoare nu o face întrucât dvzunle char dacă prmesc numele întregulu(căc atât afrmaţa însăş, cât ş negaţa se numesc "enun-ţăr ), totuş nu prmesc numele ş defnţa una de laalta ; căc nc negaţa nu e numtă afrmaţe, nc afrma-

ţa o negaţe. nsă la fel nu prmesc nc defnţa una dela alta. e de altă parte enunţarea nu se dvde nc dupămodelul celor neasemănătoare. Sa spus întradevăr căacestea nu prmesc numele de la întreg nmen nu de-numete drept Socrate pcorul, capul sau mâna lu So-crate. In schmb ac cum am arătat atât negaţa cât ş

afrmaţa se denumesc enunţăr după numele întregulu.n concluze enunţarea nu se poate dvde în afrmaţeş negaţe ca întregul în părţ. Exstă în contnuare neho-tărâre dacă o face cumva ca genu în spec cum se parelu orfr sau ca un cuvânt omonm în dferte sensur



CMNAR 6

aşa cum a stabiito Alexandru Vom analiza pe cât posi-bil atunci când Aristotel defneşte pe fiecare din aces-tea argumentele celor doi exegeţi.

p. a 3 Ceea ce aare în glas Cele din glas a spusel spre a indica numele şi verb ele : cci acestea nu suntsunete pur şi simplu ci sunt în glsuire De aceea na sus"sunetele sunt simboluri ale srlor sufeteşti ci a spuscele din glas

p. a Şi ceea ce este în sis, al celr din glas e drept 38vcuvânt a spus ceea ce este în sis iar nu literele sau ele-mentele [silabeleJ întrucât litera înseamn mai aes tiparul şi caracterul încrustat cu spune poetul

Geaba te lauz acum; zdreltu-m-a talpa

(Ho X 388 [Mn, 82]),

iar în al doilea rând înseamn glsuire şi materie [a cuvântului]. Silaba la rândul ei însean dup o prim de-fniţie ş i în chip principal, glăsuire şi materie de pildputinţa ca aceste silabe s se alture şi s exprime cevaori nu ; dup o a doua defniţie înseamn caracter Pen-tru ca lucrul s nu fie discutabil el na spus nici silabnici liter, ci ceea ce este în scris întradevr ce e scrisadic însuşi tiparul, este simbo al nuelor Gsuirea nue aşa ceva cci ea este o parte a cuvântului Acestea lespune filozoful Ammonius. Dasclul nostru declar c

Aristotel sa folosit de "cele scrise spunând aşa în locde litere întrucât scrisul nu este dat înc. Dar ceea ce nuexist înc, cum ar putea deveni simbol pentru vreun lu-cru ? şi în al doilea ând de unde se poate arta c literaînseamn în chip principal un lucru în al doilea rând un



66 HANU

alt lucru şi că silaba face invers ? n fapt nici unul din-tre filozofii şi exegeii mai vechi na spus aceasta nici Alexandru, nici Porfir

p. 1 6 6. Cele entru care tate acestea sunt dintru n-� eut semne rerezintă stări de cuget aceleaşi entru tţiIn prim rând, a spus el, numele şi verbele sunt seme alegândurior, de aceea în al doilea rând sunt şi semne ş alelucrurilor Dinre acestea patru unele nu fac decât săaducă la cunoşiă, precum cele scrise, altele doar suntaduse la cunoştnă, cum se întâmplă cu lucrurile, pe cândaltele şi vestesc şi sunt vestite cum fac gândurile şi cu-vintele. Ele vestesc pe cele de diaintea lor fiind vestitede cele de sub ele. De pildă gândurile, de vreme ce suntsecunde faă de lucruri dar prime faă de cuvinte şi s crisvestesc lucrurile, dar sunt vestite de cuvinte şi de cele scri

9• se La rândul lor cuvintele vesesc lucrurile şi gânduriledar sunt vestite de cele scrise. Insă nici lucrurile nu vestesc ceva vreodată, de vreme ce nu le e nimic anteriornici cele scrise nu sunt vestite de ceva de vreme ce nuau nimic după ele. Şi lucrul este cât se poate de firesc;căci trebuie s ă existe mai tâi calul d e pildă ş i astfel gân-dul asuprăi după gândul calului numele iar după numecele scrise, dacă general există lucruri s crise.

p 1 6 7. Iar luurile entru care cele din urmă suntsimilitudini, dintru nceut sunt aceleaşi Trebuie ştiut căa denumi gândurile ca fiid similitudini ale lucrilor pecând numele simboluri ale gândurilor. Similitudinile şi

simbolurle diferă prin aceea că imaginea asemănătoareredă pe câ posibil lucrurile precum imaginea lui Socra-te chipul zugrăvit reproduce pe cât poate însăşi na-ura caracteristică a ui Socrate cum este el cu nasul teşitcu privirea saşie chel şi cu alte trăsăuri pe cât e cu putină



CMNAR 67

să fie redat şi să semene cu Socrate. Dar simbolul nu eaşa. De pildă putem să dăm un simbol al războiului cumvrem noi înălţând focul sau bătând din scuturi şi în alte

feluri de acest so i ; în schimb asemănarea nu poate fi re-dată d pictor întrun fel ori alul ci aşa cum este mo-delul. In chip firesc deci şi în cazul gândurilor el a vorbitde asemănare, dat fiind că e cu nepuinţă ca unul să con-ceapă calul întrun fel iar altcineva întralt fel ; pe cândla nume, de vreme ce se întâmplă ca eu să s emnifc în-trun fel şi printrun nume lucrul iar altcineva printrunalt nume este firesc ca el să fie simbol.

p 1 6 9 Duă cum în cuget gândul este lisit uneride adeverire sau falsitate Aci avem a doua parte a intro-ducerii în care, după cum spuneam, el ne dă o analogieîntre cuvinte şi gânduri Analogie se numeşte asemăna-

rea raporturilor dintre ceva şi atceva ca între gândul simplu şi cuvântul simplu. Căci aşa cum la gândul simplu 39 v

nu există adevăr şi falsitate la fel şi la cuvântul simpluşi după cum în gândul compus exis tă întru totul adevărşi falsitate la fel şi în vorbirea compusă Aci are deci locanalogia aceasta .

p. 1 6 1 . Ce e fals şi ce e adevărat artă asura îmbinării şi diviziunii Trebuie ştiut că el numeşe îmbinareafirmaţia deoarece leagă predicatul de subiect iar divi-ziune negaţia deoarece desparte predicatul, prin "nu ulnegaţiei de subiect.

p. 1 6 14 De ildă cuvântul de " m sau cel de "alb Trebuie stiut că "alb este un nume si unul cu cazuri, şi totuşi el la luat pe acesta în loc de verb. Spuneam întradevăr că atunci când ceva deţine locul predicatului,fie că e nume ori verb se numeşte verb.



68 HANU

p 1 6 1 8 n chi simlu sau duă tim Simlu numeş-e el timpul prezent pe când duă tim numeşte timpulin urul prezentulu trecutul şi viitorul Aceste lu

ruri sunt n capitolu l de faţă.Calul 2 DSPR NU

p 1 6 1 9. Numele este glăsuire semnicativă e bazăde cnvenţie, fără indicaţie de tim n care nici arte

izlată nu este semnicativă entru ce a pus nantea verbului umele am nfăţşato arătând ş cauza Cât despre nume el l defineşte adică l descrie n felul următor :ume este glăsuire semnicativă e bază de cnvenţie fără indicaţie de tim, n care nici arte izată nue semnicativă Astfel numele de "Socrate să spunem,

este un cuvânt semnifcatv prin convenţe adică e prinnstituire şi e fără indicaţie de timp ( căci nu arată tmpul),iar o parte izolată a lui d e pildă silaba S sau silaba cranu semnifcă nimic Vom analiza deci ce contine fiecareaserţune a defnţe Astfe el a pus "glăsure drept genn sine glasul nu este gen al numelu pentru că numeleeste prn nstituire, pe când glasul e prn naură ; e cu ne-putnţă ca n cazul genuror şi al specilor unele din elesă fie prin natură, altele pri instiuire nsă el a luat glasuldrept materie atunc când la făcut analog cu genul ; căciaşa cum am văzuto adesea, materia e analoagă cu genul,

40 e când o formă anumită sau o spece este analoagă cudferenţele consttutive. Aşadar după cum spunem că "te-

ors ul este un lemn trastfel prelucrat şi facem descrerea pe baza materiei şi a formei, aci el a luat glasuldrept gen ca fnd matere a numelui iar expresia de" semnficativă şi restul drept diferenţe specifice deose-ind un astfel de glas de sunetele fără semnificaţie atât



CMNAR 69

nearticulate cât şi articulate nearticulate şi semnificativeca de pild zgomotele simple sau ltratul câinelu artculate ca de pld "centaur "bltur şi cele de acelaş

fel. Pe bază de cnvenţie ns e spus n loc de "prn nsti-uire Cci egiptenii aveau obceiul s exprime prn unelenume lucrurle eln prin altele ş alţi ntralt fel Amvorbit despre ltratul câinelu spre deosebre de alte an-male ntradevr si tratul cânelui este un sunet dttorde înţeles ( el arat fie prezenţa preten lor, fie pe a stri

nilor) numa c nu e unul prin convenţie câini nu auczut de acord ca "la aparţia cuva strn s trm Înce priveşte pe fără indicaţie de tim la spus din pricinaverbelor; cc cuvântul de "om nu ndic tmpul. Unins au avut nedumerri întrebânduse ce e de spus despre cuvintele ce implc tmpul ca : "de eri, "de astzi ,"d e asear "de anul trecut ; cci de ast dat e e semnfic tmpul Cum a putut deci spune c numele sunt[toate] fr indicaţie de timp ? Faţ de aceasta vom spune ce afrm flozoful orfir cum cfără indicaţie de timtrebuie luat aci ca: nesemnificând "în plus timpul. Întradevr verbele nu semnific tmpul c l semnfc nplus. Astfl "lovesc şi "sunt lovit n afar de aceast

acţune svârşt şi suferit, ma semnifc ş timpul pre-zent iar la fel se ntâmpl n cazul celorlale tmpur aleverbulu ntral vtorului ş i al trecutulu. Numele tem-porale menţionate nu semnifc n plus, o dat cu tmpulceva, vreau s spun o acţiune svârşit or sufert.

p. 1 6 . În care nici arte izlată nu e semnifica-tivă e drept cuvânt a spus acest lucru Cci dac izo 40

ez dn cuvântul de "casa pe ca nu semnific ceva cear f o parte dn cas Iar lucrul acesta e spus spre deo-sebire de vorbile ce nu posed verb, ca



70

EHANU

fricit Agammnon tu pin d noroc i d daruri

Ho. 182 unu 181])

Zus părnt tu Paas Atna tu bus Apoon

Ho 371 urnu 363])

Jur p toagu acsta

Ho. I, 234 [urnu 231])

Căci aici figurează aceleaşi ucruri : există şi voce şi sensşi convenţie şi lipsă de timp nsă partea separată aci sem-nifică ceva fie calitate fie existenţă fie altceva de acestsoi . Prin urmare în opoziţie cu astfel de vorbiri a şi spus

el : "la care una dintre părţi zolată nu semnifică nimic .A spus nimicrin el însuşi din cauza formelor ca "nonom .Căci şi aci figurează toate celelalte ; însă de vreme ce nuse pune în joc o natură determinată nu e vorba de nume :expresia suprimă ceva anumit punând în joc în schimbmulte altele s au chiar infinit de multe şi nedeterminate.Dar el a precizat în chip excesiv cum că o parte a nume-lui izolată nu semnifică nimic. Căci dacă nici în numelecompuse ca de pildă în "Kallippos şi "vasuldepiratpartea nare sens ar putea totuşi încăpea impresia şiiluzia că părţile izolate înseamnă ceva cum în "Kallip-pos partea (h)ippos izolată înseamnă calul şi fiinţa cenechează iar în "vasul de pirat partea finală [în l imba

greacă] înseamnă ceva căci "vasul de pirat este tipu naveihoţilor de mare pe care o menţionează şi Escne spunând :"sa urcat în vasuldepirat dacă deci în aceste cuvintecompuse partea izolată nu înseamnă nimic cu atât maimult nu va nsemna în numele simple. Întradevăr aşa



CMENAR 7

cum "ippos nu însemna nimic în compunere tot astfel d esprins fiind de întregul propriu chiar dacă dă im-presia că are sens ând e rostit ca o parte totuşi nu

semnifică nimic. In cele de faţă e vorba de descriereanumelui ; cele ce sunt cercetate în plus le vom afla cu voiaDomnului pe unele în cadrul expunerii de faţă pe alte 4 1

le în cadrul altei teorii

p. 1 6 1 9 Numele este Sa pus problema din ce pri-cină după ce a discutat în Categrii despre cuvintele sim-ple discută aci din nou despre ele ; căci numele şi verbelesunt cuvinte simple Afirmăm deci cuvânt simpu numeverb expresie termen acestea cinci nu se deosebesc dupăsubiect diferenţa lor având loc numai după relaţie; depildă "om este considerat cuvânt ca fiind dătător de în-ţeles pentru ceva nume ca fiind subiect verb ca fiind pre-

dicat [atribut] expresie ca arte a unei propoziţii termenca o parte a silogismului. In Categrii el a discutat nu-mai despre cuvintele simple ca fiind dătătoare de înţelespentru lucrurile simple nepreocupânduse dacă este vor-ba de nume verb expresie ori termen ci doar cuvânt cuînţeles. Aici în schimb discută despre cuvinte ca părţi alepropoziţii lor ca predicate şi subiecte pe când în Analitice ca despre părţi ale silogismului.

p 1 6 7 Pe de altă arte este rin cnvenţie căci niciunul dintre cuvinte nu există rin natură Sar putea în-treba cineva : cum poate spune Aristotel aci că nici un cuvânt nu există rin natură Platon pare să spună înCratyls că numele sunt prin natură Trebuie deci ştiutcă "prin natură se spune în două feluri iar în două şi"prin instituire . Se numeşte întradevăr "prin naturăceea ce este produs de natură aşa cum numim produs alnaturii ochiul nasul urechea piciorul ; însă de asemenea



EHANU

se numeşte "prin natură şi ceea ce e adaptat la ceva caatunci când spunem despre cal că se foloseşte pentrumers de picioare iar omul pentru cele de sus de ochi

adică de putinţa lor de a privi în sus sau despre Arche-laos ce are un caracter de conducător spunem că e o fireprinciară ori că e capabil să cârmuiască. Aşa deci se spuneîn două feluri "prin natură : fie drept ce e produs al na-turii fie drept ce există în chip armonios în cazurile men

41 ţionate . ceea ce nu se deosebeşte de al doilea înţeles allui "natura decât pentru că e spus dea dreptul şi în-tâmplător. Insă Cratylos a socotit numele "naturale po-trivit cu primul înţeles pe când Diodor nu lea socotitnaturale ci prn instituire iar aceasta după al doilea înţeles după faptul dea fi în chip direct şi accidental. Deaceea el a înţeles să dea copiilor săi nume de conjuncţiispunând unuia "Deoarece altuia "Aşadar E limpede

însă că nc unul dntre ei nu are dreptate În schimb So-crate rânduind vorbirea a spus că numele sunt prin na-tură nu după primul înţeles al lui "natural nici dupăal doilea al "instituirii . [ci după al doilea al lui natural] ceea ce este acelaşi lucru cu înţelesul prim al insti-tuirii Că din natură nu pot fi numele este evident dinfaptul omonimiei şi al preschimbării între ele a numelorprincipale ca şi din polinimie din faptul existenţei lim-bilor sau al oamenlor surzi din naştere. Căci dacă numelear fi rin natură atunci ar trebui ca numele rinciale sănu se schimbe de pildă ca Paris să nu fie numit şi Ale-xandru Pyrros N eoptoem sau Aristocles Platon Platonnuminduse mai întâi Arstocles . Însă nici nu ar trebui

ca un acelaşi lucru să aibă mai multe nume aşa cum sabiespadă paloş sunt spuse cu privire la un acelaşi lucru. Darcum să susţinem că şi omonimele în rândul numelorsunt naturale ? La fel s lmbile arată că numele nu suntnaturale : ştim întraevăr că un acelaşi lucru este de



CMENARI 73

numit în chipuri diferite potrivit cu specificu lmbilor ;căci "fiecare limbă este a altora spune poetul (Il ,804) Pe deasupra şi surzii din naştere dezmint aceasta

cuvântul simplu şi din natură precum şi numele şi verbele Din toate cele de mai sus a devenit evident că numelenu sunt prin natură (căci ar trebui ca surzii din naştere săosede cuvântul smlu de la natură recum ş numele sauverbele) potrivt cu primul înţeles al lui "natural Dar nicdupă al doilea înţeles al lui "prin instituire nu pot fi eleadică în chip direct şi accidental Aşa ceva este evdentdin faptul că se instituie nume Căci nu fără rost au in 42

stituit numele cei ce au făcuto ci întru totul după o ra-ţune şi potrivire Pentru ce de pildă au numit omul omşi nu cămilă iar pe aceasta cămilă şi nu om ? Există unele motive pentru care s au folosit aşa de nume legiuitorii lor char dacă noi nu cunoaştem etimologile tuturor.

p. a 31 Căci nu e vrba nici de rstire nici de negaţie El spune că nonom nu este nici negaţie nici ros-tire. ntradevăr rostire [propoziţie] nu este întrucât rostirea constă din cel puţin două expresii. Dar nu e nicnegaţie întrucât orice negaţie şi afirmaţie în general indi-

că fie adevărul fe fasul Această expresie însă nu indicăpe nci unul din ele Aşa se încheie capitolul

Calul 3 cu va Dmnulu

p. a 33 Cât desre al lui iln sau " lui iln şi

cele asemenea lr ele nu sunt nume, ci cazuri ale nume-lui Este obceiul să se cerceteze aici de către interpreţicu privire la aşanumitele cazuri de către grămătici dacăsunt patru s au cinci Adepţii stoicilor şi aproape toţi ceicare cercetează ştiinţa gramatci socotesc că sunt cinci



74 HANU

cazurile numind deci caz şi aşazsul caz direct [nominatvul] Dacă însă sunt întrebaţi cum se poate vorbi deun "caz drect ei răspund spunând că este drect prn

aceea că direcţonează ândrea şi o fac drectă ca de pl-dă "Socrate se pmbă ; i ar caz e numt deoarece a "decăzut dn ând. Aşa se petrece în cazul condeului carea căzut dn mână ş sa aşezat drept căc se spune de-spre el ş că a căzut ş că stă drept Dar faţă de acesteaadepţii peripatetismulu afrmă "În felul acesta au de-căzut dn ândul smplu nu numa numele c ş verbeleş toate părţile de cuvânt. Aşadar ar urma că toate părţile de cuvânt sunt cazuri ceea ce e absurd ş combătutde ipotezele voastre. Dacă acest lucru e absurd atuncitrebue preferată părerea perpatetcienilor cum că exis-tă patru cazur ar cel drect să fie socotit numele în

42 suş] . Arstotel afrmă că acelea se deosebesc de nume prn

faptu că numele întovărăşit cu " era sau "este sau "vaf dă întru totul ceva adevărat or fals pe când celelaltenu. Însă "este sau "era sau "va f asa cum a ind-cato flozofu Porfir se rostesc numai î cazul verbelor ce exprmă existenţa în cazul altora nu Şi celelalteverbe puse fnd lână cazur dau astfel ceva neconsis-tent "Al lu Socrate mere nu înseamnă nimic. Aceastaîl face pe Porfr] să înfăţşeze ac şi prncipiul stoicilorcum că predcatul a ceva sau al unui nume se enunţă saudespre nume direct sau despre caz Dacă se enunţă de-spre nume alcătuieşte fe o vorbre desăvârştă fe unanedesăvârstă ; iar dacă alcătueste o vorbre desăvârsităei îl numec enunţabil sau atrubl. Întradevăr s e de-

numeşte acelaşi lucru prn ele şi e evidentă cauza căci"enunţabil e îl numesc deoarece se enunţă ş se predcădespre subiect atribubl deoarece se atrbue ca de pildămersul lu Socrate Dacă însă predicatul nu face desă-vârştă vorbrea se numeşte un paraenunţabl sau un



CMENARI 75

paraatribuibil ca în Socrate ţine la căci lipseşte la cine Dacă invers se enunţă despre un caz fie se face ros-tirea desăvârşită . (nu este mai pţin enunţabil ca lui

Socrate îi pare rău; fie nu face rostirea desăvârşită şiatunci ei îl numesc mai puţin decât paraenunţabil saumai pţin decât paraatribuibil ca în cazul "lui Socrateîi inspiră grijă ; căci lipseşte cine ca de pildă Alcibiadesau un altul Asadar definitia cazurilor e dată astfel : celelalte cum s spus înovărăşite cu este "va fiera nici nu adeveresc nici nu tăgăduiesc. Unii se în-treabă din ce pricină nu a dat de la început întreaga de-finiţie ci a adăugat abia apoi pe nonom adică numelenedeterminat şi cazurile Vom spune : dacă nume înseamnă mai multe lucruri la Aristotel (căci arată şi cazul di-rect şi cazurile propriu zise şi numele nedeterminat şiverbul şi subiectul el lea indicat pe acestea spunând

cuvânt semnificativ pe bază de convenţie în capitolul5 iar adăugând că nu semnifică în plus timpul a exclusverb ele celelalte însă rămânând în speţă numele nedeterminate şi cazurile La fel prin spusa introducând o na-tură determinată a exclus numai numele nedeterminate ;în sfârşit spunând apoi : şi ntovărăşinduşi pe era esteva fi adevereşte s au tăgăduieşte a îndepărtat cazurileAstfel definiţia completă a numelui este aceasta : "cuvântsemnificativ pe bază de convenţie nesemnificând în plustimul la care nici una dintre ărţi nu este semnificati-vă separat introducând o natură determinată iar împreună cu era este şi va fi adeverind sau tăgăduind . Faţăde aceasta Galenus declară că nu e vorba de o definiţie

chiar ci de un discurs E însuşi defineşte numele astfel :"cuvânt semnificativ pe bază de convenţie al unui gândsimplu . Numai că această definiţie nu se potriveşte doarla nume ci şi la vorbire şi la alte părţi de vorbire Astfelcă nu se poate face o vină lui Aristotel pentru faptul



76 HANU

că a trebuit să înfăţişeze definiţia numelui prin mai multe cuvinte. În acestea constă expunerea despre nume

p . a 33. Cât desre " a lui iln sau " lui iln icele asemenea lr ele nu sunt nume ci cazuri de ale numelui Cazuri numesc filozofii toate derivările formările transformările iar nu numai acele derivări denumitde grămătici "oblice . Căc pentru filozofi justul în chijust cel mai just s au mai just şi toate cele asemănătoar

sunt cazup. b Dar desre el este vrba [despre nume]

când celelalte sunt la fel Aristotel a luat procedeul acesta din rândul obiceiurilor ateniene. Era întradevăr obiceiul la ei ca la un vot cuprinzând o parte din conţinutulunui vot anterior să s e spună în cazul celei dea doua votări "în ce priveşte celelalte la fel în schimb propun caDemostene să fie încununat în teatru în cazul că s e în-tâmpla să fie vorba de un vot asupra lui Demostene Iar

43 acest ucru îl făceau ca să vorbească cu măsură. Aşa a fă-cut şi aci Aristotel spunând "Vorbirea despre caz saudefiniţia lui în celelalte privinţe este la fel . Trebuie însă

adăugat despre cazuri că "întovărăşindus e cu era esteşi va fi nici nu adeveresc nici nu tăgăduiesc . Acestelucruri sunt în capitolul de faţă.

Calul cu va Dmnulu

DESPRE VERB

p. b Verb este cuvântul care semnicând n lustimul şi neavând nici arte desrinsă semncativ estestatrnic semn al celr suse desre altceva



CMENARII

Definita verbului este gândită asemănător cu definitia 'numelu Intradevăr definiţia verbului este următoarea :"cuvânt semnifcatv pe bază de convenţie s emnificând

în plus tmpu a care nic o parte nu e semnifcativă se-parat ş care ntroduce o natură determinată Aristotefiindcă era ubtor de concziune a lăsat deoparte unelelucrur câte reveneau în comun numelui ş verbuluiadăugând numa în ce măsură dferă numele de verb ad-că faptul de a semnifica n lus timul. Însă ce este fap

tul de a semnifica în plus tmpul la ş lămurt din analzadefinţei numelu Iar dacă acestea stau astfel atunc dece a mai adăugat şi altceva comun în speţă "la care nico parte nu e semnificatvă separat ? De pildă dacă sesepară câte o slabă e a nu semnfcă nimic ca parte ; araceasta nu numai la verbe simple dar ş la cele compuseca de pldă "transcriu. Răspundem cum a spus Porfr că el a adăugat aceasta din cauza vorbrlor acătutedin verbe. Căci în ce prveşte alte aspecte ele se comportăla fel sunt ş cuvânt ş pe bază de convenţe şi semni-fcatoare în plus de timp. Însă partea lor zolată semnfcă ceva ca de pildă în "a filozofa înseamnă a fi ferct .Întradevăr în chp izolat ş i " a filozofa şi " a f fercit

şi "înseamnă semnifcă ceva prn sne în speţă o acţune sau o stare În cazul verbului însă nu e aşa Apo 44 adaugă şi pe cele mplcate de verb anume că verbul estes imbol şi dătător de înţeles pentru cele ce se spun despreun altul în speţă simbol al acţiuni şi stării. De pldă "lo-vesc semnfcă o acţiune sunt lovt o stare ş [semn-

fcă] faptul că sunt neîncetat spuse despre altceva fedespre un subiect când sunt enunţate în chip snonmicca în "a se plmba înseamnă se mişca sau "a flozofaînseamnă a f frcit fie ca find în sub ect de pildă 5crate se însănătoşeşte . În afară de acestea se nvocă şi



78 EHANU

altele ce par a fi verbe dar nu sunt ca de pildă cele nedeterminate cum ar fi nu se însănătoşeşte "nu se plim-bă Şi el aduce motivul pentru care nu le numeşte pe

acestea verbe spunând că ele se potrivesc la fel şi în cazulcelor nereale ca de pildă "centaurul nu însănătoşeşte So-crate înlătură însă şi cazurile. Iar prin cazuri [aci] de-numeşte verbele ce semnifică timul din jurul rezentului.Poate însă că nici pe acestea el nu lea socotit verbe cu ade-vărat din pricina nedeterminării de vreme ce în cele de

ma i jos el spune că şi verbele sunt semnificative ; căci elesunt nume iar despre nume sa arătat că sunt s emnifi-cative. Dovada cea mai bună cum că ele sunt semnifica-tive spune el este faptul că pe cel ce are gândul unui lucru(de pildă a ce anume face Socrate aflând de la cineva căface interpretări sau stă sau se plimbă) verbul îl fixea-ză în ce priveşte gândul său nesigur şi schimbător i ar celce ascută obţine o determinare el însuşi. Căci dacă ver-bul nu ar semnifica ş i indca ceva nu sar petrece acestlucru. Deci ele semnifică ceva însă nicidecum adevărulşi falsitatea (adică afirmaţa şi negaţia) doar dacă nu s esubînţelege din afară ceva în plus fie un nume pur ş i sim-plu fie un verb. Lucrul acesta însă el îl stabileşte prin ex-

ces : întradevăr dacă ver ele principale cele ce indicăexistenţa şi la care se reduce orice verb nu semnifică ade-vărul şi falsitatea cum de pildă "era "este "va fi ş i însăşi fiinţa de unde ele sunt derivate nu sunt indi-catoare de adevăr ori fals cu atât mai mult celelalte ver

44 be nu le semnifică De pildă dacă cineva spune "fiinţă ca

atare de nenumărate ori s emnifică ceva de natura exis-tenţei dar nicidecum adevăr sau falsitate. Afară doar dacănu semnifică prin unele adaosuri o sinteză şi o propo-ziţie sinteză ce e cu neputinţă de gândit fără elementelesintetizate cum sunt cele ce intră împreună în combinaţie



CMENAR 79

Din nou cum neam întrebat în cazul definiţiei nume-lui pentru ce anume nu nea transmis de la început de-finiţia deplină a numelui ne întrebăm şi aci pentru ce

nu a transmis definiţia deplnă a verbului aşa cum sunăea "verbul este un cuvânt semnificativ aducând în plustimpul şi introducând o natură determinată dar numaitimpul prezent ci a adăugato mai târziu Vom răspun-de că verbul e spus în mai multe feluri şi el : atât dreptceea ce prin el însuşi semnifică în plus timpul cât şi dreptpredicat în propoziţii ca şi la rândul lor cazurile ver-bului şi verbele nedeterminate. Prin afirmaţia că este "cuvânt semnificativ pe bază de convenţie el a dat de înţelespredicatul din propoziţii char dacă e vorba de un nume ;căci acesta nu semnifică în plus timpul. Însă prin afirmaţia : "semnificând în plus timpul el a exclus numele. Şidin nou în continuare cu "introducând o natură deter-minată a exclus verb ele nedeterminate iar cu "intro-du când timpul prezent a exclus cazurile verbelor. Acestea sunt cele cuprinse în argumentarea despre verbşi în teoria de faţă.

p. b 7 Şi este statrnic semn al celr suse cu rivire

la altul Pe "s tatornic la adăugat pe drept deoarece şinumele poate fi spus despre ceva dar nu întotdeauna cade pildă "Socrate e drept . Aci "drept este spus întra-devăr despre cineva în speţă despre Socrate dar nu în-totdeauna ; ba se întâmplă ca despre numele în chestiunesă se enunţe un altul ca atunci când spunem că "drep-

tul este folositor . Dar cum ? Nu este oare şi verbul unsubiect în spusa că "eu lovesc este verb "a fi sănătoseste a avea o dispoziţie "a umbla înseamnă a se mişca ?Răspundem că aci verbul este în locul numelui Întrade-văr verbele au şi o natură proprie sunt şi dătătoare de



80 EHANU

înţeles a ceva. Ele semnifică în fapt acţiuni şi stări, cum45 sa spus, iar natură proprie au în sensul că, de pildă, re

prezintă cutare parte de vorbire Căci în afirmaţia că "eu

lovesc este verb, "lovesc reprezintă numele acţiunii nseşi a verbulu respectiv În schimb în afrmaţia că e simbol e limpede că reprezintă un semn al acţulor şi stărlor

p 1 6 10. Şi înttdeauna este semn entru ele existente Acest lucru nu e adevărat există n fapt şi substan-

ţele Fireşte că, n această privinţă, acelea dintre cpi careconţin pe "pentru cele spuse despre un altul exprimămai bine lucrul . Căci există şi substanţele, iar verbele nusemnfică substanţa

p 16 21 Dar verbele nu semnifiă înă daă luruleste ri nu ucrul e exprimat de el eliptic, atât aici, câtşi în cele ce urmează îndată Căci ar fi trebuit să spunăasa "dar cum că este adevărat ori nu, aceasta nu e ncăevident . Ceea ce nseamnă că nu reprezintă o afirmaţieşi o negaţie. V erbele semnifică întradevăr ceva în general, ca de pildă o acţiune sau o stare. Dar nu alcătuiesc o afirmaţie ori o negaţie în sânul căreia e considerat

adevărul ori falsulp 1 6 24. Întradevăr, în el însuşi nu rerezintă ni

mi; însă indiă în lus sinteză e are fără mnentenu ţi nee Iată că şi aci lipseşte, n ce priveşte for-mularea, adevărul ca şi faptul de a alcătu o afirmaţie ori

o negaţie. Cât despre indiă în lus la spus n loc de"semnifică laolaltă. Căci în "Socrate este existent, So-crate reprezintă numele, ar "este verbul. În afară deacestea care anume fiintă este sau adevărată, sau fal-să În acestea constă caitolul.



