Aria protejata Valea Vâlsanului

Aria protejata Valea Vâlsanului face parte din categoria zonelor

naturale protejate, de interes national, rezervatii si monumente ale naturii si

are drept scop protejarea si conservarea trasaturilor naturale specifice, fiind

infiintata in anul 1994.

In conformitate cu principiile moderne ale conservarii naturii, planul

de management trebuie sa integreze interesele de conservare a biodiversitatii

cu cele de dezvoltare socio-economica ale comunitatilor locale din raza de

actiune a ariei naturale protejate, tinand cont totodata de trasaturile

traditionale, culturale si spirituale specifice zonei.

Este probabil ca presiunea turistica existenta sa creasca in viitor si

datorita actiunilor de promovare ale custodelui ariei protejate Valea

Vâlsanului, sa pericliteze aspectul natural, salbatic, nealterat de prezenta

umana.

Planul de management se elaboreaza in vederea unei planificari

integrate actiunilor ce trebuie intreprinse in vederea indeplinirii obiectivelor

majore ale ariei protejate Valea Vâlsanului.

Orice activitate care se va desfasura pe suprafata ariei protejate va fi

conforma prevederilor din planurile de management.

Elaboraea planului de management se face cu consultarea tuturor

factorilor interesati (comunitati, proprietari, administratori, asociatii, etc.)

Conform prevederilor OUG nr. 57/20.06.2007 privind regimul ariilor

protejate naturale, aria protejata Valea Vâlsanului face parte din categoria

rezervatiilor naturale corespunzatoare categoriei IV IUCN, ce au drept scop

1

protectia si conservarea unor habitate si specii naturale importante sub

aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, paleontologic,

speologic, pedologic si in special pastrarea si mentinerea conditiilor de

habitat necesare pentru protectia aspretelui – Romanichthys valsanicola –

endemism carpatic si relict tertiar.

Localizare

Aria protejata Valea Vâlsanului este situata in raza judetului Arges, pe

versantul sudic al muntilor Fagaras si in zona dealurilor inalte, cuprinzand

tot bazinul raului Vâlsan (superior si inferior pana la varsarea in raul Arges),

suprafetele apartinand localitatilor Muşateşti, Bradulet, Arefu, Nucsoara si

Malureni.

Principalele puncte de acces sunt comunele Bradulet, Muşateşti si

Malureni, situate pe drumul judetean Merisani-Bradet.

In interiorul ariei protejate Valea Vâlsanului exista urmatoarele

drumuri forestiere:

DENUMIRE DRUM LUNGIME IN

INTERIORUL APVV

ADMINISTRATOR

Valea Vâlsanului 32.0 D.S. Pitesti

V. Butii-Paltinul-

V.Tarini

12.0 D.S. Pitesti

Steorul 3.5 D.S. Pitesti

Valea Ghitu 2.5 D.S. Pitesti

V.Ghitu-Maracinu-

Paraul Alunu

7.5 D.S. Pitesti

Paraul Alunu-Oticu 10.0 D.S. Pitesti

2

Paraul Alunu-Tuica 12.2 D.S. Pitesti

Zanoguta 3.0 D.S. Pitesti

Molidul 30 D.S. Pitesti

Dobroneagu 10.5 D.S. Pitesti

Administrarea fondului forestier se face in baza amenajamentelor

silvice. Ocolului silvic Muşăteşti i-a fost incredintata custodia ariei protejate

Valea Vâlsanului de catre Agentia Regionala de Protectia Mediului Pitesti

prin conventia de custodie nr. 4513/29.06.2004.

Limitele prezente si zonarea interna

Zona Total (ha)

Zona strict protejata 1200

Zona APVV 10700

Suprafata totala 11900

Raul Valsan, unul din principalii afluenti ai Argesului, izvoraste din

muntii Fagaras, mai exact din ,,laculetele’’ de la poale varfului Moldoveanu.

Apele sale tumultoase strabat pe o distanta de aproximativ 100 km o zona

deosebita, caracterizata in cursul superior de versantii de sud, acoperiti de

paduri seculare, ai muntilor Fagaras si Ghitu, alternand luminisuri si poieni

cu stancarii abrupte in zona cheilor, dupa care traverseaza Muscelele si

dealurile Argesului, unde si-a creat sectoare de vale inguste ce alterneaza cu

bazinete depresionare: Bradetu, Valea lui Mas, Costesti-Vâlsan si se varsa in

raul Arges pe teritoriul comunei Merisani.

3

Limitele exterioare:

- limita nordica. Golul alpin Malita

- limita vestica. Culmea coastelor prin varfurile Picuita si

Piatra Taiata coboara prin Culmea Tuicii, prin Varful Tuicii,

Culmea Scroafa si Culmea Vâlsanului prin Varful Ghiţu

(1623 m)

- limita sudica. Cheile Vâlsanului prin Culmea Scoabelor si

Culmea Secaturii dupa care continua cu albia majora

inundabila a raului Vâlsan pana la confluenta cu raul Arges,

pe o lungime de 59 km.

- limita estica. Culmea Scarisoara prin Varful Scarisoara

coboara prin Culmea Zanoguta, Culmea Lespezii, Culmea

Paltinului prin Varful Strunga si Cracul Strunga.

Zona strict protejata:

a. Zona de rezervatie naturala Zoruleasa insumand o suprafata de

238,2 ha destinata conservarii unor medii de viata, a genofondului si

ecofondului forestier.

In nord, limita porneste de la borna silvica 25, fiind marginita de

Golul Ghitu, continua prin borna 26 si 27 se lasa spre sud pe culmea

Scaldatoarea pana la borna 36, urmeaza apoi muchia Zoruleasa pana la

borna 29, apoi spre est pe piscul Bracinarului pana in raul Vâlsan. De aici

continua spre sud pana la confluenta cu paraul Vâlsanului pe care o

urmareste spre nord prin bornele 21,24 si 23 inchizandu-se la punctul de

plecare, respective borna 25.

4

b. Zona Vâlsanului unde este localizat aspretele.

Aspretele este un relict tertiar, cu o vechime de aproximativ 50

milioane de ani si constituie o valoare de patrimoniu pentru Romania.

Aspretele a fost descoperit in 1956 de Nicolae Stoica, un student care

primise ca tema de la facultate sa studieze si sa clasifice pestii din lacurile

aflate in zona satului sau. Sudentul si-a facut tema cu constiinciozitate,

numai ca a gasit un peste ce nu se incadra in nici un gen studiat la scoala.

Astfel, in 1957 aspretele a primit un ,,certificate de nastere”: un articol

stiintific cuprinzand descrierea sa, locul si data descoperirii incadrarea sa

intr-un grup. Autorii au fost Margareta Dumitrescu, Petru Banarescu si

Nicolae Stoica. Numele – Romanichtys valsanicola – cu alte

cuvinte ,,pestele romanesc de Vâlsan” are doar 12 cm in lungime. Corpul e

usor alungit, capul fiind ceva mai gros. Solzii sai sunt inzestrati cu mici

spini, ceea ce il face aspru la pipait. Dintii sunt asezati in forma de perie.

Coloritul e sters: spatele brun-cenusiu cu pete marmorate cafenii, imprecise

delimitate.

Spre deodebire de celelalte specii europene ale familiei, care traiesc

doar in ape statatoare sau in rauri de campie, aspretele e un locuitor al

raurilor de munte, repezi si bine oxigenate.

Ca un fenomen interesant: nu a fost niciodata gasit la altitudini mai

mari de 900 m. Nu suporta temperaturile prea scazute. Sta de obicei ascuns

sub pietre fenomen observat mai ales la exemplarele tinere si face parte din

categoria speciilor ,, teritoriale”, adica fiecare individ isi are locul bine

stabilit sub o piatra, unde sta aproape nemiscat, isi paraseste adapostul doar

noaptea, dimineata revine, invariabil, la aceeasi piatra. Aspretele se hraneste

aproape exclusiv cu larve de insecte acvatice din grupul efemeropterelor.

5

Perioada de reproducere a aspretelui se intinde din mai pana la

sfarsitul lui iunie. Icrele sunt depuse probabil sub pietre, lipite de acestea. In

timp masculuii isi scimba oarecum infatisarea: pe fata superioara a corpului

si pe majoritatea inotatoarelor apar ,, tubercui nuptiali” – mici protuberante

de natura cornoase.

Dupa descoperirea si descrierea speciei, s-au intreprins cercetari

amanuntite pe Vâlsan si pe raurile invecinate, cu scopul de a stabili

raspandirea si abundenta aspretelul. S-a constatat ca aria de raspandire a

aspretelui cupindea, in a doua jumatate a secolului XX, raurile Arges si

Vâlsan. Nu e exclusa nici prezenta sa in raul Doamnei- cel putin intr-o

perioada anterioara, nu prea indepartata.

6

Drama aspretelui a inceput in 1967 odata cu construirea celui mai

mare baraj din Romania, cu un volum de 407 mii de m³-lacul Vidraru-

presupus a furniza tarii o cantitate record de energie electrica.

Evident, s-a pus problema protejarii unui peste atat de valoros din

punct de vedere stiintific, insa situatia politica de atunci nu permitea luarea

de masuri care ar fi stanjenit o activitate economica.

Construirea barajului a fost precedata de curatirea albiei Argesului,

indepartarea pietrisului si a vegetatiei – si asta chiar in zona locuita de

asprete, pestii cazand probabil prada buldozerelor, odata cu indepartarea

pietrelor sub care obisnuiesc sa se adaposteasca.

Amenajarea lacului Vidraru a insemnat disparitia definitiva a acestei

specii din raul Arges, rau in care aspretele era mai numeros decat in Valsan.

In anul urmator s-a construit un al doilea lac de baraj, mult mai mic,

chiar pe raul Vâlsan. Lacul e situat mai in amonte fata de sectorul populat de

asprete, iar albia raului nu a fst curatata in prealabil, ceea ce a facut ca

aspretele sa supravietuiasca, unde a fost regasit la inceputul anilor ’70. Ca

urmare, Valea Vâlsanului a fost declarata dupa multe eforturi ,,rezervatie a

naturii”.