CMENAR 8

Calul 5

DSPR RSTIR (PRPZIŢI)

p 1 6 26 Rstirea este glăsuire semnificativă şi cnvenţinală, n care unele dintre ărţi sunt semnificativeizlat, ca arte de vrbire nsă, nu ca afirmaţie

Am dat dnante justfcarea ordne n baza cărea nntroducere, el a făcut enumerarea pornnd de la cele n-feroare, n speţă de la elementele ma partculare, pre

a nchea la rostre ; ar acum el ncepe cu rostrea Insăprocedează aşa deoarece n defnrea enunţatlu men-ţonează n contnuare rostrea Iar rostrea o defneşten felul următor ea este glăsuire semnificativă şi cnvenţinală n care unele dintre ărţi sunt semnificativeizlat, ca arte de vrbire nsă, nu ca afirmaţie Desprerostre a tratat ş ma nante, arătând ndeajuns n ce felse spune că vorbrea e rostre Dar rostrea este ş sem-nfcatvă, ar el nsuş lămureşte că e aşa pe bază de con-venţe Cât despre câte o parte a rostr, zolată, ea estesemnfcatvă ca spusă, dar nu ca afrmaţe Iar acest lu-cru e evdent, ca de pldă n "Socrate umblă Căc "umblă ş "Socrate, fecare fnd câte

o parte a propozţe,

reprezntă n chp zolat o spusă Insă n cazul numelorş al verbelor nu se ntâmplă aşa ceva părţle zolate nusemnfcau nmc Totuş, de vreme ce a adăugat ca artede vrbire nsă, nu ca afirmaţie s ar putea pune proble-ma greşt n legătură cu propozţle compuse, ca "Socrateumblă ş Platon dscută sau "dacă se află soarele dea-

supra pământulu, atunc este zuă, de ce se spune că păr-ţle lor nu reprezntă afrma Vom răspunde pe scurt,la aceasta, că el a defnt doar vorbrea smplă Cât de-spre cnvenţinală cum am spus, el nsuş lămureşte lucrurle, nlăturând un slogsm ce sar desfăşura astfel



8 EHANU

vorbrea sar putea spune este un organ al capactţ noastre de exprmare, care e natural; orce organal une capactţ naturale este el însuş prn natur ; aşadar

vorbrea e pe baz de natur. No acceptm premsa ma-jor, cum c orce organ al une capactţ naturale îngeneral este ş el natural, ca de pld ochul, ce ţe defacultatea de a vedea, urechea ce tne de cea de a auz,nasul de cea de a mros ş braţul de cea de a apuca nschmb, nu vom accepta prma prems, care afrm cvorbrea e un nstrument Cc ea nu e un nstrument alfacultţ noastre de a cuvânta, c este tocma produsul,aşa cum e dansul faţ de mşcare Ins nu e cu neputnţnc ca, dn alt punct de vedere sspunem c este şnstrument, atât natural, cât artfcal. In defntv ostaşulse foloseşte ş de nstrumentele naturale ale fnţe sale,ca de pcoare, braţe ş celelalte, îns în acelaş tmp s e

foloseşte de nstrumente fabrcate, ca de sabe, lance, scutş zale. a fel dec ş vorbrea este atât nstrument, cât şprodus, anume produs al facultţ naturale, dar organ

46 al cele de exprmare. Iar nstrumentele facultţ naturale sunt plmânul, traheea, gâtlejul, pe când organe alelmb vorbte sunt buzele lmba, dnţ ş celelalte. Ast

fel c, char dac vorbrea e organ, nu este al facultţnaturale, c al lmb vorbte, care este prn nstture Fap-tul c vorbrea nu este prn natur, c prn nstture, sevdeşte dn prţle vorbr ; cc în multe felur sa ar-tat c prţle e, numele ş verb ele, sunt prn nstture.Dac îns prţle sunt aşa, e evdent c ş întregul este

De vreme ce aceast defnţe se potrveşte în cazul or-cre vorbr, în speţ în cazul celor cnc tpur de ros -tre ( cc la el e atât vorbrea este cu sens, cât ş parteazolat semnfc ceva), Arstotel desprnde rostrea enun-ţatv dn rândul lor, despre ea fnd acum vorba, ş spunec "rostrea enunţatv este cea în care are loc adeverrea



84 EHANU

neputnţ ca enunţarea s fe un omonm ş s se dvdomonmc în afrmaţe ş negaţe ; cc ncodat nu se aun cuvânt omonm în defnţa sau descrerea a ceva, aşacum nmen nu spune "lmb defnnd sau descrnd e-stura încltmnte sau câne vetutorul ltrtor. Ac însl spune c'face o enunţare atât efnnd afrmaţa, cât şnegaţa. Aşa încât enunţare a ar trebu totuş s fe gen alafrmaţe ş al negaţe, ar nu cuvânt omonm, dn prcna nvocat. Dar c dvzunea nu are loc nc ca a în-tregulu în prţ, ş acest lucru se dovedeşte ac, dup cum

nu are loc nc potrvt cu vreun alt mod de dvzuneRmâne dec s nvocm un mod, ntermedar, care se nu-meşte cel pornnd de la unu ş tnzând spre unu. Întra-devr ac se adopt aspectul comun, în descrerea unorasau altora De pld, ce este comun în ce prveşte nczavnelor ş almentaţa ? Vom spune c este de a f un mj

4 loc de însntoşre dup avzul cuva, s au de a f o cau-z efcent a sntţ. a fel ş ac, numm afrmaţa şnegaţa afrmr, fr s rezulte nmc nepotrvt Trebueîns condamnaţ ce care, în loc s adopte de ce st la mj-loc vreau s spun dvzunea ce porneşte de la un lucru , adopt unul dntre extrem. Acesta este un modntermedar faţ de dvzunea genulu în pec ş de cea

a cuvântulu omonm în dferte sensur. n fapt ş Porfr, în Isagga sa, a spus c fnţa se enunţ în chp omonmc, deş era dovedt c fnţa nu se enunţ în chpomonmc, de vreme ce exst în ea anteror ş posteror,c se dvde ca pornnd de la unu.

Dup acestea, el întreprnde dvzunea rostr enun-ţatve precum ş dvzunea suplmentar, în sensul c,prntre rostrle enunţatve, unele posed în chp frescuntatea, altele prn adopţune ; sau c posed ma degrabpe prma ş cea ma smpl, decât pe cea dea doua.ntatea smpl o posed de pld "Socrate umbl , ad-c afrmaţa ; negaţa în schmb e de al dolea rang. În ce



CMENAR 85

priveşte cele cu unitatea de adopiune, unele o au prin-tro legtur de implicaie, altele printruna disunctiv,altele printruna copulativ, altele printruna de intero-

gaie sau prin echivalentele lor Printruna copulativ, cade pild "Socrate se plimb şi Platon discut ; una de im-plicaie, ca de pild "dac soarele e deasupra pmântu-lui atunci e ziu ; de disjuncie, ca "fie este ziu, fie estenoapte ; o echivalen, ca de i ld "soarele find deasu-pra pmântului ; cc ea semnific ş i cere întru totul o

consecin, în spe " este ziu Apoi, dup diviziuneaaceasta, el declar c orice rostire enuniativ este alctui-t fie din nume şi verb, fie din nume şi o derivare a ver-bului; întradevr vorbirea despre om, ori câte expresiiar conine, nu este una enuniativ în cazul c nu are unverb Iar spunând acestea el ne transmite diviziunea supl imentar a rostirilor enuniative Dar care anume esteea şi ce o deosebeşte de diviziunea [smpl], o vom aflaîn alt paragraf

p 1 6 26 Rstirea este glăsuire semnificaivă [ ] 47vîn care unele dintre ărţi luate izlat sunt semnificativePe drept cuvânt a spus "unele Cci nu toate prile vor-

birii sunt cu sens ca "spus e , ci doar subiectele şi pred-catele Pri, vorbind în sens mai general, s e numesc şiconjunciile şi neaiile vorbirii, dar prin ele înseşi nu re-prezint spuse "In sens mai general, spunem, deoarecema sus am declarat c nu sunt îndeobşte pri

p 16 28 De ildă " m înseamnă ceva, dar nu înseamnă fatul că el este sau nu este Ş aici din nou el sefoloseşte de o orbire eliptic Cci trebuia s spun : ade-vr şi falsitate In realitate "este , dar înc nu arat c esteadevrat sau fals



86 EHANU

p. 1 7 1 Orice rstire însă este semnificativă nu ca instrument Ac aduce întâmpnarea ce serveşte suprmrslogsmulu lmurt pe baza consderaţlor noastre

celor care se strduesc s arate c vorbrea este prn na-tur. Iar pentru aceasta, neînfţşând întreg slogsmul,el combate prma sa prems ca fnd fals, cea care spunea c vorbrea este nstrument al facult noastre de ex-prmare, ce e natural. El afrm dec c nu e nstrument

p. 1 7 2. Dar nu ricare este enunţiativă, ci dar aceeacăreia îi revin adeverirea şi neadeverirea Fe c cnevaar lua aceasta drept o defnţe, fe c ar luao pe cea datma departe, nu poate f în oc o defnţe ; cc e cu neputnţ ca întro defnţe s exste o legtur dsunct-v, c dac e ceva dsunctv, atunc are loc întru totul odescrere. Aşa ş ac, dac el a spus ci aceea căreia îi revin adeverirea şi neadeverirea nu e vorba de o defn-ţe. Îns în chp evdent e a numt afrmaţa ş negaţa.Cc cum sar putea ca afrmaţa însş, una fnd la nu-mr, s fe ş adevrat ş als ? Astfel c ş ac el a determnat lucrurle pe temeul celor ce stau sub enunţare,ş putem vedea ş de ac c rostrea fcut e o descrere,ar nu o defnţe

p. 1 7 5 . Cestelalte feluri de rstire trebuie lăsate dearte căci cercetarea lr este mai rivită retricii şi e-ticii Poetc numeşte el gramatca Ins deoarece retorş grmtc se preocup de celelalte tpur de vorbre,

ar rostrea enunţatv şo însuşesc întro msur ma4 mc, dn acest motv a spus flozoful c este potrvt cer-cetrlor de retorc ş de gramatc teora despre celelaltetpur de vorbre. Cc întradevr retor se preocup destlul vorbr, anume ca eprmarea s fe strâns, bne



CMENAR 8

rânduit şi plin de însufleţire. n schimb grmticii oişnuiesc s se îndeletniceasc mai degrab cu accentele, spi-ritele, cazurile şi persoanele

p 1 7 8 O rimă rstire enunţiativă . . ] Aci, potrivit cu teoria menionat de noi, pune în lumin diviziu

• nea rostr enunţatve .

p 1 7 1 1 Şi întradevăr, dacă la " m nu se adaugă"este e "era e " va fi sau ceva de acest fel, nu se bţineîncă rstire enunţiativă Dac v amintiţi, înc de la în-ceput a spus cum c cinci sunt speciile rostirii simple, ceaenunţiativ, rogativ, vocativ, interogativ, imperativ.Aşadar nu sa fcut defel menţiune despre vorbirea definitorie. S cercetm deci la care specie de vorbire smpl se reduce vorbirea definitorie Aristotel însuşi spune

c nu se reduce la rostirea enunţiativ. Dac îns cinevaar spune c presupune pe "este , şi c deci se reduce laenuniativ, vom spune "Atunci întrucât orice nume, în-trun fel, are subînţeles o dat cu el un verb, iar verbulare subînţeles o dat cu el un nume, un pronume sau uninfinitiv înseamn c ele ar alctui o vorbire. Dac nsacest lucru nu e adevrat, atunci e evident din cele spusec aşanumita vorbire definitorie reprezint o alt spe-cie printre vorbiri, şi nu vor fi cnci specii de rostire sm-pl, ci şase Cci dac nu este, cum ne spune el însuşi,enunţiativ, cu atât mai mut nu va fi rogativ, nici im-perativ, nici de vreun alt tip.

p . 1 7 1 3 . Cum se face însă că rerezintă un singur lucru iar nu mai multe, frmularea " vieţuitr edestru bied Căci dar nu rin fatul că vrbele sunt alăturatese caătă unitatea Dar revine altei lucrări să sună acestlucru Întradevr, el spune în alte prţi, ca de pild în



8 8 HANU

cartea a VII a a Metafizicii c întrucât sensul este unu,ar aceste cuvnte descru desvârst frea lucrulu sem

48v nfcat, dn acest motv este în jo o sngur vorbre, ş

nu ma multe, cu defnţa omulu Dar ce vrea s însem-ne pentru el faptul c sunt spuse laolalt ? Vom rspunde c a spus l aolalt în loc de : "fr legtur . Astfelse închee, cu voa Domnulu, captolul

Calul 6 cu va Dmnulu

p. 1 7 1 5 Cât desre rstirea enunţiativă ea este cevaunitar fie când indică un singur lucru fie când e una rincnexiune, e când mai multe sunt cele care indică maimulte lucruri, iar nu unul, sau cele neleate

Dup împrţrea ro strlor enunţatve potrvt cu pr-

ma dvzune ş apo cu a doua, el ne d ş dvzunea suplmentar pe baz de unu ş multplu, ar mergând madeparte, dvzunea dup vorbrea smpl ş cea compu-s. ltma dfer de cealalt, respectv de prma, ca dupanteror ş secund, în msura în care prma e luat e bazde exprese, pe când ea e luat pe baz de înţeles Intra-devr, pentru prma se numea vorbre untar, întâ, ceaalctut dn dou cuvnte, ca "Socrate umbl ; apo senumea vorbre untar cea alctut dn tre cuvnte, ca"Socrate nu umbl . Iar acestea sunt afrmaţa ş negaa, alctute numa dn subiect ş predcat Celelalte toateîns sunt una prn legtur, cum sa spus : "Socrate um-bl ş laton dscut sau "Dac soarele e deasupra p-

mântulu, este zu . Dvzunea ce ne e redat acum epe baza înţelesulu celor ce n se arat. Cc în cazul acestora, dac aceea ce se arat e unu, atunc vorbrea respec-tv e una, char dac ea e alctut dn ma multe cuvnte,atât în ce prveşte predcatul, cât ş subectul Dac îns



CMENAR 89

înelesurile sunt mai multe, um se întâmpl în azulomonimelor, si da altuirea e fut din dou u-vinte în e piveşte fie subietul, fie prediatul, fie am-

bele atun spunem sunt mai multe vorbiri, şi nuuna, a fiind virtuale . . divzunea ; fiind printre ros-trile enuniative una sau enun un s ingur luru despreunul fie în hip afirmativ, fie negativ, de pi ld afirmativ a "omul umbl , negativ a "omul nu umbl , saureprezint o relaie oareare. ar da reprezint o relaie, o fae fie prin impliare, fie prn dsjunie. Prin im-pliare, a în "da soarele e deasupra pmântului, este 49ziu i aeasta arat um , o dat e soarele se afldeasupra pmântului, este ziu. Prin disjunie "este fieziu, fie noapte Da îns nu e indiat o relaie şi vor-birea nii nu enun un singur luru despre unul singur,atuni nu e vorba de eva unitar, i de mai multe lururi,

fie a în azul omonimelor, fie a în azul elor nelegate.Dup e a preizat are e diviziunea, Aristotel desrie ee enunarea, dar în baza elor de sub ea, spunând enuntarea este vorbrea e semnifi a reveni sau a nu reveniuiva Faptul de a reveni uiva îl indi drept afirmaie,a nu reveni uiva drept negaie. Dar toate âte trebuiauspuse în legtur u aeasta leam ş redat dinainte.

p. 1 7 25. Armaţ este enunţare a ceva desre cevaNegaţia, în schimb este enunţarea desrinderii a ceva deceva Prin ele e spune, el pune în jo şi ea de a treiadiviziune, ea pe baz de simplitate ori ompunere, ar-tând enunarea simpl nseamn afirmaie ori negaie,

a de pild "Sorate umbl, Sorate nu umbl, pe ândenunarea ompus e ea altuit fie din dou afirmaii,fe din dou negaii, fie dintro afirmaie şi o negaie Nutrebuie s ne mirm şi în prima diviziune a numit uni-tar vorbirea areşi apt unitatea prin legtur, iar ai



90 HAN

din nou pune : una rin Legătură. Căci nu e nimic absurd ca îtro parte a primei diviziuni să fie cuprinsă şio parte a celei dea doua diviziuni, dintraltă perspectivă, cum s întâmplă la mărime. Întradevăr, în cazul acesteia spuem că o parte a mărimii este discretă, o altacontinuă; şi din nou, că o pare este cu poziţie, o alta fără.Aici, ce cu poziţie e în întregime considera în mărimea dis continuă : căci dacă ceva e cu poziţie, e întru toul discotinuu, dacă însă e discontinuu nu e ntru totulcu poziţie, cum sa făcut acolo dovada cât se poate de

lămurit a fel sa întâmpat şi în analiza vieţuitorului49 Spunem întradevăr că, la vieţuitor, o parte e raţională,o alta neaţională ; şi i arăş, că o parte din sfera vieţuitorului e murioare, alta nemuritoare Iar aci este întradevăr evident că neraţionalu în întregime e muritor ; darnu tot ce e muritor este si nerational. Căci omul este mu

ritor, dar nu e nerational: ci e u muritor rational. Acestea ne sunt spuse ână aci . În cele ce urm'ează se începediscuţia şi despre contradicţie Însă ce anume e contradicţia şi care sunt caracteristicile ei , o vom afla în cadrulaltei teorii

p. 1 7 1 5 . Cât desre rstirea enunţiativă, ea este cevaunitar fie când indică un singur Lucru, fie când e una rincnexiune, e când mai muLte sunt ceLe care indică maimuLte Lucruri, iar nu unu Merită să fie analiza penruce anume a adăugat iar nu unu în loc să spună "mai multe sunt cele care arată mai multe lucruri, conveninduiformularea schimbată. Vom răspunde că negaţia univer

sală semnifică si mai multe lucruri si unul ; la fel si afir maţia iversală. De pildă "orice om respiră semnificăşi toţi omenii individuali, şi o natură unică, cea omenească o astfel se comportă i universala negativă, "niciun om n zboară Dacă deci ar fi spus înrastfel "sun



CMENA 9

nsă mai multe vorbirile ce semnifică mai multe lucruri ,atunci ar fi cuprins laolaltă şi propoziţia aceasta

p. 17 16. ie când e una rin cnexiune Iamblichosspune că, mai sus, Aristotel a vobit de "una prin legăură pentru cazul legăurilor de mbinare, al celor ce nusemnifică relaţia a două sau mai multe lucruri, ca de pildă "Socrate umblă şi Platon discută, pe când aci a spus"prin legătură făcând aluzie la propoziţiile ipoteice, ca"dacă soarele este deasupra pământului, e ziuă Dar acestlucru nu e adevărat Căci nu se poate arăta că filozofula luat "una prin legătură n sensul gândului acestuia, ci ,aşa cum am spus, nu e defel cu neputinţă ca unul dinmembrii diviziunii să fie luat n consideraţie ntro altădiviziune. El nsuşi ntradevăr, mergând mai departe,spune ndată că enunţarea simplă este cea care enunţă un SO

singur lucru despre unul singur, pe când compusă e ceaalcătuită din acestea ; iar la fel şi n cazul negaţiilor. Aşancât n cele trei părţi a spus n chip necesar acelaşi lucru,cum arăta Ammonius Cu acestea se ncheie capitolul

Cau7

cu va Dmnuup. 17 26. Dar, ntrucât se ate enunţa şi existentul

ca inexistent, şi inexistentul ca existent, şi existentul ca existent, şi inexistentul ca inexistent şam.d

Am redat ce este vorbirea n geneal, n plus ş i ce esteenunţarea iar n afară de acestea ce sunt afirmaţia şi ne

gaţia. Aci el ncepe a trata despre aşazisa contradicţie,precizând ce anume este ea şi care elemente concură sprea se putea produce o contradicţie. In vederea stabiliriiacesteia, adoptă n prealabi un principiu, anume că oricărei afirmaţii i se opune o negaţie şi oricărei negaţii i se



SO

9 HAN

opune la rndul ei, o afirmaţie E evident că una falsă seopune celei ce adevereşte Căci întruct se poate şi ca existentul să fie enunţat ca existent ca de pildă "Socrate estedrept (întradevăr acest lucru a fost stabilit de toţi şi recunoscut, că Socrate este drept), şi existentul ca inexistent, ca de pildă "Socrate nu este drept (căci fiind . acestlucru real, totuşi îl declar conştient ca nefiind, anume căSocrate nu e drept) , în plus şi inexistentul ca inexistent,ca de pildă "Socrate nu e nedrept , şi inexistentul ca existent, ca de pildă "Socrate este nedrept aşa fiind, în

chip necesar negaţia adevărată, în speţă cea care spunecă "Socrate nu e nedrept , se opune arfimaţiei care spunecă "Socrare este nedrept, iar afirmaţia adevărată se opune negaţiei false, în speţă cea care afirmă că "Socrate estedrept, celei ce spune că "Socrate nu e drept. Aşadar,dacă o popoziţie adevărtă se opune uneia false întotdeauna si în toate cazurile, atunci este vorba de contradicţie. Ir acestea sunt cele ce trebuie să concure pentruproduceea contradicţiei Poate fi deci spus, definind contradicţia, cum că aceasta este conflictul a două propoziţii ceşi distribuie adevărul şi falsitatea asupra tuturorcazurilor şi întotdeauna. De pildă "orice om este dept,nu orice om este drept; una din acestea este neapărat

adevărată ori falsă, precum şi în cazul celor trecute, ca"orice om era drept, nu orice om era drept . Tot astfelîn cazul viitorului "orice om va fi drept, orice om nuv fi drept . fel este şi în ce priveşte lte czuri, cel lnecesităţii ş al imposibilităţii, cum o vom afla, cu voiaDomnului. Insă trebuie să contribuie la aceasta att unacelaşi predicat, ct şi un celaşi subiect Căci dacă există un acelaşi subiect dar nu un acelaşi predicat, atunci nuse produce contradicţie, ca în "Socrate umblă, Socrate nudiscută ; se poate ca aceste două propoziţii să fie sau adevăate sau false ambele. Dr în cazul contradictiei nu eraaşa, ci una dintre propoziţii era întru totul devărată,



CMNAR 93

cealaltă înt toul fasă Invers dacă se întâmpă ca acelaşipredicat să fie meninut iar subiectul să fie schimbat, seva produce aceeaşi situaţie De pildă, dacă spun "Socra

te e sănătos, Platon nu e sănătos , e cu putină ca ambele propoziii să fie adevărate ori false şi nu neapărat cauna să adeverească iar cealaltă să fie falsă, alcătuind astfel o contradictie Însă nu numai acestea trebuie să concure, ci e necear ş ca un acelaşi atribut să nu fie luatdespre o parte ori alta sau prin rapor la una ori alta Depildă despre o parte ori alta, ca atunci când spun "Etio

pianul este alb , "Etiopianul nu este alb căci se poateîntâmpla ca ambele propoziii ă fie adevărate, dacă iaupredicatul despre una ori alta Intradevăr el este alb înce priveşte dinii , dar nu e alb în restul corpului Dar nutrebuie luat nici prin raport la un aspect ori altul, ca depildă "Socrate e tată, Socrate nu e tată "Piatra e mare,piatra nu e mare Căci se întâmplă ca Socrate să fie tatăal unuia, dar fiu al altuia, şi la fel, ca piatra să fie mai maredecât ceva, dar mai mică decât altceva Nu trebuie nicisă se vorbească întrun sens ori atul, adică o dată în sensvirtual, ată dată în sens actual dacă se face aşa, arăşi nuva fi contradicţie, ci ambele propozi vo fi sau adevă S rate sau fale, ca în " copilul este grămătic, copilul nu este

grămătic Intradevăr, în act el nu este grămătic, dar virua îi revine să fie Nici întrun timp ori altul : căci e cuputină ca întrun ceas Socrate să fie sănătos, întraltulbolnav, ar dacă spun "Socrate este sănătos, Socrate erabolnav, nu înseamnă că fac o contradicie Nici în chipomonim căci dacă spun "Aias a dat lupta singur, Aiasnu a dat lupta singur , mă pot afla în situaia dea spune doar adevărul şi dea nu mă împărtăşi de la advăr şide la falsitate în propozii, cum vrea contradicia Intradevăr Aias din okros na dat lupta singur, pe când celdin Salamina a dato Nu trebuie nici vorbit sinonimicspre a nu aunge să spunem : " omul se pl imbă, omu nu



94 EHAN

se plmbă Căc se ntâmplă ca un om să se plmbe, unaltul să nu se plimbe, ş dec ambele propozţ să fie găste adevărate Dar adesea nu numa unul dn termen esteun omoim sau un snonm, c chiar amândo Totuşnu acestea sunt sngurele prescrpţ ce trebue respectate spre a se alcătu o contradcţie, c şi altele, e care leastabli n aşanumitele Resingeri sfistice Intradevăracolo sunt enumerate şase modur de paralogsme n cepriveşte rostrea, şapte n ce prveşte gândrea Aşadar,toate acestea trebue respectate, spre a se putea produce

contradicţa Cu acestea ncheie nvăţătura de ac ş prima secţune, cu voia Domnului

p 1 7 33. Să numim ziţ aceasta cntradicţie, afirmaţia şi negaţia Să cerceăm pentru ce consderă propozţile opuse, ca "Socrate se plmbă, "Socrate nu seplmbă, o contradcţe ş nu o contrapropozţe Vomspune că, de vreme ce este necesar să tăgăduiască n propozţ partea prncpală orcare ar f prncipală, fe căeste enunţatul, fe că e cel deal trelea enunţat, fe că edetermnaţa suplmentară ar partea e denumtă "dctu, de vreme ce dec tăgăduim spusa ş nu ntreaga propoziţe, dn acest motv se vorbeşte ac de contradcţe

ş nu de contrapropozţe Aşa se nchee capitolul, cu voaDomnulu

ÎNEPTL SŢINII A IACU VA DNULU

Cau

p 1 7 38 . De vreme ce unele dintre lucruri sunt universale, altele singulare numesc univeral ceea ce rinfirea sa este enunţat cu rivire la mai multe, iar singularceea ce nu şamd



CMNAR 95

Ac se începe analza ş se dscută, aşadar, despe propozţle alcătute doar dn predcat ş subect, ca "omulse plmbă, Socrate se plmbă. Dar să cercetăm, ma îna

nte de analza propruzsă, următoarele tre puncte întâ ce este determnaţa suplmentară (căc acest lucru ecomun ş celolalte spec de propozţ ) ş câte determnaţ suplmentare sunt ; în al dolea rând care e numărul propozţ lor alcătute numa dn predcat ş subect,ar în al trelea rând cum facem negaţ dn afrmaţ. Săîncepem cu prmul punct. Deermnaţa suplmentară esteadaosul care semnfcă în ce măsură revne predcatul subeculu. De pldă, spunând "orce om se plmbă se înţelege că tuturor celor ce stau sub deea de] om, luSocrate, lu Platon, lu Alcbade ş celorlalţ, le revne săse plmbe. Iarăş, spunânduse că "un om se plmbă , seînţelege că unora dntre oamen le revne să se plmbe,

altora nu. Tot astfel ş cu "nc un om nu se plmbă ş"nu orce om se plmbă Exstă patru determnaţ suplmentare, două unversae, două partculare Dntre ele,unele sunt afrmatve, altele negatve Unversal afrmatvă ca "orce om respră, unversal negatvă ca "nc unom nu zboară a rândul lor, partcularele sunt afrmatvă ca "un om se plmbă negatvă ca "nu orce omse plmbă. Întradevăr, e necesar să fe patru determnaţ suplmentare, ş nu ma multe nc ma puţne Căcfe ndcăm unversalul ş pe acesta în chp negatv sauafrmatv, obţnânduse cele două determnaţ suplmentare unversale, adcă "orce s " nc unul ; fe ndcămpartcularul nedetermnat, ş p acesta arăş afrmatv sau

negatv, obţnânduse cele două determnaţ suplmen 52tare partculare, pe "un ş "nu orce , prmul afrmatv,celălal negatv. Am învăţat, aşadar, ce este determnaţasuplmentară ş câte sunt ele Cu acestea se închee prmul punct



96 HANU

Al doilea punct este cel a care trebuie să cercetăm caree numărul propoziţiior acătuite din subiect şi predicatExistă 144 de propoziţii ntemeiate astfel. Întemeierea are

loc prin subiect, prin relaţia predicatlui cu subiectul şiprin determinaţia suplimentară Întrucât punctul privitor la determinaţiile suplimentare lam tratat n prealabil, luăm acum ntemeierea prin subiect. Subiectul estesau particular şi singular, ca Socrate, sau universal ; particuar numesc exemplarul individual şi raportat la unu,

universal ceea ce e considerat în mai mulţi şi enunţat despre mai mulţi, ca "om[ul oarecare] . Însă universalul,fie are ° determinaţie suplimentară, fie nu. Nu are, de pildă,ca la "omul [oarecare] se plimbă ; nsă dacă are atunciare sau una particular afirmativă, sau una universal afirmativă. Întradevăr, fie presupuse acum determinările suplimentare afirmative; căci deocamdată cercetăm doarafirmaţie Se ivesc patru propoziţii "Socrate se plimbă, omul [oarecare] se plimbă, un om se plimbă, orice omse plimbă , care sunt afirmative toate patru. Acestea pat multiplcate n sensul tripartiţiei timpului dau 12 propoziţii, ca "Socrate se plimbă, "Socrate se plimba,"Socrate se va plimba . Iată deci trei. "Omul se plimbă,"omul se plimba, "omul s e va plimba , ncă trei, aşadar şase. "Un om se plimbă , "un om se plimba, "unom se va plimba, iată nouă "Orice om se plimbă, "orice om se plimba, "orice om se va plimba , iată 1 2 propoziţii pe baza tripartiţiei timpului Acum din nou,mutilicând cele 12 pe baza tripartiţiei raportului din

52 tre predicat şi subiect, rezultă 36. Modaităţi numesc următoarele trei contingentul, necesarul, imposibilul. Peaceste trei modalităţi cei vechi le numeau "materii , cel

3 În ognal: apot Nta ediţiei rmâneşti)



CMNAR 9

puţn ce care se preocupau de aplcarea lor, ntrucât, aşacum matera se suprmă o dată cu forma, la fel ş un aseenea raport se suprmă o dată cu forma propozţ lor.