Ceea ce a daunat cel mai mult aspretelui a fost caderea debitului

Vâlsanului. Absolut toata apa din micul lac de acumulare este condusa spre

Vidraru, printr-un canal sapat in munte, fara a se lasa un debit de servitude

pe albie.

Ca urmare debitul raului a scazut drastic, atingand 0,5 m³/sec. doar

datorita alimentarii Vâlsanului cu apa din panza freatica si cu cea adusa de

afluenti.

De asemenea, extragerea pietrelor locul sub care obisnuieste sa se

ascunda aspretele, din albia raului nu a incetat nici dupa declararea zonei ca

7

rezervatie a naturii, utilizarea pietrelor la construirea caselor find o traditie

locala.

In plus poluarea apei prin apele reziduale ale spitalului Bradet si prin

aruncarea de deseuri menajere, gunoaie si rumegus au dus si ele la reducerea

numerica a efectivelor de asprete.

La sfarsitul anilor ’80 situatia s-a agravat si prin escavarea unei mine

in imediata vecinatate a raului; sterilul rezultat a fost depozitat pe maluri,

insa o mare cantitate a ajuns in rau. Ulterior mina a fost abandonata,

dovedindu-se nerentabila.

In toamna anului 1998 s-a constatat astfel, degradarea catastrofala a

raului Vâlsan si saracia sa faunistica.

Abia dupa evenimetele din 1989, actiunile pentru protejarea aspretelui

au luat amploare, beneficiind si de ajutorul international.

Gratie sprijinului Comisiei Europene, prin programul ,,LIFE –

NATURE”, s-au putut intreprindre o serie de actiuni concrete, menite sa

asigure supravietuirea aspretelui.

Astfel, prin supravegherea permanenta a raului o fost impiedicata

otravirea apei, pescuitul aspretelui, scoaterea pietrlor din rau si depozitarea

deseurilor si gunoaielor.

S-a intreprins in doua etape, o actiune de pietruire a albiei Vâlsanului

in portiuni unde este necesar.

In repetatele pescuiri efectuate s-au gasit mai multe exemplare in anii

2002 si 2003 decat in 2001 si mai ales in 2000. S-au indentificat circa 200

exemplare aprtinand la 3 generatii, s-au gasit pui si femele care depusesera

recent ponta. Aceasta este dovada certa a faptului ca specia a continuat tot

timpul si continua sa se reproduca. S-a constatat o extindere a arealului, in

8

aval de spitalul Bradet pana la Valsanesti, cu preponderenta in portiunea

Bradet-pod Gales.

Situatia aspretelui este mai buna azi decat in trecutul apropiat. Sase

exemplare de asprete au fost duse, in luna iunie 2003 la statiunea de pe raul

Drome, din sudul Frantei, unde sunt sperante ca aspretele se va reproduce,

iar puii obtinuti vor repopula raul Valsan.

c. zona Cheile Valsanului

Zona incepe de la bariera (intrarea in chei) cuprinzand stanga si

dreapta tehnica a Vaii Valsanului pe o distanta de circa 7,5 km. Morfologia

versantului calcaros apare dominate de ansamblul vai-creste pe fondul carora

se remarca o mare varietate de forme structurale ori carstice.

d. zona izvoarelor cu apa sulfuroasa

Aceasta include cele doua izvoare – Putina si Puturosu, ale caror

calitati terapeutice bine cunoscute au generat popularitatea bailor din

statiunea Bradet.

e. zona exceptata de la pasunat

Aceasta zona se suprapune peste rezervatia naturala Zoruleasa.

Geologie

Substratul litologic in cuprinsul ariei protejate este alcatuit din roci

cristaline intens metamorfozate si din roci sedimentare.

Formatiile cristalino- metamorfice – cele mai vechi depozite sunt

constituite din paragnaise si micasisturi cu granat,pe fondul carora apar mai

rar benzi inguste cu amfibolit. In partea sudica apare un complex de sisturi

cloritoase, sisturi grafitice si amfibolice precum si conglomerate

metamorfozate.

9

Ca propietati pedogenetice ale rocilor din zona muntilor inalti se

mentioneaza faptul ca gnaisele in textura oculara sau lenticulara sunt

favorabile dezvoltarii solurilor acide si scheletice.

Gnaisele cu biotit si feldspat sunt mai putin favorabile potzolirii, iar

prin alterare dau material fin in cantatitati mai mari decat precedentele.

Micasisturile dau nastere in general unor soluri mai profunde decat

gnaisele dar sarace, in substante nutritive. Amfibolitele bogate in cationii

sodici favorizeaza formarea solurilor brune eumezobazice si brune acide.

Formatiile sedimentare – aceste formatii sunt caracteristice zonei

deluroase si depresiunilor fiind reprezentate de mai multe depozite:

1. Formatii paleogene alcatuite din trei orizonturi

- un orizont format de gresii si conglomerate, in ultimul

predominand roci cristaline si calcare;

- un orizont marnos;

- un orizont cu gresii gipsofere, reprezentate prin gips, marne

negricioase si gresii;

2. Formatii neogene alcatuite din depozite helvetiene, pontiene,

daciene si levantine.