Intradevăr, spunânduse "Socrate respră m sa dat denţeles un raport necesar, cu "Socrate se plmbă unulcontngent, cu "Socrate zboară unul mposbl Aşadar,multplcânduse cele 12 propozţ pe baza acestor treraportur se produc 36 de afrmaţ Iar ntrucât orcăreafrmaţ, aşa cum sa spus, se opune o negaţe, n chpnecesar se vor v tot atâtea negaţ câte afrmaţ sunt. Astfel ncât toate propozţ le sunt 72 n cazul că subectuleste determnat Dacă nsă e nedetermnat, se ntâmplăla fel Arstotel nsuş a spus că nume nedetermnat estenonSocrate, nonom. Se produc aşadar, potrvt cu subectul, patru afrmaţ : "nonSocrate se plmbă, nonomul se plmbă, un nonom se plmbă, orce nonom seplmbă Multplcânduse acestea pe baza trpartţe tmpulu ş de asemenea pe baza ntrer matere, se produc n acelaş fel 36 de afrmaţ Dar e evdent, ş tot atâteanegaţ. Aşa ncât aolată sunt 144 de propozţ alcătutenuma dn predcat ş subect. Cu acestea se nchee şal dolea punct.

Al trelea punct, dntre cele propuse nouă spre cercetare, era de a se spune cum alcătum negaţle dn afrmaţle acestea, anume cu alăturăm negaţa, predcatulusau subectulu. n cazul propozţlor fără determnaţasupmentară ş a celor sngulare, sunem că trebue săse alăture negaţa "nu predcatulu In prmul rând, dacă 5J

alăturăm subectulu negaţa "nu, ar nu predcatulu,aunc vor rezulta afrmaţ nedetermnate, cum sa spus.Căc "nu Socrate se plmbă suprmă un lucru, dar ntroduce nesfârşt de multe. n al dolea rând, vom spune prcna pentru care trebue să se alăture predcatulu negaţa



98 HAN

"nu : în aceste propoziţii predicatul este cel care se raportează la scopul celui ce rosteşte negaţia Căci întructacela spune că Socrate se plimbă, se urmăreşte nu înlă

turarea lui Socrate, ci a lui "se plimbă . Şi întruct rolulprincipal îl deţine, în asemenea propoziţii, predicatul, aşacum o arată şi numele acesor propoziţii (căci se numescpropoziţii predicativ afirmative, ca lunduşi denumireade la principala parte), trebuie ca negaţia "nu să se alăture părţii principale şi să înlăture tocmai aceea ce se afir

ma. La fel, penru suprimarea vieţuioarelor, împlntămcuţitul în partea lor principală, pentru ca vieţuitorul săfie suprimat mai repede, de pildă înfigem cuţitul în inimă, sau în ficat sau în creier, iar nu în braţ, în picior, sauîn altele de acest fel. Dar în cazul propoziţiilor cu determinare suplimentară spunem ceea ce alţii au afirmafără determinaţie suplimentară că propoziţia ce o alătura în general predicatului nu este potrivit căci noideclarăm din nou, pentru două pricini, că ngaţia "nutrebuie alăturată determinaţiei suplimentare Inti, datorită a ceea ce am şi spus, că aşa cum în propoziţiile fărădeterminaţie suplimentară şi în cele singulare rolul principal îl are predicatul, tot astfel şi în cele cu determina

ţie suplimentară rolul principal îl are determinaţia. În aldoilea rnd pentru că, dacă nu alăturăm determinaţieiprincipale negaţia "nu, atunci nu s e nasc defel contradicţii De pildă, dacă spun "orice om se plimbă, orice

5 om nu se plimbă , cele două propoziţii sun laolaltă false şi nu dau contradicţie, ci îşi sunt necontradictorii Căci

"orice om nu se plimbă are aceeaşi putere ca şi propoziţia ce spune că "nici un om nu se plimbă , deşi "orice şi "nici unul se înfruntă în chip de contrarii Dacăînsă spunem "nu orice om se plimbă , aceasta înfntăcontradictoriu, cum vom învăţa, propoziţia "orice om se



CMNAR 99

plimbă Căci una e adevărată cealaltă întru totul falsă . Cu acestea se încheie şi al reilea capiol ce ne învaţăcum să facem negative din afirmaive

Trebuie înţeles, pentru lămurirea determinaţiei suplimentare universale, pentru ce anume, aşa cum sau ivit"orice şi "nu orice , nam avut şi "unul anumi şi "nuunul anumit . Căci ar fi trebuit să fie aşa după cum acololui "orice , ca universal, i sa alăturat numai particula negativă "nu, la fel ar fi trebuit aci ca determinaţiei supl i-mentare particulare "vreun să i se adauge negaţia "nuşi să rezulte "nu vreun . a aceasta răspundem că în chipnecesar negativul trebuia să rezulte astfel sau "nu vreunul , sau "nici unul , sau "nimeni Însă "nici unul cu"nu unu pot echivala, şi la fel "nici unul cu "nimeni .Cât despre "nu vreunul, în general nu se întrebuinţează, el există doar în folosinţa posibilă a limbii greceşti ;iar "nici vreunul e un cuvânt poetic. nsă "nu unu , cuformularea lui neplăcută la auz, nici nu reprezintă negaţia lui "un om se plimbă, ci a numeralului "unu. A rămasaşadar, în chip necesar, "nici unul, care prin combinareşi alipire a devenit "niciunul, alcătuit [în greceşte dinnumeralul "unu , dintro conuncţie şi din negaţia "nu

De vreme ce expresia de "nu orice creează obişnuitnelămurire printre învăţăcei în anumite cazuri, dacă nucumva introduce chiar pe "vreunul, cum se întâmplă în 54

cazul imposibilului (căci spunânduse "nu orice om zboară , pare a se crea ideea că "vreunul zboară, alul nu zboară ; şi la fel, în cazul necesarului, "nu orice om respiră

pare să însemne că "unii respiră, alţii nu ), de vreme cedeci se creează o astfel de idee în ambele cazuri, trebuiesă răspundem şi cu privire la acest punct. "Nu orice spusca atare în cele două cazuri, al neesarului ş i al imposibilului, ese implicat de universala negativă, cum de pildă,



300 EANU

în cazul imposiblului, "nci un om nu zboară şi "nuorice om zboară au aceeaşi valoare : căci sunt adevărateîn acelaşi timp În cazul necesarului, "nci un om nu res

ră şi "nu orce om respiră sunt fals e în acelaşi timp.In schimb în cazul contingenţei, nu exstă ceva mplicatde universa negativă Căc universa negativa, în cazulcontingenţei, e totdeauna fasă, ca de pildă propoziţa"nici un om nu se plimbă ; pe când propoziţia "nu orice om se plmbă e adevărată Faptul că spunem pe bună

dreptate aceasta e evident din afirmative Căci aşa cumparticular afirmativa se raportează la unversal afirmativa,la fel trebue să se raporteze şi particular negatva la unversal negativă Particular afirmativa nu e implcată deuniversal afrmatvă în cazul contngenţei ; căci universala fnd falsă, particulara e adevărată Dar în celelalte

două cazuri e implicată "Orce om respră şi cu "câteun om respră sunt amândouă adevărate Iar în cazul imposiblului, atât propoziţia "orce om zboară e falsă, câtş propozţa partculară "câte un om zboară Căc elesunt opuse unversal negatve Astfel că particular negatva e implcată de universal negativă, în cele două ca

zuri din urmă, însă în cazul contingenţe nu Cu acestease încheie atât capitolul al treilea, cât ş i teoria de faţă, cuvoia Domnulu

p 1 7 38 De vreme ce uele dintre lucruri sunt universale, altele singulare Aceasta înseamnă : partculareCăc ndivdualul înseamnă ma multe semnfcă singularul însuşi, ca Socrate ( căci Socrate este denumit şi ceva

4 A f teb poae : âe n om n zboaă sp noa sp nota



CMENAR 30

individual şi ceva singular) ; dar individualul ndcă ş ceeace e greu de divizat, ba chiar ce nu e defel de divizat, capunctul sau specia cea mai restrânsă Ac însă a spus sin 54 v

gular în loc de partcular ş indvidual ; adcă denumeşteceea ce se poate divide, dar după diviziune nu păstreazăprima formă Prn urmare virtual el spune aceasta : "ntrucât dintre lucrur unele sunt universale altele articulare

p 1 7 3. Dacă se sune n chi universal [despre universal] căi revine ceva şi că nui revine nseamnă că enunţările vr fi cntrare El a denumit enunţări contrareafirmaţile unversale şi negaţiile universale, atunc cândş subectul este universal ş determinaţa suplmentarăe unversală, fie că e afrmatvă, fe că e negativă De pildă "orice om se plmbă, "nc un om nu se plimbă . Iarel a denumit contrare aceste enunţări pentru că se aseamănă contrarilor cu intermediari. Căci aşa cum contrarile cu ntermediari, de pldă albul ş negrul, caldul şrecele, nu pot f prezentate simultan în acelaşi tmp ş acelaşi subect . la fel şi aceste propoziţi nu pot f adevărate în acelaşi tmp, dar false împreună pot fi Întradevăr,

în cazul contngenţei amândouă sunt false, ca de pildă"oric om se plmbă, nc un om nu se plimbă . Însă încelelalte două cazur, una e întru totul adevărată, cealaltă falsă Căci negativa unversală, în cazul necesarului . propozţa "nci un om nu zboară , e adevărată, iar unversala afrmativă "orice om zboară e falsă.

p 1 7 6 Când nsă [enunţările se fac] desre cele uni-versale dar nu n chi universal, ele nseşi nu sunt cntrare dar lucrurile e care le indică ele t fi uneri cntrare.Unversale spuse neunversal denumeşte el propoziţiile



30 EHANU

care au subiectul universal însă determinaţia suplimentarănu. Pe acestea nu le socoteşte universale, pentru că uneori sunt adevărate împreună El a spus însă că lucrurile

indicate prin asemenea propoziţii sunt uneori contrare,făcând aluzie la contrariile fără intermediari. Întradevăr,atunci când se iau astfel de propoziţii cu privire la contrariile fără itermediari, cele semficate de ele itroduc

55 lucruri contrare, ca de pidă "număru e cu soţ, numărul nu e cu soţ . Căci ele nu sunt contrare, întrucât sunt

adevărate împreună, însă cele ndicate de ele sunt contrare. Întradevăr, ce nu e cu soţ semnifică imparul, iarimparul şi cu soţul se dovedesc a fi contrare La fe cu"Socrate e sănătos, Socrate nu e sănătos, de vreme ce"nu e sănătos indic a fi bolnav, iar boala şi sănătatease arată a fi contrare. Aşa încât cele indicate de ele sunt

contrare, cum sunt contrare boala şi sănătatea sau soţulşi imparul

p. 1 7 1 Întradevăr rice nu semnifică universa-lu, ci dar că îl ia în chi universal El a rostit în chipeliptic cele ce ţin de formularea aceasta Complet este aşa

determinaţia supimentară "orice sau "nici un nu semnifică o natură universală, ca la "om, ci semnifică doaro anumită relaţie a predicatului faţă de subiect De pildă"orce om se plimbă . Aci "orice semnifică faptul că,universa fiind subiectul, în speţă omul, faptul de a seplimba se atribuie tuturor ndivizilor existând sub "om

Aşadar sensul complet este că "orice nu semnifică o na-tură universlă ca expresia de om, ci că, universal fiindsubiectul, predicatul revine tuturor categoriilor de lucruride sub subiect. Astfe se încheie, cu voia Domnului, capitolul de faţă.



CMENAR 303

Cau 2

p 1 7 1 A enunţa universalul în chi universal nu

duce la ceva adevărat în cazul redicatului căci nu vafi adevărată afirmaţie în care universalul ş .a m.d.După ce a redat care e deosebirea dintre propoziţ pe

baza subiectului ce e sau determinat, s au nedeterminat pe baza relaţiei predicatului faţă de subiect ; în plus şi ebaza determinaţilor suplimentare (căc una e propozi

ţia "omul [oarecare] se plimbă, altul e tipul de propozţie "orice om se plimbă ) el cercetează acum dacă aşa cum determinaţa suplimentară a fost alăturată subiectului în "orice om se plimbă, făcânduse un alt tp depropozţie dincolo de "omul se plimbă e posbil să 55

se alăture determnaţia suplmentară predicatului ş i să se

facă alt tip de propoziţie, ca de pi ldă "orice om e oriceveţuitor El decară că acest lucru e cu neputinţă, deoarece o asemenea propozţie, vreau să spun cea care posedă determinaţia suplmentară la predicat, e falsă nsăma întâi să spunem câte asemenea propozţi universaldetermnate se nasc, care să posede, în afară de determi

naţe, determinaţia suplmentară Se nasc astfel 1 6 propoziţii Căci sunt patru determnaţ supimentare acesteamultiplicate dau 1 6 propozţii, findcă de 4 ori 4 dau 16ntradevăr, e ecesar ca subietul să posede una din aceste determinaţi suplimentare, iar predcatul să vareze înpatru felur, cum se arată mai jos

ric om oric viţuitor Un om oric viţuitorric om nu oric viţuitr Un m nu oric viţuitrric om un viţuitor Un om un viţuitorric m nici un viţuitor Un m nici un viţuitr



304 EHANU

Nu orie om e orie vieţuior Nii u om e orie vieţuiorNu orie om nu e oric vieţuitor Nii un om u oric vieţuitorNu orie om e un vţuitor Nici un om e un vieţuitorNu orie om e nii u vieţuitor Nici un om e nii un viţuitor

Arstotel afrmă aşadar că nu trebue alăturată determnaţa supmentară unversală de predcat, pentru că senasc afrma false La aceasta adăugăm că spusa lu esteadevărată, dar nu numa în cazul menţonat, de vreme cese vesc ş alte propoziţii false, de pldă toate afrmaţile

în cazul mposblulu ş toate afrmaţle ş negale unversale în cazul contngenţe Aşadar, cât prveşte adevărul ş falstatea, el ar f trebut să înlăture ş celelaltepropozţ, nu numa pe acestea. Iar dacă le vom acceptape acelea, de ce nu ş pe acestea ? Declară dec că, chardacă se găsesc în cazul acestor propozţ unee adevăra

te, cum e cea că "orce om este un veţutor ş "orce omnu este orce veţutor , exstă totuş două motve pentru care nu vom accepta asemenea propozţ Întâ, dn

56 cauza excesulu; căci propozia "orce om e veţutorşi "orce om e un anumt veţutor înseamnă acelaş lucru. În afara faptulu caracterulu excesv, ş pentru con

sderentul că propozţa e de nefolost în ce priveşteslogstca. De pildă, fe o împletre slogstcă de acestsoi "orce om e un vieţuitor, un veţutor este substanţă.O asemenea împletre este neslogstică. Întradevăr, adoua premsă este partculară ; ar dacă premsa majorăse dovedeşte ş ea a f partculară, o asemenea împletire

se va doved neslogstcă, în prma fgură, cum o vomafla, cu voa Domnulu, dn Analitice De vreme ce deco astfel de premsă este de nefolost în cadrul metodei slogstce, în chp fresc no vom accepta Aceasta, cu prvre la propozţle de două or determnate suplmentar



CMENARI 305

n cele ce urmează, Aristotel redă diferenţa opozţlor consderate în sânul propoziţiilor Ele sunt în numărde patru. Una este opoziţa propoziţilor singulare 5

crate se plimbă, 5crate nu se plmbă a doua, cea a contrarilor, "orice om se plimbă nici un om nu se plmbă a treia , cea a sub contrarilor, fe că posedă ori nu o de-termnaţie sulmentară articulară, ca "omul [oarecare]se plmbă [omul oarecare nu se plimbă] sau "un om seplimbă, nu orice om se plimbă ar a patra, cea a pro

pozţilor ce se înfruntă contradctoru El vorbeşte despre o opoziţie cu înfruntare contradictore atunci cânduna este universală, ceaată particuară, ş una e afirmativă, cealaltă negativă numnd opozţa contradcţie Depildă "orice om se plmbă, nu orce om se plimbă , "unom se plmbă, nc un om nu se plimbă în plus , ş opoziţa propozţilor sngulare 5crate se pl mbă, 5cratenu se plmbă Despre acestea e spune că se înfuntă contradctoriu întrucât atât în ce prveşte tmpul întreg, câtş în ce priveşte matera întreagă îşi distrbue între eeadevărul ş falsu Cât despre nedumerirea ce se ridcă încazul tmpului viitor, cu prvre la opozţle sngulare-lor, el însuş o pune în lumină ş rezolvă. Despre propo-zţile universale afirmatve ş negative, declară că seînfruntă în chp contrar. Pentru ce anume însă a denumt contrară o asemenea stuaţe, sa spus în realabl.Cât despre contraretatea dintre propozţle particulare şi cele fără determinaţe suplmentară, el o califcă în 56contnuare drept sub contrarie pentru că stă sub cele contrarii De pildă, unul stă sub "orce, ş "nu orice sub"nc unul Iar aceasta este distncţa în opozţile dn

7 A f eb poae "n om n se plmbă Nta dţ rmânşt)



306 HAN

sânul propozţiilor şi ce propozţlor prticulrePentru ce nume, o vom f cuvânt cu cuvânt.

p. 1 7 1 4. Căci nu va fi adevărată nici afirmaţie ncare universalul se enunţă n chi universal desre re-dicat, ca de ildă rice m e rice vieţuitr El spusnici afirmaţie în loc de nci o propoziţie, făcând denumre pe bz ce este m principl ; căci dcă nu exstă firmţie, cu tât mi mult nici negţe Întrdevăr,negţ num prin prticul "nu nu reuşeşte să depăşescă firmţi, ş cum m spuso în repette rândur

p 1 7 33 Iar dacă e urât nseamnă şi că nu e frums;şi dacă devine nseamnă şi că nu este Ac vre să rtecă propoziţle prticulre sunt de eglă vlore, în czul când sunt lipsite de determinţie suplimentră Ir

cest lucru îl întreprnde în două feluri, pornnd de l contrri şi de l cele ce se prefc Pe bz contrrietăţii lucrul stă ş : dcă e devărt să se spună că omul e frumos,e devărt ş cest lucru, că omul e urât Insă e evdentcă urât însemnă : nu frumos Este deci devărt să se spună că omul e frumos, c pentru Ahile su N eleu, ş e devărt să se spună că omul e urât, c pentru Terst, ceece însemnă întru totul : nu frumos. Prin urmre propozţiile sunt lolltă devărte Dcă însă sunt lolltă devărte, e evident că nu e defel contrdicţie, ci pentrupropozţile prticulr negtive şi firmtive re loc echivlenţă Acest este primul rgument. Al doile rgumenteste pe bz prefceri şi e prezentt stfel : dcă e de

vărt să se spună "omul este dn cuz celor dininteexstente, răş este devărt să se spună că omul nueste, prn cee că devne ş urmză să fie • Căc cee

8 Texl e nesig ta diţii rmânşti)



CMENAR 307

ce urmează să vină nu este încă Prin urmare propoziţile sunt laolaltă adevărate, cum sa spus Dacă însă contradcţia nu adevereşte laolaltă ncodată înseamnă că

negatva fără determnaţe suplmentară nu are aceeaş valoare cu negativa universală Aci se întreprinde cercetarea cu privire la negatva fără determnaţie suplimentară,anume dacă se echivalează cu negatva unversală sau cucea particulară Căc despre afirmaţie nu exstă un sngur fel de a vorbi : oricui îi e evident că afirmativa partculară ş cea fără determinaţie suplimentară au aceeaşvaloare, ca a "omul [oarecare] se plimbă, un om se plmbă, fără artcol în chp evdent În schmb, se întreprindecercetarea despre negatva fără determnaţe suplmentară, anume dacă e mplcată de negatva unversală sau decea partculară Iar unii susţin că e implicată de negata unversală, invocând drept martor pe Arstotel însuş

Intradevăr el o spune în ală parte şi pare a se folos deea în locul negativei unversale, aşa cum a spus în Desre suet "nu există simţre dncolo de cele cinc senzaţi , adcă "nu este nici smţire dincolo de cele cincsenzaţi şi la fel în Fizică "nu este nc o mşcare dncolo de cele mişcate No susţinem că ea e întru totulimplicată de particular negativă E drept, este adevăratşi acest lucru, că e implicată de unversal negativă, dupăcum în cazul imposblulu ş necesarului neapărat că, m-plicată fiind prpartcular negatvă, va fi mplcată şi prncea universală Insă în cazul contingenţei, de vreme ceparticular negativa, cum sa spus, nu e mplcată de universal negativă (căc cea parculară e adevărată, pe când

cea universală e falsă), în chip fresc negativa lpstă dedetermnaţie suplimentară nu e mplicată de unversal negatvă Întradevăr propozţia "nci un om nu se plimbă e falsă în chip recunoscut, pe când propoziţa "nuorice om se plmbă e în chp recunoscut adevărată Aşa



308 EHANU

ncât întotdeauna negativa fără determinae suplimen-tară e implicată de partcular negatvă Cât despre par-ticular negativă ş armativa partculară, ele nu se înfruntă

n chip contradctoru Sa spus întradevăr că se înfruntă contradctoru acele propozi care în ce priveşte timpulntreg şi materia întreagă îş dstrbuie adevărul ş falsi-tatea Este, în concluze, evident că şi propoziile fărădeterminaie supl mentară sunt laolaltă adevărate în cazul contngenei, nefiind socotite că se înfruntă în chipcontradictoru Cât despre argumentele lu Aristotel, elmpede că au fost luate în cazul contingenei El aveadrept ntă să arate doar atât, cum că propozle nu seînfruntă contradctoriu Cu acestea se închee capitolul

Cau 3

p 1 7 38 Este e de altă parte evident şi că singu-ră negaţie aparţine unei singure afirmaţii căci negaţia trebuie să nege acelaşi lucu pe care îl enunţă armaţia.

Înfruntând toate tpurle de propozi ş arătând careanume sunt socotte că se combat contradictoriu, care închip contrar, care subcontrar ş care sunt socotite singulare, acum el recol tează un rezultat pe baza celor spuseRezultatul acesta este că a devent evident, din cele spu-se, cum că o sngură afrmae se înfruntă contradictoru cu o singură negae Dar cum obine el aceasta dincele spuse ? Se părea că une s ingure afirmative, cea universală, se împotrvesc două propoziii, atât universal

negativa cât şi particular negativa, şi doar ele ntrade-văr, am arătat negativa lpstă de determinae suplmentară drept echivalentă cu partcular negativa Numai că,dntre acestea, unversal negatva nu se împotrvea ori-cărea ; căc ea era laolaltă falsă, în cazul contingenei, cu



CMENARI 309

unversa afrmatva Rămâne atunc o propozţe, cea despeţa "nu orce om, care să fie înfruntată în chp contradictoriu Şi întradevăr, în orice tmp ş în cazul or

cărei materi ee îşi împart adevărul şi falsitatea Din nou,în ce priveşte particular afirmativa de speţa [ câte] un omse plmbă, două propoziţ par să se împotrivească, anume universal negativa ş partcular negativa Dar partcular negativa a fost laolaltă adevărată cu ea, în cazulcontngenţe, aşa cum sa arătat Căci propoziţle [cte] 58

un om se lmbă şi "nu orice om se lmbă sunt adevărate In cazul contingenţe şi al necestăţii, particular afrmativa e adevărată ca de pildă "un om se plmbă,un om respră ; în schmb unversal negatva e falsă înambele cazuri, atât cea care spune că "nici un om nu respră cât ş "nic un om nu se plmbă În cazul matereimposibile [al conţinutulu mposbl], nvers, unversa

la negativă adevereşte, spunând "nic un om nu zboară pe când afrmatva singulară este combătută ac de o singură negatvă; căc nu are o altă negaţie cea care arată împotrivrea în general De pldă propozţa "Socrate seplimbă e combătută de o sngură propoziţe, anume de"Socrate nu se plimbă sa arătat în general a nu fi onegaţie În chip evident deci o singură propozţie a fostcombătută în chip contradictoru de una singură Cuacestea se încheie prmul punct

În al dolea rând stă unctul în care n se înfăţşeazăun prncipiu oarecum de felul celui care sa înfăţişat însecţiunea întâ Acesta este că uneor pentru ceva adevărat există o s ingură afirmaţie ş o s ingură negaţe, alteori

nu una singură Principiul înfăţişat acum dferă de cel dnsecţunea întâi, în acest sens că în prima secţune ni saînfăţişat dferenţa dintre vorbrile simple ş cele compuse,pe când ac se determină acest lucru în el însuşi, anumecnd există o singură enunţare, spre a se căpăta propoziţia



3 0 EHANU

ce se împotrveşte contradctoru El spune aşadar că,atunci când unul dntre termen este omonm, nu exstăo sngură propozie, dând dept cauză faptul că nu e cu

putnă ca o alta să se împotrivească în chip contadctou Căci, de pldă, sun laolaltă adevărate popoz-le "Aas se plmbă ş "Aas nu se plmbă, dacă suntluate despe alte subecte Dacă însă unul dn temen nue omonm, fe subectul fe predcatul, atunc exstă pedepln o snguă afmae ş prn aceasta va exsta ş oaltă propoze cae so combată contradctou, de pldă"Socate se plmbă, Socate nu se plmbă, în cazul că So-cate înseamnă un sngu lucu

p a Dacă nsă us un singur num ntru douălucruri atunci la cl la car nu st vorba d un singur

58 v lucru nu st o singură afirmaţi El însuş a luat exemplul de "om ş "cal Să abă aşada spunea el omulş calul denumea comună de "hană ca atae popoza "hana este albă înseamnă ş "calul este alb, ş"omul este alb, ambele popoz întâmplânduse să feadevăate Aşa ncât pma popoze, "hana este albă ,semnfcă fe două lucru, fe nc unul căc nu e cu putn

ă ca omul să fe ş cal, calul ş om, astfel încât să putemsocot una snguă popoza "hana este albă . Cuacestea se închee al dolea punct

n cele ce umează, el dcă o nedumere ş despe con-tadctoa sngulae, anume cum se spune că se dstbue adevăul ş falstatea în cazul tmpulu vtor

dezlegând nedumeea nsă acestea ne ajung pentru consdeale de faă Cum anume face el aceasta, o vom afla,cu voa Domnulu, în cadrul alto consdea Ce înseam-nă "expese fnd lămut, ca ş toate dn sânul e fndbne cecetate, vom putea închea ac captolul de faă.



CMNAR 3

Captolul

p 8 8 . În cazul lucrurilor c sunt şi au fost nc

sar ca afirmaţia sau ngaţia să fi advărată ori falsăş a .m.d.Deosebind ct se poate de lămuit şi de exact cele pa

tu opozţ, ia dinte acestea una numindo subcontaie, cu popoziţi cae nuşi distibuie întotdeaunaadevăul şi fals tatea, ci sunt adevăate aoată, în speţăpropoziţiile patculae şi cele făă deteminae suplimen-taă, alta numindo contraie, veau să spun cu popozţ unvesale, cea afmatvă ş cea negatvă, cae deasemenea în cazul conţnutulu contngent sunt laolaltăadevăate, pe cnd celelalte opoziţi, att a singulaeloct şi a patculae faţă de unvesală, fe a patculaeafmatve fie a cele negatve, sunt socotte de tp contadctou spunnd deci toate acestea în pespectvacelo de ma înante, el cecetează acum pe dept faptulcă, în cazul celolalte te opozţi, compotaea va faceeaş pentu toate tmpule în ce pveşte dstbuea 59rdupă adevă ş falstate, fe că expmă laolaltă adevăul,fe că expmă laolaltă falsul Da în cazul sngulaelo,

dacă pentu pezent şi pentu tecut aăş e le se dstbue întu totul în acelaş mod detemnat în ce pveşte adevăul o falstatea, în cazul vtoulu încape onedumee, dacă sa putea cumva să s e dstrbuie ade-văul ş falstatea în acelaş mod, în chp detemnat. Dacăeste aşa, va ezulta ceva absud : faptul că se supimă con

tngentul şi toate se petec în chp necesa Ia această poblemă, pe cae Aistotel a puso acum în j oc, este şi deodn teologc ; căc acest lucu tocma, e acum supus cercetăi, dacă toate se ivesc cu necestate sau unele cu ne-cestate, altele nu Da este ş ceva de odnul ştnţelo



3 2 HANU

natui ; căc cecetăm lucurle ş natua celo ce se ivescş pe, anue dacă posedă o astfel de natuă înct să sevească în chip necesa sau astfel înct uneoi să se vească,

alteor nu Ş este ş ceva de odin logc Tema în cece-tae este tocmai aceasta, de veme ce este voba de propozţii, a cecetaea popoziţilo ţne de logică Datema în cecetae nu e strănă nc de etică Căc dacă în-tradevă toate se vesc cu necesitate, atunci nu tebuesă ne peocupăm de vituţi, nc să ne abatem de la vciuÎn ce pveşte felu cum pezntă Aristotel nedumerireaş cum o dezleagă, o vom învăţa dn însăşi spusa lui Astotel , poducnd din afaă două agumente pentu înlă-tuaea opoziţe, dnte cae un agument este de odnlogc, în speţă obişnut, celăalt de odn eal Agumen-tul logc poate fi înfăţişat pntro actvitate de a noas-tă, în felul umăto Dacă urmează să s ecei, se poateagumenta, nu înseamnă că poate ve secea, poate nu vesecea, c întu totul că ve secea La fel în cazul nega-ţe, dacă nu ve secea, nu înseamnă că poate nu ve se-cea, poate ve secea, c i întu totul că nu ve s ecea Însă"întu totul ntoduce necestatea, a necestatea f ndntodusă va dispăea contngentu Numai că, la aceas-

ta este lesne de eplcat că agumentul a luat drept adms tocmai ce e supus ceceăi Întradevăr teza de acinu stabileste încă "dacă ve secera ; căci tocma aceasta estetema în ccetae Înteaga teză se stabileşte pe depln prinvobea categoică Cne nu şte că dacă vo secera atuncîntu totul voi secea ? Da de unde e evdent că vo se-

cea ? căc acest lucru nu sa stablit pn vobrea cate-gocă Acesta este pimul agument Celălalt argumentse înfăţşează astfel Dvinul spune agumentul, posedăcunoaşteea celo vitoae, sau nu o posedă A afma cănu o posedă este lpst de pietate ş cu neputnţă Dacă



CMNAR 3 3

însă spunem nves, c ă o posedă, da că e a e nedetem-nată, atunci ş acest lucu nu e depate de o anumtămpetate; căc pn ce ma difeă de cunoaşteea noas-

tă ? Da dacă cel e cae în act sunt una, în chp limpedeau ş aceeaş natuă . Şi acela ştie pe depln că lucrul s eiveşte ş peste mi de an, e l vnduse atunci pe depn ;căc adevăul vob, cum spune Asotel, mplică exis -tenţa lucuo. Dacă vobea e adevăată, şi nteectul,cel creato . . . va fi întu totu şi ceea ce umează să fie.Dezlegând această nedumee, Iamblichos spune că su-biectul cae cunoaşte ş cunoscutul se acoperă uneoi, aşacum face sufletul ce se cunoaşte pe sne (căc ac acelaşieste ecetătoul cu cecetatul, cunoscătoul cu cunos-cutu), sau alteor cunoscătoul e superior lucului cu-noscut şi cunoaşte în chip supeio faţă de natua aceuia,ca de pildă când cunoaştem petoul, pe Socate, ca vie-ţuto aţiona muito. Căci ac am cunoscut lucrul dinto pespectivă speioaă faţă de natua lu Socrate întadevăr " veţuto aţonal muito este ceva veşncşi nepeito. Da deopotvă cunoscătoul poate cunoaştednto pespectvă infeioaă faţă de natua cunoscutulu,ca de pidă când încecăm a cunoaşte divinul ; căc în ge-

neal închipuim unele figu şi unee repezentă copoale, dar e evdent că aci cunoaşteea este nferoaă uclucunoscut. Aşada, cum sa spus, este posibil să se cunoas-că obiectul de cunoscut în chp supeo faţă de naturalu , cum aătam în cazu lu Socate Ia dvinul cunoaş 60 r

te cele născute dnto pozţie superioară faţă de natua

lo. Acestea se ivesc în chip nedetemnat, datotă filo, pe când divinul le cunoaşte în chp determnat Nu-mai că arăş se poduce ac o nedumeire; căc dacă elşte că omul vea să facă ceva anumit, în cazul celo buneîn chp fresc nu e o piedcă ; da de ce nu e la fel în cazul



3 4 HANU

celo ele ? De pldă, şt e că acest copl are să ajungă unticălos, o pacoste, un ucgaş : oae poate să împedce, o

nu ? A spune că "nu poate este o culme de impetate ; aşa-

da poate. Ia în cazul că poate, da nu vea să împed-ce, acest lucu ţine de nvde ş de donţa de ău. Vomrăspunde la aceasta că demiurgul a dat lbeul arbitu pen-tru faptele bune vitoae. Căci dacă lucruile na sta înrelaţie reciprocă, nu sar putea onverti. Aşa cum, în ca-zul luptătoilo, după ntreceri ei au parte de daur, pecând cel care nu s a luptat nu e defel sooti demn de răs-plată, acelaşi lucu se întâmplă şi cu toate cele de aci Daacestea sunt spus e din afară. Arstote adoptă n prealabl un pncipu zvoând de altundeva, spe a putea su-pima contngenţa. Pncpiul este că exstenţa luculue implcată de adevăul vobilo, nexsenţa de falsta-tea lo. Va f supmat aşada contngentu. Căc dacă eaadevăată afmaţia de ie despe coplul născut astăz,că se va naşte a doua zi un punc voinc şi alb, atunc ur-mează întu totul să fe aşa Ş nves, dacă se naşte, spusaea ntu totul adevăată a fel, dacă ea falsă spusa cămâine se va naşte, atunci nu se naşte ; a dacă nu se naştenseamnă că spusa era falsă . Dacă dec este hotăât ade

văat, n cazul evenmentelo sngulae, cum că acest lu-cu ae oc mâne, de pldă, că va avea loc o bătăle navală,ea va avea pe depln loc ş toate se întâmplă cu necesita-te . . căci nimc nu se opune ca unul să afime altu sănege, pentru un ăstimp oicât de mae de ani. Dacă nsăe aşa, ar f ceva absud să se încece supmaea contin-

gentulu. Intadevăr, no suntem ş fnţe nzestrate cu60V voinţă ; ar voinţa nu e n zada, căc nici dvinitatea nicinatua nu fac ceva n zada Însă exercţul vonţe noas -te nu poată nc asupa necesaulu, nici asupa mpo-sblului (căc nmen nu poate vo : "tebue să zbor



CMNAR 3

sau "tebue s ă nu esp ), c poată asupa contngen-tului. Aşada contingenă este. Ia dacă este înseamnă căuna dn popozie acestea opuse nu este, în chp pe-

cs ş total, fe adevăată, fe falsă. Acestea sunt cele pecae n le tansmte Astotel . E l însă aduce si o altă solue, ma desăvâştă, pe cae o vom afla, cu 'voa Dom-nulu, în cadru altei consdea .

p . 1 8 8 În cazul lucrurlor c sunt ş au fost, nc-sar ca afrmaa sau ngaa săf advărată or falsă Actebue să se adauge "în chp detemnat, de veme ceîntu totul una din ele este adevăată, o alta falsă . . Dace vom spune cu pve la dvn? Căc pentu no esteceva nedetemnat ş nu ştm dacă va avea loc sau nu mâine o bătăle navală ; în schmb dvntatea o ste detemnat întru totul. No stm ansamblul acesta ' "fie va avea

loc, fie nu, pe când e şte un lucu, cum că va avea locsau că nu va avea loc. In afaă de aceasta ma spunem cănu în măsua în cae o ş tie ae loc ucul acesta (căc cunoaşteea dvnă nu este cauză de poducee a luculu) ,ci dimpotvă ; întadevă, de veme ce lucul se poduce,el este cauza pevede dvne

p 1 8 4. Căc în cazul că orc afrma ş nga suntsau advărat sau fals ş dacă ncsar ca orc lucru săxst sau să nu xst Ac adoptă teza ce afmă că ade-vău vob mplcă exstena luculu, a falstatea vo-b inexistenta lucuilo Da tea este falsă dacă oapotăm la iposbl, şi tocma această schemă de gân-de epezintă educeea la mposbil.

p. 1 8 8 Întradvăr amândouă lucrurl nu vor xstasmultan în asmna cazur Făcând aluze la cele făădeteminae suplmentară, el spune că au acest lucu în



3 6 HANU

popu, faptul de a f laolaltă adevărate sau false El declară dec că în cazul popozţlo sngulae nu se peteceacest lucu

p 8 9 P dasura daă un lucru st alb aum, raadvărat să s sună dinaint ă va fi alb. Ac el adoptădovada cum că vea luculu este mplcată de adevăulvoblo

p. 1 8 1 6 D altfl nii nu ar fi cazul să sui ă nii

una din două nu advărată anum " va fi sau " nu vafi ş am.d Nu numa acest lucu a f absud cum aspus ca ambele popozţ să fe false, c se va doved,pe deasupa, fe că urmează să abă loc lucul, fe că nuurmează Căc dacă e falsă afmata cae sustne că mâneva avea loc o bătăle navaă . . fală fnd afmaţa rezul

tă că e adevărată negaţa, cae ea pesupusă ş ea deptfalsă Ş nves, dacă e falsă negaţa cae susţne că "mânenu va avea loc o bătăle navaă , umează că e adevăatăafmata s va avea oc o bătăle, astfel că dn nou se vapetec acelaş lucu

p 1 8 6. Dar l d mai sus şi altl d ast fl suntfără nii o noimă. Cae anume sunt cele absurde, de ve-me ce a spune cneva una dn aceste popozţ estepecs falsă întu totu ? Va rezulta ceva absud în sen-sul că este supmată contngenţa ş toate se vesc sub onecestate.

p. 1 8 1 . Ar rzulta ă nu ar mai trbui nii să chib-zuişti nii să t ostnşti. Ac, ca ş cum a apăa teza,pune înantea exstenţe contngentul Cât despe făptue,vobeşte în sensul unu demes în geneal în sânul lucu-lo Cu acestea se închee captolul.



CMNAR 3 7

Capitolul 5

p. 1 9 Est aşadar ncsar ca xistntul să atun

când st şi inxistntul să nu atun când nu stş.amd

Am aflat astfel cae sunt nedumee dcate cu pve la contngent, cum anume a conceput el să obţnăsuspendaea Pe de altă pate am adus ş soluţle. Pmancecae se ntemea pe cunoaşteea dvnă, soluţe po-pusă de căte Iamblchos A doua ea pe baza mplcaţe luculo ş voblo, anume că, dacă adevăul

spuselo ş neadevăul spuselo . mplcă nexstenţa luculu a nexstenţa luculu fastatea spuselo,atunc se va supma contngentul . Acest lucu la solu-ţonat Astotel pe baza povdenţe, când a spus că, n-tucât dvntatea nea făcut, pn mjocea f, fnţe 61 v

cu vonţă, a faptul dea vo nu poată nc asupa celo

necesae, nc asupa celo mposble, c asupa celo con-tngente, atunc în chp evdent contngentul exstă. Ianu în măsua în cae vobea e adevăată se veşte lucul,c în măsua în cae se veşte lucul espectv este vobea adevăată, în cazul spuselo adevăate ş a exstenţeluculo S nves, nu în măsua doa în cae e falsă vo-bea ae lo nexstenţa luculo, c pn nexstenţa lose face că nu e adevăată vobea, c falsă. Pe toate acestea înfăţşândue, în legătuă cu temee întâlnte, el so-luţonează acum aceeaş nedumee în chp oganzat. Eladuce agumentul pe temeul dvzun, spunând că e-alul, espectv necesaul, este de două felu, fe necesaul absolut, fe cel pe bază de poteză. Numm necesar

pe bază de poteză cazul în care pedcatul evne în faptsubectulu Însă acelaş pedat poae ş să nu evnă, cafaptul de a şedea, în ce pveşte pe Socrate, sau de a dom ;căc dacă în fapt doame, atunc cu necestate î evnesomnul. Cât despe necesaul absolut, e e îndot. El exstă



3 8 HANU

sau în cazul celo vesnce, sau întal celo de sub nas-tere ş piere, atunc ând apae o dfeenţă constitutăa luculusubiect O numim "consttutvă, de veme ce,

în cazul necesaulu pin ipoteză, dacă sepaăm atibutul, respectiv pedcatul, ca de pldă pe a se plmba saua dormi, subectul nu se supmă, pe când aci se întâm-plă ca la foc unde, s epaânduse căldura, se suprmă su-biectul, adică focul. Da cae este pespectiva în cazulcelo veşnce ? Este ca în spusee : "soaele se mişcă în chjpnecesar s au " divinitatea este în chip necesar bună Incazu ceor de sub naştee şi peie totu se petece ca lafoc. In speţă se petece, spunem, ca la ceva particula, nugeneal, de veme ce patcuaul se naşte şi piee, pe cândunivesalul ămâne acelaşi veşnic şi nu pee Aşa sunt deuat în consdeaţe necesaul absolut ca şi cel potetc,în cazul finte Da e evdent că si nefinta e îndoită : ceea

ce nu exstă'în geneal, ce nu a

fost, nu

'este, nc nu va62r fi, ca de pldă " skndapsul [sau centauul] şi cele de acest

soi ; sau ceea ce întun fel este, întaltul nu, ca în cazulcelo contngente Este deci necesa ca, în felul în caese compotă fnţa faţă de necestate ş lpsa de necestate, la fel să se compote ş spusele Ia întu cât un fel definţă este, cum sa spus, pe bază de necestate în chip absolut ş pncpal, un at fe de fiinţă este în chp condiţonat, aşa întru totul tebue să se comporte şicontadicţa o o pate o contdicţe să fe adevăra-tă în chip detemnat, o alta falsă In cazul celo contin-gente ae există întun fel ceea ce am spus că şi estenecesarul conditonat este ndfeent ca fie afimatia

fie negaţia să f adevăată oi falsă în chp determntCăc întegul acesta, faptul că mâine sau ae loc o bătă-lie navală sau nu ae loc, este întu totul necesar ; de ase-menea fe va avea loc la o anumtă oă, fe nu va avea loc.Da a spune în chip detemnat, peczând că va avea loc



CMNAR 3 9

ntu totul (s au că nu va avea), nu ma este ceva adevă-at, întucât acest lucu însuşi este nedetemnat. Ia aceasta este solua nedume

El ne ma dă un pncipu în legătuă cu divzuneapopoziiilo, cele alcătute din subect şi pedicat, pin-cipiu pe cae lam şi indicat, cum că n propoziii n chpnecesa subiectul este sau detemina sau nedetemnati fie că subiectul este detemnat, fe că e nedeteminat,el şi asocază nt totul vebe, sau forme ae vebuui ceea ce pentru clartate el a lăsat deopate , sau pose-dă un verb nedeteminat Ia pentu acestea a dat exemple, la cele ce au subectul detemnat "Socate seplimbă , "omul [oaecae] se plmbă , "un om se plm-bă, "oce om se plimbă . La fel şi negale "Socatenu se plmbă, "omul [oaecae] nu se plmbă , nci unom nu se plmbă, "nu oce om se plimbă. Nedeteminat nsă este subectul ce ae legată de el negaia "nu .Ia exemplele la acestea sunt evidente Aşa vobnd, elpune capăt teoe de faă Căci se cumă aci seca a doua,ca ş capitolul espectv

ÎNEPTL SEŢINII A IIIACaptoul

p 1 9 1 9 Însă atunc cnd xstă nunţul sulmntar, ca un al trla, oozţl sunt sus în două flur. 62

În această s ecune tatează despe popoziie alcă-

tuite dn subect, pedcat şi dntun al teilea enun pe-dcativ suplmenta, ca de pidă n propoza Socrate estedrept, unde "Socate e pus ca subiect, "dept ca pe-dcat, ia verbul de exstenă " este e socott că se enunăsuplimenta, ca un al telea No însă înaintea explcae



EHAN

cuvânt cu cuvânt, vom analiza următoarele tre puncte:întâi, care e numărul unor astfe de propoziţii ; al doilea,cum facem negaţiile din aceste afirmaţ ş a treilea care

e implicaţia aces tor propoziţii, în speţă care propoziţeurmează căreia. Trebuie deci început cu primul punct,şi astfel să spunem care e numărul unor asemenea propoziţii. Ele sunt îndoitul celor alcătuite din predicat şsubiect ; căci acolo se dovedea că sunt 144 de propozţii,pe când aci vor fi 288 dn acelaşi motiv. Întradevăr e

neces ar ca ambii termeni, atât subiectul cât şi predicatul,să fie sau determinaţi sau nedeterminaţi ; ori ca subiec-tul să fie determinat predicatul nedeterminat ; or invers,subiectul nedeterminat, predicatul determinat Au rezu-tat deci patru forme Exemple pentru acestea, având ambiitermeni determinaţi sunt : "omul este drept ; cu ambinedeterminaţi : "nonomul este nondrept ; cu subiect determinat şi predicat nedeterminat : "omul este nondrept ;ş a fel: "nonomul este drept Multiplicând deci fecare propoziţie pe baza trpartiţiei timpului, se ivesc 12propoziţii Apoi multipicând aceste 12 propoziţii pe baza

6Y tripartiţiei materie modului, rezultă 6. Aceste 36 depropoziţii se împătresc, de vreme ce afirmăm că patru

sunt propoziţiile afirmative cea singulară şi cea fără de-terminaţie suplimentară, cea particulară determinată sulimentar şi cea universală determinată suplimentar.Impătrinduse deci cele 36 de propoziţii rezultă 144 închip evident afirmative, iar la fel se admite că vor fi totatâtea negative Laolaltă vor fi 288 . Cu acestea se în

cheie primul punct.Al doilea punct este cel la care cercetăm cum facemnegaţii din asemenea afirmaţii, anume cui asociem negaţia"nu : subiectului predcatului sau celui deal treilea, enunţat suplimentar Faptul că nu trebuie asociată subiectului



MENAR 3

lam şi aflat nsă nici predicatului deoarece sar naştedin nou o afirmaţie nedeterminată pe care T eofrast a numito prin metateză fie pe baza schimbării negaţiei "nu

de la cel deal treilea enunţ suplimentar asupra enunţuluiredicativ fie fiindcă li se preschimbă locul în schemă.Intradevăr aşa cum vom învăţa nu sar mai produceafirmaţa pe bază de afirmaţie ş i negaţia pe bază de ne-gaţie. Din aceste motve a socotit Teorast că e cazul sănumească asemenea propoziţii prin "metateză. Dupăcum aşadar am spus, nu trebuie să se asocieze predicatu-lui negaţia "nu, ci celui deal treilea enunţ suplimentar căci dacă am asociao predicatului nu numai că am faceo afirmaţie nedeterminată cum spuneam (căci "omul enondrept reprezintă o afirmaţie dar una nedeterminată)nu ar rezulta doar aceas ta dar si că rolul conducător înasemenea propoziţii lar avea ce deal treilea enunţul su-

plimentar. De aci se şi numesc asemenea propoziţii pebază de enunţ suplimentar de copulă Urmărim aşadaraci să suprimăm legătura, spre a se dizolva întreaga afir 63maţie Întradevăr "drept nu se putea asocia omului decâtprin verbul de existenţă "este. Trebuie deci să se desfacă legătura ca întreaga afirmaie să fie dizolvată. Acesteaîn cazul că propoziţiile sunt fără determinaţie suplimen-tară. În schimb, în propoziţiile cu determnaţie suplimentară aşa cm sa spus, negaţia "nu trebuie asociatădeterminaţiei. In primul rând pentru că rolul principalîl joacă determinaţia suplmentară Căci aceasta înseamnă cantitatea cum am arătato dinainte ; asadar aceleia îiasociem negaţia "nu spre a suprima canitatea. Întra-

devăr, faţă de propoziţia "orice om nu este drept noispunem suprimând cantitatea cum că nu e adevărat ; spu-nem "nu orice om este drept. În al doilea rând, din-colo de acestea dacă nu am face aşa negaţiile şi nu amasocia negaţia "nu determinaţiei suplimentare atunci nu



3 EHAN

sar naşte contradicţia De pildă în spusa "orice om estedrept dacă vom face negaţia "orice om nu este dreptdacă vom face negaţia "orice om nu este drept ambele

se vor întâmpla să fie false în cazul materiei contingenteşi atunci nu va mai fi contradicţie Dacă însă spunem "oriceom este drept , "nu orice om este drept una din propoziţii este întru totul adevărată, alta falsă. Cu acestea seîncheie al doi lea punct

Al treilea punct este cel în care tratăm despre implicaţia propoziţiilr anume care propoziţie e implicată deo alta şi care nu Inţelegem aceasta în felul următor. Fiinddate două antiteze una determinată alta nedeterminată(numesc aci antiteză determinată pe cea care are predicatdeterminat nedeterminată pe cea cu predicatul nedeter-minat dar vom spune simplă antiteză determinată ca depi ldă "omul este drept "omul nu este drept pe când

pe cea nedeterminată o vom numi prin metateză cum saspus ) sau ivit astfel patru părţi respectiv patru propoziţii "omul este drept afirmaţia simplă "omul nu estedrept , negaţia simplă "omul este nondrept , afirma-ţe prin metateză "omul nu este nondrept negaţie prinmetateză Aceste patru părţ fiind date două din ele anume

64 cele prin metateză se vor raporta la negaţia şi afirmaţiasimplă în ce priveşte impl icaţia aşa cum o fac afirmaţi-ile şi negaţiile privative. Căci aşa cum negaţia privativă"omul nu e nedrept e implicată de afirmaţia simplă şieste mai întinsă decât ea la fel şi negaţia prin metatezăanume "omul nu este nondrept e implicată de afirmaţia simplă care este "omul e drept, şi este mai întinsă

decât ea Intradevăr, negaţia privativă, care spune că"omul nu este nedrept se potriveşte nu numai în cazuloamenilor drepţi dar şi în cel al copiilor şi al celor ce posedă un caracter mijlociu La fel şi negaţia pe bază demetateză care spune că "omul nu este nondrept, se



CMENAR 33

potrveşte acestor cazuri Dar afirmaţia simplă care spune că "omul e drept , se potriveşte numai în czul celordrepţi La fel afirmaţia pe bază de metateză, cre spune

că "omul este nondrept se întinde asupra a pţinoradecât negaţia simplă "omul nu este drept nradevăr,afirmaţia privativă se întinde numai asupra celo nedrepţi,pe când negaţia simplă nu numai asupra celor nedrepţi,ci şi asupra copiilor asupra pietrelor şi, pur i simpluasupra celor ce nu sunt îndeobşte primitoare d dreptateLa fel deci cum afirmaţia privativă poartă asupra mai pu-ţinora decât negaţia simplă tot aşa şi afirmaţia rin meta-teză "omul este nondrept se întinde asupra mi pţinoradecât negativa simplă "omul nu e drept Căi negaţiasimplă, aşa cum sa spus se potriveşt şi în cazul pietrelor şi al copilor şi al celor nedrepţi n schimb afirmaţia prin metateză potrivinduse în cazul copiilor şi al celor

cu caracter indiferent în speţă al celor nici drep ţi nici nedrepţi, nu se potriveşte în cazul pietrelor ; căci imeni nuspune că "patra este om nondrept aci propoziţia fiindgăsită falsă; pe când negaţia simplă care spue "piatranu e om drept desprinde şi ce e drept şi omul de piatră Cealaltă afirmaţie prin metateză care spune că "piatra 64este om nondrept spune acest lucru cum că iatra esteom dar nu drept Astfel încât negaţia simplă e mai generală decât afirmaţia prin metateză ar ele u se convertesc Căci raportul pe care îl au propoziţiil privativefaţă de propoziţiile prin metateză îl vavea după ge-neralitate şi particularitate cele simple ntradevăr afir-maţia privativă care spune că "omul este nedrept este

mai restrânsă aşa cum sa spus, ca afirmaţia prin metatezăcare spune că "omul este nondrept ; iar afiraţia simplă a fost înfăţişată ca mai generală decât aceea în acelaşifel De vreme ce afirmaţia privativă este mai particularădecât afirmaţia prin metateză, înseamnă că şi negaţia ei



34 EHAN

care spune că "omul nu e nedrept este mai generală decâtnegaţia prin metateză care spune că "omul nu estenondrept . Insă afirmaţia simplă a fost dovedită ca find

mai particulară decât aceea. Aşadar pe drept cuvânt saspus că dintre cele patru părţi cele prin metateză suntastfel implicate de afirmaţiile şi negaţiile simple cum suntpropoziţiile privative numai că nu se convertesc Acestea fie spuse despre propoziţiile fără determinaţie suplimentară. Implicaţia are loc în acelaşi fel şi în cazulpropoziţiilor cu determinaţie suplimentară numai că propoziţiile aşezate pe diagonală nu sunt laolaltă adevărateîn cazul materiei contingente, la fel ca acolo. Căci întotdeauna cele de pe diagonală se adeveresc laolaltă în ca-zul celor lipsite de determinaţie suplimentară pe cândîn cazul propoziţiilor determnate suplimentar uneori elese adeveresc laolaltă alteori sunt false laolaltă. Iar acest

lucru este eviden dn diagramă. Astfel în prima diagramă se află "omul este drept afirmaţia simplă iar în diagonală cu ea se află afirmaţia prn metateză care spunecă "omul este nondrept Ambele sunt în chip recunoscut adevărate atât cea care spune omul este drept pen-tru Socrate cât şi cea care spune "omul este nondrept ,

pentru Anytos sau copil La fel se află la dreapta "omulnu este drept negaţia simplă iar în diagonală cu aceas-ta se află negaţia prin metaeză care spune "omul nu estenondrept . Ele sunt laolaltă adevărate căci negaţia carespune că "omul nu este drept se adevereşte în cazul copiilor iar despre ei se adevereşte de asemenea şi negaţiape bază de metateză. Aşa încât sa arătat că întotdeau-

na în cazul celor nedeterminate suplimentar propoziţiile de pe diagonală sunt laolaltă adevărate. În cazul celordeterminate suplimentar să luăm propoziţia de mai sus afirmaţia simplă "orice om este drept care e falsă în chiprecunoscut. La dreapta ei se află altă propoziţie ce o n



CMENAR 35

fruntă contradictoriu, cea care spune că "nu orice om estedrept. Dar di nou fie pusă dedesubt negaţia prin metateză cea care e implicată de universala afirmativă "nu

orice om este nondrept la dreapta acesteia se află afirmaţia cea care spune că "orice om este nondrept . Universalele de pe diagonală afirmaţia simplă şi cea prinmetateză, sunt false laolaltă în speţă cea care spune "oriceom e drept şi cea care spune "orice om este nondrept .Celelalte pe diagonală, cea care spune "nu orice om estedrept şi propoziţia "nu orice om este nondrept suntlaolaltă adevărate căci este adevărat să spui "nu orice omeste drept şi să spui "nu orice om este nondrept. Apoi mergând mai departe, el ne dă un mode şi pentru propoziţiile care au subiectul nedeterminat Care suntele am şi aflato. De vreme ce aşadar am spus acesteaşi capitolul de faţă a luat o dezvoltare destul de mare

să punem aci capăt formulărilor de faţă slindune ca,dacă va fi nevoe să mai aducem unele lămuriri după pu-terile noastre .

p . 19 20 De ildă în : oml este dret e este îlsocotesc a alcăti n al treilea în sânl afirmaţiei fie căe nme sa verb Trebuie stiut că "a alcătui nu a fost

bine spus căci "este nu e alcătuit din două cuvinte saumai multe Întradevăr, orce compus e alcătuit din celpuţin două Tu deci acceptă pe alcătieşte în loc de "seadaugă, pe care e l însuşi ceva mai j os l a introdus pen-tru "se alcătuieşte , sau atunci "se alcătuieşte fgureazăn loc de : "s e pune laolaltă cu ceilalţi în speţă laolaltă

cu predicatul şi subiectul Nme şi verb a spus acum însensul "cu ce nume îl vei numi. A spus nume în sensgeneral. Arătam întradevăr că ceea ce seamnă pentrunoi nume şi verb, şi orce parte de vorbire erau calificatede cei vechi "nume. Dacă însă califci pe "este drept



36 EHAN

verb atunci dai numele lui propriu Pe de altă parte tre-buie ştiut că Aristotel numeşte afirmaţia şi negaţia propoziţii simple nu n sensul că celelalte nar fi afirmaţii