- depozite helvetiene, bine reprezentate, constituite din

conglomerate cu intercalatii de nisip, pietrisuri marunte, nisipuri grezoase si

marne argiloase cenusii;

- depozite pontiene, ocupa suprafete reduse, alcatuite din marne

argiloase dispuse in fasii orientate est-vest;

- depozite daciene, cu o raspandire larga, reprezentate prin

nisipuri, marne, argile;

- depozitele levantine, alcatuite dintr-un complex de marne

verzui, argile cenusii-verzui si nisipuri galben cenusii.

10

Materiale parentale – formatiunile geologice mentionate mai

sus sunt in cea mai mare parte acoperite cu depozite de covertura care

prezinta o deosebita importanta pedogenetica. Acestea se grupeaza in:

- materiale consolidate, predominant in zona montana, formate

din paragnaise, mecasisturi, conglomerate si amfibolite, care se gasesc atat

in stare compacta cat si in diferite stadii de dezagregare si alterare;

- materiale neconsolidate situate cu precadere in zona deluroasa

si de depresiuni constituite din luturi argiloase, argile, marne si nisipuri.

Pe substratele dure se formeaza soluri superficiale cu precadere

scheletice, pe substantele neconsolidate, afanate se formeaza de regula soluri

profunde care favorizeaza instalarea si dezvoltarea vegetatiei.

Geomorfologie

Raionarea geomorfologica a tarii incadreaza teritoriul ariei protejate in

provincial central – europeana, subprovincia Carpatica.

Din punct de vedere morfologic teritoriul ariei protejate apartine

urmatoarelor unitati morfologice:

Complexul muntilor de geosinclinal pe structura de bloc si panze de

sariaj, formate in fosele de cutare hercinica, alpine, veche si laramica

reintinerite prin miscari de inaltare in neogen si cuaternar.

Se intalnesc urmatoarele tipuri morfogenetice:

- Tipul Fagaras cu munti inalti puternic fragmentati, suprafete

de eroziune larg dezvoltate in trepte si suprafete de denudatie prin extensie,

cu vai si circuri glaciare – intalnite in zona de nord a ariei protejate;

- Tipul Cozia cu munti grosi pe cristalin cu aspect insular,

ingropati in depozite tertiare – Masivul Ghitu, la intrarea in Cheile

Vâlsanului;

11

- Tipul Calimanesti cu muscele si dealuri, pe o structura slab

cutata cu relief de cuesc si suprafete structurale etajate tipic si cu depresiuni

intramontane.

Treapta muntilor inalti are o dezvoltare specifica in raza ariei protejate

astfel, obarsia raului Valsan (in amonte de confluenta cu Dobroneagu) este

dominata de culmea Negoiului, constituita in intregime de sisturi cristaline,

cu inaltimi peste 2000 m. Culmea Negoiului este reprezentata prin versantul

sudic, se desface in culmi puternice ce cad in trepte, pana ce ating culmile

din depresiunea Poienile Valsanului.

Caracteristic acestei zone este peisajul alpin dat de morfologia

varfurilor de pe culmea principala, dantelate de procesele de glaciatie, a

carei prezenta este marcata de lacurile, circurile si vaile glaciare.

Principalele varfuri sunt: Picuiata, Jepi, Oticu pe dreapta tehnic si

Scarisoare, Lespezi, Dobroneagu pe stanga tehnic.

In aval de confluenta Valsanului cu Dobroneagu se dezvolta

depresiunea Titesti – Poienile Valsanului care fac parte din marea

depresiune a Lovistei. Marginea sudica este reprezentata printr-un relief

abrupt spre deosebire de latura nordica profilata in trepte.

In partea sa inferioara treapta muntilor inalti este reprezentata de

masivul Ghitu care face parte din culmea Cozia-Ghitu (1572). Ghitu este un

masiv de gnaise oculare, cu aspect de peninsula in mijlocul formatiunilor

sedimentare din tertiar ale depresiunii, Poienile Valsanului care il separa de

masa cristaliana a culmii Negoiului.

Treapta muscelelor este formata dintr-o asociatie de muscele si dealuri

orientate de cele mai multe ori pe directia nord-sud, inaltimea lor variind

intre 600-1200 m.

12

La sud de culmea Ghitului s-au format doua depresiuni si anume

Bradet si Nucsoara.

Unitatea geomorfologica cea mai des intalnita este versantul, mai rar

fiind intalnite platoul si lunca. Configuratia terenului este in general

ondulata uneori framantata sau plana.

Energia de relief pentru suprafetele acoperite cu padure este cuprinsa

intre 100 si 800 m, media fiind de aproximativ 350.

Expozitia generala este determinata de raul Valsan, care curge de la nord la

sud, aceasta fiind sudica. Datorita retelei hidrografice bine reprezentate,

fragmentarea terenului da nastere la intreaga gama de expozitii. Se

mentioneaza ca altitudinea influenteaza factorii climatici, iar formele de

relief pot determina anumite topoclimate. Astfel la altitudini mai mari

temperaturile sunt mai scazute iar cantitatea de precipitatii cazute sunt

superioare, tot cu cresterea altitudinii frecventa si intensitatea vanturilor

cresc.

Inclinarea terenurilor are implicatii directe asupra formarii in timp a

subtipurilor de sol, astfel cu cat inclinarea este mai mica, cu atat

profunzimea solului creste. Pe terenuri cu panta mare, solurile sunt

superficiale cu mult schelet, iar pericolul de eroziune este crescut.

Apele

Reteaua hidrografica este reprezentata prin raul Valsan si sistemul sau

de afluenti. Aceasta isi are izvoarele sub culmea Moldoveanu, mai precis

prin golul alpin Galbena.

Raul Valsan curge de la nord spre sub, stabatand zona cristalina a

muntilor inalti si a masivului Ghitu si zona sedimentara friabila a

Subcarpatilor Getici si piemontana.

13

Profilul longitudinal al raului Valsan si al principalilor sai afluenti din

zona montana prezinta rupturi de panta si praguri cu multe cascade. Profilul

transversal este in forma de V, in zona de depresiuni vaile se largesc, dar

raman destul de inguste.

Bazinul raului Valsan apartine tipului de regim hidrologic ce se

caractetizeaza prin ape mari primavara si la inceputul verii, in perioada de

maxima topire a stratului de zapada si prin ape mici toamna si iarna. In zona

montana alimentarea retelei hidrografice este in special nivala (din zapezi) si

se prelungeste pana spre mijlocul verii. Cei mai important afluenti ai raului

Valsan sunt: Izvorul Popii, Izvorul Ghitului, Valea Zoruleasa pe dreapta si

Izvorul Butii, Dobroneagu, Zanoguta pe stanga. Vaile nu prezinta fenomeme

de torentialitate majore, cu ocazia ploilor torentiale viiturile sunt preluate de

raul Valsan.

Bazinul de acumulare Valsan, serveste pentru captarea apei si

conducerea subterana a acesteia la hidrocentrala de pe raul Arges (Vidraru).

In zona superioara s-au format doua lacuri nivale si anume: unul situat in

circul glaciar de sub culmea Scarisoara in punctul numit “La caldarea cu

izvoare” altitudine 2220 m si al doilea situat in microdepresiunea nivala din

circul glaciar de la obarsia raului Vaslan.

Apele subterane prezinta discontinuitate si apre in special la baza

deluviilor, coluviilor si proluviilor, debitele variaza intre 3-11 l/s/kmp.

Se remarca existenta unor izvoare minerale de natura sulfuroasa in

depresiunea subcarpatica Bradet. Mineralizarea acestor izvoare prezinta

valori ridicate asa cum este cazul izvorului nr. 3- Puturosul de 847 mg/l.

CLIMA

Bazinul raului Valsan se caracterizeaza prin anumite particularitati

climatice determinate de formele de relief. Relieful in trepte care coboara de

14

la 2495 m, succesiunea acestuia de la nord la sud, precum si alternanta de

sectoate inguste cu sectoare ale vaii deschise largi sunt factori care

influenteaza in mod deosebit particularitatile climatic si topoclimatice ale

bazinului raului Valsan.

In timp ce altitudinea impune zonalitatea elementelor climatice,

morfologice de amanunt determina azonalitatea acestora.

Datele privind miscarea aerului arata ca in partea centrala a Carpatilor

Meridionali, circulatia predominanta a aerului este din directia V, NV, SV.

Bazinul raului Valsan se afla astfel sub influenta celor patru centrii barici cu

caracter semipermanent: anticiclonul azoric, ciclonul islandez, anticiclonul

siberian si ciclonul mediteranean.

Dupa raionarea climatica, teritoriul Ariei protejate Valea Valsanului

se incadreaza in urmatoarele sectoare climatice:

-sectorul IV –D cu clima de munti inalti (peste 1700 m altitudine);

-sectorul IV - C cu clima de munti mijlocii cu altitudinea intre 800-

1700 m. In cadrul acestui sector se disting doua districte si anume: unul IV-

C (E) clima de munte de versanti cu expozii NV, V, SV caracterizat printr-

un climat dinamic cu cerul frecvent acoperit cu ploi intermitente de lunga

durata si al doilea IV – C (F) clima de munte de versanti cu expozitii NE, E

si S caracterizat printr-un climat adapostit, cu expozitie predominant SE si

cer senin.

Avand in vedere corelatia stransa dintre dinamica reliefului,

elementele meteorologice si raspandirea vegetatiei forestiere se pot distinge

urmatoarele etaje climatice:

- etajul climatic subalpin intre 1650-1850 m altitudine;

15

- etajul climatic montan superior intre 1400-1650 m

altitudine;

- etajul climatic montan inferior intre 900-1400 m altitudine;

- etajul climatic deluros (premontan) intre 400-900 m

altitudine.