şi negaţii ci pe cele simple le socoteşte afirmaţi şi negaţiintrucât ele sunt principalele printre propoziţii

p 19 24 Vreau să sun că este se alătură fie lui dret fie lui nondret. Acum a spus bne n cazullui este că se aătură . a dat de nţeles propoziţia sim-plă pe când cu lui nondret propoziţia prin metateză"omul este nondrept .Aci el nfăţişează propoziţiile prin metateză. Şi merităsă fie cercetat dacă negaţia prin metateză semnifică o afir-maţie sau o negaţie Vom spune deci că negaţia prin me-tateză e implicată de afirmaţia simplă Şi e firesc pentrucă n sânul celor reale atunci când două negaţii sunt le

gate de termeni diferiţi sau de particula auxiliară (numescaşa fie determinaţia suplimentară fie pe cel deal treileaadaosul predicativ) ele dau ntru totul o afirmaţie ca depildă "omul este drept , "omul nu este nondrept Aci"nu este nondrept ndică o afirmaţie Dar atunci cândnegaţiile sunt luate pentru cele nereale rezultatul e indiferent. Căci o aceeaşi negaţe prin metateză, n cazul celor indiferente ca de pildă a celor ce nu sunt nici dreptenici nedrepte, nu aduce aceeaşi afirmaţie Spunem nsă :negaţie dublă asupra termenilor diferiţi ai propoziţiei dinpricina obiceiului atic Căci adesea se pun cele două ne

66 gaţii una după alta n locul unei negaţii ca n cazul lui"nu cumva să nu faci n oc de "să nu faci , şi altele de

acest felp 19 30 Acestea aşadar aşa cum se sune n Ana-

litice sunt astfel rânduite Trebuie ş tiut că, după câtreiese din exprimarea aceasta Analiticele sunt anterioa



CMENAR 37

re lucrării de faţă căc el afiră : aşa cm se sne în Analitice. Trebuie luat "se spune ca : "s a spus şi a folosit pe "se spune ca având drept ţintă să scrie despre

lucrurile aceleap 1 9 1 a fel se comortă lrile chiar dacă afir-

maţia este a ni nme niersal ntrucât pe toate câtelea spus ai sus lea aplicat n cazul propoziiilor ne-deterinate suplientar, el spune acu că acelaşi lucruse va ntâpla şi n cazul celor deterinate suplientar

p. 1 9 35. Nmai că ot să n fie laolaltă adeăratecele aşezate în diagonal Însă neori se întâmlă să fie.A spus şi n cursul capitolului că există o deosebire n-tre propoziiile deterinate suplientar şi cele fără deterinaie n cazul celor nedeterinate suplientar cele

aşezate cruciş ( căci pe acestea le nueşte el v :

Omul e drept

Oul nu e non-drept

v, f

Oice om dreptf a ă r t

Nu orice o e nodrpt a d e I s

Oul nu dept

Omu e nondrep

Nu orice om e drept

Ori om nondrp

Mi rstrâns Sipl i lrgi lrg Privi ve i strânsi lrg Prin

eeză i rtrân



3 EHAN

n gonală) sunt întotdeuana laolaltă adevărate pe cândîn cazul celor determinate suplimentar una dintre celeîncucişate adevereşte cealaltă e falsă. Acest lucru îl dă

el d înţees prin spusa de faţă 19 37 Altele nsă dacă se adaugă ceva e lângă

noom ca subect De vreme ce a pus în joc propoziţi-ile cu subiect determinat acum spune că sunt şi alte propoziţii, ce au subiect nedeterminat şi care alcătuiescdeopotrivă afirmaţii şi negaţii Numai că ele sunt deosebite de cele ce au subiect determnat Acestea suntlucurile pe care l e conţine capitolul

Capitolul 2

66

p 203

a roozle unde este nu se otrveşte,ca n cazul lu nsănătoşeşte sau lmbă, la acestea[verbul] se foloseşte astfel us ca ş cum ar f adăugateste şamd

Principul pe carel înfăţişează acum Aristotel a fostînţeles de unii dintre interpreţi în sensul că el ar fi spus aşa cum aveau loc o implicaţie şi o rânduire a propoziţiilor la care " este era al treilea enunţul suplimentar, lafel au loc o implicaţie şi rânduire a propoziţilor în careîn loc de "este luăm un alt verb ca de pildă în "omulcel drept se plimbă . Faptul însă că acest lucru nu e ade-vărat este evident ; căci nu e vorba de o propoziţie pe bazacelui deal treilea enunţ suplimentar ci aci subiectul este

ce compus. Este întradevăr cu neputinţă ca un al t verbsă se enunţe astfel în chip suplimentar ca al treilea. El aprecizato aci spunândo şi în Analtce cum o vom aflacu oa Domnului Alţii declară că ucrul cercetat aci esteca în propoziţile în care este e considerat virtual de



CMENAR 39

pildă ca în "Socrate se plimbă (căci aci se adaugă virtual"este întradevăr reducerea verbului la participiul respectiv se face cu verbul "este ca "Socrate se plimbă

redus la "Socrate este plimbător ) unde aşadar se ajungeastfel la "Socrate este plimbător Socrate este nonplimbător eci negaţia este o afirmaţie Iar el spue că estenegaţie Insă acest lucru merită să fie analizat aci Intrade-văr, ce ar face ca "omul este nondrept să fie o afirmaţie iar "omul este nonmergător să nu fie una ? Noiînsă vom spune că întrucât a menţionat în chip stărui-tor şi a stabilit chiar un exemplu pentru propoziţiile ceau subiectul nedeterminat si care sunt alcătuite numai dinpredicat şi subiect, ca de ildă "nonomul este "oricenonom este şi la fel, pentru propoziţii le alcătuite dinpredicat subiect şi enunţul suplimentar ca al treilea

d d "nonomu este rept "oce nonom este rept te

mânduse ca nu cumva să presupună cineva . şi soco-tind că determinaţia suplimentară de "orice la numelede om este aceeaşi şi va forma atunci pentru afirmativa 6"orice nonom este drept negaţia "nu orice om estedrept nerespectându se defel negaţia "nu la subiect aşa fiind el spune că nu trebuie să se facă astfel negaţiaci trebuie să se respecte particula negativă la subiect aşacum era în afirmaţie şi să se facă negaţia "nu orice nonomeste drept sau "orice nonom nu este drept Căci "oriceca adjectiv aşa cum sa spus mai sus nu semnifică onatură universală cum semnifică "vieţuitor raţional mu-ritor pe om ci semnifică acest lucru cum că universalfiind subiectul predicatul revine tuturor celor de sub su

biect Şi el a dat exemple evidenteApoi de vreme ce în exemplul precedent nu era cuprinsă universal negativa cea care spune că "nici un omnu e drept el cercetează care propoziţie e implicată deaceasta Şi arată că e afirmativa universală obţinută prin



33 HAN

metateză Fe negatva smlă "nc un om nu e înarat rn ea este mlcată orce om este nonînarat Însăuneor ş afrmatva artculară este mlcată de nega-

tva artculară "Un om este dret, afrmatvă artcu-lară, "nu orce om este dret, negatvă artculară Înacest fel a arătat Arstotel, asura exemlelor, care ro-ozţe este mlcată de o alta In schmb rous ne oferăo metodă generală entru aflarea lor a mlcaţlor] Iarmetoda este aceasta : când a în faţă o roozţe, ăstreazăacelas subect s aceeas canttate, dar schmbă caltateaş rdcatul altatea în felul următor : dacă roozţa rousă e afrmatvă, refăo întro negatvă, ş nvers, dacă e negatvă, refăo în afrmatvă Însă redcatulîl schmb astfel, dacă e determnat, îl fac nedetermnat,ş nvers , dacă e nedetermnat îl fac determnat Atuncdec când ve ăstra canttatea aceeaş, de ldă dacă e ar

tculară, tot artculară ş dacă e unversală, unversală,67v ar subecul e acelas dar dacă ve schmba caltatea sredcatul, ve găs deln roozţa mlcată De -dă, fe roozţa unversală : "orce om este veţutor Să ăstrăm subectul, adcă "om, să ăstrăm canttatea,dar să schmbăm caltatea, în lus ş redcatul, făcândroozţa "nc un om nu este nonveţutor, ceea ceexrmă acelaş lucru cu roozţa rousă La fel se vaetrece ş în cazul altora dntre roozţ le sulmentardetermnate : atât rn afrmatve sunt mlcate negatvee, duă metoda aceasta, cât ş rn negatve afrmatveleIn schmb în cele nedetermnate sulmentar, rn afrmaţ sunt mlcate negaţ, însă nu ş nvers, rn nega-

ţ afrmaţ: căc sa arătat cum că afrmatva rnmetateză este ma restrână decât negatvă smlă, ş înch fresc nu o mlcă Intradevăr, fatul că artcu-larul este mlcat de unversal nu îngădue mlcaţarn negatv] e acesea le cu rnde cercetarea de faţă



CMNAR 33

p 20 23 . evident nsă că şi n cazuL ceLor singuLaredacă se face negaţi adevărată faţă de de ntrebare esteadevărată şi afirmţia De idă, oare Socrate e nţeLet

Nu Atunci Socrate e nonnţeLet.nchend argumentarea despre mplcaţa propozţ-lor, el nfăţşează ac un alt prncpu rezultând dn celespuse. Dar ma ntâ să tratăm despre nedumerrea ce savt n cadrul scheme prvtoare la mplcaţa propozţlor după aceea vom afla ş pe cele ce rezultă dn ele Elspunea aşadar, n schemă, că afrmatva prn metateză, nedetermnată suplmentar, es te ma restrânsă decât nega-tva smplă. Aceea era "omul este nondrept, ş el spuneacă este ma restrânsă decât negatva smplă "omul nu estedrept . O dovedea n felul următor lua predcatul compus ş arăta că, n cazurle când propozţa este adevăra-tă, cealaltă nu este, n speţă negatva smplă Astfel ncât

dn acestea se deduce că negaţa smplă este ma unversală decât afrmaţa prn etateză De pldă, fe afrmaţa prn metateză care spune "coplul este om nondrept,care e adevărată ş potrvtă Fe ş negaţa care spune "coplul nu este om drept Ea e falsă Aşa ncât aceasta ema unversală, pe când afrmatva prn metateză e mapartculară. În felul acesta fără ndoală a dovedto Nonsă declarăm că nu se deosebeşte defel, după sens, ne-gaţa smplă de afrmaţa prn metateză, fe că predcatule compus, fe că nu Căc dacă dovedm că n cazure cânduna dn ele e adevărată este ntru totul s cealaltă, s cândun e falsă e ntru totul ş cealaltă, atnc e lmede cănu se deosebesc ntre ele Întradevăr după cum se dove

deşte că, dacă n cazurle asupra cărora se enunţă omulse enunţă ş caracterul de râzător, noţunle se echvalea-ză de aceea ş se convertesc una cu alta, fără a lăsa locnc une deosebr tot aşa se ntâmplă ş n cele propuse Ma ntâ nsă să preczăm că predcatul n propozţ



HAN

e fe smplu, fe compus ; ar exemplele sunt evdenteFe ec pus, acum, n ambele propozţ predcatul smp ş să facem cercetarea propozţlor în ce prveşte în-

trga matere ş pentru întreg tmpul Fe "coplul estenodrept, afrmaţa prn meateză, în cazul materecotngente ş al tmpulu prezent la fel, "coplul estenoînarpat, în cazul matere mposble ş al tmpu-lu rezent Amândouă aceste propozţ sau dat ca ade-vărate "Coplul este fnţă nonrespratoare , afrmaţemteral necesară ş la tmpul prezent, este falsă Să ros-tm acum ş negaţ le smple, la cea dntâ "coplul nu estedret, la a doua "coplul nu este înarpat Ş aceste ne-gaţ sunt adevărate Cea de a trea, "coplul nu este f-nţă ce respră, e falsă Dec am dovedt că, în cazurlen care a fost adevărată afrmaţa prn metateză, a fost ade-vărată ş negaţa smplă, ar în cazurle în care prma a fost

68 v fală, a fost ş cealală De vreme ce am vorbt despre propozţle care au predcat smplu, să vorbm ş despre celecare au predcat compus Insă ajunş ac cu argumentul,să preczăm n plus, ma întâ, că partcula negatvă "nusuprmă întreg predcatul Iar acest lucru e evdent Căcdacă sar spune că negaţa suprmă de pldă pe "drept ,în ce prveşte pe Socrate, în spusa că "Socrate nu este omdrept, ar pe "om nul suprmă, nseamnă că exstă în-trun fel afrmaţe, ntraltul o negaţe despre acelaş lu-cru (căc lea suprmat ca fnţând ambele, în parte însănu lea suprmat) aşa încât cu ecestate vor exsta altedouă negaţ ale acele afrmaţ Intradevăr, dacă na su-prmat decât pe "drept , păstrânduse "om , atunc ma

este nevoe de o altă negaţe pentru suprmarea lu "nuŞ fe vor f două negaţ pentru o sngură afrmaţe, ceeace este cu neputnţă (căc am spus că una sngură nfrun-tă ontradctoru pe una sngură), fe nc afrmaţa de laneput nu reprezenta o sngură propozţe, c două La



CMNAR 333

fel se ntâmplă nsă ş când "nu se alătură predcatulucare e compus, ca n "Socrate este nonom drept nu suprimă doar pe "om, c spune n ntregme cum că nu este

om, nc drept Să ne ntoarcem dec asupra teme prouseş să luăm predcatul compus, aşa cum spuneam Rostescafrmaţia prin metateză "coplul este nondrept aree falsă ori adevărată? Dar ş aceasta e falsă, şi cea privitoare la matera mposibilă, de speţa "coplul estenon nari pat Ba ş n cazu materiei neces are, când nsădevine şi adevărată "coplul este nonpatră nu lipsit desuflet ; căc ac este adevărată, ntrucât nu e nci patrănic lpst de suflet Acum, după afrmaţile prn metateză, să rostm şi negaţile smle, n cazul celor tre modalităţ ale matere, predcatul fnd compus De pildă"omulcopl nu este drept, "omulcopil nu este narpat,"coplul nu este patră lpsită de suflet Dacă, acum, se 69r

găseşte că, n cazul orcăre mater ş al orcăru timp, elesunt adevărate ş false laoaltă [ca prmele , atunc este mpede că ele nu se deosebesc ntru nmc Să indcăm nsăş eroarea teze celor ce spun că afrmaţa prin metatezăeste mai partculară decât negaţa smplă Să dovedm lu-crul aşa Ei au luat predcatul ompus şi lau dvzat, declarând că putem spune "copilul este om nondrept ; acispun adevărul, deoarece copilul este om, dar nu e dreptÎn schmb dacă aş spune "copilul nu este om drept mănşel ; căci ac sa suprmat dn copil ş faptul dea nu fiom şi ce de a fi drept Astfel că una e falsă, alta adevărată Am arătat nsă cu anticpaţe cât de absurdă e teza ntradevăr cum e posbil ca negaţa "nu, a ntregului

predcat, să cadă la mij loc şi să suprime o parte, pe cealaltă nu ?Cei care susţn că afrmaţa prn metateză, n cazul ce

lor fără determinaţe suplimentară, este mai restrânsădecât negaţa unversală sau susţnut ş ntrastfe că negaţa



34 HANU

artculară rn metateză este mai cuprnzătoare decâtafirmaţa unversală simpă. De pldă, n a doua schemăe găseşte propoziţia "orce om este drept, unversal afir-

matvă smlă. Pe lnia dreaptă se găseşte cea opusăcontradictoriu, care spune că "nu orice om este drept,negatva particulară. Dn nou, sub afirmatva universalăsmplă este pusă negativa particulară prn metateză, ceacare spune că "orice om este nondrept Pe lna dreaptăe aşezată universal afirmatva prn metateză, care i se opunecontradctoru, anume "orice om este nondrept. Sa sus-ţnut că negatva particulară prn metateză este mai cuprnzătoare decât afrmatva universală smplă Dar pe lângăacestea nu au invocat regua lui Prous cum că, dacă vreisă găseşt care e implcaţa une propoziţ propuse, tre-bue să menţii subectul ş canttatea, nsă să schmb pre

69 dicatul ş caltatea Iar propoziţia aceea este pe deln una

echvalentă cu prima ş mplcată o dată cu ea. In plus,ntrucât n cazul propozţilor cu determnare suplimen-tară, potrvit cu regulle de ma sus, şi afrmaţiile sunt im-plcate de negaţ, ş negaţie de afrmaţi, de vreme ce decac se găseşte "orce om este drept, nseamnă că n chpevdent este impicată prn ea, după regulă " nc un omnu este nondrept . Întradevăr, am păstrat atât canttateacât ş subectul, schimbând nsă predicatul ş caltatea, devreme ce acolo [verbul] este determnat, ac nu Aşa n-cât prn unversal afrmativa smplă este implicată univer-sal negatva prn metateză. Sa susţinut nsă că şi partcularnegatva prn metateză este mai cuprinzătoare decât un-versal afirmativa smplă şi că e implicată de aceasta. Aşa-

dar, sa găst că atât unversal negativa prn metateză câtşi cea particulară au aceeaş capactate, dacă ambele suntmplcate de universal afrmativa simplă Dar cum se poateca partculara să fe echivalentă cu universala ? Rezultăcă, fe regula nu e adevărată, fe nu sun ma universale



CMNAR 335

propozţle amntte prn meateză ş suplmentar determ}ate, decât propozţle s mple menţonate

Insă mertă să fe cercetat în ce sens a spus Arstotel

"Atunc când se adaugă«

este»,

enunţul suplmentar caun al trelea, opozţle se rostesc în două felur E evdentcă sunt patru enunţur Dntre acestea patru, două se vorcomporta, faţă de afrmaţe ş negaţe, potrvt cu înse-rerea sau mplcaţa lor, ca negaţle, celelalte două nuNo însă declarăm că nu rezultă astfel nmc mposblArstotel nu spune că enunţurle s e vor comporta astfelpotrvt cu ce e ma unversal sau ce e ma partcular, nccă lucrul trebue gândt în acest sens, c a spuso înţele-gând numa mplcaţa propozţlor Căc aşa cum negaţa prmatvă, cea de pdă că "omul nu este nedrept, emplcată de afrmaţa smplă care spune că "omul estedrept In prezentarea dn Analitice a spus că întrebarea

trebue să poarte asupra întreg contradcţ În schmbAlexandru, aplecânduse asupra ceor de ac, a spus că în-trebarea trebue să poarte asupra fecărea dntre părţlecontradcţe Ş întru câtva e spun acelaş lucru numacă, este ma lămurtă întrebarea prvtoare la o parte a con-tradţe Întradevăr, cel întrebat poate, în faţa unu ace-luaş lucru, să înfrunte ş să răspundă fe da, fe nu Căc lO

dacă cneva ar rost întregul acesta "este oare sufleul ne-murtor sau murtor ?, ar celălalt ar răspunde fe "dafe nu , atunc ar f nelămurt pentru care parte a con-tradcţe a fost dat răspunsul Astfel că, ac, Iamblchosar trebu preferat lu Alexadru Căc, după Iamblchos, acelace pune întrebarea, char dacă rosteşte o sngură propo

zţe, întreabă totuş vrtual cu prvre la întreaga contradcţe Spunânduse "este sufleul nemurtor ?, se concepepe depln ş ceaaltă parte, cum că e murtor Astfel încât, fe că se întreabă prntro sngură propozţe, fe prnîntreaga contradcţe, este acelaş lucru Ş o spune pe



HAN

buă dreptate ; numai că Alexandru trebue acceptat într ma largă măsură din motvele arătate. Cu aceas-ta e încheie capitolul

Captolul 3

2 1 a . Cum trebuie procedat o om pune ndatăDintre predicate şi cele despre care ele se enunţ toatecâte se spun prin accident fie despre acelaşi lucru fie de

spre altul nu or fi cea unitar ş amd.Spuneam, în captolul anterior, că filozoful înfăţşeazăun dublu principu, până la urmă, prin care analzeazădacă cele spuse în chp specifc pot f întotdeauna rostesimultan sau dacă uneori pot f, alteori nu ; de asemenea,dacă cele spuse în comun pot fi rostite întotdeauna ş se

prat sau uneor pot f, alteori nu. Cu al t prilej, el a decla-rat că cele rostite în chp propru pot uneor fi ş spusesimultan, nu însă întotdeauna, pentru ca să nu sfârşmprn a greşi or a pălăvrăg, întnzândune ş rostnd vorbede prsos Care anume sunt acestea, am ş aflato Acum,aşadar, ne dă regulle când anume este posibil ca celenun-ţate în comun . . să nu fe ambele accdente sau unul ac-cdent altul substanţă, sau unul ma general, celălalt maipartcular. Dacă însă se întâmplă ca unul să fie mai ge-neral, celălalt ma partcular, nu trebue ca predicatul par-ticular să stea înantea celui mai general, chiar dacă ambelese enunţă sinonimic despre un acelaşi [subiect] . Să dămpentru toate acestea, dacă putem, exemple corespunză-

toare. Ambele accdente, ca : "albul se plmbă , "albul estemuzcian . Întradevăr, chiar dacă ar fi cândva adevăratăpropoziţia care spune că "albul se plimbă, totuşi, de vremec una e defniţa albulu şi alta cea a pl mbătorului şi amuzcianului, nu poate f vorba de o singură propoziţe



MENAR 337

La fel, fie unul dintre termeni substanţă, altul accident ;de vreme ce definiţia substanţei şi a accidentului sunt di-ferite, cum de pildă în spusa " omul se plimbă una e de-

finiţia omului, alta cea a plimbătorului, din acest motivnu e vorba de o singură niune ; căci se poate ca plimbatul să fie separat de om I al treilea rând şi pe lângăacestea, atunci când ambele se enunţă sinonimic, ca fap-tul de a fi biped şi cel de a fi vieţuitor, pentru om, ş i cândse pune înaintea particularului generalul, adică vieţuitorînaintea bipedului, atunci este cu neputinţă să se alcău-iască o singură propoziţie din cele două, din "omul esebiped şi "omul este vieţuitor, anume să se spună că "omuleste vieţuitor biped Când însă am face invers şi am puneînainte ce este mai particular atunci nu e cu neputinţăCăci în om este implicat fatul de a fi biped, iar în biped e implicat vieţuitorul In raţional este de asemeneaimplicat vieţuitorul ; ş i putem găsi alte eemple de acestfel Acestea deci, cu privire la prima îmbinare

Răsturnată faţă de această teză este problema cândanume e cu putinţă ca lucrurile spuse simultan să fie rostite şi separat Căci nu întotdeauna e cu putinţă aşa cevaDe pildă, pot rosti întregul "l iliacul este şi nu este pasăre

sau "eunucul este şi nu este bărbat; dar a separa acestea şi a spune că liliacul este pasăre, că eunucul este băr-bat, nu pot so fac, de vreme ce orice pasăre are aripadespicată Se întâmplă acelaşi lucru în celălalt caz, şi în 71 r

multe altele De aceea el ne dă o regulă şi cu privire laaceastă împletire, când anume este posibil ca cele spuse

simultan să fie rostite şi s eparat El spune că or de câteori o formulare nu se opune în chip vădit altei formu-lări, cum era la fapul de a fi pasăre şi de a nu fi (căci aciîn chip vădit o formulare combate contradictoriu pe cea-laltă), sau când o formulare nu se dovedeşte a combate



338 HAN

contradctoru pe cealaltă, dar în sensurle, respectv în defnţle celor formulate se găseşte contradcţa, atunc nue cu putnţă ca cele spuse smultan să fe ş separat. De

pldă, în cazul cadavrulu, pot spune întregul acesta "ca-davrul este om mort, dar nu pot spune separat "cadavruleste om; căc ac, o exprese nu combate contradcto-ru pe alta ( ce opozţe au întradevăr cadavrul ş omu ?) ,însă defnţle or se combat : defnţa omulu este, să spunem, de veţutor raţonal pe când cadavru nu este ncveţutor, nc raţonal, c ma degrabă neveţutor nera-ţonal ; ş altele de acest so. La acestea se adaugă încă unmod când anume nc formulărle nu dovedesc a se combate, nc defnţa formulăr, dar când în propozţa com-pusă se va afla enunţul suplmentar, ca al tre lea, sau cândverbul de exstenţă se enunţă accdenta despre subect,atunc nu este posbl să se facă separaţa ş o sngură enunţare De pldă, fe spuse pe de o parte "rău ca purtare ,pe de alta "bun la mesere , care să abă rând pe rând în-tâetate. Pot să spun astfel "Smon este bun czmar caîntreg, sau "Smon este czmar bun, dar ncdecum "Smon este bun. În prma enunţare "este se predcă prnaccdent despre Smon, ar nu în sne . La fel, în "Homer

este poet , s e enunţă prn accdent despre Homer, decnu pot spune că "Homer este. Căc verbul "este, deexstenţă, atunc când se enunţă ca atare ş nu ca un enunţsuplmentar în al trelea rând, semnfcă exstenţa lucru-lu char. Un alt exemplu cât se poate de lămurt, pe care

7P la dat ş el, poate f adus "nefnţa este părelncă. Acest

lucru îl pot rost în întregul lu, căc "este se enunţă, pen-tru nefnţă, prn accdent. În schmb, nu e cu putnţă săse spună că nefnţa este avem întradevăr convngereadespre nefnţă nu că este, c că nu este Cu acestea,el pune capăt cele de a trea secţun



CMNAR 339

p 2 a 32 n ce riveşte însă nonexistentul nu e adevărat să se sună, rin simlul fat că este luat în consideraţie cum că este ceva; căci consideraţia asurăi nu e

că este ci că nu este Trebuie ştiut că există o ipoteză alui Platon n sensul că universul acesta constă din reali-tăţi şi nefiinţă El a numit nefiinţă, adică materie, faptulde nu fi nimic din cele ce sunt n act Aristotel deci spu-ne că nefiinţa este părelnică nu cum că este, ci tocmaică avem părerea despre ea că nu este Pe acestea le con-ţine capitolul

ÎNEPUTUL SEŢIUNII A IV-A

Captolul

p 2 a 3. Acestea fiind recizate, trebuie cercetat cumse comortă între ele negaţiile şi afirmaţiile şamdÎn această secţiune filozofu are drept ţintă să discute

despre propoziţiile cu câte un mod, cercetând următoa-rele două probleme, ntâi cum se nasc negaţiile pornind dela afirmaţii, iar al doilea, care este implicaţia acestor pro-

poziţii Noi nsă, naintea exegezei cuvânt cu cuvânt, vomcerceta mai ntâi ce nseamnă mod si câte moduri sunt,şi n ce sens diferă modulul de aşanumita materie ; n aldoilea rând, care e numărul unor astfel de propoziţii Săncepem cu primul punct Mod, aşadar, este adaosul, respectiv cuvântul ce semnifică felul cum revine predicatul

subiectului Determinaţia suplimentară preciza cantitatea(sa spus ntradevăr că determinaţia suplimentară esteadaosul semnificând n ce măsură revine subiectului predicatul), pe când modul defineşte calitatea Modurile suntntrun fel neimitate şi de neprecizat ca număr, totuşi n



34 EHANU

7 inii mari se reduc a patru, care sunt necesarul, imposibiul , contingentul, posibilu Întradevăr, orice ar spunecineva, indică ntru totu fie modul necesităţi, ca faptul

că soaree se mişcă veşnic ( căci aci " veşnic , chiar dacă nureprezintă un mod propriuzis, totuşi joacă rou de modal necesităţii ; ntradevăr soarele se mişcă n chip necesar),fie ndcă modul contingent, ca n "Socrate se plimbă frumos (căci frumos dă de nţees modu contingent), fieindcă modul posibil, ca n "Socrate iubeşte mult (căc

"mult semnifică aci posibiul ), fie indică imposibiul, caatunci când spunem că "Socrate e cu neputinţă să fie naripat Aşadar acestea sunt cele patru moduri, şi nu ncape loc pentru un atul, aşa cum au nchipuit unii dintreinterpreţii ui Aristotel, din spusa acestuia n Aaliticecum că orice propoziţie este fie a existentuui, fie a exis

tentuui necesar, fie a existentului contingent Căci ei ausocott şi modu existentului . . . nsă că e cu neputinţă săfie un mod a existentuu este impede şi din cele stabilite de Aristote, şi după adevăr. Din cele stabiite de Aristote nsuşi , fiindcă nicăieri n scheme el na menţonatexistentu, c numa patru moduri iar după adevăr, fiind

că prima diferenţă n sânu propoziţiilor este că ele suntfie cu mod, fie fără de mod . Propoziţia de mod o numeşte Aristote existentă, aşa cum vom vedea, cu voa Domnului, la Aalitice când se va vorb despre conversiuneapropoziţiior Pe de altă parte, modu diferă de materieprin aceea că matera se manifestă aoată cu tipul respec

tiv de propoziţii, cum sa spus, pe când modul se adaugădn afară De pildă, spunânduse "Socrate e veţutor samanifestat totodată ş faptu materia că este necesar dacănsă spun că Socrate este n chip necesar vieţuitor, atuncsa pus din afară "n chp necesar, adic modu De aceea



CMNARII 34

ee sunt ş în dezacord adesea dacă matera e necesară pecând modul nu este propoza va f găstă fasă De pdă în "omul este veutor matera e necesară ; dacă însă

aătur modu contngent de propoza necesară ş spun "omu este în chp întâmpător veutor , atunc fac caaceastă propoze să fe fasă ntradevăr, contngentusemnfcă ceea ce nu este dar poate să se vească Cuacestea se închee prmu punct.

Al dolea punct era care este număru unor astfe depropoz Se vesc ac 1 296 de propoz, dn cauza următoare. Modul se găseşte fe în propoze alcătute numa dn subect ş predcat ca în "Socrate se pmbă în chp 2întâmpător, resp ră în chp necesar , ş în cee de acestfe, fe în propoze acătute dn subect, predcat şenunu suplmentar ca a treea. Iar atunc când se găseşte în propoze acătute numa dn subect ş predcat,

afrmale varază în patru feur Să presupunem decacest ucru, pe care el însuş î spune tera, cum că atunccând negaa "nu nu este ataşată de mod, se acătueşteo afrmate Este necesar dec ca amb termen să fe : saudeterma, sau nedetermna, or ca unul să fe determnat, ceăat nedetermnat. ar aceasta în două feur

Căc fe subectu e determna ar predcatu nedetermnat, fe predcatu e determnat ar subectu nedetermnatIar atunc când, la fe, este cercetat modul, în propozle acătute dn subect, predcat ş enunul suplmentarca a trelea, afrmale varază în opt felur Căc e necesar ca ce tre termen, predcatu, subectu ş enunusupmentar, ca un a treea (acum este presupus ş ter

menu de enun supmentar, ca a treea) , să fe : sau determna, sau to tre nedetermna, sau un determnaa nedetermna ar dn nou, dntre e, sau extrem suntdetermna ar medu nedetermnat, sau nvers extremnedetermna ar medu determnat, sau prm do



EHANU

determinaţi, ultimul nedeterminat, sau invers, ultimuldeterminat, primii nedeterminaţi, sau primul determinatiar ultimii doi nedeterminaţi, sau invers, primul nedeter

minat, ultimii doi determinaţi Exemplele pentru acesteasunt câ se poate de evident de dat, celui ce ar dorio. Aşadar, printre propoziţiile alcătuite numai din subiect şi predicat erau 4 afirmaţii, dar acum sau ivit 8, în cazul celoralcătuite cu enunţu suplimentar ca al treilea Astfel că

până acum vor fi 1 2 . Aceste 12 propoziţii le vom mltiplica prin propoziţiie de acolo , respectiv cele 4 tipuride propoziţii afirmative, vreau să spun cea singulară ceafără determinaţie suplimentară, cea cu determinaţie suplimentară şi cea cu deterinaţie suplimentară universală. Atunci cele 12 propoziţii, înmulţite cu patru, pe bazaacestora din urmă, vor da 48 Aceste 48, înmulţite pe bazatripartiţiei timpului, vor da 144 Din nou acestea vor fi

înmulţite pe baza tripartiţei materiei, dând 432. La rândul lor aceste 432, înmulţite după cele trei moduri, vorda o mie două sute nouăzeci şi şase Spunem însă numaitrei moduri, dat fiind că modul posibilului se spune maigeneral, atât cu privire la necesar cât şi la contingent, divizânduse în aceste două moduri. Cel ce se divide nueste nimic dincolo de diviziunile sale, iar acesta e motivul pentru care spunem că sunt doar trei moduri, necesarul, contingentul şi imposibilul Sau produs astfel închip firesc 1 296 de afirmaţii deale acestor propoziţii.La acestea se adaugă şi celelalte afirmaţii de la secţiunile a 2a şi a 3a. Cele din secţiunea a 2a erau 7, produse de propoziţiie alcătuite doar din predicat şi subiect,

iar cele din secţiunea a 3a, produse de propoziţiile alcătuite din subiect, predicat şi enunţul suplimentar ca atreilea, erau 144. Aşadar, adăugând pe acestea 2 16 din secţiunea a a şi a 3a celor 1 96 obţinem, ca afirmaţii, 1 12Iar întrucât es te evident că sunt tot atâtea negaţii câte



CMNAR 33

afirmaţii înseamnă că toate negaţiie şi afirmaţiie, respectiv toate propoziţiie pe care e înfăţişează în cartea aceasta fiozofu, vor fi în număr de 3 024 ar astfe, cu voia

Domnuui, se încheie şi punctu 2 şi capitou de faţăCapoul 2

p 2 1 a 34. Acestea fiid precizate, treuie cercetat cumse comportă tre ele egaţiile i afirmaţiile ş.a.m.d

Spuneam în capitoul precedent că în această dea 4asecţiune se tratează despre propoziţiie cu mod, cercetânduse următoaree două probeme întâi, în ce fe se 73v

produc negaţiie din afirmaţii, în a doiea rând, care suntimpicaţiie unor astfe de propoziţii, cercetânduse lapunctu 1 cui trebuie ataşată negaţia "nu, dacă trebuiemodului, ui "este sau pur şi simpu verbului Căci încazu ator pecii de propoziţii aăturăm negaţia "nu deverbu a fi. ntradevăr, dacă nam face aceasta, sar găsicazuri când afirmaţia ar fi aoată fasă cu negaţia Astfe,pentru afirmaţia că "emnu este om ab, o afirmaţie fasă,dacă am face negaţia "emnu nu este om ab , am obţineodrept adevărată; dacă însă am spune "lemnu este om

nonab, am arăta că şi aceasta e fasă, laoată cu afirmaţia. Căci o asmenea negaţie spune acest ucru, cum căemnul este om, numai că nu este alb, ceea ce pentru oricine e fas e drept cuvânt deci alăturăm negaia nu de"es te , făcând negativa "emnu nu este om ab . Decirămâne de văzut dacă nu cumva şi în cele de mai jos trebuie alăturată negaţia "nu lui "a fi , spre a face din afirmaţia "e posibi să fie negaţia "e posibil să nu fie are spune că e cu neputinţă să se facă astfe ; mai întâi ceeace am spus adesea fiindcă rou principal aci î aremodu, iar negaţia "nu trebuie săi fie aăturată ui căcipe acea vrem să suprimăm, şi anume feul, în speţă



3 EHANU

caltatea ntradevăr, afrmatva declară, de pldă, că seîntâmplă ca omul să se plmbe no urmărm să suprmămmodaltatea ş să spunem că nu întâmplător se plmbă.

Dec prmul motv este că negaţa "nu trebue să fe alăturată părţ prncpale, aşa cum sa spus adesea Al doleamotv este că, nefăcânduse astfel negaţle, se va găs căsunt adevărate aolaltă afrmaţa ş negaţa, ceea ce e cu neputnţă Dacă spun "e posbl ca hana să fe tăată, "epos bl să nu fe tăată , amândouă sunt adevărate, în ca

4 zul matere contngente Dacă însă spun "e posbl ca ha

na să fe tăată, "nu e posbl să fe tăată, una dnpropozţ e pe deantregul adevărată, cealaltă falsă Decla fel cum se întâmplă în cazul posblulu, e evdent căva f ş în cazul contngentulu, al necesarulu ş al mposblulu ar la fel ş în cazul afrmaţlor prn metateză. Aşa se închee punctul , prvtor la felul cum trebuefăcute negaţ dn afrmaţ, în cazul propozţlor cu mod,ş anume că negaţa "nu trebue alăturată modulu .Al dolea punct este cel în care se înfăţşează mplcaţa unor astfel de propozţ prn tre scheme. Prmaschemă este aceasta

posibi să ie

se ntâmpă să ienu e imposibi să ienu e neesar să ie

posibi să nu iese ntâmpă să nu ienu e imposibi să nu ie

nu e neesar să nu ie

Nu e posibi să ie

nu se ntâmpă să iee imposibi să iee neesar să ie

Nu e posibi să nu ienu se ntâmpă să nu iee imposibi să nu ie

e neesar să nu ie

El aşază în prmul rând afrmatvele posblulu ş contngentulu, spunând "e posbl să fe, "se întâmplă să fe.În lne dreaptă pune drept a trea negaţe mposblulu ,



CMNAR 345

spunând "nu e impos ibil să fie, iar drept a patra punenegaţia simpă a necesaruui, spunând "nu e necesar să fie .Apoi, pe a doua tabă, în continuare, pune afirmaţiile prin

metateză "e posibi să nu fie "se întâmpă să nu fie,iar a treia, negaţia prin metateză a imposibiului, care sună"nu e imposibi să nu fie, şi a patra, iarăşi, negaţia prinmetateză a necesaruu, care sună "nu e necesar să nu fie Apoi în dreptu primei tabe pune negaţiie "nu e posibisă fie , "nu se întâmplă să fie , pe urmă afirmaţia care

sună "e imposibil să fie şi a patra, afirmaţia prin metateză a necesarului, care sună "e necesar să nu fie Pe apatra tablă pune întâi negaţiie "nu e posibi să nu fie, "nuse întâmpă să nu fie , apoi " e mposibi să nu fie , afirmaţia prin metateză, şi a patra afirmaţia necesară simpă,"e necesar să fie [v. inf , p. 276] . După ce a instituit astfel schema, el poate să expice bine ceealte propoziţii şiimplicaţiie or. O deosebire însă face numai contradicţia imposibiuui, întrucât afirmaţia e impicată prin negaţii, iar negaţia prin afirmaţii În pus, negaţia ui "e necesarsă nu fie nu este "nu e necesar să fie , ci cea aşezată jospe diagonală, care sună "nu e necesar să nu fie El co 74

rectează deci această schemă în schema a doua şi puneastfe ontradictoria pe inia dreaptă, cum făcuse şi cuschema] imposibi uui Dar cum săvârşeşte el aceasta, ovom afa, cu voia Domnuui, în cadru atei cercetări .

p . 2 1 a 38 Îtradevăr dacă e vora de îmiări seopu ître ele ca fiid cotradictorii ş. a.md .] Trebuie

ştiut că spune ditre cele îmiate aci, în loc de "dntrepropoziţii .

p. 2 1 3 . Căci dacă despre orice este adevărată sau afirmaţia sau egaţia atuci ar fi adevărat să se spuă că



346 HANU

lemul de pildă este om oalb. n ocu acesta, câiva au făcut presupunerea că negaia simplă este mai generală decât afirmaia prin metateză, întrucât este fas, după

câte spune, că "lemnu este om nonalb, în schimb e adevărat să se spună că " lemnul nu este om ab , căci se suprimă întregu Dacă însă vom păstra întreg predicatulşi nul vom îmbucătăi, e evident că şi această [propoziie] va fi găsită adevărată, la fel cu negaia simplă, cumam spuso ma sus

p. 1 14 Iar raiuea este (prin raiue înelege aci"cauza) că tot ce e astfel posibil [ş a.m.d El vorbeşteaici despre ce este mişcat, în cazu contingentului ; căciacesta se întâmplă să nu fie veşnic în act, p când ce e mişcat în cazul necesaruui este vesnic în act Intradevăr, noispunem că e posibil ca soarel să se mişte, nu în sensul

că îl concepem ca mişcânduse câteodată, alteori nu, cica fiind veşnic în act şi mişcat.

p 21 17 Dar e cu eputiă ca despre u acelai lucru să fie adevărate spusele opuse [ş a.md] Acest lucruî afirmă el aci, că este cu neputină ca o contradicie privitoare la un acelaşi lucru să fie laolaltă adevărată ori fasăîntrun aceaşi timp. Este însă evident că nul preocupăaci orice formă a unor astfel de propoziii Căci în cazulpropoziiior determinate suplimentar, acest ucru nu eîntotdeauna a fi laolaltă adevărate, în cazul că vom facenegaia aăturând determinaiei suplimentare negaia "nu ;ci uneori sunt adevărate laolaltă, în cazu câte unei ma

terii, ca întral cele i contingente, ateori nu sunt laolaltăadevărate, ca în cazu neces aruui Căci este adevărat săse spună că "orice om este cu necesitate vieuitor , dare fas să se spună că "nu orice om este cu necesiatevieui tor . Aşa încât, în cazul necesarului, adevărul ş i



MTAR 347

falstatea se dstrbue Dar în cazu contngentulu ele nuo fac căc este falsă ş propozţa "s e întâmpă ca orceom să se plmbe ş cea care spune se întâmplă ca nu

orce om să se pmbe, în cazul unu răstmp determ75

nat, evdent Dacă e vorba însă de un tmp nedetermnat,e evdent că amândouă sunt adevărate Pe de ată parte,dacă rostesc cealaltă negaţe "nu se întâmpă ca orce omsă se pmbe , spun ceva adevărat dar ş un neadeăr. Căcacest lucru înseamnă că se întâmplă să nu se plmbe orce om ş nu rostesc altceva decât că e cu neputnţă caorce om să se plmbe. În concluze, în cazul unor astfede propozţ trebue ca partcua "nu să fe luată pentru ş alăturată de mod, fe că e vorba de o propozţe determnată suplmentar, fe că nu ; căc [doar astfel se vaproduce contradcţa

p 21 22 Dacă primul luu este cu eputiţă [şamd.Pe care îl declară cu neputnţă ? Faptu că cee două propozţ, afrmaţa ş negaţa, respectv contradcţa, trebuesă fe adevărate în cazul unu aceluaş lucru

p . 2 1 26. Căci după cum cazurile de mai sus afi şi a u fi erau adaosuri [ş.a.m.d.] E spune adaosîn oc de "cuvânt suplmentar ş nu subect Pe acestea e cuprnde captoul.

Capitolu 3

p 22 38 Cât despre e ecesar treuie văzut cum

stau lucrurile cu el ste evidet că u se comportă aşaci cotrariile sut cele ce se implică pe câd cotradictoriile îsi sut străie s .am.d

Aoptând, în prma schemă, teza că negaţa smplăa necesarulu es te mplcată de afrmaţ le pos bluu,



348 EH

contngentulu ş de negaţa mposbulu, e cerceteazăac dacă a adoptato pe bună dreptate Intradevăr, sarpărea că afrmaţa smpă e mpcată de propozţe menţonate, vreau să spun de cele două afrmaţ, a posbuu ş a contngentuu, ş de negaţa mposbuu Faptulcă afrmaţa e mpcată, ma degrabă decât negaţa, îl preczează prntro teză auxară, ce face demonstraţa prnaşanumta dovadă a mposbuu Teza este următoarea. Afrm că propozţe "e necesar să fe, afrmatvă,î urmează cea care spune că "e posb l să fe . Dacă ce

lăalt decară că nu urmează aceasta, atunc, deoarecela fecare este adevărat fe să afrm fe să neg, va urmapropozţa "nu e posbl să fe ; ş deoarece această propozţe "nu e posb să fe are drept mplcată propozţa ce sună "nu se întâmpă să fe ş cea care sună "emposbl să fe, atunc cu necestate afrmaţe smplea necesaruu, cee care spune că "e necesar să fe î vorurma cea care sună "nu se întâmplă să fe ş "e mposb să fe ; ceea ce este absurd. Ş arăş, de vreme ce afrmaţe "e mposbl să fe î urmează "e necesar să nufe, ar cneva ar putea spune că "nu e posb să fe urmează u "e necesar să fe , atunc se va găs că ş propozţa "e necesar să nu fe e mplcată de propozţa "e

necesar să fe ; ceea ce e mposbl Prn urmare, "nu eposbl să fe nu urmează lu "e necesar să fe, c afrmaţa, adcă "e posbl să fe, astfel încât negaţa ş afrmaţa posbulu să nu fe în stuaţa de a urma une aceleaşpropozţ Iarăş, de vreme ce necesarul este determnatş dacă faptul dea f posbl încnă ş întro parte ş înalta (căc e nseamnă ş a f necesar ş a f contngent), neapărat patru fnd propozţle necesarulu vreau săspun afrmaţa smpă, negaţa smplă, afrmaţa prnmetateză ş negaţa prn metateză atunc sa dovedtcă afrmaţa smpă nu urmează ca în schema 1 [p. 71 ],deoarece sa demonstrat că afrmaţa pos buu urmează



MNAR 349

afirmaţiei necesarului. nsă nici afirmaţia prin metateză,cea care spune că "e necesar să nu fie , nu poate urmaui "e posibi să fie . Căci sa stabiit că ea e ipicată denegaţii Va fi concepută deci, ca impicată de propoziţiie amintite, negaia prin metateză, care sună : "nu e necesar să nu fie ntradevăr aceasta e adevărată si în cepriveşte pe "e necesar să fie, şi este mai generaă decâtcea din urmă şi nedeterminată.

posibi să iese ntâmpă să ie

nu e imposibi să ienu e neesar să nu ie

posibi să nu iese ntâmpă să nu ienu e imposibi să nu ienu e neesar să ie

Nu e posibi să ienu se ntâmpă să ie

e imposibi să iee neesar să nu ie

Nu e posibi să nu ienu se ntâmpă să nu iee imposibi să nu iee neesar să ie

Rămâne deci să se schimbe ordinea şi să se treacă propoziţia "nu e necesar să fie , negativa simpă, care se aflaîn ocul 4 al schemei 1 , în locul a 8ea, iar în ocul ei,adică întral patrulea, să se aducă negaţia prin metateză, 76cea care spune că "nu e necesar să nu fie . Întradevăr,

aceasta din urmă se şi opune contradictoriu ceei aşezateîn dreapta, în speţă afirmaţiei prin metateză, care spunecă "e necesar să nu fie . Implicaţiile propoziţiilor seproduc în aceaşi fe ca la propoziţiie pos ibiluui, adicăîn sensu că sunt aşezate la dreapta, iar contradictoriienu mai sunt separate, ca în schema 1 . În acest oc figurează

şi a doua schemă. Fiozofu ridică probema din nou şi cuprivire a aceasta, rezovândo şi înfăţişând cea dea treiaschemă, a propoziţiilor ce se impică pe bază de adevărF eu cum face el aceasta î vom afa, cu voia Domnului,întrată parte



350 HAN

p 22 3 Pricina însă pentru care necesarul nu face con-secuţia în acelaşi mod cu celelalte [ş a .md. Aci idică ocauză aumită petru care cotradictoria u e asociată

ctradictoriei, ci faptul de a fi celui de a u fi Şi trebuiamai îtâi să e spuă care este propoziţia ecesarului şicea implicată cu adevărat, iar astfel s ă idice auza priare se produce o asemeea implicaţie El îsă a iterertitordiea şi mai îtâi rosteşte cauza petru care implicaţia este aceasta, iar aşa, schimbâd umai două propo

ziţi i, prezită ordiea exactă Căci râduise sus egaţiasimplă a ecesarului, la îceput, împreuă cu cele douăsimple, pe câd acum o pue jos, împreuă cu cele primetateză. ar egaţia pri metateză a ecesarului o râduieşte ivers, cum sa arătat pe baza teoriei

p. 22 7. Aşa încât, dacă acelea sunt la fel cu "poate săfie şi " nu poate ele se comportă pe aă de contrarie-tate [ş a.md.] Acest lucru îl spue aci filozoful, cum ăecesarul u se mai comportă la fel, ci î chip cotrar.

p. 22 1 1 . ntradevăr, a fi necesar implicăpe a fi po-

siil dacă nu, ar urma negaţ Aci el îcepe să facă aceeace spueam î cosideraţile oastre şi vrea să arate căpropoziţiei "e ecesar să fie îi urmează cea care spuecă "e posibil să fie . Căci dacă ui urmează aceasta,

70 atuci îi va urma cu ecesitate egaţia, care spue că ue posibil să fie , deoarece la u astfel de mod se pue î

geeral problema să afirmi sau să egi ar el cocludepe baza reducerii la imposibil, cum spueam, că propo

9 Dă mposb se omportă fe rette e n e posb (Na ediiei Academiei din erlin)



CMNAR 5

ziţia "e posibil să fie urmează îtru totul celei ce spue "e ecesar să fie . Pe acestea le coţie capitolul

Caolul 4

p 22 29. Sar putea pune prolema dacă lui " e nece-sar să ie nui urmeaă "poate să ie ş a m.d.

După ce arătase î schema a doua că posibilul urmează ecesarului (căci dacă u este aşa, spuea el atuci î

chip ecesar rezultă egaţia, care spue "e posibil să ufie aşa sau "u e posibil să fie , ceea ce de fiecare datăe cu eputiţă de spus î cazul ecesarului), acum se îtreabă cum ar putea spue cieva că posibilul urmeazăecesarului. Îtradevăr posibilul îcliă şi de o parte şide alta ceea ce poate fi tăiat poate şi să u fie ; î schimb

ecesarul e determiat. Cum poate urma determiatuluiedetermiatul ? El soluţioează deci această edumeriretrecâdo pe seama omoimiei, î sesul că posibilul e spusdiferit, iar u [aumit] posibil urmează ecesarului, darî alt îţeles posibilul u urmează ecesarului. Îsă î geeral posibilul poate fi luat di clasificări, ca fiid spus

î diferite feluri. Posibil se spue fie potrivit cu aptitudiea, cum sar spue că u copil poate devei grămătic, fie după posesiuea uui caracter, idepedet defaptul că e î putere ori î act şi fără ca acela căruia uirevie î act să dispară, aşa cum de pildă umbletul revie celui ce umblă, dar separâduse umbletul u dispa

re cel ce merge. Aceasta se umeşte "ecesarul pe bazăde ipoteză , predicatul putâd revei subiectului Sau [semai spue posibil] câd actul revie, potrivit cu caracterul posedat . . . iar el revie celor geerate şi pieritoare ar dacă revie celor geerate şi pieritoare, atuci



5 HAN

lucrul căruia îi revine el piere dea binelea de îndată ceactul se separă. De pildă, focul este ceva generat şi pieritor ; iar atunci când e există, e necesar săi revină căl

dura pe când atunci când dispare actul său, respectivcăldura, dispare şi focul dea binelea, laolaltă cu căldu77' ra. Pe de altă parte actul] revine celor veşnice, aşa cum

spunem că mişcarea revine veşnic soarelui ; căci soarelese mişcă neîncetat. Aşa încât un fel de posibil, anume celraportat asupra veşnicului . sau atunci când predicatul re

vine în chip absolut subiectului, ceea ce se şi numeşte necesar prin ipoteză. Aceste două înţelesuri ale posibiluluideci pot să urmeze necesarului ; ceelalte înţelesuri însănu o fac neapărat. Astfel [trebuie spus] neîntârziat că posibilul aşazis pe bază de capacitate nu urmează necesarului ; întradevăr haina poate fi tăiată ori nu, dar nu setaie pe deantregul necesar ori nu La fel, copilul poate să devină grămătic, dar şi să nu devină Aşadar acestposibi nu urmează necesarului, aşa cum am zice că închip necesar urmează vieţuitorul din om Căci despre întreg vieţuitorul noi spunem că urmează omului, ca fiind substanţă, însufleţit, capabil de senzaţie, dar nuspunem şi că orice vieţuitor urmează din om. Întrade

văr, chiar dacă vieţuitorul raţional urmează din om, nuo face şi cel neraţional . nterpretul cărţii spune, cred, căteorema este evidentă. Căci întotdeauna când cele principale nu se convertesc cu cele ce urmează, în chip necesar ce e mai general urmează lucruui prinipal, dar nupotrivit cu oricare dintre părţile sale, ci ca întreg De pil

dă, în spusa că "omul este vieţuitor, omul este luat caprincipal, vieţuitorul ca următor lui ; ş i dacă ceva este om,este în întregime vieţuitor nu dacă ceva e vieţuitor esteîn întregime om. De vreme ce deci anteriorul şi următorul nu se convertesc, acesta dă urmare primului nu potri



CMNAR 5

vit cu oricare di părţile sale, ci ca îtreg, cm spueam.Căci şi vieţuitorul este o substaţă suflţită, capabilăde sezaţe, upă cum e omul . ar acestea se pot spue

despre toate trucât el a arătat că posibi ll e mai geeral decât ecesarul, el răstoară râduiala shemei si asază deasupra propoziţiile ecesaruui, pue jos, iar pecelelalte le lasă la locul pe carel au.

neesar să ienu se ntâmpă să nu ie

nu e posibi să nu ie imposibi să nu i

ncsar să u nu s ntâmpă să enu posib să i mposibi să i

Nu e neesr să iese ntâmpă să nu ie

e posibi să nu ienu e imposibi să nu i

Nu e necesr să nu es ntâmpă să e posb să iu imposib să i

Cauza petru care e făcut aşa a dato el îsuşi : celeparticulare şi prcipale se râduiesc îtotdeaua îa 77tea celr ce urmează di ele şi mai geerale. Al doilea motiv,spue el, este că eces arul se referă umai la ce este veşic, pe câd posibilul şi la el, şi la cele de sub aştere şipieire ; iar îtrucât acelea sut superioare celor ăscuteşi pieritoare, este firesc ca şi î schemă propoziţiile ecesarului să fie râduite îaitea celor ale posibilului. Petru acestea el şi face o clasicare spuâd că, ditre realităţi,uele sut doar î act, cum sut substaţele divie, altele atât î putere cât şi î act, cum sut toate cele ăscuteşi pieritoare, iar altele umai î putere, cum este aşazisa

materie informă. Cu acestea, el a pus capăt cercetării privitoare la propoziţii ar aci se îcheie teoria de faţă.p 23 Iar această din urmă capacitate figurează

numai la cele ce se mişcă [ş a md. El pare a umi "capacitate aptitudiea care este pe deli separabilă de ce



54 EHAN

e î act, cum este î cel aşezat aptitudiea de a umbla.De aceea e şi spue că ea se află î cele mişcate, adicăî cele ce stau sub aştere şi pieire, capabile să se mişte

ori u, î timp ce actul lipsit de o asemeea putere îl pueca fiid î cele veşice De aceea, î cotiuare, va arătacă actul este aterior faţă de putere, pri faptul că lucru-rile veşice sut aterioare celor ăscute, ude se află vir-tualul. Chiar dacă deci ar fi î cele ceresti virtualitate, eatotuşi u e aceasta, ci e cea îmbiată cu actul.

p 18 Şi întradevăr, necesarul şi nonnecesarul suntpoate un principiu [ş .a md ] Ac, de vreme ce a arătat căposibilul este mai geeral decât ecesarul, şi pe de altăparte trebuie să râduiască drept ulterior pe cele implicate, ca fiid geerale faţă de realităţile particulare prici-pale, el umeşte prcipii şi pue drept prime propoziţiileeesarului.

p. . Iar unele suntocte fără a fi în putere, cumsunt substanţele prime Petru cazul subs taţelor prime,adică al celor veşice, el spue că sut aceleaşi putereaşi actul ; şi pe drept cuvât, de vreme ce u se poate î-

tâli la ele o putere lipsită de act.p. 4. Pe când altele, cele care sunt anterioare prin

natură, dar posterioare în timp, sunt în putere [ş.a.m.d]El declară aterior pri atură actul faţă de putere, cume desăvârşitul faţă de edesăvârşit şi ce e mai de preţ faţă

8 de ce e lipsit de preţ ; iar î timp el îl declară posterior, măsura î care orice act reies e ditro virtualitate pre-alabilă. Pe acestea le coţie capitolul.



CMNAR

NEPUTUL SEŢIUNII A VA

Caoul

55

p a Este oare contrară negaţe afrmaţa sauafrmaţe afrmaţa ? ş am.d.Ţita lu i Aristotel cu privire a propozţii a fost ati

să i ar capitolul 4 a luat capăt I schimb cercetarea cevie acum u e îtru totul a lui Aristotel, ci a fost scrisă ca u exerciţiu de gâdire. Aşa se face că şi Porfir, scriid o îtisă iterpretare a acestei lucrări, u a socotitvredic de luat î cosideraţie spre clarificare capitolulde faţă. Totuşi, fie că este, fie că u e al lui Aristotel, vomlămuri cele ce sut discutate î el. Problema este următoarea : petru o propoziţie oarecare, adevărată ori falsă, şi două propoziţii î coflict cu ea, care aume areputere mai mare de ombatere : afirmaţia cotrară ori e

gaţia proprie? Autorul acestei probleme arată că egaia proprie combate mai puteric o asemeea propoziţie.să el mută problema cercetată, di plaul vorbirii îcel al gâdirii . Căci la fel cum se comportă ucrurile îcazul gâdirii, adică al vorbirii itime, la fel va fi şi î cazul vorbirii rostite ar mai îtâi, el determiă care sutjudecăţile cotrare şi care u sut, ci doar par să fie. El

spue, aşadar, că acelea par să fie judecăţile cotrare caresut gâdite cu privire la lucruri cotrare : "îţelepciuea e ceva bu, îţelepciuea e ceva rău . După preizarea aceasta, el îşi propue să dovedească teza î diţiepri cici argumete. Pimu argumet, pe bază de predicate, este următorul. Itâlim o judecată care gâdeşte existetul ca existet, de pildă că biele este bu, bieleeste folositor, biele este de urmărit, biele este de pre 78ferat, şi toate cele de acest soi Dar îtâlim şi o altă judecată, care proclamă drept existet ce u exstă că"biele este de evitat, biele este efolositor, bele ue bu ; iar aceasta dă existetul drept eexstet. El spue,



56 HAN

atuci că ici o judecată ditre cele gâdite u e de socotit că ar fi combătută de cele ce gâdes eistetul caeistet, i eistetul ca ieistet, cum de pildă pri propoziţia "biele este bu e combătută propoziţia "bieleu este bu Faptul îsă că acest lucru u re î el ecesitate poate fi recuoscut di ce urmează tradevăradesea cum am spus, sa stabilit că u lucru e ctraruuia sigur; îsă a u fi bu itroduce şi pe rău, şi peefolositor, şi faptul că e de evitat, şi eumărate altele.Se vor găsi deci esfârşit de multe [predicate] care se com

bată u sigur lucru. Că după cum oalb îseamă şiegru, şi galbe, şi ceuşiu, şi roşu , şi albastru, şi toatecelelalte culori itermediare, iar dacă sar spue ă oalbul apare lâgă alb sar găsi multe ce se opu uuia sigur la fel se îtâmplă şi î cazul celor ce discutăm.

Al doilea argumet este pe baza îsielui şi al accidetului Noi ştim, spue el, că aceea ce e î se combate mai

puteric îsiele decât o face accidetul. tradevăr dacăam avea aestea două, albul î sie şi albul pri accidet,şi alte două, egrul î sie şi egrul pri accidet, estelimpede că egrul î sie e cel care se opue albului îsie ş i icideum egrul pri accidet. Aşadar, judecata care susţie că biele u este bu î sie combate judeata care cocepe că "biele este bu, pe câd cea carespue "biele este rău e pri accidet. Este deci limpede că egaţia proprie combate mai puteric afirmaţia

Al treilea argumet este petru el, cel pe bază de simplu şi cmpus, aume că simplul combate simplul, com

79 pusul combate compusul Dacă deci "biele este bu eceva simplu şi "biele u e bu de asemeea simplu, iar

"biele este rău e îmbiat atuci "biele u este bucombate mai puteric pe "biele este bu decât judecatacare scoteşte că "biele este rău ar cele două argume

;' e e defeto (Nta edţe rmâneşt )



CMNAR 57

te [di urmă] au acelaşi gâd şi felul lor de a combate eacelaşi Căci este greşit să se spuă că propoziţia "bieleeste rău e compusă, pe câd "biele u este bu ar fi

simplă Îtradevăr, e limpede că u spuem aci "simplu şi "compus potrivit cu rostirea expresiilor, î siesau pe bază de accidet, ci potrivit cu sesul, de vremece autorul pue î joc problema î cazul judecăţii, respectiv al vorbiri î sie Dacă deci spuâduse că "acestlucru este rău, "acesta e egru se semifică extremul,

iar extremul e defiit, pe câd "u este bu şi "u esteegru semifică u doar extremele ci ş itermediarii,atuci e limpede că acestea di urmă sut î mai maremăsură îmbiate ş i compuse decât judecăţile care spucă "biele este rău şi "albul este egru.