Temperatura medie anuala variaza in raport cu altitudinea

inregistrand o descrestere pe masura ce altitudinea creste.Temperatura

maxima absoluta este de 38 grade C si descreste cu altitudinea (22% la

2500) si se realizeaza in luna august in etajul montan superior si un luna

septembrie in golul alpin.

Temperatura minima absoluta este de -25,5 grade C, scade cu

altitudinea situandu-se la -34 grade la 1000 m si de -38 grade la 2500m.

Primul inghet se produce mai devreme la altitudini mari, in luna

septembrie si mai tarziu, in luna octombrie in zona colinara. Ultimul inghet

se produce, in etajele climatice montan si subalpin inainte de inceperea

perioadei de vegetatie.

Inghetul solului prin durata si intensitatea lui, joaca un rol insemnat in

aprovizionarea cu apa a solului, in dinamica activitatii microbiotice a

solului, are deasemenea implicatii in scurgerile de suprafata a apei provenite

din topirea zapezii. Cantitatea anuala de precipitatii atmosferice creste cu

altitudinea fiind de 1100 mm /an la 1700 m altitudine.

SOLURILE

Formarea, evolutia si raspandirea solurilor sunt procese influentate

puternic de relieful terenului, astfel pe versantii inclinati solul s-a format pe

depozite eluviale subtiri, cu mari cantitati de fragmente, ramanand vreme

16

indelungata intr-un stadiu incipient de evolutie. Pe masura ce inclinarea

terenului scade se observa ca solul devine tot mai profund si mai bine

evoluat.

In zona Ariei protejate Valea Valsanului predomina solurile din clasa

cambisoluri, argiluvisoluri si spodosoluri fiind intalnite:

- sol brun eumezobazic tipic 45%

- sol brun acid tipic 26%

- sol brun feriiluvial 12%.

FLORA

Cu toate ca in cuprinsul Ariei pretejate Valea Valsanului nu au fost

realizate studii pentru indentificarea tuturor speciilor, se cunosc unele

endemisme dintre care mai representative:

Cirsium furiens Dinanthus tenuifolius

, ,

Hepatica transilvanica

17

Peuncendanum rochelianum, Silene dubia, Thymus comosus. Dintre speciile

rare din flora Romaniei si care au fost semnalate in aceasta zona putem

mentiona: Dianthus membranaceus, Moenchia mantica, Ranunculus

stevenii, Anagallis minima. Aceste plante se dezvolta de regula in pajistile

din cuprinsul ariei protejate si sunt periclitate datorita pasunatului intensiv.

In consecinta, este necesar efactuarea unui studiu aprofundat pentru a

se inventaria flora micologica, grupul muschilor si lichenilor precum si flora

cormofitica si a se stabili gradul lor de protectie pe teritoriul ariei protejate.

VEGETATIA

Pe teritoriul Ariei Protejate Cheile Valsanului sunt prezente mai multe

etaje de vegetatie diferentiate pe altitudine dintre care:

- etajul subalpin intalnit pe versanti divers inclinati,

predominant umbriti, coame, platforme. Se intalnesc

arborete de molid din banda de protective la golul alpin cu:

Vaccinium myrtillus Oxalis acetosella

18

Ienupar tufarisuri de jneapan

- etajul montan cu molidis cu Vaccinium, muschii verzi,

Oxalis;

- etajul montan cu lunca montana inalta in care se dezvolta

arboreta de molid din clase

inferioare de producrie;

- etajul montan de amestecuri. Conditii climatice cu usor plus

de caldura, vegeteaza bine arborete de amestec, gen

rasinoase-fag.

FAUNA

Este necesar un studio mai aprofundat al speciilor prezente privind

fauna de nevertebrate, de amfibieni si reptile, mamifere mici.

In cazul carnivorelor mari aria protejata gazduieste populatii de urs,

lup, ras. Specii de mamifere ce populeaza aria protejata:

cerbul comun capriorul capra neagra

19

mistretul pisica salbatica vulpea

viezurele

Efectivele existente sunt sub cele normale, in acest scop sunt necesare

amenajari in vederea mentinerii efectivului la cote optime. Pentru aceasta se

vor lua urmatoarele masurii:

- asigurarea hranei si linistii vanatului;

- prevenirea imbolnavirii vanatului;

- combaterea daunatorilor;

- combaterea braconajului.

20

HABITATE

Este necesar un studiu pentru clasificarea conform sistemelor

international a habitatelor intalnite pe teritoriul ariei protejate.

RELATII SI PROCESE ECOLOGICE

Este nevoie de studii mai aprofundate privind evolutia vegetatiei in

pasuni, succesiunea vegetatiei in padurile exploatate. De asemenea sunt

necesare studii privind relatiile existente intre diversele componente ale

ecosistemelor si a factorilor care pot crea dezechilibre ecologice in zona.

PEISAJ

Principalele unitati peisagistice sunt:

- la limita superioara a padurii, golul alpin de un pitoresc

deosebit ce face trecerea spre creasta Fagarasului;

- pajistile alpine stancoase cu Rododendron, o adevarata

bijuterie a masivului, cu insule de jneapan. In timpul verii

aici apare si elementul antropic (ciobanii cu turme de oi);

- in zona strict protejata, sectorul Cheii Valsan, pe rocile

sedimentare formele de relief au mare varietate;

- padurile de fag , de amestec si de conifere care urca de multe

ori pana in stancarie;

- fanetele de la baza masivului.

ASPECTE CULTURALE, FOLOSINTA TERENULUI IN

TRECUT, DATE ISTORICE

21

La intrarea in Cheile Valsanului, sta de veghe satul Bradet care este

cea mai veche asezare din componenta comunei Bradulet, mentionata pentru

prima data intr-un act emis la data de 29 iulie 1508, prin care domnitorul

Mircea cel Rau instareste o seama de localnici cu unele proprietati din zona.

Dovezile arheologice, descoperiri din neolotic expuse in muzeul

Manastirii Bradet, vin in sprijinul acestei afirmatii: topoare din piatra, unelte

din gresie, topoare din bronz, toate descoperite in punctul grosi pe paraul sau

valea Setrilor la o distanta de 1-1,5 km de centrul satului.

Legendele locale mentioneaza, ca la inceputul secolului al XIII-lea, o

ceata de pribegi ardeleni persecutati de politica austro-ungara, s-au asezat

aici, in “poienile masivilor codrii de brad”, si-au injghebat sălaş construindu-

si o mica biserica de lemn, pe temelie de piatra, iar denumirea localitatii nou

infiintate a ramas “Bradet”. Din pricina albiei stramte a raului si a lipsei de

teren cultivabil, nu au putut ramane mai mult in zona si au pornit mai

departe, o parte din ei trecand muchia dealului spre rasarit, si anume spre

Raul Doamnei, dand nastere satului Corbi, iar altii, in frunte cu un om mai

destoinic, Valsan au mers mai jos, cale de o jumatate de zi cu piciorul,

stabilindu-se la un loc mai larg, luandu-se denumirea de Valsanesti, dupa

numele conducatorului iar raului i-au dat denumirea de Valsan.

Bradetul de jos si-a pastrat denumirea pana in vremea lui Mihnea

Turcitul (sec. XVI), cand prin improprietarirea, pe mosia manastirii, intr-un

grup de pe Valea Bratiei, s-a format satul Bratieni. Acestia, in 1746 printr-o

cercetare domneasca la fata locului isi stabileste definitiv hotarele iar, intre

1863-1864 se constitue in Obstea mosnenilor Bratieni, nume pastrat pana in

1948, cand se preschimba in Bradulet. Cea mai veche atestare documentara a

Manastirii Bradulet, provine din vremea lui Radu Cel Mare, la 14 mai 1506.

Un an mai tarziu la 20 iulie 1507 acelasi domnitor consemneaza cumpararea

22

de catre tatal sau, Vlad Calugarul a unei parti din muntele Prislop “de la

Egumenul din Bradet, de la Lazar pe un tetraevangheliar si pretului de 100

aspri”.

In vremea lui Radu Paisie, in 1536, print-un act domnesc se face

referire la vanzarea mai sus mentionata. Documente mai tarzii completeaza

informatiile istorice. Este vorba de un pomelnic triptic din vremea lui Matei

Basarab, din 1645-1646, care are in frunte pe Mircea Voievod, indentificat

cu Mircea Cel Batran, drept ctitor al Manastirii Bradet.

In ceea ce priveste modul de gospodarire a padurilor in trecut inainte

de 1948 padurile au apartinut urmatoarelor categorii de proprietari:

- paduri de stat administrate de CAPS - casa autonoma a padurilor

statului;

- paduri particulare in UPV: fam. Ierbasu, fam. Iorgulescu, fam.

Arnautoiu;

- paduri obstesti: Obstea Ivascu-Popescu si Racaru.

Padurile de stat din UPV au apartinut pana in anul 1860 Manastirii

Curtea de Arges si Eforiei Spitalelor.

Padurile de stat au fost gospodarite in baza reglementarilor de

exploatare prin care li s-a prevazut regimul codrul cu taieri succssive si

progresive si rase pentru rasinoase. Padurile particulare nu au avut un mod

de gaspodarire, erau folosite pentru pasunat, pentru lemn de constructii si

lemn de foc atat pentru nevoi proprii cat si pentru vanzare.

Dupa anul 1948 accesibilitatea nu era realizata pe teritoriul actualei

arii protejate, cu anul 1960 au inceput lucrarile de exploatare in zona Cheilor

Valsanului, respectiv UP IV,odata cu realizarea drumului de acces Bradet-

Poenile Valsanului.

23

ASPECTE SOCIO-ECONOMICE, FOLOSINTA TERENULUI IN

PREZENT

COMUNITATI LOCALE

Geografic, comunele din zona Ariei protejate sunt situate in sud si

anume comunele Bradulet, Musatesti, Malureni si in est comuna Corbi si

Nucsoara.