Al patrulea este argumetul pe bază de replică Itra-devăr el spue că, daă asupra oricărui lucru este adevăratsau să se afirme sau să se ege ceva şi dacă î chip ecesar adevereşte sau afirmaţia sau egaţia proprie lui, efiid cazul să se ivoce î ici o materie afirmaţia cotrară,atuci e evidet că, aşa cum stau lucrurle î cazul altorpropoziţii care u au drept cotrară afirmaţia cotrariului (trebuie îtradevăr ştiut că, dacă predicatul este fie

o substaţă, fie o mărime, fie altceva ce are cotrariu,îseamă că u se poate rost i afirmaţia cotrariu lui , pecâd egaţia corespuzătoare poate fi rostită, ca de pildă"omul este u vieţuitor, omu u este u vieţuitor , "iia este de trei coţi, liia u este de trei coţi ), la fel se vaîtâmpla şi cu celelalte cum spueam care aduc o co

trarietate î propoziţii Iar faptul că acest argumet e îtemeiat se vede pri raportarea la uu, ca aci. Îtradevăr 79

chestiuea cercetată era că, existâd o propoziţie ade-vărată ori falsă, [î coflict] cu două propoziţii opuse,de care di acestea este ea mai puteric combătută ? Î



358 HANU

cazul deci î care u există afirmate a cotrariului cum,să aibă rost problema ? De aci se recuoaşte că ea e combătută de egaţia corespuzătoare, şi u mai stăm să co

siderăm o altă propoziţie î locul ei Căci e ca şi cum aiavea, de pildă, doi iamici şi teai îtreba dacă te combate [uul sau altul] mai mult ; î cazul că ar pieri uul,u ar mai avea rost problema "dacă acela te combate oriu iar la fel se îtâmplă şi î cazul de faţă, asupra căruia poartă argumetul al patrulea Cât despre al cicileaşi alte aspecte î legătură cu u argumet evetual ou,le vom afla, cu voia Domului, îtru alt capitol

p 23 4 Alta ] cum că nu e un ş amd] Această propoziţie care e o afirmativă pri metateză, a fost luatăde el îsuşi, folosită fiid î chip egal Căci am arătat cău se deosebesc defel egaţia simplă ş i afirmaţia pri me

tateză De aceea şi el, vorbid despre egaţie, a luat afirmaţa pri metateză, dâdue astfel de îţeles, egreşit,că u îcape deosebire ître ele

p 23 3 A socoti că judecăţile contrare se determinăprin faptul că sunt ale lucrurilor contrare este fals. Aci el

îfăţişează precizarea suplimetară, care e spue careaume judecăţi sut cotrare şi care u sut, dar par Uiiditre iterpreţi, pritre care şi Ammoius, au socotitcă acesta ar fi primul său argumet Nu este să aşa ăciu se raportează î vreu fel a hestiuea propusă Pe acestea le coţie apitoul

Caolul 2

p 23 32. În plus la fel se comportă [judecata] că i-nele e un cu cea că noninele nu e un ş a md



CMNAR 59

Aceasta este a cicea şi ultima problemă, cea mai greade îfrutat El ia îtradevăr două atiteze, ua ce aresubiectul determiat, că "biele este bu, care este o afir-

maţie adevărată, alta cu subiectul edetermiat, "o 80

biele u este bu; şi sar putea crede că, aşa cum sepetrec lucrurile î cazul egaţiei adevărate, a l celei careposedă subiectul edetermiat, la fel va fi î cazul afirmaţiei adevărate, al celei ce posedă subiectul determiat.Să cercetăm deci care propoziţe urmează sau suprimă e-gaţia adevărată, pe "obiele u este bu . Găsim astfel că propoziţia care spue că "obiele este rău ucombate propoziţia rostită; căci se îtâmplă ca amâdouăsă fie adevărate î uele cazuri, ca la cele ce au o aturăpervertită pot îtradevăr umi răul obie. Dar uo combate ici propoziţia care declară că obiele ueste rău Căci aceasta la fel spue adevărul, î cazul ce

lor ce au u caracter itermedar, ca şi îtral celor ce,î geeral, u sut făcute să primească buătatea de pildă despre piatră, care e u obie, pot să spu că ue u rău, şi despre copi de asemeea. Rămâe dec o sigură propoziţie, cea care spue că obiele este bu.Căci aceasta combate statoric propoziţia egativă rostită, care spue că "obiele u este bu . Aşadar lafel cum se îtâmplă î cazul acestei atiteze, se va îtâmpla şi cu cealaltă. Propoziţia care combate pe "biele estebu u e cea care euţă că "bele este rău ci aceeacă biele u este bu Aestea sut cele cuprise î alcicilea argumet Îsă, mai îtâi, spuem împotrivăi de ude se poate socoti că implicaţ a uor astfel de a

titeze se face ca î cazul celei ce are subiect determat ?Î al doilea râd, că sau pus î cercetare lucruri eomo-gee ître ele. Îtradevăr, termeul subiect fiid ede-termiat, va exista idifereţă şi î ce priveşte celeimplicate de e, î timp ce termeul determiat va avea



360 EHANU

o mplcaţe ntru totul determnată. Cum să se socoteascădec că au aceeaş mplcaţe [consecuţe] opozţa de-termnată ş cea nedetermnată ? Iar acestea sunt cele

susţnute de argumente. De vreme ce nsă nu sa uat nc 0V decum n argumentu de faţă determnaţa suplmentarăunversală fe cea afrmatvă fe cea negatvă c numaarcolul el face o preczare n plus ş spune că nu se de-osebeşe ntru nmc a pune n joc artcolee ş determnaţa suplmentară unversală ; căc a spune că bnele este

bun prn ce se deosebeşe de spusa "dacă orce ucru ebun l este bun ? La fel se va ntâmpla ş n cazul nega-ţe Intradevăr când artcolele nu ndcă o relaţe fe căsunt sngulare fe că sunt plurale, ele ntroduc ntru o-tul determnaţa suplmentară unversală. Căc acelaş uceste dacă exstă zece oamen să spu "adum oamenş "adum toţ oamen ; a fel cu "omu se plmbă ş "orce om se plmbă . Dacă nsă lucrul e dnante cunoscut ş ndcă o raportare aunc nu ma încape echvalen-ţă. Când un dntre poeţ sau dntre retor sau folostş de determnaţe suplmentară aolaltă cu artcolul leaupus n joc pe amândouă fe în vederea măsur fe ntrartmulu aşa cum a făcuto Demostene n Discursu de

sre coroană spunând "Ma ntâ mă rog la ze tuurorzelor ş tuturor zeţelor . Întradevăr dacă ar f spus "zelor folosnduse de artco, nu ma era cazul să adauge ş determnaţa suplmentară vreau să spun pe "tuturor .Ammonus nsă declară că arcolul nu are ntru oul pu-terea determnaţe unversale ar aceasta ar f evdent,

spune el dn vsul stors de Homer n care spune :El porc să poreşt c tregă oştre-rmtă

(Ho, 28 [Mr 28)



DERE NERRARE 36

unde nefnd de ajuns artcolul a adăugat pe "întreagă ;de unde sa ş născut amăgrea în cazul lu Agamemnon.No însă spunem că ac nc nu exstă artcolul ş că în

chp fresc a adăugat pe "întreagă adcă determnaţaunversală : căc propozţ le fără determnaţe suplmentară echvalează cu cele partculare. Aşa încât după cumsa spus dacă artcolul nu ndcă o relaţe el ntroduceînt totul deermnaţa suplmentară unversală în cazul că aceasta nu e adoptată e în vederea rtmulu fe 81 întra măsur .

După ce spune acestea, el îş îndreaptă argumenareaasupra judecăţ ş adaugă că nu e vorba de nc o deosebre dacă se spun aeleaş lucrur cu prvre la judecatăs la vorbele rostte ntradevăr vorbrea rosttă este smol al stărlor sufleteşt ş aşa cum se petrec lucrurle înce prveşte judecata [dn cuget] la fel se petrec ş în ce

prveşte vorbele rostte. Apo de vreme ce a susţnut înultmul argument că ncodată nu sunt laolaltă adevăratecontrarle ca "nonbnele ese rău ş "nonbnele estebun ca s cum ar obecta cneva "de unde e evdentcă nu sunt devărate aolaltă contrarle ? el sableşte în chp slgstc despre conrar că sunt opuse ar cele

opuse nu pot f smulan ; dec nu pot exsta smultan nccontrarle Această concluze o adoptă drept premsă şspune "Dacă le e cu neputnţă contrarlor să exste s-multan dar se îâmplă în legătură cu cele de care vor-bm nonbnele ş răul cele ce spuneam atunc estecu neputnţă ca ele să fe contrar . Cu acestea pune ca-păt chestun în dscuţe

p 23 32. În us a fe se comortă [judecata] că bi-nee e bun cu cea că nonbinee nu e bun. Trebue ştutcă ş ac aşa cum menţonam în dscuţa anteror reda-tă afrmaţa este cu precădere cea care posedă subectul



32 EHANU

nedetermnat pe bază de metateză. Iar el însuş a luatope aceasta în locul negaţe. De aceea pe drept n se ş spu-ne că aceste propozţ nu dferă defel între ele prn sem

nfcaţe.. 23 3 Întradevăr, nu este în fat cea care sune

că e rău ee ar utea fi simutan adevărate El a spus "arputea , de vreme ce, la lucr ndferene cea care spune"rău e falsă pe când la lucrurle cu caracter rău ambelesunt adevărate. Cu aceasta se închee captolul

Cu voa Domnulu am ajuns cu bne la capătul lucrărlu Arstotel Desre interetare



ADDENDUM

de Q

Arstotel sa născut în anul 38 î.d.Cr. la Stagra nudeparte de muntee Athos Tatăl său Ncomah medcal regelu Amyntas al II lea al Macedone (taăl lu F-lp ) era descendentul une faml de Asclepaz în carearta medcală se transmtea dn tată în fu Orgnea luArstotel î predestna aşadar cercetăr expermentale şştne poztve În anul 367 îş începe studle la Atenaunde devne unul dntre ce ma strălucţ dscpol a luPlaton. În 348 ( anul mor lu Platon) merge poate laîndemnul maes trulu său la Assos în Troada la curteatranulu Hermas dn Atarneea, unde începe să predeaun învăământ în care se afrmă deja orgnaltatea sa To-odaă întreprnde cercetăr bologce ş joacă un rol po-tc, care î atrage plecarea după asasnarea lu Hermasîn anul 34. După o scurtă şedere la Mytene în 343 342este chemat la curtea Macedone ca preceptor al tână-rulu Alexandru : nu ştm aproape nmc despre acest învăămân. La pună vreme după moartea lu Flp în33 334 Arstotel se reîntoarce la Atena unde înteme-ază Lceul şcoală rvală a Academe. Arstotel predaplmbânduse pe alele une grădn sau sub un portc, deunde ş numele de eriateticieni "plmbător dat ds-cpolor să După moartea lu Alexand ( 323 ) Ars-totel suspectat în realtate de macedonsm a fost acuzat



364 ADDENDUM

de impietate şi obligat să se exileze la Chalcis în insulaEubeea, unde moare în anul 322

Scrierile atribuite lui Aristotel s e referă la aproape to

talitatea ştiinţelor cunoscute în antichitate adică dupăclasificarea propusă de însuşi Aristotel, atât la ştiinţeleeorece care au ca obiect existenţa în diferitele ei for-me (matematici fizică teologie şi prima filozofie) câtşi la ştiinţele racce al căror obiect este binele ca ţel alacţiunii ( etică politică) şi a ştiinţele oece care studiază condiţiile creării unei opere frumoase (poetică re-torică) În plus Caegore tratatul Desre nerearecele două Anac, Tocee şi Resngere sofsce re-unite mai târziu sub denumirea de Organon fac din Aris-totel adevăratul întemeietor al logicii Fireşte Aristotelnu a conceput pentru întâia oară toate elementele Platonîn dialogul "Sofistul elaborase dej a o doctrină a propo-ziţiei ; sofiştii analizând discursul independent de con-ţinutul său de adevăr au atras atenţia asupra formei s aledeschizând astfel calea spre o logică formală Este însămeritul lui Aristotel că a formulat în mod clar axiome-le elementare ale logicii (principiul contradicţiei princi-piul terţului exclus etc ), de a le fi consfinţit prin refutarea

celor ce le negau, de a fi dedus regulile speciale ale silogismului şi de a fi stabilit astfel sistemul de logică deduc-tivă care a constituit multă vreme principalul său titlu deglorie Ştiinţele fizicii şi ale biologiei sunt reprezentateîn Fzcă în Desre cer, Desre generare ş coruţe, M eeorooge, Desre sue Para Naura Isor anma

eor tratatele Desre ăe anmaeor, Desre generareaanmaeor etc Filozofia în sensul strict al cuvântului,uneori numită de Aristotel şi "prima philosophia estetratată întro lucrare în 14 cărţi, referitoare la principiile cele mai generale (existenţa ca atare esenţa etc ) sau



ADDENDUM 365

dmpotrvă la cele ma înalte (dvntate prmele prn-cp ) toate reunte ma târzu sub ttlul de Metafzcă.

Morala ş poltca sunt tratate în Etca Ncomahcă ş

Etca Eudemcă ş în cele opt cărţ ale Potc în sfâr-şt retorca ş poetca sunt tratate în cărţle cunoscute subrespectvele ttlur În ansamblul lor operele lu Arsto-tel formează aşadar o adevărată encclopede a cunoştnţelor umane în secolul IV î.d. Cr

Hegel va spune ma târzu că Arstotel a fost gând-

torul "empre totale a supus jugulu conceptuu toa-te aspectele unversulu a fost "întemeetorul majortăţştnţelor . În orce caz Arstotel a fost un prodgos or-ganzator al ştnţelor preocupat de generalzare fără decare ştnţa nu este posblă dar ţnând totodată seamade dferenţele care nu numa că deosebesc ndvz întree dar ş împedcă să se reducă unele la altele genurle fun-damentale ale fenomenelor ş în consecnţă ştnţele cele studază. Astfel pe baza une trpartţ rguroase aobectelor Arstotel deosebeşte tre ştnţe teoretce lu-crurle pot f pe de o parte moble sau moble pe dealtă parte separate (de maere) sau neseparate Ştnţa lucrurlor moble ş neseparate este fzca cea a celor mo-

ble ş neseparate este matematca ar cea a celor mobleş s eparae este teologa (Metafzca VI 1 ). Deoarece alpatrulea caz logc posbl ş anume cel al lucrurlor mo-ble ş separate se loveşte de mposbltatea de a concepeun exstent în mşcare ndependent de matere (fe charo "matere locală spaţul condţe a mşcăr locale) pu

tem f sgur că această trpartţe este exhaustvă epu-zând câmpu cunoştnţelor eoretceArstotel se va doved în aparenţă ma pţn rguros

în doctrna sa prvtoare la "categor pe care Kant acaracterzato pe bună dreptate ca o rapsode ş nu un



366 ADDNDUM

sstem De fapt când propune o lstă a conceptelor fun-damentale care desemnează genurle cele ma generale esenţă canttate relaţe catate tmp loc pozţe ac

ţune ş pasune posese Arstotel nu porneşte de ladvzarea unu gen ş ma general care ar f cel al fnţe.Nu fndcă f nţa nu se dvde c fndcă neputând eşdn fnţa atocuprnzătoare nu dspunem în scopu d-vzăr e de un prncpu de dferenţere care prn de-fnţe ar trebu s ă fe exeror de vreme ce fnţa esteotul orce dferenţă este deja în fnţă ca un fe de spe-ce a fnţe aşadar nu poate împărţ fnţa în modul încare dferenţa specfcă (sau ma degrabă specfcatoare)împarte dn afară un gen pentru a produce specle. Vatrebu dec să se admtă că nţa nu este un gen c madegrabă cum se va spune în Evul Medu un "transcendenta adcă un termen care depăşeşte orce determnare de

tp generc Categorle sun dec întradevăr genurle celema înalte dncolo de care nu ma avem un gen c un"transcendental . În consecnţă pentru a ajunge la elenu se poate porn de sus procedând apo prn dvzune c plecând de la experenţă sau ma degrabă de la ds-cursul nostru despre experenţă va trebu să ne strădum

să clasfcăm tpurle de propozţ pe care suntem capabl să le formăm pentru a exprma în dversatea aspec-telor sale această experenţă a lum care ne e propre

rcne altcneva decât Arstotel sar f smţt perdutîn faţa aceste sarcn care rscă să fe fără capăt Arstote găseşte însă în lmbaj (fără să s e întrebe dacă nu cum-va este vorba de o partculartate a lmb elne) un frconducător care î îngădue s ă se orenteze în această d-verstate. rce propozţe este reductblă la forma "Ssau P în care un predcat P este legat de un subect Sprn ntermedul copule ese. "Predcarea se numeşteîn elnă kagria Ceea ce sora a reţnut sub denumrea



ADDENDUM 367

de "categorii denumire ce se referă mai puţin la func-ţia lor cât la modul lor se stabilire este tocmai ceea ceAristotel numeşte uneori "figuri ae predicaţiei (schmaa s kaegoras) adică diferitele scheme semanticeconform cărora verbul a fi copulă de altfel sintacticneutră poate uni un predicat cu un subiect scheme careîndreptăţesc o clasificare a predicateor : astfel dacă spun"Socrate este om verbul "a i exprimă esena iar în "So-crate este just exprimă caitatea în "Socrate este în Aena exprmă locul etc Se înţelege că această metodă prin

care categoriile rees din practica oarecum empirică a limbajului nu ia permis lui Aristote să demonstreze completitudinea tabelei sale de categorii. Era însă fără îndoialăîncredinţat că nu se va putea alcătui nicodată o propo-zitie cu s ens care să nu intre întruna d in cele zece sche-m pe care efeciv lea idenificat

Astfel deşi lăsând teoreic deschisă propria teorie acategoriilor Aristotel va proceda ca şi când aceste cate-gorii ar fi închise nu numai la nivelul ansamblului pe careîl constituie ci chiar în relaţiile lor sau mai degrabă înipsa lor de relaţii reciproce A spune că aceste categoriidesemnează genurile cele mai cuprinzătoare ale fiinţei (iarAristotel nu se îndoieşte de aceasta fiindcă nu se îndo

ieşte că limbajul exprimă fiina şi că toate categoriile ela-borate plecând de a o anază a limbajului sunt totodatăcategorii ale fiinţei) înseamnă a spune că nu există comunicare între ele nu există trecere treptată de la una laalta de vreme ce "schimbarea genurilor constituie o gre-şeală logică. Consecinţele acestei interdicţii pot părea de-zastruoase pentru progresul ştiinţei Fiecare ştiinţă se

referă la un gen ş anume la un singur gen ( MeafizicaIV cap 2 ) , iar acest gen se înscrie şi el întruna din ma-rile regiun categoriale pe care nu poate să le depăşeascăAstfel matematica este ştiinţa cantităţii iar fizica studiazăun anumit fel de calităţi caracteristice existenţelor în



36 ADDENDUM

mşcare Orce cuantfcare a caltăţ fnd a pror nter-zsă se înţelege de ce arstotelsmu a făcut teoretc mpo-sb�ă �nă la revoluţa tmpurlr moderne consttureaune ştnţe matematce a natur.

Arstotel ar putea f desgur apărat în această prvn-ţă arătânduse că atât clasfcarea ştnţelor eorece, câtş doctrna categorlor au ăcut cu putnţă nsaurareaune admns trăr a experenţe ş ma ales a experenţeschmbăr fără de care nc o ştnţă nclusv ştnţa mo-dernă nar f fost posblă ( dovada per a contraro neodă faptul că Platon lasă dscursulu mtc nvestgarea da-tulu sensbl precum ş contradcţle în care au căzutpresocrac când au încercat să gândească schmbarea )Nc ştnţa modernă a natur nar f fost cu putnţă fărădstncţle categorale ae lu Arstotel Nc o mecancănu este posblă fără a abstrage mşcarea în raport cu mo-blul ceea ce presupune că substanţa moblulu nu esteafectată de locurile succesve pe care le ocupă Nc unfel de chme nu este posblă fără a se deoseb o substanţcare rămâne dentcă în toate modfcărle calitţilor salecaltăţ care ele însele apar în urma analze ca fnd con-secutve unor varaţ cantitative etc

Arstotel nu poate f însă redus la personajul pe caretradţa rând pe rând subjugată or crtcă l a creat peseama lu : cel pe care Dante îl va num "maestrul celorce ştu învăţătorul genuu uman întemeetorul logc(ş ndrect char al gramatc ) organzatorul pârghlordscursulu ş ale ştnţe nu numa encclopedst c ş

avant la lettre prmul gândtor "sstematc persona-ltate întrun fel exemplară dar a căru contrbuţe poztvă comporta rscul (neobost denunţat, îndeoseb înFranţa de la începutul peroade moderne încoace) de aîncremen întrun stadu arhac char nfantl progresul



ADDENDUM 369

presupus ininit al gândirii Reînnoirea studiilor aristote-lice mai ales de la începutul acestui secol a făcut cu pu-tinţă corectarea acestei imagini unilaterale a unui Aristotel

dogmatic preocupa doar să organizeze şi să închidă prematur cum se spunea domeniul cunoştinţelorGândirea lui Aristotel a avut ca orice gândire o is-

torie Această evoluţie a rămas multă vreme necunoscutăşi încă dă loc la controverse Motivul principal al igno-ranţei noastre în această privinţă trebuie căutat în con-diţiile speciale în care a fost transmisă opera lui AristoteContrar lui Platon de la care ni sau păstrat operele li-terare publicate ş i sa pierdut orice urmă directă a învă-ţăturii orale de la Aristotel nu ni sau păstrat în principal,decât ansamblul cursurilor sale retranscrise si eventualremaniate de discipolii săi prima ediţie gene

raă dato-

rită lui Andronicos din Rhodos datează de abia de la mij -

locul secolului I d Cr aşadr după aproape trei veacuride la moartea lui Aristotel In acea epocă nu era posibil,chiar dacă sar fi vrut să se organizeze opera lui Aristotel întro ordine cronologică Discipolii şi editorii, fărăsă se preocupe de repetări şi chiar de contradicţii, au re-grupa deci cursurile ş i disertaţiile din epoci diferite îngrupurile largi de ştiinţe pe care n marea lor majoritatele indicase însşi Aristotel fizică eică politică tratatebiologice etc In două puncte esenţiale, editorii şi primiicomentatori au depăşit indicaţiile lui Aristotel pe de oparte dând un titlu cel puţin provizoriu cel de Metafizică (ceea ce nseamnă "dincolo de fizică ) unui ansamblu de speculaţiuni rămase fără titlu la Aristotel ş i despre

care imic u spune că Aristotel intenţiona să le reuneascăsub o denumire unică pe de altă parte regrupând subdenumirea de Organon (ceea ce nseamnă instrument )ansamblul tratatelor pe care le numim astăzi "logice şidespre care de asemenea nimic nu ne spune că Aristotel



370 ADDNDM

lear f conceput reunte: untate rămasă de altfel problematcă, pentru că nu este sgur, de pldă, că tratatuldespre Categorii prmul dn cele care consttue astăz

Organon nu fgurează acolo dn greşeală ş nu ar ftrebut săş abă locul ma degrabă prntre lucrărle "metafzce .

În orce caz, complarea ddactcă dată de edtor Cor-ulu arstotelc, consoldată pr comentarle de şcoalăfăcute neîncetat începnd dn sec. 1 dr., în lumea greacă, bizantnă, s lamcă, apo în Evul Medu latn, au contrbut în bună măsură în a da arstotelsmulu un aspectsstematc ce nu are, fără îndoală, dect o vagă legăturăcu stlul ma degrabă şovător care a fost, probabl, celal cercetărlor lu Arstotel Acest caracter de cercetareefectvă care îş face cu răbdare drum prntro examnareamănuntă a greută lor sau aoriilor despre care nu se

poate spune că au fost prn aceasta pe deantregul rezolvate, străbate în stlul a numeroase păr ale opere ars-totelce, îndeoseb în ntroducerle "dalectce , în careArstotel examnează, în problema dată, fe răspunsurlepropuse de predecesor, fe char ansamblul pozlor teoretc posble Dacă anumte tratate, îndeoseb cele fzce ş bologce se închee prn aserun dogmatce,sprnte totodată pe experenă ş pe demonstrae, înschmb altele par, în cea mai mare parte, a f rămas apo-retce pnă în concluzle lor astfel este cazul Metafiziiialtele însă se sustrag, prin însuş obectul lor, orcăre demonstra de tp apodctc ş dezvoltă argumentăr doarconvngătoare ( a căror teore este prezentată, sub denu

mrea de "dalectcă, în Toie) acesta este cazul tiilor.De la lucrărle lu W aeger încoace ( 1 9 1 2 ş 1 923 ),numeros autor sau străduit să reconsttue sensul evolue luArstotel. n absena unor crter externe de da-tare, aeger a recurs la o poteză ngenoasă C0us



ADDNDM 37

aristotelic, luat în ansamblul său, cuprinde, remarcă el,contradicţii; or, Aristotel nu putea să susţină simutanteze contradictorii ; se va admite deci că aceste teze nu

sunt simultane, ci succesive şi, mai precis , că dintre douăteze contradictorii, teza mai platonizantă este cea mai veche. Verosimilitatea care stă la b aza acestei ultime regulipare de altfel confirmată prin patonismul ce reiese dinfragmentele ce n sau păstrat din operele pierdute (Eudem, Gryllos, Desre flozofe, Protretul etc ), operegeneral considerate ca datâd din tinereţea ui Arstotel.

Această ipoteză este seducătoare, dar parţia arbitrară.Domeniul în care îşi găseşte confirmarea cea mai puţincontestabilă pare să fie, de la lucrarea lui F Nuyens( 1 939), cel al psihologiei întro primă perioadă (Eudem,Protretul) Aristotel descrie raportul dintre suflet şicorp ca pe o coabitare contra naturii ; întro fază inter

mediară, consideră corpul ca un nstrument al sufletului,care este faţă de corp ceea ce pilotul este faţă de corabie ;în sfârşit, în tratatul Desre suet face un pas mai departeîn sensul unei unităţi substaţiale între suflet şi corp, definind sufletul ca formă a corpului

Mut mai complex este cazul doctrinelor numite me-tafizice. Clar reperabil este numai puncu de plecare, constituit de critica teoriei platoniciene a Ideior (Metafzacărţile A, M şi N) Platon a avut dreptate, urmându peSocrate, maestrul său, să caute, în spatele diversităţii nesfârşite a fenomenelor, ceea ce permite ca ele să fie regrupate, conform afinităţilor exprimate de limbaj , dândun nume comun unei mulţimi de lucruri comunitatea

denumirilor arată că real ităţile omonime au un caractercomun ; acest caracter este exprimat printro definiţie ;se poate merge cu un pas mai departe, afirmând că definiţia are un caracter extralingvistic, numit edos de cătreAristotel ca şi de către Platon ( care folosea şi termenul



37 ADDNDM

de idea) termen care se obişnuieşte să fie tradus prin"Idee a Platon şi "formă a Aristotel Dar la atâ semărgineşte acordul dintre cei doi gânditori, ntemeiat de

fapt n moştenirea comună socratică După Aristotel, Platon greşeşte, sub pretextul de a sustrage Ideea infinităţiişi mutabilităţii sensibilului, când o situează în afara sensibilului, ca o realitate "separată de el, dar având un modde existenţă aseănător celui al sensibilului, cu permanenţa, eternitatea n pus . Aristote, care n acest punct continuă autocritca ncepută chiar de Platon n prma partea dialogului "Parmenide, nu ntâmpină dificultăţi n aarăta absurdităţi le la care duce "separarea ideilor dacăideie există "n sine ntro altă ume, ele nu pot fi cu-noscute de către noi, deci nu permit cunoaşterea realtăţilor ale căror idei se pretinde că sunt ; dacă se numeşte"participare relaţia sensibilului cu ideile, se bagă de sea-

mă că această metaforă maschează, dar nu rezolvă conflictul dintre cele două exigenţe de identitate şi separarecare sunt la originea teoriei ; n sfârşit, dacă ideile suntimobile, cum ar putea ele da seama de mişcare, care estetotusi un caracter esential a sensibilului ?

u este fals, dar est insuficient să se spună că Aristotel, n temeiu acestei critici, a coborât ul platonician pe pământ, văzând n e doar "forma comună şiimanentă unei multiplicităţi de indivizi, fiecare formă nedeosebinduse de celealte decât prin materia care de semenea intră n constiuţia sa De fapt, aici este perceptibilăo anumită oscilaţie, ignorată de W aeger, dar pusă recent n evidenţă de B Dumoulin, n atitudnea lu Aris

totel faţă de platonism Această oscilaţie priveşterăspunsurie succesive pe care le dă Aristote ntrebării "Ce este fiinţa ? , care, dacă facem abstracţie de sensurile categoriale neesenţiale ale fiinţei (cantitate, calitate, relaţie etc ) şi dacă ne mărginim la sensul ei primodal, poate



ADNDUM 373

fi redusă la întrebarea este ousia? Traducerea ceamai literală a ousiei care e se un subs tantiv format de laparticipiulrezent al verbui "a fi , ar fi "fiinditate sau

"fiindul I fapt, traducea latină a propus două tra-duceri concurente "esenţă şi "substanţă La prima vedere, traducerea prin "eseă pare mai corectă ; ea riscăînsă să nu ţină seama de seul concret pe care mai poatesă aibă cuvntul ousia ş re este ilustrat de faptu căîn limbaju obişuit acest temen înseamnă edere, sălaş,bunuri posedate, fonduri ristotel, nevrnd să renunţela nici unul dn cele două sesuri, privilegiază, fără îndoială inconstent, cnd sensu ocret, cnd sensul abstractAal ousiei. In părţile mai vec ale M etaJiziii (M, 9 1 0),Aristotel ne asigură că numi individul concret este ous( care aici poate fi tradus p "substanţă ) demnitateade ousia este aic refuzată iii platoniciene, care nu este

dect un uiversal abstract ipostaziat La fel, în Categorii, ousia luată în primul s ău înţeles desemnează sub-stanta indviduală, subiect l unui număr nedeterminatde pedicate, fără a f ea însăi predicat ; astfel este cel puţin cea pe care Arstotel o dnumeşte "substanţă primă,deoarece lasă aici loc, sub enumirea de "substante secunde , la ceea ce numim ai degrabă "esenţe speciaş genul, atribuite primei sustanţe ca predcate esenţale(astfel, "Socrate este substnţă primă "om , "vetateetc sunt substanţe secunde )

În cartea Z a MetaJiziii Arstotel examinează dife-rtele sensuri ale ousiei cele două dej a analizate sub-strat sau subiect (hyokeienon) pe de o parte, gen şi

universal pe de altă parte ărora le adaugă o nouă semnificaţie, numită în mod curos "ceea ce era pentru lucrua fi (to ti n einai) perifraă pentru care se poate păs-tra traducerea convenţional de "quidditate şi care desemnează ceea ce lucrul se spune că este prin sine însuşi,



374 ADDENDM

ceea ce îl determnă ca atare, ncusv ndvduatatea saîn ceea ce ar avea această nefnă esenal (de pldă "socrattatea pentru Socrate). Această quddtate nu este alt

ceva decât forma, care de acum încolo capătă rangul de"prmă substană, pe când subectu sau substratul îşvede contestată pretena nală la întâetate : esenalulnu este subectul (deoarece ceea ce este cel ma subacent este matera), c determnantul, adcă forma. Descoperm ac punctul extrem al efortulu u Arstote dea rdca ndvdualul la ntelgbtate fără al perde înunversal . Este însă o sarcnă fără sfârş t, ceea ce Arstotel recunoaşte ndrect, dând doctrne s ale forma unudeal realzabl doar ca năzună: dealul ar f ca formasă fe prncpul ndvduae, adcă să fe cauza ndvdulu concret în materaltatea sa. n atare deal se împlneşte în produca tehncă : "forma case (a f un adăpost

pentu ntemper ) determnă naura materalelor cu caretrebue constrută Natura bologcă cunoaşte de asemenea cauzaltatea forme Această cauzatate este însă supusă eşecurlor, atât în artă, cât ş în naură matera rezstăla ceea ce se aşteaptă de la ea, îş exerctă popra sa cauzaltate, care se adaugă ş este la propru, "accdentalăfaă de cea a forme Acest eşec în stăpânrea totală a matere este poate un eşec ferct matera este nedeductblu,nedetermnablul, fondul neîmblânzt a ceea ce Paton numea "jugul de rezerva nesecată a bogăe lum. Acesta este motvu pentru care Arstotel, împotrva u Platonş, ma înante a lu Parmende refuză să reducă fnala esenă. Esena este sensul dntâ a fne, dar nu este

sngurul e sens : determnăre accdentale nu ma suntepădate în nefnă, c se ordonează conform sensurorneesenale ale fne, care sunt ceelalte categor în afarăde esenă. Polsema fne nu este cu totul lpstă de untate : această untate nu este însă decât una de convergenă



ADDENDM 375

sau, cum sa spus (G E L Owen), o untate "focală,datortă faptulu că pe de o parte esenţa, ca substanţă, estesubstratul obl gatoru al orcăru predcat posbl, ş că,

pe de ată parte, ca formă sau quddtate, consttue condţa orcăre ntelgbltăţ. n lumea în mşcare ce estelumea noastră, supusă avataruror generăr ş corupţe,ntelgbltatea nu este însă ncodată totală, ar untateafnţe, neputând f obectu une vzun, nu este decâtobectul une vzări, medatzată tocma prn cercetareadialectcă a prncplor.

Exsta însă un domenu în care dealul platonzant alntel gbltăţ ş al untăţi găseşte la Arstotel o satsfac-ţe medată ş durablă cel al teologe. Teologa este prma flozofe, în sensul că este ştnţa a ceea ce este maemnent în fnţă : or, exstenţa une regun a fnţe pe caretrebue so numm "dvnă nu este de demonstrat, ea este

nemjloct seszablă în spectacolul ord care domneşteîn Cer Arstotel nu demonstrează fnţa lu Dumnezeuprn ordnea lum ; el vede dvnul nemjloct prezent înordnea cerească, adcă în ordnea regun superoare, supralunare, ordnea une lum al căre centru se presupunea f pământul Spre deosebre de regunea sub lunară, încare domneşte generarea ş corupţa ş unde fenomenelese produc cu o regulartate aproxmatvă ce nu excludehazardul, lumea cerească se caracterizează prn necestatea absolută a mşcărlor astrelor, exprmată în modelulgeometrc compex, dar rguros, cu ajutoru cărua astronom ca Eudox ş Kalpp explcau mşcarea tuuror aştrlor, precum ş ceea ce până atunc se consdera caprcos

în mşcarea aparentă a planetelor.n trataul Desre Cer operă probabl ma veche, Arstotel explca deosebrea de statut dntre regunea sub-lunară ş cea celestă prntro dferenţă de consttuţematerală: pe când cele patru elemente consttutve ale



376 ADDNDM

celei dintâi (pământ, apă, aer, foc) se transformă continuuunele întraltele şi zămisesc astfel schimbările care se produc aici, astrele sunt constituite dintrun al cincilea ele-

ment ("cvintesenţa scolasticilor), pe care Aristotel îlnumeşte eter şi care, având particularitatea de a nu seamesteca cu nici unul din celllte patru, asigura astfelpermanenţa cerului. Desigur, aceasă permanenţă este ota unei mişcări care se deosebeşte însă de mişcările lumiisublunare prin circularitatea şi eternitatea sa.

În ultimele două cărţi ale izicii şi în cartea a XII a aM etaJizicii Aristotel face încă un pas pentru a înălţatranscendenţa divinului deasupra oricărei contaminăriDincolo de Primul Firmament, însufleţit de o mişcareetern regulată şi uniformă, trebuie să afirmăm Primul Motor, care, pentru a evita regresul la infinit al seriilor demotoare, trebuie să fie el însuşi imobil. Acesi Prim Motor imobil Aristotel îi atribuie predcatele cele mai pozitive pe care filozofia teoretică le poate concepe şi pecare teologia tradiţională dea le atribuise divinului fiinţa (înţeleasă de această dată univoc în accepţiunea ei ceamai înaltă, aceea de esenţă), viaţa, gândirea Aceste afirmaţii, pentru a fi bine înţelese, trebuie să fie însă înso-

ţite de negaţii paralele şi de corectare, care, negând oricesimilitudine între Dumnezeu şi ceea ce nu este el, îl vorferi pe Aristotel de a încurca problema transcendenţei di-vinului, cum au făcuto atâţia alţii după el : fiinţa lui Dumnezeu este o fiinţă care nu se spune în mai multe înţelesurişi care nu cunoaşte sciziparitatea categorială; viaţa lui

Dumnezeu este o viaţă neobosită şi care nu cunoaşte bătrâneţea, pentru că este un Act pur, adică un act care, spredeosebre de ceea ce observăm în lumea sublunară, nu estenicidecum amestecat cu acel factor de indeterminare careeste posibiul (în sensul de potenţialitate încă nerealizată) ;



ADDNDM 377

în sfârşit, gândirea divină este o gândire pentru care arînsemna o decădere să gândească ceva inferior sieşi şi care,din această pricină negativă, trebuie recunoscută ca o gân

dire de sine însăşi, o gândire a gândirii De asemenea arfi nedemn de divinitate să exercite o acţiune în vreun felmecanică (să împingă sau să tragă) asupra lumii : dacă princauzalitate se înţelege sensu strict de cauzalitate eficientă, atunci divinitatea nu ar putea fi afirmată cauză decâtmetaforic; iar, dacă tot se fooseşte metafora, ar fi preferabil să se spună că divinitatea mişcă precum un obiectal iubirii mişcă fără a fi mişcat, atrage fără a ieşi din sineînsăşi , îngăduind să fie ce mult imitaţii ale s ale, al cărorprincipiu fără îndoiaă este, dar fără a fi el însuşi zămislitoru sau agentul lor

Această concepţie a unui Dumnezeu extramundan,totodată exemplar şi îndepărtat, transcendând seria existenţeor, pe care le întemeiază fără a se amesteca cu ele,era cu totul contrară concepţiei ontoteoogice, întemeiată pe o pretinsă analogie între Dumnezeu şi creaturi,care, în Evul Mediu se va reclama atât de la Aristotel, câtşi de la tradiţia iudeocreştină Ceea ce este fireşte un contrasens în cel priveşte pe Aristotel, dar asemenea con

trasensuri, care făuresc istoria, nu sunt nici ele lipsite desemnificaţieDoctrina tomistă a analogiei fiinţei se va strădui să sal

veze atât transcendenţa divinului, cât şi posibil itatea dea fi conceput de către creatură, conceptibilitate ce nu seîmpacă fără o minimă comunitate între cei doi termeni

ai reaţiei O asemenea gră pentru continuitatea dintregradele existenţei şi gradele cunoaşterii nu era absentă înplatonism, dar este străină de Arstotel Aristotel descriediferitele câmpuri, eterogene între ele, ae experienţei şievită cu giă instaurarea de la un domeniu la atul a unui



378 ADDNDM

raport de deducie sau de derivare care ar reduce autonomia unuia din ele n consecină, se va strădui să desco-pere prin analiză principiile imanente de inteligibilitate

la nivelul propriu al realităii considerate de fiecare datăAstfel, ntreaga Fiziă este un soi de analiză structuralăa fiinei n mişcare. Mişcarea (prin care trebuie să nelegem nu numai mişcarea locală, ci devenirea n general)nu se nelege decât ca o trecere de la un contrar la celălalt,fie că este vorba de locuri, calităi, cantităi, sau de contrariile "substaniale are sunt naşterea şi moartea Mişcarea sar pierde nsă ntro succesiune discontinuă depoziii, dacă nar fi subntinsă de ceva continuu. Aceastăanaliză simplă ne duce la trei principii ale mişcării ri-vaţiunea care este puncul de plecarea al devenirii ;formaceea ce devine devenitul ; materia ceea ce durează n devenire şi fără de care existena n deveire şiar pierdeidentitatea, ceea ce ar face cu neputină să se vorbeascădespre devenirea aestui existent Orice ncercare de a explica mişcarea plecând de la unul sau numai două dn aceste principii este sortită eşecului. Desigur, forma pare săaibă o poziie privilegiată, ca principiu motor ea cheamă şi conduce mişcarea n măsura n care i este cauza

finală, telos. Forma nu este nsă introdusă n mişcaredin afară ; ca telos ea este finalitate internă şi se confundăcu natura (hysis) care, aşa cum o sugerează etimologiacuvântului (de la huesthai a creşte), este autodezvoltarea orientată a unui existent care urmează să devină ceeace este, săşi realizeze esena.

Astfel, principiul aristotelic al finalităii, multă vremecriticat de filozofia modernă nainte ca Hegel săi redes-copere fecunditatea, este mai pin o afirmaie dogmatică privitoare la ordinea care ar trebui să domnească nlume, cât o condiie a inteligibilităii experienei Concep



ADDNDM 379

tul de hazard nu permite o înţelegere a realităţii ordinii ;invers, conceptul de finalitate permte să se înţeleagă şi să se îndrepte, eventual eşecurile finalităţii violen

ţa în ordinea fizică (Aristotel numeşte "violentă mişcarea contra naturii, de pildă mişcarea pietrei aruncateîn sus ), monstruozitatea în ordinea biologică.

Sar putea crede că finalitatea ar avea un rol privilegiat în operele numeroase şi importante pe care Aristotellea consacrat biologiei, dar simţul pe care Arisotel îl aveapentru experienţă, precum şi abundenţa observaţiilor pecare le adunase în domeniul zoologiei l au împiedicat săimpună fenomenelor o schemă explicativă unică Caracterul director al finalităţii nul disp ns ază

pe biolog săcerceteze explicaţia prin necesitate

In

fapt, fiecare din marile opere biologice ale lui Aristotel abordează viul dintrun punct de vedere explcativ diferit n lucrarea Părţile

animalelor se iau în considerare îndeosebi cauzee finalăşi formală, pe când Istoria animalelor pleacă de la punctul de vedere al cauzei materiale, iar în Generarea animalelor, primul tratat de embriologie, se sudiază cauzeleeficiente ale nasterii si cresterii Aristotel a fost de asemenea cel dintâ savat car a propus o clasificarea a speciilor animale Această clasifcare, care se vrea exhaustivă,rămâne empirică şi este întemeiată pe o sumedenie de criterii, ceea ce îi conferă până astăzi o valoare cel puţin de-scriptivă Mai interesantă poate este grija lui Aristotel dea identifica analogii între diferitele tipur de organisme :aceeaşi funcţie, bunăoară respiraţia s au nutriţia, se poateînfăptui, la specii diferite, cu ajutorul unor organe dife

rite material (de pildă plămâni şi branhii pentu respiraţie) Dar recunoaşterea acestei analogii funcţionale nuînseamnă nici aici, după cum nici în domeniul metafizicii,că se admite trecerea de la un gen la altul Chiar dacă speciile sunt ierarhizate întro gradare care culminează în om,



38 ADDNDM

animalul cel mai de sus, în sensul că realizează cel maiadecvat funcţiile vitale fundamentale ale autotrofiei, sensiblităţi şi mişcării, totuşi nimic nu îngădue să se presupună că această ierarhie ar purta urmele une evoluţiAristotel rămâne credncios scheme unei structur scalare, dar rgide, ntre treptele căreia nu eistă decât o unitate analogică, întemeiată pe faptul că acelaş unic scopeste îndeplnt de fecare dat, dar întrun fel deosebit,după mijloacele, ma mult sau mai puţin adecvate, de carese dspune

În ce priveşte sufletul uman şi raportul său cu corpul,Aristotel pare să f substitut progresiv schemei instrumentiste schema numită hilomorfistă, conform căreia sufletul este forma corpului Această concepţe marcheazăo ruptură radicală faţă de dualismul platoncian, de vre-me ce implică faptul că sufletul nu poate esta independent de materia a căre foră este şi că piere o dată cucorpul Totuşi, corpul pe care sufletul îl informează nueste doar o materie oarecare ; el însusi este formă, în ra-port cu ţesuturile şi organele, fără d� care nu ar f acest"corp organzat având putinţa de viaţă , cărua sufletul,care nu este asadar decât încoronarea unei ierarhi de for-me, îi dă viaţ efectvă, în act

Viaţa sufletului, activitate ce se realzează în mod necesar în organele materiale, este descrisă de către Arstotel în tratatul Desre suet în care deosebeşte diferiteleei trepte Sufletul uman n este numai vegetativ, ca celal plantelor, nici sensitv, ca cel al anmalelor, ci este tot-odată şi intelectiv Nu se poate vor de trei suflete separate, ci mai degrabă de o integrare a sufletelor vegetativşi senzitiv la nivelul superior al sufletului intelectiv, fărăsă eiste o reducţie de la un nivel la altul şi fără ca prnapariţia unui nou ordn celelalte să devină de prisos şiinoperante Astfel, desprinzânduse de psihologa platoniciană, Aristotel arată că sensibilitatea şi imagnaţia nu



ADDNDUM 3 8

constituie piedici în cunoaşterea ntelectuală, c i medieride care aceasta nu se poate dispensa Nu eistă gândrefără imagne : ceea ce înseamnă înainte de toate că ima

ginaţia, o "senzaţie ma slabă, dar care are avantajul dea se menţine char în absenţa obectulu, face cu putinţăcolectarea n memore a unui anumt număr de cazuri particulare şi îndreaptă astfel gândrea discursvă pe calea se-szări universaului, care în senzaţe era doar potenţialArstotel, în lucrarea Desre memore merge ma departe, arătând că nteligilu însuş nu poate fi gândit dacă

nu este proectat ş oarecum schematizat întro reprezentare sensibilă astfel, geometrul are nevoie de fgur pentru a stabl relaţiile, care, în ele însele, sunt intelgibleşi, n general, omul are nevoe de imagini pentru "a gândin timp ceea ce este în afara tmpului

Această pshologie hotărât imanentistă se ncheie to

tus cu afirmarea unei transcendente aceea a intelectulu (nos). Asstăm la un demers aalog celui ntâlnit nargumentarea referitoare la rimul Motor un fel de trecere la limtă, care ne transportă brusc ntro altă ordineActul intelectual este, după cum am arătat, pregătit demediaţiile sensibie, care presupun intervenţia organelorcorporale Aceasta nu ajunge nsă pentru a eplca nţelegerea n sine, "actul comun al intelectulu şi al ntel-gbilului Dacă este uşor de priceput că intelectul estedoar n potenţiaitate până când nu se întâmplă aceastăconcdenţă prvilegată în care cumnează cunoaşterea,totuşi treuie admisă, pentru a trece la act, nu numai medaţia sensibilă, care nu este decât ocaza, ci ş activitatea

unui alt ntelect, care să fe deja, în mod continuu, n actAfirmaţiei "Nc o gândire fără imagine îi corespundecealaltă Fără ntelect nimc nu gândeşe (Desre suet , , 430a 22) Dar, pe când imaginea era condiţia gândir, cauza sa oarecum materală, aces intelect care,



38 ADDNDM

în acest caz, nu mai poate fi intelectul potenţial, ci ceeace se va numi Evul Mediu ntelectual agent este cauzaeficientă Nefnd legat de corp, nmic nu ne opreşte ca,

spre deosebre de suflet, să declarăm nemuritor Daracest ntelect este oare indivdual sau unversal ? Sau, maibne zis, nu este oare intelectul dvn poate divnitatea în-săşi ? Aeste proleme au fost îndelung dezvoltate în EvulMedu n cel prveşte pe Aristotel, el admite că, în clpaformări fiinţei umane, acest ntelect, sau ceva dn el, pătrunde în embrion din eterior (litral : pe uşă) , (Generarea anmalelor , 3 , 736b 28) Nici că se putea ma bnesulinia decât prin această metaforă separaţia care se men-ţne între uman şi dvn, chiar în momentul în care suntasocate

Concluzia etcii aristotelice va fi că omul treuie săcaute să se imortalzeze pe cât est e cu putinţă (Etca

Ncomahcă X, 7) Această invtaţie ar putea părea ero-că, dar ea nu are nimic din acea depăşre nelegitimă a limitelor, pe care grecii o condamnau sub denumirea dehybrs de ipsă de măsură această invitaţe presupune în-tradevăr că omul nu este nemuritor prn natura lu şi cănemurirea nu este pentru el altceva decât un ideal, acela al strădaniei adecvări progresve la un model dvn care,în el însuşi, rămâne inaccesbl În realitate, în Etcle sale,Arstotel consacră ma puţin spaţiu descrieri acestui ideal,a cărui apromare supremă este viaa contemplativă, câtdistanţe ce ne separă de el şi căilor efortului propriuuman pentru a ncerca să o străbată Această descrere estecălăuzită, la nivelul ei propriu, de conceptul de natură

Orice activitate are ca scop binele agentului Acest ne,care la om se cheamă fericire (eudamona) consistă înrealzarea naturii eistentului care tinde spre el Ceea censeamnă că această natură nu este nciodată deplin reazată în cazul unui eistent înzestat cu mişcare (de



ADDENDUM 383

vreme ce acest estent, nemaiavând nevoie de nimic, arînceta atunci să se mşte), deci este mai degrabă o tendinţă decât un dat

Natura omulu, fără îndoiaă findcă este punctul cul-mnant al regnului anmal, este cea care comportă cel maimare grad de ne determnare şi de contingenţă în condiţiile realizăr sale cu cât scopul este ma înalt, cu atâteste ma obostor efortul necesar pentru a se apropia sauchar pentru a s e menţine în vecinătatea nvelulu său, arcăderea riscă să fie ma adâncă De aceea, voinţa omului,orcând precară şi failbilă, are nevoie să fe educată entru a făptui binele, nu este deajuns o intenţie justă, cima trebue un habtus, adică o dispoziţie dobândităşi, pe cât posibil, reversibilă a voinţe astfel spus o bunădeprindere, şi aceasta numeşte Aristotel virtute Virtutea este aşadar o natură secundă, care, prin constanţa

ei relativă, trebuie să suplinească lipsurile primei naturiajutândo astfel să se realzeze ( la fel cum, comenteazăTeofrast, cultura viţei de vie o ajută pe aceasta să dea roadele e cele mai naturale, adică cele mai împlinite decare este în stare) Între virtuţi, dntre care unele sunt propriuzis morale, ar altele sunt ntelectuale, un loc deosebit se cuvne acordat înţelepciuni practice (hrnsis)virtutea bune deliberări, care, între cele două etreme,a lipse de măsură ş a inerţiei, trebuie să deosebească defiecare dată unde ste mij locul just, combinaţia optimăa ceea ce este de dorit cu posibilul

În ce priveşte determinarea celui mai înalt scop al omu-lui, Aristote pare să şovăie n Etcle sale între vocaţia

contemplativă ş vocaţia politică În realitate nu eistăo contradicţie între aceste două idealur, ambele realizândnatura omului, ntâiul în cea mai eminentă dntre virtua-lităţile sale, viaţa conformă intelectului, iar al dolea întotalitatea aptitudinilor sale legate ntre ele şi mplinte



384 ADDNDUM

de capactatea de a înteţine cu semeni raporturi de dreptate Nu lipsesc tete în care Aristotel pare să vadă în-tro bună organizare politică o condiţie fără de care unora

nu lear f cu putinţă să se bucure de "timpul lber necesar pentu eerctarea connuă a veţii spirtului În lu-crarea sa Politica însă, el nu consideră viaţa în societateprn această finalitate oarecum etrinsecă, ci în justifica-rea e proprie Spre deoseire de animale ş de ze, omuleste prn natura lui un "animal politic , el accede la umanitate numai prin faptul de a i cetăţean Această naturăpoltică a omului nu este însă o natură universală şi astractă, din care sar putea deduce cum a ncercat laton în Reublica - definţia une constituţii ideale,valailă pentru toate timpurile ş i pentru toate locuileAceastă natură este aci un scop (telos) stabl doar înfuncţa sa normativă, dar variabilă în realzarea ei, care,reflectând particularităţile propri fecăru popor, dă naştere legilor ş instituţiilor, dferite de la un popor la altul şi desigur ş de la o epocă a alta, şi totuşi, de fecaredată "naturale Aici tocmai unformitatea ar fi contranaturi Ceea ce nu nseamnă nsă că tot ce este real e şnatual eistă perversiuni, ca trania sau democraţia e-

tremă Arstotel este aşadar preocupat să definească, subdenumirea de "cea ma ună consttuţe, o normă îndeajuns de supl pentru a se adopta crcumstanţelor, înlătuând totodată ceea ce este contra naturi: monarhialuminată este în teorie cea ma bună guvernare, dar estetotodată cel mai lesne coupt blă ; Aristotel preconzează

deci o oligarhie moderată, destul de înţeleaptă pentru ase supune ea însăş controalelor, stăpânind un teritoriulmitat, care poate fi "îmrăţişat cu prvirea şi având grijăsă promoveze eistenţa unei clase mijlocii numeroase, fac-tor hotărâtor de stabiltate



ADDNDUM 385

Nu este de mrare că Politica se închee cu aceste trecuvnte care î rezumă sprtul "măsura, posblul ş con-venalu Trebue să ne reamntm însă că măsura justă nu este o cale de mjloc, c o culme ce nu poate fdetermnată decât prntro raţonaltate delberată a căre model teoretc prefgurare a calcululu modern alotima este ma compleă decât modelul deductv pecare se ntemează stnta Arstotel mertă recunostntăpentru că a recunosut el dntâ că acţunea practc, dparte de a f un corolar al ştne, are propra e raţona-

ltate : o artculare de temeur, care determnă o înclnareş nu o necestate, ş al căror scop nu este raţonalul (/0gikon) c rezonablul (eulogon).

În traducerea lu D A



Bibigrafie

Eţ

ritotei Opera editată de Aademia din Berin 5 vo 1831 870(vo. 1 şi onin ansambu Cou aristotei editat de 1 Bekker vo V onine ndex aritoteicu stabiitde H Bonitz) ; reeditare Berin 1961 1962

ritotei framenta editate de V Rose eipzig, 1866ritotei diaoorum framenta editate de R Wazer Foren

a 1934.ritote' eect Frament editate de W D Ross xord 1952ritote' rotrepticu n ttempt at Recontruction editat de

1. Dhring Gteborg 1961

ă î mb mâă

Oranon (1 : Cateoriie epre interetare traduere sudii in

trodutive introdueri şi note de irea Forian ditura ştiiniiă Buureşti 1957 ; : naitica primă traduere şi sudiuintrodutiv de irea Forian note de Dan Bădărău si irea Forian ditura şiinţiiă Buureşi, 1958 �aiticaecundă traduere de irea Forian ditura ştiinţiiă Buureşti 1961 ).

Fizica traduere ş i note de N. 1 Barbu studiu introdutiv note

indie temati şi terminoogi de Pave Aposto studiu anaiti şi note de A Posesu ditura ştiiniiă Buureşti 1966etafizica traduere de Şt Bezdehi studiu introdutiv şi note

de Dan Bădărău ditura Aademiei Buureşti 1965oetica traduere studiu introdutiv şi omentarii de D Pip

pidi ditura Aademiei Buureşti 1965



3 8 8 BBLGRAF

Etica icomaic traduere studiu introdutiv, omentarii şi index de Stea Petee ditura ştiiniiă şi eniopediă, Buureşti 1 9 8 8

oitica n româneşte de Şt . Bezdehi, "Cutura Naonaă Bu

ureşti 1924

epre ulet traduere şi note de N 1 Şteănesu studiu introdutiv de A Bobo ditura ştiiniiă Buureşti 1969

ara aturaia (Surte tratate de ştiine naturae) traduere deŞerban ironesu şi Constantin Noia notă introdutivă deAexandru Bobo ditura ştiiniiă Buureşti 1972

ud lc

AUBENQUE, P. Le prome de tre ce ritote Paris 1962;

La prudence ce ritote Pars 1963

BERT E ritotee dea diaectica aa fioofia prima Padova

1977BOEHM, R a rundeende und da Weentice (Ober Aristotees' etaphysik 2 ) , Haga 1965

BOURGY L Oeration et exprience ce ritote Paris 955

COULONBARTSIS, L L anement de a cience pique Eai ura pique dritote Bruxees 1980

DCARE, v Lojet de a mtapique eon ritote on-

t!a-Paris 1 9 6 1 DUOULN B Recerce ur e premier ritote Paris 1 9 8 1

GAUTHIER, R A La morae ritote Paris 1 9 58

GOLDSCHMDT, v Temp piue et temp traique cez ritote Paris 982

GRANGER, G La torie aritoticienne de a cience Paris 1976

JAEGER, W tudien ur Enttcunecicte der etapi de

ritotee Berin 1 9 1 2

JAEGER, W ritotee rundeun einer ecicte einer Enturicun Berin 923

LE BLOND, J-M Loique et mtode ce ritote Paris 939

LESZL W ritote Conception of Ontoo Padova 1975



BIBLGRA 389

MANSION, A ntroduction , a pique aritoticienne ouvain1 9 1 3

MANSION, S Lejuement d exitence ce ritote ouvain 1946

ORAUX, P er ritoteimu ei den riecen Berin, 1973

MOREAU, J. ritote et on oe Paris 1962NNS, F. Leoution de a pcooie dritote ouvain 1948

OWENS, J e octrine of ein in e ritoteian etapic Toronto 9 5

PATZIG, G ie ritoteice oiti Gttingen, 1959

PELLEGRIN, P La caification de animaux ce ritote Paris982

AVAISSON, F Eai ur a mtapique dritote t 1, Paris, 1937ROB IN, L La torie patonicienne de ide et de nomre dapr

ritote Paris 1963

ROSS W D ritote ondra 1923

WEL, R ritote et itoire Paris 1960

WILAND, W ie ritoteice i Gttingen 1962



Cuprins

CEOR

ategor 9

Constantin Noica, ntru o intrtar a Catoriior ui ritot 5

ERE ERRERE

Cuvânt înainte de Constantin Noica

espre nteretare . 5

Comentariu din perspectivă modernăde Constantin Noica 4

Comentarii d e Ammonius . 65

Comentarii după cuvântu ui Stephanus, fiozofu 257

ADDENDUM:

Pierre Aubenque, ritotîn traducerea ui D Aexandru 6

Bibiografie 87



DRAGOŞ DODU

hDO INA ELENA PODARU

GEORGANA BECHERU

2005BUCUREŞT - ROMÂNA

x "ACCENT PRN SUCEAVA

Aristotel - Categorii, Despre Interpretare (Humanitas)

Documents

Transcript of Aristotel - Categorii, Despre Interpretare (Humanitas)