Populatia dupa recensamantul din 1999 penrtu comunele de mai sus

amintite este urmatoarea: Bradulet 2158 persoane, Musatesti 4231 persoane,

Malureni 4824 persoane, Corbi 4438 persoane, Nucsoara 1709 persoane. In

momentul de fata in localitatile de mai sus nu sunt dezvoltate activitatii care

sa ocupe intreaga forta de munca disponibila.

In toate comunitatile a fost dezvoltata zootehnia traditionala si

activitati legate de exploatarea forestieta, agricultura si pomicultura.

O atractie in zona este reprezentata de baile termale situate in comuna

Bradet, cu potential deosebit, care nu este exploatat la adevarata sa valoare.

Se observa in ultima perioada o dezvoltare a turismului rural in zona

Bradet. Padurile sunt o parte, proprietate de stat si o alta parte sunt detinute

de particulari. Pasunile sunt detinute de comunitatile locale, in urma

retrocedarilor o parte din acestea vor deveni particulare.

ALTI FACTORII DE INTERES

Padurile detinute de stat sunt administrate de Regia Nationala a

Padurilor.

Padurile retrocedate fostilor proprietari conform pachetului de legii

ale proprietatii, o parte sunt administrate cu contract de catre RNP, pentru

celelalte este asigurat serviciul tehnic tot de RNP.

Pasunile sunt administrate de primari pe perioada verii sunt date spre

exploatare (pasunat) stapanilor de munte (de obicei in urma unei licitatii

24

sau consultari a obstii). Activitatea primarilor este supravegheata de

Consiliile locale ale comunelor, iar acestora de Consiliul Judetean Arges.

La nivel statal, ministerele cu atributii sunt MAAP, MAPM. Fanetele

si terenurile agricole sunt detinute de persoane particulare. Exista interese

(mai mult sau mai putin active) in conservarea naturii (PNPC, LCCP).

ONG-uri: Eco Montan 2000 din Mioveni, Caltun din Curtea de

Arges, Romania Pitoreasca-Pitesti.

Asociatii de turism: ANTREC.

FOLOSINTA ACTUALA A TERENURILOR

Padurile din cadrul Ariei protejate Cheile Valsanului din punct de

vedere administrativ apartin Ocolului silvic Musatesti si noilor proprietari

din zona.

In raza ariei protejate 238 ha de padure care fac parte din Rezervatia

Naturala Zoruleasa si sunt incadrate la tipul I de categorii functionale.

Padurile din zona strict protejata sunt incadrate in grupa I functionala cu rol

de protectie si productie. Ocolul Silvic Musatesti are intocmit amenajament

valabil 10 ani, intrat in vigoare din 2004.

Pasuni: pasunile din Aria protejata se afla in administratia comunelor

Musatesti si Bradulet si sunt pasunate de animalele locuitorilor din comunele

mai sus amintite, dar si din alte localitati din vecinatatea ariei.

Fanete : fanetele sunt folosite de catre populatia locala in scopul

obtineri de furaj pentru animale, cu exceptia fanetelor care sunt in

administratia Ocoalelor Silvice si sunt folosite pentru hrana suplimentara a

vanatului.

Mici ferme individuale (gospodarii).

25

Zone conservate (creastă, chei, padurii inaccesibile). Padurile

inaccesibile sunt incluse de asemenea in amenajamentele silvice ele

vegetand in stare naturala.

Turism si facilitate de turism

Cea mai dezvoltata forma de turism in zonele inconjuratoare parcului

este agroturismul care functioneaza atat in cadrul unor asociatii de turism la

nivel regional si national cat si la nivel individual. Pe teritoriul ariei protejate

cele mai intalnite activitati turistice se leaga de drumetii si ascensiuni

montane precum si de activitatile specifice de camping. Activitatile

ecoturistice sunt inca intr-o faza incipienta.

Campingurile reprezinta o categorie de facilitati turistice, in momentul

de fata nu exista campignuri autorizate in aria protejata, camparea facandu-

se la intamplare.

Zona nu a beneficiat de investitii in turism fapt ce se observa si in

dezvoltarea infrastructurii. Accesibilitatea este realizata in proportie de 80%

prin drumuri forestiere, o buna parte din acestea avand nevoie de reparatii

capitale.

Serviciile de ghizi sunt intr-o faza incipienta, exista un numar restrans

de ghizi calificati pentru zona montana, lipseste sistemul informational care

sa faca legatura intre doritorii de excursii. Singura organizatie abilitata de

Ministerul Turismului sa califice ghizi montani este ,,Asociatia Ghizilor

Montani din Romania”.

Un rol important in aria protejata il joaca echipele de interventie

Salvamont care asigura salvarea in conditii de urgenta a turistilor accidentati

sau aflati in situatii dificile in zona montana. Este vorba despre doua echipe:

una care functioneaza in cadrul primariei Nucsoara si care actioneaza in

26

partea sud-estica si una constituita la Curtea de Arges ce actioneaza in partea

sud-vestica.

ONG-urile care isi desfasoara activitatea in zona, impreuna cu

voluntari, au amenajat pe teritoriul ariei protejate ecopopasuri, pentru care

forta de munca si materialele au fost asigurate de comunitatea locala.

27

28